You are on page 1of 22

Teoria atașamentului

De la Wikipedia, enciclopedia liberă Salt la: Navigare, căutare

Teoria atașamentului descrie și integrează științific nevoia ființelor umane de a forma și întreține legături emoționale puternice față de alte ființe umane. Această teorie a fost formulată și consolidată de psihiatrul de copii britanic John Bowlby și de către psihologa canadiană Mary Ainsworth. Temele principale ale acestei teorii sunt inițierea și schimbările care au loc în relațiile emoționale individuale în cursul vieții. Conform teoriei atașamentului, la baza oricărei relații emoționale interumane se află legătura timpurie mamă-copil. Teoria atașamentului se folosește de gândirea etologică, de gândirea psihologiei dezvoltării, a psihanalizei și a teoriei sistemelor. Bowlby își propusese ca scop principal să pună bazele științifice ale unui punct de vedere psihanalitic al teoriei relației obiectelor și să verifice empiric ipotezele psihanalitice în acest domeniu. Pe parcursul cercetării științifice însă el s-a îndepărtat din ce în ce mai mult de psihanaliză, iar teoria atașamentului a devenit o disciplină de sine stătătoare. Teoria atașamentului se înrudește strâns cu teoria sistemelor și psihologia cognitivă și contribuie major la terapia familiei, terapia cognitivă și psihanaliză.

Cuprins
[ascunde] • 1 Evoluție • 2 Principii • 3 Situația necunoscută • 4 Tipuri de atașament o 4.1 Atașamentul sigur o 4.2 Atașamentul nesigur-evitant o 4.3 Atașamentul nesigur-ambivalent o 4.4 Atașamentul dezorganizat/dezorientat o 4.5 Efectele tipului de atașament asupra dezvoltării ulterioare ale copilului o 4.6 Grupe cu grad de risc ridicat • 5 Atașamentul tinerilor și al adulților • 6 Atașamentul adulților și efectele acestuia asupra calității atașamentului copiilor o 6.1 Atitudinea atașantă autonomă o 6.2 Atitudinea distantă relațional-evitantă o 6.3 Atitudinea nesigur-preocupată o 6.4 Atitudinea atașantă neprelucrată o 6.5 Atitudinea atașantă neclasificată o 6.6 Corelații între atitudini atașante si tipuri de atașament • 7 Debutul relației de atașare și neurobiologia • 8 Modificări ale teoriei lui Bowlby după noile cercetări

• • • • • • •

9 Anomalii ale atașamentului 10 Riscuri și psihopatologie 11 Teoria atașamentului și psihoterapia 12 Percepția 13 Note 14 Bibliografie 15 Lincuri utile

[modificare] Evoluție

Charles Darwin

Lorenz și Tinbergen Bowlby se referă la Charles Darwin atunci când spune că fiecare om este înzestrat cu sisteme de comportament care să asigure supraviețuirea speciei. Din aceste sisteme face parte și comportamentul atașat. Arietta Slade, psihanalist american, cercetătoare în domeniul teoriei atașamentului și terapeut de copii și adolescenți, rezumă următoarele stadii: 1. copilul are o predispoziție genetică de atșare de o anumită persoană 2. copilul își va organiza comportamentul și gândirea astfel încât această relație atașată să aibă continuitate, lucru esențial pentru supraviețuirea sa psihică și fizică. 3. adesea, copilul plătește cu deranjamente funcționale păstrarea continuității atașamentului față de o anumită persoană. 4. tulburările emoționale și cognitive care își au rădăcinile în tulburările de atașament din copilărie iau naștere ca reacție la incapacitatea părinților de a-i satisface acestuia nevoile de confort, siguranță și liniște emoțională.[1]. În esența teoriei sale Bowlby se raporta la etologia lui Charles Darwin (cercetarea comparata a comportamentului). Dupâ jumâtatea anilor 1950 au apârut în teorie si referințe strânse la

durere). În prezent.de care copilul se atașează sunt adulții cu care copilul a avut cel mai intens contact în primele luni de viață.Ainsworth a inventat un cadru experimental special. teamă. în care comportamentul atașat al copiilor a fost dovedit în mod diferențiat.Aceasta era acceptiunea de atunci a acestor teorii. care are ca rol apărarea de animale de pradă. [modificare] Principii Makua-Mamă cu copil Atașamentul (engl.Acest fapt a condus implicit la folosirea acestor resurse teoretice.să caute sprijin.apărare si liniștire la persoana de referință.Concluzia lui finală a fost ca atașamentul este un comportament invățat de-a lungul evoluției speciei.în caz de pericol.în cazul separării de mamă acestea sunt expuse pericolelor.Konrad Lorenz si Nikolaas Tinbergen.Chiar si adulții se simt mai siguri în apropierea unei anumite persoane sau grup.Pentru animalele tinere sau copii atașamentul are însă o însemnătate deosebită deoarece. Bowlby a inițiat diverse speculații in ce privește efectele pozitive si negative pe care aprorpierea sau separarea de mamă sau de grup ar putea să le aibă asupra individului. Harry Harlow a descoperit următoarele: Pui de maimută caută apropierea fizică a mamei-păpușă acoperită cu blană.Acest pericol poate să fie atât obiectiv cât și subiectiv (amenințare. El fâcea referiri la cercetări din Teoria învățării care au avut loc de exemplu cu pui de maimuța Rhesus (Macaca mulatta).in special cănd se află intr-o situație neobisnuită.: attachment) defineste legătura emoțională strănsă dintre oameni.O mare masă de cercetători și oameni de știință studiază atent atașamentul si interacțiunile dintre parinți si copii. care experimentau comportamentele innâscute ale animalelor. dar nu este acoperită cu blană. .rezultatele cercetărilor întregind constructiv teoriile privind dezvoltarea normală si patologică[2].Între nou-născut si părinții acestuia sau alte persoane se dezvolta o relație specială. interesul psihoanaliștilor pentru această teorie a crescut simțitor.Acest fapt contrazicea după părerea lui Bowlby teza clasica formulată de psihanaliză care în contextul educațional susținea ca legătura dintre mamă si copilul ei este determinată in primul rând de hrănirea acestuia din urmă de catre mama lui. Întrucât de la început teoria atașamentului a fost puternic criticată de către psihanaliști cercetările lui Bowlby nu a stărnit in mod deosebit atenția.În ultimii 20 de ani însă.Însă abia experimentele psiholoagei Mary Ainsworth. în special în psihoterapia adulțior si a copiilor[3][4][5]. Atașamentul determină copilul mic. Teoria atașamentului este recunoscută ca făcând parte din teoriile consacrate ale psihologiei. Persoanele de referință. Cercetări ulterioare au confirmat teoria lui. care îi hrăneste. care însă nu îi hrăneșteevitând însă contactul fizic al mamei-păpușă din sârmă.au adus dovezi științifice acceptate de către specialiștii in teoria atașamentului.

Apropierea scurtă. reflectă în primul rând interacțiunea cu persoana de referință și mai puțin temperamentul sau caracterul individului.Gesturile de apropiere si de îndepărtare de persoana de referință. Modelul internalizat de reprezentare conține experiențele timpurii ale atașamentului precum și așteptările pe care individul le va simti in relația cu oamenii de-a lungul vieții.atașarea în forma ei originară.acestea transformându-se în reprezentări ale atașamentului[7]. La copii mai în vârstă și la adulți.Nevoia de stabilire in mod repetat a contactului vizual cu persoana de referință la copii arată cât de important este atașamentul sigur.târâtul pe burtâ spre mamă. Manifestarea comportamentului atașării este activată în situații de alarmă sau când copilul dorește apropierea fizică.pentru explorarea lumii inconjurătoare.comportamentul atașant si explorator evident dispar.m.contactul vizual sau fizic de scurtă durată de persoana de referință pune capăt în general comportamentului atașant.Totuși.Hotărâtoare pentru calitatea de mai târziu a atașamentului este sensibilitatea persoanelor de referință mai precis reacția promptă si adecvată la manifestările si nevoile copiluli.acestea oglindind calități interacționale ale comportamentului ambelor părti.în special la om.Acesti doi poli vor sta la baza dezvoltării autonomiei sănatoase a individului.care este programat genetic si care se întâlnește la toți puii de mamifere.care ar vorbi mai degrabă de schemă. Comportamentul atașant nu rămâne stabil ci cunoaște pe parcursul vieții anumite schimbări.a.Aceste manifestări compun un sistem complex de comportament.În acest sens.mai precis de schema atașamentului. folosindu-se de bazele teoretice ale teoriei atașamentului.durere sau teamă.comportamentul atașant ulterior al copilului.căutarea persoanei de referință s.țipăt.copilul dezvoltă un model internalizat de reprezentare (en: inner working model ). ..cercetătorii au descoperit cauzalitați clare între comportamentul atașant al copilului mic si comportamentele din copilăria tărzie.Aceste așteptări au ca scop anticiparea si interpretarea comportamentului persoanelor cu care subiectul intră în contact.adolescență si maturitate.o matrice psihică ce va rămăne relativ stabilă de-a lungul întregii vieti.În urma experiențelor timpurii cu persoanele de referință.în stări de disconfort. [6] După dezvoltarea în primul an de viață.modelele internalizate de reprezentare devin din ce în ce mai stabile.Dupâ aceea copilul se simte în siguranță și de obicei îsi manifestă curiozitatea(comportament explorator) pentru tot ce îl inconjoară.d.Termenul de reprezentare a atașamentului corespunde mai degrabă tradiției psihanalitice decât pshihologiei cognitive. De reținut este că tipurile de atașament rezultă din relația părinte-copil.ținut strâns.de exemplu când distanța față de persoana de referință este prea mare.observabilă cu ochiul liber nu mai este atât de evidentă.Se manifestă de asemenea la reuniunea cu persoana de referință.Comportamentul atașării cuprinde diverse moduri de comportament social cum ar fi: zămbet.Situațiile de alarmă sunt însoțite de stres emoțional.

pe tot parcursul copilăriei si tinereții.frați sau bonă).care îi permite copilului să-și imagineze un obiect fără ca acesta să fie prezent în fața ochilor lui.odată cu zâmbetul acordat unei anumite persoane. Faza de diferențiere a persoanei de referință: săptămâna a 6-a până în luna a 6-7-a 3. sau factori favorabili (cum ar fi psihotraume sau atașament sigur târziu) s-au dovedit a avea influențe decisive.cercetătorii au reușit să operaționalizeze interacțiunea atașantă și să o probeze empiric prin testul intitulat Situația neobișnuită ( Strange situation). 6 săptămâni 2. Atașarea propriu-zisă: lunile 7-8 până la 24 4. se naște prin adaptarea la comportamentul persoanelor de referință care stau la dispoziție în momentul respectiv.ia naștere o legătură mai mult sau mai puțin strânsă față de una sau mai multe persoane ( de ex:mamă.Până la vârsta de șase săptămâni persoana de referință poate fi înlocuită cu oricine.Pe fundamentul teoretic al Teoriei atașamentului.În acest sens.În acest test se cercetează sensibilitatea persoanei de referință .Interacțiunea mamă-copil timpurie tinde să se generalizeze. Comportamentul specific atașării se dezvoltă în primul an. Începând cu al treilea an de viață copilul încearcă sa influențeze comportamentul persoanei de referință în funcție de situație< [9] Modelul celor patru faze ale atașamentului după Bowlby 1969: 1.Apoi. se consideră că fenomenul posedă o anumită plasticitate: În urma experiențelor. respectiv cristalizarea tipului de atașament a nou-născutului.Această fază este posibilă și datorită permanentizării obiectului. comportamentul asociat atașamentului se modifică in funcție de experiențele avute.începând cu luna a șaptea-a opta. primele 6 luni de viață au cea mai importantă pondere (engl: imprinting).acesta poate fie să păstreze activ apropierea fizică de persoana de referință fie să se îndepărteze de aceasta pentru a explora mediul înconjurător (individuare).John Bowlby a folosit acest termen pentru prima dată în lucrarea sa Despre atașamentul mamă-copil[8]în contextul comportamentului social. vor avea la rândul lor când devin părinți. La maturitate atașamentul e considerat relativ constant și repetabil în toate relațiile strânse care iau naștere. adesea copii atașați nesigur. Faza premergătoere: până la cca.tată. atașamentul copilului si legătura dintre cele două aspecte.Prin atașare copilul încearcă să primească consolare din partea persoanei de referință Termenul interacțiune (sinonim: influențare reciprocă) definește comportamentele umane reciproce. Dincolo de acest aspect. Totuși.Psihologia socială folosește acest termen pentru a se referi la reciprocități sau condiționări reciproce în context social. Anumiți factori de risc. Parteneriatul orientat: după 2-3 ani Comportamentul atașat. cercetările au demonstrat că matricea atașării are si aspecte transgenerative: Copii atașați nesigur. Pe măsură ce copilui poate să se deplaseze(locomotor).Teste .

Comportamentul asociat acestora este divers și adesea individualizat. dar și în cursul altor teste au fost descoperite și definite tipuri clare de atașament. Inițial au fost descoperite trei tipuri de atașament care se crstalizează în urma interacțiunii cu persoana de referință: sigur (B). nesigur-evitant (A). acest ultim tip se manifestă prin dificultatea sau chiar imposibilitatea de atașare a copilului față de o persoană. și diverse dependențe). și nesigur-ambivalent (C). Exploratives Verhalten: Copii se joacă mai relaxați dacă persoana de referință le insuflă siguranță Comportamentul copilului în prezența și în absența mamei precum și reacția lui la reuniunea cu mama dupa absența acesteia este factorul esențial în studiul tipului de atașament.Cel mai adesea se numesc patru tipuri de atașament:[13] .În prezent se testează tipurile de atașament a copiilor pâna la vârsta de 5 ani. Cercetări recente au demonstrat de asemenea corelații serioase între atașamentul sigur și stabilitatea psihică. respectiv între atașamentul nesigur și deranjamente psihopatologice (tulburări emoționale a vârstei tinere. Copii cu vârste cuprinse între 11 si 18 luni sunt observați în situații apropiate de cele naturale. tulburări borderline ale personalității.[12]. [modificare] Situația necunoscută Mary Ainsworth și colegii ei.[9][11].specifice pot prezice cu un înalt grad de probabilitate tipul de atașament pe care viitorul copil îl va avea. care conform teoriilor lui Bowlby activeazâ comportamente atât de atașare cât si de explorare. au pus la punct în anul 1969 un test numit „Situația necunoscută“ (engl: Strange Situation) cu scopul de a cerceta comportamentul specific atașării la copii. in funcție de tipul de atașament propriu mamei[10][11][3][7] În decursul dezvoltării ontogenetice s-au găsit corelații semnificative între calitatea atașamentului la copii de un an și psihopatologia la vârsta de 10 ani. atacuri de panică. Se fac înregistrări video ale comportamentului copilului și se analizeazâ strategiile pe care acesta le adoptă în situațiile de stres provocate de despărtirea de persoana de referință. comportament impulsiv.În acest test calitativ s-au putut dovedi experimental comportamente care corespundeau teoriilor lui Bowlby. Mai târziu. a fost descoperit al patrulea tip de atașament. în cursul cercetărilor făcute pentru a ajuta copii neglijați grav. numit dezorganizat (D) . [modificare] Tipuri de atașament În Situația necunoscută.

iar pentru a nu reactionează la întoarcerea persoanei compensa stresul ivit se de referință sau o refuză prin ignoranță. aleargă spre usă și o lovesc. Dezorganizat Tip-D [modificare] Atașamentul sigur . părând că nu manifestări bizare cum ar fi privirea au nici o relație cu persoana fixă. La despărțirea de mamă aceștia sunt dezorientați.Tip de atașament Simbol Descriere Comportametul în test Sigur Tip-B Sunt scurt timp iritați iar uneori plâng dacă persoana de referință părasește Acești copii pot să regleze încăperea. învârtirea în cerc. se joacă foarte des singuri. concentrează pe jocul obiectele la îndemână. necunoscute. Principala caracteristică a Copii arată un comportament comportamentului acestor copii sunt clar dezorientat. contactlui. Aceștia Reacționează cu nepăsare la despărțirea ies în evidență prin evitarea de mamă. La reântoarcerea mamei manifestă un comportament ambivalent atât de cautare a contactului cât și de refuz agresiv a acestuia. amestecate și celelalte tipuri de comportament al atașării cum ar fi simultaneitatea căutării contactului și refuzul acestuia. Nesigurevitant Tip-A Nesigurambivalent Tip-C Acești copii se comportă ambivalent la reuniunea cu persoana de referință. persoanei de referință in mod se joacă și în prezența persoanei adecvat.Totuși. se lasă consolați de apropierea și distanțe persoana străină și se liniștesc repede. legănarea și alte mișcări stereotipe. Copii arată o pseudodependență față de persoana de referință. iar persoana necnoscută nu reușește să îi liniștească. . la reîntoarcerea persoanei de referință aleargă în întâmpinarea acesteia si o salută bucuros. uneori sunt de referință.

persoana de referință îndeplinește rolul de „teritoriu sigur“ . Copii cu acest fel de atașament se așteaptă ca dorințele lor să fie refuzate. rezistentă. copii devin extrem de stresați. Aceștia îsi adaptează astfel comportamentul. Micuțul nu poate aprecia comportamentul și reacția persoanei apropiate într-o situație dată. evitând persoana de referință. copii își manifestă comportamentul atașant de la bun început. [7] Acești copii plâng și ei în „situația necunoscută“. explorează în continuare ce se află în jurul lor fără a părea înfricoșați sau supărați de plecarea persoanei de referință.Cănd aceasta părăsește camera. în care copilul se află în siguranță în caz de nevoie. [modificare] Atașamentul nesigur-ambivalent Această formă de atașament mai este denumită și anxios-contrară. Copiilor atașați nesigur-evitant le lipsește siguranța în ce privește disponibilitatea persoanei de care sunt atașați. ambivalentă sau de Tip C. Sensibilitatea mamei se manifestă prin percepția promptă a semnalelor copilului si interpretarea corectă a lor precum și prin reacția potrivită la aceste semnale.Copii din această grupă si manifestă temători și dependenți de persoana de referință. greu de înțeles și în care copilul nu are încredere. Schimbul continuu între afecțiune și respingere determină copilul să se manifeste în permanență atașat. cănd persoana apropiată părăsește încăperea. pentru a se putea adapta în mod corespunzător. copilul o ignoră. Copii atașați sigur au o mare încredere în disponibilitatea persoanei de referință.Pentru atașamentul sigur. pentru ca la scurt timp după aceea să se dedice din nou exporării mediului înconjurător. Când mama se întoarce. care nu se mai poate concentra pe explorarea mediului înconjurător.Copilul este trist că persoana de care este atașat nu este cu el – sunt însă siguri că aceasta se va reântoarce. Ei își manifestă clar emoțiile. Aceștia se joacă. Le e teamă atât de persoana necunoscută cât și de încăperea în care se află. De aceea el este preocupat în permanență să ghicească în ce stare se află persoana de încredere. sau că reacția lor va fi întotdeauna una adecvată. La revenira mamei. Întrucât situația neobișnuită îi înspăimântă. Copii din . Acesta caută mai degrabă apropierea persoanei necunoscute. acești copii au încredere că persoana de referință nu îi va lăsa definitiv singuri. [modificare] Atașamentul nesigur-evitant Copii cu atașament de tip A reacționează aparent indifernți. O privire mai atentă asupra reacțiilor fiziologice a copilului în timpul acestei situații a dus la concluzia că secreția de cortizon din salivă în momentul când mama părăsește încăperea crește mai mult decât la copii atașați sigur care își manifestă clar supărarea. Soluția pe care aceștia o găsesc pentru a scăpa de această situație stresantă și amenințătoare pentru ei. celui al persoanei de referință care este imprevizibilă. Acest lucru duce la o limitare a curiozității și a comportamentului explorator al copilului. o reacție care să nu provoace frustrări copilului. Cu toate că despărțirea le provoacă emoții negative. Acesta caută contactul și apropierea fizică. Stresul se instalează încă înainte ca mama să părăsească încăperea. este de a evita relația în sine. Acest tip de atașament se observă și la copii care au fost respinși în mod repetat. termenul larg acceptat este de tip-B. ba chiar acceptă parțial consolarea oferită de către persoana necunoscută participantă la experiment. Acest fapt denotă stresul prin care copii atașati nesigur-evitant trec. S-a constatat și creșterea pulsului. În acest tip de legătură. care este voința și dorințele acesteia. Acest lucru se datorează sensibilității de care adultul dă dovadă în relația lui cu copilul. copilul se bucură. Ei simt de asemenea că lor nu li se cuvine dragostea și sprijinul persoanei de referință.

Această clasificare a fost introdusă de către Mary Main care a întreprins și cercetări în domeniul atașamentului adulților AAI (en: Adult Attachment Interview). După introducerea celei de-a patra categorii ( de tip D) s-a dovedit că o mare parte din comportamente pot fi clasificate ca dezorganizate/dezorientate. Teoria atașamentului pornește de la premiza ca orice copil trebuie să stabilească o relație de atașament față de o anumită persoană. Au fost întotdeauna copii care nu se încadrau în nici una din cele trei categorii existente. Comportamentul aferent atașamentului este activat de îndată ce copilul simte nevoia de ocrotire sau sprijin. copilul este forțat intr-o așa numită situatie dublu atașată ( ''Double Bind-Situation'') din care nu mai găsește ieșire. Copilul nu poate aplica o strategie de atașare coerentă pentru a primi apărare și consolare: deoarece persoana de referință . În cele mai multe cazuri adultul de referință care are aceste probleme nu poate simți și reacționa adecvat la nevoile micuțului. Anumite reacții ale mamei.nici atunci când este în apropiere. [modificare] Atașamentul dezorganizat/dezorientat Acest tip de atașament a fost descoperit mai târziu decât celelalte. sau se rotesc în cerc. Este numit adesea atașament de Tip D sau dezorganizat. Experiențele traumatice trăite de adult sunt perceptibile pentru copil care remarcă starea de anxietate ale adultului de referință.omul care ar trebui să ofere protecție. umeri ridicați sau paralizia tuturor mișcărilor. sau dacă persoana de referință se află în apropiere. sau se aruncă pe jos cănd se adresează persoanei apropiate. Ei nu au încredere că „situația necunoscută“ se va termina cu bine și reacționează foarte stresați și temători. Cei atașati dezorganizat se sperie adesea la reapariția după scurt timp a persoanei de referință și manifestă o serie de strategii cum ar fi comportamente nesigure și evitante sau nesigure și de împotrivire. cum ar fi împietrirea într-o anumită pozitie sau comportamente neutre provoacă teamă copilului. pe care au numit-o ambivalent-evitantă ( de tip A/C) respectiv instabilevitantă[11]. Acest copil percepe lumea înconjurătoare ca pe un loc amenințător a cărui groază se oglindește pe fața adultului[4][11].Teama care se citește pe fața adultului care suferă de intruzii ( penetrarea imaginilor și emoțiilor traumatice în gănduri) îl sperie pe copil și îi activează acestuia sistemul de atașare. Unii reacționează temător pe tot parcursul „Situației necunoscute“ cu expresii ale feței pline de anxietate. O altă cauză a acestui tip de atașament sunt persoanele de referință care au suferit la rândul lor traume psihice. Copii din această categorie au manifestări neașteptate greu de categorisit cum ar fi de exemplu diverse stereotipuri sau mișcari incomplete sau întrerupte.este și cel care reprezintă amenințare. Ainsworth și colegii ei îi încadrau pe aceștia adesea în categoria atașament sigur sau pe unii chiar în atașament nesigur-evitant. Alții reacționează înțepenind brusc pentru căteva secunde cu o expresie a feței foarte afectată. Unii dintre copii din această grupă țipă după despărțirea de persoana de referință dar se îndepărtează singuri dacă persoana respectivă se întoarce și încearcă să se apropie și să mențină contactul. [modificare] Efectele tipului de atașament asupra dezvoltării ulterioare ale copilului . Cercetările lui Ainsworth și Crittenden au dus la o clasificare asemănătoare.această grupă nu pot dezvolta o atitudine pozitivă pentru că persoana de referință adesea nu este disponibilă . Sursa anxietății nu poate fi descoperită de către copil.

au o mai mare încredere în sine și manifestă mai rar simptome depresive. copii atașați sigur se manifestă mult mai rar psihopatologic decât cei atașați nesigur[12]. se pot deduce cu siguranță unele din efectele pe care tipul de atașament îl are asupra persoanei testate: Copii atașați sigur. Aceste tipuri sunt de fapt strategii cu care copii tind să iși regleze raporturile emoționale față de persoana de referință. decât copii care sunt atașați nesigur-evitant sau nesigu-ambivalent. În funcție de rezultatele testului „Situația necunoscută“ făcute cu copii între 12-18 luni.Experințele de atașament timpurii au un și efect neurofiziologic asupra receptorilor hormonului Oxitocin. La vârsta de șase ani. De asemenea copii cu o nevoie exagerată de atenție și îngrijire sau cu manifestări de supraadaptare ( acceptarea oricăror condiții) la tipul nesigurevitant. [modificare] Grupe cu grad de risc ridicat În rândul grupelor cu un grad de risc ridicat. atât cu de adulți cât și cu alți copii. puternic traumatizați sau neglijați. s-au descoperit și alte tipuri de atașament. care la rândul lui influențează comportamentul. . mixaje de tipuri de atașament nesigur-evitant cu ambivalent. [7] [modificare] Atașamentul tinerilor și al adulților După cum am văzut în testul „Situația necunoscută“ copii manifestă diverse tipuri de atașament. Alte cercetări au dovedit că aceștia sunt mai deschiși și mai competenți în a stabili contacte sociale noi. cum sunt copii bolnavi psihic. dau dovadă de mai multă fantezie și afectivitate pozitivă la joacă. precum și comportament agresiv amenințător sau total neajutorat la tipul nesigurambivalent. au la grădiniță și școală un comportament social mai adecvat.Tată cu copil: Copii se pot atașa în mod stabil de mai multe persoane Prin teoria atașamentului s-au putut dovedi efectele pe termen lung ale relației timpurii dintre persoana de referință și copil. se pot concentra mai bine și pe o perioadă mai lungă.

Clasificarea atitudinii atașante a mamei stabilită prin Inteviul Atașamentului Adult. acea declarație a peroanei intervievate care descrie experiențele trecute in mod succint. s-au format diverse interviuri si teste specifice . stabilit ulterior prin „situația necunoscută“ Interviul Atașamentului Adult a permis clasificarea câtorva categorii clare de „atitudini atașante“ ale adulților. Atitudinea cognitivă și emoțională care stă în spatele comportamentului adulților care interacționează.. ci coerența declarațiilor asupra acelei perioade de timp. Începând cu vârsta școlară copii au formate păreri asupra atașamentului. Interesant este faptul că. s-a putut dovedi clar corelația cu un anumit tip de atașament al copilului. Interviul Atașamentului Adult este o metodă de interviu semistandardizată. s-a conceput „Interviul Atașării Copiilor“ (Child Attachment Interview)(CAI).Un punct important pe ordinea de zi a cercetărilor din domeniul teoriei atașamentului îl constituie și reacțiile persoanei de referință la comportamentul atașant al copilului. la copii mai în vârstă sau la adulți acesta nu se mai manifestă atât de vizibil. Acestor categorii li s-au corelat tipuri de atașament descoperite la copii în cadrul . Tipul de atașament al copiilor preșcolari și din primii ani de școală se stabilește cu o metodă de completare în joacă de către aceștia a unor povestioare dinainte pregătite. în acest test nu sunt evaluate descrierile experiențelor pe care persoana le-a avut în copilărie. Pentru a cerceta comportamentul specific atașării de-a lungul întregii vieți. se definește ca fiind coerentă. Dacă la copii cu vărste cuprinse între 12 și 36 de luni comportamentul asociat atașării este ușor de observat. modul în care adultul înțelege comportamentul de atșament al copilului și cauzele pentru care adulții înțeleg în mod diferit comportamentul de atașare a copilului. și logic corelându-le la situația lor prezentă. Au luat naștere și alte metode în afara „Situației necunoscute “ a lui Ainsworth. Se încearcă să se aprecieze gradul de coerență și logicâ din spatele declarațiilor adultților privitoare la situațiile legate de atațament. Rolul principal este jucat nu atât de trăirea unor experiențe traumatice. În urma evaluării unei anumite atitudini atașante a mamei gravide testate . atât din copilărie cât și din prezent. corespunde și poate fi prezisă în proporție de 80 % cu tipul de atașament al copilului. păreri care sunt formate din experiențele trecute și care la rândul lor le influențează comportamentul. Unul dintre cele mai cunoscute instrumente în acest sens îl constituie Interviul Atașării Adulților Adult Attachment Interview (AAI) a psiholoagei Mary Main [14] Pentru copii cu vârste cuprinse între 8 și 13 ani. ci din coerența declarațiilor se fac deducții legate de gradul de integrare și prelucrare a experiențelor copilăriei în situația prezentă. Interviul Atașamentului Adult permite stabilirea unor corelații clare dintre tipul de atașament al copilului si atitudinea atașantă a persoanei de referință.[15] Observarea interacțiunilor mamă-copil este de asemenea un mijloc răspândit prin care psihologii își fac o imagine asupra relației de atașament dintre un copil și persoana de referință a acestuia. Apropierea de persoana de referință și explorarea mediului doar sub protecția acesteia nu se mai poate observa. În acest sens. prin care se evaluează experiențele cognitive și emoționale ale persoanei adulte în raport cu persoanele de referință ale acesteia. este studiată printre altele prin testul numit Interviul Atașamentului Adult ( en: Adult Attachment Interview“ (AAI). precum și atitudinea pe care adultul o are în prezent față de atașament.

în încercarea de a rezolva o problemă sau alta. Copii acestei categorii de adulți se pot baza pe sprijinul lor afectiv și pe adaptarea părintească corespunzătoare. [11] [modificare] Atitudinea nesigur-preocupată Se numește și „încurcat/implicată“ ( en:„entangeld-enmeshed“) prescurtat „E“. Pârinții acestor adulți au fost adesea la rândul lor persoane cu o atitudine autonomă. Adulții cu o atitudine distantă și de evitare. Ca și părinți. cum ar fi cu un partener. ei descriu situații de lipsă de sprijin și de respingere (deschisă sau ascunsă) a unor nevoi specifice vârstei. La bazele acestor cercetări stau premizele teoretice ale lui Bowlby. Tot ele sunt însă și acelea care tind să-și ignore copii dacă aceștia au nevoie de consolare sau sprijin. sau și-au dobândit autonomia de-a lungul biografiei prin relațiile cu alte persoane decât cele de referință. și privesc în mod realist propria relație părinte-copil. Ei denotă un înalt grad de dorință de independență. sau cu ajutorul sprijinului psihoterapeutic. Rezultatele „Interviului Atașamentului Adult„ au demonstrat că mamelor din această categorie le face mare plăcere să simtă dependența pe care copii o au față de ele. ceea ce denotă refularea multor evenimente. acestea împovărându-i în permanență. Persoanele cu această atitudine sunt inundați masiv de amintirile lor din copilărie. Persoanele din aceasstă categorie dau dovadă de încredere în sine. [modificare] Atașamentul adulților și efectele acestuia asupra calității atașamentului copiilor Anumite categorii de reprezentări și scheme ale atașamentului descoperite în Interviul Atașamentului Adult au putut fi corelate cu tipurile de atașament ale copiilor lor studiate în cadrul „situației necunostute“: [modificare] Atitudinea atașantă autonomă Această categorie se numește și liber-autonomă prescurtat „F“. Aceștia declară că nu ar fi avut nevoie de sprijin vreodată motiv pentru care nu au resentimente (tristețe sau supărare) dacă acest sprijin le-a lipsit. fără a o idealiza. [11] [modificare] Atitudinea distantă relațional-evitantă Numită și „dismissing“ sau prescurtat „Ds“.„situației necunoscute“. la comportamentul atașant al copiilor lor. Dimpotrivă. făra a putea preciza concret situațiile ce îi determină la această idealizare. Nu se identifică inconștient cu proprii părinți. toleranță la situații frustrante. vrând sâ rezolve singuri procvocările la care viața îi supune. dezmint importanța experiențelor pe care le-au avut cu părinții lor în coloratura emoțională a personalității actuale. Copii sunt supuși unor așteptări mari din partea părinților. Tind să își idealizeze părinții și metodele de educație ale acestora. „modelele internalizate de reprezentare“ adică efectele experiențelor specifice atașamentului. ei reacționează previzibil și potrivit situației. pe care le manifestă într-un mod echilibrat și potrivit. Au conștiința propriilor sentimente (negative sau pozitive) și atitudini vizavi de persoanele de referință. respect și capacitate de empatie. Problemele și dificultățile relației cu persoana de referință nu poate fi definitiv . Adulții cu acest tip de atașament își amintesc cu greu propria copilărie.

Acest fapt conduce la încălcarea sarcinilor dintre generații. Mamele persoanelor cu aceast tip de atașament sunt adesea considerate prea „slabe“ și„incompetente“ neputând oferi apărare sau consolare în situațiile percepute ca amenințătoare de către copii. Mamele cu atitudinea atașantă de acest tip lasă conducerea relației părinte-copil la bunul plac al copilului. Numită și Cannot classify (CC) aceasta se caracterizează prin: Pe parcursul Interviului Atașamentului Adult persoanele din această categorie oscilează între tipul preocupat și cel distanțat fără a lăsa să se recunoască o strategie clară. însă prin manifestarea de către părinți a unei frici obsesive aceștia activează comportamentul atașant al copiilor lor. . Copii acestor adulți sunt înpiedicați prin răsfăț și/sau creerea sentimentului de vinovăție. Relațional-evitanții (Distanțați. care nu pot să își explice atitudinea derutată și înfricoșată a persoanei adulte de referință. Adulții acestei categorii sunt într-o permanență dependență de persoana de referință. ciudă sau manifestările de libertate. • • Părinți clasificați autonom (Tip F) au adesea copii clasificați sigur (Tip B). Dispun de strategii contradictorii de gândire și prelucrare. îi provoacă sentimente de rușine. la o privire mai atentă a celor două categorii de rezultate ( Interviul Atașamentului Adult și Situația Necunoscută )s-au putut gasi corelații statistice clare între atitudini ale atașamentului adult și tipurile de atașametn la copil.[11] [modificare] Corelații între atitudini atașante si tipuri de ata șament Cum era de așteptat. agresivitate. din partea căreia ei așteaptă în continuare atenție și “repararea situației“. acesta nu mai este instanță apărătoare a copilului ci devine însuși sursă de teamă și pericol pentru copil. sau de pe urma unor abuzuri sexuale sau fizice care nu au fost prelucrate au adesea copii care manifestă tipul de atașament dezorganizat. [11] [modificare] Atitudinea atașantă neprelucrată Numită și „nerezolvată“ (en:„unresolved“) prescurtat „U“. O posibilă explicație ar fi faptul că persoanele de referință care au suferit traume nu pot oferi protecție copiilor lor. etc. Acest lucru îngreunează dezvoltarea identității copilului. acesta se agață în permanență de mamă. copii simțindu-se adesea obligați să se îngrijească de binele material și psihic al părinților lor. Și acești adulți își parentifică exagerat copii. să se comporte explorativ sau să își exteriorizeze emoțiile de furie. care în „slăbiciunea“ ei își parentifică în permanență copilul. Tip Ds) au copii atașați nesigur-evitant (Tip A). Au o atitudine profund negativă față de atașament în general. Persoanele descriu experiențe traumatice grave. Copilului îi vine greu să se desprindă de persoana de referință. Dacă părintele traumatizat își și neglijează copilul. acestor probleme li se accordă o importanță exagerată făcând persoanele să oscileze între stări emoționale de furie și cele de idealizare.[11] [modificare] Atitudinea atașantă neclasificată În cadrul cercetărilor legate de AAI se discută introducerea unei noi categorii pentru atitudini încă neclasificate. Dacă mama (sau altă persoană de referință) nu poate să îndepărteze teama copilului.prelucrată și integrată. acesta trăind sentimentul că trebuie să își „îngrijească“ mama.îl abuzează. Persoanele care suferă de pe urma unor evenimente tragice neprelucrate.

Pentru dezvoltarea corectă a acestei regiuni. Celelalte grupe au significanțe statistice sub aceste valori. căreia copilul i se adresează cănd se simte rău). Părinții atașați autonom au în proporție de 75-82 % copii atașați sigur. dar și în alte constelații. Evoluția calității atașamentului nu depinde însă de durata prezenței persoanei de referință ci de calitatea relației pe care copilul o are cu aceasta. [11] S-a demonstrat de asemenea. baby-sitter sau altă persoană care petrece timp îndelungat cu copilul. Bowlby era de părere că prezența permanentă a persoanei de referință este factorul decisiv în dezvoltarea atașamentului sigur. Zona cortexului orbitofrontal (OFC). aceasta fiind influențată masiv de strategia de gestionare a relației din partea mamei. că nu durata relației pe care copilul o are față de una sau mai multe persoane de referință este hotărâtoare ci calitatea acesteia. [11] Foarte interesantă se dovedește capacitatea copiilor chiar foarte mici. de a reduce atașamentul față de educatoarea de la grădiniță de exemplu. Cercetări mai recente au demonstrat că reușita unui atașament stabil este posibilă și în cazul relației cu mai multe persoane de referință. permițându-se adaptarea treptată a acestuia la noul mediu. nu își modifică comportamentul în mod semnificativ chiar dacă educatoarea se schimbă. Copii atașați sigur. Schore este de părere că la baza atașamentului se află procesele de reglare a relației dintre mamă și copilul ei mic. cum ar fi bonă. În aceste cazuri s-a observat totuși o diferențiere clară între rolurile pe care copilul le atribuie diverselor persoane de referință (de exemplu mama rămâne adesea persoană de referință centrală. în cazul existenței unui atașament sigur față de o persoană principală de referință. Aceste rezultate . În special dezvoltarea emisferei drepte care domină în primii ani de viață este de mare importanță. Reactiile mamei la copilul ei ( responsivitatea) sunt hotărâtoare dacă copilul va fi atașat sigur sau nesigur.• • Părinții din categoria preocupată (de tip E) au copii ambivalenți (de tip C). Teoria lui Bowlby este confirmată însă în același timp.[16] [modificare] Debutul relației de atașare și neurobiologia Allan N. care dirijează afectele și înțelegerea interacțiunilor sociale sau înțelegerea afectelor proprii este mai precis cea care jocacă rolul primordial în neurobiologia atașamentului. că pentru un atașament stabil era necesară relația copilului cu o persoană de referință principală (in mod normal mama). [17] [18] [19] [20] Acest lucru este valabil în primul rând pentru tată. interacțiunile cu persoana de referință este de o importanță majoră. de faptul că obișnuirea copilului în mediul nou al gradiniței reușește mai bine dacă acesta este însoțit de mamă în primele zile. la dimensiunea unui aspect pur funcțional. Significanța statistică cea mai înaltă este la grupa sigur-atașată. și față de care acesta dezvoltă relațiie apropiate. [modificare] Modificări ale teoriei lui Bowlby după noile cercetări John Bowlby era de părere. Părinții care suferă de o traumă nerezolvată (de tip U) au adesea copii atașați dezorganizat (de tip D).

În cazul anomaliei. care se vor manifesta mai târziu. care se schimbă înspre normalitate doar în lipsa persoanei de referință. este o premiză pentru dezvoltarea patologică a copilului (deprivare psihică). Experiențele de agresiune sau amenințare pe care acești copii le-au trăit în educația lor. (Rooming in) se bazează de asemenea pe teoria atașamentului. copilul fiind capabil să recupereze calitativ evoluția pierdută. căutare însoțită de emoții de furie și agresivitate îndreptate împotriva acesteia. dar mult mai accentuat (exagerat). este de a accepta lipsa persoanei dispărute. În cazuri de excepție. sau să manifeste ambivalențe puternice în relațiile apropiate. Scopul procesului psihic care însoțește doliul. declanșează după părerea lui Bowlbz. se dezvoltă modele psiho-comportamentale stabile. Când sistemul lor atașant este activat. Doar în lipsa acesteia copii pot să își exteriorizeze liber emoțiile. îi determină să se manifeste rezervat față de persoana de referință. [11] [modificare] Anomalii ale atașamentului Bowlby era de părere că despărțirea pe o durată mai lungă de persoana de referință. dereglările încetează. . Acesta se referă la perioade de timp de mai multe săptămâni și de cel puțin două luni. numit și promiscuitate socială. Copii care au acest comportament nu pot fi liniștiți emoțional decât în apropiere totală de persoana de referință. Această preclucrare psihică se manifestă prin căutarea (nerealistă) a persoanei dispărute. prin faptul că aceștia se expun în mod repetat acestor riscuri. care însă nu intră în domeniul patologicului. de exemplu predispoziția pentru depresie. atenția cercetâtorilor a fost atrasă și de comportamentul atașant nediferențiat. Lor nu li se dezvoltă o conștiință a riscului. Despărțirile repetate de persoana apropiată.ale cercetării atașamentului au efecte clare în discuțiile despre strategia de îngrijire a copiilor după primul an de viață. aceștia se comportă aproape similar indiferent de gradul de apropiere a persoanei aflate în proximitate. definite ca adaptări comportamentale dezavantajoase. și perioadele mai scurte de despărțire pot duce la anomalii. Acești copii nu fac nici o diferență între persoanele de referință. Dacă reuniunea cu persoana de referință are loc înainte de această perioadă. nemanifestând nici un fel de rezervă față de persoane complet străine. În această categorie sunt cuprinși și copii supuși unui risc sporit de accident. în cadrul căruia despărțirea este mai mult sau mai puțin prelucrată psihic. există riscul unor anomalii ascunse. În cazul „Comportamentului atașat timorat“ copii arată un comportament extrem de docil. Acest comportament este asemânator celui nesigur-ambivalent. S-a observat că copii aceștia nu se asigură prin contact vizual cu persoana de referință („raportare socială“) asupra siguranței exlplorărilor lor. [3][7] Pe lângă lipsa cu desăvârșire a comportamentului atașant. Una sau mai multe rupturi de relație pot determina copilul să nu mai poată stabili relații apropiate față de nimeni. Și în aceste cazuri însă. Anomaliile de atașament se deosebesc de tipurile de atașament nesigur. Manifestarea exagerată a dorinței de apropiere se numește „Comportament atașat exagerat“. care însoțesc copilul și tânărul și care au însemnătate și la vârsta adultă. un proces asemănător doliului. Conceptul comform căruia mamei trebuie să i se acorde dreptul de a fi alături de copil pe parcursul staționării acestuia în spital.

cercetătorii au început însă. Există corelații între anomalii psihopatologice adulte și anomalii ale atașamentului în copilărie. copii ieșeau în evidență doar prin comportamentul lor ce se abătea de la atașamentul sigur. despărțire. în care acesta își exprimă nevoia de apropiere într-un mod agersiv. . [11] O altă grupă de risc o constituie copii născuți prematur. de tip-D ( Main) și ambivalent-evitantă. În urma acestor studii.de tip.[7] [modificare] Riscuri și psihopatologie La început. [7] Tulburările de atașament. Acest lucru este evidențiat la tulburările de tip borderline. la adolescenți cu tendințe suicidale. Comportamentul agresiv se liniștește adesea după ce relația de atașament a evoluat în timp. Este intens discutată și influența pe care anomaliile atașamentului le au asupra bolilor psihosomatice. baieții pot fi încadrați mult mai des în categoria evitant-ambivalentă decăt fetele. să se ocupe și cu studiul grupurilor expuse factorilor de risc. preluând răspunderea de îndatâ ce persoana de referință dă semnale că ar avea nevoie de atenție. Anomaliile de atașament pot lua și forma unor tulburări psihosomatice. în special cele din categoria Atașamentul dezorganizat/dezorientat (de tip D) influențează gradul de vulnerabilitate. În cazul „inversării rolurilor“ copilul se arată deosebit de îngrijorat și ocrotitor față de persoana de referință. O relație părinte-sugar de exemplu. Bowlby și Ainsworty s-au concentrat pe comportamentul atașant al copilului normal. Bekannt geworden ist der Hospitalismus (efecte negative ale spitalizării îndelungate). atșamentul de tip nesigur. Acești copii se tem adesea că ar putea să-și piadă părinții prin boală. s-a dovedit o corelație clară între abuz și atașamentul nesigur al copiilor. chiar dacă gravitatea abuzului nu diferă la cele două grupe. depresii. divorț sau chiar moarte. De la mijlocul anilor 1980. agorafobie. (vezi: Regulationsstörungen im Säuglingsalter). Bei Störungen in der Eltern-Säuglingsbeziehung kann es beim Kind zu Ess-. Hospitalismul este un astfel de exemplu. Înainte ca aceste clasificări să fie făcute. De exemplu. Din această grupă făceau parte de exemplu. crește riscul de îmbolnavire psihică. schizofrenie. copii mamelor schizofrene sau depresive. abuz sexual al copilului. deci nivelul de la care începănd. Acest tip se întâlnește des în familiile unde mai mulți membri se manifestă agresiv fizic sau verbal. la vulnerabilitate față de boli psihiatrice. [21] [22]. [7] Introducerea categoriilor dezorganizată. în cazurile de abuz grav. [7] S-au studiat intens cazurile de copii diagnosticați cu anomalii de atașament (ex: „Secure base distortion“) și cei ai mamelor diagnosticate cu sindroame posttraumatice diverse. Hierbei zeigen sich in besonders heftigen Fällen von emotionaler Verwahrlosung Wachstumsstörungen.A/C ( Ainsworth) a permis o predicție mult mai precisă a comportamentului atașant. Cu toate acestea. În acest sens. omul nu mai poate prelucra situatiile problematice și care pot duce la deranjamente psihice. Schrei. În cazuri anomaliilor emoționale deosebit de grave s-au observat tulburări în procesul de creștere.und Schlafstörungen kommen. fie verbal fie fizic.„Comportamentul atașat agresiv“ este un comportament al copilului. poate duce la tulburări de alimentație sau somn ale micuțului. De asemenea copii care au fost abuzați sau neglijați. Bindungsstörungen können sich auch in Form psychosomatischer Störungen zeigen. încă nu s-a făcut o asociere clară între anumite tipuri de atașament și categorii psihopatologice recunoscute. precum și la pacienți cu torticollis spasticus.

caracterizată de o lipsă majoră de inhibiții și de distanță vizavi de persoanele adulte. și mai puțin tandre. sau puterea de concentrare mai scăzută a copilului nu pot fi catalogate ca fiind patologice. Anomalia dezinhibată. Mamele care interacționează normal. sunt mai restrictive.2) Anomalia reactivă descrie atitudinea inhibată fată de contactul cu adulții. Următoarele diagnose din ICD-10 sunt de asemenea bazate pe conceptele din Teoria Atașamentului: . Ambele anomalii sunt puse pe seama neglijării și/sau abuzurilor asupra copilului. au descoperit că mamele care își negijează copii. Clasificările create ulterior. oferă acestora dimpotrivă atenție sporită. dezvoltă aceste tipuri de atașament. Acestea au un comportament sărac în diversitate și lipsit de veridicitate în modul în care interacționează cu copilul. în populațiile abuzate. clasificarea ICD-10 nu corespunde întru totul clasificărilor Teoriei Atașamentului. sunt atât foarte sensibile. nu constituie diagnostice medicale. De aceea. Lipsa atașamentului sigur ( tip B) nu este prin definiție patologică. În acest sens. atitudine dominată de ambivalenză și teamă. care provin din grupe cu nivel de risc ridicat. copii acestora fiind cu toate acestea cei mai frustrați.Cercetătorii comportamentului atașant. nu se poate diagnostica atașamentul în sine. în ICD-10. asocierea atașamentului dezorganizat ( de tip D) nu poate fi asociat întotdeauna cu comportamentul abuziv. tulburănd în felul acesta interacțiunea normală mamă-copil. Dar și copii proveniți din familii cu multe probleme sau cu mame depresive. Anomaliile de atașament însă. cât și deosebit de flexibile în interacțiunea cu copilul. Unele liste de coduri cum ar fi ICD-10 sau DSM-IV folosesc conceptul de atașament în unele diagnostice. Copii atașați nesigur. circa 15 la sută sunt atașați dezorganizat. sistemul de clasificare a diagnosticelor din cadrul Organizației Mondiale a Sănatății. cum ar fi lipsa fanteziei in joacă. așa cum sunt ele descrise în Teoria Atașamentului. descrie o imagine patologică. Nici urmările firești ale atașamentului nesigur. atașamentul nesigur este un factor principal în transformările ce pot deveni patologice. Mamele care își abuzează copii. în special categoriile de atașament dezorganizat ( de tip D sau A/C) reprezintă adesea experiențe relaționale traumatizante sau cu un înalt nivel de inconsistență. dau dovadă cel mai des.1) Anomalia de atașament dezinhibată (F94. Totuși. [7] Acestea sunt adaptări prin care însă. În răndul populației normale. de dificultați în comportamentul social și în autocontrolul impulsurilor. nu le oferă acestora suficienți stimuli și reacționează mai puțin la semnalele copiilor. Excesul de atenție este perceput ca un control exagerat și are efect iritant asupra copilului. Totuși. există două diagnostice asociate direct atașamentului: • • Anomalia reactivă a atașamentului copilului (F94. acest procent ridicându-se la până la 82 de procente. De asemenea ele vorbesc mai puțin copilărește ( baby talk).

arătând o curiozitate și dorință de explorare scăzută. pot avea atăt urmări pozitive. depresii și tendințe de somatizare. care pot declanșa sau favoriza tulburări psihice. dependență de droguri sau alcool. Aceste corelații sunt dovedite ca fiind relevante pentru toată durata copilăriei. (F91. această teorie cunoaște o foarte redusă aplicabilitate directă. se pot schimba relația față de obiect. Urmările abuzului asupra adultului. agresiv în raport cu cei de vărsta lor [11] . În special grupa copiilor neglijați este aceea care dă dovadă de cele mai puține afecte pozitive. Cei neglijați sau abuzați.[23] [modificare] Teoria atașamentului și psihoterapia Bowlby a încercat să caute căi prin care Teoria atașamentului să fie întrebuințată în practică. cu cât acesta începe mai de timpuriu și cu cât durează mai mult. Bowlby era de părere că observțiile lui erau poate prea behavioristice pentru a putea fi luate în seamă de pshihoterapeuți. un comportament tulburat. au mai des probleme în raport cu copii de vârsta lor și cu persoanele împlicate în educație. cât și urmări negative asupra dezvoltării ulterioare a personalității. De asemenea este dovedit empiric. relațiile de atașament stabile pe o perioadă îndelungată sunt un factor important de protecție față de tulburările psihice. ar permite retrăirea experienței atașamentului sub influență terapeutică. reacționează agresiv la problemele celorlalți. ambele grupe sunt mai puțin empatice. fiind însă retrași și pasivi. stă mai degrabă la baza cercetărilor psihologiei dezvoltării. O psihoterapie care ține cont de descoperirile Teoriei atașamentului. bazându-se pe rezultatele cercetărilor empirice ale copilăriei timpurii în interacțiune cu mediul social. de un control redus al impulsurilor. dând impresia de o inteligență redusă.0) Tulburări bazate pe anxietatea socială ale copilului.[7] . precum și de cele mai mici valori IQ. nu se pot concentra. Teoria atașamentului. se consideră atașate sigur. anxietate. pentru a influența pozitiv tulburările rezultate din experiențe negative.1) Tulburări asociate anxietății de separare (F93. schimbarea afectelor. Între 2 și 6 ani. Un procent de 49 la sută din aceeiași categorie însă. Din punct de vedere statistic de exemplu. de la terapia persoanei la o terapie ce ține cont de interactivitate socială au ținut cont de teoria lui Bowlby. copii abuzați prezintă mai des decât cei neabuzați. Prin restructurarea atitudinii relaționale. anumite forme de interacțiune. a nivelului cognitiv și a comportamentului. În sens terapeutic se pot utiliza ulterior resursele rezultate din relațiile de atașament sigur. sunt fie lipsiți de orice inhibiție fie foarte circumspecți. În acest sens s-a dovedit pe baze empirice clar verificate de psihologia dezvoltării că. Cu toate acestea. se simt mai puțin acceptați social și sunt mai depresivi. se dau ușor bătuți. Abuzul și neglijența au efecte negative.• • • Tulburarea de conduită asociat lipsei relațiilor sociale atașante (F91. suicid. Adulții atașați nesigur. La polul opus.2) Cercetarea atașamentului se preocupă detaliat cu copii abuzați și neglijați. doar 14 la sută dintre femeile victime ale incestului în copilărie care au fost intervievate se consideră ca fiind atașate sigur. se văd de asemenea într-un comportament agresiv. Asemănătoare sunt și rezultatele care vizează categoria adulților. Copii neglijați sunt mai puțin agresivi. Un astfel de atașament poate ameliora urmările experiențelor traumatice cum ar fi abuzul sexual sau agresiv. Dezvoltările psihanalizei însă. Acest fapt determină concluzia că. că urmările abuzului sunt cu atât mai grave. dacă ele nu au fost informate în prealabil de scopul testului (grupă de control).

Martin Dornes. In: Cassidy. se deosebește clar de psihanaliza clasică. i se atribuie o mult prea mică atenție. cu atăt mai important pare rolul jucat de sensibilitate comparativ cu cel al temperamentului. În acest sens. & Shaver. Continuitatea tipului de atașament susținută de teorie este de asemenea criticată de unii psihologi. Cu cât se accentuează mai mult studierea rolului sensibilității persoanei de referință. copii trebuie să își petreacă timpul într-un mediu cât mai stabil cu putință. P. căruia comparativ cu rolul jucat de sensibilitate mamei în dezvoltarea tipului de atașament. Rezultatele obținute în această teorie. J. Psihanaliza relațională și intersubiectivă. [7] Printre criticile care i se aduc [24] se enumeră neclaritatea rolului jucat de temperamentul copilului.Metoda terapeutică a lui Bowlby. El este de părere ca stările ambivalente din timpul doliului. influențează substanțial terapia comportamentului și terapiile psihanalitice. s-au dezvoltat și terapii specifice. psihoterapeutul preia rolul persoanei de referință. a psihoanalizei. Teoria relației obiectelor. A.[25] Unii autori sunt de părere că influența experiențelor din primii ani de viață asupra formării tipului de atașament nu este dovedită. New York: Guilford Press . (1998): Attachement Theory and Research: Implications for the theory and practice of individual psychotherapy with adults. Teoria atașamentului este folosită ca bază pentru diversele teorii psihoanalitice moderne. ^ en Slade. (Hg. Ea este utilizată ca sursă de referință în psihologia dezvoltării. De asemenea rolul influențelor culturale este prea puțin evocat de Teoria atașamentului.Dacă despărțirea este totuși inevitabilă. [modificare] Note 1. [3] [modificare] Percepția Teoria atașamentului a devenit o ramură consacrată a psihologiei. a psihologie cognitive. utilizată la persoanele traumatizate de pierderea unei persoane apropiate. Bowlby este de părere că o măsură preventivă este evitarea pe căt posibil a despărțirilor acestora de părinți. nu este unanim acceptată. care îi reproșează un respect prea mic acordat influențelor interacționale asupra omului pe parcursul vieții. [11] Temperamentul pare a fi în mare parte transmis genetic. În ce privește copii. În zilele noastre această teorie își extinde conexiunile încercând să integreze teoretic procesele psihice profunde. cum ar fi terapia atașamentului ( după Karl Heinz Brisch). Printre acestea se numără Psihologia sinelui. precum și conceptele mentalizării.) The Handbook of Theory and Research. dar și în alte paradigme ale psihologiei. pe cănd atașamentul nu. susține că punerea accentului pe sensibilitatea mamei sau pe temperament. relevanța ei ca instrument al cercetării fiind de asemenea criticată de unii cercetători. să fie retrăite în prezența unui psihoterapeut înțelegător. Pe bazele Teoriei atașamentului. care leagă gândirea psihanalitică de teoria atașamentului. Nici „Situația neobișnuită“. depinde de calitatea cercetărilor.

L. In: Social Psychiatry and Psychiatric Epidemiology. PMID 1756665 11.G. Auf dem Weg zu einer relationalen Psychoanalyse..) (2001): Bindungstheorie und Familiendynamik .2. Golby und D. J. Journal of Child Psychology and Psychiatry. Bindung im Erwachsenenalter.A. V. Springer. Weinheim S. G. S.Anwendung der Bindungstheorie in Beratung und Therapie. Emerson (1964): Patterns of response to physical contact in early human development. Klett-Cotta. ^ de S. (1959): Über das Wesen der Mutter-Kind-Bindung. (2003). 9. Frankfurt a. 1967 20. Suess.Vol. Oerter. Papoušek. H. Bindungsbeziehung und Bindungsrepräsentationen in der frühen Kindheit und im Vorschulalter. Sueess. Psychosozial Verlag 16. 1987.Methode zur Erfassung der Bindungsqualität im Kindergartenalter durch Geschichtenergänzungen. 239 . M. ^ a b de M. Gießen. Gießen. 415-456. ^ H. ISBN 3-608-94184-3 8.) (2001). ^ FU Berlin: Seminarmaterial 17.S. Stuttgart: Klett-Cotta 7. R. Swanson: Psychometric properties of the Parental Bonding Instrument and its association with psychological distress in a group of incarcerated young offenders in Scotland. ^ a b c d e f g h i j k l de Karl Heinz Brisch (1999): Bindungsstörungen: Von der Bindungstheorie zur Therapie. A. ^ ↑ Fonagy P. Scheurer-Englisch u.tb02126. Stuttgart. M. in: Psyche 13. Frankfurt a. J. ^ de Bowlby. PVU. (1991): Maternal representations of attachment during pregnancy predict the organization of infant-mother attachment at one year of age. Bern: Huber. Gießen Psychosozial Verlag 6. H. Psychosozial Verlag 5. Entwicklungspsychologie der ersten Lebensjahre. D.) (2002): Bindung und seelische Entwicklungswege. Steele M. Pfeifer (Hg.Aufl. ^ Mary D. 1964. Die präverbale Entwicklung des Menschen. Mitchell (2003): Bindung und Beziehung. ScheurerEnglisch u. ^ Resch et al. (1980): Das Glück und die Trauer. Montada (Hg. 5. Deutschland: Klett-Cotta Verlag 3. Steele H. Stuttgart. ^ J. In: Brisch. Blackwell Synergy.): Entwicklungspsychologie -Ein Lehrbuch(4. H. ^ de Inge Bretherton: Konstrukt des inneren Arbeitsmodells.x . Power. Weinheim 14. ^ a b c d e f g h i j k l m n o de Dornes (1997): Die frühe Kindheit..). ^ I. 15. W-K P. Hellbrügge (Hg.240 10. Gewaltbedingte Traumata in der Generationenfolge. 235-256). 2000. ^ a b c d de Bowlby. J. ^ a b de G. W-K P. Fischer 12. Brisch und T. N. ^ In G. 4. Chambers. Suess. 18.1964. No. K. (1999) Entwicklungspsychopathologie des Kindes. In: G. Haekel: Didactic adjustments in fathers' and mothers' speech to their 3-month-old infants. Oppenheim (2001): „Attachement Story Completition Task“ (ASCT) . J.1111/j.1469-7610. Fischer 13. Papoušek. ^ de Schechter. 318–325. Bretherton. 35. Loucks. S. doi:10. Stuttgart: Klett-Cotta. Bindung und Trauma. ^ a b de R. H. (S.): Bindungstheorie und Familiendynamik Anwendung der Bindungstheorie in Beratung und Therapie. 19. Salter Ainsworth: Infancy in Uganda: Infant Care and the Growth of Love. ^ M. In: Journal of Psycholinguistic Research Springer. Grossmann u. Child Dev. In K. Pfeifer (Hg. Dornes (1993): Der kompetente Säugling. 62 (5):891-905..und Jugendalters Ein Lehrbuch. Schaffer. Köhler (Hrsg. Gloger-Tippelt (Hrsg. J. Peggy E. 1998) PVU. M. Johns Hopkins University Press. Herstellung und Lösung affektiver Bindungen. Grossmann. B..

Vol. ^ Caroline L. Jr. Schonfeld. M. 665–686. ISBN 978-0-521-09445-0 en Holmes J (1993). (2007): „Der verwässerte Kern“ oder Bindung ist nicht alles. ^ Silke B. child care. ISBN 0-275-98217-3. Understanding Attachment and Attachment Disorders: Theory. Makers of modern psychotherapy. ISBN 0-19511501-5 en Mercer J (2006). pp.21. London: Routledge. Pasco Fearon.. S. Irvin S. ^ Stahlmann. Randall D. Jaime E. Charles H. Juli 2009. New York: Basic Books. Evidence and Practice. Coates. Marshall. Liebowitz. McCaw. Becoming Attached: First Relationships and How They Shape Our Capacity to Love. Beziehungsorientierte Therapie bei sexueller Traumatisierung. 2008. Child Care and the Growth of Love. van IJzendoorn. München. 2nd). München/Basel: Ernst Reinhardt Verlag ISBN 3-49701763-9 24. NLM 8412414. I (ed. ISBN 978-0-14-020271-7(version of WHO publication Maternal Care and Mental Health published for sale to the general public) en Bowlby J (1969). Attachment. London: Tavistock Publications. Mark Davies.1080/15299730802045666 23. Attachment. OCLC 11442968 en Bowlby J (1979). London and Philadelphia: Jessica Kingsley Publishers. Bakermans-Kranenburg. 18. ISBN 0415006406 (pbk) en Craik K (1943). In: Journal of Trauma and Dissociation . Understanding Attachment: Parenting. CT: Praeger Publishers. Child and Adolescent Mental Health. ISBN 0-415-07729-X en Karen R (1998). R. Marinus H. Oxford and New York: Oxford University Press. ISBN 978-0-422-76860-3 en Bowlby J (1988). ISBN 978- • • • • • • • • • 0-8018-0010-8 en Bowlby J (1953). Zeanah. Erica Willheim: Disturbances of attachment and parental psychopathology in early childhood. The Nature of Explanation. Schechter. Issue 3. Marian J. 22. Schechter. Gahleitner (2005): Neue Bindungen wagen. In: Unsere Jugend 2/2007. Infant and Early Childhood Mental Health Issue. S. Attachment and Loss. 6. Kimberly A. RCPRTU.“ Child Development. 9(2). Infancy in Uganda. In: Child and Adolescent Psychiatric Clinics of North America. ISBN 0465005438 (pbk). John Bowlby & Attachment Theory. London: Penguin Books. and emotional development. Michael M. Trabka. Susan W. Vol. 123–149. doi:10. London: Routledge. ISBN 9781843102458 (pbk) . Westport. The Making and Breaking of Affectional Bonds. Ernst Reinhardt GmbH & Co KG. A Secure Base: Clinical Applications of Attachment Theory. ^ ↑ Daniel S. Bokhorst. Myers (2008). ^ Daniel S. I. Cambridge: Cambridge University Press. Glaser D (2006). No. Tammy Kaminer. 1769-1782 [modificare] Bibliografie • • en Ainsworth MD (1967).. Library of Congress Control Number 00266879-. Baltimore: Johns Hopkins. London: Hogarth(page numbers refer to Pelican edition 1971) en Bowlby J (1999) [1982]. Tammy Coots.50-60 25. S. Library of Congress Control Number 2005019272-. Vol. OCLC 61115448 en Prior V. Michael R. M. 74. Attachment and Loss Vol. Peter Fonagy and Carlo Schuengel (2003): „The Importance of Shared Environment in Mother-Infant Attachment Security: A Behavioral Genetic Study. Distorted maternal mental representations and atypical behavior in a clinical sample of violence-exposed mothers and their toddlers.

München 2004. Risiken und Schutzfaktoren für die Entwicklung von Kindern. Grossmann: Bindung und menschliche Entwicklung. ISBN 3-608-94321-8 (nach Verlagsangaben ein umfangreicher. de K. Verlag Ernst Reinhardt. ISBN • • • • • • • • 978-0-19-857722-5 de L. In: Kindheit und Entwicklung – Zeitschrift für Klinische Kinderpsychologie. Band 3. de Henri Julius. de K. S.Diagnostik und Interventionen. Entstehung und Entwicklung. Holmes: John Bowlby und die Bindungstheorie.): Bindung und Trauma. Barbara Gasteiger-Klicpera. The study of instinct. John Bowlby. Hoffman: Das Adult Attachment Interview: Konzeption. Methode und Erfahrungen im deutschen Sprachraum. Hogrefe-Verlag. de E. E. K. Gloger-Tippelt. Kächele (Hrsg. Ort unbekannt. Mary Ainsworth und die Grundlagen der Bindungstheorie. Göttingen 2009.): Frühe Bindung. Hofgrefe-Verlag. 2000. ISBN 3-497-01543-1. de Endres. Grossmann. Stuttgart 2003. kommentierter Reader zentraler Texte von Bowlby und Ainsworth. Hellbrügge (Hrsg.• • • en Tinbergen N (1951).): Bindung im Kindesalter . Hauser (Hrsg. Buchheim. Ahnert (Hrsg. ISBN 3-497-01598-9. Klett-Cotta Verlag. Stuttgart 2006 de G. In: Praxis der Kinderpsychologie und Kinderpsychiatrie. V. ISSN 0032-7034. zum Teil erstmals ins Deutsche übersetzt).): Klinische Bindungsforschung: Methoden und Konzepte. Rüdiger Kißgen (Hrsg. Verlag Ernst Reinhardt.Strauss. Band 49. 1997. de J. ISBN 3-7945-2158-7.H. München 2002. Stuttgart 2002. A. Reinhardt Verlag. Brisch. Schattauer.): Bindungstheorie in der Psychotherapie. de B. Stuttgart 2003.105-135. T. Oxford: Oxford University Press. Klett-Cotta Verlag. de Peter Fonagy: Bindungstheorie und Psychoanalyse. S. ISBN 3-497-01723-X. ISBN 3-608-94061-8. ISBN 978-3-8017-1613-4.580595. H. [modificare] Lincuri utile . Klett-Cotta Verlag. Hédervári-Heller: Klinische Relevanz der Bindungstheorie in der therapeutischen Arbeit mit Kleinkindern und deren Eltern. München 2002.