CUPRINS

CAP. 1 SCURT ISTORIC........................................................................................................................................5 CAP. 2 REGLEMENTAREA PROCESUALĂ A EXPERTIZELOR...................................................................10 2.1. Expertiza criminalistică; aspecte procesual-penale.....................................................................................10 2.2. Expertiza complexă.....................................................................................................................................13 CAP. 3 PROBAŢIUNEA CRIMINALISTICĂ.....................................................................................................15 3.1. Consideraţii generale...................................................................................................................................15 3.2. Noţiuni generale despre armele de foc şi muniţiile.....................................................................................18 folosite de acestea..............................................................................................................................................18 3.3 Clasificarea armelor de foc...........................................................................................................................24 3.4. Muniţiile armelor de foc..............................................................................................................................29 3.4.1. Tubul şi capsa.......................................................................................................................................29 3.4.2. Pulberi balistice....................................................................................................................................33 3.5. Cartuşele pentru armele de vânătoare.........................................................................................................35 3.6. Cercetarea urmelor......................................................................................................................................37 3.6.1. Urme formate pe armă..........................................................................................................................40 3.6.2. Urme imprimate pe muniţie.................................................................................................................41 3.6.3. Urme create de proiectile pe îmbrăcămintea şi pe ...............................................................................42 corpul victimelor............................................................................................................................................42 Aspectul exterior al leziunilor produse prin împuşcare, pe corpul uman...............................................................43 Orificiul de intrare..............................................................................................................................................43 Canalul............................................................................................................................................................46 3.6.4. Urmele create de factorii suplimentari ai ............................................................................................47 împuşcăturii....................................................................................................................................................47 3.6.5. Urme formate pe diferite obiecte..........................................................................................................50 3.6.6. Urmele factorilor secundari..................................................................................................................52 3.7. Cercetarea la faţa locului în cazul faptelor comise cu ................................................................................53 arma de foc.........................................................................................................................................................53 3.7.1. Identificarea persoanelor care au suferit .............................................................................................58 vătămări în urma împuşcării...........................................................................................................................58 3.7.2. Căutarea fixarea şi ridicarea armei de foc............................................................................................59 3.7.3. Fixarea constatărilor la faţa locului......................................................................................................71 3.8. Expertiza balistico-judiciară........................................................................................................................74 3.8.1. Consideraţii generale............................................................................................................................74 3.8.2. Examinarea tehnică a armelor de foc...................................................................................................76 3.8.3. Stabilirea tipului, modelului şi calibrului armei...................................................................................76 3.8.4. Examinarea stării de funcţionare a armei.............................................................................................79 3.8.5. Stabilirea posibilităţilor de tragere cu o armă defectă..........................................................................79 3.8.6. Trageri din întâmplare cu o armă în stare bună de funcţionare............................................................80 3.8.7. Examinarea armelor de foc atipice.......................................................................................................82 3.8.8. Refacerea inscripţiilor ştanţate pe arme...............................................................................................83 3.8.9. Expertiza muniţiilor şi a explozivilor...................................................................................................84 3.8.10. Stabilirea direcţiei din care s-a tras....................................................................................................85 3.8.11. Determinarea locului în care s-a aflat trăgătorul................................................................................86 3.8.12. Aprecierea distanţei de la care s-a tras...............................................................................................87 3.8.13. Interpretarea urmelor în cazul sinuciderii prin împuşcare..................................................................89 CAP. 4 APORTUL PROBAŢIUNII MEDICO-LEGALE ÎN ÎMPUŞCARE.......................................................92 4.1. Introducere...................................................................................................................................................92 4.1.1. Obiectivele cercetării medico-legale în împuşcare...............................................................................95 4.2. Obiectul infracţiunii de omor prin arme de foc...........................................................................................98 4.3. Latura obiectivă.........................................................................................................................................101 4.4. Subiectul infracţiunii.................................................................................................................................108 4.5. Latura subiectivă.......................................................................................................................................111 4.6. Concluzii...................................................................................................................................................112 CAP. 5 ERORI ŞI RISCURI PRIVIND EXPLORAREA BALISTICĂ.............................................................114 CAP 6. PROPUNERI DE CREŞTERE A EFICIENŢEI EXPERTIZEI BALISTICE........................................119 CAP. 7 CONCLUZII............................................................................................................................................122 BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ...........................................................................................................................124

4

CAP. 1 SCURT ISTORIC Istoria balisticii judiciare este strâns legat ă de

perfecţionarea tehnicii privind construcţia armelor de foc şi de folosirea lor la comiterea diferitelor infracţiuni. J.

Thorwald (1964) dă, ca dată de naştere a balisticii judiciare, anul 1835, când, Henry Goddard, din poliţia judiciară

londoneză, a urmărit şi prins un criminal numai pe baza unei inspiraţii de moment (a descoperit pe glonţul incriminat o excrescenţă care se potrivea cu adâncitura din tiparul pentru gloanţe găsit la bănuit) fără a se gândi să facă o metodă sau să elaboreze un sistem de identificare, el a devenit, fără să ştie, predecesorul unui şir de criminalişti, armurieri, poliţişti şi chiar, medici legişti. După perioade de tatonări, cu totul sporadice în Anglia (1860, o identificare a armei după dopul de hârtie cu ajutorul căruia, pe atunci, erau fixate pulberea şi gloanţele în ţeava armei) şi S.U.A. (1879, când un armurier, a stabilit că nu se trăsese cu o anumită armă, deoarece aceasta era

“mucegăită”) marele merit de a fi primul criminalist, expert în balistică judiciară, revine în 1889, unui medic legist de notorietate mondială Alexandre Lacassagne, din Lyon (care, în urma examinării unui glonţ scos dintr-un cadavru, a observat pe el şapte dungi longitudinale, pe care le-a comparat cu urmele lăsate de revolverele prezentate,

ajungând la identificarea armei folosite). S-a descoperit cu

5

această ocazie că profilul interior al ţevii armei de foc lasă pe glonţ anumite urme ce pot fi folosite la identificare. La 1898 un chimist judiciar din Berlin, Paul Jeserich, a creat primul model de comparaţie prin trageri experimentale cu arma bănuită, cu care ocazie a observat, prin fotografiile la microscop, că glonţul de probă avea acelaşi tip de striaţii ca glonţul găsit într-un cadavru (cazul Tribunalului

Neuruppin, Germania). Era balisticii judiciare moderne începe în anul 1923, odată cu folosirea microscopului comparator, care permite ca două gloanţe să fie examinate simultan, într-o singură

imagine. Metoda aparţine criminalistului american Charles Waite, în colaborare cu fizicianul John Fischer şi cu chimistul Philipp O. Gravelle ; eforturile acestora au fost continuate de Calvin Goddard, care, prin cercetările sale, aduce primatul balisticii judiciare moderne. În timpul celui de-al doilea război mondial şi ulterior, balistica judiciară va folosi, din plin, cuceririle fizicii şi chimiei, acestora, asimilându-şi precum o parte din metodele specifice pe baza

spectrografia,

gammagrafia

izotopilor radioactivi, analizele în radiaţii invizibile. În perioada contemporană, criminalitatea, prin arme de foc,este în continuă creştere, ca urmare a regimului excesiv de liberal de procurare şi deţinere a acestora. Se observă existenţa unor variate forme de infracţiuni, în majoritate lor grave, în care, armele de foc sunt folosite necondiţionat pentru curmarea vieţii sau constituie mijloace de intimidare
6

hoţi de buzunare. răpiri. în 1971 a publicat 7 . arhiva judiciară şi cartotecile “modus-operandi”. violuri. spărgători. Din 1931 C. care avea evidenţa fişelor de cazier – prima cartotecă monodactilară în 1937 – precum şi albume cu fotografiile infractorilor. etc. când se realizează nu numai descoperirea infractorilor cu ajutorul fişelor dactiloscopice. deturnări de avioane.Pe lângă numeroasele articole. (1937) care şi elaborat de tehnică ” “Elemente criminalistică şi tehnică criminală” (1947). dar şi identificarea urmelor după proiectilele şi identificarea urmelor după proiectele şi tuburile de cartuş ridicate de la locul săvârşirii faptei. la care se organizează un cazier monodactilar şi palmar. şi un cazier decadactilar al infractorilor din Bucureşti. specialist a în balistică poliţie traseologie. În 1943 se înfiinţează Serviciul tehnico-ştiinţific şi Laboratorul de Criminalistică al Prefecturii Poliţiei Capitalei. un rol remarcabil dactiloscopie “Elemente de l-a jucat Constantin şi Turai. După 1944 serviciul ia o deosebită amploare.în comiterea celor mai diverse fapte antisociale-jafuri. Turai a condus biroul de identificare din cadrul compartimentului de criminalistică aplicativă. La dezvoltarea şcolii româneşti în domeniu. clasificaţi pe categorii: excroci. precum şi atelierele fotografice şi de confecţionare a mulajelor. Între 1955 şi 1979 Turai şi-a desfăşurat domenii activitatea ale de cercetare şi expertiză în variate criminalisticii contingente medicinii legale.

Încadrate cu specialişti de înaltă calificare în diversele domenii care concură la analiza şi identificarea probelor materiale. procuraturilor de activează judeţene cabinete şi de criminalistică laboratoare Ministerului laboratoarele locale.“Dermatoglifologia”. iar în 1979 “Amprentele papilare” (coautor C.Leonida Ioan). În subordinea ale acestora. Pentru problemele de criminalistică cu profil medicolegal. criminalistică judeţene. ale şi şi interjudeţene Justiţiei de expertize criminalistice Cluj-Napoca) municipale (Bucureşti. funcţionează Laboratorul de Biocriminalistică al 8 . transformat în Compartiment de Criminalistică şi Criminologie al Procuraturii Generale (1980) • Laboratorul Central de expertize criminalistice din sistemul Ministerului Justiţiei(1958) • Institutul de Criminalistică al Inspectoratului General al Poliţiei(1968). dotate cu aparatură modernă. Un pas important în dezvoltarea activităţii de cercetare şi expertiză criminalistică pe baze ştiinţifice îl constituie înfiinţarea de instituţii centrale specializate: • Institutul de Criminalistică al Procuraturii Generale (1956). aceste instituţii au contribuit la soluţionarea unui număr imens de cauze judiciare şi la perfecţionarea metodelor de investigaţie şi identificare criminalistică în ţara noastră. orăşeneşti ale Poliţiei.

care se ocupă de traseologie lezională. ultima. Armele artificiale permit agresiuni de la distanţă şi. Această violenţă de la distanţă. balistică şi dactiloscopie. arme ce au depăşit enorm mijloacele naturale de apărare şi atac cu care a fost dotat omul de natură. Dr. cazuri în care concluziile pot fi greşite. aşa cum realizează armele de foc de la distanţă. Mina Minovici”. Etologii afirmă că este mai uşor a agresiona un om pe acare nu îl cunoşti. totodată. a crescut riscul agresiunii ce merge astăzi până la riscul unei morţi filogenetice. inventată de om. 9 . Descoperirea armelor artificiale prin inteligenţa omului. Uneori cartuşele sau gloanţele nu sunt găsite la locul faptei. sau făptaşii rămânând necunoscuţi. aplicată la cercetările filiaţiei şi la identificarea cadavrelor şi persoanelor. urmele lăsate de acestea pe corpul victimei sau pe obiecte provoacă multe neclarităţi.Institutului Medico-Legal “Prof. făcând necesare expertize mult mai complexe. datorită puterii de tragere a armelor artificiale. pune şi dificile probleme practice de soluţionare legală a unor cazuri individuale sau colective.

N.67-68. 67. 3 Asupra acestei discuţii.1. nr. cit. argumentându-se că"deoarece expertiza criminalistică se 2 1 efectuează de către specialişti din diverse ramuri ale ştiinţei şi tehnicii. Dan. conţinut sau structură . supra. L. stabilirii anumitor proprietăţi ale acestora..CAP. în culegerea de lucrări "Şcoala românescă de criminalistică". Pentru expertiza criminalistică este definitoriu faptul că ea reprezintă o cercetare ştiinţifică a probelor materiale.. vol.. Mihuleac. în culegerea de lucrări "Şcoala românescă de criminalistică". Alexandru Buus. 5/1964. p..20. 64-68. aspecte procesual-penale Expertiza criminalistică face parte din categoria mai largă a expertizelor judiciare ce constituie un mijloc de probă. "Tratat practic de criminalistică". Mihuleac. substanţelor şi fenomenelor aflate în legătură cauzală cu fapta. în J. "Expertiza criminalistică în procesul penal şi civil". R. 19. Bucureşti. p. 10 . "Unele probleme privind expertza criminalistică în activitatea procesuală". obiectelor. În clarificarea noţiunii de expertiză criminalistică nu este lipsit de interes să amintim formularea unor opinii ce contestau existenţa unui asemenea mijloc de probă autonom.. precum şi a unor eventuale modificări de formă. nu este justificată concluzia că există o expertiză proprie criminalisticii" . cit. p. op. M. a se vedea E. I. 1 2 3 Emil Mihuleac. cit. Dan. pe baza unei cercetări fundamentate pe date şi metode ştiinţifice. p. 2 REGLEMENTAREA PROCESUALĂ A EXPERTIZELOR 2. cit. supra. Ştiinţifică. "Expertiza criminalistică în procesul penal şi civil". "Expertiza judiciară". Constantinescu. supra. "expertul aduce la cunoştin ţă organului judiciar concluzii motivate ştiinţific cu privire la fapte pentru a căror lămurire sunt necesare cunoştinţe specializate " . cit. Constantin. 1971. E.19. prin care.N. p. Mocsy. p. I. N. Coman. p. destinată identificării persoanelor. Expertiza criminalistică. 39. supra. un procedeu probator valoros. Ed.

Considerăm deosebit de semnificativ să reamintim.. Potrivit prevederilor art. 117 C. Bucureşti. Didactică şi Pedagogică. că şi în lucrările de Drept procesual civil se subliniază rolul expertizei criminalistice în lămurirea unor situaţii de fapt. pr. 1977. de organul de urmărire penală sau de o instanţă de judecată. ne exprimăm convingerea că opinia de mai sus s-a datorat şi faptului că mult timp nu s-a acceptat.Teoria generală. Ed. într-un tot. pr.. Efectuarea expertizei este facultativă. sau inculpatului. în vederea aflării adevărului sunt necesare 5 cunoştinţele unui expert.Fără a intra în amănuntele acestei controverse. conform prevederilor art. pe care le adaptează şi le aplică într-un sector distinct al realităţii . în ipoteza săvârşirii unei infracţiuni de omor deosebit de grav ori a existenţei unor îndoieli asupra stării psihice a învinuitului obligatorie. sau s-a refuzat să se acorde Criminalisticii statutul de ştiinţă ce înmănunchează. Pen. 116 C. Pen. zootehnice. "Drept procesual civil". alături de expertizele criminalistice şi medico-legale. etc. în principiu ea fiind dispusă. atunci când. cunoştinţe 4 proprii sau preluate din diverse domenii. 400. tehnice. tipice procesului civil. merceologice. în care metodele criminalistice sunt tot atât de utile ca şi în procesul penal . în contextul celor arătate mai sus. în practica judiciară se mai întâlnesc expertize contabile. p. agrotehnice. 11 . pentru lămurirea unor fapte sau împrejurări ale cauzei. expertiza psihiatrică este 4 După cum se cunoaşte. 5 Ilie Stoenescu şi Savelly Zilberstein.

vom avea în vedere inclusiv constatarea tehnico-ştiinţifică. dar numai pe plan tehnic criminalistic. după cum asemănătoare sunt şi regulile de efectuare. traseologice.Spre deosebire de constatarea tehnico-ştiinţifică.a. menţiunile cuvenite referitoare la unele diferenţe. Dacă. acceptarea 12 . de pildă. la efectuarea expertizei poate participa. acolo unde este necesar făcând. cum ar fi. se dă o altă denumire. expertiza înscrisurilor ş. alături de expertul numit de organele judiciare şi un expert recomandat de părţi. de expertize. în principal cele determinate de momentul procesual al dispunerii (expertiza putându-se efectua numai după punerea în mişcare a acţiunii penale) şi de participarea unor experţi recomandaţi de părţi (imposibilă la constatarea tehnico-ştiinţifică). precum cum specificului sunt cele dactiloscopice. Astfel. pentru sublinierea calităţii ştiinţifice a examinării. balistice. în tratarea problemelor şi a generale privind unor expertiza categorii criminalistică. Prin urmare. precum şi modalităţile de dispunere şi interpretare a rezultatelor lor. bineînţeles. atunci se impune să fie avute în vedere toate elementele care decurg din această modificare (deşi legal este imposibil). Cu toate diferenţele de ordin procesual.. deşi constatarea tehnico-ştiinţifică are un caracter aparent mai restrâns decât expertiza criminalistică. mijloacele şi metodele de efectuare sunt aceleaşi. între cele două mijloace de probă există şi asemănări evidente.

p. tehnică sau artistică. Cit. îndeosebi între criminalistică şi medicina legală. după cum e criminalistice. mijloc eficient de probă în procesul judiciar". de exemplu. M. "Expertiza complexă medico-legală şi criminalistică.. din motive lesne de înţeles. medico-legală. Pe această bază. în culegerea de referate "20 de ani de expertiză criminalistică". 13 . Golunski. al expertizelor operelor de artă. elementele de fapt şi împrejurările cauzei reclamând o cercetare multidisciplinară. al accidentelor auto sau de muncă. De aceea. 2. 66 1 O asemenea prezenţă nu poate fi aprobată. . supra. sub redacţia lui S.este determinată de obiectul cercetării şi de metodele proprii de investigare. în literatura de specialitate s-a evidenţiat existenţa unor elemente de interferenţă. atunci când examinarea tehnicoştiinţifică se execută în unităţile de specialitate ale Ministerului de Interne. Salamov. etc.expertiza simplă . Asemenea situaţii se întâlnesc. 35-39. supra.2. concretizată în efectuarea de expertize complexe . Cit. ce impun o strânsă colaborare între criminalişti şi medici legişti. 375. inclusiv constatările tehnico-ştiinţifice efectuate de către experţi ai organelor de cercetare penală nu pot fi incluse în categoria expertizelor penală. Expertiza complexă Conturarea domeniului de cercetare al fiecărei categorii de expertize judiciare . în accepţiunea lor procesual 6 denumită în literatura de specialitate . cu participarea experţilor din domenii diferite. Sunt frecvente situaţiile în care nu se mai poate vorbi de o expertiză simplă criminalistică.prezenţei unui expert solicitat de părţi . "Criminalistica". 1 Moise Terbancea. în cazul infracţiunilor împotriva persoanei. p. P.A.

în literatura de specialitate. că alături de expertiza criminalistică.După cum se cunoaşte. s-au avansat şi propuneri de "lege ferenda" referitoare la o reglementare proprie. În acest cadru amintim.D. 2 Lucian Ionescu. De aceea. totodată. importantă a în expertiza judiciară întâlnim şi categoria psihiatrice. p. 14 . expertiza complexă nu este reglementată ca atare de către actuala legislaţie procesuală. 3/1978. a acestei categorii de expertize . 2 expertizelor medico-legale precum şi expertizele contabilă şi tehnică. autonomă. 14-17.R. "Propuneri pentru o reglementare proprie a expertizelor complexe". în R. nr.

CAP. 3 PROBAŢIUNEA CRIMINALISTICĂ 3.1. Consideraţii generale Balistica judiciară reprezintă o adaptare a cunoştinţelor de balistică generală la specificul activităţii organelor

judiciare, nu o dată confruntate cu cauze în care făptuitorii au folosit arme de foc. Balistica generală are o sferă mai largă de cercetare, impusă de sarcinile specialiştilor ce activează în domeniul proiectării, fabricării şi folosirii armelor şi a muniţiilor în scop de atac sau de apărare. De aceea, sunt cunoscute câteva domenii distincte privitoare la: • Balistica interioar ă, care studiază fenomenele ce se produc în canalul ţevii armei după percutare; • Balistica exterioară, care examinează fenomenele ce se produc din momentul în care glonţul părăseşte gura ţevii şi până la atingerea ţintei; • Balistica ţintei, are drept scop cercetarea

fenomenelor ce se produc prin atingerea acesteia de către glonţ sau proiectil. Adaptând cerinţelor sale rezultatele cercetărilor din balistica generală, balistica judiciara studiază armele de foc şi urmele acestora prin metode şi mijloace tehnico-ştiinţifice moderne, în scopul determinării sale, apoi a trăgătorului.

15

Cunoaşterea noţiunilor de balistică generală şi a celor de balistică judiciară, atât de către organele de urmărire penală cât şi de instanţele de judecată este tot mai

necesară, pe măsură ce numărul faptelor penale săvârşite prin folosirea armelor de foc este în continuă creştere. Avem în vedere şi diversificarea şi perfecţionarea armamentului uşor, folosit de grupe de comando, terorişti sau alte

persoane ce prezintă pericol pentru societate. Balistica judiciară studiază armele de foc, muniţia şi armele acestora ori pe create alte pe corpul sau îmbrăcămintea de foc sunt

persoanei

obiecte.

Armele

instrumente-mecanisme ce folosesc pulberea explozivă a cărei ardere crează, datorită gazelor, o presiune destinată să arunce proiectilul, prin ţeavă, cu o forţă vie iniţială foarte mare. Armele de foc sunt foarte variate în ceea ce priveşte construcţia şi funcţionarea lor. Balistica judiciară studiază doar armamentul uşor folosit de infanterie, a cărui

manipulare este mai comodă. Este controversată problema care-şi propune să stabilească dacă studiul armelor de foc şi, în primul rând al urmelor împuşcării întâlnite pe corpul victimei, ar aparţine criminalisticii sau medicinii legale. Până ce literatura de specialitate va reuşi cel puţin să apropie cele două puncte de vedere contradictorii, organele judiciare, experţii criminalişti şi medicii legişti trebuie să coroboreze pentru aflarea adevărului în procesul penal. Problemele controversate la care ne-am referit constituie încă o dovadă în sprijinul afirmaţiei potrivit căreia,
16

deşi criminalistica are un obiect de studiu propriu, nu se poate dezvolta fără o srânsă colaborare cu alte ştiinţe între care un loc de seamă îl ocupă medicina legală, chimia, fizica; observaţie valabilă deopotrivă şi pentru balistica

judiciară. Sarcinile judiciare şi balisticii judiciare O revin organelor chiar

experţilor

criminalişti.

enumerare

succintă a acestor sarcini, indiferent că revin organelor judiciare sau chiar experţilor, se referă la următoarele : a) descoperirea armelor de foc şi a muniţiilor

folosite – prima grijă a organelor judiciare sosite la faţa locului, pentru a se putea asigura identificarea şi prinderea trăgătorului. b) descoperirea şi studierea urmelor lăsate de

întrebuinţarea unei arme de foc. În această activitate sunt antrenate echipe mixte din care, în mod obligatoriu, trebuie să facă parte, pe lângă organele de urmărire penală, medicul legist, expertul criminalist, alţi specialişti. c) Verificarea tehnică a armei. Această sarcină revine ofiţerului de poliţie specializat în probleme de

armament şi muniţie în ceea ce priveşte primele constatări efectuate la faţa locului, apoi, expertul criminalist, în

laborator, unde există mijloace tehnice adecvate, va clarifica aspecte de detaliu a chestiunilor în discuţie. d) Examinarea gloanţelor şi a tuburilor-activitate complexă care se desfăşoară în două etape. Primele

cercetări se fac la faţa locului de către ofiţerul de poliţie
17

se referă la: stabilirea direcţiei şi a distanţei de tragere. pentru a pute să identifice armele folosite la săvârşirea unei infracţiuni. se examinării utile pentru gloanţelor tuburilor identificarea armei cu care s-a tras şi. să organele judiciare de trebuie să interpreteze 18 rapoartele expertiză . înţeleagă De şi asemenea. revine tot expertului să stabilească şi alte detalii privitoare la: stabilirea unghiului de tragere. examinarea orificiului de ieşire. Această ca pot sarcină urmare afla date a prezintă un particular şi deoarece. să caute şi să valorifice urmele împuşcăturii. şi mai ales pentru a şti care sunt limitele expertizei criminalistice în acest domeniu. Noţiuni generale despre armele de foc şi muniţiile folosite de acestea Organele judiciare trebuie să posede cunoştinţe elementare privitoare la armele de foc. în cele din urmă. identificarea trăgătorului. De asemenea. iar dacă sunt necesare şi alte precizări. stabilirea împrejurării privitoare la înlocuirea unor piese originale ale armei cu unele piese străine.2. deosebit de importante şi care revin în principal expertului criminalist.specializat în probleme de armament şi de muniţie. 3. natura materialului din care sunt confecţionate gloanţele. se continuă examinarea de către interes expertul criminalist. O altă grupă de sarcini. etc.

ţeava constituie în acelaşi timp camera în care are loc arderea încărcăturii explozive. Ţeava armamentului de foc este în fond un tub construit dintr-un oţel special care trebuie să reziste la presiunea puternică dezvoltată de aprinderea pulberii în momentul declanşării focului şi să dirijeze proiectilul sau alicele pentru a ajunge la ţintă. a mecanismului de închidere. În timp ce balistica militară studiază o imensă varietate de arme de foc. numite şi arme de mână. balistica judiciară cercetează numai armele uşoare. rezultă că examinarea ţevii. 19 . Linia dreaptă închipuită care trece prin mijlocul canalului se numeşte axul canalului ţevii. Orice armă care prezintă interes pentru criminalistică cuprinde trei părţi principale: ţeava. aşa cum se întâmplă de foarte multe ori.criminalistică în întregul lor şi nu numai concluziile acestora. pentru a imprima acestuia o mişcare de rotaţie în jurul axei. Varietatea cazurilor cercetate de balistica judiciară nu permit să se afirme care dintre părţile unei arme ar prezenta interes pentru criminalistică şi care nu. de aruncare a tuburilor şi de alimentare cu cartuşe. de percuţie. Analizându-se cazurile cele mai frecvente. ansablul mecanismelor şi patul sau mânerul. în funcţie de fiecare caz concret în parte Ţeava serveşte pentru a dirija mişcarea glonţului. Partea interioară a ţevii se numeşte canalul ţevii. trebuie să constituie obiectul unor preocupări speciale pentru criminalistică.

Ghinturile canalului ţevii servesc pentru a da glonţului o mişcare de rotaţie. conul de racordare (locaşul de intrare a glonţului) şi partea ghintuită. în acest scop partea ghintuită a conului de racordare are marginile ţevii teşite. mai există şi un orificiu de trecere a gazelor. Camera cartuşului serveşte pentru introducerea cartuşului. flancul din dreapta este flanc de atac. pereţii laterali ai ghinturilor se numesc flancuri. Intervalele între ghinturi se numesc plinuri. La ţevile ghintuite. bazat pe principiul folosirii unei părţi din gazele rezultate din arderea pulberii. dreapta sus. Conul de racordare este destinat pentru a asigura angajarea progresivă a glonţului în ghinturi. Diametrul canalului ţevii se numeşte calibru. La ţeava armamentului automat.La ţeava armei se disting următoarele elemente : camera cartuşului. Ghintul este jgheabul care se înfăşoară în canalul ţevii în spirală. flancul opus acestuia se numeşte flanc liber. În cazul ghinturilor cu sens stânga jos. calibrul ţevii se determină prin distanţa între două plinuri opuse. iar la ţevile lise prin diametrul nominalizat. Ţevile armelor de foc se deosebesc între ele după următoarele criterii ce constituie elemente de identificare generală sau ajută la eliminare : a) calibru. Flancul ghintului care obligă glonţul să se rotească se numeşte flanc de atac. măsurat între pereţii ţevii. 20 .

Dintre flancurile ghintului. e) lăţimea ghinturilor şi a plinurilor .92 mm şi 8 mm. 7. c) sensul ghinturilor.62 mm. din lăţimea ghintului. 1/70. d) flancurile ghinturilor. de regulă. 7.35 mm. De aceea flancurile de atac ale ghinturilor lasă urme mult mai vizibile pe glonţ decât flancurile libere. f) pasul ghinturilor. Profunzimea ghintului sau înălţimea flancului este de 1/50. 11.b) numărul ghinturilor .5 mm. pentru că acesta obligă glonţul să se rotească într-un anumit sens dictat de sensul ghintului. 21 . mai rar 3 sau 5. Cele mai des întâlnite arme de foc au următoarele calibre : • pentru revolvere : 7. 6. 11. 7 mm. 9 mm. sunt în număr de 4 sau 6. În majoritatea cazurilor sensul ghinturilor este spre dreapta (Model 1933 de la stânga în jos şi spre dreapta în sus) şi mai rar spre stânga (doar la unele arme vechi). ghinturile sunt mai largi decât plinurile.43 mm. 9 mm. 11.62 mm. şocul cel mai puternic îl primeşte flancul de atac. De regulă. • pentru arme cu ţeava lung ă . lăţimea ghintului fiind de două ori mai mare decăt a plinului. Ghinturile revolverelor şi pistoalelor până la calibrul de 9 mm.5 mm.18 mm. • pentru pistoale: 4.

Studiul acestor piese este impus de necesităţi de ordin practic. Când demontarea armei nu este posibilă. gheara extractoare. Închizătorul mecanisme: • este alcătuit din două grupuri de mecanismul de blocare-deblocare a întregului ansamblu. montat pe corpul armei . trăgaci şi componentele percutor.Ansambul mecanismelor este alcătuit din mai multe piese în raport de destinaţia armei : “foc cu foc” sau foc automat. dimensiunea percutorului. cercetarea va fi realizată pe baza radiografiilor prin raze Gamma sau Roentgen. El pentru poate identificarea fi analizat generală prin şi individuală armei a şi demontarea compararea cu al unei arme de acelaşi tip. ejectorul. Ansamblul mecanismului de percuţie poate lăsa urme deosebite armei. sistemul de construcţie şi forma arcului declanşator. 22 . percutorul. forma şi transmisiei de declanşării şi dintre locaşul ştiftul sistemul montare percutorului. Mecanismul de dare a focului este caracterizat prin locul de amplasare. cunoscând că ele sunt fabricate dintr-un aliaj mai dur decât metalul folosit la construcţia cartuşului şi de aceea lasă pe cartuş urme utile cercetării criminalistice. • sistemul de ghidare şi fixare a închizătorului în timpul folosirii şi demontării armei. Între aceste piese întâlnim : închizătorul. arcului.

înălţimea. Deşi prezintă un interes mai redus în raport de primele două elemente. Patul are rolul de a uşura folosirea armei. datorită soluţiilor tehnice constructive permit identificarea generală şi individuală a armei. atenuând puterea reculului. 23 . forma şi plasamentul diferă mult între modelele diferitelor arme. trebuie cunoscut şi cercetat deoarece pe ele se pot imprima urmele digitale ale trăgătorului sau unele pete de sânge. însă lungimea. grosimea. Sistemul de alunecare a închizătorului pe două jgheaburi ale armei se găseşte la multe tipuri de arme.Aceste sisteme. Sistemul de montare al întregului complex variază de la un model la altul.

Clasificarea armelor de foc folosite până acum. destinate atacului şi apărării apropiate. folosite de regulă ca instrument al infracţiunii.Arme militare 1) revolvere şi pistolete (arme de mână) : sunt arme uşoare. care se ţin la umăr sau la coapsă. manevrabile cu o singură mână. deoarece nu pot delimita precis un gen de armă de altul (de ex. vom urmări clasificarea lor după : a) destinaţie. rezervate pentru tragere asupra obiectivelor inopinante la distanţe mai mici de 50 m. nu sunt satisfăcătoare. a fost necesară clasificarea lor pe baza diferitelor criterii. sunt utile pentru distanţa sub 200 m . O carabină de vânătoare. calibrul cel mai frecvent este 9 mm . care au în vedere armele de foc portabile. de o carabină militară) şi nu respectă simultan două principii de bază şi anume să ajute la sistematizarea armelor şi să permită o identificare criminalistică uşoară.3. cu foc continuu. 2) pistolete mitralieră : arme automate. sunt cunoscute următoarele: . cântărind sub un kg. În funcţie de necesităţile practice ale balisticii judiciare şi medicinei legale. 24 .3 Clasificarea armelor de foc Având în vedere multitudinea modelelor şi tipurilor de arme. folosind muniţie de pistolet.

Arme de ap ărare apropiată (revolvere. pistoale de alarmă. folosite pe câmpul de luptă. calibrul variază între 5. ambele sunt arme precise şi uşor de mânuit. 4) Puşti mitraliere – sunt arme automate.5 mm .3) puşti şi carabine : cele militare au ţeava ghintuită şi folosesc cartuşe cu glonţ.Arme sportive sau de tir : pistolete şi revolvere cu calibru redus. cele mai moderne arme de război fiind automate mixte. puşti . cu una sau două ţevi. pistoale şi puşti cu aer comprimat.Arme de vânătoare : cu alice. . b) lungimea ţevii. . spre deosebire de armele de vânătoare care au ţeava lisă. pistoale de start. cu alice şi glonţ. au sub 3 kg şi eficienţă până la distanţa de 300 m . pot fi cu repetiţie sau automate foc cu foc. cu repetiţie sau automate. pot fi echipate cu lunetă şi permit tirul pănă la 600 m . utilizând cartuşe cu încărcătură de plumb. . de lansat rachete. pistoale) .5 mm şi 11. . adică putând trage foc cu foc sau în rafale . cu glonţ. sunt ţinute la umăr şi folosesc muniţie mai puternică decât cea a pistoletului . cu gaze lacrimogene. puştile folosesc muniţie mai puternică decât carabinele. puternice şi destul de grele. clasifică armele de foc în : 25 .Arme cu destina ţii speciale : pistoale de semnalizare.

ghinturile imprimă glonţului o mişcare helicoidală. pistoale rachetă. arme de tir redus. carabine. revolvere. sinucideri. asigurând stabilitatea glonţului pe traiectorie. în scopul atingerii precise a ţintei. sunt frecvent folosite în săvârşirea faptelor împotriva vieţii şi integrităţii corporale : accidente. de 3-20 cm : revolvere. • arme cu ţeava mijlocie. • arme cu ţevi combinate având una sau două lise şi una ghintuită.• arme cu ţeava lung ă. c) după construcţia canalului ţevii armelor pot fi : • arme cu ţeava ghintuită au pe canalul ţevii plinuri (ghinturi) şi goluri dispuse longitudinal . Armele din a treia subgrupă prezintă interes deosebit în criminalistică deoarece fiind cele mai uşoare şi mai comod de purtat. pistolete. Printre armele cu ghinturi amintim: pistolete pistolete. de 20-50 cm : pistoale mitralieră. • arme cu ţeava scurtă. puşti puşti. arme de vânătoare. omucideri sau ucideri din culp ă. puşti mitralieră. automate. arme de tir . vânătoare cu glonţ. d) după modul de funcţionare distingem : 26 . carabine. • arme cu ţeava lisă au pereţii interiori ai ţevii netezi: arme de vânătoare cu alice. de 50-80 cm : puşti. arme de mitralieră.

• arme neautomate sau "foc cu foc". Se fac alte manevre pentru trecerea unui cartuş din magazie în camera de explozie. În ultimii ani. Ele au cea mai simplă construcţie şi pentru să fiecare împuşcătură trăgătorul trebuie manevreze închizătorul pentru a introduce un cartuş în camera de explozie.sunt construite astfel încât forţa gazelor asigură mai întâi punerea în mişcare a proiectilului tras. • armele semiautomate . apoi ejectarea tubului tras şi reîncărcarea (încărcător). cu un alt deci cartuş din magazie numai Este asigurată reîncărcarea. Cadenţa de 27 . După fiecare tragere trebuie manevrat închizătorul pentru ca gheara extractoare să scoată tubul din locaşul ţevii. deoarece pentru o nouă tragere este necesară o altă apăsare pe trăgaci. • armele automate au un sistem al mecanismelor de tragere foarte complex. să asigure închiderea. Aceste arme fac parte din prima genera ţie a armelor de foc. apoi apăsarea pe trăgaci. numărul armelor semiautomate (şi cu atât mai mult al celor neautomate) se restrâng tot mai mult în favoarea armelor automate. iar ejectorul să-l arunce afară. care dă posibilitatea trăgătorului să execute focuri în serie printr-o singură apăsare pe trăgaci (serii scurte sau serii lungi privind întregul încărcător).

deoarece fiecare producător imprimă pe armă importante repere ce folosesc la identificare.sunt cele care au calibru până la 6.cuprinse între 6. Se ia ca bază de calcul numărul de bile (alice) ce poate fi fabricat dintr-un pfund de plumb (cca 500gr. pun probleme 28 . f) după fabricaţie.dep ăşesc 9 mm. Pentru armele cu ţeavă lisa calibru este dat de numărul de bile de plumb necesar pentru acoperirea diametrului ţevii. distingem : arme produse în întreprinderi mecanice de înaltă tehnicitate (fabrici de armament) şi arme produse artizanal. Pentru armele cu ţeava ghintuită calibrul reprezintă distanţa în mm măsurată între două plinuri opuse. Din aceeaşi cantitate de metal va rezulta un număr de bile mai mare dacă diametrul lor este mai mic.).tragere la cele mai noi tipuri este atât de mărită încât se poate ajunge la câteva lovituri pe secundă. şi un munăr mai restrâns de bile. Ambele categorii prezintă interes pentru organele judiciare şi experţi. armele se împart în: • arme cu calibru mic . destul de răspândite. iar cele artizanale. e) după calibru. • arme cu calibru mare .5 mm şi 9 mm. • arme cu calibru mijlociu . dar cu diametrul mai mare.5 mm.

dar şi organele judiciare trebuie să ştie cum se prezintă cartuşele abandonate la locul faptei sau pierdute. etc. Muniţiile armelor de foc Pe lângă cunoştinţele elementare privitoare la armele de foc. • arme cu alice: de vânătoare. organele judiciare trebuie să cunoască şi datele principale referitoare la construcţia cartuşelor folosite la aceste arme. constituind muniţia. sarcini de mare răspundere revin expertului criminalist. g) După muniţia folosită avem : • arme cu glonţ: de luptă. • arme mixte (cu glonţ şi cu alice): unele arme de vânătoare. expertul criminalist va trebui să stabilească în primul rând dacă pot fi folosite la tragere sau nu îndeplinesc condiţiile tehnice pentru a fi calificate arme de foc. 3. în partea posterioară.deosebite pentru că de foarte multe ori sunt produse unicate. care conţine încărcătura propulsivă şi încărcătura fulminantă. În acest domeniu. trase sau netrase. 3. numită capsă (amovă). dimensiunea lor. Cartuşul complet cuprinde proiectilul fixat în tub. este cartuşul. Pentru armele de foc unitatea de încărcătură. La această ultimă categorie. Tubul şi capsa 29 .1.4.4.

rozeta tubului. Asupra calităţii alamei influenţează o serie de impurităţi inerente. care are un rebord sau un şanţ inelar ce serveşte la prinderea tubului de către gheara extractoare. care este o porţiune de tranziţie între gât şi corpul tubului . necesare aprinderii prafului de puşcă conţinând exploziv de iniţiere. având în vedere inflamând pulberea din interiorul tubului condiţiile de lucru ale tubului. partea conică. cu o mare sensibilitate la acţiunile mecanice. Capsa este dispozitivul pentru producerea flăcării. unde se găsesc lăcaşul capsei. proprietăţile mecanice depinzând mai ales de conţinutul în zinc . termice sau electrice. în timpul tragerii. gâtul. Tubul are următoarele părţi componente . corpul tubului. compoziţia alamei are 28-32 % zinc. ca bismutul. pentru sertizarea glonţului . nicovala şi orificiile acest ultim de aprindere (pentru transmiterea flăcării) mecanism funcţionând astfel: percutorul loveşte capsa ce se sparge pe nicovală. care face casantă alama la cald şi la rece. în timpul tragerii opreşte dirijarea gazelor spre închizător. atunci când acesta este scos din camera cartuşului . fundul tubului. Tubul este fabricat din alamă. după care flăcările din capsă pătrund prin orificiile de aprindere. stibiul şi fierul care micşorează plasticitatea la rece.Tubul serveşte la asamblarea tuturor părţilor cartuşului şi fereşte încărcătura de acţiunile agenţilor exteriori. 30 . cartuşului. în care se face înmagazinarea încărcăturii .

Armele cu ţeavă ghintuită folosesc cartuşele cu glonţ. cu cartuşe speciale. formată din zona cilindrică a proiectilului. direcţiei mişcare păstrarea 31 . mitralii sau pose. în funcţie de armele de foc : gloanţe. În urma percuţiei. la nivelul leziunii de impact. alice. ca atare sau transformaţi. Glonţul Proiectilele pot fi. rezidă în faptul că aceşti compuşi pot fi întâlniţi. explozivul se aprinde. asigurând. care prin se înşurubează giratorie. destinate armelor de vânătoare. Ultimele trei feluri de proiectile sunt folosite în ţevile lise. nu se angajează în ghinturile armei şi se deformează cea dintâi la contactul proiectilului cu un corp dur. peretele interior se sparge pe nicovală.Ea este formată dintr-un înveliş mecanic (căpăcel) cu două foiţe la exterior de alamă iar la interior de staniol (placat pe nicovală) între ele aflându-se substanţa explozivă. Părţile extremitatea componente anterioară principale sau ale glonţului care sunt : asigură vârful. mitraliile sunt alice de construcţie proprie. confecţionate din diferite materiale. Importanţa cunoaşterii de către expert a compoziţiei chimice a capsei. caracteristicile zborului. chiar şi a tubului. în ghinturile armei. flacăra pătrunzând prin orificii la praful de puşcă din tub. Cele mai folosite explozive sunt fulminatul de mercur şi stibiatul de plumb. porţiunea de ghidaj.

care să-i asigure. b) Calibrul glonţului. o formă cilindro-ogivală. în general. împiedicând sau compromiţând tragerile ulterioare. uneori cu rol în asigurarea stabilităţii direcţiei. această diferenţă crescând pe 32 . supranumit “ glonţ aerodinamic”. în condiţiile unei viteze iniţiale egale. greutate şi structură. fiind destinate ungerii cu o substanţă grasă. porţiunea codală şi fundul glonţului. destul de frecvent. calibru. deci o penetraţie optimă în aer. este mai mare decât calibrul canalului ţevii. rotunjit. fie pentru a uşura înşurubarea în ghinturi . Unele gloanţe au la porţiunea de ghidaj unul sau două jgheaburi. o bătaie mai lungă şi o tensiune mai mare pe traiectorie. dar se mai întâlnesc. chiar şi retezat.acestuia. De mare actualitate este glonţul cilindro-biogival. şi gloanţe cu vârf alungit şi ascuţit. astfel că glonţul nu riscă să se disloce sau să adere de metalul ţevii. a) Forma este concepută de asemenea natură încât glonţul să aibă cel mai bun coeficient balistic posibil. o cât mai bună precizie. fie pentru a uşura prinderea proiectilului în tub. Gloanţele se caracterizează prin : formă. în număr de două. necesară etanşeităţii complete şi lubrificării în timpul trecerii prin ţeavă asigurând astfel aderenţa şi prevenind efectele pulberii propulsive şi a creşterii temperaturii rezultate din deflagraţie. Partea terminală a glonţului are o formă alungită şi teşită sau în ogivă. Gloanţele au. au fundul crenelat. înainte de tragere. şanţurile gloanţelor de plumb.

Gloanţele sunt în general. de oţel sau de oţel special şi dintr-o cămaşă din cupru-nichel. 11.65 mm) şi 12. c) Greutatea variază între 1. încălzire) pot suferi transformări chimice rapide.2. d) Structura glonţului prezintă o valoare deosebită ăn viziunea contemporană privind balistica ţintei.10 g (armă cal 5.măsura măririi calibrului armei. care poate acoperi şi vârful. în cazul proiectilelor blindate. la fel de rapidă . 33 . aderând aproape perfect la pereţii canalului ţevii. constituite dintr-un nucleu de plumb.9 g (armă cal. Protejarea prin cămaşă a nucleului asigură o pătrundere mai adâncă în ţintă fără a afecta proiectilul.4.43 mm) şi are doar o importanţă orientativă în balistica judiciară. Există şi gloanţe monobloc în cupru sau în plumb. Pulberi balistice Prin pulberi balistice se înţeleg grupe speciale de substanţe care. însoţite de degajare. 3. sub influienţa unor acţiuni exterioare relativ slabe (percuţie. Pulberea (praful de puşcă) este alcătuit dintr-un amestec de substanţe care prin aprindere produc gaze şi o presiune foarte puternică de aproximativ 3500 atmosfere. de căldură şi de formarea unor gaze puternic încălzite care exercită un lucru mecanic deosebit (de aruncare sau de distrugere). glonţul împiedică expansiunea gazelor provenite din explozie.

Pulberile balistice sunt substanţe capabile să dezvolte. sub presiune. aruncarea gloanţelor). prin deflagraţie. În funcţie de domeniul de utilizare se împart în : • Explozivi de iniţiere sau primari = substanţe ce explodează la acţiuni termice sau mecanice şi a căror detonaţie provoacă explozia altor substanţe – fiind deci folosiţi pentru amorsarea transformării explozive a altor grupe de explozivi (de exemplu în capsa cartuşului). cu această ocazie apărând gaze încălzite. într-un timp scurt.asigurând viteza şi forţa de pătrundere a glonţului dirijat spre gura ţevii. • Explozivi brizan ţi. Treptat ea a fost aproape în întregime înlocuită încât. a cărei compoziţie chimică de bază o constituie azotatul de potasiu. denumite şi pulberi fără fum. în prezent. • Explozivi de azvârlire = substanţe a căror formă preponderentă de transformare este combustia. 34 . un important volum de gaze la temperaturi înalte. numită şi pulbere cu fum. capabile să efectueze un lucru mecanic (de ex. la cartuşele destinate armelor cu ţeavă ghintuită se utilizează pulberile coloidale. La fabricarea lor se utilizează piroxilina şi glicerina în amestec cu alţi compuşi de importanţă secundară. La începutul industrei de armament şi muniţie s-a folosit pulberea neagră. • Combinaţii pirotehnice.

Oricare ar fi materialul folosit la construcţia corpului tubului (carton. Alicele şi mitraliile sunt bile de plumb cu diametre diferite . din carton şi mai rar din metale sau aliaje. care se foloseşte o singură dată. pulberea. şi mult mai rar glonţul.Interesul balisticii armelor de luptă şi al medicinii legale este polarizat de primele două categorii de explozivi. locul cartonului este luat de materialele plastice.5. proiectilul este construit din alice mitralii. În ultimul timp. Cartuşele pentru armele de vânătoare La un cartuş pentru armele de vânătoare distingem următoarele elemente de construcţie: proiectilul. material plastic). baza (rozeta) este construită întotdeauna din metale moi sau din diferite aliaje. bura şi rondelul. tubul. 3. Se folosesc aceiaşi explozivi ca şi la cartuşul armei cu ţeava ghintuită. Această împrejurare ajută organelor judiciare şi expertului criminalist să stabilească de câte ori a fost 35 . capsa. de regulă. a) Pentru cartuşul armei de vânătoare. b) Tubul cartuşului este construit. Spre deosebire de ţeava cartuşului pentru arma cu ţeava ghintuită. c) Capsa este fixată la baza rozetei şi conţine explozivi care se aprind la atingerea de către capul arcului percutor. la cartuşul armei de vânătoare capsa poate fi înlocuită cu uşurinţă de către trăgător. iar gloanţele au o construcţie specială care le deosebeşte de cele ale armelor cu ţeava ghintuită.

apoi la identificarea trăgătorului. hârtie obişnuită sau chiar hârtie de ziar. mitralii. f) Rondela este un capac de carton aplicat la gura cartuşului. pentru a asigura închiderea şi protejarea încărcăturii.înlocuită capsa. 36 . deci la câte trageri a fost folosit acelaşi cartuş. după înlocuirea capsei. Organele de cercetare penală o caută cu mult interes în timpul cercetării la faţa locului pentru că poate contribui la identificarea armei cu care s-a tras. Ne ajută la identificarea calibrului armei când găsim la locul faptei un cartuş netras şi chiar după tragere poate să rămână în apropierea locului unde s-a aflat trăgătorul în momentul declanşării focului. o întâlnim numai la prima tragere pentru că la tragerile următoare cu acelaşi cartuş este confecţionată de trăgător din fragmente textile. În fabricile de muniţie se foloseşte o pâslă din care se confecţionează un perete despărţitor între pulbere şi alice. glonţ) spre gura ţevii. e) Bura. d) Pulberea folosită la cartuşele armei de vânătoare este pulberea de fum şi are acelaşi scop de a dezvolta prin aprindere. gaze a căror presiune să dirijeze proiectilul (alice. Prezintă interes pentru că poartă imprimat pe ea calibrul cartuşului.

altele pe corpul (sau în corpul omului) şi pe obiectele ţintă.6. urmele secundare. Urmele secundare ale împuşcăturii apar ca rezultat al acţiunii fenomenelor termice şi chimice. partea lemnoasă a patului. Urmele armelor de foc pot fi găsite pe : gloanţe. Urmele principale sunt urmele apărute ca rezultat al folosirii armelor de foc.tocul uşii sau al ferestrei. orificiile de intrare şi ieşire a glonţului aflate pe corpul şi îmbrăcămintea victimei sau pe alte obiecte ce au fost obstacole în faţa glonţului. Dacă urmele principale există întotdeauna. Aşa de 37 .3. tuburi arse. Unele le întâlnim pe arme şi pe muniţie. al acţiunii fenomenelor dinamice. inclusiv corpul omenesc. Urmele lăsate în cazurile de folosire a armelor de foc pot fi grupate în două categorii: -urme principale şi -urme secundare. în urma folosirii acestora. pereţi. deşi în ţeava armei au loc procese termice şi chimice. Cercetarea urmelor Prin folosirea armelor de foc se formează două categorii de urme. nu întotdeauna pot fi puse în evidenţă în totalitate. ca rezultat al fenomenelor dinamice. Urmele armelor de foc sunt acele modificări ce apar pe diferite obiecte. ziduri. fenomene care au loc în ţeava armei şi la o oarecare distanţă de aceasta. termice şi chimice care însoţesc împuşcătura.

urmele secundare permit stabilirea distanţei de la care s-a executat tragerea. Studierea atentă a urmelor principale şi secundare lăsate în cazurile de folosire a armelor de foc poate duce la stabilirea condiţiilor care în au care însoţit s-a utilizat arma şi a fenomenelor împuşcătura. f) particule de unsoare. • modelul de armă la care în timpul focului tras se formează o flacără mare. e) inelele de metalizare. 38 . ceea ce are o mare însemnătate în aprecierea împrejurărilor cauzei.exemplu: în cazul împuşcăturilor de la distanţă mai mare se pot evidenţia doar inelul de metalizare şi particulele de unsoare pe care glonţul le-a transportat . Cercetarea balistico-judiciară a urmelor trebuie să rezolve următoarele probleme: • ce obiecte au fost lovite de gloanţe sau alice. atestă faptul că urmele respective provin dintr-o împuşcătură . d) particulele de pulbere arsă şi nearsă. b) urmele rezultate din acţiunea gazelor. Urmele secundare ale împuşcăturii au un dublu rol: în primul rând. coroborate cu urmele principale. c) urmele de funingine. Din categoria urmelor secundare ale împuşcăturii cele mai importante sunt : a) urmele rezultate din acţiunea flăcării. în al doilea rând.

fapt pentru care analiza balistico – judiciară îi acordă o atenţie deosebită. de la distanţele indicate folosindu-se o armă improvizată.• dacă la lumina focului tras de armă se pot observa obiectele iluminate şi distinge trăsăturile feţei trăgătorului. • realizarea unei trageri cu sau fără ochire. determinarea modelului de armă cu care s-a efectuat tragerea. 39 . • stabilirea locului de unde s-a tras. Clarificarea tuturor acestor probleme duce la elucidarea cauzei penale respective. • după zgomotul focului tras.

Pe patul sau mânerul armei pot fi găsite urme digitale sau pete de sânge.3. ce vor fi folosite la identificarea trăgătorului. Examinând aceste urme. Forţa gazelor împinge glonţul spre gura ţevii. însă vor fi evacuate din ţeavă imediat după ieşirea glonţului. De aceea. Pentru a se proteja aceste urme este necesar ca arma găsită la faţa locului să nu fie curăţată pe ţeavă şi să fie acoperită gura ţevii. mecanismul de tragere). Prin folosirea repetată a unei arme au loc modificări ale ghinturilor. în timpul cercetărilor la faţa locului arma va fi ridicată şi ambalată cu grijă pentru a nu distruge aceste urme. Urme formate pe armă Odată cu declanşarea focului se aprinde explozivul din tubul cartuşului şi se formează o presiune de peste 3000 atmosfere. inclusiv modificări ale calibrului armei. Asemenea urme pot fi întâlnite şi pe celelalte părţi metalice ale armei (ţeavă. 40 . De aceea. şi urmele lăsate pe glonţ de o armă nouă diferă de cele ale unei arme cu grad avansat de uzură sau prost întreţinută. pentru a nu pătrunde aerul. expertul va putea stabili dacă a avut loc o tragere recentă şi ce fel de cartuş a fost tras.6.1. Gazele apasă atât în pereţii laterali ai ţevii cât şi înapoi spre închizător. Din procesul arderii explozibilului rezultă compuşi chimici ce se depun pe pereţii camerei de explozie şi pe pereţii ţevii.

îşi va imprima microrelieful pe inelul rozetei cartuşului alcătuit dintr-un metal sau aliaj mai maleabil. Acul percutor al închizătorului îşi imprimă microrelieful pe capsa de la baza rozetei. ejectorul lasă urme în partea posterioară a inelului rozetei. Glonţul armei cu ţeava ghintuită are un diametru mai mic decât diametrul ţevii. În cazul folosirii unui cartuş de un calibru mai mic decât calibrul armei. De asemenea. Examinarea acestor urme în 41 . De aceea glonţul este forţat să iasă din ţeavă şi astfel se imprimă pe pereţii săi urmele ghinturilor sub forma unor striaţii paralele.3. Aceste urme sunt mai bine conturate la arma nouă şi devin aproape imperceptibile la o armă uzată sau întreţinută necorespunzător.6. Fiind construit din metale sau aliaje mai moi decât pereţii camerei de explozie care îşi vor imprima microrelieful pe tub.2. Urme imprimate pe muniţie Urmele imprimate pe cartuş prezintă caracteristici proprii cartuşelor armelor cu ţeava ghintuită şi a celor cu ţeava lisă. Examinarea acestor urme va folosi la identificarea armei cu care s-a tras. Dar cele mai utile urme pentru identificarea armei cu care s-a tras sunt formate de atingerea tubului cu celelalte piese ale mecanismului de tragere. urmele ghinturilor nu se mai imprimă pe glonţ. alcătuită dintr-un oţel dur. Gheara extractoare. Tubul cartuşului păstrează urme caracteristice. a) La cartuşul armei cu ţeva ghintuită sunt cercetate urmele formate pe glonţ şi cele formate pe tub.

Dacă se foloseşte glonţul. Cele de ieşire sunt. de regulă.3.laborator. mai mari şi uneori. prezintă rupturi în cruce. cu ajutorul microscopului comparator şi al altor instrumente optice moderne de cercetare va contribui la identificarea armei cu care s-a tras. Urme create de proiectile pe îmbrăcămintea şi pe corpul victimelor Perforările obiectelor de îmbrăcăminte se caracterizează prin orientarea fibrelor în direcţia de înaintare a glonţului prin dimensiunea diferită a orificiilor de intrare şi ieşire. De remarcat este faptul că orificiile de intrare şi de ieşire se află la distanţă una faţă de alta în 42 . b) La cartuşul armei cu ţeava lisă . dacă sunt găsite în corpul victimei. ceea ce se întâmplă mai rar.6. Urmele de pe capsă pot indica numărul de trageri efectuate cu acelaşi cartuş pentru că la fiecare tragere percutorul atinge capsa (şi marginea interioară a rozetei) într-un alt punct. întâlnim urme specifice determinate de construcţia cartuşului. La armele cu ţeava lisă. uşor de observat chiar de organul de urmărire penală. putem afla calibrul armei folosite. armele de vânătoare. în primul rând. 3. în care includem. Aceste urme vor folosi la identificarea armei cu care s-a tras. De această dată vor fi valorificate urmele percutorului imprimate pe capsă. urmele formate pe glonţ prezintă interes mai redus pentru că ţeava nu mai are proeminenţe care să-şi imprime detaliile pe glonţ. În ceea ce priveşte alicele şi mitraliile.

Se întâmplă. Orificiul de intrare Forma orificiului de intrare diferă în raport de condiţiile concrete ale tragerii.locuri diferite pe suprafaţa îmbrăcămintei. Forma orificiului poate fi stelată sau neregulată. producând un orificiu stelat. iar cel de ieşire pe partea din spate. sau cu ţeava lipită de corp. pe corpul uman De regulă. realizând situaţie ca proiectilul oarbe. în tragerile de aproape. atunci când tragerea s-a produs de la distanţă şi impactul a avut loc perpendicular pe suprafaţa pielii. din cauza ricoşării sau fenomenului de basculare. să rămână în interiorul de în ieşire. De exemplu. un canal traiect şi un orificiu de ieşire. Aspectul exterior al leziunilor produse prin împuşcare. din cauza acţiunii creând o presiune care va strivi pielea de gura ţevii şi o va rupe. ca şi atunci când proiectilul este înclinat sau loveşte lateral. el este rotund. gloanţele au asupra corpului uman o acţiune de perforare care se caracterizează morfologic printr-un orificiu de intrare. Această uneori. corpului. Intrarea glonţului cu viteză maximă în cutia 43 . cazul plăgi se fără orificiu întâlneşte frecvent împuşcăturilor cu armele de vânătoare. orificiul de intrare poate fi găsit pe partea din faţă a unui obiect de îmbrăcăminte. Când glonţul pătrunde sub un unghi mai mic de 90 0 forma devine ovală. În mod obişnuit.

acest inel se pergamentează până la 2-5 mm . Didactică şi Pedagogică. care este o mic ă lipsă de substanţă la nivelul buzei orificiului de intrare cauzată de diferenţa de elasticitate dintre epidermă şi dermă. 113 44 . pot fi întâlnite urme caracteristice sub forma unor inele. indiferent de distanţa de la care s-a tras : 2 Inelul de contuzie sau guleraşul de excoriaţie. În jurul orificiului de intrare. Terbancea M. Ed. determinând încărcarea 1 2 Scripcaru Ghe. Forma. poate crea forme neregulate sau stelare ale orificiilor.Inelul de ştergere apare pe “versantul” dintre inelul de contuzie şi interiorul canalului şi apare din cauza ştergerii glonţului de marginile orificiului. prima fiind mai rigidă este distrusă şi antrenată în interiorul canalului. Ed. din cauza comprimării tegumentelor. retezat sau deformat (prin ricoşare) al glonţului. "Medicină legală". p. Bucureşti 1970. dimensiunea şi culoarea lor diferă după cum glonţul a atins mai întâi partea acoperită de îmbrăcăminte a corpului sau zonei descoperite. Bucureşti 1970. în tragerile de aproape sau cu ţeava lipită. Didactică şi Pedagogică. . "Medicină legală". p. Diametrul orificiului de intrare corespunde în general diametrului glonţului (mai ales când pielea este situată pe os). Terbancea M. 112 Scripcaru Ghe. vârful rotund.craniană poate 1 produce explozia craniului (acţiune hidrodinamică) Uneori. dar poate fi mai mic din cauza femomenului de retractare a pielii sau mai mare decât calibrul glonţului. După moarte. Examinarea detaliată a orificiului de intrare permite observarea unor modificări ce apar costant.

pentru unele dintre ele fiind necesare examene microscopice sau radiologice.Inelul de metalizare apare tot în urma ştergerii glonţului de marginile orificiului de intrare.acestor margini cu particule de pulbere nearsă. în afara corpului uman : lemn. se poate crea falsa impresie că există două sau mai multe orificii de intrare. plastic. particule de funingine. unsoare. Dacă glonţul a atins mai întâi îmbrăcămintea. maieu. . haină. etc. orificiul de intrare va fi examinat de la exterior spre interior pe fiecare strat de îmbrăcăminte: palton. mecanismul de producere fiind acelaşi : . Observarea şi diferenţierea inelelor menţionate nu se poate face întotdeauna cu ochiul liber la locul faptei. praf. metal. Criminalistul şi anchetatorul trebuie să cunoască totuşi aceste amănunte pentru a putea diferenţia orificiile de intrare şi de ieşire. cămaşă.tergerea glonţului de substanţe unsuroase. Inelele de ştergere şi de metalizare rămân şi pe alte categorii de ţinte. resturi de capse pe care acesta le-a antrenat la ieşirea din ţeavă. cauciuc. dar se compune din particule metalice antrenate din canalul ţevii şi din resturi de capsă. Examinarea îmbrăcămintei se va face cu deosebită atenţie. deoarece dacă unele obiecte de îmbrăcăminte prezintă cute. 45 . Diferenţa de densitate a mediilor străpunse de proiectil în momentul contactului cu ţinta poate duce la separarea sau la suprapunerea celor două inele. fum şi alte elemente aflate pe cămaşa glonţului.

Astfel. De la această regulă există numeroase excepţii datorate forţei cu care pătrunde glonţul în corpul uman. dar neavând forţa necesară de a perfora osul. a alunecat pe suprafaţa lui şi a ieşit la polul opus. canalul va avea o direcţie apropiată de orizontală. canalul va avea o direcţie de jos în sus. Direcţia canalului nu este întotdeauna uniformă dacă glonţul întâlneşte ţesuturi de consistenţă diferită sau cavităţi naturale şi se pot produce ricoşeuri. 46 . Dacă victima şi trăgătorul se află faţă în faţă. microparticule de pe îmbrăcăminte sau de pe glonţ depuse în timpul trecerii glonţului.Canalul Poate fi complet când glonţul a trecut prin corpul omului sau înfundat (canale oarbe). Rapoartele de expertiză medico-legală şi literatura de specialitate descriu traiectorii foarte curioase ale glonţului. De asemenea. Direcţia. când glonţul a rămas în corpul victimei. calibrul armei. au fost cazuri când proiectilul a perforat pielea corpului. după cum trăgătorul este culcat iar victima în picioare. dimensiunile şi conţinutul canalului prezintă interes deosebit pentru determinarea poziţiei în care se aflau trăgătorul şi victima în momentul împuşcării. când trăgătorul se află pe un plan mai înalt decât victima. canalul va avea o direcţie de sus în jos.

glonţul produce distrugeri mai mari sub formă de eschile (aşchii). Urmele create de factorii suplimentari ai împuşcăturii Factorii suplimentari ai împuşcăturii însoţesc glonţul la ieşirea din ţeavă pe o distanţă mai mare sau mai mică şi se compun din: gaze. Datorită mişcării de învârtire a glonţului în jurul axei proprii şi forţei imprimate de gaze şi ţeava armei. 3. imprimare sau metalizare. Diametrul acestui orificiu este aproximativ egal cu cel de intrare. flăcări. răsfirate înafară. cu sau fără fisuri. În părţile moi ale organismului. Urmele provocate de presiunea gazelor 47 .6. pielea poate prezenta un inel de contuzie. funingine. La ieşirea din oasele capului. inelele de contuzie. are tendinţa de a lua totul după el. particule de pulbere şi resturi de unsoare. la ieşirea glonţului din corp nu se produce o pierdere de substanţă. etc. ştergere. de regulă. Are trăsături proprii date de forţa cu care glonţul străbate corpul omului. portţigaretul. Forma orificiului de ieşire poate fi rotundă sau neregulată.4. La orificiul de ieşire lipsesc. dar poate fi mai mic sau mai mare.Orificiul de ieşire Spre deosebire de oficiul de intrare. orificiul de ieşire are margini neregulate. dacă înainte de ieşire proiectilul s-a lovit de un plan cum ar fi : centura. ci o despicare a epidermei. Totuşi.

cantitatea de pulbere din cartuş. având formă de cruce. fibrele textile din jurul orificiului de intrare îşi schimbă culoarea. Mărimea distrugerilor este determinată de calibrul armei. lungimea canalului ţevii. pielea nu se rupe. din cauza distanţei mici de tragere. Întotdeauna arsurile depind de calitatea pulberii folosite şi de materialul ţintei. unghi sau neregulată. În timpul impactului cu jetul de gaze.se materializează în rupturi ale obiectelor de îmbrăcăminte sau ale pielii şi ţesuturilor în jurul orificiului de intrare. rezultând o urmă circulară. Acţiunea gazelor este mai puternică în cazul producerii împuşcăturii cu arme ce au ţeava retezată. Flacăra produce arsuri în jurul orificiului de intrare în cazul tragerilor apropiate. urmele flăcării pot atinge până la 15 cm. Uneori. care la cea mai mică atingere se rup. se spiralează şi devin fragile. Pulberea negră provoacă arsuri pe o distanţă mai mare decât cea albă. predominând cea maronie spre neagră. atunci când ţeava armei este presată puternic pe ţintă. Dacă zona nu e acoperită de îmbrăcăminte. la distanţe mai mici de 10 mm se produc şi arsuri ale pielii şi părului. 48 . aceste fibre pot forma o masă compactă ori se dispersează luând formă de spirale. datorită distanţei foarte mici dintre punctul de presiune maximă a gazelor şi corpul omului. ci suportă o imprimare a formei gurii ţevii. etc. Când flacăra atinge obiectele de îmbrăcăminte. În acest caz. dacă în cartuş s-a aflat pulbere neagră.

pe materialul ce constituie ţinta dintre gura ţevii şi ţintă. cu atât este mai gros stratul de funingine. depunerile de funingine se întâlnesc la distanţe de 1. ca urmare a arderilor produse. imprimările pe care le realizează seamănă cu un tatuaj. Prezenţa în 49 . deoarece este determinat şi de lungimea ţevii armei. perforaţii ale îmbrăcămintei.5-2 cm. etc. În cazul armelor de vânătoare ale căror cartuşe folosesc pulbere cu fum. în raport cu intensitatea depunerii de funingine se poate aprecia distanţa de la care s-a tras. cu aspect manual sau uneori diforme. Din cauza multitudinii lor şi repartiţiei aleatorii. din cauza energiei cinetice şi temperaturii pe care o au. Particulile de pulbere nearsă acţionează ca nişte mici proiectile şi provoacă. stratul de afumare se observă la tragerile de la distanţa de 40-50 cm. datorită greutăţii acestora şi rezistenţei aerului. Cu cât distanţa este mai mică. împuşcătura crează orificii rotunde. Aceste urme mai sunt denumite şi afumări. Urmele de funingine rezultate din arderea pulberii şi din rezidurile tragerilor anterioare se depun în jurul orificiului de intrare. cantitatea şi calitatea pulberii. Dacă s-a folosit o armă militară sau sportivă ale căror cartuşe folosesc pulberea fără fum. pielii sau pătrund în alte materiale din compoziţia ţintei.În obiectele de îmbrăcăminte din bumbac sau material plastic. Aceste urme prezintă interes pentru că. Particulele de pulbere nearsă sau parţial arsă sunt expulzate la o distanţă mult mai mică decât jetul de gaze. purtând chiar această denumire.

La fel ca şi la trecerea prin corpul omului. Obiectele în care pătrunde glonţul pot fi clasificate după natura lor. în solide (mai mult sau mai puţin rezistente decât materialul glonţului). distrugeri totale sau parţiale. distanţa de la care s-a tras. vor fi descrise numai primele două elemente. semilichide (gelatinoase. pulberea a fost umedă. etc. etc. copletând tatuajul format de particulele de pulbere nearsă. după ieşirea glonţului. calibrul armei. Urme formate pe diferite obiecte Urmele produse de glonţ în diferite obiecte prezintă trăsături caracteristice în raport de rezistenţă pe care o depun obiectele la pătrunderea glonţului.5. Unsoarea existentă pe ţeava armei se împrăştie.jurul orificiului de intrare a unei cantităţi mari de pulbere nearsă. un canal şi un orificiu de ieşire. cartuşul a fost atipic sau vechi.6. Dacă glonţul a rămas în obiectul atins. elastice). 3. alice. semisolide (plastice. unghiul sub care a fost atins obiectul. vâscoase) şi lichide. distingem un orificiu de intrare. în funcţie de rigiditatea mai mare sau mai mică a acestora. Modificările suprafeţelor obiectelor penetrate de proiectile (gloanţe. schije) se materializează în diferite perforări. 50 . într-o multitudine de stropi ce se depun în jurul orificiului de intrare. oferă indicii cu privire la faptul că arma cu care s-a tras are ţeava forte scurtă sau retezată.

oglindă. modul cum este prins geamul. orificiul de intrare se prezintă sub formă aproape circulară. În lemn. în timp ce orificiul de ieşire prezintă un aspect zdrenţuit. cu un diametru mai mare decât diametrul glonţului. mai mult sau mai puţin perceptibile în raport de grosimea sticlei. unghiul sub care loveşte glonţul şi mărimea glonţului. ca şi lemnul ud opun o rezistenţă mai mare faţă de lemnul de esenţă moale (salcie. Prezenţa cioburilor de sticlă într-o anumită parte a geamului indică direcţia în care se deplasa glonţul ce a spart geamul. pe partea de început a canalului. Lemnul de esenţă tare (stejar. geam. carpen). canal şi orificiu de ieşire. grosime. cu aşchii îndreptate şi aruncate în sensul de deplasare a glonţului. inelul de materializare foarte pronunţat. Dacă sticla este mai groasă se disting : orificiul de intrare. un canal foarte scurt şi un orificiu de ieşire cu diametrul mult mai mare decât al celui de intrare şi o formă conică cu baza mare spre direcţia în care a plecat glonţul. 51 . În jurul orificiului se crează fisuri radiale (ce pleacă dinspre centru ca nişte raze) întretăiate de mai multe fisuri concentrice ce capătă aspect de pânză de paianjen. În funcţie de aceste elemente. Întâlnim de asemenea urme la trecerea glonţului prin sticlă. plop) ori lemnul uscat. şi a antrenat cu el aceste bucăţi de sticlă. având uneori.În sticlă se vor distinge toate cele trei elemente : orificiu de intrare. Forma spărturii în sticlă depinde de următorii factori : calitate.

iar spargere se datorează nu impactului. Glonţul poate trece prin foi de tablă de diferite grosimi.6. trebuie să conchidem că tragerea a avut loc de la distanţă mică (câţiva centimetri). Diametrul pâlniei depinde de grosimea tablei. iar marginile orificiului vor fi îndoite şi întoarse către partea în care se deplasa glonţul. etc. Urmele factorilor secundari Urmele factorilor secundari formate pe diferite obiecte sunt asemănătoare cu cele constatate pe corpul omului. orificiul de intrare are forma mai rotundă decât cel de ieşire. iar pe rama acestuia sau pe alte obiecte din vecinătate se pun în evidenţă factori suplimentari ai împuşcăturii..6. cuprul. Glonţul obişnuit lasă în tablă urme sub forma unei pâlnii cu deschiderea spre direcţia de deplasare. cum ar fi fierul. 3. Dacă glonţul nu străpunge tabla. 52 . viteza şi diametrul glonţului. în cazul unei împuşcături într-un geam. este în general ceva mai mic. urma are aspecte de înfundătură. dar prezintă şi unele trăsături specifice. etc. iar când este special construit (gloanţe perforante) poate străbate şi blindaje de oţel. Astfel. iar orificiul de ieşire este mult mai mare. În tablă.orificiul de intrare este mai mic decât calibrul glonţului. alama. când glonţul a produs o spărtură foarte mare. dacă tabla este dintr-un metal moale. ci presiunii gazelor.

129 din C. 3. În obiectele din cauciuc. “cercetarea la faţa locului se afectează atunci când este 53 . Cercetarea la faţa locului în cazul faptelor comise cu arma de foc Cercetarea la faţa locului este o activitate desfăşurată de organele de urmărire penală sau instanţele de judecată. ori numai de la distanţe de 1-3 cm când se folosesc pistoale sau arme de calibru mai mic. În obiectele din metal sau lemn de esenţă tare. pr.7. rupturi care dovedesc că tragerile au fost efectuate cu ţeava lipită. acţiunea mecanică a gazelor se poate evidenţia numai când tragerile s-au efectuat cu arme de foc puternice. cum sunt cele militare. Potrivit art. acestea sunt afectate prin carbonizare şi se spiralează. zonele afectate de flacăra de la gura ţevii capătă o culoare brun-maronie şi formă de pară. care crează acestora posibilitatea să perceapă nemijlocit situaţia locului unde s-a săvârşit o infracţiune şi să stabilească împrejurările în care aceasta a fost săvârşită. Efectul distructiv produs de acţiunea gazelor în obiectele tari se poate constata de la distanţe de 5-7 cm. Penală al României. la care jetul de gaze produce distrugeri de la o distanţă de tragere de 10-12 cm.În cazul obiectelor din lemn. când se folosesc pistoale şi pistoale automate de calibru 9mm. iar dacă au unele porozităţi. orificiul este rotund şi prezintă pe margini de jur împrejur.

loviri sau vătămări cauzatoare de moarte). având în vedere atât locul săvârşirii.” Definind “locul săvârşirii infracţiunii”. care funcţionează la fiecare parchet judeţean şi la parchetul municipiului Bucureşti. Procurorul efectuează cercetarea la faţa locului în cazurile privind morţi violente (omor. precizează că acesta este” locul unde s-a desfăşurat activitatea infracţională. sinucidere. 54 . moarte accidentală. în total sau în parte ori locul unde s-a produs rezultatul acesteia ”. 30 al. cercetarea la faţa locului se efectuează de o echipă complexă. Organul de urmărire penală efectuează cercetări la faţa locului în prezenţa martorilor asistenţi.necesar să se facă constatări cu privire la situaţia locului săvârşirii infracţiunii. Potrivit dispoziţiilor conducerii Procuraturii României. să se descopere şi să se fixeze urmele infracţiunii. să se stabilească poziţia şi starea mijloacelor materiale de probă şi împrejurările în care infracţiunea a fost săvârşită. afară de cazul când aceasta nu este posibil. În ce priveşte termenul de “faţa locului” este necesar să precizăm că prin acesta se înţelege. iar uneori a părţii vătămate. legea noastră procesuală (art. Din aceste zone fac parte şi căile de acces sau de retragere a făptuitorului (făptuitorilor). pr. locul unde s-a săvârşit fapta. cât şi zonele apropiate sau alte zone din cercetarea cărora rezultă date privind pregătirea. comiterea şi urmările faptei. ultim C. Penală).

O caracteristică a cercetărilor efectuate la faţa locului se referă la necesitatea desfăşurării întregii activităţi în echipă. • Ofiţerul criminalist. • Alţi ofiţeri de poliţie (când este cazul). în mod obligatoriu trebuie să facă parte tehnicieni şi experţi în probleme de balistică. se deplasează De regulă. sunt ulterior efectuarea constatărilor tehnico-ştiinţifice. din care. • Şeful serviciului judiciar de la poliţia judeţului sau înlocuitorul acestuia. indiferent de gradul de pregătire profesională şi de experienţa practică nu poate efectua singur cercetări în astfel de cauze. • Medicul legist. Principalele următoarele: sarcini ale echipei de cercetare sunt 55 . În unele cazuri. Nici un organ de urmărire penală. când la faţa locului este necesară rezolvarea unor probleme de strictă specialitate în diferite domenii. împreună aceştia cu echipa folosiţi şi diverşi în specialişti. Echipa de cercetare de la nivelul judeţului este formată din: • Procurorul criminalist (în lipsa acestuia se deplasează înlocuitorul său ori alt procuror care lucrează în sectorul de urmărire penală). medico-legale sau a expertizelor.

prezentând argumentele pe care se întemeiază. coordonează activitatea echipei de • Oricare dintre membrii echipei.• Procurorul cercetare. va anunţa de îndată pe procuror care va mobiliza de urgenţă pe ceilalţi membri. în sensul că aceeaşi echipă va lucra în cauza penală pentru care s-a deplasat la faţa locului. • Între membrii echipei trebuie să existe o conlucrare permanentă. • Echipa se va deplasa de urgenţă la faţa locului. între care urmele împuşcării prezintă cel mai mare interes. contribuind activ la efectuarea cercetării. • Se va asigura continuitatea în munca echipei. Urgenţa deplasării la faţa locului în cazul în care la săvârşirea faptei s-a folosit o armă de foc constituie o altă condiţie a cercetării. • În cadrul activităţii echipei fiecare membru va îndeplini sarcinile ce-I revin potrivit competenţei sale. Urgenţa este impusă de pericolul dispariţiei urmelor. dacă este primul sesizat despre evenimente. până la soluţionarea acesteia. săşi spună părerea. În cercetarea la faţa locului este necesar să fie cunoscute principalele sarcini şi obiective : 56 . fiecare fiind dator să aibă iniţiativă.

alte persoane care au legătură cu fapta. pentru a efectua . • adunarea unor date care privesc obiectul privaţiunii. despre persoana făptuitorului şi eventual despre alţi participanţi. cum a pătruns şi cum s-a retras din spaţiul considerat loc al faptei. ori este vorba de o faptă care nu atrage răspunderea penală a vreunei persoane. • examinarea şi interpretarea urmelor. • descoperirea. examinarea şi ridicarea urmelor. obiectelor-mijloace materiale de probă în vederea valorificării lor ulterioare în cadrul constatărilor şi expertizelor care se vor dispune. nemijlocită şi fixarea ambianţei locului faptei de către organul de urmărire penală sau instanţa de judecată. • obţinerea primelor date cu privire la modul în care a acţionat făptuitorul. obiectul cu care a acţionat. fixarea.• perceperea directă. • culegerea datelor necesare şi cunoaşterea împrejurărilor concrete pe baza cărora să se poată stabili cât mai operativ dacă s-a comis o infracţiune. a altor obiectemijloace materiale de 57 probă. • determinarea locului de unde este posibil ca anumite persoane să perceapă acţiunile făptuitorului. sau numai o parte a acestora. • identificarea şi audierea martorilor care vor putea furniza date despre împrejurările în care s-a comis fapta.

vor fi transportate la unitatea spitalicească cea mai apropiată. 3. Organul de urmărire penală va trebui să menţină în permanenţă legătura cu medicul curant pentru a se interesa 58 . Va prezenta interes pentru acesta atât corpul persoanei cât şi îmbrăcămintea. iar dacă situaţia o impune.urmărirea şi prinderea infractorilor. temeiul elaborării unor versiuni judicioase cu privire la caracterul şi natura faptei. În raport de gravitatea leziunilor suferite. Identificarea acestor persoane este necesară pentru a fi ascultate în cursul cercetărilor. li se va acorda primul ajutor. la cercul de bănuiţi şi uneori chiar la autorul infracţiunii. dar mai ales pentru a fi examinate în vederea descrierii urmelor împuşcării. ridicări de obiecte şi înscrisuri.7. Trebuie să distingem persoanele aflate în viaţă şi cele cele care au fost ucise. percheziţii. Persoanele aflate în viaţă trebuie identificate şi luate măsuri de salvare. Când aceste persoane au fost deja transportate la spital. Datele rezultate dintr-o cercetare la faţa locului bine efectuată pot constitui. Identificarea persoanelor care au suferit vătămări în urma împuşcării Prima îndatorire ce revine echipei sosită la faţa locului trebuie să o constituie identificarea persoanelor care au suferit vătămări în urma împuşcării. vor fi culese date pentru identificarea unităţii spitaliceşti şi apoi a persoanelor respective. încă din această fază.1.

ca: • urmele plantare sau de îmbrăcăminte ale infractorului sau complicelui. îndeosebi în fixarea şi ridicarea 59 . O atenţie deosebită şi trebuie acordată identificării găsit în cadavrelor necunoscute recuperării glonţului timpul efectuării autopsiei. O asemenea activitate.). glonţului De găsit în cursul unor va intervenţii examina asemenea. Investigarea locului faptei se îns rie printre activităţile cu un grad de complexitate sporit. • urme biologice (sânge. orice neglijenţă manifestată. • urmele digitale rămase pe arma cu care s-a tras. caracteristicile urmelor împuşcării. se va examina îmbrăcămintea. ridicate. etc. gravitatea leziunilor. reclamă o atenţie deosebită.2. pe lângă pricepere. fotografiate. apoi vot fi cercetate şi descrise. fire de păr. înainte de a se proceda la autopsia cadavrului. medicul legist victima pentru a descrie cât mai fidel. 3. Căutarea fixarea şi ridicarea armei de foc Descoperirea armei este una din sarcinile importante ale cercetării la faţa locului – în cazurile când s-au folosit arme de foc. urmele găsite pe corpul victimei. La locul comiterii infracţiunii se mai pot descoperi şi alte urme.de starea sănătăţii victimei.7. Dacă în urma împuşcării au rezultat victime. şi eventual recuperarea chirurgicale.

deoarece rănitul nu a putut pune arma acolo. Pentru moment s-a formulat presupunerea că a avut loc un omor. Ulterior s-a stabilit că a avut loc o sinucidere. dar arma n-a fost găsită imediat. În scopul simulării unui atac din partea unei terţe persoane “victima” poate să arunce arma din mână. de natură să deruteze cercetarea. primul subofiţer de poliţie ajuns la faţa locului a găsit arma alături de rănit şi negândindu-se la urmări a ridicat-o şi din neatenţie a uitat-o pe raft în camera vecină. cât şi problemele legate de stabilirea distanţei şi direcţiei din care s-a tras. pe un raft în altă cameră a fost găsit un pistol de calibru 9 mm cu care nu demult fusese tras un foc. În acest sens reamintim un caz în care o 60 .urmelor. După puţin timp. Tot în cazul sinuciderilor pot apărea probleme dificile sau împrejurări aparent negative. (Acest lucru a dovedit slaba pregătire tehnicocriminalistică a subofiţerului). Exemplu . victima rănită grav a fost transportată la spital. În camera în care a fost descoperit cel ce se împuşcase au fost găsite tubul ars şi glonţul. limitând posibilităţile Particularităţile cercetării sunt determinate atât de specificul urmelor lăsate de tragere. Într-un caz de sinucidere. În cazul sinuciderilor. caz în care arma trebuie căutată în jurul locului infracţiunii. arma se descoperă de regulă în imediata apropiere a victimei sau chiar în mâinile acesteia. răsfrângându-se ulterioare şi negativ asupra rezultatelor de examinărilor identificare.

pentru a scăpa de arma ucigaşă. întrucât se pot verifica însuşirile armei. nu trebuie exclusă posibilitatea descoperirii armei. cât mai repede cu putinţă. s-a împuşcat în tâmplă cu un pistol. Infractorul. închizând sertarul. însă. După tragere. Dacă persoana a fost victima unei agresiuni sau a unei împuşcări prin imprudenţă. Ulterior. descoperite la locul infracţiunii. Descoperirea la timp a 61 . aşezată pe scaun. În acest caz trebuie să fie examinate amănunţit atât locul unde s-a găsit victima cât şi locul unde s-a găsit cel ce a tras şi care trebuie determinat cu atenţie pe baza urmelor existente. dacă nu cumva împuşcătura se datorează unui accident sau unor defecte ale armei. se va grăbi să scape de armă. corpul persoanei s-a aplecat peste birou. acestea au crezut iniţial că se află în faţa unui omor. starea ei. Arma este necesară ca mijloc de probă şi urmează a fi identificată cu ajutorul gloanţelor şi tuburilor arse. Este necesar să avem în vedere această ultimă variantă mai ales în cazurile când împuşcătura s-a efectuat de la mare distanţă. lucrurile s-au răspunderea pentru omor sau rănire.persoană. În cazul în care la locul infracţiunii s-a găsit arma cu care s-a tras este mai uşor să se explice leziunile provenite din împuşcături. de regulă. negăsind clarificat. pistolul a căzut din mâna sinucigaşului în sertar şi imediat după aceasta. La sosirea organelor judiciare. în dreptul unui birou ce avea sertarul deschis.

dacă arma este asigurată sau nu. Arma de foc cu care a fost comisă infracţiunea poate fi descoperită la locul infracţiunii. etc. ori în alte locuri unde a fost ascunsă de către infractor (wc-uri. pentru căutarea armelor îngropate se vor folosi detectoare de metale. poziţia cocoşului şi a închizătorului. După ce s-a stabilit cel puţin cu aproximaţie direcţia şi locul din care s-a tras. căutarea armei se face în acelaşi timp cu căutarea persoanei bănuite a fi autorul faptei. se vor preciza direcţia în care este orientată ţeava. s-o poată folosi la săvârşirea altor infracţiuni. În cazul când arma nu se găseşte la locul faptei. puţuri. ori alte ascunzători. completat şi cu schiţe. trebuie să se stabilească direcţia şi locul din care s-a tras. De asemenea. iar pentru cele aruncate în ape curgătoate. spre periferie. Când arma se descoperă la locul săvârşirii infracţiunii. Pentru aceasta. în care se vor arăta: distanţa şi poziţia ei faţă de obiectele înconjurătoare.armelor aruncate previne şi posibilitatea ca unele elemente înrăite. scorburi de lemn. fântâni. latrine. cărţi. găsind întâmplător arma. În raport de trăsăturile specifice ale terenului din jur. precum şi faţă de cadavru. În ultimii ani.). la domiciliul bănuitului. organele judiciare au fost dotate cu aparatură de ultimă creaţie 62 care foloseşte proprietatea . în primul rând se va fixa prin fotografiere iar după aceea prin descrierea în procesul verbal. cercetările vor începe de la locul în care s-a aflat victima. vor fi folosiţi magneţi puternici.

pe trăgaci şi garda trăgaciului . Pentru a constata dacă pe armă au rămas urme digitale sau de altă natură. Aceste aparate pot fi folosite pentru căutarea armelor ascunse în ziduri de beton sau cărămidă. la pistoale pe încărcător. operaţiune care se desfăşoară cu multă precauţie pentru a evita orice accident. care pot fi ale proprietarului armei. ţinându-se numai de acele părţi pe care în mod obişnuit nu pot rămâne urme. cu mănuşi de piele sau de cauciuc. În acest scop. Ridicarea armei. pe cartuşele existente în încărcător. în vederea examinării preliminare. ale infractorului sau ale sinucigaşului. Urmele digitale pot fi descoperite pe patul lustruit al puştilor. După fixarea armei în câmpul infracţiunii urmează examinarea preliminară a acesteia. numărându-se cartuşele. se va face cu prudenţă pentru a nu se distruge eventualele urme digitale existente pe ea. Cartuşul aflat în camera cartuşului se scoate şi se ambalează separat. aceasta se priveşte sub diferite unghiuri de lumină. În cazul când nu există urme digitale sau dacă arma se poate manevra de aşa natură ca acestea să nu fie distruse. ori alte obiecte compacte cu o densitate mai redusă decât densitatea metalelor din care este construită arma. se va proceda la descărcarea ei. în primul rând se va verifica dacă arma este încărcată sau nu. iar cele aflate 63 .razelor gamma sau Roetgen de a pătrunde prin obiecte de densităţi diferite. pe ţeavă sau manşonul închizătorului.

în încărcător. La cercetare trebuie să se verifice cu atenţie dacă arma este curăţată. timpul de când a fost folosită şi în plus. au constatat că pe canalul ţevii armei există reziduri de pulbere arsă. în care s-a folosit o puşcă de vânătoare. Ei au procedat greşit întrucât unul din ei a introdus un deget pe ţeava armei pentru a constata pe baza aspectului reziduurilor. Verificarea se face organoleptic şi prin observarea vizuală a aspectului interior al ţevii armei. La cercetări învinuitul a declarat că de 7-8 luni nu a mai folosit puşca şi. au mai greşit şi prin faptul că au pus pe bănuit să mai tragă încă o dată cu puşca. se trimit la laborator pentru descoperirea unor eventuale urme. se verifică dacă s-a tras de curând sau dacă în general s-a tras cu acea armă. în consecinţă. Deasemenea. adevărul n-a putut fi stabilit din cauza greşelilor comise: a) nu s-au căutat urmele digitale (mai ales că bănuitul nu era proprietarul armei) . unsă sau nu şi dacă acest lucru s-a făcut mai demult sau de mai puţin timp. ce . era curată. De fapt. până la urmă. fără a fi scoase din el. iar în camera cartuşului un tub ars. b) în procesul verbal nu s-au indicat elementele care au dus la concluzia că tubul 64 ars era proaspăt tras . Un exemplu negativ în cercetarea urmelor unei infracţiuni de omor săvârşită cu armă de foc : Doi subofiţeri de poliţie sosind primii la faţa locului comiterii unei infracţiuni de omor.

Arma nu trebuie îndreptată spre vreo persoană şi nici privită pe ţeavă înainte de descărcarea sau de asigurarea ei. se înţelege că dacă puşca n-ar fi fost folosită de 7-8 luni. iar după gradul de pietrificare sar fi stabilit dacă puşca n-a fost folosită de 7-8 luni. Deci.coloraţiune a fost pe deget după ce s-a introdus în ţeavă. sinucigaşul nu mai împiedică arma. Examinarea generală a armei constă în verificarea faptului dacă arma este asigurată (cu piedica pusă). distrugânduse astfel reziduurile rămase astfel pe ţeavă şi nu se mai puteau expertiza . 65 . În vederea conservării reziduurilor existente în interiorul canalului ţevii se vor lua măsuri pentru protejarea acestuia prin aplicarea unui degetar de cauciuc. cu bandă adezivă sau cu hârtie care se leagă bine cu sfoară. De asemenea. s-ar fi constatat unsoare pe ţeavă. pentru a nu se produce accidente regretabile. O grijă deosebită trebuie acordată ridicării armei de la locul infracţiunii. aşa cum susţinea bănuitul. se verifică dacă arma are toate piesele componente. ce aspect avea reziduul şi dacă ţeava avea miros . c) altă greşeală de neînţeles a constat în faptul că subofiţerii l-au pus pe bănuit să tragă cu puşca. fiind astfel exclusă din sfera cercetărilor. iar în caz că lipseşte vreo piesă se menţionează în procesul verbal. când arma are piedica pusă se exclude versiunea sinuciderii. lucru deosebit de important dacă este vorba de o sinucidere întrucât în acest caz.

arma se ambalează în aşa fel încât urmele existente să nu fie distruse. se stabileşte canalul de pătrundere a proiectilului. În acest scop. va fi înfăşurată în vată sau hârtie curată şi intodusă într-o cutie sau ladă de dimensiuni adecvate. adesea fiind necesară. ridicarea întregului obiect în care a pătruns. iar uneori rămân în căptuşeala îmbrăcămintei. care se fixează prin fotografiere în raport cu obiectivele fixe din jur şi apoi se măsoară. Căutarea acestora se face cu atenţie. fixându-se pentru a nu se mişca şi lovi în timpul transportului. Dacă au rămas în obiecte. dacă este posibil.După examinarea şi conservarea urmelor. Muniţia La faţa locului se pot găsi cartuşe netrase. 66 . dar de cele mai multe ori se găsesc tuburi ale cartuşelor trase. sau numai a unor părţi din obiect în care se află glonţul sau proiectilul. în apropierea victimei. Proiectilul se extrage din obiecte cu multă grijă. Gloanţele pot pătrunde în diferite obiecte. abandonate sau pierdute. Căutarea şi ridicarea tuburilor de cartuş şi gloanţelor se face în vederea stabilirii armei cu care s-a tras. în pereţi. deoarece nu întotdeauna pot fi găsite pe pământ sau podea. în pământ. Ele se pot afla la vedere sau pot fi ascunse.

La faţa locului mai pot fi descoperite şi alte urme obiecte-mijloace. atunci când tragerea s-a făcut cu un automat. tuburile arse rămân în armă şi numai în cazuri rare ele se aruncă de către trăgător. precum şi adâncimea canalului. la locul faptei. prezintă fiecare din acestea. De asemenea. atunci când s-a tras cu o armă care după fiecare foc trebuie reîncărcată. materiale de probă. fie pentru a reîncărca arma. de lungimea. Tuburile şi gloanţele care pot servi la stabilirea armei cu care s-a tras trebuie examinate cu atenţie culoarea urme pe şi măsură. este necesară să se stabilească distanţa şi direcţia de tragere şi apoi să se caute tuburile arse în zona respectivă. În cazul tragerii cu revolverul. pentru că automatul după fiecare foc. din examinarea cărora se poate deduce că s-a tras cu o anumită armă de foc (se pot găsi cartuşe aruncate. metalului. aspectului şi formei leziunilor create pe trupul victimei. fie pentru a elibera butoiul. semnele forma.Dacă glonţul a pătruns în perete se măsoară înălţimea la care se află orificiul de pătrundere faţă de podea. Mai greu se vor descoperi tuburile arse. Căutarea tuburilor arse se efectuează în urma studierii numărului. Posibilitatea descoperirii unor tuburi arse. care le consemnându-se: diametrul. este mare. aruncă tubul ars. la locul comiterii faptei. bure. alte marcaţie. După examinare şi 67 .etc).

deoarece din cauza temperaturii mari substanţele ce compun urma se evaporă. Dacă distanţa de la care s-a efectuat împuşcătura este mai mare. pentru a le transporta la laborator. O deosebită grijă trebuie acordată ridicării tuburilor de la locul faptei. Pe tuburi pot exista şi alte urme materiale şi pentru aceasta ele se vor conserva în starea iniţială. datele necesare (locul şi data găsirii) se vor scrie pe o bucăţică de hârtie. a pătruns în hainele victimei sau.fixare prin fotografiere se vor ridica şi aceste urme-mijloace materiale de probă. ci împachetate separat aşa cum s-a găsit fiecare. Expertizele medico-legale. ele formându-se prin atingerea tuburilor după efectuarea împuşcării. Este interzisă aplicarea pe tub a unor etichete sau zgârâierea unor semne sau nume. în cazurile de omoruri prin împuşcare cu arme de vânătoare. Descoperirea burei. arată că în cazul când s-a tras de la o distanţă de 3-5 m. în majoritatea cazurilor. Pe tuburi nu se pot descoperi urme digitale. chiar în corpul acesteia. Sunt situaţii în care se găsesc urme digitale pe tuburile arse. va dovedi că împuşcătura s-a executat cu o armă de vânătoare. nu rareori. care se va lega de tub sau se va introduce în interiorul acestuia. Dacă împuşcătura s-a executat de la distanţă mică. În schimb. bura poate fi descoperită în imediata apropiere a ţintei. uneori. 68 . bura sau o parte a ei. căutarea burei se va face până la o distanţă de 10-15 cm de la locul unde s-a aflat trăgătorul. nu vor fi curăţate sau şterse.

Glonţul părăsind ţeava armei poartă imprimat pe cămaşă micro-urmele provenite din frecarea de pereţii ţevii. 69 . Fenomenul de “învechire” a urmelor pe cămaşa unui glonţ poate fi constatat după lipsa luciului specific metalului în locurile de frecare a cămăşii glonţului cu ţeava armei şi după corodarea întregii suprefeţe a proiectilului. În asemenea cazuri se preferă formularea a două versiuni: a) fie că glonţul a nimerit din întâmplare la locul infracţiunii şi prin urmare trebuie căutat altul decât cel găsit.. dacă glonţul a fost găsit în corpul victimei. faptul folosirii armei de foc nu mai poate fi pus la îndoială. Această ultimă versiune trebuie verificată cu multă atenţie atunci când cu un asemenea glonte s-a spart geamul. fixarea şi ridicarea gloanţelor În cazul folosirii armelor de foc trebuie desfăşurată o temeinică cercetare şi pentru descoperirea gloanţelor. în vederea stabilirii legăturii acestora cu infracţiunea respectivă. De ex.Tuburile şi burele vor fi apucate cu batista sau cu mâna înmănuşată şi se vor înfăşura în vată. Căutarea. introducându-se în cutii mici de carton care se sigilează şi astfel se trimit la laborator. b) fie că nu a avut loc nici un fel de împuşcătură şi glonţul a fost aruncat acolo.

• în cadavru sau înfipte în obiectele din jur.Trebuie reţinut că gloanţele descoperite la locul săvârşirii infracţiunii au o mare importanţă în explicarea mecanismului de formare a urmelor de împuşcături şi pentru faptul că sunt probe deosebit de importante. În concluzie gloanţele pot fi descoperite în una din situaţiile următoare : • pe podeaua încăperii sau înfipte în ea. ci trebuie păstrate în poziţia iniţială. pe pământ sau în pământ. în hârtie curată sau vată şi se vor introduce în cutii mici care se sigilează. Gloanţele înfipte în pomi sau obiecte din lemn nu vor fi scoase. etc. bucata de lemn în care se află glonţul va fi tăiată încât să se păstreze intact orificiul de intrare şi să nu se deterioreze glonţul. În cazul armelor de vânătoare folosite. datorită posibilităţilor slabe de penetrare. în mobilă. După descoperirea gloanţelor se va face fixarea lor prin fotografiere. pot fi găsite alice în corpul victimei sau în alte obiecte. se vor înfăşura. • îmbrăcămintea cadavrului sau a rănitului. • înfipte în tavan sau pereţe.. fiecare separat. • în iarbă. Pentru aceasta. proces verbal şi schiţe şi apoi se vor ridica cu ajutorul unei batiste sau cu mâna înmănuşată. în tocul uşii sau geamurilor. 70 . necesare identificării armei folosite de către infractor.

ocupaţia şi adresa martorilor asistenţi. 3. sau înregistrate pe bandă video. când există. Potrivit art. înainte de a fi verificate. ocupaţia şi adresa persoanelor la care se referă procesul verbal. 71 . Conducătorul echipei de cercetare va supraveghea modul în care cei desemnaţi să consemneze constatările făcute şi au îndeplinit aceste îndatoriri. procesul verbal de cercetare la faţa locului trebuie să cuprindă : a) data şi locul unde este încheiat . Dimensiunile suprafeţei de împrăştiere a alicelor vor permite să se rezolve problema distanţei de la care s-a tras şi să se stabilească locul unde se află trăgătorul. pen. căutatea lor trebuie făcută cu multă atenţie.Practic. distanţa la care se împrăştie alicele după ce sau izbit de obstacol poate fi destul de mare. Fixarea constatărilor la faţa locului Armele şi muniţia găsite la faţa locului trebuie să fie descrise în procesul verbal de cercetare şi fotografiate. iar datorită dimensiunilor reduse..7. prenumele. e) numele. b) numele şi prenumele. calitatea celui care îl încheie. 91 C pr. f) menţiunile prevăzute de lege pentru cazuri speciale.3. filmate. d) descrierea faptelor. prenumele. c) numele.

• Unde s-a efectuat. asistenţi). • Temeiul cercetării la faţa locului. • Cine a participat (procuror. se face menţiunea despre aceasta. precum şi de persoanele arătate la lit. a obiectelor examinate şi a celor ridicate. care se vizează şi se anexează la procesul verbal. b) Partea descriptivă : 72 . descriptivă şi din încheiere.. 91. pr. a) Partea introductivă va cuprinde : • Data şi locul efectuării cercetării. • Condiţiile de timp în care s-a efectuat cercetarea. c şi e. trebuie să cuprindă. martori. astfel încât acestea să fie redate cu precizie şi pe cât posibil cu dimensiunile respective. prevede că procesul verbal de cercetare la faţa locului. descrierea amănunţită a situaţiei locului faptei. În toate cazurile se pot face schiţe.Procesul verbal trebuie semnat pe fiecare pagină şi la sfârşit de cel care-l încheie. a urmelor găsite. Art. 131 C. Pen. desene sau fotografii ori alte asemenea lucrări. organ de poliţie. în afara menţiunilor arătate în art. Dacă vreuna din aceste persoane nu poate sau refuză să semneze. De regulă. procesul verbal de cercetare la faţa locului constă în partea introductivă. a poziţiei şi stării celorlalte mijloace materiale de probă.

• Caracterizarea

generală

a

locului

faptei

(amplasare, limite, raportul faţă de repere fixe, etc.), • Ambianţa locului faptei (duşumea, tavan, ferestre, sobe, mobilier - în încăperi, şosea, copaci, râuri, diverse obiecte şi repere – în teren deschis), • Obiectul cercetării (cadavrul, urmele şi alte obiecte – mijloace materiale de probă – cu identificarea stării şi poziţiei lor, locul unde au fost găsite, dimensiuni, caracteristici, cum au fost fixate sau dacă au fost ridicate), • Împrejurările negative constatate. c) În încheiere: • Ora începerii şi ora terminării cercetării, • Urmele şi alte mijloace materiale de probă ridicate, • Mulaje şi fotografii executate precum şi mijloace de fixare folosite, • Transplantări de urme digitale şi palmare, • Obiecţii ale martorilor asistenţi. La descrierea armei şi a muniţiei se vor consemna detalii în legătură cu locul în care au fost găsite distanţa faţă de cadavru (când există) şi faţă de alte repere, mai

importante din apropiere. Organul de urmărire penală sau expertul (ori alt specialist) vor descrie arma cu toate

elementele necesare pentru identificarea, precum şi, în

73

măsura în care condiţiile de la faţa locului o permit, vor verifica starea tehnică a armei. Fotografierea armei şi a muniţiei găsite la faţa locului se face potrivit tehnicilor obişnuite, iar când este posibil, se vor folosi mijloacele tehnice speciale aflate în dotare. Se va urmări fixarea detaliilor privitoare la seria armei şi alte elemente de identificare, defecţiuni sau alte modificări cum ar fi scurtarea ţevii, lipsa patului. De asemenea, vor fi fixate pe peliculă detalii ale urmelor de mâini, pete de sânge sau alte urme ale împuşcăturii ce pot fi puse în evidenţă la faţa locului. 3.8. Expertiza balistico-judiciară 3.8.1. Consideraţii generale Cercetarea armelor de foc, a muniţiei şi urmelor formate de acestea constituie o activitate complexă în care sunt antrenaţi specialişti din foarte multe domenii : mecanică, fizică, chimie, dinamică, etc. Primele constatări le face ofiţerul specializat în arme şi muniţii, dar concluziile ştiinţific fundamentate poate formula numai expertul criminalist care posedă cunoştinţe de

specialitate corespunzătoare actualului stadiu de dezvoltare a tehnicii în domeniul construcţiei şi folosirii armelor şi muniţiilor, examinare. şi dispune de mijloace tehnice moderne de

74

Expertiza balistică poate privi aspecte foarte variate ale folosirii armei de foc la săvârşirea unei infracţiuni : • Determinarea tipului, mărcii, modelului şi calibrul armei, • Stabilirea acesteia, • Stabilirea direcţiei din care s-a tras, • Aprecierea proiectilului, • Aprecierea distanţei de la care s-a tras • Determinarea locului unde s-a aflat trăgătorul în momentul tragerii, • Stabilirea poziţiei victimei în momentul impactului cu proiectilul • Diferenţierea tragerii directe de lovitura prin ricoşeu, • Precizarea victima, • Precizarea faptului că, în momentul tragerii, arma era prevăzută cu un amortizor de sunet, ascunzător de flacără sau recuperator de recul, • Aprecierea faptului că arma a fost folosită recent sau cu mai mult timp în urmă, • Verificarea posibilităţii ca o armă să se poată numărului de proiectile care au lovit unghiului de impact şi a traiectoriei tipului de muniţie şi a provenienţei

declanşa accidental, ca urmare a şocurilor primite prin cădere sau lovire,

75

împrejurări în care inscriipţiile lipsesc.• Deosebirea sinuciderii de omorul săvârşit cu arme de foc.3. invizibile gamma).2. În cazurile de acest gen.8. Pe măsură ce se dezvoltă industria de armament şi se fabrică arme cu mecanisme tot mai complexe. 3. iar cei care le folosesc ştiu cum să ascundă urmele împuşcării sau încearcă să le ascundă. se studiază caracteristicile de 76 . modelului şi calibrului armei Determinarea tipului. expertul are de rezolvat probleme din ce în ce mai dificile. metodele chimice de analiză a urmelor secundare ale tragerii. Röentgen analizele spectrale. 3. radiaţiilor de genul microscoapelor. (de tipul examinările infraroşii.8. modelului şi calibrului armei este posibilă în multe dintre situaţiile întâlnite în practică prin simpla studiere a inscriipţiilor existente pe piesele armei. şi radiaţii şi îndeosebi comparatoare în stereomicroscoapele. fie datorită armei. expertul criminalist recurge la metode şi mijloace tehnico-ştiinţifice. fie datorită înlăturării acestora de către infractor. • Identificarea persoanei care a folosit o armă de foc. Stabilirea tipului. ori de refacere a seriilor înlăturate. microscoapele striagrafele. Examinarea tehnică a armelor de foc Pentru rezolvarea problemelor diverse ale investigaţiei balistice. Sunt însă.

lungimea ţevii. Tipul şi modelul armei se pot stabili după gloanţele sau tuburile descoperite la locul faptei. caracteristicile ţevii armei şi deci al modelului de arme.98 mm. lungimea totală a armei. sistemele de funcţionare. În ipoteza în care arma nu a fost găsită. pe care se imprimă urme caracteristice privitoare la detaliile capului închizătorului şi ale percutorului.construcţie ale armei. modelului şi calibrului pe baza datelor desprinse din examinarea tuburilor şi proiectilelor. Astfel. Spre exemplu. după cum urmele ghinturilor oglindesc. lăţimea ghinturilor. La Serviciul Criminalistic al Poliţiei Municipiului Bucureşti. cum ar fi greutatea. se cunosc următoarele date despre acest tip de armă : calibrul 7. este posibilă stabilirea tipului. în colaborare cu Institutul de Criminalistică al Inspectoratului General al Poliţiei.62 mm. Datele obţinute se confruntă cu tabele sau cataloage în care sunt înregistrate caracteristicile armelor. în ansamblul lor. a fost adusă la zi o bază 77 . etc. lăţimea ghinturilor între 1. Aceste date sunt mai uşor de stabilit atunci când a fost găsită arma la locul faptei sau în cursul cercetărilor 0 şi ulterioare. pentru a se stabili provenienţa glonţului tras cu pistolul Parabelum model 1933. de montare a mecanismelor de tragere. urmele formate pe tub de mecanismele de tragere reflectă clar particularităţile de construcţie.5 grame.91-1. unghiul de răsucire dextrogir de 6 14`. etc. glonţul cântărind 5. de blocare. suprafeţele dintre ghinturi în număr de 4.

Scopul principal al acestei baze de date îl reprezintă identificarea genetică a armei de foc folosită la comiterea unei infracţiuni. depinde de modul în care funcţionează sistemul de comunicaţii între poliţişti. • A doua parte cuprinde Catalogul armelor de foc cu aceeaşi structură . Baza de date a fost structurată în trei părţi. Din cauza marii varietăţi de arme şi de muniţii folosite pe plan mondial. baza de date este îmbogăţită continuu. • A treia parte este rezervată Catalogului tuburilor şi gloanţelor găsite la faţa locului. 78 . pe măsura procurării cataloagelor şi examinării armelor.de date cuprinzând majoritatea armelor de foc aflate în uz la ora actuală pe plan mondial. precum şi muniţia aferentă. prin valorificarea informaţiilor furnizate de proiectilele şi de tuburile trase. găsite la faţa locului. astfel : • Prima parte o constituie Catalogul muniţiilor ce cuprinde “fişe” cu majoritatea muniţiilor fabricate în prezent în lume cu toate informaţiile necesare. proiectilelor şi tuburilor trimise spre expertizare. Rapiditatea obţinerii informaţiilor. chiar la locul faptei.

cocoşul scapă uşor de pe poziţia “armat”. dacă poartă aceeaşi serie.8. separat. 79 . uzate sau pierdute.3. iar uneori înlocuirea se face intenţionat pentru a se împiedica sau îngreuna identificarea armei cu care s-a tras. Stabilirea posibilităţilor de tragere cu o armă defectă Examinarea criminalistică are uneori ca obiectiv cererea organelor judiciare de a se verifica apărarea inculpatului. Examinarea stării de funcţionare a armei Practica organelor judiciare este confruntată cu situaţii din cele mai controversate când persoana cercetată invocă declanşarea focului datorită unor defecţiuni tehnice ale armei. De asemenea. se stabileşte dacă mecanismul de siguranţă funcţionează cu piedica sa la blocarea cocoşului şi dacă închizătorul şi trăgaciul sunt blocate. El va proceda mai întâi la examinarea armei şi a fiecărei piese componente pentru a depista anumite imperfecţiuni în funcţionarea lor. 3.8. De această dată. Examinarea va continua cu demontarea armei şi examinarea fiecărei piese.5. Astfel. Se verifică apoi dacă la apăsarea pe trăgaci. în sensul că arma găsită asupra lui era defectă şi nu putea fi folosită la tragere. se verifică dacă cocoşul “armat” este reţinut în această poziţie.4. expertul are de rezolvat probleme foarte dificile. Chestiunea prezintă interes deosebit deoarece se întâlnesc frecvent cazuri de înlocuire a unor piese originale. pentru a stabili.

sub toate aspectele tehnice şi de funcţionare. datorată uneori şi montării greşite a închizătorului armei. împuşcătura fără apăsare pe trăgaci se produce datorită uzurii unor piese între care : slăbirea arcului trăgaciului. atunci când un pistol automat este încărcat şi nu are siguranţa pusă. la armele cu o îndelungată sau neglijată folosire se poate produce împuşcătura fără apăsare pe trăgaci. De cele mai multe ori. în virtutea greutăţii sale. Deşi arma este bună. uzura pieselor care menţin percutorul în poziţia “armat”.6. 3. posibilitatea unei împuşcări din întâmplare. Astfel. etc. Trageri din întâmplare cu o armă în stare bună de funcţionare Expertiza particularităţile balistică de va trebui ale să evidenţieze care permit construcţie armei. uzura arcului susţinător al trăgaciului. se pot produce asemenea împuşcări ca urmare a folosirii imprudente sau neglijente a acesteia. până la peretele din spate a locaşului şi 80 .8. s-a constatat că împuşcătura este posibilă în urma unor lovituri puternice în patul sau mânerul armei. dacă este lovit de pământ. De asemenea. închizătorul alunecă înapoi.Practica a dovedit că aceste trageri sunt posibile. Astfel.

Se poate da un răspuns sigur după repetate trageri experimentale cu arma în litigiu şi numai în urma unei examinări atente de laborator în care sunt utilizate mijloace tehnice din ultima generaţie ce folosesc raxe X sau Gamma şi înregistrează pe film constatările făcute. provocând împuşcătura. 81 .introduce cartuşul în detunător. revine şi loveşte capsa.

aceste arme folosesc tot muniţie originală. Examinarea armelor de foc atipice Avem în vedere două categorii de arme şi anume cele de fabricaţie industrială dar care au fost modificate şi cele confecţionate artizanal.7.3. Aceste efecte diferă şi după tipul de armă: cu ţeava ghintuită sau cu ţeava lisă. a) Arme modificate Expertul va proceda mai întâi la o examinare tehnică generală a armei pentru a se stabili care a fost modelul iniţial. însă împuşcătura are efecte diferite faţă de arma nemodificată. instrumentele folosite.8. Ţeava armei este fabricată pentru a asigura un anumit grad de împrăştiere în raport de distanţele avute în vedere la proiectare. Expertiza continuă cu probe ce sunt incluse în examenul balistic al armei. etc. La armele cu ţeava lisă modificarea parametrilor tehnici se referă în gradul de împrăştiere a alicelor. Deşi modificate. trageri comparative. modificările ascunse şi modul în care s-au făcut acestea. Cele mai frecvente modificări aduse armelor de foc industriale constau în retezarea ţevii pentru a fi mai uşor purtate sau ascunse. În timpul expertizei. se fac trageri 82 . Determinarea noilor parametri tehnici se face prin trageri experimentale în materiale cu rezistenţă cunoscută. etc. pentru a se determina natura modificărilor suferite prin retezarea ţevii.

examinarea fiecărei piese componente. Examenul balistic efectuat în laborator şi în poligon urmăreşte să stabilească viteza glonţului cu ajutorul cronografului şi determinarea energiei prin calcul.8. În prima etapă se urmăreşte stabilirea mijloacelor folosite. înlocuite cu altele de acelaşi tip.. b) Arme confecţionate artizanal Expertiza criminalistică a acestor arme parcurge două etape importante : examenul tehnic general al armei şi examenul balistic.experimentale în panouri de carton de la diferite distanţe şi se compară rezultatele obţinute.8. felul muniţiei ce poate fi folosită. Cea mai răspândită metodă constă în pilirea zonei în care se află inscripţia. materialele întrebuinţate la confecţionarea. etc. persoanele interesate folosesc mijloace diferite pentru a face să dispară inscripţiile necesare pentru identificarea armei. etc. expertul va folosi mijloacele de care dispune tehnica actuală pentru a evidenţia conţinutul inscripţiei originale. găsite. precum şi rezultatul unor trageri experimentale în materiale de rezistenţă cunoscută. La cererea organelor judiciare. Refacerea inscripţiilor ştanţate pe arme În cazul armelor furate. Pentru aceasta se folosesc metode chimice bazate pe reacţia diferită a părţilor metalice 83 . 3.

etc. Rezultatul pozitiv se bazează pe faptul că particulele metalice vor adera mai mult la zonele ştanţate 3. dacă încărcătura coincide cu cea originală. 84 . verde pentru cel incendiar. sub acţiunea unui reactiv.9.01 gr. Dintre mijloacele tehnice fac parte şublerul cu precizie de 0. pe baza caracteristicilor.8. Expertul dispune de mijloace tehnice moderne şi de tabele şi documente tehnice cu nomenclatura şi datele tehnico-balistice ale acestora. care este gradul său de conservare. etc. argintie pentru glonţul exploziv. constând în arderea selectivă a particulelor metalice la suprafaţa armei. modelul şi anul de fabricaţie al cartuşelor. ceea ce presupune un examen fizico-chimic complex. micrometrul special amenajat şi balanţa tehnică cu precizie de 0. Este cunoscută şi metoda feromagnetică.05 mm. existente pe rozeta tubului. micrometrul de exterior 0-25 mm. interesează care este starea lor tehnică.cu densitate mai mare. magnetizată în prealabil. Ca şi în cazul armei.1 sau 0. Destinaţia glonţului se stabileşte după culoarea vârfului acestuia : negru. Expertiza muniţiilor şi a explozivilor Investigarea criminalistică a muniţiei are rolul de a stabili tipul. pentru glonţul perforat . a inscripţiilor fabricilor producătoare.

se stabileşte starea de funcţionare a acesteia. cel mai mare interes îl prezintă pulberile. iar cea cu fum la cartuşele armelor de vânătoare. însoţite de o degajare bruscă de căldură şi formare de gaze puternic încălzite.8. Explozivii sunt substanţe care sub influenţa unor acţiuni exterioare pot suferi transformări chimice rapide.10. în cele mai multe situaţii. explozivi brizanţi (folosiţi la încărcături de explozie în diferite muniţii) şi pulberile şi compoziţiile pirotehnice. După domeniul de utilizare. care se clasifică în două grupe : cu fum şi fără fum. Stabilirea direcţiei din care s-a tras Precizarea sensului de deplasare a proiectilului care a lovit ţinta se poate face cu certitudine. Pentru expertiza criminalistică. întâlnim : explozivi de iniţiere (fulminatul de mercur). În cazul ţintelor fixe canalele oarbe indică 85 . Pulberea fară fum este folosită la cartuşele armelor cu ţeava ghintuită. plecând de la urmele lăsate de proiectile pe obiectele atinse.După determinarea modelului şi tipului muniţiei. între care cele balistice. 3. compoziţia chimică şi dacă are proprietăţile fizice şi chimice potrivit destinaţiei şi reţelei de fabricaţie. Expertul va trebui să stabilească gradul de umiditate a pulberii. folosindu-se mai multe procedee.

Această metodă presupune efectuarea unor măsurători directe. Aceasta presupune determinarea.11. pe baza calculelor matematice. Determinarea locului în care s-a aflat trăgătorul Mijloacele tehnice de care dispune expertul permit să se determine locul probabil în care s-a aflat trăgătorul în momentul declanşării focului. Determinarea locului în care s-a aflat trăgătorul se efectuează numai după ce s-a stabilit direcţia de tragere pe baza unghiurilor de impact ale glonţului cu planul ţintei. situat pe linia traiectoriei glonţului. considerat. 86 . aflat în una din cele trei poziţii clasice de tragere : în picioare.singure direcţia din care a venit proiectilul. Perforările produse de proiectile în obiectele subţiri conţin o serie de detalii care permit precizarea direcţiei din care a acţionat glonţul. în genunchi şi culcat. 3.8. Probabilitatea de determinare a locului este influenţată de posibilităţile trăgătorului de a avea poziţii intermediare celor clasice luate în considerare şi de a ţine arma în aşa fel încât ţeava să nu se mai afle în prelungirea axului membrului superior. calcularea distanţelor la care s-a aflat umărul trăgătorului în raport cu ţinta şi fixarea locului probabil în care s-a aflat în contextul de la faţa locului. reprezentând umărul trăgătorului. a punctului din spaţiu.

În practica criminalistică.8. în continuarea deplasării pe traiectorie.12. luându-se în considerare faptul că victima sa aflat în poziţia în picioare şi că glonţul. a lovit o a doua ţintă. Aprecierea distanţei de la care s-a tras Nu există metode de măsurare exactă a distanţei dintre gura ţevii armei şi victimă. Se poate determina poziţia victimei pe baza urmelor de sânge constatate la faţa locului. 87 .Determinarea locului în care s-a aflat ţinta Stabilirea acestui loc se face tot cu un anumit grad de probabilitate. expertul va determina direcţia de stropire. unghiul de impact al picăturii de sânge cu planul suportului şi va calcula coordonatele locului în care era situată plaga. De asemenea se calculează distanţele de la orificiul de ieşire a glonţului din corpul victimei la cea de a doua ţintă şi se fixează poziţia victimei în contextul de la faţa locului. etc. după ieşirea din corpul victimei. Se ia în calcul orificiul de ieşire deoarece acesta este punctul cert înscris pe linia traiectoriei glonţului stabilită pe baza unghiurilor de impact cu ţinta. 3. În cursul examinării. Pe baza unor calcule matematice se determină punctul din spaţiu situat pe linia traiectoriei glonţului. dacă avea o infirmitate la picior.reprezentând orificiul de ieşire a glonţului creat pe corpul victimei. Se mai ia în calcul : dacă victima a fost sau nu încălţată în momentul împuşcării.

50 m. • Tragerea cu ţeava apropiată sau de la mică distanţă în care spaţiul dintre ţeava armei şi ţintă nu depăşesc 1-1. când distanţa între ţeava armei şi ţintă este nulă . 88 . se iau în considerare trei posibilităţi care pot fi demonstrate prin metode ştiinţifice : • Tragerea cu ţeava lipită (sau în contact ).medico-legală şi judiciară. • Tragerile de la distanţă mare. când se pune problema stabilirii distanţei de la care s-a tras.5 m. cuprind spaţiul ce depăşeşte1-1.

numeroase urme şi indicii care fundamentează concluzii certe cu privire la desfăşurarea evenimentului. adică deviază brusc de la traiectoria sa. proiectilul se poate comporta în mai multe feluri : • Poate pătrunde în acesta.Interpretarea traiectoriilor deviate prin ricoşare În momentul impactului cu un obstacol.8. • Se poate opri la suprafaţa obstacolului. iar cel sub care pleacă mai departe. schimbându-şi direcţia. ricoşează. Când un proiectil loveşte un obstacol sub un anumit unghi. în cazul sinuciderilor cu arme de foc. se numeşte unghi de ricoşare. Interpretarea urmelor în cazul sinuciderii prin împuşcare Locul faptei. Ele constituie în acelaşi timp elmente de deosebire faţă de omorurile comise în împrejurări asemănătoare. Deviaţia proiectilului de la traiectoria iniţială este suma celor două unghiuri. deformându-se. topindu-se parţial sau spărgânduse în mai multe bucăţi .13. • Poate ricoşa. 3. de regulă. după schimbarea direcţiei. 89 . creând un canal orb sau o perforaţie. prezintă. Unghiul sub care vine proiectilul spre obstacol se numeşte unghi de sosire.

având orificiul de intrare caracteristic tragerii cu ţeava lipită. în cabina unui paznic. sinucigaşul. Starea şi locul în care este găsit în multe cazuri pistolul. Cadavrul rămâne de multe ori în poziţia în care se găsea în momentul împuşcării. lăsarea biletelor explicative. prezentând o plagă împuşcată prin contact în regiunea temporală dreaptă. dar nu în mână. încuierea uşilor prin exterior. de obicei. care rămân în braţele celui care a declanşat focul. iar corpul cu mânerul pistolului în care se găsea şi 90 . Uneori. Spre exemplu. un subofiţer de poliţie a fost găsit mort. în cazul sinuciderilor. cum ar fi. Surprinzător era faptul că arma era demontată parţial. se găseşte fie în partea dreaptă a capului. de aspectul locului. manşonul aflându-se pe masa din încăpere. însă există şi situaţii în care poziţia se schimbă după impactul cu glonţul. la acest tip de sinucideri arma de foc va fi găsită întotdeauna în apropierea cadavrului. forma şi modul de scurgere al sângelui sau de traiectoria glonţului. după declanşarea împuşcăturii aşează pistolul pe masa din apropiere. Cadavrul zăcea lângă o masă. constituie obiectul unor serioase interpretări şi experimente. Orificiul de intrare al glonţului. în 1994. Excepţiile se întâlnesc în cazurile în care pentru sinucidere se folosesc puşti cu ţeava lungă. fie în dreptul inimii sau în gură. Schimbarea poziţiei e dovedită.Pe lângă împrejurările întâlnite în orice fel de sinucidere.

• Garda trăgaciului să fie apăsată în jos. manşonul pistolului s-a desprins de corpul pistolului.încărcătorul cu 5 cartuşe. Au fost emise două ipoteze: • Omucidere. la fiecare tragere. atunci când sunt îndeplinite două condiţii: • Ţeava să fie sprijinită de suprafaţa ţintei . 91 . pe podea alături de o baltă de sânge. Pentru verificarea celei de adoua ipoteze s-au efectuat trei tipuri de experimente cu pistolul găsit la faţa locului şi surprinzător. În timpul experimentelor s-a observat că pistolul se demontează în timpul tragerii. ieşind din locaşul de înzăvorâre cu câţiva milimetri. fiind aruncat înainte. aceste condiţii pot fi uşor create prin lipirea pistolului de tâmplă şi apăsarea simultană pe trăgaci şi garda trăgătorului din cauza tensiunii psihice excepţionale a momentului. În timpul sinuciderilor prin împuşcare. • Sinucidere.

CAP. 4 APORTUL PROBAŢIUNII MEDICO-LEGALE ÎN ÎMPUŞCARE 4.1. Introducere Armele de foc reprezintă o categorie aparte de agenţi vulneranţi, urmele produse prin împuşcare ocupând un loc deosebit în patologia generală şi medico-legală precum şi în criminalistică. Definite ca agenţi mecano-dinamici, prin

complexitatea de construcţie şi de acţiune,armele de foc, mai ales cele de luptă, depăşesc cu mult locul pe care acestea îl ocupă în clasificarea curentă a agenţilor etiologici. Spre deosebire contondenţi de ceilalţi cei factori ascuţiţi) mecanici cu care (de exemplu cei

sau

aparent

prezintă

înrudiri, mai mult de ordin teoretic, în ceea ce priveşte consecinţele, armele de foc se deosebesc fundamental de aceşti agenţi traumatici. Este vorba de componenta

dinamică, mai precis, în împuşcare, energia cinetică foarte mare, ca urmare a producerii sub presiune considerabilă a gazelor, în arma de foc, este principalul vector al celorlalte componente de tragere, care acţionează specific la nivelul ţintei, deci şi al victimei. De la strămoşul pistoletului – acele puşti în miniatură care se încarcau cu pulbere prin ţeavă şi se aprindeau cu fitil până la utilizarea ordinatorului în calcularea indicelui de neutralizare, etapele au fost parcurse relativ repede, în comparaţie cu progresele din alte domenii.

92

Descoperirea

armelor

artificiale

prin

inteligenţa

omului, arme ce au depăşit enorm mijloacele naturale de apărare şi atac cu care a fost dotat omul de natură, a crescut riscul agresiunii ce merge astăzi până la riscul unei morţi filogenetice. Etologii afirmă că este mai uşor a agresiona un om pe care nu îl cunoşti, aşa cum realizează armele de foc de la distanţă. Această violenţă de la distanţă, inventată de om, pune şi dificile probleme practice de soluţionare legală a unor cazuri individuale sau colective. Acţiunea armelor de foc depinde de tipul de armă, dar, pentru fiecare intră în joc, în esenţă, puterea lor distructivă ce depinde de : • Puterea de penetraţie, maximă la proiectilele

supersonice şi dependentă de viteză, deci de forţa cinetică cu care sunt animate ; • Materialul din care glontele este construit şi care, în exterior ca şi în corp, poate suferi deformări ; • Unghiul de impact cu care glontele abordează corpul; • Densitatea ţesuturilor în care, gloanţe cu viteza de peste 300m/s şi presiuni de peste 2000 atmosfere, produc adevărate eclatări (explozii) ale organelor cavitare, în deosebi. Leziunile constatate la victimă, de obicei la cadavru, reflectă în complexitatea lor, însăşi complexitatea agentului cauzal. Datorită multiplelor sale caracteristici, leziunea

93

produsă

prin

armă

de

foc

pune

rareori

probleme

de

diagnostic diferenţial faţă de alte leziuni traumatice ; dar, având în vedere atipiile, în funcţie de perfecţionarea armelor, leziunile de tip “clasic” tind să devină o raritate, mai ales în ceea ce priveşte particularităţile lor. Sarcinile expertizei medico-legale în a stabili sau a da indicaţii asupra agentului cauzal şi asupra împrejurărilor în care a avut loc tragerea devin din ce în ce mai dificile. Toate aceste probleme nu pot fi rezolvate decât printr-o strânsă legătură cu criminalitatea şi cu ancheta penală. Gh. Scripcaru şi M. Terbancea afirmă pe bună

dreptate că “ deşi multe din problemele ce ţin de expertiza împuşcării aparţin criminalisticii, pentru medicina legală, ele prezintă tot atât de mare importanţă, deoarece medicul legist lipsit de cunoştinţe de balistică, nu poate rezolva corect unele probleme esenţiale ale expertizei, fără înţelegerea lor”
1

Orientarea modernă a medicinii legale, a activităţii de expertiză în mod deosebit, tinde să meargă, mai ales în cazul infracţiunilor penal. împotriva Acest aspect vieţii, este în întâmpinarea de însăşi

procesului

legat

caracterul ambivalent, biologic şi social al medicinii legale, astfel că medicina legală se constituie în mod necesar ca o medicină criminologică, care vizează simultan şi în egală
1

Scripcaru Ghe, Terbancea M. "Medicină legală", Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1970

94

1. 95 . în orice infracţiune împotriva vieţii. 4. • Agresorul. • Experimentele de anchetă. cadavrul. în totalitatea sa. în preocupările balisticii judiciare care studiază. la absolut toţi factorii implicaţi în împuşcare. reprezintă principalul obiect de preocupări al expertului. uneori esenţiale pentru anchetă.1. mai mult. şi urmele determinate de împuşcătură. agresorul şi modul în care s-a acţionat. Sfera de activităţi a medicului legist include următoarele obiecte de activitate : • Locul faptei. Obiectivele cercetării medico-legale în împuşcare Deşi victima. vie sau de obicei decedată. este o urmă purtătoare de alte urme. câmpul de investigaţii se extinde în mod necesar. • Experimentele medico-legale. • Îmbrăcămintea acesteia. • Arme de foc şi muniţia. care constituie principalul obiect al activităţii medico-legale. • Victima (cadavrul).măsură victima. Activitatea medicului legist în împuşcare se înscrie. cea mai importantă urmă a infracţiunii. În fond. este o urmă. printre altele.

Glonţul reprezintă “marca” armei cu care s-a tras şi are o valoare excepţională în indentificarea balistică. pentru medicul legist. Examinarea îmbrăcămintei victimei are un caracter orientativ. urmăreşte: dar obligatoriu. fără a se hazarda. cu însăşi autopsia . Mai mult ca oricând participarea medicului legist la cercetarea locului faptei este deosebit de importantă – poate egală. traduse în limbajul criminalistic şi medico-legal ca urme. valoroase însă pentru orientarea anchetei . furnizând. constatările la masa de autopsie pot fi valorificate în cu totul altă lumină. Obiectivele expertizei medico-legale asupra cadavrului constituie activitatea de bază a specialistului care. Medicul legist are obligaţia să recupereze proiectilul. ţinta şi traiectoria proiectilului – de care se pot lega o sumedenie de evenimente. pe de altă parte. în general. Există trei momente principale în orice împuşcare. el contribuie direct la unele constatări de resortul său. Se 96 . nu ridică probleme de interpretare. făcând aprecieri asupra eventualelor deformări suferite ca urmare a ricoşeurilor în organism. în unele împrejurări.• Reconstituirea. bineînţeles când el se află în corpul victimei. luând contact nemijlocit cu evenimentul. net diferenţiate în tragerile de al distanţă – locul tragerii. chiar şi explicaţii cu caracter provizoriu.

cu această ocazie putându-se descoperi fie urme biologice de la victimă. sunt examinate împreună cu criminalistul. Eventualele defecţiuni în mecanismul de dare a urmelor biologice pe ţeavă şi în focului. Contribuţia medico-legală la examinarea armei de foc are un rol secundar. • Depistarea urmelor de ştergere a proiectilului şi a factorilor suplimentari . Prin experimentele medico-legale se urmăreşte crearea unor modele de comparaţie cu leziunile constatate. cu arma sau armele incriminate. arma de foc va fi examinată în întregime. În cazul existenţei şi a leziunilor de tip contuz. în tragerile de la distanţă minimă absolută. fie factori suplimentari. • Recuperarea proiectilului la polul de ieşire din victimă. fie părţi componente care şi-au lăsat “amprenta” în leziuni.• Corespondenţa topografică între leziunile de pe cadavru şi rupturile de pe obiectele de îmbrăcăminte. de natură să producă fie leziuni pe mâna care atras. • Compararea dimensiunilor şi caracteristicilor ţevii cu inelul de imprimare de la cadavru. ea limitându-se la : • Depistarea interiorul ei. prin trageri experimentale. 97 .

canalul glontelui. pulbere arsă. 98 . Specificul leziunilor de împuşcare este conferit de acţiunea factorilor primari (glonte şi fragmente din glontele fragmentat) şi de acţiunea factorilor secundari. obiectul material. În infracţiunile contra vieţii.2. Realitatea leziunilor trebuie să exprime o moarte prin împuşcare. 4. latură obiectivă. aşa cum ar fi orificiul de intrare. imaginile de tatuaj propriu-zis sau de tatuaj estompat. Aceste elemente se materializează în leziuni specifice. Obiectul infracţiunii de omor prin arme de foc Pentru jurist devine de maximă utilitate practică cunoaşterea modalităţilor prin care expertiza medico-legală probează cale patru laturi ale unei infracţiuni ce se soldează cu moartea (obiect. subiect şi latură subiectivă). dacă obiectul juridic al omorului este încălcarea relaţiilor sociale ce protejează dreptul la viaţă. în împuşcările din zona lor de acţiune (pulbere nearsă. în condiţii identice sau asemănătoare cu cele prezumate.pe cât posibil pe cadavru. adică suprimarea vieţii prin producerea unor leziuni corporale letale. practic inconfundabile cu alte tipuri de leziuni. revine probaţiunii medico-legale. flacără şi gaze). etc. orificiul de ieşire.

deosebit de grav. calificarea faptei ca faptă putativă sau dacă al doilea. având în vedere că frecvent victima supraveţuieşte împuşcării şi moare tardiv. unele cauze de lovire sunt sigur şi direct letale. indiferent de starea anterioară sau patologică a victimei (cauze primare). iar alte traumatisme. Chiar dacă împuşcarea s-ar interfera cu o boală oarecare. din culpă sau practerintenţie). forma omorului (simplu. generează moartea (cauze secundare). prin ele însele. Cauza morţii constă în leziuni primare de atingere a organelor vitale sau în leziuni secundare ce complică leziunile primare (cauze primare şi secundare). în caz de agresiuni cu participaţie. prin complicaţiile secundare ce le produc.Felul morţii va fi întotdeauna violentă. leziunile de violenţă explică moartea. Ca şi la trafic. În moartea violentă. iar al doilea calcă sau împuşcă un cadavru. Data împuşcării şi data morţii se stabilesc după modificările rănilor constatate pe cadavru. nu ştia că victima decedase. Dacă autorul doreşte să împuşte pe cineva dar împuşcă un om nevinovat sau pe cel urmărit dar şi o 99 . este de competenţa juristului. rolul împuşcării în determinismul morţii nu va putea fi neglijat. ca tentativă de omor. în sensul că. cu valoarea contributivă. când primul calcă sau împuşcă un subiect ce a decedat. Greutatea leziunilor se apreciază ca la orice tip de violenţă şi din aceasta se va deduce. calificat. deşi iniţial neletale.

Tot astfel. omorul a două sau mai multe persoane. 100 . într-o legitimă apărare prin împuşcare se va dovedi medico-legal aspectul actual al atacului (concomitenţa leziunilor pentru a exclude răzbunarea). Caracterul vital al leziunilor s-a prevăzut în situaţiile juridice expuse anterior. De asemenea.persoană nevinovată numai juristul are competenţa de a decide ca şi în tentativele perfecte sau relativ improprii. pentru că ele reprezintă răspunsul unui ţesut în viaţă la un anumit tip de agresiune corporală. lipsa depăşirii prin apărare (cu excepţia lipsei de a avea la îndemână alte mijloace de apărare sau de a i se fi provocat o tulburare sufletească). a unei femei însărcinate. Într-un omor calificat prin împuşcare. În împuşcările din culpă în timpul serviciului se vor oferi elemente probatorii pentru omorul din culpă agravat (prin nerespectarea dispoziţiilor legale de exercitare a unei profesiuni) ca şi în unele situaţii medicale. ciuruirea victimei). etc. punerea în pericol fizic sau psihic a mai multor persoane. expertiza va putea dovedi starea de neputinţă a vicimei de a se apăra. etc. într-o determinare şi înlesnire a sinuciderii va fi culpabil supravieţuitorul ce a simulat sinuciderea sau sa desistat de la ea. În omorul deosebit de grav se vor dovedi cruzimea (împuşcarea cu multiple gloanţe. Leziunile produse în timpul vieţii se numesc reacţii vitale.

cord în diastolă. etc. canalul şi orificiul de ieşire. ficat de stază. leziunile şi mecanismul de producere a acestora. Efectele împuşcării. în diverse organe şi ţesuturi. prin efect hidrodinamic (formarea de unde de şoc laterale ce prin intermediul lichidelor sanghine ori tisulare cresc presiunea în organele cavitare) produc explozii ale acestor organe (creier.4. Aceasta se explică. în funcţie de condiţiile tragerii. mergând chiar până la alterarea particularităţilor. atât prin modificarea proprietăţilor balistice ale proiectilului. sunt foarte diferite în ceea ce priveşte mărimea şi întinderea leziunilor produse.) 101 . se identifică după aspectul patognomonic al leziunilor produse de o astfel de armă. În împuşcăturile cu ţeava lipită de corp. Latura obiectivă În cadrul laturii obiective se argumentează o serie de probleme privind arma de foc. cât şi prin particularităţile fizice şi structurale ale diferitelor ţesuturi. Glontele produce un orificiu de intrare care are următoarele caracteristici morfologice : are o formă dependentă de distanţa de împuşcare şi unghiul de impact. arma de foc. Aceste leziuni pot suferi modificări substanţiale. În concepţia majorităţii autorilor de medicină legală există trei tipuri de leziuni caracteristice în împuşcare : orificiul de intrare. Obiectul cu care s-a produs agresiunea.3.

se pergamentează şi este astfel expresia contuziei produsă de glonte şi rămasă pe marginea pierderii de substanţă. un inel de ştergere a glontelui de diferite impurităţi de pe armă sau luate prin ricoşare şi un inel de 102 . sa deformat şi prin ricoşare atinge corpul). La intrare se întâlneşte apoi fenomenul de răsfrângere către interior (către canal) a ţesuturilor din marginea orificiilor (fenomen de inverted). iar viteze supersonice poate produce leziuni distructive de tip blast (ca şi la gloanţele tip Brennek). În jurul orificiului de intrare se găsesc mai multe inele (guleraşe) cum ar fi inelul de contuzie care. Diametrul orificiului de intrare este corespunzător diametrului glontelui (uneori mai mic prin retracţia ţesuturilor la cei în viaţă) sau alteori mai mare decât glonţul când acesta din urmă a fost deformat în prealabil. În împuşcăturile de la distanţă orificiul va fi rotund sau oval (dacă abordează corpul în unghi de 45 de grade) şi nu rareori neregulet (când a lovit în prealabil un obstacol. prin dezhidratare după moarte.În tragerile din apropiere orificiul va avea o formă stelată (gazele pătrund sub tegumente şi strivesc retrograd pielea de gura ţevii armei). Orificiul de intrare reprezintă un minus tisular (o pierdere de substanţă tegumentară) deoarece la viteze subsonice el produce o distrugere a pielii a căror fragmente le antrenează pe prima porţiune a canalului.

în împuşcăturile cu ţeava lipită. Pulberea nearsă imprimată în tegumente crează o zonă de tatuaj propriu-zis. iar cea arsă sau funinginea ce se depune pe tegumente. per a contrario. o zonă de tatuaj estompat în jurul ei. Expertul trebuie să fie atent pentru că deseori orificiul de intrare este ascuns (în gură. în tragerile cu ţeava lipită de corp. vagin. aici. în tragerile de la distanţe mici. Glontele realizează şi un orificiu de ieşire care. pulberea arsă sau nearsă se poate depune sub periost (inel Benasi). fie pentru că glontele s-a deformat în corp întâlnind diferite zone osoase. are caracteristicile morfologice opuse celui de intrare: • Forma sa este mai neregulată. Uneori. fie că a antrenat cu el la ieşire diferite eschile osoase. axilă. o simplă deoarece. glontele realizează 103 . pliurile de la sân şi ceafă) sau pot exista orificii multiple. • La ieşire nu există o pierdere de substanţă. Leziunile secundare ale orificiului de intrare sunt produse de factorii suplimentari ai împuşcării.imprimare (de ştanţare) totală sau parţială a gurii ţevii armei pe tegumente. urechi. rect. Pe zonele late orificiul de intrare (pierderea de os) are forma unui trunchi de con întotdeauna cu baza mică la intrare şi cu o şlefuire a osului la intrare (fenomen de bizolare).

la ieşire glontele ar strivi tegumentele pe o suprafaţă dură . Alţii le-au numit gloanţe migratoare sau magice. Aceste devieri devin uneori foarte curioase.despicare a tegumentelor către exterior (fenomen de everted). a devierii prin întâlnirea oaselor sau a devierilor de către curentul sanghin. mai mari. aşa cum a fost unul din gloanţele trase asupra lui Kennedy ce a produs 6 orificii 104 . etc. glontele produce o pierdere de os în trunchi de con cu baza mare la ieşire . în raport cu calibrul glontelui precum şi cu leziunea de impact . ceea ce a făcut să se spună că un “glonte poate intra prin cap şi ieşi prin călcâi ” (M. la ieşire vor lipsi zonele de tatuaj . la ie şire. • De asemenea. în general. • Uneori glontele este reţinut în corp (plăgi oarbe) şi lipseşte un orificiu de ieşire. Examenele speciale de laborator şi balistică confirmă trăsăturile morfologice de mai sus aşa cum ar fi microscopia în boleiaj pentru determinarea formei pulberii. • Nu există inelele întâlnite la orificiul de intrare decât dacă excepţional. Minovici). • Dimensiuni. activitatea cu neutroni. • Pe oase. reacţiile chimice cu brucină şi metalele din gloanţele restante în corp. Canalul glontelui uneşte cele două orificii şi poate fi direct sau deviat. sub influenţa unor forţe cinetice reduse ale glontelui.

astfel că.şi canale (4 în torace şi mâna lui Kennedy) şi 2 în coapsa lui Johnson. distanţate intre ele pe o suprafaţă mai mare sau mai mică. funcţie de distanţa de împuşcare. alicele se vor dispersa pe o suprafaţă de 1 m . fapt ce produce un orificiu central mai mare şi multiple orificii în jurul lui. alicele acţionează în bloc şi produc un orificiu mare. în împuşcarea de la o distanţă de 50 m. • Peste 2m distanţă de împuşcare. alicele cele periferice disperseze. • În împuşcăturile încep între să se 50 cm şi 2m. toate alicele se dispersează şi produc orificii multiple. O plagă prin împuşcare de la distanţă (din afara zonei de acţiune a factorilor secundari) s-ar putea confunda doar cu o plagă înţepată. În împuşcăturile cu arme de vânătoare se vor întâlni următoarele aspecte morfologice ce confirmă obiectul cu care s-a realizat agresiunea ca fiind o astfel de armă: • În împuşcăturile de la o distanţă sub 50 cm. de dimensiuni mai mici. datorită lipsei lor de dispersie . datorită alicelor ce s-au dispersat . Numărul leziunilor obligă la distingerea faptului dacă mai multe orificii au fost realizate de aceeaşi armă (arme cu 105 . neregulat. deşi centrale acţionează încă în bloc. Cauza leziunilor se deduce cu uşurinţă din 2 elementele morfologice de mai sus.

După ce percutorul a lovit capsa.nu este posibilă. în tragerile de la distanţe mici sau cu ţeava lipită. de regulă. când victima a mai supravieţuit. exercită o presiune deosebită asupra glontelui. care intervin odată cu detonaţia. la astfel de arme. Succesiunea leziunilor se va putea afirma. Dacă aparenţele pun totul pe seama glontelui. aceştia din urmă domină tabloul lezional. privit în toată complexitatea sa. au un rol mai puţin important . uneori. Sunt situaţii de excepţie. gazele rezultate din arderea pulberii. ca mai multe gloanţe să realizeze un singur orificiu de intrare şi evident mai multe de ieşire. nu înseamnă că ceilalţi factori. Succesiunea leziunilor se apreciază după intensitatea reacţiilor vitale la nivelul leziunilor şi eventual după traiectele de fractură ce ar putea pleca de la fracturile orificiale produse de glonte. destul de fidelă a agentului cauzal. şi pe baza evoluţiei în timp a leziunilor. materialul inflamabil din aceasta se aprinde iar încărcătura din tubul cartuşului ia foc.descărcarea automată) sau de arme diferite. În unele tipuri de sinucideri se poate recurge la împuşcare urmată. Leziunea împuşcată este mai mult decât celelalte categorii de leziuni traumatice. o oglindă dinamică. de exemplu. Când se formează o presiune 106 . de o intoxicaţie sau invers. dar utilizarea HCN ce produce. de la leziunea primară (produsă de glonte) la cea secundară (complicată) sau terţiată (cicatrizată). moarte instantanee urmată de împuşcare .

gazele şi flacăra. au o viteză mai mare. În acealşi timp. datorită acestui fapt ajungând proiectilul şi înconjurându-l. timpul de mişcare al glontelui. sunt scoase şi particulele de funingine. în felul acesta. brusc. Natural. fiind de ordinul miimilor de secundă. glontele învinge forţa care-l fixează în gâtul tubului cartuşului şi începe. prevăzută ca ghinturi. În momentul când glontele a părăsit complet retezătura anterioară a armei apar şi gazele. pulberea mai continuă să ardă. presiunea gazelor este mai mică decât cea iniţială. odată cu glontele. astfel că. însă. aceste fenomene se produc foarte repede. în canalul ţevii. fapt ce face ca presiunea să scadă treptat. pulberea arsă. distanţată ce poate fi: • Cu ţeava lipită de corp când se produce efectul hidrodinamic de explozie (la viteze ale glontelui 107 . precum şi praf şi alte impurităţi (în funcţie de starea de intreţinere a ţevii armei). datorită mişcării sale. mişcarea în canalul ţevii. Din canalul ţevii armei. Mecanismul de producere a leziunilor ne obligă a evalua distanţa de la care a avut loc împuşcarea.suficientă. incandescentă şi nearsă. Având o masă mult mai mică decât a glontelui. unsoare. în momentul când proiectul a ajuns la retezătura anterioară a ţevii. presiunea gazelor . metal. se măreşte şi distanţa pe care o parcurge glontele. odată cu acest proces. mărind.

Subiectul infracţiunii Identificarea victimei se face după multiple metode criminalistice şi medico-legale. cu excepţia unor situaţii de disimulare . Relaţia dintre cauze şi condiţii trebuie bine precizată. ultimele fiind de mare ajutor 108 . iar factorii secundari pătrund în totalitate prin aşa zisul canal de împuşcare . aceşti factori rămân pe haine sau pe tegumente în împuşcările de la distanţă egală cu lungimea ţevii armei. Legătura de cauzalitate dintre împuşcare şi deces poate fi primară sau directă. de cauzalitatea medicolegală depinde corecta încadrare juridică a faptei. 4. ori de câte ori moartea este consecinţa inevitabilă a leziunii. în jurul orificiului de intrare. De regulă. când aceştia lipsesc în jurul orificiului de intrare.peste 300 m/s).4. • Împuşcarea de la o distanţă din care rămâne urma factorilor secundari (împuşcare din interiorul zonei de acţiune a factorilor secundari). din afara zonei de acţiune a factorilor secundari. când aceştia rămân sub forma tatuajelor menţionate. deoarece. • Împuşcarea de la distanţă. când nu se interpune nici un alt factor cu rol de condiţie. Pentru aflarea cu precizie a distanţei se poate recurge la un experiment balistic.

Aptitudinea victimei de a mai executa unele acte supravitale după leziuni ale organelor vitale ce erau imediat letale. întrucât reguli 109 . amprentă genetică şi chiar identificarea parţială pe oase sau ţesuturi. o astfel de persoană a mai urcat 9 etaje şi a fost găsită moartă în pat). prin găsirea “ciupiturii interdigitale” dintre police şi index explicată prin ieşirea retrogradă a gazelor şi pulberii prin fereastra de ejecţie a armei. • talia victimei . nu intersectează zone nervoase vitale (într-o împuşcare în cap. Relaţia victimă-agresor reliefată prin direcţia de împuşcare şi după topografia leziunilor clarifică aspectele de încadrare penală. experimentală cu prin expertize balistice de tragere bănuită sau certă). ca şi prin alte leziuni eventuale lăsate pe corpul său de victima ce s-a apărat. precum şi arma identificarea autorului prin cercetarea de laborator a urmelor de pulbere de pe mâna sa. • apartenenţa lor de sex . • vechimea ţesuturilor şi deci data morţii . ce vor rezolva: • apartenenţa lor de specie . cere o analiză de la caz la caz. chiar în împuşcările capului. • semne particulare ce ajută la identificare. Identificarea armei (când gloanţele s-au găsit în cadavre sau în jur. Posibilitatea unor reacţii supravitale există şi la împuşcare dacă glontele.probator: portret vorbit.

110 . O analiză psihiatrico-legală de evaluare a responsabilităţii autorului infracţiunii este indicată.generale nu pot exista. iar unele cazuri au fost de-a dreptul iaşite din comunul faptelor biomedicale. după lege. în omorul deosebit de grav sau când organul judiciar are îndoieli asupra integrităţii sale mintale.

unor Apoi zone asupra accesibile victimei (cap. etc. Latura subiectivă Latura subiectivă a infracţiunii se referă la mobilul şi rezultatul acţiunii care capătă relevanţă expertală când este vorba de omorul cu motivaţie patologică a bolnavului mintal sau când rezultatul nu s-a materializat într-o leziune letală. Pentru diagnosticul de sinucidere se vor corobora şi celelalte elemente : antecedente psihiatrice. pe mână se vor găsi urme de pulbere şi ciupitura interdigitală.4. împuşcarea are loc cu ţeava lipită de corp sau din imediată apropiere. după cum urmează: • în sinucideri.5. La victima ce sa sinucis. devine de neînlăturat. tentative de suicid. factori secundari ce caracterizează împuşcarea împuşcarea din va zona avea lor loc de acţiune) . iar când sinuciderea s-a realizat cu arme improvizate. iar leziunile vor fi reprezentative pentru atari posturi (efecte hidrodinamice. 111 . acte preparatorii. zonă precordială). Forma medico-legală de moarte ca fiind crimă. sinucidere sau accident se va deduce după următoarele elemente. fapt ce evocă dorinţa certă de expiere prin suicid şi care nu lasă şansa eşecului împuşcării. examenul balisticocriminalistic corelat cu leziunile constatate..

se întâlnesc. 112 . Complexitatea agentului cauzal şi a mecanismelor de acţiune se reflectă direct şi necondiţionat în leziune.. deoarece. ca procupări şi ca obiecte concrete de lucru. împuşcarea ocupă un loc aparte. • accidentele prin arme de foc cu glonte unic sau prin arme de vânătoare obligă la o strictă corelaţie a datelor de expertiză privind inventarierea şi formarea leziunilor. etc. pe cât posibil.• omorul cu arme de foc se poate realiza atât din interiorul zonei de acţiune a factorilor secundari cât şi mai ales din afara zonei lor de acţiune . expertiza se va rezuma. 4. la rezolvarea aceloraşi probleme. cu condiţiile de producere a împuşcării şi cu experimentele balistice. criminalistică şi anchetă. deseori. diferite între ele. Concluzii Prin problemele specifice pe care le ridică. arme confecţionate în scop terorist. mine. pentru medicina legală. atari situaţii sunt foarte ambigui în practică şi ele obligă la o calificare certă ca fiind accidente şi nu crime sau sinucideri . ele devin caduce faţă de evidenţa faptelor. • în leziunile distructive produse prin grenade. pentru a rezolva cazuri dintre cele mai complicate.6. deşi. Este locul de elecţie pe care cele trei.

împrejurare care impune expertizei medico-legale să-şi lărgească considerabil gama preocupărilor. glontele este doar unul din factorii etiologici ai împuşcării. Aşadar. de unda de şoc. Chiar dacă lasă urmele cele mai evidente. indiferent de distanţa de tragere. 113 . el este precedat. la polul de impact.

Organele judiciare trebuie să posede cunoştinţe elementare privitoare la armele de foc. pentru a putea să identifice armele folosite la săvârşirea unei infracţiuni. În acest domeniu. 17.000 omucideri prin arme de foc. ceea ce echivalează.. după K. Spre exemplu. În perioada de tranziţie actuală. criminalitatea urmează dinamica vieţii social economice ce developează la maximum starea de anomie socială manifestată atât la nivel macrosocial (inegalităţi economice. la nivel microsocial (dezorganizarea familiei. dar şi orgenele judiciare trebuie să ştie cum se prezintă cartuşele abandonate la locul faptei sau pierdute. şomaj. 1 Allsop K. să caute şi să valorifice urmele împuşcăturii. Luând în consideraţie numai infracţiunile comise cu armele de foc putem observa că numărul acestora creşte în fiecare an. sarcini de mare valoare revin expertului criminalist.S. creştere care ester invers proporţională cu vârsta delincvenţilor. Pe lângă cunoştinţele elementare privitoare la armele de foc. aşa cum se întâmplă de foarte multe ori.şi mai ales pentru a şti care sunt limitele expertizei criminalistice în acest domeniu. eşecuri sociale în grup) sau la nivel individual (agresivitate. 1979 114 . cu un adevărat genocid domestic1. anturaj nociv.A. Politică. terorişti sau alte persoane ce prezintă pericol pentru societate îngreunează uneori cercetările organelor judiciare. "Chicago sub teroare". organele judiciare trebuie să înţeleagă şi să interpreteze rapoartele de expertiză criminalistică în întregul lor şi nu numai concluziile acestora. alcoolism. Diversificarea şi perfecţionarea armamentului uşor folosit de grupe de commando. 5 ERORI ŞI RISCURI PRIVIND EXPLORAREA BALISTICĂ Criminologia actuală concepe criminalitatea ca un fenomen complex care confirmă ceea ce Durkheim şi Lacassagne au anticipat şi anume că delincvenţa creşte cu societatea civilizată. Allsop. numai în U. migrarea populaţiei de la sat la oraş. în fiecare an. etc. lipsă de contenţie educativă). trase sau netrase. Ed. recesiunea economică).CAP. dimensiunea lor. se produc cca. De asemenea. organele judiciare trebuie să cunoască şi datele principale referitoare la construcţia cartuşelor folosite la aceste arme.

pe corpul omului sau pe diferite obiecte. În speţă. expertul are de rezolvat probleme din ce în ce mai dificile. Ed. metodele moderne directe (microscopia comparată) ca şi metodele indirecte de studiu perfecţionate de la Goddard încoace (modelajul striaţiilor de pe glonte pe material plastic.S. Pe măsură ce se dezvoltă industria de armament şi se fabrică arme cu mecanisme tot mai complexe. dinamică. Toate legislaţiile progresiste stabilesc vinovăţia pe baza concordanţei probelor şi nu pe baza unei singure probe. a căror îndoială carteziană a fost un factor incontestabil de progres. 1981 115 . Primele constatări le face ofiţerul specializat în arme şi muniţii. Junimea. dar concluzii ştiinţific fundamentate poate formula numai expertul criminalist care posedă cunoştinţe de specialitate corespunzătoare actualului stadiu de dezvoltare a tehnicii în domeniul construcţiei şi folosirii armelor şi muniţiilor şi dispune de mijloace tehnice de examinare. aşa cum s-a întâmplat în cazul N. au fost condamnaţi la moarte. înregistrarea profilografică. Această dezvoltare a balisticii nu înseamnă însă că proba ştiinţifică balistică nu are şi limitele sale. chiar de este ea şi ştiinţifică. activişti sindicali care “pe baza unor false acuzaţii de complicitate la crimă şi în pofida unei puternice mişcări de proteste dezlănţuite în lume şi în U. etc. înregistrarea manometrică a lui Cordonnier. înregistrarea cinematografică în vederea obţinerii de detalii de suprafaţă. a muniţiei şi urmelor formate de acestea constituie o activitate complexă în care sunt antrenaţi specialişti din foarte multe domenii: mecanică. Sacco şi B. în lucrarea sa “Chicago sub teroare” a citat.Cercetarea armelor de foc.” Cei mai reputaţi specialişti în domeniul balisticii nu au o încredere oarbă în competenţa lor şi chiar K. Allsop. Dezvoltarea balisticii judiciare a fost o consecinţă firească a infracţiunilor comise prin arme de foc. Expertiza balistică poate privi aspecte foarte variate ale folosirii armei de foc la săvârşirea unei infracţiuni: examinarea armelor.A. chimie. etc. Iaşi. deseori pe marii medici legişti ai timpului. fizică. iar cei care le folosesc ştiu cum să ascundă urmele împuşcăturii sau încearcă să le ascundă. examinarea urmelor împuşcăturii găsite. metoda 2 Thorwald J. pe arme şi muniţii. “Un secol de luptă cu delincvenţa”. de noi cercetări în drumul spre adevăr şi în final de certitudine justiţiară. Vanzetti 2.

1968. pe armele vechi. Mai mult.. Dacă arma e veche. J. cit). F. Nici astăzi. Bristol. E. 1968 6 Kind S.. (op. Flammarion. (op. în serie a gloanţelor incriminate şi a celor din experiment ca o necesitate 5. cit). Overman M. Allan. H. şi azi. F.. 1974 5 Camps E. (op. există deseori striaţii ce nu coincid şi atunci. însă ceea ce poate oferi este o opinie motivată care trebuie asociată cu alte probe6 (Kind . superioritatea coincidenţelor asupra necoincidenţelor. alteraţiile produse de o tragere pot să nu se mai observe la tragerile următoare3. New York. trebuie să orienteze convingerile despre identitatea lor. Pe gloanţe identice. Alfred A. (op.. Străinii veniţi de curând. Caracteristicile unei arme nu sunt tot atât de imuabile ca şi cele ale amprentelor digitale. De aceea. compararea poate da. cit). (L. cit).Overman). cit) 3 4 116 . urmele pot fi foarte slabe “pentru a se emite o concluzie certă”4. Camps considera compararea. Dérobert) Cu un efort plin de răbdare. 1972 7 Commager Steele Henry. "Gradwohl’s Legal Medicine". Forurile legislative au fost “curăţate” de socialişti. Dérobert L. Walls) Toate semnele ce rămân pe gloanţe se schimbă cu tragerile următoare. nu puteau oferi întotdeauna criterii absolute de judecată. dar mai ales în 1920-1930. mai ales la gloanţele de plumb şi la armele de calibru în jurul a 22 mm.”Médeciné Legale”. 1974 Walls J. cel mai experimentat specialist în balistică nu poate oferi întotdeauna o probă suficient de concludentă a asemănării dintre două gloanţe. Londra. Knoph. “Forensic Science”. indicaţii asupra armei responsabile. (op.) deşi îngustează progresiv aria dubiilor (nesiguranţei). iar glonţul are o cămaşă dură. În ceea ce priveşte starea de spirit din America acelor ani de după primul război mondial este sugestiv redată de Commager 7: “Seminţele intoleranţei fuseseră semănate în timpul războiului… Ostilitatea generală faţă de străini şi faţă de ideile străine era una din formele de manifestare ale acestei stări. Nevins. etc. “Science against crime”. cu certitudine sau cu probabilitate.“A Short History of the United States". Londra. Statele încercau să-i facă pe americani loiali instituţiilor politice prin forţa legii…Ostilitatea era îndreptată faţă de oricine critica practicile americane comerciale”. (H.talychronului de reproducere microscopică a striaţiilor. suspectaţi de idei radicale erau ridicaţi şi deportaţi cu zecile..

Vol. ele au căpătat un drept irevocabil la independenţă prin conţinutul lor specific de a apăra valori sociale prin climatul etic de activitate (interpretarea faptelor medico-biologice în raport cu exigenţele legii) şi prin metodologia lor de lucru. fapt ce a conferit noi dimensiuni acestor specialişti. În Enciclopedia Britanică9 se menţionează: ”La 18 noiembrie 1825.Două cazuri notorii. 1959. Celebrul caz. Ed. acuzarea părea mai degrabă dispusă să-i pedepsească pe acuzaţi pentru activitatea lor radicală. cu deosebire. care au un rol foarte important în descoperirea criminalului şi a armei folosite. Iaşi. În cazul Sacco şi Vanzetti. prin care recunoştea că el participase la crimă şi că Sacco şi Vanzetti nu avuseseră nici un amestec. "Concise History of American History". dezvăluie cauzele crimelor precum şi căile de luptă împotriva actelor antisociale. Sfera cercetărilor criminalistice şi medico-legale s-a lărgit progresiv în condiţiile vieţii moderne şi existenţelor sale faţă de comportamentul uman. (op. Mooney-Billings în California şi SaccoVanzetti. Chicago. 19. p. cit) 10 Cochran. Thorwald J. cit) 8 9 117 . London. Sacco-Vanzetti încheiat printr-o condamnare nedreaptă şi injustă face ca investigaţiile ştiinţifice să ia locul intuiţiei şi flerului în contextul necesităţii evitării impreciziei şi aleatorului. “Un secol de luptă cu delincvenţa”. Fiecare pas făcut de ştiinţă în lupta cu delincvenţa este evidenţiat într-o lumină şi mai puternică de prezentarea dramelor petrecute în sălile tribunalelor precum şi de lupta permanentă a oamenilor de ştiinţă şi a juriştilor care. Scribner’s Sons. 845 (op. decât pentru vreo crimă dovedită. Ch. New York. Astăzi. Acest fapt este consacrat de legislaţia noastră care prevede caracterul oficial al acestor activităţi. confesiunea lui Celestino Madeiros. 1981 "Enciclopedia Britanică". pe teren sau în laboratoare. a complicat şi mai mult lucrurile”. dovedesc o tragică aplicare nedreaptă a justiţiei 8. eds. Toronto. p. 795. expertologie în cadrul căreia ştiinţa deţine rolul principal. Investigaţiile se constituie în acest context într-o adevărată ştiinţă a detectării “urmelor” infracţiunilor.. 1962. Junimea. iar Cochran şi Andrews10 precizează: ”Acest caz a fost extrem de controversat… Este adevărat că nici un ban nu a fost găsit la acuzaţi şi nici nu s-a putut dovedi că ei erau în posesia maşinii cu care ucigaşii fugiseră”. Thomas C. Wayne Andrews.

de către organele judiciare. singurele în măsură să dea suport material oricărei ipoteze constructive. 118 . Ştiinţa investigării faptelor antisociale posedă astfel resurse nelimitate. raţionamente corecte şi deducţii bazate pe logica ştiinţifică.Realitatea ne convinge astăzi că. datele sale fiind preluate cu beneficiul concludenţei maxime. orice problemă de drept poate fi rezolvată cu ajutorul ştiinţei deoarece implică judecăţi precise.

cu largă participare. dar care trebuie actualizată având în vedere atât progresele ştiinţei şi tehnicii. Acestea impun în primul rând intensificarea preocupărilor pentru cunoaşterea dispoziţiilor legale privitoare la modul de dispunere. executare şi valorificare a expertizelor. Este necesar ca orgenele judiciare. îndrumarea. precum şi la posibilităţilor specialiştilor şi experţilor în a da răspuns la problemele ce urmează a fi clarificate în vederea soluţionării cauzelor penale. dar nu suficientă. cât şi modificările legislative apărute între timp. Procuratura Generală a elaborat în anul 1984 un “Îndrumar privind constatările şi expertizele” încercând astfel să concentreze datele necesare ce trebuie cunoscute de orgenele judiciare cu privire la reţeaua instituţiilor ce pot executa constatări şi expertize. dar şi cea privind constatările judiciare în special.CAP 6. Organizarea unor simpozioane ştiinţifice. cele medico-legale sunt organizate în subordinea Institutului de Medicină Legală “Prof. Cât priveşte constatările judiciare. Activitatea de expertiză judiciară în general. ca şi a celor mai noi metode folosite de experţii de pretutindeni. iar cele 119 . PROPUNERI DE CREŞTERE A EFICIENŢEI EXPERTIZEI BALISTICE În mod special practica judiciară a semnalat existenţa unor deficienţe cu privire la instituirea expertizei şi constatărilor judiciare. care nu au nimic comun cu activitatea de realizare a justiţiei. Numai expertiza criminalistică a păstrat o formă de organizare. Aceeaşi lucrare face referiri la actele normative care reglementează activităţile specifice constatărilor judiciare şi expertizelor. în cadrul diferitelor genuri de expertiză. să cunoască problemele ce pot fi rezolvate în stadiul actual al ştiinţei şi tehnicii. a Ministerului de Interne. Dr. Mina Minovici”. din Bucureşti. Prin diferite acte normative. coordonarea şi controlul expertizei judiciare au devenit un atribut al altor departamente. este benefică muncii specialiştilor cât şi organelor judiciare. în sensul efectuării ei în laboratoarele din subordinea Ministerului Justiţiei. simte nevoia unei revizuiri a reglementărilor care sunt destul de variate azi. dar în mod deosebit specialiştii şi experţii.

) De asemenea. constituie o problemă fundamentală de care depinde în mare măsură calitatea expertizelor. pot fi pedepsiţi pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă. în subordinea Ministerului Justiţiei. în care sens. determină să opiniem că ar fi necesar ca experţii să fie obligaţi să depună jurământ. Pen. aşa cum e organizată în alte ţări. Guvernului României nr. acestora li se pot aplica sancţiuni disciplinare de către biroul local de expertiză. nr 42/1995 şi care la Art. caracterul lor ştiinţific şi aportul lor la aflarea adevărului în cauzele penale în care au fost dispuse. jurământ ce se depune în scris după aprobarea înscrierii în Tabloul Corpului experţilor contabili şi al contabililor autorizaţi. 198 C. să contribuie la înlăturarea deficienţelor şi să fixeze cu adevărat expertiza şi constatările cât şi instanţele judecătoreşti.criminalistice în subordinea Institutului de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei. trebuie să se dispună printr-o modificare a Codului Penal. la fel ca martorii . Toate aceste situaţii precum şi importanţa expertizei pentru aflarea adevărului. În cazul în care experţii contabili şi experţii tehnici au săvârşit abateri. fapt pentru care apreciem că este necesar ca pe lângă Ministerul Justiţiei să se constituie o formă 120 . 65/1994. Acelaşi act normativ va trebui să precizeze şi normele metodologice. să fie creat un organ unic. dar şi a celorlalte categorii de experţi şi perfecţionarea acestora. Apreciem şi supunem în acelaşi timp atenţiei. Singurul act normativ care formulează clar un jurământ pentru experţi este Ord. pot fi sancţionaţi cu retragerea calităţii de expert. Organul de urmărire penală şi instanţa de judecată pot aplica experţilor amenzi judiciare. organ care prin stabilirea unui cadru corespunzător pentru întreaga activitate de expertiză şi constatări judiciare. că este necesar ca.4 redă conţinutul jurământului pentru experţi contabili şi contabili autorizaţi. În ţara noastră nu există o formă anume de pregătire destinată experţilor. 21 al. printr-un act normativ. deontologice speciale pentru experţi. devenită Lg. Formarea experţilor criminalişti în mod deosebit. Pr. în cazul în care aceştia au săvârşit abateri sancţionate de lege cu amenzi judiciare (art. Dacă au săvârşit în mod repetat abateri sau fapte mai grave.

Dacă în alte categorii de expertiză specialistul ia cunoştinţă de un fapt sau altul stabilit în dosarul de urmărire penală şi-l examinează sau interpretează lumina specialităţii sale. însă acesta nu poate fi considerat ca suficient pentru formarea unor viitori experţi. în materie de expertiză criminalistică se lucrează de obicei cu piesa sau obiectul incriminat. fie unor jurişti practicieni. acestea se adresează fie unor specialişti formaţi. Legea procesual penală statuează că modelele de comparaţie sunt puse la dispoziţie de către organul judiciar care a dispus efectuarea expertizei. Apreciem că pentru studenţii dornici să se consacre profesiunii de expert s-ar putea organiza cursuri şi lucrări practice de strictă specialitate privind descoperirea. Mai mult decât atât. Singura modalitate de predare a cunoştinţelor de criminalistică spre exemplu. Pen. O deosebită importanţă prezintă alegerea materialului care se pune la dispoziţia specialistului. Apreciam că ideal ar fi ca expertul însuşi să adune materialele de comparaţie. fapt pentru care propunem ca din acest punct de vedere să fie modificate prevedirile Art. de la Academia de Poliţie. ceea ce după părerea noastră reprezintă un regres.specială de pregătire şi selectare a persoanelor ce urmează a desfăşura activităţi specifice experţilor. apreciem că unicul mod de pregătire al experţilor îl constituie specializarea acestora în cadrul laboratoarelor Ministerului Justiţiei pe baza unui sistem riguros de selecţie a candidaţilor. o reprezintă cursul de la Facultăţile de Drept şi respectiv. în vădită contradicţie cu modul de pregătire a unor astfel de specialişti din alte state. în nici un caz nu au rolul formării unor experţi. Deşi la Facultăţile de Drept se organizează cursuri preuniversitare de criminalistică. pr. 121 . culegerea şi examinarea urmelor la care să-şi aducă contribuţia laboratoarele de criminalistică ale Ministerului Justiţiei şi ale Ministerului de Interne. şi pe o durată de timp ce va fi apreciată ca suficientă pentru însuşirea noţiunilor necesare efectuării unor astfel de lucrări. De aceea. deci. constatăm că predarea criminalisticii s-a redus la un singur semestru. cât şi cu modele de comparaţie. Aceasta ar conduce şi la evitarea unor erori judiciare. 127 C.

urmele produse prin împuşcare ocupând un loc deosebit în criminalistică şi în medicina legală. Datorită multiplelor sale caracteristici leziunea produsă prin armă de foc pune rareori probleme de diagnostic diferenţial faţă de alte leziuni traumatice. este principalul vector al celorlalte componente de tragere. mai ales în ceea ce priveşte particularităţile lor. Leziunile constatate la victimă. în împuşcare. de impact şi de părăsire a ţintei. mai ales cele de luptă. au atins performanţe nebănuite. mai mult de ordin teoretic. depăşesc cu mult locul pe care acestea îl ocupă în clasificarea curentă a agenţilor etiologici. ce intervine variat în acţionarea acestor factori.CAP. 122 . energia cinetică foarte mare. 7 CONCLUZII Armele de foc reprezintă o categorie aparte de agenţi vulneranţi. însăşi complexitatea agentului cauzal. se face acum cu dificultate. având în vedere atipiile. de fum şi de flacără. Nu sunt rare situaţiile în care. proiectilul. în ceea ce priveşte consecinţele armele de foc se deosebesc fundamental de aceşti agenţi traumatici. de pildă însă şi diferenţierea modificărilor la cei doi poli. pentru a ne referi la armele moderne. Este vorba de componenta dinamică. reflectă în complexitatea lor. mai precis. Pe de altă parte “evoluţia” muniţiei – pulberea şi proiectilul. în funcţie de perfecţionarea armelor. cei contondenţi sau cei ascuţiţi)cu care aparent prezintă înrudiri. gazele. tot mai frecvent întâlnite. de obicei la cadavru. prin complexitatea de construcţie şi de acţiune. acţionează specific şi net diferenţiat faţă de ceilalţi agenţi mecanici. în cazul armelor mai puţin perfecţionate. ca urmare a producerii sub presiune considerabilă a gazelor în arma de foc. leziunile de tip “clasic” tind să devină o raritate. în ideea neutralizării cât mai eficiente a victimei. fără a mai vorbi de particulele de pulbere. particulele metalice. deci şi al victimei. armele de foc. dar. Unda de şoc. Spre deosebire de ceilalţi factori mecanici (de ex. Definite ca agenţi mecano-dinamici. care acţionează specific la nivelul ţintei. altădată considerată ca elementară.

ştiinţa deţine rolul principal. evocă lipsa consensului normativ. 123 . constituindu-se întro adevărată “ştiinţă a detectării” urmelor infracţiunii. competenţa de cercetare revenind organului de următrire penală al poliţiei sau. Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu. raţionamente corecte şi deducţii bazate pe logica ştiinţifică. Faptul că în aceste condiţii de anomie. cât şi de regulamentul armelor de foc şi al muniţiei. datele sale fiind preluate. Numai în acest mod pot fi apreciate în mod corect faptele în discuţie şi pot fi înlăturate eventualele erori de interpretare. a expertologiei în cadrul căreia. la nivel microsocial. altor organe de urmărire penală.Pentru aprecierea şi încadrarea ca infracţiune a unor fapte ce lezează regimul armelor şi muniţiilor. cu beneficiul concludenţei de către organele judiciare. în raport cu calitatea făptuitorului. singurele în măsură să dea suport material oricărei ipoteze constructive. În contextul necesităţii evitării impreciziei şi aleatorului. criminalitatea creşte brusc. sau la nivel individual. În aceste condiţii de creştere a ratei delicvenţei este necesară luarea deciziilor pentru promulgarea unor legi mai exigente şi aplicarea unor pedepse mai severe pentru reducerea infracţiunilor săvârşite cu ajutorul armelor de foc. Criminalitatea urmează dinamica vieţii social-economice ce developează la maximum starea de anomie socială menifestată atât la nivel macrosocial. Realitatea ne convinge astăzi că orice problemă de drept poate fi rezolvată cu ajutorul ştiinţei. Ştiinţa investigării faptelor antisociale posedă astfel resurse nelimitate. sau chiar vidul normativ la care se adaugă slăbirea şi ineficienţa controlului social. investigaţiile ştiinţifice au luat locul intuiţiei şi flerului. deoarece implică judecăţi precise. organele de urmărire penală trebuie să ţină seama atât de prevederile legii speciale în materie.

Nevins. Flammarion. Ed. 1978 25. “Chicago sub teroare”.. Alfred A. Toronto. Paralela 45.. Bristol.. Chemarea. Wazne Andrews.”Gradwohl’s Legal Medicine”. Ed.. E. Ed.. "Criminalistica". New York. Iaşi Commager Steele Henry. Oscar Print. Teora.. Ed. “Contribuţiile medicinei legale în cercetarea urmelor provocate de pistolet” – Teza de doctorat. “Interpretarea criminalistică a urmelor la locul faptei”. Ed. Ed. 1968 (op. 2. 1926 16. “Medicină legală”. Şansa. Thorwald J. PsihOmnia. 1962 p. “Criminalistica”. Tipografia Lepage.. 1972 24. 2000 27. vol. cit) 23. Gama.. cit) 14. Pirozynski T. K. Sympozion. cit) Ciopraga A. “Investigarea ştiinţifică a infracţinilor de omor rămase cu autori neindentificaţi”. I 13.795 (op.. Allsop.. Thomas C. 1996 18. “Criminalistică”. Timişoara 1994. Bucureşti. Iaşi. 1972 15. Scripcaru Ghe. “Psihogeniile în patologia medicorelaţională”. Helicon. Chicago. Bucureşti 1970 21. Didactică şi Pedagogică. “Ghidul procurorului criminalist”. Scribner’s Sons. Rădulescu S. Cluj. Cochran.. Naţional 2000 17.F. Naţional.. Stănoiu Rodica M. Ed. Zamfirescu N. Bercheşan V. cit) 12. Măcelaru V. Junimea. “Balistica Judiciară”. Knopf. 5. Politică. Bucureşti. “Medicină legală”. vol. Suciu Camil. Ştefănescu Paul “În slujba vieţii şi adevărului – pagini din istoria medicinii legale şi criminalisticii” . 19. "Enciclopedia Britanică". Şchiopu Dan. Minovici N. Iaşi 2000 20. “Science against crime”. Ed. Scripcaru Ghe. Ed. cit) 11. Ed. Ed... Kind S. eds.. “A Short History of the United States”. 1998 8. Iaşi 1995 19. "Codul de procedură penală al României" 10. Sympozion. “Criminalistică – Tratat de tactică”.. 1968 (op. Iaşi. Bucureşti.. Brezeanu O.BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ 1. cit) 6.”Metodologia investigării infracţiunilor Curs de criminalistică” Ed. London. Terbancea M. 4. 1981 26.845 (op. “Tehnica autopsiei medico-legale”. “Concise History of American History” Ch.. Boişteanu P... Banciu D.p. Bucureşti. Păşescu Ghe. “Médicine Légale”.. New York. Overman M. cit) 7. Dérobert L. Ed.1979 Camps. Londra 1972 (op. “Un secol de luptă cu delincvenţa”. 3. 1997 Ciopraga A. 1959.Ed. “Sociologia crimei şi criminalităţii”. Didactică şi Pedagogică. “Tranziţia şi criminalitatea” (culegere de studii). Kernbach M. Scripcaru Ghe. Allan. Iacobuţă I. "Codul penal român" 9. 1974 (op. 1997 22. Iaşi. Scripcaru Ghe. 1994 (op.. Ed. 1998 124 . Ed. Bucureşti.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful