Sindromul de impingement

Atat din cauza complexitatii cat si a particularitatilor de biomecanica, nu este deloc surprinzator ca umarul este una din articulatiile cele mai predispuse la aparitia patologiei. Geometria articulara, structurile capsulo-ligamentare, muschii si inervatia contribuie impreuna la stabilitatea articulara, fiind interdependente si legate intrinsec de o buna functionare. Pe de alta parte, articulatia umarului este mai putin stabila decat majoritatea celorlalte articulatii din organism, aceasta particularitate permitandu-i sa realizeze miscari pe toate axele si cu o amplitudine crescuta, dar in acelasi timp predispune umarul la numeroase accidentari. In literatura medicala sunt descrise mai multe clasificari ale sindromului de impigement. Clasificarea lui Neer, una din primele clasificari, care a marcat un pas important in intelegerea patologiei umarului recunoaste 4 tipuri de sdr. de impingement in functie de gradul de afectarea coafei rotatorilor: 1. Tip I – sub 25 ani, reversibil, edem, tendinita, tratament conservator 2. Tip II – 25 – 40 ani, cicatrice fibroasa, tendinita, tratament chirurgical 3. Tip III – peste 40 ani, ruptura parcelara (sub 50%) a tendonului coafei rotatorilor (m supraspinos), tratament chirurgical 4. Tip IV – peste 40 ani, ruptura >50% a tendonului coafei rotatorilor, tratament chirurgical.Aceasta clasificare este insa in prezent depasita. Medicina moderna imparte sindromul de impingement in 4 mari tipuri: 1. Impingement primar 2. Impingement secundar 3. Impingement intern 4. Impingement subcoracoid Este important ca diagnosticul sa fie corect pus, deoarece fiecare tip de sindrom de impingement necesita tratament, program de recuperare si / sau interventie chirurgicala specifice.

Impigement primar sau extern
Este cel mai apropiat de ceea ce Neer a descris ca sd de impingement al umarului (clasificarea de mai sus). Este afectata (inflamatie sau ruptura) regiunea superioara sau bursa tendonului coafei rotatorilor (TCR), cu alte cuvinte patologia este extra-articulara, in afara articulatiei gleno-humerale, limitata la spatiul subacromial. Tipic acesti pacienti au peste 50 de ani, dar poate fi prezent si la 22 de ani (rar). Durerea apare in regiunea anterioara a umarului in momentul ridicarii bratului. Poate aparea si noaptea cand pacientul se intoarce pe umarul afectat. Au loc modificari patologice la nivel coracoacromial fiind o consecintaa: • Procesului de imbatranire • Compromiterii mecanice a spatiului subacromial • Disjunctiei acromio-claviculare • Ingustarea spatiului subacromial prin depuneri osteofitice • Hipotonia, atrofia coafei rotatoriilor

semnele de instabilitate anterioara a umarului sunt pozitive. In final cronicizarea impingementului secundar evolueaza cu ruperea TCR sau a labrumului. Exista 3 stadii evolutive: • Stadiu 1: redoare care cedeaza la incalzirea articulatiei. tabloul clinic mai cuprinde slabiciune in membrul superior afectat si limitarea amplitudinii de miscare a umarului. Deoarece sindromul de impingement primar se datoreaza in general modificarilor degenerative si osteofitice de la nivelul articulatiei. fie din cauza suprasolicitarii ceea ce il face . determina instabilitate functionala. iar prezenta retro-versiei humerusului poate predispune la aparitia acestei patologii. Pe langa durere. care initial este legata doar de activitatea sportiva. tabloul clinic nu se ameliorea in urma tratamentului conservator fiind necesara interventia chirurcicala (recontructie anterioara capsulolabrala) Impingement subcoracoid Spatiul subcoracoid este reprezentat de intervalul dintre procesul coracoid si capul humeral care in mod normal este intre 8. sulitei. poate deveni simptomatica. halterofili).• Cifoza accentuata Afecteaza in general muncitorii. tenismeni sau inotatori. Initial apare hipotonia coafei rotatorilor care. radiografia umarului este imperativa atunci cand se suspecteaza acest tip de impingement. la randul ei. Tabloul clinic este dominat de durere cu evolutie insidioasa. cei care prin natura ocupatiei lor trebuie sa ridice in mod repetat greutati deasupra capului (zugravi. Mecanismul de producere consta in flexia umarului. Pacientii sunt de obicei tineri. Impingement secundar Sindromul de impingement secundar este pus in relatie cu „instabilitatea” umarului. Mecanismul de producere consta in extensia umarului. Mai poarta numele de impingement glenoid postero-inferior (IGPI). • Stadiu 2: durere in regiunea posterioara a umarului. sudori. tinichigii etc) si frecvent este gresit diagnosticata ca tendita coafei rotatorilor. abductia si rotatia externa a bratului. persoanele a caror munca presupune ridicarea repetata si sustinuta a bratului peste 90 de grade fata de linia orizontala. adductia si rotatia interna a bratului. ce. in timp determina laxitatea capsulei glenohumerale cu aparitia subluxatiei la miscari specifice in articulatia umarului. sub 6 mm. adica cu existenta unui deficit structural sau functional care poate determina translatie. fara istoric de accidentare. hiperangulatie sau rotatie excesive la nivelul articulatiei glenohumerale. iar durerea este localizata in regiunea anterioara sau anterolaterala a umarului. Este lezat tendonul muschiului subscapular fie printr-un proces de degenerare intrinseca. daca se prelungeste. Impingement intern (glenoid) Este cauza cea mai frecventa de durere in regiunea posterioara a umarului intalnita la atleti (aruncarea greutatii. O diminuare a acestui spatiu. • Stadiu 3: impingement intern.4 – 11 mm. macelari.

Durerea este profunda. localizarea. localizata in regiunea anterioara a umarului medial de ligamentul coracoacromial. Electromiografia si studiul velocitatii conducerii influxului nervos sunt obligatorii atunci cand o afectare neurologica este suspectata. cicatrici. momentul aparitiei acesteia. de la degenerare pana la ruptura partiala sau totala. boli ale oaselor sau ale articulatiei. insistandu-se asupra profesiei si asupra activitatilor recreative desfasurate. adduxtie si rotatie interna (semnul Hawkins). laterala si axilara sunt importante in evaluare pentru evidentiera unor depuneri de calciu in articulatie. asocierea cu anumite activitati – toate acestea pot facilita stabilirea diagnosticului corect. prezenta altor simptome. Se pot administra infiltratii cu corticoid ce pot ameliora sindromul algic si inflamator. articulatia umarului si toate grupele musculare din zona respectiva sunt palpate pentru a localiza durerea. RMN detecteaza un spectru larg de afectiuni. cu limitarea mobilitatii in special la flexie. pentru a decela eventuale deformari. Diagnostic Anamneza – trebuie sa cuprinda un istoric medical complet. O buna descriere a durerii de la nivelul umarului. iradierea. Miscarile cauzatoare de discomfort trebuiesc reluate treptat dupa disparitia totala a durerii. factorii care o agraveaza si cei care o amelioreaza. Mai poate evidentia leziuni ale tesuturilor moi si este deosebit de util in urmarirea evolutiei postoperatorii. edem sau scadere a masei musculare ( atrofie ). Un program supravegheat de stretching si exercitii de intarire destinate cresterii amplitudinii . tratamentul conservator presupune repaus al umarului. Amplitudinea de miscare pasiva si activa vor fi determinate prin rotirea bratului bolnavului in diferite planuri si inregistrand orice diminuare a miscarii si orice durere care apare la miscare. Necesita de obicei interventie chirurgicala ce consta in cocaroplastie cu repararea rupturii tendonului subscapular. Ecografia mio-entezo-osteo-articulara poate fi si ea utila deceland rupturi medii la nivelul coafei rotatorilor. Examinari paraclinice Radiografia din incidenta anterioposterioara. incluzand debutul. Examinarea clinica a umarului incepe cu inspectia regiunii in cauza. Apoi. Se determina forta musculara si examenul neurologic local. Scopul tratamentului este reducerea durerii si inflamatiei si restabilirea functiei normale a umarului. alte metode imagistice se pot dovedi utile. caracterul durerii. aplicare de gheata local ( 15 minute de 3-4 ori pe zi ) si administrare de medicamente antiinflamatorii nesteroidiene.susceptibil la rupere. Semnele de instabilitate anterioara a umarului sunt negative. Tratament In timpul fazei acute a sindromului de impingement. Daca simptomele nu dispar dupa 3-6 saptamani de terapie conservatoare.

In plus. Tratamentul cirurgical este specific fiecarui tip de impingement si este urmat in mod obligatoriu de terapie fizicala (electroterapie antialgica si antiinflamatoare. un program de exercitii pe care bolnavul trebuie sa le efectueze acasa este esential in combaterea recurentei. magnetoterapie. laserterapie) si kinetoterapie pentru a imbunatati forta musculara si amplitudinea miscarii.miscarii sunt deosebit de folositoare pentru reluarea functionalitatii umarului. Universitatea Babes-Bolyai Facultatea de Educatie Fizica si Sport Kinetoterapie in afectiuni ale aparatului locomotor . ultrasonoterapie.

Referat la materia Ortopedie Sindromul de impingement Masterant : Kalmar Kristian Anul I KAAL Cluj Napoca 2012 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful