Cpt. Cdor. Conf. Univ. dr.

Pompiliu Golea

ECONOMIE
- IDD-

Lucrări de referinţă:
Pompiliu Golea, Economia de piaţă modernă, Ed. Muntenia & Leda, Constanţa, 2002; ISBN- 973 –8304-06-7 Pompiliu Golea,, Iuliana Pârvu, Economie, Ed. Ex Ponto, Ed. Ex Ponto, Ediţia a I-a, Constanţa, 2003, ISBN- 644-151-2 Discutat în şedinţa Comisiei Didactice din luna 10 septembrie 2004

2

CUPRINS
Cuvânt înainte I INTRODUCERE ÎN STUDIUL ECONOMIEI DE PIAŢĂ MODERNE 1.1 Atenuarea tensiunii dintre nevoile umane şi resursele economice – mobil al activităţii economice 1.2 Piaţa şi economia de piaţă II 2.1 2.2 2.3 III 3.1 3.2. 3.3 IV 4.1 4.2 ELEMENTE DE ANALIZĂ MICROECONOMICĂ Comportamentul consumatorului Comportamentul producătorului Concurenţa TIPURI DE PIEŢE SPECIFICE ECONOMIILOR MODERNE Eşecul pieţelor. Bunăstarea socială Veniturile fundamentale în economia de piaţă Tipuri de pieţe specifice economiilor moderne ELEMENTE DE ANALIZĂ MACROECONOMICĂ Rolul statului în economie. Obiectivele managementului guvernamental BIBLIOGRAFIE

3

asigurarea echilibrului economic global precum şi problematica integrării economice. Ideea romantică a lui Adam Smith. În prima secţiune intitulată “Introducere în studiul economiei de piaţă moderne” se abordează problematica nevoilor şi resurselor economice punct de plecare în abordarea legii rarităţii resurselor care constituie mobilul întregii activităţii economice ce se desfăşoară în baza legilor economice obiective. În fine. asigurarea unei ocupări cât mai depline a forţei de muncă. Se porneşte aşa cum este firesc. costurilor de producţie precum şi a raţionalităţii şi activităţii economice. de la rolul statului în economie şi de la obiectivele urmărite de acesta în cadrul restrictiv conferit de lege: asigurarea creşterii economice. Din considerentele arătate mai sus şi din confruntarea constructivă cu opiniile studenţilor la orele de curs şi de seminar s-a născut această lucrare structurată pe patru secţiuni care îşi propune să prezinte într-o versiune teoretico-aplicativă. care are ca finalitate oferta producătorului. unele coordonate esenţiale ale economiei de piaţă moderne. Se creează astfel posibilitatea studierii întâlnirii cererii cu oferta ceea ce ne permite să abordăm şi problematica concurenţei. În favoarea afirmaţiei noastre. potrivit căreia “mâna invizibilă” realizează echilibrele economice este nu numai desuetă dar şi total neproductivă deoarece creează disfuncţionalităţi majore în economie. Lucrarea prezintă numai coordonatele esenţiale ale teoriei economice ceea ce impune celor pasionaţi de acest domeniu.A. continuarea studiului prin aplecarea asupra vastei literaturi economice. problematica factorilor de producţie. atenuarea proceselor inflaţioniste. Din perspectiva teoriei consumatorului se studiază problematica utilităţii economice care are ca finalitate problematica cererii iar din perspectiva teoriei producătorului.) “se bazează pe principiile capitaliste. asigurarea unor raporturi de schimb eficiente şi implicit a unei balanţe de plăţi echilibrate precum şi a unui curs de schimb real cât mai avantajos. Demersul nostru este perfectibil. Autorul 4 . În acest mod se deschide posibilitatea abordării problematicii pieţei şi economiei de piaţă. un sistem mixt în care se îmbină în proporţii diferite elemente ale economiei de comandă şi ale economiei de piaţă clasice. Această secţiune constituie interfaţa dintre microeconomie şi macroeconomie. însă cel mai bine este caracterizată ca o economie mixtă sau ca un amestec de sectoare private şi publice”.U. Abordarea celei de a treia secţiuni intitulată “Tipuri de pieţe specifice economiei de piaţă moderne” ne permite să analizăm problematica eşecului pieţelor. putem cita remarca făcută de prestigioşii economişti americani Allen Douglas.Cuvânt înainte Economia de piaţă modernă poate fi considerată pe bună dreptate. Edwin Miller şi Ragh Nath care arată că cea mai performantă economie a lumii (S. motiv pentru care mulţumesc anticipat celor care îmi vor oferi sugestii în vederea îmbunătăţirii ulterioare a lucrării. a patra secţiune intitulată “Elemente de analiză macroeconomică” îşi propune să abordeze într-o formă sintetică problematica macroeconomiei. veniturile fundamentale în economia de piaţă şi o serie de pieţe caracteristice în cadrul economiilor moderne. A doua secţiune denumită “Elemente de analiză microeconomică ” tratează cu ajutorul unor studii de caz comportamentul agenţilor economice din perspectiva teoriei consumatorului şi respectiv a producătorului.

d) În condiţiile acţiunii legii rarităţii.CAPITOLUL I Introducere în studiul economiei de piaţă moderne Scurtă prezentare a capitolului În acest capitol se va aborda problematica nevoilor şi resurselor şi pe această bază se va scoate în evidenţă acţiunea legii rarităţii şi implicaţiile sale în domeniul economic. Resursele constau din totalitatea bunurilor oferite de natură sau produse de om şi utilizate de acesta în activităţile sale în scopul satisfacerii nevoilor. 1.1 Tensiunea dintre nevoi şi resurse economice – mobil al activităţii economice Nevoile umane reprezintă ansamblul cerinţelor care se manifestă ca dorinţe subiective ale omului pentru consumarea. modul de apreciere a utilizării resurselor limitate a dus la conturarea a două abordări ale economiei: normativă şi pozitivă. structura şi intensitatea nevoilor umane. între nevoi şi resurse se manifestă o tensiune determinată de acţiunea legii rarităţii conform căreia volumul. În economia modernă riscul şi incertitudinea se găsesc în diferite proporţii iar activităţile economice din cadrul micro sau macroeconomiei sunt guvernate de legile economice obiective. să caracterizeze formele de organizare ale activităţii economice. oamenii aleg resursele şi le ierarhizează într-o manieră care să le permită o cât mai bună satisfacere a nevoilor. Obiective: • • • • să definească nevoile umane şi resursele şi pe această bază să explice legea rarităţii şi implicaţiile acţiunii acesteia. să determine în cadrul unui studiu de caz costurile de oportunitate şi să explice semnificaţia lor pentru fundamentarea deciziilor agenţilor economici. Activitatea economică este sinonimă cu economia. Ea poate fi definită prin prezentarea unor elemente de caracterizare: a) Activitatea economică reprezintă o luptă împotriva rarităţii în vederea rezolvării tensiunii dintre nevoi şi resurse. 5 . contemplarea unor factori de satisfacţie acestea devenind efective (reale) în funcţie de gradul de dezvoltare economică a societăţii precum şi de nivelul de cultură şi civilizaţie la un moment dat. Implicaţiile acţiunii acestei legi sunt: a) Determină utilizarea raţională a resurselor limitate. utilizarea. structura şi calitatea resurselor se modifică mai încet decât volumul. c) Datorită faptului că resursele sunt limitate în raport cu nevoile în continuă creştere şi diversificare. să explice conceptul de economie funcţională în contextul integrării în Uniunea Europeană. b) Alegerea uneia sau alteia dintre alternative înseamnă în acelaşi timp sacrificarea unor resurse potenţiale. Datorită faptului că resursele au un caracter limitat în raport cu caracterul nelimitat al nevoilor.

Urmarea primei direcţii este apariţia de noi ramuri şi noi profesiuni. El ne arată cum. ecologice. în timp ce în prezent în manufactura capitalistă procesul tehnologic a fost divizat pe operaţii iar muncitorul nu mai execută produsul în întregime ci se specializează în executarea unei singure operaţii. tehnice. Această delimitare s-a realizat prin intermediul diviziunii muncii care este definită în literatura de specialitate ca fiind procesul de desprindere şi diferenţiere a diferitelor activităţi economice specializate autonome. Din această perspectivă. industria chimică. există o interferenţă a acestora cu alte genuri de activităţi: social-culturale. Între cele două tipuri există o strânsă legătură: de regulă diviziunea muncii începe prin a fi intensională pentru ca ulterior ea să devină extensională. a condus la creşterea complexităţii activităţii economice şi a generat autonomizarea acestora. consumul. redăm sintetic elementele arătate anterior: Tipuri fundamentale de activităţi Producţie Repartiţie C Consum ECONOMIA NAŢIONALĂ DOMENII RAMURI SUBRAMURI 6 . repartiţie. acul de gămălie fiind aşadar rezultatul muncii tuturor. Urmarea celei de-a doua direcţii este specializarea oamenilor pe faze ale procesului de fabricaţie în cadrul unei ramuri sau profesiuni. analizează procesul diviziunii muncii în interiorul unei fabrici de ace de gămălie. înainte acul de gămălie se obţinea în atelierul meşteşugăresc de tip feudal prin executarea tuturor operaţiilor de prelucrare de către fiecare lucrător în parte. d) Dezvoltarea societăţii a condus la autonomizarea unor activităţi economice distincte. un exemplu ni-l oferă economistul englez Adam Smith care în lucrarea sa „Avuţia naţiunilor”. politice. Diviziunea muncii s-a desfăşurat şi se desfăşoară şi în prezent în două direcţii principale: în extensiune sau pe orizontală şi întensională în adâncime sau pe verticală. Cecetarea ştiinţifică. cibernetica sunt produse ale diviziunii muncii în extensiune. s-au delimitat principalele activităţi economice de producţie. instructive.b) Activitatea economică reprezintă un sistem la care participă şi în care se înscriu toţi agenţii economici. schimbul (circulaţia). Din această perspectivă. repartiţia. astfel se pot distinge următoarele activităţi fundamentale: producţia. schimb şi consum prin a căror agregare şi acţiune emergentă a apărut economia naţională. Prin schema următoare. c) În societatea contemporană activităţile economice nu se întâlnesc în formă pură. Multiplicarea şi diversificarea nevoilor. Toate elementele prezentate ne permit să definim activitatea economică ca fiind acel proces de administrare eficientă a resurselor limitate cu posibilităţi alternative de utilizare în vederea satisfacerii nevoilor.

Risc social •este provocat de evenimente sociale majore Risc politic •determinat de evenimente politice majore cum sunt războaiele. mediu şi lung şi iau în calcul un risc mare • în analizele pe care le fac ţin cont de comportamentul celorlalţi concurenţi • iau decizii în condiţii de incertitudine. • adoptă un comportament de negociere încercând să instituţionalizeze unele variabile turbulente. FORME Riscul pur Microeconomic Macroeconomic Mondoeconomic Incertitudinea –se caracterizează prin posibilitatea apariţiei unui eveniment care nu poate fi cuantificat de agenţii economici.În cadrul economiei de piaţă. riscul şi incertitudinea se găsesc în diferite proporţii determinate de tipurile de mediu în care-şi desfăşoară activitatea agenţii economici. Stabil Concurenţă perfectă Instabil Concurenţă imperfectă Modificări frecvente şi imprevizibile Modificări frecvente bruşte şi imprevizibile Concurenţă Turbulent Imperfectă Printre cauzele obiective care determină riscul se pot enumera:: • schimbarea condiţiilor economice în timp. Riscul se prezintă sub mai multe forme: NIVEL CARACTERIZARE A RISCULUI •este accidental. • schimbări tehnologice rapide. Risc economic •determinat de dezechilibre macroeconomice mai importante. neintenţionabil şi asigurabil •agenţii economici se pot asigura fiind susceptibil de a aduce profit. Riscul •agenţii economici au posibilitatea de a pierde sau de a câştiga speculativ •se asigură cu multe greutăţi Riscul de • se impune existenţa unui profit mare care să acopere riscul neplată de faliment Riscul •în cazul introducerii în activitatea economică a unei inovaţii inovaţional răsplătind reuşita inovaţional. distinge următoarele tipuri de mediu în care îşi desfăşoară activitatea agenţii economici: Tip mediu Tip de piaţă Evoluţia variabilelor Modificări rare şi previzibile Comportamentul agenţilor economici • iau decizii pe termen scurt şi iau în calcul un risc mediu • elaborează programe de producţie pe termen scurt • comportamentul propriu este cel mai important • iau decizii pe termen scurt. Literatura de specialitate. Riscul de ţară •are în vedere situaţia când o ţară nu poate restitui creditele primite de regulă de la organisme bancaro – financiare internaţionale. 7 . Riscul – se caracterizează prin posibilitatea apariţiei unui eveniment care poate fi cuantificat cu ajutorul unei legi probabilistice ce poate fi cunoscută de agenţii economici.

În acest mod. Economistul Raymond Barre scotea în evidenţă două caracteristici ale economiei de piaţă: • Tendinţa de creştere a riscurilor . Evaluarea riscului este necesară deoarece pot apare următoarele ameninţări: Astfel Agenţia Internaţională de Credit a realizat o listă cu “10 ameninţări” majore pentru supravieţuirea unei firme: 1. dimensiunii şi interdependenţei activităţilor precum şi transformărilor sociale. Aceste cauze descrise anterior pot determina transformări pe parcursul realizării şi exploatării obiectivului real. 6. • modificări ale cursurilor valutare. 5. Probleme cu creditele – nu există resurse pentru rambursarea datoriilor.Lipsa de capital –s-au făcut prea mari investiţii în active fixe şi nu există suficient capital circulant pentru continuarea procesului de producţie. 3. În esenţă conţinutul managementului riscurilor. constă dintr-un proces sistematic cu următoarele componente: .explicată de acesta prin accelerarea progresului tehnologic. . • atitudinea optimistă sau pesimistă a echipei de analiză. • modificări ale preţului. riscul se referă la posibilitatea ca un eveniment nefavorabil să se producă. Expansiune necontrolată –se lansează produse pe o piaţă care nu a fost cercetată în prealabil.• invalidarea experienţei anterioare.măsurarea gradului de gravitate al acestora. 4.cunoaşterea factorilor potenţiali ce ameninţă securitatea întreprinderii. Capitalizare neadecvată . • cunoaşterea imperfectă a variabilelor exogene. transformări cu efecte pozitive sau negative asupra rezultatelor economice aşteptate. 7. Din profitul obţinut se plătesc dividendele şi partea investiţiilor va fi mică. ameninţări şi oportunităţi 2.nu există interes pentru ridicarea gradului de pregătire profesională al celor angajaţi 9. 8. Proasta gestionare a stocurilor – necuantificarea corectă a loturilor optime conduce la apariţia unor ”locuri înguste”. • erori de analiză tehnică sau economică. Birocraţia – se regăseşte în activităţile ale căror rezultate nu mai sunt satisfăcătoare. Probleme cu personalul – dacă activitatea se concretizează cu performanţe slabe. dacă riscul este mare.eficienţa utilizării activelor fixe este scăzută. Lipsa de experienţă şi de calificare . 10. dividendele cerute de investitori vor fi mari. • impactul mediului înconjurător. eveniment care va modifica veniturile aşteptate. Prea mult capital în active fixe . • Nevoia crescândă de securitate a întreprinderii.Amplasarea greşită a afacerii – ţine de politica de marketing şi presupune neanalizarea celor patru grupe de variabile: puncte forte şi puncte slabe ale firmei. 8 . personalul va fi tentat să îşi găsească alt loc de muncă. • intervenţii ale statului.este determinată de riscul activităţii.

culturale. studiul organizării întreprinderii: . în majoritatea întreprinderilor nu există o departajare clară între managementul general al întreprinderii şi managementul pe domenii – producţie.planificarea. Procesul de evaluare. De exemplu societatea românească se află în mijlocul unor profunde transformări politice. Rolul unei persoane care se ocupă cu problemele managementului riscului este asemănător cu cel al unui revizor contabil.: sistemele de transport feroviare.reducerea efectelor prin prevenire şi protecţie. incluzând cele de producere şi transport ale electricităţii. 9 . “auditeur des risques” (Franţa) etc. . poliţia.efecte de pârghie financiară şi operaţională. analiza generală a situaţiei financiare şi a rezultatelor: . structurală şi informaţională. armata). bugetele şi controlul de gestiune. sociale.echilibrul financiar pe termen scurt şi termen lung. 4. marketing şi managementul riscurilor.factorii de sensibilitate ai profitului. 3.identificarea ciclurilor de activitate şi a fluxului de operaţiuni semnificative. • Băncile şi sistemul financiar ale unei ţări.rezultate: analiza structurii produselor şi a cheltuielilor. Problema riscului se pune cu aceiaşi acuitate şi la nivelul macroeconomic. navale. fapt care afectează viaţa fiecăruia dintre noi. Evaluarea generală a riscului cuprinde “trei segmente”: 1. analiză şi gestiune a riscurilor este încredinţat unor persoane specializate care au menirea de a furniza informaţii pertinente în flux permanent managementului de top al întreprinderii..transferul acelor efecte ce nu pot fi gestionate de întreprinderi către societăţile specializate în gestiunea riscurilor Responsabilitatea deciziei în condiţii de risc Deşi în societatea contemporană se accentuează rolul riscurilor în procesul decizional al managementului de top. . . • Serviciile vitale suport ale activităţilor umane (sanitare. 2. Aceste persoane sunt denumite în literatura de specialitate: “risc –manager” (SUA).situaţia financiară :utilizarea fondurilor pentru investiţii. apărarea civilă. Societatea Cunoaşterii spre care ne îndreptăm va depinde de performanţele infrastructurilor critice care în literatura de specialitate sunt definite prin: • Structurile informatice şi de comunicaţie. . • Structuri de distribuţie fizică ale resurselor ex. . rutiere.organizarea procesuală. . aeriene. ale petrolului şi ale gazului natural. • Sistemele de energie.economia naţională în ansamblu. Întreprinderile mici şi mijlocii apelează la persoane specializate din afară. financiar. analiza surselor interne şi externe de finanţare: .întreprinderii. economice. aprecierea mediului: . .

d) monetarizarea economiei naţionale. • protejarea concurenţei libere şi loiale. literatura de specialitate a conturat două moduri de organizare şi desfăşurare a economiei: economia naturală şi economia de schimb. Făurirea unei economii de piaţă viabile în România presupune analizarea cauzelor care au dus la disfuncţionalităţile resimţite în viaţa economică reală precum şi luarea unor măsuri care să ducă la realizarea obiectivelor dezirabile. În contextul mutaţiilor survenite pe continentul european privind integrarea în Uniunea Europeană a fost elaborat un nou concept privind organizarea activităţii economice – economia de piaţă funcţională. c) activitatea economică gravitează în jurul pieţei. c) este extinsă mai ales la nivelul microeconomiei. b) economia de piaţă este o economie de tip concurenţial în care piaţa este una din principalele modalităţi de reglare a activităţii economice. e) comportamentul agenţilor economici atât producători cât şi consumatori este determinat de calcule de eficienţă economică. 2 Piaţa şi economia de piaţă Nevoile umane se satisfac prin autoconsum şi schimb. piaţa ocupă un loc central. e) legăturile economice între agenţii economici se realizează sub forma fluxurilor economice. El se prezintă sub două forme: autoconsumul final şi autoconsumul intermediar. Corespunzător celor două modalităţi de satisfacere a nevoilor umane. liberalismul economic şi proprietatea privată sunt prezente în economie cu grade diferite de manifestare de la ţară la ţară. • eradicarea evaziunii fiscale. • stabilirea şi punerea în practică cu fermitate alte acţiuni şi măsuri necesare pentru ca economia de piaţă să devină relativ funcţională 10 . Autoconsumul desemnează procesul de utilizare a propriilor rezultate pentru satisfacerea nevoilor. spaţiul economic fiind piaţa. Schimbul desemnează procesul de înstrăinare de către agentul economic a rezultatelor propriei activităţi acesta primind în contraprestaţie alte bunuri necesare inclusiv monedă. Pentru a avea economie de piaţă funcţională se impun umătoarele măsuri la nivel guvernamental: • promovarea şi afirmarea cu fermitate a liberei iniţiative. b) autonomia. • garantarea proprietatăţii private. În lumea contemporană economia de piaţă se prezintă sub forme diverse dar cu unele trăsături fundamentale comune dintre care menţionăm pe următoarele: a) indiferent de coloratura politică a diferitelor guverne. Economia de schimb este tipul de economie predominant în cadrul economiei moderne cu următoarele caracteristici: a) specializarea agenţilor economici în obţinerea unor bunuri. Economia de piaţă modernă nu poate fi concepută în afara pieţei cum nici relaţia în sens invers nu poate fi eludată. corupţiei şi blocajului financiar. independenţa economică a agenţilor economici fundamentată pe o anumită formă de proprietate. Funcţionalitatea economiei este dată de posibilitatea agenţilor economici de a se desfăşura pe o piaţă liberă dominată de relaţiile concurenţiale. de mentalităţi şi trăsături de ordin cultural ale naţiunilor. competiţie corectă şi transparentă. În acelaşi timp oportunităţile pieţei stau la baza economiei de piaţă moderne şi eficiente. f) bunurile produse îmbracă forma de marfă. După cum ne relevă cvasiunanimitatea lucrărilor din acest domeniu.1. în analiza economiei şi mecanismului economiei de piaţă. • asigurarea de şanse egale . Economia de piaţă produce pentru piaţă iar piaţa validează eficienţa economiei de piaţă. d) este o economie de profit .

sacrifică 8y produce 1x………………………sacrifică 8/12=0.sacrifică 12x produce 1y………………………..5x 0.87x 2.sacrifică 18y produce 1x…………………… ..25y Dacă se specializează în producerea bunului y atunci costurile de oportunitate vor fi: produce 18y………………………. 1.sacrifică 16y produce 1x……………………….25y 0...Studiu de caz: Fundamentarea deciziilor agenţilor economici fundamentată pe determinarea costurilor de oportunitate Presupunem că avem trei agenţi economici care dispun de potenţial tehnologic şi resurse atrase în procesul de producţie care le permit obţinerea următoarelor alternative de producţie A respectiv B: Agentul economic A B C X – buc 12x 14x 8x Alternativa Y-buc..sacrifică 8/18=0.14y Dacă se specializează în producerea bunului y atunci costurile de oportunitate vor fi: produce 16y……………………sacrifică 14x produce 1y…………………… sacrifică 14/16=0.66y Dacă se specializează în producerea bunului y atunci costurile de oportunitate vor fi: produce 8y……………………….66y 1.14y 0.sacrifică 16/14=1. 8y 16y 18y Se pune problema luării unei decizii: în fabricarea cărui tip de produse se va specializa fiecare agent economic Rezolvare: În acest scop se determină costurile de oportunitate: • • În cazul agentului A: Dacă se specializează în producerea bunului x atunci costurile de oportunitate vor fi: produce 12x…………………….sacrifică 12/8=1.sacrifică 18/8=2.sacrifică 8x produce 1y……………………….87x În cazul agentului C Dacă se specializează în producerea bunului x atunci costurile de oportunitate vor fi: produce 8x…………………….5x În cazul agentului B Dacă se specializează în producerea bunului x atunci costurile de oportunitate vor fi: produce 14x…………………….44x • • • • 11 .44x Valorile costurilor de oportunitate pot fi centralizate în următorul tabel: Agentul economic A B C Alternativa CopX – buc CopY-buc.

Agentul C în alternativa Z. Specializarea agenţilor economici în obţinerea anumitor bunuri prin analiza costurilor de oportunitate este o caracteristică a economiei contemporane şi permite agenţilor economică să obţină anumite efecte utile. • Pierderea dexterităţii în executarea unor activităţi economice. • Monotonia muncii. În cele trei situaţii costurile de oportunitate sunt minime. Agentul B în alternativa Y. • Creşterea eficienţei utilizării factorilor de producţie.Agenţii economici se vor specializa astfel: • • • Agentul A în alternativa X. Între aceste efecte utile se numără: • Crearea unor interdependenţe între agenţii economici. Agenţii economici vor avea în acelaşi timp în vedere şi posibilitatea apariţiei unor efecte negative prin specializare: • Adaptarea mai dificilă la schimbările determinate de evoluţiile pieţei. 12 . • Promovarea progresului tehnic.

Utilitatea se prezintă sub următoarele forme : a) utilitatea unitară (individuală). 2. să explice echilibrul producătorului. c) oamenii trebuie să fie capabili să folosească bunurile economice.1 Comportamentul consumatorului Din punct de vedere al analizei economice. se porneşte de la obiectivele urmărite de fiecare: consumatorul – maximizarea utilităţii. să determine pragul critic de rentabilitate economică în cazul unor studii de caz. să explice comportamentul concurenţial şi anticoncurenţial în economia de piaţă. Utilitatea dobândeşte sens economic atunci când sunt îndeplinite concomitent următoarele condiţii: a) se stabileşte o relaţie între bunul respectiv şi una din nevoile umane. Utilitatea totală şi cea marginală se află într-o dependenţă specifică. să explice corelaţiile dintre costuri de producţie. să explice pe baza unui studiu de caz. producătorul – maximizarea profitului. În sens general utilitatea exprimă capacitatea reală sau imaginară a unui bun de a satisface o nevoie în baza proprietăţilor intrinseci ale acestuia. legea utilităţii marginale descrescânde. Capacitatea de a satisface o nevoie. În studierea acestora. să explice echilibrul consumatorului sub acţiunea legii egalizării utilităţii marginale pe unitatea monetară şi efectele generate de modificările în structura venitului şi preţurilor. Această dependenţă este pusă în evidenţă de legea utilităţii marginale desrescânde potrivit căreia pe măsura sporirii consumului. să fundamenteze pe baza unor studii de caz deciziile manageriale privind oferta de producţie folosind coeficienţii de elasticitate şi relaţia dintre venitul marginal şi costul marginal. formele productivităţii muncii.CAPITOLUL II Elemente de analiză microeconomică Scurtă prezentare a capitolului În acest capitol. 13 . este exprimată prin conceptul de utilitate. Obiective: • • • • • • • • să definească utilitatea economică şi să explice formele utilităţii. b) relaţia dintre bunuri şi nevoi trebuie conştientizată. c) utilitatea marginală. se abordează două mari probleme: comportamentul consumatorului. cumpără bunuri şi servicii necesare satisfacerii nevoilor. determinată de volumul consumului individual dintr-un bun economic. respectiv comportamentul producătorului. calitatea de consumator o au gospodăriile individuale care cu veniturile limitate avute la dispoziţie. b) utilitatea totală. utilitatea marginală descreşte iar peste punctul de saturare devine nulă.

. consumatorul cumpără produsul A. Ipoteza de descreştere a utilităţii marginale a fost emisă pentru prima oară de psihologul german Gossen în 1843 şi apoi reluată de toţi neoclasicii şi poate fi formulată astfel: „ suplimentul de utilitate furnizat de cantităţi crescătoare dintr-un bun.a.m.d. după care aceasta descreşte.evoluează descrescător pănă la a deveni nul în punctul de saţietate (saturare – n. Dacă cantitatea suplimentară de bunuri consumată (unitatea adiţională) reprezintă o creştere infinitezimală (foarte mică) atunci utilitatea marginală poate fi scrisă astfel: ∂UT Umg = ∂Q Putem deci defini utilitatea marginală ca fiind derivata funcţiei de utilitate.n”). în cazul nostru). Ca exemple în acest sens putem cita: prima sticlă de Coca Cola băută de un individ pentru a-şi satisface setea. până intr-un punct de saturare (X=14 u. UT (Umg) Umg UT Qc 14 . Pentru o mai bună înţelegere în sinteză. a doua pentru a purta o conversaţie cu prietenii într-un bar şi a asculta muzică ş.m. graficul de mai jos redă evoluţiile utilităţii marginale şi utilităţii totale.Să luăm un exemplu: Cu venitul pe care-l are la dispoziţie. această corelaţie este consecinţa acţiunii legii utilităţii marginale descrescânde: Pe măsura sporirii consumului. utilitatea marginală descreşte iar peste punctul de saturare aceasta devine nulă. Fiecărei cantităţi consumate îi vom asocia o utilitate totală (UTi) obţinută prin cumularea utilităţilor individuale asociate cantităţii consumate conform tabelului de mai jos: Qc 1 2 3 4 5 6 7 UT i 7 11 13 14 14 13 11 Umgi 7 4 2 1 0 -1 -2 Utilitatea marginală se calculează cu relaţia: ∆UT1 UTi − UTi −1 U mg = = Q i − Q i −1 ∆Q Exemplificăm prin creşterea cantităţii de la 0 la 1 7−0 U mg = =7 2 −1 Din tabel se constată că pe măsură ce sporim consumul. dintr-un bun utilitatea totală creşte într-un ritm din ce în ce mai mic.

000 u. poate să permită evaluarea tendinţelor de evaluare ale cererii – punct de plecare în dimensionarea ofertei.000 USD pe care-l utilizează pentru a achiziţiona două bunuri X şi Y. Să luăm două studii de caz: Dacă măsurăm utilitatea cu ajutorul teoriei cardinale: Un consumator dispune de un venit V=3. permite aprofundarea studiului domeniului şi pe această cale elaborarea unui model de comportament al consumatorului care are la bază două grupe de factori : a) endogeni (satisfacţia şi preferinţele). Structura de consum ce corespunde acestui punct are coordonatele xM. yM. Preţurile celor două bunuri sunt egale cu 1.m. b) exogeni (veniturile şi preţurile). Studierea acestor corelaţii. utilitatea marginală scade. x yM 0 M xM Relaţia dată reprezintă expresia matematică a legii egalizării utilităţii marginale pe unitatea monetară.Între intensitatea nevoii şi utilitatea marginală se realizează următoarele corelaţii: • dacă nevoia consumatorului este mai intensă. Decizia consumatorului care îi maximizează acestuia satisfacţia apare atunci când raportul dintre utilităţile marginale ale celor două bunuri este egal cu raportul dintre preţurile bunurilor respective conform relaţiei de mai jos U mx Umy = Px Py Grafic optimul consumatorului se va prezenta astfel: y În punctul M nivelul de utilitate este maxim. Extinderea analizei problematicii utilităţii. utilitatea marginală este mai mare. potrivit căreia un consumator va continua să cumpere un produs până în punctul în care utilitatea marginală a unităţii monetare cheltuite dintr-un bun este aceiaşi cu utilitatea marginală a oricărui alt bun din cadrul unui program de consum. • dacă nevoia consumatorului nu se manifestă utilitatea marginală scade. Utilitatea economică conferită consumatorului de cele două bunuri este: Qcons UTx UTy 1 10 8 2 18 15 3 24 21 4 28 26 5 30 30 6 30 33 7 35 8 - 15 . • dacă nevoia consumatorului este în scădere.

P2. P1.001 Echilibrul consumatorului se realizează în punctul în care utilitatea marginală a unităţii monetare pentru bunul X egalizează utilitatea marginală a unităţii monetare pentru bunul Y.002 0 - UTy 0 8 15 21 26 30 33 35 36 Um/Py 0.004 0. În cadrul unei expoziţii sunt prezentate şapte produse care au fost ierarhizate după preferinţe astfel: P7.006 0. Acestui punct îi corespunde acel program de achiziţii : două unităţi din bunul X şi o unitate din bunul Y. P4. P7.008 0. P3. P6.010 0.005 0. Prezentăm în continuare şi o tehnică de marketing care ne permite analiza gradului de intensitate al legăturii şi tipul ei folosind doi indicatori unul endogen (exemplu preferinţele) şi altul exogen (preţul). Produsul P1 P2 P3 P4 P5 P6 P7 N=9 Locul ocupat după Preţ -X 5 1 2 8 4 3 6 X Preferinţe.008 0. P6.Rezolvare: Se construieşte următorul tabel: Qcons 0 1 2 3 4 5 6 7 8 Bunul X Umg (X) 10 8 6 4 2 0 Bunul Y Umg (Y) 8 7 6 5 4 3 2 1 UTx 0 10 18 24 28 30 30 - UTx/Px 0.Y 6 4 5 3 2 7 1 X d X-Y -1 -3 -3 5 2 -4 5 X d2 1 9 9 25 4 16 25 89 16 . Exemplul este construit pe teoria utilităţii ordinale care permite ierarhizarea preferinţelor. P5.004 0. După preţ ierarhizarea este următoarea: P2.002 0. P4. P3.003 0. P1. Generalizare Echilibrul consumatorului se realizează la nivelul egalităţii utilităţii marginale pe unitatea monetară a diferitelor bunuri în condiţiile în care venitul destinat consumului este cheltuit în totalitate sau rămâne insuficient pentru achiziţionarea unei cantităţi suplimentare de bunuri – legea egalizării utilităţii marginale pe unitatea monetară.006 0.007 0. P5.

combinaţia optimă de consum se va deplasa pe curba de indiferenţă de la T1 la T2. combinaţia optimă de consum se va deplasa pe curba de indiferenţă de la T1 la T2. În condiţiile în care preţul bunului X creşte. Y T2 T1 Px V=const Py= const X2 X1 X În condiţiile în care preţul bunului X scade. Datorită modificării preţurilor şi veniturilor apar două efecte: efectul de substituţie şi efectul de venit. linia bugetului îşi modifică poziţia de la X1 LA X2. 17 . linia bugetului îşi modifică poziţia de la X1 LA X2. a) Efectul de substituţie Efectul de substituţie este deci determinat de variaţiile preţului uneia din cele două bunuri care fac obiectil consumului în condiţiile care preţul celuilalt bun consumat rămâne constant.58 7( 49 − 1) 336 n(n − 1) Concluzia pe care o formulăm este următoarea: Între cei doi indicatori este o legătură inversă (negativă) de intensitate medie. Consumatorul va renunţa la o parte din cantităţile din bunul X care a devenit mai scump în favoarea celor din bunul Y. rs = 1 − i =1 2 6∑ d 2 n = 1− • Efectele de substituţie şi de venit Echilibrul consumatorului nu este constant datorită modificării preţurilor şi veniturilor.Se aplică formula indicelui Spearman: 6 × 89 534 = = −0. Consumatorul va renunţa la o parte din cantităţile din bunul Y în avoarea celor din bunul X.

Aceasta semnifică faptul că s-a format o nouă combinaţie de mărfuri în cantităţi mai mari decât în situaţia liniei bugetului cu punctul optim în T1. În realitate. Aceasta semnifică faptul că s-a format o nouă combinaţie de mărfuri în cantităţi mai mici decât în situaţia liniei bugetului cu punctul optim în T1. b) Dacă nivelul venitului scade.Y T1 T2 Px V=const Py= const X1 b) Efectul de venit X2 X Efectul de venit este determinat de variaţiile venitului în condiţiile care preţurile celor două bunuri nu se modifică. Apar două situaţii după cum ne relevă figura următoare: a) Dacă nivelul venitului creşte. Y : T1 T2 X Liniile T1-T3 . efectele de substituire şi de venit se pot suprapune prin modificări simultane ale variabilelor preţ şi venit după cum ne relevă figura următoare: T3 18 . respectiv T1-T3 se numesc linii de expansiune a veniturilor. atunci linia bugetului se deplasează spre stânga de la T1 la T2. atunci linia bugetului se deplasează spre dreapta de la T1 la T3.

să existe producţie.Y : T1 T3 T2 X X1 X3 X2 .2 Comportamentul producătorului Pentru ca multitudinea de nevoi umane să poată fi satisfăcute. Indiferent care ar fi acesta. În acest capitol vor fi prezentate caracteristicile generale ale procesului de producţie şi ale combinaţiilor productive. 19 . funcţia de producţie şi se vor explica modalităţile de determinare ale costului producţiei şi ale mărimii producţiei ţinându-se cont de constrângerile economice şi tehnice.). 2. unei anumite localităţi. va fi definită productivitatea. trebuie. rolul economistului este acela de a elabora un “ghid al deciziei raţionale” prin care să se determine modalităţile de producţie şi volumul acesteia. • Factorii de producţie tradiţionali Pentru a produce. Factorii de producţie sunt resurse umane sau materiale atrase şi utilizate efectiv într-o activitate economică în vederea producerii de noi bunuri economice. în primul rând. dar există şi situaţii în care producătorii pot urmări obiective de ordin social (satisfacerea cererii unei anumite categorii de consumatori. resursele prin simpla lor existenţă. În mod curent se acceptă ideea conform căreia scopul producătorului este acela de a obţine profitul maxim posibil. Se impune o delimitare conceptuală între noţiunile de “factor de producţie” şi ”resurse’’: din punct de vedere practic termenii sunt sinonimi. Se constată datorită acestor variabile simultane că apar mai multe posibilităţi de combinaţii între bunurile consumate. etc. înainte ca procesul de producţie să se declanşeze. dar există autori care consideră că. au în raport cu procesul de producţie caracterul unui potenţial productiv. resursele trebuie implicate efectiv într-un proces de producţie. Pentru a deveni factori de producţie. în orice sector de activitate trebuie utilizaţi factori de producţie. Pentru cea mai mare parte a agenţilor economici producători care funcţionează în economia de piaţă acest fapt este valabil. Din această perspectivă studierea celor două grupe de variabile endogene (preferinţele şi satisfacţia) respectiv exogene (preţurile bunurilor consumate şi veniturile consumatorilor) constituie puncte de referinţă în analiza cererii – punct de plecare în dimensionarea ofertei producătorului.

.În literatura de specialitate se disting factorii de producţie tradiţionali şi neofactorii de producţie. Reînnoirea periodică a capitalului fix impusă de uzura fizică şi morală a acestuia. a cheltuielilor de demontare şi transport). creat prin includerea treptată în costuri a valorii capitalului fix în funcţiune şi prin recuperarea treptată a acestei valori. • Capitalul cu cele două forme: . degresivă. Uzura morală apare sub incidenţa progresului tehnic şi a condiţiilor pieţei care asigură noi tehnologii mai ieftine decât cele în funcţiune sau cu performanţe tehnicoeconomice superioare.capital fix. r – valoarea reziduală (se obţine prin scăderea din sumele încasate în urma vânzării capitalului fix scos din funcţiune. accelerată. Amortizarea reprezintă un proces care permite repartizarea costului unui mijloc fix asupra exerciţiilor financiare în care este utilizat mijlocul fix respectiv. Uzura fizică presupune deprecierea treptată a caracteristicilor tehnice ale capitalului fix ca urmare a folosirii acestora în producţie şi acţiunii agenţilor naturali.uzura morală (involuntară). Expresia bănească a uzurii capitalului fix este amortizarea.preţul de achiziţie al capitalului fix. Amortizarea liniară constă în repartizarea uniformă a valorii de inventar a capitalului fix proporţional cu durata normală de utilizare exprimată în ani. • Managementul şi marketingul. Neofactori de producţie • Tehnologiile. etc. Amortizarea mijloacelor fixe se calculează începând cu luna următoare punerii în funcţiune. până la recuperarea integrală a valorii de intrare conform duratelor normale de funcţionare. • Informaţia.uzura fizică. . fapt care impune. după o serie de cicluri de producţie înlocuirea acestora. • Statul 20 . în urma vânzării mărfurilor. sporirea cheltuielilor de întreţinere şi reparaţii. R – valoarea reparaţiilor. Aceasta se concretizează în diminuarea randamentelor orare şi zilnice ale capitalului fix. auxiliare. creşterea consumurilor specifice de materii prime. se face pe baza unui fond de amortizare (de înlocuire). V . Amortizarea ca operaţiune prin care se constituie fondul de amortizare poate fi: liniară. Mărimea anuală a amortizării în funcţie de care societatea îşi poate reînnoi patrimoniul anual se poate stabili pe baza următoarei formule: V + R −r A= T A – suma anuală a amortizării. • Natura. Studiul acestora impune ordonarea lor astfel: Factori de producţie tradiţionali • Munca.capital circulant. Uzura capitalului fix se prezintă sub două forme: . • Uzura capitalului Folosirea mijloacelor fixe în procesul de producere a bunurilor materiale duce la uzura lor.

c.b. Rata anuală a amortizării (Ra). scop în care agenţii economici vor depune o documentaţie de fundamentare. structural şi calitativ a factorilor materiali şi umani în raport cu natura activităţii economice. Funcţia de producţie descrie relaţia funcţională între intrările de factori de producţie şi ieşirile din procesul de producţie.T – durata normată de funcţionare a mijloacelor fixe. bazate pe un proces tehnologic specific. Ap = • Combinarea factorilor de producţie Utilizarea factorilor de producţie presupune o anumită combinare a lor. Una dintre cele mai utilizate modalităţi utilizate în acest sens este cea a funcţiilor de producţie. Amortizarea accelerată constă în includerea în primul an de funcţionare. a.… . b. Producătorul este permanent preocupat de alegerea unei variante optime de combinare a factorilor de producţie.) Unde: Q – producţia.factorii de producţie utilizaţi pentru a obţine producţia respectivă.c. Amortizarea degresivă este tipul de amortizare unde anuităţile descresc cu timpul de utilizare a mijlocului fix. Funcţia de producţie poate fi redată printr-o relaţie de tipul: Q = F (a. 21 . respectiv cea cu costurile cele mai mici posibile şi profiturile cele mai mari. Când factorii de producţie se caracterizează în acelaşi timp prin divizibilitate şi adaptabilitate au loc două procese concomitente. caracteristice combinării factorilor de producţie: complementaritatea şi substituirea. organic legate între ele. Acest tip de amortizare se aplică numai cu aprobarea Ministerului Finanţelor. şi se calculează folosind următoarea formulă: Ra = A × 100 V Amortizarea care se include în costul unei unităţi de bun fabricat (Ap) se calculează cu următoarea formulă: A Q Q – cantitatea de bunuri produsă anual.……. Combinarea factorilor de producţie este posibilă ca urmare a divizibilităţii şi adaptabilităţii acestora. a unei amortizări de 50% din valoarea de intrare a mijlocului fix respectiv. amortizarea se va calcula în regim liniar prin raportarea valorii rămase de amortizat la numărul anilor de amortizare rămaşi. reprezintă procentul din valoarea capitalului fix care se include anual în costuri. iar în ceilalţi ani. Combinarea factorilor de producţie reprezintă procesul de unire specifică sub aspect cantitativ. în cheltuielile de exploatare.

se numesc curbe de producţie egale sau izocuante. RMS reprezintă practic panta izocuantei. Q2. este egală cu raportul inverselor productivităţilor marginale ale celor doi factori în acel punct. în analiza microeconomică. factorii de producţie muncă şi capital pot fi folosiţi şi combinaţi în diferite cantităţi. Rata marginală de substituţie evidenţiază cantitatea dintr-un factor de producţie (∆x) necesară pentru a compensa reducerea cu o unitate a cantităţii din celălat factor de producţie (∆y) astfel încât producţia să se menţină constantă.În general însă. Q3. Yi_-1 – cantitatea din factorul substituit la două momente diferite Altfel spus. Analiza limitei până la care substituţia dintre factorii de producţie muncă şi capital este eficientă se face cu ajutorul indicatorului rata marginală de substituţie (RMS). RMS într-un punct al izocuantei. În aceste condiţii funcţia de producţie va fi de tipul: Q = F ( L. Xi – 1 – cantitatea din factorul ce se substituie la două momente diferite Yi. Grafic acest fapt se poate reprezenta astfel: K KB KA 0 LB LA B A Q3 = ct Q2 = ct Q1 = ct L Curbele Q1. se poate demonstra că. fiecare curbă corespunzând unui anumit nivel al producţiei. RMS = WmY WmX 22 . Izocuanta este ansamblul combinaţiilor de factori de producţie pentru care firma obţine acelaşi nivel al producţiei. şi ia valori diferite pe tot parcursul izocuantei. RMS între K şi L reprezintă numărul de unităţi din L care trebuie substituite unei unităţi din K pentru care producţia rămâne constantă şi se calculează după relaţia: RMS = ∆L/∆K. se au în vedere funcţii de producţie dependente de factorii de producţie muncă (L) şi capital (K).Xi –1 Xi. Există o infinitate de izocuante. De asemenea. Deci: ∆X RMS = ∆Y ∆Y = Yi – Yi – 1 ∆X = Xi . K ) În procesul producţiei. Nivelul producţiei creşte astfel: Q1 < Q2 < Q3. astfel încât să se obţină aceiaşi cantitate de produs finit.

WmL PL = WmK PK Se poate spune că. dau producătorului o informaţie tehnică asupra diferitelor cantităţi de producţie care pot fi obţinute prin diverse combinaţii eficiente ale factorilor de producţie. Astfel încât: T = L x pL + K x pK Expresia grafică a acestei ecuaţii este dreapta bugetului: K T PK P Orice punct de pe această dreaptă. Această situaţie de optim al producătorului se numeşte şi situaţie de echilibru.m. În graficul următor sunt reprezentate concomitent dreapta bugetului şi curbele izocuantelor. harta izocuantelor. Dar. 0 T PL Compararea dreptei bugetului cu graficul izocuantelor permite determinarea optimului producătorului. b) preţurile factorilor de producţie (în cazul acesta: pL şi pK). Situaţia de echilibru (de optim) este descrisă prin egalitatea dintre raportul productivităţilor marginale ale factorilor de producţie şi raportul preţurilor factorilor de producţie. reprezintă o cheltuială egală dar cu o repartizare diferită între K şi L. cheltuită..Toate aceste aspecte. Dreapta bugetului exprimă de fapt combinaţiile posibile ale factorilor de producţie pe care producătorul are posibilitatea să le S obţină ţinând cont de restricţiile financiare. K KM M Q2 Q1 LM Q3 L 0 Producţia este optimă în punctul de tangenţă al dreptei bugetului la curba de izoproducţie. Domeniul de opţiune este L reprezentat de triunghiul POS. 23 . decizia finală pe care producătorul o va lua referitor la volumul producţiei este influenţată şi de: a) bugetul de care dispune (T). scopul producătorului este acela de a maximiza producţia suplimentară obţinută cu 1 u.

inclusiv a costului fix mediu. b) costul variabil şi costul total înregistrează pe măsura modificării producţiei. c) modificarea producţiei dă naştere la modificarea tuturor costurilor medii. evaluarea în bani a consumului de factori de producţie şi. Pentru aceasta el are de suportat următoarele costuri : Q (buc) 0 1 2 3 4 5 6 7 8 COSTURI GLOBALE CT 550 1160 1770 2450 3200 4000 5860 7720 9620 CF 550 550 550 550 550 550 550 550 550 CV 610 1220 1900 2650 3450 5310 7170 9070 COSTURI MARGINALE (Cmg) 610 610 680 750 800 1860 1860 1900 COSTURI MEDII (UNITARE) CTM 1160 885 817 800 800 976 1103 1203 CFM 550 275 183 137 110 91 78 68 CVM 610 610 634 663 690 885 1025 1135 Datele din tabel pun în evidenţă dependenţa categoriilor de costuri (cu excepţia costului global fix) de producţia obţinută. Costul de producţie se regăseşte în preţul de vânzare al bunului destinat vânzării. costuri marginale. costuri medii (unitare). cunoaşterea costului. Comportamentul diferitelor tipuri de costuri în funcţie de cantitatea de produse. executarea şi prestarea serviciilor.• COSTURILE DE PRODUCŢIE Gestiunea economică necesită calculul economic. poate fi ilustrat în tabelul următor. Tipologia costurilor După nivelul de urmărire al costurilor există: costuri globale. Costul de producţie este expresia bănească a consumului de factori de producţie. Observaţii: a) costul fix total nu se modifică pe măsură ce producţia creşte. în timp ce cheltuiala de producţie reprezintă plata factorilor de producţie achiziţionaţi de întreprindere. Se presupune că un producător oarecare doreşte să fabrice o cantitate din ce în ce mai mare din produsul “X”. d) nivelurile CVM şi CTM sunt minime când sunt egale cu Cmg Din exemplul anterior se remarcă şi tipul de dependenţă existentă între CM şi Cm: 24 . Categoria economică de cost de producţie nu trebuie confundată cu cea de cheltuială de producţie. deci. Costul de producţie reprezintă expresia bănească a consumului de factori de producţie necesari agenţilor economici pentru fabricarea şi desfacerea produselor.

etc. Între aceste inconveniente se numără:: . costul total mediu este minim. . Analiza costului total mediu pe termen lung (CTML) pe care o vom face în continuare.o structură organizatorică ce îngreunează procesul decizional. arată cum se determină volumul optim al producţiei atunci când toţi factorii de producţie sunt variabili. bonificaţii pentru comenzi importante. în condiţiile în care unul sau mai mulţi factori de producţie sunt ficşi. Analiza costului total mediu pe termen scurt (CTMS) permite determinarea volumului producţiei astfel încât costul sa fie cel mai scăzut. numite economii de scară. . Pe termen lung costul producţiei este influenţat de randamentul factorilor de producţie sub impactul progresului tehnico-ştiinţific Prin termen lung se înţelege perioada în care o firmă este capabilă de a modifica volumul tuturor factorilor de producţie. 25 . adică acea combinaţie de factori de producţie care să permită: .o întreprindere mare obţine mai uşor din partea furnizorilor o reducere a preţului. aceste relaţii îl ajută pe producător să decidă cantitatea de produs finit pe care o va obţine.- când costul marginal este mai mic decât costul mediu. costul total mediu creşte pentru orice creştere a producţiei. Cmg > CM ⇒ CM creşte Practic.dificultăţi de comunicare. .realizarea unui volum de producţie dat cu un cost de producţie total minim. Pe termen lung strategii firmelor se confruntă cu o problemă vitală: determinarea optimă a mărimii întreprinderii.dimensiunea mare permite condiţii de credit şi de finanţare mai avantajoase. Pe de altă parte există şi inconveniente legate de dimensiunile prea mari ale firmei. . costul total mediu scade pentru orice creştere a producţiei .o mai bună specializare a lucrătorilor şi utilajelor. - Cmg < CM ⇒ CM scade când costul marginal este egal cu costul mediu. .flexibilitatea firmei faţă de cerinţele pieţei scade. care determină o creştere a costului mediu de producţie pe termen lung. Revenind la exemplul dat.o îndepărtare a managerului de producţie. Din acest motiv se poate spune că pe termen lung nu există inputuri fixe şi nici costuri fixe. produs finit. deoarece aici costul de producţie este minim (Cm = CM).dotări importante nu se justifică decât atunci când volumul producţiei pe care firma îl poate vinde este suficient de mare. Sporirea dimensiunii firmei generează pentru agentul economic producător o serie de avantaje. Cmg = CM ⇒ CM minim - când costul marginal este mai mare decât costul mediu. al căror efect cumulat este scăderea costului mediu de producţie. Astfel de avantaje pot fi: . . .obţinerea unei producţii maxime la un nivel dat al costului total. se observă din tabel că în acest caz este indicat să obţină 5 buc. numite dezeconomii de scară.

se poate afirma că există o dimensiune optimă a întreprinderii. deoarece costul producţiei începe să crească. la momentul T1. Grafic. Grafic. dar rămâne descrescător pentru capacităţi de producţie inferioare acestui volum de producţie optim. endogene şi exogene firmei. Considerând că se întâmplă aşa. Practic. Acest volum al producţiei este optim pentru condiţiile. am stabilit că la un moment dat (T1) volumul optim al producţiei este de 5 buc. Revenind la exemplul anterior. se va forma o nouă curbă a costurilor totale medii pe termen scurt la momentul T2. 0 Q1 = 5 Q2 = 10 Q 26 .Ţinând cont de toate aceste aspecte. dincolo de care CTML devine crescător. Acest lucru este posibil numai în măsura în care firma reuşeşte să-şi sporească vânzările pentru a folosi noua dotare în mod eficient. urmărind o reducere a CTMS la momentul T2. Q .dimensiunea (capacitatea) optimă.în zona punctată a CTMS agentul economic nu va produce. situaţia existentă în firmă la momentul T1 se prezintă astfel: CTMS1 0 Q1 = 5 buc. CTML poate fi reprezentat astfel: CTML Q’ Q* . producătorul va trebui să mărească volumul de utilaje şi echipamente folosite şi numărul de lucrători. Pentru a face faţă acesteia. La momentul T2 se poate observa o creştere a cererii pe piaţă. redresarea CTML nu va fi remarcată pentru că nici o firmă nu are interesul să-şi extindă capacitatea de producţie peste dimensiunea optimă.

Grafic această situaţie se prezintă astfel: C Zona I Zona II Zona III 0 Q Din grafic se observă curba costului total mediu pe termen lung numită şi curba “plic” sau curba ”înfăşurătoare” deoarece este tangentă la fiecare curbă de cost pe perioadă scurtă.zona II – este faza randamentelor constante. ceea ce înseamnă că întreprinderea realizează economii de scară. pe măsura progresului ştiinţei şi tehnicii se creează posibilitatea micşorării costurilor pe unitatea de rezultat. Punctele din zona de deasupra curbei pot fi atinse. deci cantitatea produsă sporeşte mai repede decât cantitatea factorilor utilizaţi. Perfecţionările factorilor de producţie au loc în condiţiile în care introducerea în producţie a rezultatelor progresului tehnico-ştiinţific presupune costuri suplimentare. nu pot fi atinse cu nivelul curent de tehnologie şi cu preţurile existente ale factorilor de producţie. Q5 = 25. Aceasta este şi faza în care se atinge costul mediu minim pe termen lung. scara de producţie cea mai eficace. 27 . deci cantitatea produsă sporeşte mai încet decât cantitatea factorilor utilizaţi. La fiecare nivel al producţiei. Graficul costului mediu pe termen lung evidenţiază existenţa a trei faze în procesul de expansiune a firmei: . deplasată spre dreapta sus şi paralelă faţă de dreapta precedentă. De fiecare dată. Acest lucru se întâmplă datorită faptului că de fiecare dată va apărea o nouă dreaptă a bugetului. curbele costurilor totale medii pe termen scurt se vor deplasa către dreapta. Q4 = 20.zona I – este faza randamentelor crescătoare. combinarea optimală capital – muncă este determinată prin tangenta unei noi izocuante la dreapta bugetului. de fiecare dată.zona III – este faza randamentelor descrescătoare. De menţionat că punctele aflate sub curba înfăşurătoare. . În general însă. dar o firmă eficientă tehnic le va respinge în favoarea unui punct de pe curba costurilor pe termen lung. . asemenea costuri sunt nu numai recuperate dar sunt şi potenţatoare de profituri şi alte avantaje individuale şi sociale. Întreprinderea nu realizează nici o economie de scară. ceea ce înseamnă că firma realizează dezeconomii de scară. costul mediu este constant pe termen lung. costul mediu descreşte pe termen lung.În continuare firma poate spori producţia la Q3 = 15. şi aşa mai departe căutând de fiecare dată nivelul optim. reprezentând costuri mai reduse. pe termen mediu şi lung. Curba înfăşurătoare arată diferitele evoluţii ale costului mediu când întreprinderea alege. deci cantitatea produsă creşte în acelaşi ritm cu cantitatea factorilor utilizaţi. costul mediu creşte pe termen lung.

activitatea agenţilor economici se desfăşoară pe principiul raţionalităţii economice. permite producătorului numai acoperirea cheltuielilor şi deci realizarea unui profit zero. Rentabilitatea economică Rentabilitatea reprezintă capacitatea unei firme de a obţine profit. Eficienţa economică se prezintă în principal sub două forme: rentabilitatea economică şi productivitatea factorilor de producţie. Grafic pragul de rentabilitate se redă astfel: Încasări Costuri CF 0 pierderi profit Q CA + CT Se observă că în intervalul în care costurile totale depăşesc încasările totale se înregistrează pierderi. Acesta este dat de relaţia: CA = CT Cunoaşterea precisă a pragului de rentabilitate şi eventuala sa reducere reprezintă una din preocupările principale ale conducătorilor de întreprinderi. n CA – cifra de afaceri (încasările firmei). care este exprimat prin următoarea relaţie: R pr = Pr × 100 CT În condiţiile economiei de piaţă agenţii economici producători sunt interesaţi să cunoască pragul de rentabilitate (“punctul critic”) al întreprinderii. Acest principiu se manifestă la nivelul agentului economic şi al economiei naţionale sub forma eficienţei economice. Relaţia de calcul a profitului este: Pr = CA . Pragul de rentabilitate exprimă nivelul minim al producţiei (sau al cifrei de afaceri) care în condiţiile existenţei unui preţ unitar de vânzare. CT – costul total al producţiei . CA = Σ Qi x pi . intersecţia celor două drepte – a încasărilor totale şi ale costurilor totale 28 . Raţionalitatea economică exprimă raporturile de subordonare a activităţilor economice satisfacerii nevoilor umane în condiţiile obţinerii unor rezultate economice cu cheltuieli minime. În scopul cuantificării rentabilităţii se utilizează de regulă indicatorul rata rentabilităţii. I =1 pi – preţul unitar.• Raţionalitatea şi eficienţa economică În condiţiile economiei de piaţă.CT Pr – profitul.

Prin metoda punctului critic sau break-even” desemnăm ansamblul elementelor prin care se determină nivelul producţiei şi respectiv cel al vânzărilor la care veniturile realizate egalizează cheltuielile efectuate.alegerea strategiei de marketing.000.m. “punct critic”.m. pragul de rentabilitate se determină pe baza relaţiei: CF Q min = Pu − CVu unde: Qmin. Cvu. . câteva aplicaţii privind determinarea pragului de rentabilitate: a) Aplicaţie privind determinarea punctului critic la nivel de produs În cazul unui produs.640 u.m.m.m. 29 . O asemenea corelaţie este cunoscută în literatura de specialitate sub diferite denumiri cum ar fi “prag de rentabilitate”.politica de preţuri pentru produsele noi. . .dimensionarea costurilor şi a efectelor modificării acestora. o importanţă deosebită o prezintă valorificarea informaţiei privind interdependenţa dintre volumul de activitate. Presupunem că pentru produsul Q avem costuri fixe aferente produsului de CF= 100.– marchează pragul de rentabilitate (profitul nul). Pu. Costuri fixe = 1.000 u. CF.selectarea mixului de produse pentru vânzare într-o anumită perioadă.00. 700 − 630 Prin comercializarea celor 1428 buc. Această interdependenţă este utilă în domenii precum: . materiale etc.preţul de vânzare al produsului. x 630 u. Orice modificare a elementelor de calcul conduce la variaţia pragului de rentabilitate.cheltuieli variabile pe unitatea de produs. de la punctul în care încasările depăşesc cheltuielile întreprinderea obţine profit. practic este destul de complexă prin natura informaţiilor utilizate care trebuie să fie furnizate de contabilitatea firmei. preţ de vânzare Pu= 700 u. u.640 u. Cantitatea minimă vândută va fi: Q min = 100. a preţurilor de vânzare (din diferite cauze) precum şi anumite reglementări în legătură cu unele elemente de costuri (amortizări.m . marcând începerea obţinerii de profit.m Total = 999.costuri fixe aferente produsului. “punct mort” sau alte denumiri. costuri şi rezultat (profit). Fluctuaţia preţurilor la materii prime. = 899. Prezentăm în continuare. se recuperează costuri totale de: Costuri variabile 1428 buc. Prezentăm câteva aplicaţii practice privind determinarea pragului de rentabilitate denumit în literatura economică şi break-even: În procesul de luare a deciziei la nivelul firmei.000 ≈ 1428 buc. cheltuieli variabile pe unitatea de produs Cvu=630 u.cantitatea minimă fabricată (vândută). Stabilirea pragului de rentabilitate deşi pare simplă prin metodologia recomandată. provizioane) se regăsesc în evoluţia pragului de rentabilitate.

000 u.98 − 630 b)Aplicaţie privind determinarea punctului critic în condiţiile mixului de produse În cazul producţiei omogene.38 =380 buc.45= 225. 3.000 − 315. 275.000 X Cost variabil u.000 x 0.m. Determinarea cantitatăţii minime vândute Q min = 210.400 u.m. x 0.000 x 0.000 buc.17= 20.000 200.m.000 u.38 = 266.m.000 x 0. Produ s Cantitate buc. firmele fabrică şi comercializează mai multe sortimente.000 u.000.m.m.000 X Costuri fixe mii u.000 ≈ 1.150 u. intervalul de siguranţă este: Q min 1. 700 × 0.000 x 0.m.m. 525. 315.17=170 buc.000 x 0. fiecare având preţuri de vânzare şi costuri diferite.38= 171.000 ≈ 1785 buc.m.17= 34.150 produsul A: 1000 buc x 0. 500.m/buc 700. 1000 buc.000 1 A 2 B 3 C TOTAL Pentru stabilirea pragului de rentabilitate se parcurg următorii paşi: 1) Determinarea preţului de vânzare mediu: 700. 700 800 300 1800 % 38 45 17 100 Preţ de vânzare u. 200.000 120.800 30 ./buc 450.45= 450 buc.000 500. 2. precum şi o anumită pondere în vânzări (mixul de vînzări): Să luăm următoarea situaţie: Nr.750 u.000 u. produsul B: 1000 buc. Determinarea costului variabil mediu: 450.000 x 0.Acordarea unui comision să presupunem de 2% unui distribuitor din preţul de vânzare. 525. 120. va determina pragul de rentabilitate calculat mai jos: Q min = 100. crt. produsul C: 1000 buc.45= 123.m.000 275.000 u. X X X 210. x 0.000 Is = (1 − ) × 100 = (1 − ) × 100 = 55% Qr 1. În raport cu cantitatea efectiv fabricată.

450 buc. buc.000 u.m.000. x 120.000 u.u.000. respectiv cifra de afaceri care asigură recuperarea integrală a costurilor (CAmin) se determină pe baza relaţiei: CA min = cheltuieli var iabile + cheltuieli fixe CA min = cheltuieli fixe unde: 1 − gv Dacă afacerea este în curs de iniţiere: gv – ponderea cheltuielilor variabile în totalul costurilor 31 . produsul C.000 u.m. x 200. pragul de rentabilitate.m. Is=55% 4. x 500.000 u.m =266.000 u.m.m.m. u.= 34. + costuri fixe = 210. Verificarea calculului Volumul de vânzări este: produsul A . x 450.000.000 u. =525.800 buc.Dacă vom reprezenta grafic datele problemei: Costuri fixe vânzări Qr =1.m.=225.m.m. x 275.=123.000.150. c)Aplicaţie privind determinarea punctului critic la nivelul firmei La nivelul firmei.000 u.380 buc.m =171.170 buc. produsul B . Total volum vânzări Costurile variabile globale vor fi: produsul A .000.170 buc.000 u.000.000 u.000.150.m.000 u.450 buc. Qmin =1.m.m. x 700.000 u.400. Total costuri = 525. 000 u.000.m.000 u. produsul B . Total costuri variabile globale = 315.750.000 u. produsul C.= 20.380 buc.000.m.

000 ≈ 22.000 33.000 1− 45.000 Concluzia este că ne aflăm în zona profiturilor datorită faptului că cifra de afaceri realizată este de 45.000 = 33.000.Dacă afacerea este în derulare se aplică modelul: CA min = cos turi fixe cheltuieli var iabile 1− cifra de afaceri Valori mii u.718 = Is=49% d) Aplicaţie privind determinarea determinarea gradului minim de folosire al capacităţii de producţie S-a constatat că la nivelul unor preţuri de vânzare stabilite prin raportul cerere-ofertă.000 12.000.000.000 CAmin =22.000. CA min = 21. 45.000 + 12.m.000 Reprezentarea grafică ne va conduce la următorul rezultat: Costuri fixe vânzări = 45.499.718 Is = (1 − ) × 100 = (1 − ) × 100 = 49 % CA 45.4999.000.000 21.m. pragul de rentabilitate Q este egal cu totalul costurilor: CA min = 21.m.000 u.000.000.000 u.718 u.000.000 Să luăm următorul exemplu: Nr.000.000.000. dacă nu se realizează un anumit grad de utilizare al capacităţii de producţie (K) firma poate CA=45.000 12.m.000. Marja de siguranţă este: Q 22.000.4998. Deoarece activitatea este în derulare se aplică cea de-a doua relaţie: 12.000.000 32 . 1 2 3 4 5 Indicatori Cifra de afaceri Costuri variabile Costuri fixe Total costuri Rezultat (profit /pierdere) Dacă acum se iniţiază afacerea.000. crt.

000 12.000.000 u.deveni nerentabilă. 45.000 45.000.000 + 12.000.m.000 K= 12.000.000 ≈ 0.000 (1 − ) × 55.000.000.m.000 Pentru a poziţiona situaţia firmei la un moment dat. CV.000 ≈ 0.000 În condiţiile realizării unui profit de 12.000 u. gradul de utilizare al capacităţii de producţie va fi: K= 12.82 21.000.000.m. Din acest motiv pentru a evita riscul de exploatare care semnifică posibilitatea şi probabilitatea ca firma să nu-şi recupereze cheltuielile de exploatare. Se porneşte de la ecuaţia: Q = CV + CF unde Q –capacitatea de producţie.000 (1 − ) × 55.000.000.000 12. trebuie să se determine gradul minim de folosire a capacităţii de producţie (K).000. CF.000.000. se utilizează coeficientul de pârghie de exploatare (Kl) stabilit pe baza relaţiei: 33 .000. profitul este 0.cheltuieli variabile totale. 1 2 3 4 5 Indicatori Cifra de afaceri Costuri variabile Costuri fixe Total costuri Rezultat (profit /pierdere) Valori mii u.000.000 45. Dacă se are în vedere realizarea unui anumit profit.cheltuieli variabile unitare de unde: Q − (Q × CVM + CF) = 0 Q − Q × CVM − CF = 0 Q − Q × CVM = CF Q(1 − CVM ) = CF Q= CF 1 − CVM Gradul de folosire a capacităţii de producţie se determină pe baza relaţiei: K= Q CF de unde K = Q max (1 − CVM )Q max Pentru K determinat sub această formă. Nr. gradul de folosire a capacităţii de producţie se stabileşte pe baza relaţiei: K= CF + RE unde RE-rezultatul exploatării (1 − CVM )Q max Să considerăm următoarele date: Capacitatea de producţie –Qmax este de 55.000 21.40 21.000.000 33. crt.cheltuieli fixe totale Cunoaştem că CV = Q × CVM unde Cvu.

stabilirea intervalului de siguranţă faţă de punctul critic la o afacere în derulare.000 Semnificaţia acestui indicator este următoarea: La creşterea cu un procent a cifrei de afaceri.000 − 10. Aplicarea metodei punctului critic îşi găseşte în acest moment utilitatea în următoarele situaţii: .000 45. 37.iniţierea unei afaceri.000 10.17 : 0.adoptarea unor politici de preţuri în lupta cu concurenţa.introducerea în fabricaţie şi lansarea unui nou produs.000 12.000 22. rezultatul exploatării se majorează numai cu 0.000000 − 21.000 = 2.000 În perioada curentă: Kl1 = 45. 1 2 3 4 5 Indicatori Cifra de afaceri Costuri variabile Costuri fixe Total costuri Rezultat (profit /pierdere) Valori mii u.250.000 = 2.000 : = 0.000 10. ceea ce impune necesitatea dimensionării raţionale a acestora.250.000 = 1. . . .85 procente. crt.85 10. Dacă se ara în vedere structura de exploatare.00 12.250.500.Kl = ∆RE ∆CA : RE 0 CA 0 Coeficientul de pârghie de exploatare este de: Kl = Presupunem că în perioada anterioară rezultatele sunt: Nr.elaborarea studiilor de fezabilitate pentru stabilirea bonităţii firmelor.000.000 − 37. 34 . coeficientul de pârghie de exploatare poate fi calculat pe baza relaţiei: Kl = marja bruta CA − CV = CF CF În baza datelor din cele două tabele rezultă că: În perioada precedentă: Kl 0 = 37.000 : 37.250. respectiv raportul dintre cheltuielile variabile şi fixe.500. . Acesta este un semnal că activitatea riscă să intre în zona pierderilor.000 Scăderea coeficientului de pârghie de exploatare confirmă faptul că eficienţa activităţii de exploatare este în scădere.000 5.000.000 44.250.500.000.000 − 22.95 5.000.750. ceea ce arată o diminuare a eficienţei activităţii de exploatare.adoptarea deciziilor privind modificarea gradului de îndatorare al întreprinderii.2 = 0.000. Se constată că valoarea coeficientului de pârghie de exploatare este determinată de valoarea cheltuielilor fixe.000 27.500.000 500.250. .m.500.250.000.

ceea ce înseamnă cantitatea de bunuri şi servicii ce poate fi produsă prin folosirea unei unităţi din factorii de producţie utilizaţi.reducerea costului total mediu. creşterea competitivităţii ţării pe plan extern. În activităţile economice generatoare de bunuri şi servicii. . situaţie determinată de creşterea cererii de bunuri şi servicii. 35 . • Productivitatea globală – măsoară performanţa şi eficienţa de ansamblu a tuturor factorilor de producţie implicaţi în obţinerea unui rezultat. întreprinzătorii pot urmări ca obiectiv maximizarea producţiei sau minimizarea consumului de resurse atrase şi consumate în procesele de producţie. În situaţia în care întreprinzătorul îşi propune ca obiectiv maximizarea producţiei. obţinerea unui nivel ridicat al productivităţii. se creează posibilitatea ca posesorii factorilor de producţie să obţină venituri mai mari în condiţiile în care bunurile produse sunt vândute la aceleaşi preţuri sau chiar mai mici decât ale concurenţilor.relaţia semnifică randamentul factorilor de producţie. înseamnă . în funcţie de creşterea sau descreşterea cererii pe piaţă. Formele productivităţii sunt: • Productivitatea parţială se poate prezenta ca productivitate muncii. etc.obţinerea unor efecte date cu un volum mai mic de factori de producţie. Pentru firmă. adică obţinerea unor efecte mai mari cu acelaşi volum de factori de producţie. Prin productivitate se înţelege rodnicia.• Productivitatea factorilor de producţie Productivitatea (W) stabileşte o relaţie cantitativă între producţia obţinută (Q) întro anumită perioadă şi factorii de producţie utilizaţi (Fp) pentru obţinerea acesteia. relaţia de calcul a productivităţii devine: Q W = Fp . pe ramură şi pe economia naţională privită în ansamblu. mai multă bogăţie în ţară. creşte competitivitatea firmei şi capacitatea sa de a face faţă concurenţei.creşterea eficienţei. În general nivelul productivităţii se determină după relaţia: W= Q Fp Nivelul productivităţii se determină pe firmă. Ambele forme ale productivităţii se determină ca productivitate medie şi productivitate marginală. randamentul factorilor de producţie utilizaţi. productivitate a capitalului. Consecinţele acestui fapt sunt: . La nivelul economiei naţionale creşterea productivităţii are ca efect atenuarea tensiunii dintre nevoi şi resurse. productivitate a pământului.

lucru firesc ţinând cont că în afară de teren ceilalţi factori nu se modifică. b) cu cât suprafaţa este mai mare. 36 . Q = 0. până când atinge un punct de maxim. recolta este nulă. evoluează după cum este indicat în tabelul de mai jos. evaluată în tone. cu atât creşte recolta.relaţia semnifică consumul de factori de producţie necesar pentru a produce o unitate dintr-o cantitate de bunuri şi servicii. relaţia de calcul devine: Fp W= Q . dacă exploatarea nu dispune de nici o suprafaţă cultivabilă. e) curba productivităţii marginale este deasupra curbei productivităţii medii când aceasta din urmă este crescătoare. c) dincolo de acest punct producţia rămâne pozitivă dar scade. rezultatele de mai sus pot fi reprezentate astfel: WP WmP 0 P3 WmP WP P Observaţii : a) curbele pornesc din origine pentru P = 0. Suprafaţa de teren (P) 0 1 2 3 4 5 Producţia (Q) 0 20 000 50 000 80 000 100 000 90 000 Productivitatea medie (WP) 0 20 000 25 000 26 600 25 000 18 000 Productivitatea marginală (WmN) 20 000 30 000 30 000 20 000 -10 000 Grafic.În situaţia în care întreprinzătorul îşi va propune minimizarea consumurilor de factori de producţie. Vom presupune că producţia anuală de grâu. Relaţia productivitate medie . situaţie determinată de scăderea cererii pe piaţă. d) curba productivităţii marginale intersectează curba productivităţii medii în punctul său de maxim. pe măsură ce este atrasă în producţie o nouă suprafaţă de teren.productivitate marginală Pentru a evidenţia relaţia dintre aceşti doi indicatori vom considera următoarea situaţie: O exploatare agricolă dispune de o forţă de muncă dată. de un număr de lucrători fix şi deci şi de un stoc determinat de mijloace de producţie.

f) curba productivităţii marginale este sub curba productivităţii medii când aceasta din urmă este crescătoare.25 1 1023 13.50 116 108 6 20 1 656 21.00 123 115 11 10. Ţinând cont de aceste aspecte.00 1 1266 10. legea randamentelor neproporţionale se mai numeşte şi legea descreşterii produsului marginal. Dependenţa producţiei totale.50 120 115 37 . marginale şi medii de factorii de producţie Să luăm următorul exemplu: Număr de Productivita Productivitate Capital Nivelul producţiei muncitori te a medie a marginală muncii (L) % (K) Q % (WmgL) (Wm) 0 1 2 3 4 5 6 1 * 1 100 * 100 100 2 100 1 200 100 100 100 3 50. atunci când se folosesc conjugat factorii de producţie. producătorul nu dispune decât de un număr limitat de posibilităţi.90 118 109 IQ>IL Wmarg>Wm 7 16.13 112 106 5 25 1 538 27. Pentru a marca faptul că randamentele descrescătoare privesc nu producţia totală. factori variabili în cantităţi tot mai mari colaborează cu o parte din ce în ce mai mică de factori constanţi. producţia înregistrează o creştere din ce în ce mai mică în raport cu unitatea precedentă până când aceasta devine nulă. cantitatea unui factor nu poate fi constant sporită.30 120 111 8 14.30 1 898 15.50 110 103 4 33.90 125 128 10 11. Potrivit legii randamentelor neproporţionale .00 1 310 55. un întreprinzător va continua să sporească consumul de factori de producţie până în punctul în care Wm ≥ W. chiar şi în condiţiile în care cantitatea din celălalt factor rămâne relativ fixă. Legea randamentelor neproporţionale Calculele desfăşurate în capitolul despre combinarea factorilor de producţie au pornit de la ipoteza existenţei unui număr foarte mare de combinaţii între factorii de producţie. ci doar producţia marginală a factorului variabil.33 1 422 36. şi dacă se adaugă progresiv aceeaşi doză la cantitatea folosită dintr-un factor. În tabelul următor este ilustrată această lege. dacă o producţie oarecare reclamă utilizarea a doi sau mai mulţi factori de producţie.66 1 776 18.70 122 112 9 11.10 1 1146 12. Experienţa arată că. în timp ce cantitatea altor factori nu se schimbă. În realitate însă. Scăderea productivităţii marginale sub valoarea productivităţii medii îl va determina pe acesta să renunţe la achiziţionarea de factori de producţie suplimentari. fără a se diminua volumul de producţie suplimentar realizat. Limitele combinării. în mod raţional. Această diminuare a randamentelor suplimentare se datorează faptului că.

la optimizarea comportamentului producătorilor. nici o firmă nu va forţa o asemenea utilizare a factorului variabil pentru a determina un randament crescător.10 8.33 7. un întreprinzător va continua să majoreze consumul de factori de producţie până la punctul în care Wmarginală ≥ Wmedie.factori de natură endogenă (satisfacţia respectiv structura de preferinţe a acestora). Legea generală a cererii exprimă raporturile cauzale ce apar pe o piaţă liberă dintre modificarea preţului unitar al unui bun şi schimbarea cantităţii cerute. decât consumul de factori de producţie adică există un randament descrescător de scară. • preferinţele consumatorilor. 38 . . ajungându-se la restructurarea tehnico-economică a întreprinderii. Cererea şi oferta Cererea reprezintă cantităţile dintr-un bun pe care consumatorii doresc să le cumpere la diferite niveluri ale preţului. Extinderea şi contracţia cererii este determinată de următorii factori: • veniturile consumatorilor şi preţul bunurilor oferite.12 13 14 15 16 17 18 9.66 6.00 6.70 7.producţia creşte în aceeaşi proporţie.60 7. cu consumul de factori de producţie ceea ce înseamnă că există un randament constant de scară.90 1 1 1 1 1 1 1 1384 1489 1593 1696 1700 1702 1700 10. ceea ce înseamnă că există un randament crescător de scară.25 5. ratele de creştere încep să scadă. ea contribuind. Dinamica cererii este una descrescătoare şi se explică prin legea utilităţii marginale descrescânde. Se va urmări sporirea cantitativă a tuturor factorilor de producţie.50 0.17 -0. pentru că urmăreşte o maximizare a economiilor de scară şi o minimizare a dezeconomiilor de scară.50 7. Combinarea judicioasă a factorilor de producţie este un element cheie pentru manageri. .001 118 105 104 103 4 2 -2 115 114 114 113 106 100 94 IQ= IL Wmarg=Wm IQ<IL Wmarg<Wm Se observă că producţia totală nu creşte indefinit şi că înainte chiar de a începe să se diminueze. În realitate.producţia creşte într-o proporţie mai mare. În funcţie de dinamica producţiei şi a consumului de factori de producţie distingem următoarele situaţii: . consumatorul căutând maximizarea satisfacţiei în urma sporirii cantităţilor consumate. alături de strategia minimizării costurilor.restricţiile bugetare (veniturile limitate ale consumatorului) .15 6. În mod raţional. Ea exprimă raporturi între cele două variabile determinate de: .20 0.producţia creşte într-o proporţie mai mică. decît consumul de factori de producţie. • preţul bunurilor conexe.

tipuri Preţul şi venitul consumatorului. Aceasta se măsoară cu ajutorul coeficientului elasticităţii Literatura de specialitate distinge următoarele tipuri normale de manifestare a elasticităţii cererii respectiv a ofertei unitară: unitară. nulă (zero). influenţează cererea. • Elasticitatea cererii: definiţie. • unele reglementări guvernamentale.resursele economice avute la dispoziţie. net elastică (elastică).cererea de bunuri de pe acea piaţă. respectiv a venitului consumatorului. Deci: coeficient ul de elasticita te = modificarea variabilei dependente (%) modificarea variabilei independen te (%) Coeficientul de elasticitate al cererii în funcţie de preţ şi venit: • reprezintă modificarea relativă a cantităţii cerute raportată la modificarea relativă a preţului bunului economic. Legea generală a ofertei exprimă raporturile cauzale care apar pe o piaţă liberă dintre modificarea preţului unitar al unui bun şi schimbarea cantităţii oferite. inelastică. preţ şi venit poate fi exprimat sub forma următoare: : ∆O ∆V C 2 − C1 V2 − V1 ∆C ∆P C 2 − C1 P2 − P1 : : Eo / V = = Ec / p = : = : V1 C1 O1 V1 C1 P1 C1 P1 39 . • preţul factorilor de producţie. perfect elastică.• anticipările privind evoluţia preţurilor şi veniturilor. Gradul de sensibilitate a cererii respectiv ofertei la schimbarea factorilor care o influenţează poartă denumirea de elasticitate a cererii respectiv a ofertei. relaţii de calcul. Oferta vine în întâmpinarea cererii solvabile. modificându-se astfel nivelul cererii. Sensibilitatea unei variabile dependente sub acţiunea unei variabile independente se măsoară cu ajutorul coeficientului de elasticitate. . Extinderea şi contracţia ofertei este determinată de următorii factori: • preţul bunurilor oferite. • tehnologia de fabricaţie a produsului oferit. • exprimă sensibilitatea cererii la modificarea preţului bunului economic. Coeficientul de elasticitate al cererii în funcţie de cele două variabile. Oferta reprezintă cantităţile dintr-un bun pe care vânzătorii sunt interesaţi să le desfacă la diferite niveluri ale preţului. fapt care impune determinarea elasticităţii cererii în funcţie de aceste două variabile independente. respectiv a venitului consumatorului. Ea exprimă raporturi între cele două variabile determinate de: .

Coeficientul de elasticitate al cantităţii cerute dintr-un bun în funcţie de preţ va fi : 4000 − 3000 900 − 1000 0.m. V2.unde: Ec /p. la 4ooo buc. P1 – preţurile celor două bunuri la două momente diferite . Să prezentăm câteva aplicaţii prin care să interpretăm calculele • Exemplul 1. Dacă dorim să exprimăm elasticitatea cererii în funcţie de preţ şi venit în dinamică (evoluţie) atunci facem apel la indici: ⎛ C2 ⎞ ⎜ − 1⎟ ⎜ ⎟ I −1 ∆C ∆P C 2 − C1 P2 − P1 ⎝ C1 ⎠ deci Ec / p = C = = Ec / p = : : Ip −1 C P C1 P1 ⎛ P2 ⎞ ⎜ ⎜ P − 1⎟ ⎟ ⎝ 1 ⎠ ⎛ C2 ⎞ ⎜ − 1⎟ ⎜ ⎟ I −1 ∆C ∆P C 2 − C1 V2 − V1 ⎝ C1 ⎠ deci Ec / p = C : : Ec / p = = = IV −1 P C1 V1 C ⎛ V2 ⎞ ⎜ ⎟ − 1 ⎜V ⎟ ⎝ 1 ⎠ Distingem următoarele tipuri de elasticitate a cererii în funcţie de preţ: Nulă (zero) Ec/p=0 ∆P ∞ C=K Inelastică (subunitară) Ec/p<1 ∆P>∆C Bunurile de necesitate strictă Unitară Ec/p=1 ∆P=∆C Net elastică Ec/p>1 ∆P<∆C Bunurile care nu sunt de strictă necesitate Perfect elastică Ec/p=∞ P=K ∆C ∞ unde: ∆P.10 Interpretare În condiţiile reducerii preţului cu 1% cantitatea cerută din bunul respectiv va creşte cu Ec / p = − 3. O altă metodă de determinare este cea a variaţiei procentuale a preţului respectiv a cererii./buc la 900 u.3 3000 1000 0. C1 – cererile celor două bunuri la două momente diferite .33 : = = 3. Un indice indică modificarea procentuală a unui indicator la două momente diferite după cum urmează : X I x = 1 × 100 X0 unde : X1.variaţia procentuală a cererii.m. X0 – valoarea celor doi indicatori la două momente diferite.variaţia procentuală a preţului. Preţul unui bun se reduce de la 1000 u. Eo /p – elasticitatea cererii respectiv a ofertei . Pentru aceasta vom folosi metoda indicilor. V1 – veniturile consumatorilor la două momente diferite . 40 . P2. ∆C. C2./buc în această situaţie cererea creşte de la 3000 buc.3 %.

900 Aplicând regula de trei simplă rezultă că : dacă preţul scade cu 11%………. /buc.cantitatea vândută creşte cu 33% dacă preţul scade cu 1%…………cantitatea vândută creşte cu X=3% În această situaţie volumul valoric al vânzărilor (cererea solvabilă) va fi: IV=IQ×IP=133%×111%=147. 10000 41 .m.m..63% deci o creştere de 47. Procedăm analog: 510 − 500 9800 − 10000 0. în această situaţie cantitatea cerută din bunul respectiv creşte de la 500 la 510 buc. Preţul unui bun se reduce de la 10000 u. Aplicând a doua metodă a variaţiei procentuale a preţului respectiv a cantităţii cerute din bunul respectiv rezultă că : 510 IQ = × 100 = 102% deci cantitatea cerută creşte cu 2% când preţul scade cu : 500 9800 IP = × 100 = 98% deci cu 2% . Grafic această situaţie se poate reprezenta astfel: PU ∆C > ∆P ∆P ∆C C •Exemplul 2.Deci : modificarea procentuală a cantităţii cerute este : Q I Q = 1 × 100 Q0 iar modificarea procentuală a preţului este : P I P = 1 × 100 P0 În cazul nostru concret : 4000 IQ = × 100 = 133% deci cantitatea cerută creşte cu 33% când preţul creşte cu : 3000 1000 IP = × 100 = 111% deci cu 11% .02 În condiţiile reducerii cu un procent a preţului unui bun cantitatea cerută din bunul respectiv (cererea solvabilă) creşte cu un procent. la 9800u./buc.02 Ec / p = − = =1 : 500 10000 0.63%. Este un exemplu de cerere net elastică (supraunitară) deoarece modificarea procentuală a cantităţii cerute este mai mare decât a preţului acesteia.

31%.Aplicând regula de trei simplă rezultă că : dacă preţul scade cu 2 %………. ∆C C •Exemplul 4. Este un exemplu de cerere cu elasticitate unitară deoarece modificarea procentuală a cantităţii cerute este aceia.79% deci o scădere de 1.5%×98.21% a cantităţii cerute din bunul respectiv.005 Ec / p = − = = 0.066 : = =∞ 1500 200 0 42 .5% dacă preţul scade cu 1%…………cantitatea vândută creşte cu X=0. în această situaţie cantitatea cerută din bunul respectiv creşte de la 4000 la 4020 buc.31 : 4000 300 0.cantitatea vândută creşte cu 2% dacă preţul creşte cu 1%…………cantitatea vândută creşte cu X=1% În această situaţie volumul valoric al vânzărilor (cererea solvabilă) va fi: IV=IQ×IP=1o2%×98% ≈100% deci aproximativ aceiaşi cantitate.5% când preţul scade cu : 4000 295 IP = × 100 = 0. Procedăm analog : Ec / p = − 1600 − 1500 200 − 200 0. Preţul unui bun rămâne constant (să presupunem 200 lei/buc).31% În această situaţie volumul valoric al vânzărilor (cererea solvabilă) va fi: IV=IQ×IP=100.3% =98.i cu a preţului acesteia.983% deci cu 1.cantitatea vândută creşte cu 0. la 295 lei/buc. Procedăm analog: 4020 − 4000 295 − 300 0. 300 Aplicând regula de trei simplă rezultă că : dacă preţul scade cu 1. Aplicând a doua metodă a variaţiei procentuale a preţului respectiv a cantităţii cerute din bunul respectiv rezultă că : 4020 IQ = × 100 = 100. În această situaţie cantitatea cerută din acest bun creşte de la 1500 bucăţi la 1600 bucăţi. Grafic această situaţie se poate reprezenta astfel: PU ∆C = ∆P ∆P ∆C C •Exemplul 3.016 În condiţiile reducerii cu un procent a preţului unui bun cantitatea cerută din bunul respectiv (cererea solvabilă) creşte cu 0.6 %………...5% deci cantitatea cerută creşte cu o. Preţul unui bun se reduce de la 300 lei/buc.6% .

025 Deci în situaţia în care preţul scade cu 2.6%. 43 . cantitatea cerută din bunul respectiv creşte cu 6. Situaţia în care Ec/p=0 e se poate reprezenta grafic astfel : PU C =const ∆P → ∞ ∆P Pănă în prezent am calculat elasticitatea cererii între două puncte de pe aceiaşi curbă a cererii. Preţul unui bun se modifică de la 200 lei/buc la 195 lei/buc.5% cantitatea cerută din bunul respectiv rămâne constantă. Este un exemplu tipic de cerere nulă (zero) deoarece în condiţiile modificării preţului cantitatea cerută din bunul rămâne nemodificată. În această situaţie cantitatea cerută nu se modifică ( Q=200 buc).Deci în situaţia în care preţul rămâne constant. Procedăm analog : Ec / p = − 200 − 200 195 − 200 0 = =0 : 200 200 0. Grafic situaţia cererii cu elasticitate perfectă se reprezintă astfel: PU P P= const ∆C → ∞ C ∆C • Exemplul 5. Este un exemplu de cerere cu elasticitate perfectă deoarece modificarea procentuală a cantităţii cerute creşte la infinit în condiţiile în care preţurile rămân nemodificate.

75 D Tipul de calcul: 600 − 200 500 − 200 = 1.d C 200 600 1200 2000 A B C D = 1. folosind formula arc de calcul al elasticităţii: C − C1 P2 − P1 Ec / p = 2 : C1 + C 2 P1 + P2 2 2 Să calculăm cu ajutorul formulei arc de calcul al elasticităţii coeficienţii de elasticitate pentru situaţia anterioară: Se constată că valorile sunt relativ diferite faţă C P Ec/p de modul de calcul anterior. fiind mai mare în porţiunile superioare unde preţurile sunt mari.33 `Din acest mod de calcul se constată că pe măsură ce alunecăm pe curba cererii spre bază.33 1000 1. 44 . elasticităţile cunosc o scădere. Aşadar putem emite deja o concluzie: Elasticitatea variază de-a lungul curbei cererii.a.d Elasticitatea cererii are un rol însemnat în orientarea activităţii producătorului respectiv în fundamentarea deciziilor cu privire la mărirea respectiv reducerea producţiei fiecărui bun.00 C 2000 2000 0.00 2000 0.m.m.16 B 1200 1000 1.16 Ec / p = : 600 + 200 500 + 200 2 2 ş.66 Tipul de calcul: 600 − 200 500 − 200 Ec / p = : 200 200 ş.a. Se pot calcula coeficienţii de elasticitate printr-o aproximare prin care obţinem media cantităţilor cerute şi preţurilor corespunzătoare capetelor intervalului respectiv. Putem să concluzionăm că între existenţa unei economii funcţionale şi elasticitatea cererii este o relaţie directă.Să luăm următorul exemplu: P A 200 500 1000 2000 200 600 1200 2000 B C D P Ec/p 200 500 1. 200 200 A 600 500 1. în funcţie de necesităţile şi posibilităţile consumatorului.

Vmg reprezintă sporul de cheltuială .Vmg reprezintă sporul de venit ∆VT care se obţine prin folosirea unei unităţi suplimentare ∆Q şi este dat de relaţia: ∆VT Vmg = ∆Q Costul marginal.Ec/p=1 Ec/p>1 Ec/p<1 Ec/p<1 – producătorul economiseşte factorii de Ec/p>1. Tendinţele de evoluţie ale profitului se pot analiza în funcţie de corelaţia dintre venitul marginal şi costul marginal.producătorul maximizează oferta Ec/p=1 – producătorul pregăteşte măsurile de realizare a Ec/p>1 • Relaţia dintre venitul marginal şi costul marginal Am arătat anterior că optimul producătorului se realizează în punctul în care raportul productivităţilor marginale ale factorilor de producţie este egal cu raportul preţurilor factorilor de producţie. În acest punct se va realiza aşadar profitul maxim.∆CT care se obţine prin folosirea unei unităţi suplimentare ∆Q şi este dat de relaţia: ∆CT Cmg = ∆Q Pentru a analiza evoluţia profitului să urmărim următorul studiu de caz: Qbuc 0 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Pu VT Vmg CT 4 550 610 1770 2450 3200 4000 5860 7720 9620 11980 14990 Cmg 5 1160 610 680 750 800 1860 1860 1900 2360 3010 Profit 6 -550 1140 2630 3850 4800 4800 3740 2080 -20 -2530 -4990 Profit marginal 7 1690 1490 1020 1150 0 -1060 -1660 -2100 -2510 -2460 Comentariu 8 1 2 3 2300 2300 1160 2200 4400 2100 2100 6700 1700 2000 8000 1900 1760 8800 800 1600 9600 800 1400 9800 200 1200 9600 -200 1050 9450 -150 1000 10. Venitul marginal.000 550 Vmg < Cmg Pr ↑ Vmg = Cmg Pr − ct Vmg < Cmg Pr ↓ 45 .

. Mijloacele şi instrumentele realizate în relaţiile de concurenţă se pot delimita în jurul celor patru piloni ai politicii de marketing: produsul. Pentru realizarea acestui obiectiv. În funcţie de obiectivele urmărite şi de condiţiile concrete ale pieţei. 46 . promovarea. distribuţia. firmele concurente străduindu-se ca purtători ai cererii să le achiziţioneze produsele.Rezultatele de mai su pot fi reprezentate cu ajutorul următorului grafic: Profit Vmg = Cmg Vmg > Cmg Vmg < Cmg 2. concurenţii apelează fie la câte unul din aceste elemente fie la o combinaţie a lor. Concurenţa se desfăşoară între firme în calitatea lor de ofertanţi (vânzători).concurenţa loială. Concurenţa se poate clasifica după mai multe criterii. fiecare concurent caută să satisfacă nevoile clienţilor în condiţii superioare celorlalţi ofertanţi. Lupta de concurenţă se manifestă prin două comportamente ale întreprinderilor comerciale denumite în literatura de specialitate: • comportamentul concurenţial.3 Concurenţa Relaţiile dintre agenţii economici pe piaţă în funcţie de interesele lor constituie un sistem de concurenţă în care aceştia au libertatea să facă tranzacţii aşa cum doresc în funcţie oportunităţile pieţei. Ea îmbracă forma luptei pentru cucerirea pieţei.neloială. • Comportamentul concurenţial este dominat de “fairplay” este permis şi chiar încurajat de societate. preţul. Din punctul de vedere al reglementărilor legale distingem: . • comportamentul anticoncurenţial.

.mărcile.04. b) Practici anticoncurenţiale. Întreprinderile comerciale afectate au dreptul şi posibilitatea de a sesiza instituţiile abilitate în supravegherea concurenţei şi să-şi fundamenteze politica de marketing astfel încât să contracareze asemenea acţiuni.1996 47 . . .practicarea unor preţuri ridicate dar la produse de înaltă calitate şi eventual pentru o clientelă selecţionată.caracteristicile de calitate şi de prezentare (ambalajul). cumpărare de active. diferenţierile dintre concurenţi vizează: . un asemenea demers nu poate fi însă aplicat decât în condiţiile reducerii costurilor sau marjei de profit. În legislaţia românească sunt considerate acte şi fapte anticoncurenţiale*: a) Concentrarea economică. dobândesc direct sau indirect.În privinţa produselor. În privinţa preţurilor. menţinerea şi stimularea concurenţei şi a unui mediu concurenţial normal. prin acte normative urmăresc protecţia. Din această perspectivă cunoaşterea comportamentului anticoncurenţial reprezintă un obiectiv important al cercetărilor de marketing.una sau mai multe persoane care deţin controlul asupra altui agent economic. a) Concentrarea economică Prin concentrare economică se înţelege orice act juridic prin care un agent sau o grupare de agenţi economici realizează o influenţă determinantă asupra unuia sau mai multor agenţi economici. O operaţiune de concentrare economică are loc atunci când: . . diferenţierile dintre concurenţi pot viza: . 88/30. În ceea ce priveşte acţiunile de promovare şi de distribuţie se vizează accesul clienţilor la produse şi nu gradul de satisfacere al nevoii reale.practicarea unor preţuri mai scăzute la produse asemănătoare. împiedicarea sau denaturarea concurenţei.imaginea. controlul asupra altui agent economic prin orice formă permisă de lege: participare la capital.service-ul. . . • Comportamentul anticoncurenţial este brutal şi prin actele şi faptele săvârşite determină restrângerea. contract. Monitorul Oficial nr. * Legea nr.comunicaţiile cu privire la produs.doi sau mai mulţi agenţi economici interdependenţi fuzionează. Autorităţile publice din diferite ţări. 21/1996 – legea concurenţei.

provocându-le dezavantaje în poziţia concurenţială. . distribuţiei.măsura în care sunt afectate interesele beneficiarilor şi contribuţia lor. • eliminarea de pe piaţă a oricăror alţi concurenţi. .ameliorarea producţiei. dezvoltării tehnologice sau investiţiilor.puterea economică a agenţilor economici.etc. Pentru stabilirea compatibilităţii cu un mediu concurenţial normal. • participarea în mod concertat. limitarea sau împiedicarea accesului pe piaţă şi a libertăţii exercitării concurenţei de către alţi agenţi economici. .creşterea eficienţei economice.întărirea poziţiilor concurenţiale ale firmelor mari şi mijlocii. cu oferte trucate la licitaţii sau orice forme de concurs de oferte. Practicile anticoncurenţiale sunt admise când contribuie în mod semnificativ la: . tarifelor. sunt admise când conduc la efecte favorabile: .promovarea progresului tehnic sau economic.îmbunătăţirea servirii consumatorilor. împiedicarea sau denaturarea concurenţei. . deciziile de asociere. • aplicarea unor condiţii inegale la prestaţii echivalente partenerilor comerciali. . . •limitarea sau controlul producţiei.practicarea în mod durabil a unor preţuri mai reduse. • înţelegerile de a nu cumpăra sau a nu vinde către anumiţi agenţi economici fără o justificare rezonabilă.cota de piaţă deţinută. .etc.introducerea progresului tehnic. prin care agenţii economici determină restrângerea. . • condiţionarea încheierii unor contracte de acceptarea unor clauze care prin natura lor nu au legătură cu obiectul acestor contracte. . 48 .Concentrările economice : Sunt interzise Când au ca efect crearea sau consolidarea unei poziţii dominante şi conduc la restrângerea. . practicile concentrate şi folosirea abuzivă a unei poziţii dominante deţinute pe piaţă. . . rabaturilor şi a oricăror condiţii comerciale inechitabile. în mod direct sau indirect a preţurilor. aprecierea operaţiunilor de concentrare economică se face după următoarele criterii: . Legea românească interzice aceste practici când urmăresc: • fixarea concertată.îmbunătăţirea calităţii produselor şi serviciilor. .tendinţele pieţei. • împărţirea pieţelor de desfacere şi a surselor de aprovizionare pe orice criterii.ameliorarea producţiei sau a distribuţiei. înlăturarea sau denaturarea semnificativă a concurenţei.necesitatea menţinerii şi stimulării concurenţei. b) Practici anticoncurenţiale Practicile anticoncurenţiale sunt considerate înţelegerile exprese sau tacite.

• • • să definească eşecul pieţelor şi să explice cauzele şi principalele situaţii de eşec ale pieţelor. 3. deci costul marginal pentru producerea unei unităţi suplimentare din bunul A este mai mic decât sporul de venit pe care consumatorii sunt dispuşi să-l aloce pentru achiziţionarea acestuia. Dificultatea individualizării dreptului de proprietate. Relevantă este în opinia noastră comparaţia costurilor marginale ale diferitelor activităţi economice cu utilităţile lor marginale. Externalităţile. Pieţele lente şi instabile Economia bunăstării formulează un set de obiective în baza cărora se fundamentează strategii şi politici destinate realizării unor situaţii de optim economic. se abordează urmăătoarele probleme: eşecul pieţelor şi bunăstarea socială. monetară. veniturile fundamentale în economia de piaţă (salariul. capitalurilor. Bunurile de merit şi de nemerit. 4. 2. Principalele situaţii de eşec ale pieţelor sunt: 1. • În a doua situaţie CmargB< VmargB. Printre cauzele principale ale eşecului pieţei se numără: 1. 3. Literatura de specialitate formulează totuşi şi unele soluţii care au acceptul unanimităţii. să explice particularităţile principalelor pieţe din economiile de piaţă moderne: a muncii. O asemenea acţiune ar înrăutăţi situaţia celorlalţi membrii ai societăţii. • În prima situaţie CmargA>VmargA . dobânda şi renta). Care va fi decizia întreprinzătorului respectiv ? 49 . deci costul marginal pentru producerea unei unităţi suplimentare din bunul A este mai mare decât sporul de venit pe care consumatorii sunt dispuşi să-l aloce pentru achiziţionarea acestuia. S-a considerat că o anumită redistribuire a veniturilor în favoarea celor săraci chiar dacă este inechitabilă ar contribui la o ameliorare a bunăstării. să explice problematica veniturilor fundamentale în economia de piaţă. Existenţa unor costuri tranzacţionale semnificative. Eşecul negocierii unor acorduri avantajoase de schimb. profitul. 3.1 Cauze ale eşecului pieţelor şi bunăstarea socială Eşecul pieţelor denumeşte sintetic toate aspectele de ineficienţă şi inechitate care apar în mecanismulpieţei datorită disfuncşionalităţilor şi dezavantajelor în funcţionarea acestora. 2.CAPITOLUL III Tipuri de pieţe specifice economiilor moderne Scurtă prezentare a capitolului În acest capitol. Bunurile publice.

remuneracion în Spania). •Mecanismul prezentat anterior nu are o valabilitate universală. Salariul Cuvântul salariu provine din latinescul “salarium” care desemnează la origine raţia de sare alocată unui soldat. Realizarea bunăstării presupune asigurarea alocării eficiente a resurselor adică acel mod de repartiţie a lor astfel încât să nu asigure inegalităţi prin transferul de bogăţie şi sărăcie de la un segment la altul al populaţiei. a unui cost marginal superior utilităţii marginale atribuite de consumator. în Italia şi Spania . În această situaţie singura cale de îmbogăţire pentru unii este luarea veniturilor de la alţi oameni ceea ce duce la sărăcirea ultimilor. .din acest punct de vedere el va reflecta tendinţa ce se manifestă din partea firmei de reducere sau creştere limitată. Salariul poate fi privit sub două aspecte: . în Marea Britanie .Cea mai raţională măsură va fi aceea de a transfera resursele către activităţile economice care conduc la realizarea produsului B. Existenţa primelor este aşadar condiţionată de intervenţia autorităţilor publice acţiune care nu este în acord cu piaţa liberă. Astăzi se foloseşte acelaşi termen ( denumit în Franţa – salaire . diferite activităţi. apreciind prin experienţă implicarea sa în procesele de muncă. •Dacă CmargA=UmargA şi CmargB=UmargB nu există realocare a resurselor care să aibă potenţial de a îmbogăţi toţi oamenii. Acest transfer conduce la creşterea bunăstării tuturor participanţilor la activităţile economice. apă. de asemenea de origine latină (retribution. remuneration în Franţa şi Marea Britanie . căldură etc) impune existenţa unor domenii care nu întotdeauna permit transferuri de resurse în altele.ca un cost . remunerazione în Italia şi retribucion. retribuzione.salario. Concluzii din analiza celor două situaţii: •Dacă echilibrul pieţei libere nu este atins atunci este întotdeauna posibil să se transfere resursele din domenii economice unde costul marginal depăşeşte utilitatea marginală în altele în care costul marginal este mai mic decât utilitatea marginală. 50 .din acest punct de vedere el va reflecta tendinţa de creştere nelimitată determinată de necesitatea satisfacerii trebuinţelor salariaţilor. De exemplu necesitatea acoperirii nevoilor fiziologice (alimente.ca venit . consumatorii sunt mulţumiţi după acest transfer deoarece evaluează bunul respectiv B peste costul ei marginal. Sursa acestui câştig este tocmai valoarea suplimentară ce poate fi obţinută prin acest transfer. Aceasta presupune existenţa unor alternative în activitatea economică care să permită realizarea de bogăţie suplimentară cu efecte benefice asupra tuturor participanţilor. în afară de salariu se mai utilizează termenii de retribuţie şi remuneraţie. Consumatorul şi producătorul sunt condiţionaţi de o serie de factori care nu permit substituţia unor bunuri. această tendinţă este determinată de ponderea sa în totalul costurilor firmei care urmăreşte ridicarea eficienţei. ulterior el fiind utilizat pentru a denumi preţul plătit cetăţenilor liberi care prestau altor persoane. din acest considerent în managementul firmelor el este utilizat ca mijloc de realizare a mobilizării părţii latente a capacităţii de muncă deoarece în mod natural.2 Veniturile fundamentale în economia de piaţă A.salary) . producătorul îşi îmbunătăţeşte rentabilitatea economică deoarece elimină pierderea cauzată de existenţa în cazul bunului A. 3. un salariat nu pune în funcţiune întreaga sa capacitate de muncă. Acest transfer este optim pentru ambele părţi.

Literatura de specialitate din domeniul economic scoate în evidenţă o serie de optici sub care este privit salariul: •Salariul individual care în funcţie de nivelul şi dinamica preţurilor (P) poate fi considerat sub două aspecte : a) Salariul nominal (Sn) . odihnă. e salariatul este interesat să se apropie cât mai mult de cifra de afaceri. 2. 3. şi la perfecţionarea permanentă a pregătirii sale ştiut fiind faptul că factorul uman este cel decisiv în desfăşurarea activităţii economice. Mărimea salariului şi diferenţele între salarii trebuie să incite salariatul la obţinerea unei eficienţe economice din ce în ce mai mari. mediu toxic etc. această situaţie conduce la creşterea venitului dar şi la creşterea dificultăţilor de refacere a forţei de muncă. Tendinţele pe care le înregistrează salariul: 1.Realizarea condiţiei ca dinamica productivităţii muncii să fie mai mare decât cea a salariilor conduce la scăderea cheltuielilor medii pe produs cu impact pozitiv asupra competivităţii firmei ( vezi aplicaţiile rezolvate la capitolul destinat productivităţii factorilor de producţie) . Tendinţa generală de creştere pe termen lung. 51 .dinamica salariului .În concluzie salariul este o sumă de bani primită de posesorul factorului muncă pentru contribuţia lui la desfăşurarea oricărei activităţi. negocierile privind stabilirea salariilor vor armoniza aceste tendinţe divergente Mărimea salariului variază în timp şi spaţiu între două limite: • Limita minimă – este nivelul costului muncii corespunzător unui nivel al dezvoltării unei ţări. Efectul de substituire determinat de faptul că salariatul înlocuieşte o mare parte din timpul său liber cu timp de muncă. calificare. Mărimea salariului este determinată de realizarea condiţiei: IWL> Isal IWL . aplicarea unor măsuri care asigură condiţii de muncă mai bune. mijloace de subzistenţă. Tendinţa de diferenţiere determinată de. Printre elementele de diferenţiere se numără: ridicarea calificării profesionale. aptitudinile diferite ale salariaţilor. de zi.ea restricţionează angajatorul (cel care este exponentul cererii de muncă). Efectul de venit determinat de faptul că salariul atinge un anumit nivel.o sumă de bani pe care o primeşte un salariat pentru munca depusă. fapt care-l determină pe posesorul forţei de muncă. se datorează creşterii cheltuielilor salariaţilor pentru: instruire. să înlocuiască o parte din timpul de muncă cu timp liber. rezultatele obţinute. Tendinţa de apropiere . Isal . de noapte. caracterul muncii (grea. Trebuie remarcat faptul că în comportamentul individului se manifestă alternanţa a două tendinţe contradictorii : efectul de substituire respectiv efectul de venit.dinamica productivităţii muncii .). • Limita maximă – corespunde productivităţii marginale a muncii.egalizare a salariilor determinată de dispariţia sau diminuarea elementelor de diferenţiere fără a se ajunge însă la egalizarea acestora. deoarece această acţiune ar fi antieconomică. uşoară.

300. Asistăm aşadar la o scădere a puterii de cumpărare. boli. cei 1. în scopul realizării unor echilibre economice.la un moment dat : S S = n R P cu notaţiile cunoscute . SR 120 % Interpretare Datorită creşterii preţurilor cu 20%. Între salariul nominal şi cel real există următoarele relaţii: .000 lei (salariul net la momentul t1) nu reprezintă decât 90% ca valoare reală faţă de t0. • Salariul indirect exprimă acea parte a salariului care este plătită salariatului şi familiei sale pe alte criterii decât cele economice. corespunzătoare cantităţii de muncă prestată.Indicele salariului nominal este: ISn = 1300000 x100 = 108% deci salariul nominal creşte cu 8% 1200000 2.indicele preţurilor I SR = Pentru a facilita înţelegerea să luăm următorul exemplu: La momentul t0 un salariat primeşte un salariu net de 1. în condiţiile unei indexări de 8% a salariului nominal. • Salariul direct exprimă remuneraţia efectivă primită de salariat.t1 preţurile cu amănuntul au crescut cu 20%. 52 .Datorită faptului că indicele preţului a ajuns la valoarea de 120% (crescând cu 20%) salariul real are valoarea la momentul t1. În mod deliberat în unele situaţii. La momentul t1 acest salariu creşte la valoarea de 1. Este acordat sub diferite forme dintre care menţionăm: prime anuale sau “cel de-al treisprezecelea salariu”.000 lei.000.indicele salariului real ISn . această acţiune.indicele salariului nominal Ip .în dinamică Sn x 100 Ip unde ISR . • Salariu social reprezintă veniturile obţinute independent de activitatea economică care se acordă unor salariaţi cu probleme deosebite: accidente de muncă. În perioada t0 . însă trebuie însoţită de măsuri care să incite comportamentul economic al salariaţilor şi să impulsioneze investiţiile. • Salariul de bază exprimă acea parte a salariului care se determină in funcţie de salariul minim real. • Salariul colectiv este un venit acordat salariaţilor unei firme când rezultatele sunt pozitive .200. I Rezolvare 1. profesionale. autorităţile guvernamentale reduc salariul real (prin stimularea creşterii preţurilor). şomaj. Acest salariu provine de la buget.300. 108 % I = x100 = 90 % deci a scăzut cu 10 %.cantitatea de bunuri şi servicii pe care o poate procura un salariat cu salariul nominal la un moment dat.b) Salariul real (SR) . Să se determine salariul real în momentul t1.

• Salariul minim garantat este fixat pe cale legală pentru a garanta categoriilor defavorizate un venit corespunzător minimului de subzistenţă. Funcţiile de creditare sunt îndeplinite de instituţii specializate: bănci. Dobânda este suma de bani pe care debitorul o plăteşte pentru banii primiţi sub formă de credit. •termen lung (peste 5 ani). sporuri si adaosurile salariale. În calitate de categorie economică cu implicaţii foarte importante în funcţionarea pieţei monetare şi implicit în cea a economiei de piaţă creditul are mai multe accepţiuni: Cea mai răspândită formă de credit este cel bancar care este destinat în principal susţinerii financiare a unei activităţi economice. aceasta este în acelaşi timp şi o formă de plasament a economiilor de monedă. d . creditul permite lărgirea proceselor de schimb şi formarea rezervelor de monedă. B. autorităţi). 2. •termen mediu (1 . firme. Relaţia dintre credit şi monedă Între credit şi monedă apar o serie de interdependenţe în sensul că prima categorie. legislaţia muncii şi nu în ultimă instanţă migraţia internaţională a forţei de muncă.dobânda. sunt surprinse de relaţia: D d = x100 unde : K Rata dobânzii exprimă mărimea relativă a dobânzii şi este preţul pe care debitorul îl plăteşte pentru un credit de 100 de unităţi băneşti pe timp de un an. Distribuire a acestor disponibilităţi îndreptându-le spre agenţi economici care au nevoie de bani pentru finanţarea activităţii lor. Creditul îndeplineşte două funcţii: 1.5 ani) .• Salariul brut exprima sumele de bani formate din salariul de baza. •Dobânda şi rata dobânzii Creditul este strâns legat de o altă categorie economică şi financiară dobânda.rata dobânzii exprimată în procente. Dobânda Abordarea acestei categorii de venit fundamental este strâns legată de problematica creditului. Mărimea şi dinamica salariului sunt influenţate şi în mod indirect de o serie de factori dintre care amintim: gradul de organizare în sindicate. K . case de economii şi depuneri. Absorbţie a disponibilităţilor băneşti aflate la agenţi economici (populaţie. 53 . societăţi de asigurare.capitalul împrumutat. Variabilele enunţate mai sus. Din punctul de vedere al orizontului de timp pe care se acordă creditul bancar poate fi acordat pe: • termen scurt (până la 1 an) . D .

500 lei În practică rata dobânzii nu rămâne constantă pe o perioadă de un an de zile deoarece ea este influenţată de o serie de factori pe care-i vom analiza în cuprinsul acestui subcapitol.dobânda medie . bancare . bonuri de tezaur.pentru următoarele 6 luni . În această situaţie mărimea medie a dobânzii va fi: D = K x dm x n Aplicaţie : O sumă de bani K = 3. Forme ale dobânzii Fără a avea pretenţia unei tratări exhaustive a acestei problematici. .000 x 0.perioada de acordare a împrumutului. Din acest motiv. prezentăm în continuare principalele forme ale dobânzii.obţinerea de obligaţiuni emise de stat. certificate de depozit .000 lei pentru o perioadă de n = 3 luni cu o rată a dobânzii anuale de d = 70% mărimea dobânzii anuale fiind d = 70% atunci mărimea dobânzii pentru orizontul de timp de 3 luni va fi : D = 3. • Dobânda simplă . Exemplu : dacă se acordă un împrumut K =3. .000 lei a fost împrumutată cu scadenţa la un an de zile (n =1). în practică se va calcula o rată medie a dobânzii demers care serveşte pentru diferite previziuni economice: dm = ∑ T xd i=1 i n i ∑T i=1 n i unde : dm . .80%.000.pentru ultimele 3 luni . ratele dobânzilor în această perioadă au evoluat astfel : .celelalte notaţii sunt cunoscute.70 x 3/12 = 52. 54 .000. .se calculează pentru o perioadă mai mică de un an conform relaţiei: D=Kxdxn unde n .000.în primele 3 luni .55%.depunerile făcute de diverşi agenţi o parte din rezultatele financiare economici la instituţiile financiar – obţinute prin investirea capitalului împrumutat în activităţi economice. Ti .perioada pentru care se acordă rata dobânzii di într-un an de zile.Dobânda: Se plăteşte pentru : are ca sursă : .65%.

000 x ⎜ = 3.000. Dacă nu ţinem seama de devalorizare. De exemplu dacă se acordă un împrumut Ko = 3.000 D = 8.000 lei Observaţii În calculele efectuate nu am ţinut cont de devalorizarea monedei.000 x 12.60 ⎠ c)Dacă dorim să evităm devalorizarea monedei folosim relaţia : K = K0 (1+ d)n (1 +λ) n = 3.670.48) = 396.55) dc = = 0.66) = 4.000 lei Interpretare 1.000x1.80) + (6 × 0.814.000.998.3.Capitalul fructificat (K) va fi K = 3.000(1+0.814.000 lei •Dobânda compusă se calculează pentru o perioadă mai mare de un an de zile conform relaţiilor: K = Ko (1 + d)n D = K .48 ⎝ 1 + 0.000 lei pentru o perioadă de 2 ani cu o dobândă anuală de d = 70% vom avea următoarele efecte: 1.60 ⎛ 1 + 0.000 x 10.670.70)2 = 3.65) + (3 × 0.144.790 lei.60=37.000.000 lei.000.980.000 = 5. luând în calcul erodarea economiilor datorată acestei devalorizări λ = 60% anual constatăm că după 5 ani valoarea reală a economiilor nu mai reprezintă decât (3606870/37814790) x 100 = 55 .790 lei b) Dacă am luat în calcul şi rata devalorizării (în cazul nostru λ = 60% ) atunci: K = K0 (1 + d) n (1 + λ) n Efectuând calculele rezultă că: 5 12.Ko Aşadar în cazul anterior.66 adică 66% 12 În această situaţie dobânda percepută de bancă va fi: D = 3.670.000.Ko cu notaţiile cunoscute.000 lei x 0.66) = 3.Masa dobânzii D va fi: 8.870 lei ⎟ = 3.000. capitalul fructificat de bancă este : K = 3.606.000.Rezolvare (3 × 0.670.000 .000.000. capitalul fructificat va fi 37.66 ⎞ K =3.000. dobânda medie anuală dm = 66% perioada de păstrare a banilor n = 5 ani.89 = 8. a) Conform relaţiei anterioare capitalul fructificat va fi: K = K (1+d)n = 3. Pentru o mai bună înţelegere să luăm următorul exemplu: Suma depusă iniţial K0 = 3.000.6) (10.000 2.66 x 1 an = 1.000 x 2.000 (1 + 0.20 = 3.000 (1 + 0.000 lei Observaţie În literatura de specialitate suma formată din capitalul împrumutat şi mărimea dobânzii poartă numele de sumă fructificată sau capital fructificat (K) adică: K = Ko + D iar D = Ko x d aceasta se mai poate scrie astfel: K = Ko (1 + d) şi D = K .000. Pentru o mai bună fundamentare a deciziilor în calculele pe care le vom face va trebui să avem în vedere şi efectele negative ale inflaţiei asupra economiilor.000.000 (12.

are scadenţa în acelaşi an pe 10 martie. În biletul la ordin nu figurează numele trasului.m. are posibilitatea să-l sconteze.144. Scontul este suma de bani pe care posesorul titlului o plăteşte băncii pentru serviciul de creditare calculat în funcţie de taxa scontului (echivalentă cu o rată a dobânzii) şi numărul de zile dintre scontare şi scadenţă.taxa scontului . de a lua toate măsurile pentru reducerea acestei rate a devalorizării. S= 360zile Suma încasată de posesorul ei după scontare este : Va = 2500 − 4. incitând populaţia şi agenţii economici în general către investiţii pe piaţa de capital şi mai ales în domeniile productive. Dacă posesorul unui titlu de credit doreşte obţinerea sumei înscrise pe titlu (valoarea nominală) înainte de scadenţă.625u. • Taxa de scont este dobânda care se percepe la operaţiile de scontare a efectelor de comerţ (în principal cambii şi bilete la ordin). Potrivit practicii internaţionale calculul numărului de zile NZ asupra căruia se aplică taxa scontului se efectuează după proceduri specifice fiecărei ţări . Este obligaţia instituţiilor publice abilitate.4 ori în raport cu cea estimată anterior la punctul a.9. ceea ce în practică se denumeşte valoarea actuală determinată prin scăderea din valoarea nominală a scontului. Prin scontare el primeşte de la o bancă comercială o parte din valoarea titlului – respectiv. Nz – numărul de zile dintre scontare şi scadenţă .000 lei reprezentând o creştere de 10.375 = 2495. În practică o asemenea anticipare se dovedeşte o acţiune nefericită deoarece în situaţia în care instituţiile financiare vor acţiona în acest mod se va ajunge la o perpetuare a dezechilibrelor monetare în economie prin creşterea permanentă a preţurilor. în această situaţie va trebui ca prin fructificare să obţinem suma de 396. Biletul la ordin este un titlu de credit utilizat ca instrument de plată. Cambia este un titlu de credit folosit ca instrument de plată ce atestă o obligaţie pe termen scurt restituibilă la scadenţă. Rezolvare : Valoarea scontului este deci dobânda percepută de bancă pentru prestarea acestui serviciu este : 2500u. Pe data de 1 martie este scontată la o taxă a scontului de 7%. Vn –valoarea nominală a titlului . Relaţiile de calcul sunt următoarele : S= Vn × TS × N Z 360 Va = Vn − S unde : S – scontul .m.5% din totalul celor estimate. deoarece trăgătorul şi trasul se identifică cu persoana emitentului.m. în caz contrar veniturile obţinute din dobânzi se dovedesc iluzorii. 56 . prin care o persoană numită emitent (subscriitor) îşi asumă obligaţia de a plăti într-un anumit loc altei persoane numită beneficiar sau la ordinul acesteia o sumă de bani.07 × 9zile = 4. Va. emisă pe 2 februarie. Dată fiind noutatea relativă a problematicii taxei de scont prezentăm câteva elemente.m. În calculul efectuat mai sus am avut în vedere modelul francez potrivit căruia se ia în calcul exact numărul de zile. în virtutea acestui drept de creanţă o persoană numită trăgător dă dispoziţie altei persoane numită tras să plătească la scadenţă sau la ordinul său o sumă de bani unei a treia persoane numită beneficiar. TS. Să luăm un exemplu: O cambie cu valoarea de nominală de 2500 u. 2.375u. × 0.valoarea actuală a titlului .

2. Rata dobânzii este variabilă în timp.acoperirea inflaţiei .cost 2. C. cifra de afaceri sau costurile de producţie pe de altă parte conform relaţiilor: masa profitului rata profitului = × 100 capitalul folosit masa profitului rata profitului = × 100 cifra de afaceri 57 . În cadrul acestei relaţii banca centrală (de emisiune) are un rol hotărâtor în promovarea politicilor în acest domeniu. Masa profitului reprezintă suma totală dobândită sub formă de profit de către un agent economic. rată a dobânzii pentru depozite atrase de bănci (BUBID). Conjunctura economiei. 2. Ea se stabileşte în urma licitaţiei între banca centrală(de emisiune) şi băncile comerciale. . Rata profitului reprezintă raportul procentual dintre masa profitului pe de o parte şi capitalul folosit. capitalul. 4. Se determină conform relaţiei: masa profitului = preţ de vânzare . De aici şi până la semnificaţia de profit termen consacrat în economia de piaţă nu a mai fost decât un pas. Dobânda percepută de bănci atât pentru depozitele atrase cât şi pentru cele plasate trebuie să asigure: .Riscul.riscul plasamentelor . Profitul este de fapt câştigul.Gradul de depreciere al monedei naţionale în raport cu monedele străine de referinţă (cursul valutar). 3. avantajul realizat sub formă bănească dintr-o activitate economică care revine proprietarului şi deci nu-şi găseşte raţiunea de a reveni nici unuia din ceilalţi factori de producţie (munca. natura) Mărimea şi dinamica profitului Indicatorii cu ajutorul cărora poate fi pusă în evidenţă mărimea profitului sunt: 1. Raportul dintre cererea şi oferta de credit. rată a dobânzii pentru depozite plasate de bănci (BUBOR). Profitul poate fi definit ca fiind venitul net. . . . realizat din exercitarea unei activităţi economice.• Dobânda medie pe piaţa interbancară se exprimă în valoare relativă ca: 1.Profitul •Definire şi semnificaţii Termenul de profit provine din cuvântul latin “proficere” care înseamnă a progresa a da rezultate.obţinerea profitului. fiind influenţată de o serie de factori dintre care cei mai relevanţi sunt: 1.

25 = = 0. capital folosit=800 milioane. 3.75 unităţi monetare. Acest indicator semnifică faptul că la 100 de unităţi monetare costuri de producţie se obţine un profit de 50 de unităţi monetare. capitalul folosit. b) Ratele profitului în funcţie de cifra de afaceri. 58 . costuri variabile = 35 milioane .33 unităţi monetare. costuri fixe = 25 milioane . Raportul profit /cost este de 25%.75% 800 Acest indicator semnifică faptul că la 100 de unităţi monetare capital utilizat se obţine un profit de 3.25 Rrentab + 1 0. Să se determine : a) Masa profitului .25 + 1 deci 25%.33% 90 Acest indicator semnifică că la o cifră de afaceri de 100 de unităţi monetare se obţine un profit de 33. • în funcţie de costurile de producţie este de: 30 rata profitului = × 100 = 50% . acest indicator se mai numeşte în (25 + 35) literatura de specialitate rata rentabilităţii.rata profitului = masa profitului × 100 costurile de productie Între rata profitului determinată în funcţie de cifra de afaceri şi cea determinată în funcţie de costurile de producţie există următoarea relaţie: profit profit profit cos t de productie = = R CA = profit Cifra de afaceri profit + cos turi de productie +1 cos t de productie Deci: Rrentab R CA = Rrentab + 1 Studii de caz: 1. Rata profitului în funcţie de cifra de afaceri este de: R CA = Rrentab 0. În urma calcului acestor indicatori se constată că valorile obţinute sunt diferite. Cifra de afaceri =90 milioane . costuri de producţie. 30 • în funcţie de capitalul folosit este de: rata profitului = × 100 = 3. Rezolvare : a) Masa profitului : masa profitului = 90 − (25 + 35) = 30 milioane b) Rata profitului: • în funcţie de cifra de afaceri este de: 30 rata profitului = × 100 = 33.

legislativ. social-politic.câştigurile suplimentare conjuncturale determinate de inflaţie. 2. Volumul de producţie.câştigurile ridicate ale agenţilor economici determinate de economiile pe care le fac din ignorarea acţiunilor de protecţie a mediului ambiant.. cultural etc. practici care le asigură profituri mari nejustificate în raport cu contribuţia adusă la activitatea economică. Forme ale profitului a) Profitul legitim: • este format din veniturile nete însuşite ca urmare a promovării progresului tehnic şi economic din cadrul unei firme. 4.Preţul bunurilor şi serviciilor. Modul de împărţire al profitului între posesorii factorilor de producţie participanţi la realizarea sa. d) Profitul economic reprezintă diferenţa dintre profitul contabil rezultat în urma desfăşurării activităţilor economice ale firmei şi costurile de oportunitate aferente acestora. c) Profitul contabil reprezintă acel profit care rezultă din documentele contabile ale firmei. . • îmbracă următoarele forme concrete: . • este rezultatul acţiunii agenţilor economici ca urmare a faptului că au acceptat riscul şi este obţinut printr-o folosire eficientă a factorilor de producţie. • se însuşeşte fără a fi câştigată sau meritată prin servicii aduse în activitatea economică îmbracă mai multe forme. . 59 . • este venitul însuşit de proprietarii factorilor de producţie când aceştia sunt bine orientaţi în activitatea economică. 3. b) Profitul nelegitim: •reprezintă acele sume de bani care se cuvin celui care deţine factorii de producţie fără ca prin aceasta să-şi aducă o contribuţie decisivă la activitatea economică. Costul producţiei. .profitul de monopol care este un rezultat al înţelegerii dintre două sau mai multe firme care se înţeleg între ele. 5. al activităţii economice în general . Structura de producţie.câştigurile ridicate ale agenţilor economici determinate de politicile vamale protecţioniste. • ar trebui scutit de impozitare datorită faptului că promovează progresul tehnic şi economic cu efecte benefice asupra economiei. astfel încât stabilesc preţuri ridicate.i 6. Viteza de rotaţie a capitalulu.Dinamica profitului este determinată de o serie de factori dintre care amintim: 1. Mărimea sa este determinată de o serie de factori de ordin economic.

venituri = 1000 u.2) Alternativa a doua: a) S-ar angaja la o altă firmă primind un salariu de 50 u. 4. e) Profitul normal este acel profit pe care o firmă trebuie să-l obţină pentru a rămâne în funcţiune. 3..m. Salariul dacă ar lucra în altă firmă = 50 u.m. cu diferenţa de bani rămasă cumpără un teren de pe care obţine o rentă de 2 milioane unităţi monetare.m. Câştig posibil al întreprinzătorului = 240 u. Acesta este dat de relaţia: profitul normal = costurile de oportunitate f) Supraprofitul este acel surplus venit net care depăşeşte costurile totale de oportunitate. Aşadar profitul economic de 10 u.m. Dacă profitul economic ar fi avut o valoare negativă atunci ar fi trebuit să fie adoptată a doua modalitate de investire a banilor.m.m.m.(4+5+6) 8. o altă parte din bani ar fi învestit-o pe piaţa de capital ar fi obţinut 5 milioane unităţi monetare. costuri contabile = 750 u.m.m.m. rezultă din diferenţa dintre profitul contabil şi câştigul pe care proprietarul factorilor de producţie respectivi l-ar fi obţinut dacă ar fi investit în cealaltă alternativă (costul şanselor sacrificate).(3-7) = 10 u. b) Ar depune o parte din capitalul bănesc de care dispune într-o bancă şi ar primii ca dobândă 10 u. 60 . Acesta se determină astfel : supraprofitul = profitul firmei – costurile de oportunitate Studiu de caz: Cifra de afaceri = 50 milioane. Profit economic . În această situaţie profitul economic va fi: 1. Dacă întreprinzătorul ar fi depus banii o parte din bani la bancă ar fi obţinut o dobândă de 4 milioane unităţi monetare. costuri de producţie 36 milioane unităţi monetare.m. 7. Profit contabil (varianta 1) = 250 u.m. Rezolvare : La prima vedere această firmă s-ar părea că această firmă desfăşoară o afacere profitabilă din care rezultă un profit de 250 u. c) Cealaltă parte a capitalului ar putea să o investească în acţiuni pentru care ar primi 180 u. 6. 2. 5.m. 2 Costuri contabile = 750 u. În realitate adevărata profitabilitate a firmei nu poate fi judecată după datele contabile deoarece nu are în vedere folosirea alternativă a resurselor (forţa de muncă şi capitalul) pe care proprietarul le deţine. (1 . profit contabil = 250 u. ( varianta 2) .m.m.Studiu de caz: Un întreprinzător are două alternative de afaceri care dau efecte economice diferite: Prima alternativă : 1 Venituri = 1000 u. Dobândă posibilă de încasat = 10 u. Dividende = 180 u.m.

m.El este egal cu valoarea costurile şanselor sacrificate pentru a rămâne pe acea piaţă deci în cazul nostru cu 11 milioane.Costuri de producţie = 50 – 36= 14 milioane Profitul normal = costuri de oportunitate = dobândă + dividende + rentă = 4+ 5+2=11 milioane Supraprofit = profit – costuri de oportunitate = 14 – 11= 3 milioane Interpretare : Profitul normal este acel profit care permite firmei să obţină încasări care să-i poată permite rămânerea pe piaţa respectivă la parametrii anteriori . Profit brut = 550 u. Profit net (5-6) = 350 u. profitul este impozitat conform actelor normative din fiecare ţară. Supraprofitul este acel profit care prin valoarea sa depăşeşte profitul normal pentru a rămâne pe piaţa respectivă în cazul nostru 3 milioane. 2. 3. Cultivă spiritul de economie. În ţara noastră deşi evoluţiile sunt destul de contradictorii au fost emise o serie de reglementări privind unele facilităţi privind impozitele.m. Cheltuieli totale = 950 u. Dividende = 120 u. Aşa cum am încercat să sugerăm din aplicaţia anterioară. Profit înainte de = 470 u. (3-4) 5.m. Deci supraprofitul denumit şi profit de monopol este obţinut ca urmare a unor situaţii proprii unor firme care sunt avantajate de unele condiţii economice.m. sociale sau naturale de care alţii nu beneficiază şi de care se folosesc pentru a obţine un profit suplimentar. Aplicaţie: 1. dividende 6. •Repartiţia profitului Repartiţia profitului este reglementată prin acte normative care au în vedere utilizarea acestuia pentru : . 2. Profitul este esenţial atât pentru agenţii economici cât şi pentru societate deoarece pe seama acestuia : . .m.modernizare şi autofinanţare. Cifra de afaceri = 1500 u.m. Impozit pe profit = 80 u. h) Profitul net este acel profit brut din care s-a dedus valoarea taxelor şi impozitelor. Intensifică preocupările agenţilor economici pentru creşterea raţionalităţii şi eficienţei activităţii economice .Rezolvare : profitul = Cifra de afaceri . g) Profitul brut este acel profit este acel venit brut diminuat cu valoarea cheltuielilor din care nu s-a scăzut valoarea taxelor şi impozitelor.se reproduc pe un plan superior condiţiile pentru reluarea activităţilor economice 61 .m 4. Stimulează iniţiativa şi acceptarea riscului existent în economia de piaţă în proporţii diferite de la ţară la ţară . 3. politice.consumul personal. • Funcţiile profitului Economiştii în marea lor majoritate apreciază că profitul are mai multe funcţii : 1. 7.

c) Oferta din bunul respectiv să fie inelastică (subunitară) în raport cu variaţia preţului. b) Bunul să nu poată fi substituit cu alt bun. Graficul alăturat ne sugerează mecanismul de formare al rentei: P1 PE O O ofertă rigidă Q1 QE C E După cum se observă din grafic la o cantitate oferită de factori de producţie inelastică Q1 preţul de procurare P1< PE unde PE – preţul de echilibru . •Mecanismul formării rentei Principala formă de rentă este renta funciară sau renta pământului care se formează în agricultură şi silvicultură. Renta poate fi definită ca fiind un venit fundamental obţinut de proprietarul unui factor de producţie prin cedarea dreptului de folosinţă al acestuia altei persoane. Suprafaţa haşurată reprezintă mărimea rentei economice pe care o încasează proprietarul factorului de producţie respectiv..se crează noi locuri de muncă. se confruntă cu oferta puţin elastică determinată de gradul de fertilitate sau de caracterul limitat al pământului. cel puţin o perioadă de timp. Renta funciară se constituie aşadar din preţul ridicat al produselor agricole a căror cerere în creştere.se asigură dezvoltarea “capitalului uman” . Aceasta este venitul încasat de proprietarul funciar din partea arendaşului pentru acordarea dreptul de folosinţă pe care primul îl acordă celui de-al doilea în baza unui contract. Renta Renta ca venit fundamental cu o pondere în scădere continuă să prezinte un interes deosebit pentru activitatea economică fiind legată de cea mai veche formă de activitate umană agricultura. . 62 . Categoria economică de rentă Realizarea rentei presupune existenţa simultană a trei condiţii: a) Bunul respectiv să fie limitat cantitativ. D.

vinul de calitate excepţională care se produce în cantităţi limitate. Mărimea şi evoluţia preţului pământului este determinată de o serie de factori dintre care amintim: 1. venit care este independent de calitatea şi poziţia acestuia. b) Renta diferenţială II .Cererea şi oferta de produse agricole. Renta diferenţială este de două tipuri: a) Renta diferenţială I (renta de fertilitate).rata dobânzii.Mărimea şi evoluţia rentei. d′. Preţul pământului reprezintă renta anuală capitalizată la dobânda zilei respectiv la cea aşteptată. • Preţul pământului Pământul este un obiect al vânzări – cumpărării deci are un preţ.măririi cererii de pământ. 63 . R . 2. 4.Rata dobânzii bancare. PP = = 60000 u. 3.m. Mărimea ei este influenţată de cererea şi oferta de astfel de terenuri.m.. iar dobânda este de 20% va fi : 12000 u. desfacere şi căile de comunicaţie a terenurilor cultivate precum şi a diferenţelor de eficienţă ce pot apare între acestea. în timp ce oferta rămâne rigidă.m.Cererea şi oferta de terenuri agricole. • Renta minieră este renta obţinută de proprietar pentru terenul arendat şi exploatarea zăcămintelor aflate în subsolul acestuia. • Renta de monopol este un supraprofit încasat de proprietarul funciar ce decurge din preţul de monopol obţinut de proprietari de pe terenuri care au calităţi speciale şi de pe care se pot obţine cantităţi reduse de produse cu calităţi de excepţie. De exemplu preţul unui hectar de teren care aduce o rentă anuală de 12000 u.20 Preţul pământului înregistrează creşteri spectaculoase.Formele principale pe care le îmbracă renta funciară sunt : • Renta funciară absolută este venitul încasat de proprietarul funciar de la arendaş pentru dreptul de folosinţă asupra terenului acordat acestuia din urmă . . Aceasta se explică prin sporirea capitalului învestit urmare a : . • Renta din construcţii se formează în sectorul construcţiilor pe baza deosebirilor de poziţie dintre terenurile afectate diverselor construcţii.orientărilor către agricultura intensivă . 0. De exemplu. • Renta diferenţială se formează pe baza deosebirilor de fertilitate sau de poziţie faţă de centrele de aprovizionare. Preţul pământului va fi : PP = R d′ unde: PP –preţul pământului.renta . Observaţie: Se constată că renta este un venit care se formează pe seama valorii nou create în sfera producţiei şi însuşită de proprietarii factorilor de producţie când aceşti factori au un caracter restrictiv.

64 . profitul. . Deci piaţa muncii poate avea raze diferite. •Funcţiile pieţei muncii Piaţa muncii exercită următoarele funcţii la nivel local. 2. la o zonă mai mare sau mai mică sau la întreaga economie.Cererea de muncă reprezintă nevoia de muncă salariată care se formează la un moment dat într-o economie şi se exprimă prin intermediul locurilor de muncă. 3. X X X Veniturile fundamentale în economia de piaţă: salariul.Posibilitatea folosirii alternative a pământului duce la formarea preţului pământului în funcţie de obiectivele urmărite de agenţii economici. 6.Piaţa muncii se întemeiază pe confruntarea cererii cu oferta de forţă de muncă. sindicatelor şi instituţiilor de învăţământ. 5. . Piaţa muncii 11. Din cele arătate mai înainte se desprind următoarele observaţii: 1.Cererea şi oferta de muncă reflectă legăturile dintre: . zonal şi naţional: a) Funcţia de informare a patronatului şi a salariaţilor.1. Cererea şi oferta de muncă •Conceptul de piaţă a muncii Piaţa muncii poate fi definită ca fiind confruntarea dintre cererea şi oferta de muncă într-un anumit interval şi într-un anumit spaţiu ce se finalizează prin vânzarea cumpărarea de forţă de muncă în schimbul unui preţ numit salariu. În esenţă însă ele sunt determinate de producţia de bunuri şi servicii deci de evoluţia economiei reale. 4.3 Tipuri de pieţe caracteristice economiilor moderne A. b) Funcţia de asistenţă a partenerilor sociali c) Funcţia de elaborare a unor studii de prognoză privind evoluţia pieţei muncii în fiecare zonă care pot fi puse la dispoziţia patronilor. Parcelele pe care au fost făcute investiţii determină creşterea preţului pământului.Oferta de muncă reprezintă disponibilităţile de muncă salariată aflate în economie la un moment dat şi se exprimă prin numărul celor apţi de muncă care urmează să fie salarizaţi.dezvoltarea economico-socială ca sursă a cererii de muncă. renta sunt interdependente.Din punct de vedere spaţial piaţa muncii se poate referi la o localitate.5. Această observaţie explică corelaţia dezvoltare-populaţie ca raport cerere-ofertă de muncă problemă pe care o vom aborda în capitolul destinat ocupării şi şomajului. d) Funcţia de protecţie socială.populaţia ca sursă a ofertei de muncă.Ameliorarea poziţiei terenurilor agricole. trunchi de con răsturnat. dobânda. 3.

fără a-şi schimba activitatea obişnuită. . Motivaţii ale acestui comportament Factorii demoocupaţionali Costurile băneşti mari solicitate de schimbare a locuinţei . De la un anumit punct ofertantul va trebui să realizeze un echilibru între utilitatea şi dezutilitatea muncii deoarece trebuie să se odihnească şi să-şi refacă forţele deoarece în caz contrar se va epuiza. Trebuie arătat faptul că prima relaţie nu se realizează la infinit. aceasta se datorează următoarelor tipuri de factori economico . dificultatea ruperii de familie prieteni.Trebuie menţionat faptul că aceste funcţii se întâlnesc cel mai frecvent la nivel local acolo unde pot da maximul de eficienţă. care să faciliteze mobilitatea profesională.Nevoile de subzistenţă ale salariatului şi familiei sale. . . • Particularităţile ofertei şi cererii pe piaţa muncii 1. Dacă se realizează condiţia: . oferta de forţă de muncă este inelastică.Raportul dintre utilitatea şi dezutilitatea muncii. Din punct de vedere al elasticităţii.SOM < SO prag vom asista la apariţia dezutilităţilor prin care vom înţelege apariţia insatisfacţiei determinate de sacrificarea timpului liber cu toate funcţiile sale şi de efectele şi neplăcerile potenţiale de induse de muncă. vom înţelege ultima unitate din salariul orar care aduce satisfacţie purtătorului ofertei de muncă (salariatul). Să urmărim relaţia salariul orar (SO) – salariu orar marginal (SOM): Prin salariul marginal orar.teritoriali şi demoocupaţionali. 65 . Salariaţii (purtătorii ofertei) respectiv patronii.oferirea de locuri de muncă care să solicite aptitudini similare.crearea unor locuri de muncă alternative în aceiaşi localitate. Depăşirea limitelor arătate anterior impune pe termen mediu şi lung : . .Mărimea salariului real. menajelor de a-şi schimba lipsa deschiderii profesionale ocupaţia sau locul de muncă. managerii (purtătorii cererii) vor urmări obiective diferite. Lipsa capacităţii sau dorinţei Lipsa sau eficienţa calificării . Tabelul de mai jos redă sugestiv conţinutul acestora : Factori care explică caracterul inelastic al ofertei Factorii economicoteritoriali Conţinut Lipsa posibilităţii sau dorinţei menajelor de a–şi schimba locul de muncă dintr-o localitate în alta. avantaje nesalariale mai reduse.SOM > SO vom asista la maximizarea utilităţii prin care vom înţelege capacitatea salariului de a maximiza satisfacţia salariatului. primii urmăresc maximizarea utilităţii respectiv minimizarea dezutilităţilor iar ceilalţi maximizarea profitului după cum urmează: • Purtătorul ofertei va urmări maximizarea utilităţii şi minimizarea dezutilităţilor. dificultatea găsirii de facilităţile din localitatea de plecare. Deci factorii care influenţează oferta de muncă sunt : .

. •Formarea salariului pe piaţa muncii Să analizăm graficul de mai jos: Sal. calmă când economia este stabilă şi agitată când activitatea economică se desfăşoară în condiţii anormale. Piaţa muncii trebuie să exprime permanent confruntarea dintre cererea şi oferta de muncă asistată însă de organele specializate ale statului care urmăresc aplanarea conflictelor şi asigură respectarea cadrului legislativ referitor la protecţia socială. va maximiza profitul când costul marginal al muncii este egal cu venitul marginal al muncii: C m arg / L = V m arg / L Prin costul marginal al muncii vom înţelege costul salarial al angajării unui număr suplimentar de angajaţi. sau pe segmente mari de cerere şi ofertă şi în baza particularităţilor tehnico-economice ale activităţilor unde: . Ca expresie a raporturilor dintre cerere şi ofertă. La nivel microeconomic unde se întâlneşte în termeni reali cererea şi oferta de muncă în funcţie de condiţiile concrete ale firmelor şi salariaţilor lor şi astfel: . b). Deşi patronatul (cererea de muncă) şi salariaţii(oferta de muncă) cooperează permanent.oferta de muncă se delimitează pornind de la programul de muncă. piaţa muncii se desfăşoară în două trepte sau faze: a) Pe ansamblul unei economii. Prin venitul marginal se înţelege venitul încasat de firmă ca urmare a producţiei suplimentare (adiţionale) realizate de pe urma muncii prestate de salariaţii respectivi. • Purtătorul cererii (patronul) va urmări maximizarea profitului.. Câteva observaţii se impun: Piaţa muncii poate fi considerată un subsistem al pieţei în general dar cererea şi oferta pe această piaţă. A Salmin SalE E Cm QA QE QB (Q) B Om 66 .se precizează tendinţa de stabilire a salariilor (la nivel înalt sau scăzut).crearea unui sistem educaţional adecvat noilor condiţii. numărul de ore suplimentare pe care salariaţii le acceptă. aspiraţii etc. La fel ca şi în cazul pieţei bunurilor economice şi în cazul pieţei muncii un agent economic (producător sau vânzător). .cererea de muncă se dimensionează precis ca volum şi structură. Salariul se formează pe baza confruntării cererii cu oferta de muncă. nu este o simplă prelungire a cererii şi ofertei de pe piaţa mărfurilor. totuşi interacţiunea dintre cerere şi ofertă se bazează pe raporturi de putere determinate de climatul de muncă.dispunerea de informaţii veridice şi bogate despre locurile de muncă respective.se stabilesc condiţiile de angajare ale salariaţilor. .

Trebuie menţionat faptul că un contract individual de muncă nu poate cuprinde clauze contrare contractului colectiv de muncă din cadrul unităţii respective. contractul individual de muncă trebuie înregistrat în termen de cinci zile la Direcţia Generală de Muncă şi Protecţie Socială din cadrul judeţului respectiv. •Coordonatele unei politici salariale coerente sunt următoarele: 1.Evitarea realizării unei ponderi excesive a veniturilor salariale în venitul naţional. 4. Dar să vedem efectele situaţiei arătate în graficul de mai înainte: ..Perfecţionarea mecanismelor legislative să permită desfăşurarea cu eficienţă şi întrun climat optim a negocierilor între partenerii sociali viabili. Punctului E reprezintă punctul de echilibru dintre cererea şi oferta reală de muncă (Cm respectiv Om ) căruia îi corespunde un salariu de echilibru SalE . 2. prin negocieri cu patronatul se ajunge la stabilirea salariului minim pe economie (Salmin > SalE) care va fi garantat prin contractul colectiv şi individual muncă încheiate între sindicate sau reprezentanţii salariaţilor şi patroni. Problematica şomajului va fi abordată la capitolul destinat analizei macroeconomice a ocupaţiei şi şomajului. Om.Datorită scumpirii forţei de muncă (Salmin > SalE) întreprinzătorul va reduce sau substitui cantitatea folosită din acest factor. În conformitate cu legislaţia românească în domeniu. Pe baza contractului colectiv de muncă se încheie contractul individual de muncă între salariat şi persoana juridică care l-a angajat. Persoanele angajate pe baza acestei convenţii nu dobândesc calitatea de salariat şi nici nu beneficiază de protecţia socială deoarece angajaţii nu plătesc contribuţie pentru şomaj. pentru îndeplinirea unor activităţi cu o durată de cel mult 60 de zile. reducând cererea de muncă de la QE la QA. sunt acorduri între părţi ce stabilesc în limitele prevăzute de lege clauze privind condiţiile de muncă. Sal – salariul.Principiul de bază urmărit de politica veniturilor salariale este acela al realizării corelaţiei dintre creşterea mai rapidă a productivităţii muncii în raport cu cea a salariilor. salarizarea şi alte drepturi ce decurg din raporturile de muncă. Aceste documente.Indexarea salariilor nominale trebuie realizată la un nivel care să asigure un salariu real corelat cu creşterea productivităţii muncii. obiectivul urmărit este acela al prevenirii fenomenelor inflaţioniste deoarece înclinaţia spre economii din salarii a populaţiei este mai redusă comparativ cu alte categorii de venituri. 3. . Q .cantitatea de muncă. de obicei acest salariu este considerat insuficient de sindicate sau salariaţi motiv pentru care.unde: SalE. în caz contrar menţinerea puterii de cumpărare la un nivel care nu reflectă eficienţa economiei va duce la afectarea investiţiilor şi cheltuielilor bugetare. Încadrarea în muncă a unei persoane se poate realiza şi prin încheierea unei convenţii civile de prestări de servicii în unele situaţii cum ar fi: prestarea muncii la asociaţiile de locatari. . 67 . Cm.Pe piaţă apare o discrepanţă (QB-QA) care generează şomajul (segmentul A-B) şi constituie o problemă pentru autorităţile publice.Datorită creşterii salariului are loc o creştere a ofertei de muncă de la QE la QB . pentru desfăşurarea unor activităţi cu caracter permanent care nu depăşesc în medie 3 ore/zi în raport cu programul lunar de lucru de 170 ore.cererea respectiv oferta de muncă în condiţiile salariului de echilibru. Se încheie la fel ca şi în cazul contractului colectiv de muncă de către persoana care a angajat şi se înregistrează în termen de 5 zile la direcţiile generale de muncă şi protecţie socială.

• Titluri financiare pe termen lung care includ în principal obligaţiunile şi acţiunile.emitentul obligaţiunii este debitorul .alţii instrumente prin intermediul cărora se asigură acoperirea unor necesităţi de finanţare. . certificate de depozit. 68 . Potrivit literaturii de specialitate titlurile financiare pot fi: • Titluri financiare pe termen scurt când facilitează finanţări şi plasamente pe perioade mai mici de un an (efectele de comerţ . profituri. Titluri financiare pe termen lung cu venituri fixe : obligaţiuni şi acţiuni privilegiate. Acţiunile privilegiate se deosebesc de cele ordinare prin accesul inegal la decizii.statul . încorporate în capitalul social . deţinătorii acestora : .dreptul la dividende. .B.încasarea în mod regulat (anual. Titluri financiare pe termen lung cu venituri variabile :acţiuni ordinare.cambia şi biletul la ordin. • Drepturi pe care la implică deţinerea unei acţiuni: . O caracterizare succintă a obligaţiunilor şi acţiunilor se regăseşte în următorul tabel: Obligaţiunea • Este un titlu de credit: . Piaţa capitalurilor • Titlurile financiare pe termen lung : obligaţiunile şi acţiunile În general titlurile financiare sunt pentru: . Acţiunea • Este un titlu de proprietate într-o societate comercială pe acţiuni care dovedeşte participarea deţinătorului acesteia la capitalul social. În cuprinsul acestui subcapitol vom aborda problematica titlurilor financiare pe termen lung.care are ca obiectiv acoperirea unor deficite bugetare. • Emitenţii de obligaţiuni pot fi: .au prioritate la vot şi la distribuirea profiturilor. 2.în cazul lichidării societăţilor comerciale sunt primele care au dreptul la despăgubiri. . În funcţie de veniturile generate. .unii agenţi economici alternative ale plasării economiilor lor băneşti. • Drepturi pe care le implică deţinerea unei obligaţiuni: . titlurile financiare pe termen lung se clasifică în: 1.întreprinderi private. societăţi Două observaţii se impun cu referire la acţiuni : 1. care prezintă venitul fix al acesteia . • Emitenţii de acţiuni pot fi comerciale pe acţiuni. . . . bonuri de tezaur. Acestea sunt de fapt titluri care generează în viitor un flux de venituri viitoare. Acestea intră în sfera de cuprindere a pieţei monetare.deţinătorul obligaţiunii – obligatorul este un simplu creditor şi nu asociat.dreptul de a primi la o dată determinată. semianual etc) a cuponului acţiunii.dreptul de decizie. acestea sunt negociate pe piaţa capitalului.întreprinderi publice – care urmăresc finanţarea unor investiţii importante.dreptul asupra rezervelor.dreptul de informare. . numită scadentă valoarea nominală a obligaţiunii care de fapt este suma cu care este creditat emitentul.

2. Acţiunile se deosebesc de părţile sociale prin regimul de transmisibilitate; în principiu părţile sociale nu pot forma obiect de transmitere către persoane străine de societate ; există şi în acest caz o excepţie : pot fi transmise unor terţe persoane dacă asociaţii care deţin 3/4 din capitalul social au fost de acord cu aceasta. Ele pot fi dobândite numai prin mijloace juridice de drept civil (cesiune). În schimb acţiunile sunt guvernate de principiul transmisibilităţii fără a fi relevant dacă dobânditorul face parte din societatea comercială sau este terţ. De asemenea se mai deosebesc după natura juridică a înscrisurilor ; certificatul de părţi sociale este doar un titlu de legitimare pe când acţiunea este un autentic titlu de valoare încorporând în ele şi drepturile pe care le conferă (a se vedea tabelul anterior).

• Structura şi instituţiile pieţei capitalului În cadrul acestei pieţe distingem două forme : - piaţa primară - în care se vând şi se cumpără emisiunile noi de titluri financiare pe termen lung; - piaţa secundară - în care se negociază titlurile financiare emise în prealabil. • Pe piaţa primară: - se emit şi se plasează titlurile financiare pe termen lung la valoarea nominală; - vânzătorii (agenţi economici, autorităţi publice guvernamentale, administraţii locale), care au nevoie de resurse băneşti oferă noi titluri pe termen lung; - cumpărătorii (alţi agenţi economici – populaţia instituţii financiare) care dispun de economii băneşti achiziţionează asemenea titluri; - operaţiunile se realizează de obicei de către bănci care în acest scop solicită un comision pentru efectuarea acestor tranzacţii. • Pe piaţa secundară : - se tranzacţionează titlurile de valoare emise anterior, la un preţ numit curs; - un rol important îl au bursele care reprezintă principala instituţie de intermediere a vânzărilor şi cumpărărilor de titluri financiare pe piaţa secundară.
Pe piaţa de capital funcţionează trei instituţii fundamentale: 1.Comisia hârtiilor de valoare; 2.Brokerajul; 3.Bursa de valori.

• Cererea şi oferta de titluri financiare pe termen lung În subcapitolul anterior arătam că vânzarea-cumpărarea de titluri financiare se face pe cele două pieţe primară respectiv secundară la un anumit preţ denumit curs. Trebuie menţionat că pe piaţa primară acest preţ este ferm (valoarea nominală a titlului) iar pe piaţa secundară se formează ca urmare a acţiunii cererii şi ofertei. Pornind de la această afirmaţie ne propunem în acest subcapitol să analizăm influenţa diverşilor factori asupra cererii şi ofertei de titluri financiare pe termen lung.
Asupra cererii de titluri financiare acţionează în principal următorii factori 1. Randamentul titlurilor financiare ; 2. Câştigurile potenţiale rezultate din achiziţionarea titlurilor financiare ; 3. Lichiditatea titlurilor financiare; 4. Riscul plasamentelor cu titluri financiare.

69

Oferta este influenţată de necesitatea procurării unor sume de bani.

B. Piaţa monetară •Agregatele monetare Principalul obiect al tranzacţiilor pe piaţa monetară îl constiuie moneda. Masa monetară se măsoară prin lichiditatea monetară care este cuantificată cu ajutorul indicatorului denumit rata lichidităţii (RLm) unde:
R Lm = Niv. mediu (anual, trimestrial) al masei monetare Niv. tranzactiilor economice mijlocite de monedã

Practic acest indicator exprimă capacitatea acelor instrumente monetare de a fi transformate în bani lichizi sau a îndeplini funcţiile acestora în scopul efectuării tranzacţiilor economice respective. În ansamblul masei monetare s-au conturat pe parcursul timpului două componente: 1. Disponibilităţile monetare (băneşti) propriu-zise care sunt formate din bancnote, monedă metalică, monedă scripturală, cecuri la purtător. 2. Disponibilităţile semimonetare (“aproape bani”) sunt reprezentate de economiile pe librete bancare. În ultimele decenii s-au produs modificări în volumul şi structura masei monetare, disponibilităţile monetare (băneşti) propriu-zise scăzând ca pondere în favoarea disponibilităţilor semimonetare. Astfel a apărut conceptul de agregat monetar care permite includerea masei monetare în unul din tipurile sale în funcţie de: - uşurinţa sau dificultatea transformării lor în mijloace de plată; - de riscul mai mare sau mai mic de a pierde o parte a activelor. Agregatele monetare desemnează părţile constructive ale unei mase monetare şi semimonetare fiecare autonomizată prin: - funcţiile ei specifice; - agenţi specializaţi care emit instrumente de plată; - instituţiile bancar-financiare care le gestionează; - fluxurile economice reale pe care le mijlocesc. Numărul de agregate monetare este diferit de la ţară la ţară; de pildă în S.U.A. se operează cu trei agregate monetare, în Franţa cu patru iar în Marea Britanie cu şapte. În România în stadiul în care ne aflăm se operează cu două agregate monetare (M1 şi M2). Agregatul M1 conţine: - numerarul din afara sistemului bancar; - depozitele la vedere ale firmelor. Agregatul M2 conţine: - agregatul M1; - economiile populaţiei la vedere şi la termen; - depozitele la termen ale firmelor;

70

- depozitele condiţionate; - certificatele de depozit; - depozitele în valută ale rezidenţilor. Raportul dintre PIB (unde PIB - produsul intern brut) şi M2 scoate în evidenţă viteza de rotaţie (circulaţie) a monedei care reprezintă numărul de operaţiuni de vânzare cumpărare şi de plăţi pe care îl mijloceşte o masă monetară într-o perioadă de timp determinată. Viteza de rotaţie (circulaţie) Vr este dată de relaţiile:

1 Vr = R 1m

Vr = M2

PIB

• Bumerang monetar Raportul M2/PIB poartă numele de bumerang monetar şi poate fi definit ca acumularea de economii forţate, deţinerea de masă monetară peste nivelul dorit. În economiile de comandă, această acumulare este involuntară deoarece prin raţionalizarea volumului de bunuri şi servicii de către planificatori, consumatorii nu au pe ce să-şi cheltuiască banii rezultând implicit o viteză de circulaţie (rotaţie) mai lentă. Pentru mai buna înţelegere a problematicii prezentate anterior să rezolvăm în continuare câteva aplicaţii: Aplicaţia 1 Masa monetară existentă în cadrul agregatului M2 creşte prin atragerea economiilor populaţiei la vedere şi la termen de la 10.000 unităţi monetare la 12.000 unităţi monetare în condiţiile în care se prognozează o reducere a produsului intern brut cu 6% faţă de valoarea prezentă care este de 25.000 de unităţi monetare. Rezolvare 1.Variaţia masei monetare este:
I M 2 = 2 1 x 100 = 1200 X 100 = 120 % M 1000 2 0 M

2.Variaţia produsului intern brut (PIB) este: IPIB = 100% - 6% = 94% 3.Variaţia valorii bumerangului monetar (IVbm ) este: I M 2 x100 = 120 % x100 = 127 ,6 % I = Vbm I 94 % PIB 4.În această situaţie viteza de rotaţie (IVr ) calculată în două moduri va fi: 1 100% sau IVr = x1 0 0 = x1 0 0 = 7 8 % IV bm 1 2 7 ,6 %
I Vr I 94 % = PIB x 100 = = 78 % I 120 % M 2

71

această creştere echivalează cu o reducere a ratei lichidităţii monetare de: 100 % 1 x 100 = I = = 85 .piaţa creditului internaţional.Variaţia valorii bumerangului monetar este: I M 2 x 100 = 90 % x 100 = 84 .piaţa financiară internaţională.6% R 117 % I lm vr vbm 100 % = 117 % 84 . Rezolvare Reluăm raţionamentul anterior 1.deci o scădere cu 22% a vitezei de rotaţie duce la o creştere a ratei lichidităţii monetare de: I R lm = 1 I Vr x100 = 100 % = 128 % 78 % adică cu 28% Încetinirea vitezei de rotaţie (circulaţie) a monedei semnifică faptul că s-au format stocuri monetare inactive Aplicaţia 2 Faţă de perioada anterioară avem următoarele evoluţii: în condiţiile înviorării activităţii economice prin retragerea economiilor din bănci de către deponenţi în vederea realizării de investiţii. este un semnal că se manifestă o înviorare economică. Prin sistem monetar vom înţelege ansamblul normelor legale şi a instituţiilor care reglementează. organizează şi supraveghează relaţiile băneşti dintr-un stat.Variaţia produsului intern brut este:IPIB = 100% + 6% = 106% 3.90 % I = Vbm 106 % I PIB 4.10% = 90% 2. 4 % adică -14. • Sisteme monetare Complexitatea relaţiilor băneşti a făcut necesară constituirea de sisteme monetare.mecanismele şi reglementările privind mişcarea internaţională a capitalului reprezentate de: . . 72 .Variaţia vitezei de rotaţie (circulaţie) este: I vr = 1 I x 100 = ceea ce echivalează cu o creştere a vitezei de rotaţie de 17% . masa monetară din cadrul agregatului M2 scade cu 10% iar produsul intern brut creşte cu 6%. 90 % x 100 Creşterea vitezei de rotaţie (circulaţie) semnifică faptul că se reduce lichiditatea monetară fapt pozitiv până la punct critic.Variaţia masei monetare este: IM2 = 100% . Acest sistem trebuie asociat şi cu sistemul financiar internaţional care se referă la: .

- organismele constituite pentru facilitarea transferului internaţional de fonduri Ambele sisteme din punct de vedere practic sunt înglobate într-unul singur denumit sistemul financiar monetar internaţional care cuprinde: - mecanismele funcţionale şi aranjamentele instituţionale privind : - mişcarea internaţională a fondurilor băneşti ; - crearea şi distribuirea lichidităţilor internaţionale. - normele referitoare la cursurile de schimb.

• Cererea şi oferta de monedă
Specialiştii apreciază că moneda nu este “o perdea” care maschează activitatea economică ci o parte integrantă a mecanismului economiei de piaţă. Din această perspectivă se impune studierea problematicii cererii şi a ofertei de bani în contextul realizării echilibrului monetar. Banii îndeplinesc funcţia de măsurare a activităţii economice. De aceea exprimarea preţului unui bun nu cere neapărat monedă efectivă, dar cumpărarea bunului respectiv nu se poate face decât prin numerar sau bani scripturali.

Cererea de monedă exprimă necesarul de bani pentru realizarea acelor motivaţii şi considerente care solicită bani efectivi.
Acele motivaţii şi considerente care solicită bani efectivi sunt: a) Volumul total al schimburilor mijlocite efectiv de monedă; b) Amploarea creditului de consum; Preferinţa spre lichiditate a agenţilor economici determinată de o serie de mobiluri cum sunt: mobilul afacerilor; mobilul prudenţei; mobilul speculaţiei.

Oferta de bani exprimă cantitatea de bani destinată pieţei monetare care trebuie să fie corespunzătoare nevoilor reale ale activităţii economico - financiare la un moment dat. Oferta de bani este asigurată de către : - emisia de monedă care este asigurată la rândul ei de instituţia financiară împuternicită (banca centrală); - credit care este asigurat în primul rând de băncile comerciale; - economiile populaţiei şi altor agenţi economici care sunt atrase în circuitul bancar.
Pe baza experienţei instituţiile financiare au învăţat să “creeze” monedă , proces care este cunoscut în literatura de specialitate sub numele de “multiplicator al banilor sau multiplicator al creditului”. Să luăm un exemplu care să permită înţelegerea mecanismului prezentat mai sus: O persoană are un venit de 1000000 unităţi monetare din care doreşte să depună 25% la o bancă comercială. Banca este obligată să păstreze în rezervă, să presupunem ipotetic 10% din depunere, restul de bani împrumutându-l solicitanţilor persoane fizice şi juridice. Să considerăm că banii vor fi împrumutaţi altor bănci care după ce îşi opresc conform actelor normative 10% din numerar în rezervă vor proceda analog primei bănci. Procesul de depunere a banilor în bănci şi de creare de către acestea a excedentelor de bani este prezentat în schema de mai jos:

73

Depunere iniţială de numerar

250000 u.m.

Banca A împrumut rezerve 25000 u.m.

225000 u.m.

Banca B împrumut rezerve 22500 u.m.

Banca C 202500 împrumut rezerve 20250 u.m.

182250 u.m. Se constată următoarele: - deponentul a depus iniţial în banca A 250000 unităţi monetare din care banca a oprit rezerva obligatorie de 10% (25000 unităţi monetare) diferenţa de 25000025000=225000 unităţi monetare împrumutând-o altei bănci B; - banca B la rândul ei va opri rezerva de 10% iar diferenţa de 22500022500=202500 unităţi monetare o va împrumuta altei bănci C care va proceda analog; - circuitul poate continua. Evident că în schimbul creditului acordat fiecare va primi o dobândă care constituie de fapt câştigul băncii. Fiecare depunere iniţială de numerar va determina o expansiune a ofertei de bani. Pentru a determina câte depozite la vedere pot constitui băncile în funcţie de cantitatea de bani introdusă în sistemul bancar se utilizează indicatorul “multiplicatorului monedei de cont” care este dat de raportul: Mm=D/R=1/r unde: Mm- multiplicatorul monedei de cont; D-depozite la vedere; R- valoarea rezervelor obligatorii; r-rata rezervelor. În cazul nostru multiplicatorul monedei de cont va fi: Mm=1/0,1=10 Se pune întrebarea: până când va continua circuitul bancar? Circuitul bancar va continua până când se vor constitui depozite în valoare de 250000 de unităţi monetare. Neatingerea acestui prag semnifică faptul că în sistemul bancar există numerar în exces peste rezervele dorite şi deci echilibrul monetar nu a fost atins. Dacă un client al băncii îşi retrage o parte din suma de bani, nivelul rezervelor va trebui să fie diminuat cu suma respectivă. Scopul este aşadar asigurarea echilibrului monetar. După ce am analizat cererea şi oferta de bani putem aborda problema echilibrului monetar ; dat de relaţia: M0f = Mc unde: M0f - oferta de bani ; Mc - cererea reală şi efectivă de bani.

• Mărimea cantităţii de bani puşi în circulaţie depinde de o serie de factori cum ar fi :
- volumul total al schimbărilor şi serviciilor mijlocite de monedă ; - desfacerile de mărfuri pe credit ; - plăţile ajunse la scadenţă (care decurg din vânzarea bunurilor şi serviciilor vândute pe credit) ;

74

- plăţi care se achită prin compensaţie ; - viteza de rotaţie (circulaţie) a monedelor care semnifică numărul de tranzacţii mijlocite de o monedă în orizontul de timp luat ca referinţă ; - etc. Determinarea cantităţii banilor (masei monetare) destinată asigurării unei circulaţii monetare echilibrate se face cu ajutorul formulei :

unde

PT − C + P − P sc comp M = nec V r

PT - volumul tranzacţiilor economice; C - desfaceri de mărfuri pe credit; Psc - plăţi ajunse la scadenţă; Pcomp - plăţi care achită prin compensaţie; Vr - viteza de rotaţie (circulaţie) care poate fi determinată după cum s-a văzut anterior din raportul PIB/M2. Să luăm următorul exemplu : La momentul t există pe piaţă mărfuri în valoare de 300 miliarde unităţi monetare din care: - 20% sunt mărfuri vândute pe credit ; - 35% sunt plăţi ajunse la scadenţă ; - 40% sunt mărfuri care se achită prin compensaţie. Viteza de rotaţie (circulaţie) este de 5. Rezolvare 1.Valoarea tranzacţiilor este de: PT = 300 miliarde unităţi monetare 2.Valoarea plăţilor ajunse la scadenţă este de: Psc = PT x 0,35 = 105 miliarde unităţi monetare 3.Valoarea mărfurilor care se vând pe credit este de: C = PT x 0,20 = 60 miliarde unităţi monetare 4.Valoarea mărfurilor care se achită prin compensaţie este de: P = PT x 0,40 = 120 miliarde unităţi monetare 5.Masa monetară necesară în circulaţie va fi: ( 300 + 105 ) − ( 60 + 120 ) = 45 miliarde unităţi monetare M nec = 5 În realitate masa monetară oferită diferă de masa monetară necesară pentru acoperirea nevoilor reale şi efective adică: M0Vr≠ pQ

Problema fundamentală a oricărei economii este realizarea unui raport adecvat între cantitatea de bani aflată în circulaţie şi nevoile reale ale activităţii la un moment dat.
Milton Friedman economist american introduce o nouă noţiune : puterea de cumpărare a monedei (Pc). Potrivit teoriei sale variaţia ofertei monetare determină atât mişcarea preţurilor cât şi evoluţia veniturilor nominale.

75

76 . Masa monetară oferită este de 40 miliarde unităţi monetare . Masa monetară oferită este de 60 miliarde unităţi monetare . 2. activitatea economică regresează ceea ce duce la scăderea masei monetare necesare acoperirii nevoilor reale şi efective cu 5%.02 P c Interpretare Deci puterea de cumpărare a crescut cu 2% în timp ce preţurile scad cu 2%.95 x100 = 95% 1 Ip = I M of I pc x100 = 1 x100 = 105 % 0.95 Interpretare Puterea de cumpărare scade cu 5% datorită faptului că activitatea economică regresează. Rezolvare: I Ip c = Ip = IM nec x100 = 1. este o situaţie benefică pentru creşterea salariului real şi a bunăstării. datorită activităţii economice care se înviorează masa monetară necesară acoperirii nevoilor creşte cu 2%.Deci : M0fVrPc = pQ de unde : Pc = M M Pc = nec M of respectiv pQ V of r IM I Pc = nec IM of iar M pQ nec = V r de unde: Puterea de cumpărare poate fi exprimată şi printr-o relaţie de forma : Pc = M of P I respectiv Ip = c M of x100 I p unde IMnec. Rezolvare I Pc = I Mnec I Mof x100 = 0.indicii masei monetare necesare respectiv ai masei monetare oferite. celelalte date fiind cunoscute. preţurile cresc cu 5%. IMof . Reluând exemplul anterior să considerăm că pe piaţă există următoarele două situaţii: 1.02 x100 = 102 % I 1 M of M of x100 = 1 x100 = 98 % I 1.

77 . Specialiştii apreciază că puterea de cumpărare depinde de numeroase împrejurări economice . • Cadrul instituţional al relaţiilor financiar-monetare internaţionale. stabilitatea şi eficienţa. În acest sens cei mai vizibili indicatori sunt forţa şi nivelul de dezvoltare. Creditul bancar constituie o cauză când se acordă credite exagerate pentru consum şi nu pentru dezvoltarea economiei. 3. Totuşi după cum vom vedea într-un capitol viitor cele două fenomene se conjugă şi se influenţează reciproc. De regulă cauzele care pot provoca dereglarea raportului dintre cerere şi ofertă de monedă sunt: 1. Astfel masa monetară (Mo) creşte fără ca cererea reală de bani (Mnec) să fi crescut şi ea.Ultima situaţie scoate în evidenţă şi fenomenele cu care se confruntă economia românească. dintre acestea cele mai relevante sunt: 1. aceasta este o formă de manifestare a dezechilibrului monetar. statul are cheltuieli mai mari decât veniturile. Astfel se asigură acoperirea unor noi emisiuni de monedă naţională care nu-şi găsesc echivalent în mărfuri şi servicii (pQ). • Banca Mondială. Băncile şi rolul lor în economia de piaţă contemporană Amploarea fără precedent a legăturilor dintre ţările lumii a impus asigurarea unui cadru instituţional al relaţiilor financiar-monetare internaţionale. Deficitul bugetar. ceea ce duce la deprecierea monetară. Starea economică care influenţează şi încrederea mai mare sau mai mică în moneda naţională. Încrederea colectivă a agenţilor economici în cei în drept de a menţine masa monetară în limite fundamentate economic procedând la suplimentarea sau restrângerea masei monetare. accentuează dezechilibrul monetar. Alternativa este ridicarea ratei dobânzilor la valori care să facă atractive depunerile sau stimularea lor în investiţii profitabile care astfel duc la mărirea volumului bunurilor şi serviciilor (pQ). În acest sens cele mai reprezentative instituţii specializate în acest domeniu sunt • Fondul Monetar Internaţional (FMI). Observaţie Dezechilibrele monetar nu se confundă cu inflaţia. Aceleaşi efecte se produc dacă valuta este convertită în monedă naţională contribuind la sporirea circulaţiei monetare interne. 2. dacă în ţară intră o masă mare de monedă străină (valută) se ajunge la creşterea rezervelor valutare. 3. 2. Ca alternativă statul poate folosi ridicarea fiscalităţii care trebuie la rândul ei folosită ca politică cu multă atenţie. Excedentul balanţei de plăţi externe . În această situaţie diferenţa dintre venituri şi cheltuieli se acoperă prin “împrumutul de la banca de emisie”. Intrarea în circulaţie a banilor care anterior erau ţinuţi sub formă de economii de posesorii lor de frica deprecierii. Obligaţia tuturor agenţilor economici de a folosi pe teritoriul ţării respective moneda naţională ca simbol al dreptului de a obţine în schimbul ei mărfurile oferite spre vânzare. 4.

încă de la începuturile ei. controlul inflaţiei. asigurarea eficienţei schimburilor economice externe. asigurartea echilibrului economic global şi asigurarea condiţiilor privind integrarea economică) . să determine indicatorii eficienţei schimburilor economice externe şi să interpreteze rezultatele. El s-a implicat în mod indirect în economia de piaţă. să explice conceptele de şomaj şi şomer şi să explice procesele care stau la baza formării şomajului. consumului şi investiţiilor. Cele mai uzuale forme ale implicării directe a statului în economie în viaţa contemporană sunt: • Firme în diverse activităţi economice care sunt în proprietate publică şi sunt administrate nemijlocit de stat.1 Rolul statului în economie • Teoria implicării statului în economie Statul este implicat în mod indirect şi direct în economia de piaţă. prin crearea cadrului instituţional de desfăşurare a activităţii economice. • • • • • • • • • • să explice sintetic obiectivele managementului guvernamental şi conţinutul planificării economice. 4. să explice corelaţiile de echilibru între componentele managementului guvernamental. • Efectuarea de investiţii publice. să enumere principalele capitole din acquis-ul comunitar. se abordează următoarele probleme: rolul statului în economie. • Crearea de surse de venituri deci de cerere agregată. să calculeze indicatorii macroeconomici de rezultate. obiectivele managementului guvernamental (asigurarea creşterii economice. Un exemplu elocvent al acestei implicări îl constituie protecţionismul vamal. Începând cu a doua jumătate a secolului XX intervenţia statului devine directă. • Folosirea fiscalităţii ca mijloc pentru redistribuirea unei părţi din venituri care devin în acest mod surse de consum şi investiţii.CAPITOLUL IV Management guvernamental Scurtă prezentare a capitolului În acest capitol. • Consumarea prin achiziţii şi comenzi a unor importante cantităţi de bunuri şi servicii. 78 . asigurarea unei ocupări cât mai depline a forţei de muncă. • Etc. să definească inflaţia şi să explice cauzele care determină inflaţia. să definească creşterea economică şi să explice factorii care o determină. să interpreteze relaţia dintre cursul de schimb real şi cursul de schimb nominal. să explice mecanismul Keynesian de repartizare a fluxurilor agregate ale venitului.

Asigurarea unei creşteri economice susţinut. 2. Având în vedere aceste elemente în funcţie şi de natura coloraturii politice a autorităţilor guvernamentale. ceea ce determină inerent o limitare a acestei implicări în limite considerate normale. ele se împart în: a) politici monetare şi de credit. Asigurarea echilibrului economic global în economie. implicându-se direct în agregarea fluxurilor din activitatea macroeconomică: venituri. Indiferent însă de aceste opţiuni politice ele se fundamentează pe un anumit grad de liberalism şi pe proprietatea privată extinsă. • Politici macroeconomice Implicarea statului în economie se face prin organele sale guvernamentale având evident aprobarea de principiu a celor legislative. preţ cu consecinţe asupra eficienţei utilizării factorilor de producţie ceea ce conduce la efecte negative asupra întregului sistem economic. Implicarea statului în activitatea economică mai este cunoscută în literatura de specialitate sub numele de numele de “management guvernamental” şi urmăreşte rezolvarea a cel puţin şase probleme fundamentale: 1. 1. Implicarea autorităţilor guvernamentale este aşadar dictată de necesitatea asigurării unei funcţionalităţi normale a economiei. pe baza interelaţionărilor între diferitele ei componente. elaborând politici economice care să determine echilibrarea balanţei de plăţi externe şi implicit asigurarea unui curs de schimb real. implicarea statului într-un astfel de sistem economic ar altera raporturile cerere. Din acest motiv. Din acest motiv o serie de circumstanţe vin în favoarea afirmaţiei potrivit căreia această implicare trebuie să fie limitată. b) politici de cheltuieli publice. Implicarea organelor administraţiei locale este limitată de competenţele care le sunt atribuite. 6. c) politici fiscale. O problemă care se pune este aceia a limitelor implicării guvernamentale în economie. Această implicare a fost amplificată prin apariţia teoriei keynesiene care a sesizat necesitatea şi importanţa implicării directe pentru buna desfăşurare a activităţii economice în ansamblul său şi pe care o vom aborda în capitolele următoare. Politicile macroeconomice pentru a fi eficiente trebuie să se coreleze cu instrumente corespunzătoare. ofertă. Asigurarea unor raporturi de schimb externe eficiente. 3. 79 . 2. Controlul inflaţiei . consum şi investiţii. Din punct de vedere politic guvernele în funcţie de coloratura lor politică acţionează în direcţia extinderii sau dimpotrivă limitării implicării în economie. Realizarea integrării economice (în cazul ţării noastre integrarea în cadrul Uniunii Europene). Economia de piaţă este o un tip de economie care extinsă la nivel microeconomic. 3. 4.Prin aceste forme statul devine un agent economic în economia de piaţă modernă. Aceste organe acţionează potrivit autonomiei lor extinsă până în punctul în care nu se intersectează cu autonomia altor organe. Asigurarea unei ocupări cât mai depline a resurselor umane. 5. Ele se mai întâlnesc în literatura de specialitate sub numele de politici guvernamentale.

Aceste fonduri se află la dispoziţia organelor de stat centrale şi locale. Obiective de cheltuieli • Cheltuieli pentru nevoi sociale (asigurări sociale. salarii şi alte venituri din toate domeniile de activitate. respectiv de organele locale ale puterii. deficitar. • La încheierea unui exerciţiu bugetar (financiar). formarea şi utilizarea lor sunt realizate şi urmărite prin intermediul bugetului de stat care este folosit de autorităţile guvernamentale şi prin bugetele locale folosite de administraţia locală. legea de aprobare a execuţiei bugetului. ca o tendinţă fermă pentru o perioadă viitoare mai îndelungată. • Cotizaţii pentru asigurări sociale. lege rectificativă a legii iniţiale. Din acest motiv apare ca o necesitate formarea resurselor financiare prin preluarea unei părţi din veniturile agenţilor economică precum şi folosirea lor. fiind concentrate în fonduri cu destinaţie specială (de exemplu fondul de pensii). obiectivul creşterii economice s-a impus ca instrument de analiză în gândirea după anii ′30.2 Obiectivele managementului guvernamental A. Corespunzător raportului dintre venituri şi cheltuieli distingem următoarele tipuri de buget: echilibrat. • Cheltuieli cu apărarea. Observaţii: • Proiectul de buget se dezbate anual şi se aprobă de puterea legislativă a ţării. excedentar 4. dar previzibilă. În acest sens se poate vorbi de mai multe documente: proiectul de lege privind bugetul supus dezbaterilor.). pensii. • Cheltuieli pentru acţiuni economice (în primul rând investiţii). • Profituri obţinute de la întreprinderi de stat.• Resursele financiare ale statului. 80 . Bugetul Promovarea politicilor macroeconomice implică o serie de cheltuieli din partea statului mai ales pentru obiectivele de investiţii publice. • Bugetul de stat reprezintă totdeauna un compromis ce reflectă raportul de forţe între grupurile purtătoare ale diverselor interese din parlament şi din ţară. Acestea lărgesc posibilitatea statului de a interveni în economie ocolind bugetul de stat şi controlul parlamentar. Asigurarea creşterii economice susţinute Conceptual. reprezentanţii puterii executive prezintă rapoarte cu privire la activitatea lor de mobilizare a resurselor şi de folosire a cheltuielilor în concordanţă cu legea bugetului. ajutoare etc. Bugetul reprezintă o balanţă cu două părţi: venituri şi cheltuieli care se stabileşte anticipat pe un an după cum urmează: Capitole-surse pe venituri • Impozite şi taxe pe venituri provenite din profituri. • Cheltuieli pentru cultură şi educaţie. La buget se adaugă şi fondurile extrabugetare care au destinaţie specială şi nu se include în bugetul de stat. creându-se şi aparenţa unei diminuări a deficitului bugetar. Fiecare compromis este însoţit de o continuă luptă politică ce se desfăşoară atât în campaniile electorale cât şi în ţară. Prin creştere economică se înţelege obţinerea unui spor important de produs naţional pe o persoană. Cele două aspecte. • Cheltuieli pentru funcţionarea administraţiei. legea iniţială a finanţelor publice (a bugetului).

Dezvoltarea economică exprimă ansamblul transformărilor cantitative. . Prin creştere economică actuală (reală) se înţelege sporul anual exprimat în cifre absolute sau procente ale produsului naţional. moral.creştere actuală (reală) Analiza graficului de mai sus ne permite formularea următoarelor observaţii: • producţia actuală (reală) nu poate depăşi producţia potenţială. . tehnologie. dacă producţia potenţială se situează • la un nivel superior se crează premise pentru o nouă creştere actuală (reală) aspect redat în graficul următor: 81 .modernizarea structurilor. realizarea acestui obiectiv impune combinarea optimală a factorilor de producţie. Progresul economic reprezintă un efect în timp al creşterii şi dezvoltării economice şi în esenţă el constă în: .Acest proces se realizează avându-se în vedere următoarele restricţii: . Graficul de mai jos redă sintetic cele două tipuri de creştere: a – creştere potenţială b .evitarea unor fluctuaţii excesive în activitatea economică de ansamblu. cultural. c) Creştere economică actuală. limita producţiei reale este producţia potenţială.sporirea productivităţii factorilor de producţie. calitative şi structurale în toate domeniile societăţii: economie. Din punctul de vedere al resurselor creşterea economică poate fi: a) Creştere economică potenţială.creşterea dimensiunilor potenţialului economic. . social-politic. • creşterea actuală (reală) nu este limitată în mod absolut.atingerea unor ritmuri înalte în producerea de bunuri şi servicii. Prin creştere economică potenţială se înţelege sporul anual care ar fi obţinut dacă ar fi utilizate în întregime resursele. Creşterea economică determină dezvoltarea şi progresul economic.

sporul produsului naţional: celelalte notaţii fiind cunoscute. Procedând astfel introducem noţiunea de eficienţă marginală a capitalului (Emk): E mk = ∆Y.sporul de capital I-investiţiile Problema care se pune este cu cât va spori produsul naţional dacă creşte stocul de capital. ∆Y ∆Y unde: = ∆K I 82 . a2) Creşterea eficienţei utilizării acestor resurse. ca urmare a investiţiilor. Eficienţa marginală a capitalului reprezintă sporul produsului naţional obţinut ca urmare a sporirii cu o unitate suplimentară (adiţională) a capitalului utilizat pentru realizarea sa. Deci: ∆K = I ∆K. b2) pe termen lung principalul factor al creşterii economice îl reprezintă creşterea economică potenţială care are ca efect creşterea ofertei agregate. rata investiţiilor şi eficienţa marginală a capitalului Una condiţiile sporirii produsului naţional o reprezintă sporirea stocului de capital pe calea investiţiilor. muncă şi naturale. b1) pe termen scurt creşterea cererii agregate. factori a1) Sporirea resurselor disponibile de capital.• un management guvernamental va urmări promovarea unor politici diferenţiate care să vizeze realizarea uneia sau ambelor tipuri de creştere. În vederea realizării obiectivului creşterii economice (potenţiale sau actuale) se analizează evoluţia factorilor care o determină (vezi tabelul de mai jos) : Obiectiv a) Creşterea cererii potenţiale Căi de realizare. b) Creşterea cererii actuale (reale) Relaţia dintre rata cererii potenţiale.

• Tipuri de creştere economică Creşterea economică extensivă este acel tip de cerere caracterizat prin contribuţia preponderentă a laturilor cantitative ale factorilor la modificarea (sporirea) produsului naţional. Cp .cererea agregată. deci vom introduce noţiunea de rată a investiţiilor (i): Rata investiţiilor va fi: I unde: i= Y Y. Cererea agregată este dată de relaţia: CA = C p + C G + Inv + Exp − Im p unde: CA .25 = 0. 83 .consumul personal. Imp .import. Să se determine eficienţa marginală a capitalului şi rata creşterii potenţiale: Rezolvare: Eficienţa marginală a capitalului în acest caz este de: 25 E mk = = 0. care la rândul său permite obţinerea unui spor al produsului naţional de ∆Y=25 milioane.25 100 Rata cererii potenţiale va fi: R cp = 0.rata cererii potenţiale Y yi R cp I unde: Deci: E mk = Rcp = i × Emk Să luăm pentru aprofundare următoarea situaţie: Prin realizarea unei rate a investiţiilor de i=20% se obţine un spor de capital ∆K=100 milioane u.m.produs naţional.export. Exp. Creşterea economică intensivă este acel tip de cerere bazat pe contribuţia preponderentă a laturilor calitative ale factorilor de producţie ceea ce va determina modificarea (sporirea) produsului naţional Pe termen scurt cererea agregată se constituie în principalul factor al creşterii economice. CG – consumul guvernamental. În acest mod se reduce partea din capacitatea de producţie nefolosită şi creşte ocuparea forţei de muncă.În acelaşi timp trebuie ţinut cont de faptul că din produsul naţional trebuie alocată o parte pentru investiţii. Deci: E mk = ∆Y ∆Y dar = R cp unde Rcp .20 × 0. invers o reducere a cererii agregate duce la creşterea stocurilor nevandabile.05 deci o creştere economică de 5% Cele arătate până în prezent ne conduc la concluzia că pentru a realiza un start al creşterii economice se impune sporirea volumului de investiţii prin renunţarea la o parte a consumului actual. Invinvestiţii.

Pe baza informaţiilor furnizate de principalele balanţe ale S. • Indicatori macroeconomici de rezultate Gradul de realizare al obiectivelor creşterii economice analizate cantitativ şi calitativ în subcapitolul anterior se apreciază cu ajutorul indicatorilor economici de rezultate. care mai este cunoscut şi sub numele de sistemul de balanţe al economiei naturale şi cuprinde patru balanţe principale: . În ţările cu economie de comandă. . măsurarea rezultatelor economice se bazează pe teoria factorilor de producţie.M.N. se consideră productivă numai munca care are ca rezultat crearea de bunuri materiale.N.balanţa materială (balanţa producţiei. a rezultatelor macroeconomice se întemeiază pe filozofii diferite specifice ţărilor cu economie de comandă respectiv celor cu economie de piaţă.C. se distinge sistemul producţiei materiale (S.P.). Această teorie a fost fundamentată de economistul francez Jean Bertrand Say şi postulează faptul că în procesul repartiţiei fiecare factor de producţie este recompensat în raport cu aportul nemijlocit la desfăşurarea proceselor de producţie şi anume: munca este recompensată cu salariul. managementul etc. Conform acestei teorii. consumului şi acumulării produsului social). Într-o optică mai modernă se consideră productive şi acele bunuri care în sine nu produc bunuri materiale dar contribuie la crearea acestora. Măsurarea din punct de vedere economic.C. nu vom insista asupra problematicii acestuia. capitalul cu profitul.C. cercetarea ştiinţifică aplicativă. . măsurarea rezultatelor macroeconomice se întemeiază pe teoria muncii productive.balanţa financiară a reproducţiei (balanţa producţiei. În raport cu această teorie se distinge sistemul conturilor naţionale (S. tehnici şi metode folosite pentru a măsura activitatea economică a unei ţări în decursul unei perioade de timp (de regulă un an).). În raport cu această teorie. se calculează două grupe de indicatori sintetici care sintetizaţi în următorul tabel: 84 . Datorită faptului că acest sistem este deja revolut.balanţa avuţiei naţionale.) constituie un ansamblu coerent de concepte. cibernetizarea. Sistemul Conturilor Naţionale (S.N. . repartiţiei şi folosirii venitului naţional).balanţa forţei de muncă. natura cu renta. În ţările cu economie de piaţă.Pe termen lung principalul factor al creşterii economice îl reprezintă creşterea economică potenţială care are ca efect creşterea ofertei agregate. În epoca modernă acestor factori li sau adăugat şi neofactorii de producţie pe care I-am studiat anterior. Între aceste activităţi se disting: automatizarea. al căror areal s-a restrâns considerabil.

Ciclicitatea în activitatea economică – cauză a întreruperii periodice a creşterii economice S-a constatat în evoluţia multor decenii de economie de piaţă.valoarea PNB din care s-a scăzut amortizarea.C.B). Ciclicitatea activităţilor economice este un mod specific de evoluţie a fenomenelor şi proceselor economice.N. Sunt cauzate de factori interni ai economiei.N.F. “PRODUSUL INTERN BRUT” (P. “PRODUSUL NAŢIONAL NET” (P.reprezintă valoarea bunurilor şi serviciilor destinate consumului final în care nu este inclusă investiţia netă şi este exclusă cea rezultată din amortizări. că procesul creşterii economice la nivel macroeconomic nu are o evoluţie liniară ci una fluctuantă.C. regres) a afacerilor dintr-un areal geografic şi economic. Aceste fluctuaţii sunt de mai multe tipuri după cum ne sugerează tabelul de mai jos: Tipuri de fluctuaţii Sezoniere Întâmplătoare (accidentale) Ciclice Scurtă caracterizare Se manifestă în limitele unui orizont în agricultură. Ele se produc cu o anumită regularitate într-un interval de timp dat.) “NET” (Exclude C. 85 .). Unitatea de măsură a timpului în care se succed ciclurile activităţii economice.N. turism. reprezintă valoarea bunurilor şi serviciilor realizate de agenţii economici indiferent unde îşi desfăşoară activitatea. scădere.N. dezvoltare) şi de contracţie (stagnare. construcţii şi sunt determinate de condiţiile climaterice.I. “BRUT” (include consumul de capital fix . segmentele de timp în care se încadrează dinamica economică reprezintă ciclul economic. reprezintă valoarea finală a bunurilor şi serviciilor realizată de agenţii economici rezidenţi.). evenimentelor politice neaşteptate.). cutume etc. “PRODUSUL INTERN NET (P. deciziilor derutante ale unor agenţi economici.I.) “NAŢIONAL” = produsul care aparţine agenţilor naţionali indiferent de ţara unde îşi desfăşoară activitatea “PRODUSUL NAŢIONAL BRUT” (P.PRODUS “INTERN” = produsul care aparţine agenţilor economici rezidenţi pe teritoriul ţării respective.B. În activitatea economică prezintă o importanţă deosebită ciclicitatea. Creşterea economică este periodic întreruptă de o serie de fluctuaţii. caracterizat prin alternanţa într-o anumită succesiune a fazelor de expansiune (de creştere. •Fluctuaţiile activităţii economice.C.F. Se datorează unor cataclisme naturale.

decenale).I. de materii prime.El însemna “căldură mare” din cauza căreia înceta orice activitate. • A XIV-a Conferinţă internaţională a Organizaţiei Internaţionale a Muncii din 1987 printre criteriile folosite pentru definirea noţiunii de “ocupare” a stabilit şi “criteriul căutării unei munci salariate ori nesalariale” precizând că acest criteriu este esenţial pentru definirea stării de şomaj însemnând înscrierea la un birou de plasare. Lipsa involuntară de ocupare-şomajul involuntar este situaţia de “neocupare” a unei persoane active. • sunt în căutarea unui loc de muncă utilizând în ultimele patru săptămâni toate mijloacele legale pentru a-l găsi. întreruperea lucrului din cauza lipsei de comenzi. Şomerii sunt de asemenea definiţi în maniere diferite: • Şomeri sunt acele persoane apte de muncă (ofertanţi de forţă de muncă) care au avut un loc de muncă salarizat şi l-au pierdut şi nu-şi găsesc alt loc de muncă. conjuncturale). În literatura de specialitate şomajul este definit în maniere diferite. Pe baza datelor statistice acumulate au fost identificate trei tipuri de cicluri economice care se întrepătrund şi se interinfluenţează. B. • Ciclurile Kitchin (cicluri pe termen scurt. cauze.). caracterizată prin absenţa legăturii printr-un contract de muncă sau de pregătire profesională care îi conferă dreptul de a desfăşura o activitate productivă sau de a presta un serviciu pe un loc de muncă precizat.T. În ţara noastră. în Legea nr. Acestea sunt: • Ciclurile Kondratief (cicluri pe termen lung. ori utilizarea altor forme de căutare activă a muncii. în vârstă aptă de muncă. • Ciclurile Juglar (cicluri pe termen mediu. • nu au loc de muncă şi nu desfăşoară o activitate în scopul obţinerii unor venituri. El constituie unul din viciile de fond ale sistemelor economice ce funcţionează pe principiile pieţei.) consideră şomeri persoanele care îndeplineau simultan în decursul unei perioade de referinţă următoarele condiţii: • au vârsta de cel puţin 15 ani. Fenomenul şomaj: concept. privind protecţia profesională a şomerilor şi reintegrarea lor profesională se arată că “ persoanele apte de muncă ce nu 86 . în timpul unei crize economice etc. din zilele nelucrătoare. forme • Conceptele de şomaj şi şomer Cuvântul şomaj în limba română provine din limba franceză de la cuvântul “chomage” care la rândul său l-a preluat din limba latină care însemna latină “caumare” care la rândul său l-a preluat din limba greacă “cauma”.Prin ciclu economic se înţelege succesiunea în timp şi schimbarea periodică a condiţiilor şi rezultatelor creşterii şi dezvoltării economice. seculare). în regim salarial sau nesalarial. De-a lungul timpului s-a folosit noţiunea pentru desemnarea absenţei de activitate din diverse cauze (inactivitatea de duminică. una din cele mai grave consecinţe ale crizelor ce afectează economia contemporană. să o repartizeze în muncă. 1 din 7 ianuarie 1991. • sunt disponibile să înceapă lucrul în următoarele 15 zile de îndată ce şi-ar găsi un loc de muncă. situaţie pe care doreşte să o schimbe într-o situaţie de “ocupare” solicitând prin înscrierea la un birou (oficiu) specializat. • Biroul Internaţional al muncii consideră (B.

din acest punct de vedere şomajul poate fi : . Pierderea locurilor de muncă de către o parte a populaţiei ocupate. în condiţiile în care aparatul de producţie existent şi-a epuizat valenţele potenţatoare ale creşterii economice. c) Durata care reprezintă perioada de la momentul pierderii locului de muncă sau diminuării activităţii până la reluarea normală a acestuia. când nu se pot crea locuri de muncă durabile pe măsura sporirii ofertei de muncă. În ţările foste socialiste se discuta critic la adresa şomajului din ţările capitaliste. Karl Marx a demonstrat acest caracter al şomajului. Realitatea din toate ţările a demonstrat că acesta are un caracter permanent. aflate fără muncă. denumind muncitorii aflaţi în şomaj “ armata de rezervă industrială”.pot fi încadrate din lipsă de locuri disponibile. sunt considerate şomeri”. Această situaţie este determinată de procesele majore ale restructurării economiilor.parţial. situaţie care apare în fazele descendente ale ciclului economic pe termen lung. calificare. prin diminuarea activităţii în condiţiile reducerii duratei săptămânii de lucru şi corespunzător a salariului. . Este determinat de situaţia de neocupare din motive de natură economică.relativ prin rata şomajului b) Intensitatea lui. în perioade de recesiune economică când întreprinderile industriale îşi micşorau producţia eliberând astfel un număr însemnat de muncitori care deveneau şomeri. d) Structura. nedisponibile pentru muncă. scăderea cererii de muncă fiind determinată de reducerea activităţii economice. literatura economică distinge următoarele forme de şomaj: Forme de şomaj Şomaj ciclic sau conjunctural Şomaj structural Cauze Este determinat de ciclicitatea economică. În perioadele de avânt economic el se resoarbe întro mare măsură. respectiv componenţa pe categorii de vârstă. •La baza formării şomajului stau următoarele procese: 1. La început şomajul a fost considerat un fenomen conjunctural. Lipsa de ocupare voluntară sau şomajul voluntar include persoanele apte de muncă. Şomajul a devenit o problemă o dată cu dezvoltarea industrială. fiind caracteristic fazei de recesiune. 87 . în defavoarea celor ocupanţi care se vedeau constrânşi să accepte salarii mai mici pentru a nu-şi pierde locurile de muncă. când se manifestă pregnant criza energetică şi criza de materii prime. foarte folositoare patronatului capitalist prin faptul că ea însăţi constituie un factor de presiune în raportul cerere ofertă. din această perspectivă.total prin pierderea locului de muncă şi încetarea activităţii.absolut prin numărul şomerilor. corespunzătoare pregătirii lor. rasă. . dar se ascundea existenţa unui şomaj mascat în cadrul primelor. ori care nu se află din motive personale în căutare de muncă. sex. Şomajul poate fi caracterizat după următoarele criterii: a) Nivelul lui care se exprimă: .

Este cauzat de insuficienţa mobilităţii mâinii de lucru sau de decalajele între diferitele calificări disponibile şi cele cerute. Creşterea ofertei de muncă. Acest proces generează şomaj datorită faptului că starea economiei (caracterizată printr-un anumit nivel. Se coroborează cu reglementările privind diferite aspecte de familie. O asemenea operaţie este condiţionată de trecerea de la ramurile propulsatoare ale vechiului mod tehnic de producţie la cele ale noului mod de producţie. cât şi de procesul centralizării şi concentrării producţiei. Este consecinţa dezutilităţii marginale a folosirii forţei de muncă care înglobează motivele de orice natură care pot determina un om sau un grup de oameni să prefer a nu lucra decât să accepte un salariu a cărui utilitate pentru el se situează sub un anumit minim. în condiţiile în care: oferta de muncă > cererea de muncă În condiţii de echilibru. pe piaţa muncii există numai şomaj voluntar.Populaţia totală ca rezultat al procesor naturale (demografice).Şomaj tehnologic Şomaj intermitent Este determinat de înlocuirea vechilor tehnologii cu altele noi. construcţii) ceea ce se repercutează şi asupra cererii de muncă. Şomajul se măsoară (evaluează) pornind de la următorii indicatori: 1. Pentru combaterea lui se recomandă măsuri asemănătoare celor prevăzute pentru şomajul structural şi în special facilitarea pregătirii pentru o activitate complementară. Această situaţie este consecinţa practicării contractelor de angajare pe perioade scurte. imigraţiei internaţionale şi dezvoltării economico-sociale cuprinde persoanele prezente în mod obişnuit pe teritoriul ţării şi cetăţenii aflaţi peste graniţă. Este specific activităţilor economice care sunt influenţate de factorii naturali (agricultură. 88 . Este de regulă un şomaj de scurtă durată. • Pe piaţa bunurilor şi serviciilor în condiţiile în care: Cererea de bunuri şi servicii > oferta de bunuri şi servicii Insuficienţa ofertei de bunuri şi servicii ţine de insuficienţa capacităţilor de producţie sau subutilizarea lor iar şomajul rezultă din insuficienţa resurselor destinate capitalului în raport cu forţa de muncă disponibilă. Şomaj de discontinuitate în muncă Şomajul fricţional Şomajul sezonier 2. ca şi din dorinţa utilizatorilor de a face presiuni asupra salariaţilor şi sindicatelor. Asemenea contracte decurg din incertitudinea afacerilor. structură şi dinamică) nu asigură creşterea numărului de locuri de muncă corespunzător creşterii ofertei de muncă care la rândul său se poate datora împlinirii de către tânăra generaţie a vârstei legale de angajare precum şi afirmării nevoii de a lucra de către unele persoane apte de muncă dar inactive. În concluzie şomajul poate fi considerat din punct de vedere economic o consecinţă a două dezechilibre importante: • Pe piaţa muncii.

Populaţia inaptă pentru muncă va fi: a) în valoare absolută: Pop. – Pop. ocupata pop .000.000. ef.000 loc. fiind formată din cei care lucrează ca salariaţi sau ca întreprinzători. munca = × 100 pop .000. inaptă pt. 0 0 0 Pop .pt . din care şomeri 1. activă (ocupată)= = 1. munca rata inaptilor pt .000. Pentru o înţelegere mai uşoară a semnificaţiei indicatorilor prezentaţi anterior prezentăm următorul exemplu : Populaţia totală a unei ţări este de 23. totală .5 milioane loc.Pop activă disponibilă = =23. activa disponibila − pop . totala − pop. activa disponibil a someri rata somajului = × 100 pop.0 0 0 x 1 0 0 = 47% 2 3.000.0 0 0 . inaptilor pt . muncã x100 = 1 1.000-12. 0 0 0 . munca = pop. activă disponibilă.000 = 1.000=11.000 .10.2.000. Rezolvare 1. ocupata someri someri rata somajului = × 100 = × 100 forta demunca pop. inapta . totalã 2.Populaţia neocupată va fi : a) în valoare absolută : Pop.200. Populaţia disponibilă pentru muncă (activ disponibilă) = 12. someri ratasomajului= × 100 pop.000 loc. Populaţia efectiv activă (ocupată) este de 10.000 loc.500.Populaţia disponibilă pentru muncă sau populaţia activă disponibilă formează resursele de forţă de muncă ale unei ţări şi acţionează direct pe piaţa muncii ca ofertă de muncă. ocupata + somaj Se apreciază că cel mai concludent mod de exprimare a ratei şomajului este acela care foloseşte la numitor fie forţa de muncă fie populaţia activă disponibilă. neocupata gradul de neocupare = × 100 pop . activadisponibil a pop . muncă = Pop.Populaţia efectiv activă sau ocupată este expresia cererii de muncă satisfăcută. neocupata = pop .500. b) în valoare relativă 89 . totala pop . activa disponibil a Rata şomajului se poate exprima cu ajutorul indicatorilor de mai jos: masa somajului = pop. neocupata− pers apte de munca care nu doresc angajarea . b) în valoare relativă: Rata inapţilor = Pop . neocupată = Pop.000 loc.000 loc. inapta pt. 3. Pe această bază se poate calcula: pop.

000 10.3%din populaţia activă disponibilă) grupă care 90 . Reprezintă oferta de forţă de muncă excedentară care nu se echilibrează prin cererea de forţă de muncă.000 12. 12 . Reprezintă persoanele care din diverse motive nu pot fi considerate apte de muncă Reprezintă oferta de forţă de muncă formată din resursele potenţiale pe care o ţară le posedă.5 0 0 .2 87. activ .000 Rezultatele pot fi centralizate în următorul tabel: Nr crt.500.3% Pop .000 loc.neocupatã x100 = 1.000 500. deşi populaţia inaptă pentru muncă reprezintă un procent destul de mare (47%) şi include pe cei care nu pot munci din motive medicale. simpla ei cuantificare nu înseamnă că în cadrul acesteia nu există şi persoane care nu muncesc.000.000 1.500.000 12.000.000.000 locuitori) este formată din populaţia inaptă pentru muncă (11.5 8.000 someri x 100 = x100 = 8 . Pentru măsurile de încadrare rapidă în activităţile economice.000. sunt pensionari sau pe trepte diferite de educaţie şi instruire în vederea intrării în grupa populaţiei active disponibile. 1 2 3 Indicatorul Populaţia totală Pop.000.000. Autorităţile sunt interesate ca cel puţin o parte din persoanele din această grupă să muncească măcar temporar. Din cadrul populaţiei neocupate şomerii reprezintă : a) în valoare absolută : şomeri = 1. (conform datelor) b) în valoare relativă raportata la populaţia activă disponibilă: Rata şomajului = 1. cu program atipic. sau redus atenuând presiunea asupra bugetului.5 5 Pe baza datelor centralizate în tabelul anterior putem face următoarele observaţii: • Populaţia totală (23. activã .) (%) 23. loc. inaptă pentru muncă Populaţia activă disponibilă Populaţia neocupată din care: a) şomerii b) care nu reprezintă şomerii dar este activă disponibilă Populaţia ocupată Valoare absolută relativă (nr.98% indică o economie sănătoasă.0 0 0 x 100 = 12.0 0 0 Pop .3 4. •Populaţia neocupată reprezintă 12.5%. 3. Specialiştii apreciază că un grad de ocupare de 97 .0 0 0 .5 % 1 2 . • În cadrul populaţiei active disponibile populaţia ocupată are o pondere de 87.000 47 53 Observaţii Reprezintă populaţia totală a unei ţări. sociale autorităţile trebuie să conceapă un învăţământ cât mai elastic care să permită o adaptare mai rapidă în viaţa economică şi socială.) şi populaţia activă disponibilă (12000000 loc) .000 100 11.000. disp .000 loc.000.Gradul de neocupare = Pop . disp .5% din populaţia activă disponibilă şi este reprezentată de două grupe: şomeri (8.000. Reprezintă oferta de muncă solvabilă deci cererea satisfăcută 4 1.

• Procesul industrializării a însemnat substituire muncii cu capital.2% persoane apte de muncă dar care nu se află în căutare de locuri de muncă din diverse motive personale. În acelaşi timp ele presupun o nouă segmentare a pieţei şi sunt legate de creşterea productivităţii care ar trebui să contribuie la acoperirea costurilor. Literatura economică în domeniu. deoarece ar determina unele dezechilibre economice. În acelaşi timp trebuie precizat faptul că el trebuie menţinut în limite normale de optim economic. corelat cu rolul activ al factorului muncă şi cu caracterul neconservabil al muncii. crt. Nr. cu o ocupare aproape deplină a populaţiei apte de muncă şi care au fost obligate să ia măsuri de readucere a acestora cu consecinţele de rigoare. • Interzicerea emigrării sau restricţionarea acesteia la maximum. 1 1 Grupa de măsuri 2 Mai buna repartiţie a fondului total de muncă Soluţii 3 • Reducerea duratei săptămânii de lucru. aceste persoane trecând prin dificultăţi materiale însoţite adesea şi de stări psiho-sociale grave cu efecte negative asupra calităţii vieţii. • Extinderea locurilor de muncă cu program redus şi /sau cu timp parţial de muncă. • Creşterea timpului (opţional) acordat calificării. Observaţii 4 Aceste grupe de măsuri sunt considerate strategii defensive şi provoacă o stare de spirit pesimistă.corespunde criteriului căutării unei munci salariate (conform prevederilor celei de-a XIV-a Conferinţe Internaţionale a Organizaţiei Internaţionale a Muncii din 1987) şi 4. • Diminuarea veniturilor familiilor care au şomeri. În prezent se aud şi unele voci care cer pur şi simplu limitarea investiţiilor care sporesc productivitatea capitalului în favoarea celor care determină creşterea productivităţii muncii. • Descurajarea muncii salariate feminine. •Politici şi măsuri de combatere a şomajului Şomajul nu poate fi eradicat şi acest obiectiv nici nu este de dorit acest demers. 2 3 Îndepărtarea de pe piaţa muncii a unor grupe de ofertanţi Inversarea procesului de substituire a factorilor de producţie. Acest aspect poate genera conflicte sociale. cotizaţiile suportate de aceştia sporesc absolut şi relativ. Un exemplu ni-l oferă economiile “supraîncălzite” ale unor ţări care au cunoscut ritmuri mari de dezvoltare. Printre efectele negative ale şomajului se numără: • Irosirea unei cantităţi însemnate de resurse de muncă. • Scăderea vârstei de intrare la pensie. 91 . acest efect apare ca o pierdere de mare amploare. • Sporirea costurilor pe care economia trebuie să le suporte sub forma ajutoarelor de şomaj. • Prelungirea vârstei şcolarităţii. În mod firesc în condiţiile în care numărul populaţiei ocupate scade. • Exilarea sau returnarea lucrătorilor imigranţi nenaturalizaţi. evidenţiază cinci grupe de măsuri care pot aduce şomajul în limite normale.

. la depozitul constituit de societatea bancară desemnată prin licitaţie pentru înfiinţarea sau dezvoltarea de întreprinderi mici şi mijlocii sau unităţi cooperatiste cu cel mult 200 de salariaţi sau după caz cooperatori. se manifestă prin tendinţa de creştere Din această perspectivă. care oricând se puteau converti în aur şi argint.4 Creşterea mobilităţii populaţiei active. salariilor. O emisiune suplimentară de bancnote peste rezerva de metal preţios deţinută de banca de emisie ducea la nerespectarea acestei reguli. Ea se referă la creşterea nominală a preţurilor. Ajutorul de şomaj. 5 Crearea de noi locuri de muncă • Îmbunătăţirea conţinutului învăţământului. . . inflaţia generalizată a preţurilor care se poate măsura cu ajutorul următorilor indici: indicele 92 . profiturilor ca urmare a dezechilibrelor economice existente. Această dereglare a căpătat denumirea de inflaţie. 3.orientarea profesională. inflaţia este considerată o formă de manifestare a echilibrului economic global în care este înglobată şi inflaţia bănească. 2.înfiinţarea de centre de consultanţă şi dezvoltare de afaceri. C) Inflaţia •Concept Fenomenul inflaţionist constituie un alt obiectiv al managementului guvernamental. În acest mod bancnotele se “devalorizau” atrăgând după sine mărirea preţurilor. . 5. respectiv a bancnotelor. Acordarea de credite cu o dobândă de 50% din taxa oficială a scontului stabilită la B.instruirea antreprenorială şi profesională. •Măsuri complexe legislative şi educative care să faciliteze deplasarea oamenilor la noile locuri d muncă în zonele ce urmează a fi dezvoltate Pe baza investiţiilor Aceste măsuri constituie strategii ofensive şi corespund unei politici de anvergură de ajustare a numărului de ocupaţii la populaţia activă şi la dinamica ocupaţiilor.etc.R. Alocaţia de sprijin. 4. •Principalele forme de protecţie socială sunt: 1. Protecţia salariaţilor care devin şomeri prin concedieri colective determinate de restructurarea şi lichidarea unor întreprinderi. Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale transferă trimestrial în contul societăţii bancare autorizate o parte din Fondul pentru plata ajutorului de şomaj. • Orientarea tinerilor spre domeniile cele mai dinamice ale societăţii. În această perioadă sistemele monetare se bazau pe o circulaţie concomitentă a monedelor din metale preţioase şi a semnelor valorii. Acest fenomen se menţine şi în sistemele monetare bazate numai pe bancnote când se încalcă echilibrul fundamental dintre masa monetară aflată în circulaţie şi suma tranzacţiilor economice Într-o viziune modernă.N. El a intrat în limbajul curent al oamenilor de afaceri la sfârşitul secolului XIX. Măsurile active pentru combaterea şomajului cum sunt: . fiind asociat în exclusivitate dereglărilor în circulaţia monetară. în scopul creării de noi locuri de muncă pentru şomeri.instruirea în modalităţi de căutare a unui loc de muncă.

pâinea de maximum 2%) sau politici de stimulare a producătorilor de astfel de bunuri. În ţările cu economie de piaţă. După al doilea război mondial s-a impus ca instrument principal de măsurare a inflaţiei indicele preţului de consum Indicele general al preţurilor şi tarifelor de consum (IPC) exprimă modificarea medie ponderată a cheltuielilor pe care o familie de talie medie din mediul urban le face pentru asigurarea mijloacelor de subzistenţă în concordanţă cu nivelul şi structura nevoii sociale. confort Îmbrăcăminte. indicele preţurilor de consum. precum şi din ponderile grupelor de mărfuri în ansamblul cheltuielilor efectuate de o familie pentru consum. devansarea creşterii indicatorilor macroeconomici de rezultate de către masa monetară existentă în economie şi care este disponibilă pentru a fi cheltuită. Această pondere se obţine prin practicarea unor politici fiscale adecvate (TVA la majoritatea produselor sub 10% iar la unele alimente greu substituibile cum sunt laptele.25 4 2. Prezentăm în continuare pe un exemplu o metodologie adoptată de organul legislativ pentru determinarea indicelui preţurilor şi tarifelor de consum: Nr.25% reiese din creşterile diferenţiate ale preţurilor grupelor de mărfuri reprezentative cuprinse în eşantionul aprobat.5 1. Acest indice de tip Laspeyres se calculează după relaţia: ∑ (Q 0 × P1 ) IPC = ∑ (Q 0 × P0 ) unde: Q0 reprezintă structura coşului de bunuri ce reflectă nevoia socială în perioada de bază.5 56. educare Transport Diverse Ponderea grupei în eşantion (%) 3 40 20 5 5 20 5 5 IPC Creşterea medie anuală a preţurilor (%) 4 50 30 20 25 20 50 30 Participarea fiecărei grupe la IPC 5= (2x3)/100 20 6 1 1. apar o serie de confruntări între organizaţiile patronale şi sindicale.general al preţurilor sau deflatorul PIB (PNB). sănătate Instrucţie. 1 1 2 3 4 5 6 7 Grupele de mărfuri 2 Alimente. tutun Locuinţă. iar sindicatele să ridice valoarea acestuia. modificarea puterii de cumpărare a banilor. În ţările cu o economie de piaţă dezvoltată. crt. indicele costului vieţii. băuturi. acest indice se calculează pe baza statisticilor efectuate în acest scop. 93 . ponderea cheltuielilor la o parte din prima grupă de mărfuri şi anume la alimente nu depăşeşte 20%. ne permite formularea următoarelor observaţii: • Creşterea preţurilor cu 56. • În procesul de concepere a metodologiei de stabilire a acestui indice ca de altfel şi în cel de aplicare.25 Analiza datelor conţinute în tabelul de mai înainte. Primele caută să scoată creşteri cât mai mici ale preţurilor. încălţăminte Igienă.

inflaţie galopantă (cu două cifre) etc. s-a ajuns la concluzia că intensitatea inflaţiei trebuie judecată prin corelarea ei cu o serie de indicatori care exprimă dinamica economiei naţionale. • O astfel de corelaţie s-a înregistrat în cazul unor ţări unde la o rată a creşterii economice de 5-6 % s-a înregistrat o creştere a ratei inflaţiei de circa 2-3%. Oferta agregată este constituită din producţia totală adusă la piaţă de către agenţii economici producători (vânzători) •Intensitatea inflaţiei şi sensurile evoluţiei ei. Cererea agregată este constituită din totalitatea cheltuielilor pentru bunuri şi servicii dintr-o economie.cheltuieli efectuate de agenţii economici pentru a realiza operaţiunile de export (E) şi import (I ). inflaţie moderată sau rapidă (IPC=6-10%). Având în vedere evoluţiile inflaţiei într-o serie de ţări (America Latină sau unele ţări din fostul bloc comunist). • Este o formă excesivă de inflaţie necontrolabilă de guverne care trebuie pusă în legătură cu scăderile de producţie şi cu rata preţurilor de consum din anii anteriori.86. Încadrarea intensităţii concrete a inflaţiei în unul sau altul din tipurile de inflaţie diferă în literatura de specialitate de la un autor la altul. Totuşi se constată în ultima perioadă tendinţa de apropiere între cele două poziţii. • De exemplu în deceniul 7 în SUA la o rată a creşterii economice de circa 1. • În această situaţie producţia de bunuri şi servicii este în scădere fără ca masa monetară să se reducă. • IPC este folosit de guverne drept criteriu de apreciere a reuşitelor sau nereuşitelor politicilor sale economice fiind şi un imbold pentru creşterea investiţiilor într-o ţară. guvernamentale (CG). Creştere economică inflaţionistă Stagflaţia Slumpflaţia Hiperinflaţia 94 . o scădere a economiei naţionale şi concomitent la o rată a inflaţiei rapidă sau chiar galopantă. Câteva din aceste denumiri sunt redate în continuare: inflaţie târâtoare (exprimată printr-un IPC=3%). această idee de creştere neinflaţionistă este efectul de antrenare multiplu pozitiv al inflaţiei asupra dinamicii economice.Miza o reprezintă indexarea salariilor nominale.5%).8-12.cheltuieli pentru investiţii ale firmelor (Inv).1%) s-a înregistrat o rată a inflaţiei de circa 5. • Semnifică o inflaţie a cărei rată depăşeşte uşor rata de creştere economică. • Este situaţia în care asistăm la un declin economic. • Rata de creştere este mai mare decât cea a inflaţiei. cheltuieli publice. Aceste cheltuieli sunt cuprinse în mai multe grupe de cheltuieli şi anume: cheltuieli pentru consum individual (Cp).6%) • Este o situaţie în care o ţară are o creştere economică “0” sau recesiune economică iar rata inflaţiei creşte rapid. • Este relevant ca exemplu cazul Italiei care în 1905 la o rată a inflaţiei de circa 16% a înregistrat o scădere a PIB de 3. • Cauzele inflaţiei La nivel macroeconomic nivelul preţurilor se formează în urma interacţiunii dintre cererea şi oferta agregată. Asemenea corelaţii sunt surprinse în tabelul de mai jos: Tipul de corelaţie Creşterea economică neinflaţionistă Caracterizare • Semnifică o inflaţie moderată (şi controlată de autorităţile guvernamentale) însoţită de o creştere relativ înaltă.

Astfel deşi s-ar părea la o primă vedere că efectele creşterii preţurilor pot fi atenuate printr-o sporire corespunzătoare a veniturilor populaţiei. Aceste tipuri sunt părţi Folosesc în vederea atingerii obiectivului constitutive ale propus două pârghii: “politicilor deflaţioniste”. deoarece este greu de cuantificat raportul dintre costuri şi încasări. . Se consideră că o inflaţie de 3-4% pe an denumită “inflaţie târâtoare” (creeping inflation” este binevenită fiind apreciată ca un factor de stimulare a activităţii economice.urmăresc combaterea inflaţiei prin cerere. . c) Inflaţia contribuie la înrăutăţirea raporturilor economice externe ale ţării. Dacă inflaţia într-o ţară este puternică.• Consecinţele inflaţiei Consecinţele inflaţiei sunt cunoscute în literatura de specialitate sub numele de “costuri”.creşterea impozitelor. Tot ca o consecinţă a acestor fenomene se descurajează producţia internă cu toate urmările ei. Politicile ofertei agregate (supply-side) – urmăresc combaterea inflaţiei prin costuri. a) Inflaţia contribuie la redistribuirea veniturilor în detrimentul majorităţii populaţiei. ceea ce dezechilibrează balanţa de plăţi externe. • Politici şi măsuri de combatere a inflaţiei Politicile de combatere a inflaţiei sunt corelate cu cauzele fundamentale care determină inflaţia. Aceste tipuri se realizează Folosesc în vederea atingerii obiectivului • Politicile prin creşterea dobânzii. Politicile cererii agregate (demand-side) . Urmăresc restrângerea influenţei monopoliste asupra creşterii preţurilor şi a veniturilor (vizează acţiunile patronatului) şi restrângerea presiunilor privind creşterea salariilor (vizează presiunile sindicale). . d) Urmărirea fenomenelor inflaţioniste determină folosirea suplimentară a unor resurse fapt care va determina creşterea costurilor diferitelor tranzacţii. 95 . acţionând asupra reducerii ei. exporturile acesteia apar mai scumpe în raport cu altor ţări cu o inflaţie mai mică. propus următoarele pârghii: monetare . Aceste măsuri contribuie la reducerea masei monetare destinate consumului şi investiţiilor. Deci balanţa de plăţi scade devenind deficitară ceea ce va determina şi un curs al monedei naţionale nefavorabil. b) Inflaţia creează o stare de incertitudine în lumea oamenilor de afaceri ceea ce influenţează deciziile acestora de investire. În acest context se urmăreşte şi îngreunarea formării de oligopoluri care pot lua decizii privind creşterea preţurilor.modificarea ofertei de bani. B. Ele sunt sintetizate în tabelul următor: Tipuri de politici • Politicile fiscale Caracterizare A.încurajarea depunerilor economiilor şi descurajării folosirii creditelor. în realitate inflaţie redistribuie bogăţia de la cei cu veniturile fixe în favoarea deţinătorilor de proprietăţi a căror valoare creşte. În aceiaşi logică importurile apar mai ieftine decât cele autohtone. • Politici de control a preţurilor şi veniturilor.reducerea cheltuielilor guvernamentale care este o importantă componentă a cererii agregate.

în vederea asigurării unui avantaj comparativ în relaţiile cu alte ţări. Eforturile sunt cheltuieli: • în monedă naţională pentru export.•Politici de stimulare a ofertei Urmăresc stimularea firmelor în vederea creşterii producţiei folosind în acest scop . Modernizării şi adaptării modului de prezentare a mărfurilor la nivelul exigenţelor pieţei. b) Cursul de revenire la import. urmăresc să exercite o acţiune concertată asupra cererii şi ofertei agregate în vederea reducerii ritmului de creştere a inflaţiei. Ridicării calităţii produselor şi serviciilor destinate exportului în scopul asigurării unei competitivităţi cât mai mari a acestora. autorităţile guvernamentale se implică în desfăşurarea cu eficienţă a schimburilor externe care fac obiectul comerţului internaţional. • în valută pentru import. Operaţiunile de comerţ exterior trebuie judecate din punctul de vedere al eficienţei economice adică al raportului dintre efectele obţinute şi eforturile depuse. . Creşterii gradului de prelucrare a mărfurilor şi a complexităţii serviciilor destinate exportului astfel încât acestea să încorporeze o valoare adăugată cât mai mare.scutiri de taxe şi impozite. Dată fiind importanţa lor. D. . de forţă de muncă. impune derularea între economiile naţionale a unor importante fluxuri de bunuri materiale şi servicii. Cuantificarea fenomenelor şi proceselor din domeniul comerţului exterior cu ajutorul acestor indicatori permite autorităţilor guvernamentale să elaboreze un set de politici şi măsuri în direcţia: 1. de capitaluri. Asigurarea eficienţei schimburilor economice externe • Aprecierea eficienţei schimburilor economice externe Economiile reale nu pot exista fără să exporte mărfuri respectiv fără să importe mărfuri din alte ţări. Concluzie Inflaţia este un fenomen deosebit de complex care nu este încă suficient cercetat şi din acest motiv nu există un consens asupra cauzelor care-l determină. Eficienţa comerţului exterior pe termen scurt la nivelul agenţilor economici se apreciază cu ajutorul următorilor indicatori: a) Cursul de revenire brut la export. 2.încurajarea efectuării de către firme a acţiunilor de cercetare şi dezvoltare. • bunurile şi serviciile obţinute prin import. cât şi a diminuării costurilor ei. 3. Efectele pe termen scurt ale comerţului exterior sunt: • veniturile realizate din export. Adâncirii specializării producţiei destinate exportului. Toate politicile prezentate mai sus. 96 . În epoca noastră schimburile externe au devenit principalul mijloc prin care naţiunile îşi pot procura prodfactorii şi satisfactorii de care au nevoie şi pe care nu le deţin. 4.investiţiile în direcţia modernizării aparatului de producţie şi perfecţionării profesionale. Această realitate.

La nivel macroeconomic raporturile economice externe sunt urmărite cu ajutorul balanţei de plăţi externe. conţinut. rezultate din relaţiile sale cu alte ţări pe o perioadă de timp determinată (de regulă un an). Din acest motiv asistăm în prezent la formarea de noi centre de putere care exercită o influenţă tot mai mare asupra raportului de forţe din lumea contemporană. Balanţa serviciilor • Turism • Transporturi şi telecomunicaţii • Dobânzi • Alte servicii şi transferuri 3. Cont curent (1+2) 4. care se bazează pe o treaptă calitativ superioară a interdependenţelor şi specializărilor între economiile deferitelor state şi este determinată de un ansamblu de factori din care se degajă cu rol esenţial revoluţia tehnico-ştiinţifică contemporană. intrări) şi debit (plăţi. 97 . interpretare Balanţa de plăţi externe este un instrument la nivel macroeconomic de cea mai mare importanţă pentru cunoaşterea mişcărilor şi a rezultatelor privind raporturile economice externe ale unei ţări cu restul lumii. E. ieşiri) F. Cont de capital • Credite pe termen lung şi mediu • Investiţii directe • Credite pe termen scurt • Rezerve Debit (plăţi. ieşiri) şi cuprinde: Analiza mai detaliată a conţinutului balanţei de plăţi poate fi efectuată urmărind modul în care este structurată: Credit (încasări. intrări) 1. Balanţa de plăţi externe este un tablou statistico-economic în care se înscriu şi se compară totalitatea plăţilor şi încasărilor efectuat de o ţară. forme. Integrarea economică •Conceptul de integrare economică Integrarea economică interstatală constituie una din trăsăturile caracteristice esenţiale ale economiei mondiale în perioada postbelică. Integrarea economică poate fi definită ca un proces amplu complex de dezvoltare a economiei naţionale în condiţii contemporane.Balanţa de plăţi externe. Ea este alcătuită din două părţi credit (încasări. Balanţa comercială • Export • Import 2.

1 După “Adevărul Economic” nr. precum şi restricţiile mişcării libere a capitalurilor şi forţei de muncă constituia elementul hotărâtor în lupta pentru concurenţă. 4. Necesitatea capitalurilor din ţările situate într-o anumită zonă de a-şi promova şi apăra în comun interesele ameninţate de concurenţi foarte puternici. 3. Gradul înalt de concentrare a producţiei şi de centralizare a capitalurilor. •Etapele aderării la Uniunea Europeană Considerăm că în cadrul acestui subcapitol este necesar să prezentăm principalele etape ce trebuie parcurse în vederea aderării la Uniunea Europeană pe care trebuie să le urmeze orice stat care doreşte să realizeze acest obiectiv al managementului guvernamental1: • Statul care doreşte aderarea la UE trebuie să depună Preşedinţiei Consiliului UE o cerere de aderare (o scrisoare în îşi exprimă dorinţa de a deveni membru al UE). Constituirea de mari firme (de stat sau private) care prin activitatea lor depăşesc graniţele naţionale. Astfel un grup de state poate asigura cadrul adecvat pentru crearea şi dezvoltarea optimă a întreprinderilor în cadrul unui spaţiu adecvat. abia putea face faţă cerinţelor interne. Consiliul European decide deschiderea negocierilor de aderare. Din momentul în care candidatura unui stat este acceptată. Ulterior creşterea şi dezvoltarea economică a generat această contradicţie între posibilităţile de producţie foarte mari şi cadrul îngust al pieţelor naţionale 2. • Consiliul UE decide dacă îi este sau nu conferit statutul de candidat la UE. Apariţia şi manifestarea în forme tot mai acute a contradicţiei dintre posibilităţile de sporire a producţiei şi capacitatea restrânsă a pieţelor naţionale. Acesta nu este un proces automat (Turcia nu a fost acceptată ca stat candidat decât după mulţi ani de la depunerea cererii de aderare).19 (425) din 10-16 mai 2000 pag. 30 98 . În acest sens Uniunea Europeană a fost creată în cadrul mai multor etape cu scopul nedeclarat explicit de a se apăra împotriva expansiunii economice a SUA. .necesitatea liberalizării circulaţiei capitalurilor şi a forţei de muncă în interiorul spaţiului comun care oferea avantaje mari firmelor şi populaţiilor forţei de muncă din ţările integrate.asigurarea priorităţilor criteriilor de raţionalitate economică şi obţinerea de mari profituri. Interesele comune ale ţărilor dezvoltate de a menţine şi dezvolta relaţiile cu fostele ţări coloniale devenite independente. Imediat după război această contradicţie nu a fost resimţită deoarece pot tehnico economic . Această tendinţă a generat necesitatea unui acord de ansamblu care să unească sub anumite forme şi în anumite condiţii economiile naţionale ale unor state care să aibă în vedere: . • Pe baza rapoartelor anuale de ţară întocmite de Comisia Europeană. acesta primeşte ajutor din partea Uniunii pentru a se pregăti pentru aderare şi este permanent monitorizat pentru a se vedea în ce măsură îndeplineşte criteriile aderării.Printre cauzele integrării economice literatura economică citează : 1. 5. Fostele colonii refuzau să mai fie surse ieftine de au materii prime şi din acest motiv se impuneau politici concertate ale fostelor ţări coloniale pentru achiziţionarea acestora în condiţii cât mai avantajoase.

numai aspecte concrete şi dificile putând fi supuse negocierii. Libera circulaţie a capitalurilor. principiul fundamental al aderării la UE este că cea mai mare parte a acquisului nu este negociabilă. 1. 4. mai trec câteva luni până când cele două părţi se aşează efectiv la masa negocierilor. Din experienţa negocierilor anterioare purtate de UE. 3. Libera circulaţie a persoanelor. UE răspunde “documentului de poziţie” al statului candidat prin propria-i poziţie de negociere cunoscută drept “poziţie comună”. Libera circulaţie a serviciilor. de vreme ce el constituie esenţa însăşi a construcţiei comunitare. Când va începe ţara respectivă negocierile? O dată ce Consiliul European a luat decizia de începere a negocierilor cu un stat candidat. • Criteriul administrativ: capacitatea statului candidat de a-şi asuma obligaţiile de stat membru al UE. Consiliul European de la Helsinki. De fapt. Care sunt capitolele de negociere? Aquis-ul comunitar este grupat în 31 de capitole ce sunt deschise succesiv negocierii. Din acest motiv majoritatea acquis-ului comunitar trebuie preluat ca atare de statul candidat. Celelalte criterii rămân neschimbate. Dreptul societăţilor comerciale.Statele care doresc să adere la Uniunea Europeană trebuie să îndeplinească o serie de criterii de aderare. Pentru fiecare capitol de negociere. respectiv dobândirea statutului de membru al Uniunii Europene. îndeplinirea lor fiind necesară în momentul aderării. statul candidat trebuie să-şi pregătească poziţia de negociere sub forma unui “document de poziţie”. a hotărât că singurul criteriu care trebuie îndeplinit înaintea deschiderii negocierilor este criteriul politic (existenţa unor instituţii democratice stabile. 5. aplicarea şi dezvoltarea acquis-ului comunitar. când părţile au o vedere de ansamblu asupra poziţiilor de negociat. Aceasta trebuie să fie adoptată în unanimitate de statele membre ale UE (proiectul de poziţie comună este pregătit de Comisia Europeană). se observă că întotdeauna se începe cu capitolele mai uşoare. 99 . pentru a permite realizarea unor progrese absolut necesare creării unui climat de încredere între părţi. Libera circulaţie a bunurilor. respectarea şi dezvoltarea corespunzătoare şi continuă a acestei legislaţii. Aderarea la UE constă în adoptarea. Acest proces este precedat de o examinare analitică (screening) bilaterală a aquis-ului pentru a identifica acele domenii în care statul candidat ar avea dificultăţi reale în aplicarea aquis-ului comunitar la data aderării. cu toate drepturile şi obligaţiile ce decurg din acest statut. 2. Capitolele mai dificile sunt lăsate pentru o etapă mai avansată a negocierilor. Între timp. părţile se pun de acord asupra ordinii în care se negociază diferite capitole. • Criteriul legislativ: acquis-ul comunitar trebuie să fie pus în aplicare în statul candidat în momentul aderării la UE. Pentru înţelegerea cât mai completă a problematicii câteva întrebări legitime se impun: Ce negociază o ţară care doreşte admiterea în uniune? Obiectivul final al negocierilor este aderarea la UE. care reprezintă întreaga legislaţie primară şi derivată. Acestea sunt: • Criteriul economic: o economie de piaţă funcţională şi care să poată face faţă presiunilor concurenţiale de pe Piaţa Unică a UE. din decembrie 1999. respectarea drepturilor omului şi protejarea drepturilor minorităţilor). ca şi ansamblul politicilor şi instituţiilor create pentru a asigura aplicarea.

Politica în domeniul transporturilor. Perioadele de tranziţie pot fi agreate de cele două părţi pentru a: • permite adaptarea economiei noului membru la cea a UE. Dacă cele două părţi se pun de acord asupra câte unui capitol. ea nu poate fi acceptată decât cu acordul unanim al statelor membre. reprezentând fiecare dintre ţările membre) şi Comisia Europeană (Direcţia Generală pentru Extindere). chestiunea rămâne în discuţie până când se găseşte o soluţie. Uniunea vamală. Mediul înconjurător. Politica de concurenţă. 23. Negocierile oficiale se desfăşoară în cadrul unei conferinţe de negociere la care participă negociatorul ţării candidate şi Consiliul UE). Telecomunicaţii şi tehnologia informaţiei. Agricultura. Dacă cele două poziţii de negociere sunt diferite. 26. 10. el poate formula două tipuri de cereri: • Perioade de tranziţie. 12. Controlul financiar. Energie. 9. Politică regională şi coordonarea instrumentelor structurale. 31. 18. 15. Uniunea Economică şi Monetară. 27. Cele două părţi îşi prezintă poziţiile de negociere asupra câte unui capitol al aquis-ului. 25. Protecţia consumatorului şi sănătatea publică. Politica socială şi de ocupare a forţei de muncă. Relaţiile economice internaţionale. 7. 14. 17. Statistica. 22. Prevederi financiare şi bugetare. 19. Pescuitul. Oricare ar fi concesia cerută de statul candidat. Altele. 29. capitolul respectiv se poate închide provizoriu. • Adaptări speciale ale acquis-ului. Politica externă şi de securitate comună. 21. Cooperarea în domeniul justiţiei. Este sarcina Comisiei Europene să identifice împreună cu statul candidat acele concesii ce ar putea fi acceptate de către Consiliul UE şi cu Consiliul UE acele concesii pe care le-ar putea accepta statul candidat. 8. 20. Ce concesii poate solicita o ţară care doreşte aderarea la Uniunea Europeană? Dacă statul candidat are dificultăţi serioase şi demonstrabile în aplicarea aquis-ului comunitar la data aderării într-un anumit domeniu. Participarea la instituţiile Uniunii Europene. 24. 13. 30. Cu cine se negociază aderarea? Două instituţii ale UE sunt implicate în procesul de negociere: Consiliul Uniunii (alcătuit din miniştrii de resort. 16.6. 100 . 11. Ştiinţă şi cercetare. Cultură şi audio-vizual. Întreprinderile mici şi mijlocii. • permite Uniunii Europene să-şi adapteze politicile pentru a ţine cont de prezenţa noului stat membru. Politica industrială. Impozitarea. 28. Învăţământ şi formare profesională.

cu atât mai repede se încheie negocierile. Dacă sunt acceptate. la fondurile structurale etc. sau că intră în contradicţie cu realităţi obiective ce ţin de identitatea naţională a statului candidat (de exemplu acordarea unor drepturi speciale populaţiei sami în cadrul negocierilor cu Finlanda şi Suedia). În principiu. tratat internaţional ce prevede drepturile şi obligaţiile părţilor în vederea dobândirii calităţii de membru al UE. Parlamentul European. Aceste schimbări sunt incluse în anexele Tratatului de Aderare semnat de statele membre ale UE şi de statul candidat.• acorda noului stat membru perioada de timp necesară punerii în aplicare a anumitor dispoziţii ale aquis-ului şi creării instituţiilor necesare aplicării şi asigurării respectării acestor dispoziţii. • stabilirea perioadelor de tranziţie. Comisie. la politica agricolă comună. 101 . • stabilirea contribuţiei noului stat membru la bugetul UE şi a alocaţiei pe care o va primi din acest buget (prin participarea la programe. cu cât un stat candidat este mai bine pregătit. Adaptări specifice ale aquis-ului pot fi agreate în cazuri foarte precise. • modificarea legislaţiei derivate a UE astfel încât ea să fie aplicabilă în noile state membre. aceste instrumente determină schimbări ale aquis-ului comunitar cu toate consecinţele juridice ce decurg ( modificări ale legislaţiei secundare). Austria. Când poate deveni o ţară membră a Uniunii Europene? Încheierea cu succes a negocierilor nu conduce întotdeauna la aderarea propriu-zisă la UE. Care este durata negocierilor? Negocierile sunt considerate încheiate când părţile s-au pus de acord asupra tuturor capitolelor de negociere. Aceste înţelegeri nu pot funcţiona decât pentru o perioadă de timp limitată. Între încheierea negocierilor şi aderarea propriu-zisă mai sunt câteva etape importante de parcurs: • redactarea şi convenirea Tratatului de aderare de către UE şi statul. Curtea de Justiţie etc. Finlanda şi Suedia au avut nevoie de 16 luni pentru a negocia aderarea lor la UE. Experienţa ultimelor extinderi ale UE arată că astfel de perioade de tranziţie au variat între 1-10 ani.) ca urmare a extinderii. • exprimarea consimţământului Parlamentului European prin adoptarea Tratatului de aderare. Un caz de acest gen este cel al Norvegiei. • stabilirea condiţiilor participării noului stat în aplicarea politicilor comune ale UE şi a eventualelor modificări necesare. De exemplu.). pe când Portugaliei i-au trebuit 80 de luni. Durata negocierilor variază foarte mult de la o ţară candidată la alta. Care sunt scopurile concrete ale negocierii? • modificarea Tratatelor constitutive pentru a include noile state membre şi în special modificarea instituţiilor UE (stabilirea numărului de membrii în Consiliu. stat care a negociat de două ori aderarea şi de fiecare dată aceasta a fost respinsă de populaţie în cadrul referendumurilor naţionale cerute de Constituţia ţării pentru ratificarea Tratatului de Aderare la UE. când statul candidat reuşeşte să convingă UE că o anumită parte a aquis-ului comunitar nu este suficient de evoluată comparativ cu legislaţia din statul respectiv şi deci este nevoie de o modernizare a aquis-ului în domeniu (de exemplu protecţia mediului în negocierile legate de ultima extindere).

Pentru aceasta ţara noastră a realizat o serie de demersuri din care menţionăm: . Dobrotă Niţă. a fost adoptată strategia naţională de pregătire a aderării.semnarea acordului de cooperare economică şi socială (1990). Managementul Resurselor Umane. Editura Didactică şi Pedagogică. 3. Editura Militară. Editura Lumina Lex. 1980. Procesul este deosebit de complex. 8. 1991. “Tineretul pentru Europa mileniului III”). Casa de Editură şi Presă.. 1995). 1997. Pentru ţara noastră realizarea acestui obiectiv. precum şi prin organizarea unui referendum (acolo unde Constituţia sau considerente politice o cer). Albert Michel. 5.adoptarea unor proiecte educaţionale în cadrul programelor iniţiate de Comisia Europeană (“Socrates”. iar finalitatea sa este determinată de eficienţa managementului guvernamental. Bucureşti. Constantinescu. 1997. au hotărât ca România şi alte ţări europene să înceapă negocierile de aderare. dar lipsa performanţelor economice au plasat-o pe o listă de aşteptare. Economie Politică. Departamentul pentru Integrare Europeană. . România a acţionat pentru îndeplinirea angajamentelor asumate prin Acordul de Asociere intrat în vigoare la 1 februarie 1995. Banca Mondială ş. 1992.participarea la programul PHARE şi obţinerea unor împrumuturi de la Fondul Monetar Internaţional. 1992. Bucureşti. La 22 iunie 1995 ţara noastră a prezentat o cerere oficială de aderare la Uniunea Europeană. • ratificarea Tratatului de către toate Parlamentele naţionale ale statelor membre şi de către Parlamentul ţării care a cerut aderarea. Editura Didactică şi Pedagogică. Bucureşti. 6. Teoria economică în retrospectivă. Burloiu Petre. Reforma economică. Bucureşti. “Leonardo da Vinci”. 2. admiterea României cu drepturi depline în Consiliul Europei în septembrie 1993. Bucureşti. Astfel. Bărbulescu Constantin. Editura Economică. ABC-eul economiei de piaţă modernă. Economie Politică. N. 4. “Viaţa Românească”. Capitalism contra capitalism. Dobrotă Niţă ş. . 1994. În 1999 şefii de state şi de guverne întruniţi la Helsinki. . . BIBLIOGRAFIE 1. Bucureşti.semnarea acordului de asociere la Comunitatea Europeană (1993). 102 . În contextul celor prezentate anterior se impune în opinia noastră şi o prezentare fie ea şi succintă a demersurilor României în vederea integrării în acest organism.a.semnarea Convenţiei pentru protecţia minorităţilor (Strasbourg.N.• semnarea Tratatului de aderare de către toate statele membre ale UE (15+) şi de către ţara respectivă. ţara respectivă poate deveni membră a Uniunii Europene.a.. Editura Economică. 7. înseamnă racordarea ţării noastre la standardele europene şi construirea unei economii de piaţă care să aducă prosperitate şi dezvoltare. Comisia Parlamentară pentru Integrare. Editura Humanitas. În folosul cui?. constituindu-se structurile pentru conducerea şi concretizarea acestei strategii: Comitetul Interministerial. Când toate aceste etape au fost parcurse cu succes. 1992. Organizarea şi planificarea unităţilor industriale. Blaug Mark. Dobrotă Niţă. pentru înfăptuirea reformei economice.

Costel. Modul economic de gândire (Mersul economiei de piaţă liberă). Gogoneaţă C. Toffler Alvin. Constanţa. Editura Z. Fota Constantin ş. 23 *** Colecţia “Monitorul Oficial”. Bucureşti. 20. 1989. Al treilea val. Gogoneaţă Aura. Bazele economiei mediului. Economie Politică – Fundamente de teorie economică.A. Dogan Mattei şi Pelassy Dominique. Megatendinţe. Editura Leda.S. 1996. Economia mixtă . 19. 14. 1992. Editura Politică. 12. Bucureşti. Negrei C. 1996. Bucureşti. Editura Economică. Nicolescu Ovidiu. Puia Ilie. Bucureşti. 16. 800 teste grilă şi probleme de economie cu rezolvări. Editura Holding Reporter. Prahoveanu Eugen. 10. Editura Politică. Heyne Paul. Economie . Zorlenţean Tiberiu. Editura Eficient. 1997.E. 1992. Zorlenţean Tiberiu ş. Economie politică (Fundamente teoretico-aplicative).teste. Bursa la dispoziţia întreprinzătorului.a.9. Editura Mondo-EC. Microeconomie. Managementul organizaţiei. 1996. 24 *** Colecţia “Adevărul Economic” 103 . probleme. 1997. 2000. Management comparat. 15. 13. 22. Editura Alternative. Editura Economica. Editura Didactică şi Pedagogică R. Niţescu Dan. 1996 17. 18. 21.a. 1991.1992. Ghiţă Tănase. Bucureşti. Popescu Constantin. Golea Pompiliu. Bucureşti. Bucureşti.jumătate capitalistă. răspunsuri. 11. Centrul Poligrafic A. Craiova. Editura Didactică şi Pedagogică. Gavrilă Ilie. Naisbitt John. Mic dicţionar pentru tineret de istorie a economiei româneşti. 1988. jumătate socialistă.

104 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful