Curs Solar

Cuprins

Cuprins....................................................................................................................................... 1 1. Radia ia solară ........................................................................................................................ 2 1.1. Introducere ...................................................................................................................... 2 1.2. Radia ia solară la nivelul solului ...................................................................................... 3 1.3. Radia ia solară incidentă pe panourile solare înclinate de pe suprafa a terestră ................. 4 1.4. Măsurarea radia iei solare ................................................................................................ 4 1.5. Estrimarea radia iei solare ................................................................................................ 6 2. Celule fotovoltaice.................................................................................................................. 7 2.1. Introducere ...................................................................................................................... 7 2.1.1. Scurt istoric ............................................................................................................... 7 2.1.2. Principiul de func ionare al celulelor fotovoltaice. ..................................................... 7 2.2. Aspecte tehnologice ......................................................................................................... 9 2.2.1. Materiale şi tehnologii ............................................................................................... 9 2.2.2. Calculul parametrilor celulelor fotovoltaice ............................................................. 11 2.2.2.a. Calculul eficien ei panourilor fotovoltaice ............................................................ 11 4.2.2.b. Calculul parametrilor electrici ai panourilor fotovoltaice ...................................... 11 2.3. Aspecte economice şi de pia ă........................................................................................ 14 4.3.1. Actori ...................................................................................................................... 15 3. Solar termic .......................................................................................................................... 16 3.1. Introducere .................................................................................................................... 16 3.1.1. Scurt istoric. ............................................................................................................ 16 3.1.2. Clasificarea instala iilor solare ................................................................................ 17 3.2. Colectorul solar plan ...................................................................................................... 17 3.2.1. Probleme generale ................................................................................................... 17 3.2.2. Bilan ul energetic al captoarelor solare plane........................................................... 19 3.2.3. Sistemul turbosifonic pentru prepararea de apă........................................................ 21 3.3. Sisteme de concentrare a radia iei solare ........................................................................ 22 3.3.1. Sistemele de concentrare a radia iei solare ............................................................... 22 3.3.2. Centrale electrice cu ciclu termodinamic pentru conversia energiei solare ............... 23 Bibliografie .............................................................................................................................. 25

1

1. Radia ia solară
1.1. Introducere Fuziunea nucleară solară eliberează o cantitate impresionantă de energie (estimată la 3,47 X 1024 kW). Pământul îşi primeşte, practic, toată energia de la soare sub formă de radia ie electromagnetică. Radia ia incidentă la o distan ă egală cu distan a medie solară la extremitatea atmosferei pe un plan normal este constanta solară = 1360 W/m2 (1), fiind o func ională de pozi ia orbitală a pământului. Dacă Ss este radia ia solară totală pe toate frecven ele emise, la o distan ă R de centrul soarelui, fluxul de radia ie fiind acelaşi pe toate direc iile. Se poate defini un flux de radia ie la distan a R fa ă de soare Q(R).

Q( R) =

SS (1) 4 ⋅π ⋅ R2

Radia ia incidentă pe o planetă sferică nu este egală cu constanta solară a planetei. Pământul interceptează de la soare un disc de radia ie cu aria π ⋅ r 2 , unde r este raza pământului. Cum suprafa ă pământului este egală cu 4 ⋅ π ⋅ r 2 , cantitatea medie de energie pe unitate este egală cu:

π ⋅ r 2 ⋅ Q( R) Q( R) = (2) 4 4 ⋅π ⋅ r 2
Cantitatea medie de căldură pe unitatea de suprafa ă terestră este
1360 W = 340 2 . 4 m Obs. Calculele de mai sus sunt valabile dacă pământul este perfect sferic, fără atmosferă, iar orbita lui este perfect sferică.

La nivelul Pământului, absorb ia radia iei solare vizibile pe unde scurte este echilibrată de emisia de radia ie infraroşie, unde lungi. Calculul de emisie şi absorb iei de radia ie de către pământ duce la o temperatură a corpului de 255 K. Diferen a de aproximativ 30 K până la temperatura medie a suprafe ei terestre este dată de efectul de seră (2). Radia ia electromagnetică solară călătoreşte cu viteza luminii c, distan a între soare şi pământ fiind străbătută în aproximativ 8 minute. Legătura între lungimea de undă λ şi frecven a ν este legată de viteza luminii:

c = λ ⋅ν (3)
Energia undelor electromagnetice este dată de real ia 4:

E = h ⋅ν (4)
În rela ia 4, h este constanta universală a lui Plank h = 6,626 X 10-34 Js. Radia ia solară are spectrul de la unde lungi (infraroşii) până la unde scurte (ultraviolete) şi este echivalentă unui corp negru la temperatura de 5800 K, ca în Figura 1.

2

Figura 1.1. Spectrul solar. 1.2. Radia ia solară la nivelul solului Când radia ia solară intră în atmosferă, o parte din energia ei este consumată prin împrăştiere şi alta prin absorb ie. Partea din radia ie împrăştiată în atmosferă se numeşte radia ie solară difuză. O parte din radia ia difuză se reîntoarce în mediul extraterestru, iar cealaltă parte ajunge la nivelul solului. Radia ia solară care ajunge direct de la discul solar pe suprafa a terestră se numeşte radia ie solară directă. Cantitatea totală de energie transmisă, pe toate lungimile de undă, prin radia ie directă sau difuză, la nivelul solului, se numeşte radia ie solară globală. Figura 2. prezintă schematic componentele radia iei solare (3).

Figura 1.2. Componentele radia iei solare la nivelul solului.

3

1.3. Radia ia solară incidentă pe panourile solare înclinate de pe suprafa a terestr ă terestră Pentru a mări cantitatea de energie pe care o recep ionează marea majoritate a instala iilor solare, ri ele nu sunt aşezate orizontal, ci pe un plan înclinat. Unghiul optim pentru aşezarea panourilor ezate aşezarea solare este de cele mai multe ori egal cu latitudinea la care este aşezată instala ia solară, iar a orientarea este spre Sud. Pentru că panourile care nu sunt aşezate orizontal, pe lângă radia ia solară directă şi cea difuză a direct mai poate apărea o componentă a radia iei solare, cea reflectată de sol (precum în figura 3) . ă

Figura 1.3. Radia ia solară direct difuză sau reflectată de pământ pe un panou înclinat. ă directă, mânt 1.4. Măsurarea radia iei solare Daryl R. Myers face o prezentare a echipamentelor şi procedurilor de măsură pentru iradierea sură solară directă, difuză şi globală, precum şi a modelelor pentru analiza datelor achizi ionate (4). ă, i Lester sa. prezintă o metodă pentru îmbunătă irea calită ii măsurătorilor radia iei solare (5). îmbun Radia ia solară globală poate fi estimată conform rela iei 7: estimat I = I b cos θ z + I d (7) În rela ia 7 I este iradierea globală, Ib este iradierea directă, θz este unghiul de inciden ă al global radia iei pe panou, iar Id este iradierea difuză. Se observă că prin cunoaşterea a dou componente difuz terea două cea de-a treia se poate calcula. 3.4.1. Măsurarea radia iei solare directe. Un pirheliometru este un aparat pentru măsurarea radia iei solare directe. Acest tip de n m instrumente trebuie să fie orientate astfel încât să urmărească mişcarea soarelui. În Figura 4 este s carea prezentat un pirheliometru pentru m măsurarea radia iei directe pe toate lungimile de und undă. Figura 4 prezintă un pyroheliometru, iar Figura 5 prezintă un instrument de urmărire a loca iei urm soarelui (6). 4

Figura1.4. Pyrheliometrul CH 1 NIP produs de firma Kipp & Zonen, pentru măsurarea radia iei directe cu frecven e între 200 şi 4000 de nm.

Figura 1.5. Instrumentul de urmărire a soarelui 2 AP al firmei Kipp & Zonen . 3.4.2. Măsurarea radia iei solare globale şi difuze. Piranometrul este aparatul care măsoară radia ia solară directă şi difuză pe o întreaga semisferă. De obicei semisfera este chiar domul ceresc, dar aparatele pot fi folosite şi în pozi ie înclinată dacă se doreşte şi măsurarea radia iei reflectate de sol. Figura 6 prezintă un pyranometru pentru măsurarea radia iei globale, pe toate lungimile de undă, produs de compania Eppley Laboratory (7).

5

Figura 1.6. Piranometrul PSP pentru măsurarea radia ie globale, produs de compania Eppley Laboratory. Pentru măsurarea radia iei solare difuze se folosesc piranometre şi instrumente de obturare a vederii directe către soare precum cele din figurile 5 şi 6. 1.5. Estrimarea radia iei solare Estimarea are ca scop ob inerea unei func ii de distribu ie statistică în scopul dimensionării instala iilor solare. Pentru exemplificare, în figura 7 se prezintă rezultatele modelării iradierii globale la sta ia Sakarya (Turcia) ob inute prin metode neuronale (8).

Figura 7. Iradierea solară globală medie la sta ia de măsură Sakarya.

6

2. Celule fotovoltaice
2.1. Introducere 2.1.1. Scurt istoric În cele ce urmează vor fi prezentate principalele date legate de dezvoltarea domeniului: • În 1839 Alexandre Edmound Becquerel observă efectul fotovoltaic, într-o solu ie conducătoare electric expusă la soare; • În 1873 Willoughby Smith descoperă efectul fotovoltaic la seleniu; • În 1883 Charles Fritts construieşte o celulă fotovoltaică cu seleniu, pe un strat fin de aur, cu un randament electric mai mic de 1%; • Între anii 1888-98 Edward Weston, Melvin Severy şi Harry Reagan primesc patente pentru celule solare; • În 1901 Nikola Tesla primeşte patentul US685957 „Aparat pentru utilizarea energiei radiante”; • În 1904 Albert Einstein îşi pubică lucrarea despre efectul fotovoltaic extern, iar Wilhelm Hallwachs fabrică o celula fotovoltaică cu jonc iune; • În 1918 Jan Czochralski dezvoltă o metodă de creştere a cristalelor de siliciu; • În anii 50 laboratoarele Bell produc celule fotovoltaice pentru activită i aerospa iale; • În 1955 Western Electric produc celule fotovoltaice comerciale; • În 1960 Hoffman Electronics produc o celulă fotovoltaică cu 14 % randament electric; • În 1976 David Carlson şi Christopher Wronski produc prima celulă fotovoltaică amorfă, cu un randament de 1,1 %; • În 1985 randamentul celulelor fotovoltaice produse de University of New South Wales ajunge la 20 %; • În 1994 o celulă fotovoltaică produsă la NREL ajunge la 30% eficien ă de producere a electriciti ii. 2.1.2. Principiul de func ionare al celulelor fotovoltaice. Efectul fotovoltaic este legat de jonc iunea p – n a două materiale semiconductoare de tip p şi de tip n. În figura 1 este prezentată schematic jonc iunea p-n pentru siliciu.

Figura 2.1. Prezentarea schematică a jonc iunii p - n pentru siliciu. Dacă în cristalul unui material semiconductor se înlocuieşte un atom al siliciului cu un atom pentavalent As sau P (opera iunea de dopare a siliciului), atunci cei cinci electroni ai stratului de valen ă vor satisface cele patru legături covalente ale atomului de siliciu înlocuit. Al cincilea electron poate trece uşor în peste banda interzisă în banda conductore. Substan ele folosite pentru substitu ie se numesc substan e donoare (dopante), iar semiconductorul astfel ob inut se numeşte n-negativ. Dacă Si este dopat cu un atom trivalent B sau Al cei trei electroni de valen ă vor satisface doar trei dintre legăturile covalente ale atomului. În acest mod se creează legături cu electroni lipsă 7

(goluri). Semiconductorul se numeşte p-pozitiv. Purtătorii de sarcină al căror număr este majoritar poartă numele de purtător majoritar. Se poate defini, in mod similar, no iunea de purtător minoritar. În apropierea unei jonc iuni p-n are loc o difuzie a purtătorilor de sarcină majoritari în regiunea unde ei sunt minoritari. În acest mod se stabileşte o regiune cu sarcina spa ială pozitivă în regiunea n şi o altă regiune cu sarcină negativă în regiunea p. Între cele două sarcini apare un câmp electric orientat de la semiconductorul n către semiconductorul p. Se stabileşte astfel o barieră de poten ial care împiedică difuzia purtătorilor de sarcină prin jonc iune. În consecin ă, după o mişcare ini ială de purtători majoritari într-un sens (curent de difuzie) şi minoritari în sens opus (curent de drift) se realizează un echilibru dinamic în care jonc iunea prezintă două zone neutre separate printr-un câmp electric (cu un poten ial de barieră). Când un foton loveşte jonc iunea, se întâmplă următoarele fenomene: Fotonul traversează materialul dacă energia lui este mai mică decât energia necesară unui electron pentru a trece de pe banda de valen ă pe banda de conduc ie; Fotonul este absorbit (în caz contrar celui de mai sus). Fotonul creează o pereche de electroni – găuri. Dacă energia fotonului este mai mare decât cea necesară pentru „eliberarea” unui electron, cristalul se încălzeşte; O dată perechile electroni-găuri formate în jonc iunea p-n, atât electronii, cât şi găurile sunt libere să se mişte în cristal. Câmpul electric format va atrage electronii în zona catodică şi găurile în zona anodică a jonc iunii, formând astfel un curent continuu, care poate fi folosit de către un consumator. Modul de circula ie al sarcinilor într-o celulă fotovoltaică este schematizat în figura 2.

Figura 2.2. Modul de circula ie al sarcinilor într-o celulă fotovoltaică. Celulele fotovoltaice sunt conectate în circuite electrice serie sau / şi paralel pentru a produce tensiuni, curen i şi puteri mai mari. Modulele fotovoltaice sunt formate din celule îmbrăcate în materiale protectoare. Aceste sisteme sunt componentele de bază ale instala iilor. Principiul de cuplare al instala iilor este prezentat în figura 3.

8

Figura 2.3. Modul de formare al instala iilor fotovoltaice. 2.2. Aspecte tehnologice 2.2.1. Materiale şi tehnologii Din punctul de vedere al fizicii solidelor spectrul solar poate fi tratat ca cel al unui corp negru la 5800 K cu o banda foarte mare de frecven e (de la infraroşu la ultraviolet), iar semiconductorii pot converti, cu eficien ă bună, doar fotonii cu energia saltului de bandă. Fotonii cu energie mai mică nu sunt absorbi i, iar cei cu energie mai mare transferă o parte din energie în energie termică. În figura 4 este prezentată eficien a celulelor fotovoltaice în func ie de lă imea de bandă a materialelor (9).

Figura 2.4. Dependen a eficien ei conversiei a energiei fotonilor în electricitate în func ie de lă imea benzii interzise a semiconductorilor. În figura 4 se observă că cel mai folosit material în ziua de azi, siliciul, nu are cea mai bună eficien ă de conversie, dar este aproape de maxim. Evolu ia randamentelor de conversie a diferitelor tehnologii la diferite laboratoare este eviden iată în figura 5 (10).

9

Figura 2.5. Evolu ia eficien ei tehnologiilor celulelor fotovoltaice pentru diferite tehnologii şi la diferite laboratoare. Absorb ia luminii este mai bună la semiconductorii direc i decât la cei indirec i, spre exemplu, la semiconductorul GaAs, 90 % din absorb ia are loc într-un spa iu de 1 µm, în timp ce la siliciu spa iul este de 100 de ori mai mare. Aceasta duce la un spa iu de difuze al luminii de 200 µm sau cel pu in de două ori mai mare decât grosimea stratului de siliciu. Din punctul de vedere al fizicii materialelor siliciul nu este cel mai potrivit material pentru construirea celulelor fotovoltaice, dar pozi ia lui dominantă se datorează dezvoltării tehnologiei în domenii conexe. Materialele potrivite pentru dezvoltarea de celule fotovoltaice trebuie să aibă următoarele caracteristici: • Bandă interzisă între 1,1 şi 1,7 eV; • Structură directă a benzii; • Disponibilitate; • Lipsă de toxocitate; • Uşor reproductibile în echipamente de producere în masă; • Stabilitate pe termen lung. Siliciul monocristalin şi policristalin A fost dezvoltat de Laboratoarele Bell în anul 1954, având ca principal destinatar domeniul aerospa ial. Tehnologia a beneficiat de cercetările din zona electronicii tranzistoarelor şi a circuitelor integrate. Siliciu în strat sub ire Principalul aspect comun pentru această tehnologie este substratul necesar ca suport mecanic pentru stratul sub ire de siliciu activ (tipic între 5 şi 50 µm). Acesta este format fie din siliciu de proastă calitate, fie din alte materiale precum sticlă, ceramică sau grafit. Substratul determină temperatura maximă la care poate fi expusă celula. Există două mari categorii constructive: • Celule de mare temperatură; • Celule de joasă temperatură. Siliciu amorf Prima celulă de acest tip a fost realizată de Carlson. Avantajul acestui tip de celulă este abunden a materialului, cu dezavantajul unei eficien e reduse de conversie. Randamentele celulelor ajung în momentul de fa ă la 13 %, în timp ce randamentele modulelor depăşesc 6 %. 10

O noua abordare este aceea de a combina cele două stări ale siliciului (amorf şi cristal) pentru a beneficia de avantajele celor două stări: eficien ele mari ale cristalelor şi pre ul scăzut al stării amorfe. Compania Japoneză Sanyo a ajuns la un randament de conversie de 20,7 % (11). Copper indium diselenide (CIS) Semiconductorii ter ieni CuInSe2, CuGaSe2, CuInS2 şi compuşii lor Cu(In,Ga)(S,Se)2 reprezintă materiale promi ătoare pentru tehnologia cu strat sub ire. Simens Solar a produs celule cu eficien e între 9 şi 10 %. Primul material care nu con ine siliciu aflat pe pia ă este CdTe. Celulele solare organice Aceste tipuri de celule permit coeficien i foarte mari de absorb ie, ceea ce permite construirea de celule cu straturi extrem de sub iri (mult mai mici de 1 µm), deci cantită i foarte mici de materiale necesare. Efectul fotoelectric a fost ob inut, deja, la plastic de către universitatea Berkeley, cu un material foarte ieftin. 2.2.2. Calculul parametrilor celulelor fotovoltaice 2.2.2.a. Calculul eficien ei panourilor fotovoltaice Cel mai cunoscut model de calcul pentru eficien a sistemelor fotovoltaice este dat de formula 1. Modelul a fost creat de Evans (12) şi calculează puterea maximă ce poate fi debitată de o fotocelulă / panou fotovoltaic:

η = η r ⋅ [1 − β ⋅ (Tc − Tr ) + γ ⋅ Logφ ] (1)
În formula de mai sus η este randamentul sistemului fotovoltaic, ηr este randamentul de referin ă al sistemului fotovoltaic la temperatura de referin ă Tr = 25 °C şi radia ie solară φ = 1000 W m-2, β şi γ sunt coeficien ii de corec ie a randamentului cu temperatura, respectiv cu iradierea solară, iar Tc este temperatura jonc iunii (13). În general parametrii ηr, Tr, β şi γ sunt parametrii da i de constructor, Evans dă parametrii pentru cristalele de siliciu β = 0,0048 °C-1 şi γ = 0,12. Pentru simplificare, γ = 0. 4.2.2.b. Calculul parametrilor electrici ai panourilor fotovoltaice Panourile fotovoltaice sunt, de obicei, reprezentate în schemele electrice ca surse de energie în paralel cu diode. Cel mai larg folosit model este cel al simplei diode (14). În figura 7 este reprezentată o celulă fotovoltaică. I

Iph

Id

V

Figura 2.7. Reprezentarea electrică conform modelului simplă diodă ideal a celulelor fotovoltaice.
În figura de mai sus Isc este curentul de scurtcircuit al sursei, Id este curentul ce trece prin diodă, 11

V este tensiunea sarcinii, iar I este curentul care trece prin sarcină. Curentul ce trece prin diodă Id este dat de rela ia 2.

 V  I d = I 0 ⋅  e Vt − 1 (2)    
În rela ia 2 I0 este curentul de satura ie al diodei, iar Vt este tensiunea termodinamică dată de formula 3.

Vt =

n ⋅ k ⋅Tj q

(3)

În rela ia 3 n este constanta caracteristică a diodei, k este constanta lui Boltzmann, q este sarcina electrică elementară, iar Tj este temperatura jonc iunii. Curentul ce trece prin sarcină este dat de rela ia 4.

 V  I = I sc − I d = I sc − I 0 ⋅  e Vt − 1 (4)    
Caracteristicile tensiune putere ale celulelor fotovoltaice au forma din figura 8.

Figura 2.8. Caracteristica curent tensiune a unei celule fotovoltaice.
În figura 8 Imp este curentul la puterea maximă a celulei, Vmp este voltajul la putere maximă al celulei, Pmp este puterea maximă a celulei, iar V0c este tensiunea de mers în gol a celulei. Produsul între tensiunea şi curentul celulei dau puterea celulei, iar figura 9 arată caracteristica putere tensiune a unei celule fotovoltaice.

12

P Pmp

Vmp

V

Figura 2.9. Caracteristica putere tensiune a unei celule fotovoltaice.
În Figura 9. se observă că puterea debitată de celulă are un maxim func ie de tensiunea produsă. Comportamentul celulelor fotovoltaice diferă fa ă de cazul ideal. În figura 10 este prezentată schema folosită în cazurile reale pentru modelarea celulelor fotovoltaice. Ru Iph Id Rs I

V

Figura 2.10. Reprezentarea electrică conform modelului simplă diodă reală a celulelor fotovoltaice.
În figura 10 se observă că imperfec iunile modelului sunt compensate, ca în cazul tuturor surselor de electricitate cu două rezisten e, una în paralel Rs şi una în serie cu sursa Ru. Curentul generat de sistem este dat de rela ia 5.

 V +VRs ⋅I  V +R ⋅I u I = I sc − I 0 ⋅  e t − 1 − (5)   Rs  
Figura 11 arată modul de varia ie al caracteristicilor celulelor curent tensiune func ie de temperatura jonc iuni.

13

Figura 2.11. Varia ia caracteristicilor curent tensiune ale celulelor fotovoltaice func ie de temperatura jonc iunii, la iradiere solară constantă.
Figura 12 arată varia ia caracteristicilor func ie de iradierea solară.

Figura 2.12. Varia ia caracteristicilor curent tensiune ale celulelor fotovoltaice func ie de iradierea solară, la temperatură a jonc iunii constantă.
Din figura 12 se observă că o dată cu creşterea radia iei solare cresc atât curentul cât şi tensiunea debitate de celule. 2.3. Aspecte economice şi de pia ă Produc ia mondială de panouri fotovoltaice a fost în anul 2004 de 1195 MW, aceasta reprezentând o creştere de circa 57 % fa ă de anul 2003. Cea mai mare produc ie a fost înregistrată de Japonia (602 MW), urmată de Europa (314 MW) şi de Statele Unite ale Americii (139 MW). Tabelul 2.1 prezintă topul ărilor producătoare de module fotovoltaice (15).

14

Tabelul 2.1. Produc ia de module fotovoltaice din anul 1995 în anul 2005 în lume [MW].

4.3.1. Actori Produc ia mondială în anul 2004 a fost dominat de 14 producători, ei instalând o putere de 1055 dominată tori, MW, ceea ce reprezintă un procent de 87 % din produc ia globală de panouri fotovoltaice. Tabelul 2 prezintă principalii producători de module fotovoltaice în anul 2004. produc

Tabelul 2.2. Principalii producători de module fotovoltaice în anul 2004 [MW]. produc tori

Aproape 85 % din produc ia mondial de celule fotovoltaice se bazează în continuare pe solu ia mondială cu siliciu monocristalin sau pluricristalin. Tabelul 3 reparti ia tehnologiilor de producere a in celulelor fotovoltaice.

15

Tabelul 3.3. Reparti ia tehnologiilor de producere a celulelor fotovoltaice [MW].

3. Solar termic
3.1. Introducere 3.1.1. Scurt istoric. Energia solară a fost folosită înc de la începuturile umanită ii pentru uscarea pieilor şi a ă încă alimentelor. Arhiologii au găsit lentile folosite pentru aprinderea focului. ăsit Primele cercetări în domeniu apar in elve ianului Horace de Saussure. Acesta a construit în anul 1767 o cutie a cărei suprafa ă inferioar ajungea la 109 °C. inferioară Renumitul astronom Sir John Herschel a folosit cutii solare fierbin i pentru expedi ia lui în Africa de Sud din anul 1830. Ener solară a devenit importantă în unele păr i ale Africii pentru Energia ă gătit şi distilarea apei.

Figura 3.1. Cutie solară pentru gătit de tipul celei folosite de John Herschel. tit

16

În 1909 William J. Bailey un sistem revolu ionar de încălzire a apei care avea inclus un sistem de stocare într-o incintă izolată a apei încălzite solar. Criza petrolieră din anii ’70 a dus la dezvoltarea companiilor de profil, însă pu ine au rezistat până în anii ’80. 3.1.2. Clasificarea instala iilor solare Instala iile solare pot fi clasificate în două mari categorii: după complexitatea instala iei şi după modul de concentrare a luminii. După complexitatea instala iei: • Instala iile solare pasive sunt instala ii care nu folosesc o altă sursă de energie în afară energiei solare. De cele mai multe ori aceste instala ii folosesc un termosifon pentru circula ia apei şi nu sunt dotate cu pompe; • Instala iile solare active folosesc sisteme pentru circula ia apei, circula ia aerului şi pozi ionarea fa ă de soare. De obicei toate aceste instala i auxiliare sunt electrice. După modul de concentrare al radia iei solare, instala iile pot fi: • Instala ii fără concentrare a energiei. Aceste tipuri de instala ii au avantajul de a putea folosii radia ia difuză, cu dezavantajul de a nu putea genera temperaturi foarte mari; • Instala ii cu concentrarea radia ia solare: o Concentrare într-un punct. Antenele parabolice sau lentilele de concentrare sunt în general combinate cu sisteme de urmărire a soarelui; o Concentrare pe o linie. Sunt folosite în general pentru centralele cu ciclu termic de conversie a energiei solare. 3.2. Colectorul solar plan 3.2.1. Probleme generale Principul de func ionare al colectoarelor solare plate este simplu, el se bazează pe efectul de seră. Un panou este aşezat perpendicular pe radia ia solară pentru a beneficia de o iradiere cât mai mare. Radia ia solară trece printr-un geam sau un plastic şi loveşte un material absorbant. Acesta se încălzeşte şi creşte temperatura în interiorul sistemului, căldura putând fi extrasă de acolo cu ajutorul apei sau aerului. Figura 32 arată principalele componente ale unui colector plan (16).

Figura 3.2. Păr ile componente ale unui sistem solar cu colector plat. Componentele colectorului solar plan din figura 2 sunt următoarele: 17

1) Carcasă exterioară – este fabricată din metal sau plastic şi are rolul de a proteja instala ia de factorii externi; 2) Izola ie termică – are rolul de a micşora pierderile de căldură prin convec ie şi conduc ie către exterior; 3) Canal de curgere a fluidului încălzit – este spa iul în care fluidul de lucru preia căldura (forma şi dimensiunile acestui spa iu diferă func ie de tipul constructiv al colectorului termic); 4) Absorbant termic – are rolul de a absorbi radia ia solară termică; 5) Închidere formată dintr-o suprafa ă de transparentă – are rolul de a men ine radia ia termică emisă de către absorbant în interiorul colectorului solar termic; 6) Strat de aer – este transparent la radia ia termică şi în acelaşi timp este rezisten ă termică care împiedică transferul de căldură între absorbant şi suprafa a transparentă. Există mai multe solu ii pentru construc ia colectoarelor solare plane. Figura 3 arată trei tipuri de colectoare solare plane şi diferen ele de temperatură realizabile: • Colectorul solar bloc neacoperit pentru încălzirea apei; • Colectorul solar acoperit pentru încălzirea apei; • Colectorul solar acoperit pentru încălzirea aerului.

Figura 3.3. Tipuri constructive de colectoare solare plane. Cele mai performante colectoare solare plate sunt cele cu tuburi vidate. Principala caracteristică constructivă a acestor sisteme este vidul creat între absorbant şi suprafa a transparentă ce o acoperă. Acest tip de sisteme func ionează foarte bine în intervalul de temperaturi 120 – 150 °C. Figura 4 arată principalele componente ale unui sistem solar cu tuburi vidate.

Figura 3.4. Componentele caracteristice ale unui sistem cu tuburi vidate.

18

În figura 4 se observă principalele componente ale tuburilor vidate, în următoarea ordine de la exterior către interior: • Tub exterior de sticlă; • Spa iu vidat; • Absorbant; • Tub interior de sticlă; • Strat de cupru; • evi pentru evacuarea căldurii (înlocuite de tuburi termice la panourile performante). 3.2.2. Bilan ul energetic al captoarelor solare plane Dacă pentru un colector plan se stabileşte un contur de bilan în jurul instala iei, se observă că principalul flux energetic ce intră în conturul de bilan este radia ia solară, în timp ce fluxurile de ieşire sunt : • Fluxul de pierderi optice; • Fluxul de pierderi prin convec ie; • Fluxul de pierderii prin radia ie; • Fluxul de pierderi prin conduc ie; • Fluxul de căldură utilă. Figura 5 arată principalele fluxuri energetice, precum şi diagrama fluxurilor energetice pentru colectorul solar plan (17).

19

Figura 3.5. Fluxurile energetice legate de colectoarele solare plane. 3.2.2. Eficien ă colectoarelor solare plane Diferitele tipuri constructive de colectoare solare au randamente variabile în func ie de condi iile atmosferice, ca în figură:

Figura 6. Caracteristicile de randament ale diferitelor tipuri de panouri solare În figură temperatura echivalentă este raportul între diferen a de temperatură între mediul ambiant şi temperatura colectorului şi radia ia solară incidentă. Se observă că pentru diferite tipuri de activită i sunt recomandate diferite tipuri constructive de panouri solare: ♦ La diferen e mici de temperatură cele mai eficiente panouri sunt cele bloc; ♦ La diferen e medii de temperatură eficien a cele mai eficiente instala ii sunt cele cu acoperire de sticlă; 20

♦ La diferen e mari de temperatură se recomandă folosirea colectoarelor cu suprafe e selective şi cu tuburi vidate.
Pentru calcule simple şi în condi ii sta ionare, se poate folosi modelul parabolic de calcul al eficien ei de colectare al radia iei soare, ca în ecua ia 1 (18):
Pout = F ' (τα ) en G − c1 ( tm − ta ) − c2 ( tm − ta ) 2 (1)

,unde Pout este puterea utilă pe m2 de colector solar; F’(τα)en este coeficientul de pierderi optice; c1 şi c2 sunt parametrii care descriu dependen a de temperatură a pierderilor de căldură; G este fluxul de radia ie termică solară; tm este temperatura medie aritmetică între intrarea şi ieşirea din colector; ta este temperatura mediului ambiant în apropierea colectorului. 3.2.3. Sistemul turbosifonic pentru prepararea de apă Cea mai simplă instala ie de colectare a energiei solare este sistemul turbosifonic pentru prepararea de apă caldă. Prezentarea schematică a acestui sistem se face în figura 7.

Figura 3.7. Păr ile componente ale unui sistem solar cu colector plat. În figura 7 se observă principalele componente ale sistemului: • Colectorul solar plan; • Rezervorul de apă caldă (care în acest caz este termosifon – sistem de circula ie al apei); • Sistemul de reglare al instala iei.

21

3.3. Sisteme de concentrare a radia iei solare 3.3.1. Sistemele de concentrare a radia iei solare Aceste tipuri de aparate concentrează radia ia solară directă înainte ca aceasta să fie absorbită. Lumina de pe o suprafa ă mare este refractată sau reflectată către o suprafa ă mult mai mică, unde energia este colectată de un sistem tradi ional de conversie a energiei. Concentrarea ob inută cu ajutorul oglinzilor parabolice este în jur de 40 000, în timp ce pentru sistemele cu concentrare liniară, această concentrare ajunge la 200. Sistemele de concentrare pot fi continue sau alte tipuri de sisteme, precum în figura 8.

Figura 3.8. Sisteme de concentrare a luminii clasice şi de tip Fresnel. Marele dezavantaj al sistemelor este acela că pentru a se ob ine o bună eficien ă a sistemelor ele ar trebui orientate în direc ia soarelui tot timpul. În figura 9 sunt prezentate două sisteme de urmărire a pozi iei soarelui.

Figura 3.9. Sisteme de concentrare a energiei cu oglinzi, împreună cu sistemele de urmărire a pozi iei solare. În figura 9 se observă că sistemele de concentrare liniare au nevoie de sisteme de urmărire pe o singură axă, în timp ce sistemele de concentrare a luminii într-un punct au nevoie de sisteme de urmărire a soarelui pe două axe.

22

3.3.2. Centrale electrice cu ciclu termodinamic pentru conversia energiei solare La centralele cu câmp de captatori parabolici, ei sunt dispuşi pe şiruri paralele, prin focarul lor trecând conducte cu agent termic (figura 10). Captatorii se pot mişca în jurul axei astfel încât să păstreze o orientare corespunzătoare în raport cu soarele.

Figura 3.10. Schema unei centrale cu captatori parabolici. Centralele de acest tip func ionează pe baza ciclului Rankine şi sunt de obicei hibride, func ionarea în perioadele de noapte sau insola ie scăzută se face cu combustibili fosili. La centralele cu turn solar principiul de func ionare constă în concentrarea cu ajutorul unui sistem de oglinzi a radia iei solare pe un colector amplasat în partea superioară a unui turn. Căldura este evacuată din colector cu ajutorul unui agent termic care ulterior va servi la producerea de abur. Acest abur evoluează într-un ciclu termodinamic de tip Hirn producând lucru mecanic şi energie electrică. Ini ial, agentul termic utilizat pentru a prelua căldura din colector era apa. Apa vaporiza, iar aburul format evolua direct în ciclul termodinamic. Ulterior s-a trecut la o schemă cu două bucle (figura 11). În bucla primară evoluează săruri topite, iar în cea secundară (ciclul termodinamic) apă. Datorită proprietă ilor termodinamice avantajoase ale sărurilor topite (capacitate mare de transport a căldurii) a fost posibilă o scădere a gabaritului turnului solar. De asemeni, prezen a sărurilor topite permite o anumită stocare a căldurii. Sistemul de oglinzi este astfel gândit încât să poată schimba orientarea în func ie de pozi ia soarelui.

Figura 3.11. Schema unei centrale cu turn solar. În figura 11, 1 este colector, 2 rezervor “cald” de sare topită, 3 generator de abur, 4 turbină cu abur, 5 rezervor “rece” de sare topită

23

Centralele cu oglinzi concave se bazează pe utilizarea unor oglinzi concave, denumite “farfurii”. Acestea concentrează radia ia solară pe un colector amplasat în punctul focal (figura 12).

Figura 3.12. Vedere a unei centrale cu “farfurii”. Colectorul cuprinde o buclă prin care circulă un agent termic cu proprietă i termodinamice deosebite (ex. heliu). Agentul termic preia căldură şi o transmite către o instala ie motoare de tip Stirling, care generează energie electrică. Oglinzile asigură un grad mare de concentrare a radia iei solare, temperatura agentului termic putând ajunge la 1500 °C. Rezultă eficien e relative ridicate pentru astfel de instala ii solare (aproximativ 30 %). Puterile unitare nu au depăşit totuşi nivelul zecilor de kW (9 – 25 kW). Solu ia este foarte bună pentru alimentarea unor consumatori izola i. Turnul solar are ca principiu de realizare: un turn foarte înalt plasat in centrul unei suprafe e vitrate de dimensiuni mari (figura 13) situată la o anumită înăl ime fa ă de sol. Suprafa a vitrată generează un efect de seră. Aerul existent între suprafa a vitrată şi sol se încălzeşte până la temperaturi de ordinul 60 – 70 °C. Datorită tirajului, aerul încălzit are o mişcare ascensională prin interiorul turnului. În interiorul turnului sunt plasate generatoare eoliene care sunt antrenate de aerul în mişcare, producând energie electrică. Date privind prima instala ie comercială de acest tip: - înăl ime turn: 1000 m - diametru turn la bază: 130 m - diametru suprafa ă vitrată: 7000 m - temperatură aer cald: 65 °C - viteză aer prin turn: aprox. 55 km/h - echipare cu generatoare eoliene: 32 x 6,5 MW (aprox. 200 MW)

Figura 13. Vedere a unui turn solar. 24

Bibliografie
1. Attenuation of solar radiation: a climatological study. Monteith, JL. 1962, Q J Meteorol Soc, pg. 508–21. 2. Solar energy in progress and future research trends. Şen, Z. 2004, Progress in Energy and Combustion Science, pg. 367–416. 3. Iqubal, M. An intoduction to solar radiation. Ontario : Academic Press, 1983. 4. Solar radiation modeling and measurements for renewable energy applications: data and model quality. Myers, D. 2005, Energy, pg. 1517–1531. 5. A method for improving global pyranometer measurements by modeling responsivity functions. Lester, A. și Myers, D.R. 2006, Solar Energy, pg. 322–331. 6. Kipp & Zonen. http://www.kippzonen.com. http://www.kippzonen.com/pages/693/3/CH1. [Interactiv] 23 10 2007. [Citat: 23 10 2007.] http://www.kippzonen.com/pages/693/3/CH1. 7. THE EPPLEY LABORATORY, INC. THE EPPLEY LABORATORY, INC. THE EPPLEY LABORATORY, INC. [Interactiv] 23 10 2007. [Citat: 23 10 2007.] http://www.eppleylab.com/. 8. Forecasting based on neural network approach of solar potential in Turkey. Sozen, A., și alții. 2005, Renewable Energy, pg. 1075–90. ț 9. Photovoltaic materials, history, status and outlook. Goetzberger, A., Hebling, C. și Schock, H.W. 2003, Materials Science and Engineering, pg. 1-46. 10. Crystal growth and materials research in photovoltaics: progress and challenges. Surek, T. 2005, Journal of Crystal Growth, pg. 292–304. 11. High efficiency photovoltaic cell. Sakata, H., și alții. Anchorage, Alaska, : s.n., 2000. ț Proceedings of the 28th IEEE Photovoltaic Specialists Conference. p. 7. 12. Simplified method for predicting photovoltaic array output. Evans, DL. 1981, Solar Energy, pg. 555–60. 13. Calculation of the polycrystalline PV module temperature using a simple method of energy balance. Mattei, M., și alții. 2006, Renewable Energy, pg. 553–567. ț 14. Cabaret-Massei, S. Etude Experimentale d’un Champ Photovoltaique Connecte au Reseau Electrique: Modelisation Phsique, Dimensionnement et Analyse des Performances. Ajaccio : Universite Pasquale Paoli, 2001. 15. PV review: World Solar PV market continues explosive growth. Maycock, P. 2005, Refocus, Volume 6, Issue 5,, pg. 18-22. 16. Howell, D. Your solar energy home. New York : Pergamon Press, 1986. 17. Dunn, PD. Renewable energies: sources, conversion and application. s.l. : Peter Peregrinus Ltd, 1986. 18. European Committe for Standardisation. European Standard Draft prEN 12975-2. 1997. 19. Ellehauge, Klaus. A solar combisystem Based on a Heat Exchanger Between the Collector Loop and Space - Heating Loop. s.l. : International Energy Agency, 2002.

25

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful