--------------

Filosofie şi Asistenţă Socială Umanistă

-------------

Petru Ştefăroi

Explicaţii existenţial-umaniste ale tulburărilor de adaptare a copilului în familia substitutivă

Humanistic-existential explanations of the child adjustement disorders in substitutive family
Rezumat
În acest articol încercăm să explicăm tulburările de adaptare (emoţionale, de comportament etc) ale copilului din familia substitutivă prin intermediul teoriilor şi paradigmelor existenţial-umaniste. Întrucât procesul de integrare a unui copil, după ce a fost separat de grupul de origine, presupune contrapunerea congruenţa ontologică a două universuri existenţiale, personalitatea ontologic-empatetică a copilului şi comunitatea ontologic-empatetică familială, sursa fundamentală a inadaptării copilului şi previ!ibilelor tulburări, este repre!entată, în explicaţie existenţial-umanistă, tocmai de incongruenţa ontologică a celor două sisteme, unice, singulare, ireductibile. În acest sens, este recomandat ca, pe lângă metodele de evaluare consacrate, asistentul social să folosească şi metode existenţialist-umaniste, precum anc"eta socială existenţială şi metoda balanţei.

Abstract
#n t"is article $e tr% to explain t"e ad&ustment disorders (emotional, be"avioral etc) of t"e c"ildren in substitutive famil% t"roug" t"e existential-"umanistic t"eories and paradigms. 'ecause t"e integration process of a c"ild, after being separated from t"e genuine group, re(uires t"e ontological contraposition congruit% of t$o existential universes, t"e c"ild)s empat"etic-ontological personalit% and famil% empat"etic communit%, t"e fundamental source of c"ild mal-adaptation and predictable disorders is represented b% t"e ontological incongruit% of t"e t$o s%stems * uni(ue, singulars, irreducibles. +o t"is end, is recommended, in addition to t"e establis"ed met"ods used in t"e case management, social $or,er to use, also, t"e existential-"umanistic met"ods li,e existential social in(uir% and balance met"od. Cuvinte cheie: copil, tulburări de adaptare, incongruenţă empatetică, metode existenţial-umaniste Key words: child, adjustment disorders, empathetic incongruity, humanisticexistential methods

1

Introducere

+

ndiferent de nivelul de dezvoltare socio-economică, majoritatea ţărilor lumii se confruntă cu probleme sociale tot mai multe şi mai complexe. Una dintre acestea este separarea copilului de familia naturală, în cele mai multe cazuri prin abandon. !iar în state foarte dezvoltate din punct de vedere economic sau social foarte mulţi copii sunt crescuţi şi educaţi altundeva dec"t în familia naturală. #e exemplu, în $tatele Unite ale Americii, conform -. /epartment of 0ealt" and 0uman .ervices peste %&& &&& de copii sunt crescuţi în medii sau familii substitutive 'foster care(, marea majoritate fiind, înainte de instituţionalizare, victime ale diferitelor forme de abuz şi ne)lijare. *ucrurile sunt desi)ur mult mai )rave în statele emer)ente sau sărace. #in păcate, c!iar după plasamentul copilului în familii substitutive 'foster famil,( sau instituţii, cei mai mulţi dintre copii între)istrează frecvente tulburări de adaptare, psi!ice sau comportamentale 'A.-. $edla., #.#./oad!urst, 0112(. +ndiferent de cauzele evidente şi incontestabile explicaţiile tulburărilor de adaptare a copilului în familia substitutivă, ca şi a tuturor problemelor sociale cu care se confruntă serviciile de asistenţă socială din toată lumea au variat în funcţie de paradi)mele ştiinţifice, filosofice sau epistemolo)ice utilizate. 3e parcursul timpului, în )"ndirea socială occidentală, s-au profilat, ca dominante, două tipuri mari de explicaţii4abordări epistemolo)ic-metodolo)ice fundamentale5 universaliste şi contextualiste, sau existenţialiste. 1xplicaţiile universaliste se bazează pe teza că realităţile umane au pattern-uri, tipare unitare, universale de structurare, funcţionare, )eneză sau dezvoltare ' .6. uin, 7&&2(, de aceea cunoaşterea şi modearea teoretică a unui caz particular permite atribuirea caracteristicilor tuturor cazurilor din speţa respectivă. 8n asistenţă socială a familiei şi copilului monada universalistă operează prin reprezentarea structural-funcţională a acesteia9 prin plasarea copilului în familia substitutivă se reface, teoretic, o situaţie de normalitate, copilul recăpăt"nd apriori statul pierdut de fiică4fiu, soră4frate, membru al unei familii etc. $pre deosebire de explicaţiile şi metodele de tip universalist cele existenţialist-contextualiste reprezintă entitatea socioumană ca existenţă unică, nerecurentă, foarte complexă, multidimensională, de aceea adevărata cunoştere sau succes al intervenţiei sunt condiţionate de luarea în considerare a tuturor factorilor implicaţi, ontolo)ic- contextuali culturali, socio-economici
2

ori psi!olo)ici concreţi şi nu doar a unor esenţe sau structuri imuabile universale '*. :. 6eal,, 7&&;, p.07(. <aptul că adminstrativ sau strict social copilul dob"ndeşte statutul de copil, fiu4fiică etc nu înseamnă că inte)rarea este deja realizată. =otul trebuie reluat de la zero, cu factorii ontolo)icculturali specifici, contextul şi persoanele concrete antrenate în proces, sub semnul noii realităţi socio-umane create. >u are loc un simplu act de incluziune formală a unui element într-un sistem dat ci este un proces mutual de reconstrucţie ontolo)ică. *iteratura socială contextualist-existenţialistă subliniază şi aspectul că fiecare ţară, fiecare re)iune, fiecare familie are un trecut propriu, cultură şi condiţii socio-economice specifice şi de aceea problemele care intră în atenţia serviciilor de asistenţă socială trebuiesc analizate, abordate şi prin prisma acestor caracteristici de unicitate. +nterpretarea şi abordarea superficială, neadaptată, ?add literam@, sau eronată a metodelor universale se constituie, probabil, în una dintre cauzele eşecului multor pro)rame de asistenţă socială, a creşterii numărului de persoane sau cate)orii sociale asistate, sau a slabului interes pentru asistenţa socială preventivă 'A. :untean, -. $a)ebiel, 7&&;, p.7A%(. 8n activitatea curentă de evaluare, a profesioniştilor din asistenţa socială, )"ndirea şi metoda contextualistă impune, în principal evidenţiarea unor specificităţi locale şi caracteristici de unicitate. Atenţia se focalizează, în principal, pe5 • relaţiile, fenomenele şi procese psi!osociale ori empatetice 'de ataşament( specifice9 • caracteristici ale culturii or)anizaţionale9 • caracterististicile socio-or)anizaţionale9 • caracteristici le)ate de cultura locală, reli)ie, etnie9 • specificităţii psi!o-socio-culturale, antropolo)ice şi economice ale situaţiei de dificultate9 • )radul de inte)rare culturală şi ontolo)ic-empatetică a clientului individual sau colectiv. #i!otomizarea epistemolo)ic-metodolo)ică se re)ăseşte şi în sistemul de concepte, teorii sau în lucrările apărute. oncepte precum asistenţă socială universală 'universal social Bor.( ':. Cra,, -. <oo., -, 7&&D(, sau asistenţă socială internaţională 'international social Bor.( '*. :. 6eal,, 7&&E( - în spiritul orientării universaliste, şi asistenţă socială contextualistă 'contextualist social Bor.( '*. :joset, 7&&1(, asistenţă socială existenţialistă ori umanistă * în spiritul gândirii existenţial-contextualiste, sunt tot mai mult utilizate at"t în mediul academic c"t şi în cel profesional.
3

C"ndirea socială existenţialist-umanistă este reflectată, printre altele, în lucrări precum FGxistenţial $ocial Hor.@ de #. <. Irill '01;E(, F6umanistic $ociolo),@ de <. Jnaniec.i '0121( etc. 8n acest articol încercăm să explicăm tulburările de adaptare 'emoţionale, de comportament etc( ale copilului din familia substitutivă prin intermediul teoriilor şi paradi)melor existenţial-umaniste într-o raportare epistemolo)ic-metodolo)ică la explicaţiile de tip univesalist. 8ntruc"t procesul de inte)rare a unui copil, după ce a fost separat de )rupul de ori)ine, presupune contrapunerea4con)ruenţa ontolo)ică a două existenţe, universuri existenţiale distincte, copilul şi familia substitutivă, considerăm că sursa fundamentală a inadaptării copilului şi previ!ibilelor tulburări, este repre!entată, în explicaţie existenţial-umanistă, tocmai de incongruenţa ontologică a celor două sisteme, aprioric unice, singulare, ireductibile . 3entru cunoaşterea şi evaluarea acestor procese, acestor tipuri de relaţii este utilă, aşadar, şi o abordare în paradi)mele )"ndirii existenţialiste, apelul la filozofia existenţei 'ontolo)ie(, la valorile fundamentale ale existenţei umane, individuale şi colective. onstituie o resursă extraordinară de îmbo)ăţire a literaturii sociale, a metodelor4paradi)melor investi)ative şi de intervenţie, dar mai ales o şansă în plus pentru copiii aflaţi în dificultate. 3rin conceptele şi valorilor acestei )"ndiri se pot inte)ra în ecuaţia complexă dia)nostică a unei situaţii de dificultate postulate4concepte precum5 comunitate empatetică familială, congruenţă incongruenţă ontologică copil - familie substitutivă, metode existenţial-umaniste de evaluare şi intervenţie etc.

Tulburările de adaptare ale copilului în familia substitutivă Kbservaţiile şi studiile realizate au evidenţiat foarte clar faptul că minorii crescuţi altundeva dec"t în familia de ori)ine prezintă tulburări emoţionale şi de comportament mult mai frecvente şi mai intense dec"t cei din familii naturale 'Ltefăroi, 7&&E(. Analizele datelor obţinute au confirmat majoritatea ipotezelor cu care s-a lucrat, concluziile arată în mod evident diferenţe semnificative între valorile medii ale copiilor investi)aţi crescuţi în familii substitutive şi cele ale copiilor aflaţi în familii naturale în ceea ce priveşte tulburările psi"ice c"t şi cele de comportament. 3rincipalele efecte în planul vieţii şi dezvoltării copilului sunt de ordin psi!olo)ic şi socio-comportamental9 datele de anc!etă confirmă existenţa unei asocieri semnificative între absenţa ambilor părinţi sau doar a mamei şi frecvenţa simptomelor de deprimare la
4

copii, creşterea riscului apariţiei comportamentului deviant dar şi scăderea interesului pentru şcoală sau frecvenţa ridicată a tulburărilor de comportament. 8ntr-un studiu realizat de către 2entrul 1ducational 34ro /idactica3 în 5epublic 6oldova, cu sprijinul 7undatiei .oros-6oldova '/uletinul >3A , 7&&%(, s-a constatat că, în comparaţie cu preadolescenţii din familii naturale, cei din familii substitutive sunt mai introvertiţi, mai sceptici, au o disponibilitate socială redusă, manifest"nd indiferenţă, au o rezonanţă afectivă foarte scăzută şi sunt înclinaţi spre atitudini de ostilitate, au necesităţi de afiliere sporită, posedă tendinţe spre manifestări nevrotice, au o instabilitate emoţională ridicată şi o toleranţă la frustrare foarte slabă. $e caracterizează prin suspiciune ridicată, anxietate un nivel redus al încrederii în sine, sunt mai pasivi şi mai retraşi. opiii din familiile alternative sau dezinte)rate sunt mult mai prudenţi, mai timizi, au o slabă capacitate de contact social, tendinţe de rivalitate, e)ocentrism, demonstrează sentimente de culpabilitate, tendinţe depresive accentuate. oncluziile studiilor realizate, indiferent în ce ţară din lume, evidenţiază fără excepţie faptul că viaţa, dezvoltarea onto)enetică, personalitatea, adaptarea socială sunt, statistic analiz"nd, afectate într-un fel sau altul la majoritatea copiilor care nu cresc în familiile naturale. +mpactul separării de familia de ori)ine afectează copilul într-o măsură mai mare dec"t se presupune de obicei. Gste o pierdere )enerală a ec!ilibrului interior cu efecte asupra conduitei interne şi externe. 3entru restabilirea ec!ilibrului, zdruncinat prin separarea de părinţi sau de experienţele dureroase din familia substitutivă, pentru învin)erea anxietăţii sunt nevoiţi să recur)ă la strate)ii defensive 'izolare, auto-mar)inalizare( sau ofensive 'a)resivitate verbală, ostilitate socială, opoziţie, confruntare, violenţă( precum şi , în unele cazuri la consumul de alcool, dro)uri, tutun. <ără îndoială, nu toţi copiii crescuţi altundeva dec"t în familia naturală sunt afectaţi, sau afectaţi în mod e)al. Mulnerabilitatea lor depinde şi de factori )enetici, psi!olo)ic-personali ori de calitatea mediului în care au fost plasaţi. Astfel, unii nu manifestă tulburări psi!ice sau de comportament, în timp ce alţii pot dezvolta forme accentuate. #e re)ulă. în faţa unor situaţii cărora nu le poate face faţă copilul crescut în familii substitutivă are de făcut, mai mult sau mai puţin conştient, unele ale)eri. Acestea depind de v"rsta sa, de perioada care s-a scurs după separarea de familia de ori)ine dar şi de )radul personal de rezilienţă sau de climatul socio-empatetic din familie . #!olarea sau auto-marginali!area socială este o strate)ie inconştientă a personalităţii copilului în scopul evitării situaţiilor traumatizante pe care le-ar
5

putea trăi în cazul în care ar ale)e soluţia expunerii. Gventuala confruntare a copilului cu părinţii substitut sau ceilalţi membri ai familiei oricum nu ar conduce dec"t în cazuri limitate la impunerea propriei poziţii şi a propriilor nevoi, de aceea replierea pe sine, construirea unei juisanţe interioare !omeostazice ca replică la disconfortul produs de condiţiile traumatizante din mediul social este soluţia aleasă, în special de copiii cu temperament melancolic sau fle)matic. #in punct de vedere social presupune disocierea sau în)ustarea c"mpului relaţiilor sociale ale copilului, put"ndu-se manifesta at"t ca separare 'parţială sau totală( spaţial-)eo)rafică4rezidenţială, c"t şi în planul comunicării, interacţiunii, neimplicării sociale '+. A. 3opescu, 011A(. 8iolenţa copilului are drept cauză, în cazul multor copii, frustrările repetate de care a avut parte copilul în tentativa nereuşită a-şi menţine !omeostazia internă şi stările pozitive, de satisfacţie, de fericire firească, necesară oricărei copilării. +niţial aceasta se manifestă prin diferite forme de refuz sau izolare, dar depăşirea unor pra)uri de toleranţă şi rezistenţă la frustrare conduce la soluţii de tip ofensiv sau a)resiv. Una din cauzele violenţei copilului din familia substitutivă, şi a tuturor copiilor aflaţi în diferite forme de protecţie, o reprezintă şi tendinţa )rupurilor de copii de a-i izola, mar)inaliza, ji)ni sau etic!eta. 6inciuna, furtul, tâl"ăria, vagabonda&ul, absenteismul şcolar, consumul de droguri şi alte conduite deviante sunt alte alternative la frustrare, soluţii adaptative extreme, deviante, dar şi forme de răspuns, protest şi pedepsire a societăţii, adulţilor, care i-a neîndreptăţit, care le-a oferit mult mai puţine şanse dec"t copiilor ?normali@ ' . /ocancea, C. >eamţu, 0111( .

Teoria şi valorile existenţial-umaniste în asistenţa socială C"ndirea filosofică existenţialistă, prin filosofi precum :. 6eidde)er, $. Iier.e)aard, 6e)el, 6usserl, ori -.3. $artre a pătruns treptat şi în domeniile sau ştiinţele sociale, inclusiv în asistenţa socială. :ulte dintre problemele sociale, inclusiv tulburările de adaptare a copilului se exprimă prin cate)orii ale )"ndirii existenţialiste, c!iar dacă sursa multor principii şi valori ale asistenţei sociale nu este nominalizată ca aparţin"nd acestei orientări. 1xistenţialismul îşi are ori)inea în filosofia existenţei sau a fiinţei, temele sale, sau diversificat însă foarte mult antren"nd marile căutări şi probleme ale omului contemporan, inclusiv problema socială sau metoda de intervenţie. =ema fiinţei4existenţei a făcut parte din marile dialo)uri ale filosofiei pe între) parcursul evoluţiei acesteia, re)ăsită în abordările şi temele

ontolo)ice sau )noseolo)ice fundamentale precum existenţa, omul, libertatea, protocronismul, timpul, ordinea, binele, frumosul, #umnezeu, fericirea, existenţa umană, sensul, elălalt, lucrul, unu, calitatea, evenimentul, intenţionalitatea, lipsa, esenţa, natura umană. -.3. $artre '7&&D( insistă asupra importanţei celuilalt, în constituirea şi definirea sinelui, a fiinţei umane. 3rin celălalt marele filosof francez nu se referă strict la persoane ci la tot ceea ce există în afara ordinii subiectului, cu care acesta are direct sau indirect le)ături. elălalt pătrunde, onto-)entetic, în constituţia fiinţei umane individuale, a persoanei. #oar prin celălalt persoana se relevă ca fiinţă umană - celălalt persoană, celălalt )rup4comunitate sau celălalt valoare. onştiinţa de sine este de fapt o inferenţă din conştiinţa de celălalt. 3rin celălalt persoana se valorizează individual şi social, se defineşte ca fiinţă, dob"ndeşte identitate umană. 3e l"n)ă faptul că existenţialismul a adus în prim-planul dezbaterilor problema existenţei umane, a existentului uman concret, a fiinţei umane unice, sin)ulare aduce contribuţii semnificative şi căutărilor filosofice, psi!olo)ice, sociolo)ice sau antropolo)ice privind limitele fiinţei umane, contin)enţa trăirilor, dificultăţile onto)enetice, fra)ilitatea fiinţei umane, iminenţa morţii, neantul ca nefiinţă, an)oasa existenţială, raportul libertatenecesitate şi implicaţiile libertăţii, suferinţa, disperarea etc. $unt teme care, în opoziţie, cu ontolo)ia supraomului la >ietsc!e, subliniază nimicnicia şi limitele existenţei umane individuale. $pre deosebire de alte fiinţe, re)nuri, specii, etc. fiinţa umană este, )eneric vorbind, ?în construcţie@9 istoria, cultura, civilizaţia, viaţa individuală, onto)eneza sunt căi către fiinţă. Gste motivul pentru care putem spune că )radul de entropie, nesi)uranţă, anxietate sunt foarte ridicate, fiecare individ este o treaptă, încă o încercare pe care fiinţa o face pentru a ?a ieşi din ascundere@ '6eide))er, 011%(. Gntropia este maximă în fazele ontice incipiente 'copilăria, adolescenţa( şi scade odată cu dezvoltarea structurilor de personalitate şi instituirea Fpersoanei@ 'existentul(. =ot procesul de creştere şi formare a fiinţei umane este marcat de tensiune şi conflicte ontolo)ice 'existenţiale(, cruciale, sursa acestora este at"t condiţia libertăţii şi conştiinţa limitei c"t şi ine)alitatea de forţe între existenţă 'societate4valori( şi fiinţă 'individul psi!olo)ic( N inconsistenţă ontolo)ică 'M. <ran.l, 7&&1( #upă $artre, fiinţa se construieşte onto)enetic, ea nu există aprioric ci se confecţionează din multitudinea de experienţe de la nivelul Ftrăitului@ sau conştiinţei prin interacţiunea cu celălalt 'persoane, valori etc(. +niţial fiinţa este o lipsă, însă o lipsă ancestrală, cu un proiect, iar rolul fundamental în constituirea fiinţei4proiectului este reprezentat de celălalt, celălalt
!

semnificativ. 9ipsa fi!ică sau simbolică, inconsistenţa, fluctuaţia pre!enţei celuilalt repre!intă sursă crucială de angoasă, nelinişte şi nede!voltare personală, de constituire defectuoasă sau insuficientă a fiinţei (inconsistenţă existenţială). Gventuala separare definitivă de celălalt semnificativ, după constituirea fiinţei, conduce la disoluţie a sinelui, a fiinţei, pentru că, mai ales în cazul copiilor, fiinţa se construieşte onto)enetic preponderent prin Fconştientizarea@ şi ?trăirea@ celuilalt. elălalt devine altfel parte ontolo)ică a sinelului4fiinţei4eului 'fiinţa umană este fiinţa-împreună - 6eide))er, 011%(. $epararea definitivă de celălalt instituie o cri!ă existenţială, alienarea, angoasa, activează nefiinţa, suferinţa şi conştiinţa morţii, conduce la re)resie în planul dezvoltării personale, pre)ăteşte terenul pentru tot felul de dezvoltări disfuncţionale ori patolo)ice, stări anxioase, fobii, devianţă comportamentală, 'introversivă sau extroversivă(, suicid, ca soluţii4strate)ii adaptative alternative de supravieţuire. 8n ştiinţele sociale existenţialismul se manifestă şi prin orietarea umanistă sau existenţial umanistă. Aplicat la domeniul asistenţei sociale orientarea existenţialist-umanistă presupune respin)erea tendinţelor de abordare unidimensională sau universalistă a clientului, sistemului client şi situaţiei de dificultate, c!iar dacă te!nolo)ia de evaluare şi intervenţie solicită inevitabil şi aceste abordări9 este recomandat a nu se pierde în nici un moment perspectiva contextualităţii şi unicităţii sistemului client, problemei sociale sau situaţiei de dificultate. lientul este o personalitate, o individualitate existenţială concretă, aflată în criză existenţială, nu un simplu element redundant al unei structuri sociale sau un nume într-un dosar 'Ltefăroi, 7&&1(. Acesta, ca persoană, trăieşte într-un context existenţial socio-uman particular, în or)anizaţii şi comunităţi cu caracteristici determinate. #e către serviciile de asistenţă socială este perceput, evaluat şi abordat ca problemă existenţială umană şi ca unicitate psi"ologică, socială, culturală.

Incongruenţa ontologic-empatetică copil - familie substitutivă explicaţie fundamentală a tulburărilor de adaptare 8n momentul pătrunderii copilului în familia substitutivă, din punct de vedere ontolo)ic, cele două părţi, copilul şi familia, sunt şi două lumi, aprioric, distincte, c!iar opuse. 3ractic, dacă minorul, în timp, se va adapta şi inte)ra în mod funcţional în noua familie acest lucru se datorează experienţelor comune, şi unui proces comun de reconstrucţie onto-familială. #esi)ur factorii psi!olo)ici, sociali şi culturali vor contribui şi ei la succesul acestui proces.
"

$imilaritatea aparentă, asemănările între persoanele semnificative din mediul de provenienţă şi cel substitut, la nivelul limbajului, )esturilor, personalităţii, v"rstei, sexului sau profesiunii4ocupaţiei ar putea determina concluzia că adaptarea ar decur)e fără probleme. >umai că, foarte probabil, nu după mult timp de la alăturarea la noua familie s-ar putea constata apariţia unor manifestări atipice ori deviante )rave5 izolare, irascibilitate, evitarea comunicării ori pur şi simplu intenţia de părăsi noua familie. Gxplicaţia5 similaritatea caracteristicilor nu este suficientă, nu este foarte importantă pentru copil, ea există doar pentru un observator al procesului, sau pentru membrii familiei substitutive9 caracteristicile sunt doar nişte ima)ini sau aspecte cantitative, copilul nu a pierdut prin separare nişte reprezentări ci nişte suflete cu care empatiza şi care reprezentau conţinutul propriei personalităţi ontolo)ice. 3ersonalitatea actuală a copilului le cuprinde încă, fie că este vorba de oameni, de lucruri sau valori care i-au condiţionat onto)eneza. K paradi)mă interesantă a personalităţii, în perspectiva teoriei existenţialumaniste este şi cea a marelui )"nditor medieval =oma din A)uino. #upă acesta, inspir"ndu-se din marii antici, dar şi în contextul scolasticii vremurilor, personalitatea are trei mai dimensiuni5 psi!olo)ică, ontolo)ică şi morală, vorbind c!iar de o personalitate psi!olo)ică, o personalitate ontolo)ică, şi o personalitate morală '/. #avies, 011A(. 8n procesul de inte)rare a copilului în familia substitutivă personalitatea ontologică 'în versiunea sa empatetică(, are un rol crucial. elălalt concret, mediul proxim, !abitatul domestic reprezintă sursele )enerice, primare ale formării acesteia, care se instituie ca mico-formaţiuni psi!ice relativ autonome '3. Ltefăroi, 7&&1, p.17(. Unele dintre acestea, cum este mama, îndeosebi, capătă o semnificaţie existenţială determinantă. Aceste persoane au rol de ?pivot@ în travaliul de constituire a personalităţii empatetic-ontolo)ice primare. <izionomia, comportamentul, )estica etc. vor reprezenta treptat elemente de identificare şi dezvoltare. 8nsă nu acţiunea directă a lor ca obiecte sau reprezentări, entităţi co)nitiv-senzoriale, operează ca factori formativi ci trăirile şi experienţele interne pe care le determină. +nstituirea personalităţii ontologic-empatetice presupune, aşadar, inte)rarea empatetică a acestor Fpersoane@. 3rin sfera ontolo)ic-empatetică, personalitatea, aşadar, nu este o existenţă autosuficientă şi autodeterminantă ci devine puternic condiţionată şi dependentă de celălalt, de mediu, de trecut. 8n procesul de inte)rare în familia substitutivă personalitatea ontolo)ic-empatetică a copilului este supusă unui proces de re-adaptare la comunitatea empatetică familială dar şi de
#

recondiţionare a personalităţii. <amilia substitutivă fiind la r"ndul ei o realitate ontolo)ic-empatetică. 8n procesul de inte)rare are loc contrapunerea celor două existenţe5 personalitatea ontolo)ic-empatetică a copilului, constituită în mediile socioumane de provenienţă şi comunitatea ontolo)ic-empatetică familială. 8n comunitatea ontolo)ic-mpatetică familială sunt cuprinse toate caracteristicile fizice, psi!olo)ice, sociale, culturale, morale ale persoanelor prezente constant şi mediului de convieţuire5 • caracteristici personale - v"rste, aspect fizic, personalitate etc9 • relaţii interpersonale senzorial-co)nitive şi afective specifice9 • litere şi cuvinte de amor propriu9 • sistem comun4specific de valori, sensibilităţi, )usturi, obiceiuri, re)uli, cutume etc9 • specific cultural, de educaţie al membrilor9 • comportamente, )esturi, activităţi etc. omunitatea empatetică familială se construieşte şi defineşte specific prin circumstanţele comune, trăsăturile şi conduitele persoanelor care o compune. uprinde în principal trei tipuri de procese sau fenomene5 afective, cognitive şi spirituale. <iecare membru al unei comunităţi empatetice familiale, ca )rup social, este un produs al unei interacţiuni unice, în funcţie de personalitatea celorlalţi ':. Colu, 011;, p. 0A2(, loc, timp, nişă culturală, !azard. 2onsistenţa compatetică familială este dată de faptul că personalităţile individuale sunt constituite din experienţele comune, din faptul că în personalitatea fiecăruia fiinţează prin, empatie şi proiecţie, ceilalţi. $e instituie o dependenţă existenţială mutuală9 dispariţia, plecarea sau nefericirea unuia este resimţită ca o an)oasă şi afectare a propriei fiinţe de către celălalt. Gxistenţa şi fericirea celuilalt este condiţie a inte)rităţii şi fericirii proprii. Gxistenţa şi fericirea unuia influenţează compatia colectivului iar )radul de compatie al colectivului influenţează existenţa şi fericirea fiecărui membru. omunitatea empatetică familială funcţionează, prin cultura or)anizaţională, şi ca un sistem de simboluri ori valori comune şi unice .. Aşadar, comunitatea empatetică familială este mai mult dec"t un simplu sistem universal de relaţii interpersonale, sociale, este un univers existenţial unic şi local de o complexitate enormă, în care operează specific timpul, spaţiul, valorile, cutumele, ritualurile, juisanţa. Alătur"ndu-se, oamenii vor sf"rşi prin a semăna unii cu alţii '$.:oscovici, 011E, p. 002(. Au loc complexe procese de compatibilizare, complementalizare, intercunoaştere,
1$

interacceptare. $e instituie cadre de colaborare, interese, proiecte şi valori, re)uli şi obiceiuri comune. $pre deosebire de societatea sau comunitatea instituţionalizată, în care primează valorile şi obiectivele colective ori instituţionale, în comunitatea empatetică familială primează, totuşi, valorile şi scopurile persoanelor care o compun, relaţiile fiind de re)ulă interpersonale, directe, contextuale. <enomenele şi caracteristicile prezentate ne conduc la concluzia că între comunitatea empatetică familială şi membrii acesteia se instituie un ec"ilibru ontologic-interempatetic, un optim existenţial şi funcţional, în care se satisfac, în principiu, în mod armonios şi neconflictual, at"t trebuinţele personale c"t şi cele colective. 8n concluzie fiecare familie este o simbioză unică, indestructibilă, între membrii ei, între familie ca entitate ontică şi fiecare membru în parte 'Hiesman, 7&&&(. Astfel că nici una dintre părţi nu există dec"t prin cealaltă. Această comunitate ontolo)ic-empatetică este o unicitate existenţială care, printre altele, cuprinde5 • .istemul socio-cognitiv. uprinde5 limba, expresii uzuale9 reprezentările cu privire la corpurile, fizionomiile, expresiile faciale, )esturile membrilor familiei9 litere şi cuvinte de amor propriu9 apercepţiile şi reprezentărilor referitoare la personalitate, caracter, interese ale celorlalţi9 caracteristici de sex, v"rstă, profesie etc. • .istemul conduitelor şi competenţelor membrilor familiei. urpinde5 modalităţi de reacţie şi acţiune, temperamente, e)oism4altruism, conduitele verbale, asertivitatea, comunicarea verbală şi nonverbală9 abilităţi, aptitudini, deprinderi, talente, competenţe, obiceiuri, !obiuri etc. • .istemul relaţiilor şi raporturilor rol-status. Antrenează familia ca )rup social şi or)anizaţie. !iar dacă prin natura ei familia este un )rup mic informal, constituit de re)ulă în mod spontan şi sub presiunea factorilor antropolo)ic-culturali, în interiorul acesteia, se instituie onto)enetic raporturi ierar!ice de rol-status, de sarcină, poziţie sau reputaţie. • .istemul socio-afectiv. #upă -. /oBlb, '0111( relaţiile afective din cadrul familiei reprezintă principalul factor de coeziune şi durabilitate. +nstituie ceea ce autorul a consacrat c!iar, sub forma unei teorii 'teoria ataşamentului(, în relaţiile interpersonale, ataşamentul. Gste o relaţie cu o forţă extraordinară. Gste an)ajament, dra)oste, apropiere, căldură umană 'A. /ormaniuc, :. /orza, 7&&1, p.DE(. <amiliile în care relaţiile de ataşament se definesc ca nesi)ure sunt ameninţate de destrămare, iar copii pot dezvolta tulburări )rave emoţionale, de dezvoltare sau de comportament. Ataşamentul este o valoare crucială în familiile de tip
11

tradiţional 'Ltefăroi, 7&&E(. #e re)ulă relaţia mamă-copil este esenţială în coeziunea unei familii ' . *ev,-$trauss, 0121(. • .istemul atitudinal, cultural şi spiritual. uprinde5 sistemul de atitudini faţă de oameni, faţă de lume, faţă de muncă9 concepţii, convin)eri, valori la nivel individual sau colectiv9 aspiraţiile, proiectele de viitor, credinţa reli)ioasă, sentimentul estetic, etic etc. Acest sistem contribuie esenţial la formarea personalităţii empatetic-spirituale prin valenţele inte)rative şi orientative ale acestuia. 3rocesul de construcţie ontolo)ică a noului )rup familial presupune iniţial contrapunerea ontologică a celor două onto-sisteme. :nto-sistemul familie de origine reprezentat în personalitatea empatetică a copilului şi ontosistemul famlilial substitutiv. <amilia substitutivă prin mecanismele şi funcţiile ei bine instituite va tinde doar să inte)reze copilul printre ceilalţi membri, ne)lij"nd ontolo)ia particulară a acestuia. Un factor de vulnerabilitate şi rezilienţă scăzită este aspectul că minorul vine în nouă familie, de re)ulă după o amputate sufletească )ravă prin ruptura de familia de ori)ine, în funcţie de caz. $c!imbarea rapidă, pur şi simplu, a ?conţinutului@ istoric al personalităţii ontolo)ic-empatetice a copilului cu cel al ontolo)iei noului mediu familial este aproape imposibilă. Reprezentările şi onto-sentimentele le)ate de vec!iul mediu !abitual şi familial, vec!ile ontosisteme, nu sunt doar conţinuturi psi!ice sau structuri bio-psi!ice, ci pur şi simplu reprezintă constituţia ontic-psi!olo)ică a copilului. 3rocesul de reconstrucţie ontolo)ică ar presupune construcţia forţată a unei noi personalităţi ontolo)ic-empatetice, ori suprapuneri, confi)urări înt"mplătoare sau, caz nefericit, destrucţia acesteia, alinarea. Aici considerăm că se află sursa principală a tulburărilor de adaptare a copilului din familia substitutivă, în perspectivă ontolo)ică, în incongruenţa ontologică dintre cele două universuri existenţiale. iniţial distincte, între personalitatea ontologicempatetică a copilului, condiţionată empatetic în mediul social de provenienţă, şi comunitatea ontologic-empatetică a familiei .

Distorsiunile existenţial-psihosociale în procesul de integrare /istorsiuni şi dificultăţi de definire a teritorialităţii (acasă) şi a spaţiului personal. opilul crescut altundeva dec"t Facasă@ resimte inte)rarea ca pe o traumă majoră '3. Ltefăroi, 7&&1b, p. 71(, c!iar dacă face eforturi pentru a disimula consecinţele şi a crea impresia că s-a adaptat în noua locaţie. 3rimii ani de viaţă, pentru fiecare fiinţă umană sunt indestructibil
12

le)aţi de un anumit spaţiu fizic, de un anumit loc, de un anumit desi)n !abitual, inclusiv mirosurile, sunetele sau culorile dominante, cre"nd împreună cu alţi factori de ordin simbolic sau social, ceea ce se mai numeşte spaţiu personal. G. 6all '0122( utilizază în acest sensc conceptul de proximitate. At"t conceptul de proximitate c"t şi cel de spaţiu personal cuprind pe l"n)ă elemente de natură fizică, )eo)rafică, topică şi dimensiuni psi!olo)ice sau culturale. $ubiectul stabileşte le)ături profunde de ordin afectiv, tinde să se identifice social, să facă asocieri şi atribuiri cauzale complexe între destinul personal şi locul de care este le)ată naşterea sau existenţa sa cotidiană. +ntervin mecanisme psi!olo)ice profunde de condiţionare care influenţează nu doar atitudinea, afectul ci însuşi procesul de învăţare sau de dezvoltare bio-psi!o-socială )lobală, formarea personalităţii. Ruptura pentru o perioadă îndelun)ată sau definitivă de acest spaţiu Fori)inar@, de Facasă@ a copilului nu este, aşa cum am crede la o primă analiză, doar o simplă disociere spaţială, fizică ci şi una epistemolo)ică, axiolo)ică, socială, antropolo)ică sau afectivă. 3resupune părăsirea a ceea ce R. Altman numeşte teritoriu primar. 8nserarea într-o altă familie presupune capacităţi de adaptare şi rezilienţă pe care copii abandonaţi de cele mai multe ori nu le au. Respectarea, pe c"t posibil, a teritorialităţii domestice, fizice şi sociale, ori)inare este o condiţie fundamentală a normalităţii vieţii şi creşterii copilului. 3lasarea copilului într-un spaţiu fizic şi social necunoscut va tulbura radical at"t consistenţa şi ec!ilibrului psi!olo)ic al copilului, ec!ilibrul vieţii sale afective, co)nitive, motivaţionale sau voliţionale9 de asemenea, va afecta profund normalitatea dezvoltării sale onto)enetice cu risc crescut de neadaptare şi devianţă. /istorsiuni în procesele de influenţă şi învăţare socială . *iteratura de specialitate subliniază aspectul că dezvoltarea psi!o-socială şi formarea personalităţii copilului este în ultimă analiză expresia unui lun) proces de influenţă şi învăţare socială. 8ntre copil şi a)entul de influenţă4învăţare socială se stabilesc at"t relaţii sociale formale c"t şi informale, afective. Aceste relaţii capătă consistenţă şi continuitate fiind întărite de valorile )rupului familial, de scopurile comune. opilul care a fost crescut p"nă la o anumită v"rstă în familia naturală şi a stabilit astfel de le)ături şi procese de influenţă şi va fi inte)rat ulterior într-o altă familie va suferi cu si)uranţă profund de pe urma acestei măsuri. A)enţii de influenţă nu vor mai fi aceiaşi iar valorile, atitudinile şi normele transmise, de asemenea, vor fi altele. opilul reîncepe procesul de învăţare şi socială şi este supus unui nou proces, forţat, de influenţă şi normali!are. #in păcate riscul de devianţă este foarte mare. 3rin procesele de influenţă şi reînvăţare socială practic se
13

contrapun cele două onto-sisteme familiale, cel al familiei substitutive şi cel reprezentat în personalitatea ontolo)ic-empatetică a copilului, provenind din familia de ori)ine. um influenţa, învăţarea, normalizarea, presupune sc!imbarea de atitudini ' !elcea, 7&&A, p. 021(, şi contrapunerea celor două onto-sisteme este practic forţată riscul inadaptării, devianţei, sau tulburărilor emoţionale este imens. /istorsiuni în repre!entarea realităţii sociale (familiale) şi în construcţia conceptului de familie. 1rorile de atribuire. #e re)ulă ruptura dintre părinţii naturali şi copii este redusă la şocul emoţional, însă şocul poate fi surprins şi în plan socio-co)nitiv, respectiv al reprezentărilor sociale, fenomenelor de atribuire şi de percepţie socială. =iparul, paternul de familie, construit în familia de ori)inea s-ar putea să nu mai corespundă celui din familia substitutivă. onceptul de familie construit în ani de zile în cadrul familie naturale va fi supus unor sc!imbări pentru care copilul foarte probabil nu deţine instrumentele epistemolo)ice pentru a-l rectifica. *ucrurile sunt foarte complicate şi pentru faptul că la copil reprezentările sociale sunt intens personalizate şi impre)nate afectiv ceea ce ne conduce automat la concluzia că de fapt mediul social substitutiv se va constitui automat, aprioric într-o situaţie de maltratare. unoaşterea şi construirea conceptuală a noii realităţi sociale4familiale de către copil înt"mpină dificultăţi pentru faptul că el nu va putea relua, fizic, )radual tot procesul epistemolo)ic de construcţie pro)resivă şi sistemică, fiind supus unor interacţiuni socio-co)nitive forţate, c"t şi pentru că noul mediu familial s-ar putea să nu ofere suficiente resurse de informare. opilul va atribui, din inerţie, valori şi caracteristici ale familiei de ori)ine noii familii, tinz"nd să atribuie valorilor şi cutumelor familiei în care a crescut caracteristici de universalitate. 8n acest context riposta de nemulţumire a membrilor familie substitut ar putea constitui o cauză a eşecului inte)rării. 2onditii atipice de constituire a eului, imaginii de sine şi a identităţii sociale. opilul care a avut o copilărie, mai mult sau mai puţin fericită, într-un anumit context social, p"nă la o anumită v"rstă şi va cunoaşte situaţia de abandon4separare, forţat să se inte)reze într-un alt colectiv familial, c!iar dacă este vorba de rude, va fi pus în faţa unor dileme şi probleme pentru care cu )reu )ăseşte instrumente şi soluţii de rezolvare. #incolo de soluţiile practice şi curente de adaptare şi inte)rare formală în noul )rup social intervin şi aspecte precum redefinirea identităţii sau probleme precum imaginea şi stima de sine, care după cum se ştie au o mare le)ătură cu contextul social ori)inar. u timpul vor apare şi întrebări de )enul5 de fapt eu cărei familii aparţin;< cine sunt eu;<
14

Metode existenţial-umaniste în asistenţa socială a copilului şi familiei :etodele existenţialiste sau umaniste de dia)nostic şi intervenţie s-au impus cu precădere în psi!olo)ie, însă din ce în ce mai mult sunt abordate şi de către asistenţii sociali sau de către alte cate)orii de profesionişti din domeniul social. <ără a desconsidera rolul celorlalte metode sau tipuri de abordări, consacrate, profesioniştii din domeniile sociale apelează tot mai mult la ele pentru că problematica ?socială@ capătă, din ce în ce mai mult, dimensiuni mai complexe şi mai profunde, solicit"nd şi abordări metodolo)ice de acest tip, dar şi pentru că literatura şi practica de specialitate evidenţiază nevoia unor noi perspective şi paradi)me în condiţiile în care metodele clasice au, în mod firesc, limitele lor. 3rin metodele de tip existenţial-umanist asistentul social antrenează în procesul de evaluare sau intervenţie laturi sau perspective ne)lijate în evaluările clasice, care pot avea însă semnificaţie crucială în modelarea sau depăşirea situaţia de dificultate a clientului 'Ltefăroi, 7&07(. :etoda existenţial umanistă face parte din cate)oria metodelor4abordărilor de tip calitativ4compre!ensiv şi este operabilă în toate zonele sau nivelurile de analiză ori intervenţie socială, psi!osocială. 8n ceea ce priveşte asistenţa socială a copilului, în speţă a copilului din familia substitutivă, activitatea asistentului social existenţialist-umanist ar presupune5 • evaluarea şi mana)ementul cazului în paradi)ma conceptual-metodolo)ică existenţialist-umanistă9 • analiza şi modelarea existenţial-umanistă a situaţiei sociale 'bac.)roundului( copilului9 • analiza ontolo)ică a impactului separării şi inte)rării9 • definirea în concepte existenţialiste a situaţiei de dificultate a copilului9 • identificarea surselor de alienare socială, depersonalizare9 • identificarea cauzalităţii existenţiale a tulburărilor de adaptare9 • modelarea onto-sistemelor care susţin situaţia socială de dificultate a copilului9 • modelarea ontolo)ică a raporturilor dintre onto-tulburări şi tulburările de adaptare9 • identificarea şi definirea situaţiilor de impas social existenţial şi criză existenţială9
15

• identificarea şi aplicarea soluţiilor de tip existenţial-umanist sau inte)rarea acestora în metodolo)ia )enerală a mana)ementului cazului 'Ltefăroi, 7&&;(. <ără îndoială metodele existenţialiste, contextualiste sau umaniste se corelează cu celelalte tipuri de abordări, sau reprezintă o componentă importantă a metodolo)iei unitare de evaluare, intervenţie sau monitorizare. Asistentul social ?existenţialist@ evidenţiază sfera, problema socio-existenţială a copilului şi familiei. 8n planul intervenţiei sau socio-terapiei scopul principal este reprezentat de obiectivul armoni!ării ontologice a relaţiilor din interiorul familiei substitutive, cu efecte asupra creşterii consistenţei socioempatetice a personalităţii copilului şi diminuării riscului inadaptării. =nc"eta socială existenţial-umanistă. $e defineşte în str"nsă le)ătură cu ceea ce s-a consacrat în psi!oterapie ca anali!a existenţială. Analiza existenţială ca teorie şi metodă terapeutică este le)ată o serie de nume precum Rollo :a,, *udBi) /isBan)er, :ax $c!eler sau Mi.tor <ran.l. Kperează cu termeni4cate)orii precum5 impas existenţial, cri!ă existenţială, sens existenţial, anxietate existenţială, sistem axiologic, dialog existenţial, scenariul existenţial etc. Analiza4anc!eta existenţială nu abordează clientul ca pe un caz patolo)ic, în această abordare ?nu există boală psi!ică ci numai situaţii problematice şi impasuri existenţiale, ceea ce înseamnă pierderea sensului existenţial@ '+. :itrofan, #. /uzducea, 7&&&(. $-a impus ca replică la excesele din abordările psi!olo)iste clasice, precum şi la psi!analiză. #upă <ran. '7&&1(, ne)lijarea dimensiunii sensului, a ontolo)iei persoanei sau a laturii spirituale poate conduce la apariţia unor tulburări psi!ice sau comportamentale. Anc!eta socială existenţială poate fi cu succes utilizată de către profesionistul social în mana)ementul situaţiilor sau problemor sociale, în asistenţa socială a copilului, în procedurile specifice de mana)ement de caz 'măsuri de protecţie(, ori pur li simplu în activitatea concretă de intervenţie şi reabilitare socială ori psi!olo)ică. 3rin analiză existenţială asistentul social poate lucra la construcţia unui nou modus vivendi, a unei noi realităţi sociale cu instrumente umanist-existenţiale şi pe baza unui scenariu social existenţial. $copul este acela de a redescoperi sensul co-existenţei şi motivaţia de trăi a clientului. 3resupune5 • modelarea existenţială a situaţiei materiale, sociale şi psi!osociale actuale9 • modelarea existenţiaţă culturală4axiolo)ică a situaţiei de dificultate9 • identificarea şi consemnarea situaţiilor socioumane de impas existenţial, criză existenţială, pierderea sensului9
1

• evidenţierea le)ăturilor dintre anxietatea existenţială, pierderea sensului existenţial şi situaţia problemă4problema socială. Această activitate are cu precădere rol de evaluare însă anc!eta existenţială propune şi metode sau te!nici de intervenţie, prin stabiliea unui nou sistem axiologic, reconstrucţia ontologic-empatetică a comunităţii, exploatarea resurselor proprii, reconstrucţia realităţii sociale, anali!a şi clarificarea valorilor etc. Utilizarea acestora în activitatea asistentului social se realizează prin corelare cu metodele consacrate în asistenţa socială 'Ltefăroi, 7&07(. 6etoda balanţei. $ituaţia de dificultate a copilului din familia substitutivă se descrie şi printr-o serie de )rave de!ec"ilibre existenţiale. +nstrumentarea acestui aspect în mana)ementul cazului de către asistentul social este o bună oportunitate de a identifica soluţii de ameliorare în procesul de inte)rare, sau de identificare de măsuri optime în !otăr"rea de plasament 'ale)erea familiei substitut(. Mom numi această cale metoda balanţei. 8n asistenţa socială a copilului din familia substitutivă se pot modela o multitudine de balanţe, printre care5 • 'alanţa onto-sistemelor socio-cognitive. 3riveşte evaluarea prin contrapunere a reprezentărilor4sentimentelor sociale relative la familia de ori)ine şi familia substitutivă. Mor fi urmărite aspecte cu privire la constituţia fizică, numărul şi structura pe roluri sau v"rste a celor două familii, aspecte referitoare la referitoare la personalitate, caracter, interese ale membrilor celor două )rupuri. Mom menţiona aici şi importanţa punerii în balanţă a aspectelor rederitoare la !abitat, obiecte sau fiinţe dra)i. #e exemplu, inte)rarea copilului în familia substitutivă este mult mai uşoară dacă va avea acelaşi tip de jucării, sau aceiaşi rasă de c"ine, ori dacă e posibil, jucăriile şi căţelul din mediul familia de ori)ine. • 'alanţa onto-sistemelor conduitelor, competenţelor şi obiceiurilori. :odalităţile de reacţie şi acţiune a noilor parteneri de viaţă, temperamentele, altruismul, conduitele verbale, comunicarea nonverbală, abilităţile, aptitudinile, deprinderile, obiceiurile, !obiuri-le, modul în care este servită masa, cum sunt aniversate diferite sărăbători constituie conţinutul efectiv al unei zile şi elementele cele mai evidente cu care intră copilul în contact în noua familie. #acă foarte multe dintre elementele enumerate, cu un anumit specific în mediul de provenienţă, nu se vor re)ăsi în modalităţi asemnătoare în mediul alternativ atunci este foarte probalil ca mediul substitutiv să fie perceput aprioric ca ostil, iar procesul de construcţie a unei noi existenţe comune să înt"mpine dificultăţi suplimentare.
1!

• 'alanţa onto-sistemelor socio-afective. Gste un instrument important care poate fi folosit de către profesionaistul social în procesul de inte)rare. 3riveşte analiza în contrapondere a relaţiilor şi structurilor relaţiilor de ataşament pe care le-a avut copilul în )rupul de ori)ine şi cel substitut. #acă după mult timp de la inte)rare se constată o slabă relaţie de ataşament cu membrii noii familii, în condiţiile în care în familia de ori)ine a avut le)ături afective puternice, atunci situaţia este în)rijorătoare şi constituie un indiciu clar de inadaptare, de apariţie a unor posobile tulburări emoţionale sau de comportament. • 'alanţa onto-sistemelor relaţiilor şi raporturilor rol-status poate fi realizată destul de uşor, iar ec!ilibrul la fel. Gste totuşi util să se evalueze după un timp de la plasament poziţia copilului în familie şi modul în care o percepe el prin raportare la situaţia pe care a avut-o în familia de ori)ine. • 'alanţa onto-sistemelor atitudinale, culturale şi spirituale. #e re)ulă în mana)ementul de caz şi în !otăr"rea de plasament nu se acordă o importanţă foarte mare acestor aspecte. 8nsă importanţa lor poate fi mare. >u ne referim la nivelul sau standardul cultural4moral al celor două familii ci la aspecte de sensibilitate, )usturi, orientări, sau estetică socială, de exemplu. 3ar mici detalii însă în sufletul copilului pot avea o semnificaţie specială. !iar dacă, aşa cum s-a subliniat într-o secţiune anterioară, din punct de vedere ontolo)ic în procesul de inte)rare totul trebuie luat de zero identificarea unor similarităţi şi ec!ilibre între condiţiile mediului din care provine copilul şi cele din mediul substitutiv facilitează mult procesul de adaptare. At"t anc!eta socială existenţial-umanistă c"t şi metoda balanţei sau alte te!nici ori metode existenţialist-contextualise ajută asistentul social at"t în demersul de modelare explicativă a relaţiei copil-familie substitutivă dar se constituie şi în instrumente eficiente de intervenţie.

ibliografie /ocancea, ., >eamţu, C., '0111(, 1lemente de asistenţă socială, +aşi5 Gditura 3olirom. 7. /ormaniuc, A., /orza :., '7&&1(, $tilul de ataşament şi stresul ca factori ce influenţează erorile de activare a unei sc!eme sociale, în 4si"ologia socială, 'uletinul laboratorului >4si"ologia câmpului social?, +aşi5 Gditura 3olirom.
1% 1"

A. /oBlb, , -., '0111(, =ttac"ment and 9oss 'vol. 0( '7nd ed.(, >eB Oor.5 /asic /oo.s. D. uin, .6., '7&&2(, =!e nomolo)ic approac! in sociolo), 'are t!ere sociolo)ical laBsP(, 5evue suisse de sociologie, $Bitzerland5$eismo Merla). %. #avies, /rian, '011A(, +"e +"oug"t of +"omas =(uinas . Kxford Universit, 3ress. 2. <ran.l, M., '7&&1(, +eoria şi terapia nevro!elor #ntroducere în logoterapie şi anali!a existenţială, trad. în lb. rom"nă #aniela Ltefănescu, /ucureşti5 Gditura =rei. ;. Colu, :., '011;(, ondiţionarea psi!olo)ică a c"mpurilor relaţionale interindividuale şi inter)rupale, în :. Jlate, 4si"ologia vieţii cotidiene, +aşi5 Gditura 3olirom. E. Cra,, :., <oo., -., '7&&D(, =!e Quest for a universal social Bor.5 $ome issues and implications, .ocial @or, 1ducation, 7A'%(. 1. 6all, G., '0122(, +"e 0idden /imension, >eB Oor.5 Anc!or /oo.s. 0&. 6eal,, *.:., '7&&;(, Universalism and ultural Relativism in $ocial Hor. Gt!ics, în #nternational .ocial @or, %&'0(5 00-72., !ttp544isB.sa)epub.com4content4%&40400. 00. 6eal,, *.:., '7&&E(, #nternational .ocial @or,A 4rofessional =ction in an #nterdependent @orld, 7nd edn. >eB Oor.5 Kxford Universit, 3ress. 07.6eide))er, :, '011%) #ntroducere in metafi!ică, /ucureşti5 6umanitas. 0A.Irill., #. <., '01;E(, 1xistential social $or,, >eB Oor.5 <ree 3ress. 0D.*evi-$trauss, ., '0121(, +"e elementar% structures of ,ins"ip, /oston5 /eacon 3ress. 0%.:itrofan, +, /uzducea, #, '7&&&(, Analiza existenţială sau drumul către sens, :rientarea experienţială în psi"oterapie, /ucureşti5 Gditura $per. 02.:joset, *., 7&&1, =!e contextualist approc! to social science metodolo),, în #avid, /., Ra)in, !. ., +"e .=B1 "anboo, of case-based metods, *ondon5 $ACG 3ublication *td., 0;.:oscovici, $., '011E(, 4si"ologia socială a relaţiilor cu celălalt, +aşi5 Gditura 3olirom. 0E. :untean A., $a)ebiel -., '7&&;(, 4ractici în asistenţa socială. 5omânia şi Bermania, +aşi5 Gditura 3olirom. 01.3opescu +.A., '011A(, +zolare socială, în Jamfir ., Mlăsceanu *., 'coord.(, /icţionar de sociologie, /ucureşti5 Gditura /abel. 7&. $artre, -.3., '7&&D(, 7iinta si neantul. 1seu de ontologie fenomenologica, /ucureşti5 Gditura 3aralela D%.

1#

70.$edla. A-, /oad!urst ##., '0112(, +"e +"ird Cational #ncidence .tud% of 2"ild =buse and Ceglec,. Has!in)ton, # 5 U$ #epartment of 6ealt! and 6uman $ervices, Administration for !ildren, Oout!, and <amilies. 77. Ltefăroi, 3. '7&&;(, $pecificul mana)ementului 'eficient( în domeniul asistenţei sociale, 5evista de =sistenţă .ocială, nr. A, +aşi5 Gditura 3olirom. 7A. Ltefăroi, 3. '7&&E(, =ulburări de dezvoltare socio-afectivă a copilului instituţionalizat, 5evista de =sistenţă .ocială, >r. 0-7, +aşi5 Gditura 3olirom. 7D. Ltefăroi, 3. '7&&1(, 4erspectiva umanistă asupra clientului în asistenţa sociala, în ?Revista de Asistenţă $ocială@, >r. 0-7, +aşi, Gditura 3olirom. 7%. Ltefăroi, 3. '7&&1(, +eoria fericirii în asistenţa socială, +aşi, Gditura *umen. 72. Ltefăroi, 3. '7&07(, 3aradi)ma umanistă a asistenţei sociale sau scurtă introducere în asistenţa socială umanistă, 5evista de =sistenţă .ocială, >r. 0, +aşi5 Gditura 3olirom. 7;. Jnaniec.i, <., '0121(, 0umanistic .ociolog%, !ica)o5 Universit, of !ica)o 3ress. 2"% Heissman, #avid, '7&&&(, = social ontolog%, *ondon5 Oale Universit, 3ress. DDD 'uletinul 2C4=2, 7&&%, nr. 0., #ezvoltarea psi!osocială a copiilor în familiile dezinte)rate din R. :oldova5 cercetări şi dezbateri, +mpact.

2$

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful