Cauzele primului razboi mondial

Pe data de 28 iunie 1914 Franz Ferdinand, arhiduce al Austriei și moștenitor al tronului Austro-Ungariei a fost asasinat la Sarajevo de Gavrilo Princip, un student sârb bosniac. Acesta a făcut parte dintr-un grup de cincisprezece complici, susținuți de Mâna Neagră, o societate secretă fundata de naționaliști prosârbi cu legături în armata Serbiei. Asasinatul a scânteiat tensiunea mare care deja exista în Europa. În timp ce la Sarajevo aveau loc rebeliuni în urma decesului arhiducelui, acestea au fost animate de minoritatea sârbă. Deși acest asasinat a fost considerat ca motivul direct pentru izbucnirea Primului Război Mondial, cauzele reale ale războiului merg mai în urmă, în re țeaua complexă a alianțelor și contrabalansărilor care s-au dezvoltat între diferite puteri europene în urma înfrângerii Fran ței și a formării statului german sub conducerea lui Otto von Bismarck în 1871. Cauzele Primului Război Mondial reprezintă o problemă complicată; sunt mulți, factorii politici care au condus la război. Cei mai importan ți pot fi considerați: naționalismul, disputele anterioare nerezolvate, sistemul de alian țe, guvernarea fragmentară, întârzieri și neînțelegeri în comunicația diplomatică, cursa înarmărilor, etc. [modificare]Pricini

și responsabilități

Există multe ipoteze care încearcă să explice ce, sau cine a fost vinovat de declan șarea Primului Război Mondial. Primele explicații, prelevate în deceniul 1920 și 1930, accentuau versiunea oficială care în conformitate cu Tratatul de la Versailles și Tratatul de la Trianon, plasau întreaga responsabilitate asupra Germaniei și aliaților săi. Versiunea oficială a fost o afirma ție bazată pe ideea că războiul a început când Austro-Ungaria a invadat Serbia, susținută de către Germania, că Germania apoi a invadat Belgia și Luxembourg fără să fi fost provocată. Versiunea oficială este justificată prin aceea că, responsabilitatea pentru război consistă doar din agresiunea manifestată de către Germania și AustroUngaria, și că Rusia, Franța și Marea Britanie doar au reacționat într-un mod legitim contra agresiunii Puterilor Centrale. Această idee a fost ulterior apărată de academiceni ca Franz Fischer, Imanuel Geiss, Hans-Ulrich Wehler, Wolfgang Mommsen, și V.R. Berghahn. Cu trecerea timpului, alți analiști au luat în considerație și factori adăugători, de exemplu rigiditatea planurilor militare ruse și germane, deoarece fiecare a accentuat importan ța de a ataca primul și a executa planurile militare într-un mod rapid. Unii observatori au sugerat că pe parcursul mai multor decenii Britanicii au fost obi șnuiți cu războaie coloniale unde ei au triumfat rapid și ușor, și din aceste considerente au întâlnit Marele Război cu un nivel de entuziasm ridicat. Totuși dificultățile întâlnite de către Marea Britanie în războaie ca Războiul Zulu (1879) și al doilea război al burilor (1899-1902) au redus probabilitatea că Britanicii au fost atât de naivi în privința potențialului unui război major. Faptul că nici o forță politică importantă nu s-a opus la război a însemnat că cei care nu erau de acord cu el nu aveau destulă putere pentru a organiza o opoziție viabilă, cu toate că proteste minore au existat pe durata războiului. O altă cauză pentru război a fost croirea alianțelor și militarismul. Un exemplu a militarismului a fost clădirea vasului HMS Dreadnought, o navă de luptă revoluționară care avea o superioritate majoră față de navele anterioare, numite "pre-dreadnought", în 1906. Acest fapt a mărit puterea maritimă a Marei Britanii și a lansat o întrecere în construcția vaselor între Marea Britanie și Germania din cauza Noului

imperialism. Liderii civili a puterilor europene se aflau în mijlocul mai multor valuri de fervoare naționalistă care treptat creștea în Europa pe parcursul deceniilor anterioare. O altă dificultate a fost reprezentată de mijloacele de comunicare limitate care existau în 1914. națiunile care făceau parte din Tripla Înțelegere se temeau de cele care aparțineau la Tripla Alianță și vice versa. . Eforturi diplomatice intense să medieze conflictul AustroSârb deveniseră irelevante. toate națiunile încă utilizau telegrafe și ambasadori ca metoda lor principală de comunicare. În general. astfel cauzând întârzieri de ore sau chiar de zile întregi. deoarece acțiuni agresive din partea Germaniei și a Rusiei doar sporeau gravitate conflictului treptat. Această dezoltare încă mai departe a redus opțiunile viabile a politicenilor în iulie. 1914.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful