CAPITOLUL IV Fişa tehnică nr.

1 MǍSURAREA ȘI NOTAREA PULSULUI
PULSUL: reprezintă conflictul dintre sângele expulzat ȋn artere de către inimă ȋn timpul sistolei ventriculare şi masa de sânge existentă ȋn vas, astfel ia naştere o undă pulsatilă care poate fi percepută la palparea arterei pe un plan osos. SCOP: Obţinerea de informaţii pentru evaluarea funcţiei cardio-vasculare. MATERIALE NECESARE: • • • • ceas cu secundar; foaie de temperatură; pix sau creion de culoare roşie; carneţelul asistentului medical. ETAPE DE EXECUȚIE: 1. Pregatirea fizică și psihică a bolnavului . Se anunță bolnavul că i se va masura pulsul, i se explică modul de măsurare, știind că o stare emotivă creată de necunoscut, îi poate modifica valorile. Bolnavul se menține în stare de repaus fizic și psihic, timp de 10-15 minute cu brațul sprijinit pentru relaxarea mușchilor antebrațului; 2. Efectuarea tehnicii. Locuri de măsurare a pulsului: artera radială, artera temporală, artera brahială, artera subclaviculară, artera carotidă, artera femurală, artera poplitee, artera pedioasă, artera tibială. Măsurarea la artera radială. Se spală pe mâini cu apă și săpun. Se reperează șantul radial pe extremitatea distală a antebratului, în continuarea policelui; Se fixează degetele palpatoare pe traiectul arterei și cu ajutorul policelui. Se exercită o ușoară presiune asupra peretelui arterial, cu vârful degetelor (index, mediu, inelar) de la mâna dreaptă și se percep pulsațiile; Se numără pulsațiile, urmarind secundarul cronometrului timp de 1 minut. Se reține valoarea. 3. Notarea cifrică. Se notează în carnetul propriu, numele și prenumele bolnavului, numarul salonului și al patului, data cu specificarea ‘D’ pentru dimineață și ‘S’ pentru seară și valoarea masurată. 4. Notarea grafică. Pentru fiecare liniuță subțire, orizontală a foii de temperatură se socotesc 4 pulsații. Se marchează cu un punct roșu la intersecția frecvenței și a timpului; Se unesc punctele notate cu o linie roșie și se obține curba pulsului; Asistentul trece la reorganizarea locului de muncă şi apoi se spală cu apă şi săpun, după ce ȋn prealabil a dezbrăcat mânuşile.

OBSERVAȚII: 1. Măsurarea pulsul se face numai după ce bolnavul a stat în repaus fizic și psihic; 2. Măsurarea pulsul se face pe durata unui minut întreg (pentru a se obține valori exacte); 3. Se notează imediat valorile obținute la măsurarea pulsului; 4. Frecvența pulsului crește paralel cu temperatura: la 1 grad de temperatură, pulsul creste cu 8-10 pulsații/min;

se pompează aer ȋn manşetă cu ajutorul parei de cauciuc până dispar zgomotele pulsatile. Factori care determină tensiunea arterială:  debitul cardiac.  vâscozitatea sângelui. Elemente de evaluat: tensiunea arterială maximă (sistolică) şi tensiunea arterială minimă (diastolică). Bolnavul este pregătit psihic. Bolnavul este pregătit fizic: se asigură că bolnavul are un repaus de 10-15 minute. starea glandelor endocrine.  foaia de temperatură . Se introduc olivele ȋn urechi. 1. După transportul materialelor la patul bolnavului. stetoscop format din: olive şi membrană. i se explică importanţa şi necesitatea tehnicii.  tampoane de vată. volumul sângelui circulant și volumul urinei. asistenta se spală pe mâini cu apă şi săpun apoi aşezăm manşeta pneumatică pe treimea medie a braţului aflat ȋn extensie şi supinaţie. până . Asistenta medicală dezinfectează cu alcool medicinal membrana stetoscopului şi olivele acesteia.  alcool medicinal.  pix de culoare albastră. manometru. Se decomprimă progresiv aerul din manşetă prin deschiderea supapei.  forţa de contracţie a inimii.  tăviţă renală. tubulatură. Valorile tensiunii arteriale sunt variabile în funcție de tonusul neurovegetativ.  carneţelul asistentei medicale. pară cu supapă. Pregatirea fizică și psihică a bolnavului. Se susţine membrana stetoscopului pe artera humerală. ETAPE DE EXECUȚIE. Efectuarea tehnicii.Fişa tehnică nr.  elasticitatea şi calibrul vaselor. 2. MATERIALE NECESARE:  tensiometru format din: manşetă pneumatică.2 MǍSURAREA ȘI NOTAREA TENSIUNII ARTERIALE TENSIUNEA ARTERIALǍ: reprezintă presiunea exercitată de sângele circulant asupra pereţilor arteriali. starea vaselor. SCOP: Evaluarea funcţiei cardiovasculare (forţa de contracţie a inimii şi rezistenţa determinată de elasticitatea şi calibrul vaselor).

reprezintă tensiunea arterială diastolică.A. Se reţine valoarea. 4. ne vom ocupa de ȋngrijirea bolnavului pentru a-i reda confortul termic şi fizic. Notarea cifrică. Se socotește pentru fiecare linie orizontală a foii de temperatură. iar la ultimul zgomot care se aude. Aparatele vor fi verificate anual de către spacialiști. Nu se aplică manșeta prea strâns pentru că se întrerupe circulația. 5. Fişa tehnică nr. 4. maximă (sistolică) iar dedesubtul liniei groase se notează T. zgomotele devenind mai puternice. Nu se discută rezultatele obținute cu bolnavul.3 . şi se continuă decomprimarea. 3. numărul salonului și data. se va folosi întotdeauna același aparat. o unitate coloană de mercur (Hg). minimă (diastolică). Pentru măsurarea T. acela fiind tensiunea arteriala sistolică.ce se percepe primul zgomot. În carnețelul propriu se notează cifric valorile tensiunii arteriale măsurate cu numele și prenumele bolnavului. Notarea grafică. Se notează grafic în foaia de temperatură cu culoare albastru hașurat. Este foarte important pregatirea psihică și fizică a bolnavului.A. 3. Se reţin valorile obţinute. Deasupra liniei groase se notează T.A. OBSERVAȚII: 1. la același bolnav. 2.

Pe fundul borcanelor. ETAPE DE EXECUȚIE:1. Termoreglarea reprezintă funcția organismului prin care se menține echilibrul între producerea căldurii (termogeneza) și pierderea căldurii (termoliza) prin păstrarea valorilor constante (homeotermie) de 36-37° C dimineața și 37-37. Măsurarea temperaturii cu termometru maximal se face ȋn cavităţii ȋnchise sau semiȋnchise pentru a obţine temperatura cea mai apropiată de cea centrală. rect. doar până la jumătate. ȋn borcane. MATERIALE NECESARE:  termometru maximal.3° C seara.MǍSURAREA ȘI NOTAREA TEMPERATURII TEMPERATURA reprezintă rezultatul proceselor oxidative din organism.  recipientul cu soluţie dezinfectantă de bromocet sau cloramină 2%. vagin. în vagin. Termometrul ȋn uz (termometru maximal). în plica inghinală. prin dezintegrarea alimentelor energtice. generatoare de caldură. SCOP este de a descoperi unele modificări patologice ale valorii temperaturii corpului. Soluţia nu trebuie să acopere termometrele ţinute vertical. Se șterge termometrul de soluția dezinfectantă deoarece irită tegumentele. termometrele medicale sunt verificate. Se pregătesc materialele necesare. b) în cavitați închise: în rect. Locuri de masurare: a) în cavități semiînchise: în axilă. Măsurarea se face ȋn axilă. se aşează vata acoperită cu tifon pentru a nu permite lovirea rezervoarelor de fundul vasului de sticlă. Ȋnainte de a fi date ȋn folosinţă. Pregatirea materialelor și a instrumentelor . Termometrul maximal utilizat ȋn medicină este gradat după scara Celsius.  carneţelul asistentei medicale  foaie de temperatură. în cavitatea bucală. .  alcool medicinal. este ţinut ȋn soluţii dezinfectante de bromocet sau cloramină 2%.  casoletă cu tampoane sterile.  lubrifiant – unde este cazul. Se verifică integritatea termometrului. funcționalitatea și dacă mercurul este coborât în rezervor. ureche şi cavitatea bucală.  ceas cu secundar.  tăviţă renală.  pix de culoare albastră.

Ținut strâns ca un creion. Interpretarea rezultatelor. 3. se notează numele bolnavului. Temperatura normală (fiziologică) este cuprinsă între 3637 grade C când bolnavul este considerat afebril. confortabil. data și valoarea temperaturii obținute urmand a fi notată și în foaia de temperatură. Se atrage atenția bolnavului să pastreze gura închisă timp de 5 min și să nu spargă termometrul cu dinții. în funcție de locul în care se masoară temperatura. Se menține timp de 3 minute. numărul salonului. Se notează grafic cu un punct de culoare albastră în foaia de temperatură pe verticala corespunzatoare datei si timpului zilei. Se șterge bine axila bolnavului prin tamponare cu prosopul lui. și se citește gradația. Se asează bolnavul în decubit dorsal. Se asează termometrul cu rezervorul de mercur pe pielea centrului axilei. este așezat în decubit dorsal sau lateral și i se introduce ușor bulbul termometrului în rect. Pregatirea psihică și fizică a bolnavului. Pentru fiecare diviziune a foii se socotesc două diviziuni de grad. știind că frecarea ridică temperatura. iși introduce singur termometrul în rect.2. Măsurarea în axilă: Se ridică brațul bolnavului. Se anuntă bolnavul. Se scoate termometrul și se citește valoarea. 4. numărul patului. Se introduce termometrul în cavitatea bucală a bolnavului. termometrul se scutură cu mișcări rapide departe de obstacole. Se menține termometrul timp de 10 min după care se scoate din axila bolnavului. se șterge cu un tampon de vată îmbibat cu alcool. Valori patologice: a) hipertermie: subfebrilitate = 37-38° C febră moderată = 38-39° C (considerta starea febrilă) febră ridicata= 39-40° C hiperpirexie= 40-41° C . Când bolnavul știe și poate. Se scoate termometrul. Se apropie brațul bolnavului de trunchi cu antebrațul flectat pe suprafața anterioară a toracelui. paralel cu toracele (se evită lenjeria). În carnețelul de observații individual. obținându-se astfel curba termică. Măsurarea în cavitatea bucală (se foloseste termometru utilizat numai in acest scop) Se umezește termometru cu apă rece. Termometrul se ține în mană ca pe un creion în poziția pentru scris. Efectuarea tehnicii. Notarea grafică. 5. Se unește cu valoarea anterioara printr-o linie albastră. cu capul pe pernă sau în poziție sezândă pe un scaun. Se asează termometrul la locul lui în recipient. sub limbă. Când bolnavul nu poate. 6. Notarea cifrică. Bolnavul va fi așezat în poziție comodă. Măsurarea temperaturii in rect (masurare rectala)Se lubrifiază bulbul termometrului cu ulei de vaselină. cu mișcări de rotație și înaintare. pentru ca mercurul să coboare în rezervor. se citește și se asează pe tava medicală.

La copii. 2. Termometrul se menține timp de 10 minute în axila astfel înregistrarea nu este reală. se spală recipientul. umiditatea modifică valoarea temperaturii. 3.b) hipotermia: hipotermie ușoară = 35-36° C hipotermie moderată = 32-35° C hipotermie severă = 26-32° C hipotermie majoră sub 26° C. agitați se recomandă măsurarea temperaturii în cavitațile semiînchise. Dacă axila bolnavului nu este uscată. 5. Se introduce termometrul în recipient. OVSERVAȚII: 1. În situația unor valori prea ridicate sau prea scăzute. Fişa tehnică nr. se schimbă soluția dezinfectantă. Se spală termometrul cu apă curentă cu detergenți sau cu sapun lichid. vârstnici. Reorganizarea locului de muncă: Se scutură termometru până când mercurul coboară în rezervor. Temperatura se masoară de regulă dimineața catre ora 08:00 și seara în jurul orelor 17:00. 7. inconștienți. măsurarea temperaturii se va repeta. 4.4 OBSERVAREA ȘI NOTAREA RESPIRAȚIEI .

RESPIRAȚIA: este procesul fiziologic prin care organismul uman captează din mediul înconjurător oxigen. Se asează ușor mâna cu fața palmară pe suprafața toracelui bolnavului. recunoaşterea complicaţiilor şi a prognosticului bolii. Nu se anunță bolnavul. Pentru foile de temperatură în care respirația este înscrisă cu valori ce cresc din cinci în cinci. Se notează grafic în foaia de temperatură cu un pix de culoare verde. curba respiratorie merge paralel cu cea a temperaturii și a pulsului. 5.  foaie de temperatură. Notarea grafică. SCOP: Poate constitui un indiciu pentru stabilirea diagnosticului. se numără inspirațiile (mișcăre de ridicare a peretelui toracelui) timp de 1 min. poziție. 2.  pix sau creion de culoare verde. În stare fiziologică. 3. Se notează cifric în carnețul propriu al asistentului de ex: 24 r/min. MATERIALE NECESARE:  ceas cu secundar. aprecierea evoluţiei bolii. de aceea se prefera măsurarea respirației în perioada de somn a bolnavului.sete de aer): a) dispnee cu accelerare a ritmului respirator: tahipnee (polipnee) b) dispnee cu rărirea ritmului respirator (bradipnee-12. pentru fiecare linie orizontală se consideră o respirație. se unește cu o linie. 4. Patologic. Notarea cifrică. vârstă. Efectuarea tehnicii. și elimină dioxidul de carbon rezultat din arderile celulare. ETAPE DE EXECUȚIE: 1. necesar proceselor de oxidare. pentru fiecare linie orizontală se consideră două respirații. 10. se instalează respirația dificilă (dispnee . starea de veghe sau de somn. Pregatirea bolnavului: Se asează bolnavul în decubit dorsal. valoarea prezentă cu cea anterioară pentru obținerea curbei.  carneţelul propriu. Interpretarea rezultatelor. Frecvența mișcărilor respiratorii variază în funcție de sex. temperatura mediului ambiant.5 ASMINISTRAREA MEDICAMENTELOR . astfel se poate modifica ritmul respirator și obținem valori eronate.8 resp/min) Fişa tehnică nr.

 pahar apă sau suc pentru copii. CONTRAINDICAȚII:  medicamentul este inactivat de secrețiile digestive. decocturi. sisteme. vasodilatatoare.  tratamentul pe cale orală este contraindicat pacienților inconștienti. Efecte generale. pahar gradat). emulsii. Forme de prezentare: lichidele (siropuri. dezinfectează tubul digestiv. pulberi). patrund în sange și apoi acționează asupra unor organe. pipetă. aparate (antibiotice. se verifică starea sa (constiența) și semnele vitale. mixturi. Se verifică data expirării medicamentelor. celor care prezintă vărsături. Efecte locale. uleiuri.  irită mucoasa gastrică. solide (tablete. acestea putându-se resorbi la nivelul mucoasei digestive. Medicamentele administrate pe cale orală se resorb la nivelul mucoasei digestive. Favorizează cicatrizarea ulcerațiilor digestive.  se impune evitarea circulației portale. drajeuri. Pregătirea bolnavului.  pacientul refuză medicamentele. Se confirmă identitatea pacientului. capsule. sticla picuratoare.  recipient pentru medicamente (lingură. cardiotonice . O schimbare în starea acestuia poate justifica schimbarea sau . MATERIALE NECESARE:  medicația prescrisă. protejează mucoasa gastrointestinală. linguriță. 2. sedative. granule.  medicamentul nu se resoarbe pe cale digestivă. înlocuiește fermenții digestivi.  ceașcă cu apă.PE CALE ORALA (PER OS) Calea orala este calea naturală de administrare a medicamentelor. etc). Pregătirea și verificarea medicamentelor .  se impune o acțiune promtă a medicamentelor. secreția gastrica în cazul lipsei acestora. extracte). ceai. cât și celor care din diverse motive nu pot inghiți. lapte. ETAPE DE EXECUȚIE: 1. soluții. Se verifică cu atentie medicația prescrisă de medic și se compară cu cea primită de la farmacie. SCOP: obținerea efectelor locale sau generale ale medicamentelor.

Se va reveni pentru verificarea stării pacientului și pentru verificarea efectului medicației administrate. purgativele saline). Se va anunța medicul pentru orice medicație neadministrata din diverse motive sau efecte adverse. pentru a preveni afectarea dentara. medicamentul. nu se vor mai administra antihipertensive la un pacient care prezintă hipotensiune). Se așează materialele pe o tavă sau cărucior pentru tratament (măsuţă mobilă). Dozele ce trebuie administrate se pun într-un păhărel din material plastic. Pacientul va trebui să fie informat despre orice schimbare survenită în schema sa de tratament. Dacă pacientul cere detalii despre medicația sa. Siropul nu se adminstrează cu apă pentru a nu-i diminua efectul. doza.Pulberile divizate în casete amilacee. ora. 3. 4. Pacientul trebuie așezat în poziţie şezand dacă nu e nici o contraindicaţie. Asistentul se va asigura ca are medicație prescrisă de medic. cerând indicații necesare timpului și modului de adminstrare dacă este necesar. ceai și apoi se administrează sub formă de solu ții (ex. 2. acţiunea acestuia. se va verifica deschizându-i gura.drajeurile se asează pe limba pacientului și se înghit ca atare. numele persoanei care a administrat medicamentul. Se va nota: data. Pulberile nedivizate se dozează cu linguriță sau cu vârful de cuțit. se va verifica din nou prescripția medicului și i se vor oferi detaliile cerute. Se va sta lângă pacient până când acesta va inghiți medicamentul și dacă este nevoie. 6. OBSERVAȚII: 1. refuzul pacientului. Se administrează medicația împreună cu apa sau alt lichid adecvat. Nu se va adminstra niciodată un medicament dintr-un flacon neetichetat. Preparatele lichide pe bază de fier se pot administra cu ajutorul unui pai. Medicația nu se va lasa niciodata la îndemana pacientului. . Granulele se masoară cu lingurița. Medicamentele lichide necesita atenție sporită la dozare. Tot cu un pai se pot adminstra și lichidele cu gust neplăcut. 5. Se spală mainile cu apa și săpun. tabletele. sau capsule cerate mai întâi se înmoaie caseta în apă și apoi se așează pe limbă pentru a fi inghitită. Nu se va adminstra niciodată medicație prin indicație verbală. sau o poziţie comodă în care să bea lichidul în funcţie de starea acestuia. şi reacţia pacientului. dacă are gustneplăcut. Se explică pacientului ce medicament primeşte. 3. Notarea procedurii. Unele pulberi se dizolvă în apă. 4. Se vor transmite informaţiile semnificative în scris şi verbal la schimbul de tură.anularea medicației (de exemplu. dacă pacientul este capabil să-şi administreze singur medicamentele. Efectuarea tehnicii. Dacă este necesar. 7.

Pacientul va fi informat asupra posibilelor efecte adverse și i se va cere să anun țe echipa de îngrijire despre orice schimbare în starea sa. Fişa tehnică nr.8.6 PUNCȚIA VENOASĂ .

SCOP: Explorator pentru recoltare de sânge ȋn vederea examinării de laborator. Venele femurale.i Terapeutic pentru administrarea unor medicamente sub formă de injecţiei intravenoase şi perfuziei (PEV). sau recoltarea unei cantităţi de 500 ml de sânge ȋn edemul pulmonar acut sau hipertensiune arterială. PUNCȚIA VENOASĂ reprezintă crearea unei căi de acces ȋntr-o venă prin intermediul unui ac de puncţie. Venele subclaviculare. Venele maleolare interne. Venele antebraţului.  seringi de capacitate corespunzătoare. cu ambou lateral.  tampoane de vată. 5. astfel ȋncât mâneca să nu ȋmpiedice circulaţia de ȋntoarcere. 6.  garoul. abducţie şi supinaţie. ȋntr-o cavitate naturală sau patologică. Bolnavul este pregătit psihic.  pernă elastică pentru sprijinirea braţului. ȋntr-un organ sau orice ţesut al organismului cu ajutorul unui ac sau trocar. 7/10.aleză. ETAPE DE EXECUȚIE 1. 7. Pregătirea psihică și fizică. Se asează ȋn poziţie sezând pe scaun cu braţul ȋn abducţie şi supinaţie sau poate fi aşezat ȋn pat ȋn decubit dorsal cu membrul superior sprijinit ȋn extensie. 4.  alcool medicinal.  ace de 25-30mm şi diam de 6/10. 10/10 cu bizou lung. 2. . i se explică tehnica şi importanţa efectuării ei. LOCURI DE ELECȚIE: 1.  mănuşi sterile. 3.  2 tăviţe renale. Venele de pe faţa dorsală a mâinii. dar şi pentru transfuzare. Se dezbracă membrul ales. MATERIALE NECESARE:  muşama. Venele epicraniene şi jugulare.PUNCȚIA reprezintră manevra prin care se pătrunde ȋntr-un vas. Venele de la plica cotului.  eprubete.

7 ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR . apoi peretele venos ȋnvingând o rezistenţă elastică până când acul ȋnaintează ȋn gol. Palpează cu indexul mâinii stângi. Asistentul medical se spală pe mâini cu apă şi săpun. Bolnavul este instalat comod ȋn pat şi este supravegheat. roagă bolnavul să strângă pumnul pentru evidenţierea venelor. acestea devenind turgescente. Efectuarea tehnicii. fără a comprima artera. locul pentru puncţie. Pregăteşte sângele recoltat pentru trimitere la laborator. deoarece există risc de a face hematom (colecţie de sânge ȋntr-un ţesut). se verifică pătrunderea acului ȋn venă prin aspirare cu seringa. ȋn lumenul venei. Se fixează seringa. dacă puncţia a fost ȋn scop explorator. Se aşează sub braţul bolnavului perna protejată de muşama şi aleză. Dacă este cazul se efectuează toaleta locală a tegumentelor şi se schimbă lenjeria dacă s-a murdărit. fixează vena cu policele mâinii stângi la 4-5 cm sub locul puncţiei. Ȋn mâna dreaptă ȋntre police şi restul degetelor se ţine seringa. gradaţia şi bizoul fiind ȋn sus. ȋmbracă mânuşile. Se ȋndepărtează staza venoasă după executarea tehnicii prin desfacerea garoului şi a pumnului. Se comprimă locul puncţiei 3 minute. Se aplică tamponul ȋmbibat la locul pătrunderii acului şi se retrage brusc acul. Se continuă tehnica ȋn funcţie de scopul puncţiei venoase. executând o uşoară compresiune şi tracţiune ȋn jos. strângându-l astfel ȋncât să oprească circulaţia venoasă (efectuând staza). braţul fiind ȋn poziţie verticală.2. examinează calitatea şi starea venelor de la plica cotului şi alege locul de executare a puncţiei. Aplică garoul la o distanţă de 7-8 cm deasupra locului puncţiei. Reorganizează locul de muncă şi notează puncţia. nu se flectează antebraţul pe braţ. Fişa tehnică nr. până la realizarea hemostazei (oprirea sângerării). Se schimbă direcţia acului cu 1-2 cm. Dezinfectează locul cu un tampon ȋmbibat ȋn alcool. acul rămânând ataşat. formând un unghi de 30°. Se pătrunde cu acul traversând ȋn ordine tegumentul ȋn direcţie oblică.

 muşama şi aleză. şezând sau semişezând. Asistentul se spală pe mâini cu apă şi săpun. se introduce acul oblic.  2 tăviţe renale.  tampoane de vată. Se dezinfectează locul. iar soluţia este injectată lent. se puncţionează vena după ce am fixat-o cu policele de la mâna stângă.) INJECȚIA INTRAVENOASĂ reprezintă introducerea unei substanţe medicamentoase pe cale venoasă.V.  soluţia injectabilă.  mănuşi sterile. ȋmbracă mânuşile steril. ȋn funcţie de indicaţiile medicamentului introdus. 2. Materialele au fost pregătite pe măsuţa protejată de un câmp steril şi transportate la patul bolnavului. . Efectuarea tehnicii. antebraţul ȋn supinaţie. I se explică bolnavului importanţa şi necesitatea efectuării tehnicii. MATERIALE NECESARE:  2-3 ace de lungimi variabile (2.  alcool medicinal.  comprese sterile.INTRAVENOS (I. cotul sprijinit pe un rulou sau o pernuţă protejată de muşama şi aleză. tamponul trebuie să comprime vasul până la realizarea hemostazei (oprirea sângerarii). Se trece la reorganizarea locului de muncă şi la notarea injecţiei intravenoase.  2-3 seringi cu capacitate diferită. ETAPE DE EXECUȚIE 1. alege locul de elecţie. după care se masează uşor braţul ȋn sensul circulaţiei venoase şi se aplică garoul deasupra locului de elecţie (7-8cm). după care se dezleagă garoul. după care se ȋnaintează pe traiectul venei 2 cm.5-3cm). vena.  pernuţă sau rulou.  garou. Injecţia intravenoasă necesită ȋn prealabil PUNCŢIA VENOASǍ. o senzaţie de gol. Se folosesc soluţii izotone şi hipertone. Se aspiră pentru a verifica prezenţa acului ȋn lumenul venei. până simţim că am pătruns ȋn peretele venos. braţul fiind ȋn extensie. mai jos de locul ales. Bolnavul este poziţionat ȋn poziţie decubit dorsal. Pregătirea psihică și fizică. Timpul de administrare poate fi şi 10 minute (administrarea calciului). După injectare se tamponează locul şi se ȋndepărtează acul rapid.

INCIDENTE ȘI ACCIDENTE 1.8 DESHIDRATĂRILE ȘI BILANȚUL HIDRIC . 5. 4. Dacă nu se foloseşte un garou standard. urmate de necroză dacă soluţia administrate a fost iritantă. Embolia gazoasă şi cea uleioasă duc la exitus (moarte). Refacerea venei are nevoie de 24 de ore. 3. 2. Flebalgia: durere localizată pe traiectul venelor. de aceea ȋn acest timp nu se mai efectuează altă elecţie.OBSERVAȚII 1. Hematomul: apare ȋn urma perforării unei vene. Ameţeli/lipotimie/colaps: se ȋntrerupe administrarea şi se anunţă medicul. Nu se injectează aer ȋn vasele de sânge deoarece se poate produce EMBOLIE GAZOASǍ ce duce la EXITUS=MOARTE. 6. Fișa tehnica nr. se va avea grijă ȋn timpul efectuării buclei(nodului). 3. datorită unei injecţii prea rapide sau de substanţă care irită tunica internă a vasului. 4. Injectarea soluţiei paravenos (pe lângă venă): manifestată prin tumefierea bruscă a ţesutului. Nu se vor efectua mişcări circulare şi nu se va flecta antebraţul pe braţ (risc de producere a hematomului). Capetele vor sta ȋn sus şi bucla ȋn jos. capetele acestuia să nu atârne peste locul de elecţie. dureri accentuate iar ȋn timp. Senzaţia de uscăciune (valuri de căldură): la nivelul faringelui datorită lezării unui vas. 2.

Modificările din lichidul extracelular deshidratare:  Deshidratarea izotonă: atunci când aportul insuficient sau pierderile interesează atat apa cât şi electroliţii ȋn aceeaşi proporţie. fistulă gastrică. Mediul intern al organismului este o soluţie apoasă de săruri minerale formând partea fundamentală a plasmei sanguine. Ȋn funcţie de cauză şi mecanismul prin care se instalează aceste dezechilibre pot interesa sectorul intracelular sau extracelular sau chiar ambele. febră) duc la apariţia mai multor sindroame de . Apa menţine ȋn soluţie o serie de săruri minerale care menţin presiunea osmotică a lichidelor din organism. ȋntre 9 si 12 luni: 120 ml apă/kg corp. insolaţie. hemoragii masive (sunt situaţii ȋn care se pot pierde 2-35 l /24 h)  Deshidratarea hipertonă: când se elimină apa ȋn cantitate mai mare decât sărurile şi electroliţii. 350-500 ml sub formă de vapori prin plămâni. Lichidul interstiţial şi cel plasmatic sunt numite “lichide extracelulare”. Apă fixă sau apă structurală intră ȋn compoziţia moleculelor.:vărsături. Nevoia de apă a unui adult este de 2000 – 2500 ml/24 h. 500-1000 ml prin transpiraţie. Apa liberă sau circulantă reprezintă 70% din greutatea organismului din care 50% este repartizată ȋn interiorul celulelor.Ȋn organism apa o găsim ȋn 2 stări: liberă şi fixă. Ȋn mod normal există un echilibru ȋntre lichidele ingerate şi pierderile fiziologice iar ȋn situaţii patologice (de boală) se produce un dezechilibru ce duce la deshidratare sau hiperhidratare. iar la copil nevoia de apă este mai mare: • • • • ȋn primele 6 luni: 180 ml apă/kg corp. Eliminarea apei din organism se face pe mai multe căi: • • • • 1000-1500 ml prin urină. reprezentând lichidul interstiţial şi 5% circulă ȋn vase. 100-200 ml prin intestine ȋn scaun.aspiraţie gastrică. (Ex. Ex. reprezentând lichidul plasmatic. diabet zaharat. ȋntre 6 si 9 luni: 150 ml apă/kg corp. 15% ȋn spaţiile lacunare. a limfei şi a lichidului interstiţial. fie sub formă de apă conţinută de alimentele solide. Necesarul de apă este acoperit prin alimentele consumate zilnic sub formă de lichide. diaree. peste 12 luni: 100 ml apă/kg corp. reprezentând lichidul intracelular.: transpiraţii exagerate. paracenteza accentuate.

vărsături. 35-40 ml prin urină/kg corp. 10-20 ml cu scaunul/kg corp. sete . tahicardie. tegumentelor pentru a preveni atingerea integrităţii lor. cântăreşte zilnic pacientul.febră. Deshidratarea hipotonă: când se elimină săruri ȋn cantitate mai mare decât apa. limba arsă. TULBURĂRI ALE FLUIDELOR 1. membrane si mucoase brusc uscate. creşterea ureei sanguine. 50-100 ml prin transpiraţie/kg corp. asigură igiena riguroasă a mucoaselor. Rolul asistentului: • • • • • • face zilnic bilanţul hidric. Nevoia de apă a corpului deshidratat se stabileşte după suprafaţa corporală pe bază de tabele speciale iar a sugarului după greutatea corporală (100-180 ml/kg corp). Hipovolemie = deshidratare. ascită ( lichid ȋn cavitate peritoneală ) Volumul deficitar de lichid ( hipovolemie şi deshidratare ) provoacă urmatoarele manifestări: pielea uscată cu cu turgor redus ( turgor = lipsa elasticităţii ). analizele de laborator. urina concentrată cu densitate mare. . asigură afectarea măsurilor de prevenire a escarelor. etc. hTA. neliniştea. edem periferic. asigură zilnic 2500ml lichide ( hipervolemie ). creşterea hemoglobinei şi a hematocritului. scăderea presiunii venoase centrale. Stabilirea necesităţilor hidrice şi minerale ale organismului se face prin: stabilirea felului deshidratării şi investigaţii de laborator. Cantitatea lichidelor necesare organismului se stabileşte prin ȋnsumarea raţiei de ȋntreţinere (adică pierderile de lichide/24 h) şi a raţiei de corectare (se face pe baza analizelor de laborator de către medic) a dezechilibrelor anterioare. Atunci când nu se poate stabili felul deshidratării se administrează ȋn părţi egale glucoză + soluţii izotonice de săruri minerale. Valorile obţinute din totalizarea pierderilor normale ale copilului: • • • • 20-35 ml prin respiraţie/kg corp. hematom. ochi adânciţi. monitorizează funcţiile vitale. scăderea eliminării urinare. starea de conştienţă a pacientului. + şi a pierderilor ȋn plus dacă are diaree. Se datorează pierderilor excesive sau mişcării fluidului (acumulare anormală de fluid ȋn diferite zone ale organismului ). Ex. letargie.

edeme periferice. IEŞIRILE(EXCRETA): sunt constituite din: scaun.Excesul volumului de lichid duce la edem ( = lichidul merge ȋn sectorul extracelular şi se datorează creşterii de Na şi a cantităţii de apă prin retenţie sau ingestie excesivă. confuzie. urină. hipertermie. scăderii excreţiei renale de Na şi apă şi scăderii mobilizării de lichide ȋn spaţiul intravascular ). Valorile scazute de electroliți în sânge poate duce la: aritmii cardiace. puls puternic. HTA. ploape edermatiate. menstră. modificarea tensiunii arteriale. Pentru fiecare grad de temperatură peste 37gradeC se va calcula o pierdere suplimentară de apă de 500ml. modificări ale tensiunii arteriale. BILANŢUL HIDRIC Pentru efectuarea bilanţului hidric urmărim INGESTA-EXCRETA (intrările și ieșirile lichidelor din organism) Pentru a urmări bilanţul hidric ȋn organism este necesar să se noteze atât intrările cât şi ieşirile. Manifestările dezechilibrului electrolitic depind de gradul de afectare al electroliților. INTRǍRILE: sunt constituite prin apa din alimente şi băuturi (apa. pierderi patologice cum ar fi: diaree. diverse reacții la nivelul sistemului nervos sau osos. Rolul asistentului: • • • • urmăreşte bolnavul să consume cantităţi mici de lichide şi sare face zilnic bilanţul hidric observă edemul educă pacientul privind efectul diureticelor TULBURĂRI ELECTROLITICE. O altă parte din apă este provenită din metabolismul celular dar și din soluții perfuzabile. parestezie. hemoragii masive. perspiraţie. Se va nota ori de câte ori a fost schimbat un pansament şi gradul de schimbare al acestora. creşterea presiunii venoase centrale. aspiraţie gastrică sau intestinală. scăderea densităţii urinare. slăbiciune sau convulsii. Nivelul ridicat de electroliți în sânge este caracterizat de: slăbiciune sau spasm muscular. vărsături. transpiraţie. ceaiuri. sucuri. Excesul de lichid ȋn organism dă urmatoarele manifestări: creşterea acută ȋn greutate. Dacă rezultatele analizelor de sânge indică modificări ale nivelului de potasiu. dispnee. .2. oboseală. fructe). supe. cafea. magneziu. bătăi neregulate ale inimii. drenaje. emoții.a hematocritului. ştiind că printr-un pansament abundent îmbibat se pot pierde circa 500-700 mL apă. sodiu și calciu pacientul manifestă spasme musculare.

) .E.Exemplu BILANȚ HIDRIC: INGESTA Lichide = 1500 ml Alimente = 600 ml Apa din metabolism = 400 ml Total = 2500 ml Daca intervine patologicul avem: INGESTA Lichide = 1500 ml Alimente = 600 ml Apa din metabolism = 400 ml EXCRETA Scaun = 300 ml Diureză = 1700 ml Transpirație = 400 ml Perspirație = 100 ml Total = 2500 ml EXCRETA Scaun diareic = 600 ml Vărsături = 500 ml Diureză = 1700 ml Diaforeză = 600 ml Perspirație = 100 ml Total = 2500 ml Total = 3500 ml Pentru echilibru intervenim cu PEV Ser Glucozat 1000 ml. Fișa tehnică nr. 9 ALIMENTAREA ȘI HIDRATAREA PRIN PERFUZIE ENDOVENOASĂ (P.V.

aleză.  tăviţă renală. Vom fi foarte atenţi să eliminăm aerul din lumenul tubului de perfuzie. după racordare se deschide imediat prestubul permiţând lichidului să curgă ȋn venă. comod. I se explică bolnavului importanţa şi necesitatea efectuării tehnicii. foarfece. se deschide imediat prestubul pt a permite scurgerea lichidului ȋn vena şi se reglează viteza de scurgere a lichidului ȋn venă cu ajutorul prestubului (ex: 60 pic / minut). schimbarea flaconului gol cu cel plin se face astfel: ȋnainte ca flaconul să se golească complet se ȋnchide prestubul şi se racordează aparatul de perfuzie la noul flacon.Pregătirea fizică şi psihică. Se aşează bolnavul ȋn decubit dorsal. administrarea medicamentelor la care se urmăreşte efect prelungit. Dacă există mai multe flacoane cu soluţie de perfuzat.  muşama. alimentare parenterală. pt a nu se desteriliza. depurativ (diluează şi favorizează excreţia din organism a produselor toxice).Pregătirea materialelor şi instrumentelor. Se supraveghează modul de funcţionare al aparatului şi starea bolnavului.  garou. ETAPE DE EXECUȚIE 1.  stativ pentru suspendarea pungilor cu soluţie perfuzabilă. completează proteinele sau alte componente sangvine. cu braţul ȋn extensie şi pronaţie. soluţii dezinfectante (alcool. Sub braţ punem o pernă tare acoperită cu muşama şi aleză. Pe o tavă acoperită cu un camp steril pregătim materialele mai sus amintite. comprese sterile. MATERIALE NECESARE  trusă sterilă pentru perfuzat. . Se dezinfectează şi badijonează locul puncţiei. 3.  casoletă cu câmpuri sterile. schimbarea flaconului se va face rapid pt ca sangele refulat prin ac să nu se coaguleze şi să fie necesară altă puncţie venoasă. se fixează ȋn leucoplast porţiunea de tub de lângă ac şi acul pe pielea bolnavului. tinctură de iod)  romplast. Efectuarea tehnicii: Spălare pe mâini cu apă şi săpun. Se pregăteşte flaconul şi trusa de perfuzie şi se fixează pe stativ. vată. 2. iar amboul tubului să nu atingă nimic din jur atunci când ȋl suspendăm pe stativ.  soluţie hidratantă sterilă şi ȋncălzită la temperatura corpului.  pensă hemostatică. Se face puncţia venoasă şi se adaptează amboul aparatului de perfuzie la ac.  seringi şi ace sterile.SCOP: hidratarea şi mineralizarea organismului.

se ȋnchide prestubul. fiind supravegheat. nesterile. Flebita şi necroze. creşterea T. cantitatea de lichid de perfuzat.După terminarea perfuziei. 5. Pe locul puncţiei se aplică pansament steril fixat cu leucoplast 4.) . 2.ȋn cazul revărsării soluţiilor hipertonice ȋn ţesuturile perivenoase. INCIDENTE/ACCIDENTE: 1.T notând : data. indiferent de valoarea calorică. motiv pt care instalarea perfuziei se face ȋn condiţii de asepsie perfectă. Coagularea sângelui pe ac sau canulă.apare prin pătrunderea aerului ȋn curentul sanguin.M.Ȋngrijiri după tehnică. perfuzia ȋn exces poate determina edem pulmonar acut manifestat prin tuse . se exercită o presiune asupra zonei cu un tampon şi se extrage acul. polipnee. Nerespectare regulilor de asepsie: poate determina infectare şi apariţia de frisoane. Embolia gazoasă . tamponarea flacoanelor cu insulină atât pentru pacientul cu diabet cât şi pentru pacientul cu valori normale ale glicemiei. ȋnainte ca ultimul flacon să se golească. Hiperhidratarea: la cardiaci. Administarea de glucoză. pentru a preveni modificarea glicemiei. impune. 7. 3. cine a făcut perfuzia.Reorganizarea locului de muncă. 4. Tromboza: prin mobilizarea cheagului sanguin. 8.A. expectoraţie. 5. 10 INJECȚIA INTRAMUSCULARĂ (I. Revărsarea lichidului ȋn ţesuturile perivenoase poate da naştere la flebite sau necroze. Trusa de perfuzie se aruncă. perfuzia se notează ȋn F. Fișa tehnică nr. 6. Se aşează bolnavul comod şi se dau lichide călduţe . restul materialelor se pregătesc pt sterilizat. Frison şi stări febrile: ȋn cazul nr mare de picături / minut sau utilizarea soluţiilor expirate. se aplică pensa hemostatică ȋntre ambou şi tubul de control.

 alcool medicinal.INJECŢIA reprezintă introducerea unei substanţe ȋn stare lichidă ȋn organism prin intemediul unor ace care traversează ţesutul organismului.  soluţia de injectat. 2. claritatea (lipsa flocoanelor sau a impurităţilor). Se introduce acul de la seringă ȋn fiolă şi se aspiră . ETAPE DE EXECUȚIE 1. insecte sau urme de umezeală. Pulberea trebuie să aibă consistenţă şi culoarea specifică medicamenului şi nu trebuie să conţină reziduuri. 9/10. Flocoanele sunt particule vizibile cu ochiul liber rezultate din unirea unor particule foarte fine. Se verifică eticheta cu numele medicamentului şi valabilitatea. porţiunea externă a braţului ȋn muşchiul deltoid. Efectuarea tehnicii. Asistentul se spală pe mâini cu apă şi săpun. ȋmbracă mânuşile sterile. INJECŢIA INTRAMUSCULARǍ reprezintă introducerea unor soluţii izotone. uleioase sau a unei substanţe coloidale ȋn stratul muscular prin intermediul unui ac ataşat la seringă. Pregatirea psihică și fizică. Se folosesc ace cu o lungime cuprinsă ȋntre 40-70mm şi un diametru de 7/10.  comprese sterile. I se explică bolnavului importanţa şi necesitatea efectuării tehnicii. Pregătirea materialelor și instrumentelor.  2 tăviţe renale.  2-3 ace de seringă.10/10mm.  mănuşi sterile. inclusiv doza. Cu un tampon ȋmbibat ȋn alcool medicinal se dezinfectează fiola.  tampoane de vată. Flacoanele cu pulbere trebuie să fie sigilate cu protecţie de aluminiu sau material plastic. Locurile de elecţie: • • • cadranul superoextern fesier. Asistentul verifică integritatea fiolelor sau flacoanelor. Materialele au fost pregătite şi transportate la patul bolnavului pe măsuţa protejată de un câmp steril. a acelor. MATERIALE NECESARE  seringi de unică folosinţă de diferite dimensiuni. treimea mijlocie a coapsei (faţa externă). 8/10. termenul de valabilitate şi capacitatea. valabilitatea. aspectul macroscopic al soluţiei privind culoarea. gâtul acesteia sau cauciucul flaconului după ce se desigilează. Asistentul verifică integritatea ambalajului seringii. 3. Se așează bolnavul ȋn decubit ventral.

Reorganizarea locului de muncă. după care capătă o consistenţă dură şi ȋnainte de a efectua tehnica. Dacă acul este prea scurt şi soluţia se administrează ȋn ţesutul adipos. Îngrijirea după tehnică. Tampoanele de vată precum și restul materialelor considerate infectate. 5. 3. alegând alt loc de elecţie. Ȋntinde cu policele şi indexul mâinii stângi tegumentul. Se aşează seringa pe o compresă sterilă.zona trebuie palpată şi se evidenţiază pătrunderea acului ȋn nodul). introduce lent soluţia medicamentoasă.Paralizie prin lezarea nervului sciatic (se evită pătrunderea prin respectarea zonelor de elecţie a injecţiei). unul aşezându-l ȋntre inelar şi degetul mic şi cu celălalt dezinfectează tegumentul din zona aleasă. Asistentul medical ȋmbibă 2 tampoane cu alcool. OBSERVAȚII 1. 2. Se îndepărtează acul de la seringă cu atenție deosebită și se aruncă în recipientul special pentru materiale înțepătoare de culoare galbenă confecționat din material plastic. Se retrage acul şi se alege alt loc de elecţie. asistentul retrage rapid acul cu seringa şi se dezinfectează locul comprimând şi masând uşor pentru a se dispersa soluţia şi pentru o absorbţie mai rapidă.Hematom datorită ȋntreruperii unui vas. 5. Acul va fi introdus ȋn ȋntregime.conţinutul. . perpendicular pe tegument. 2. împarte fesa ȋn patru şi se alege cadranul superoextern. Dacă totuşi a pătruns ȋn nodul. 3. iar ambalajele se aruncă in cutia cu sac de culoare neagră destinată materialelor neinfecțioase. 4. Se ȋndepărtează acul şi se ȋnlocuieşte cu unul steril după care se elimină aerul din seringă fără a ȋndepărta teaca protectoare a acului. bolnavul este aşezat ȋntr-o poziţie comodă rămânând ȋn repaus fizic timp de 5-10 minute. se ȋntâmpină o rezistenţă şi de aceea se scoate acul şi se ȋnlocuieşte cu altul steril. se extrage manual sau chirurgical. se aruncă în cutia cu sac galben pentru materiale infecțioase. se pot forma noduli (la ȋnceput sunt dureroşi. După terminarea tehnicii. După finalizarea introducerii soluției. susţinându-se amboul acului. nu poate fi injectată.Ruperea acului datorită contracţiei voluntare şi/sau agitaţiei bolnavului. iar cu mâna dreaptă introduce acul ataşat la seringă. 4. Imaginar.Supuraţie aseptică datorită nerespectării regulilor de asepsie. Se aspiră şi dacă nu a pătruns ȋntr-un vas de sânge. Acul se poate ȋndepărta. iar dacă s-a pătruns ȋntr-un vas de sânge va fi scos şi ȋnlocuit cu altul steril.Durere vie prin atingerea nervului sciatic sau a unei ramuri. INCIDENTE/ACCIDENTE 1. se poate produce o infectare a zonei.

Embolie uleioasă prin injectarea ȋntr-un vas a soluţiei uleioase (se poate evita prin verificarea poziţiei acului prin aspiraţie. Fișa tehnică nr. 11 RECOLTAREA SÂNGELUI .6.

 Mânuşi sterile. calitatea probei de sânge şi securitatea personalului medical. biochimice. ȋnfiletează capătul liber al acului ȋn holder.  Garou. Asistentul medical se spală pe mâini cu apă şi săpun.  Casoleta cu tampoane de vată ȋmbibate ȋn alcool medicinal.  Rulou. care prezintă la partea superioară amboul la care se ataşează acul de puncţie prin infiletare.Această metodă asigură confortul bolnavului. 2.  Acul de puncţie care este protejat de carcasa bicoloră. ȋndepărtează carcasa colorată a acului.  Stativul. se retrage acul din venă comprimând locul puncţiei timp de 3-5 min cu tamponul ȋmbibat ȋn alcool. verifică banda de siguranţă a acului de puncţie (integritatea şi termenul de valabilitate). SCOP: explorator.  2 tăviţe renale. pernuţă. execută puncţia venoasă. 1. bacteriologice. Efectuarea tehnicii. ȋmbracă mânuşile steril. Dupa recoltare. RECOLTAREA SÂNGELUI PRIN SISTEM VACUTAINER MATERIALE NECESARE  Holder – un tub de material plastic. serologice.  Tuburi vacutainer cu dopuri de diferite culori. 3. Ȋndepărtează carcasa de culoare deschisă sau albă a acului prin răsucire. Pregătirea fizică – bolnavul este poziţionat ȋn sala de tratament. Bolnavul este pregătit psihic este anunţat şi i se explică importanţa tehnicii dar şi necesitatea efectuării acesteia. După prelevarea sângelui. Pregătirea fizică și psihică. iar ȋn partea inferioară are 2 aripioare. Se . se scoate tubul din holder prin ȋmpingere asupra aripioarelor laterale cu policele şi se introduce tubul următor. fără a flecta antebraţul pe braţ. pentru examinări hematologice. pe un scaun ȋn poziţia sezând cu membrul superior ȋn abducţie.Sângele se recoltează de obicei. Îngrijirea după tehnică. ETAPE DE EXECUȚIE 1. Toate aceste materiale sunt pregătite pe măsuţa de tratament protejată de un câmp steril. extensie şi supinaţie.  Muşama şi aleză. aplică garoul la distanţa de 7-8 cm deasupra locului de elecţie. introduce tubul ȋn holder apucând aripioarele cu indexul şi mediusul şi cu policele ȋmpinge tubul ȋn holder şi astfel va fi străpunsă diafragma gumată a dopului.

RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU EXAMENE HEMATOLOGICE Procedeul de recoltare este ȋn funcţie de analizele ce urmează să se efectueze. Pregătirea psihică: I se explică bolnavului necesitatea tehnicii. Recoltarea sângelui pentru examene hematologice se face prin 2 metode: prin puncţie capilară și prin puncţie venoasă. 1. Se va asigura bolnavului confortul termic şi fizic. lamela se ȋmpinge către partea liberă a lamei păstrând mereu acceaşi ȋnclinaţie şi antrenând toată picătura fără a o fracţiona.  Lamele (frotiuri).etichetează tuburile şi se trimit la laborator. acele utilizate se depun ȋn recipientul pentru ȋnţepătoare.  Ace sterile. apoi se va supraveghea.  Tăviţă renală. apoi cu un ac steril se ȋnţeapă cu o mişcare bruscă tegumentul pulpei degetului ȋn partea laterală a extremităţii.Pentru majoritatea recoltărilor este necesar ca bolnavul să nu mănânce ȋn dimineaţa recoltării. MATERIALE NECESARE:  Mânuşi sterile. apoi se dezinfectează tegumentul degetului inelar şi mediusul cu un tampon de vată ȋmbibat ȋn alcool (evitând congestionarea prin frecarea puternică). La extremitatea lamei curate şi degresate se recoltează o picătura de sânge. Pregătirea fizică: bolnavul va ocupa poziţia sezând cu mâna sprijinită.Lama se agită pentru a se usca. Se aşteaptă evaporarea alcoolului. dozarea hemoglobinei. determinarea timpului de sângerare şi coagulare. EFECTUAREA TEHNICII: Se pregătesc materialele pe o măsuţa protejată de un câmp steril şi se transportă ȋn apropierea bolnavului. Se aşează o lamelă cu marginea şlefuită după ce picătura de sânge s-a ȋntins. Cu un tampon uscat se şterge prima picătură. “a jeun” = pe nemâncate. după care se şterge cu un tampon locul.  Casoleta cu tampoane ȋmbibate ȋn alcool medicinal. perpendicular pe straturile cutanate. . ȋmbracă mânuăile steril.  Lame degresate. examen parazitologic. apoi proba se transportă la laborator imediat după etichetare. 2.Recolatrea sângelui prin puncţie capilară (prin ȋnţepare) pentru examenele: HLG – hemoleucogramă. se aşteaptă să se formeze o altă picatură de sânge din care se recoltează cu lama. diametrul aproximativ 3-4 mm ȋntr-un unghi de 45° cu lama. se reorganizează locul de muncă. să nu consume nimic de la cină până ȋn dimineaţa ȋn care se efectuează recoltarea. Asistentul se spală pe mâini cu apă şi săpun.

bolnavul fiind nemâncat. b) Recoltarea sângelui pentru examene biochimice se efectuează prin puncţie venoasă dimineaţa. Pregătirea fizică: bolnavul este aşezat ȋn poziţia corespunzătoare după caz salon sau sala de tratament. tubul VACUTTER care conţine o substanţă anticoagulant 3.8%). amilază. colesterol.6 ml sânge. transaminază. Pregătirea psihică: bolnavul este pregătit şi anunţat cu 24h ȋnainte să nu mănâce cu 12h ȋnainte de recoltare şi să păstreze repaus fizic. Se recoltează 5 ml sânge ȋn tubul fără substanţă anticoagulantă (tub ROȘU). Se aşează tubul ȋn stativ. VSH. transaminază.  Materiale necesare pentru a efectua puncţia venoasă. se etichetează produsul. se trece la reorganizarea locului de muncă. Asistentul se spală pe mâini. sideremie. timp de protrombină (se recoltează 4. se retrage acul din venă şi se aplică un tampon ȋmbibat ȋn alcool medicinal (fără a flecta antebraţul pe braţ). se aşează sub acesta un rulou.5 ml oxalat de K). RH-ul. i se asigură poziţie comodă. alege locul puncţiei şi dezinfectează şi execută puncţia venoasă. creatinină. hematocrit) VSH-ul – este o analiză simplă care se bazează pe proprietatea globulelor roşii (hematii. se completează buletinul.  Tub MOV: HLG.  Tub ROȘU: (fără anticoagulant) uree sanguină. colesterol. după ce sângele recoltat din venă a fost amestecat cu o substanţă anticoagulantă (citrat de sodiu 3. creatinină. amilază. MARETIALE NECESARE:  Sistemul VACUTTER. calcemie. glicemie. Ȋn tubul de culoare MOV.5 ml sânge/anticoagulant 0.2. sideremie. a) Recolatrea sângelui pentru determinarea hematocritului recoltarea sângelui se face prin puncţie venoasă. Se dezbracă braţul. . se recoltează 2 ml sânge pe citrat de EDTA (acid etilendiaminotetraacetic) 1%. depune ȋntr-un tub de sticlă. eritrocite) de a se cimenta. pentru determinarea hematocritului.  Tub ALBASTRU: fibrinogen (4 ml sânge cu 0. ionograma sanguină. Se trece la ȋngrijirea bolnavului. Tub MOV pentru HLG – hemoleucograma. calcemie.8% citrat de sodiu. acid uric. electroforeză. Toate acestea sunt pentru determinarea: uree sanguină.5 ml citart de Na 3.Recolatrea sângelui prin puncţie venoasă (examen hematologic. !! VSH-uL se recoltează fără garou ȋn tub NEGRU!! Se recoltează 1. VSH-ul se deosebeşte de hematocrit prin faptul că sângele se separă spontan. acid uric. bilirubină. după un oarecare timp ȋn plasmă şi globule roşii fără să fie centrifugat ȋn prealabil. electroforeză. ionogramă sanguină. EFECTUAREA TEHNICII: Materialele sunt pregătite pe o măsuţă protejată de un câmp steril. bilirubină.  Tub NEGRU: VSH. glicemie etc.8%). grup sanguin.

Serul nehemolizat are culoare gălbuie. Se spală regiunea plicii cotului . EFECTUAREA TEHNICII: Recoltarea sângelui se face prin puncţie venoasă. bolnavul e supravegheat. c) Recoltarea sângelui pentru examene bacteriologice (hemocultura): Reprezintă introducerea sângelui pe un mediu de cultură pentru examene bacteriologic.  Alcool medicinal. ȋntr-o cantitate de 5 -10 ml ȋntr-o eprubetă. SCOP: diagnosticarea unor boli infecţioase cum ar fi sifilisul. Buletinul de analize este completat. apoi aplică garoul. Tehnica este efectuată de către 2 asistenti medicali ȋn care primul asistent se spală pe mâini şi ȋmbracă mânuşile steril. iar cel de-al doilea asistent dezinfectează locul cu alcool medicinal. iar cel de-al doilea asistent desface garoul ȋnainte de retragerea acului. Pregătire psihică: I se explică tehnica şi necesitatea efectuării ei. EFECTUAREA TEHNICII: Materialele sunt pregătite pe o măsuţă protejată de un camp steril şi transportate lângă patul bolnavului.  Casoletă cu material moale. iar cel hemolizat are culoare roz.  Alcool iodat. febra tifoidă.c)Recoltarea sângelui pentru examene serologice: Recoltarea sângelui pentru examene serologice relevă prezenţa sau absenţa anticorpilor ȋn serul bolnavului.  Trusa cu pense sterile. SCOP: descoperirea bacteriilor atunci când se suspectează o septicemie sau o bacteriemie. I se asigură confortul fizic şi termic. .  Seringi de 20 ml.  Apă şi săpun.  2 recipiente cu medii de cultură (unul cu bulion citrat şi altul cu geloza semilichidă). după coagulare se desprinde cheagul de pe peretele eprubetei iar după 30 de minute se decantează serul ȋntr-o altă eprubetă cu ajutorul unei pipete prin aspirare. iar recipientul cu geloza semilichidă – ȋnsămânţare anaerobă. Primul asistent pregăteşte produsul recoltat ȋn recipientul cu bulion citrat. Primul asistent efectuează puncţia venoasă şi aspiră sângele necesar examenului. Pregătirea fizică: ocupă poziţia şezând pe un scaun. MARETIALE NECESARE:  Pentru puncţia venoasă. apoi materialul este trimis la laborator. se efectuează ȋnsămânţarea aerobă. După finalizarea tehnicii.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful