I.

OBIECTUL, LOCUL ŞI ÎNSEMNĂTATEA ISTORIEI ISTORIOGRAFIEI ROMÂNEŞTI
Istoria scrisului istoric la români, adică istoria istoriografiei româneşti, s-a impus ca disciplină universitară abia în ultimile două decenii. Ocolită de lucrări naţionale ori regionale, această disciplină urmăreşte cercetarea istoriei din perspectiva totalităţii producţiei istorice, în raport direct cu metoda, concepţia şi expresia literară a unei opere. Concluzionând, istoria istoriografiei româneşti este o ştiinţă auxiliară a istoriei, care se ocupă cu cercetarea evoluţiei concepţiilor , metodelor şi expresiei literare a operelor istorice.

1) Preocupări de istoria istoriografiei româneşti
Preocupări mai sistematice asupra istoriei istoriografiei la români sunt înregistrate încă în epoca Romantismului, având în vedere textele lui Mihail Kogălniceanu, Cuvânt pentru deschiderea cursului de istorie naţională la Academia Mihăileană, rostit la 24 noiembrie 1834 şi Nicolae Bălcescu, Prospect pentru Magazinul istoric pentru Dacia,respectiv Cuvânt preliminariu despre izvoarele istoriei românilor. În prelungirea aceluiaşi efort intelectual, trebuie aşezate lucrările lui Gheorghe Panu, Studiul istoriei la români (1874-1875), editat în revista ieşeană Convorbiri literare şi Titu Maiorescu, Literatura română şi străinătatea (1882), adevărate texte programatice contra Romantismului în scrisul istoriei, pe firul încetăţenirii spiritului istoric în domeniu. Nu pot fi omise contribuţiile lui A. D. Xenopol şi N. Densuşianu în acelaşi domeniu. Lui N. Iorga îi datorăm prima contribuţie modernă şi sistematică în istoria istoriografiei la români. Reprezentative rămân, de fapt, Despre concepţia actuală a istoriei şi geneza ei (1894), în care utilizează termenul de “istorie a istoriilor” (după modelul germanului F. X. Weegele); Cronicile muntene (1899); Fragmente de cronici şi ştiri despre cronicari (1901); Despre adunarea şi tipărirea izvoarelor relative la istoria românilor. Rolul şi misiunea Academiei Române(1903) ş.a.,G ultima lucrare fiind o schiţă a dezvoltării cercetării istoriei naţionale, cu observaţii asupra unor truditori ai domeniului.Ideile sale despre filosofia istoriei îl apropie de gânditorii germani B.G. Niebuhr şi Leopold von Ranke. Îndreptarea disciplinei către rosturile universale ale disciplinei universitare este dovedită de N. Iorga în capitolul Roumanie publicat în 1927, în Hisoire et historiens depuis cinquante ans .Méthodes, organisation et résultats du travail historique de 1876 à 1926. Coordonatele trasate de N. Iorga vor fi continuate şi amplificate de istoricii Ioan Bogdan, care realizează prima periodizare a istoriografiei naţianale, în “Istoriografia română şi problemele ei actuale” (1905) şi Constantin Giurescu despre genul cronicăresc, prin “Contribuţiuni la studiul cronicilor muntene” (1906) şi Contribuţiuni la studiul cronicilor moldovene (1907). După încheierea primului război mondial şi desăvârşirea unităţii statale a României, scrisul istoric românesc înregistrează în raport cu noile reaşezări culturale şi reorientări ale cercetării ştiinţifice, noi contribuţii. Aici trebuie incluse textele lui Al. Lapedatu, “Nouă împrejurări de dezvoltare ale istoriografiei naţionale” (1922) şi “Istorigrafia română ardeleană în legătură cu 3

desfăşurarea vieţii politice a neamului românesc de peste Carpaţi (1923). Aici mai trebuie să adăugăm preocupările în domeniu ale istoricilor Ilie Minea, Ioan Lupaş, Constantin C. Giurescu, P.P. Panaitescu ş.a. Deceniile 5-8 ale secolului XX înregistrează apariţia a numeroase ediţii după scrierile istorice vechi, o serie de articole, comunicări şi studii despre personalităţi ale istoriei naţionale, atât de necesare în redactarea aşteptatei sinteze. S-au remarcat, la acest capitol, P.P.Panaitescu, Constant Grecescu, Dan Simonescu şi articolele lui Vasile Maciu, Virgil Cândea, Eugen Stănescu, Dan Berindei, Vasile Cristian, Al. Zub, Pompiliu Teodor, Lucian Boia ş.a. Aceluiaşi moment îi aparţine lucrarea “Introduction à l’historiographie roumaine juqu’en 1918",editată în 1964, de către Vasile Maciu, Dan Berindei, P.P.Panaitescu ş.a. O etapă bine distinctă în evoluţia preocupărilor istoriografice o constituie apariţia lucrărilor lui Pompiliu Teodor, “Evoluţia gândirii istorice româneşti”, Cluj, 1970; Aurel Răduţiu, “Incursiuni în istorigrafia vieţii sociale”, Cluj, 1973; Lucian Boia, “Evoluţia istoriografei române, Bucureşti, 1976; Vasile Cristian, “Istoriografie generală”, Bucureşti, 1979 ş.a. Istoriografia română contemporană a beneficiat de o serie de lucrări, redactate de diferiţi autori, care reflectă metodologic şi conceptual, interesante direcţii în domeniu. De pildă, “Enciclopedia istoriografiei româneşti”, Bucureşti, 1978, volumul editat de Lucian Boia, “Etude d’historiographie”,Bucuresti, 1985, caietul de seminar alcătuit de Ecaterina Popa şi Pompiliu Teodor, “Texte de istoriografie engleză şi americană”, Cluj, 1985, lucrările profesorului ieşan Al. Zub, “Istorie şi istorici în România interbelică, Iaşi, 1989, “Istorie şi finalitate”, Bucureşti,1991, caietul de seminar alcătuit de Pompiliu Teodor, Nicolae Ednoiu şi Ioan Aurel Pop, “Texte istoriografice. Istoria medie a României. Formarea statelor medievale româneşti (Sec. XII-XIV), volumele profesorului Pompiliu Teodor, “Istorici români şi probleme istorice” (1993) şi “Incursiuni în istoriografia română a secolului XX”, ambele publicate la Oradea. Punctarea preocupărilor istoriografice la români n-ar fi cât de cât completă, dacă n-am aminti “Bibliografia istorică a României”,din care au apărut, începând cu anul 1970,opt volume. Aici sunt numeroase articole despre istoria veche, medie, modernă şi contemporană a României, contribuţiile bibliografice fiind structurate cronologic şi tematic.

2) Periodizarea istoriei istoriografiei din România
Concluziile cercetărilor asupra acestei chestiuni, chiar dacă se află sub semnul relativismului, stabilesc trei mari perioade în evoluţia scrisului istoric naţional: a) istoriografia medievală; b) istoriografia modernă; c) istoriografia contemporană. Dacă istoriografia medievală aparţine epocii feudale din istoria poporului român, ea este împărţită în două etape distincte: a) istoriografia română în limba slavonă (sec. XV-XVI); b) istoriografia umanistă (sf.sec. XVI-sec.XVII). Trebuie precizat, de asemenea, că preocupările istoriografic e moderne pot fi puse sub semnul a patru mari etape: a) istoriografia iluministă (1770-1830); b) istoriografia romantică (1830-1870); c) pozitivismul (1870-1900), cu pendulări între romantism şi şcoala critică ; d) istoriografia eclectică (prima jumătate a secolului XX). Nu putem omite, în finalul acestei scurte priviri asupra preocupărilor de istoriografie românească, istoriografia contemporană care corespunde unor realităţi economice, politice, sociale, culturale şi religioase de după 1944, când

ţara a trăit din plin experienţa sistemului socialist şi a comunismului. Între timp au apărut o serie de lucrări de specialitate care decontează producţia istoriografică plină de balast, din care n-au lipsit, totuşi, câteva realizări istoriografice deosebite.

5

ISTORIOGRAFIA MEDIEVALĂ
1) Context social politic şi cultural Începuturile scrisului istoric la români au fost fixate pentru secolul al XV-lea,când au domnit Alexandru cel Bun (1399-1431) şi Ştefan cel Mare (1457-1504). Fenomenul a fost cauzat de o serie de factori, dintre care amintim: prosperitatea economică, organizarea administrativă, financiară şi militară a ţării, consolidarea puterii domnului ş.a., mai ales în timpul lui Ştefan cel Mare, când se înregistrează şi o înflorire a artei şi culturii.

2) Analistică medievală. Letopiseţul lui Ştefan cel Mare
Analele, cronicile şi letopiseţele, în care cronologicul îndeplineşte un rol fundamental, pledează pentru caracterul de “instrumentum regni” al istoriei în epocă. În sensul medieval al termenului, primul text istoriografic românesc este “Letopiseţul de când s-a început, cu voia lui Dumnezeu, Ţara Moldovei”. Autorul este necunoscut. Textul a fost redactat între 1473- 1486, 1496- 1504, la baza lui stând ideea europeană a eroismului medieval, exemplificat prin faptele de arme ale lui Ştefan cel Mare. Acesta ar fi instrumentul prin care s-ar aplica, pe pământul Moldovei, voinţa lui Dumnezeu. În text se întâlnesc ecouri din lucrarea Sf. Augustin, “De civitate Dei”.

3) Triada cronicăreasă
O etapă nouă în scrisul istoric medieval îl reprezintă triada cronicarilor Macarie, Eftimie şi Azarie. Ei au scris textele sub influenţa culturii bizantinoslave. Macarie (1558), episcop de Roman, a redactat, în limba slavă veche, din porunca lui Petru Rareş, o cronică a Moldovei (de la moartea lui Ştefan cel Mare până la începutul domniei lui Petru Rareş). Modelul utilizat a fost cronicarul bizantin Constantin Manases. Eftimie (secolul al XVI-lea ) a fost ucenic al lui Macarie şi a redactat, tot în limba slavă veche, o cronică a Moldovei (15411554), din porunca lui Alexandru Lăpuşneanu. Azarie (secolul alXVI-lea) şi-a alcătuit cronica, pentru anii 1551-1574), preamărind figura lui Petre Şchiopul.

4)Cronistica în Ţara Românească
Specialiştii presupun că au existat texte istorice şi înainte de secolul al XVI-lea. Este cert doar,că la finele secolului al XVII-lea, apare “Letopiseţul Cantacuzinesc (Istoria Ţării Româneşti de când au descălecat pravoslavnicii creştini), având la bază o naraţiune istorică din secolul al XVI-lea. Alte texte din această perioadă au fost: Radu Popescu, “Istoriile domnilor Ţării Rumâneşti”; “Viaţa patriarhului Nifon”, alcătuită de călugărul Gavril de la Muntele Athos, din porunca domnitorului Neagoe Basarab şi a boierilor Craioveşti. Textul, care este un penegiric la adresa puterii centrale, ne-a parvenit prin intermediul “Letopiseţului Cantacuzinesc”. De la sfârşitul secolului al XVI-lea, odată cu domnia lui Mihai Viteazul (1593-1601), ne-a rămas prima cronică oficială de curte. Redactată de logofătul Teodosie Rudeanu (?-1621) în limba română, cronica s-a păstrat prin

Nicolae din Şcheii Braşovului (începând cu 1392. călugăr italian în misiune la episcopia din Oradea. medieval.narează evenimentele politice din anii 1387-1395. descrie suferinţele trăite în captivitate. b) Cronica popii Vasilie (13921633).izvor istoric preţios pentru secolul al XII-lea. d) Chronicon pictum Vindobense.textul lui Balthazar Walter. Situaţia particulară a istoriografiei româneşti din Transilvania poate fi exemplificată prin două cazuri: a) Chronicon Dubnicense (sec. trădează. însemnări despre cronologia preoţilor de la Biserica Sf. datorată unui scriptor anonim de la curtea lui Bartolomeu Dragfi (1493-1498). caracterul de “instrumentum regni” al istoriei. economice.existente în Transilvania medievală la care se adaugă existenţa a două categorii sociale deosebite (pătura dominantă nu era. izvor istoric important pentru secolul al XIVlea. de origine românească. care narează evenimentele cuprinse între (1473-1479). e) Ioan de pe Târnave. Cronica . cu ştiri despre realităţi politice şi sociale româneşti din deceniul 5 al secolului al XIII-lea. între altele. 9-12 noiembrie 1330). al cărui erou principal este Vlad Ţepeş (1456. b) dezvoltarea bisericii ca o expresie a puterii şi individualităţii românilor. “Istoria sfintei beserici a Şcheilor Braşovului”. 7 . duhovnic la curtea lui Ludovic de Anjou (13421382) oferă asupra evenimentelor o viziune tipică asupra lumii medievale. în mod deplin. c) Simon de Keza. Cronică. Principalele texte care ilustrează scrisul latin medieval din Transilvania sunt: a) Cronica notarului anonim al regelui Bela. în Chronicon de Ludovico rege. b) Rogerius.Aceleiaşi epoci îi datorăm o naraţiune. nobilimea românească.ne-a parvenit prin intermediul iluministului Radu Tempea. “Cronica Buzeştilor”(începutul secolului al XVII-lea). 5) Istoriografia latină medievală în Transilvania Condiţii politice. Ideile centrale ale cronicii: a) efortul pentru păstrarea independenţei etnice şi spirituale a românilor din Şcheii Braşovului. al XV-lea). “Povestiri despre Dracula Voievod”. sociale. Autorul. alcătuită în limba română de către un apropiat al familiei Buzeşti şi inclusă în “Letopiseţul Cantacuzinesc”. a fost duhovnic (“fidelis clericus “) la curtea lui Ladislau Cumanul şi a redactat textul între 1282-1290. datorate călugărului Mark (printre care una referitoare la bătălia de la Posada. al cărui text a fost redactat în secolul al XIII-lea confirmă vechimea şi autohtonia românilor în Transilvania. mesajul pledând pentru tipul de “istorie-jurnal”. silezian din Görlitz. chiar dacă la origine au fost şi elemente valahe. originar din părţile Salontei. Autorul.subtitlul original “Spunere precum au fost lucrul la această sfântă beserică din Şcheii Braşovului”. conţine şi informaţii asupra formaţiunilor româneşti din teritoriul cuprins între Carpaţi şi Tisa. Textul nu depăşteşte nivelul unei cronici provinciale şi se remarcă printr-o viziune general românească. Ilustrează. O altă reflectare istoriografică naţională este scrisul românesc. culturale şi religioase aparte. responsabilitate în faţa istoriei şi penegiricul la adresa domnitorului. care însumează informaţii de interes local. Carmen miserabile (Cântec de jale): aurorul. conţine 300 miniaturi. în 1241 (marea năvălire a turco-tătarilor). când s-au pus bazele suburbiei braşovene).1462). slabă sub raport cantitativ dar şi ca putere economică) explică particularităţile ductului istoriografic medieval în această zonă. pe care l-am schiţat mai sus. esenţialmente.

Concepţia. formarea şi organizarea Principatului transilvănean. de către studentul din Ramos. Redactat sub formă de memorii. a problematicii culturii păgâne. metoda şi expresia literară a unor texte medievale din Ţările Române (anale. laicizarea istoriei şi ignorarea voită a tutelei teologiei. letopiseţe etc. Umanismul s-a manifestat mai târziu în Ţările Române. răspândirea culturii umaniste în societatea românească prin filieră italiană si constantinopolitană. recte Regimul dominaţiei otomane. Vlad Ţepeş. h) Captivus Septemcastrensis. fară să fie ignorată calea poloneză ori conrtibuţia călugărilor iezuiţi (din centrul continentului). XIV-XV). epoca voievodului Ioan Zapolya ş. marcat de mai mulţi factori. ca o expresie particulară a unor realităţi economice. efortul de afirmare politică independentă în secolul al XVII-lea. Manifestare plenară a spiritului.). Cartea a fost alcătuită între 1475-1481. sociale. dintre care reţinem: noua înţelegere faţă de personalitatea omului. utilizarea limbilor naţionale în scrisul istoriei. textul abordează spaţiul istoric şi geografic al Ungariei şi Transilvaniei între 1484-1543 (răscoala lui Gheorghe Doja. a romanităţii poporului. cronici. Ştefan cel Mare). politice. deţine ştiri despre viaţa şi moravurile turcilor. culturale şi religioase. dovedesc caracterul istoriei de “instrumentum regni”şi trădează o anumită secularizare a domeniului. aceste texte sunt în concordanţă cu mentalitatea epocii. XVII şi începutul celui următor).) dovedesc o serie de particularităţi de formă şi de conţinut. la care se adaugă mai vechile coordonate latine şi slavobizantine. Chronicon hungarorum compilaţie după texte mai vechi tipărite în 1498 (la Augsburg şi Brno). conditionibus et nequitia suvcorum.). a latinităţii limbii române şi a . calitatea istoriei de instrumentum regni. sub influenţa culturii europene. chiar dacă nu lipsesc elemente care pledează pentru providenţionalism. Epistola de perdicione regni Hungarorum. Afirmarea umanismului. în comparaţie cu vestul continentului (sec.XVXVI. din care nu lipsesc date despre români (Iancu de Hunedoara ş. Tractatus de ritu. restaurarea istoriei pagâne a Antichităţii.a.f) Johannes de Turócz. manibus. 1541.a. căzut prizonier la turci (1438). g) Georgius Szerémi . înlocuirea treptată a slavonei cu limba română în diferite compartimente ale culturii şi religiei. deschizând seria lucrărilor “turcica” din istoriografia românească. Afirmarea umanismului în Ţările Române a avut loc în cadrul unui proces de lungă durată. ISTORIOGRAFIA UMANISTĂ 1) Cadrul istorico-politic. dezvoltarea culturii româneşti în secolele XVI-XVII etc. Dezvoltarea culturală a fost marcată de un anumit cadru istoric şi politic: situaţia politică a românilor şi lupta lor pentru independenţă (momentele Iancu de Hunedoara. enunţarea şi afirmarea treptată a ideii conştiinţei de neam. spiritul critic aplicat izvoarelor şi scăderea importanţei miraculosului în universul preocupărilor culturale. în care sunt narate momente din istoria hunilor şi secuilor. dezvoltându-se în doua etape succesive (sec. respectiv sec. detaşată de autoritatea teologică. momentul Mihai Viteazul (inclusiv unirea Ţărilor Române).

Georgius Sirmiensis ( 1490-1548). într-un amplu proces cultural la graniţa dintre tradiţie şi inovaţie.a. 1536 până la Attila. 29 august 1526. a studiat la călugării iezuiţi în Polonia (Bár) şi va ocupa o serie de dregătorii ierarhia boierească a Moldovei. inovaţiile sale istoriografice fiind valorificate ulterior de către reprezentanţii Şcolii ardelene. Orizontul istoriografic dovedit de letopiseţ. Ductul său istoriografic trădează valenţe istorico-geografice şi un interes deosebit pentru istoria concretă. participant la dieta de la Augsburg. Olahus a dovedit preocupări în sfera clasicismului latin. pledând pentru sprijinirea puterii centrale şi boiereşti. 3) “Historia militans”:Grigore Neculce Ureche. Posesor al unui impresionant curriculum vitae (canonic la Pécs. Martin Cromen. Opera lui istorică. Scrisul istoric umanist din transilvania a mai fost ilustrat. subliniind originea latină a limbii române şi unitatea poporului.a. 1581 şi Hungaria. Privite în ansamblu. Textul dovedeşte un accentuat caracter partizan. conţine principalele idei ale umanismului şi dovedeşte efortul de integrare a istoriei în eposul european. scrisul istoric românesc este restituit circuitului european. care a redactat “Letopiseţul Ţării Moldovei de când s-au descălecat ţara şi de cursul anilor şi de viiaţa domnilor. pe firul Contrareformei şi a pledat pentru o coaliţie antiotomană. călător în Ţările de Jos. după dezastrul de la Mohács. baron al Imperiului şi regent). apariţia istoriografiei de partid. la sfârşitul secolului al XVI-lea. Miron Costin. de la Breviarium secundum. Alexandra Suagnini. în primul rând. însoţitor al reginei văduvă Maria. Gerard Mercator. în spiritul lui Thucidide.a. Antonius Meginus Preterinus. în spiritul cultului pentru antichitatea clasică greco-romană. care propune o viziune personală asupra principalelor chestiuni politice şi culturale româneşti de după mijlocul secolului al XVII-lea. câştigă în consistenţă. episcop de Zagreb şi Eger. având relaţii cu umaniştii epocii. prin opera lui Grigore Ureche (1590-1647). 2) Nicolae Olahus (1493-1568) Opera lui Nicolae Olahus. (al cărui autor a studiat la Lwow). într-o perioadă de decădere a puterii centrale şi de întărire a partidelor boiereşti ş. arhidiacon de Komarno. care scrie de la Dragoş Vodă până la Aron Vodă (1359-1594). când se înregistrează afirmarea deplină a umanismului. canonic-lector la Strigoniu. Miron Costin şi Ion Într-o societate relativ matură. Johannes Mihael Brutus (1517-1592). 1581 şi Compendium suae aetatis chronicon. Viena. sugerând ideea unei cruciade care să protejeze Europa în faţa pericolului turcesc. dacă avem în vedere “bibliografia” utilizată: Joachim Bielski. N.continuităţii în spaţiul istorico-geografic al vechii Dacii. mare spătar şi mare vornic în Moldova. Sebastian Münster ş. (1633-1691). de către Antonius Verencius (1504-1573). reprezentant de marcă al scrisului istoric umanist românesc. textele sale 9 . arhiepiscop de Strigoniu. are la bază descrieri de factură umanistică în maniera lui Aeneas Sylvius Piccolomini. Matei Miechowita. prin interesante texte. Franciscus Forgách (1503-1571). Stephanus Szamasközi (1565-1612)ş. consilier al regelui Ludovic al XI-lea. văzută şi trăită.

“Letopiseţul Ţării Moldovei”,1675; “Cronica ţărilor Moldovei şi Munteniei,”1684; “Istoria în versuri polone despre Moldova şi Ţara Românească”, 1684; “De neamul moldovenilor din ce ţară au ieşit strămoşii lor”, 1686-1691; “Viaţa lumii”,1671-1673 se remarcă prin profunzimea ideilor şi datorită adevărului faptelor, dovedind sensibilitate faţă de latinitatea limbii şi romanitate poporului. Temeinicia demersului său istoriografic este dovedită şi de izvoarele folosite, respectiv de lecturile sale: Quintus Curtius, Alexandro Suagnini, Horatius, Ovidius, Plutarh, Paul Piosecki, Laurentius Toppeltinus, Samuel Twardowski ş. a. Ion Neculce, (1672-1745) ilustrează, în mod plenar, formula memorialisticăistorie,ajutat de un interesant “cursus honorum” (spătar, hatman şi judecător de domn, şi de un anume orizont cultural (cunoştea greaca, polona, rusa; bibliotecă variată etc.) “Letopiseţul Ţării Moldovei de la Dabija-Vodă până la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat” are un pronunţat caracter memorialistic, însoţit de “O samă de cuvinte”(42 de legende). Redacţia şi conţinutul letopiseţului amintesc de realizările istoriografiei poloneze umaniste, farmecul naraţiunii trimite la paginile meorialistice ale lui Saint Simon, pentru ca tradiţia locală să amintească de influenţa bunicii sale, Alexandra Cantacuzino. Dialogul memorialistică-istorie mai poate fi ilustrat, pentru aceeaşi epocă, de Nicolae Costin (1660-1712), fiul cronicarului umanist, care a scris, între altele “Letopiseţul Ţării Moldovei de la zidirea lumii până la 1601", “Cronica domniei lui Nicolae Mavrocordatşi Dimitrie Cantemir, traducerea din Antonio de Guevara, “Ceasornicul domnilor”. Mai poate fi adăugat Kemény János (1607-1662), cu o interesantă carieră militară şi administrativă în timpul lui Gabriel Bethlen şi al Rákoczeiştilor. Volumul “Memorii” întruneşte calităţile unui izvor istoric destul de veridic pentru Transilvania secolului al XVII-lea, fără să lipsească informaţii despre istoria realitate din Moldova şi Ţara Românească.

4) Constantin Cantacuzino, Stolnicul (1640-1716): încercări de filosofie a istoriei.
Oera istorică a Stolnicului, plasată prin forma de redactare şi datorită conţinutului la graniţa dintre tradiţie şi modernitate, ilustrează un preţios orizont cultural (studii la Braşov, Iaşi, Constantinopol, Veneţia şi Padova, unde a luat contact cu ideile aristotelismului, impresionanta bibliotecă particulară ş.a.) şi dovedeşte câteva contacte ale scrisului istoric românesc, cu realizări istoriografice umaniste continentale (Flavio Biondo, Martin Cromer, Aeneas Sylvio Piccolomini ş.a.). “Istoria Ţării Româneşti între care să cuprinde numele şi cel dintâiu şi cu cine au fost lăcuitorii ei atunci şi apoi cine a mai descălicat şi au stăpânit până şi în vremile de acum s-au tras şi stă “ propune, încă din titlu, o insolită şi incitantă problematică: originile poporului; continuitatea, latinitatea etc. Prin opera lui Constantin Cantacuzino, istoriografia umanistă depăşeşte stadiul naratio şi atinge etapa argumentatio.(Virgil Cândea ). Predoslovia istoriei sale mărturiseşte încercări de filosofie a istorie, făcându-se diferenţă între cunoaşterea istorică şi cunoaşterea cu ajutorul revelaţiei divine. Concepţiile Stolnicului asupra istoriei câştigă în profunzime, dacă ne

gândim la o parte din autorii citaţi de acesta: Albanius Albanesius, Flavio Bionda,Filippo Buonaccorsi; Philipus Cluverius, Nicolaus Olahus, Procopiu din Caesonea, Joannes Sleidames, Joannes Tzetzes, Zonares ş.a.. Intr-o epocă în care efortul istoriografic era o manifestare particulară a fenomenului instrumentum regni, se observă o tot mai clară interdependenţă între istorie şi politică.. Acest aspect de cultură istorică este caracteristic pentru efortul istoriografic din cuprinsul continentului european sud-estic. Textele cronicăreşti (sub forma unor compilaţii) au servit prin conţinut diverse interese de natură politică, economică, socială şi culturală a unor partide boiereşti (Cantacuzinii ori Bălenii), fără să le lipsească accente de manifestare ale unităţii culturale şi politice româneşti. Exemple edificatoare, în acest sens, sunt: “Letopiseţul Cantacuzinesc” titlu generic), care include mai multe texte (“Viaţa patriarhului Nifon”, “Cronica Buzeştilor” ş.a.), autorul este logofătul Stoica Ludescu (1612-1695), titlul complet al textului fiind “Istoria Ţării Româneşti de când au descălecat pravoslavnicii creştini; “Istoria domnilor Ţării Româneşti”, atribuită lui Radu Popescu (1658-1729), având un text mai ordonat şi exprimând punctul de vedere al Bălenilor; “Viaţa lui Constantin Brâncoveanu”,alcătuită de Radu Greceanu (1655-1725); “Cronica slovenilor Illiricului, Mysii cei de Sus şi cei de Jos Mysii ” a lui Georghe Brancovici (16451711), care reprezintă, în esenţă, o istorie abreviată a slavilor, autorul încercând să argumenteze lupta lor pentru independenţă.

11

ISTORIOGRAFIA PREILUMINISTĂ
1) Cadrul istorico-politic
Istoria Ţărilor Române înregistrează, în a doua jumatate a secolului al XVII-lea, efortul de apărare a integrităţii ţării (de integritate teritorială) şi ideea eredităţii dinastice. Totodată s-au observat conturarea a cel puţin patru orientări: a) politica antiotomană, deschisă şi constantă. La graniţa dintre tradiţionalism şi modernism, barocul european a impus, în domeniul scrisului istoric, o atitudine critică şi o reîmprospătare culturală, care se resimt şi în viaţa spirituală a Ţărilor Române. Ideea unităţii de origine, emanciparea politică şi spiritul critic formează un adevărat trinom cultural specific ductului istoriografic din Ţările Române. b) oportunismul politic şi economic în raport cu Poarta otomană şi Imperiul habsburgic; c) atitudinea de obedienţă faţă de aceste puteri; d) aderenţa la “pacea turcească”.

2) Dimitrie Cantemir (1673-1723)
Originar din familia domnitorului Moldovei Constantin Cantemir, cu temeinice studii (alături de dascălul grec Ieremia Cacavelas ori în ambianţa Academiei Patriarhiei Ortodoxe de la Constantinopol, unde învaţă filosofia şi studiază in limbile orientale), Dimtrie Cantemir se implică în viaţa politică a ţării, ajungând domn (1693). Sub raportul semnificaţiilor politice şi culturale,a doua domnie i-a permis lui Dimitrie Cantemir: a) să reformeze sistemul politic, bazându-se pe mica boierime, în vederea impunerii unei domnii autoritare şi ereditare; b) să se reorienteze, pe plan extern, într-un moment în care Imperiul otoman începea să se destrame, pe când se impunea Rusia condusă de Petru cel Mare. Aceasta şi explică tratatul de la Luck (Ucraina) din 1711 contra Porţii otomane şi bătălia de la Stănileşti (18-22 iulie 1711), respectiv refugiul în Rusia, cu stabilirea la Moscova, apoi la Petersburg. Potirvit sugestiilor istoricului P.P.Panaitescu, creaţia scrisă a lui D. Canetmir poate fi periodizată în trei etape distincte: a) prima etapă (1698-1700), caare cuprinde texte filozofice şi teologice; b)a doua etapă (1700-1711), când apare o singură lucrare de valoare, “Istoria ieroglifică” (1705); c) ultima etapă (1712-1723), după părăsirea scaunului domnesc, când va alcătui cea mai preţioasă parte a operei. Scrisul istoric preiluminist, oglindit de opera enciclopedică a lui Dimitrie Cantemir, poate fi ilustrat prin mai multe lucrări, dintre care semnificative sunt: a) Istoria ieroglifică , 1705: ilustrează genul memorialistic, din care nu lipsesc alegoria şi pamfletul, conflictul dintre partida Cantemireştilor şi Brâncovenilor fiind transpus în “Ţara patrupedelor” (Moldova), “Ţara păsărilor” (Muntenia) şi “Împărăţia peştilor” (Inperiul otoman). Într-o istorie romanţată, plină de personaje alegorice, apar “Inorogul” (autorul) şi“Corbul” (Constantin Brncoveanu). b) Descriptio Moldaviae, 1716: este preţioasă pentru preocupările geografice şi etnografice ale Preiluminismului, nu în ceea ce priveşte scrisul istoric. Partea

întâi din lucrare se referă la geografia ţării, iar a doua parte abordează structurile politice ale Moldovei în concordanţă cu preocupările politice ale domnitorului pe plan intern şi extern. Lucrarea, care a apărut în limba romnă în 1825, la mănăstirea Neamţ, are şi o hartă a ţării. c) Incrementa atque decrementa aulae othomanicae,1716; dovedeşte vocaţia culturală europeană a enciclopedistului. Lucrarea a fost ani de zile un izvor istoric important pentru cunoaşterea Imperiului otoman, însemnătatea ei documentară rezultând nu atât din textul propri-zis cât din note (multe şi amănunţite). La baza lucrării se află teoria ciclică a istoriei, potrivit căreia statele trăiesc faze succesive de mărire şi de decădere, idee care ne trimite la Montesquieu şi ale sale “Considération sur les causes de la grandeur des Romains et de leur décadence (1743). d) Monarchianum physica examinatio (Interpretarea naturală a monarhiilor), 1714: alcatuită pentru ţarul Petru cel Mare, lucrarea conţine o filosofie a istoriei (în formă embrionară), conform părerii lui D.Cantemir. Statele mari (imperiile) urmează o evoluţie ciclică: naştere, creştere (dezvoltare) şi dispariţie (moarte). Scopul lucrării viza mai mult sfera politicii decât a filosofiei, în raport direct cu evoluţia Imperiului otoman (pe cale de destrămare)şi a Imperiului ţarist (care se afirmă, în mod ameninţător). e) Vita Constantini Cantemiri 1714-1716 : ilustrează calitatea istoriei de instrumentum regni şi se încadrează în sfera istoriografiei de partid. În esenţă este biografia tatălui său, domnitor mediocru şi fără perspective politice. f) Evenimentele Cantacuzinilor şi ale Brâncovenilor, 1717-1718: narează istoria realitate a Ţării Româneşti (1688-1716), scopul politic al demersului istoriografic fiind mai mult decât evident: şansa obţinerii domniei în Ţara Românească (în cazul unui război între Rusia şi Turcia). g) Sistema religiei mahomedane, 1722: schiţă a civilizaţiei mahomedane (cu opinii despre literatură, muzică, religie, drept, etnografie ş.a.) h) Hronicul vechimii româno- moldo- vlahilor ( Historia Moldo- Vlahica),1717: scopul lucrării, care este cea mai importantă sub aspect istoriografic din creaţia lui Dimitrie Cantemir, a fost o privire de ansamblu asupra istoriei poporului român, de la origini până în deceniile 2-3 ale secolului al XVIII-lea. Nu reuşeşte să abordeze decât formarea Moldovei şi a Ţării Româneşti. Problema centrală a hronicului este originea romană, latinitatea limbii, unitatea şi continuitatea românilor în cuprinsul fostei Dacii. Sub raport conceptual şi metodologic este important un fragment din Canoanele, cum vor putea, să se adeveriască lucrurile odinioară adevărat făcute,însă în istorii târziu şi rar pomenite. Documentaţia lucrării este remarcabilă, numărând ~ 150 titluri, cu surse de informare din sfera narativului şi a diplomaticii (inscripţii, documente de arhivă), fără să ocolească domeniul folclorului. D. Cantemir dovedeşte aplicaţie pentru critica istorică, în cazul lucrărilor citate indicându-se autorul, titlul, pagina ş.a. Problematica abordată de D. Cantemir în hronic, bazată pe ideile politice fundamentale întrebuinţate de mişcarea de emancipare a românilor din veacul Luminilor, explică între altele şi audienţa obţinută de text în anumite cercuri româneşti intelectuale din Transilvania. Dovadă este şi textul copiat dascălul Constantin Dimitrievici, în 1757, la Blaj,unde a ajuns, probabil, prin intermediul lui Inochentie Micu-Klein. Mediator între spiritul Orientului şi Occidentului, Dimitrie Cantemir are o 13

contribuţie esenţială în sfera istoriografiei româneşti. prin arcul de cerc deschis asupra istoriei româneşti dintr-o perspectivă europeană. în 1667 “Origines et occasus Transilvanorum”. recte relaţiile cu Moldova şi Ţara Românească. Sibiu. prin concepţie şi metodă Bethlen János cu “ Rerum Transilvanicanum libri. situaţia politică internă şi externă în epoca lui Mihai Apafi I-II etc. memoriile croitorului din Tg. îi aparţin textele lui Bethlen Miklós (1642-1716). nu pot fi ocolite memoriile lui Sebastian Boros şi cele lui Toma Boros (1566-1634). autorul aflându-se în slujba principelui Gabriel Bethlen. ultimul abordnd relaţiile dintre Transilvania şi Ţara Romnească (1580-1630) din perspectivă oficială. Francisc Nagy Szabó (1581-1638). 3) Preocupări istoriografice preiluministe în Transilvania. 1608-1665. Viena. Bethlen János (16131678) şi Bethlen Wolfgang (1638-1679). prin lucrările lui Gaspar Bojthi Veress (1595-1640). Georg Kraus ne oferă. cu interesante informaţii asupra domniei principilor Bethlen şi Rakóczi. participarea Transilvaniei la Războiul de 30 de ani. . tendinţele de confederare a Ţărilor Române. De asemenea. Dacă primul s-a ocupat în volumul editat la Lyon. prin “Cronica Transilvaniei (Siebenbürgische Chronik). un text cu o importanţă documentară locală şi regională. 1693 şi cu cele două volume “Historia rerum Transilvanicanum” (1662-1673). de problema originii saşilor. Acestor izvoare istorice. Memorialistica Pe firul Umanismului târziu şi al Barocului se înscriu şi câteva realizări în sfera istoriografiei preiluministe în Transilvania. fără să lipsească problematica general românească. Laurentius Toppeltinus (1640-1670) şi Georg Kraus (1607-1679) rămân exemple covingătoare. unde s-a înregistrat nu numai efortul de întărire al puterii centrale ( în jurul Principelui ) în epoca lui Gabriel Bethlen ci şi luptele între diverse partide nobiliare ( epoca Rákóczi). 1782-1788. Din această triadă se detaşaza. care ilustrează categoria memoriilor. Scrisul istoric transilvănean s-a impus atenţiei cercurilor erudite ale epocii. vizând ideea unităţii de origine şi emancipare politică a românilor. Tot aici se mai ataşază lucrările clujanului Valentin Segesvári (?-1654). Scrisul istoric în perioada iluministă înregistrează mai multe texte. Nu putem trece cu vederea pe Szálárdi Janos (1601-1666). Mureş. importante pentru istoria Transilvaniei într-un moment politic de tranziţie de la vasalitatea otomană la supremaţia habsburgică . cu un pronunţat caracter subiectiv. La seria istoricilor unguri se adaugă şi câţiva autori saşi care au redactat lucrările în aceeaşi manieră.

o considerăm oportună şi plină de sugestii. investigarea problemelor istorice contemporane. Fritz Valjaveç. economice. fără să omitem pe Harry Elemer Barnes. apetitul pentru sinteză şi faţă de istoria civilizaţiei. Paul Hazard. de 15 . din care nu lipseşte atacarea dogmelor religioase ori a instituţiilor bisericeşti. culturale şi religioase. Asupra acestei probleme specialiştii au cãzut de acord. orientarea politică a istoriografiei. prin pedalarea pe interdependenţa dintre cauză şi efect. în limitele monarhiilor luminate. Alphons Lhotsky. cultura continentală intră pe noi făgaşe. nu numai un “secol al educaţiei” (“Erziehungsjahrhundert”) ci şi o epocã de ascensiune a scrisului istoric. Istoriografia europeană primeşte. va fi văzut din prizma reformistă. Dilthey. pe plan european. Insistenţa noastră asupra condiţiilor politice. Pierre Chaunu. dacă ar fi să amintim opiniile lui Ernest Cassirer. într-un astfel de context. metodei şi expresiei literare.Thompson. care este coordonata fundamentală a societăţii Luminilor. în ultimele decenii. apelându-se insistent la legile naturii. Cadrul general extern şi intern Intr-o epocă în care se înregistrează o nouă evoluţie socială. fără să uităm de aplecarea constantă asupra filosofiei. noi valenţe din perspectiva concepţiei. W. Eduard Fueter şi James W. nu prin revoluţie ori prin răsturnări politico-sociale. sociale. interesul pentru aflarea cauzelor şi motivelor unor mari transformări. şi care vor fi generat fenomenul amplu şi complex al istoriografiei iluministe. se află alături de fenomenul laicizării culturii.ISTORIOGRAFIA ILUMINISTĂ ROMANESCĂ Secolul Luminilor este considerat. Progresul. preocupări pentru istoria comerţului şi industriei. Credinţa în progres şi în raţiune. existente pe plan intern şi extern. viziunea raţională şi logică a istoriei realitate. Lărgirea domeniului cercetării. adaptându-se altor vremi. prin încetăţenirea unor structuri politice moderne (sporirea rolului burgheziei în societate şi reorganizarea entităţii nobilimii în formula “despotismului luminat”) ori prin dezvoltarea intensă a manufacturilor şi comerţului. Complexitatea fenomenelor naturale şi sociale este explicată prin metoda raţională.

trebuie să avem în vedere nu numai concepţia. David Prodan. acea prezentare multilaterală a unei epoci. dezvoltarea burgheziei şi creşterea numărului intelectualilor. Inflorirea economică şi diferenţierea socială. urmată de relativ slaba înţelegere a evului mediu clasic. Samuil Micu. cea mai cunoscută şi interesantă. Căci. concepţia. care a generat un interesant duct istoriografic (alcătuit din vechi şi nou. Le siècle de Louis XIV (1751). şi cultura Tărilor Române.a. rămân câteva din caracteristicile ductului istoriografic în veacul Luminilor. Pompiliu Teodor şi Alexandru Duţu. economică.şi la noi . justificând progresul pe toate planurile. metoda şi expresia literară dovedite ci şi dubla atenţie acordată omului. prin suprasolicitarea rolului personalităţii în istorie şi prin concentrarea binefacerilor culturale asupra oamenilor. de pildă. aşa cum au dovedit deja Dimitrie Popovici. reprezentanţii Scolii ardelene au abordat o problematică general românească. reorientarea politică la diferite nivele. Pe lângă o nouă concepţie şi o tehnică istorică modernă. Gheorghe Sincai. preluând ideile fundamentale de latinitate. înregistrată sub numele de Scoala ardeleană şi varianta din Tara Românească şi Moldova. se înregistrează . romanitate. Preocupări istoriografice la reprezentanţii Scolii ardelene Când încercăm să abordăm ductul istoriografic trasat de opera unor reprezentanţi ai Scolii ardelene. după cum remarca profesorul Pompiliu Teodor. care va fi. Ne reamintim de două din cercetările sale fundamentale. înţelegerea faţă de progres şi critica aproape permanentă a spiritului clerical. cele două variante. tendinţa către o concepţie necanonicistă asupra fenomenelor istorice ş. în mod firesc. Cu toate că ideile iluministe apar în societatea românească spre începutul secolului al XVIII-lea. oricare dintre istoricii Scolii ardelene iam aborda. Din acest unghi al situaţiei. minimalizat ori denigrat. Tările Române se aflau pe o treaptă inferioară în dezvoltarea societăţii. Italia şi chiar în Germania. Luminile româneşti vor mărturisi.abia din ultimele trei decenii ale secolului al XVIII-lea şi până în deceniul 4 al secolului al XIX-lea poate fi vorba de o cultură românească iluministă în sensul european al înţelesului. Curentul iluminist european cuprinde. pledează pentru o sinteză complexă şi originală. cu puţine excepţii. o unitate în varietate. chiar şi atunci când a fost vorba de preocupări istorice. suita de reforme aplicate de regimul habsburgc în Transilvania ori de domnii fanarioţi în Tara Românească şi Moldova etc. cantonarea preocupărilor istorice în realitatea imediată.şi din acest punct de vedere Dimitrie Cantemir este un exemplu strălucit . numai astfel s-ar fi putut finaliza progresul societăţii şi numai în acest context s-ar fi desăvârşit “veacul politeţii”. Intemeietorul şi principalul reprezentant al istoriografiei iluministe (ori raţionaliste) este Voltaire (1694-1778). Aceasta şi explică. continuitate şi unitate vehiculate deja în scrisul istoric umanist şi preiluminst. metoda şi expresia literară vor fi convingătoare şi pline de surprize . autohton şi străin).o indiscutabilă evoluţie politică. dacă am face o comparaţie cu statele Europei Centrale. Petru Maior ori Ioan Budai-Deleanu. efortul de înţelegere al mersului general al societăţii completat de tendinţa filosofică asupra istoriei realitate. contactul cu cultura înaintată a Europei apusene. Cu toate că. religioasă şi culturală. sub forma curentului preiluminist . respectiv Essai sur les et l’esprit des naţions (1754).unde şi o interesantă istorie cunoaştere pusă în slujba prezentului. Raţionalismul şi spiritul critic voltairian vor face şcoală în Anglia. socială. o încercare inteligentă de istorie universală.

Micu-Klein şi pictorul Efrem Klein). In perioada vieneză. educaţi în spiritul filosofiei wolfiene. pe băncile cărora s-au format cei mai de seamă creatori de cultură românească.multe publicate recent de istoricul Francisc Pall . la Roma (1744-1768) . Van Swieten.) S. Insă. mulţi dintre ei fiind educaţi în şcolile de la Blaj ori beneficiind din partea bisericii de stipendii pentru învăţătură în străinătate. va lua contact cu ideile inovatoare ale jansenismului. al Scolii ardelene. fostul profesor de la şcolile Blajului şi colaborator al dârzului episcop.în cadrul curajosului său program de emancipare politico-naţională a românlor ardeleni. Gherontie Cotore ş. alt profesor de la Blaj. galicanismului şi ale 17 . în calitate de bursier al institutului Pazmaneum.creatoare. în spiritul ideilor Contrareformei despre lumea ortodoxă şi încercarea de-a argumenta legitimitatea poziţiilor bisericii greco-catolice (pornind de la ideile lui Christophor Paiechic). Gherontie Cotore (1720-?) traduce Istoria schismei grecilor (1746) după lucrarea lui Louis Maimbourg (reprezentant al absolutismului catolic) şi elaborează Despre articuluşurile cele de price. Martini. economic şi cultural. decât dacă ţinem sema de câteva realităţi ale societăţii româneşti din Transilvania: ocuparea provinciei de către hasburgi (1688) şi organizarea ei ca parte componentă a Imperiului. O cercetare atentă a memoriilor şi corespondenţei diverse purtate de episcopul In. menţinuţi până atunci în inferioritate. prin Diploma leopoldină (1691).Micu-Klein în ţară ori exil. într-o perioadă în care istoricii străini puneau sub semnul întrebării trecutul şi existenţa românilor (de-ar fi să ne gândim doar la Franz Joseph Sulzer ori la Johann Christian Engel). contextul politic. Tot lui îi datorăm opusculul Cartea de religie şi obiceiurile turcilor. la propriu şi la figurat. formula istoriografică propusă de aceştia nu poate fi înţeleasă. Silvestru Caliani. Provenit dintr-o familie de cărturari (din care au făcut parte episcopul In. după ce învaţă la şcolile din Blaj (cu prima generaţie de profesori. unirea religioasă a unei părţi a românilor ardeleni cu biserica Romei (1698). cât şi manuscrisul Illustrium poetarum flores (accesibil prin ediţia Florea Firan şi Bogdan Hâncu) dovedesc apelul insistent la istoria naţională şi universală. audiind prelegerile lui Sonnefels. Ioan Săcădat reprezintă câteva exemple convingătoare. din care se va recruta o parte din liderii Scolii ardelene şi elita mişcării Supplex Libellus Valachorum (1791). întemeierea şcolilor de la Blaj (în toamna anului 1754). aflarea raţionalismului în slujba criticii inegalităţii naţionale şi transformarea istoriei într-o armă de luptă politică. Protopopul Ioan Săcădat (?-1776). Grigore Maior. fundamentală pentru profilul său spiritual.Micu frecventează cursurile Universităţii din Viena. Este primul istoric. lupta politico-naţională iniţiată şi condusă de Inochentie Micu-Klein (1700-1768) pentru recunoaşterea românilor transilvăneni ca egali ai naţiunilor privilegiate. Samuil Micu (1745-1806). Inochentie Micu-Klein. datorat reformelor cu caracter raţionalist aplicate de Carol al VI-lea. Maria Tereza şi Iosif al II-lea . din care citează şi Gheorghe Sincai.a. alcătuieşte o impresionantă colecţie de documente istorice. mulţi dintre ei activi în cadrul episcopiei Blajului. Un interes aparte pentru istorie au manifestat o serie de intelectuali români. având chiar studii teologice ori făcând parte la un moment dat în ordine călugăreşti. fenomen interpretat din prizma unor raţiuni economico-materiale şi spiritiuale. Gherontie Cotore. Rieger. Totodată. legătura relativ strânsă a reprezentanţilor Scolii ardelene cu biserica greco-catolică.

spirit lucid al epocii lui Supplex Libellus Valachorum. să dau oarece cunoştinţă a neamului mieu cel românesc.Fleury. şi bisericeşti şi politiceşti. Charles du Cange. adevărat şi românului să poată zice. totodată. II Istoria domnilor Tării Româneşti (până la 1724). franceza). germana. fără să-i fie străină şcoala erudită franceză (Claude Fleury. Poate că să voar afla unii cu simţire tocma dobitocească. apelează la folclor. sub semnul reformismului iosefin. juridicului şi literaturii. 1791 (text cu certe valenţe didactico-moralizatoare). Opera istorică a lui S. încai pe scurt. In 1772. reuşind să consulte izvoare variate. că vedem cum toate neamurile au scris lucrurile mai marilor săi. S. Aufklarung). Istoria ecleziastică sau bisericească (inclusiv Cuvânt înainte. galicane şi iluministe. prin lecţiile de etică şi aritmetică. Este autorul unor sinteze istorice. Acest lucru cugetîndu-l eu am socotit că acum întîiu. unii ca aceştea sînt tocma dobitoace. valoros pentru metodologie) şi Istoria besericească pe scurt. marcând un moment organizatoric şi educaţional de excepţie. S-a implicat în polemicile filosofico-religioase ale timpului. inaugurează clasa de filosofie în gimnaziu. din care va şi traduce) ori barocul austriac. arheologie. Cunoştea multe limbi străine (latina. 1778 (conservată prin intermediul unui rezumat român).Micu depune o eminentă activitate intelectuală. editată de Cornel Cîmpeanu în 1963): “Socotind cu mintea mea zisa aceia a filosofului aceluia carele au zis că urît lucru iaste elinului să nu ştie elineşte. Alături de surse diplomatice şi narative. III Istoria domnilor Tării Moldovei (1595-1724). zicând: ce foloseşte omului să ştie cele ce au fost. s-a format la îndemâna cărţilor lui Caesar Baronius. italiana.Micu a fost angajat în lupta pentru emanciparea politico-socială a românilor. fără să ocolească domeniul patristicii. că numai dobitoacele nu ştiu lucrurile mai- .Bossuet. Lorentz von Mosheim. când se întoarce în Transilvania. metoda şi expresia lterară a istoricului pot fi ilustrate printr-un fragment din textul Către români (extras din Scurtă cunoştinţă a istorii românilor. greaca. maghiara. după opinia lui Mircea Seche) şi Brevis historico notitia originis et progressu nationis daco-Romanae. Orizontul său istoric trădează o largă documentaţie. îl vom găsi la Viena. prelucrări şi traduceri din filosofia lui Christian Wolf. timp de doi ani (1804-1806). Concepţia. de pe poziţii iosefine. şi să cuvinea aceasta omului carele are minte. revenit la şcolile Blajului. devenind creator de terminologie filosofică originală. Scurtă cunoştinţă a istorii românilor (1796). carele pînă acum nici atîta cunoştinţă de neamul său nu are. aşezarea bisericii pe fundamente sinodale. IV Istoria besericească a Episcopiei româneşti în Ardeal). că urît lucru iaste românului să nu ştie istoria neamului său. După numai 5 ani. de voar defăima această osteneală a mea. Jaques B. de altfel. Istoria şi lucrurile şi întâmplările românilor acum întracest chip aşezate şi din mulţi vechi şi noii scriitori culeasă şi scrisă (I Istoria românilor din Dacia. redactor al celui de al doilea Supplex. că ia nu numai cu cuvinte. lingvistică etc. Aufklarer de formaţie enciclopedică. că istoria iaste dascălul tuturor lucrurilor. Va activa. ci şi cu pilde avederează cele ce învaţă. îndeplinind funcţia de “viceefemerius” la seminarul Sfânta barbara. A redactat. Acelaşi Aufklarer a tradus din Cl. pe lângă lucrarea mai sus-menţionată: Istoria românilor cu întrebări şi răspunsuri. în spiritul reformei catolice. Ca istoric. Propune. în cadrul tipografiei Universităţii din Buda.Micu a beneficiat de lecţia umanismului şi preiluminismului cantemirian. intrând în dezacord cu clerul românesc superior.iluminismului (varianta habsburgică. S. redactând Dictionarium valachicolatinum (prima lucrare lexicografică românească de tip poliglot. Până în 1783.

pe care o interpretează într-un stil personal. Renumele de care s-a bucurat Gh. Se înscrie. în care documentul precumpăneşte asupra naraţiunii istorice. Gheorghe Sincai (1754-1816). conţinutul la majoritatea lucrărilor lui S.// duc Tara ca pe-un bulgăre de soare. cu dicţionarele şi lexicoanele epocii. Moare în 1816. Definitorie pentru concepţia.Micu. adică pentru români. din mai multe mii de autori. încât a ajuns şi în poezia cultă. Este al doilea istoric reprezentativ al Scolii ardelene. în cursul a 34 de ani culeasă şi după anii de la naşterea Domnului nostru Is. Cluj şi Bistriţa. Pornind de la o anumită istorie realitate.Sin traista asta veche. românii urmând să aibă drepturi egale cu noii veniţi. conversione Valachorum episcopis item arhiepiscopis et metropolitis eorum (1774) care are ca o sursă de inspiraţie Hronicul lui Dimitrie Cantemir. totodată. şi sfârşind cu Istoria şi lucrurile şi întîmplările românilor. în Calendarul din 1808. Sincai va fi profesor la Blaj. tipărit în Calendarul de la Buda. îl găsim în Transilvania. întîmplările şi faptele unora. Petru Maior ş. incită la discuţii de la prima lectură. după studii la Târgu Mureş. ca bursier la colegiul De Propaganda Fide (din 1774).Sincai vizează o importantă problematică general românească. cu rosturi educative în Blaj dar şi în Transilvania. cercetarea lui Gh. până la cucerirea provinciei de către habsburgi. în spiritul Scolii ardelene. lecturile constante din istoriografia secolelor XVII-XVIII (de pildă Anelele italiene ale lui Muratori) etc. contactul cu o documentaţie clasică. Forma de redactare şi. umanistică. Intră în conflict cu superiorii săi. vor fi fundamentale pentru profilul istoric al lui Gh. Un exemplu l-ar putea constitui poetul Radu Gyr cu poemul Sincai (Balade. Este momentul în care părăseşte cinul călugăresc. Scopul imediat (contemporan) al lucrării este de 19 . ce duci care?// . Mesajul istoriografic iluminist. Bucureşti. continuitatea populaţiei româneşti pe teritoriul fostei Dacia felix. pornind chiar de la soarta înregistrată de scrisul său istoric. după ce va activa ca perceptor pe moşia contelui Daniel Vass. începând cu De ortu.Micu se declară un adept al despotismului luminat şi al reformismului iosefin.” Demers analistic şi savant. mai ales. fără de ale altora. ulterior. Originar dintr-o familie nobiliară scăpătată.a..Duc rumeguş de os de împăraţi// şi pajuri mari şi zimbri ferecaţi.marilor săi”. apelează prin excelenţă la o viziune iluministă asupra istoriei. După ce în 1779 primeşte doctoratul în teologie şi filosofie la Roma. text inedit până acum (cu excepţia începutului. Studiile insistente în arhive şi biblioteci. în primul rând cu episcopul Ioan Bob.Sincai.Micu se dovedeşte adeptul purismului latin. 1943): “. 1806). Traversează o perioadă deosebit de dificilă (10 luni de detenţie la închisoarea din Aiud). îşi continuă studiile la Viena (1779-1782). progressu. alături de Samuil Micu. expunerea faptelor oprindu-se la epoca Mariei Tereza.Hs. Este trimis la Roma. cît lucrurile. în rândul semnatarilor lui Supplex Libellus Valachorum. nu se pot scrie preînţeles. Din 1782. Gh. metoda şi expresia literară a istoricului este Hronica românilor şi a mai multor neamuri încît au fost iale aşa amestecate cu românii. alcătuită . Textul este neterminat. proprus de S. Ridică problema ocupării Transilvaniei de către triburile lui Tuhutum din perspectiva unui “contract” care trebuia respectat. Din acest punct al cunoaşterii S. Inceputul lucrării este tipărit la Buda. Indeplineşte funcţia de corector la tipografia Universităţii din Buda. Afirmă.Sincai şi textul cronicii sale a fost atât de mare. Acelaşi istoric susţine.Micu. S. că perioadele care au urmat ar fi semnificat un declin pentru populaţia majoritară a Transilvaniei. la clasa de poetică şi retorică.

) s-a nutrit şi din cronica lui Gh. concepţia istorică a lui Gh. pentru obieciurile lor. Sub aspectul concepţiei şi metodei. iară noi românii se ţinem obiceiurile Besericei Resăritului şi lătinii încă se nu clevetească pre noi. dară dintre cărturarii româneşti încă mulţi nu le înţeleg. beneficiază de o documentaţie impresionantă. Al. dară nobilii au rămas şi rămân cu buzele drîmboiate până astăzi. Bălcescu. ci numai pleve vorbesc. mai pre urmă numai popilor au folosit. Barem de ar fi trăit împăratul Iosif pînă cînd ar fi uşurat şi jugul bieţilor proşti. romanitatea şi continuitatea românilor. datorită eşafodajului documentar. Unirea aceasta. mai ales. carii în sine era cei mai tari. după ce au luat Ardealul de la turci. neînţelegînd unul pre altul. Românii cei proşti au gemut supt tyrănie pînă la anul 1785.netăgăduit. că aceştea au dobândit puţină scutinţă cam anevoe. la sfârşitul veacului al şaptesprăzecelea. au adus unirea între românii din Ardeal. carea unire n-au stat nici stă din alta fără numai se nu clevetim pre cei ce ţin de Beserica Romei. istoricul ardelean trimite la câteva mii. Istoria realitate repovestită în paginile Hronicul şi. pe care-l oferim în continuare. căci lătinilor destul le iaste că înşelând pre români în partea lor. lupta pentru apărarea civilizaţiei europene susţinute de români conduşi de Stefan cel Mare ori Mihai Viteazul etc. sociale. de la primele pagini.Cantemir.Kogălniceanu. cronicarii bizantini şi romani.prin intermediul cenzorului să interzică tipărirea. Aceasta este şi explicaţia nedreptei sentinţe emisă de cenzor: “Opus igne. funcţia naţională şi socială a istoriei. redactată de Gh. Istoria realitate a românilor este privită în mod logic şi legic. Opera impresionează. pe calea ideilor europene trasate de Muratori. autorul de furci”). Spiritul critic al istoricului este destul de vizibil. exemple demne de imitat. Iluministă. numai ca să se poată ajuta nobililor şi preoţilor celor româneşti. prin naraţiunea colorată şi dinamică şi. Firul roşu al cronicii lui Gh. Comparativ cu D. . necum se le ştie cei proşti şi neînvăţaţi. este reprezentativ pentru nivelul cunoaşterii istorice a fostului director asupra şcolilor naţionale româneşti din Marele Principat al Ardealului. precum se va arăta la anul acela. author patibulo dignus” (“Cartea e demnă de foc.Papiu Ilarian ş. în raport direct cu o viziune particulară asupra istoriei realitate contemporană lui: “Tyrănnia aceasta socotind-o augustă Casa Austriei şi fiindu-i milă de beţii români. au determinat autorităţile transilvănene .Sincai. care sînt între uniţi şi neuniţi (cu ertare să fie zis de mine). istoricul Gh. Fragmentul. după cum vizibil este şi nivelul ştiinţific al demersului. trebuiau să fie. N. în timpul acela.Sincai trădează afinităţi şi cu scrisul istoric german (ilustrat îndeosebi de Engel). Istoria cuceririi romane a Daciei. Nu sunt omişi autorii clasici greci şi latini. latinitatea. care utilizează în Hronic peste 100 izvoare. pe parcursul naraţiunii.a. au putut învinge cu numerul pre calvini. ideile politice. într-un secol al raţiunii şi politeţei. când s-au milostivit avgustul împăratul Iosif II a strica iobăgia. dovedind o înţelegere corectă şi personală a istoriei realitate. prin prizma centrului şi sud-estului european. opiniile fiind susţinute de documente autentice.Sincai se apropie de spiritul lui Mabillon şi Tillemont. după cum s-a stabilit deja. în faţa contemporanilor. calitativ superior textelor umaniste ori preiluministe. mai ales. cum se va arăta la locul său. Ductul istoric românesc romantic (M. carii nu mult s-au uşurat prin stricarea iobăgiei.” Prima istorie completă şi unitară a poporului român. căci cele patru punturi.Sincai. religioase şi culturale îndrăzneţe. care străbăteau textul de la un capăt la altul.Sincai îl constituie.

Iorga. Alături de texte narative. Orizontul istoriografic propus de Gh. la îndemâna criteriului cronologic. dar moartă/. Papiu Ilarian (1886).el socotind că Dumnezeu se află la baza tuturor faptelor. istoricul se referă la un eşantion de timp cuprins între anii 86-1739. istoria românească fiind abordată dintr-o perspectivă unitară. de perioada erudiţiei istorice (anterioare Iluminismului). când ne gândim că textul lui Gh. “Dacia”. De altfel. Cu toată metodologia aplicată de Aufklarer . Sincai rămâne un “homo religiosus” doar până la un anumit punct . 21 . ruşi. lucrarea lui Gh. Mircea Tomuş. datorate lui Al. comparabil până la un moment dat lui S. Buda şi Pesta.”.lucrările lui D./ o carte rece./”. Fragmentarium iluminist. francezi etc.C. Importanţa politică a cercetării sale este iniscutabilă.Sincai pentru poporul român am putea-o găsi în opinia istoricului Edgar Quinet: “El a făcut pentru români. “Dacia”. o justificare culturală şi politică a demersului istoriografic al lui Gh. Gheorghe Sincai. respectiv lui Florea Fugariu şi Manole Neagoe (1967-1969). Pompiliu Teodor.Sincai depăşeşte nivelul cronisticii obişnuite. o carte folositoare. filosofiei şi ştiinţei. 1994. “P. o carte învăţată. Viaţa şi opera. conţinând trăsături caracteristice pentru o cercetare istorică propriuzisă specifică epocii Luminilor. folosite în redactarea cronicii. care o considera doar “/.Sincai. Concepţia. ceea ce Muratori a făcut pentru Italia. Bucureşti. Cluj. benedictinii pentru Franţa şi ce lipsea mai mult unei naţiuni mîndră de trecutul său şi de prezent. evenimentele nu mai sunt interpretate prin prizma unor cauze de natură ci se oferă explicaţii raţionale şi credibile. Insă.Cantemir. textul lui Gh. istorici unguri.Sincai aminteşte. Pompiliu Teodor. Cluj.. metoda şi expresia literară la istoricul Gh. Viena. Sever apreciată de N. Idem. dacă avem în vedere documentele şi piesele de arhivă depistate la Roma.U... italieni. 2000. cum a fost secolul Luminilor. mărturiseşte adeziunea la ideea purismului latin şi a “contractului” între triburile migratoare ale ungurilor lui Thuhutum cu populaţia băştinaşă (sec.Sincai “sparge” graniţele politice vremelnice. Cluj-Napoca. Interferenţe iluministe europene. polonezi..Micu. Sub raport cronologic. care nu dovedeşte suficientă înţelegere faţă de cauze. la îndemâna documentaţiei.Sincai ar putea ridica alte numeroase probleme. 1984. specifice aceluiaşi secol al Luminilor. pornind de la cele două ediţii din Hronică. intenţia sa fiind de-a aborda istoria realitate până în anul 1808. Sub semnul Luminilor Samuil Micu.IX-X). el va apela şi la diplomatică.” 1) 2) 3) 4) Bibliografie selectivă Dumitru Ghişe. “Minerva”. Gh. Intr-o epocă a raţiunii. germani. motive şi pretexte în abordarea istoriei realitate. 1972.

lecturile din opera istorică a lui Muratori. Elocvent este. de către episcopul Grigore Maior.a. La sugestia profesorului Ignatie Darabant va fi trimis ca bursier la Roma. Studiază teologia şi filosofia la colegiul De Propaganda Fide. pentru ca apoi să audieze cursurile de drept canonic la Universitatea din Viena. în 1780. Evident. în 1774. Ajuns protopop de Reghin.vor marca profund profilul spiritual al lui P.. respectiv istoriei bisericeşti. pe cei ce ştiau îi lăuda./ Mergea Petru Maior prin sate unde adunând pruncii.Maior. efervescenţa creatoare cauzată de reformismul iosefinist ş. făcea examen.Maior va urma cursurile şcolilor în Tg. Maior. din 1780. Contactul cu universul jansenist.Mureş şi la Blaj.pre ceilalţi îi dojenea părinteşte şi .. va preda la Blaj “logica. apoi dreptul canonic. P. alături de spiritul reformei catolice şi al iluminismului.Maior desfăşoară o impresionantă activitate pastorală şi culturală.ISTORIOGRAFIA ILUMINISTĂ ROMÂNEASCĂ (II) Petru Maior (1761-1821) Scrisul istoric cel mai bine difuzat şi datorat reprezentanţilor Şcolii ardelene a fost acela semnat de P. metafizica şi dreptul firii”. un izvor istoric care glăsuieşte:”/. în acest sens. Provenit dintr-o familie nobiliară din părţile mureşene. în atmosfera tentativelor de reluare în alte condiţii social-politice a programului politico-naţional iniţiat de episcopul Inochentie Micu-Klein. nu trebuie uitată emulaţia culturală din Blaj. contribuind la reorganizarea învăţământului sătesc de pe Valea Mureşului ori adunînd materiale în scopul redactării istoriei naţionale. Reîntors în ţară. P.

şi el îi întreba cele ce au învăţat şi de nou îi mai învăţa şi-i lumina având o deosebită dulceaţă de a băilui cu pruncii pentru care tuturor era iubit. Benkö ş. Christian Wolf ori Christian Baumeister. Redactează. autorul renunţă. Mabillon. document programatic al luptei politiconaţionale a românilor din secolul Luminilor. Vara umbla pe câmpuri.după cum s-a demonstrat deja în istoriografie-de ideile lui Bossuet.Micu şi Gh. carii cunoscându-l îndată alergau toţi acolo. va desfăşura o intensă activitate de răspândire a culturii. parţial. Concepţia. texte pentru popularizarea ştiinţei în rândurile societăţii mai puţin educate. Va muri la Buda. spirit polemic. orizontul istoric va fi marcat. şi când se întâlneau la uliţă tot de învăţătură grăiau şi se întrebau unul pe altul. este ideea cardinală a demersului istoric la P. la nararea istoriei realitate.Cantemir. continuităţii şi unităţii românilor din teritoriul fostei provincii Dacia. Este epoca în care alcătuieşte Protopapadichia. metoda şi expresia literară a istoricului P.Maior:Istoria pentru începutul românilor în Dachia (1812) şi Istoria bisericei românilor (1813). alături de alţi intelectuali. Puffendorf. cu scopul afirmării legitimităţii drepturilor politice şi de altă natură în Transilvania secolului Luminilor. după cum bine a definit-o David Prodan. “Cartea neamului”. în toamna anului 1808. Într-un climat adecvat. în anul 1821. sinteza si polemica rămân două din calităţile principale ale paginilor istorice alcătuite de fostul protopop din Reghin. Coordonatele demersului istoriografic indică preocupări savante. fetele cele mari încă adunate la şezătoare a toarce. despre învăţătura lucrurilor celor sfinte povesteau şi se întrebau”. Dacă sub raport filosofic poate fi depistată în sistemul gândirii sale influenţa lui Blaise Pascal. Muratori. romanităţii. Maior. cenzor la tipografia Universităţii din Buda. Du Cange. militantism cultural şi politic.Maior în spaţiul iluminist central european. P. bazându-se mai mult pe diplomatică. Engel. Adept al purismului latin.Maior abordează în formulă istoriografică iluministă problema “contractului” între triburile ungurilor conduşi deThuhutum. care au venit în Transilvania. scriere polemică antipapală în care predomină ideile janseniste şi galicane. Este şi motivul pentru pentru care opera istorică s-a bucurat de o relativ largă audienţă în diferite medii intelectuale. poate şi datorită faptului că lucrările sale au văzut lumina tiparului.rânduia mijlocirea să înveţe. în vederea emancipării poporului român. prin arta tiparului. Într-o perioadă în care erau răspândite ideile calomnioase asupra istoriei româneşti ale lui Sulzer şi Engel (susţinute de Joseph Karl Eder). prin păduri unde ştia că sînt adunaţi pruncii a paşte vitele. Încercând să o soluţioneze. Cu sprijinul episcopului Samuil Vulcan este numit. polemica şi temperamentul ardent al autorului vor conferi stilului său incontestabile valenţe educative şi plastice. Atâta a fost aprins Petru Maior voia pruncii lor spre învăţătură cât pruncii uitaseră jucăriile lor. Demonstrarea latinităţii. pe care le solicitau conaţionalii lui.Şincai.Maior trimit spre un indiscutabil orizont iluminist. câteva memorii pregătitoare ale lui Supplex Libellus Valachorum (1791). tălmăcind şi editând. şi conducătorii populaţiei 23 . Chiar dacă n-a atins eruduţia lui S. în loc de obicinuitele nebunii. şi văzându-i îi striga la dânsul. text care prin forma de redactare şi prin conţinut îlaşează pe P.nu o dată anonim. Istoria pentru începutul românilor în Dachia abordează o singură problematică: istoria poporului român în epoca de început. Este perioada în care apar şi operele istorice fundamentale pentru profilul intelectual al lui P.a.

o instituţie fundamentală din viaţa poporului român. Din acest punct de vedere. sau lor ca prea vitezilor biruitori a toată lumea să le pismuiască. fără de nici o cercare al adevărului. din perspectiva întregului spaţiu locuit de strămoşi. nevalorificată încă sub aspect cultural şi politic. ca pre romani sau ca pre domnii lor să-i urască. cât că o am grămădit. respectiv punea problema rolului limbii dacice în formarea limbii romăne. că o am iscusit. reprezentativ este un fragment din Cuvânt înainte:”Zburdare aşa nedumerită în mulţi din cei streini iaste de a vomi cu condeiul asupra românilor.Maior este un fragment din Cuvânt înainte. nemica răspunzând nedrepţilor defăimători. ba.Maior le ilustrăm cu un fragment din lucrarea în fruntea căreia a fost pus drept motto:” Cu anevoie iaste a nu grăi adevărul /. care la mai demult spre aceaia îi întărâta pe varvari.Cantemir. ci până acum nice ispitită de cineva. să se pună afară de primejdia perirei. care au ajuns la mânile mele. care le-am însemnat. între aceşti doi erudiţi va fi o întreagă polemică. sub raport politic şi cultural.” . sau şi minciuni apriate spun asupra românilor. Abordarea greşită a problemei exterminării dacilor. şi de pre aiurea adunate. şi cruţarea cheltuielilor stampei. ne le-am prefăcut şi pre limba românească. independent şi destul de complet. din acest punct de vedere. pe care am întâlnit-o şi la D. carele s-ar apuca mai de cu bună vreme a vârstei sale a face un lucru aşa frumos. m-am socotit a le lăsa. care deschide Istoria bisericei românilor:”De vreme ce fieşte carele vede. fără în singură limba lătinească.. în care am lucrat la această istorie. de izvod le dau stampă şi cu cât românii mai adânc tac. şi desvălit le spun. în care te aflai. Cu atât mai mult cu cât învăţatul slavist Bartholomeus Kopitar (1780-1844) ridica problema contopirii dacilor cu coloniştii romani. nimene nu poate aştepta de la mine o istorie deplină. în care abordează. însă socotesc că lumea toată e detoare să creadă nălucirilor lor. sau autenticate.Însă istoricul nu este suficient de fundamentat. precum este istoria besericei românilor. şi acelea care sînt în limba lătinească pentru scurtarea cărţii. care din arhivurile vlădiciei uniţilor şi a episcopiei neuniţilor din Ardeal. cât multe monumânturi din cele ce au vecuit până în timpul acesta. explicabilă pe undeva. nu atât pot zice.autohtone. fostul protopop de Reghin alcătuieşte prima lucrare monografică asupra bisericii. şi cele întâmplate în veacul mieu cu adevărăciune. atunci când afirmă că românii ar fi scris cu litere latine până în secolul al XV-lea. că toate monumânturile le-am scris cu dreptate. că eu cu fapta aceasta am purces pre o cale necum de alţii bătută. Particularităţile ductului istoriografic iluminist propus de P. le am la mână sau în originale. remarcabil pentru efortul istoriografic onorat de P. 1976). a latinităţii totale a limbii românilor şi a romanităţii lor era o evidenţă exagerare. Reprezentant al bisericii greco-catolice din Transilvania.. strănepoţilor romanilor celor vechi.nice să nu zacă de aici înainte ascunse întru întunerec. sau le-am descris aici. precum măgariu pre măgariu scarpină. cu atât ei mai vârtos se împulpă pre români a-i micşora şi volnicile a-i batcojori”. Adevărat acela folos l-am făcut cu istoria aceasta. şi am făcut ceva gătire. cât şi când fără de nici o dovadă iscodesc ceva. ca altul harnic. ci tuturor să fie cunoscute. Era o eroare culturală. orice le şopteşte lor duhul acela. de la o bucată de vreme. că mare parte a ei stă din monumânturi şi scripturi. Eu întru acea scurtă vreme. aşa unii de la alţii împrumutând defăimările. şi scripturi. De fapt. Deci eu aci numai cât am aruncat sămânţa./.(Ediţie critică de Florea Fugariu. Şi aceia mărturisesc întru adevărat.” Căci. să nu se ostenească a căuta şi acele.

autorul Ţiganiadei a fost şi un Politiker angajat în mişcarea Supplex Libellus Valachorum. Partea II. abordăm acum şi aici doar De originibus populorum Transylvaniae/. Născut în Cigmău (Hunedoara). Istoria slavilor. Cuprinde cele mai de seamă prefaceri ale Daciei. Dintre titlurile înşirate mai sus. Având drept scop elucidarea unor probleme 25 . Oricare din cele două părţi le-am parcurge (Partea I. adevărate digresiuni istorico-critice care dovedesc aplicaţie şi sistem. I. O privire de ansamblu asupra ductului istoriografic datorat lu I. cu lucrări reprezentative pentru jansenismul şi galicanismul epocii). dar şi cu impresionante note.Barbara (instituţie care a beneficiat de o bogată bibliotecă nonconformistă. Conduse de episcopul Grigore Maior. la care ar trebui ataşate Hungari vi armorum Transylvaniam non occuparunt şi De unione trium nationum et constitutiones approbatae Transilvaniae. prelegerile pentru istoria antică. Din 1777. Este al patrulea şi cel mai complex istoric al Şcolii ardelene. va urma un scurt stagiu la Blaj. Wiederlegung der zu Klausenburg 1791über die Vorstellung der Walachischen Nation herausgekommenen Noten/Combaterea notelor publicate la Cluj în 1791 cu privire la petiţia naţiunii române/ (editată de Iosif Pervain. şcolile i-au oferit posibilitatea pentru studierea literaturii europene a vremii şi cultivarea limbilor străine..BudaiDeleanu ne pune în contact cu mai multe lucrări. obţinând funcţia de secretar la Tribunalul provincial. într-o familie din care s-au ridicat funcţionari şi preoţi. care ilustrează prin metodă concepţie şi expresie literară istoriografia iluministă românească (datorată orientării Şcolii ardelene). Important creator în beletristica epocii şi faimos istoric. în urma căruia se va stabili la Lwov (Galiţia). În 1796. medievală şi studiul diplomaticii. interesul pentru istoria bisericească. de cursurile de filosofie wolffiană. în 1970). geografia. Va deceda în 1820. ne vom întîlni nu numai cu o interesantă istorie realitate. I. Înscris la Universitate şi locuind la Sf. îl vom găsi la Viena. dintre care reprezentative sînt:De originibus populorum Trasylvaniae commentatiuncula cum observationibus historicocriticis (operă editată în 1991 de Ladislau Gyémánt).Despre originile popoarelor din Dacia). precum şi faptele popoarelor care au locuit / această ţară/ în decursul vremii. După epoca vieneză. citadelă europeană impregnată de emulaţia culturală şi politică a reformismului terezian.Ion Budai Deleanu (1760-1820). abordată dintr-o perspectivă particulară. la îndemâna cercetărilor de istorie naţională sud-est europeană (iniţiate de “şcoala istorică” de la Göttingen prin străduinţele lui Ludwig August Schlözer).. activ în limitele istoriografiei iluministe şi într-un climat cultural care indica liberalismul timpuriu. într-un amplu context în care se continua linia directoare politico-naţională trasată de Inochentie Micu-Klein. dacă ţinem seama de curentul iosefin ilustrat de Joseph Sonnefels şi de Martini.Budai-Deleanu învaţă la şcolile din Blaj (într-o epocă în care se făceau simţite şi aici elemente de filosofie leibnitziano-wolffiene). pasiunea faţă de limbile străine şi desigur./. Introducere istoricească în Lexiconul românesc-nemţesc (încheiat în 1818).Budai-Deleanu va audia cursurile de filosofie (17771779) şi de teologie (1780-1783). reprezentantul doctrinei politice în epocă. Perioada universitară vieneză va marca definitiv spiritul polihistorului. transformând istoria într-o armă de luptă pentru cuceriri politice şi naţionale. Kurzgefasste Bemerkungen über Bukowina (tipărită în 1915 de Ion Nistor). ocupă postul de “sfetnic chesaro-crăiesc” la Curtea de Apel.

pe care o interpretează ca o resurecţie a culturii antichităţii greco-romane. aceste note ne aduc ne aduc aminte de erudiţia europeană din secolul al XVII-lea. făcând apel la rigorile istoriografiei savante şi pledând pentru o viziune asupra istoriei europene. cercetat cu aplicaţie şi sistem în ultimii ani. respectiv Despre uniunea celor trei naţiuni şi Approbatae Constitutiones ale Transilvaniei).Budai-Deleanu deschide. dar. acum a-mi spune socoteala despre lucrul acesta. Joh. Plutarh. precum şi faptele popoarelor care au locuit /această ţară /în decursul vremii) este de natură să ne convingă. Reproducem. de concepţia.Ant. de pildă. Homer.Budai-Deleanu. este mai mult decât evidentă. Polibiu. Herodot.În acest sens. de asemenea. Arianus. Cato cel Bătrân. atât pentru că odinioară Dacia a fost alcătuită din aceste /provincii/ cât şi deoarece şi de altminteri se potrivesc într-atâta încât par a forma într-un fel o singură ţară. Ductul istoriografic propus de I.lecturând din partea I cele 11capitole (de la cap. din care vom cita doar câteva exemple ilustre:Ammianus Marcellinus. Paragraful I al Părţii I (Cuprinde cele mai de seamă prefaceri ale Daciei. extinzându-mi totodată povestirea şi asupra regiunilor vecine cu Transilvania. Titus. cât şi franţezii şi italienii tălmăcesc cărţile nemţilor pre limba sa. drumul istoriografiei romantice la români şi o direcţionează către cultura germană.Christian. Ovidiu. Tacit.Muratori. impune câteva concluzii specifice unui astfel de travaliu: efortul îndrăzneţ de-a stabili un acord între tradiţiile istorice profane şi Biblie. fără părtăşie. un amănunt semnificativ: concepţia şi metoda istorică aplicate de I.” I. chiar dacă prin anumite elemente timide. în frunte cu Ludwig August Schlözer). Nu putem ignora. am socotit că nu va fi nepotrivit dacă voi înfăţişa înainte pe scurt unele lucruri despre vechii locuitori ai Daciei şi despre cele mai de seamă prefaceri/ ale acestei ţări/. Horaţiu. referinţele constante la nume consacrate în istoriografia antică.regele perşilor. împotriva sciţilor până la cap. Machiavelli.Chalcocondil.” Ideea de unitate românească. Johannes de Thurócz. De altfel.neclare ( ori controversate). Ţara Românească şi Moldova. Strabo. inclusiv apendicele (de la Despre originile popoarelor în Dacia până la Despre originile saşilor în Transilvania. semnificativ pentru elemente ale criticii şi teoriei istorice:”Vrând eu.XI De la anul 1538 până la anul 1699) ori din partea a doua. Pausanias. metoda şi expresia literară a lui I. şi despre care se ştie că au fost locuite din vechime cam de aceleaşi neamuri şi au fost supuse apoi aceloraşi prefaceri. cele opt capitole. Procopiu din Caeserea.Budai-Deleanu în Prefaţă la Lexiconul românesc-nemţesc referitoare la cultura germană: “/. de la început. medievală şi modernă contemporană (câţiva din autori făcând parte din “Şcoala de la Göttingen”. Engel. mai ales a celei din răsăritul continentului. Lud. Livius Laurentius Toppeltinus. Dio Cassius. insistă şi asupra Renaşterii europene. adică Ungaria Răsăriteană şi cea de dincoace de Tisa..Budai-Deleanu:”Atunci când m-am hotărât să cercetez originile popoarelor care în epoca noastră locuiesc în Transilvania. Fiecare dintre noi s-ar putea convige de aceasta. un fragment din Introducere istoricească la Lexiconul românesc-nemţesc.Budai-Deleanu şi-a adus contribuţia şi în domeniul criticii şi teoriei istoriei. din perspectiva geopoliticii. Justinus. Varro.I Perioada care se întinde de la Potop până la expediţia lui Darius Hystaspis. simptomatică ni se pare afirmaţia lui I..a. sortită de natura însăşi unui singur popor şi unei singure stăpâniri. Dimitrie Cantemir. Jordanes. adecăs-arăt pentru purcederea . Eusebiu./ neamul nemţesc dintru toate altele este cel mai aproape de neamul nostru şi cultura lui au ajuns la acel grad. Zosimus ş.

eu sau potrivnicii? Toată cercetarea este singur pentru un adevăr istoricesc sau pentru apropierea către adevăr. Textele sale istorice au afirmat latinitatea limbii românilor. Ioan Monorai. respectiv unitatea istoriei româneşti. autorul abordând în ansamblu istoria Ţările Române. De fapt. în 1978.Maior. Buda. Istoria sfintei beserici a Şcheii Braşovului (după care au publicat ediţii Sterie Stinghe. din care s-au păstrat şi două variante latineşti. romanitatea şi continuitatea în spaţiul fostei Dacia. după cum rezultă din majoritatea textelor (editate de N. Nicolae Stoica de Haţeg. Radu Duma. cu atât mai vârtos cu cât socoteala mea este cu totul împotriva celor mai sus pomeniţi bărbaţi. dacă ar fi să ne gândim doar la Diregătorul bunei creşteri. Cetitorul va cerceta apoi dovezile şi va judeca: care dintre noi este mai aproape de adevăr. Preot la Cergău Mare. Este de domeniul evidenţei. Ne gândim.Nicolae din Şcheii Braşovului. cu precădere a Transilvaniei. sub titlul Scrieri. publicist şi istoric. la Radu Tempea I. publicând mai ales texte istorice.românilor. 1832. De pildă.fieştecăruiu cetitoriu. Perioada de sfârşit a istoriografiei iluministe româneşti poate fi ilustrată plenar prin scrisul istoric al lui Damaschin Bojincă (1802-1869) şi Nicolae Stoica de Haţeg (1751-1833). în această ordine de idei. Pesta. un interesant orizont istoriografic dovedeşte Radu Tempea I (1691-1742). Anticile românilor. chiar dacă de mai mică întindere şi diluate ca substanţă. 1827.Bocşan. relaţiile lui Constantin Brâncoveanu cu Braşovul etc.fără să ocolească învăţământul teologic şi superior din Iaşi. Gheorghe Montan (pentru partea întâia a Luminilor româneşti) şi la Damaschin Bojincă. adiafor lucru este şi trebuie să fie: ori să purceagă naţia sa de la romani sau de la daci. Ioan Trifu Maiorescu şi Eftimie Murgu (pentru sfârşitul fenomenului istoriografic iluminist). atitudinea făgărăşenilor şi braşovenilor faţă de unirea cu biserica Romei. Jurist. Buda. Depune o impresionantă activitate juridică la Buda. metoda şi expresia literară a lui D. în cazul Transilvaniei. Octavian Şchiau şi Livia Bote) oferă interesante date istorice cu caracter local. 1830. Szeged. preot la biserica Sf. în Moldova ( în speţă. doar la reprezentanţii principali ai Şcolii ardelene. Bojincă este un continuator al mişcării culturale şi politice ilustrate de Şcoala ardeleană. Animadversio in Dissertationem Hallensem. prin activitatea şi lucrarile lor. au dovedit insistente preocupări istoriografice. Au existat şi alţi cărturari care. precum am aflat la istorie şi precum să cunoaştem din însuşi limba lor. la Iaşi). Oradea şi Pesta. 27 . ori de la mecar ce alt neam. Dimitrie Eustatievici. D. El a rezumat cronica protopopului Vasilie (1392-1633) şi a încheiat-o în 1742. Culese şi puse în rând prin un Patriot Român la anul 1820. precum şi romănilor celor mai pricepuţi. a beneficiat de efervescenţa istoriografică generată de Istoria lui P. va activa ca redactor la Biblioteca românească a lui Zaharia Carcalechi. că istoriografia românească iluministă nu poate fi rezumată. din antichitate până în primele decenii ale secolului al XIX-lea. Ioan Monorai (1756-1833) redactează Scurtă cunoştinţă a lucrurilor Dachiei şi mai ales ale Ardealului şi ale altor mişcări care în zilele ceste mai de curând să întâmplară în Europa.”(Ediţie Mirela Teodorescu).Bojincă sunt susţinută de un cordial patriotism.Vârşeţ. concepţia. fiindcă de alte. mă aflu îndetorit a întări cele ce voi dzice cu cele mai întemeiate dovezi. După studii teologice şi juridice la Timişoara. adaptând Codul Calimach şi Condica civilă a Moldovei. Lucrarea.De la idealul luminării la idealul naţional) .

Din acest unghi al observaţiei. germană şi sârbă. La baza fenomenului . a scris cronici în limbile română. potenţarea naţionalului etc.la care am adăugat câţiva intelectuali din cele două generaţii de Aufklärer-i cu notabile preocupări în domeniu este incomplet. respectiv să judecăm teoriile neştiinţifice ale unor dintre reprezentanţii lui. Bucureşti. metodei şi expresiei literare. Gheorghe Şincai Petru Maior. Ion Budai-Deleanu. op. Cronica districtului Mehadiei. una din trăsăturile lui fundamentale: lipsa unei opoziţii ireductibile între evul mediu clasic şi veacul al XVIII-lea. Documente inedite. De pildă. în 1984. care stimulau tendinţele de autonomie naţională în faţa universalismului catolic şi a iosefinismului uniformizator. structurile juridicoconstituţionale. din capul locului şi în cunoştinţă de cauză.a.unic în felul lui . 1940).. Excursul prin istoriografia iluministă din Transilvania. Bibliografie selectivă 1) 2) 3) 4) D-tru Ghişe.Iorga. Lucia Protopopescu. iluminismul românesc se deosebeşte de cel francez ori englez şi se apropie . şcoală şi bisericească. latinitatea. Bucureşti. Notăm. Petru Maior: un ctitor de conştiinţe. Pompiliu Teodor. că aria preocupărilor sale istoriografice. Faptele lui Hercule. Sârbii în Banat. Maria Protase. privitoare la originea. a favorizat continuitatea în cultura românească. dacă vom rămâne în spaţiul istorico-geografic al Transilvaniei ar trebui să cercetăm ductul istoriografic săsesc şi maghiar. chiar între iluminism (pe cale de dispariţie) şi romantism (care începe să se cristalizeze). 1973. 1967. şi la scara preocupărilor istoriografice. cultura modernă. 1817. ISTORIOGRAFIA PREROMANTICĂ ŞI ROMANTICĂ O cercetare cu aplicaţie şi sistem a iluminismului românesc va fi de natură să pună în evidenţă. “Minerva”. 1825). Cronica Banatului (valorificată de Damaschin Mioc. Noi contribuţii la biografia Ion Budai-Deleanu. Viaţa lui Alexandru cel Mare (prelucrare după Curtius.Aufklärer care a depus o susţinută muncă de ridicare a poporului prin două căi legale.se află temeiurile naţionale abordate în chei diferite de ambele epoci şi orientări culturale.cit. sub raportul concepţiei. Interferenţe iluministe europene. la graniţa dintre iluminism şi romantism. 1816. O afirmăm. în acest context. Nicolae Stoica de Haţeg a redactat manuale şi a prelucrat texte pentru luminarea unor categorii sociale modeste (ca educaţie şi venituri materiale). romanitatea şi continuitatea românilor din fosta Dacie. din care am abordat cu precădere cei mai importanţi reprezentanţi ai Şcolii ardelene-Samuil Micu. este vastă şi inegală ca realizare intelectuală. în . 1969). Acad. dacă ar fi să ne gândim la Scurtă cronică a războiului din 1788-1791 (editată de N. Pompiliu Teodor. Edit. de către Damaschin Mioc şi Costin Feneşan) ş.până la un anumit punct de fenomenul german (particularităţile naţionale. Aşadar. redactată în 1829 ( şi editat. întâlnite în ambele spaţii istorico-geografice). datorită complexităţii şi vastităţii problematicii. făcând cunoscute cele mai importante fapte din istoria naţională. Abordarea de către istoricii iluminişti a textelor galicane.

Contextul politico-istoric al epocii. marcat de ideea naţională. culturale şi religioase intervenite pe plan european . Este vorba de redarea culorii locale pentru fiecare perioadă istorică abordată. aşa-zisul Vormärz. Concepţia. von Ranke şi şcoala sa au pledat pentru o istorie cunoaştere “aşa cum s-a întîmplat”. respectiv trecutul naţiunilor. marele exemplu european este Leopold von Ranke (1795-1886). Treptat. istoriografia preromantică şi romantică va utiliza. el însuşi cu preocupări istorice. obiceiuri.). economice. interpretată din perspectiva formării şi afirmării popoarelor europene. istoria devenind descriptivă. în comparaţie cu universalismul raţionaliştilor. dominată în secolul al XVIII-lea. umanizarea istoriei şi sublinierea rolului important al poporului în desfăşurarea ei etc. istoriografia romantică românească a fost determinată de o serie de transformări economice. exemplul convingător trebuie căutat mai ales în istoriografia franceză. sociale. accentuează rostul resurselor documentare şi abordează corect izvoarele. metoda şi expresia literară a lucrărilor istoricilor germani romantici. O cercetare de ansamblu a istoriografiei în perioada romantică este de natură să semnaleze câteva importante schimbări şi în stil. bazată pe documente care erau supuse unei atente critici. Nu-l putem uita pe Jules Michelet (1796-1874). va fi influenţat de mai multe mutaţii. Alături de istoriografia franceză. renunţarea la cosmopolitismul Luminilor şi pledoaria pentru libertate şi unitate naţională. după cum rezultă şi din sinteza lui Eduard Fueter. ajungându-se la descrieri amănunţite (locuri. costume. respectiv la fiecare eveniment. din arsenalul ideologic al Luminilor româneşti. revoluţia de la 1848-1849 din Moldova. elemente anecdotice etc. textele dovedind predelecţie pentru fraze colorate şi plastice.cauzate în speţă de Revoluţia franceză şi de războaiele napoleoniene . personaje. ideologia iluministă. Sunt unele opinii conform cărora marele model european al istoriografiei romantice ar fi fost cunoscutul romancier Sir Walter Scott (1771-1832).au determinat profunde transformări şi în mentalitate. semnatarul unor volume despre cucerirea normandă a Angliei. fără să omitem situaţia complexă postrevoluţionară din Transilvania. va fi înlocuită cu romantismul (începând cu deceniul 4 al secolului al XIX-lea). unirea Moldovei cu Muntenia (1859) şi reformele din epoca domniei lui Alexandru Ioan Cuza. într-o epocă de afirmare a statului prusac. apăsătoarele decenii ale absolutismului (1849-1859) ori anii de grea încercare pentru naţiunea română cunoscută sub 29 . După părerea noastră. intensificarea mişcărilor naţionale în centrul şi sud-estul continentului. politice. culturale şi religioase specifice: perioada prerevoluţionară. aplecarea cu înţelegere asupra istoriei evului mediu. abordarea istoriei fiecărui popor. tot ceea ce pleda pentru naţional în devenirea istorică a unui popor. Raportată mai ales la realităţi naţionale. sociale.cazul istoriografiei româneşti nu poate fi vorba de o negaţie neistorică a unor valori iluministe ci de o reaşezare a istoriei naţionale. Cadrul politico-istoric Importantele mutaţii politice. unde-l întâlnim pe Augustin Thierry (1795-1856). care a influenţat prin unii din reprezentanţii ei ductul românesc al domeniului. epoca merovingiană şi “Starea a treia”. dintre care mai importante sunt: afirmarea burgheziei şi dezvoltarea mai multor războaie în Europa care au potenţat conştiinţa naţională. în perspectiva unei istorii realiste. De fapt. Tara Românească şi Transilvania. Strălucit reprezentant al romantismului german.

prin forma de redactare şi. sigilografie etc. care atrage atenţia prin concepţie.” Intr-o epocă în care. Realizările în domeniul medicinei şi în sfera etnografiei./6/ v). strădaniile în câmpul istoriografiei. 1827: “/. acestea nu sînt nice semne de cultură. f. pe lângă deja menţionata Disertaţie. afirmând în prefaţa la ediţia lui Ioan Pralea din Psaltirea în versuri. viaţa. indiscutabile sa contribuţie la dezvoltarea bibliografiei naţionale (concretizată în Disertaţie despre tipografiile româneşti în Transilvania şi învecinatele ţări de la începutul lor până în vremile noastre.Popp se alătură cărturarilor transilvăneni care colecţionează documente medievale (încă din perioada braşoveană. Pe firul arsenalului ideatic argumentat de Herder la scară europeană.Popp va afirma în prima lucrare bibliografică la români . Ele atrag atenţia prin problematica românească. reale disponibilităţi pentru diplomatică. ca să rămânem la câteva jaloane (inteligent trasate de Keith Hitchins).Budai-Deleanu ori a colecţiei de izvoare strânse de Gh. Concepţia. metodă şi expresie literară. că numai acolo încetează a fi o naţie. pornind de la ideea că naţiunea este o unitate organică naturală. îndeosebi. Braşov. V. In această ordine de idei. pledează pentru o inteligentă trecere . textele sale istorice îl plasează pe Fl. dascăl ardelean care a înregistrat o carieră didactică interesantă în Tara Românească. paleografie. când a ordonat arhiva bisericii Sf. Vasilie Popp şi Florian Aaron. V.ne gândim la Disertaţia editată la Sibiu. Sibiu. în 1838 . 1838) l-au impus ca pe una din personalităţile eminente ale spiritului românesc din Transilvania anilor care au precedat revoluţia de la 1848-1849). Preocupări istoriografice româneşti preromantice La graniţa dintre iluminism şi romantism pot fi încadrate preocupările istoriografice a doi intelectuali români din Transilvania. istoriografia înregistrează reale acumulări calitative sub aspectul metodei. pe plan european.. opţiunile filologice şi literare../ unde e limba latinească. .la nivel istoriografic .“/.Sincai. rîuri mari sau alte hotară politiceşti. Intr-o emulaţie ideatică specifică perioadei Vormäz. când a călătorit în Moldova şi Muntenia. fără să lipsească preocupări în domeniul ştiinţelor auxiliare ale istoriei. în 1820-1821. metoda şi expresia literară propuse de opera istorică a lui Florian Aaron (1805-1887).” (Prefaţie. cunoscute în literatura de specialitate sun numele de Diplomatarium. pledând pentru o istorie unitară. aflată sub semnul romantismului. V. Cine va parcurge textele istorice ori diferite fragmente. în fond. Au rezultat.Popp va polemiza cu unii cărturari.de la epoca Luminilor la romantism. /că o naţiune nu se poate fireşte osăbi prin munţi înalţi. se va întâlni cu un nou univers istoriografic. activitatea şi opera lui Vasilie Popp(1789-1842) ne aminteşte de enciclopedismul Luminilor româneşti şi demonstrează aspiraţiile culturale ale generaţiei de intelectuali din Vormäz. în prelungirea strădaniilor lui I.. unde înceată limba care o uneşte. profesor de istorie universală la Facultatea de Litere din Bucureşti . prin conţinut.denumirea de “Ausgleich” (1865-1869). Aaron ca pe un precursor al lui Mihail Kogălniceanu şi Nicolae Bălcescu. în care ei abordează istoria realitate. acolo e şi cultură şi unde nu se preţuieşte. participant la revoluţia de la 1848-1849. Astfel de îndeletniciri l-au însoţit şi mai târziu. restauraţiei şi liberalismului. două impresionante volume cu documente româneşti ori latineşti medievale. Totodată. Volumele dovedesc.. colecţionând cărţi româneşti vechi şi documente (în original ori copiindu-le). concepţiei şi expresiei literare.Nicolae din Schei).

destoinică de-a se apăra şi în stare de-a se civiliza. era românul care făcea cît toţi românii.. Aaron caută şi găseşte în ea suport moral şi spiritual. în vederea unei asanări a societăţii. mulţumeşte. era idolul lor. Sub comanda lui. Remarcabilă este ilustrarea principiului naţional pus în slujba reinterpretării şi reevaluării trecutului istoric. aşa cum rezultă din evaluările critice moderne datorate lui P. de nefericire întru care se află şi tot printr-însa poate cineva să îndrăznească a pătrunde de oarecum şi în întunerecul viitorului. numele şi pământul său. Este şi motivul pentru care va apela la momentul Mihai Viteazul.a. raporturile cu intelectualitatea din Tara Românească. şi-au pus amprenta asupra ductului istoriografic. în 31 ./.. chiar în perioada feudală. se potenţează. făcu o naţie mare. Aaron istoriei se impune prin valoarea ei axiomatică: “/. Bucureşti. Robertson. dacă ţinem seama de frecventele raportări la istoriografia europeană. 1847. era o epocă care prevestea pentru dînşii un veac de aur. şi să se apropie cu ideea de soarta ce aşteaptă pe acea naţie. vrednică de recunoaşterea altor naţii./. Unind pe toţi rumânii într-un tot.Teodor şi V. sunt frecvent citaţi de autor. abordând epoca lui Mihai Viteazul: “El era eroul. Valoarea ştiinţifică. Blaj. Müller. atrag atenţia nu numai Cuvîntul ce s-a zis de d.Studiile medii şi superioare (desfăşurate la Sibiu. Schlozer. Medelniceru F. Aceasta odihneşte../ oglinda acea magică a veacurilor trecute. datorită sublinierii însemnătăţii istoriei naţionale. activismul politic şi cultural ş. Aceasta era vremea cea mai slăvită pentru rumâni. Căci.. 3 volume tipărite între 1835-1838. unde va propune lecţii la Craiova ori la Colegiul Sf. Geniul lui Mihai croia şi rumânii privind în lucrare făcea minuni. vis-à-vis de devenirea poporului român ci şi paginile introductive la Idee repede de istoria Prinţipatului Tării Româneşti. Buda şi Pesta).a.. care reprezenta o încununare plenară a visului de aur al românilor: unirea. într-însa se află deosebitele acele întîmplări şi împrejurări care au dus naţia la starea aceea de cultură sau de barbarie. Aaron vicedirectorul Colegiului Naţional şi profesorul de istorie naţională (1837). Puffendorf. Hume. respectiv Elemente de istoria lumii pentru trebuinţa tinerimii începătoare din aşezămintele de învăţătură şi creştere publice şi private.Aaron. Intr-o epocă în care istoria era concepută ca un domeniu cu certe calităţi informative şi formative. Sava din Bucureşti. Cristian.. Universul istoriografic romantic propus de Fl. mîngîie curiozitatea sau trebuinţa celor ce se interesează a cunoaşte lucrurile acele nepreţuite ale naţiei. icoana cea adevărată a vremii de acum şi chieia cea de mare preţ cu care se descue oarecum şi ascunsurile viitorului. politică şi culturală a universului istoriografic sugerat de lucrările lui Fl.Aaron n-ar fi complet. Să dăm cuvântul istoricului. vrednică de numele şi sîngele ce-l purta în vinele lor şi de drepturile ce dorea să dobîndească. era viaţa şi fericirea lor. într-însa ca într-un hrisov sigur sînt scrise cu slove de aur drepturile unei naţii pentru începutul. Gibbon. Sub aspect metodologic şi conceptual./). Acestea era vremile cele eroice ale rumânilor.” (Ideea repede de Istoria Prinţipatului Tării rumâneşti). rumânii cu armele în mînă desvoltaseră o putere destoinică de a supune pe vrăşmaşi. care-l anticipa pe Nicolae Bălcescu. destoinică de a trage admirarea şi lauda celorlalte naţii. definiţia acordată de Fl. text simptomatic pentru istoriografia românească. autorul aducând în prim plan poporul. Herder ş. Fl. Temeiurile acestei schimbări le găsea în istoria naţională. Voltaire. fără să uităm expresia literară. depozitarul unor valoroase creaţii şi tradiţii.” (Ideea repede/. Incă puţin şi rumânii s-ar fi fericit. Montesquieu.

în Berlin . lider politic cu opinii liberale. dacă ar fi să nominalizăm doar cercetarea raporturilor agrare germane (din perspectiva reformismului prusac).cazul în care n-am menţiona preocupările de istoria culturii şi literaturii originale. celebru istoric al dreptului. După cum mărturisea la un moment dat Andrei Oţetea. Era vremea în care istoricul şi liderul politic naţional se regăseau în una şi aceeaşi persoană. cronologică. După anii de şcoală în Moldova (călugărul Gherman Vida din Ardeal. concepţia şi expresia literară pe care le-a onorat o viaţă întregă: Esquisse sur l’histoire. Aşadar nu trebuie să ne mire. numismaticii.va fi decisivă pentru formaţia sa de istoric. dacă ar fi să ne gândim la consideraţiile sale pertinente asupra genealogiei. Este una din concluziile temeinice ale lui Al. când va lua contact cu spiritul european al epocii (şi prin lecturile din Buffon. Audiază cursurile lui Ch. In ductul istoriografic Fl.de Sauvigny. spaţiul geografic şi istoric românesc înregistrează apariţia noii generaţii de istorici romantici. heraldicii. Mihail Kogălniceanu (1817-1891) Personalitate eminentă a culturii din veacul al XIX-lea. pragmatică şi politică. ca urmare a contactelor permanente cu filosofia europeană. de la Moldavie et des valaques transdanubiens (1837).Zub. în mod justificat. Afirmarea noii generaţii de istorici romantici Intr-un cadru politic. Histoire de la Valachie. Stanislav Leszinschi. social. perioada universitară din Germania . les moeurs et la langue des Cigains (1837). etnografică. M. de ce a redactat sub influenţa romantismului mai multe lucrări. Chateaubriand. romantism şi liberalism timpuriu. Dèmetre Cantemir et Constantin Brâncoveanu. o istorie geografică. de la care câştigă experienţa cercetării textelor şi interesul pentru codicologie.Kogălniceanu.Kogăliceanu înregistrează o firească evoluţie “de la ideea unei istorii regionale la concepţia unei istorii naţionale”. discipol al Scolii ardelene. Voltaire.Kogălniceanu se remarcă printr-o formă de redactare şi printr-un conţinut care trimit la afirmaţia axiomatică a lui . Charles XII. personalitate a istoriografiei romantice europene. Letopiseţele Moldovei. diplomaticii. epigrafiei. cultural şi religios cauzat de restauraţie. reprezentanţii noii generaţii de istorici ne oferă. stagiul berlinez i-a oferit şansa unei pregătiri istorice fundamentale. economic. De fapt. sfragisticii etc. pregătirea sa intelectuală înregistrează etapa Lunéville (1834). preocupările istorice ale lui M. Aaron va distinge. Kogălniceanu şi-a legat numele de momente fundamentale din procesul de făurire al României moderne. I-II (1845-1862). de formaţie hegeliană şi admirator al Revoluţiei franceze. el a intuit valoarea ştiinţelor auxiliare ale istoriei. într-o epocă în care impactul societăţii româneşti cu revoluţia lui Tudor Vladimirescu dădea roade şi în domeniul culturii naţionale. Chiar dacă şi-a întrerupt studiile universitare în 1838. reprezentative pentru metoda. profund cunoscător al epocii moderne şi al personalităţii şi operei lui M. chiar şi astăzi. Walter Scott). elocvente exemple. Fragments tirés des chroniques moldaves pour à l’histoire de Pierre le Grand. Victor Cuénin ş. după care urmează momentul Berlin (18351838). nu-l ocoleşte pe Eduard Gans. Ductul istoriografic promovat de M. Din acest punct de vedere. Acum intră în legătură cu Charles de Savigny. ascultă prelegerile lui Leo von Klenze cu privire la instituţiile statului.a. Dacă sejurul în Franţa a constituit prima treaptă în formaţia sa europeană romantică. sinoptică.).

Căci ce altceva poate să sugereze citarea unor autori reprezentativi pentru etape distincte din istoriografia generală ori românească. Kogălniceanu. Matei Corvinul. O lectură atentă a opusculului din care am citat un fragment ar fi de natură să ne pună în faţa unor puncte de reper pentru un orizont istoriografic romantic. dacă ar fi să ne gândim la: Homer. nimică nu este mai interesant. Aaron. “/. şi a fost întotdeauna. Gebhardi. şi 33 .A. Cicero. dar. Care dintre noi nu se înfioară.Leopold von Ranke “wie es eigentlich geschehen ist. sub raportul metodei istorice. o numeşte testamentul lăsat de cătră strămoşi strănepoţilor. Chiar locurile patriei mele îmi par mai plăcute. axat pe cultura clasică şi modernă.. fieştecare profesie află în ea reguli de purtare. şi nu mă ruşinez a vă zice că aceşti bărbaţi. în alte cuvinte. în loc ca cei dintîi sînt eroii patriei mele. Micu. domnilor mei. Volney. Sincai. craiul crailor. cartea de căpetenie a popoarelor şi a fieştecărui om îndeosebi.M. Gh. faptele strămoşilor noştri. după Biblie. la dreptul public. Kogălniceanu se dovedeşte adeptul cercetării izvoarelor. Kogălniceanu subscrie la ideea unei istorii naţionale. Multe fragmente din Cuvînt pentru deschiderea cursului de istorie naţională (un fel de manifest de credinţă al istoriografiei romantice româneşti) pledează pentru patriotismul lui M. M. decît Anibal. lui Mihai Viteazul.” Istoria. cu drept cuvînt. citând următorul pasaj: “Ce interes mare trebuie să aibă istoria naţională pentru noi îmi place a crede că şi d-voastră o înţelegeţi ca şi mine. pentru român are mai mult preţ decît Corintul. M. un sat ca toate altele pentru un străin.. numi glasul săminţiilor ce au fost şi icoana vremii trecute. decît Cezar. sfat la îndoirile sale. Inima mi se bate cînd aud rostind numele lui Alexandru cel Bun. avarul rigă al Ungariei. Baia. dar. rănit de sabia moldovană. Insă. Se poate. este adevărata povestire şi înfăţaşare a întîmplărilor neamului omenesc.” In acest sens. L. Fl. viteazul vitejilor. trebuie să fie. după zicerea autorilor celor mai vestiţi. sînt mai mult decît Alexandru cel Mare. dintre care amintim articolul-program din Arhiva românească şi Cuvânt pentru deschiderea cursului de istorie naţională la Academia Mihăileană (24 noiembrie 1834). mai frumoase decît locurile cele mai clasice. Pentru mine bătălia de la Războieni are mai mare interes decît lupta de la Termopile şi izbînzile de la Racova şi de la Călugăreni îmi par mai strălucite decît acelea de la Maraton şi Salamina. lui Stefan cel Mare.” Experienţa istoriografică a lui Leopold von Ranke îşi spunea cuvântul. Engel. la instituţiile.). în binecunoscutul cuvânt rostit la Academia Mihăileană (din toamna anului 1843): “După priveliştea lumii. după minunele naturii.” In această privire atât de importantă. mai măreţ. istoria. ea este rezultatul vrîstelor şi a experienţii. In aceeaşi ordine de idei. aceştia sînt eroii lumii. fu pus pe fugă. pilduitoare rămân câteva texte istorice. S. J. cum îi zicea Sixt al IV-lea. domnilor mei. diplome etc. care prin moştenire sînt şi a noastre. pentru mine. mai vrednic de luare noastră aminte decît istoria. pentru că sînt cîştigate de Români. la legile. învăţătură la neştiinţa sa. pentru că în Baia. după cum au remarcat Ioan Lupaş şi Alexandru Zub./ care se raportează la întîmplările politice. Karamzin. obiceiurile şi moravurile timpurilor trecute. îndemn la slavă şi la faptă bună”. Suceava şi Tîrgovişte sînt pentru mine mai mult decît Sparta şi Atena. Quintus Curtius.Chr. acte. N. pentru că fieştecare stare. Ea ne arată întâmplările. al culegerii şi publicării textelor vechi (cronici. Karamzin. ca să le slujească de tălmăcire vremii faţă şi de povăţuire vremii viitoare.

1995.” Nimeni nu-i poate contesta lui M.. Direcţiile trasate de editorul Letopiseţele Tării Moldovei în planul cocepţiei. Kogălniceanu contribuţia fundamentală la statornicirea romantismului în istoriografia naţională. Dintre aceştia se vor remarca Nicolae Bălcescu. Studiu introductiv. “Dacia”. pp.89-106 (Florian Aaron). metodei şi expresiei literare vor fi urmate de alţi istorici. Mihail Kogălniceanu istoric. de la A. ediţie.Oţetea la Al. 2) 3) .Disertaţie despre tipografiile româneşti în Transilvania şi învecinatele ţări de la începutul lor până la vremile noastre. Sibiu. Evoluţia gândirii istorice româneşti. Cluj-Napoca. 131-146 (Mihail Kogălniceanu). August Treboniu Laurian şi Alexandru Papiu Ilarian. note rezumat şi indice de Eva Mârza şi Iacob Mârza. Iaşi. Sibiu. Pompiliu Teodor. Din acest punct de vedere. Cluj. Ei vor constitui tot atâtea puncte istoriografice în cadrul prelegerilor viitoare.uită drumul patriei noastre. Zub. 1970. 1838. “Dacia”. Al. Zub. Bibliografie selectivă 1) Vasilie Popp. părerile sunt într-un consens. 1838. 1974.

după ceşi dăduse adeziunea la mişcarea condusă de Dimitrie Filipescu. respectiv efortul pentru finalizarea operei capitale Românii sub Mihai Voievod Viteazul) vor marca definitiv ductul istoriografic al lui N.Hammer (autorul unei istorii asupra Imperiului otoman).). J.Bălcescu contactul cu literatura romantică a domeniului ilustrată de istorici francezi şi germani: J şi W. Tablă de istoria culturii a Principatului României. contribuţia teoretică şi practică la organizarea şi la desfăşurarea revoluţiei de la 1848 din Ţara Românească (a fost coautor la “Proclamaţia de la Islaz” şi secretar al guvernului provizoriu.Aaron.Grimm.Bălcescu n-ar fi complet. b) anii petrecuţi la Paris (până la 1848)-etape care au desemnat nemijlocit contactul cu o cultură europeană înaintată. Puterea armată şi arta militară de la întemeierea principatului Valachiei până acum (1844).Chr. activitatea la “Asociaţia literară”. Fr.Aug.Benkö.Bălcescu îşi găsesc o ilustrare plenară în Introducere la Istoria românilor sub Mihai Voievod Viteazul. i-au înlesnit lui N. Palermo. o bună parte din documentele citite fiind redescoperite ulterior (de N.Michelet. Studiile urmate (tradiţia culturală a epocii pleda pentru limba greacă.G. 1846-1848 etc. Apriorismul şi utilitarismul sunt două din caracteristicile fundamentale ale gândirii sale. 1843. audierea cursurilor lui Jules Michelet. care l-a iniţiat în filosofie.Schlözer de la Göttingen). Napoli. J. După cum rezultă din paginile redactate de N.Bălcescu primeşte noi nuanţe. P.Iorga ori de alţi istorici români). după cum a demonstrat Engel Károly). dacă ţinem seama de cel puţin trei amănunte biografice: a) momentul plecării în Franţa (1846). N.a. Viena ş.ISTORIOGRAFIA PREROMANTICĂ ŞI ROMANTICĂ (II) Afirmarea noii generaţii de istorici romantici Nicolae Bălcescu (1819-1852) O retrospectivă asupra vieţii şi activităţii lui N..Gebhard ş. care l-au influenţat. acest curent istoriografic l-a influenţat prin lucrările lui Gh.a).Bălcescu n-a omis cercetările în arhivele şi bibliotecile străine (Paris. în cazul în care ne gândim la lucrările redactate: Table istorice I.Bălcescu. activitatea politică şi culturală desfăşurată înaintea revoluţiei de la 1848 (participarea la societatea secretă “Frăţia”. fără să omitem insistentele sale cercetări in arhive şi biblioteci.Schwandter ş.Katona. J. cursurile de la Colegiul Sf. J. c)concepţia istorică deja formată înainte de 1846 în direcţia romantismului european şi al specificului naţional. Cuvânt preliminariu despre izvoarele istoriei românilor (1845). din care a realizat ample excerpte şi traduceri (nu întotdeauna corecte.Alb. Profilul de istoric al lui N. anii emigraţiei franceze şi italiene (pe firul unei activităţi politice şi diplomatice.Zane incă din 1927.Bălcescu. evoluţia sa fiind marcată de criticism şi erudiţie. P. unul din promotorii curentului romantic în cultura naţională. după cum a demonstrat G.Guizot.Aaron şi M. În munca de documentare asupra lucrării sale istorice fundamentale.Kogălniceanu. Concepţia.Şincai. cu eforturi notabile spre o explicare filosofică a istoriei. 1845). Roma.C.Bălcescu.a. Tablă de istoria politică a Principatului României-II. nu este mai puţin adevărat că experienţa revoluţionară şi-a spus cuvântul în conţinutul problematicii abordate în Question économique des Principautés Danubiennes (1850) şi în Mersul revoluţiei în istoria românească (1850). Dacă la Paris N. a depus efort pentru o alianţă revoluţionară a naţiunilor în Transilvania). raporturile cu Eftimie Murgu. va fi de natură să contribuie la mai nuanţata înţelegere a operei sale istorice. care a avut ca model şi istoriografia restauraţiei 35 . Influenţa culturii occidentale îşi spunea cuvântul. Prospect pentru Magazinul istoric (1845).Bălcescu a luat contact şi cu ideile unor teoreticieni ai socialismului utopic. unde a urmărit lecţiile de istorie universală ale lui Fl. dacă vizăm lucrările lui Fl.Maior. L. fără menţionarea iluminiştilor ardeleni. Orizontul istoric al lui N. Ductul istoriografic românesc preromantic şi romantic. metoda şi expresia literară la N. St.Sava. Genova.Engel (unul din elevii lui L. Eduard Quinet şi Adam Michiewicz la “Collège de France” în Paris.

că fiecare pas a vieţii omenirei este un pas în acestă cale care o apropie de Dumnezeu. 4)inscripţiile şi monumentele.Michelet. el a probat nu numai o temeinică pregătire filologică ci şi o orientare. Fr. în care se observă concepţia sa asupra evoluţiei progresive a societăţii. în prelungirea filonului latinist al Şcolii ardelene. dacă avem în vedere importanţa acordată de N. Prin împărţirea funcţiilor. după natura şi geniul său propriu. 1. nu peste mult timp. Noua metodologie istorică. O naţie fără istorie este un popor încă barbar. unitatea. Misia care revenea oamenilor. elaborate de David Prodan (Cf. şi vai de acel popor care şi-a pierdut religia suvenirilor”. că fiecare pas al ei este un triumf al binelui asupra răului. Indiscutabil. potrivit concepţiei lui N. chiar prin diversitatea lor. Raportată. concepţia şi expresia literară a scrisului istoric datorat lui N. această dezvoltare a sentimentului şi a minţii omeneşti. Cesare Cantu ş. natiile în omenire. la istoria naţională.Bălcescu. Aug. unei şcoli istorice ilustrată de Ioan Bogdan. datorată efortului cultural şi politic al lui N. . adecă a concurge. sub toate formele din lăuntru şi dinafară.prezentul şi viitorul. mişcare progresivă a omenirei. Sibiu). Din acest punct de vedere este explicabilă afirmaţia:”Istoria este cea dintâi carte a unei naţii.Bălcescu. 1991) sântem obligaţi-moralmente-să reconsiderăm “activitatea sa revoluţionară”. dar. omenirea merge într-un progres continuu. din transformaţii în transformaţii. la îndemâna unor interesante observaţii istorice. I. rezultă prin elementele şi componentele ei din Prospect pentru Magazinul istoric pentru Dacia ori din Cuvânt preliminariu despre izvoarele istoriei românilor. numismatică. 3)cronicile. de ambianţa universitară vieneză. 2)legile şi actele oficiale. efortul său istoriografic a influenţat progresul cercetărilor naţionale în domeniul istoriei antice şi medievale. într-un fel.a). marcată în câteva rânduri de grave gafe politice. la un indiscutabil apriorism. statistică etc). ştiinţifică clară în sfera ştiinţelor auxiliare ale istoriei (epigrafie. prin abordarea superioară a izvoarelor diplomatice şi narative. în timp şi în spaţiu. la triumful ştiinţei asupra naturei. Orice naţie.Guizot. Supt ochii providenţei şi după legile şi cătră ţinta hotărâtă de dânsa mai înainte. a cărui naştere e cu atât mai repede cu cât mai mult înaintează. la perfecţionarea înţelegerii şi a sentimentului omenesc potrivit legei divine şi externe care guvernează ursitele omenirei şi ale lumei.franceze (J. pe lângă cele la care am apelat. De pildă. Evident. Misia istoriei este a ne arăta. respectiv naţiunii de a-şi hotărî destinul. Cu atât mai mult cu cât astăzi. metoda. 5)scrierile care zugrăvesc obiceiurile private.Balcescu. armonia totului. Situaţia este cât se poate de firească. Din acest punct de vedere. are o misie a împlini în omenire. Marcat. specifică pentru istoriografia romantică românească. a ne demonstra această transformaţie continuă. omenirea înaintează în evoluţiile sale istorice.Bălcescu pot fi ilustrate şi cu alte texte. după studii liceale la Sibiu şi Cluj. sub raport spiritual. Într-însa ea îşi vede trecutul. nu odată.” Există şi alte texte istoriografice datorate lui N. August Treboniu Laurian (1810-1881) În istoriografia românească. că. precum orice individ. elocvent este un fragment Introducere la Românii sub Mihai Voievod Viteazul:”Aceea ce ştim este.T. ultimul text îi oferă lui N. supuse principiilor criticii interne şi externe a textelor. ca şi individurile în soţietate produc. diplomatică. influenţa istoriografiei romantice europene (franceză şi germană). De origine transilvăneană (născut în Fofeldea. această teorie istorică şi aplicabilă în cercetarea domeniului crează condiţii favorabile apariţiei.Bălcescu şansa de-a identifica cinci feluri de documente:1)poeziile şi tradiţie populare.Quinet. care acordă o mare importanţă documentului în cercetarea istoriei realitate.Bălcescu domeniului abordat. Ed.Revue de Transylvanie.Laurian reprezintă curentul romantic. Dimitrie Onciul şi Nicolae Iorga ( după cum opinează profesorul Pompiliu Teodor). trebuia raportată. Aici putem identifica.

Reprezentant de excepţie al istoriografiei romantice româneşti.Laurian se dovedeşte adeptul istoriei cu valenţe educativ-naţionale. Dissertatio de linguis. I-III. Aug. latina derivatis et in specie de romana in Daciis vigenti (Practic.Krug (al cărui manual îl tălmăceşte în limba română). 1850. istoria este un dascăl al naţiunii. istoria era un argument în lupta pentru drepturi politice şi naţionale pe seama românilor ardeleni.Bălcescu în Magazin istoric: Cronicarii Ţării Româneşti. cu o extrem de interesantă introducere istorică. Convingător este. I-III. După înfrângerea revoluţiei de la 1848-1849 (în timpul căreia va îndeplini un rol important în Transilvania:citeşte hotărârile de la Blaj. în prelungirea lui Supplex Libellus Valachorum şi a dezideratelor revoluţiei de la 1848-1849. romanitatea. care în concepţia lui se confundă cu “historia romana”. continuitatea şi unitatea. Aug. Mai ales magnaţii Ungariei occidentale zicea că nu trebuie suferit regele român. De câte ori abordează istoria românilor. Iaşi. Latinitatea. contribuie în mod substanţial la întemeierea Academiei.Laurian. Timişana (1848). 1853.T. Şi Frederic imperatoriul suferea cu neplăcere că un regat aşa de avut să se guverneze de un rege copil şi mai străin şi se invita necurmat de unii magnaţi vrăjmaşi ca să nu dea 37 . La îndemâna acestor sumare consideraţii. în general problema originilor româneşti străbat ca un leitmotiv majoritatea opusculelor sale istorice. Die Rechte der rumänischen Nation gegen den Angriffe der Sachsen. Aug. Viena. Die Romänen der Österreichischen Monarchie. Unii îi numea naşterea lui ibridă. Influenţat de kantianul W. îndeplineşte misiuni diplomatice şi face călătorii de studii în străinătate. -Poate că am repeţit acestea mai departe de cât s-ar fi părut că cere lucrul. 1850. Îi era cunoscut că adversarii săi îi imputa ignobilitatea sângelui.în Instrucţiunea publică (1861) republicată în Foaie pentru minte. editează împreună cu M. Supplement la Istoria românilor-I. unde va urma cursurile Universităţii. editând Magazinul istoric (1845). Documente istorice despre politică şi religioasă a românilor din Transilvania. căci Matia cunoscându-şi genul său cel vechi nu suferea nimic mai greu decât când vreunul dintre invidioşi îi arunca că e de gen întunecat. care include şi alte lucrări: Die Entheilung der alten Dacien. Separatum din cronicile editate cu N. Universitatea din Göttingen (centrul istoriografiei germane iluministe şi al liberalismului timpuriu) îi acordă doctoratul. care trebuie să fie un îndreptar pentru generaţiile viitoare.Laurian s-a impus cu scrierile sale în faţa generaţiilor contemporane şi viitoare datorită metodei. sau când vreunul fălindu-se cu nobilitatea barbară vrea să se preferească fără merite ale virtuţii proprii. Despre măsuri.T. este membru în Comitetul Naţional Român şi în Comitetul de pacificare etc) se stabileşte în Moldova.Sava din Bucureşti : inspector şcolar. discutate de Ilie Popescu Teiuşan şi Vasile Netea în momografia publicată în 1970. adept al unirii Moldovei cu Ţara Românească. concepţiei şi expresiei literare a textelor sale. putem înţelege mai bine ductul istoriografic onorat de Aug. a Universităţii şi pune bazele Bibliotecii Academiei.T. Potrivit concepţiei sale. şi poate că cei mai mulţi vor condemna această digresiune:însă noi nu am făcut fără cauză. Depune. fragmente din Samuil Micu. un fragment după Discurs introductiv la Istoria românilor:”Matia fiul lui (Iancu de Hunedoara) s-a născut în Transilvania la Cluj şi s-a educat acolo până la vârsta de June.ajunge la Viena. Aici va publica Tentamen criticum in originem. în continuare. Din deceniul 5 al secolului al XIX-lea. Din această perspectivă. activează în cadrul Asociaţiei Literare. Wien.Laurian o plasează într-un context universal. Brevis historica notitia.T.T.Kogălniceanu Hronica lui Gh. o susţinută activitate culturală şi politică.Bălcescu. este o istorie a poporului român). colaborează cu N.Laurian se dovedeşte foarte activ în viaţa culturală şi politică a Ţării Româneşti:profesor de filosofie şi limba latină la Colegiul Sf. Aug. Sînt tot atâtea aspecte importante din viaţa şi activitatea lui. din acest punct de vedere. Wien.T. cu preocupări istorice şi filologice în prelungirea programului cultural şi politic al Şcolii ardelene. 1849-1851. 1857. publică lucrări de specialitate: Brevis conspectus historiae Romanorum (1846).Şincai (1852-1853). derivationem et formam linguae romanae in ultraque Daciae vigentis Vulgo Valachicae (1840). pe baza meritelor sale culturale şi ştiinţifice. 1850. Istoria românilor. şi că zicea de comun că e născut din naţiunea română. că l-au produs părinţi de limbă deosebită. inimă şi literatură (1862).

Un popor fără istorie este mort şi un popor care nu-şi cunoaşte istoria orbecă în toţi paşii lucrurilor sale. I-II./).Papiu Ilarian asupra istoriei. dovedindu-se bărnuţian ca orientare filosofică şi politică-fiindcă va susţine tezele Discursului rostit de ideolog . condamnarea iobăgiei şi asuprirea naţională). volumul III fiind editat abia în 1943 ( de către Ştefan Pascu).Papiu Ilarian va fi unul din organizatorii primei Adunări Naţionale de la Blaj (alături de Aaron Pumnul)..4) studiile universitare vieneze. El a fost cel mai mare dintre regii pe care i-a numărat Ungaria. Poate împrejurările în care ne aflăm noi sunt mai favorabile pentru aceasta /.. a antecedentelor sociale. Iniţial. 2) activitatea de la liceul academic din Cluj. Al. Krug.Papiu Ilarian ( alături de N. O icoană pragmatică a istoriei naţionale /înfă/ţişăm noi dar publicului. în conţinutul celor trei volume din Istoria românilor din Dacia superioară. va găsi în Al. în efortul de integrare a creaţiei şi a patrimoniului popular în zestrea spiritualităţii româneşti. au fost concepute şase volume.” Alexandru Papiu Ilarian (1827-1877) Patru sunt etapele care vor influenţa definitiv demersul spiritual. Autorul încearcă o investigaţie sistematică a perioadei Vormärz.. carii din natura lor sunt vrăjmaşi ungurilor.T. 18511852./. Ba încă şi germanii. O cărare ne-am . Discursul de recepţie la Academia Romănă va fi consacrat ilustrului său înaintaş în domeniul scrisului istoric. Al. în spiritul ideilor lui Herder. Hume. au inventat o fabulă destul de ingenioasă prin comitetele Cilia.şi pledând pentru hotărârile Marii Adunări Naţionale.. ministru de justiţie şi preşedinte al societăţii “Transilvania”.Popea) un sprijinitor de marcă. în falanga tinerilor intelectuali (Axente Sever. În prelungirea moştenirii culturale şi ştiinţifice a Şcolii ardelene se dezvăluie opinia lui Al./. pe cel mai viteaz soldat. Cei mai mari bărbaţi ai naţiunii de mult se cuprind cu dânsa. care cu toate acestea a dărâmat mai bine Pray. anii petrecuţi la Universitatea din Viena cât şi stagiul de la Padova (aici va primi. doctoratul). Fruntaşii culturii române din Clujul prerevoluţionar se vor dovedi ataşaţi la valorile europene ale spiritului modern. Promovarea studiilor despre limba română şi despre cultura poporului în general. De fapt. mai ales. aplicând preceptele la realităţile transilvănene ( de pildă. Noi însă provocăm la istoria universală. Dar timpul şi împrejurările în care au scris dânşii nu i-a iertat a trece de la cronica şi analele românilor pe un câmp viu al istoriei naţionale.a.coroana. şi o durere! cel din urmă. Alexandru Bătrâneanu ş. 3) participarea la revoluţie. ca Matia şi tatăl său să nu se socotească a fi născut din sângele Corvin. în 1854. istoria este învăţatoarea viitorului. pot fi consideraţi un “corollarium” al activismului său cultural. Căci ultimul deceniu şi jumătate din viaţa şi activitatea lui Al. pe cel mai înţelept bărbat şi pe cel mai glorios rege. înţeleasă în concordanţă cu progresele istoriografiei romantice europene:”Istoria este maestra vieţii. căci nouă ne lipsesc vorbele cu care am putea lăuda cuviincios pe cel mai strălucit comandatori. Concepţia. Herder ş.Papiu Ilarian va audia cursurile Facultăţii de filosofie în cadrul Liceului episcopal din Blaj. Continuarea studiilor la liceul academic din Cluj. Istoria românilor este una dintre cele mai frumoase. Gheorghe Şincai.Krug. în epoca în care Simion Bărnuţiu preda filosofia kantiană după manualul lui W. Dacă în anii viforoşi ai revoluţiei. respectiv istoriografic onorat de fostul erou al primei Adunări Naţionale de la Blaj (3/15 mai 1848): 1) studiile la Blaj. Originar din părţile Mureşului. politice şi naţionale ale revoluţiei de la 1848-1849.a.) expulzaţi de la Blaj de o orientare teologică obedientă. dacă ar fi să ne gândim doar la Voltaire. îi va prilejui o interesantă activitate culturală şi politică. ca aceasta să vorbească după cuviinţă de un bărbat atât de mare. (Spune şi combate fabula cea ticăloasă care făcea pe Ioane Corvin fiul natural al lui Sigismund din o fată română. volumul al III-lea reprezintă doar o schiţă a modului în care urma să se prezinte revoluţia.Kant.Papiu Ilarian va fi marcat de munca depusă la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii ieşene ori în calitate de jurist al Moldovei. axată în jurul publicaţiei Aurora sau zorile pentru minte şi inimă (1846). metoda şi expresia literară îşi găsesc o ilustrare particulară în forma de redactare şi.

din anumite puncte de vedere.Papiu Ilarian indică o lărgire a câmpului de investigare istoriografică. de la tiparele spirituale trasate de Hronica lui Gh. Investigarea istoriei dreptului. Greutatea întreprinderii o cunoaştem. în înţelesul adevărat. 39 .Şincai ! Din acest unghi al cunoaşterii majoritarea textelor datorate lui Al. Este ceea ce a subliniat. care poate fi amplificată pe măsura unor cercetări sistematice: fostul tribun de la 1848 poate fi considerat./ n-are de a fi un registru de regi si rezbele. Bucureşti. nu ne iartă a mai aştepta/să/treacă cei zece ani ai lui Oraţiu”. propus de Al. prin textul Independenţa constituţională a Transilvaniei. Lipseşte naţiunii noastre cartea vieţii ce petrecu în cursul secolelor./ ci o astfel de descriere filosofică a faptelor. un teoretician al istoriei naţionale. pe care Al. August Treboniu Laurian şi Bogdan Petriceicu Haşdeu. mare la număr ca a noastră. I-a permis lui A. Suntem în faţa unei investigaţii temeinice. la ale carei exemple să se înalţe inima cetăţeanului spre a imita faptele măreţe ale străbunilor si a înconjura scăderile lor. încă din 1973. Unei naţiuni. mesajul istoriografic propus de Al. sunt acoperite încă de pulberea bibliotecilor şi învelite întru întunericul arhivelor. include şi o viziune asupra dezvoltării spirituale până la 1848. conform unor opinii mai noi. Cu toate că istoricul a pornit. Se vede însă-mai mult a le fi stat la inimă a face decât a scrie. Forma de redactare şi mai ales conţinutul textelor istorice semnate de Al. la graniţa dintre romantism şi criticism. asemenea carte fără pericol.Papiu Ilarian dovedeşte orientare critică şi viziune pozitivistă în cercetarea istoriei realitate a românilor. ea nu se cunoaşte pre sine însăşi. nici şi-o poate îndrepta. Insistenţele din ultimul timp asupra textelor scrise de Al.Papiu Ilarian s-au soldat cu o concluzie. În acest caz. Aşa se întâmplă că istoria noastră. nu poate să-i lipsească îndelung. modul de abordare a istoriei rămâne încărcat de rosturi culturale şi politice. se mărgineşte până astăzi la câteva cronici destul de sărace. practic. spre a ferici astfel prezintele şi a pregăti şi asigura viitorul. În emulaţia istoriografică a şcolii romantice. prezintele şi viitorul său.altele sunt însemnate (notate) de străini după interesele şi vederile lor. Împrejurările timpurilor erau prea puţin favoritare literaturii istorice.Papiu Ilarian să urmească fenomenul iobăgiei (până la revoluţia de la 1848). cea scrisă. lipseşte încă românilor. pre a ne lăsa de ereditate o patrie română.Sauvigny. 1873 (editate de Corneliu Albu într-o Antologie din 1981) indică nu numai metode de abordare romantică a istoriei ci şi simţ critic. de speciu pentru viitor”. asupra istoriei clasei celei mai oropsite din Transilvania în Vormärz: ţărănimea. multe. Istoria. nu ştie de unde şi cum rezultă starea de faţă în care se află.. şi chiar cele mai importante. Aceasta trebuie să fie semnificaţia unei afirmaţii de genul:istoria care “/. Nicolae Bălcescu. Aurel Răduţiu în opusculul consacrat istoriografiei sociale. începând cu Niscari preliminarii la Diorile pentru minte şi inimă şi încheind cu Cauza bivolarilor din Giurgiu înaintea Curţii juraţilor din Turnu Măgurele. 1862):”Străbunii noştri totdeauna se distinseră prin fapte mari şi strălucite. în congruenţă cu spiritul european al domeniului. Desigur. O naţiune ce nu-şi cunoaşte istoria se aseamănă fiinţelor lipsite de memoria celor trecute. Mai mult decât atât.Ch. un agregat de fapte /.Papiu Ilarian o ilustrează la scară naţională.-carent quia vate sacro. Câţi eroi şi câte fapte demne de memoria posterităţii sunt date uitării. pe firul direcţiilor europene trasate cu precizie de F./propus/ pâna acum. a cauzelor şi a urmărilor acelor fapte memorabile ale naţiunei care să servească de cheie pentru prezent. într-un duct istoriografic care făcea legătura între Mihail Kogălniceanu. ne referim la densul capitol despre Starea culturii intelectuale a românilor din Dacia superioară până la anul 1848. în cadrele istoriografiei restauraţiei. Abordarea problematicii istoriei naţiunii române din Transilvania i-a permis lui Al.Papiu Ilarian prin Istoria românilor din Dacia superioară... Orizontul istoriografic romantic la scară naţională. o grămăditură de nume şi ani. dar lipsa în care se află naţiunea noastră de o asemenea carte. în galeria oamenilor politici români.Papiu Ilarian. Elocvent este un fragment din Lectorului salutare (Tezaur de monumente istorice. ea nu cunoaşte legătura logică şi necesară între trecutul. cartea la al cărui studiu să se lumineze mintea legislatorului şi a politicului. Bucureşti. sugestiile de cercetare apar după aproape fiecare lectură.. Papiu Ilarian să se înscrie.

Laurean). turceşti şi nemţeşti.nu-şi poate invidia cea viitoare nici a o prepara. Pompiliu Teodor. o istorie română nici cel mai mare ingeniu nu ni-o ar putea înfăţişa. Ediţie îngrijită. Întru adevăr. ungureşti. Prefaţă şi note finale de Paul Cornea. Aceste elemente sunt faptele istorice. deplina cunoaştere a evenimentelor din cari să se compună acea istorie. I-II. Şi cu toate acestea. Antologie. Românii spt Mihai-Voievod Viteazul. sârbeşti. cât şi manuscripte. 1970. 1967. Cauza este simplă şi evidentă. străine şi chiar indigene. Viaţa şi activitatea sa. 1981. Bucureşti.” Bibliografie selectivă 1) 2) 3) 4) Nicolae Bălcescu. fără a cunoaşte faptele nici prejumătate. dintr-o familie de armalişti. Bucureşti. Edit. bulgăreşti etc. A aduna aceste monumente rătăcitoare ale istoriei noastre însemnează a pregăti şi uşura lucrarea cea mare. p. îngropate în monumente fără număr. ci oarbecă fără îndreptariu şi rătăceşte în toate părţile până ce cade în cursa inamicului. Vasile Netea. Evoluţia istoriografiei româneşti. 173-178 (Al. perlustrându-le. Alesandru Papiu Ilarian. ISTORIOGRAFIA ROMANESCA ROMANTICĂ (POSTREVOLUŢIONARĂ) George Bariţiu (1812-1893) Originar din Jucul de Jos. atât tipărite şi totuşi necunoscute. cum vei afla legătura ce există între ele ? Şi cum le vei cunoaşte dacă îti sunt necunoscute fântânile de unde să le culegi. a scriitorului fericit care. latine şi greceşti. cum vei judeca asupra lor. Bucureşti. Vol. Nici să cugete dar românii a-şi putea scrie istoria. până ce mai întâi nu vor avea adunate la un loc faptele istorice. 106-114 (August Treb. Spre a putea scrie istoria românilor s-ar cere. Ilie Popescu Teiuşan. înainte de toate. prefaţă. August Treboniu Laurian. învaţă la Trascău Remetea (unde va primi şi cunoştinţe de latină). ne va prezenta apoi adevărata istorie a românilor. Papiu Ilarian). note şi comentarii de Corneliu Albu. astăzi. băiatul preotului Ioan Bariţiu alias Pop şi a moldovencei Ana Rafila născută Cornea. şi unele şi altele ascunse în biblioteci şi arhive.. Tin. astăzi cu neputinţă. după care va studia la .polone şi ruseşti.

faptele sale imortale (Transilvania. 1873.Guizot ori L. inimă şi literatură. 1) ş. Despre istoria mai nouă şi mai ales despre istoria anului 1848 şi 1849 (Transilvania. Ioan Rusu.). adept al activismului politic românesc în epoca absolutismului liberal. Bunăoară./”. la revoluţia de la 1848-1849.von Ranke.Marica. chiar dacă ne-am fixa la câteva fragmente. 1-2). ilustrat de articole în presă ori de lucrări de sine stătătoare. 1873.. dacă ar fi să ne gândim doar la Părţi alese din istoria Transilvaniei pe două sute de ani din urmă. Horea.Bariţiu cercetează cauzele evenimentelor politice şi sociale.. Biserica românească în luptă cu reformaţiunea (Transilvania.Miiller.Vechia persecuţiune religioasă a Românilor/.a. de pe poziţii democratice. asupra cărora deţinem interesante cercetări semnate de Vasile Netea şi George Em. I-III. In spiritul istoriografiei romantice. “4. indică istoriografia romantică liberală. “3.a. Bătălia de la Varna din 1444 (Analele Academiei. participarea activă. M. întâlnim şi ecouri din istoriografia română iluministă şi romantică (P. 1884.. Metoda. Tirania şi rapacitatea oligarhiei care călcase toate drepturile populaţiunei rurale recunoscute şi confirmate în favoarea ei de către mai mulţi regi. Calamitatea zecimelor ecleziastice (Decimae). 1873. Sunt vizibile influenţele iluministe din opera lui Ed. “2. respectiv personalităţi până la fenomene culturale şi religioase specifice. printre studenţii de la seminarul teologic.. dovedindu-se de partea progresului economic şi cultural. Persecuţiunea politică a nobilimei româneşti (primaţii. VI. 41 .Bariţiu va îmbrăţişa o extrem de variată activitate culturală. G.Maior. cnezii).Kogălniceanu. genealogia./. VIII. Cloşca şi Crişan (Observatoriul./. 5). la solicitarea negustorilor. VI). 1870. de la instituţii politice şi sociale. fără să omită motivele unei ridicări sociale şi politice de anvergură. După terminarea studiilor. deputat în dieta de la Sibiu ori reprezentant al românilor în senatul imperial. G.. membru al Societăţii Academice Române (preşedinte al Secţiei istorice şi chiar al ilustrului for) etc. în radiografierea căreia istoricul depistează mai multe cauze: “1. 22-24. VII. 1876. 24). Intre 1832-1834 îl regăsim la Blaj. fondator al presei moderne româneşti. Originea. activitatea conştientă şi concludentă în cadrul “Astrei” (a fost unul din fondatori) şi în jurul revistei Transilvania (1868). /.a. 1889-1891. datorită contribuţiei la apariţia şi editarea Gazetei de Transilvania şi a Foii pentru minte. aşa este cazul răscoalei de la Bobâlna. IX. /. VI. Ne gândim la Despre belul civil transilvan din anii 1437-1438 ( Transilvania. De altfel. După cum era de aşteptat. reprezentând ideile cardinale şi dezideratele naţionale şi sociale ale naţiunii române. III. fără să lipsească ideile lui Fr. acest punct de vedere poate fi urmărit cu ocazia unei lecturi atente supă articolul Despre resbelul civil transilvan din anii 1437-1438./”. Bariţiu. Gibbon ori J. Sibiu.. N. Bălcescu ş. care apucase a învenina tot corpul social al Transilvaniei /.Bariţiu a abordat evul mediu românesc cu formele sale de manifestare. politică şi publică: profesor de fizică la liceul din Blaj şi organizator (din 1836) al învăţământului românesc din Braşov.gimnaziul latin din Blaj (până la 1827) şi la liceul academic din Cluj (poetica. Ioan Corvin de Hunedoara.. G. 58). 1875.. Sunt doar câteva din jaloanele unei vieţi şi activităţi multilaterale. concepţia şi expresia literară dovedite de ductul istoriografic al lui G. într-un mediu cultural animat de ideile romantismului şi ale liberalismului întreţinute de profesorii Simion Bărnuţiu. La îndemâna unei astfel de experienţe istoriografice. Timotei Cipariu ş. în raport direct cu noile condiţii politice şi sociale create. retorica şi facultatea de filosofie).

indiscutabil. 10). Pentru ce conducătorii şi fruntaşii celorlalte popoare conlocuitoare. sub aspect documentar ori interpretativ. respectiv până la sinteza istorică) justifică atributul de istoric-martor. A urmărit să servească cauza naţională pe un fundament cât mai obiectiv posibil. Părţi alese din istoria Transilvaniei pe două sute de ani din urmă. datorată lui Stefan Pascu şi Florin Salvan)./. se orientează mai iute şi mai bine decât aşa numita inteligenţă românească. care afirmase: “/. o ţinută limpede./ căci numai istoria ne poate învăţa ce avem să credem pentru viitor. nu mai ştie de loc ce a făcut ieri şi alaltăieri. este studiul Istoria noastră modernă (publicat în Transilvania. de Joi până mai apoi. Si mai crede cineva că aceasta se poate întâmpla fără ajutorul unei istorii critice?” Investigaţiile datorate profesorului Pompili Teodor şi. ce i s-a întâmplat cu o săptămână sau cu o lună. ediţia a II-a. se reculeg. politice. Sinteza consacrată istoriei Transilvaniei (de la trecerea ei sub stăpânirea hasburgică până la sfârşitul secolului trecut).Interesant pentru teoria necesităţii unei istorii critice la români. în 1993.. scrierile sale din domeniul istoriografiei reprezintă aportul său ştiinţific de cea mai mare importanţă. în mod deosebit. In acest .istoric (incluse în volumul III din Studii de istoria şi sociologia culturii române ardelene din secolul al XIX-lea) s-au finalizat cu temeinice concluzii.. naţionale. în acord cu rezultatele ştiinţei. aşa cum o concepea G. el n-a făcut însă aceasta /. (după care a apărut la Braşov. Bariţiu (de la contribuţiile iniţiale publicate mai ales în periodice şi de la activitatea între 1860-1867 până la textele din ultima perioadă a activităţii. 1873. iar noin ducem viaţa publică efemeră. Judecată în ansamblu. G. Bariţiu a fost în domeniul istoriei naţionale. Oameni de aceştia uituci sunt supuşi pe toată viaţa lor la confuziunile cele mai neplăcute. ce puseciune să luăm. asociat adesea numelui său. nu voim să învăţăm din trecut. Contribuţia fundamentală a lui G. opera istorică pe care a redactat-o G. în contact neprecurmat. care merită reţinute acum şi aici. deşi nu toate textele publicate sunt egale ca valoare. a veni în confuziune deplorabilă pe terenul vieţii publice. trăim din mână în gură. că naţiunea daco-romană din imperiu şi-ar fi perdut.. Vai de acel om. cercetările lui George Em. Lucru prea firesc acesta. metodei şi expresiei literare. în publicistică. nu prin denaturarea ei. pentru ca aceasta rămâne păcălită în atâtea cazuri şi ocaziuni? Pentru că alţii îşi exercitează şi memoria şi judecata prin istorie. care când se scoală dimineaţa. Ce caracterizare mai potrivită i se poate aduce cărturarului militant. Marica: “Dacă Bariţiu a năzuit ca opera lui istorică să fie totodată o armă de luptă în sprijinul afirmării poporului său şi în genere a cauzei progresiste a umanităţii.n. a se perde cu totul. Bariţiu publicând tot mai multe materiale care sunt preţioase sub aspectul concepţiei. Rapoarte la aceasta. VI. până ce mai pe urmă ajung de râsul şi de compătimirea celorlalţi. raportată la caracteristicile scrisului romantic: “Mulţi se plâng la diverse ocaziuni. pentru ca să nu ne mai legănăm ca trestia?” Este şi motivul pentru care subscriem la aprecierea lui George Em. un plan anumit şi bine precugetat. dar nici n-a redus preocupările sale istoriografice la publicistică. Marica intitulate George Bariţiu . sau locuitoare împrejur de noi. Nu s-a refugiat în istorism în contemplarea trecutului.Bariţiu. şi rămân cu trecutul în nex/legătură n./ cu sacrificiul adevărului. Multe din afirmaţiile sale au valoare de paradigmă. Scrisul istoric de după dualism (1867) mărturiseşte o schimbare de optică. nici a ne prefige un scop chiar. sau că ar fi în pericol învederat de a-şi pierde firul sau mai rău.. trebuie interpretată ca un “corollarium” al scrisului său istoric.

Are şansa să viziteze Londra şi celebrul “British Muzeum”. dintre care se impun (prin consecinţe) acelea din Austria. la colegiile Sf. De fapt. Audiază cursurile unor universitari (Henri Patin. Fr. J. comunicarea Notice sur le Trésor de Pétrosa/. Droysen. în 1976.Mommsen. G.G. Thierry. la formaţia sa intelectuală. redactată în colaborare cu V. Odobescu. Ne gândim la K. După studii în ţară.F. Ad. 1889-1900 (reeditată. Guizot. Odobescu cu debuturile sistematice ale arheologiei româneşti (clasice şi medievale). Este înregistrat auditor la Facultatea de Litere din Paris (cursurile de istorie şi arheologie). Eichorn./. la acest capitol.simptomatic este studiul Idei asupra progresului societăţii /.. Comisia prezidată de Saint Marc de Girardin îi va înmâna. numele enciclopedistului Al. Al. Odobescu se va dedica ştiinţelor umanistice (mai ales istoriei. 1-3.Odobescu trimite. publicate în reviste din ţară şi străinătate. F. A.Sava şi al francezului Monty. indiscutabil. Paris. de numele său se leagă restituirea ştiinţifică a celebrului tezaur într-o lucrare monumentală. Partea IV. Al. Emil Egger ş. N-au lipsit volumele erudiţiei franceze.G.. Este de remarcat.Odobescu se opreşte asupra istoriei şi arheologiei. iar în atmosfera intelectuală a Parisului se preocupă de tălmăciri după clasicii greci şi latini (Homer. la Editura Academiei. fără să trecem cu vederea lucrări importante pentru curentul iluminist ori romantic semnate de J. îndeplinind şi funcţia de Ministru ad-interim al cultelor şi instrucţiunii publice. Th. de către Mircea Babeş.). Horatius ş. Din acest punct de vedere. la 13 decembrie 1853. Câteva date sumare despre viaţa şi activitatea sa vor avea darul să ne permită o mai bună înţelegere a concepţiei. Catalogul bibliotecii cuprinde cele mai reprezentative titluri din literatura de specialitate consacrată studiului istoriei şi antichităţilor. şi pe bună dreptate. Herder. Aici trebuie să căutăm rădăcinile studiului Relaţii despre antichităţile ce se află în mănăstirile din districtele Argeşul şi Vâlcea. Deceniul 6 al secolului trecut va marca o cotitură în formaţia intelectuală a lui Al. mişcându-se la Paris în societatea românească a emigraţiei postrevoluţionare. din ţară (investiţigaţii arheologice). Frochner.a.a. demonstrată în bună măsură şi de biblioteca personală. în final Al.a. B.spirit a înţeles el să cultive istoria”. mai ales de cele consacrate arheologiei.Niebuhr. arheologiei şi istoriei artelor).) ori cultivă raporturi intelectuale cu W.A... Formaţia intelecrtuală enciclopedică şi pregătirea de specialitate în 43 . rămâne un întemeietor (Gründer). Lenormant. Alexandru Odobescu (1834-1896) Mulţi cercetători asociază./ conceput într-o viziune romantică pornind de la ideea lui Giuseppe Mazzini despre aşa-zisa “alianţă de apărare comună a naţiunilor” -. Efortul istoric şi arheologic al lui Al.G. Este epoca în care va fonda Revista română şi va participa la organizarea Muzeului Naţional de Antichităţi (Bucureşti). Urechia. Germania (la Dresda admiră celebra colecţie “Grünes Gewölbe”) şi. Virgilius. Maspero. J. Mănăstirea Bistriţa şi ale textului Despre unele manuscripte şi cărţi tipărite aflate în mănăstirea Bistriţa. Michelet. desigur. Le trésor de Pétrosa. Mignet ş. Odobescu a semnat mai multe articole şi studii. Deşi se interesează de problemele majore ale societăţii româneşti posrevoluţionare . Radu Harhoi şi Gheorghe Diaconu). după cum a fost Johann Joachim Winckelmann pentru arheologia europeană. metodei şi expresiei literare mărturisite de lucrările sale. diploma de bacalaureat în litere. Intreprinde mai multe călătorii de studii.

îndreptate împotriva diletantismului (care bântuia în domeniul arheologiei şi al istoriei vechi). el introduce termenul de cultură materială. efortul de ridicare a spiritului românesc la scară universală vor fi două din coordonatele enciclopedistului care a ilustrat plenar “setea de monumental. Odobescu a stabilit graniţa dintre amatorism şi arheologie. indică o serie de interogaţii asupra raportului istorie-arheologie ş. aspecte nebuloase din istoria românească. muzica. şi mai ales pentru o naţie ca a noastră. Deosebirea dintre archeolog şi anticar. în lucrări concepute şi redactate. cercetare fundamentală pentru profilul istoriografic al lui Al. arhitectura.. în plină epocă a istoriografiei romantice. Interesante şi cu o valoare cronologică sunt. Din multe puncte de vedere. La acelaşi nivel se ridică şi opţiunile sale asupra abordării temeinice a domeniului ştiinţelor auxiliare./ unele cuestiuni istorice mai importante/. invocatul articol debutează cu afirmaţia: “Studiile istorice pentru orice popor în general.a. Odobescu să-şi exprime. ce-şi datorează astăzi existenţa şi privilegiile sale politice. Bogdan Petriceicu Haşdeu (1838-1907) Viaţa. filologia şi traduceri istorice. administraţiunea.. totodată.” O lectură integrală a textului. . spre paguba ţărei. rolul ei ştiinţific. numismatica. Cantemir şi de unii reprezentanţi ai Şcolii ardelene. cu totul înlăturate. din care am citat./” ale cercetării istorice. iconografia. integrat în toată complexitatea lui în fenomenul civilizaţiei antichităţii. ca să amintim doar câteva secţiuni din Istoria archeologiei (editată în 1961). opiniile concentrate sub titlul unor secţiuni: Utilitatea. în spiritul istoriografiei savante şi critice. arheologia. Petriceicu Haşdeu îl plasează în sfera culturală europeană inaugurată de D. opinii avizate şi argumentate ştiinţific. anticipează spiritul maiorescian în abordarea istoriei realitate. Odobescu în domeniul cercetării istorice l-a constituit arheologia. nu poate să ignore sistemul teoretic asupra domeniului elaborat de Al. mai cu seamă de câţiva ani. O eventuală specializare.. Odobescu indică: epigrafica.. o piatră de hotar în programarea investigaţiilor istorice din România. Beneductinii. Datorită cercetărilor efectuate şi în urma unor riguroase investigaţii de teren. datorită concepţiei şi metodei. Pasiunea pentru instrucţie şi activitatea multilaterală. Articolul Studiile istorice în ţara noastră (1861) este considerat. istoriografia. cronografia. în afara fabulaţiei şi diletantismului. Metodele pentru expunerea arheologiei. De pildă. De altfel. şi nici guvernul. le vedem. trebuie să fie una din cele mai importante preocupări ale sale. ar fi de natură să ne pună în contact cu “/. nici publicul nu contribuiesc întru nimic a încuragia şi a stimula aceste studii de o gravă importanţă pentru instrucţiunea şi moralizarea poporului nostru. el făcând parte integrantă din aşa-zisa “generaţie enciclopedică”. domeniului i se oferea o bază de abordare ştiinţifică. Odobescu. Graţie prelegerilor de la Universitate.domeniul antichităţii clasice i-au permis lui Al. în mare parte vechilor ei drepturi istorice. Al. în concepţia autorului. Al. legislaţiunea. scopul şi tendinţele arheologiei. activitatea şi opera lui B.dacă ne gândim doar la Lucrări de diplomatică asupra documentelor medievale. abordează fenomenul social. diplomatica. care ar fi putut elucida. literatura. Definiţiunea archeologiei. de grandios”. Din nenorocire la noi. Istoriografia naţională a stabilit deja că aportul fundamental al lui Al. Prin unele capitole din Istoria archeologiei . Odobescu. Mabillon şi Muratori . concentrate sub titlul Istoria archeologiei. chiar şi la ora actuală în arheologie.cărturarul fundamentează cercetarea evului mediu românesc pe baze ştiinţifice europene.

Face parte dintre membrii unor academii străine (St. Haşdeu este directorul la Arhivele Statului şi preşedinte la Ateneul Român. Nomenclatura. Intinderea teritorială. pentru existenţa şi activitatea lui B. Este perioada în care vor apărea Ioan Vodă cel Cumplit (1572-1574). sub titlul Reacţiunea omului contra naturei. cercetare monografică fundamentată pe valorificarea izvoarelor. Fiul lui Al. Foiţa de istorie şi literatură (1860) şi Din Moldova (1862).. ductul istoriografic al lui B. în anii 1872-1873. în concepţia celui care a întemeiat publicaţia Columna lui Traian. Aici este profesor de istorie. B.P. Deceniul 8 al secolului trecut este sinonim. prezentată de enciclopedist într-o unitate conceptuală. în 1877 va fi ales membru al Academiei Române.P. în mod deosebit. Haşdeu. In 1876 ajunge director la Arhivele Statului. treptat. Istoriografia a beneficiat. “setea de origini”. glosologie. cu perioada unei recunoaşteri unanime a operei enciclopedice.P. München etc. Problematica istorică predomină în aceste publicaţii. după cum a remarcat Mircea Eliade. 1860). în tinereţe. In 1875 va fi editat volumul II. bibliologie.Efortul de-a pătrunde în universul unei opere enciclopedice. în consonanţă cu cuceririle europene ale 45 .P. Textul Istoria (Foiţa de istorie şi literatură 1. densa prefaţă la Istoria critică a românilor ne pun în contact direct cu o metodă şi concepţie modernă. B. Haşdeu şi-a expus opiniile asupra istoriei. care cuprinde trasarea unor direcţii clare de cercetare din partea celui ce a insistat cu aplicaţie şi sistem asupra ştiinţelor auxiliare ale istoriei şi a fundamentat cercetarea slavisticii.) şi de realizările ştiinţelor naturii. geografie şi statistică la Şcoala Reală Centrală. într-o emulaţie animată de spirit critic şi de efortul de-a fixa istoriografia în universul ştiinţelor auxiliare. In spiritul tradiţiei enciclopedice facilitată de filonul cultural romantic.P. Petersburg. la lucrările fundamentale de mai târziu. publicaţie direcţionată pe editarea izvoarelor istoriei naţionale. de aportul unor ştiinţe auxiliare (diplomatică. eminentul savant român va fi. Numeroase sunt lucrările şi momentele în care B. N-a ocolit aspecte din problematica economică.P. unde investighează urme culturale româneşti. volumul I din Istoria critică a românilor. New York). Experienţa culturală şi ştiinţifică a perioadei va duce. bibliografie etc. edit or la Arhiva Istorică a României (1864-1868). fascicula I. manifestându-se ca un partizan al Unirii. care derivă tocmai din diversitatea ei. Haşdeu. Haşdeu s-a remarcat printr-o concepţie. Viena.fără să lipsească întru totul viziunea romantică asupra eroului. chiar editorul celui care a scris Răzvan şi Vidra. metodă şi expresie literară în congruenţă cu realizările europene ale domeniului. Sinteza. justifică o scurtă privire asupra biograficului în cazul lui B. Integrat într-o operă enciclopedică. pe firul preocupărilor despre origini (fiind influenţat de Charles Darwin şi de Herbert Spencer). a căror trăsătură comună este. Foaea de istorie română (1859). De altfel. partea de Introducere din Arhiva Istorică a României şi. Haşdeu editează periodicele România (1858). In cadrul prelegerii vom aborda doar unele aspecte ale interesantei problematici. Haşdeu (membru al Societăţii Academice Române) urmează liceul la Chişinău şi Harcov. unde va audia şi cursuri la facultatea de Drept şi Litere. cercetează monumente istorice la Londra. în contextul abordării civilizaţiei universale. Din 1858 se stabileşte la Iaşi. Pământul Tării Româneşti (Volumul I. arheologie. Republica oamenilor de cultură va primi cu interes. Acţiunea istoriei). Efectuează călătorii de studii în străinătate. Originile urbane.

desluşirea lor în parte şi. pentru care nestatornicirile deosebitelor neamuri sunt simplicele strămutări ale punturilor. Haşdeu celor care s-ar dedica studierii istoriei: 1) sincronismul evenimentelor. 4) onestitatea citării unui fragment (şi valoarea lui “apud”).T. Haşdeu. de la “părintele istoriei”. modernul Buckle când rezumă legile universale în codul civilizaţiunii engleze. disvoltărei. 2) necesitatea existenţei mai multor date în abordarea sincronică a evenimentelor istorice. poate fi abordată şi în investigaţia istorică. Haşdeu în Istoria critică a românilor ar putea fi abordat şi din altă perspectivă a cunoaşterii. către istoria cărora vom aplica complexul ştiinţelor bio-sociale. 3) dovezile cu valoare de izvor (“fântână”) trebuie să fie aproape de locul şi timpul desfăşurării evenimentului. 7) raportul dintre adevărul original şi interesul de moment în cercetare. şi ne place şi. în afara cărora “/.” Istoria critică a românilor ne oferă.P. Luând drept ţintă secolul XIV. 5) valoarea supremă a izvoarelor verificate (“fântâni scuturate”). la graniţa dintre romantism şi pozitivism. 9) legea universală. specifică naturii omeneşti. abordată într-un vocabular simplu dar convingător: “/. Bibliografie .domeniului: “Istoria este criteriul legilor naşterei.. clădirea edificiului. şi opţiunile sale asupra rolului providenţei (pe care o înţelege numai în raport cu existenţa omului).. putem concluziona că suntem în faţa unui model definitoriu pentru tradiţia istoriografică românească. a pledat în calitate de cercetător pentru publicarea izvoarelor./ răspândi câteodată o vie lumină asupra unei chestiuni istorice.. sub acest aspect. peirei şi renaşterei a popoarelor. Preţioase şi cu valoare paradigmatică sunt criteriile recomandate de B. în fine. 8) incompatibilitatea provincialismului şi fanatismului cu cercetarea ştiinţifică. dacă ar fi să avem în vedere numai valoarea criticii istorice şi studiile interdisciplinare. încă din părţile introductive. producători de o mai mare circulaţiune şi. Michelet) şi admirator al geniului poporului (exemplul lui Jakob Grimm fiind eclatant). 10) şansa istoriei de a “/. prin urmare. Prefaţa la volumul II din Istoria critică a românilor este. pornind de la înlănţuirea firească a faptelor. slăbirei. deoarece “In scrierea istoriei sunt trei operaţiuni succesive şi neînlăturate: culegerea datelor.. la toate acestea. benefică unei concepţii şi metodologii istiografice.” B. Herodot până la cărturarul englez H.. opera noastră va fi totuşi până la un grad o prizmă generală a romanităţii şi chiar a Europei orientale.P. 6) semnificaţia textului şi contextului temei abordate şi rostul redacţiei textului original. abordarea realităţii şi “necunoscutul recunoscibil” se întretaie. în spaţiu şi timp şi ale părtăşirei ce toate aceste faze o au întru necontenitul progres al omenimei./ nu există nici o autoritate în istorie. creşterei. ataşat de ideea progresului societăţii (în spiritul lui J. o impresionantă paletă istoriografică. ale căror rezultate s-ar aplica în cunoaşterea istorică.... Buckle./ Ne place anticul Erodot când reuşeşte a cuprinde istoria lumii în naraţiunea unei scurte expediţiuni a persului Dariu contra sciţilor.” Enciclopedistul declară care este filonul de aur al volumului I: Istoria teritorială a Tării Româneşti. în care metoda experimentală./. mai mult.P. de o vieaţă mai putinte.” Evident. arsenalul istoriografic propus de B. Dacă mai adăugăm./”.

1889-1891 (ed. pasiunea pentru o istorie mai explicativă etc. Este şi momentul în care 47 . Ediţie îngrijită şi studiu intoductiv de Grigore Brâncuş. Ediţie Al. Haşdeu). I-VI.1) Frederich Kellog. Sibiu. 47-55. Bucureşti. scrierile şi acţiunile politice ale generaţiei romantice va fi ilustrat de societatea culturală şi politică “Junimea” din Iaşi. sunt. Braşov. Din 1867 va edita revista Convorbiri literare. a II-a). interesul faţă de problematica social-economică. 1999.Odobescu. mediului şi momentul istoric. la legile naturii în efortul lor de-a descifra mecanismul social. Rolul “Junimii” şi al “Convorbirilor literare” în afirmarea noului spirit istoric Ductul istoriografic românesc din a doua jumătate a secolului al XIX-lea mărturiseşte interesante ecouri pozitiviste.. 197213 (B. 1993-1994). AFIRMAREA SPIRITULUI CRITIC IN ISTORIOGRAFIE O abordare a problematicii încetăţenirii spiritului critic în istoriografia românească. ci condusă de anumite legi. în care ridică şi problema sociologiei (cu cele două ramuri: (statistica şi dinamica). 179-195 (Al. abordarea istoriei ca o disciplină ştiinţifică. cercetările englezului John Stuart Mill (1806-1873) în care propune divizarea ştiinţelor în ştiinţe ale naturii şi ştiinţe ale spiritului (aici era inclusă istoria!). Căci aplecarea mai atentă asupra istoriei civilizaţiei. nu poate să ignore cadrul european al culturii şi ştiinţei.. pp. dacă ar fi să ne gândim la “moda Buckle” în cadrul societăţii “Junimea”. în ultimă instanţă. ignorând faptul că societatea era mult mai complexă decât biologia ori fizic. importanţa acordată influenţei mediului asupra omului. a stârnit o puternică opoziţiei în rândul unei părţi a intelectualităţii.a. Divorţul de ideologia. în mod exagerat. 2) Pompiliu Teodor. Dima. 1961. fără de care nu poate fi înţeleasă şi afirmarea spiritului critic în istoriografia românească. Odobescu). efortul de explicare al fenomenelor sociale prin influenţa triplă a rasei. Intâie lecţiune. Istoria archeologiei. dezvoltarea şi influenţa filosofiei pozitiviste. Bariţiu). 1876-1894 ş. în efortul istoriei de-a deveni o ştiinţă a umanităţii. una din cele mai importante publicaţii din istoria presei româneşti moderne.P. după cum era de aşteptat. datorat lui Hippolyte Taine (1828-1893) prin Les origines de la France contemporaine. 115-129 (G. Bucureşti. tangenţele cu ştiinţele naturii. “Teora”. * 3) G. în care cercetează din punct de vedere sociologic problemele istorice.Bariţiu. a cărei dezvoltare nu este întâmplătoare. întemeiată de August Comte (1798-1857) prin Cours de philosophie positive (1830-1842). op. cit. Evoluţia accentuată a ştiinţelor. pp. în congruenţă cu progresul intelectual al societăţii. Studiu introductiv la această ştiinţă.cit. 4) B. într-o epocă în care se înregistrează o dezvoltare particulară a domeniului (de la romantism la criticism). I-III. “momentul pozitivist” Thomas Henry Buckle (18211862) cu a sa The History of Civilisation in England) (redactată în 2 volume). op. 5) Al. întemeiată în 1863. interesul constant al istoricilor faţă de economie şi societate. Insă. curentul care a apelat. Haşdeu. rămân aspecte interesante ale culturii şi ştiinţei europene.P. Istoria critică a românilor. Părţi alese din istoria Transilvaniei pe două sute de ani în urmă. consecinţele pozitivismului în cultură românească.

critica literară şi mecenatul cultural profesate de acesta trimit indiscutabil la “Junimea” şi la Convorbiri literare. dovedind interes pentru calitatea şi nu faţă de cantitatea producţiei literare. în familia lui Ioan Maiorescu alias Trifu (eminentă personalitate a generaţiei de la 1848). în acelaşi timp. la Craiova şi Braşov. Jules Michelet. în 1859. engleza. Din acest unghi al problematicii. Maiorescu va fi director la Gimnaziul central din Iaşi. studiile şi textele publicate în Convorbiri literare şi problematica seratelor de la “Junimea” au criticat. Să ne reamintim că. respectiv membru al Academiei Române (din 1867). Maiorescu s-a dovedit. Ferdinand Lassalle ş.. la Paris. după temeinice studii în ţară. împotriva neadevărului. Articolele. continuatori ai Scolii ardelene). franceza şi italiana). fără să ignore limbile moderne (germana. Maiorescu va urma cursurile gimnaziului academic din Viena (din 1851). Henry Th. Născut în 1840. prin scris. în care va aborda mai ales istoria republicii romane. mărturiseşte reale disponibilităţi asupra domeniului onorat de Hegel. Urmează epoca studiilor universitare la Paris şi Berlin. respectiv aspecte ale dezvoltării economice şi sociale. Câteva date despre viaţa. junimiştii s-au pronunţat contra exagerărilor romantice şi ale naţionalismului (ilustrat în domeniul istoriei şi filologiei de latinişti. Urmează examenul de licenţă în drept. Au luptat. dar au dovedit fidelitate pentru domnia lui Carol I de Hohenzollern. dovedind certe înclinaţii pentru studiul filosofiei şi temeinice cunoştinţe clasice. Preocupările istorice nu sunt străine de sfera de influenţă maioresciană.a.Buckle. După întoarcerea în ţară. practicile politice şi realizările culturale ale generaţiei de la 1848-1849. Ajunge membru correspondent al “Societăţii filosofice” din Berlin. junimiştii au contribuit la ridicarea culturii româneşti la scară continentală. către istoria civilizaţiei (sub impulsurile evoluţionismului de sorginte engleză). la Victor Cousin. Titu Maiorescu (1840-1917) Dacă sub aspect istoriografic. cu toate că filosofia şi literatura rămân principalele coordonate ale intereselor sale intelectuale. Lecturile din epocă trimit. Criticul literar şi omul politic T. Cu toate că au fost etichetaţi nu o dată cosmopoliţi. Susţine un strălucit bacalaureat în 1858. îndeplineşte rolul de Mecena al “Junimii” şi a fost geniul tutelar al Convorbirilor literare. în sfera politicului. Au avut rezerve faţă de Constituţia din 1866. numele lui Titu Maiorescu este raportat constant la Istoria contemporană a României. de cele mai multe ori. la Giessen. trădând apetitul faţă de istoria civilizaţiei. junimiştii s-au dovedit a fi conservatori. activitatea şi opera criticului care l-a consacrat pe Mihai Eminescu vor fi în favoarea înţelegerii mai nuanţate a ductului istoriografic ilustrat plenar de una din cele mai autorizate voci ale poporului la cumpăna dintre două secole. cu teza De philosophia Herbarti. respectiv contra ideologiei romantice. ministru şi prim ministru de orientare conservatoare. care funcţiona ca anexă la Academia Teresiană. Va fi deputat. adeptul cercetării istoriei contemporane a României. considerând că procesul democratizării ţării (după model occidental) nu ar corespunde stadiului în care se găseşte societatea românească şi civilizaţia propusă de aceasta. sub raport spiritual. Doctoratul în filosofie. Pe de altă parte. în mod evident. susţine în acelaşi timp cursuri la Universitate (din 1862). Georg Gervius. în direcţia metodei şi concepţiei critice. superficialităţii. urcat pe tron după răsturnarea lui Alexandru Ioan Cuza. Herbart şi Fichte.istoriografia păşeşte. cu teza Du régime dotal. T. T. peremptorii sunt . odată cu critica literară.

cu “o istorie./ mai marea siguranţă a cercetării faptelor”. După ce pune sub semnul întrebării afirmaţiile pline de controverse ale lui Cicero.la T..” O abordare cu aplicaţie şi sistem a metodei.G. J.. Macaulay. Maiorescu. I (1866-1867) şi IV (18881895). controlarea exactităţii se face de la sine şi eventualele rectificări se produc mai uşor. Proiectată în şase volume. depunând eforturi “/. De pildă. Sauvigny. Maiorescu la instituirea spiritului critic în istoriografia românească modernă. aceea în care eşuase”.. In esenţă. în dezvoltarea culturală a unei ţări. Hegel. De fapt. fiind adeptul dezvoltării instituţiilor moderne în raport cu fondul tradiţional al poporului român. Insă. Maiorescu s-a împotrivit transformărilor radicale ale societăţii (în sensul conceptului din secolul al XVIII-lea). T. Concepţia şi metoda lui T. fără să ierte autori mai apropiaţi (cronologic). Maiorescu conchide: “Respectarea obiectivităţii întrucât este omeneşte cu putinţă a fost pentru subscrisul înlesnită prin faptul că expunerea sa.).paginile adunate în Prefaţă (la Discursuri parlamentare). de la origini până în timpurile contemporane (Geschichte der Rumänen = Walachen = seit Ihrer Ursprung bis auf unsere Zeiten). Forma de redactare şi. aşa cum a opinat N. Cato. avem de-a face. al cărui scop didactico-moralizator este evident. După opinia lui T./ pentru îndeplinirea lor prin creşterea fondului”. F. Ch. cum erau bunăoară H. Bucureşti. Tocmai acest folos creşte cu apropierea evenimentelor”. editată în Anuarul Gimnaziului şi Internatului din Iaşi.B. era o parţială punere în practică a planului de-a redacta o istorie consacrată poporului român. în cheia ideilor europene de după Revoluţia franceză şi pornind de la concepţiile specialistului romantic în istoria dreptului. redactate sub indiscutabila influenţă a lui Henry Th. conţinutul disertaţiei. după un timp. Maiorescu trebuie să investigheze în mod indiscutabil cele două prefeţe la Discursuri parlamentare.. având în vedere şi “/. von Müller. Manolescu. Căci formaţia intelectuală la T. nu putem omite disertaţia Pentru ce limba latină este chiar în privinţa educaţiei morale studiul fundamental în Gimnaziu?. aşa cum se vede alcătuită de la început ca o însoţire şi un adaos la discursurile parlamentare. Omul politic se dovedeşte adept al evoluţionismului istoric. Herder ş.W. urmăreşte întâmplările mai ales pe temeiul repercutării lor în corpurile legiuitoare şi în întregimea mişcării constituţionale. Maiorescu trimite la ideile Restauraţiei europene. trădează nu numai o solidă cultură clasică ori admiraţie pentru antichităţile lumii latine ci şi lecturi sistematice din cărţile esenţiale ale Luminilor (Ed. susţinând că veridicitatea în redarea istoriei realitate este în raport cu calitatea de participant la evenimente: “Trăind încă autorii lor şi în orice caz mulţi martori oculari. seria de Discursuri parlamentare va fi utilizată de critic şi omul politic în alcătuirea Istoriei contemporane a României (1866-1900). în mod deosebit. concepţiei şi expresiei literare sub raport istoriografic . ale liberalismului timpuriu şi ale romantismului (Joh. formele dezvoltării trebuie să izvorască dintr-un fond care reprezintă nivelul culturii poporului. Buckle cu The History of Civilisation in England (I-II. criticul de la “Junimea” va accepta “formele”.F. 1857-1861). Din acest punct de vedere se observă o apropiere de G. în spiritul preconizat de F. problema obiectivităţii în cercetarea istorică îi permite lui T. Când prezrntăm contribuţia lui T. Sauvigny şi de evoluţionismul francez. Gibbon de pildă). IV. Ch.Maiorescu în sfera istoriografiei rămân în 49 . 1904).a. aceea la care luase parte. Treischke ori T. Maiorescu o serie de consideraţii. Intr-un astfel de context cultural şi politic înţelegem de ce T.

Cum să răspundem noi la aceste aşteptări? Stiinţa istoriei (dacă putem numi istoria o ştiinţă) este aproape părăsită în generaţia de astăzi. Maiorescu ridică importanţa şi utilitatea editării documentelor: “De însemnătate ar fi mai ales publicările de documente. Dar când este vorba de o anumită publicare de documente precum sunt cele încercate la noi. după cum rezultă din volumul Literatura română şi străinătate (1882). găsim o critică neistorică şi contradictorie. Petru Maior şi Magazinul istoric de Laurian şi Bălcescu. dovedindu-se adept al fracţiunii liberale (conduse de C. sau cel puţin completă în înţelesul de a ne da toate documentele principale privitoare la cutare epocă sau la cutare obiect special din istoria română /. după Sincai. Fără îndoială că orice document autentic privitor la istoria română are preţul său. omul politic.. Din cauza opiniilor sale politice. Gheorghe Panu (1848-1910) De orientare junimistă. în concordanţă deplină cu evoluţionismul secolului al XIX-lea .. pe lângă exactitatea ei. Sub aspectul formaţiei istorice.” Dar să dăm cuvântul autorului: “Două lucruri aşteaptă străinii şi sunt în drept să aştepte de la ştiinţa română: istoria patriei noastre şi cercetarea limbei noastre materne. După nişte începuturi care promiteau.. întreprinse de unii şi de alţii. sau completă în înţelesul cel larg de a ne da toate documentele din acea arhivă privitoare la români. T. Panu a beneficiat de pregătire superioară la “École des hautes études” din Paris (începând cu 1874) şi la Bruxelles.. Maiorescu la dezvoltarea istoriografiei româneşti. fie că este neexact şi trebuieşte combătat. fie că este adevărat şi trebuieşte primit ca temei pentru cele ce spune. Gh. neîntemeiate la adresa producţiei istoriografice contemporane. Aici va primi doctoratul în Drept şi se va mişca în cercurile Internaţionalei I. Dacă ni se înfăţişează d. Aportul lui T.a oferit posibilităţi de afirmare spiritului critic în domeniul cercetării istorice.. dacă meritul celor mai multe nu ar fi aşa de redus prin lipsa lor de sistem şi uneori chiar prin lipsa de seriozitate. Spre sfârşitul vieţii va ajunge în tabăra conservatorilor. în paginile căruia încearcă să răspundă care ar fi contribuţia românilor la “/./ comoara generală a cunoştinţelor omeneşti. mişcându-se între Restauraţie şi filosofia hegeliană a istoriei. Dimitrie Onciul şi Nicolae Iorga. După aprecieri severe şi. să îndeplinească neapărat o condiţiune esenţială. Lumina erau în drept să o aştepte românii de la cele două universităţi. să fie completă. în Bucureşti şi în Iaşi /. intră în conflict cu gândirea junimistă şi cu Titu Maiorescu. Viaţa politică românească din deceniul 8 al secolului trecut îi înregistrează prezenţa. Din acest unghi de vedere prefigurează contribuţia lui Gheorghe Panu şi anunţă viitoarele cercetări ale lui Ioan Bogdan. uneori./”. înfiinţate în oraşele lor de căpetenie. această publicare trebuie. Rosetti) şi manifestând vădite simpatii faţă de mişcarea socialistă. o publicare de documente din vreo arhivă sau bibliotecă străină.A.. fără a căror păzire publicarea îşi pierde cea mai mare parte a folosului ei. lucrarea noastră a amuţit cu desăvârşire pe acest tărâm. publicistul şi istoricul Gh. atunci sunt de păzit oarecari regule./”.concordanţă cu evoluţionismul secolului al XIX-lea.până la momentul Leopold von Ranke . Uneori.e. Păun mărturiseşte înclinaţii faţă de .

Taine. 8-11. VIII.. ci urmărită cu luare aminte. evident de pe poziţii critice. Panu la afirmarea spiritului critic în istoriografie nu poate să ignore Cercetări asupra stărei ţăranilor în vremurile trecute./ divinul adevăr şi varietatea istorică/. dar chiar şi cei ce sunt afară din el. spiritul junimist îşi găseşte în publicist şi istoric un aderent convins: “De multe ori o generaţie se înşală asupra propriilor sale idei şi crede că ceea ce urmăreşte este cu totul deosebit de ceea ce a urmărit generaţia dinaintea ei.P. Aug. Aug. In congruenţă cu aceste afinităţi. O succintă prezentare a contribuţiei lui Gh.necercetând lucrurile mai adânc. cel puţin pentru prima etapă a activităţii (după întoarcerea în ţară). ca o reacţie generală a opţiunilor junimiste faţă de generaţia romantică şi liberală (pentru modul în care interpreta istoria realitate a României). 1874) cât şi opiniile critice asupra lucrării Istoria critică a românilor.” Gh.P. Haşdeu. După ce apreciază că evoluţia istorică a unui popor “/. Hyp./”. reprezentative pentru ideologia Junimii. legătura pare că se rupe între o generaţie şi cealaltă. cu Şcoala nouă. studiată în deosebitele ei faze”. Panu abordează. tezele lui Gh. Bucureşti. şi interpretate ca atare. în mod practic. Buckle. redactată de B. duce mai departe mişcarea cea veche. Haşdeu. ea nu mai ia seama că acelaşi spirit o însufleţeşte şi.. că fără să ştie.Guizot.B. respectiv Cronicarii Moldovei şi istoricii români din Austria. trebuie înţeles aportul lui Gh. Gh. iau faţă cu trecutul o simplă neînţelegere de cuvinte sau chiar schimbarea de metodă drept un nou şi puternic avânt al spiritului. chiar dacă nu în totalitatea lor. contribuţia cronicarilor români în epoca Luminilor la dezvoltarea istoriografiei. Les classes rurales et le régime 51 . In congruenţă cu opiniile sale. Recherches sur quelques problèmes d'historire şi Henri See. Criticile vehemente îndreptate asupra concepţiei şi metodei în cercetarea istorică dovedite de “Şcoala nouă” vizau.a. în întreaga ei desfăşurare. Inşelăciunea vine de acolo că cu lăsarea formelor vechi şi întrebuinţarea altor nouă. în bucăţi deosebite.. şi sfârşind. prin aplicarea unor judecăţi de valoare într-o cheie prea modernă asupra evenimentelor din secolele anterioare şi chiar prin afirmaţii fără acoperire documentară.. O privire de ansamblu asupra citatului studiu. ductul lor istoric ar păcătui printrun naţionalism..Thiers). fixat în tipare spirituale junimiste. în speţă faţă de formula “criticistă” lansată de B. Panu subliniază opticile diferite cu care generaţiile pot interpreta un fenomen istoric ori altul. Haşdeu. Panu în domeniul scrisului istoric. definitoriu este pentru concepţia. De altfel. Cauzată de răscoala ţăranilor din 1907. începând cu partea introductivă. De altfel. Acelaşi spirit al şcolii vechi o însufleţeşte (însoţită de Incheiere) ne pune în contact cu ţesătura de idei istoriografice. fiindcă drumul pe care a plecat este croit de ea şi mijloacele ce le întrebuinţează ei sunt deosebite. Panu merită a fi reţinute. lucrările lui B.P. lucrarea avea drept model interesanta viziune istorico-socială a istoricului Fustel de Coulanges. în paginile cărora nu întâlneşte “/. H..H. Preocupate peste măsură de aceste forme./ nu trebuie cercetată numai de la întâmplare. Spencer ş. Conte.ideologia Restauraţiei (Fr. metoda şi expresia literară a lui Gh. Panu articolul Studiul istoriei la români (Convorbiri literare.. luând parte lucrătoare. fără să renunţe la lecturile din scrierile lui Th. Macaulay. Ad. 1910. In această greşeală pot cădea nu numai cei ce sunt în mijlocul curentului. îndată ce se pot ridica peste măsura ideilor obişnuite a acelui timp şi îndată ce. Concepute ca o reacţie la modul de gândire şi de înţelegere a istoriei de către reprezentanţii generaţiei romantice şi liberale. T. Thierry.

populată cu o serie de personalităţi interesante pentru viaţa politică şi culturală românescă începând cu deceniul 8 al secolului al XIX-lea.domanial en France. Aici trebuie să găsim semnificaţia vo lumelor Amintiri de la Junimea din Iaşi. beneficiind de un comentariu subţire. editată in 1884. Cu anesarea tuturor documentelor relative la chestiune. Ateneul roman) şi se va număra printre fondatorii Muzeului Naţional de Antichităţi (1864) şi ai Academiei Române (din 1866). Dacia. 1893.. totuşi. Paris. va desfăşura o îndelungată activitate didactică. interpretate prin prizma istoriei culturii din secolele XVIII-XIX. este folositoare chiar şi astăzi în cercetarea ştiinţifică. dacă ţinem seama de felul cum justifică drepturile istorice ale clasei boiereşti. Urechia va fi ales. la granita dintre feudalism şi modernism.A. Panu prezintă un punct de vedere conservator. amendat nu intru totul justificat de T. Cu o scurtă introducere cuprinzând note din istoria culturei naţionale anterioare secolului al XIX-lea şi cu numeroase facsimile de documente. 1892-1901. considerată contribuţia sa fundamentală în domeniu istoriografiei. IIV. pentru ca specializarea să o efectueze la Paris şi Madrid. investigaţia asupra raportului misionarului catolic în Ţările Române din secolul al XVII-lea. Ar fi suficiente două exemplificări. . V. Istoric. Vasile Alexandrescu Urechia (1834-1901) Profesor de istorie la Universitatea din Bucureşti. autografe etc. în general. în domeniul literelor şi filosofiei. După întoarcerea în ţară. respectiv debutul domniei lui Grigore al III-lea Ghica) şi sfârşeşte cu 1821 (anul izbucnirii mişcării revoluţionare a lui Tudor Vladimirescu). faţă de chestiuni social-economice Gh. Orizontul istoriografic propus de Gh. este o colecţie de documente. Istoria şcoalelor de la 1800-1864.A. V. În fond. datorită meritelor culturale şi ştiinţifice. scriitor şi om politic. Membru activ la Liga culturală. respectiv Portrete şi tipuri parlamentare. Maiorescu în volumul Literatura romană şi străinătatea pentru contribuţia sa ştiinţifică la dezvoltarea scrisului istoric. Urechia pentru efortul depus în publicarea unor volume cu documente privitoare la şcolile din mediul rural şi. fiind chiar preşedinte al Secţiei literare (1888) şi istorice (1892). Bucureşti. A editat mai multe publicaţii (Opiniunea. Zimbrul şi Vulturul. în care reînvie cu mijloace specifice genului atmosfera de la "Junimea" ori viaţa parlamentară. Istoria românilor de la 1774-1821. de ecourile gândirii liberale. la instituţiile educative. predând istoria şi literatura română la Universitatea din Iaşi (1862-1864).A. începând cu 1774 (care desemnează pacea dintre Rusia şi Turcia încheiată la Kuciuk-Kainargi. Urechia va invăţa la Piatra Neamţ şi Iaşi. în general. Un astfel punct de vedere nu este lipsit. care acopera o perioada de aproape 40 de ani din istoria romanilor.A. Bibliografia lui V. Panu cuprinde şi scrieri memorialistice . Ateneul român şi la Societatea macedo-româna. pentru a justifica această opţiune: Şcoalele sătesci din România. V. Istoricul lor de la 1830-1867. Istoria învăţământului din Romania şi cercetătorii domeniului trebuie să-i fie recunoscători lui V. Urechia a îndeplinit prin verbul său înaripat şi datorită scrierilor redactate (istorie. Asupra acestei problematici şi.A. 1908. literatură etc) la prepararea spirituală pentru unirea românilor într-o singură ţară.Urechia mai include o cercetare cu caracter monografic asupra arhimadritului Vartolomei Mazareanul (1720-1780). printre membrii corespondenţi ai Academiei spaniole şi ai Institutului entografic din Paris.

printre elevii şcolii de la Trei Ierarhi. exemplificat prin momentul Titu Maiorescu.D. Se va număra. vor fi de natură să explice substratul demersurilor istoriografice.. ori de câte ori este nevoie.I. la care cercetătorii domeniului se intorc. 2) Pompiliu Teodor. pp. Totodată. Fenomenul de afirmare a spiritului critic în istoriografia românească din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. cit. Bucureşti. 1904. 215-222 (T. Memoriu asupra perioadei din istoria românilor de la 1774-1786 insoţit de documente cu totul inedite . modernă şi în cheie europeană asupra momentului. din 1861. în pensioane ( al tatălui şi a lui Constantin Athanasiade). Afirmarea spiritului critic în istoriografie (II) A.D. Xenopol. Marcat de atmosfera romantică din capitala Moldovei. în persoana lui Al.Marco Bandini.Xenopol învaţă. Istoria românilor. Cele câteva repere biografice asupra lui A. 4) Idem.D. Xenopol se va contura şi din conactul cu istoriografia romantică franceză şi cu fondul romantic al culturii moldovene (influenţată substanţial de spiritul lui M. nu în ultimul rând. şi. Efortul de sinteză. cursul de la facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti. III. pe care le fixăm în continuare. format din 14 volume completate cu documente inedite. op.Xenopol (1847-1920) “Teritoriile” istoriografice ilustrate magistral de A.A. 255-276 (Gh.Urechia. text cunoscut sub denumirea Codex Bandinus (tipărit in 1895). sensibil marcate de sinteza istorică. Urechia.Bărnuţiu. Discursuri parlamentare. 55. Xenopol va fi perioada 53 . pp. Critice. Rottek).Xenopol. Căci. în 1877. noua viziune istorica modernă.. filosofia istoriei promovate în majoritatea cazurilor îi vor conferi lui A. nutrite de universul spiritual propus de Karl W. op. scrisul istoric românesc va primi statut de talie europeană.D.Kogălniceanu şi de ideile liberale ale lui S. Xenopol aura unui mag (în sensul cel mai nobil al cuvântului). justificativă. metoda şi expresia literară a ductului său istoriografic. 1893 etc. Panu). Bibliografie 1) Frederich Kellog. Născut în familia funcţionarului Dimitrie Xenopol şi a Mariei Vasiliu. Maiorescu). Fundamentală pentru formaţia intelectuală a lui A. 1915. Fr.D.Xenopol în cultura României. au avut la bază două evenimente politico-administrative de excepţie: unirea Moldovei cu Muntenia în 1859 (când a fost ales un singur domn. interpretat ca un preludiu necesar al înfăptuirii unităţii statale româneşti. prin concepţia. A. ulterior la liceul Academiei Mihăilene. cit. închegarea României moderne presupunea o sinteză istorică.D.Scott. 59. Gheorghe Panu şi V.D.A. Bucureşti. A fost coleg cu V.Guizot şi romanele lui W.Volney. Profilul intelectual al lui A. 77. IV.D. viziunea modernă şi de filosofia istoriei. * 3) Titu Maiorescu.Cuza) şi cucerirea independenţei de stat a României. după obiceiul vremii. tânărul studios va parcurge scrierile lui C-tin Fr. 1886-1907 (Literatura română şi străinătate). va inregistra un adevărat "clou spiritual" prin opera lui A. Bucureşti.

D. ce nu au mai fost şi nu vor mai fi niciodată. dar nu mai puţin adevărat. fără să fie neglijate domeniile pozitiviste./. Lecţiunea de deschidere (tipărită şi în Convorbiri literare. unde disciplinele umanistice erau sistematic promovate. Cursul de istoria românilor. ceea ce întîmplă mai . în deosebire de faptele vieţii de toate zilele. Să vedem în ce măsură o vom putea asalta şi cuceri? Încă de la începutul textului. sau dacă am aplica principiile care dau samă de producerea artei plastice la greci. că faptele istorice nu se reproduc niciodată./ Dimpotrivă. Extrem de importantă rămâne anexa la Geschichte der romanischen und germanischen Völker von 1494 bis 1535 (1824).Zur Kritik neuerer Geschichtschreiber. din 1867. întors la Iaşi. la dezvoltarea extraordinară a muzicei în secolul nostru? Orice fapt istoric conţine asupra celui trecut un plus sau un minus. început la 1 octombrie 1883. va marca nu numai un moment in cariera profesorului ci şi în evoluţia istoriografiei naţionale. unde a primit “ Magna cum laude”. Este de remarcat. prin cursurile şi seminariile lui L. Aceasta ar trebui cunoscută şi descrisă.D.Draper. în 1871. ceea ce va genera o serie de interesante articole pentru Convorbiri literare. Înscris la Facultatea de Drept.D.E.Lecky. rămânând avocat până în 1883. Th. Din universul ideatical lui L.D. XVII.a.H.. În 1878 demisionează din magistratură. 8. desfăşurată sub forma unui proces evolutiv: de la ecourile naţionale şi liberale din istoriografia germană. Leopold von Ranke ş. cu ajutorul unei burse de la “Junimea”. 1883).von Ranke ş. Traiectoria spirituală a lui A.Guizot. Georg Gottfried Gervinus. în prelungirea formulei şcolii naţionale germane de istorie. D. potrivit căreia fiecare naţiune ar fi dominată de o idee fundamentală. la care se va adăuga judicioasa Cuvântarea festivă rostită la serbarea naţională pe mormântul lui Ştefan cel Mare la Putna. Aici va audia cursurile luiTh. J. Printr-o astfel de metodă va contribui la raspândirea în mediul românesc a ideilor pozitiviste..a.Xenopol s-a iniţiat în tainele criticismului. care face din acest soiu de fapte totdeauna împrejurări nouă. dar nu interpretată. influenţa benefică exercitată de ultimul istoric asupra lui A. Cu o astfel de pregătire. că ceea ce dă unui fapt caracterul seu de istorie. ne izbeşte o viziune nouă asupra metodologiei istoriei. este tocmai elementul osebitor.Buckle ş. Ernest Curtius. A. care nu renunţase cu totul la romantism şi liberalism.Xenopol înregistrează. A.Mommsen (iniţiindu-se in domeniul stiinţelor auxiliare ale istoriei).Xenopol. Totodată. Cineva o asemăna cu o adevărată “baricadă” în istoriografie. susţinut cu teza De societatum publicanorum Romanorum historia ac natura iuridiciali urmat de acela în filosofie la Giessen. Examenul de doctorat la Berlin.Xenopol cinste şi reputaţie în cercurile ştiinţifice europene şi naţionale. va audia şi cursurile de filosofie din cadrul Universităţii berlineze. W. Valoare paradigmatică are. americană şi franceză ( fără să fie neglijabil războiul de eliberare al germanilor contra armatelor lui Napoleon) la cristalizarea unor principii metodologice.a. îi vor aduce lui A. lecturi din istoriile civilazaţiilor şi din lucrări de Fr.Xenopol va practica avocatura (profesiune pe care o va raporta permanent la istorie). Este anul în care va intra în lumea învăţământului superior. prin filiera engleză. pornind de la perceperea “obişnuită” până atunci a domeniului: “Această înţelegere a istoriei este cu totul greşită pentru temeiul foarte simplu. tot în epoca berlineză. un plus în caz de propăşire.. la acest capitol. în congruenţă cu acest moment.studiilor universitare în Germania. cât ne-am înşăla dacă am voi să explicăm arătarea unui geniu ca Shakespeare prin condiţiunile care au făcut cu putinţă ivirea lui Dante.von Ranke şi-a însuşit teoria Zeitgeist.W.

deosebirile principale dintre natură (care operează cu spaţiul) şi iatorie. Aug. Pentru aceasta trebuie să căutăm nu a reînvia în mintea noastră formele unui trecut dispărut. în care a este elementul permanent al fenomenului.fixează o vastă problematică in istoriografie. pe când x cuprinde noutatea.D. în acelaşi text. scopul dublu al istoriografiei în epocăcercetarea sistematică a trecutului şi redactarea sintezei (după datele pozitive existente). prin reformele lui Jean Baptiste Colbert (1619-1683). mai mult un element nou./ ci numai cât de a regula în mod cu totul general purtarea noastră faţă de dezvoltarea istorică de până acum. obiceiuri. raportul intim dintr e istorie şi sufletul omenesc. legătura istoriei cu poporul (limbă. mişcarea socialistă etc). care n-ar mai fi putut să le aplice în condiţii total diferite. fixat de A. luminarea viitorului şi influenţa sufletului românesc (crearea emoţiei).Xenopol într-o cheie modernă. O astfel de viziune istorică modernă este exemplificată. considerat şi în perioada respectivă mai mult o artă decât o ştiinţă.Xenopol:”Scopul istoriei este astăzi nu reproducerea trecutului ci înţelegerea acestuia. cu exemple din realitatea geografică şi politică imediată ( situaţia Turciei şi Austriei. istoricul ieşean înclină pentru a doua alternativă. Încercând să ajungem de cealaltă parte a baricadei. expus cu claritate de A. se ridică problema schimbării modului de cercetare a domeniului.. Pentru a înţelege un lucru este învederat că nu poţi opera decât cu elemente adevărate. T. A.Xenopol “coboară” de la teorie la practică.obicinuit. J. cele două faţete ale istoriei şi diferenţierea dintre ele:”istoriamuză” şi “istoria ştiinţă”. adică ştiinţă ( care se bazeaza pe timp). pe când totalitatea ei lasă întotdeauna un spor în avutul omenirei.Xenopol prin formula a+x. în raport direct cu ţesătura de idei istoriografice din Lecţia de deschidere a cursului de Istoria românilor de la Universitatea de Iaşi. Ajunşi în vârful “baricadei”. în Franţa secolului al XIX-lea.Macalay. interpretată bineînţeles ca un domeniu al cunoaşterii. Era secolul când această ţară ar fi trebuit să stăvilească înaintarea ruşilor spre sudul Europei. Prin urmare nevoia descoperirii adevărului în cele trecute va fi ţinta supremă a istoricului.D. triplul ţel al slujitprului zeiţei Clio: înţelegerea prezentului.Michelet.” Textul lui A. Evident.D.D. şi în vederea celei viitoare”). În acest context se impune a preciza ţelul domeniului.B. prin care se deosebeşte de fenomenul trecut. incomensurabil. În raport direct cu scopul istoriei.. ne vedem obligaţi moralmente să reproducem paragraful final.” Această opinie asupra structurii faptului istoric este transpusă de A.D. legarea progresului domeniului de cercetarea sistematică a diferitelor categorii de izvoare. etc) ş.Xenopol ridică şi alte interesante probleme asupra istoriei. care ar merita discutată şi în alt context. pornind de la epoca de tranziţie (când literatura era confundată cu istoria şi invers). preferinţă culturală pentru care avea o serie de argumente bine gândite şi selectate. ne întâlnim cu o dezbatere inteligentă asupra scopului istoriei (“/. care înfioară prin gravitatea adevărurilor rostite: “ Dacă istoria însă in genere te face 55 . Ad. Raportul dintre cercetările restrânse ca întindere şi lucrările de sinteză.a. Fiecare faptă omenească istorică conţine deci reproducerea unor fapte anterioare. un minus atunci când lumea de îndărăt. pe firul evoluţiei istoriografiei. sau a poporului.Thierry. ci să descoperim în el ideile care conduceau viaţa omenirii.Thiers. ceea ce pentru fericirea neamului omenesc nu se manifestă decât în unele ramuri de dezvoltare. în care se găsea domeniul şi invocând autoritatea lui Barante.

ideile fundamentale din filosofia istoriei vor fi aplicate de A. Nu este deci mijloc mai puternic de a asigura traiul său îndelungat în omenire şi conlucrarea sa la izbânzile civilizaţiei decât studiul istoriei sale. Lucrarea care îi aduce reputaţia în domeniu. ediţia a III a în 14 volume.D. cu ordonarea efortului creator pentru sinteza istorică. una din concluziile istoricului incluse în textul Expunere pe scurt a principiilor fundamentale ale istoriei (Analele Academiei Române.D. ca o recunoaştere a meritelor ştiinţifice ale lucrării.). Prin acest demers. nu o dată.”Este. la Iaşi. Al.a. Metoda. fluxul unic al dezvoltării Ţărilor Române. De altfel. stabilirea unui echilibru între politic şi civilizaţie. 1910. 1893-1900.D. din care va apare primul volum în 1888. că:”Ştiinţa istorică are de dezlegat cu totul altă problemă decât aceea de a găsi legi generale cari ar scoate adevăruri din axiome. Paris. în eforturile dedicate teoriei istoriei.Xenopol a încercat să dovedească. când nu. Histoire générale du IVième siècle à nos jours.Zub ş. Conştiinţă în mişcarea ideilor istorice europene. respectiv două volume cu titlul Histoire des Roumains de la Dacie trajane.Teodor. A. va aborda în câteva rânduri filosofia istoriei.Xenopol nu numai în lucrarea în două volume Domnia lui Cuza Vodă.Xenopol va fi solicitat să redacteze şi două capitole la volumele III şi IV din renumita sinteză a lui Ernest Lavisse şi Alfred Rambaud. generalizat în formă de lege. Les principes fundamentaux de l’histoire. Ea constată existenţa faptelor. A. cu titlul Istoria românilor din Dacia traiană. Cele şase volume din sinteză vor fi publicate anual. nu ca inducţiunea care conchide de la unul sau mai multe fapte individuale cunoscute la acelaşi fapt. în 1900. intercondiţionarea şi interpătrunderea fenomenelor istorice pentru cele trei provincii. va cunoaşte şi redacţie românească. Bucureşti. I-XII. II. 1903 ci şi în Istoria partidelor politice în România. într-o singură imagine care prefigura desăvârşirea unităţii statale româneşti. în fond. istoriografia românească întra în posesia primei sinteze moderne.Xenopol. abordarea civilizaţiei româneşti sub toate aspectele sale. axată pe principii ştiinţifice europene. decât istoria propriului tău popor.D. XXI. istoria poporului din care faci parte va deschide inima ta cătră dânsul.” Debutul lui A.să iubeşti omenirea. expunerea sistematică a istoriei realitate şi diversitatea problematicii abordate. până în 1893. unde aduce interesante puncte de vedere în concordanţă cu cercetarea critică europeană. atunci conchide de la un fapt individual cunoscut la alt fapt individual necunoscut. 1899. O privire de ansamblu asupra sintezei este de natură să sublinieze câteva aspecte caracteristice efortului istoriografic:bogăţia izvoarelor utilizate. care cunoştea în 1925. De fapt. Xenopol în învăţământul universitar ieşean a coincis. 1899). Este şi ceea ce au subliniat.D. Nu putem omite abordarea dezvoltării culturale şi a instituţiilor.Xenopol.D. când o poate. respectiv ciclul de conferinţe sustînut la Collège de France. cercetarea evoluţiei claselor şi categoriilor sociale. Nu este deci putere care să învieze mai tare patriotismul. concepţia şi expresia literară a lui A. I. demonstrate de acest opuscul definitoriu pentru teoria istoriei la români la sfârşitul secolului al XIX-lea. Iaşi. începutul lucrării constituind-o critica teoriei istoricului german Robert Roesler (1840-1881). de fapt. mărturisesc puterea de analiză şi sinteză a savantului asupra istoriei ca . specialişti în domeniu (P. direct prin mărturisirea izvoarelor. Nu putem uita colaborările la prestigioasa revistă pariziană Revue historique ori în Arhiva societăţii ştiinţifice literare (din 1894 fiind directorul ei). ales membru al Academiei în 1893. A.

cum este ea definită de obicei. din lectura părţii întâia reiese că:”/. Prin aplicarea principiului cauzalităţii în raportul dintre obiect şi subiect. în opinia lui A. Dacă prin enunţurile introductive din Expunere pe scurt a principiilor fundamentale ale istoriei aflăm că abordarea istoriei trebuie să se călăuzească după principiile aplicabile la toate ştiinţele. În congruenţă cu o astfel de afirmaţie. Deosebirea dintre ştiinţă şi cunoştinţă îi permite savantului să abordeze sfera istoriei. Aici intervine individualitatea istoriei omeneşti. Să vedem cum se justifică. legile coexistenţei nu pot fi aplicate domeniului succesiunii. căci pe lângă istoria propriu-zisă. faptele succesive deşi uneori pot să se întindă la globul nostru întreg. în succesiune există deosebirea. care sunt restrânse în timp şi spaţiu şi nu se reproduc. De exemplu. respectiv primul război mondial. potrivit aceleiaşi concepţii. deci în domeniul ştiinţei sunt specifice legile. într-o perpetuă dezvoltare în care dualitatea formelor este marcată de spaţiu şi timp. culturală. istoria universală poate fi înţeleasă ca o urmare a istoriei materiei care a anticipat-o. aceea a tuturor manifestărilor spiritului (istoria politică. a formelor economice. ci o disciplină ce se îndeletniceşte cu dezvoltarea atât a lumii materiale cât şi a celei intelectuale.D. pentru fenomenul de coexistenţă. dacă o astfel de cunoştinţă poate 57 . fiind într-o necontenită prefacere paralelă cu scurgerea timpului. o istorie a dezvoltării universului?” Din moment ce istoria este. A. numai o singură dată a fost epoca lui Mihai Viteazul ori revoluţia de la 1848-1849. a dreptului. concepţia istorică ori succesiunea lumii impunea calitatea de statornicie. istoricul:”Pe când faptele coexistente se reproduc pe toată întinderea universului sau în sânul întregului neam omenesc. cercetarea propusă primeşte valoare de paradigmă. nemairepetându-se niciodată în veci. Să ne întrebăm însă acuma. istoria este deosebită. care se ocupă cu cercetarea faptelor succesive. şi anume o ştiinţă a faptelor spiritului. Între istorie. cruciadele. În congruenţă cu această afirmaţie. a ştiinţelor. marcată de fenomene coexistente şi de succesiune./ istoria nu este o ştiinţă singulară. respectiv dintre existenţă şi conştiinţă.Xenopol în mod justificat drept sufletul istoriei. a religiunilor.D.Xenopol. considerat de A. iar în sfera succesiunii. a filosofiei). ipotetic. după cum ştiinţele exacte sunt formate din sisteme de asemănări. şi ştiinţă care abordează faptele coexistente (ce se reproduc în spaţiu şi timp) nu se poate pune semnul egalităţii. un mod de percepere a lumii. care nu se repetă niciodată în mod identic. autorul Istoriei românilor din Dacia traiană se bazează pe două categorii de surse:filosofice şi istorice (civilizaţie). după o experienţă în cercetarea istoriei pragmatice şi din perspectiva civilizaţiei europene.Xenopol cercetează istoria din prisma faptelor succesive.domeniu al cunoaşterii. legile fiind considerate produsul puterii şi al împrejurărilor.D. În sprijinul acestei afirmaţii. Aşadar. Într-o dispută asupra clasificării ştiinţelor. în sfera căruia omul ocupă un loc central. a moralei. nu este încă oare o istorie a organismelor. o istorie a dezvoltării pământului şi chiar.. ştiinţele succesive vor fi alcătuite din sisteme de deosebiri. respectiv faptele succesive. partea următoare a studiului abordează fenomenele din prismă bipolară. şi în toate timpurile rămân veşnic aceleaşi. recte a evoluţionismului englez. potrivit aceleiaşi opinii. Totodată. Pe firul aceloraşi consideraţii asupra teoriei istoriei. Dacă pentru coexistenţă predomină asemănarea. sunt însă întotdeauna restrânse ca timp. respectiv a istoriei apar seriile. istoria artelor. însă. cunoştinţa istorică este. o cunoştinţă de deosebiri. de alte ştiinţe.. Interpretată ca o stiinţă a individualului. Istoria este deci o cunoştinţă de fapte individuale. respectiv de coexistenţă.

economică şi socială a Ţărilor Române în evul mediu. situaţia politică.o vor lua în viitor.D. fundamentată pe un sistem de adevăruri dovedite. deşi calea cum sa realizat acest rezultat nu ar fi pe deplin cunoscută. şi cauza finală fiind reglată în infinitul timpului. Din acest unghi al cercetării. Fenomenul este cât se poate de complex. Caterina de Aragon. şi un rezultat poate fi cunoscut. emanciparea femeii. Aşa se poate întrevedea dispariţiunea Turciei. păstrându-şi identitatea şi personalitatea. dacă ţinem seama de ecuaţia potrivit căreia:”În istorie faptele mari nu sunt subsumarea celor mici.D.” Pornind de la fenomenele ştiinţifice. aflat pe tronul României. în cauză.” O interesantă problemă din sfera teoriei istorice. Teoria istoriei promovată de A. deşi nu se ştie cum el a fost produs. Se poate însă cunoaşte despărţenia regelui Henric VIII din Anglia de soţia lui. Aici fenomenul viitor va fi totdeauna altul decât cel trecut sau decât cel de faţă. a stârnit o adevărată emulaţie culturală în epocă .D. din perspectiva omului de ştiinţă şi pornind de la particularităţile fenomenelor istorice. preluarea practicii de la statele vecine. care se succed şi sunt restrânse ca timp şi spaţiu. În fond. pierderea expediţiunii lui din Rusia). A. judecând după aceea urmată de ele până acuma. abordată cu pasiune de A. ci rezultatul înlănţuirii lor. vis-à-vis de: atitudinea divanurilor ad-hoc faţă de instituirea dinastiei ereditare. aşezarea ungurilor în teritoriul fostei “Dacia felix” şi înrobirea treptată a vechilor colonişti romani. sistemul defectuos de urcare la tron în Ţările Române prin formula electiv-ereditară. în raport cu legea ofertei şi cererii. cum nu am fi putut cunoaşte niciodată legea căderii corpurilor. Tot ce se poate aştepta în istorie este de a se întrevedea direcţiunea pe care şirurile de evenimente-ele însuşi necunoscute. Pentru exemplificare se apelează la cazul regelui Carol I de Hohenzollern. potrivit concluziei autorului:”Orice fapt istoric se urcă. respectiv simţul de conservare. şi istorie alcătuită din fapte mai mărunte şi fapte mari. dacă nu s-ar fi măsurat exact un număr de cazuri de căderi. care se reproduc. desfacerea Austriei. pentru care specialistul poate întrevedea direcţia unor viitoare dezvoltări. Savantul subliniază ineditul fenomenului din acest domeniu. afară decât doar pe calea oracolilor. “ Cu totul altfel în istoria. poate fi lăsată la o parte. până la infinit. şi prin partea lor mai generală fenomenele istorice îşi urcă explicarea lor cauzală la infinit”. în efortul de-a surprinde caracterul ştiinţific al istoriei.constitui o ştiinţă sau dacă împreună cu Schopenhauer trebuie aruncată istoria afară din câmpul ştiinţei ( Wissenschaft) în acela al simplei cunoştinţe (Wissen)?” În efortul de-a lumina particularităţile istoriei ca disciplină a cunoaşterii. încă elementele acestea lucrează totdeauna asupra unor fenomene mai generale (revoluţiunea franceză). din cauză. situaţia pune istoricului incitante probleme. în demonstrarea cărora se apelează netăgăduit la ştiinţă.Xenopol.D.Xenopol încearcă o paralelă între ştiinţă. iar explicaţia cauzală a fenomenelor istorice poate fi privită ca deplină şi definitivă. Dacia în epoca lui Burebista şi Decebal. Exemplul ridică istoricului o serie de justificate interogaţii. Chiar în cazul cînd sunt fapte istorice datorită unor îmboldiri individuale sau întâmplări (războaiele lui Napoleon.Xenopol abordează particularităţile fenomenelor în istoria omenească. A. este cauza finală. Aşa. îmbunătăţirea condiţiunii poporului de jos etc. pornind de la fapte istorice concrete şi de la o îndelungată practică istoriografică. Cum e cu putinţă a se prezice ceea ce nu au fost nicicând. civilizaţia materială preistorică în spaţiul carpato-danubiano-pontic etc.Xenopol.

este un adevăr incontestabil. care înregistrează contribuţiile lui N. Al. Nicolae Iorga dovedeau opiniei publice şi specialiştilor că. Z. cu simţ al realităţii. încărcată de sugestii în cercetările viitoare ale domeniului. Bucureşti. cu mintea şi inima către cel care a redactat Istoria românilor din Dacia traiană.Xenopol este apreciat ca una dintre cele mai inteligente minţi naţionale şi universale în domeniul istoriei. în gruparea intelectualilor care a luptat pentru unitatea politică statală a ţării. Efortul de-a asalta şi cuceri “baricada”. Noul spirit critic în istoriografie (I) Prima generaţie pozitivistă Împlinirile istoriografice ale lui A. şi s-a menţinut..D. 3) Al. Studiu introductiv de Al.von Ranke. în care s-a mişcat.223-254 (A. Constantin Giurescu şi. metoda şi expresia literară a lucrărilor unor erudiţi ca Ioan Bogdan.Gogoneaţă. Xenopol.Toma ş. pp. * 4) A. întrunind adeziuni dar şi critici vehemente. a fost doar o tentativă. Dimitrie Onciul. socotind necesară şi viabilă soluţia de eliberare a românilor din monarhia austro-ungară. o concordanţă cu stadiul 59 . Concepţia. oferită cu generozitate de savant. Datorită întinderii şi profunzimii operei.a cristalizat istoriografia pozitivistă şi predominant critică. Căci ideile sale asupra teoriei istoriei abordează subtil şi la obiect succesiunea lumii. L’historiographie roumaine à l’âge de la synthèse: A. într-o manieră în care putea rivaliza cu modelul european. mai ales. astfel. istoricul şi teoreticianul istoriei a fost.la nivelul prelegerii-de-a pătrunde într-un univers istoriografic care copleşeşte. “un liberal paşoptist evoluat” (E. în cultura românească s. detaşat de ideologia “Junimii”.Xenopol în cultura şi ştiinţa românească.Mommsen. L. de pe poziţii liberale. Istoriografia problemei. Bucarest. pp. Considerat. 1983. de câte ori ne încolţesc întrebările.Zub.sim 2) Pompiliu Teodor. Xenopol. Bibliografie 1) Frederich Kellog. au deschis şansa unei tinere generaţii de cercetători animate de spirit critic. op. Zub. Wilhelm Windelband şi Heinrich Rickert. mărturiseşte din plin situaţia. el poate fi aşezat în seria onorată de Th. Acestea sunt câteva din cauzele pentru care A.D.D.Lovinescu). De aceea şi trebuie să ne întoarcem. Gh. dacă ar fi să ne gândim doar la sinteza de istorie a românilor şi la teoria istoriei. cit. Este şi motivul pentru care nu trebuie să ne mirăm că s-a pronunţat pentru angajarea României în război contra Triplei Alianţe. Zub.D.Ornea. deja.şi chiar mai târziu. de la un moment dat.Xenopol nu poate fi înţeleasă în afara universului politic..Bagdasar.a. cit.. Că teoria istoriei la A. Xenopol). Teoria istoriei: Traducere din limba franceză de Olga Zaicik. N. op. 1997.D.D. Se va înregistra.

Bogdan impune o orientare pozitivistă în cercetarea istorică naţională. Titular al Catedrei de limbi slave de la Universitatea din Bucureşti (suplinitor din 19 octombrie 1891). care la noi. va da roadele aşteptate. consacrată istoriei antice. I. fratele istoricului literar G. îngustarea sau mărirea graniţelor politice. Serios preocupat de reorganizarea şi modernizarea învăţământului românesc.). Evoluţia istorică a unui popor poate fi înţeleasă numai prin factorii interni ce au provocat-o. antichităţile slave etc. director activ din 1902 la Convorbiri literare. contribuind în mod substanţial la încetăţenirea spiritului critic în domeniu.a.Bogdan va preda limbile slave şi va stimula. Ioan Bogdan (1864-1919) Născut în Şcheii Braşovului. unde va studia cu Vatroslav Jagič şi Theodor von Sickel. necesitatea unei vaste acţiuni de publicare a documentelor interne (care trebuie să se deruleze după principii ştiintifice moderne).cercetărilor de istorie universală. ca formă de manifestare originală a spiritului. la Moldova (cu A. ştiinţele auxiliare (paleografia şi diplomatica latină.Bogdan desprinde în evoluţia lui:faza religioasă (analele). 1892. deci prin studiul claselor sociale ce l-au constituit şi al ideilor ce au stăpânit acţiunea lor. Pregătirea slavistică o va încheia în Rusia. au fost luate drept criteriu de clasificare a epocelor istorice. Aron Densuşianu ş. cultura română. Paleografia şi diplomatica slavo-română. Insistând asupra fenomenului.a. în mod cu totul greşit. participări la congrese internaţionale. Bogdan abordează: evoluţia instituţiilor din stat. Cultura veche română) investigaţiile româneşti asupra evului mediu.” În raport direct cu această opinie. a fost elev bursier la Şcoala normală superioară din Iaşi şi student la Facultatea de Litere. editarea sistematică a izvoarelor . oferindu-ne o primă periodizare a istoriografiei.Sârcu.I.). introducerea sau dispariţia influenţelor străine. Arhiva etc. I. La acest capitol istoricul afirmă. Kondakov ş. într-o pendulare culturală pe ruta Viena-Moscova.D. Mai târziu. avându-i profesori pe A. P.A. în mod justificat:”Ca să înţelegem şi să explicăm cât mai bine trecutul unui popor -şi acesta trebuie să fie scopul de căpetenie al orişicărei istoriografii moderne-nu este destul să cunoaştem schimbările superficiale ale domnilor. acumulând experienţă în domeniul ales (cercetarea manuscriselor în Biblioteca imperială. faza politică. I. Istoria veche a slavilor.Bogdan-Duică va învăţa la liceul “Andrei Şaguna” (1874-1882).Sobolevski. Licenţa. din acest unghi al cercetării. nu este destul să cunoaştem şirul cronologic al evenimentelor sau şirul genealogic al dinastiilor care nu poate fi nici el un criteriu natural de împărţire în perioade. publicarea de studii în Convorbiri literare. el va călători în Germania (ca să investigheze şcolile medii) şi pe Riviera (cu interes particular pentru învăţământul italian). Ulterior. se mişcă în climatul intelectual de la “Junimea” şi colaborează la Convorbiri literare. temeinicia studiilor de diplomatică. Ambianţa ştiinţifică pozitivistă în care s-a format. generaţia pozitivistă românească realizând investigaţii temeinice în domeniul istoriei universale.). redactarea unor studii critice. Istoriografia română şi problemele ei actuale. respectiv provincială (cronicile) şi faza naţională (sociologică). în care autorul dovedeşte o bogată experienţă teoretică şi practică. paleografie şi sigilografie. Bursier junimist. va fi susţinută în 1885 cu Istoria coloniei Sarmisegetuza. Peremptoriu rămâne.P. N. Hotărâtoare pentru viitorul slavist va fi perioada studiilor postuniversitare la Viena ( din 1887). prin cursurile susţinute (Morfologia limbii paleoslave. I.Xenopol.

română şi neogreacă. 1889. demersul său în cercetarea culturii sud-est europene. ba absorbind ei înşişi pe cei ce le-au împrumutat-o. se înscria pe firul noului spirit critic din istoriografie. îl determină să conchidă:” Datoria noastră. Nu putem omite. Studiul filologiei slavo-române nu va sgudui. amendate doar de comprehensiunea istoriei:Vechile cronice moldoveneşti până la Ureche. Bibliografia lui I. este de a prezenta civilizaţia trecută nu cum am fi dorit să fie. dacă ei au avut puterea de-a şi-o asimila.narative (invocând modelul german în domeniu. Dacă românii cei vechi nu şi-au pierdut individualitatea lor naţională în zece veacuri de cultură slavonă.a. cu toate că în afară de lituanieni eram singurul popor neslav din Europa Orientală./ ştiinţa istorica română/trebuia n. Înrâurirea directă şi constantă din partea slavilor în istoria naţională. 1903 ş. În efortul de publicare a documentelor interne diplomatice şi narative.Panaitescu şi Mihail P. 1894. pe care nu-l vom atinge însă niciodată pe deplin. originea voievodatului la români. I.Bogdan va pleda pentru interdependenţa dintre istorie şi filologie. Monumenta Germaniae Historica). la nivelul preocupărilor pozitiviste europene.. ori contribuţiile asupra istoriei istoriografiei naţionale. 1905 şi cele două volume din Documentele lui Ştefan cel Mare. prepararea unui “corpus inscriptionum” al Ţărilor Române în limbile slavă. 1902. 1891. Această convingere mă face să consider ca problema mai actuală a istoriografiei noastre editarea diferitelor feluri de izvoare decât expunerea istorică”. Cercetătorii români.n.Bogdan a fost întemeietorul (Stiefter) filologiei slavo-române. ci va întări această încredere. sunt într-un consens. concretizat în câteva preţioase studii. ci cum a fost în realitate. ilustrat de prima generaţie pozitivistă:” Obiectivitatea absolută în istorie e un ideal de care tindem a ne apropia necontenit. ştiinţă auxiliară a istoriei etc. I. Studiul astfel înţeles al trecutului nostru-căci cu aceasta se ocupă în mare parte filologia slavo-română-va fi pentru noi un îndemn puternic pentru a nu pierde încrederea în viitor.” 61 . va excela în domeniul vast al istoriei culturii. prin texte care şi astăzi au valoare teoretică. a oamenilor de ştiinţă.Dan până la Gheorghe Mihăilă. în acelaşi timp. apelul insistent la numismatică. Despre cnejii români. În sprijinul justeţei acestei concluzii putem invoca. fără să fie absorbiţi de dânsa. printre altele. dintre care amintim:Ein Beitrag zur bulgarischen und serbischen Geschichtschreibung.Bogdan. de la P. pe care nici mintea cea mai prudentă nu le va putea reconstitui exact. Bucureşti. românii de astăzi trebuiesc să aibă o înzecită încredere în vitalitatea lor. opusculul Însemnătatea studiilor slave pentru români.XV şi XVI. istoricul atrăgea atenţia asupra semnificaţiei slavisticii în cercetarea domeniului. 1901. 1895. când afirmă că I./să iasă cu totul din faza romantică a copilăriei. 1913. Numai în chipul acesta ne vom putea explica pentru ce am ajuns astăzi acolo unde suntem. Demersul ştiinţific al lui I. Datoria ei trebuie să fie de aci-nainte: a căuta pretutindeni numai şi numai adevărul”. Cronice inedite atingătoare de istoria românilor.. căci din lanţul întâmplărilor istorice vor lipsi totdeauna unele verigi. Într-o epocă în care “/. desfăşurat în cadrul Academiei române (membru din 1905) şi în fruntea “Comisiei istorice a României”. Să amintim doar Documente privitoare la relaţiile Ţării Româneşti cu Braşovul şi cu Ţara Ungurească în sec. expusă în faţa colegilor de la Academia Română.Bogdan cuprinde şi cercetări consacrate instituţiilor feudale:Io din titlul domnilor români.P. Concluzia autorului.

cunoscător al istoriei Austriei din veacul Luminilor).xenopol ( cu toate că D. D.Onciul va petrece mai mulţi ani la Viena. Praga). epigrafia latină (Otto Hirschfeld) paleografia şi sigilografia (Karl Rieger).). 1891.Onciul era autorul recenziei critice asupra opusculului savantului ieşean despre R. cercetarea faptelor şi ideilor oamenilor. latinităţii şi continuităţii. Benefice vor fi contactele cu Ottokar Lorenz.). Vacanţele profesorului de la liceul din Cernăuţi şi de la şcoala normală se desfăşoară sub forma unor documentări ori studii în străinătate ( Viena. la Alexandru Supan.Sturdza. D. D.Loserth. Aceeaşi importanţă o va avea lucrarea lui Leopold von Ranke. Franz Miklosich ş.D. a cărui concepţie asupra istoriei va fi aplicată de D. Într-o epocă în care învăţământul superior de la Viena înregistra reformele lui Leo Thun.Dimitrie Onciul (1856-1923) După studii elementare liceale şi universitare la Cernăuţi -cu specializare în istorie şi geografie (1876-1879). Die Generationenlehre und die Geschichtsunterricht.Onciul ajunge membru al Academiei Române (1905). Va activa ca preşedinte al prestigiosului for (1920) ori la Comisia monumentelor istorice. Specializarea în capitala Austriei va fi-pentru viitorul creator de şcoală şi teoretician al istorieidefinitorie. cu Configuraţia peninsulei italice în structura orizontală şi verticală şi influenţa ei asupra dezvoltării istorice a locuitorilor. care a predat Introducere în filosofie. Ranke.a. Ferdinand Zigelauer. Alexandru Budinski. 1886 (cu idei principale referitoare la cunoaşterea dezvoltării istoriei. sub conducerea lui J. ocupând postul de profesor pentru istoria românilor la Universitatea din Bucureşti (11 noiembrie 1895). Începe cariera universitară. secolul este măsura evenimentelor istorice. Dacă primele rezultate ale cercetărilor le va publica în Convorbiri literare . Hegel ş. semnatarul unor cercetări despre Reformă şi Contrereformă. dovedindu-se contra ideii descălecatului. inspirată şi după cursul profesorului său. specializându-se în domeniul izvoarelor şi a criticii istorice. cu lucrarea Über die Anfänge des rumänischen Staatswesens. susţinut fiind de A. orientări certe după Vico. el respinge teza nefondată ştiinţific a lui R.Onciul la realităţile româneşti. Herbart.a. Acelaşi istoric va fi director general al Arhivelor statului. rostind discursul Epocile istoriei române şi împărţirea ei. Se va desfăşura între anii 1879-1881. împărţiţi pe generaţii. Sub acest raport. Unul din cursurile cele mai audiate de studenţi se intitula Relaţiilor românilor cu ungurii. Forma de redactare şi conţinutul tezei trădează disponibilităţi de critic şi erudit.Toesler). problematica slavilor ( Konstantin Jireček.unde va beneficia de experienţa unor renumiţi profesori ( Johann Loserth.Onciul a fost susţinută-un caz mai rar întâlnit şi cultura română contemporană-în trei domenii: a) istorie cu tema Relaţiile lui Napoleon I cu Turcia între anii 1804-1812 laJ. în 1883-1884. c) filosofie cu titlul Despre problemele psihologiei popoarelor şi relaţiile lor cu istoria (vizibile influenţe din Herder. forma iniţială a lucrării Începuturile istoriei româneşti. Anton Marty. Dresda. bun cunoscător al izvoarelor şi al trecutului Germaniei. expresie a legăturilor materiale şi spirituale a trei generaţii). Berlin. b) geografie.Onciul va studia diplomatica (Theodor von Sickel). preţioasă este lucrarea Die Geschichtswissenschaft in Hauptrichtung und Aufgaben kritisch erörtert.Roesler.A. bucurându-se de răspunsul lui D. Loserth. Îşi va pregăti doctoratul în istorie. titularul cursului de Paleografie. Adept al romanităţii. Licenţa lui D.

Zur Geschichte der Romänen in Marmorosch..Onciul abordează împărţirea istoriei potrivit principiului dinastic.(începând cu 1884). evident sub influenţa învăţatului austriac Ottokar Lorenz.” În abordarea istoriei dintr-un astfel de unghi de vedere. 1886. Explicând prezentul. O privire de ansamblu asupra istoriei românilor se încheie. ca cunoştinţă despre dezvoltarea oamenilor în manifestarea lor ca fiinţe sociale are în vedere prezentul ca scop final.” După ce dezbate interdependenţa dintre istoria românilor şi dezvoltarea statului ca instituţie. fie resturi din ceea ce a fost şi s-a întâmplat. ea îndreaptă calea viitorului. este problema cea din urmă şi tot rostul istoriei. nu e trecutul propriu-zis.. împărţită în două perioade de câte aproximativ trei secole. nu este atât faptul cum oamenii au fost în trecut. formată din patru subdiviziuni cu câte 3-4 secole. ci numai amintirile şi resturile lui. Prin cunoştinţa trecutului se înţelege prezentul si a îndrepta viitorul. istoria este structurată în trei părţi (suficient de diferite una ca alta): 1) Istoria veche a românilor. cu ajutorul cunoştinţei trecutului din resturile şi amintirile lui. cu câte trei subdiviziuni fiecare. împărţirea Istoriei vechi a românilor în patru subdiviziuni. Numai ceea ce în prezent e încă netrecut. 4) Timpul predominării ungureşti şi al Imperiului româno-bulgar al Asaneştilor (1186-1257). cât de a explica prezentul. păstrate până în prezent. Bibliografia lui D.Onciul cuprinde câteva titluri care pot fi consultate şi astăzi cu folos: Zur Geschichte der Bukovina. D. autorul lucrării Die Geschichtswissenschaft in Hauptrichtung und Aufgaben kritisch erörtert. Radu Negru şi originile Principatului Ţării Româneşti. fiecare fiind formată din trei. mărturisind o surprinzătoare maturitate. prin viziunea culturală şi prin spirit critic. raportând divizarea istoriei românilor la începuturile poporului interpretat ca element latin. Ceea ce obiectiv este dat pentru investigaţia istorică. 1887. Originile Principatelor române. A fost redactat sub influenţa teoriei lui Ottokar Lorenz.D. 1890-1892. 2)Timpul năvălirilor şi al stăpânirii barbarilor în Dacia până la întemeierea Statului bulgar (679).Onciul operează cu noţiunea de epocă şi perioadă. perioada vechilor dinastii naţionale şi aceea a domniilor din diferite familii.Xenopol.Onciul:”Istoria. 1899. Potrivit acestei concepţii. Ceea ce caută ea să cunoască. Definitoriu pentru concepţia lui D. prin constatarea a patru perioade:1) Istoria veche până 63 . 1905. începutul nu poate fi decât cucerirea romană. D.Onciul se va impune în conştiinţa republicii istoricilor prin pertinenta critică a lucrării lui A. poate fi obiectivul investigaţiunii istorice. acordând un rol preponderent factorului politic în evoluţia istoriei popoarelor. Iată ce va consemna D. nu atât de a reconstrui trecutul. de la origini până la întemeierea statului. Interesantă este. Prin prisma raportului dintre istorie şi stat. Berlin. cu începuturile organizaţiunii politice româneşti până la întemeierea Statului român. cât modul cum ei au devenit ceea ce sunt în prezent. justificat de altfel. de la cucerirea Illyricului până la părăsirea Daciei (271). 1890. 3)Istoria României contemporane. acordând un rol precumpănitor epocii lui Mihai Viteazul. 2) Istoria Principatelor române. în congruenţă cu acest punct de vedere. Susţine. D. din cele trecute.Onciul asupra teoriei istoriei este textul Epocile istoriei române şi împărţirea ei. Deci istoria are drept problemă. în congruenţă cu această problematică. importanţa aplicării unui principiu unic de împărţire (fundamentum divisionis) a perioadelor (sub raport politic ori cultural)./ 1) Timpul cuceririi şi dominaţiunii romane. fie amintiri. patru secole:”/. Teoria lui Roesler. 3)Timpul predominării bulgare până la întemeierea Regatului ungar (1000) şi desfiinţarea Statului bulgar (1018).

Onciul. Creator de şcoală (Vasile Pârvan. De altfel. 2)Perioada vechilor dinastii naţionale (istorie medie).a. Ilie Minea ş. domnia lui Constantin Brâncoveanu ş. în iulie 1900. istoria comerţului şi industriei etc. a cochetat cu disciplinele ştiinţifice (medicina etc). Documente şi regeşte privitoare la Constantin Brâncoveanu. cu problematica socială a evului mediu european.Onciul a folosit o concepţie şi o metodă în spiritul istoriografiei europene moderne. teoretician al istoriei. care i-a permis să sublinieze rolul istoric al Ţărilor Române în context sud-est şi central european. discipolii lui). Ioan Bogdan. S-a deprins. profesor la istoria Austriei.Haşdeu. prin seminarul lui D.la întemeierea statului. S-a iniţiat şi în studiile balcanice. 3) Perioada domniilor din diferite familii ( istoria nouă). el va alcătui teza de licenţă Relaţiile Ţării Româneşti cu Ungaria până la urcarea lui Mircea cel Bătrân pe tron (apreciată. Format în spiritul pozitivist. Grigore Tocilescu ş. la îndemâna unei documentaţii restituite critic.P. diploma fiind semnată de Titu Maiorescu). Într-o epocă de diluare a romantismului în istoriografie. luptător pentru unitatea statală românească. După o perioadă de profesorat în învăţământul mediu (1898-1902. atacate cu inteligenţă de D. şi alte probleme de teorie a istoriei. Constantin Giurescu (1875-1918) Originar din familia unor moşneni buzoieni. C-tin Giurescu se va înscrie la Facultatea de Litere. 2)formarea statelor feudale. D. Vatroslav von Jagič şi Franz von Miklosich. la o lectură atentă şi repetată.Onciul. Constantin Giurescu. începând cu deceniul întâi al secolului nostru: Contribuţiuni la studiul cronicilor muntene. preocupat fiind de problematica românească (stăpânirea Olteniei de către Austria. unde va fi numit director de Spiru Haret) primeşte o bursă pentru Universitatea din Viena (octombrie 1903). sunt.Onciul fixează problematica românească pe jaloanele unei cercetări moderne. îmbinând cu succes cercetarea istorică şi filologică. Bucureşti. creator de şcoală în domeniul civilizaţiei europene medievale (Wirtschaftliche und soziale Grundlagen der europäischen Kulturentwicklung aus der Zeit von Cäsar bis auf Karls der Grossen) şi Iosef Hirn. Alfons Dopsch. B. Contribuţiuni la studiul cronicilor moldovene. datorită influenţei cercetărilor lui Konstantin Jireček. C-tin Giurescu va urma liceul în Ploieşti (luându-şi bacalaureatul în 1894. neocolind particularităţile instituţiilor politice. Experienţa câştigată o va aplica în domeniul textologiei. D. indiscutabil. Cu toate că. Perioada vieneză I-a permis lui C-tin Giurescu cercetarea arhivelor austriece. Capitulaţiile Moldovei cu . continuator al aşa-zisei “Österreichische Rechtsgeschichte” (unde s-au format mulţi istorici şi jurişti). 4) Perioada contemporană începând cu 1866. Nicolae Iorga. Va audia cursurile şi va frecventa seminariile renumiţilor profesori Konstantin Jireček. D. magistrul s-a fixat prin cercetări temeinice şi prin lucrări fundamentale asupra a două principale chestiuni de istorie românească:1)originea poporului şi locul etnogenezei.1907 ş. audiind cursurile lui Dimitrie Onciul. cu metoda reconstituirii culturii medievale şi a instituţiilor. Buzău. conţinutul lucrării Epocile istoriei române şi împărţirea ei. Evident. prin “Magna cum laude”).) ci şi însuşirea temeinică a metodei şi concepţiei pozitiviste în abordarea istoriei. la Focşani. Perioada vieneză va marca profund orientarea sa culturală şi ştiinţifică. 1906.Dobrescu). Bibliografia lui C-tin Giurescu înregistrează. iniţial.a.a. totodată. 1906 ridică. 1906 (în colaborare cu N.a.Onciul şi scrisul său istoric reprezintă triumful pozitivismului asupra romantismului în istoriografie.

va onora catedra de Istoria modernă şi contemporană a românilor. scopul final al reglementării era îndepărtarea nesinguranţei în strângerea dărilor. din 1914.Bălcescu trebuie interpretat aportul la cunoaşterea rumâniei în Muntenia (în raport direct cu legătura lui Mihai Viteazul). Nu se ştia apoi dacă rumânii dispăruţi erau morţi şi robiţi ori fugari./ care pe unde va fi. Tot la Universitate. în vara lui 1595. Timpul era chiar foarte potrivit pentru aceasta. În prelungirea efortului istoriografic al lui N. având nenumărate implicaţii în societatea feudală românească. De fapt. membru al Academiei Române. căci Mihai urmărea asigurarea strângerii birurilor la timp şi posibilitatea găsirii grabnice a banilor. Unele sate se risipiseră complet.” Încercând să explice împrejurările politice. dacă ei nu-l puteau plăti. în spiritul istoriografiei pozitiviste însuşită la şcoala vieneză. boieri. A sili pe proprietar să plătească birurile după întocmirea cea veche. În perioada expediţiei s-a înregistrat o migrare accentuată a locuitorilor satelor în faţa năvălitorilor. Această situaţie socială şi politică. Ajunge. Textul ne oferă o explicaţie inteligentă şi interesantă a condiţiei ţăranilor din Muntenia dependenţi de stăpânul feudal al moşiei (domn. sociale şi economice ale legăturii lui Mihai Viteazul.. din 1912. legislaţie prin care rumânii trebuie să rămână pe moşia unde i-a surprins reglementarea. pentru ca birurile să fie aşezate conform stării de lucruri existente.Poarta Otomană este titlul tezei de doctorat. ori dacă fugeau. în orice împrejurare neprevăzută. când ascunderea fiind din cauza iernii mai anevoioasă. îl va călăuzi pe C-tin Giurescu spre problematica politică şi socială. După cum subliniază istoricul. sociale şi politice explică reglementarea lui Mihai Viteazul:”În această situaţie a continua încasarea birurilor după orânduirea de mai înainte era cu neputinţă. este analizată prin prisma aşezământului (legăturii) lui Mihai Viteazul (noiembrie-decembrie 1595). Singura soluţie cu putinţă era să se facă o nouă=seamă=sau recensământ. C-tin Giurescu abordează actul şi din perspectiva cumplitei expediţii a lui Sinan-paşa în Ţara Românească. căci seama se făcea de obiceiu pe la începutul lui decemvrie. oamenii erau apucaţi pe la casele lor”. eveniment care a anticipat victoria de la Călugăreni (13/23 August 1595). Ştim că proprietarul era răspunzător de birul cu care românii săi figurau în catastiful visteriei. conferenţiar de istoria românilor şi. În acelaşi timp susţine prelegeri despre organizarea socială a Ţărilor Române. în aflarea opticii de percepere şi justificare a mecanismului “aşezământului”. acela să fie rumân veşnic unde se va afla. metodă şi expresie istorică. în 1909. bazată pe copulaţia dintre istorie şi filologie. Să ne reamintim de precizarea legiuirii:”/. Din deceniul 2 al secolului datează cunoscutul studiu. ei adăpostindu-se pe unde puteau. proprietarul era constrâns să-l plătească =de la casa lui=. susţinută la Universitatea din Bucureşti. O parcurgere integrală a textului lui C-tin Giurescu ne-ar putea fi utilă. stăpânii de la care fugiseră pierzându-şi dreptul de a-i revendica. Dar acum nu mai era vorba de cazuri izolate. Metoda critică. prin concepţie. în altele populaţia era redusă la jumătate ori mai puţin. raţiuni economice.. Vechimea rumâniei în Ţara Românească şi legătura lui Mihai Viteazul (memoriu rostit la Academia Română în 8/12 mai 1915) şi Despre rumâni (11/24 decembrie 1915). ar fi însemnat a-l deposeda. ci de o dislocare aproape generală. mănăstiri etc). Sentinţa energicului domn potrivit căreia rumânii fugari aparţineau proprietarilor pe pământurilor cărora se găseau-devenind robi şi liberi să se închine cui voiau65 .

semnifica desfiinţarea dreptului foştilor stăpâni de a-i mai urmări şi readuce la vechea ordine. dacă am ţine seama de temeinicile studii critice asupra cronicilor muntene şi moldovene. 301-318 (D. 2) Pompiliu Teodor. pp. 155-156 (C-tin Giurescu). Onciul).Onciul. Onciul). creatori de şcoală în domeniu. Era impus de o situaţie politică.Bogdan). 244-245 (D. Opera istoriografică a lui C-tin Giurescu a fost benefică şi pentru domeniul textologiei.Bogdan şi D. activitate susţinută şi de efervescenţa spirituală de la Revista istorică română. ca şi în cazul lui I. 347-357. primea un caracter de legitimaţie. 64-65 (I. prin care mulţi rumâni fuseseră robiţi. . 327-346 (I. pp. nici din punctul de vedere al unei părtiniri. socilă şi economică excepţională în care se găsea Muntenia în vara şi toamna anului 1595. Bogdan). nefiind privit nici ca o persecuţie politică. cit. op. Bibliografie 1) Enciclopedia istoriografia româneşti. contribuind şi la rumânirea micilor proprietari. Experienţa istorica pozitivistă vieneză îşi spunea cuvântul. “Aşezământul”.

Iorga va beneficia de roadele unor lecturi edificatoare şi variate (Th. W.Carlyle.). cu K.Iorga va obţine licenţa cu “Magna cum laude” (19 decembrie 1889). fără să uite literatura istorică naţională ilustrată plenar de M. prin concurs. Originar din familia avocatului botoşănean Nicu C. efectuând investigaţii la Heidelberg. doctor al Universităţii din Leipzig). A.Xenopol. La Paris rămâne până în 1893.Flint. transcriind documente şi strângând informaţii pentru viitoarele cercetări. Giry. N.) Călătoreşte în Germania.Wachsmuth (23 octombrie 1893). N.a.susţinând un examen de bacalaureat (excelent notat la 13 septembrie 1888). Duchesne. lucrări şi sinteze. N. Călătoreşte. expusă cu aplicaţîe şi sistem în cursul inaugural Despre concepţia actuală a istoriei şi genesa ei (publicat şi în Generalităţi cu privire la studiile istorice. Într-o perioadă de acumulări cantitative şi calitative. H. la Universitatea din Leipzig. Înscris la Facultatea de Litere şi.Hegel. datorită metodei de abordare a domeniului.Laurian” din Botoşani.Bagdasar. F. Thévenin. Berlin şi Leipzig. N. Teza de doctorat. Charles Bémont ş. în folosul studiilor istorice. va fi susţinută.Noul spirit critic în istoriografie (II) Nicolae Iorga Prima generaţie pozitivistă în istoriografia română. la Şcoala Normală Superioară din capitala Moldovei.T.Bémont.Xenopol şi Al.Iorga va învăţa la şcoala primară şi la liceul “Aug. apoi la Liceul Naţional din Iaşi.Wundt. care va rămâne pentru totdeauna un indiscutabil stimulent şi model în cercetare. Descendent din tradiţia europeană a istoriografiei onorată de Leopold von Ranke. N. având drept subiect Thomas II. remarcabil prin inteligenţa observaţiilor şi printr-o documentaţie compleşitoare.Iorga şi al Zulniei Iorga (femeie dotată cu calităti intelectuale). caracterizată prin noul spirit critic. marchis de Saluces.Pregătirea profesională o va continua şi în republica istoricilor francezi.Iorga proba o excelentă pregătire de specialitate (licenţiat în litere.Lamprecht. datorită copleşitoarei opere istorice semnată de Nicolae Iorga (1871-1940). care va 67 . Cel mai avizat profesor al său a fost A. Nicolae Bănescu ş. Iorga este autorul unui vast demers istoriografic.Taine. Profesor provizoriu la Facultatea de Litere din Bucureşti (1894).D. Prin înţelegerea lui A.W. în Anglia. Italia. 1944).a.Monod şi Ch. în vederea cercetării pentru doctorat. înscriindu-se la “École Pratique des Hautes Études” (audiind cursurile lui Roy. Dacă prestaţia universitară. mai ales sub supravegherea lui G.Kogălniceanu ş.Odobescu primeşte bursă de studii pentru Italia (1890) şi Franţa. Theodor Mommsen şi Karl Lamprecht. Bucureşti. G. încheind o interesantă cercetare Philippe de Mézières et la Croisade au XIV-iéme siècle. Este şi ceea ce au constatat cei mai avizaţi exegeţi ai operei (Mihai Berza. “elev diplomat” la “École Pratique des Hautes Études”. N.Birsch-Hirschfeld şi K. Gabriel Monod.). Germania.a. înregistrează un apogeu.D. Barbu Theodorescu.

A. asupra cărora a atras atenţia istoria universală. spiritul care apare în lume nu e de natură aşa de definibilă: el umple cu prezenţa sa toate hotarele fiinţei sale.Bossuet. drepturile naturale. care va simţi acea=compătire şi imensă plăcere (Freude)=de care vorbeşte cel cu inima mai largă dintre istorici.Petru./. Renaşterea va continua tradiţia antică. printr-un cuvânt. Pornind de la raportul dintre cauză şi efect. Essai sur les moeurs et l’esprit des nations. prin care starea actuală a pământului şi a neamului omenesc se poate înţelege raţional”. raţiunea popoarelor). se va ridica la valori europene. Polibiu.Iorga. e barbar şi scandalos să râzi şi să faci glume pe socoteala unor erori care interesează fericirea oamenilor=..B. savantul enunţă o interesantă definiţie ( cu valoare axiomatică): “Istoria e expunerea sistematică. conştient de justeţea sentinţei:” O operă poate fi concepută sistematic.B. o serie de reprezentanţi ai scrisului istoric din Antichitate până în epoca Romantismului (Herodot./ e istoria faptelor şi suferinţelor acestei fiinţi sălbatece. brutale.. N. invocând autorităţi precum F./”. Voltaire.Mably. Noi.J.Bogdan şi D.. Ranke. în efortul de a defini mult căutatul “Mär der Weltgeschichte”. În congruenţă cu istoriografia pozitivistă şi cu nivelul european de dezvoltare al domeniului. N. care nu poate beneficia de o certitudine ştiinţifică. limbile. vorbind de această direcţie. caracterul. deci. care s-au ocupat şi cu definirea domeniului. Abia G. prin care s-a manifestat. Voltaire ş.. după opinia lui N. care urmăreşte pretutindeni influenţa dezastruoasă a superstiţiei (ceteşte:religiei) şi despotismului (ceteşte:formei monarhice). violente. asupra sistemului care intervine în derularea faptelor istorice. G. Cu cât mai largă. O cercetare superioară a istoriei omenirii o constituie..Schlözer ş. Mably. care nu se poate însemna printr-o idee. N. Dacă Evul mediu s-a ocupat de pildă în exclusivitate de evenimente politice şi militare. bune.debuta cu această prelegere. Veacul Luminilor îi permite savantului român să critice viziunea asupra domeniului:”Nu cunosc însă un exemplu mai dezgustător decât istoria filosofică din veacul al XVIII-lea. face spirit pe socoteala lui Moise şi înfierează pe Nabuhodonosor.Iorga atrage asupra misiunii slujitorului zeiţei Clio:”/.. Tit Liviu. înţelegem altfel subiectivismul în istorie. dobândite metodic.X..jurisprudenţa. 1756. difereau de la o epocă la alta.Iorga afirmă. numeşte=Pierre Barjone= pe S. Apariţia lui e în toate întemeiată. şi acela va merita numai acest titlu căruia monumentele lăsate de dânşii îi vor vorbi o limbă adânc mişcătoare. “În concordanţă cu opinia aceluiaşi N.Wegele.. care e noi înşine”) impune identificarea. activitatea omenirii/. Dacă Schlözer a declarat:”Istoria universală e o adunare sistematică de fapte. L. autoritatea. La acest nivel teoretic. “În spiritul şcolii istorice germane.” Textul Despre concepţia actuală a istoriei şi genesa ei conţine şi o abordare inteligentă a faptelor de orice natură cercetate de istorie.a.Iorga trece în revistă. guvernele. strigă:=Istoria nu trebuie să-şi permită niciodată bufonerii. Atrage atenţia.N.nimic nu e întâmplător în el. de orice natură. cercetarea istoriei din unghiul de vedere al fiinţei umane (“/.Iorga creatorilor de şcoală I.a ). pe cât posibil. a legilor care guvernează fenomenele istorice. inteligenţa carte a lui Voltaire. a faptelor.Iorga face diferenţa între disciplina istoriei şi filosofia istoriei. care.Onciul. liniştite.B. Montesquieu. Lucian. După ce subliniază la începutul prelegerii varietatea părerilor asupra istoriei. modernii. admirabil ilustrată de Leopold von Ranke (pe care-l citează cu aserţiunea”/.Iorga. G.” În raport direct cu ţelul final al istoriei. fără scopuri străine de dânsa. Bossuet. în evoluţia firească a secolelor./ ceea ce e omenesc e totdeauna vrednic de a fi ştiut /. îl va alătura pe N. totodată.Vico va aborda viaţa popoarelor în totalitatea lor (natura.Iorga urmăreşte această problematică dezbătută în chei istoriografice diferite de Plutarch. din care se desprindea spiritul critic. care. mai nobilă e concepţia lui Mably. nobile. N. Tucidide. faptele . Structura interioară a faptelor. cel mai marele dintre dânşii.. care va asculta cu pietate aceste glasuri ale lumilor dispărute./ istoricul cercetează viaţa trecută a altor oameni ca dânsul. Leopold von Ranke va nota:”Sarcina istoriei e aflarea acestei vieţi. a acestei fiinţi pătate şi pure. cu Voltaire. prin problematică scrisul istoric românesc.. pozitivismul şi patriotismul autorului. pe firul unui anunţ preluat din gândirea Antichităţii).fenomenele istorice fiind posibil de explicat şi interpretat doar în liniile lor generale.Flint. obiceiurile.Monod şi F. indiferent de loc şi timp.

le întâlnim şi de data aceasta. în plină forţă creatoare. destinată străinătăţii:” Ca orice om cult şi cu simţire normală. Sate şi mănăstiri din România. iar la Gotha.Iorga încearcă să precizeze câteva din calităţile indispensabile ale istoricului (stăpânirea deplină a izvoarelor. iniţial. 69 .” Cuvintele lui N. în 1907. politic ori religios.). cu măsurile Împăratului Aurelian. metodic. dar trebuie să tragi bine cu urechea ca s-o auzi. şi ce a rezultat de aici nu-i greu de ghicit :numai păreri sucite. istoricul român oferind a doua sinteză asupra Imperiului otoman alcătuită de un român şi a patra de respiraţie europeană.Iorga va oferi istoriografiei naţionale şi europene. Neamul românesc din Ardeal şiŢara Ungurească. pe care neştiutorii şi leau însuşit şi răspândit cu o grabă uimitoare.Iorga. N./. documentară şi patriotică.” Dacă am urmări bibliografia lui N. o călăuză în activitatea istoricului şi a dascălului. manuscrisul Istoria poporului român. Karl von Lamprecht va primi. îmi iubesc şi eu neamul. de valoarea paradigmatică a unei afirmaţii din O viaţă de om:”/. N. opuse adevărului./. începând cu medievistica şi sfârşind cu istoria literar-culturală. Să ne gândim doar la Istoria literaturii române din secolul al XVIII-lea. politică. într-un timp anumit sau în toate timpurile: ea nu se va chema istorie decât atunci când faptele vor fi aflate. în 1903.Iorga de la sfârşitul secolului al XIX-lea.” N.Iorga afirmă răspicat:”Ura şi exagerarea de sine au îndrumat până acum pana celor mai mulţi din scriitori istoriei românilor. între 1908-1913. s-a scris o istorie..Iorga în lucrările sale. Această cerinţă. sub raport istoriografic.Hammer şi Zinkeisen./ fiecare loc de pământ are o poveste a lui. 1901. vor apărea volumele Drumuri şi oraşe din România. Membru correspondent al Academiei Române (7 aprilie 1897).. Să-i dăm cuvântul pentru a înţelege metoda folosită într-o sinteză asupra istoriei româneşti. mai mult sau mai puţin. s-ar fi strămutat din ţinuturile de Miazănoapte a Dunării înspre Sud. şi trebuie şi un dram de iubire ca s-o înţelegi. dar trebuie să întărească totuşi la urmă observaţiile fundamentale. câteva lucrări de sinteză. celebre prin valoarea lor culturală. Este epoca în care se înregistrează o largă activitate în publicistică. În Anglia va apărea.=Nur kritisch erforschte Geschichte kann als Geschichte gelten”=a zis Ranke. la care face apel nu o dată N. apelează la un fragment din Istoria Reformaţiunii alcătuită de o autoritate în materie. la adresa românilor. Numai aşa a fost cu putinţă să se trimbâţeze peste tot că românii n-ar fi de origine romană şi că fără a lăsa vreo urmă. Concepţia. Atrăgând atenţia asupra faptului că. Leopold von Ranke:”Când cineva întreprinde numai cu spirit serios şi studios de adevăr cercetări în oarecare măsură întinse în monumente autentice. dacă ţinem seama de conţinutul lor. Fie ca ele să însoţească toată viaţa şi să vă ajutesă scrieţi istoria adevărată a locului de unde proveniţi.cuprinse în ea pot îmbrăţişa viaţa întreagă a unuia sau mai multor popoare.Iorga cutreierând în lung şi în lat spaţiul locuit de români. The Byzantine Empire.la Istoria poporului românesc (apărută. pentru a face loc ungurilor. fără să lipsească domeniul economic. metoda şi expresia literară a lui N. dacă ar fi să ne gândim la numeroasele texte tipărite în Sămănătorul. Căci adevărul e numai unul. De pe urma acelor periegheze. acţiunea de înţelegere corectă a unui moment istoric etc. Adevărul crud şi poezia istoriei. pe care-l va publica cu titlul Geschichte des rumänischen Volkes in Rahmen seiner Staatsbildungen. descoperirile mai târzii vor defini mai bine punctele speciale. cu împrejurările din Statul bulgar sau român. forma agreabilă de exprimare asupra evenimentelor şi faptelor istorice. când ele vor fi dobândite prin critica severă. Ca o concluzie. e iarăşi o cucerire a timpurilor mai nouă. de obicei cu ură şi părtinire-fără să se ţină seama de sfatul lui Tacitus-. care-i vor aduce consacrarea. pe care operele moderne o împlinesc toate. prin mesajul lor.. mai ales. rămân revelatoare şi din Prefaţa-1905. după contribuţiile lui P. N. Geschichte des osmanischen Reiches. de farmecul poeziei cuprinse în paginile dedicate sufletului românesc şi.. pentru a scrie istoria neamului. Dar acest sentiment nu are nimic a face cu istoria colonizării romane. exprimate într-o formă inteligibilă. vom remarca o diversificare a domeniilor abordate. Neamul românesc din Bucovina. care tocmai atunci se îndreptau încoace”. în versiunea germană). Importanţa sufletească şi civică a lucrărilor este indiscutabilă. fixate cu toată îngrijirea de adevăr trebuincioasă.Iorga sunt.

În al doilea rând. În deceniul 1 al secolului. nu în personalităţile ei mai mult sau mai puţin mari. fără îndoială. au contribuit de fapt la această mare operă a unei dezvoltări de două mii de ani. pentru priceperea istoriei universale. metoda şi expresia literară a lui N. a poporului în general şi rolul personalităţilor în viaţa oamenilor. Lucrarea va cunoaşte şi ediţia în două volume din 1935. Îmi iubesc neamul pentru că e al meu-şi atâta tot. pe care o considera. Familia lui Mihai Viteazul până la capitolele VII-VIII. tipărită la Editura Militară. realizat cu harul istoricului şi cu inima poetului:”Mihai e. imparţialitatea în abordarea istoriei şi organicitatea expunerii istorice. Ce prezint eu aici este produsul unei astfel de observaţii imparţiale a izvoarelor autentice a adevărului cuprins în ele.Iorga înregistrează o manifestare plenară sub raport istoriografic. Volumele beneficiază de un impresionant aparat ştiinţific. legătura organică dintre dezvoltarea românilor şi a popoarelor învecinate îi oferă lui N. portretul lui Mihai Viteazul. prin prisma a doi nepieritori eroi ai neamului neamului: Mihai Viteazul şi Ştefan cel Mare. Să luăm. prima ediţie la volumul Istoria lui Mihai Viteazul. dintr-o primă lectură asupra textului. mai ales. istoria realitate a românilor fiind cercetată în context mai larg. căruia nu-i lipseşte un riguros spirit critic. Personalităţile mari sau mici capătă astfel o valoare numai în măsura în care. cu Revoluţia franceză şi răscoalele noastre ţărăneşti. cum rar îi este dat cititorului să întâlnească într-o carte de istorie.Iorga probează. ca istorie culturală. oricare din capitolele celor două volume intitulate simplu dar cuprinzător Istoria lui Mihai Viteazul le-am răsfoi. însă. în 1904. ductul istoriografic al lui N. nu caut decât să-i dau o formă organică. am voit să descriu această dezvoltare în legătura sa cu popoarele învecinate. intitulat Două concepţii istorice şi anticipând Istoria românilor din Ardeal şi Ungaria (1915). care să nu înfăţişeze lipsuri. nici de ură:îmi trebuiesc numai izvoare şi minte sănătoasă în atâta măsură. în 1902. echivalent cu o etapă de maturitate a scrisului istoric. începând cu Politica lui Mihai Viteazul şi încheind cu Soarta faimei lui Mihai Viteazul) pledează pentru o cercetare pozitivistă. De la părţile introductive şi de la capitolul I.Iorga (completat şi cu Anexe.Iorga şansa precizării unui important punct de vedere. o sumedenie de izvoare diplomatice şi narative ( interne şi externe). respectiv Problema Ardealului (volumul I). cu o introducere (Povestea acestei cărţi) de Barbu Theodorescu. precum şi acelea care au pornit de la dânşii. o evoluţie logică. unificată într-un viu tablou cultural. Iată trei din elementele. Dar pentru a scrie istorie n-am nevoie de iubire. câtă e de nevoie pentru a le lumina. înainte . în marea majoritate a cazurilor. Defensiva din 1596-1597:planul bizantin. Ne vom convinge şi din lectura ediţiei N. idee la care face aluzie şi în paragraful mai sus din Despre concepţia actuală a istoriei şi genesa ei. Concepţia. cu ocazia sărbătoririi a 500 de ani de la zidirea Mănăstirii Putna.Iorga izvoarelor. importanţa acordată de N. înainte de renumitul discurs de recepţie la Academia Română (17 mai 1911). pentru ca să utilizez astfel înrâurile ce le-au exercitat alte popoare asupra românilor.Iorga să cerceteze istoria realitate a societăţii feudale româneşti. care există. intitulat Pierderea Ţerii Româneşti.cu felul proprie al întinderii ungureşti în Transilvania.Iorga va tipări. se va publica Istoria lui Ştefan cel Mare pentru poporul român.Iova. pe N. Căci multe din capitolele lucrării sunt marcate de un suflu poetic. N. pe care trebuie să le urmărească şi astăzi cercetătorii ! Raportul dintre evoluţia istorică a unei naţiuni.Gheran şi V. conţinutul paginilor consacrate “domnului unificator de ţară” pledează pentru o fericită împletire între istorie cunoaştere şi poezie.” Opera lui N. astăzi mai actual ca oricând:” În primul rând am voit să expun dezvoltarea naţiunii române. savantul şi-a pus problema rostului şi rolului personalităţilor în istoria cunoaştere a unui popor. de pildă. sud-est ori central european. în care istoricul valorifică.” Să recunoaştem. Forma de redactare şi. ci să observ naţiunea însăşi ca fiinţă vieţuitoare şi să-i urmăresc mersul ei lăuntric. Nu de puţin ori. publicate de Ministerul Apărării Naţionale. Totodată. În majoritatea cazurilor.în mod justificat şi în cazul românilor-”fiinţă vieţuitoare”. opinia sa a înclinat în favoarea naţiunii. conceput cu înţelegere. de la Cucerirea Ardealului (capitolul I) până la capitolul V. O astfel de părere nu l-a împiedicat. printre multele milioane. în deplină concordanţă cu normele începutului de veac.

rabat de la rigoarea ştiinţifică. Crede în dreptate. în Ţara Românească. 71 . ca la un izvor de dreptate. Autorii de cărţi simţite îşi iubesc eroii. Cel care va parcurge Istoria lui Ştefan cel Mare pentru poporul român (de pildă. Cu toate că istoricul nu face.de unde şi parada de informaţii din călcâiul fiecărei pagini tipărite-. Ziua singură descleşta braţele ce se strângeau cu furie. fără ţară. Dar să dăm cuvântul istoricului plin de harul povestirii:”Era abia întâia strajă a nopţii. care însoţesc structura discursului bazată pe şapte cărţi (Ţara Moldovei până la Ştefan cel Mare. cu prefaţa profesorului Mihai Berza) va găsi o cu totul altă cheie istoriografică. care pustiau ţara.” Lucrarea consacrată vieţii. care putea să ţie până dimineaţa. ale boierilor ce se ridicaseră împotriva persoanei sfinte a domnului lor. în funcţie şi de cititorii cărora le-a destinat cartea autorul./ pentru poporul român. când armata moldovenilor condusă de Ştefan cel Mare incendiază localitatea şi atacă trupele regelui Matei Corvin. când zori de flacără înroşiră cerul într-un întreit răsărit de groază./. fără familie-ucisă poate de duşmani. nici când ar fi trebuit să fie. beţi. mii de oameni din oastea năvălitoare. care dă biruinţă oştilor. un chip de curată şi desăvârşită poezie tragică. în mormântul de flăcări. cum era rivalul şi ucigaşul lui de mai târziu. în livezile ai căror copaci goi se desfăceau ca de aramă nouă pe cerul de sânge. nu atât metoda ori concepţia autorului cât expresia literară întrebuinţată pretindea un mai larg cerc de cititori. ca la un răsplătitor după fapte. Campania ungară. mai prevăzător. nici în acest caz. fără care nu se putea avea o armată gata oricând de luptă şi împotriva orişicui: lui nu şi-a adunat o comoară.de toate. ca să i se închine. din setea de a trăi./. în piaţa înghesuită. în timpurile de aprigă nenorocire. prin forţa armelor. Domnia lui Ştefan cel Mare până la luptele cu turcii 1457-75. un lucru lung şi greu. ne-am convinge de personalitatea inconfundabilă a istoricului şi de valoarea emoţională a verbului său. socotind ce le-a făcut să se coboare pe câmpul de luptă. gata la minciuni să fi fost şi la călcarea jurămintelor. Cei din urmă ani din viaţa lui Ştefan cel Mare). şi el n-ar fi. pentru nenorocirea sa grabnică şi. Tinereţea lui Ştefan. cum este. din credinţă pentru rege. bunăoară. Dar amintirea i-ar fi rămas alta. din mulţimea cazurilor posibile. ediţia din 1966. Luptele cu turcii. tipărită la Editura pentru Literatură. şi un lung chiot sălbatec zgudui văzduhul de ger. mai toată secuimea şi săsimea pe care o adusese voievodul Ardealului. care la 1 noiembrie 1599 a intrat triumfător în cetatea princiară de la Alba Iulia. târguşorul paşnic. precum crede în Dumnezeu. trădează un caracter aniversativ.. căruia până la sfârşit i-a păstrat credinţă? Viteaz era cât se poate să fie cineva.a fost ultima mare tentativă a coroanei ungare de a asigura. ameninţarea de nimicire sau de îngenunchere aruncată ţării. nebună. Învălmăşeala începu. suzeranitatea asupra Moldovei. dar era pentru plata lefilor. Chiar dacă am lua un exemplu la întâmplare.. Baia. Ceva mai ascuns. suferinţele sărmanilor aruncaţi în decembre pe potecile de zăpadă îngheţată ale muntelui. armata retrăgându-se în dezordine. ceva mai mişcător decât. Nu un ostaş de pradă. Tatăl luiŞtefan-vodă. în urmă-. nu mai puţin. magnaţilor ardeleni nu li s-a atins un fir de păr din creştet. avea un net caracter ştiinţific. Aşa se întâmplă. Basta: mâinile lui s-au pătat de sânge. Bani a luat mulţi. jignirea adusă domnului. în cel mai deplin şi mai frumos înţeles al cuvântului. Unii se luptau sătui.. încheiată cu un eşec totalregele fiind grav rănit.n-a tăiat capete decât acasă la dânsul. la care ne vom referi în cele ce urmează. Lăsând în urmă toată bogăţia prădată şi cea adusă de acasă. ca la un părinte şi domn. Pare fi. dacă ţinem seama de cele 378 note. În fine. după socoteala ostaşilor. care-şi aprinsese făcliile şi se îndemnau la lucru. în adevăr. un ostaş. dacă am parcurge un fragment consacrat luptei de la Baia (14-15 decembrie 1467). de a vedea pe ai lor acasă. Volumul.. dacă ne gândim la titlul în care se preciza:”/. ceilalţi veniseră să răstoarcă oboselile lor. era un rug pe care ardeau morţii. fără prieteni. numai în luptă cinstită. prin uliţele înguste. pentru rectitudinea sufletului său limpede”. Erau moldovenii. Mihai e mai vrednic de această iubire decât foarte mulţ alţii: pentru însuşirile rare de soldat. pentru a înăbuşi cu sânge limbile de flacără răscoalei. activităţii şi posterităţii viteazului domn. călătoria lui la împăratul. din fală. care rămâne între ai săi. stăpânirea lui s-ar fi prelungit. Crud n-a fost. ea arătă învinşilor pe unde să fugă.

se manifestă dualismul austro-ungaer cu tot cortegiul de urmări pentru românii transilvăneni . la începutul căreia lam putea aşeza pe Augustin Bunea. dezvoltarea culturii în Transilvania din ultimele decenii ale secolului al XIX-lea şi la începutul secolului următor. după cum s-a remarcat deja în literatura de specialitate. sub raport politic. Intr-o perioadă în care. istorici şi luptători oentru împlinirea visului de aur al românilor . autorul unei opere istorice ale cărei rădăcini trebuie .Xenopol. ci în spate. Iar craiul nu mai călărea în frunte. după cum am observat. şi. Cel care va urmări cu înţelegere. cultural şi religios tipic pentru societatea românească în plină transformare.ei sunt consideraţi.unirea lor într-o singură ţară şi sub o singură coroană . va fi ilustrată de scrisul angajant al lui Ioan Lupaş şi Silviu Dragomir.o constituie lucrările. şi fierul unei săgeţi ţărăneşti îi rămăsese. când va rosti textul Două concepţii istorice (1911). mai ales.dacă ar fi să ne gândim doar la lupta susţinută pentru păstrarea limbii române -. Efortul istoriografic românesc din Ardeal. nu fără surprindere. (Pompiliu Teodor).D. în mâinile celor ce le răpise. Steagurile fâlfâiau acum în altă parte.. prin intermediul unei metodologii.. social. din deceniul 2 al secolului nostru. Cercetarea scrisului istoric din Transilvania câştigă în profunzime. contactele cu istoriografia pozitivistă europeană vor fi benefice şi continue. ca să se poată mândri măcar. îndeletnicire care s-a resimţit de pe urma activităţii politice-să ne reamintim că a fost unul din creatorii Partidului Naţionalist Democrat (1910). comprehensiunea îşi va spune cuvântul şi în acest caz. nuanţat de pozitivismul european şi. se va concretiza prin apariţia unei noi generaţii de istorici care va duce mai departe cercetările lui George Bariţiu şi Alexandru Papiu Ilarian. A. ei ar fi putut crede că a fost numai visul rău al unei nopţi vrăjite. Noua generaţie de istorici români ardeleni Intr-un context politic. în care-şi exprimă crezul asupra teoriei istoriei. nu în faţă. scrisul istoric românesc a înregistrat. “/. într-un alt context politic şi social. o părere cristalizată asupra istoriei.ungurii se întorceau spre Oituz. dacă nu s-ar fi văzut aşa de împuţinaţi. la N. Dascăli. marcată de urcarea pe tronul României a regelui Carol I (deceniul 7 al secolului trecut) şi de cucerirea independenţei de stat (9 mai 1877). Comparativ cu fostul său profesor. prin “teritoriul istoriografic” propus de viaţa. dacă nu chiar moderne. de altfel în mod justificat.Iorga. concepţii şi expresii literare noi. economic.când se va desăvârşi unitatea statală românească . El avea trei răni pe dânsul. fondatori (“Begründer”) de şcoală în domeniul patronat de zeiţa Clio. de un firesc şi necesar spirit naţional. nu multe la număr. o potenţare a scrisului istoric. ca un tânăr erou ce cucereşte jucându-se: îl duceau pe targă.Iorga se observă încă din 1894 (anul elaborării discursului Despre concepţia actuală a istoriei şi genesa ei) şi. Călăreţii mândri erau rupţi de oboseală şi pătaţi de sângele prietenilor.” O manifestare particulară a scrisului istoric la N. în mare măsură. fără să-i neliniştească cineva. care şi-a prezentat gradat opiniile asupra filosofiei istoriei. activitatea şi opera lui Nicolae Iorga. Augustin Bunea (1857-1910) Reputat medievist. o culme.va putea întâlni. înregistrându-se. un element definitoriu pentru naţiune. până la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918 ./ universalizarea istoriei şi istoriografiei româneşti”. Evident. Noua generaţie de istorici români ardeleni.

politicul prevalează religiosul. Este şi ceea ce apreciază. Stăpânii Tării Oltului este publicat postum. Bunea cercetează. Episcopul Ioan Inochenţiu MicuKlein (1728-1751). Bunea a cercetat istoria bisericii din Transilvania prin prizma importanţei ei teoretice şi organizatorice pentru devenirea naţională a românilor. socială şi culturală a veacului Luminilor româneşti. Pe astfel de coordonate se înscrie majoritatea lucrărilor sale: Din istoria românilor. Maior ş.). încă din clasa a VIII-a. Vechile episcopii româneşti a vadului. Era dovada recunoşterii indiscutabilei sale calităţi intelectuale. Va preda teologia dogmatică şi va fi prefect de studii la Seminarul teologic arhidiecezan. va fi vicenotar consistorial. Bunea. regionale şi naţionale. raportată direct la biserica greco-catolică din Transilvania. formaţia sa intelectuală trebuie raportată la coordonatele vieţii politico-naţionale onorate în secolul trecut de arhiereii şi dascălii Blajului şi. la Roma. care au menţinut instituţia la nivelul unui episcopat. Când afirmăm că Aug. confesionalismul. respectiv justeţea istorică a Mitropoliei române unite de la Blaj. Discursul de recepţie. Discursuri. L. căci va muri în 1910. în majoritatea lucrărilor. Aug. după ce urmează cursurile şcolii primare (Vad şi Ohaba) şi gimnaziale (Braşov şi Blaj). Timotei Cipariu şi Ioan Micu Moldovan. 1900. 73 . Aug. fără să neglijeze învăţământul teologic superior. formaţia intelectuală. bisericeşti şi politice din Transilvania în epoca Pronunciamentului şi Memorandului. Urcă treptele ierarhiei ecleziastice şi academice: secretar mitropolitan. cu valoare cronologică. Atanasie. specialiştii în materie (P. Ca fundament ideologic. Bunea să depăşească. însă. înainte de toate. Dacă am privi din acest unghi al cercetării în istoria abordată de Aug. la Colegiul grec Sf. fără să uităm. Bunea. pentru ca la 28 mai 1909 să fie ales membru al Academiei Române. In 1882 va primi titlul de doctor de Roma. canonic teolog şi canonic scolastic. cu puţine excepţii. în raport direct cu vulgarizarea situaţiei juridice de către autorităţile habsburgice. ca urmare a unor cercetări sistematice de arhivă şi bibliotecă la Roma. Bunea reiese. Teodor. personalităţi de primă mărime ale vieţii culturale. 1902. Cristian. Chiar dacă a abordat. fără să ignore fondurile documentare locale. în majoritatea cazurilor. Viena şi Budapesta. acceptată chiar şi de inamicii poporului român: autonomia bisericii române greco-catolice în sistemul universalismului catolic.a. bisericească. Sensul plenar al scrisului istoric la Aug. Silvaşului şi Bălgradului. Dacă cineva ar încerca un punct de plecare în scrisul istoric ilustrat de Aug. momente din istoria politică.căutate în programul politic iniţiat de episcopul Inochentie Micu-Klein în secolul al XVIII-lea pentru emanciparea naţională şi politică a rom ânilor ardeleni şi în efortul istoriografic al Scolii ardelene. o problematică naţională. 1902. Autonomia bisericii. Aug. V. nu va putea ignora exemplul oferit de înaintaşii săi iluştrii. erudiţia şi viziunea istorico-politică l-au ajutat pe Aug. la universul catolic roman. nu încercăm să forţăm uşi deschise. Bunea va îndeplini funcţia de cancelar la Mitropolia română greco-catolică. semnând indiscutabile contribuţii ştiinţifice. din efortul său constant de-a sublinia şi argumenta o idee majoră politică şi bisericească. Geoagiului. în urma unor temeinice studii teologice şi filosofice. Bunea va fi trimis. Episcopii Petru Paul Aaron şi Dionisiu Novacovici sau Istoria românilor transilvăneni de la 1751 până la 1764. Reîntors în “Mica Romă”. în deceniul 9 al secolului al XIX-lea. Originar dintr-o familie de grăniceri români din Tara Făgăraşului.

1904. Valenţele culturale şi politice ale lucrării lui Aug. mi-am făcut extrase dintr-însele şi un număr mare din actele lor le public sau în notele textului sau în apendice. cu răbdare. Am citit toate aceste protocoale. adunate în mai multe volume sub titlul = Normalia=. Iosif Sterca Suluţiu (vicepreşedinte al “Astrei”). până acum nepublicate. în dorinţa lui de-a oferi o radiografie a societăţii rom âneşti din Transilvania Luminilor. Cu toate că scrisul său istoric trădează urme de factură romantică sub raport conceptual şi metodologic. este generoasă şi ne oferă elemente demne de reţinut pentru scrisul istoric al cărturarului blăjean. Nicolae Iorga. Importanţa acordată de erudit izvoarelor este ilustrată de următorul fragment: “Ce priveşte izvoarele. Tot în Blaj am aflat acte importante şi în biblioteca arhidiecezană. Bunea îşi bazează afirmaţiile sale pe izvoare de prim rang. mesajul istoriografic din partea întâia a Prefaţei se va întâlni cu o inteligentă justificare a demersului cultural şi politic al lui Aug. Intre acestea locul de frunte îl ocupă colecţiunea de ordinaţiuni regeşti şi guverniale de sub Maria Teresia. Abordarea bisericii greco-catolice din perspectiva unei instituţii româneşti. problematica socială tipică pentru epoca anilor 1751-1764 etc. într-o perioadă de încetăţenire a spiritului critic. care şi-au adus aportul în faza de documentare. importanţa deosebită acordată întemeierii şcolilor de la Blaj în toamna anului 1754 şi.. Sub raport redacţional dar mai ales în direcţia conţinutului. relevez că ele sunt în prima linie documente autentice. Spre a lămuri unele chestiuni mi-am extins cercetările şi în actele de pe timpul episcopilor Atanasie Rednic şi Grigorie Maior până pe la anul 1775. dacă ţinem seama de colaborările istoricului cu o serie de intelectuali ai vremii.a. Dr. situaţia politică a românilor din Transilvania secolului al XVIII-lea marcată de revolte sociale şi tulburări religioase. lista impresionează. Ierarhia românilor din Ardeal şi Ungaria. Nicolau Togan (Sibiu). Ioan Boroş (Lugoj). cercetată prin prizma păstoririi lui Petru Pavel Aaron şi Dionisiu Novacovici.Diverse. Bunea sunt potenţate. Alexandru Belle (Făgăraş). dovedind indiscutabile solidarităţi culturale şi politice de sorginte naţională: Arseniu P.. respectiv Viena). Cele mai numeroase documente le-am aflat în archiva metropolitană din Blaj. concretizat într-o lucrare ce . Cel care va parcurge. Din alţi scriitori am împumutat numai aceea ce era dovedit prin documentele publicate de ei s-au adeverit cu documentele descoperite cu documentele descoperite de mine ori mi s-au părut admisibil din nexul logic al evenimentelor. Aug. Traian Valeriu Frenţiu (Lugoj. 1903. Ioan Bianu (Bucureşti). unde Biblioteca Brukenthal păstrează bogata colecţiune de documente a lui Rosenfeld sub titlul de =Wallachische Union = şi colecţiunea lui Benigni în care am găsit interesantele acte despre călugărul Sofronie/. adunate din ţară şi din afara ei. de cari m-am servit în expunerea întâmplărilor şi în descrierea stărilor din timpul de la 1751-1764. 1912 ş. cercetarea dezvoltării culturale în aceeaşi perioadă. Bunea./”. Bunea. Istoria românilor până la 1382. Căteva săptămâni am petrecut în Sibiu. în general. Chiar la o simplă înşirare de nume. Bunea (Sibiu). a învăţământului românesc. Beniamin Dansuşianu şi Vicenţiu Babeş. rămân direcţii clare ale demersului istoriografic la Aug. unde se păstrează şi astăzi câteva protocoale oficiale de pe timpul episcopului Aaron. Prefaţa la volumul dedicat istoriei românilor din Ardeal între 1751-1764.

Ioan Bianu şi Nicolae Iorga. alături de Oct. Opinia ultimului savant asupra prestaţiei ştiinţifice a lui Aug. Vasile Goldiş şi Iosif Blaga). într-o epocă de prigoană politică şi culturală din partea guvernanţilor vremelnici austro-unguri. Augustin Bunea a ţinut strânse. la Universitatea Daciei Superioare din Cluj. 1904. după 1909. Beneficiază de pe urma audierii unor cursuri de istorie la Universitatea din Berlin (însoţit de Oct. I. precum Virgil Oniţiu. Activitatea bisericească. b) viziunea general românească a unei aşezări interesată permanent de realităţile de dincolo de Carpaţi (având în vedere şi poziţia geografică a localităţii). cu studii primare în comuna natală şi liceale la Sibiu (unde va fi eliminat în clasa a VIII-a. Originar din familia unor ţărani din Sălişte (Sibiu). I. în dezvoltarea sa intelectuală şi chiar politică. creator fără pereche. la care subscriem în cunoştinţă de cauză. se menţine între limitele realului: “Istoric desăvârşit care a pus bazele studiilor critice privitoare la istoria românilor din Ardeal. Membru corespondent al Academiei din 1914. dar care va muri în închisoarea comunistă (în deceniul 7). Curajos şi credincios idealului naţional. legăturile culturale ale românilor din Ardeal cu românii de aici”. Goga). Lupaş va fi sensibil marcat. politică şi culturală i-au adus îndreptăţite aprecieri din partea unor autorizate voci. apoi de o călătorie de studii în Italia.Goga). dacă ar fi să ne g ândim la Dimitrie Onciul (care a analizat lucrarea postumă Istoria românilor până la 1382).nu poate fi ocolită de cercetători. şi acum una din cele mai prestigioase reviste de specialitate din 75 . în timpul detenţiei sale la Szeged (în urma unui proces politic). Telegraful român. Din motive politice. Lupaş va onora după 1918. în 1909. Pregătirea universitară temeinică. scriitor din acela cu cari rom ânii de dincolo îşi fac cinste. Ioan Lupaş (1880-1967) O scurtă privire asupra vieţii şi activităţii celui care a fost creator de problematică în istoriografia românească din primele cinci decenii ale secolului nostru este de natură să ajute la o mai înţeleaptă reevaluare a operei istorice a profesorului şi patriotului. Inscris la cursurile universitare din Budapesta. respectiv la Braşov (cu profesori de elită. la care se adaugă experienţa culturală şi politică în urma colaborării la Tribuna. Bunea. I. organizând cu Al. în cadrul Seminarului teologic din Sibiu.Lapedatu Institutul de Istorie Naţională (1920) şi publicând Anuarul Institutului de Istorie Naţională (din 1921-1922). care a redactat monografia despre Andrei Saguna. I. Cursul de istoria bisericii române îl va deschide. în acelaşi timp. cu prelegerea Despre originea românilor. Luceafărul. de două din caracteristicile civilizaţiei agrariene ilustrată plenar de comunitatea românească din Sălişte şi împrejurimile ei: a) pragmatismul şi dârzenia mărginenilor. pentru istorie şi limba latină. cercetare care-i va aduce un premiu al Academiei Române. va fi protopop la Sălişte şi. Viaţa românească şi Convorbiri literare şi în cadrul societăţii academice “Petru Maior” de la Budapesta l-au recomandat pentru o carieră didactică superioară. Lupaş va sluji cauza românească prin cuvânt înaripat şi slovă scrisă. inspector al şcolilor confesionale. în toată activitatea sa literară. Lupaş va obţine doctoratul cu o teză a cărei valoare cronologică nu poate fi desconsiderată nici astăzi: Biserica ortodoxă din Transilvania şi unirea religioasă în cursul veacului al XVIII-lea. catedra de Istoria modernă a românilor şi Istoria Transilvaniei. Transilvania.

între 1918-1920. Lupaş va ajunge la concluzia. De aceea nu ne putem mulţămi totdeauna numai cu o cunoaştere seacă. preferând militantismul scrisului istoric. Sub raportul filosofiei istoriei. . 1954 ş.a. I. Teoria istoriei a fost un domeniu abordat de I. rigidă. 1918. 4) care este scopul final al evoluţiei? Potrivit aceleiaşi opinii. 1936. Voievodatul Transilvaniei în secolelel XII şi XIII. 1937. Influenţa lui Hegel în scrisul lui Nicolae Bălcescu şi Mihail Eminescu. încă din tinereţe. care se ridica deasupra confesionalului. ştiinţifică a istoriei. Dacă prima metodă urmăreşte. viu. sub raport cultural. prin datoriile şi drepturile avute ca preşedinte al Secţiunii istorice şi membru în Comitetul ei Central. Sub raport politic. din care reiese că investigarea faptelor şi precizarea raporturilor cauzale dintre ele sunt probleme de bază ale istoriografiei. Sibiu. Remarcabil este. Fazele istorice în evoluţia constituţională a Transilvaniei. Activitatea susţinută în cadrul Academiei Române care va debuta cu discursul de recepţie Nicolae Popea şi Ioan Micu Moldovan. De aceea socotim că istoricul francez Jules Michelet a fost în nota justă. dovedea înainte de toate concepţia. 1945 ş. încorsetat nu o dată de spiritul critic al lui Leopold von Ranke. Consiliul Dirigent îl va avea. istoricul ridică pentru interogaţii: 1) cine sau ce evoluează? 2) ţelul evoluţiei. cu înclinaţii pentru Th. Lupaş. religios şi politic. Misiunea episcopilor Gherasim Adamovici şi Ioan Bob la Curtea din Viena. 1928. Intre 1932-1935 va fi membru al Secţiunii istorice din cadrul înaltului for. a doua ţinteşte finalitatea. 1923. atunci când a investigat problemele generale ori cele speciale ale istoriei naţionale. din acest punct de vedere. Contribuţii la istoria românilor ardeleni.a. Michelet. cauzalitatea. Dacă la îndemâna unei afirmaţii tranşante. Istoria bisericească a românilor ardeleni. metoda şi expresia literară a cercetătorului experimentat. Dacă cineva va urmări bibliografia de specialitate a lui I. cu precădere. Epocile principale în istoria românilor. 1780-1792. personal şi subiectiv cu toate fluctuaţiile ei. când a formulat postulatul că istoria trebuia să ne deschidă calea spre = învierea vieţii integrale=“. printre membrii Marelui Sfat. După ce discută despre “setea spirituală” specifică lumii studenţeşti. Activ s-a dovedit a fi şi în cadrul “Astrei”. Hegel şi filosofia istoriei. la acelaşi capitol. se va număra în 1918. plin de sugestii pentru eventuale cercetări în viitor este Sensul şi scopul istoriei. Lupaş enunţă în cuvinte care merită reţinute dar şi aprofundate următoarele: “Si noi suntem valuri şi unde răzleţe sau întârziate din marele fluviu al vieţii şi al evoluţiei istorice naţionale şi prin mijlocirea ei al celei universale. studiile: Factorii istorici ai vieţii naţionale româneşti. Sibiu. 1936-1937. Carlyle şi J. 1932. Nu putem omite. contribuind la propăsirea ştiinţei istorice în România interbelică. ci simţim adeseori trebuinţa de a căuta contactul sufletesc. 1919. cercetarea istoriei realitate poate să se fundamenteze pe două metode: 1) metoda explicativ-ştiinţifică. rostit în 1920. 3) durata procesului. Formula istoriografică la care s-a oprit a fost eclectismul. 2) metoda reconstructivăindividualistă. că domeniul preferat al cercetătii a fost istoria Transilvaniei. secretar general la Culte şi Instrucţiunea publică. rămân studii şi astăzi utile cercetătorilor.spaţiul românesc. opusculul Sensul şi scopul istoriei. după câteva investigaţii. 1912. Leopold von Ranke şi Mihail Kogălniceanu. temeinic gândit şi inteligent redactat. Fazele istorice în evoluţia constituţională a Transilvaniei.

“Dacia”. asupra viitorului: “Acesta este scopul ei din punct de vedere al vieţii. aprecierea finală asupra “cărţii neamului” redactată de P. Tineri români. 6) tradiţional. Bogdan.a. care studiau la şcolile înalte din Cluj. D.Maior. A. 7) juridic. 8) moral. Scrieri alese.Finalul opusculului Sensul şi scopul istoriei. percutante probleme ridică opusculul Chestiuni de metodă privitoare la lucrări de sinteză istorică. Sub raport conceptual. văzut prin prizma unei concepţii activiste. Lupaş a abordat. Forma de redactare. Bariţiu. la care trebuie să adăugăm expresia literară îngrijită. raportat la stadiul dezvoltării domeniului în deceniul 3 al secolului. care urmăreşte mai mult finalitatea decât cauzalitatea. 3) epoca nouă (a tendinţelor de unitate naţională. Simion Ramonţiai un mecena atât de bun şi milostiv. politică. împărţirea istoriei naţionale propusă de I. iar tinerii = ceilalţi se înfierbântau de cele ce li se descoperia din acea carte ca dintr-un oracol despre originea şi trecutul naţiunei române”. “factorii istorici ai vieţii naţionale româneşti”: 1) geografic. într-o manieră inteligentă. După audierea cursurilor sale. I-II. metoda şi concepţia cercetării. O asemenea divizare a istoriei naţionale trebuia să ţină seama. I. I. Bariţ ne spune că acest binefăcător al tinerimii le dăruise şi Istoria lui Petru Maior şi celelalte scrieri ale lui. o modernă restituire ştiinţifică a unei părţi din ductul istoriografic onorat de eminentul profesor de la Universitatea Daciei Superioare. aveau pe la 1810 în Dr. 1921-1922. 1941. Dacă din punct de vedere al filosofiei istoriei I. merită să fie citată: “In schimb Istoria pentru începutul Românilor în Dacia se răspândise. ClujNapoca. care se îngrijea să-i ajute nu numai cu bani pentru hrana lor trupească. după cum a numit-o David Prodan. prin unghiul de abordare al problematicii: Scrierile istorice ale lui Petru Maior. Stefan Pascu şi Pompiliu Teodor. Să ne referim doar la pertinentul articol intitulat Scririle istorice ale lui Petru Maior. de fluctuaţia vieţii 77 . Cronicari şi istorici din Transilvania. 2) economic. destul de repede. invocă opinia profesorului Adolf Harnak de la Universitatea din Berlin. socială şi economică a voievodatelor şi principatelor) până la 1592. adevărate puncte de reper în domeniu. Interesantă este. I. Creator de problematică în istoriografia românească interbelică. 3) etnografic. V. în aceeaşi ordine de idei. Xenopol. după opinia autorului. până la 1821). Pârvan ş. 2) epoca medie (organizarea politică. 5) naţional. publicat în numărul I. De altfel. cum s-a arătat mai sus. I. 1939. studiul poate fi citit şi în volumul Ioan Lupaş. I. redactat într-o formulă culturală modernă. 4) religios. Activitatea literară-ştiinţifică a lui Dimitrie Cantemir. 1923. Din punct de vedere ştiinţific legea ei fundamentală rămâne înainte de toate redarea adevărului pur al lucrurilor astfel cum s-a întâmplat”. religioasă şi culturală. note şi comentarii de Acad. 1977. Lupaş: 1) epoca veche până la 1241. Onciul. Lupaş a preferat metoda explicativ-ştiinţifică în locul celei reconstructivă-individualistă. actuale şi astăzi. Si-au păstrat încă actualitatea judecăţile de valoare asupra gândirii istorice la P. ci şi cu cărţi pentru cea sufletească.D. mai ales. ediţie îngrijită. Atunci el s-a apucat s-o traducă în limba maghiară. Sârbu. G. în domeniul istoriei istoriografiei naţionale va alcătui mai multe lucrări. 4) epoca contemporană (epoca înfăptuirii succesive a unităţii naţionale). Lupaş a reţinut ideea potrivit căreia ustificarea istoriei pedalează pe puterea ei de influenţă asupra prezentului şi. 1921-1922 din Anuarul Institutului de Istorie Naţională. fac din sus-citatul articol un model al genului de abordare istorică. Din acest punct de vedere. Maior. Introducere.

idealurilor de libertate şi dreptate pe care le-a slujit cu o înţelegere. valoroase şi unele şi alţii prin număr şi calitate. Un istoric care a ştiut să facă şcoală. până la 1867 (când dezvoltarea constituţională a Transilvaniei este “stopată”). bisericii ortodoxe şi rolului ei cultural în epoca de lupte pentru desăvârşiea unităţii naţionale a rămas acelaşi de-a lungul timpului pe care l-a străbătut. Introducere.Iorga şi o altă formă plenară de manifestare.. ridicată în timpul Mariei Tereza la rangul de Mare Principat (1765). c’est l’amour du passé. nu atât sub aspect teologic şi dogmatic cât în perspectiva unei modalităţi de păstrare a unităţii neamului românesc. se impune precizarea lui I Lupaş în ceea ce priveşte fazele istorice în evoluţia constituţională a Transilvaniei: 1) faza prenatală (până către a doua jumătate a veacului al IX-lea). I. Lupaş de confesionalism exagerat. 319-325 (Aug. sporite prin cele de om. Noul spirit critic în istoriografie (III) Nicolae Iorga (II) Crezul asupra teoriei istorice cunoaşte la N. unde întâlnim următorul corollarium: “Istoricul ardelean educat în mediul românilor mărgineni. 3) faza principatului şi a Marelui principat cu subfazele: a) Transilvania sub suzeranitatea otomană (secolele XVI-XVII). Scrieri alese. b) Transilvania sub supremaţia habsburgică (secolele XVIII-XIX). In sensul acesta cred că trebuie interpretat cuvântul lui Eminescu: fără iubirea trecutului nu există iubire de ţară. Acesta a fost istoricul Ioan Lupaş. Ioan Lupaş. Bunea). “Dacia”. 435-442 (I. la conferinţa Valoarea educativă a istoriei naţionale: “Prin învăţământul istoriei naţionale trebuie să ne străduim a-i cunoaşte şi iubi trecutul. ataşat idealului naţional. deci cu însăşi sufletul şi destinul neamului românesc. Problema trebuie interpretată mult nuanţat. un animator şi un devotat al istoriei naţionale. pp. Asemenea calităţi de savant şi patriot. Lupaş). aşezat de soartă într-o “via gentium”. care ne va ajuta să-i înţelegem prezentul şi să ne identificăm deplin cu toate aspiraţiile sale de viitor.colective şi de caracterul evolutiv al curentelor spirituale. explică recunoaşterea profesorului Ioan Lupaş drept şef de şcoală. care a afirmat răspicat. cuvânt asemănător cu cel scris odinioară din partea lui Fustel de Coulanges: = La vrai patriotisme n’est pas l’amour du sol. 2) faza ducatelor şi a voievodatului transilvănean (secolele IX-XII). în deceniul 4 al secolului. Stefan Pascu şi Pompiliu Teodor. 1977. op. Lupaş ne este facilitată de studiul introductiv la mai suscitata ediţie. pp. De aceea în istoriografia din perioada interbelică se vorbeşte alături de = şcoala veche = şi = şcoala nouă = de la Bucureşti. fiindcă profesorul a acordat importanţă ortodoxiei. cit. c’est le respect des générations qui nous ont précédes. Raportat la aceeaşi problematică. de = şcoala clujeană =“. potrivit epocii pe care a trăit-o. în .” Bibliografie Pompiliu Teodor. Cluj-Napoca. note şi comentarii de Acad. Sunt voci care acuză scrisul istoric al lui I. ediţie îngrijită. O apreciere globală asupra efortului istoriografic al lui I. creator şi îndrumător de cercetări şi cercetători.

O să ni se pară insolită opinia lui N. atunci când i-au citit cu atenţie lucrările. vigoarea luptătoare. ale căror fapte de arme au fost descrise cu predilecţie de istoriografia romantică. De altfel. care nu numai că ţin pe umerii lor palate şi temple. Căci textul Două concepţii istorice (1911). faţă de care dovedeşte un tipic simţ critic pentru cercetarea istorică de la începutul secolului nostru. era doar un fond vag sau un pretext de inventarii ale demnităţilor şi funcţiilor.Iorga atrăgea atenţia că nu trebuie uitată în cercetarea istoriei realitate. însă istoricul ridică problema aşa-zisei "crime faţă de neam". din care nici unul nu călcase pragul unui Panteon?" După ce remarcă elementele romantice în concepţia şi metoda lui B. ultimii elaborând teorii nefondate ştiinţific la adresa poporului român. Studiu asupra cultului. încă în conştiinţa republicii istoricilor români.P." Această constatare îi va permite lui N. din această epocă). In comparaţie cu aceşti eroi. i-a oferit posibilitatea polihistorului să-şi spună punctul de vedere. Tocilescu ori pe B. Iorga să înţeleagă istoria din perspectiva popoarelor continentului. umila acţiune necontenită şi obscură a mulţimilor. dacă la început întâlnim o directă ţi subtilă critică la adresa lui Grigore Tocilescu. cumpăna nemincinoasă. ale credinţelor. în ţesătura dezvoltării de la începutul veacului. autorul lucrării Cetatea antică. Concepţia. Rösler şi Hundsdorfer-Hunfalvy Pál. să păstrăm legăturile noastre numai cu apusenii. în mâna cărora stătea spada sigură. Este şi contextul în care găsim remarcat: "/…/ valoarea unei naţiuni nu caută să se afirme prin rezistenţa. Iorga să apeleze la învăţaţi din diferite generaţii. la trai şi dezvoltare proprie. în scrisul istoric). ca să nu uităm de faptul că persistă. unei problematici istoriografice de mare interes cultural şi politic: particularităţile a două şcoli istorice – şcoala romantică (partea finală. Fustel de Coulanges (1830-1889). asupra ţelului suprem al istoriei. N. Căci toate popoarele continentului aveau dreptul. dintr-o perspectivă integratoare europeană. scrierilor. de trecere spre spiritul critic) şi şcoala noului spirit critic. Un şir de eroi. operelor de artă. o componentă care fusese până atunci rar ori fals investigată: " Viaţa culturală. să trăim în comunitate de spirit cu fraţii rămaşi prin locuri mai prielnice.Haşdeu. şi cea mai înaltă artă. fără să-l ocolească pe Gr. în deceniul 2 al secolului nostru. modernizarea administraţiei etc. evlavie şi vitejie. care a uimit istoricii de pe toate continentele. care au prezentat istoria realitate din perspectiva unor popoare importante în evoluţia continentului (din Antichitate până la cumpăna veacurilor XIX-XX): Tacit. N. pornind de la prezentarea defavorabilă şi deformată a unor elemente anecdotice din viaţa unor domnitori români. N. Iorga. îndemnându-se şi apărându-se. savantul va nota: "Naţii unitare prin sânge şi naţii nobile prin aptitudini moştenite – pe acestea se simţeau datori a le dovedi istoricii. Nu trebuie să ne surprindă. Iorga atrage atenţia asupra asupra particularităţilor scrisului istoric din veacul 79 . pe care-l supunem acum atenţiei." Apelul la romanitate – adevăr intolerabil pentru duşmanii de atunci şi de acum ai poporului – îi permite istoricului aprecieri critice la adresa exagerărilor latiniste ale reprezentanţilor ªcolii ardelene şi a urmaşilor ei. Vlad Ţepeş şi Mihai Viteazul – de care nu ducem lipsă nici chiar astăzi -. dreptului şi instituţiilor Greciei şi Romei (la care N. energia ei cuceritoare. predecesorul său (arheolog şi slavist care a ilustrat. numai romani. cu toate podoabele şi puterile lor. prin paginile consacrate de savant. Iorga lansează un apel de nenumărate implicaţii politice. La ce puteau servi acele gloate fără nume şi fără fapte. ideea potrivit căreia domniile fanariote ar fi avut doar consecinţe negative asupra Moldovei şi Ţării Româneşti (ignorându-se în mod voit dezvoltarea culturii. uneltelor şi mobilelor. dar condiţionează. metoda şi expresia literară câştigă în intensitate şi valoare ştiinţifică.P. trecerea de la romantism la spiritul critic). ale veşmitenlor. fără ştirea artiştilor celor mai personali. intuind parcă pericolul slav care urma să se abată asupra ţării: "Trebuie să fim romani. O astfel de atitudine severă îi oferă şansa lui N. Iorga se va întoarce de nenumărate ori. care trebuiau prezentate în deplinătatea nevoilor organice. prin virtuţiile lor de dreptate. ci prin calitatea personală a conducătorilor şi oamenilor ei eminenţi. Plutarh. crucea binecuvântărilor aceia ajungeau pentru a măguli şi îndemna pe cei ce luptau pentru drepturi naţionale". Haşdeu şi fără să menajeze pe R. unul lângă altul. sub raport istoriografic.afara discursului Despre concepţia actuală a istoriei şi genesa ei. Cu o putere de sinteză.

dând definiţia exactă după cercetarea deplină a cuvântului. căreia îi este caracteristică o dezvoltare unică. A-l scormoni şi pe acesta. fenomen care. Iorga: “A urmări toate aceste prefaceri. de întunecare a minţii ori de robire a trupului.” Intrând în miezul problemei.P. Nu omite cauzalitatea în cercetare şi nici rostul ideilor în evoluţia fenomenului. O concepţie modernă şi o metodă nouă.T. care-l pasiona atât de mult pe N. a-l arunca în lături.n. J.Luminilor ori din perioada Romantismului. Iorga.” A nu recunoaşte aluzia la B. care servesc numai spre a înţelege mai bine în exemple caracteristice şi a păstra o mai clară amintire prin timpuri şi evenimente caracterizate. Si sunt mulţi care n-ajung să puie pietrele. Din această perspectivă evoluţionistă trebuie să ne apropiem de afirmaţia lui N. după cum rezultă şi din următorul fragment: “Si nici istoria culturală nu mai corespunde cu învechita istorie de moravuri. modern al cuvântului. pe care le-ar săvârşi răutatea nestinsă a = tinerilor = şi viclenia exploatatoare a = preoţilor =. potrivit lui N. fără să ignore istoricii români de importanţa lui B. vis-à-vis la posibilităţile ştiinţei istorice. care va trebui să dispară din studiile serioase. . "/…/ trebuie să se oprească îndată ce a găsit pământul bun pe care se poate clădi. liniile directoare. Haşdeu şi la metoda sa critică înseamnă a forţa uşi deschise. Remarcabilă este. . o lămurire a zărilor. Iorga. pentru ca unul să treacă în dicţionar şi celălalt în catalog. îi permite să abordeze specificul domeniului. invocând numele unor autorităţi în domeniu. a-l supţia astfel. Mabillon. a dezvoltării şi înrăutăţirii lor./…/ externe. era sigur că scrie o istorie universală critică în acel Essai sur les moeurs. Buckle.aceasta e misiunea de astăzi a istoricului. Bayle. savantul găseşte o plastică analogie cu starea de spirit a fiziologului. care căutau să înlăture tot ce li se părea o momeală istorică ori poetică/s. Pe undeva./ menită să ascundă vederii faptele reale. legile naturale. Problema criticii istorice. aplicate istoriei în primul deceniu al secolului apar şi în cazul în care învăţatul teoretizează asupra sensului eroilor şi în ceea ce priveşte particularităţile istoriei politice ori culturale. savantul surprinde trei păreri care au fost adjudecate în epocă: pragmatismul. Tocilescu. în congruenţă cu o astfel de scară valorică. distrugătoare a unor aşezăminte pe care nu le putea înţelege în rostul lor istoric şi în convenienţa lor practică. Când cercetează cele mai mărunte părţi constitutive ale corpului uman. aprecierea asupra nivelului criticii istorice în secolul Luminilor: "Critica istorică a plecat în acelaşi veac al XVIII-lea care văzu învierea erudiţiei. şi ea nu va fi numai un capitol superior al filologiei în sensul mai larg. Iorga abordează rostul popoarelor. Istoria forţelor naţionale. Următoarele pagini din opusculul Două concepţii istorice (publicat în volumul Generalităţi cu privire la studiile istorice. nu trebuie să uite ansamblul istoriei realitate şi a societăţii omeneşti. Motley. nu înseamnă a da siguranţă zidirii ce se va înălţa pe urmă. servind de acum înainte doar scriitorilor literari de pagine senzaţionale cu savoarea puţintel cam pipărată prin scandale.P. care e mai puţin un început de istorie culturală decât un pamflet de propagandă. subliniind într-o manieră inteligentă deosebirile conceptuale în funcţie şi de dezvoltarea istoriografiei. In efortul de-a stabili sensul suprem al istoricului. In spiritul epocii. Pe de altă parte un Mabillon crea paleografia şi critica textelor pentru a răspunde nevoii de a se alege între diplomele autentice şi cele falsificate care circulau deopotrivă înaintea tribunalelor timpului”. Patriarhul filosofiei satirice şi sarcastice. într-un sens oarecare . una din “permanenţele” istoricului: a privi într-un context mai larg fenomenul istoric. considerate “/…/ creaţiuni necesare permanente şi. nu pierde din vedere întregul. Bucureşti. /…/”. 1944) sunt consacrate criticii izvoarelor. aşa de mult îi pasionează jucăria cu sapa în adâncimile unde o mai mare pătrundere e numai o mai mare pierdere de timp. potrivit stadiului cunoaşterii din deceniul 2 al secolului. o lărgire de orizont. înţeles ca o ştiinţă. în care se cuprind oameni şi fapte. Haşdeu ori Gr. Cu alte cuvinte. istoricul mărturisea că ştiinţa “/…/ înseamnă întotdeauna o înălţare a punctului de vedere. Prescott. din două motive: pe de o parte îndoiala filosofică a unui Bayle ori Voltaire. şi nare vreun merit deosebit acel care vede mai departe pentru că a venit mai târziu. Voltaire. istoricul se găseşte în această specială situaţie: atunci când investighează un moment anume din istoria realitate. P. dacă ar fi să ne gândim la H. N.” In raport direct cu sarcina istoricului.

în congruenţă cu evoluţia altor naţii învecinate ori îndepărtate. La aceeaşi intensitate culturală se menţine şi partea a patra din Două concepţii istorice. o solidaritate primejduită. odată cu 81 . dând tineretului ce vine după noi exemplu”.” Este evidentă şi pledoaria pentru o cercetare integralistă. istoricul e dator a fi un animator neobosit al tradiţiei naţionale. de cele mai multe ori. care subliniază personalitatea fiecărei naţiuni în rolul ei de transmiţătoare a valorilor civilizaţiei şi a experienţelor umane: “Istoria unui popor nu atinge astfel istoria celorlalte prin menţiuni fugare ori scurte capitole de influenţe reciproce. cu alţi specialişti. /…/”. Xenopol asupra activităţii sale. la îndemâna acestui fragment citat.aceea le cuprinde deopotrivă şi le uneşte pentru totdeauna” (n. Avem o civilizaţie naţională de întărit. respectiv calitatea de martor activ la istoria contemporană etc. Finalul textului conţine. dar nici măcar gradul de siguranţă şi de însemnătate la care au ajuns specialişti. în dreptatea economică şi politică. Iorga trimite la referatul lui A. abordarea istoriei în perspectiva bipolarităţii. la rândul ei. pentru a se remarca nu numai grandoare ci şi micimea trecutului omenesc. dacă avem în vedere însemnătatea teoretică şi practică a mesajului politic şi cultural supus discuţiei. Dar nici una din aceste energii nu se poate izola absolut pentru studiu. un predicator al solidarităţii de rasă şi un descoperitor de ideale. şi un domeniu atât de ştiinţific =. un mărturisitor al unităţii neamului peste hotare politice şi de clase. opţiunea savantului faţă de misiunea istoricului. ci se fixează şi se păstrează în mediul firesc de universalitate umană. care trebuie să fie singurul ei domeniu. noile valenţe ale moralei istorice. agresive. căreia îi aparţine în cea mai superioară esenţă. potenţări şi slăbiri. de revărsări şi cuceriri pe toate terenurile. nu o dată. după 1 Decembrie 1918.” Recunoaştem. ci urmărirea acelor legături de cultură. “/…/ ai cărei moştenitori legitimi şi integrali am fost. nu va fi o culegere de istorii naţionale grupate după geografice ori culturale. Iorga. particularităţile civilizaţiei occidentale şi orientale. nu intimitatea învăţătoare a studiilor istorice. se justifică.n. pe care el însuşi a onorat-o o viaţă de om: “/…/ într-o societate încă nefixată şi căzută prea repede în uşorul entuziasm al începuturilor în căutarea pătimaşă a mulţumirilor materiale ale vieţii. după ce N. istoria românilor din perspectiva rolului din mijlocitori ai tendinţelor culturale şi politice apusene etc. încât nu mai lasă lângă sine un loc pentru o ştiinţă ori o filosofie a istoriei.D. atât de = filosofic =. spre care cel dintâi trebuie să meargă. nuanţarea stilului în raport direct cu problematica abordată. Spicuim din ideile directoare dezvoltate aici de N. Iorga: forma modernă de abordare a domeniului. Iorga apelează la cercetarea istoriei materiale cu obiceiurile lor. investigarea istoriei unui popor în toată complexitatea ei. de idei politice.” Intr-un astfel de context istoriografic. apărată de un popor care şi-ar fi regăsit. Din acest punct de vedere ni se pare paradigmatică opinia lui N. cari nu cunosc. un instrument de domnie spirituală în Răsăritul unde suntem şi trebuie să se ştie că suntem. Iorga constau şi în modelul ales şi în modul în care înţelege cercetarea unui popor. Insistenţa asupra opusculului Două concepţii istorice. Iar acesată civilizaţie să ajungă pentru noi. N. congruenţa dintre reconstituirea fenomenului şi chemarea supremă a istoricului. adevărul. Si istoria universală. coborârea savantului din turnul de fildeş în agoră. care trebuie să renunţe la “majestas historiae”. transformări. de strămutări. Iorga vis-à-vis de misiunea noastră actuală: “/…/ Ea trebuie să fie în legătură cu întreaga noastră moştenire şi cu toate sacrificiile noastre. caracterul şi misiunea ei specială. interdependenţa între înţelegerea istorică deplină şi pregătirea enciclopedică a cercetătorului. De altfel. a cărui valoare arhetipală pentru istoriografie nu poate fi neglijată. pragmatismul şi mesianismul cuprins în verbul incandescent al lui N. pornind de la o profundă afirmaţie: “Fiecare naţie e o energie având izvoarele şi împrejurările ei deosebite. şi nu trebuie să fie izolată pentru aceasta. Modernitatea şi pragmatismul concepţiei istorice la N. România transdanubiană plasată în = via gentium = la interferenţa unor culturi cu o personalitate proprie şi a câtorva interese politice foarte diferite.). hrănind-o cu tot ce am păstrat ca monumente. datine şi amintiri şi ţinând-o în strânsă legătură cu orice curente de sănătoasă înnoire a culturii europene. a semizeului dar şi a sclavului.

e de nevoie ca istoricul. care constituie tot atâtea părţi ale capitolului I Războaiele cu mercenarii ale domnilor români (1599-1611) de la începutul volumului al II-lea al lucrării (a cărei substanţă este extrasă din 229 note ştiinţifice). Iorga ar fi fost “/…/ un specialist total. Succesiunea lui Mihai Viteazul. dacă ţinem seama de metoda. recte Luptele lui Mihai Viteazul şi ale tovarăşilor săi până la cucerirea Ardealului (1594-1599). Lupta cu Basta: Mirislău. Orice lectură dintr-o pagină gândită şi redactată de N. scrisul istoric al lui N. Sirul lucrărilor de specialitate datorate savantului trebuie completat cu Istoria armatei româneşti. Iorga. Iorga în atenţia cititorului. Iorga are un farmec al ei. slujitor al armatei ori iubitor de istorie naţională. c) educaţia sufletului. de pildă. dacă am parcurge paragrafele Luarea Ardealului (1599). Luptele lui Radu Serban pentru domnie. graţie unei istorii cunoaştere fermecătoare. ocupă un loc parte în creaţia sa istoriografică. Ultimele lupte ale lui Mihai Viteazul. In şirul sintezelor dedicate diferitelor segmente din istoria naţională. Istoria învăţământului românesc (1928). Tot acum se editează cele 10 volume din Istoria Românilor (1936-1939). b) demonstraţia militară. Intr-o astfel de situaţie suntem. concepţia şi expresia literară a celor mai reprezentative lucrări. descoperitor. de pe urma căreia cititorul – dar nu orice fel de cititor. un istoric care a sorbit apa tuturor /…/” – cele două volume din Istoria armatei româneşti. nevoia care a stat la baza redactării Istoriei armatei româneşti. care au dovedit – oare mai era nevoie? – varietatea preocupărilor savantului – de unde şi caracterizarea lapidară dar exactă a lui G. tipărite. ci numai acela care iubeşte istoria – rămâne mai bogat sufleteşte. Iorga câştigă în consistenţă şi importanţă. în ediţia N. cercetătorul străin putea lua contact cu o mai puţin cunoscută istorie realitate românească. Istoria industriilor la români (1927). potrivit căreia N. Afirmaţia criticului şi istoricului literar G. cu un titlu incitant Histoire des Roumains et de la romanité orientale. I-IV ş. Deci în acest volum /…/ dau cercetărilor în alt domeniu acel indispensabil ajutor pe care ştiinţa istorică li-l datora de mult. Acum apare inteligentul Essai de synthèse de l’histoire de l’humanité (1926). Pentru ca ofiţerul să cerceteze din punctul de vedere al artei militare fapte războinice. din care istoriografia europeană înregistrează şi o variantă franceză (1937-1945). Succesiunea lui Mihai Viteazul: Luptele pentru Ardeal. Iova (apărută în 1970.a. e un fenomen social şi el trebuie pus în legătură cu atâtea lucruri pe care specialistul în ştiinţa războiului n-are de unde le şti /…/. text rematcabil prin viziunea insolită şi nouă asupra evoluţiei omenirii. Acestea constituie substanţa capitolelor IX-X din volumul I al lucrării. Istoria românilor prin călători. Printr-o astfel de lucrare. Iorga în cele 17 capitole. Numai la îndemâna lor vom putea înţelege la justa ei valoare tematica propusă de N. cu teascurile “Culturii naţionale”. Istoria comerţului românesc. primul (“până la 1599”) în 1910. al doilea (“de la 1599 până în zilele noastre”) în 1919. respectiv Luptele româneşti până la Stefan cel Mare. Autorul a observat însă deseori cât de greu şi de necomplet se pot orienta scriitori de specialitate în haosul izvoarelor /…/. în câte a structurat lucrarea.” Dacă această mărturisire de credinţă exprimă. era exact pe trei idei cardinale din viaţa oricărei oştiri: a) cultul tradiţiilor. O problematică la fel de interesantă este abordată şi în al doilea volum. Călinescu. I-II (1925). de fapt titlurile primelor două capitole. ca orice fac oamenii. Gheran şi V. la Editura militară) şi încheind cu Epoca luptelor căzăceşti în Moldova (1572-1591). întregul material documentar topit de N. Si el mai are nevoie de istorie şi altfel: şi un război. Lupta pentru Moldova. Este un demers istoriografic de excepţie. în mod direct şi explicit. de la Războaiele cu mercenarii ale domnilor români (1599-1611) şi Epoca dărăbanilor şi a seimenilor (1611-1633) – de fapt sunt titlurile primelor două capitole – până la Decăderea militară a românilor (1692-1821) şi Renaşterea militară. care poartă amprenta spirituală inconfundabilă a lui N.desăvârşirea unităţii statale a României. în editura “Neamul românesc”. I-II (1910-1919). Istoria presei româneşti de la primele începuturi până la 1916 (1922). Călinescu . Scopul cultural şi politic al lucrării este mărturisit de autor în prefaţa la ediţia întâia: “Aceasta nu e o istorie a oştirii româneşti care să poată înlocui cercetările specialiştilor militari. la Bucureşti. publicator şi critic de izvoare să-l iniţieze în mijloacele de cunoaştere a adevărului. începând cu Elemente acătuitoare ale sistemului militar românesc. la Vălenii de Munte.

tratarea modernă a fenomenului. după o luptă între pericolul grecizării şcolii şi idealul învăţământului naţional: Gheorghe Asachi şi Gheorghe Lazăr: “Lui Lazăr i-au lipsit însuşirile de poet ale lui Asachi. Era întrânsul ceva din revoluţionar. elocinţa îi era greoaie /…/. chestiile la ordinea zilei. Aşa este. datorată traducerii Alexandrinei Dumitrescu. dar şi o revoluţie în spirite de care demult era atât de mare nevoie. Concludentă este. a unui cerberos apostol. chiar dacă exprimă un mare adevăr. Răspândirea ideilor apusene moderne în legislaţia şcolară şi în practica înăvăţământului este dezbătută cu profesionalismul cercetătorului experimentat şi în cazul secolului Luminilor. aceleaşi idei şi sentimente aveau însă alt răsunet când erau rostite. Iorga. Este vorba de Istoria învăţământului românesc. cele mai proaste şi încenuşate = sub ce = jug al prostiei =. Nu i se poate tăgădui lui Asachi simţul adânc al marilor noastre origini. pe care le-a cântat ca = român al Daciei = /…/. care nu uita să arate în ce = viziune şi bordee. Ardelenii în învăţământ şi XIII. Dacă am încerca să suprindem specificul dezvoltării istorice a învăţământului naţional. ar trebui să precizăm din capul locului. Nu avea nici un fel de talent literar /…/. era plebeul pornit pe protestare şi răsplătire. Originile. a duratei lor. b) critica. nu din buzele delicate ale unui poet de o înaltă cultură. preluând rezultatele cercetării lui Ilie Popescu Teiuşan (îngrijitorul ediţiei din 1971). şi în cazul acesta. XV).Iorga a înregistrat şi o susţinută activitate profesională în domeniul publicisticii. în 1932.nu trebuie să constituie un handicap pentru noi. ci din gura aspră a unui dârz caracter. întregul material este centrat în jurul ideilor generale pe care istoricul le consideră fundamentale şi caracteristice într-un anumit stadiu istoric de dezvoltare.” Efortul istoriografic al lui N. respectiv XII. Lazăr avea alte calităţi capabile de a duce la bun capăt nu numai o schimbare didactică. In încercarea de-a ipostazia alte caracteristici ale ale scrisului istoric onorat de N. la “Casa Scoalelor”. nu trecuse prin cercurile poetice de acolo. fără să întârzie prea mult varianta în limba franceză. pe care o descoperă sora bună a reginilor poeziei universale /…/. p. din partea mea. să am mai mult talent poetic pentru a fi mai aproape de adevăr” îşi găseşte o nouă şi deplină justificare pentru oricine ar răsfoi ori ar consulta Istoria învăţământului românesc. a confruntării şi verificării datelor. atragem atenţia asupra unei alte sinteze. la acest capitol din evpoluţia şcolii naţionale. aşa cum apare în concepţia lui N. de gramatică. Nu văzuse Italia. ajunsă necesară. prezentarea paralelă a doi reformatori în învăţământ. căruia încă de la început i-a păsat puţin de călcarea programului ca să intre în domeniile scumpe lui. de o superioară etică /…/. nu se formase din frageda lui tinereţe prin gustarea marilor literaturi creatoare ale lumii. ca pe marii lui înaintaşi din Ardeal. cu titlul Histoire de l’enseignement en Pays Roumains. In schimb. în care comentariul să fie strâns legat de fiecare fapt istoric pus în discuţie. cu o problematică deosebită în comparaţie cu precedenta lucrare. cum era feciorul de ţăran din Ardeal. unde era chiar filosofia kantiană. în ce hal = rupţi. afirmaţia istoricului “Aş fi vrut. Iorga a trecut pe acolo şi a tratat tema în funadamentul ei”. din care a apărut prima ediţie în 1928. într-o perioadă în care limba română biruise. că N. pe când Asachi introducea în prefaţa la o cărticică a părintelui său consideraţii asupra limbii româneşti. II.” (Studiu introductiv. de istorie. slăvitului Aurelian şi înaltului Traian. apărută la Editura Didactică şi Pedagogică). Intr-un astfel de context. a apariţiei şi a dispariţiei lor. în ansamblul ei ori capitole separate. Iorga. Ecletismul naţional (1859-1890) şi întemeierea învăţământului superior şi special. care excludea cronologismul liniar al istoriei realitate: “Nu aflăm în cuprinsul acestei opere obişnuita tratare cronologică. Metoda. de pildă. cazul capitolelor I. Incercări de şcoală apuseană la noi şi şcolari români la şcolile apusene. Iorga a respectat legea celor patru puncte cardinale ale cercetării istorice: a) materialul. c) stilul. goi şi asemănaţi dobitoacelor = se aflau strănepoţii marelui Caesar. d) stilul. concepţia şi expresia literară dovedesc. dacă ar fi să ne gândim la Revista istorică. nici în contextul unei eventuale abordări a problematicii atât de generoase din Istoria armatei româneşti: “/ …/ Nu este cu putinţă să-ţi alegi un domeniu oricât de îngust şi umbrit din istoria română fără sa constaţi că N. Nu-l preocupau măcar. Revue historique du sud-est 83 .

* 3) N. N. Iorga. Iaşi. Conştient de valoarea bazei informative în munca de cercetare. Generalităţi cu privire la studiile istorice. Iorga.européen. note şi comentarii de Andrei Pippidi: Notă asupra ediţiei de Victor Durnea..cit. pe editorul N. respectiv Acte şi fragmente cu privire la istoria românilor. mai ales pentru generaţiile viitoare. Nu-l putem uita. savantul va oferi 31 de volume cu Studii şi documente cu privire la istoria românilor. Ediţţia a IV a. 1898. . Bibliografie Nicholas M. 1999. Introducere. 1999. Iorga – o biografie. 359-409. I-III.a. pp. chiar în contextul prelegerii. Pompiliu Teodor . 1901-1916. Iaşi. Nagy – Talavera. Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice ş. op.