You are on page 1of 34

CAPITOLUL XIV CONTENCIOSUL ADMINISTRATIV

1. Noţiune şi istoric 1.1. Consideraţii preliminare Principiul separaţiei puterilor în stat potrivit căruia sunt organizate cele trei puteri statale –legislativă, executivă şi judecătorească – presupune deopotrivă atât o colaborare precum şi un control reciproc al acestora. În acest sens, profesorul C.G. Rarincescu releva „colaborarea se realizează prin controlul reciproc al puterilor şi care poate duce la disolvarea Parlamentului, sau la darea unui vot de blam guvernului, sau la anularea de către justiţie a actelor administrative ilegale sau la declararea de neconstituţionalitate a legilor, etc. Acest control reciproc al puterilor într-o ţară organizată în mod efectiv şi real pe baza sistemului reprezentativ, constituie una din măsurile cele mai potrivite pentru a preveni crizele politice, loviturile de stat şi revoluţiunile”1. Contenciosul administrativ reprezintă în fapt o concretizare a principiului separaţiei puterilor în stat, o modalitate de exercitare a controlului judecătoresc asupra activităţii desfăşurate de autorităţile unei alte puteri statale, respectiv ale puterii executive. Rămâne şi astăzi actuală afirmaţia prof. C.G. Rarincescu conform căreia: „Instituţia contenciosului administrativ, ca şi cele mai multe din instituţiile juridice ale societăţii actuale, se sprijină pe două principii fundamentale oricărui Stat civilizat: pe principiul respectării drepturilor legalmente dobândite şi pe principiul obligativităţii Statului de a asigura executarea hotărârilor judecătoreşti”.2 După cum este cunoscut, specificul activităţii administraţiei publice constă în organizarea executării şi executarea în concret a legilor şi a celorlalte acte normative. Uneori, este posibil ca prin activitatea sa, cu precădere prin actele administrative pe care le emite în cele mai diverse sectoare ale vieţii economico-sociale, administraţia să lezeze drepturi subiective sau interese legitime ale particularilor, persoane fizice sau juridice. „Pentru a feri administraţia să comită ilegalităţi s-au stabilit diferite mijloace preventive, care au drept scop să asigure, pe de o parte, aplicarea exactă a legilor şi regulamentelor, iar de pe altă parte, să apere drepturile şi interesele administraţilor”.3 În perioada interbelică, doctrina de specialitate definea contenciosul administrativ „ca fiind constituit din totalitatea litigiilor născute între particulari şi Administraţiile publice şi în care sunt puse în cauză reguli, principii şi situaţii juridice aparţinând dreptului public”.4 Instituţia contenciosului administrativ are vechi tradiţii în ţara noastră, însă o bună perioadă de timp (perioada comunistă) legiuitorul a desfiinţat-o, considerându-se ca fiind inadecvată pentru societatea socialistă. După Revoluţia din decembrie 1989, legiuitorul nostru a repus instituţia contenciosului administrativ în drepturile sale fireşti, prin adoptarea Legii nr. 29/1990, legea

1 2

C.G. Rarincescu, Contenciosul administrativ român, Editura Universala Alcalay, Bucureşti, 1936, p. 21 C.G. Rarincescu, op. citată, p. 8 3 E.D. Tarangul, Tratat de drept administrativ român, Tipografia Glasul Bucovinei, 1944, p. 547 4 C.G. Rarincescu, op. citată, p. 33

contenciosului administrativ5 care, a marcat „un important pas înainte în construcţia acestei importante instituţii a statului de drept”.6 Ulterior, contenciosul administrativ şi-a găsit şi suportul constituţional în art. 48 al Legii fundamentale, conform căruia: „(1) Persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin soluţionarea în termen legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului şi repararea pagubei. (2) Condiţiile şi limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică. (3) Statul răspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare săvârşite în procesele penale.” În acelaşi timp, prin raportare la dispoziţiile art. 150 Constituţia României din 1991 a modificat, în mod implicit, o serie de prevederi ale Legii contenciosului administrativ nr.29/1990. Cu certitudine, Legea contenciosului administrativ nr.29/1990 s-a constituit într-un element determinant în edificarea şi consolidarea statului de drept postrevoluţionar. Evoluţia legislaţiei, dar, mai ales, revizuirea Constituţiei României au impus o nouă lege a contenciosului administrativ. Sediul materiei îl regăsim în art.52 din Constituţia României, republicată, în următoarea redactare: „(1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin soluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei. (2) Condiţiile şi limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică. (3) Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.” În temeiul dispoziţiilor constituţionale, a fost adoptată noua Lege a contenciosului administrativ nr. 554/20047, care a abrogat vechea reglementare. 1.2. Noţiunea de contencios administrativ Noţiunea de contencios administrativ este o noţiune tradiţională în dreptul nostru administrativ. Etimologic cuvântul „contencios” provine din cuvântul francez „contentieux” care, la rândul său se trage din latinescul „contentiosus” (certăreţ), adjectivul substantivului „contentio” cu semnificaţie de conflict, dispută ori confruntare.8 Într-o lucrare de referinţă din perioada interbelică, prof. C.G. Rarincescu aprecia că din punct de vedere al litigiilor care formează obiectul judecăţii, funcţia judecătorească a statului are două componente, respectiv: a) Contenciosul de drept comun „care este alcătuit din totalitatea litigiilor de competenţa organelor judecătoreşti propriu zise de natură civilo-comercială şi penală”; b) Contenciosul administrativ „compus din totalitatea litigiilor de natură administrativă, de competenţa, după cum vom vedea, fie a tribunalelor de drept comun, fie a

5 6

Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I-a, nr. 122 din 8 noiembrie 1990 Al. Negoiţă, Contenciosul administrativ şi elemente de drept administrativ, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1992, p.82 7 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I-a, nr. 1154 din 7 decembrie 2004 8 V.I. Prisăcaru, Contenciosul administrativ român, Ed. All, Bucureşti, 1994, pag.6

unor tribunale speciale administrative, după sistemul de drept pozitiv adoptat în diverse state.”9 În demersul său ştiinţific, autorul citat a identificat două accepţiuni ale noţiunii de contencios administrativ, şi anume: un sens formal-organic, având în vedere natura organelor care îl exercită şi un sens material-funcţional, care viza activitatea desfăşurată de aceste organe. Din punct de vedere formal-organic, autorul defineşte contenciosul administrativ „ca fiind constituit din totalitatea litigiilor de competenţa tribunalelor sau a justiţiei administrative.”10 Această semnificaţie a noţiunii a fost socotită de autor ca fiind nesatisfăcătoare pe temeiul că nu toate statele aveau organizată jurisdicţie administrativă. Pentru acest considerent, autorul aprecia că este necesar să se recurgă la un criteriu de departajare obiectiv, de natură a identifica din gama diversificată a litigiilor, pe cele care constituie o categorie distinctă, particularizată, în caracterele lor comune şi specifice care urmau să fie date în competenţa de soluţionare a tribunalelor administrative. În acest context, autorul a considerat utilă definirea contenciosului administrativ în sens material, având în vedere persoanele între care are loc litigiul, precum şi regulile jurid ice aplicabile în soluţionarea acestuia. Pe acest fond de idei Contenciosul administrativ a fost definit ca fiind „totalitatea litigiilor născute între particulari şi Administraţiunile publice, cu ocaziunea organizării şi funcţionării serviciilor publice şi în care sunt puse în cauză reguli, principii şi situaţii juridice aparţinând dreptului public.” S-a apreciat, pe drept cuvânt, că această definire este edificatoare, de natură a face distincţia între contenciosul administrativ, pe de o parte şi contenciosul judiciar de drept comun, pe de altă parte. Aşa cum am arătat, după 1989 instituţia contenciosului administrativ a fost repusă în drepturile sale fireşti atât de legiuitor precum şi de doctrină. Astfel, una dintre primele legi ale perioadei postrevoluţionare a reglementat instituţia contenciosului administrativ11, în temeiul art.17 din lege fiind înfiinţate instanţe specializate de contencios administrativ. Pe de altă parte, doctrina a manifestat o permanentă preocupare pentru definirea instituţiei Contenciosului administrativ. Potrivit opiniei prof. Al. Negoiţă noţiunea de contencios administrativ poate fi abordată în dublu sens. În sens larg, contenciosul administrativ reprezintă „Totalitatea litigiilor juridice dintre administraţia publică şi cei administraţi.”12 Cu alte cuvinte, în această accepţiune contenciosul administrativ priveşte toate litigiile dintre administraţia publică, pe de o parte, şi cei administraţi, pe de altă parte, indiferent de natura juridică a litigiului care poate fi de drept comun sau de drept public. În sens restrâns, autorul consideră că „Termenul de contencios administrativ se referă numai la acele litigii juridice în care organele administraţiei publice folosesc regimul juridic administrativ în baza competenţei pe care le-o conferă legea.”13 La rândul său, această abordare are atât un sens material precum şi un sens formalorganic.
C.G. Rarincescu, Contenciosul administrativ român, Ed. Universala Alcalay&Co., Bucureşti, 1937, pag. 31 C.G. Rarincescu, op. citată, pag. 32 11 Legea nr. 29/90 cu privire la contenciosul administrative, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I a nr. 122 din 8 noiembrie 1990 12 Al. Negoiţă, Contenciosul administrativ şi elemente de drept administrativ, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1992, pag. 78 13 Al. Negoiţă, op. citată, pag. 79
9 10

Prisăcaru defineşte contenciosul administrativ astfel: „Activitatea de soluţionare.”17 14 15 V. republicată. pag. alin. iar conflictul juridic s-a născut din adoptarea sau emiterea unui act administrativ de autoritate ori din refuzul de a rezolva o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege.” În aplicarea dispoziţiilor art. a fost adoptată Legea nr.7 A se vedea R.N. Actul atacat este suspendat de drept. citată. art. op. citată. alin. a conflictelor juridice în care cel puţin una din părţi este un serviciu public administrativ.5 şi art. iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea.Sensul material al noţiunii de contencios administrativ are în vedere natura litigiilor juridice care fac obiectul acestuia şi regulile juridice aplicabile în soluţionarea litigiilor. alin. anularea actului şi repararea pagubei”. părţile în litigiu.1 din Constituţie: „Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim.I. lit. un act al consiliului judeţean. 365 17 A se vedea art. aşa cum ar fi fost firesc16. 158-159 etc. conform art. 16 A se vedea R. a litigiilor în care cel puţin una din părţi este o autoritate publică.2. cu putere de adevăr legal. organele care înfăptuiesc justiţie şi obiectul cauzei.”14 Fără a realiza o prezentare exhaustivă a definiţiilor formulate în doctrină.6 al Legii fundamentale statuează: „Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice. pag.126. respectiv regimul de drept administrativ (public) sau cel de drept comun. potrivit legii. alături de alţi autori15 considerăm că în definirea noţiunii de contencios administrativ trebuie să avem în vedere deopotrivă dispoziţiile legii fundamentale şi pe cele ale legii organice a contenciosului administrativ. pag. prof. op citată.. al celui local sau al primarului. legiuitorul constituant nu a stabilit în acest text şi competenţa instanţelor de contencios administrativ în soluţionarea acestor litigii. alin. fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim. este garantat.. Această lacună este suplinită în parte de art.I. Suportul constituţional al contenciosului administrativ îl constituie art. Din nefericire.5 din Constituţie care stabileşte că: „Prefectul poate ataca în faţa instanţei de contencios administrativ. de o autoritate publică. pe calea contenciosului administrativ. de către instanţele de contencios administrativ. în cazul în care consideră actul ilegal.2 din Constituţia României. spre deosebire de vechea reglementare defineşte noţiunea de contencios administrativ. a unui act administrativ.123 alin. op. Petrescu. competente. potrivit legii.365. art. Având în vedere activitatea desfăşurată de instanţele de contencios administrativ. Vedinaş. după caz. Sensul formal-organic al noţiunii de contencios administrativ are în vedere natura organelor de jurisdicţie competente să soluţioneze litigiile juridice. alineatul 2 stipulând faptul că prin lege organică se stabilesc condiţiile şi limitele exercitării acestui drept. Petrescu. cu excepţia celor care privesc Parlamentul. pag. e din Legea nr. de către instanţele de contencios administrativ competente. V. V. alin. Astfel.” Pe de altă parte. Prisăcaru.52. precum şi a celor de comandament cu caracter militar.52.52. aceea de a soluţiona. în sensul prezentei legi. republicată. este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim. 544/2004 legea organică a contenciosului administrativ care.N. legiuitorul înţelege prin contencios administrativ „activitatea de soluţionare.123. printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termen legal al unei cereri. cu putere de adevăr legal un conflict juridic.6 din Constituţia României. Astfel.126. op. citată. 554/2004 .

b) competenţa de soluţionare a acestor litigii este dată instanţei de drept comun. op citată. Secţiei a III-a a Curţii de Casaţie nu i se mai recunosc atribuţiile de contencios administrativ. R. tribunalele aveau capacitatea deplină de a judeca. . op. astfel cum este reliefată de doctrină. s-a adoptat şi la noi în ţară sistemul francez al tribunalelor administrative. atribuţiunile acestuia urmând a fi repartizate printr-o lege ordinară. au apărut tot mai dese solicitări în sensul înfiinţării contenciosului administrativ. numai în litigiile referitoare la acte de gestiune. 2.” Prin Legea din 25 martie 1910. Pe măsura amplificării şi diversificării activităţilor administrative. Rarincescu. tribunalelor de drept comun.G. Scurt istoric cu privire la contenciosul administrativ Instituit pentru prima dată în ţara noastră prin legea pentru înfiinţarea Consiliului de Stat din 11 februarie 1864.18 1. limitată la aprecierea pe cale indirectă a legalităţii actului şi la judecarea cererii de despăgubiri civile împotriva administraţiei publice. organ consultativ al Guvernului care. precum şi în toate cazurile de natură contencioasă ce i se vor atribui printr-o anumită lege. pag.N.369-375 19 A se vedea E. fiind înfiinţat Consiliul de Stat. care să asigure o protecţie mai eficientă a celor administraţi faţă de eventualele abuzuri ale adm in istraţiei. şi unele atribuţii de contencios administrativ. A doua perioadă (1866-1905) se particularizează prin desfiinţarea Consiliului de Stat şi atribuirea contenciosului administrativ instanţelor judecătoreşti ordinare. pag. avea printre alte atribuţii. Tarangul. În aplicarea acestei prevederi constituţionale a fost adoptată Legea din 12 iulie 1866 care a atribuit competenţa contencioasă a Consiliului de Stat. Legea din 1905 a avut menirea de a elimina carenţele sistemului de contencios existent. pag. 3. citată. citată.3. pag. iar în procesele privitoare la acte administrative de autoritate. op. dar stipula în art. La acea vreme Consiliul de Stat nu era un adevărat tribunal.131 desfiinţarea Consiliului de Stat. op. Petrescu. 558 .1. aceste cauze fiind date din nou în soluţionarea instanţelor de drept comun. ci o instituţie intermediară între administraţia consultativă şi tribunalele administrative. Potrivit legii. particularizându-se prin două trăsături esenţiale. aveau o competenţă redusă. exclusiv Secţiei a III-a a Înaltei Curţi de Casaţie. instanţa putând anula actul ilegal al administraţiei. coroborată cu conştientizarea celor administraţi de drepturile pe care le aveau şi de obligaţiile corelative ale autorităţilor administrative de a le repara. contenciosul administrativ a avut o evoluţie istorică deosebită. fără a li se mai atribui dreptul de anulare a actelor administrative 18 A se vedea C. c) s-a creat un contencios de anulare. date cu încălcarea legilor şi în contra hotărârilor comisiilor de lucrări publice.D. 73 -102. citată. determinată de schimbările care au avut loc în evoluţia societăţii româneşti. a hotărârilor sau actelor de executare ale prefecţilor sau ale altor agenţi administrativi. A treia perioadă (1905-1923) a început odată cu adoptarea Legii pentru reorganizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 1 iulie 1905. În acelaşi timp trebuie precizat însă şi faptul că „Curtea de Casaţie era competentă să judece numai recursurile îndreptate în contra unor anumite acte administrative specificate de lege. fără a se prevedea şi anularea actului. În cele ce urmează vom evidenţia pe scurt evoluţia istorică a contenciosului administrativ pe anumite perioade de timp. Antonie Iorgovan. Într-o primă etapă (1864-1866). şi anume: a) se recunoaşte particularilor dreptul de a ataca în justiţie actele administrative ilegale. Constituţia din 1866 nu cuprindea reglementări exprese despre contenciosul administrativ.19 Atribuţiile de contencios administrativ ale Consiliului de Stat se exercitau împotriva hotărârilor miniştrilor date cu exces de putere sau cu încălcarea legilor şi regulamentelor.

. cu o competenţă redusă şi limitată la anumite categorii de litigii. cu care putem considera că a început o nouă perioadă în evoluţia contenciosului administrativ până în iulie 1948. dreptul celor vătămaţi printr-un decret sau dispoziţie semnată sau contrasemnată de un ministru. Au rămas şi astăzi de referinţă. autorul releva că sistemul contenciosului administrativ român îmbrăca trei forme şi anume: 1) Contenciosul administrativ exercitat de tribunalele ordinare potrivit procedurii de drept comun.3 al art. Totodată. peste contenciosul existent de competenţa tribunalelor de drept comun. (2) Contenciosul administrativ este în căderea puterii judecătoreşti. cauzele de contencios administrativ au fost atribuite din nou Secţiunii a III-a.” Aşadar. ceea ce înseamnă că cel ce se considera lezat în drepturile sale putea cere anularea actului. contenciosul administrativ a fost consacrat ca fiind instituţie constituţională. 2) Contenciosul exercitat de puterea judecătorească potrivit Legii din 23 decembrie 1925. respectiv curţilor de apel în a căror circumscripţie îşi avea domiciliu reclamantul. să desfiinţeze sau să modifice actul în cauză. 1925. care avea următoarea redactare: „(1) Autorităţi speciale de orice fel. Importante au fost şi dispoziţiile alin. fără însă a se crea instanţe specializate. conform cărora: „Legea din 1925 întocmai ca şi Legile din 1905 şi din 1912 are această caracteristică fundamentală.” În concluzie. C. cu alte cuvinte reclamantul trebuia să invoce lezarea unui drept subiectiv.107 conform cărora puterea judecătorească putea judeca atât litigiile privind actele de autoritate precum şi cele de gestiune pe care le putea anula în cazul în care erau ilegale. Instanţa putea doar să declare actul administrativ ca fiind ilegal şi să invite autoritatea să satisfacă cererea reclamantului. pe care nici nu-l desfiinţează şi nici nu-l modifică. Potrivit art. Legea de reorganizare a Curţii de Casaţie şi de Justiţie.ilegale. A patra perioadă (1923-1948) în evoluţia contenciosului administrativ este marcată de adoptarea Constituţiei din 1923 şi apoi de legea pentru Contenciosul administrativ din 23 decembrie 1925. Legea din 17 februarie 1912 nu mai conferea instanţei de contencios competenţa de anulare a actului administrativ. cu atribuţii de contencios administrativ nu se pot înfiinţa. sau prin reaua-credinţă a autorităţilor administrative de a rezolva cererea referitoare la un drept. Rarincescu cu privire la Sistemul de contencios al Legii din 23 dec. Constituţia din 1923 a reglementat în articolul 99. aprecierile prof. 4. O importanţă deosebită însă pentru contenciosul administrativ au avut-o dispoziţiile art. La acestea se mai adaugă şi faptul că sistemul nostru de organizaţiune juridică cunoaşte şi existenţa unor jurisdicţiuni speciale administrative. putea invoca ilegalitatea actului pe cale de excepţie şi putea pretinde despăgubiri. că se prezintă ca o instituţiune adăogată.1 din lege.107. putea cere recunoaşterea dreptului la instanţele judecătoreşti competente. era un contencios de plină jurisdicţie. În aplicarea prevederilor constituţionale. de a pretinde despăgubiri.G. oricine se consideră vătămat în drepturile sale printr-un act administrativ făcut cu încălcarea legilor şi a regulamentelor. a fost adoptată Legea pentru contenciosul administrativ din 23 decembrie 1925. Această competenţă nu va dura decât doi ani pentru că prin Legea din 17 februarie 1912. Spre deosebire de Legea din 1905. potrivit legii speciale. Contenciosul administrativ reglementat prin Legea din 1925 era un contencios subiectiv.

3) Contenciosul exercitat de jurisdicţiile speciale administrative. 128 din 8 iulie 1948 care a abrogat Legea contenciosului administrativ din 1925 şi pe cea din 1939. tribunalul putea hotărî şi asupra 20 21 C. instanţele judecătoreşti aveau competenţa de a verifica pe cale de acţiune legalitatea actelor administrative individuale numai atunci când prevederi legale exprese le autorizau să o exercite. 5. Potrivit Decretului menţionat şi articolului 120 din Codul de procedură civilă.20 După adoptarea Constituţiei din 1938. A cincea etapă (1948-1967) este marcată de emiterea Decretului nr.G. Vântu cercetând pentru prima dată după 1948. Constituţia din 1938 pe linia celei din 1923 a menţinut contenciosul administrativ în competenţa instanţelor judecătoreşti. Rolul instanţelor judecătoreşti în asigurarea legalităţii populare în administraţia de stat. fie prin întâmpinare pentru a se constata ineficienţa unui act administrativ ce nu este conform cu legea sau cu alte dispoziţii normative superioare. De asemenea. în sistemul de organizare a contenciosului administrativ român mai trebuie menţionate Curţile administrative organizate ca instanţe jurisdicţionale cu competenţă specială. putea cere tribunalului competent. să anuleze în tot sau în parte actul administrativ. 317 şi urm. De asemenea.21 Plângerea. Drăganu. 1/1967. . Potrivit acesteia. precum şi repararea pagubei. după caz. Perioada analizată se caracterizează deci prin înfăptuirea contenciosului administrativ pe baza Legii nr. Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. Rarincescu. În cazul admiterii cererii. 1/1967. judecând cererea putea. Prin Legea pentru organizarea curţilor administrative din 15 martie 1939 a fost abrogată Legea din 3 ianuarie 1930 şi s-a înfiinţat Curtea Superioară Administrativă şi 10 curţi administrative – instanţe jurisdicţionale administrative pentru administraţia locală. problema dreptului instanţelor judecătoreşti de a verifica. cât şi nerezolvarea unei astfel de cereri l a termenul prevăzut de lege se considerau acte administrative ilegale.8 22 I. Contenciosul administrativ instituit prin această lege era un contencios de plină jurisdicţie. iar cele câteva categorii de acte a căror legalitate putea fi controlată de instanţele judecătoreşti erau menite să salveze aparenţele cu privire la legalitatea activităţii desfăşurată de aceste organe de stat. op citată. legalitatea actelor administrative. păstrând şi anumite jurisdicţii administrative. în Analele Universităţii din Iaşi. 29/1990. pe calea excepţiei de ilegalitate. anularea actului sau obligarea organului administrativ chemat în judecată să ia măsuri corespunzătoare pentru înlăturarea încălcării dreptului său. refuzul nejustificat de a rezolva o cerere privitoare la un drept. Excepţia de ilegalitate a constituit o temă larg dezbătută în literatura noastră de specialitate. putem considera că s-a înregistrat o nouă etapă în evoluţia contenciosului administrativ în ţara noastră. cel vătămat într-un drept al său printr-un act administrativ ilegal.”22 Această perioadă se caracterizează prin dreptul discreţionar al organelor administraţiei de stat de a adopta sau emite acte administrative după bunul plac. mai era folosită o cale indirectă şi anume aceea a invocării excepţiei de ilegalitate a unui act administrativ într -un conflict juridic de competenţa instanţelor judecătoreşti. pag. pp. 1956. Ion G. În afară de această cale de atacare de către partea interesată a actelor administrative ilegale. perioadă ce durează până la 8 decembrie 1990. s-a considerat că „excepţia de ilegalitate este instituţia juridică pe care partea interesată o invocă.G. o adeverinţă sau un alt înscris. Actele administrative şi faptele asimilate lor supuse controlului judecătoresc potrivit Legii nr. în faţa organelor jurisdicţionale. 1/1967. fie prin acţiune. ca mijloc de atac al unui act ilegal în faţa instanţelor judecătoreşti de către persoanele interesate. pag. care cenzurau legalitatea actelor emise numai de organele administraţiei locale. articolul 19 prevăzând în acest sens că tribunalul. în propria cauză. sau a altor organe de jurisdicţie. prof. era prevăzută într-un număr restrâns de acte normative. data intrării în vigoare a Legii nr. Astfel. 101-102 T. Vântu. ori să elibereze un certificat.

renunţau.despăgubirilor. reclamantul avea obligaţia să se adreseze autorităţii publice care i -a 23 A se vedea: A. instituţia contenciosului administrativ a dobândit şi un suport constituţional. c) Calitatea părţilor. respectiv secţii de contencios administrativ în cadrul tribunalelor. cei vătămaţi în drepturile lor.48 din Constituţia României din 1991 o putea avea orice autoritate publică emitentă a unui act administrativ prin care s-a lezat un drept subiectiv recunoscut de lege. dacă se considera vătămată în drepturile sale. 29/1990 – legea contenciosului administrativ. Legea instituia un control judecătoresc pe calea acţiunii directe şi a excepţiei de nelegalitate asupra tuturor actelor administrative emise/adoptate de administraţie. op. 6. prin acte administrative ilegale. În acelaşi timp. ale căror comitete executive (organe ale administraţiei de stat) adoptau acte administrative. recunoscute de lege. de regulă. deopotrivă asupra actului administrativ propriu-zis şi asupra actului administrativ asimilat (refuzul nejustificat). Specific acestui tip de contencios îi este faptul că reclamantul putea să solicite anularea actului (totală sau parţială). b) Obiectul litigiilor de contencios administrativ. citată. Odată cu intrarea în vigoare a dispoziţiilor Constituţiei României ca urmare a referendumului din 8 decembrie 1991. Pe de altă parte. op. 29/1990. se putea adresa instanţei judecătoreşti competente. recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.17 al Legii au fost instituite instanţe specializate abilitate să judece litigiile de contencios administrativ. la introducerea unor cereri la instanţele judecătoreşti în temeiul acestei legi. excepţiile fiind prevăzute în mod expres. V. Drept urmare. prin art. Calitatea de pârât. nu doar de cele administrative. acţiunile de acest gen fiind întâlnite foarte rar în jurisprudenţa acelei perioade. de regulă. După revoluţia din decembrie 1989. care a intrat în vigoare la data de 8 decembrie 1990. citată. 29/1990 i-au fost următoarele trăsături:23 a) S-a instituit un contencios administrativ de plină jurisdicţie. Legea nr. Iorgovan. cer erile celor vătămaţi în drepturile lor prin acte administrative ilegale erau respinse pentru că judecătorii care soluţionau aceste conflicte erau aleşi de către consiliile populare (organe ale puterii de stat). supunând controlului judecătoresc exercitat prin instanţele de contencios administrativ actele administrative emise/adoptate de toate autorităţile publice. printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorităţi administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege. în spiritul art.5 din Legea nr. evoluţia contenciosului administrativ a fost marcată de adoptarea Legii nr. recunoaşterea dreptului pretins şi obligarea autorităţii publice să emită un act administrativ sau orice alt înscris. pag…242. Vedinaş. orice persoană fizică sau juridică. Partea negativă a acestei legi consta în aceea că. pentru anularea actului. 160 -171 . pag. Conform art.1 din lege. 29/1990 şi Constituţia României din 1991 au instituit un control judecătoresc direct exercitat asupra activităţii executive a autorităţilor publice. Majoritatea doctrinarilor au apreciat că specifice contenciosului administrativ reglementat prin Legea nr. Legea fundamentală a adus o serie de modificări implicite legii organice a contenciosului administrativ. curţilor de apel şi Curţii Supreme de Justiţie. Conform art. d) Caracterul obligatoriu al procedurii administrative prealabile. pe calea acţiunii judiciare. printre altele. înainte de a se adresa cu acţiune instanţei de contencios administrativ. Calitatea de reclamant o putea avea orice persoană fizică sau juridică care se considera vătămată într-un drept subiectiv recunoscut de lege printr-un act administrativ.

Rarincescu considera că este necesar să se pornească de la elementele componente ale actului jurisdicţional (hotărârea judecătorească). în termenul stabilit de instanţă. autorul distinge astfel: a) din punct de vedere al constatării. date în competenţa de judecată a secţiilor de contencios administrativ din cadrul tribunalelor. contenciosul poate fi obiectiv sau subiectiv. citată. Rarincescu. g) Instanţele de contencios administrativ puteau amenda cu 500 de lei pe zi de întârziere nejustificată.”24 Utilizând cele două elemente componente ale actului jurisdicţional drept criterii pentru a identifica diferitele forme ale contenciosului . f) Acţiunea în contencios administrativ putea fi formulată şi personal împotriva funcţionarului public care a elaborat actul sau care se făcea vinovat de refuzul nejustificat al soluţionării unei cereri. Partea I-a. pe conducătorul autorităţii publice care nu trimitea documentele solicitate. dar numai în cauzele în care se solicitau şi despăgubiri. pag. care este starea de legalitate. op. care a intrat în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României. În astfel de situaţii: „. e) Prin excepţie faţă de majoritatea litigiilor. contenciosul administrativ se particularizează prin dublul grad de jurisdicţie. b) din punct de vedere al deciziunii.G. prin acţiune solicitându-se instanţei competente: a) să se constate cu forţă de adevăr legal. aşa cum rezultă din legi şi regulamente. solicitându-i să revină asupra actului considerat nelegal.G. prof. Principalele forme ale contenciosului administrativ Pentru a determina sensurile contenciosului administrativ.”26 Dimpotrivă.25 Aprofundând analiza. judecătorul prin actul său constată această violaţiune a dreptului obiectiv săvârşită printr-un act al Administraţiunii. În cazul contenciosului obiectiv litigiul este provocat de o chestiune de drept obiectiv. Rarincescu. op. el poate fi contencios de anulare sau de plină jurisdicţie. autorul relevă că distincţia între contenciosul obiectiv şi cel subiectiv este determinată de natura conflictului juridic dedus judecăţii şi rezolvat prin actul jurisdicţional. sau ierarhic (în situaţia în care era adresat organului ierarhic superior celui emitent al actului administrativ). curţilor de apel şi Cuţii Supreme de Justiţie. 554 din 2 decembrie 2004 – legea contenciosului administrativ. citată. 34 Ibidem 26 C. 1. b) să se constate că această stare de legalitate este vătămată de un act sau de o deciziune a Administraţiei. C.” 24 25 C. 7) O nouă etapă este marcată de adoptarea Legii nr.4. pag.. 35 . respectiv fondul şi recursul.G. S-a instituit astfel obligativitatea recursului administrativ. fără ca să se preocupe propriu-zis de situaţiunea juridică a reclamantului. care putea fi graţios (atunci când se adresa autorităţii care a emis actul). În opinia autorului: „actul jurisdicţional este un act complex care cuprinde două părţi: o constatare prin care judecătorul tranşează o chestiune juridică şi o deciziune prin care el ordonă măsurile necesare decurgând din constatarea făcută. ne găsim în prezenţa contenciosului subiectiv: „atunci când acţiunea intentată pune în cauză existenţa şi întinderea unor drepturi subiective al căror titular este reclamantul.lezat dreptul sau celei ierarhic superioare.. Cu alte cuvinte. în litigiile de contencios administrativ nu se putea promova apelul.

Rarincescu. ci poate ordona şi alte măsuri. Drept administrative şi ştiinţa administraţiei. este şi un contencios obiectiv. Contenciosul administrativ obiectiv. printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri”.”27 Contenciosul în anulare este definit de autor ca fiind acel contencios în cadrul căruia „judecătorul prin deciziunea sa nu face altceva decât să pronunţe anularea actului administrativ ilegal atunci când bineînţeles îl consideră ca atare”28. RISOPRINT. problema reparării daunelor fiind de competenţa instanţei de drept comun. Instanţa de contencios administrativ nu este competentă însă să se pronunţe asupra despăgubirilor. acestea nu pot fi cerute şi recunoscute în instanţa de anulare. 27 28 Ibidem Ibidem 29 C. Este o chestiune de drepturi subiective. Santai. suspendând cauza pe rol.În concluzie.G. dacă instanţa va constata că de actul administrativ respectiv depinde soluţionarea litigiului pe fond. când actul administraţiunei vatămă asemenea drepturi şi judecătorul constată existenţa şi întinderea lor în persoana reclamantului ? Avem un contencios subiectiv. Contenciosul în anulare se particularizează prin faptul că instanţa de contencios administrativ poate dispune prin hotărâre numai anularea actului administrativ nelegal. R. Având criteriu de departajare hotărârea prin care se soluţionează litigiul. pag. Contenciosul de plină jurisdicţie se particularizează prin faptul că „puterile judecătorului sunt mai largi şi în deciziunea lui nu se limitează numai la a pronunţa anularea unui act ilegal. când se pretinde că actul administrativ violează ordinea obiectivă a dreptului ? Avem un contencios obiectiv. E.N. recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei. după care distingem calea acţiunii directe şi calea acţiunii indirecte. Astfel. Ed. reîntregiri. pag. Cluj-Napoca. ceea ce formează obiectul însuşi al cererii reclamantului şi al constatării judecătorului. invocându-se excepţia de nelegalitate a actului administrativ. În astfel de situaţii. prin acţiune indirectă. 365-366. despăgubiri şi chiar eventual reformarea unui act sau a unei deciziuni administrative. distingem contenciosul de anulare şi contenciosul de plină jurisdicţie. restituiri. ci numai pe calea dreptului comun. op.1 din Legea nr. op. 554/2004 – legea contenciosului administrativ „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim. 1999. 286-287. astfel cum prevăd dispoziţiile art. autorul consideră că pentru a deosebi contenciosul obiectiv de cel subiectiv „trebuie să cercetăm cu atenţiune. legalitatea unui act administrativ poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces. conform art. 1999 . de către o autoritate publică. Prin acţiune reclamantul poate solicita instanţei de contencios administrativ competente. când cu alte cuvinte. pag. de regulă. va sesiza prin încheiere motivată instanţa competentă de contencios administrativ.30 Un prim criteriu de clasificare a formelor contenciosului administrativ îl constituie calea procesuală conferită de lege reclamantului. Ed. Este o chestiune de drept obiectiv.4 din Legea nr. 554/2004. Pe de altă parte. care. Specific acestui tip de contencios îi este faptul că dacă actul administrativ ilegal a produs şi daune. Arad. Popa.”29 Diversele forme ale contenciosului administrativ au constituit obiect de analiză al doctrinei de drept administrativ postrevoluţionare. puterile lui sunt cât mai depline. 37 30 A se vedea. prin invocarea excepţiei de nelegalitate. I. citată. anularea totală sau parţială a actului. se poate adresa instanţei de contencios administrativ pe calea unei acţiuni directe. citată. Servo-Sat. Petrescu. cum ar fi: recunoaşterea de drepturi subiective. după caz.

de o autoritate publică. astfel cum prevăd dispoziţiile art. R. este întreptăţit să obţină recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim. Bazele constituţionale ale contenciosului administrativ le regăsim în mod implicit sau în mod expres în art. op. art.4 din Lege. Astfel. 21.73 alin.4 din Legea nr.21 intitulat „Accesul liber la justiţie” consacră principiul conform căruia „orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor.6 din Constituţia României. a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. 140. Fundamentele constituţionale şi legale ale contenciosului administrativ 2. citată.52 „persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim. poate obliga autoritatea publică să emită un act administrativ sau orice înscris şi de asemenea se poate pronunţa cu privire la despăgubiri. op. V. Petrescu. republicată.3 lit. 10/2001. art.21 alin. distingem două forme. astfel: a) contencios administrativ de drept comun. citată. op. Caracterul constituţional al instituţiei contenciosului administrativ Suportul constituţional al instituţiei contenciosului administrativ a fost relevat în mod constant în doctrina de specialitate.” Potrivit art.N. în materie electorală etc. . 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. pag. citată. pag. 2. op. Partea I-a. citată. citată. spre pildă: în domeniul contravenţiilor. nr. în cazul imobilelor deţinute de unităţile administrativ teritoriale restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptăţită se face prin dispoziţia motivată (act administrativ) a primarilor. în termen de 30 de zile de la comunicare. 375 . 286-287 33 Republicată în Monitorul Oficial al României. art. pag. 798 din 2 septembrie 2005 34 A se vedea A.52.32 Un astfel de exemplu îl regăsim în Legea nr. a legalităţii în general şi contenciosul subiectiv – care asigură protejarea drepturilor subiective şi a intereselor legitime de eventualele acţiuni abuzive ale autorităţilor publice.1. bazat pe Legea nr.N. 429/2003 statutul constituţional al contenciosului administrativ a fost consolidat printr-o serie de dispoziţii cu caracter novator. k. În sfârşit. pag.31 După natura încălcării produse distingem două forme şi anume: contenciosul obiectiv care are în vedere apărarea dreptului obiectiv.34 După revizuirea Constituţiei prin Legea nr. Vedinaş. op. Iorgovan.126 alin. art. 554/2004 – legea contenciosului administrativ.123 alin. textul citat constituie temeiul constituţional al răspunderii autorităţilor publice în cazul în care acestea lezează drepturile subiective şi interesele legitime ale cetăţenilor.33 Conform art. Petrescu. bazat pe reglementări derogatorii de la Legea contenciosului administrativ. 31 32 A se vedea. Santai.Contenciosul de plină jurisdicţie se caracterizează printr-o competenţă amplificată a instanţei de contencios administrativ care poate anula actul administrativ atacat (în totalitate sau numai în parte). printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal al unei cereri. după intrarea în vigoare a Constituţiei României la 8 decembrie 1991. pag. 366-367 I.” Aşadar. după sfera de cuprindere şi temeiul legal al acţiunii în justiţie.5 şi art.26 alin. R. b) un contencios special. Dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul emitentului. anularea actului şi repararea pagubei.

Drăganu. o serie de acte normative stipulând în mod expres protecţia intereselor legitime ale persoanei. dar deosebit de importante pentru analiza noastră sunt dispoziţiile art. republicată.2.36 Mai mult chiar. pe de altă parte. art.(1) teza II-a din lege. Revista de Drept Public nr. afirmaţie ce aparţine eminentului profesor Tudor Drăganu. a) Astfel. prin dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale. 554/2004 Relevăm de la început faptul că examinarea conţinutului Legii contenciosului administrativ nr. considerăm că vor avea implicaţii deosebite în practica administrativă şi jurisprudenţă. precum şi a actelor de comandament cu caracter militar. după caz.57 36 T. Câteva reflecţii pe marginea recentului Proiect de lege a contenciosului administrativ . cât şi public”. Textul citat garantează persoanei nu doar drepturile subiective ci şi interesele legitime care. este garantat. teza I-a din Legea nr. fie nu corespund sensului general acceptat în literatura juridică şi în practica Curţii Europene a Drepturilor Omului”. într-un studiu realizat şi publicat înainte de adoptarea actualei reglementări. pe de o parte. în timp.126 intitulat „Instanţele judecătoreşti”. stabilind în acelaşi timp şi actele exceptate controlului. pe calea contenciosului administrativ.52 alin. care. vom releva câteva dispoziţii cu caracter de noutate faţă de reglementarea anterioară şi nu numai.73 alin. actele administrative ale consiliului judeţean. cu excepţia celor care privesc raporturilor cu Parlamentul.3 lit. op. Discutabile ni se par dispoziţiile art. reliefând şi în acest fel importanţa acestuia. consiliului local şi primarilor. 2. k faptul că instituţia contenciosului administrativ se reglementează prin lege organică.554/2004 are menirea de a pune în acord prevederile legii organice cu dispoziţiile art. Noua lege a contenciosului administrativ „tinde să revoluţioneze din temelii sistemul nostru de contencios administrativ”. clarificările necesare.5 conferă prefectului competenţa de a ataca în faţa instanţei de contencios administrativ competente.1 alin.60 . aspect asupra căruia doctrina şi jurisprudenţa vor aduce. Articolul 123 alin.554/2004 ne permite să constatăm o serie de modificări esenţiale faţă de vechea reglementare. p. unele definiţii fiind criticabile prin faptul că fie nu reflectă realitatea. citată. conform cărora „interesul legitim poate fi atât privat. care a formulat şi unele observaţii şi propuneri de îmbunătăţire a Proiectului legii.1. În intenţia lăudabilă de a fi explicit şi exhaustiv. Această soluţie legislativă se prefigura chiar încă înainte de revizuirea Constituţiei. 554/2004 2. prevederi pe care nu le regăseam în reglementarea anterioară. Legea contenciosului administrativ nr.35 În cele ce urmează. În sfârşit. în cazul în care le consideră ilegale.” Textul citat consacră controlul judecătoresc exercitat prin contenciosul administrativ cu privire la legalitatea actelor administrative. opinia noastră fiind expusă în subcapitolul următor. ar putea fi lezate prin eventualele abuzuri ale autorităţilor publice.3/2004. Instanţele de contencios administrativ sunt competente să soluţioneze cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau.2.1 Unele aspecte cu caracter novator ale Legii nr. legiuitorul nostru confirmă adagiul: „omnis definitia periculosa est”. p.Pe de altă parte. legiuitorul constituant a stabilit în art.(1) din Constituţia României. conform cărora: „(6) Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice. definiţia referitoare la „persoana 35 Tudor Drăganu. b) Articolul 2 din lege stabileşte semnificaţia unor „termeni şi expresii” în înţelesul legii contenciosului administrativ.

b) actele de comandament cu caracter militar.(2) al art.126 alin.3.5 din Legea nr.(2) din Lege.  executarea lucrărilor de interes public. actele emise de autorităţile administraţiei publice locale.c din Legea nr.” Textul citat a urmărit o dublă finalitate. Semnalăm. lit. consecinţele acestei inadvertenţe fiind de natură a crea confuzie şi o practică neunitară. potrivit art. o altă procedură juridică.2 lit. Argumentând conţinutul art. (3) nu sunt aplicabile prevederile art. republicată. s-au instituit norme procedurale menite să asigure soluţionarea cu celeritate a unor astfel de cauze. e) Sfera actelor administrative exceptate de la controlul judecătoresc exercitat prin instanţele de contencios administrativ a fost mult restrânsă. pe de o parte.vătămată” din art. sfera actelor administrative exceptate cuprinde cele două categorii de acte administrative prevăzute de art. prin lege organică. conform art. într-o redactare adecvată în alin. 3.  achiziţiile publice. profesorul A. legiuitorul a reglementat cu mai multă claritate cercetarea legalităţii actelor administrative pe calea „excepţiei de nelegalitate”. d) Cu certitudine. iar.  Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici poate ataca în faţa instanţelor de contencios administrativ actele autorităţilor publice centrale şi locale prin care se încalcă legislaţia privind funcţia publică.3 alin. instituţie abordată în mod constant în doctrina de specialitate. În ceea ce priveşte autorităţile abilitate de lege cu exercitarea controlului de tutelă. dacă le consideră nelegale.5 alin.a şi b al art. în cuprinsul articolului 4.a vine în contradicţie cu dispoziţiile art. Iorgovan relevă: „În sens strict.” c) Pentru prima dată în legislaţia postrevoluţionară este consacrată în mod expres instituţia „tutelei administrative” în subtitlul art. pe de altă parte şi pe cale de consecinţă. epidemiilor şi epizootiilor pot fi atacate numai pentru exces de putere. pentru că alin. În acelaşi timp.  prestarea serviciilor publice.(1) lit. alin.554/2004: „Nu pot fi atacate în contencios administrativ: a) actele administrative ale autorităţilor publice care privesc raporturile acestora cu Parlamentul.5 la care ne referim. al stării de asediu sau al celei de urgenţă.554/2004 prin „acte administrative” legiuitorul înţelege şi „contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect:  punerea în valoare a bunurilor proprietate publică. Astfel. ne rezumăm în a releva următoarele:  conform dispoziţiilor art. cele care privesc apărarea şi securitatea naţională ori cele emise pentru restabilirea ordinii publice.126 alin. (2) Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede.5 nu reglementează . (6) din Constituţie. (3) Actele administrative emise pentru aplicarea regimului stării de război.1 din lege. în faţa instanţei de contencios administrativ.2 alin. punerea în acord a dispoziţiilor din legea organică cu prevederile art. precum şi pentru înlăturarea consecinţelor calamităţilor naturale.14 şi 21.554/2004. (1) din legea nr. restrângerea sferei actelor administrative exceptate controlului judecătoresc prin instanţele de contencios administrativ. de asemenea. (6) din Constituţia României. dispoziţie pe care o regăsim constant în legislaţia postrevoluţionară. conform art. (1). (4) În litigiile prevăzute la alin.(1). prefectul poate ataca. reluate. faptul că.

pentru motive temeinice”.11 alin.11 alin.(1) din lege.(1) din Legea nr. Într-adevăr. 37 A. 7 din Lege este de natură a clarifica chestiunea procedurii prealabile. revocare. precum şi actele administrative cu caracter normativ. care reprezintă regula. f din Lege. în opinia noastră constituie excepţia.7 alin.29/1990. cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. republicată: „Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite”. considerat nejustificat.”37 În ceea ce priveşte actele administrative enumerate în alin.7 alin. trebuie să solicite autorităţii publice emitente. printr-un act administrativ unilateral.21 alin. în tot sau în parte. ne rezumăm la următoarele observaţii: 1) Art. ci doar un fine de neprimire pentru instanţele de contencios administrativ. astfel cum prevăd dispoziţiile art. Iorgovan. se pot introduce potrivit art.7 alin. persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim.4 din Lege „Ordonanţele sau dispoziţiile din ordonanţe care se consideră a fi neconstituţionale. lit. în sensul art. Geneză şi explicaţii. 11 prevede că „Pentru motive temeinice în cazul actului administrativ unilateral.” 2) În ceea ce priveşte termenele înăuntrul cărora se poate introduce plângerea prealabilă. dacă acesta există. (1). Având în vedere textul constituţional citat.11 alin.propriu-zis o excepţie de la controlul instanţelor judecătoreşti. 2004. Bucureşti.554/2004 conform căruia: „Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente. care se consideră a fi nelegale pot fi atacate oricând”. (1) din Lege. În sfârşit. 2. (1). pot fi atacate în instanţele de contencios administrativ dar. conform art. (2). alin. Noua lege a contenciosului administrativ. conform art. data comunicării refuzului. în cazul contractelor administrative. termenul curge de la data când s -a cunoscut existenţa actului nelegal. 1) Cererile de chemare în judecată prin care se solicită anularea unui act administrativ individual. numai în anumite condiţii şi fără aplicarea dispoziţiilor procedurale prevăzute de art. problema constituind subiect de dezbatere doctrinară mai ales după revizuirea Constituţiei. dimpotrivă.  data expirării termenului legal de soluţionare a cererii. 21 din Lege.(4) din Constituţia României. în termen de 30 de zile de la data comunicării actului.  „un termen de 6 luni de la data emiterii actului. Alin. d) În ceea ce priveşte procedura de soluţionare a cererilor în contenciosul administrativ.306 . în termen de 6 luni de la:  data primirii răspunsului la plângerea prealabilă sau. de soluţionare a cererii.  data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii. o parte a doctrinei de drept administrativ a susţinut teza potrivit căreia procedura prealabilă prevăzută de art. p. Plângerea se poate adresa în egală măsură organului ierarhic superior. fără a depăşi termenul prevăzut la alin. dar nu mai târziu de 1 an de la data emiterii actului. noua reglementare stabileşte:  un termen de 30 de zile de la data comunicării actului.5 din Lege precizăm că ele nu sunt exceptate ci. Ministerul Public sau Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. Editura Roata. după caz. Avocatul Poporului.14 şi art. a acestuia. (2) al art. În cazul acţiunilor formulate de prefect. care. conform art. (3) al art. recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate.5 din vechea reglementare a contenciosului administrativ Legea nr. (7) din Lege. nu mai este obligatorie. (2)”. Problema este elucidată de art. fiind aplicabile corespunzător dispoziţiilor art.

poate fi promovată de orice persoană sub pretextul vătămării unui interes public. dacă în urma admiterii acţiunii. alin.2) astfel:  Noua reglementare clarifică şi natura juridică a unor termene procedurale. lucrările cerute.2 Unele consideraţii critice şi propuneri În lucrarea „Noua lege a contenciosului administrativ. f) Au fost majorate în mod substanţial amenzile judiciare care se pot aplica autorităţilor publice. care poate fi atât privat. conducătorul acesteia va fi obligat. alin.554/2004. prin încheiere interlocutorie. vor crea serioase probleme în practica administrativă şi jurisprudenţă. (3) din Legea nr. Facem precizarea că.7 alin. sau în lipsa unui astfel de termen. vom exprima în continuare câteva puncte de vedere. (1) şi (2) din Lege. astfel:  conform art. iar termenul de un an este un termen de decădere. după caz. e) Legea nr. (4) din Lege: „Dacă autoritatea publică nu trimite. discuţii comportă prevederea în temeiul căreia acţiunea în contenciosul administrativ prin care se solicită anularea unui act administrativ. astfel cum prevăd dispoziţiile art.2. considerăm că vor constitui obiectul unor viitoare abordări doctrinare şi în acelaşi timp. din nefericire.(5). 10% din salariul minim brut pe economie. potrivit cărora calitatea de reclamant în contenciosul administrativ o poate avea orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim.  conform art. Fără a ne propune să analizăm exhaustiv dispoziţiile cu caracter novator aduse de Legea nr. Geneză şi explicaţii”. cât şi public. i ndividual sau normativ. legiuitorul nu a stabilit natura juridică a termenului de 30 de zile înăuntrul căruia trebuia introdusă plângerea prealabilă. pentru fiecare zi de întârziere nejustificată”. Această dispoziţie ni se pare a fi criticabilă sub mai multe aspecte. 38 Vezi art. însă. potrivit art. se va aplica conducătorului autorităţii publice sau. În mod evident. Plecând de la această afirmaţie şi de la analiza dispoziţiilor Legii nr. cu titlu de amendă juridică. în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. am relevat doar câteva care. 13 alin.(7) din Lege. 554/2004 a instituit termene mai scurte care să asigure celeritatea în soluţionarea cauzelor şi în redactarea hotărârilor38.  termenul de 6 luni prevăzut pentru introducerea acţiunii în contencios administrativ este un termen de prescripţie. persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere. 554/2004 . să plătească statului. 2. art.14.24 alin.554/2004 şi a altor acte normative care reglementează materia contenciosului administrativ. termenul de 6 luni prevăzut pentru introducerea plângerii prealabile este termen de prescripţie.1 din lege. iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere. urmând ca doctrina şi jurisprudenţa să clarifice această problemă. în termenul stabilit de instanţa.11 alin. O primă chestiune pe care ne propunem să o abordăm are în vedere dispoziţiile art. şi această «fază» a contenciosului administrativ ca fiind un moment al evoluţiei legislaţiei în materie şi nu culmea acestei evoluţii”.5 din Legea nr. profesorul Antonie Iorgovan afirma: „trebuie să privim. autoritatea publică nu pune în executare măsurile dispuse prin hotărâre judecătorească în termenul prevăzut de aceasta.17. 1.554/2004.

titulare ale unor drepturi subiective sau interese legitime private (s. art. ar fi neconstituţională şi în lumina dispoziţiilor art. În al doilea rând. 2. Deşi textul menţionat comportă o analiză sub mai multe aspecte. Partea I-a.n. printr-un act administrativ. ne întrebăm care va fi soluţia instanţei de contencios administrativ într-o cauză în care reclamantul solicită anularea unui act administrativ invocând lezarea interesului public. exorbitante.. iar pârâtul. este opinia profesorului Tudor Drăganu potrivit căreia „o acţiune în justiţie tinzând la anularea unui act administrativ normativ. definind anumiţi termeni utilizaţi de Legea nr.1 din Legea nr. p.1 conferă calitatea de reclamant în contenciosul administrativ oricărei persoane care consideră că i s-a lezat.21 alin.241 din 11 mai 2001 . 2 lit. în numele statului sau al colectivităţilor locale. trebuie să observăm incoerenţa legiuitorului organic. a libertăţilor şi a intereselor sale legitime”. 57-58 41 Publicată în Monitorul Oficial al României. Pe de altă parte. op. Relevantă în acest sens. care obligatoriu trebuie să se impună celui particular”. bazată pe vătămarea unui interes public.(1) din Constituţie.G. Conferind oricărei persoane dreptul de a sesiza instanţa de contencios administrativ în vederea anulării unui act administrativ al autorităţilor publice..554/2004.52 alin. op.G.554/2004 şi cele ale altor acte normative în vigoare. dispoziţia în cauză este discutabilă sub aspect constituţional. riscă să sufere sau a suferit un prejudiciu. fiind abilitate să stabilească şi să apere interesul public. remarcăm contradicţia existentă între dispoziţiile art. (1)”40. republicată. în sens de autoritate ce reprezintă şi apără interesul general (public). În acest context. art. precum şi în concordanţă cu dispoziţiile constituţionale şi ale legislaţiei în vigoare. corelat cu art. Astfel.1 şi cele ale art.U. ca o consecinţă directă a unui act nelegal sau a unei decizii nelegale. a din Lege.2 lit. a din Lege? În sfârşit. nr. dispoziţii din care rezultă indiscutabil că este vorba despre interesul privat şi nu despre interesul public. Această soluţie ni se pare a fi deopotrivă mai raţională. ne rezumăm la a releva faptul că O. pag. un drept subiectiv sau un interes legitim. prevede că „orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor. sub pretextul lezării unui 39 40 Antonie Iorgovan.39 Cu alte cuvinte. uneori chiar în detrimentul interesului privat.(1) din Constituţia României. doctrina a consacrat teza conform căreia numai organele administraţiei publice exercită prerogativele de putere publică. Concret. nr. care poate fi atât privat precum şi public. citată.60/2001 privind achiziţiile publice41 aprobată prin Legea nr. Spre exemplu. Tudor Drăganu. pe care îl şi prefigurează.21 alin. este vorba despre neconcordanţa dintre dispoziţiile art. are dreptul de a utiliza căile de atac prevăzute de prezenta ordonanţa de urgenţă”.U. nr. pe care le are organul administrativ.81 din O. adică drepturile speciale. art. citată. a înţelege prin „persoană vătămată – orice persoană fizică sau juridică ori grup de persoane fizice. prin întâmpinare solicită respingerea acţiunii în temeiul art.60/2001 conferă calitatea de reclamant numai persoanei căreia îi este sau i se poate leza un interes legitim privat. de natură a crea confuzie şi reale probleme practicii administrative şi jurisprudenţei. În al treilea rând.Doctrina de drept public apreciază la unison că „Puterea publică evocă prerogati vele. după caz. art.) vătămate prin acte administrative .”.2 lit. 212/2002 cu modificările şi completările ulterioare stipulează: „orice persoană fizică sau juridică care are un interes legitim în legătură cu un anumit contract de achiziţie publică şi care suferă. Pe de o parte.

citată. op. p. 2. cu rang de secretar de stat. Rarincescu care sublinia că: „dreptul modern este refractar noţiunii de acţiune populară. potrivit cărora: „Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici poate ataca în faţa instanţei de contencios administrativ actele autorităţilor publice centrale şi locale prin care se încalcă legislaţia privind funcţia publică. op.G. opinăm că prevederile Legii nr. În fapt şi drept dispoziţiile art. sunt sau nu constituţionale prin raportare la art. ne permite să identificăm mai multe condiţii ce se cer a fi întrunite pentru a se putea promova acţiunea în contenciosul administrativ.”44 Pentru aceste considerente. dat fiind că acestea. printre altele şi pe temeiul că această soluţie nu este cunoscută în nici o legislaţie vest-europeană. relevantă este opinia profesorului C.3 alin. Mai mult. Menţionăm că soluţia aleasă de legiuitor a fost dezavuată de profesorul Tudor Drăganu încă din faza Proiectului de Lege. p. În acest context. Această problemă a constituit obiectul unor ample dezbateri doctrinare din perioada interbelică. 251 din 22 martie 2004 .  „acţiunea populară” ar supraîncărca activitatea instanţelor de contencios administrativ. (2) din Lege. Legea tinde să instituie „o acţiune populară în materia contenciosului administrativ”42. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.) este cu atât mai riscantă într-un sistem de drept cum este cel al României. Rarincescu. 554/2004 au menirea de a consolida prevederile în materie consfinţite în art. în condiţiile prezentei legi şi ale Legii nr. 58 C. (2) din Lege. numit de către primul-ministru. cel al funcţiei publice. 544/2004 Analiza dispoziţiilor Legii contenciosului administrativ nr. cu personalitate juridică. op.554/2004 privind contenciosul administrativ trebuie amendate sub acest aspect. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.G. citată. 3 alin. p. nr. care să poată fi intentată de oricine”.43 Opinia citată avea o dublă motivaţie şi anume:  astfel de „acţiune populară” ar crea indivizilor de rea-credinţă posibilitatea de a şicana administraţia şi de a periclita activitatea administraţiei publice. (1) din Constituţia României. Conform art. trebuie să-şi desfăşoare activitatea prin aplicarea unei proceduri care să le ferească de riscul de a interveni în sfera de competenţă a puterii executive şi a celei legiuitoare. fiind respinsă. prin însăşi raţiunea existenţei lor. Condiţiile de admisibilitate ale acţiunii directe în contenciosul administrativ conform Constituţiei şi Legii nr.544/2004.35 44 Tudor Drăganu. Problema care rămâne este aceea de a şti dacă dispoziţiile art. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.3.45 Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici este organ de specialitate al administraţiei publice centrale. în opinia citată se apreciază că: „o acţiune populară de tipul celei preconizate de proiectul în discuţie (devenit Lege s. alin. Partea I-a.3 alin. pune în discuţie constituţionalitatea dispoziţiilor art.20 din Legea nr. republicată. 3.n. condusă de un preşedinte.interes public. citată.120. după cum urmează: 42 43 Tudor Drăganu. 19 alin. legiuitorul organic conferă Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici dreptul de a exercita tutela administrativă asupra autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale. Cu alte cuvinte. în care litigiile de contencios administrativ sunt soluţionate de instanţe care aparţin puterii judecătoreşti. republicată”. într-un anumit domeniu. republicată. republicată? În ceea ce ne priveşte. O a treia chestiune pe care o abordăm. 59 45 Republicată în Monitorul Oficial al României. răspunsul este negativ.

2 alin. g din Legea nr. 1 lit. în sensul prezentei legi. sunt asimilate actelor administrative. dând naştere. 544/2004 rezultă că actul atacat trebuie să fie un act administrativ. 1 din Legea nr. 2. legiuitorul asimilează faptul de a nu soluţiona în termenul legal o cerere şi refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere cu actul administrativ. 554/2004 . actul administrativ este „actul unilateral cu caracter individual sau normativ. legalitatea actului administrativ propriu – zis. instanţele de contencios administrativ pot cenzura pe calea acţiunii directe. m din Legea nr. 4) Condiţia referitoare la calitatea reclamantului. achiziţiile publice.3. dacă prin lege nu se prevede alt termen. 2 alin. cu alte cuvinte o manifestare unilaterală de voinţă. care poate îmbrăca forma contractului administrativ. precum şi cea căreia i-a fost lezat un drept recunoscut de lege sau un interes legitim. atipică sau asimilată Prin coroborarea dispoziţiilor art. 1 lit. 554/2004 A se vedea art. republicată. cu cele ale art. 29/1990. şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect: punerea în valoare a bunurilor proprietate publică. Cu alte cuvinte.1 Condiţia atacării unui act administrativ în formă tipică. drept comercial etc. 1 lit. 3) Condiţia ca actul atacat să lezeze un drept recunoscut de lege ori un interes legitim. potrivit altor legi speciale. executarea lucrărilor de interes public. atipică sau asimilată.”47 Aşadar. refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere semnifică „exprimarea explicită cu exces de putere a voinţei de a nu rezolva cererea”. 2 alin. se poate adresa instanţei de contencios – administrativ şi persoana a cărei cerere nu a fost soluţionată în termenul legal. 1 şi art. h din lege.”46 Potrivit art. emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii. 1 din Lege. conform art. conform art. 8 alin. legalitatea actului administrativ asimilat. modificând sau stingând raporturi juridice. prestarea serviciilor publice. 52 alin. aparţinând autorităţilor administraţiei publice. Spre deosebire de vechea reglementare. dreptul muncii. c din legea organică a contenciosului administrativ.1) Condiţia ca actul atacat să fie un act administrativ în formă tipică. prin refuzul nejustificat al autorităţii publice. Per a contrario. Astfel. 2 alin. 1 lit. 6) Condiţia introducerii acţiunii în termenele prevăzute de lege. 5) Condiţia îndeplinirii procedurii administrative prealabile sau/şi a recursului administrativ ierarhic. 1 din Constituţia României. 2) Condiţia ca actul atacat să fie emis/adoptat de o autoritate publică. prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor. 1 alin. prin exces de putere în înţelegând „exercitarea dreptului de apreciere. precum şi nesoluţionarea în termenul legal al 46 47 A se vedea art. Nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri este definită ca fiind „faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii. legiuitorul defineşte noţiunea de act administrativ clarificând astfel o serie de dispute doctrinare purtate sub imperiul Legii nr. actele juridice de o altă natură (drept civil. datorită efectelor juridice pe care le produc cele două fapte juridice. prevăzute de Constituţie sau de lege. care emană de la o autoritate publică în scopul de a produce efecte juridice.) nu vor putea face obiectul controlului judecătoresc exercitat prin contenciosul administrativ ci.” În acelaşi timp. 1 alin.

(2) începe să curgă de la data comunicării acestei decizii. b) reclamantul renunţă la calea administrativ–jurisdicţională de atac în timpul soluţionării litigiului de către organul administrativ învestit cu competenţă administrativ– jurisdicţională (alin. 2 alin. pag. textul art. în Revista de Drept Public. 9 al legii intitulat „Acţiunile împotriva ordonanţelor Guvernului”. 249 În opinia noastră. 554/2004 Pentru dezvoltare a se vedea A. 310 – 311. 2 începe să curgă de la data notificării. (2) considerăm că se pot deduce următoarele: a) actele administrativ–jurisdicţionale pot fi atacate pe calea acţiunii directe. Noua lege a contenciosului administrativ. care va emite o decizie ce atestă renunţarea la jurisdicţia administrativă specială. la instanţa de contencios administrativ competentă. iar în ipoteza alin. după caz. (3) Dacă partea care a optat pentru jurisdicţia administrativă specială înţelege să nu utilizeze calea administrativ–jurisdicţională de atac. fie nu există căi administrativ – jurisdicţionale de atac.”48 Sediul materiei îl constituie art. de natură a crea o practică neunitară pentru situaţiile reglementate la alin. fie legea prevede astfel de căi. 6 din Legea contenciosului administrativ este neclar. menţionăm că dispoziţii cu caracter novator regăsim în art. 1 din lege teza consacrată de art. alineatele (3) şi (4) ale art. 78 . Termenul prevăzut la alin. b) în astfel de ipoteze. În sfârşit.unei cereri sau pe cea a refuzului nejustificat de a soluţiona o cerere. geneză şi explicaţii. în termen de 15 zile de la comunicare. 6 alin. 6 reglementează ipotezele în care există căi administrativ–jurisdicţionale de atac pe care reclamantul înţelege să le exercite.” Din interpretarea dispoziţiilor alin. în următoarea redactare: „(2) Actele administrativ – jurisdicţionale pot fi atacate direct la instanţa de contencios administrativ competentă potrivit art. 21 alin. pe care însă. Evident că. Pe de altă parte. în termen de 15 zile de la comunicare. Consideraţii asupra proiectului legii contenciosului administrativ. Iorgovan. reclamantul are deschisă calea acţiunii în contencios administrativ. În ipoteza reglementată de alin. 4 din Constituţia României. legea permite şi atacarea actelor administrativ–jurisdicţionale. dar renunţă la ea imediat după ce i s-a comunicat actul administrativ jurisdicţional (alin. Bucureşti. d din Legea nr. Ed. va notifica intenţia sa organului administrativ–jurisdicţional sesizat. după parcurgerea acestor etape. 6 alin. pag. conform căruia „jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite”. dacă partea nu exercită căile administrativ – jurisdicţionale de atac. (4) Dacă partea care a optat pentru jurisdicţia administrativă specială înţelege să renunţe la calea administrativ–jurisdicţională în timpul soluţionării acestui litigiu.79 . nr. 3 şi 4. Termenul prevăzut la alin. va notifica aceasta organului administrativ–jurisdicţional competent. Roata. 1 lit. Ana Rozalia Lazăr. putându-se distinge două situaţii. adică actul administrativ atipic. reiterând în art. 3 reclamantul are obligaţia de a notifica organul administrativ – jurisdicţional competent. 10. în termenul prevăzut la alin. __. 2004. consacrând teza conform căreia „ordonanţele 48 49 A se vedea art. după o procedură bazată pe contradictorialitate şi cu asigurarea dreptului la apărare. astfel: a) reclamantul (partea vătămată) optează pentru a-şi exercita calea administrativ– jurisdicţională de atac. Prin act administrativ–jurisdicţional legiuitorul înţelege „actul juridic emis de o autoritate administrativă cu atribuţii jurisdicţionale în soluţionarea unui conflict. 4 – organul administrativjurisdicţional va emite o decizie prin care atestă renunţarea la jurisdicţia administrativă specială. republicată. reclamantul nu înţelege să le exercite. 4). 2-4 din Legea nr. 3). 554/2004. În acelaşi timp.

cea de introducere a acţiunii în contenciosul administrativ separat. în regim de putere publică. După pronunţarea soluţiei de către Curtea Constituţională. conform art. 317 din 12 mai 2003 . nr. coroborat cu art. 4 al art. Curtea Constituţională. 325 A se vedea art. 136 alin. la stabilirea semnificaţiei noţiunii de „autoritate publică” legiuitorul organic s-a bazat atât pe dispoziţiile legii fundamentale.. (1) din lege „persoana vătămată într-un drept al său ori întrun interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe. 502 din 3 iunie 2004 52 A se vedea. al Rom. sunt asimilate autorităţilor publice. remarcăm faptul că actuala reglementare a adus clarificările necesare. reglementează o altă ipoteză.52 Aşadar. introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ. alin. 2 din Legea nr. din analiza textului sus menţionat putem concluziona că legiuitorul a avut în vedere atât autorităţile din sfera puterii executive. Decizia nr. 554/2004 instanţa de contencios administrativ se poate găsi într-una din următoarele ipoteze: a) va repune cauza pe rol şi va fixa termen de judecată cu citarea părţilor. b din Legea nr. potrivit legii. Textul menţionat are următoarea redactare: „4) În situaţia în care decizia de declarare a neconstituţionalităţii este urmarea unei excepţii ridicate în altă cauză. au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public. 9 alin. persoanele juridice de drept privat care. citată. Iorgovan. Astfel. (5) şi ale art. sesizarea instanţei de contencios administrativ se va face în condiţiile art. I -a. op. 554/2004. legea contenciosului administrativ asimilează autorităţilor publice persoanele juridice de drept privat care. 9 din lege. (1) şi (2).” În mod evident. 3 din Legea nr. precum şi structuri interne din cadrul Parlamentului sau ale puterii judecătoreşti. în măsura în care desfăşoară activitate executivă şi adoptă/emit acte administrative. În acelaşi timp. 4 50 51 A. 7 alin.sunt şi rămân acte normative de sorginte guvernamentală. b) va respinge acţiunea ca fiind inadmisibilă în fond. 9 alin. însoţită de excepţia de neconstituţionalitate”. art. au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public” în concordanţă cu dispoziţiile art.” 2. 554/2004. fiind acte administrative.Of. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. conform art. potrivit legii. pentru satisfacerea unui interes public. în sensul prezentei legi. 1 şi 4 din Legea nr. publicată în Monitorul Oficial al României. nr. Partea I. dacă ordonanţa sau o dispoziţie din ordonanţă a fost declarată neconstituţională. republicată în M. precum şi pe deciziile Curţii Constituţionale în materie. 2 alin. defineşte autoritatea publică ca fiind „orice organ de stat sau al unităţilor administrativ–teritoriale care acţionează. În fine. 148 din 16 aprilie 2003. dacă instanţa de contencios administrativ apreciază că excepţia îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege51 va sesiza Curtea Constituţională prin încheiere motivată şi în acelaşi timp va dispune suspendarea soluţionării cauzei pe fond. În astfel de situaţii. Partea I.2 Condiţia ca actul atacat să fie emis/adoptat de o autoritate publică În ceea ce priveşte autoritatea publică emitentă a unui act administrativ care lezează un drept recunoscut de lege reclamantului ori un interes legitim.3.”50 Astfel. cu precizarea că termenele încep să curgă de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României. pag. care prin voinţa legiuitorului constituant produc efecte juridice la fel ca şi legile (delegarea legislativă). P. 9 alin. 1 lit. 29 alin. după ce Curtea Constituţională a cenzurat deja actul administrativ în cauză declarându-l ca fiind neconstituţional. 11 alin. în situaţia în care ordonanţa a fost declarată constituţională.

citată. obligaţie instituită şi impusă prin ordinea juridică. statutul de utilitate publică.G.G. pag. republicată. Bucureşti. deci. Institutul de Arte Grafice „Vremea”. prin hotărâre de Guvern sau prin lege. 39 din 31 ianuarie 2000. citată. op. două condiţii. op. inclusiv prin promovarea unei acţiuni în justiţie sunt necesare în mod cumulativ. prin posibilitatea de a exercita la nevoie o acţiune în justiţie55. pentru a exista un drept subiectiv care să-i confere individului protecţie. dar neproteguite de lege. 1 din Legea fundamentală: „S-ar putea pune întrebarea: de ce în Constituţie se foloseşte exprimarea interese legitime? Nu ar fi aceasta o restrângere a posibilităţilor de a acţiona în justiţie şi. Legiuitorul a pus astfel în acord dispoziţiile legii organice a contenciosului administrativ cu cele ale art. Iorgovan. pag. 226 57 Ibidem. 1 şi art. ci numai pe acelea care se întemeiază pe drept. Este vorba despre persoane juridice de tip privat. Spre pildă. 52 alin. Rarincescu. susceptibile de a fi individualizate în persoana unui anume titular”56. prof. prof. într-o opinie.187 55 C. 226 56 Ibidem. nu ar fi fost suficient doar termenul „interese”? Pentru a răspunde la aceste întrebări. pot forma baza unei acţiuni de contencios administrativ”57. Rarincescu aprecia că. În opinia autorului. prin activitatea abuzivă a unei autorităţi publice. o acţiune sau o abstenţiune. 21 alin. În opinia noastră această interpretare este de actualitate şi astăzi. 2. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii53. chiar simplele interese directe şi personale. pag. după caz. se susţin pe deplin justificat următoarele puncte de vedere cu privire la dispoziţiile art. 21 alin. b) obligaţia în sarcina subiectului pasiv trebuie să „fie instituită de ordinea juridică în vederea unor interese particulare. pag. În acest context. pe 53 Publicată în M. Jean Vermeulen. 102 -105. Partea I.3 Condiţia ca actul atacat să lezeze un drept recunoscut de lege ori un interes legitim Potrivit art. tot astfel. putere recunoscută şi garantată de ordinea juridică. Evoluţia dreptului administrativ român. trebuie să arătăm că legea fundamentală şi celelalte legi nu apără şi nu garantează orice interese. A. citată. dar nu se poate spune că în sistemul român. a se vedea: C. op. interpretată în jurisprudenţă. definea dreptul subiectiv ca fiind „acea putere de a pretinde cuiva un lucru oarecare. cu modificările şi completările ulterioare 54 Pentru dezvoltare. pag. nr. republicată. 228 . V.din Constituţia României. 1 din Constituţia României. autorul releva că „totuşi nu se poate merge cu interpretarea până acolo încât să se declare că prin cuvântul drept putem chiar înţelege şi interesele directe şi personale. G. a fost reglementată în mod diferit de legislaţie în decursul timpului şi. pag. 1 alin. precum asociaţiile şi fundaţiile care au obţinut în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. Vedinaş. 183 . Problema ocrotirii „interesului” pe calea contenciosului administrativ a format obiectul de analiză al doctrinei.G. C. Din această perspectivă. al României. op. citată. Of. uneori practica Curţii de Casaţie s-a dovedit a avea o viziune „foarte largă despre cuprinsul cuvântului drept”. după cum urmează: a) să existe în sarcina subiectului pasiv al raportului juridic obligaţia de a satisface exigenţa emisă.3. Dreptul poate să fie luat în accepţiunea dată de Ihering. după revizuirea Constituţiei. se poate adresa instanţei de contencios administrativ orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim.54 Astfel. 1 din Lege. C.226-224. Rarincescu analizând diferenţele existente între un drept şi un interes. ca fiind interesul proteguit juridiceşte. Rarincescu.

pe de altă parte. intitulat „Subiectele de sezină”. printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri. în considerarea realizării unui drept fundamental care se exercită colectiv ori. apărarea unui interes public. 1 alin. 264 . nu numai prin conţinutul reglementării în sine. 1 lit. 1 din lege. în considerarea apărării unui interes public”59. dar şi prin filozofia pe care se fundamentează reglementarea. pag. interesul legitim poate fi atât privat. precum şi de autorităţile publice. autorul subliniază: „Art. şi interesul legitim public care vizează realizarea unui drept fundamental (cu alte cuvinte constituţional) care se exercită în mod colectiv ori. ele fiind contrare legalităţii şi statului de drept”58 Aşadar. 1 al Legii nr.60 Conform art. pe de o parte.S. cu alte cuvinte persoana fizică şi/sau persoana juridică pot avea calitatea de reclamant în contenciosul administrativ. 1 lit. Roata. stabilind subiectele de sesiză atât în contenciosul subiectiv. dacă se consideră lezate într-un drept subiectiv personal sau interes legitim personal. iar interesul legitim public constă în „posibilitatea de a pretinde o anumită conduită. 554/2004 60 A. 1 alin. care priveşte realizarea unui drept subiectiv viitor. în mod evident. Legea nr. pag. 554/2004 aduce o serie de modificări esenţiale faţă de vechea reglementare. 29/1990. textul citat instituie regula conform căreia orice persoană. a din lege referitoare la persoana vătămată. după caz. Apoi. diferenţierea stabilită de legiuitor între interesul legitim privat. respectiv drepturile subiective şi interesele legitime. citată.” Aşadar. Iorgovan. atât de art. 1 lit. r din lege. de către o autoritate publică. 1 din Legea nr. 2 alin. previzibil şi prefigurat. 2 alin. cât şi public. după caz. I. op. respectiv autoritatea emitentă şi beneficiarul efectelor actului administrativ. 21 A se vedea art. 554/2004 ocrotesc două categorii de valori.3. în general pe izvoarele de drept. precum şi în contenciosul obiectiv. apreciem că: a) lezarea unui interes legitim privat poate fi invocată de orice persoană fizică sau juridică de drept privat ori grup de persoane fizice. republicată şi Legea contenciosului administrativ nr. o şi p din Legea nr. Interesele nelegitime nu pot şi nu trebuie ocrotite. 1 se deosebeşte. 2004.Iorgovan. cât şi de art. 2. În lucrarea „Noua lege a contenciosului administrativ – geneză şi explicaţii”. cât şi public. Interesul legitim poate fi atât privat. Pe cale de consecinţă şi în contextul dispoziţiilor art. Constantinescu. 1 din lege.4 Condiţia referitoare la calitatea reclamantului În ceea ce priveşte reclamantul în cauzele deduse judecăţii în contenciosul administrativ. Ne apare astfel. calitatea de reclamant în acţiunile de contencios administrativ o poate avea o terţă persoană faţă de subiectele raportului de drept administrativ. 2 alin. în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil. recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.cutumă. pentru anularea actului. se impune concluzia conform căreia Constituţia României. Sediul materiei îl regăsim în art. 58 59 M. Bucureşti.Tănăsescu. Prin interes legitim privat legiuitorul înţelege „posibilitatea de a pretinde o anumită conduită. 554/2004: „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim. Noua lege a contenciosului administrativ – Geneză şi explicaţii. E. În al doilea rând.Muraru. b) lezarea unui interes legitim public poate fi invocată de organismele sociale astfel cum sunt definite în art. prefigurat”. se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente. Ed. trebuie observat faptul că potrivit Tezei a II-a art. A. 1 din Legea contenciosului administrativ din 1925”.

Avocatul Poporului poate avea calitatea de reclamant într-o dublă ipoteză. 267 . 1 din Constituţia României. 3 al art. calitatea de reclamant în litigiile de contencios administrativ a fost conferită Ministerului Public. 1. în situaţia în care actul nu mai poate fi revocat. potrivit competenţei legale. atât împotriva autorităţii de la care emană actul administrativ. Ministerul Public constată încălcarea drepturilor. 3 al art. ori de câte ori prin acţiune urmăreşte apărarea ordinii de drept care vizează drepturile fundamentale ale cetăţeanului. Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept. precum şi asupra efectelor civile produse”. ori de câte ori Ministerul Public apreciază că un act administrativ cu caracter normativ a fost emis / adoptat cu exces de putere. instituţia Avocatul Poporului. legiuitorul a stabilit indubitabil competenţa instanţei de contencios administrativ. astfel: a) în acţiunile de contencios subiectiv. În cazul admiterii acţiunii. acţiunile în contencios administrativ pot fi introduse de prefect. adresat altui subiect de drept. realizându-se în acest fel punerea în valoare a dispoziţiilor art. Aşadar. conform alineatului 8 al art.Această calitate este conferită terţului de dispoziţiile cuprinse în alin. 61 A. Raţiunea acestor dispoziţii cu caracter de noutate a fost aceea de a pune „în relaţie şi pe terţa persoană cu autoritatea emitentă şi cu beneficiarul actului administrativ”61. dispoziţii cu caracter de noutate care atribuie autorităţii publice emitente a unui act administrativ nelegal posibilitatea de a solicita instanţei de contencios administrativ competente anularea acestuia. Petiţionarul dobândeşte de drept calitatea de reclamant. terţul poate intenta acţiune în contenciosul administrativ. republicată. Textul menţionat are următoarea redactare: „(6) Autoritatea publică emitentă a unui act administrativ nelegal poate să solicite instanţe i constatarea nulităţii acestuia. astfel cum prevăd dispoziţiile alin. la cerere. atât pentru acţiunea administrativă. la sesizarea acestuia. Pe de altă parte. op. subliniem că alin. sesizează instanţa de contencios administrativ de la domiciliul persoanei fizice sau de la sediul persoanei juridice. 131 al. de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. 6 al art. citată. 1. În aceste situaţii. 1 conţine. va sesiza instanţa de contencios administrativ competentă de la sediul autorităţii publice emitente. conform cărora: „(2) Se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi persoana vătămată într-un drept al său într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual. remarcăm că potrivit dispoziţiilor alin. urmând a fi citat în această calitate. urmând a fi citat în această calitate”. precum şi de orice persoană juridică de drept public. b) În acţiunile de contencios obiectiv. În al patrulea rând. precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor”. cât şi împotriva acestuia. 2 al art. 1. Iorgovan. ipostază în care acordă sprijin cetăţeanului . şi asupra legalităţii actelor civile încheiate în baza actului administrativ nelegal. instanţa se va pronunţa. 1 „Petiţionarul dobândeşte de drept calitatea de reclamant. a fost lezat un interes legitim public. după caz. În acest fel. 4 şi 5 ale art. pag. conform tezei a II-a din alin. În al şaselea rând. potrivit cărora: „În activitatea judiciară. În al cincilea rând. În situaţiile în care. 1. întrucât a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice. În al treilea rând poate avea calitatea de reclamant în contenciosul administrativ. de asemenea. precum şi pentru acţiunea civilă pendinte de aceasta. Se tranşează astfel chestiunea imposibilităţii de a revoca un act administrativ care a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice. libertăţilor şi intereselor legitime ale persoanelor printr-un act administrativ individual. atunci când sunt lezate într-un drept sau.

4 din Constituţia României. 258 A se vedea revista „Dreptul”. pe de altă parte. care pot fi atât de drept public precum şi de drept privat. Textul care a generat dezbaterile doctrinare îl regăsim în art. Drept administrativ. apreciem că pentru a putea avea calitatea de reclamant trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de Decretul nr. Conform alin. Ediţie revăzută şi adăugită. c) cu privire la persoanele juridice. concluzionăm următoarele: a) calitatea de reclamant o poate avea orice persoană. învederăm că art. se susţine în opinia la care facem referire: „Nu intră în această categorie recursurile prealabile sau ierarhice. partea generală.În sfârşit. cu alte cuvinte atât persoana fizică precum şi persoana juridică. 416/1995 secţia de contencios a Curţii Supreme de Justiţie a stabilit că: „în cazul neîndeplinirii de către reclamant a procedurii reclamaţiei administrative prealabile. Preda. deoarece procedura prealabilă este o condiţie specială de exercitare a dreptului la acţiune reglementată prin Legea nr.21 alin.3. 2000. 2. raţiunea instituirii acestei proceduri „rezidă în faptul de a se încerca să se evite. fiind exprimate opinii pro şi contra. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii. 29/ 1990. titulare ale unor drepturi subiective sau interese legitime private vătămate prin acte administrative. pe cât posibil. înţelege prin „persoană vătămată”: „orice persoană fizică sau juridică ori grup de persoane fizice. 5 din vechea reglementare a contenciosului administrativ Legea nr. p. În acelaşi timp. nu mai este obligatorie. cât şi aceea de a descongestiona activitatea instanţelor judecătoreşti. 1 din articolul menţionat: „Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competentă. 29/1990. declanşarea unui litigiu care ar putea fi stins mai operativ şi cu cheltuieli mai mici de către cei interesaţi62. apreciem că pentru a avea calitatea de reclamant.” Faţă de cele expuse.63 Problema a revenit în actualitate după revizuirea Legii fundamentale. Având în vedere textul constituţional citat. Buc. 29/1990”. Or. trebuie să solicite autorităţii publice 62 63 M. cererea va fi respinsă ca inadmisibilă.5.” Problema a fost elucidată de actuala reglementare a contenciosului administrativ. persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral. în sensul prezentei legi.31/1954 şi/sau de Ordonanţa Guvernului nr. Prin Decizia nr. capacitate de exerciţiu şi capacitate procesuală.2 lit. 4 al Legii fundamentale are în vedere acele activităţi de soluţionare a litigiilor care se desfăşoară în faţa unui organ administrativ-jurisdicţional şi care se finalizează prin emiterea /adoptarea unui act administrativ jurisdicţional. în art. o parte a doctrinei a susţinut teza conform căreia procedura prealabilă prevăzută de art. care are următoarea redactare: „Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite”. însă. într-o altă opinie s-a relevat faptul că sintagma „jurisdicţii speciale administrative” din art. cerute de unele acte normative drept condiţii pentru introducerea unei acţiuni în justiţie. republicată. Condiţia îndeplinirii procedurii administrative prealabile Aşa cum s-a mai arătat în literatura de specialitate. Lumina Lex. sunt asimilate persoanei vătămate şi organismele sociale care invocă vătămarea unui interes public prin actul administrativ atacat. 21 alin. b) deşi legea nu prevede în mod expres. între care şi Legea contenciosului administrativ. pag. 7 intitulat „Procedura prealabilă”. persoana fizică trebuie să aibă capacitate de folosinţă. Caracterul obligatoriu al procedurii administrative prealabile a constituit un subiect de dispută doctrinară sub imperiul Legii contenciosului administrativ nr. aşa fiind. a din Lege. pe de-o parte. Tabla de materii pe anul 1996. 36 .

din momentul în care a luat la cunoştinţă. d) reclamantul poate apela la ambele căi de atac administrative. b) caracterul obligatoriu al acestei proceduri. în tot sau în parte a acestuia. plângerea prealabilă în cazul acţiunilor care au ca obiect contractele administrative are semnificaţia concilierii în cazul litigiilor comerciale.emitente. Astfel. neexistând raporturi de subordonare. Vedinaş. 7 conţine dispoziţii cu caracter derogator faţă de regula obligativităţii procedurii administrative prealabile. ca fiind termen de prescripţie. Guvern. 2 din lege privind conferirea calităţii de reclamant unui terţ. 7 din lege. în cazul actelor administrative emise de Preşedintele României. prin activitatea sa abuzivă. „pentru motive temeinice” plângerea prealabilă poate fi introdusă şi după termenul de 30 de zile prevăzut la alin. şi anume: .recursul graţios. dacă procedura administrativă prealabilă nu a fost efectuată. remarcăm că alineatul 5 al art. legiuitorul stabileşte natura juridică a termenului de 6 luni. putem desprinde următoarele reguli privind procedura administrativă prealabilă: a) poate îmbrăca două forme. Având în vedere faptul că legiuitorul nu defineşte înţelesul sintagmei „motive temeinice”. adresat altui subiect de drept. aplicându se în mod corespunzător dispoziţiile Capitolului XIV din Codul de procedură civilă. În sfârşit. consecinţă firească a dispoziţiilor cuprinse în art. 3 al art. dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului. respectiv recursul graţios sau recursul ierarhic. dacă acesta există. Consfinţind procedura administrativă prealabilă este evident că legiuitorul a urmărit soluţionarea în procedură necontencioasă a conflictului iscat între autoritatea publică şi persoana care se consideră lezată de aceasta. Pe de altă parte. 188 . În al treilea rând. 7 alin. nesoluţionarea în termenul legal al unei cereri tăcerea administraţiei. Uneori însă. revocarea. printr-un act administrativ cu caracter individual. g) conform art. citată. acţiunea în contenciosul administrativ este inadmisibilă. . autorităţile administraţiei publice locale recursul ierarhic nu este posibil. op. de existenţa acestuia. Totodată. în termen de 30 de zile de la data comunicării actului. 7 stabileşte „Este îndreptăţită să introducă plângere prealabilă şi persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim. subliniem că alin. pag. 7 de procedură administrativă prealabilă se poate uza şi în situaţia în care legea specială prevede o procedură administrativ-jurisdicţională. 2 al art. În al patrulea rând. c) reclamantul are libertatea de a-şi alege calea administrativă de atac. 1. f) spre deosebire de vechea reglementare din interpretarea textului rezultă indubitabil că procedura prealabilă nu se aplică în cazul actului administrativ asimilat (refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere) sau. 1 alin. pe orice cale. în limitele termenului de 6 luni prevăzut la alin. e) termenul înăuntrul căruia se poate exercita calea de atac administrativă (procedura prealabilă) este de 30 de zile şi începe să curgă de la data comunicării actului administrativ tipic (manifestare unilaterală de voinţă)64.” Din interpretarea textului legal menţionat. 7”. dispoziţia este de natură a crea confuzie şi o practică neunitară. Plângerea se poate adresa în egală măsură organului ierarhic superior. procedura prealabilă nu 64 A se vedea V. Pe cale de consecinţă. Este o prevedere cu caracter de noutate.recursul administrativ ierarhic. situaţie în care plângerea se adresează organului ierarhic superior celui care a emis actul administrativ. situaţie în care plângerea se adresează autorităţii emitente a actului administrativ. remarcăm că potrivit prevederilor alin. iar reclamantul nu a optat pentru exercitarea acesteia.

U. Avocatul Poporului. reglementează în mod contradictoriu materia procedurii administrative prealabile în două legi organice. modificată şi completată prin O. 11 intitulat „Termenul de introducere a acţiunii”. 658 din 21 iulie 2004. 181/2006. 554/2004. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. trebuie să constatăm. cu modificările şi completările ulterioare prevede: „În exercitarea atribuţiei cu privire la verificarea legalităţii actelor administrative ale consiliului judeţean. Partea I-a. 26 din Legea nr. Ministerul Public. 450 din 24 mai 2006 . ale consiliului local sau ale primarului. după caz. conform art. o dispoziţie (art. 26 din Legea nr. cu motivarea necesară. Partea I -a. b) data expirării termenului legal de soluţionare a cererii. Fără a mai pune în discuţie principiul modificării implicite pe care le aduce noua reglementare. considerăm necesară punerea în acord a dispoziţiilor în cauză. după caz. 2. 65 Legea nr. ale preşedintelui consiliului judeţean. din nou. 340/2004 privind instituţia prefectului. neunitare în doctrină şi jurisprudenţă. o altă dispoziţie (art. aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 26 din Legea nr. publicată în Monitorul Oficial al României. faţă de termenul de 30 de zile prevăzut de art. 5 din Legea nr. 7 alin.G. Partea I -a. în vederea modificării sau.1142 din 16 decembrie 2005. publicată în Monitorul Oficial al României. inconsecvenţa legiuitorului nostru care. fără a depăşi termenul prevăzut la alin. va solicita autorităţilor care au emis actul. Noua lege a contenciosului administrativ a dorit să elimine posibilitatea unor interpretări contradictorii. optăm pentru obligativitatea procedurii prealabile în cazul acţiunilor promovate de prefect. Cu alte cuvinte.3. de soluţionare a cererii. considerat nejustificat. cu cel puţin 10 zile înaintea introducerii acţiunii în contenciosul administrativ. iar. a celor care privesc cererile celor vătămaţi prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe şi în cauzele în care controlul judecătoresc asupra actului administrativ se exercită prin invocarea excepţiei de nelegalitate. 7 alin. art. Sediul materiei îl regăsim în art. în doctrina de specialitate. 340/2004 cu modificările şi completările ulterioare) consacră caracterul obligatoriu al acesteia. stabilind natura juridică a termenelor. relevăm şi faptul că acţiunea prealabilă trebuie introdusă de prefect în termen de „cel puţin 10 zile înaintea introducerii acţiunii în contenciosul administrativ”.6 Condiţia introducerii acţiunii în termenul legal De-a lungul vremii. nr. În legătură cu aceste dispoziţii.65 Astfel. nr.este obligatorie în cazul acţiunilor introduse de prefect. 179/2005. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului. (2). cu privire la natura lor juridică. respectiv Legea contenciosului administrativ şi Legea privind prefectul şi instituţia prefectului. nr. nr. În ceea ce ne priveşte. prefectul. soluţie care ar conduce la degrevarea instanţelor de contencios administrativ. data comunicării refuzului.340/2004 cu modificările şi completările ulterioare. mai ales. 554/2004) stabileşte caracterul facultativ al procedurii administrative prealabile în cazul acţiunilor promovate de prefect. s-au purtat ample discuţii cu privire la termenele stabilite de legile contenciosului administrativ pentru introducerea acţiunii şi. conform căruia: (1) Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual sau recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la: a) data primirii răspunsului la plângerea prealabilă sau. publicată în Monitorul Oficial al României. Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. reanalizarea actului socotit nelegal. Pe de altă parte. a revocării acestuia”.

Ministerul Public sau Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. în cazul actului administrativ unilateral. pag.” Cu alte cuvinte. precum şi în cel al actelor administrative cu caracter normativ care se consideră a fi nelegale. care poate admite sau. op. precum şi a actului administrativ asimilat (contractul administrativ)66 3) termenul de un an. care reprezintă regula. Pe de altă parte. se aplică numai în cazul acţiunilor îndreptate împotriva actului administrativ tipic. Evident. cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. pag.c) data încheierii procesului – verbal de finalizare a procedurii concilierii. pentru motive temeinice acţiunea poate fi introdusă în termen de un an de zile de la data emiterii actului administrativ considerat a fi nelegal. legiuitorul a stabilit în alineatul 5 al art.” Din interpretarea textelor citate putem desprinde următoarele reguli: 1) legiuitorul a instituit două termene în care se poate introduce acţiunea în contenciosul administrativ. Soluţia însă. Şi în astfel de situaţii temeinicia motivelor va fi apreciată de instanţa de contencios administrativ. 11 se stabilesc regulile aplicabile acţiunilor formulate de prefect. care reprezintă excepţia.  un termen de un an. pentru a preveni eventualele dispute doctrinare. în funcţie de probatoriul administrat în cauză. că revine instanţei de contencios administrativ competenţa de a admite sau de a respinge acţiunea pentru tardivitate. manifestare unilaterală de voinţă. determinată de filozofia Constituţiei cu privire la excepţia de neconstituţionalitate care este imprescriptibilă.”67 În sfârşit. Cu alte cuvinte. dispoziţii care cu certitudine vor constitui obiectul unor viitoare controverse. 324 . şi discuţiile nu vor înceta să apară. (1). 554/2004 introduce în premieră caracterul imprescriptibil al acestui gen de acţiuni. termenul curge de la data când s-a cunoscut existenţa actului nelegal „fiind aplicabile în mod corespunzător prevederile alin. iar. În ceea ce priveşte ordonanţele sau dispoziţii din ordonanţe care se consideră a fi neconstituţionale. 66 67 A. Legea nr. Iorgovan. alineatul 4 al articolului la care ne referim stabileşte că „pot fi atacate oricând”. (2) Pentru motive temeinice. De altfel. dar nu mai târziu de un an de la data emiterii actului. 2) termenul de 6 luni (regula) are în vedere acţiunile îndreptate împotriva actului administrativ tipic. citată. 326 Idem. şi anume: termenul de 6 luni este un termen de prescripţie. reclamantul urmând să facă dovada „motivelor temeinice” care l-au împiedicat să introducă acţiunea în termenul de 6 luni. este. o depăşire a paradigmei clasice. este. iniţiatorul proiectului actualei reglementări organice a contenciosului administrativ intuieşte acest lucru spunând: „Este pentru prima dată în legislaţia română când se consacră o asemenea soluţie. suntem siguri. în alineatul 3 al art. iar termenul de un an este termen de decădere. 4) momentul de la care începe să curgă termenul de 6 luni şi respectiv termenul de un an. înainte de toate. în cazul contractelor administrative. actului administrativ atipic (refuzul nejustificat şi nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri). Avocatul Poporului. termenul de 6 luni începe să curgă de la data la care s-a cunoscut existenţa actului. 11 natura juridică a termenelor în care poate fi introdusă acţiunea în contenciosului administrativ. dimpotrivă poate respinge acţiunea. care reprezintă excepţia. şi anume:  un termen de 6 luni. (2).

art. b „actele de comandament cu caracter militar”. Astfel. se poate stabili ca anumite acte administrative să fie cenzurate sub aspectul legalităţii de alte instanţe judecătoreşti decât cele de contencios administrativ. (2) Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede. pentru că în sens strict sunt vizate două categorii de situaţii: excepţiile absolute. Rarincescu aprecia că actele de comandament militar se particularizează prin următoarele trăsături: 68 A. care constituie obiectul analizei noastre. 52 consacrând dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică prin activitatea abuzivă a acesteia. Astfel. a din lege subliniem că legiuitorul organic s-a ferit să aducă precizările necesare lăsând în sarcina doctrinei şi jurisprudenţei elucidarea problemei.68 În legătură cu excepţia prevăzută în art. prof. 554/2004. de a se adresa instanţei judecătoreşti competente stabileşte în alin. prin lege organică. are următoarea redactare: (1) Nu pot fi atacate în contenciosul administrativ: a) actele administrative ale autorităţilor publice care privesc raporturile acestora cu Parlamentul. prin lege organică. stabilind astfel sfera actelor administrative exceptate de la controlul judecătoresc exercitat prin contenciosul administrativ. 52 alin. Articolul 5 al legii. conform art. în alin. 1 să folosim expresia „excepţii de la contenciosul administrativ”. A. 126 alin. ipoteza „recursului paralel”. sfera finelor de neprimire precum şi condiţiile în care pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ anumite acte administrative. a şi b. 2 se consacră regula conform căreia.2. 1 lit. Convenim că pentru ca situaţiile prevăzute la alin. Iorgovan aprecia: „faţă de noile reglementări constituţionale va trebui să admitem că este vorba de sensul larg al noţiunii. 2 al art. 1 lit. cele două ipoteze reglementate de alin. textul art. pag. 6 şi art. şi excepţii relative.G. pe calea contenciosului administrativ este garantat.4 Actele administrative nesupuse controlului judecătoresc prin contenciosul administrativ Materia este reglementată de art. aproape identic. C. a şi b din legea contenciosului administrativ a preluat. 1 lit. iar pentru recursul paralel expresia „fine de neprimire în instanţele de contencios administrativ”. citată. 306 . 5 din Legea nr.” Pe de altă parte. În acest context constituţional. În acelaşi timp. Analizând reglementările legale menţionate şi accepţiunea atribuită „finelor de neprimire” în doctrină. 2 din Legea fundamentală şi de art. precum şi a actelor de comandament cu caracter militar. op. credem că doctrina şi jurisprudenţa au adus clarificările necesare. 5 alin. 5 din legea organică a contenciosului administrativ intitulat „Actele nesupuse controlului şi limitele controlului” instituie excepţiile. 2: „Condiţiile şi limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică”. ci stabileşte sfera finelor de neprimire pentru instanţele de contencios administrativ. republicată. cu excepţia celor care privesc raporturile cu Parlamentul. Referitor la excepţia prevăzută în alin. 1 lit. 126 alin. 6 din Constituţia României. o altă procedură judiciară”. Iorgovan. art. b) actele de comandament cu caracter militar. 5 la care ne referim. reglementată de alin. 126 alin. Se poate observa că alin. Aşadar. prof. acest text nu consacră alte excepţii. republicată: „Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice. 6 teza I-a din Constituţia României.

Astfel. a cadrelor militare din aceste unităţi. aparţinând autorităţilor publice. judeţean şi central. All Beck.69 Subliniem în final. faptul că. c) restabilirea ordinii publice. 3 pct. d) înlăturarea consecinţelor calamităţilor naturale. dar. 2 şi 3 din Legea nr. c) aceste acte conţin ideea de comandă. În acest sens. precum şi cele care privesc taxe şi impozite. textele legale la care am făcut referire menţin în contenciosul administrativ. relevăm că deşi jurisprudenţa post revoluţionară nu a fost consecventă. Legea nr. 1 şi 3 din Codul de procedură civilă70. m din Legea nr. respectiv fondul şi recursul. comandamentele militare superioare etc.a) actul emană de la o autoritate publică cu specific de comandament militar. prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor. b) apărare şi securitate naţională. faţă de vechea reglementare. 3 din art. contribuţii. e) prin „exces de putere” legiuitorul înţelege „exercitarea dreptului de apreciere. oraşe.5 Aspecte procedurale privind judecarea acţiunilor de contencios administrativ 2. dublul grad de jurisdicţie. 2005. cu alte cuvinte este în legătură directă cu serviciul şi îndatoririle militare. Astfel. ministrul. 554/2004 a restrâns sfera actelor administrative exceptate controlului judecătoresc exercitat prin contenciosul administrativ. numai dacă au fost emise cu exces de putere. în ultimul timp a confirmat sensul atribuit de doctrina interbelică acestei categorii de acte. contribuţii. edificatoare ni se pare a fi Decizia nr. datorii vamale şi accesorii 69 70 A se vedea. conform alin.” Alineatele 3 şi 4 ale art. cu actualizările operate până în iulie 2005 . epidemiilor şi epizootiilor.554/2004 cu cele ale art. b) conţinutul actului are natură militară. în scopul asigurării ordinii şi disciplinei în cadrul unităţilor militare. conform căreia „Prin acte de comandament militar se înţeleg acele acte care sunt emise de autorităţile militare competente. 1051/1997 a Curţii Supreme de Justiţie. 2 alin. 1 lit. b şi d şi art. Bucureşti.5. rezultă că legiuitorul a utilizat un dublu criteriu pentru a stabili competenţa materială a instanţelor de contencios administrativ. datorii vamale şi accesorii ale acestora. 2. b) cuantumul litigiului care are ca obiect taxe şi impozite. pot fi atacate în instanţele de contencios administrativ. prevăzute de Constituţie sau de lege”. şi anume: a) poziţia autorităţii emitente în ierarhia administrativă. litigiile care privesc: a) actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene. distingând trei nivele: lo cal (comune. Totodată.1 Instanţele judecătoreşti competente să soluţioneze litigiile de contencios administrativ Din coroborarea dispoziţiilor art. 5 din lege reglementează sfera actelor administrative şi condiţiile în care acestea pot fi atacate la instanţele de contencios administrativ. 10 alin. prin comandament militar înţelegându-se o grupare de trupe puse sub comanda unui şef determinat (ex. Pe de altă parte. 5 actele administrative emise pentru: a) aplicarea regimului stării de război. specifică disciplinei militare.). municipii). Şeful Statului. de ordin etc. al stării de asediu ori a stării de urgenţă. în fond. 2 pct. 554/2004 Publicat în Ed. art. 1 lit.

mai mari de 5 miliarde lei. b) întrucât legiuitorul nu defineşte sintagma „întârziere nejustificată” cu siguranţă practica instanţelor judecătoreşti va fi neunitară. instanţa va dispune citarea părţilor pentru a se asigura respectarea principiului contradictorialităţii şi a dreptului la apărare. cu excepţiile prevăzute de art. fie instanţei de la domiciliul său. în solidar cu autoritatea publică respectivă. or până la 5 miliarde lei. 12 din Lege. legiuitorul a stabilit o dublă competenţă. datorii vamale şi accesorii ale acestora. astfel: a) cuantumul amenzii judiciare a fost majorat în mod considerabil faţă de vechea reglementare. 5 din Legea nr. 1 din lege. precum şi cele care privesc taxe şi impozite. 82 din Codul de procedură civilă. 7 alin. Acţiunea reclamantului (cererea de chemare în judecată) trebuie să cuprindă elementele prevăzute în art. se soluţionează de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel. a tardivităţii în soluţionarea cererii. reclamantul putându-se adresa cu acţiune opţional. În cazul în care acţiunea se admite. în principal. se soluţionează de tribunalele administrativ – fiscale. astfel cum prevăd dispoziţiile art. Recursul împotriva sentinţelor pronunţate de tribunalele administrativ – fiscale se judecă de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel. actul atacat însoţit de întreaga documentaţie pe care s-a fundamentat actul în cauză. instanţa va putea solicita autorităţii publice al cărui act este atacat. În situaţia în care reclamantul nu a primit nici un răspuns la cererea sa. cu titlu de amendă judiciară. să -i comunice. copia actului administrativ atacat ori răspunsul autorităţii publice prin care se comunică refuzul rezolvării cererii sale. În legătură cu aceste dispoziţii. conform art. ne permitem să facem câteva comentarii. conducătorul acesteia va fi obligat prin încheiere interlocutorie. funcţionarii publici din administraţie. . 10% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere nejustificată. Calitatea de reclamant o pot avea oricare dintre subiectele de sezină prevăzute de art. precum şi orice alte înscrisuri considerate a fi utile pentru soluţionarea cauzei. contribuţii. cererile în justiţie prevăzute de Legea contenciosului administrativ pot fi îndreptate şi împotriva persoanei fizice. Dacă autoritatea publică nu trimite în termenul stabilit de instanţă toate documentele cerute. se face vinovată de refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim. dacă se solicită despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ori pentru întârziere. iar recursul împotriva sentinţelor pronunţate de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel se judecă de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. dacă prin legea specială nu se prevede altfel. obiectul cererii şi semnătura. care a elaborat. 13 alin. fie celei de la domiciliul pârâtului. persoana respectivă va putea fi obligată la plata despăgubirilor. În acelaşi mod se va proceda şi în cazul refuzului nejustificat ori. 4 din Lege. respectiv: instanţa. Sub aspectul teritorial. să plătească statului. funcţionar public sau personal contractual. 554/2004 sau de legea specială. De asemenea.5. precum şi orice înscris care să probeze îndeplinirea procedurii prealabile. în sensul larg al noţiunii. Totodată. 2. c) acest tratament juridic vizează. după caz. prenumele şi domiciliul sau reşedinţa părţilor (denumirea şi sediul persoanei juridice. dacă legea specială nu prevede altfel. alte categorii de funcţionari publici. a emis sau încheiat actul ori. reprezentantul legal al acesteia). La primirea cererii de chemare în judecată. fiind exonerate de această sancţionare.2 Sesizarea instanţei de contencios administrativ Acţiunile în contenciosul administrativ pot fi introduse la instanţa competentă numai după îndeplinirea procedurii administrative prealabile. de urgenţă. va depune la dosar copia cererii înregistrată la autoritatea publică.ale acestora. b) actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale. după caz. Reclamantul va anexa la acţiune. numele.

2. instanţa va rezolva cererea de suspendare. 554/2004 . reclamantul poate solicita prin cererea de chemare în judecată adresată instanţei competente. al României. d) suplini consimţământul unei părţi când interesul public o cere. În al patrulea rând. instanţa de contencios administrativ. pentru cauzele neevaluabile în bani. 3 al aceluiaşi articol. 17 alin. după caz: a) anularea sau modificarea în totalitate sau parţială a unui act administrativ. cu precădere în şedinţă publică.Cererile adresate instanţelor se judecă de urgenţă.5. în situaţiile în care obiectul acţiunii îl constituie un contract administrativ. Astfel. 1 din Lege. până la soluţionarea acţiunii în fond. 2 din Legea nr. În acelaşi timp. b) obliga autoritatea publică să încheie contractul la care reclamantul este îndrituit. 71 72 Publicată în M. De la această regulă fac excepţie acţiunile care au ca obiect contracte administrative. instanţa are competenţa de a cenzura şi legalitatea actelor procedurale sau a operaţiunilor administrative pe care s-a fundamentat emiterea actului administrativ atacat. până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei. relevăm că odată cu cererea de chemare în judecată. Partea I-a. reclamantul poate solicita instanţei suspendarea executării actului administrativ atacat. 18. b) obligarea autorităţii publice să emită un act administrativ sau orice alt înscris. dacă reclamantul a solicitat acest lucru. cu modificările şi completările ulterioare A se vedea art. 1 din lege.). instanţa de contencios administrativ poate: a) dispune anularea acestuia. Potrivit dispoziţiilor art. 1 din articolul menţionat instanţa poate: a) să anuleze în tot sau în parte actul administrativ ori să-l modifice corespunzător. Evident că cererea de chemare în judecată poate să conţină unul. adeverinţă. cererea de suspendare se poate formula odată cu acţiunea principală sau printr-o acţiune separată. menţionăm că potrivit art. precum şi orice litigii legate de aplicarea şi executarea contractului administrativ”. 4 al art. conform alin. 18 alin. în completul prevăzut de lege. în tot sau în parte. 2 din lege. două sau toate cele trei „petite”. refuzul nejustificat ori prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri. 14 alin. Conform art. 8 alin. 18 din lege.72 De asemenea. În al treilea rând. c) impune uneia dintre părţi îndeplinirea unei anumite obligaţii. 17 alin. care se vor taxa la valoare. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru 71. 1 teza a II-a din lege. După citarea părţilor (inclusiv a reprezentantului Ministerului Public) şi administrarea probatoriului. conform alin. poate pronunţa soluţiile prevăzute de art. conform alin. astfel cum prevăd dispoziţiile art. În sfârşit. 173 din 29 iulie 1997.3 Obiectul acţiunii şi soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa în fond Din analiza dispoziţiilor Legii contenciosului administrativ rezultă că pentru a i se recunoaşte lezarea dreptului său ori interesului legitim. reclamantul poate solicita instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond. cu citarea părţilor. aviz etc. nr. acţiunea în contenciosul administrativ poate avea ca obiect şi „fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ. concomitent cu introducerea plângerii administrative prealabile. de urgenţă. subliniem că potrivit art. judecând cauza în fond. 2 pentru acţiunile formulate în contenciosul administrativ se percep taxele de timbru prevăzute de Legea nr. În al doilea rând. instanţa va putea hotărî şi asupra despăgubirilor pentru daunele materiale şi morale cauzate. „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente”. c) obligarea autorităţii publice la plata unor despăgubiri pentru daunele materiale şi morale cauzate prin actul nelegal. 15 alin. În astfel de situaţii. b) să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ ori să elibereze orice înscris (certificat. Of. e) obligă la plata unei despăgubiri pentru daunele materiale.

hotărârile pronunţate în primă instanţă). soluţie care reprezintă excepţia. Potrivit art. instituind o procedură mai mult ipotetică. neprevăzând nici o sancţiune pentru nerespectarea termenului de redactare şi motivare a hotărârilor judecătoreşti. 2. Astfel. reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere. aproape imposibil de realizat”74 asupra căreia doctrina şi jurisprudenţa vor aduce clarificările necesare. menţionăm că în art. subliniind astfel celeritatea soluţionării cauzei. pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile de la pronunţare ori de la comunicare. 73 74 A se vedea art.5. după caz. Dacă în urma admiterii acţiunii. soluţie care reprezintă regula. Ne rezumăm doar la a semnala faptul că legiuitorul nu a manifestat însă aceeaşi exigenţă instituită în art.4 Calea de atac Hotărârile pronunţate în primă instanţă (fond). conform căruia instanţa de executare este „instanţa care a soluţionat fondul litigiului de contencios administrativ”. instanţa poate stabili penalităţi pentru fiecare zi de întârziere. În astfel de situaţii. Cu alte cuvinte. 20 alin. 4 lit. la instanţa competentă. 17 alin. Pe de altă parte. iar în lipsa unui astfel de termen. în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. 20 alin. autoritatea publică este obligată să încheie. 2 alin. 3 din lege. Astfel. textul având următoarea redactare: „Hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile. Potrivit art. 1 lit. va dispune casarea sentinţei recurate şi va rejudeca litigiul în fond. 13 alin. 1 şi la alin. cauza se va trimite spre rejudecare. ş. În acelaşi mod se va proceda şi în situaţiile în care hotărârea primei instanţe a fost pronunţată fără a se judeca fondul pricinii.În cazul pronunţării uneia dintre soluţiile prevăzute la alin. 554/2004 A. 22 – 26 şi în art. În cazul în care termenul nu este respectat.5. pag. b) casarea cu reţinere spre rejudecare. 359 . ori de câte ori instanţa de recurs constată că nu există motive de casare cu trimitere. certificat etc. în termenul stabilit documentele solicitate. 3 din lege. 2. persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere. Iorgovan. Conform textului legal menţionat. op. constituie titluri executorii”. instanţa de recurs poate pronunţa una dintre următoarele două soluţii: a) casarea cu trimitere spre rejudecare la instanţa competentă. 4 din lege pentru conducătorul autorităţii publice care nu trimite. cu precizarea că de această soluţie se poate uza o singură dată. instanţa va aplica conducătorului autorităţii publice sau.5 Executarea contencios administrativ hotărârilor judecătoreşti pronunţate de instanţele Procedura de executare a hotărârilor judecătoreşti pronunţate de instanţele de contencios administrativ este reglementată în Capitolul III al Legii. când hotărârea primei instanţe a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor referitoare la competenţa materială stabilite prin legea contenciosului administrativ. ori să elibereze orice înscris (adeverinţă.).73 Recursul suspendă executarea şi se judecă de urgenţă. 22 este elucidată problema titlului executor. în cel mult 10 zile de la pronunţare”. art. 1 din Legea nr. prin care s-au admis acţiunile formulate potrivit dispoziţiilor prezentei legi. să înlocuiască sau să modifice actul administrativ. executarea hotărârii definitive şi irevocabile trebuie să se facă în termenul prevăzut în cuprinsul ei. nu ne găsim în prezenţa unor titluri executorii în cazul hotărârilor definitive şi irevocabile prin care au fost respinse acţiunile formulate şi nici în cazul hotărârilor judecătoreşti care nu au caracter definitiv şi irevocabil (ex. 21 legiuitorul a reglementat în premieră „judecarea recursului în situaţii deosebite. în art. citată. hotărârile instanţei de contencios administrativ „vor fi redactate şi motivate de urgenţă. b) şi c).

conform art. la sesizarea. constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond. când se propune un act de autoritate. 1 din Legea nr. instanţa de contencios administrativ competentă. defineşte excepţia de nelegalitate ca fiind „un mijloc de apărare prin care. op. 4 ale art. Astfel. Rarincescu. C.260 . op.000 (10. Bucureşti.G. prin încheiere motivată.000 lei (2. 285 78 C. fără a ţine seama de actul a cărei nelegalitate a fost constatată. 9 C. pe care particularul poate să o invoce. c) excepţia poate fi ridicată din oficiu. deşi instituţia este tradiţională în doctrina dreptului administrativ.6.pen. una din părţi. 177 79 T. pe cale de excepţie.Mai mult.G. 554/2004 „legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces. 23 din Legea nr. revine instanţei de contencios administrativ.76 2. Ştiinţifică.000. citată. 24 din Legea nr. pe baza căreia instanţa are căderea să aprecieze legalitatea actului şi să-l înlăture. prin încheiere motivată. neexecutarea sau nerespectarea hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile pronunţate de instanţa de contencios administrativ şi după aplicarea amenzii menţionate constituie infracţiuni şi se sancţionează cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă de la 25. după cum urmează: a) excepţia de nelegalitate a unui act administrativ poate fi invocată în orice fază procesuală. fiind scutite de plata taxelor de publicitate.”78 Ulterior. în perioada interbelică prof. pag. 35 din Legea Curţii de Casaţie din 1912 şi a art.77 Într-o altă opinie a aceleiaşi perioade. a instanţei pe rolul căreia se află soluţionarea litigiului. se apără invocând acest viciu şi cere ca actul să nu fie luat în considerare la soluţionarea speţei. va sesiza. pag. suspendând cauza. e) competenţa de soluţionare a excepţiei de nelegalitate a unui act administrativ. comerciale. 4 alin. 554/2004 77 P. de instanţă sau de oricare parte. prof. Tudor Drăganu. Excepţia de nelegalitate Reglementarea expresă a excepţiei de nelegalitate constituie o altă noutate pe care o aduce Legea nr. Partea I-a. citată.000 lei RON)75 Pe de altă parte. 1959. d) excepţia trebuie să vizeze nelegalitatea actului administrativ unilateral de care depinde soluţionarea litigiului pe fond. ameninţată să i se aplice un asemenea act ilegal. 75 76 A se vedea art. prof. Din analiza textelor menţionate putem identifica particularităţile controlului judecătoresc al legalităţii actelor administrative prin invocarea excepţiei de nelegalitate. 554/2004 A se vedea art. 23 din lege.”79 Conform art. b) excepţia de nelegalitate poate fi ridicată în orice litigiu aflat pe rolul instanţelor (cauze civile. sunt obligatorii erga omnes şi produc efecte numai pentru viitor. dacă este ilegal”. penale. 385 alin. pag. în cadrul unui proces pus în curgere pentru alte temeiuri decât nevalabilitatea actului de drept administrativ. fie când se găseşte în proces cu Administraţiunea şi aceasta se întemeiază pe un act administrativ a cărui aplicaţiune cere a se face în cauză şi a cărei legalitate o contestă particularul.). conform art. 554/2004. instanţa.000. 4 din Legea nr. partea contra căreia se invocă poate să opuie excepţiunea de ilegalitate. fie în cazul când este urmărit de Administraţiune şi dat în judecată penală pe baza vreunui regulament cu caracter represiv. Ed.500 lei RON) la 100. dreptul muncii etc. chiar. Rarincescu aprecia că „excepţia de ilegalitate constituie un mijloc de apărare.” În cazul în care instanţa de contencios administrativ a constatat nelegalitatea actului. hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care s-au anulat acte administrative cu caracter normativ. Actele de drept administrativ. Paul Negulescu arăta că „înaintea instanţelor de drept comun.. astfel cum prevăd dispoziţiile alin. Drăganu. din oficiu sau la cererea părţii interesate. 554/2004. În acest caz. instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia va soluţiona cauza. într-o lucrare de referinţă din perioada interbelică. Negulescu. la cererea instanţei de executare ori a reclamantului. Aceste hotărâri se publică în Monitorul Oficial al României.

în şedinţă publică. 297 – 303. Iorgovan. abilitate de legea contenciosului administrativ cu soluţionarea acţiunilor care au ca obiect anularea actului administrativ. cu citarea părţilor prin publicitate. stabilirea caracterului ilegal al actului administrativ se va reflecta numai în considerentele şi în dispozitivul hotărârii judecătoreşti. op. 4 din lege. Petrescu. care au următoarea redactare: „(2) Instanţa de contencios administrativ se pronunţă. care se declară în 48 de ore de la pronunţare ori de la comunicare şi se judecă în 3 zile de la înregistrare. În sfârşit. pag. citată.80 Regimul juridic al soluţionării excepţiei de nelegalitate este reglementat în alineatele 2 şi 3 ale art. pag. op. I. exprimându-ne mari rezerve cu privire la respectarea acestuia. pag. apreciem că atât sub aspect material.” Aşadar. instanţa în faţa căreia a fost ridicată excepţia de nelegalitate. specific contenciosului administrativ. R. are obligaţia de a soluţiona cauza fără a lua în considerare respectivul act administrativ. competenţa de soluţionare a excepţiei de nelegalitate revine instanţelor. f) 80 A se vedea. op. citată. şi în judecarea excepţiei de nelegalitate legiuitorul a menţinut principiul dublului grad de jurisdicţie (fondul şi recursul). citată. 433 – 434.în cazul în care instanţa de contencios administrativ a constatat nelegalitatea actului administrativ unilateral. Deşi legea nu prevede în mod expres. (3) Soluţia instanţei de contencios administrativ este supusă recursului. iar a recursului în termen de 3 zile de la înregistrare. g) admiterea excepţiei de nelegalitate produce efecte juridice numai faţă de părţile din proces şi în consecinţă. după procedura de urgenţă.90 . precum şi teritorial.N. Santai. trebuie să observăm faptul că legiuitorul a prevăzut soluţionarea „excepţiei de nelegalitate în procedură de urgenţă”. A. cu citarea părţilor.