TEMA 4. ANGAJAREA AUDITULUI RAPOARTELOR FINANCIARE 4.1 Evaluări aplicate în procesul de acceptare a angajamentului de audit. 4.

2 Condiţiile de angajare a auditului rapoartelor financiare. 4.3 Termenii scrisorii de angajament. 4.1 Evaluări aplicate în procesul de acceptare a angajamentului de audit. Preplanificarea auditului presupune trei acţiuni, fiecare necesitând a fi întreprinsă în fazele timpurii ale auditului: Mai întâi auditorul decide dacă acceptă cl ientul nou sau dacă acceptă să desăvârşească un client cu care colaborează deja. Această alegere îi revine unui auditor cu experienţă, care este în măsură să ia decizii importante. Această decizie trebuie luată cât posibil de timpuriu, pentru a nu se angaja în anumite costuri care nu vor putea fi recuperate ulterior. În al doilea rând, auditorul identifică motivele pentru care un client doreşte sau are nevoie de un audit. Această informaţie va afecta probabil restul etapelor procesului de planificare. În sfârşit, auditorul trebuie să ajungă la un acord cu clientul în ceea ce priveşte termenii şi condiţiile angajamentului, pentru a se evita orice neînţelegeri pe viitor. Acceptarea clienţilor noi şi păstrarea clienţilor actuali. Deşi atragerea şi reţinerea clienţilor nu sunt simple, orice firmă de audit/expertiză contabilă trebuie să fie foarte riguroase în luarea deciziei de acceptare a unui client. Răspunderile juridice şi responsabilităţile profesionale ale firmei sunt astfel definite încât un client care dă dovadă de lipsă de integritate sau contestă în permanenţă derularea corectă a auditului şi onorariile practicate de auditori ar putea crea suficiente probleme pentru a anula beneficiile care le aduce. În prezent, anumite firme de audit/expertiză contabilă refuză orice client din anumite ramuri economice cu riscuri mari, cum ar fi fondurile de economii şi împrumuturi, de ocrotire a sănătăţii, asigurări … şi ar putea chiar stopa efectuarea auditului unor clienţi din aşa ramuri. Investigarea noilor clienţi. Înainte de a accepta un nou client, cele mai multe firme de audit/expertiză contabilă fac o analiză a respectivei companii pentru a determina dacă ea poate fi acceptată în calitate de client de audit. În măsura posibilităţii, ar trebui evaluate reputaţia clientului potenţial în comunitatea de afaceri respectivă, stabilitatea lui financiară şi relaţiile sale cu firmele de audit/expertiză contabilă cu care a colaborat în trecut. De exemplu, multe firme de audit/expertiză contabilă sunt deosebit de prudente în acceptarea noilor clienţi care operează în ramuri economice nou-create şi aflate în creştere rapidă. Deseori, astfel de entităţi suportă eşec financiar şi expun firma de audit/expertiză contabilă unui risc de răspundere juridică semnificativă. În cazul clienţilor potenţiali care au mai fost supuşi unui audit de către de către o altă firmă de audit/expertiză contabilă, noul auditor este obligat să comunice cu auditorul precedent. Scopul acestei obligaţii este de a-l ajuta pe auditorul succesor să decidă asupra acceptării noului angajament. Obligaţia iniţierii acestui tip de comunicare îi revine auditorului succesor. Auditorul predecesor are obligaţia de a răspunde la solicitările de informaţii ale auditorului succesor. Totuşi, dată fiind obligaţia de confidenţialitate definită prin Codul de conduită profesională, auditorul predecesor trebuie să obţină acordul clientului înainte de a se instala comunicarea între auditori. Mai sunt făcute şi alte investigaţii. Printre sursele de informaţii se pot număra jurişti locali, alţi experţi contabili, bănci, alte entităţi. Ca o sursă suplimentară serveşte Internetul, căutare pe baze de date. Păstrarea clienţilor. Numeroase companii de audit îşi evaluează anual clienţii, în scopul de a determina dacă există motive de reziliere a contractului cu aceştia. În cele mai multe cazuri firmele de audit adoptă decizii de a nu extinde relaţiile contractuale cu clientul din cauza unui nivel de risc prea ridicat. Investigarea noilor clienţi şi reevaluarea clienţilor existenţi este o componentă esenţială a procesului decizional prin care se determină riscul de audit acceptabil. Identificarea motivelor pentru care clientul doreşte un audit. Riscul de audit acceptabil este afectat următorii factori: • utilizatorii probabili ai situaţiilor financiare, si • sensul in care aceştia intenţionează sa utilizeze respectivele situaţii. 1

Auditorul va acumula o cantitate mai mare de probe daca situaţiile financiare vor fi utilizate de un public larg. Acesta este deseori cazul companiilor cotate pe pieţele de capital, al întreprinderilor puternic îndatorate si al companiilor ce urmează a fi vândute in viitorul apropiat. Cele mai probabile direcţii de utilizare a situaţiilor financiare pot fi determinate pornindu-se de la experienţele anterioare cu societatea-client si de la discuţii cu managementul acesteia. Pe parcursul angajamentului, auditorul ar putea obţine informaţii suplimentare despre motivele pentru care clientul se supune unui audit si despre utilizatorii probabili ai situaţiilor financiare. Aceste informaţii ar putea avea un impact asupra modului in care auditorul va estima nivelul riscului de audit acceptabil. De asemenea, auditorul trebuie sa ia in considerare si daca firma dispune de personal corespunzător si de resurse suficiente pentru efectua auditul. Selectarea membrilor echipei de audit. Numirea angajaţilor potriviţi în echipa care va efectua un angajament de audit este importantă pentru respectarea standardelor de audit general acceptate, dar şi pentru promovarea eficienţei auditului. Primul standard cu caracter general spune: „Auditul trebuie executat de una sau mai multe persoane care dispun de pregătirea profesională adecvată şi de competenţele necesare pentru un auditor ” Documentarea misiunii Pe parcursul desfăşurării activităţii, auditorul trebuie sa documenteze aspectele care sunt importante pentru furnizarea de probe care sa susţină opinia de audit si probe care sa arate ca auditul a fost realizate in conformitate cu ISA. 'Documentarea' înseamnă materialele (documentele de lucru) pregătite de/şi pentru auditor, sau obţinute si păstrate de auditor in cursul efectuării auditului. Documentele de lucru se pot prezenta sub forma: • înscrisurilor pe suport de hârtie; • pe film; • pe medii de înregistrare electronice; • pe alţi purtători de informaţii. Documentaţia ce a fost utilizata înainte de acceptarea mandatului precum si analizele făcute de auditor pentru o cunoaştere adecvata a clientului se vor include in dosarul de audit permanent. Acest dosar conţine documente si tabele cu caracter permanent. Aici sunt incluse informaţii generale despre client, detalii despre activitatea sa, detalii despre angajament (scrisoarea de angajament, corespondenta cu auditorul precedent), informaţii si contracte (extrase ale proceselor verbale ale şedinţelor AGA, contracte de leasing, de împrumut, evaluări de terenuri sau clădiri), precum si detalii despre sistemul contabil (sinteza acestuia, politici contabile importante, prezentarea sistemului informatic). Documentaţia cuprinsa in acest dosar trebuie actualizata si revizuita anual. Referitor la forma si conţinutul documentelor de lucru, exista doua standarde de audit care tratează la modul general acest aspect. Este vorba de ISA 230, „Documentaţia” si ISA 500, „Probe de audit”. ISA 230 stipulează ca auditorul trebuie sa întocmească documente de lucru suficient de complete si detaliate pentru a facilita înţelegerea auditului. Auditorul trebuie sa înregistreze in documentele de lucru informaţii referitoare la planificarea activităţii de audit, la natura, durata si întinderea procedurilor de audit realizate, la rezultatele acestei activităţi si la concluziile care se trag din probele de audit obţinute. Forma si conţinutul documentelor de lucru sunt influenţate de factori ca: • natura angajamentului; • forma raportului auditorului; • natura si complexitatea afacerii clientului; • natura si particularităţile sistemelor contabile si de control intern ale entităţii; • necesităţile, in anumite situaţii, de direcţionare, supraveghere si revizuire a lucrărilor realizate de asistenţi; • metodologia si tehnologia de audit specifice utilizate in cursul auditului. Documentele de lucru sunt structurate si organizate pentru a respecta circumstanţele si necesitatule auditorului pentru fiecare activitate individuala de audit. Utilizarea documentelor standardizate (de exemplu, liste de verificare, scrisori-model, organizarea standard a documentelor de lucru) pot îmbunătăţi eficienta cu care se realizează si se revizuiesc documentele de lucru. Ele facilitează delegarea unor activităţi si oferă mijloace de control al calităţii acestora. 2

Auditorul trebuie sa adopte proceduri corespunzătoare pentru menţinerea confidenţialităţii si păstrării in condiţii de siguranţa a documentelor de lucru si pentru arhivarea acestora pe o perioada suficienta pentru a satisface nevoile auditorului si cerinţele legale si profesionale in materie de arhivare. Documentele de lucru sunt proprietatea auditorului. Desi anumite parţi sau extrase din documente de lucru pot fi puse la dispoziţia entităţii cu acordul auditorului, astfel de documentele nu înlocuiesc situaţiile financiare ale entităţii. Standardul Internaţional de Audit 500, „Probe de audit”, care a intrat in vigoare la 14.12.2004, înlocuind ISA 500A, oferă recomandări asupra a ceea ce constituie probe de audit intr-un audit al situaţiilor financiare, asupra cantităţii si calităţii probelor de audit care trebuie obţinute si asupra procedurilor de audit utilizate de auditori pentru obţinerea respectivelor probe de audit. „Probele de audit” reprezintă totalitatea informaţiilor utilizate de auditor pentru emiterea unei concluzii pe care este bazata opinia de audit, si includ toate informaţiile conţinute in evidentele contabile care stau la baza situaţiilor financiare si a altor informaţii. Nu se aşteaptă ca auditorii sa abordeze toate informaţiile care exista. Probele de audit, care sunt cumulate ca natura, includ probe de audit obţinute din procedurile de audit efectuate pe parcursul auditului si pot include probe de audit obţinute din alte surse, cum ar fi angajamentele de audit anterioare si procedurile unei firme de control al calităţii pentru acceptarea clienţilor si continuarea contractelor cu clienţii deja existenţi. Conducerea este responsabila de întocmirea situaţiilor financiare pe baza evidenţelor contabile ale entităţii. Auditorul obţine unele probe de audit testând evidentele contabile, de exemplu, prin intermediul analizei si revizie, reefectuând procedurile urmate in procesul de raportare financiara si reconciliind categoriile si aplicaţiile aferente ale aceloraşi informaţii. prin efectuarea unor astfel de proceduri de audit, auditorul poate stabili ca evidenţele contabile sunt consecvente la nivel intern si poate fi de acord cu situaţiile financiare. Totuşi, datorita faptului ca evidentele contabile de sine stătătoare nu furnizează suficiente probe de audit pe care sa se fundamenteze o opinie de audit asupra situaţiilor financiare, auditorul obţine si alte probe de audit. Gradul de suficienta reprezintă măsura cantităţii probelor de audit. Gradul de adecvare reprezintă măsura calităţii probelor de audit, cu alte cuvinte, relevanta si credibilitatea acestora in furnizarea de suport pentru categoriile de tranzacţii, solduri ale conturilor, prezentările de informaţii si aserţiunile aferente, sau in detectarea denaturărilor de la nivelul acestora. Credibilitatea probelor de audit este influenţata de sursa si natura acestora si depinde de circumstanţele in care sunt obţinute probele. Chiar si atunci când probele de audit sunt obţinute din surse externe entităţii, pot exista circumstanţe care sa afecteze credibilitatea informaţiilor obţinute. De exemplu, probele de audit obţinute dintr-o sursa externa independenta pot sa nu se bucure de credibilitate daca acea sursa nu este in cunoştinţa de cauza. Desi se recunoaşte faptul ca pot exista si excepţii, următoarele generalizări referitoare la credibilitatea probelor de audit pot fi utile: • probele de audit sunt mai credibile atunci când sunt obţinute din surse independente din afara entităţii; • probele de audit care sunt obţinute din interiorul entităţii sunt mai credibile atunci când controalele aferente impuse de entitate sunt eficiente; • probele de audit obţinute in mod direct de câtre auditor (de exemplu, observarea aplicării unui control) sunt mai credibile decât probele de audit obţinute indirect sau prin deducţie (de exemplu, investigări cu privire la aplicarea unui control); • probele de audit sunt mai credibile atunci când ele exista sub forma de document, fie pe hârtie, electronic sau de alta natura (de exemplu, o înregistrare scrisa folosind metode contemporane a unei întâlniri este mai credibila decât declararea ulterioara in forma orala a problematicilor discutate); • probele de audit furnizate de documente originale sunt mai credibile decât probele de audit furnizate de fotocopii sau facsimile. Atunci când informaţiile produse de entitate sunt utilizate de auditor la efectuarea procedurilor de audit, auditorul trebuie sa obţină probe de audit cu privire la acurateţea si exhaustivitatea informaţiilor. Pentru ca auditorul sa obţină probe de audit credibile, informaţiile pe care sunt fundamentate procedurile de audit trebuie sa fie suficient de complete si corecte. In mod obişnuit, auditorul obţine, o certificare mai mare din probe de audit consecvente generate de diferite surse sau cu naturi diferite, decât din elemente dispersate, individuale, din cadrul probelor de audit. In plus, 3

obţinerea probelor de audit din surse sau cu naturi diferite poate indica faptul ca un element individual al probelor de audit nu este credibil. De exemplu, coroborarea informaţiilor obţinute dintr-o sursa independenta de entitate poate spori certificarea pe care auditorul o obţine dintr-o declaraţie a conducerii. In mod contrar, atunci când probele de audit obţinute dintr-o sursa nu sunt consecvente cu probele obţinute dintr-o alta sursa, auditorul stabileşte care alte proceduri de audit suplimentare sunt necesare pentru a soluţiona situaţia de inconsecventa. In acelaşi timp, auditorul trebuie sa ia in considerare relaţia dintre costul obţinerii probelor de audit si utilitatea informaţiilor obţinute. Totuşi, aspectul legat de dificultate sau de cheltuială implicat nu constituie in sine o baza valida de omitere a unei proceduri de audit pentru care nu exista nici o alternativa. In procesul de formare a opiniei de audit, auditorul nu examinează toate informaţiile disponibile, deoarece concluziile, in mod normal, pot fi trase utilizând abordările de eşantionare si alte mijloace de selecţie a elementelor testate. Auditorul face uz de raţionamentul profesional si exercita scepticismul profesional atunci când evaluează cantitatea si calitatea probelor de audit si, astfel, gradul de suficienta si de adecvare al acestora, pentru a susţine opinia de audit. Auditorul trebuie să tragă anumite concluzii, iar acestea se înscriu in următoarele categorii: Aserţiuni (declarații, afirmații) cu privire la categoriile de tranzacţii si evenimente asociate perioadei supusa auditului Apariţie – tranzacţii si evenimente care au fost înregistrate, au avut loc si sunt legate de entitatea respectiva. Exhaustivitate – toate tranzacţiile si evenimentele care ar fi trebuit înregistrate au fost evidenţiate. Acurateţe – sumele si alte date aferente tranzacţiilor si evenimentelor au fost înregistrate in mod corespunzător. Separarea exerciţiilor financiare – tranzacţiile si evenimentele au fost înregistrate in perioadele contabile corecte. Clasificare – tranzacţiile si evenimentele au fost înregistrate in conturile corespunzătoare. (b) Aserţiuni cu privire la soldurile conturilor la sfârşitul perioadei. Existenta – activele, datoriile si capitalurile proprii exista. Drepturi si obligaţii – entitatea deţine sau controlează drepturile asupra activelor, iar datoriile constituie obligaţii ale entităţii. Exhaustivitate – toate activele, datoriile si capitalurile proprii care ar fi trebuit înregistrate sunt evidenţiate. Evaluare si alocare – activele, datoriile si capitalurile proprii sunt incluse in situaţiile financiare la valorile corespunzătoare si orice ajustări rezultante cu privire la evaluare sau alocare sunt adecvat înregistrate. (c) Aserţiuni cu privire la prezentări si descrieri de informaţii: Apariţie si drepturi si obligaţii – evenimentele, tranzacţiile si alte aspecte prezentate s-au produs si sunt legate de entitatea respectiva. Exhaustivitate – toate prezentările de informaţii care ar fi trebuit cuprinse in situaţiile financiare au fost incluse. Clasificare si inteligibilitate – informaţiile financiare sunt prezentate si descrise in mod corespunzător, iar prezentările de informaţii sunt clar exprimate. Acurateţe si evaluare – informaţiile financiare si de alta natura sunt prezentate cu fidelitate si la valorile corespunzătoare. Pentru a obţine probe pe baza cărora să-şi fundamenteze opinia exprimata in raportul de audit, auditorul efectuează mai multe proceduri de audit si anume: (a) „proceduri de evaluare a riscurilor” cu ajutorul cărora se obţine o înţelegere a entităţii si a mediului acesteia si se evaluează riscurile unor denaturări semnificative la nivelul situaţiilor financiare si la nivelul aserţiunilor; (b) „teste ale controalelor” prin care se evaluează eficienta controalelor interne ale entităţii in prevenirea sau detectarea si corectarea denaturărilor semnificative de la nivelul aserţiunilor; (c) „proceduri de fond” care includ teste ale detaliilor pentru categorii de tranzacţii, solduri ale conturilor si prezentări de informaţii, precum si proceduri analitice de fond menite sa confirme sau sa verifice acurateţea informaţiilor prezentate in situaţiile financiare. In anumite circumstanţe, probele de audit obţinute din angajamente de audit anterioare pot furniza probe de audit daca auditorul efectuează proceduri de audit pentru a stabili relevanta continua a acestora. Auditorul obţine probe de audit prin una sau mai multe dintre următoarele proceduri: 1. Inspecţia: 4

înregistrărilor si documentelor, care consta in examinarea acestora, in forma tipărita, electronica sau de alta natura. Inspecţia înregistrărilor si a documentelor furnizează probe de audit cu grade variate de credibilitate, in funcţie de natura si sursa acestora si, in cazul înregistrărilor si documentelor interne, in funcţie de eficienta controalelor exercitate in timpul obţinerii respectivelor evidente. Un exemplu de inspecţie utilizata ca test al controalelor îl constituie inspecţia înregistrărilor sau a documentelor pentru obţinerea probelor referitoare la autorizare. imobilizărilor corporale, care vizează examinarea fizica a activelor. Inspecţia imobilizărilor corporale furnizează probe de audit credibile cu privire la existenta lor, dar nu neapărat si cu privire la drepturile si obligaţiile entităţii sau la evaluarea respectivelor imobilizări. Inspecţia unor elemente individuale, cum sunt stocurile însoţeşte, in mod obişnuit, participarea la inventarierea efectuata de entitate. 2. Observarea Observarea consta in urmărirea unui proces sau a unei proceduri ce este efectuata de alţii. Exemplele includ observarea inventarierii stocurilor de câtre personalul entităţii si observarea efectuării activităţilor de control. Observarea furnizează probe de audit cu privire la efectuarea unui proces sau a unei proceduri, dar este limitata la momentul in care observarea are loc si mai este limitata de faptul ca actul de a fi observat poate afecta modul in care se desfăşoară procesul sau procedura respectiva. 3. Investigarea Investigarea consta in căutarea de informaţii, atât financiare, cât si nefinanciare, referitoare la persoane cu experienţa, fie din interiorul, fie din afara entităţii. Investigarea este o procedura de audit utilizata masiv pe parcursul angajamentului si este adesea complementara desfăşurării altor proceduri de audit. Desi colectarea probelor obţinute prin intermediul investigării are adesea o importanta specifica, in cazul investigaţiilor referitoare la intenţiile conducerii, informaţiile disponibile care sa susţină intenţiile conducerii pot fi limitate. In aceste cazuri, înţelegerea modului in care conducerea si-a respectat in trecut intenţiile declarate referitoare la active sau datorii, a motivelor declarate pentru care a ales sa întreprindă anumite acţiuni, precum si înţelegerea capacitaţii conducerii de a urmări un anumit curs al activităţii poate furniza informaţii relevante cu privire la intenţiile conducerii. In ceea ce priveşte unele aspecte, auditorul obţine declaraţii scrise din partea conducerii care confirma răspunsurile la investigările orale. De exemplu, auditorul obţine, in mod normal, din partea conducerii declaraţii scrise referitoare la aspecte semnificative atunci când nu se poate presupune in mod rezonabil ca vor exista alte probe de audit sau atunci când celelalte probe de audit obţinute au o calitate mai scăzuta. 4. Confirmarea Confirmarea, care este un tip specific de investigare, reprezintă procesul de obţinere a unei declaraţii cu privire la o informaţie sau la o condiţie existenta, direct de la terţa parte. De exemplu, in mod obişnuit auditorul căuta confirmarea directa a creanţelor prin consultarea debitorilor. Confirmările sunt utilizate frecvent atunci când este vorba despre soldurile conturilor si componentele lor, dar nu trebuie limitate la aceste elemente. De exemplu, auditorul poate solicita confirmarea termenilor contractuali sau ai unor tranzacţii pe care o entitate le are cu terţe parţi ; confirmarea solicitata are scopul de a întreba daca au fost aduse modificări contractului si, daca da, care sunt detaliile relevante. 5. Recalcularea Recalcularea consta in verificarea acurateţei aritmetice a documentelor sursa si a înregistrărilor contabile sau in efectuarea de calcule independente. 6. Reefectuarea. Reefectuarea reprezintă executarea de câtre auditor, in mod independent, a procedurilor sau controalelor care au fost efectuate iniţial ca parte a controlului intern al entităţii, de exemplu, reefectuarea testului referitor la analiza pe maturitatea conturilor de creanţe. 7. Proceduri analitice Procedurile analitice constau in evaluări ale informaţiilor financiare realizate prin intermediul unui studiu al relaţiilor plauzibile dintre datele financiare si nefinanciare. Procedurile analitice cuprind, de asemenea, investigarea fluctuaţiilor si a relaţiilor identificare care nu sunt consecvente cu alte informaţii relevante sau care se abat in mod semnificativ de la valorile previzionate. Pentru recomandări suplimentare cu privire la procedurile analitice, vezi ISA 520, „Proceduri analitice”. 4.2 Condiţiile de angajare a auditului rapoartelor financiare. Obţinerea unei cantităţi suficiente de probe temeinice este esenţiala daca auditorul vrea sa-si minimizeze răspunderea juridica si sa-si păstreze bunul renume in comunitatea de afaceri. Menţinerea costurilor la un 5

nivel rezonabil ajuta auditorul sa rămână competitiv si, astfel, sa-si păstreze sau sa-si extindă baza de clienţi, presupunând ca acesta, sau firma de audit pe care o conduce are o reputaţie de prestare a unor servicii de înalta calitate. Evitarea neînţelegerilor cu clientul este import pentru menţinerea unor relaţii bune cu clienţii si pentru facilitarea prestării serviciilor de calitate înalta la costuri rezonabile. Auditorul trebuie sa ajungă la un acord cu clientul in ceea ce priveşte termenii si condiţiile angajamentului, pentru a evita orice neînţelegeri ulterioare. Completarea secţiunii E1 din Normele Minimale de Audit reprezintă unul dintre primii paşi pe care trebuie sa-i parcurgă auditorul înainte de acceptarea mandatului. Un model de completare a secţiunii E1 din Normele Minimale de Audit este următorul: ACCEPTAREA MANDATULUI, REINNOIREA MANDATULUI Secțiunea E1 Client: S.A. Găinuşa de aur Iniţiale Data Întocmit de: O.F. Perioada auditata: 31.12.2010 Revizuit de: O.L. 20.02.2010 1. Depinde firma excesiv de client (sau de grup)? Ref. Da/Nu Nu 2. Datorează clientul onorarii care se ridica la o suma suficient de mare pentru a Nu fi considerate un împrumut (luaţi in considerare suma restanta plus datoria estimata pentru anul in curs)? 3. I-a acordat firma sau orice persoana strâns legata de firma clientului un Nu împrumut sau garanţii ori a luat firma sau orice persoana strâns legata de firma un împrumut sau garanţii de la client? 4. A acceptat vreunul dintre auditorii principali sau dintre angajaţii firmei de Nu audit bunuri sau servicii semnificative din partea clientului sau ospitalitatea acestuia? 5. Exista vreun litigiu in derulare sau potenţial intre firma si client? Nu 6. Are vreunul dintre auditorii principali sau dintre angajaţii firmei de audit Nu cunoştinţe personale sau rude in conducerea sau printre angajaţii firmei client? 7. A fost vreo persoana cu funcţie de răspundere din societatea-client auditor Nu principal sau a avut o funcţie de conducere in firma de audit? 8. Are firma de audit interese de afaceri cu societatea-client sau cu o persoana cu Nu funcţie de răspundere ori cu un angajat al firmei? 9. Deţine vreunul dintre auditorii principali sau dintre angajaţii firmei de audit Nu acţiuni sau alte plasamente in societatea-client? 10. Deţine vreunul dintre auditorii principali sau dintre angajaţii firmei de audit Nu participaţii intr-un trust care poseda acţiuni la societatea-client? 11. Are posesorul firmei de audit sau oricare dintre auditorii angajaţi unitatea de Ref. Da/Nu fond de orice fel la societatea-client? Nu 12. Deţine acţiuni la societatea-client, in orice calitate, vreunul dintre auditorii Nu principali sau dintre angajaţii firmei de audit? 13. Poate fi ameninţata independenta firmei in urma presiunilor generate de alte Nu firme de specialitate sau de surse externe, cum ar fi bancheri sau avocaţi? 14. A rămas responsabil de audit acelaşi auditor principal timp de cinci ani? Nu 15. Are firma de audit o pregătire si resurse insuficiente pentru desfăşurarea Nu auditului? 16. Exista anumiţi factori referitori la client care ar putea influenta decizia de Nu acceptare a renumirii? Pentru orice întrebare de mai sus la care s-a răspuns afirmativ se vor documenta afirmaţiile făcute si masurile necesare pentru menţinerea independentei firmei, daca urmează sa se accepte misiunea. …………………………………………(Responsabil de misiune) 6

Desi principalele domenii de preocupare privind independenta sunt cuprinse in secţiunea E1, este esenţial sa se aibă in vedere Codul de Etica pentru a putea identifica problemele potenţiale. Codul oferă si recomandări privind masurile ce trebuie luate in cazul apariţiei unei probleme. Firma de audit ar putea hotărî sa nu continue relaţia de audit cu un client si din cauza unui risc prea ridicat. Daca exista un risc semnificativ de faliment al clientului de audit, acesta ar putea duce la intentarea unui proces împotriva auditorului. Chiar daca angajamentul este profitabil, riscul ar putea depăşi avantajele pe termen scurt ale deciziei de a realiza auditul. Marile firme de audit afirma ca au început sa îndepărteze clienţii de audit care prezintă riscuri mari, in scopul diminuării riscului de intentare a unor procese pe motive de auditare defectuoasa. Când un client audiat dă faliment, iar investitorii dau in judecata auditorul, procedurile judiciare sunt foarte costisitoare indiferent daca procesul se pierde sau se câştiga. Pentru a rămâne viabili, auditorii trebuie sa reducă riscurile de litigii. Investigarea noilor clienţi si reevaluarea clienţilor existenţi este o componenta esenţiala a procesului decizional prin care se determina riscul de audit acceptabil. Intre client si auditor ar trebui sa existe un acord clar in ceea ce priveşte termenii si condiţiile angajamentului. Auditorul trebuie sa documenteze modul in care înţelege angajamentul, menţionând si obiectivele misiunii, responsabilităţile auditorului si ale managementului si limitele sau restricţiile impuse misiunii. De obicei la aceasta cerinţa se răspunde printr-un contract sau o scrisoare de angajament, desi acest document nu este obligatoriu. 4.3 Termenii scrisorii de angajament. Scrisoarea de angajament reprezintă un acord intre auditor si client in ceea ce priveşte realizarea auditului si prestarea serviciilor conexe.(Legea cu privire la activitatea de audit ]n privința unor servicii ce nu pot fi prestate concomitent cu serviciile de audit) In aceasta scrisoare ar trebui sa se specifice daca auditorul va face un audit, o revizuire sau va presta alte servicii conexe, cum ar fi consultanta financiara. Scrisoarea de angajament nu afectează in nici un fel răspunderea auditorului fata de utilizatorii externi ai situaţiilor financiare auditate, insa poate avea un impact asupra răspunderii juridice fata de client. De exemplu daca un client ar da in judecata auditorul pe motivul ca acesta nu a reuşit sa descopere o prezentare eronata semnificativa, unul din argumentele de apărare a auditorului ar putea fi scrisoarea de angajament semnată, in care se spune ca s-a contractat un serviciu de revizuire si nu un audit al situaţiilor financiare. Informaţiile din scrisoarea de angajament sunt importante in planificarea auditului pentru ca ele afectează programarea testelor de audit, dar si timpul total ce va fi necesar pentru realizarea auditului si prestarea celorlalte servicii. Restricţiile pe care le impune clientul asupra auditului ar putea afecta procedurile desfăşurate si posibil, chiar tipul de opinie exprimata. Standardul de Internaţional de Audit 210, „Termenii angajamentelor de Audit”, furnizează recomandări in privinţa: (a) Stabilirii unui acord cu clientul in ceea ce priveşte termenii angajamentului; (b) răspunsului auditorului la o cerere înaintata de client pentru modificarea termenilor unui angajament de audit, obţinându-se astfel un grad mai scăzut de certificare. Auditorul si clientul trebuie sa fie de acord in privinţa termenilor angajamentului. Termenii agreaţi de ambele parţi trebuie sa fie înregistraţi intr-o scrisoare de angajament sau intr-o alta forma potrivita de contract. Cat despre scrisoarea de angajament, desi nu este obligatorie, este atât in interesul clientului, cat si al auditorului, ca acesta din urma sa trimită o scrisoare de angajament, de preferat înaintea începerii angajamentului, acest lucru ajutând la evitarea neînţelegerilor in ceea ce priveşte angajamentul. Scrisoarea de angajament documentează si confirma acceptarea de câtre auditor a numirii, a obiectivului si sferei angajamentului de audit, a întinderii responsabilităţilor auditorului fata de client si a formei oricăror raportări. Forma si conţinutul scrisorilor de angajament pot varia de la un client la altul, dar acestea vor include in general referiri la: • obiectivul auditului situaţiilor financiare. • responsabilitatea conducerii pentru întocmirea situaţiilor financiare. • sfera angajamentului de audit, incluzând trimiteri la legislaţia in vigoare, la reglementari sau norme ale organismelor profesionale la care auditorul adera. • structura oricăror rapoarte sau a altei forme de comunicare a rezultatelor angajamentului. 7

faptul ca, datorita naturii testării si altor limitări inerente ale unui angajament de audit, împreuna cu limitările inerente ale oricărui sistem contabil si de control intern, exista un risc inevitabil ca unele denaturări semnificative sa rămână nedescoperite. accesul nelimitat al auditorului la orice înregistrări, documentaţii si alte informaţii cerute in legătura cu auditul. De asemenea, auditorul poate dori sa includă in scrisoarea de angajament următoarele: • acorduri privind planificarea desfăşurării auditului; • faptul ca se aşteaptă sa primească din partea conducerii o confirmare scrisa privind declaraţiile făcute in legătura cu auditul; • cererea adresata clientului de a confirma acceptarea termenilor angajamentului prin confirmarea primirii scrisorii de angajament; • descrierea oricăror altor scrisori sau rapoarte pe care auditorul se aşteaptă sa le emită câtre client; • bazele pe care se calculează onorariile si orice acorduri privind plata acestora. Atunci când este relevant, mai pot fi făcute următoarele precizări: • Acorduri privind implicarea altor auditori si experţi in unele aspecte ale auditului; • Acorduri privind implicarea auditorilor interni si a altor persoane din personalul clientului; • Acorduri ce trebuie realizate cu auditorul anterior, daca acesta exista, in cazul unui angajament de audit iniţial; • Orice limitare a răspunderii auditorului, atunci când exista o asemenea posibilitate; • Referire la orice contracte adiţionale încheiate intre auditor si client. Atunci când auditorul unei entităţi-mama este, in acelaşi timp, si auditorul filialei, sucursalei sau diviziei (componentei) sale, factorii care influenţează decizia referitoare la necesitatea trimiterii unei scrisori de angajament separate pentru respectiva componenta includ: • cine numeşte auditorul componentei; • daca este necesara emiterea unui raport de audit separat pentru componenta; • cerinţele legale; • volumul de munca desfăşurat de alţi auditori; • procentul deţinut de entitatea-mama; • gradul de independenta al conducerii componentei. In cazul angajamentelor de audit recurente, auditorul trebuie sa ia in considerare daca circumstanţele cer ca termenii angajamentului sa fie revizuiţi si daca este necesar sa se reamintească clientului termenii existenţi ai angajamentului. Auditorul poate decide sa nu trimită o noua scrisoare de angajament de fiecare data. Totuşi, trimiterea unei noi scrisori de angajament poate fi adecvata ţinând cont de următorii factori: • orice indiciu al faptului ca obiectivul si sfera unui angajament de audit au fost greşit înţelese de client ; • orice termeni revizuiţi sau speciali ai angajamentului ; • orice modificare survenita recent la nivelul conducerii la vârf, al Consiliului de administraţie sau la nivelul titlului de proprietate ; • schimbare semnificativa in ceea ce priveşte natura sau amploarea activităţii clientului ; • cerinţele legale. Un auditor căruia i se cere, înainte de finalizarea unui angajament, sa modifice angajamentul astfel încât cel rezultat sa furnizeze un nivel de certificare mai scăzut, trebuie sa ia in considerare oportunitatea unei astfel de acţiuni. O cerere din partea clientului care vizează schimbarea de câtre auditor a angajamentului poate fi generata de o modificare a circumstanţelor care afectează necesitatea prestării serviciului, de o înţelegere greşita a naturii unui audit sau a serviciilor conexe solicitate iniţial sau de o restricţie asupra sferei angajamentului, fie impusa de câtre conducere, fie cauzata de împrejurări. Auditorul trebuie sa considere cu multa atenţie motivele invocate in sprijinul cererii si in special implicaţiile unei restricţii asupra sferei angajamentului de audit. O modificare survenita in împrejurările care afectează cerinţele entităţii sau o înţelegere eronata privind natura serviciului solicitat iniţial va fi, in mod normal, considerata drept baza rezonabila pentru cererea de modificare a angajamentului. In contrast cu afirmaţia de mai sus, o modificare nu va fi considerata 8

rezonabila, daca s-ar arata ca aceasta modificare este asociata cu informaţii care sunt incorecte, incomplete sau in alt fel nesatisfăcătoare. In cazul in care termenii angajamentului sunt modificaţi, auditorul si clientul trebuie sa fie de acord cu noii termeni ai angajamentului. Auditorul nu trebuie sa fie de acord cu o schimbare a angajamentului in cazul in care nu exista nici o justificare rezonabila a unei asemenea acţiuni. Un exemplu in acest sens poate fi un angajament de audit in care auditorul se afla in imposibilitatea de a obţine suficiente probe de audit adecvate privind creanţele, iar clientul cere ca angajamentul sa fie schimbat intr-un angajament de revizuire pentru a evita o opinie de audit calificata (cu rezerve) sau imposibilitatea auditorului de a exprima o opinie. Daca auditorul se afla in incapacitatea de a fi de acord cu o schimbare de angajament si nu i se permite sa continue angajamentul iniţial, auditorul trebuie sa se retragă si sa aprecieze daca exista orice obligaţie, contractuala sau de alt fel, de a raporta altor parţi, cum ar fi Consiliului de Administraţie sau acţionarilor, circumstanţele care au dus la retragerea sa. Un exemplu de scrisoare de angajament pentru efectuarea unui audit este prezentat in continuare: Câtre Consiliul de Administraţie (sau reprezentanţilor adecvaţi ai conducerii la vârf) Dumneavoastră aţi cerut ca noi sa efectuam auditul situaţiilor financiare ale entităţii . . . . . . . . . . . . la data . . . . . . . .. Suntem incantat sa va confirmam acceptarea acestui angajament prin conţinutul acestei scrisori. Auditul pe care îl vom efectua va avea ca obiectiv exprimarea unei opinii din partea noastră asupra situaţiilor financiare. Noi ne vom desfăşura activitatea de audit in conformitate cu Standardele Internaţionale de Audit. Acele standarde cer ca noi sa planificam si sa efectuam auditul, cu scopul de a obţine un grad satisfăcător de certificare ca situaţiile financiare nu conţin denaturări semnificative. Un audit include examinarea, pe baza de teste, a dovezilor privind valorile si prezentările de informaţii din situaţiile financiare. De asemenea, un audit include evaluarea principiilor contabile folosite si a estimărilor semnificative efectuate de câtre conducere, precum si evaluarea prezentării generale a situaţiilor financiare. Datorita caracteristicii de test si a altor limitări inerente ale oricărui sistem contabil si de control intern, exista un risc inevitabil ca unele denaturări semnificative sa rămână nedescoperite. Pe lângă raportul nostru asupra situaţiilor financiare, estimam ca va putem oferi o scrisoare separata privind orice carenta semnificativa a sistemului contabil si de control intern care ne atrage atenţia. Va reamintim ca responsabilitatea pentru întocmirea situaţiilor financiare, incluzând prezentarea adecvata a acestora, este a conducerii entităţii. Aceasta include menţinerea înregistrărilor contabile adecvate si controlul intern, selectarea si aplicarea politicilor contabile si supravegherea siguranţei activelor societarii. Ca parte a procesului de audit vom cere din partea conducerii confirmarea scrisa privind declaraţiile făcute noua in legătura cu auditul. Aşteptam o colaborare deplina cu echipa dumneavoastră si credem ca aceasta ne va pune la dispoziţie orice înregistrări, documentaţii si alte informaţii care ne vor fi necesare in efectuarea auditului. Onorariul nostru, care va fi plătit pe măsura ce ne desfăşuram activitatea, se calculează pe baza timpului cerut de personalul stabilit la angajament, plus cheltuieli ce vor fi decontate pe măsura ce vor fi efectuate. Ratele orare cerute de personal variază in funcţie de gradul de responsabilitate implicat si de experienţa si aptitudinile necesare. Aceasta scrisoare va rămâne valabila pentru anii următori, cu excepţia cazurilor când va fi încheiata, schimbata sau înlocuită. Va rugam sa semnaţi si sa returnaţi exemplarul ataşat acestei scrisori pentru a ne arata ca scrisoarea este conforma cu înţelegerea dumneavoastră privind acordurile pentru angajarea noastră in auditul situaţiilor financiare. PMG S-a luat la cunoştinţa in numele S.A. Găinuşa de aur de câtre (semnătura) . . . . . . . . . . . . . .Numele si funcţia Data

9

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful