Cu o zi inainte am fumat pentru prima data salvia div.

Experienta a fost absolut cu totul si cu totul neobisnuita si iesita din orice fel de tipare personale mentale. Am avut nevoie de o canitate mai mare pentru a fi proiectat in acel spatiu specific. In prima faza am simtit o stare de ameteala ca si o betie. Apoi dupa ultimul fum am inceput sa vad cum realitatea se cojeste ca o hartie pusa pe foc care se strange sub influenta caldurii, flacarilor. Vedeam cum absolut totul se dizolva, oamenii din jurul meu devin modele matematice complexe fractalice pentru a disparea ca un fum. Vedeam cum mobila, cladirea, realitatea din jur efectiv dispare. Simteam ca-mi pierd complet identitatea si am inceput sa ma privesc din perspectiva trecutului, incercand sa imi pastrez o particica din ceea ce sunt. M-am dus in constiinta(nu stiam de ce atunci) in toaleta din casa parinteasca si vedeam efectiv cum amintirile mele se desprind din mine ca niste petale care nu mai pot fi lipite inapoi pe floare. Simteam ca nu mai sunt si ca tot ceea ce am considerat ca e universul se incheie in acel moment. Simteam ca experimentez stergerea mea din existenta si impreuna cu mine a intregii lumi. Perceptia asupra lumii era ca si cum ar fi o complexa tesatura, patern in care coexista absolut totul – planete, oameni, tehnlologie, filozofie, iubire etc iar acesta tesatura se afla intre 2 pagini a unei carti... iar creatorul care o „citeste” tocmai intoarce pagina si creatia devine inexistenta. Am experimentat in constiinta maha-pralaya. Si in momentul in care ultima bucata de constiinta se desprindea de mine si ramaneam energie in vid fara forma sau directie am perceput cum creatorul... care citea cartea lumii isi da seama ca parca ar vrea sa „reciteasca” ultimul rand si intoarce inapoi pagina si tot universul e reacreat intr-o clipa exact cum a fost si incetat inainte ca si creatie. Incetul cu incetul ce era in jurul meu incepea sa aiba sens iar. Oamenii erau recompusi in existenta din aceleasi modele matematice fractalice complexe. Simteam ca si cum mi s-ar fi dat inca o sansa la viata. Dar nu doar mie ci tuturor. Nu mi-a venit sa cred cat de intens am putut simti disolutia, resorbtia universului. Constiinta mea nu era in stare decat sa observe cat de efemer e totul, cat de lipsit de materialitate este asa zisul material. Eram unimit si plin de consternare in fata miracolului creatiei si resorbtiei. M-a marcat profund... si am revenit asupra ideei de mai multe ori. Experienta a durat 10 minute dar efectiv timpul nu a contat putea sa fie si 10 secunde si 10 zile. Nu as fi fost surprins sa mi se zica ca a trecut si mai mult. A doua zi am baut ayahuasca. Dupa o perioada destul de lunga (mi se pare mie acum) in care am incercat diverse combinatii de plante pentru ceai am simtit ca vreau sa ma intorc la bautura standard, simpla, fara adaugiri. Fiind ocupat cu tot felul nu am apucat sa mananc dimineata si pe la ora 14 mi-am dat seama ca mi-e f foame si am nevoie sa mananc pentru a imi pastra forta. Am mancat tot felul de porcarii... legume si orez si vinete cu mult usturoi amestecat cu paine, samnta etc... pe scurt nu mancarea usoara care sa se digere

imediat. Pe la 16.30 am baut primul ceai si dupa inca 30 de min al doilea... o cantitate relativ mica, ceai proaspat facut. Efectul a aparut aproape imediat, la cateva minute... 5-10. Starea de greata era aproape inexistenta. Am simtit sa ma intind si sa ma invelesc. Stiu ca pentru o perioada care mie mi s-a parut scurta si agitata (dar uitandu-ma la ceas am remarcat ca trecuse mai bine de 2h) am incercat sa ma pun „in armonie” cu forta, energia plantei, a plantei. Simteam ca vrea sa ma duca si imi era greu sa ma las dus de val. Dupa ce am vazut cat e ceasul m-am ridicat si dus la baie sa vomit. Nu e prima data cand mi se intampla asta si anume din cauza faptului ca am mancat cu putina vreme inainte sa mi se blocheze stomacul si sa nu pot vomita. Mam straduit... tare... simteam ca e f intensa energia si aveam nevoie de o supapa. Ne vrand sa iasa am baut 2l de apa pentru a avea ce voma... Nici asa nu am putut. O perioada am stat in baie pana m-am hotarat sa accept situatia si sa fac tot ceea ce pot pentru a fructifica aceasta ocazie de a ma lasa pe mana spiritului plantei. M-am intors in camera si imediat ce am intrat in spatiul pregatit al camerei mi s-a schimbat starea si am inceput sa simt ca vreau sa dansez pe ritmul muzicii... oarecum tendinta era tribala. Apoi, de data asta nu m-am mai asezat in pat ci pe jos, pe covor. Am inceput sa simt cum ma conectez la esenta energiei planetei pamant. Am inceput sa simt, sa stiu cum prin venele mele circula sangele ei. Am inteles imediat ca prima parte a calatoriei si apoi tentativa mea de voma nereusita are legatura cu stress-urile din mine si ca pentru a ma rezolva interior trebuie sa raman conectat la energia ei. Din cauza diferentei foarte mare de intensitate energetica simteam cum corpul mi se unduieste, misca, aluneca pe covor in miscari complet ne-gandite si ne-voluntare dar absolut necesare pentru a ramane in acea vibratie. Le simteam foarte armonioase. Interior nu mai perceapeam limitarea data de mobilitatea oaselor sau a ligamentelor. Am simtit cum fiecare gand e suficient de puternic pentru a crea o realitate. Am simtit ce inseamna sa iti vezi adn-ul, sa il intelegi si sa poti scrie in el coduri noi, sau activa conduri latente. Am simtit cum abosolut toate caile spirituale autentice duc in acesi punct. Ca indiferent de metodologie, de curs, exact ca izvoarele care se transforma in rauri si apoi in fluvii si incetul cu incetul coboara spre mare la fel este si in spiritualitate. Drumul desi poate fi aparent ratat mai devreme sau mai tarziu vei ajunge, scos de curent, la mare. Traiam acest aspect prin perspectiva unui om care s-a abandonat cu totul. Nu mi-am mai pastrat nici un fel de „plasa de siguranta”, nici un fel de ramasita energetica care sa „pastreze controlul”. Imi simteam sangele cum circula prin corp si simteam cat de fragili suntem, cum o taietura, zgarietura a pielii poate duce la moarte daca e intr-un punct fragil. Imi simteam incheieturile de la maini si de la picioare ca fiind cele mai vulnerabile zone ale mele. Dar in acelasi timp nu ma simteam in primejdie. Starea era foarte intensa. La un moment dat m-am apucat sa zgarai cu unghiile covorul si simteam nevoia sa apas tare si stiam in timp ce faceam asta ca

nu conta daca imi rup unghiile sau daca mi le intorc peste cap. Stiam ca nimic nu conteaza decat sa ma abandonez, sa ma deschid, sa iubesc. Unul din scopurile calatoriei era legate de „drumul” meu in aceasta viata ... de faptul ca inca nu mi-am gasit „armonia”, locul interior. Am inteles in timpul calatoriei ca sunt ca si babuta care-si cauta ochelarii in timp ce-i are pe nas ... am inteles ca sunt deja pe drum si ca nu am cum gresi pentru ca nu exista bine sau rau. Nu exista eroare. Am inteles ca eroarea, binele, raul apare in dualitate si ca in momentul in care te abandonezi vointei divine (sau in cazul meu de acum energiei pulsatorii a planetei, a Mamei Gaia) frica nu isi mai are rostul. Intelegand asta m-am deschis spre partea intunecata din mine, spre partea tenebroasa. M-am lasat patruns de ceea ce pot numi umbrele personalitatii, constiintei mele. Si am inteles ca intunericul e complet nerelevant. Am stiu ca intunericul nu conteaza. Deschizandu-ma spre el, fiind in acea stare de conectare la energia lui Gaia umbra s-a alchimizat. Perceptia a fost ca si cum chiar si in „intunericul cel mai plin de bezna” exista atat de multa lumina incat poti orbi din cauza ei. Am perceput intunericul ca o creatie a luminii, un fel de adaptare divina in acord cu dualitatea care se afla in propria noastra fiinta. In tot acest timp aproape in continu m-am unduit . Perceptia era asemanatoare cu o trezire a lui kundalini pe shushuna nadi. Bineinteles nu am nici un fel de reper concret ca ceea ce am traiat chiar a fost asa si nu au fost pur si simplu niste Walt Disney-uri. Mi-as dori ca aceasta situatie sa fie verificabila tehnic desi efectiv eu nu am nevoie de o alta pentru a sti cat de mult m-a marcat. Simteam cum orice fel de gest care il fac e plin de iubire si fericire. Simteam cum sunt pe linia subtire intre „sanatate mentala” si „pierdere individualitatii mele pentru lumea asta” si eram bucuros si plin de incredere si ma simteam complet protejat. Stiam ca nu are cum sa mi se petreaca nimic din ce nu trebuie, din ce nu e „scris”. Am inteles inca o data ca moartea nu exista, ca trecerea dintr-un plan in altul sunt doar aspecte diferite ale iluziei in care ne aflam. Aveam nevoie sa ma aud si am inceput sa imi repet anumite cuvinte ca pentru a mi le fixa... cuvinte ca iubire, deschidere, intelegere, abandon, straduinta, prezent. Simteam ca am nevoie sa ma deschid spre univers cu tot ceea ce pot , cu tot ceea ce sunt. Mi-am presat fruntea, ajna cu unghiile (dimineata am vazut ca m-am zgariat destul de tare) si m-am muscat de palme. Nu stiu alt motiv decat acela ca vroiam sa simt. Sunt convins ca parte mare din experienta asta a fost influentata de calatoria cu salvia. Sunt convins ca aceasta experienta a venit ca un rezultat a tot ceea ce sunt eu si ca a fost nevoie de fiecare bucata de constienta din mine pentru a face fata, pentru a putea procesa interior avalanja de ganduri non-duale. Am stiut ca gandurile mele nu sunt ale mele ci ale planetei, ale oamenilor de pe ea. M-am gandit la cateva persoane cu mult drag si „le-am atins” in constiinta mea. Stiam ca am facut-o. Cand am revenit aveam sms-uri de la fiecare la care m-

am gandit. Am intrat intr-un fel in aceasta calatorie si am iesit altul. De fiecare data altul si in acelasi timp ... acelasi. Mi-am privit de mai multe ori mainile, palmele si eram surprins sa descopar cat de zbarcite si batrane sunt. Aveam senzatia ca in loc de piele am ceva ca si textura de scoarta de copac. Radeam de mine si apoi radeam de rasul meu si apoi imi dadeam seama ca nu am scos nici un sunet ci radeam in gand cu toata fiinta fiind inundat de bucurie si fericire. In tot acest timp procesand interior conceptul de viata/moarte/iluzie/realitate/dualitate. Am inteles cum unele structuri energetice efectiv nu sunt pregatite pentru astfel de energii si se scurcircuiteaza (zic asta gandindu-ma la cazuri de supradozaj cu tot felul de droguri). E greu sa spun cum stiam dar clar e ca stiam, stiam ce gandeste cineva sau cum este cineva doar raportandu-ma la acea persoana. Era ca si cum pot sti ce face, cum este inainte ca el, acel alt individ poate sa-si dea seama. Imi putea da seama de miscari care apar in constiinta inainte sa apara efectiv in fizic. Genul asta de fenomen a fost foarte intens pe tot parcursul tripului. Mi-am dat seama ca nu e pentru oricine genul asta de experienta. Pentru a putea face fata la ea trebuie sa fii cu adevarat un cautator in interiorul tau care e gata sa isi infrunte fricile, care e gata sa se abandoneze. Interior stiu ca am traversat diverse variante, [uni-]versuri ale lumii inconjuratoare. Am ajuns sa apreciez si mai mult viata la modul general si in cazul meu personal. Timpul nu a mai contat. La final m-am uitat la ceas era 22.30. Pana pe la 1 noaptea am mai avut perceptiile modificate si apoi incetul cu incetul mi-am revenit complet. Acum... dupa mai bine de 24de h de cand am baut ceaiul pot sa evoc fiecare stare si sa ma abandonez interior efectului care apare.