You are on page 1of 174

LA LOCUL CRIMEI 1 Apelul se primise exact la ora şase şi douăsprezece minute. îi intrase în reflex să se uite la ceasul electric de lîngă pat înainte de a aprinde lampa, la o secundă după ce auzise telefonul atît de insistent şi ridicase receptorul Rareori îl lăsa să sune mai mult de o singură dată, dar întotdeauna se temea că ţîrîitul putea s-o trezească din somn pe Nell. Vocea îi era cunoscută, iar comunicarea cea aşteptată. Era inspectorul Doyle. Vocea cu un uşor accent irlandez ajunse puternică şi sigură pînă la el, ca şi cum matahala de Doyle s-ar fi aplecat peste pat, să-i vorbească. — Dr. Kerrison ? întrebarea nu-şi avea rostul. Cine oare ar fi răspuns în camera pe jumătate goală, la ora şase şi douăsprezece minute dimineaţa ? Nu răspunse, şi vocea continuă mai departe. — Am găsit un cadavru, la cariera de piatră, la o milă nord-est de Muddington. O fată. După cît se pare, strangulată. E destul de clar, deşi... — Perfect. Vin şi eu. Vocea nu exprima nici uşurare, nici mulţumire. Nu era cazul. Oare nu se dusese de dte ori fusese chemat ? Era destul de bine plătit pentru această promptitudine, dar acesta nu era singurul motiv al conştiinciozităţii sale obsesive. I se părea că Doyle l-ar fi respectat mai mult dacă uneori n-ar fi fost aşa de prompt. Şi el însuşi s-ar fi respectat mai mult. — Prima ieşire de pe şoseaua A 142, după ce treceţi de răscrucea de la Gibbet. O să fie un om postat acolo. Puse la loc receptorul, se dădu jos din pat şi luînd creionul şi agenda îşi notă amănuntele, cît le mai avea proaspete în memorie. La cariera de piatră. Asta probabil însemna noroi, mai ales după ploaia de ieri. Fereastra era uşor crăpată. O deschise larg şi scoase capul afară. Mirosul tare de mlaştină într-o noapte de toamnă îl izbi în faţă, puternic şi rece. Ploaia se oprise şi pe cer se adunaseră nori cenuşii, printre care luna, aproape plină, se vedea ca o stafie palidă şi nebună. Gîndurile îi porniră peste cîmpurile pustii, peste stăvi-larele părăginite, spre nisipurile înălbite de razele lunii, din Wash, spre ţărmul frămîntat al Mării Nordului. Avu impresia că-i simţea mirosul puternic în aerul spălat de ploaie. Undeva, în întuneric, cu toate urmele unei morţi violente, se afla un trup. Refăcu în gînd ambianţa bine cunoscută — oameni care se mişcau ca nişte umbre în spatele unor lămpi orbitoare, maşini de poliţie parcate în ordine; zgomotul barajelor, vocile fără noimă care se auzeau la apropierea maşinii sale. Se uitau acum la ceas, calculînd cît timp o să-i ia. Închizînd fereastra cu grijă, îşi trase pantalonii peste pijama şi îşi puse puloverul cu guler. Apoi îşi luă lanterna, stinse lampa de pe noptieră şi o porni pe scară în jos, cu pas şovăitor şi ţinîndu-se aproape de perete, şi evitînd orice scîrţîit. Nu se auzea nici un sunet dinspre camera Eleanorei. Gîndul îi fugi de-a lungul celor douăzeci de metri de culoare şi peste cele trei trepte, spre dormitorul din fund, unde dormea fata lui de şaisprezece ani. Avea întotdeauna un somn uşor, fiind teribil de sensibilă, chiar şi cînd dormea, la ţîrîitul telefonului. Ea probabil nu-1 auzise. Nu-şi făcea, însă, griji de William, băieţelul lui de trei ani. Odată adormit, nu se mai trezea pînă dimineaţa. Gesturile, ca şi gîndurile erau întotdeauna aceleaşi. Rutina le aducea. Se duse mai întîi în micuţa spălătorie de lingă uşa din spate, unde se aflau cizmele înalte, ciorapii groşi de culoare roşie, aidoma unor picioare amputate, deja pregătiţi lîngă uşă. După ce-şi suflecă mînecile, se spălă cu apă rece pe mîini şi pe braţe, apoi se aplecă şi se udă bine pe cap.

Ceremonialul acesta al spălatului îl făcea înainte şi după flecare caz. încetase demult să se întrebe de ce. Spălatul rapid îi devenise la fel de plăcut şi de necesar ca un ritual religios, asemenea unei dăruiri, cel dinainte ca şi cel din urmă, în ambele cazuri ca o corvoadă şi o dezlegare de păcate, parcă ar fi alungat mirosul de cadavru de pe trupul lui,* dar şi din mintea lui. împroşcase oglinda cu apă şi căutînd prosopul îşi văzu faţa distorsionată, colţurile gurii atîrnîndu-i în jos, pleoapele grele, ochii pe jumătate ascunşi de şuviţele de păr negru, amintind de chipul unui înecat. Melancolia orelor matinale puse stăpînire pe el. Se gîndi: „O să am patruzeci şi cinci de ani săptămîna viitoare şi ce am realizat ? Casa aceasta, doi copii, o căsnicie ratată şi o slujbă pe care mi-e teamă că am s-o pierd, fiind singurul lucru care mi-a reuşit." Bunurile parohiale, moştenite de la tatăl lui erau negrevate, neipotecate. Nimic nu era adevărat, se gîndea el despre orice alt lucru din viaţa lui agitată. Dragostea, lipsa de dragoste, nevoile tot mai mari, speranţa înspăimântătoare erau doar o povară. Chiar şi munca lui, domeniul în care se mişca cu mai multă siguranţă, era împînzit de primejdii. Abia se şterse pe mîini, deget după deget, şi vechile nelinişti îl cuprinseră din nou, ca o tumoare. Nu fusese încă numit patolog al Ministerului de Interne, în locul bătrânului dr. Stoddard şi dorea atît de mult acest lucru. Numirea oficială i-ar fi adus mai mulţi bani. Poliţia îl angajase deja, dar pe baza unui contract de servicii şi îl plătea destul de bine pentru fiecare caz. Din cauza aceasta, ca şi a cîştigurilor avute de pe urma autopsiilor, avea un venit pentru care colegii din secţia de patologie a spitalului districtual îl invidiau şi se supărau pentru absenţele sale neaşteptate, chemat fiind la poliţie, zile în şir la tribunale, ca şi pentru publicitatea lui inevitabilă. într-adevăr, numirea avea o mare importanţă pentru el. Dacă cei de la Ministerul de Interne îşi îndreptau privirile într-altă parte, i-ar fi fost greu să justifice la Direcţia sanitară continuarea unui angajament cu poliţia locală. Era cunoscut drept un bun medic legist, de nădejde, mai mult decît competent din punct de vedere profesional, ba chiar prea meticulos, silitor, un expert convingător şi de încredere. Cei de la poliţie ştiau că eşafodajul de probe, înălţat cu meticulozitate de ei nu se va prăvăli sub povara examinării, atunci cînd el se va afla la bara martorilor, deşi cîteodată el bănuia că îl socoteau prea scrupulos. N-avea însă acea camaraderie bărbătească, nici cinismul şi machismo care-1 legaseră atît de puternic pe doctorul Stoddard de poliţie. Dacă s-ar fi acţionat fără el, nu i-ar fi părut tare rău şi se îndoia dacă o să-l mai folosească mai tîrziu. Lumina de la garaj era orbitoare. Uşa se deschise uşor la comanda lui şi lumina se revărsă peste pietrişul aleii, peste iarba neîngrijită. Cel puţin lumina n-o s-o trezească pe Nell. Dormitorul ei se afla în spatele casei. înainte de a da drumul motorului, se uită pe hartă. Muddington. Un oraş la marginea sectorului lui, la circa 17 mile spre nord-vest, mai puţin de o jumătate de oră de mers cu maşina, la dus şi la întors, dacă ar fi avut noroc. Dacă specialiştii de la Laborator erau de acum acolo — iar Lorrimer, biologul-şef nu lipsise niciodată de la un caz de crimă — atunci n-ar fi avut multe de făcut. Să zicem o oră acolo şi cu puţină şansă s-ar fi putut întoarce acasă mai înainte ca Nell să se fi sculat, încît nici n-ar fi ştiut vreodată că el fusese plecat. Stinse lumina de la garaj. Cu grijă, de parcă fineţea gestului său ar fi putut în vreun fel să amortizeze zgomotul motorului, învîrti cheia în contact. Roverul o porni încet în noapte. 2 Stînd nemişcată în spatele perdelelor de pe palierul din faţă, cu mîna dreaptă acoperind

s-ar fi dus în dormitorul lui şi s-ar fi ghemuit lîngă pătuţul lui. care pătrundea prin ferestrele fără perdele. — Nell. apoi îi închise la loc. aşteptîndu-1. unde tic-tacul ceasului bunicului se auzea neobişnuit. paşii lui pe mozaicul'din hol. Să fi băgat maşina încet. n-ai de ce să te temi. Ştia că încă nu se sculase. cobora spre întunericul holului. Apoi el s-ar fi uitat în sus şi ar fi văzut-o. Ţinînd lampa spre perete. Balustrada veche de stejar. închise uşa încet şi se întoarse în camera ei. încît s-o găsească aici. fetiţa mea. îi dădu peste cap. de cît timp eşti aici ? Nu trebuia să te dai jos din pat. La urma urmelor. căci uneori înfricoşată de gîndurile care o trezeau şi mai ales de coşmaruri. ea coborî. apoi să se fi strecurat. lăsînd garajul deschis ca să n-o trezească bufnitura uşilor. supărată şi văicărindu-se. Somnul lui era o adevărată uitare de sine. scoase un oftat şi căzu din nou în starea aceea care amintea de moarte. trecîndu-şi cu gingăşie mîna peste umerii ei tremurînzi. plîngîndu-se că vrea să doarmă. M-am întors acasă.lumina slabă a veiozei. cu ochii aţintiţi spre faţa lui adormită. Pe cînd ea îl privea. William dormea ca de obicei pe spate. îngrijorat că ea ar fi putut să strige după mama ei. O să răceşti. Mirosul casei îi umplu nările. însuflîndu-i încredere. Am să te duc din nou în pat şi tu ai să mai dormi oleacă. puternic ca cel al mîncărurilor greoaie de la popotă. Trase pătura de pe pat şi-o puse pe umeri şi o porni înspre scară. Capul îi căzuse într-o parte şi gîtul subţire. tîrîndu-se singură şi vlăguită în capul scărilor. Deşi ştia că n-o să se trezească. Mai stătu pînă ce dispăru şi lumina farurilor din faţă. Domnişoara Williard nu-1 curăţase niciodată. atît de întins încît ea putu vedea cum îi bătea pulsul. o oră sau mai mult. el stătea aşa de puţin acasă ! Stînd nemişcată în întuneric. înspăimîntată de faptul că o părăsise. iar ea era scutită de griji. Se uită la el cu un amestec de dragoste şi milă. argu-mentînd că inima nu i-ar permite să care aspiratorul din treaptă în treaptă. Apoi se întoarse şi o porni pe culoar spre camera lui William. el deschise deodată ochii. Ea ar fi dorit ca el să se întoarcă înainte de micul dejun. Ar fi urcat în fugă pe scări. Depindea de cît de departe trebuia să meargă cu maşina. Ce părere ai ? Şi el ar fi dus-o înapoi în cameră. Poate ajunsese de acum la locul crimei. părea prea fragil ca să-i susţină greutatea. ea apăsă pe clanţă cu atîta grijă de parcă ar fi fost pericol de explozie. Ea ar fi auzit zgomotul apei în spălătoria de jos. nu s-ar fi întors înainte de ora prînzului. însemna că el e sănătos. Veioza ardea credincioasă. bătută cu numeroase cuie. cu amîndouă braţele deasupra capului. Cam peste o jumătate de oră am să ţi-1 aduc pe tavă. ca o bombă cu ceas. după care a făcut la stînga şi accelerînd nu s-a mai văzut. Haide. dar şi la gîndul că ar deranja-o pe domnişoara Williard cu chipul lui îmbătrînit pe neaşteptate din pricina oboselii. groaznic de tare. Ar fi putut să rămînă numai cu William şi să oprească tribunalul să-l dea . trăgînd pătura pe umeri şi bîjbîind în întuneric. încercînd să arate că nu i-a fost frică. acru ca de sticlă veche şi goală. Dacă era chiar la marginea sectorului său. draga mea. câ mizerabila asta de casă o să se ducă la naiba şi că el o să fie despărţit de William. îngrijorat atît pentru ea. fără rost. copleşită de lumina lunii. Preşul de pe scări îi înţepa picioarele goale. ca un hoţ prin uşa din spate. lipsiţi de privire. El îl iubea pe William şi n-ar fi suportat să-l piardă. nici auzi şuieratul încet al respiraţiei. Buzele erau uşor desfăcute şi ea nu putu vedea. alintînd-o. ea îşi aduse aminte de tatăl ei. iar tatăl ei nu observase vreodată murdăria din casă. de alături. Eleanor Kerrison se uita la roşul aprins al stopurilor Roverului în clipa în care a oprit la poartă. tihna lui avînd darul de a-i alunga neliniştile. O să am eu grijă de micul dejun. Cît timp dormea. că domnişoara Williard ar fi apărut.

Aşa cel puţin ai fi nevoit să-mi dai puţină atenţie. Se aşeză pe scară. jalnic. cînd cu excepţia unui telefon. Nu era nimeni. Nu esti bun însă să devii » 9 > un adevărat doctor. nu-i asa. deodată. de nervi care simt. n-ar mai fi ştiut nimic. spartă. Nici nu mă mai vezi. o izbitură de uşă. oare. îngrozitor de tare. Numai cel în viaţă avea puterea să sufere. greu de desluşit. în afară de geamul pătat de la uşa din faţă. Se auzi apoi mormăitul tatălui. Era cam pocit. bătrîni. de maldărul de haine agăţate la intrare. de om tînăr sau bătrîn. o voce încordată. de tictacul ceasului. — Asta-i munca mea. Dar cadavrul pe care-1 examina probabil acum ar fi fost primul de pe masa de la morgă. în apărarea lui. care nu se purtase frumos cu ea şi cu . E tot ce pot să fac. Aş fi mai interesantă pentru tine dacă aş fi moartă. ar fi putut fi aici cea mai mare parte a timpului. de sînge care curge prin vine. la ceea ce el ar fi putut face chiar în clipa aceea lîngă un cadavru necunoscut. îi îndreptă mîinile şi picioarele şi apăsă cu putere şuviţele de vată neagră pe care le folosise în loc de păr. peste pătură şi îl apropie de flacăra lămpii. se gîndi ea. două umbre se mişcară în întunericul holului şi ea auzi vocea mamei sale. Ce păcat că nu putuse să folosească chiar una din batistele lui şi o şuviţă din părul lui. o zi cenuşie. cu faţa acoperită de scamele din buzunar.mamei în custodie dacă ea ar fi acasă să aibă grijă de fratele ei. dar nici o zi galbenă. el ar fi fost la morgă efectuînd o autopsie. Se gîndea la ziua care începea. Nu o zi neagră. străină. accidentaţi. Eşti bun numai să te ocupi de morţi. strigînd tare. Era o miercuri. Te simţi bine. cînd n-ar fi vrut să-şi vadă tatăl cîtuşi de puţin. imediat după micul dejun. prin care pătrundeau razele lunii. făcut dintr-o batistă veche era extrem de reuşit. După aceea. Se poticni înfăşurîndu-se în pătură şi deschise gura ca să strige la ei. nu-i aşa ? N-ai fost în stare să te ocupi de corpuri în viaţă. în mlaştina asta împuţită împreună cu copiii tăi. Amintirea era atît de vie încît pentru o clipă crezu că a auzit ecoul izbiturii. Ascultase în întuneric şi ar fi vrut să-i strige: — Nu-i răspunde aşa ! Nu te lăsa copleşit! Nu înţelegi. Nici o clipă mai mult. întinsă pe masa ta. Ce pot să fac eu mai bine. poliţia te escortează. dar era încă întreg. de bărbat sau femeie. — Iarăşi munca ta! Blestemata ta de muncă! Slavă Domnului că esti bun la asa ceva. Dimineaţa. îl scoase cu grijă afară. fără prea mare curiozitate. — Nu pe mine. că au încredere în tine ? Telefonul sună la orice oră » 7 din zi şi din noapte. Indiferent de ceea ce făcea. Văzu însă că holul era gol. îşi aduse aminte. cadavrul n-ar mai fi simţit. Crimele aveau prioritate. Mai erau şi autopsiile celor care mor la spital. Unui mort nu-i mai este frică de nimic si n-avea de » » ce să se mai teamă. ca duminica. Figura reprezenta mai mult decît doctorul Lorrimer. Şi apoi mai clar: — Asta ne ţine pe noi. Trebuia să facă ceva. Nu spunea asta mereu la Laborator ? Ea se gîndi. Halatul alb. deprimat. Băgă mîna în buzunarul de la halat şi simţi plastilina rece şi lipicioasă repre-zentîndu-1 pe doctorul Lorrimer. Ai pus un diagnostic prost cu ani în urmă şi atîta ţi-a fost. Şi. sinucigaşi. că o să te dispreţuiască şi mai mult ? Cuvintele lui îi ajungeau fragmentar. Fără să te gîndeşti că stau aici Îngropată de vie.

părea atît de absurd şi de caraghios. sfărîmă plastilina roză. părul din vată. Se mirase cînd l-a găsit acolo pe Maxim Howarth. sub privirile atente ale lui Lorrimer şi Doyle. care pur şi simplu se turti. Tăietura era clară şi adîncă. halatul alb. Trebuia să fi fost acolo de ani de zile. cînd culorile şi trăsăturile scoteau în evidenţă trupul. Două lămpi. Din cauza lor. trebuia să-şi înfrîneze dorinţa de a-şi lipi gura de gura ei ca s-o readucă în simţiri sau de a-i vîrî un ac în inima caldă încă. Ea îl refăcu cu grijă. Picioarele erau puse cu grijă unul lîngă altul. cu buzele nefăcute. ţinîndu-1 aproape de flacără. de anormal. Nu simţea acelaşi lucru cînd un cadavru intrase în putrefacţie. prea subţire pentru o noapte de noiembrie. una îndreptată în sus. Pe perna din faţă zăcea trupul unei fete. Dar acum. iar roţile ruginite din spate. fusese răsturnată peste marginea unei gropi nu prea adinei de pe întinderea pustie şi rămăsese să zacă pe platoul plin de iarbă. Purta ciorapi lungi şi portjartierul îi lăsase urme pe pulpele albe şi grăsuţe. Oftă satisfăcută. Vîrî adine unghia de la degetul mic după urechea stingă. 3 Maşina. bordul dispăruse complet ca şi volanul. Presupunea că fusese însărcinat să se ocupe de caz. Reprezenta întreg Laboratorul de la Hoggatt. Ţinînd creatura ucisă în palma dreaptă. Aşa era mai bine. căpătase aspectul unui clown bătrîn. Şuviţele de sînge din gură sînt de la limbă. capul pierzîndu-şi identitatea. Apropiindu-se mai mult de cadavru. ea arăta — se gîndea Kerrison — ca o sculptură modernă cam grotescă şi pretenţioasă. un Morris Minor verde. un adăpost binevenit pentru un hoinar pripăşit pe acolo ca bătrînul beţiv de şaptezeci de ani care dăduse de cadavru. pradă hoţilor. făcînd un bulgăre amorf. înfăşurată bine în pătură. jucărie improvizată a copiilor din partea locului. Ea nu şi-ar fi putut face singură acest lucru. de pe buza gropii şi cealaltă pe locul unde începea platoul. vopseaua fusese lovită şi zgîriată. Cele două roţi din faţă fuseseră scoase. aşteptă ivirea zorilor. fusese tras pînă la talie. Carnea vie i mănoasă sau bucăţile de haine spălăcite le simţea ca aparţinînd de-acum pămîntului în care fuseseră îngropate. Pardesiul. gura. la fel de artificială ca şi plasticul vopsit al maşinii în care se odihnea. cu nimic mai neobişnuit sau mai îngrozitor decît un morman de gunoi sau un maldăr de frunze moarte. direct la creier. încet. luminau starea ei jalnică. Ca întotdeauna. de curînd desemnat director al Laboratorului de medicină legală. Astfel luminată. . cu cauciucurile aproape putrezite. spuse: — E mai mult ca sigur un caz de strangulare cu mîna. de neobişnuit şi de caraghios încît abia se stăpîni să nu rîdă. Mirosea însă urît şi se temu să nu ia foc bucata de pînză. Părea de necrezut că nu mai putea fi ajutată. intraseră adînc în pămîntul calcaros. ochii sticloşi erau pe jumătate deschişi. Apoi. pe marginea abisului. care a fost prinsă între dinţi. dar şi-a adus aminte că Howarth spusese ceva care avea legătură cu următorul caz de crimă. care trebuie să fi fost drăguţă sau avînd cel puţin gingăşia copiilor. la circa trei metri de mal ca un animal neîndemînatic gata să intre în vizuină. fata. era marcată de două şuviţe de sînge. Strangularea cu mîna provoacă invariabil moartea. cu pielea obrajilor palizi. Trebuia omorît. Trăgîndu-şi capul din uşa deschisă. ea izbi plastilina de balustradă. Vocea lui Howarth era controlată cu grijă. încă aparent atît de omenesc. Arcurile de la perna din spate fuseseră rupte şi date la o parte.William şi care îi aruncase pur şi simplu din Laborator. el se gîndea de cîte ori asistase la asemenea scene şi i se părea atît de nereal.

ca un peisaj lunar. Se poate vedea că ea strînge mînerul de bambus al poşetei. dar ele se pot produce fără prea multe semne superficiale. N-am mai văzut niciodată pînă acum spasm cadaveric într-un caz de strangulare cu mîna si e într-adevăr interesant. căpăta formă şi direcţie. „la autopsie44. impresar al morţii. un teren tocmai potrivit pentru crimă. Cauza morţii este asfixia > şi e de aşteptat să găseşti semnele obişnuite ale acesteia. Cîndva. Locul fusese un crîng între cele două capete ale oraşului. O să aveţi o idee mai clară despre ce anume s-a întîmplat cînd o să asistaţi la autopsie. fotografii taciturni. probabil un cătun. trunchiurile lor vor fi scrijelite cu iniţiale. Ridicîndu-şi gulerul de la impermeabil ca să se apere de aerul rece al dimineţii. urcă panta pînă sus şi apoi se uită la maşina rămasă jos. întotdeauna se produce o vătămare a ţesuturilor. copacii vor fi distruşi de vandali. iar inima a încetat să mai bată înainte ca el să fi luat mîinile. acest cunoscător al morţii. încordat şi înăbuşindu-şi dorinţa ca un copil jinduind după o jucărie nouă de Crăciun. pe cînd aşteptau sosirea lui Kerrison. o linie continuă de acoperişuri asemănătoare. — De obicei. Noaptea era pe sfîrşite. sparte de lumini galbene. plictiseala aşteptării autorilor principali. preocupaţi de lumină şi de unghiuri. Ştia că şanţul se va umple cu urzici şi cu gunoaie urît mirositoare. Aici era un teritoriu al nimănui.— M-aş fi aşteptat la o mai mare contuzionare a gîtului. Parcă se filma o secvenţă dintr-un film: scena puternic luminată. un străin. umplînd astfel golul . deşi mărimea suprafeţei contuzionate depinde de poziţia agresorului şi a victimei. Putea să se dea deoparte fără nici o grijă. Se întreba cît de curînd o să se apuce Kerrison de treaba asta. putea vedea conturul caselor. Trupul putea fi uşor al unei actriţe care interpreta rolul unei moarte. Nu mai rămăsese nimic misterios. Dar pentru moment. Era fireşte o greşeală să vii pînă aici. plin de bolovani şi argintiu. Nu exista nici un respect pentru moarte acolo: nu putea fi vorba de nici o condescendenţă. văzuse îndeajuns. Trebuie să fi murit > extrem de repede. Puţine lucruri demoralizau mai mult decît să stai fără rost în vreme ce alţii îşi dovedeau competenţa profesională: Kerrison. Muşchii sînt complet rigizi. hohotind zgomotos. mărginit de copaci răzleţi deasupra unui şanţ. precum şi de intensitatea apăsării. însărcinat în cele din urmă cu un caz de asasinat. plin de gunoaie. atenţia concentrată asupra amănuntelor. de modul în care a fost apucat gîtul. I se părea groaznic că mîine. Putea să-şi dea seama că rolul de „privitor" n-a fost niciodată demn. el. Spre apus. „Cu siguranţă". fiindcă acei care se sculaseră deja aprinseseră luminile. se gîndi Howarth. o va privi fără jenă în toată goliciunea ei. pur şi simplu adulmecînd cadavrul. devenind ceva obişnuit. Doyle pufnise în rîs. cerul se luminase de-acum spre răsărit şi cîmpul care nu avusese formă şi fusese învăluit în întuneric începea să-şi regăsească înfăţişarea. inspectorul Doyle. Mă aşteptam să găsesc vătămări interne profunde. Nu-i era frică că o să-l lase nervii. Aceasta se întîmplă atunci cînd asasinul a menţinut apăsarea pînă a survenit moartea. ca şi pete pătrate de întuneric. aşa e. dar se gîndea la stomacul lui şi ar fi vrut să nu fie acolo. scurtele momente de activitate. în urma lui. ramurile mai joase vor fi rupte. vasele de sînge s-au golit. Drumul pe care lovise maşina sa. dovadă că înşfăcarea s-a produs în clipa morţii sau aproape de aceasta. Lucrul cel mai interesant în acest caz este spasmul cadaveric. Chiar se aşeptase întrucîtva ca cineva din poliţie să se ducă să-i aranjeze părul.

băuse şi mai puţin. aşa după cum ea putea să se hotărască. Iar Lorrimer ? înainte de a atinge cadavrul îşi făcuse semnul crucii. Domenica iubea mîncarea bună şi. Niciodată pînă atunci nu avusese resentimente faţă de iubiţii Domenicăi. în timp ce-şi privea gazda cu ochi leneşi şi ironici. cu douăsprezece luni în urmă. neameţiţi încă de vin. Howarth îşi alungă imaginile chinuitoare din minte. Acesta fusese probabil începutul. se mai întreba el. I se păruse rezonabil ca ea să dorească să se mărite. Ceilalţi nu păreau socati de ciudăţenia aceasta. nu rămînea decît fie să-şi schimbe hainele. cum a reuşit Domenica să-şi găsească un nou iubit fără ca nimeni din tot Laboratorul. fără să-şi ia ochii de la Domenica. pentru colaboratorii din eşaloanele superioare. Cum anume progresase relaţia lor. Pe vremea aceea. căutînd vîna cu grijă ca şi cum ea ar fi tresărit la înţepătura acului. Ca şi el. în ultima lună. dar cel puţin nu la Leamings.apărut. păruse şi normal şi civilizat să se sărbătorească preluarea de către el a funcţiei de director. El luase o probă de sînge din braţul moale şi umflat. cercetător ştiinţific principal la Secţia de documente. Faţa lui Lorrimer. de parcă nu mai văzuse în viaţa lui o femeie. intr-un moment de plictiseală sau de lăcomie. împingînd paharul aproape ostentativ. Dacă Bill Morgan s-a simţit stingher din cauza acestor formalisme lipsite de importanţă. despărţind zilele lucrătoare de serile petrecute împreună. cel care controla vehiculele. printr-o petrecere intimă la el acasă. nici Domenica nu s-au preocupat de cum o să fie îmbrăcaţi oaspeţii. Niciodată nu i-ar fi trecut prin cap lui Howarth că cei şase colaboratori cu funcţii mari. El deschisese pentru ei un vin bordo 1961. încît Howarth l-ar fi putut scăpa. pepene. El şi cu Domenica îşi schimbaseră obiceiurile. se hotărîse să vină într-o cămaşă cu gulerul deschis şi în pantaloni de catifea reiată. Cel puţin Paul Middlemass. Iar Lorrimer ? Lorrimer nu mîncase practic nimic. apreciase vinul trăgînd sticla de pe masă spre el şi umplîniiu-şi din nou paharul. cum s-a încheiat. ca să-şi dea seama de asta. după cum explicase el. Nici el. fie să dovedească o mai mare receptivitate la ciudăţeniile croitorilor. soră-sa nu-i spusese mai nimic despre iubitul ei. dar lui nu-i scăpa nimic din ceea ce făcea Lorrimer. Nu atît că ar fi fost în patul ei. conştient fiind de rolul de instructor. Dar ce or fi vrut colaboratorii lui. de ce. O seară cu multă băutură. apoi „Stroganoff* şi salată. ca să se păstreze orice probă care s-ar fi aflat sub unghii. la lumina luminărilor. Nu fusese nici măcar gelos pe soţul ei. care murise. îi plăcuse chiar unul ca Charles Schofield. după cum îşi amintea. Şi atunci. Le plăcea să ia masa de seară după un anumit ritual. Mîncaseră. uneori. stînd stingheriţi în jurul mesei. Nu fusese greşeala lui că Bill Morgan. ba şi din întregul sat să fi ştiut ? Cum s-au putut întîlni şi unde ? Totul începuse. Petrecerea fusese un fiasco public şi personal. să-şi cumpere o haină de blană sau o nouă bijuterie. într-o atmosferă intimă la Moonraker ? Un chef la . Fusese un gest mic şi precis. cînd şi cum au continuat să se întîlnească. chiar din prima clipă. fireşte. Domenica nu-i spusese că Lorrimer era bisericos. ar fi putut vedea întreaga ocazie drept o şaradă gastronomică avînd rolul de a le dovedi superioritatea sa intelectuală şi socială. Probabil că 9 M 9 9 9 se obişnuiseră cu ea. Mîinile lui Lorrimer. Domenica nu i-a mărturisit. Lui i-ar fi fost de-ajuns să se uite la faţa lui Lorrimer. încă se mai întreba unde au reuşit ei să se întîlnească. ei îi făcea plăcere să gătească. De altfel. la nenorocitul ăla de dineu. Mîinile lui Lorrimer. i se păruse insuportabil gindul că Lorrimer s-ar afla în patul surorii sale. Era de mirare că el nu observase ce degete lungi avea sau cu cîtă delicateţe îi acoperise mîna fetei cu un sac de plastic. fiind vinul pe care el şi Domenica îl aleseseră pentru masă şi nu s-ar fi gîndit să le ofere oaspeţilor ceva obişnuit.

folosind metode proprii. în lumina ' » 9 * 7 rece a zorilor. inclusiv femeia de serviciu. Lorrimer nar fi riscat să telefoneze de la Laborator sau de acasă seara.primărie. îi putea vedea pe Lorrimer şi Kerrison stînd de vorbă ceva mai departe. Bătrînul doctor Mac. o bucată de hîrtie împăturită. Urmau să deplaseze cadavrul. Poliţiştii scoteau din dubă baraje. îi ducea el scrisorile surorii sale. erau obligaţi la sfîrşit să le justifice sau să le apere în singurul loc unde calitatea unei lucrări de medicină legală putea fi judecată corespunzător. întrun asemenea caz. parcă ar fi fost o piesă preţioasă şi s-ar fi temut să nu se spargă ceva. Cu siguranţă că-i scrisese. doamna Bidwell. dacă hotărîrea lui de a examina ultimul caz de crimă. ar fi fost o altă greşeală de apreciere care ar fi contribuit la eşec. Premisa convenţională era că laboratorul lucra ca o echipă înhămată la aceeaşi căruţă. Oare primise scrisori de la Lorrimer ? — se întreba el. cu un zgomot asemănător unui pocnet . Se lumina tot mai mult. efectuînd el însuşi analizele şi apărînd în final ca un profet înviat din Vechiul Testament la bara martorilor. boxa martorilor dintr-un tribunal ? Era unul din locurile cele mai pustii din lume. îl aşteptă pe Kerrison să se urce lîngă el şi o porniră spre locul unde erau parcate maşinile. căruia îi ducea de mult dorul şi care se întorsese cu bine la ei. începînd cu momentul în care a fost chemat la locul crimei şi pînă la judecarea la tribunal se datora într-adevăr dorinţei de a învăţa sau pur şi simplu unui impuls laş de a face impresie sau. începînd cu clipa în care primise noua funcţie. Duba de la morgă se apropiase şi mai mult de marginea gropii. cînd el. El era întotdeauna primul la uşă cînd venea poşta şi. sărmana de ea. > Avea impresia că aproape totul se terminase. de aşi atrage colaboratori. Degetele ţepene ale fetei fuseseră desprinse de pe poşetă şi mîinile înmănuşate ale lui Doyle începuseră să scoată puţinele lucruri dinăuntru pe o bucată de plastic întinsă pe capota maşinii. Probabil o scrisoare de dragoste. într-adevăr. fotoreporteri. predecesorul său. de obicei. Cum puteai conduce o echipă cînd personalul se ocupa de mai multe discipline ştiinţifice diferite. Howarth. Howarth lovi cu piciorul o cutie goală de bere. răspundea direct de rezultatele lor. cu capetele apropiate. iar el nu fusese niciodată acolo. trebuia să admită că sînt două părţi. Se rostogoli cu zgomot peste potecă. Dar acolo el condusese un laborator de cercetări avînd o disciplină comună. Doyle îşi închidea carneţelul de notiţe şi supraveghea ridicarea cadavrului. un ruj de buze. Se întrebase. hăţurile afiîndu-se uşor dar ferm în mîinile » » 7 » » directorului. întorşi cu spatele. ca să împrejmuiască locul crimei. Niciodată n-ar fi procedat aşa. ar fi putut intercepta convorbirea. fâcîndu-si un examen de conştiinţă. Poate că Lorrimer ştia acest lucru. şi bătrînul îngrijitor Scobie ? Sau la un bar public — „Sus genunchii. că s-au întîlnit. cu toată lumea din Laborator. să dea năvală la locul crimei. se vor aduna spectatori. izbinduse de ceea ce mai rămăsese dintr-un vechi cărucior. iar targa fusese adusă chiar acolo. ca un bătrîn copoi adul-mecînd mirosuri pe jumătate uitate. El fusese desemnat să conducă laboratorul şi o va face în felul lui. salutat de judecător cu formule juridice reci şi aclamat zgomotos de avocat ca un vechi tovarăş de pahar. în curînd. de a le arăta că le aprecia calităţile şi că voia să fie unul de-al lor. Lucrul acesta funcţionase destul de bine la Bruche. Howarth îşi putu face o imagine a ceea ce părea să însemne o poşetuţă. obişnuia din cîte ştia. copii curioşi goniţi de adulţi. şi mai rău. madam Brown“ ? Poate s-au gîndit că prima mişcare ar fi trebuit să vină din partea lor.

Şi n-o să aibă o sobă aşa de mare pentru costum. încercă să zîmbească. cu ziduri de cărămidă galbenă şi ferestre pătrate. aşteptînd să apară o maşină. îşi stăpîni vocea. Un pungaş însurat. Nu e nici o agendă în poşeta ei. „Trebuie să fie pe aici pe undeva. Am să aflu însă în circa o jumătate de oră. Nu s-o fi sculat aşa devreme ? Nu. apoi se urcă în maşină şi trînti uşa. întrebîndu-se dacă trebuia să-şi ardă hainele. un calcar moale. Nici să şteargă orice urmă. Unele sînt destul de frumoase. O să lăsăm la el un mesaj. — Slavă Domnului! Ocupaţi-vă de cazul Gutteridge. ce o să spună cînd o să-l întrebăm ? Aşa că s-ar putea să nu facă nimic. — Crimele au prioritate. Agitaţia lui Doyle era ca şi palpabilă. O să ştie portarul. pînă cînd el a apucat-o cu mîinile de gît. Senzaţia de 'greaţă pe stomacul gol era teribil de neplăcută. Numai că n-o să reuşească să le facă pe toate. Socotesc că e un asasin de prin partea locului. Spuse morocănos: — Un loc potrivit ca să mori! Unde Dumnezeu ne aflăm ? M-am ţinut după maşinile poliţiei. încă din Evul Mediu. Un străin n-ar H ştiut de locul acesta. O să le asiguraţi prioritate ? Vocea lui Lorrimer era aspră. După cum privea ea. Zgomotul îl făcu să tresară. scrisoarea din poşetă ameninţînd-o ca să părăsească alt flăcău. Prin împrejurimi nu se găseşte piatră de construcţii. să sune soneria. Se uită peste cîmp spre şirul îndepărtat de case. Şi chiar de-ar avea. Luke. f — Crezi că e destul de clar ? — O obişnuită crimă locală. în prezent. Deodată se clătină şi se sprijini de portiera maşinii. Mormăi un la revedere. — Probele o să fie la Laborator în jur de ora nouă. lucra la un caz pentru Apărare. Mugetul de satisfacţie al lui Doyle îl călca pe nervi pe Howarth. Dacă n-o locui singur. o sta întins întrebîndu-se ce să facă. primăvara şi toamna. Aşa îi zic localnicii care scot de aici. Howarth se întrebă dacă era bolnav sau extrem de obosit. Masa de seară o servise devreme şi scurt şi simţea că-i este foame. N-o să mai adoarmă. au stat unul lîngă altul. — Ştiţi deja cine este ea ? — încă nu. Singura întrebare e dacă au plecat amîndoi de acasă sau el a plecat mai devreme şi a aşteptat-o. s-au extins prea mult. Dacă o să fie în toate minţile. Am fost ieri în secţia de biologie şi Bradley mi-a spus că raportul nu era gata. Un exemplu îl constituie Capela Fecioarei. de la Ely. Ştiţi acest lucru. aşa că ei folosesc „cariera" pentru a-şi înălţa casele şi chiar unele biserici. care trăda un uşor interes. Oferea informaţiile aproape fără intonaţie. totul o să fie altfel. Apoi medicul patolog îşi reveni şi spuse. în semiîntuneric." Howarth nu se simţi bine. N-a dormit noaptea trecută. Probabil în pat. ca un ghid care-şi face datoria repetînd pe dinafară un text oficial. Roverul o porni încet spre şosea. Şi n-o să mai doarmă un timp. Howarth era convins că Doyle şi Lorrimer nu erau departe. Toţi cunoşteau . O să-şi stoarcă creierii. El se întoarse spre Lorrimer. adevărate oaze de flori de cîmp. Mai toate satele îşi au cariera lor. — I se spune „cariera". acum complet vizibile.de pistol. să-şi cureţe pantofii de noroi. după biletul rupt de la berăria „Oldfellow4*. Şi ea n-ar fi venit cu el aici. încercînd să pară vioi: — Am să-i fac autopsia mîine la nouă dimineaţa la St. O să stea şi o să aştepte.

Nu sîntem încă un laborator al poliţiei. De parcă chiar trupul lui Lorrimer ar fi zăcut acolo jos în groapă. N-avea nici o importanţă că problema se încheiase. Dojana îl ustură. Doyle se uită după el. în dormitorul din faţă al casei aflate pe strada Acacia Close. se duse la maşină. chiar dacă dumneata intri şi ieşi de acolo ca în bucătăria de acasă. agitaţia care-ţi alungă pofta de mîncare şi liniştea. gata pentru evisceraţia rituală. Doyle se încruntă. e mai bine să vorbiţi cu şeful. care pînă atunci fierbea mocnit iar acum se dczlănţuia într-un chin. Ce ciudat. soţia cercetătorului şef de la Serviciul de biologie al Laboratorului Hoggatt. se gîndi el. încurcat. are aceleaşi simptomc ca şi frica: gura la fel de uscată. Aşa că fă-mi un serviciu. Dacă nu-şi recapătă stăpînirea de sine o să ajungă fie pe patul unui spital. Faţa i se întunecă. Howarth spuse cu răceală: — Are însă dreptate. De parcă cadavrul lui Lorrimer ar fi fost întins pe masa de disecţie a doua zi. în Chevisham. Fă să se mişte asta din loc pentru mine. Diagnosticul fusese pe cît de simplu pe atît de umilitor — clocotul sîngelui din vine. Vreau s-o rezolv şi cît se poate de repede. Susan aprinse lampa de pe noptieră — o lumină roză în abajurul cu volănaşe — îşi puse halatul şi. dornic de prima alăptare de peste zi. dar şi supărat. Howarth putu zări pentru o clipă furia cu greu stăpînită sub masca unei bune dispoziţii. ca un cîine fericit care trage aerul în piept. Dar bătrînul Hoggatt a întemeiat acest loc ca un laborator al poliţiei şi cînd au apărut şi fleacurile n-am mai avut ce face. — Hoggatt face pentru moment o cercetare pentru Apărare. Era o cămăruţă în spatele casei. — Fir-ar să fie! Laboratorul lui! Ce l-o fi apucat ? S-a făcut aşa de arţăgos. fără să aştepte răspunsul. nimic nu mai putea îndrepta lucrurile. stimulat de vînătoare. Orice întrebare privind activitatea trebuie adresată lui şi nu cuiva din personal. dacă doriţi să-mi puneţi întrebări. Şi apoi se obişnuieşte să se ceară voie înainte de a merge la Laborator. Howarth se gîndi: — Blestematul de Lorrimer! Pe orice pune el mîna se întoarce împotriva mea. va ajunge aşa cum trebuie. mai mică decît o debara. nu vă apropiaţi de laboratorul meu. Doyle spuse: — Bătrînul doctor Mac obişnuia să salute poliţia în laboratorul lui. nici timpul şi nici distanţa.povestea că Laboratorul este independent de poliţie şi sînt fericit s-o menţin cît mai mult. E o problemă legată de sectorul nostru. 4 La şase şi jumătate. El avea ciudata părere. cu faţa numai zîmbet. se gîndea Howarth. Veţi primi raportul de îndată ce va fi gata. Fără îndoială că el o să dea instrucţiuni. A lui Lorrimer sau a sa. poftiţi la mine şi nu la subordonaţii mei. ca să vezi. Simţi atîta ură încît avu senzaţie de vomă. Susan Bradley. Ştia că greşise în privinţa lui. inima care bate teribil. Singurul sfîrşit era moartea. Fără să mai aştepte răspuns. că merita să ajuţi poliţia. de parcă ar fi o căţea în călduri. 9 9 9 Făcu stînga împrejur şi se îndreptă spre maşină. dar cînd aprinse . Ştia că de data aceasta boala era fără leac. Dacă ne-o cer şi dacă proba este trimisă. Şi eu sînt cel care stabileşte priorităţile în laboratorul meu. fu întîmpinată de scîncetul copilului de două luni. nu recunoscuse ameninţarea rece din glasul lui Lorrimer. Iar dacă nu sînteţi invitat. ridicată spre soare-răsare. fie la lada de gunoi. somnoroasă. Invidia. Pînă atunci. îşi tîrî picioarele spre baia de alături şi apoi spre camera copilului. la numărul 2. Dar dacă nu sîntem bineveniţi. Se legăna uşor pe tocuri.

ciucurii strălucitori pe care Clifford îi înşirase pe perete. Manualele spun că trebuie mai întîi să schimbi copilul. Chiar adormită. Sue. Dar o să se îmbolnăvească. Să nu răceşti. aşeză mai bine în braţe micuţa si călduţa 7 * » »»» povară. Susan îşi desprinse obrazul de părul moale al copilului. Pereţii casei erau subţiri şi nu voia ca plînsul să-l scoale pe Cliff. tu ştii că asta nu-i adevărat. Ştia ce urma să spună el. Chinul cel vechi se răsfrîngea asupra ei. albastre şi albe. Niciodată nu avusese acest sentiment faţă de Cliff înainte ca Debbie să se nască. Micuţa lipitoare cu nasul cîrn se prinse de pieptul ei. Simţea din nou teama că n-o să poată s-o alăpteze pe Debbie în linişte. încît nu mai sînt bun de nimic. Şi mai era un motiv. cum zice el despre mine. cu pijamaua desfăcută. pe care-1 împodobise cu perdeluţe de bumbac. Ar fi dorit ca el să-şi aranjeze pijamaua. — Cliff. du-te înapoi în pat. copilul începu să plîngă mai tare. — Esti bolnav? > Ea ştia că nu era bolnav. El se uită prin cămăruţă cam încruntat. prima privire în camera copilului îi făcea inima să-i bată mai tare — scăunaşul cu spetează pictată cu iepuraşi. ameţită cum era în dimineaţa aceasta. pătuţul din nuiele împletite. Mai poţi să dormi o oră. Niciodată nu s-au plîns de tine la . Pe neaşteptate. Se întreba ce se întîmpla cu ea. cu flori roze. deschizîndu-se şi închizîndu-se ca un bot de peşte. A dormit peste şapte ore. începu să-i caute pieptul. arăta groaznic. Susan îi spuse: — Adu un scăunel de la baie şi pune pe tine halatul. Susan îşi spuse că trebuie să fie calmă şi să nu-şi lase nervii şi muşchii copleşiţi de griji. — Nu mai pot. nimicindu-i plăcerea pe care i-o dădea Debbie. negăsind un scaun. Nu e bună de nimic. — Mă trezisem deja.lumina slabă simţi cum o cuprinde iar mîndria teribilă de a fi mamă. ce era mai rău. Ea tresări. măsuţa pe care-1 schimba. cu degetele iradiind mulţumire. E insă trecut de şase şi jumătate. Fără să scoată o vorbă. Ea ridică gîgîlicea călduţă. Ea spuse calm: — Ce nu e bine. Toată lumea ştia că aşa ceva nu era bine pentru lapte. ca o povară permanentă care îi apăsa umerii şi inima. în vreme ce lăbuţele ieşind de sub plăpumioară se deschideau ca să se prindă de cămaşa ei de noapte. Eşti un slujbaş bun. Vocea ei se auzi clar: — Sper că nu te-a trezit. — Cliff. cel puţin acum. dar n-o răbda inima s-o facă pe Debbie să aştepte. dragul meu ? Adevărul e că ştia ce nu e bine. dacă nu se făcea ceva în legătură cu Edwin Lorrimer. sertarele cu îmbrăcămintea copilului. Stînd aşa. dragul meu. Auzindu-i paşii. chiar aşa simţea şi ea. — Nu pot să dorm. — M-am gîndit să renunţ la slujbă. Se simte mai bine. Nu mai pot să mă duc astăzi la laborator. Sdncetele încetară imediat şi guriţa lui Debbie. M-a adus într-un asemenea hal. Nu mai pot continua. > El puse scăunelul lîngă perete şi se ghemui posac. în cărţi s-a scris despre neagra apăsare a grijii şi pe bună dreptate. clătinîndu-se uşor. răpindu-i bucuriile şi. pleoştit şi pe jumătate dezbrăcat. el apăru la uşă. Poate că pînă la urmă o să-i zdrobească şi dragostea pe care o avea pentru ea. mirosind a lapte şi începu s-o legene.

ea începuse să-l înţeleagă pe doctorul Lorrimer. Are dreptate. însă. Tu eşti un biolog conştiincios. iar acesta şi-ar fi putut folosi influenţa pe lîngă serviciul de personal. Bătrînul fusese paralizat după un accident cerebral şi lui Cliff trebuie să-i fi fost milă.ultimul laborator. avînd. Din cîte lăsase să se înţeleagă Cliff. la Laboratorul Hoggatt îl cunoscuse pe Cliff. mari am» » » 7 7» biţii legate de singurul lui băiat. Dacă el stă la un metru de mine. în cazul Pascoe. Cui îi păsa dacă el nu putuse să ajungă mai mult decît un cercetător principal ? Era un om bun şi atent. îi spuse: — De ce nu stai de vorbă cu directorul ? — Aş fi putut-o face dacă doctorul Mac ar mai fi fost acolo. Uneori. N-are importanţă. — Nu eram cercetător principal atunci. Mac spunea întotdeauna că exactitatea contează. dar asta le înghiţise toate economiile. Tocmai asta începuse s-o irite pe ea — respectul victimei faţă de asupritorul ei. înspăimîntată de gîndurile ei şovăielnice. Ea nu era sigură de cît ajutor se putea aştepta de . atunci chiar că nu sînt bun. Dr. Ar fî ceva fatal. Lorrimer crede că nu trebuia să fiu promovat. Era soţul ei si ea îl iubea. ar fi putut vorbi cu Howarth. Avea grijă de ea şi de Debbie. Se pare că e cel mai bun biolog în serviciu. Poate el ar fi putut face ceva. obţii răspunsul. de nădejde. Toate se trăgeau probabil de la tatăl lui. tatăl lui fusese un învătător nereuşit si neiubit de elevi. Iar el a început să-mi controleze toate rezultatele. Dar el nu trebuia să se re9 9 semneze. ca un copac doborît. Ea voise să aibă totul nou şi frumos pentru Debbie. dragul meu. — Nu se mai poate. Ea se gîndea apoi la domnul Middlemass. Nu trebuie să-ţi faci griji dacă nu eşti iute ca ceilalţi. — N-are dreptate. ştiindu-1 cum zace într-un pat de spital. pentru încălzirea centrală — şi nu puteau face economie din cauza lui Debbie. îi spuse: — Nu poţi să-ţi ceri transferul ? Disperarea din glasul lui i-a sfîşiat inima. Dar el o să stea pînă seara tîrziu ca să le facă din nou. Dacă el crede că eu nu-s bun. mai ales acum cînd sîntem gata să ne mutăm într-un laborator nou. Cliff fusese terorizat de el. Nu terminaseră de plătit nici pentru mobila din camera copilului. Cliff nu putea — ea o ştia bine — să facă faţă sarcasmului sau intimidării. încep să-mi tremure mîinile. Era cercetător principal la secţia de documcnte şi ea lucrase cu el înainte de a se mărita. Şi o să aibă grijă ca tot serviciul de biologie să afle de ce. Ce altă slujbă ar fi putut găsi ? La ce mai era el bun ? Şomajul era la fel de rău în Anglia de Est ca oriunde. El nu vrea să aibă nici o problemă cu cercetătorii principali. De altfel. Lui Cliff îi erau necesare încurajări şi afecţiune. — Nimeni n-o să mă ia dacă Lorrimer spune că nu sînt bun. Nu trebuia să-l laşi să-ţi submineze încrederea în tine. doar ochii mişcîndu-se cu o furie lipsită de putere de la un chip la altul. Avea de plătit ipoteca. Nu mai sînt în stare să fac nici un simplu test cu peroxidază fără să mă încurc. cu gura plină de bale. Ce importanţă are dacă asta îţi ia timp ? Pînă la urmă. care avea nevoie de căldură — plus ratele de la mobila din dormitor. Tocmai am terminat de examinat petele de pe ciocanul de lemn. factura de electricitate.

— Nu-ţi face griji. nu este departe. adjunct al ofiţerului de legătură. dragul meu. Trebuie să avem grijă ca toate să fie etichetate şi înscrise corect în registru. Să se asigure evidenţa sau cum spunea inspectorul Blakelock integritatea eşantionului. O să fie totul bine.aici. Se uită la Cliff. — Mamă. Ziua aceasta. ea spuse repede: — Ei. dar nevoia de a se încrede în cineva era mai presus decît ea. Dă-i dulceaţa lui tăticu şi nu-ţi mai băga mîneca în unt. Dr. Gîndurile îi fugeau la descoperirile şi emoţiile primului ei serviciu. Eu sînt eu. nu cum îţi închipui matale. Du-te astăzi şi o să vorbim despre asta di-seară. slănină rumenită şi ceai fierbinte şi tare. tot amînînd — cum obişnuia din copilărie — momentul dramatic în care îşi va înfige furculiţa în gălbenuşul strălucitor. mă refer la tipurile de sînge. — După cină. le pot deosebi pe toate. care i se părea minunat. cu fişe de identificare. detaşat la Laborator. 5 — Mămico. mirosind a pîine prăjită. Brenda Pridmore. E medic patolog. Specialistul în serologie va putea să spună de unde vine sîngele. Se înţelege de la sine. — Nu mai pot aşa. Sper că te speli bine pe mîini înainte de a te întoarce acasă. Aducîndu-şi deodată aminte de borcanele sigilate. O să fie totul bine. O să găsim noi ceva. — Mă gîndesc. unică din punct de vedere biologic. Şi cum s-ar fi descurcat ea cu copilul. arătînd cu nimic mai înfricoşător decît borcanele din laboratorul de ştiinţe naturale al şcolii. — Cum o să putem ? Mama ta vine să ia cina cu noi. O să mă gîndesc eu la ceva. Nu atingem nici o bucăţică de trup. în bucătăria fermei — cu perdeluţe din creton înflorat încă netrase — era cald şi plăcut. împinse dulceaţa şi începu să taie metodic albuşul de la ouăle la capac. nu-i aşa ? Există un singur exemplar din fiecare persoană. bucăţi de ficat şi intestine disecate cu grijă. chiar dacă e vorba de o pată uscată. Mai greu e cînd sîngele e uscat. mi-a spus că fiecare fiinţă are o amprentă unică şi că nu există două tipuri de sînge exact la fel. lucrurile nu stau asa ! Toate materialele vin 1 » în saci de plastic. totul o să fie bine. în care se afla tot ce se găsise în stomac. Bineînţeles. Nu mai puteau continua aşa. îţi promit. zice el. ştiai că fiecare fiinţă este unică ? 7y * — Sigur că ştiu. de curînd desemnată funcţionar civil 7 » la registratura Laboratorului Hoggatt. — Nu ştiu dacă-mi place ideea că tu verifici bucăţi de trupuri şi haine pătate cu sînge. Dar păsuirea în cazul acestui mic ritual personal era aproape automată. Inspectorul Blakelock îi spusese — îşi aminteşte bine — că în camera frigorifică a . — N-o să mai fie nevoie. Kerrison face toate autopsiile. Cliff ar fi capotat. Tu eşti tu. multe organe sosesc pentru analiză la noi. Inspectorul Blakelock. O să stăm de vorbă după aceea. Dacă oamenii de ştiinţă au suficiente metode. — Ce meserie nostimă ţi-ai găsit! Doamna Pridmore umplu iar ceainicul cu apă din ibricul de pe plită şi se aşeză din nou pe scaun. cu Cliff bolnav şi cu un viitor nesigur ? Domnul Middlemass ar fi putut face ceva. O să ia autobuzul de opt fără un sfert. Avea încredere în el pentru că trebuia să creadă în cineva. putem obţine mai multe rezultate de la el. Dacă sîngele este proaspăt. dragul meu. Sue.

Spun că e prea rece. de toată discuţia de pe vremea aceea ? Soţul nu răspunse şi nici ea nu se aştepta la aşa ceva. Nu aveţi nici un pacient la laborator. mamă. ca să verific rapoartele pentru tribunale. Brenda.laboratorului era odată un cap întreg. Am avut un asemenea caz luna trecută. Ei bine. Noi ajutăm şi la dovedirea nevinovăţiei. — Ce-i asta. — Dr. nu pot să dau nume. scundă şi slab luminată ca un sarcofag. — Nu la masă. Brenda se gîndi şi ea că micul dejun nu era poate cel mai potrivit moment pentru a înfăţişa cele mai noi informaţii privind cercetările legate de cazul de viol. chiar lîngă biserică.. dacă nu te superi.. Locuieşte la > 9 9 Vechea Parohie. Arthur. Nu era însă un lucru pe care să-l spună mamei sale. l-a lăsat cu doi copii — cu o fată cam ciudată şi cu un băieţel mic. Lorrimer. dar eu cred că el e ruşinos. Brenda spuse fericită : — Medicina legală ajută poliţia nu numai să afle cine e vinovat. spune că eu ar trebui să lucrez la o temă de nivel „A“ şi să caut să obţin un post de asistent ştiinţific. S-a oferit să-mi dea o listă cu cărţi de citit şi-mi spunea că nu vede de ce n-aş folosi echipamentul laboratorului pentru lucrările mele practice. Era de acum stabilit că Arthur Pridmore lăsa toată discuţia de la micul dejun în seama soţiei. îţi mai aduci aminte. Oamenii uneori uită asta. — Se pare că-ţi acordă atenţie acest domn Lorrimer. Numai că a avut noroc. Unii nu-1 iubesc. pentru numele lui Dumnezeu ? — Secreta grupa lui sangvină în toate fluidele trupului său. Asta nu se întîmplă cu toţi. biologul a putut să examineze saliva şi să compare grupa sa sangvină cu petele de pe victimă. — Asta speram şi eu ! Auzi colo. fii atentă pe unde calci. împreună cu colaboratorii lui. Sînt în principal la registratură. Doamna Pridmore reţinu un nume fa> 9 miliar. cînd o fată de şaisprezece ani l-a acuzat pe vicar de viol. A fost aşa de cumsecade. mamă. numindu-1 pe doctorul Howarth. Chiar ar fi dorit ca inspectorul să nu-i fi spus. ajut la secretariat. — Nu ştiam că lucrezi în secţia de biologie. viol! — Dar totul era împotriva lui. — Nici nu lucrez. Camera frigorifică. avea asupra ei o fascinaţie sinistră. Dar am stat de vorbă cînd a trebuit să rămîn o după-amiază în laboratorul lui. — Stiu cine e doctorul Kerrison. sărmanul de el. Ar fi putut fi director dacă Ministerul de Interne nu l-ar fi trecut cu vederea. — Oho ! îmi închipuiam eu că e om de ştiinţă. în felul acesta. Oricum. — Doctor Lorrimer. Deşi nu înţeleg de ce vrea el să i se spună doctor. era nevinovat. cu inspectorul Blakelock şi. cercetător principal la serviciul de biologie. nu-i aşa ? Nevastă-sa a fugit cu un medic de la spital. o să am grad ştiinţific şi am să pot merge înainte. Era un „secretor". Asa cred. — E doctor în filosofie. Trecu la un subiect mai sigur. Cîţiva dintre cei mai renumiţi oameni de ştiinţă din domeniul medicinii legale au început aşa. . fireşte. El crede că ar fi mai bine aşa decît pe postul de simplu funcţionar civil. Coborînd deodată ochii pe pata rotundă de lapte de pe faţa de masă. — Atunci doctor Lorrimer. zicea el. uneori. Dacă obţin postul de asistent ştiinţific. în Chevisham.

nu-i schimbase convingerea că strada Liverpool era o înspăimîntătoare intrare în jungla oraşului. nu fii rea. într-adevăr. Mai ales că merg pe bicicletă. E o fată sensibilă şi o să fie totul bine. brînză cu roşii şi am să-ţi pun şi un ou fiert. Avem portretul lui în hol. băiatul mai mic al şefului tatălui ei . Alte unităţi de poliţie îşi trimit materialele la laboratoarele regionale din nord-est. se gîndea mama ei. N-o să merg pe la noile laboratoare. O să aibă şi drept la pensie. Şi tu n-ai vrut să-şi caute un serviciu la Londra. Ştii doar ce mănîncă taică-tu miercurea. Sîntem singurul laborator care poartă numele fondatorului. Nici una din vizitele ei în Capitală. Vezi să nu cazi în vreo groapă de fundaţie sau să te pomeneşti cu o cărămidă în cap. — E o slujbă bună şi ea e fericită că a obţinut-o. Asta explică de ce Ministerul de Interne a fost de acord ca noul laborator să se numească Hoggatt.R. drumul nu e sigur mai ales în dimineţile întunecoase ca cea de azi. Nu sînt prea multe posibilităţi pentru fete în zonă. — Ai dreptate. sau pe „scena drogurilor". în dimineaţa asta. Nu vreau s-o iei pe scurtătură pe la noile laboratoare. Şantierele nu sînt locuri sigure. Trebuie să aibă patruzeci sau mai mult. Mai bine decît primeşte îngrijitorul de porci de la fermă. deşi creierul îl avea de la tata. Colonelul Hoggatt l-a creat pe moşia de la Chevisham. Dar în Anglia de Est se spune : „Trimite-le mai bine la Hoggatt44. din zona metropolei şi aşa mai departe. iar doamna Pridmore nu avea de gînd s-o expună tentaţiilor Londrei. — Ar fi mai bine să te duci şi tu la Hoggatt dacă vrei să ajungi acolo pînă la opt şi jumătate. Ştii că Laboratorul nostru e cel mai vechi laborator de medicină legală din lume ? Există acum laboratoare care acoperă întreaga ţară. cînd binevoia să vorbească la micul dejun. Orice fată care a terminat şcoala s-ar fi bucurat. Apoi a părăsit ferma. Construcţia nu e terminată. în 1860. s-a dus la regiment.— Mamă. — Mi se pare că-i foarte bună slujba pe care şi-a găsit-o. fiind capul familiei. dar plăcute şi fără probleme. nu-i asa ? E » 7 9 funcţionar civil în toată regula. Arthur Pridmore. medicina legală făcea primii paşi — îmi spunea inspectorul Blakelock — şi colonelul Hoggatt a fost unul dintre primii şefi de poliţie care i-a înţeles posibilităţile. doamna Pridmore nu voise ca Brenda să plece la Londra. vătaf al domnului Bowlem şi paznic la biserica din sat. Astea sînt sandvişurile mele sau ale lui tăticu ? — Sigur că-s ale tale. nu prea dese. unde a murit. Brenda ieşea la plimbare cu Gerald Bowlem. în excursie la Institutul teatral al femeilor sau şi mai rar după cumpărături. pe vremea cînd era şeful poliţiei locale. Nici nu încape vorbă. Pe vremea lui. dar al nostru a fost primul. Brenda era o fată tare drăguţă. doamna Pridmore se aşeză să-si bea cea dea doua ceaşcă de ceai si se 9 9 9 9 uită la soţul ei. mămico. în vreme ce seducătorii îsi întin-» 7 » deau capcanele ca să le prindă pe nevinovatele provinciale în orice birou. cum scria misterios presa. unde tîlhari înarmaţi cu bombe şi seringi pîndeau în orice statie de metrou. pradă în calea hoţilor. a teroriştilor din I. E bătrîn. Puse furculiţa jos. semăna la înfăţişare cu mama. nu ? Uită-te cum o plătesc. Ştii ce i s-a întîmplat unchiului Will. După ce Brenda ii făcu semn cu mîna la plecare.A. o făcea pe un ton autoritar.

Era o scrisoare pe care o aşteptau. Nimic îngrozitor nu i s-ar putea întîmpla Brendei la Hoggatt. Sătenii socoteau însă noul nume doar ca o ciudăţenie a unui străin. iar conacul din Chevisham avea de trei ori pe atîta. unde ea şi prietena ei luau micul dejun şi i-o înmînă fără să spună nimic. Vrea s-o vîndă repede şi are un prieten căruia i-ar place s-o aibă ca fermă unde să-şi petreacă sfîrşitul de săptămînă. Locuind aici. ceea ce îi dădea o linişte. de douăzeci şi şapte de ani. sîntem primele la opţiune. Păcat că are aşa de mult de-a face cu sînge î Parcă i-ar fi citit gîndurile. foarte drăguţă. Angela spuse supărată: — Dacă ne interesează ? Sigur că ne interesează! Ştie doar. o baie şi o bucătărie modernă. dar poştaşul era de prin partea locului şi deosebirea de nume nu-1 deranja. apoi făcea la dreapta. cu sînge sau fără sînge. despre ce era vorba. levănţică nici nu a supravieţuit primei ierni şi ferma Sprogg s-a numit mai departe Sprogg.7 9 şi dacă totul mergea bine. luă plicul şi îşi dădu imediat seama. Era adresată domnişoarei Stella Mawson. Parcă ţinînd seama de punctul lor de vedere. fireşte. după adresa bătută frumos la maşină şi după ştampila poştei din Londra. la Wisbech. ea întrebă : — Cume? — Exact de ce ne-a fost frică. doamna Pridmore trase perdeaua la loc şi se aşeză să-şi bea în tihnă cea de-a treia ceaşcă de ceai. I-am spus cu cîteva săptămîni în urmă că o să căutăm să obţinem o ipotecă. de la ferma Lavende/1^ din Chevisham. plantase levănţică şi schimbase numele gospodăriei. Să fiu sincer. maşina poştei se opri la ferma Sprogg. O luă în bucătărie. Totul e nou pentru ea. Actualul proprietar făcuse amenajări ridicînd un garaj mic din cărămidă. ferma principală. dar o să aibă măcar o mică proprietate. uitîndu-se la faţa Stellei. dar parcă voiau să se mai încurajeze reciproc. în împrejurimile Chevishamuiui să lase o singură scrisoare. lăsînd în urmă casa cea veche a doamnei Button. N-o să primească el. la fel de plicticoase în majoritatea timpului. Cu gîndul. Mulţumită. . apoi trecea pe la stăvilarul Tenpenny. dar el vrea să ştie pînă luni dacă ne interesează. unde vara mai culegea flori. ca să marcheze metamorfoza. în timp ce aceasta o citea. iar petecul de verdeaţă din faţa gardului era cunoscut tot cu numele de Sprogg. Neamul lui Sprogg trăia de patru generaţii la ferma aceasta. Nu poate să mai aştepte. după calitatea hîrtiei. Nu-mi închipui că i s-ar putea întîmpla ceva groaznic Brendei la laboratorul Hoggatt Discuţia aceasta despre primul servici al singurului lor copil o mai avuseseră. ocolind pămînturile căpitanului Massey o să ajungă în satul Chevisham. soţul îi spuse: — E interesant pentru ea. or să fie o pereche cum nu se poate de potrivită. doamna Pridmore îşi urmări fata pe-dalînd tare pe drumul de ţară dintre pămînturile domnului Bowlem şi şoseaua spre Tenpenny. Doamna Pridmore nu vedea nici un rost pentru alte căutări sau pentru toate discuţiile legate de carieră. 6 La nouă fără zece. După un minut. ei neavînd nici o obligaţie s-o respecte sau s-o folosească. făcuse parte din sat timp de mai bine de şaptezeci de ani. Ea aruncă scrisoarea pe masă. Angela Foley. Chiar şi Laboratorul Hoggatt. secretara directorului Laboratorului Hoggatt. Slujba de la Laborator o să-i prindă Brendei foarte bine pînă se mărită. pe şoseaua dinspre Chevisham şi după două mile. în anii copilăriei o prăjitură cu orez şi băuse o limonadă făcută în casă. Cunoştea fiecare bucăţică de drum. nu e nici o deosebire faţă de alte slujbe. şi. unde mîncase. un calm.

Ea avea dreptul să-i ceară. clipe în care chiar ea provocase înadins. simţi fiorul fricii. Lipseau patru mii. noi sîntem doar chiriaşi. 9 Ea îşi imagină scena. Stella încercînd să-i ascundă surpriza şi piăccrea. Am încercat deja. . din cauza ratei de schimb. Ai avut tact să n-o spui aşa. De cîte ori nu-i păsase ei de supărarea Stellei. Cum nu mai aveau timp. Nici o bancă nu le-ar fi avansat mai mult de zece mii. Dar n-am de gînd să mai stau aici sub presiune. pentru luna martie. Angela spuse: — N-o s-o lase mai ieftin ? — Nu. Ar fi un prost dacă ar lăsa-o sub şaisprezece mii. Şi noi am făcut îmbunătăţiri. Cum spunea ultimul ei recenzent ? Observaţie pretenţioasă. elegant combinată cu o proză sensibilă şi indirectă. Nu era nici un motiv. Iar răspunsul este că nu putem. N-avea de gînd s-o spună. Edwin era vărul ei. Nimeni n-o punea în discuţie. savurînd şi mai mult remuşcarea şi autoreproşul. pentru prima dată. la care era mai puţin o victimă şi mai mult o spectatoare privilegiată. Şi de ce ar face-o ? E o casă cu acoperiş de trestie. Avocatul lui vrea să ştie dacă noi putem să mergem mai departe. fireşte. în fond. N-aş mai putea scrie în condiţiile astea. Doar lipise meticulos toate tăieturile într-un caiet. băgate într-unul din pliantele acelea mari cu ziua de naştere. L-am rugat doar să-mi împrumute nişte bani. Va trebui să ne dea mai întîi afară. Era ridicolă toată jena asta. — Qnd? Nu mai aveau nimic de făcut decît să meargă înainte. Nu legat. Nu te puteai aştepta ca romanele ei să aducă atîţia bani. I-am pus gard. mă refer la Veneţia. Altfel nu nc-am fi jenat să-i cerem un împrumut. complet refăcută. Chiar ea luînd biletele şi rezervările de hotel. El ştie că ar putea avea greutăţi cu noi. chiar dacă e vorba de chiriaşi. ştiind că pînă la urmă tot va trebui să plecăm. — Marţea trecută. Mai aveau împreună. Nu ne-ar fi refuzat. — Ăsta e şi motivul pentru care a lungit-o atîta cu noi. economisite. La drept vorbind erau banii bunicii ei. Voiam să fie un cadou de ziua ta de naştere. puteau fi lipsă şi patruzeci. Dar acum. aşteptînd.. La urma urmelor. din secolul XVII. ca Stella să fie supărată. pe care nici nu o am. seara. de fermă. nu putem spera la un împrumut bancar nici dacă. — Nici dacă mi-ar apare o carte anul acesta. Nu era de mirare că Angela putea să citeze toate revistele chiar dacă uneori se îndoia asupra exactităţii spuselor ei. Iar ce obţin eu de pe urma scrisului cu greu îmi ajunge pentru menaj. pe care Stella se prefăcea că-1 dispreţuieşte! Ea aşteptă. pe jumătate ruşinată. — Dar nu putem face rost de patru mii de lire într-o săptămînă ! Şi cum lucrurile stau cum stau. Apoi Stella spuse: — Ce păcat că vărul tău e aşa de nesuferit. dulceaţa împăcării. peste două mii. Proprietarul voia şaisprezece mii de lire sterline. — I-am cerut deja. — Stella. După ce ai hotărît să anulăm rezervările pentru Veneţia.. cu capul plecat şi cu mîinile băgate în buzunarele de la halat.— Vorbe avocăţeşti. teribila explozie de amărăciune şi disperare. Stella nu era un scriitor din cei care scriu pe bandă. Aritmetica era simplă. în vreme ce prietena ei începuse — cum spuneau ele amîndouă — să umble de colo pînă colo ca un tigru în cuşcă.

— Nu i-am spus altceva decît că avem nevoie de bani. de inchiziţie. Mă gîndeam că puteam s-o facem ca lumea. însurătoare. Nu i-am spus de ce anume îi doream.Amîndouă cufundate în hărţi şi ghiduri. să-si 7» şteargă din memorie întreg episodul umilitor. — Ce rost are să juri ? Doar nu eşti la tribunal. o să-i spună Stellei. — Noi obligaţii. — Cinci sute de lire sterline. — Mi-a zis că ar trebui să las totul în seama lui. dinspre capătul de apus. Că o să aibă noi obligaţii. Iar noutatea era şi mai greu de spus. pedant. Nu ţi-a trecut prin cap că o să plecăm de aici ca să stăm singure. Mulţimea de stîlpi şi de domuri albe înmănuncheate într-o lungă piramidă de lumini colorate. Ce-a spus el exact ? — Doar că bunica indicase cu claritate în testament care îi sînt intenţiile şi că el nu avea de I să le încalce. Şi ce-a mai spus ? Dacă Stella nu s-ar mai plimba agitîndu-se şi s-ar opri să se uite la ea. Mă îndoiesc că a vrut să atingă un alt corp în afară de trupul lui. speranţa avea avantajul de a o întări să-i ceară lui Edwin un împrumut. — A spus că nu. Să vadă pentru prima dată şi împreună imaginea fără pereche a pieţii San Marco. cînd o să socotească ea că-i momentul potrivit. însurătoare! Asta-i prea caraghios. Nu-şi putea explica de ce anume. acesta a fost cuvîntul. Obligaţii. Şi că dacă o face. dis-de-dimineaţă şi să privească peste apele lucioase San Giorgio Maggiore. O să fiu bătrînă şi aş putea muri între timp. că acest concediu e treaba noastră şi că ar fi umilitor pentru mine ca Edwin Lorrimer să stie că eu nu-s în stare să te duc la y Veneţia. într-o bună zi. Atunci i-am spus că cea mai mare parte a banilor o să-i primesc după moartea lui — cel puţin aşa mi-a spus cînd s-a citit testamentul — ceea ce o să fie prea tîrziu. — în faţa unui asemenea argument nu e de mirare că el te-a refuzat. testamentul n-o să mai stea în picioare. — Presupun că i-ai spus de ce ai nevoie. — Şi ce-a spus ? N-avea nici un rost să mai îmbuneze refuzul brutal. »7 — Nu i-am spus. Altceva nu ştie decît să stea singur cuc şi să aibă vicii ascunse. Să se . Stella se întoarse şi o privi în faţă. Acum aveam nevoie. cuvîntul e prea tare. Dar ea nu minţise niciodată. în loc s-o interogheze cu glasul ăsta rece. Era un vis la fel de şubred ca şi oraşul brăzdat de ape. Stella era emotivă. cu orice chip. Nu şi-a închipuit niciodată că o să fie nevoită să se spovedească atît de neaşteptat şi de brutal. I-am spus doar că aveam mare nevoie de cinci sute de lire. gîndindu-se dacă e cazul să mintă. Iţi jur. Să stea împreună în Piazzetta. stabilind itinerariul fiecărei zile minunate. Chiar ea căuta să-şi scoată acest lucru din cap. izmenitul ăsta costeliv. Nu vicii. chiar foarte emotivă. nici măcar într-un tur de zece zile. Ea ţipă teribil. dar niciodată nu strigase. înfumurat. Totuşi. îngrozindu-se de tunetul din vocea ei şi simţind primele lacrimi fierbinţi. — Qti anume ? y Ea şovăi.

lucrurile care le aparţineau reprezentau viaţa lor dusă împreună. datorat unui artist. Era casa lor. cu teaca ei decorată. Angela strigă. într-o vară. numai pentru faptul că e bărbat. Nu e drept ca tu să mă întreţii pe mine. za clipe de bucurie. a cărui -'"mătură n-o puteai descifra nici la microscop.. Dacă inima mă lasă la noapte. Casa. căutînd să întindă mîinile ca să atingă degetele Stellei. Bunurile lor. fără să poată însă să ridice hălcile oribile care deveniseră braţele ei. pînză şi vopsele. Ea se cutremură şi reveni la realitatea acelei dimineţi de toamnă rece. protestînd cu furie : — N-am să stau cu nimeni în afară de tine. — Eu nu te întreţin. Ai ştiut asta ? — Vrei să spui că în clipa în care s-a însurat eu o să pierd moştenirea ? — Da. cu mlaştina de la Wicken. Deodată. cu pereţii pe care se aflau numai reproduceri de pictură. ca doi străini dezbrăcaţi. tu mă întreţii pe mine.. atîrna acum deasupra căminului. la mansardă. Asta-i casa noastră. 9 9 — Fără tine nu vrea să mai stau aici. Era singura casă adevărată pe care o cunoscuse vreodată. la The Lanes at Brighton. Banca o să-ţi ava IAC banii cînd va afla că esti moştenitoarea mea. — Nici nu-i putea cheltui locuind cu tatăl lui în casa asta sărăcăcioasă. Ea tăcu. Angela spuse : — N-a mentionat însurătoarea. N-a reparat nici măcar moara de vînt. Ai să poţi să încasezi banii de la asigurarea pe viaţă ca să cumperi locul şi să poţi sta mai departe. le cumpărase la un sfîrşit de săptămînă. — Dar asta nu e just î — Dar de cînd toate lucrurile sînt juste în viaţă ? N-a fost just ca bunica ta să-i lase lui averea în loc s-o împartă cu tine. să pună mîna pe fiecare lucru. Stăteau faţă în faţă într-o cameră goală.însoare ! Nu te-ai gîndit. — De ce s-o facă ? Dar ce altceva putea anula un testament dacă nu face altul nou ? O căsătorie anulează un testament. ci să stau în casa asta. din lemn şi porţelan. atunci o să fie totul bine. simbolizau viaţa petrecută împreună. Practic. ea îşi aduse aminte cu groază de un coşmar ciclic. la fel cum tufele şi florile pe care le plantaseră în grădină delimitau teritoriul lor. dar am uitat. Ştii acest lucru. Cele două glastre de flori în stil victorian. Sabia franceză. răscolind amintirile şi găsind consolare. auzind vocea prietenei ei. Tabloul în ulei. — E înjositor să fii mai de folos mort decît viu. — Cît v-a lăsat bunica voastră ? Mi-ai spus. pe lîngă . Nu vreau să mă duc nicăieri. Putea să stea în pat noaptea şi cu ochii închişi să se mişte cu încredere prin casă. dacă asta vrei într-adevăr. cu duşumeaua de lemn care te făcea să te doară picioarele. asta o să fie o scuză ca să poţi trăi cum vrei tu. Oare e just ca tu să fii doar secretară la Hoggatt pentru faptul că nimeni n-a avut grijă de educaţia ta. — Dacă va trebui să pleci de aici. iar ea fiind de modă veche avea prejudecata că femeile nu trebuie să aibă bani. Nu era nevoie să se uite împrejur ca să ştie cu maximă claritate unde se afla fiecare lucru. le adusese . o împodobeau şi o făceau reală. găsită într-o prăvălie de ţară. pe suporţi asortaţi. Numai salariul lui e mai mult decît suficient pentru amîndoi. — Cred că în jur de treizeci de mii.

Stella. ochii mari şi luminoşi. o hemoragie cerebrală. — Cred că am să mă descurc. nu-i aşa ? Cît încasează el ? — E cercetător principal. Angela ieşi în hol şi se întoarse în timp ce-şi punea o haină pe ea. Să nu umbli la regulator. sprîncenele mari se umflaseră ca la un copil hidrocefal. la urma urmelor. la «Marks and Spencer» cu primul meu salariu. Cratiţa e în cuptor. cu greu ar accepta patru mii sau o dobîndă pe care s-o putem suporta noi. Spuse: — Mă gîndesc ce-aş simţi dacă Edwin ar muri săptămînă aceasta. Ţi-e de-ajuns. — îmi iau sandvişuri pentru prînz. — Doamne Dumnezeule! într-un an primeşte mai mult decît aş putea eu cîştiga cu patru romane. nu-i aşa ? — Nu-i vorba de ură. Salariul ajunge pînă la opt mii. de la biroul de registratură aflat in partea din spate a holului principal al Laboratorului Hoggatt. Stella ! Tu nu trebuie să te bagi! — îl urăşti. un accident de maşină. Şi n-o să ai.“ Era zece şi treizeci şi cinci de minute şi Brenda Pridmore. Ai şuncă şi salată în frigider. O să dau eu focul mai mic. îşi puse eşarfa peste părul blond. aşa că nu vin. cînd mă întorc. Ea puse un deget pe plasticul subţire prin care se vedeau clar nişte chiloţi mototoliţi . poţi să răspunzi azi la scrisoare ? — Nu aşteaptă răspunsul decît luni. — Nici eu. se uita cu ochi mari cînd inspectorul Blakelock trăgea spre el primul sac etichetat cu probe culese de la crima de la carieră. dar nu mai avu timp să-şi stăpînească panica din glas. La uşă îi spuse: — Cred că cei de Ia Laborator se gîndesc că eu te exploatez. Am o idee bună cum să-i cer. — Habar n-au de tine la Laborator. te rog. Stella ? — Fără îndoială că o să supravieţuiesc. văzu feţele lor distorsionate de defectul sticlei. Lorrimer e cercetător principal. — Nu. — Cîtă neglijenţă din partea ta ! Stella îşi urmă prietena în hol. luni dimineaţă. ci de indiferenţă. Dar asta n-o să-l doară pe el. »> — Moartea nu e. Stella doar glumea. Şi puţin îmi pasă ce gîndesc ei. 7 „ Sint ca ai mei! O pereche de chiloţi ca ăştia mi-am cumpărat la Cambridge. — Ce s-a bătut la maşină ieri-seară e în dosar. Mai sînt cinci zile. Pot să-l sun la biroul din Londra. Bănuiesc că dacă s-a zgîrcit el la cinci sute. Nu uita să-l stingi la cinci şi jumătate. Multe lucruri se pot întîmpla în cinci zile. căprui. — Oare si Edwin Lorrimer crede că te exploatez ? Sau ce crede el ? — Nu vreau să vorbesc despre el. păreau nişte pete de vopsea încă neuscată în despărţitura dintre nări şi gură. Nu vreau să am nici un fel de obligaţii faţă de el. de un atac de cord. în oglinda veche cu ramă cu scoici sculptate. — O să întîrzii la laborator. dacă nu mă grăbesc. dar n-am »7 avut timp să citesc tot.pensia bătrînului. — Viata nu e chiar asa de cumsecade.

aşa că ea n-a putut să-i vadă faţa. Poate că nu era mofturoasă. îşi amintea cît de emoţionată a fost cînd a cheltuit primii bani pe care-i cîştigase.şi pătaţi. El pregătea un biblioraft pentru un nou caz. Capul. frumos etichetată. Moartea. De obicei sînt cercetate hainele principalului suspect. judecătorului şi juriului de la Tribunalul Regal. era aplecat peste pagină. — Dar ce pot dovedi ? A strîns-o de gît. E posibil să fi fost împreună în acelaşi magazin. — Dar poliţistul care a adus sacul spunea că n-avea decît optsprezece ani. moartea e groaznică ? — Crima. nu-i asa ? — Aşa sînt cei de la medicină legală ? — Cam aşa. — Vrei să afli deja. fără să se gîndească la ziua morţii ei. cînd i-au cumpărat. se gîndi Brenda. nu-i aşa ? — Nimic nu e sigur pînă nu vom avea raportul doctorului Kerrison. unde mîini nerăbdătoare scotoceau în teancurile de chiloţi. Sau poate că era foarte grăbită şi n-a mai avut timp. Tot coletul o să meargă la camera de cercetări biologice. cu părul tuns scurt. Ei nu se gîndesc la victime sau la suspecţi. se gîndea Brenda. Trebuie să înveţi să fii ca un doctor sau ca o asistentă medicală. Nu poţi avea una fără cealaltă. notînd cu meticulozitate date din formularul poliţiei în dosar. nu. Atîţia am şi eu. fibre mici din hainele victimei. Credeţi că aparţin principalului suspect ? — Sînt ale soţului. Ce ciudat. o bucăţică de pămînt sau de nisip. El îi explicase: . Ei se ocupă doar de fapte ştiinţifice. Asta-i treaba poliţiei. Cînd i-a răspuns. nu-mi fac prea multe griji cînd o să-mi vină ceasul. E posibil să fi fost violată. brodate la maşină. omorîtă de un şofer. îi plăcuse o pereche avînd în faţă floricele roz. vocea lui era perfect calmă: — Sărmana fetiţă. Ce-ai primit aici ? — O pungă cu îmbrăcăminte bărbătească. Ea strigă: — Inspectore. da. chiar şi o urmă din saliva ei. Tot aşa îi plăcuse şi fetei necunoscute. Deodată. după cît se pare. Mi se pare că aţi spus că hainele aparţin soţului. Şi acum îmbrăcămintea intimă pe care şi-o pusese. Era într-o sîmbătă după-amiază. Detectivul care adusese sacii spusese că fata fusese la dans. împreună cu hainele victimei. cel puţin nu mai grea decît naşterea. Brenda ştia că n-o să-şi mai poată pune chiloţii aceia. Ar putea să fie o urmă de sînge. Poate că mîinile lor sau atins. amintind de o mirişte. Asta-i munca lor. analizată la raze ultraviolete şi poate chiar predată. un costum. Să Ou sincer. cu multă înghesuială la raionul de lenjerie. îşi aduse aminte că i se spusese că el îşi pierduse singura fată. a căror frumuseţe fusese anulată de amintirea fetei necunos9 cute şi între timp asasinate. din cei care fug de la locul accidentului şi atunci ea ar fi vrut ca vorbele să rămînă nespuse. de ce nu avusese grijă să-şi pună o lenjerie curată. de vopsea. Are dreptate. altfel n-am mai avea loc toţi pe pămînt. Nu vor să înveţe. Faţa i se aprinse şi întoarse ochii. pantofi şi lenjerie de corp. foarte detaşată. — Poliţistul n-a spus nimic de viol. o să fie aranjată de mîini străine. în aceeaşi zi. îşi amintea cum cu numai trei zile înainte cercetătorul-şef de la secţia de aparate a lăsat-o să se uite la microscopul electronic uriaş şi a văzut imaginea unei bucăţele de chit care a ars pe loc formînd o floare exotică incandescentă.

— Este un cocolit. în vreme ce munca lor descoperă o lume atît de minunată. anonimă. închipuieşte-ţi cît timp trebuiau să piardă ofiţerii care trebuiau să meargă la tribunal. Lorrimer părea să fie singurul salariat de la Hoggatt cunoscut că se ducea regulat la biserică. El îi spusese: — O să primiţi materiale de la primul caz de crimă din această dimineaţă. în vreme ce se uita la ceva de acum milioane de ani. în fond pe el nu-1 interesează. atunci toată munca migăloasă pe care o face aici nu mai valoarează nimic. deodată. pot să-ţi mărturisesc. Brenda îşi aminti. pe un biblioraft. urmă care putea dovedi că un om a violat sau a ucis. Ce ciudat. El fusese foarte amabil în dimineaţa de azi. N-avea nici un rost să-l întrebi dacă exista un ţel unificator în viaţă sau dacă e un noroc ca un animal atît de mic care nu putea fi văzut cu ochiul liber. la înfăţişări. cum fusese în noaptea aceasta la locul crimei. înainte de Actul din 1967. Ea se îndoia dacă merita să-l întrebe despre cocolit şi despre Dumnezeu. O cale stranie de a o încuraja. Ciudat lucru îi spusese. 7» — Ce anume ? — Scheletul unui microorganism care a trăit în vechile mări şi al căror calcar s-a depus. Sînt de mai multe feluri. Numai de o moarte trebuie să ne de frică şi aceea e propria noastră moarte. ci să stai singur în boxa martorilor să te aperi de tirul întrebărilor. e frumos. Sosise la laborator o oră şi ceva mai tîrziu. stăpîna acestor chiloţi pătaţi o să rămînă. Ea exclamase: — Ce drăguţ! El îi luase locul la ocularul aparatului. un număr la capitolul Biologie. necunoscută. cînd toate informaţiile ştiinţifice trebuiau oferite oral. le-am introdus în registru. să fie folosit de ştiinţă pentru a dovedi că un om e vinovat sau nevinovat. pe care le-am verificat ieri să le trimitem cu poşta ? — Da. secţiunile 2 şi 9“ ? — E o prevedere legală în sensul că documentele scrise trebuie remise autorităţilor interesate şi Tribunalului Regal. că doamna Mallet îi spusese că automobilistul care-i omorîse fata fusese achitat fiindcă omul de ştiinţă nu rezistase întrebărilor. — Da. Venise la registratură să-şi ridice corespondenţa personală. Tot ce-1 preocupă pe el este să obţină un răspuns corect. Dacă cineva nu e bun la bară. vorbind de crimă. Asta-i partea grea a muncii. ceva care avea legătură cu analiza particulelor de vopsea găsite pe şosea. gîndul lui a fost la minuscula bucăţică răzuită de pe tocul pantofului celui suspectat. arătînd teribil de obosit. Iar acum. Deodată simţi o bucurie că inspectorul Blakelock întocmise documentaţia privind omorul de la carieră. Poţi să găseşti legea şi secţiunile la bibliotecă. la zece. Şi se mai gîndise ea. care murise cu milioane de ani în urmă. Tocmai voiam să vă întreb. corespunzînd maşinii suspectate. nu-i aşa ? Ea aflase că. se gîndea ea. Dr. că de cele mai multe ori oamenii de ştiinţă nu sînt credincioşi. în adîncul mărilor. Brenda. de diversificată şi totuşi atît de misterios unificată într-una singură. Vocea inspectorului Blakelock îi alungă gîndurile: — Aţi primit rapoartele de la tribunal. Laboratoarele au trecut prin momente grele. Nu-i lăsa să te necăjească. Apărarea nu accepta întotdeauna concluziile ştiinţifice. mărit de sase mii de ori. Trebuie să . 1967. Dar a avut dreptate. de-pinzînd de locul de unde a fost extras calcarul. Asta permite să deosebeşti o mostră de alta. pentru ea. nu analizele. De ce toate încheierile tribunalului poartă ştampila „Act de procedură penală.

C. Era. închisă cu un şir de nasturi suflaţi cu aur. întrebîndu-se. Nu o auzise niciodată mentionîndu-i numele. Şi. îl apărase de cele mai mărunte necazuri ale vieţii. în spatele acestor ochi enigmatici şi piezişi. Comandant de poliţie. Nimic nu rămînea nefăcut. cu tunica galonată. o dactilografă şi o stenografă competentă şi o secretară eficientă. Ochii i-au fost atraşi. se bătuse ca o cloşcă ca să-i asigure solitudinea. 1894 —1912 Fondatorul Laboratorului Hoggatt de medicină legală. îi dăduse siguranţă. astfel încît el ştia tot ceea ce avea nevoie să ştie despre cum mergeau lucrurile în laboratorul lui. ca de atîtea ori — de portretul care era agăţat chiar lîngă biroul directorului. iar scurta linişte fermecată o să ia sfîrşit. şi cît de mult era ea mulţumită. puşi pe glume. în fond să-ţi pierzi oricare copil. Se uita cum fata se mişca încet. făcute de Middlemass. ci spre Brenda. iar Howarth îşi sună secretara ca să cureţc masa El se uită cum goleşte şi şterge scrumiera (nu fuma şi nu-i plăcea mirosul de scrum). Ca orice bună secretară. cu blîndeţe mascată. fără îndoială. Howarth putuse vedea mîzgălelile cu desene geometrice. Marjory Fa-raker. dobîndise sau cel puţin ştiuse să simuleze cîteva din atributele ideale în rolul de soţie. Dar ea nu-i spusese nimic. complexe. cu un tact nemaiîntîlnit. cu prietena ei. Ea îi măgulise orgoliul. pentru a fi examinate în vederea strîngerii şi păstrării dovezilor ştiinţifice. mamă. la urma urmelor. putea citi literele de aur de pe ramă: „Colonelul William Makepeace Hoggatt V. stăpînă. scriitoarea. pe un microscop de tip vechi. nu mai era totuşi o enigmă. fără să fie sau să vrea să fie nici una din acestea. îi ducea dorul bătrînei sale secretare. mai mult decît s-ar fi aşteptat. 8 Intîlnirea cercetătorilor principali în biroul directorului. cercetătorul principal de la Secţia de vehicule. Nu se putea însă plînge de Angela Foley.fie groaznic să-ţi pierzi singurul copil. Numai că avea impresia că pentru ea el parcă nu exista. dacă ar veni acum la Laborator. în fiecare moment. Cînd ofiţerii de poliţie veneau zgomotoşi. care rechema la datorie. ca de obicei. Chiar de la biroul lui. Sub privirea lui acuzatoare. Nu e de mirare că inspectorul Blakelock era mai totdeauna aşa de liniştit. o să sosească materiale de la locul crimei. cu faţa lui aspră şi cu favoriţi sub penele scurte de la pălărie. din alamă lucioasă. Zece şi patruzeci şi cinci. El ştia că Hoggatt avea un ritm — ca toate institutele. că totuşi devotamentul nu-i permisese ei. Dar ochii lui ameninţători nu erau atintiti 9 9 9 asupra ultimului cuvînt al ştiinţei. Se întrebă ce-ar spune colonelul Hoggatt. nici măcar despre Laborator. confidentă. Se gîndea cu regret. parcă dînd binecuvîntarea. Faptul că era verişoara lui Lorrimer n-avea mare importanţă. ce se afla dincolo de aceste sprîncene teribil de mari. de la locul ei. el le răspundea doar cu acest zîmbet uşor. ca şi bloc-notesul boţit. O mînă ca de proprietar era aşezată. să părăsească Londra — unde descoperise că ea se simte în apele ei — şi să-l însoţească pînă în zona mlaştinilor. Din cînd în cînd. slujitoare şi prietenă. cum strînge planurile laboratorului şi pune la loc hîrtiile împrăştiate. ea îşi reluă lucrul. Ea aruncă o privire spre ceasul de perete." Stătea în camera care încă se mai folosea ca bibliotecă. al lui Bill Morgan. se » 7 întreba ce fel de viaţă ducea ea în căsuţa aceea îndepărtată. iar autoritatea lui. purtînd două medalii. îi spuse: . în vederea discutării mobilierului şi a echipamentelor pentru noul laborator luă sfîrşit înainte de ora doisprezece. fin. E poate cel mai groaznic lucru din cîte se pot întîmpla unui om. cu pricepere în jurul mesei. dar el nu-i putea prinde pulsul. cu toată înfumurarea lui. cu pete de cafea.

— Te rog să mi le dai. Unele lucruri i se păreau mai puternice în amintire decît să zicem Kerrison marcînd cu bisturiul. ca şi la mirosul acru-dulce de la morga sa. Explicînd. Era unul din fleacurile administrative cu care domnişoara Faraker nu lar fi deranjat niciodată. demostrînd. întrebînd dacă bătrînul putuse să meargă pe bicicletă pînă acasă. Poate că din cauza discuţiei pe care ar fi dorit s-o amine. De ce nu i-a zis ? Probabil că ar fi părut o invitaţie prea autoritară făcută în public. Scobie a trebuit să plece acasă. domnule. — Ei? — Domnule doctor Howarth. Fusese mai rău decît se aşteptase. Crede că ar putea fi gripa asta de două zile care bîntuie acum. măcar pentru o vreme. cifra privind crimele a crescut din nou. pentru două sau trei zile. Tocmai bat la maşină aceste date. El spuse: — Inspectorul Blakelock a pregătit bilanţul pe luna trecută ? — Da. domnule. umblînd prin orificiile corpului. crezuse necesar să se spele. ca să vezi ce obligaţii are. mugind la ei în timp ce se spălau pe mîini. Comunică după aceea la Externe ce zile îi putem oferi. Avea impersia că domnişoara Foley se aştepta ca el să spună ceva drăguţ despre Scobie. Doar nu pusese mîna pe nimic. te rog. luna viitoare. Nu se aşteptase ca trupul să fi avut culori aşa de vii. Se uita la degetele înmănuşate ale lui Kerrison. Curat. Nu se simte bine.— Ministerul de Externe şi al Commonwealthului vrea să primim un biolog danez. vă rog. Ai grijă şi vezi cînd sînt liber. Howarth scoase dosarul personal al lui Bradley din dulapul de la dreapta şi zise: — Luaţi loc. taurul ăsta mare şi negru. unul lîngă altul. doctorului Lorrimer să vină pentru cîteva minute. Va trebui să-ţi imaginezi partea asta. Probabil că devenise imun la scîrbă. — Probabil că a dat telefon după mecanic. A spus că s-a stricat crematorul. Angela Foley stătea în faţa biroului uitîndu-se. cum sînt gata. Mai bine l-ai consulta pe doctorul Lorrimer. ciudat. ca să pot să mă ocup de el. I-aţi făcut o apreciere . — Da. Media tuturor probelor a scăzut la 12 zile. pe trupul alb ca varul. De ce. ca şi scîrba. Dar domnişoara Foley era la uşă. Se pomeni spunînd: — Spune-i. de exotic. de altfel. pînă să plece. Vizitează Anglia ca să cunoască această activitate. Sau ar fi trebuit să fie. se va putea merge la proces. cînd inspectorul Doyle a venit cu ordinul de la tribunal auto-rizînd distrugerea pungilor cu cannabis. Nu încape îndoială că doctorul Maclntyre ar fi behăit ca o oaie nebună dacă cineva din personal s-ar fi îmbolnăvit. — Lucrurile s-au făcut ca la carte. autopsia se terminase. linia cea lungă a inciziei primare. Păcat că nu te putem chema cînd o să fim gata să trecem la arestare. îşi aplecă capul peste hîrtii. mila nu-şi mai afla nici un rost. Cel puţin. Iar pentru oricare expert în probleme de moarte violentă. iar alcoolul în sînge a coborît la 1-2 zile. în schimb. după părerea lui. Cu ceva noroc. Atunci a funcţionat. domnule Howarth. Putea pur şi simplu să-i ceară lui Lorrimer să mai rămînă după şedinţă. Howarth era supărat. Lorrimer sosi şi se opri în faţa biroului. dar o dusese pînă la capăt şi în mod corect. să fie atît de frumos. Este raportul anual privindu-1 pe Bradley. Nu e permis. lucioase ca un ţipar. se întreba el. dînd la o parte. repede şi complet — ăsta-i doctorul Kerrison. Spunea că mergea bine ieri-dimineaţă. — Da. care aveau de-a face zi de zi cu dezintegrarea finală a personalităţii. Domnişoara Foley era gata să se ducă şi ajunsese la biroul lui ca să preia mapele. Doyle.

trecu pe lîngă ea şi ieşi repede. mă gîndesc să mă lipsesc de concertul din sat. Lorrimer vorbi cu buzele atît de ţepene încît cuvintele parcă pocneau : — Nu ştiam că familia dumneavoastră ar fi fost fai9 moaşă pentru succese în materie de relaţii personale. Consiliul a greşit ? — Nu-i nimic neobişnuit. Ar putea fi şi mai eficient şi mai fericit dacă aţi învăţa cum să-i înţelegeţi pe oameni. Usa se deschise si sora lui intră înăuntru. Vă sugerez să vedeţi ce efect ar avea dacă i-aţi acorda tînărului puţin sprijin sau dacă l-aţi încuraja. Trebuia să-l rog pe inspectorul Blakelock să te sune. — Mă întorc înainte de masa de seară. să cumpăr cîte ceva. El spuse: — Am datoria. Este un spaţiu prevăzut pentru aceasta. este prima caracterizare negativă pe care o are. Vrei si tu ceva ? 9 — Nimic. — Cu alte cuvinte. A fost promovat peste capacitatea lui. N-a ştiut niciodată ce avea de gînd să răspundă Lorrimer. Aluzia era directă. — Faptul că dumneavoastră nu puteţi accepta o critică fără să o trataţi. constituie un exemplu pentru ceea ce vreau să vă spun. pentru cîteva ore. imediat după ce m-am întors de la autopsie. cel mult i-ai face să-şi piardă încrederea pe care o au în ei. N-are nici ? » » 7 un rost să-i împingi de la spate. Conform dosarului. Şi nu numai cînd e vorba de promovări. Domenica s-a uitat după el. Cu puţin efort. o provocare deliberată. o problemă de relaţii personale.negativă. — E cam dură. deşi Howarth se hotărîse s-o ignore. Se uită la ei. Fără Claire Easterbrook. îşi păstră vocea neschimbată. A fost în probă cu optsprezece luni în urmă. nu mi-am dat seama că eşti ocupat. nu. zîmbi şi dădu din umeri. Unii oameni sînt capabili să facă lucrurile mai bine. mai ales dacă sînt bine îndrumaţi. Voiam doar să-ţi spun că mă duc la Norwich. Consiliul mai greşeşte uneori. fără să-i fixeze. Mozart o să fie pur şi simplu insuportabil. Spuse: — îmi pare rău că v-am întrerupt. să i-o spun. şi spuse uşor: — îmi pare rău. Am de gînd să merg la Londra . E prea devreme ca să-l judecăm corect. Dumneavoastră conduceţi un sector eficient. — L-am iertat anul trecut cînd se afla cu noi de sase luni. conform regulamentului. mulţumesc. ca o fată neurastenică. L-am văzut la birou la zece şi jumătate. Alţii. presupun că o s-o spuneţi. — Nu sînt pregătit să contrasemnez acest raport în forma în care este. Era îmbrăcată în 9 9 pantaloni şi purta o jachetă din piele de oaie. Dar dacă nu sînteţi de acord cu aprecierea mea. — Am de gînd să-l folosesc. Fără să scoată o vorbă. Ridică ochii. părul blond îl avea legat cu un batic. Să conduci reprezintă. în mare măsură. l-aţi spus ? Lorrimer rămase în picioare. Lorrimer se răsuci pe tocuri. Ce s-a întîmplat cu el ? — Mă gîndeam că reiese clar din observaţiile mele detaliate. palid ca un mort. atît de personal şi de răutăcios.

Am corectat nota finală în sensul care mi s-a părut mai just şi am stat de vorbă cu biologul-şef. nu e ceva neobişnuit. Ea îl privi în faţă. care-i cădea în plete . tabloul lui Stanley Spencer. Ea se duse să studieze. bine făcut. L-ai pus aici ca să şocheze ? Ca prin minune. Sectorul de cercetare a documentelor ocupa întreaga faţadă a clădirii. — E posibil ca el să fi căutat să afle cît mai multe despre tine. apoi plecă. de pe etajera căminului şi întrebă încet: — De ce ? Doar n-a mentionat divorţul tău. ca şi neaşteptatele înfăţişări la tribunal duc de obicei la eşecuri în căsnicie. — Chiar aşa fiind. Middlemass îl respira ca pe aerul lui obişnuit. unui mare risc. O căsnicie nereuşită reprezintă unul din fleacurile de doi bani pe care el le-a mirosit. cu o gură mare şi păr cenuşiu-închis. Ea întotdeauna reuşea acest lucru. îi lipseşte încrederea în sine şi ar fi trebuit să se bucure de mai multă încurajare şi mai mult sprijin decît a primit. Nu pare la locul lui. Specialiştii în medicină legală sînt supuşi. — Dar eu veneam din afară. — Laboratorul tău ? Nu e chiar aşa de simplu. — Chiar aşa e î N-am avut niciodată nevoie de „înălţarea la Cookham" ca s-o dovedesc. clar aluzia a fost clară. Ea rîse. chipurile. Indiferent cine îi spusese. El luă caracterizarea lui Clifford Bradley şi în spaţiul indicat scrise : „Rezultatele domnului Bradley au dezamăgit. Ea se uită la el şi spuse: — Ce s-a întîmplat ? — Cum a aflat Lorrimer de Gina ? Nu era nevoie s-o întrebe dacă ea îi spusese. nu-i asa ? 9 9 7 9 — Nu direct. supărarea şi necazul îi trecuseră. — Prea frumos. înteţit de damful chimicalelor. deschise dosarul său referitor la cariera de piatră. lucrurile nu erau aşa. sprinten. Fratele ei nu răspunse. cu privire la îndrumarea personalului din sectorul său. Paul Middlemass. nu crezi ? Nu cred că stă bine Stanley Spencer pe etajera căminului. — Doar ca să le iau ochii." Cum pînă la urmă se hotărîse. Ce ciudat că tata l-a cumpărat. cu o faţă destul de urîtă. cercetătorul de la secţia de documente. nu-1 mai interesa dacă o să apară tot felul de comentarii lansînd ca sigur faptul că Lorrimer nu mai avea nici o sansă de a-i lua locul ca director la Hoggatt. De ce nu Greuze ? Ar fi arătat frumos cu etajera asta din lemn sculptat. Doar nu e un serviciu aşa de important. 9 Exact la ora treisprezece şi patruzeci şi opt. bîrfele. cînd a ştiut că tu candidezi pentru postul de aici. Era un om înalt. dar nu toate dificultăţile i se datoresc lui. după părerea mea. n-au lipsit contactele. Nu mă refeream la toată pictura lui. şi mirosea ca un magazin de pa-petărie — un amestec înţepător de miros de hîrtie şi de cerneală. chiar sub acoperiş. Toate orele tîrzii petrecute la locul crimei. Deşi îşi dădea seama că sună ca din gura unui copil încăpăţînat. el spuse: — Nu-1 vreau în laboratorul meu. L-am pus cu intenţia de a sugera că pot avea o fire cu mult mai complexă decît îşi pot ei închipui. Ei şi ce ? La drept vorbind.mare parte din săptămînă viitoare. la urma urmelor.

ocupa ceea ce unor colegi. îşi concentrase toată puterea asupra părţii de sus a clădirii. membri ai personalului sau cum se trînteau cele două uşi. în special lui Edwin Lorrimer. ca o redingotă. el era în realitate un lucrător straşnic. cu nasturi metalici ornamentaţi. Deschise uşa spre culoar. pline de satisfacţii şi lipsite de obligaţii. Drept în faţă şi puţin spre dreapta erau toaletele pentru bărbaţi şi femei şi se puteau auzi trecînd încet sau în grabă. descoperire care . se considera plin de succese şi chiar se gîndea că-i fericit. Comod şi dînd impresia că e indolent. Dacă n-ar 0 fost o crimă. de concepţie personală. nu dădea atenţie condiţiilor de lucru. O crimă în mod invariabil însemna înfăţişări la tribunal şi interogatorii încrucişate — apărarea rareori neglija dovezile ştiinţifice în cazul celui mai grav cap de acuzare — şi o înfăţişare la tribunal punea cercetarea documentelor în general şi Laboratorul Hoggatt în particular în centrul judecăţii publice. iar în după-amiaza de azi încălzirea centrală. îi plăceau femeile şi înainte de a se căsători avusese o serie de aventuri întîmplătoare. care se închideau pînă sus lîngă gît. încîntat peste măsură şi le cunoştea provenienţa aproape numai după miros. De obicei. atît de deosebită de halatele albe regulamentare purtate de restul personalului din laborator ar fi simbolizat trăsătura unică — plină de calităţi ştiinţifice. li se părea mai mult decît i se cuvenea. cum s-a întîmplat luna trecută. Tatăl lui. chiar pasionat de munca lui. ca şi cum această îmbrăcăminte de lucru. Puţini oameni din domeniul său sau din afara medicinii legale ştiau atît de multe despre hîrtii. că un document datat 1872 fusese tipărit pe o hîrtie care conţinea o celuloză produsă pentru prima dată în 1874. strînse pe talie şi cu pulpane largi. care nu se întorsese încă de la masa de prînz oarecum prelungită. amintindu-şi cam tîrziu că trebuia să scape în seara aceea de concertul din sat. încît mîinile subţiri îi ieşeau ca la şcolarii crescuţi repede. Luminat de şiruri de lămpi fluorescente şi avînd tavanul jos.mari peste pielea pergamentoasă. Tocmai îi telefonase soţiei. i l-ar fi lăsat asistentului său. Se căsătorise tîrziu. fusese dentist. Deşi aveau mînecile prea scurte. el le purta cu fudulie. Specimenul pe care-1 studia acum cu atenţie era oarecum învăluit în mister. Pasiunea lui erau hîrtiile sub orice formă. Aveau o croială de modă veche. Devenise pentru toţi o chestiune de principiu ca să se ocupe întotdeauna el singur de cazurile de crimă. Laboratorul de cercetare a documentelor. uşor sau greoi. cu o cercetătoare drăguţă de la Cambridge. iar băiatul folosise în felul lui setul neobişnuit de mare de halate chirurgicale. cu douăzeci de ani mai tînără şi în fiecare seară se întorcea în apartamentul lor modern de la marginea oraşului. dar foarte rar la ore aşa de tîrzii încît să n-o poate scoate la localul din apropiere. dar temperatura subtropicală de azi era greu de ignorat. Ce-i plăceau lui cel mai mult erau cercetările stiintifice. Zgomotele nu-1 deranjau. Sigur pe postul lui. laboratorul era prost ventilat şi cu aer închis. de obicei neobservată. avînd o reputaţie internaţională în creştere şi mai mult decît mulţumit cu drăgălaşa lui Sophie. experienţă şi fler — care caracterizează un bun specialist în documente. la volanul unui Jaguar — extravaganta lui de căpătîi — de multe ori la ore tîrzii. Se concentra asupra lucrului. Rareori nu erau cele mai interesante. care murise de mult. satisfactia de a » > ' » demonstra. Examentul spectografic sau cu raze X al unui specimen nu făcea decît să confirme ceea ce spusese el cînd îl văzuse şi îl pipăise. El le mînuia cu bucurie şi cu o anumită reverenţă. cu cabinetele sale şi cu şirul de aparate de fotografiat. Satisfacţia de a vedea apărînd un obscur filigran la razele X nu-1 părăsise niciodată şi rezultatul final era atît de fascinant pentru ochii lui care nu ştiau ce-i surpriza ca şi o marcă de olar pentru un colecţionar de porţelanuri.

Spune-i lui Clifford să-si vadă de treaba lui si să nu mai fie asa de . cu prilejul concediului petrecut la Southend — cum or fi reuşit ei. Middlemass întinse o mînă lungă şi îşi duse receptorul la urechea stîngă. îşi zise el. Telefonul suna. nici nu mai avea nevoie. Si nemernicul n-avea de unde să stie că toată 9 9 strădania lui va constitui o probă în procesul legat de crimă. plin de durere şi de disperare. sus şi uşor aplecat spre stînga. Middlemass nu întîlnise încă un falsificator care să-şi fi amintit să schimbe intervalul la care îşi ridica peniţa de pe hîrtie — ca şi punctul deasupra lui „i“. Cel care scrisese încercase să modifice înclinarea mîinii şi schimbase forma literei „r“. e datorat unui recent film palpitant dat la televizor. Se auzi vocea lui Susan Bradley. şi cînd o făcea nu-şi amintea nişte feţe crispate. la drept vorbind. chiţăind în urechi într-un monolog lung. spuse el. Dar împingerea în sus a peniţei revenea în mod regulat la fiecare a patra literă. Lasă asta în seama mea. nici numele lor. 9 9 9 Vocea continua să răpăie. îndepărtă receptorul pînă la 4-5 centimetri de ureche şi între timp îşi notă că nenorocitul care scrisese nici măcar nu se gîndise să-şi modifice bara atît de caracteristică de la litera „t Asta nu putea să aducă nimic bun. Urma să analizeze mostra de hîrtie. aşa că las-o mai moale. să fotografieze şi să mărească fiecare literă în parte şi apoi o să le aranjeze pe o h trij de comparaţie. — Spune-i atunci să nu fie prost.declanşase o fascinantă acţiune de dezvăluire a unei complicate fraude de documente. în cele din urmă. Rezolv eu lucrurile. sau o să-ţi pară rău. aşezînd pe ambele părţi cele două eşantioane de scris aparţinînd soţului. s-o obţină ? Celălalt era un scurt mesaj telefonic referitor la un meci de fotbal. întrebîndu-se de ce a fost nevoie de un expert plătit scump ca să vină să explice nişte lucruri pe care oricine le putea vedea cu proprii lui ochi. aspectul deosebit al unei litere. Un binevoitor/4 Stilul. mult în relief. El o ascultă. pe care poliţia reuşise să le obţină. „Ţi-ai găsit omul. întinsese pe masă bileţelul scos din poşeta fetei. dar. — Şi n-o să afle că am telefonat ? — Bineînţeles că nu. — E-n regulă. Bileţelul scos din poşeta victimei era şi mai scurt. Linisteste-te. Poate că poliţia reuşea să-i pună la dispoziţie mai multe eşantioane privind scrisul celui suspectat. Nu-ţi face griji. pentru numele lui Dumnezeu. mai întîi cerîndu-şi scuze. Oare n-a aflat că există deja un milion şi jumătate de şomeri ? Lorrimer nu-1 poate da afară. Asemănarea dintre bileţelul cu ameninţarea si mostră nu ad9 9 9 mitea nici o îndoială. capul unui om ar fi depins de părerea lui. iar juriul o va trece în chip solemn. din mină în mînă. Acum. în primul rînd ca urmare a dovezilor aduse de el. iar apostroful. părea o marcă de fabricaţie. o încurajă prin mici zgomote. linia îngroşată în jos. iar scrisul era evident schimbat. Nu uita. Acidul nu e prea plăcut. Cu numai cîţiva ani în urmă. Unul era o scrisoare trimisă de cel suspectat mamei sale. ci doar nişte chipuri anonime în boxa acuzaţilor. doar hîrtia şi cerneala. Rareori se gîndea la jumătatea de duzină de oameni care fuseseră spînzuraţi de-a lungul celor douăzeci de ani ai săi de experienţă în domeniul medicinii legale. Barry Taylor. Munca aceasta n-avea nimic complicat sau lipsit de interes. Ar fi păcat să stric o mutră aşa de frumoasă ca a ta. se întreba el. aproape plîngînd. apoi conspirativă şi. cînd o să treacă pe la locul lui de muncă.

dar cu siguranţă Susan părea destul de fericită. Ciuli urechea. Şi ea s-ar bucura probabil din nou dacă s-ar putea face ceva cu Lorrimer. Probabil de milă şi din pricina unui instinct matern prea dezvoltat. Mersul îi era cunoscut. aşa că las-o moartă. — E vorba de o ameninţare ? — Mai degrabă o avertizare prietenească. Spuse: — N-am mare consideraţie pentru Bradley. Puse receptorul la loc. cu grijă. Mai degrabă pentru Peter Ennalls. închis cu grijă cu nasturi şi îl privi pe Middlemass cu ochii lui negri şi vicleni. Îndreptîndu-se spre uşă. înalt. Ce drăcia dracului servea la masă împieliţatul ăsta ? Spuse. Sînt de acord că ceea ce faci dumneata în secţia dumitale nu e în mod normal treaba mea. Nu am pretenţia că-ţi face plăcere şi eu n-aş lucra la ordinele dumitale dacă Ministerul de Interne ar fi fost atît de zevzec să te numească director al acestui Laborator. lucrase pentru el ca asistentă. copilul ei. îi plăcuse de Susan Moffat. las-o moartă cu Bradley. Sau n-o fi avut altceva de ales sau din nevoia de a-si 9 asigura un cămin pentru ea şi pentru copil. amice. de ce se măritase ea cu Bradley. ca din întîmplare: — Lorrimer. strigă spre fundul culoarului: — Lorrimer. cu numai două săptămîni în urmă. vreau să-ţi spun o vorbă. Nu se simţi în apele lui la gîndul că trebuie să aibă de-a face cu ele. Ştiu ce-i faci acestui membru al personalului dumitale şi mie nu-mi place. ea îşi avea căminul ei. Ştiu despre ce e vorba. Asa că las-o baltă. oricum ca între prieteni. — Ai dreptate. care. Era ca o mică obligaţie personală şi nu-i prea dădea ghiont ceea ce alţii numeau conştiinţă. Era cu mult mai inteligentă şi mai curajoasă decît soţul ei şi el se întrebase fără prea multă rezervă. Trebuie să-ţi fi telefonat Susan Bradley. dar de data aceasta e vorba de o excepţie. Pupilele păreau să devină două mari pete negre de disperare. dar mai bine acum decît mai tîrziu. Telefonul primit de la Susan Bradley îl făcu săşi aducă aminte. 9 9 — Mă înveţi dumneata cum să mă ocup de personalul meu ? Vocea lui Lorrimer era controlată perfect. . Mă ocup eu de Lorrimer. îşi avea propriul lui motiv de a-şi vedea de slujbă. Middlemass ? Middlemass nu dădu atenţie întrebării. Vizita ghemotocului urlător. La urma urmelor. Middlemass se uită şi apoi îşi luă privirea de la ei. Acum era prea tîrziu ca să mai încerce să oprească căsnicia şi el n-avea de gînd s-o facă. nu-mi place şi consider de datoria mea să i se pună capăt. Cel puţin.» » » prost. — Nu-mi închipuiam că poţi avea atîta grijă de Bradley. Ştiu că nu e perfecţiunea întruchipată în materie de medicină legală. Se gîndi că poate a sosit timpul să se facă ceva cu Lorrimer. nu-i putuse schimba cu nimic hotărîrea de a nu avea un copil. Lorrimer veni şi rămase în tocul uşii. timp de doi ani. Ea îşi adusese copilul la laborator ca el să-l vadă. în halatul lui alb. Lui Middlemass îi fu greu să-şi ia ochii de la ea. dar îşi dă toată silinţa si n-o să-i stimulezi creierii si nici n-o să-l faci 9 9 9 mai iute hărtuind sărmanul animal. dar vîna de la tîmplă începuse să se umfle văzînd cu ochii. El n-ar fi avut curajul să vorbească despre el. cu faţa vînătă. Era o coincidenţă. Există femei care pur şi simplu iau în braţe cîte un nenorocit. fără să rîdă. Ţi-a telefonat ea. dacă ţi-1 aminteşti.

Nu era cîtuşi de puţin potrivit pentru această muncă. Nu văd însă diferenţa. iată ce nu i-ar face plăcere în clipa de faţă. dar cu două diplome şi o dorinţă nemaipomenită de a deveni biolog specializat în medicină legală. acum mai vrei si să mă scoţi din Laborator. Lorrimer spuse: — După ce m-ai împiedicat să ocup postul de director. Cearta nu le-ar fi adus nici un folos din partea Serviciului de personal. unul din ei trebuia să plece. Asta trebuie să i se spună lui Bradley. pînă a avut ghinionul de a începe să lucreze sub îndrumarea dumitale. — El n-a pomenit niciodată că e rudă cu soţia dumitale. iar Howarth o ştia. putea să treacă de corzile vocale fără să le sfarme. Aşa că el o să sugereze Serviciului de Personal să ne dea unuia dintre noi transferul mai înainte de a crea complicaţii la mutarea noului laborator. Middlemass rămase surprins. pur şi simplu. N-a avut nici o legătură cu mine. aş fi ca un tip care fetişizează rolul hîrtiilor de trei lulele si care habar n-are de 9 9 deosebirea dintre o probă ştiinţifică şi intuiţie. ascutită si schimono-7 7 » » sită. — E mai bine să te gîndeşti de două ori. l-au lăsat nervii. Era un băiat plăcut. Nu avea nici un sens. Nu mai exista un alt specialist în documente de calibrul lui. dar îşi dădea seama cine ar fi avut mai mult de suferit. Nu uita sfatul lui Chesterfield. Justifica însă o replică. Sînt sigur că Howarth — ca de altfel şi Serviciul de personal — vor ajunge la concluzia că e mai uşor să găsească un biolog decît un specialist în documente. — O să-l lămurim pe Howarth că dumneata şi cu mine nu putem lucra în acelaşi laborator. Spuse: — Colega. Simţi cum îl cuprinde supărarea. Amîndouă lucrurile s-au petrecut la cîteva luni după ce a părăsit laboratorul Southern. aş putea spune că am avut o anumită răspundere. Şi deodată se linişti. .— Ennalls s-a nenorocit cînd l-a părăsit logodnica. L-am citit la anchetă. Nu i se mai întîmplase înainte o asemenea trăncăneală. nu-ţi vărsa năduful asupra noastră. Consumul e teribil. Întîmplarea face ca el să fi fost vărul soţiei mele ! Eu am fost acela care l-am recomandat. Dacă el refuza categoric să lucreze în acelaşi laborator cu Lorrimer. Aşa că am fost oarecum interesat. * 9 — Puţin îmi pasă dacă eşti aici sau nu. — Si cum ai să mă faci s-o fac ? 9 De necrezut că buzele. A lăsat un bileţel explicînd gestul său. poziţia e ridiculă. vremelnică. — Dacă aş fi gata să primesc sfaturi de la oricine despre modul în care să-mi conduc serviciul. atît de ţepene. Discuţii între cercetătorii principali. N-o să-i facă mare plăcere. dacă ea nu te găseşte destul de potrivit ca să te descurci. puteau să scoată vreun sunet. Un biolog specializat în medicină legală care nu poate să lucreze cu exactitate sub presiune nu face doi bani pentru mine sau pentru institut şi e mai bine să plece singur. iar plăcerea. Nu-1 mai hărţui pe Bradley. Nu avem locuri pentru călători întîmplători. — Ce s-a întîmplat pe vremea cînd el a fost la laborator era în directă legătură cu dumneata. Lorrimer spuse. Batjocura era prea absurdă ca să strice siguranţa de sine a lui Middlemass. încît vocea lui Lorrimer. dacă nu te descurci în pat. cam simplu.

porcule !“ Rămase uimit de ura care se citea în ochii negri. Reacţia lui Middlemass a fost şi mai instinctivă şi plină de satisfacţie. cheltuind o grămadă de bani. la nord de Cambridge. Se gîndi: „Doamne fereşte. spuse ea. Lorrimer scoase un strigăt sugrumat şi se năpusti înainte. dar fără succes. Cîteva ore putea s-o facă. îşi căută cu greu batista şi o duse la nas. întinse braţul drept şi îi aplică lui Lorrimer un pumn în nas. nu-i aşa ? Pur şi simplu i-a dat afară pe copiii doctorului Kerrison. i-a venit rău. Pînă » » 1 9 » » mîine eu n-am să mai scot nici un halat curat. Oricum. după cum. cu ochii măriţi. ca într-un talmeş-balmeş — surpriza se amesteca cu emoţia. Nu . Pentru a doua oară. » — Da. arătînd ca un trandafir. deschisă şi el parcă în faţa casei. mîndria copilărească. în timpul programului. asta-i sigur. Cred că ar trebui să vă fie ruşine. linia fiind ocupată. încercase să telefoneze soţiei. Ştiţi foarte bine. cea care făcea curăţenie în Laborator. domnişoară Bidwell. îmi închipui că replica dumitale va trebui să fie: „Mă jur că pentru asta îmi vei plăti. în ultimele zile se poartă ciudat. Trebuia să-mi dau seama că doctorul Lorrimer o 9 să fie amestecat în aşa ceva. mila şi rîsul abia stăpînit. Middlemass îşi scoase mîinile lungi din halat. Spuse: — Nu te simţi bine ? Lorrimer se smulse din strînsoare şi se îndreptă. Nu e totuşi tipul care să se bată cu pumnii. pe care îl întinse apoi spre ea. cu una din vechile ei prietene infirmiere. că n-am să-l duc la toaletă. se făcu o linişte teribilă şi cei doi bărbaţi se priviră unul pe altul. încet. Apoi sîngele ţîşni şi Lorrimer se clătină şi căzu înainte.Rezultatul l-a uluit. Iar dacă vreţi unul nou si curat. stiti bine unde să-l căutati. vă spun eu. zic eu. la nesfîrşit. stătea lîngă uşă. Probabil că vorbea ca de obicei. Middlemass văzu cum sîngele lui Lorrimer i se împrăştia pe puloverul alb. dus a fost. uimiţi în spatele ochelarilor caraghioşi.“ Simţi cum. — Aruncaţi-1 la lucruri murdare. să nu ziceţi că nu v-am spus. Vocea lui Lorrimer îi ajunse înăbuşită de batistă: — O să plăteşti pentru asta ! După care. Spuse: — Cum tot ne-am purtat ca nişte cabotini. O să-l puneţi singur la coş. Pata roşie se lăţea mereu. probabil. ca întotdeauna. Cred că aţi auzit despre necazul de ieri din holul de la intrare. în satul aflat la patru mile. Să se bată şefii între ei. N-are el curaj pentru aşa ceva. v-aţi aşteptat. mai mult nici nu putea rămîne. Nici n-a mai încercat Poarta de fier forjat era. domnule Middlemass. 10 Era aproape ora cinci şi se întunecase mai înainte ca inspectorul Doyle să fi ajuns înapoi acasă. Nu făceau altceva decît să-l aştepte pe tatăl lor. Middlemass îl prinse de umeri şi simţi greutatea capului sprijinindu-i-se pe piept. Middlemass îşi dădu pe neaşteptate seama că domnişoara Bidwell. Nu deranjau cu nimic. Pur şi simplu v-ati bătut. Casa „Scoope“ nu arăta prea bine în această după-amiază tîrzie de noiembrie întunecat. E o atmosferă neplăcută în acest Laborator în ultima vreme încît dacă nici unul din domni nu pune piciorul în prag o să fie o mare dandana. ne e ruşine. — Nu mi se pare o purtare prea frumoasă.

Unde. însă. — îmi pare rău. Mai sînt unu-doi inşi pe care trebuie să-i vedem. mai degrabă stingherit decît ajutat de prezenţa avocatului. El se ţinuse bine cu povestea lui. pentru că-ţi place să-i bagi pe oameni în sperieţi. pîinea tăiată felii şi împrăştiată. Ne îmbrăcăm şi noi frumos. însă. Maureen era acasă. Că ea nu se întorsese acasă înainte de ora unu. cînd îi făcuse observaţie pentru neglijenţă. care au fost la balul Muddington. dar. Căsătoria fusese şi ea un eşec. Se aşeză pe un scaun şi închise ochii. fuseseră date peste cap.era de mirare că agenţii nu trimiseseră pe nimeni să se uite. pe cartonul încă nedesfăcut. nici nu era sigur dacă chiar şi el voia asta. care urmează să ne explice unele lucruri. raportul laboratorului privind . ai zbierat ieri că nu te interesează aşa ceva. bucata de unt de pe farfurioara unsuroasă. Era un anotimp urît. să se ducă — ar fi zis ea — în satul ăsta plicticos din Anglia de Est într-o seară posomorită de noiembrie ? îşi terminase ceaiul. Maureen. cana desperecheată. era de înţeles. — Vrei să spui că nu mergem la concert la Chevisham ? — Pentru numele lui Dumnezeu. să-l vezi lac de sudoare. alături de prăjitura cu fructe. S-a ţinut totuşi bine la primul interogatoriu. te rog. plutea ameninţarea. nu mai era nimic de făcut decît să aştepte. întorcîndu-se singur după o jumătate de oră. Odată. Că nu văzuse pe nimeni şi că nu fusese în apropiere de carieră sau de maşina părăsită. D-aia ai devenit poliţist. nu-i aşa ? — E aceeaşi prostie ca şi cum ai zice că devii doică pentru că te dai în vînt să schimbi scutecele. Casa. Dar. Din cocioaba asta. îndeosebi un tînăr numit Barry Taylor. se gîndea el. — O să-ţi facă plăcere. Nu era însă sigur că o să aibă norocul ca nevastă-sa să accepte. De altfel. mai pricepuţi decît el. — Cine să vadă ? Cui îi pasă ? El vedea şi lui îi păsa. mirosind din nou sudoarea datorată fricii. de la salonul de la etajul întîi promiteau căldură şi confort. Simţi cum îl apucă furia ca de obicei. Mai ieşim împreună. ea ridicase din umeri. Scoală-mă la şapte. Revăzu faţa îngrozită a băiatului. cînd piaţa imobilelor lîncezea. sînt sigură. că s-au certat la dans şi că el plecase mai devreme. cumpărată din centru. clară. înainte. Cele două ferestre mai luminoase. dar cel puţin o să mai ieşim din casă. dar trecuseră multe luni pe care le petrecuse astfel cu ea. O să-l iau pe sergentul Beale. Mai putea să mai aştepte pînă ce piaţa îşi revenea. între timp. Nu ştiam că o să am un caz de asasinat. Cu puţin noroc. în împrejurările actuale. N-avea nici un rost să-şi mai piardă timpul cu regrete. dar tava mai era lîngă ea. cu excepţia unui lucru esenţial. era greşeala întruchipată. cu gîndul că o va vinde cu cel puţin patruzeci. care nu-şi văzuse niciodată clientul şi care cu părere de rău lăsase să se înţeleagă că ar fi preferat să nu-1 mai vadă niciodată. în realitate. Fleacuri de copii! îţi aduci aminte ? — N-o să fie „Poveştile oraşului**. încercînd să a-doarmă. îi spuse: — Mă duc să mă odihnesc cîteva ore. Asta a fost. poate chiar adevărată. — Cînd te întorci înapoi ? Are rost să te întreb ? — Dumnezeu ştie. calculele unor agenţi de bursă. dar nu zise nimic. O cumpărase pentru mai puţin de şaptesprezece mii şi mai cheltuise cinci mii ca s-o aranjeze. Că el ieşise s-o caute pe drum şi peste cîmp. Sticla de lapte cu căpăcelul împins în jos. Şi ai promis că o să luăm apoi masa la restaurantul chinezesc din Ely. s-ar putea să mai trec iar pe la bărbatul victimei. Acum. Era o poveste simplă. în funcţie de ce aflu de la el.

Dacă ai de gînd să pleci cu maşina. aproape la fix. Doamne. se gîndi el. iar acelaşi lucru. bineînţeles. — Sigur că da. urmele slabe de pămînt nisipos şi de praf de pe pantofii lui vor fi gata pînă vineri. Vechea ameninţare. Am încercat. Ce are tata sînt trei prăvălii ieftine. gata să-nceapă să lucreze cu el. închise ochii şi adormi. să vină să te ia sau să te duci cu taxiul. Spuse încet: — Fă ce vrei. dar nici ea nu era proastă deloc. Aşa ca dacă ai de gînd să pleci la mama pînă mîine dimineaţă. Ea vorbea. dar vocea ei bombănitoare. Ştiai asta cînd te-ai măritat cu mine. murdare. CARTEA A DOUA MOARTEA ÎN HALAT ALB . Munca lui abia începe. fireşte. El a întreprins totul la locul crimei. se gîndi el. tot ce putea face oricine şi apoi a trebuit să ardă gazul de pomană. Dacă aşa ar fi. Mai spuse: — îmi pare rău că n-am putut să te sun. chiar dacă asta miar aduce gloriosul titlu de ofiţer cu securitatea. ce mare surpriză ! — întradevăr un cadavru şi că puteam să-l ridicăm în deplină siguranţă. las-o moartă. aşteptînd pînă a binevoit să apară medicul legist. Dar nu poate să mai aştepte. Nimeni nu ştia cu adevărat. aş fi tentat să accept. Aşa că rămîn aici. va trebui să-i dai un telefon lui tata. — Un medic legist nu face numai asta. Oferta lui rămîne în picioare — postul de ofiţer cu securitatea la Organizaţie. Asta l-a înnebunit. Ca de obicei. — Credeam că e tata. am pierdut o jumătate de oră din cauza lui Kerrison. Aş vrea ca taică-tău să nu mai vorbească de „organizaţie44. cuvintele nu se mai legau între ele. — Să nu te aştepţi să fiu aici cînd te întorci. O să iau Cortina. Două ore. Dacă Lorrimer a lucrat pînă noaptea tîrziu — şi el de obicei făcea acest lucru — analiza sîngelui putea fi gata pînă mîine. ci mai degrabă erau nişte valuri de sunete care se izbeau de creierii lui. Dacă nu primeşti pînă la sfîrşitul lunii. pe Lorrimer. împreună cu ceilalţi. Avu grijă să nu-i spună nimic. insistentă. Dar nu la locul crimei. care vînd nişte nenorocite da haine unor nenorociţi de clienţi care nici n-ar recunoaşte o haină bună dacă le-ar fi băgată pe gţt. — Of. El spuse: — Unde am o slujbă. M-aş putea gîndi să intru în afacere dacă drăguţul de taică-tău nu l-ar fi luat pe Marele Frate drept director adjunct. se gîndi el. escortat de poliţie cu sirene şi să ne aducă la cunoştinţă că ceea ce noi credeam că e un cadavru era — ei. N-are încredere în nici unul din noi. Chiar dacă ea nu avea grijă să-l scoale. El nu scapă niciodată ocazia să meargă la locul crimei. Al naibii să fiu dacă am să accept să dau tîrcoale ca şef de raion pîndind ca nu cumva vreun nenorocit de puşti să şterpelească ceva. o să dea anunţul. Sună de parcă ar fi vorba de Mafie. dar a fost ocupat. am eu impresia. o să se scoale singur. Cariera nu-i prieşte Renault-ului. la incompatibilităţi şi în cele din urmă la adevăr. Ce-o vrea să spună cu asta ? se gîndi el.sîngele ei şi petele de pe manşetele de la haina lui. şi dacă n-ar fi spus-o pe şleau că mă acceptă numai pentru faptul că sînt soţul tău. Ea spuse: — Cine a mai fost acolo ? Ceva o făcuse pe ea să întrebe. Apoi vor trece la ipoteze. venea de departe. Putea să-şi dea seama. îi răspunse somnoros: — Lorrimer. — Unde ai nişte legături folositoare.

„Faci un ceai nemaipomenit. Brenda îşi dăduse seama că toate acestea însemnau o mare răspundere pentru el şi era hotărîtă să-l sprijine întru totul." Iar ea o să spună: „Mămica mea spune că tot secretul e să încălzeşti bine ceainicul si să lasi ceaiul să se macereze vreo cinci minute. ci ca o profesionistă. nici nu avea nevoie să mai bea ceva după micul dejun. El îi explicase mamei Brendei cîtă noutate era în faptul că Hoggatt-ul urma să aibă un referent civil în locul unui subofiţer de poliţie. iar împreună cu inspectorul Blakelock lucra în liniştea pustietăţii holului solemn şi liniştit. de parcă gîtul i-ar fi fost din azbest. lucrînd pe două posturi. Dar inspectorul Blakelock. iar ei nu-i era greu să-l facă. iar inspectorul Blakelock preluase complet funcţia. de la Ely. Brenda. Şi acum obrajii ei se mai aprind de ruşine cînd îşi aminteşte de insistenţele mamei sale de a vizita Hoggatt-ul. la drept vorbind. „E bun de dat la trupe". ca un membru recunoscut al personalului Laboratorului. ţinînd registrul corespondenţei cu tribunalele. pregătind statisticile. dar şi discutînd dosarele cu detectivii care se ocupau de cazuri. că nu a scăpat nici un amănunt important. abia servit. el se afla cu un grup de ofiţeri în vizită în Statele Unite. lipin-du-şi buzele umede de cană şi înghiţind pe nerăsuflate ceaiul fierbinte. cînd mai era o oră pînă să înceapă lucrul la Laborator. dar şi o bună pregătire pentru ea. Imediat după sosire îşi va pune halatul alb şi de îndată se va simţi altfel. în spatele clădirii şi va pregăti ceaiul. pentru a fi siguri că cercetarea a fost într-adevăr completă. în momentul de faţă. ofiţer superior în poliţie. aceasta o să însemne şi o economisire a numărului de cadre de poliţie. inspectorul-şef Martin îi spusese mamei Brendei: „Biroul de primiri este inima Labo-ratorului“. ideea i se păruse." 9 9 Micul ritual se desfăşura atît de neschimbat încît ar fi putut să spună singură. Era tot un sac de plastic plin cu haine luate de la morgă. Nu vorbea mult şi niciodată nu fusese nervos cu ea. îi plăcea inspectorul Blakelock. ca să vadă unde o să lucreze fata ei. respingînd cazurile în care cercetarea n-ar fi fost de nici un folos. domnea o linişte adîncă în holul de la Hoggatt. pregătind bibliorafte pentru primirea de noi cazuri. în tăcere. o asemenea corvoadă era similară cu trimiterea la munca de jos şi. Apoi se va duce la bucătărie. ca o biserică. era mereu gata să-şi bea ceaiul. abia stăpînindu-şi chicoteala. Chiar şi mama ei. o să spună el. iar mirosul familiar al ceaiului. sosise deja primul sac cu probe. deşi inspectorului-şef Martin. un adevărat tătic a cărui companie ţi-e plăcută. aproape o savantă. adus cu siguranţă de unul din detectivii care se ocupau de caz. cînd fusese în vizită la Laborator — mai înainte ca Brenda să fi preluat postul — se declarase fericită că ea o să lucreze singură cu el. verificînd pentru ultima dată rapoartele Laboratorului destinate tribunalelor. verificînd dacă concluziile finale destinate tribunalului erau complete. nu ca o tînără lipsită de siguranţă. Pe cînd făcea ceaiul. căldura care o cuprindea de îndată ce-şi lipea mîinile de cana groasă erau un început plăcut şi odihnitor pentru o nouă zi de lucru. ca de obicei. primind piesele de inventar. ba era chiar amabil. măcar după aparenţe. cît se poate de justă. explicînd ce anume ar dori Laboratorul să facă. care o pornea la drum cu maşina. De altfel. Brenda se gîndise că era răgazul cel mai plăcut dintr-o zi de lucru. ea a observat prin plastic o pereche de . în fiecare zi. Dacă munca ei va fi încununată de succes. După măreţia clipei în care îşi punea halatul alb. De nenumărate ori.1 La opt şi patruzeci dimineaţa. reîmpachetînd probe destinate poliţiei. Cînd inspectorul Blakelock l-a răsucit în mîinile lui lungi. cuvintele lui. îţi spun ca s-o ştii.

Inspectorul Blakelock. după care îl auzi spunînd : . Brenda spuse: — Sper că nu vă supăraţi dacă pun atîtea întrebări. cu mustaţa aia nătîngă. şef de cercetări la Secţia de biologie. Domnişoara Foley îi amintea Brendei de Mona Rigby. iar masa o să se umple cu plicuri conţinind probe de sînge luate ieri în cazuri de conducători auto sau de beţivani. pe oală. Holul se umplea de oameni. mai suna şi telefonul. După cazurile de crimă şi \ iol. Crimele se bucură de prioritate. trecînd în goană prin hol. secretara directorului. Nu-i plăcuse niciodată Mona Rigby. anexezi un fluturaş roşu. — întreabă cît vrei. Dintr-o clipă într-alta. explicaţii şi îndrumări. puse cu grijă în cutiile lor. Şi ca să se vadă că ziua de muncă a început. o haină în dungi. din cele cu „URGENT44. El nu e director aici. A aruncat apoi o privire către ceas. Peste puţin timp urma să vină poşta. cuţite pline de sînge. cu ochii lui veşnic agitaţi. cercetător la Secţia de documente. acte pentru domnul Middlemass. Doamna Bidwell. cu veşnicul ei zîmbet misterios. Venea apoi cineva care îi plăcea. cu raportul de la poliţie. După aceea. urcînd cîte trei trepte şi salutînd din mers. după cum nu era sigură că-i place cu adevărat domnişoara Foley. ar fi trebuit să » 7 » 7 fie acolo de douăzeci de minute. zise: — Aparţin unui „băieţoi44 băgat într-o chestie ca asta. — Dar dacă o să avem două sau trei cazuri de crimă în acelaşi timp. că nu mă supăr. tot felul de instrumente boante. cu numele de referinţă Muddington şi cu un număr de la subgrupă. Lorrimer mi-a spus că trebuie să ştiu totul şi să nu fac doar o muncă de rutină. cu haina pusă peste umeri. ca şi cum n-ar fi avut dreptul să se afle acolo. Primul dintre cercetători o să fie probabil Clifford Bradley. fetiţo. Brenda a trecut cu grijă numărul coletului în registru şi a pus sacul de plastic pe raftul de unde urma să plece la secţia de cercetări biologice. Mîna inspectorului Blakelock ridică receptorul. Ceilalţi urmau fără o anumită ordine. După ce ai înregistrat ţoalele astea. dar vreau să învăţ. cine o să hotărască atunci prioritatea ? — Şeful serviciului respectiv. unsuroşi la brîu. dar înregis-trează-1 pentru secţia de Biologie. calmă şi sigură pe sine. Era aproape opt şi cincizeci. E posibil să fi luat gripă de la Scobie. de sînge şi de spermă. Apoi domnişoara Foley. în plicuri mari. semănînd cu o gară şi în mijlocul acestui haos aparent se aflau cei de la biroul de primiri. saci enormi cu cearceafuri şi pături murdare şi pătate. Ascultă în tăcere ceva care parcă dura mai mult decît de obicei. după studierea raportului de la poliţie. atît de absorbit încît cu greu răspunde la salut. dînd ajutor.pantaloni bleumarin. cu revere mari şi o pereche de pantofi negri cu vîrfuri ascuţite şi catarame înflorate. Dr. Apoi o să înceapă să vină maşini de la poliţie. care făcea curăţenie. Nu trebuie însă să dai prea multă ascultare doctorului Lorrimer. de obicei se acordă prioritate cazurilor în care acuzatul n-a fost eliberat pe cauţiune. chiar dacă se crede cam aşa ceva. O să începi un dosar nou. cercetător la Documente. E bine să ţii întotdeauna la zi registrul de intrări. E treaba lui să împartă munca personalului. domnul Middlemass. urmau să sosească şi primii salariaţi. care n-ar fi apucat a doua oară rîvnitul rol dacă lumea ar fi ştiut tot ceea ce Brenda ştia despre ea. pe vremea cînd mergeau la şcoală. cutii special pregătite de Laborator pentru recoltarea petelor de salivă. fiind mereu aleasă să joace rolul Sfintei Fecioare în piesele legate de Naşterea Domnului. Poliţişti în uniformă sau în civil o să aducă. bocceaua merge pe raftul pentru Biologie.

Uşa era închisă. Aţi spus că nu s-a întors acasă ieri-seară ? Iarăşi tăcere. iar cu cea dreaptă ghemuită sub el. Marele scandal de la Hoggatt! N-a fost o glumă prea reuşită. spuse Brenda. întins pe aproape toată lungimea clădirii. se strecură pe sub ea. cu braţul îndreptat spre ea într-un gest ţeapăn şi actoricesc. cu mîna stîngă parcă ar fi zgîriat podeaua. ea spuse: — Domnişoara Bidwell nici n-a început curăţenia. E îngrijorat. aşa că nu s-a mai mirat dacă inspectorul Blakelock n-a rîs. Două tuburi fluorescente atîrnau de tavan. Apoi puse telefonul la loc şi îi spuse Brendei: — Era bătrînul doctorului Lorrimer. Picioarele stăteau drepte. pe aripa din spate. Cînd am venit. cu o faţă strălu-cindă parcă ar fi fost un flaş. fără să se lămurească. Ea scoase un sunet ciudat. un amestec de strigăt şi geamăt şi îngenunche lîngă el. cu faţa în jos. apoi pîlpîind şi. domnule Lorrimer. a dojană. l-a văzut cît se poate de clar. Inspectorul Blakelock era deja în faţa uşii de la intrare. Duse din nou receptorul la ureche şi spuse: — Aşteptaţi o clipă. Inspectorul Blakelock. 9 Fără să mai ridice mica tejghea. Patul i-a rămas neatins. o rupse la fugă rîzînd pe scări în sus. Zăcea între cele două mese centrale. am găsit uşa de la intrare închisă. după ce-şi lăsase bicicleta la parcare. Cînd a ajuns lîngă el. Laboratorul de biologie se afla la etajul întîi. Chicotind. mai întîi cheia Yale. îl găsi pipăind şi îl aprinse. cu gura jumătate deschisă. Doar dăduse colţul clădirii. Nu cred că e aici. Nu pare să fie aşa ceva. luminînd orbitor. Părul de deasupra urechii stîngi era lipsit de luciu şi spălăcit. dar am să verific. care decuplează sistemul de alarmă legat cu postul de poliţie din Guy’s Marsh. Iar dacă şi-a făcut patul şi a venit aici dis-de-dimineată nu văd de ce ar fi închis din nou usa si > y y de ce a pus alarma internă în funcţiune. Apăsă pe clanţă şi o deschise. Cînd s-a ridicat. — Mă duc eu. — Dar cum ar fi putut să intre atunci în laboratorul de biologie ? — Ar fi trebuit să deschidă uşa şi apoi s-o lase deschisă cînd a repus în funcţie alarma. lipindu-se de perete în căutarea întrerupătorului. Cînd e singur aici. Nu încăpea nici o îndoială. unde a introdus pe rînd cele trei chei. iar domnul Lorrimer e dat lipsă. Ea însă. Acesta spuse: — Faptul că uşa e închisă nu înseamnă neapărat că dr. în cele din urmă. Apoi au intrat împreună în holul aflat în întuneric. mai întîi clipind chiorîş. de parcă ar fi aşteptat-o. apoi Ingersoll şi la urmă cheia de la siguranţă. dornică să-şi dovedească silinţa. Ea s-a dus la garderoba aflată în spatele clădirii ca să-şi pună halatul. se bazează de obicei pe cheia Yale. acesta îşi îndrepta lanterna spre încuietori. Zări trupul imediat. E posibil să fi fost împreună. Inspectorul Blakelock se îndepărtă puţin de ea şi îşi aplecă capul în chip tainic asupra receptorului. — Nici aici nu e. parcă ar fi ascultat o spovedanie. iar el s-a dus la biroul inspectorului-şef Martin ca să cupleze sistemul intern de protecţie al uşilor de la principalele încăperi ale Laboratorului. domnule Lorrimer.— Nu cred că e aici. Lorrimer îşi are cheile lui. ca şi haina ei de blană de pisică după ce o dăduse . După cum se vede doctorul Lorrimer nu si-a băut ceaiul azi-dimiy neaţă şi se pare că n-a fost noaptea trecută acasă. de protejare sau de înfrîngere.

uitîndu-se unii la alţii. Nu putu însă zări sîngele. fiecare cuvînt fiind clar şi inteligibil de parcă sar fi aflat la stal. După cum privea. în stil victorian. machiate exagerat. gata să-i spargă pieptul. puternic luminată. dădu drumul la receptor şi o luă la fugă pe scări. cea cu curăţenia. Mişcîndu-se ca un automat. atît era de caraghios. Răsuflă trăgînd lacom aer în piept. dă-mi legătura cu Ministerul de Interne. toţi remarcară. încercă să-i spună ceva. îi zise : — Dumneata l-ai găsit. asasinat. Vocea domnului Lorrimer. Toţi stăteau formînd un cerc. Asasinat. Howarth fu văzut fugind pe scări. E mort. asasinat. Asasinat. iar buzele i se suciseră într-un rînjet. că doamna Schofield mă cheamă la ea. Se putea vedea bine doar ochiul lui stîng. Blakelock ? — Doctorul Lorrimer. Doamna Bidwell. staţi aici. vă ascult. Feţele au devenit amorfe. Apoi. prezenţa Brendei. Howarth. în impermeabilul cu guler imitaţie de blană. în rîndul întîi. parcă pentru prima dată. Zise: — Ei. Ea se duse clătinîndu-se spre fotoliul mare. se aplecă peste birou şi ridică receptorul. de cum văzuse strălucirea ochiului îşi dăduse seama că moartea survenise. Deodată. banale. Clifford Bradley. de strigăte. Nu-şi mai aducea aminte cum a închis laboratorul sau cum a coborît pe scară. uitîndu-se la el — dr. dar directorul îi spuse: — Nu. parcă lipsit de noimă. Cu siguranţă că n-ar fi putut repeta cuvîntul într-un glas.la curăţat. Brenda gîfîi . Inspectorul Blakelock dădu să-l însoţească. Nu-şi mai amintea să fi auzit ţîrîitul prelung al soneriei de la intrare sau să fi traversat holul să deschidă. Telefonaţi inspectoruluişef şi doctorului Kerrison. Acesta privea de sus. El spuse ceva. îşi dădu deodată seama că telefonul suna. doamna Bidwell. Inima parcă-i crescuse teribil. Vedeţi ca nimeni să nu treacă mai departe de hol. Lumina devenise parcă mai strălucitoare şi ea îi văzu ca pe nişte actori pe o scenă. Doamna Bidwell veni spre ea. cu feţe groteşti. fără ca totuşi să-i ajungă. ca un actor care-şi face intrarea în scenă. Falca i se scutura fără putinţă de control. încercă să spună formula obişnuită — „Aici e Laboratorul Hoggatt. Un frig îngrozitor puse stăpînire pe tot trupul ei. I se păru că ochiul stîng se făcuse mai mare. Luminile s-au stins. îi venea să rîdă uitîndu-se la faţa lui. încercă să facă un gest. De altfel. Pe neaşteptate uşa se dădu de perete şi holul se umplu de lume. domnule. fără ca ea să priceapă.” Cuvintele i se opriră în gît. ţeapăn ca o statuie. Directorul făcu un pas înainte. domnişoara Foley. fragilă şi plîngăreaţă. Ştia totuşi că trebuie să fie sînge. Puse receptorul în furcă şi se întoarse la scaunul ei. lipit de peretele biroului inspcctorului-şef Martin. fotoliul colonelului Hoggatt. se auzea behăind la celălalt capăt al firului. îi puse mîna pe obraz. iar dinţii îi clănţăneau. din portret. Gulerul halatului său alb era pătat şi pe jos se formase deja o băltoacă. Cui îi arde de tîmpe-niile astea ? Inspectorul Blakelock cobora scara încet şi cu băgare de seamă. Sînt secretara. plină de indignare striga cît putea de tare: — Ce dracu’ se întîmplă aici ? Un nebun dat dracului l-a sunat pe bărbatu-meu şi i-a zis că nu-i nevoie să vin azi aici. Era rece. ţeapăn şi tras înapoi ca ochiul unui viţel. Ca un geamăt puternic a răsunat în liniştea holului un singur cuvînt. cu receptorul în mînă. ca într-un antic cor grecesc. nu-i aşa ? Sărmana fată ! Şi deodată piesa luă sfîrşit. Inspectorul Blakelock mai era la biroul recepţiei. dar cuvintele îi rămîneau în gît. nu mai avea mult ca să cadă jos.

pentru trandafiri. de unde putea zări în clipele de maximă singurătate fereastra de la birou. Durerea devenise neplăcută şi Meg a insistat s-o fac acum. Acum mă simt bine. Brenda dădu drumul lacrimilor. Patul era prea scurt pentru el. îmi închipui. M-am gîndit chiar că ai şi plecat. Simţi cum braţele doamnei Bidwell îi cuprind umerii.) Jurnalul Societăţii de Medicină Legală şi o cutie începută cu bomboane de ciocolată.uşor. ieşirea amînată la pensie. se apropie de pat şi spuse într-o doară : — Ei! Freeborn. ce dracu’! Mă bucur că te văd ! Singura veste bună pe care am avut-o în această dimineaţă e că tu o să preiei comanda. Tu ce ştii ? — Ca şi tine. Frumos din partea lor. Şi partea cea mai neplăcută e că totul e urmarea greşelii mele. Cît timp îţi trebuie ? Cum o să ajungi acolo ? Dalgliesh răspunse la întrebări pe rînd. din apropierea Tamisei. Mirosul impermeabilului îi izbea faţa. Scoase afară o mînă pistruiată. Operaţia ar fi putut aştepta. Charles ? Ţi-am creat necazuri ? — Necazul sînt eu. Dulapul de lîngă pat conţinea un amestec de obiecte necesare sau primite şi de mici fleacuri considerate indispensabile pentru o scurtă şedere în spital. ca o binecuvîntare. Inspectorul-şef trebuie să fi sunat la Scotland Yard. Amintind că-i sînt cunoscute realizările şi greutăţile celor aproximativ patruzeci de ani de muncă ai lui Freeborn în Serviciul de medicină legală. cu părul său alb sprijinit pe o pernă şi mai albă. Lîngă florile ca de înmormîntare şi atît de nefireşti. Am vorbit cu comandantul şi cu Howarth. un vas cu aspect oficial. Tu ce mai faci. comandantul Adam Dalgliesh a zărit o faţă atît de nemişcată. avînd brăţara de identificare dată de spital şi îi strînse lui Dalgliesh mîna ca într-o menghină. Nu mai puteai face nimic la Chevisham. Printre ele. Dalgliesh spuse : — Deplin conştient.4 picioare^ zăcea pe un pat îngust. ultimii cinci ani cînd şi-a schimbat stilul de a conduce ca să scape de birocraţie. E caraghios simţămîntul acesta de răspundere deoarece în momentul de faţă. Ei mi-au expus principalele fapte. după cîte s-ar părea cu un ciocan de lemn pe care .tr. înainte de a ieşi la pensie. un spital din Londra. supraveghetor la Serviciul de Medicină Legală. nu mă schilodi. Blana era la fel de moale ca şi labele ei de pisi-cuţă. fără miros. Mai bine decît să le afli de la vizitatori sau din ziarele de seară. — Ştiu. — Zece minute. Amintindu-şi că Freeborn se refăcea după o simplă operaţie reuşită de varice. 2 L. toropit de somn. la cîteva clipe după primirea ştirilor. Nici că se putea mai prost. necaz pe care-1 rezolvase scoţînd vîrftil picioarelor afară. sări parcă împins de nişte arcuri doborînd din dulap un pachet cu rufe. nu mai sînt în funcţie. înalt de 6. la sosirea dezastrului. dar înfloriţi. Şi. imediat după ora nouă. aşa cred că s-au gîndit. Charles Freeborn. nişte ochi pironiţi în tavan încît pentru o clipă i se păru că se dusese la un mort. două numere din (1) circa 193 cm (n. anii grei din timpul războiului. cu nasul ţinut deasupra cearceafului îndoit meticulos. dr. Cu elicopterul. Ţeasta sfărîmată. cum s-ar spune mai bine în timpul slujbei la stat decît în timpul meu. de la Battersea. — Adam. Au sunat de la birou si mi-au comunicat sti> >9 rile.

rîzînd de-ţi spărgea timpanele. mai înainte de a o rosti. întrebarea trebuia oricum pusă. pentru cazul că soneria ar da alarma în toiul nopţii. — N-am reuşit. Murise drept urmare a ceea ce făcuse. fie că Lorrimer l-a lăsat să intre pe criminal. „Draga mea. ştiau că aşa o să facă şi în seara de ieri. deşi e mai greu de crezut. fiind cercetător principal şi adjunct al şefului cu securitatea. ca o chestie de serviciu. i-ar fi dat drumul patologis-tului de la Medicină legală. unul Henry Kerrison. din eşafodajul de legături cu cel mort. Ar fi putut să dea drumul unui prieten sau unei rude. Cel puţin să-l lase pe Freeborn să răspundă fără să mai înceapă o discuţie teoretică despre fundamentul problemei. De altfel. O să fie una din durerile de cap pe care am să le las succesorului meu. Dalgliesh o să primească o duzină de descrieri ale personalităţii lui Lorrimer. Cheile lui Lorrimer erau în buzunarul lui. Deocamdată se ocupă Kerrison. dar a-cum nu era timp de discutat aşa ceva. aşa mi s-a spus. cît era de absurdă. Doar Lorrimer şi unul din ofiţerii de legătură aveau autorizaţia să deschidă şi să închidă clădirea. Cum era ? Era întrebarea care forma miezul oricărei cercetări în caz de crimă. Pînă să fi rezolvat cazul. Mai erau şi alte posibilităţi. mai ales că era unul dintre detectivii care lucrau la un caz recent. de propria sa personalitate. De la comandament mi s-a spus că l-au chemat să examineze cadavrul. fără îndoială. pe care-1 cunoştea bine. Freeborn spuse: — Deci. nu cu cuţitul ăsta de tort. E vechea poveste cu răspunderea lui la spital. încît să ajungă să-l cunoşti cu ochii . Nici nu ştiam dacă aţi găsit un înlocuitor la Secţia Donald. nici nu puteam face altceva.Lorrimer îl examina. iar cel de-al patrulea set stă în siguranţă la postul de poliţie din Guy’s Marsh. Lorrimer avea un set. dar la fel de incompletă şi de distorsionată ca şi celelalte. el urma să-şi creeze propria lui reprezentare. la opt şi jumătate dimineaţa. văzut doar ca un cadavru ciopîrţit pe scena crimei sau gol puşcă pe masa de la morgă. aşa că Freeborn spuse: — Ce ciudat că trebuie să pui mereu această întrebare. Ştia. L-am folosit de dimineaţă cînd l-am spintecat pe unul de-ai lui Slash Harry. Spuse: — Povesteşte-mi despre Lorrimer. Era un tip aşa de pedant încît nu pot să-mi închipui că folosea laboratorul ca loc de rendez-vous. Altfel. Se bucura sincer că nu trebuie să interogheze vreun vechi hoţoman. — E cineva din partea locului. Patru seturi de chei. de data aceasta în funcţie de propriile sale concepte. Nu e nici un semn că uşile ar fi fost forţate. Tare aş vrea să rezolvăm problema serviciului de medicină legală înainte de plecarea mea. întrebă : — Lorrimer o fi dat drumul cuiva în laborator. se gîndea Dalgliesh. aşa că s-a cam tocit“ — cum îi plăcea să se împăuneze. Laboratorul a fost găsit închis corespunzător la sosirea ofiţerului de poliţie şi a tinerei funcţionare civile. mai toţi. la Secţia Donald. Da. Directorul păstrează cel de-al treilea set de chei în fişetul lui. suprapusă şi dominantă. Al doilea set era la adjunctul ofiţerului de legătură. Se pare însă că pentru o clipă gîndurile lor mergeau în aceeaşi direcţie. Reprezenta partea cea mai ciudată din munca unui detectiv. Ar fi potrivit şi noi l-am numi dacă am obţine acordul Direcţiei Sanitare. nu mai sînt aşa de sigur. de altfel. De mai multe ori el lucra pînă tîrziu şi cei de la laborator. unde condamnaţii îşi aşteaptă execuţia. Pe baza acestor imagini amorfe şi nesigure. fie că acesta avea el o cheie. culese ca nişte amprente de pe creierul altor oameni. cu umor macabru. nu-i aşa ? — De ce nu ? E posibil să-i fi dat drumul cuiva din poliţia locală. Dalgliesh se gîndea fără nici o plăcere.

Asta ne-a cam pus pe gînduri pe cei din Consiliu. Howarth a reuşit deja să mărească volumul activităţii cu zece la sută. deşi. ba împingîndu-i de la spate pe cei mai leneşi. — Cum au primit. Am pornit la drum împreună. era greu de suportat. Adam. El ceruse. Locuieşte cu tatăl lui. noua desemnare ? — Cred că lui Lorrimer nu prea i-a convenit. sceptice sau neîncrezătoare să recurgă la serviciile noastre. sindicatul făcuse deja mare tapaj că nu era numit un specialist în medicină legală. Munca nu s-a întrerupt. — Nu mai mult de şase sute de lire pe an şi asta nu-1 afecta. — Mai făcea el ceva. — Postul era totuşi mai mare. E totuşi riscant să iei un om fără experienţă în domeniul medicinii legale. domnule Adam care e deosebirea exactă dintre administraţie şi management ? — Păstraţi întrebarea asta ca să-l încurcaţi pe candidatul pentru viitorul consiliu! Howarth a lucrat la Institutul de cercetări Bruche. V-aţi gîndit vreodată. Simt că îmbătrînesc. unui străin. Se pare că acesta a fost motivul. dar fără barbă şi la fel de categoric. mai ales de cei cu funcţii mari. la o fermă. Se pare că a funcţionat totul bine. Cel puţin majoritatea membrilor Consiliului. dar pe noi ne interesa. Adevărul e că nimeni nu se apucă să-l convingă pe un candidat promiţător că perspectiva nu e cea mai strălucită pentru el. dar nu e mai puţin adevărat că în ultimii ani scăpase puţin hăţurile din mînă. dar mă îndoiesc că ar mai fi putut avansa mai mult. Laboratorul n-ar fi salutat numirea lui. — Asa e. Are circa patruzeci de ani. Tatăl lui e bogat şi totul se împărţea între el şi sora lui vitregă.altora. la marginea satului. Pe vremuri. în primul rînd. Adevărul e că l-am strîns niţel cu 9 9 uşa. Pe deasupra. Simţea că se plafonează. — De ce l-aţi numit pe Howarth ? Ştiu că eraţi în Consiliu. Este — mai bine zis a fost — un biolog deosebit de competent. o să mă arunc peste catedră. Slavă Domnului că n-a folosit blestematul ăla de cuvînt „stimul". să lucreze la Hoggatt şi era candidat la locul lui Howarth. doar ca să le aducem aminte că existăm. Toti au dat ascultare. . el şi laboratorul. Bătrînul doctor Mac a fost într-a-devăr unul din cei mai mari specialişti în medicină legală. ca şi ceilalţi. întotdeauna se găseşte însă unul sau doi care să prefere un coleg. ne-am descurcat cu » » » 7 munca. nu-i aşa ? De ce a vrut să plece de acolo ? Trebuie să fi pierdut ceva la leafă. ba încurajîndu-i pe cei şovăitori şi convingînd forţele poliţieneşti. Cam obsedat. dar el mi-a oferit argumentele obişnuite. Seamănă cu John Baptistul. Altă stiintă. Mai e şi specificul noului laborator. Sînt gata să-mi asum răspunderea. Nu cred însă că am comis o greşeală. un director. voia să scape de Londra. Ba şi trimiţînd la Ministerul de Interne un raport statistic. nu ? Iar la Hoggatt nu mai putea face cercetare. desi în esenţă e o muncă de labora7»» tor. Se bîrfea că-1 părăsise nu demult nevasta şi că el dorea să o rupă definitiv. management. dorea un domeniu nou de activitate. Nu-i însurat. cu toate ciudăţeniile lui. ţîfnos. Nu prea era iubit de oameni. Dacă o să mai aud vreun candidat care să-mi spună că el consideră slujba drept un stimul. fireşte. cu oamenii dacă a fost nevoie. ca să fiu sincer nu ne era prea clar ce voia să însemne blestematul ăsta de cuvînt. Ca pregătire ştiinţifică — la bază e fizician — era cu mult înaintea celorlalţi. erau convinşi că nu era un lucru rău.

O să iau cu mine un ofiţer. necazul nostru. Freeborn se uită la vîrful picioarelor. nu le e prea uşor. oamenii au rămas pentru totdeauna. Am purtat cu ei o discuţie extrem de scurtă dar plină de tact. Vă mai amintiţi de cazul Mulligan. Nu e un început prea bun pentru el. după cum ştii. Laboratorul a fost întotdeauna un loc fericit. Este însă evident că problema trebuie rezolvată repede. Dacă n-au plecat după prima lună. aşa că eu am să scap de ele. mai este încă. iar primăvara — cînd mlaştinile urlă. După o clipă zise : — Mi-am început cariera la Hoggatt. O clădire neobişnuită de tip Palladian. Şi pînă să aducă fotografiile. Se pare că e un remarcabil violonist amator. parcă dînd ascultare unor recomandări medicale sau dintr-o privire de-a lui. pe John Massingham. Laboratorul central o să preia problemele de medicină legală. cînd a avut loc secularizarea. Hoggatt-ul era de modă veche. ca şi necazurile Guvernului. o zi sau două. O să trimită un tip de la Serviciul de relaţii publice să se ocupe de problemele de publicitate. — Cei de la Cercetări au închis toate uşile din interior si 9 9 ţin personalul în bibliotecă şi în hol pînă la sosirea mea. Freeborn se lăsă pradă amintirilor.Făcu semn cu capul în vreme ce se uita spre fereastră. care nu poate fi socotit drept un centru foarte activ pentru tineret. — Vreo cincizeci de pete de sînge pe zidul cocinei de porci. Cred că izolarea ne-a dat acest sentiment de camaraderie. A folosit-o cîndva ca magazie. Deocamdată n-are de gînd să renunţe la muzică. în felul acesta. parcă supărat de faptul că de-abia acum descoperise deficienţele membrelor sale. eprubete. în apropierea mlaştinilor întunecoase. nenorocitul. Aveau un spectograf pe vremea cînd mai era considerat o jucărie minune. chiar şi pentru serviciile din anii ’30. nimeni n-ar fi putut spune. într-un sat oarecare din Anglia de Est. Mi se pare însă că nu prea avea gust estetic. Ei dau chiar mai mult de înţeles. au luat nişte mîzgă şi au folosit-o ca să-mi ilustrez cursurile despre petele de sînge. nu se vor afla pe prima pagină. unde sînt fundaţiile laboratorului ? Din punct de vedere arhitectonic. cum se mai întîmplă cu bisericile nemaifolosite. I-am pus să scrie tot ce-au făcut de cînd l-au văzut ultima dată viu pe Lorrimer. de bătrînul care-şi ciopîrţise fratele şi legase resturile la stăvilarul Leamings ? S-au găsit nişte probe teribile atunci. în zona mlaştinilor apăruseră nişte crime ciudate. substanţe. nu-i aşa ? Iar Mulligan se jura că e sînge de scroafă. Fetele nu erau angajate. Iarna îţi îngheaţă şi măduva oaselor. — Mi-a plăcut secătura aia bătrînă. — Ce se întîmplă acuma ? Mă refer la personal. este cu mult peste ceea ce înseamnă o casă. iar cei de la paza locală fac primele verificări ale alibiurilor. Aţi aflat că Hoggatt-ul avea o mică capelă. Fiecare dintre noi avea habar doar de chimie. Pe lîngă chestiunea încrederii în serviciu. cum se spune prin partea locului — vîntul biciuie turba şi îţi sufocă plămînii ca un smog. Din cînd în cînd le tot sucea şi răsucea. decît o pot spune. unde a avut loc un concert. Dalgliesh spuse încruntat: . pentru că nu se considera decent să aibă legătură cu probleme sexuale. A fost marea atracţie a Hoggattului şi. Zece mile pînă la Ely. — Ştiu. Se mai cîştigă astfel timp. Nu pe plan ştiinţific. Era înainte de război. Howarth a adus un cvartet de coarde la laborator. pentru că bătrînului Hoggatt nu i-a plăcut niciodată lucrul de mîntuială. toţi doresc ca laboratorul să-şi reia lucrul. pahare. E de datoria guralivilor ăstora să ne scape de spectacol. Wren. — Ca să fim drepţi. de altfel.

Nu-i păru rău de cele zece minute cît stătuse cu Freeborn. ca şi toţi cercetătorii-şefi au fost rugaţi să aştepte sosirea brigăzii de la Scotland Yard. Sînt convins că o să-i dai de cap. Declaraţiile fuseseră strînse de sergent şi predate colegului său aflat la recepţie. transformat acum în garaje. Nu mai 1* era nevoie ca s-o spună. la garderoba (1) acru — unitate de măsură de circa 4000 m2 (n. Restul laboratorului era. Crimele s-au rezolvat întotdeauna cu un anumit preţ. După ce se întorsese. însoţiţi de o escortă discretă şi li se mai spusese că puteau telefona din bibliotecă acasă. fireşte. La sosire. 3 Biblioteca de la Hoggatt se afla la parter. uneori plătit de ele. Directorul îşi făcuse doar o scurtă apariţie la bibliotecă. de cele mai multe ori de alţii. stătuse în biroul lui împreună cu inspectorul- . doar ca să-l consoleze. tr. — Aşa e. în dreptul fiecărei ferestre. ca şi cei care sosiseră primii în laborator în dimineaţa aceasta. Dalgliesh aflase ceea ce voise să afle. încăperea era din puţinele care scăpaseră zelului de preschimbare al fostului proprietar. Mai înainte. dar care acum nu mai era decît o bucată de pămînt de o jumătate de acru^. Era vorba de o crimă care îi împroşca pe toţi. unul după altul. Crima e ca ciuma. îşi dădu seama că greul abia acum urma. să comunice moartea lui Lorrimer tatălui acestuia. oarecum nepotrivit. una din mese fiind aproape complet ocupată de o machetă a noului laborator. găzduind acum biblioteca nu lipsită de importanţă a laboratorului. semn că primele controale puteau începe. Cele trei ferestre mari lăsau să se vadă o terasă de piatră şi şirul de trepte care duceau în jos. Ce voia era să ajungă la Hoggatt. Tipii vor aduce cu ei nu numai soluţii. dar era prea cinstit cu el însuşi ca să-i facă promisiuni deşarte. Li se permisese să meargă afară. chiar de la început. Ţinea mult la Freeborn. întotdeauna ai reuşit. Etajerele originale din stejar cioplit mai acopereau încă pereţii. care aveau şi un alibi mulţumitor. O să dea dovadă de tact. şi cu un anumit regret că vor pierde din întîmplările care urmau. spre ceea ce fusese cîndva o grădină. Mă întreb însă cu ce preţ. Nu poţi face nimic. li se ceruse tuturor să povestească pe scurt unde fuseseră şi cu cine. limitată la vest de anexa din cărămidă a Serviciului de cercetare a vehiculelor. ei îşi aşteptau rîndul la una din cele trei mese. era cîte o masă cu patru scaune. împreună cu Angela Foley. ca să rezolve crima. Bătrînul credea cu sincer patriotism că serviciul căruia îi consacrase toată viata era si cel mai bun din lume. Cei mai puţin norocoşi. a * y îşi adusese şi el obolul şi probabil că avea dreptate. fie ei vinovaţi sau nevinovaţi. dar şi multă zarvă. Dar după ce dădu mîna şi îşi luă rămas bun.— Nu cred că o să mai ţină o oră după sosirea mea. Cei din personalul de rînd. se adunase personalul. în spaţiul acesta.) de la parter. Cu răbdare. Un sergent de la circa locală stătea nemişcat lîngă uşă. în seara şi noaptea trecută. erau lăsaţi să plece acasă. iar la est de vechiul grajd. şi-au văzut de drum. acum fără comunicaţii. în spate. el fusese. ca o reamintire a motivului pentru care fuseseră atît de nepotrivit reţinuţi. Iar Freeborn avea dreptate. acoperită cu o iarbă neîngrijită. în vreme ce pentru revistele din ţară şi internaţionale se amenajaseră două rafturi mobile din oţel care împărţeau încăperea în trei spaţii. Dalgliesh nu răspunse. însă. iar toate celelalte considerente nu vor sta în faţa acestei sarcini precumpănitoare.

Ceilalţi ascultau cu un interes prefăcut. Nu trebuie să vă mai spun că ia liniştit teribil. Acum. ea avusese grijă să se pregătească din timp. — Pe cine au chemat ca avocat al apărării ? a întrebat Middlemass. de la postul local de poliţie. Kerrison fusese cu ei. veşnic agitată. A fost o adevărată uşurare sosirea. dar un grup de cercetători aşezaţi la mese au putut s-o audă mormăind ceva în vreme ce scutura cărţile la capătul unui raft. pocnind andrelele. * 1 care erau de acum renumiţi că nu stiu să vorbească decît 9 9 despre maşini. după moartea lui Lorrimer. Registrul ocupa un spaţiu mai mare decît i se cuvenea. Colegii lui. Doamna Mallett. Avea însă un alibi bun. dactilografa de la secretariat. Claire Easter-brook. special pregătit pentru distracţia lor. cu o împăcare de neînţeles.şef Mercer. fâcînd. au început să-l întrebe despre acest caz. din timp în timp. îşi scosese din geantă o lucrare ştiinţifică. cu faţa lui roşcată. întorcîndu-se la Chevisham doar ca să plece tîrziu în dimineaţa de azi. ba chiar iritantă. Restul personalului şi-a petrecut timpul fiecare în felul lui. după cum. ca atare. terminase pînă şi rubrica deceselor. de la magazinul universal la concertul din sat — şi avînd mîinile ocupate o ţinu aşa. în general. s-au rezemat. chimistul-şef. deoarece nici unul dintre ei. ei discutau cu o politeţe plină de precauţie. mai bine înarmate să înfrunte aşteptarea plicticoasă. îndoi ziarul şi-l aruncă pe masă. cu spatele de rafturile cu cărţi şi s-au apucat cu înverşunare să vorbească despre maşini. cîte o remarcă ostentativă. adîncindu-se în ea. Cei care au preferat să-şi găsească de lucru s-au adîncit în lectura unei cărţi. pe care o pregătise. a lui Stephen Copley. Vorbeau cam prea tare. delicateţe sau din jena de a vorbi de cea mai importantă problemă care le acaparase minţile. a tinut cu tot dinadinsul să 7 » 7 » meargă. iar seara şi noaptea fusese cu nişte prieteni la Norwich. Stresaţi de prezenţa poliţiei. care făcea curăţenie. Minutele se tîrau cu greu cînd au auzit primul huruit al unui elicopter care se apropia. Nimic nu-1 putea tulbura şi cu atit mai puţin moartea unui om care nu-i plăcuse. cu privire la cele mai recente descoperiri în materie de clasificare a sîngelui pe grup şi se apucase s-o revadă. dornici să mai schimbe o vorbă. ca nişte străini aflaţi în sala de aşteptare a unui aeroport. dar cel puţin avea cu ce să se ocupe. însă. ca şi cum convorbirea ar fi fost un dialog de teatru. Se zvonea că dr. spre mîinile care-1 aşteptau cu nerăbdare. nu ştia despre ce e vorba. Era tăcută ca niciodată. Femeile erau. Middlemass a terminat de dezlegat cuvintele încrucişate din „The Times44 la zece fără un sfert şi a lungit lectura ziarului cît mai mult posibil. Cei doi de la Secţia de ccrcetare a vehiculelor. înarmîndu-se apoi cu nişte cîrpe şi un pămătuf de şters praful cu care a trecut în grabă prin rafturile cu cărţi. — Pe Charlie Pollard. cu moţul lui de păr creţ. cu escortă. unul lîngă altul. cercetător principal în Secţia de Biologie şi. pînă la dulapul în care-şi ţinea mătura. deoarece îşi petrecuse toată ziua de ieri la Crown Court. de parcă asasinatul de la Hoggatt ar fi fost ceva de rutină şi. strălucind de parcă venea de la plajă. biolog-şef. îşi adusese andrelele şi blindată fiind cu un alibi de beton — stătuse între diriginta de poştă şi domnul Mason. . Şi-a aplecat burta enormă peste bară ca să le spună confidenţial celor din juriu că n-aveau de ce să se teamă de aşa-numita expertiză ştiinţifică. înainte de zece. nici el. Brendei Pridmore i se dăduse voie să ia de pe birou registrul cu probe primite şi se apucase să verifice datele de pe luna trecută. din prudenţă. Doamna Bidwell. pînă se dădu dispoziţie să se plece acasă. fireşte.

— Mai degrabă pe dumneavoastră. revizia. probele sosind pe calea aerului. Dacă le oferi un punct de vedere ştiinţific.“ Era o discuţie mai veche. toate probele ştiinţifice trebuiau acceptate de ambele părţi înainte de proces.— Juraţilor nu le plac probele ştiinţifice. Dumneavoastră şi cu mine nu sîntem de acord. Nici juriul şi nici eu nu sîntem specialişti în matematică. iar toată familia ştie că Ben era mincinosul mincinoşilor. pentru că arătaţi mai bine. drăguţ şi accesibil şi de ce s-o condamnăm ? Mai mult. Particula aceasta de vopsea provine de la această maşină ? Răspundeţi da sau nu. Mai degrabă. Le spuse: — Lorrimer stia că ideea aceasta a laboratorului ca arbi9 tru ştiinţific n-o să meargă cu sistemul britanic de acuzare. Middlemass spuse: — E totuşi extraordinar cît de bine funcţionează. Spunea că. Lorrimer se gîndea că activitatea ar fi trebuit realizată în circa trei laboratoare imense. ca nişte vizitatori într-o altă . Un moment. chipurile. bazat pe posibilitatea de a împărţi un factor la două treimi. De un juriu ordinar ? Să presupunem că dumneavoastră sînteţi un expert în examinarea documentelor în afara acestui serviciu si vă cheamă 9 apărarea. Pe neaşteptate. dar va trebui să explicaţi mai simplu. Un sistem supus greşelilor. Asta înseamnă democraţie. — Dar cum ? întrebă Middlemass. cu substaţii locale. De cum ajungi la tribunal îţi dai seama că încăpăţînarea de a nu înţelege le acoperă minţile ca o adevărată cortină. Cum poate juriul să aleagă între noi ? Probabil că o să vă creadă pe dumneavoastră. domnule Middlemass. Poliţia doreşte un laborator local. Nu le place nici una din aceste teribile probabilităţi matematice. Dar cine ar dori să lucreze într-un laborator mic. ca nişte copii tare cuminţi. Copley îşi întinse mîinile durdulii. — Sau unul dintre ei — cel hotărîtor — mă va respinge pentru că îi amintesc de unchiul Ben. Brenda o mai auzise cînd îsi > 9 mînca sandvişurile în pauza de prînz. după cum bine ştiţi. Se uită în sus şi îşi făcu curaj: — Dr. Ei vor lucruri foarte sigure. Middlemass spuse calm: — E o temă veche. simţi nevoia sa vorbească în numele lui. — îşi închipuie că nu vor putea să înţeleagă şi pînă la urmă nici nu mai înţeleg. trei sferturi din activitatea de medicină legală n-are nevoie de toată aparatura asta sofisticată. pe care încă o mai numeau „cantina tineretului44. cu atît mai puţin aritmetica. în vreme ce Lorrimer zăcea mort la etajul de sus. în camera dintre bucătărie şi salon. după părerea lui. probele ştiinţifice trebuie testate ca oricare altă probă. în vreme ce cele mai pasionante cazuri se vor duce în altă parte ? Domnişoara Easterbrook tocmai îşi terminase. deservind întreaga ţară. Oricum. — Un moment. că sînteţi bărbat. dar e cel mai bun pe care-1 avem. — Şi dacă nu le plac probele ştiinţifice. ar fi cazul unor laboratoare regionale bine echipate.** „Ba pardon: eşti un necioplit arogant şi juriul ar trebui să nu creadă un cuvînt din ceea ce spui. Acum i se părea groaznic ca ei să poată discuta aşa de firesc. Te uiti » » * la juriu stînd atent. politicos. încercînd să-i potolească. ştiţi ce o să spună domnul magistrat ? „îmi pare rău.

ai cîştigat. — Crezi că eu l-am omorît. Copley şi Middlemass izbucniră în rîs. Copley spuse: — Nu poate. la întîmplare. iar avocatul a instruit-o ca lumea. A luat autobuzul de nouăsprezece şi patruzeci şi cinci. ai un alibi. Mai mult. Dacă ea e în toate minţile. jenant. o să se dovedească că a fost omorît pînă atunci. îşi făcu drum spre raft şi puse cartea la loc. e greu să pledezi pentru aşa ceva. cît de des dau ei un verdict cu totul şi cu totul contrar probelor ? Claire Easterbrook spuse sec: — Dacă e făţiş contrar adevărului. N-a existat vreodată un soţ mai bun. Ochii neastîmpăraţi şi trişti ai lui Bradley se făceau mici în urma suspiciunii. cu puţin înainte de ora două. mai ales cînd nu-i sforăie toată noaptea în ureche. Dumnezeu mi-e martor. Clifford Bradley se izolase oarecum de restul celorlalţi. sprijinin-du-şi fruntea de oţelul rece. Se uită la Bradley şi spuse moale: — Ştiţi doar că întotdeauna sînt şi omoruri prin imprudenţă. Tragediile altora. — Cu puţin noroc. — Cum ai aflat că mama lui Sue a fost la noi aseară ? — Mi-a spus Susan. Cînd ajungi acasă spune-i că eu n-am de gînd să spun poliţiei despre acest telefon. dacă e să ne gîndim. Cel puţin avem de-a face cu fapte. Dar mă îndoiesc că cineva simte vreo durere. Le ardea de rîs ! Pur şi simplu rîdeau ! Ridicîndu-se de la masă. — Şi noi la fel. — Cum pot să rîdă aşa ? Nu le pasă de nimic ? — Sigur că le pasă. o să-şi scoată batista şi o să se smiorcăie: „Da. neplăcut. De multe ori. Nu-i aşa ? — Nu cred nimic." E o joacă. Elicopterul o să fie aici dintr-un moment într-altul. doamna B ? Cum poate sărmana femeie să explice — şi probabil mai toate nevestele — că ea îl iubeşte în cea mai mare parte a timpului. domnule. O crimă e ceva groaznic. ar fi mai bine dacă ai asigura-o că . Claire Easterbrook ridică din umeri: — Dacă le cunoşti. asta-i altă problemă. pericolul prin care au trecut alţii provoacă o anumită euforie atîta timp cît eşti în siguranţă. Luase o carte de pe raft. E de-ajuns să spui că e chiar partea care le-a creat. N-a fost soacră-ta cu tine ieri-seară ? — Nu toată seara. Ea se gîndea că aş fi aflat ceva. dacă n-o face ea mai întîi. Dar ce vom spune despre emoţie ? Vă iubiţi soţul. scoţînd o carte de pe raft. Oricum. Se gîndi puţin şi apoi spuse liniştit: — Se întreba dacă e vreo şansă să ceară transferul acum cînd Howarth era pe post de un an. nu se răsteşte la copii sau dacă îi dă bani să joace la Bingo. Adevărul e că ne-a sunat la laborator. Sau omucideri justificate. dar în ultimele zece minute uitase să mai întoarcă pagina. Discret Middlemass trecu pe lîngă el. Ah. De ce să ia Bradley asupra lui ce n-a făcut. este un joc ale cărui reguli le cunoaşte numai o parte. nu ? Dacă te ţii de aceste reguli. Deşi. înapoi spre grup. dincolo de masa pe care se afla macheta noului laborator.ţară care nu vor să se dea în stambă sau să-i jignească pe băştinaşi. îi spuse: — Te simţi bine ? 9 — Mă rog lui Dumnezeu să vină o dată. Era în legătură cu Lorrimer. se gîndea Middlemass. — Un proces penal nu înseamnă un tribunal care să scoată la iveală adevărul.

o problemă în care ilustrul lord se considera un expert că doar fusese şi el cîndva un băieţel şi. > Tentaculele roşii-maronii ale suburbiilor Londrei rămăseseră în urmă şi peisajul pestriţ de toamnă. nişte gîngănii sub soare. E o mică încurcătură. nici de altcineva. nu se jena să spună asta pe faţă. Sînt gata să fac multe pentru Sue. peste parcurile cochete din oraş şi peste cîmpurile deschise. Cum curajul său nu era pus la îndoială nici de el. Glasurile amestecate de la mese dispărură. Dalgliesh se uită la colegul lui. Nimeni nu scoase o vorbă. se desfăşura în fata lor într-o schimbare de culori — maron. Să sperăm că o să lucreze repede. chiar dacă am fost văzut acolo. al cărui curaj era egalat doar de încăpăţînare şi naivitate. Cliff! Dacă nu ai grijă singur de tine. Remarcă cu interes că panoul cu instrumente din carlingă semăna mult cu bordul unei maşini. la mulţimea de pistrui de pe nasul coroiat şi de pe fruntea lată. Bradley spuse pe un ton de reproş : — De ce-ţi faci griji ? Nu-i nici o problemă cu alibiul tău. Bradley se întoarse spre el şi spuse pierzîndu-şi calmul: — Eu n-am făcut aşa ceva! Nu pot să stau aici să aştept! — Va trebui să stai. N-ai fost la concert în sat ? — Nu toată seara. Ciudăţenia familiei Massingham consta. Nu uita că avem de-a face cu poliţişti englezi. Elicopterul vopsit în alb şi roşu bîzîi deasupra copacilor şi se roti ca un tăun zgomotos deasupra terasei. un bîzîit îndepărtat ca de viespe întărîtată. în faptul că o spiţă de cinci sute de ani putuse să dea atît de multe generaţii de adorabile nulităţi. Ştia însă că şefului său nu-i plăceau discuţiile de prisos şi prinşi fiind în chingi. cu o textură multiplă. Doamna Bidwell alergă să ocupe un loc în faţă. nişte jucării din tablă. dar orice om trebuie să tragă undeva o linie. legată de alibiul meu. un lord decorat de trei ori.nu m-am vîrît eu în capul lui. Razele capricioase de soare treceau peste satele îngrijite şi împrăştiate. ajutase la organizarea unui club de tineret pe moşia . Se dezbătea în Camera Lorzilor problema delincvenţei juvenile. Maşinile. îi părea însă rău că aici se termina asemănarea. 4 Inspectorului detectiv John Massingham nu-i plăceau elicopterele socotindu-le prea zgomotoase. îşi amintea de ultima întîlnire cu lordul Dungannon. Vreau să mă întorc ia laborator. capetele s-au ridicat şi toţi s-au îndreptat spre ferestre. unul lîngă altul. Se auzi atunci zgomotul atît de aşteptat. ca şi la pletele roşcate care ţîşneau de sub cască şi se gîndi cît de mult semăna băiatul ăsta cu taică-său. se gîndi că dosarul Chevisham o să aibă drept cel mai bun start o conduită de tăcere disciplinată. Ar trebui să li se spună că nu numai ei se ocupă de crime. însă. verde si auriu — în 7» timp ce se îndreptau spre Cambridge. la chipul puternic. pur şi simplu înghesuiţi în aparatul Enstrom F 28. Nu aşteptăm KGB-ul. lipsite de confort şi groaznic de nesigure. îşi potrivi mai bine casca la urechi şi se puse să studieze atent harta ca să-si calmeze nervii. în cîteva cuvinte. palid. Nu te pierde. parcă ar fi fost un colaj. Apoi Middlemass spuse: — Băieţii minunaţi de la Scotland Yard coboară la mo9 9 mentul potrivit din cer. chiar şi viteza era indicată în mile pe oră şi nu în noduri. Suzana se nenoroceşte. fugeau una după alta pe şosele.

Ar fi fost interesant de văzut dacă. » 1 y y 1 ca să reapară. în locul carierei obişnuite de familie în armată. dar şi pentru că nu era sigur că ar fi vrut să audă răspunsul. ca o manifestare a spiritului său combativ. cînd au ieşit în sfîrsit la lumină. punctat cu pauze lungi. Poliţia era o instituţie tolerantă şi lăsa impresia că nimănui nu-i era de vreun folos ce anume fusese tatăl lui. fiecare generaţie se sacrificase cu o spectaculoasă vitejie pentru ţeluri generoase. parcă aduşi prin telepatie. în clipa în care discursul lui Dungannon era pe sfîrşite. Ce anume îl făcuse pe Massingham să aleagă serviciul în poliţie. a patriotismului demodat. iar uneori chiar în faţă. Iar acum urmaşul Dungannonilor îşi alesese această meserie. Şi Massingham procedase cît se poate de bine. dar fără răutate. pe un ton ciudat de blînd. în care se uitase ţintă teribil de îngândurat spre tron. în parte şi din faptul că el respecta intimitatea celorlalţi. fără o anumită ordine logică sau legătură. familia ar fi căpătat faimă. mai puţin obişnuită. . Dar dacă familia nu contribuise cu nimic la politică şi cu mai nimic la arte. nobilii lorzi s-au făcut toti nevăzuţi. între timp. deşi nimeni nu era într-adevăr atît de naiv ca să-şi închipuie că fiind fiul cel mai în vîrstă al unui lord ar fi deranjat pe cineva. ca nişte rozătoare care simţiseră mirosul mării. Gîndurile sale. Dalgliesh nu-1 întrebase.bunicului. Toţi erau de acord că Massingham promovase pe merit. pentru prima dată şi într-un domeniu atît de neobişnuit. de parcă ar fi comunicat în chip fericit cu o fiinţă lăuntrică. îl porecliseră pe Massingham „Johnpietroi“ şi i-o spuneau pe la spate. s-au înşirat în toată banalitatea » » 7 * lor.

Cu toate că familia sărăcise acum, iar moşia fusese 7 9 vîndută — lordul Dungannon îşi mutase numeroasa sa familie într-o căsuţă modestă la Bayswater — băiatul se mai ducea încă la şcoala tatălui. Nu încăpea îndoială că Dalgliesh, bătrînul luptător, nici măcar nu ştia că mai existau şi alte şcoli. Ca şi celelalte clase, aristocraţia, chiar dacă sărăcise, putea oricînd să facă rost de bani pentru ceea ce ar fi dorit cu adevărat. El era însă un produs fără pereche al acestei orînduiri, lipsit de eleganţa „d6gag£e“ şi de detaşarea ironică atît de caracteristică pentru vlăstarele ei. Dalgliesh, dacă nu i-ar fi cunoscut istoria, ar fi crezut că Massingham era produsul unei clase sănătoase, mai înstărite decît una mijlocie — de doctori sau de avocaţi, probabil — şi al unui vechi liceu. Era abia a doua oară cînd lucrau împreună. Prima dată, Dalgliesh fusese impresionat de inteligenţa, de enorma putere de muncă a lui Massingham, de admirabila lui pricepere de a-şi ţine gura şi de a-şi da seama că şeful lui voia să fie singur. îl impresionase şi firea aspră a acestui băiat, deşi n-ar fi trebuit să se mire ştiind că aşa ceva nu putea lipsi nici unui detectiv bun. Iar acum elicopterul Enstrom huruia deasupra turnurilor şi clopotniţelor din Cambridge, şi ei puteau vedea cotitura strălucitoare a rîului, bulevardele sub mantia luminoasă a toamnei, ducînd spre pajiştele verzi, spre podurile miniaturale, aidoma unor cocoaşe, spre biserica colegiului regal care se înălţa spre cer, rotindu-se o dată cu zona verde dimprejur. Şi, aproape imediat, oraşul a rămas în urma lor, arătîndu-li-se ca o mare vălurită, de abanos, tinutul mlaştinilor. Sub ei 7 7 » » erau şoselele care treceau drept peste cîmpii, cu satele înşiruite de-a lungul lor ca şi cum ar fi desprinse din tihna zonelor de munte; ferme izolate cu acoperişuri atît de joase încît păreau pe jumătate îngropate în turbă; ici-colo, înălţîndu-se maiestuos lîngă satele lor, cîte un turn de biserică înconjurat de pietre de mormînt, ca nişte dinţi strîmbi. Mai era puţin şi Dalgliesh putea deja să vadă înălţîndu-se turnul dinspre vest şi turnuleţele dinspre est ale catedralei din Ely. Massingham îşi luă ochii de pe hartă şi se uită în jos. Vocea sa hîrîi în casca lui Dalgliesh : — Domnule, am ajuns. Chevisham se întindea sub ei, pe un platou îngust, deasupra mlaştinilor, cu casele înşiruite spre miază-noapte, pe cele două drumuri care se uneau. Turnul bisericii impresionante, în formă de cruce, a fost repede identificat ca fiind cel de la conacul Chevisham, iar în spatele lui, peste pămînturile brăzdate, se întindea noua clădire din cărămidă si beton a 7 » Laboratorului. Trecură de-a lungul uliţei principale a ceea ce semăna cu un sat tipic din Anglia de Est. Dalgliesh se uită la faţada din cărămidă roşie a bisericii, la cele cîteva case mai înstărite, cu frontoane olandeze, din care una mai mică, recent terminată, cu boxe semidetaşate, mai păstrînd încă lemnul schelelor şi ceva care putea fi magazinul satului şi poşta. Se vedeau puţini oameni, dar zgomotul motorului scoase chipuri din case şi prăvălii, iar feţe palide cu palma streaşină la ochi se uitau în sus spre ei. Se îndreptau acum spre Laboratorul Hoggatt, coborînd peste ceea ce trebuia să fi fost capela Wren. Se afla la circa un sfert de milă de casa cu trei rînduri de fagi, o clădire izolată, mică şi perfectă, parcă ar fi fost o machetă de arhitect, pusă anume într-un peisaj ad-hoc sau o elegantă nebunie popească, care se justifica doar prin puritatea ei clasică, la fel de distanţată de religie, pe cît era faţă de viaţă. Ciudată era aşezarea sa departe de casă. Dalgliesh se gîndea că fusese construită mai tîrziu, poate în urma faptului că primul proprietar se certase

cu parohul şi din duşmănie hotărîse să-şi rezolve singur nevoile spirituale. Casa nu părea atît de mare ca să cuprindă şi o capelă particulară. Cîteva secunde, în timp ce aterizau, el putu zări desluşit, prin golul lăsat de copaci, faţada de apus a capelei. Zări o fereastră mare, boltită, cu două nişe suspendate, cei patru pilaştri corintieni des-părţind navele, coronamentul cu frontonul bogat decorat, terminîndu-se cu un lanternon hexagonal. Elicopterul părea că mătură coama pomilor. Frunzele fragile de toamnă, lovite de jetul de aer, cădeau aidoma ploii peste acoperiş, peste iarba verde şi lucioasă. Apoi, opintindu-se din greu, elicopterul se înălţă, capela nu se mai văzu, rămaseră o clipă în echilibru, motoarele huruiră, gata să aterizeze pe terasa largă, în spatele casei. Deasupra acoperişului, au putut vedea curtea exterioară, înconjurată de spaţii de parcare, maşinile poliţiei aliniate în ordine şi probabil o dubă de la morgă. O alee largă, mărginită de tufişuri răzleţe şi de cîţiva copaci ducea spre ceea ce pe hartă era indicat ca şoseaua dinspre Stoney Piggott. Nu exista poartă pe drumul de acces. De partea cealaltă, se putea vedea staţia de autobuz acoperită. Apoi elicopterul începu să coboare şi nu se mai văzu decît partea din spate a casei. La fereastra de la parter au putut zări, ca nişte pete, fetele celor care se uitau. 9 Apăru comitetul de primire, format din trei persoane, cu feţe parcă micşorate, cu gîturi ridicate în sus. în rotirea lor palele rotorului le încîlcise într-un chip grotesc părul, făcuseră să le fluture pantalonii şi să li se lipească hainele de piept. Acum însă, oprindu-se motoarele, liniştea neaşteptată era aşa de mare îneît cele trei figuri nemişcate lor li se păreau decupate dintr-o scenă cu manechine a unui film mut. El şi cu Massingham îşi desfăcură centurile de la scaune şi săriră jos. Timp de circa cinci secunde cele două grupuri stăteau uitîndu-se unul la altul. Apoi, cu un gest neaşteptat, cele trei figuri care-i întîmpinau şi-au aranjat părul şi s-au îndreptat cu precauţie să-l primească. Tot în clipa aceea, urechile li s-au desfundat şi lumea începu să audă din nou. El se întoarse să-i mulţumească pilotului şi să discute pe scurt cu el. Apoi, împreună cu Massingham o porni înainte. Dalgliesh îl cunoştea deja pe comandantul-şef Mercer; se întîlniseră la mai multe întruniri ale poliţiei. Cu o înălţime de şase picioare^, cu umeri ca de taur, cu faţa lui rotundă de comic, cu gura larg creionată în sus şi cu ochii săi strălucitori, era uşor de recunoscut. Dalgliesh simţi cum mîna îi este strivită, apoi Mercer fâcu prezentările. Dr. Howarth, un om cumsecade, aproape tot atît de înalt ca Dalgliesh, cu ochi de un albastru profund şi cu gene atît de lungi încît pe oricare altă faţă ar fi creat un aspect mai puţin bărbătesc şi mai mult muieresc. Putea fi considerat — se gîndea Dalgliesh — drept un bărbat deosebit de frumos, dacă n-ar fi fost o anumită nepotrivire a trăsăturilor, un oarecare contrast între fineţea pielii întinse peste pomeţii teşiţi, falca ieşită în afară şi gura de om dintr-o bucată. Dalgliesh ştia că acesta fusese un om bogat. Ochii albaştri priveau lumea cu siguranţa oarecum cinică a omului obişnuit să obţină ceea ce a dorit atunci cînd a dorit ceva, în modul cel mai simplu, şi anume, plătind. Lîngă el, dr. Henry Kerrison, deşi înalt, părea micuţ. Faţa lui încreţită, neliniştită, îşi pierduse culoarea de pe urma oboselii şi uitîndu-te în ochii peste care cădeau pleoape întunecate şi grele, aveai o imagine neplăcut de apropiată cu cea a înfrîngerii. El apucă mîna lui Dalgliesh strîngînd-o cu putere, dar nu scoase o vorbă. Howarth spuse: — Nu se poate intra acum prin spatele casei. Va trebui să mergem în faţă. E foarte simplu. Jucîndu-şi rolurile pe scena morţii, Dalgliesh şi Massingham l-au urmat făcînd ocolul casei. Feţele de la fereastra de (1) Circa 183 de cm (n. tr.) la parter dispăruseră şi era o linişte de necrezut. Tîrşîind

picioarele prin frunzele purtate peste potecă, trăgînd în piept aerul aspru de toamnă, mirosind a fum şi simţind soarele pe faţa lui, Massingham avu senzaţia unei bunăstări animalice. Era atît de plăcut să fii în afara Londrei. Se anunţa acel gen de muncă care lui îi plăcea cel mai mult. Micul grup dădu colţul casei şi Dalgliesh şi Massingham avură prima lor imagine clară a faţadei Laboratorului Hoggatt. 5 Casa constituie un exemplu excelent de arhitectură de la sfîrşitul secolului al XVII-lea, o clădire cu trei etaje, din cărămidă, cu un acoperiş posomorit, cu patru lucarne, trei deschideri supraînălţate, un fronton avînd o cornişă bogat sculptată şi ornamentată cu medalioane. O rampă, largă şi curbă, cu patru trepte de piatră, ducea spre cadrul uşii, impozant cu pilaştri săi, solizi, fără ostentaţie, drepţi. Dalgliesh se opri o clipă să studieze faţada. Howarth îi spuse: — E plăcut, nu-i aşa ? Aşteaptă, însă, pînă ai să vezi ce a făcut bătrînul în interior. Uşa de la intrare, cu ciocănel şi cu mînere elegante, dar sobră, din alamă, era prevăzută cu două siguranţe — una Chubba şi cealaltă, Ingersoll, pe lîngă Yale. La prima vedere, nu era nici un indiciu că ar fi fost fortată. S-a deschis chiar în clipa în care Howarth întinsese mîna să sune. Bărbatul care s-a dat la o parte, fără să zîmbească, ca să le facă loc, deşi nu era în uniformă, a fost de îndată recunoscut de Dalgliesh ca ofiţer de poliţie. Howarth l-a prezentat scurt ca inspectorul Blakelock, ofiţer de legătură. Mai spuse: — Toate cele trei încuietori erau în ordine cînd Blakelock a sosit azi-dimineaţă. Siguranţa Chubba e legată la sistemul de alarmă de la postul de poliţie din Guy’s Marsh. Sistemul intern de protecţie este controlat de la un panou aflat în camera ofiţerului de legătură. Dalgliesh se întoarse spre Blakelock. — Şi era în ordine ? — Da, domnule. — Nu mai există o altă ieşire ? Răspunsul veni de la Howarth. — Nu. Predecesorul meu a blocat definitiv uşa din spate şi o uşă laterală. Era prea complicat un sistem de siguranţă la trei uşi. Se intră şi se iese pe uşa din faţă. Probabil cu excepţia unei persoane, noaptea trecută, se gîndi Dalgliesh. Au trecut prin holul de la intrare, care se întindea pe aproape întreaga lungime a casei, paşii auzindu-se zgomotos pe mozaicul de marmură. Lui Dalgliesh nu-i scăpa nimic din vedere. Nu se opriră din drum spre scară, dar el îşi făcu o imagine clară despre încăpere, despre tavanul înalt, decorat, cele două uşi elegante, cu fronton, de la dreapta şi stînga; portretul în ulei al fondatorului laboratorului, de pe peretele din dreapta, lemnul lucios de la biroul registraturii, mai în spate. Un ofiţer de poliţie cu un teanc de hîrtii în faţă vorbea la telefon verificînd probabil alibiurile. îşi văzu mai departe de treabă fără să ridice privirea. Scara era remarcabilă. Balustradele, din stejar sculptat, erau împodobite cu frunze de acant, fiecare pilastru ter-minîndu-se cu o ornamentaţie de tip „ananas", din stejar masiv. Nu existau covoare şi lemnul nelustruit fusese zgîriat rău. Dr. Kerrison şi comandantul Mercer urcau înaintea lui Dalgliesh în tăcere. Howarth, care deschidea drumul, simţi nevoia să vorbească: — Parterul este ocupat de registratură şi de spaţii de depozitare, biroul meu, biroul secretarei mele, secretariatul şi biroul ofiţerului de legătură. Asta-i totul. Ar mai fi, în spate,

răspunse Dalgliesh. Sînt de acord că a fost probabil omorît dintr-o singură lovitură şi că ciocanul de lemn de pe masă pare a fi fost arma. Dalgliesh spuse : — Cauza morţii este evidentă. Inspectorul-şef Martin este ofiţerul de legătură. care ocupau aproape tot peretele. Nu aveau nici o îmbrăcăminte pe ele. dar urmele ravagiilor se mai vedeau. care scosese cheile din buzunar şi deschidea uşa. Apoi adăugă: — Mai aveţi nevoie de mine ? 9 — Pentru moment. Fereastra e închisă. N-am mişcat nimic pînă ce dumneavoastră nu veţi examina biroul. Arată ca şi cum ar fi primit o singură lovitură şi a murit unde s-a prăbuşit. Personalul îi îmbracă cu hainele 9 celor suspecţi. O să-i facă autopsia azi după-amiază. neîmbrăcate.5° Fahrenheit pe oră. împărţită în două birouri. mai mari. dar în prezent e plecat în Statele Unite şi îi ţine locul Blakelock. ca să poată interpreta petele de sînge sau inciziile. da. Sub fereastră era un şir de măsuţe şi de lavoare. Se simţea nevoia unei explicaţii. M-am gîndit că o să vă fie de folos.camerele servitorilor. în spate. Să zicem între 8 şi 9 seara. el îşi pierdu din siguranţă. îngenunche lîngă cadavru. un frigider imens. cel de criminalistică în faţă şi cel de aparatură în capul culoarului. Ştiţi bine însă cît de relative sînt asemenea ipoteze. cealaltă plină cu microscoape. V-am pregătit un plan al clădirii la mine în birou. Blain Thomson o să poată să ne spună mai multe cînd o să-l pună pe masă. Lîngă uşă. în special dacă se produce o hemoragie extra sau sub dura ma-ter. aşezate între ferestre. — Rigiditatea e aproape completă. braţele îndoite şi mîinile lipite parcă dînd binecuvîntarea. iar la dreapta. După cum ştiţi. era un mic birou despărţit cu geamuri. poate mai mult. un trup. El se uită la comandantul Mercer. nici peruci. Mai bine . De obicei. După două minute. un bărbat şi o femeie. Spuse: — Sînt Liz si Burton. Obiectele cele mai ciudate din cameră erau două manechine. Kerrison spuse: — Nu-i nimic neobişnuit. Pentru prima dată. Howarth şi Mercer stăteau de o parte şi de alta a uşii. Sau o laceraţie a masei cerebrale. La etaj este laboratorul de biologie. apreciez că temperatura corpului. Acesta este laboratorul de biologie. poate în urma faptului că colonelul Hoggatt nu-1 considerase potrivit pentru un laborator. iar în mijlocul încăperii erau două mese mari. I-am luat temperatura la prima examinare şi ţinînd seama că rigiditatea se instaurase aproape complet. Capetele pleşuve. Spre stînga. Ferestrele originale fuseseră înlocuite cu altele. Era o cameră lungă. o cameră obscură. iar temperatura în jur de 65° Fahrenheit. una prevăzută cu lavoare. La picioarele lor. ochii ficşi şi buzele arcuite le dădea înfăţişarea unei zeităţi. înfăşurată în alb se afla victima jertfită. în asemenea împrejurări. Ce aprecieri aţi face în privinţa orei la care s-a produs decesul ? — L-am văzut cu puţin timp înainte de ora nouă şi m-am gîndit că decedase cu circa 12 ore în urmă. pot exista serioase leziuni intereraniene în urma unei simple fracturi. ca nişte ouă. pot spune că este greu de presupus că mai trăia după ora nouă seara. Tavanul cu sculpturi fusese înlocuit. scade cu circa 1. Kerrison veni lîngă el. Surprinde faptul că a sîngerat puţin. Howarth se uită atent la cele două manechine parcă nu le mai văzuse niciodată.

După ce a făcut o scurtă şi superficială examinare. A urcat apoi inspectorul Blakelock. dar nu în cazul de faţă. A început să lucreze la 8. cu o fractură de şapte inci la osul parietal şi o puternică hemoragie extra dura mater. Lorrimer e vărul ei. A murit într-un sfert de oră. Probabil că i-a aplicat o singură lovitură cînd Lorrimer s-a întors cu spatele. Credeţi că agresorul ar avea pete de sînge ? — Nu neapărat. în loc să vină la laborator. cu îngrijitoarea. Se dusese la circiumă.30. Doctor Greene nu a rămas singur. — Nici nu era nevoie de o forţă deosebită. am adunat tot personalul în holul principal şi am aşteptat pînă ce a sosit doctor Kerrison. Am închis apoi uşa laboratorului. Ea e secretara mea. am închis uşa. Chiar şi un copil ar fi putut-o face. dar foarte puţin timp. Eu am stat lîngă uşă.30 şi miezul nopţii. am avut cazul unui bărbat rănit cu toporul. dar nu-i nici un motiv să presupunem acest lucru. cu siguranţă. ţinînd seama de poziţia trupului şi de scurgerea sîngelui. Bătrînul Lorrimer a sunat să ne anunţe că băiatul lui nu dormise în pat acasă. — A murit imediat sau există vreo posibilitate ca el să fi mers un timp. Comandantul Mercer a sosit imediat după aceea şi i-am predat cheia de la laboratorul de biologie. practic imposibil. — A stat cineva singur lîngă cadavru ? — Brenda Pridmore. Dalgliesh îi spuse lui Kerrison : — Se pare că sîngele a curs fără să fi împroşcat. Angela Foley şi Clifford Bradley. — Cine l-a găsit ? — Funcţionarul civil Brenda Pridmore. doamna Bidwell. Am fost azi-dimineaţă. Un telefon fals. cercetător principal în secţia de biologie. Era destul de sigur în privinţa orei. stătuse o oră şi jumătate cu prietenii şi apoi fusese raportat la „Evenimente**. să fi închis uşa şi să fi cuplat alarma ? — Nu se ştie. am fost singur doar cîteva secunde. Poate fi un stîngaci. O femeie i-a telefonat soţului ei dis-de-dimineaţă s-o roage să meargă la mine acasă. dar în cazul de faţă e puţin probabil. aşa că a vrut să vadă dacă Lorrimer e aici. Să-l fi văzut însă pe bătrîn. îmi închipui. pe care Dalgliesh dorea s-o pună. Kerrison ezită. Nu s-a mai deschis pînă ce au sosit . Mai era o întrebare. I-am pus bicicleta în portbagajul maşinii şi am ajuns aici imediat după nouă. au sosit aproape în acelaşi timp. deşi.să spunem între 8. împreună cu Blakelock. A fost aici cîteva minute şi a examinat trupul. mai ales dacă se confirmă că arma a fost ciocanul de lemn. Mercer spuse: — Doctorul Kerrison mi-a sugerat să-l chem pe doctorul Greene — chirurgul de la poliţia locală — ca să confirme primele constatări. Am crezut că e o păcăleală prostească a cuiva din sat. Howarth spuse din uşă : — Tatăl lui spune că Lorrimer l-a sunat la nouă fără un sfert. răspunsul nu mai ridica îndoieli. Secretara mea. ca s-o ajute pe sora mea. Cu numai o lună în urmă. Eu am sosit aproape imediat. împreună cu Angela Foley. Dalgliesh se întoarse spre Howarth. Faptul că asasinul l-a lovit deasupra urechii stîngi nu pare a fi prea semnificativ. Leziunile la cap sînt imprevizibile. — O femeie. dar s-ar putea să aibă legătură cu ciudăţeniile care s-au întîmplat. şovăitor. După aceea. ca să-i aducem la cunoştinţă întîmplarea.

lîngă ele. negre şi drepte. Sînt convins că are un alibi serios pentru toată seara de ieri. la unul din capete era înnegrit cu sînge închegat. Deşi majoritatea notiţelor n-aveau prea mare importanţă pentru el. ale laboratorului. dar pe fotograf l-am lăsat să plece. Băieţii de la amprente mai sînt încă aici. avem de-a face cu o premeditare sau cu o precauţie instinctivă a unui expert. Era partea de sus a unui costum ieftin. venea pregătit să omoare. Dacă. Se părea că Lorrimer începuse deja examinarea. Sub halatul alb. Era treaba laboratorului din Capitală. . însă. purtînd data zilei de ieri. de la halatul alb. Pagina din dreapta era albă. Mînecile fuseseră desfăcute şi pe manşete se vedeau nişte urme care puteau fi de sînge. După ce-şi puse mănuşile. Lorrimer purta pantaloni gri şi haină din stofă de lînă. Ciocanul era o armă neobişnuită. care trebuie să fi avut aproape un kilogram. care părea nouă. E mai bine să-i spuneţi „doamnă". cînd ciocanul. Minerul. în buzunarul interior se afla un portmoneu din piele fină. se pare că a făcut parte dintr-un baston greu. Se aplecă să studieze pachetul. un carneţel de notiţe. după moartea lui Lorrimer ? — Claire Easterbrook. în bibliotecă. au examinat ciocanul şi n-am mai făcut nimic. cîteva dosare gălbui. aflînd că a fost sunat Scotland Yard-ul şi că dumneavoastră sînteţi pe drum. Domnişoara Easterbrook. din stejar cioplit. împachetat cu grijă şi cu două etichete. unul sau două banale fire de păr gri. Pagina din stînga. un mic clasor şi două cărţi de credit. Dalgliesh a putut observa că ora la care Lorrimer începuse şi terminase fiecare analiză era notată cu grijă. cu excepţia celor ale bătrînului Pascoe. cu o serie de prelevări de sînge. era o legătură cu cheile de la maşină şi alte trei chei. era aproape complet acoperită cu hieroglife şi formule scrise cu trăsături fine. produs în serie. avea circa 45 de centimetri lungime şi. proprietarul ciocanului. îi spuse comandantului: — Nu sînt amprente ? — Nici una. în coaja uscată era aproape imposibil să deosebeşti un fir de păr mai închis. cu dunguliţe mai deschise şi cu revere late. doar dacă ştia că ciocanul era la îndemînă. mai mult ca sigur făcut de mînă. Dalgliesh începu să examineze trupul. în biroul ofiţerului de legătură. care să fi provenit de la Lorrimer sau să vezi cu ochiul liber care este sîngele lui. din dreapta. în buzunarul de jos din stînga. Altceva nu mai avea. Au luat amprentele. ceea ce te face să te gîndeşti că purta mănuşi. Capul ciocanului. o cheie grea. In buzunarul exterior. încă deschis. Apoi se duse să studieze cele două obiecte de pe masa de lucru — ciocanul de lemn si o haină bărbătească. din care ţîşneau ca nişte mustăţi. Pe măsuţă era aparatul de electroforeză. cu şase bancnote de cîte o liră sterlină. îi spuse lui Howarth : — Cine e biologul-şef acum. legătura cu cheile de la laborator şi. era o batistă. probabil de la sertarul de la birou. cu numere de înregistrare de la Biologie şi. din cele cu foi detaşabile. în cazul acesta. va ajunge la serviciul de biologie. băgat în priză şi două rînduri de cîte şase cerculeţe găurite pe capacul de la gelul agar-agar. ce ciudat că a lăsat la voia întîmplării alegerea armei. — E aici ? — Cu ceilalţi. permisul de conducere. se gîndea el. două Yale şi una mai mică. spre sfîrşitul zilei.fotografii şi ofiţerii pentru amprente. se gîndi Dalgliesh. nepusă pe inel. Nu s-au şters. Mai era şi un stativ de eprubete. Două pixuri erau agăţate la buzunarul din stînga sus. Spre dreapta. de culoare albastru închis. în loc de una. mai complicată.

Nu avea datele pe care le aşteptam. cu unghiile tăiate scurt. Mă puteţi contacta la St. acoperi ndu-i fruntea ca şi gîtul înalt şi arcuit. Cu două nopţi în urmă. plăcută. chiar acum. fără să scoată o vorbă. dar m-a sunat el. inteligentă. Pentru o clipă. Reynolds şi Under-hill şi o pereche de poliţişti. Eu am terminat cu el. Toţi sînt de ispravă. Cox şi Warren. despre o problemă care se va discuta la viitoarea reuniune a comitetului medical. Pe degete. Apoi pe doamna Bidwell. după care Mercer s-a dus să supravegheze transportarea cadavrului. După aceea. Şeful mi-a spus să vă asigur orice aţi avea nevoie. din lînă fină. de îndată ce se va permite. îşi încreţi fruntea şi faţa lui. Ciaire Easterbrook a intrat în laborator. cam pe la zece fără un sfert. fără îndoială. oameni cu experienţă. mofturos ca un copil. i se păru că Howarth şovăie. aici. Nu prea erau motive ca să-l facă pe Kerrison să întîrzie sau ca să-l bănuiască. să-şi reia cît mai curînd lucrul. Au mai discutat cîteva minute despre legătura cu forţele locale. ca să ridice ciocanul de lemn. Nu-i pe aici o pînză ca să-l acoperim ? Howarth răspunse: — Trebuie să fie o husă sau ceva asemănător în dulapuri. la Londra în dimineaţa asta. O să stau de vorbă cu oamenii dumitale de indată ce am s-o văd pe domnişoara Easterbrook. Ea doreşte. — V-aş fi recunoscător dacă v-aţi duce cu inspectorul Massingham şi i-aţi arăta. Roagă un sergent să vină aici peste zece minute. fireşte. — Aş vrea s-o văd. impresia care ţi-o făcea — şi. 6 După două minute. — Da. E la o şedinţă. O să cobor să stăm de vorbă. nu era nici un inel. Kerrison mai era lîngă cadavru. am rugat-o să rămînă. Am fost acasă toată seara. Chiar şi fără halat alb. aşezat se vedea bine de un expert. peste o fustă neagră care îi cădea peste cizmele cu toc înalt. spuse: — Dacă nu mai aveţi nevoie de mine.D. doctor J. dacă credeţi că vă ajută. O să-i trimit pe cei de la morgă.Fiind dintre cercetătorii principali. fără îndoială scump. după care răspunderea lui va înceta. După plecarea lui. cu o faţă osoasă. a avut loc o crimă la cariera Mudding-ton — de acolo provine haina — şi ea o să vrea să-şi continue lucrul. Purta un pulover castaniu. un etaj mai sus. Underwood. Luke. nemişcat ca o gardă de onoare. Parcă revenind la realitate. ea îi zise pe un ton categoric: . conform înţelegerii. în chip conştient — era de competenţă profesională care intimidează. slăbuţă. pentru laboratorul de la Scotland Yard. O să mai aştepte pînă ce-1 va prezenta pe Dalgliesh subordonaţilor săi. care e destul de mult. cu păr creţ de culoare închisă. ca să preia cadavrul. A intrat cu siguranţa pe care un anchetator cu mai puţină experienţă decît Dalgliesh ar fi luat-o drept aroganţă sau lipsă de sensibilitate. în Ely sau aici. pe unul din colegii mei de la spital. ar trebui să plec la spital. după ce termin aici. Cazul se afla în mîinile lui Dalgliesh. vă rog să aşteptaţi în bibliotecă sau în biroul dumneavoastră. Cred că s-a confirmat de-acum faptul că am stat de vorbă. Era o tînără avînd în jur de treizeci de ani. I-am lăsat sergentului relatarea deplasărilor mele de ieri-seară. Mercer spuse : — M-am gîndit să las doi sergenţi. Pilotul elicopterului vrea să se întoarcă. iar singura ei podoabă era un colier cu mărgele din lemn înşirate pe un lănţişor de argint. Plecă împreună cu Massingham. Mai înainte ca Dalgliesh să apuce să spună ceva. se întunecă pe moment. La ora nouă l-am sunat. cînd veţi fi gata. dar se va întoarce diseară. te rog.

Este evident. Nu. Era atît de şocat. ea ieşise să se plimbe. numit Pascoe.— îmi pare rău că vă pierdeţi timpul cu mine. se gîndi Massingham cu răutate. Mi-aţi putea explica ce făcea aici. Ea se înroşi de parcă fusese surprinsă făcînd ceva necuviincios. dar nu a mai notat nimic. Massingham spuse destul de încet: — Nu. Am fost cu alte cinci persoane de la 8. N-o să vă răpesc mult timp. care să vă confirme alibiul ? Ochii lor se întîlniră. doamnă Easterbrook. dar nu apare nimic în caiet. vădit încurcată: — Ce ciudat! Edwin îşi nota întotdeauna ora la care începea şi termina o analiză şi procedura folosită. Şi nu pare potrivit să vă invit să luaţi loc chiar în laboratorul dumneavoastră. pentru o clipă. un instinct general să-i acoperi pe cei care au murit. Pe dosarul Pascoe a bifat rezultatul lui Bradley. nu sînt. decît de asasinarea lui Lorrimer. Domnişoara Easterbrook se uită peste caietul de notiţe. Poliţia a trimis ciocanul pentru a vedea dacă petele de pe el sînt sînge de om. noi sîntem cei cu probleme. încît i-a părut. Apoi ea se încruntă şi spuse. La urma urmelor. Ar fi fost prea mult să irosească un cartuş sau să cheme veterinarul. la Sala profesorilor din colegiul său. Dalgliesh spuse: — Doctorul Howarth mi-a spus că sînteţi acum biolo-gul-şef. Pascoe zice că l-a folosit ca să scape de durere un cîine rănit. ea spuse: — O să fie mai demn de respect dacă-1 lăsaţi neacoperit. cu un profesor şi soţia lui. doctorul Lorrimer ? Nu atingeţi nimic. ce anume făcea şi orice biolog competent ar fi putut repeta . E o superstiţie ciudată. — Verifica rezultatele lui Clifford Bradley privind cazul Pascoe. I-am dat deja poliţistului din bibliotecă numele lor. Şi e clar că începuse să se ocupe de crima de la carieră. Cei doi bărbaţi aşteptau. Deci. după aparatură. că a trebuit să vă invit mai înainte de a evacua trupul domnului doctor Lorrimer. iar nota finală nu e terminată. cine murise era cîinele. dar sînt două circumstanţe cu semnul întrebării. Dalgliesh spuse blînd: — îmi pare rău.30 pînă aproape de miezul nopţii. Altfel. — De ce credeţi că cineva ar fi făcut asta ? Ea se uită drept în ochii lui Dalgliesh şi spuse calm : — Ca să distrugă dovada asupra a ceea ce începuse sau rezultatul analizei sau timpul pe care l-a pierdut în acest sens. mai mult rău de moartea corciturii necunoscute. seamănă cu un sac de vechituri. Ea se duse de îndată spre masă şi se uită la dosare şi la aparatele ştiinţifice. Cineva trebuie să fi rupt pagina din dreapta. Ciocanul aparţine unui muncitor de şaizeci şi patru de ani. 7 » » 7 » 7 trădînd antipatie. ieri-seară. Uitîndu-se cu vădită neplăcere la mormanul acoperit de pe duşumea şi la gleznele ţepene care ieşeau în afară. ai lui uşor amuzaţi. Iubitul meu şi cu mine am luat dineul de aseară la Cambridge. nici vorbă. iar doctorul Lorrimer verifica rezultatul. Ultima menţiune este cea de la 5. ai ei întunecati. După cum a-firmă el. a cărui soţie a dispărut. N-avea nici un rost pentru primul sau al doilea caz. Bradley a dovedit că sîngele a reacţionat la proba de ser.45. apoi spuse: — Vreţi să deschideţi acest dosar ? y y Dalgliesh îl apucă cu degetele înmănuşate şi îl deschise.

Electroforeza este o tehnică de identificare a proteinelor şi enzimelor din sînge prin plasarea unor eşantioane într-un gel de amidon sau de agar-agar şi aplicîndu-le curent electric. Era un adept al perfecţiunii şi nu-i înghiţea pe proşti. într-adevăr inteligenţa îşi spusese cuvîntul. — Urma să transcrie mai tîrziu rezultatul în dosar. dar asta nu înseamnă că viaţa îmi este în pericol. — V-a plăcut de el ? — Nu prea.lucrarea. Cercetătorii ceilalţi plecaseră. dacă-ţi cu-nosteai meseria. Nu vreau să fiu. Adevărul e că nici eu nu m-am gîndit la acest lucru. vreau să spun a enzimei fosfoglucomutază. în celălalt. Se lucra bine cu el. Lîngă perete erau două coşuri de gunoi. cîteva plicuri rupte. O clipă ea tăcu. Dar în 9 cazul celor care nu-si cunoşteau meseria ? 9 9 — Mai bine întrebaţi-i pe ei. — Ce vreţi să stiti ? 9 9 9 — Orice lucru care ar arunca o lumină asupra motivelor pentru care cineva l-ar fi putut urî într-atît încît să-i sfarme teasta. Nimic care să amintească de pagina lipsă. conform sistemului de grupe sangvine ABO. într-unul erau resturi de la lucrările de laborator şi sticlărie spartă. A început înainte de şase şi cred că terminase cînd am plecat eu la şase şi un sfert. Nu că n-aş vrea să vă ajut. El îşi clasificase eşantionul din sîngele victimei şi sîngele din pata uscată. un ziar aruncat. Si eu mi-o cunosc. Massingham se uită înăuntru. 9 — Mă tem că nu vă pot ajuta. — Şi cît timp i-a luat lucrul pentru cazul de la carieră ? — E greu de spus. în mod normal. Asa că probabil motivul este ultimul. Eu am plecat ultima. Dalgliesh întrebă: — Cît timp a avut nevoie să verifice rezultatele în cazul Pascoe ? — Nu prea mult. El n-ar fi început. » 9 — Asa că el n-avea nevoie să vă verifice lucrările. — în dosar nu e nimic. Dalgliesh cunoştea principiul ştiinţific al electroforezei. N-am nici o idee. dar ieri trebuia să mă pregătesc pentru dineul de seara. Deschise dosarul referitor la carieră şi spuse. folosind electroforeza pentru identificarea hepa-toglobinelor şi a PGM-ului. hîrtii rupte. Habar n- . Dalgliesh spuse: — Vorbiţi-mi despre Lorrimer. După cum puteţi vedea. el începuse lucrul. nimeni nu lucrează după şase. analiza fără să-şi noteze amănuntele în caiet. — Era popular cu oamenii ? — Ce legătură are popularitatea cu asta ? Nu cred că eu mă bucur de popularitate. Eu de obicei stau mai tîrziu. însă. dar nu s-a gîndit că ar fi necesar să menţioneze acest lucru. Cred că i-a dat de lucru pînă la nouă sau mai mult. Răscoli printre ele — şerveţele. M-am împăcat bine cu el. după care spuse pe un ton conciliant: — Dau impresia că-s obstrucţionistă.

izbucni apărîndu-se stîngaci: — îmi pare rău. spuse Dalgliesh rece. pentru un tratament dermatologic. 7 Doamna Bidwell ajunse la uşă în clipa în care cei doi salariaţi de la morgă scoteau cadavrul. Nu cred că a fost ceva serios. — Vă mulţumesc. Deodată. dar pe tema aceasta sau amuzat mult cei de la laborator. Cred că au fost toţi. — Era vreun motiv să se presupună că bătrînul Lorrimer n-o să fie ieri la fermă ? — Se credea că o să intre în spitalul de la Addenbrooke. dar nu pot să fiu sigură. Nu sînt sigură ce am spus exact. Apoi. exact după ora zece. N-a fost niciodată un om popular. Singurul lucru pe care îl ştiu e că n-am făcut-o eu. ea spuse: — Sărmanul de el! Nu mi-am închipuit vreodată să-l văd scos din laboratorul lui cu picioarele înainte. în mod normal. Un lucru ciudat. E o fată drăguţă. parcă ar fi fost ceva care înlocuieşte un lucru real. I-am spus de îndată ce a sosit. N-am sunat-o eu. Era însă un om singuratic. îl interesa noua secretară Brenda Pridmore. Uitîndu-se fix după containerul metalic. necăjită pe ea. în orice caz. supraaglomerat. Apoi. Obişnuia să sune destul de des agitîndu-se dacă totul era aranjat şi dacă Edwin o să aibă timp să-l ducă cu maşina. după-amiaza. din cîte mi-am dat seama. Edwin nu se întorsese de la autopsia cazului de la carieră. absenta lui Edwin ar fi fost observată 1» mult mai devreme. îmi închipui că nici . în felul lui de a fi ? Deloc.am însă cine l-a omorît şi de ce. — Aţi auzit de telefonul primit de doamna Bidwell ? — Cred că tot laboratorul ştie. dar nu-mi pot aminti. Ca de obicei. ea îşi pierdu stăpînirea de sine. Cei doi bărbaţi aşteptau. obsedat. ştiţi bine. Se înroşi toată. parcă şi-ar fi dat seama unde ar fi dus toate astea. aş fi ştiut că n-are şanse. — Cînd am ieşit din birou cred că am spus ceva. s-a dus să se culce bine mersi. a sunat ca să spună că pînă la urmă nu e nici un pat disponibil pentru el. Cred că ştie tot laboratorul de biologie. nu se putea baza pe faptul că el n-o să observe că Edwin nu s-a întors acasă seara trecută pînă în clipa în care nu-şi va primi ceaiul. dar departe de nivelul lui cultural. — Cine a primit telefonul ? — Eu. şovăi. dacă la asta vă gîndiţi. Ieri. Ne-aţi fost de mare ajutor. Va trebui să-i întrebaţi pe ei. — Cum adică n-are şanse ? — Depindea cu siguranţă de absenţa bătrînului Lorrimer ieri de acasă. Dar autorul farsei navea de unde să ştie asta. Nu cred că cineva a făcut vreun comentariu sau s-a sinchisit prea mult. — Cui i-aţi mai spus. Parcă îi păru rău de dispariţie şi se uită la linia trasă cu creta de Massingham pe duşumea. De altfel. Toţi erau ocupaţi. Cred că el încerca să dovedească ceva cuiva sau poate chiar lui însuşi. îţi dădea impresia că e sub presiune. — Aţi observat vreo schimbare la el în ultima perioadă ? — Schimbare ? Vreţi să spuneţi în comportamentul lui. Nu mi s-a părut important atunci şi eram foarte ocupată. A sunat în birou şi eu am ridicat receptorul. că bătrînul Lorrimer pînă la urmă nu se mai duce la spital.

nu-i aşa ? Ea se uită iscoditor la pînza care acum era împăturită curat pe marginea unei măsuţe. iar unii dintre noi ceva mai rău. — De obicei răspunde soţul dumitale la telefon ? — El răspunde întotdeauna la telefon. Tare urăsc telegramele şi ţîrîitul telefoanelor ! — Cine mai stia la Laborator că numai soţul dumitale răspunde la telefon ? — Mai toţi. Aţi auzit despre tărăboiul pe care l-a fâcut la intrare alaltăieri. doamnă Bidwell ? — Mare tărăşenie ! Ar fi trebuit să fiti aici zilele astea. îşi dădea prea multe ifose. i-am spus-o inspectorului Blakelock. Telefonul e în hol şi s-a ridicat şi s-a dus să răspundă. El nu mai poate după copiii ăştia. Nu-i nici o ruşine pe chestia asta. nu-i nici un secret. Nu vreau ca vreunul din colegii dumneavoastră să plece cu ea. Şi dacă el nu e acasă. i-am spus. doamnă Bidweil. Dalgliesh continuă : . Şi cînd ţineam ibricul în mină. tocmai de la Ely. Sau şi mai bine. la vale. Mîncam de dimineaţă şi tocmai um-plusem ceainicul din nou. Mai că a scos-o pe uşă afară. — Cine a răspuns ? — Bidweil. Şi fără doar şi poate că păşea din lac în puţ. Lui taică-său nu-i place aşa ceva. — E din dulapul de rufe al laboratorului. direct la rufe murdare. Nici nu pot să desluşesc bine ce tot spune cîte unul. de unde a fost luată. Ţipînd ca o piază-rea. Dispar şi aşa rufele de la spălătorie. Niciodată n-am putut. Trase o înjurătură. nu-i aşa ? — Ba bine că nu. miercurea după-masa. Acuma s-a măritat şi locuieşte înspre Mildenhall şi îi place să creadă c-o putem suna cînd ne apucă dorul de ea.nu-i pasă unde e acuma. în privinţa asta. — E bine atîta timp cît e pusă la loc. eu îl las să tot sune. pe locul căpitanului Massey. Mare trăsnaie şi asta. dacă Lorrimer nu se ţine tare. în fiecare joi mănîncă scrumbii aduse cu camionul de la pescăria Marshall. Ţine minte vorba mea. ea s-a tot dus. despre telefonul din dimineaţa de azi. La ce oră a fost ? — Era cam şapte. Soţul dumitale e acuma la muncă. Nici nu l-aş fi pus în casă dacă Shirley n-ar fi plătit pentru asta. Cea mai mare parte a timpului munceşte pe tractor. nu-i aşa ? Aaa ! O să aflaţi. » y 1 dacă vreţi să pricepeţi ceva. Şi cînd sună îţi vine să-ţi iei cîmpii. Sîntem aşa cum ne-a făcut Dumnezeu. în ultimul timp era sărit rău. cam toţi ştiu că nu-mi place să pun mîna pe aşa ceva. La ferma Yeoman. se lasă cu moarte în laboratorul ăsta. ce mai la deal. — De ce nu era popular. aud că sună. întrebaţi-1 pe inspectorul Blakelock. Tot aşa i-am zis si domnului Middlemass. Dalgliesh îi făcu semn aproape imperceptibil lui Massingham şi inspectorul ieşi afară să discute ceva cu sergentul Underhill. O fi vrut să verifice cu domnul Bidwell cîtă vreme amintirea telefonului primit era proaspătă. A fost chiar înainte de prînz. Tare nervos. Nu-i plac scrumbiile congelate lui Bid-well al meu. De vreo douăzeci de ani. Din cîte am auzit. Doctorul Lorrimer pur şi simplu s-ancăierat cu ţicnită aia de fată a doctorului Kerrison. Aţi pus una din husele mele peste el. Nu pot să sufăr lucrurile astea blestemate. — Aş vrea să-mi povestiţi. Am ajuns totuşi la timp ca să văd. — Sigur că nu. că tocmai se aşezase să-şi mănînce scrumbia.

încăperea era mai mare decît s-a aşteptat Dalgliesh. era montat pe perete un crematoriu cu flacără de Ia gaze. o furgo-netă plină cu ei. dacă vreun domn vrea să-i pregătesc masa de prînz. aşezată la circa patru picioare înălţime. cu bicicletă cu tot după aia. Curăţ toaletele. m-apuc de spălat pentru ele. prevăzută cu bare. mergea în faţă. O urmau Dalgliesh şi Massingham. M-am gîndit că e o chestie de obraz la cîte am de făcut în dimineaţa aia. i-am zis. Doamna Bidwell. un coş mare de rufe şi două scaune din nuiele împletite. dar n-am nimic contra coanei Schofield si » 7 » dacă ea aşa vrea. nimic nu e mai presus. fusese construit în mijlocul încăperii. Un culoar îngust. Spre dreapta. dar curăţenia cea mare se face cu ăia de la contract. Mai toate fetele se descurcă singure. Să nu credeţi că ar veni mai des. După aia. pe stînga şi cîţiva paşi mai încolo. Ca să fiu sinceră. — Si anume? — îmi scot pălăria şi pardesiul în cămăruţa de ia parter. Apoi strîng rufele murdare şi le bag în saci. dar slab luminată de singura fereastră rotundă cu geam opac. curate. scările şi dau lustru unde e mai greu. iar la stînga faţă de uşă o masă acoperită cu „formica“ şi cu o oglindă deasupra servea. Inspectorul Blakelock vine devreme în zilele astea ca să le deschidă şi Scobie stă cu ochii pe ei. nu e grea munca. pe dreapta. Apoi mătur şi fac curat în biroul directorului si ia secretariat. erau două chiuvete cu prosoape din hîrtie. cam şubrede. Pun halate albe. în partea cealaltă a laboratorului de documente. plec mai în fiecare zi înainte de două şi jumătate. îţi spun eu. — Ce-ai fi făcut dimineaţa în mod normal după sosire. dacă ar fi fost o joi obişnuită ? Te rog să te gîndeşti bine. ducînd spre singura fereastră. dezinfectantul din dulapul cu mături. Erau trei cabine. Nu ca pe vremuri cînd eu cu două femei din sat făceam totul. Poate fi foarte important. — Lucrezi aici în fiecare dimineaţă ? — în afară de miercuri. Iau găleata. Trebuia să mă duc pe bicicletă pînă acolo. Ce nu se face azi o să se facă mîine. Scobie — îngrijitor la laborator — şi cu mine avem grijă de laboratoare.30. o uşă similară dădea spre toaleta bărbaţilor. i-am spus lui Bidwell al meu. Ajung aici pe la 8. drept masă de toaletă. Laboratorul mai poate să aştepte. In zona dinspre uşă. doamnă Bidwell. Mi-a zis că nu trebuie să mă duc la laborator în dimineaţa aceea. ia bărbaţi şi ia femei. N-au nici un interes. — Nu-i nevoie să mă gîndesc. îmbrăcată acum într-un halat albastru închis şi ducînd găleata de plastic într-o mînă şi băţul cu cîrpa de praf în cealaltă mînă. — E clar. după toate aparenţele. Fuseseră amenajate acolo unde cîndva fusese un dormitor elegant. unde e nevoie. Nu pot să fiu în două locuri deodată. ca de obicei şi muncesc pînă la zece. O uşă impozantă dădea spre toaleta femeilor. îmi pun halatul. Aş fi făcut ceea ce fac eu în fiece zi. de la şapte la nouă. la spate.— Ce s-a întîmplat după aceea ? — Bidwell s-a întors. Cele două toalete erau ia etajul doi. pentru că doamna Schofield voia să mă duc acasă la ei. Hai să facem un tur. se poate ? După trei minute o mică şi ciudată procesiune îşi făcu apariţia pe scări. spuse Dalgliesh. Dalgliesh îi spuse doamnei Bidweil: — E aşa cum te aşteptai să găseşti ? . un şir de cîrlige pentru haine. Băgată în Jaguarul ei roşu. Apoi iar la muncă la 12. la Leamings. Fereastra era deschisă. detergentul. Doamna Bidwell intră pe uşa din stînga. Vin doar miercurea şi vinerea. de la Ely. dar mă aducea ea înapoi acasă. şi curăţă holul mare.

Au grijă de toaletă. se vedeau clar pe pardoseală. E gol. O să considerăm că azi v-aţi făcut datoria. o mucozitate. Pot să mă a-puc de ele ? — Mă tem că azi nu se va face curăţenie. duhoarea vomei. N-ai s-o vezi. — Fereastra e de obicei deschisă ? — Vara şi iarna. Aceeaşi fereastră rotundă. Care e situaţia cu spălatul ? în coşul de rufe se afla numai un halat. — Nici mai bine. N-ar fi prima dată în cazul domnişoarei Easterbrook. se deosebea foarte puţin de cea pentru femei. Dalgliesh aduse un scaun şi cu grijă ca să nu atingă fereastra sau pervazul. E doar pentru aerisire. iar eu îi dau drumul a doua zi. de acuma uscaţi. Uşile de la cele trei toalete erau deschise şi ea le controlă repede. Eu spăl toaletele în fiecare dimineaţă şi dacă fac curat. sistemul de alarmă intact şi faptul că Lorrimer l-a lăsat să intre ? El îşi mută atenţia asupra lavoarelor. în afara pisoarelor. doar urme de cenuşă. de ce să-şi rişte gîtul ştiind că cheile se aflau la Lorrimer ? Iar dacă asasinul era unul din afară. unde ploaia nu putuse ajunge.Doamna Bidweil îşi aruncă privirea în jur. bărbat sau femeie. Mirosul lui era deosebit de ascuţit şi din orificiul de evacuare simţi slab. doamnă Bidweil ? — Sigur că da. Dar dacă asasinul lucra la laborator. Toaleta pentru bărbaţi. Se vedea că plouase în timpul nopţii şi stropii mari. Dar o persoană zveltă sau cu picioare sigure. doamna Bidwell dăduse la o parte capacul de la coşul de rufe. indiferent de ziua din săptămînă. Ar fi interesant de aflat cine a fost de fată cînd mofturoasa domnişoară Easy y terbrook avusese accidentul cu ceaiul. Partea interioară a geamului. Sub amîndouă. De obicei. este cel puţin o persoană din secţia de biologie. în vremea aceasta. apoi e curat.E. Ultima fată care pleacă îl opreşte seara. cum se mai explica uşa de la intrare închisă. Scoase o exclamaţie: — Ce ciudat. mergînd cu un halat murdar. în afara zilelor prea reci. îi spuse : — Aţi spălat ferestrele ieri. îşi aplecă capul peste lavoar şi mirosi. ploaia care căzuse în timpul nopţii şi curăţenia straşnică a doamnei Bidwell însemnau că era nevoie de prea mult noroc ca să mai găsească o dovadă că cineva s-a putut căţăra pe acolo. Pînă în capul ferestrei de dedesubt erau aproape doi metri şi tot atîţia pînă la cea de jos. O să le spun. nici mai rău. Se duse la fereastră. care ştia că doamna Bidweil se va duce devreme la laborator ca să pună un halat alb. lipită de zid. Aşa cum v-am spus. Absenţa pămîntu-lui moale. se vedea teribil de curată şi nu era nici o urmă de praf pe pervaz. se gîndi Dalgliesh. Aşa e de obicei ? — Aşa e. Nici unul nu era murdar. dar fără tăgadă. era terasa pavată. . Crematoriul era gol. însă. Doamna Bidweil spuse : — M-aş fi aşteptat joia la mai multe halate murdare. se uită afară. cu nervii tari şi fără rău de înălţime ar fi putut folosi această cale. purtînd iniţialele M. Dalgliesh se uită înăuntru. Arată de parcă domnişoara Easterbrook a vărsat ieri ceaiul peste ea. dar pe marginea celui aflat mai aproape de uşă se vedea o pată. — Crematoriul e oprit. Deci. aceeaşi lipsă de urme pe geam sau pe pervaz. Lunea e zi grea pentru spălătorie şi pentru împărţirea halatelor noi. le poartă o săptămînă şi le aruncă aici vinerea înainte de plecare.

rămase surprins. întrebîndu-se dacă o făcuse pentru a-şi demonstra solidaritatea cu colegii lui sau din ideea plină de tact că biroul lui era una din camerele care urmau să se bucure de atenţia doamnei Bidwell de la începutul zilei şi. în stînga căminului. La uşă stătea un poliţist vigilent. după care spuse cu năduf: — Pentru că avea sînge pe el. se afla un dulap cu cărţi. mai voluminos şi mai vechi. ca la priveghi. dintr-un model destinat funcţionarilor publici cu funcţii mari se afla între ferestrele înalte. O alegere ciudată pentru un om de ştiinţă. înăbuşit şi spasmodic. plătit să îndure plictiseala. Se . iar în dreapta un fişet şi un cuier de haine.Dalgliesh şi Massingham se întoarseră. el ar fi avut cea mai mare şansă s-o facă. Pe el se aflau o sugativă pătată de cerneală. Dalgliesh fu impresionat de senzaţia de gol şi de lipsă de personalitate a întregului birou. Raţionamentul era. dar şi gata să intre în acţiune cînd pe neaşteptate ea ar înceta. Dalgliesh şi Massingham. în apropiere se afla o casă de bani cu cifru. Din bibliotecă se auzea murmurul întrerupt al vocilor. mult mai folosit. Dar unde e ? Unde e halatul domnului Middlemass ? Dalgliesh întrebă: — De ce trebuia să fie în coşul de rufe ? Ochii negri ai doamnei Bidwell se făcură mari de tot. Avea o etajeră clasică cu un fronton deschis. cu cheia în uşă. Tencuiala tavanului boltit era splendidă — explozie de ghirlande. Mai erau trei tăviţe metalice pe care scria: „PRIMITE AZI“. cu geamuri mari. Dacă ceva trebuia îndepărtat. Dalgliesh întrebă : — Ce vă aşteptaţi să găsiţi. Se mişcau dintr-o parte într-alta. Spuse: — A dispărut! Nu e pe cuier. Dalgliesh se aşteptase ca biroul să fie impresionant şi. pe care scria „Noul laborator — comenzi44. scoici. un dicţionar de citate. Ea deschise uşa de la biroul de cercetare a documentelor şi se uită înăuntru. era îndreptat spre uşă. „Roget’s Thesaurus“ şi „Fowler’s Modern English Usage44. Dalgliesh se gîndi că directorul preferase să aştepte împreună cu ceilalţi salariaţi în biliotecă. Ea ieşi pe culoar. Apoi închise uşa şi se sprijini cu spatele de ea. „DE REZOLVAT*4. Căminul era din marmură albă şi tărcată cu frize fin sculptate înfăţişînd nimfe şi ciobani cîntînd din cimpoi. Era greu de crezut că Howarth nu intrase în birou înainte de a se descoperi crima. şi de atenţia specială a lui Dalgliesh. din acelaşi lemn ca şi masa de discuţii. înzorzonată dar şi cu un anumit gust. Biroul lui Howarth. prea subtil. de aceea. „REZOLVATE44 — în tăviţa cu „rezolvate44 erau două dosare. doamnă Bidwell ? — Halatul domnului Middlemass. Sîngele lui Lorrimer ! 8 In cele din urmă au coborît pe scara principală intrînd în biroul directorului. d-asta. Fusese mobilată de curînd într-un stil care împăca linia clasică birocratică cu funcţionalitatea modernă. după ea. O masă pătrată şi patru scaune. fireşte. un suport de creioane şi un set de cărţi — „Shorter Oxford Dictionary“. ca atare. panglici şi viţă tîrîtoare. Howarth lăsase biroul deschis. îşi puse întrebarea dacă salonul plăcut proporţional prea mic ca să fie împărţit în două şi nu atît de mare ca să fie bun de laborator nu rămăsese străin de soarta care pîndise mare parte a casei de fi mai potrivită pentru scopuri administrative şi ştiinţifice decît sensibilităţii colonelului Hoggatt pentru perfecţiunea întruchipată. cel de deasupra purtînd eticheta „Capela — propuneri de transferare la Departamentul pentru mediul înconjurător44 şi cel de-al doilea.

pline de varice şi acoperite cu chiloţi roşii. dar cu doamna Bidwell tactul nu-şi avea rostul. făcut de unul din prietenii lui. cu gondole şi un grup de străini îmbrăcaţi caraghios şi un desen al doctorului Mac. Ca-n fiecare dimineaţă nenorocită. se uita neascunzîndu-şi dezacordul. în al cărui birou am putea sau nu să ne aflăm în clipa de faţă. între Joe Ma-chin — paracliserul — şi Willie Barnes — paznicul parohului şi am stat pînă s-a terminat spectacolul. cu o vădită lipsă de entuziasm. toate informaţiile necesare privind locul unde fusese ea în seara trecută. îţi fScea într-adevăr plăcere să te uiţi. reflecta gustul personal. era ceva excentric. era nou-nouţ. Dalgliesh se gîndi că e posibil să fi parvenit de la o instituţie guvernamentală. pe lîngă cărţi. Au dat de ea cînd au săpat să bage ţevile pentru noul laborator de control al maşinilor. şi o poză tare drăguţă cu nevastă-sa — a murit. Uitaţi-vă şi dumneavoastră. Era singurul obiect care. Dar el întotdeauna lasă biroul ca si cum nu s-ar » » mai întoarce a doua zi dimineaţa. Dalgliesh îi mulţumi şi îi spuse că se putea duce acasă. cum au făcut alţii.vedea clar că fusese zugrăvit de curînd. El îi explicase cu tactul lui obişnuit. şterg praful şi trec cu aspiratorul peste covor. — E ceva neobişnuit în camera aceasta în dimineaţa de azi ? — V-am spus. în care-şi păstra pipele. nu altceva. înfăţişînd Adormirea Maicii Domnului. Am fost amîndoi la concertul din sat. Ce-mi plăceau mie fotografiile doctorului Mac ! Ea se uită la Spencer. Totul e însă curat. biroul avea aerul unei camere încă nemobilate suficient. — Cine s-a furişat. Curat lună. Stătea în capătul rîndului din faţa noastră. cu cîinii lui. bine dispusă şi fără pică : — N-are nici un rost să umbli cu de-astea cu mine sau o să aveţi de-a face cu Bidwell al meu. un Stanley Spencer. nu-i aşa ? Uitaţi-vă. Nu-ţi venea să crezi că Howarth lucrase acolo aproape un an de zile. Se afla un singur tablou. din primii lui ani. Nu ca pe vremea bătrînului doctor Maclntyre. în vreme ce doctorul Mac. aşezat pe etajera căminului. n-am de ce să mint. Perdelele atîrnau în falduri de culoare verde închis. în timpul zilei. Nu mai era nimic de aflat de la doamna Bidwell. discordant pentru un birou şi ca epocă şi ca stil. După părerea lui. sigur că arată altfel. sărmana. Avea o ţeastă pe masă. iar covorul gri deschis-verzui. Dalgliesh o întrebă : — E ceva neaşteptat aici ? — Totul e-n regulă. Ce om drăguţ era ! Dar ce jegos ! Să fi văzut biroul lui într-o dimineaţă ! Şi ce fum ! Nu mai vedeai nimic. doamnă Bidwell ? »7 — Asta întrebaţi singur. Nici măcar nu ne-am furişat afară la pauză. Doctorul Mac mi-a spus şi mi-a arătat locul unde ţeasta fusese îngropată. cu pălăria aia de vînător se uita cu lupa să dea de fir. în bibliotecă. un domn. îţi venea să rîzi. Doamna Bidwell. cu vîslele la picioarele lor şi o poză colorată din Nordul Scoţiei. Un grup de heruvimi se ţineau de mînă. dar era original. înainte de venirea lui Howarth. Să-l chem înăuntru ? Ea vorbi cu jumătate . Am stat pe rîndul cinci. Mai avea el fotografii cu prietenii lui de pe vremea Universităţii. asortat cu masa. unde se făcuse curăţenie generală ca să primească un ocupant necunoscut şi care încă nu purta amprenta gustului şi a personalităţii sale. nimic neobişnuit. Aici n-am nimic de făcut. Ea îi spuse. înfăţişîndu-1 pe prieten întins mort. A stat în pămînt mai bine de două sute de ani. arătîndu-şi pulpele plinuţe. cu gura pungă şi cu ochii făcuţi mici. şi o poză mare din Veneţia. vă dati seama. cu vite păroase bălăcindu-se într-un lac şi o poză cu taicăsu. Altfel. de îndată ce o să lămurească cu sergentul Reynolds.

Ne-aţi fost de mare ajutor. încurcînd ancheta şi făcînd ca toată bănuiala să cadă pe cei care sosiseră devreme. de băieţel. Ne-am fi pierdut timp degeaba. Nu vă deranjează. După cum a arătat domnişoara Easterbrook. cu vorbă domoală. Aceasta înseamnă că telefonul a fost dat de asasin sau de un complice. Sergentul Underhill. îi era oarecum familiară lui Massingham. se gîndi Dalgliesh. Asasinul trebuia să ştie că poliţia îşi dăduse i-mediat seama de telefonul fals primit dis-de-dimineaţă de doamna Bidwell. Sergentul Reynolds era spre sfirşitul serviciului său — un subofiţer flegmatic. — Am început prin a presupune că între telefonul primit de doamna Bidwell şi asasinarea lui Lorrimer există o legătură. ca să poată să-l vadă pe bătrînul Lorrimer. părea atît de tînăr încît îi putea fi copil. cu experienţă. Sosirea doamnei Bidweil acasă la Howarth. dar puteau duce şi într-altă parte. i-ar fi dat directorului . Massingham spuse: — Asasinului i-ar fi ieşit pasenţa. chiar dacă aveau legătură indirectă cu anchetele penale. O adevărată lucrătură. în dimineaţa de azi. dar în interesul unei cooperări armonioase îi acorda lui Underhill beneficiul îndoielii. că fiul lui nu fusese acasă. Dalgliesh îşi instruia echipa înainte de a trece la discuţiile preliminare. — Cred că aş putea să le fac nişte cafea înainte de plecare. venind devreme aici în dimineaţa de azi. — O să ne ocupăm de asta. în conformitate cu telefonul. Nu mai avea nici o importanţă. nu ? Nu-şi avea rostul s-o avertizeze să nu vorbească cu personalul laboratorului sau cu tot satul. despre regulile după care se conducea fiecare mişcare a acesteia. de şcoală veche şi originar din zona mlaştinilor. Mai avem un semn de întrebare privind sexul persoanei care a telefonat pînă ce vom avea confirmarea lui Bidweil. se afla asasinul. 9 Comandantul Mercer alesese doi din sergenţii lui. probabil cineva care ştia că bătrînul Lorrimer trebuia ieri să intre în spital şi care nu aflase că intrarea a fost anulată. Avea de-a face cu bărbaţi şi femei inteligente. sau cunoscut de către ei. Ca de obicei. Cei patru poliţişti stăteau la masa de discuţii din biroul directorului. doamnă Bidwell. A fost probabil o femeie. — Dar pentru unul din suspecţi asta ar fi fost o chestie şi mai trăznită. care se gîndea c-o văzuse poate într-un pliant cu propagandă pentru angajări în poliţie. Dacă o să dorim să mai vorbim cu dumneavoastră. fără să uite că trebuia să satisfacă orice prejudecată pe care Dalgliesh ar putea-o avea în privinţa vîrstei şi experienţei subordonaţilor săi. ca şi dispariţia halatului pătat cu sînge o să fie în curînd pe buzele tuturor. gata să primească ordinul de aport. era mereu conştient de timpul care nu stătea pe loc. Trecuse de 11 şi era nerăbdător să termine la Laborator. dacă presupunem că nu ştia că planul lui se dăduse peste cap şi că telefonul nu era o dublă păcăleală. In glasul lui. lat în spate. şiretlicul n-avea şanse de succes. cu urechile ciulite. o să vă anunţăm. Dalgliesh nu avea nici o îndoială că vizita la toaletă. Firele asasinării fiului lui puteau duce la Laborator. deţinînd însă cunoştinţe despre modul de acţionare al poliţiei. Nu-şi făcea iluzii că majoritatea celor care aşteptau acum în bibliotecă pentru ca să fie întrebaţi urmăreau activităţile sale chiar minut după minut.de gură şi se uită spre uşă ca un cîine de vînătoare. Faţa lui deschisă. nimeni nu putea să se bazeze pe faptul că s-ar fi dus devreme la culcare ieri-seară şi că nu şi-ar fi dat seama. vă mulţumesc. pînă la deschiderea Laboratorului. cu privirea de idealist disciplinat. Şi printre ei. în cuvintele lui nu se citea însă nerăbdarea. proaspăt promovat. Dacă bătrînul ar fi fost acasă.

el şi cu Brenda Pridmore şi-ar fi văzut de munca lor obişnuită de la registratură. Se întrebă la ce oră Howarth îşi făcea de obicei apariţia. cu batista dusă la nas. mai ales dacă nu făcea parte din secţia de biologie. Spuse : — Vom începe prin a presupune că n-a fost o farsă. . Nu cred că a fost luat sau distrus ca să nu aflăm de încăierarea dintre Middlemass şi Lorrimer. Dar asta se putea face şi fără a fi necesar să se întîrzie sosirea doamnei Bidweil. Arăta ca un mort. oare telefonul îşi avea rostul de a întîrzia descoperirea cadavrului şi de a-i da asasinului timpul necesar pentru a pune cheile la loc ? Era de presupus că doamna Bidwell o să fie prima azi-dimineaţă în secţia de biologie. Asasinul nu se putea baza pe acest lucru. doamna Bidwell trebuia să fie cea care descoperea cadavrul. Massingham spuse: — Domnule. Dalgliesh se gîndi că asasinul putea să-şi asume un asemenea risc. e ciudată dispariţia halatului alb. — Despre ce anume s-au certat. Telefonul i-ar fi dat cuiva şansa de a pune la loc setul de chei în fişetul de aici. cu ochii negri uitîndu-se fix peste batistă. Era clar că ea ajunsese la Laborator după ce sîngele ţîşnise şi în fond văzuse foarte puţin. Dalgliesh avea presentimentul că se petrecuse un fenomen atît de familiar : un martor care-şi dădea seama că dovezile sale sînt mărunte nu vrea ca poliţia să fie dezamăgită. Era o întrebare pe care trebuia s-o lămurească. Şi întradevăr se putea face. să cureţe ciocanul de lemn. Adevărul e că nu sîntem prea obişnuiţi ca şefii de la Hoggatt să se ia la bătaie. Numai dacă Blakelock ar fi făcut la prima oră un control al sistem . Dînd de-o parte înfloririle doamnei Bidwell. Dalgliesh şi Massingham se întrebau amîndoi cît de exactă fusese descrierea atît de dramatică a doamnei Bidwell cu privire la ceartă.un motiv ca să sosească devreme. Deci ce ar fi sperat el ? Să ascundă sau să distrugă o dovadă ? Să pună la loc ceva ce atinsese. în desfăşurarea normală a lucrurilor. miezul faptelor fusese din păcate neînsemnat. Acest mic episod. Iar domnul Middlemass era roşu ca un curcan. N-am văzut în viaţa mea un om mai alb la faţă. Tot aşa trebuia să fie şi în cazul asasinatului. dacă mă întrebaţi pe mine. Cînd doi gentlemeni încep să-şi care la pumni. chiar dacă rămînea mai mult sau mai puţin în limitele adevărului. Fîstîcit.i de securitate al laboratorului — şi asta era o altă întrebare care trebuia lămurită. needificator dar interesant trebuie să fi făcut ocolul Laboratorului. n-aş putea spune. că asasinul sau complicele lui a sunat ca să întîrzie sosirea doamnei Bidweil şi descoperirea cadavrului. Cred că l-a sunat să aranjeze o dată şi doctorului Lorrimer nu i-a plăcut asta. Uşa era deschisă şi am putut să aud asta cînd am trecut spre toaletă. doar că a fost vorba de o femeie şi că doctorul Lorrimer era supărat că ca îi telefonase lui Middlemass. cînd trebuia sa împartă halatele curate. Doamna Bidwell ar fi avut grijă. să şteargă orice urmă din ceea ce făcuse aici noaptea trecută. să pună la loc cheile în buzunarul victimei ? Blakelock avusese cel mai bun prilej ca s-o facă şi n-ar fi avut nevoie s-o facă în primul rînd. trebuie să fie o femeie la mijloc. plin de sînge. Underhill spuse: — Domnule. Din experienţă ştia că activitatea de rutină la începutul dimineţii rar se schimbă la o instituţie. Inspectorul Blakelock sau Brenda Pridmore ar fi putut oricînd să treacă pe acolo. aş putea spune. Altfel. la cîteva clipe după ce a avut loc. Oricare membru al personalului care ar fi intrat în laboratorul de biologie înaintea ei. ar fi avut nevoie de o scuză plauzibilă ca să explice prezenţa lui aici.

După ce vorbesc cu tatăl lui şi o să-mi confirme că a sunat la 8. Aş vrea să le dau acces liber pînă mîine dimineaţă.încît personalul să se poată întoarce la lucru. O să căutaţi — să fim drepţi. Numai ei ne pot spune dacă s-a schimbat ceva în laboratoarele lor de ieri şi pînă azi. După cum se ştie. Ei au şi un alt caz de asasinat şi nu putem ţine închis mai mult decît e absolut necesar. după rigiditatea cadaverică. fără prea mari speranţe — foaia care lipseşte din caietul lui Lorrimer. însă. cînd a fost văzut ultima oară în viaţă în laborator şi miezul nopţii ? — Pentru moment.45. Nu trebuie să ne pierdem timpul să mergem la laborator. Angela Foley şi Brenda Pridmore. cîte un cercetător-şef. astfel . Middlemass si ceilalţi care n-au un alibi ca lumea. Blakelock. Vreau ca în fiecare serviciu să fie. Pămîntul e destul de moale după ploaie şi dacă asasinul a venit cu maşina sau cu motocicleta pot fi urme de cauciucuri. dar mai pot fi dovezi că a ieşit printr-una din ferestrele de la toaletă. conform practicii. iar dacă ar fi dorit . Aş dori un examen al sîngelui şi altul al părului şi să fie aduse aici. orice dovadă despre ceea ce a făcut el aici noaptea trecută. Ploaia de noaptea trecută nu ne este favorabilă. Trebuie să aflăm cine a fost ultimul ieri-seară si dacă a remarcat mirosul din lavoar. să fie controlată clădirea Laboratorului şi asta cit mai repede posibil. rigiditatea cadaverică — „rigor mortis“ — nu constituie un element sigur. Aş dori ca.15. Vreau o cercetare minuţioasă a întregii clădiri. 9 — Apoi e mirosul care se pare că e de la vomă. 9 Dacă nimeni nu recunoaşte că a fost bolnav în timpul zilei sau nu dovedeşte că nu a fost. Ar putea fi voma lui Lorrimer. mai întîi. da. în bibliotecă. în primul lavoar în toaleta bărbaţilor. să iei măsuri de organizare. doctorul Kerrison n-a fost prea departe. aşa că avem nevoie de unele informaţii cu privire la conţinutul stomacului lui. O să găsiţi pereţii spălaţi. cît timp durează ancheta. cu întreg personalul laboratorului. dacă el era asasinul. Reynolds spuse: — Admitem că perioada crucială se află între 6.Dalgliesh spuse: — O să avem versiunea lui Middlemass asupra celor întîmplate. atunci trebuie să aflăm ce au 9 7 mîncat seara. vom putea reduce marja. în afară de ce a lucrat pentru asasinatul de la carieră. Doresc ca o probă să fie trimisă urgent la laborator. 7»» As dori ca dumneata. 9 9 întotdeauna există posibilitatea ca unul din pasageri sau din personal să fi observat ceva. Tot ce găsim poate fi confruntat cu catalogul de cauciucuri. în special a căilor de acces şi de ieşire. Şi apoi inspectorul Massingham şi cu mine vom începe primele interogatorii: Howarth. Va trebui probabil să demontaţi lavoarul. sergent. Aflaţi la ce oră trec autobuzele. orice semn legat de dispariţia halatului. Aş dori acum să schimb o vorbă. Vizavi de intrarea în clădire e o statie de autobuz. Vom avea o idee mai clară asupra orei la care a murit după ce doctorul Blain-Thomson va face autopsia. — O să ai nevoie de cîţiva oameni la sol. Mirosul de pipă e încă clar. Doctorul Blain Thomson se va ocupa de asta. Doctorul Kerrison n-avea nevoie să fie departe. Judecînd. cele două femei.

Dacă aprecierea era prea rigidă. de la Mercer. că la postul de poliţie controlase cheile. Dalgliesh se ridică în picioare. din cutia ei. Conform sistemului stabilit. iar alarma s-ar fi declanşat dacă ar fi încercat să pătrundă în oricare din principalele săli ale clădirii. — Perfect. dar n-a părut necesar. Cum ar putea doctorul Green. fără a trezi bănuieli. Am verificat. Putea să dea telefon la sala de operaţii a poliţiei şi să confirme estimarea sa cu privire la ora morţii. mai devreme dacă cel de la poliţie este în regulă. în afara cazului cînd estimarea lui ar fi fost făţiş viciată ? Dacă Kerrison e vinovat ar risca puţin sunîndu-1 pe doctorul Greene. dar. Dalgliesh avea o bună ţinere de minte. Metoda i se părea însă folositoare. El are răspunderea de a le repartiza specialistului respectiv. atunci cînd sistemul nu e pus în funcţiune. avem nevoie de o cheie pentru siguranţa noastră internă. N-ar fi fost o căţărare uşoară. toate materialele care ajung aici. sînt depozitate acolo pînă sînt predate şefului serviciului în cauză. depozităm acolo materialele care au fost examinate şi aşteaptă să fie preluate de poliţie. prefera să rămînă în picioare. Nici n-ar fi fost nevoie. aşa că Massingham lua notiţe. în plus. Din cînd în cînd. Toate legăturile erau la fel — o cheie Yale şi două chei de siguranţă. Kerrison ar fi putut împinge momentul morţii cu o oră. dar Ho-warth. în afara celui de la postul de poliţie din Guy’s Marsh. fireşte. Nici una nu era însemnată. Dalgliesh spuse: — Există numai aceste trei seturi ? — Da. Sînt în special droguri. Ei au nevoie de un set la postul de poliţie pentru cazul în care ar suna alarma. . care obiectase să stea in propriul lui birou. Dalgliesh ştia deja. nici n-avea poate nevoie de o oră. Pe masă se aflau trei legături cu chei — cea luată de la Lorrimer. Sînt distruse aici la crematoriu.un alibi pentru el. fireşte. probabil din motive de siguranţă. cu experienţa pe care o are văzînd atîtea cadavre sa nu fie de acord cu părerea unui medic legist. N-am avut niciodată vreun caz în cei circa şaptezeci de ani de existenţă ai Laboratorului. în altă parte decît la biroul său. imediat după sosirea mea aici. după ce au fost înregistrate. Noaptea trecută n-a sunat nici o alarmă. Depozitul este şi el protejat prin sistemul electronic de alarmă. spuse el. în prezenţa cuiva din personalul Laboratorului şi a ofiţerului care se ocupă de caz. Spuse: — Şi cheia cea mai mică ? — E de la magazia de intrări. pentru uşa din faţă şi o cheie mai mică. pe un inel metalic. Ne-am gîndit să extindem sistemul de alarmă şi la toalete. Cheile sînt ţinute în seif. Se sprijinea întîmplător de cămin. dominant. Massingham îşi ridica discret sprinceana ca să arunce o privire profilului bine tăiat. Tot pe acolo ar fi putut intra şi asta ne preocupă mult. Să trecem la treabă ! 10 Lui Dalgliesh nu-i plăcea să aibă cu el mai mult de un ofiţer la primele discuţii. cea predată de inspectorul Blakelock şi cea pe care doctorul Howarth o scosese din casa de bani. Toate celelalte ferestre sînt cu bare sau prevăzute cu alarmă electronică ? — Aşa e. — Toate uşile din interiorul laboratorului şi de la biroul dumneavoastră au fost protejate noaptea trecută prin cuplarea sistemului intern de alarmă ? Asta înseamnă că un intrus ar fi putut ieşi nedetectat numai prin ferestrele de la toaletele de sus. precum şi pe cele care au fost prezentate tribunalului în timpul procesului şi ne-au fost returnate spre a fi distruse. sub controlul ofiţerului de serviciu şi n-au fost atinse. Stăteau amîndoi la masa de discuţii din biroul directorului. scos în evidenţă de friza clasică.

pe şoseaua dinspre Guy’s Marsh. ca adjunct al ofiţerului cu securitatea. ca director. eu nu ştiam că o are Lorrimer. Martin. Avea cu el doi specialişti în serologie. Pe lîngă lucrul la diferite cazuri. luni 25 octombrie. El sau ofiţerul de serviciu trebuiau să verifice dacă întreg personaIul părăsise clădirea. Dar din cîte ştiu. aşa că le împrumutăm cheia şi ei semnează în registrul de la birou. Am format un cuartet de coarde şi am avut un concert pe 26 august în capelă. ţinea un număr mare de confe* 7 » rinţe la cursurile de pregătire a detectivilor şi la cursurile de informare ale poliţiei. Dalgliesh îl puse în faţa lui Howarth şi . în carneţelul pe care-1 găsise atîrnat alături de cheie se indica că fusese luată ultima dată de domnişoara Willard. Sistemul de alarmă de la postul de poliţie din Guy’s Marsh este cuplat dacă uşa este încuiată pe dinăuntru sau pe dinafară. Mă aştept să doriţi s-o vedeţi şi e dreptul dumneavoastră să aruncaţi o privire. uneori ţinea slujbă la capelă şi cred că ea s-a legat de acest loc. înfăţişări la tribunale si la locul crimei. Se potrivea cu cealaltă. Nu e nimic de valoare acolo. nici de munca lui. salivei şi spermei. Constituie un exemplu fin de arhitectură bisericească de la sfîrşitul secolului al XVII-lea. cînd vom ocupa noul Laborator. N-are importanţă. întrucît tavanul şi lemnul sînt sensibile.— Care sînt măsurile care se iau pentru închiderea clădirii ? — Numai doi ofiţeri şi Lorrimer. cele trei din etuiul de piele şi cheia separată. la capelă există o singură cheie şi ea este agăţată pe panoul din camera ofiţerului-şef. ia cheia o dată la două luni pentru curăţenie şi încălzire — trebuie să asigurăm totuşi puţină căldură iarna. — Şi celelalte chei găsite asupra cadavrului. dar el întotdeauna prelua singur cazurile de omor. Howarth spuse: — Ne gîndim să transferăm capela la Departamentul pentru mediul înconjurător. deşi. nici de cooperarea cu mine. Uneori. în realitate. Trebuie s-o ia pe la intrarea din spate. arhitecţii şi societăţile de arhitectură doresc s-o vadă. era lipsa de încredere în alţii. Dacă aşa e. Nu e o închizătoare de siguranţă şi nu ne-am făcut prea mari griji în privinţa capelei. Firma care ne face curat. L-am respectat ca biolog şi adevărul e că n-am avut de ce să mă plîng. iar domnişoara Willard se duce din cînd în cînd să mai şteargă praful. dacă toate uşile din interior fuseseră închise înainte de cuplarea sistemului de alarmă şi dacă uşa de la intrare fusese închisă pe perioada nopţii. A fost poate unul din cei mai respectaţi specialişti în serologie şi o săi ducem lipsa. Nu era un tip uşor de suportat şi nu lam găsit prea simpatic. Una trebuie să fie de la maşină. Cei de la Finanţe sînt mereu iritati că fondurile noastre y * sînt folosite pentru încălzirea şi întreţinerea ei. Dacă avea vreun defect. şi aduse cheia de la capelă. Pe vremea cînd tatăl ei era paroh la Chevisham. nu Wren. dar altfel e complet nefolosită. erau autorizaţi să efectueze închiderea. ci Alexandru Ford a avut o mare influentă. în clasificarea sîngelui şi a petelor. Nu le permitem să treacă peste terenul laboratorului. Massingham ieşi spre biroul inspectorului-şef. pe bază de contract. 9 Dalgliesh întrebă deodată: — Cum v-aţi împăcat cu Lorrimer ? Howarth răspunse calm: — Nu prea bine. Cea singură pare a fi cheia de la capela Wren. Cunoaşteţi vreuna ? — Nu cele trei din etui. Caietul de notiţe al lui Lorrimer se afla pe birou.

circa douăzeci de minute. după care am plecat. în afară de ceea ce lucra pentru cazul crimei de la carieră. Nimic nu-1 irita mai mult pe Lorrimer decît cărţile lăsate la întîmplare într-o bibliotecă. destul de repede. dar avea o obligaţie. în dimineaţa de azi. pe care îl considera important şi n-a mai putut veni. să zicem spectometrul. un cercetător din secţia de documente şi o dactilografă de la secretariat. în principal. E clar că se evită în felul acesta decuplarea accidentală a alarmei. Eu cred că aşa obişnuia să facă. Claire Easter-brook mi-a spus că lipseşte ultima pagină. I s-au alăturat dansatorii „Robin . cu o gamă largă de interese. în cele din urmă. — Şi n-aveţi vreo idee cu ce se putea el ocupa ? — Nici una. cu greu îmi pot imagina că intrase numai ca să verifice ordinea în materie de cărţi. — Aţi rămas pînă la sfîrşitul concertului ? — Am avut de gînd. a sîngelui. Era extrem de îngrijit şi nu-i plăceau hîrtiile răzleţe. nu-i aşa ? — Dacă ar fi întrerupt alarma interioară. el se ocupa de indentificarea şi clasificarea materialului biologic. El putea să intre în oricare alt laborator. Biologia legată de medicina legală. Trebuie să fi fost Middlemass interpretînd rolul inspectorului-şef Martin. Sala era însă arhiplină şi chiar înainte de pauza de la opt şi jumătate m-am strecurat afară. — Nimic. Dalgliesh îl întrebă ce anume a mai făcut. Am interpretat Divertisment în re major de Mozard. Ţopăia fericit. se ducea spre vestiarul bărbaţilor. El n-ar fi încercat însă să folosească cele mai sofisticate aparate. Am ieşit. Dalgliesh îl întrebă cu privire la deplasarea lui din seara trecută. de pînă acum. Dacă el a fost aseară în acest birou. Parohul a venit vreo cinci minute să mă întrebe dacă cuartetul de coarde o să interpreteze ceva indicat de el ca scurt şi vesel. Domnişoara Easterbrook ar fi trebuit să aibă un solo la violoncel. în special în cazul laboratoarelor mai mici. înainte de a pleca acasă. cînd el pleca ultimul. din cîte mi s-a părut.întrebă: — L-aţi mai văzut vreodată ? — Caietul lui de notite ? Da. a petelor de pe corp şi de examinarea fibrelor şi ţesăturilor animale şi vegetale. Era însă un om de ştiinţă competent. Am stat pe una din pietrele funerare. pocnindu-şi fălcile cînd s-a uitat la unul din îngerii de pe morminte. Interpreţii erau : eu. am găsit-o pusă la locul ei pe raft. mă refer la interesele ştiinţifice. — Am cîntat la vioară la concertul din sat. agenda medicală. contînd pe închiderea cu Yale şi pe zăvorul de la uşa din faţă. după care îl transcria în dosar. cred că l-am observat la el *7 în birou cînd umbla cu el în mînă. un chimist. da. urmînd ca să verifice uşile din interior şi să cupleze alarma înainte de plecarea lui. cum sînt cele din secţia de aparate. Orice lucru important el îl nota în acest caiet. — Ar fi fost atît de competent încît să preia el examinarea din alt serviciu ? — Depinde de ce ar fi încercat să facă. Trebuia să aflu numele unui chirurg consultant care asigurase apărării dovezi într-un caz mai vechi şi am lăsat pe masă. se schimbă. un dineu. — Aţi văzut pe cineva sau v-a văzut cineva ? — Am văzut o mască. — De aceea dorim foarte mult să stim ce a făcut aici seara trecută. Ştiu că a intrat în acest birou. a treia bucată din program.

Domenica. Am mers pe jos de-a lungul digului Leamings şi am ajuns acasă. Şi acum. în afara faptului că era biolog specializat în medicină legală ? Dr. Se uita peste masă la Dalgliesh la fel de atentă ca un copil cuminte. gura delicată şi plăcută. Apoi nu-mi aduc aminte de nimic. Cu părul ci bogat. El îşi închipui că în toată tinereţea ei se obişnuise să se bucure de atenţia părintească a bărbaţilor şi nu avea nici un fel de îndoială că se va bucura şi din partea ofiţerilor de poliţie. Au mai stat puţin de vorbă despre problemele administrative ale anchetei. ce ştiţi dumneavoastră despre el. Lipsea doar acompaniamentul muzical. Ochii cenuşii erau inteligenţi. dar mi se pare că a citit pe faţa mea că ceva nu e în regulă. venind de la Moonraker. Refuzase cu hotărîre să fie dusă acasă şi pînă s-o primească Dalgliesh a devenit perfect calmă şi. Nu puteam să vorbesc. Şi chiar dacă ar fi reuşit să treacă pe lîngă mine ar fi dat de doctorul Howarth. Ca răspuns la întrebările lui Dalgliesh. Nu eram prea atentă. dacă nu mai aveţi alte întrebări pentru moment. fără nici un fel de teamă. fireşte. înainte de plecarea lui Howarth. Nu erau şanse ca Laboratorul să fie deschis pentru restul zilei. — Şi apoi ? — Nu-mi amintesc.Hood“. în jur de ora zece. Apoi îmi aduc aminte că am stat pe scaun lîngă uşa biroului inspectorului-şef Martin şi m-am uitat la portretul colonelului Hoggatt. Howarth a spus că o să se mute în camera domnişoarei Foley. pînă la sosirea doctorului Howarth şi a domnişoarei Bidwell. Dalgliesh spuse: — Toţi cei cu care am vorbit îl respectau pe doctorul Lorrimer. întruchipa sănătatea rustică. castaniu. dar Dalgliesh a spus că speră ca lucrul să fie reluat în dimineaţa următoare. bătută de vînt. Sora mea vitregă. pînă la descoperirea cadavrului. Stăteam nemişcat pe piatra de mormînt. Miam dat seama că e mort. ea descrise exact ce se întîmplase din clipa în care sosise la Laborator în dimineaţa zilei de azi. Era o privelişte nemaipomenită. Dr. în afara faptului că era biolog specializat în medicină legală. Am mai stat încă zece minute şi apoi am plecat. Parcă eram într-un film extravagant sau într-un balet. nu-i . trebuie să telefonez la serviciul de personal. ca biolog specializat în medicină legală. pălăriile lor verzi mişcîndu-se printre vîrtejurile de pîclă în direcţia mea. dar nu leşinasem şi nu mă prostisem într-atît. Atîta doar. Dar cum era ca om ? De exemplu. — Crezi că cineva ar fi putut ieşi din clădire în timp ce stăteaţi acolo ? — Vreţi să spuneţi asasinul ? Nu văd cum ar fi putut. lăsînd biroul său la dispoziţia poliţiei. nu ! Am îngenuncheat şi cred că am pus mîna să-i controlez obrazul. n-au să uite să-mi trimită un înlocuitor. Sînt sigură că aş fi observat dacă cineva ar fi trecut prin hol. ca să fiu sigur că în agitaţia asta cu plecarea lui cam spectaculoasă. cu faţa pistruiată. poate să confirme ora. Dalgliesh întrebă : — Aţi pus mîna pe el ? — O. care treceau prin cimitir. Nici eu n-am vrut să mă fac remarcat. la o oarecare distanţă şi nu cred că m-au văzut. de preferinţă Stravinsky. 11 Cu vioiciunea tinereţii. Brenda Pridmore şi-a revenit repede din şocul datorat descoperirii cadavrului lui Lorrimer. nerăbdătoare să-i spună povestea ei. Howarth spuse rece : — Nimic. Habar n-am că era ceva de ştiut. Sub razele lunii figurile extraordinare cu clopoţeii care zornăiau. Masca li s-a alăturat şi au intrat toţi în sală. Am auzit cum a început vioara să cînte. Ştiu că am luat-o la goană pe scări în jos şi că inspectorul Blakelock stătea şi se uita la mine.

munca ci fascinantă. Poate îşi presimţea moartea. nu găsiseră corespondenţa personală. pentru sortare. Dalgliesh întrebă: — Se pare că au fost nişte probleme cu o zi înainte de moartea lui. se gîndea Massingham. Massingham se gîndi că probabil aşa era. era un om foarte serios. Erai atunci în hol ? — Cînd a împins-o pe domnişoara Kerrison afară ? La drept vorbind. despre inspectorul Blakelock. ar fi putut fi puţin gelos ? — Gelos de faptul că doctorul Lorrimer se oprea uneori la biroul meu să-mi vorbească despre munca mea şi că se purta atent ? Dar era un om bătrîn ! E pur şi simplu o prostie ! Stăpînindu-şi un rînjet. — Şi asta îmi aduce aminte de altceva. Bineînţeles. nici nu mi-ar fi spuso.aşa ? Dalgliesh o întrebă despre munca ei la Hoggatt. în fine. Nu mi-a spus-o niciodată. fără nici un titlu. Mi-aţi spus că orice lucru ar putea fi important. ieri-dimineaţă. Ea venise cu fratele ei mai mic şi ei voiau să-l aştepte pe doctorul Kerrison. i-ar fi urît. Era trecut numai numele lui. dar corespondenţa merge la secretariat. Ne ocupăm de toate materialele sosite. După rapida examinare pe care el şi Massingham o făcuseră în biroul meticulos îngrijit al lui Lorrimer. parcă era sub o teribilă presiune. cu adresa scrisă de mînă cu litere mari. cu toate că eu nu lucrez în secţia de biologie. şi i-a spus tot ce voia el să afle. ca să-i pot înmîna corespondenţa personală. verificînd rezultatele. Nu credeţi că a fost o remarcă extraordinară ? > — Foarte ciudat. Pentru prima dată. n-a împins-o. Ea a povestit fără să ascundă nimic despre viaţa ei. colegii ei. aplecat asupra caietului şi mîzgălind hîrtia. O întrebă pe domnişoara Pridmore dacă ştia . Nu-i ciudat ? — Primea multe scrisori particulare aici ? — Nu. el s-a oprit la biroul meu. Predăm numai scrisorile personale. ci naivă şi cinstită. doctorul Lorrimer a primit o scrisoare ciudată. Ştiţi ce mi-a spus după ce ne-au sosit materialele de la carieră ? Mi-a spus că de singura moarte de care trebuie să ne temem este propria noastră moarte. auzea vorbindu-se de Lorrimer cu afecţiune. 9 — A fost întotdeauna teribil de atent cu mine. dar nu sînt multe. Dalgliesh spuse: — Credeţi că cineva ar fi putut înţelege greşit interesul lui faţă de dumneavoastră. Nu era în apele lui. Ei bine. în realitate nici una. care a fost aşa de bun cu ea şi care îşi pierduse singura lui fiică. Nu era proastă. cît de mult îl cunoscuse pe doctorul Lorrimer. Pe toată hîrtia de corespondentă a laboratorului se indică că toate comunicările trebuie > adresate directorului. Doctorul Lorrimer se uita la ei de parcă. Cred că era nemulţumit de faptul că n-a fost ales în locul doctorului Mac. dar i-a vorbit aspru. cînd copiii doctorului Kerrison au trecut pe la laborator. Secţia de biologie e teribil de solicitată si el obişnuia să lucreze tîrziu în fiecare 9 y seară. Era unul din plicurile acelea de culoare cafenie. Sînt încă prea mică şi el era deosebit de loial. De aceea. încuviinţă Dalgliesh. rezolvînd lucrurile rămase în urmă. Avea multă răspundere.

că doctorul Lorrimer fusese acasă la prînz. Ea răspunse că da. E, deci posibil că el să fi luat scrisoarea acasă. Asta putea să însemne orice sau nimic. Era alt fapt mărunt care urma să fie cercetat. îi mulţumi Brendei Pridmore si îi reaminti să revină dacă » » şi-ar aminti ceva important, oricît de mic ar părea. Brenda nu ştia să se prefacă. Era clar că ceva se întîmplase cu ea. Se înroşi toată şi lăsă ochii jos. Metamorfoza dintr-o fericită confidentă într-o vinovată fusese teribil de caraghioasă. Dalgliesh spuse blînd: — Ce este? Ea nu spuse nimic, dar întîlni ochii lui şi îşi scutură capul. El aşteptă o clipă, apoi spuse: — Ancheta unei crime nu e niciodată plăcută. Ca multe lucruri neplăcute în viaţă, uneori pare mai simplu să n-ai nici o legătură, să rămîi necontaminat. Dar acest lucru nu este posibil. în anchetarea unei crime, a ocoli adevărul înseamnă uneori a spune o minciună. — Să presupunem că cineva împrăştie vorbe. Ceva personal poate, care nici n-ar avea dreptul şi care aruncă bănuiala nedreaptă asupra unei persoane. Dalgliesh spuse blînd: — Trebuie să ai încredere în noi. O să încerci, nu-i aşa ? Ea dădu din cap şi spuse în şoaptă, da, dar nu mai spuse nimic altceva. El socoti că nu era momentul să facă presiuni. O lăsă să plece şi trimise după Angela Foley. 12 Spre deosebire de Brenda Pridmore, o interlocutoare fără ascunzişuri, Angela Foley avea o privire politicoasă, dar nu uşor de descifrat. Era o fată cu înfăţişarea nu tocmai obişnuită. Faţa amintea de forma unei inimi, dar fruntea era mare, extrem de înaltă, părul fin de copil, de culoarea griului copt era întins la spate şi împletit într-o cosiţă bine strînsă, încolăcită în vîrful capului. Ochii îi avea mici, piezişi şi atît de înfundaţi încît lui Dalgliesh îi fu greu să le ghicească culoarea. Gura îi era mică, făcută pungă şi necomunicativă deasupra bărbiei ascuţite. Purta o rochie fină de lînă, brun-roşcată, peste care îmbrăcase o haină, cu mîneci scurte, avînd o croială deosebit de îngrijită. împreună cu cizmele scurte, cu şireturi, reprezenta un contrast ciudat şi sofisticat faţă de setul simplu, împletit de mînă, purtat de Brenda. Dacă fusese afectată de moartea cumplită a vărului ei, ştia să se stăpînească admirabil. Spuse că lucra ca secretară a directorului de cinci ani, mai întîi cu doctorul Maclntyre şi acum cu doctorul Howarth. Mai înainte fusese stenografă la secretariatul Laboratorului, imediat după terminarea şcolii trecînd la Hoggatt. Avea douăzeci şi şapte de ani. Pînă acum doi ani locuise într-o garsonieră la Ely, iar în prezent stătea cu o prietenă la „Sprogg". îşi petrecuseră împreună toată seara trecută. Edwin Lorrimer şi tatăl lui erau singurele rude în viaţă, dar se vedeau foarte rar. Familia, explica ea, ca pe lucrul cel mai firesc din lume, nu fusese niciodată unită. — Deci, ştiţi foarte puţin despre viaţa lui intimă, despre testamentul lui, de exemplu ? — Nu stiu nimic. Cînd bunica mea i-a lăsat lui toti banii » * şi am fost la biroul avocatului, el a spus că vrea să mă lase pe mine drept moştenitoare. Cred că se simţea oarecum vinovat de faptul că nu eram menţionată în testament. Nu cred că asta avea vreo importanţă. Şi, fireşte, el putea să-şi schimbe intenţia. — Vă amintiti cît a lăsat bunica dumneavoastră ? >

Ea tăcu o clipă. Ca şi cum ar fi calculat dacă necunoaşterea ar fi fost mai suspectă decît cunoaşterea, se gîndi el. Apoi ea spuse: — Cred că în jur de treizeci de mii. Nu ştiu cît de mult e azi. El o conduse pe scurt, dar cu grijă, prin evenimentele dimineţii de azi. Ea şi prietena ei aveau un Mini, dar de obicei venea la lucru pe bicicletă. Aşa şi în dimineaţa de azi, a sosit la Laborator la ora ei obişnuită, cu puţin timp înainte de ora nouă şi s-a mirat văzîndu-1 pe doctorul Howarth sosind cu doamna Bidweil înaintea ei. Brenda Pridmore a deschis uşa. Inspectorul Blakelock se urcase pe scară şi dăduse vestea asasinatului Au stat toţi în hol, cît timp doctorul Howarth s-a dus în laboratorul de biologie. Inspectorul Blakelock a telefonat la poliţie şi după doctorul Kerrison. Cînd doctorul Howarth s-a întors în hol, a rugat-o să se ducă cu inspectorul Blakelock şi să caute cheile. Ea şi cu directorul erau singurii din tot personalul care cunoşteau cifrul de la seif. El a stat în hol, vorbind se pare cu Brenda Pridmore. Cheile erau în cutia lor, în seif, şi ea le lăsase acolo, de faţă fiind inspectorul Blakelock. A închis din nou cu cifrul şi s-a întors în hol. Doctorul Howarth s-a dus în biroul lui să sune la Ministerul de Interne, spunînd personalului să rămînă în hol. Mai tîrziu, după sosirea poliţiei şi a doctorului Kerrison, doctorul Howarth o luase cu el cu maşina ca să-i ducă vestea bătrînului Lorrimer. Apoi a lăsat-o cu bătrînul şi el s-a întors la Laborator, iar ea i-a telefonat prietenei. A stat cu domnişoara Mawson pînă ce doamna Swaffield, soţia parohului, a sosit o oră mai tîrziu, împreună cu un poliţist. — Ce-aţi făcut la ferma „Postmiir ? — Am f3cut ceai si l-am dus unchiului meu. Domnisoa» » ra Mawson a stat mai tot timpul în bucătărie spălînd pentru el. Bucătăria era în dezordine, cu mai toate oalele murdare, rămase din ziua de dinainte. — Ce-a făcut unchiul dumneavoastră ? — Era preocupat, ba chiar indispus că rămăsese singur. Nu cred că şi-a dat seama că Edwin murise. Nu mai era aproape nimic de aflat de la ea. Din cîte ştia, vărul ei nu avusese duşmani. Habar n-avea cine l-ar fi putut omorî. Vocea ei stridentă, puţin monotonă, ca de fetiţă, lăsa să se înţeleagă că nu o preocupa prea mult lucrul acesta. Nu manifesta nici un regret, n-a lansat nici o teorie, a răspuns liniştit la întrebările lui, cu vocea ei ascuţită şi fără vlagă. El putea să fi fost un vizitator întîmplător şi lipsit de importanţă, care-şi satisfăcea curiozitatea legată de munca de zi cu zi a Laboratorului. El simţi o antipatie instinctivă împotriva ei. Nu-i fu greu s-o ascundă, dar îi trezi interesul mai ales că trecuse mult timp de cînd o crimă suspectă îi mai provoca o reacţie imediată şi fizică. Se întreba însă dacă într-adevăr zărise în ochii aceştia profunzi şi tainici o urmă de desconsi-deraţie, chiar de dispreţ, şi tare ar fi vrut să ştie ce anume se ascundea în spatele acelei frunţi înalte şi oarecum neobişnuite. După plecarea ei, Massingham spuse: — Ce ciudat că doctorul Howarth a trimis-o pe ea cu Blakelock să verifice unde sînt cheile. El trebuia să-si dea imediat seama de importanţa lor. Accesul în Laborator este un lucru fundamental în acest caz. Şi atunci de ce n-a făcut el însuşi controlul ? El ştia cifrul ? Prea mîndru să-şi ia un martor şi prea inteligent ca să se ducă singur. Probabil că s-a gîndit că era mai important să supravegheze lucrurile din hol. în orice caz a avut grijă s-o protejeze pe Angela Foley. N-a trimis-o singură. Să vedem ce ne va spune Blakelock despre acest lucru. 13

Ca şi doctorul Howarth, inspectorul Blakelock a preferat să stea în picioare. Stătea drepţi în faţa blocului lui Howarth, în dreptul lui Dalgliesh, ca o persoană care ar fi fost pedepsită. Lui Dalgliesh i se păru mai bine decît să-i dea posibilitatea să se relaxeze. Blakelock învăţase deacum tehnica de a răspunde la întrebări, în zilele cînd a mers la tribunal ca martor. El a dat informaţiile care i s-au cerut, nici mai multe, nici mai puţine, cu ochii fixaţi asupra unui punct imaginar aflat undeva deasupra umărului drept al lui Dalgliesh. Cînd şi-a spus numele cu o voce fermă, lipsită de expresie, Dalgliesh s-a aşteptat oarecum ca el să întindă mîna dreaptă după Biblie ca să depună jurămîntul. Ca răspuns la întrebările lui Dalgliesh, el a descris ce a făcut din momentul în care a plecat de acasă, din Ely, ca să vină la Laborator. Descrierea lui despre descoperirea cadavrului a coincis cu cea a Brendei Pridmore. Din clipa în care văzuse fata coborînd pe scară, şi-a dat seama că ceva nu e în regulă şi a luat-o la fugă în sus, spre laboratorul de biologie, fără să mai aştepte ca ea să spună ceva. Uşa era deschisă, iar lumina aprinsă. A descris poziţia trupului aşa de precis de parcă conturul acestuia i se întipărise pe retină. Şi-a dat seama dintr-o dată că Lorrimer era mort. Nu-i atinsese corpul, dar băgase instinctiv mîna în buzunarul de la halatul lui Lorrimer ca să vadă dacă cheile erau acolo. Dalgliesh întrebă: — Cînd aţi sosit la Laborator, în dimineaţa de azi, aţi aşteptat-o pe domnişoara Pridmore să vă ajungă din urmă, înainte de a intra. De ce ? — Am văzut-o venind pe lîngă clădire, după ce-şi lăsase bicicleta, şi era o politeţe din partea mea s-o aştept, domnule. Mă şi scutea să redeschid apoi uşa pentru ea. — Aţi găsit cele trei chei înăuntru şi sistemul de alarmă în perfectă stare ? — Da, domnule. — Aţi făcut un control de rutină în Laborator după sosirea dumneavoastră ? — Nu, domnule. Fireşte, dacă aş fi găsit ceva la o încuietoare sau la panoul de siguranţă, aş fi cercetat imediat. Dar totul era în ordine. — Aţi spus mai înainte că telefonul de la bătrînul Lorrimer a fost o surpriză pentru dumneavoastră. Aţi observat maşina doctorului Lorrimer cînd ati sosit azi-dimineată ? > 99 — Nu, domnule. Personalul de conducere foloseşte garajul din spate. — De ce aţi trimis-o pe domnişoara Pridmore să vadă dacă doctorul Lorrimer e la el ? — N-am trimis-o. Ea a ţîşnit de la birou, mai înainte ca s-o pot opri. — Aţi simţit că ceva nu e în regulă ? — Nu chiar, domnule. Nu m-am aşteptat ca ea să-l găsească. Cred că pentru o clipă mi-am închipuit că ar putea fi bolnav. — Ce fel de om era doctorul Lorrimer, domnule inspector ? — Era biologul-şef, domnule. — Ştiu. Vă întreb ce fel de om, de coleg era el. — Nu l-am cunoscut cu adevărat, domnule. Nu era din cei care să se oprească la registratură şi să stea de vorbă. N-am avut nimic cu el.Era un bun medic legist. — Mi s-a spus că manifesta un anumit interes faţă de Brenda Pridmore. Nu cumva uneori zăbovea Ia biroul ei ? — Nu mai mult de cîteva minute, domnule. îi plăcea să schimbe o vorbă cu ea din cînd în cînd. Ca oricine. E bine că la Laborator avem oameni tineri. E drăguţă şi munceşte mult si cu entuziasm si eu cred că doctorul Lorrimer dorea s-o

El n-a pus mîna pe fată. — Din cauza asta a căutat s-o îndepărteze cu forţa pe domnişoara Kerrison alaltăieri ? Inspectorul Blakelock nu-şi pierdu cumpătul. Doctorul Howarth are un set de chei şi verifică sistemul de alarmă şi închide el dacă lucrează pînă mai tîrziu. domnule. ea s-a simţit mai rău. ca atare. domnule. însă. doar dacă era cineva din personal sau eventual un poliţist. pe-trecîndu-şi după-amiaza cu doamna Dean. Am servit peşte cu cartofi. N-ar fi lăsat pe nimeni să intre dacă n-ar fi avut vreo treabă anume aici. De ce aţi insistat să mergeţi dacă ştiaţi că soţia dumneavoastră nu se simţea bine ? 9 — Doctorul Maclntyre — fostul director. deşi nu mai voia să meargă. domnule. Dar nu-mi făceam griji în privinţa doctorului Lorrimer. domnule. avînd dureri de cap. Prima parte însă a fost cam zgomotoasă şi. înainte de a merge la concert. care o afecta din cînd în cînd. nimeni n-a observat întoarcerea lor. Spuse: — N-aş vorbi de o îndepărtare cu forţa. domnule — ţinea mult ca personalul Laboratorului să ia parte la activităţile din sat. Sînt prietene de mult. atunci trebuie să stau pînă ce ei termină. de fapt. Ea spera că datorită concertului o să uite de durerea de cap. să fie un ofiţer cunoscut de el. iar inspectorul-şef Martin avea aceeaşi părere. Dacă sînt cercetători din categoriile inferioare. M-am dus să-mi iau nevasta cînd am plecat de la serviciu. — La ora aceasta plecaţi de obicei ? — Da. Avea dureri de cap din cauza sinuzitei. Dalgliesh l-a întrebat apoi despre ce a făcut în seara trecută. — Nimic mai mult. — V-aţi dus acasă ca s-o luaţi sau aţi văzut-o aici ? — Ea a plecat mai devreme cu autobuzul.9 9 încurajeze. neavînd vecini şi. El condusese maşina înapoi la Ely. S-au dus totuşi la prima parte a programului şi cum durerea de cap se agravase. la ora şase. Dalgliesh spuse: — Se pare că mai toată lumea a preferat să plece la partea a doua. domnule inspector ? Blakelock spuse cu indiferenţă: — Nu. A răspuns că împreună cu soţia cumpăraseră bilete la concertul din sat. domnule. — Si cine închide Laboratorul dacă cercetătorii rămîn 9 să lucreze după plecarea dumneavoastră ? — întotdeauna verific dacă a rămas cineva. la capelă. soţia pastorului. la cină. Doctorul Lorrimer era foarte sever în privinţa persoanelor neautorizate care ar fi venit la Laborator. Trebuia. sosind acasă în jur de ora nouă fără un sfert. — Rămînea în mod normal să lucreze după plecarea dumneavoastră ? — Cam trei sau patru seri pe săptămînă. Era foarte conştiincios. — Ar fi lăsat el pe cineva să intre în Laborator dacă era singur ? — Nu domnule. Locuia împreună cu soţia într-o vilă modernă la marginea oraşului. în legătură cu închiderea. Dar acest lucru nu e ceva obişnuit. Aşa că am luat biletele iar soţia mea s-a gîndit că le-am putea folosi foarte bine. . au plecat la pauză.

domnule inspector. I-am sugerat domnişoarei Kerrison să ia loc pe scailn şi să aştepte. domnule. — Avea duşmani ? 9 — Cel puţin eu nu cunosc. Ea mi-a spus că este sigură că nimeni nu s-ar fi putut strecura din Laborator în tot acest timp. dar în clipa aceea a coborît pe scară doctorul Lorrimer. domnule. Dar nu s-a ascuns în biroul ofiţerului de legătură. deoarece l-aş fi văzut cînd am decuplat sistemul de alarmă intern. a venit la tatăl lor. domnule. să vadă dacă sosise spre examinare ciocanul de lemn. — Domnişoara Kerrison şi frăţiorul ei au plecat fără să-şi aştepte tatăl ? — Da. Era foarte alb la faţă şi foarte ciudat. domnule. Nu era încuiată. domnule. — Şi apoi ? — A scos cutia metalică şi a deschis-o. — Nu ai idee ce anume îl preocupa ? — Nu. Domnişoara Kerrison a spus că nu are de gînd să plece. M-am uitat cum a învîrtit şi a fixat butoanele. domnule. iar el s-a îndreptat spre ea. domnule ? Da. te urăsc“. — Nu v-aţi uitat ? — Ba da. iar Brenda a încercat s-o liniştească pe fată. Cred că îl preocupa ceva. dar cred că ei i-a fost teamă că o s-o facă. — După ce a fost descoperit cadavrul doctorului Lorrimer. dar nu văd . — Era ceva tipic în purtarea domnului Lorrimer ? — Nu. — N-aţi spus nimic despre incident ? — Nu. Le-a spus că un laborator de medicină legală nu e un loc pentru copii. I-a văzut pe copii şi i-a întrebat cam aspru ce căutau acolo. — Aţi urmărit-o atent tot timpul. nu aveţi idee cine putea să-i dorească moartea ? — Nu. Este camera cea mai apropiată de uşa din faţă. doctorul Howarth v-a trimis. domnule inspector ? Sînteţi absolut sigur că domnişoara Foley n-a putut să pună la loc cheile în cutie fără ca dumneavoastră să observaţi ? — Nu. ca şi cum ar fi vrut s-o dea afară. Cheile erau înăuntru. domnişoara Pridmore era aici singură. — Deci. domnule. Cred că ea e foarte nervoasă. A început să strige şi să urle — „te urăsc. Ea şi directorul sînt singurele două persoane care cunosc cifrul. Nu a pus mîna pe ea. Vreţi să-mi descrieţi exact ce ati făcut dumneavoastră si ea ? 9 9 9 — Domnişoara Foley a deschis seiful. domnule. în ultimele săptămîni nu mai era ca întotdeauna. Doctorul Lorrimer s-a întors şi s-a urcat pe scară. Aţi ţinut seama de o asemenea posibilitate ? — Ca să fi fost aici toată noaptea. Doctorul Kerrison îşi ţinuse lecţia în dimineaţa respectivă la cursul de pregătire al inspectorilor. — Ultimul lucru. domnule. mi s-a părut mie. dar nu pot să-mi amintesc cifrele. Doctorul Kerrison a coborît după circa cincisprezece minute şi i-am spus că au fost copiii şi că au plecat. împreună cu domnişoara Foley să verificaţi dacă setul lui de chei era în seif. Cînd aţi urcat spre cadavru. domnule inspector ? — Domnişoara Kerrison. Ar fi fost aproape imposibil.— Mi-aţi putea descrie cu exactitate ce anume s-a întîmplat. împreună cu fratele ei mai mic. Mă gîndesc că ar fi putut fi în biroul directorului.

dar mă îndoiesc că el ar fi fost de acord cu o asemenea abordare. Nu eraţi într-atît de absorbit de lucru încît să nu puteţi auzi zgomotul de paşi de pe culoar şi să-i identificaţi ca fiind ai lui Lorrimer. domnule inspector. . Am discutat. — Deci sînteţi absolut sigur că setul dumneavoastră de chei s-a aflat tot timpul în posesia dumneavoastră noaptea trecută ? — Sînt sigur. ceva ce se întîmplase cu cîţiva ani în urmă. N-are importanţă. — Deci nu avem imaginea dumneavoastră stînd la lucru asupra unui material provenind de la un caz de crimă. îşi aruncă o privire la declaraţia lui Middlemass cu privire la deplasările sale din seara trecută. în contradicţie cu cea a domnişoarei Bidwell ? 9 — Adevărul. vreţi să spuneţi. arătoasă. şi-a instalat. ciorapi mov deschis şi pantofi de piele fără şireturi. maron. iar pantofii de comandă. un material important de vreme ce dumneavoastră aţi decis să vă ocupaţi personal de el. şi-a pus piciorul drept peste genunchiul stîng şi şi-a încruntat sprîncenele uitîndu-se întrebător la Dalgliesh. din catifea reiată. Cred că Lorrimer * 9 ştia că era vorba de două sexe. lungul său trup în fotoliul lui Howarth. Pentru moment. iar eu am reacţionat lovindu-1 în nas. dar şi ilizibilă. — Vă mulţumesc.cum ar fi putut traversa holul si să deschidă usa. ci cu stiloul. — N-a fost un episod aparte. s-a repezit la mine. încît nu vă mai rămîne decît să vă puneţi la podea. italice. Aveam o chestiune personală şi voiam să schimb cîteva cuvinte şi de aceea l-am chemat înăuntru. cu litere înalte. — O asemenea abordare pare excentrică. fără ca domnişoara Pridmore » » 7 » să-l observe. domnule. asta-i totul. M-am scuzat. mi-aţi putea vorbi despre cearta dumneavoastră cu Lorrimer ? — Versiunea mea. începînd cu ora şapte. Vreţi să-l rugaţi pe domnul Middlemass să vină înăuntru ? 14 Specialistul în documente a intrat în birou cu un aer sigur. cînd l-am auzit pe Lorrimer ieşind de la toaletă. şi n-aş putea spune că sînt mîndru de el. în acelaşi timp. ca un musafir care nu se aşteaptă de la gazdă decît să se plictisească. I-a curs sînge peste puloverul meu. puloverul din lînă caşmir. Tocmai începusem să mă ocup de crima de la carieră. Spuse: — înainte de a discuta despre aceasta. Nu era însă ceea ce aşteptase el. Efectul era un aer degage. Spre deosebire de colegii săi. opus speculaţiilor. Vi s-a părut un moment potrivit să-l chemaţi şi să discutaţi ceva ce se întîmplase acum doi ani. A plecat. un pulover pe gît. Purta pantaloni cafenii. să nu-şi trădeze plictisul. el o scrisese nu cu pixul. dar Dalgliesh a observat că pantalonii erau de comandă. fără să fie invitat. N-avea nici o legătură cu Laboratorul. fine. ne-am certat. fiind însă hotărît să rămînă politicos. de lînă fină. ceea ce o făcea. ceva ce aparent aţi fl fost mulţumit să uitaţi între timp. edificator. Usa nu era dată la 1 » » perete. Ar fi trebuit să deschidă Yalele. chiar dacă era în stare de soc. A fost o mică problemă intimă. dar care acum vă perpeleşte pe amîndoi. — De ce v-ati certat ? Din cauza unei femei ? 9 — Nu tocmai asa si nu cu Lorrimer.

troznindu-mi fălcile către public. însă. Cu atît mai simplu cu cît nici unul nu mă putea recunoaşte. aşa că l-am rugat pe Bob Gotobed. Au existat oare cadre tinere mai aproape de casă care au suferit de pe urma lui ? Se hotărî. Soţia mea crede că Lorrimer putea să-l ajute mai mult. cu dansatorii „Robin Hood“.— O asemenea abordare pare absurdă. Eu îi datoram o favoare — a avut o discuţie plină de tact cu unul din colegii lui din poliţia rutieră cînd m-au prins că depăşesc viteza. E neplăcut. E posibil ca atît dansatorii. după ce-şi făceau numărul. dar n-am ce face. Pînă la urmă a ajuns cercetător principal la Lorrimer. N-aveam de gînd să-mi pierd toată seara la concert. A fost vorba de un văr de-al soţiei mele. Eram programaţi să apărem după pauză şi s-a calculat că se va produce în jur de opt treizeci. fără îndoială. Pare plauzibil. dar timpul presa. Sîntem cam de aceeaşi talie şi cred că el s-a gîndit că o să-mi vină bine costumul. Aşa că l-am chemat înăuntru. se gîndi Dalgliesh. Dalgliesh spuse: — Conform acestei declaraţii. vi l-a descris plastic doamna Bidwell. dar nu pe dumneavoastră sub mască. A venit la mine după sfat şi eu i-am spus ce să facă. iar telefonul a fost cel despre care v-am relatat. Concertul a început. nu iau parte la asemenea ritualuri rustice. să mă sune cu circa cincisprezece minute înainte. cît şi publicul să fi putut vedea un căluţ învîrtindu-se pe acolo. Povestea cu Peter Ennals trebuie verificată. Ea. dar el a avut norocul să plece pe neaşteptate în SUA şi m-a rugat să-i ţin locul. Putea fi chiar adevărul. Nu l-am cunoscut cu adevărat pe băiat. după cum aţi spus. Iar dacă ea v-a vorbit despre o femeie sau un telefon. în lătrătorul Southern. Era altă bătaie de cap. să ţopăi în jurul dansatorilor. I-am dat telefon ieri după-masă ca să-i explic că o să ajung tîrziu acasă şi discuţia mi-a reamintit că de mult doream să vorbesc cu Lorrimer despre Peter. Paul Middlemass era un om inteligent. N-a fost un succes. inspectorul-şef Martin. la şapte treizeci. spuneţi că nu puteţi da nici un nume de persoană care să depună mărturie pentru dumneavoastră. dînd din coadă şi. nu mă îndoiesc. soţia mea. conducătorul ansamblului. . A fost un spectacol care-i revenea ofiţerului de legătură. Middlemass vorbise însă la prezent: „Lorrimer n-are darul de a îndruma cadrele tinere". bănuieşte că o femeie se află la baza oricărei dispute între doi bărbaţi. S-a nenorocit singur. să renunţe pentru moment. aflaţi că femeia era soţia mea. în general făcînd nebunii. acum o lună — aşa că nu puteam să-l refuz. Nu-1 acuz pe Lorrimer de moartea lui Peter. M-am dus la repetiţie săptămînă trecută şi tot ce trebuia să fac era. după cum probabil vi s-a spus. Totul s-a petrecut cam ciudat. la concertul de ieri-seară din sat. Noi am auzit comentarii despre ceea ce se întîmplase la Southern. Cu toate acestea. însă. iar concertele în sat nu coincid cu concepţia mea despre distracţie. Sinucigaşul răspunde în ultimă instanţă de propria sa distrugere. Lumea e mică şi lucrurile astea se află repede. însă. ţinea la el. Avea nevoie de cineva lat în spate şi destul de puternic ca să ţină o greutate pe cap. Nu cred că toată vina îi aparţinea lui Lorrimer. Peter Ennals. N-a fost. nimeni cînd aţi sosit în hol sau cînd aţi plecat ? — Nimeni care să mă vadă şi să mă recunoască. şi-a pierdut contractul şi a căpătat ceea ce în termeni eufemistici se numeşte „cădere nervoasă**. el ar fi avut timp să cîntărească efectele asupra carierei sale ale unei semnături puse sub o minciună. rezultatul fiind cel pe care. înainte de a face o declaraţie. A terminat şcoala cu două diplome şi părea că-şi caută serviciu. în mod normal. aţi jucat rolul unui căluţ năzdrăvan. Din întîmplare. i-am recunoscut paşii. iar adevărul se afla sub semnul întrebării. Eu nu-s dansator. Ennals şi-a ratat cariera. — Admit că într-un anumit sens totul a fost absurd. cum el nu are darul de a îndruma cadrele tinere.

iar dacă nu dă peste vreo placă funerară. Nu e de bon-ton. Deodată. eventual ud leoarcă. — Vreţi să spuneţi că Lorrimer mai trăia atunci. N-ar fi plecat fără să controleze toate serviciile. I-au spus pur şi simplu tipului că doreau o sală dreptunghiulară cu o scenă şi două garderobe şi două toalete în capăt. în halat alb. destul de bine. A fost o propunere ieftină. Oricine ar dori să intre pe partea cealaltă. Şi-a făcut intrarea ţipînd. fiecare cu toaleta sa. în care personajele îşi petrec cea mai mare parte a timpului în costume de seară. fiind singura ieşire. un vestibul. inclusiv pe cel de cercetare a documentelor. Asta era de aşteptat. care s-a mişcat puţin în dreptul ferestrei. Rezultatul a fost o scenă cu două camere în spate. Băieţii erau îmbrăcaţi şi s-au gîndit să bea o bere la Moonraker. apoi îşi reveni şi spuse: — Vă rog să mă scuzaţi. bărbaţii într-o parte şi femeile într-alta. — Cum era închisă usa din fată ? 9 9 — Numai cu Yale şi un singur zăvor. Secretara mea a plecat şi mi-a lăsat nişte sandvişuri cu carne de vacă. juca rolul fetei în casă. chiar prin ploaie. cina e servită !“ După care. dar practic nu există un spaţiu comun în spatele scenei. bărbaţii se îmbracă în garderoba din dreapta şi intră pe scenă prin partea dreaptă. — Ce s-a întîmplat cînd aţi ajuns în hol ? — Ca să vă pot explica. Sala nu are permis. A fost construită de Harry Gotobed şi băieţii lui.— Şi aţi rămas să lucraţi la laborator pînă aţi fost sunat ? — Exact. N-aş putea să jur că a fost Lorrimer. Am plecat de la Laborator. aşa că tot publicul iese în pauză să servească o cafea sau un ceai oferit de Liga Mamelor. prin cimitir. Pot să spun doar că niciodată nu mi s-a întîmplat să mă înşel. ar trebui să părăsească garderoba. ca să-mi iau maşina. dacă tatăl lui nu se înşeală în privinţa telefonului. Ştiam. un vestiar şi o cameră pentru răcoritoare. Au ales una din comediile indigene. Pot . cred că în jur de opt şi douăzeci. personajele au părăsit cuminţi scena. rolul ca să spună gîitind: „Sfîntă Fecioară. trebuie să vă descriu particularităţile arhitecturale ale locului. iar comitetul s-a gîndit că o să economisească bani neangajînd un arhitect. dar a trebuit să dau ocol spre garajele din spate. dar a ţinut minte. îşi dădu capul pe spate şi izbucni în hohote de rîs. Bob a sunat la opt şi cincisprezece să-mi spună că erau puţin în avans cu programul şi că ar fi mai bine să vin imediat. El n-avea însă de gînd să lase o uşă de comunicare între garderoba pentru bărbaţi şi cea pentru femei. Pe fiecare parte este o ieşire spre cimitir şi două uşi înspre scenă. Am ieşit prin uşa din faţă. după părerea dumneavoastră ? — Stiu că a mai fost în viată încă douăzeci si cinci de » » » minute. din partea constructorului din sat. pe partea dorită. Tînăra Bridie Corrigan. în celălalt capăt. că el trebuia să fie în clădire. nu-şi rupe piciorul sau nu cade într-o groapă de mormînt. bineînţeles. Harry este unul din „stîlpii“ Capelei şi un exemplu de corectitudine nonconformistă. Nu era de acord cu teatrul de amatori sau de alt gen şi cred că au avut unele greutăţi ca să-l convingă să construiască o scenă. bine condimentate şi le-am mîncat la birou. îşi va face intrarea triumfală. luînd-o la fugă costumat. cu cinci ani în urmă. Mi-am adus acum aminte de spectacolul de anul trecut al companiei de teatru. de la magazinul general. El răspunde de închiderea Laboratorului şi era deosebit de meticulos în privinţa securităţii. Am rămas cu impresia că l-am văzut. Alergînd prin cimitir a crezut că vede fantoma bătrînei Maggie Gotobed. purtînd discuţii caustice. Am plecat. Se vedea lumina de la secţia de biologie şi am văzut o figură. în consecinţă. iar femeile prin partea stîngă. cu boneta pe o parte.

Singurul lavoar se află la toaletă. uitîndu-mă la chipul ei ca de măgar. Am plecat după el afară. Am ţopăit o dată sau de două ori în jurul ei şi mi-am pocnit fălcile. igham şi-a notat numele : Harry Sprogg. Apoi. — Aţi mai văzut ceva ? — Poate am spus „bună seara“ sau „salut“. îngrămădite pe masă sau puse pe tine. Au intrat toţi în garderobă. unde-1 pusesem. de la Moonraker. un membru al trupei. — Fără să-i spuneţi nimic ? — Nu-mi amintesc să-i fi spus ceva. ieşind din cimitir. — Cît timp aţi stat acolo ? — Mai puţin de cinci minute. că se bucură că joc şi eu şi că băieţii sînt la Moonraker. zgomotul picioarelor şi zornăitul clopotelor. M-am gîndit să aştept afară. Dalgliesh puse întrebarea: — I-aţi spus ceva ? — Nu.să vă spun că la interesul trezit de spectacol o contribuţie importantă şi-o aduce sala noastră. Noaptea trecută a fost un adevărat haos cu hainele pentru stradă. — Nu era nimeni cînd ati sosit ? 9 — Nimeni în încăpere. mirosea greu — iar costumul era teribil de greu şi călduros. dar nu cred. puse una peste alta pe jos. Cînd mi-am pus costumul. E acolo o statuie extrem de urîtă. dar am putut să aud vocea cuiva la toaletă. Ma^. Costumul meu atîrna în cui. Dacă ar fi stat cineva nemişcat în cimitir cu siguranţă că nu l-aş fi văzut. Dumnezeu ştie de ce ! Cred că era efectul combinat al razelor de lună şi al locului. a ieşit afară. O parte din act s-a desfăşurat pe scări. băieţi“. coborînd de pe scenă şi zburînd printre spectatori. dar asta nu înseamnă că nu mai era nimeni. Mi-a zis că se duce să-i scoată de acolo. Şi aşa am făcut. Am ridicat 9 copita dreaptă din faţă şi am făcut un salut şi apoi m-am luat după ei. Nu mă aşteptam să văd pe nimeni. Nu mi-ar fi recunoscut vocea din cauza măştii. — Aţi mai văzut pe cineva ? — Nu. Ştiam că mai toată trupa era la Moonraker. Am stat impreună doar cîteva secunde. Se putea auzi publicul luînd loc pe scaune şi apoi regizorul şi-a băgat capul şi-a spus: „Haideţi. Cu multă greutate. Apoi. Se pare că s-a desfăşurat bine. Trebuie să găseşti loc pentru costume. după . El a spus ceva. Apoi i-am văzut pe băieţi venind prin cimitir. cutii şi recuzite. E singurul abstinent şi cred că de asta nu se duce cu ei. un înger de marmură cu o figură scîrboasă şi cu mîna ţinută în sus. Trebuie să fi fost caraghios dacă cineva m-ar fi privit. muzica s-a schimbat şi acesta a fost semnalul ca să mă alătur lor şi să-mi fac numărul. Actorii trebuie să-şi ţină acolo îmbrăcămintea de stradă si costumatia. Nu puteam să văd prea bine din cauza măştii. s-a deschis uşa de la toaletă şi Harry Sprogg. A plecat şi eu l-am urmat. deoarece garderoba era neaerisită — ca să fiu sincer. o oglindă cam mică şi loc numai pentru doi oameni ca să se machieze în acelaşi timp. Am ţopăit un timp. cei şase dansatori au ieşit şi am putut auzi vioara cîntînd. şi m-am alăturat lor. am exersat de cîteva ori cum să-mi pocnesc fălcile şi să dau din coadă. Era costumat. pînă veneau băieţii de la circiumă. Există un sir de » » » cîrlige şi o masă în mijlocul camerei. — Aşa că dumneavoastră v-aţi dus la garderoba de pe partea dreaptă ? — Aşa e.

— Dar după spectacol ? — Nimeni nu m-a văzut după spectacol. Middlemass spuse: — Dacă se va mai găsi. Am fugit de pe scenă. n-au avut nevoie de a doua invitaţie şi s-au urcat din nou pe scări. cu un alibi onorabil pentru restul serii. Parcă citindu-i gîndurile. Am pus mîna pe mască la repetiţii şi aşa au făcut şi alţii. pe umerii purtătorului. pe umărul drept. pe scări. se gîndi Dalgliesh. — Ştiu. Era o pată de circa patru ţoii pe doi ţoii. veţi putea găsi fire de păr sau unele dovezi că într-adevăr am purtat masca. îmbrăcaţi în verde. Eventual. Am avut o jumătate de duzină. N-ar fi prea uşor să fie distrus complet. dar mă îndoiesc că cineva v-ar spune că m-a recunoscut. L-am îmbrăcat din nou şi l-am aruncat în coşul cu rufe murdare cînd m-am spălat înainte de plecare. Dalgliesh încheie discuţia. aş fi fost acasă înainte de ora opt. Bătrînul socotea că buzunarele nu sînt igienice. Dacă halatul va mai fi găsit vreodată. întrebîndu-1 de halatul alb care dispăruse. Asasinul. iar mînecile erau perfect curate.45 şi miezul nopţii. cu nasturi pînă la gît. ar fi trebuit să aibă grijă să nu-şi pună masca cu o secundă înainte de a se urca pe scenă. întregul incident constituie pentru mine un exemplu de răsfăţ prostesc. cel mai apropiat de uşă. Massingham s-a gîndit că un halat pătat cu sîngele lui Lorrimer putea fi considerat de asasin ca deosebit de folositor pentru el. ca un grup de salahori morţi de sete care tocmai au aflat că barul e deschis. Atunci mi-am dat seama cu groază că nişte nătărăi din sală strigau „bis!“ Băieţii. unde mi-am luat maşina. Amprentele nu-s bune. Pata nu era mare. fără să mai cuprindă şi un bis şi că m-am prostit îndeajuns pentru o seară. fără să-i atingă. dar după aceea m-am gîndit mai bine. Păcat că masca — capul de animal — e aşa de mare. Celelalte cinci sînt aici în dulap. din pînză groasă albă. dar poate că au mai fost şi alte pete. Sînt pe talie. N-aveau buzunare. în garderobă. Să înnebuneşti nu alta ! Dacă cineva şi-ar fi propus să-l omoare pe Lorrimer în cursul serii. imediat după ceartă ? — Aşa am intenţionat. Din cîte ştiu. Aşa că atunci cînd vioara a început să cînte şi a început ţopăiala. n-aş putea spune cu exactitate ce pete de sînge au fost în urma ciocnirii noastre. l-am agăţat iar în cui şi am plecat. — Au o croială deosebită. Dacă i-aş fi spus lui Bill unde să se ducă cu blestematul lui de căluţ năzdrăvan. întrebă : — Ati aruncat halatul la coşul de rufe murdare. mi-am scos costumul. Nu văd cum ar fi reuşit. dacă vă interesează. cînd aplauzele nu se opriseră. din toa> » 7 leta bărbaţilor. capul sau faţa. moştenire de la taică-meu. dacă l-a luat cu el. Probabil că specialiştii în serologie vor putea oferi vreo idee privind vechimea petelor. — Vă amintiţi la care lavoar v-aţi spălat ? — La primul. Se sprijină. nimeni nu m-a văzut plecînd şi nu era nimeni la parcare. ar fi avut totuşi toată noaptea la dispoziţie ca să scape de el.ţipetele copilăreşti ale publicului. cum veţi vedea. în fond. — Ar fi mai de folos dacă aţi găsi pe cineva care să depună mărturie pentru intervalul dintre 20. nasturi împodobiţi de la Corpul de dentişti ai armatei regale. M-am întors acasă înainte de zece şi soţia poate depune mărturie. dacă vreţi să le vedeţi. M-am gîndit că înţelegerea mea cu Bill Martin se referea doar la un singur spectacol. Dar nu cred că v-ar interesa. — Era curat ? .

cele două robinete deschise la maximum. Era mai greu să ţi-1 imaginezi rupînd foaia din caiet. Nu ştie însă nimic despre telefonul primit mai devreme de doamna Bidwell. se gîndi Massingham.Poate Middlemass era surprins de întrebare. mi-a fost teamă de el. Ştiu că toţi cred că eu am făcut-o. pentru că eram în baie. Dar în privinţa orei ? Dacă bătrînul Lorrimer a vorbit într-adevăr cu fiul lui la 20. Curat am fost şi eu. cu excepţia timpului cît am dus-o pe maică-sa la autobuz. punînd la cale telefonul pentru doamna Bidwell. Soacra mi-a telefonat în jur de ora nouă. Uitîndu-se la el. Massingham spuse: — Cel puţin are o persoană care să-i confirme povestea. despre foaia din caietul lui Lorrimer sau despre halatul alb care îi dispăruse lui Paul Middlemass. dar nu l-am omorît. Dar n-a putut lăsa la uşă senzaţia contagioasă de frică. El crede că era ia baie cînd s-a primit telefonul de la bătrîn. aşa că l-am lăsat destul de curat la plecare. Ar fi fost un criminal fără succes. dar nu-i adevărat. vomitînd de groază şi vinovăţie. Sue poate să confirme că am fost acasă toată seara. ca să spună că a ajuns cu bine. ţîrîitul telefonului şi mîna înmănuşată a lui Middlemass ridicînd uşor receptorul. Nu avea niciodată aspectul unui om dîrz. nici un animal şi cu atît mai puţin un om. Bradley a admis că el nu ştia că internarea în spital a bătrînului Lorrimer fusese amînată. — Curat ca după o zi de folosire. distrugînd halatul alb. Clifford Bradley a făcut faţă destul de bine interogatoriului prelung. Mama ei a luat masa cu noi şi apoi am condus-o la autobuzul care a plecat spre Ely la 17. iar ochii îi clipeau des şi nervos. N-a vorbit cu mine. emoţia cea mai greu de ascuns. cel puţin pentru prima parte a serii. Sînteţi destul de familiarizat cu codul de procedură ca să ştiţi că nu am fi discutat în felul acesta cu dumneavoastră dacă ar fi altfel cazul. M-am întors direct acasă. 15 — Nu mi-a plăcut de el. apa clipocind şi gîlgîind. Soţia i-a spus acest lucru. Nu sînt în stare să omor pe nimeni. atunci Middlemass n-are probleme. unde am stat toată seara. întrebat fiind despre masa de miercuri . Tot trupul i se zbătea. iar frica îl făcea demn de milă. conducta de scurgere colorată de sîngele lui Lorrimer. In mintea lui Massingham imaginea se formă cu o claritate uimitoare: Middlemass în halatul pătat de sînge. a simţit jena pe care o are un om sănătos faţă de unul bolnav. dar a ştiut să-şi ascundă sentimentul. L-am spălat bine. Dalgliesh spuse: — Doar dacă ei n-au ticluit povestea la cimitir noaptea trecută. Sau dacă în loc de Middlemass sub mască s-ar fi aflat Howarth. aplecat peste lavoar. N-a fost incoerent.45. A căutat să se poarte demn. Aţi spus că nu 1-ati omorît.45. Dalgliesh spuse blînd : — Nimeni nu vă acuză. Aveţi vreo idee cine a făcut-o ? 9 9 — Nu. Apoi îşi imagină o altă scenă : Lorrimer trîntit pe jos. mîinile i se închideau şi i se deschideau fără încetare. De ce aş putea să ştiu eu ? Nu ştiu nimic despre el. N-au prea avut prilejul în dimineaţa de azi să ticluiască povestea asta. Tot ce ştiu e că aseară am fost acasă împreună cu soţia. Ar fi putut oare bătrînul Lorrimer să confunde într-adevăr glasul altcuiva cu vocea fiului său ? După plecarea specialistului în documente. Era uşor să ţi1 închipui aplecat asupra lavoarului. gura îi tremura. Şi nu văd cum ar fi ştiut altfel Howarth despre ea. Doctorul Howarth a văzut căluţul năzdrăvan ţopăind în jurul statuii cu înger din cimitir.

Tinînd seama de volumul de muncă din momentul de fată. Teribilă combinaţie. 9 Sub cerul parcă pictat. Din cîte părea. cenuşii şi purpurii. O să le spun că sperăm să terminăm cercetarea pînă la sfîrşitul zilei. Asta o să ne ajute să dăm de maşină. înspre apus. — îmi dau seama că domnul căpitan Massey are o părere personală despre prioritatea agriculturii faţă de o crimă. pe nesimţite. în vreme ce razele soarelui treceau capricios peste cîmpuri şi străluceau pe acoperişuri şi în ferestre. cu biscuiţi mai vechi şi cremă. Inspectorul Massingham o să meargă cu mine să-l vedem pe tatăl doctorului Lorrimer. Telefonul ăsta e important. O să stau de vorbă acum cu cercetătorii aflaţi în bibliotecă şi o să le explic că vreau să fie în birourile lor atunci cînd dumneata ai să faci controlul. » » 7 era greu să justifici imobilizarea la nesfîrşit a unor oameni. — Am găsit nişte urme de cauciuc pe alee. la frontiera ţării. se gîndi Dalgliesh. spunea el parcă apărîndu-se. dar mi se pare că cele două cauciucuri din spate sînt un Dunlop şi un Semperit. Zise : — Aţi reuşit să luaţi legătura cu domnul Bidweil ? — Căpitanul Massey spune că e plecat la ţară. printre tufişuri. Am luat măsuri de protejare pînă la sosirea fotografului şi apoi o să facem mulajul. nu mai era nimic important de aflat de la el. — Dacă nu reuşeşte. la „PostmilT. dar sigur. Massingham şi-a stăpînit un fior cînd şi-a notat cu grijă aceste amănunte. Cu greu îşi putea ascunde emoţia. albi. unde se întretaie şoselele care duc la Stoney şi Tenpenny şi unde panta urca aşa de uşor în curbă. cu garnitură de orez şi mazăre. O să i se spună că vreţi să staţi de vorbă cu el cînd o să ia „mizilicul". de îndată ce treaba va fi terminată în după-amiaza de azi. unde are o bucată de pămînt pe care a pus sfeclă de zahăr. — Trei hectare nu-i un fleac. Massingham aflîndu-se la volanul Roverului. Pînă să plece. în starea în care se afla şi de altfel nu se mai putea afla nimic în plus nici de la altcineva de la Laborator. Ce păcat. Va trebui să le comparăm cu catalogul cauciucurilor. Mi se par destul de proaspete. cu nori cumulus. sergentul Reynolds a avut ceva de raportat.30 —ii. puteţi lua legătura cu noi sunînd acolo sau prin staţia de radio de la postul din Guy’s Marsh. CARTEA A TREIA UN OM AL EXPERIMENTELOR 1 Ferma „Postmiir se afla la două mile de sat. în felul acesta. chiar de-ar fi să iei împrumut tractorul căpitanului Massey. totul părea a fi un avanpost izolat. încît lui Dalgliesh i-a fost greu să creadă că se află pe un povîmiş atunci cînd a parcat pe iarbă şi cînd întorcîndu-se să închidă portiera a văzut satul înşirat sub el de-a lungul soselei. în mai puţin de zece minute. dar căpitanul Massey o să aibă grijă să-l invite la postul din Guy’s Marsh. ai face mai bine să-l aduci singur. Dacă e nevoie. comandantul Mercer le-a spus fotografilor că pot să plece. A familiei lui Lorrimer. Laboratorul o să poată să-şi reia activitatea mîine dimineaţă. Cel puţin ofiţerii cu amprentele mai erau aici.seara. . erau deja la drum. — Cum adică ? — Aşa spunem noi cei de aici despre gustarea de la 10. domnule. Apoi a urmat şarlota făcută. a spus că a mîncat carne de vacă bine condimentată. S-a bucurat cînd Dalgliesh i-a spus lui Bradley că poate pleca. concentrîndu-se pe fundalul albăstrui. Nu era însă de mirare. Se tot gîndea cum să vadă mai repede casa lui Lorrimer.

primitor şi prosper. Oricine s-ar fi născut şi ar fi crescut într-o parohie ar fi ştiut fără nici o îndoială că aceasta era doamna Swaffield. cu calotă joasă. cînd uşa casei se deschise şi o femeie le ieşi în întîmpinare pe potecă. după braţul de crizanteme. . probabil. Mi-a spus că a fost trimis aici pentru ca nimeni să nu intre în camera doctorului Lorrimer pentru ca nici un vizitator să nu-1 deranjeze pe bătrîn. N-a fost decît un reporter şi am scăpat repede de el. cu multă verdeaţă de toamnă. Un podeţ de scînduri şi o poartă vopsită în alb duceau către potecă şi apoi spre uşa zăvorită. era despărţită de şosea printr-un şanţ mare. peste care avea un şorţ înflorat. Prima impresie. Laboratorul Hoggatt era ascuns după şirul de copaci. erau acasă. fiind joi. gîndindu-se la pregătirea bisericii. se schimbă. dar el nu s-a arătat prea dornic şi la urma urmelor nu trebuie să baţi omul la cap. deşi. — Bună dimineaţa. sau mai degrabă soţia sa. cu pieptul mare. bine dispusă şi plină de energie. se vedeau bine îngrijiţi. cu acoperişul rotund. Aşa că sper ca Millie Gotobed. prinsă cu un ac de oţel. în vreme ce noile clădiri se vedeau imediat. din zona mlaştinilor. din care unul semăna cu un program de concert. A » » 7 vrut neapărat să se îmbrace cînd a auzit că veniţi încoace. izolării şi absenţei gardului şi a ferestrelor exterioare. Moartea putea pîndi dinspre răsărit. Acolo se afla o maşină roşie. dînd impresia că se făcuseră săpături într-un oraş îngropat de multă vreme. nu-i asa ? y7 y Dumnealui e domnul poliţist Davis. ghete mari şi ciorapi de lînă. despre care ştiţi totul. parcată lîngă cea a poliţiei. nu era o zi obişnuită de cor bisericesc. dar în nici un caz dinspre acoperişurile curate ale caselor. bună dimineaţa ! Sînteti comany7 y y dantul Dalgliesh şi inspectorul Massingham. aşă că totul e în regulă. dar el n-a vrut. Casa. Poteca cu pietriş fusese curăţată de buruieni. din cărămidă. ducînd spre o curte pavată şi spre un garaj de cărămidă. Nu vreţi să intrati ? Bătrînul e sus. Purta o fustă de lînă. cu şanţurile şi zidurile pe jumătate terminate. Simon are gripă — de aia nu e aici — şi nu vrem ca bătrînul s-o ia. Doar supă şi omletă. putea veni aici. veche şi murdară. cu corpurile lor de ciment. cam bărbătească. dar trandafirii din cele două răzoare circulare. Dalgliesh trase concluzia — după teancul de buletine ale parohiei. scundă. O pălărie de fetru. La douăzeci de paşi mai încolo. Angela Foley. se datora. ca şi după frunzele de toamnă de pe scaun — că parohul. deşi eu i-am spus că nu e deloc nevoie. şi o să aibă mare nevoie de ele în viitor. Nimănui nu-i place să plece de la parohie încărcat ca un enoriaş victorian. „Mini“. Abia îşi luase ochii de la maşina parohului. cu excepţia unor cutii de conserve. Grădina din faţă avea un aspect neîngrijit. un pulover din lînă împletită. Arăta într-adevăr ca nevasta unui paroh de ţară. M-am gîndit că nepoata lui. Simon şi cu mine voiam ca el să se întoarcă imediat la parohie. avînd în spate aripi de moară de vînt. mai ales dacă e bătrîn. Sînt Winifred Swaffield. Dar nici nu vrem să-l lăsăm singur în seara aceasta. Poate e mai bine aşa. Domnul poliţist mi-a fost însă de mare ajutor la bucătărie. cu faţadă placată cu lemn. iar în cămară nu cred să mai fie altceva. dovedind siguranţa unei femei a cărei autoritate şi competenţă se simte de la prima vedere şi de care ştie să se folosească. Tocmai i-am pregătit masa domnului Lorrimer. vopseaua de pe uşă şi de la fereastră strălucea de curată. îi cădea peste fruntea lată. doi bulumaci mari treceau peste un şanţ. O să vină jos într-un minut. Cred că e mai bine în salonul din fată. de o parte şi de alta a potecii. de casă părăsită.

demodată. Dalgliesh şi Massingham s-au aşezat pe sofa. dar lăsa acum impresia de deranj posomorit. Auzindu-le paşii. La capătul acestei introduceri. nedeschise şi necitite. Trebuie să fi avut. Dar e greu de ştiut ce anume simte bătrînul uneori. cu picioare cioplite şi patru scaune cu funduri din vinilin. Pe rafturi. Dalgliesh întrebă: — Cum se mai simte ? — Surprinzător de bine. aşa s-a spus întotdeauna. s-a înroşit. cu două pete de grăsime pe locurile unde s-au odihnit cîndva nenumărate capete. ceea ce e cam jenant. cînd au loc lecţiile bine organizate de la şcolile duminicale şi cînd corurile de femei cîntă „Ierusalimul lui Blake“. Amîndoi bărbaţii sau simtit datorită ei ca acasă. Numai că ea voia acum pur şi simplu să-i întărească. ca atunci cînd faci magiun în casă. fusese mobilat bine. Chewisham a fost întotdeauna satul unde legea era cea mai respectată. să-i îndrume cu o mîna sigură. de magazie în care sînt puse laolaltă şi în dezordine obiecte care aduc aminte de bătrîneţe şi de neplăcerile ei. o colecţie de romane populare. Salonul. deşi cred că îşi dă bine seama că Edwin a murit. jar de-a lungul peretelui opus ferestrei o servantă lungă. Nare rost să vă răpesc timpul cu grijile mele. cu pete uscate de mîncare şi murdărie adunată în timp. Probabil că cineva din personal. plină cu rămăşiţele sparte ale unor seturi de ceai. aşa că ne-a şocat teribil crima. Mirosul de supă făcută în casă se strecura ispititor prin uşă. chiar oarecum disperat. avînd aceeaşi mărime şi legătură. îmbîcsit. N-aş vrea să spun că bătrînul e senil. Zguduitor. o lampă şubredă. a luat poziţia de drepţi. Dalgliesh şi Massingham s-au pomenit în salonul din faţă. în partea din stînga plitei se afla un televizor mare. producea o căldură sufocantă lîngă o sofa cu stofa tăiată. Arătau de parcă fuseseră lipite una de alta. poliţistul Davis a ieşit din ceea ce se presupunea a fi bucătăria. o scrumieră cu imaginea cheiului Brighton. cu piesele împrăştiate. Cîtuşi de puţin. o să poată să doarmă aici în seara aceasta. şi apoi a dispărut. Doamna Swaffield s-a cocoţat pe braţul fotoliului şi le zîmbea parcă încurajîndu-i şi aducînd în încăperea posomorită o atmosferă dătătoare de linişte. pe motiv că trebuie să sune acasă şi să anunţe că nu se va întoarce la . a salutat. Cutia milelor a fost spartă de două ori. iar două rînduri de scaune de înge-nunchiat au fost furate. fireşte. Vorbeşte în continuare la prezent despre băiatul lui. Se mai afla o masă de stejar. unele fiind extrem de bine realizate cu prilejul celei de-a cincizecea aniversare a Uniunii Mamelor. s-a uitat încurcat la Dalgliesh. Numai Dumnezeu ştie de ce au vrut să le ia. nu-i aşa ? Cred că un criminal din vreo bandă de la Londra a vrut să pună mîna pe un material. Coronamentul şemineului fusese placat şi o plită cu gaz. Părintele Gregory a avut necazuri mari cu spargerile de la Sfînta Maria. mirosind puternic a tutun. iar mîine o să ne mai gîndim. n-am avut asemenea necazuri. Lumea spune în sat că n-au fost semne de spargere. editate de un club căruia se pare că domnul Lorrimer i-a fost cîndva membru pentru o scurtă perioadă. precum şi o tablă pentru jocul de dame. la Guy’s Marsh. un şoc teribil. Şi asta nu că ea n-ar fi cunoscut — se gîndea Dalgliesh — momente grele sau complicate în viaţă. dar un hoţ de-adevăratelea poate să intre oriunde. o pungă cu tutun. La dreapta plitei se afla un fotoliu larg şi lîngă acesta o masă din nuiele împletite. Pe Dalgliesh nu l-a mirat că satul ştia deja că nu fusese o spargere la Laborator. Din fericire. Fiecare mai întîlnise > y în viaţă o asemenea fire ca a ei. Lui Simon nu i-ar fi plăcut să închidă biserica. Pe servantă erau două sticle de Guinness şi un pahar nespălat.de la Moonraker.

Ea era aici. cu prietena ei.prînz. erau întunecaţi. dar Simon nu crede că aşa ceva se cuvine făcut. Dalgliesh se întreba de ce s-a deranjat să-şi schimbe îmbrăcămintea. dar ţinîndu-se totuşi drept. asa că Simon si cu mine n-am reuşit niciodată să-l 7y » » cunoaştem bine. Părul rar. Părintele Gregory ar putea să vă spună ceva despre el. Doamna Swaffield a făcut prezentările cu o voce încurajatoare. deşi. Doamna Swaffield. a fost mai mult decît indiscret. îmi inchipui că el a dus-o pînă la biserică. nu prea potrivită ca să se ocupe de copii. Doctorul Howarth a venit cu Angela să aducă vestea. E o femeie ciudată. pe domnişoara Willard. Fiecare şi-a văzut de-ale lui. aşa cum avusese în trecut Ochii apoşi. de unde îl privea fix pe Dalgliesh. a fost fără îndoială una din primii care au aflat. fusese cîndva la fel de înalt ca şi băiatul lui. deoarece părintele Gregory făcuse o asemenea sugestie şi mai puţin pentru că ar fi vrut ea. de la Vechea Parohie. aproape grotescă. deşi nu cred că ar fi luat parte activă la viaţa bisericii. deşi se pare că nu erau aşa de apropiaţi. ţeapăn. Apoi a sosit domnul poliţist şi la scurtă vreme după aceea am ajuns şi eu. Dacă el ar fi putut să stea o vreme cu ea. ascunşi sub pleoapele încreţite. se gîndi Dalgliesh. fireşte. cînd aţi sosit azi-dimineaţă ? — Da. dar fâră să-i lipsească demnitatea. aşa cum se întîmplă şi în cazul personalităţii. — Nu mai are rude sau prieteni apropiaţi. de la dreapta plitei. avea o poză patetică. Apoi a lăsat-o aici şi s-a întors la Laborator. pieptănat pe spate dinspre fruntea înaltă. mirosind puternic a naftalină şi care îi rămăsese mare pe oasele tot mai mici. Trebuia să mă gîndesc mai bine. Nu-şi mai avea rostul ca Angela şi doamna Mawson să mai stea. care a sosit imediat. Era în acest gest un respect faţă de fiul lui. EI obişnuia s-o ia cu maşina. dar domnul Lorrimer. Nu era nici o asemănare cu trupul rigid. Dar iată că vine omul cu care întrade-văr doriţi să vorbiţi. Nu voia. în costumul albastru închis. Nu există nici o afinitate între cei care trăiesc si cei care au murit. Moartea îi despărţise pentru totdeauna şi făcuse să dispară orice asemănare dintre ei. că trebuie să lanseze ştiri excitante. din Guy’s Marsh. ca orice soţie de paroh. iar după părerea mea cred că are perfectă dreptate. din cîte ştiţi ? — Cred că nici unul. nu era prea înţelept din partea lui. nevoia de a da un aer . Moartea. face să dispară asemănarea dintre rude. la biserica Sfînta Maria. iar doctorul Howarth voia ca majoritatea personalului să fie la Laborator la sosirea dumneavoastră. Apoi ea se făcu nevăzută cu mult tact. Bărbatul care a intrat în cameră tîrşîind picioarele. amîndouă. pentru moment. Massingham s-a ridicat să-l ajute pe bătrîn. i-a făcut semn să stea deoparte. s-a aşezat pe locul lui obişnuit. cu o mişcare hotărîtă a mîinii. murmurînd ceva despre supa din bucătărie. Bătrînul Lorrimer nu merge la biserică şi nici nu ia parte la treburile satului. parcă toţi ar fi amuţit pe neaşteptate. întins pe pardoseala Laboratorului. E posibil ca să fi discutat cu ea. de vreme ce eu venisem. în fotoliul învechit cu speteaza înaltă. Nici n-avea rost săţi pierzi timp cu găsirea vinovatului. de modă veche şi prost croit. să lipsească prea mult. după părerea mea. mai lăsa să se vadă fire negre. Ştiu că unii oameni aşteaptă ca feţele bisericeşti să umble din poartă în poartă şi să-i cheme pe oameni. Cred că Angela i-a telefonat prietenei sale. ca şi cum salonul nu i-ar fi fost familiar. Doctorul Lorrimer se ducea. Dalgliesh spuse : — Ce păcat că domnişoara Foley şi unchiul ei nu se arată pe aici. Din experienţa lui ştia că veştile pătrund într-o comunitate printr-un proces de osmoză şi că numai un nebun ar fi încercat să oprească sau să controleze misterioasa răspîndire. Stînd aşa. fireşte. s-ar fi putut rezolva măcar problema dumneavoastră. După o oarecare şovăială.

De obicei. îşi face ouă cu slănină dacă se întoarce tîrziu acasă. Ce i s-a părut lui de nesuportat n-a fost frumuseţea slujbei de îngropăciune şi nici imaginea copiilor care mergeau ţinîndu-se de mînă. dar el îmi lăsa ceva să încălzesc. Nu a schiţat nici un gest ca să-l ajute să ia loc. Nu neglija extraordinara interdependenţă psihologică care se stabilea adesea între detectiv şi cel care suferise o pierdere în familie şi care putea în mod fatal să fie uşor exploatată. El nu făcea promisiuni deşarte şi niciodată nu-i teroriza pe cei slabi. nici măcar cei care pretindeau că-1 înţeleg. în spatele coşciugului tatălui lor. Dumnezeu ştie de ce. se gîndea Massingham. Edwin ştie că mie nu-mi plac morcovi în supă. aproape oficiale. Nu poţi să ştii niciodată cum suportă aşa ceva rudele. cam plîngăreaţă. cu multă solemnitate. pe sofaua atît de denivelată. nu ca o recompensă. dar cel puţin păreau sincere. mîncarea pregătită cu grijă acasă şi băuturile nelalocul lor. bătrînul era calm. Miroase a morcovi. să aibă această milă spontană ? îşi aminti de alt caz. Le-a considerat drept premisă a colaborării familiei cu poliţia. pe care nimeni de la Scotland Yard. pînă ce cazul a fost soluţionat. din ce pregătise cu o seară înainte. ci recepţia care s-a organizat după aceea în mica clădire a poliţiei. Nu mi-a lăsat nimic în dimineaţa de azi. Eu nu mănînc mult la prînz. dacă nu e departe. îl auzi spunînd : — După cum v-a explicat doamna Swaffield. Massingham s-a uitat repede la faţa şefului şi a zărit privirea unui interes detaşat. Se pare că toţi îl apreciau. a lucrat cîte optsprezece ore pe zi. Îmi puteţi răspunde la unele întrebări ? Domnul Lorrimer dădu din cap. — Cred că a pus din ceapa şi din morcovii din şopron. n-ar fi avut curajul nici să-i menţioneze autorul. Condo-leanţele lui erau scurte. A trebuit să-mi pregătesc singur micul dejun. Oare ce-1 făcuse pe Dalgliesh. Cred că domnul doctor Howarth v-a spus că urma să venim. pentru că aseară n-a fost acasă. Dalgliesh l-a întrebat: . numele meu este Dalgliesh. Uneori se purta destul de rece faţă de lucrurile omeneşti. după cum nu-i răsfăţa pe cei prea sentimentali. în care fusese sergent detectiv: cazul morţii unui copil. Iar viitoarea lui carte de poeme a cuprins unul extraordinar despre un copil asasinat. îl văzu pe Dalgliesh sculîndu-se în picioare cînd bătrînul Lorrimer a intrat în cameră. îmi place slănina. Slavă Domnului. dar extraordinar de puternică pentru un bătrîn. la locul crimei. în schimb. uitîndu-se spre bucătărie : — Ce face ea acolo ? Vocea îi era teribil de ascuţită. Poate că asta o întărise sau o consolase.oficial durerii sau dorinţei de a găsi ceva de făcut ? Sau era o credinţă atavică că trebuie să dai dovadă de respect în faţa autorităţii ? Dalgliesh îşi aminti de înmormîntarea unui tînăr poliţist mort la datorie. dar m-am gîndit că e mai bine să i-o las lui dacă vrea s-o mănînce diseară. iar dumnealui este inspectorul Massingham. — Doamna Swaffield ? Cred că face supă. — Vă pregătea adesea masa ? — El găteşte orice. Massingham şi-a deschis carneţelul de notiţe. timp de o lună. Aşezat la oarecare distanţă de Dalgliesh. se întreba el. în care au lucrat împreună cu un an în urmă. pe care văduva le adusese pentru colegii şi prietenii soţului. eventual o bucată de peşte cu sos. Poate că si bătrînul Lorrimer se simţea mai bine că-şi făcuse griji. îmi pare rău de fiul dumneavoastră. Cunoştea faptul că Dalgliesh avea reputaţia de a se purta frumos cu cei îndureraţi. Dalgliesh se uitase la părinţii acestuia cu o asemenea privire de preţuire calmă. dar ca să fim drepţi.

Am psoriazis. aşa că l-am sunat pe Edwin şi l-am rugat să-mi trimită un specialist în televizoare. au venit abia după două zile. N-am putut să văd buletinul de ştiri de la ora nouă. Am luat un aparat si cred că ar trebui să vină la orice oră. De ce să fi vrut cineva să-i facă rău ? Munca reprezintă viaţa lui Edwin. înainte de a se duce la lucru. Edwin trebuia să mă ia cu maşina. dar întotdeauna există o scuză. bineînţeles. Domnişoara Easterbrook mi-a răspuns la telefon şi mi-a zis că Edwin e la spital. Ce poate să facă ea ? A fost aici cu prietena ei. dar că o să-i transmită mesajul cînd o să-l vadă. Din cauza piciorului. rămînînd doar un cerc de lumină. o scriitoare. de ce oare ? se gîndi Dalgliesh. pentru că nu i-a plăcut că i-am telefonat. Luna trecută. Televizorul mergea în gol. Au să încerce un nou tratament. A mers în gol. Dădu să-şi suflece cracul de la pantalon. Mi-a spus că a fost la baie. Simţi că se enervează la gîndul că poliţistul Davis nu sosise mai devreme. Am putut sa aud tot ce făcea. Cînd aţi aflat că patul nu mai era liber ? — în jur de ora nouă m-au sunat. la o autopsie. Fusese cît se poate de firesc ca Howarth să vină cu Angela Foley să aducă veştile şi s-o lase cu unchiul ei. Dar de ce şi-a pus mănuşi de spălat dacă s-a dus la baie ? Chiar aşa. la secţia de biologie. Edwin se ocupă întotdeauna de lucrurile astea. Cînd i-aţi telefonat. Cineva trebuia să stea cu el şi cine era mai potrivit decît singura rudă care îi mai rămăsese ? Şi părea. Nu vreţi să vină să stea cu dumneavoastră ? — Nu. Ultima propoziţie a spus-o ca ceva original. El tocmai plecase de acasă. dar Dalgliesh spuse repede: — Nu-i nevoie. Aşa că am sunat la Laborator. Prietena ei — domnişoara Mawson. cînd am telefonat. de asemenea. Era primul lucru de făcut în dimineaţa de azi. La Laborator. v-a spus el că urma să aştepte o vizită ? — Nu. N-a venit acasă. Am ieşit tocmai cînd ea cobora pe scări. Nu-mi place să telefonez eu. Tot mai e stricat. Cei de la Addenbrook mi-au spus că probabil o să mă ia marţea viitoare. Urma să merg la Addenbrooke ieri după-masă. domnule Lorrimer. Credeţi că doamna Swaffield o să sune ? — Sînt sigur că ea o să sune. Cine o să mă ia acuma ? — Cred că doamna Swaffield o să aranjeze ceva sau poate vă ajută nepoata. Mi-a spus chiar el.— Domnule Lorrimer. Lui Edwin nu-i plăcea de nici una. Bineînţeles că n-a făcut-o. numărul de la secţia de biologie. Acolo lucrează el. Mi se părea grăbit. Cunosc. aveţi vreo idee de ce ar fi vrut cineva să vă omoare băiatul ? Avea el duşmani ? — De ce să fi avut duşmani ? Nu cunoştea pe nimeni din afara Laboratorului. nu-i aşa ? La ce oră a fost ? — A fost ia nouă fără un sfert. Edwin mi-a arătat cum să aranjez butonul acolo la spate. toată lumea îl respecta mult. însă el îmi spunea întotdeauna să sun la Laborator dacă aveam vreun necaz. nu-i aşa ? — a scotocit pe sus. — I-aţi telefonat noaptea trecută la Laborator. — Mai ţineţi minte ce v-a spus fiul dumneavoastră ? — Mi-a spus că n-avea nici un rost să telefonez noaptea tîrziu. — L-aţi sunat ieri la Laborator în legătură cu internarea dumneavoastră în spital ? — E adevărat. Nu mai clipea şi nici nu mai mergea în zigzag cum se întîmpla uneori. care apoi a dispărut. — Şi nu v-a mai spus nimic în afară de faptul că o să sune azi-dimineaţă după specialistul în televizoare ? — Ce să mai spună ? Nu-i plăcea să vorbească mult la telefon. de care putea fi mîndru. Am urechi foarte bune. Probabil că amîndouă erau interesate să afle unde-i testamentul . firesc ca Angela Foley să-şi cheme prietena s-o ajute.

Dalgliesh spuse. şi anume 1840. domnule Lorrimer ? — Doar pe ultimele. . Acum par lipsite de sens. dar aşa a fost. O adevărată coincidenţă. ceva se mişcă. Oricum numerele acestea mi s-au întipărit în memorie. — Puteţi să vă amintiţi exact ce s-a întîmplat şi ce s-a spus din momentul în care dumneavoastră. De aceea. — Iar prietenii ? — Nu. dar n-a răspuns nimeni. nu mi le pot aminti pe celelalte. Are aproape o bibliotecă plină cu cărţi. în camera lui Lorrimer. Dar el niciodată^ nu mă trezeşte. Dacă nu e chemat la locul vreunei crime. Lunea care a trecut. Dar cărţile şi hîrtiile. în schimb. că poate fi arsă si a mentionat nişte numere. vreţi să spuneţi ? Stă în camera lui. la numărul 40. Ştiu doar că ea l-a sunat. Nu-1 interesează televizorul. iar cea de-a doua. Poate fi foarte important. Cred că citeşte. Martorul aflat în viaţă s-ar putea să nu mai fie aşa de comunicativ. Multe sfîrşituri de săptămînă se ocupă de grădină. — Şi nu i-a mai telefonat nimeni de curînd. Mi le amintesc pentru că prima casă pe care am avut-o după ce m-am căsătorit era la numărul 18. aţi ridicat receptorul ? Nu vă grăbiţi. A început să vorbească de cum am ridicat receptorul. triste rămăşiţe ale unei vieţi dispărute mai puteau aştepta. A spus : „Sîntem bine. am sunat la numărul lui. — Nu-s multe lucruri de adus aminte. domnule Lorrimer ? — După lucru. El întrebă : — Ce facea băiatul dumneavoastră cînd rămînea singur. aşa că eu stau aici jos. mă ia cu el cu maşina. Mi-a dat numerele.lui Lorrimer. Am avut grijă unul de altul. Are o viaţă destul de plină. 18 şi 40. aşa că m-am gîndit să răspund eu. * * 9 — Lume arsă ? V-a dat numerele ? — Da. Dalgliesh putea să-i simtă nerăbdarea de a ajunge sus. am dat telefon la Laborator. Telefonul are o derivaţie în camera lui. în dimineaţa de azi n-a făcut. sîmbăta dimineaţa şi ne ducem la magazinul universal. Edwin e studios. Uneori se întîmplă să fie la miezul nopţii. Stă la Laborator pînă la şapte aproape în fiecare seară. Şi asta era cît se poate de firesc. — Nu pleca la sfîrşit de săptămînă ? — Unde ar fi vrut să se ducă ? în plus. aveţi tot timpul. după aceea. Poate că au fost două numere. îmi place. Nu prea are mult timp. bineînţeles. iar uneori şi mai mult. — Vi le puteţi aminti. Aşa că am sunat. dar ea nu mi-a dat răgaz. domnule Lorrimer ? — Nu ştiu care femeie. acest lucru. Massingham îşi schimbă poziţia pe sofa. Şi el ar fi dorit. N-are timp de prieteni. Apoi luăm masa în oraş. la Ely. Uneori aud picupul. Edwin era în baie şi telefonul tot suna. cea mai mare parte a timpului. — Ce telefoane a primit ? — De la Laborator ? Numai cînd ofiţerul de legătură sună să-i spună că e chemat la locul unei crime. putea să cumpere şi aici. spală maşina. îmi lasă > y doar o notiţă şi de obicei se întoarce la timp ca să-mi aducă o ceaşcă de ceai la ora şapte. găteşte şi face cumpărături. El mi-a lăsat ambele numere în caz de urgenţă. domnule Lorrimer.“ Apoi a spus ceva despre lume. foarte liniştit: — Care femeie. Mă pregăteam să o rog să revină. la registratură. » y 7 Mai întîi. nimeni n-a trecut să-l vadă ? — Cine să vrea să-l vadă ? N-a mai telefonat nimeni în afară de o femeie.

— Cîte numere erau în total ? — Trei sau patru, cred. Au fost două şi apoi 18 şi 40. — Cum vi s-au părut numerele, domnule Lorrimer ? Ea v-a spus un număr de telefon sau un număr de maşină, de exemplu ? Vă amintiţi ce impresie v-au produs-o ? — Nici o impresie. N-aveau nici un sens. Mai degrabă erau un număr de telefon. Nu cred că e vorba de un număr de maşină. Nu era nici o literă. Parcă ar fi fost o dată — 1840. — Aveţi idee cine era la telefon ? — Nu. Nu cred că cineva din Laborator. Nu era vocea cuiva din personalul Laboratorului. — Cum vi s-a părut vocea, domnule Lorrimer ? Bătrînul părea a fi personajul central. Mîinile, cu degete lungi, semănau cu cele ale băiatului, numai că pielea era mai uscată şi mai pătată; atîrnau ca nişte frunze veştejite printre genunchi, grotesc de lungi faţă de încheietura lor fragilă. După o clipă spuse : — Agitată. Apoi se făcu din nou linişte. Amîndoi detectivii s-au uitat la el. Massingham s-a gîndit că o dată mai mult se văzuse dibăcia şefului. El ar fi luat-o pe scări în sus, în căutarea testamentului şi a hîrtiilor. Dar datele aflate, cu atîta delicateţe, erau esenţiale. După un timp, bătrînul reluă şirul discuţiei. Vorba fu ca o surpriză : — Conspirativă. Asa a vorbit. în chip conspirativ. Au rămas aşteptînd în linişte, dar el n-a mai spus nimic. Apoi l-au văzut plîngînd. Faţa i-a rămas neschimbată, dar o singură lacrimă, strălucitoare ca o perlă, i-a căzut pe mîinile uscate. S-a uitat de parcă s-ar fi mirat şi el. Apoi spuse : — A fost un băiat ataşat de mine. Dar de cînd s-a dus prima dată la liceu, la Londra, ne-am răcit. Ne-a scris, mamei şi mie, dar nu s-a mai întors acasă. în ultimii ani însă, de cînd am rămas singur, avea grijă de mine. Nu mă plîng. Mi-a lăsat ceva bani, am şi pensia mea. Cel mai greu e cînd băiatul îţi pleacă prima dată. Şi acum cine o să mai aibă grijă de mine ? Dalgliesh spuse liniştit: — Trebuie să ne uităm prin camera lui, prin hîrtiile lui. Camera e încuiată ? — încuiată ? De ce să fie încuiată ? Nimeni, în afară de Edwin, n-a intrat acolo. Dalgliesh îi făcu semn lui Massingham, care s-a dus s-o cheme pe doamna Swaffield. Apoi au urcat amîndoi pe scară. 2 Camera era mare, cu tavanul jos, cu pereţii albi şi un oberliht, prin care se vedea iarba netunsă, o pereche de meri plini cu roade, verzi şi aurii, strălucind în soarele de toamnă, tufişuri cu fructe şi mai în spate, moara de vînt. Chiar şi în lumina blîndă a după-amiezii, moara se vedea ca o rămăşiţă melancolică a fostei ei măreţii, vopseaua se cojea de pe pereţi, iar braţele descompletate, ca nişte dinţi ştirbi, atîmau în bătaia vîntului. în spatele morii, se întindea terenul mlăştinos, iar între diguri, pămîntul tăiat de arătura de toamnă. Dalgliesh îşi luă ochii de la peisajul inspirînd tihna melancolică şi începu să examineze camera. Massingham se ocupa deja de birou. Capacul nu era închis ; îl împinse puţin înapoi, apoi îl trase la loc. începu să caute în sertare. Era închis numai cel de sus, din stînga. Deşi nerăbdător să scoată din buzunar cheile lui Lorrimer, ca să deschidă, Dalgliesh îşi stăpîni graba. Era cunoscut drept omul care putea lucra cel mai repede dintre toţi colegii lui, dar uneori rămînea nemişcat Ca şi acum, privind camera cu ochii săi întunecaţi, parcă ar fi vrut să capteze nişte unde invizibile.

Domnea o linişte ciudată. Proporţiile erau corecte, iar mobila era aşezată la locul ei. în biroul acesta îngrijit, un om şi-ar fi găsit locul ca să mediteze. Un pat simplu, acoperit cu o pătură roşie şi maron, era lipit de peretele opus. Pe un raft mare, deasupra patului se aflau o lampă de citit, un aparat de radio, un picup, ceasul, o cană cu apă şi o carte de rugăciuni, în faţa ferestrei, sa afla o masă de stejar cu un scaun pe rotile. Pe masă era un tampon cu sugativă şi un vas, maron şi albastru, plin cu creioane şi pixuri. Ca mobilă mai erau doar un fotoliu vechi, o măsuţă joasă lîngă el, un şifonier dublu din stejar, în stînga uşii, iar pe dreapta un birou de modă veche cu capac de tip rulou. Telefonul fusese fixat pe perete. Nu erau tablouri şi nici oglinzi, nici un fel de fleacuri bărbăteşti sau lucruri aruncate. Totul era funcţional, bine folosit şi lipsit de ornamente. Era camera unui bărbat la casa lui. Dalgliesh se duse să vadă cărţile. După aprecierea lui, erau circa patru sute. acoperind întreg peretele. Erau puţine cărţi de literatură, deşi romancierii englezi şi ruşi din secolul al XlX-lea erau reprezentaţi. Majoritatea cărţilor erau de istorie sau biografii, dar era şi un raft cu filozofie : „Ştiinţa şi Hristos“ de Teilhard de Chardin, „Fiinţa şi neantul" de Jean-Paul Sartre, „Întîiul şi ultimul44 de Simone Weil, „Republica" lui Platon, „Istoria filozofiei în Grecia tîrzie şi începutul Evului Mediu“. îţi dădea impresia că Lorrimer ar fi încercat să înveţe greaca. Pe raft, se afla un manual pentru începători şi un dicţionar. Massingham luă o carte de religie comparată. Spuse : — Parcă ar fi fost unul din aceia care se chinuie să descopere sensul existenţei. Dalgliesh puse la loc cartea scrisă de Sartre, pe care o examinase. — Ţi se pare condamnabil ? — Mi se pare pierdere de timp. Speculaţiile metafizice sînt la fel de fără sens ca o discuţie despre rostul plămînilor. Sînt doar pentru a respira. — Iar viaţa e ca s-o trăieşti. Iei asta ca un crez personal. — Ca să simţi mai bine plăcerile şi mai puţin durerile, eu cred că da. Şi mai cred că nici n-ai putea altfel să suporţi cu stoicism mizeriile vieţii. Un om trebuie să se ferească de 9 ele şi nu să le născocească. Oricum, nu cred că cineva poate înţelege ceea ce nu poate vedea, atinge sau măsura. — Un pozitivist plin de logică. Vă face cinste. Dar el şi-a irosit viaţa examinînd ceea ce a putut vedea, atinge sau măsura. Se pare că asta nu l-a satisfăcut. Ia să vedem ce ne spun hîrtiile lui. îşi îndreptă atenţia asupra biroului, lăsînd sertarul închis. La urmă, împinse capacul-rulou şi văzu două mici sertăraşe şi mai multe despărţituri. Totul era pus în ordine, pe compartimente, mici amănunte care caracterizau viaţa de om singuratic a lui Lorrimer Un sertăraş cu trei avize de plată şi altul pentru chitanţe. într-un plic, acte ale părinţilor, certificatele sale de naştere şi de botez. Paşaportul cu o fotografie, cu o faţă anonimă, cu ochii parcă hipnotizaţi, cu muşchii gîtului încordaţi. Parcă lentila aparatului de fotografiat era ţeava unei arme. Un certificat de asigurare. Chitanţe de lumină, gaz, combustibil. Contractul de întreţinere a instalaţiei de încălzire. Contractul de cumpărare a televizorului. O mapă normală, obişnuită, cu acte de investiţii. Nimic nu amintea de activitatea lui. Era clar că viaţa lui era compartimentată cu grijă ca şi fişierul lui. Tot ce avea legătură cu profesia lui, ziarele, proiectele lucrărilor sale stiintifice se aflau în biroul de la Laborator. Probabil că le si * A 9

scria acolo. In contul orelor tîrzii. Ar fi fost imposibil să ghiceşti, după conţinutul biroului său, care era profesia lui. Testamentul se afla într-un plic, împreună cu o scurtă scrisoare din partea unui birou de avocatură din Ely, „Pargeter, Coleby and Hunt“. Testamentul era foarte scurt şi fusese întocmit cu cinci ani în urmă. Lorrimer lăsase casa „Postmiir si 10 000 de lire sterline tatălui său, iar restul averii verisoarei » 7 » Angela Maud Foley. Judecînd după mapa cu investiţii, domnişoara Foley va moşteni o importantă sumă. Apoi, Dalgliesh a scos din buzunar legătura de chei a lui Lorrimer şi a deschis sertarul de sus, din stînga. S-a deschis foarte uşor. Sertarul era înţesat de hîrtii scrise de Lorrimer. Dalgliesh le puse pe masa din faţa ferestrei şi îi făcu semn lui Massingham să tragă fotoliul. S-au aşezat împreună. Erau în total douăzeci şi opt de scrisori, pe care le-au citit fără să vorbească. Massingham vedea cum degetele lungi ale lui Dalgliesh apuca fiecare foaie şi o punea apoi pe masă împingînd-o spre el, după care lua alta. I se părea că ceasul bate neobişnuit de tare şi că respiraţia îi devenise supărătoare. Scrisorile constituiau o liturghie în care dragostea era amarnic despicată în patru. Găseai de toate acolo : neputinţa de a mai accepta ca dorinţa să rămînă neîmpărtăşită, cererea de a i se da explicaţii, ceea ce, dacă s-ar fi încercat, ar fi produs o şi mai mare durere, autocompătimire disecată, spasmele unei speranţe reînnoite nebuneşte, izbucnirile nervoase la insensibilitatea partenerului de a înţelege fericirea ei, umilirea de sine. „îmi dau seama că nu vrei să locuieşti în zona mlaştinilor. Nu va fi greu, draga mea, să mă transfer la Laboratorul din Capitală, dacă tu preferi Londra. Sau am putea găsi o casă la Cambridge sau la Morwich, două oraşe civilizate. Mi-ai spus cîndva că ţi-ar place să locuieşti printre turnuri de clopotniţe. Dacă ai fi de acord, eu aş putea să stau mai departe aici, am putea avea un apartament la Londra pentru tine şi aş veni la tine ori de cîte ori aş putea. Mai ales duminica. Săptămînă fără tine ar fi o veşnicie, dar orice aş putea îndura la gîndul că-mi aparţii. Tu îmi aparţii. Toate cărţile şi toate căutările şi lecturile la ce servesc, la urma urmelor ? Tu m-ai învăţat că răspunsul e atît de simplu". Unele din scrisori erau deosebit de erotice. Erau cele mai greu de scris, dintre toate scrisorile de dragoste, se gîndi Massingham. Nu ştia oare nenorocitul că odată dispărută dorinţa, nu mai rămînea decît necazul ? E posibil ca îndrăgostiţii care şi-au spus basme de copii, pentru clipele lor cele mai secrete, să fi fost mai înţelepţi. La drept vorbind, erotismul e o chestiune personală. In cazul de faţă, descrierile sexuale erau fie jenante, de tip Lawrence, ca intensitate, fie reci, parcă datorate unui medic. Descoperi cu surpriză o anumită emoţie, dar care nu putea fi decît de ruşine. Şi nu pentru faptul că unele efuziuni ar fi fost brutal de explicite. Se obişnuise să examineze pornografia în unele cazuri de crimă, dar scrisorile acestea, prin amestecul de dorinţă nestăpînită cu sentimente înalte depăşeau experienţa lui. Suferinţa nedisimulată care se degaja din ele i se părea iraţională, nevrotică. Sexul nu-1 mai putea şoca, dar dragostea, da. Era şocat de contrastul dintre atmosfera de linişte din camera acestui bărbat şi dezordinea din gîndurile sale. Se gîndea că cel puţin meseria îl învăţase să nu-şi păstreze gunoaiele sufleteşti. Activitatea din poliţie era la fel de eficientă, ca şi religia, în a te învăţa să trăieşti fiecare zi, ca şi cum ar fi fost ultima. Nu numai crima distruge viaţa intimă. O poate face şi o moarte subită. Dacă elicopterul se prăbuşeşte la aterizare, ce fel de imagine lasă lumii lucrurile rămase de la el ? De conformist, de filistin conservator, obsedat de pregătirea lui fizică ? De om drept „mijloc senzual" sau oricare alt mijloc în acest sens ? Se gîndi la Emma,

Partea curioasă e că nimeni de la Laborator se pare că nu ştie. Se întrebă ce ar fi făcut Emma. dacă n-o să găsească vreun băiat cu o perspectivă mai bună şi cu mai mult timp pentru ea. Literele păreau trasate cu migală. însă. Mai întîi. El ar prefera să nu vorbească la telefon. A fost nevoie doar de mîna şi de curajul tău ca să fac cîţiva paşi şi să scap de umbre. Domenica. tîrîndu-se să ajungă la flăcăruia mea. cu fanteziile de masturbare. Nu se vedeau modificări. Ai apărut tu care m-ai luat de mînă şi m-ai scos la lumina soarelui. La fel ca la omul peşterilor din Platon. Telefonul de pe perete a sunat. orbitoare prin coloritul şi frumuseţea ei. schimbat. fără mult succes. ieşind la lumină. Şi apoi Dome-nica Lorrimer. iar dacă ar fi fost o ciornă. privind umbrele care pîlpîie pe pereţii peşterii. George Orwell a scris undeva că asasinatul se datorează numai unor emoţii puternice. Lorrimer cu siguranţă că a distrus-o. Mintea mea a fost ca un computer programat să moară. strălucirea te orbeşte şi lumina îţi ia ochii. Poate că nefericirea fusese mai puternică. aceleaşi concluzii searbede. Programul trebuia. Aşa voi fi sigur cît voi mai avea de trăit. „Am căutat cuvinte ca să-ţi explic ce mi s-a întîmplat. curate ca la un exerciţiu de caligrafie. ce ai făcut tu să se întîmple. încercînd să afle din formele lor nedesăvîrşite sensuri şi explicaţii ale existenţei. Lorrimer ar fi preferat probabil să moară decît să ştie că altcineva în afară de el ar fi putut vedea aceste scrisori. alungind liniştea din cameră. în original) (n. Se pare că a lucrat la el. doamna Bidweil l-ar ţine pentru ea. Spuse cu grijă : — Pasajul referitor la peşteră e reuşit. deoarece îl scrisese doar o dată.). unde cuvîntul era căutat cu anevoie. Coleby şi Hunt“ din Ely vrea să-l vadă pe domnul Dalgliesh. Atîţia ani în care am scris rapoarte oficiale. Am văzut atunci lumea adevărată. Se pare însă că nu avem adevăratul „cadavru44. Nici o scrisoare nu era datată. ciorne. care a trăit într-o peşteră adîncă. Domenica. O jumătate de pagină era acoperită cu un singur nume — Domenica. Ex umbris el imaginibus in veritatem" Dalgliesh puse scrisoarea jos şi spuse : — Doamne. aceleaşi fraze. Vrea să-i telefonaţi şi să-i spuneţi cînd i-ar conveni mai mult domnului Dalgliesh ca să-l vadă.tr. Domenica. Nu e genul de informaţie pe care. Aici e vorba de emoţii puternice. Ce părere ai despre ele ? Massingham nu era sigur dacă urma să le comenteze conţinutul sau stilul. cu această umilitoare poveste plină de mi/eriile unei iubiri înfrînte. fă-mă să-mi aflu sfîrşitul şi cîte zile voi mai avea. Era sergentul Underhill care încerca. Dalgliesh trase spre el ultima scrisoare. Poate că avea de gînd s-o trimită apoi cu poşta. Unele erau. vom afla de la avocaţi dacă povestea ţine şi după aceea vom da de femeie. hedonistă fără rezerve şi care ştia să se bucure sincer în pat. să-şi înăbuşe emoţia din glas. dar nesigure. — Aproape sigur. evident.cu care s-a culcat ori de cîte ori au avut ocazia şi care probabil că o să devină Lady Dungannon. scris stîngaci. să zicem. — Maiorul Hunt de la biroul de avocatură „Pargeter. Domnule. care să mă ajute să îndur întunericul. ca cele ale unei tinere care încearcă pe ascuns să scrie numele dorit ca mireasă. Cuvintele scrise vizibil de Lorrimer. nici şovăiri. Un ecou al „Republicii44 lui Platon. Dacă ar fi avut ocazia. A răspuns Massingham. Ştii cît îmi este de greu. cu această autoindul-genţă. se înşirau egal. Ca un om născut în întuneric. urît. drepte şi negre. un document olograf plin de ştersături. — Credeţi că doctorul Howarth ştia acest lucru ? (1) Din umbre şi imagini spre adevăr (în latină. însă. — Nu. pe deplin original. Totul era clar. am găsit un . semnată sau adresată.

Dalgliesh a observat cu interes că acesta purta o curea de piele la încheietura mîinii stingi şi recunoscu pielea de ţipar. nici pe poliţie şi le-a spus că e gata să răspundă la întrebări cu condiţia ca ei să se poarte cu el „ţivileşte**. în stil victorian. încasatorul autobuzului nu l-ar fi cunoscut ca pe un pasager obişnuit miercuri seara. — Cît de tînăr ? — N-am spus că era foarte tînăr. Şoferul nu l-ar fi putut vedea. nici pe Bill Carney. încît lui Dalgliesh îi trecu prin cap că poliţia din secolul al XlX-lea făcuse economie folosind acelaşi arhitect şi acelaşi set de planuri. Scos din bîrlogul lui. Parcă 7 » era la el acasă. avînd în fată o cană mare cu ceai fierbinte. împroşcînd noroiul cu picioarele. părul. Autobuzul plecase cînd lam zărit prima dată. Numele lui este Alfred Goddard. Postul de poliţie din Guy’s Marsh era o clădire din cărămidă roşie. întîrzierile. — Poate alerga după autobuz. — Nu l-ar fi putut prinde. domnule Goddard ? înălţimea. alcool şi bălegar. Unul din pasagerii autobuzului care a trecut aseară pe la nouă şi zece pe lîngă Laborator. tarifele tot mai mari şi.martor! Acum e la postul de poliţie din Guy’s Marsh. cu pardoseala albă. semănînd cu o gară. dacă Bill Carney. — N-a făcut semn cu mîna ? — Bineînţeles că nu. totuşi. Massingham interveni: . Marele lui necaz în viaţă era autobuzul de la Stoney Piggott. mai ales. Nu l-am văzut de aproape ca să pot spune. Dalgliesh îşi aminti că primii locuitori din zona mlaştinilor fuseseră porecliţi de vecinii lor „burţi galbene" deoarece umblau ca nişte broaşte peste locurile mocirloase sau „broscoi**. Domnul Alfred Goddard aştepta în tihnă în camera de anchetă. sublinie Massingham. mărunţel. în fiecare miercuri. Domnul Goddard pufni pur şi simplu în ceaiul lui. Dar nu alerga ca unul bătrîn. Pe drum sînt copaci. călătorind între Ely şi Stoney Piggott. Nu era bătrîn. Era un om de la ţară. N-avea rost să facă semn cu mîna în spatele blestematului de autobuz. Dalgliesh se întreba dacă ar fi venit singur. — Vă puteţi aminti culoarea ? — Cred că închisă. ca vechi talisman împotriva reumatismului. la etajul de sus. neregularitatea. domnule Goddard ? — Nu. mirosind a tutun tare. Nu prea înalt şi purta o haină cam scurtă sau poate un fîş. prin Chevisham şi n-ar fi îndrumat poliţia spre îndepărtata lui casă. Parcă făcîndu-i plăcere domnului Goddard. nici răsplătit şi nici impresionat de faptul că era martorul cheie într-un caz de crimă. Degetele chircite care ţineau cu greu cana de ceai arătau că talismanul nu prea fusese eficace. prostia recentei încercări de a băga autobuze cu două etaje pe drumul spre Stoney Piggott şi de aici alungarea lui. cum era îmbrăcat ? — Nu. Dalgliesh l-a întrebat în continuare: — Nu vă mai amintiţi nimic de el. — L-aţi putea descrie. din cauza pipei. 3 — Alerga ca un nebun scăpat din iad. — Ce noroc pe noi că aţi fost acolo. plin de zbîrcituri. L-am văzut doar o clipă. nu se supărase.

nici încasatorul.— Şoferul nu l-a văzut. 9 7 .

Prea multe întrebări puteau să-l zăpăcească. ca un elev căruia i sa pus la examen o întrebare incorectă. Arăta nouă şi douăsprezece minute. — O femeie nu aleargă niciodată aşa. ba s-a întors şi s-a dus mai încolo. Dar ea nu s-a urcat. dar atît şoferul. nu mai poţi fi sigur de nimic. încă în uniformă. cît şi încasatorul au observat o femeie care aştepta în umbra adăpostului din staţie şi s-au gîndit că ea voia să urce. După un răgaz. — Lumini în casă ? Păi dacă te gîndeşti la casă. încasatorului i s-a părut ciudat că ea aştepta acolo. Cu frica lui Dumnezeu. se gîndi Dalgliesh. socotit necesar. autobuzul era în grafic. Femeile cînd aleargă ţin genunchii lipiţi şi azvîrle din picioare ca nişte raţe blestemate. Ploua însă uşor. ţuguindu-şi buzele şi închizînd pe jumătate ochii. Prima impresie a lui Goddard a fost aceea a unui tînăr care alerga şi probabil chiar aşa a văzut. vă spun eu. fără să chibzuiască prea mult. Dar dacă domnul Goddard avea dreptate. Bill Carney tocmai s-a uitat la ceas cînd au plecat. nu ? — în ziua de azi. nu puteau confirma povestea lui Goddard. aşa cum a explicat el. Autobuzul a oprit în staţie pentru cîteva secunde. apoi trebuia să fie. Nici o femeie nu aleargă exact ca un bărbat. el anunţă : — Lumini slabe.— Mai mult ca sigur. Massingham întrebă: — Sînteţi sigur că era un bărbat ? Domnul Goddard îl răsplăti cu o privire plină de reproş şi de amărăciune. Ei ar fi putut vedea clădirea numai cînd autobuzul a trecut prin faţa drumului de acces şi s-a oprit în staţie. — Să poarte pantaloni ? Dacă nu era un bărbat. Păcat că nu-şi ţin genunchii tot aşa de lipiţi cînd nu mai aleargă. Recunosc că am zărit ceva lumini la ferestrele de jos. Nu cred să-l fi zărit. Ei erau la etajul de jos. avînd în vedere că în seara aceea nu mai trecea nici un alt autobuz. Care nu luminau afară. să invite călătorii în autobuz dacă ei nu voiau să se urce. Laborator ? — Casa din care fugea persoana. în sfîrşit. Nu era de datoria lui. Era o vreme cînd oamenii se îmbrăcau cum se cuvine. — Dar nu sînteţi absolut sigur. Observaţia era destul de justă. iar figura a apărut numai cînd autobuzul a plecat din staţie. dat fiind zidul înalt de aproape doi metri şi copacii care nu le permiteau să vadă Laboratorul de la nivelul inferior al autobuzului. ei n-o mai puteau vedea. Nici unul din cei trei pasageri n-a dat semn că vrea să coboare. Ceilalţi aşteptau. Nu era de mirare că nici unul din ei nu-1 văzuse pe cel care alerga. Asta am văzut. chemaţi de la depou. Şoferul şi încasatorul. pur şi simplu se adăpostise. . — Deci. cînd autobuzul s-a oprit. dar au putut să adauge ceva important. Iar şoferul conducea blestematul de autobuz. în zona întunecată a adăpostului. ar fi putut fi o femeie în pantaloni. de ce nu spui casă ? Domnul Goddard interpreta scena unei intense gîndiri. îşi zise. Amîndoi au confirmat că miercuri seara. ce-am văzut era o fiinţă care alerga. asta are o mare importanţă. Dalgliesh spuse: — Domnule Goddard. poate. Bărbat sau femeie. Vă puteţi aminti dacă mai era lumină la Laborator ? — Cum adică.

Era surprinzător cum unii oameni puteau observa. E posibil ca cei care dormeau să fi fost treziţi de faptul că autobuzul şi-a încetinit mersul şi să fi avut o imagine mai clară a femeii decît încasatorul sau şoferul. iar biroul domnilor Pargeter. parcă i-ar fi fost milă de mintea celui care îşi putea imagina o asemenea complicată mîrşăvie. ca s-o roage pe nevastă-sa s-o ajute la dineuri sau aşa ceva. Doi dintre ei erau călători obişnuiţi. avînd uşa de la intrare vopsită în negru abanos. iar ciocănaşul. iar cînd declaraţia a fost încheiată. în vreme ce ea era amatoare de bîrfe şi de emoţii. nu se îndoia. Ea se născuse. dîndu-ţi impresia că încă nu se uscase. spre satisfacţia bătrînului. o dată sau de două ori. ea purta o haină flanelată. să dea o mînă de ajutor doamnei Schofield. Răspunsul dădu însă naştere unei replici lungi. în orice caz. dar se pare că dormeau. ca un manechin micuţ. Dalgliesh ştia că toţi trei trebuiau găsiţi. Massingham se întreba cum s-o fi cunoscut el cu nevastă-sa şi ce-i lega. El a întrebat ironic cum ar fi putut cineva să vadă prin acoperişul blestematei de staţii şi. Coleby şi Hunt nu făcea excepţie. ba o primi cu bănuială şi după o pauză spuse că nu ştie. Era o casă tip Regency bine păstrată şi întreţinută. dar ei n-au putut oferi decît puţine informaţii sigure. Era o femeie şi mesajul era în sensul că doamna Bidweil să se ducă la Leamings. aducînd cu el mult nămol de pe terenul de cinci pogoane. Tot ceea ce ştia e că a fost rugat să-i transmită nevestei un mesaj şi că el i l-a transmis. el » 7 spuse că nu şi-a dat seama de nimic. A confirmat că a vorbit la telefon. dar nu crede aşa ceva. cu vedere spre Catedrala Verde. Şoferul s-a gîndit că ea purta pantaloni şi un impermeabil cu curea. Şi că dacă ar fi ştiut că asta urma să provoace toată tevatura asta. Ei nu cred că vreunul din cei trei pasageri de la etajul de jos ar putea fi de folos. fiind atît de diferiţi. Aşa că au trebuit să se mulţumească cu atît. el n-ar fi răspuns la telefon. Nu întîmplător n-o văzuse domnul Goddard. puţin cam tîrziu. s-o descrie. El primise telefoane de la doamna Schofield. după el. avînd forma . Bill Carney era de acord cu pantalonii. Au mai trecut încă zece minute pînă cînd Dalgliesh şi Massingham au putut să plece la Ely. a avut grijă să fie dus acasă. în zona mlaştinilor. ci un bărbat cu vocea schimbată. care răpeau mult timp şi care de puţine ori aduceau informaţii preţioase. dar şi aerul de om ursuz şi supărat. Era unul din demersurile necesare. iar el. el l-a privit plin de supărare. Cînd Massingham l-a întrebat dacă era posibil să nu fi fost o femeie. Nu-1 cunoşteau pe cel de-al treilea. în spatele maşinii poliţiei. Dalgliesh se gîndi să-l îmbuneze. Dalgliesh l-a întrebat: — Vă mai amintiţi dacă persoana a spus că soţia dumneavoastră să vină la Leamings sau să se ducă la Leamings ? Importanţa întrebării el n-o sesizase. întrebat dacă si-a dat seama că vocea era a doamnei Schofield. S-a aşezat la fel. Amîndoi au fost de acord că ea purta o basma şi că îşi ridicase gulerul de la pardesiu pînă la urechi. însă. Nici unul n-a reuşit.Dalgliesh i-a întrebat amănunţit pe amîndoi în legătură cu femeia. N-ar putea spune dacă vocea era aceeaşi. la oraş. dar. Treburi muiereşti. Nu-şi aminteşte dacă persoana care sunase îşi spusese numele. Albert Bidweil s-a prezentat singur la postul de poliţie. Pe un ton categoric spuse că n-a ştiut dacă era o femeie sau un bărbat care se dădea drept femeie sau poate o fetişcană. Singurul indiciu că era femeie îl constituia basmaua. 4 După experienţa lui Dalgliesh. El era tăcut. avocaţii care lucrau în oraşe mari erau fără excepţie bine instalaţi. el se uita pe partea cealaltă. în loc să se ducă la Laborator.

Bărbatul care s-a sculat de la birou ca să-i primească avea o înfăţişare cu totul opusă slujbaşului său. O bibliotecă cu geamuri era plină cu cărţi legate. Pe poliţa de deasupra şemineului era o pictură în ulei. în stilul lui Slubbs. — Exact. A fost împuşcat de vecinul lui. consacrate intereselor proprietarilor de pămînt. dar ameninţătoare şi în nici un caz nu putea fi ignorată. Au găsit capul îngropat în livadă. el a făcut o uşoară plecăciune şi a spus: — Maiorul Hunt vă aşteaptă bineînţeles. Tipul ăsta de oameni e nemuritor. pentru că Sir James o sedusese pe doamna Cartwright. cu o privire tăioasă şi sprîncene stufoase şi veşnic agitate. Abia avu timp să se uite repede prin cameră şi să se ducă la fereastră ca să privească spre Capela Sfintei Fecioare de la catedrală. domnule. Tocmai îşi termină discuţia cu un client. — Aici a fost Sir James Cummins. Mitching. — Cam greu. sir din 1923. Mitching ? — Chiar aşa. parcă ar fi mulţumit. în afară de căldura care venea de la două radiatoare de modă veche. purtînd guler tare. cu o trăsură cu cai şi rîndaşi. jignire agravată de unele neplăceri legate de dreptul de a pescui. supravieţuise la Somme şi Arras şi terminase în ştreang. bucurîndu-se parcă de perspectiva unui necaz. cu ochii bulbucaţi. Nu-i aşa că l-a ciopîrţit. parcă gîndindu-se unde anume să-l plaseze într-o schemă personală. Cu numai trei ani mai bătrîn decît tatăl tău. fusese curăţat pînă aproape de alb. n-o să vă facă să aşteptaţi mai mult de cîteva minute. Dar asta se întîmpla pe vremea tatălui meu. Uşa a fost deschisă de un slujbaş în vîrstă şi foarte slab. mari şi încăpătoare încît cu greu îşi închipuiau o persoană de peste şaizeci de ani sculîndu-se cu uşurinţă. Slujbaşul tuşi. înfăţişarea de lugubră resemnare s-a mai înviorat cînd i-a văzut pe ei. apoi dădu din cap. de modă veche. Scaunele erau din piele. Era o tuse exact cum şi-ar fi închipuit Dalgliesh. Crippen s-a născut în 1860. spunea mereu tatăl meu. cînd uşa se deschise şi slujbaşul apăru din nou ca să-i invite în biroul maiorului Hunt. Dacă poftiţi aici. domnule. împieliţatul era plin de cicatrici de război. bună dimineaţa ! Luaţi loc! aţi venit într-o problemă tragică. domnule. Vă promit . pe grătarul căminului ardeau cărbuni. dacă n-ar fi ciopîrţit trupul. I-a adresat lui Dalgliesh o privire sinceră de aprccicrc cînd şi-au strîns mîna. Juraţii englezi n-au acceptat ciopîrţirea trupului. Ce păcat.unui cap de leu. căpitanul Cartwright. Cînd Dalgliesh s-a prezentat. — Bună dimineaţa. Arăta mai mult ca un soldat decît ca un avocat şi Dalgliesh îşi imagină că vocea care îi salutase îşi căpătase lătratul plin de autoritate la defilări şi la popotele celui de-al doilea război mondial. din lînă. Nu m-ar fi mirat dacă atingea suta. în privinţa confortului şi a atmosferei de dezordine controlată. mic. inofensivă. — Iată ce i-au făcut lui Cartwright. să ne întoarcem la oile noastre. dar bine croit. se gîndi Dalgliesh şi poate era chiar un original. L^au spînzurat pe sărmanul Cartwright. Mitching. Nu cred că am pierdut vreun client din motive de crimă. dacă ar fi îngropat-o pe Belle Elmore întreagă. roşcovan la faţă şi pleşuv. Sper că beţi o cafea. Parcă scos din romanele lui Dickens în costumul lui negru. Pe masa rotundă din lemn de mahon erau reviste. în cea mai mare parte vechi. cuprinzînd întîmplări despre regiune şi volume ilustrate despre arhitectură şi pictură. Făcuse o carieră militară frumoasă. trecut de vîrsta a doua. vînos. — N-ar fi murit aşa devreme. Ah. Crippen ar mai fi astăzi în viaţă. Sala de aşteptare în care au intrat semăna cu salonul unui club de bărbaţi. Era un bărbat scund şi îndesat. aceeaşi constituţie. Juriul ar fi recomandat probabil să fie iertat. îmbrăcat într-un costum purtat.

Maiorul Hunt spuse: — Vreţi. dacă avea un caz de rezolvat. Mitching. El si Dalgliesh mîncaseră în grabă cîte un sandviş şi băuseră o bere. să aflaţi despre testamentul lui Lorrimer. Şi acum nu mai avem eşafod. domnule. testamentul. E semnat de el chiar vinerea trecută şi atît originalul. — Atunci. domnule. care este ultimul lui testament ? — O acesta e. tainele ies pe uşă. — Aşadar. îi întinse testamentul. avea neplăcutul obicei de a neglija ora mesei. cafelele. alese în fiecare an de Academie. le-a lăsat la mine. la un bar. Sînteţi un aboluţionist. Era foarte scurt.că se poate bea. unde ai pus mapa domnului Lorrimer ? — Aici este. pentru un studiu original privind. De aceea am vrut să stau de vorbă cu dumneavoastră. Aici. domnule comandant ? — Sper să apuc ziua cînd vom fi absolut siguri că nu vom putea face. vreo greşeală. Mitchel. Mitching a instalat o maşinărie din sticlă şi ne măcinăm cafeaua noastră proaspătă. Nu trebuie să ne pierdem timpul. Poate vreţi să-l citiţi. Casa „Postmiir rămînea tatălui său. dar se ridică numeroase întrebări. împreună cu suma de zece mii de lire sterline. nu ne propunem să discutăm aici problema pedepsei capitale. Nu-i aşa. declara că e în deplinătatea facultăţilor mintale şi dispunea de toate proprietăţile sale. domnule. Aparent era perfect acceptabil. Bineînţeles. nu-i aşa ? De altfel. Dalgliesh se gîndi că păreau o pereche de actori. — Din păcate. într-o formă oficială. Lorrimer. Dalgliesh spuse: — Am găsit un testament în biroul lui. o să fac tot ce pot. Şi acum. Pare a fi original. cunoscut ca mare amator de mîncare şi de vin. Deci. nu prea multe. — Domnişoara Makepeace le pregăteşte deja. adu-o aici. — Şi orice altceva ne puteţi spune despre el. O mie de lire i-a lăsat Brendei Pridmore „ca să-şi poată cumpăra orice lucru de care ar avea nevoie pentru pregătirea ei ştiinţifică". între Chevisham şi Guy’s Marsh. Mitching ? — Nu există secrete. conform deciziei unui juriu. o să bea acum cafea. avînd grijă să nu piardă nici un prilej de a o practica. format din trei persoane. Nu se făcea nici o menţiune despre Angela Foley. Asta înseamnă că pînă la urmă nu se hotărîse. în lumina haină a eşafodului. oricare aspect al cercetării ştiinţifice în domeniul medicinii legale. omule. domnule comandant. Aici sînt. Maiorul o deschise cu o anumită ceremonie si scoase testamentul. L-am văzut numai de două ori şi m-am ocupat de averea bunicii sale. îşi revoca testamentele anterioare. pe cale de a-şi perfecţiona măestria. în nici o împrejurare. Dalgliesh. ci cantitatea. Slujbaşul aduse o cutie neagră metalică de pe masa de-alături şi o aşeză în faţa maiorului Hunt. — Deci nu l-a distrus ? Interesant. Cel puţin. ca să acorde un premiu-anual. a cărui valoare urma să fie stabilită de aceasta. Acesta e. Maiorul Hunt iradia o bunăstare ca după o masă bună şi Massingham îşi închipuia cu oarecare invidie că treaba cu ultimul său client fusese făcută în fond la o masă bună. Dalgliesh spuse: . — E un răspuns ortodox. Pe Massingham nu-1 îngrijora calitatea. Cînd o crimă pătrunde pe fereastră. te rog. Mitching stătea lîngă uşă şi nu dădea semne că ar dori să plece. Restul averii rămînea Academiei de Medicină Legală. fireşte. Mitching. E datat 3 mai 1971. în mai puţin de douăsprezece rînduri. cît şi copia. — Nu ştiu dacă ai nimerit-o bine.

s-ar putea să dorească să atace testamentul. Dacă el îşi propunea să se însoare. Avea de gînd să se căsătorească şi dacă va reuşi. — Exact. iar dacă i-ar fi lăsat una mare. tocmai aduce cafeaua. după cum spunea el. Trebuie să arăt că asta m-a făcut să mă împac într-un fel cu noul testament. Dalgliesh întrebă: — Nu v-a spus nimic despre căsătoria proiectată ? — N-a menţionat numele doamnei. Născută şi crescută în zona mlaştinilor. Era aşa de speriată că abia a putut semna. Ce-a vrut el a fost să-şi exprime cu claritate dorinţele. Mitching. dacă ar fi decedat mai înainte de a-şi fi clarificat problemele personale. dacă starea îi permite. Mi se pare clar principiul. O bătrînă extraordinară. împreună cu secretara mea. dar prind bine. Nu că aş fi considerat neapărat testamentul ca nedrept sau incorect. Şi. din cîte am înţeles. Totul e corect şi în ordine. nu-i aşa ? Tînăra subţirică si emotionată. Nici nu sînt sigur dacă avea pe cineva anume în vedere. Iat-o. El dorea ca între timp să fie protejat de ceea ce el considera drept orice posibilitate ca verişoara lui să-l moştenească complet. îţi mai aduci aminte cînd a semnat domnul Lorrimer testamentul. în afara tatălui. domnule. Dacă i-ar fi lăsat o sumă oarecare. Maiorul Hunt spuse cu satisfacţie. dacă-mi amintesc bine. Cred că am întocmit un testament valabil. Orice om are dreptul de a dispune de proprietatea sa cum consideră el. ea s-ar fi măritat probabil cu altul. fireşte. Oricum n-o să-l mai privească pe el. că testamentul a fost conceput ca fiind tranziţional. chiar bine. în afara testamentului ? — La drept vorbind. deplorînd în speţă relaţia care. care a adus cafelele. bunica din partea tatălui. Nu m-am simţit obligat să-l presez să-şi schimbe hotărîrea.— V-a dat vreo explicaţie de ce a lăsat-o pe verişoara lui. Angela Foley. există între verişoara sa şi doamna cu care. Uitaţi-vă. îmi închipui. Dacă verişoara sa preferă să atace testamentul. Dalgliesh l-a întrebat cît va pretinde Angela Foley. Ai auzit ce a răspuns. Mitching. Mitching. ea nu i-ar fi fost recunoscătoare. împarte locuinţa şi a mai spus că nu dorea ca persoana menţionată să aibă un beneficiu de pe urma averii sale. Eu l-am felicitat pur şi simplu şi i-am arătat că noul testament va fi nul în clipa în care se va căsători. . chiar aşa a spus. da. care a fost al doilea martor. — îşi aduce aminte. disputa juridică va costa bani şi ar putea afecta serios averea. ca singura rudă în viaţă. lucrurile se schimbau şi el putea să se gîndească din nou. n-am întrebat. A mai spus. fireşte. el n-a menţionat-o pe doamna în testamentul provizoriu. nu-i aşa ? — Da. Mitching l-a semnat. Pînă atunci. asta voia şi asta i-am pregătit. nu-i aşa ? Va fi însă interesant de văzut dacă micuţa doamnă îl va ataca. el era gata să lase problema în seama tribunalului. — Cea mai mare parte din cele 50 000 de lire sterline. Defunctul domn Lorrimer şi-a exprimat dezacordul asupra modului în care verişoara sa îşi duce viaţa. care ar fi primit totul. atunci testamentul va fi. Nu sînt o avere în ziua de azi. verişoara. Şi dacă ar face-o. Dar a semnat. Am crezut doar că e bine să-i arăt posibilele consecinţe. Capitalul iniţial i-a fost lăsat lui de bătrîna Annie Lorrimer. fără efect. Mi-a spus că a înţeles acest lucru şi că o să vină să întocmească noul testament în mod corespunzător. M-a surprins oarecum că fiind pe cale de a se însura. Ar fi putut fi vorba doar de o intenţie în general sau chiar de un motiv pentru a schimba testamentul. a dat » » » 7 7 din cap drept răspuns la lătratul maiorului şi a ieşit în grabă. Am considerat că e bine să arăt că în cazul decesului său.

Familia n-a fost niciodată unită. mama Angelei Foley. asta nu însemna în mod necesar ca ea să-l omoare. Căsnicia a eşuat şi nu cred că Maud Foley şi-a mai văzut mama. Bătrîna n-a primit-o pe nepoată. Niciodată n-a pierdut un ban. niciodată nu se suise pe un cal. — Iar băiatul ? — O. Edwin Lorrimer. Tom Lorrimer a ajuns repede cu băutura la groapă — n-a rezistat iernilor din mlaştini — şi ea a rămas singură. de ce ar fi aşteptat pînă acum să-l omoare ? Se auzi telefonul. generaţia ei nu considera că e cazul să lasi bani femeilor. Betty. Bătrîna nu voia să-i lase băiatului banii. Spune că e nerăbdător să ştie dacă îi rămîne lui casa. deoarece. la Low Willow. Asta nu făcea 9 decît să-i încurajeze pe seducători şi pe vînătorii de zestre. el a avut mustrări de conştiinţă la gîndul verişoarei. se gîndi Dalgliesh. care sună de la „Postmiir*. iar sîngele de bărbat mai vîrtos decît cel de femeie. Dumnezeu ştie cum de-1 avea. La fel şi ea. Dar chiar dacă s-ar fi considerat moştenitoarea vărului. Apoi spuse la receptor: — E-n regulă. 7 » » » 7 totul a mers bine. Cred însă că adevăratul motiv era că pur şi simplu nu-1 prea iubea. din cîte am auzit. îi spuse lui Dalgliesh: — E domnişoara Foley. spunea ea. Bineînţeles. Cred că atunci cînd ea a murit. ei i-ar conveni să dovedească că el i-a spus. în împrejurările de faţă. deşi a cîştigat bine. I-ar conveni. Ea avea cu mult 9 peste patruzeci de ani cînd s-a născut el. Nu cred că s-a îngrijit prea mult de nepotul ei. în primul lui testament o lăsase pe ea moştenitoare. A murit de cancer la circa cinci ani după naşterea fetiţei. iar generaţia ei credea că sîngele e mai vîrtos decît o supă de pomană. Aşa că i-a lăsat totul nepotului ei.Ţinea un magazin sătesc împreună cu soţul ei. Acoperind cu mîna microfonul. şi a economisit orice liră cîştigată. — Cum a fost familia ei ? Tatăl lui Lorrimer a fost singurul ei băiat ? — Aşa e. în cămine de educare. Bătrînul Lorrimer ar vrea să vorbească cu mine în legătură cu testamentul. — Din cîte ştiu. Ceva extraordinar. n-a stat cu ochii pe ei. Din cîte am putut vedea. nu toţi banii provin de la prăvălie. aşa că poate foarte bine să cunoască prevederile testamentului acum sau mai tîrziu. Mai toată viaţa şi-a petrecut-o. Dacă voia o parte din banii bunicii. . dar trebuia să lase cuiva banii. Vreţi să-i spun ceva ? — Pentru dumneavoastră: el e ruda cea mai apropiată. Dalgliesh spuse: — Ştiţi cumva dacă Lorrimer i-a spus că intenţionează să-şi modifice testamentul ? Avocatul s-a uitat la el tăios : — Nu i-a spus. Dă-mi legătura cu domnişoara Foley. Ea avea însă un fler la cai. îmi închipui. Edwin. aşa că ar fi menţionat acest lucru la prima discuţie. ar fi însemnat de două ori taxa de moştenire. Maiorul Hunt a mormăit o scuză şi a luat receptorul. A avut un băiat şi o fată. s-a căsătorit cu directoarea scolii si din cîte stiu. S-a uitat iar la Dalgliesh. După cum ştiţi. închidea prăvălia şi de trei ori pe an mergea la Newmarket. în afara faptului că şi-a alungat fata şi că n-a avut nici un fel de grijă de nepoata ei. Maiorul Hunt ezită o clipă. care a rămas în grija autorităţilor locale. Fata s-a măritat cu paracliserul din sat şi bătrîna a dat-o afară în cel mai victorian stil.

Howarth a ieşit afară şi îi aştepta linştit. spre răsărit. Oricum. Dalgliesh văzu deodată chipul tînăr şi radios al Brendei Pridmore uitîndu-se la el peste biroul lui Howarth.— Genul ăsta de veşti o să bage pisica printre porumbeii din Chevisham. nici să-l schimbe. dar acum e la mine. referindu-se la muzică : — Doamnei Schofield îi place asta ? Vocea lui Howarth se auzi stăpînită cu grijă: — O. Sora mea vitregă suferă ca Baudelaire de /i\ 0 „horreur de domicile“k \ De obicei. îngîndurat. împreună cu soţia. de la negrul brazdei întoarse la semănatul de primăvară. iar vara foşnetul neîncetat al grînelor. în afara unei cabane negre. doar o scurtă alee care ducea spre curtea pavată şi spre garajul dublu. preferă să fie în altă parte. Massingham şi-a aruncat ochii spre Jaguar şi se întreba cum de-a reuşit doamna Schofield proaspăta achiziţie. lemn şi sticlă. ca şi cum ar fi regretat nevoia mărturisirii: — Cred că e de datoria mea să vă spun că sora mea a rămas văduvă exact cu optsprezece luni în urmă. zise el. O clădire modernă din beton. circulară şi de lemn. efectul ei nede-pinzînd de nimic altceva decît de perfecţiunea liniilor lor şi de simplitatea execuţiei. Habitatul ei natural este Londra. după care spuse cu o anumită asprime. la Leamings. iar după aia o să ne căutăm prin jur. la aurul recoltei. Din camerele din spate se puteau vedea imensitatea cerului şi pămînturile fără de sfîrşit. Mai înainte ca Dalgliesh să oprească motorul. încît nici nu trebuia să se scuze. Domenicăi îi place varietatea. — Da. Sus. e plecat pentru cîţiva ani de studii la Harvard. Howarth spuse: — A fost proiectată de un arhitect suedez. fiindcă face ilustraţiile la noua ediţie. Nu avea grădină. a lui Crabbe. un Jaguar XJS roşu alături de Trimphul lui Howarth. ridicată deasupra pămînturi-lor din zona mlaştinilor. Locul fusese mic si arhitectul a avut nevoie de fantezie. în prezent. Urcînd pe scara de lemn cioplit. se auzea foarte tare înregistrarea finalului celui de-al treilea concert de Brandenburg. Lîngă uşa garajului. Nu se auzea nimic. o vor vinde. plutind undeva la orizont. Mi-e teamă că aşa e. pentru „Paradine Press“. avînd două aripi albe ca nişte aripi de moară. care a făcut unele extinderi moderne la Cambridge. aparţine unui prieten de la Universitate. umplînd toată casa. Massingham şi le închipui luîndu-şi zborul din clădirea albă şi rostogolindu-se zburdalnic peste mlaştini. doar vîntul. care-şi schimbau culoarea după anotimp. a minunatei turle octogonale a catedralei din Ely. dar a . 5 Casa lui Howarth. izolate. Casa era într-o splendidă izolare. Dalgliesh spuse. albastru cu dungi albe. la Cambridge. Au urcat pe o scară largă. Soţul i-a murit într-un accident de maşină. Purta un halat lung. Au parcat alături. Howarth făcu o pauză. se afla la trei mile de satul Chevisham. Dalgliesh îl felicită pentru casă. Sunetele de contrapunct se izbeau de pereţi. dacă va fi cazul. ridicate pe piloni şi de imaginea nedesluşită. Ea conducea maşina. înregistrarea ajunsese la capăt. limitată. desecate datorită barajului de la Leamings. pentru viitoarele 8 luni sîntem aranjaţi. care îi venea foarte bine. Te impresiona chiar şi atunci cînd lumina era slabă. Dacă se hotărăsc să mai stea în Statele Unite. între timp le mai schimbă. Nu se mai vedea împrejur nici o altă construcţie.

Cu greu ar fi făcut o asemenea insinuare dacă ea s-ar fi apucat să-şi omoare iubiţii. N-avea ce obiecta la . cu doi ochi anonimi. pornind din ochii remarcabili. Howarth împinse o uşă şi spuse: — Am să vă las singuri. Camera părea mai degrabă un studio de muzician decît o cameră de zi. Scaunul era grozav de comod. Ca de obicei. Mobila era puţină. Charles Schofield a murit după trei zile. chiar aspră. A avut leziuni uşoare. privind prin crăpături. modern şi foarte scump. cu ochii ca ai fratelui ei. privirea atentă. părul era dus la spate şi prins la ceafă. irisul. La lumina camerei. Cel puţin presupun că a avut noroc. în orice confruntare. Se întreba însă cît de studiată era înfăţişarea blîndă. Massingham. culoarea mierii. peste cîmp. lîngă perete. încă nerefăcută şi neechilibrată. El trase scaunul mai aproape de şevaletul ei. putînd astfel să vadă şi faţa ei şi ceea ce lucra şi totodată să stea jos. a tras cel de-al doilea scaun pentru el. dacă puteţi să vorbiţi în timp ce lucraţi şi dacă nu vă supăraţi dacă am să stau jos în vreme ce dumneavoastră staţi în picioare. într-o poziţie aleasă de el însuşi. în legătură cu crima. şi Dalgliesh cunoscu albastrul acela profund sub sprîncenele dese şi arcuite. Lîngă perete. la stînga uşii. de Ned Kelley. deasupra avînd o bluză deschisă la gît. era aproape purpuriu. parcă suspendat în aer. din piele. iar peste ele o banchetă cu echipament stereo. Să fi fost o chemare la cavalerism. colindînd peste pămînturile gloduroase. cel care stă în picioare are un avantaj psihologic. un pupitru de note şi cutii de vioară. Ea trebuie să-i fi simţit prezenţa la spatele ei. Se întoarse şi-l privi fără nici un zîmbet. care n-ar fi vorbit uşor despre o tragedie personală sau de familie. cu un calm aproape ostentativ. Domenica Schofield. din lemn de pin. Tavanul era înalt. dar foarte modernă. de la tavan pînă la podea. Nu vă supăraţi dacă-mi văd de lucru ? — Nu. ca şi al fratelui. O mască din metal. Dalgliesh socoti că trebuia să fie mai tînără decît fratele ei vitreg cu circa zece ani.* * 2 avut noroc. Arătă cu mîna dreaptă vag spre unul din scaunele cromate. avînd culoarea neagră a pămînturilor din zona mlaştinilor. vocea îi era neobişnuit de groasă pentru o femeie. spuse Dalgliesh. Ea e aici. albastru deschis. Sora mea. ieşind în afară. Simţi că ea îşi regretase lipsa de politeţe. Era uşor să ţi-1 închipui pe noul Hereward. Domenica Schofield stătea în faţa unei planşete aşezate în mijlocul camerei. pe un balcon mare de lemn. dar nu dădu nici un semn. Camera era imensă. uşor întrebătoare. Cinismul lui îl făcea să se întrebe de ce Howarth îi spusese despre accident. inima i-a tresărit. Au ajuns în capul scării. Tenul il avea palid. cu pătrăţele albastre şi verzi. Trebuie să pregătesc de pe acum masa de diseară. cu o fereastră triunghiulară. în clipele rare cînd se afla pe neaşteptate în faţa unei femei frumoase. Făcu prezentările: — Comandantul Dalgliesh şi inspectorul Massingham. Cînd vorbea. — Luaţi loc. — îmi pare rău. Doar un singur tablou. Pantalonii de blugi stăteau strinşi peste pulpele puternice. iar albul ochiului. o pînză cu Sidney Noian. o pledoarie ascunsă ca s-o trateze cu o deosebită consideraţie? Sau Howarth îl prevenea că ea mai era afectată încă de durere. Howarth îi lăsase impresia unui om rezervat. curbat. în afara cazului în care adversarul stă comod. Era o plăcere mai mult senzuală decît sexuală şi s-a bucurat că mai putea simţi aşa ceva în timpul unei anchete asupra unui asasinat. ca prova unui vas.

pentru „Paradine Press“. Dalgliesh ştia că trebuia să fie o artistă de valoare ca să poată obţine comanda. cu un frumos echilibru între figura zveltă a feţei şi obiectele dorite de Crabbe. Scrieţi versuri. creierul a început să-mi bubuie de cuplete. Toate erau desenate cu meticulozitate — tapetul cu figuri. erau necunoscute. Desenul era deosebit de amănunţit. mici peisaje. dar nu afectat. copil fiind. răspunse Dalgliesh. îi era foarte greu să stabilească amănuntele perioadei. s-a gîndit că o să nege că ar fi primit vreuna. pe-ntrecute. Mi-ar fi plăcut să le citesc atunci şi nu acum. zise: — îmi pare rău că sînt aşa preocupată de lucru. Păcat că nu le-a trimis. — Şi îl aprobaţi ? — îl consider emoţionant. nu-i aşa ? Ea o spuse de parcă el ar fi colecţionat etichete de pe cutiile de ţigări. capul de cerb şi ceasul emailat. a rămas impresionat de sensibilitatea şi siguranţa tuşei. deschise una din pagini şi i-o înmînă. dar am un termen pe care trebuie să-l respect. covorul roz. Am renunţat să mă mai rog de cînd aveam nouă ani. Scoase din buzunarul pardesiului un teanc de scrisori. era aşa de sărac. — în acest caz. se gîndea el. — Fireşte. pentru ea. Am venit însă să discutăm despre astea. — Presupun că nu sînt prea diferite de cele pe care le-a expediat prin poştă. Ştia că văduve au plîns şi mame au suferit. o foarte englezească ilustraţie la unul din poeţii cei mai englezi. Văzu cum ochii albaştri deveneau prudenţi. dintr-o nimică. deocamdată schiţate. ruga şi-o spuse şi a adormit. deodată. cu pietre scumpe. Desenul acesta este pentru poemul „Zăbava*1: prietena printre ciudatele ei fleacuri. Era. cu toate acestea. extrem de decorativ. Dalgliesh spuse: — L-am respectat pe Crabbe de cînd am citit. Dar toate. Rău îi păru. Nu punea la inimă. Să i se umple toată. O întrebă: — E scrisul lui Lorrimer ? Ea se uită recv la pagină. Pentru o clipă. Apoi a recitat: „în jur. din fericire. — Nu înseamnă că trebuie să-ţi placă neapărat opera poetului ca să-l poţi ilustra cu competenţă. Sau a fost numai ca să-mi dovediţi că îl puteţi recita pe Crabbe ? — Sigur că da. iar după aceea a cheltuit toţi banii cumpărînd poemele lui Dryden. articole de mobilier. cum Jane Austen spunea că i-ar fi plăcut să fie doamna Crabbe. nu e nici o mamă care să se întristeze şi nici o văduvă care să-l jelească. Fratele meu v-a spus probabil că fac ilustraţiile la noua ediţie a poemelor lui Crabbe. Cînd a venit prima dată la Londra. Pe peretele din dreapta era aşezată o placă din plută. “ Ea îi aruncă o privire scurtă şi rapidă. pe care fuseseră dispuse. interioare semifinisate. inima nu-i era aşa de mică. îşi spuse: „Şi-a dat seama că putem verifica uşor de la poştaş''.o situaţie pe care ea o născocise şi parcă simţind că discuţia pornise cam nefavorabil. un copac. . Poate sînteţi un adept al lui Cezar August. Cine i-a spus lui Crabbe „Papă în ciorapi de lînă" ? După douăzeci de rînduri. chinuri şi necazuri. încît a trebuit să-şi amaneteze toate hainele.

Fratele meu e singurul om de ştiinţă pe care l-am întîlnit şi care nu mă plictiseşte după primele zece minute. — Unde făceaţi dragoste ? — Este o întrebare impertinentă. însă aveţi scrisorile. ci stătea nemişcată. Verdictul — vinovată. E ceva în sensul recunoaşterii meritelor. De atunci. înţelept şi are un entuziasm ai lui. nu are dreptul să aştepte. îmi închipui că munca în poliţie duce la o mentalitate de cartotecă: victima — Edwin Lorrimer. Ce imagine simplistă trebuie să aveţi despre viaţă. Acuzata — Domenica Schofield. A fost fascinant cît »» timp a durat şi acum ştiu o mulţime de lucruri despre sfirşitul secolului al XVII-lea. dacă nu vă referiţi la aroganţă. De ce nu eşti generoasă ? Nu te va costa mai mult decît o jumătate de oră. Adevărul e că mă săturasem de el. se gîndi Dalgliesh. Nu sînt sigură că a existat o explicaţie. îi veni în minte o frază din Plutarh: „Copiii aruncă cu pietre în broaşte. Ar fi făcut mai bine să fi încercat cinstit. Am cunoscut odată un bărbat care era o autoritate în materie de arhitectură bisericească din secolul al XVII-lea. Păcat că nu mai puteţi încheia cu Sentinţa — la moarte. decît un plînset de durere. dar broaştele nu mor în joacă. — De ce aţi rupt legătura cu el ? Ea se uită surprinsă o clipă. Chiar trebuia să fie vreuna ? N-a existat un alt bărbat. Presupun că sa văitat. — Cînd s-a încheiat atractia lui sexuală si emoţională ? 9 9 9 — Să spunem intelectuală. iar el nu avea dreptul să aştepte. — în mod ciudat. Probabil că regulamentul documentelor secrete era adînc întipărit în ceea ce el l-ar fi descris ca sufletul lui. — Dar el nu o cerea pentru un aranjament comercial. — I-aţi dat vreo explicaţie ? — Nu. ci pentru dragoste. dacă la asta vă gîndiţi. Oamenii de ştiinţă sînt fără excepţie aşa. I-am spus că nu vreau să-l mai văd. din timpul tău. n-am mai vorbit cu el. spuse Dalgliesh. în joacă. şi medicina legală. Mergeam cu maşina mile în sir uitîndu-ne la biserici. relaţia capătă un ţel. ci cu un scîncet. Fără să vrea. — Voiam să vă întreb de ce credeţi că am rupt legătura. Mi-am dat seama că o persoană îşi iroseşte repede atracţia fizică.— Aşa e cînd dragostea se termină nu cu salve. — în vreme ce entuziasmul intelectual al lui Lorrimer era filozofia. dar nu înseamnă foarte mult pentru tine. la nivel de popularizare. („înseamnă foarte mult pentru mine. — Mai puţin decît un scîncet. el putea fi politicos şi cînd era vorba de munca lui. Motivul — sexual. Ea nu mai lucra. Cauza — omor. E oare important ? . Nici unul din noi. nu credeţi ? Dar dacă bărbatul e inteligent. spuse ea. examinînd desenul. Mai mult. 7»7 Apoi spuse: — Cîtă mizerie poate să fie şi cît de groaznică. am putut să-mi dau seama. cîndva. se inhiba cînd era vorba de medicina legală. — Asta-i ceva ce eu n-am avut de dat. Dar o facem. acum circa două luni. ci de-a binelea44.“) L-aş fi respectat mai mult.

Un alt motiv ca să întrerup legătura. îmi închipui. înseamnă. aş fi putut s-o fac. Moartea unui expert. nici nu cred că moartea lui are vreo legătură cu mine. aş prefera să scap de complicaţii. Presupun că el avea motiv să mă omoare. dar Dalgliesh putu descifra tăişul unei supărări pornite din instinctul de apărare. — Analizele privind alcoolul din sînge nu se fac la secţia de biologie. Chiar dacă s-ar fi sinucis. — Poate că vă lipseşte siguranţa fratelui meu. — Probabil că intrase în timpul zilei şi se ascunsese după închiderea clădirii. La urma urmelor. — Cred că e o soluţie pentru nişte adolescenţi fără căpătîi. — Aveţi vreo idee cine ar fi avut ? y — Cineva din afară. nimeni în afară de dumneavoastră si de fratele 7 » dumneavoastră ? Mai mult ca sigur că s-au înţeles. iar acesta se gîndeşte că ar urma să fie înlocuit. — Nu. . încerc să spun adevărul. nu-i aşa ? — a descoperit cadavrul. că era de prost gust. Spre sfîrşit. Vă las pe dumneavoastră să descoperiţi cum a plecat. El n-avea nevoie de sprijinul lui Edwin Lorrimer ca să poată conduce în mod eficient Laboratorul. pentru cei care ştiau că vă iubeaţi. aici e problema. cineva care avea pică pe el. după ce fata aia — Brenda Pridmore. Cineva împotriva căruia el avea o dovadă. Urăsc moartea şi violenţa. Ea îi spuse : — Sper că n-o să întrebaţi clacă el era de acord. Şi nu mă simt răspunzătoare pentru asta. ascultă ! Nu caut să te şochez pe dumneata. — Foarte rece. în timpul vînzolelii. înţeleg prin asta că el nu era de acord. pur şi simplu. Nu obişnuiesc să-mi expun în public problemele personale. — Ce dracu’ crezi dumneata ? Tonul urma să fie calm. mă pun în situaţia lui. Probabil că s-a strecurat afară după ce Laboratorul a fost deschis dimineaţa. Ar fi fost o prostie şi chiar periculos să nege că Howarth ştia. Cine oare nu le urăşte ? Dar nu-mi pare rău în cazul în care te-ai gîndit să-mi aduci condoleanţe. Spuse domol: — Pur şi simplu. — Deci. pe timpul nopţii. Amîndoi avem maşini şi a lui e deosebit de încăpătoare. — Dumneavoastră l-aţi adus aici ? — Să seduc pe cineva din personalul fratelui meu chiar aici în casa lui ? Dacă l-aş fi urît pe fratele meu. Edwin l-a surprins şi intrusul l-a omorît. Dar cum n-am făcut-o. — Ia. De altfel. Dalgliesh spuse: — Cum a putut să intre şi să iasă asasinul din Laborator. — Poate a fost un duşman. devenind deodată vehementă. Trebuie să fi fost neconfortabil şi rece. e probabil bine cunoscut ca martor. pentru ca să aibă cu ce să se distreze femeile de la Hoggatt. Poate un şofer beat sperînd să pună mîna pe o probă de sînge. uşor zeflemitor. Am deplîns numai moartea unui singur om şi acela n-a fost Edwin Lorrimer. — Nimeni nu ştia. Eu niciodată n-am avut nici cel mai mic motiv să-l omor.— Ar putea fi. Se întoarse spre el. Dacă eu aş fi început o muncă nouă şi aş avea o dificultate în sensul că sora mea vitregă are legături cu cineva din personalul meu. povestea ar fi devenit foarte picantă. nu m-aş fi simţit vinovată. ca să fiu sinceră. Nu cred că cineva s-a mai uitat la uşă. Cineva care a pătruns în Laborator ca să introducă sau să distrugă o dovadă anume.

— Există o instalaţie de încălzire. »»1 — N-aţi fi făcut-o. Mergea cu ei spre maşină. Aşa n-am putea arde halatul alb al lui Paul Middlemass. Cum o asiguraţi ? > Din nou apăru strălucirea aceea scurtă a ochilor albaştri. E genul de glume pe care adolescenţii necopţi le pot găsi amuzante.20. Nu sînt paznicul sorei mele. cînd el i-a povestit cum a fost seara. aş zice. Asta as fi făcut-o. Dalgliesh se uită la tavanul imens. fie de un vizitator. întrerupt Se de un telefon. cu mîna pe portiera maşinii: — Vă spune ceva numărul 1840 ? — în ce context ? — în care vreţi. în locul dumneavoastră. Ea o chema uneori pe doamna Bidweil. E unul din lucrurile care ne lipsesc. ea a menţionat că fratele ei părea perfect normal cînd s-a întors. pe la 6. dar nu văd cum v-ar fi ajutat să descoperiţi cine l-a aruncat acolo. Amîndoi s-au culcat devreme. nedorind să-l asculte pe Mozart interpretat anapoda şi avînd de completat unele desene. de exemplu înainte şi după dineul pe care ea şi Howarth i-au dat imediat după mutare. dar că amîndoi erau obosiţi. spuse Dalgliesh blînd. Dalgliesh spuse. pedant ca o gazdă care vrea să scape de nişte musafiri nepoftiţi. Eu aş întreba. » Howarth spuse calm: .45. Ea nu s-a oferit să-i conducă. cu gaze. Fără să fie întrebată. Nu avea buzunare. Nu avem foc deschis. Ea a spus că nu l-a însoţit pe fratele ei la concert neplădndu-i petrecerile la ţară. fetele de la Laborator. Ea era prea speriată ca să-şi mai dea seama ce s-a întîmplat. Am fi fost proşti să încercăm. Planul cel mai simplu ar fi fost să-i umplem buzunarele cu pietre şi să-l aruncăm la stăvilarul Leamings. gîndindu-se ia moarte. apoi zise: — Iarna trebuie să coste mult încălzirea. îmi închipui că el socotise moartea mai interesantă în lumea procedurilor juridice decît în existenţa dc /i cu zi. Dar tare mă îndoiesc că ar fi fost pentru viaţa ei. Howarth plecînd la 7. Dalgliesh a întrebat-o: — V-a spus fratele că a plecat de la concert o vreme după pauză ? — Mi-a spus că a stat pe o placă de mormînt circa o jumătate de oră. dar Howarth îi aştepta în capul scării. Doar vreunul care se ţine de şotii. dar fireşte n-ar fi chemat-o în zilele în care ea trebuia să lucreze la Laborator. El avusese cu o noapte înainte un caz de crimă şi pierduse cîteva ore bune de somn. bînd împreună o cupă de whisky fierbinte. Ea poate să se exprime şi singură. Ea şi-a continuat lucrul. Dalgliesh spuse: — Nu mi-aţi spus că sora dumneavoastră a fost iubita lui. A luat masa mai devreme. pînă ce fratele ei s-a întors puţin după ora zece.— Iar telefonul fals primit de doamna Bidwell ? — Probabil că nu e nici o legătură. curbat şi din lemn. într-adevăr. Dalgliesh a întrebat-o apoi ce-a făcut în seara anterioară. Aţi fost într-adevăr convins că acest lucru e lipsit de importanţă ? — Pentru moartea lui ? De ce n-ar fi ? Poate a fost important pentru viaţa lui. Pînă la urmă l-aţi fi găsit. după cum probabil că aţi descoperit.

Avea atîta experienţă încît să-şi dea seama că de fapt minciuna centrală — afirmarea nevinovăţiei — era cel mai greu de detectat. căreia îi place confortul şi are o părere foarte bună despre propria ei demnitate. el rămînea deseori pînă tîrziu la Laborator. — Eu am urmat o cale mai puţin ezoterică. — Credeţi că are importanţă ? — Destulă importanţă ca s-o facă pe ea să mintă. afară de cazul în care era chemat pentru un caz de crimă. Dalgliesh spuse: — Ne-a strecurat cel puţin o mică minciună. Ce părere ai de doamna Schofield ? — Nu mă aşteptam să fie aşa. Pe de altă parte. Bună seara. dacă nu cumva vreţi să rîdeti de 7 » » noi. Massingham se simţi supus unui interogatoriu.— Whewell a publicat „Filozofia ştiinţelor inductive*4.. s-a născut Ceaikovski. se gîndi Dalgliesh. De ce a avut ea grijă să ştim noi unde se . Un Jaguar stacojiu. Se gindi profund înainte de a răspunde. de o actriţă. Berlioz a compus „Simfonia funebră si triumfală". Cred că el şi doamna Schofield aveau loc de rendez-vous undeva pe aproape. n-o văd pe ea făcînd dragoste în nici o maşină. Nu crezi acest lucru. Doar dacă nu căuta să-şi chinuie memoria. e cel mai nepotrivit vehicul ca să te plimbi cu un iubit. — Mie nu. — Ei. Doar asa. Iar cea mai mică. Ea trebuie să fi văzut trupul soţului ei scos dintre rămăşiţele maşinii. nu-i aşa ? Se intimpia rar ca Dalgliesh să-şi întrebe subordonatul aşa de direct. — Aşa de atrăgătoare. — Din punct de vedere psihologic. domnule. Data asta mi s-a întipărit în minte. ar fi greşit. de talentată sau de arogantă ? — Toate la un loc. de multe ori inutile. născocirile ei. Sau dacă vreţi un alt context. domnule. — Am revăzut anul trecut „Casque d’or“. Faţa ei îmi aminteşte de cineva. Oricum. Cînd ieşiră în şosea. Ea e o femeie mofturoasă. Mă mir că-ţi aduci aminte. dar care pînă la urmă te zăpăcesc şi te înşală. cînd condusese ea. cred că franţuzoaică. pe deasupra ultimul model. — Simone Signoret cînd a fost tînără. Massingham strigă de pe partea cealaltă a Roverului: — Cred că a fost 1836.. — Legat de faptul că ea şi Lorrimer făceau dragoste pe perna din spate a maşinii. după accident. dar s-a învăţat totuşi carte. Dalgliesh îl întrebă: — Cum de ţi-ai adus aminte de lucrul ăsta teribil de lipsit de importanţă ? — Mi-a rămas din şcoală. Iar bătrînul Lorrimer spunea că băiatul lui cu greu pleca seara sau noaptea de acasă. > Dalgliesh zîmbi. Poate că am fost dezavantajaţi că am fost la şcoala de cartier. Pe lîngă o minciună mai mare. Nu toate întîrzierilc sale se datorau muncii. Cred că aici se limitează cunostintele mele » » » despre acest an lipsit de importanţă. raportul dintre masa protonului şi masa electronului.

de Italia. prin intermediul avocatului. cînd apucase neîndemînatic căruciorul ei. îşi aduce bine aminte de vocea subţire. Dar asta mai poate să aştepte pînă voi vedea ce poate să facă doamna Gotobed. trebuie să ai grijă de sora ta vitregă. plină de glasuri în şoaptă.zbenguiau ei ? Aş fi înţeles dacă ne-ar fi zis să ne vedem de treburile noastre. Kerrison. îşi mai aminti de primele lui strădanii de a-şi asuma răspunderea. La început. cred că am putea arunca o privire în capela de la Hoggatt. — Probabil pentru că nu e nimic de găsit. să discut cu dr. în bucătăria de la Leamings — un amestec de laborator şi de casă de ţară. care în fiecare an stătea în Toscana sau la Veneţia şi a cărui viaţă solitară. el a fost mai puţin un străin şi mai mult o enigmă. de la Moonraker. Mai toate vacanţele lui şi le petrecuse avînd grijă de Domenica. în vacanţă. băiatule. Am avut impresia că a existat un moment scurt. N-am să mai risc o asemenea durere. dacă s-a întors. de tatăl lui. mai rar alături de ei şi întotdeauna nelipsit din amintirile lor. uitîndu-se în întuneric. Tu. tatăl lui trimitea. Mai tîrziu însă. în ziua în care împlinea cincizeci de ani. Pentru cei doi copii orfani de mamă. în vreme ce ea şi servitoarea îşi vedeau de alte treburi. cînd începuse să-i fie frică de bătrîneţe. Florenţa şi Veneţia. de confuzie. copleşită de durere. Acum e mai bine să ne întoarcem al Guy’s Marsh. ca s-o plimbe pe „Marele bulevard". Apoi aş vrea s-o văd din nou pe Brenda Pridmore şi să dau apoi un telefon la parohie. El o acceptase practic la vîrsta de opt ani şi nu încercase să scape de ea. prelingîndu-se într-un firicel gălbui. Maxim. Venise acasă. în liniştea inexplicabilă în care a murit mama sa vitregă. — Sergentul Reynolds s-a uitat azi-dimineaţă. Şi-a adus aminte cum rămăsese speriat. 6 După douăzeci de minute. — Las-o în pace. instrucţiuni privind . uitat de toţi. stînd la capătul patului în noaptea aceea extraordinară. domnule Maxim! Mai mult încurci decît ajuţi. îi aduse aminte. speriat şi singur. Soarta n-o să-mi dea prilejul să mă recăsătoresc. f3dnd o indiscreţie sau că a spus ceva ce n-ar fi vrut să spună. comodă şi ipohondră s-a încheiat la timp. ca de obicei. E doar o capelă închisă şi goală. cu masa de seară. De Ia Roma. Şi apoi o mînă rece i s-a aşezat pe umăr parcă confirmîndu-i povara. Cînd a vorbit despre arhitectura bisericească din secolul al XVII-lea. aproape neobservat. Mă bazez pe tine. Mirosul puternic de untdelemn de măsline. „Să ai grijă de sora ta. Zîmbi crispat amintindu-şi cît de uşurat a fost cînd a descoperit a doua zi că doica ei pînă la urmă nu plecase. cînd terminăm cu discuţiile. încercînd s-o ridice pe Domenica pe fotoliu. Cum putea să aibă grijă de ea ? Cum putea să-i dea de mîncare ? Cum s-o îmbrace ? Cum rămînea cu şcoala lui ? Nici nu l-ar fi lăsat să rămînă acasă ca să aibă grijă de ea. imensitatea adevărului îl copleşise. doica a început să-şi dea seama că el totuşi mai mult ajuta decît încurca şi că fetiţa putea fi lăsată în siguranţă cu el. — Mama ta vitregă a murit acum zece minute. cu paşii care deodată s-au auzit fugind. un colecţionar diletant. Dar de ce s-a străduit să mintă ? A mai fost un moment în care ea si-a 9 pierdut pentru o clipă stăpînirea de sine. cînd a controlat împrejurimile. Verona. la conferinţa de presă. după care vreau să stăm puţin de vorbă cu comandantul. Howarth pregătea o vinegretă. avea opt ani.“ Domenica avea numai trei luni. E doar o bănuială. N-a găsit nimic. cînd şi-a dat seama că a greşit. Mîine. cam obosită a tatălui său. de la şcoală. Maxim şi-l aminti în halatul cu desene mov şi aurii.

Mă întorc la Veneţia săptămînă viitoare. . de la internatul ei. Doctorul Mavers-Brown a insistat să evit grijile. O să mă dau jos pe scara de incendiu. — Cred că ar putea să stea acasă pînă ajunge la vîrsta pentru liceul de arte. Maica stareţă pare a fi o femeie încîntătoare. Din punct de vedere fizic. — Poate c-ar putea merge cu tine în Italia pentru o lună sau mai mult. El a ajutat la cumpărarea îmbrăcăminţii. E mai bine pentru ea să-şi ia o cameră la Cambridge şi tu o să fii cu ochii pe ea. — Tată. Nu merită însă să deschidem casa din Londra doar pentru o persoană. să vină s-o ia în seara aceea („de lîngă sala de hochei — o groaznică instituţie de tortură — la miezul nopţii. De altfel. — într-adevăr. Nu cred eu că au fost atît de apropiate. N-are de ce să se ducă la şcoală. ce răspundere reprezintă copiii! N-ar fi bine să mă neliniştesc. De altfel. Maica stareţă supărată mai ales de faptul că-şi abandonase valiza. dacă ăsta ţi-e sfatul. Şi apoi. — Plecarea surorii tale a fost gratuit de excentrică. — Au plecat.întreţinerea şi studiile. Călătoria dramatică cu maşina parcurgînd jumătate din Anglia. ţinind seama de starea sănătăţii mele. ea trebuie să vadă Florenţa. chiar mai înainte ca el însuşi să se fi maturizat. Iar tu ai lipsit de la şcoală toată noaptea. în cel mai frumos mormînt din cimitirul britanic de la Roma. Cînd e stresată îi miroase urît gura. Ne-am înţeles"). Întîlnirea de la miezul nopţii. timpul trece aşa de repede. Şi apoi deviza lor intimă. dacă ţine. El a încercat s-o sprijine cînd avea şovăielile adolescenţei. Iar acum. tată. zace în ultimul său stagiu de automulţumire. aşa de puţin perturbat de insistentele chemări ale maicii starete. O să-i facă plăcere să vadă Accademia. — Sînt deja la postuniversitare. ea vrea să devină pictoriţă. dacă ar fi putut îndura gîndul morţii sale tot atît de mult cît l-au supărat şoferii extrem de agresivi din Italia. nici nu e pregătită s-o primească înapoi pe Domenica. deşi îmi dau seama că o împiedicase să coboare pe scara de incendiu. Zîmbi aducîndu-şi aminte de telefonul primit Ia Cambridge. băiete. tată. Nici vorbă. — Domenicăi nu-i place şcoala. fiind evident că *1 oricum îşi planificase să se întoarcă. el a dus-o la şcoală. are Domenica nevoie să se ducă undeva ? Are aproape cincisprezece ani. Se simte prost acolo. Apoi întoarcerea tatălui din Italia. Auzi paşii sorei lui pe scară. se gîndea Maxim. pînă să-şi dea ei seama şi să înceapă s-o caute. — Am fost la şcoală şi n-am găsit nimic deosebit. — O strategie înţeleaptă. Mavers-Brown. La vîrsta mea. dar nu m-am gîndit că asta putea s-o deranjeze pe soră-ta. Nu i-ar fi făcut plăcere tutorelui tău. I-ar fi plăcut acolo. deci. i-a dat curaj şi a sfătuit-o. de sfidare si de loialitate : Contra mundum^3\ — Contra miindum. Au picturi minunate la muzeul Fitzwillian. nici nu se pune problema. din cauza cărora şi a unei prost calculate accelerări la întretăierea dintre Via Vittoria şi Corso ajunsese acolo. El a fost apărătorul ei împotriva întregii lumi. Dragul meu. — O. nu-i aşa ? Ce ciudat. Am venit doar să-l consult pe dr. Nu puteai să te duci la ea după şcoală într-un mod mai „ortodox44 ? — Voiam să plecăm cît mai repede de acolo. Mi-am luat diploma cu optsprezece luni în urmă.

Nu putea să aranjeze el aşa ceva. Nici unul din voi nu vrea nimic mai mult. în spatele a două crăpături în bandaje umflate. ci faptul că el îsi urîse atît de mult cumnatul ca să moară cu sarcasmul 9 ăsta pe buze. eu am să plec. care se mişcau cu greu. un sărman filistin nu e în stare să-i cunoască pe dramaturgii iacobini ? Pînă şi nevastă-sa. Dar tu n-ai nevoie. Ea îşi băgă degetul în vinegretă. „îmi închipui că v-aţi fi culcat împreună. Cînd aveam unsprezece ani. eram absolut convins că el le-a omorît pe mamele noastre. De aceea. A fost agresiv Dalgliesh ? — Nu mai agresiv decît am fost eu cu el. E considerat însă extrem de inteligent. după care şi-a amintit că mama ta si nu a mea era romano-catolică. El îşi aminti de capul lui Charles Schofield înfăşat ca un vierme de mătase. tot atît de maliţioşi.— Acum douăzeci de minute. M-am gîndit atunci că o făcuse ca să le oprească să mai facă copii. Am avut o discuţie aprinsă de rămas-bun. Şi să fiu dreaptă. Problema e că mă plictisesc repede şi că ele nu durează. Cunosc o singură cale de a fi drăguţă. Incredibila lui preocupare de sine. „Felicitări. Ce-ai făcut ? — în afară de gătit ? M-am gîndit la tata. Dar ceva este. De exemplu. nu-i aşa ? Tu vei dura pentru mine pînă în ziua în care voi muri. Şi în cazul nostru durează. nu cred că el m-a plăcut. Prea arăta ca un văduv perfect. — Nu cred că lui îi place cineva. — Ştiu. Aş fi vrut să văd ce-ar fi făcut iezuiţii din tine. Mă schimb acum sau mă aştepţi la vin ? „Tu vei dura pentru mine pînă în ziua în care voi muri“. — Eu pot să-mi fac relaţii. sexual sofisticată. nu-i aşa ? Tu n-ai nevoie de ceva atît de normal ca sexul. — Pe amîndouă ? Pe a ta şi pe a mea ? Ce idee trăznită ! Cum ar fi putut ? A ta a murit de cancer şi a mea de pneumonie. chiar dacă ar fi dorit-o. — Ar fi putut s-o facă.“ Lucrul cel mai uluitor nu fusese minciuna în sine sau că Schofield o crezuse sau că se prefăcuse că o crede.“ — Max. se pricepea mai bine. o femeie neobosită. îl consideri atractiv ? Ea răspunse la întrebarea neformulată : — E ca şi cum ai face dragoste cu un călău. ce-i asta ? . Era prea tîrziu ca să mai rupă această frînghie. Adu-ţi aminte de mine în grădina ta de la Parma. Sau o făcuse ca să dovedească că un fizician. Ea se apropie de masă şi lovi cu degetul farfuria cu ciuperci. totala neputinţă a tatei de a avea relaţii. 9 — Ce păcat că şi-a amintit. — Prea mult oţet. Plec acum cînd a rămas ceva din mine care să poată pleca. Contra mundum. M-a dus odată la Stonyhurst. N-ar fi deranjat-o prea mult un mic incest. ochii pe cale de a se stinge. Tot necazul cu educaţia religioasă — dacă ai rămas un necredincios ca mine — e că toată viaţa tu ai crezut că ai pierdut ceva şi că aşa ceva nu există. Te întrebi cumva dacă înclinaţia de a ucide se moşteneşte ? * 9 — Nu chiar aşa. Giovanni. ca să fiţi unul faţă de celălalt mai mult decît sînteţi. dacă Domenica ar fi dorit aşa ceva.

De-aia mi i-a lăsat şi asta o să fac cu ei. degetele moarte ale lui Lorrimer scurmînd podeaua laboratorului. — Cui îi pasă de Lillie Pearce. Nu te mai uita aşa. cu cît am să plec mai repede. Lorrimer. ducîndu-i lipsa lui Arthur Pridmore. Dar tu ştii ce limbi ascuţite au în satul ăsta. Şi pînă cînd Lillie Pearce o să dea ocolul lumii cu vestea. a vrut să fie drăguţ. Poate că el putea să-i lase ei. nu-mi place limbajul ăsta. * 9 9 9 — Cel puţin asta o să ne ajute pentru nuntă. — Tu. cu atît mai bine. — îi vreau acum. tatăl tău l-ar pune la punct. pe jumătate neliniştite şi pe jumătate speriate. da. Apoi. Nu a fost atît de chibzuit din partea lui. N-a primit nici un ban de pe urma testamentului bunicii şi acum chestia asta. Te aştept la vin. ele stăteau la gura focului. Nici nu vreau. Treaba lui. depune-i mai bine la poştă. Nu mi-a venit să cred cînd mi-a spus avocatul. nu-i aşa ? Ar fi trebuit să discute despre asta cu taică-tu sau cu mine. doamna Pridmore reveni la normal si îsi luă cosuletul de cusut. 7 — Ce o să spună lumea ? — întotdeauna te-ai gîndit. — Dar n-avea de unde să stie că o să moară. o vacă bătrînă şi proastă ? — Brenda. Sîngele lui Lorrimer.Vocea ei ascutită si neliniştită îl aduse la realitate. Chiar înainte ca eu să vin acasă. mamă. — Schimbă-te. nu. iar mai tot personalul plecase deja. Mai capeţi şi dobîndă şi îi ai acolo cînd vrei să-i scoţi. Eu. imagini val-vîrtej din copilărie şi din tinereţe. înainte de a ajunge la ultima imagine de neuitat. O mie de lire sterline. — Nu trebuia să se gîndească la tine. — Cum adică s-au certat ? Cînd ? — Săptămîna trecută. Arthur Pridmore plecase după masa de seară la întrunirea lunară a consiliului parohiei. Terminaseră spălatul vaselor şi le aştepta o seară lungă. iar el spunea că n-o să-i dea nimic. nu poţi să-i foloseşti pentru altceva. Pentru cărţi şi pentru microscop. Inspectorul Blakelock m-a trimis la secţia de biologie cu o chestiune legată de un raport de la tribunal. întipărită pentru totdeauna în memoria lui. supărate. aşezat ca de obicei în fotoliul cu spătar înalt. mamă. — Asta nu te priveşte pe tine. perfect focalizată. E o sumă frumuşică. Ea îi cerea 9 bani. dacă cineva îţi lasă bani pentru un anumit scop. De altfel. Am să-l rog pe tata să-mi pună o masă de lucru şi o poliţă în camera mea de dormit şi am să mă apuc imediat de muncă ca să obţin diploma. Dacă cineva ar spune altfel. pe jumătate deschis al lui Lorrimer. Cred că era marţi. la ce o spună lumea. cum voia dr. Ochiul sticlos. — Şi probabil că a făcut-o sub impuls. Dacă trebuie să-i iei. Ce importanţă are ce o să spună ? N-am făcut nimic ca să-mi fie ruşine! — Sigur că nu. Ce-i cu Angela Foley ? A dus o viaţă grea fata asta. Şi dacă asta îşi închipuie. Şi apoi trebuie să trăim în satul ăsta. Brenda şi mama ei erau singure în casă. după care el a zis ceva despre schimbarea . Mintea * > > lui reveni după ce parcursese anii care treceau în goană. Erau amîndoi în biroul doctorului Lorrimer si i-am auzit certîndu-se. o să fie mai mult ca sigur zece mii. dacă nu sar fi certat. Prea agitate ca să se poată uita la televizor şi prea îngrijorate (Je întîmplările neobişnuite de peste zi. mamă ! El a vrut doar să mă ajute.

Mai mult. spuse ea triumfătoare. 9 9 9 — N-ar fi avut nici o importanţă unde ai fost. O mai văzuse aşa doar o singură dată. la locul crimei. Brenda. o ştii. N-are nici o legătură cu crima. El n-ar fi putut scoate nimic de folos. Ce legătură are şcoala cu asta ? — Eu nu ştiu de ce te agiţi. — Ai stat deci să-i asculţi ? — Ce puteam face ? Vorbeau destul de tare. mamă. — As fi avut dacă tu si cu tata ati fi stat acasă cu mine. aducîndu-şi aminte de ceva ce-i spusese inspectorul Blakelock. Nu puteam să mă întorc înapoi şi să-i spun ispec-torului Blakelock că n-aveam răspunsul pentru că dr. N-am să spun la nimeni. la şcoală ascultam toate secretele. Lorrimer se certa cu verişoara lui. mulţumesc. a îngălbenit. trebuia să-l întreb ceva despre raportul privind cazul Munnings. Spuse cu încăpăţînare: — Află că nu pot s-o acuz pe Angela Foley de crimă. Brenda şi-a adus aminte de privirea lui. Nu văd ce legătură are asta cu Gerald. Iar aici mai e şi altceva. scriitoarea care stă cu Angela Foley. — Află că o să trebuiască să le spui detectivilor de la Scotland Yard. — Fireşte că tu n-ai nici un motiv. de cum a roşit ea ca o vinovată.testamentului lui. Ai de-acum optsprezece ani. Telefonul de la poliţie l-a primit abia la ora zece. — Şi să bat din nou tot drumul tocmai din hol ? Oricum. Brenda. ştie ce are de făcut. . vineri dimineaţa. — Nu. dacă ai fi venit la concert cu tata şi cu mine. Numai dacă oamenii se gîndesc că eu aş fi avut un motiv. — Acum nu mai eşti la şcoală. Nu sînt măritată cu el. — Dar ai fi avut un alibi. Trebuie să se fi dus după aceea la avocaţii lui. N-am făcut-o intenţionat. Să sperăm că Gerald Bowlem înţelege. Nu ţi-au spus aşa ? El îi spusese exact aşa. doar dacă ar fi s-o acuz oricum. De altfel. — Puteai să pleci. — Mamă. ar fi fost numai o bănuială şi nu o dovadă sigură. E caraghios! Cîtă răutate ! Of. dacă n-ar fi fost cele o mie de lire sterline. eşti în toată firea. tu mă pui pe gînduri uneori. Acum te comporţi ca un om matur şi acum te crezi în clasa a patra. Ar face bine să nu se amestece. nici măcar logodită. nu pot. S-a uitat cruciş la mama ei şi. El spunea nişte lucruri groaznice despre Stella Mawson. Le-am mai văzut o dată pe toate. — Dacă nu înţelege. aşa cum a făcut ea. Pe drept cuvînt. deodată. — Ce vrei să spui ? — Nimic. El şi-a dat seama că ea ascunsese ceva. băieţii de la şcoala de duminică cu plicticosul lor dans „Maypole“ şi bătrînul Mattwehs pocnind lingurile lui muzicale. Domnişoara Spencer cîntînd „Mîinile palide pe care le-am iubit". Lorrimer si-a făcut un nou testament vinerea trecută ? Asta a y fost probabil din cauza faptului că a trebuit să meargă la Ely. Crezi că ea nu s-a aşteptat deloc că el o să schimbe testamentul aşa de repede ? N-a spus oare avocatul că dr. Mie nu-mi place să ascult pe la uşi. — Cine spune asta ? Tu trebuie să spui la poliţie orice lucru important.

Prin singura ei fereastră. nu-ţi face griji. acoperite cu pete cenuşii datorate vîrstei. Massingham îşi petrecuse seara în pat. S-a întors palidă către mama ei: — E poliţia ! Comandantul Dalgliesh ! Fără să scoată o vorbă. O să o facem chiar acum. îi plăcea camera. Isi îmbrătisă mama. Brenda avea numai doisprezece ani. iar acum pieptănat pe o parte şi prins cu o agrafă de baga. Greene i-a spus că sar putea să nu mai aibă un alt copil. Domnea liniştea. ca şi cum o mînă nevăzută trecuse peste ea. curată ca întotdeauna. Ea îşi amintea şi înţelesese de ce înainte simţea doar furia şi ciuda că mama ei. Vocile înăbuşite de la bar amuţiseră demult.30. Brenda are ceva să vă spună. fiind aşezată deasupra barului. ocupată cu hărţi şi ghiduri. Uite. se vedea dincolo de cimitir primăria. 8 Ziua era pe sfîrşite. Ea spuse cu buzele strînse : — Poftiţi. Mă bucur că aţi venit. umbrindu-i ochii şi lăsînd o mască amorfă de dezolare. Principala cameră de oaspeţi fusese ocupată de o familie de americani care făceau turul Angliei de Est. părul creţ cîndva roşu-auriu ca şi al ei. tare ca o stîncă pe cîmpurile istovitoare. Comandantul Dalgliesh o să afle cine a făcuto şi atunci totul o să revină la normal. arăta exact ca acum. nu să caute consolare. Rochia ieftină şi boţită. A văzut-o pe mama ei cu claritate. iepure în sos de cidru. sperînd să culeagă . tenul proaspăt. Era cea mai mare din cele două pe care doamna Gotobed i le-a putut oferi. în han erau numai trei camere de oaspeţi. am să-ţi fac o cacao. Gleznele care se îngroşau deasupra pantofilor cu toc jos. Era acolo ca să aline necazurile Brendei şi nu să sufere. fără să scoată o vorbă. Totul e în regulă. Mămico. Acum însă Brenda era mai mare şi putea să înţeleagă. întradevăr e în regulă. urechile lor au surprins zgomotul unei maşini care se apropia. A pus o clipă mîna pe umărul fetei. în acelaşi timp. Nicolae. Nu era bătrînul lor Morris. cu broşa pe care Brenda i-o făcuse cadou la ziua de naştere. pocnind conturul obrajilor şi al sprîncenelor. Cea mai mică şi mai zgomotoasă. ca un străin de curînd întîlnit. verigheta de aur care îi intra în carne.în noaptea cînd a pierdut pentru a doua oară sarcina şi cînd bătrînul dr. putea fi atît de vulnerabilă la durere. lucarna şi turnul pătrat de piatră de la biserica Sf. După un scurt zîmbet şi un „bună seara“ spus cu glasurile lor moi de dincolo de ocean. Nu-1 mai aştepta pe tata pînă se întoarce de la Consiliu. aproape fără riduri. poate în căutarea unor amintiri de familie. i-a revenit lui Massingham. Stînd în halat la măsuţa din faţa ferestrei dormitorului. S-au uitat una la alta. Totul o să fie bine. Maşina s-a oprit. Stăteau la masa din sufragerie. apoi s-a dus şi a deschis uşa mai înainte ca Massingham să apuce să ridice mîna ca să bată. prinsă la rever. Brenda s-a dus la fereastră şi s-a uitat afară. erau prea manieraţi ca să-şi trădeze interesul. la Moonraker. doamna Pridmore s-a sculat hotărîtă. mîinile fleşcăite. parcă conspirau. alungîndu-i strălucirea. 9 9 9 — Mămico. şi-au reorientat atenţia asupra excelentei mîncări pregătite de doamna Gotobed. să o consoleze. ceva care eu cred că trebuie să ştiţi. iar în spatele ei. Dar faţa mamei ei şi-a amintit-o imediat. iar dacă li s-ar fi spus că noii sosiţi erau ofiţeri de poliţie care cercetau un caz de crimă. totul e în regulă. Trecuse o oră de cînd auzise ultimele strigăte de rămas-bun. Dalgliesh a auzit ceasul de la biserică bătînd 23. Pe vremea a-ceea. Cine ar putea fi ? Consiliul parohial nu se termina niciodată înainte de opt şi jumătate.

în căminul de tip victorian ardeau lemne şi turbă. Scîndurile de la duşumea erau din lemn de stejar bătrîn. am procedat aşa. M-am întrebat dacă trebuia s-o fac. Ce l-a interesat pe Dalgliesh. Pe masă se afla o fotografie în ramă. după conferinţă. invitînd la odihnă. negre şi tari ca lemnul de corabie. Dalgliesh l-a întrebat dacă fata i-a vorbit despre incidentul pe care îl avusese cu Lorrimer. cu părinţii la case parohiale. uitîndu-se aprobator la cameră. unde se ocupa de sortarea unor diapozitive colorate cu disecţii. întoarse pagina de la ultimul interogatoriu. Zîmbi trist şi adăugă : — Ştiu doar că nu a fost un motiv pentru crimă. cu siguranţă tatăl lui. La un hotel de patru stele. — Da. s-ar fi putu bucura de mai mult lux. un amestec de mîncare rîncedă şi de mobilă lustruită. a fost faptul că domnul Kerrison nu s-a deranjat s-o dea la o parte. N-a dat semne că s-ar fi necăjit de sosirea tîrzie a vizitatorilor. la Vechea Parohie. avînd ciudate forme. amin-tindu-i de vizitele făcute. A răspuns la întrebări calm şi precis. Din acest motiv. Cînd m-am întors acasă. ca nişte ghiulele. Patul dublu din alamă era înalt şi împodobit cu patru sfere mari. numai îmbinînd cu mare chin o piesă oarecare cu un fragment vital dintr-un chip de om se formează imaginea completă. lăsînd să se vadă salteaua bine umplută cu fulgi. Eficienţa în cazul unei instituţii izolate ca Hoggatt-ul depinde în mare măsură de bunele relaţii dintre colegi. mi-a spus. un miros înţepător ieşind prin ornamentaţia cu urechi albe şi buchete de flori legate cu panglici. la fel de concentrat ca un şcolar ocupat cu hobby-ul său. o conferinţă de presă aranjată în grabă şi nesatisfăcătoare. cel cu Henry Kerrison. două consultaţii cu comandan-tulşef. Doamna Gotobed îndoise mai devreme cuvertura croşetată. dar care la sfîrşit vor alcătui o imagine completă. în copilărie. Menajera lui Kerrison şi copiii erau de mult în pat. Ei trebuie să lucreze cu Lorrimer. am găsit-o plîngînd în camera ei.informaţii utile. mari şi prost încălzite. amintind de jocurile cu desene decupate. Erau pe o stîncă. după care îl sorta şi-l punea în teancul respectiv. punînd fiecare diapozitiv în aparat. Se pare că Lorrimer a fost prea dur cu ea. telefoane la Londra. dispuse la colţuri. Lucrase la lumina lămpii de birou. . Nu ştiu. Chiar puteai crede că se bucura de compania lor. Kerrison deschise chiar el uşa şi-l invitase. ca şi cum toate tragediile şi toate necazurile numeroşilor enoriaşi încă mai pluteau în aer. dar gîndurile îi erau parcă în altă parte. — N-aţi vorbit cu el despre asta ? — N-am vorbit cu nimeni. împreună cu Massingham în birou. cu frînghii de căţărat pe umăr. iar în casă domnea o linişte melancolică. El se născuse în apropierea mlaştinilor şi ştia că Massingham o să aibă o seară pierdută în zadar. îşi dezmorţi picioarele şi umerii. Mai simţea încă mirosul casei. Şi aici. pentru a ilustra conferinţa pe care urma s-o ţină săptămîna viitoare la cursurile de perfecţionare. ca şi pe fotograf. Dalgliesh sperase ca berea să fie bună. îşi reluă lucrul. Poate din prudenţă sau poate din laşitate. dar asta ar fi însemnat să vorbesc cu inspectorul Blakelock şi cu domnişoara Pridmore şi nu voiam să-i amestec şi pe ei. de multe ori. M-am gîndit că era mai bine să nu mă ocup de această problemă. alături de un om în vîrstă. Nelly e un copil sensibil şi nu poţi întotdeauna să stii care-i adevărul. dar nu de un asemenea confort. A continuat să strîngă frînturi de informaţii. de pe vremea cînd era copil. Fusese o zi plină de interogatorii şi de discuţii.

Dalgliesh zăvorî geamul şi se gîndi că şi pentru el a trecut o zi. Focul se înteţi şi se făcu deodată mai luminos. la Norfolk. Motivul era însă cel mai puţin important factor într-o anchetă privind o crimă. nu permitea încă identificarea celui care o purtase. spre pămînturile negre care se uneau cu cerul palid. n-au fost conexate la o maşină. slab luminată era poteca de pietriş. Şi. Era un zgomot greu de desluşit. îşi aminti de nopţile din copilăria sa. Aştepta încă raportul de la laboratorul din Capitală cu privire la ciocanul de lemn şi la vomă. Nimeni n-a mai dat vreo indicaţie sau sugestie care să te facă să crezi că nu e vorba de o halucinaţie a bătrînului. legată de spectacolul căluşarilor n-a adus nimic care să infirme povestea lui Middlemass. pe care cu o noapte înainte dansatorii. iar masca cu calul. în cazul lui Middlemass. care să dovedească legătura dintre un suspect şi o crimă. nu prea înaltă. obeliscurile şi pietrele de mormînt lucind palide. Nici o urmă privind halatul alb al lui Middlemass şi nici o indicaţie dacă şi cum a fost scos. acum identificate definitiv. Cine fusese cea care îi telefonase lui Lorrimer că „lumea poate fi arsă“ si numărul 1840 ? Oare aceeaşi femeie îi telefonase si * y y doamnei Bidwell ? Ce fusese scris pe pagina care lipseşte din caietul de notiţe al lui Lorrimer ? Ce-1 făcuse pe Lorrimer să-şi întocmească testamentul extraordinar ? Ridicîndu-şi capul din dosare. Imediat a urmat răpăitul picăturilor în fereastră şi şuieratul tot mai puternic al vîntului în şemineu. cu acoperişul ei de paie prinse cu o plasă metalică ca să reziste la vînturile din zona mlaştinilor. încă o dată se întrebă cine a fost sub mască. înălţîndu-şi capul caraghios printre pietrele funerare şi muşcînd aerul cu fălcile lui enorme. Dalgliesh descoperise destule motive în această zi atît de aglomerată. băieţel! Trecu o umbră albă şi apoi uşa se închise. Misterele principale ale cazului încă mai existau. Se afla la circa trei . Sub el. de lîngă poartă. Urmele de cauciucuri. Ar fi schimbat cu plăcere subtilităţile psihologice ale motivului cu o singură piesă. zornăind clopoţei. îşi croiseră drum prin burniţă.Un motiv pentru crimă. în geam lovea puternic aversa de ploaie şi la fel de repede cum începuse. Deschise geamul ca să simtă mirosul de aer umed şi se uită în întuneric. solidă şi incontestabilă. doar pe baza pantofilor făcuţi de comandă. furtuna dispăru. parcă iradiau o lumină misterioasă. cu ochii deschişi în camera parohiei tatălui său. Cercetarea de la primărie. nu era nici una. aproape că nu se zărea din şosea. primul foşnet al ploii de noapte. Usa de sub fereastră se deschise si doamna Gotobed apăru şi începu să-şi cheme în întuneric pisoiul: — Bulgăraş ! Bulgăraş de zăpadă ! Haide. Uitîndu-se spre cimitir îşi închipui căluţul năzdrăvan tropăind în întîmpinarea lor. o născoceală din stofă şi pînză de sac. de sunetul pe care nu l-a auzit niciodată în zgomotul oraşelor. Pe măsură ce ochii se obişnuiau cu întunericul nopţii. Apoi luna ieşi din spatele norilor şi cimitirul se putu vedea bine. ca un zbor de mii şi mii de insecte. deocamdată. a putut să zărească primăria mică şi dreptunghiulară şi dincolo de ea marele turn medieval al bisericii. dar nu prea mulţumitoare. cînd stătea întins. pe baza catalogului. CARTEA A PATRA SPÎNZURATĂ DE GÎT 1 Casa „Sprogg". Misterioasa figură văzută de bătrînul Goddard fugind de la Hoggatt a rămas tot misterioasă. ascultă.

cu un breton care îi ajungea pînă peste sprîncene. Camera îl surprinse. Ciocănelul de la usă — un > * peşte de alamă — strălucea de curăţenie în fiecare solz. Ea le aruncă o privire discretă. O maşină de scris era aşezată pe o măsuţă. N-a început bine dimineaţa de azi. ale mlaştinilor uzurpatoare. o masă demontabilă fusese pregătită pentru două persoane. dar ea nu e acum acasă. din nuiele împletite. în rame ovale. Pe biroul de lucru. chiar fragilă. erau imenşi. Văzu cu interes că ea scria de mînă. neutră şi spuse fără să zîmbească: — Poftiţi în birou. dar încă strălucind cu cîteva flori răzleţe. Un foc de lemne era pregătit. Deasupra căminului se afla cel mai atrăgător obiect. încă nerecoltată. ceşti pictate şi bibelouri Staffordshire. curată şi aranjată ca o vilă. Dumnealui este inspectorul Massingham. Pe poliţa de deasupra căminului. ca şi pe oricare raft. Să-i fie de bine. Dalgliesh spuse: — Domnişoara Mawson ? Sînt Adam Dalgliesh. Parcă pătrundeau într-un magazin de antichităţi. în vreme ce numeroase muşcate. în fund fiind o fereastră cu grilaj care dădea spre o terasă de piatră. — Nu e cazul. de sat şi în faţa ei se întindea „Sprogg Green". mici picturi în ulei şi siluete în stil victorian. Nimeni n-ar fi putut însă spune că ochii aceştia remarcabili ar fi obişnuiţi sau şterşi. puternic definită de liniile care îi brăzdau fruntea şi porneau de sub nările suple. străluceau puternic. roşie şi aurie. scris cu o literă italică elegantă. aş fi pus la uşă . Dacă vreţi să vorbiţi cu Angela. Dalgliesh spuse: — îmi pare rău dacă v-am întrerupt din lucru. o zonă cu iarbă şi sălcii. Uşa a fost deschisă de o femeie subţirică. dar nu ardea în cămin. dar într-unul în care proprietarul îşi aranjase ciudatele obiecte gîndindu-se la efectul general. S-a dus la „Postmiir. unde au o reuniune privind protecţia socială. căprui cu stropi verzi. pe care cineva încercase cu mult optimism. vechi hărţi înrămate. Sub fereastră. puse pe araci şi întinse cu grijă. Era mai mic. dar cu puţine rezultate să înlocuiască cuvîntul „Sprogg" cu „Levănţica". Părul îi era negru tuciuriu. Luaţi loc. Faţa era palidă şi îngrijită. trandafiri galbeni se căţărau pe poartă amintind vag de vara care trecuse.sferturi de milă. de masochist torturat într-un triptic medieval. Altfel. peste pantalonii de catifea reiată. spre nord-est. Ochii aveau trăsături remarcabile. îşi puse întrebarea dacă încăperea reflecta pur şi simplu nişte achiziţii întîmplătoare sau dacă obiectele dispuse cu grijă serveau drept talismane împotriva spiritelor neîmblînzite. oarecum trecute. cu bîrne » » ? din lemn de stejar. strălucind sub sprîncenele puternic arcuite. Domnişoara Mawson i-a condus pînă în birou. Dalgliesh şi Massingham au intrat în grădina din faţă. ceainice. pînă la colţurile gurii. atîrna un coş cu muşcate roz. o sabie încovoiată cu o teacă frumos fasonată. la doamna Swaffield. Împingînd poarta albă. cu multe fire gri. tăiat scurt. se gîndi Dalgliesh. se afla numai o mapă cu hîrtie neliniată. Usa din fată ducea în salonul cu tavan scund. o pajişte cu un cadran solar în mijloc şi spre un cîmp cu sfeclă de zahăr. cu muşchii care i se zbat de parcă ar fi chinuit. încearcă să-l convingă pe bătrînul Lorrimer să intre într-o casă de bătrîni. trei dulapuri pline cu tot felul de căni. Un salcîm în mijlocul ierbii îşi flutura strălucirea sa de toamnă. era un ornament. fucsii şi dalii. Nu încălzim salonul decît seara. Se pare că el se opune cu încăpăţînare la dezmierdările birocraţiei. domnilor. iar pereţii erau aproape complet acoperiţi cu stampe. Liniile erau aşternute cu grijă şi pînă şi modificările de pe margine erau aliniate. mai puţin încărcat. în contrast cu bronzul fagilor. Pare o faţă. Lîngă uşă. desculţă şi purtînd un halat cu pătrăţele verzi şi maron. îmi pare rău. peste care era un document olograf. de sub fereastră.

în calitate de conducător al formaţiei. — Aşadar. — însă aceasta presupun că va fi prima. — Şi domnişoara Foley ? — Ea a venit să locuiască aici acum doi ani. N-am ştiut că Angela era verişoara lui pînă cînd ea s-a mutat la mine. Dacă vreţi să aflaţi bîrfele din sat şi de la Laborator. probabil că s-a comportat cu aceeaşi aroganţă ca . I-am cunoscut. şi mi-am petrecut mare parte din copilărie acolo. Locuia pe atunci cu chirie la Ely şi nu prea era fericită acolo. Dalgliesh a întrebat-o de cît timp locuieşte în sat. Apoi am plecat la Universitate. la Londra.15. am obţinut diploma de gradul doi şi apoi am lucrat. atunci n-are rost să veniţi la mine. cum se întîmplă la ţară. aşa că i-am propus să se mute aici. pe mai toţi cei de la Laborator. Ne-a apucat 10. începînd cu ora 6. Să dau o mînă de ajutor poliţiei. am văzut buletinul de ştiri şi apoi un spectacol. şi unde. Sau probabil n-a fost mulţumit de acustică. Am venit aici acum opt ani. — Eu ? De opt ani. — Şi ce aţi făcut. Lorrimer ? — Din vedere. Se ducea cu autobuzul la slujbă. mîncare de pui. — Concertul de la capelă a avut succes ? — Nu prea mare. Dr. iar eu whisky şi apoi ne-am băgat în pat. Am trecut de la zi la seară. Locuind aici îi e mai uşor să meargă la Laborator. Angela a băut cacao. A lăsat impresia că reuşea să umple singur prăpastia culturală dintre omul de ştiinţă şi artist. Dar nu îndeajuns ca să vă arăt cu degetul un asasin. şi cu cine ? — Am dori. iar Angela cu un sherry. fără prea mare succes. la ziare şi la publicaţii. Mai lipseşte doar un capitol. Howarth a format un cuartet de coarde imediat după sosirea lui şi în luna august au dat un concert la capela Wren. Eu am întrebat-o cum a fost ziua ei şi ea. cum a fost ziua mea. Atunci m-am hotărît să renunţ la slujbă şi să devin scriitoare. — Nici una n-a părăsit casa ? — Nu. şi de ce. Toată seara şi toată noaptea am fost împreună.45. Pe mulţi îi ştiu din vedere şi după nume. Bănuiesc că vreţi să vă dau un alibi pentru Angela. nu se spune aşa ? Ce-am făcut noi miercuri seara şi cînd. Am avut avocatier cu vinegretă. M-am născut în zona mlaştinilor.un aviz — „Nu deranjaţi !“ şi n-aţi mai fi intrat. E aproape gata. cînd am auzit că se închiria casa. fireşte. La nouă. iar Claire Easterbrook este o violoncelistă competentă. pe diferite posturi. domnişoară Mawson ? — Ce facem de obicei. am dat drumul la televizor. — Cît de bine l-aţi cunoscut pe dr. Am spălat vasele împreună şi apoi Angela mi-a bătut la maşină manuscrisul pînă la nouă. Howarth este un foarte bun violonist amator. să vă punem unele întrebări. aţi locuit destul la ţară ca să cunoaşteţi oamenii ? — De-ajuns ca să cunosc zona mlaştinilor. Acolo i-am cunoscut pe cei mai mulţi. Am impresia că s-a vorbit oarecum despre faptul că noul venit ar fi considerat de datoria lui să-i civilizeze pe localnicii mai puţin privilegiaţi şi asta i-a ajuns la ureche. Am dat un anunţ pentru o dactilografă cu ora şi ea a răspuns. cînd aveam optsprezece ani. Nici n-a mai repetat încercarea. Apoi ea a aprins focul şi a pregătit mîncarea. eu cu un whisky. Părerea mea personală e că ceilalţi trei n-au mai vrut să cînte cu cl. cînd ea a sosit acasă. dar ceilalţi doi nu prea. După aceea. Nu erau apropiaţi şi el n-a fost niciodată aici. fireşte. la adunările parohiale se dădea vin şi brînză. Nu e nici o greutate. în prezent Soham. brînză şi biscuiţi. Ne ducem la acelaşi oficiu poştal şi la aceeaşi cîrciumă.

Sînt eficiente. Era doar vărul meu şi nu fratele meu. Nu-mi datora nimic. în realitate. — Un testament nu prea drept.cea a unui dirijor. Dar dacă personalul este mulţumit. La fel de direct o întrebă : — Cînd aţi fost ieri la „Postmiir aţi urcat sus ? — Ce caraghios bătrînul să vă spună asta. — Aţi aflat de testamentul doctorului Lorrimer. Se întrebă de ce oare era atît de deschisă. El i-a vorbit despre ce intenţii are ? — Dacă consideraţi asta o cale plină de tact ca să aflaţi dacă ea a avut un motiv ca să-l omoare. — Iar domnişoarei Foley nu-i rămînea nimic ? — Aşa e. Angela Foley a trecut prin salon. Dalgliesh spuse: — E totuşi surprinzător faptul că el a vrut să schimbe un testament de lungă durată. Stella Mawson aprinse o ţigară. aşa că ea s-a gîndit la restul. în afară de probleme privind Laboratorul. însă. El s-a transferat la Hoggatt de la Laboratorul din Sud. scoţîndu-şi basmaua. Dr. Probabil. se gîndi Dalgliesh. nu-i aşa ? — îmi închipui că tot satul ştie. Ce-şi închipuie el că am căutat eu ? M-am dus la baie să văd dacă era cutia cu praf de curăţat. Prietena ei rîse. Nu era. Cu alte cuvinte. fără să vă spună nimic. Unchiul nu vrea să-i vadă. că am fost prima care a aflat. Ea dădu din umeri şi apoi explică : — N-avea nici o legătură cu mine. — Bănuiesc că n-a fost un şoc pentru ea. Şi mai e o funcţionară nouă la Laborator. I-a spus că ferma îi rămînea bătrînului. aşa că m-am gîndit că mă pot întoarce acasă. Ea îl cunoscuse la deschiderea testamentului bunicii. Nu rămăsese deci imună la bîrfele Laboratorului şi ale satului. — Aţi cunoscut vreodată vreun testamentar care să spună că un testament e drept ? Testamentul bunicii lui a fost şi mai prost. Nu cred că am discutat cu el în ultimii doi ani. asta e altă problemă. mă îndoiesc că m-ar fi plăcut. Laboratorul e oricum mai eficient: randamentul său atinge douăzeci la sută. care se pare că i-a căzut cu tronc lui Edwin şi care o să primească o mie de lire sterline. iar pe mine vrea să mă vadă şi mai puţin. aşa că Angela a sunat la avocat. Faţa ei se întunecă la vederea vizitatorilor şi spuse cu vădită supărare: — Domnişoarei Mawson îi place să lucreze dimineaţa. El n-a discutat niciodată cu mine afacerile lui şi eu nu le-am discutat pe ale mele cu el. Am făcut o introspecţie folositoare în metodele poliţiei. — Cei de la serviciul social au sunat ca să spună că nu pot veni decît după masă. cu cinci ani în urmă. ţi-a spus Edwin că o să-şi modifice testamentul ? Angela Foley s-a uitat la Dalgliesh şi a spus calm: — Nu. Dalgliesh a întrebat cu tact dacă tu ai avea vreun motiv să-ţi omori verişorul. Angela a pierdut atunci banii care i-ar fi schimbat viaţa. nici nu m-a cunoscut. e mai bine s-o întrebaţi chiar pe ea. nici măcar un lucru drept. Acum nu mai are nevoie de ei. ca să locuiască cu tatăl lui şi nu pentru că aş fi eu aici. Dacă m-ar fi cunoscut. Ia masa cu soţii Swaffield la parohie. — Nu m-au deranjat. Ne descurcăm foarte bine. împreună cu 10 000 de lire sterline. . fără a fi crunte. N-aţi anunţat că o să veniţi. — Aţi sosit la momentul potrivit. Bătrînul devenise agitat vrînd să ştie dacă îi ieşeau ceva bani. ca să curăţ lavoarul. Iat-o că vine. Te-ai întors devreme.

Howarth mă aşteaptă la Laborator abia după masă. Dar cei mai puţin siguri se simţeau ameninţaţi şi cred că acesta e şi motivul pentru care lui Clifford Bradley îi era asa teamă de el. Iar dacă vrei să devii detectiv. Era groaznic de nesigur. la ochii întunecaţi. E dragostea. aşezate uşor pe volan. Interesant — deşi nu l-a surprins — e că ea a minţit. Nu-ţi aminteşti ? — Ba da. Angela Foley avu de gînd să vorbească. El mi-a spus : „Ţi se spune că cea mai distrugătoare forţă în lume este ura. Iar Stella mai vrea şi ea să lucreze. din cauza lui Edwin. ca şi cum într-un mod politicos îi obliga pe oaspeţi să plece. întrebare după întrebare. Ochii Stellei Mawson s-au ferit. > Stella Mawson spuse: — Bradley probabil îşi amintea. Mai tîrziu. ca şi cum ea însăşi ar fi vrut să răspundă la o asemenea întrebare. A fost ca un om copleşit din punct de vedere psihologic. şi-a scos o ţigaretă şi a spus : — Ţi-a spus mătuşa sa. S-a făcut o linişte ciudată. contrar obiceiului. cînd a început prima dată. Ea obişnuia să-i citească cu glas tare. Ce soi de viaţă poate avea aici. Apoi se întoarse spre Dalgliesh : — Dacă nu mai aveţi alte întrebări pentru mine. i-ar fi dat o oarecare independenţă. în mlaştina asta izolată. primul sergent detectiv cu care am lucrat. ar fi dus-o departe de aici. Mi s-a părut asta jenant şi chiar ca o ameninţare. o femeie tînără. Ea s-a dus spre birou. la mîinile lungi. Dalgliesh spuse : — îmi aduc aminte ce mi-a spus George Greenall. nu venise. de perioada cînd el însuşi a fost tînăr. Avea douăzeci şi cinci de ani în Serviciul Central de Cercetări. Privirea ei enigmatică s-a fixat asupra prietenei sale. deocamdată. O să vină vremea şi pentru aşa ceva. Ambele femei i-au condus. cu vocea ei ascuţită şi rece. chiar două ? Parcă ar fi o sclavă. Ce l-a interesat mai mult a fost povestea Stellei Mawson cu privire la repetiţiile lui Lorrimer cu o seară înainte de înfăţişarea de la tribunal. îţi mai aduci aminte cum s-a pregătit cu o seară înainte de a se prezenta la boxa martorilor — scriind toate întrebările posibile din partea avocatului părţii adverse şi asigurîndu-se că a găsit răspunsul perfect. Apoi domnişoara Foley spuse: — Nu. Massingham îi spuse : — Cincizeci de mii de lire sterline puteau schimba întreaga ei viaţă. Cineva îi povestise asta. învăţînd toate formulele ştiinţifice pe de rost ca să-i impresioneze pe cei din juriu ? A făcut o încurcătură la unul din primele cazuri şi nu şi-a iertat-o niciodată. dar era sigur că nu fusese Angela Foley. O seară de tensiune şi de plictiseală de neînţeles. am unele lucruri de făcut. Băiete. Pe drum. dar. Dr. nesigur de locul lui în viaţă. îmi amintesc. Strîngînd din ochi. nu mi-a plăcut de el. încordarea şi nefericirea erau aproape palpabile. Oamenii care îşi aveau propria lor personalitate sigură nici nu-şi dădeau seama şi nici nu se sinchiseau. Dalgliesh. stînd amîndouă în prag. să nu crezi asta.“ 2 . prin oglindă. învaţă mai bine să o recunoşti cînd o întîlneşti. Dalgliesh mai că se aştepta ca ele să le facă cu mîna. nimic nu-1 mai şoca. apoi se răzgîndi. Nu o întrebase pe Angela Foley despre cearta cu vărul ei. chiar şi la serviciu. Massingham s-a uitat.— V-a plăcut de el ? Ea făcu o pauză şi se gîndi. spuse Angela. Nu-1 mai surprindea nimic despre oameni. Cred că mi-a fost chiar frică de el. se afla la volan. Da. Stella Mawson o privi prin fumul de ţigară.

dacă era vreo deosebire. După agitaţia din ziua trecută nu s-a trezit la timp şi mama ei n-a sculat-o intenţionat. Nu era timp de aşa ceva şi inspectorul Blakelock nu-şi putu stăpîni o dojană. Poliţia foloseşte biroul lui. fluxului de sosiri şi telefoanelor care zbîrnîiau neîncetat. Nu-ţi face griji de ei. Să mai discute cu cineva. . Nu era în firea inspectorului Blakelock să fie atît de comunicativ. Din cîte se pare. El îi spuse: — Cum te schimbi. dacă aflase de cele o mie de lire sterline şi. n-are decît să înghită. în special drogurile şi au controlat încă o dată întreg Laboratorul. cineva acolo ? — Clifford Bradley n-a apărut. Brenda întrebă: — Ce înţelegeţi prin „ceva ciudat" ? — N-au spus nimic. în caz afirmativ. Brenda făcu ochii mari. aşa că Brenda a intrat cît a putut de încrezătoare. n-a mai zis nimic. îmi închipui. ajutînd ca activitatea Laboratorului să se desfăşoare fără probleme. Ea a vrut să plece lără să ia micul dejun. E în biroul domnişoarei Foley. Chestie de noroc. Se întreba dacă o va felicita. Brenda s-a bucurat mult că nu va trebui să dea nas cu Angela Foley.Brenda a ajuns ia Laborator cu mai bine de o oră întîrziere joi dimineaţa. — Unde e comandantul Dalgliesh ? Nu e aici ? — El şi inspectorul Massingham au plecat acum circa zece minute. Munca noastră e aici. ca de obicei. Howarth a spus să te duci la el imediat cum soseşti. A ajuns gîfîind şi ruşinată. — Dar eu nu mă pricep la steno sau la dactilografie. deci. Au verificat toate materialele. trebuie să mergi la director. Poliţia a fost aici pînă la opt şi jumătate. în legătură cu unchiul ei. îmi închipui că o să fie şi de telefonat şi de dus şi de adus. A dat telefon soţia lui ca să spună că nu se simte bine. îmi închipui. în faţă farfuria cu şuncă şi ou şi i-a spus categoric că n-o să plece de acasă pînă ce n-o să mănînce. Se gîndi: — Nu pot decît să mă străduiesc. Dacă nu-i de-ajuns. ca să cauţi dosare. Brenda se grăbi să meargă în biroul domnişoarei Foley. Ea spuse: — Mai e. Se ştia că directorului nu-i plăcea ca oamenii să bată la uşa lui. El însă părea nepăsător ca de obicei. Domnişoara Foley o să lipsească pînă după masă. Trebuie să vadă pe cineva de la autoritatea locală a serviciilor sociale. Brenda ştiind prea bine că amîndoi părinţii ar fi fost mai fericiţi dacă ea n-ar mai pune niciodată piciorul la Hoggatt. găsindu-1 pe inspectorul Blakelock încercînd să facă fată materialelor sosite în ultimele 9 două zile. Nu-ţi face griji să pregăteşti ceaiul. — E vorba numai de anul acesta sau trebuie să le luăm şi pe cele de pe microfilm ? — Am început cu cele din anul acesta şi cu cele de anul trecut şi sergentul Underhill şi poliţistul lucrează acum la ele. Dr. ei au impresia că aici se petrece ceva ciudat. dar doamna Pridmore i-a pus. Mărturisirea de aseară făcută comandantului Dalgliesh a fost ca o trădare şi nu se simţea prea bine. Nu ştiu ce speră ei să găsească şi după cum se vede nici ei nu speră. Dar acum vor să vadă orice dosar din Laborator care arc numărul de înregistrare 18 sau 40 sau 1840. De ce credeţi că are nevoie de mine ? y — Nu mi-a spus.

— Şi ce este ştiinţa ? — Mi-a explicat că oamenii de ştiinţă formulează teorii cu privire la modul în care funcţionează lumea fizică şi apoi le testează cu ajutorul experimentelor. dt timp e plecată domnişoara Foley ? Puteţi lucra cu doamna Mallett la secretariat. — Poliţia o să aibă nevoie de alte dosare. Nu cred că el a încercat să. — Ce ciudat. O mie de lire sterline pentru cărţi şi aparate. Reprezintă un pas înainte. Howarth. oamenii de ştiinţă trebuie să caute alte teorii. — Nu. — Da. — Nu trebuie să-mi spui „domnule". Sper că inspectorul Blakelock v-a explicat asta. Vocea i se opri. A ridicat privirea fără să zîmbească ca răspuns la „bună dimineaţa" adresată de ea şi spuse: — Inspectorul Blakelock v-a explicat că vreau să fiu ajutat în dimineaţa asta. — Nimeni nu mi-a explicat vreodată aşa. nu m-aş fi gîndit că el putea să aibă succes la femei sau femeile la el. domnule. Ţi-a plăcut de el ? — Da. în sensul că deziluzia e ceva firesc. Şi niciodată nu l-am văzut în altă parte. domnule.. ci dr.. domnişoara Foley a bătut la maşină un material privind repartizarea muncii personalului. mi-a plăcut. Vreau ca cifrele să fie verificate — o să te ajute doamna . — Acum. după părerea ei destul de trist: — Sper să ai dreptate. Brenda spuse hotărîtă: — N-a fost asa. Howarth lăsă din nou ochii în jos şi întoarse paginile dosarului. Dr. — N-ai urmat lecţii de stiintă la scoală ? Am înţeles că » » » » » ai diplomă şi pentru fizică şi pentru chimie. Dar Directorul nu spuse decît un lucru. în măsura în care experimentele reuşesc. Spunea că în ştiinţă există acest paradox excitant. nu putea aici la Laborator. Apropo. aşa că e mai bine să începeţi să le scoateţi pe cele din 1974 şi orice an ar dori ei. Apoi spuse: — Să te seducă ? Brenda prinse curaj. — Cum n-a fost ? Vrei să spui că el nu s-a gîndit niciodată la tine ca femeie ? — Nu ştiu. — Doctorul Lorrimer v-a lăsat ceva bani. nu-i asa ? y» — Da. domnule. îi interesează numai anumite numere. Dr. Iar dacă l-aţi fi cunoscut într-un fel n-ati fi vorbit asa. Howarth întoarse o foaie. teoriile rămîn în picioare. Ea încercă să se explice: — El mi-a explicai ce este ştiinţa. Dacă nu reuşesc. ei lucrează la înregistrările din 1976 şi 1975. ajutată şi de furie: — Ei bine. îmi închipui că v-au plictisit cu experimente despre magnetism şi despre proprietăţile bioxidului de carbon. * 9 Se îngrozi de îndrăzneala ei. ca să explice faptele.El stătea la birou studiind parcă un dosar. îşi luă ochii de la dosare şi pentru prima dată o privi direct. — Da. Nu l-am cunoscut deloc.

soarele încălzind pe neaşteptate. dimineaţa era rece. 3 După cîteva zile de ploaie intermitentă şi de soare capricios de toamnă. sub iedera căţărătoare. Da. E doar o linie albă pe pardoseală. Un căluţ de lemn cu rotile la marginea poienii era singurul semn de viaţă. înainte de şedinţa de săptămînă viitoare. Proprietăţile lor sînt complexe şi nu sînt susceptibile de o analiză perfectă. Dacă nu. — Exact. Şi eu am simţit acelaşi lucru. cu cărămizile de culoarea ficatului. teoria rămîne în picioare. Nimic altceva. pe jumătate năpădite de buruieni. apoi o testează. o mîzgăleală cu creta. Aleea cu pietriş trebuia curăţată de ierburi. cu tinda masivă şi streşinile suspendate avea aerul unei case deprimante. a sărit de pe scaun ca s-o ajute să scape de greutate. Detectivul. Iar detectivul experimentează cu fiinţe umane. Pe el era sîngele lui Lorrimer. ţine-o pentru tine. domnule. Brenda ducea al treilea set de dosare sergentului Underhill în biroul directorului. El spuse foarte atent: — Ştiu ce simţi. — Da. Detectivul spuse: — Şi? — E cum ne-am gîndit. iar răsadurile cu flori erau o amestecătură de crizanteme uriaşe şi de dalii pipernicite. Brenda se opri. Se uită la ea şi i se păru că pentru prima dată a privit-o drăguţ. va trebui să găsească o altă teorie. Au analizat şi voma. Cum ţi-am spus. Acizii din stomac distrug anticorpii.Mallett — după care materialul trebuie trimis tuturor directorilor.. aşa că aşteptă pînă ce ea plecă şi închise uşa. — Şi aş vrea să duci dosarul acesta domnişoarei Easterbrook. Telefonul a sunat pe biroul doctorului Howarth şi sergentul Underhill s-a dus să răspundă. la laboratorul de biologie. Dr. dar luminoasă. Dar tentaţia de a selecta faptele juste e probabil mai mare. Cînd s-au apropiat însă de casă. după cît se pare cu o maşină boantă. era băgată în tufişurile care împrejmuiau grădina.. iarba fusese smulsă şi netezită. un alt suspect. Poarta de fier deschisă. plăcut la înfăţişare. Dacă faptele pe care le descoperă corespund. Cine ar putea dovedi contrariul ? Colegul lui spuse: — Numai dacă. Deci tot ce ai nevoie să faci. e să minţi în privinţa mesei. Puse la loc receptorul şi se uită la colegul lui. — Au sunat de la celălalt laborator şi mi-au comunicat rezultatul analizelor sîngelui. Cu toată lumina plăcută. pe jumătate ieşită din ţîţîni. Un specialist în medicină legală ar fi ştiut că laboratorul nu poate stabili grupa sangvină pe baza vomei. Ridică ochii si deodată îsi aminti că Brenda mai era în *» cameră. Detectivul formulează o teorie. Directorul îi spuse: — Ce-i? — Tocmai mă gîndeam că depistarea trebuie să fie ca o ştiinţă. Putea deci să plece. vechea parohie. Sergentul Underhill se duse din nou la telefon. La uşă. Pe pajişte. Ţine-o pentru tine. Howarth spuse sec: — E o analiză rezonabilă. Ei pot eventual spune ce-a fost în mîncare. dacă voma e a ta şi eşti suspectat. După o oră. o fetişcană şi un băieţel au ieşit din tindă şi s-au oprit să-i . domnule doctor Howarth. l-a întins dosarul. Ciocanul a fost în mod sigur arma folosită. acolo unde cineva făcuse o încercare nereuşită să o tundă.

De mult se convinsese pe sine că a fost mai bine aşa. — Haide să jucăm fotbal! începu să facă driblinguri pe pajişte. cu pleoapele umflate. Am venit să vorbim cu menajera voastră. fără ciorapi. în afara visurilor. nu-i aşa ? Noi sîntem Nell şi William Kerrison. dar cu greu îi dădeai şaisprezece ani. dar rămăşiţele mai sînt foarte fierbinţi. Singurul lui băiat murise. Copilul lui ar fi fost acum mai mare decît acesta. Durerea aceasta. ca atunci cînd o pisică rătăcită ţi se apropie cu coada ridicată. n-as da atentie la nimic din 7»» ce spune ea. în miniatură. domnişoara Willard. după ce fusese cîndva respins şi că această respingere într-un fel îl afectase ca om. îmi pare rău. cufundat în pace. A avut fraţi mai mici. ca o păpuşă. Efectul a fost teribil de emoţionant. imaginea trupuşorului bandajat. egoiste. Fata se uită după ei şi deodată fu cuprinsă de grijă. în jurul gîtului. cu mingea galbenă şi albastră. era cu adevărat a copilului lui sau o alesese singur ca prototip al copilăriei dispărute. nu-i aşa ? Nu-i aici ? — în locul dumneavoastră. nasul lat şi o gură delicată. în afara unei priviri precaute şi mature. Picioarele murdare. pe care ţinea strîns o minge mare. Nu vreţi să ne întrebaţi pe . Se întoarse spre Dalgliesh : — Sper să nu arunce mingea în foc. asemănarea devenea tot mai evidentă. Dalgliesh zîmbi şi el. »» » * o — Nu-ţi face griji. Apoi Massingham se repezi să ia mingea din mîinile durdulii. la care s-a reîntors. avea circa trei sau patru ani şi era scund. Purta nişte blugi ponosiţi. Imediat picioarele robuste s-au luat după el. Băieţelul. iar cei care aveau obişnuiau să-l invite atunci cînd vlăstarele lor stricătoare de linişte. E un băiat atent. de culoare roşie. Erau probabil copiii lui Kerrison şi pe măsură ce Dalgliesh şi Massingham se apropiau. Faţa lui amintea. destul de lăbărţat. Dalgliesh îşi dădu seama că nu ştia nimic despre copii. de cea a tatălui. E aproape stins. Acum însă. parcă de ceară. Şi îi fură lui tata băutura. atît de scurtă. ca să se vadă că era al tatălui ei. lăsîndu-i descoperită fruntea plină cu coşuri. Se uitau unii la alţii. în codiţe prinse cu elastic. Părul de culoare închisă îi cădea pe spate. Mai toţi prietenii lui n-aveau copii. peste care avea un pulover roşcat. Amîndoi au dispărut după casă şi Dalgliesh putea să audă rîsul zgomotos şi ascuţit al băiatului. dar tata nu e acasă. care s-a lipit strîns de sora lui. Fata depăşise vîrsta şcolii. Am ars nişte gunoaie. i s-a părut deodată că era vorba de o zonă a experienţei umane. Picioarele voinice erau băgate în nişte cizmuliţe scurte. E o mincinoasă şi jumătate. Ţinea mingea cu toată puterea şi se uita la Dalgliesh fără să clipească. cu sprîncene drepte şi stufoase deasupra ochilor cu pleoape grele. datorată pierderii. fină. — Sînteţi comandantul Dalgliesh. la vederea străinilor. exact la douăzeci şi patru de ore după naştere. le avea în nişte sandale de vară. băiatul îi zîmbi şi îi întinse mingea. judecîndu-1 tulburător. Ea se uită cu atenţie la el pentru prima dată. dar intensă. îl surprinse prin intensitatea ei.privească. Dalgliesh a putut zări o cureluşă din piele. erau la şcoală. Deodată. împreună cu mama. îi era aşa de dragă şi de apropiată încît uneori se întreba dacă imaginea. — Ştiu. Se strădui s-o considere drept o senzaţie străină şi nedorită. ar fi intrat în anii agitaţi ai adolescenţei. Purta o pereche de blugi şi un pulover împletit grosolan. Deşi acum îşi mai putea aminti cu greu chipul nevestii sale. cu faţa rotundă. de-o vîrstă cu ea. gata să se lase mîngîiată.

S-ar fi putut căi şi ar fi avut timp să fie iertat. Dr. — Chiar dacă ar fi fost foarte bătrîn şi ar mai fi avut doar o zi de trăit. Nu bagi la închisoare pe cineva. — Şi apoi ce se va întîmpla cu el. — E ca şi cum ai lua mingea pe care William ar fi putut-o avea. Dar asta nu înseamnă nimic. Nu mă deranjează să vorbesc cu tine. . închisoare pe viaţă. nu-i aşa ? Au pornit împreună spre casă. — Poliţistele — ca şi poliţiştii — nu pretind niciodată că fac o „vizită socială". spunînd că e doar o vizită socială. Viaţa e un lucru preţios pentru aproape fiecare din noi. înainte de a se judeca încredinţarea şi ea se uita la William şi la mine de parcă am fi fost un pericol public pe care cineva îl lăsase pe pragul uşii sale. Fata spuse gînditoare: — Cred că a fost altfel cînd oamenii credeau în Dumnezeu. pentru zece ani. Dalgliesh spuse: — Toate aceste probleme sînt mai simple pentru cei care cred în Dumnezeu. Lorrimer nu ştie că a pierdut ceva. dar nu e o prostie. care nu credem sau nu avem dreptul să credem. — Nu vreau s-o văd. s-a prefăcut că admiră. — Vorbeşti de parcă viaţa ar fi ceva ca mingea lui William. De aceea există lege. Asta nu va schimba lucrurile. cînd o să fie tata acasă. Justiţia omenească nu e perfectă. Dacă i-o iei. Atunci cel care omora putea să se ducă în iad. ca să plătească pentru cele şapte zile pierdute. dar nu vreau să văd o poliţistă. Puteau să nu fie nici măcar zile fericite. dar e singura pe care o avem. îl vor aduce înapoi pe doctorul Lorrimer ? — Nu va schimba lucrurile. — Şi apoi ? — Dacă e găsit vinovat de omor. Sînt numai vorbe. Nu-mi plac cei de la asistenţa socială. judecătorul îi va da pedeapsa prevăzută de lege. — A pierdut anii pe care îi putea avea. Nu face ea anchete despre oameni ? Am avut aici o asistentă socială după ce mama ne-a părăsit. Ar fi pierdut numai şapte zile. oricum. Nimeni n-are dreptul să i-o ia cuiva. a scotocit în lucruri. Apoi. Chiar şi oamenii care n-au altceva decît viaţa tot mai doresc să trăiască pînă în ultima clipă. S-a învîrtit în jurul casei. — O poliţistă nu e o asistentă socială. crimă. — E acelaşi lucru. poate zece ani sau mai mult. Noi. legea spune că el are dreptul s-o trăiască. Eu aşa sper. Şapte zile ar fi însemnat atunci altceva. Să presupunem că ar fi murit oricum săptămîna viitoare. Fata spuse: — O să-l descoperiţi pe cel care l-a omorît pe doctorul Lorrimer ? — Sper. cel mai bun lucru pe care îl putem face. cu ucigaşul vreau să spun ? — Va apare în faţa juraţilor. îl vor trimite spre judecată Tribunalului Regal. Nimeni nu near crede. dacă aceştia consideră dovezile drept suficiente. Să-i iei viaţa înseamnă. Asta înseamnă că o să stea în închisoare o perioadă lungă.William şi pe mine ? — O să vină o poliţistă şi o să stea de vorbă cu amîndoi. facem tot ce putem. el ştie că a pierduto. — Dar asta-i o prostie.

Lorrimer. am fost la Laborator să-l vedem pe tăticu. pînă cînd el a crezut că am adormit. la şapte şi jumătate şi apoi am stat cu el vreo douăzeci de minute. Geamurile cu cercevele. După ce a plecat tata. îndeletnicindu-se cu cusutul. Nu-i aşa că e frumoasă ? Salonul nu era cîtuşi de puţin frumos.“ După aia.“ El s-a uitat la noi de parcă ne ura. El a plecat cu puţin înainte de ora nouă. Cred că as face-o dacă as crede că în felul acesta 9 9 l-aş salva pe tăticu. am rămas pe întuneric gîndindu-mă. Dar în realitate nu adormisem. Este într-adevăr cea 9 9 mai frumoasă cameră. iar fata aceea drăguţă. Cu o zi înainte de moartea lui. Pur şi simplu încercam. i-a zîmbit lui William şi i-a oferit un măr din pacheţelul ei. nu-mi pasă de doctorul Lorrimer. Mă bucur că a murit. Apoi m-am dus în pat. — Oricum veniţi să vedeţi salonul. i-a vorbit foarte nepoliticos inspectorului Blakelock. Şi tu ? — Nu. împiedicau cu succes să pătrundă lumina zilei. îmbrăcate în finet — ale parohului — stăteau aici cu pioşenie. cu William şi cu mine cînd dr. dar poate nu acum. dar i-a zis lui William să nu dea atenţie şi i-a dat o bomboană. iar tăticu mi-a adus o cană cu cacao. pentru că inspectorul a vorbit cu el şi i-a zis pe nume. Ne-a spus : „Hei. iar acesta este fratele meu William şi îl aşteptăm pe tata. cu prea multă mobilă şi arăta de parcă mai nimic nu se schimbase de pe vremea cînd soţia şi fetele. Ştiu că el a fost. După cum vezi. pe care a pregătit-o special pentru mine şi mi-a citit poezii din antologia mea de la şcoală. Sînt domnişoara Eleanor Kerrison. A fost acasă. — Oamenii spun deseori minciuni poliţiei.— Eşti sigur că nu vrei să-mi pui întrebări ? Ei ştiu că tata nu l-a omorît. Na fost un om cumsecade. iar tăticu i-a citit „Ursuleţul » Paddington“. El avea lecţie dimineaţa la cursul de perfecţionare şi ne-am gîndit să trecem pe la el înainte de prînz. Apoi dr." Eu i-am spus: „Nu sînt un copil. Să-ţi spun cum de ştiu ? — Dacă vrei. care îl ajuta la birou. Lorrimer a murit. Ştiaţi că inspectorul e scamator ? — Nu. iar el a zis: „Ce-i cu copiii ăştia aici ? Laboratorul nu e loc de joacă pentru copii. Aşa că să-l lăsăm pe tata în pace. dar cred că-1 putem lăsa. L-am băgat amîndoi pe William în pat. Inspectorul Blakelock ne-a lăsat să stăm în hol. 9 — Vreţi să vedeţi casa înainte de a vă duce la domnişoara » » » Willard ? Vă place să vizitaţi case ? — Foarte mult. nu crezi ? — Nu ştim exact cînd a murit dr. N-am ştiut. După plecarea doctorului Lorrimer. pentru că mă durea capul şi nu mă simţeam bine. S-a întors să mă vadă după circa o jumătate de oră. Lorrimer a coborît pe scară şi ne-a văzut. pe care a scos-o de după urechea lui stîngă. astfel că Dalgliesh a intrat într-o umezeală întunecoasă pe . acoperite cu perdele roşii. voi nu puteţi aştepta aici. el ne-a spus că ar fi mai bine să plecăm. cu lambriuri de stejar. cînd încă nu adormisem. Se îngălbenise la faţă şi tremura tot. pline de praf. Era o încăpere întunecoasă. dar eu m-am făcut din nou că dorm. — Doar dacă ţi-aş spune o minciună. El nu e un criminal. — Fiindcă am auzit bătînd clopotul de la biserică.

ruşinoasă foc. aşezate în căminul victorian. Florile sînt drăguţe. Mirosul.care focul leneş nu putea cîtuşi de puţin s-o alunge. toate însă oblăduite de aceeaşi îndurare. cam posomorite. — în micul meu bîrlog. E un lucru rar si minunat. mai toate cu un preot în sutană şi cu ne-vastă-sa. Eleanor i-a condus printr-o uşă căptuşită cu postav verde şi avînd cuie mari de alamă. O masă imensă de lemn de mahon. iar căminul. fusese doar crăpată uşor. Ce credeţi dumneavoastră despre mine ? Din păcate. Cercetăm cazul asasinării doctorului Lorrimer. William ţinea mingea sub braţul stîng. Frumuseţea ei evidenţia şi mai mult urîţenia camerei vrînd parcă să spună că acolo erau mai multe fiinţe singuratice. ea spuse: — Aici o găsiţi. Pe raftul din dreapta uşii se afla o Madonna. confuz. ca şi cum un animal fusese tulburat în vizuina lui. spre partea din spate a casei. aşa cum îl diagnosticase curios Massingham. miroase tare. O lampă ardea la picioarele ei. deosebindu-se numai bisericile. Totul se vedea moale — cele două fotolii acoperite cu creton. Se auzi un gîftit scurt. spiritul omenesc se ofileşte. era lipită de perete. în cameră se auzi un zgomot rapid. O flăcăruie albastră învăluia brichetele ovale de cărbune. I-am explicat doctorului Kerrison că nu pot trăi fără să am colţişorul meu. Dalgliesh spuse: — Domnişoara Willard ? Sîntem comandantul Dalgliesh şi inspectorul Massingham de la poliţia metropolitană. cu toate că ziua nu era rece. imediat. îmi place să stau singură. dar nu cred că am putea aştepta. ea îi părăsi. tînără. nu-i aşa ? William le-a aranjat. sculptată în lemn. William îl lăsase pe Massingham şi alerga după ea. teribil şi pervers. covoraşul imitînd blana. Să vă aduc nişte cafea ? — Mi-ar face mare plăcere. cu o lumină slabă. apoi uşa se deschise uşor şi un ochi bănuitor îi privi prin crăpătura îngustă. aşa că noi n-o să intrăm. îmbujoraţi de alergătură. şirul de perne de pe speteaza şezlongului victorian. din faţa căminului. parcă mişuna ceva. cu părul buclat. Locul de onoare era ocupat de o fotografie de studio a domnişoarei Willard în persoană. Ei nu-i place ca William şi cu mine să intrăm la ea. greu şi încărcat. Oprindu-se în faţa unei uşi de lemn negeluit de stejar. Venisem s-o văd pe domnişoara Willard. nu » » * r credeţi ? Fără aceasta. uriaşe şi desfundate şi o sofa ruptă. era aproape ascuns de două fotolii. ţinîndu-se nu prea bine cu mîna de blugii ei. Camera avea un specific feminin. . pe care se afla un ghiveci cu crizanteme. pentru cazul cînd am avea o vizită. Dar eu nu vă aşteptam. Aerul din cameră îi apăsa. stînd unul lîngă altul. Eleanor avea dreptate. parcă salonul îi reamintise de datoria ei de gazdă : — încerc să păstrez măcar o cameră în ordine. Şi luîndu-1 pe William de mînă. camera mirosea. Elenor spuse neaşteptat de serios. pe care Dalgliesh i-a luat drept părinţii domnişoarei Willard. iar la ora asta de dimineaţă am şi eu o clipă de linişte. Dalgliesh bătu la uşă. mai multe suferinţe omeneşti. Oricum. rufărie veche de corp şi parfum ieftin. Domnişoara Willard făcu semn spre şezlong. — Imediat. care dădea spre garaj şi spre bălăriile care formau grădina din spate. mai am ceea ce iubita mea doică obişnuia să numească invaliditate. îmbrăcat în marmură. spuse ea zîmbind. era un amestec de sherry dulce. ca un pufăit şi apoi uşa se deschise larg. Poliţa de pe cămin era plină cu fotografii în rame argintii. trecînd printr-un culoar din piatră. ca o pătură murdară. cu Fiul în braţe. Fereastra. Putem intra ? Ochiul se îmbună. Te rog să stai jos. Era foarte cald. Massingham şi William au apărut în cadrul uşii. Dalgliesh se gîndi că era probabil copia unei piese de muzeu.

Doi cîrlionţi atîrnîndu-i peste sprîncene sugerau că ea tocmai îşi scosese în grabă bigudiurile cînd i-a auzit bătînd la uşă. domnule comandant. Nu degeaba se spune „mlaştinile negre“. în care mila faţă de ignoranţă se împletea cu un reproş blînd. E pur şi simplu caraghios că un om ca el. deşi faţa o arăta mai bătrînă. Doctorul ia. Faţa era de-acum machiată. Nu se îmbrăcase complet încă şi un halat matlasat.Uitîndu-se la mîinile ei. domnule comandant. din nailon înflorat. Nimeni n-a intrat şi nimeni n-a ieşit. Putem spune că sînt o invitată a casei. uscat şi spălăcit. Toate mecanismele voastre ştiinţifice erau intacte. Falca mică şi pătrată i se mişca de parcă ar fi fost o marionetă. cu o horbotă murdară în jurul gîtului. Domnule inspector. O poveste veche şi tristă. Ne putem lupta cu diavolul. domnule comandant. Totul e însă o pierdere de timp. el a fost doborît la pămînt. de la care nu-şi lua ochii. atunci cînd e chemat la scena crimei. atît de drăguţ. în nici un caz o menajeră. Nu sînteţi căsătorit. Ea oftă şi în oftatul ei era mult dor. A fost bineînţeles acasă pînă după nouă şi l-am mai văzut după mai puţin de o oră. nu-i asa ? y Domnişoara Willard îi aruncă o privire. Părul închis la culoare. masa de prînz la spital. contrasta ciudat cu trupul ei şubred. E de datoria noastră să aflăm cine anume a fost şi eu sper că ne veţi putea ajuta. Această cameră si » » » baia de alături. de culoare albastru deschis. Massingham spuse: — Să zicem că le dăm armelor noastre o şansă. deoarece nu arată aşa cum aş vrea să fie. pătat cu ceai şi cu ceva ce semăna a ou legat peste o cămaşă de noapte din nailon. aici nu e mînă de om. încît copiii să nu rămînă singuri. iar rujul pătrunsese adînc în cutele gurii. N-am să vi-o arăt. — Nu sînt menajeră. Pot însă să vă fiu de folos. Dalgliesh se gîndi că trebuia să aibă patruzeci şi ceva de ani. Massingham era fascinat de ghemo-tocul de bumbac de deasupra pantofilor. Ea le spuse: — Vreţi să-mi vorbiţi despre alibiul doctorului Kerrison. Ea se uită la el şi zîmbi cu compasiune. un regret nesfîrşit. — Ce înţelept. — Cît de exacte sînt obligaţiile casnice. Dalgliesh insistă: — Deci locuiţi complet separat ? — Aceasta este mica mea reşedinţă. Şi cu toate astea. Dr. incapabil de orice violenţă. De-a lungul secolelor. Vă bucuraţi de o mare reputaţie. dar nu cu armele dumneavoastră. — Dar toate uşile au fost încuiate. domnule comandant ? — Nu. pînă ce şi-a dat seama că ea îşi pusese ciorapii invers. Aveţi grijă de casa doctorului Kerrison şi a fiicei sale. Mica mea chicinetă e după uşa aceasta. Sub fiecare ochi era o dungă roşie. dar aici e vorba de o crimă pe care ştiinţa nu o poate rezolva. Sînt copii dintr-o căsătorie ratată. de obicei. diavolul a ieşit din pămînturile astea umede şi reci. Dalgliesh spuse: — A fost aproape sigur un obiect greu şi nu încape îndoială că la capătul lui a fost o mînă de om. Nell şi . Mă aşteptam. bine încreţit. domnişoară Willard ? — îşi pregătesc singuri micul dejun. să fie nevoit s-o facă. Kerrison avea nevoie de cineva care să stea aici.

S-a întors în camera ei şi a dat drumul la televizor. lui Massingham i se făcu rău. înainte de a se întoarce în camera ei. domnişoara Willard spuse: — William e un băieţel dulce. Nu că Nell ar mai fi un copil. fără ca să-şi bage nasul copiii. Abia dacă-1 văd. Asa sînt. pătrunseră înăuntru. Cîte lucruri groaznice nu se scriu. din cauza lui William.Kerrison vorbind la telefon. Kerrison ar fi scos maşina. I-a făcut plăcere să aibă o discuţie între patru ochi. deoarece camera ei dădea spre garajul construit lîngă casă. cartofi şi mazăre pentru cină. Pentru o clipă rezistă. cu casa asta izolată şi groaznică. destul de simplu. Nelly e dificilă. nu e adevărat. Destul de bine pentru tine. Mîncăm foarte devreme. dar au fost întrerupţi de un telefon. îi păru sincer rău de Kerrison.Kerrison şi Nell erau pe punctul de a-1 duce pe William în pat. Parcă citindu-i gîndurile. Erau toţi în salon şi dr. Căldura şi mirosul puternic din cameră l-au doborît. Deodată. Domnişoara Willard spunea că gătise o mîncare cu carne de vită. nu de Nell. Nu deranjează pe nimeni. Dalgliesh întreba deja despre seara respectivă. apoi cedă. deşi. Pot să vadă asta şi singuri. fetele la vîrsta ei. A spălat singură vasele şi s-a dus să spună noapte bună familiei. N-a mai văzut şi n-a mai auzit nimic despre familie. Dr. Şuvoaie de aer rece. Kerrison a trecut pe la ea cu puţin timp înainte de ora zece ca să-i vorbească despre o mică creştere a salariului. ea ar fi simţit cu siguranţă. cînd o să se pronunţe divorţul peste o lună şi eu sînt sigură că e bine dacă au s-o facă. Totul merge. Coşmaruri.Kerrison uita > y uneori să încuie si nu-si dădea seama cît de nervoasă se > y simţea ea dormind singură la parter. Ea a dat din nou drumul la televizor şi s-a uitat pînă aproape de miezul nopţii. Nell şi tatăl ei pregătesc toată mîncarea la sfîrşitul săptămînii. foarte dificilă. Băiatul arăta zdravăn şi bine hrănit.William au ceva pe tavă dacă ea are grijă să pregătească şi eu am grijă de mine. pentru că nu sîntem aşa de mari mîncăcioşi. E neurastenică. Trecuse pe lîngă uşa de la birou. Dacă mă întrebaţi. el se repezi la fereastră şi trase de ea. în schimb. El se duce la Londra luna viitoare pentru o conferinţă de trei zile despre patologia legală. I se părea profund greşit. Ştiţi că doamna Kerrison şi-a părăsit soţul acum un an. E mai degrabă un ceai cu ceva. Lumina slabă din faţa Fecioarei clipi şi apoi se stinse. urlete. Copiii trebuie să stea cu mama lor. destul de bine. nimeni nu-şi face griji în privinţa ei. Cînd şi-a luat carnetul de notiţe. se gîndi Massingham. Din cauza ei. aproape singură. O să-l pedepsească pentru că el lar iubi mai mult pe fratele ei. Dalgliesh se întrebă prin ce proces mintal ajunsese ea la o asemenea concluzie psihologică. cînd s-a culcat. astm. ar fi auzit. Acum ea caută să obţină de la înalta Curte schimbarea hotărîrii de încredinţare a copiilor şi să i se dea ei copiii. Are nevoie s-o stru-nească mamă-sa. de obicei. tonifiant. decît după ora nouă cînd s-a dus să vadă dacă usa din fată era zăvorită. care era crăpată şi l-a auzit pe dr. dar fata ar fi trebuit să fie la şcoală şi să nu se lupte. O picătură de sudoare rece îi căzu pe carnet. într-adevăr. Dacă dr. bineînţeles. Dr. De băiat trebuie să aibă grijă. Mi-e teamă că ea o să-l facă să plătească pentru această călătorie de plăcere. S-a întors după circa zece minute sau mai mult şi au stat împreună cam o jumătate de oră. urmată de blamanjele. . cînd o să se întoarcă. Apoi eu gătesc ceva seara. Mormăind o scuză. nu-i aşa ? A plecat cu unul din colegii ei de la spital. Asta l-a distrus complet. Se întrebă cum se împacă ea cu domnişoara Willard. Apoi el i-a spus noapte bună şi a plecat. tatăl are de îndurat momente groaznice.

Aşadar. Ea închise ochii ca o pasăre. s-a sculat tîrziu şi a luat micul dejun abia după nouă. iar lui îi place să stea tocmai în spate. Lorrimer tot mergea la vechea parohie. ca să fiu sinceră. M-a sunat însă la începutul lui septembrie. dar nu era uşor să-l cunoşti. Maria din Guy’s Marsh. aşa că mă duceam la autobuz. imediat după nouă. ea spuse: — Vreţi să mă necăjiţi. mă tem că sîntem doi anglicani de modă veche în aceste ţinuturi pline de protestanţi. n-are să mai vină. şi-a reluat mersul la biserică după ruptură. pentru cazul că ar avea vreun necaz. dar eu ştiam că dacă n-a trecut pînă la unsprezece fără douăzeci.A doua zi. Nici nu stăm împreună în biserică. aşa că mă pricep puţin. în general venea. Nu. Totuşi e mult faţă de un bărbat tînăr. Eu întotdeauna am stat pe rîndul trei. Se pare că era un om singuratic şi nu prea fericit. El n-a intrat niciodată înăuntru. Mi-aţi vorbit de prietenie. în vreme ce o spuzeală roşie îi apăru pe gît. Nimeni nu l-a cunoscut bine. să stea de vorbă cu părintele Gregory.Kerrison de la Laborator. dar n-a aflat de moartea doctorului Lorrimer decît cînd s-a întors dr. Eu am fost întotdeauna gata şi l-am aşteptat afară. Uneori nu mă putea anunţa. Fiecare traversează singur nopţile întunecate ale sufletului. Dumneavoastră l-aţi sunat vreodată ? . Mi-ar fi plăcut să-l ajut. Massingham se uită curios s-o vadă răspunzînd la această invitaţie tranşantă la mărturisire. nu s-a mai dus la misă. se gîndi Massingham. dar ar trebui să aştept o jumătate de oră. Dacă tatăl lui era bolnav sau el pleca la vreun caz. Şi într-adevăr nu mă privea. lîngă amvon. nu l-am întrebat niciodată de ce a întrerupt. ca să-mi spună că o să oprească ca să mă ia ca de obicei. nu-i aşa ? Comandant. în septembrie. Călătoria cu maşina trebuie să fi fost foarte potrivită. Mai era si diferenţa de vîrstă. Dalgliesh o întrebă: — El a sunat foarte rar. Încercînd să fie cochetă. îmi dădea telefon. — Doar după ce a început să meargă din nou la misă. Dalgliesh spuse: — Cred că dr. nu-i aşa ? — Numai pentru faptul că l-a rugat părintele Gregory. nu-i aşa ? Mi se pare ciudat rangul ăsta din marină. Asta implică încredere. O trezise soneria telefonului. cînd a renunţat la misă. în timp ce dr. Fireşte. Tema era foarte delicată. Şi ea n-ar fi vrut să-l jignească. Dalgliesh o întrebă : — El s-a împărtăşit ? Ea nu s-a mirat de întrebare. Cumnatul meu era la marină. Este un autobuz spre Guy’s Marsh. domnule comandant. ca să-i spună lui Nell ce se întîmplase şi ca să sune la spital şi să anunţe că orice telefon pentru el să fie îndrumat spre Laborator. Dalgliesh insistă: — Trebuie să-i fi plăcut totuşi compania dumneavoastră. Asta m-a cam neliniştit. El s-a întors pentru scurtă vreme. Mă întrebam dacă să-i sugerez. Mă întrebam dacă n-a găsit în dumneavoastră acea camaraderie şi prietenie care se pare că-i lipseau în activitatea lui. Părintele Gregory a sugerat că ar fi bine dacă am călători împreună. Vă lua cu el în fiecare duminică. Cred că e y y y vorba de mai puţin de cinci ani. Lorrimer obişnuia să vă ducă cu maşina la slujba de ora 11 de la biserica Sf. exceptînd primele şase luni din acest an. Nu sînt chiar asa de în vîrstă. cînd a început treaba cu Domenica Schoffield.

s-a luptat tot timpul cu consiliul parohial cu privire la delimitare. ca şi pe doamna Bradlev sau pe doamna Blakelock. Apropo. Aţi crezut-o pe doamna Willard cînd a vorbit despre alibiul lui Kerrison ? — Sînt gata s-o cred. pe neaşteptate. într-un sat îndepărtat. dînd de înţeles că interviul luase sfîrşit. Zona mlaştinilor a fost întotdeauna protestantă. nu ! Nici măcar nu-i stiu numărul de telefon. — Nu-i uşor pentru Kerrison. Dar nu sînt sigur că-1 puteţi înţelege. între această muncă şi ajutorul de şomaj. de ce a presupus că am putea stabili atît de precis ora morţii ? Stînd cu fata lui pînă la nouă şi sunînd-o apoi pe domnişoara Willard cu puţin înainte de zece. că dr. Domnul Swaffield este un om foarte valoros. — Vai de mine. îi mulţumi într-un chip oficial şi o rugă pe domnişoara Willard să ia imediat legătură cu el dacă ar fi fost ceva interesant. Cine poate şti ? Ştim că dr. Ea i se adresă lui Massingham ca o bonă de modă veche care ceartă un copil: — Vrei să închizi fereastra. majoritatea femeilor ar fi optat probabil pentru ajutor. — Chiar şi aşa. pe care le-au strîns într-un şopron. El şi Massingham erau la uşă. Dar cum a aflat el ? Şi dacă a aflat. ea strigă: — Ei. poate. William mi-a spus că Nell a făcut focul azidimineată. m-am mirat mult că poliţia nu l-a sunat pe părintele Gregory. — Da. Lorrimer nu voia să se bage în activitatea bisericii şi satului. Domnişoara Willard se uită aspru la el. Şi Dalgliesh dorea să plece. de asemenea. nu putea Kerrison găsi pe cineva mai potrivit să aibă grijă de copii decît baba-cloanţa asta. pe care atît de nepoliticos ai deschis-o şi să reaprinzi candela ? Resemnat. trebuia chemat preotul. Dumnezeule. Cînd răposatul meu tată a fost paroh aici. cu o casă mare şi rece şi cu o fată cu care nu te înţelegi uşor. Nu-i uşor să fii primit ca membru al unei congregaţii. dar e de modă veche. beţivă şi pe jumătate nebună. Dacă domnişoara Willard îşi menţine povestea. mi se pare o încercare de a dovedi că a fost . Părintele Gregory nici nu se aştepta la asta. Te-ai uitat la focul din curte ? — Nu era nimic. Cred. Massingham a explodat: — Doamne. — Deloc. care îl solicita mult. Cineva trebuia să-l fi chemat pe părintele la căpătîiul mortului. y — William poate să vorbească ? întrebă Dalgliesh. parcă ascultînd de ordinele de mult uitate ale bonei. lui îi rămîne neelucidată ora respectivă şi am sentimentul că e ora crucială. Kerrison l-a sunat pe dr. Massingham se supuse. Cînd erau în maşină şi îşi legau centurile. tinere! Cei doi detectivi s-au întors spre ea.Collingwood la nouă şi că a fost acolo să primească răspunsul în jur de ora zece.Ea se întoarse şi-şi făcu de lucru bătînd o pernă. E şleampătă. Ea se ridică în picioare. Au fost lăsaţi să găsească singuri ieşirea din casă şi n-au mai văzut pe nimeni. Dalgliesh spuse atent: — A murit cu cîteva ore mai înainte ca trupul să fie descoperit. Massingham spuse: — E ciudat că mergea la biserica din Guy’s Marsh şi nu la cea din sat. Se pare că face foc din cînd în cînd şi ard mobilă veche şi resturi din grădină. domnişoară Willard. cînd. cînd mi-au confirmat alibiurile pentru Bradley şi Blakelock. Lorrimer trebuia să aibă grijă de tatăl lui şi de slujbă. îşi dădea seama că dr.

Deci. doamnă Bradley ? Ea se uită la Dalgliesh cu ochi aprinşi şi dădu cu tărie din cap.acasă toată ora aceea. . cu şuviţe de păr pc gîtul gingaş. dar n-ar fi fost uşor. 4 Au deschis uşa impreună. Apoi se gîndi că acesta ştia că Bradley ar fi putut să ucidă. toate investigaţiile atente şi repetate asupra clădirii au confirmat această ipoteză. cu ochii închişi şi cu năsucul caraghios şi cîrn. îmi pot pierde serviciul. voia să ia legătura cu el. nu-i aşa ? Vă aşteptam. mutînd greutatea copilului pe umăr. Bradley spuse: — Poftiţi. avînd pe el popularul desen al valurilor care se izbesc de faleză. Altceva era să iei un suspect în maşina poliţiei şi să-l duci la post. cu boţul ei stropit cu lapte. în legătură cu voma. dar ceilalţi trei erau goi. ce s-a întîmplat ? Massingham se întrebă pentru o clipă de ce Dalgliesh nu-1 avertizase pe Bradley. în cel mai rău caz. Soţia lui se aşeză lîngâ el. Salonul soţilor Bradley îi dădea o stare de iritare. tencuiala începînd să crape. Ea îi adresă un zîmbet scurt şi îi întinse mîna liberă. ca să primească telefonul de la ora zece. Se puteau spune multe. Nu exista o altă cale. te inhiba mai mult decît o firmă întreagă de avocaţi recalcitranţi. Dalgliesh îi spuse Suzanei Bradley. Se auzi piuitul radiotelefonului. Mă gîndesc că ar fi fost posibil dacă ar fi scurtat drumul pe la noul laborator. — De ce nu puneţi copilul în cărucior. Şi cred că nu trebuie să-mi fac griji. Massingham îşi deschise caietul cu notiţe. El îşi umezi buzele şi începu să vorbească. ca să se asorteze cu perdelele. Le făcu semn spre cele două scaune. El o apucă şi amîndoi s-au strîns unul lîngă altul. Dalgliesh întrebă: — Doriţi un avocat ? — Nu. Şi dacă n-ar fi sărit. Bradley se uita la soţia lui. fie că s-a căţărat. nu acum. dar n-ar fi avut curajul să sară pe fereastră de la etajul trei. de copil. Dalgliesh preluă mesajul. Sînt gata să spun tot adevărul. la spate. iar televizorul stătea la loc de cinste. Massingham spuse: — Trebuia să fie. Toate cercetările. iar el se aşeză pe sofa. era întinsă o muşama ca să protejeze covorul. Fragila mamă. Nu văd cum ar fi putut ajunge la Hoggatt. deasupra radiatorului electric băgat în perete. Cel mult. Massingham se bucură că cel puţin copilul dormea. în cămăşuţa roz de noapte. ca şi cum s-ar fi aşteptat ca ei să i-1 smulgă din braţe. Totul părea nou. strîngînd şi mai tare copilul. porniţi împotriva poliţiei. Se primise raportul de la laboratorul de metabolism. ca şi cum n-ar fi avut greutăţi. ca să facă declaraţii în ambianţa anonimă a camerei de interogatorii. amestecată cu milă. dacă mergea pe jos. să-l omoare pe Lorrimer şi să se întoarcă acasă în mai puţin de şaizeci de minute. parcă cuvintele fuseseră repetate de mult timp. aflat la Laborator. Oricum. care nu e în defavoarea mea. dacă ar fi fost provocat. atunci cum a ieşit din Laborator ? Ucigaşul lui Lorrimer fie că a folosit cheile. cu privire la seara de miercuri na fost adevărată sau a fost incompletă. Peretele din faţă fusese tapiţat. Era de la turnul de control din Guy’s Marsh anunţînd că sergentul Reynolds. Aici nu se găsea nici un cămin. în faţa lor. Sub un scăunel înalt. Iar domnişoara Willard pare a fi sigură că el n-a luat maşina. Doamna Bradley ţinea în braţe un copil adormit. lipit de umărul mamei. Dalgliesh spuse: — Vom considera că relatarea dumneavoastră anterioară. Se uită la copil. Dar n-ar fi vrut ca mama şi nici copilul să fie acum aici. Au intrat în salon. cu o aluniţă pe cap. ar fi primit de-a gata această cameră mică si fără nimic deosebit.

Dar m-am tot gîndit la raportul nefavorabil. la ce o să spună dr. Se opri o clipă. Şi nici nu există nici o discreţie. astfel încît să vorbesc cu el exact ca si cum as fi vorbit cu un alt om si să-l 9 9 9 fac să înţeleagă ceea ce simt. în holul Laboratorului. Se uită direct spre Dalgliesh şi spuse: — A fost o discuţie ciudată. Ştiam că munca mea se ducea de rîpă. Nimeni n-a vorbit. Nu pot să explic acest lucru. cum o să putem să vindem casa. Trebuia să ies să mă plimb undeva şi am luat-o pe jos spre Hoggatt. Am ajuns acasă cu puţin înainte de ora şase. Nici nu cunosc un alt laborator care să mă angajeze. înainte de a-1 preda doctorului Howarth şi m-a chemat la el în birou. Mai mult. îmi era frică de el. dar i-am spus că vreau să vorbesc cu el. dacă n-ar fi să vînd în pierdere. Şi cum eram îngrozit. de îndată ce a sosit la Laborator. Avea un asemenea efect asupra mea încît era de-ajuns să vină să lucreze lîngă mine. ce o să fac dacă el o să recomande transferul meu. Oricum. 1* A rămas surprins cînd m-a văzut. Stătea cu ochii tintuiţi pe duşumea. Puteam atunci să lucrez perfect. Apoi continuă : — Nu ne-am dus la concertul din sat pentru că nu puteam angaja o doică şi oricum mama lui Sue urma să vină la cină. îmi făcuse un raport defavorabil şi conform regulamentului trebuia să explice motivul. Era obsedat de greşeli. Cînd era plecat la locul unei crime. Ar însemna să cumpărăm cînd preţurile sînt mari şi era aproape imposibil să găsim un cumpărător. mă simţeam de minune. dar n-am putut. Nu ştiu exact de ce. Am sunat si a venit Lorrimer. făceam tot mai multe. Massingham s-a sculat şi s-a dus să vadă unde e bucătăria.— Marţi dr. Am încercat să-i explic ce efect avea el asupra mea. Nu i-am spus lui Sue ce urma să fac.45. Raportul anual era just. N-a putut vedea paharele. îşi trecu mîna peste gura umedă şi continuă: — Pe drum spre Laborator n-am văzut pe nimeni. aşa că am ascultat şi am aşteptat. să am succese şi să fiu valoros pentru serviciu. Ea a încercat să mă convingă să nu plec. Acesta o goli. Howarth. Dar era numai o parte a motivului. în satul ăsta nu iese nimeni din casă după ce se înnoptează şi presupun că majoritatea s-au dus la concert. că-mi plăcea să muncesc. Am vrut să mă apăr. După masă — carne condimentată cu orez si mazăre — am condus-o la 9 autobuzul de la 7. Se uită la Dalgliesh şi spuse : — Pot să beau puţină apă ? Fără să scoată o vorbă. Aveam cîteva idei care să ne permită să comunicăm. Apoi a ridicat . Umplu o ceaşcă cu apă rece şi i-o aduse lui Bradley. Mi-a spus că vrea să-mi vorbească despre el a doua zi. Se pare că el lua inadaptarea mea ca o jignire personală. Simţeam că tot Laboratorul ştia ce se întîmplă. N-am reuşit mare lucru.Lorrimer a terminat de scris raportul meu confidenţial anual. După o vreme. dar găsi două ceşti spălate. S-a uitat la ceas şi a spus că-mi poate acorda numai cinci minute. Nu ştiu dacă m-a ascultat. Dar am plecat. se vedea o lumină. Am simţit că era nerăbdător şi că voia să scape de mine şi chiar m-am gîndit că uneori nu prea asculta ce-i spuneam. Am urcat după el la laboratorul de biologie. nici măcar nu-şi da seama că eram acolo. Nu putea să suporte o lucrare slabă. simţeam că înnebunesc dacă stau în casă. m-am gîndit să mă întorc la Laborator şi să discut cu el. Am încercat să-i explic că nu eram neglijent. că şi începeam să tremur. M-am întors direct aici.

Asta m-a făcut să mă dispreţuiesc şi mai mult. Poate zece minute sau poate mai mult. însă. Cred că în jur de trei sau patru minute. Iar acum. Nu era ca ceilalţi oameni. dînd afară toată ura. M-am simţit groaznic. Am încercat apoi să mă adun. Copilul se mişcă în braţele mamei şi scînci în somn. îţi sugerez să-ţi găseşti un alt serviciu. ca şi cum aş fi fost un gunoi. fără să-şi ia ochii de la soţ. M-am repezit pe scări spre toaleta bărbaţilor şi abia am putut să ajung la primul lavoar pînă să vomit. Maşina a încetinit şi a intrat pe aleea Laboratorului. în realitate. am de lucru. normal. Am stat copleşit de potopul de cuvinte ce se abătea asupra mea. Am fugit pe alee. Dar nu simt nici un regret.capul şi a început să vorbească. aşa cum de altfel s-a întîmplat. Uşa avea Yala pusă şi ştiu că trebuia s-o deblochez. înfiorător şi ştiu că mi-au dat lacrimile. Cînd am ajuns la şosea. M-am aşezat pe unul din scaunele de la toaletă şi m-am luat cu mînile de cap. şocat şi mă simţeam prost. dar nu mai pot să-mi amintesc. în nici un caz cu asemenea cuvinte. ba vomitînd. Mai bine n-aş fi venit. Apoi am văzut o maşină apropiindu-se şi instinctiv m-am dat înapoi în umbra zidurilor. Ştiam că el o să verifice. Ei niciodată nu i-a plăcut cum m-am măritat şi eu n-am vrut să spun că el a . Trebuia s-o facă. Am dat apoi drumul la apă rece şi mi-am dat pe faţă. Atunci însă m-am bucurat că a murit. n-am să-l pot face să înţeleagă. Nu-mi spusese niciodată ce gîndea despre mine. la Laborator. neavînd nici o legătură cu mine. Cel puţin puteam să-i spun ce gîndeam despre el. dar a plecat înainte ca eu să ajung la poartă. dispăruse. Arăta groaznic. Puteam să mă comport ca un om. iar eu am plecat. Bradley spuse mai departe: — Zăcea între cele două mese de cercetători. A mai spus ceva despre căsătorie. Nu pot să explic cum era. Singurul lucru de care îmi amintesc a fost că am ajuns acasă. ci privea prin mine. Asta ai fost cînd ai venit în secţie şi n-ai să te schimbi niciodată. cu faţa în jos. Am două posibilităţi — să verific fiecare rezultat al tău sau să risc ca serviciul şi Laboratorul să fie discreditate la tribunal. Mam repezit pe scară în jos şi afară din Laborator. Ar trebui să mă simt groaznic pentru faptul că l-am lăsat fără să-i dau ajutor. Clifford Bradley. Dar cine l-ar fi crezut pe Cliff ? Toţi cei de la secţie ştiau ce crede doctorul Lorrimer despre el. Mi-a spus nişte lucruri teribile. ca şi cum n-aş fi fost acolo. Cred că tocmai atunci trecea un autobuz. iar dacă aţi aflat că el a fost acolo. de parcă asasinul venea după mine. parcă recitate. Nici una nu e acceptabilă. L-am auzit spunînd aceleaşi şi aceleaşi cuvinte. Mi-a zis: „Eşti un biolog de mîna a treia şi un medic legist de mîna a patra. Ştiam că el n-are nici o legătură cu ce i s-a întîmplat doctorului Lorrimer. Vocea parcă i se schimbase. Am hotărît împreună ce-i mai bine de făcut. Mama a sunat în jur de ora nouă ca să ne spună că a ajuns cu bine acasă şi i-am spus că e la baie. De aceea.“ Mi-a întors spatele. dar altfel. Ştiam că n-o să pot vreodată să-i schimb părerea despre mine. încît am ştiut că s-a întîmplat ceva teribil. Dar acum am început şi eu să-l urăsc. Cred că era nebun. Nu-mi amintesc cît timp am stat aplecat deasupra lavoarului. N-am mai stat să văd dacă era mort. Trebuia să plec. El ar fi fost oricum suspectat. mizeria şi disperarea. Aşa că am coborît pe scară. Miam dat seama că mă ura. Ştiam că-i imposibil. aşa că te rog să pleci. Apoi am mers încet. nu se uita la mine. Fără sens. Eram. Susan Bradley începu automat să se mişte şi să-i cînte încet. Susan Bradley vorbi pentru prima dată : — Clifford mi-a povestit totul. ba plîngînd. Nu simţeam altceva decît groază. Apoi m-a privit fix şi mi-am dat seama că mă vede pe mine. spre laboratorul de biologie. Fără rost. Făcu din nou o pauză. cum ar fi putut el spera să vă convingă că nu e vinovat ? Aşa că am hotărît să spunem că am fost împreună toată seara. ca şi cum aş fi fost şi un ratat sexual. Nu ştiu cît de mult am stat acolo.

plecat. că ne-a lăsat singuri. la soneria Laboratorului. Puteau spune multe despre ultima masă încît să mă poată identifica. parcă dorind să-i facă să înţeleagă şi să-l creadă : — Ştiam că mi-am dat cu apă rece pe faţă. — Aţi observat poziţia ciocanului. Aşa că am ştiut că ea putea să confirme ce-am spus eu şi asta ne putea oarecum ajuta. ar fi dispărut singura dovadă că am fost la Laborator în seara anterioară. Apoi Cliff şi-a adus aminte de vomă. Nu ştiu de ce. N-ar mai fi ştiut nimeni. întrebă : — Cînd ai sunat. Cu cît mă gîndeam mai mult. cît timp a trecut pînă a venit dr. Şi mi-am dat seama cît de multe puteaţi să aflaţi. Nu putea să fi venit de sus de la secţia de biologie. — N-a spus că ar aştepta un vizitator ? Ispita era clară. El ieşise din Laborator cînd a sunat bătrînul Lorrimer. Ştiam că ea n-o să răspundă la telefon. cum făceam în mod normal. Aşa că n-am mai avut altceva de fâcut decît să aşteptăm. Soţul a continuat. Susan Bradley zise: — A fost ideea mea s-o sun pe doamna Bidweil şi eu am vorbit cu soţul ei. faptul că fusese ruptă o foaie din carnetul lui Lorrimer ? . chiar nerăbdător. dar n-am ce face. Nu-i de mirare că Bradley n-a putut să se mai ducă la Laborator. dar nu mai eram sigur dacă curăţasem lavoarul. Dacă mă duceam drept la toaletă. Ştiam că acizii stomacali vor distruge anticorpii şi că laboratorul nu va putea stabili grupa mea sanguină. Ştiu că am tăinuit. n-aţi văzut şi n-aţi auzit nimic legat de asasin ? — Nu. Domnul Lorrimer i-a telefonat inspectorului Blakelock şi toţi au sosit la Laborator aproape la fel de devreme ca şi Cliff. Cliff n-a ştiut însă că bătrînul Lorrimei nu fusese internat în spital cu o zi înainte. Bineînţeles că n-am aşteptat să mă uit. Şi nu puteam să mint în privinţa mesei de seară. Aşa că planul s-a năruit. Mi-a spus că are treabă. deşi ea nu vorbise cu el. Ea ar fi început să vorbească urît de el. aşa că aş fi fost primul în mod firesc. şi aş fi curăţat lavoarul. De aceea am avut ideea să încercăm s-o oprim pe doamna Bidweil să se ducă devreme la Laborator. întotdeauna am mers la serviciu înainte de nouă. — Şi cînd aţi găsit cadavrul. Lorrimer ? — Aproape imediat. pe mine şi pe copil. Era vorba însă de carnea condimentată. Ea niciodată nu răspunde. Trebuie să fi fost undeva la parter. de coloranţi şi de mazăre. dar eu am crezut că se referă la analiza la care lucra. dar Bradley spuse : — Nu. Dalgliesh îşi putu imagina ce groaznic a fost timpul în care au aşteptat. cu atît eram mai sigur că era pătat cu vomă. deoarece mama Suzanei mîncase cu noi. Sînt însă sigur că era acolo şi foarte aproape.

Noi n-avem maşină şi nu mă pricep să recunosc diferitele modele decît dacă mă uit mai mult la ele. Iar el era la parter. apoi o porni pe jos. ce viaţă o să mai aibă el. Claire Easterbrook duce înainte . Maclntyre nu i s-ar fi întîmplat. Indiciul legat de vomă a dus la fixarea orei decesului. A doua zi. secţia de rapoarte. Din punctul de vedere al activităţii. — Cînd ai fost la toaletă. bineînţeles.11. Dacă te duci înapoi la Laborator şi cînd trebuie să fii la el şi la serviciul personal o să ţi se spună. Cred că era cineva care cunoştea locul. cînd aţi plecat. în afara faptului că ducea cu el caietul de notiţe. unde o să dai o declaraţie şi o s-o semnezi. Bănuiesc că bătrînu-lui dr. nimic. Avem nevoie de orice persoană de la secţia de biologie.— Nu. cu copilul în braţe. văzu că Susan Bradley încă se mai afla în uşă. e foarte neplăcut. Dacă Bradley a spus adevărul. Cred că ei o să zică să stea pentru moment acasă. ce fel de maşină era ? — N-am putut să văd. mi-am dat seama că nu putea fi cineva de la postul din Guy’s Marsh sau altcineva cu cheie şi că trupul n-a fost descoperit. Eu am să-i explic doctorului Howarth ce s-a întîmplat. Şi acum cred că e mai bine să telefonez la serviciul de personal. după care a zărit aleea ? — A încetinit puţin şi a intrat direct. Oricum n-as fi auzit. atunci se poate şti că Lorrimer a murit între 8. ca şi cum ar fi căutat un loc de parcare. Dar nu le dezvăluise ucigaşul. dacă nu se rezolvă cazul ? Se uită la Massingham şi Bradley care se îndepărtau. cale de o jumătate de milă înapoi spre Hoggatt. cum mă simţeam de rău. în afară de faptul că a venit aşa de repede ? — Nimic. — Vă amintiţi cum era condusă ? A intrat şoferul sigur pe alee. Eu n-am aşteptat să mă uit dacă s-a dus pînă la Laborator. »7* — Qnd dr. Dacă se va rezolva. unde e biroul directorului. depozitul. sînt sigur. cînd tatăl lui i-a telefonat şi cu puţin înainte de 9. privind după el. cînd autobuzul spre Guy’s Marsh tocmai plecase din staţia de la Chevisham. Uitîndu-se înapoi. Dalgliesh spuse: — Maşina care a intrat pe alee. Iar dacă Bradley era nevinovat. ai auzit soneria de la uşă ? — Nu. mai devreme. nefăcîndu-i plăcere perspectiva unei discuţii cu Howarth. în acelaşi timp. Eu nu cred în acceptarea prefăcută a unor răspunderi care nu-ţi aparţin. a rezolvat misterul telefonului primit de doamna Bidwell. îmi închipui că s-ar putea să ţi se dea un concediu special pînă se rezolvă cazul. — Sînteţi sigur ? — Da. Se uită la Dalgliesh cu ochi neliniştiţi. Tot ce-mi amintesc este Lorrimer. Tot ce-mi amintesc sînt farurile din faţă. în serviciul de medicină legală sau în afara acestuia. — Ce se va întîmpla acum cu mine ? Nu pot să dau ochi cu cei de la Laborator. ca şi cum ar fi ştiut unde merge ? Sau a ezitat. v-a şocat ceva. dar nici nu cred că aş fi putut de acolo. — Inspectorul Massingham o să te ducă la postul din Guy’s Marsh. Lorrimer a deschis uşa. 5 Howarth spuse: — N-o să dau drumul la banalităţile obişnuite punîndu-mi cenuşă în cap.45. îl ţinea închis. Deci sosirea lui Bradley a întrerupt ceva ce făcea Lorrimer. cadavrul şi şuviţa de sînge. trebuia să ştiu dacă Bradley era pe punctul de a claca.

printre care şi stenograful. De necrezut cît de multe din cele şase mii de cazuri şi aproape douăzeci şi cinci de mii de materiale care treceau pe la Laborator aveau cifrele 18. Aproape toţi oamenii de ştiinţă din Laborator. O să trimită pe cineva la mine la ora trei. să facă o plimbare şi să arunce o privire la capela Wren. Unele ziare s-au agitat în privinţa securităţii laboratoarelor. 40 sau 1840 în numărul lor de înregistrare. Apropo. la dreapta intrării. se gîndea. Sînt urme proaspete de cauciucuri sub copaci. — Sînt reglementări pentru astfel de cazuri. şi a confirmat că maşina este a ei si că în seara crimei a fost » 9 condusă de soţul ei. Maşina care a parcat miercuri seara la Hoggatt a fost identificată. analiza alcoolului în sînge. rezonabilă. ocupa mai mult spaţiu decît i se cuvenea şi. şi sînt totuşi nişte limite la ce poate face ea. — Sînt într-adevăr de la cauciucurile maşinii mele. după cum i se părea lui Massingham. în seara de luni. care aparţine doamnei Maureen Doyle. în Essex. Dalgliesh se duse la sergentul Underhill şi începu să se ocupe de patru teancuri de dosare. Pînă la ora trei se hotărî să lase lucrul deoparte şi să vadă dacă exerciţiul fizic îi va stimula creierii. Cei de la Relaţii Publice ar dori să discute cu dumneavoastră. Am parcat acolo. Mercer stătea lîngă geamul cu cercevele. Dacă vreţi să nu ne pierdem timpul. pe cît poate. spre binele dumneavoastră că aţi fost cu cineva. neaerisită şi aglomerată. 6 Camera de anchete de la postul de poliţie din Guy’s Marsh este mică.munca lui Lorrimer. Din cei cinci oameni prezenţi. Un alibi chiar jenant e mai bun decît nimic. n-aveau nici o legătură cu numărul de înregistrare. Ea poate vorbi numai de propriile ei rezultate. Dalgliesh l-a întrebat ce urma să se întîmple cu Clifford Bradley. Se îndreptă spre pardesiu. de la maşina dumneavoastră. „Sîngele nostru se află în siguranţă ?“ Iar unul de la „Sundays“ a scris un articol despre ştiinţa în slujba crimei. puteţi să vă uitaţi la mulaje. V-aţi certat cu Lorrimer ? Sînteţi unul din puţinii oameni pe care el i-ar fi primit în . problema se va rezolva de la sine. toxicologie. Este o Cortina gri. parcă pornea dintr-o sinceră dorinţă omenească de a şti. Se părea însă că cifrele. de la categoria de cercetător principal în sus. Ea este unul din cei care trebuie să furnizeze proba. au sunat de la Relaţii Publice. — Sper. Probabil că n-aţi avut timp să vedeţi presa de azi. Doyle părea că se simte cel mai bine şi cel mai puţin afectat. După plecarea lui Howarth. respira mai mult aer decît îi revenea. Comandantul Mercer. cînd a sunat telefonul. încă mai era convins că misteriosul mesaj telefonic primit de Lorrimer era cheia misterului morţii acestuia. din punct de vedere administrativ. la Ilford. Dalgliesh îl chestiona. întotdeauna se găsesc. dacă bătrînul Lorrimer şi le amintea corect. examinarea documentelor. mătăhălos. Făcu o pauză şi adăugă: domnule. Era Massingham şi suna de la postul din Guy’s Marsh. aduse de Brenda Pridmore. inspectorul Doyle. Totul părea a fi în perfectă ordine. Va fi tratat cu obişnuitul compromis între oportunitate şi umanism. — Aţi fost la Hoggatt în seara de miercuri. Ei speră să organizeze o altă conferinţă de presă în după-amiaza de azi. examinarea vehiculelor. criminalistică. Deocamdată se ocupă de analizele legate de cariera de piatră. în afară de cazul că aţi propune să fie arestat pentru crimă şi atunci. au fost atraşi în această muncă. Era şi timpul. — Am fost cu cineva. Doamna Doyle stă în prezent la părinţi. — De ce ? întrebarea era calmă. Cazurile proveneau de la serviciile de biologie.

Ştiam că Lorrimer lucrează pînă tîrziu la cazul de la carieră.50. pe nume Barry Taylor. — Cauciucul Dunlop de la roata din stînga spate este nou. Ea a spus că e Dora Meakin. O să-mi dau demisia şi chiar acum. pentru că s-a stricat ambreiajul de la Renault şi nu pentru că n-am vrut să fiu recunoscut. la Hunter’s Fen. Nu mă puteţi speria. Nu le spuneţi şi dumneavoastră celor suspecţi care vin cu lozinca asta privind sfînta lor viaţă particulară ? Puteţi găsi altă soluţie.Laborator. Nu v-aţi spus numele ? — Eu i-am spus că sînt Ronny McDowell. Adevărul e. Dalgliesh întrebă: — N-aţi aflat cine era. numai dacă nu s-ar fi strecurat foarte repede. am condus singur. înainte de zece. Mi s-a părut un nume ca oricare. dacă vreţi să ştiţi. Aleea nu are mai mult de patruzeci de iarzi. Şi-a luat mai mult timp decît ar fi fost necesar pentru o scurtă escapadă nocturnă. A fost pus luni după-amiază la garajul Gorringe. de ce căutaţi să ne convingeţi de contrariu ? — Dumneavoastră nu credeţi că l-am omorît eu. însă. Mercer spuse aspru: — Spre binele dumitale. Am fost cu sergentul Beale pînă la ora opt. sub copaci ? — Dacă aş fi venit să-l omor pe Lorrimer. După opt. — Sigur că ştiu. dar nu aşa de tîrziu. la Muddington. Deşi pentru o clipă m-am îngrijorat. Nimeni n-a plecat în acest răstimp. Chiar de nu mi-ar fi zis nimic. Nu vă faceţi. Ar fi fost mai sigur decît să las Cortina pe alee. aş fi parcat într-unul din garajele din spate. Şi n-aş fi venit la Hoggatt după nouă. sper să fie aşa. Am fost să anchetăm un om. . că luasem o doamnă. Mi s-a părut bun Laboratorul. Mă îndoiesc că cineva ar fi riscat văzînd lumina de la faruri si maşina. imediat după Manea. de ce aţi parcat tocmai la intrare. — Nu şi în cazul unui omor. — A spus că lucrează la fabrica de zahăr şi că locuieşte în apropiere de vechea sală a maşinilor. griji. — Asta-i totul ? Unde locuieşte.. iar unde am fost asta-i treaba mea. iar soţia dumneavoastră n-a luat maşina decît miercuri dimi9 9 neaţa.15 pînă la 9. se gîndi Massingham. E la circa trei mile de Manea. la răscruce. Nu mă grăbeam să ajung acasă şi doream să opresc într-un loc liniştit. Probabil că bănuiţi sau ştiţi cine a făcut-o. Urmele de la cauciucuri sînt de cînd am parcat acolo luni. Dalgliesh întrebă: — Sînteţi sigur în privinţa luminii ? Laboratorul era în întuneric ? — N-aş fi oprit acolo dacă n-ar fi fost. e de-ajuns ca s-o găsesc. unde lucrează. — Sau să fi ieşit pe uşa din faţă ? — Asta ar fi fost posibil.. Nu se vedea nici o lumină. Spunea că e văduvă. Am stat acolo de pe la 9. Nici nu poate fi. Dacă n-aţi fost la Hoggatt să-l vedeţi pe Lorrimer. Vocea îi era surprinzător de liniştită. Nu cred să fi minţit amîndoi. atunci ce-aţi făcut acolo ? Iar dacă aveaţi o treabă legală. cred eu. aş putea să jur că nimeni n-a trecut cît am stat noi acolo. Ştii ce înseamnă asta ? Doyle rîse. Ca un tînăr gentleman am lăsat-o la capătul drumului spre Hunter’s Fen. pentru că eu ştiu că nu aveţi nici o dovadă. — N-am fost la Laborator miercuri seara. Şi aţi parcat sub copaci. Laboratorul era în întuneric. şi apoi ne-am dus să vedem una sau două persoane care au fost la dans marţea trecută. Am venit cu Cortina. Dacă nu l-aţi omorît. Cred că aş fi observat.

pentru că e un copil iubit şi are propria ei casă. parcă nu-mi găseam locul. S-a dus în hol şi s-a întors înapoi. dinspre mlaştini. dar o invidiez chiar şi pe Brenda Pridmore. Deodată. . fie răi. de răşină. Casa se umpluse de mirosul înţepător. Niciodată n-am putut să mă dezvăţ de asta. Afară sufla un vînt în rafale. Nimeni nu uită niciodată o asemenea lecţie. îi invidiam 7 » pe ceilalţi copii pentru că aveau mame. După cîteva minute. Dacă mă uit în urmă. nu pot să-mi dau seama dacă le-am adus multe bucurii. am avut tot timpul senzaţia asta. N-am fost la nici o casă sau la ceva de genul ăsta. Angela Foley îşi masa prietena pe ceafă. răvăşind frunzele din curte şi fumul alb. îmi închipui că părinţii mei adoptivi erau cumsecade. nu-i adevărat. M-am gîndit însă mereu. noua fată de la registratură. o să trecem pe la Hunter’s Fen. l-am telefonat editorului meu azi după-amiază şi cred că totul o să fie bine. unde era reîncălzită mîncarea de carne de vacă de la masa de ieri.Dalgliesh se uită la Mercer şi spuse: — Trebuie să ne întoarcem la Chevisam. dar ea masa muşchii relaxaţi. înăbuşită de pulover. se auzi vocea Stellei: — Ce-ai zice de un copil dat în grija autorităţilor locale ? — Nu sînt sigură. înţeleg însă ce vrei să spui. Nu e prea plăcut să ai grijă de copiii altora şi îmi închipui că ei se aşteaptă la recunoştinţă. Stella s-a oprit şi s-a ridicat. Stella. iar tu ştii că n-ai să le poţi achita chiria. — N-o să avem nevoie de altă casă. am auzit o vecină spunînd celei de-a treia mame adoptive că eu arătam ca un făt. Nu-mi face cinste. cu fruntea bombată si trăsături slabe. 9 — Datorită ţie. respingîndu-te. Stella stătea cu capul aplecat pe mîinile ei. Trebuie să fi fost. tic-tacul pendulei bunicului şi respiraţia lor. — „Hearne and Gollingwood“ ? Dar cum o să fie bine ? — O să fie totul bine. Părul aspru îi gîdila mîinile. — Cum aşa ? Nu mi-ai spus niciodată. — A fost bine. Angela Foley spuse: — E mai bine ? Vrei o compresă rece pe frunte ? — Nu-i nevoie. Aproape a dispărut. care ieşea pe coş. 7 Aplecată peste şezlongul victorian. Pe drum. — Peste două minute o să văd de masă. Se aşeză pe scaunul de lîngă cămin şi începu să se încalţe. Dar eu nu eram drăguţă şi nici recunoscătoare. Deodată. înăuntru însă era linişte. Nu. Odată. am uitat-o. Angela îşi mişcă degetele şi îşi reluă lucrul. Se auzea doar trosnetul lemnelor în foc. Ce ciudat că mă apucă durerea de cap doar în zilele în care cartea îmi iese deosebit de bine. poate mai aproape de Cambridge ? Cu condiţia să găsesc acolo un post de secretară. Pînă ce te-am cunoscut şi m-am mutat aici. nu crezi că ar trebui să căutăm o altă casă. unde ei nu te vor. Nu se auzea o vorbă. — Aşa ai şi tu acum. de la lemnele de măr care ardeau şi peste care se suprapunea mirosul apetisant de la bucătărie. A fost ca la un cămin de mîna a doua. iar eu nu. cu pardesiul pe umeri şi cu cizmele în mînă. simţind fiecare vertebră sub pielea caldă şi întinsă. Pînă la cinci ani ai învăţat că oamenii sînt fie buni. fiecare întin-zîndu-ţi mîna cu dragoste.

Ce ciudat că a luat-o cu el acasă şi nu a pus-o sub cheie. — Eu nu cred asta. nici să muncesc. Căzu peste şezlong. — Stella e însă aproape şapte ! Trebuie să luăm masa. — Politia n-o să creadă. — Nu chiar pe viaţă. nu-i aşa ? — Te miră că nu m-am grăbit să fac mărturisiri chipeşului comandant ? Angela spuse în şoaptă : — Ce ai de gînd să faci ? — Nimic. — Vreau să vezi asta. altfel o să fie cam greu de explicat de unde o avem. îşi puse ghetele şi era gata de plecare. cînd verifica.Angela Foley se uita la ea fără să vorbească. ştiind că am băgat pe cineva la închisoare şi încă pe viaţă. Angela Foley spuse: — Tu ştii cine l-a ucis. — Nici pentru zece zile. Ei trebuie să ştie. D-aia 9 9 e plătită. S-ar putea ca politia să găsească aici motivul şi asta s-ar putea să ne convină. Ca orice crimă. Mă întreb cînd * 9 a sosit la Laborator. O răutate. încep să cred că ar fi trebuit s-o las unde era. însă. Apoi Stella scoase din buzunarul de la jachetă un plic maron şi îl aruncă. Nu mi-e frică de stafiile celor spînzuraţi. doar nu mi-a spus nimeni. în jur de zece ani. Angela scoase o foaie de hîrtie împăturită. . dacă ar fi existat pedeapsa cu moartea. trebuia s-o laşi acolo. — Mîncarea nu se strică. Politia o să-si facă datoria. — Mai bine du-te înapoi la „PostmiH44 şi fă-te că ai găsit-o. Ei nu stiu de ea. Mirată. — Stella. care nu dovedeşte nimic. Pune-o mai degrabă pe seama imaginaţiei creatoare. Pot să stea la cele patru colţuri ale patului şi să urle toată noaptea dacă vor. Moartea lui Edwin a fost şi mai simplă şi mai complicată decît asta. asta ar putea explica de ce a fost omorît! Ar putea fi motivul crimei. As fi avut mai mult simţ civic. — Unde ai găsit-o ? — Am luat-o de pe masa lui Edwin. să mai trăiesc. cînd am răscolit după testament. N-aş putea. ca s-o găsească poliţia. Mă duc şi n-am să lipsesc mult. ceea ce pentru mine e totuna. Apoi spuse : — Stella. Si nu cred că cineva. E cheia problemei. Nu putem s-o ţinem pentru noi. cum ai aflat că Edwin îşi demonstra proba cu o seară înainte de a merge la tribunal ? — Dacă tu nu mi-ai spus — şi zici că nu mi-ai spus — atunci trebuie să fi născocit eu. Acum îmi dau seama că nu. Probabil e ceea ce făcea Edwin în seara aceea. Angela Foley s-a uitat în linişte cum prietena ei se îndrepta spre uşă. nici măcar tatăl lui nu intra 9 7 acolo. — Stella. M-am gîndit atunci cămi va prinde bine. — De ce s-o facă ? La birou avea un singur sertar încuiat. N-am dovezi. E important. o anonimă.

în mijlocul camerei. Te rog. După pocnetele înăbuşite se aşternu iar liniştea. dar altfel liniştea era totală.Mîna o avea pe uşă. Rămăşiţa unui copac fosilizat. Nu în seara asta. Se găsea un radiator electric acolo şi ardea numai un fir. printre digurile înalte. Pe tavă era o farfurie cu trei crochete de peşte. în spatele lor. Apoi uşa se deschise. două case sub nivelul apei. şifonată şi peste ea o jachetă grosolană. iar de la becul din tavan venea o lumină chioară. un pachet nedesfăcut cu un tort de mere. iar soarele se arătase puţin. care pătrundea în crochetele de . care se întindea întunecat şi leneş ca păcura. pămînturi arate şi negre întinzîndu-se pînă la cerul roşu şi purpuriu al serii. Cînd usa se deschise. 8 — Doamne. Doar la una din case ardea o lumină în spatele perdelelor şi ei porniră printre răsaduri ofilite de ochiul-boului spre uşa din faţă. de aer rece. albastru închis. Părea o creatură preistorică. mobilată foarte simplu. Massingham se dădu instinctiv înapoi. ce loc sinistru ! Massingham trînti portiera şi nu-i venea să-şi creadă ochilor. cu ochi palizi. pămîntul părea saturat de săptămînile de ploaie. Angela a strigat: — Stella. Purta o rochie gri. fusese lăsat pe marginea drumului. Dalgliesh spuse: — îmi pare rău că vă deranjez de la masă. Vopseaua se cojea. trunchiurile cîtorva copaci piperniciţi erau îmbibate cu apă. Se aşezară în jurul mesei ca trei jucători de cărţi. peste un canal. cu faţa mică. scos de plug din adîncul turbei. o masă de lemn şi patru scaune. — Pentru tine sau pentru mine ? — Pentru amîndouă. avînd circa patruzeci de ani. se lipi de peretele culoarului şi ei trecură înaintea ei în cameră. Roata cea mare se vedea pe jumătate. încît Dalgliesh cu greu putu să-l mişte. Pe malul celălalt. Mi-e frică. Stai cu mine. Nu vreţi să le duceţi la bucătărie. Apăru o femeie murdară. Drumul pe care apucaseră în lumina slabă. cu părul neglijent prins la spate în două cozi. cu tava de mîncare între ei. teribil de curată şi pusă la punct. Părea un loc unde soarele niciodată nu strălucea. se termina cu un pod îngust de oţel. Alături. Deşi ultimele două zile nu plouase. iar ciocănelul era atît de înţepenit. Zîmbi şi îşi desfăcu braţele într-un semn de resemnare sau de rămas-bun. Se vedea că se pregătea să ia masa. Putem intra ? Ea nici nu s-a deranjat să se uite la legitimaţie. Nici nu părea surprinsă. o raţă solitară îşi luă zborul ţipînd. Aerul era umed şi rece. să stea la cald ? »7 Ea dădu din cap şi le făcu semn să stea jos. scuzîndu-se. în apropiere. Fără să spună nimic. Era mică. nu pleca în scara asta. Mazărea lăsa un lichid verde. grădinile musteau. *1 pătrunse o rafală de vînt. agitaţi. De îndată ce o văzu. nu pleca. erau ruinele unei mori cu cărămizile prăbuşite una peste alta. mutilată. ridicîndu-şi cioatele spre cerul neînţelegător. ca să se usuce. prin zidul ruinat. un morman de pireu şi mazăre. Cînd paşii lor răsunară pe podul de fier. dar Dalgliesh spuse: — Doamna Meakin ? Sîntem ofiţeri de poliţie. lîngă soc. Apoi în casă intră ecoul uşii închise şi Stella dispăru. Stella se întoarse.

cred că locuieşte pe aici. Destul 7» de frumos. — M-a luat cu maşina de unde mă opresc de obicei. De obicei.peşte. L-am putut vedea gîndindu-se unde să mergem înainte de a porni. dar nu din cauza dumitale. — Unde v-a dus după aceea. Am văzut asta pe firma luminoasă de afară. nu sintem detectivi particulari. Nu puteai crede că o mîncare aşa de puţină putea să producă un miros atît de puternic. e un lucru important. După cîteva secunde. — Nu. Dalgliesh scoase fotografia lui Doyle şi i-o întinse. am putut vedea ceasul de la maşină. să aud voci şi gălăgie. Dalgliesh spuse încet: — Şi apoi aţi făcut dragoste în maşină. Era aproape nouă şi un sfert cînd am ajuns şi am stat pînă aproape de zece. Ne interesează cind l-aţi întîlnit prima dată şi cît timp aţi fost împreună. Aţi trecut pe perna din spate. înainte de a ajunge acolo. Un alibi. Trebuie să fi fost în jur de şapte. mai beau unul. Dacă sînt invitată. Sîntem ofiţeri de poliţie. Deseori se grăbesc şi apuc doar unul. îi spuse: — Cred că ieri seară aţi petrecut cîteva clipe cu acest om. Asta îmi place mie. De obicei. Avea părul roşcat. Am zărit indicatorul la răscruce. — Cît timp aţi stat acolo ? — Nu prea mult Eu am luat două Porto şi el două whisky dublu. — Domnul McDowell. că e o clădire a guvernului. Pe barman îl cheamă Joe. doamnă Meakin ? — Cred că la Chevisham. Am observat 9 9 asta. mi se oferă o băutură. Se numea „Carul mare“. Ea se uită cruciş la el: 9 — Vreţi să spuneţi. Apoi am mers la un bar. dar niciodată nu mai mult de două. să mă uit la oameni. eventual un porto. Au foc de turbă şi o masă înaltă cu diferite mîncăruri colorate şi două ghivece cu trandafiri în spatele barului şi o pisică neagră în faţa căminului. L-am întrebat cine locuieşte acolo şi mi-a spus că nimeni. voce de ţărancă. — Doamnă Meakin. un gen de alibi ? — Chiar aşa. Vă puteţi aminti cît aţi stat acolo ? — Da. un adevărat gentleman. am stat în faţă. N-aş vrea să-i fac vreun necaz. Apoi a spus că trebuie să plecăm. doamnă Meakin ? Ea n-a-fost surprinsă. Am intrat pe aleea unei case mari şi el a parcat sub nişte copaci. ca şi privirea rapidă în jur. ea împinse tava la o parte. Vocea îi era înceată şi cam ştearsă. parcă dîndu-şi seama. Ştiu asta pentru că eram puţin îngrijorată dacă o să mă lase la . să stau cu cineva la un bar. Apoi a stins farurile. nici îngrijorată de întrebare. fireşte în salon. Dalgliesh întrebă calm: — Unde v-a dus ? — Nu ştiu unde. Bărbaţii evită zona în care sînt cunoscuţi. se gîndi Dalgliesh. Am intrat. Şi cele două ghivece cu trandafiri artificiali. Are nişte necazuri. îi spuse: — Nu. îl puteţi ajuta spunînd adevărul. dar era cam la treizeci de minute de mers cu maşina. la circa o jumătate de milă de Manea. Are vreun necaz ? Sînteti detectivi particulari ? A fost drăguţ. De aceea. iau un sherry. la răscruce.

e dureros. Spuse hotărîtă : — Aş fi observat. A fost însă drăguţ şi nu s-a grăbit să plece repede. Nu e elegant. Unul periculos. Ştiţi asta. Ea se uită la el. ea pufni într-un rîs răguşit. Se întoarse spre el. Uneori nu e uşor să te întorci pe jos acasă. Uneori. E tot ce aşteptam. Nu vrea să stea la ţară. nu-i aşa ? Intr-o zi o să oprească un bărbat care o să vrea mai mult de o oră sau aşa ceva din timpul dumneavoastră. Ea mai stătea în usă. E mai bine să-ţi fie frică decît să fii singură. — Are necazurile lui. în timp ce treceau podul. Niciodată nu mi se cere să-i mai văd. aproape că mă împing afară din maşină. Se pare că e priceput. ceea ce faceţi dumneavoastră e teribil de riscant. Massingham se uită înapoi spre casă. domnule ? înseamnă că habar n-aveţi! După cinci minute au plecat. Stă acum cu părinţii ei. E si lumină de la stradă si s-ar vedea. pe care ştii că n-ai să-l mai vezi. întrebîndumă cum o să fie. Cine nu le are ? Uneori te ajută să stai de vorbă cu un străin. 9 9 Massingham întrebă pe şleau : — Dar aţi fi văzut ? Nu eraţi cam ocupată ? Deodată. Ea vrea ca el să renunţe la slujbă şi să lucreze pentru tatăl ei. Dalgliesh întrebă: — Despre ce aţi discutat. De multe ori se prefac. A întrebat dacă o să afle cineva la fabrică. Uneori. Dar e groaznic să fiu lăsată la cîteva mile de casă. Eu nu prea dau atenţie cînd mi se povesteşte despre slujbă. de parcă s-ar plînge de transportul cu autobuzul. Ştiu atunci că îmi este frică. Dalgliesh a liniştit-o. Dar cel puţin simt ceva. Despre nevastă-sa. Dalgliesh spuse: — A ieşit cineva din clădire. N-aş fi vrut să vină pînă la uşă. — Aşa credeţi. Vorbeşte. după ce i-au explicat doamnei Meakin că o să vină un ofiţer de poliţie a doua zi ca s-o ia să facă o declaraţie oficială la postul de poliţie din Guy’s Marsh. nu ! Mi-a spus că face comerţ cu antichităţi. în timp ce eraţi în maşină ? Aţi fi observat ? — Cred că da. — Ştiu. iar el nu ştie dacă o să se mai întoarcă. E din Londra şi îl bate la cap să se întoarcă acolo. Massingham spuse: — E mai bine să fii singură decît moartă. — Nu v-a spus că e ofiţer de poliţie ? — O.capătul drumului. care i-a surprins pe amîndoi. Lui i-a făcut plăcere să stăm de vorbă. doamnă Meakin ? întrebarea o învioră. îmi aud inima bubuind. aproape nerăbdătoare. Aş fi văzut dacă treceau prin zona porţii. cu . puţin linguşitoare. cu cineva. — Credeţi că-mi face plăcere ? Că mă distrez ? Apoi vocea deveni neutră. Dalgliesh spuse blînd: — Doamna Meakin. cînd maşina încetineşte şi eu stau şi aştept la marginea şoselei. se gîndea Massingham. Nici el. Ea părea pe deplin fericită.

totul e atît de lipsit de speranţă. dar privirea îi era atrasă în chip irezistibil. îmi închipui cînd a agăţat-o. îţi trebuie tinereţe. Iar asta e cel puţin o casă. a unui bar luminat frumos şi întotdeauna speranţa că data viitoare ar putea fi altfel. lucrarea a fost în cele din urmă pusă la zi. Ea o să-ţi spună că cel puţin calea ei îi aduce consolarea căldurii. a fost verificat ultimul raport al tribunalului.silueta ei subţire în lumină. Toată ziua s-a auzit ecoul picioarelor cercetătorilor. Probabil că subconştientul ei caută aşa ceva. — Doyle a obţinut ceva — un alibi. Nu se va opri numai pentru faptul că doi poliţişti băgăreţi i-au spus că e periculos. chiar face. Ne mai putem însă gîndi de ce. — Fiecare a avut nevoie de celălalt. Massingham spuse: — Cine s-ar fi gîndit că Doyle o să se încurce cu ea. cifrele cu cazuri şi materiale au fost calculate şi verificate. ultimul material a fost împachetat spre expediere la poliţie. dacă te gîndeşti bine. Brenda se gîndi cît de obosit arăta inspectorul Blakelock. n-avea timp s-o vadă. să-şi caute altă slujbă. El » 1 » spuse necăjit: — Doamne. Dacă scoseseră o vorbă în ultima oră ! Nu simţea că ar fi fost 9 supărat pe ea . de teamă să nu se spargă liniştea sinistră şi aproape palpabilă din holul gol. un alt cadavru aruncat în cariera de piatră ? — Tot ce se poate. ale ofiţerilor însărcinaţi cu crime. noaptea toate mîţele sînt negre. Pe cînd îşi legau centurile. Să sperăm că au obţinut ceea ce au căutat. 9 Pînă Ia şapte. Dalgliesh spuse: — Cred că ştim cine şi cum. veniţi după date. Aş vrea să verific dacă a fost posibil ca cineva să se furişeze fără să fie văzut. De cîte ori ridica ochii în sus. la Ely sau la Cambridge. iar ochii lui Lorrimer uitîndu- . Acum devenise ameninţătoare ca o scară dintr-o casă bîntuită de stafii. îşi închipuia că ar putea zări faţa albă a lui Lorrimer ieşind din umbrele amorfe şi plutind în aerul nemişcat. De ce n-o pleca de aici. Ea ştie asta. înscrieţi-vă într-un club!“ Ceea ce ea. în momentul de faţă. — Pentru ce ? La sfîrşit. ale poliţiştilor. Căuta să nu se uite la ea. Ea n-are nimic din astea. Ne lipseşte o mică dovadă şi fără ea nu putem face pasul următor. A vorbit în sinea ei. Cînd se încheie afacerea Doyle. scara cea mare ducea sus. nu avem atîtea probe încît să putem cere un mandat de arestare. Apoi înapoi la Hoggatt. energie şi bani ca să-ţi schimbi întreaga viaţă. pur şi simplu. în întuneric. Ştim acum cine l-a omorît pe Lorrimer. După cum spunea lordul Chesterfield.. apoi în şoaptă.. — Ce facem acum ? — înapoi la Guy’s Marsh. — I-ar fi de ajutor să plece din locul ăsta. haide să ieşim de aici. să se ducă la oraş. Din întîlnirea lor. — Ce slujbă ? Probabil că e fericită că are o slujbă. Tot ce poate face e să se ţină sănătoasă pe singura cale pe care o cunoaşte. Dar să-ţi pierzi aproape o oră ca să-i povesteşti ei necazurile. Sînt mai multe căi ca să-ţi cauţi moartea cu luminarea. La dreapta ei. să-şi trăiască viaţa ? — Parcă ai fi unul din specialiştii care dau întotdeauna acelaşi sfat împotriva singurătăţii: „Ieşiţi afară şi întîlniţi-vă cu oameni. O să parcăm unde a parcat Doyle. Pentru numele lui Dumnezeu. am rămas şi noi cu ceva. vreau să ascult raportul lui Underhill şi să stăm de vorbă cu şeful postului.

Inspectorul Blakelock n-a pornit maşina decît după ce ea s-a urcat pe bicicletă. spre golul care reprezenta intrarea în principala clădire. figura neagră a Laboratorului. Ţinea lanterna şi mai strîns. dar îi dădea încredere. Noaptea era întunecoasă. Poate.se la ea a rugăminte sau a disperare. în faţa ei. înălţîndu-se spre zeii nemiloşi. la lumina lanternei. grinzile înşiruite. în timp ce ea şovăia. Teama venind dintr-o copilărie nu prea îndepărtată se făcu simţită. fireşte. fragilă şi transparentă ca o hostie de împărtăşanie. Nu se gîndi prea mult. iar dacă mergea repede. în felul acesta. Trebuie să fi fost sticlă sau ceva tăios. Apoi norii s-au strîns din nou şi întunericul se închise deasupra ei. inspectorul Blakelock spuse : — E cam totul. scurta cîteva mile. prin poarta de lemn care ducea spre noul amplasament. pe care întotdeauna o lua cu ea în geanta de sub şa. îi aduc aminte de răposata lui fată şi de aceea el e aşa de drăguţ cu mine. pedalînd în direcţia opusă. pe jumătate terminat. încercînd să găsească cauza ghinionului. Şi apoi. iar norii joşi ascundeau stelele firave. Iar vîntul se înteţi. simţindu-se apărată de inspectorul Blakelock — începu s-o calce pe nervi. . să lase bicicleta şi apoi s-o ia pe jos spre casă. îi veni să se întoarcă înapoi. se produse surpriza. Brenda îi spuse mai sigură decît crezuse : — Mama n-o să-şi facă griji. undeva pe şosea. în necunoscut. Bicicleta Brendei se afla adăpostită lîngă fostul grajd. aproape că i-a simţit gustul de cocă topindu-i-se pe cerul gurii. Brenda şi-a luat bicicleta în spinare — deacum devenită o povară caraghioasă şi învechită şi o porni vioi spre Hoggatt. Foamea şi oboseala îşi spun şi ele cuvîntul. apoi a urmat-o foarte încet pe alee. După ce frînă. el a claxonat de rămas-bun şi a luat-o la stînga. se dădu jos şi se uită la cauciucuri. parcă nişte mîini voinice dezveliseră luna plină. Cel mai bun plan era. Atîrna greu. aproape s-o arunce în şanţ. norii s-au desfăcut. Din nou şovăi. Uitîndu-se fix. Smucitura neaşteptată şi zgomotul de metal zgîriind caldarîmul au fost clare. groaznic. pînă s-o prindă frica. să se întoarcă. Tot împreună au ocolit clădirea. cele două barăci pe piloţi care serviseră de birouri pentru constructori. Prima ei reacţie a fost de supărare. Apoi au ieşit pe uşa din faţă şi el a închis cu ultimele două chei. putea fi acasă nu mult după şapte şi jumătate. plăcile sale mari parcă stropite cu sîngele unor vechi sacrificii. Toate uşile de la laboratoare au fost închise mai devreme. aproape imediat. Ştie că am început mai tîrziu. Apoi s-au dus să-şi ia pardesiurile. de care uitase în Laborator. I-am dat telefon ca să nu mă aştepte pînă la şi jumătate. Să i se întîmple noaptea tîrziu ! îndreptă lanterna în urma ei pe şosea. La poartă. pînă ce inspectorul Blakelock a cuplat şi a verificat alarma internă. se gîndi ea. Bicicleta s-a clătinat. Hotărîtă. Se gîndi că ştie de ce inspectorul o aşteptase atît de grijuliu pînă ce a ieşit din curte şi simţi recunoştinţă. ca o intrare în întuneric. pe la noua clădire. unde acum erau garate maşinile. Următorul autobuz spre casă trebuia să treacă abia după nouă şi nu mai rămăsese nimeni de la Laborator ca s-o ducă cu maşina. La şapte. Singură în întuneric. Brenda a aşteptat lîngă uşă. îşi găsi drumul printre grămezile de cărămizi acoperite cu prelată. Brenda i-a făcut semn cu mîna şi a pornit sprintenă. N-avea cum să repare camerele. Amîndouă cauciucurile s-au spart. părea un monument preistoric. Mamei tale n-o să-i placă faptul că ai rămas astă-seară tîrziu. teama — pe jumătate superstiţioasă. Supărarea şi bombăneala de prisos privind ghinionul constituie un puternic antidot împotriva fricii. Golul i se părea că se îngustează devenind înspăimîntător. N-a putut să vadă nimic şi şi-a dat seama că n-ar fi ajutat-o cu nimic.

pe acolo trecea o potecă peste terenurile de la Hoggatt. Se opri moartă de frică. de unde porneau două aripi mari. Iar ea era obosită şi îi era foame. fiind a doua victimă. care nu ascundea între pereţii săi nici amintiri ale trecutului şi nici nenorociri tainice. Ea sau tata o să sune probabil la Laborator şi văzînd că nimeni nu răspunde o să ştie că n-a mai rămas nimeni. iar maică-sa o să înceapă în curînd să se neliniştească. iar corpul său n-ar mai fi fost găsit niciodată. înainte de începerea construcţiei. O cuprinse apoi o altă groază. N-avea ce să fie ciudat sau înfricoşător în clădirea pe jumătate terminată. mai raţională. îngrozită de pericol. Liniştea era absolută. înainta pe lîngă un zid. greoi. Deodată. încă neacoperit. apoi se uită cu grijă pe unde călca peste pămîntul denivelat. terminînd cu sentimentul de uşurare şi. Apoi îşi aduse aminte de părinţii ei. Ceaţa palidă a cerului a dispărut şi ea se afla în zona acoperită a Laboratorului. ca să scurteze mai repede spre şoseaua care duce la Guy’s Marsh. făcută din cărămidă. prea slabă să se facă auzită. încăperea era fără îndoială mică. care creştea cu fiecare minut. pe unde o să fie secţia de biologie. nu mai putea distinge tavanul de pereţi. totodată. întunericul părea să crească. trebuie să fie recepţia. ar fi îngropat-o de vie în mormîntul ei negru. putea să-i facă să insiste pe nedrept. Se pomeni tîrîndu-se înainte. Poate că cineva o făcuse intenţionat. cu ochii holbaţi şi fixaţi pe pata de lumină de la picioarele ei. Personalul Laboratorului nu o lua pe scurtătură. că n-o să mai fie . o să şi-o închipuie zăcînd zdrobită pe podeaua Laboratorului. Găsi o trecere şi apoi alta. Mai mult. că tavanul se lasă în jos ca un capac de mormînt. La fiecare trecere a lanternei. Ea încercă să-şi imagineze macheta noului Laborator. ţinîndu-şi respiraţia. Ameninţător de închişi. Howarth pusese la avizier un anunţ subliniind pericolele — dar fiecare ştia că se mai întîmplase. deodată. se certă singură. Ar fi auzit doar glasurile îndepărtate ale zidarilor. care punînd cărămidă peste cărămidă. căzînd în gol. Nu i-a fost uşor să-şi convingă părinţii să o lase să mai meargă la slujbă. Ştia însă că pe undeva trebuia să fie o deschizătură. cineva care ştiuse că o să plece tîrziu de la Laborator. chiar şi pentru un birou. îndreptă lanterna spre zidurile de cărămidă. protejat doar de două scînduri puse cruciş. ca ea să renunţe la serviciu. cărămizile goale i se păreau că se închid peste ea. care se închide încet. dar cu încăpăţînare. Se gîndi la cauciucurile ei înţepate. Dar dezorientată de întuneric. nimic altceva decît întuneric beznă. Va trebui s-o ia spre stînga. cunoştea locul destul de bine. iar teama de azi. în mijlocul camerei era un puţ pătrat. Şi. Ţinu lanterna fix deasupra intrării şi apoi o porni hotărîtă prin întuneric. care o copleşea. Nimeni nu ştia acasă că i s-au spart cauciucurile. Un singur pas şi ar fi dat peste el.Apoi. O să-şi închipuie că a murit sau că s-a accidentat pe şosea. spunîndu-şi că în curînd o să dea de o trecere. îşi îndreptă lanterna spre pereţi. Şi era firesc ca oamenii să se comporte ca şi cînd ar mai fi fost. beton şi oţel. îmbibat cu miros de praf de cărămidă şi de pămînt bătătorit. n-a mai fost nimic. cea prin care a intrat. ca să nu mai fie proastă. nici cerul de deasupra. Holul acesta mare. spre deschiderea din stînga. Poate că totuşi fusese sticlă pe şosea. Ar fi fost caraghios să şovăie acum. Ar fi zăcut în noroi şi întuneric. lanterna i-a tresărit în mînă şi lumina se revărsă pe jos. expusă în bibliotecă. în închipuirea ei. De altfel. Era momentul cel mai nepotrivit ca să ajungă tîrziu acasă. de supărare că ajunsese tîrziu. Parcă nimerise într-o magazie sau depozit. O fi fost chiar o întîmplare ? Cauciucurile erau întregi cînd şi-a parcat bicicleta de dimineaţă. nici culoare. Căutînd să se stăpînească. aspru. puţul era fără fiind. că a fost luată în nesimţire cu ambulanţa. printre noile clădiri — dr.

înfăşurată pe un alt cîrlig era o frînghie de clopot. cu palmele întoarse în afară. Va trebui să aşteptăm pînă intră în nori. iar uşa Laboratorului se vedea clar în razele lunii. în jurul gîtului era o frînghie dublă de mătase. Dacă ar fi văzut maşina venind. făcîndu-i părul măciucă. De partea cealaltă. strivindu-şi palmele învineţite de cărămizile tari şi aspre. Lîngă el. încerci tu primul sau eu ? . iar printre ramurile tomnatice. ci doar bolta cerească învîrtindu-se deasupra ei. orbind-o. puse mîna. cu mîinile umflate apucînd pămîntul. După un timp. strălucind ca într-o carte poştală de Crăciun. vaietul fiind acoperit de ţipătul păsării. de parcă picioarele de-abia atingeau pămîntul. aşteptîndu-şi moartea. pe catifeaua reiată a pantalonilor. cu cuţitul în mînă. cu mîinile întinse. Alergă într-acolo. » 7 » 7 Nu peste multă vreme o să i-o aprindă drept în faţă. Chiar aşa ar fi putut să iasă din clădire şi să treacă neobservat. îşi stăpîni plînsul şi ridică capul. aşa cum sute de precursori din zona mlaştinilor trebuie să fi alergat spre altarele din sanctuarele lor. Apăru un rînd de copaci înaintea ei. — Asasinul n-avea cum să ştie asta. Venea. Zîmbea. auzind fişîitul aerului care scăpa. tăindu-i cauciucurile. căzu. apoi leşină. ci se duse drept spre binecuvîntata lumină. ea stinse lanterna şi ascultă. Brenda îl întoarse. bineînţeles. Faţa Stellei Mawson. La dreapta zări un culoar. Nu mai ştia de cît timp zăcea acolo. capela Wren. încît ea n-o să-i poată vedea gura triumfătoare. undeva în întuneric. o lanternă. Massingham conduse Roverul pe aleea Laboratorului şi îl dădu înapoi spre tufişuri. La urma urmelor. Doyle avea mintea — şi nu numai mintea — la altceva. urmărind lumina de la lanterna ei. spre lumina orbitoare. atîrnînd deasupra ei. era alta. îngrozitoare. Plîngînd încă. Lumina din şosea. Deodată. ochii i se ridicară şi atunci ea văzu şi înţelese. Şi. Fără să-şi dea seama. chiar fără cooperarea doamnei Meakin. luminată înăuntru. Un scăunel de lemn era răsturnat lîngă picioarele care se legănau. ascultînd fiecare pas de-al ei. Si el trebuie să fi avut. mă îndoiesc că ar fi riscat. n-au mai fost ziduri. Era acolo. ca o haină frecată de un copac. scăpînd lanterna din mînă. O să vedem dacă e posibil. încet. capetele cu ciucuri fiind legate sus de un cîrlig în perete. că o să trebuiască să meargă pe jos prin noua clădire. Ea gemu. al bufniţei care trecu prin ferestrele fără geam şi se înălţă în noapte. inima bubuindu-i atît de tare încît i se păru că şi zidurile de cărămidă se cutremură. Uşa era crăpată şi pe potecă răzbea lumina ca o săgeată. alerga fără să se gîndească sub razele lunii. rămase trîntită. cu cuţitul în mînă. cu gura plină de praf. Se ridică în picioare. Instinctiv. încremenită. cu părul în vînt. O cuprinse panica. Nu mai căută lanterna. Spuse: — Am uitat că în noaptea aceasta este lună plină. strecurîndu-se la bicicleta ei. Asta îmi aminteşte de un joc — „Paşii bunicii". cu ochii pe jumătate deschişi. umedă şi fară vlagă. jucîndu-se cu lama cuţitului. Şi-l închipui în întunericul serii.nimeni care s-o ducă acasă. Gemînd. Şocată. atrăgătoare şi sfîntă. Pipăind. pînă să apuce să ajungă prea departe. Se propti în uşa mare de stejar. un imens pătrat cu lumină. în dreptul intrării arunca o licărire slabă. deodată. urlînd sălbatic şi bătînd din aripi. Alunecă. ea apucă frînghia şi trase de trei ori. mai înainte ca să-i scape din mîinile umflate. ea nu-şi putea crede ochilor. Văzu clar fereastra. Gemînd. dacă ar fi prins un moment norocos. Groaza năvăli. cuţitul sclipitor. Se auzi apoi un zgomot uşor. se izbi de ziduri. parcă împinşi de voinţă. Stinse farurile. calculînd cît de mare o să fie spărtura. implorînd în tăcere milă sau ajutor. care se deschise înăuntru. ca un pas moale. 10 La mai puţin de o milă peste cimpurile de la Hoggatt. apăru o deschidere. dar acum cu alinare. Iar acum o aştepta.

Experimentul era sortit să nu aibă loc niciodată. împinşi de o teamă de neînţeles. La dreapta. Era gol. circulară. Veniseră cu maşina cale de o milă şi jumătate pînă la cel mai apropiat punct de acces spre capelă. spre altar. ca s-o poată deschide. De partea cealaltă. S-a dus ? La stînga uşii. la şirul dublu de strane. pînă au putut vedea. iar Dalgliesh. cu fitilele înnegrite. ochii plimbîndu-se de la tavanul frumos tencuit la marmura de pe jos. erau întrerupătoarele de lumină. sculptate modem. Apoi nu s-a auzit o vorbă. Trecu în spatele orgii. Nici unul nu mai scoase o vorbă. Spuse cu voce slabă: — Asasinul. a desfăcut laţul dublu de la gîtul Stellei Mawson şi au întins-o pe jos. ca şi cum ar fi vrut s-o împingă cu umărul. purtînd patru cifre : 10 .4 mm şi îşi dădeau seama că aproape alergau. care se zvîrcolea şi gemea. cu vălul ei înflorit. pe jumătate deschisă. şoseaua cotea uşor între tufele bătute de vînt. pe lîngă ceva care semăna cu un şopron dărăpănat. îi forţă capul înapoi. La noul Laborator. două lumînări mari arse pînă la jumătate. Ai putea crede că fost construită de o familie originală pentru un ritual secret. Au ajuns la cercul de fagi plantaţi rar. în altar. dispusă în pătrate. aplecîndu-şi capetele pe sub ramurile joase. Deşi era mai puţin direct. cu un gest oarecum galant. care face curat sau pastorul care spune o rugăciune ca să menţină locul sfinţit. picioarele călcînd zgomotos peste mormanele de frunze care trozneau. cu spătare înalte. Tropăi pe scara îngustă. în clipa aceea ei au auzit. Uşor. Dalgliesh le aprinse şi interiorul capelei se umplu de lumină. în faţa uşii. Nu s-au gîndit că vor dispare. Tot goală. pe pereţii dinspre nord şi sud. Uşa către casa orgii era deschisă. vrăjitoresc. apucînd scaunul răsturnat de Brenda. slab dar clar. — Mai degrabă ca un mausoleu de familie. apoi deschise ochii şi-l recunoscu. se aşeză lîngă ea şi îşi lipi buzele la gura ei. Mergeau repede (1) Incie — unitate de măsură echivalînd cu 25. dinspre şoseaua de la Guy’s Marsh. doar mişcări făcute din instinct S-au mişcat ca un singur om. cele trei bătăi ale clopotului de la capelă. geamurile slab luminate ale capelei. împinse uşa şi se dădu la o parte. 11 Massingham concluse repede maşina spre bordura de iarbă şi o opri la cîţiva mc/^ de gardul viu. N-ai de unde să ştii. Dalgliesh a îngenuncheat lîngă trupul îngrămădit la perete. spre copacii îndepărtaţi. Massingham a prins-o şi a ridicat-o de picioarele care se legănau. ducea mai repede şi mai uşor decît să fi mers pe jos pe partea Laboratorului şi a noii clădiri. El spuse: — Ce departe e de casă şi ce izolată. care ducea spre galerie. Trebuie să fie domnişoara Willard. în sfîrşit. era umbra neagră a noului Laborator. Dalgliesh intră înaintea lui în capela luminată. Mă aştepta. Se vedeau numai două sfeşnice de argint. Massingham trase de scurtă. după care zîmbi forţat: — Era să uit. scîncind ca o pisică. Iar la stînga altarului era plăcuta cu numerele imnurilor. care acum se vedeau doar ca o pată închisă pe cerul nopţii. Cînd o apucă de umeri. arcuite. ea se zbătu o clipă nebuneşte. Lanterna lui Massingham descoperi un gărduleţ şi după el o potecă care ducea peste cîmp. N-are rost să dau buzna. spre cercul îndepărtat de copaci. la masa de lemn de stejar. Trupul i se destinse lîngă al lui. Massingham se întoarse instinctiv. din lemn înnegrit şi mlaştinile înspre Guy’s Marsh. Apoi rămase să se uite în jos.

a concluzionat pe scurt decesul Stellei Mawson şi a plecat. în ladă erau împăturite două draperii decolorate. auster şi doar puţin bisericesc. încet. 12 Patruzeci de minute mai tîrziu. Ultimele două numere erau 18 şi 40. trecu spre altar. zgomotul paşilor. ca să poată fi întrebată. un stihar scrobit. ci două luminări de altar. de culoare bleumarin. pe jumătate drapat cu marmură. se uită atent la femeia moartă. picioarele simţind tăria pardoselii de marmură. Căută un memento al proprietarului iniţial şi-l găsi. printre cele două rînduri de splendide strane de lemn sculptat. Dalgliesh se afla singur în capelă. de şcoală. un bust sculptat. iar deasupra teancului asortat. Greene. Văzuse multe feţe de morţi. cu excepţia celor două sfeşnice. Medicul legist fusese chemat şi era pe drum. nelegată de o perioadă era cît se poate de nepotrivită pentru siguranţa monumentului.) surîsul plin de sine al buzelor cărnoase. Doar ochii o deosebeau vie de faţa palidă de acum. începuse să exploreze capela. lăsînd atmosfera neatinsă. rece. Dar. Ridică capătul de frînghie care mai rămăsese în jurul gîtului. Şi o inscripţie : „Dieu aye merci de son ame“^ Rugămintea aceasta simplă. Uneori. ca să le explice părinţilor ce se întîmplase. altarul fusese golit. dar lăsase vorbă că nu crede că ea îşi va reveni pînă dimineaţa. îngenunchiat. Era din mătase împletită. raţiunea şi nu misterul. nesfinţită. Erau sticloşi şi umflaţi ca nişte bomboane vîrîte sub pleoapele pe jumătate deschise. capela părînd mireană. Dr. destul de lungă ca să servească ia o draperie grea şi se termina cu un ornament argintiu şi cu un ciucure albastru. îşi înălţase capela. Pînă şi mirosul era acelaşi. o mai simţise în compania unora care muriseră de curînd. Acum. Ea înălţa omul şi nu pe Dumnezeu. care fusese chemat. Era locul unde unele ritualuri avuseseră loc. dar boţit şi o glugă cu alb şi negru de licenţiat în arte. Stilul ei clasic alunga emoţia. puternic ca un anestezic. cu atît mai mult cu cît trupul ei zăcea acolo şi avea senzaţia că cineva — sau ceva — plecase de curînd. Massingham a dus-o pe Brenda Pridmore acasă. reafirmîndu-i proprietarului concepţiile lui privind propria ordine a Universului. Vocile. Nu avea faţa liniştită.18 40 îşi aminti de vocea bătrînului Lorrimer — „A spus ceva despre o «lume» care putea fi arsă şi a dat şi nişte numere". ca şi acum. mai păstrau neliniştea vieţii. din marmură. o altă frînghie cu ciucuri. Cel care pusese — singur sau ajutat — frînghia în jurul gîtului ei ştia dinainte unde o putea găsi. cu acoperămîntul pompos al capului. îşi puse mănuşile şi ridică capacul greu. nici cannabisul. ca şi propriul lui loc în această ordine. La dreapta altarului se afla singurul monument comemorativ. Simţi mirosul de naftalină. Această despărţire a spiritului nu era ceva nou pentru el. Trăsăturile nu erau încă ale morţii. neîmpodobită.tr. îi spuneau cum sau unde sau cînd. Howarth. înlăţişînd un curtean din secolul al XVIIl-lea purtînd perucă. Dalgliesh se simţea teribil de singur în liniştea capelei. să treacă pe la „Sprogg“ şi să-l cheme pe dr. întrebările. cu (1) Dumnezeu să se milostivească de sufletul său (în franceză. Călca moale. în original) (n. începuse să devină adeptul descifrării semnelor de violenţă. nu-i spuneau nimic. într-un cerc cu trei şiruri de . Poate aşa fusese întotdeauna. toate dispăruseră pentru moment. Ce arsese nu fusese „lumea". Dr. Greene îi făcuse Bren-dei o injecţie cu un calmant. Lîngă perete era o ladă. în general. înaltă de cinci picioare. Desenul şi finisajul clădirii îi aminteau de capela colegiului Even.

Ascunsă de copaci. Apucă cartea de cotor şi o scutură. E plecat la masă sau poate la circiumă. ca să-mi recapăt vlaga. La fel şi acum. înainte de a pleca şi de a nu mai fi văzut“. lumină. să viziteze o capelă goală şi străină. Localnicii nu mai ieşeau din casă după căderea întunericului şi la lumina serii lear fi fost frică. în salon. Cred că deja vine. cruţă-mă. Uşa era deschisă. iar pe suporţi de carte erau perne moi. Nu-si > 7 9 y punea niciodată halatul înainte de a examina cadavrul. Şi un pribeag ca toţi părinţii mei. Ea trebuia doar să se uite să nu fie observată cînd intra cu Jaguarul roşu pe aleea de la Hoggatt şi să parcheze nevăzută într-unul din garajele din fostele grajduri. cu un ten roz si moale ca al unei fete. lipite de catifea. Pe pernă se afla o carte de rugăciuni. Se întrebă dacă ea adusese pernele de catifea în capelă. Părul roşcat al lui Massingham apăru în uşă. cu faţa spre fereastra de răsărit erau două jilţuri împodobite. sub baldachine sculptate. N-am sunat la spital. erau perne asortate. cu ciucuri argintii la fiecare colţ. de parcă ar fi fost un boboc din luna iunie. Menajera lui spune că a plecat imediat după şapte. dar nu era nimeni. Capela. izolată. iar moartea nu-1 aşteptase ca să-i dea timp să facă şi aleea de la intrare. se gîndi el. chiar călduroasă. cu faţa alungită. Se deschise cu greu şi scrisul clar. arătînd atît de proaspăt la rever. nu se puteau teme de un intrus întîmplător. Ştia cît de puţin puteau oamenii de ştiinţă să obţină de la numai patru fire de păr. prudent de parcă i-ar fi fost frică că ar putea să revină la viaţă şi să-l apuce de gît. legată în piele. Era înalt. Mama a dus-o direct în pat şi acum doarme. Am fost apoi la „Sprogg14. care părea nefolosită. Acesta spuse: — Fata e bine. Ai pus un om să-l îndrume pe Blain-Thomson cînd o să vină ? — Da. Nici un răspuns la numărul lui Blakelock. O. negru şi roşu strălucea pe pagină. Nu a căzut nici o hîrtie. Dr. Şi apoi ? Să aştepte pînă se stingea lumina de la secţia de biologie şi apărea lumina lanternei lui Lorrimer conducînd-o spre copaci. asemănătoare celor din ladă. grea. dar nu şi doamna Schofield. doar că am găsit ceea ce căutam. Kerrison este Ia spital la şedinţa comitetului medical. cu ochii ţintă asupra lui. unul de culoare deschisă şi trei. în costumul lui gri cu dunguliţe. sigură. Se aşeză în jilţul din dreapta. fiecare acoperit cu draperii albastre de catifea. dar acolo unde stătuse erau patru fire de păr. E ceva aici. cu inevitabilul trandafir cu montură de argint.copaci. arătînd ca un licen-tiat aristocrat. domnule. Chiar fără cheie. închise. Pe scaune. De cealaltă parte a peretelui orgii. „Sînt un străin pentru tine. amin-tindu-i lui Dalgliesh de un . 13 Doctorul Reginald Blain-Thomson avea un obicei curios. A spus că vine. dar ceva se putea totuşi afla. Scoase un plic din buzunar şi le prinse pe clapa cu lipici. să înconjoare afectat cadavrul. trebuie să fi fost ideală pentru ei. o să aibă suficienţi martori. Howarth era acasă cînd am sunat. recent tăiat. din superstiţie. domnule ? — Nimic. dacă noua pasiune triumfase asupra celei vechi. dacă prin aceasta excitaţia crescuse făcînd dragoste cu Lorrimer în faţa altarului gol. 7» — Şi Middlemass ? — Nici un răspuns. Dacă e acolo. înainte de a începe examinarea.

dacă mă presaţi. Mai putea fi auzit schimbînd cîteva cuvinte cu poliţistul de afară. a murit. deget după deget. nemaiavînd intenţia de a fi atît de nepoliticos de a nu da crezare celor spuse de el. imediat ce o cos. Apoi vocile nu se mai auziră. Am să vă sun şi o să vă dau un raport preliminar. E o femeie fragilă. Erau îmbrăcaţi la fel. Am încercat să vă dau un telefon. fără să audă. am fost greu de găsit. Nici o întrebare la raportul meu despre Lorrimer. să zicem cu o oră şi jumătate înainte. Trebuie să fi ajuns şi singuri la această concluzie sau n-aţi dat-o jos dumneavoastră ? Cînd spuneţi că aţi găsit-o ? La opt şi trei minute. mai ales că frînghia a fost suprapusă pe o liga-tură mai fină. sub 98 de livre^ \ M-am gîndit că nu era nevoie de multă putere ca s-o domini. Chiar se zvonea. din plăcerea de a dovedi rafinamentul meseriei sale. în ultimele două ore. Massingham se gîndi că intrarea lor părea atît de regizată parcă ar fi fost nişte stele de cinema care sosesc la o premieră. îl ascultă. Dar nu e nici un semn de luptă. apoi plecă. (1) Circa 45 de kilograme (n. acesta ar fi trebuit să se apropie foarte încet pe la spate. Apoi stinse lampa de examinare şi se ridică în picioare. Cînd era la bară şi recita. Nu e nici un semn de strangulare manuală. să-i pună laţul de gît şi să o tragă pînă să intervină subconştientul. va trebui să aşteptaţi pînă o s-o pun pe masă. amănunte legate de formidabila lui calificare şi experienţă.tr. Pot s-o iau acum. birocraţi anonimi ai morţii. Cred că o să se amîne. O să mă întrebaţi dacă s-a sinucis sau a fost omorîtă. în ciuda acestei curiozităţi personale. îşi puse tacticos mănuşile. ca să-i lumineze drumul pînă la maşină. Cînd e înfăţişarea pentru Lorrimer ? — Mîine. ei se uitau la el cu respectul şi admiraţia unor oameni care ştiu cînd au de-a face cu un distins consultant. îmi închipui ? Dalgliesh răspunse: — Nici una. introduseră pe uşă căruciorul cu o dexteritate plină de indiferenţă. . era un excelent medic legist. Spuse: — Da. dacă sînteţi gata. la două. Juraţii îl apreciau. la televizor. Trupul Stellei Mawson a fost ridicat cu o politeţe neutră. că Blain-Thomson îşi efectua autopsiile în costumul de stradă. Deci. o masă cu patru feluri de mîncare în frac. pe nedrept. E posibil. Massingham scoase capul afară. în pantaloni şi haine de piele maron. este evident că e moartă şi de foarte puţin timp. calea le-a fost blocată do doua umbre. Unul din ei a rîs. vă mulţumesc. Dar asta puteţi să vedeţi şi singuri. cu o morgă uşor ruptă de viaţă şi cu o voce de actor. Cei doi salariaţi de pe maşina de la morgă. Dacă ar fi fost un criminal. Howarth şi sora lui intrară încet şi în acelaşi timp în lumina capelei. Deodată. Cei cu căruciorul s-au oprit nemişcaţi ca nişte sclavi. domnule comandant. în privinţa cauzei decesului — strangulare. Practic. fractură cervicală sau inhibiţia nervului vag. fără să vadă. iar unghiile sînt perfect curate. Tot ceea ce vă pot spune pentru moment e că apare doar o urmă dublă care îi înconjoară gîtul şi frînghia corespunde.bucătar care pregătea. Cei doi au împins căruciorul spre uşă. Acum se aşeză pe vine lîngă cadavru. — îmi pare rău. toată ziua am fost încarcerat la comitete. îl mirosi şi îl atinse. — Cît de repede îi puteţi face autopsia ? — Ar fi mai bine imediat ? îmi dai de lucru. aşa că n-a avut şansa să zgîrie.) — O să fiu şi eu.

Pentru o clipă. se părea că o să-şi întoarcă palma. unul legat cu frînghia de la clopot. Unele doamne ne-au ajutat cu răcoritoarele de după concert şi ele s-au învîrtit pe aici toată după-masa. în acelaşi timp. dar n-a participat la pregătiri. Ce s-a întîmplat ? Inspectorul Massingham na fost prea clar cînd ne-a somat. Middlemass ne-a dat o mînă de ajutor aranjînd scaunele închiriate şi aşa au făcut şi alţii de la Laborator. Una aţi găsit-o. Lada nu e închisă. din nou. — E cea care se află acum în broască ? Howarth nu întoarse capul.căptuşite cu blană păroasă. domnişoara Foley. O scoase din buzunar şi o ţinu în palmă. Aţi spus că vreţi să fim amîndoi. da. Apoi Dalgliesh întrebă : — Cîte chei sînt aici ? — V-am spus ieri. Nu se îndoia că Howarth apreciase semnificaţia folosirii cu grijă a cuvintelor. Ştiu că e doar una. Ea a fost la concert. ca să ne mai gîndim că trage curentul. N-am înţeles de ce era absolut urgent. în toate facultătile mintale si . Nu ştiu însă cum a putut afla domnişoara Mawson de funie. plină de dispreţ. cînd a fost concertul din 26 august. 9 — Cine le-a văzut ? — Aproape toţi cei care au ajutat la pregătiri — eu. Aici e cea de-a doua. Pentru prima dată l-a izbit marea lor asemănare. E păstrată în camera ofiţerului de serviciu. ne-am răzgîndit. Uitîndu-se la cele două feţe palide. al căror profil drăguţ poza în chip teatral pe lambriurile de stejar. Ochii lor s-au mişcat de la cele două cîrlige de pe peretele capelei. arogante. Orice om curios s-ar fi putut uita înăuntru. iar Howarth şi domnişoara Schofield s-au dat la o parte. înfofolite în blană. se gîndi că păreau doi gemeni decadenţi. Şi. ochii lor s-au mişcat de la giulgiul de pe cărucior spre Dalgliesh. Ei l-au împins uşor. — Stiti dacă i-a fost dată cuiva azi ? 9 9 — Nu. Cum se întîmplă. cu ciucuri din mîna lui Dalgliesh. la funia albastră. Martin. Impresia „ca-n filme44 i-a fost întărită. pe care s-au fixat. Acesta îi spuse lui Howarth : — V-a luat timp să veniţi. iar cheia o să cadă pe jos. Dalgliesh le făcu semn cu capul celor cu căruciorul. Şi de ce a preferat aici ? — Recunoaşteţi funia ? — Nu e din ladă ? Trebuie să fie două la fel. — Sora mea era plecată cu maşina şi am aşteptat-o să se întoarcă. Seara era prea călduroasă. cu gulerele ridicate. Dalgliesh se întoarse spre Domenica Schofield : — Asta e una din cele făcute cînd ati hotărît să folosiţi 9 9 capela pentru întîlnirile cu Lorrimer. Howard spuse: — Mă întreb cum a găsit ea funia. Cîte chei sînt ? Ea spuse calmă: — Două. E un amănunt pe care Blakelock îl poate lămuri. Eram amîndoi de o vîrstă. doar spuse : — Dacă e luată de la Laborator. — Nu negaţi că veneaţi aici ? — De ce aş face-o ? Nu e ilegal. sora mea. — Stella Mawson a murit spînzurată. Noi am avut ideea să punem draperiile la intrarea în altar. Erau si două funii cu ciucuri.

Deodată. mai doriţi ceva dc la noi în seara aceasta ? — Doar să vă întreb pe amîndoi unde aţi fost după ora şase. îmi închipui că de aceea nu şi-a adus niciodată mireasa acasă. după şapte. la distanţă. Domenica Schofield întinse mîna. Uitîndu-se sălbatic de la un chip la altul. să facă asta. cînd aţi rupt-o cu Lorrimer ? — De ce să fi făcut una ca asta ? N-aveam nevoie. îi place din cînd în cînd. domnule comandant ? — De unde ştiţi ? — Mi-a spus chiar el. Nu era o verighetă. Pînă să răspundă Dalgliesh. ci au rămas în picioare. Dalgliesh spuse : — îmi pare rău. întrebă zorit: — Cine a găsit-o ? — Brenda Pridmore. Nu s-au apropiat. V-aţi gîndit că ea ar fi putut să-l omoare pe Lorrimer şi apoi să-şi ia singură viaţa ? — Puteţi să-mi daţi un motiv plauzibil ? Ea rîse încet. chiar în mijlocul activităţilor dumneavoastră. Se pare că a luat obiceiul de a găsi cadavre. domnişoară Foley. . E neplăcută treaba ca cineva să-şi prezinte noua nevastă părinţilor şi satului. desfrîu. Greene e cu ea acum. Nu cred că părinţii lui au ştiut vreodată. parcă îngrozită de faptul că ar putea-o atinge. Ea spuse : — Oamenii aceia. Nici măcar 7 9 9 adulter. ţinîndu-se de mînă. — Şi probabil o persoană bănuitoare.liberi. N-aţi descoperit încă asta. Duceau ceva ? Ce e ? Ce-aţi făcut cu Stella ? Fără să se uite la fratele ei vitreg. Domenica Schofield spuse: — Nu sînt sigură că vă pot da ruta precisă. Pentru că au fost cîndva căsătoriţi. cu puţin înainte de ora opt. Au dus-o acasă. mai ales cînd nu ţi-e nevastă şi bănuieşti că n-o să-ţi fie niciodată. domnule comandant. cînd vam explicat despre chei. Vocca Domenicăi Schofield fu nesperat de amabilă : — Sărmana copilă. Oamenii cu lanterna. Howarth spuse: — Am plecat de la Hoggatt pe la şase fără un sfert şi de atunci am fost acasă. Sora mea a fost plecată singură cu maşina. — Să-l omoare pe Edwin ? Pentru cel mai simplu motiv cum se spune. spuse sufocîndu-se : — Unde e ? Unde-i Stella ? Dalgliesh făcu un pas înainte. De sub copaci. O să-şi aducă aminte de mine. Era îmbujorată de alergare. Howarth nu s-a uitat în vremea aceasta la sora lui vitregă. Mi-a spus că mariajul nu s-a consumat şi că au obţinut anularea peste doi ani. dar am oprit la un bar plăcut din Whittlesford să servesc ceva de băut şi de mîncat. nu-i aşa ? Şi acum. Păreţi fascinat de viaţa mea sexuală. Prietena dumneavoastră a murit. dar ea se dădu înapoi. Mă cunosc destul de bine. aşa că nu mă miră că nici dumneavoastră. De ce ? Vreţi să spuneţi că aici e o crimă ? — Este o moarte neexplicată. Cred că sînt singura persoană de pe lume căreia i-a spus. toţi auziră nişte paşi grăbiţi şi Angela Foley intră pe uşă. El i-o prinse. pur şi simplu. Nu vă e teamă că devine o obsesie ? Glasul lui Dalgliesh rămase neschimbat: — Şi n-aţi cerul cheia înapoi. Dr. Era de aşteptat ca să daţi în vileag orice lucru avînd legătură cu viaţa personală a oamenilor.

Trecuseră mai puţin de douăsprezece ore de cînd Dalgliesh şi el se întîlniseră. deodată. Acum aţi face mai bine. care să vă explice de ce . El o prinse cu puţin înainte ca ea să ajungă la cei doi care duceau groaznica lor povară. alerga iute printre copaci. Tăcută. cred. CARTEA A CINCEA CARIERA DE PIATRĂ 1 Erau la ferma Bowlem. Sau se gîndea că. un bărbat cu umeri lati. cu fata ca de broască 7 »7 » rîioasă. De ce să mintă cînd se poate verifica aşa de uşor ? Şi asta explică multe — schimbarea extraordinară a testamentului. apoi. ea fugi din capelă şi ei putură auzi plînsul ei sălbatic. Massingham fugi după ea. ea şi Angela Foley nu obţin nimic. Ora morţii: Cu circa o oră în urmă. O să aranjeze să stea cu ea Ia noapte o soră medicală. ea a devenit fericită. purtat înapoi de vînt. Două copăi mari.Greene. dar ea se smuci. Cînd Dalgliesh şi Massingham au sosit. ceea ce lui i se părea insuportabil ? Massingham spuse: — Astfel. de tip Gladstone. de cînd. în calitate de chirurg al poliţiei. Şeful îi spuse : — Le-am găsit pe fundul lăzii. Dalgliesh stătea liniştit într-un jilţ. Şi dintre toate locurile. Dar ştim ce o să găsim. înainte de crăpatul zorilor. căzu în braţele lui şi el o putu ridica şi duce la maşină. ea se luptă ca o nebună. îşi dădu capul pe spate. dr. acoperite cu pînză erau pe masa din bucătărie şi toată casa se umpluse de mirosul îmbătător. La început. Doamna Pridmore începuse devreme să coacă pîine. spre deosebire de el.Patru perechi de ochi îi urmăriră pe ai ei. fusese primul medic chemat la corpul neînsufleţit al Stellei Mawson. Dar acesta nu e un motiv ca să ucizi. cînd s-au uitat mai întîi la funia albastră din mîna lui Dalgliesh. cald şi plăcut de drojdie. aparent cufundat în cartea de rugăciuni. Chiar şi după toţi aceşti ani. nu î O. Se uită la grămăjoara de cărţi numerotate de lîngă Dalgliesh. O puse jos şi întrebă : — Cum se simte ? — Dr. Massingham întrebă: — Credeţi în povestea doamnei Schofield că Lorrimer şi Stella Mawson au fost căsătoriţi ? — Da. ca un animal care urlă şi boci: — Stella ! Stella ! Mai înainte ce Massingham s-o poată opri. izbucnirea cînd a vorbit cu Bradley. Se pare că nici ea şi nici Brenda Pridmore nu vor putea fi interogate pînă mîine. Făcuse o scurtă examinare şi apoi spusese : — A murit ? Răspuns : da. nu î Massingham dădu să o apuce de braţ. Primul eşec sexual trebuie să fi fost profund. de ce anume aici ? Dalgliesh se sculă. Cauza morţii. el nu suporta gîndul că ea ar fi putut beneficia chiar şi indirect de testamentul lui. dacă aţi chema un expert. cu o altă femeie. Ea şopti: — O. îşi băga stetoscopul în geanta de modă veche. Cînd s-au întors în capelă. Greene i-a dat un calmant. Cred că putem lua amprente şi de pe astea. disperat. — Nu cred că ea s-a omorît. după treizeci de minute. aşezat acum în ordine lîngă perete. A fost o crimă. apoi la cele două cîrlige şi pe urmă la scăunelul de lemn. Răspuns : Prin spînzurare.

Dalgliesh îl puse pe pat lîngă ea şi apoi se aşeză. Părea plînsă. Nu-şi dau seama că trebuie să vorbesc despre asta şi e mai bine acum. întregul peisaj al Italiei întinzîndu-se în spatele ei pînă la nesfîrşit. nu-i aşa ? îmi amintesc de faptul că am fost luată pe sus — ca Marianne Dastwood în „Simţ şi sensibilitate" — şi de mirosul plăcut al hainei dumneavoastră. îmi amintesc că am tras . dar nimic n-a refăcut-o mai mult decît o noapte bine dormită. dar lui i se părea că Brenda o să fie mai relaxată şi mai comunicativă în absenţa mamei. despre o problemă din Consiliul parohial. o colecţie de păpuşi în costume populare şi o planşetă cu tăieturi din suplimentele de la „Sunday“ şi fotografii ale prietenelor. spuse Dalgliesh blînd. Familia mea a doctoricit-o pe a voastră de-a lungul a trei generaţii şi nici unul din voi n-aţi luat-o razna încă. vino cu mine la maşină. să vă povestească scormonind totul din nou. Dalgliesh se minună o dată mai mult de vioiciunea tinereţii. pe o pajişte cu flori de primăvară.prima întrebare este singura la care în prezent el este competent să vă răspundă. Scoateţi-vă din cap gîndul ăsta prostesc. Massingham se opri deodată în prag. îi făcu semn lui Dalgliesh: — Puteţi să mergeţi acum. dacă cumva vă e frică de asta. Nimeni nu-1 prezentase lui Dalgliesh şi nici nu era nevoie. Ea stătea în pat. — Asta n-o apără împotriva gurilor rele. mai ales că nu fusese timp să se aducă o femeie poliţist. îşi închise cu o pocnitură geanta. Un scaun împletit era lîngă pat. Părea o cameră de şcolăriţă. îi spuse : — Şi acum o s-o luaţi la întrebări. parcă ar fi fost la Uffizi. nimeni n-o bănuieşte pe Brenda ! Toată viaţa ei a trăit aici. Ii spuse: — Cum te simţi ? Mai bine ? Ea îi întinse repede mîna. — Mă bucur tare mult că aţi venit. Arthur Pridmore stătea în spatele soţiei sale. Greene era nerăbdător. dacă cele două » » 7 crime nu vor fi rezolvate ? Dr. Nu şi-a mai pierdut timpul cu politeţuri sau întrebări. era plin de lumină şi culoare. — Fata e bine. ci s-a înclinat în faţa celor doi detectivi şi a continuat să discute cu doamna Pridmore. După aceea nu-mi mai amintesc nimic. cărţi de şcoală. cînd o am proaspătă în memorie. nu-i aşa ? Nu spun ca o scuză. Vreau să am o vorbă cu tine. cu o mînă pe umărul ei. Brenda răspunse bucuroasă cînd el a bătut la uşă. Cu greu ar fi avut o obiecţie. — Omul lui Dumnezeu. pe un altul. Am s-o scot în lume. Mîneca de la jacheta crem lăsa să se vadă braţul pistruiat. nu-i aşa ? E al doilea cadavru. E superstiţioasă. A avut un şoc neplăcut. cu un ursuleţ mare. cu ochii strălucitori. Ea nu dădu semn că vrea să-l însoţească şi el aprecie tactul. Pe două rafturi. Arthur. cu tavanul scund şi cu perdelele trase ca să ascundă întunericul dimineţii. Discuţia o va ajuta. Ba da. Dumneavoastră m-aţi găsit. E tînără şi sănătoasă şi ar fi nevoie să vadă mult mai multe cadavre pînă să devină o epavă nevrotică. cu părul căzut pe umeri. Micul dormitor. Ea o să fie o adevărată eroină locală. El spuse : — încă n-a dat de greu. — Nu vă faceţi griji. Doamna Pridmore s-a uitat la Dalgliesh. Nimeni nu vrea să vorbească despre asta. Au ieşit împreună. O chestie plină de ghinion — Nu e cazul micuţei Brenda. Cum credeţi că o să fie viata ei în satul ăsta. nu uită şi nu iartă. dar dumneavoastră ştiţi cum e lumea din zona mlaştinilor.

Probabil că nici nu s-au rugat mulţi acolo. de aceea. Eram aşa de îngrozită că probabil nici n-aş fi observat. a fost premeditată. Am început să mă gîndesc la asasinul doctorului Lorrimer şi să-mi închipui că mă aşteaptă. nu-i aşa ? Nu prea arată a loc sfînt. Dar. Tot ceea ce am putut vedea a fost un morman de haine atîrnînd pe perete şi apoi o faţă aplecată deasupra mea. dar atunci. M-am pierdut şi am intrat în panică.Lorrimer cu alte trei persoane de la Laborator au dat un concert. . în fiecare cauciuc a intrat cîte o piatră ascuţită. — Dar eşti sigură că era căzut ? — Foarte sigură.clopotul. — S-ar putea. Nu e ciudat că lumina era aprinsă ? — E un alt lucru. cînd dr. cînd am scăpat de la clădire. Dalgliesh se îndoia că asasinul ar fi comis. E o capelă ciudată. de data aceasta. Vreţi să spuneţi că ar fi putut fi cineva ascuns în strane ? E groaznic. Ar fi fost mai simplu să fi fugit spre şosea. Mi s-au spart cauciucurile de la bicicletă şi am hotărît să mă duc acasă pe jos. De aceea a luat inspectorul Massingham pantofii mei noaptea trecută ? Mi-a spus mămica. pot. deodată. pe la noua clădire. Ce m-a speriat într-adevăr a fost o bufniţă. Crima aceasta. Apoi am ieşit din clădire şi am fugit cuprinsă de panică peste cîmp. — Da. vreo greşeală. în direcţia capelei. la dreapta corpului. Brenda spuse: — Un lucru m-a şocat totuşi. N-am aprins-o eu. Eu am mai fost o singură dată. — Ai fost deşteaptă. N-am văzut pe nimeni şi nu cred că am auzit pe cineva. dacă e crimă. Noi eram pe aleea de la Hoggatt şi am auzit. N-am văzut pe nimeni şi cred că mai mult mi-am închipuit sunete decît am auzit. Intrasem în panică. S-au luat amprentele de pe scaun şi apoi au fost trimise la Laboratorul Central. poziţia lui exactă ? — Era răsturnat. Acum mi se pare o prostie. ca să pot ajunge la funia clopotului. Teama a fost cît se poate de firească. Eşti sigură că era luminată capela ? Nu cumva ai aprins tu lumina ? — Sînt sigură. Cred că se răsturnase pe spate. nu. Ca o Cetate a Domnului. Mi-aduc aminte că l-am pus în picioare. Nu cred că a fost. Cred că v-aţi dat seama ce s-a întîmplat. Acum că ai scăpat. altfel ar fi trecut ore întregi pînă să vă descoperim. Am văzut lumina printre copaci. Nu era nevoie să-i atragă atenţia asupra importanţei întrebării următoare: — îţi poţi aminti unde ai găsit scaunul. îţi aminteşti să fi fost într-adevăr cineva în clădire ? — Nu. Dalgliesh spuse: — Am examinat bicicleta. Apoi se gîndi. dar putea fi şi pe o parte. Ieri după-amiază a trecut un camion cu pietriş şi a curs pe şosea. — Ai avut impresia că mai putea fi cineva în capelă ? — Nu e nici un stîlp după care să te ascunzi. te-ai putea gîndi la aşa ceva ? — Fiind dumneavoastră aici. aşa că ştiu cum arată. Ba chiar mi-am închipuit că el mi-a înţepat cauciucurile. Nu trebuia să fac aşa ceva ? Acum n-o să puteţi spune dacă vreo urmă sau pată de pe scaun era de la pantofii mei sau de la ai ei. — N-am fost chiar deşteaptă. despre care voiam să te întreb. am zărit capela şi o lumină slabă prin ferestre şi am fugit instinctiv într-acolo. Ea se uita la el cu ochi strălucitori. ca şi cum ea l-ar fi lovit.

cînd ai descoperit trupul. Am făcut o asociere între spînzurat şi sinucidere. Ei vor să mă mărit cu Gerald Bowlem. — Nu se întîmplă adesea. Se întoarse şi se aşeză din nou pe scaun. întotdeauna la ţară e o puşcă sau o frînghie. fără teamă. durerea. Nu poţi să-i necăjeşti pe cei care te iubesc. E ca un măcel. aşa că nu putea să spună dacă cheia de la capelă mai era sau nu acolo. din instinct. Eram prea speriată ca să mă mai pot gîndi. Eu n-as face-o. ea s-a uitat numai la Dalgliesh. era intrigat. cred că mi-am zis că e o sinucidere. îl auzi spunînd : — îmi închipui că munca ştiinţifică nu e uşor de combinat cu viaţa de nevastă de ţăran. Cred că mi-ar place să mă mărit cu altcineva. care se făcea că se uită pe fereastră. Ea nu intrase cu inspectorul Blakelock în biroul inspectorului-şef Martin. înainte de a pleca spre întuneric. Pare a fi o sinucidere. O mai văzuse pe Stella Mawson doar o dată. Dar n-aş stinge lumina. Iar lungile nopţi de pe mlaştini îşi vor aduce miazmele lor de nebunie sau de disperare. El spuse : — Mă înspăimînţi. nu-i aşa ? Criminalii vor însă să amîne momentul descoperirii cadavrului. Am remarcat că în zona mlaştinilor oamenii de obicei se împuşcă sau se spînzură. Stella Mawson. Mă iubeşte şi eu sînt totul pentru ea. Cînd m-am trezit şi am început să mă gîndesc. De cum au intrat în cameră. Parcă ar fi vrut să-l întrebe pe el. — Nu cred că o să-i placă lui Gerald. A mai stat de vorbă cu ea încă cinci minute. decît » » 7 dacă aş fi grav bolnavă. Nu mă văd luîndu-mi viata. de oameni şi de animale. în sură. nu-i aşa ? Porcarul de la domnul Bowlem asa a făcut-o. Sinucigaşii o fac însă adesea. întotdeauna au fost naşteri şi morţi. Massingham. la concertul de la capelă. Credeţi că am greşit ? — S-ar putea. Strămoşii mei făceau la fel. dar se uită uşor. O să aflăm. dar ea n-a mai avut nimic de adăugat. Nu şi pentru ea. Doar că fugeau spre sanctuarul de la Sf. Ca si » 1 * » bătrîna Annie Makepeace. Trăise toată viaţa la ţară. cînd stătuse pe acelaşi rînd cu Angela Foley. singură şi cu dureri groaznice sau dacă cineva m-ar tortura ca să-i dau informaţii vitale. Dalgliesh îşi dădu seama că era chemat în ajutor. singurătatea.Nicolae. dar nu acum. Aş vrea să mai văd lumina pentru ultima oară. . doamna Schofield. Vorbea simplu. ea spuse : — Nu cred că mămica şi tăticu o să mă lase să mă întorc acum la Laborator. Boala. N-a fost primul tău gînd. Ce-ar spune cei de la Scotland Yard dacă l-ar vedea pe bătrîn sacrificînd din timpul destinat anchetei ca să dea sfaturi privind ambiguităţile morale ale libidoului feminin. — Nu eşti însă sigură ? — Poate că să spînzuri e un mod atît de ciudat de a omorî pe cineva. că s-a sinucis ? — Nu atunci. nu-i aşa ? Nu-mi închipui oameni care să se omoare pe întuneric. de cînd m-am sculat. — Mă gîndeam. De ce atunci n-a stins lumina şi n-a închis uşa ? Vorbea fără să pună la inimă. Ar fi bine ca mai înainte să-mi termin studiile. Dalgliesh spuse: — Poate pentru că voia să pară o sinucidere. Sînt chiar sigură că nu. cînd a cuplat alarma de noapte. Mămica n-o să fie liniştită dacă mă duc acum la Laborator. erau atît de reale şi de îndepărtate ca şi tortura. dr. înainte de plecare. Ne-ai fost de mare folos. Kerrison şi copiii lui.— Cred şi eu.

Ea spuse încet: — Ce importanţă avea ? Aţi fi văzut acelaşi lucru. care petrecuse noaptea la „Sprogg“. aşa că n-am putut să vă întrebăm. Dacă în vocea ei era vreo emoţie. Răspunse doamna Pridmore. nu mi-a spus. Nu voiam să vorbesc despre trecutul meu şi nici ea n-a vrut. pusă între felii mari de pîine. De ce nu aştepţi niţel. de refugiul plăcut printre pămînturile întunecate ale mlaştinii. Numai vocea nu i se schimbase. trebuie să alegem. — Ştiaţi că prietena dumneavoastră încheiase cîndva o înţelegere de căsătorie cu Edwin Lorrimer ? N-au divorţat. Abia cînd simţi mirosul de slănină. dar amîndoi bărbaţii erau şocaţi de cît de mult se schimbase ea. Dalgliesh îi spuse: — Am găsit la domnişoara Mawson cheile de acasă. A sunat de la „Sprogg44 să vă spună că Angela Foley se simte destul de bine ca să poată sta de vorbă cu dumneavoastră. Se mişca greu şi faţa îmbătrînită i se învineţise. îmi închipui. de parcă toată noaptea durerea o chinuise fizic. Sora medicală. cald. iar pe buza de sus îi apăruse un herpes. Se opri. prin neconsumare. aprinsese focul. Jos. aşa că n-o să ţi-o strici pe a ta. Massingham îşi dădu seama cît de foame îi era. iar ea le aprindea cu o jumătate de oră înainte de întoarcerea mea acasă. Se simţi răsfăţat dc căldura şi tihna din bucătărie. copilăroasă şi moale. Toată noaptea în picioare. Angela se uită la lemnele care trozneau şi spuse: — Stella nu aprindea niciodată focul decît seara. Ochii ei mici erau fără strălucire. îmi pare rău. 2 Angela Foley intră încet în cameră. Eu pregăteam lemnele înainte de a pleca la Laborator. Căsătoria a fost anulată după doi ani.. gura delicată se umflase. doamna Pridmore pregătea sandvişuri cu slănină prăjită. — Asta aduce după sine o crimă : schimbă viaţa oamenilor şi îi strică. E doar o chestiune de organizare. Dormeaţi. Se îmbrăcase complet şi era perfect calmă. ca de porc.. Nu. Sînt însă sigur că nu e niciodată bine să faci o alegere. afundaţi dincolo de pomeţii ieşiţi în afară. Cînd m-am mutat aici. dar nu neapărat le-o strică. dar trebuie să-i deschidem biroul ca să ne uităm în hîrtiile ei. amîndouă am început o viaţă nouă. pînă cînd nu te-ai făcut complet bine. Le spuse îmbufnată: — Arătaţi amîndoi de parcă v-ar prinde bine un mic dejun. — Căsătoriţi ? Ea şi Edwin ? D-aia a ştiut ea. în bucătărie.— Eu cred că se poate obţine aproape orice de la viaţă. Eşti tînără. lipsiţi de viaţă erau pătaţi. V-a spus ? îşi întoarse privirea spre el. pînă rezolvăm cazul doctorului Lorrimer ? S-ar putea ca mama ta să se simtă atunci altfel. Ea le spuse : — A sunat doctorul Greene. Acum însă am început să mă gîndesc că mai des decît am dori. aşa cum răspunsese la primele întrebări. Masa dc aseară fusese alcătuită din cîteva sandvişuri. Important e să fii sigur că alegerea e a ta şi nu a altuia şi că ai făcut-o cinstit. aduse de un poliţist de la Moonraker şi mîncate în tinda capelei. inteligentă şi curajoasă. aceasta era mai degrabă de amuzament decît de surpriză. Uneori mi-a vorbit de viata ei de la Univer9 . obrajii. Muşcă cu plăcere din pîinea caldă cu slănina pregătită în casă şi o dădu pe gît cu ceai tare. — Le-o schimbă da. Se auzi telefonul. De ce nu staţi să serviţi cîteva clipe ? O să vă fac şi un ceai proaspăt. dar era imposibil să apreciezi expresia acestor ochi mici.

Dar nimic. dar de obicei după masa de seară. din secolul al XVII-lea. — La ce oră a plecat ? — Cu puţin înainte de şapte. la rîndul său. Spunea că vrea să descrie în carte o capelă de familie. Cînd a murit Edwin. Dalgliesh întrebă: — Oare un scriitor. înainte de a mă întoarce la Laborator. m-am îngrijorat şi am început s-o caut. unde am fost fericite. ceea ce ar fi însemnat să n-ai cu adevărat o casă. Nu-mi dau seama ce simte un scriitor. — Avea cheia de la capelă cu ea ? — Mi-a cerut-o ieri la prînz. S-a omorît ca să pot să iau banii de la asigurarea ei pe viaţă. de munca ei. proprietarul vrea să vîndă repede casa. Cînd i-am făcut masaj la gît. Spunea că aşa e dragostea. Deci. Am umblat circa o oră pînă să-mi treacă prin cap s-o caut la capelă. Poate că s-a gîndit că cu timpul am s-o uit.sitate. — Si atunci. aproape terminată. 9 Dalgliesh spuse: — Eu. Dalgliesh întrebă calm: — Vă simţiţi în stare să-mi spuneţi ce s-a întîmplat seara trecută ? — Mi-a spus că se duce să se plimbe. iar ea n-ar fi făcut-o. da. El continuă calm: — Era fericită aici cu dumneavoastră ? Se uită la el aprig şi pentru prima dată vocea i se însufleţi. Eu am bătut-o la maşină. Mi-a spus că eram singura moştenitoare. Cartea e la Londra. cînd ştii că poţi să faci pe altcineva fericit şi acest lucru îţi dădea. ca s-o lase durerea de cap. nu ca să includă în carte o descriere a capelei. întreg la cap. are nevoie de bani. fericire. — Ea spunea că niciodată n-a fost aşa de fericită în toată viaţa ei. dar n-aveam atîţia bani. Mi s-a părut atunci ciudat că a vrut cheia. de parcă ar fi vrut ca el să înţeleagă. dar nu ştiam că avea de gînd s-o viziteze aşa de curînd. de oamenii deosebiţi pe care-i cunoştea. m-am gîndit că mi-a lăsat ceva prin testament. Acum am înţeles. Stia că nu se va mai întoarce 9 * niciodată. De aceea. Chiar înainte de plecare. Ea nu zise nimic. dar că . de ce să se omoare ? Putea ea să creadă că » 7 dumneavoastră aţi fi preferat banii în locul ei ? De ce să se gîndească aşa ? — Stella întotdeauna s-a subapreciat. Cînd am văzut că nu s-a întors acasă pînă la zece şi jumătate. O făcea de multe ori. ea ştia că n-am să mai pun niciodată mîna pe ea. Apoi îi vorbi lui Dalgliesh cu răbdare. m-a întrebat despre îngrijirea de la autorităţile locale. mi-a cerut cheia. îşi elabora planul şi dialogurile plimbîndu-se singură în voie. Era conştientă de ce făcea. parcă i-ar fi explicat unui copil greu de cap: — A făcut-o pentru mine. Cînd îşi concepea cărţile. Voia să-mi asigure viaţa aici. dar am învăţat să nu-i pun niciodată întrebări Stellei. Vedeţi. s-ar fi omorît înainte de a-si termina cartea ? 9 Ea spuse încet: — Nu stiu. Noi voiam s-o cumpărăm.

ceea ce înseamnă că şi era o femeie inteligentă. prilejul. Poliţa de asigurări pe viaţă are o clauză. Stella era aşa de mică şi de fragilă. Cum am să pot să îndur eu asta ? — Domnişoară Foley. Dar nu mi-a spus cine. Se uită înspre foc şi spuse. Am rugat-o să nu plece. nimic.. Dacă domnişoara Mawson s-a sinucis. — Nu. Domnişoara Mawson era o scriitoare deosebit de inteligentă. atunci cazul s-a încheiat pentru dumneavoastră. Inima ei nu era tare şi prima de asigurare pe viaţă nu era mică. Nu sînt sigură dacă a spus asa. Nu cu asa multe cuvinte. Făcu o pauză şi apoi continuă şi mai însufleţit: — Vă gîndiţi că s-a dus să-l întîlnească pe asasin. trebuie să aflăm dacă ea a ieşit afară în seara în care dr. nu-i aşa ? Că a încercat să-l şantajeze ? Stella n-ar fi făcut-o ! Numai nebună s-ar fi băgat într-un pericol ca acesta şi ea nu era nebună. Numai o nebună. — Nici dacă era bărbat sau femeie ? Ea se gîndi. parcă ţineam o păsărică. — Nu singură şi nu noaptea. Apoi spuse liniştit: — Dar n-o să mai fie nici un ban. Doar că ştia. Nu părea o asasină dezamăgită de prada ei. Credeţi că într-adevăr ea nu cunoştea condiţiile din poliţă ? — Ce vreţi să spuneţi ? — Stia domnişoara Mawson sau credea că stie cine l-a omorîl pe dr. cum făcea întotdeauna. motivul. Nu era uşor de plătit. Lorrimer a fost omorît. iar inima o avea slabă. — Ştiu ce încercaţi să mă faceţi să spun. Putea fi sigur. dar cînd am întrebat-o. Cînd o luam în braţe. Aţi spus chiar dumneavoastră. Dar pînă a ajuns la uşă. dar nu o şocase. Apoi m-a cuprins teama. Poate s-a gîndit că nu era prea bine pentru mine să locuiesc cu ea. la mîinile ţinute în poală pe scaunul împletit dinaintea lui. Odată. că altfel n-aţi fi aici. Dalgliesh se uită cruciş la chipul slab din faţa sa. O privi ţintă. Şi n-am s-o mai văd niciodată. N-o să mai stea de vorbă cu mine. nu mai primiţi nimic. Stătea pe scaunul acesta şi îşi punea ghetele. Am citit unul din romanele prietenei dumitale.banii şi siguranţa vor rămîne pentru totdeauna. Totul a fost ca de obicei. ea nu a » » 7 7 negat. Ştiu că acesta e adevărul. Cînd el a refuzat-o. Niciodată. El a fost soţul ei şi ea îl ura din cauza testamentului. ea a luat primul obiect care i-a căzut în mînă . — Chiar dacă asasinul era o femeie. Lorrimer ? — Da.. — N-am s-o mai văd niciodată. Vestea o surprinse. parcă întrebîndu-se. Dacă spun că a fost afară. Nu s-ar fi dus de bună voie să dea faţă singură cu un criminal. aşa că banii mi-ar fi asigurat libertatea. Nu va mai scrie nici un cuvînt. Ştiam că avea nevoie să fie singură. pentru nici o sumă de bani. Nu m-am oferit niciodată să merg cu ea seara. nu-i aşa ? Totul se leagă la perfecţie — mijloacele. Ea s-a dus să încerce să-l convingă s-o ajute cu bani. Ea se uită la el. cu nimeni. mi-a spus ceva în sensul acesta. dar încă nu pot să cred. Zîmbi şi spuse calm : — N-are importanţă. Ea nu ştia acest lucru. Aşa a spus. — Are importanţă pentru anchetă. încă nu pot să cred.

Apoi focul străluci şi se auzi un pocnet ca de pistol. deşi e cam neobişnuit. Apoi spuse: — Acum. A lipsit între opt şi jumătate şi pînă la aproximativ nouă şi jumătate. Nu mi-a spus unde a fost. — Aţi fi putut face asta numai dacă eraţi înţeleasă cu inspectorul Blakelock. Lui Massingham i s-a părut că a durat minute în şir. se gîndi Massingham. V-am spus tot ce am ştiut. nu era cu el. Dar vreau să aflu adevărul. Lorrimer a murit. nici o binevoitoare din sat. Nu a spus nimic. N-am nevoie de o poliţistă. Soluţia propusă de ea era destul de clară şi indiferent cum ar fi judecat cazul lui Lorrimer. Cînd domnişoara Pridmore mi-a vorbit de copil. vă rog. Avea totuşi dreptate. Aţi închis biroul ei. Vreţi să-mi spuneţi că inspectorul Blakelock a minţit cînd a spus că cheile erau în dulap ? — Nu a minţit. Se făcu linişte. orice am încerca să născocim împotriva domnişoarei Mawson e şubred. N-o vreau pe doamna Swaffield. nu cred că a făcut-o. Şi ce motiv avea el să-i dorească doctorului Lorrimer moartea ? Cînd singurul său copil i-a fost omorît de un şofer care a fugit de la faţa locului. Cheile erau acolo. nici o soră medicală. — Deci.şi i-a dat în cap. — Stella a ieşit în noaptea aceea. N-am comis nici o crimă. apărarea ar fi procedat la fel. Credeţi că Stella a fost omorîtă ? — Nu pot fi sigur. Tăcerea domnea mai departe. iar specialistul n-a fost dr. Trebuie să aveţi încredere în mine. Era calmă. aşa că nimeni nu poate să umble la lucrurile ei. treabă de chimist şi nu de biolog. Eu nu ştiu încă dacă prietena dumneavoastră s-a omorît sau a fost omorîtă. — El putea s-o lase să intre în Laborator. — Am fost împreună toată seara. vă rog să vă uitaţi la mine. Dalgliesh îngenunche şi cu cleştele îl puse înapoi. Mă simt bine acum. Dacă voi putea. Dar asta a fost cu zece ani în urmă. S-a gîndit că ştia cine anume l-a omorît pe Edwin Lorrimer. Dovada s-a făcut cu ajutorul particulelor de vopsea. ar fi cam greu să pui în seama altcuiva crima. aşa că trebuie să ştiu unde s-a dus în seara în care dr. V-am spus. nimic neobişnuit. iar dacă ea avea o întîlnire seara trecută. N-am să fac nici o prostie — aşa spun oamenii cînd încearcă să te roage cu tact să nu te omori. Un buştean se rostogoli afară. Dar cum a ieşit ea afară ? — O să spuneţi că eu am luat cheile din seiful doctorului Howarth şi i le-am dat ei. iar dovada adusă de specialist i-a asigurat acestuia achitarea. Vreau doar . — Nu sînt un copil. o voi face. dar a plecat. Apoi ea spuse: — Vă rog mai întîi să-mi spuneţi adevărul. aş vrea să plecaţi. nu ? Ar putea cineva să creadă că ea s-a dat jos de la fereastra de la etajul trei ? Trebuie să credeţi că şi noi sîntem aici ca să aflăm adevărul şi nu să născocim o soluţie uşoară. N-aş putea dovedi. De aceea. Acesta spuse : — Sînt de acord că nici o femeie zdravănă la cap nu s-ar fi dus singură noaptea să se întîlnească cu un asasin. Apoi leam pus înapoi a doua zi. nu-i aşa ? Ei bine. Dacă Angela a admis că prietena ei plecase de la „Sprogg“ în seara aceea. aşa că nu aveţi dreptul să mă forţaţi. Se uită la faţa şefului. n-am să fac nici o prostie. — Cred că ar trebui să stea cineva cu dumneavoastră. Domnişoară. — Asa ati făcut ? »» Ea scutură din cap. am verificat. Lorrimer.

ca şi cum numai disciplina trupului putea ţine intactă integritatea minţii. îmi amintesc. Nu mai e timp să fie trimise la laboratorul central. Vreau să ştiu dacă firele provin de la acelaşi cap. se întoarse în salon. Cu părul gri şi ochi remarcabili. ca şi cînd se ocupau de ceva obişnuit.să rămîn singură. Ce s-a întîmplat ? S-a omorît ? — E una din cele două posibilităţi. Pe masa doctorului Howarth se găsea un dosar din afară. 3 Sosind la Laborator înainte de ora nouă. se întoarse în salon. Era o simplă constatare. trecu în studio şi din nou se opri să măsoare camera în linişte. Ei nu aveau autoritatea legală de a sta sau de a o obliga să plece. — îmi pare rău. Lîngă cămin era un fotoliu de tip victorian. sprijinită în vîrf. Dalgliesh deschise dosarul. Punînd înapoi receptorul. Apoi. la capelă. După cîteva secunde. aşteptă şi apoi vorbi. Nu mi-a spus nimic. domnişoară Easterbrook. cu sabia în mînă. Nu prea arată a accident. aşteptînd să se audă apropiindu-se o maşină. ca un străin care îşi calculează şansele pentru o dispută care se apropie. cu atenţie lama. Ea se duse la fereastră. aşa că nimeni nu m-a anunţat şi n-am apucat să vorbesc decît cu inspectorul Blakelock. dar nu s-a lăsat aşteptat mai mult decît era absolut necesar pentru a-şi afirma independenţa. Trebuia să aud ? Am fost la teatru. luă sabia franţuzească de pe perete şi rămase nemişcată. dar şi-a ascuns surprinderea. îl formă. a fost găsită spînzurată în capelă. Şi mai erau atîtea de făcut. Cu surprinzătoare blîndeţe spuse : — Sărmana copilă. îl trase spre uşă şi ascunse sabia după el. Ba da. prezenţa lor neavînd nimic deosebit. dar va trebui să revenim în privinţa dumneavoastră mai tîrziu. ridică cele două plicuri transparente şi spuse : — Aş vrea să vă uitaţi imediat la cele patru fire de păr. cu capul ţinut ţeapăn în sus. A fost la concert. Apoi se duse în hol şi căută cartea de telefon. uitîndu-se de după perdele cum maşina făcea ocolul şi o pornea în goană spre sat. Dalgliesh s-a dus spre birou spunînd: — Bună dimineaţa. iar un plan al Laboratorului şi o hartă a satului. — Stella Mawson. Avea dreptate. unul cu părul negru şi altul cu părul roşu. ca şi cum vestea o privea direct şi a spus cu un interes politicos : — Da. nu cred că am cunoscut-o. apucă cu stînga teaca şi cu dreapta trase încet. Altfel. de la Direcţia Cartografică. se aşeză în dreptul uşii. încet. . Ea nu căuta să fie jignitoare. îi luă numai cîteva secunde. Ai auzit ce s-a întîmplat seara trecută ? — Nu. După cîteva minute. dacă nu voia. iar teaca o băgă sub fotolii. discutînd liniştit lîngă fereastră. — Cine a găsit-o ? — Domnişoara Pridmore. Se aşeză lîngă cămin şi rămase nemişcată. i-a văzut pe cei doi detectivi. prietena domnişoarei Foley. Se ridică hotărîtă şi se duse spre uşă. Nu puteau s-o forţeze să accepte compania cuiva. ceremonios. Cînd a intrat în biroul directorului. Dalgliesh şi Massingham schimbară priviri. Mulţumită că nu se vedea nimic. cu arma sprijinită pe palme. ca să răsfoiască înfrigurată şi să găsească numărul dorit. camera era neschimbată. Şi-a pus mai întîi halatul alb. cu spătar cu bumbi. erau întinse pe masa de discuţii. măsurînd camera cu ochii. privind aşezarea mobilei şi a obiectelor. A încruntat din sprîncene. cu braţele întinse. Claire Easterbrook a fost surprinsă de invitaţia inspectorului Blakelock de a-1 vedea imediat pe comandantul Dalgliesh.

ridicîndu-şi capul de pe microscop. nici un obiect pe care să-l poată apuca şi arunca. Cum crezi tu că a reuşit să se descurce cu casa ?“ — Ei? — Unde ai găsit asta ? — Pe biroul lui Edwin Lorrimer. dar ştia că rîsul îi putea fi fatal. — Citeşte nota asta. Massingham spuse: — Aş vrea să mă uit. înţelese acum de ce ea l-a invitat în birou. cînd o să vină inspectorul Doyle. Nu era loc de manevră. crede-mă. A putut vedea că erau trunchiuri diferite. Ştia că nu trebuie să se uite în jur. Am să-l informez pe domnul Dalgliesh. pentru că ea ştia şi încercase să te şantajeze. rezonabil. Se gîndi pe ascuns că un glonte ar fi fost chiar mai rău. Cuticula. E doar o bănuială şi aş vrea să ştiu dacă merită să continui. N-a avut curajul să-şi întoarcă capul. Dar ea avea o lamă de oţel în mînă. Cred că amîndoi sînt bărbaţi. Dădu cu mîna de o bucată de hîrtie. E pe birou. Pot să mă uit la microscop. Pe lîngă examenul microscopic. Citi: — „Ai face mai bine să verifici probele cu cannabis. 4 Nu mai putea pune nimic între el şi lama strălucitoare. dar nici acest lucru nu e posibil cu doar trei fire. Dacă mi-ar fi date spre examinare. în mod normal folosim spectometrul. aş spune că nu pot formula o opinie. Ea îi aruncă o privire : — Ar avea vreo importanţă ? După zece minute. încercînd să identificăm deosebirile. să ai în prealabil o ţintă. iar dacă ea ratează primul foc.— E uşor de spus dacă nu provin. se dădu înapoi şi începu să bîjbîie pe birou. Un singur zîmbet nervos. apoi se răzgîndi. Identificarea părului nu e niciodată uşoară şi nu cred că pot face prea multe cu numai trei fire. ci să-şi ţină ochii ficşi şi fără teamă asupra chipului ei. dacă nu vă supăraţi. Citeşte cu glas tare. cu atît creşteau şansele lui. — Vrei să spui că prietena ta credea că eu l-am omorît pe Edwin Lorrimer ? . Dalgliesh spuse: — V-aş fi. Un glonte ar putea să se ducă oriunde. aş putea spune că provin de la două capete diferite. alte două trunchiuri cu scoarţa sfărîmată. dar mă îndoiesc că v-aş putea ajuta. măduva şi cortexul sînt semnificativ diferite. Aşa măcar discutau. de la capela Wren şi tu ai strîns-o de gît. oricum. ascuţită brici. — Crezi că trebuie să discutăm despre asta ? Ai greşit adresa. Massingham se aplecă asupra ocularului. Folosirea unei arme de foc cerea o anumită deprindere. Tu ai omorît-o. recunoscător dacă v-aţi arunca o privire. A găsit-o Stella şi mi-a dat-o mie. încercă să pară calm. Alături. Cu cît ea întîrzia. Priviţi şi dumneavoastră. un gest de ostilitate sau de provocare şi n-ar mai fi fost timp de discutat. în spatele tău. ea spuse: — Dacă e vorba de o bănuială. Ea a aranjat întîlnirea de aseară. în acest spaţiu limitat. şi i-ar fi de-ajuns doar să întindă braţul sau să reteze cu el şi lama i-ar ajunge pînă la os. provenind de la copaci diferiţi. Ar fi putut să rîdă de caraghioslîc. — Vă mulţumesc. Văzu ceea ce păreau secţiuni în două trunchiuri păroase. el ar putea cel puţin să încerce să nu-i mai dea a doua şansă.

Ea s-a dus la capelă crezînd că e în siguranţă.. Nu poate fi o execuţie fără proces. al nebuniei. Ce importanţă are ? Am ieşit din armată. dar n-ai să poţi niciodată dovedi că l-am înlocuit. atunci sînt salvat. întreabă pe oricine.— Ea ştia că tu ai făcut-o. mai văzuse chipuri de fanatici. gata să vin încoace de îndată ce ai sunat. fără nici o urmă de ironie. — Nici măcar nu aflasem că e moartă. — E un punct de vedere raţional. dacă n-aş fi fost suspendat sau demisionat ? Nu pot fi un . Crezi. Stellei nu-i plăcea ideea de a băga oameni la închisoare. dar eu eram cît pe-aci să-mi dau demisia. chiar dacă te vei hotărî să faci uz de această notă. oare. Stătea nemişcat. înlocuindu-1 cu o substanţă oarecare ? — Asta-i altă problemă. Să nu crezi că aş fi împotrivă. la timp . Ea se plimba în seara cînd el a murit şi cred că ea a văzut pe cineva plecînd de la Laborator. încercă să-şi menţină vocea calmă. Poţi să-i suni. Şi crcde-mă. imediat s-a stricat crematoriul. N-am înţeles niciodată de ce fac mofturi să execute imediat un asasin înrăit şi se resemnează să-l omoare încet peste douăzeci de ani. Din fericire. încordată. — Dar ai furat cannabisul. anchetat de Scotland Yard. eu am să te omor. El se gîndi că mîna care ţinea sabia nu mai era aşa de crispată. Domnul Dalgliesh mi-a explicat asta. Voia să mă facă să părăsesc armata şi ea ştia că nimic nu m-ar fi făcut mai mult să-mi dau demisia decît o hărtuială oficială. Dar tu ai omorîto! De aceea. doar ca să-mi satisfac curiozitatea. în vreme ce adevăratul asasin o să scape ? O execuţie neoficială e un lucru şi crima e altceva. Ultimul lot de cannabis cu care am avut de-a face avea autorizaţie de la tribunal să fie distrus. Eu însumi am ajutat la ardere. cu orice preţ. Poţi să mă încui în dulap — să nu-ţi fie frică că am să fug — în timp ce o să telefonezi la Guy’s Marsh. — Nu-mi pasă de Edwin Lorrimer. Am avut nişte necazuri în armată cu circa doi ani în urmă. N-ar fi riscat să se întîlnească singură cu tine. Am fost la postul de poliţie din Guy’s Marsh mai tot timpul. Dacă a fost omorîtă ieri între trei şi jumătate şi şapte şi jumătate. N-ai să poţi să dovedeşti lucrul acesta. n-ai dat de omul căutat. Nici o schimbare nu se vedea însă pe faţa ei palidă. am mai rămas încă două ore. După ce Dalgliesh şi Massingham au plecat. Şi tu ai omorît-o. Pentru numele lui Dumnezeu. domnişoară Foley. că aş fi stat acum acasă. Ştii doar că am lucrat ia cazul de crimă de la cariera de piatră. că putea să ajungă la o înţelegere cu tine. El mai avusese de-a face cu oameni ajunşi în pragul disperării. Nu mai sînt multe de judecat. aşteptînd prima încordare a muşchilor în clipa în care ea are să lovească. Eu nu pot să mă împac cu gîndul că asasinul ei mai e încă liber. Am cel mai bun alibi. — Iar ce-ai ars era cannabis ? — O parte. dacă credea că tu eşti asasinul. Doar de Stella. Vinovăţia le-a fost dovedită. Dar n-o să mă omori pentru asta.. Zece ani în schimbul vieţii Stellei. Ştia că nu eşti tu. doar nu vrei să mă omori groaznic. De ce să mai trăieşti dacă ea a murit ? Nu avea nici o îndoială că ea era hotărîtă s-o facă. Comitetul de disciplină m-a absolvit de vină. Ea îi spuse : — Si nota ? y — Stiu cine a trimis nota — nevastă-mea. pe toată talpa picioarelor. Nu l-am omorît pe Lorrimer şi din fericire pot să dovedesc acest lucru. Nu poţi să-ţi dai seama de veninul de femeie într-o chestie de asta ? Nota nu face decît să dovedească că ea voia să mă distrugă şi să mă scoată din armată.

Nu mai exista nici o îndoială. El îi spuse : — Ai avut un şoc. la Laborator. n-ai ceva mai tare ? — Whisky. Sună-1 pe Dalgliesh şi întreabă-1. Pentru numele lui Dumnezeu. Nu mă deranjează. Lacrimile îi şiroiau din ochii mici. Mai bine stai jos şi povesteşte-mi totul. Ea nu se mişcă. nimic neputînd fi dovedit. fireşte. — Dacă n-ai fost tu. fapta doveditoare care închidea cercul. peste obraji. nici Massingham nu erau la Guy’s Marsh şi nici la Laborator. Nici unul nu vorbea. cel puţin acum. ca să se uite o clipă la maşina care trecea. Ştia cît de puţin valorează. neoprite. Nu mai are importanţă acum. Curăţenia şi ordinea din bucătărie i-a făcut plăcere.exemplu strălucitor de cinste faţă de armată. S-au dus la cariera de piatră. Dacă prietena ta a găsit o informaţie compromiţătoare în biroul lui Lorrimer. Puse la loc sabia deasupra căminului. uitîndu-se dacă era agăţată la locul ei. pe partea cealaltă a căminului. şi eu am nevoie. Era ceva plăcut în casa aceea. privirea lui o trezi din starea de apatie. Sînt la Muddington. Nu-şi bătea capul cu o femeie de la care nu se aştepta la nimic şi senzaţia de atentie dezinteresată nu-i era familiară. dacă vrei. După zece minute. s-a dus la telefon. necazurile de peste zi se estompau şi simţi o linişte ciudată. Nu trebuia să rămîi singură. — Acum o să bei. Ea scutură din cap cînd i-a oferit whisky. A făcut rost de o tavă. dar îl ţineam pentru Stella. Nici el. privind fix pe fereastră. momentul pentru automulţumire. — Nu era acolo. şi i-ar putea ajuta. Apoi făcu focul. Dar dacă a folosit informaţia ? — Să le spui. Pe uliţa satului. el îi arunca doar nişte priviri în trecere. El a aşteptat pînă a făcut ceaiul. Acum casele . dar nu sînt un asasin şi o pot dovedi. — Ce e ? Ce-au spus ? El se mişcă prin cameră. îşi făceau apariţia primii cumpărători de duminică dimineaţa. poţi să le spui celor de la poliţie despre notă. O să-ţi facă bine. uitîndu-se în jurul lui. Massingham se întreba dacă vor reuşi vreodată. Aveau de-a face cu bărbaţi şi femei inteligenţi. Doi asasini umblînd nestingheriţi într-un sat e prea mult. Stînd în faţa ei. Mîna cu sabia se relaxase. Ea nu-1 atrăsese. Massingham se uitase la fata şefului său si hotărîse că tăcerea era mai 9 9 9 prudentă. Uite. Grupuri de femei stînd la taclale au întors capul. se gîndi el. îi cuprinse umerii cu mîna. Faţa ei nu se schimbase. El făcu încet un pas înainte şi îi luă sabia din mîna care nu s-a opus. atunci e posibil să fi găsit şi alta. încă le mai lipsea dovada. Cînd s-a întors. dar îi » » 1 plăcea. în faţa focului. Nu e cazul să bem un ceai ? Arată-mi unde e bucătăria şi am să-l pregătesc eu. Eu nu beau. încruntînd sprîncenele. fără să se mai uite la el. în salonul drăguţ şi învălmăşit. pe care i-a pus-o pe măsuţă. Se întreba dacă totul se datora ei. In scurtele lor întîlniri. Stătea foarte liniştită. Nu era. cine a omorît-o pe Stella ? — Cred că aceeaşi persoană care l-a omorît şi pe Lorrimer. dar el şi-a turnat o porţie zdravănă. Sau mai bine. dar el o văzu plîngînd. la o milă şi jumătate de răscrucea spre Guy’s Marsh şi apoi pe uliţa principală a satului. care ştiau că nu trebuiau decît să-şi ţină gura închisă. 5 Mergeau cu maşina pe drumul parcurs aseară cînd au auzit cele trei bătăi ale clopotului de la capelă. aşezîndu-se apoi în faţa ei. Ea n-a folosit nota. în tăcere.

Jaguarul roşu fâcînd un salt. — Cred că nu. Mergeau încet. parcă ar fi înţeles. Cîteva clipe ezită să ia copilul în braţe. scoţînd o înjurătură. din care acum picura apă. William fusese aruncat pe o căpiţă de fîn rămasă de la cositul de astă-vară. Cred că a fost atins de bara maşinii. cînd s-a produs întîmplarea. suspendat în aer. Ne-a spus că o să mă ia pe mine şi pe William să mîncăm la Cambridge cînd se întoarce. sînt convins că n-are nimic. încît revedea în amintire întregul accident ca într-un film cu încetinitorul. străfulgerînd-o cu privirea pe domnişoara Willard. Maşina fu zguduită teribil şi se răsuci pe loc. lîngă fratele ei. cu părul căzut pe faţa palidă. parcă neamintindu-şi prin ce trecuse. Din fericire. Apoi au urmat două secunde de groază. William plînse şi mai tare. De-aia mă spălam pe păr. Domenica Schofield. încît primul gînd îngrozit al lui Massingham a fost că avea coloana ruptă. Instinctiv se ghemui în aşteptarea izbiturii. I-am atras atenţia ei asupra drumului. mîna albă care trăgea de volan. O aduc eu. se repezi spre ei. unde Eleanor Kerrison alerga spre ei. Uitaţi-vă la el. Apoi s-a ridicat în picioare. Nemaiavînd mingea. s-a oprit deodată să mai plîngă şi se ridică în picioare. Ea se uită în jur la ceilalţi şi spuse apărîndu-se: . Pe cap îşi pusese ceva. — Putea să moară. Se auziră paşi în hol şi domnişoara Willard apăru agitată la uşă. Lui Dalgliesh i se păru că timpul fusese oprit. care se înroşi toată. în cizmuliţe roşii. la intrare. Trebuie să faceţi ceva ca să aveţi o poartă. Din păr îi săreau stropi de apă care se aşezau ca nişte perle pe faţa lui William. Uitîndu-se la Dalgliesh întrebă serios: — Unde e mingea lui Willy ? — Cred că la capătul aleii. — A păţit ceva ? Massingham îl luă în braţe. O cizmă zăcea în drum. Nu poate să se joace cum vrea el. Să nu-1 chemăm totuşi pe dr. Eleanor stătea pe sofa. Se pare că e întreg. a căzut pe un morman de paie. Greene ? Massingham intră direct în camera de zi şi îi întinse pe William pe sofa. Se vedea că tocmai se spălase pe păr. el şi Massingham au sărit afară şi au alergat spre micuţul trup rămas nemişcat. William îşi reluă suflul şi se mişcă pe paiele umede şi aspre. Zăcea cu braţele întinse. Massingham o luase pe aleea de la vechea parohie. cu noua clădire. Ne pregăteam să mergem să cumpărăm un pat mare pentru William. în loc să dea un telefon după salvare. spuse Massingham. William. uitîndu-se cu interes la cei din jur. ea alerga cu greu după el. O porniră spre vechea parohie. — Tata a fost chemat la un cadavru. dar Massingham trase de volan şi frînă. gura care se deschidea într-un geamăt neauzit. L-am lăsat pe William cu domnişoara Willard. N-a păţit nimic. Jaguarul izbi bara din spate a Roverului. Văzînd-o. A urmat o secundă de linişte completă. începu să bîiguie printre sughiţuri. Apoi. privirea ochilor îngroziţi. smulgînd-o cu un zgomot de metal rupt. — N-are nimic. apucîndu-1 de mînă. William.dispăreau şi terenurile de la Hoggatt. O minge albastră şi galbenă sări în faţa lor şi după ea alerga. iar mingea se rostogolea încet spre iarbă. complet nemişcat. erau în dreapta. apoi fbdndu-şi privirea asupra piciorului stîng rămas fără cizmuliţă. îşi pierdu cumpătul şi începu să plîngă. Cum Massingham se repezise spre casă. nu ? Sînteţi sigur ? Să-l ducem la spital ? Ce s-a întîmplat ? — N-am văzut.

strălucitori ca nişte pietre preţioase. N-ai fost în stare nici de asta. în afară de mine. atunci uită-te la tine! Stă cu tine numai datorită lui William. Nimeni n-a vorbit. — Poţi să-ţi iei bagajul şi să pleci. dacă nu era totodată patetică şi oribilă. se gîndi Massingham. Vocea îi era. babă urîtă şi proastă. William sări de pe sofa şi se repezi spre sora lui. Dacă eu sînt urîtă. frumos şlefuiţi. lam auzit şi ştiu bine. Poţi să pleci mîine şi n-o să-i pară rău. Pe William îl iubeşte. Eleanor se întoarse şi se uită la Domenica Schofield. încît lui Dalgliesh îi îngheţă sîngele în vine. Apoi fata vorbi. nu ? Si mai trebuie să stii ceva. pentru că nu se purtase frumos cu William şi cu mine. Nu dormeam cînd se întorcea înapoi. prinzind-o cu mîinile de picior. Pe covor. Massingham se aplecă şi îi strînse cu grijă în batistă. în acest » »7 răstimp. Dalgliesh se îndreptă spre ea. Am ieşit şi l-am văzut arzînd în grădină halatul alb. dar atît de omeneşte şi de matur. zbătîndu-se ca un animal într-o cursă. Dalgliesh nu-i dădu nici o atenţie. Apoi şiragul se rupse. Ea se uită de la Dalgliesh la Domenica Schofield. Buzele îi tremurau. M-am gîndit că a făcut asta pentru mine. nu pe tine. dar ea se dădu înapoi. Două pete roşii apărură pe obrajii şi pe fruntea ei. Eşti liberă. arogantă şi rea. Nu ştiai asta. Apoi se răsuci şi i se adresă lui Dalgliesh : — Minte ! Spune-mi că minte ! Nu e adevărat! Se făcu linişte. lui Massingham: . Spuse liniştit: — Credeam că o făcea pentru mine. Ţi-am cerut doar să ai grijă de William în timp ce mă spăl pe cap. El n-are nevoie de nimeni. — Tăticule ! Tăticule ! îşi duse mîinile la gît şi începu să tragă de cureluşa de sub pulover. îndatoritor de pe faţa domnişoarei Willard dispăru. după ce-ţi dădea doctoria ca să adormi ? Se furişa la capela Wren să facă dragoste cu ea. strîmbîndu-se ca de durere: — Crezi tu că el are nevoie de tine ? Sînt eu în vîrstă şi au trecut anii mei frumoşi. Bei şi puţi. Deodată începu să urle ca un animal chinuit. e adevărat. dar cel puţin nu sînt nebună. parcă ar fi leşinat. Lorrimer. Massingham spuse clar : — Da.— A venit cineva. Eu nu beam ceaşca de cacao pe care mi-o pregătea. Parcă nerăbdător să i-o ia înainte. tremurînd toată. îi spuse. M-am gîndit că se dusese să-l vadă pe dr. Dalgliesh îşi pregăti cu grijă răspunsul. Putea să moară. Zîmbetul prostesc. Apoi deveni palidă. Are de gînd să te trimită la maică-ta. de parcă o matroană victoriană şi-ar fi dat afară slujnica de la bucătărie. Am auzit voci. Aşa că ieşi afară ! Ia-ţi nenorocitele tale de boarfe şi pleacă ! Am să am eu grijă de William şi de tata. Unde » 7 » » crezi că se ducea drăguţul tău de tătic. Ştiam că are sînge pe el. l-am văzut faţa. Nu eşti bună de nimic. însă. Toţi te urîm. ca şi cum vorbele ar fi fost nişte sfircuri de bici. N-a durat decît cîteva secunde si. înfruntarea ar fi fost comică. Se sprijini de un scaun şi spuse tare. Apoi se clătină. O să se bucure. Domenica Schofield îi spuse pe şleau lui Dalgliesh: — în ce afacere murdară aţi intrat. Nu mai avem nevoie de tine. fără să se uite la faţa şefului său. pentru că mă iubeşte. se rostogoliră şase nasturi de alamă.

Massingham îl ţinea pe William de mînă. N-ar mai fi vrut să lucreze cu el. Nu cred că a fost. Fără s-o atingă. Să-mi arăţi unde putem să ne facem un ceai. — Nu. Făcu o pauză şi apoi spuse îmbufnată : — Nu ştiam. n-am vrut să-i fac rău. măturînd pe jos cu pardesiul. îi spuse lui Dalgliesh : — Dacă aveţi nevoie de mine. Dalgliesh n-ar fi vrut să-l mai vadă niciodată pe Massingham. Cel de joi 26 august. îl surprinsese. La cine se mai putea duce ea ? Massingham îşi scoase pardesiul şi i-1 puse pe umeri. Dar viaţa îl învăţase că lucrurile de neiertat se iertau cel mai repede. Motivul unei crime rareori e atît de lipsit de importanţă. Şi nici unul din ei. Iar eu nu l-am sunat niciodată. O să dau telefon la poliţie. Ea m-a făcut să spun. . iar William şi cu mine o să stăm lîngă tine. îi spuse blînd: — Hai cu mine. Nici n-avea importanţă. ca un prizonier cu gardianul său. dar ştia că o va face. ca parteneri într-un joc erotic. Kerrison şi cu copiii acestuia la concertul de la capelă. La începutul lui septembrie. nu avea dreptul. Ce nu i-a plăcut cel mai mult a fost propria lui siguranţă. Brenda Pridmore îi spusese că stătuse pe acelaşi rînd cu domnişoara Schofield şi cu dr. Dar o să-l mai vadă şi chiar fără să-i pese sau să-şi aducă aminte de clipa de faţă. N-a întrebat-o cînd a început totul. Ca de obicei ? Pofte şi singurătate. Era înţelegerea noastră. — Bineînţeles. Dar ea nu se mişcă. Ea îşi opri asupra lui ochii ei de neuitat. Vrei să spui că nu-ţi place ? Se duse apoi spre fată. Nu era omul care să distrugă cariera unui subordonat pentru simplul fapt că acesta a trecut peste nişte susceptibilităţi la care el. ci problemă. Dar n-o puteai face fără să doară. într-un moment ca acesta. Din trei cuvinte el o distrusese. Ţine-o pînă vin amîndoi. — Nu. meticulos documentată pe hîrtie oficială. Ea plecă cu el. nimeni nu vrea. La uşă. — O să avem nevoie de o declaraţie. — Nu. Ce făcuse acum Massingham i se părea de neiertat. Nam nici o vină. Mormăi de parcă încerca să-şi explice ei înseşi: — N-am vrut asta. înţelesese prea bine ce-i făcuse pe cei doi să se furişeze ca doi liceeni spre rendez-vous. îi spuse: — De ce nu vă place de mine ? Îngîmfarea cu care pusese o asemenea întrebare. Dagliesh. Eu am să-i citesc lui William. Apoi o să te culci. supusă. Trebuie să dăm de doamna Swaffield. Dalgliesh o întrebă : — V-a telefonat a doua zi dimneaţă după crimă să vă spună că a pus la loc cheile în buzunarul lui Lorrimer ? — Nu mi-a telefonat niciodată. ezoteric. fără să se uite la el. toată harababura omenească. dar n-am ştiut Nu eram — cum se spune ? — împreună. ştiţi unde mă găsiţi. Massingham se întoarse spre Domenica Schofield : — Nu afacere. Domenica rupsese legătura cu Edwin Lorrimer. N-a fost din cauza mea. Se gîndi că nici n-avea nevoie s-o întrebe. O să am grijă de lucruri aici. Se putea face o muncă de poliţist în mod cinstit. N-am vrut asta. Domenica Schofield se întoarse să plece. Aş fi putut bănui. ea ezită şi se întoarse. groază şi disperare. Uşa se închise după ei. Tremura teribil.— Ai grijă de copii. spuse Dalgliesh. numai faptele. Dalgliesh se gîndi că o să fugă de el. Domnişoara Willard se tîrî pînă la sofa. Altcineva nu mă mai interesează.

Dacă ar fi avut prilejul, recunoscu cu amar, ar fi făcut acelaşi lucru. Ea plecase. I se adresă domnişoarei Willard. — I-aţi telefonat doctorului Lorrimer ca să-i spuneţi de cele două luminări arse şi de numerele de pe plăcuţa imnurilor ? — I-am povestit cînd m-am dus la slujbă duminica cealaltă. Trebuia să spun ceva pe timpul călătoriei. El niciodată nu vorbea. Şi eram îngrijorată de luminările de la altar. Prima dată am observat că au fost aprinse, cînd am fost la capelă la sfîrşitul lunii septembrie. Ultima dată erau şi mai consumate. Mă gîndeam că la capelă veneau din cei care adoră diavolul. Stiu că nu mai e folosită, dar e totuşi un loc » 7 » sfînt. E aşa de izolată. Nimeni nu se mai duce acolo. Oamenii de aici nu mai ies din casă, după ce se lasă întunericul. Mă întrebam dacă va trebui să discut cu parohul sau să-l consult pe părintele Gregory. Dr. Lorrimer m-a rugat să mă duc din nou la capelă a doua zi şi să-i comunic numerele de la imnuri. Mi s-a părut ciudat să mai întreb, dar se părea că pentru el era ceva important. Nici nu observasem că fuseseră schimbate. As fi putut întreba de cheie, dar lui nu-i plăcea. El o putea lua fără să trebuiască să semneze. Şi atunci, de ce n-ar fi luat-o ? De teamă să nu fie văzut ? Fiind atît de conformist, îi repugna ideea de a încălca regulamentul Laboratorului ? Sau pentru că nu mai suporta să mai intre în capelă, ca să vadă cu ochii lui dovada trădării Ea nici nu se sinchisise să schimbe locul de întîlnire. Mai folosea acelaşi cod isteţ de a fixa data noii întîlniri. Pînă şi cheia pe care i-o dăduse lui Kerrison fusese cheia lui Lorrimer. Nimeni nu înţelegea mai bine ca el semnificaţia celor patru numere. în a douăzeci şi noua zi a celei de-a zecea luni, la şase patruzeci. — Şi aţi aşteptat împreună vinerea trecută la adăpostul copacilor ? — A fost ideea lui. Avea nevoie de un martor. Avea dreptate el. O femeie ca asta nu putea fi mama vitregă a lui William. Un bărbat după altul, spunea dr. Lorrimer. De aceea ea a trebuit să plece din Londra. Nu putea să stea fără bărbaţi. El ştia asta. Spunea că tot Laboratorul ştie. îi făcuse şi lui avansuri. Groaznic. Avea de gînd să-i scrie doamnei Kerrison ca să pună capăt. N-am putut să-i dau adresa, dr. Kerrison e aşa de secretos cu scrisorile sale, încît nici nu sînt sigură că ştie exact unde stă ea. Ştiam că plecase cu un doctor şi cunoşteam numele lui. Un nume obişnuit şi dr. Lorrimer a spus că le-a putut da de urmă din Agenda medicală. Agenda medicală. De aceea voia el s-o consulte, iată de ce a deschis el uşa aşa de repede, cind a sunat Bradley. A venit din biroul directorului, de la parter. De aceea avea cu el carnetul de notiţe. Nu spusese Howarth ? Nu-i plăceau bucăţelele de hîrtie. Folosea un carnet, pe care-şi nota orice lucru important. Şi acesta fusese important. Numele şi adresa posibililor iubiţi ai doamnei Kerrison. Domnişoara Willard se uită la el. Dalgliesh o văzu plîngînd, lacrimile curgîndu-i pe obraji şi căzîndu-i pe mîinile strîmbe. — Ce va fi cu mine ? Ce o să-i faceţi lui ? Sună telefonul. Dalgliesh străbătu holul, intră în birou şi ridică receptorul. Era Clifford Bradley. Vorbea tare şi agitat ca o elevă: — Domnul comandant Dalgliesh ? Mi-au spus la postul de poliţie că trebuie să fiţi aici. Trebuie să vă spun ceva. Ceva important. Mi-am adus aminte cum mi-am dat seama că asasinul mai era în Laborator. Am auzit acum două minute acelaşi zgomot coborînd pe scara de la toaletă. Sue tocmai a telefonat mamei sale. Ce am auzit era cum cineva pusese la loc

receptorul de la telefon. Nu era decît o confirmare a ceea ce el bănuise de mult. Se întoarse şi îi spuse domnişoarei Willard: — De ce ne-aţi spus că l-aţi auzit pe dr. Kerrison dînd un telefon din biroul lui la ora nouă ? Faţa buboasă şi ochii înlăcrimaţi se uitară spre el. — Nu, el n-a făcut aşa ceva ! Tot ce m-a întrebat el a fost dacă l-am auzit cumva. Asta cînd s-a întors acasă, după ce fusese chemat la o crimă. Am vrut să-l ajut, să-i fac plăcere. O minciună mică, fără importanţă. Nu era cu adevărat o minciună. M-am gîndit că poate chiar lam auzit. Aţi fi putut să-l suspectaţi şi ştiam că el n-ar fi putut face aşa ceva. E un om drăguţ, bun şi amabil. Nu-i un păcat mare să ajuţi un nevinovat. Femeia asta îl prinsese în ghearele ei, dar el n-ar fi fost în stare să omoare. Probabil că el a vrut oricum să sune la spital de la Laborator, dacă nu s-ar fi întors acasă la timp. Dar, cu Lorrimer întins pe jos, asta îţi calcă pe nervi. Abia pusese jos receptorul cînd a auzit pasi care se apropiau. Şi apoi ? în camera obscură, la pîndă şi în aşteptare ? Trebuie să fi fost unul din cele mai urîte momente, stînd nemişcat în întuneric, ţinîndu-şi respiraţia, cu inima gata să-i sară din piept, întrebîndu-se cine ar fi putut veni la o oră aşa de tîrzie, cum putuse să intre. Trebuie să fi fost Blakelock, care ar fi sunat imediat la poliţie si ar fi controlat imediat Laboratorul. 9 Era doar speriatul Bradley. Nu s-au auzit telefoane, nici strigăt de ajutor, doar ecoul paşilor fugind în panică pe culoar. Nu-i mai rămînea decît să plece liniştit din Laborator, spre casă, pe la noua clădire, aşa cum venise. Stinse lumina şi ajunse la uşa din faţă. Şi atunci a văzut farurile de la maşina lui Doyle intrînd pe alee şi dînd înapoi să parcheze în boscheţi. N-a mai avut curajul să iasă pe uşă. Calea îi era blocată. Şi nu putea aştepta pînă la plecarea maşinii. îl aştepta Nell acasă, care se putea trezi şi întreba de el. La zece era celălalt telefon. Trebuia să se întoarcă. Nu-şi pierduse însă capul. A făcut o mişcare inteligentă luînd cheile lui Lorrimer şi încuind Laboratorul. Ancheta poliţiei urma să se concentreze asupra celor patru seturi de chei şi a numărului limitat de persoane care aveau acces la ele. Şi el ştia o cale să ajungă afară şi avea şi putere şi nervi s-o facă. îşi puse halatul lui Middlemass, ca să-şi apere hainele. Ştia cît de fatală i-ar fi fost o bucată de stofă ruptă. N-a fost cazul. Iar a doua zi dimineaţa o ploaie uşoară a spălat orice urmă de pe ziduri sau ferestre, care l-ar fi putut trăda. Ajunse acasă fără probleme şi găsi un motiv s-o cheme pe domnişoara Willard, creîndu-şi alibiul. Nimeni nu telefonase după el, nimeni nu-1 vizitase. Ştia că a doua zi o să fie primul care va examina cadavrul. Howarth a spus că a stat la uşă cît timp Kerrison a examinat cadavrul. Trebuie să fi fost atunci cînd el a strecurat cheile în buzunarul lui Lorrimer. Dar a făcut una din greşeli. Lorrimer îşi ţinea cheile în etui şi nu la întîmplare în buzunar. Se auzi scrîşnetul cauciucurilor pe pietrişul aleii. Se uită pe fereastră şi văzu maşina poliţiei cu sergentul Reynolds şi cu două poliţiste pe scaunele din spate. Cazul fusese defrişat, în realitate, nu defrişase cazuri, ci oameni. Iar acum, îl aştepta pe el şi pe Massingham, ultimul interviu, cel mai greu din toate. La marginea carierei, un băiat îşi înălţase zmeul roşu. împins de vîntul proaspăt, se ridica şi cobora, coada învîrtin-du-se pe cerul albastru, clar şi luminos, ca într-o zi de vară. Cîmpul de lîngă carieră se însufleţise de voci şi rîsete, chiar şi cutiile de bere aruncate arătau ca nişte jucării lucioase în vreme ce bucăţile de hîrtie se rostogoleau luate de vînt. Aerul era puternic

şi avea miros de mare. Puteai să-ţi închipui că cumpărătorii de sîmbătă, veniţi cu copiii prin crînguri îşi petreceau sfirşitul de săptămînă pe malul mării, mai ales că mai încolo se întindeau dunele şi ierburile, pînă înspre marea cea zgomotoasă. Chiar şi paravanul pe care poliţia se luptase să-l ridice împotriva vîntului arăta ca o scenă a unui teatru de marionete, în vreme ce un grup de curioşi stăteau la distanţă, aşteptînd răbdători să înceapă spectacolul. Primul care a venit pe pantă înspre ei a fost comandantul Mercer, care a spus : — O chestie urîtă. Soţul fetei pe care am găsit-o aici miercuri. E ajutor de măcelar. Ieri a luat cu el acasă un cuţit şi a venit aici aseară să-şi taie gîtul. A lăsat un bilet mărturisind că a omorît-o, nenorocitul. Nu s-ar fi întîmplat dacă am fi reuşit să-l arestăm ieri. Dar moartea lui Lorrimer şi suspendarea lui Doyle ne-a dat peste cap. Am obţinut examenul de sînge abia ieri seară tîrziu. Pe cine vrei să vezi ? Mercer se uită la Dalgliesh tăios, dar acesta spuse doar : — Dr. Kerrison. — Tocmai a terminat. O să-l anunţ. Peste trei minute, Kerrison apăru la marginea carierei, îndreptîndu-se spre ei. Zise : — Nell v-a spus, nu-i aşa ? — Da. N-a întrebat cum şi cînd. Ascultă atent cum Dalgliesh îl prevenea, ca şi cum n-ar mai fi auzit asemenea cuvinte şi ar fi vrut să le înveţe pe de rost. Apoi spuse, uitîndu-se la Dalgliesh: — N-aş merge deocamdată la postul de poliţie din Guy’s Marsh. Vreau să vă spun dumneavoastră acum totul, dar numai dumneavoastră. N-o să fie nici o dificultate. Am să fac mărturisiri complete. Orice s-ar întîmpla, nu vreau să fie nevoie ca Nell să depună mărturie. Puteţi să-mi promiteţi acest lucru ? — Trebuie să ştii că nu pot. Dar nu văd nici un motiv ca tribunalul s-o cheme, dacă ai să-ti recunoşti vinovăţia. 7»»» Dalgliesh deschise portiera, dar Kerrison dădu din cap. Spuse fără urmă de autocompătimire: — Prefer să stau afară. Au să treacă mulţi ani în care n-am să pot să umblu sub cer. Poate tot restul vieţii mele. Dacă ar fi numai moartea lui Lorrimer, aş mai fi sperat într-o condamnare pentru omor prin imprudenţă. Nu l-am omorît cu premeditare. Dar în celălalt caz a fost un asasinat. Massingham rămase lîngă maşină, în vreme ce Dalgliesh şi Kerrison se plimbau în jurul carierei. Kerrison spuse: — A început aici, pe panta aceea, cu numai patru zile în urmă. Parcă ar fi fost o veşnicie. O altă viaţă, alte vremuri. Amîndoi am fost chemaţi la crima din carieră, după care m-a tras deoparte şi mi-a spus că mă aşteaptă seara la 20.30, la Laborator. Nu m-a rugat, mi-a spus. Mi-a mai spus că vrea să discutăm despre Domenica. Dalgliesh întrebă: — Ştiai că el fusese iubitul ei înaintea dumitale ? 9 — Nu pînă m-am dus seara la el. Ea nu mi-a vorbit niciodată de el, nici nu mi-a menţionat numele. Cînd el şi-a dat drumul la ură, invidie şi gelozie, atunci, fireşte, am ştiut. Nu l-am întrebat cum a aflat de mine. Cred că era nebun. Poate amîndoi eram nebuni. — Şi te-a ameninţat că o să-i scrie soţiei dumitale şi că o să pierzi încredinţarea copiilor dacă nu renunţi la ea.

groaznică. Apoi m-am dus la telefon şi am sunat. ea îl ura pe Lorrimer iar mie nu-mi purta pică. spunîndu-mi că am să-mi pierd copiii. Mi-a spus că are ciorna unei scrisori. Mi-a zis: „Cît a trăit a făcut multe mizerii. iar eu am luat ciocanul şi l-am lovit. Am pus ciocanul înapoi pe masă şi atunci am văzut caietul deschis cu numele şi adresa a trei doctori. Şi ea credea că avea de-a face cu cel mai amabil şi rezonabil bărbat. Dalgliesh spuse: — Bani ca să cumpere „Sprogg“. Auzisem toate astea de la nevastă-mea. Am simţit că nu mai pot. locul sigur pentru ea şi Angela Foley. Dalgliesh întrebă : — Si Stella Mawson ? y — M-a sunat la spital şi m-a rugat să mă întîlnesc cu ea ieri la 19. Unul din ei era iubitul soţiei mele. deodată. Restul cred că ştiţi. Ceva ce aş fi putut să fac. Cum a putut el să fie sigur. Avea nevoie de bani cu disperare şi trebuia să-i găsească repede. Nu mai era nimic de aflat. înconjuraseră cariera. Mi-a spus atunci că nu mai vrea să-mi spună nimic. Dalgliesh zise: — Ar fi mai bine să-mi spui. Nu vindea nimic. Discuţia cu tatăl lui se pare că l-a calmat. apoi a pus receptorul jos. avusesem o scenă groaznică cu Nell şi toată ziua îmi fusese capul la ce putea să-mi spună Lorrimer. Mi-a dat de înţeles unele lucruri. se gîndi Dalgliesh. Şi acum. Nu-i fusese deloc frică pînă în ultima clipă. Şi. O singură dată mai cunoscusem o asemenea ură. Mai toată noaptea nu dormisem. Era abia ora nouă. pe care voia s-o discute cu mine. Cît a vorbit. cu o dobîndă acceptabilă. Din anuminte motive. privind iarba lucioasă.30 la capelă. Acum s-au întors. De ce să mai facă altele după ce a murit ?“ Mi-a spus un alt lucru extraordinar: „Şi eu am fost victima lui cîndva. ca cineva care voia să-mi facă un serviciu. am zărit ciocanul. Tatăl lui se plîngea de televizor. Voia patru mii de lire sterline pe termen de cinci ani. Am înţeles ce voia să spună. A căzut fără nici un zgomot. Am rupt pagina şi am mototolit-o în buzunar. — Nu ca un cadou. Vocea era a lui. îmi cerea ceva în schimb. Ea nu încerca să-mi vîndă scrisoarea. păşind unul lîngă altul. A vorbit scurt. Trebuie s-o fi luat cu ea la capelă. Dar el mai voia şi să mă pedepsească. că n-am să-i mai văd vreodată. luîndu-mă peste picior.“ S-a arătat de partea mea. Nu găsise la ea în birou nici originalul şi nici copia. I se părea teribil că ea riscase făcîndu-1 pe Kerrison să înţeleagă că avea scrisoarea cu ea. Stătea palid la faţă. Era cea mai amabilă şi rezonabilă şantajistă. Nu văd de ce dumneata ai fi acum victima lui. pe care nu mi le-a explicat. Era gata să încheie o înţelegere legală. El o voia înapoi şi cred că nenorocitul credea că ar fi fost posibil. că ea nu lăsase o copie ? Şi cum putea ea să fie sigură că el n-ar fi putut să i-o ia cu forţa ? Ca şi cum i-ar fi citit gîndurile. Mi-a întors spatele în loc de rămas-bun. îmi explica că n-avea cui să se mai adreseze. dar cuvintele erau ale ei. ci ca un împrumut. cînd a omorît-o. Se întîmplase exact cum se gîndise Dalgliesh. . Kerrison spuse: — N-a fost cum vă închipuiţi. Mi-a spus că o luase de pe masa lui Lorrimer mai mult din dorinţa ca poliţia să n-o găsească. că nu-s bun de tată. ceva simplu şi obişnuit. Ştiam că am mănuşile în buzunar. pe care o găsise într-un anumit birou. reluînd drumul înapoi. făcîndu-mă albie de porci. Atunci a sunat telefonul.— Ar fi scris oricum. parcă nu mai vorbea Lorrimer. Cînd Kerrison a terminat de descris cum a ars halatul şi pagina din caiet. cînd el a scos funia din buzunar şi ea a înţeles că are de-a face nu cu o victimă ci cu asasinul ei.

Şi aş fi putut întîrzia uşor douăzeci de minute pe şosea. în capelă. aparent e întreagă la minte. Mergeau în linişte spre maşină. Ce ciudat că dintr-un motiv neobişnuit m-a vrut pe mine. Nu sînteţi tată. Nici măcar să mă fac înţeles de dumneavoastră. era o carte de rugăciune şi ea m-a făcut să pun mîna pe ea şi să jur că niciodată n-am să spun nimănui ce s-a întîmplat între noi. dar i-a dat şi bătaie de cap ca s-o compună. la lumina luminărilor. Apoi am dus-o în tindă şi am legat-o de cîrlig. în liniştea capelei. dar că aş vrea o înţelegere scrisă. Poate că nu făceau mare caz că am o amantă. Cînd stăteam împreună. în caz contrar. ştie să inspire încredere. Nu trece nimeni noaptea pe şosea şi în sat sînt doar cîteva maşini. N-ar fi făcut asta să se încline balanţa ? Soţia mea e atrăgătoare. De aceea e aşa de greu. Trebuia să-i fi făcut plăcere. la şedinţa comitetului medical. pe unul din jilţuri. A fost foarte simplu. l-am spus că o să-i împrumut banii. Atunci mi-am dat seama că numai ea stia si atunci am decis că ea trebuia să moară. Asta nu mă făcea inapt ca să mi se încredinţeze copiii. Nu puteam să risc oferindu-i soţiei mele o asemenea armă împotriva mea. pe care aş fi ascuns-o poliţiei. M-am întors pe cîmp la maşină. I-am pus laţul de gît şi am tras tare. Mă încadram în timp. era o diferenţă de numai douăzeci de minute. Ea avea scrisoarea cu ea. Nu m-ar fi lăsat să-i telefonez. Nu era o scrisoare terminată. Cînd te-ai hotărît s-o omori ? — Ca si în cazul morţii lui Lorrimer. la următoarea dată de pe panoul cu imnuri. Se întoarse spre Dalgliesh şi spuse : — Nu puteam să nu profit de ocazie. Ştiam că o să fie mai greu primăvara. a fost o chestiune » » 7 de întîmplare. Era o minune că ea mă voia şi aşa. pe marginea şoselei spre Guy’s Marsh. dar îmi propusesem să merg mai întîi la laborator. cu serile ei lungi. crimă faţă de care aveam doar un alibi slab şi un motiv puternic. Niciodată . ce şanse ar mai avea majoritatea părinţilor de a obţine încredinţarea ? Dar o înţelegere secretă. la umbra vechiului hambar. Era o femeie extraordinară. Chiar dacă cineva şi-ar fi notat la spital ora sosirii mele. Cred că era îngrozită de gîndul că Angela Foley ar putea să afle. O parcasem unde o parca Domenica cînd ne întîlneam. Apoi m-am dus la ea şi am stat de vorbă.— Trebuie să fi avut funia pregătită. E aşa de frumoasă. Apoi Kerrison vorbi din nou: — Tot nu am înţeles. în buzunar. să rezolv nişte lucruri. Nu încerc să mă justific. tocmai cînd dosarul de încredinţare a copiilor trebuie să ajungă la înalta Curte. Şi nu numai că-i frumoasă. dar e ucigătoare. ci o ciornă la care el lucrase. întocmită de avocatul meu. Cînd am intrat în capelă şi am văzut-o pe Stella Mawson mi-am dat seama că aveam de ales între viata lor si a ei. Ar fi putut avea orice bărbat pe care l-ar fi dorit. neliniştile şi de toate răspunderile. Ea ne-a despărţit pe Nell şi pe mine. nevroza e mai puţin tragică. dacă trebuie să trăieşti cu ea. aşa că nu veţi putea niciodată să înţelegeţi. Mi-am adus aminte să zgîrii scaunul cu pantofii ei şi să las scaunul răsturnat. N-aş putea s-o las să-i ia pe William şi pe Nell. Mă gîndeam doar la următoarea întîlnire. Aşa că am scos-o şi am băgat-o în buzunar. cu o femeie al cărei soţ fusese omorît. Lăsase uşa deschisă şi cînd am intrat în tindă am văzut lada. Nici nu aşteptam ca ea să mă mai vrea. uitam de toate necazurile. cînd o aşteptam pe Domenica. Nebunia nu e greu s-o diagnostichezi. Serile fiind întunecoase ne era uşor. Trebuia să merg la spital. Putea să parcheze în siguranţă lîngă hambar. Stătea în altar. Am avut destul timp să explorez capela. Ea obţinuse cheia de la Angela Foley şi sosise prima la capelă. Se opri din mers. Ştiam că funia e înăuntru. Cred că a murit pe loc. A scos-o şi mi-a arătat-o fără nici o frică. după ce făcusem dragoste.

cu atit mai mult cu cit resortul acţiunilor lor se dovedeşte a fi de sorginte profund pasionala. Kerrison se întoarse spre Dalgliesh. Evenimentele se precipita intr-o relatare tensionata de suspans şi extrem de incitanta prin surprizele care apar la fiecare pas lacul de ingenioşii detectivi veniţi din capitala pentru desfăşurarea anchetei. Erau înapoi la maşină. rîzînd din toate puterile şi strigat de mama lui. Ea îmi dădea ce putea şi asta îmi era de-ajuns. dar asta n-avea nici o importanţă. ci un anumit fel de a face dragoste. Am pierdut dreptul la atîtea lucruri în clipa în care am ucis-o pe Stella Mawson. Culoarea mediilor. . în original) (n. Ştiam că nu mă iubeşte.D. Dalgliesh inchise portiera. pînă şi dreptul de a suferi. surprinderea atmosferei şi particularizarea personajelor conferă autenticitate universului romanesc. cînd ştiu că nu mai am nevoie de nimic. părul negru al lui William. RAO International Publishing Company 1 „Levănţică" 2 Teama de a sta acasă (în franceză. a urcat in spatele maşinii. Apoi inima îi tresări. petrecuta intr-un laborator de medicina legala: esle ucis cel mai pregătit expert al colectivului de cercetători. cu grijile. problemele mai sînt. Dalgliesh crezu că e William. Tot linişte o să fie şi acum.). în original) (n. Un criminal se plasează pentru totdeauna în afara întregii omeniri. E un gen de moarte. Pentru o clipă. James debuteaza cu o crima pe cit de misterioasa pe atit de uluitoare. — Nu era dragoste. Fără să mai scoată o vorbă. Şi era multă linişte. cizmuliţele roşii ale lui William strălucind în soare. personajele sînt extrem de vii şi de umane.). fugea un copil.tr. O minge albastră şi galbenă venea sărind spre el şi după ea.n-am văzut-o şi nu i-am vorbit decît atunci cînd eram singuri în capelă. teribilă clipă. Massingham ţinea uşa deschisă. Excelentul roman poliţist al remarcabilei scriitoare P. S-a terminat cu răspunderile. 3 împotriva tuturor (în latineşte. dar eu mă îndepărtez de ele într-o nouă dimensiune.tr. Bine conturate prin comportament şi cu biografii interesante. Acum sînt ca un om mort.