You are on page 1of 35

Buna seara, fetelor! Ma bucur ca sunteti intr-un numar atat de mare intr-o zi atat de speciala ca Valentine’s Day. E o zi pe care de obicei in Romania nu o sarbatoresc atat de mult, dar aici chiar mi-am umplut sufletul astazi cu multa-multa iubire si multa impartasire. Impartasire din suflet. Si... ce sa zic? Tema zilei de azi e o calatorie pe care am avut-o, pe care am inceput-o, am avut-o si o continui, si pe care am inceput-o dintr-o nevoie de a ma cunoaste. De a ma cunoaste pe mine, de a-mi testa limitele. Numele meu este Lia Bolte, sunt din Maramures, am sange de maramuresanca in mine pana in maduva oaselor. Parcursul meu a fost unul foarte-foarte-foarte activ. M-am mutat la Cluj pentru facultate, am ramas in Cluj. Iar in Cluj, in timp ce eram la facultate, am terminat asistenta sociala, am inceput sa lucrez in penitenciar, am inceput sa fac grupe de dezvoltare personala in timpul facultatii si s-a trezit in mine nevoia asta ca e ceva mai mult, e ceva ce nu cunosc, e ceva am nevoie sa descopar. Iar in ultimul an de facultate am participat la un curs care se numeste Training for Trainers, ca sa devin trainer, iar dupa unul dintre module n-am mai fost eu insami, n-am mai gasit, n-am mai gasit un sens si imi cautam multe intrebari, raspunsul la multe intrebari. Si asa am inceput sa merg la diverse cursuri de dezvoltare, de dezvoltare personala, si... am inceput sa caut, sa caut sa ma descopar pe mine. Si practic calatoria pe care am facut-o pana acum m-a adus mai aproape de cine sunt eu ca femeie, care e misiunea mea, care e energia mea ca femeie. Si e minunat sa pot sa descopar! Am incercat foarte mult sa ma descopar de-a lungul timpului prin relatiile pe care le-am avut cu barbatii, prin prietenele mele, prin munca mea, dar in ultimii am descoperit bucuria din mine, am descoperit ce minunat este sa traiesc, ce minunat este sa ma iubesc. Multa vreme toata lumea imi spunea: trebuie sa te iubesti mai mult pe tine, trebuie sa-ti gasesti chestia asta si nu stiam cum, ce inseamna sa ma iubesc pe mine, ce inseamna sa ma descopar. Si pentru ca sunt putin ‘hara kiri’, calatoria aceasta am inceput-o destul de activa.

© 2013 - GhidulTuturorFemeilor.ro – Toate Drepturile Rezervate.

1

In 2009 am fost la primul meu, la o seara introductiva, la un curs pentru deschiderea inimii. Mam speriat atat de tare, incat am fugit de la prezentare si m-am intors abia dupa doi ani. Iar prin 2010 am inceput sa fac foarte multe cursuri: de la cursuri de tantra, cursuri de meditatie, am facut hipnoza, constelatie familiara, am lucrat foarte mult cu copilul interior, si toate lucrurile astea ma apropie mult de cine sunt eu, in esenta mea. Si am descoperit dupa toate cursurile astea ca fiecare dintre noi: fiecare femeie, fiecare barbat are inauntru o samanta. O samanta care e esenta lui, e ceea ce-l defineste, si e definitie dincolo de ce roluri ai, dincolo de ce joburi ai, dincolo de ce hobby-uri ai, de ce afacere, masina ai. E ceva in tine ce e doar al tau, e atingerea lui Dumnezeu cand te-a trimis pe Pamant. Asta e. Si pentru fiecare dintre noi, ca femeie, e important sa ne putem intoarce in interiorul nostru si sa ne gasim acea samanta, acea scanteie care e in noi si e a noastra. Multe, multe din cursurile pe care le-am facut poate nu mi s-au potrivit, dar m-au ajutat foarte mult sa ma descopar, sa stiu cine sunt si sa stiu si cine nu sunt. Si drumul asta m-a adus aici, in Thailanda. Am descoperit in mine lucrurile acestea ca daca spun ceva am o putere foarte puternica de a manifesta. Ca si noi toti, de altfel, si foarte important e sa spun ce vreau. Sa spun ceea ce vreau in mod pozitiv. Eram impreuna cu cineva, prietenul meu de atunci m-a inscris la un curs, se numea Practici sexuale pentru femei, n-am vrut sa merg, m-am dus pana la urma, am plans, plangeam, inainte sa plec dimineata de-acasa, plangeam si nu intelegeam de ce. Am descoperit in mine foarte multa frica, fata de un subiect care nu-mi era cunoscut, da, deci plangeam cate trei ore inainte sa merg la curs, de fiecare dimineata, si cand am ajuns la curs eram prima care facea exercitiile, prima care dadea jos bluzele, si am descoperit si sa aplic o naturalete de care mi-era frica. Mi-era frica si inca imi este frica de frumusetea femeii, de puterea pe care o avem noi, de placerea pe care pot s-o traiesc ca femeie, lucru pe care n-am fost invatata sa-l exprim. Iar in momentul in care am cunoscut-o pe trainerita la care am venit aici, Shashi o cheama, am descoperit ceva, ceva ce pentru mine mi-a schimbat directia in viata: ca tot ce inseamna dezvoltare personala, tot ce inseamna conectare, tot ce inseamna tantra, si interactionare, in primul si in primul rand e important sa faci cu tine. Pentru ca noi suntem invatati sa ne cautam jumatatea, suntem invatati sa ne conectam la ceilalti, dar nu o facem dintr-un spatiu in care suntem conectati la noi insine, in care stim cine suntem si ce vrem.

© 2013 - GhidulTuturorFemeilor.ro – Toate Drepturile Rezervate.

2

dar nu cred ca este o chestie de noroc. Tania: Te asteptai la asta? Lia: Nu. La o saptamana dupa ce am scris chestia asta pe hartie am primit invitatia de a veni aici..Si-o facem dintr-un spatiu unde lipseste ceva. Se intampla lucrurile. M-a apucat un atac de panica atunci cand am iesit din aeroport. sau traiesc niste stari. se intampla. Multa lume mi-a zis: esti norocoasa. acea iubire.. Tania. eu cu mine.ro – Toate Drepturile Rezervate. doar tu cu tine. sa gasesc bucuria aia in mine. am lasat sa se intample lucrurile. Si mi-am dorit foarte mult sa ajung aici. de la o luna la cat am primit invitatia. Iar in momentul in care am spus ‘da’ s-au intamplat lucruri foarte faine. vroiam sa ajung la un curs. se intampla pentru ca cineva mai sus are un plan mai mare.GhidulTuturorFemeilor. asta e in momentul in care spui ‘da’. cazare gratuita. fie ca e barbat fie ca e femeie. Lia. ce vise avem. fara sa caut in exterior lucrul asta. dar e © 2013 . mi-au construit o casa noua. Si in momentul in care reusim sa curgem cu energia. este pentru binele tau. ca plec singura. sa ne abandonam in ceea ce este. Lia: Dar. e fantastic ce se poate intampla. parcursul meu. Asa este. in momentul in care spui ‘da’. la Shashi. iar vara trecuta intr-unul dintre cursuri trebuia sa ne descriem visele. ce-o sa se intample.. iar raspunsurile vin din locul in care sunt aici si acum. ci o chestie de am lasat sa se faca intr-un fel voia Domnului. Si da. numai ca am venit. si-o facem si vrem sa gasim in afara. am ajuns. au. pentru ca mi-am dat seama ca de cate ori ceva nu este asa cum vreau. 3 . am venit aici. Si pentru mine a schimbat cursul. Iar visul meu a fost ca mi-ar placea sa pot sa stau intr-o comunitate. Iar in momentul in care am invatat practicile acestea taoiste si tantrice in care iesitul cu tine. in care pot sa ma conectez si in care pot sa fiu intr-un fel de oaza. e extraordinar si vine dintr-un spatiu cu multa bucurie si nu dintr-o nevoie. ca tot ce se intampla. Lia: Cu inima si cu incredere. sa-mi intre-n piele. in momentul in care ajungi sa te-ntalnesti cu cineva. intr-un loc sa fiu in natura. Caut raspunsuri. am fost invitata sase luni.. in care poate acea schimbare si bucurie pe care o descopar in doua-trei zile sa-mi intre in pori. este in interiorul meu si pot sa fac speech-ul asta. la capatul lumii. m-a apucat panica inainte sa vin aici. si gasesti acea bucurie in tine. eu am descoperit lucrul acesta. Tania: Sa spui ‘da’ cu toata inima.

si cine sunt. pentru ca n-am fost invatati. Asta tine foarte mult si de zodia in care ne-am nascut si tine de locul in care ne-am nascut.GhidulTuturorFemeilor. Ma trezesc dimineata si ma bucur de soarele de pe cer. In momentul in care incepi sa-ti dai in cap. unde am crescut.. e extraordinar. Iar in momentul in care ajungi sa accepti cine esti tu. imi iubesc corpul. si pui lucruri din afara care nu se potrivesc cu cine esti tu. nu e suficient doar sa ne rujam si sa ne punem niste tocuri. si e minunat. care ne-au fost experientele. si asta nu ne e foarte usor sa fim in contact. in facultate. pe Pamant. in care incercam foarte mult sa ne comparam. Si ca si cum ti se dau ingredientele pentru o prajitura. acum e in viata reala. ce inseamna sa interactionezi. daca e buna sau nu. hai sa fiu si eu! Dar nu esti tu acel ceva. e cel mai grav act de neiubire. Sa zici: da. Si una din lucrurile pe care noi le-am preluat de la barbati este partea asta de competitie. ce invatam de la mama noastra. si sunt in locul in care am ceva de integrat. E minunat. si din momentul acela incepi sa suferi sa nu te simti bine. ca sa stralucesti ca femeie. dai coaja groasa deoparte si te descoperi in energia ta. Acesta este un proces foarte-foarte fain. pentru ca am venit cu amprenta asta aici. ca sa emani energia feminina. iubesc viata asta. ci pur si simplu e un stil de a te exprima ca femeie. Si nu inseamna ca ceea ce au facut ele e bine sau rau. dincolo de ce am invatat la liceu. ca sa te simiti femeie. cu adevarat ca energie. Si atunci. pentru ca nu e suficient doar sa fim femei. ma duc pe plaja. hai sa port si eu! Altcineva s-a facut rosie in par. 4 ... prietena ta poarta tocuri de 15 cm. pentru ca atunci ajungi sa te activezi puterea ta din interior. Dincolo de ce mi s-a spus. in care e ca si cum ai decoji o portocala. Si are mult de a face cu tema pe care eu am cautat-o sa o dezvolt foarte mult in mine. Si acum fiecare dintre voi va puteti gandi la ce v-a spus mama voastra. ca fel de a fi. © 2013 .ro – Toate Drepturile Rezervate. energia din interior. cum pot sa-mi activez energia feminina. primesti o reteta pe care de prea putine ori stai sa te indoiesti de ea. care poate noua nu ni se potriveste. dincolo de ce am invatat din relatii. imi iubesc viata. sunt oameni extraordinari.. si in felul asta ne. Daca pana acum am invatat lucruri in workshopuri.fantastic cum numai lucruri bune se intample dupa ce am spus ‘da’ si te duci in experienta in care trebuie sa fii. Si fiecare femeie are darul ei si se manifesta intr-un fel. ce inseamna sa fii femeie. Ne-am nascut si nu ni s-a spus ce inseamna sa fii femeie. sa nu interactionezi si devii. devii un ambalaj fals. ce inseamna sa fii intr-o relatie. sa fim mai bune decat celelate. pentru mine calatoria asta a fost sa descopar cine sunt eu ca femeie. si vrei sa fii intr-un fel in care: a.

Si ni se spune ca trebuie sa fim intr-un anumit fel. daca esti persoana spirituala trebuie sa fii in pacea mintii. 5 . E fantastic drumul asta daca ajungem sa-l parcurgem. Shakti e zeita femininului.Pentru mine personal a fost un proces destul de dificil. si la nivel foarte inconstient urmam tiparul asta. Dincolo de tot ce ti se spune ca trebuie sa fii. Si m-am socat pe mine sa vad. da – asta sunt. dar nu suntem incurajate sa ne traim energia. pentru ca aia e sincer. vorbesti de © 2013 . sa ma invite undeva. alta poate sa fie hu-huuu. ce sunt eu ca femeie? Si cel mai misto loc sa te uiti la diversitatea feminina e ringul de dans. ca intimidez. O femei se poate exprima foarte incet si lent si foarte sensual. ni se incurajeaza doar anumite calitati social acceptate. trebuie sa vedem. iar sistemul Tantric e cand vorbesti. foarte puternica. Ni se spune ca trebuie sa fim fericite. am fost invatati de parinti. Eu sunt socata de mine. si daca vrem sa ajungem in puterea noastra. cat de mult am invatat. sa poti sa plangi in momentul respectiv. alta poate sa fie foarte tribala si sa fie conectata la energia pamantului. pentru ca asta e cultura in care am crescut eu. da. ca femei. si e o calatorie care cere mult curaj.ro – Toate Drepturile Rezervate. e fantastic. pentru ca. pentru ca tot timpul mi s-a spus ca sunt foarte intensa. ce ne dorim. sa traim sexualitatea. sa traim furia. trebuie sa fim fericite. Si e minunat cand ajungi sa ai jurul tau oamenii potriviti.GhidulTuturorFemeilor. sunt foarte rapida. Dar am ajuns la concluzia ca. Iar ceea ce am jurul meu sunt oamenii care au aceeasi vibratie cu mine. sa stim cine suntem. intr-un fel la scoala si ni s-a spus ca trebuie sa fim frumoase. si in relatii nu mi-a fost foarte usor. Si in momentul in care ajung sa simt in mine’ asta sunt’.. Si asta e un lucru care fiecare dintre noi. Depinde si de cine suntem. da sunt semn de foc.. care e specificul energiei tale. in momentul acela vibratia mea se schimba. sa fim pline de iubire. Si drumul asta spre de a-ti gasi Shakti. asta mi-era modelul in care am crescut. sunt plina de energie. de entuziasm. Deci revin acum la o tema care e destul de prezenta: Cum pot sa fiu autentica clipa de clipa? Iar unul dintre lucrurile pe care sistemul Taoist.. sunt intense. trebuie sa fim dragute. A ne gasi esenta. sa imi ofere ceva de baut. e o calatorie in care trebuie sa ajungi sa fii autentica cu tine. Sa fiu frumoasa si sa astept ca barbatii sa imi faca propuneri. foarte plina de energie. Sa vezi cum se exprima.nu e foarte usor. trebuie sa fiu frumoasa si sa astept. Daca-ti vine sa plangi. Si a fi autentica. sunt plina de energie. si alte cele. sa traim ce e in fiecare moment. pentru ca spuneam.. ceea ce simti in momentul respectiv. Sunt semn de foc. sunt foarte intensa. am ajuns sa ma accept: da. e fantastic. cine esti tu. sa ma observ aici. cine suntem . pentru ca aia e sincer. cand am venit aici ca asta faceam. dar nu e imposibila. Daca-ti vine sa-i crapi capul si sa arunci cu oalele in capul lui. Fiecare dintre noi are darul asta. sa arunci cu oalele in capul lui. si tot ce am de facut e sa fiu frumoasa si sa zambesc. si a te conecta la acest feminin.

E foarte interesant. doar te duci inainte. iar daca reusim sa ne lasam dusi de © 2013 . fiecare din noi avem un camp. prima data. sa simti ce ai nevoie. am spus da. trebuie sa ai aceasta legatura cu tine insati si poti sa fii surprinsa unde te duce daca accepti cursul energiei. Am fost sa mananc intr-o seara la un restaurant si eram asa. si ne pierdem. Si taiem parti din noi.ro – Toate Drepturile Rezervate. Iar ca sa poti sa ai in exterior relatia pe care vrei. ca sa poti sa fii autentica trebuie sa fii conectata la tine. sunt casatorita. de unde am bani. am prieten. nu e vorba ca nu ai iubit potrivit. eram foarte fericita.’ Si am plecat. trebuie sa stii cine esti. sa vezi ce simti. incotro te duci. ne pierdem in ce ni se spune la job. si singurul lucru pe care mi-a venit sa-i spun. iar energia asta pe care o simtim. dar am vazut un tip. nu simti viata in tine. ce fac cu iubitul. Simtim sa mergem spre un barbat. ceea ce fac eu. Nu am fost invatate. nu e bine. oare ce-o sa zica ceilalti. intuitia. Pe mine m-a adus in Tailanda pentru ca am spus ‘da ‘ intr-o zi de august la intrebarea: vrei sa vii?. povestind la o cafea. Am mers la el la masa. unde te duce energia. n-am mai zis nimic. ca trebuie sa fim femei puternice care sa indeplinim obiective. si l-am cunoscut pe el. avem un corp fizic si un corp energetic. care ne duce. dar ce ochi frumosi ai! Ce privire! Ti se vede inima. pentru ca aia a fost autentic. si plina de viata si am vazut ca tot restaurantul era destul de plin. Si aveam intrebarea aceasta: oare ce-o sa se intample. ooohh.. jobul pe care-l vrei. i-am spus: ‘Dumnezeule. ci can-ai legatura cu tine. sa ai acel dialog interior. ca sa descopar ca de fapt tipul tocmai primise un job sa coordoneze una dintre cele mai mari companii de organizare evenimente in Asia.. cand simtim stres si atunci vrem sa mergem intr-un loc.GhidulTuturorFemeilor. mintea noastra foarte repede pune etichete. Iar in momentul in care ne lasam purtate de ce ne cheama. sa simti ce vrei acuma. si poti sa fii surprinsa ca aici e vorba de sex. oare unde as putea sa lucrez. fac organizare de evenimente. Avem judecatile astea. ne-am mai zambit. ne pierdem. e energia care ne atrage. Iar aceasta schimbare e sa poti sa ajungi sa te simti pe tine. Dar mintea noastra e foarte perversa. Mi-a zambit. ceva in tine. ceva-ti lipseste si nu stii ce. m-am uitat in ochii lui. Timp de cinci zile ne-am mai vazut. Te duci. dar am spus ‘da’. dau un exemplu aici. Si asta e o energie care ne duce in anumite directii.energie. Am fost invatate sa vorbesti frumos. Iar corpul energetic e de fapt lumina care vine in corpul fizic. si atunci ne oprim si nu mergem. e fantastic ce ti se poate intampla.. Apoi m-am gandit ok. Iar daca ajungi sa traiesti acel gol in tine. si am simtit sa merg eu spre el. in momentul acela nu ne mai validam pe noi. iar in seara in care a plecat ne-am petrecut ultimele doua ore impreuna. cum se cade. e important sa schimbi ceva. de ce e in moment. nu-l vazusem in viata mea. 6 . Ne pierdem in ce ne spune iubitul ca trebuie sa fim: ca trebuie sa purtam tocuri si sa avem parul lung si sa fim mereu zambibile si pline de iubire. A fi autentic cu felul in care aceasta energie te duce. cand simtim atractie fata de o persoana. aia mi-era in momentul respectiv.. ca vrem sa citim o anumita carte. ne duce.. simtim ca vrem sa mancam ceva. Energia.

si crezi ca vrei chestia asta. De aceea faptul ca acest program exista e minunat pentru ca te aduni cu mai multe femei reusesti sa te regasesti. cu celelalte. si ma pot calma sau imi pot aduce raspunsuri. ca suntem doar pline de viata si iubire. 7 . de ce am nevoie. te simti mult mai bine. ceva ce se defineste din ceva foarte opus. Iar partea asta de practici taoiste sau tantrice inseamna sa ajungi in armonie cu tine. simt sa merg intr-o directie de cearta cu mine. Iar in momentul in care intri in conexiune cu cine esti tu. si suntem totdeauna deschise. in mine. Iar minciunile ca suntem doar fericite. e doar jumatatea unei monezi. cu elementele. reusesti sa-ti simti corpul.energie. pentru ca esti tu cu tine. cu prietenii. Si ca sa poti sa faci diferenta intre ce e natural si ce e autentic si ce simti sa faci: simti sa-ti dai demisia pentru ca asta simti tu. trebuie sa fii conectat. intri in conexiune si cu cine esti tu total. cu jobul. cu ceilalti. simti sa divortezi si sa mergi sa ai o aventura cu un tanar. e pentru ca energia te-a dus acolo.. gasesti furie. iar faptul ca imbraci rochia respectiva. au fost practici foarte simple si foarte puternice. Iar in momentul in care aduci lumina. ne definim pe noi in relatie cu barbatii. in inima mea nu exista durere.. In momentul in care incepi sa te cauti pe tine. din sufletul tau sau pentru ca e in mintea ta. nu le-ai iubit. pentru ca de cate ori lucrurile nu ne-au convenit. sa-ti auzi vocea acea interioara. Iar a ajunge sa ai incredere in ceea ce simti. de ce am nevoie.ro – Toate Drepturile Rezervate. e ca si cum ai pune o lumanare pe experientele respective. simt o incordare. Iar pentru mine. E. Ok. pentru asta e din nou important sa ai acea legatura cu tine insati. Iar noi legatura foarte mult incercam s-o stabilim cu barbatii. trebuie sa stii ce ai nevoie.GhidulTuturorFemeilor. emotii pe care nu le-ai iubit. ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------- © 2013 . experiente pe care nu le-ai iertat. cu pamantul. Si pentru mine una din revelatiile profunde pe care le-am descoperit aici este ca in viata. Termenul de durere nu exista . In momentul in care te hotarasti sa-ti cumperi o rochie. ne-am contractat si energia aceea s-a blocat. si reusesti sa simti. cu animalele. si sa intri in conexiune cu cine esti. se transforma si iti dai seama ca nu mai e nimic. Exista doar emotii pe care nu le-ai vazut. e ca un val: ne duce si ne atrage. Doar o femeie te poate intelege pe limba ta. practicile pe care le-am descoperit ca le pot face eu cu mine. ca sa poti sa fii autentica e ce simti moment de moment. de ce am nevoie. gasesti energie blocata. simt ca urmeaza sa ma imbolnavesc. ne-am inchis. Iar in momentul in care faci practici care sunt individuale. simt ca ma doare spatele.Si din nou. e ceea ce simti cu adevarat sau ceva ce mintea ta crede ca ar avea nevoie sa iasa din situatia respectiva.

care e devreme acasa. Prin energia feminina poti sa fii orice. Daca te uiti la cate flori si cate minunatii sunt in natura din jur. Natura-i feminina. cred ca fiecare dintre fete a avut un moment in care s-a simtit plina de viata. ma duc pe mal si urlu de nu mai pot. de a trai de a simti atata fericire in tine. Energia feminina e capacitatea de a transforma si a exprima in tine aceste feluri. si e doar natura. Dar ca sa ajungi la cine esti tu ca femeie. si ti-ai plans plansul. sunt trista. se termina. e fantastica. Numai ca e ca si cum ai avea natura in o suta de feluri si s-ar dezvolta. Dar daca ai plans. S-a terminat.. Ele au ca scop o fata cuminte. poti sa te manifesti ca o vampa sexy. Si energia pe care am blocat-o sa se poata transforma. care zambeste. nu puteam sa spun. imi era foarte greu sa spun. nu mai e. daca e sa putem puternica si sa spun ceea ce vreau. care nu sunt social acceptate. Asa-i si cu starile astea negative pe care am fost incurajate sa nu le traim. Avem capacitatea asta. sa fii frumoasa. in care faci ceva care nu ti-e foarte © 2013 . poti sa te manifesti ca o femeie plina de iubire. dar ca sa ajungi acolo. am ajuns sa ma accept si sa ma recunosc: cateodata imi vine sa-mi dau in cap. sa fii desteapta. sa fiu ceea ce-mi doresc. poti sa te manifesti ca o razboinica. 8 . poti sa fii foarte senzuala. ai plans si s-a terminat. iar parcursul nostru ca femei inseamna sa reusim sa deschidem si alte usi. poti sa fii foarte intuitiva. ce simt. esti ca o bomba atomica. ca sa poti sa fii intreaga si sunt chiar curioasa. care e foarte cuminte. Daca sunt. imi vine sa tip... e de genul feminin.ro – Toate Drepturile Rezervate.GhidulTuturorFemeilor. E ceva foarte natural. iti vine sa plangi. Poate e pe ringul de dans.. ce simti in fiecare moment.Vorbeam de a accepta si de a integra starile astea care. poate e pe varful unui munte. si care e esenta ta si care e darul tau. sa deschidem usa in care sa zicem: whuuu. Si experimentatul asta e ceva pur si simplu ceva foarte simplu... poate e in momentul in care a facut dragoste. Sa fii intr-un fel. se transforma in. e starea de conectare. poti sa fii unita cu universul. Iar in momentul in care mi-am dat sema ca imi venea sa tip. Si sunt lucruri care sunt in afara zonei noastre de confort. nu conteaza ca e bine ca e rau. si merg. si ceva ma deranja. iti tii sughitul si nu plangi. asta-i momentul. Sa fim constiente ca exista si ea se transforma. Daca de exemplu iti vine sa plangi rau. de bucurie. de simti ca nu poti sa duci. Iar prin practicile astea pe care le-am facut. Aia e starea. prin a incuraja decat doua feluri. Si energia in noi ca femei. am o energie si sunt foarte razboinica.. e important sa poti sa experimentezi. Ce simti. poti sa te manifesti ca plina iubire. Asa suntem si noi ca si femei. e dar un exemplu banal. Sunt trista. e important sa poti sa lasi unele lucruri sa plece. care mai are putin si explodeaza.

GhidulTuturorFemeilor. Vreau sa vorbesc 10 minute si sa plang. daca ai pus un bolovan asupra apei care vrea sa tasneasca. Si ne indragostim.comod. ce simt? Am nevoie de iubire.. iau situatia respectiva si ma uit: de ce nu sunt ok. ce facem noi este ca ne uitam in afara. Si atunci. la munca nu ma simt prea bine. sa fiu imbratista sau am nevoie sa ma asculti. Frumusetea. am nevoie de iubire si sa merg cu tipul asta pentru ca am nevoie de iubire. De cate ori ma vad pe mine si simt ca nu-mi place ceva si vreau sa plec acasa si sa fiu confortabila. si tu sa fii langa mine si sa ma lasi sa urlu. Poate sa fie. Cum pot sa fiu iubita? Si mie ce-mi place la locul asta in care sunt acum este ca e locul in care pot sa fiu sincera cu oamenii. Nu mai stai sa astepti. nu mai e iubitul. Daca sunt foarte bine. Ca am nevoie sa fiu iubita. ce am nevoie. deci nu se exprima.. Si atunci. de ce am nevoie eu. Te indragostesti dintr-o lipsa si in inconstienta de ceea ce faci. naturaletea. ai nevoie de exemplu de ceva de la job. Femeia e ca o fantana arteziana. Ok. Din momentul in care o lasi sa se exprime e fantastic de frumos. Daca am nevoie de ceva. ci o liniste si o claritate in tine. ce-mi lipseste.. sa fii autentica. Sau de la iubit si nu se intampla. Da? Si de multe ori. le spun ca sunt extraordinar de bine. ne simtim neiubite si brusc. daca nu sunt bine. Ce am nevoie in momentul asta? Ok. inseamna ca acolo este ceva ce starneste in mine o reactie. si femeia infloreste. te duci mai departe spre ceea ce ai nevoie. nu sunt indragostita. lucruri din afara care nu sunt ok. vreau sa urlu. sa-l biciuiesti si sa te plangi la toate prietenele ca nu se intampla. Ok. nu e cine e in esenta ei. un disconfort. ceva ce in mine nu este aliniat. reuseste sa fie autentica cu ceea ce simte. © 2013 .. Asta este de ce am nevoie. 9 . ne indragostim.ro – Toate Drepturile Rezervate. in care daca ma intreaba lumea daca sunt bine. n-am fost invatate sa ne intrebam. ma pot duce la un prieten sau la o prietena si pot sa-i spun: am nevoie de ceva. Trebuie sa recunosti chestia asta fata de tine. Dar nu ne. E foarte insuportabil (?) sa poti sa accepti chestia asta. si le spun ca nu sunt bine. proiectam asupra celuilalt foarte multe lucruri. Si in momentul in care ajungi sa fii autentica cu tine nu mai dai incolo. sa poti sa accepti lucrurile astea.. Daca am sta in momentul acela si am spune: ‚Hmm. da. e o presiune si nu traieste. pur si simplu il asezi langa tine si-i spui: am nevoie de asta ca sa traiesc calm. Ce facem noi de multe ori este sa ne simtim singure. n-am prieteni. este un exercitiu de sinceritate. E important sa fii autentica si cand nu esti autentica. iubitul meu nu ma iubeste si nu-mi face cadouri asa cum mi-as dori. nu mai e iubita. N-am suficienti bani.

ca femeie trebuie sa te porti asa. si am inceput sa urlu in jungla. In momentul acela. in momentul respectiv. si sa fiu fericita cu stelele si cu marea si cu tot ce este. in care trebuie sa pastrezi tot timpul contactul cu tine: ce simti. avem timpul pentru deadline-uri. si eu gasesc minunat sa poti sa spui da. cand te afli intr-un spatiu in care esti autentic. pentru ca traim intr-un mediu in care suntem foarte prinse. Si atunci ajungem din nou sa ne deconectam. Daca nu. daca lasam lucrurile sa curga. viata ta poate sa infloreasca. te duci incotro simti ca te poarta curentul. Am avut un moment minunat pe ringul de dans. si asta am nevoie. si a plecat si si-a luat acest risc sa mearga unde inima o poarta. in relatii. dar n-avem timpul sa stam 10 minute in liniste cu noi. 10 . ca sa fie ea fericita. ce daruri frumoase ai de primit. din care simtea ca ceva lipseste. sa ai casa. pana in momentul n care si-a dat seama ca nu asta ar face-o fericita. trebuie sa te imbraci asa. o calatorie foarte interesanta. am 29 de ani acum. Si eu consider ca e minunat. ce ai nevoie. dar simti ca ceva iti lipseste. Iar in momentul in care ajungi sa spui: asta vreau. © 2013 . si de a accepta de fiecare data ceea ce viata are sa-ti ofere. daca e in acord cu cine esti si ceea ce simti.. Iar pentru asta e nevoie sa cultivi relatia cu tine. e minunat de frumos. cand te-ai deconectat de tine. si in momentul in care ai ajuns la acceptarea asta de a iubi. pentru mine e un proces de toata viata sa-l ascultam. Pentru mine una din exemplele frumoase este o buna prietena de-a mea. pe surf si intri pe valuri. nu mai simti. Si. avem timpul sa iesim cu fetele la o poveste. Cand mergi cu lucrurile e ca si cum ai fi pe valuri. si timpul cu noi insine este destul de limitat. Si-a lasat prietenul pe care-l avea si s-a dus. care a fost intr-o relatie de mai multi ani. dar sa fii total ok si fericita cu cine esti. nu poti sa fii asa. Avem timpul pentru proiecte. am fost la o petrecere si chiar am avut un moment foarte-foarte frumos cu unul dintre barbatii frumosi de aici. Poate voi ati vazut filmul respectiv. sa ne deconectam de la noi. A cunoscut pe altcineva si s-a dus pana in capatul lumii. foarte prinse de munca. nu stii incotro s-o iei. acuma sunt intr-o conferinta foarte faina cu voi.Si este o calatorie. Si ca sunt foarte bine. In momentul in care incerci s-o pui intr-un tipar.ro – Toate Drepturile Rezervate. Iar asta-i un proces. Pentru mine concluzia este ca la final sa spui da. nu mai urmezi energia. trebuie sa te comporti in felul asta. ceea ce-i minunat. Una dintre greselile pe care a inceput sa le faca a fost sa incerce sa-l schimbe pe el.GhidulTuturorFemeilor. seria Yes Man. a reusit sa-si descopere parti noi din ea.. Si e foarte fericita. ca ma simt foarte plina si foarte fericita cu ceea ce am impartasit. Asta-i energia feminina. Am primit darul care a fost cat a fost. sa spui nu. In seara asta inainte sa vin aici. trebuie sa ai. Si nu stii ce vrei. de a ne asculta intuitia si de a ne lasa duse pe unde ne poarta. de a ne asculta. sa ai masina. Dansam-dansam-dansam si in timp ce veneam spre camera mi-am dat seama ca nu-mi pare rau ca am plecat.

care tocmai de jungla nu e. si ma duc si stau in mijlocul restaurantului si ma uit in jur. si pot sa fiu haotica. Si am acceptat niste chestii si m-am fortat pe mine sa fiu cum nu sunt. lumea nu mai are nicio problema ca eu port cea mai fancy rochie de cocktail. da. am inceput sa testez ce sunt. M-am simtit atat de neinclusa incat am venit in camera. esti o persoana masculina. poate vreau doar sa stau si sa mananc. unde e energia. Si am suferit. toata lumea se uita ciudat la mine. si ma intreb: unde merge energia mea. Aici este un restaurant foarte frumos pe plaja. hmm. esti o persoana foarte puternica.. hai sa fiu intr-un anumit fel. cineva o sa aibe o remarca. hai sa am parul lung. aiaiai. si ma duc acolo. Si in procesul asta de cine sunt eu.. sunt plina de energie. erau imbracati in costum de baie. Simt sa ma imbrac in felul respectiv. A doua zi mi-am dat seama: nu asta-i atitudinea pe care trebuie s-o am. pot sa fiu in foarte multe feluri. In momentul in care nu ma accept cine sunt eu. Mie mi-a luat foarte mult si mi-a fost foarte greu sa accept cine sunt. 11 . si e foarte. Iubitul meu vrea sa fie intr-o relatie poligama. prima data am fost la o petrecere. Iubitul meu vrea sa am parul lung. unde ma simt atrasa. Poate imi vine sa spun ceva. si m-am judecat foarte mult. Daca simt ca trebuie sa-i spun unui barbat ca are ochi frumosi. Simt ca am nevoie © 2013 . am suferit enorm. lucrurile. si eram gata de petrecere. sa ma duc si sa-i spun ca are ochi frumosi. in totalitate. dar am simtit ca cu aia trebuie sa ma imbrac.Pentru mine este un experiment foarte frumos sa merg la restaurant. hai sa accept chestia asta. Si m-am dus in camera si mi-am luat o rochie foarte frumoasa. te copleseste cand ajungi sa-ti urmezi intuitia. Acuma sa merg la urmatorul eveniment. pentru ca sunt o persoana destul de rebela. care e. Si m-am dus la party. Si in momentul in care ma urmez si ma accept pe mine insami asa cum sunt. te simti plina de bucurie. m-am uitat.ro – Toate Drepturile Rezervate.GhidulTuturorFemeilor. acum haide sa fiu feminina! Si am incercat foarte mult sa ma schimb. sa fiu in felul respectiv. ok. cineva din exterior o sa-ti arate sa vezi ca lucrurile nu functioneaza asa cum trebuie. trebuie sa vii la tine si sa te accepti si sa te iubesti pentru ceea ce esti. mai imi lipseau tocurile si rujul de pe buze. mi-am o rochie aiurea si am plecat la petrecere. te simti: O. sa fiu asa cum sunt. unde de obicei merg niste oamneni in cuplu.. M-am dus la dulap. asta e. pot sa fiu isterica. Iar in momentul in care am ajuns aici. mai degraba de un coctail sau de un party fancy. este exact ce caut. Iar cel putin in Romania mi s-a spus foarte mult: O.. in esarfe si eu. ce am nevoie! Si sunt momente in care trebuie sa te intorci. Sunt prea masculina. In momentul in care ajungi sa curgi cu valurile astea. nimeni n-are nicio problema ca eu ma comport sau sunt intr-un fel. am foarte-foarte multa energie.

Si a fost asa de frumos. Pana nu incerci sa vezi cum e. simt ca ma duc sa-i spun unui barbat ca-i extraordinar de sexy si frumos. sedinte de hipnoza. am incercat cam tot ce exista la nivel de dezvoltare personala. 8 ore intr-una am dansat non stop. sunt in jungla. reusesti sa-ti dai seama cine esti. si o bucurie imensa s-a nascut in mine. sedinte de coaching. si ca sunt plina de iubire. esti doar in limite. sunt in discoteca in jungla.sa-i spun sa ma imbratiseze. si mi-am dat seama ca as vrea sa dansez cu cineva. ca da. am atata energie. Si ma trezesc aici. cu foarte multe lucruri ca sa aflu cine nu sunt eu. femei a fost: Mama. simti. sa-ti afli intuitia. in ultimii doi ani am fost in fiecare luna in alt grup. sunt intr-un anumit fel. si nu era vreo femeie la nivelul energiei din mine. cate energie ai! Mai poti. sa intri in conexiunea cu tine. femei cu care sa impartasesc aceasta stare. Am avut un moment foarte –foarte frumos. de unde ai atata energie? Si a fost un moment cand eram pe ringul de dans. asta e energia mea. Numai ca nu am fost invatate sa ne validam acea simtire. Pentru noi ca femei sa simtim. erau tobe africane. san ma duc. asta da aventura. si e ok. Am incercat foarte multe. Vorbesc despre pasiunea pe care o am si sentimentul de implinire. Si m-am uitat in jur. Ca sa ajung aici am testat unele practici care ne ajuta sa intri in energia asta. o impartasesc cu mine. as vrea sa impartasesc momentul respectiv cu cineva. daca sunt momente in care nu gasesc barbati cu care sa impartasesc. si in momentul in care-i dai voie. sa ma duc sa dansez ca o nebuna. revin din nou la practicile care pe mine m-au adus unde sunt acuma. 12 . am spus da. simt ca ma duc sa dansez ca o nebuna. simti cand ceva nu e ok in relatie. e doar mintea care spune nu e bine: oh asta nu e ok. e doar o judecata mentala. si noi dansam dimineata. Aici petrecerile se tin cu zilele de obicei. Si momentul acela a fost un moment in mine in care mi-am zis asta sunt eu ca femeie. Acela a fost un moment in care m-am acceptat. a fost asa ca si cand ma trezesc si imi dau seama unde sunt. daca ti se potriveste sau nu. si atata timp cat nu incerci. sis a imi fie mult mai usor sa ajung la mine.GhidulTuturorFemeilor. Si am ajuns sa ma cunosc. asta sunt eu. Si feed back-ul de la barbati. ca imi este bine. nu era vre-un barbat. am atat in mine. incep vineri seara la 11 si tin pana sambata noaptea la ora 3. sa descopar cine sunt. sa ma duc sa-i spun. eu cu mine. erau live. Am dansat dimineata 8 ore. © 2013 .ro – Toate Drepturile Rezervate. in raiul asta aici. Dar nu e atat de usor sa ajungi in momentele astea de acceptare.

ro – Toate Drepturile Rezervate. informatie noua. trebuie sa ma trezesc. pe mine m-au adus mai aproape. dar aici ma trezesc pe 6 dimineata. 13 . inca o zi. si pur si simplu sa inchideti ochii. si am in fata care ma umple de energie si bucurie. pe corp. Eu am de exemplu deasupra capului o poza cu un. aerul. Acea replica de dimineata schimba tot. un exercitiu care te aduce pe tine in contact cu tine. Unul este: ma trezesc des dimineata. Iar unul dintre lucrurile pe care eu le fac ca si practica este pur si simplu sa respir in inima. Iar asta este o practica simpla. Cand te trezesti in loc sa te gandesti: trebuie sa-mi fac sandwich. ma simt plina de energie.. pot sa dau vina ca m-a suparat cineva.Si atunci. dar e o stare in care energia mea e blocata undeva. si sa va simtiti cum respirati. respiram doar ca sa supravietuim.. sa fie super: ma bucur ca din nou am avut o seara faina. ma bucur ca e 15 februarie. Si acum. Si chiar v-as ruga sa va puneti mana pe inima. cand sunt momente in care nu sunt bine. si nu respiram profund. inca o zi in care vor fi provocari. nu respiram din inima. Chiar va incurajez sa incercati. Pentru mine. nu inima fizica ci inima energetica este in mijlocul pieptului. nu costa nimic. si floarea se deschide. nu stiu. copiii sunt lalalala. in momentul in care inspiri si expiri. nu eram. proiectul respectiv. de a respira in inima. Asta este un exercitiu. dimineata. trebuie sa fac mancarea. iti intra energie noua. Sa va concentrati asupra inimii.. vor fi momente de depasit. Primul lucru pe care-l fac este sa ma uit la pozele respective si déjà ma simt mai bine. si zambesc si imi dau seama ca sunt fericita. incepi ziua cu un zambet si fericita ca inca o zi minunata incepe. cu fetele de la Reinventare Feminina. la naiba. si fiecare respiratie e ca si cum ai aduce lumina si soare. Si unul dintre practicile cu care sa-ti incepi ziua este sa te trezesti zambind. si imi bate soarele pe ochi.. Poti sa zambesti. poate sa simti caldura. iese si intra aer nou. sis a va inchipuiti ca inima voastra e ca o floare. poti sa-i zambesti inimii. aerul care e nociv din plamani. nu vreau. de fapt. Nu respiram ca sa aducem aerul in abdomen. imi lipseste ceva.GhidulTuturorFemeilor. sunt momente in care. nu sunt bine. sa gasesti in momentul ala ce vine cu adevarat din inima. Felul in care noi respiram este destul de superficial. Si pot sa dau vina pe hormon. toata starea. incercand lucrurile astea. Respiram doar la nivelul gatului. Ma lipsesc de un moment in care ma trezesc dimineata si imi spun: of. pot sa dau vina ca ma doare spatele sau ma doare capul. ma bucur ca e o noua zi. astfel incat doar sa nu murim. cand va treziti. In momentul in care respiri profund. de obicei eu sunt o persoana nu foarte matinala. pur si simplu puneti mana pe inima si incercati sa respirati prin inima. inima este. pot sa dau vina pe iubit ca lipseste.. In loc sa lasi mintea sa porneasca pe pilot automat. poate nu simti nimic. © 2013 .

Din momentul in care te apropii. Pentru un barbat polul lui pozitiv este zona lui sexuala. pot sa aduca vindecare. Si e foarte important. ma plimb. si pot sa ma simt din nou si pot sa ma intreb cand sunt aici: ce am nevoie. am nevoie sa comunic faptul ca ma simt obosita. Iar inima unei femei este fantastica. pot sa aduca pace.. femeia este foarte deschisa la nivelul inimii. prin natura mediului in care suntem. cat de puternica poate sa fie. in a avea grija de copii. pentru ca polul inimii e negativ si nu e in natura lui sa mearga si sa curga liber.GhidulTuturorFemeilor. in a. el e in afara. Si. imi pun mina pe inima. sau sunt intr-o librarie. pentru ca ei sunt pozitivi. pentru ca e atat de puternic. pentru ca e centrul cel mai puternic al femeii. pentru ca spatiul asta de inima atata de puternic. 14 . respir profund de cateva ori. Si in momentul in care comunic din inima sunt autentic in legatura cu mine. de aia ne vine sa iubim si suntem pline de energie.ro – Toate Drepturile Rezervate. de-aia ne indragostim foarte repede. s-o revarsam asupra cuiva care nu e deschis sa o primeasca pentru ca nu e inca in natura lui. femeile prin energia si iubirea lor pot sa aduca liniste. daca e iubire si sa o lasam sa se exprime. in a face. sa fie spre receptivitate. Si sfatul cel mai tare pe care eu l-am putut primi de la vre-un profesor de tao a fost: Sa ai grija de inima unui barbat la fel cum ai vrea tu sa aiba el grija de vaginul tau. noi primim la nivel sexual si oferim la nivelul inimii.La nivel energetic. cu femeia din mine. tocmai pentru ca acest spatiu e atat de puternic.. ajungem sa ne simtim. sau sunt intr-un restaurant.. am nevoie sa comunic.. si totul e minunat. in a cumpara rochia care trebuie. suntem foarte mult in cap. am nevoie sa spun. nu degeaba. si m-am intors din nou la mine. suntem atat de agitate. sa simtim daca e in vene si o lasam sa se exprime. ne conectam la iubirea intre noi. cand simtim iubire. prin natura jobului pe care-l avem. Barbatul da energie la nivelul sexual si primeste la nivelul inimii. De multe ori noi nu ne simtim inima. si simt ca ceva nu-i cum trebuie. tu sa ai acea pasiune si acea intelegere. si vreau sa ma simt pe mine. respiratia asta in inima poti s-o faci oriunde. el acolo este pozitiv. © 2013 . Iar noi suntem negativul. am nevoie sa vorbesc cu cineva. in a avea deadline-uri. chakra asta al inimii este important sa o lasam deschisa. am nevoie sa-mi iau o vacanta. e totul. iar tu vii si-ti pui toata iubirea si energia in brate fara sa intrebi ca el sa vrea sau nu. pot sa aduca oamenii impreuna. si. Iar in momentul in care reusim sa ne conectam la inima. Iar iubirea asta in relatie cu barbatii. Ok. ce am nevoie. penisul. Eu cand sunt de exemplu in. de-aia spunem ‘te iubesc’ dupa trei cafele si doua intalniri. pentru ca inima noastra e polul nostru pozitiv. si ne vine sa o impartasim. suntem foarte mult in afaceri. de aceea unii barbati fug.

poate sa ma simt iubita. ce am nevoie? Ma simt ingradita. venirea mea. in care sexul nu mai este. Si stateam pe mare si imi venea sa urlu. si m-a apucat un atac de panica. n-a fost invatata. dupa ce m-am rugat si mi-am facut toate mantrele si tot ce stiam. sa urli la stele si sa le comanzi sa se schimbe si sa faci chestia asta si sa vezi daca se schimba ceva. e specific feminin. ok. cat esti de tare. Acum trei zile eram pe vapor. din momentul in care incepi sa dai voie. simt ca nu-mi traiesc sexualitatea. si tot ce faci este sa incepi sa-l inseli sau s-o inseli. doar ca sa primesti ceea ce ai nevoie. Si unul din lucrurile. ne impiedicam. daca-i zi sa te uiti la nori si la soare. ce am acuma nu-i ok. De exemplu: daca esti intr-o relatie de 15-20 de ani. sa umbli cu tinerei. si in momentul in care am ajuns la a accepta. calatoria mea aici e o calatorie spre incredere. nu li s-a dat voie sau noi nu ne dam voie sa o traim. e o practica care vine foarte usor. iar valurile erau extraordinar de mari. si am inceput sa plang si sa devin destul de isterica. si mi-am dat seama ca nu pot sa fac nimica. poate sa ma simt admirata. nu mai este cum a fost. ma duceam pe cealata insula pentru viza. pot fi lucruri care nu sunt adevarate cu cine esti. societatea n-a fost invatata sa aiba incredere in ceea ce simtim. Si din nou asta e o chestie din inima. Am zis.GhidulTuturorFemeilor. sa mor acuma. Si m-am gandit sa ma las: daca e sa mor. numai ca. 15 . cat esti de mare. pentru ca asta e.E un gest foarte simplu. simt ca nu ma traiesc pe mine la nivelul la care pot. am gasit si pe cineva care sa ma tina de mana. Partea asta de acceptare si a te lasa dusa de viata.. in care ai ajuns sa-l urasti pe sotul tau. Eram in mijlocul apei. am zis ok. m-am calmat si eu. dar oare ce se va intampla. s-a calmat si marea. pe un vapor micut. Intr-un fel. Pentru ca daca doar reactionezi si spui. ceo sa faci. am nevoie sa ma simt mangaiata. si lucrurile s-au dus intr-o alta directie. supravietuiesc. si aveam o carte la mine despre tot ce e iubirea. o sa-ti dai seama si cum poti sa primesti. O alta practica pe care eu am descorpetrit-o si care mi-a adus foarte multa iubire de sine este partea asta de iertare si acceptare. Esti intr-o relatie in care simti ca ai nevoie de spatiu pentru tine. Am deschis cartea si cartea avea o poveste. Daca mentinem relatia respectiva ne intrebam. daca-i noapte sa te uiti la stele. vai de capul lui. sa iesi afara. clipa de clipa de ceea ce vine.ro – Toate Drepturile Rezervate. Eu nu stiu sa inot. ce am nevoie? Ok. In momentul in care intri in contact cu ce ai nevoie. deschid cartea si carte va avea un mesaj pentru mine. am nevoie de altceva. sa vezi cat esti de inalta. si sa incepi sa tipi. cu care nu esti de acord. din nou. ce-o sa faci este sa sari in celalata extrema: sa divortezi. Zice ca in momentul in care te gasesti intr-o situatie care nu-ti place. daca e sa suprvietuiesc. in care sa invat sa accept si sa iert. daca esti in minte. schimbi © 2013 . compania lui si copiii tai. sa te uiti la cer. iti recomanda sa te uiti in oglinda. ce am nevoie ca sa ma simt plina de viata. sa spui ca nu mai poti.

. dar asta simti. bineinteles comunicand cu celalalt. iti lipseste ceva. si celalalt are rabdarea si disponibilitatea sa accepte chestia asta. dar du-te daca asta este ceea ce-ti doresti. poate ceva n-a functionat. nu stiu. Cum ajungi sa te conectezi din nou la tine ca femeie e intorcandu-te din nou la tine. are in spate putere si bucurie de viata. 16 . si ne compromitem adevarul nostru interior. Pentru ca daca nu. Penrtu ca energia imi ramane in corp si pot sa ma imbolnavesc de ficat pentru ca am fost foarte slaba in exprimare. In momentul in care ai starea asta de conectare cu ce ai nevoie. sunt cat mai bine. Pentru ca orice simti. dar numai stand cu tine si numai avand dialogul asta poti sa stii ceea ce e real. inseamna sa iei niste decizii care sa aiba niste repercursiuni. sa pot sa fiu libera in dans si exprimare si sa pot sa fiu eu cu totul. Ce faci? Divortezi si pleci in Tailanda si traiesti frumos. si ajungi la aceeasi problema de neacceptare care e in tine. ceea ce ai nevoie. si sa nu accept ce-i acolo. Cateodata nu e prea usor sa gasesti ceea ce-ti lipseste. Tu vrei sa te duci in Tailanda la soare si el vrea sa mearga la Sinaia sa stea intr-un hotel de pensionari si se uite la meci. daca e furie. Am dansat o ora si m-am simtit extraordinar. ca ai nevoie sa ai o experienta sexuala cu altcineva. si ai vrea sa incerci. ce faci? Ce facem noi foarte des e ca punem o melodie calma si spunem: sunt foarte bine. O sa ma doara. Nu inseamna ca nu-l mai iubesti. este ca o bomba cu care arunci asupra cuiva. sa fii intr-o relatie cu cineva si sa-i spui sotului. cand simti ca-ti vine sa-ti ucizi vecinii.GhidulTuturorFemeilor.peisajul. sunt cel mai bine. fac practicile. in spate e de fapt energie care este vulnerabilitate si-ti © 2013 . ceva nu e ok. sau poti sa te uiti in interior si sa vezi ce simti.ro – Toate Drepturile Rezervate. simti ca esti stearsa. pot sa aleg sa urlu la persoana care m-a suparat. Unul dintre lucrurile care pentru mine functioneaza si m-a ajutat. meditez. sa-i comunici ca uite. ma intreba una dintre prietenele mele: ce faci cand simti ca esti plina de stres. Si sa-mi dau sema ca de fapt ce-mi lipseste azi e ca nu mi-a fost dat sa dansez. ceea ce-si doreste partenerul si cateodata sa fii autentic cu tine. Si in momentul in care tu iti exprimi ce e bine pentru tine. n-o sa-mi placa. Si atunci in dialogul asta cu tine sa te intrebi ce-ti lipseste. si asta nu ajuta cu nimic. Asta inseamna sa nu fii autentica cu tine. Ce m-ajuta in momentul in care aleg sa fiu cu mine. sa te duci cu ceea ce iti doreste seful. O sa fii surprinsa. daca e tristete. pentru ca de multe ori ne compromitem energia. De doua zile nu ma simt in elementul meu. O alta practica pe care eu o fac. o sa fii surprinsa ca o sa ti se spuna: ‘’Du-te. crede-ma cu nu mai exista senzatii de-a te lua valul. sau puri si simplu alegi ceea ce este important pentru tine. familia si tot ce e in jurul tau. este sa nu-mi blochez energia.

Energia sexuala e de fapt energia vietii. energia sexuala.deschide inima. Una dintre. si orice imi vine. si te deschizi sexual. eu asta fac acum. este sa-ti lovesti corpul. poate imi vine sa pling. si tu urli pentru ca nu ai exprimat acea energie. si-ti misti soldurile. se elimine. Si din momentul in care lasi prin scuturare. In momentul in care te joci de-a Shakira-Shakira prin casa. las sa vina si sa se manifeste. se fac copiii. din corp. cand nu simteam iubire. de belly dancing. e ca si cum ai avea niste batai. © 2013 . cu pumnul iti lovesti corpul. te misti mult din solduri. e energia de viata. abdomenul. care este zona sexuala in care blocam foarte mult. In momentul respectiv energia deja se schimba. Si atunci s-a blocat si energia si ne inchidem. sa poti sa te lasi. Din energia asta se naste o alta viata. se curate din sistem. prin miscare. sa plangi. iti scuturi mainile sau te duci afara si tipi. de muzica.GhidulTuturorFemeilor. Rinichii sunt zona emotiilor. si o sa urli la cineva. Si in momentul in care ma scutur poate imi vine sa urlu. o sa plangi peste doua saptamani. soldurile. 17 . o practica foarte faina din ce fac. nu ramane blocata. care te-a intrebat ce faci. este energie de viata. Daca nu plangi. sa dansezi. se duce. Si asa ajungi sa ai un corp in care nu ai kilograme in exces. cand simteam ca poate nu e momentul dar am facut-o pentru ca. faci belly dancing. Si poti sa faci prin faptul ca reusesti sa dansezi. Dansul ma ajuta enorm de mult. iti misti soldul. Cand simti de exemplu ca iti vine sa tipi. ceea ce s-ar putea bloca in corpul tau. corpul. ca nu ai probleme fizice. sa-mi scutur mainile. pur si simplu elimini ceea ce se blocheaza. Dansez si ma fatai pe scaun. ajungi a te conectezi la energia sexuala. Pun pariu cu voi ca multe dintre voi cand ati avut un orgasm extraordinar. Ce mai fac pentru mine este sa dansez. puteati misca munti din loc. Pe fund.ro – Toate Drepturile Rezervate. ce face ca soldurile. prin dans. care-i una dintre partile in care noi ne blocam foarte multe energie. sa te abandonezi. iti lovesti foarte fin lovesti rinichii. In momentul in care ajungi sa iti misti corpul. si vorbea si Adela si data trecuta. ca tot corpul se misca. Pot sa simt deja ca mi se deschide inima. Poti sa faci asta si stand pe scaun. In momentul in care faci shakingul... zona soldurilor. imi vine sa rad. poate imi vine sa injur. Ce e important e sa ma scutur. o blocheaza. simti bucuria. Imi misc soldurile. Ca femei. foarte mult ne-am blocat partea sexuala pentru ca poate am fost penetrate cand nu am fost pregatite. Si vorbea Adela. Pentru ca energia asta e cum am spus: daca-ti vine sa plangi. energia se misca. sau imi pun o piesa care ma lasa sa ma exprim sa ma faca sa urlu: iuhuuu Sa las acea energie sa se duca. in care ne blocam foarte mult. fundul din nou este o parte in care se blocheaza foarte multa energie. v-ati simtit pline de energie. sa-mi scutur corpul de toata energia.

nu se face. si ce va rog acuma este sa va puneti mana pe sani. mama care hraneste copilul. si mi se schimba energia. si atunci din nou se reechilibreaza. simti ca nu ai energie sexuala. sa-ti pui energia acolo si sa simti ca respiri la nivelul ovarelor. nu ai chef. dimineata cand iti faci dusul. in care simtim dorinta sexuala. ne ajuta foarte mult. prea inegali. si asta e. a te conecta la corpul tau energetic. cand ne miscam soldurile si zona asta a pelvisului si rinichii. am o pofta sexuala foarte puternica. 18 . pui mainile pe ovare. La nivel energetic ni se schimba vibratia.ro – Toate Drepturile Rezervate. Fie sunt prea mici. prea indepartati. In momentul acela cand simti ca hormonii tai sunt pe pereti si simti ca vrei sa iei in apartamentul tau pe primul de pe strada. n-am un barbat. ceva-ti lipseste. in momentul in care cineva se exprima primul cuvant care se spune: O. cu masajul sanilor si pur si simplu cu atingerea sanilor vrei sa-ti starnesti energia sexuala. in care plangem. avem si dorinta asta umana in care suntem triste. e energia feminina pe care o avem. nu stiu ce sa ma fac. ce obsedata sexuala e. si atunci. Stocheaza caldura pe care o avem.mi se deschid umerii. avem dorinta de a iubi. poti sa te masezi cu gelul de dus. cu mainile spre exterior.. ce curva sau ce nesimtita e persoana respectiva! Sau cum se exprima. Taoismul pune accent pe a te afla in echilibru cu energia ta. sanii chiar sunt energia iubirii. Dar in momentul in care ajungem sa ne acceptam ca pe langa faptul ca suntem fiinte spirituale. ce poti sa faci e sa respiri la nivelul ovarelor. nu se cade. si pur si simplu sa-ti tii mainile pe sani. N-am pe nimeni. © 2013 . nu ai dorinta. suntem vesele. In momentul in care. nu-ti vine sa te simti bine. Si daca esti foarte hormonala. este masajul sanilor. Daca din contra. sa pui mainile la nivelul ovarelor. mi se deschid. Si puteti sa va gasiti pe corp. ce poti sa faci este masajul sanilor. sau mainile pe inima si intru din nou in rezonanta cu mine. in care vrem sa exploram partea asta. In momentul in care respiri profund prin abdomen si la nivelul ovarelor te conectezi la energia sexuala. Eu de exemplu cand merg la culcare imi pun mainile pe sani. Doamne. pentru ca atunci se reechilibreaza centrul sexual cu centrul inimii. Multe dintre noi nu ne iubim sanii. suntem furioase. e bine sa-ti pui mana pe sani si sa respiri in inima. Masajul sanilor este din nou o practica foarte buna de folosit pentru deschiderea inimii. O practica taoista care pe noi. ne e foarte rusine. femeile. avem o problema si o nemultumire. dar simti doar iubire si te indragostita tot timpul. spre a ne uni cu universul.GhidulTuturorFemeilor.. in loc sa blochez acea energie. pur si simplu sa va cuprindeti sanii in palma. Si poti sa faci practica. sau mainile chiar pe zona genitala si sa zambesti si sa respiri la nivelul asta. poti sa te masezi cu mainile inspre interior. prea mari. care aspiram spre iubire neconditionata. prea tari. Partea de sexualitate. Iar energia intotdeauna urmeaza intentia. dar si pentru momentele in care simti ca hormonii tai sunt pe pereti.

Si asta e un lucru foarte fain. De aceea. si aici ma refer la scuturat. respiratia la nivelul ovarelor. parca ceva in mine s-a schimbat. si asta-i capacitatea feminina. sau cand eram in Bucursti. uitandu-ma la luna. sa respiram in inima. a inceput sa-mi apara exact cu luna plina. daca cautati. sau daca iti place sa faci meditatie. la a simti sanii si a respira prin ovare. foarte fericiti. si respiri. noi. foarte bine. dar ca femei. este meditatia la luna plina. cu natura. sa ma simt feminina. Prin practici foarte simple. Si ce mi s-a intamplat cand am inceput sa fac meditatia la luna plina este ca ciclul. lucrurile din corpul tau se schimba. si a respira prin centrul sexual. si dupa o ora dupa ce am terminat scuturatul si masajul. altele de la soare infloresc. 19 .GhidulTuturorFemeilor. iti pui muzica faina. Va recomand sa incercati luna asta plina si o sa vedeti ca in momentul in care intri in rezonanta cu anotimpul. Full Moon Meditation. cand te intalnesti cu alte femei. poti renunta la niste lucruri care blocheaza viata ta. sunt lucruri foarte practice si usoare. se curata si corpul meu. iar in momentul in care m-am intors in patul langa iubitul meu. se pot intampla curatari. si ma gandesc. cu ciclul naturii. pur si simplu respir. am facut dragoste cateva ore. gasiti linkuri in care sunt meditatii ghidate. Si ce fac eu de exemplu este sa stau pe malul marii. la respiratia inimii. sunt multe emotii. Si in momentul in care e luna plina. lucrurile se intampla foarte intens. shaking-ul. practicile astea care le-am facut. pentru ca te incarci. Se intampla. stateam si ma uitam la luna. sa ne trezim dimineata.ro – Toate Drepturile Rezervate.Pe mine. cand ceva feminin ne reflecta: noi crestem. energia feminina e foarte puternica. cu o parte din practicile astea. Si chiar eram aici. Si ce se intampla este ca ne dorim ca el sa se schimbe. s-a facut ca intr-o dimineata am fost chemata pentru un documentar. prin masajul sanilor. n-am mai lesinat. si m-am lovit pe fese si pe rinichi sa-mi deblochez energia. n-am mai avut dureri la menstruatie. te uiti la luna. ne dorim ca mediul sa se schimbe. cum © 2013 . si sau pur si simplu poti te uiti. te simti plina de energie. Pentru ca suntem. am simtit cum dintr-o data am inceput sa zambesc. dar mi-a imbunatatit si foarte mult viata sexuala. Gasiti pe Youtube. Cand e cel mai mare. si ajungi in aceasta comuniune si simbioza cu natura. O alta practica pe care putem s-o facem. pur si simplu sa acceptam sa curgem ca un rau cu energia. nu ma mai dureau sanii. cel mai puternic moment de curatare. cum spuneam. menstruatia. respiratia in centrul sexual si in ovare. m-a ajutat sa ma simt. a simti centrul sexual. In momentul in care am inceput sa fac masajul sanilor. Urmeaza luna plina. sa intoarcem starea care exista in noi. uite astea sunt lucrurile pe care vreau sa le las sa plece din viata me. noi suntem ca si principiul feminin. ovarelor. avem aceasta capacitate sa schimbam in noi.

aveau case speciale. Pentru ca tu esti conectata la o stare. Incepand de la lenjerie. sa-ti pui mainile pe pamant si sa-ti imaginezi ca lasi. la o vibratie. stateau in casa doar intre femei. Iar in perioada asta de menstruatie pot sa ai ganduri si sa ai compasiuni. Iar dupa o luna. poti sa cureti tot ce ai trait tu. la sani. Iar ce spune David Deida e un principiu foarte simplu: cand te trezesti dimineata si ti-ai facut zambetul si te trezesti pentru o zi minunata. ce anume te atrage. iar energia respectiva va fi ingrasamant pentru alte plante care vor creste acolo. ce va recomand este ca la urmatoarea menstruatie este sa. sau iubitul tau in luna anterioara. E posibil si lucrul asta. pur si simplu sa te duci in natura si sa te asezi cu fundul jos. e un usor discomfort. la o energie. ceva in tine a fost atras. un sentiment. In schimb. poate esti galben. ok. la o emotie pozitiva in care te simti bine tu cu tine. sa urlam. Si in momentul in care ti-ai ales culoarea. Ne dorim sa suferim. urmeaza sa vina o menstruatie. Si ajungi sa fii conectata la esenta ta. la ce simti. sa plangem. ok. pentru ca este o perioada de curatare. sa nu suferi. lasi durerile. care te-a facut sa alegi rochia verde. uita-te in dulap si vezi. stiu ca-i luna plina. sau familia ta. pantofii. am gasit acel ceva. si doar sa fii fericit. cand corpul tau se curata si corpul tau renunta la anumite lucruri. Suntem invatate ca sa fim fericite. imi vine ciclul. cand erau la menstruatie. pentru ca spuneau ca energia e mult mai scazuta si stai practic impacata cu ce se intampla. ti-ai ales hainele. dar putem sa ne trezim energia feminina foarte usor. daca ai familie. Perioada de menstruatie pentru femei este o perioada fantastica. sa ramai conectat la acel sentiment care te-a facut sa alegi bikineii roz. si sa nu fii un IIsus care sta pe cruce si sufera. dureri la ovare. E posibil sa fii fericit. In momentul in care ajungi sa-ti folosesti corpul ca un intermediar intre cer si pamant lasi lucruruile sa se intample bine. astazi poate esti rosu. Pentru cele dintre voi care aveti dureri. trebuie sa treci prin experienta grele. accesoriile. David Deida este barbatul care reuseste sa trezeasca in mine principiul feminin foarte-foarte usor.: a. ce culoare. E un moment de curatare. iesi din casa. In antichitate in Grecia femeile se intalneau. ca functioneaza. fii sigura ca vor fi foarte multi barbati care o sa se intoarca si o sa remarce cat de frumoasa esti. trebuie sa suferim.faceam inainte.ro – Toate Drepturile Rezervate. si acuma stiu. In momentul in care te duci sa te plimbi pe strada. Pentru mine. Si in momentul in care te plimbi. spuneau ca e o perioada speciala. si sa ramai cu starea aia de bucurie: da.GhidulTuturorFemeilor. daca o sa te imbraci ca sa primesti ceva poti sa fii imbracata si cea mai frumoasa de la petrecere si fata cea © 2013 . Tania poate spune. energia care nu ai nevoie. a fost o emotie. ea merge in pamant. 20 . n-am mai avut dureri. lasi lucrurile care nu-ti mai servesc. doua dupa ce am incercat chestia asta n-am mai avut dureri. Eu am gasit asta in natura cand lasa asta in pamant si gasesc o energie fantastica. Si de multe ori ne indoim de tehnici din astea care par foarte usoare.

se intampla. si nu astepta ca toata lumea sa vrea sa se duca. si totul tine de cat de activat e energia in tine. dar e minunat. Iar daca noi n-o sa stam sa ne uitam la noi. In momentul in care m-am acceptat ca-mi face placere sa ma duc. pentru ca din momentul in care ajungi sa activezi in tine energia asta. la cine suntem. Azi faci dragoste cu el. dar ai timp odata. stii cine esti si doresti. Si cine mai cauta. te reconectezi la tine. da. mai usor gasesti solutii. Partenerul tau se poate sa nu vrea sa mearga. nu-i usor de acceptat. este partea de energie. apesi aceleasi miscari. la bucuria care exista in noi prima data. fa o lista cu ce-ti face tie placere. si esti mult mai relaxata. Si in momentul in care ti-ai gasit lucrurile respective. iar daca de exemplu in seara asta nu funtioneaza centrul. lucrurile in jurul tau se intampla. de trei ori! Iti place sa mergi la dansuri – du-te la dansuri. sa ma dau pe tobogan. si nu apare.mai urata de la petrecere o sa aibe un barbat alaturi. Poti de exemplu. am inceput sa rad.ro – Toate Drepturile Rezervate. Poate nu ai timp din cauza jobului. Si. a copilului sa le faci tot timpul. 21 . bineinteles. Se intampla sa fie frumoase. sa te duci. sa fiu plina de energie si sa fac ceea ce-mi face placere. si poate fi extraordinar. nu este nicio drama nu e nicio tragedie. aceleasi saruturi. pac! Se intampla si restul. a relatiei. iar tu n-o sa ai. In momentul in care m-am judecat pentru chestia asta nu-mi facea placere nimic. Asa ca gandeste-te. De ce multa lume imi zice. ca daca te opresti s-o cauti.GhidulTuturorFemeilor. la partea feminina. intalnirea cu altcineva. Ceea ce este schimbat. si vor fi momente in care n-o sa fii. Imi face placere sa organizez. nu-i ok. fa-le. © 2013 . Iar daca mintea ta spune ca ceea ce faci e o placere. mult mai in contact cu tine. ce te face sa urli de fericire ce te face sa clocotesti acel ceva in tine. atunci. iar a doua zi sa fie tot aceleasi lucruri fizice. Un lucru care din nou te poate ajuta sa ramai conectata la energia ta si sa gasesti feminitatea din tine este sa-ti dai seama ce-ti face acum placere. imi face placere sa desenez. si sa fie foarte nasol. In momentul in care tu te echilibrezi. satistfactia in relatie n-o sa gasim. Asta-mi face placere. Si sunt si vor fi momente in care vei fi plina de energie si plina de bucurie. o sa vina de la sine acel ceva. si am facut chestia asta. si-ti rade sufletul si esti fericita. aceeasi anatomie. da. sa-mi cumpar creioane si carioci colorate. Asta-mi face placere si imi da energie. Pe tine te umple de energie. de doua. nu e activat in tine energia. sa te simti minunat. Adica? Pentru ca in momentul in care nu mai cauti esti intr-o impacare cu tine. esti conectata cu tine. ai acelasi partener. Mie imi face placere de exemplu sa ma duc in supermarketuri si sa aranjez marfa pe rafturi. Ce te face de umple de bucurie. pentru ca nu straluceste acel ceva.

Iar asta este un lucru foarte-foarte fain. ajungi sa fii fericit. vine vara. pentru ca te regaseste si-ti purifica energia. uneori suntem ca si cum am fi in iarna. sa-mi dau voie a furie. Sau ai fost penetrata cand nu ai fost suficient de lubrifiata si atunci corpul tau pastreaza aceasta trauma. iar practica oului de jad este foarte simpla. poti sa faci exercitii cu el. O alta practica taoista pe care eu o folosesc este oul de jad. ii atasezi o ata. Eu de exemplu il folosesc de cate ori organizez evenimente. Asta e unul din secretele taoiste pe care chinezii il foloseau. nu vreti. si o aduce intr-un singur loc.GhidulTuturorFemeilor. sa nu mergi. Oul respectiv are forma. Si atunci. 22 . nu va simtiti sexy in propria piele. anotimpul nostru e vara. Iar un alt efect al oului de jad este ca iti stocheaza energia sexuala. Pentru ca in momentul in care ramai in contact cu tine. am o gramada de liste-listute cu ce trebui facut. nu va vine. lucrurile incep sa se intample. vorbim cu toata lumea. iar daca sunt intre voi sunt femei care nu va simtiti. suntem intr-o perioada in care suntem mai mult in interior. ajungi sa fii implinit. Te aduce din nou in contact cu tine. De aceea cand avem menstruatia e perioada in care ne simtim ca vrem sa fim singure. Daca nu simti ca vrei sa faci dragoste cu un barbat. cu ceea ce simti si ce ai nevoie. Poate unele dintre voi stiti ce inseamna. daca simti sa nu mergi la o intalnire. poate unele acum vor auzi de ea.bolte@yahoo. si tu sa te asculti pe tine. are forma unui ou. incepi sa accepti ca lucrurile se duc si vin. sa nu mai faci lucruri care sa fie impotriva vointei tale. suntem fericite. Si. si simplu sa-mi adune energia intr-un singur loc. incepi sa te simti bine. Cand folosesc oul respectiv reusesc sa ma simt conectata. pe mine m-a ajutat foarte mult sa ma eliberez. sa te simti sexy. care se duce si vine.com) Meditatia. sa simti ca vrei sa faci dragoste. sa curga. pe langa faptul ca-ti purifica energetic vaginul. faci un schimb de energie intre tine si partener. hormonal. care este incarcat. sa-mi dau voie sa urlu. © 2013 . Folosesc oul de jad ca sa-mi echilibreze energia feminina. o piatra semipretioasa. iar prin folosirea oului aduci vindecare pe acolo. Iar in momentul in care accepti ca esti in primavara. sau la sarbatorirea unei prietene. pentru ca in momentul in care faci dragoste. cand suntem la ovulatie. Jadul are calitatea de a absoarbe si de a purifica. Esti ca un val. Iar daca sunt fete dintre voi care vreti sa-l comandati. Sa ramai in contact cu tine mereu. ca si femeie trecem stadiile precum trece luna sau precum anul. Iar efectul pe care-l are.jad. suntem pline de energie. o sa aveti adresa mea si va pot da informatii de unde puteti sa-l comandati. Dupa aceea. oul de jad te face sa te simti dorinta. sa-mi dau voie sa fiu fericita. sau poti pur si simplu sa dormi cu el. il foloseau si chinezoaicele il folosesc de ani multi. iar un momentul in care il lasi inauntru. din nou. Ajung sa fiu foarte stresata. are functionalitatea exact ca un OB. Ti-l introduci inauntru. si pot fi unele energii care nu sunt benefice. nu faci dragoste. sa stam in pat si sa ne uitam la un serial de un neuron.Pentru ca. (lia. vrem sa bem un ceai sau o cafeluta.ro – Toate Drepturile Rezervate. sa fiu prezenta si sa pot sa comunic usor.

daca esti tot timpul plina de energii. Daca esti genul de fata cuminte. si sa trezesti din nou partea asta din tine. care spune nu. o alta bucatica. Si multe dintre noi poate au fost crescute sa ne oprim energia afara. si sa intri in rezonanta cu tine din nou. cum ai fost crescuta. care este mai in somn. sa fiu constienta ca mintea mea sa poate fi linistita. atunci ce ai nevoie sa experimentezi. esti tot timpul activa si esti semn de foc si esti isterica si alte cele. Asta cu a nu avea timp pentru noi. Ce e foarte misto. melodii care sunt foarte lente si se misca incet. Ai fost crescuta sa fii o fata draguta. iar ce s-a intamplat in afara. care poate este foarte plina de energie. Pentru ca e vorba de multi ani. piese foarte pline de energie. faptul ca am participat la anumite cursuri.. corpul tau se misca incet.ro – Toate Drepturile Rezervate. ne ajuta sa simtim anumite lucruri. de cand am inceput meditatiile. am citit intr-o carte ca este exact ca si cum ai urca la volanul unei masini si nu ai timp sa te opresti la o benzinarie. poti sa stai cinci minute si sa te masezi. sa simti ce vrei. gen Beyonce. Pentru ca in momentul acela trezesti in tine un alt fel de a fi. Chiar daca mintea mea nu este linistita. Tot ce inseamna munca cu corpul te ajuta sa-ti simti emotiile feminine. sa traim si sa n-avem timp pentru noi.Si pentru mine. si atunci pot sa stiu ce am nevoie sa fac. m-au ajutat sa ma simt. 23 . care e mai calma. Iar un alt lucru este sa-ti dai seama. si danseaza pana nu mai poti pe le. astrograme. Poti sa alegi practici foarte usoare pe care le faci: respiratie la birou. Meditatia Luna plina poti sa faci. care-ti este scenariul. Sa simti ce ai nevoie. care este mai lenta. faptul ca fac meditatii. gaseste-ti piese gen Shakira. Si pentru asta sunt melodii pline de iubire. tacticile astea pe care le-am facut eu cu mine. cand e luna plina. Si asta tine de fiecare dintre noi. e vorba de exprimare si m-au fi adus. ma simt foarte bine. Ai nevoie sa experimentezi sa fii o fata rea. foarte plina de putere tribala. au fost lucruri minunate. de a fi feminina. daca vrem sa ne trezim felurile noastre. Avem capacitatea sa ne trezim feluri diferite de a fi.. ca sunt trista si am nevoie de iubire. cand e luna plina. astrogramele pe care le aveam imi cer: sunt bine. o practica pe care din nou o poti face tu cu tine este muzica.GhidulTuturorFemeilor. Si atunci. sa fii o fata care se exprima. Ma simt furioasa. © 2013 . Dar. mintea mea. africane. am ajuns sa fiu mai constienta. Din contra. Si. oul de jad ti-l poti pune seara cand te duci la culcare. Sa fiu atenta. Masajul sanilor pot sa ti-l faci cand stai la dus. e foarte bine sa-ti trezesti in tine partea femninina. ce am nevoie sa fac. m-au adus in echilibru pe mine cu mine. care sunt semn de foc. ok. ca o oglinda ulterioara. sa dansezi. e odata pe luna. este ca barbatii care ne vin in viata noastra. Sunt lucruri foarte usoare pe care poti sa le faci. Pe mine. m-au ajutat meditatiile ca un fir rosu. ok.

pa-pa! Si e minunat sa poti sa-ti gasesti puterea in tine. nu tine faptul ca n-am bani acum. Eu la meditatie am invatat sa. In momentul in care-ti pui o piesa. e bine.Si o sa credem ca atragem persoanele nepotrivite. puterea de a schimba acest lucru in tine.GhidulTuturorFemeilor. tine de tine daca vrei sau nu sa iti dezvolti acele lucruri. si e foarte liber. daca ai trait-o din nou. de o experienta pe care ai avut-o. Eu ma vad pe mine. ci este mult mai profund.ro si mai e studioexperiental. Si cateodata nu-mi vine sa cred ca sunt aici. E fantastic ce bucurie poti sa simti. Nu vrea sa lucreze la domeniul respectiv. nu tine de jobul pe care-l am acum. puterea de a ajunge. de a-ti experimenta ceva si din partea de iubire. iti spui o mantra minunata. se poate schimba ceva. intre corp si.ro – Toate Drepturile Rezervate. Daca sunteti curioase. Cand sunt mai multe persoaae cu aceasi intentie. in loc sa fiu isterica in viata mea personala. ca nu e bine. sa exprim durerea care exista in mine. nu tine de altcineva. iti pui mainile pe sani si respiri in inima. ca sunt fericita cu Tibi. Poate sa tina de relatia cu parintii. Iar faptul cu: sa ne plangem ca nu se-ntampla. nu-mi vine sa cred ca sunt aici si sunt langa mare cu palmierii in jurul meu mine. e acea determinare in tine.com. puteti vedea la oshojoy. ca inca mi-e frica de cata energie pot sa am in mine. sa fiu toata viata mea suparata. sunt centre in care poti sa experimentezi toate starile sa le traiesti. intre cer si pamant. va recomand sa mergeti la salile de meditatii. si s-a dus. o sa atragi un barbat care sa fie foarte salbatic. o sa ai un partener care-si accepta partea sexuala. 24 . Pentru ca daca esti cu cineva. e o bucurie care depinde de exterior si nu o bucurie care depinde de mine. E fantastic ce se intampla si in dinamica unui grup. dar sa stiti ca atragem exact persoanele potrivite ca sa trezim anumite lucruri in noi. si ai 15 minute sau 10 minute in care exprimi acea emotie. de cat de mult ma deschid. ai deschis-o tu. o sa ajungi sa simti. Nu esti suficient de salbatica. Nu tine daca esti in Tailanda sau nu. care nu tine de barbatul cu care sunt acum. daca esti curioasa sa traiesti anumite lucruri intr-un anumit context. Nu-ti accepti partea sexuala. Si cateodata nu-i usor. sunt mai multe centre care sunt in Bucuresti. Si atunci. Sunt centre care ofera meditatii. nu tine daca ai bani sau nu. s-a dus. nu-i o iubire care depinde de ceva din afara. de cat de multa energie curge din mine. iar prin faptul ca interactionezi energetic se va trezi partea aceea. © 2013 . sa simti ca esti plina de iubire. si n-ai facut nimica. Doamne.. cand te decizi sa deschizi inca o usa in tine. Depinde de tine cat de mult traiesti. Puteti intra pe site. sa simti ca esti fericita. oioioi. si e fantastic. pot sa intru intr-o meditatie si 15 minute sa urlu si sa exprim furia care exista in mine.

Si in momentul acela si actul sexual devine mult mai minunat. m-au ajutat sa fac dragoste ore-n sir. de starea pe care o avem. Pe mine practicile astea de respiratie. de conectare la centrul sexual. E ca si cum ai fi prietena ta cea mai buna. barbatii. sa fii sigura ca vor veni situatiile care te vor conduce acolo sa descoperi lucrurile astea. tot mai ai de alergat. putem sa ne oferim ceea ce avem nevoie. o vei trai intr-un fel care e promiscuu. de care-i tehnica. si nu tine numai de ce face el. nimeni nu are chef de noi. Deci care-i: faci alegerea pentru ca trebuie sau faci alegerea pentru ca trebuie sau faci alegera pentru ca asa vrei? E alegere sau e o reactie? Iar in momentul in care ajungi sa descoperi bucuria din inima. dar de fapt tot ce aveai nevoie era un pansament si de putina iubire. Si da. va veti conecta la ceva mai inalt. ceva tot iti lipseste. Ce ai vrea sa dezvolti? Vrei sa dezvolti in tine putere. dar e exercitiu sa-ti dai voie. 25 . te ajuta sa poti sa fii mai fluida. Ajungi sa te minti pe tine. sa-ti cureti energia. care-i pozitia. sa dai voie energiei sa poti s-o traiesti. joburile sunt atrase de noi. Iar faptul de a petrece timp cu tine. m-au ajutat sa fie mult mai usor sa ma simt conectata la Divinitate in momentul in care o fac. sa nu-mi fie orgasmul doar o eliberare scurta. ajungi sa te minti. de masaj. Vreau sa pot sa respir. ci de care-i conectarea. Iar practicile pe care le faci: de respiratie in inima. si trebuie sa fie de toate felurile in lume. In momentul in care spui asta. sau sunt foarte fresh. tu pui mana pe inima si te conectezi si vezi: cum ma simt. Te invita gasca ta in oras. nu reusim sa discutam. tot mai ai de fugit. m-au ajutat sa am orgasme fantastice. si putem sa ne dezvoltam in noi parti pe care nu le-am avut. sa te asculti.Cateodata e greu sa poti sa accepti chestia asta.GhidulTuturorFemeilor. care nu e. de a-ti face practicile astea cu tine te ajuta sa stii cine esti. si tu ai fost obisnuita intr-un fel. si la inima lui. cand ne simtim naspa. Poate sunt obosita si nu vreau sa merg sau sunt obosita. expirand. va veti conecta. expirand. Sa spui ca esti indragostita. sa pot sa ma bucur. ci s-o simt in tot corpul. e momentul sa descoperi si energia sexuala. Penrtu ca daca nu-ti dai voie s-o traiesti total. Ganditi-va la femeie ca la o fantana arteziana. vreau sa merg. nu ti-ai gasit linistea. da vreau sa merg. sa stii ce ai nevoie. © 2013 . Atunci. Ok. expirand. Si persoanele sunt. si nu esti fericita. de shaking.ro – Toate Drepturile Rezervate. afirma: vreau sa dezvolt capacitatea de a ma conecta la puterea mea personala. Daca tu esti conectata la inima ta. ajungi sa minti. care nu ne-au fost asa date.

daca cer ceva de la el. nu dintr-un fel. Unul dintre efectele masajului sanilor este ca iti dezvolti partea asta de a radia. ci in forma potrivita in care trebuie sa-ti vina. sa ma dezvolt in ceea ce sunt. si mi se intampla sa ma duc la barbati si sa spun: am nevoie sa fiu defrisata. sa ajungi sa stralucesti. daca incerc sa manipulez acel barbat. cateodata nu. din diverse feluri. e o emotie pe care ai pus-o in afara ta. ci pur si simplu te lasi si accepti. Eu ma vad. Si lucrurile alea devin mult mai fluide. sa invat sa fiu naturala si sa fiu libera. si la aceste lucruri care te fac pe tine speciala. Si lucrurile vin. In momentul in care tu ai avut acest dialog sincer cu tine. 26 . Daca incerc ceva. si atunci invat. in relatia potrivita. banii trebuie sa fie foarte multi. persoana care o sa vrea sa se intalneasca cu tine. Ma simt furioasa. Pentru mine acum e sa fiu aici. ce am nevoie? Si poti sa exprimi foarte usor. sa ma descopar ceea ce sunt si ceea ce e misiunea mea in viata. intr-o forma in care sa fie total nonsexuala. poate primesti o vacanta. nu e forma banului in care tu ai dorit-o. si imi dau seama. sa infloresti. am nevoie sa fiu iubita doar de spatiul inimii. si sa ceri ce ai nevoie. ajungi sa fii conectata cu partea ta feminina. poate o oferta de intership.ro – Toate Drepturile Rezervate. si sa oferi seara asta educativa. ce simt. Poti? Esti dispus? Cateodata spune da.GhidulTuturorFemeilor. O sa spuna lumea dupa folosirea oului de jad si masajului sanilor ca ceva s-a schimbat. si in momentul in care accepti ca lururile vin. sa dezvolti ceva in tine. Inseamna sa fii intr-un job in care sa inveti ceva despre tine. Poate banii vin intr-un serviciu. nu mai esti blocata. nu mai esti posedata de emotia respectiva. care vor sa-ti ofere partea asta de suport si iubire. cum te tinea pana acum. Pentru fiecare dintre noi. In momentul in care exprimi: ma simt trista. si sa ma bucur de starea asta. in jobul potrivit. Invat sa ma deschid si sa inteleg. Tania. Am nevoie de trei. ma vad aici. E bun. ci te simti cumva. ca.. increderea asta ca esti in locul potrivit.In urmatorul timp ma simt trista si as avea nevoie sa fiu iubita. n-o sa fie ceva ce ma multumeste si ma umple de bucurie. dar © 2013 . E minunat sa pot sa-ti oferi. de cineva care sa ma asculte. Ok. ce ai facut? N-ai facut nimic nimic special in exterior. poate fi sa dezvolti acest minunat job. este ca o sa fie persoana care o sa te sune. Sa vindec parti din mine. te-ai conectat la tine si la esenta ta. Si intotdeauna intrebati-va: ce am nevoie acum. ai pus furia afara. si vreau ca lucrurile sa fie intr-un fel. Iubirea trebuie sa vina de la el. Si fiecare dintre noi are traseul ei in viata. Pentru tine. ce-o sa se intample. in momentul acela nu mai esti tristete. Si asta in momnetul in care ajungi sa fugi. cateodata am nevoie doar sa fiu iubita. care te va creste foarte mult.

Si eram foarte hotarata ca la prima sedinta sa le afirm tare.bolte@yahoo. sigur ca da. si mi-am facut o lista cu ce-mi doresc sa se intample lucrurile. eu alea le folosesc si la cursurile din Romania tot din alea am avut. in momentul in care m-au chemat din nou le-am facut o lista de patru pagini cu lucruri care vreau sa nu mai vreau sa se intample la jobul respectiv. Sunt pe site-uri niste oua foarte mici.ro – Toate Drepturile Rezervate.niciodata sa nu uiti ca ai capacitatea de a actiona. n-o sa te batem la cap. spune da unui alt job. eu am oua de jad de la Manta Chia. Marimea intermediara si marimea. sau te-ai blocat in locul care esti. Sigur ca da. Simti ca ceva iti lipseste? Ok. Si a fost special sa vad ca doar pentru faptul ca le-am pus pe hartie si le-am asezat in mine. dar lucrez cu cineva care a lucrat cu el si a locuit cu el. sigur ca da.com Intrebare: L-ai cunoscut pe Manta Chia? Raspuns Lia: Nu-l cunosc. Yenul. Rubrica intrebari si raspunsuri Intrebare: Exista niste oua-jad chinezesti sculptate. La anul.GhidulTuturorFemeilor. Daca doriti mai multe informatii pot sa va trimit pe mail niste linkuri. important este sa-ti faci treaba. a venit reflexia din afara. in jobul in care esti? Ok. vrei sa te duci mai departe. da? Si am ramas surprinsa cum reactia din afara a fost exact ceea ce eu am stabilit foarte clar si coerent ce am eu nevoie. in momentul in care am mers la sedinta respectiva sefa mea imi spunea exact ce imi puneam eu pe lista. Am avut atacuri de panica. 27 . intr-un ONG si a fost foarte greu. e un curs de o luna de practici taoiste si sexuale pentru © 2013 . care pot fi bune pentru inceput. cu care poti sa faci niste practice mai avansate. poti sa te dezvolti unde esti. In momentul in care in interiorul tau se intampla ceva. o sa-ti dam salariul acesta. unul intr-altul.lia. nu ma intereseaza cate ore lucrezi. oul de jad care trebuie folosit in practicile taoiste au o gaura. stiu ca o prietena de-a mea a incercat si nu functionau la fel. au o gaura in el in care poti sa-ti pui o ata. o sa faca cursuri si o sa particip si eu si Adela. Pentru mine a fost fascinant: am avut un job in Bucuresti. cu care ti-l bagi inauntru si ti-l scoti. se schimba si lucrurile. ceva in mine nu functiona. si ajungi sa fii fericita. cel mai mare le cuprinde pe celelalte? Raspuns Lia: Sunt in comert oua de jad decorative. Alea sunt. pot sa lucrez de acasa. Si asta este un lucru foarte fain sa te poti duce cu energia asta. sa-mi stabilesc pozitia.

pe care o faci sapte zile.. Intrebare: Ce poti face cand te compari cu alte femei si te simti inferioara? Raspuns Lia: Ce-am facut eu este sa stau in fata unei oglinzi mari. fa o meditaie a inimii.femei... n-o sa ajungem la mometul ala in care sa fim nefericite (?). Si atunci e nevoie sa contrabalansezi. Ma trezeam cu ochii inchisi si vorbeam intr-o limba care n-are vreun sens. Am inceput sa simt: n-am primit pentru ca. respiratie in inima si o sa vezi ca emotiile se schimba. Asa se mai zice ca nu poti sa schimbi o problema in acelasi loc in care problema s-a intamplat. sa ma judec. si atat. doisprezece zile. si barbatii nu vor sa fie cu tine. a fi constient de ce e real. Pentru ca ai spus ca esti grasa si esti naspa. care sunt frumoase.. Nu poti sa spui: sunt bine. ca si cum ai scoate gunoiul din cap.. conteaza foarte mult sa-ti iei viata in maini si sa ajungi sa fii conectata cu puterea ta. este sa faci ceea ce se numeste ‘djibri’ sau limbajul copiiilor. care poate sa sune ceva de genul: blablablabla. toti barbatii sunt calare pe ea. cincisprezece zile. n-au trecut doua minute si cel mai sexy rus care e dansator de profesie a aparut in fata mea si am avut o ora jumate de dans cu el inainte sa vin la voi. si vezi o femeie care danseaza foarte frumos. Practic te ajuta sa intri in contact cu tine. tot gunoiul care iti sta in cap: am o pata pe fund.. inseamna ca n-am primit biletele.ro – Toate Drepturile Rezervate. simti ca te lasa. sa mai gasesti timpul cu tine si sa-ti faci practicile: masajul sanilor. Am vazut ca doamnele mele au primit. sa ma simt naspa. Si sa-mi descopar apoi lucrurile care chiar le iubesc la mine. fa doua afirmatii in fata oglinzii n-o sa se schimbe ceva. aduci in constiinta. Ce poti sa faci este sa o admiri. prin practici simple pe care le faci. pot sa las sa simt o tristete in mine. Cand te simti ca te compari. stare de neacceptare. Fiecare dintre noi are o calitate. am celulita. si din nou. Trebuie sa faci ceva diferit.. si alte tampenii. Si am inceput sa respir si sa zambesc. Pot sa fac o paranteza a mea: s-au impartit toata ziua biletele de dragoste aici si declaratii de dragoste. Si avem exact sub ghidarea lui Manta Chia un curs care va fi acreditat de el. a fost sa ies afara.. Ce poti sa faci in momentul in care intri. sunt foarte bine. iar in momentul in care reusesti s-o vezi. 28 . Starea asta de comparatie vine dintr-o stare de neiubire..GhidulTuturorFemeilor. mergi de exemplu intr-un club. mi-am dat seama ca incep sa ma compar. n-am primit biletele. o alta practica pe care o fac se numeste “transmisie”. si eu n-am primit nimic.. Iar prin faptul ca o © 2013 . si in momentul in care zece minute spui chestia asta. faci chestia asta si te simti bine. si sa nu ma iubesc. e diferit si nu mai pui la suflet. Din momentul in care te gandesti: ce poti sa faci. Ce-am facut. si poate sa fie din relatia cu parintii. Am zis ok. le iei sensul. dar personal nu l-am cunoscut. si am observat cum am inceput sa ma simt mai nu stiu cum.. e foarte frumoasa. E prima data cand ajung in Asia. Ce as fi putut sa fac este sa ma plang. Si dupa aceea stai in liniste. Si in momentul in care iti faci. nu ma compar cu celelate femei si sunt minunata. sa ma dezbrac incet si sa-mi spun lucrurile care nu-mi plac.. in schimb. Deci in momentul in care reusesti sa fii. Pe mine ce ma ajuta.. si alte cele. sau din relatii. o functie: mintea noastra foarte usor in comparatie.

daca mai sunt intrebari. admira-le. Sa respiram. 29 . Si ce faceti. sau poti sa razi. acum intru in altceva. Pur si simplu sa faci. in fiecare luna am fost la cate un alt grup. nu. cand te duci intr-un workshop.ro – Toate Drepturile Rezervate. sa ai o meditatie de 10 minute in fiecare zi. Pot sa spun ca in doi ani de zile am ajuns aici.admiri si o respiri. dar din 2010 am intrat constient si am inceput sa fac sa practici. suntem oameni. hai sa ne punem mana pe sani. am participat la foarte multe grupe de tantra. care te ajuta sa faci ceva in tine. Si va recomand sa mergeti pentru ca terapeutul care lucreaza are spatiul ala de incredere in care poate sa-ti ofere ghidare. Si asta poti s-o faci daca ai de exemplu persoane pe care le admiri. Eu am facut. si sa incercam sa respiram. si sa trezesti in tine acele calitati. Monica spunea ca ar vrea sa stie mai concret cum e cu masajul sanilor. Iar partea asta de grupe. ai spus ca iti trebuie foarte mult timp ca sa fii ceea ce esti. si sa spun: ok. n-o sa fiti iluminati brusc. Nu functioneaza ceva. pentru mine functioneaza foarte mult sa fiu in grupuri. Lia? Simti sa mai continuam? Lia: Daca vreti.. cel putin. Intrebare: Lia. cu tot felul de tipare pe care le ai. pe langa ca mintea ta va fi confruntata cu tendinte. in care poti sa spui lucrurile deschis. Dar in momentul in care te duci intr-un grup cu care experimentezi lucrul asta. si te ajuta sa iesi din zona de confort intr-un spatiu foarte “safe” . Ok. faptul ca te duci intr-un club si esti acolo are niste repercursiuni poti sa ajungi chiar si la viol. sau forta sau exprima compasiune. sa urli la stele. sunt atatea femei frumoase in jur. sa respiri. Poti sa te lupti cu curentul. acum intru in frica. care au probleme ca si tine. si sa va simtiti forma sanilor vostri in palmele voastre. o admiri pe Shakira. de exemplu vrei sa-ti experimentezi partea asta de libertate sexuala. si in momentul ala se activeaza si in tine. te ajuta altii. poti s-o admiri pe zeita care exprima iubire. la grupe de dezvoltare familiala. stii? Pur si simplu respira-le. sau daca esti pe partea asta de zeitati. Din punct de vedere a autenticitatii cu tine. si de cate ori inspiram sa simtim cum sanii nostri sa umple de energie. Tania: Mai sunt. si nu mai bijbai. care am venit in existenta asta care arata intr-un fel. iar cand expiram sa lasam sa plece lucruri © 2013 . Adica. sa fie cineva care sa aibe grija de mine. ai si locul in care poti sa incerci. dar am ajuns sa fiu constienta de ele. in care o inspiri. Am inca foarte multe. unde sunt. sa spargi carapacea in care esti. Lia: Pai. ca si cum ai respira-o ca pe o floare. lumina. daca tu experimentai niste lucruri. dar nu foarte multe. da. Si de aceea in ultimii doi ani.GhidulTuturorFemeilor. Cat timp? Raspuns Lia: In 2006 am inceput un curs de dezvoltare personala.. ce pot sa faci? Tania: Cum esti. Si se activeaza acea calitate. Asta-i frumusetea. nu esti singura acolo.sigur. incepi sa aduci in tine. de iubire. in primul rand.

la nivelul vaginului. Ce e foarte fain la practicile astea taoiste este ca nu te duc in minte. Si poate sa simti momente in care sa simti nevoia sa scoti sunete de genul: oftat. Pur si simplu puneti-va mana si respiram putin. pentru ca nu ne-am oferit iubire. Masajaul sanilor si respiratia in ovare si respiratia cu mana in zona genitala. poti sa simti foarte multa energie. Sa-ti reechilibrezi energia. sau baie in vana. si apoi miscari circulare spre exterior. poti sa le simti caldura. intre interior si exterior. daca trauma asta vine de nu stiu unde. Si dupa aceea puneti-va mana la nivelul organului sexual. Ti se intampla cateodata sa faci sex. poti sa-ti imaginezi primesti energie. Eu de exemplu dupa ce-mi masez sanii. O sa stralucesti dupa aceea. doua. Pur si simplu lucrurile se curata: ce nu-ti mai serveste –pleaca. si esti persoana care te ajuta spiritual. ce-ti prieste se deschide mai mult. nu trebuie sa intelegi. Si asta poate sa fie o practica foarte frumoasa. daca ti-a facut mama sau tata ceva. Cand masezi sanii. si dupa aceea sa mergi undeva si sa-ti spuna: mama. ce simti. la nivelul energiei noastre. Adica ai instrumentele sa te echilibrezi pe tine insuti. sau seara. sa pui un pic ulei pe maini. poti sa lasi lucrul care te apasa. Si pur si simplu miscari circulare in interior. ca simti iubire. poti sa simti bucurie. si practicile functioneaza. te ajuta sa intri in contact. Si vezi. si sa poti sa lasi fluxul sa curga liber intre abdomen. simti iubire. si ne vindecam partea asta. Ce poti sa faci. ti-ai reechilibrat energia. pentru ca le atingem in felul in care ne atingem noi pe noi. Pentru tine si pentru sanii tai poate-i bine. Simti ca sanii tai sa fie atinsi. pune-ti mainile pe sani. pot sa creasca. cand vei fi cu partenerul tau vei vedea ca lucrurile se vor schimba. dupa ce fac miscarile din interior si exterior cam patru minute. Si atunci masajul sanilor poate fi foarte vindecator pentru noi. ii simti ca se ridica. femei. pe care-l faci de dimineata. si vezi in momentul acela au nevoie sa primeasca. Si e minunat pentru ca ajungi de fapt cu tine fara sa fii lezat. sa simti forma sanilor. pentru unele fete poate ajuta la marirea sanilor. poate nu-i bine. vedem cate dintre noi ne atingem. Si atunci. E important sa tii gura intredeschisa. sa-ti muste putin sfarcurile si sa-ti prinda sanii foarte ferm. Puteti sa le duceti energie sanilor. spre interior. sa devina mai apetisanti. si pur si simplu sa-ti misti mainile in jurul sanilor. Se zice asa: sanii nostri sunt mici. Si el o sa te atinga intr-un fel. energia ta de viata.care nu ne mai servesc. sa nu se blocheze energie in maxilare. sa va intariti musculatura. Iar masajul sanilor va ajuta foarte mult sa va intariti sanii. il poti face prin haine. De exemplu iti simti sanii. cand faci dus. un zambet. Bine. In momentul in care ne oferim iubire. 30 . dupa un minut. si poti sa simti energii. simti ca se misca in stanga sau dreapta.GhidulTuturorFemeilor. © 2013 . in exterior. Daca sunt iubiti de barbati o fac in felul in care ei stiu. Depinde cat de mult va simtiti. cate dintre noi ne acceptam. Pentru ca sanii nostri sunt iubiti de barbati. vezi cum vor sanii tai sa fie iubiti. daca vrei. ce bine arati! Pentru ca ti-ai activat.ro – Toate Drepturile Rezervate. poti sa simti gadilituri si sa simti ca respiratia e profunda la moment. sau poti sa te dezbraci.

. durere si plangi tot timpul. ci iti deschizi corpul. Sunt dispusa sa aloc 21 de zile pentru a-mi vindeca.. corpul meu vrea sa-l faca ca sa stea in echilibru si sa stea in liniste. o sa ma despart de barbati tantrici. o sa trezeasca toti vecinii din bloc. Daca incepi sa-i dai bucurie incepi sa fii bucuros. Intrebare: Lia. n-o sa mai pot sa traiesc aceleasi experiente. Trebuie sa va stabiliti termene scurte care va ajuta sa aveti succes: trei zile. iar acum ma trezesc dimineata si cateodata nu mai fac practica. da sau nu? Si atunci practica e practica. Nu mai este o risipa. Pentru ca ajungi sa-ti deschizi corpul. sa te opresti. Sunt momente in care o sa zici: ok. eu pun in balanta: daca treizeci de ani eu am fost mizerabila. Dar mi-am © 2013 . recunoscuta cosmic. schimbi vibratia si corpul tau reactioneaza. 21 zile? Ok. si nu stii ce sa faci cu ea. Ce poti sa faci este. si inapoi. energia se misca din nou la nivelul capului. Daca traiesti intr-o stare de suferinta. Schimbi macazul. Si in momentul in care inspiri s-o ridici pana la nivelul capului si cand expiri o lasi in jos. Si cat de bine incepi sa experimentezi starea asta cu atat va fi mai bine realizat. vei simti acelasi lucru. trebuie sa am orgasm. dar trebuie. ma autostimulez. Depinde. autostimularea este ca si cu orgasmul. corpul tau e obisnuit sa simta doar durere in jur. Si sunt dispusa. depinde cum respirati. hohooo. ce-o sa fac. In momentul in care te autostimulezi si incepi sa simti placere sa nu ai scopul asta. in momentul in care ajungi sa fii cu un barbat. Eu am facut de exemplu zece zile in care ma trezeam dimineata si vorbeam. spre bucurie. picioarele tale. cinci zile. o bila galbena de energie. care te ajuta. autostimularea este in regula sau este o risipa de energie? Raspuns Lia: Daca noi am invata sa ne iubim. pentru mine a fost: mama.ro – Toate Drepturile Rezervate. Si in momentul acela. e pierdere de energie. In momentul in care simti ca vine orgasmul. si dupa care devine obicei. Daca tu te autostimulezi ca sa lasi. sa incepi sa respiri. corpul tau. si totdeauna. Si energie de la nivelul organelor sexuale.. Sa-ti imaginezi ca-ti ridici energia ca pe un bol. pentru ca corpul se va deschide si cu un barbat. iar respiratia este din nou o practica foarte faina. a-mi echilibra 30 de ani? Sunt. bila. Pentru mine. 31 . sa folosesti starea asta de placere pe care tu ti-o acorzi tie pentru a-ti deschide corpul.Dar practica devine obicei daca o practici. cat timp am fost in relatie cu barbati tantrici. se instaureaza noi comportamente in corpul tau. corpul tau incepe sa simti iubire tot timpul. orgasmul pe care o sa-l traiesti dupa. o faci pur si simplu.GhidulTuturorFemeilor. Iar daca tu ajungi sa-ti obisnuiesti corpul sa ti se deschida spre placere. cat dureaza cursul asta? Trei zile? Cat trebuie sa fac meditatia asta. nu stiu ce sa fac cu energia mea.

care in momentul in care faci dragoste. Si asta e un dar. am reusit sa facem ore intregi dragoste fara probleme. dansul cu celalalt. intre tine si corpul celalalt. lasa. Faptul ca o femeie reuseste sa stie cum sa-si deschida corpul. si alege sa nu fii o victima cand faci sex. te dai cu niste ulei si apoi incepi sa te iubesti intrun fel in care sa-ti deschizi corpul. care nu credeam ca reusesc. am avut si acum. cum rezista asa de mult. E ca si cum imagineaza-ti ca si cum ai avea barbatul ideal. iti vine sa fii furioasa. Iar daca tu esti conectata la starea de placere. energia ni se trezeste. sa urlam. Numai pentru ca esti. iar in momentul in care o sa fii cu un barbat o sa fii conectata la starea de placere. el se va conecta la starea de placere. si energia se misca. 32 . Am avut un partener care foarte mult isi dorea sa ma satisfaca si sa ma atinga cu degetele si am avut un orgasm. te iubeste exact cum vrei. ok. lasa. Si la fel. ai schimb de energie. Experimenteaza. esti foarte concentrata pe tine. acesta este un sentiment de iubire.ro – Toate Drepturile Rezervate.. cu atat mai mult vei fi deschisa fata de viata si fata de sexualitate. Si cine stie ce face. am avut un iubit care pur si simplu habar n-avea ce inseamna tantra. si e o data de intalnire. si daca ma folosesc de respiratie. ceva. eu respiram. este bine. da. te-ai intalnit si zici. Asta se poate intampla sa-ti vina sa plangi. e posibil sa se intample vindecare in timpul sexului. Eu dupa ce am inceput sa fiu activa sexual in felul acesta am avut niste experiente in viata pe care nu le-am avut pana atunci. dar in momentul in care el intra in tine. Si sa las. Da. In momentul in care esti cu tine. si era si el socat. corpul ni se trezeste. respiram profund si expiram.dat seama.GhidulTuturorFemeilor. sa fie un schimb de energie dupa © 2013 . iar impreuna energia o sa fie fantastica. hai sa ne reglam hormonal. Mie mi se intampla sa ma doara dar sa nu vreau sa ma opresc. iti pui o muzica frumoasa in surdina. Corpul tau se deschide. in momentul in care faci. e posibil cateodata sa primesti. acum trebuie sa ma misc intr-un fel ca sa se simta el bine. apare un flux. cand ne vine sa plangem. pot sa iasa. alege ceea ce vrei sa experimentezi. ajungi sa te accepti. reuseste sa fie si cu partenerul la fel si sa aduca calitate in relatie. pui niste lumanari. te atinge exact cum vrei. déjà stie ce inseamna. si spune ce vrei. clipele in care masturbarea ajunge sa fie iubirea de sine. Faci dragoste cu un barbat. te gandesti. si nu esti foarte atenta la tine ci doar la a primi.. poti sa traiesti niste. aia-i energia care e acolo. Dar asta pentru ca incet-incet iti deschizi corpul. pentru ca energia se misca. ca déjà corpul meu are un ciclu. Iti vine sa tipi. Pentru mine. In momentul in care faci sex cu un barbat. Sunt blocaje cateodata. sa radem. acum trebuie sa fiu atenta la pozitia asta. Si cu cat mai multi il obisnuiesti sa se deschida. impartasim cu barbatul cu care suntem. stii ce vrea. E intr-un fel in care gasesti dansul. ce inseamna practici taoiste.

Si pur si simplu sa respiri profund si sa expiri (suierand aerul). ci sa stai un minut langa el. e hop. cu genunchii usor flexati. ca si femei. in momentul in care nu traim in intimitate cu celalat. Pentru ca ni se spune ca in momentul in care ajungem sa ne iubim. ca si cum ai trimite energia inspre pamant. Pentru ca corpul unei femei e ca o floare: nu ajungi la pistil. E rau sa traiesti sexualitatea. Si acum depinde de partenerul pe care-l ai.. Si poti sa inveti sa-ti cureti vaginul. Impartasesti momente. Poti sa le propui jocuri. Respiri in inima. Iar. si te-ntorci la tine. poate sa fie sex oral. Si poti sa faci trei respiratii. esti sensibila si ai preluat o energie apasatoare.ro – Toate Drepturile Rezervate. cand facem dragoste ne dorim foarte mult sa ramanem conectate cu persoana respectiva. e bine sa faci curatarea asta. e rau sa te iubesti. Si de aceea practicile astea sunt foarte faine. Dupa fiecare act sexual e important. de la barbati? Raspuns Lia: Pentru tine. provocatoare si aduc vindecarea asta la nivel sexual. ce vrei sa cureti sa trimiti catre pamant. Asta inseamna sa stai in picioare. te intorci acasa. cu picioarele. si sa te cureti. Pentru ca noi cum facem sex. Ce poti sa faci este. sa plangi. Si simti. Iar asta te readuce la tine. sa respiri si sa revii in corpul tau. si sa cureti. sa simti ca nu mai ai energie. dupa ce a avut loc momentul. poate simti sa razi. sunt toate profunde. Intrebare: se intampla in momentul in care femeia nu are orgasm decat prin stimulare la nivel de clitoris. daca ai orgasm trebuie sa fii potolita. ca si cum trimiti energia. recomand sa.. cinci respiratii. 33 . Ti-e frica sa-ti impartasesti energia cu altcineva. asta e iarasi.. ne simtim impietriti si nu simtim nimic. gata. da. Pentru ca noi. e ceva acolo care te impiedica sa te deschizi. Asta e un dans. de a prelua si de a crea. poti sa stai. un dans cu celalat. si lasi ce simti. sa ne autostimulam ca e rau. Ce poti sa faci e sa-ti deschizi corpul. si am terminat. Si asta e.care sa te simiti apasata dupa ce faci dragoste. Nu e buna. ne-am facut dusul. ca ceva nu e ok. bagandu-ti degetele. intr-un fel. avem capacitatea asta de a crea. stai cu tine.. © 2013 . care poate sa fie durere. sa inchei extazul. e un dans intre a fi cu celalat si intre a fi cu tine. momentul de imbratisare si simti ca energia e completa. Pentru tine s-ar putea sa fie masajul cu care-ti deschizi corpul.GhidulTuturorFemeilor. inca sunt multe experiente care ne blocheaza sa traim. pentru ca noi ne pierdem de cele mai multe ori. e ca si cum. energetic. ca si cum ai curata energia si ai trimite-o catre pamant. Atunci subconstientul nostru ne duce in experienta in care ar putea sa traim. Si atunci e. te intorci. nu trebuie sau sa fugi la dus repede. imbratisezi momente. e ca o stare de soc. pentru ca portalul de energie intre voi se deschide si poti sa primesti. Poate simti sa respiri si sa tipi.. Si e bine sa poti sa faci. fa liniste. nu e rea. cu mainile la nivelul ovarelor. Asta insemana ca ai preluat o energie. poate sa fie pur si simplu sa faci dragoste foarte incet. asta simti. ci o lasi sa-nfloreasca..

si fa-ti o coregrafie si danseaza ca si cum ai face sex. cum e sa simti atingerea pe piele. e minunat sa ai orgasm.facebook. si in momentul in care te simiti in siguranta. nu te uiti la film. Asta prin exercitii mici.. sa savurezi. e foarte bine sa dansezi.. si nu stii sa ti-o exprimi. experimenteaza cum e sa faci dragoste incet. Danseaza pe muzica tribala. pe muzica senzuala. momente pe care sa le petreceti impreuna fara sex.com/ReinventareFeminina © 2013 . ti-am zis: masaj. Si cat de mult iti place si cat de bine-ti face. Si pot sa te trezesti. ceva-ti lipseste. ai putea sa. e ca si cum ai astepta publicitatea in mijlocul filmului. Anuntati-o ca veniti din partea RF. sa facem dragoste incet. http://www.GhidulTuturorFemeilor. nu ai placere. si cat de mult ne retinem. -------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- Pentru a ramane in legatura cu Lia. Participantele in cadrul programului “Reinventare Feminina” au 20% reducere la o sedinta de consiliere cu Lia. Iar daca nu esti sexuala. iar Lia va stii sa va ofere reducerea. ci din nou. pe muzica. de a fi vulnerabil. dar cu atingere. a face dragoste incet si fii constienta la felul in care faci dragoste. Bucura-te. Nu e scopul in sine orgasmul. nu tipam ca ne trezim toti vecinii.bolte@yahoo. cum e sa simti in interior.ro – Toate Drepturile Rezervate. dar sa te bucuri de cat de bine e. sa te poti obisnui si dupa care pur si simplu sa fii prezent. nu esti vie. 34 . Dar daca reusesti sa ai si déjà sunt persoane care trebuie sa fie obosite.com. ii puteti trimite un email pe lia. suntem atat de pudici si ne blocam energia asta. Si in momentul in care ai in cap conceptul: am nevoie de orgasm. ne abtinem. care este sex. cum ti se deschide corpul. pentru ca tu astepti publicitatea. sau poate sa fie asta de a nu-ti accepta complet sexualitatea.Dar putini dintre noi reusim sa stam in intimitate. partea asta de placere tine de chakra 2. Asta te aduce in contact cu starea de placere. Dar ca sa ajungeti acolo eu recomand masaje. nu acceptam ca ne place. Si la fel. sa iubim incet. n-ai pofta de viata. Si cu cat ajungi sa-ti activezi chestia asta cu atat ajungi sa-ti fie mai usor in momentul in care esti in intimidate cu cineva.