You are on page 1of 10

Specializarea: DREPT Materia

:
ISTORIA DREPTULUI ROMANESC

REFERAT Tema: EVOLUŢIA SISTEMULUI PUNITIV (A PEDEPSELOR APLICATE ÎN DREPTUL PENAL) ÎN ROMANIA

Existenţa ideii de dreptate şi a normelor de conduită sunt dovezi ale organizării democrate a societăţii geto-dacice. III. Dacia – provincie romana După cucerirea romană. Principalele pedepse aplicate în acea vreme erau pedeapsa cu moartea şi trimiterea la cariere de piatră sau în ocne ca „damnati ad metala” (Ciuceanu. 9). pe temeiul solidarităţii rudelor. cel vinovat era supus oprobriului public şi silit să părăsească comunitatea. în Dacia Felix s-a aplicat dreptul roman şi în ceea ce priveşte sistemul pedepselor. ca mijloc de rezolvare a litigiilor. Printre infracţiunile mai aspru pedepsite era şi încălcarea interdicţiilor religioase.Perioada statului geto-dac Din puţinele informaţii rămase. II. Sistemul punitiv avea la bază ideea de reciprocitate (talion). Pedepsele aveau un caracter expiatoriu (prin ispăşirea. întemeiat pe obicei. a talionului şi compoziţiei (înţelegerea dintre vinovat 2 . a persoanei. ordaliile (proba focului. VIII) Obştile săteşti aplicau un drept penal nescris. a capacităţii de creaţie înaintată la un popor despre care sa afirmat că era „pe acelaşi nivel de lumină şi dezvoltare cu elenii”. au persistat şi practici mult mai vechi.sec. a normelor de conduită în obşti (271/275 . IV. duelul judiciar. a fierului încins). suferinţa decurge din privaţiunile la care este supus condamnatul.Perioada geto-dacică prestatală Normele punitive continuau să existe în scopul apărării ordinii sociale pe temeiul ideii de reciprocitate. pedeapsa se diferenţiază de celelalte sancţiuni de drept penal şi de orice sancţiuni juridice. vinovatul era supus oprobiului public şi silit să părăsească colectivitatea poporului înarmat. răscumpărarea unei greşeli). delapidarea. luarea de mită. un număr limitat de infracţiuni (delicta publica) erau socotite a atinge interesele statului: înalta trădare. Totodată. cum erau răzbunarea sângelui (vendeta). prin această trăsătură. starea de normativitate la geto-daci este sintetizată de Herodot în aprecierea că geto-dacii erau „cei mai drepţi şi mai viteji dintre traci". familiei şi proprietăţii. constrângerea este de esenţa pedepsei. socotite sacrilegii. Din punct de vedere al dreptului penal. este un rău cu care se răspunde răului produs prin infracţiune. I.Perioada prefeudala a) Perioada de organizare şi funcţionare a obştilor săteşti.Pedeapsa este o măsură de constrângere – care implică o anumită suferinţă impusă infractorului ca reacţie socială la infracţiunea săvârsită de acesta. sau constau în decăderea din drepturi. fiind destinate să purifice comunitatea de sacrilegiul comis şi să evite atragerea mâniei divinaţiilor. conflictele dintre membrii obştei se rezolvau în cadrul acesteia. Răspunderea pentru daunele provocate altuia. 2001. p. rezultă că dreptul penal geto-dac cuprindea dispoziţii severe referitoare la apărarea statului. ca pretutindeni în această vreme.

în caracterul statului. proprietăţii. apoi cele împotriva vieţii şi a integrităţii corporale.XIV) Între elementele de permanenţă se regăseşte legea şi dreptatea. Legea Ţării apăra valorile şi relaţiile care interesau ordinea feudală. din Ungaria şi statul Moravia Mare (Cehia de astăzi). Dintotdeauna cele mai grave fapte au fost cele îndreptate împotriva conducătorului statului şi a temeliei organizării sociale. puteau fi răscumpărate prin plata unei sume de bani. caracterul de clasă al acestei instituţii era demonstrat de faptul că actele normative care tarifau răscumpararea. Evoluţia sistemului normativ tradiţional cu caracter consacrat. pentru că aceleaşi fapte erau pedepsite diferit în funcţie de categoria socială din care făcea parte infractorul şi. Perioada statelor şi a dreptului român în feudalismul dezvoltat (secolul al XV-lea -1821). şi Lex olachorum în Transilvania şi Banat. „cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci”. competenţa faptelor penale. petrecută în secolul al VIII-lea. V. 3 . În primul rând. a familiei etc. prin care vinovatul.). îşi răscumpăra vina). Răspunderea solidară exista şi în cazul în care se produceau daune obştilor învecinate. statul s-a substituit obştilor săteşti. coexistând cu statutul lor juridic oficial. o întâlnim curent abia în hrisoavele domnilor din feudalismul dezvoltat. prin judecători domneşti. ci izgonirea lor din cadrul obştii săteşti şi care însemna moarte civilă. In Transilvania. sintagma universală. numită Ius Valachicum în vlahiile sud-dunărene. Prin dispoziţiile de drept penal. în capacitatea sa de democratizare a societăţii. libertăţii persoanei. Aceste norme se completau cu reguli promovate de biserica ortodoxă română. deşi a apărut în civilizaţia geto-dacicilor. Formula „după lege şi dreptate”. pentru ţărani –25 de florini). Nu se pedepsea furtul pentru consumul pe loc (furtul cu burta). preluând treptat. aflate sub dominaţia coroanei ungare. b) Perioada întemeierii şi consolidării „ţărilor” şi a „legii ţării” în feudalismul mijlociu (sec. nescris – Legea Ţării sau obiceiul pământului reprezintă o sinteză originală care reflectă însuşi drumul etnogenezei românilor. prin plata unei sume de bani sau darea de bunuri. Desconsiderat şi povestit continuu. Aceste dipoziţii aveau un caracter discriminatoriu. a fost recunoscută de autoritatea statală respectivă pentru teritoriile locuite compact de români. În epocă predominau infracţiunile contra persoanei şi nu cele contra patrimoniului. Cea mai aspră pedeapsă pentru criminali nu era moartea. Opinia publică îi pedepsea supunându-i în diferite ocazii oprobiului public pe infractori (strigarea peste sat sau la hora cu porecle etc. în funcţie de statutul social al victimei (pentru nobili –66 de florini. sociale şi politice ale feudalismului românesc. pentru că infracţiunile. de regulă. IX . în enclavele româneşti din Galiţia polonă. în justiţia întemeiată pe lege. Având în vedere aria etnogenezei româneşti – mult mai largă decât actualul teritoriu al României – Legea Ţării. Finalizarea etnogenezei românilor. materializată la români în atitudinea statului faţă de drepturile şi libertăţile omului. stabileau sume diferite.si victima sau rudele acesteia. infractorul trebuia să părăsească obştea sătească. a coincis cu cristalizarea structurilor economice. După constituire. în al doilea rând.

2001 4 . -paricidul consta în suprimarea vieţii părinţilor. Secu etc. viclenie. Era considerată o infracţiune deosebit de gravă şi pedepsită prin ardere de viu. arderea şi îngroparea de viu sau înecarea. care se împărţea între dregătorul domnesc şi familia victimei. formă de pedeapsă preluată din dreptul bizantin în dreptul nostru cutumiar. tăierea mâinilor. picioarelor. privative de libertate. Se aplica pentru fapte grave: tâlhărie. Pedepse privative de libertate Ocna consta în muncă silnică în saline.1 Grosul era o închisoare în care se ţineau arestaţii preventiv (înainte de a fi judecaţi). pecuniare. (limba strâmbă. Pantelimon. bigamie. Regimul penitenciar din România 1940 – 1962. -ucisăturile. hainie) era moartea şi confiscarea averii şi se extindea şi asupra familiei trădătorului. pedeapsa era spânzurarea sau surghiunul. Se aplica pentru: -falsificarea monedei aducea atingere dreptului exclusiv al domnitorului de a bate monedă. „jac”.cunoscută şi sub numele de „certare a trupului”. era una dintre cele mai frecvente pedepse. Tortura (cazna) a fost un mijloc curent de cercetare penală. pedeapsa era moartea şi confiscarea averii. pentru a smulge celor bănuiţi mărturia de vinovăţie. adică prin arderea pe faţă cu fierul roşu). dacă lovirile cauzaseră moartea victimei. care au drept corespondent în dreptul modern infracţiunea de lovire. pedepsită cu îmbourarea. Ucigaşul îşi putea răscumpăra vina prin plata gloabei. Bătaia . Temniţa consta în privarea dreptului de proprietate în locuri de detenţie special amenajate. care avea drept corespondent în dreptul modern infracţiunea de mărturie mincinoasă. -răpirea de fată sau de femeie era o infracţiune foarte gravă.Clasificarea pedepselor în sistemul dreptului penal medieval din Ţările Române prezintă un aspect extrem de variat. pe diferite părţi ale corpului. nasului sau a organului sexual (în cazul zoofiliei). Pedepsele corporale Pedeapsa cu moartea a cunoscut mai multe forme: spânzurătoarea (punerea în furcă) pentru oamenii de rând. alte pedepse accesorii sau complementare. -pedeapsa pentru înalta trădare (hiclenie. Boierii arestaţi preventiv erau ţinuţi în visterie sau cămările domneşti pentru mai multă siguranţă. răpire. Pedeapsa cu ocna putea fi pe timp limitat sau pe viaţă. limbii. iar pedepsele erau: decapitarea. Uneori se aplica pe uliţa satului. urmată de incinerare. arătând şi bogata imaginaţie a legiuitorului. consta în scoaterea ochilor.). Mutilarea. copiilor sau a fraţilor soţiei. cele din urmă rar semnalate însă documentar în Ţara Românească şi Moldova. Pedepsele se grupau în corporale. 1 Radu Ciuceanu. vicleşug. dar şi pedeapsă propriu-zisă aplicată vinovatului dovedit. Snagov. -tâlhăria („jaf”. era judecată de domnitor şi pedeapsa era moartea şi despăgubirea victimei cu averea răpitorului. Înfierarea consta în însemnarea vinovatului cu fierul roşu. Pedeapsa se executa în închisori sau în mânăstiri de către boieri sau clerici (astfel de mănăstiri „populare” ca loc de executare a „osândelor” erau schitul Cernica. decapitarea pentru boieri. „tâlhuşag”) consta în furtul însoţit de violenţă.

amenda. drept ce aparţinea domnului sau unor foruri superioare celui care a pronunţat hotărârea de condamnare. viol şi hiclenie. drept exclusiv al şefului statului. „limba strâmbă”) consta în fapta martorului care dădea declaraţii mincinoase ori nu spunea tot ce ştie în legătură cu obiectul procesului în care era chemat ca martor.Varta era închisoarea destinată debitorilor ca măsură de constrângere pentru plata datoriilor. Se aplica în acest caz legea talionului. Incendierea caselor şi holdelor se pedepsea deseori numai pecuniar. (ucisăturile). -ucisăturile. şi se aplica pentru neascultare. incest. cât şi semn de cinste. Dreptul feudal penal cunoştea instituţia graţierii individuale. prin plata dublă sau triplă a pagubei. mutilarea. Prin amenzi (gloaba) se pedepseau: -injuria. jurământ mincinos etc. Pedepse pecuniare Duşegubina. etc.) Raderea bărbii era socotită ocară mare. Pedepse ce amintesc de legea Talionului Sudalma cea mare. Începâd cu secolul al XVII-lea. defăimare. fie în natură. sodomia (Sodomia consta în raporturi sexuale între persoane de acelaşi sex. In perioada târzie a apărut şi instituţia amnistiei (iertarea colectivă a infractorilor). sfadă. respectiv fiecare martor mincinos era obligat la predarea a trei boi. avea drept corespondent în dreptul modern infracţiunea de denunţare calomnioasă. putândui-se stabili eventual un domiciliu forţat (de exemplu la o mânăstire). Era aplicată pentru omor. erau pedepsite şi cu amenzi. aceasta fiind atât podoabă. Dacă hoţul nu era prins gloaba era plătită de întreg satul. -curvia sau desfrânarea reprezenta orice relaţie sexuală firească. -jurământul mincinos („mărturia strâmbă”. Se aplica în cazul infracţiunii de lovire. noţiunea înseamnă pedeapsă pecuniară şi se aplica unei colectivităţi. bătaia. Se pedepsea cu „gloaba”. însă nu răspundea satul. Surghiunul consta în izgonirea făptuitorului din localitatea sa de domiciliu. a unor bunuri. Confiscarea era o pedeapsă ce se materializa în scoaterea din patrimoniul vinovatului. pedeapsa era moartea. dacă fapta era urmată de moartea victimei. Pedepse accesorii sau complementare Degradarea civică se aplica pentru infracţiuni grave: bigamia. sodomie. Infracţiunea cea mai frecventă în Evul Mediu era furtul („furtişag”. dacă se demonstra că urmele hoţului ies din sat. numită în Legea ţării. incest. Ea se mai numea „certare cu bani sau cu dobitoc”. ori chiar totalitatea acestora şi intrarea lor în patrimoniul domniei sau al victimei. Amenda penala Gloaba consta într-o amendă care se plătea domniei fie în bani. infracţiune rară în istoria medievală a poporului nostru. „furtuşag”) consta în însuşirea pe nedrept şi clandestin bunul altuia. în sensul că denunţătorului calomnios i se aplica pedeapsa ce s-ar fi aplicat celui denunţat dacă denunţul ar fi fost întemeiat. în afara căsătoriei ( erau mai aspru pedepsite femeile). 5 . răpire. -hotărnicia falsă şi mutarea semnelor de hotar în scopul însuşirii pământului altuia. defăimare.

ci „gândirea.In perioada regimului turco-fanariot în Ţăra Româneasca şi Moldova (1711 – 1821).N. -pedepse religioase: afurisenia. despăgubiri. mută accentul din sfera publică spre cea privată. Se sancţionează cu asprime: hiclenia (trădarea). Se menţin incriminările din legislaţia penală anterioară pentru omucidere. -pedepse privative de libertate: ocna. tragerea în ţeapă. Oricare dintre instanţe era îndrituită ca în cuprinsul hotărârii să dispună înlocuirea pedepsei aplicate cu plata de către cel vinovat a unei sume de bani sau a unui număr de vite. surghiunul la mănăstire. Aceste amenzi judiciare se numeau gloabe în Ţara Românească şi Moldova şi birşat în Transilvania. Înfierarea (semn distinctiv în frunte) este aplicată în continuare pentru hoţi. incestul. Bibescu . tâlhari. tâlhărie. furt etc. Sancţiunile continuă să fie aspre: -pedepsele corporale: decapitarea. Regimul penitenciar din România 1940 – 1962. Ţinta pedepsei nu mai constituia trupul. -pedepse moralizatoare: purtarea hoţului prin târg etc. a pregătit şi publicat la 1851 „Condica criminalistică cu procedura ei”. 2 Radu Ciuceanu. p. omorul. dar este incriminată ca infracţiune. răpirea. vagabonzi şi prostituate care urmăreau o reformare a infractorilor prin desfăşurarea de munci utile. tâlhăria.viitorul domn. spânzurătoarea. răspunzători însă de manifestările celor eliberaţi” 2.. VI. cu biciul sau cu nuielele. infracţiunile sunt numite „vini” sau „greşeli ”. 2001 6 . vini pe faţă” şi infracţiuni neflagrante. Era „obişnuita pedeapsă” în epocă. Epoca premergătoare unirii (1821-1859) O comisie instituită la 1833 prin Regulamentele organice. mai ales recidivişti. arderea în foc. calpuzenia (falsificarea banilor). formată din C. la spate. restituirea îndoită a sumei. oprirea la biserică.10. In 1780. înainte de a fi trimişi la ocnă. mutilarea. temniţa. Bătaia este încă o pedeapsă penală aplicată prin: bătaia la tălpi (la falangă). Brăiloiu şi Gh. întocmită pe baza vechiului drept penal şi românesc. pedepsite cu: bătaie. al XVIII-lea şi care sancţionează culpa procesuală a părţii care redeschide procesul fără a avea câştig de cauză. După sec. In această perioadă apar primele case de corecţie pentru infractorii mărunţi. al XVIII-lea s-a înregistrat un declin al pedepselor corporale administrate în public şi o creştere a pedepselor care. Tortura ca pedeapsă corporală este desfiinţată. pe uliţa târgului sau la poarta gospodarului. şi se incriminează mai nou infracţiunile contra comerţului: falsul în acte de comerţ. „vini mari ” sau „vini mici” sau „infracţiuni flagrante pe faţă. furtul. -amenda penală (gloaba). voinţa şi înclinaţiile individului”. falimentul fraudulos etc. Altă caracteristică a justiţiei feudale este sistemul care permite răscumpărarea pedepselor. domnitorul Mihail Şuţu a introdus elibrarea condiţionată a „condamnaţilor care urmau să fie chezăşuiţi de oameni liberi. bigamia. Infracţiunile funcţionarilor au impus incriminarea separată a infracţiunilor de serviciu. adulterul. Instituţia amenzii judiciare -se introduce din sec. mărturia mincinoasă etc. dar şi a Codului penal şi de instrucţie criminală din Franţa (1832).

recidiva. era considerat ca fiind cea mai blândă lege penală din Europa. şi a complicităţii (complicele pedepsindu-se ca şi autorul principal). acesta nu mai prevedea pedeapsa cu moartea (ci munca silnică pe viaţă). s-a proclamat principiul legalităţii acesteia: „Nici o infracţiune nu se va pedepsi dacă pedepsele nu vor fi hotărâte înaintea săvârşirii sale” (art. pentru cei condamnaţi la muncă silnică. prima în dreptul execuţional penal. cumulul de infracţiuni. în temniţă pentru pedepsele uşoare sau la mănăstiri pentru boieri. iar pedepsele erau: pedepse criminale. graţierea. Spre deosebire de Codul penal francez. 7 .Sava”. s-a aplicat în România. cu modificarile ulterioare. s-a elaborat şi pus în aplicare la 1 mai 1865 Codul penal român. Sistemul se perfecţionează prin contribuţia profesorului de legi de la şcoala „Sf. în stabilirea pedepsei. 1832). se începe modernizarea regimului penitenciar.a. Se consideră că infractorii sunt dominaţi de porniri antisociale (culpabile) şi trebuie pedepsiţi şi excluşi din societate. De aceea. prevede tipurile de recompense şi sancţiuni ce puteau fi aplicate deţinuţilor etc. Cu privire la aplicarea pedepselor. pedepse corecţionale şi pedepse poliţieneşti. Moroiu.Apariţia regimului penitenciar român Regulamentul temniţelor. În cartea I este cuprins sistemul pedepselor penale. Statul roman modern (1859-1918) În vremea şi din iniţiativa lui Cuza. iar în cartea III-sistemul contravenţiilor şi sancţiunilor contravenţionale. Dispoziţii speciale priveau circumstanţele atenuante. culpabilitate şi pedeapsă. la 1827. C. Codul penal român din 1865 reflecta concepţia beccariană de moderaţie. confiscarea averii şi pedepsele corporale. Codul penal din 1865 reglementa modul de pedepsire a tentativei. 2). De asemenea. faţă de reglementările anterioare. până în 1936. Codul penal român purta amprenta trinităţii : liber arbitru (oamenii raţionali au capacitatea de a alege între ce este permis şi nepermis). delicte şi contravenţii. organizează pentru prima dată locurile de detenţie sub vornicul temniţelor. reabilitarea ş. având la bază tradiţia românească dar şi codurile penale francez din 1810 şi prusian din 1851. amnistia. inconştienţa infractorului). Codul penal român din 1865 reglementa şi alte instituţii ale dreptului penal: corecţionalizarea. bazat pe Regulamentele Organice (1831. În Moldova. Faptele periculoase sunt clasificate în: crime. model pentru toate închisorile. care era asimilată cu infracţiunea consumată. În 1855 se întocmeşte un nou Aşezământ pentru administrarea închisorii din Iaşi. cauzele ce înlăturau dolul sau culpa (constrângerea. în cartea II -sistemul crimelor şi delictelor. Regulamentul organic din Muntenia impunea întocmirea unui Regulament al temniţelor şi organizarea ocnelor şi temniţelor. prin Aşezământul despre temniţa capitalei. Pedepsele privative de libertate se executau în ocna de sare. care publică o „Disertaţie pentru îndreptarea puşcăriei din Bucureşti”. Acesta. Împreună cu legislaţia ulterioară în materie. VII. în 1833.

Pe lângă fiecare tribunal exista o „casă de arest”. adolescenţa de la 12 ani. Penitenciarele se subordonau Inspectorului general din Ministerul de Interne. de recluziune şi de detenţie. în cadrul profundelor restructurări care au avut loc. de la 18 ani. excludea răspunderea penală. -corecţionale pentru cei între 18 şi 20 de ani (nevârstnici) şi pentru femei. -de recluziuni la munci silnice mai uşoare. Şi în Transilvania erau consacrate principiile legalităţii incriminării infracţiunilor şi al legalităţii pedepselor. reglementată de legea maghiară a urmărit realizarea unei aspre represiuni. la rândul său. VII. iar pe lângă Curtea cu juraţi o „casă de opreală” pentru arest preventiv. Regimul penitenciar a căpătat o nouă organizare în 1874 şi a fost modificat în 1877 prin introducerea sistemului celular mixt. toate în regim penitenciar mixt. IX. Noile Regulamente din 1862-1864 stabileau următoarele categorii de locuri de detenţie: -preventive până la hotărârea pedepsei . împotriva naţiunilor române. b)pedeapsa. intrate în vigoare la 1880. în raport cu împrejurările în care au fost comise sau cu 8 . Se prevedeau cauzele care excludeau imputabilitatea: copilăria până la 12 ani. Locurile de detenţie erau împărţite în două mari grupe: de prevenţie şi de osândă. s-a realizat şi o unificare a serviciilor penitenciare. cealaltă cuprinzând. -corecţionale pentru pedepsele de la 6 zile la 2 ani. Acest cod a avut un caracter unificator după realizarea Marii Uniri de de la 1 Decembrie 1918. infracţiunile se împărţeau în crime. ce puteau deveni. prima fiind pentru delicte şi pentru crime. Transilvaniea în perioada liberalismului austriac (1861-1867) şi a dualismului austro-ungar (1868-1918) In dreptul penal s-a aplicat Codul penal maghiar despre crime şi delicte (Legea V din 1878) şi Codul penal despre contravenţii. Perioada intre Marea Unire şi instaurarea regimului totalitar antonescian 1918-1940 Evenimentul cel mai remarcabil a fost noul Cod Penal. A fost adoptat la 18 martie 1936 şi a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1937. când răspunderea era deplină. Pe lângă penitenciarul Văcăreşti a luat fiinţă o secţie cu dublă destinaţie de ospiciu şi închisoare. cu definiţii şi concepte clare – expresie a nivelului evoluat al ştiinţei penale şi penitenciare româneşti. de muncă silnică.Regimul penitenciar După întemeierea statului naţional. redactat în texte precise. Ele cuprind două instituţii penale fundamentale : a)infracţiunea-definită ca acea faptă pe care legea a declarat-o ca atare. Noul Cod penal s-a remarcat printr-o reglementare minuţioasă a infracţiunii: alături de crime. cu o răspundere penală condiţionată de dezvoltarea morală şi intelectuală şi majoratul. delicte şi contravenţii (Codul penal din 1864) au fost introduse dispoziţii privind infracţiunile de drept comun. delicte şi contravenţii. constând în izolarea de noapte şi munca în comun ziua. patru categorii: de pedeapsă corecţională şi poliţienească. -de recluziune la muncă silnică –ocna pe viaţă şi pe termene.

dezertarea din armată. În funcţie de comportamentul deţinutului. contravenţii). alt rezultat nu se urmăreşte”. iar după intrarea României în război. noul Cod penal a prevăzut o înăsprire a regimului punitiv.mobilul lor. după gravitatea şi durata pedepselor. O dată aplicată şi executată . Guvernarea instaurată în septembrie 1940 s-a caracterizat printr-o şi mai accentuată amplificare a incriminărilor şi o mai mare înăsprire a sancţiunilor. noi infracţiuni şi-au găsit reglementarea legislativă: împotrivirea la încorporare. împărţindu-se pedepsele în aceleaşi clase stabilite de Codul din 1864: 1) principale ( crime. nesupunerea la mobilizarea agricolă. existau. Pedeapsa este. trecerea în colonii penitenciare de muncă pentru cei care dădeau dovadă de îndreptare. Existau.. insurecţia armată etc. asocierea contra siguranţei statului. măsurile de siguranţă. Locurile de detenţie erau împărţite. munca în comun ziua). 3) complementare. şi pe măsura înfrângerilor militare. interdicţia corecţională. Progresivitatea regimului penitenciar consta în faptul că executarea pedepsei nu era aceeaşi de la început până la sfârşit. este o urmare indirectă a pedepsei şi în afara preocupărilor legii penale. Se introduc pentru prima dată alături de pedepse. în 1941. Editura Ştiinţifică. Regimul penitenciar Sistemul penitenciar a cunoscut transformări în perioada interbelică prin textul Legii penitenciarelor şi institutelor de prevenţiune din 1929. decăderea din puterea părintească ş. Editura Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu. locuri speciale de detenţie pentru femei şi institute de corecţie pentru minori. propriul său scop. de închisoare corecţională şi poliţienească. 2001 9 . iar în caz de recidivă cu îndoitul maximului. scopul ei este stins: răul a fost răsplătit cu alt rău. 1965) BIBLIOGRAFIE MANUEL GUŢAN. În raport cu reglementările anterioare. eliberarea condiţionată după executarea unui anumit termen din cuantumul pedepsei. Istoria dreptului românesc.Despre infracţiuni şi pedepse". de temniţă grea (Doftana). 2) accesorii. şi penitenciare politice: de detenţiune grea. politica penală a cunoscut o înăsprire fără precedent a regimului pedepselor: internarea în lagăre.Bucuresti. Bucureşti. din ultimele două făcând parte degradarea civică. domiciliul forţat. pronunţarea frecventă a pedepsei capitale.a. EMIL MOLCUŢ. pedepsele complementare şi accesorii. Sub aspectul clasificării sancţiunilor s-a menţinut sistemul tripartit. completată de legislaţia penală din 1937. cu alte cuvinte. 2004 EMIL CERNEA. maximul pedepselor fiind mai ridicat. delicte. patru faze: izolarea individuală (cu durata de la unu la doi ani şi până la trei ani pentru recidivişti). dacă se produce. deşi executarea ei a fost pusă în aplicare în rare cazuri. în principiu.( Cessare Beccaria . Delictul de ultraj se pedepsea prin aplicarea pedepsei maxime. infracţiuni politice. de asemenea. riguroasă şi simplă. Aiud). acest rezultat. regimul în comun (izolarea noaptea. în penitenciare de drept comun: de muncă silnică (Ocnele Mari. „Pedeapsa se aplică pentru a pedepsi fapta comisă şi nu pentru prevenirea săvârşirii unor fapte asemănătoare. În condiţiile stării de război. În această ultimă categorie erau enumerate uzurparea politică. „Istoria statului şi dreptului românesc”. . măsurile educative (pentru minori).

RADU CIUCEANU. Regimul penitenciar din România 1940 – 1962. 2001 10 .