Mihail Sadoveanu BALTAGUL În literatura română, „aventura” romanului, cea mai complexă structură narativă în proză, a început târziu

, în a doua jumătate a veacului al XIX-lea. În perioada interbelică, însă, romanul românesc s-a sincronizat spectaculos cu proza modernă europeană. Alături de romanul modern,(numit „roman de analiză” de către G. Ibrăileanu şi „ionic”de N. Manolescu), „romanul tradiţional… îşi atinge apogeul abia în deceniul al treilea al sec. XX” (N. Manolescu). Un asemenea roman de creaţie care „preferă psihologiei, fapta, iar analizei, epicul” este romanul „Baltagul”, publicat de Mihail Sadoveanu în 1930. „Baltagul” este un roman antropologic şi poliţist (G. Călinescu), roman mitic baladesc şi realism etnografic (Perpessicius), reconstituire a „Mioriţei” (E. Lovinescu), roman demitizant (Ion Negoiţescu), roman realist-obiectiv (N. Manolescu), roman iniţiatic, de dragoste şi o anti-Mioriţa (Al. Paleologu).Cea mai cunoscută creaţie sadoveniană, inspirată din mitul existenţial românesc (mottoul din Mioriţa), ori din mitul egiptean al lui Isis şi Osiris (Al. Paleologu ) ilustrează perfect formula tradiţională a romanului realist de observaţie socială şi de problematică morală. Tema vieţii şi a morţii şi cea a căutării adevărului se întemeiază epic pe motivul ordonator al călătoriei explorative şi iniţiatice (ca în eposul popular) având ca scop cunoaşterea, iniţierea, restabilirea justiţiei şi a pierdutului echilibru cosmic. Titlul pune întregul univers al cărţii sub simbolul dualităţii: baltagul e în acelaşi timp şi unealtă, şi armă, figurând simbolic viaţa şi moartea. Căutarea constituie axul romanului şi se asociază cu motivul labirintului, având diferite semnificaţii. Un prim argument pentru încadrarea romanului „Baltagul” în paradigma tradiţională este construcţia epică, specifică romanului tradiţional: naraţiune heterodiegetică (la persoana a III-a), narator omniscient, focalizare 0, compoziţie închisă. Vocea care relatează este a unui „narator supraindividual” (N.Manolescu) omniscient, demiurgic. Modul principal de expunere este naraţiunea, în care sunt inserate şi secvenţe descriptive, scene dialogate sau monologuri. Arhitectura compoziţională este caracterizată prin echilibru perfect, prin „epic, logic, continuitate”(N. Manolescu). Principiile compoziţionale şi tehnicile narative sunt clasice: cronologie, tehnica înlănţuirii, cu inserţia unor episoade retrospective.Ca în toate romanele tradiţionale, structura narativă este perfect echilibrată, cu planuri clar delimitate, dinamizate de conflicte puternice. Viziunea artistică e structurată pe 3 planuri: prim-plan –acela al existenţei individuale şi familiale, urmărind călătoria explorativă a Vitoriei, dinamizat de un conflict exterior de interese care a dus la moartea lui Nechifor. Planul existenţei comunităţii de oieri - plan monografic, surprinde existenţa unei lumi arhaice, ce se confruntă cu noi forme de viaţă socială, şi dezvoltă un conflict moral. Existenţa muntenilor este integrată cosmic într-un plan mitic şi simbolic. Un alt argument care confirmă modelul romanului tradiţional e faptul ca „Baltagul” îşi focalizează interesul asupra acţiunii, ilustrând afirmaţia lui Jean Ricardou: „romanul clasic e povestirea unei aventuri, în vreme ce romanul modern este aventura povestirii.” Acţiunea romanului sadovenian este lineară, cu episoade narative înlănţuite logic şi cronologic.Ca orice roman tradiţional, şi „Baltagul” este orientat spre o lume obiectivă, surprinsă în existenţa ei socialistorică. Aşadar, eroii sadovenieni sunt şi ei surprinşi într-un spaţiu real - de la Măgura Tarcăului până în ţinutul Dornelor – şi într-o durată reală, care acoperă aproximativ o jumătate de an (din toamnă până primăvara). Spaţiul real şi timpul obiectiv sunt dublate de spaţiul simbolic şi de timpul mitic. Subiectul însumează întâmplări şi situaţii semnificative din existenţa eroilor, în succesiunea celor cinci momente. Incipitul de tip clasic rezumă o legendă cosmologică, având funcţii multiple. Ea integrează cosmic existenţa muntenilor, schiţează un portret al personajului colectiv, - ciobanii şi introduce personajul absent al cărţii: Nechifor Lipan. În expoziţiunea dezvoltată, se surprinde existenţa satului de munte, Măgura Tarcăului şi a familiei Lipan. Nechifor Lipan, capul familiei, plecase la târgul de la Dorna să vândă şi să cumpere oi. Întârzierea lui o nelinişteşte pe Vitoria, soţia lui, care îşi cheamă fiul, pe Gheorghiţă, de la stână. Semnele rele şi visul prevestitor îi sporesc femeii teama. Hotărârea Vitoriei de a pleca cu Gheorghiţă în căutarea lui Nechifor constituie intriga. Desfăşurarea acţiunii narează pregătirile pentru drum, care încep cu o călătorie la Piatra, pentru a anunţa autorităţilor dispariţia

istorică. diplomaţie. abilitate. face danie şi se spovedeşte. ilustrând aşadar o tipologie general-umană. Crohmălniceanu) Personajele sadoveniene din acest roman sunt construite pe o trăsătură dominantă de caracter.”(Ov. „Personajul cel mai caracteristic al lui Sadoveanu. În ipostaza de soţie. iar Cuţui este arestat. oi intra şi eu după dânsul. austeră. „Deznodământul dezvăluie reacţiile etice fundamentale ale sufletului ţărănesc patriarhal. care îşi mărturisesc vina (Calistrat Bogza moare. definitoriu. restabilirea justiţiei are solemnitatea tragică a unui ritual. pentru care căutarea tatălui este un moment iniţiatic. personaj reprezentativ pentru comunitatea „locuitorilor de sub brad”. „în căutarea bărbatului. Vitoria reconstituie împrejurările morţii lui Lipan. Modalităţile indirecte de construire a portretului sunt limbajul. Gheorghiţă este. . Portretul fizic pune în evidenţă o frumuseţe sobră. ancestrală. construit din perspectiva naratorului. numele. Trăsăturile fizice ale femeii de aproape 40 de ani (ochii căprui cu gene lungi. Ea veghează cu străşnicie ca Minodora şi Gheorghiţă să crească în respect faţă de valorile morale şi legile nescrise ale pământului. oierii care l-au însoţit pe Nechifor de la Dorna. şi când dovada s-a făcut. Călătoria explorativă şi iniţiatică pe urmele lui Nechifor începe sub „zodia primăverii”(10 martie) şi urmează un traseu labirintic: de la Bicaz la Călugăreni şi Fărcaşa. Punctul culminant e de un intens dramatism: în faţa celor adunaţi la praznicul funerar. la Borca. notarea gestului semnificativ. părul castaniu) nu o individualizează. Eroul absent al romanului este Nechifor Lipan. dă drum răzbunării. văzuţi în relaţiile cu ceilalţi. o prezenţă bine conturată. prin credinţa neabătută în Dumnezeu şi în valorile tradiţiei. Vitoria descoperă osemintele lui Lipan în râpa de sub Crucea Talienilor.lui Lipan. hărnicia şi priceperea cu care conduce gospodăria şi face negoţ.) Acţiunile şi comportamentul ei relevă tenacitate. unde Vitoria se închină icoanei Sfintei Ana. în construirea lor fiind accentuat ceea ce este tipic.Călinescu). cu comunitatea. pune la cale reprezentaţiuni trădătoare. apoi la Borca şi Cruci. Între ultimele două sate. Evoluţia lor epică e previzibilă.Călinescu. Vitoria e un Hamlet feminin. un „exponent al speţei”(G.” Alta ipostază este cea de mamă. spiritualizată. Lumina care izvorăşte însă dinlăuntru şi pune o „frumuseţe neobişnuită în privire” îi dezvăluie inteligenţa vie şi marea ei forţă interioară.George. oricare ar fi izvoarele din care s-a inspirat scriitorul. Faţă de Gheorghiţă. Vitoria Lipan şi soţul ei sunt orientaţi spre lume. Manolescu). răpus de baltag şi de câinele lui Nechifor. În vreme ce Gheorghiţă priveghează osemintele părintelui ucis. Personajul principal. Vitoria Lipan rămâne un personaj de mare forţă artistică. reprezentând un mentor şi un model în călătoria iniţiatică a fiului. cercetează cu disimulaţie. Vitoria dovedeşte grija mamei care îşi ajută copilul să se maturizeze. capacitatea de a se adapta împrejurărilor şi modului de a gândi al celui cu care vorbeşte. Sunt personaje de mare coerenţă. de asemenea. Caracterul arhetipal al eroinei este subliniat prin portretul fizic esenţializat. Însă. hotărâtă. Sabasa şi Suha. dominat de înţelepciunea adâncă şi puţin sceptică a omului care confruntă orice situaţie de viaţă cu o enormă experienţă personală.”. Vitoria este un model de iubire şi devotament. coerentă şi plină de sens”. Vitoria dă dovadă de inteligenţă nativă bazată pe o logică riguroasă. vigorii şi cuceririi. Vitoria e definită prin firea energică. abilitatea de a intui psihologia celor din jur. şi la mănăstirea Bistriţa. caracterizat în absenţă prin rememorare şi retrospectivă. aşa cum întregul roman ilustrează formula tradiţională a prozei româneşti. observarea relaţiilor cu celelalte personaje. capacitatea de disimulare.G. la Vatra Dornei şi Broşteni. de statornicie şi sensibilitate.”(Al. Asprimea cu care sancţionează orice abatere a fetei sale de la obiceiurile şi practicile străvechi se iscă din sentimentul responsabilităţii materne. Vitoria pune spirit de răzbunare (vendeta) şi aplicaţie de detectiv. cu valoare de model. Deznodământul fixează situaţia finală: pedepsirea vinovaţilor. Din iubire adevărată („Abia acum înţelegea că dragostea ei se păstrase ca-n tinereţe) e gata să-şi sacrifice viaţa : „Dac-a intrat el pe celălalt tărâm. personajele sadoveniene ilustrează „miturile luptei. Ca femeie care se confruntă cu o lume necunoscută.femeia voluntară. Vitoria .”(N. Pregătirile gospodăreşti sunt dublate de cele spirituale. spre spaima crescândă a lui Calistrat Bogza şi a lui Ilie Cuţui. care bănuieşte cu metodă. bine motivată prin logica interioară a romanului. ce-i aduce maturizarea. Vitoria anunţă autorităţile şi pregăteşte înmormântarea şi praznicul. Evoluând într-o lume „omogenă. Portretul moral se alcătuieşte prin însumarea mai multor ipostaze.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful