You are on page 1of 10

1.MODELE SI METODE DE CALCUL ÎN PROIECTAREA CONSTRUCŢIILOR 1.1.

INTRODUCERE
În limbajul uzual, prin construcţie se înţelege o clădire executată din zidărie, lemn, metal, beton, etc., pe baza unui proiect, care serveşte la adapostirea oamenilor, animalelor, obiectelor, etc. (1 DEX). Terminologia tehnică defineste construcţia ca structură sau sistem fizic, aflat în permanență acţiune cu mediul inconjurător. Intrările in sistem sunt acţiunile exercitate de mediu asupra structurii, iar răspunsul structurii la aceste acţiuni constituie iesirile din sistem . Orice construcţie are un schelet sau o structură de rezistenţă, alcătuită din elemente simple numite elemente de construcţii ( bare, plăci, blocuri). Având în vedere elementele care intră în componenţa structurilor de rezistenţă, acestea pot fi grupate în: - structuri din bare (articulate sau legate rigid în noduri); - structuri alcătuite din pereţi structurali (de zidărie portantă, din beton turnat monolit sau în panouri prefabricate, din materiale compozite, etc.); structuri mixte, alcătuite din bare şi pereţi structurali. Proiectarea unei construcţii este un proces complex în care ponderea cea mai mare o are analiza şi proiectarea structurii de rezistenţă ("structural analysis and design"). Prin această proiectare se urmăreşte realizarea unei structuri care să satisfacă exigenţele esenţiale funcţionale şi economice, cu asigurarea cerinţelor de rezistenţă, rigiditate, stabilitate şi durabilitate, deci a siguranţei in exploatare.

1.2. MODELAREA FIZICĂ A STRUCTURII, REAZEMELOR ŞI ACŢIUNILOR
Având în vedere complexitatea de alcătuire a strucurilor de rezistenţă, a legăturilor interioare şi exterioare (rezemărilor), precum şi complexitatea încă rcărilor şi a comportării materialelor constitutive, analiza şi proiectarea structural ă se face pe un model structural simplificat (idealizat). Aceasta presupune schematizarea construcţiei şi a elementelor de construcţii componente ca formă , dimensiuni geometrice, materiale constitutive şi chiar neglijând unele elemente neportante (cu rol de compartimentare, de izolare higrotermică şi acustică, decorativ etc.). Similar, legăturile exterioare ale structurii (reazemele) şi cele interioare, dintre elemente, se idealizează reducându-se la trei tipuri fundamentale: reazem simplu, articula ţie, încastrare. Reazemele se diferenţiază în cazul plan, respectiv spaţial, prin numărul şi direcţia gradelor de libertate blocate (total în cazul reazemelor fixe, parţial în cazul reazemelor elastice). Încărcările (Acţiunile ) pe care trebuie să le preia o construcţie în decursul vieţii sale sunt foarte variate ca natură, provenienţă şi mod de manifestare. Ele se schematizează şi se reduc la forţe şi momente concentrate, respectiv distribuite, deplasări impuse, variaţii de temperatură. Clasificarea acţiunilor se poate face după mai multe criterii, cum ar fi: - după criteriul frecvenţei de apariţie la anumite intensităţi (acţiuni permanente - P, acţiuni temporare - T, acţiuni excepţionale - E); - după locul de aplicare (forţe masice sau de volum şi forţe de suprafaţă - active sau reactive); după modul de acţiune în timp (acţiuni statice, respectiv dinamice); după poziţia acţiunilor în timp (acţiuni fixe, respectiv mobile). În conceptul sistemic acţiunile constituie modelul de încarcare al structurii, definit prin parametrii de intrare cunoscuţi (P). Modelul structural căruia i se ataşează modelul de încarcare formeaz ă modelul structural de calcul.

1.3.

MODELAREA COMPORTĂRII MATERIALELOR

Comportarea structurii de rezistenţă a oricărei construcţii este influenţată semnificativ de

ecuaţia de stare (reologică) la solicitare uniaxială este σ= σc (1. έ . comportarea elastică liniar ă este descrisă matematic în cazul unei solicitări uniaxiale de legea lui Hooke: σ= Ee (1. având curba carasteristică din fig.). La solicitări bi sau triaxiale legătura σ-ε este precizată de legea generalizată a lui Hooke.1. 1. funcţie de material. Caracteristicile fizico-mecanice şi elastice ale materialelor se obţin pe cale experimental ă . iar ecuaţia de stare care descrie comportarea văscoasă este (1. Curbele caracteristice ale multor materiale cu comportare elastica sau văscoasă sunt neliniare sau prezintă porţiuni neliniare. Diversitatea de curbe caracteristice ale materialelor frecvent utilizate în construcţii a impus schematizarea lor prin folosirea unor modele de deformare (reologice) simple.caracteristica pistonului ( coeficientul de văscozitate al materialului).materiale cu comportare v ăscoasă. desigur în procente diferite.3) unde µ . Un material cu comportare elastică pronunţat neliniară este cauciucul (fig. etc.1) unde E .c).valoarea tensiunii la care este invinsă frecarea dintre patine (limita de curgere a materialului). materiale plastice. în urma c ă rora se ob ţ in curbe caracteristice specifice fiecărui material. gradul de . văscoase.1d).materialele constitutive. σ=μ έ Fig. 1.1 Materialul constitutiv al unei construcţii poate avea. 1. corespunzătoare celor trei tipuri de deformaţii elementare: elastice.materiale cu comportare plastică.1. schematizează printr-o patină (modelul fundamental Saint-Venant). . plastice. două sau chiar toate cele trei tipuri de deformaţii elementare. după cum urmează: . . la un moment dat. la solicitări bi sau triaxiale se utilizează criterii (teorii) de curgere.2) unde σc. prin încerc ă ri pe probe standardizate.constanta elastică a resortului este modulul de elasticitate longitudinal al materialului. Din acest punct de vedere există trei categorii de materiale. 1.viteza de deformare. modelul de deformare este schematizat printrun piston (modelul fundamental Newton.b.fig.1.a. la care viteza de deformare variază liniar sau neliniar în raport cu tensiunea (beton. 1. curba caracteristică fiind cea din fig. schematizeaz ă printr-un resort (modelul fundamental Hooke).materiale cu comportare elastică liniar ă .

). comportarea acestui model se traduce printr-o ecuaţie de stare discontinuă.…… ε. Comportarea mecanică a materialelor de construcţii care. Un astfel de model. Modelul elastic-perfect plastic obţinut conduce la curba caracteristică din figura 1. măsurare şi prelucrare a unor parametri de răspuns (deplasări. înc ărcărilor şi ale comportării materialelor constitutive formează modelul fizic al structurii reale.). modelul experimental se realizează la o scară redusă. σ= Eε . Modelul experimental se echipeaz ă cu aparatur ă ş i dispozitive de ac ţ ionare.pentru ε > εe unde εe . precum şi de timpul (t) şi temperatura (T).2 b) poate fi aproximat ă ş i mai bine printr-un model elasto-plastic cu consolidare (fig.5) reprezintă o suprafaţă caracteristică având ca proiecţii în fiecare plan curba caracteristică σ. σ. obţinute prin legarea în serie sau ăn paralel a modelelor fundamentale.solicitare. este obţinut prin legarea în serie a unui resort cu o patină.5) adică o funcţie de tensiuni. dar a că ror capacitate de a fi utilizate în continuare trebuie expertizat ă . . 1. etc. la alegerea materialului constitutive şi a schemei de încărcare a modelului.ε şi curba de fluaj sau curgere lentă ε-t Modelul structural obţinut prin schematizarea construcţiei. numită şi curba Prandtl.deformaţia specifică la limita de elasticitate a materialului. ecuaţiile de stare obţinându-se similar. aceste modele pot fi identice cu structura reală. ce trebuie proiectate sau sunt deja executate. etc. aşa cum s-a văzut. De aceea a fost necesară crearea de modele reologice compuse. 1. Dacă este posibil. etc. MODELAREA EXPERIMENTALĂ La unele construcţii unicat sau speciale. Aceste legi se referă la stabilirea dimensiunilor geometrice şi a modulului de rezemare.t ecuaţia (1. În spaţiul σ. 1.T) = 0 (1. cărora le corespund curbe caracteristice specifice (modelul biliniar. la care se ataşează modelele simplificate ale leg ăturilor. de înregistrare. Fig. Curba caracteristică a o ţ elului (fig.2 a.……. deformaţii. este de natură experimentală.2 În literatura de specialitate se întâlnesc şi alte modele complexe de comportare a diverselor materiale. pe baza condiţiilor de echilibru şi de compatibilitate geometrică a modelului compus. temperatură. caz în care modelul experimental este un prototip. pe baza legilor de similitudine cu structura reală.4) σ = σc.2 c). se impune efectuarea unor cercetări experimentale pe modelele fizice structurale.4. acceleraţii. 1. deformaţii specifice şi derivatele lor în raport cu timpul. modelul neliniar elastoplastic.t. În caz contrar.ε. Matematic. de mare importanţă.pentru ε < εe (σ< σc) (1. curba Ramberg-Osgood. se exprimă mai general prin ecuaţii reologice de forma: f(σ. prin care se aproximează comportarea elasto-plastică a oţelului. έ.

L. Trebuie precizat c ă între diversele clase de parametri de răspuns există rela ţii de legatura. fie direct prin măsurare. de tip algebric (matricial). a deplas ă rilor prin metoda matricei de rigiditate sau metoda deplasărilor. diferenţial. prin aplicarea legilor fizice caracteristice sistemului.condiţii de compatibilitate geometrică. etc. dependente de parametrii de intrare şi de parametrii proprii ai sistemului: Y=Y(x.u2. condiţiile la limită. Restul de u variabile. X(x... eforturi (tensiuni).t).. Unele dintre aceste variabile.. în sistem şi parametrii proprii ai sistemului..6) Determinarea parametrilor de ră spuns necesită folosirea unui model matematic (analitic)... Corespunzător acestor condiţii se stabilesc trei tipuri de ecuaţii (ecuaţii de echilibru. care se formulează pe baza a trei tipuri de condiţii pe care trebuie să le îndeplinească structura deformată sub acţiuni: .obţinându-se valori ale parametrilor de răspuns. . bazate pe teoria similitudinii.5..8) pe domeniul de definiţie V al variabilelor u şi q. este de natura unui sistem de ecuaţii de definiţie de forma: L(qi. qi..5..y.y.qm.. formularea unui model matematic pentru orice sistem fizic rezidă în a stabili o relaţie matematică între parametrii u şi q.. pe .Consideraţii introductive Comportarea sub acţiuni a oricărei structuri de rezistenţă (reale sau model de calcul) este un proces a cărui evaluare se face printr-o serie de parametri fizico-mecanici (variabile). caracteristicile fizico-mecanice ale materialului (E).. pot fi cunoscute sau stabilite apriori: acţiunile (P). 1. respectiv a eforturilor sau tensiunilor prin metoda forţelor sau a matricei de flexibilitate). meat pentru definirea completă a stării deformate a structurii este suficient să se determine numai parametrii dintr-o anumit ă clas ă (de exemplu. care constituie parametrii de intrare. .T) (1. . integral sau integro-diferenţial..un) = 0 (1.condiţii fizice (de comportare a materialelor constitutive). În anumite situaţii.P. de obicei automate.. temperaturi.ui. Această relaţie... fie după unele prelucrări. respectiv nestaţionar dacă t≠0).u2..t..10) pe frontiera S a domeniului V. parametrii de răspuns sau de ieşire ai structurii pot fi reprezentaţi prin funcţii..9) sau compact C(u) = fs (1.. costul mare şi durata îndelungată a unui program experimental pot fi evitate prin înlocuirea cu un program de simulare numerică a experimentărilor. q..condiţii de echilibru (static sau dinamic). reprezentând parametrii de răspuns ai structurii. . . În probleme staţionare condiţiile la limită sunt condiţii de rezemare (pe contur. La ecuaţia operaţională se ataşează un set de condiţii la limită. q2. precizat prin relaţia generică C(qi. în general continue. . . .un) = 0 (1.z. Prin urmare. numită şi ecuaţie operaţională. unele dimensiuni geometrice (L)... viteze... Rezultatele obţinute se folosesc la stabilirea modului de comportare a structurii reale..... pe aceste baze la luarea unor decizii de îmbunătăţire a modelului structural de calcul şi a proiectării structurii reale. unde L este un operator liniar sau neliniar.Modelul fizic este încercat pe baza unui program experimental.ui. .. la confruntarea cu rezultatele teoretice obţinute prin analiza modelului structural de calcul şi... . MODELAREA MATEMATICĂ A COMPORTĂRII STRUCTURILOR ŞI DETERMINAREA RĂSPUNSULUI 1.1. ecuaţii geometrice sau de deformaţie şi ecuaţii fizice sau constitutive) care. împreună cu condiţiile la limită şi cu cele de continuitate a deformaţiilor.7) sau.z. constituie necunoscutele problemei: deplasări..E.qm.. În esenţă.. permit determinarea variabilelor alese ca necunoscute. mai compact L(u) + fv = 0 (1. care sunt funcţii continue de coordonatele spaţiale şi de timp (procesul este staţionar dacă t=0.

Exemple de ecuaţii de guvernare a) Calculul deplasărilor w la încovoierea barelor drepte (fig. Condiţii la limită: . q sunt parametrii proprii şi de intrare ai sistemului.qm) (1.) Ecuația operațională: Operatorul L=DD=D2D2 se aplică lui lui Airy. planşee acţionate în planul lor etc.funcția de tensiuni sau funcția Fig. Condiţii la limită (pe contur) .frontieră).. EI . . 1.. p(x) – intensitatea înc ă rc ă rii. b) Determinarea stării de tensiune la elemente structurale aflate în stare plană de tensiune (pereţi structurali. în probleme nestaţionare sunt necesare şi condiţii iniţiale Q la timpul de origine t0. iar fv şi fs sunt funcţii date pe V respectiv S. a) Ecuaţia operaţională: ( operatorul L=d 4 /dx 4 .11) În ecuaţiile de guvernare L şi C sunt operatori liniari sau neliniari.. ..3. .3 c) ...rigiditatea secţiunii la încovoiere)..y).pentru x = l →WB = w(l) = 0.q2. 1. Ecuaţiile de definiţie (1..3 c) Încovoierea plăcilor plane dreptunghiulare(fig..10) constituie ecuaţiile de guvernare ale sistemului.pentru x = 0 → WA = w(0) = 0. iar operatorul C se poate nota Cf. 1.sub forma analogiei de cadru: F(x. care au soluţii de forma u = u(qi.8) împreună cu condiţiile la limită (1. u sunt necunoscutele problemei.

Problemele care apar la sistemele continue sau discrete se pot grupa în: . care definesc starea deformată a acesteia. Întrucăt aceşti parametri de răspuns sunt funcţii continue de poziţia punctului sau secţiunii. caz în care structura este considerată un sistem fizic discret. Adesea însă modelele structuralede calcul sunt prevăzute cu un număr finit de grade de libertate (egal cu numărul n al parametrilor de răspuns necunoscuţi u). Componenţa ecuaţiilor de guvernare pentru fiecare tip de problemă de mai sus este precizată în tabelul 1. Tabel 1. Din acest punct de vedere structurile reale ca şi unele modele structurale de calcul pot fi considerate sisteme continue.Condiții pe contur: Mărimea unui parametru de răspuns (ca de exemplu deplasarea unui punct sau a unei secţiuni a structurii) poartă numele de grad de libertate (GDL).probleme staţionare (de echilibreu şi de valori proprii). rezultă că structura are o infinitate de grade de libertate. .1.probleme nestaţionare (de propagare).1 Tipul problemei Ecuaţiile de guvernare Sisteme continue ECHILIBRU Ecuaţii diferenţiale ordinare sau cu derivate par ţiale cu condiţ ii de margine impuse Ecuaţii diferenţiale ordinare sau cu derivate par ţiale cu condiţ ii de margine impuse Sisteme discrete Sistem de ecuaţii algebrice VALORI PROPRII Sistem de ecua ţ ii algebrice sau ecua ţ ii diferen ţ iale ordinare reductibile la ecuaţii algebrice Sistem de ecuaţii diferenţiale ordinare cu condiţii iniţiale impuse PROPAGARE Ecua ţ ii cu derivate par ţ iale cu condi ţ ii iniţiale şi de margine impuse .

Ca solu ţ ii analitice se pot folosi polinoamele algebrice. etc. analiza elasto-plastică bazată pe identificarea directă a mecanismului de cedare şi luarea în considerare a efectului forţei axiale asupra formării articulaţiei plastice. pentru a stabili modul de cedare al structurii de rezistenţă. care implică scrierea condiţiei de echilibru static pe structura nedeformată (ipoteza micilor deplasări şi a micilor deformaţii). materialul având însă comportare liniar-elastică . Această analiză printr-un calcul de ordinul al II-lea liniar-elastic. . ecuaţiile de guvernare. analiza neliniar ă cu luarea în considerare a ambelor tipuri de neliniaritate (geometrică şi fizică). materialul având o comportare liniar-elastică. dintre care enumerăm : analiza elasto-plastic ă prin calcul biografic. func ţ iile transcendente elementare (trigonometrice.echilibrul trebuind să fie scris pe structura deformată (neliniaritate geometrică). La unele structuri ipoteza micilor deplasări nu mai este aplicabilă. valabil pentru orice punct al câmpului (domeniului) care se referă. Găsirea unor soluţii analitice însă. La construcţ iile speciale. funcţiile Bessel etc. de importanţă deosebită.6. analiza elasto-plastică bazată pe identificarea directă a mecanismului de cedare prin teoria plastică simplă. seriile de puteri. structuri cu deschideri mari. se apelează la un calcul de ordin superior şi la analize mai sofisticate. programe de calcul. etc. 1. Progresele în sectorul hardware antrenează în paralel dezvoltarea şi perfec ţionarea softului necesar (algoritmi. metodele numerice. iar materialul are comportare elasto-plastică. structuri înalte şi svelte probleme de stabilitate).Există mai multe posibilităţi de analiză a comportării unei structuri şi de determinare a răspunsului acesteia. pentru proiectare este obligatorie efectuarea unei analize printr-un calcul de ordinul I liniar-elastic. deoarece modelul matematic pe care se operează are la bază un model fizic obţinut prin simplificări şi idealizări ale structurii reale. adică să satisfacă. hiperbolice.4. atunci aceasta are o infinitate de GDL (este un sistem continuu). cu o eroare controlată şi acceptabilă. este necesară la structuri cu deplasări mari (structuri suspendate pe cabluri. iar dacă definirea funcţiilor aproximante şi determinarea lor se face numai pe subdomenii din modelul structural. de calcul au căpătat o dezvoltare vertiginoasă o dată cu dezvoltarea şi creşterea performanţelor calculatoarelor electronice. care se bazează pe exprimarea variabilei de răspuns căutate prin funcţii analitice.). care să satisfacă ecuaţiile de guvernare ale unei structuri (ecuaţia operaţională şi condiţiile la limită aferente). decât în cazul cuplării lor cu folosirea unor programe de calcul automat. sau a unor funcţii care să aproximeze soluţiile exacte. care pot fi formulate şi pe cale matricilală []: ..metode numerice (aproximative) care constau în determinarea unor valori ale func ţ iilor necunoscute (parametri de r ă spuns) dintr-un num ă r finit de puncte ale modelului structural (considerat sistem discret). nu este posibilă decât într-un număr redus de cazuri particulare de geometrie. la expertizări ale construcţiilor existente. Cu toate acestea. când echilibrul se scrie pe structura nedeformată. seriile trigonometrice. Dintre metodele numerice (aproximative) se reţin în continuare numai cele trei grupuri de metode. Astfel. se poate face prin două tipuri de metode: . Întrucât volumul de calcule pe care îl implică metodele numerice este foarte mare. Dacă funcţiile aproximante au ca domeniu de definiţie întregul model structural. etc. METODE DE CALCUL PENTRU DETERMINAREA RĂSPUNSULUI STRUCTURILOR Determinarea parametrilor de răspuns.metode analitice ("exacte"). Fazele principale ale modelării precum şi legăturile între parametrii implicaţi în procesul de proiectare sau expertizare a unei construcţii se prezintă în fig. atunci aceasta are un num ă r finit de GDL (este un sistem discret). tehnici şi metode numerice. 1. rezemare şi încărcare a structurii.). Chiar şi în acele cazuri. nu se poate vorbi de o folosire raţională a acestor procedee. calificativul de soluţie "exactă" nu îşi merită utilizarea pe deplin.

care actualmente este cea mai utilizată metodă numerică. referitor atât la modelarea fizică a structurilor. se va aborda numai metoda elementelor finite (MEF). 1. .metodele matriciale directe. căt şi la procedurile numerice folosite. În cele ce urmeaz ă. metodele variaţionale. întrucât ofer ă cele mai mari posibilităţi.5). Formularea MEF se poate face utilizând oricare dintre criteriile considerate anterior în clasificarea metodelor numerice de calcul (fig. care au la bază un criteriu de staţionaritate impus energiei potenţiale a structurii. - .metodele reziduale. care se bazează pe condiţia de staţionaritate a funcţiei reziduale (func ţia reziduu exprimă diferen ţa dintre soluţ ia exact ă şi soluţ ia aproximativă a problemei). care au la bază teoremele lucrului mecanic virtual.

etc.P.Parametri de ieşire MODELUL STRUCTURAL DE CALCUL MODEL EXPERIMENTAL COMPORTARE PROTOTIP -Teoria similitudinii *geometrie *legaturi *material *actiuni -Program experimental MODEL STRUCTURAL -Schematizări prototip *elemente de construcţii *legaturi *comportare material MODEL DE INCARCARE *Parametri de intrare(P) MODEL MATEMATIC .P. initiala: Ci(K.Grade de libertate *numar infinit (continuu) *numar finit (discret) .Conditia de compatibilitate .conditia de rezemare: Cf(K.Parametri interni (K.Y)=0 .Parametri de iesire (Y) VALIDARE MODEL STRUCTURAL MODEL MATEMATIC METODA DE REZOLVARE *deplasari(D) *eforturi(S) sau tensiuni(σ) *acceleratii (D) etc.Parametri de iesire (Y) . Fig.Y)=0 .Conditia de echilibru .P.masurati .Proiectare: calculul de rezistenta (stabilitate.cond.F) .Y)=0 PARAMETRI DE IESIRE EXPERIMENTALI .1.Parametri de intrare (P) .Expertizare: comportare (consolidare) prototip PROBLEMA MATEMATICA CORP DEFORMABIL .deteriminati prin identificare METODA DE REZOLVARE .K.Conditia fizica .4 11 .CONSTRUCŢIA -SISTEM FIZIC ACŢIUNEA MEDIULUI RĂSPUNSUL STRUCTURII Parametri de intrare -Proiectare sau expertizare -Structura de rezistenţă .ecuatie operational ape structura : L(X. ) .

METODE DE ANALIZĂ A STRUCTURILOR METODE ANALITICE (EXACTE) METODE NUMERICE (APROXIMATIVE) Integrale particulare Separarea variabilelor Integrare prin parti Transformari Fourier Transformari Laplace Functii generalizate METODE DIRECTE Metoda fortelor Metoda deplasarilor METODE VARIATIONALE Diferente finite Ritz Kantorovici Trefftz METODA ELEMENTELOR FINITE (Metoda fasiilor finite) Metoda elementelor de frontiera METODE REZIDUALE Erori absolute Colocatiei Subdomeniului Ortogonalizarii Galerkin Cele mai mici patrate METODA ELEMENTELOR FINITE Metoda elementelor de frontiera METODA ELEMENTELOR FINITE (Metoda fasiilor finite) METODE ENERGETICE Fig. 1.5 12 .