You are on page 1of 11

PARAMETRII DE BAZĂ A MODELULUI INTEGRATIV ŞI PROBLEMELE DIAGNOSTICATE Descrierea succintă a modelului integrativ în diagnosticarea sistemică a psihoterapiei familiei Psihoterapeutul

la primire se întâlneşte cu mai mulţi membri ai familiei şi el este nevoit să-şi focuseze atenţia în primul rând la procesele de grup ce au loc aici. Psihoterapia sistemică îşi permutată diagnosticarea şi aprecierea individului, în grupa sa firească. Bineînţeles că psihoterapeutul de familie nu trebuie să neglijeze cu specificul individual al membrilor familiei. Însă ipotezele pe care acesta le înaintează trebuie să fie circulare şi să includă in sine reacţia tuturor membrilor familiei. Ajutorul psihologic cu accent pe problemele intrapsihice poate ajuta multor persoane, insă, cel mai des el nu ia în vedere procesele de grup ce au loc în familie, ce pot fi urmate de reacţii neprevăzute din partea membrilor ei. Este demonstrat, că accentul pus pe problemele individuale ai membrilor familiei, duce cu precădere la construirea unor ipoteze succesiv-liniare, şi în rezultat duc spre căutarea vinovatului. Lucrul terapeutic în tentativa găsirii vinovatului provoacă la acesta rezistenţă şi repingere, sau repede se întrerupe desfăşurarea procesului terapeutic familial. Investigarea propusă de faţă, adică modelul integrativ sistemic al diagnosticării psihoterapeutice a familiei completează tratarea familiei de pe principii şi funcţionalitate integre, a unui sistem unitar. Astfel modelul integrativ se atribuie nivelului sistemei familiale în diagnosticarea multilaterală ai lui Oudshoorn. Sarcina de bază ai acestuia fiind, integrarea şi dezvoltarea paradigmelor conceptuale de bază cu spectru sistem-orientativ în psihoterapia familiei. Modelul dezvoltă primii doi clasteri în clasificarea lui Levant, 1980 , adică tratarea orientată de pe poziţii familial-istorice spre structura / procesul familial. Iar ceea ce depinde de abordările orientate spre directivele emoţionale, din punctul nostru de vedere, duc spre o diagnosticare eronată, de exemplu terapia de familie centrată pe client, sau tot ea dar abordată prin prisma caracteristicelor individuale ale membrelor familiei. Necătînd, la toate acestea, cele expuse mai sus, fiind exprimate cantitativ formează o grupă fără de valoare, în comparaţie cu alte abordări. În plan teoretic însă, domină un electism totalitar, şi şcolile celor două clastere pot utiliza tehnici dintr-al treilea claster şi invers. Locul modelului integrativ a psihoterapiei sistemice familiare în diagnosticare în reţiaua de coordonate a modelului global Oudshoorn: 1.Probleme cu tangenţe social-externe

2. Probleme în sistema familială

→ →

PARAMETRII MODELULUI 1. Structura familiei 2. Comunicare în familie MODELUL → 3. Stadiul de dezvoltare a ciclului familial INTEGRATIV → 4. Istoria familiei 5. Funcţiile simptomatice în sistema familial MIJLOACELE DE OBŢINERE A INFORMAŢIEI

3. Problemele cognitive şi comportamentale 4. Conflicte emoţionale cu aspect inconştient 5. Abateri în dezvoltare şi tulburări de personalitate 1

însă. revenirea familiei din impas la un optimism major şi satisfacerea vieţii de familie.1. Atribuirea anume a acestor cinci parametri pentru modelul integrativ nu se prezintă întâmplător. În teoria sistemică de schimbări (§ 2. şi orice organizaţie. să vedem. Scopul terapiei sistemice de familie este de a crea condiţii pentru realizarea familior cu schimbări de ordinul doi şi trei. atrag structurile şi regulile de bază a funcţionării sistemului şi dacă problema e complicată ele. Familia.6. în acelaş timp posibilităţile sale de modificare. o aprobare. terapeutul poate ocupa o poziţie autoritară de conducere. terapeutul ajută la unificarea familiei pe baza identificării pacientului şi stabilirea potenţialului optim pentru toţi membrii familiei care participă la aceasta. doi şi trei. ce decurg din diferite abordări diagnostice integrate în modelul nostru. în sistemul haotic. spre ce sînt orientate eforturile terapeutului utilizînd criteriile modelului integrativ de diagnosticare: 1. avînd frică de necesitatea reorganizării şi avînd imaginea negativă despre sine şi perspectiva proprie. cît şi corelarea acesteia cu alţi parametri ai ei. . Modelul reprezentativ ai sistemei familiale. la etapa iniţială a terapiei. Schimbările de ordinul trei determină modificări în sistemul de autorecepţionare. . Într-o familie confuză terapeutul va susţine hotarul 2 . şi familia. Scopurile terapiei sistemice de familie pe baza modelului integrativ Diverse direcţii a terapiei sistemice se deosebesc după scopurile sale. Atunci. ce se prezintă ca componente de bază.să demonstreze cum familia a ajuns in situaţia de faţă.să se ia în vedere problemele ce schimbă şi transformă sistema familială. istoriei familiei şi funcţiilor în ea. În acest paragraf succint sînt redate scopurile – mijloace pentru soluţionarea acestei probleme centrale terapeutice. Deseori adaptarea propune doar o soluţionare temporară.2) se evidenţiază modificări de ordinul întîi. de regulă. ce va asigura conducerea suficientă a familiei şi educarea copilului. . Dereglări biologice Modelul integrativ a sistemei familiale uneşte în sine cinci grupe de idei. nu sînt suficiente pentru revenirea la starea normală a sistemului. de asigurat o alianţă puternică părintească şi conlucrare în subsistema cuplului.. de exemplu pe baza comportamentului simptomatic. utilizînd modelul lui Olson. Schimbările din primul ordin sau adaptarea. că prin sistem se subînţelege şi individul. Aşadar.să demonstreze logica problemei şi disfuncţiei sistemei familiale. 1976]. unei familei haotice de ajutat să-şi construiască o structură ierahică.în primul rând invariativ-descriptiv.). Există. De exemplu. . că „soluţionarea problemelor de familie reprezentate şi alinarea simptomelor fără apariţia altor simptome la unii membri din familie trebuie să fie sarcina minimă a terapiei” [Guerin P. Schimbările de ordinul doi (metaadaptarea)se referă la modificările organizatorice de bază a sistemului şi de obicei se specifică prin termenul de restructurare. Acestor cinci sarcini le sunt atribuite cele cinci parametrii ai modelului integrativ.să analizeze procesele din familie. Supoziţia fundamentală aici este ceea ce organizarea disfucţională familială susţine existenţa problemelor de familie. ce au loc în momentul de faţă.4. În sistemul general. Pentru aceasta. Se presupune. într-un sistem rigid de organizat o comunicare deschisă şi convorbiri. a indiciilor şi comportamentului problematic ( Tab.1. comunicative. El ne demonstrează că sistema familială poate fi abordată din tangentele structurale. Modificările din structura familiei. trebuie să fie: . o sistemă relativ stabilă caracterologic. că astfel de schimbări duc la reducerea problemelor şi simptomelor. stadiilor de dezvoltare a ciclului familial. Reamintim. de regulă. vine la terapie atunci cînd posibilităţile sale de adaptare sînt epuizate. cu tangenţe ai constituirii relaţiilor elementare în familie. e necesar de acrea condiţii care vor ajuta familiei să se deplaseze la un alt tip de organizare familială echilibrată.

famililor disfuncţionale le este caracteristic poziţia „totul sau nimic” în ceea ce priveşte posibilitatea de a suferi schimări. nu pentru altul. Utilizarea informaţiei despre istoria familiei ajută în primul rînd la deblocarea sistemului de familie şi de obţine acces la secretele familiei. 3. organizînd discuţii poate observa la membrii familiei cum discută. Din punct de vedere al comunicării comportamentul simptomatic reprezintă rezultatul interacţiunii între oameni. introducînd nişte reguli de comunicare(de a face numai critică pozitivă sub formă de propunere a unor alternative. De multe ori o problemă importantă a terapeutului este consolidarea sistemului conjugal ca una centrală în familie. Acestea se găsesc între două extreme: simţul disperării şi aşteptările ce par a nu putea fi realizate. să-şi formeze deprinderi de ascultare. Scopul principal al terapiei sistemice. lăsînd la o parte criza conjugală. terapeutul trebuie în lucru cu aceste familii permanent să elucideze rolul său şi hotarul răspunderii profesionale. Adesea. Diferenţiere înseamnă posibilitatea membrilor familiei de a stabili relaţii interpersonale apropiate şi în acelaş timp de a poseda autosuficienţă necesară pentru a fi orientat la scopurile personale. să aibă o autoexprimare deschisă. chiar şi paradoxale. În afară de aceasta terapeutul.4 şi care prevăd lucrul cu coaliţiile ascunse. Lucrul cu istoria familiei. în vederea micşorării temerilor pînă la nivelul care ar conveni la toţi. care ar putea fi atinse prin schimbări minimale. Schimbarea caracterului comunicării în familie. obţinerea informaţiei despre funcţia ce împiedică comportamentul în cadrul sistemului de familie şi descoperirea problemelor paterne repetate şi încercări de soluţionare efectuate de generaţiile precedente. ei nedorind acest lucru. de a formula ipoteze întemeiate şi de a determina schimbările necesare implicînd în lucru inclusiv şi membrii clanului familiei alături de nucleul 3 . Ajutor familiei în ceea ce priveşte rezolvarea problemelor şi cerinţelor ciclului vieţii şi asigurarea trecerii cu succes la următorul nivel de dezvoltare. Dezmembrarea cercului vicios poate avea loc prin mai multe mijloace ― diverse sarcini terapeutice. El trebuie să creeze condiţii pentru soluţionarea acelor probleme de familie cu mijloace nesimptomatice sau de a ajuta familia să-şi formuleze alte sarcini noi. Terapeutul trebuie să determine funcţiile comportamentului simptomatic şi pericolul pierderii lui pentru familie.1. familiile dificile se vor opune oricărei forme de independenţă a copiilor deoarece acestea se tem de ruperea totală a relaţiilor ce existaseră. conform Bowen este atingerea de către membrii familiei posibilităţile de diferenţiere a sistemului de familie. 4. Mulţi terapeuţi de familie utilizînd ideologia teoriei învăţării. membrii acestor familii au simţul că schimbările vor fi cardinale. întroducerea diverselor forme de comunicare.între subsisteme şi lărgirea autonomiei personale apreciind nivelul ridicat al trebuinţelor emoţionale. prevenind fluctuaţiile de la o extremă la alta ajutînd familiei pas cu pas să se schimbe. Alte scopuri ale terapiei familiale rezultă din multitudinea disfuncţiilor organizării familiale menţionate în compartimentul 2. să răspundă pentru sine. În al doilea rînd. pun accentul pe mărirea posibilităţilor membrilor familiei de a duce o convorbire între ei bazată pe schimbare. De exemplu. de a vorbi clar şi concret). El se străduie să ajute familiei să stabiliescă echilibrul ataşării şi îndepărtării între membrii ei şi persoanelor din afara familiei. Clasicul orientării sistemice Bowen. de a nu citi gîndurile partenerului. concrete. contribuie la gruparea simptomilor într-un anumit context. reversibilitatea ierarhiei şi alte încălcări structurale. Trebuie subliniat faptul că scopul de a transforma structurile familiale trebuie să fie realizabile şi nu trebuie să aducă schimbări prea mari. 2. Terapeuţii care au această orientare încearcă să schimbe stilul interrelaţiilor învăţînd membrii familiei să fie empatici. În timpul lucrului cu familiile neechilibrate este important de a pune scopuri modeste. folosirea ritualurilor de famile. Terapeuţii de pe poziţii comunicative vor determina activ problemele individuale din punct de vedere al funcţionării familiei. Pentru a putea fi componentă a sistemului terapeutic complicat. consideră că multe probleme emoţionale nu pot fi soluţionate în limita lucrului numai cu nucleul familiei şi insistă asupra necesităţii focalizării terapiei asupra familiei părinţilor unuia sau ambilor soţi. Totodată.

intervine o stagnare în sistemă. de apreciat caracterul problemelor de structură (coaliţiile între generaţii. Reorientarea funcţionării familiei din punct de vedere al lărgirii perspectivei Structura familiei În esenţă. Cercetătorii şi terapeuţii diferitor şcoli sunt de acord că coeziunea (cohesion) şi ierarhia sunt măsuri chee pentru descrierea structurii relaţiilor de familie (Nichols. 1987. apropierea sau ataşamentul membrilor familiei (Bowen. 1984. Stabilirea sarcinilor importante nefinisate de către unii din membrii familiei. acest concept este utilizat pentru descrierea nivelului. Teoria structurală menţionează că disfuncţia sistemei este condiţionată de varianteleextremităţi. Bloom. 1993. structura de rol a familiei). În concluzie. Williamson. Kelsey-Smith şi Beavers. Hotarele exterioare – hotarele între familie şi mediul social. soţii se comportă între ei altfel decît cu copilul. Termenul hotar se utilizează în descrierea relaţiilor între familie şi mediul social. De a crea condiţii pentru diferenţierea membrilor familiei. Scopul terapiei este. cînd hotarele sunt sau prea rigide sau prea slabe. Madanes. Oliveri şi Reiss. Olson. precum şi între diferite subsisteme în interiorul familiei (de exemplu: individualitate. adică structura familiei. ierarhia. 1984. hotarele externe şi interioare. Este o întrebare importantă şi în ce priveşte determinarea hotarelor familiei şi a faptului cine este prezent în sistemul de familie. Bying-Hall şi Campbell. În ce priveşte sistemele de familie. 1988). Lichidarea comportamentului disfuncţional luat din familia părinţilor. acest fapt este important pentru familiile divorţate sau aflîndu-se într-o căsătorie repetată. 1974. Analizînd structura unei familii concrete. 1960. 1981). dominanţă. Sierlin. mai degrabă. subsistemele individuale) (Minuchin. pe cine ei consideră ca fiind membri. de cercetat consecutiv sistemele din diverse nivele (familia întreagă. Hotarele interiore se crează prin intermediul diferenţei în comportamentul membrilor diferitor subsisteme. însă oricum ele formează ceva integru. atunci au loc puţine relaţii între familie şi mediu. 1985). 1974). de obicei. 1974. poate fi spus că scopurile terapiei reieşite din analiza istoriei familiei vorbesc despre necsitatea: 1. Realitatea structurii este o realitate de altă natură în comparaţie cu realiatatea membrilor luaţi în parte (Minuchin. la autoritate. este necesar de cercetat componenţa familiei. Termenul ierarhie cuprinde cîteva presupuneri teoretice fundamentale (Kraichefeld. În special. Interacţiunea membrilor familiei se supune unor legităţi ce conduc cu transacţiile acestora. 4. Ele se manifestă prin intermediul faptului. la care membrii familiei se văd ca fiind un tot întreg.familial. 1984). Termenul coeziune (cohesion) se determină ca fiind o legătură emoţională. subsistemul părinţilor. 1980). 1981. 1987. fizic sau psihologic (Boos şi Greenberg. subsistemul copiilor. Se presupune că schimbarea structurii familiei va atrage după sine diminuarea problemelor. nu se formulează în mod pregnant şi nici nu se conştientizează. Lange. Este rău. triade). tipul de structură neechilibrată a familiei) (Gehring. Terapeuţii de familie consideră dezvoltarea hotarelor ca un parametru important în evoluţia structurilor familiei. 1981. 2. Birtchnell. că membrii familiei se comportă diferit unii cu alţii şi cu mediul înconjurător. Dacă hotarele exterioare sunt prea rigide. ajutorul în ce priveşte restructurarea organizării disfuncţionale a familiei. a descrie familia din punctul de vedere al parametrilor ei (coeziunea. 3. de exemplu. 1981. flexibilitatea. Restructurarea relaţiilor interpersonale cu membrii familiei lărgite. interpretarea structurală a familiei se bazează pe conceptul ce consideră familia ceva mai mare decît biopsihodinamica individuală a membrilor săi. decît înlăturarea simptomelor. reversibilitatea ierarhiei. puterea de a lua hotărîri şi nivelul influienţei unuia din membrii familiei asupra celorlalţi (Moos. De exemplu. Aceste legităţi. Fish 1990). În afară de aceasta lucrul cu istoria familiei oferă posibilităţi majore de a schimba atitudinea faţă de sine şi reformularea simptomelor. Van der Hart. 1974. Putem face trimiteri. 4 . Este necesar de aflat de la membrii familiei. 1993). Cierpka. diade.

Există. pierzînd relaţiile de soţi. Reprezentanţii abordării comunicative în terapia de familie atrag atenţia în deosebi asupra analizei acţiunii reciproce (Jackson. se deosebesc de regulile subsistemelor părinţi-copii. Prin comunicare de obicei subânţelegem schimb de mesaje. ce aparţine unui nivel logic mai superior (N+1) în comparaţie cu nivelul comunicării (N). că dacă ar fi copil cuminte. 1985). nu au hotare clare între generaţii. Gehring. Wood. părinţii prea grijulii cer de la adolescent să fie independent responsabil dar în acelaşi timp permanent dirijează cu el. deasemenea. 1973. De exemplu. fac impresia că sunt ocupaţi doar de ei. din contra. familiale. dar în acelaşi timp să meargă acolo unde vrea doar ea. Diadele părinteşti. atunci membrii familiei au multe legături cu mediul înconjurător şi puţine între ele. familia rareori se adună împreună. Conceptul de hotar al generaţiilor se utilizează pentru a arăta diferenţele între generaţii în ce priveşte apropierea şi ierarhia (Beavers. cînd influienţa copilului poate să întrecă autoritatea unuia sau ambelor părinţi (Bowerman şi Bahr. (1974) susţinea că este imposibil de a exclude comunicarea. Înt-o familie care funcţioneză bine. sunt prea slabe. Enunţul alcătuit concomitent la două nivele logice se contrazic reciproc şi duce la paradox. 5. în ultimul exemplu băiatul poate reacţiona ca un pustnic total al casei. 1973. Dacă hotarele interioare. soţia aşteaptă ca bărbatul să dirijeze cu ea. Madanes. Watzlawick. comunicarea la diferite nivele logice deseori se deplasează. de exemplu. controleze. ar fi primit plăcere şi bucurie de la această lecţie plictisitoare. o problemă paradoxă. În legătură cu această trebuie să evidenţiem un şir de încălcări în procesul comunicativ care împedică rezolvarea constructivă a problemelor de viaţă şi trag după sine apariţia comportamentului simptomatic. ce conduc interacţiunile în subsistemele părinţilor şi copiilor. dacă. pentru că „orice comportare în prezenţa altei persoane este comunicare”.Dacă hotarele sunt prea slabe. nu i se permite după orele şase seara să iasă la plimbare pentru că e prea periculos. responsabilităţii şi resurselor materiale (Leigh. Drept exemplu. ei pot acţiona doar în roluri de părinte. atunci părinţii. Ea se realizează atât prin intermediul mijloacelor verbale cât şi nonverbale. După părerea lui Beitson în psihologia comunicării reale. Sau. când mama îi vorbeşte băiatului. Bazându-se pe teoriile formelor logice Bertrana Rassela. regulile. Există 2 tipuri de bază a subsistemelor de familie – cu mebrii familiei. care aparţin la o generaţie sau la diferite. 1963. În unele cazuri ordinele paradoxe (Watzlawick P. Părinţii trebuie pe de o parte să-l orienteze. Abordarea comunicativă în terapia de familie. în cazul dragostei la comandă. problema educării copiilor înaintează faţă de părinţi. să fie responsabil pentru viaţa ei. Aceste ordini paradoxe sunt percepute de copii drept impas şi deseori duc la extremităţi. Pe de altă parte. Sau. fără îndoială. înaintând exigenţe faţă de copil. se contrazic unul pe altul. 1985. 198). încât membrii familiei singuri să-şi poată soluţiona problemele. Metacomunicarea reprezintă prin sine comentariu sau înştiinţare cu ocazia comunicării. 1968. Aceasta se manifestă în coaliţii peste generaţii. În asemenea familii există un număr mare de încălcări ierarhice. ierahia inversată. unde coesiunea şi devotamentul unul faţă de altul între părinţi şi copil este mai mare decît între părinţi (Haley. dar în acelaşi timp trebuie să asigure odată cu maturizarea lui dezvoltarea unei individualităţi autonome. pe de altă parte. Astfel. decît în subsistemele părinte-copil. putem evidenţia meta comunicarea. În terapia de familie deseori ne ciocnim de cerinţe paradoxe a membrilor familiei care nu pot fi îndeplinite. atunci părinţilor poate să nu le ajungă intimitate. Familiile aflate în situaţie de stres. supravegheze şi conducă pe copil. 1967) nu au rezultate negative atunci când sunt discutate şi analizate. Watzlawick P. Mai evidenţiem încă un tip de mesaj contrar în cazul când ambii părinţi. de exemplu. 1967). 1986). hotare clare ale generaţiilor în ce priveşte ierarhia. Rezultate negative apar în cazul când reprezentanţii interacţiunii deţin statusuri diferite şi este interzisă discutatea ordinelor. unde părinţii au o putere mai mare de luare a deciziilor în baza experienţei lor. de exemplu. 1985). Haley. în general denotă un grad mai înalt de coeziune. între subsistemele părinţilor şi copiilor sunt prea rigide. Metacomunicarea deasemenea poate fi verbală cât şi nonverbală şi se prezintă de obicei ca simboluri ajutătoare în înţelegerea corectă a contextului comunicat. 5 . Terapeuţii acestei abordări fac studii asupra schimbării tabloului interacţiunii în aşa fel.

Folosind recomandările paradoxe. Şi alţii 1993). Conform părerii lui Haley (1963) oamenii natrenaţi în acţiuni reciproce. totul aşa cum este în familia noastră” (nivelul logic N+1). adică nu poate realiza confirmarea metacomunicării. ce va avea loc în această interacţiune şi va lua hotărîri asupra unor întrebări ? Membrii familiei stau în faţa necesităţii încheerii unor înţelegeri vizibile sau invizibile. care să intervină în relaţia mamă-copil ţi să-l susţină pe copil încurcat în contraziceri. Ea se încordează şi parcă împietreşte (mesajul com. în caz contrar. presupunînd următoarele întîlniri şi contact cu familia în contextul schimbărilor terapeutice (mesajul metacomunicativ) Watzlawick P. în familie. cînd apare pericolul contactului familiar cu copilul. Terapeutul poate spune de exemplu următoarele: „Simptomul membrului familiei poartă o funcţie importantă şi utilă. întodeauna se confruntă cu aceleaşi probleme: a) Ce mesaje şi tipuri de comportare au loc în această interacţiune ? b) Cine controlează ceea. terapeutul poate crea propriul contraparadox pentru familie. ce îi provoacă nelinişte şi duşmănie. Drept exemplu poate fi adusă următoarea situaţie familiară. el s-a aruncat asupra infermierei (Beitson şi alţii. Familia vine şi comunică următoarele: „Noi vrem să ne eliberăm de probleme”. În acelaşi timp. tînărul s-a emoţionat iar mama i-a reproşat: „Scumpule tu nu trebuie uşor să te sfieşti şi să-ţi fie frică de sentimentele tale”.Urmările negative ale acestui tip inconsecvent sunt evidenţiate îndeosebi de psihologia învăţării (Paterson. 19993). vă rog.unicativ. pentru mamă simţul duşmăniei în relaţie cu copilul este inadmisibilă şi metoda negaţiei constă în aceea că în aparenţă se exprimă o comportare atentă. astfel impunîndu-l pe el să aibă o atitudine ca pentru o mamă iubitoare. Copilul bucuros îşi cuprinde mama impulsiv. grijulie faţă de copil. După aceste cuvinte pacientul nu a fost în stare să rămînă cu mama decît cîteva minute. simptomul (nivelul logic în Mare). pentru a reacţiona corect. 2. concomitent îi transmite două informaţii de diferite nivele. Şi în acelaşi timp individul nu are posibilitatea de a-şi expune părerea referitoare la mesajele primite. precizînd regula interacţiunii. Aici putem evidenţia şase aspecte de bază: 6 . Astfel individul nimereşte în situaţia cînd acea persoană importantă pentru el. de aceea el simte că este foarte important de a stabili concret ce gen de informaţie i se transmite. Presupunem că pentru mamă existaenţa copilului are sens deosebit. Pe lîngă aceasta. În afară de aceasta el nu poate real părăsi situaţia interacţiunii. sensul propriu şi metafora. şi alţii determină aşa sistemă de interacţiune ca familia sau căsnicia – proces în care două sau mai multe persoane intervin în determinarea naturii interacţiunii lor. nu vă schimbaţi” (mesajul comunicativ). „Oare tu nu mă mai iubeşti ?” – întreabă mama în acelaşi timp (mesajul metacomunicativ – „tu trebuie să ai o atitudine ca pentru o mamă iubitoare. Varianta extremă a comunicării paradoxe o prezintă cazul „strîngerea dublă” (Beitson G. În acelaşi timp contextul acestui mesaj este: „Dar lăsaţi. El ajută familia D-vs cu atît şi atît. nu este dragoste” Auzind aceasta. propus de terapeutul familiei de obicei arată astfel. Toate acestea se comunică. nu există nimeni (exemplu. ea se va îndepărta de el. Autorii concepţiei „strîngerea dublă” consideră că simptomatica schizofrenică reprezintă mijlocul ieşirii din această situaţie insuportabilă şi duce la incapacitatea schizofrenicului de a deosebi nivelurile comunicării. Individul este inclus în relaţii foarte apropiate cu altă persoană. conţinutul. dintre care una neagă pe cealaltă. cu atît mai mult că mesajele contrare de obicei sunt legate de acele sentimente importante pentru copil în familie – îl iubesc părinţii sau nu. de aceea pînă nu sunt găsite alte mecanisme de realizare a funcţiilor simptomului. un tată puternic şi pătrunzător). Situaţia „strîngerea dublă” în familiile schizofrenice.„nu mi-e plăcută relaţia cu tine”). Ceea ce mi-ai demonstrat. Iată cum arată unul din episoade: Mama îşi vizitează copilul schizofrenic în spital. cum consideră Beitson. În situaţiile terapeutice paradoxul. pentru a concretiza la care din ele să reacţioneze. 3. dar cînd ea a plecat. el imediat îşi retrage mîna. 1971). Autorii evidenţiază caracteristicile de bază: 1. reprezintă o experienţă repetată.

Regula poate fi expusă astfel: „Mai bine dezbateri. decît la o simplă interacţiune. Din partea copiilor se cere ca ei să exprime respect faţă de părinţi. 3) La orice stadiu a ciclului de viaţă trebuie să aibă loc schimbări serioase a regulilor funcţionale. ce este admisibil şi ce nu. 5) Regulile sînt diferite în diferite familii. Există familii în care conflictele sunt inadmisibile. Evidenţierea unei cauze. După părerea lui Haley (1963). în familie există stereotipul continuităţii tranzacţiei care susţine problema (cerc vicios).O. atunci chiar pot fi negate de unii membri ai familiei. acel va lua hotărîrea finală. În alte familii dimpotrivă. asta tu m-ai provocat” etc. Cînd tinerii se căsătoresc. Regulile închise de asemenea orintează interacţiunea dar nu sunt analizate şi discutate deschis. pot fi discutate. Regula se referă mai mult la tipul logic superior. mama dovedindu-se faţă-n faţă cu problema copilului. „Nu. şi Van der Hart (1983) scriau că „mulţi oameni niciodată nu trec pe lîngă confuziile dintre aspectele conţinutului şi relaţiei şi nu ating nimic. tinerii vin la întîlnire. Esenţa ei constă în indicarea asupra partenerului. „Toată familia trebuie în zile de odihnă să ia dejunul împreună”. decît să fii rece şi indiferent. ca izvor al consflictului: „Aceasta s-a întîmplat pentru că tu ai făcut aceea şi aceea”. de cît stabilirea scorului de puncte în favoarea cuiva”. expunîndu-ţi nemulţumirile. Foarte frecvent urmărind relaţiile dintre membrii familiei constatăm cu ndignare necorespunderea dintre obiectul discuţiei şi importanţa lui manifestată prin furie. Interacţiunea părinţilor între ei se deosebeşte de interacţiuinea lor cu copiii.1) Sarcina principală acestor reguli – controlul procedeelor de interacţiune în familie. În familiile disfuncţionale este interzisă metacomunicarea deschisă şi verbală. păe care ei o numesc „problemă de punctuaţie”. Watzlawick P. b) dezacord în ceea ce priveşte cine stabileşte aceste reguli. c) încercarea de a aduce în viaţă reguli incompatibile una faţă de alta. În unele familii regula închisă prezintă prin participarea bunicii la toate activităţile. cu care ea nu se poate isprăvi. exemplu. Regulile deschise sunt direc anunţate. Nerespectarea regulilor duce la creşterea neliniştii a membrllor familiei. 2) Oamenii tot timpul sunt atraşi în procesul de precizare a regulelor de interacţiune. Dacă ele sunt reamintite. Ele de asemeanea pot vorbi despre ce urmări pot trage după sine respectarea sau nerespectarea regulilor. conflictul reprezintă unicul mijloc de interacţiune acceptat. pe care ei împreună o întocmesc vorbeşte despre ceea ce ei pot face împreună. creşterea pasiunilor cu care se desfăşoară comunicarea. 4) Regulile pot fi deschise şi închise. iar contradicţiile şi deosebirile între ei trebuie excluse. 6) Regula interacţiunii cauzează în familii hotare interne şi externe. conflictul în viaţa conjugală este focusat asupra: a) dezacord în regulile vieţii de familie. Poate tînărul să cuprindă fata sau e prea devreme. schimbate. Cînd regulile vechi vin în contradicţie cu situaţia nouă. Exemplu. Cine va menţine poziţia sa. Ele determină cum oamenii trebuie să se comporte în anumite situaţii şi împrejurări. Autorii ne indică o altă variantă a luptei de putere. Explicînd neproductivitatea multor conflicte. „Ţap ispăşitor”. Lange A. Recunoaşterea cuiva drept vinovat de toate generează ofensă şi produce indignare. ei de obicei stau în faţa problemei de suprapunere a regulelor conflictuale de interacţiune din familia părintească. Membrii familiei trebuie întodeauna să se înţeleagă. 7 . De exemplu adresarea faţă de adolescent trebuie să fie diferită faţă de cea a copilului mic. tata care este considerat foarte sever este înlăturat. Regula. de la care totul a început nu ne va ajuta în soluţionarea problemei. De obicei. De exemplu: „Copiilor de vîrsta ta după orele nouă seara li se interzic plimbările”. soţiii pot hotărî aranjarea mobilierului în apartament contrazicîndu-se pînă ce răguşesc şi confuz rezolvînd problema. Ce nu s-ar întîmpla ea trebuie să fie cu toate la curent. (1967) numeşte acesta aspectul relaţiei în comunicare. contrar opus aspectului conţinutului controversei. construite în baza tipului lupta de putere. aici există multe reguli închise. în familie are loc criza. şi ce nu. Membrii familiei se comportă diferit unul cu altul şi cu mediul social ce-l înconjoară. „Nu conecta tare muzica” etc. dar care nu este neapărat să fie în cazul comunicării dintre copii.demonstrezi prin aceasta atenţia ta” etc. Regulile comunicative ajută la păstrarea echilibrului în sistema familiei. De exemplu. unde pot merge şi ce se poate întîmpla.

În continuare vom relata pe baza structurii triunghiului în calitate de unitate da analiză. În psihanaliză simptomele sunt considerate dtrpt urmare a confluctului intern. inclusiv simptomele pihice. altul o ascultă. celălalt cade de acord. Interacţiunea pote fi de două feluri – simetrică şi suplimentară (Bateson. caracteristică unor teme din anturajul apropiat pacientului.O. dacă cineva este gata întodeauna să-şi ajute celălalt membru al familiei. asemenea schizofreniei. şi în al treilea rînd îndeplineşte anumite funcţii în sistemul familial. Pentru membrii familiei este important de a putea aplica diferite forme de comportare la momentul potrivit. 1963). Atunci.„Schimbările survin. Harper (1977) descrie interacţiunile paralele ca alternarea conduitei simetrice şi suplimentare adecvate situaţiei. De exemplu. Este involuntar şi este destul de dificil de a fi controlat de pacient. că trebuie ca el sau ea de asemenea să se înveţe a cere ajutor pentru sine. problemele serioase.individul. Ex. Exemplu. traducînd învinuirile reciproce în rugăminţi şi posibilităţi de a le îndeplini. manifestare a confluctului intrapsihic. dar numătul mare de simptome psihosomatice cît şi problemelor comportamentale pot fi prezentate în această modalitate. Posibil. în primul rînd comportamentul simptomatic poate fi perceput ca metaforă comunicativă. dacă unul nu vrea să fie responsabil. De obicei aceasta duce la încetarea interacţiunii. celălalt îi răspunde la fel. Dacă unul propune un sfat. atunci celălalt face exact la fel. dar şi oricare comportament care corespunde următparelor condiţii: 1. (Haley. se conturează rolul. Este evident că simptomele pot fi ca urmare a dereglărilor diferitor nivelurilor ierarhice ale sistemului global în modelul lui Oudshoorna (vezi paragraf 1. În situaţii critice proporţia interacţiunii suplimentare devine tot mai extremă. În ptezenta cercetare se demonstrează că sensul simptomelor schimbă în fincţie da faătul ce este unitatea de măsură. necesită o descriere la mai multe nivele. În afara de acestea comportamentul simptomatic deseori este „întărit de cei din jur şi pacientul capătă într-o formă sau alta a doua boală” [Oudshoorn. unul ia hotărîri. Anxietatea şi deprimarea sunt caracteristice ale acestei stări. Interacţiunea suplimentară este caracterizată prin răspunsuri contrare ale oamenilor care se completează reciproc. Apoi se demonstrează faptul că. 1963). Calea inversă se foloseşte în cazul predominării interacţiunii suplimentare. Interacţiunea simetrică înseamnă că comportarea ambelor părţi se aseamănă. şi pentru a descoperi sensul şi funcţiile lor pot fi găsite mai multe explicaţii. în al doilea rînd reprezintă parte succesivităţii circulare comunicaţionale. Simtomele sunt studiate ăn calitate de particularităţi ale individului. Terapeutul se strîăduie să introducă mai multe greutăţi în relaţiile clienţilor.3). compromisului dintre atracţiile neconştientizate şi mecanismele represate. unul citeşte lecţia. dacă unul jigneşte. cînd oamenii încetează în întregime să se concentreze asupra neajunsurilor altei persoane şi încep să încerce a înţelege acţiunile propril’ei comportări asupra partenerului (Lange A. aceasta deseori înseamnă. diadă sau triadă. Femeia compulsiv îşi spală mîinile. Haley. 1958. „Pacientul” în familie ajunge din ce în ce mai bolnav şi „infirmiera” îngrijeşte de el tot mai mult şi mai mult. comportamentul simptomatic reprezintă necorespunderea dintre nivelele logic al mesajului şi metacomunicării. posibilă metaforă psihodinamcă care ar explica comportamentul poate fi „ispăşirea vinei”. Comportamentul pacientului influenţează comparativ mult asupra celorlalţi oameni. Pacientul îndeplineşte ceva ieşit din comun sau evită de a face acest lucru. pe care siptomele îl îndeplinesc în sistemul familieie. 1993 Din punct de vedere al comunicării. Odată cu apariţia psihoterapieie familiale a fost posibilă înţelegerea comportamentului simtomatic (problematic) de către membrii familiei. şi celălalt la fel o ocoleşte. Perechile la care predomină paterul interacţiunii simetrice se învaţă să construiască interacţiuni suplimentare. 2. Funcţiile comportamentului simptomatic în sistemul familial Vorbind despre comportamentul simptomatic se subînţege o întreaga categorie de dereglari. şi Van der Hart (1983)”. care s-a agravat posibl din cauza influenţei din partea mediului social. de exemplu. 8 . şi simultan indică că el nu face acest lucru pentru că nu controlează situaţia.

burta si aşa mai departe. şi metaforic reflectă tema grupului familiei. care aveau deacum realaţii intime.” Fiica a răspuns la aceasta cu o racţie de protest şi în timpul apropiat as-a împreetenit cu fetiţele de vîrsta ei. (Trecerea famileie în noul apartament şi căpătarea dornitorului aparte. Comportamentul fetei carcterizat anterior de toţi foate poziv în prezent capătă contur negativ. Analizînd comportamentul fetei soţii au de a face cu o întrebare foarte importantă şi delicată pentru ei privind viaţa întimă şi „purităţii morale” nu din propriul exemplu dar din evenimente din viaţa fiicei lor. Problemele băiatului sustrag atenţia părinţilor de la nou-născut. Cu atît mai mult că fiica cea mai mare a spus cu cîteva lubâni în urmă că tatăl vitreg a început cumva straniu s-o privească. În exemplul următor dereglarea comportamentului fiicei. Viaţa intimă dintre părinţi este deregltă de acum mulţi ani. dacă cineva nu este acasă. ea nu numai că nu primeşte protecţia mamei. Ca urmare a incidentului cu tatăl vitreg a fost faptul ca mama a mărit controlul asupra fiicei şi a interzis să iasă afară după orele 18. că părinţii continuă să îndeplinească fncţiile sale făţă de el. posibil că erau percepute ca un pericolul stabilităţii relaţiilor dintre ei). Mama este căsătorită a doua oară. Dar soţia a insistat să dea la chiriaşi apartamentul. În prezent întrebarea este: ce acuzează accesul de anxietate. Soţul toate acestea a negat şi după incidentul soţiei toate acestea nu se ami discutau. Soţia după doi ani de viaţă comună a aflat că soţul are amantă. Simultan cu naşterea fratelui sau a sorioarei la preadolescent încep probleme cu comportamentul sau cu reuşita.Dezvoltîndu-se teoria comunicativă şi a cea sistemică a survenit schimbarea în interpretatârea simtomelor.ar fi putut muta.motivînd că este rău să fei schimbată şcoala fetei. Creînd mtode comune de salvare a fetei ei de asemenea intreprind acţiuni magice de salcare a mariajului propriu. spunea ea dar temăndu-se ca fiica şi tatăl vitreg să nu se întîlnească în noul apartament. 1996). relaţiilor la serviciu sai realţiilor cu psihoterapeutul? Cîteva exemple simple: − Pe copil îl doare capul. După aceasta mama a venit cu fiica la consultaţie psihologică cu scopul corectării deprivării morale a fiicei sale. că aceasta mai devreme sau mai tîrziu se poate întîmpla nu a despărut şi din cînd în cînd se întăreşte cu noi suspeciuni.00 ceea ce pînă nu demult era ceva obişnuit. Problema terapeutului – este de interpreta corect acesta 9 . Un şir de autori ale abordării sistemice susţin punctul de vedere privind aceeaşi origine ale siptomelor în familie cît şi metaforelor comunicative. şi pot servi drept mijloace pentru realizarea unor scopuri strategice în relaţiile cu cei apropiaţi. dar şi manifestare a relaţiilor dintre oameni. oglnda ce reflectă-şi totodată ca o oglindă rea denaturează – toate celelalte probelme familiale. şi primind porţia de atenşţie negativă el simte. Anul trecut soţului i-a murit tatăl şi i-a rămas un apartament cu două odăi în care familia s. şi s-o strîngă. Fetiţa în această familie este într-o situaţie paradoxală. făcînd scandaluri şi foarte repede au obţinut ca fata să nu vie cîteva ori acasă. Aceasta este reacţia la apariţia adversarului si el „vrea să comunice”cu ajutorul acestui comportament că se simte părăsit şi singur. Fiind victima comportamentului bâneadecvat al tatălui vitreg. ci invers este obiectul de persecuţie a părinţilor. manifestare directă a căror ar deregla „statutul” familiei (interviul cu Klu Madanes în cartea R. Soţii au început împreună să se lupte cu comportamentul „rău ” fetei controlînd întîrzierile ei acasă.cît şi reacţia membrilor familiei la acestea – în realitatea sunt doar metafore. în momentul cînd el trebuie să plece la şcoală. „predispoziţia de a comunica cu fetiţele de purtare uşuratică şi întoarcerile tîrzii acasă” port fi percepute ca metaforă. Caimopna. fetiţă de 3 anişori) trăiesc într-o odaie în cămin. „Nu-mi găsesc locul. care este ataşat de mamă-sa. este reprezenta în forma în care nu este percepută ca mesaj de ceilalţi membri ai familiei. „Majoritatea simptomelor. privit în contextul realţiileor familiale. El neapărat poartă în sine metafora comunicativă şi în acelaţi timp. anxietatea. − În familiel este băiat de vărstă preadolescentă. Familia cu doi copii (fiica de a prima căsătorie a mamei de 13 ani şi copilul comun. pe care soţul la cererea soţiei imediat a părăsit-o. În aacest mod comportamentrul simptomatic poate îndeplini rolul comunicatii ascunse paradoxale între oameni. Simptomele reprezintă nu numai starea caracteristică . Dar. ce ilustrează tema grupului familiei.

• Copilul începe a vomita la intrare în şcoală. Etichete „preadolescent delicvent”. Adăugînd aici şi abordarea istorică. atunci tatăl este nevoit să vină în ajutor şi mai mult timp să le acorde. „ alcoolic”. trebuie să conştientizăm ce este unitatea analizei noastre-individul. începe să marturisescă că în continuitatea închisă sun incluse comportamentle tuturor participanţilor dramei. 3. posibil este produsul realţiilor lui cu mama şi copilul. bazîndu-se pe ea. eu văd cum esl este inclus în sistemul familiei. Mai tîrziu mamele au subleniat că el are probleme ci relaţiile reciproce cu ea. care este interiorizată. 2. De obicei contruim ipoteza în felul următor : „Omul acesta se comportă în felul următor. care conduc la depărtarea lui de familie. De exemplu copii încep să se certe atunci cînd părinţii sunt acasa şi se împacă . Mai tîrziu a fost descoperit tatăl. 4. emoţiilor pozitive.puteri (căldură.. Ipoteză de bază a fost. activităţii. Asemenea poziţie treptat s-a format pe parcursul dezvoltării terapiei famileie”. Şi în final. este bine să ai în vedere comportamentul simptomatic ca fiind un proces cu pauze şi a ce a considera că problema există nu întotdeauna. „Înţelegînd sensul simptomului. dar din cînd în cînd. deoarece nu.. „neurotic”. Exemplu: dacă ea se arată neputinceiasă şi necompetentă cucopilul. în care vor fi propuse posibilile soluţii ale problemei”. triada. Explicînd de ce mama este aşa cu ea este.m. d.. de cît dau metode de soluţionare [Haley. atunci cînd ei nu sunt. atunci noi credem despre problemă în termeni de insuficienţă sau exces de ceva. se spunea că ea este neputencioasă şi incompetentă. Posibil această femeie nu poate să se confrunte deschis cu soţul său. Anlizînd problemele familiei . soţul lucrează mult. şi succesiunilor comunicative. „mama autoritară şi tată pasiv”. şi la soţie care stă acasă cu copilul se dezvoltă o stare depresivă. de a crea metafora proprie. Cînd încercăm să înţelegem funcţiile simtomelor în sistemul familial. şi că copilul şi-a adaptat comportamentul la aceasta. 2. Haley evidenţiază următoarele stadii ale procesului de schimbare a punctului de vedere asupra originii simptomelor copiilor. 1. şi lai ales copilarească. dar cînd este depresivă soţul îţi schimbă comportamentul în direcţia în care o aranjează pe ea mai mult. că ea reacţionează la experiena trecută proprie. Exemplu. de exemplu din cauza conflictelor lui cu soţia (vezi des. Mama este nevoită să-l ducă acasă şi să-l culce. „sembioză dintre mamă şi copil” mai repede cristalizează problema. Iniţial se admitea. In zilele de odihnă şi în zilele în care copilul nu merge la şcoală copilul nu are accese de vomă. Sratea sufletului şi refugiul lui din familie.. luptă pentru putere). unire. atunci explicaţiile probelmelor existenteîn termenii interacţivi (conflict) .reflecatare şi. Satir. se contruia ipoteza. Dacă unitate este individul.m.)”. este posibil de văzut cu familia a nimerit în punctul dat de dezvoltarea structurii sale. De multe ori ne-am convins că comportamentul mamei este explicabil prin relaţiile ei cu soţul.i ajunge. În cazul în care în calitate de unitate a cercetării noastre este diada. susţinerii emoţionale. Eu cred că fiecare fragment al comportamentului în familie este logic pentru sistemul dat” [V. 1967]. 1976]. 10 . competiţie. şi el cumva nu corect funcţionează. care sunt aşa din cauză acţiunilor lui precedente şi a. În acest caz pentru terapeut sunt foarte importante următoarele întrebări: „Ce schimbări au lc în familei cîn simptomul este şi cîmd acesta lipseşte? După ce evenimente are loc agravarea? Care este reacţia celorlalţi mebrie ai familiei? Cu ce se termină această sucsesivitate de evenimente şi care este rezultatul?” Meditîmd la tema acetea Djei Heidi scrie: „Pentru a depăşi probelma este necesar s-o descriem în termeni operaţionali. Atunci comportamentul simptomatic devine un strategie interpersonal forţabil devine un mijloc de control a celorlalţi oameni. Exemplu. Terapiile siitemice de familie tind să urmărească continuitata circulară. diada. că el răspunde de experienţa trecută. substanţelor chimice anuita în organism şi a. parte a cărei este comportamentul simptomatic. că toată problema este în psihicul copilului.d În acest exemplu comportamentul simtomatic şi neputinşa mamei sunt funcţii de reîntoarcere tatălui în familie şi reprezintă o parte a continuităţii circulare.5). O altă parte ale aceste sunt succesivitatea interacţionării. în cartea Hoffman &Haley.

trecerea la alt stadiu. ca cineva să-i poarte de grijă. În geneza dereglărilor comportamentului copiilor un loc aparte revine metodelor de soluţionare a conflictelor dintre părinţi. Simptomul le permite să evite schimbările de care se tem soţii. Când familia este disperată atunci survin schimbări. Din punctul de vedere al teoriei sistemice. care nu trebuie să facă gălăgie. în calitate de comportament simptomatic apare nu comportamentul rău la şcoală sau conflictele dar venirea la orele târzii a fetei şi prietenia cu fetele din cerc nedorit. este necesar să fie stabilizată aşa cum este ea. Aşa preadolescentul poate întreprinde o încercare de suicid ca un mijloc marginal pentru a primi mai mult spaţiu vital şi pentru a schimba regulile severe din familie [Oudshoorn. În acest caz pentru a explica sensul simptomelor se recurge la categoriile de echilibrare. Omul care demonstrează neputinţă şi aşteaptă.d. legătura inversă negativă. El se jură că se va schimba. Aşa copilul se poate îmbolnăvi sau la el pot apărea devieri comportamentale pentru a atenua tensiunea în relaţiile părinţilor. Acestea sunt mijloace de echilibrare „a sistemului oprit” şi pentru observarea din exterior simptomele semnalizează că familia trece prin dificultăţi în trecerea dintr-un stadiu de dezvoltare în altul. Comportamentul simptomatic 11 . Comportamentul simptomatic poate îndeplini în sistema familiei două funcţii: 1. 1. Soţia depune cererea la divorţ. „dereglare înspre scădere” vezi par. începând cu relaţiile intime ale soţilor şi terminând cu comportamentul copiilor. Familia este un sistem în care se întreţine un echilibru datorită unei treceri permanente de la homeostază la schimbări. În exemplul nostru unde tatăl vitreg se ţinea de fiica sa de 13 ani.m.1. protecţie reglare şi evoluţie s. cînd tatăl este bolnav. 1993]. „Factorul cel mai important care conduce spre schimbările pozitive în familie este disperarea. Simone 1996. cu toate că starea fizică a inimii este foarte bună. În calitate de simptome de obicei evaluiează acel comportament care va crea o reacţie extremă la persoanele concrete. atunci despre familie se poate de vorbit ca despre o sistemă autoregaltoare. Comportamentul simptomatic deseori este răspuns la paradoxul: sistemul familial. ordonare. conservarea sistemei familiei aşa cum este ea. 2. Funcţia morfostatică: cu alte cuvinte. şi echilibrul care se stabileşte este un echilibru dinamic. dar în acest moment el ţi frânge piciorul. ce manifestă grija pentru el. Funcţia morfogenetică (legătura inversă pozitivă „dereglare înspre ridicare”). (sinonime: homeostază. . ]. Totul este în permanentă schimbare şi mişcare. În sistemul terapeutic modern se consideră că analiza sistemică începe atunci când în unitatea de studiere sunt incluse trei şi mai multe elemente.3). Soţia din nou ia poziţia obişnuită de „salvator” pentru partenerul ei „neputincios”. Soţul prin acest simptom ispăşeşte „pedeapsa” pentru comportamentul său. atunci problemele rămîn” [Karl Vitaker în cartea de R. Peste un timp beţiile încep iarăşi şi aşa mai departe 2. în care se pot aplica principiile generale de cibernetică. simptomele apar în cazul cînd au loc abateri sau dereglări în procesul de decurgere ale ciclului vieţii familiei sau al altui grup real. dacă nu este disperată. Alt exemplu : Părinţii sunt în proces de divorţ cauză fiind că soţul este alcoolic. care necesită schimbări serioase şi reorganizare. Simptomele lui pot structura întreaga viaţă a familiei. Anume acest comportament va provoca reacţia marginalizată a părinţilor. se teme să moară de acces de inimă.a. şi ea nu poate să-l lase în această stare. astfel controlează la un nivel mai înalt pe cel.• Soţul are cardiofobie. scopul careia este schimbare sistemei familiale.2.