Nicolae Stan

Paul Marinescu

FILOSOFIE TIP A

Manual pentru clasa a XII-a

Filiera vocațională - toate profilurile Filiera teoretică. Specializările: Matematică - Informatică, Științe ale naturii Filiera tehnologică. Specializările: Economic, Administrativ

Manualul a fost aprobat de Ministerul Educației și Cercetării prin Ordinul ministrului nr. 3918 din 11 iunie 2002

Redactor: Nicolae Dumitrescu Copertă: Adriana Popescu Revize text: Elena Covrig Tehnoredactare computerizată: Ana Francisc

ISBN 973-8318-19-X Copyright Editura Economică Preuniversitară, 2002

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României STAN, NICOLAE Filosofie - tip A: manual pentru clasa a XII-a/Nicolae Stan, Paul Marinescu.- București Editura Economică-Preuniversitară,2002 96p;24cm Bibliogr. ISBN 973-8319-19-X I. Marinescu, Paul

I(075.35)

EDITURA ECONOMICĂ PREUNIVERSITARĂ ARGUMENT Manualul de filosofie pe care vi-l propunem cuprinde cinci teme: Filosofia, Omul, Libertate și responsabilitate, Valoarea, Cunoaștere și adevăr. Fiecare capitol este structurat prin două interpretări: una dominantă, numită,, după o sugestie blagiană, orizont, care este reprezentată prin textele comentate a doi-trei filosofi, iar alta, numită, limite, care este reprezentată de textul comentat a unui filosof, text prin care se problematizează, se relevă limitele interpretării dominante. Structurate temelor urmărește să îmbine istoricitatea unui teme cu logica internă a fiecărei etape din desfășurarea temei. Textele supuse analizei sunt scurte și semnificative, fiind precedate de un comentariu prin care precizează contextul conceptual specific filosofului respectiv, context necesar înțelegerii adecvate a ideilor concentrate în fragmentul citat. Pentru a facilita fixarea cunoștințelor, clarificarea acestora, pe parcursul fiecărui comentariu, la extremitatea paginii, există casete speciale de tipul dicționar, adagio, termeni esențiali, foto care au fie un rol explicativ(dicționarul), fie de structurare a cunoștințelor(termeni esențiali), fie destinate memorării(adagiu).

Subcapitolele Analize și comentarii, Gândire critică. Gândire dialectică oferă elevilor posibilitatea verificării cunostinelor și deprinderii competențelor specifice filosofiei prin exerciții a căror dificultate este concepută gradual: de la exerciții de tip grilă, la exerciții complexe care necesită exercitarea gândirii personale. Subcapitolul Gândire Critică este adresat în special celor pasionați de logică și filosfie sau celor care urmăresc pregătirea de performanță ( olimiade, admiterea la facultăți de profil). Prin subcapitolul Gândire dialectică se oferă posibilitatea cadrelor didactice de relaizare a orelor interactive de filosofie, întrucât presupune, din partea elevilor, o gândire argumentativă asupra unor probleme care comportă mai multe soluții. Astfel conceput, manualul de vrea a fi o alternativă viabilă la singurul manual de filosofie (mai mult o antlologie de texte filosofice) după care elevii studiază de mai bine de zece ani. Ordinea temelor nu corespunde cu ordinea conținuturilor din program A; se respectă astfel una dintre sugestiile metodologice oferite în Curriculum-ul școlar, și anume: a€ œUnitatile de conținut sunt precizentate într-o ordine care nu este abordată nefiind, în mod obligatoriu, titluri de teme sau capitole în sensul bun al cuvântului.”Cele cinci teme amintite, prin unitățile și activitățile de învățare propuse, acoperă toate competențele specifice și conținuturile programei A; Corespondența detaliată dintre competențele specifice și conținuturile propuse de programă și, respectiv, unitățile de învățare propuse în acest manual poate fi urmărită în tabelul special de la ordinea propusă de programă, fie cea a manualului. Acest manual este o propunere de a gândi filosofia că pe un prilej de exercițiu. Observații: Subcapitolul a€ œGandire critica” este recomandat claselor care au studiat Logica în clasă a IX-a sau care dispun de cunoștințe elementare de logică obținute prin urmărea unor cursuri de logică.

FILOSOFIA Fiecare domeniu disciplinar conține o notă specifică:fizica se poate învăța și aplica în practică prin formule și legi fizice.fizica în construcția de mecanisme etc.Filosofia este cunoașterea de dragul cunoașterii.cercetează principiile care o guvernează sau temeiurile a tot ceea ce există.principiilor ultime ale lumii și omului.. în care gândirea revine asuprași.în mod vizibil . Filosofia. Filosofia este gândirea asupra esențelor.în ce constă filosofia?Cum știm dacă prin gândirea noastră ne situăm în orizontul filosofiei? Prin științele exacte ne aflăm în domeniul răspunsurilor provenite din cercetarea naturii.).ne aflăm în domeniul interogației.Nu există formule sau legi filosofice. 1)Filosofie și viață A)ORIZONT:FILISOFIA ȘI ÎNȚELEPCIUNEA VIEȚII Fiecare știință s-a născut din necesitatea de a satisface o nevoie vitală a omului:astronomia ajută în orientare.cât și ceea ce este vizat prin întrebare(esența.filosofia nu se poate aplica sau învăța apelând la formule sau legi. Prin filosofie.viața omului.dimpotrivă.temeiul.matematica prin demonstrații și axiome etc.Cum se aplică atunci parenitatea filosofiei? Etimologia .I) FILOSOFIA I) Filosofie și viață A) Orizont: fiosofia și înțelepciunea vieții B) Limite: valoarea filosofiei pentru viață  Analize și comentarii  Gândire critică  Gândire dialectică.Filosofia nu este orice tip de întrebare.nu îmbunătățește cu nimic.Filosofia deschide o interogație care problematizează atât esența ființei umane interogatoare.Atunci.în aparentă. însă nefinalizata într-un răspuns ultim.substanța.Gândirea umană are că obiectiv de cercetare diversitatea și devenirea continuă a naturii.a exteriorității.ci într-un exercițiu continuu al problematizarii.cunoașterea dezinteresata.ci este interogația în care se regăsește esența interogatorului.

în care se confundă falșitatea cu adevărul.prin filosofie.ci iubire de înțelepciune.domeniul deschis vederii e asemănător cu locuința-închisoare.Filosofia. În concluzie.Filosofia nu este înțelepciune.astfel înțeleasă.filosofia se naște din uimirea și contemplația asupra realității.Prin urmare filosofia este cum spune Platon.în întuneric.cărare către luminișul inteligibilului.dacă este urmată. ai înțelege bine ceea ce eu nădăjduiam să spun.filosofia este calea pe care trebuie să o urmeze gândirea pentru a ajunge la cunoaștere.devine un mod de a trăi.prin actul de a filosofa(care presupune uimirea și contemplația)se petrece o orientare a omului către esența sa.Umbrele sunt considerate de prizonieri drept singura realitate.ci un mijloc.428 a€“ c.pentru că operațiunile gândirii(contemplația.simțuri.prin filosofie.în strălucirea esențelor.Potrivit lui Platon . Există două modalități de a trăi:în neștiință.Esența sufletului îți este data.Următoarea situație imaginară ilustrează transformarea vieții umane provocată prin filosofie:într-o peșteră.Această etapă reprezintă lumea simțurilor.”philosophia”inseamna iubire de înțelepciune.Filosofia este calea privilegiată a sufletului de a accede la inteligibil.reflexia)determină implicit caracterul uman.oameni legați privesc.filosofia este:”Suisul sufletului către locul inteligibilului”(Platon).348 a.către întuneric.pe un perete.către ceea-ceeste.umbrele produse de obiecte perindate prin fața unui foc aflat în spatele prizonierilor. PLATON(c.termenului de filosofie conduce la un posibil răspuns în greaca veche.Sufletul .este parte constituitiva a formării vieții și caracterului uman.către lumina.umbra cu esența. Dezlegarea unui prizonier și eliberarea lui către cunoașterea focului care produce umbrele și a Soarelui din afara peșterii simbolizează esența subiectului:a contempla inteligibilul(Soarele).în locuința-închisoare.Ch).”(Republică) BARUCH SPINOZA(1632-1677).Iar dacă ai socoti urcușul și contemplarea lumii de sus ca reprezentând suișul sufletului către locul inteligibilului.În gândirea grecească.este eliberat către cunoaștere.conduita umană.important este cum o dezvălui:prin filosofie.meditația. Platon compară cu eliberarea privirii către soare sau a cunoașterii către inteligibil. Deci filosofia nu este un scop în sine.o cale care.în amestecul falsității cu aparenta sau în lumina.urmarea filosofiei devine o educație a firii umane(paideia).Pentru Baruch Spinoza. . ca pregătire a gândirii pentru cunoașterea esențială.afară din peșteră sau prin simțuri.conduce către cunoaștere.cunoașterea filosofică asigură libertatea și fericirea omului. Filosofia.lumina focului din ea-cu puterea Soarelui. Iata dragă Glaucon am spus eu“ imaginea care trebuie în întregime pusă în legătură cu cele zise mai înainte.o <<artă a răsucirii>> :dinspre devenire.

filosofia detine intuitii asupra a tot ceea ce este.mișcările celeste etc.a fericirii: ”XXXVI:Iubirea intelectuală a sufletului față de Dumnezeu este însăși iubirea lui Dumnezeu.filosofia.).altfel spus.propria valoare.putem fi liberi.necesitatea poate fi convertită în libertate printr-o înțelegere adecvată a legilor necesare.propriile limite.considerate sub aspectul veșniciei.Deci conștiință filosofică este actul second care urmează constituirii filosofiei.filosofia contituie un domeniu autonom față de celelalte discipline.Însă.deci la libertate.filosofia se întoarce într-un act reflexiv. Prin aceasta înțelegem clar în ce constă mântuirea noastră. Contemplarea naturii veșnice a lui Dumnezeu presupune o funcție a sufletului care să fie.le putem controla.filosofia este calea convertirii necesității în libertate.după cum demonstrează Spinoza.adică toate lucrurile sunt în Dumnezeu și Dumnezeu este o ființă necesară.Pentru Spinoza această este iubirea intelectuală a sufletului fata de Dumnezeu .accesul la filosofie sau la iubirea intelectuală față de Dumnezeu este posedarea.Pentru a se distinge de celelalte științe.într-un cuvânt.Prin urmare. Singularitatea filosofiei constă în aceea că este urmată întotdeauna(sau ar trebui să fie) de o conștiință filosofică.Această esența este salvată de perisabilitate datorită angajării în reflectarea reciprocă și infinit-veșnică a iubirii lui Dumnezeu față de sine sau față de oameni.cu care Dumnezeu se iubește pe sine nu întrucât este infinit.atunci tot ceea ce există se supune naturii necesare lui Dumnezeu.la conștientizarea naturii necesare.pentru Spinoza.pentru a-și cunoaște.Numai prin filosofie se poate ajunge la contemplarea naturii lui Dumnezeu. ea constă în iubirea statornică și veșnică față de Dumnezeu sau iubirea lui Dumnezeu față de oameni.este interogarea asupra modului în care filosofia se distinge de știință și de .ci întrucât se poate explică prin esența sufletului omenesc.din ceea ce este(ex:natură și legile ei.caracterizată de veșnicie. O înțelegere adecvată a legilor necesare este o înțelegere a naturii lui Dumneze. Deci.În măsură în care suntem conștienți de constrângeri.adică fericirea sau libertatea. a libertății și garanției nemuririi sufletului .Necesitatea înseamnă absența libertății.Dacă .adică iubirea intelectuală a sufletului față de Dumnezeu este o parte a iubirii infinite cu care Dumnezeu se iubește pe sine. la rându-i.” (Etică) Potrivit lui LUCIAN BLAGA(1895-1961).Dacă fizica sau astronomia studiază o parte determinata din realitate.asupra condițiilor sale și asupra conținutului sau. Filosofia este o cercetare a divinității prin intermeduil esenței sufletului omenesc.Aceste intuiții-numite de Blaga orizonturi.aici și acum.Dumnezeu este identic cu lumea.îi asigură filosofiei un raport privilegiat cu lumea față de celelalte științe.

.ceea ce.prin filosofie se dobândește cunoașterea critică sau examinarea limitelor cunoașterii.) Filosoful.lărgește capacitățile Eului nostru: " Pentru a rezuma deci discuția valorii folosofiei:filosofia merită să fie studiată nu de dragul unor răspunsuri precisela întrebările ei.studiul filosofiei are ca efect direct cercetarea critică a principiilor presupuse de știință și în viață cotidiană. Incertitudinea are două consecințe importante pentru determinarea valorii filosofiei:pe de o parte.ci la incertitudine.valoarea filosofiei este determinată de tipul de cunoaștere pe care îl propune:spre deosebire de cunoașterea științifică axată pe descrierea experienței.ÎN <<conștiință filosofică>>.prin atitudinea critică se identifică și se elimină prejudecățile care ne conduc viață.atunci când ia ființă. și anume nu numai în sens extensiv. (.deoarece.artă.obținerea de noi informații. Pe de altă parte.însă mai presus de toate."(Despre conștiință filosofică) B)LIMITE: VALOAREA FILOSOFIEI PENTRU VIAȚĂ Pentru BERTRAND RUSSELL (1872-1970).magice care au influientat gândirea filosofică și determinarea precisă a motivelor..ci mai degrabă de dragul întrebărilor înseși:deoarece aceste întrebări lărgesc concepția noastră asupra a ceea ce este posibil.a temelor filosofice sunt sarcinile unei conștiințe filosofice.un produs de supremă veghe a omului." (Problemele filosofiei) .ne îmbogățește imaginea intelectuală și diminuează siguranță dogmatică ce împiedică mintea să speculeze. "Filozoful se îndeamnă să convertească în termeni de înțelegere umană un mister amplu și adânc cu toată existența.în înalt și în adâncime(.ci și vertical.are loc o eliberare de atitudinea dogmatică." "Conștiința filosofică este.pe răspunsuri exacte.incertitudinea determină un interes permanent pentru cunoaștere.Însă această cercetare nu conduce la soluții exacte.conștient de vocația sa.pentru căutarea certitudinii:ne menținem într-un raport cognitiv față de univers.nu se poate ști că astfel de răspunsuri precise sunt adevărate.lărgindu-ne astfel "orizontul gândirii".mitice.Astfel..)Filosoful își articulează problematica în legătură cu tot ce depășește orice limită inerentă experienței.Nu s-ar putea imagina așadar o conștiință filosofică fără o seamă de acte de reflectare ale gândirii filosofice asupra ei însăși.de regulă.filosofia-că unul din fundamentalele moduri umane de a rezolva raporturile cu ceea ce <<este>>-prinde știre de sine.Cunoașterea elementelor științifice.cu alte cuvinte.și acolo unde se împlinește.deoarece prin măreția universului contemplat de filosofie mintea este înnobilata și devine capabilă de acea uniune cu universul care este binele suprem.își îndreaptă atenția și puterea de interpretare spre tot.

1.cu atât elanul care ne va împinge la suprafața va fi mai puternic.ci crezut.să aduci vreo dojană unei atari îndeletniciri[filosofia]. c) acțiunile și gândurile noastre sunt determinate de rasă căreia îi aparținem.cea platoniciană și cea spinozista despre filosofie.Intuiția filosofică este acest contact.analizându-le după modelul lui Russell.(H.cât și despre iubirea intelectuală de Dumnezeu cât determină existența omului? Comparați cele două teorii. .cu bună tinere de minte.cu dreptatea.B) 1)Fie următoarele afirmații: a) adevărul nu trebuie cercetat. Discutați cele trei teze.filosofia este acest elan".cu vitejia ci cu cumpătarea?"(Platon-Republică) a) concepția platoniciană despre filosofie include și semnificația de "artă de a trăi"? b) se poate spune atât despre philo-sophie.prieten fiind și înrudit cu adevărul. b) statul are o existența autonomă.atotputernică.ce ia hotărâri adecvate pentru fiecare individ.prin firea să.fără să învețe ușor și să aibă o inteligență largă și plină de har.pe care nimeni n-ar putea-o îndestulător practică.Bergson-Intuiția filosofică). Care sunt asemănările și deosebirile(dacă există) între intuiția filosofică bergsoniana și conștiință filosofică blagiană? " Să deschidem atunci în interioarul nostru înșine"cu cât punctul pe care-l vom atinge va fi mai profund. Blaga? 3) Comparați teoria lui Blaga despre filosofie și conștiință filosofică cu ideile expuse în următorul text.A) 1)Citiți următorul text: "Este cu putință.fără să fie.atunci. 2) Care este diferență dintre știință și filosofie în concepția lui L.ANALIZE ȘI COMENTARII 1.

-identificarea și eliminarea prejudecăților. b) determinați schema de inferența.Deci toți filosofează(După Aristotel) Se cere: a)determinați schema de inferența.filosofați dacă și numai dacă demonstrați astfel de ce nu trebuie să filosofați.iar filosofia nu este o știință utilă. f) comentați propoziția "filosofia nu este o știință utilă" din punct de vedere filosofic. GÂNDIREA CRITICĂ 1. b)demonstrați validitatea (nevaliditatea)acestei inferențe cu propoziții compuse prin metodă matriciala.stabiliți valoarea de adevăr a concluziei. d) determinați conversa premisei minore și a concluziei. -atitudinea critică. c) verificarti validitatea inferenței prin metodă diagramelor Venn. c)comentați textul din punct de vedere filosofic .Este în acord cu teoria russelliana despre filosofie? ÎI.pentru că toate științele exacte sunt științe utile.filosofați:dacă nu filosofați.Fie următorul argument: Dacă filosofați. e) care este raportul dintre premisă majoră și concluzie?Dacă valoarea de adevăr a premisei majore este falsitatea.explicați de ce. -cercetarea principiilor.Fie următorul argument: " Filosofia nu este o știință exactă." Se cere: a) precizați cărui tip de inferența deductiva aparține.în caz că nu este posibil. -eliberarea de atitudinea dogmatică.aducând propozițiile categorice la tipurile standard.

Împărțiți pe două grupe. 1) Existenţa umană A) ORIZONT: NATURA UMAN Atitudinea autoreflexiva a omului îl conduce pe acesta la întrebarea asupra diferenţei dintre şine şi celalalte entităţi-obiecte . c) preeminență gândirii raționa-lcritice care acceptă pluralitatea de interpretări și își asumă posobilitatea erorii.natură.există vreo diferenţă între mine şi celălalt seamăn al meu? Astfel de interogații sunt definite că fiind despre natură umană.de a fi parte componeneta a unui sistem guvernant.Platon) Altfel spus.GÂNDIRE DIALECTICĂ Fie următoarea situație: Socrate a fost primul filosof condamnat la moarte.Acuzațiile care i-au fost aduse de către cetățenii Atenei sunt:"Socrate săvârșește nedreptățile stricantu-i pe tineri. Dimpotrivă .una care să susțină ideile lui Socrate("nu trăiesc altfel decât că iubitor a înțelepciunii. Teoria politică consideră caracteristică esențială a omului capacitatea sau încapacitatea acestuia de a trăi în mod social .că necurmat cercetător al sufletului meu și al celorlalți") și cealaltă care să aducă acuzații filosofice. Despre natura umană sunt două teorii importante: cea politică și cea metafizică. În filosofie însă nu există o rezolvare univoca a acestei probleme.realizați un "proces al filosofiei" prin care să stabiliți dacă filosofia merită urmată sau nu.distanță față de tot ce este dogmă și credința.teoria metafizică . b) conștientizarea liberatii individuale. căci încearcă să cuprindă acel set de atribute specifice doar naturii umane.semeni:în ce constă deosebirea dintre un om şi un lucru sau un animal? Mai mult.dublată de o atitudine critică față de ideologiile totalitare.filosofia(practicarea ei sau a iubirii înțelepciunii) poate determină: a) o gândire liberă.(Apologia lui Socrate. Sunt interogații esențiale .nesocotește pe zeii în care crede statul și se închină în alte zeități noi".

) Teoria lui Aristotel despre natură umană este influientata de concepția să teleologica.gândirea asupra lumii și aspirația către divin.prin natură .J..după Aristotel .a dreptului și a nedreptului Contrar teoriilor sofiste de până atunci .din punct de vedere al genezei .desavarsindu-și astfel posibilitățile proprii. Însă interogațiile acestea nu epuizează specificul omului. Din toate acestea se vede că statul este o instituție naturală și că omul este prin natură să o ființă socială .în care actele morale și cele intelectuiale sun imposibile. Omul nu este .care considerau statul și ordinea socială drept o convenție.atât de asemănător.Așadar.. trebuie să presupunem un nucleu de caracteristici permanente și inerente a unei singure persoane. este cea mai nobilă dintra ființe.din natură există în toți înstinctul pentru o asemenea comunitate.care își îndeplinește atributele sale esențiale supunându-se unei ordini sociale și trăind alături de semenii săi.statul este o consecință a trăirii laolaltă a indivizilor .. ira cel dintâi care a orânduit-o a fost autorul celor mai mari bunuri.lipsit de lege și de dreptate este cea mai rea dintre toate.în același timp. meditația asupra identității și alterității (problemă naturii celuilalt) alcătuiesc notă distinctivă a omului :existența ARISTOTEL (384-322 a.Însă o viață bună.Aristotel tratează statul drept instituție naturală.în perfecțiunea să. nu se poate obține . din punctul de vedere al funcției sale ." JEAN-JACQUES ROUSSEAU (1712-1778) Teoriile politice despre natură umană de până la J.Cu alte cuvinte .precum corpul precede membrele sale . .Rousseau considerau că omul este o ființă socială . Care sunt criteriile prin care stabilesc că eu cel de ieri sunt același cu cel de azi? Mai mult . Sufletul omenesc era modificat. Pentru că problemă naturii umane o presupune pe cea a indentitatii .și anume acela de a trăi laolaltă cu semenii săi în vedetea unei vieți bune .tratează gândirea și capacitatea acesteia de reflectare asupra lumii că element distinctiv al naturii umane.pe când antisocialul. Cu toate că .Rousseau își pune însă întrebarea dacă această .decât în măsură în care oamenii sunt parte componentă a unui stat .natură umană este una socială .tot astfel.în mod indirect..mai întâi în familie.cum mă deosebesc și cum gândesc pe celălalt om atât de diferit și . Toate acestea :faptul de a fi parte componența din societate sau nu .ori fiară." .Ch. Căci .grup etc.este ori nu supraom. Pentru a discută despre natură umană .din instinctele de autoconservare și reproducere ale indivizilor.. conform căreia natură nu creează nimic fără un scop.în primul rând .rezultată. modelat în interiorul societății.nu datorită unor împrejurări ocazionale .că acela batjocorit de Homer.el este anterior oamenilor care îl compun.ci o ființă meditatica.adică a unei comunități de ființe cu simțirea binelui și a râului .întrucât în fiecare dintre noi există înstinctul pentru formarea comunităților și pentru că abia în stat există înstinctul pentru formarea comunităților și pentru că abia în stat existența își află împlinirea.și existența omului deține un scop . Din acest punct de vedere . reflexivă.un animal (a)sicial .după cum omul .

omul sălbatic.tulburările sufletului provocate de pasiuni. adevărată natură umană nu este cea socială .omul este o imagine a lui Dumnezeu. având în suflet doar principiul interesului în propria-i cunsercare și pe cel a repulsiei față de suferința și moartea semenilor noștri.Mai mult .sănătate sau putere .singur .poate fără a recunoaște vreodată pe vreunul dintre ei în mod individual.fără a avea nevoie de semenii săi și fără a avea vreo dorință de a le face rău .toți acești factori determină nefericirea omului pe măsură ce acesta se diferențiază de starea naturală.prin omul exterior numește aspectul carnal. cea a societății umane (care impune inegalitatea dintre oameni ) este una benefică ființei umane ? În primul rând.chiar și partea carnala. .Este batură umană a unui Robinson Crusoe primitiv .De aceea .cunoștințele noi și erorile multiple .cunoașterea și .modificare cauzează fericirea sau nefericirea omului. dimpotrivă .. FERICITUL AUGUSTIN(354-430) Concepția creștină despre natură umană este aceea că omul este o creație divină care se deosebește de toate celelalte prin faptul că este făcut după chipul și asemănarea lui Dumnezeu.reflectă divinul ? Augustin distruge în acest sens între omul interior și omul exterior. că unică esența formată din Dumnezeu Tatăl.lipsit de grăi și de cunoștințe inutile.Augustin o prezintă că Trinitate. Augustin dezvoltă această idee.supus doar inegalității naturale cauzate de vârstă..este modelul naturii umane perfecte. primitivă.este mai susceptibila să devină de nesuportat celor care o trăiesc?Aproape că nu vedem în jurul nostru decât oameni care se plâng de existența lor.deși sufletul le e plin de această :îmbinarea legilor divine și omenești abia dacă este de ajuns pentru a împiedică dezordinea.Prin cel interior înțelege sufletul și facultățile sale orientate către cunoașterea ideilor eterne.fără război și fără legături. Însă întreagă ființă umană .fără locuința.viață civilizată sau cea naturală. Concluzia va fi că .Omul sălbatic..trecerea de la o stare naturală(în care toți oamenii sunt egali) la o stare artificială . Astfel spus. lipsit de legături cu semenii săi ..în alcătuirea originară a ființei umane. Facerea:1:26 .Iisus și Sfântul Duh.Prin urmare.prin urmare . asemănarea Noastră " . Întreb care din două .perisabil al ființei umane și cunoașterea rpovenita de la simțuri. omul este o imagine a Trinității.Prin urmare.existența în starea socială supune omul inegalității politice. pornind de la texul biblic: .și mai mulți sunt aceia care nu se plâng .fără meșteșuguri.fără grăi .Gânditor creștin .diferențelor sociale.ci constă în starea primitivă a omului sălbatic.rătăcind prin păduri .. Și a zis Dumnezeu : Să facem om după chipul și după asemănarea Noastră".existența . Însă .prea puțin supus pasiunilor și fiindu-i de ajuns lui însuși .doar omul interior. Pentru Rousseau . adică sufletul și facultățile sale.Rousseau identifică modificările naturii umane petrecute prin existența în sferă socială: schimbările constituției corpului.dar fericit.nu avea decât sentimente și cunoștințe potrivite cu acesta stare .notând pluralitatea implicată de sintagmă .." .'' (Discurs asupra originii și fundamentelor inegalității dintre oameni) .

comparându-se cu neantul și infinitul.Cercetarea limitelor omului conduce .reflectă dinvinitate.Să ne silim a cugetă () (Cugetări) .Căci. Limitele omului pot fi stabilite doar prin comparație cu ceea ce există în afară să.nu de la spațiu și de la durată.nimic în raport cu infinitul. l-aș concepe chiar și fără cap .Prin urmare.De aici trebuie să procedăm .Pot concepe un om fără mâine și fără picioare .faptul de a fi un șine -o imagine a lui Dumnezeu.o esența unică .care nu pot fi determinate decât prin raportare la întreagă realitate.nici înger și nici bestie.eu vreau să fiu și să cunosc.dar totuși le menționez pentru că oamenii să-și încerce mintea și să cerceteze cât de diferite sunt.Ambele infinituri nu pot fi cuprinse total prin rațiune: de aceea .la urmă urmei.omul își descoperă ființă să drept cale de mijloc între aceste două extreme .la ideea că natură umană este o limită permanență și de aici nevoia de a o depăși prin rațiune.Nimeni nu-l poate concepe fără ea.un suflet unic .nici animal .cele trei lucruri sunt diferite.cunoașterea acestui șine și iubirea de șine sunt atributele esențiale naturii umane ..omul este o ființă care își recunoaște limitele gândirii sale . tot prin comparație cu neantul.iar pe de altă parte." .obținut prin diviziunea continuă a vreunui obiect .și totuși.al creațiilor lui Dumnezeu ." (Confesiuni) Pentru BLAISE PASCAL (1632 – 1662 ) . conoasterea omului este un act complex care implică.Pentru că eu sunt .omul nu este nici Dumnezeau."Tot astfel.Pentru că numai cunoscând prin rațiune-o cunoaștere limitată dar continuă -omul se definește în mod propriu față de realitatea externă: ... iar ființă lui nu stă mi aproape de nimicul din care este scoasă decât de infinitul în care-i înghițită? .Mai mult .eu cunosc că sunt și că vreau .Astfel toată măreția noastră stă în cugetare.viață este inseparabilă. ce este omul în natură? Nimic în comparație cu infinitul .. alături de autoreflexivitate .Iar în aceste trei .definirea naturii umane presupune cunoașterea limitelor acesteia .cu toate că distincția este inseparabilă .voința.Aceste trei sunt diferite de trinitate.tot prin comparație cu neantul.prin urmare .Deci gândirea este ceea cere definește omul.Omul descoperă două infinituri: pe de o parte .dacă experiență nu m-ar învăța că omul gândește cu capul.și cercetarea naturii. Cercetând realitatea exterioară .El este infinit de îndepărtat de ambele estreme..o viață unică .Aș vrea că oamenii să se gândească că trei lucruri vor află în el înșiși.Cele trei lucruri de care vorbesc sunt existența conoasterea și voința.infinitul mare al lumii .infinitul mic .un lucru de mijloc între nimic și tot.Prin urmare .

lumea înconjurătoare nu se făcea distincție: toate la un loc formau o totalitate obiectivă.Din acest punct de vedere. Identitatea omului" numește doar identitate de materie . Pentru Levinas .Intră indivizi.prin conceptul de identitate este avut în vedere principiul individuației care enunță că o ființă este identică cu șine dacă există într-un anumit loc și într-un anumit timp ce nu pot fi comune pentru alte ființe asemănătoare.care astfel îmi circumscrie limitele propriei persoane: .care participă la aceeași viață.nu este avuta în vedere facultatea rațională a omului sau problemă responsabilității pentru propria ființă.răspunzător.printr-o clasificare a termenilor.Dimpotrivă.o persoană este identică cu șine dacă prin aceeași conștiință poate repede idei despre acțiuni trecute și idei despre acțiuni prezente: .La fel se poate afirmă și despre om.unde prin persoană se înțelege ființă rațională care gândește și este responsabilă față de actele sale. obiectele.El arată o față .este integrat.Altul .De aceea .responsabil.B)LIMITE :ALTERITATE SI IDENTITATE EMMANUEL LEVINAS (1905-1995) Relativ la problematică () .în raport față către față este o prezența. Un astfel de răspuns este nesatisfăcător pentru Locke .fiind auzit.O altă singularitate decât cea a indivizilor care se subsumează unui concept sau pe care o articulează momentele.conform lui J.Mai mult. se poate consideră că plantele sau animalele sunt identică cu șine în măsură în care sunt aceeași alcătuire () de părți .un om este identic cu șine dacă este aceeași materie . este includerea acesteia în temă mau largă a subiectului conoscator.interiorizat prin înțelegere.o data tradus rațional.Eul este inefabil ..de substanță.imprevizibilă." (Între noi.gândirea trebuie să sesizeze pe celălalt în calitatea lui de cu totul altu.Prinurmare .care deține o libertate incontrolabilă.O persoană este o ființă capabilă de conștiință(sau memorie).liberă.sesizabil pornind de la ideea generală oarecare și supus acestei idei.într-un corp care participă la ceeasi viață.. Încercare de a-l gândi pe celălalt) Problemă identității personale poate fi rezolvată .calificat. Relația cu celălalt este accesibilă în primul rând că prezența și apoi că limbaj.adică de recptare a ideilor depre acțiunile prezente și repetare a ideilor despre acțiunile trecute alafiintei respective.Locke.Transcendență interlocutorului și accesul la celălalt prin limbaj arată .că omul este o singularitate.Locke propune conceptul de identitate personală .până la urmă .câmp de cunoaștere pentru un subiect universal.și tocmai prin această neliniștitoare .nu se referă decât la șine .Natură celuilalt era tratată asemenea naturii obiectului :ceva ce .. specific filosofiei de până la Levinas .o astfel de atitudine teoretică înseamnă ratarea semnificației celuilalt în caracterul sau de diferit.nu este un conținut cunoscut.Astfel .că interlocutor pur .pentru că este vorbitor prin excelentă.Altul se prezintă prin limbaj.această vorbire atestând o altă natură.Celălalt .însă una diferită de mine .

atunci el va trata pe E ca pe o iluzie și va apela la memoria celorlalți pentru a stabili dacă setul incompatibil E este adevărat sau nu ceea ce înseamnă că a fost schimbat criteriul continuității psihologice pentru identitatea personală. nu este vreo cale prin care memoria să poată fi folosită de persoana în cauză drept criteriu al propriei sale identități. dacă persoana respectivă . problema identității sale tot nu apare în mintea lui. în special. pentru Williams. Dacă considerăm că înseamnă că un om își poate folosi memoria ca un criteriu pentru a decide dacă este aceeași persoană care obișnuia să fie. întrucât ceea ce i se întâmplă este doar sesizarea uitării. (Eseu asupra intelectului omenesc) BERNARD WILLIAMS (1929.Căci datorită conștiintei pe care o are despre gândurile și acțiunile sale prezente ea este acum un ()pentru șine însuși și va fi același << eu >> în măsură în care aceeași conștiință se poate întinde la acțiunii trecute sau viitoare. Iar dacă prin memoria generală E persoana își va aduce aminte de lucruri incompatibile cu S1. în respingerea tezei identității continuității psihologice susținută de John Locke conform căruia memoria este ceea ce face ca un om să fie el însuși. atunci acelei persoane. sugestia este demonstrabil absurdă.Căci. Locke vorbește despre conștiință( și prin aceasta înțelege memoria) ca ceea ce face un om să fie el însuși. pe lângă setul de amintiri S1. mai deține și o memorie generală E prin care își poate aduce aminte de lucruri pe care nu și le amintea prin setul de amintiri S1. problema identității nu i se impune.. ”Astfel.întrucât aceeași conștiință este ceea ce face că un om să fie același față de el însuși.)În adevăr în măsură în care o ființă rațională poate repetă ideea unei acțiuni trecute cu aceeași conștiință pe care a avut-o la început despre ea și cu aceeași contiinta pe care o are despre o acțiune prezența . aceleași caracter) este tratată ca decisivă pentru stabilirea identității personale. Astfel spus. Dimpotrivă. pe de altă parte continuitatea psihologică ( aceleași amintiri.în acea măsură esta acea ființă același eu personal. memoria nu este un criteriu al identității pentru că se poate imagina următorul contraargument: dacă setul de amintiri S al unui individ îi este schimbat cu un set de amintiri complet diferite-S1. iar modul de demonstrație constă. Mai mult. Problema identității personale ar putea fi formulată prin întrebarea ”Care este criteriul prin care decid că eu din momentul t1 sunt același cu eu din momentul t2?”. Teza lui Williams este aceea că identitatea corporală este o condiție necesară pentru stabilirea identității personale.” ( Identitate personală și individuație) ..” ”Astfel.. există un criteriu al continuității identității? Oare noi de acum nu suntem cu totul diferiți de noi de atunci? Două tipuri de răspunsuriau fost aduse acestei interogații: pe de o parte. se consideră continuitatea fizică ( același corp.identitatea personală depinde numai de ea(. același creier ) drept criteriul căutat. întrucât subiectul nu are cum să sesizeze diferența sintre seturile de amintiri..Este sificil să înțelegem ce poate însemna aceasta.).

Omul depășește condițiile imediatului și ale securității prin aceea că este capabil să își jertfească propria existență pentru crearea de cultură. a cunoașterii . cultura este forma finală. împlinirea sensului existenței umane: . o cunoaștere hermeneutică.În ce constă.Însă prin ”sensul existenței” numim acel fapt care determină împlinirea posibilităților existenței. oare. ”Care este scopul vieții mele?”. ci doar diferențe graduale. L Blaga îi opune o teorie despre caracterul distinct și privilegiat al existenței umane. fie caracterul rațional al unei situații.Sunt îmtrebări despre sensul existenței . pe plan folosofic. despre oameni că există.Prin urmare. cum ar fi aceea dintre inteligență și intelect. Astfel.Între existența umană și cea animală nu există o deosebire calitativă . ne confruntăm cu interogații de tipul: ” De ce exist?”. revelări ale misterului în care este situată existența umană. simbolurile.Omul. omul este prin excelență un creator de culturăȘ operele. prin existență desemnam felul de a fi al omului spre deosebire de cel al aminalelor. trebuie clarificați termenii interogației. iar pentru a se înțelege. omul îi sunt caracteristice cuniașterea misterului și încercarea de revelare a acestuia prin creații de cultură. În al doilea rând. spre deosebire de animal.față de animal.2)SENSUL EXISTENȚTI A)ORIZONT: SENSUL EXISTENȚEI ȘI CULTURA Deseori. omul se sacrifică în actul creator de cultură.Acest fapt este semnalul pentru mutația suferită de om de la imediat și securitate la mister și revelare. existenței animalului. prin ”sens” desemnăm fie scopul. și anume ” existență” și ”sens”.În primul rând însă.Prin creația și receptare de cultură. este doar o etapă superioară. valorile. este cretor de cultură. iar creațiile de cultură sunt. în anumite situații. omul își găsește sensul sinelui. el apelează la o cunoaștere diferită de cea stiințifică. dintre existență și viață? Pentru uni filosofi. Teoriile biologice evoluționiste de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX au determinat. o nouă viziune asupra naturii umane: omul. deosebirea sintre in si animal. a dezvăluirii misterului. pentru că sensul existenței sale se află în cultură. pentru Blaga. asupra faptului dacă viața are sau nu un sens.Unii filosofi au considerat cultura drept factor care determină desăvârșirea existenței.În general. LUCIAN BLAGA (1895-1961). Prin urmare. despre animale spunem că trăiesc. fixată asupra sesizării imediatului și asigurării securității. stabilesc circumferința pentru o lume proprie-a descoperirilor. căreia îi este accesibil sensul individualului. Unei astfel de concepții.Față de animalul preocupat de supraviețuire. mai precis. de esență. îi este opusă existența omului întru mister și pentru revelare.

conform acestei logici.o modaliate de gândire pentru care individualul reflectă în sine întregul. prin gândire.” ”Omul e capturat de un destin creator. de exemplu. în care întregul este în parte și se lasă interpretat de ea. Un astfel de mod de gândire a realității Noica îl numește logica lui Ares. Dar așa fiind. se aplică în judecarea întregii realități. pe cea a lui Hermes. așa cum un astș este în oaste. Îmsă specific acestei logici este și tratarea individului ca simplă variabilă pentru un întreg.într-un sens cu adevărat minunat.Existența. asupra-și. ale existenței. Dar ce se întamplă logic.Este o logică a înțelegerii. Realitatea este dedusă din forme perfecte. a sesizării întregului în parte. într-o lume în care altminteri. existența cuprinde în sine atributele generalului.Omul. în clipa cea repede a individualului astfel înțeles? Aceasta încearcă să afle și să spună logica lui Hermes.O astfel de logică face posibilă înțelegerea sensului vieții desfășurate în timp. Noica propune o altă logică. cea a lui Hermes. O interogție asupra existenției și sensului ei presupune un moment reflexiv în care omul se întoarce. a principiilor generale ale realității ca atare. care constă în formalizare și abstractizare. adică elementele sale particulare sunt inteligibile și au sens în măsura în care fac parte dintr-un întreg care dă seama de caracteristicile comportamentului. se întreabă psalmistul. adică statistic.).” (Logica lui HERMES) PAUL RICOEUR(1913. ca să te gândești la el?. Cultuea secolului XX poate fi descrisă ca fiind predominant științifică. până la urmă. se întreabă ea. Modelul cunoașterii științifice. totul se prăbușește din stâncă în stâncă spre neștiut. chiar dacă.”Omul. a individului supus clipei celei repezi a unui destin: ”Ce este omul. cea a lui Socrate. Dar întreaga noatră cultură a venit să lărgească problema: ce este individualul? . în care partea este în întreg. în fața generalității condiției de muritor. Iar rezultatul acestei operațiuni . a identificării într-o existență. Întregul se regăsește în particular. care-i modofică și dezaxează chiar și legile biologice. o cifră printre altele. omul rămâne individualul cel mai uimitor.individualul prin excelență-este.” ”Am opus logicii lui Ares. nu există numai întru imediat și pentru securitate. E clipa cea repede a unei vieți și a unui destin. Doamne. omul e în stare pentru acest destin să renunțe câteodată chiar până la autonimicire la avantajele echilibrului și la bucuriișe securității. este o clipă.” (Geneza metaforei și sensului culturii) CONSTANTIN NOICA(1909-1988). Pentru a recupera semnificațiile individualului. și numai el. ci și în alt orizont: întru mister și relevare. are în consecință un destin creator. un fapt statistic.” ”Când vorbim aici despre individual general punem înainte întreaga existență rațională manifestată a lui Socrate. spre deosebire de animal.

pentru că este un conflict prin care omul obține conștiința lucidă. Dimpotrivă. care devine opacă prin inumanitatea celorlalți. Planul reflexiv constă în analiza legăturii dintre înțelegerea semnelor și înțelegerea de sine.este judecata ” eu sunt. cultura. Omul absurd este un om liber în fața lumii și pasionat în trăirea experinței absurde a lumii: . Spre deosebire de filosofii care abordează problematica sensului existenței analizând raportul om-cultura. însă existența nu ajunge la propriul său sens decât revenind reflexiv. subliniază filosoful francez. acest conflict dintre om și lume trebuie menținut ca atare. limbajul. reflexiv și existențial. Existența nu devine un sine – uman și adult – decât însușindu-și sensul de cultură în care se obiectivizează viața spiritului. individual-general. ca sine. De fapt. limbajului. nu există soluții pentru experințe absurde și.” (Conflictul interpretărilor) B) LIMITE: ABSURDUL ȘI SENSUL VIEȚII ALBERT CAMUS ( 1913-1960). trebuie să recupereze sensul existenței sale interpretând semnele lumii. La sensul vieții. interpretând propriile sale produse. Interofația filosofică se deplasează astfel de la un domeniu abstract. omul nu ajunge decât printr-un ocol prin cultură. Sentimentul absurdului este cel care caracterizează raportarea omului la lume. general spre unul concret: este sinuciderea o soluție pentru problema angoasantă a sensului vieții? Răspunsul lui Camus are ca punct de plecare recunoașterea climatului absurdității în care se desfășoară existența umană: o lume în care cunoașterea adevărată este imposibilă. eu gândesc ”. însă sensul său se obține doar ca hermeneutică a culturii: ”Misiunea unei astfel de hermeneutici e de a arăta că existența nu ajunge la cuvânt. secundar. se înstrăinează de existență. Ricoeur consideră acest rezultat drept un adevăr abstract și gol. limbajul sunt o consecință imediată a existenței umane. Dimpotrivă. este doar mărturisirea că viața te depășește. creație. Existența este dorință. Omul . Cultura. de aceea. după Camus. care induce oboseala și spaima în fața timpului. Între o existență avidă de sens și o lume opacă și stăină se instaurează un conflict. omul nu cunoaște în mod direct sensul existenței sale. este lipsită de sens. Comform lui Ricoeur. Pentru ca în planul existențial omul să descopere sensul sinelui ca un rezultat al înțelegerii de sine prin intermediul interpretării semnelor. ocolul comportă trei planuri: semantic. operele. Planul semnatic este cel al interpretării simbolurilor și expresiilor multivoce: este exercitarea interpretării la nivelul limbajului prin care se caută desvăluirea sensului dublu. Camus consideră că prin filozofie trebuie să se răspundă la întrebarea dacă viața merită să fie trăită sau nu. . O soluție aparentă ar fi sinuciderea.ceea ce pentru unii filosofi reprezintă temeiul sau rezultatul final al filosofiei lor. culturii. care însă. la sens și la reflecție decât procedând la o exegeză continuă a tuturor semnificațiilor ce ies la lumina zilei prin lumea culturii.

Pascal-Cugetări) .” “Ultimul pas al raţiunii ar fi ca ea să ştie că există o infinitate de lucruri care o depăşesc.o.De fapt.A.n-aş putea în nici un fel să exist.Pentru memont el este singura lor legătură. 1.fiecare pornind de la acelaşi punct.prin care sunt toate şi în care sunt toate?” (Fericitul Augustin-Confesiuni) a)din punctul de vedere al teoriei creştine.Cel datorită Căruia sunt toate.Absursul se naște din această confruntare dintre chemarea omului și tăcerea irațională a lumii. c)omul este un animal social.generaţiile se inmulţesc inutil.Analizaţi textul de mai jos şi precizaţi în ce constă specificul naturii umane după Blaise Pascal: “Omul pune aşa de mare preţ pe raţiune.Precizaţi răspunsul corect:conform teoriei lui Aristotel: a)natura umană este antisocială. 2.Dumnezeule al meu. Rousseau-Discurs asupra originii şi fundamentalelor inegalităţii dintre oameni) a)este adevărată ipoteză lui Rosseau despre omul sălbatic din punctul de vedere al teoriilor antropogenetice de astăzi? b)comparaţi punctul de vedere al lui Rosseau asupra naturii umane cu cel al lui Aristotel 3.J.Citiţi cu atenţie următorul text: “Aşadar.”(J.ce să mai spunem de cele supranaturale?” (B.Analizaţi următorul text: “Nu există nici educaţie.eu n-aş putea să fiu. omul se află în fața iraționalului. Absurdă însă este confruntarea dintre acest irațional și această nemărginită dorință de claritate a cărei chemare răsună în străfundurile omului.cum se caracterizează natura umană? 4.nici progres.aş putea eu oare să exist.” (Mitul lui Sisif) Analize şi comentarii 1.”Tot ce se poate spune este că lumea nu-i în ea însăși rațională.specia era deja bătrană.dar omul rămânea copil.ar fi şi foarte slabă dacă nu ar recunoaşte acest lucru.Or .” ”În acest moment al efortului său. b)natura umană este una socială.dacă Tu n-ai fi întru mine. Absurdul ține atât de om cât și de lume.dacă n-aş fi întru Tine.secole se scurgeau fără ca omul să iasă din primitivitatea primelor ere.atunci.El simte într-însul întreaga dorință de fericire și de rațiune.şi.Dacă este depăşită de lucrurile naturale.că orice avantaj ar avea în lume el se crede nenorocit dacă nu ocupă un loc deosebit de bun în felul cum îl judecă semenii lui.

pentru a deveni <<om>>.Analizaţi textul de mai jos.conform definiţiei noastre.1.Precizaţi răspunsul corect:conform teoriei lui Constantin Noica: a)logica lui Ares numeşte cunoaşterea totului prin intermediul părţii şi este specifică culturii contemporane.în afară de mutaţia structurilor biologice.Ce rol are cultura în teoria lui P.Comentaţi următorul text: “Dar ce înseamnă viaţa într-un asemenea univers?Nimic altceva.Credinţa în absurd.Williams la această idee? 2. 1.existentă în orizontul misterului şi pentru revelare.n-ar fi mai drept decât a pedepsi un geamăn pentru ceea ce a făcut fratele său. . 3.unic în univers.ne învaţă contrariul.” (L. Care sunt diferenţele de abordare a problemei identităţii şi alterităţii dintre teoriile lui E.Stabiliţi asemănări şi deosebiri.B. 1. b)logica lui Hermes numeşte cunoaşterea părţii prin intermediul întregului şi nu este specifică culturii contemporane.Levinas şi B.” (A.pentru moment.Williams?Ce este specific fiecăreia?Problema alterităţii şi cea a identităţii personale se includ sau se exclud reciproc? 2.o alegere.un nou mod de a exista.şi o mutaţie ontologică.”(John Locke-Eseu asupra intelectului omenesc) Care credeţi că ar fi replica lui B.Analizaţi textul de mai jos: “Dacă acelaşi Socrate în stare de veghe şi în stare de somn nu ia parte la aceeaşi conştiinţa.În el se declară.decât indiferenţa faţă de viitor şi pasiunea de a epuiza tot ce e dat.a îndurat. c)logica lui Hermes numeşte cunoaşterea întregului prin intermediul întregului părţii şi nu este specifică culturii contemporane.Ricoeur pentru descoperirea sensului existenţei? 2.şi de care Socrate în stare de veghe n-a fost niciodată conştient.Blaga-Geneza metaforei şi sensul culturii) 2.Socrate în stare de veghe şi în somn nu sunt una şi aceeaşi persoană.În ce constă mutaţia “îndurată” de om?Care este diferenţa între om şi animal? “Totuşi repetăm:omul. 1.A.preferinţe.printr-o izbucnire biologică inexplicabilă.Credinţa într-un sens al vieţii presupune întotdeauna o scară a valorilor.B.şi a pedepsi pe Socrate în stare de veghe pentru ce a gândit Socrate în somn.Camus-Mitul lui Sisif) a)Ce ne învaţă credinţa în absurd ? b)Comparaţi teoria blagiană despre destinul creator al omului şi concepţia despre omul absurd a lui Camus.

credeţi că i-ar corespunde acestă propoziţie? c)credeţi că prin creaţia de cultură poate fi anulat absurdul existenţei despre care scria A.şi verificaţi validitatea ei.se poate realiza.în viitorul apropiat.identic cu cel ce fusese înainte?Mai mult.supus unei astfel de operaţii.Camus? I.pentru că nici o creaţie de cultură nu este absurdă. b)obţineţi lanţul de converse şi de obverse din propoziţia: “Toţi oamenii sunt creatori de cultură .îi poate apărea. GÂNDIRE DIALECTICĂ Fie următoarea situaţie: În urma descoperirilor din medicină.ţinând seama de teoria lui B.cunoştinţelor anterioare. . GÂNDIRE CRITICĂ Fie următorul argument: Nici un om nu este absurd.Este individul.după operaţie.Williams şi cea a lui J.Locke despre identitatea personală.transplantul de creier de la o persoană la alta.a personalităţii cu un alt set de astfel de caracteristici.stabilind propoziţiile categorice.I.iar toţi oamenii sunt creatori de cultură.din cele studiate la subcapitolul “Sensul existenţei”.problema identităţii sale personale?” Formaţi două sau mai multe grupe şi analizaţi acestă situaţie .un transplant de creier presupune înlocuirea amintirilor. Se cere: a)identificaţi inferenţa deductivă.”Cărei teorii.

III)LIBERTATE ŞI RESPONSABILITATE 1)DETERMINISMUL ŞI LIBERUL ARBITRU A)Orizont:necesitatea divină şi liberul arbitru B)Limite:libertate şi voinţă 2)INDETERMINARE ŞI RESPONSABILITATE A)Orizont: acţiune şi responsabilitate B)Limite: determinismul psihic şi determinismul cultural    Analize şi comentarii Gândire critică Gândire dialectică .

acesta concepţie poartă numele de determinism.în aceiaşi timp.responsabil.acţiunea ei a fost determinată de o cauză externă.întâi.libertatea poate fi gândită doar în relaţie cu conceptul de limită.o dată pentru totdeauna.ele nu sunt libere.care nu pot fi gândite în lipsa semnificaţiei unui alt concept.este evident că ele deţin libertatea de a-şi modifica natura.Astfel.Nu ar gândi piatra.apoi prin Augustin)recunoaşte omului liberul arbitru.întrucât omul este. Libertatea este limitată în momentul în care se afirma că natura sau omul sunt supuşi unei relaţii cauză-efect.de fapt. 1)DETERMINISMUL ŞI LIBERUL ARBITRU A)ORIZONT:NECESITATEA DIVINĂ ŞI LIBERUL ARBITRU Filosofia creştină consideră divinitatea drept entitate creatoare a lumii şi a omului.ci acţiunile sale respectă providenţa divină.libetatea? Libertatea face parte din categoria conceptelor corelative.predetermină acţiunile fiinţelor umane.Dacă universul şi fiinţa umană sunt creaţii divine.Omul nu este liber să facă ce vrea.că este într-adevăr liberă?Însă pentru noi.Omul este liber şi.Ce este.caracterizată de necesitate în esenţă sa.adică libertatea de a alege între posibilităţile care i se oferă.realizată prin conştientizarea limitelor. Mai mult.omul devine liber în Dumnezeu.cei care am aruncat-o.Omul apare astfel constrâns la o esenţă dată.cum se explică atunci răul.Singura formă de libertate este cea a intelectului.umană sau animală)nu este posibilă în gândirea creştină.dacă divinitatea are drept esenţă necesitatea.Libertatea de esenţă (a alege propria natură:divină.gândirea creştină(prin Vasile cel Mare.Omul este liber în acţiunile sale.Întrucât acţiunile naturale sau ale omului sunt determitate de o cauză.Intelectul converteşte necesitatea în libertate.o dată cu Spinoza. Dacă actele umane urmează necesitatea divină.eroarea?Este Dumnezeu responsabil de producerea lor?Pentru a “salva” puritatea absolută a naturii divine.Libertatea este absenţa limitelor-iată definiţia clasică a libertăţii.Precum binele sau afirmaţia nu au sens fără a presupune râul sau negaţia. Teoria despre determinism divin consideră că lumea şi omul sunt creaţii ale divinităţii care.cât şi supus unei necesităţi inexorabile.că aruncăm o piatră în aer.LIBERTATE ŞI RESPONSABILITATE Să ne imaginăm .tot astfel.creaţia sa va purta amprenta acestei necesităţi.el descoperă însă că aceste acţiuni îl reprezintă.Astfel.în timp ce se afla în aer. Negarea determinismului divin conduce la afirmarea libertăţii absolute.”condamnat” naturii de fiinţa creată.prin înţelegerea adecvată a naturii divine.răul şi eroarea .

omul şi-a câştigat libertatea.prin intelect.în cadrul necesităţii create.O cunoaştere adecvată a lumii. Omul.Astfel ne descoperim ca moduri(modus)ale unei substanţe imuabile şi veşnice.este raţiunea suficientă şi necesară pentru lumea aceasta.Datorită raportului de imanenţă.omul nu este liber.”(Etică) GOTTFRIED WILHELM LEIBNEZ(1646-1716) consideră că universul este creat de Dumnezeu conform unei ordini şi unui plan divin.adică pe Dumnezeu.La nivelul lucrurilor.sunt guvernate de necesitate.altfel constrângătoare.omul.Dumnezeu.astfel spus.sunt determinate de cauze externe să existe.În mijlocul unei necesităţi.Prin urmare.reprezintă alegeri(greşite) de care omul este direct responsabil.conferă omului libertatea.deci şi omul.cu atât este mai mare puterea sufletului.iar lucrul care nu este determinat de Dumnezeu nu se poate determina de la sine acţiune.Un lucru care este determinat să facă ceva a fost determinat în chip necesar de Dumnezeu.Însă numai omul poate cunoste natura. Cu cât ştiinţa noastră că totul e necesar se referă mai mult la lucrurile individuale pe care ni le reprezentăm mai clar şi mai viu.atunci omul spinozist.a cauzelor care îl determină.în necesitatea naturii lui Dumnezeu.În natură.Cu preţul”vinovăţiei”pentru rău şi eroare.universul este caracterizat de necesitate.în filosofia creştină asistăm la o transformare în temeiul libertăţii:negarea libertăţii de esenţă conduce către o asumare intelectuală a necesităţii.Deci.Ceea ce înseamnă că a ne supune necesităţii presupune integrarea.Omul este supus unei necesităţi inexorabile:necesitatea divină. Natura divină nu poate fi decât necesară. În concluzie.omul nu cunoaşte libertatea? Dacă prin libertate se înţelege a nu fi determinată de o cauză externă. XXVI.adică lucrurile create.în libertatea lui Dumnezeu.pentru Spinoza.în final.să fie recunoscut liberul arbitru drept caracteristică umană.Tot ceea ce .ci toate sunt determinate să existe şi să acţioneze într-un anumit fel. Dacă prin libertate se înţelege cunoaşterea cauzei determinante şi acordul dintre propria voinţă şi voinţa divină.ci cunoaşte pentru a fi liber.Creatorul universului.aşadar.se confundă cu ea.atunci omul spinozist nu este liber.să acţioneze.Dumnezeu.nu este liber că natură.prin cunoaştere.natura.metamorfozează necesitatea în libertate. BARUCH SPINOZA(1632-1677) consideră că între Dumnezeu şi natură există un raport de identitate.deci a planului lui Dumnezeu.nimic un este contingent.Dumnezeu este imanent lumii:Deus sive Natură(Dumnezeu sau Natura).pentru ca.XXIX. “I.Căci intelectul posedă calitatea de a vedea lucrurile sub aspectul veşniciei.Dumnezeu este în natură.

” “Şi acesta este mijlocul de a obţine toată varietatea câtă este cu putinţă.să aleagă doar binele şi adevărul.să decidă pentru acte particulare şi detalii: “Căci în ce priveşte ordinea universală..libertatea unui agregat(compus) de monade?Omul.iar limitarea intelectului poartă semnul neantului.infinitatea voinţei. Dar.în libertatea sa.” “..prin urmare.).totul este conform ei.şi fiinţa perfectă divină posedă liberul arbitru.el trebuie să cunoască evidenţa binelui şi adevărului din toate alegerile.supusă greşelii.drept sursă adecvată a răului şi erorii.De aceea.există este supus ordinii sau armoniei divine.considerând că libertatea este precedată de cunoaştere.”(Monadologia) RENE DESCARTES(1596-1650).adica in mod liber.se afirmă libertatea umană.întrucât prin ordinea divină sunt prescrise categorii de acţiuni şi nu acte particulare.atunci cand distingem[adevarul] de fals printr-o hotarare a vointei noastre.a respinge sau a accepta.Pentru filosofia creştină..poate constrânge libertatea umană? Descartes realizează un compromis între teoriile liberului arbitru şi graţiei divine.O astfel de cunoaştere nu se poate realiza decât prin intelectul luminat de graţia divină: “Principala perfectiune a omului este de a aveaun liber arbitru care il FACE demn de lauda sau de dispret.ce se poate spune despre libertatea omului.astfel incat sa fim stapanii actiunilor noastre.caci suntem demni de lauda atunci cand le conducem bine(…).dar nici măcar nu putem să imaginăm ceva de acest fel.face imposibilă ideea unui determinism divin pentru că ar însemna că Dumnezeu este cauza răului şi a erorii.Prin voinţă infinită ne asemănăm cel mai mult naturii lui Dumnezeu.indivizibile.exercitată asupra creaţiei. Din acest punct de vedere.Pentru Descartes.Dumnezeu a ţinut seama de fiecare parte a totului şi în mod particular de fiecare monadă..ne e de un mare folos faptul ca putem acciona prin intermediul ei.”(Principiile filosofiei) .în plan uman.imperfectă.natura vointei fiind de felul ei foarte intensa.orânduind totul.Descartes consideră condiţia umană ca situată între Dumnezeu şi neant.el se supune predestinării conştientizând ordinea divină. Dimpotriva..pentru ca omul. Dacă universul predeterminat este compus din monade-substanţe simple.Adică.prezenţa răului şi a erorii în lume.prin acţiunile sale.omul este liber să acţioneze în interiorul categoriilor de acţiune.adică liberul arbitru.Aceasta este atât de adevărat.tot asa trebuie san e punem ceva mai mult in seama din faptul ca alegem ceea ce e adevarat.respectă planul divin.Perfecţiunii fiinţei divine îi corespunde.O voinţă infinită presupune o libertate infinită.în creaţie.Însă alegerea divină.dar împreună cu ordinea cea mai mare care se poate.încât nu numai că nimic nu se întâmplă în lume care să fie absolut lipsit de ordine.omul deţine posibilitatea de a alege(a nega sau a afirma.decat daca am fi determinati si constransi printr-un principiu strain.spre deosebire de celelalte lucruri şi fiinţe.însă..

Dacă omul este animalul al cărui specific nu este încă fixat. Nietzsche demonstrează că religia si morala creștine. Nevroza (afecțiune psihogenă în care simptomele sunt expresia simbolică a unui conflict psihic între dorință și legi morale) religioasă. deoarece constă în valorizarea realităţii după un sistem propriu. propune Nietzsche. suveranitatea instinctelor. irepetabilă. Originată în păturile plebee.Libertatea nu poate fi gandita in afara constrangerii sau a pedepsei. Omul devine brusc obiectul predilect al majorităţii ştiinţelor.” „Aristocratul simte că el este cel care determină valorile. a instrăinării de realitate.in religia si filosofia crestina. a renunțării la libertate propovăduite de religei. trebuie înlocuită cu apologia libertății voinței puternice: noblețea gândirii. permite conștientizarea orizontului nemărginit al libertății umane. că pentru aceasta nu are nevoie să obţină încuviinţarea cuiva (…) El preţuieşte tot ceea ce îi este propriu: o astfel de morală constă în glorificarea sinelui (. în schimb.) Aristocratul respectă în propria-i fiinţă pe omul puternic. a întregului orgoliu. iluzoric assimilate principiilor iubirii.departe de a-mi diminua libertatea.”(Meditatii metafizice) B)LIMITE:LIBERTATE SI VOINTA Potrivit lui FRIEDRICH NIETZSCHE(1844-1900). Nesatisfacerea acestor dorințe provoacă. La baza acetismului. libertarea – altfel spus. el deține.. această . toată libertatea să îl determine: “De la bun început credinţa creştină înseamnă jertfire: jertfirea întregii libertăţi. a întregii conştiinţe de sine a spiritului. de fapt. stăpân asupra lui însuşi. compensatoriu.“Si cu siguranta ca gratia divina si cunoasterea naturala. puterea.mai degraba o sporesc si o consolideaza. produs al „voințelor slabe”. degradarea valorilor râvnite. Moartea lui Dumnezeu. în plus este ca o subjugare a autobatjocorire si automutilare. Însă. religia creștină.Si aceasta din cauza maralei crestine care echivaleaza supunerea si penitenta aici si acum cu o redemptiune a sufletului viitoare si fantasmagorica. „voința puterică”. omul cunoaşte că există într-o lume – proiecţie a propriei interiorităţi – şi că acestă experienţă este unică. înfierează tot ceea ce nu poate poseda: aristocrația.sensul conceptului de libertate este corelativ sensului conceptului de interdictie. jocul infinit al interpretărilor.” (Dincolo de bine şi de rău) 2) INDETERMINARE ŞI RESPONSABILITATE A) ORIZONT: ACŢIUNE ŞI RESPONSABILITATE Sfârşitul secolului XIX şi secolului XX sunt perioade marcate de două concepte: “lume” şi respectiv “existenţă”. de putere și libertate. sunt. Prin ele. se află dorințe nesatisfăcute de senzualitate. născute din resentiment. periferice ale societății.. anunțată de Nietzsche.

în cadrul fizicii până atunci “absolute”. omul este înconjurat de libertate faţă de care este responsabil.accentuare a problematicii individualului determină în câmpul cunoaşterii (ştiinţifice) un relativism generalizat. garantează libertatea omului. să decidă. Fiecare alegere deschide perspectiva unor noi posibilităţi. Întrucât fiecare alegere este constructivă a sinelui. fizica secolului XX (cu deosebire Şcoala de la Copenhaga) prin aceste descoperiri. omul este liber să aleagă. Recunoaşterea experimentală că fiecare om deţine un spaţiu şi un timp propriu (teoria relativităţii restrânse a lui A. Einstein). Responsabilitatea este caracteristica principală a existenţei umane în secolul XX. în acelaşi timp. Heisenberg) introduce. Ca raportare nemijlocită la realitate. şi responsabilitate pentru propria persoană. omul descoperă libertatea în posibilităţile care i se oferă existenţei. Întrucât nu există destin sau voinţă divină şi nici necesitate externă. . că la nivelul elementelor atomice există relaţii de incertitudine (W. în orice situaţie. contingenţă. Indeterminarea este caracteristica principală a lumii în care trăieşte omul secolului XX. conceptele de hazard. responsabilitatea pentru o anumită decizie este. În cadrul unei realităţi incerte. Astfel încât.

) Există două teorii importante despre comportamentul uman: una care oferă explicaţii mecaniciste. conduce la teoria conform căreia natura nu este un mecanism controlabil.” (Mecanism şi responsabilitate) . O explicaţie macanicistă ar considera acţiunile persoanei respective fiind iresponsabile. conştiinţa ireversibilităţii confruntă omenirea cu trăirea maximă a angoasei şi disperării în faţa morţii: „ Orice activitate se reduce la desfiinţarea neomogenităţilor ce o generează. Principiul al doilea al termo-dinamicii: „Entropia lumii tinde către un maximum” face predictibilă starea finală a universului. materia se transformă în căldură. presupusă în conceptul de entropie. Altfel spus. adică a propriilor ei condiţii de existenţă. Lumea nostră e condamnată la moartea termică. despre un computer programat să joace şah.” (I. Pentru Deńnett. Deci. care este o precondiţie pentru oricare atribuire de responsabilitate. Aceasta se exprimă prin echilibru termic. dacă diferenţele fac posibilă activitatea în univers. întrucât ireversibilul nu poate fi transformat in reversibil. se poate afirma că este responsabil în măsura în care acţiunile sale sunt raţionale. unde nu se întâmplă nimic. care justifică un act în termenii credinţelor. că orice activitate prin definiţie. se sorteşte singură dispariţiei. se presupun anumite structuri de instabilitate. În acest orizont al gândirii. DENNET (1941. I. Poziţia intenţională faţă de fiinţele umane. Moartea universului este trăirea plenitudinii omogene a vieţii. dorinţelor şi intenţiilor. de tipul neurofiziologiei care consideră că un anumit act a fost determinat de o contracţie a nervilor. Pe de altă parte. Societăţile în care trăim îşi epuizează resursele. ele sunt condamnate la decădere. adică traduce input-urile şi respectă schema dresign-ului său. însă propagarea căldurii tinde către o egalizare progresivă. lipsit de diferenţe. Şi. prelungită la nivelul muşchilor etc.. o explicaţie mecanicistă a comportamentului elimină problema responsabilităţii individului pentru acest comportament.a) INDETERMINARE RUDOLF CLAUSIUS (1822-1888) Caracteristic gândirii fizicaliste desfăşurate până în secolul XIX este tratarea naturii drept un cadru invariabil şi veşnic. Universul nu mai este veşnic. De exemplu. ideea de ireversibilitate. într-un univers în care toate corpurile se află în mişcare. nu natura impulsului contează ca atare. Responsabilitatea se stabileşte în funcţie de raţionalitatea sau iraţionalitatea comportamentului: „Cred că argumentul împotriva celor ce presupun un antagonism inevitabil între poziţia intenţională şi cea mecanicistă este acum complet. ci doar comportamentul este unul raţional sau nu. şi o alta care oferă explicaţii intenţionale. Stengers: Între eternitate şi timp) a’) RESPONSABILITATE DANIEL C. poate coexista cu explicaţiile mecaniciste ale mişcării finţelor umane. iar primul pas al argumentului său în favoarea acestei idei este demonstrarea responsabilităţii mecanismelor ca atare. antagonismul dintre explicaţia mecanicistă şi cea internaţională este fals. viitorul înseamnă moartea termică a universului. pentru ca explicaţia intenţională să fie singura care dă seama de responsabilitatea subiectului. în sfârşit. Cel de-al doilea pas al argumentului este discutarea unor cazuri limită ca implantarea unui cip în creierul cuiva. deci spre anularea oricărei mişcări. Însă. acest concept numeşte ireversibilitatea proceselor fizice. pe scurt. introducerea conceptului de „entropie” de către Clausius provoacă o răsturnare esenţială. pe când Deńnett subliniază că impulsul la acţiune provocat de acel cip este un factor printre alţi factori intenţionali. În termodinamică. de efecte. Prin urmare. Natura era asemuită unui mecanism perfect. Prigogine.

Leopold Insfeld. reflectă asupra acţiunilor sale. supunându-le interpretărilor constant: curajos-laş. aspecte noi şi esenţiale ale realităţii noastre. Legile individuale nu sunt luate în considerare (. de asemenea. cu o marjă de eroare. Spre deosebire de aceste teorii. asupra problemelor sale cele mai importante şi o reflecţie care angrenează sinele în mod total şi profund. „Teoria cuantelor a creat.) Despre responsabilitate şi evaluarea acţiunilor umane există două teorii importante: cea utilitaristă şi cea a alegerii radicale. Taylor gândeşte responsabilitatea ca aparţinând sinelui sau persoanei. o poziţie prin care este capabil să hotărască asupra sinelui: “Această evaluare radicală este o reflecţie adâncă şi o reflecţie de sine într-un sens special: este o refecţie asupra sinelui. care la rândul lor sunt produse de materie.. Deci teoria relativităţii generalizate propune un continuum între spaţiu. a elipsei. Fenomenele gravitaţionale se produc în câmpuri gravitaţionale. adică un evaluator care apelează asupra acţiunilor. plan. Inerţia caracterizează fenomenele gravitaţionale.) Fizica cuantică abandonează legile individuale ale particulelor elementare şi enunţă direct legile statistice care guvernează ansamblurile. cel mai important. bun-rău… Responsabilitatea îi revine atât pentru sinele care este în acel moment. supunând permanent reflecţia propriilor evaluări ale acţiunilor. Deci. adică subiectului care avaluează. masa este considerată drept stare de inerţie a cantităţii de energie. subiectul poate ajunge la o evaluare radical. Evoluţia CHARLES TAYLOR (1931. ci presupusă. teoria alegerii radicale consideră alegerea pentru o posibilitate sau alta ca fiind imposibil de avaluat. Numai astfel. decoperirea einsteiniană s-ar putea traduce ca mărturie a absenţei cogito-ului absolut şi prefigurare a omului-măsură.ALBERT EINSTEIN (1879-1955) Fizica s-a confruntat deseori cu imposibilitatea de a stabili un sistem de referinţă unic pentru legile fenomenelor fizice. Această măsură variază în funcţie de orizonturile de aşteptare ale gândirii. Pentru a raporta masa unui corp la viteza luminii. timp şi materie. vertical). ea creşte sau descreşte o dată cu viteza – este relativă. În orizontul filosofiei. Pe de altă parte. masa unui corp (la fel ca şi alte mărimi fizice) nu este constantă. doreşte şi. în zona spaţiului curbat. Discontinuitatea a luat locul continuităţii. cât şi pentru evaluările oferite acţiunilor îndeplinite. legile statistice sunt date direct. Configuraţia corpurilor nu mai poate fi descrisă în termenii fizici şi ai geometriei absolute (drept. până atunci universale şi absolute. adică responsabilitatea pentru evaluarea radicală presupusă de un evaluator puternic. fiecare alegere fiind expresia unei dileme morale nerezolvabile. O persoană responsabilă este un evaluator puternic. într-o continuă deformare. De aceea a fost indusă ideea relativităţii în câmpul legilor fizice.” „Aici [în fizica cuantică].. Prima teorie evaluează acţiunile ţinând seama de consecinţele acesteia şi de dorinţele imediate care o motivează. în absenţa sistemului de referinţă unic.” (Albert Einstein. care este esenţială pentru noţiunea noastră de persoană”. ale afectivităţii. În locul legilor care guvernează indivizii au apărut legi de probabilitate. Einstein propune. (Identitatea persoanelor) . drept constantă universală viteza luminii.” “Şi acest tip de responsabilitate îl voi susţine şi nu cea a alegerii radicale. în care corpurile se află într-o permanentă transformare.

Libertatea.. adică primordiale sunt alegerea. a ales-o. fără nici o scuză. este prezentă şi în ştiinţă. reprezintă o justificare a actelor libere umane. pentru prima oară în demersul istoriei.fizicii) WERNER HEISENBERG (1901-1976) În macrofizică. pentru că are loc numai prin actul alegerii unei posibilităţi. În cazul obiectului. există întotdeauna o cantitate de eroare în determinarea poziţiei sau a vitezei. pentru că alegerea ne aparţine şi constituie un moment al existenţei noastre: „Dacă. Condamnat.) datorită faptului că prin folosirea metodei se schimbă şi se transformă JEAN-PAUL SARTRE (1905-1980) Filosofia. posibil acest lucru în microfizică... libertatea. măsurarea vitezei face imprecisă cunoaşterea poziţiei. în libertatea sa.” (Existenţialismul este un umanism) . perturbă cunoaşterea vitezei şi. a tartat fiinţa umană drept natură sau esenţă. a posibilităţii. Ştiinţa. existenţa precede esenţa. astfel spus.). el e responsabil de tot ce face. o dată aruncat în lume. La Sartre. deosebirea dintre un obiect şi o fiinţă umană este deosebirea dintre esenţă şi existenţă. într-adevăr. Existenţa este o întamplare. până în secolul XX. Incertitudinea ia locul cunoaşterii fizice exacte de până atunci. În concluzie. Astfel. pentru om. Între natura umană şi natura obiectului nu există mare diferenţă: ambele sunt deja date. Indeterminismul heisenbergian aparţine secolului XX şi atestă o schimbare paradigmatică a modalităţii umane de raportare la lume: „Am spus chiar de la început că modificările în fundamentele ştiinţelor moderne ale naturii ar putea fi considerate un simptom al dislocării fundamentelor existenţei noastre (. esenţa precede existenţa. pentru că. Sartre va opune acestei indistincţii o filosofie fundamentată pe analiza raportului dintre existenţă şi Neant. (. îşi descoperă. acest lucru nu se va putea explica niciodată printr-o referire la o natură umană dată o dată pentru totdeauna. Libertate de care suntem absolut responsabili. nu există determinism. În faţa Neantului. ci doar moduri de a fi ale omului (prin cunoaştere) în faţa unui presupus exterior. propria hibă: indeterminismul. rămâne validă ideea că metoda.. existenţa umană se sesizează pe sine ca posibilitate: ea se construieşte prin fiecare alegere. posibilitatea. Actul de cunoaştere uman periclitează „în sinele” obiectului şi îl modifică în conformitate cu canoanele gândirii umane. caracteristică a fiinţei umane. într-un anumit moment. mai mult. sunt definitive. Proiectul sau viitorul unei posibilităţi atestă libertatea existenţială. în microfizică. omul e liber. invers. este necesară precizarea simultană a poziţiei şi a vitezei. omul este libertate. fundamentată pe postulatul determinismului absolut. deformează obiectul cercetat. legiferată în relaţiile de incertitudine. pentru că nu s-a creat singur.. omul există numai când caută să concretizeze o anumită pisibilitate. existenţa precede esenţa.) Suntem singuri. şi. în ştiinţă. pentru a determina desfăşurarea unui process mechanic. omul se raportează numai la sine pe acest pământ (. deoarece măsurarea poziţiei. pe de altă parte totuşi liber. posibilitatea reprezintă matricea care asigură desfăşurarea libertăţii umane. Nu se mai cunosc obiecte. la nivelul particulelor atomice? Heisenberg demonstrează că nu este posibil să se indice exact poziţia şi viteza unei particule atomice. Ceea ce voi exprima zicând că omul e condamnat să fie liber. sub forma contingenţei. pe care. prin heisenberg. Dacă se obiectează că trecerea de la microfizică la macrofizică este hazardată. Este.. datorită instrumentelor de observaţie. oare.

conştient şi responsabil de actele sale. Viaţa cotidiană deţine propria sa psihopatologie: între boala psihică sănătoasă există doar o diferenţă graduală. întrucât nu caută să explice originea. însă o depăşeşte prin teoretizarea inconştientului – instanţă a aparatului psihic care receptează amintiri nedorite. Primul demers este unul cauzal. compromisuri prin care inconştientul se manifestă deghizat în planul conştiinţei. Structuralismul promovează un astfel de demers structural. MICHEL FOUCAULT (1926-1984). folosindu-se de modelul de analiză al lingvisticii structurale (limba este un set de elemente formale ce se definesc în relaţie cu celelalte). de fapt. Însă normele socio-culturale interzic aceste apariţii. Acestea sunt. izgonite sau refulate din planul conştient. Psihanaliza dezvăluie sub masca existenţei cogito-ului absolut. uitări de nume etc. că metoda nu poate fi astfel despărţită de obiectul ei. În această dinamică reversibilă (conştient – inconştient)constă viaţa noastră psihică. Nu vom fi niciodată liberi de povara inconştientului. ci regulile de formare.” (Paşi peste graniţe) B) LIMITE: DETERMINISMUL PSIHIC ŞI DETERMINISMUL CULTURAL SIGMUND FREUD (1856-1939). del de-al doilea este unul structural. Un fenomen socio-cultural poate fi explicat în două moduri: fie prin stabilirea cauzelor şi a scopurilor acestuia. Inconştientul este sediul pulsiunilor sexuale sau libidoului care caută satisfacere prin apariţia în planul conştient. şi rezultă că determinismul psihic se realizează fără lacune de continuitate. convingerea noastră ne relevă doar că motivaţia conştientă nu se extinde asupra tuturor deciziilor noastre motorii. Psihanaliza se intersectează cu sfera psihologiei în domeniul de cercetare: psihicul uman. un fenomen socio-cultural este definit ca .obiectul.” (Psihologia vieţii cotidiene). lapsusul. scindat într-un plan conştient şi un plan inconştient. un alt subiect. relaţiile dintre structurile fenomenului respectiv. în inconştient. cenzurându-le. dorinţe interzise. peren şi indestructibil: „Distincţia dintre motivaţia conştientă şi motivaţia inconştientă odată stabilită. contingenţa îşi găsesc o puternică motivaţie inconştientă. fie prin indentificarea condiţiilor de inteligibilitate care au făcut posibil acel fenomen. care presupuneau accidentul. Tot ceea ce era atribuit hazardului (sau libertăţii) psihic: erori de citit. Dar ce rămâne astfel nemotivat dintr-o parte îşi are motivele în altă parte.

existenţa umană creatoare apar ca nişte mituri. ca infrastructură inconştientă. ideile umane. libertatea.. stabilesc modul specific de a fi al omului şi modul acestuia de înţelegere a lucurilor. vorbesc (până şi în stradă. Din această perspectivă.” (Cuvintele şi lucrurile) . un negândit. dar în care nu se află mai puţin prinsă. libertatea se reduce la variabilitatea structurilor unui sistem.).” (Michel Foucault – intervievat de M. omul – constituient al fenomenului socio-cultural – îşi pierde statutul de subiect cunoscător. principiu al cunoşterii. o masă densă şi aparent inertă în care ea se află angajată. este depersonalizat şi anonim. în chiar felul în care oamenii trăiesc întâmplările. pentru a fi considerat un element supus legilor sistemului. variabile istoric. Potrivit lui Foucault. gândirea să nu descopere.un prdus al combinaţiei structurilor din interiorul unui sistem. toată conduita lor este dictată de o structură teoretică. un sistem care se schimbă cu epoca şi cu societatea –. în conversaţiile şi scriptele cotidiene). deopotrivă în ea şi în afara ei (. determină atitudinile.. în acelaşi timp. Acestă gândire şi acest limbaj au legile lor de transformare. o yonă de întuneric. pe care îl conţine în întregul ei.. Chapsal) „Omul nu a putut să prindă contur în cadrul epistemei fără ca. scriu.) Gândim în interiorul unei gândiri anonime şi constrângătoare care este aceea a unei epoci şi a unui limbaj. judecă. aceste sisteme sau episteme. gândurile. (. Din acest punct de vedere. libertatea nu există: „În orice epocă. în care sensibilitatea lor reacţionează. felul în care oamenii gândesc. Sistemul.. cuprinsă în limitele sistemului. supus sistemului. dar care este prezent în toate epocile şi în toate societăţile. Întrucât omul.

1) Comentaţi următorul text şi precizaţi în mod distinct care este diferenţa între funcţia liberului arbitru pentru Descartes şi funcţia liberului arbitru pentru Nietzsche: “Azi nu mai cunoaştem milă faţă de noţiunea de <<liber arbitru>>: ştim prea bine ce-I aceasta – tertipul teologic cel mai dubios din câte există. Nietzsche – Dincolo de bine şi de rău) a) Credeţi că elementele psihice impure. Poate fi susţinută această idée prin filosofia lui Pinoza? Argumentaţi răspunsul vostru. originea oricărei fapte ca aflandu-se în conştiinţă. din care-o. supunerea faţă de necesitatea divină este o alegere determinată de leberul arbitru uman.B. cum s-a mai spus.” (Thoma de Aquino – Summa theologiae) 1. 1) Analizaţi următoarul text: “Dar unde se afla în trupul acela atât de încărcat de ani întregul fiinţei mele. adică de a o face dependent de sine… Oamenii erau concepuţi ca fiind <<liberi>> pentru a putea fi judecaşi.” (Fr. dezvăluite de Neitysche ca fiind sursa conceptelor. deoarece se opune bunătăţii divine prin care Dumnezeu voieşte totul. în scopul de a face omenirea să devină “responsabilă” în sensul ei.ANALIZE ŞI COMENTARII 1. o. prin urmare.A. trebuia ca orice faptă să fie considerată ca voită. totuşi e limpede că este imposibil ca El să vrea răul păcatului. “… precum răul este numit păcat. 2) Comparaţi următoarul text cu teoria lui Descartes despre liberul arbitru divin. taină adâncă şi nepătrunsă! – a fost chemat liberal meu arbitru. pedepsiţi astfel încât să poată devein vinovaţi. modifică semnificaţia lor filosofică? . ca să pun gâtul la jugul Tău cell in şi să-mi aplec umerii la povara Ta uşoară. El are însă în sine puterea de a alege într-un fel sau altul. Cristoase Iisuse…” (Augustin – Confesiuni) a) Pentru Augustin.

El nu va gândi niciodată că o frumoasă pasiune este un trecut devastator care conduce omul fatalmente la anumite acte şi care.B. Oare evaluările nu sunt.. la rândul lor.“ (J.A. Existenţialistul crede că omul este responsabil de pasiunile sale. . cunoaştere. torturile) în care omul nu poate fi responsabil de actele sale? În concluzie. reprezintă o scuză. Fie următorul argument: Dumnezeu nu are ca însuşiri raţiunea şi voinţa pentru că: liberul arbitru este o însuşire a raţiunii şi voinţei.. GÂNDIRE CRITICĂ I. P. iar toţi oamenii deţin liber arbitru. 2. c) entopia lumii tinde către un maximum. 1) Comentaţi următorul text.2. 2) Teoria relativităţii generalizate conducea către o relativizare a valorilor de adevăr. toţi oamenii au ca însuşire raţiunea şi voinţa şi nici un om nu este Dumnezeu. teoria lui Einstein şi cea a lui Taylor despre evaluările sau interpretările de sine. Sartre . omul este absolut responsabil? Daţi exemple de situaţii pe care le consideraţi inumane. Comparaţi. relative? 3) Pentru Sartre. precizând dacă determinismul psihic demonstrat de Freud şi condamnarea la libertate sartriană sunt compatibile: „Existenţialistul nu crede în puterea pasiunilor. prin urmare. din acest punct de vedere. omul este absolut liber şi absolut responsabil în fiecare situaţie umană.Existenţialismul este un umanism). b) universal se îndreaptă către moartea termică. Însă nu există şi situaţii inumane (războiul. 1) Principiul al doilea al termodinamicii enunţă: a) universul tinde către o stare de dezordine generalizată.

lumea nu a fost creată de Dumnezeu? Răspundeţi printr-un eseu filosofic. propoziţia „toţi oamenii deţin liber arbitru“ este compatibilă cu teoria lui Spinoza despre libertate? Argumentaţi. dacă până va număra până la 12 nu apare o lumină a unui semafor. deci structuralistul îşi aruncă tovarăşul de scară. b) verificaţi validitatea inferenţei prin metoda deciziei prescurtate. A alege să nu alegi este tot o alegere. . pentru că nu este liber. Gândirea suprapersonală. Structuralistul afirmă că el nu este responsabil. verificaţi validitatea argumentului silogistic. îl va arunca pe existenţialist din tren. se află un structuralist şi un existenţialist. e) propoziţia „Dumnezeu nu are ca însuşiri raţiunea şi voinţa“ ar fi acceptată de Leibniz? Predeterminarea divină nu urmează un plan raţional (divin)? • dacă Dumnezeu nu are ca însuşiri raţiunea. c)reprezintă această inferenţă un contraargument la teoria lui Sartre conform căreia omul este absolut liber şi absolut responsabil? Cum credeţi că ar răspunde Sartre? Comentaţi. Existenţialistul nu moare şi îl acuză pe structuralist. iraţională? • creaţia lumii este un act de voinţă divină. Dacă omul este liber. GÂNDIRE DIALECTICĂ Se dă următoarea situaţie: Pe scara unui tren în mers. Se cere: a) stabiliţi schema de inferenţă. Structuralistul îşi spune că. rezultă din toate acestea că el este liber să nu mai fie responsabil faţă de actele sale. în faţa unui judecător. epistema culturală l-au determinat să apeleze la un act gratuit ca să-l arunce sau nu pe existenţialist din tren. Nu apare nici o lumină. precizaţi cărei forme de argumentare aparţine schema de inferenţă. în esenţa ei. Dacă Dumnezeu nu are ca însuşire voinţa.Se cere: identificaţi propoziţiile categorice din text şi formalizaţi-le. a ales să gândească sub o gândire anonimă. Fie următoarea inferenţă: Omul este sau liber. pentru că a ales să nu fie liber. sau responsabil faţă de actele sale. lumea aceasta a fost creată iraţional? Ea este. Existenţialistul afumă că structuralistul este responsabil. a) b) c) d) I. de tentativă de omor.

un act gratuit? .Care ar fi sentinţa judecătorului? Indicaţii: Împărţiţi în trei grupuri: unul care să susţină structuralistul (teza). de asemenea. altul existenţialistul (antiteza). Argumentaţi. grupul ce reprezintă judecătorul să realizeze o sinteză a celor două puncte de vedere opuse (teză . răspunzând la următoarele întrebări: a)ce este actul gratuit? b) există responsabilitate pentru actele gratuite? c)dacă dovada supremă a libertăţii este actul gratuit. iar altul care să reprezinte judecătorul.antiteză). în final. pentru ca. pedeapsa poate fi. de ce nu este permisă înfăptuirea lui? d) pentru actul gratuit. prezentaţi argumente pe rând în favoarea teoriei respective.

IV) VALOAREA 1) ETICA A) Orizont: binele şi răul AA) AB) B) Teorii morale Etică aplicată Limite: originea conceptelor de bine şi rău 2) DREPTATEA A) Orizont: egalitate şi dreptate B) Limite: dreptate şi proprietate 3) POLITICA A) Orizont: putere şi legitimitate în teoriile politice moderne şi contemporane B) Limite: drepturile omului  Analize şi comentarii  Gândire critică  Gândire dialectică .

însă mijloacele de a o atinge sunt diferite: fie practicarea plăcerii. Altfel spus. obiectul nu este obiect ca atare. Pentru eticile hedoniste. . a faptelor pe care le îndeplineşte. dreptatea asigură o rezolvare atât a problematicii distribuirii bunurilor. politica sau analiza formelor de guvernământ care garantează sau încalcă astfel de valori. fericirea este scopul tuturor acţiunilor umane. celelalte acţiuni fiind rele. 1) ETICA A) ORIZONT: BINELE ŞI RĂUL Morala este disciplina care răspunde la următoarele trei întrebări: Care acţiuni sunt bune şi care sunt rele? Care este scopul suprem al acţiunilor mele? şi Ce trebuie să fac? In cele trei interogaţii. Valorizarea este deci inerentă fiinţei umane. De exemplu. şi anume ideea că valoarea de bine a unei acţiuni este determinată de scopul pe care aceasta tinde să-l realizeze. a preciza scopul suprem al acţiunilor mele sau a identifica ce trebuie făcut înseamnă. de fapt. Libertatea individuală. Raportându-se la sine. omul proiectează atribute asupra a ceea ce îl înconjoară. „Care sunt condiţiile unei vieţi morale?“. ca mijlocul privilegiat de realizare a fericirii. ci prieteni sau duşmani. este folositor sau nu. accentul este pus asupra valorii de bine sau rău a unei acţiuni. Astfel. Dimpotrivă.scop este o etică teleologică. ci este în vederea a ceva. conferă valoare acţiunilor-mijloc. originată în conştiinţa umană sau condiţie necesară a convieţuirii sociale. determină o reprezentare adecvată asupra semnificaţiilor valorii umane. ca şi dreptatea. Astfel. această etică structurată pe ecuaţia mijloc . alături de etică. cât şi a egalităţii dintre oameni. prima interogaţie le include pe ultimele două: adică. absenţa durerii din corp şi a suferinţei din suflet reprezintă împlinirea stării maxime de fericire. străini sau cunoscuţi etc. acţiunile care au ca scop atingerea fericirii şi constau în practicarea plăcerii sau căutarea înţelepciunii sunt bune. De aceea. just şi injust sau principiile universale ale acţiunilor morale. eticile eudaimoniste teoretizează căutarea raţională. cei care au răspuns la interogaţia despre scopul suprem consideră că. Cele două etici au ceva în comun. omul valorizează realitatea socială în funcţie de conceptele de dreptate şi de libertate individuală. înţeleasă sau ca plăcere. actul de valorizare a obiectelor şi semenilor care-o înconjoară.VALOAREA Fiinţei umane îi aparţine. fie căutarea înţelepciunii. a numi acţiunile bune. în mod esenţial. Din momentul în care există. sau ca înţelepciune. iar ceilalţi nu sunt persoane ca atare. este o valoare constitutivă a existenţei umane. Atingerea fericirii. Prin urmare. guvernată de intelect. La întrebările „Ce este virtutea?“. fie prin analize concrete ale unor situaţii de viaţă {etica aplicata). în general. Raportându-se la ceilalţi. va răspunde etica fie prin teorii morale care precizează definiţiile conceptelor de bine şi de rău. omul se valorizează ca fiinţă morală al cărei scop este atingerea virtuţii.

Ch. are valoare morală. niciodată ales ca mijloc pentru altceva şi pe de altă parte suficient în sine. Altfel spus. Fericirea. adecvată naturii umane? Care este scopul acţiunii ce exprimă esenţa umană? Sunt cele două întrebări la care răspunde Aristotel în etica sau studiul despre caracterul omenesc. cea a animalului este dorinţa. Ele nu stabilesc cadrul universal şi necesar în care orice acţiune. ce justifică şi explică valorile etice prin raportare la scopul ultim. înţelepciune). teoriilor morale este aceea că între domeniul teoretic şi cel practic există o diferenţă esenţială. găsesc o reflectare adecvată în situaţiile concrete de viaţă. etica eudaimonistă este una teleologică. în orizontul gândirii greceşti antice. ca reacţie opozitivă la normativitatea principiilor morale şi a demersului deductiv s-a constituit etica aplicată. etica aplicată poate fi considerată un demers reflexiv care însoţeşte actele şi faptele concrete. după Aristotel. constă fie în derivarea unor principii morale prin analiza mai multor fapte concrete. filosofia practică este construită în jurul problemei virtuţii. de obicei. Prin urmare. Dimpotrivă. virtutea desemna adecvarea desăvârşită dintre esenţa unui lucru şi scopul acţiunii îndeplinite de acel lucru. fericire. a cărui viaţă este ghidată de raţiunea practică către atingerea binelui ultim. are valoare morală. Care este acţiunea specifică. Această disciplină. etica deontologică apreciază că o acţiune. depăşeşte statutul plăcerii (scop pentru sclavi sau animale) şi pe cel al bogăţiei (care este un mijloc şi nu un scop). sunt fixate asupra determinării conţinutului acţiunii morale (plăcere. Spre deosebire de semnificaţia modernă de calitate morală. adeptă a demersului inductiv în etică. virtutea unui orator este de a spune adevărul etc. Dacă activitatea caracteristică a plantei este viaţa nutritivă. virtutea unui topor este de a tăia. AA) TEORII MORALE ARISTOTEL (384-322 a. ca ramuri ale eticii teleologice. Nu întotdeauna principiile morale.). cum ar fi cele ale eticii deontologice. este o acţiune bună. Una dintre obiecţiile care se aduc. însă care este acel bine prin care se împlineşte natura noastră raţională? Care este binele pe de o parte ultim. care-i asigură necesitatea şi universalitatea. omul este esenţial un agent raţional. indiferent de ceea ce urmăreşte să realizeze. De exemplu. însă nici una nu dă seama de forma şi legile cărora trebuie să se supună o acţiune pentru a fi considerată morală. definită ca activitate ce împlineşte natura raţională a omului. dacă este guvernată de anume principii normative. de fiinţă care acţionează condusă de raţiunea practică: . De aceea.Hedonismul şi eudaimonismul. devine astfel evident că o definiţie a naturii virtuţii presupune conceptele de acţiune şi de scop. Fericirea ca scop în sine actualizează natura esenţială a omului aceea de agent raţional. indiferent de conţinut. conferind demnitate vieţii? Aristotel consideră că fericirea este scopul pe care îl vrem în sine şi în funcţie de care dorim alte lucruri. fie în identificarea principiilor morale care configurează un anumit comportament sau act.

doctrina utilitaristă fixează un spaţiu de libertate fiecărui individ. teoriile hedoniste şi eudaimoniste centrate asupra identificării de conţinuturi particulare pentru fericire (plăcere. omul este capabil să-şi urmărească realizarea fericirii: „ Orice acţiune este făcută în vederea unui scop şi pare firesc să presupunem că regulile de acţiune trebuie să-şi împrumute întregul lor specific şi culoarea din scopul pe care îl servesc. a fi curajos). Moralitatea aparţine strict acţiunilor corecte în măsura în care conduc către atingerea fericirii. în sfera libertăţii individuale. prin nefericire. cu atât este superioară celorlalte. plăcerea.S. Iar legea nu este . Astfel. Utilitarismul lui Mill conţine astfel o concepţie elevată despre fericire. cu cât o valoare este dezirabilă de majoritate. acţiunile caracterizate de valoare morală sunt acelea rezultate dintr-o voinţă autonomă. Prin fericire se înţelege absenţa durerii. Acţiunile ca atare nu mai au valoare în sine. noi tot am simţi un impuls pentru toate acestea). Valoarea se instituie ca o consecinţă a dobândirii plăcerii sau evitării durerii.“ (Utilitarismul) Pentru IMMANUEL KANT (1724-1804). pe când onoarea. “ (Etica Nicomahică). Pentru ca indivizii să coexiste armonios într-o societate în care fiecare caută plăcerea. care îşi urmează doar propriile sale principii. chiar dacă n-ar duce la nimic. Iar dacă omul deţine un simţ al demnităţii înnăscut. pe care credem că. J. durerea şi privarea de plăcere. ca scopuri exterioare acţiunii. raţiune) sunt înlocuite prmtr-o concepţie asupra moralei prin care se caută forme (universale) ale actelor morale. Teoria lui JOHN STUART MILL (1806-1873) face parte din eticile hedoniste pentru care scopul cel mai înalt al vieţii care circumscrie sfera acţiunilor dezirabile este plăcerea. căci fericirii îi este proprie activitatea sufletului conformă cu virtutea. Fericirea sau utilitatea conferă semnificaţie morală actelor umane. am putea-o atinge „Expunerea noastră concordă deci şi cu afirmaţia că fericirea constă în virtute în general sau într-o anumită virtute. Un asemenea scop pare să fie fericirea: pe ea o dorim totdeauna pentru sine şi niciodată pentru altceva.„Rezultă deci că desăvârşit în mod absolut este scopul urmărit întotdeauna pentru sine şi niciodată pentru altceva. cât şi de dragul fericirii. Conceptul central de fericire este înlocuit cu cel de datorie. inteligenţa şi orice virtute le dorim atât pentru sine (căci. “ „Concepţia care acceptă ca fundament al moralei Utilitatea sau Principiul Celei Mai Mari Fericiri susţine că acţiunile sunt corecte în măsura în care tind să producă fericirea. prin intermediul lor. Astfel. ci singura sursă de valoare morală este plăcerea. în acest spaţiu nu este justificată imixtiunea celorlalţi sau a statului. ci datoria caracterizează orice acţiune îndeplinită în mod necesar din respect pentru lege. plăcerile ce îi vor ghida acţiunile sunt izvorâte din facultăţile superioare ale sufletului. Prin datorie nu se precizează un anume conţinut (a fi virtuos. Mill include un principiu al diferenţierii calitative a valorilor. funcţionează asemenea unor reguli prin care se determină domeniul moralităţii. Plăcerea şi absenţa durerii. Această teorie utilitaristă nu este însă rudimentară şi irealizabilă într-o societate? În vederea rectificării acestei obiecţii.

o ființă umană?’’. și dacă. problema traditională a avortului: “ Este moral să încălcăm dreptul la viață unei ființe umane-foetusul?’’ este transformată în întrebarea: “ Este foetusul o persoană. propriei mele voinţe. În acest drep moral la viață se dobândește în măsura în care ființa respectivă satisface criteriul cunostiinței de sine. şi anume acesta: acţionează numai conform acelei maxime prin care să poţi vrea totodată ca ea să devină o lege universală(Critica raţiunii practice) AB) ETICĂ APLICATĂ MICHAEL TOOLEY. Altfel spus. această valoare nu depinde deci de realitatea obiectului acţiunii. să nu furi. pentru ca o ființă să aibă drept la viață. ci numai de principiul voliţiei. Astfel spus. Dintr-o astfel de perspectivă.“ „Nu este deci decât un singur imperativ categoric. prin urmare.. ele trebuie considerate ca valabile doar în măsura în care pot fi adoptate. Contrar acestei teze Tooley susține că. pentru ca maximele (să nu minţi. Mai mult. Maximele devin astfel imperative categorice. Astfel avorul nu este un infanticid și nici un act imoral. ci ea aparţine. nu are drept la viață. în virtutea căruia a fost împlinită acţiunea. întrucât foetusul este o ființă umană care are drept la viață. prin urmare. ca lege universală. ei neavând dreptul la viață. ca principiu. o acţiune oarecare a unui om poate deveni oricând o acţiune universală a umanităţii.) să nu devină particulare.” . o ființă este o persoană dacă este subiect al experiențelor și al altor stări mentale durabile. guvernată de imperativul categoric. un foetus nu respectă criteriul conștiinței de sine și. fără a ţine seama de nici unul dintre obiectele răvnirii. este evident că un zigot.determinată de vreo instanţă superioară. posedă conceptul de sine ca identic cu acel subiect al experiențelor și stărilor mentale.. Astfel . Se va observa că această condiție nu este îndeplinită de foetusii umani și noi-nascuți. iar demonstrația se bazează pe conferirea unui sens strict conceptului de persoană: persoana este o ființă care are dreptul moral la viață. Răspunsul lui Tooley la această ultimă întrebare este unul negative. trebuie să dețină anumite atribute detivate din niște principii morale fundamentale. adaptate doar unei situaţii. Voinţa îşi dă sieşi maxime cărora să se supună orice acţiuni izvorâte din voinţă: în aceasta constă autonomia voinţei. ci în maxima care este determinată. în fiecare dintre noi sesizăm umanitatea ca principiu normativ: „A doua teză: o acţiune făcută din datorie îşi are valoarea ei morală nu în scopul care trebuie atins prin ea. pentru că atât infanticidul cât și imoralitatea presupun conceptul de persoană: “Abordarea mea va preciza și va apăra un principiu moral fundamental care specifică condiția pe care un organism trebuie să o îndeplinească pentru a avea dreptul la viață. simultan. Prin morala datoriei. de întreaga umanitate. Concepțiile tradiționaliste consideră avortul ca fiind un infanticid.

adică a actului de a permite unui pacient să moară prin retragerea tratamentului ce îi întreține viața. părinții și doctorul sunt de acord să nu efectueze această operație. că acel ceva crede că el însuși este identic cu acel subiect. Pentru a trai (retardații mintal. absența altor soluții și acordul unuil alt doctor).LIMITE: ORIGINEA CONCEPTELOR DE BINE ȘI RĂU FRIEDRICH NIETZSCHE (1844-1900). Rachels își pune însă problemaacceptarii sau respingerii eutanasiei active. în general. pe de altă parte. considerau că la originea conceptului de bine sau acțiunile nonegoiste tratate drept “bune” . lăsând copilul să moară (în chinuri). Chiar dacă acest tip de eutanasie are loc sub condiții stricte ( și anume: decizia de a muri este luată voluntar de un pacient informat de boala sa. Întrucât o teorie morală are ca temei conceptele de bine și rău. suferind de deformații ale inimii etc. Uneori. eutanasia îndeplinită de doctori.” (Eutanasia ectivă și pasivă) B. ca urmare a respectării dorinței lui X. în special psihologii englezi ai secolului XIX. Dar este uciderea ca atare mai condamnabilă decât a lăsa pe cineva să moară?” “ O parte din argumentul meu constă în a arăta că a lasa pe cineva să moară poate fi un proces îndelungat si dureros. ” “ Cel de-al doilea argument este acela că doctrinele tradiționale despre eutanasiepermit decizii privind viața și moartea bazate pe temeiuri irevelante. Aceasta la rându-i . presupune. că acel ceva deține conceptul unui astfel de subiect și. în special.) acești copii au nevoie de o operație la naștere.” (Avort și infanticid) JAMES RACHELS. Din această cauză s-a ajuns la acceptarea mai mult sau mai putin tacităa eutanasiei pasive. Astfel. Până la Nietzsche. “ Un motiv pentru care atația oameni cred că este o deosebire morală importantă între eutanasia pasivă și cea activă este aceea că ei cred că a ucide pe cineva este moral mai rău decât a lăsa pe cineva să moară. ca uciderea unei persoane X de către o altă persoană Y. prin argumentul meu se consideră că a avea viață presupune ca ceva să fie capabil să dorească să existe ca subiect al experiențelor și al altor stări mentale. pe de o parte. Teza lui Rachels este aceea că eutanasia activă nu este moral mai condamnabilă decât cea pasivă. Problema moralității actului eutanasic are în vedere însă. Eutanasia este definită . iar argumentarea constă în prezentarea unui caz particular: cel al copiilor care suferă de sindromul Down. existența unor suferințe mentale sau fizice pe care pacientul le consideră insuportabile. istoricii moralei. pe când o injecție letală este rapidă și lipsită de dureri. interogația asupra dreptului unui individ asupra vietii altuia ramane persistenta.“Rezumând. adică a aactului în care doctorul îl ucide pe pacientul care îndeplinește conditiile precizate mai sus. orice încercare de punere sub semnul îndoielii a puritîții surselor moralei va viza aceste concepte. o ființă căreia îi lipsește o astfel de conștiință de sine ca subiect durabil al starii mentale nu are dreptul la viata.

DREPTATEA A) ORIZONT: EGALITATE ȘI DREPTATE În relațiile sociale dintre indivizi ne raportăm permanent la conceptual de dreptate. de fapt. în urma unei critici a valorilor morale ce are ca obiect identificarea originilor prejudecaților noastre morale. Astfel. se propune însă o teorie a dreptații care. o revolt a sclavilor în morală. cum consideră Rousseau. convingerile egalitariste. Întrucat problema dreptații apare odată cu afirmarea naturii sociale a omului. numai că recolorat. Dimpotrivă. tot ceea ce înalță individual este rău. Față de formele nocive ale dreptații ca egalitarismul (nivelare și uniformizare a nevilor și a tribuțiilor omului). mândriei. de noblețe.dominator. valorizăm formele de guvernare în funcție de asigurarea sau nu a dreptații în distribuirea bunurilor. mila. se poate pune întrebarea: care este originea dreptații? Izvorul dreptații etse un sentiment înascut în conștiința umană. Nietzsche descoperă că prin “bun” se numea ideea de discuțíe . cât și egalitatea în drepturi și șanse. care-i conduce toate acțiunile. se poate emite ipoteza că dihotonia bine-rău indică. sau este un rezultat al dorinței indivizilor de a pedepsi pe cei care încalcă regulile prescrise în societate. disprețului îi sunt opuse mediocritatea. cum demonstra Mill? Astfel spus.” “Și totuși noțiunea de <<bun>> nu este aceeași: să ne întrebăm mai degrabă cine este de fapt. morala sclavilor spune din capul locului nu unuia <<din afara lui>>. mandriei și sănătații. În urma analizei etimologice. consideră Nietzsche. o antiteză dinspre o rasă superioară. Astfel. puternic. <<rău>>. Resentimental la adresa valorilor rasei superioare.” Despre genealogia morale) 2. Sclavia apare ca element esențial al educației morale: “Răscoala sclavilor în morală începe acolo unde le ressentiment însuși devine creator și generator de valori: resentimentul unor ființe cărora adevărata reacție. unuia <<altfel decât el>>. vazut invers prin ochiul otrăvit al resentimentului.de către cei cărora le erau utile. adepta a valorilor războiului. La originea semnificațiilor de astăzi ale binelui și răului. curajului. numește ca fiind rău bunul celeilalte morale. acțiunile nonegoiste vor fi considerate “bune în sine”. în înțelesul moralei resentimentului. În timp ce orice morală aristocrat crește dintr-o afirmare de sine triumfătoare.anume fapta.le este interzisă și care numai printr-o razbunare imaginară încetează să facă rău. utilitatea fiind uitată. de fapt. unuia care este <<non-eul său>>: iar acest nu este actul său creator. pe când “răul” numea vulgarul. si o rasă inferioară. Răspunsul riguros este: tocmai cel nobil. pentru Nietzsche. perspective este cu totul alta. În timp. reinterpretat. adeptă a valorilor opuse. rasa inferioară. moderate fiind însă bune. josnicul. stă. pornind de la principiul egalitații în . grosolanul. omul simplu. pasivitatea. își are originea în individ sau este o consecință a releției inextricabile individsocietate? Răspunsurile referitoare la originea dreptații nu reprezintă însă soluții pentru problematica formei de dreptate care să asigure atât libertatea individului.

în regula de conduit necesară realizării binelui umanității. sentimentului dreptații îi lipsește puritatea. Teoria contractualistă rousseauistă pornea de la postulatul că sentimental pur al dreptații este înradacinat în natura umană și el îi conduce acțiunile. apărută în conștiința oamanilor odată cu ideea de proprietate. dreptatea este forma generalizată ca lege și convenție a voinței individului. iar acestui principiu îi dăm numele de conștiință. Dreptul individului este ceva ce este protejat de societate împotriva imixtiunii nedrepte a celorlalți. propriu unui singur individ. Prin el. indivizii participanți își pun în comun drepturile și libertatea și se supun voinței generale rezultate din însumarea tuturor membrilor întregului. Prin urmare.” (Contractul social) JOHN STUART MILL (1806-1873). singurul rol al societății este acela de a asigura un cadru legal. Ideea de dreptate. cât și dreptatea este ideea unui contract social. în care cei careîncalcă regulile să fie pedepsiți. anterioară oricărei guvernări. Dreptatea se . iar voința generală este expresia sumei vinței indivizilor.sferele de libertate ale indivizilor. ca regulă de conduită. era starea edenică a absenței oricărui conflict între oameni.” “A găsi o formă de asociație care să apere și să protejeze cu toată forța comună persoana și bunurile fiecărui asociat și în cadrul căruia fiecare dintre ei. Astfel. să nu asculte totuși de el însuși și să rămană tot atât de liber ca și mai înainte. pentru Rousseau. acceptă inegalitățile în măsura în care conduc către avantajul tuturor. fiecare decide atât pentru sine. și anume. respectarea libertății și dreptății. Dreptatea se stabilește prin lege. în egalitate masură: libertatea și dreptatea îmi aparțin în măsura în care aparțin și ceilalți. Ceea ce propune Rousseauîn vederea realizării unui cadru social în care să se respecte atât libertatea . el este transformat. astfel spus. Dimpotrivă. singurul drept al societații este acela de a proteje pe indivizi de încalcări ale regulilor. să fie sursa inegalităților și nefericirii oamanilor. cât și pentru ceilalți. JEAN-JACQUES ROUSSEAU (1712-1778). are un puternic caracter moral. pe temeiul caruia. Pentru John Stuart Mill. urmăresc. Teoria lui Rawls constituie astfel un compromis între cea mai largă libertate posibilă și cel mai compensatoriu grad de egalitate pentru indivizi. Astfel. legea este stabilită prin voința generală. firesc. Pentru ca societatea civila. prin aplicarea universal în societate. Teoriile politice de până la Rousseau considerau apariția statului și orânduirii sociale ca salvare a omului dintr-o stare naturală de război permanent între indivizi. dorința indivizilor. Aceasta pentru că sunt fixate exigențe morale care asigură un spațiu inviolabil. Legile ca expresie condensată.Iar acest drept este protejat de către societate în numele bunăstării sau utilității generale. starea naturală. judecăm acțiunile noastre și pe cele ale altuia ca fiind bune sau rele. împotriva propriilor noastre maxime.a voinței indivizilor. Izvorând din dorința de a pedepsi pe cei care încalcă regulile. “Există deci în fundul sufletelor un principiu înnăscut de dreptate și de virtute. unindu-se cu toții.

creșterea avantajelor: “Drepatea este un nume pentru anumite clase de reguli morale care privesc mai direct esența bunăstării umane și sunt deci cu atât mai obligatorii decat orice alte regulipentru îndrumarea vieții. principiile dreptății stabilite de indivizii lipsiți de orice cunoștiințe despre avantajele și dezavantajele viitoare vor urmări nu atât mărirea avantajelor. Individul este o persoană egoistă. Echitatea apare astfel drept conceptul fundamental pentru dreptatea care garantează. echitatea in distribuirea drepturilor și a datoriilor.o regulă de conduită și un sentiment care sancționează regula.realizează în vederea conservării drepturilor omului. “Concepția despre moral ape care vreau să o dezvolt poate fi enunțată sub forma următoarelor doua principii: mai întâi. fiecare persoană participant. adică neinteresată de scopurile celorlalți. Prin cel de-al doilea principiu inegalitățile sunt acceptate doar în măsura în care conduc la avantajul egal al tuturor care participă la astfel de inegalități. Diferența specific o constituie faptul că Rawls concepe indivizii ca indiferenți de scopurile și valorile particulare. într-o situație originară. Teoria lui Rawls.” (Utilitarismul) Teoria lui JOHN RAWLS (1921. restricția asupra distribuirii drepturilor si datoriilor. Celalalt (sentimentul) e dorința ca aceia care încalcă regula să sufere o pedeapsă. cea mai largă libertate este cea similară cu a celorlalți. prin considerarea echitații ca element intermediar între libertate și dreptate. ea se bazează pe sentimentele sociale ale umanității și tinde către utilitatea generală. a scopurilor actiunilor etc. principiilor unei societăți în care vor urma să traiască. Tocmai o astfel de persoană trebuie să fixeze principia care să asigure. în afara cazului în care ne putem astepta în mod responsabil ca ele să conducă la avantajele tuturor. se vor comporta rațional și moral. si rațională. se bazează totuși pe un postulat: acela că indivizii. inegalitățile sunt arbitrare.” “Să recapitulăm: ideea de dreptate presupune doua lucruri. Astfel. ei sunt acoperiți de un “văl de ignorantă” în privința pozițiilor sociale viitoare. pe de o parte. iar pozițiile sociale și funcțiile cărora le . indifferent de poziția socială sau contextual politic.) Despre dreptate se bazează pe ipoteza concepțiilor contractualiste a unei stări originare în care oamenii se află în vederea stabilirii legilor . în al doilea rând. posibilitatea ca mai multe personae să ajute la un acord. Dreptatea sau protejarea de către societate a drepturilor indivizilor este justificată întrucât asigură eficiența. Trebuie să presupunem ca primul este comun întregii umanități și menit binelui acesteia. stabilind principiile societății. sip e de altă parte. iar noțiunea ce am descoperit a fi chiar ideea esenșei de dreptate-anume noțiunea unui drept aparținând unui individ-inplică și consfințește această formă mai constrângătoare de obligație. În poziția originară. adică una care urmeză calea cea mai simplă pentru a-si atinge scopurile. ci strict limitarea. Primul principiu al dreptății va circumscrie limitele libertății. corectitudinea distribuirii bunirilor între indivizii participanți la un astfel de accord.la o practică sau efectuată de ea are un drept egal cu cea mai mare libertate compatibilă cu o libertate similar a celorlalți.

Descoperirea tranșantă a modernității este aceea că societatea nu există ca atare. în societate.”(Dreptatea ca echitate) B) LIMITE: DREPTATE ȘI PROPRIETATE ROBERT NOZICK (1938. următoarea definiție inductivă ar acoperi complet tema dreptății cu referire la proprietăți: 1. ” (Anarhie . doar ținând cont de continnumul producție-distribuire. fie de respectarea meritelor (capitalism). ci indivizii trăiau în societate ca într-un mediu legiuior. de la altcineva îndreptățit la acea proprietate. este formulată în funcție de două principii: principiul dreptății în achiziție și principiul dreptășii în transfer. 3. este echivalentă cu o întreptățire a celui care produce la lucrul pe care-l produce.sunt atașate. sunt deschise tuturor. Această teorie a dreptații sau teoria îndreptățirii. trebuie să se formeze o teorie a dreptății. sau în urma cărora pot fi dobandite. Teoriile despre dreptate de până la Nozick introduceau o distinctie artificială între productie și distribuirea de produse. Aceste principia exprimă drepatea ca un complex de trei idei: libertate. Nu indivizii formau societatea. este îndreptățit la acea proprietate. Un individ care dobândește o proprietate conform principiului dreptății în achiziție este întreptățit la acea proprietate 2. determinată în cadrul procesului de producere. egalitate și recompensă pentru serviciile ce contribuie la binele public. asupra raporturilor individ- . Însă. Brusc accentual a fost pus asupra individului și drepturilor acestiuia. Iar această atașare. Primul principiu determină situațiile în care bunurile pe care nu le posedăm pot deveni proprietatea noastra. stat și utopie) 3. Cu alte cuvinte. iar cel de-al doilea tranșează condișiile în care o persoană poate dobândi o proprietate deținută de altă persoană. ci este doar o consecintă a unui accord între indivizi. Distribuirea bunurilor avea loc conform unui principiu care ținea seama fie de satisfacerea nevoilor (marxsism).POLITICA A) ORIZONT: PUTEREA SI LEGITITATEA ÎN TEORIILE POLITICE MODERNE ȘI CONTEMPORANE Până în secolul XVI-XVII. și anume folosirea celui mai favorizat individ ca mijloc în vederea celui mai defavorizat: “Dacă lumea ar fi pe deplin dreaptă. Astfel este evitată situația indezirabilă derivată din aplicarea dreptății distributive rawlsiene. Nimeni nu este îndreptațit la o proprietate decat prin aplicări (repetate) ale lui 1 și 2. ceea ce rezultă din libera alegere individuală a unui proces de producție de bunuri este distribuit în funcție de ceea ce face fiecare pentru sine însuși în vederea posedarii de bunuri. care lua decizii și stabilea legi. societatea era considerată un organism cu o existență independent de cea a indivizilor.). Astfel spus. Un individ care dobândește o proprietate conform principiului proprietății în transfer. Cel care produce. o astfel de situație nu există. să fie “atașat” de acel produs. consideră Nezick. cum o numește Nozick.

Statul este redus de un garant al justiției. Iar sitemul de guvernare care asigură creșterea importanței deciziilor individuale pentru societate. Din acest punct de vedere. Unei astfel de societați Marx îi opune socialismul. Ca sistem de instituții și relații sociale . fie al maselor (majorității).individ și individ societate. fie individual. pentru care mi jloacele de producție sunt comune. Această soluție politică urmarește în special circumscrierea strictă a limitelor puterii statului asupta individului. dupa Marx. Consecința imediata a aplicării acestui principiu este aceea ca producătorul primește echivalentul cantitații de munca.muncile individuale există in mod direct ca părți componente ale ansamblului muncii și nu pe cale indirectă.libertatea de acțiune a individului se restrânge.individual: „Înăuntrul societații colectiviste. În liberalism. al securității individuale. deoarece aici. Între teoriile despre originea societății umane și sfera libertății umane exista o stransă legatura. omul este o ființă cu nevoi naturale care. democrația face posibilă acțiunea directă sau indirectă (prin reprezentanți) a celor guvernați asupra guvernării. ordinea socială este derivată dintr-un proces spontan de autoconstruire. pluralismul politic. Ca societate industrială. religios. o dezumanizare a omului prin faptul ca forța de munca este vanduta ca marfă. capitalismul realizează. muncitorul aflându-se intr-o relație directă. sunt legile societății în acord cu drepturile (naturale) ale oamenilor? Oare teoriile politice n-ar trebui să aibă ca scop ultim respectarea drepturilor omului? A doua problemă este cea a limitelor puterii exercitate de societate asupra individului. Muncitorul iși vinde forța de munca manuală ca marfa: ceea ce înseamnă ca nu primeste inapoi de la societate echivalentul cantitații de munca și că produsul direct al muncii sale nu îi aparține. ca o calitate materială a lor. este analizată societatea capitalistă. Prin urmare. dintr-o adecvare naturală a intereselor particulare ale . spre deosebire de societatea capitalistă. urmănd anumite reguli impuse.dacă. munca intrebuințată pentru confecționarea produselor nu mai apare ca valoare a acestor produse. de asemenea.ci după nevoile fiecăruia.1992). egalitatea în drepturi.Omul este astfel alienat. social. pentru a și le satisface. cum ar spune. dimpotrivă așa cum considera Hayek. Este legitim ca societatea să intervină asupra libertății individului? Sintetizând. Dacă ordinea sociala este una constituită in vederea realizării anumitor scopuri. intemeiată pe proprietatea comună asupra mijloacelor de producție. Bunurile obținute prin muncă nu sunt distribuite insă echitabil(echivalând cantitatea de munca). Pentru KARL MARX (1818-1883). formând un corpus supra . o formă de societate care are ca prim principiu posesia comuna a forțelor materiale de producție. unde puterea de muncă a fiecăruia este unitara cu celelalte. Se pun astfel doua problem: în primul rând . înstrăinat de sine insuși. societatea socialistă este o comunitate de indivizi. producătorii nu mai fac schimb de produse. fiind stăpân al muncii sale. nealienată cu produsele sale. J. care este raporul dintre putere și legitimitate? Când puterea statului sau a societății este legitimă în intervenția asupra individului? Liberalismul reprezintă o soluție a conflictului dintre Libertatea și Autoritate. despotismul. este înlăturat. produce mijloace materiale precum relațiile economice. pentru că libertatea și individul sunt valorile supreme care trebuie respectate necondiționat.S Mill. ea funcționează ca o matrice politic-socială ce determină exercitarea deplină a libertății individuale. raporturile social-politice. este democrația. “ (Critica programului de la Gotha) FRIEDRICH HAYEK (1899 .

este libertatea individuală. Liberalismul lui Hayek nu trebuie însă confundat cu anarhia. ca sferă privată asupra căreia societatea nu poate interveni.“ (Constituţia libertăţii) SIR KARL RAIMUND POPPER (1902-1994). prin voinţa arbitrară a altuia sau a altora.individului. “ „Astfel. nu urmăreşte nici un scop. Treptat.Cu cât scopurile particulare sunt preeminente asupra scopurilor:suprapersonale. într-o societate. ca sumă a faptelor. este adesea denumită libertate «individuală» sau «personală». nu are nici un sens. care asigură adecvarea naturală a scopurilor particulare. şi libertatea urmează dezvoltarea. care evoluează.Starea în care un om nu este supus coerciţiei. Prins în cursul istoriei. este mai mare. pentru Hayek. iar în mediul său să existe un ansamblu de circumstanţe asupra cărora alţii să nu poată interveni. protestează K. in vederea intereselor proprii. ci . ci ea este definită în termenii unei forme de guvernământ care nu permite instaurarea dictaturii sau creşterea puterii statului. Deoarece ordinea socială se află într-o continuă dezvoltare în cadrul unor reguli abstracte şi impersonale. dar redusă la minim. Prin urmare. care nu urmăreşte decât o justificare iraţională a totalitarismului. a convenţiei umane asupra naturii. Pentru că.“ . a individului asupra societăţii ca întreg. istoria are aparenţa unui organism viu care se dezvoltă în conformitate cu propriile legi. evoluţia ordinii sociale. atât cât este posibil acest lucru în societate. Individul se relevă astfel ca element esenţial. libertatea presupune ca individul să aibă o sferă privată asigurată. purtător de sens şi de responsabilitate pentru deciziile sale. care conferă sens faptelor. a anihilării semnificaţiei individului. înscăunarea voinţei generale sau a majorităţii.Ne ocupăm în această carte de acea stare în care coerciţia la care unii oameni îi supun pe semenii lor este redusă. Democraţia popperiană nu afirmă însă puterea poporului.. şi determinată prin reguli general cunoscute. coerciţia este necesară. Adică. Astfel înţeleasă. Privită în ansamblu. el devine un element neutru al unui organism suprapersonal şi universal: istoria. Ea se defineşte ca absenţă a constrângerii.Popper. Istoria. nu evoluează. orice imixtiune legitimă a societăţii în sfera individului este o consecinţă a încălcării de către individ a regulilor: . esenţial pentru asigurarea libertăţii individuale nu este calitatea celui care exercită puterea (cine trebuie să conducă?). Împotriva acestei concepţii mistificatoare despre istorie. Această stare va fi numită stare de libertate . Poziţia democratică în care se situează Popper este una a preeminenţei deciziei asupra faptei. libertatea. cu atat domeniul de acțiune al individului. sfera libertății este extinsă. doar deciziile individuale.. omul se simte despovărat de responsabilitatea individuală.atribuie sens şi istoriei.

Acest tip de stat de stat devine astfel mai puternic decât cei care l-au instituit. Singura funcţie a acestuia este aceea de protecţie şi de asigurare a respectării contractelor dintre indivizi.d. în aşa măsură încât coexistenţa lor să fie posibilă..” (Paradoxurile suveraniții) . cum gândea Rousseau.ca luptă pentru dreptate.). în special teoriile contractualiste:sunt o justificare a diminuării permanente a libertăţii de acţiune a individului. dar şi atunci când politica ni se pare nedreaptă sau nepotrivită. Iar singura formă care poate asigura libertatea maximă şi drepturile. Altfel spus. o acumulare de putere. ca o democraţie să rămână deschisă posibilităţii de a destitui guvernul fără vărsare de sânge..în acest sens. înşelătoriei şi ale asigurării respectării contractelor ș. iar tu lui. de asociaţii de protecţie reciprocă. Ele nu îngăduie o conducere de tip dictatorial. concluziile noastre principale sunt: un stat minimal. de aceea va căuta nu să le cedeze. stat şi utopie) . nejustificat. atunci când acesta violează drepturile şi îndatoririle specifice.Democraţiile nu sunt deci forme de suveranitate populară ci. a „acordului“. aşadar. în primul rând.În locul înţelegerii comune. este statul minimal. instituţii prevăzute să ne apere împotriva dictaturii. este justificat. limitat la funcţiile restrânse ale protecţiei împotriva forţei. statul minimal este forma cea mai apropiată de respectarea drepturilor indivizilor. ci caută să limiteze puterea statului. Locke. Este vital.adică a capacităţii de a discuta critic propria poziţie sau a altora. dar şi de starea de anarhie unde monopolul forţei şi protejarea individului de către stat sunt acte imorale: . Pentru Rousseau. considerand că statul este rezultat din starea de anarhie.nişte dispozive instituţionale de protecţie destul de eficiente împotriva tiraniei. Teoriile secolului al XVII-lea asupra originii societăţii umane. libertate.în condiţiile unei neîncrederi tradiţionale difuze faţă de tiranie .dacă modul de guvenare păstrează deschisă posibilitatea de a destitui guvernul în situațiile în care drepturile indivizilor sunt încălcate. O domnie a raţiunii. „ Privită din acest unghi. egalitate. Nozick denunţă însă falsitatea teoriilor contractualiste.“ (Anarhie. a. orice stat care are funcţii mai extinse va încălca drepturile persoanelor de a nu fi forţate să facă anumite lucruri şi este.“(Lecţia acestui secol) ROBERT NOZICK (1938 .m. ca urmare a constituirii de grupări spontane. statul minimal te şi inspiră şi este şi drept. putem spune mai curând că diversele metode egalitare de control democratic ca alegerile generale sau guvernul reprezentativ. Nozick tratează interesul propriu raţional ca element de bază ce permite trecerea de la starea de anarhie la stat. nu trebuie considerate mai mult decât nişte instrumente şi . ci să le asigure.Referitor la stat. caracterizează o societate deschisă în care şi de care individul este responsabil. teoria democraţiei nu se bazează pe principiul că majoritatea trebuie să guverneze. statul este consecinţa unui acord între indivizi care renunţă la anumite drepturi. Individul nu va fi niciodată de acord să renunţe la drepturile sale.

dreptul la un concediu plătit etc. să asigure respectarea drepturilor naturale. sex. în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. fără nici o deosebire. precum dreptul la educaţie. juridic sau internaţional al ţării sau al teritoriului de care ţine o persoană. Ele sunt înzestrate cu raţiune şi conştiinţă şi trebuie să se comporte unele faţă de altele în spiritul fraternităţii. existând în starea de natură înaintea societăţii civile.) Articolul 7. În 1948.(. în Declaraţia Drepturilor Omului şi ale Cetăţeanului din Franţa. neautonome sau supuse vreunei alte limitări de suveranitate. religie. de origine naţională sau socială. care urmărea menţinerea forţei de intervenţie a statului asupra sferei de libertate a individului). avere.În general. naştere sau orice alte împrejurări. fie că această ţară sau teritoriu sunt independente. nu se va face deosebire după statutul politic. „Articolul 1. drepturile precizate atunci: oamenii se nasc liberi şi egali în drepturi. la libertate şi la securitatea persoanei sale. sunt precizate cele patru mari concepte care delimitează drepturile omului: Libertate. Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi. Siguranţă. pe ideile contractualiste ale secolelor XVII-XVIII care consideră că omul. Fiecare om se poate prevala de toate drepturile şi libertăţile proclamate în prezenta declaraţie fără nici un fel de deosebire de rasă. In afară de aceasta. alături de drepturile negative a căror sferă a fost lărgită. are dreptul natural la viaţă. Consecinţele unei astfel de teorii nu au întârziat să apară: în 1776.B) LIMITE: DREPTURILE OMULUI Teoria DREPTURILOR OMULUI se bazează pe concepţia creştină conform căreia există o lege naturală a lui Dumnezeu înscrisă în inima oamenilor ce trebuie respectată. sunt negative. Toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi au. libertate şi proprietate. limbă. adică garantează libertăţile individului faţă de intervenţia statului. sub tutelă. Proprietate. opinie publică sau orice altă opinie. Ideea comună celor două surse ale teoriei drepturilor omului este aceea că omul deţine o natură interioară societăţii şi că scopul oricărei guvernări este să protejeze această natură.. Articolul 2. au fost adăugate şi drepturile pozitive sau drepturile asigurate de către stat la propunerea fostei URSS. dreptul la o egală protecţie a legii. Articolul 3. libertatea constă în putinţa de a face tot ceea ce nu dăunează altora etc. şi respectiv. în SUA. în Declaraţia de Independenţă sau în 1789. Rezistenţă la opresiune. Toţi oamenii au dreptul la o protecţie egală împotriva oricărei discriminări care ar viola prezenta declaraţie şi împotriva oricărei provocări la o asemenea . culoare.. Orice fiinţă umană are dreptul la viaţă.

dacă o dobândim. a) valoarea acţiunilor este determinată de dobândirea plăcerii.AA. 3. c) valoarea morală a unei acţiuni este dată de scopul ultim al acesteia. la 10 decembrie 1948) În 1948. ANALIZE ȘI COMENTARII 1. Fie următoarele definiţii: a)fericirea este un mijloc prin care realizăm o acţiune a sufletului conformă cu raţiunea. d) valoarea morală a unei acţiuni constă în respectarea legilor universale. alături de drepturile negative a căror sferă a fost lărgită. Care dintre aceste variante corespund concepţiei aristoteliciene despre fericire? Argumentaţi alegerea făcută. subliniind asemănările şi diferenţele (dacă există) dintre teoria lui Epicur şi utilitarismul lui Mill: „Astfel trebuie să ne îndeletnicim cu lucrurile care ne dau fericirea. b) etică teleologică. Argumentaţi răspunsul vostru: a) etică eudaimonistă. toate acţiunile noastre sunt îndreptate spre obţinerea ei. lipsite de scop? 4.N. în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. au fost adăugate şi drepturile pozitive sau drepturile asigurate de către stat la propunerea fostei URSS. 1. precum dreptul la educaţie. c) etică deontologică.“ (Epicur . d) etică hedonistă. Găsiţi corespondenţa corectă dintre conceptele din coloana stângă şi definiţiile din coloana dreaptă. indiferent de consecinţele acesteia.Scrisoare către Menoiceus) a) sunteţi de acord cu afirmaţia lui Epicur că toate acţiunile sunt îndreptate spre obţinerea fericirii? Puteţi da exemplu de acţiuni gratuite. comentând următorul text: . c)fericirea este un scop în sine pe care-1 atingem prin activitatea sufletului conformă cu plăcerea. Consideraţi că este posibilă o acţiune săvârşită sub semnul imperativului categoric? Există o diferenţă esenţială intre caracterul particular şi caracterul formal şi universal al moralităţii? Răspundeţi la aceste întrebări.discriminare. 2. căci. avem tot ce ne trebuie. Comentaţi următorul text. “ (Declaraţia Universală a Drepturilor Omului adoptată şi proclamată de Adunarea Generală a O.U. b) valoarea acţiunii este determinată de dobândirea fericirii. b)fericirea este scopul pe care-1 urmărim în sine şi o dobândim prin activitatea sufletului conformă cu raţiunea. dreptul la un concediu plătit etc. care urmărea menţinerea forţei de intervenţie a statului asupra sferei de libertate a individului). iar dacă ne lipseşte.

„ În realitate. aproape singurele mijloace de a îndura povara existenţei..” . el fiind acela care conferă cel dintâi prestigiu lucrurilor care creează valori. Comentaţi. fiind conştient de sine." 1. oamenii cu disfuncţionalităţi mentale se poate spune că nu au dreptul la viaţă? 2. 1. modestia. Identificaţi criteriul corect.este contrară profesiunii de medic şi politicii Asociaţiei Americane a Medicilor. c) este subiect al experienţelor şi altor stări mentale. mâna serviabilă şi săritoare. apreciind că «ceea ce îmi dăunează mie este dăunător în sine». este absolut imposibil să se găsească în experienţă un singur caz în care să se demonstreze cu deplină certitudine că maxima unei acţiuni. nefiind însă conştient de sine.uciderea din milă . b) este subiect al experienţelor şi altor stări mentale. următoarea declaraţie a Asociaţiei Americane a Medicilor din 4 decembrie 1973: „Sfârşirea intenţionată a vieţii unei fiinţe umane de către o alta . 1.Critica raţiunii practice) 1.B. să se fi întemeiat exclusiv pe principii morale şi pe Ideea de datorie. AB. El preţuieşte tot ceea ce îi este propriu: o astfel de morală constă în glorificarea sinelui." (Immanuel Kant . având în vedere cazul unui copil suferind de sindromul Down. adică: a) este subiect al experienţelor şi altor stări mentale. Conform teoriei lui Michael Tooley. căci acestea sunt calităţile cele mai utile. Analizaţi următorul text: „Aristocratul simte că el este cel care determină valorile. Aplicând acest criteriu. inima caldă.) Dimpotrivă.. hărnicia. răbdarea. de altfel conformă datoriei. despre copiii nou-născuţi. că pentru aceasta nu are nevoie să obţină încuviinţarea cuiva. (. o fiinţă are dreptul la viaţă în măsura în care este o persoană. amabilitatea -. calităţile menite să uşureze existenţa suferinzilor sunt evidenţiate şi scăldate în lumină: sclavul preţuieşte compătimirea.

principiile lui Rawls sunt subminate exact de către acelaşi inconvenient major pentru care el a atacat utilitarismul. Se pot asigura prin guvernarea majorităţii drepturile individului are face parte din minoritate? „Şi abia acum s-a scos la iveală faptul că rosturi cum ar fi «de sine cârmuire» sau ca «puterea obştei asupra ei însăşi» nu oglindesc chiar o stare adevărată de lucruri. 3. (.. ce anume din principiile lui Rawls determină considerarea oamenilor drept mijloace în vederea bunăstării altora? .) întocmai ca şi toate celelalte tiranii.Discurs asupra originii şi fundamentelor inegalităţii dintre oameni) d) sunteţi de acord cu ipoteza lui Rousseau asupra originii societăţii civile? e) care este rolul proprietăţii pentru teoria contractului social? f) pentru Rousseau. împrejmuind un teren. Mill la adresa teoriei rousseauiste despre voinţa generală11. în realitate .. Mill .” (J. Comentaţi următorul text: „ .Dincolo de bine şi de rău) 2.” (R. Citiţi cu atenţie următorul text: „Primul om care. Analizaţi critica de mai jos a lui J.A. de fapt.S. atunci când operează prin actele autorităţilor publice. şi anume aceeaşi neputinţă de a elimina până si tendinţa de a-i considera pe oameni drept mijloace în vederea realizarii bunăstării altor.. dreptatea înseamnă egalitatea în proprietăţi sau egalitatea în drepturile la proprietate? 4. Nozick .J. este întemeiată critica lui Nozick la adresa teoriei lui Rawls şi a lui Mill1) b.Anarhie.( Fr. Rousseau . s-a încumetat să spună acesta este al meu şi care a găsit oameni destul de proşti care să-l creadă a fost adevăratul întemeietor al societăţii civile. Căci «obştea» care exercită puterea nu este întotdeauna aceeaşi obşte pe seama căreia este exercitată puterea. stat şi utopie) a.S.ameninţătoare. Nietzsche .” (J.Despre libertate) 5.. tirania majorităţii a început prin a fi şi este.

Nozick .“ .Berlin . stat şi utopie) 3A. fiecăruia după cum este ales. (K. cu alte cuvinte. Si anume. Precizati care este raportul dintre puterea poporului si libertatea fiecarui individ in cazul democratiei. fiecăruia după nevoi. el inseamna „puterea poporului„.“ (R.Patru eseuri despre libertate) 2.Critica programului de la Gotha) „De la fiecare ceea ce alege să facă. vor creşte şi forţele de producţie. când. adică a nu-i trata pe alţii aşa cum eu însumi n-aş dori să fiu tratat. alături de recunoştinţa purtată celor cărora le datorez libertatea." ( I. de a impiedica privarea de libertate.. în cel mai simplu şi universal înţeles al ei . Marx .iată fundamentele moralităţii liberale. Identificaţi în următorul text trăsăturile esenţiale ale liberalismului politic. proprietatea ori luminarea mea. comparând punctul de vedere al tui Popper despre „realizările" marxismului cu profeţiile lui Marx despre societatea comunista. după ce va dispărea subordonarea înrobitoare a indivizilor faţă de diviziunea muncii şi. aceea de a impiedica dictatura sau. ce credeţi câ a determinat eşecul societăţilor comuniste? „In faza superioară a societăţii comuniste. Popper – Lectia acestui secol) Analizaţi cele două texte de mai jos.2B. comentand urmatorul text: „Daca traducem literalmente cuvantul „democratie„. alături de dezvoltarea multilaterală a indivizilor. o dată cu ea. opoziţia dintre munca intelectuală şi munca fizică. şi dreptatea..Anarhie. Consideraţi că ele completează ideile lui Hayek despre liberalism sau se aflăîn raport de echivalenţă? „Egalitatea libertăţii. Comparaţi următoarele maxime care concentrează teoria marxistă despre dreptate şi respectiv teoria lui Nozick despre dreptate. bazându-vă şi pe cunoştinţele voastre de istorie. pentru ca adevarata problema a democratiei este alta. când munca va înceta să mai fie numai un mijloc de existenţă şi va deveni ea însăşi prima necesitate vitală. de a impiedica alt tip de putere decat statul de drept. iar toate izvoarele avuţiei colective vor ţâşni ca un torent. Există un punct comun al celor două teorii? Stabiliţi în mod precis diferenţele: „De la fiecare după capacităţi. un concept care deviaza de fapt de la punctul esential.R.„ (K.

adică atunci când a venit timpul să acţioneze. nici virtutea să facă asta. Aşteptau făgăduita sinucidere a capitalismului.(K. inspectat. evaluat. Proudhon . J. moralizat.Critica programului de la Gotha) „Programul lor [liderilor marxişti] se rezuma la «Proletari din toate ţările. După ce proletarii din ţările lor s-au unit şi când s-a ivit prilejul de a-şi asuma responsabilitatea guvernării şi a punerii temeliilor pentru o lume mai bună. controlat.“ (P. Liderii nu ştiau ce-i de făcut.vă!».B. ei i-au lăsat pe muncitori să se descurce cum ştiu. îndoctrinat. . B) drepturile omului trebuie respectate de orice teorie politică. “ (K. toţi care nu deţin proprietăţi nu sunt liberi.Societatea deschisă şi duşmanii ei) 4. C) teoriile politice nu ţin seama de drepturile omului. oamenii cu drepturi individuale nu sunt dintre cei care nu deţin proprietăţi. înregimentat. dirijat.Ideea generală a Revoluţiei din secolul XX) 3. GÂNDIRE CRITICĂ I. spionat.R. în concluzie. Care consideraţi că este raportul corect dintre teoriile politice şi drepturile omului: A) teoriile politice precizează drepturile omului. comandat de către creaturi care nu au nici dreptul. Prin urmare. numărat. uniţi . înrolat.Fie următorul argument: Toţi cei care sunt absolut egali nu sunt liberi. Popper . verificat. dar oamenii cu drepturi individuale sunt liberi. mânat de lege. cenzurat. apreciat. nici înţelepciunea. Marx . iar cei care nu deţin proprietăţi sunt absolut egali. Există diferenţe între teoria lui Nozick despre statul minimal şi consideraţiile lui Proudhon de mai jos despre guvernare? Este compatibilă poziţia lui Proudhon cu teoriile libertarianiste care urmăresc restrângerea sferei de influenţă a statului? „A fi guvernat înseamnă a fi urmărit.

Dacă se formează două grupuri cu principii diferite. construind o formalizare corespunzătoare. analizaţi pe rând avantajele şi dezavantajele fiecărei propuneri. c)obţineţi conversa propoziţiei „Cei care nu deţin proprietăţi sunt absolut egali" şi apoi obversa pentru propoziţia „Oamenii cu drepturi individuale sunt liberi". Dar avem nevoie de stat pentru a împiedica abuzul de libertate al oamenilor şi să eliminăm anarhia. b)verificaţi validitatea inferenţei prin metoda deciziei prescurtate. încercaţi să fixaţi aceste principii. Fie următorul argument: Dacă oamenii au libertate absolută. dacă propoziţiile iniţiale sunt adevărate? II. dacă instaurăm legi consttângătoare. Pentru că sunteţi acoperiţi de un văl de ignoranţă în privinţa poziţiei voastre în noua societate. dar universale. consideraţi că este necesar ca oamenii să renunţe la libertatea lor absolută şi să se supună legilor constituţionale pentru coexistenţa în cadrul societăţii civile? Nu este nevoie doar de legea morală? Răspundeţi printr-un eseu filosofic Fie următoarea situaţie: Colectivul pe care-l formează clasa voastră constituie persoanele aflate în poziţia originară a lui Rawls de a determina principiile dreptăţii pentru o societate viitoare. Prin urmare. Ce puteţi spune despre valorile de adevăr ale propoziţiilor obţinute. ei instaurează fie anarhia. . dar nici nu vor mai instaura anarhia. b)verificaţi şi demonstraţi validitatea acestui argument.Se cere: a)precizaţi ce tip de aigumentare silogistică este. neuitând că sunteţi o persoană „egoistă" şi „raţională". Se cere: a)stabiliţi schema de inferenţă. oamenii nu vor mai avea libertatea absolută. fie împiedică statul să abuzeze de puterea sa.

Prima formă de cunoaştere se numeşte cunoaşterea lucrurilor sau cunoaşterea a posteriori. sunt exemple de utilizare permanentă a conceptului de adevăr şi a valorilor de adevăr fără să fie nevoie de o definiţie prealabilă a acestora. De asemenea. Acestea. expunerea concepţiilor despre adevăr şi respectiv evidenţierea legăturii dintre adevăr şi eroare. opinia „Acest măr este roşu" are ca sursă experienţa senzorială a lucrului „măr“. De exemplu. dintre Castor şi Pollux) pot fi considerate adevărate sau false. PROBLEMELE CUNOAŞTERII UMANE ORIZONT: FORMELE CUNOAŞTERII Prin opinie se înţelege. Vom rămâne deci rezervaţi în cercetarea filosofică a cunoaşterii şi adevărului? Vom accepta conceptul ca fiind de la sine înţeles? Complexitatea problematicii adevărului şi cunoaşterii sugerează totuşi o soluţie. dar oferă elementele necesare unei descoperiri treptate a unui posibil răspuns la intrebările „Ce este Adevărul?”. ca teoria geocentrică a luiPtolemeu. completă a acestuia. şi multe altele. de exemplu: „Acest măr este roşu“ sau „Toate numerele pare se divid cu 2”. Caracteristic unei astfel de cunoaşteri este faptul că sursa ei o constituie experienţa şi că propoziţiile sau judecăţile prin care o exprimăm nu sunt necesare. o propoziţie prin care exprimăm o cunoştinţă. verzi etc. . In orice domeniu al cunoaşterii întalnim enunţuri adevărate de tipul „Mercurul este un metal“ sau teorii false. proprietatea afirmată despre măr . întrucât merele pot fi galbene.faptul de a fi roşu . de obicei.nu aparţine în mod necesar mărului. sentimentele de iubire. de prietenie (dintre Romeo şi Julieta. Această folosire în domenii diverse a conceptului de adevăr face însă dificilă o definiţie ultimă.CUNOAŞTERE Şl ADEVĂR În conversaţiile cotidiene. Acestea nu epuizează obiectul. Pentru a enunţa opinia „Acest mar este roşu" era necesară o cunoaştere prin simţuri a lucrului din realitatea exterioară. Pentru a enunţa opinia „Toate numerele pare se divid cu 2" era necesară o cunoaştere a unor adevăruri matematice. anumite propoziţii sunt caracterizate drept adevărate sau false: „E adevărat că afară este soare“. în al doilea rând. adică derivată din experienţă. „Ce este Cunoaşterea?". „Este fals că a plouat de dimineaţă”. Sunt trei aspecte importante care trebuie interrelaţionate: cercetarea formelor cunoaşterii.

Cea de-a doua formă de cunoaştere se numeşte cunoaşterea adevărului sau cunoaşterea a priori.1970) consideră că există două forme de cunoaştere: cunoaşterea lucrurilor şi respectiv cea a adevărurilor. atunci când ştim că este „ aşa şi aşaul . gânduri. De exemplu. „Cunoaşterea imediată de adevăruri poate fi numită cunoaştere intuitivă. contradicţiei sau terţului exclus). întregesc clasa cunoştinţelor obţinute prin experienţă nemijlocită. etc. adică atunci când ştim că există un obiect. Mai mult. adică dobândită înainte oricărei experienţe: „.am văzut că există două feluri de cunoaştere: cunoaşterea lucrurilor şi cunoaşterea adevărurilor „ Vom spune că avem experienţa nemijlocită a oricărui lucru de care suntem direct conştienţi. omul cu masca de fier. şi de asemenea anumite principii logice şi aritmetice abstracte şi (deşi cu mai puţină certitudine) anumite propoziţii etice. amintiri. Prin urmare. A fi imediat conştient fie de datele senzoriale pe care subiectul le deţine în prezent. va fi implicit că nu cunoaştem acest obiect prin experienţă nemijlocită. a legilor gândirii (principiul identităţii.. iar adevărurile cunoscute in acest fel pot fi numite adevăruri intrinsec evidente. a cunoaşte un obiect înseamnă a numi o clasă de proprietăţi care individualizează acel obiect.. care are o anumită proprietate... cunoaşterea adevărurilor nu este determinată de experienţă. fie de amintirile din trecut înseamnă a cunoaşte în mod nemijlocit. Caracteristic unei astfel de cunoaşteri este faptul că sursa ei o constituie raţiunea şi că judecăţile prin care o exprimăm sunt necesare. obţinerea prin introspecţie a conştiinţei gândurilor. adică nederivată din experienţă. in general. Spre deosebire de cunoaşterea prin experienţă nemijlocită. De exemplu. ci este a priori. Cunoaşterea adevărurilor este una a principiilor generale. Dacă prin lucru se înţelege însă obiectul fizic sau mintea altor 1 oameni. diversitatea. această cunoaştere a lucrurilor este una care constă în experienţa nemijlocită. şi nu mai multe. cunoaşterea acestora este o cunoaştere prin descriere care depaşeşte limitele experienţei nemijlocite. fără intermedierea vreunei inferenţe sau vreunei cunoaşteri de adevăruri!'' „ Vom spune că un obiect este cunoscut prin descriere. „Toate numerele pare sunt divizibile cu 2“ este un adevăr matematic care nu are nici o legătură cu experienţa. Dacă prin lucru se înţeleg date senzoriale. intuite într-un mod nemijlocit." . întrucât numerele pare nu pot fi decât divizibile cu 2. cunoaşterea prin descriere este una prin nume şi cuvinte comune: omul. Printre aceste adevăruri se numără cele care pur şi simplu enunţă ceea ce este dat în simţuri. atunci. mai mult. proprietatea afirmată despre numerele pare este necesară. BERTRAND RUSSELL (1872. trăirilor particulare sau conştiinţa ideilor generale ca albeaţa.

dar ea nu provine total din experienţă. judecăţile analitice se mai numesc şi explicative. Un bun exemplu de cunoaştere sintetic a priori îl constituie cunoaşterea exprimată prin axiomele matematice sau prin legile ştiinţelor naturii. trebuie tradusă în termeni.. adică nu adaugă nimic la conţinutul cunoaşterii. ci aceasta este deja interpretată. concepte sau teorii. sporesc cunoaşterea noastră. o atitudine motivată de afecte ascunse ale sufletului? În primul rând. nu există experienţă senzorială pură. Kant propune o soluţie sinteză pentru aparenta opoziţie dintre tipurile de cunoaştere analiyate până acum(cunoaşterea a posteriori şi cunoaşterea a priori): cunoaşterea sintetic-a priori. Prin . predicatul nu adaugă nici o proprietate subiectului.. Intr-o judecată analitică. există o deosebire între ele din punctul de vedere al conţinutului. De aici. pentru a fi cunoaştere. cu alte cuvinte. îl explicitează. prin care. predicatul unei judecăţi sintetice adaugă o proprietate care nu era conţinută deja în subiect. prin consimţământul general. Cele două forme de cunoaştere: cea a lucrurilor (a posteriori) şi cea a adevărurilor (a priori) sunt considerate în mod tradiţional ca fiind forme de cunoaştere dezinteresată. de fapt. consideră Nietzsche. dar relaţia dintre subiect şi proprietate afirmată prin predicat este necesară. Nietzsche va pune sub semnul întrebării această pretenţie: din punctul de vedere al unei analize psihologice este cunoaşterea dezinteresată sau este. şi anume aceea că ele sunt fie pur explicative. fie extensive. exprimate prin judecăţi a priori. fie din experienţă. extindem cunoştinţele noastre a priori. Dimpotrivă. Aceasta înseamnă că există cunoştinţe empirice care sunt derivate din experienţă. De fapt. o proprietate nouă.” (Critica raţiunii pure) B) LIMITE: CUNOAŞTERE ŞI INTERPRETARE FRIEDRICH NIETZSCHE (1844-1900). fie ca apodictic sigure numai prin raţiune.(Problemele filosofiei) Potrivit lui IMMANUEL KANT (1724-1804) orice cunoaştere începe cu experienţa. „Oricare ar fi însă originea judecăţilor sau forma lor logică. putem spune cu certitudine că o anume cunoaştere sintetică pură. primele vor putea fi numite judecăţi analitice. Unui subiect îi adăugăm prin gândire un predicat. Prin judecăţi sintetice. O altă distincţie necesară înţelegerii problemelor cunoaşterii umane este aceea între judecăţi analitice şi judecăţi sintetice. este reală şi ne este dată. Experienţa senzorială. şi anume matematica pură şi fiyica pură: căci amânduă cuprind propoziţii care sunt recunoscute în genere. folosindu-ne de principii. a priori. obiectivă. exprimate în judecăţi a posteriori şi respectiv cunoştinţe absolut independente de orice experienţă. şi totuşi ca independente de experienţă. cunoaşterea lucrurilor găseşte certitudinea în experienţa senzorială. cunoaşterea noastră creşte – de aceea ele mai sunt numite şi extensive. iar celelalte judecăţi sintetice” (Prolegomene) „. ci doar descompune conceptul subiectului.

aş replica: nu. etern. ci pe implicarea opiniei într-un sistem de opinii al căror adevăr a fost deja acceptat. Astfel. Adevărul sau falsitatea nu sunt în lucruri. omul nu ar putea trăi fără a admite ficţiunile logice. despre esenţa adevărului a fost concepută teoria adevătului corespondenţă.” (Voinţa de putere) „. Dumnezeu). legile logice. De aceea. ci în judecăţi. . Adevărul nu este un concept imuabil. concepte (precum Adevărul. numerele infinite). în anumite cazuri (când termenii corespondenţei nu mai există sau sunt complecşi – exemplu: ţarul Rusiei. negarea vieţii. o opinie ca „zăpada este albă” este adevărată dacă şi numai dacă zăpada este albă. iar la cea de-a doua se răspunde stabilind condiţiie (sau criteriile) pentru ca o opinie să fie adevărată. ci este doar o consecintă a succesului în practică a unei idei. Prima vizează natura sau esenţa adevărului. a Necondiţionatului. fără o neîncetată falsificare a lumii prin noţiunea de număr – pentru că renunţarea la judecăţile false ar însemna renunţarea la viaţă. iar despre criteriile adevărului unei opinii au fost concepute teoria adevărului coerenţă şi teoria pragmatistă. dar se stabilesc prin confruntarea cu realitatea. se dovedeşte benefică. funcţionează ca o regulă de acţiune. Deşi are ca obiect principiile gândirii. Nu putem stabili nici un fapt în sine: poate că este chiar o absurditate să vrei aşa ceva. teoria adevărului coerenţă consideră că adevărul unei opinii nu se întemeiază prin apel la ceva exterior opiniei. a identităţii. nici cunoaşterea adevărurilor nu este una dezinteresată. fără a reduce realitatea la măsura lumii pur imaginare. concepte care modifică conţinutul experienţei senzoriale. perspective care asigură un mod de a privi viaţa. O altă concepţie despre adevăr – teoria pragmatistă – se concentrează asuprea sublinierii importanţei adevărului pentru experienţă. ea este una adevărată. există doar interpretări. Însă. relaţia dintre cunoaştere şi experienţă senzorială nu este imediată. aplicată în experienţă. Nietzsche consideră că acestea sunt doar ficţiuni. Altfel spus. În teoria teoria adevărului corespondenţă valorile de adevăr aparţin judecăţilor care descriu realitatea. CONCEPŢII ALE ADEVĂRULUI A) ORIZONT: TEORII DESPRE ADEVĂR Două mari interogaţii filosofice pot fi formulate despre conceptul de adevăr: „Ce este adevărul?” şi „Când deţinem adevărul?”.urmare. „Împotriva pozitivismului ce rămâne la nivelul fenomenelor având lozinca <<doar faptele există>>.. teoria adevărului corespondenţă nu funcţionează. ci mediată prin termeni. Ele sunt necesare întrucât viaţa are nevoie de evaluări şi aparenţe. În măsura în care o idee. În al doilea rând. tocmai faptele nu există.” (Dincolo de bine şi de rău) 2..

în măsura în care opinia este contradictorie cu sistemul de opinii şi nu implică şi nici nu este implicată de celelalte opinii. . întrucât există situaţii în care cosrepondenţa nu se poate aplica: de exemplu. însă condiţia necesară pentru ca anumite opinii să formeze un sistem este aceea de a oferi o imagine completă a lumii. În formularea iniţială. care reprezintă forma ei. în virtutea facultăţii sale de cunoaştere. Deci. modul de a fi al subiectului „mărul” ca predicat. în propoziţia „Acest măr este roşu”. „. Corespondenţa dintre modul de a fi. şi este implicată de acestea. şi respectiva realitate determină adevărul acelei propoziţii sau concepţii.” „În consecinţă. ci aparţin judecăţilor. . Compararea enunţului cu realitatea nu mai putea funcţiona ca unic criteriu al adevărului. să fie adevărată. În mod secundar se află în lucruri în măsura în care sunt corelate cu inteligenţa considerată drept principiul lor”. adevărul şi falsitatea nu sunt în lucruri. Ele nu deţin în sine adevăr. Propoziţia este adevărată dacă realitatea cunoscută prin inteligenţă. adică nu le contrazice. se consideră că valoarea de adevăr a unei opinii depinde de relaţia logică a acesteia cu alte opinii: în măsura în care opinia este consistentă cu celelalte. după cum corespund lucrurilor. adevărul se defineşte prin conformitatea inteligenţei cu realitatea. inteligenţa umanpă atribuie un mod de a fi unei realităţi.). în inteligenţă. pentru teoria coerentistă. De aceea. pentru enunţurile despre probabilităţi sau despre trecut. ea este falsă. ea este adevărată. întrucât posedă capacitatea de cunoaştere. în contextul filosofiei medievale. este că are proprietatea de a avea culoarea roşie.e necesar ca inteligenţa. adevărul în mod primordial rezidă în inteligenţă. în inteligenţă. (Summa Theologiae) KEITH LEHRER (1926. Thoma situează existenţa lucrurilor înte inteligenţa creatoare – Dumnezeu – şi inteligenţa umană. ci concepţiile despre ele sunt denumite ca adevărate sau false.THOMA DE AQUINO (1225-1274) prelucrează. Prin orice concepţie sau propoziţie. Spre deosebire de teoria corespondenţei pentru care valoarea de adevăr era un rezultat al confruntării enunţului cu realitatea. teoria adevărului corespondenţă a lui Aristotel. teoreticienii coerentişti stabilesc valoarea de adevăr a unei opinii raportând-o la un sistem de opinii deja acceptat. aristotelică. De exemplu.are printre obiecte pe cele care întrunesc proprietatea de a fi măr şi anume roşu. opiniile adevărate sunt doar acelea care fac parte dintr-o abordare totalizatoare a realităţii. Pe baza acestui considerent. prin predicat. Între Adevărul lui Dumnezeu şi adevărul cunoaşterii umane. Prin urmare. ca predicat. adevărul este o consecinţă a raportării unei opinii la alte opinii care formează un sistem.. şi nu prin simţuri – care nu pot cunoaşte adecvat realitatea. lucrurile există.. în măsura în care posedă reprezentarea realităţii cunoscte.

Altfel spus. atât timp cât poate orienta o acţiune umană către obţinerea unui bun oarecare sau către rezolvarea unei probleme. fără sens pentru viaţa cotidiană. Deci o idee nu este adevărată independent de experienţă. calitatea de adevăr a unei opinii sau credinţe constă în statutul ei de regulă de acţiune. Acesta nu este ultim..” (Cunoaşterea) WILLIAM JAMES (1842-1910) consideră că orice reguli.” „Nu este suficient ca cineva să accepte o opinie pe baza propriului sistem al acceptării pentru ca aceasta să fie mai rezonabilă decât opiniile concurente. abia aplicarea ei în concret.. pragmatismul indică ideile adevărate după succesul acestora în experienţă. Dacă există mai multe informaţii concurente.. arată James. adică ele orientează o anumită acţiune către succesul acesteia. Sistemul acceptării înglobează o nouă informaţie în funcţie de relaţia de coerenţă pe care o are cu acest sistem. cel care constituie sistemul prealabil în chestiune. Pe baza acestuia. am pus accentul pe acceptare ca noţiune centrală.) În acest scop. Claritatea şi distincţia ideilor. adică de sistemul acceptării. O idee este adevărată atât timp cât poate aduce profit. precum cele ale corespondenţei sau ale coerenţei.Potrivit lui Lehrer. ci mereu în schimbare ca urmare a noilor date şi a efortului de a deosebi adevărul de eroare. Nucleul de cunoştinţe deja admise. cunoaşterea oferă instrumente utile vieţii practice: . iar victoria scepticului determină incoerenţa cu sistemul acceptării: „Întemeierea este coerenţa cu un sistem prelabil (. Ţinta acceptării este de a obţine adevărul şi de a evita eroarea cu privire la un anumit lucru acceptat. Lehrer îl numeşte sistem al acceptării. dacă nu contrazice celelalte cunoştinţe. subiectul consideră o nouă opinie ca fiind coerentă. O persoană trebuie să dispună de o anumită informaţie astfel încât o asemenea acceptare să fie un ghid demn de încredere în drumul spre adevăr. criterii ale adevărului care au fost derivate independent de experienţă. deci adevărată. Este vorba de ceea ce acceptăm în interesul de a obţine adevărul şi de a evita eroarea.). un subiect cunoscător deţine un grup de cunoştinţe deja acceptate. Dimpotrivă. Coerenţa cu propriul sistem al acceptării este determinată de ceea ce este rezonabil pentru a fi acceptat pe baza acestui sistem (.. victoria proponentului în argumentare determină opinia drept coerentă cu celelalte. consecinţele ei benefice în practică îi acordă valoarea de adevăr. adevărul-corespondent cu faptele sunt doar concepte goale. este acceptată aceea noncontradictorie cu sistemul acceptării şi rezonabilă (adică: prin care se obţine adevărul şi se elimină eroarea). Un alt criteriu al coerenţei este jocul întemeierii: între un proponent şi un sceptic se desfăşoară un dialog asupra acceptării sau neacceptării unei opinii. sunt inutile. Ideile au o funcţie pragmatică. dogmatic. Adevărul este urmarea testării unei idei în experienţă.

valida.„Pragmatismul se agaţă de fapte şi de realitatea concretă. Ideile false sunt cele pentru care nu putem proceda astfel. corobora sau verifica. aşa cum adevărului îi corespunde o realitate. prin idei adecvate şi intuitivă. este adevărat. nu despre corpuri. Al doilea nivel al cunoaşterii este cel al cunoaşterii realizate prin idei adecvate care exprimă natura lucrurilor. aceasta este semnificaţia adevărului. oamenii nu cunosc realitatea.” (Concepţia pragmatistă a adevărului) B) LIMITE: FALSITATE ŞI EROARE BARUCH SPINOZA (1632-1677). ci ea este lipsă a cunoaşterii. falsitatea este absenţa temporară a cunoaşterii. Cu alte cuvinte. dar de o valoare activă care acţionează în cadrul experienţei. pentru că acesta este adevărul cunoscut nouă. deosebind între trei tipuri de cunoaştere umană: imaginativă. iar cea de felul al doilea şi al treilea absolut adevărată. cunoaşterea este absentă. Adevărul. Demonstraţie: falsitatea nu poate consta în lipsa absolută a cunoaşterii (căci despre suflete. De aceea. Aceasta este diferenţa practică la care conduce faptul de a deţine idei adevărate. Ultimul nivel – scientia intuitiva – este cunoaşterea în mod adecvat a esenţei lucrurilor. el ştie răspunsul: ideile adevărate sunt acelea pe care le putem asimila. Prin imaginaţie. care este inclusă în cunoaşterea neadecvată a lucrurilor. cunoaştere derivată din ideea adecvată despre esenţa lui Dumnezeu. „Propoziţia XXXV Falsitatea constă în lipsa de cunoaştere pe care o includ ideile neadecvate sau mutilate şi confuze. Conform gândirii teologice. căci ignoranţa şi eroarea sunt lucruri deosebite. el studiază adevărul în acţiune şi cazuri particulare şi apoi generalizează. a erorii în gândire şi în viaţă? Dintr-un punct de vedere filosofic.” „Teor. falsitatea constă în lipsa cunoaşterii. Primul nivel de cunoaştere aparţine celor care nu cunosc natura lucrurilor. . Falsitatea nu are o realitate care să-i corespundă. Spinoza răspunde la această întrebare. lumea este o creaţie a unui Dumnezeu atotputernic şi atoatecunoscător. XLI – Cunoştinţa de felul întâi este singura cauză a falsului. cum se explică totuşi prezenţa falsităţii. pentru el. Se atinge astfel cunoaşterea supremă a realităţii. ceea ce generează falsitatea. Dacă tot ceea ce există poartă pecetea perfecţiunii divine. adică în ideile neadecvate şi confuze. se zice că greşesc şi se înşală) şi nici în ignoranţă absolută. devine categorie care rezumă idei de orice fel.” (Ce înseamnă pragmatismul) „În momentul în care pragmatismul îşi pune o astfel de întrebare [Care este valoarea în bani – gheaţă a adevărului].

Unul dintre aceste criterii este testul de infirmare prin care se încearcă să se demonstreze falsitatea unei ipoteze științifice.a fost respinsă de cea a lui Einstein.această este deci faza încercării. În concluzie.conform schemei .și anume atunci când este respinsă de un test științific.cu atât suntem determinate să o acceptăm.O astfel de concepție asupra cunoașterii(științifice) este una failibilista(teorie care consideră că nu există adevăruri ultime.Ca rezultat al acestui întreg proces apare o nouă problemă.ale falsității. iar nu de felul întâi ne învaţă să distingem între adevăr şi fals.pe care încercăm să o rezolvăm prin producerea unei teorii ipotetice care constituie totodată soluția noastră ipotetică.mai târziu.teoria lui Ptolemeu a fost infirmată de cea a lui Newton . XLIII – Cel ce are o idee adevărată ştie totodată că are o idee adevărată şi nu poate să se îndoiască de adevăr.însă niciodată ca adevărată.în finalul cunoașterii.ci suntem siguri numai de falsitatea ei. Pe scurt. Deci. Pentru un failibilist nu există criterii ale adevărului.Progresul realizat.fie teoretică.aparent.la rândul lor.ci doar grade de corectitudine).care.ajungem la problema-fiică(P_2) mai complexă decât cea inițială: .poate fi de regulă estimate prin măsurarea distanței dintre P_1 și P_2.echivalent cu creșterea cunoașterii noastre.ci există criterii doar ale erorii.încercăm o tentative teoretică(ȚȚ) de explicare a ei.Teor..P_2(sau poate mai multe noi probleme). Teor.prilej cu care eliminăm erorile(EE) prin intermediul testelor critice și.încercând s-o infirmăm:aceasta este metoda critică a eliminării erorilor.să fie negate.despre adevărul unei teorii nu putem fi siguri niciodată. Ne confruntăm deseori în instoria științei cu teorii respinse de către altele mai complexe în explicația pe care o oferă. Popper(1902-1994) valorifică eroarea din punctul de vedere al progresului științei.o contrazic. De exemplu.supunând-o unor experimente care.în special cea științifică. XLII – Cunoştinţa de felul al doilea şi al treilea.al cunoașterii în general.Apoi supunem teoria noastră testării.Eroarea devine astfel criteriul progresului cunoașterii:tot ceea ce rezistă metodei critice de eliminare a erorii sporește și lărgește câmpul cunoașterii.Întreaga schema indică faptul că pornim de la o problemă.la rândul ei.fie practică.pentru că nu suntem omniscienti.pentru cunoaștere.după care vom ști dacă am înregistrat vreun progres. Cu cât o ipoteză rezistă încercărilor de infirmare.” (Etica) Karrl R.definitive.pentru ca și acestea.schema popperiana a cunoașterii ar putea fi formalizată astfel: Adică.plecând de la problema-mamă(P_1).Pentru că se pot ivi alte ipoteze care au rezistat mai mult testelor de falsificare.

noastre,cunoașterea începe cu probleme și sfârșește (în măsură în care ea se sfârșește vreodată) cu probleme” (Cunoașterea și problema raportului corp-minte)

Analize și comentarii 1.A. 1)Care din următoarele caracteristici numește cunoașterea lucrurilor,cunoașterea în descriere,cunoașterea adevărurilor?Explicați alegerea voastră. a) Indentificarea unei clase de proprietăți ale unui obiect; b) Intuire nemijlocită,cunoașterea principiilor generale; c) Cunoașterea datelor senzoriale conștiința gândurilor,trăirilor. 2)Stabiliți care din următoarele judecăți sunt: a) a priori ; b) a posteriori: a) Toate corpurile sunt grele. b) Orice schimbare trebuie să aibă o cauza. Argumentați răspunsul. 3)Judecata,,Toate corpurile sunt intinse” și respenctiv judecata ,,Toate corpurile sunt grele” sunt: a) Sintetice. b) Analitice. Justificați răspunsul. 4)În ce măsură este anticipată distincția kantiana între judecăți analitice și judecăți sintetice de către filozoful englez David Hume în următorul fragment? ,,Toate obiectele rațiunii sau cercetării omenești pot fi împărțite în mod firesc în două categorii,și anume:relații între idei și fapte.De prima categorie aparțin științele geometriei,algebrei și aritmeticii și,pe scurt,orice afirmație care este certă fie în mod intuitiv,fie în mod demonstrativ…[Pe când]Contrariul oricărui fapt este oricând posibil.” (D.Hume-Cercetare cu privire la intelectul uman)

1.B 1)Comentați următorul text.Considerați critica nietzscheana a cunoașterii a priori fiind una întemeiată? ,,Cele mai crezute ,,adevaruri” a priori sunt pentru mine ipoteze până în detaliu,de pildă legea cauzalității,obișnuințe foarte bine asimilate ale credinței,atât de incorporate încât a nu mai crede în el ar conduce la dispariția genului.Dar sunt ele prin aceasta adevăruri?” (Fr. Nietzsche-Voința de putere)

2.A. 1)Poate fi aplicată concepția adevărului corespondența în cazul unor propoziții care afirmă sau neagă,de exemplu,despre o clasă cu un număr infinit de obiecte?Dar în cazul demonstrațiilor teoretice din matematică,a căror metodă de întemeiere este deducția? 2)Analizați următorul text: ,,Și cu cât ne gândim mai mult,cu atât devine mai evident că un astfel de criteriu[al adevărului] constă în a pune judecată noastră în conexiune cu o sumedenie de alte judecăți pe care suntem nevoiți să le facem în cursul cercetării.(a€ ¦)Criteriul real al adevărului judecății este dat de opiniile noastre aflate în conexiune cu aceasta și care,o dată ce ea ar fi respinsă,ar trebui la rândul lor să fie eliminate.Ori,acest criteriu este coerența.” (B.Blanshard-Natură gândirii) a) Comparați raportul dintre opinie și sistemul acceptării teoretizat de Lehrer și raportul de implicație reciprocă a propozițiilor unui sistem coerent teoretizat de Blanshard; b) Este realizabil un sistem de opinii în care fiecare element să implice restul sistemului și invers? 3) Comentați textul următor.Apoi arătați ce relevanță are această concepție a adevărului pentru științele exacte: ,,Adevărul unei idei nu este o proprietate care i-ar fi inerentă și care rămâne inactivă.Adevărul este un eveniment care se produce în privința unei idei.Aceasta devine adevărată;ea este făcută adevărată de anumite fapte” (W.James-Pragmatismul) 2.B 1)Comparați și comentați următoarele texte,având ca punct de plecare teoria spinozista asupra falsității.Arătați,în mod distinct,asemănările și deosebirile. a) ,,Care este falsul în sine?Din ce cauză ceva este fals?Este fals tot ceea ce e în realitate altfel decât pare. (Augustin-Solilocvii) b) ,,…eroarea nu este o pură negație,adică nu este un simplu defect sau lipsa vreunei perfecțiuni care nu mi-a fost dată deloc,ci mai degrabă este o privatie a unei anumite cunoașteri.” (R.Descartes-Meditații metafizice) 2) Comparați și comentați cele două texte,subliniind diferența sau asemănarea ideilor referitoare la progresul cunoașterii,științei: a) ,,…Cunoasterea începe cu probleme și sfârșește(în măsura în care se sfârșește vreodată)cu probleme.” (K.R.Popper-Cunoașterea și prolema raportului corp-minte).

b) ,,…stiința normal duce în ultima instanță la recunoașterea anomaliilor și la criză!Iar acestea iau sfârșit nu prin deliberare și interpretare,ci printr-un eveniment relativ brusc și nestructurat,asemănător unei transformări de paradigm… Ceea ce se întâmplă într-o revoluție științifică nu poate fi redus în întregime la o reinterpretare a unor date individuale și stabile.” (T.Kihn-Tensiunea esentila)

Gândire critică I) Se dau următoarele propoziții: a) Nici o teorie nu este absolută. b) Toate interpretările sunt defapt teorii. c) Toate faptele sunt interpretări d) Adevărul este absolute. Poate fi obținută din aceste patru propoziții,printr-un raționament logic valid,concluzia,,Adevărul nu este un fapt”? Dacă răspunsul este afirmativ,demonstrează validitatea argumentului,folosindu-vă de cunoștințele de logică,în special de legile generale și special ale silogismului.  Cărei forme speciale de argumentare silogistică îi aparține raționamentul?  Propoziția a) ,,Nici o teorie nu este absoluta” este compatibilă cu teoria lui K.Popper asupra progresului cunoașterii?Argumentați răspunsul.  Propoziția c) ,,Toate faptele sunt interpretari” ilustrează punctul de vedere al unui filozof studiat?Care este acesta?Detaliați răspunsul,comentând propoziția.  Din propoziția c)Toate faptele sunt interpretari” poate fi obținută,în mod corect,prin operații logice,propoziția,,Toate interpretările sunt fapte”?Folosiți-vă în răspunsul vostru de legea distribuirii termenilor în inferențele imediate. II) Examinați critic următorul argument.Demonstrați validitatea acestuia,apelând la cunoștințele din logică propozițiilor.Folosiți atât metoda matriceală,cât și metoda deciziei prescurtate. Unele concepții despre adevăr sunt coerentiste,iar alte concepții despre adevăr se bazează pe corespondența dintre fapte și enunțuri despre fapte.Dacă se consideră concepția coerentista falsă,atunci se vor aduce argumente pentru această considerație.Sau argumentele sunt

pentru că. Gândire dialectă Fie următoarea situație: Un fizician afirmă.nu se poate verifică corespondența cu respectivă realitate.Pământul.respectiv.înseamnă că teoriei corentiste nu i se pot aduce obiecții..succesul ideii(deci adevărul ei) poate fi obținut trimițând o corabie din punctual A care să se întoarcă în același punct.Comentați.Pământul este plat” și nici falsă pentru că este considerată cu anumite judecăți care urmează sau nu să devină sistem c) În cazul teoriei pragmatiste.Cui aparține afirmația: .pentru prima oară în istoria științei. Este corect raționamentul fizicianului?Împărțiți pe trei grupe care să susțină cele trei teorii despre adevăr.dacă respectivele teorii sunt complete.Filosoful se îndeamnă să convertească în termeni de înțelegere umană un mister amplu și adânc ca toată existenta” ..din lipsa mijloacelor tehnice. Teste recapitulative Test 1(filosofia) 1.nu se poate stabili dacă judecată este adevărată pentru că intră în contradicție cu toate sistemele de judecăți care afirmau că .În concluzie.concepția coerentista este adevărată.stabiliți dacă există sau nu erori în exemplul de mai sus.coerență și.dar din direcția contrară.întrucât obiecțiile sunt coerente.că.la teoria adevărului corespondență.coerente sau argumentele sunt incoerente.Pământul este rotund.”El verifică dacă poate stabili valoarea de adevăr a judecății respective făcând apel.deci susțin implicit ceea ce trebuie criticat. Rezultatul la care a ajuns este următorul: a) În cazul teoriei adevărului corespondență.acesta nu poate fi perceput total b) În cazul teoriei adevărului coerență.pragmatistă.Corabia însă eșuează la jumătatea drumului.nici falsitatea unei idei.Deci insuccesul unei idei în teoria pragmatistă nu are nici o relevanță epistemică:nu poate determină nici adevărul.pe rând..  Dacă argumentul este valid.dacă argumentul va fi coerent.

Textul următor abordează o problemă filosofică fundamentală și exprimă un punct de vedere în legătură cu aceasta: .însă.iar apoi formulați propoziții cu conceptele respective.de regulă.este ori un supraom.ci mai degrabă de dragul întrebărilor înseși. 4.Se dă următorul text: . 2. b) Au oferit răspunsuri la întrebarea despre sensul existenței.Pentru a rezuma deci discuția valorii filosofiei:filosofia merită să fie studiată nu de dragul unor răspunsuri precise la întrebările ei..…omul este prin natura sa o ființă socială.mai presus de toate.deoarece.a) B.deoarece aceste întrebări lărgesc concepția noastră asupra a ceea ce este posibil.Rousseau).Scrieți numele a doi filosofi care: a) Au abordat problema existenței umane.Blaga).Dați definiții concise conceptului de filosofie așa cum apare în gândirea lui: a) Platon b) B.Blaga c) B.Spinoza 3. Analiza concepției autorului cu privire la problema filosofică abordată.ca acela batjocorit de Homer.Precizați sensul conceptelor de mai jos.” a) identificați autorul. . Prezentarea succintă a altor puncte de vedere:  diferite de cel al autorului. b) Absurdul(A.Camus).deoarece prin măreția universului contemplate de filosofie mintea este înnobilată și devine capabilă de acea uniune cu universul care este binele suprem. 3. 4. c) Omul sălbatic(J.Expuneți succinct concepția lui Lucian Blaga despre filosofie și conștiință filosofică.Spinoza 2.J.ori o fiară.Expuneți succinct concepția lui Blaise Pascal despre existența umană.nu se poate ști că astfel de răspunsuri precise sunt adevărate.” (Bertrand Russell-Problemele filosofiei) Comentați textul pe baza următoarei structuri de idei: 1. b) precizați care este problema pusă în discuție.dar cu sensuri diferite de cele precizate: a) Omul(L. 3..pe când antisocialul prin natură.nu datorită unor împrejurări ocazionale.Russel b) L.  un punct de vedere personal Test 2(omul) 1. Precizarea problemei filosofice abordate. 2.ne îmbogățesc imaginația intelectuală și diminuează siguranța dogmaticace împiedică mintea să speculeze.

credința creștină înseamnă jertfire:jertfirea întregii .Taylor).felul în care oamenii gândesc.P..Spinoza b) Fr.Stabiliți corespondența corectă între autori și afirmații: a) B.care-I modifică și dezaxează chiar legile biologice.are în consecință un destin creator. b) analiza concepției autorului cu privire la problema filosofică abordată.Omul..Freud).judecă.Omul e condamnat să fie liber” .c) prezentați punctual de vedere.nu există întru imediat și pentru securitate.în chiar felul în care oamenii trăiesc întâmplările.spre deosebire de animal.Totul este necesar” .ci și în alt orizont:întru mister și revelare.Textul următor abordează o problemă filosofică fundamental și exprimă un punct de vedere în legătură cu această: .Nietzsche c) J... Test 3(libertate și responsabilitate) 1.  un punct de vedere personal. b) determinism psihic(S.Expuneți succinct concepția lui J.În orice epocă.Sartre libertati” 2.Se dă următorul text: . c) responsabilitate(Ch.Sartre despre libertate și responsabilitate.  diferite de cel al autorului.Descartes). c) prezentarea succintă a altor puncte de vedere.în care sensibilitatea lor reacționează.în conversațiile și scriptele cotidiene). 5. 3.vorbesc(până și în stradă.scriu.și numai el.Omul.toată conduita lor este dictată de o structură teoretică.Blaga-Geneza metaforei și sensul culturii) Comentați textul pe baza următoarei structure de idei: a) precizarea problemei filosofice abordate.” (L..un sistem .P. 4.Dați definiții concise conceptelor: a) liber arbitru(R.

Se dă următorul text: .Numiți doi filosofi care: a) sunt reprezentanți ai contractualismului.fiecare persoană participantă la o practică sau afectată de ea ..Un asemenea scop pare să fie fericirea.S. Test 4(valoarea) 1. 2. 3.Popper).cât și de dragul fericirii. b) precizați care este problema pusă în discuție.prin intermediul lor.care se schimbă cu epoca și cu societatea.Hayer) d) democrație(K.pe când onoarea. b) sunt reprezentanți ai eticii aplicate.Precizați sensul conceptelor: a) bine și rău(Fr. c) prezentați punctul de vedere.Expuneți succint concepția lui K. a) indentificati autorul.am putea-o atinge. 5.Mill) c) libertate(Fr.pe ea o dorim totdeauna pentru șine și niciodată pentru altceva.Concepția despre dreptate pe care vreau să o dezvolt poate fi enunțată sub forma următoarelor două principii:mai întâi..” a) indentificati autorul.pe care credem că.Popper despre democrație. 4.Nietzsche).inteligență și orice virtute le dorim atât pentru sine(căci.Rezultă deci că desăvârșit în mod absolut este scopul urmărit întotdeauna pentru sine și niciodată pentru altceva. b) dreptate(J.dar care este prezent în toate epocile și în toate societățile”.chiar dacă n-ar duce la nimic noi tot am simți un impuls pentru toate acestea).Textul următor abordează o problemă filosofică fundamentală și exprimă un punct de vedere în legătură cu această: . b) precizați care este problema pusă în discuție. c) prezentați punctul de vedere.plăcerea.

Kant despre formele cunoaşterii. b) precizaţi care este problema pusă în discuţie. Popper a€ “ Cunoaşterea şi problema raportului corp . cunoaştere începe cu probleme şi sfârşeşte (în măsura în care ea se sfârşeşte vreodată) cu probleme. inegalităţile arbitrare. poate fi de regulă estimat prin măsurarea distanţei dintre P1 şi P2.Dreptatea ca echitate) Comentaţi textul pe următoarei structuri de idei: a)precizarea problemei filosofice abordate. Pe scurt. Progresul realizat. după care vom şti dacă am înregistrat vreun progres. fie practică. fie teoretică.” (K. Precizaţi sensul conceptelor: coerenţă (K.minte . doilea rând. Se dă următorul text: "Intreaga schemă indică faptul că pornim de la o problemă.” (John Rawls . R. Russell Cunoaştere b) K. c) precizaţi punctul de vedere. el studiază adevărul în acţiune şi cazuri particulare şi apoi generealizeaza. TEST 5(CUNOAŞTERE ŞI ADEVĂR) 1. deschise tuturor. cărora fi dobândite. 4. Nietzsche). iar poziţiile sociale funcţiile cărora le ataşate. c)prezentarea altor puncte de vedere: 1 diferite de cel autorului. echivalent cu cresteea cunoaşterii noastre. Ca rezultat al acestui întreg proces apare o nouă problemă.itatea concretă. pe care încercăm să o rezolvăm prin producerea unei teorii ipotetice care constituie totodată soluţia noastră ipotetică. pentru el. 2 similare acestuia. încercând s-o infirmăm: aceasta este metoda critică a eliminării erorilor. egalitatea pentru serviciile ce contribuie la binele public. devine categorie care rezumă idei de orice fel. Spinoza Probleme filosofice 2. Explicaţi succinct concepţia lui Imm. Subliniaţi corespondenţa între autori şi opere: a) B. 3. cazului care ne putem mod responsabil ele la avanajele tuturor. aceasta este deci faza încercării. P2(sau poate mai multe noi proleme). conform schemei noastre.” a) identificaţi autorul. Apoi supunem teoria noastră testării. interpretare (Fr. Lehrer Etica c) B. Spinoza).are un drept egal la cea libertate cu o libertate celorlalţi. libertatea. Adevărul. Textul următor abordează o problemă filosofică fundamentală şi exprimă un punct de vedere în legătură cu aceasta: “Pragmatismul se agăţă de fapte şi de real. 3 un punct de vedere personal. falsitate (B. Aceste principii dreptatea un complex de trei idei. 5. b)concepţiei autorului cu privire la filosofică abordată. dar de o valoare activă care acţionează în cadrul experienţei. Lehrer).

de aceea. . 5 Evitaţi frazele intermiabile. 2 Structuraţi lucrarea în subcapitole ilustrative etapelor argumentării.concluzie. ESEUL FILOSOFIC 1. prin urare. e) cunoaşterea altor "solutii” filosofice aduse problemei respective. şcoala de gadire) c) identificarea intenţiilor globale ale autorilor.Comentaţi textul pe baza următoarei structuri de idei: a) precizarea problemei filosofice abordate. 6 Evitaţi judecăţile de valoare. în concluzie. d) stabilirea specifiului poziţiilor filosofice implicae (analiza noţiunilor. c) prezentarea succintă a altor puncte de vedere. RIGOARE 1 Ordinea expunerii să fie ordinea argumentării. conceptelor. CLRITATE 1 Introduceți noțiunile sau conceptele prin contextualizarea lor. ANEXE STUDIUL COMPARATIV. 3 Explicaţi statutul de premisă sau concluzie al propoziţiilor sau frazelor.atunci. argumentelor şi tezelor). limbajul metaforic şi termenii vagi sau ambigui. întrucât. 2 Însoţiţi argumentarea prin exemple rprezentative. · similare acestuia. CONDIŢII GENERALE a) circumscrierea problematici generale şi a temei. REGULI DE ELABORARE COERENTĂ Precizaţi planul de idei al lucrării. 2. b) cunoaşterea unorcaracteristici de ansamblu ale poziţiilor filosofice avute în vedere (curentul în care se încadrează. · un punct de vedere personal. perioada istorică. Verificaţi unitatea problemei revenind prin soluţii la acestea. 4 Evitaţi figurile de stil. COMENTARIUL. b) analiza concepţiei autorului cu privire la problema filosofică abordată. 3 Folosiţi definiţiile intensionale şi teoretice. dacă . 4 Nu confundaţi expunerea unei idei cu explicarea sau analiză critică a acesteia. Folosiţi indicatori ai argumentării. pentru că. · diferite de cel al autorului. Dezbateţi o problemă filosofică prin argumente de tipul premise .

SUBIECT 1 Analiza temei filosofice. SUBIECT 1 Menţionarea intenţiei autorului în legătură cu problema filosofică abordată. CONCLUZIE 1 Redeterminarea problematicii iniţiale. diferenţă de semantica a conceptelor). 2 Interogaţii fundamentale. perioadă istorică sau şcoală de gândire. diferenţe de argument. COMENTARIUL DE TEXT FILOSOFIC -structura PROBLEMATIC 1 Precizarea problemei filozofice abordate. 4 Schita dezvoltarii ulterioare a eseului (precizarea tezei. 3 Reducerea citatului la interogaţie şi relevarea importanţei acesteia pentru problematica generală.structura PROBLEMATICA 1 Tema. 2 Enunţarea tezelor poziţiilor filosofice în parte (identificarea de teză. 2 Identificarea interogaţiilor esenţiale. 3 Stabilirea distincţiei / opoziţiei între a€€solutiile” filosofice (diferenţe de curent. 5 Precizarea unui punct de vedere similar cu cel al autorului. prezentare de argumente). conceptelor / precizarea şi analiza argumentelor şi demonstraţiilor). 2 Determinarea contextului istoric şi logic din care face parte poziţia filosofică analizată. 3 Identificarea interogatiilor esentiale.STUDIUL COMPARATIV . 3 Analiza ideilor (identificarea tezei susţinute de autor / definirea noţiunilor. 2 Studiu reflexiv asupra posibilităţii de soluţionare a problemei iniţiale. având în vedere poziţiile filosofice comparate. Sustinute. defintii ale conceptelor . CONCLUZIE 1 Sublinierea ideii directoare a textului care deschide catre unitatea problemei generale. 6 Precizarea unui punct de vedere personal (o analiză "critica” a poziţiei filosofice vizate sau a argumentelor aduse în favoarea sau contra tezei respective). 2 Precizarea pozitil filosofice implicate (identificarea tezelor sustinute/ studierea diverselor . SUBIECT 1 Prezentarea problemei dezbaterii. mentionarea divizinilor eseului). ESEUL FILOSOFIC -sructuraPROBLEMATICA 2 Caracterizarea generala a problemei. 4 Explicare posibiliatatii de "rezolvare” plurală a problemei. 4 Precizarea unui punct de vedere diferit de cel al autorului.

sfere semantice le conceptelor / analiza exemplelor reprezentative). 4 Efectuarea unui demers critic asupra modelelor teoretice. 3 Determinarea unor modele teoretice de “solutionare” a problemei. CONCLUZIE 1 Regandirea problemei initiale in lumina noilor interogatii descoperite pe parcusul eseului. . 5 Elaborarea unei reflexii personale (identificarea uno situatii problema pentru pozitiile filosofice analizate/ analiza reflexiva a situatiei/ solutii poibile/ noi interogatii).

Bibiografie 1. trad. Bucuresti. LIBERTATE SI RESPONSABILITATE Descartes Rene: Meditatii metafizice. IRI.D. Ianosi. Ed. Ed. Prigogine. 1989. H. 3. Karl: Critica programului de la Gotha. Petecel. Ed. Voiculescu. Ed. Bucuresti. L. Ed. Constantin: Devenirea intru fiinta: incercarea asupra filosofiei traditionale. Stiintifica si Enciclopedia. Echinox. Ed. Humanitas. Ed. L. E. M. stat si utopie. Immanuel: Critica ratiunii practice. Bucuresti. Cluj. Posescu. trad. Blaise: Cugetari. Sigmund: Opere IV. Cluj. Humanitas. Robert: Anarhie. Nietzsche. Humanitas 1992. A. Tehnica. i. Bertrand: Problemele filosofica. Albert. Hayek. Politica. H. trad. Carater. Tratat de ontologie.W. Ed. 1996. G. John: Eseu asupra intelectului omenesc. trad. Insfeld. 2000. 1999. Al. Baruch: Etica. 1978. 1997. Bezdechi. Humanitas. Ed. Floru. Scrisori despre logica lui Hermes. . Bucuresti. Williams. 1988. Paul: Conflictul interpretarilor. Serban. paris. Mill. trad. FILOSOFIA Blaga. trad. Popescu. Gruberg. Friedrich: Constitutia libertatii. Ed. Stiintifica si Enciclopedica. Vasilescu. Alternative. A. Blaga. Parvu. Bucuresti. Waston. Ghiu. Oxford University Press. Dumitru. Ed. 1993. Benatrd: Problems of the Self. Bucuresti. S. 1998. i. 1998. Bagdasager. Ed. trad. Leibni. Albert: Mitul lui Sisif. Bucuresti. Heisenbeg. trad. G. Stintifica. trad. 1989. Bucuresti. Deac. VALOAREA Aristotel: Etica nicomahica. Platon: Opere v. Ed. Ed. Facla. Bucuresti. 1957. 1958. G. V. Camus. C. Noica. Ed. trad. Jean-Paul: L’existentialisme est un humanise. M. Russell. Ed. Humanitas. i. 2. 1988. 1993. trad. 2000. Ed. 1997. trad. Echnox. trad. trad. IRI. Spinoza. Ed. Muresean. Kant. Bucuresti. Ed. Cornea. trad. Stintifica. Ed. Ilya. Locke. Cambridge University Press. ALL. Stiintifica. Lucian: Despre constiinta filosofica. trad. Friedrich: Dincolo de bine si de rau. Mavodim. N. Bucuresti. trad. Institutul European. trad. Gavriliu.1996. :Monadologia. Minerva 1974. I. trad. Stiintifica. Stengers. Politica. 1982. Ed. 174. L. ed. Iasi. Ganea. S. Ed. Ed. 1995. Spinoza. 1992. Ed. Leopold: Evolutia fizicii. Antonia. John Stuart: Utilitarismul. Ghidu. I. Literatura Universala. Pascal. Bucuresti. Lazar. Rosu si T. Freud. Einstein. Lucian: Opere IX. Stiintifica si Enciclopedica. Bucuresti. 1996. Stanca si J. trad. Ed. OMUL Aristotel: Politica. Ed. Nietzsche. 1969. trad. trad. Charles: Responsability for Self. werner : Pasi peste granite. B. trad. Nozick. Friedrich: Despre genealogia moralei. 174. Sartre.. Descarter. Gh. 1998. 4. Isabelle: intre eternitate si timp. Taylor. 1957. Baruch: Etica. trad. Les Edition Nagel 7. Gheorghut. M. Al. Daniel C. Foucault. 1994. Rousseau. Dennet: Mechansm and Responsability in FREE WILL. Paul: Discurs asupra originii si fundamentelor interogatii dintre oameni.I. Augustin: Confesiuni trad. Marx. Michel: Cuvintele si lucrurile. Papuc. Ed. I. Dirdala. Humanitas. Stiintifica si Enciclopedica. Ricoeur. Ed. 1997. Rene: Principiile filosoficwe. Univers. Bucuresti 1969. Antet. 1994. Ed.

Ed. Bucuresti 5. Kleininger. Kant. M. ed. A. Karl R: Cnoasterea si problema raportului corp-minte. trad. C. Bagdaster si E. Ed.J. 1996. Immanuel: Prolegomene la orice metafizica viitoare care se va putea infatisa drept stiinta. Alternative. CUNOASTERE SI ADEVAR Aquino. 1997. Immanuel: Critica ratiunii pure. by J. ***The Writings of William James. ed. P.N. TREI. Ed. in Teorii ale dreptatii sociale. Kant. F. University of Chicago Press. Sir Popper. Stiintifica si Enciclopedica. edit. Stiintifica si Enciclopedica. Th. Bucuresti. Bucuresti. Popescu. trad. Sterpu. IRI. ed. Maisuc. trad. . trad. Lobont ed. 1989. Galaseanu. Spinoza. Chivu. Miroiu.1994. Baruch: Etica trad. 1997. Al. 1997. G. Bucuresti. Flonta.Rawls.McDermott. trad. Thoma de: Opere: Summa Theologiae. John: Dreptatea ca echitate. All.

.......................................................................................... 38 AA) TEORII MORALE ............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................ 8 GÂNDIREA CRITICĂ............................................................................................................................. 33 2................................................................... 38 A) ORIZONT: BINELE ŞI RĂUL......Table of Contents FILOSOFIA............................................................................. 28 DANIEL C..................................................................................................................................................... 35 Indicaţii:................................................................... 28 (1822-1888)..................................................... 30 JEAN-PAUL SARTRE (1905-1980)..) ................................ ..................................................................................................................................... 10 Analize şi comentarii ................................................................................................................................................................................................................................................................................................. 29 CHARLES TAYLOR (1931.......................................................................... 42 ................................................................................ 34 GÂNDIRE CRITICĂ .................................................................................................................................................................... 39 AB) ETICĂ APLICATĂ ............................................................................................................................................................................................. 23 B)LIMITE:LIBERTATE SI VOINTA.............LIMITE: ORIGINEA CONCEPTELOR DE BINE ȘI RĂU ............................................................................................. 28 RUDOLF CLAUSIUS ............................. 30 B) LIMITE: DETERMINISMUL PSIHIC ŞI DETERMINISMUL CULTURAL ........................... 26 A) ORIZONT: ACŢIUNE ŞI RESPONSABILITATE ........................................................................................................................................................................................................................................................................................................ DENNET (1941...................................................... 36 IV) VALOAREA ...................................... 9 GÂNDIRE DIALECTICĂ .................................) ............................................................................. 29 WERNER HEISENBERG (1901-1976) ................................ 41 B..................................................................................... 31 ANALIZE ŞI COMENTARII .............................................................................. 37 VALOAREA .... 38 1) ETICA ................ 19 LIBERTATE ŞI RESPONSABILITATE ............... 28 ALBERT EINSTEIN (1879-1955) .....................................................................................................................................................................................................................................................B............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................ 34 GÂNDIRE DIALECTICĂ ........................................................................ 4 ANALIZE ȘI COMENTARII ........................................................................................... 26 a) INDETERMINARE ......................................................................................... 26 2) INDETERMINARE ŞI RESPONSABILITATE ........................................................................ 28 a’) RESPONSABILITATE ................................................................

................................................................................................................................................................................................................................ ........... 57 ORIZONT: FORMELE CUNOAŞTERII ................................................................................................................................... 55 CUNOAŞTERE Şl ADEVĂR ......................................................................................................................................... 68 .................................................................................................... 60 B) LIMITE: FALSITATE ŞI EROARE....................................................................................................................................................................................................... 55 GÂNDIRE CRITICĂ ................................................................................................................................................................................................... 43 B) LIMITE: DREPTATE ȘI PROPRIETATE .......................................................... 51 2B........... 54 3................................................................. 46 A) ORIZONT: PUTEREA SI LEGITITATEA ÎN TEORIILE POLITICE MODERNE ȘI CONTEMPORANE ..................................................... 46 3......................................................................POLITICA...................................B..................... 68 Teste recapitulative ............................................................ CONCEPŢII ALE ADEVĂRULUI ............................................... 63 Analize și comentarii ................................................................. 60 A) ORIZONT: TEORII DESPRE ADEVĂR ......................................................................................................................... 46 B) LIMITE: DREPTURILE OMULUI.....................................................................................................................................................................................2.................................... ................................................................................................................................................................................................................................................... 57 PROBLEMELE CUNOAŞTERII UMANE ................................................... 67 Gândire dialectă .................................................. 57 B) LIMITE: CUNOAŞTERE ŞI INTERPRETARE ...................................... 59 2.............................................................. 65 Gândire critică .......................................................... 43 A) ORIZONT: EGALITATE ȘI DREPTATE ......................................... DREPTATEA .......... 50 ANALIZE ȘI COMENTARII ...............................................................

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful