DREPTUL EUROPEAN AL CONCURENŢEI TITULAR DE CURS: Conf.Univ.Dr.Lazăr Valerică TEMA NR.

1 ASPECTE GENERALE PRIVIND CONCURENTA CA FENOMEN ECONOMIC SI COMERCIAL 1.OBIECTIVE:  Cunoasterea conceptului de concurenta,in sens general;  Stabilirea notiunii de concurenta economica si comerciala;  Analiza functiilor concurentei economice si comerciale;  Cunoasterea factorilor fundamentali implicati in organizarea si desfasurarea concurentei economica si comerciale. 2.CONTINUTUL TEMEI: Din punct de vedere etimologic, verbul „a concura” (care provine de la verbul latin „concurrere”) înseamnă „a se lupta pentru întâietate” sau „a căuta să întreacă pe cineva” într-un anumit domeniu de activitate1. Concurenţa (substantiv care îşi are corespondent în limba franceză în sinonimul „concurrence”, iar în limba engleză în „competition”) ca activitate umană presupune în mod obligatoriu existenţa celor care se întrec sau care intră într-o competiţie. Trebuie să existe cel puţin două persoane participante la întrecere. Totodată se impune ca întrecerea (competiţia, concursul) să însoţească o altă activitate de utilitate socială, pentru că una fără alta nu poate să existe. Concurenţa care nu este legată de o altă activitate, nu poate exista. De asemenea, concurenţii (competitorii) trebuie să desfăşoare activităţi identice sau asemănătoare şi să urmărească aceeaşi finalitate, adică acţiunile lor să fie orientate spre acelaşi scop, împărtăşit de toţi cei care participă la întrecere2. Desigur că în majoritatea activităţilor sociale, oamenii, în general, au tendinţa nativă de a se situa înaintea celorlalţi şi, în consecinţă, poate să existe o asemănare între concurenţă şi emulaţie. Totuşi, între cele două concepte nu poate exista similitudine pentru că emulaţia nu poate avea aceeaşi finalitate cu concurenţa. Într-adevăr, prin emulaţie se înţelege că omul urmăreşte să se situeze pe primul loc (sau între primii) prin forţe proprii, fără ca să urmărească înfrângerea sau eliminarea din competiţie a celorlalţi participanţi 3. Sigur că este greu de conceput că în etapa istorică pe care o parcurge în prezent omenirea să stabilim domenii sociale în care să predomine emulaţia ca fenomen al dezvoltării. Cu atât mai puţin se poate vorbi de emulaţie în domeniul economic sau comercial. Dar concurenţa, indiferent de domeniul social în care se desfăşoară, trebuie să aibă aceeaşi finalitate ca şi emulaţia, cu condiţia să existe anumite reguli de desfăşurare (stabilite de către concurenţi sau de către societate prin organismele abilitate), iar concurenţii să aibă un comportament normal, în concordanţă cu obiectivele urmărite de majoritatea concurenţilor. Trebuie relevat faptul că studierea concurenţei ca factor al dezvoltării economico-sociale nu priveşte toate domeniile de activitate în aceeaşi măsură. Concurenţa s-a manifestat (la început în plan naţional şi apoi în plan internaţional) cu toate atributele sale, în primul rând în ţările capitaliste, în condiţiile liberalismului economic. Despre existenţa unei concurenţe reale în domeniul economic a început să se vorbească spre sfârşitul secolului al XIX-lea, odată cu apariţia primelor reglementări antitrust în Statele Unite ale Americii şi cu abolirea corporaţiilor în Franţa şi în alte ţări europene industrializate. Asemenea preocupări cu privire la concurenţă s-au intensificat şi în plan instituţional, în toate ţările europene, în special în prima jumătate a secolului XX4.

În mod normal, problemele (teoretice şi practice) au stat în atenţia specialiştilor din domeniul economic şi comercial. Au apărut şi s-au dezvoltat numeroase teorii şi concepte referitoare la concurenţă, iar reprezentanţii de seamă ai unor şcoli şi-au adus contribuţia la stabilirea noţiunii de concurenţă, a funcţiilor şi obiectului acesteia şi a unor reglementări speciale cu privire la comportamentul operatorilor economici şi comerciali de pe piaţa relevantă5. Prin operele lor, reprezentanţii acestor şcoli au urmărit, pe de o parte să-şi aducă contribuţia la interzicerea şi reprimarea anumitor practici abuzive în exercitarea comerţului şi a industriei, iar pe de altă parte, interzicerea grupărilor capabile să exercite o anumită presiune asupra activităţii productive şi a pieţei şi, implicit să îngrădească libertatea de concurenţă. Odată cu adoptarea unor reglementări juridice speciale privind concurenţa, de aspectele teoretice ale acesteia s-au ocupat şi numeroşi jurişti care şi-au concentrat atenţia şi asupra conceptului de concurenţă. În doctrina de specialitate se apreciază că noţiunea concurenţei, în general, este opera teoreticienilor (economişti sau jurişti), deoarece în reglementările internaţionale şi naţionale nu s-a fixat o asemenea definiţie. Avându-se în vedere anumite criterii (în special cele referitoare la rolul şi funcţiile concurenţei ori la comportamentul concurenţilor), în doctrină au fost elaborate diverse definiţii, dar niciuna dintre ele nu a fost unanim acceptată. Desigur că ne referim la definiţia concurenţei ca activitate normală, fără distorsiuni ( aşa-numita concurenţă pură şi perfectă). Astfel, din punctul de vedere al economiştilor, într-o opinie se susţine despre concurenţă că reflectă „un comportament prin care mai mulţi rivali caută să atingă acelaşi scop, pentru a-şi promova randamentul orientat către profit”6. Într-o altă definiţie (mult mai completă) concurenţa normală presupune un asemenea raport de piată, încât, pe de o parte, toţi vânzătorii (producătorii) să-şi vândă toate produsele la preţul pieţei, fără ca vreunul dintre ei să-l poată influenţa, iar pe de altă parte, cumpărătorii (consumatorii) să poată achiziţiona ceea ce au nevoie şi cât doresc din fiecare bun la acelaşi preţ al pieţei, de asemenea, fără a -l putea modifica după voinţa lor7. Într-o accepţiune mult mai succintă s-a apreciat că, în esenţă, concurenţa defineşte, pe de o parte un anumit „tip de comportament al agenţilor economici”, iar pe de altă parte, un mod specific de organizare a activităţii de piaţă8. Urmare firească a adoptării numeroaselor reglementări juridice cu privire la concurenţă, în doctrina juridică s-au exprimat diverse opinii cu privire la noţiunea concurenţei economice şi comerciale. Din perspectiva juriştilor, în principiu, prin concurenţă se înţelege lupta dusă, atât pe plan naţional, cât şi internaţional, între firme capitaliste de producţie, comerciale, bancare etc., în scopul realizării unor profituri cât mai mari, ca urmare a acaparării unor segmente tot mai largi de piaţă şi, în consecinţă a sporirii volumului de afaceri9. Într-o altă opinie (acceptată de mulţi specialişti din ţara noastră)- prin concurenţă se înţelege „confruntarea dintre agenţii economici cu activităţi similare sau asemănătoare, exercitată în domeniile deschise pieţei, pentru câştigarea şi conservarea clientelei, în scopul rentabilizării propriei întreprinderi”10. Chiar dacă în această definiţie se regăsesc elemente comune cu alte definiţii exprimate în doctrina juridică, considerăm că ea cuprinde trăsăturile caracteristice concurenţei. În primul rând se precizează necesitatea participării la confruntarea de pe piaţă a mai multor persoane fizice sau juridice, care trebuie să desfăşoare activităţi similare. Aceştia îşi desfăşoară activitatea economică sau comercială în domenii deschise concurenţei, iar între ei trebuie să existe o atitudine de adversitate pentru atingerea scopului urmărit (atragerea clientelei şi consumatorilor şi, implicit, obţinerea de profituri cât mai mari). De reţinut că deşi este vorba de o luptă ce se desfăşoară în condiţiile bunei -credinţe şi a uzanţelor cinstite, concurenţa (aşa cum a fost definită mai înainte) are un caracter normal (onest) într-o economie de piaţă liberă. În doctrina de specialitate, există punctul de vedere, aproape unanim acceptat, potrivit căruia „concurenţa reprezintă un mijloc important pentru organizarea şi desfăşurarea economiei de piaţă”. Sigur că o asemenea opinie

are în vedere concurenţa ca fenomen economico-social care a avut o evoluţie istorică, adică de la apariţia acesteia (încă din antichitate) şi până în etapa istorică actuală. Concurenţa a fost şi este determinată, în primul rând, de capacitatea societăţii de a produce o cantitate suficientă de bunuri pentru a satisface nevoile de consum ale membrilor acesteia. În sens contrar, dacă economia unei ţări nu are capacitatea de a produce o diversitate de bunuri şi servicii pentru consumatori, concurenţa nu va exista. În al doilea rând, pentru existenţa concurenţei se impune ca bunurile şi serviciile produse în societate să fie distribuite consumatorilor prin intermediul comerţului. Se cunoaşte că în decursul multor secole, comerţul a fost considerat ca fiind neproductiv (în sensul că nu aduce beneficii pentru producătorii de valori), şi o astfel de atitudine, total nocivă, a existat şi în etapele istorice mai recente, în ţările cu economie hipercentralizată de tip socialist sau comunist. Negarea productivităţii comerţului ca doctrină s-a consolidat în sistemul economic al corporaţiilor din evul mediu. Lupta împotriva monopolului deţinut de corporaţii şi de trusturi a fost lungă şi dificilă şi abia la încputul secolului al XX- lea se poate vorbi de o liberalizare reală a comerţului11. Se poate aprecia că numai în condiţiile unei economii libere de piaţă poate exista o concurenţă reală cu efecte pozitive pentru dezvoltarea societăţii. Într-o asemenea economie, în care comerţul este bazat pe cerere şi ofertă, concurenţa joacă un rol important de regulator al resurselor care trebuie să satisfacă deopotrivă, atât pe producători, cât şi pe consumatori. Concurenţa este unul dintre factorii de bază care acţionează asupra producătorilor de bunuri şi servicii, întrucât îi determină să-şi adapteze oferta la cerere. Datorită concurenţei, agenţii economici pot să-şi mărească profiturile, în mod normal prin scăderea preţurilor şi creşterea cantitativă şi calitativă a produselor. Fiecare agent economic care acţionează pe piaţa liberă este preocupat de activitatea firmei sale, pentru ca aceasta să fie mai competitivă în comparaţie cu altele, iar câştigul net să fie cel mai bun. Toţi producătorii şi comercianţii influenţează piaţa datorită concurenţei în care se află. Prin concurenţă, între producători se exercită o presiune asupra scăderii preţurilor de vânzare şi totodată se contribuie la satisfacerea nevoilor tot mai crescânde ale consumatorilor. Concurenţa, în principiu, îi orientează pe agenţii economici spre producerea a ceea ce este dorit şi cerut de consumatori, obligându-i să o facă la preţuri cât mai scăzute. Numai în acest fel producătorii pot să -şi atingă obiectivele economice (în principal, prin maximizarea profiturilor), iar consumatorii să-şi satisfacă cerinţele la nivelul unei societăţi civilizate şi prospere. Văzută într-o astfel de modalitate, concurenţa (ca fenomen economico- social) poate fi considerată ca fiind o cale importantă de satisfacere a intereselor tuturor participanţilor la viaţa economică şi comercială12. Într-un sistem economic de piaţă liberă, concurenţa are şi o influenţă hotărâtoare în formarea preţurilor. Preţul rezultă numai din confruntarea cererii şi ofertei pe piaţă, în condiţiile concurenţei. În fine, despre concurenţă se mai poate afirma că are un rol deosebit în formarea şi existenţa unui mediu concurenţial normal. Într-un sistem economic bazat pe proprietatea privată, agenţii ecpnomici urmăresc, în principiu, acelaşi scop sau unul asemănător, şi anume acela al liberei concurenţe. De reţinut însă, că în realitate concurenţa se manifestă în mod liber doar în măsura în care practicile utilizate de competitori sunt cinstite, adică numai atunci câ nd se respectă un minim de moralitate. Din cele expuse mai înainte, rezultă că prin activitatea de concurenţă (care însoţeşte întotdeauna pe cea a producţiei de bunuri şi pe cea comercială) se obţin avantaje pentru întreaga societate. Tocmai de aceea stat ele lumii (în mod individual sau prin intermediul diverselor tratate, convenţii sau uniuni) sunt interesate de stabilirea unor reglementări specifice concurenţei, mai ales în direcţia cunoaşterii şi reprimării acelor fapte prin care concurenţa este distorsionată şi viciată.

Sub aspectul funcţiilor sale, în doctrina economică şi în cea juridică s -a exprimat opinia potrivit căreia „concurenţa este o forţă regulatoare foarte importantă a economiei de piaţă”13. Desigur că aceste funcţii privesc numai competiţia reală sau onestă care se desfăşoară între agenţii economici în baza regulilor de comportare impuse de deontologia profesională şi, atunci când este nevoie, de norme juridice. Cele mai importante funcţii ale concurenţei (care rezultă din definiţia acesteia) sunt considerate a fi următoarele: 1. Facilitează participarea pe piaţa liberă a tuturor producătorilor de bunuri şi servicii şi ajustează rămânerea numai a celor care câştigă lupta prin creativitate şi preocuparea continuă de creştere a eficienţei întregii activităţi. Totodată, agenţii economici participanţi la concurenţă sunt puternic motivaţi de a dezvolta produse sau servicii performante prin costuri cât mai scăzute. Ei trebuie să se adapteze permanent gusturilor sau nevoilor clientelei şi consumatorilor. 2. Concurenţa stimulează progresul societăţii, în general, şi al celui tehnic, în special. În mod normal, concurenţa oferă perspective de profituri convenabile pentru toţi competitorii, dar vor avea mari şanse de a câştiga numai cei care vor aloca resurse tot mai mari pentru noile tehnologii şi, implicit, pentru produse performante. Noutatea ideilor lor puse în practică trebuie să înfrunte verificarea din partea „realităţii”, care este impusă de consumatori. Pentru un agent economic producător, condiţia de a reuşi pe o piaţă concurenţială, o constituie anticiparea, identificarea şi rapida adaptare a ideilor novatoare. Producătorii şi comercianţii care vor să supravieţuiască într -un mediu concurenţial nu trebuie să se mulţumească cu succesul lor actual, ci trebuie să gândească şi să acţioneze în direcţia reuşitei pe termen lung. În definitiv toţi agenţii economici şi comercianţii trebuie să fie conştienţi de faptul că pe piaţa liberă, concurenţa îi favorizează numai pe cei mai buni şi foarte abili, iar cei slabi sau inadaptabili vor fi îndepărtaţi cu uşurinţă. 3. Concurenţa are un rol important în ajustarea autonomă a cererii şi ofertei în toate domeniile economice şi comerciale. În doctrina economică se susţine că va exista o concurenţă intensă pe piaţă numai dacă: numărul şi puterea celor care fac oferte şi formulează cereri va fi mai mare; produsele şi serviciile oferite sunt mult mai diferenţiate (inclusiv prin preferinţele consumatorilor); piaţa va fi mai transparentă şi mai permisivă; produsele şi serviciile oferite sunt mai substituibile (înlocuibile unele cu altele) şi mai complementare unele altora; veniturile consumatorilor sunt mai mari. 4. O funcţie importantă a concurenţei este aceea că influenţează preţul mărfurilor determinându-i scăderea, proporţional cu creşterea volumului de produse similare sau, dimpotrivă, majorarea în caz de penurie. Un astfel de adevăr a fost afirmat de către Montesquieu încă de la jumătatea secolului al XVIII-lea prin aserţiunea următoare: „Concurenţa este aceea care impune un preţ just al mărfurilor şi care stabileşte raporturi corecte între ele”14. Nici în prezent nu se contestă vocaţia inerentă a concurenţei de a contribui, într -un mod specific, la modelarea şi fluctuarea preţurilor, în cadrul raportului ce se stabileşte între cerere şi ofertă pe piaţa liberă. În condiţiile economiei de piată, raporturile ce se stabilesc între cantitatea vândută şi preţurile de desfacere practicate relevă faptul că profitul mai mare rezultă din creşterea desfacerilor şi mai puţin din preţurile mari stabilite. Un preţ rezonabil atrage o masă mare de clienţi, ajungându-se astfel la un volum mai mare al desfacerii, pentru că un preţ mic, accesibil celor mulţi, sporeşte cererea, creează condiţiile pentru o producţie de serie mare. Abordarea problematicii concurenţei impune recurgerea, ca premise, la unele repere fundamentale care o definesc şi o menţin ca activitate economică şi comercială, importantă pentru dezvoltarea societăţii. Pentru a se

naşte şi a se dezvolta concurenţa, trebuie să existe, mai înainte, producătorii de bunuri şi distribuitorii acestora (comercianţii). Aceştia trebuie să-şi desfăşoare activitatea într-un anumit mediu concurenţial, în care piaţa joacă un rol esenţial. În fine, toate bunurile produse care formează fondul de comerţ trebuie să ajungă la clientelă şi consumatori. Agenţii economici (întreprinderile) şi comercianţii – principalii actori în desfăşurarea concurenţei dintre aceştia De la început se impune prezentarea unor consideraţii cu privire la conceptele de „intreprindere” şi de „agent economic”. Din punct de vedere etimologic, expresia de „întreprindere” derivă de la verbul „a întreprinde” şi desemnează „o unitate economică de producţie sau de comerţ, supusă unei conduceri unice”15. Cuvântul ca atare îşi are originea în cel de „intreprendere” care este de origine franceză, şi în corespondentul din limba engleză de „undertaking”. Se poate observa că o asemenea expresie de întreprindere se raportează, în mod simplist, numai la conţinutul economic al noţiunii. Întrucât conceptul de „întreprindere” este folosit cu predilecţie în tratatele şi convenţiile internaţionale (inclusiv în cele care privesc direct Uniunea Europeană), în doctrina economică şi juridică s -a căutat o definiţie completă a acesteia, prin care să i se stabilească şi alte coordonate, mai ales din punct de vedere juridic. De asemenea, conceptul de „întreprindere” trebuia să fie extins şi la alte categorii de persoane fizice sau juridice care acţionează, în baza reglementărilor juridice, în calitate de producători sau distribuitori de bunuri ori servicii şi care, implicit, participă şi la activitatea concurenţială. În doctrina de specialitate s-a exprimat opinia că „întreprinderea este o entitate care exercită o activitate economică, dotată cu o autonomie suficientă pentru a-şi determina comportamentul pe piaţă, fie că această entitate este o persoană fizică sau o persoană juridică, de drept privat sau public, fie un ansamblu de mijloace materiale şi umane, fără personalitate juridică”16. După cum se poate observa în această definiţie „întreprinderea” este considerată o „entitate”, şi acest lucru înseamnă că în sfera reglementării juridice sunt aduşi, deopotrivă, producătorii de bunuri, comercianţii şi alte persoane fizice sau juridice – adică toţi aceia care sunt implicaţi în exercitarea unei activităţi economice. Având în vedere o asemenea extindere a noţiunii de „întreprindere” cu privire la subiecţii participanţi la activităţi economice, comerciale şi concurenţiale, în legislaţia din ţara noastră a fost adoptat termenul de „agent economic”. De reţinut însă că, în categoria „agenţilor economici” nu pot intra orice persoane fizice sau juridice, ci numai acelea care au o anumită abilitate profesională şi din acest punct de vedere ei reprezintă, totuşi un grup relativ restrâns. În doctrina şi jurisprudenţa din România nu s-a stabilit o definiţie cuprinzătoare a „agentului economic”. În legislaţia specifică există însă prevăzute categoriile de persoane fizice sau juridice care sunt considerate agenţi economici şi cărora li se aplică dispoziţiile acestor acte normative. Astfel, în Legea nr. 296 din 28 iunie 2004 privind Codul consumului se prevede că „agentul economic” este persoana fizică sau juridică autorizată care, în cadrul activităţii sale profesionale, fabrică, importă, transportă sau comercializează produse ori părţi din acestea sau prestează servicii17. Prin dispoziţiile Legii nr. 296/2004 privind Codul consumului, în categoria agenţilor economici sunt incluşi producătorii (de materie primă, cei care recondiţionează produsele, care importă produse în vederea realizării ulterioare a unei operaţiuni de vânzare, închiriere, leasing sau orice altă formă specifică derulării afacerii, cei care modifică caracteristicile produselor şi alţii); distribuitorii de produse şi vânzătorii de produse autohtone sau importate.

servicii sau lucrări. a apărut şi s -a generalizat în condiţiile liberalizării comerţului. În alt sens.O altă dispoziţie interesantă cu privire la agenţii economici există în art. ca o categorie economică specifică producţiei de mărfuri şi inseparabilă de aceasta. Din acest punct de vedere. În sensul cel mai larg. În doctrina de specialitate. piaţa corelează şi adaptează nevoile producătorilor şi ale consumatorilor în conformitate cu regulile social-economice de desfăşurare a schimbului de valori materiale21. Sfera de cuprindere a conceptului de „întreprindere”(astfel cum se traduce în limba română) poate să fie mai restrânsă decât aceea de „agent economic”. piaţa echivalează cu o reţea de comunicaţii. piaţa mai este definită şi din punct de vedere geografic. 2 din Legea concurenţei nr. Numai într-o economie de piaţă. între piaţă şi concurenţă există un raport reciproc de determinare. extinderea şi păstrarea clientelei şi. atât conceptul de „întreprindere”. totodată. Deosebirea dintre cele două concepte este. noţiunea de „agent economic” este mult mai cuprinzătoare. agenţii economici şi comercianţii se angajează în lupta reciprocă pentr u câştigarea. şi subiecte ale raportului de drept al concurenţei. pentru că în conţinutul ei sunt cuprinse acele persoane fizice sau juridice care dispun de abilitatea legală de a desfăşura activităţi economi ce. 21 din 18 1996 . comerciale sau altele legate de acestea şi în cadrul cărora concurenţa este posibilă. Rolul pieţei şi al preţurilor asupra comportamentului operatorilor economici şi comerciali în formarea unui mediu concurenţial normal Piaţa. iar piaţa este singura care stabileşte ce se produce şi cât se produce. cât şi cel de „agent economic” cuprind în conţinutul lor sintagma de „persoane fizice sau juridice” care desfăşoară activităţi economice sau comerciale şi care sunt. naţională sau internaţională. precum şi în doctrină şi jurisprudenţă. cât şi reţeaua corespunzătoare de desfacere. Din cele expuse rezultă că. folosit în reglementările internaţionale şi ale Comunităţii Europene. pentru că. Totodată. Comportamentul acestora pe piaţă trebuie să se desfăşoare potrivit regulilor deontologice sau celor care derivă din normele prin care este reglementată concurenţa. producătorul de bunuri şi consumatorul are posibilitatea de a alege în mod liber cât. stabilind circuitul economic dintre producţie şi consum. În doctrina de specialitate din ţara noastră s-au exprimat puncte de vedere la care achiesăm. respectiv să solicite. în activitatea de piaţă.de cetăţenie. piaţa reprezintă un sistem de relaţii prin care vânzătorii şi cumpărătorii intră în contact pentru a schimba bunuri sau servicii20. care pune în legătură pe operatorii implicaţi şi asigură schimbul de bunuri. există o anumită disonanţă între termenul de „întreprindere”. piaţa poate fi locală sau regională. Aşadar. Ea îndeplineşte funcţia economică de a realiza legătura dintre cererea şi oferta de mărfuri. În acest articol se prevede că dispoziţiile acestei legi se aplică actelor şi faptelor care au sau pot avea ca efect restrângerea. unde şi cum pot să ofere şi. pentru a-şi asigura rentabilitatea. denumiţi în continuare agenţi economici. De altfel. Abilitatea de a desfăşura aceste activităţi se obţine în baza dispoziţiilor legale în materie şi acestea vor fi prezentate în secţiunea referitoare la subiectele raportului juridic de drept al concurenţei. respectiv de naţionalitate română sau străină. însă numai aparentă. în final. ca fiind acel spaţiu concret şi determinat în care se desfăşoară operaţiunile uzuale. generate de acest concept şi cel de „agent economic” adoptat de legislaţia din România. potrivit cărora între conceptele de „întreprindere” şi „agent economic” există o echivalenţă care este recunoscută şi de practica în materia concurenţei de către instanţele judecătoreşti şi Consiliul Concurenţei19. Privită ca un mecanism economic. împiedicarea sau denaturarea concurenţei săvârşite de agenţii economici sau asociaţii de agenţi economici – persoane fizice sau juridice . de servicii sau instrumente negociabile. .

a) Piaţa relevantă a produsului cuprinde toate produsele care sunt considerate de către cumpărători ca interschimbabile sau substituibile. într-o perioadă de timp rezonabilă. elasticitatea cererii pentru produs în funcţie de preţurile altor produse etc. Similare şi interschimbabile pot fi. Identificarea pieţei relevante a produsului presupune efectuarea unei analize care să stabilească produsele care fac parte din piaţa respectivă. indiferent de capacitatea. cum ar fi substituibilitatea. chiar dacă ele există în acelaşi supermarket. Determinant este faptul ca produsele să aibă un grad suficient de substituibilitate pentru a satisface necesităţile şi dorinţele cumpărătorilor în aşa fel încât fiecare dintre aceste produse să constituie o alternativă reală pentru celelalte produse. trebuie să se pornească însăşi de la conceptul de concurenţă şi funcţiile acesteia. cu diferitele sale modalităţi determinate după anumite criterii. deşi aceste mijloace au aceeaşi destinaţie – de a fi folosite pentru transporturi. prezintă neajunsul că este inadecvată sub aspectul concurenţei comerciale. din punct de vedere economic sau geografic.Noţiunea de piaţă prezentată mai înainte. piaţa a trebuit să fie redefinită în raport cu concurenţa. nu poate să se desfăşoare decât între producătorii şi comercianţii care produc şi comercializează bunuri identice sau asemănătoare şi care. În sensul stabilit prin acest act normativ „piaţa relevantă reprezintă piaţa pe care se desfăşoară concurenţa. Acestui set de produse considerate substituibile de către cumpărători. al calităţii sau preţului. . Piaţa relevantă are deci două componente: piaţa produsului şi piaţa geografică. preţurile. pentru a fi considerate ca substituibile sau interschimbabile din punct de vedere al cumpărătorilor. definirea pieţei relevante nu se poate realiza cu exactitate. În instrucţiunile Consiliului Concurenţei se precizează că „o piaţă relevantă cuprinde un produs sau un grup de produse şi aria geografică pe care acestea se produc şi/sau se comercializează”. ci din punct de vedere al ofertei. potrivit necesităţilor consumatorilor. implicit sunt substituibile sau interschimbabile. piesele de mobilier. În ceea ce ne priveşte. Desigur că în practică şi în doctrină. De exemplu. consumatorul având posibilitatea de a alege atunci când ia decizii de cumpărare. indiferent de materialele din care sunt făcute. luând în considerare factori determinanţi. însă. designul sau alte caracteristici ale acestora. În mod normal. Concurenţa. şi este utilizată pentru identificarea produselor şi agenţilor economici ce se află în concurenţă directă în afaceri. Aceste instrucţiuni se aplică şi pentru definirea pieţei relevante a serviciilor. pentru că este dificil de prevăzut care sunt reacţiile consumatorilor faţă de produsele aflate pe piaţă şi preţurile acestora. Piaţa relevantă este deci piaţa pe care se desfăşoară concurenţa ”22. prin natura ei. În doctrina de specialitate şi în unele tratate sau convenţii internaţionale ori regionale au fost elaborate mai multe definiţii ale pieţei relevante şi variantelor acesteia. datorită caracteristicilor. Concurenţa poate să existe numai între producătorii de autoturisme. aceste produse putând deveni. astfel încât consumatorii sau beneficiarii să le ia în considerare atunci când iau deciziile de cumpărare. prin mărirea capacităţilor lor de producţie sau prin reconvertirea unor capacităţi de producţie. Aceste produse trebuie să fi e suficient de asemănătoare. şi care formează piaţa produsului din punct de vedere al cererii. Aşadar. Este cazul produselor pe care unii producători pot să le realizeze uşor şi acceptabil din punct de vedere economic. vom prezenta noţiunea pieţei relevante aşa cum este prezentată în Legea Concurenţei nr. Două produse nu trebuie să fie identice din punct de vedere al caracteristicilor fizice şi funcţionale. astfel a apărut conceptul de PIAŢĂ RELEVANTĂ (RELEVANT MARKET). înlocuitoare pentru produsele deja incluse în piaţa relevantă a produsului. mărfurile ori serviciile care sunt de aceeaşi natură nu pot fi substituite între ele. 21/1996 şi regulamentele de aplicare ale acesteia. iar producătorii sunt diferiţi. În definirea pieţei sub aspect concurenţial. Tot astfel. preţului şi utilizării acestora. nu poate exista competiţie între producătorii de autoturisme şi cei de biciclete. nu poate să existe similaritate între produsele electrocasnice şi cele agroalimentare sau între produsele vestimentare şi cele farmaceutice. Semnificaţia globală a pieţei a fost restrânsă şi. i se adaugă produsele care în mod curent nu sunt substituibile din punct de vedere al cererii.

zona în care condiţiile de concurenţă sunt suficient de omogene şi care poate fi diferenţiată în arii geografice vecine datorită. în condiţiile concurenţei. ar trebui să fie echilibrate. pot modifica în timp. precum şi ponderea cheltuielilor de transport la costurile totale. piaţa relevantă are două laturi componente definitorii. o localitate. şi anume: produsul şi aria geografică. Progresele în domeniul transporturilor şi comunicaţiilor şi tendinţele de eliminare a barierelor şi de liberalizare a comerţului internaţional. şi cu care se confruntă consumatorii23. şi anume: identificarea. piaţa (în general) fiind condiţia sine qua non a formării acestora. preţului şi utilizării ce le poate fi dată. În doctrină se discută şi despre un alt element fundamental al pieţei. În funcţie de factorii luaţi în considerare. Prin definirea pieţei relevante se realizează de fapt. Pe de altă parte. diferenţele substanţiale dintre preţurile produselor la furnizori. să-şi aducă produsele din alte zone. preţurile pentru produsele substituibile sau interschimbabile. diferenţele dintre cotele de piată ale agenţilor economici în zone geografice învecinate. precum şi determinarea acelor activităţi anticoncurenţiale sau abuzive prin care se distorsionează mediul concurenţial normal. Acestea sunt instrucţiunile Consiliului Concurenţei în legătură cu piaţa relevantă din România. unor condiţii de concurenţă substanţial diferite. În condiţiile pieţei relevante. pe piaţa relevantă trebuie să existe suficiente produse ori servicii care să satisfacă cerinţele consumatorilor şi oferta poate fi stabilită prin raportare la posibilitatea economică a producătorilor de a realiza uşor şi acceptabil bunuri înlocuibile sau cel puţin conexe. o regiune sau o zonă din România. cererea de produse substituibile este evidenţiată pe piaţă prin preferinţele manifestate de consumatori. în mod normal. limitele pieţelor geografice relevante. se defineşte aria geografică în care sunt localizaţi producătorii concurenţi. astfel încât fiecare dintre ele să fie o alternativă economică reală pentru celelalte. Important este ca toate aceste produse să fie accesibile aceloraşi cumpărători. preferinţele consumatorilor. Preţul rezultă din confruntarea cererii şi ofertei pe piaţă. existenţa unor bariere la intrare. de încrederea pe care şi-au format-o în calitatea unui anumit produs. trebuie reţinut că pe piaţa relevantă trebuie să se afle toate produsele (serviciile) care sunt considerate de consumatori ca substituibile sau interschimbabile. iar pentru altele. un judeţ. Numai aceste trăsături ale produselor solicitate de consumatori servesc drept indicatoare de bază pentru delimitarea unei anumite pieţe relevante. în primul rând pentru că delimitarea pieţei relevante constituie baza aplicării efective a legislaţiei specifice concurenţei. precum şi de preţurile care se practică. Se cunoaşte faptul că existenţa preţurilor este legată de procesul schimbului. de necesităţile vitale ale acestora. Factorii care trebuie luaţi în considerare la definirea pieţei geografice relevante include tipul şi caracteristicile produselor implicate. Aşadar. Se poate pune întrebarea de ce a trebuit să fie emise aceste instrucţiuni care cuprind destul de multe precizări de ordin teoretic şi practic pentru toţi cei care sunt implicaţi în problemele concurenţei din ţara noastră? Sunt necesare aceste instrucţiuni. trei deziderate. în special. Dacă ne raportăm la produs ori serviciu ca element fundamental. atât a produselor substituibile sau interschimbabile. şi se stabileşte prin negociere şi consens între între vânzători şi consumatori. întreaga ţară. uşor şi acceptabil din punct de vedere economic. În mod similar. Aşa cum rezultă din precizările făcute de Consiliul Concurenţei în instrucţiunile respective (care au la bază experienţa în materie a altor ţări cu economie de piaţă dezvoltată şi prevederile din documentele specifice ale Uniunii Europene). cât şi a concurenţilor din sectoarele acesteia. Pentru unele produse sau servicii. dar care pot.b) Piaţa geografică relevantă cuprinde zona în care sunt localizaţi agenţii economici implicaţi în livrarea produselor incluse în piaţa produsului. şi acestea sunt determinate. aria geografică relevantă poate fi o parte dintr -o localitate. trebuie . depăşind graniţele unei ţări. datorită caracteristicilor. noţiunea de piaţă geografică se referă şi la servicii. în mare măsură. nu este necesar ca produsele să fie fabricate în aceeaşi localitate sau în localităţi apropiate. În cazurile în care apar diferenţieri de preţuri dintre produse (servicii) similare. care este preţul practicat de vânzători. şi apoi pentru că se oferă posibilitatea cunoaşterii şi analizei oricărui comportament concurenţial al operatorilor de pe piaţă. Pentru a fi considerate pe acceeaşi piaţă relevantă. Aceasta poate include şi producătorii necunoscuţi de cumpărători.

îi încredinţează afacerile sale.urmărită reacţia consumatorilor şi un asemenea indiciu este demn de luat în considerare pentru delimitarea unor sectoare ale pieţei pertinente. Astfel de situaţii sunt reglementate. în ţara noastră. Este posibil ca şi concurenţa să fie distorsionată prin dezechilibrul preţurilor pe piaţa pertinentă şi. Dimpotrivă. prin dispoziţiile art. Într-o opinie se susţine că clientela şi fondul de comerţ au înţelesuri diferite. trebuie să întreprindă acele măsuri impuse de lege pentru a le curma şi sancţiona. unii agenţi economici săvîrşesc fapte anticoncurenţiale prin practicarea unor preţuri impuse ori discriminatorii. Sunt cunoscute şi alte clasificări ale clientelei. De reţinut. clientela constituie un element indispensabil al fondului de comerţ. În doctrina de specialitate se mai face distincţie între „clientela captată ori personală” (formată din clienţi care sunt legaţi de producători sau comercianţi prin contracte de aprovizionare) şi „clientela atrasă ori ocazională” (formată din clienţi care se adresează producătorilor sau comercianţilor din motive de încredere sau obişnuinţă ori dintr-o necesitate trecătoare). Tot client este şi „acea persoană care. 21/1996. dar care au doar o valoare teoretică. sau consumă ceva într-un local public”. clientela comercială este determinată de factorii obiectivi ai activităţii comerciale. adică se subsumează acestuia şi între aceste concepte nu există niciun fel de distincţie. că aceşti factori (obiectivi sau subiectivi) nu influenţează existenţa ori numărul clienţilor. însă. notarului sau ai celor care fac parte din alte categorii profesionale formează acea „clientelă civilă”.26 În susţinerea acestei teorii se apreciază că vadul comercial este constituit din ansamblul persoanelor atrase de amplasarea fondului de comerţ. Desigur că trebuie introduşi în aceste categorii şi cumpărătorii ori consumatorii de servicii sau lucrări puse la dispoziţie de prestatorii acestora. în cazurile în care constată că pe piaţa pertinentă. De reţinut că vadul comercial reprezintă aptitudinea fondului de comerţ de a . dar prezentarea acestora excede acestei lucrări. 4 din Legea Concurenţei nr. precum şi de încrederea pe care aceştia o inspiră. O problemă mult comentată şi în legătură cu care au fost exprimate opinii controversate este aceea a legăturii dintre fondul de comerţ şi clientelă. proprietari ai fondului de comerţ25. De asemenea „clientela este constituită din totalitatea clienţilor unui comerciant”24. Din conţinutul acestor definiţii generice rezultă că o persoană (fizică ori juridică) se poate afla în postura de „cumpărător” de bunuri (care-i sunt necesare pentru nevoile proprii sau ale altei persoane). clienţii avocatului. doctorului. Se observă că într-o asemenea accepţiune sunt avuţi în vedere numai clienţii care cumpără şi consumă bunuri materiale ori servicii de orice natură şi care se află într-un raport comercial cu producătorii sau prestatorii acestora. clientul este „acea persoană care cumpără (în mod regulat) de la un magazin. captată de pregătirea profesională sau de alte calităţi ori comportamente ale celor care le prestează servicii. Deşi Consiliul Concurenţei nu are printre atributele sale pe cele care privesc nemijlocit preţurile. sau cu medicul care îl îngrijeşte”. Aportul clientelei şi al consumatorilor la desfăşurarea concurenţei pe piaţa relevantă În limbajul obişnuit. în asemenea condiţii. în raport cu avocatul. precum şi de personalitatea agenţilor economici sau comercianţilor. iar cea care cumpără servicii ori lucrări este determinată de factorii subiectivi. Dimpotrivă. statul (prin intermediul organelor abilitate) trebuie să intervină în restabilirea mecanismelor de stabilire a acestora. sunt valori de sine-stătătoare. Au fost elaborate şi alte teorii cu privire la similitudinea dintre vadul comercial şi clientelă. Aceştia formează aşa-numita „clientelă comercială” şi constă dintr-un număr invariabil de consumatori care fac parte integrantă dintr-un vad comercial şi sunt interesaţi direct de caracteristicile produselor ori serviciilor. într-o altă opinie. Se susţine că vadul comercial este însăşi clientela. Aşadar. precum şi în cea de „consumator” al bunurilor respective. pentru că.

pentru că ea este chiar „scopul” comerciantului (al cărui ţel este atragerea. preţurile convenabile. dar se bucură şi de numeroase drepturi care trebuiesc ocrotite prin toate mijloacele. Prin Legea nr. de o societate comercială sau de un comerciant individual27. Fiind un factor determinant în desfăşurarea luptei pe care o desfăşoară concurenţii în domeniul economic şi comercial. legiuitorul român a găsit soluţia de a statua în Legea nr. dar între care există legături de determinare reciprocă. clientela este constituită din grupul uman care manifestă. Dimpotrivă. Astfel de activităţi pot avea caracter licit (onest) sau ilicit (neloial) în relaţiile dintre comercianţii aflaţi pe piaţa relevantă. embleme. Aceştia din urmă sunt supuşi oricând riscului de a achiziţiona produse ori servicii de slabă calitate. dar clientela nu. s-au stabilit reguli precise privind protecţia acesteia şi chiar posibilitaţile de intervenţie a statelor – în calitatea lor de regulatoare a relaţiilor economico – sociale – în acest domeniu. a fost introdus art. atractivitatea produselor. a păstra şi dezvolta numărul clienţilor. firme.28 Pentru a pune capăt unor asemenea discuţii contrare şi uneori lipsite de importanţă. aceştia din urmă constituie veriga cea mai slabă. de drept al concurenţei şi de drept al consumatorilor reglementate prin acte normative specifice pe plan internaţional sau naţional. clientela constituie un element fundamental în activitatea pe care o desfăşoară agenţii economici şi comercianţii. corporale şi necorporale (mărci. în general se solicită aplicarea normelor juridice prin care sunt reprimate astfel de practici. prin elemente precum: amplasamentul locului de desfacere a produselor. Agentul economic (producătorul de mărfuri) şi comerciantul sunt interesaţi să câştige lupta cu alţi concurenţi şi printre alte activităţi strategice pe care le întreprind este aceea de a atrage. o anumită fidelitate faţă de produsele. Dacă metodele şi mijloacele folosite cu privire la clientelă sunt abuzive. Majoritatea agenţilor economici urmăresc obţinerea de profituri cât mai mari în raporturile de concurenţă cu alţi competitori. 11/1991 definiţia fondului de comerţ. cei doi actori principali ai economiei de piaţă – agentul economic şi clientul (consumatorul) au interese diferite. pentru că ea nu poate constitui „proprietatea” celui care deţine fondul de comerţ. clientela nu este un bun şi nimeni nu poate fi „proprietarul” unei clientele. dar unul fără altul nu pot exista. În principiu. 1¹ în care se stabileşte la lit. menţinerea şi amplificarea ei). brevete de invenţii.polariza publicul cumpărător şi consumator. Chiar din conţinutul acestor succinte definiţii cu privire la vadul comercial şi clientelă rezultă că sunt două categorii economice distincte. pentru o contrabalansare a acestui dezechilibru în relaţia agent economic – consumator. Între aceştia se nasc şi se dezvoltă raporturi de drept comercial. Se poate observa cu uşurinţă faptul că printre bunurile corporale şi necorporale (care sunt în mod limitativ prevăzute de legiuitor) nu face parte clientela.29 Altfel spus. mai mult sau mai puţin. fiecare client fiind liber să se adreseze oricărui comerciant. serviciile sau lucrările oferite pe piaţă de un anumit agent economic. Pe de altă parte. precum şi în detrimentul consumatorilor. 298 din 7 iunie 2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. comportamentul vânzătorilor etc. vad comercial) utilizate de un comerciant în vederea desfăşurării activităţii sale. Cu toate acestea. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale. . clientela (formată din cumpărători sau consumatori direcţi) are anumite obligaţii faţă de agenţii economici sau comercianţii de care este ataşată. în raporturile ce se stabilesc între agenţi economici şi clienţi (consumatori). e că fondul de comerţ este constituit din ansamblul bunurilor mobile şi imobile. inclusi v prin cele de natură juridică. sănătatea ori alte interese legitime. precum şi pentru susţinerea rolului de factor important al clientelei în activitatea concurenţială. Având în vedere astfel de considerente. care le pot afecta viaţa. iar acesta nu poate constitui în mod direct obiect al actelor juridice. Vadul comercial constituie o componentă importantă a fondului de comerţ.

. De asemenea.OBIECTIVE:  Cunoaşterea clasificarilor efectuate în doctrina de specialitate cu privire la concurenîţa economică şi comercială. pe de o parte. calitatea. precum şi de cele ale concurenţei. Luând în considerare factorii şi condiţiile prezentate mai sus s-ar putea concluziona despre concurenţa pură şi perfectă că presupune un asemenea raport pe piaţă. În doctrină s-a exprimat opinia că la baza unei asemenea clasificări au fost avute în vedere unele criterii. diversitatea şi promptitudinea cu care îi sunt puse la dispoziţie bunurile şi serviciile de care are nevoie. în special.TESTE DE AUTOEVALUARE:  Analiza funcţiilor concurenţei economice şi comerciale  Rolul pieţei şi al preţurilor asupra comportamentului operatorilor economici şi comerciali în formarea unui mediu concurenţial normal. gradul de diferenţiere a bunurilor apte să satisfacă anumite nevoi umane. mai mult sau mai puţin ştiinţifice. consumatorul este astăzi plasat în centrul preocupărilor de ordin economic ale statelor cu economie de piaţă.În concluzie. pentru a exista concurenţa pură şi perfectă s-ar impune întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa pe piaţă a unui număr suficient de mare de vânzători şi cumpărători a unui bun. în general. Tocmai de aceea. pentru că el recepţionează funcţionarea normală a concurenţei prin preţuri. considerăm că pe lângă aceste criterii trebuie avut în vedere şi comportamentul onest (corect) sau neloial al tuturor operatorilor care concură la activitatea de concurenţă pe piaţă. 3. gradul de transparenţă a pieţei (care se referă l a posibilitatea de acces la informaţiile care rezultă din funcţionarea pieţei).2: CLASIFICAREA CONCURENŢEI ŞI ANALIZA MODALITĂŢILOR DE CONCURENŢĂ NELOIALĂ 1. dar care trebuie să fie incapabili de a influenţa nivelul general al cererii şi ofertei. specialiştii care s-au ocupat de problemele teoretice şi practice ale economiei şi comerţului. raportul dintre cerere şi oferta de bunuri.32 În ce ne priveşte. încât. iar pe de altă parte. aducerea pe piaţă a unor produse identice sau asemănătoare de către cel puţin doi agenţi economici. Odată cu elaborarea şi impunerea unor norme deontologice şi juridice pentru desfaşurarea activităţilor comerciale. se poate aprecia că principalul beneficiar al liberei concurenţe este consumatorul. În baza unor criterii. conjuctura politică internă ş i internaţională etc. transparenţa perfectă a pieţei şi mobilitatea factorilor de producţie care asigură pentru fiecare operator eficienţa activităţii sale. precum: numărul şi puterea economică a participanţilor la tranzacţii pe piaţă. Concurenţa perfectă (pură) şi concurenţa imperfectă Reprezentanţi de seamă ai unor şcoli care s-au ocupat îndeosebi de problemele dezvoltării economiei şi comerţului în ţările puternic industrializate au efectuat clasificarea concurenţei în pură sau perfectă şi concurenţă imperfectă31. TEMA NR. au fost efectuate clasificări care au avut. toţi vânzătorii (producătorii) să-şi vândă produsele la preţul pieţei.CONŢINUTUL TEMEI: În decursul anilor. pătrunderea neîngrădită pe piaţă sau într-un anumit domeniu al producţiei de bunuri a oricărui agent economic. confirmarea dată de cumpărător asupra structurilor sortimentale. În susţinerea unor asemenea strategii se are în vedere faptul că funcţionarea liberă a pieţei relevante se bazează pe opţiunea şi totodată. fără ca vreunul dintre ei să-l poată influenţa. clasificările cu privire la concurenţă au căpătat o valoare practică si relevanţă juridică. la început. mai mult o valoare teoretică. continuitatea.  Analiza modalităţilor de concurenţă neloială care se săvârşesc de către agenţii economici în Uniunea Europeană şi în România 2. cantităţilor şi calităţii bunurilor şi serviciilor oferite de producători30. au realizat numeroase clasificări ale acesteia din urmă.

atât măsuri preventive cât şi represive a căror finalitate constă în preîntâmpinarea constituirii de structuri cu profil monopolist. Din această definiţie se poate observa cu uşurinţă că acest tip de concurenţă pură şi perfectă este în contradicţie chiar şi cu conceptul generic de concurenţă. concurenţei normale. Este destul de uşor de înţeles că şi simpla existenţă a unui agent economic monopolist sa u a unui singur cumpărător puternic poate elimina libera concurenţă de pe piaţă. anihilează posibilitatea negocierii libere a schimbului de valori materiale. acesta va fi singurul producător de bunuri dintr -o anumită ramură economică şi nicio altă întreprindere nu va avea posibilitatea de a penetra pe piaţa produselor respective. agentului unic i se spune agent economic monopolist. În condiţiile lipsei mai multor concurenţi. ca formă a concurenţei imperfecte. Pe măsura trecerii majorităţii statelor la stadiul contemporan al economiei. sunt constrânşi să suporte preţuri excesiv de mari. În doctrină şi jurisprudenţă. În cazul agentului economic unic pe piaţă. monopolul a fost înlocuit cu oligopolul. Dimpotrivă. Fiind unic producător şi vânzător al bunului respectiv. Totodată. iar pe de altă parte poate să se asigure sancţionarea comportamentului ilicit al agenţilor economici monopolişti. Având în vedere pericolul social mărit al acestor modalităţi de concurenţă imperfectă. concurenţa imperfectă se poate manifesta şi prin existenţa pe o anumită piaţă de produse. . De regulă. Conceptul teoretic (ideal) de concurenţă pură şi perfectă face din competiţie un adevărat scop în sine. care nu corespunde realităţii. majoritatea statelor dezvoltate din punct de vedere economic au întreprins. funcţionalitatea normală a tuturor relaţiilor pe piaţă. însă. aceştia îşi impun poziţia dominantă prin diverse alte practici anticompetitive care aduc grave prejudicii atât altor concurenţi cât şi masei de cumpărători. adică structurii prea puţin concurenţiale a majorităţii pieţelor. monopolul se caracterizează prin unicitatea agentului economic (vânzătorul) sau prin unicitatea cumpărătorului. el fixează în mod unilateral şi discreţionar şi preţul care-i convine. agenţii economici monopolişti destabilizează. O asemenea piaţă dominată. pe piaţă36. astfel încât costul de revenire (inclusiv beneficiul) să fie egal cu preţul determinat în circuitul comercial de legea cererii şi ofertei libere. Un asemenea tip de concurenţă este imposibil de realizat în condiţiile economice şi comerciale actuale aflate sub semnul acţiunilor şi interacţiunilor în permanentă modificare. în timp. Repercursiunile prejudiciabile sunt astfel resimţite acut de către clientelă. Concurenţa imperfectă care se manifestă sub această formă provoacă în mod inevitabil lupte acerbe între clienţii care pentru a-şi satisface nevoile vitale. de asemenea. sub aspectul cererii şi achiziţiilor. Aşa cum s-a arătat mai înainte. Stadiile de oligopol se caracterizează prin existenţa pe piaţă a unui număr relativ mic de agenţi economici care produc şi comercializeză bunuri identice sau diferenţiate şi care datorită ponderii pe care o deţin în ansamblul ofertei. Este cunoscut faptul că în cadrul pieţei concurenţiale normale. Substituindu-se prin forţă. clientela este constrânsă la cumpărarea produselor agentului economic monopolist. fără a-l putea modifica după voinţa lor33. a unui singur cumpărător (client) atât de puternic din punct de vedere economic încât îşi poat e permite să achiziţioneze întreaga gamă de produse dintr-un anumit sector. agenţii economici monopolişti dictează condiţiile economice şi comerciale în sectoarele specializate ale pieţei relevante. orice agent economic este constrâns să se conformeze preţului pe care i-l transmite piaţa. ori prin diverse înţelegeri concertate se realizează activităţi anticoncurenţiale de tipul celor prezentate în cazul monopolismului. trebuie să-şi adapteze producţia proprie.cumpărătorii (consumatorii) să poată achiziţiona ceea ce au nevoie şi cât doresc din fiecare bun la acelaşi preţ al pieţei. de către un singur cumpărător puternic este denumită piaţă de monopson37. marginalizează şi chiar elimină de pe piaţă pe agenţii economici mai slabi. în plan general.34 La polul opus acestui tip de concurenţă este cea imperfectă cu formele sale: monopolul şi oligopolul 35. care trebuie să suporte cheltuieli mult mai mari în raport cu valoarea reală a mărfii cumpărate. în sensul că pentru a-şi maximiza profitul.

De altfel. la data de 25 martie 1957 şi care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958. În toate statele lumii care se confruntă cu fenomene monopoliste sau oligopoliste autorităţile intervin cu reglementări menite să prevină şi să reprime practicile anticoncurenţiale care au ca rezultat împiedicarea. Dimpotrivă.38 Concurenţa eficientă (eficace sau practicabilă) Au fost prezentate mai înainte cele două concepte extreme. prin care a fost creată Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (C. Prin acest tratat (care a fost modificat şi completat ulterior prin dispoziţiile altor tratate ale Uniunii Europene) trebuia să se răspundă numeroaselor probleme politice. Prin orice mijloace ilicite sau neloiale. prin încheierea Tratatului de la Paris. economice. Un alt tratat european cu rezonanţă deosebită în formarea Comunităţii Economice Europene (C. în toate ţările cu economie de piaţă. concentrările economice se realizează şi pentru a face faţă practicilor anticompetitive de natură monopolistică. organizează mai bine activităţile productive. teoretic. că acţiunile fiecărui agent economic care face parte din oligopol au impact asupra acţiunilor celorlalţi pentru că ei se află în interdependenţă. aceştia din urmă sunt împiedicaţi să pătrundă sau să se menţină pe piaţă. cei care fac parte din oligopol acţionează în mod direct pentru a impune preţurile. tradiţionale cu privire la concurenţă.În principiu. pe de o parte de strategia generală a vii toarei uniuni. întreprinderile economice puternice. sintagmă folosită pentru prima dată de către specialiştii care au pus bazele uniunii economice dintre ţările europene occidentale. în primul rând. de exemplu. restrângerea sau denaturarea liberei concurenţe. însă. absorb pe cele mai puţin dezvoltate sau care au dificultăţi. între Germania. sau indirect prin atenţia pe care o acordă fiecare la acţiunile concurenţilor.) este cel încheiat la Roma. concentrările de agenţi economici (care au început să se formeze încă de la mijlocul secolului al XIX-lea. Pe piaţa de tip oligopolist (care există în majoritatea ţărilor dezvoltate din punc t de vedere economic) oferta este asigurată de un număr mic de firme (câţiva agenţi economici) între care nu există diferenţe semnificative sub aspectul forţei economice. Italia. De reţinut. sociale şi de altă natură determinate. iar cumpărătorii (consumatorii) să suporte preţuri foarte mari pentru produsele firmelor oligopoliste. la data de 18 aprilie 1951. Franta. În aceste condiţii a apărut concurenţa eficientă sau practicabilă (workabel competition). La polul opus se află concurenţa imperfectă. cantitatea mărfurilor. care de obicei se reprezintă mult mai bine pe piaţă. îşi reduc cheltuielile administrative.E.E. lansarea de modele noi. sporesc mijloacele de cercetare. iar pe de altă parte. adică structurii mediilor concurenţiale din ţările cu economie de tip capitalist. iar în plan comercial îşi perfecţionează şi diversifică strategiile de aprovizionare şi desfacere. . Tocmai datorită caracterului pozitiv al activităţii acestor concentrări. Se cunoaşte că asemenea preocupări s-au concretizat. Prin unificarea forţelor de care dispun. Acea concurenţă pură sau perfectă constituie un concept ideal. metodele de comercializare.C.E. care face din competiţie un adevărat scop în sine şi nu corespunde realităţii.O. acestea există şi funcţionează în baza reglementărilor specifice. Împreună. caracterizată prin practici monopoliste (discreţionare sau dominante) ale celor mai puternici producători şi distribuitori de bunuri sau cumpărători aflaţi pe piaţa pertinentă. dacă astfel de concentrări de agenţi economici se înfiinţează ori îşi orientează activitatea după ce au fost înfiinţate pentru a desfăşura activităţi anticoncurenţiale ne vom afla în prezenţa oligopolului. în plan economic. când se puneau bazele refacerii şi dezvoltării viitoare a economiei din ţările vest – europene a fost elaborat şi un nou concept semnificativ cu privire la concurenţă. iar în alt sens. În anii ce au urmat celui de al doilea război mondial. Fiecare dintre ei deţine o pondere importantă în oferta totală şi are capacitatea de a influenţa piaţa.). în ţările puternic industrializate) nu prezintă un pericol real pentru un mediu concurenţial normal. Belgia şi Olanda. desfăşoară campanii publicitare în zone de difuzare şi pe durate mult mai mari etc. În acest tratat erau cuprinse şi dispoziţii antimonopoliste. de elementele specifice fiecărei ţări care a aderat la aceasta39.

în Tratatul de la Roma. După cum se poate observa. realizarea unei pieţe interne caracterizată prin abolirea între statele membre a obstacolelor la libera circulaţie a mărfurilor. la care se referă art. Consideraţii generale privind conceptele: „licit” şi „ilicit” Între oameni. implică existenţa pe piaţă a unei concurenţe eficiente. chiar dacă nu este negată. prezenţa pe piaţă a unui număr suficient de mare de agenţi economici şi utilizatori ai bunurilor care au libertatea de a stabili condiţiile ofertei şi cererii. Capitolul I (Reguli de concurenţă). . în realizarea obiectivelor comunitare. ca fiinţe sociabile. 81 din Tratatul de la Roma. Dacă asemenea relaţii (care se nasc din raporturi directe sau indirecte între oameni) se realizează prin atitudini corecte. Au fost elaborate şi alte criterii cu privire la definirea concurenţei eficiente dar acestea au mai mult caracter teoretic. dreptul concurenţilor şi consumatorilor de a-şi apăra drepturile prin toate mijloacele. politicile economice naţionale să se conformeze principiului unei economii deschise în care concurenţa este liberă. fără a permite negarea acestei libertăţi.economice şi sociale. orientativ41. ceea ce înseamnă intensitatea competiţională necesară respectării principiilor fundamentale ale Tratatului şi că „această exigenţă înseamnă că natura şi intensitatea concurenţei sunt criterii variabile. în limite normale. pe de o parte. Tot astfel. numeroase dispoziţii cu privire la activitatea concurenţială (inclusiv cele care privesc practicile anticompetitive interzise) sunt prevăzute în articolele 81-89. nici în doctrina juridică nu s-a stabilit o anume unitate cu privire la definiţia concurenţei eficiente. în care stabilesc mijloacele şi căile de realizare a unei politici comerciale comune. în practica jurisdicţională a Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene se foloseşte sintagma de „concurenţă practicabilă” sau „concurenţă onestă”. în art. precum şi în alte reglementări comunitare subsidiare acestui tratat sunt folosite concepte de tipul: concurenţă corectă. potrivit cu produsele şi serviciile oferite. în funcţie de circumstanţele politico – economice şi sociale cât şi de rezultatele economice.E. nedistorsionată. 98 din Tratatul de la Roma se impune statelor membre ale C. În această direcţie. serviciilor şi capitalurilor. de cele mai multe ori. trebuie să i se aducă unele limitări. persoanelor. Pe de altă parte această libertate. cinstite. cât şi de rezultatele economice pe ansamblul pieţei ori de efectele reale ale ofertei de bunuri şi servicii. Se poate observa că în Tratatul de la Roma nu se stabileşte o anume definiţie a concurenţei eficiente. şi acest tip de concurenţă presupune existenţa practicilor anticoncurenţiale sau abuzive şi. Pe de altă parte. comportamentul reciproc al acestora. se admit şi anumite limitări ale acesteia. implicit. Deşi este un concept relativ nou şi important pentru toate ţările membre ale Uniunii Europene. concurenţă liberă. se nasc şi se dezvoltă o multitudine de relaţii sociale care au la bază. nu se impune. Tot astfel. un regim prin care se asigură nedistorsionarea concurenţei pe pieţele interne. Din cele expuse rezultă că şi acest model de concurenţă are anumite părţi slabe şi că el va fi supus în continuare unor adaptări şi soluţii în spiritul legislaţiei comunitare42. precum şi apropierea legislaţiilor naţionale în măsura necesară funcţionării pieţei comune. concurenţă practicabilă şi concurenţă eficace sau eficientă. pe ansamblul pieţei comune. comparativ cu structura economică a pieţei sectoriale în discuţie”40.Regulile specifice cu privire la concurenţă în acest tratat îşi au locul în dispoziţiile Titlului VI. 3 şi art. În schimb s -a exprimat opinia potrivit căreia concurenţa eficientă (aşa cum este înţeleasă în contextul dispoziţiilor din Tratatul de la Roma) constituie o noţiune mediană între concurenţa perfectă şi cea monopolistică şi că acest tip de concurenţă (eficace) asigură. în funcţie de circumstanţele politico. din partea părţilor implicate. ca. Prin politica privind concurenţa instituită prin Tratatul de la Roma şi dezvoltată ulterior în alte tratate ale Uniunii Europene se urmăreşte asigurarea unei concurenţe libere. care să promoveze şi să garanteze libertatea de acţiune a agenţilor economici pe piaţa liberă.E. iar Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene a realizat doar o caracterizare generală a acesteia. în niciun fel regle mentarea lor pe cale juridică.

contrar legii. Concurenţa licită Uneori. concurenţa pură şi perfectă este prin natura ei licită. În ţara noastră. bazate pe cinstea şi sinceritatea acestora precum şi pe îngăduirea legii43. comerciale. Chiar dacă aceste domenii nu sunt prevăzute în mod expres în vreun act normativ. chiar dacă raporturile dintre oameni se desfăşoară pe baza comportamentelor corecte sau normale ale acestora. În sens contrar. de prestări de servicii sau lucrări sunt deschise concurenţei. De reţinut însă că liceitatea concurenţei care este încurajată şi ocrotită prin lege. Sigur.Cu toate acestea există şi domenii care. În ambele situaţii arătate. fără a fi prezentate suficiente argumente ştiinţifice. din anumite raţiuni. competiţia dintre . Dacă ei respectă şi uzanţele cinstite ori buna-credinţă în raporturile cu ceilalţi operatori de pe piaţă (alţi comercianţi ori consumatori) se apreciază că desfăşoară concurenţă licită. adică ilicit. indiferent de modalităţile concrete de desfăşurare. Concurenţa ilicită Caracterul ilicit al concurenţei rezultă. În toate domeniile deschise pentru activitatea concurenţială. De multe ori. Concurenţa licită înseamnă că este permisă să se desfăşoare în domeniile şi în condiţiile stabilite prin lege. autorităţile statului stabilesc norme juridice prin care se limitează sau se interzic comportamentele oamenilor şi chiar le sancţionează. adică în limita actelor normative care o reglementează. prin care sunt puse în pericol sau chiar sunt lezate relaţiile sociale. ci sunt prevăzute numai faptele care prezintă acel grad de pericol social care impune interzicerea lor în totalitate sau în parte şi chiar sancţionarea celor care le-au săvârşit prin nerespectarea dispoziţiilor legale. elaborarea acestora de către autorităţi sunt necesare pentru a crea un cadru unitar de desfăşurare a unor asemenea raporturi. Implicarea autorităţilor statului în asemenea situaţii nu se poate face decât dacă faptele umane pun efectiv în pericol (sau există un risc real de a se crea un astfel de pericol) relaţiile sociale care trebuie ocrotite. comerciale etc. concurenţa este considerată a fi licită. incorecte sau abuzive. civile. dacă nu este restrictivă printr-o normă juridică. trebuiesc reglementate prin norme juridice. concurenţei licite i se atribuie şi alte denumiri care nu au legătură sau sunt chiar în contradicţie cu conceptul general de concurenţă normală sau perfectă. în primul rând. prin norma juridică nu se fac precizări cu privire la ceea ce este licit. din dispoziţiile unor acte normative în care sunt prevăzute domeniile în care concurenţa este interzisă ori actele şi faptele de concurenţă prin care se aduce atingere intereselor statului (în general) şi ale concurenţilor ori consumatorilor care desfăşoară o concurenţă normală sau corectă. şi. majoritatea domeniilor economice. în doctrina de specialitate. se apreciază că între oameni există relaţii licite. corect sau legal. nu echivalează cu facultatea de a fi folosită în mod discreţionar de către cei care o desfăşoară44. De exemplu. producătorii de bunuri şi comercianţii sunt liberi să pătrundă pe piaţă cu mărfuri care să satisfacă pe consumatori şi să contribuie la stabilirea preţurilor potrivit legii economice a cererii şi ofertei. Dimpotrivă. precum şi de necesitatea ocrotirii relaţiilor sociale respective împotriva unor activităţi necinstite sau abuzive. în cazurile când într-un anumit domeniu apar şi se dezvoltă raporturi anormale. O asemenea tehnică juridică a fost folosită şi în cazul reglementărilor juridice interne şi internaţionale cu privire la concurenţă. când este cazul. Tot licită este şi concurenţa onestă care se desfăşoară în limitele regulilor deontologice stabilite în activităţile economice şi comerciale de care este determinată. astfel de norme există în domeniul relaţiilor familiale. În asemenea cazuri se apreciază că oamenii au un comportament necinstit. Ei sunt obligaţi să respecte regulile impuse de deontologia profesională şi de normele juridice.

2 alin. membri în comitetul de direcţie. adică admisă de către autorităţi.agenţii economici sau dintre comercianţi este. iar în altele caracterul ilicit rezultă din anumite clauze de neconcurenţă. 11 din 1991 privind combaterea concurenţei neloiale. în alin (5) al art. ca excepţii. precum şi cele referitoare la unele activităţi comerciale45. prevăzute în mod limitativ. După cum se poate observa sunt două domenii cu un regim special. Astfel de dispoziţii legale restrictive de concurenţă privesc atât faptele prin care se împiedică normala desfăşurare a competiţiei în domeniul economic cât şi cele prin care se încalcă drepturile (patrimoniale sau nepatrimoniale) ale celorlalţi competitori. benefice pentru toţi cei implicaţi în asemenea activităţi. (1) din Capit. Astfel. ca asociaţi cu răspundere nelimitată. În acest sens. concurenţa are caracter ilicit sau ilegal atunci când agenţii economici ori comercianţii desfăşoară activităţi specifice prin care se aduce atingere intereselor legitime ale altor concurenţi şi ale consumatorilor. liberă. 2 alin. De exemplu. iar în Legea nr. fară autorizarea Consiliului de administraţie. administratori. nici să facă acelaşi comerţ ori altul concurent pe cont propriu sau pe contul altei persoane fizice sau juridice. 21/1996 sunt prevăzute practicile anticoncurenţiale prin care poate fi afectat mediul concurenţial normal din România. în alte societăţi concurente sau având acelaşi obiect de activitate. nici să facă operaţiuni în contul lor sau al altora. ale clientelei sau consumatorilor. Desigur că astfel de interdicţii se întemeiază pe dispoziţii legale explicite. 11/1991 sunt interzise şi sancţionate faptele abuzive de concurenţă comercială prin care se încalcă drepturile altor concurenţi şi ale consumatorilor. În ţara noastră există şi alte acte normative în care sunt prevăzute dispoziţii care privesc acte şi fapte de concurenţă ilicită. Astfel de activităţi sunt considerate de către legiuitor că prezintă un anumit grad de pericol social şi s-a impus interzicerea şi reprimarea lor prin dispoziţiile unor acte normative. cenzori sau asociaţi cu răspundere nelimitată. De exemplu în Legea concurenţei nr. în care reglementările restrictive de concurenţă nu au caracter rigid. în alte societăţi concurente sau având acelaşi obiect de activitate. Dimpotrivă. 31/1990. sunt prevăzute interdicţii limitate de neconcurenţă care privesc doar pe asociaţii diferitelor tipuri de societăţi comerciale reglementate de acest act normativ 46. în Legea nr. În teza a II-a a dispoziţiei de la litera b) a art. Totuşi. prin lege luptei dintre agenţii economici. (4) se prevede posibilitatea desfăşurării concurenţei libere şi pe aceste pieţe. 145 din Capit IV (privind societăţile pe acţiuni) din această lege se prevede că „membrii comitetului de direcţie si directorii unei societăţi pe acţiuni nu vor putea fi. prin dispoziţiile Legii nr. În al doilea rând. prin ipoteză. Se impune a fi făcută precizarea că în unele dintre aceste acte normative. interpretate în sens restrictiv. întrucât îndeplineşte funcţii stimulative. În acest sens putem da ca exemplu legile prin care sunt reglementate şi protejate valorile ce ţin de proprietatea intelectuală. în măsura în care libera concurenţă pe aceste pieţe face obiectul unor reglementări speciale. prin care se aduce atingere intereselor tuturor concurenţilor care-şi desfăşoară activitatea cu bună credinţă şi potrivit uzanţelor cinstite. b) pieţei monetare şi pieţei titlurilor de valoare. Tot astfel. sub sancţiunea revocării şi răspunderii pentru daune”. precum şi consumatorilor. fară consimţământul celorlalţi asociaţi”. 21/1996 se precizează că prezenta lege nu se aplică: a) pieţei muncii şi relaţiilor de muncă. se interzic acele practici abuzive de concurenţă prevăzute în articolele 4 şi 5. . în art. în baza unor reglementări speciale. în România (ca şi în alte ţări) există unele domenii care sunt sustrase. pentru că se înlătură practicarea concurenţei numai pe un anumit segment al pieţei pertinente. (4) din Legea concurenţei nr. în art. în acelaşi fel de comerţ sau într-unul asemănător. II (privind societăţile în nume colectiv) se prevede că „asociaţii nu pot lua parte. concurenţa abuzivă este interzisă în toate activităţile comerciale. 82 alin.

. În caz contrariu. 397 Cod comercial se poate deduce cu uşurinţă.Dispoziţii asemănătoare sunt prevăzute şi în art. Aşa cum s-a arătat mai înainte. pentru că prin astfel de fapte se înfrânge o clauză prin care una din părţi se obligă să se abţină de la orice act de concurenţă ilicită. În susţinerea acestor afirmaţii se poate da ca exemplu prevederile din Codul comercial în care se interzic faptele de concurenţă ilicită ale prepusului comercial sau ale altor salariaţi faţă de comerciantul (persoană fizică sau juridică) pentru care lucrează în baza unui contract. fie pe durata relaţiilor contractuale. a face operaţiuni. dispoziţiile legale prevăzute în Codul civil. Având în vedere că într-o societate comercială. fie în locul unde acesta îl exercită.) angajaţi de către patroni prin contracte de muncă. în art. 392 Cod comercial. În doctrina de specialitate caracterul ilicit al concurenţei este redat prin sintagma de „concurenţă anticontractuală”. Pornindu-se de la o astfel de poziţie „privilegiată” a prepusului comercial. în toate împrejurările. a din Legea nr. Codul muncii. În sens contrar. fară învoirea expresă a patronului. fie că este prevăzută numai în contractul de muncă) îşi va produce efectele juri dice faţă de salariatul care desfăşoară activităţi de concurenţă dăunătoare patronului la care este angajat. prepusul comercial (care se deosebeşte de prepusul cunoscut în dreptul civil) este un salariat dependent de comerciantul care l-a angajat printr-un contract de muncă şi prin care l-a împuternicit cu efectuarea tuturor activităţilor comerciale şi cu dreptul de a-l reprezenta în toate actele juridice pe care acesta trebuie să le încheie (indiferent dacă astfel de activităţi se desfăşoară la sediul central al societăţii comerciale sau în alte sucursale ale acesteia). există concurenţă ilicită şi atunci când în anumite contracte de muncă şi comerciale se prevăd clauze de neconcurenţă (nonconcurenţă) între părţi şi acestea nu sunt respectate. prepusul este responsabil de daune-interese şi patronul are încă dreptul de a reţine pentru sine foloasele ce ar rezulta din aceste operaţiuni”. a din Legea nr. în afară de prepuşii comerciali îşi desfăşoară activitatea şi alţi salariaţi (contabili. (2) care privesc pe asociaţii şi cenzorii care fac parte din societăţile în comandită pe acţiuni. 397 Cod comercial) ca operaţiunile respective să se săvârşească de către prepusul comercial „fără învoire expresă a patronului”. (2) referitoare la administratorii societăţilor cu răspundere limitată. 397 Cod comercial se prevede că acesta „nu poate. precum şi în art. nici a lua parte în socoteala proprie sau a altuia. legiuitorul român a extins sfera celor cărora li se interzice să desfăşoare acte sau fapte de concurenţă ilicită în defavoarea celor care i-au angajat.47 Trebuie să se înţeleagă faptul că asemenea clauze nu se prevăd în contracte decât în spiritul legilor care le reglementează şi de aceea aceste fapte de concurenţă anticontractuală au şi caracter ilicit. Din analiza dispoziţiei prevăzute de art. prohibiţia legală ar fi înlăturată48. 188 alin. 4 lit. Astfel. Pentru existenţa concurenţei ilicite în asemenea situaţii se cere (în art. 4 lit. pentru că prin ele se încalcă. Codul penal etc. faptul că prepusului comercial i se interzice atât concurenţa directă (a face operaţiuni sau a lua parte în socoteala proprie la negoţuri) cât şi cea indirectă (face astfel de operaţiuni în socoteala altuia) faţă de patronul său. fie în alt loc”. prepusul comercial este „acea persoană însărcinată cu comerţul patronului său.49 Asemenea interdicţie generală prevăzută în art. prin săvârşirea unor acte sau fapte de concurenţă prin care se aduce atingere intereselor uneia dintre părţile contractante. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale se interzice „oferirea serviciilor de către salariatul exclusiv al unui comerciant unui concurent ori acceptarea unei asemenea oferte”. Rezultă deci. fie şi după expirarea acestora. 197 alin. Oricare dintre aceste interdicţii (fie că este prevăzută numai de lege. Codul comercial. în art. 11/1991 poate fi completată şi de o clauză de neconcurenţă prevăzută în contractul de muncă încheiat între patron şi salariat. Aşadar. tehnicieni. în primul rând. operatori de calculatoare etc. În sensul dispoziţiei din art. că un prepus comercial are atribuţii importante în desfăşurarea activităţii comerciantului şi tocmai de aceea trebuie să aibe o atitudine corectă. la alte negoţuri de natura aceluia cu care este însărcinat. faţă de cel care l-a angajat şi pe care îl reprezintă.

ci mai ales de faptul că în perioada cât lucrează la patronul respectiv. 21 alin. în general. au ca obiect sau pot avea ca efect împiedicarea. Atât înţelegerile concertate (cartelurile) dintre agenţii economici. O înţelegere expresă (în sensul unei antante posibile) reprezintă o înţelegere care este consemnată într -un document indiferent de formă. În ceea ce priveşte înţelegerea concertată (antantă ori cartelul) poate fi definită ca fiind orice înţelegere intervenită între doi sau mai mulţi agenţi economici (întreprinderi) exprimată în scris (indiferent de forma. În art. ca şi creşterii economice a acestor ţări sau care. civilă sau penală. pentru că acestea. neoficiale. încheiate de către angajatori cu acordul angajaţilor. După cum se poate observa. scrise sau nescrise intervenite între întreprinderi produc aceleaşi consecinţe”. cât şi abuzul poziţiei dominante realizat prin forţă pe o piaţă relevantă). mai mult o semnificaţie teoretică. Astfel de înţelegeri pot fi exprese sau tacite. publică sau ocultă51. atât pe plan internaţional. potrivit dispoziţiilor generale din Codul muncii. Fiind o clauză în favoarea angajatorului. concurenţa poate să existe şi atunci când se încalcă acele clauze de neconcurenţă anume prevăzute în contractele de muncă. explicită sau implicită.50 În doctrina de specialitate au fost elaborate şi alte definiţii cu privire la practicile monopoliste. în interesul său sau al unui terţ. într-un document al Organizaţiei Naţiunilor Unite din 1980 se arată că sunt acele „acte sau comportamente ale întreprinderilor care prin abuzul poziţiei dominante de forţă pe o piaţă. o activitate care se află în concurenţă cu cea prestată de angajatorul său ori să nu presteze o activitate în favoarea unui terţ care se află în relaţii de concurenţă cu angajatorul său şi îl obligă pe angajator să îi plătească salariatului o indemnizaţie lunară”. în funcţie de modul cum se materializează acordul de voinţă al agenţilor economici participanţi. se pune problema interzicerii sau cel puţin a limitării înţelegerilor concertate (dincolo de un anumit prag socotit că prezintă pericol social) ale agenţilor economici. atât în doctrină cât şi documentele internaţionale ori în legislaţiile majorităţii statelor. Trebuie reţinut însă că. pentru a se contracara comportamentul ilicit al structurilor cu profil monopolist. potrivit dispoziţiilor art. dar acestea prezintă. cât şi în fiecare ţară cu economie de piaţă. În ceea ce priveşte conceptul generic de practici anticoncurenţiale sau anticompetitive (cu corespondentul etimologic în limba engleză de „anticompetitives practices”).Caracterul de „salariat exclusiv” al unui patron nu este dat numai de existenţa unei clauze de neconcurenţă din contractul de muncă. angajatul va răspunde pentru faptele de concurenţă săvârşite de el prin încălcarea obligaţiilor asumate în contractul de muncă şi prin care a adus prejudicii angajatorului. restrângerea sau denaturarea concurenţei. Răspunderea sa juridică poate să fie de natură contravenţională. în: înţelegeri concertate condamnabile (denumite şi antante) şi abuzul de poziţie dominantă. (1) din Codul muncii se prevede că „clauza de neconcurenţă îl obligă pe salariat să nu presteze. potrivit unei concepţii dualiste. (2) se precizează că pentru a fi valabilă o clauză de neconcurenţă este necesar ca în contractul de muncă să fie prevăzute în mod concret activităţile interzise salariatului pe durata contractului. după caz. provocând sau riscând să provoace efecte prejudiciabile comerţului internaţional îndeosebi celui al ţărilor în curs de dezvoltare. îngrădesc fără drept concurenţa. acest salariat nu poate fi angajat (chiar pe o perioadă limitată) la un alt agent economic sau comerciant concurent cu patronul său. aceleaşi caracteristici şi au. iar în alin. cât şi abuzul de poziţie dominantă sunt interzise şi deci au caracter ilicit. în acest articol). o astfel de clauză îşi poate prelungi efectele. În mod normal clauza de neconcurenţă îşi încetează efectele odată cu încetarea raportului juridic principal dar. efectele acesteia asupra angajatului vor înceta ori de câte ori contractul de muncă se desface din motive neimputabile acestuia din urmă. titlul. ca expresie a exteriorizării acordului de voinţă. practicile anticoncurenţiale sunt clasificate. dar poate fi şi o înţelegere într -un . ori natura actului sau a clauzei ce o conţine) sau tacită. 22 din Codul muncii. în principiu. cu acordul expres al părţilor şi după încetarea raportului juridic de muncă (pe termene limitate prevăzute expres. în temeiul unor acorduri sau aranjamente oficiale. Dimpotrivă. Practicile anticoncurenţiale Pentru protecţia pieţei concurenţiale normale şi implicit. restrâng accesul pe piaţă sau în orice alt mod. În plus împotriva acestuia vor fi luate şi măsuri disciplinare potrivit dispoziţiilor din Codul muncii.

De la început este necesar a fi făcută precizarea că doar „poziţia dominantă” a unei intreprinderi sau a mai multor agenţi economici aflati într-o concentrare economică admisă sau acceptată este licită. doi sau mai mulţi agenţi economici urmăresc schimbarea preţurilor existente pe piaţă. 82 din Tratatul de la Roma) se interzice „folosirea abuzivă a unei poziţii dominante deţinută de către unul sau mai mulţi agenţi economici . În cazurile în care înţelegerile concertate cu caracter anticoncurenţial se realizează între agenţii economici producători de bunuri sau de servicii similare sau identice situate la acelaşi nivel al lanţului producţie-distribuţie sunt denumite înţelegeri (antante) pe orizontală. În tratatele şi convenţiile internaţionale şi în legislaţiile naţionale cu privire la concurenţă sunt prevăzute doar actele şi faptele prin care se manifestă abuzul de poziţie dominantă. 21/1996 din România (în care se reproduce conţinutul art. obţinerea sau menţinerea unui avantaj material. În Legea concurenţei nr.N. fapta uneia sau a mai multor intreprinderi de a exploata în manieră abuzivă o poziţie dominantă pe piaţa comună sau pe o parte substanţială a acesteia. deci interzisă. fie împreună cu alte câteva întreprinderi este în măsură să domine piaţa considerată a unui bun sau a unui serviciu.U din 5 decembrie 1980 (la care s-a făcut referire mai înainte) intitulată „Ansamblu de propuneri şi reguli echitabile convenite la nivel multicultural pentru controlul practicilor comerciale restrictive” se precizează că „expresia de poziţie dominantă de forţă pe piaţă desemnează situaţia în care o întreprindere . în mod abuziv a unei poziţii dominante. în conţinutul art. respectiv a unei anumite grupuri de bunuri sau de servicii”. De exemplu se poate considera ca fiind realizată o înţelegere tacită atunci când. prin care se urmăreşte acelaşi scop (de regulă. ci folosesc alte suporturi sau mijloace de reţinere a problemelor stabilite. stabilirea condiţiilor în care părţile pot vinde. 82 al Tratatului de la Roma din 1957 (prin care s-au pus bazele Comunităţii Economice Europene) se declară incompatibilă cu piaţa comună şi interzisă. Prin astfel de practici furnizorii sunt obligaţi să vândă produsele la preţuri foarte scăzute iar distribuitorii ori consumatorii să plătească preţuri exagerate. că s-au înţeles să acţioneze împreună. În aceeaşi rezoluţie a O. în funcţie de nivelul pieţei pe care se situează agenţii economici participanţi. scoaterea de pe piaţă a aceluiaşi concurent etc. În doctrina de specialitate există şi alte definiţii ale acestei practici anticoncurenţiale car e au doar valoare teoretică. Aşa cum s-a arătat. adică este compatibilă cu concurenţa normală. şi ca atare sancţionabilă doar materializarea. De regulă. Este ilicită. Unele practici anticoncurenţionale realizate prin înţelegeri convenite între doi sau mai mulţi agenţi economici care se află la niveluri diferite ale lanţului producţie-distribuţie. de exemplu. poartă o corespondenţă asiduă în acest scop. o înţelegere tacită (aşa cum este analizată în context) care se realizează în scopul împiedicării sau distorsionării concurenţei are la bază un comportament anticoncurenţial al unui agent economic care este imitat sau urmat de comportamentul altuia. Dimpotrivă. nici chiar indirecte. în categoria practicilor anticoncurenţiale din domeniul economic este şi folosirea. Practicile concertate sau înţelegerile restrictive de concurenţă se pot realiza „pe verticală” sau „pe orizontală”. deşi partenerii îşi exprimă acordul de voinţă în acest sens. nu-l consemnează şi pe hârtie. fie singură. în măsura în care comerţul intracomunitar este susceptibil de a fi afectat. deoarece pentru alocarea suficientă a resurselor. cumpăra sau revinde anumite produse sau servicii. se află în poziţie dominantă agentul economic care poate fi în măsură să îndeplinească pe piaţă un rol conducător în aşa fel încât concurenţii săi să fie practic constrânşi să se conformeze atitudinii acestuia. piaţa impune existenţa concurenţei între întreprinderi independente. deci exploatarea abuzivă a acelei poziţii economice dobândite53. concretizarea potenţialităţii de restricţionare a concurenţei. dar nu există dovezi.). Altfel spus. privesc.cadru în care. Astfel. astfel de practici sunt folosite de un agent economic puternic al lanţului producţie-distribuţie împotriva unuia care depinde de el52. Astfel de înţelegeri pot neutraliza efectele pozitive ale unei economii de piaţă.

iar potrivit dispoziţiilor din art. Astfel. În sens restrâns loialitatea reprezintă o anumită afecţiune. în art. Tot astfel. în art. Piaţa. Dimpotrivă. asemenea acte sunt considerate ca fiind neloiale şi sunt sancţionate ca atare. în general. În baza acestor uzanţe cinstite dezideratele concurenţei pot fi atinse şi fără a întrebuinţa metode sau practici abuzive la adresa celorlalţi concurenţi sau chiar a marei mase de consumatori. potrivit uzanţelor cinstite. ca obiect al dominaţiei. care au ca obiect sau pot avea ca efect efectuarea activităţii economice ori prejudicierea consumatorilor”. referitor la concurenţa neloială se prevede: „Constituie un act de concurenţă neloială orice act de concurenţă contrar uzanţelor cinstite în materie industrială sau comercială”. trebuie analizată în evoluţia ei sub toate aspectele economice şi comerciale.pe piaţa românească ori pe o parte substanţială a acesteia. în special. Viaţa a demonstrat că există pe piaţă încă mulţi producători de bunuri şi servicii. acte şi fapte abuzive de concurenţă. dispreţuieşte frontierele şi diferendele culturale. sau chiar unele consecinţe. Se impune a fi făcută precizarea că nici în tratatele sau convenţiile internaţionale şi nici în legislaţiile naţionale nu se dă definiţia concurenţei loiale ci se fixează numai conceptul de „concurenţă neloială”. atrăgând asupra sa. pe care majoritatea concurenţilor le respectă. o apropiere de cineva faţă de care există obligaţia morală de a fi cinstit şi corect sau onest. pentru a atrage un segment cât mai important de clientelă şi pentru a obţine profituri cât mai mari) există o contradicţie de natură conceptuală. Comportamentele cinstite şi corecte (loiale) sunt apreciate şi în activitatea economică şi comercială. cu respectarea intereselor consumatorilor şi a cerinţelor concurenţei loiale”. pentru că nu poţi sau nu trebuie să fii loial în relaţiile cu toţi ceilalţi. care transcede spaţiul. În orice domeniu al vieţii sociale. se spune că este imoral sau neloial. iar în continuare sunt prezentate (nelimitativ) asemenea acte sau fapte56. însă. 2 „constituie concurenţă neloială. Din cele expuse rezultă ca abuzul de poziţie dominantă se poate realiza de un agent economic sau de către mai mulţi agenţi economici (atunci când pe piaţa relevantă sunt mai mulţi) care pot fi înţeleşi între ei sau nu. 10 al Convenţiei Uniunii de la Paris încheiată la 20 martie 1883. orice act sau fapt contrar uzanţelor cinstite în . reacţia celorlalţi. La baza unei astfel de analize trebuie să existe criterii clare şi simple pentru a da posibilitatea luării unor decizii corecte asupra agenţilor economici implicaţi în astfel de practici anticoncurenţiale. în mod implicit. Sigur că această expresie se raportează la un comportament uman în relaţiile dintre anumite persoane. 1 din Legea nr. despre un om care în relaţiile cu ceilalţi oameni se manifestă prin comportamente necinstite sau incorecte. în sensul prezentei legi. S-ar părea că între comportamentele loiale ale concurenţilor de pe piaţa relevantă şi activitatea concurenţială care este denumită (aşa cum s-a arătat în prima parte a acestei lucrări) ca fiind o „luptă acerbă între aceştia” (pentru a-şi ocupa un loc important pe piaţă. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale în ţara noastră se instituie regula potrivit căreia „comercianţii sunt obligaţi să-şi exercite activitatea cu bună-credinţă. şi care constituie tezaurul comun al întregii umanităţi”55. indiferent de intensitatea elementelor antagonice se impune ca „lupta dintre interese” să se desfăşoare după anumite reguli care pot fi de natură morală sau chiar juridică. expresia de „loialitate” desemnează însuşirea unei persoane fizice de a fi sinceră sau cinstită faţă de alte persoane54. mai ales cu cei pe care nu -i cunoşti şi nici nu există vre-o posibilitate să intri în relaţii de diverse tipuri cu ei. În domeniul concurenţei în decursul secolelor. între concurenţi s-au format şi s-au dezvoltat anumite reguli morale denumite „uzanţe” sau „uzuri” cinstite. Aşadar loialitatea (onestitatea) îşi are rădăcinile în „morala fundamentală. distribuitori sau comercianţi care nu respectă aceste uzanţe cinstite şi nici c hiar buna-credinţă faţă de concurenţi şi care săvârşesc. Concurenţa neloială în domeniul comercial În relaţiile interumane. precum şi în cea concurenţială. cu ştiinţă. Pe plan internaţional şi în legislaţiile tuturor ţărilor care au economie de piaţă. prin recurgerea la fapte anticoncurenţiale.

creşterea economică în ţările puternic industrializate a determinat o intensificare a schimburilor comerciale pe plan internaţional.A. pentru prevenirea şi sancţionarea practicilor considerate a fi anticoncurenţiale sau a buzive de concurenţă. lăsând această operaţiune pe seama doctrinei şi jurisprudenţei.T. În decursul anilor s-a dovedit.A. Aceste ţări au fost primele interesate să adopte şi măsuri protecţioniste pentru contracararea tendinţelor agresive ale competiţiei comerciale externe. însă. permis sau nepermis în domeniul concurenţei. precum şi de efectuare a prestărilor de servicii”57.activitatea industrială şi de comercializare a produselor de execuţie a lucrărilor. La început. Canada. În doctrina liberalismului economic. În mod firesc s-au dezvoltat şi diversificat activităţile concurenţiale ca urmare a consacrării pe plan internaţional a principiului libertăţii de concurenţă între cei ce exercitau activităţi industriale şi comerciale identice sau asemănătoare. 2. 11/1991 (introdus prin Legea nr. ajungându-se (spre mijlocul secolului al XX-lea) la o aşa-zisă internaţionalizare a acestora58. Italia. Legiuitorul introduce în continuare câteva exemple de acte neloiale săvârşite prin nerespectarea uzanţelor cinstite.U. În legătură cu expresia de „uzanţe cinstite” (specifică activităţii concurenţiale) în art. dar ulterior au fost adoptate.)  Cunoaşterea dispoziţiilor Acordurilor multilaterale încheiate la Marrakesh din 1994 de către Organiyaţia Mondiala a Comerţului. Germania. 11/1991 se poate observa că înafară de conceptul de „uzanţe cinstite” apar şi alte expresii pe care legiuitorul nu le explică. se aplicau dispoziţiile din codurile civile cu privire la răspunderea juridică. libertatea de concurenţă era privită ca o condiţie şi o garanţie a progresului59. în principalele ţări industrializate din lume (S. 1 al Legii nr. 3.OBIECTIVE:  Cunoaşterea conţinutului Convenţiei Uniunii de la Paris din 1883 cu privire la protecţia proprietăţii industriale.  Studierea Acordului General pentru Tarife şi Comerţ(G.  Analiza conceptului de practici anticoncurenţiale care se săvârşesc în domeniul economic şi comercial TEMA NR. 298/2001) se precizează că „este considerată ca fiind contrară uzanţelor comerciale cinstite utilizarea în mod neloial a semnelor comerciale ale unui comerciant prin practici de genul…”. Desigur că primele încercări de a stabili ceea ce este corect sau incorect. numai la această activitate de „utilizare a semnelor comerciale ale unui comerciant”. Austria etc.CONTINUTUL TEMEI: Încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea. raportate însă.TESTE DE AUTOEVALUARE:  Analiza conceptrelor de concurenţă loială( eficace) şi de concurenţă neloială(imperfectă). .3 EVOLUŢIA REGLEMENTĂRILOR INTERNAŢIONALE CU PRIVIRE LA CONCURENŢA NELOIALĂ CARE SE DESFAŞOARĂ ÎN DOMENIUL COMERCIAL 1. Anglia. în acest domeniu şi reglementări speciale. 1 1 al Legii nr.). Analizând textul din art.T. că regulile acestui principiu (bazat pe obiceiurile comerciale cinstite) erau frecvent încălcate de către cei care urmăreau cu precădere doar obţinerea de profituri cât mai mari. Franţa. au apărut..

tratate sau convenţii care privesc organizarea şi dezvoltarea comerţului intenaţional şi. De reţinut faptul că preocupările intense pentru reglementarea activităţii concurenţiale au existat atât în domeniul economic cât şi în cel comercial. Aşa cum s-a mai arătat. pentru că rivalitatea comercială neonestă practicată de către agenţii economici sau de către asociaţiile de agenţi economici nu mai putea fi stăvilită doar prin asemenea mijloace. firma şi emblema fabricii şi altele). La sfârşitul secolului al XIX-lea la această convenţie aderaseră 19 state. . Modalităţile de manifestare a concurenţei neloiale în relaţiile economice şi comerciale interstatale s-au intensificat şi diversificat. Datorită faptului că practicile abuzive de concurenţă comercială se săvârşesc prin folosirea ilicită a unor asemenea semne distictive ale concurenţilor. concurenţa. Aceste ţări au fost interesate în a stabili deopotrivă formele de manifestare ale concurenţei care sunt susceptibile de a produce prejudicii în relaţiile economice şi comerciale interstatale. Având în vedere că reglementările din ţara noastră în domeniul concurenţei au la bază prevederile tratatelor sau convenţiilor internaţionale la care este membru fondator sau la care a aderat. problema stabilirii unor reguli internaţionale pentru protecţia proprietăţii industriale. regulile stabilite de către numeroasele ţări cu privire la concurenţă au un caracter preponderent convenţional şi se bazează. acestea vor fi prezentate şi analizate în ordinea cronologică a adoptării şi a intrării lor în vigoare. ţările care nu respectă regulile stabilite. aducând prejudicii grave economiilor naţionale. Se cunoaşte că activitatea comercială internă şi internaţională este indisolubil legată de valorile ce ţin de proprietatea intelectuală (invenţii. Altfel spus. spre sfârşitul secolului al XIX-lea. vor suporta şi unele consecinţe. iar în prezent există un număr de peste 130 state membre61. Se impune a fi făcută. trebuie să existe mai înainte producţia de bunuri necesare consumatorilor şi după aceea comerţul. măsurile de prevenire şi sancţionare a faptelor de concurenţă neloială şi instituţiile cu atribuţii în acest domeniu pe plan internaţional. cu acuitate. inclusiv de ordin juridic. modalităţile comportamentale ale agenţilor economici şi comercianţilor pe piaţă. modele şi desene industriale. Această conferinţă internaţională a fost convocată la Paris în anul 1883 şi s -a încheiat cu Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale60. După cum se va observa. Tot mai multe ţări ale lumii au devenit conştiente de pericolul concurenţei neloiale şi s-au hotărât să întreprindă măsuri comune pentru instituirea unui cadru juridic internaţional coerent şi eficient de prevenire şi chiar de sancţionare a acestor manifestări. s-a pus. în principiu. după care a urmat o activitate diplomatică intensă pentru organizarea unei conferinţe internaţionale pentru protecţia tuturor creaţiilor din domeniul industrial. indicaţiile de origină a mărfurilor. astfel de măsuri protecţioniste s-au dovedit a fi insuficiente sau chiar ineficiente. însă. pe buna-credinţă a ţărilor participante la aceste acorduri. De aceea majoritatea statelor interesate au militat pentru protecţia concurenţei care se desfăşoară atât în domeniul producţiei de bunuri cât şi în activitatea comercială. În anul 1873 s-a organizat la Viena un Congres cu privire la protecţia brevetelor de invenţie.În timp. precizarea că prin aderarea unei ţări la o uniune economică sau comercială cu caracter global sau zonal (cum este cazul – de exemplu – al Uniunii Europene). pentru a exista activitatea comercială. implicit. Între aceste trei elemente există o legătură de determinare reciprocă. mărcile de fabrică şi de comerţ. În mod implicit. aceasta se bucură de numeroase drepturi dar şi-a asumat şi obligaţii rezultate din actul de înfiinţare a unei asemenea instituţii. inclusiv pe cele care privesc concurenţa. în vizorul specialiştilor au stat deopotrivă atât practicile anticoncurenţiale (monopoliste) cât şi cele de concurenţă abuzivă (neloială sau neleală) din domeniul comercial.

Tratamentul naţional înseamnă că. care ar trebui interzise de către ţările membre ale Uniunii. iar majoritatea statelor membre sunt semnatare ale Actului de revizuire de la Stockholm. 10 bis cu privire la reprimarea concurenţei neloiale. iar forma actuală a acestuia a fost stabilită la Conferinţa de revizuire de la Lisabona. În alin. Acest principiu al tratamentului naţional este foarte important. din anul 1967. 3 sunt prevăzute (tot cu titlu de exemplu) „indicaţiile sau afirmaţiile a căror folosire. 3 alin. Acest articol a fost introdus în Convenţie cu prilejul Conferinţei de revizuire a acesteia de la Washington. modul de fabricare. iar la pct. fără nicio discriminare. în exercitarea comerţului. Prevederile referitoare la tratamentul naţional sunt cuprinse în articolele 2 şi 3 ale Convenţiei. Primul exemplu (alin. Înainte de a examina prevederile concrete ale Convenţiei de la Paris cu privire la concurenţa neloială. 10 bis al Convenţiei de la Paris se prevede că „ţările Uniunii au obligaţia de a asigura persoanelor îndreptăţite să beneficieze de Convenţie. 3 din Convenţia de la Paris). de natură a discredita întreprinderea. 2 şi art. 3 pct. În alin. din 1911. protecţia respectivă împotriva concurenţei neloiale”. De observat. prin stabilirea unor reguli uniforme. este necesar a fi făcute unele precizări cu privire la cele două principii62. În schimb. în ceea ce priveşte protecţia proprietăţii industriale. câteva acte specifice de concurenţă neloială. fiecare ţară semnatară a Convenţiei de la Paris trebuie să asigure cetăţenilor celorlalte ţări membre aceeaşi protecţie pe care o asigură propriilor cetăţeni şi acest tratament trebuie să se realizeze fără nicio condiţie de reciprocitate. din 1958. caracteristicile. însă că nu întotdeauna se poate asigura o asemenea protecţie din cel puţin două puncte de vedere. Aceste principii sunt valabile şi în ceea ce priveşte persoanele juridice private care există într -o altă ţară membră a Uniunii sau care îşi au sediul într-o ţară a acestei Uniuni64. 10 bis sunt prevăzute. România a aderat la Convenţia de la Paris în luna iunie 1920.Această Convenţie de la Paris a fost supusă unor rectificări periodice. potrivit principiului unionist. Din această cauză s -a stabilit principiul tratamentului unionist. Aceste principii se referă la tratamentul naţional şi tratamentul unionist. aplicabile pe întregul ei teritoriu63. 3 pct. săvârşite prin orice mijloc. protecţia proprietăţii industriale trebuie asigurată de către o ţară membră a Uniunii de la Paris şi pentru cetăţenii străini ai ţărilor membre ale Uniunii. cu întreprinderea. cu titlu exemplificativ. produsele sau activitatea comercială a unui concurent”. 3) îşi găsesc reflectarea şi în dispoziţiile din art. dacă sunt domiciliaţi sau au sediul industrial sau comercial într-o ţară membră (art. La baza Convenţiei de la Paris din 1883 (care a intrat în vigoare la 7 iunie 1884) au fost stabilite două principii care trebuie aplicate în activitatea comercială de către toate ţările semnatare şi de care trebuie să ţină seama şi alte state care nu sunt membre ale Uniunii de la Paris. lăsând aceasta în seama fiecărei ţări membre. 10 bis al Convenţiei sunt definite actele de concurenţă neloială ca fiind „ acele acte care sunt contrare uzanţelor cinstite în materie industrială sau comercială”. 2 al art. În concluzie. este susceptibilă să inducă publicul în eroare. 2 sunt prevăzute „afirmaţiile false în exercitarea comerţului. În acest articol nu se specifică modul în care ar trebui acordată această protecţie. aptitudinea pentru întrebuinţare sau calitatea mărfurilor”65. potrivit căruia o ţară membră a Uniunii trebuie să asigure un minim de protecţie tuturor cetăţenilor străini. Fiecare conferinţă internaţională de revizuire s-a încheiat cu adoptarea unor acte de revizuire. În art. în ceea ce priveşte natura. 1) se referă „la orice fapte de natură a crea confuzie. iar în luna ianuarie 1969 a ratificat forma revizuită a Convenţiei prin Conferinţa de la Stockholm din 1967. În primul rând există deosebiri importante între legile naţionale ale diferitelor state membre ale Uniunii şi în al doilea rând străinii care se află într-un anumit stat membru al Uniunii au regimuri juridice diferite (de exemplu un străin nu este cetăţean al statului respectiv dar are sediul „real şi efectiv” industrial şi comercial în acel stat). pentru că se garantează efectiv protecţia străinilor care desfăşoară activităţi comerciale într -o ţară membră a Convenţiei. Cele două principii de bază ale Convenţiei (prevăzute în art. produsele sau activitatea industrială sau comercială a unui concurent”. Având în vedere anul redactării acestui articol (1900 – la Conferinţa de revizuire de la Bruxelles) şi introducerii lui în Convenţie (1958 la Conferinţa de revizuire de la Lisabona) se poate trage concluzia că a constituit un pas . în alin. 3 al art.

nefiind ratificată de către statele semnatare. cu condiţia de a fi membru al O. Totodată. precum şi orice alt stat. Ca urmare a faptului că cel de al II-lea război mondial a afectat profund întreaga economie mondială şi relaţiile comerciale internaţionale. aflate în continuă schimbare. în perioada noiembrie 1963 – mai 1967 s-a desfăşurat aşa-numita rundă Kennedy. în anul 1967.A. în 1994. Convenţia de la Paris prezintă o importanţă majoră nu numai pentru că a pus bazele protecţiei proprietăţii industriale şi implicit a concurenţei care se desfăşoară în ţările membre. care nu a avut statut juridic de organizaţie internaţională. prin decretul nr.U. (încheiat la 30 octombrie 1947). prin care s-au adus o serie de modificări Acordului de bază al G.T.important în definitivarea conceptului de „concurenţă neloială” şi în identificarea unor acte sau fapte de concurenţă abuzivă care se săvârşesc în activitatea comercială. Textul Acordului General pentru Tarife şi Comerţ din 1947 a suferit. Un alt Cod anti-dumping a fost adoptat cu prilejul rundei de negocieri a G. care s-a finalizat la Geneva la data de 12 aprilie 1979. Organizaţia Naţiunilor Unite a iniţiat.I.N. o amplă acţiune menită să ducă. să iniţieze şi negocieri cu privire la reducerea taxelor vamale şi a altor restricţii din calea comerţului internaţional.P.T.) care are un rol deosebit de important în procesul de armonizare a legislaţiilor ţărilor membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite. sub egida G.T.C. din 1947 se afla şi cel al nediscriminării în relaţiile comerciale dintre ţările contractante. implicit la cea concurenţială. Comisia constituită în acest sens.P.T.M. oricare stat membru al uneia dintre Uniunile pentru protecţia proprietăţii intelectuale (cea de la Paris din 1883 şi cea de la Berna din 1886). la rândul său în cadrul rundei Uruguay care a început în anul 1986 la Punta del Este şi s-a încheiat după opt ani.P. eliminarea sau limitarea subvenţiilor la export în relaţiile comerciale dintre statele contractante şi cel al protejării economiilor naţionale de concurenţă străină. a hotărât ca.A. iar în 1970 a devenit membră a acestui organism internaţional.U.T. interzicerea de către părţile contractante.I..I. În acordurile încheiate între ţările participante la negocieri şi-au găsit locul şi numeroase prevederi referitoare la activitatea comercială şi. intituindu-se astfel un sistem internaţional de supraveghere în materia concurenţei economice şi comerciale68. în primul rând a celor discriminatorii şi la statornicirea unor principii şi reguli generale care să stea la baza desfăşurării acestuia66.M. cu prilejul Conferinţei de la Stockholm din 1967 de revizuire a Convenţiei. Poate deveni membru al O.I.M. rămânând în vigoare numai Acordul General pentru Tarife şi Comerţ. şi aceste principii fundamentale au fost modificate prin intermediul a numeroase runde de negocieri care au primit şi unele nume legate de localităţile sau zonele în care au avut loc sau după alte criterii stabilite de către organizatori. 1175 din 28 decembrie 1968. n-au putut fi puse bazele noii organizaţii.M.M. în relaţiile reciproce.N. paralel cu activitatea de elaborare a Cartei pentru viitoarea O.I. la crearea unei Organizaţii Mondiale a Comerţului care să-şi aducă contribuţia la eliminarea treptată a tuturor barierelor şi restricţiilor din calea comerţului internaţional.T. România a ratificat Convenţia pentru instituirea O. În acest scop. Aceste negocieri s -au desfăşurat până la sfârşitul anului 1947 şi s-au concretizat într-un tratat multilateral denumit Acordul General pentru Tarife şi Comerţ şi care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 194867. cunoscută sub denumirea de Carta de la Havana (1948). al uneia dintre unităţile sale specializate ori al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică.P. De exemplu.P.M. dar.T.A..T. ci şi pentru că s -a creat un cadru instituţional adecvat pentru rezolvarea acestor probleme.M. încă din primii săi ani de activitate. În cadrul negocierilor a fost elaborată şi o Cartă pentru proiectul O.A. să devină parte la convenţie. Desigur că în decursul activităţii G. .U. În acest sens.N. Dacă ne raportă m doar la activitatea comercială şi concurenţială internaţională. de a fi parte la Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie sau invitat la Adunarea Generală a O. s-a încheiat şi Convenţia de constituire a Organizaţiei Mondiale pentru Protecţia Proprietăţii Intelectuale (O. Acest Cod anti-dumping a fost revizuit. aceasta fiind prima încercare de codificare a unor reguli fundamentale care să guverneze relaţiile economice internaţionale. este o organizaţie care a fost recunoscută ca instituţie specializată a O. a restricţiilor cantitative sau a altor măsuri cu efecte similare la importul şi exportul de mărfuri. şi până la ratificarea acesteia. O.T.A. în final. dar a avut legături strânse cu alte organizaţii specializate ale O.C. a fost înfiinţat un comitet al practicilor anti-dumping. putem arăta că printre principiile care au fost prevăzute în Carta G. încă din anul 1945 s-a trecut la elaborarea unei Carte a viitoarei Organizaţii Mondiale a Comerţului.T. prilej cu care a fost elaborat un Cod anti-dumping. pe parcursul existenţei sale (până în 1994) numeroase revizuiri şi completări impuse de condiţiile internaţionale.

ţările interesate ţin seama atât de prevederile Acordului final (G. – Trade Related Aspects of Intellectual Property Rights).T. În timpul acestei runde au fost adoptate o serie de Acorduri. . cea cunoscută sub denumirea de „runda Uruguay” (1986-1994) are o importanţă istorică.M. pentru comerţul cu servicii şi cel pentru drepturile de proprietate intelectuală legate de comerţ). . .M. Acest acord a fost semnat de către 117 state din cele 124 participante.P. Sunt anexate şi fac parte integrantă din acest acord toate celelalte acorduri si memorandumuri care includ rezultatele negocierilor pe domenii specifice.. care.R.C.C. Pentru punerea în practică a unor asemenea măsuri. funcţiile acestei organizaţii. deoarece erau incompatibile cu dispoziţiile din reglementările naţionale.S. Aceste măsuri privesc: . procedurile de aderare a noi membri etc. membrii fondatori (originari).S.consolidarea şi precizarea posibilităţilor de recurgere la măsuri de protecţie în situaţii de dificultăţi ale balanţelor de plăţi.T. care au format Actul final al rundei.. c) Acordul privind aspectele relative la comerţul drepturilor de proprietate intelectuală (T.T.În afară de aceste Coduri anti-dumping.A.) Se impune a fi făcută precizarea că între rezultatele care vizează liberalizarea şi reglementarea comerţului internaţional incluse în Actul final al Rundei Uruguay se înscriu şi măsurile stabilite pentru întărirea şi consolidarea regulilor de acţiune împotriva practicilor de concurenţă neloială în comerţul internaţional de mărfuri şi servicii. măsuri de salvgardare şi al tele. a fost înfiinţarea Organizaţiei Mondiale a Comerţului (O.T. Acesta defineşte sfera de acţiune a O. era interpretat în mod diferit de la o ţară la alta.I.C.C. ..M. În luna aprilie 1994 a avut loc reuniunea ministerială a Comitetului pentru negocierile comerciale şi cu acest prilej s-a semnat la Marrakech (Maroc) Acordul pentru înfiinţarea O.N.S. la data de 15 martie 199470.A. din 1948 a funcţionat pe o bază provizorie. au fost adoptate şi alte acorduri referitoare la concurenţa care se desfăşoară în domeniul economic şi comercial. şi altele)71. iar structura sa instituţională de conducere este formată din: Conferinţa Ministerială (organ suprem) şi Consiliul General (cu activitate permanentă) care are în subordine trei Consilii (pentru comerţul cu mărfuri.limitarea recurgerii la subvenţiile la export şi precizarea mai clară a modalităţilor de apărare faţă de asemenea practici prin instituirea de măsuri compensatorii. în doctrina de specialitate este apreciat ca fiind un instrument foarte important în domeniul protecţiei valorilor ce ţin de proprietatea intelectuală şi a drepturilor ce rezultă din aceasta împotriva actelor şi faptelor de concurenţă abuzivă în acest domeniu.. Una dintre cele mai importante realizări ale Rundei Uruguay a G. În comparaţie cu alte runde de negocieri ale G.. De asemenea şi conceptul de „dumping” ca o practică anticoncurenţială. În acest din urmă sens se apreciază că multe dintre prevederile Codurilor anti-dumping au fost ineficiente deoarece erau lipsite de obligativitate pentru ţările semnatare. este la Geneva (în fostul sediu al G. dar sunt arătate şi limitele acestora69.P.A.T. De fapt O.R.A.A.T.introducerea de noi reguli vizând folosirea licenţelor de import sau de export ca instrumente anticoncurenţiale.T.S.C.M.C. cu prilejul rundelor G.). Acest acord constituie instrumentul politic principal al rezultatelor Rundei Uruguay.T.T.M. Sediul O.M. Acordul cu privire la practicile antidumping – Codul antidumping.A. separate pe domenii de activitate precum agricultura.T. subvenţiile antidumping. – 1994) cât mai ales de Acordurile asociate (de exemplu – Acordul cu privire la subvenţii şi măsuri compensatorii – A.S. În ceea ce priveşte Acordul privind aspectele relative la comerţul drepturilor de proprietate intelectuală (T.T. structura sa instituţională.).T.dezvoltarea regulilor şi modalităţilor care vizează neutilizarea standardelor tehnice ca bariere în calea comerţului. Acordul privind măsurile de salvgardare – A. aşa cum este acesta a rezultat după încheierea Rundei Uruguay este reprezentat de trei categorii de Acorduri structurale: a) Acordurile Multilaterale privind Comerţul cu Bunuri şi acordurile asociate acestora.C. a înlocuit structura juridică şi instituţională a G.A. b) Acordul General privind Comerţul cu Servicii (G. Sistemul O.A.).T.I.T.T. În doctrina de specialitate se fac aprecieri pozitive cu privire la astfel de acorduri încheiate sub egida G.

a fost ratificat de către România tot prin dispoziţiile Legii nr. modele industriale. într-un discurs istoric. 11).R. în toate planurile.10 bis din Convenţia Uniunii de la Paris TEMA NR.S. conţine în plus. s-a avut în vedere: . In anul 1957.R..P.P.S. 2. mărci de fabrică şi de comerţ. în scop comercial a operelor cinematografice sau a programelor de calculator. un minim de norme de protecţie mult mai eficiente.aplicabilitatea principiilor fundamentale stabilite în domeniul proprietăţii intelectuale. după cel de-al doilea război mondial. în general. 3. . Au urmat mai multe acţiuni concrete pentru a fi pus în practică acel plan. ţările capitaliste europene au fost preocupate să -şi unească forţele. Cele două războaie mondiale şi apariţia sistemului mondial socialist au fost cele mai importante fenomene care au scindat lumea. Se impune a fi făcută precizarea că prevederile Acordului T. Winston Churchil (fostul prim-ministru al Angliei) făcea o adevărată pledoarie pentru crearea a ceea ce se numea atunci „Statele Unite ale Europei”.I. În mod deosebit.T. Acordul T. topografii de circuite integrate etc. care acoperă o gamă mai largă a drepturilor de proprietate intelectuală (drepturi de autor.R.S.R.4: EVOLUŢIA REGLEMENTĂRILOR CU PRIVIRE LA CONCURENŢĂ ÎN TRATATELE UNIUNII EUROPENE 1.P.OBIECTIVE:   Cunoaşterea dispoziţiilor din Tratatul (forma consolidată) Uniunii Europene semnat la Roma. – cu prilejul finalizării Rundei Uruguay a G. .T. pentru a şterge urmele războiului şi pentru a forma noul pol de putere din punct de vedere economic şi comercial în lume.R. reguli şi sancţiuni referitoare la comerţul internaţional cu mărfuri contrafăcute.necesitatea unui cadru multilateral de principii. Dacă ne raportăm numai la problemele economice şi comerciale (implicit şi la concurenţă).elaborarea de norme şi principii asupra întinderii şi exercitării drepturilor de proprietate intelectuală legate de comerţ. cu luarea în considerare a deosebirilor dintre sistemele juridice naţionale.I.elaborarea de mijloace eficiente şi adecvate pentru protecţia drepturilor de proprietate intelectuală legate de comerţ.S.I. Acordul T. la Zürich în Elveţia. În anul 1946.P. .I.TESTE DE AUTOEVALUARE: Analiza modalităţilor de concurenţă neloială prevăzute in art.) s-a impus membrilor săi obligaţia de acordare a dreptului de a autoriza sau de a interzice închirierea către public.A. indicaţii geografice. brevete de invenţie. considerăm că prezintă interes evidenţierea unor momente istorice importante pentru toate ţările europene capitaliste. nu derogă pe semnatarii acestuia de la obligaţiile reciproce pe care le au în virtutea Convenţiei de la Paris şi Convenţiei de la Berna cu privire la proprietatea intelectuală. De exemplu. CONŢINUTUL TEMEI: Evenimentele politico-sociale care au avut loc la sfârşitul secolului al XIX-lea şi în prima jumătate a secolului al XX-lea au produs semnificative mutaţii în economia mondială. atât în original cât şi în copii contrafăcute (art. Studierea politicilor Uniunii Europene cu privirea la concurenţă. faţă de cele două Convenţii. cu privire la concurenţa economica şi comercială. este pentru prima dată când într-un acord internaţional (T. .S. precum şi la nivelul ţărilor europene.La elaborarea şi adoptarea acestui acord – T. 133 din 22 decembrie 1994.I.P.) 72.

1 se prevede că „sunt incompatibile cu piaţa comună şi se interzic orice acorduri între întreprinderi.C. de exemplu realizarea unei politici comerciale comune (lit.) care avea ca obiectiv principal administrarea planului Marshal (lansat în anul 1947). b). Începând din anul 1992. iar din 1993. 3 al Tratatului. şi EURATOM) aveau instituţii proprii. Prevederile din art. atunci s-au pus bazele viitoarei Comunităţi Economice Europene (C. pentru a se ajunge la un grad înalt de convergenţă a performanţelor economice. c). . la coeziunea economică şi socială şi la reala solidaritate a statelor membre”. activitatea lor să fie subordonată principiului „unei economii de piaţă deschisă în care concurenţa este liberă”76. prin Tratatul de la Maastricht (care a intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993) s-a stabilit ca Tratatul de la Roma să poarte denumirea de Tratat al Uniunii Europene.D. la care au aderat şi alte state europene occidentale (Belgia.). Această alianţă a cuprins la început numai Franţa şi Germania. De fapt. dar în anul 1967 acestea au fost reunite. cele trei comunităţi europene (O. Italia. formându-se astfel Comunitatea Europeană. articolele 81 (fost 85) şi 82 (fost 86) sunt consacrate domeniului concurenţei.E. În Capitolul I din acest titlu. să promoveze o dezvoltare armonioasă şi echilibrată a activităţilor economice în întreaga Comunitate şi o creştere durabilă neinflaţionistă.E.Astfel. dar la scurt timp (la 18 aprilie 1951) a fost semnat Tratatul de la Paris. în anul 1948 a fost înfiinţată Organizaţia Economică de Cooperare şi Dezvoltare (O. g). 3A care impun statelor Uniunii. Comunitatea Economică Europeană se numeşte Uniunea Europeană74. în anul 1949 a fost constituit Consiliul Europei ca organizaţie internaţională guvernamentală şi care avea ca obiectiv principal – apărarea drepturilor omului.. apropierea legislaţiilor interne în măsura necesară funcţionării pieţei comune (lit. un regim care să asigure nedistorsionarea concurenţei în cadrul pieţei interne (lit. C. 3 şi 3A. fiscalităţii şi apropierii legislaţiilor”77. care este membru cu drepturi depline al acestei Uniuni. 81 şi 82. precum şi prin implementarea politicilor sau acţiunilor comune prevăzute în art. 81 pct. acestea îşi au sorgintea în prevederile generale ale articolelor 2 şi 3 din Tratatul de la Roma din 1957 (în prezent Tratatul Uniunii Europene).I) din Tratat ul Uniunii Europene intitulat „Reguli comune asupra concurenţei. serviciilor şi capitalurilor (lit. persoanelor.C. Cu acest prilej s-au pus bazele şi ale Comunităţii Europene a Energiei Atomice (EURATOM). În ceea ce priveşte regulile referitoare la concurenţă. când ţările sus-menţionate au semnat Tratatul de la Roma73. Un grup important de dispoziţii privind concurenţa sunt prevăzute în Titlul VI (Capit. astfel că articolele 85 şi 86 (cu privire la concurenţă) au devenit art. Au fost prezentate aceste date preliminare pentru că tratatele şi convenţiile europene (în primul rând Tratatul privind Uniunea Europeană) prezintă o importanţă majoră pentru România. 2 şi 3 trebuie să se raporteze şi la dispoziţiile din art. În plan politic. Căile concrete de realizare a acestor deziderate sunt prevăzute în art. prin stabilirea unei Pieţe Comune şi a unei Uniuni economice şi monetare. La început. 2 al Tratatului s-a stabilit că „misiunea Comunităţii este ca. h) şi altele75.E. între Statele membre a obstacolelor în calea liberei circulaţii a mărfurilor.D. la creşterea nivelului de trai şi calităţii vieţii. restrângerea sau distorsionarea jocului concurenţei în interiorul pieţei comune şi în special cele care constau în: a) fixarea în mod direct sau indirect a preţurilor de cumpărare sau de vânzare sau a altor condiţii de tranzacţie. Acest eveniment s-a petrecut la 25 martie 1957. în art.E.E. În acest sens. În anul 1950 au fost puse bazele Comunităţii Economice a Cărbunelui şi Oţelului. în care se prevede. Odată cu revizuirea Tratatului de la Roma s-a stabilit şi o nouă numerotare a articolelor acestuia. cu un nivel ridicat al ocupării forţei de muncă şi al protecţiei sociale. orice decizii de asociere de întreprinderi şi orice practici concertate care sunt susceptibile să afecteze comerţul între statele membre şi care au ca obiect împiedicarea.E. Luxemburg şi Olanda). c a în realizarea obiectivelor comunitare. o piaţă internă caracterizată prin abolirea. În art.

aplicarea. în privinţa partenerilor comerciali. În acest sens avem în vedere Regulamentele. Aceste practici abuzive de concurenţă pot consta în: a. De regulă. În doctrina de specialitate s-a făcut observaţia potrivit căreia. d) aplicarea în privinţa partenerilor comerciali. mai trebuie menţionate şi unele prevederi cu privire la concurenţă. ca două sau mai multe întreprinderi de a exploata o poziţie dominantă pe piaţa comună sau pe o parte importantă a acesteia”. date în materia concurenţei.este incompatibil cu piaţa comună şi interzisă. „concurenţă corectă” sau „concurenţă eficace”.TESTE DE AUTOEVALUARE:  Analiza dispoziţiilor din art.81 al Tratatului de la Roma cu privire la acordurilor dintre intreprinderi si acordurile economice. conţinute în alte tratate încheiate între ţările Uniunii Europene. limitarea producţiei. nu au niciun fel de legătură cu obiectul acestor contracte. distribuţiei. 82 al Tratatului Uniunii Europene se regăsesc şi în legislaţia specifică din ţara noastră şi vor fi analizate în secţiunile următoare. în niciuna dintre dispoziţiile sau reglementările existente în documentele Uniunii Europene. nu se oferă o definire precisă. provocându-le astfel un dezavantaj concurenţial. Alte dispoziţii prin care sunt reglementate problemele concurenţei în sistemul comunitar sunt prevăzute tot in Tratatul Uniunii Europene (de exemplu – art.82 al Tratatului de la Roma cu privire la abuzul de poziţie dominantă . Aceste practici anticoncurenţiale arătate în mod exemplificativ în art. precum şi deciziil e Curţii Europene de Justiţie şi ale Tribunalului de Primă Instanţă. sunt prezentate conceptele de: „concurenţă”. c. 3. condiţionarea încheierii contractelor de acceptarea de către parteneri a unor prestaţii suplimentare care. a distribuţiei sau a dezvoltării tehnice în dauna consumatorilor. 81 şi art.b) limitarea sau controlul producţiei. Directivele şi Instrucţiunile elaborate de aceste organisme. 87-89 privind ajutorul de stat şi altele). c) repartizarea pieţelor sau a surselor de aprovizionare. a unor condiţii inegale la prestaţii echivalente. La punctul 2 al art. e) condiţionarea încheierii contractelor de acceptare de către parteneri a unor prestaţii suplimentare care. 82 al Tratatului Uniunii Europene „. 86 privind întreprinderile publice. Potrivit dispoziţiilor din art. „concurenţă liberă”. 81 din Tratat se precizează că „acordurile sau deciziile interzise în virtutea prezentului articol sunt nule de drept”. prin natura lor sau în conformitate cu practica comercială. b. dezvoltării tehnice sau a investiţiilor. art. impunerea în mod direct sau indirect a unor preţuri de cumpărare sau de vânzare sau a altor condiţii de tranzacţie inechitabile. nu au legătură cu obiectul acestor contracte”. cuprinzătoare a concurenţei78. iar definirea acesteia a fost lăsată în seama specialiştilor79. În fine. a unor condiţii inegale la prestaţii echivalente provocându -le astfel un dezavantaj concurenţial. precum şi în legislaţia secundară adoptată de Consiliul Uniunii Europene şi de Comisia Europeană.  Analiza dispoziţiilor din art. d. în măsura în care comerţul între statele membre este susceptibil a fi afectat. prin natura lor sau în conformitate cu practica comercială.

au avut o influenţă negativă asupra economiei şi comerţului intern. în anii care au urmat80. Aflându-se printre ţările cu o economie în ascensiune. Aceste acte normative au fost abrogate în anul 1950 prin Decretul nr. economia. România a adoptat un sistem normativ protecţionist în domeniul concurenţei.5: EVOLUŢIA REGLEMENTĂRILOR PRIVIND CONCURENŢA ECONOMICĂ ŞI COMERCIALĂ ÎN ROMÂNIA 1. ajungând printre ţările europene cu un potenţial economic şi comercial important. fiind abrogată prin Decretul nr. atât cu cele din sistemul comunist. embleme. În cadrul unor astfel de relaţii. apreciem că acest act normativ a avut un rol important pentru reglementările interne din acest domeniu. deoarece principiile concurenţei economice de tip capitalist erau de neconceput în economia socialistă.CONŢINUTUL TEMEI: Fiind o ţară europeană mare şi bogată. Măsurile adoptate prin acele acte normative vizau preîntâmpinarea încheierii unor acorduri sau comportamente monopoliste din partea agenţilor economici pe piaţa internă. România a participat activ la schimburile economice şi comerc iale cu toate ţările lumii. În perioada (1918-1940) dintre cele două războaie mondiale. . România a cunoscut perioade de expansiune sau de regres economic. în perioada dintre cele două războaie mondiale. 691 din anul 1973. cât şi cu ţările capitaliste dezvoltate sau în curs de dezvoltare. Totuşi. ca urmare a eforturilor poporului român. În acest sens poate fi menţionat Decretul nr. pentru prima dată în România. Potrivit dispoziţiei din art. în perioada celor peste 50 de ani de comunism. inspirat din alte ţări capitaliste cu o economie de piaţă liberă. În art.OBIECTIVE:  Cunoasterea actelor normative cu privire la concurenţă care au fost adoptate în România până in anul 1990. Participarea efectivă a României la cel de-al doilea război mondial şi apoi trecerea la un nou sistem social-politic şi economic. chiar şi în perioada socialistă. o definiţie a actului de concurenţă abuzivă din domeniul comercial. precum şi alte fenomene determinate de relaţiile cu fosta Uniune Sovietică şi cu alte ţări ale blocului politico-militar comunist. România a trebuit să participe şi la stabilirea reglementărilor internaţionale din domeniul comercial şi al concurenţei. s-au dezvoltat. determinate de situaţia politico-economică internaţională. desemnări speciale sau ambalaj. de natură a produce confuzie cu drepturi legitime. iar în interior să organizeze un sistem normativ eficient pentru protejarea producătorilor şi comercianţilor autohtoni împotriva practicilor anticoncurenţiale din domeniul economic şi al faptelor de concurenţă abuzivă din domeniul comercial. precum şi de relaţiile sale comerciale bilaterale cu alte state. În acest sens. economia ţării noastre a cunoscut o creştere spectaculoasă. această lege s-a aflat mulţi ani în vigoare. legiuitorul român a adoptat Legea pentru reprimarea concurenţei neloiale din 18 mai 1932.  Studierea actelor normative care sunt aplicabile în România. În ceea ce priveşte concurenţa care se desfăşura în domeniul comercial.referitoare la concurenţă. reglementările interne au fost puternic influenţate de principiile statuate în Convenţia Uniunii de la Paris din 1883 şi alte convenţii internaţionale privind proprietatea industrială. comerţul şi. care a fost modificat şi completat ulterior prin dispoziţiile Legii din 26 octombrie 1939 . 66. 1 al acelei legi „concurenţa neloială constă în întrebuinţarea în comerţ a unei firme. 2173 din 10 mai 1937 pentru reglementarea şi controlul activităţii cartelurilor. îndeosebi în ceea ce priveşte conceptul concurenţei (în general) şi al concurenţei neloiale (în special). dobândite anterior de alte persoane”. De altfel. Cu toate că în acea perioadă Legea din 18 mai 1932 a fost criticată de către unii reprezentanţi ai doctrinei de specialitate pentru anumite limite.dupa anul 1990 2. implicit concurenţa. 1 din Legea pentru reprimarea concurenţei neloiale din 1932 se stabilea. de sistemul social-politic existent într-un anumit moment istoric în interiorul ţării. ţara noastră fiind membră a Uniunii încă din anul 1920.TEMA NR.

În art. incriminări ale unor fapte specifice. una dintre priorităţile legiuitorului. În legătură cu această infracţiune prevăzută în Codul penal se impun următoarele observaţii: . Reglementări cu privire la concurenţă existente în actele normative adoptate în România după anul 1990 Evenimentele social-politice din România. 202 din 1953.textul din art. 301 C. Răspunderea civilă era reglementată prin dispoziţiile articolelor 9. 11) se mai prevedea şi dreptul persoanei vătămate în favoarea căreia s -a pronunţat hotărârea de a cere instanţei să ordone publicarea hotărârii definitive în unul sau mai multe ziare. deşi în materia concurenţei neloiale s -au efectuat alte incriminări în alte acte normative prin care este reglementat regimul valorilor ce ţin de proprietatea intelectuală82. precum şi aplicarea pe produsele puse în circulaţie de menţiuni false privind brevetele de invenţii. Codul penal din 1936 a fost abrogat odată cu intrarea în vigoare. (care fac parte din Titlul VIII intitulat „Infracţiu ni la regimul stabilit pentru anumite activităţi economice”). cum era şi firesc. 301 este reglementată şi protejată doar concurenţa abuzivă ce se săvârşeşte în domeniul comercial. printre altele. 301 C. în scop de concurenţă neloială”. . de la sfârşitul anului 1989 au marcat revenirea ţării (după o perioadă îndelungată) la principiile economiei capitaliste. Problemele economice. Infracţiunea constă în „nerespectarea dispoziţiilor legale privitoare la folosirea mărcilor de fabrică sau de comerţ. Tot în acea lege (art. ori a brevetelor de invenţii. . chiar dacă originea veritabilă a produselor ar fi menţionată sau denumirea abuzivă ar fi însoţită de anumiţi termeni de rectificare (gen. ori folosirea unor nume comerciale sau a denumirilor organizaţiilor de comerţ ori industriale în scopul de a induce în eroare pe beneficiari”. dar numai atunci când erau săvârşite cu intenţie. se află şi în prezent în vigoare. au format. Fapte de concurenţă neloială au fost ulterior incriminate şi prin Decretul nr. infracţiunea de concurenţă neloială are un conţinut juridic mult mai apropiat de reglementările din alte ţări europene.pen. potrivit căreia actele de concurenţă neloială erau sancţionate cu „amendă penală”. Potrivit dispoziţiilor din art. inclusiv ale concurenţei neloiale. în perioada respectivă. . 10 se autoriza ca instanţa de fond să dispună vânzarea mărfurilor sechestrate.pen. la 1 ianuarie 1969 a actualului Cod penal. care a introdus. 2 se prevedea că se interzice în mod special folosirea denumirilor de origină pentru alte produse de cât acelea pentru care există dreptul de a folosi acele denumiri. Comparativ cu incriminarea anterioară din Codul de la 1936.).în art. teritoriu sau localitate decât acelea unde au fost realmente produse”. 10 şi 11 din Legea pe ntru reprimarea concurenţei neloiale. este necesar a fi făcută precizarea că în Codul penal din 1968. 4. infracţiunea de concurenţă neloială constă în „fabricarea ori punerea în circulaţie a produselor care poartă denumiri de origină ori indicaţii de provenienţă false. comerciale şi ale concurenţei. 9 se recunoştea dreptul oricărei persoane de a cere instanţei competente „sechestrarea sau luarea oricăror măsuri provizorii în asemenea cauze”. În acelaşi articol se mai prevedea că „prin false indicaţii asupra originii mărfurilor se înţeleg acele indicaţii de natură a face să se creadă că mărfurile au fost produse într-o altă ţară. fel etc. După cum se poate observa. Codul penal din 1936 conţinea o incriminare cadru cu privire la concurenţa neloială deoarece se afla în vigoare Legea din 1932 şi alte acte normative prin care erau protejate acele valori specifice proprietăţii industriale81. bazată pe o piaţă liberă. 26832 care prevedea această infracţiune. iar prin dispoziţia din art. dispoziţia din art. tip. în aceasta materie. O dispoziţie importantă a acelei legi era prevăzută în art. după distrugerea indicaţiilor false. în Codul penal din 1936. pe cheltuiala autorului care a săvârşit actul de concurenţă neloială.În art.în ceea ce priveşte concurenţa neloială din domeniul economic nu au existat.

După cum se va vedea. Bazându-se pe o anumită experienţă în incriminarea faptelor de concurenţă abuzivă care se săvârşesc în domeniul comercial. Prin dispoziţiile Legii nr. k) şi acumularea de mărfuri de pe piaţa internă în scopul creării unui deficit pe piaţă şi revânzării lor ulterioare sau al suprimării concurenţei loiale (art. Unele dintre aceste prevederi au fost preluate şi introduse ulterior în alte acte normative în care au fost reglementate numai problemele specifice concurenţei comerciale. 1 lit. cu siguranţă. atrage răspunderea contravenţională sau penală după caz . spre o economie de piaţă liberă. 31 adoptată de legiuitorul român la 16 noiembrie 1990 (republicată în M.În ordine cronologică. e). În luna august 1990 a fost adoptată Legea nr. neexpunerea la vânzare a mărfurilor existente. regiile autonome. Pe de altă parte. 17 din 17 noiembrie 2004). în art. 36 din Legea nr. refuzul furnizorului de a încheia contractul pentru livrarea produselor necesare consumului populaţiei (art.„condiţionarea vânzării de mărfuri de cumpărarea altor mărfuri (art. Importante prevederi care au legătură directă cu activitatea concurenţială în domeniul economic şi comercial există în Legea nr. autorităţile române s-au orientat. grupurile europene de interes economic cu caracter comercial şi organizaţiile cooperatiste”. menite să asigure. refuzul nejustificat al vânzării acestora sau al prestării de servicii cuprinse în obiectul de activitate al agentului economic (art. i). de tip capitalist şi datorită unei asemenea orientări s-a impus elaborarea unor acte normative cu caracter coercitiv pentru cei care săvârşesc din ce în ce mai multe acte şi fapte de concurenţă neloială economică şi comercială. în Capitolul IV din Legea nr. De exemplu. De exemplu. 11 din 9 ianuarie 1991 privind combaterea concurenţei . precum şi unele norme care privesc concurenţa nepermisă ori interzisă în anumite domenii. cele din domeniul asigurărilor şi altele. libertatea concurenţei84. Din conţinutul acestor acte normative rezultă că. 26 din 5 noiembrie 1990 privind registrul comerţului85. 15 privind reorganizarea unităţilor economice de stat în regii autonome şi societăţi comerciale. companiile naţionale şi societăţile naţionale. c). 15/1990 au fost preluate prevederile din art. legiuitorul român a adoptat Legea nr.Of. în art. vor fi prezentate în continuare acele acte normative care cuprind dispoziţii importante cu privire la concurenţă şi care au relevanţă la analizarea a cesteia în prezenta lucrare. toate aceste entităţi au rolul de subiecţi ai raporturilor juridice de concurenţă. 36-40 din acest act normativ constituiau un echivalent al reglementărilor anti -trust. După anul 1990. De asemenea. 1 lit. Un alt act normativ care a fost adoptat de către Parlamentul României în luna august 1990 a fost Legea nr. 85 şi 86 din Tratatul de la Roma privind Comunitatea Economică Europeană. 12 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite83. De fapt. prin sancţionarea abuzului de poziţie dominantă. comercianţii sunt persoanele fizice şi asociaţiile familiale care efectuează în mod obişnuit acte de comerţ. indiferent de domeniul economic sau comercial. au doar norme de reglementare a activităţii concurenţiale şi de formare ori de menţinere a unui mediu concurenţial normal. nr. În doctrina de specialitate s-a apreciat că prin dispoziţiile acestui act normativ s-a creat cadrul legal de drept comun pentru recunoaşterea societăţilor comerciale86. 2 al acestui act normativ se precizează că „în înţelesul prezentei legi. în principiu. 26/1990 este stabilit regimul firmelor şi emblemelor comerciale cunoscute ca fiind semne distinctive ale concurenţilor economici şi comerciali şi care sunt folosite în mod ilicit la săvârşirea actelor de concurenţă abuzivă. 31/1990 s-a realizat de fapt o amplă reformă pentru activitatea societăţilor comerciale şi s-a deschis calea organizării societăţilor bancare. Printre faptele prevăzute şi sancţionate în acest act normativ sunt şi unele cu caracter anticoncurenţial sau de concurenţă abuzivă. într -o perioadă relativ scurtă. 1 alin. grupurile de interes economic cu caracter comercial. în acord cu dispoziţiile convenţiilor şi tratatelor internaţionale şi cu legislaţiile altor ţări (în special europene) în materia concurenţei. Un rol important în organizarea economică şi comercială în ţara noastră îl are Legea nr. 1 lit. 1 lit. vânzarea preferenţială. societăţile comerciale. Textele din art. se simţea nevoia ca legislaţia ţării noastre să fie pusă.

135 alin. 298 din 2001. Se poate observa că în textul art. în general. precum şi de efectuare a prestărilor de servicii”. în care se prezintă. (aprobată prin Referendumul naţional din 18-19 octombrie 2003). Pentru încălcarea obligaţiilor prevăzute în art. bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă”. a se precizează că „statul trebuie să asigure libertatea comerţulu i.neloiale87. După cum se va vedea. 4 şi 5 ale legii. Actele de concurenţă neloială care prezintă pericolul social al unor contravenţii sunt prevăzute în mod limitativ în art. Potrivit dispoziţiei din art. 11/1991 textul art. 11/1991 se prevede că acţiunea penală în cazurile infracţiunilor prevăzute de art. (1) din Constituţie se prevede că „economia României este economie de piaţă. contravenţională sau penală. conceptele de „uzanţe comerciale cinstite” „. orice act sau fapt contrar uzanţelor cinstite în activitatea industrială şi de comercializare a produselor. 8 al Legii nr. 11. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale sunt folosite mai multe concepte existente în Convenţia Uniunii de la Paris din 1883 şi în alte convenţii sau tratate internaţionale pe care România le-a ratificat sau la care este membru fondator. Foarte important este faptul că în art. 1 al Legii nr. În continuare va fi efectuată o prezentare de ansamblu a acestui act normativ. . 7 şi 9 ale acestui act normativ se referă la răspunderea civilă a celor care prin diverse acte sau fapte de concurenţă neloială produc pagube patrimoniale şi morale altor concurenţi aflaţi în situaţia de agenţi economici sau comercianţi pe piaţa relevantă. 5 se pune în mişcare la plângerea părţii vătămate ori la sesizarea Camerei de comerţ şi industrie teritoriale ori la sesi zarea persoanelor împuternicite de Ministerul Finanţelor Publice88. 298/2001) se precizează că: „constituie concurenţă neloială. În acest articol (aşa cum a fost modificat prin Legea nr. iar în art. a fost adăugat în Legea nr. (2) lit. Eforturile autorităţilor române în direcţia implementării principiilor economiei de piaţă în întreaga activitate a agenţilor economici şi comercianţilor s-a concretizat din punct de vedere legislativ şi în prevederile Constituţiei României care a intrat în vigoare la data de 8 decembrie 1991 şi care a fost modificată şi completată prin Legea de revizuire nr. 2 din Legea nr. O ultimă dispoziţie importantă a acestei legi este prevăzută în art.secret comercial” şi „fondul de comerţ”. Dispoziţiile din articolele 6. deoarece o analiză amplă a actelor şi faptelor de concurenţă neloială se va efectua într-unul din capitolele următoare ale acestei lucrări. În articolele nr. în numeroase cazuri specifice de concurenţă neloială. de execuţie a lucrărilor. crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie”. În art. Este o lege specială care reglementează unele probleme referitoare la concurenţa economică şi comercială şi prin care sunt incriminate şi sancţionate faptele de concurenţă neloială care se săvârşesc în aceste domenii. iar la alin. 14 şi potrivit căreia această lege este aplicabilă şi persoanelor fizice sau juridice străine care săvârşesc acte de concurenţă neloială pe teritoriul României. În aceleaşi texte de lege sunt precizate şi sancţiunile corespunzătoare actelor şi faptelor de concurenţă neloială. potrivit uzanţelor cinstite. dar nu mai târziu de 3 ani de la data săvârşirii faptei”. 5 al Legii nr. 1 din Lege se instituie răspunderea civilă. cu respectarea intereselor consumatorilor şi a cerinţelor concurenţei loiale”. în sensul prezentei legi. 11/1991 „comercianţii sunt obligaţi să îşi exercite activitatea cu bună-credinţă. şi datorită acestui fapt se poate trage concluzia că şi persoanele juridice străine. contravenţională sau penală. 11/1991 se stabileşte definiţia generală a concurenţei neloiale. În conţinutul Legii nr. Acest termen de prescripţie este de „un an de la data la care păgubitul a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască dauna şi pe cel care a cauzat-o. 10 şi 11 sunt prevăzute şi alte dispoziţii de ordin sancţionator sau procedural. 12 este prevăzut termenul de prescripţie al răspunderii civile sau penale pentru faptele din art. Prin Legea nr. protecţia concurenţei loiale. după caz. iar cele care sunt incriminate ca infracţiuni sunt prevăzute în art. 14 nu se face deosebirea între răspunderea civilă. 11 din 1991. 429 din 18 septembrie 2003. care se fac vinovate de acte de concurenţă neloială pe teritoriul ţării noastre pot răspunde penal. subiecţii activi ai acestor fapte sunt persoane juridice care răspund potrivit reglementărilor recente din legislaţia penală a ţării noastre. 4. Astfel în art.

Acest acord a fost semnat la Bruxelles şi ratificat de către Parlamentul României prin Legea nr. (1) se arată că statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte. gradual. Toate aceste acorduri (care au devenit parte integrantă a sistemului de drept din ţara noastră) cuprind reglementări cu privire la concurenţă. În primul rând au fost stabilite măsuri de reprimare a concurenţei neloiale la import şi la export. România se va strădui să asigure ca legislaţia sa să devină. În art. Se poate aprecia că anul 1993 a fost marcat de evenimente cu adevărat istorice pe linia integrării ţării noastre în structurile Comunităţilor Economice Europene. precum şi de exporturi la preţ sub nivelul celor practicate pe piaţa internă89. legiuitorul român a ratificat şi Acordul dintre România şi statele Asociaţiei Europene a Liberului Schimb. în art. cuprinzând dispoziţii de drept al concurenţei neloiale referitoare atât la importuri. 20/1993. Obiectul de reglementare al acestui act normativ este complex. 20 din 12 aprilie 199391. Aceste principii fundamentale au stat la baza activităţii legiuitorului român care a adoptat şi alte acte normative privind concurenţa economică şi comercială. art. semnat la Bruxelles la 1 februarie 1993 şi care este cuprins în Legea nr. compatibilă cu cea a comunităţii. proprietatea intelectuală şi altele. pentru a se evita eventualele plângeri de dumping formulate în străinătate împotriva producătorilor autohtoni. încheiat între acestea la Geneva la 10 decembrie 1992. Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora – pe de altă parte. precum şi măsuri de salvgardare a intereselor naţionale în cazul importului de produse subvenţionate. prin Legea nr. care au stat la baza actelor normative elaborate ulterior de către legiuitorul român în acest domeniu. În completare. la preţuri de dumping. 19. cât şi la exporturi90. 69 din acest acord se prevede că „părţile contractante recunosc că o condiţie importantă a integrării economice a României în Comunitate este armonizarea legislaţiei prezente şi viitoare a României cu cea a Comunităţii. 11 alin. Acest acord a fost ratificat de Parlamentul României prin Legea nr. 228 privind protejarea producătorilor naţionali şi a pieţei interne de competiţia neloială rezultată din importul unor produse la preţ de dumping sau subvenţionat. în structura Ministerului Industriei şi Comerţului a fost creată Direcţia de supraveghere la import şi la export. în anul 1992 poate fi semnalată doar Hotărârea Guvernului României nr. În mod concret. În al doilea rând. 64 pct. (2) se prevede că tratatele ratificate de Parlament. în art. Tot la 1 februarie 1993. Foarte important este faptul că la data de 1 februarie 1993 a fost încheiat Acordul european instituind o asociere între România – pe de o parte. potrivit legii. fac parte din dreptul intern”.În Constituţia României sunt prevăzute şi regulile care privesc armonizarea legislaţiei româneşti cu legislaţia comunitară integratoare. 70 din Acord specifică domeniile în care se impune armonizarea legislaţiei. Prin dispoziţiile acestui act normativ. 1 al Acordului de asociere se prevede că „sunt incompatibile cu buna funcţionare a acordului în măsura în care ele pot afecta comerţul dintre România şi comunitate: . referitor la concurenţă. În fine. De exemplu. s-au stabilit şi sancţiunile contravenţionale ce se pot aplica pentru săvârşirea actelor de concurenţă neloială. iar în cadrul acesteia o comisie pentru taxe anti -dumping. La data de 16 aprilie 1993. protecţia consumatorilor. printre acestea figurând şi regulile de concurenţă. s-au stabilit măsuri preventive în domeniul exportului din România. cu privire la obligaţiile României. prevăzute în Acordul european de asociere dintre România şi Comunităţile Europene. taxe compensatorii şi măsuri de salvgardare. iar la alin. Pe linia reglementărilor în domeniul concurenţei. În continuare vor fi prezentate doar principalele prevederi în materie de concurenţă. la Bruxelles a fost semnat şi Acordul interimar privind comerţul şi aspectele legate de comerţul dintre România – pe de o parte şi Comunitatea Economică Europeană şi Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului – pe de altă parte. 16 din 30 martie 1993.

De exemplu. inclusiv mijloace comparabile de aplicare a acestor drepturi”. 67 al Acordului de asociere. După cum se poate observa în acest prim articol al Legii nr.. se mai cere ca organizarea pieţelor de bunuri şi servicii să aibe ca obiectiv îmbunătăţirea prestaţiilor către consumatori93. cu valoare de principiu. Prevederi importante care au legătură cu concurenţa comercială există şi în art. comercial şi implicit. fie luată individual. Unul dintre actele normative importante adoptate de legiuitorul român în domeniul concurenţei este Legea concurenţei nr. prin deciziile emise sau prin reglementările adoptate.orice acorduri între întreprinderi. 86 şi 92 din Tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene. restricţionarea sau distorsionarea concurenţei. consumatorul. menţinerea şi stimularea concurenţei şi a unui mediu concurenţial normal. în sensul că practicile utilizate de ei să fie cinstite. 64 se prevede că orice practică contrară prezentului articol va fi examinată pe baza criteriilor care rezultă din aplicarea regulilor din art. 21/1996.organele administraţiei publice centrale sau locale.orice ajutor public care distorsionează sau ameninţă să distorsioneze concurenţa prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producţiei la anumite mărfuri. În art. denumiţi în continuare agenţi economici. influenţând direct sau indirect concurenţa. . 21 din 199692. Aşadar. în ansamblu sau pe o parte substanţială a acestuia. în cel al concurenţei. 85. Tot astfel. 2 al art. La pct. În fine. în art. Depăşirea unor asemenea limite minime are ca efect transmiterea asupra concurenţei a caracterului neloialităţii şi ca urmare. în măsura în care acestea. ci protejează concurenţa – de beneficiile căreia profită în final. 1 al acestui articol se prevede că „România va continua să îmbunătăţească protecţia drepturilor de proprietate intelectuală. cei care depăşesc aceste limite viciază „mediul concurenţial normal”. . iar activitatea competitorilor aflaţi pe piaţă trebuie să se bazeze pe un minimum de moralitate. până la sfârş itul celui de al cincilea an de la intrarea în vigoare a acordului un nivel de protecţie similar cu cel existent în comunitate. în afară de conceptul de concurenţă (explicat într-o secţiune anterioară a lucrării) este folosit şi conceptul de „mediu concurenţial normal”. cu excepţia când asemenea măsuri sunt luate în aplicarea altor legi sau pentru apărarea unui interes public major. se cere ca decizia de stabilire a preţurilor să aparţină exclusiv agenţilor economici (adică fără intervenţia guvernanţilor). având ca obiect sau ca efect prevenirea. De exemplu. . subiect al raportului juridic de concurenţă poate fi orice persoană fizică sau juridică. mai mulţi cumpărători şi dacă un anumit bun există într-o gamă sortimentală suficientă să facă faţă diverselor opţiuni ale cumpărătorilor. În doctrina economică sunt prezentate şi analizate coordonatele unui mediu concurenţial normal. 21/1996 se prevede. 1 din Legea nr. 1 din Legea 21/1996. se apreciază că există un mediu concurenţial normal dacă pe piaţă operează mai mulţi producători. cum era şi firesc. În acest act normativ sunt reglementate problemele concurenţei din domeniul economic şi a fost creat cadrul instituţional adecvat acestor probleme specifice. 2 se precizează că dispoziţiile acestei legi se aplică actelor şi faptelor care au sau car e pot avea ca efect restrângerea. De altfel. în vederea promovării intereselor consumatorilor”. acest ultim obiectiv este precizat şi în textul art.agenţii economici sau asociaţii de agenţi economici – persoane fizice sau juridice – de cetăţenie respectiv de naţionalitate română sau străină.abuzul din partea uneia sau mai multor întreprinderi de a avea o poziţie dominantă pe teritoriul României sau al Comunităţii. Obligaţiile asumate de către România prin Acordul de asociere cu Comunităţile Europene şi-au găsit reflectarea. fie în forma unei asociaţii. în măsura în care este sau se comportă ca agent economic. . în toate actele normative elaborate în anul 1993 şi după aceea în domeniul economic. 21/1996. că „prezenta lege are ca scop protecţia. la pct. Acesta este scopul legii94. Cu privire la subiecţii raportului juridic de concurenţă cărora li se adresează Legea nr. Se cunoaşte că mecanismul economiei de piaţă funcţionează pe baza cererii şi ofertei. iar rolul statului pe piaţă să fie redus doar la reglarea comportamentelor operatorilor. decizii ale asociaţilor şi practicile concertate între întreprinderi. împiedicarea sau denaturarea concurenţei săvârşite de: . intervin în operaţiuni de piaţă. industrială şi comercială în scopul de a asigura. În calitate de subiect al raportului de concurenţă şi responsabil pentru faptele sale poate fi şi un agent economic de naţionalitate străină. Trebuie totuşi reţinut că Legea concurenţei nu protejează în mod direct pe consumator.

dacă în România sau în afara graniţelor sale săvârşeşte acte sau fapte considerate ca fiind încălcări ale legii. de descoperirea şi sancţionarea încălcării legislaţiei în acest domeniu. în privinţa partenerilor comerciali. de sesizarea organelor judiciare în cazurile de săvârşire a unor infracţiuni din cele prevăzute de Legea nr. b) limitarea sau controlul producţiei. g) eliminarea de pe piaţă a altor concurenţi. Potrivit dispoziţiilor din art. 21/1996 „sunt interzise orice înţelegeri exprese sau tacite între agenţii economici ori asociaţiile de agenţi economici şi orice practici concertate. cu oferte trucate la licitaţii sau la orice forme de concurs de oferte. În forma iniţială a Legii nr. investită în acest scop. a tarifelor. Legea română a concurenţei tratează pe larg trei tipuri de practici anticoncurenţiale şi anume: înţelegerile între agenţii economici. d) aplicarea. precum şi alte atribuţii prevăzute în Capitolul IV al legii. în condiţii specifice. modalităţile şi limitele stabilite prin dispoziţiile ce urmează”. (1) din Legea nr. precum şi înţelegerile de a nu cumpăra de la sau de a nu vinde către anumiţi agenţi economici fără o justificare rezonabilă. 21. După cum se va vedea în secţiunile următoare ale lucrării. limitarea sau împiedicarea accesului pe piaţă şi a libertăţii exercitării concurenţei de către alţi agenţi economici. 3) că „administrarea prezentei legi şi punerea ei în aplicare sunt încredinţate Consiliului Concurenţei. dezvoltării tehnologice ori investiţiilor. f) participarea. 21 din 1996. nr. atunci când produc efecte pe teritoriul României”. 21/1996. respectiv Consiliul Concurenţei (ca autoritate administrativă autonomă) şi Oficiul Concurenţei (ca organ subordonat Guvernului României). al volumului de vânzări şi achiziţii ori pe alte criterii. e) condiţionarea încheierii unor contracte de acceptare de către parteneri a unor clauze stipulând prestaţii suplimentare care. în special cele care urmăresc: a) fixarea concertată. prin care s-a stabilit (în art. a adaosurilor. în mod direct sau indirect. în art. 2 alin.Of. De reţinut că O. Capitolul II din Legea nr. precum şi celor săvârşite în afara ţării.G. Consiliul Concurenţei se ocupă de: protecţia concurenţei. unora dintre ei. numai dacă deciziile acestora sau reglementările adoptate sunt de natură a afecta concurenţa. pe criteriu teritorial. a preţurilor de vânzare ori de cumpărare.U. Guvernul României a adoptat Ordonanţa de Urgenţă nr. nici prin natura lor şi nici conform uzanţelor comerciale. 2 al Legii nr. cu condiţia ca efectele să se producă pe teritoriul României. ca autoritate administrativă autonomă. 184 din 17 mai 2004 (M. Consiliul Concurenţei are atribuţii similare sau identice cu cele ale altor autorităţi de concurenţă din ţările membre ale Uniunii Europene. În principiu. abuzul de poziţie dominantă şi fuzionările ori alte „concentrări” între întreprinderi95. nu au legătură cu obiectul acestor contracte. împiedicarea ori denaturarea concurenţei pe piaţa românească sau pe o parte a acesteia. La data de 4 decembrie 2003. 121/2003 a fost aprobată de Parlamentul României prin Legea nr. 21/1996 pentru fapte de concurenţă neloială răspund şi organele administraţiei centrale sau locale din ţara noastră. 21/1996 este consacrat practicilor anticoncurenţiale. provocând în acest fel. a rabaturilor. de administrarea acestui act normativ se ocupau două organe specializate. . precum şi a oricăror alte condiţii comerciale. 21/1996. (3) se precizează că „dispoziţiile acestei legi se aplică actelor şi faptelor săvârşite pe teritoriul României. a unor condiţii inegale la prestaţii echivalente. în condiţiile. care au ca obiect sau au ca efect restrângerea. 121 de modificare a Legii nr. Potrivit dispoziţiilor din art. 5 alin. adică acelor tipuri de comportamente anticoncurenţiale interzise prin dispoziţiile art. c) împărţirea pieţelor de desfacere ori a surselor de aprovizionare. a regulilor de concurenţă pe care trebuie să le respecte agenţii economici şi instituţiile ori autorităţile publice din ţara noastră. distribuţiei. 81 şi 82 din Tratatul Uniunii Europene şi care au fost preluate în legislaţiile ţărilor membre ale Uniunii. de urmărirea şi impunerea. un dezavantaj în poziţia concurenţială. nr. 461 din 24 mai 2004). În legătură cu aria teritorială de aplicare a Legii concurenţei nr. în mod concertat.

12 . De reţinut că în art. Asemenea practici abuzive pot consta. prin voinţa legiuitorului sunt calificate ca infracţiuni sau contravenţii dacă sunt săvârşite în condiţiile stabilite în Capitolul VI al acestui act normativ. nici prin natura lor şi nici conform uzanţelor comerciale. Iată deci. a tarifelor ori a altor clauze contractuale inechitabile şi refuzul de a trata cu anumiţi furnizori sau beneficiari. În art. 6 al Legii nr. 12 al Legii nr. g) exploatarea stării de dependenţă în care se găseşte un alt agent economic faţă de un asemenea agent sau agenţi economici şi care nu dispune de o soluţie alternativă în condiţii echivalente. sunt interzise orice acţiuni ale organelor administraţiei publice centrale sau locale. (1) al art. f) practicarea unor preţuri excesive sau practicarea unor preţuri de ruinare. 82 din Tratatul Uniunii Europene. ce se exercită cu respectarea reglementărilor legale. 2 al art. instituite în alin. b) limitarea producţiei. a unor condiţii inechitabile la prestaţii echivalente. pr ovocând în acest fel. care au ca obiect sau pot avea ca efect afectarea activităţii economice o ri prejudicierea consumatorilor. Aceste prevederi dispun cu privire la ce operaţiuni sunt considerate sau nu concentrări economice. având ca obiect sau putând avea ca efect restrângerea. 6 al acestei legi „este interzisă folosirea în mod abuziv a unei poziţii dominante deţinute de către unul sau mai mulţi agenţi economici pe piaţa românească ori pe o parte substanţială a acesteia. deciziilor asociaţiilor de agenţi economici şi a practicilor concertate care sunt de natură a afecta concurenţa. În Capitolul III (art. precum şi ruperea relaţiilor contractuale pentru singurul motiv că partenerul refuză să se supună unor condiţii comerciale nejustificate. În art. 1 al acestui articol96. e) text abrogat prin Legea nr. de către parteneri. distribuţiei sau dezvoltării tehnologice în dezavantajul utilizatorilor ori consumatorilor. împiedicarea sau denaturarea concurenţei. în privinţa partenerilor comerciali. conduc sau ar putea conduce la restrângerea. unora dintre ei. 5 şi 6) se poate constata că între acestea există asemănări importante. (3) al acestui articol se precizează că „în cazul în care organele administraţiei publice centrale sau locale nu se conformează deciziei Consiliului Concurenţei. 5 din Legea nr. înlăturarea sau denaturarea semnificativă a concurenţei pe piaţa românească sau pe o parte a acesteia”. în scopul înlăturării concurenţilor sau vânzarea la export sub costul de producţie. cu acoperirea diferenţelor prin impunerea unor preţuri majorate consumatorilor interni. în mod direct sau indirect. în special: a) să ia decizii care limitează libertatea comerţului sau autonomia agenţilor economici. 21/1996 sunt transpuse aproape în întregime dispoziţiile din art. Potrivit dispoziţiei din alin. c) aplicarea. dar şi unele deosebiri care vor fi evidenţiate cu prilejul analizei acestor practici care. 21/1996 se prevede că „sunt interzise concentrările economice care. Printr-o analiză sumară a dispoziţiilor din cele două articole ale Legii nr. 9 al Legii concurenţei sunt prevăzute şi practici anticoncurenţiale ce pot fi săvârşite de organe ale administraţiei publice. 10-15) al Legii nr. prin recurgerea la fapte anticoncurenţiale. d) condiţionarea încheierii unor contracte de acceptarea. acesta are posibilitatea de a ataca acţiunea la Curtea de Apel Bucureşti”. 21/1996 este stabilit regimul juridic al concentrărilor economice. legiuitorul român stabileşte excepţiile de la regula interzicerii înţelegerilor. consecinţele ce decurg din respectarea obligaţiilor stabilite d e lege în sarcina agenţilor economici şi beneficiile pe care trebuie să le transfere asupra concurenţei aceste operaţiuni pentru a fi autorizate de către autoritatea de concurenţă. având ca efect crearea sau consolidarea unei poziţii dominante. că în art. 21/1996. b) să stabilească condiţii discriminatorii pentru activitatea agenţilor economici.În alin. 538/2004. un dezavantaj în poziţia concurenţială. în special în: a) impunerea. a unor clauze stipulând prestaţii suplimentare care. nu au legătură cu obiectul acestor contracte. În alin. unul din cele două articole care conţin principiile de drept comunitar în materie de concurenţă. condiţiile în care trebuie supuse controlului Consiliului Concurenţei. Prin dispoziţiile art. 21/1996 (art. 9 din această lege”. a preţurilor de vânzare sau de cumpărare.

Comisiile de lucru ale Consiliului Concurenţei sunt formate din câte doi consilieri de concurenţă în componenţa stabilită de preşedintele Consiliului Concurenţei. Prin Regulamentul de organizare. 17 se precizează că „preşedintele. . . care îşi exercită atribuţiile potrivit prevederilor prezentei legi. la iniţiativa sa ori în urma unei plângeri. ia decizii şi formulează avize. 6. 12 şi 15. cu titlu exemplificativ. funcţionare şi procedură. următoarele atribuţii (prevăzute în art. Consiliul Concurenţei îşi desfăşoară activitatea. . 17 din Legea nr. 26 al Legii nr. 30 alin. 6. Plenul Consiliului Concurenţei este un organ colegial format din şapte membri. în mod pregnant.ia deciziile prevăzute în prezenta lege pentru cazurile de încălcare a dispoziţiilor art. 21/1996 (aşa cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. din proprie iniţiativă. Pentru a i se păstra caracterul de autoritate administrativă autonomă în domeniul concurenţei. (2) din Legea nr. a căror nerespectare (cu prilejul numirii şi în activitatea acestora) atrage starea de incompatibilitate a celor care le încalcă. În acest sens vom prezenta. locul şi rolul pe care legiuitorul român l-a conferit în cadrul sistemului instituţional98.efectuează. Competenţa Consiliului Concurenţei este extinsă şi importantă. civilă sau penală. în baza cărora emite ordine. (1) din Legea nr. 16 alin. pentru fiecare caz în parte şi este condusă de către un vicepreşedinte al Consiliului (art. serviciile care fac parte din aceste direcţii. investigaţiile privind aplicarea art. după cum urmează: un preşedinte. autoritate administrativă în domeniul concurenţei. adică direcţiile de specialitate şi cele operaţionale. 5. ca autoritate naţională în domeniul concurenţei.sesizează instanţele judecătoreşti asupra cazurilor în care acestea sunt competente. (6) al art. . 17 alin.efectuează. 21/1996). 21/1996 se prevede că „membrii plenului Consiliului Concurenţei nu reprezintă autoritatea care i -a numit şi sunt independenţi în luarea deciziilor”. 21/1996) ale Consiliului Concurenţei: . 21/1996). 20 alin. prin decret. În art. cu personalitate juridică. În Capitolul IV al Legii nr. contravenţională. investigaţii utile pentru cunoaşterea pieţei. sesizări sau notificări. Membrii plenului Consiliului Concurenţei sunt numiţi de către Preşedintele României. În art. doi vicepreşedinţi şi patru consilieri de concurenţă. în alin. deliberează şi ia decizii în plen şi în comisii. compartimentele şi inspectoratele teritoriale ale Consiliului. Consiliul Concurenţei. au fost stabilite structura organizatorică şi atribuţiile fiecărui compartiment în parte. 4 din Legea nr. în alin. . 13 şi 15. 5. Pentru a se elimina orice suspiciune cu privire la autonomia şi independenţa funcţională a Consiliului Concurenţei. cu majoritatea membrilor.asigură aplicarea efectivă a deciziilor proprii.al acestui act normativ este prevăzută o altă modalitate de practică anticoncurenţială care se adaugă celor prevăzute în articolele 5 şi 6 din lege şi care atrag răspunderea administrativă. 28). face recomandări ori elaborează rapoarte în legătură cu aplicarea acestui act normativ. constatate în urma investigaţiilor efectuate de către inspectorii de concurenţă. după caz. Sediul Consiliulu i Concurenţei este în municipiul Bucureşti”. împrejurare de natură să pună în evidenţă. în conformitate cu prevederile incidente din legislaţia comunitară (art. vicepreşedintele şi consilierii de concurenţă trebuie să aibă o independenţă reală şi să se bucure de reputaţie profesională şi probitate civică”97.sesizează Guvernului cazurile de imixtiune a organelor administraţiei publice centrale şi locale în aplicarea acestei legi şi altele. (1) se prevede că „se înfiinţează Consiliul Concurenţei. 21/1996. la propunerea Guvernului aşa cum este prevăzut în art. 184/2004 şi Legea 538/2004) este stabilită structura şi atribuţiile Consiliului Concurenţei. este responsabil de relaţia cu instituţiile Uniunii Europene. 17 al Legii concurenţei sunt prevăzute şi o serie de interdicţii pentru membrii plenului. . Activitatea Consiliului Concurenţei se desfăşoară pe bază de regulamente şi instrucţiuni avizate în prealabil de către Consiliul Legislativ din ţara noastră (art. 9. (3) al art.

33-48) sunt prevăzute dispoziţiile cu privire la procedura de examinare preliminară. În acest sens se prevede că „independent de sancţiunile aplicate în conformitate cu prevederile acestei legi. 21/1996 sunt prevăzute dispoziţiile referitoare la răspunderea contravenţională a celor care se fac vinovaţi de săvârşirea actelor şi faptelor care constituie practici anticoncurenţiale în sensul acestei legi. . 21/1996 (articolele 49-62. fie ele exprese sau tacite. Aceste precizări trebuie reţinute. Aceasta presupune. de investigare şi luare a deciziilor în cazurile de încălcare a prevederilor acestui act normativ. 5 şi 6 din Legea nr. deoarece în doctrina de specialitate din ţara noastră s-a exprimat o opinie (de altfel izolată) potrivit căreia „Consiliul Concurenţei este persoană juridică de drept public (cu competenţă de drept public. (1) va putea efectua numai actele stabilite prin art. 21/1996). orice angajamente. 214 Codul de procedură penală”. este verificată inclusiv legalitatea stabilirii nulităţii respectivelor fapte de concurenţă neloială101. acest articol permite Consiliului Concurenţei de a constata el însuşi că anumite acorduri sau clauze contractuale sunt lovite de nulitate absolută. Art. (1) al Legii nr. Fără a anula dreptul suveran al instanţei de judecată de a constata nulitatea unor acte sau fapte.În Capitolul V al Legii nr. publice sau oculte. 61 al Legii nr. este deci un organ al administraţiei publice centrale. pentru că nu are toate caracteristicile unei instanţe. prin aceeaşi decizie. aşa cum au fost modificate şi renumerotate prin dispoziţiile Legii nr. personalul desemnat în condiţiile alin. după caz. 21 (art. autoritatea de concurenţă doar constată nulitatea de drept a unor acorduri sau clauze care au stat la baza săvârşirii practicilor interzise. iar în alin. să fie stabilit că anumite fapte sunt practici anticoncurenţiale (în sensul art. Mai multe amănunte în legătură cu aceste probleme vor fi prezentate în secţiunea din această lucrare referitoare la rolul Consiliului Concurenţei în investigarea practicilor concurenţiale care sunt considerate de către legiuitor că prezintă nivelul de pericol social care atrage răspunderea contravenţională. Aceste fapte. convenţii sau clauze contractuale raportându-se la o practică anticoncurenţială prohibită prin art. În articolele 50-59 din Legea nr. Tribunalul sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. dreptul de acţiune al persoanelor fizice şi/sau juridice pentru repararea integrală a prejudiciului cauzat lor printr-o practică anticoncurenţială prohibită de prezenta lege rămâne rezervat”. 21/1996 cuprinde o dispoziţie generală cu privire la răspunderea civilă pentru faptele de concurenţă neloială prevăzute de această lege. Prin controlul de legalitate exercitat de instanţă asupra actelor administrative emise de Consiliul Concurenţei. dar şi cu activitate jurisdicţională administrativă”100. atât în ceea ce priveşte investigarea (cercetarea) încălcărilor prevederilor acestui act normativ. 234 paragraful 2 din Tratatul Uniunii Europene. precum şi sancţiunile pentru cei care le săvârşesc sunt prevăzute în Capitolul VI al Legii nr. 5 şi 6 din prezenta lege”. De altfel. civilă sau penală. activitatea de investigare a cazurilor de încălcare a prevederilor acestei legi se realizează sub coordonarea preşedintelui Tribunalului pe raza căruia s-a săvârşit fapta. 538 din 2004). Potrivit dispoziţiei art. 33 al Legii concurenţei nr. iar instanţele competente să judece cauzele care depăşesc competenţa Consiliului Concurenţei sunt Curtea de Apel. 60 alin. 21/1996 „descoperirea şi investigarea încălcărilor prevederilor prezentei legi incumbă Consiliului Concurenţei care acţionează prin inspectorii de concurenţă”. 2 al acestui articol se face precizarea că „în cazul infracţiunii prevăzute la art. cât şi în soluţionarea cauzelor de care se ocupă ori în aplicarea sancţiunilor pentru cei vinovaţi de săvârşirea unor acte sau fapte de concurenţă neloială. (1) din prezenta lege. dacă sunt strâns legate de practici anticoncurenţiale interzise de lege. Un asemenea punct de vedere nu poate fi acceptat deoarece din dispoziţiile Legii concurenţei nr. în special din perspectiva independenţei sale şi a separării totale a puterii de investigaţie de cea de decizie99. ca mai întâi. Din dispoziţiile art. după încadrarea juridică a faptei şi aplicarea sancţiunilor legale. Condiţia premisă fiind îndeplinită. 33 alin. În art. 21/1996 rezultă fără îndoială că activitatea jurisdicţională a persoanelor abilitate din Consiliul Concurenţei este limitată. autonom însă (fără nicio subordonare) cu activitate principală de administraţie activă. Curtea Europeană de Justiţie a stabilit printr-o decizie (pronunţată la 31 mai 2005) că o autoritate de concurenţă nu poate fi considerată o instanţă în sensul art. 21/1996 rezultă cu claritate că activitatea de elaborare a unor acte cu caracter normativ a Consiliului Concurenţei se face cu avizul Consiliului Legislativ. ceea ce nu se poate face decât în cadrul procedurii de investigare. 49 din Legea concurenţei se prevede că „sunt nule de drept. în special de drept administrativ) şi face parte din puterea executivă.

În ceea ce priveşte acea practică anticoncurenţială la care se face referire la pct. În art. i) Legea nr. 21/1996. 650/2002) privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă. cu intenţie frauduloasă. în măsura în care ele pot afecta comerţul între România şi Comunitate: (i) – orice acorduri între întreprinderi. Capitolul VII al Legii concurenţei cuprinde dispoziţii comune şi finale. precum şi faptele celor care utilizează sau divulgă în alte scopuri decât cele prevăzute de acest act normativ. indiferent . (iii) din art. c) Legea nr. 64) că „sunt incompatibile cu buna desfăşurare a acordului. 16 /1995 privind protecţia topografiilor circuitelor integrate. practicile concurenţiale interzise de art. 148 din 26 iulie 2000 privind publicitatea. Aşa cum s-a arătat mai înainte. 143 din 27 iulie 1999 privind ajutorul de stat. 64 al Tratatului de Asociere a României la Comunitatea Europeană şi ulterior. 99 din 29 august 2000 (aprobată şi modificată prin Legea nr. 1 din Legea 143/1999 se prevede că ajutorul de stat înseamnă orice sprijin. 143/1999 (cu modificările ulterioare) privind ajutorul de stat. 64/1991 privind brevetele de invenţie (modificată şi completată prin Legea nr. 28 din 15 ianuarie 2007). decizii ale asociaţilor de întreprinderi având ca obiect sau ca efect prevenirea. nr. b) Legea nr. a) În legătură cu Legea nr. 20/1993) se prevede (art. d) Ordonanţa Guvernului României nr. în Tratatul de aderare la Uniunea Europeană încheiat în luna martie 2005. În acest sens avem în vedere. 300 din 21 iunie 2004 privind autorizarea persoanelor fizice şi a asociaţiilor familiale care desfăşoară activităţi economice în mod independent.Of. h) Legea nr. 21/1996 sunt prevăzute dispoziţii cu privire la răspunderea penală a celor care săvârşesc. îşi găsesc reflectarea în dispoziţiile Legii concurenţei nr. Se impune a fi făcută precizarea că aceste reguli au fost trecute şi în Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană încheiat în luna martie 2005103. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice. aceasta îşi găseşte reflectarea în dispoziţiile Legii nr. 143/1999 privind ajutorul de stat se impun a fi făcute unele precizări pentru că aceasta cuprinde importante dispoziţii cu privire la concurenţă şi la activitatea autorităţii de concurenţă din ţara noastră. Au fost prezentate actele normative care au fost adoptate de către legiuitorul român după anul 1990 şi care conţin reglementări specifice activităţii concurenţiale care se desfăşoară în domeniul economic şi comercial din ţara noastră. În Acordul de asociere dintre România şi Comunităţile Europene încheiat în 1993 (aprobat de Parlamentul României prin Legea nr. primite sau de care a luat cunoştinţă în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.În articolele 60 şi 62 ale Legii nr. 6 ale Legii concurenţei. (1) şi de art. 5 alin. în Anexa V a Tratatului de Aderare a României la Uniunea Europeană. e) Legea nr. în ansamblu sau pe o parte substanţială a acestuia. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor industriale. 363 din 21 decembrie 2007 (M. (iii) – orice ajutor public care distorsionează sau ameninţă să distorsioneze concurenţa prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producţiei anumitor mărfuri. În continuare vor fi prezentate şi alte acte normative aflate în vigoare prin care sunt reglementate alte domenii de activitate. de exemplu: a) Legea nr. f) Legea nr. g) Legea nr. 899 din 28 decembrie 2007) privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor. sancţionarea sau distorsionarea concurenţei. dar care conţin şi norme importante referitoare la concurenţa economică sau comercială102. (ii) – abuzul din partea uneia sau mai multor întreprinderi de a avea o poziţie dominantă pe teritoriul României sau al Comunităţii. practicile anticoncurenţiale la care se face referire în Acordul de asociere a României la Comunitatea Europeană şi ulterior. documente sau date cu caracter de secret profesional.

În acest context. securităţii şi intereselor economice ale consumatorilor. precum şi a mediului (art. Prin acest act normativ se stabilesc principiile generale privind desfăşurarea activităţii comerciale şi se urmăreşte dezvoltarea reţelei de distribuţie a produselor şi serviciilor de piaţă. Desigur că în activităţile economice şi comerciale pe care aceste persoane fizice sau asociaţii familiale le desfăşoară trebuie să se ţină seama şi de condiţiile impuse prin Legea nr. întreprinderi sau producţiei anumitor bunuri ori prestării anumitor servicii. fie în renunţarea la unele venituri viitoare (certe sau posibile) şi care asigură unei întreprinderi un beneficiu de natură economică sau financiară. pentru că mijloacele şi metodele folosite sunt extrem de diversificate şi de multe ori neloiale în relaţiile dintre concurenţi. 4 lit. d) Numeroase dispoziţii cu privire la concurenţă (în general) şi la concurenţa neloială (în special) sunt prevăzute în Ordonanţa Guvernului României nr. industriale. 26/1990. protecţiei vieţii. protecţia persoanelor care desfăşoară o activitate de producţie. Prin dispoziţiile Legii nr.de formă. pregătire profesională etc. c) Prin dispoziţiile Legii nr. prin publicitate se înţelege „orice formă de prezentare a unei activităţi comerciale.Of. 8). de comerţ. cu respectarea principiilor liberei concurenţe. . De asemenea în art. În art. În etapa istorică pe care o parcurge omenirea. 11 din 1991 privind combaterea concurenţei neloiale şi Legea concurenţei nr. în condiţiile stabilite de Legea nr. prestează un serviciu sau practică o meserie ori o profesie. 1 al Legii nr. art izanale sau liber profesioniste. a consecinţelor negative ale publicităţii şi stabileşte condiţiile în care este permisă publicitatea comparativă”. 5 al legii se instituie obligaţia potrivit căreia „publicitatea trebuie să fie decentă. corectă şi să fie elaborată în spiritul responsabilităţii sociale”. înşelătoare şi subliminală. mediul înconjurător. 148 din 26 iulie 2000 privind publicitatea (publicată în M. Aceşti subiecţi ai raportului de concurenţă pot desfăşura activităţi economice numai pe baza autorizaţiilor obţinute de la primării şi după înregistrarea în Registrul Comerţului. publicitatea a devenit un fenomen cotidian. eforturile fiind îndreptate către reducerea nivelului acestora (exprimat ca procent din produsul intern brut) şi redirecţionarea lor către obiective de interes naţional (cercetare-dezvoltare. b) Un alt act normativ care cuprinde dispoziţii referitoare la concurenţa neloială este Legea nr. 1). În acest act normativ se face distincţie între publicitatea comparativă. sănătăţii. În sensul acestui act normativ. Necesitatea unui control strict al ajutoarelor de stat în spaţiul comunitar este unanim recunoscută. având ca scop promovarea de bunuri şi servicii. a din Legea nr. din resurse de stat. 148/2000). 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor pe piaţă104.). de drepturi şi obligaţii” (art. 148/2000 se precizează că „prezenta lege are drept scop protecţia consumatorilor de produse şi servicii. 359 din 2 august 2000). publicitatea care se desfăşoară în limitele uzanţelor cinstite are un rol esenţial în desfăşurarea şi promovarea tuturor concurenţilor. Ajutorul de stat se concretizează fie într-un transfer de fonduri publice către o întreprindere. combaterea şomajului. 148/2000 se interzice în mod explicit publicitatea comparativă care este folosită ca mijloc pentru acte sau fapte de concurenţă neloială (art. precum şi protecţia interesului public general împotriva publicităţii înşelătoare. Aşadar. pe care nu le-ar fi obţinut în absenţa acestor măsuri. Obligatoriu este pentru autoritatea de concurenţă şi celelalte autorităţi ale statului ca să controleze cu mare atenţie modul în care se acordă ajutoarele de stat pentru ca activitatea de concurenţă să nu fie distorsionată. 21/1996. 300 din 21 iunie 2004 privind autorizarea persoanelor fizice şi a asociaţiilor familiale care desfăşoară activităţi economice în mod independent se stabilesc condiţiile în care aceste persoane (cetăţeni români sau cetăţeni străini – care provin din statele aparţinând Spaţiului Economic European) pot desfăşura asemenea activităţii. adică să fie compatibile cu un mediu concurenţial normal. acordat de către autorităţi publice sau de către alte organisme care le administrează în numele statului. procesul de integrare a României în Uniunea Europeană impune o grijă aparte a autorităţilor autohtone în adaptarea legislaţiei la condiţiile impuse de Tratatul Uniunii Europene în ceea ce priveşte concurenţa (în general) şi ajutoarele de stat (în special). Beneficiile rezultate vor fi considerate ajutor de stat dacă ele conferă un avantaj anumitor regiuni.nr.

oferirea spre vânzare. 99/2000 se prevede în mod expres că printre obiectivele acestui act normativ se înscrie şi „încurajarea liberei iniţiative. oferirea spre vânzare. 48). 99/2000 sunt prevăzute şi practicile comerciale interzise şi care sunt considerate în doctrina de specialitate ca fiind acte şi fapte de concurenţă neloială105. dar care priveşte desenul sau modelul industrial este prevăzută în Legea nr. b). 2 lit. asigurarea concurenţei loiale şi a liberei circulaţii a produselor şi serviciilor de piaţă” (art. Fără excepţie. vânzarea sau importul în vederea folosirii. 33 alin. în art. loteria publicitară incorectă (art. în actele normative în care se stabileşte regimul juridic şi protecţia valorilor sus -menţionate. mărcile de fabrică şi de produs. 2 din această lege. vânzarea. topografiile de circuite integrate. Potrivit dispoziţiei din Legea nr. vânzări efectuate în magazinul de fabrică sau depozitul de fabrică. 4 şi 5 ale Legii nr. vânzări promoţionale). comerţ cu ridicata. În acest sens se dau explicaţii în legătură cu vânzările cu preţ redus (vânzări de lichidare. în cazul în care obiectul brevetului este un produs. Din analiza dispoziţiilor art. oferirii spre vânzare ori vânzării. în perioada de valabilitate a acestuia”.G. vânzarea directă. 58).În art. 64/1991 privind brevetele de invenţie (aşa cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. de soldare. oferirea spre vânzare. indicaţiile de origine şi altele) se aduce atingere. a desenului sau modelului industrial în scopul fabricării de produse cu aspect identic. în mod inevitabil. O altă infracţiune de contrafacere. În Capitolul II al O. comerciant. vânzarea prin reţele (multilevel marketing) etc. 43). . b) utilizarea procedeului. 1 29/1992 (privind protecţia desenelor şi modelelor industriale). 60) şi refuzul vânzării (art. nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale rezultă că numeroase acte şi fapte de concurenţă neloială care se săvârşesc în domeniul comercial se realizează din punct de vedere faptic prin folosirea ilicită a unora dintre valorile ce ţin de proprietatea intelectuală şi care însoţesc. comerţul cu amănuntul. 99/2000 sunt prevăzute cerinţele şi criteriile necesare desfăşurării activităţii comerciale. comerţ ambulant. comerţ în zone publice şi altele. produsele ori serviciile agenţilor economici sau comercianţilor care operează pe piaţa relevantă. Tot în acest capitol (V) al O. Aceste metode de vânzare interzisă vor fi analizate într-un viitor capitol al lucrării. Prin folosirea ilicită a acestor valori (invenţiile. 28 din 15 ianuarie 2007) se prevede infracţiunea de contrafacere care constă în faptele săvârşite cu încălcarea dispoziţiilor art. iar în Capitolul V se fac precizări importante cu privire la practicile comerciale sau tipurile de vânzări permise ori interzise. fabricarea. 129 din 1992 (modificată şi completată prin Legea nr.pen. pe de o parte drepturilor patrimoniale sau nepatrimoniale ale autorilor originari ori ale succesorilor acestora. iar pe de altă parte în activitatea industrială sau comercială se produc prejudicii pentru concurenţii şi consumatorii ale căror interese au fost viciate prin confuzia cu privire la calitatea mărfurilor şi serviciilor achiziţionate. în cazul în care obiectul brevetului este un procedeu. în art. vânzarea la distanţă. precum şi folosirea. vânzarea cu prime (art. Având o sferă largă de aplicare. nr. 585/2002). 63).G. 4 al acestei Ordonanţe a Guvernului se stabilesc conceptele de consumator. Astfel. folosirea. 58 din Legea nr. Printre acestea pot fi evidenţiate vânzarea piramidală (art. centru comercial. vânzarea forţată (art. importul.G. sunt prevăzute şi faptele de contrafacere a acestora care sunt incriminate de către legiuitor ca infracţiuni. vânzarea condiţionată (art. adică: a) fabricarea. 301 C. fără drept. vânzarea sau importul în aceste scopuri al produsului obţinut direct prin procedeul brevetat. 2 al O. alături de alte acte şi fapte de concurenţă neloială din domeniul comercial. 56). folosirea sau stocarea unor astfel de produse în vederea punerii în circulaţie ori folosirii fără acordul titularului certificatului de înregistrare a desenului sau modelului industrial. desenele şi modelele industriale. nr. şi ale art. constituie infracţiune „reproducerea.

clauza abuzivă (o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul şi care prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract creează. prin mijloacele prevăzute de lege. În alin. în mod inevitabil şi concurenţa) este urmată de consumul acestora. 86 din acest act normativ este prevăzută o infracţiune specifică concurenţei neloiale. Potrivit dispoziţiilor din art. Un rol important în activitatea economică şi comercială îl au mărcile şi indicaţiile de origină care însoţesc de regulă produsele de orice fel şi care sunt de natură să le individualizeze mai ales din punct de vedere calitativ. Toate aceste fapte vor fi analizate. 1 al art. 86 din Legea nr. în art. Actul normativ prin care se instituie protecţia acestor valori de proprietate intelectuală este Legea nr. 1 din acest act normativ se precizează că „statul. asigurând cadrul necesar accesului neîngrădit la produse şi servicii. în art. apărării şi asigurării drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice împotriva unor practici abuzive. autorizată. În art. în alin.În Legea nr. 16 din 1995 privind protecţia topografiilor circuitelor integrate este prevăzută. constituie un act de concurenţă neloială şi se pedepseşte…”. în scopul inducerii în eroare a publicului cu privire la originea geografică a produsului. 84/1998 se prevede că „orice utilizare a mărcilor sau indicaţiilor geografice. alta decât locul adevărat de origine. importă. c) punerea în circulaţie a produselor care poartă indicaţii geografice care indică sau sugerează că produsul în cauză este originar dintr-o regiune geografică. Astfel. în capitolul referitor la răspunderea juridică pentru concurenţa neloială care se săvârşeşte în domeniul economic şi comercial. . protejează cetăţenii în calitatea lor de consumatori. 84/1998 constituie infracţiune: a) contrafacerea. 2 se realizează o clasificare a producătorilor de bunuri sau servicii şi se enunţă alte definiţii precum cele cu privire la vânzător (distribuitorul care oferă produsul consumatorului). tot o infracţiune de contrafacere care se realizează prin exploatarea fără autorizarea titularului a unei topografii de circuite integrate înregistrată sau prin vânzarea de produse contrafăcute. Activităţile de concurenţă neloială care se săvârşesc prin utilizarea ilicită a acestor valori sunt prevăzute în articolele 83 şi 86 din acest act normativ. în scopul de a induce în eroare consumatorii. Întrucât în activitatea de producere şi comercializare a bunurilor şi serviciilor (care este cuprinsă. 2 se stabileşte conceptul de agent economic în sensul că este persoana fizică sau juridică. a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate. un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. în detaliu. în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe. În acest sens. În aceste acte normative sunt prevăzute şi reglementări care au legătură directă cu activitatea concurenţială. imitarea sau folosirea fără drept a unei mărci în scopul inducerii în eroare a publicului asupra calităţii produselor sau serviciilor la care se referă marca. prestator (agentul economic c are furnizează servicii). 83 din Legea nr. care în cadrul activităţii sale profesionale fabrică. 1 al art. participării acestora la fundamentarea şi luarea deciziilor ce îi interesează în calitate de consumatori”. transportă sau comercializează produse ori părţi din acestea sau prestează servicii. contrară practicilor loiale în activitatea industrială sau comercială. 84 din 1998. În anul 1992 a fost adoptată Ordonanţa Guvernului nr. există şi legislaţia specifică prin care se stabilesc norme pentru protecţia consumatorului. Tot în art. 21 privind protecţia consumatorului106. 40. informării lor complete despre caracteristicile esenţiale ale acestora. practici comerciale abuzive (metode de vânzare restrictive sau condiţionate care afectează interesele consumatorilor) şi altele. în ţara noastră se află în vigoare două acte normative care vor fi prezentate în continuare într -o formă sintetică. 84/1998 se stabileşte regimul şi se asigură protecţia celor două valori ce aparţin proprietăţii intelectuale. b) punerea în circulaţie fără drept. Deşi prin Legea nr.

CONŢINUTUL TEMEI: Competentele Comisiei In scopul aplicarii articolelor 81 si 82 din tratat.  Studierea modalităţilor de cercetare şi sancţionare a faptelor de concurenţă neloială care se săvârşesc pe teritoriul Uniunii Europene. 296/2004 privind Codul consumului este consacrat obligaţiilor agenţilor economici. iar în art. În Capitolul IX din acest act normativ sunt prevăzute drepturile consumatorilor la încheierea contractelor. în art.6: ROLUL COMISIEI EUROPENE ÎN INVESTIGAREA ŞI SANCŢIONAREA FAPTELOR DE CONCURENŢĂ NELOIALĂ CARE SE SĂVÂRŞESC PE TERITORIUL UNIUNII EUROPENE 1. h). Comisia are competentele prevazute de prezentul regulament. TEMA NR. precum şi răspunderea juridică a acestora din urmă pentru actele şi faptele de natură să lezeze drepturile celor dintâi. precum şi comercializarea produselor falsificate ori contrafăcute. comerciant. 2. 5 lit. produs falsificat. inclusiv a celor financiare care pot afec ta interesele economice ale consumatorilor (art. 296/2004 privind Codul consumului sunt prevăzute şi dispoziţii cu privire la publicitatea produselor şi serviciilor şi care au legătură cu activitatea concurenţială. producător.sa accepte angajamente. de cumpărarea unei cantităţi impuse sau de cumpărarea concomitentă a unui alt produs sau serviciu. În Legea nr. practici comerciale abuzive.cu privire la rolul Consiliului concurenţei în desfaşurarea de investigaţii. De exemplu. sănătatea sau securitatea consumatorilor. conditiile de interdictie nu sunt indeplinite. nr. . 11 se prevede că „orice vânzare forţată este interzisă”. fabricaţia. De exemplu. 3. iar în anexa legii sunt stabilite conceptele de agent economic. 69 se interzice publicitatea înşelătoare şi cea subliminală prin care se prejudiciază interesele consumatorilor. Competentele autoritatilor de concurenta ale statelor membre Autoritatile de concurenta ale statelor membre sunt competente sa aplice articolele 81 si 82 din tratat in cazuri individuale. 68 din lege se precizează că „publicitatea trebuie să fie decentă. distribuirea. produs periculos şi altele. ele pot decide de asemenea ca nu exista motive pentru a interveni. Între acestea sunt şi cele care au legătură cu activitatea concurenţială. consumator. În art. penalitati cu titlu cominatoriu sau orice alte sanctiuni prevazute de dreptul lor national. Atunci cand. pe baza informatiilor de care dispun.OBIECTIVE:  Cunoaşterea atribuţiilor Comisiei Europene şi a unor organisme specializate(subordonate Comisiei) în domeniul concurenţei.  Analiza dispoziţiilor din Legea nr. 21 din 1996 . Capitolul II din Legea nr.În O. În art. corectă şi să fie elaborată în spiritul responsabilităţii sociale”.sa dispuna masuri provizorii. Competentele instantelor nationale Instantele nationale sunt competente sa aplice articolele 81 si 82 din tratat.cu privire la răspunderea juridică pentru faptele de concurenţă neloială. periculoase sau cu parametri de securitate neconformi care pot afecta viaţa. vânzător. 296 din 28 iunie 2004 privind Codul consumului.sa solicite incetarea unei incalcari. . 10 din lege se interzice condiţionarea vânzării către consumator a unui produs.TESTE DE AUTOEVALUARE:  Analiza dispoziţiilor din Legea Concurenţei nr. 9 se interzice importul. ele pot lua urmatoarele decizii: . printre obiectivele Autorităţii centrale cu atribuţii în domeniul protecţiei consumatorilor se află şi acela al „prevenirii şi combaterii practicilor comerciale abuzive şi a prestării serviciilor. Prin dispoziţiile art. Astfel de concepte sunt folosite şi în activitatea concurenţială.sa impuna amenzi. . 21/1992 se stabilesc drepturile consumatorilor şi obligaţiile producătorilor şi comercianţilor. distribuitor.21 din 1996. . In acest scop.G. Tot astfel se procedează şi în Legea nr. prestator de servicii. actionand din oficiu sau ca urmare a unei plangeri.

sa redeschida procedura: (a) in cazul in care intervine o schimbare esentiala privind oricare dintre faptele pe care s-a fundamentat decizia. Masuri provizorii (1) In caz de urgenta determinata de riscul unui prejudiciu grav si ireparabil adus concurentei. (3) Autoritatile de concurenta ale statelor membre. se accepta . Atunci cand Comisia are un interes legitim de a actiona in acest mod. Comisia. COOPERAREA Cooperarea dintre Comisie si autoritatile de concurenta ale statelor membre (1) Comisia si autoritatile de concurenta ale statelor membre aplica normele comunitare de concurenta in stransa cooperare. In mod similar. inainte sau imediat dupa inceperea primelor masuri formale de investigatie. La cererea autoritatii de concurenta din statul membru. atunci cand actioneaza in temeiul articolului 81 sau 82 din tratat. furnizate de parti. pe baza constatarii prima facie a incalcarii. ca articolul 81 din tratat nu este aplicabil unui acord. Angajamente (1) Atunci cand Comisia intentioneaza sa adopte o decizie care impune incetarea incalcarii. poate. (2) Pot depune o plangere in sensul alineatului (1) persoanele fizice sau juridice care au un interes legitim si statele membre. fie pentru ca nu sunt indeplinite conditiile prevazute la articolul 81 alineatul (1) din tratat.DECIZIILE COMISIEI Constatarea si incetarea incalcarii (1) Atunci cand Comisia. inexacte sau care induc in eroare. (2) Comisia poate. sau atunci cand o masura corectiva comportamentala la fel de eficienta ar fi mai oneroasa pentru intreprinderea in cauza decat o masura corectiva structurala. poate sa constate. sa faca respectivele angajamente obligatorii pentru intreprinderi. informeaza Comisia in scris. printr-o decizie. Comisia. aceasta poate de asemenea constata ca s-a comis o incalcare in trecut. sa dispuna masuri provizorii. 9. printr-o decizie. 10 si articolului 29 alineatul (1). iar intreprinderile propun angajamente pentru a raspunde preocuparilor exprimate de Comisie in evaluarea sa preliminara. Aceste informatii pot fi puse de asemenea la dispozitia autoritatilor de concurenta ale altor state membre. la cerere sau din oficiu. actionand din oficiu. Masurile corective structurale nu ar trebui impuse decat atunci cand nu exista o masura corectiva comportamentala la fel de eficienta. constata ca exista o incalcare a articolului 81 sau 82 din tratat. Comisia ii pune la dispozitie o copie a altor documente existente necesare pentru evaluarea cauzei. (b) in cazul in care intreprinderile in cauza actioneaza contrar angajamentelor luate sau (c) in cazul in care decizia a fost fundamentata pe informatii incomplete. unei decizii a unei asociatii de intreprinderi sau unei practici concertate. (4) Cel mai tarziu cu 30 de zile inainte de adoptarea unei decizii prin care se solicita incetarea incalcarii. actionand din oficiu. poate solicita printr-o decizie intreprinderilor si asociatiilor de intreprinderi in cauza sa inceteze respectiva incalcare. 8. fie pentru ca sunt indeplinite conditiile prevazute la articolul 81 alineatul (3) din tratat. O astfel de decizie poate fi adoptata pe o durata determinata si poate concluziona ca nu mai exista motive pentru actiunea Comisiei. In acest scop. (2) Comisia transmite autoritatilor de concurenta ale statelor membre copii ale celor mai importante documente pe care le-a obtinut in vederea aplicarii articolelor 7. (2) O decizie adoptata in temeiul alineatului (1) se aplica pe o durata determinata si poate fi reinnoita in masura in care este necesar si adecvat. actionand ca urmare a unei plangeri sau din oficiu. Comisia le poate impune orice masuri corective comportamentale sau structurale care sunt proportionale cu incalcarea comisa si necesare pentru incetarea efectiva a incalcarii. Comisia poate. printr-o decizie. Constatarea neaplicarii Atunci cand interesul public comunitar privind aplicarea articolelor 81 si 82 din tratat o impune. Comisia poate sa faca o astfel de constatare cu privire la articolul 82 din tratat.

de asemenea. (3) Consultarea poate avea loc in cadrul unei reuniuni convocate si prezidate de Comisie. (3) Informatiile schimbate in temeiul alineatului (1) pot fi folosite ca mijloc de proba pentru a impune sanctiuni persoanelor fizice atunci cand: . Totusi. in absenta acestora. Comisia si autoritatile de concurenta ale statelor membre pot sa faca schimb sau sa utilizeze ca mijloc de proba orice element de fapt sau de drept. (2) Informatiile schimbate nu pot fi utilizate ca mijloc de proba decat pentru aplicarea articolului 81 sau 82 din tratat si in scopul pentru care au fost colectate de catre autoritatea care le transmite. faptul ca o autoritate se ocupa deja de cauza reprezinta un motiv suficient pentru ca celelalte sa suspende procedurile initiate sau sa respinga plangerea. a unei decizii a unei asociatii sau a unei practici de care s-a ocupat deja o alta autoritate de concurenta. In cazul in care o autoritate de concurenta a unui stat membru analizeaza deja o cauza. sa respinga plangerea pe motiv ca o autoritate de concurenta a unui stat membru se ocupa de respectiva cauza. inclusiv informatii confidentiale. ea poate sa o respinga. autoritatea de concurenta in cauza pune la dispozitia Comisiei alte documente pe care le detine si care sunt necesare pentru evaluarea cauzei. . atunci cand legislatia nationala de concurenta se aplica in aceeasi cauza si in paralel cu dreptul comunitar al concurentei.legislatia autoritatii care le transmite prevede sanctiuni asemanatoare in cazul incalcarii articolului 81 sau articolului 82 din tratat sau. 9. (6) Initierea de catre Comisie a procedurilor in vederea adoptarii unei decizii in temeiul capitolului III priveaza autoritatile de concurenta ale statelor membre de competenta lor de a aplica articolele 81 si 82 din tratat. in acest caz. daca nu pot participa la intruniri. Informatiile furnizate Comisiei pot fi puse la dispozitia autoritatilor de concurenta ale altor state membre. poate fi desemnat un reprezentant suplimentar competent in domeniul concurentei. in absenta acesteia. Aceste informatii pot fi puse de asemenea la dispozitia autoritatilor de concurenta ale celorlalte state membre. pot fi inlocuiti de alti reprezentanti. ele furnizeaza Comisiei un rezumat al cauzei. Comitetul consultativ este format din reprezentanti ai autoritatilor de concurenta ale statelor membre. Autoritatile nationale de concurenta pot.informatiile au fost obtinute intr-un mod care asigura acelasi nivel de protectie a drepturilor la aparare ale persoanelor fizice ca si cel prevazut de normele nationale ale autoritatii care le primeste. oricare alt document care indica modalitatea de actiune intentionata. in temeiul articolului 81 sau 82 din tratat.angajamentele sau se retrage beneficiul unui regulament de exceptare pe categorii. indicarea celor mai importante . Schimbul de informatii (1) In scopul aplicarii articolelor 81 si 82 din tratat. 23. Comisia poate. La cererea Comisiei. (5) Autoritatile de concurenta din statele membre pot consulta Comisia cu privire la orice cauza care implica aplicarea dreptului comunitar. aceleiasi decizii a unei asociatii sau aceleiasi practici. autoritatile de concurenta ale statelor membre informeaza Comisia in aceasta privinta. face schimb de informatii necesare pentru evaluarea unei cauze de care se ocupa. Reprezentantii. In acest scop. Totusi. iar rezultatul nu este diferit. Comitetul consultativ (1) Comisia consulta un Comitet consultativ privind intelegerile si pozitiile dominante inainte de luarea oricarei decizii in temeiul articolelor 7. decizia preconizata sau. informatiile schimbate in temeiul prezentului articol pot fi folosite si pentru aplicarea dreptului national al concurentei. 8. 10. Pentru intrunirile in care se discuta alte probleme decat cauzele individuale. Comisia initiaza proceduri numai dupa ce se consulta cu autoritatea nationala de concurenta in cauza. articolului 24 alineatul (2) si articolului 29 alineatul (1). (2) Pentru discutarea cauzelor individuale. de asemenea. Suspendarea sau incetarea procedurilor (1) Atunci cand autoritatile de concurenta din doua sau mai multe state membre primesc o plangere sau actioneaza din oficiu in temeiul articolului 81 sau 82 din tratat impotriva aceluiasi acord. care are loc nu mai devreme de 14 zile de la trimiterea convocarii impreuna cu un rezumat al cauzei. (2) Atunci cand o autoritate de concurenta a unui stat membru sau Comisia primeste o plangere impotriva unui acord. informatiile schimbate nu pot fi utilizate de catre autoritatea care le primeste pentru a impune sanctiuni privative de libertate.

(3) Autoritatile de concurenta ale statelor membre. Acestea trebuie de asemenea sa evite sa ia decizii care pot intra in conflict cu o decizie preconizata de Comisie in cadrul procedurilor initiate de aceasta. Atunci cand Comisia trimite convocarea la o reuniune intr-un termen mai scurt decat cele indicate mai sus. acesta se anexeaza proiectului de decizie. Comisia realizeaza publicarea tinand cont de interesul legitim al intreprinderilor de a-si proteja secretele de afaceri. pot inainta observatii scrise instantelor nationale din statul membru respectiv. Comitetul poate emite un aviz chiar daca unii membri sunt absenti sau nu sunt reprezentati. Comitetul consultativ emite un aviz scris privind proiectul preliminar de decizie a Comisiei. reuniunea poate avea loc dupa sapte zile de la trimiterea dispozitivului proiectului de decizie. instanta nationala poate evalua daca este necesar sa suspende procedura pe care a initiat-o. In acest scop. reuniunea poate avea loc la data propusa daca nici un stat membru nu formuleaza obiectiuni. In ambele situatii. pozitiile exprimate in aviz sunt motivate. Comisia stabileste un termen limita de cel putin 14 zile. (7) La cererea autoritatii de concurenta a unui stat membru. Comisia informeaza Comitetul cu privire la modul in care a tinut cont de avizul acestuia. (5) Comisia ia in considerare in cat mai mare masura avizul emis de Comitetul consultativ. Comisia poate formula si observatii orale. Totusi. (4) Consultarea poate avea loc si prin procedura scrisa. ele nu pot lua decizii contrare deciziei adoptate de Comisie. decizii sau practici in conformitate cu articolul 81 sau articolul 82 din tratat. In cazul recurgerii la procedura scrisa.documente si un proiect preliminar de decizie. autoritatile respective pot de asemenea inainta observatii orale instantelor nationale din statul membru respectiv. Doar in scopul pregatirii observatiilor lor. Comisia poate sa procedeze astfel si din proprie initiativa. termenul limita propus se aplica in absenta oricarei obiectiuni a statelor membre. Cooperarea cu instantele nationale (1) In procedurile de aplicare a articolului 81 sau articolului 82 din tratat. Comisia include pe ordinea de zi a Comitetului consultativ cauzele de care se ocupa o autoritate de concurenta a unui stat membru in temeiul articolelor 81 si 82 din tratat. privind aspecte legate de aplicarea articolului 81 sau 82 din tratat. Comisia convoaca o intrunire daca un stat membru o solicita. Atunci cand urmeaza sa se adopte decizii in temeiul articolului 8. Comisia. Aceasta obligatie nu aduce atingere drepturilor si obligatiilor . Aceasta copie se transmite fara intarziere dupa ce versiunea integrala a hotararii scrise este comunicata partilor. autoritatile de concurenta ale statelor membre si Comisia pot solicita instantei competente a statului membru respectiv sa le transmita sau sa le asigure transmiterea oricaror documente necesare pentru evaluarea cauzei. (4) Prezentul articol nu aduce atingere competentelor mai largi pe care legislatia nationala le confera autoritatilor de concurenta ale statelor membre de a prezenta observatii in fata instantelor. Atunci cand Comisia stabileste un termen limita pentru procedura scrisa mai scurt decat cele precizate anterior. care fac deja obiectul unei decizii a Comisiei. Cu permisiunea instantei in cauza. atunci cand Comisia intentioneaza sa initieze o procedura care are efectul mentionat la articolul 11 alineatul (6). (6) Atunci cand Comitetul consultativ emite un aviz scris. La cererea unuia sau a mai multor membri. Comisia informeaza autoritatea de concurenta in cauza. Cu permisiunea instantei in cauza. In cazul in care Comitetul consultativ recomanda publicarea avizului. In privinta deciziilor in temeiul articolului 8. Comitetul consultativ nu emite avize in cauzele de care se ocupa autoritatile de concurenta ale statelor membre. actionand din oficiu. Aplicarea uniforma a dreptului comunitar al concurentei (1) Atunci cand instantele nationale hotarasc in privinta unor acorduri. Atunci cand aplicarea coerenta a articolului 81 sau 82 din tratat impune acest lucru. Comitetul consultativ poate discuta si aspecte generale ale dreptului comunitar al concurentei. poate inainta observatii scrise instantelor statelor membre. (2) Statele membre transmit Comisiei o copie a oricarei hotarari scrise a instantelor nationale prin care se decide cu privire la aplicarea articolului 81 sau articolului 82 din tratat. in cursul caruia statele membre urmeaza sa isi prezinte observatiile si sa le transmita tuturor celorlalte state membre. actionand din oficiu. termenul limita de 14 zile se inlocuieste cu sapte zile. Se poate inainta o cerere in special de catre o autoritate de concurenta a unui stat membru in privinta unei cauze. instantele statelor membre pot solicita Comisiei sa le transmita informatiile pe care le detine sau avizul sau in probleme referitoare la aplicarea normelor comunitare de concurenta.

deciziile si practicile concertate. 23 si 24 se aplica mutatis mutandis. (4) Obligatia de a furniza informatiile solicitate in numele intreprinderii sau al asociatiei de intreprinderi in cauza revine proprietarilor intreprinderilor sau reprezentantilor acestora si. Comisia indica. ele nu pot lua decizii contrare deciziei adoptate de Comisie. Avocatii autorizati in mod corespunzator sa actioneze pot furniza informatiile in numele clientilor lor. Comisia indica temeiul juridic si scopul acestei cereri. guvernele si autoritatile de concurenta ale statelor membre furnizeaza Comisiei toate informatiile necesare pentru indeplinirea indatoririlor care i-au fost atribuite prin prezentul regulament. de asemenea. Pe parcursul investigatiei. sanctiunile prevazute la articolul 23 si indica sau aplica sanctiunile prevazute la articolul 24. Comisia poate sa intervieveze orice persoana fizica sau juridica care consimte sa fie intervievata in scopul obtinerii de informatii privind obiectul investigatiei. (3) Atunci cand Comisia solicita. sa solicite intreprinderilor sau asociatiilor de intreprinderi sa-i furnizeze toate informatiile necesare. Comisia poate. precizeaza informatiile solicitate si stabileste termenul in care acestea trebuie furnizate. ea indica temeiul juridic si scopul cererii. Comisia informeaza autoritatea de concurenta a statului membru pe teritoriul caruia are loc interviul. inexacte sau induc in eroare. Comisia poate solicita intreprinderilor sau asociatiilor de intreprinderi in cauza sa ii comunice toate acordurile. printr-o decizie. Comisia poate publica un raport cu privire la rezultatele investigatiei privind anumite sectoare ale economiei sau anumite acorduri in mai multe sectoare si sa invite partile interesate sa formuleze observatii. Competenta de a lua declaratii (1) Pentru a-si indeplini indatoririle atribuite prin prezentul regulament. Solicitarile de informatii (1) Pentru a-si indeplini indatoririle atribuite prin prezentul regulament. in cazul persoanelor juridice. rigiditatea preturilor sau alte imprejurari sugereaza posibilitatea restrangerii sau denaturarii concurentei in cadrul pietei comune. (2) Atunci cand interviul prevazut la alineatul (1) are loc in incinta unei intreprinderi. COMPETENȚELE DE INVESTIGATIE Investigatiile privind sectoarele economice si tipuri de acorduri (1) Atunci cand evolutia schimburilor dintre statele membre. Daca autoritatea de concurenta a statului membru in cauza solicita.in temeiul articolului 234 din tratat. fara intarziere. 19. societatilor sau asociatiilor care nu au personalitate juridica. In special. persoanelor autorizate sa le reprezinte in temeiul legii sau statutului. intreprinderilor sau asociatiilor de intreprinderi sa furnizeze informatii. (5) Comisia transmite. o copie a cererii simple sau a deciziei autoritatii de concurenta a statului membru pe teritoriul caruia se afla sediul intreprinderii sau al asociatiei de intreprinderi si autoritatii de concurenta a statului membru al carui teritoriu este afectat. Comisia indica de asemenea si dreptul de a ataca decizia la Curtea de Justitie. (2) Articolele 14. printr-o simpla cerere sau printr-o decizie. (2) Atunci cand trimite o simpla cerere de informatii unei intreprinderi sau unei asociatii de intreprinderi. 18. Comisia poate initia o investigatie privind un anumit sector al economiei sau un anumit tip de acord in diferite sectoare. (2) Atunci cand autoritatile de concurenta ale statelor membre decid in privinta unor acorduri. precizeaza informatiile solicitate si stabileste un termen in care trebuie furnizate informatiile. care fac deja obiectul unei decizii a Comisiei. decizii sau practici in temeiul articolului 81 sau articolului 82 din tratat. precum si sanctiunile prevazute la articolul 23 pentru furnizarea de informatii inexacte sau care induc in eroare. 22. 20. Comisia poate solicita intreprinderilor sau asociatiilor de intreprinderi in cauza sa furnizeze informatiile necesare pentru aplicarea articolelor 81 si 82 din tratat si poate efectua orice inspectie necesara in acest scop. . (6) La cererea Comisiei. autorizati de Comisie sa desfasoare audierea. reprezentantii sai oficiali pot asista reprezentantii oficiali si celelalte persoane care ii insotesc. Acestia din urma au in continuare intreaga responsabilitate in cazul in care informatiile furnizate sunt incomplete.

desfasurarea unei inspectii in aceste incinte. (2) Reprezentantii oficiali si celelalte persoane care ii insotesc. sunt imputernicite: (a) sa intre in orice incinte. la cererea acestei autoritati sau a Comisiei. Controlul legalitatii deciziei Comisiei este exercitat doar de Curtea de Justitie. Comisia instiinteaza in privinta inspectiei autoritatea de concurenta a statului membru pe teritoriul caruia urmeaza sa se desfasoare inspectia. inclusiv in locuintele directorilor. (2) Decizia indica obiectul si scopul inspectiei. terenuri si mijloace de transport. terenuri si mijloace de transport ale intreprinderilor si asociatiilor de intreprinderi. printr-o decizie. (d) sa sigileze orice incinte destinate activitatii si orice registre si documente pe perioada inspectiei si in masura necesara inspectiei. precum si celelalte persoane autorizate sau desemnate de autoritatea de concurenta a statului membru pe teritoriul caruia urmeaza sa se desfasoare inspectia trebuie. precum si dreptul de a ataca decizia la Curtea de Justitie. Aceasta indica. ei beneficiaza de competentele prevazute la alineatul (2). Comisia poate dispune. statul membru in cauza le acorda asistenta necesara. isi exercita competentele prin prezentarea unei autorizatii scrise care indica obiectul si scopul inspectiei si sanctiunile prevazute la articolul 23. autoritatea judiciara nationala poate solicita Comisiei. explicatii detaliate. cat si privind gravitatea incalcarii suspectate si privind natura implicarii intreprinderii in cauza. daca este cazul. copii sau extrase din aceste registre si documente. Atunci cand verifica proportionalitatea masurilor coercitive.Competentele de inspectie ale Comisiei (1) Pentru a-si indeplini indatoririle atribuite prin prezentul regulament. autoritatea judiciara nationala verifica daca decizia Comisiei este autentica si daca masurile coercitive preconizate nu sunt nici arbitrare si nici excesive. indiferent de suportul pe care sunt pastrate. In acest scop. (5) Reprezentantii oficiali. Decizia indica obiectul si scopul inspectiei. (8) Atunci cand este solicitata autorizatia mentionata la alineatul (7). sprijinul fortelor de ordine sau al unei autoritati publice de aplicare a legii echivalente. in special privind motivele care determina Comisia sa suspecteze incalcarea articolelor 81 si 82 din tratat. astfel incat sa le dea posibilitatea de a desfasura inspectia. (4) Intreprinderile si asociatiile de intreprinderi sunt obligate sa se supuna inspectiilor dispuse de Comisie prin decizie. stabileste data la care incepe si indica dreptul de a ataca decizia la Curtea de Justitie. direct sau prin intermediul autoritatii de concurenta a statului membru. motivul care a determinat Comisia sa concluzioneze ca exista o suspiciune in sensul alineatului (1). autorizate de Comisie sa desfasoare o inspectie. terenuri sau mijloace de transport. Autorizatia poate fi de asemenea solicitata si ca masura de precautie. (7) In cazul in care asistenta prevazuta la alineatul (6) presupune autorizarea unei autoritati judiciare in conformitate cu dreptul national. autorizate de Comisie. in cazul in care registrele si celelalte documente solicitate privind activitatea sunt incomplete sau atunci cand raspunsurile la intrebarile adresate in temeiul alineatului (2) din prezentul articol sunt inexacte sau induc in eroare. in special. (6) Atunci cand reprezentantii oficiali si celelalte persoane care ii insotesc. autorizate de Comisie. (e) sa ceara oricarui reprezentant sau membru al personalului intreprinderii sau asociatiei de intreprinderi explicatii cu privire la faptele sau documentele legate de obiectul si scopul inspectiei si sa inregistreze raspunsurile acestora. Comisia adopta aceste decizii dupa consultarea autoritatii de concurenta a statului membru pe teritoriul caruia urmeaza sa se desfasoare inspectia. sa acorde asistenta in mod activ reprezentantilor oficiali si celorlalte persoane care ii insotesc. Comisia ia astfel de decizii dupa consultarea autoritatii de concurenta a statului . Totusi. Inspectia altor incinte (1) In cazul in care exista o suspiciune intemeiata ca registre sau alte documente privind activitatea si obiectul inspectiei. (c) sa ia sau sa obtina. (3) Reprezentantii oficiali si celelalte persoane care ii insotesc. avand in vedere obiectul inspectiei. In timp util inainte de inspectie. (b) sa examineze registrele si alte documente privind activitatea. solicitand. sunt pastrate in orice alte incinte. Comisia poate sa desfasoare toate inspectiile necesare la intreprinderi si asociatiile de intreprinderi. sub orice forma. stabileste data la care incepe si indica sanctiunile prevazute la articolele 23 si 24. constata ca o intreprindere se opune inspectiei dispuse in temeiul prezentului articol. autoritatea judiciara nationala nu poate pune in discutie necesitatea inspectiei si nici nu poate solicita sa i se furnizeze informatii din dosarul Comisiei. aceasta autorizatie trebuie sa fie solicitata. autorizate de Comisie sa desfasoare o inspectie. care ar putea fi pertinente pentru a dovedi o incalcare grava a articolului 81 sau a articolului 82 din tratat. administratorilor sau ale altor membri ai personalului intreprinderilor sau asociatiilor de intreprinderi in cauza.

au fost rupte. (e) sigiliile aplicate in conformitate cu articolul 20 alineatul (2) litera (d) de catre reprezentantii oficiali sau alte persoane care ii insotesc. in timpul inspectiei desfasurate in temeiul articolului 20 sau refuza sa se supuna inspectiilor dispuse printr-o decizie adoptata in temeiul articolului 20 alineatul (4). furnizeaza informatii inexacte. intreprinderilor sau asociatiilor de intreprinderi amenzi care nu depasesc 1 % din cifra de afaceri totala din exercitiul financiar precedent. direct sau prin intermediul autoritatii de concurenta a statului membru in cauza. Autoritatea judiciara nationala verifica daca decizia Comisiei este autentica si daca masurile coercitive preconizate nu sunt nici arbitrare si nici excesive.nu dau un raspuns complet sau refuza sa dea acest raspuns cu privire la fapte care au legatura cu obiectul si scopul inspectiei dispuse printr-o decizie adoptata in conformitate cu articolul 20 alineatul (4). implicarea intreprinderii in cauza si probabilitatea rezonabila ca registrele si documentele privind activitatea care au legatura cu obiectul inspectiei sa fie pastrate in incintele pentru care se solicita autorizatia. gravitatea incalcarii suspectate. prin decizie. incomplete sau care induc in eroare sau nu furnizeaza informatiile in termenul stabilit. Controlul legalitatii deciziei Comisiei este exercitat doar de Curtea de Justitie.dau un raspuns inexact sau care induce in eroare. (d) ca raspuns la o intrebare adresata in conformitate cu articolul 20 alineatul (2) litera (e). . autorizate de catre Comisie. pot sa acorde asistenta reprezentantilor oficiali ai autoritatii in cauza. au competentele prevazute la articolul 20 alineatul (2) literele (a). un raspuns inexact. (4) Reprezentantii oficiali si celelalte persoane care ii insotesc. ca raspuns la o solicitare efectuata in temeiul articolului 17 sau articolului 18 alineatul (2). Totusi. autoritatile de concurenta ale statelor membre intreprind inspectiile pe care Comisia le considera necesare in temeiul articolului 20 alineatul (1) sau pe care le-a dispus printr-o decizie in temeiul articolului 20 alineatul (4). (b) si (c). . (2) La cererea Comisiei. Articolul 20 alineatele (5) si (6) se aplica mutatis mutandis. in termenul stabilit de Comisie. explicatii detaliate privind elementele care ii sunt necesare pentru a-i permite sa verifice proportionalitatea masurilor coercitive preconizate. incomplet sau care induce in eroare dat de un membru al personalului sau . in special. precum si cei autorizati sau desemnati de aceste autoritati isi exercita competentele in conformitate cu legislatia nationala. acestea: (a) furnizeaza informatii inexacte sau care induc in eroare. SANCTIUNI Amenzi (1) Comisia poate aplica. avand in vedere. in mod intentionat sau din neglijenta. Autoritatea judiciara nationala poate solicita Comisiei. (b) ca raspuns la o solicitare facuta printr-o decizie adoptata in temeiul articolului 17 sau articolului 18 alineatul (3). atunci cand. . importanta elementelor de proba cautate. la cererea Comisiei sau a autoritatii de concurenta a statului membru pe teritoriul caruia urmeaza sa se desfasoare inspectia. autorizate de Comisie sa desfasoare o inspectie dispusa in conformitate cu alineatul (1) din prezentul articol. Reprezentantii oficiali si celelalte persoane care ii insotesc. Reprezentantii oficiali ai autoritatilor de concurenta din statele membre responsabili cu desfasurarea acestor inspectii.membru pe teritoriul caruia urmeaza sa se desfasoare inspectia. Investigatiile autoritatilor de concurenta ale statelor membre (1) Autoritatea de concurenta a unui stat membru poate desfasura pe propriul teritoriu orice inspectie sau investigatie in temeiul legislatiei nationale in numele si pentru autoritatea de concurenta a unui alt stat membru. pentru a stabili daca a avut loc o incalcare a articolului 81 sau articolului 82 din tratat. autoritatea judiciara nationala nu poate pune in discutie necesitatea inspectiei si nici nu poate solicita sa i se furnizeze informatii din dosarul Comisiei.nu rectifica. (3) O decizie adoptata in temeiul alineatului (1) nu poate fi executata fara autorizarea prealabila a autoritatii judiciare nationale a statului membru in cauza. Orice schimb si utilizare a informatiilor obtinute se desfasoara in conformitate cu articolul 12. (c) prezinta registrele si celelalte documente solicitate privind afacerile in forma incompleta. autorizate de catre Comisie.

valoarea amenzii. Responsabilitatea financiara a fiecarei intreprinderi in privinta platii amenzii nu poate depasi 10 % din cifra totala de afaceri din exercitiul financiar precedent. Comisia poate solicita plata soldului de catre oricare membru al asociatiei care a fost activ pe piata pe care a avut loc incalcarea. prin decizie. timpul se calculeaza din ziua incetarii incalcarii.(2) Comisia poate aplica. Totusi. prin contributii. (3) Orice act al Comisiei sau al autoritatii de concurenta a unui stat membru in scopul examinarii sau investigarii unei . (4) Atunci cand se aplica o amenda unei asociatii de intreprinderi luandu-se in considerare cifra de afaceri a membrilor sai. (5) Deciziile luate in temeiul alineatelor (1) si (2) nu sunt de natura penala. Comisia nu solicita plata in temeiul celui de-al doilea sau al treilea paragraf intreprinderilor care demonstreaza ca nu au pus in aplicare decizia asociatiei care a dus la incalcare sau ca nu au avut cunostinta de existenta acesteia sau ca s-au distantat activ de aceasta. in mod intentionat sau din neglijenta. Articolul 23 alineatul (4) se aplica in mod corespunzator. In cazul in care contributiile solicitate nu s-au acordat asociatiei in termenul stabilit de Comisie. (2) Prescriptia curge din ziua in care se comite incalcarea. intreprinderilor sau asociatiilor de intreprinderi. pentru a le obliga: (a) sa inceteze o incalcare a articolului 81 sau a articolului 82 din tratat. Penalitati cu titlu cominatoriu (1) Comisia poate aplica. Comisia poate fixa suma definitiva a penalitatilor cu titlu cominatoriu la o valoare mai mica decat cea care rezulta din decizia initiala. Daca incalcarea savarsita de o asociatie priveste activitatile membrilor sai. prin decizie. inaintea initierii investigatiei de catre Comisie in cauza respectiva. TERMENE DE PRESCRIPȚIE Termenele de prescriptie pentru aplicarea de sanctiuni (1) Competentele conferite Comisiei prin articolele 23 si 24 se supun urmatoarelor termene de prescriptie: (a) trei ani in cazul incalcarii dispozitiilor privind solicitarile de informatii sau desfasurarea inspectiilor. (3) La stabilirea valorii amenzii. (e) sa se supuna inspectiei dispuse de Comisie printr-o decizie luata in temeiul articolului 20 alineatul (4). aceasta este obligata sa le ceara membrilor ei sa acopere. in cazul unor incalcari continue sau repetate. Pentru fiecare intreprindere si asociatie de intreprinderi care participa la incalcarea normelor. amenda nu depaseste 10 % din cifra de afaceri totala a fiecarui membru activ pe piata afectata de incalcarea savarsita de asociatie. cat si durata incalcarii. (b) sa respecte o decizie care dispune masuri provizorii in temeiul articolului 8. iar asociatia nu este solvabila. atunci cand este necesar pentru a garanta plata integrala a amenzii. amenzi asupra intreprinderilor si asociatiilor de intreprinderi atunci cand. (c) sa respecte un angajament devenit obligatoriu printr-o decizie in temeiul articolului 9. Totusi. Dupa ce Comisia a solicitat plata in temeiul celui de-al doilea paragraf. (b) cinci ani in cazul tuturor celorlalte incalcari. se iau in considerare atat gravitatea. Comisia poate solicita plata amenzii direct de catre fiecare intreprindere ai carei reprezentanti au fost membri ai organismelor de decizie in cauza ale asociatiei. in conformitate cu o decizie luata in temeiul articolului 7. penalitati cu titlu cominatoriu care nu depasesc 5 % din cifra de afaceri zilnica medie din exercitiul financiar precedent pentru fiecare zi de intarziere si calculate de la data stabilita in decizie. acestea: (a) incalca articolul 81 sau articolul 82 din tratat sau (b) contravin unei decizii care dispune masuri provizorii in temeiul articolului 8 sau (c) nu respecta un angajament care devine obligatoriu printr-o decizie in temeiul articolului 9. (2) Atunci cand intreprinderile sau asociatiile de intreprinderi si-au indeplinit obligatia pentru executarea careia au fost aplicate penalitatile cu titlu cominatoriu. (d) sa furnizeze informatii complete si exacte pe care Comisia le-a solicitat printr-o decizie luata in temeiul articolului 17 sau al articolului 18 alineatul (3). amenda nu depaseste 10 % din cifra de afaceri totala din exercitiul financiar precedent.

Totusi. (4) Intreruperea termenului de prescriptie produce efecte pentru toate intreprinderile sau asociatiile de intreprinderi care au participat la incalcare. urmatoarele: (a) solicitari de informatii in scris de catre Comisie sau de catre autoritatea de concurenta a unui stat membru. poate audia de asemenea alte persoane fizice sau juridice. (b) autorizatii scrise de desfasurare a inspectiilor emise pentru reprezentantii sai oficiali de catre Comisie sau de catre autoritatea de concurenta a unui stat membru. dreptul de acces nu include accesul la corespondenta dintre Comisie si autoritatile de concurenta ale statelor membre sau dintre acestea din urma. (b) prin orice act al Comisiei sau al unui stat membru care actioneaza la cererea Comisiei. (5) Intreruperea determina curgerea unui nou termen de prescriptie. Autorii plangerii sunt implicati indeaproape in proceduri. Termenul de prescriptie pentru executarea sanctiunilor (1) Competenta Comisiei de a pune in aplicare deciziile luate in temeiul articolelor 23 si 24 se prescrie in cinci ani. (c) initierea procedurilor de catre Comisie sau de catre autoritatea de concurenta a unui stat membru. AUDIERI SI SECRETUL PROFESIONAL Audierea partilor. termenul de prescriptie expira cel tarziu in ziua in care o perioada egala cu dublul termenului de prescriptie s-a scurs fara sa se fi aplicat o amenda sau penalitati cu titlu cominatoriu de catre Comisie. Acestea au dreptul de acces la dosarul Comisiei. (2) Drepturile la aparare ale partilor in cauza sunt pe deplin garantate in cadrul procedurilor. (5) Termenul de prescriptie pentru executarea sanctiunilor se suspenda: (a) pe perioada in care se poate efectua plata. (3) In cazul in care Comisia considera ca este necesar. (3) Prescriptia pentru executarea sanctiunilor este intrerupta: (a) prin notificarea unei decizii de modificare a cuantumului initial al amenzii sau al penalitatilor cu titlu cominatoriu sau de refuzare a unei cereri de modificare. Cererile de audiere ale acestor persoane se aproba daca acestea demonstreaza suficient interes. (b) pe perioada in care executarea silita a platii este suspendata in temeiul unei hotarari a Curtii de Justitie. Comisia isi fundamenteaza deciziile doar pe obiectiunile asupra carora partile in cauza au putut prezenta comentarii. inclusiv documentele intocmite in temeiul articolelor 11 si 14. In special. (4) Fiecare intrerupere determina curgerea unui nou termen de prescriptie. . 23 si la articolul 24 alineatul (2). Comisia acorda intreprinderilor si asociatiilor de intreprinderi care fac obiectul procedurilor desfasurate de Comisie ocazia de a-si exprima punctul de vedere cu privire la obiectiunile formulate de Comisie. (6) Termenul de prescriptie pentru aplicarea amenzilor sau a penalitatilor cu titlu cominatoriu se suspenda pe durata in care decizia Comisiei face obiectul unor actiuni pendinte la Curtea de Justitie. Actele care intrerup termenul de prescriptie includ. (d) comunicarea privind obiectiunile de catre Comisie sau de catre autoritatea de concurenta a unui stat membru. Intreruperea termenului de prescriptie produce efect de la data la care actul este notificat cel putin unei intreprinderi sau asociatii de intreprinderi care a participat la incalcare. Nici o dispozitie din prezentul alineat nu impiedica Comisia sa divulge si sa utilizeze informatiile necesare pentru a dovedi o incalcare. Autoritatile de concurenta ale statelor membre pot de asemenea solicita Comisiei sa audieze si alte persoane fizice sau juridice. (2) Prescriptia incepe sa curga de la data la care decizia devine definitiva. a autorilor plangerii si a altor terti (1) Inainte de adoptarea deciziilor prevazute la articolele 7. in special. 8. in scopul executarii silite a amenzii sau penalitatilor cu titlu cominatoriu. sub rezerva interesului legitim al intreprinderilor de a-si proteja secretele de afaceri. Acest termen se prelungeste cu perioada in care termenul de prescriptie este suspendat in conformitate cu alineatul (6). Dreptul de acces la dosar nu include accesul la informatiile confidentiale si documentele interne ale Comisiei sau ale autoritatilor de concurenta ale statelor membre.incalcari intrerupe cursul termenului de prescriptie pentru aplicarea amenzilor sau a penalitatilor cu titlu cominatoriu.

Aceasta obligatie se aplica de asemenea tuturor reprezentantilor si expertilor statelor membre care participa la intrunirile Comitetului consultativ in temeiul articolului 14.TESTE DE AUTOEVALUARE:  Analiza unor cazuri de concurenţă neloiala soluţionate de către Comisia Europeană. Comisia si autoritatile de concurenta ale statelor membre. Lazăr Valerică . si care. 14.(4) Atunci cand Comisia intentioneaza sa adopte o decizie in temeiul articolului 9 sau al articolului 10. (2) Fara a se aduce atingere schimbului si utilizarii informatiilor prevazute la articolele 11. Conf. Publicarea ia in considerare interesul legitim al intreprinderilor in protejarea secretului lor de afaceri. sunt protejate de secretul profesional. 3. aceasta publica un rezumat al cauzei si continutul esential al angajamentelor sau al actiunii viitoare propuse.  Analiza sancţiunilor ce se aplică de către Comisia Europeană pentru agenţii economici care au încălcat regulile cu privire la concurenţă. prin natura lor. 15 si 27. 12. Tertii interesati pot sa-si prezinte observatiile intr-un termen stabilit de Comisie in publicarea efectuata si care nu poate fi mai mic de o luna. functionarii acestora.Univ. precum si reprezentantii oficiali si functionarii altor autoritati ale statelor membre nu divulga informatiile obtinute sau schimbate in temeiul prezentului regulament.Dr. reprezentantii oficiali si alte persoane care lucreaza sub controlul acestor autoritati. Secretul profesional (1) Fara a aduce atingere articolelor 12 si 15. informatiile colectate in temeiul articolelor 17-22 se folosesc doar pentru scopul in care au fost obtinute.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful