Capitolul 1z SPAŢIUL RURAL ŞI DEZVOLTAREA RURALĂ DURABILĂ

1.1. Spaţiul rural: concept, noţiune, definiţie.....................................................8 1.2. Ruralul şi urbanul. Delimitări conceptuale. Criterii de delimitare...................................................................................................10 1.2.1. Criterii de delimitare a aşezărilor urbane şi rurale în România.............................................................................13 1.2.2. Încercări de definire a ruralului şi urbanului pe plan mondial.....................................................................................19 1.2.3. Delimitarea spaţiului rural conform criteriilor Organizaţiei pentru Comerţ şi Dezvoltare Economică şi ale Uniunii Europene..............................................................................23 1.3. Structura spaţiului rural............................................................................25 1.3.1. Zone rurale periurbane sau preorăşeneşti..........................................26 1.3.2. Zonele rurale intermediare sau în echilibru.......................................26 1.3.3. Zonele rurale periferice, marginale sau defavorizate.........................28 1.4. Caracteristicile şi funcţiile spaţiului rural.................................................32 1.4.1. Caracteristicile spaţiului rural..........................................................32 1.4.2. Funcţiile spaţiului rural....................................................................34 1.5. Dezvoltarea rurală - noţiune, definiţie......................................................36 1.5.1. Dezvoltarea rurală în plan economic.................................................37 1.5.2. Dezvoltarea rurală în plan ecologic...................................................39 1.5.3. Dezvoltarea rurală în plan social......................................................40 1.6. Dezvoltarea rurală durabilă......................................................................41 1.6.1. Conceptul de dezvoltare durabilă......................................................41 1.6.2. Conceptul de dezvoltare rurală integrată şi obiectivele dezvoltării rurale integrate................................................................44 1.6.3. Principiile dezvoltării rurale durabile................................................48 1.6.4. Factorii dezvoltării rurale durabile....................................................50

8

Spaţiul rural şi dezvoltarea rurală durabilă - 1

Capitolul 1 SPAŢIUL RURAL ŞI DEZVOLTAREA RURALĂ DURABILĂ
1.1. Spaţiul rural: concept, noţiune, definiţie
Termenul de spaţiu rural a fost şi este subiectul a numeroase definiţii şi interpretări. Astfel în literatura de specialitate numeroşi specialişti în domeniu au definit noţiunea de spaţiu rural şi dezvoltare rurală sub diferite aspecte. Mulţi specialişti definesc spaţiul rural prin opoziţie cu spaţiul urban ca fiind „zona caracterizată printr-o populare şi densitate relativ slabă şi prin preponderenţa activităţii agricole”. Lemoin F. consideră că spaţiul rural cuprinde „teritoriul naţional minus ceea ce este urbanizat, ceea ce constituie localităţile urbane şi activităţile industriale”. Spaţiul rural, contrar spaţiului urban, nu comportă mari concentrări de oameni. Aglomerările sunt limitate la dimensiunile satului. Pierre George, definind ruralul prin raport cu urbanul arată că: „satul se opune oraşului; faptele de la sat sunt fapte rurale” ...”geografia rurală studiază satul şi nu numai agricultura” ...”satul fiind tema de visare a ţăranilor urbanizaţi care şi-au părăsit amintirile lor”. În Europa începând cu anii 1987-1988 a început un nou proces de preţuire mai accentuată a spaţiului rural. În această perioadă s-a desfăşurat Campania Europeană pentru lumea rurală, organizată de către Consiliul Europei, campanie compusă dintr-o serie de manifestări şi de conferinţe pe teme diverse, care au fost în mare măsură la originea publicării Cartei elveţiene pentru dezvoltarea lumii rurale, adoptată de către Comitetul Naţional al Mediului Rural pe 16 decembrie 1987. În timpul celui de-al Doilea Forum European pe probleme de agricultură din octombrie 1992 preşedintele Comisiei de agricultură, de atunci, a propus elaborarea unei carte a dezvoltării rurale europene. Primul proiect de Cartă Europeană a Spaţiului Rural a fost prezentat Adunării Parlamentare a Consiliului Europei pe 28 iulie 1995, la Strasbourg. Forma definitivă a Cartei a fost obţinută la Sesiunea Ordinară a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei pe 23 aprilie 1996 sub denumirea de Recomandarea 1296 (1996) cu privire la Carta europeană a spaţiului rural. Această Cartă a fost realizată pentru a crea principiile directoare dezvoltării durabile a agriculturii, silviculturii şi spaţiului rural european. Aceste principii ar trebui să servească statelor membre şi nemembre ca bază de plecare pentru a putea pregăti o reformă a politicii lor în aceste domenii.

1.1. – Spaţiul rural: concept, noţiune, definiţie

9

Definiţia spaţiului rural a trecut şi ea prin diferite forme în cursul diferitelor etape ale naşterii Cartei. Conform articolului 2 din Proiectul de Cartă Europeană a Spaţiului Rural elaborată de Comisia de agricultură şi dezvoltare rurală a Consiliului Europei, prin spaţiu rural se înţelege: terenul agricol, aferent culturilor şi creşterii animalelor şi spaţiului funciar neagricol aferent altor întrebuinţări decât agricultura şi anume locuirea sau activităţile oamenilor care trăiesc în mediul rural. După discutarea acestui text la cel de-al treilea Forum European de la Verona, din martie 1995, Comisia însărcinată cu amendarea proiectului de cartă europeană a redefinit spaţiul rural prin următoarea formulare: „expresia spaţiului rural conţine zona interioară şi de coastă şi cuprinde satele şi oraşele mici în care cea mai mare parte a terenului este utilizată pentru agricultură şi silvicultură, amenajarea zonelor montane de petrecere a timpului liber şi de distracţii, rezervaţii naturale, ale activităţii de locuit şi de habitat sau destinate unei activităţi artizanale, de service sau industriale”. Părţile agricole şi neagricole ale spaţiului rural formează o entitate distinctă faţă de spaţiul urban, care se caracterizează prin concentraţii mari de locuitori şi structuri verticale şi orizontale. Forma definitivă a noţiunii de spaţiu rural o întâlnim în Recomandarea nr. 1296/1996 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei cu privire la Carta europeană a spaţiului rural, în următoarea definiţie: „expresia (noţiunea) de spaţiu rural are în vedere o zonă interioară, inclusiv satele şi micile oraşe, în care marea parte a terenurilor sunt utilizate pentru: a) agricultură, silvicultură, acvacultură şi pescuit; b) activităţile economice şi culturale ale locuitorilor acestor zone (artizanat, industrie, servicii etc.); c) amenajările de zone neurbane pentru timpul liber şi distracţii (sau de rezervaţii naturale); d) alte folosinţe (cu excepţia celor de locuit)”. Noua concepţie despre rural spune că spaţiul rural în Europa constituie un spaţiu peisager, preţios, rezultat al unei lungi istorii şi a cărui salvare este o vie preocupare pentru societate. Spaţiul rural îşi poate îndeplini funcţiile de aprovizionare, de destindere şi de echilibru, din ce în ce mai cerute în societate, doar dacă el va rămâne un spaţiu de viaţă atrăgător şi dotat cu o bună infrastructură, o agricultură şi o silvicultură viabilă, condiţii locale favorabile activităţilor economice neagricole, un mediu intact şi cu un peisaj îngrijit. Analiza istorică a evoluţiei mediului rural impune consideraţii privind ruralul tradiţional, modern şi contemporan. Prin urmare, ruralul nu este o realitate statică, ci un mediu dinamic, în permanentă evoluţie şi confruntare cu mediul urban. Astfel, ruralul modern ia treptat locul ruralului tradiţional. Dar spaţiul rural se defineşte ca un mod particular de utilizare a spaţiului şi a vieţii sociale şi se caracterizează prin: a) o densitate redusă de locuitori şi de construcţii, făcând să apară preponderent în peisaje o întindere vegetală; b) uzanţa economică de dominanţă agro-silvico-pastorală;

10 Spaţiul rural şi dezvoltarea rurală durabilă - 1 c) modul de viaţă a locuitorilor săi caracterizat prin apartenenţa lor la colectivităţile de talie limitată şi prin raportul lor particular cu spaţiul; d) o identitate şi o reprezentare specifică, cu conotaţii puternice ale culturii săteşti. (Kayser, B., 1990) Spre deosebire de sat, care se referă la unităţi sociale sau aşezări umane specifice, puternic individualizate, conceptul de rural sugerează ansamblul spaţiului în care sunt situate satele, raporturile lor de interdependenţă şi specificitate ecologică a comunităţii săteşti. Conceptul de rural, de asemenea, desemnează anumite populaţii care se disting în interiorul colectivităţii umane sau a societăţii globale prin particularităţi economice, demografice, ecologice şi socio-culturale.

1.2. Ruralul şi urbanul. Delimitări conceptuale. Criterii de delimitare
Toată lumea cunoaşte termenul de rural, dar nimeni nu poate defini termenul foarte precis. Rămâne totuşi întrebarea: cum se poate realiza acest lucru şi prin ce metodă se poate cristaliza conceptul de rural. Există anumite trăsături care creează o distincţie între zonele rurale şi urbane. De exemplu folosirea terenului. În zonele rurale, proporţia predominantă a terenului continuă să rămână mai mult sau mai puţin într-o stare naturală şi este folosită în principal pentru agricultură, silvicultură, turism, minerit, pescării, etc. O proporţie mult mai mică din teren este folosită pentru locuinţe. Densitatea populaţiei în zonele rurale este prin urmare mai mică decât în mediul urban. În zonele urbane, regăsim pe de altă parte o mare concentrare de clădiri cu diferite întrebuinţări, fabrici, magazine, birouri, blocuri, terenuri sportive, zone rezidenţiale în mare parte suprafeţe de teren într-un fel sau altul artificiale - ca în cazul drumurilor şi a trotuarelor. Robert Badouin, în cursul său de "Economie Rurale", defineşte spaţiul rural în opoziţie cu spaţiul urban, desemnând prin acest concept "...zone caracterizate printr-o populare de o densitate relativ slabă şi prin preponderenţa activităţilor agricole. Spaţiul rural, contrar spaţiului urban, nu comportă puternice concentrări de oameni. Aglomerările sunt limitate la dimensiunile satului sau ale burgului. El este reprezentat printr-un habitat dispersat sub formă de cătune sau de ferme diseminate în natură. Spaţiul rural se pretează pentru activităţi de tip agricol. Pe de altă parte, dacă spaţiul rural privilegiază pământul ca factor de producţie, el nu se confundă cu existenţa unui sol capabil să suporte culturile şi să hrănească animalele. Spaţiul rural este în acelaşi timp întindere şi mediu înconjurător.” Conceptul de rural poate fi definit în diferite moduri. Nu există o definiţie generalizată unanim acceptată a acestui concept. Ruralul poate fi definit în termeni demografici, socio-economici, ecologici şi culturali. Demografic, ruralul poate fi definit în opoziţie cu spaţiul urban. Trebuie menţionat însă că definiţiile care au la bază mărimi cantitative au un caracter arbitrar. Totuşi, criteriul cel mai frecvent utilizat pentru definirea celor două spaţii este numărul populaţiei din cadrul localităţilor.

oraşele foarte mari. luând valori extreme de 100 locuitori în Uganda şi 20. noţiune. prevede a include în populaţia urbană.000 locuitori . precizează că "criteriul adaptat pentru a defini accesul la categoria urbană este adesea numărul de 2000 locuitori. Bureau of Census (Biroul de Recensământ al S.000 în Mauritania şi Nigeria". • cel puţin 20. dar considerate "urbane" în definiţiile naţionale.500.1.000 în Italia şi Grecia şi 20. în ţări ca: Franţa. peste 5. ca fiind alcătuit din teritoriul şi populaţia din zonele urbanizate. La recensământul din 1990. Localităţi cu populaţie aglomerată. Alain Marcoux . definiţie 11 Organizaţia Naţiunilor Unite propune o clasificare a localităţilor în funcţie de numărul populaţiei. Tabelul 1. Cuba etc.000 locuitori. sau a oraşelor.000 locuitori – marile metropole. populaţia din afara oraşelor cu 8. peste 2500 locuitori în Japonia. Din acest motiv fiecare ţară ar trebui să hotărască pentru sine care zone sunt rurale şi care urbane. de 1. 10. • cel puţin 500. • cel puţin 2.000 şi 9999 locuitori. Argentina. care cuprinde: • cel puţin 12. prag ce variază însă în limitele unor valori de 200 locuitori în Danemarca.000 locuitori în Nigeria. nu a mai fost dată o definiţie termenului rural. În S. Acest număr variază însă foarte mult. ce permite accesul unei localităţi în categoria oraşelor.500 de persoane.000 de locuitori. numai localităţile cu peste 10.1. • Localităţi rurale: aşezările pe care definiţiile naţionale nu le-au considerat drept urbane.1.000 în Austria. Biroul de Recensământ defineşte urbanul. Ruralul a fost definit ca fiind. Programul Naţiunilor Unite pentru recensământul mondial al populaţiei.U. pentru Europa. distincţia dintre populaţia urbană şi cea rurală neputând fi influenţată de o singură definiţie care să fie aplicabilă în toate ţările.A termenul de rural a fost pentru prima dată folosit de către U. sunt prezentate criteriile naţionale care stau la baza clasificărilor aşezărilor rurale. Angola. constituie "ruralul" (cu mai puţin de 2500 persoane).populaţia aglomerată.000 locuitori .000 sau mai mulţi locuitori.000 locuitori în Elveţia şi Spania. Criteriile naţionale folosite în clasificarea aşezărilor rurale . Localităţi care cuprind populaţia oraşelor mici şi mijlocii şi populaţia rurală: • Oraşele mici: localităţi cu mai puţin de 20.000. Suedia. Islanda.000 locuitori . B. Naţiunile Unite (1967) au adoptat principiile şi recomandările pentru recensăminte în funcţie de diferenţele naţionale între caracteristicile care deosebesc zonele urbane de cele rurale. În tabelul 1. în anul 1874.oraşele plurimilionare.consultant FAO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură). Totuşi.1.A). în două categorii: A. În consecinţă teritoriile şi populaţia neclasificate ca zonă urbană. se specifică existenţa unui prag de 2.S. a fost definit urbanul.000 locuitori. În schimb.U. şi localităţile din afara acestora cu peste 2. – Spaţiul rural: concept. iar cele cu populaţie semi-urbană să cuprindă între 2." În studiile publicate de Departamentul de Politică Economică şi Socială al FAO.

locuind în case învecinate sau la distanţă de nu mai mult de 200 de metri unele de altele Grecia Populaţia municipalităţilor şi comunelor în care cel mai mare centru de populaţie are mai puţin de 2000 de locuitori Islanda Localităţi cu mai puţin de 200 locuitori Irlanda Aşezări cu mai puţin de 500 locuitori Luxemburg Comune având mai puţin de 2000 de locuitori în centrul administrativ Olanda Municipalităţi cu o populaţie mai mică de 2000 de locuitori dar cu mai mult de 20% din populaţia activ economică angajată în agricultură. municipiu de importanţă europeană.municipii de importanţă interjudeţeană. 351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional. Criterii de delimitare a aşezărilor urbane şi rurale în România În România. judeţeană sau cu rol de echilibru în reţeaua de localităţi. c) rangul II . o localitate poate fi considerată oraş (potrivit normelor statisticii populaţiei şi a reglementărilor pe linia administraţiei centrale). cu influenţă potenţială la nivel european. Prin legea nr.000 de locuitori Sursa: Anuarul Demografic al Naţiunilor Unite (United Nations Demographic Yearbooks) Ţara Austria Danemarca Franţa 1.000. dotările edilitare şi o anumită infrastructură.000 de locuitori Suedia Localităţi cu mai puţin de 200 locuitori.1 Criterii naţionale folosite în clasificarea aşezărilor rurale Comunităţi cu mai puţin de 5000 de locuitori Aglomeraţiile cu mai puţin de 200 de locuitori Comune conţinând o aglomeraţie de mai puţin de 2000 de locuitori. . Scoţia Aglomeraţii si alte zone administrative cu mai puţin de 1000 de locuitori Spania Municipalităţi cu mai puţin de 2000 de locuitori Elveţia Comune cu mai puţin de 10.municipii de importanţă naţională. se face o ierarhizare a localităţilor pe ranguri astfel: a) rangul 0 .2. dacă are un anumit număr de locuitori (de regulă peste 5.Capitala României. dar nu se specifică cu exactitate) şi îndeplineşte concomitent anumite standarde privind dezvoltarea economică. b) rangul I .1.12 Spaţiul rural şi dezvoltarea rurală durabilă . excluzând anumite municipii rezidenţiale de navetişti Norvegia Localităţi cu mai puţin de 200 de locuitori Portugalia Aglomeraţii şi alte zone administrative cu mai puţin de 10.

Localitate rurală .1. caracteristicile organizării administrativ-teritoriale. dezvoltarea sa fiind strâns corelată cu cea a teritoriului căruia îi aparţine. piscicole. vii . dintre care cel puţin una este localitate urbană.localitate în care: a) majoritatea forţei de muncă se află concentrată în agricultură. e) rangul IV . caracterul fondului construit. definiţie 13 d) rangul III . diferenţiate în funcţie de specificul activităţilor de producţie dominante ale locuitorilor. b) majoritatea forţei de muncă se află în alte domenii decât cele agricole.localitate în care majoritatea resurselor de muncă este ocupată în activităţi neagricole cu un nivel diversificat de dotare şi echipare. oraşele şi judeţele. – Spaţiul rural: concept. de depozitare. gradul de dotare social-cultural şi de echipare tehnico-edilitară. Ca unitate administrativ-teritorială de bază şi ca sistem social-economic şi geografic oraşul are doua componente: a) componenta teritorială . se fac o serie de precizări cu privire la o serie de termeni utilizaţi precum: "Localitate . Unităţile administrativ-teritoriale de bază sunt oraşele şi comunele care cuprind una sau mai multe localităţi. sociale şi politico-administrative ce se desfăşoară pe teritoriul localităţii. de circulaţie. social-politică şi cultural-ştiinţifică a ţării sau care au condiţii de dezvoltare în aceste direcţii sunt declarate municipii. pescuit.potrivit legii sunt comunele. noţiune. b) componenta demografică socio-economică. geografice şi demografice. f) rangul V . exercitând o influenţă socio-economică constantă şi semnificativă asupra zonei înconjurătoare. de producţie. Este constituit din suprafaţa agricolă (teren arabil. social-culturale. de recreere. silvicultură. densitatea populaţiei şi a locuinţelor. constă în grupurile de populaţie şi activităţile economice. numărul de locuitori. oferind un mod specific şi viabil de viaţă locuitorilor săi.sate componente ale comunelor şi sate aparţinând municipiilor şi oraşelor. alcătuită din unul sau mai multe sate.suprafaţa delimitată prin lege pentru judeţe. silvice.intravilanul. oraşe şi comune. Oraş . prin politicile de echipare şi de modernizare. cu structuri şi mărimi variabile.sate reşedinţă de comună. de comerţ etc.forma de aşezare stabilă a populaţiei în teritoriu. Teritoriu administrativ . în funcţie de condiţiile economice. păşuni şi fâneţe.1. municipii. Tot în legea prezentată mai sus. va putea evolua spre localităţile de tip urban. caracterul şi funcţiile oraşului prezintă mari variaţii. dar care oferă în prezent o dotare insuficientă necesară în vederea declarării ei ca oraş şi care. alcătuind un nucleu de viaţă umană. social-culturale.unitate administrativ-teritorială de bază alcătuită fie dintr-o singură localitate urbană. Dimensiunile. Unităţi administrativ-teritoriale . Localitate urbană . fie din mai multe localităţi.unitate administrativ-teritorială de bază care cuprinde populaţia rurală reunită prin comunitatea de interese şi tradiţii. Oraşele care prezintă o însemnătate deosebită în viaţa economică. industriale.) şi extravilanul care reprezintă restul teritoriului administrativ al oraşului.oraşe. localităţile se împart în doua mari grupe: localităţi urbane şi localităţi rurale. care reprezintă suprafaţa de teren ocupată sau destinată construcţiilor şi amenajărilor (de locuit. şi care prin politicile de modernizare îşi va păstra şi în perspectivă specificul rural. Satele în care îşi au sediul autorităţile publice ale comunei sunt sate reşedinţă. Comuna .

o altă normă care se referă la distanţa între localităţi şi anume maximum 200 de metri distanţă pentru ca o locuinţă să nu se lipească la o altă localitate învecinată. dar care condiţionează aspectele privind dotarea cu infrastructură.” Aplicarea criteriului privind efectivul populaţiei unei localităţi. ape şi bălţi şi suprafaţa aferentă intravilanului (construcţii şi amenajări). dispersată. mai multe regiuni din Spania. Densitatea populaţiei este un element cu mare viabilitate în spaţiu. nu ca aşezare îl reprezintă densitatea populaţiei.14 Spaţiul rural şi dezvoltarea rurală durabilă .000 de mii de locuitori în Coreea şi 250 de locuitori numai. suprafaţa ocupată de construcţii şi amenajări de infrastructură (căi de comunicaţie. o normă care se referă la distanţa dintre case de maximum 50 de metri. servicii publice dintr-o anumită zonă. Pentru a recunoaşte configuraţia spaţială a oraşelor INSEE (Institutul Naţional de Statistică şi Studii Economice din Franţa) a inclus pentru definirea mediului urban pe lângă criteriul: densitatea populaţiei. Grecia şi centrul Franţei şi până la mai mult de 100 locuitori pe km2. Indicatorul economic folosit pentru exprimarea densităţii este numărul de locuitori/km2 şi exprimă distribuţia populaţiei pe teritoriul aferent localităţii la un moment dat. în unele regiuni cu puternice trăsături rurale (sudul Germaniei. Acest indicator permite perceperea modului cum este populat teritoriul. creează însă probleme de ordin metodologic în definirea spaţiilor rurale şi urbane. Un criteriu care propune acceptarea unui sens mai larg al celor doi termeni (rural şi urban) şi anume. erau consideraţi ca urbani. specifice fiecărei zone.sociolog la Centrul Naţional de Cercetări Ştiinţifice din Paris. indicând zonele de concentrare a populaţiei şi zonele cu o populaţie rară. toate aglomeraţiile având mai mult de 40. un interval de la un punct la altul. 5. INSEE. În mediul urban.500 în Statele Unite. Dacă noţiunea de spaţiu semnifică o întindere limitată. ca spaţiu. habitatul uman este preponderent şi nu lasă decât un loc mic din spaţiu pentru vegetaţie. fiind un rezultat al condiţiilor geografice. echipamente colective. în 1946.000 în Belgia şi 2. în Danemarca. Trebuie menţionat faptul că aceste valori ale densităţii populaţiei se referă la regiuni geografice sau administrative care cuprind în ele atât rural cât şi urban iar o asemenea grupare nu rezolvă problema de delimitare. altele decât cele aparţinând domeniului public al statului. În cadrul regiunilor din Uniunea Europeană. densitatea populaţiei explică multe probleme din teritoriu (de locuire. delimitată prin planurile urbanistice.1 şi livezi). Sunt considerate ca urbane. a stabilit.000 de locuitori.000 în Suedia. echipare energetică. mergând de la mai puţin de 20 locuitori pe km2. sudul Italiei). Ele pot caracteriza mai degrabă. economice şi sociale. gradul în care regiunile au un caracter mai pronunţat urban sau rural. lucrări de gospodărire a apelor). suprafaţa fondului forestier. Ulterior. istorice. aduce o serie . În lucrarea sa "Le rural en question". atunci se poate pune problema: de unde începe şi unde se termină fiecare ? În mediul rural aşezările umane nu ocupă decât o mică parte din spaţiu. Densitatea populaţiei este un indicator adesea folosit în Uniunea Europeană pentru a defini graniţa dintre ariile urbane şi rurale. care este dominat de culturi şi de ecosisteme naturale. în multe zone din Finlanda şi Suedia. În Franţa. toţi locuitorii care trăiau pe teritoriul unei comune al cărei centru (chef-lieu) depăşea 2. Limita este de 10. Maryvone Bodiguel . densitatea populaţiei este extrem de variată. de ocupare).

Pentru a vedea care este densitatea în spaţiul rural trebuie să ne raportăm la teritoriul rural din suprafaţa totală a ţării noastre. sporul populaţiei. iar în 2005. Această delimitare a noţiunii de teritoriu rural este justificată de următoarele considerente: • sistemul statistic de informaţii este organizat în cadrul diviziunii administrative. exprimat prin funcţionarea administrativă. care contribuie la clarificarea conceptelor de spaţiu rural şi spaţiu urban. conform legii de organizare administrativă a teritoriului ţării.000 de locuitori. care reunesc mai multe sate. Conform legii 2/1968 privind organizarea administrativ . Populaţia care trăieşte în spaţiul rural număra 10. reprezentând peste 87. existând în total 12946 de sate în spaţiul rural. permite identificarea inegalităţilor în dezvoltarea economico-socială şi realizarea unei zonări mult mai nuanţate decât se poate realiza la nivelul administrativ-teritorial de judeţ. Avantajul abordării ce porneşte de la entitatea administrativ-teritorială de bază.25 milioane locuitori la Recensământul populaţiei din 2002. putând fi identificate prin următoarele criterii: efectivul total al populaţiei localităţii. Trebuie menţionat că pe teritoriul administrativ al unor oraşe şi municipii . în componenţa spaţiului urban.7 milioane locuitori şi reprezintă 45. nivelul mediu al densităţii populaţiei este de 94.teritorială.1% din suprafaţa ţării. prin istorie.1.000 de locuitori care au rangul de oraş. procentul populaţiei care trăieşte din agricultură. Dezavantajul îl reprezintă faptul că localităţile care intră din punct de vedere administrativ în componenţa oraşelor nu sunt cuprinse în spaţiul rural românesc. numite chiar sate. de sub 46 locuitori/km2. a căror populaţie depăşeşte numărul de 10. densitatea populaţiei. comuna. Suprafaţa spaţiului rural.1 locuitori pe km2. prin urmare comuna este nivelul cel mai de jos la care se pot obţine date statistice oficiale. „În 1962. noţiune. • la nivelul administraţiei teritoriale locale este posibilă formarea unei structuri instituţionale.3% din populaţia ţării.1. 9. Totodată. ca fiind: toate localităţile care au o continuitate şi cuprind mai mult de 2000 de locuitori. dar ele intră numai din punct de vedere administrativ. şi nu au statut de oraş fiind considerate teritorii rurale. definiţie 15 de elemente noi. La acestea se adaugă distanţa maximă de 200 m între case” În România. astfel delimitat. constă şi în posibilitatea de a înscrie şi menţine dezvoltarea preconizată a spaţiului rural în coordonatele oferite de regionalismul rural tradiţional. nu coincid decât rareori cu limitele judeţelor. care poate deveni un factor activ al dezvoltării rurale. Utilizarea unei astfel de abordări în delimitarea spaţiului rural. însumează 212. alcătuiesc mediul urban . reprezentând 47. metoda de bază aleasă pentru definirea urbanului este precizată de INSEE. deoarece limitele teritoriale de manifestare a unor procese sau fenomene particulare. . există 67 de localităţi cu populaţie sub 10. tradiţii şi cultura locală din comună.1% rezultând o densitate relativ slabă.care. dar şi 33 de comune. – Spaţiul rural: concept.7 mii km2. spaţiul rural din România este format în prezent din suprafaţa administrativă a celor 2851 de comune existente pe teritoriul ţării.se află încă 341 de localităţi care au caracteristici rurale.

Insula Java din Indonezia are o populaţie de 122. rata şomajului etc. Cehia. În anul l999. Un caz interesant este cel al Indoneziei. în funcţie de procentajul populaţiei agricole se disting categoriile de rural agricol şi neagricol (rural farm. Ca şi criterii suplimentare se pot enumera: • procentajul populaţiei economice active ocupate în agricultură. . Ţinând cont de aceste date întreaga insulă ar trebui să fie clasificată ca fiind urbană. reţele de apă potabilă şi canalizare. de învăţământ şi cultură etc.densitatea populaţiei şi procentajul populaţiei agricole: Franţa. În Indonezia. ponderea agriculturii în P. la definirea spaţiului rural. . în: Rusia. În realitate.345. Diferenţele între modurile de viaţă şi nivelul de trai din urban şi rural rămân semnificative. iluminat public. nu va avea acces la statutul de urban numai atunci când acestea vor fi ca cele ale unui oraş. în general mai ridicat decât zonele rurale.16 Spaţiul rural şi dezvoltarea rurală durabilă . activităţi economice non-agricole.proporţia gospodăriilor angajate în producţia agricolă este mai mică de 25%. dotările edilitare şi activităţile non-agricole: România. pe lângă numărul şi densitatea populaţiei. iar distanţa dintre case să nu fie mai mare de 200 de metri. se sprijină pe supoziţia că zonele urbane au un mod de viaţă şi un nivel de trai. dar cu o echipare (străzi asfaltate. dotările edilitare şi serviciile de tip urban. reţele de apă curentă şi canalizare în cartierele locuite. este necesară utilizarea unor criterii suplimentare de clasificare.. În S. Utilizarea acestor asocieri este necesară. În numeroase ţări industrializate această deosebire este într-o oarecare măsură estompată. Criteriile avute în vedere la definirea unei localităţi urbane pot rezulta din diferite asocieri precum: numărul populaţiei şi distanţa între imobile. o localitate (desa) este categorisită drept urbană dacă: . mai ales atunci când există localităţi mari. Toate aceste asocieri denumite în literatura de specialitate caracteristici umane. mai performante decât cele amintite în care se face doar o simplă diferenţiere între rural şi urban. Slovacia. Din acest motiv.1 Diferenţa între zonele urbane şi rurale din aceeaşi tară. unde numărul populaţiei este fixat la cel puţin 200 locuitori.A. după definiţia Indoneziei despre urban. facilitatea accesului la instituţiile sanitare. În Uniunea Europeană. populaţia acestei ţări era de 216. o aşezare cu o populaţie relativ mare şi densitate apreciabilă. Un oraş lipsit de caracteristici umane specifice nu este altceva decât o localitate mare.B.are o densitate a populaţiei mai mare de 5000 locuitori/km2. se mai iau în considerare şi alte criterii ca: modificarea în timp a spaţiului natural şi migraţia.. în: Nepal. deoarece. etc. două treimi din populaţia insulei este clasificată ca fiind rurală. În acest fel sunt luate în calcul şi se ţine cont de mai multe aspecte ale vieţii economico-sociale ale localităţii. În acest sens avem exemplul Suediei. doar în ţările în curs de dezvoltare.) proastă. conturează şi un anumit tip de comportament al populaţiei.I.U. • prezenţa echipamentului colectiv şi de servicii precum : reţele electrice. servicii de transport. .108.6 milioane de locuitori şi o densitate medie de 929 locuitori/km2. rural non farm). Israel. caracterizate încă de un mod de viaţă rural. Chile. Densitatea populaţiei nu constituie un criteriu suficient de delimitare.

cel puţin 8 din cele 15 facilităţi desemnate ca fiind urbane.2 Principalii indicatori cantitativi si calitativi minimali de definire a localităţilor urbane în România  Nr. Indicatori minimali crt. centru comercial. bancă. în funcţie de care se pot clasifica localităţile în urban sau rural. stadion. – Spaţiul rural: concept. săli de spectacol. spital. oficiu poştal şi telefonic. fabrică. în locuinţă (% din totalul locuinţelor) 5 Număr de paturi în spitale la 1. Există anumite facilităţi care se referă la: şcoală primară. clinică medicală. 0 1 1 Număr de locuitori 2 Populaţia ocupată în activităţi neagricole (% din totalul populaţiei ocupate) 3 Dotarea locuinţelor cu instalaţii de alimentare cu apă (% din totalul locuinţelor) 4 Dotarea locuinţelor cu baie şi W. maternitate.000 85 80 75 10 23 Postliceal Oraş 3 5. Tabelul 1. săli de sport . noţiune. eventual teatre. electricitate publică. definiţie 17 .000 de locuitori 6 Număr de medici care revin la 1. activităţi sportive biblioteci publice. trebuie să fie disponibile în desa. instituţii spaţii pentru muzicale. sunt prezentaţi principalii indicatori cantitativi şi calitativi minimali de definire a localităţilor urbane din România. În tabelul 1.000 75 70 55 7 1.1. cinematograf. şosea accesibilă vehiculelor motorizate cu patru roţi.7 8 Dotări culturale şi sportive liceal sau altă formă de învăţământ secundar săli de spectacol. restaurant. biblioteci publice.1.000 de locuitori 7 Unităţi de învăţământ Municipiu 2 25.2. gimnazială şi liceu.C.

privind fondul de locuinţe şi dotările edilitare. cu acces parc public grădină publică asigurat Sursa: Legea 351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional  În prezent există municipii şi oraşe în care nu sunt încă atinşi indicatoriicantităţii şi calităţii minimali. termenul de rural fiind considerat o categorie empirică. cu un puternic simţ al identităţii de grup".2.2. deoarece caracteristicile rurale şi cele urbane se întrepătrund pe acelaşi spaţiu. mai mult o expresie geografică. omogene. fără a se putea face o delimitare strictă. nu sociologică. Sociologul englez. de multe ori ruralul a fost considerat ca fiind un spaţiu rezidual acordându-i-se o atenţie scăzută în teoria generală. considerând . Dacă unele criterii precum: mărimea localităţii. reprezentant al şcolii americane de sociologie descrie ruralul ca "localităţi mici. complică situaţia. pot asigura o distincţie între cele două medii. Profesorul Robert Redfield. au definit ruralul privindu-1 mai mult ca pe un spaţiu geografic. Încercări de definire a ruralului şi urbanului pe plan mondial Se cunosc două filiere ale şcolii de sociologie care şi-au adus contribuţia la clarificarea acestor probleme: filiera americană şi filiera europeană. 15 10 scuaruri) m2/locuitor 16 Depozit controlat de deşeuri.0 1 2 3 9 Locuri in hoteluri 100 50 10 Străzi modernizate (% din lungimea 60 50 totală a străzilor) 11 Străzi cu reţele de distribuţie a apei (% 70 60 din lungimea totală a străzilor) 12 Străzi cu conducte de canalizare (% din 60 50 lungimea totală a străzilor) 13 Epurarea apelor uzate Staţie de epurare Staţie de epurare cu treaptă cu treaptă mecanică şi mecanică biologică 14 Străzi cu reţele de hidranti exteriori 70 60 pentru stingerea incendiilor (% din lungimea totală a străzilor) 15 Spaţii verzi (parcuri. Howard Newby. izolate. 1. Cercetătorii americani. dă în esenţă o altă definiţie. activitatea preponderentă. grădini publice.. serviciile. Şi în Europa. alte criterii. etc. densitatea.

Halfacree postula două aspecte de bază ale ruralului: 1. rudenie.2. . a identităţii ţăranului. Howard Newby îi consideră pe rurali. a fost că ruralitatea este expresia unui sistem social local. odată cu creşterea productivităţii în sectorul primar. care are la bază pentru unitatea sa acest fel special de relaţie socială între membrii săi. creându-se astfel relaţii sociale bazate pe legături de rudenie şi vecinătate.ocupaţional . sunt caracterizaţi de Gemeinshaft. "Reprezentarea socială" a lui Halfacree şi cea "socio-culturală"a lui Jacob şi Luloff. iar în rural producţia şi consumul coincid (în agricultură). autoritatea capului de familie). reprezentau iniţial diviziunea socială între agricultură şi industrie. ca fiind „cei care locuiesc în sate şi se ocupă de producerea alimentelor”.1. care văd trei aspecte importante într-o definiţie a ruralităţii: . care a constituit secole de-a rândul clasa socială cea mai numeroasă din mediul rural şi din societatea globală. M. sau chiar o întreagă societate.ca o construcţie mentală a ideii de ruralitate. forţa de muncă în exces este treptat absorbită de pieţele non . Mediul rural este considerat. Termenii de rural şi urban. 2. dar complexitatea înţelesului dat de Tonnies nu este destul de bine redată de o traducere atât de simplă. pescuit şi minerit. Mai articulată pare a fi descrierea ruralităţii de către Jacob şi Luloff (1995). se raportează foarte îndeaproape la zona cadrului comunităţii rurale din secolul XIX a lui Tonnies . Reprezentarea socială . pe un înalt grad de solidaritate socială. dar care au contribuit astfel la menţinerea tradiţiilor. Termenul de Gemeinshaft utilizat de Tonnies nu este uşor de tradus. Cuvântul community (comunitate) este adesea oferit ca echivalent. Castells (Marea Britanie) deosebeşte urbanul de rural prin modul de consum: cel urban fiind de natură colectivă. În ultimul timp.bazat pe legătura zonelor rurale cu un model de angajare în agricultură. generând patriarhalism şi paternalism (relaţii de senioritate născute în feudalism. Acel întreg poate fi o familie. Se poate spune că membrii unei anumite localităţi rurale. un sat. silvicultură. Probabil că au existat puţine societăţi ale căror legături sociale s-au bazat complet pe astfel de sentimente intense de comunitate în . Gemeinshaft se referă la un sentiment reciproc de legătură.agricole ale muncii. prietenie. Organizarea Gemeinshaft este una în care oamenii sunt foarte legaţi unul de altul prin tradiţie. bazându-se pe autoritate.ca un spaţiu distinctiv la nivel local. sau datorită unui alt factor social de coeziune.unde ruralul este caracterizat printr-o aderenţă mult mai conservatoare la valorile tradiţionale ale populaţiei rurale. în general ca fiind cel care produce alimente în condiţii tradiţionale. un clan. . Încercarea de a defini "ruralitatea" a dus la formularea unui număr de modele teoretice.ecologic . Ideea de Gemeinshaft. care face ca oamenii să rămână împreună ca membri ai unui întreg. cu cele americane. Localitatea . Concluzia la care s-a ajuns integrând teoriile europene privind ruralul. În aceeaşi idee. este cel mai bine ilustrată prin sugerarea unor legături interpersonale care sunt incluse în termen. – Rurarul şi urbanul 19 ruralul "acele localităţi geografice unde mărimea şi densitatea populaţiei este relativ joasă". Aceste relaţii tradiţionale sau impus printr-o ierarhie.unde ruralul este alcătuit din mici comunităţi separate de zone largi de peisaj deschis.socio-cultural .

Condiţia esenţială în cadrul Gesellschaft-ului este contractul. chiar ca o construcţie abstractă. artizanatului şi comerţului rural. există o desfăşurare efectivă a schimbului de valori şi simboluri. la caracterul imprecis al terminologiei care mai dăinuie încă şi care se referă la "spaţiu rural" şi "spaţiu agrar". Aceasta face ca cele două tipuri de comunităţi să-şi dureze existenţa lor reală nu într-o postură fragmentară şi fărâmiţată şi nici într-o opoziţie esenţială izolată şi neutră. care conferă societăţii în ansamblul său unitate şi echilibru. dar şi al industriei. realizând următoarele grupe de relaţii: . acest tip ideal poate servi drept cadru teoretic pentru discutarea schimbărilor în organizarea socială şi a noilor legături între membri. Referitor la cele expuse mai sus se poate desprinde următoarea concluzie: societatea urbană şi societatea rurală utilizează în acelaşi timp spaţiul geografic şi îşi proiectează propria structură socială. Termenul de rural cuprinde în sine atât termenul de agrar sau de ţărănesc. conferindu-i dimensiuni originale. Considerăm că în permanenţă. "rural-agrar". într-o comunitate rurală este identificată ca fiind bună. Contractul în sensul larg este o relaţie socială voluntară. convenită în mod raţional. deşi relativ apropiate. În acest sens există mai curând o gradaţie continuă de la rural la urban decât o simplă dihotomie rural-urbană. încearcă să lămurească interferenţa noţiunilor agrar-agricolrural. în comparaţie cu tipul Gemeinshaft. nu pot fi confundate sau considerate sinonime. Ar trebui să ne oprim. precum şi transmiterea continuă de atribute şi elemente dinspre oraş către sat şi invers. Deşi nici o societate nu a fost şi probabil nu va fi niciodată exclusiv de tip Gesellschaft. Totuşi. o viaţă simplă în Gemeinshaft. cât şi celelalte realităţi sociale din cuprinsul unui sat. Gesellschaft implică o concepţie diferită despre modul în care indivizii privesc membrii unei societăţi. Eugen Meves. "activitate rurală" şi "activitate agrară" sau. Cele două noţiuni. ci într-o continuă conjugare de direcţii şi tendinţe. într-un consens unitar de semnificaţii şi elemente. acest tip de legătură socială s-a extins pretutindeni. O altă construcţie teoretică a lui Tonnies a fost Gesellschaft. Menţinerea identităţii fiecărei comunităţi sociale nu presupune şi actul izolării lor individuale şi nici circumscrierea existenţei lor particulare într-un cadru închistat în sine. În timp ce contractul este o relaţie oficială (adesea în scris) relaţia socială Gesellschaft este neoficială. Spaţiul rural nu este numai sediul activităţilor agricole. nu se suprapun. învăţând în acelaşi timp să fie prudenţi faţă de ceilalţi. în cadrul căreia cele două părţi convin să îndeplinească anumite obligaţii una pentru alta sau să se recurgă la anumite penalităţi dacă contractul este încălcat. În acest context. Sensul cuvântului rural este întotdeauna mai larg decât al celui de agricol. în treacăt. Gesellschaft-ul este un sistem de relaţii competitive în care indivizii caută să maximizeze ceea ce obţin din schimburi şi să minimizeze ceea ce oferă. mai simplu.20 Spaţiul rural şi dezvoltarea rurală durabilă . cele două noţiuni nu se confundă. Chiar dacă cea mai importantă componentă a ruralului este agrarul şi cele mai multe activităţi rurale sunt cele agrare. Gesellschaft plasează individul în cadrul unui sistem social care este impersonal şi anonim. care au loc dacă societatea evoluează sub o altă formă. în timp ce Gesellschaft-vl impersonal din zona urbană este definit ca rău.1 înţelesul de Gemeinshaft.

cuprinzând în interiorul său şi noţiunile de agrar şi activitate agrară.1. deşi sunt relativ apropiate. ruralul poate fi definit în diferite moduri neexistând o definiţie generalizată a acestui concept. 4. cum spune acesta şi sectorul agricol. decât comune şi oraşe. când toată lumea confunda ruralul cu agricultura. nu pot fi confundate sau considerate sinonime. Raportul agrar / agricol este raportul dintre întreg şi parte. Desigur. În proiecţie rurală. dar reprezintă doar o parte a fenomenului agrar 6. Definiţia s-a dovedit folositoare în ciuda marilor diferenţe care există în mediul rural. 3. că punctul de vedere al autorului citat privind raportul dintre rural ca un ansamblu sau un întreg. Fenomenul agrar totuşi. 2. este bine de reţinut." Din argumentaţia prezentată mai sus.3. 5. 7. Această distincţie pe care Meves a făcut-o în 1981. aceasta desemnând mai degrabă teritorii. Sfera noţiunii de rural este mai largă. Fenomenul agrar are o bază obiectivă: pământul.2. Trebuie precizat faptul că noţiunile de rural şi agrar. Delimitarea spaţiului rural conform criteriilor Organizaţiei pentru Comerţ şi Dezvoltare Economică şi ale Uniunii Europene Organizaţia pentru Comerţ şi Dezvoltarea Economică (OCDE) a dezvoltat o definiţie simplă a spaţiului rural. cu o slabă densitate a populaţiei şi cu o activitate economică diversă şi dispersată. deci este suma activităţilor legate de aceeaşi sursă. Relaţia rural-urban (care reprezintă mediul social şi locul geografic al existenţei colectivităţilor umane) tinde spre integrare în ambele sensuri: rural în urban precum şi urban în rural. OCDE dă conceptului de rural o accepţiune strict geografică. nu este decât o parte a mediului sau a spaţiului rural. Agricultura (ca proces de producţie vegetală şi animală) joacă un rol determinant. pământul. 1. 8. o parte a activităţilor din acest mediu neavând aceeaşi bază. merită să fie reţinută şi apreciată.agricol este raportul dintre întreg şi parte. în perspectiva . cu scopul de a face comparaţii internaţionale ale condiţiilor şi tendinţelor rurale. 10. relativ independentă de influenţa directă a zonelor metropolitane. nu se suprapune cu mediul rural. Raportul rural . raportul între cei trei termeni merge descrescând: rural-agrar-agricol.2. aşa cum am spus la început. Diferite organizaţii internaţionale au încercat să definească ruralul prin prisma activităţii acestora. – Rurarul şi urbanul 21 „1. dar nu neapărat de mediul urban. Raportul agrar / rural este raportul dintre parte şi întreg 9. Fenomenul agrar cuprinde o parte variabilă a mediului urban propriu-zis putând ajunge până acolo încât să-i determine caracterul. Agricultura este indisolubil legată de mediul rural.

4 23.1 14.7 28. predominant urbane .3 60. un spaţiu (o regiune) este considerat rural dacă ponderea populaţiei care trăieşte în aşezări rurale depăşeşte 15%.5 15.3 Populaţia rurală şi populaţia pe tip de regiuni % din populaţia naţională Ţara Populaţia din comunităţi rurale Populaţia din comunităţi predominat rurale Populaţia din comunităţi semnificativ rurale Populaţia din comunităţi predominat urbane Belgia Danemarca Germania Grecia Spania Franţa Irlanda Italia Luxemburg Olanda Austria Portugalia Finlanda Suedia M.7 29. Britanie EUR_15 EUR_15 suprafaţă Sursa: Eurostat 4.8 37.6 66.8 8.8 24.1 80. Spre deosebire de OCDE.6 5. regiunile sunt grupate în trei categorii: 1.1 19.3 41.8 41.7 29.0 19.0 6.60% . 3.9 22.6 45. 2. Eurostat (Oficiul Statistic al Uniunii Europene) propune pentru definirea spaţiului rural o densitate a populaţiei de 100 de locuitori/kilometru pătrat.8 93.7 18.6 4.9 38.1 0. În consecinţă. Pentru a uşura analiza. semnificativ rurale . Conform acestei definiţii şi clasificând populaţia rurală conform OCDE populaţia rurală din Europa (EU-15) se prezintă conform tabelului 1.populaţie rurală sub 15%.1 politicilor rurale la nivel naţional.1 34.1 27.2 1.40% 91.5 15.22 Spaţiul rural şi dezvoltarea rurală durabilă .3 25.4 39.8 32.7 47. drept comunităţi cu o densitate a populaţiei sub 150 locuitori pe kilometru pătrat. La nivelul comunităţilor locale.7 10.4 28.9 31.populaţie rurală peste 50%.00% 4.5 80.3 41.2 28.3 43. gradul lor de ruralitate depinzând de procentul populaţiei care locuieşte în comunităţile rurale.4 12.2 50.populaţie rurală între 15 .50%.1 17.5 56.3.9 32.7 43.90% 3. Tabelul 1.1 0. Definiţia distinge două nivele ierarhice ale unităţilor teritoriale: local şi regional.2 18.1 100.0 30.8 68.1 58.0 30.0 59. La nivel regional OCDE distinge unităţi funcţionale sau administrative mai mari.1 12.3 3. predominant rurale .1 69.6 21.5 46. OCDE identifică zonele rurale.7 17.0 9.9 63.

Ca zonă tampon şi spaţiu de regenerare. care se bazează pe o accepţiune generalmente admisă în ţările Europei occidentale. Olanda. dar creşte în categoriile intermediară şi predominant rurală ale regiunii. În Suedia. Într-o definiţie de sinteză a Comisiei Economice pentru Europa a O. Această definiţie ilustrează modul în care co-există toate aceste elemente dar nu este elocventă din punct de vedere analitic. 50% din populaţia ţărilor componente locuieşte în zona rurală şi ocupă 80% din teritoriul său. acvacultura şi pescuit. În ţările cele mai urbanizate. cei mai mulţi oameni locuiesc în categoria intermediară. spaţiile naturale şi cultivate. se poate considera că spaţiul rural prezintă funcţii vitale pentru întreaga societate. Austria. ele se referă la un întreg ţesut economic şi social. aproximativ 10% din populaţia Uniunii Europene locuieşte şi munceşte în zonele predominant rurale. Irlanda. definirea spaţiului rural a trecut printr-o suită de variante până să ajungă la forma finală statuată prin Recomandarea nr. sate şi centre regionale.1. satele. cu un procent crescut al populaţiei în cele două extreme: predominant rurală şi predominant urbană. Conform practicii OCDE.U. care sunt adesea zone rurale îndepărtate. Marea Britanie. b. spaţiul rural ar acoperi regiuni şi zone având activităţi diverse şi ar cuprinde. Grecia şi Portugalia sunt caracterizate de o structură duală.. Germania şi Italia fenomenul este în sens invers. agricultură. Experţii Uniunii Europene.). rezultă aşa cum se poate observa din tabel. au dat conceptului de rural o accepţiune mai largă: "noţiunile de spaţiu sau de lume rurală implică mai mult decât o simplă delimitare geografică. Caracteristica zonelor rurale se poate exprima în forme diverse. – Rurarul şi urbanul 23 Proporţia populaţiei ce locuieşte în cele trei tipuri diferite de regiuni. dezvoltarea industrială etc. Comisia Europeană priveşte ruralul ca un fenomen spaţial ce se extinde în regiuni. industrie. modele/exemple diferite. spaţiul rural este considerat ca o parte a teritoriului natural situată în afara oraşelor şi folosită în special pentru agricultură sau economia forestieră. cu locuitori în marea lor majoritate dependenţi de producţia agricolă şi deservirea acesteia. de creşterea şi exploatarea pădurilor. 60% din populaţie este concentrată în zone urbane reprezentând mai puţin de 16% din teritoriul Uniunii.2. pornind de la opiniile specialiştilor Uniunii Europene. peisaje. Şi în cadrul Consiliului Europei. în regiunile semnificativ rurale. În Franţa şi Spania. factorii geografici. în funcţie de densitatea şi caracteristica populaţiei.N. activităţile economice şi culturale ale locuitorilor acestor zone (artizanat. prin care se precizează că expresia (noţiunea) de „ spaţiu rural cuprinde o zonă interioară sau de coastă care conţine satele şi oraşele mici. Aceasta înseamnă că în Uniunea Europeană. silvicultură. spaţiul rural este indispensabil echilibrului ecologic şi el va trebui să fie din ce în ce mai mult un loc de destindere şi recreare. 1296/1996 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei cu privire la „Carta europeană a spaţiului rural''. burgurile. . Belgia. oraşele mici şi centrele regionale precum şi zonele rurale industrializate. Finlanda şi Danemarca. acoperind 47% din suprafaţă. Din punctul de vedere al Uniunii Europene. În contrast. spaţii naturale şi agricole. în care majoritatea părţii terenului este utilizată pentru: a. care cuprinde un ansamblu de activităţi dintre cele mai diverse" în afara funcţiei sale de cadru de viaţă şi de activitate economică. servicii etc. procentul celor care locuiesc în zone predominant urbane este cel mai mic. în aceste regiuni.

Zone rurale periurbane sau preorăşeneşti Acestea cuprind zona limitrofă a marilor oraşe şi centre industriale. Localităţile rurale din aceste zone au un progres demografic accentuat. alte folosinţe (cu excepţia celor de locuit) . fiind cele mai evoluate din punct de vedere educaţional. teritoriul ocupat de păduri şi păşuni. 2. aflat într-o continuă transformare. economice. de populaţie şi de forme specifice de locuire.3. de progresul tehnic. d. cuprinzând teritoriul agricol cultivat. Aceste zone sunt foarte dezvoltate din punct de vedere edilitar şi al echipării tehnice. ruralul poate fi definit ca o asociere de spaţii fizice de extensiune variabilă. aflate în diverse stadii de evoluţie.24 Spaţiul rural şi dezvoltarea rurală durabilă . structural şi funcţional (tip de activităţi şi relaţii). după problemele specifice de natură socioeconomică şi anume: 1. să revadă concepţiile asupra mediului rural. determinat de excedentul demografic propriu. În consecinţă spaţiul rural este extrem de variat. Structura spaţiului rural Bernard Kayser şi colaboratorii săi în lucrarea „Pour un ruraliteé choise” a împărţit spaţiul rural în trei tipuri de zone. Otiman. O definire certă a spaţiului rural apare în consecinţă posibilă prin luarea în considerare a următoarelor criterii de ordin: morfologic (număr de locuitori. naţionale şi de altă natură. fapt ce determină caracterul eterogen al localităţilor. a căror funcţii primordiale de esenţă economică sunt cele primare. zone intermediare sau de echilibru. marginale sau defavorizate. Din punct de vedere arhitectural şi cultural sunt puternic influenţate (de multe ori în mod negativ) de urbanul vecin. 3. zone rurale periferice.1 c.I. În mare parte aceste zone au rol de habitat pentru populaţia care lucrează în urban. 1. tip de mediu). 1.1. 1997). zone periurbane sau preorăşeneşti. Au apărut în unele localităţi . Modificările structurale provocate de industrializare. pun în fata multor ţări necesitatea ca în funcţie de particularităţile istorice. riviera mării etc. densitate. piaţă etc. Aceste zone sunt supuse unor „fenomene de atracţie şi difuziune” care duc în final la un mixaj de urban şi rural specific. „În aceste zone se manifestă în paralel atât fenomene de urbanizare cât şi de ruralizare care le conferă caracter hibrid rural-urban ”. (P. de creşterea oraşelor şi a centrelor industriale. Sintetizând. aceasta uneori navetând zilnic spre locul de muncă.3. teritoriul rural neagricol (munţii. având raza de acţiune între 10 şi 50 de km.) şi aglomerările rurale. în funcţie de puterea economică şi administrativă a polului industrial. de migrările din satele mai îndepărtate şi mai izolate precum şi de exodul urban temporar sau definitiv. amenajările de zone neurbane pentru timpul liber şi distracţii (sau rezervaţii naturale). În localităţile rurale periurbane mişcarea populaţiei este mult mai puternică. şcoală.

industrială şi de servicii). producţiile medii de grâu s-au mărit de 4-5 ori. „Noul tip de dezvoltare rurală.1. dispun de activităţi diversificate şi de un grad important de pluriactivitate. scăderea subvenţiilor etc. în mare parte locul lor fiind luat de fermele competitive iar numărul fermierilor este în descreştere vizibilă de la an la an. de aceea ideologia dezvoltării zonelor agrare din spaţiu rural intermediar s-a bazat pe productivismul agricol şi profitabilitatea exploataţiilor agricole. Într-un timp relativ scurt (20-25 ani). ouă etc. cu agricultură productivistă. sociale şi culturale au început să devină prioritare pentru autorităţile rurale locale din zone periurbane ceea ce va conduce la protecţia satelor împotriva urbanizării şi denaturării caracterului rural al acestora. întoarcerea la pârloagă (circa 10-15% în UE). De fapt după B. . instalându-se elemente ale modului de viaţă şi de cultură urbană. Agricultura are o structură adecvată cerinţelor urbane (cu un preponderent caracter legumicol. Franţa. Zona cuprinde întreprinderile agricole performante. a avut efecte vizibile. cantitatea de carne sau ouă pe metru pătrat constituit a întrecut orice imaginaţie. Preocupările ecologice. Astfel fermele mici şi mijlocii au dispărut. o serie de reglementări economice guvernamentale au început să limiteze producţia agricolă la unele produse.3. În prezent în vederea stabilizării populaţiei săteşti a navetiştilor. aşa cum le arată denumirea. dar de cele mai multe ori au o mărime economică considerabilă datorită caracterului intensiv sau chiar industrial al producţiei agricole. modernă chiar de performanţă.). iar politicile agricole ale guvernelor vest-europene şi ale Uniunii Europene au fost nevoite să ia o serie de măsuri de reglare a producţiei şi veniturilor fermierilor. Exploataţiile agricole din aceste zone au dimensiuni reduse ca suprafaţă sau efectiv de animale. Ruralul autentic din aceste zone este din ce în ce mai absent.). la un nivel dat prin contingentări. Aceste zone beneficiază de un potenţial ridicat de fertilitate. să fie cu timp parţial sau de tip hobby-ferma (la sfârşit de săptămână sau în vacanţe). Kayser spaţiul rural intermediar este spaţiul agricol sau zona agrară a spaţiului rural. superintensivă. Zonele rurale intermediare sau în echilibru În acest tip de rural întâlnim zone care. pomicol şi de creştere a animalelor pentru lapte.2. se practică în România o politică privind înfiinţarea întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM) în amonte şi aval de agricultură. au scăzut preţurile produselor agricole sub orice limită prevăzută. un anumit echilibru socio-economic. cuprind cea mai mare suprafaţă a spaţiului rural unde preponderent întâlnim o activitate intens agricolă. îngheţarea (limitarea) suprafeţei cultivate. În acelaşi timp. de asemenea.2. Italia etc. carne. s-a instalat supraproducţia agricolă. practicându-se de cele mai multe ori o agricultură de tip intensiv. cele de porumb de 3-4 ori. Aceste exploataţii pot fi comerciale sau de subzistenţă sau pot. Din punct de vedere economic aceste zone sunt puternic afectate şi divers dezvoltate având o economie mixtă (agricolă. 1. – Rurarul şi urbanul 25 cartiere noi în care locuitorii sunt veniţi din toate colţurile ţării sau ale lumii în cazul unor ţări de mare atracţie economică (Germania. au un anumit grad de stabilitate economico-socială.

(P. multe unităţi agricole (astăzi majoritatea) sunt în pragul falimentului. prelucrarea şi comercializarea produselor agricole. panta şi clima în zona de munte etc. pierderea proprietăţii funciare. atât pentru ţările UE. 1.1 În fostele ţări socialiste alte fenomene economice şi sociale au dominat agricultura zonelor rurale intermediare. transformarea ţăranilor din agricultori în lucrători (ouvrieri) agricoli proletari. agrare. concentrarea şi integrarea exploataţiilor agricole. crearea unor filiere agroalimentare puternice care integrează producţia. factori naturali a căror acţiune defavorabilă poate fi corectată prin măsuri de îmbunătăţiri funciare (combaterea inundaţiilor prin îndiguiri. de asemenea. dispariţia exploataţiilor agricole familiale. în special a agriculturii care datorită costurilor de producţie mai ridicate decât cele realizate pe terenurile cu fertilitate ridicată nu vor putea face faţă concurenţei producţiei obţinute de pe acestea. de legea fertilităţii descrescânde a solurilor şi de legea randamentelor descrescânde a factorilor de producţie în condiţiile economiei de piaţă..3. combaterea acidităţii solurilor prin amendarea lor cu calcar etc. 1997) Fenomenele şi procesele economice caracteristice zonelor intermediare sau în echilibru sunt: specializarea. În viitor problematica dezvoltării rurale în spaţiu rural intermediar este una dintre cele mai complexe. noi zone agricole intră în dificultate economică şi socială. Aceste zone se află la periferia eficienţei economice. cu mult sub standardele unei agriculturi intensive . Datorită supraproducţiei. etatizarea producţiei agricole. marginale sau defavorizate sunt numite. fragile.I.. sociali şi economici. . standardizarea produselor şi a proceselor de producţie precum şi preocupări importante pentru protecţia mediului şi a peisajului.. În paralel marile exploataţii de tip IAS sau CAP trec. În acelaşi timp..). Zonele rurale periferice. specializată şi tehnologizată pentru performanţe ridicate. dificile. datorită problemelor sociale.26 Spaţiul rural şi dezvoltarea rurală durabilă . a acumulărilor mari de produse agricole de pe terenurile cele mai fertile. colectivizarea. iremediabilă (altitudinea.. S-a realizat reîmproprietărirea dar pe fondul deteriorării exploataţiilor agricole . Apar multe complexe zootehnice de tip industrial fără sol. Factorii naturali se împart în două categorii importante: factori naturali cu acţiune defavorabilă permanentă. combaterea secetei prin irigaţii. marginale sau defavorizate Aceste zone sunt periferice din punct de vedere economico-social şi nu neapărat din punct de vedere geografic. Ele se caracterizează printr-o importantă scădere a populaţiei lor şi printr-o predominanţă agricolă. Fenomenul de marginalizare economică este dat. Zonele rurale periferice. la agricultură de tip industrial. Acumulările financiare şi materiale sunt minime.3. în multe cazuri. prin decolectivizarea agriculturii s-a ajuns la o situaţie diametral opusă .. cât şi ţările central şi est-europene aflate în faza de tranziţie spre economia de piaţă”. Factorii care favorizează apariţia unor astfel de zone în spaţiul rural sunt factori naturali pedoclimatici. Otiman. deci.

fenomene de deşertificare etc. consacrate petrecerii timpului liber şi vânătorii sau pescuitului? Unii au şi gândit-o. în care relieful şi clima nu permit o rentabilitate satisfăcătoare. întreţinute de turmele de oi seculare. 1987). aciditatea solurilor este mare. atât de adesea în conflict fac aici un bun menaj. Buciuman. În aceste zone procentul de persoane active este de 2-3 ori mai ridicat decât media pe ansamblul ruralului. regiunile rămase în urmă din punct de vedere al dezvoltării rurale (regiuni subdezvoltate) şi zonele rurale aflate în dificultate. Agricultura.. precum şi a unui sistem de comunicaţii eficient.1. drumuri şi căi de acces.2. În aceste condiţii. Zona de munte rămâne zona cea mai defavorizată. Toate aceste aspecte împiedică revigorarea mediului rural... „. abandonarea acestor poieni cultivate tăiate într-un mediu împădurit pe care îl exploatează un sat liniştit din mijlocul munţilor. Reanimarea economică a acestor zone trece printr-o diversificare a activităţilor lor. ar trebui oare gândit ca aceste zone să devină vaste rezervaţii virgine faţă de orice intervenţie a omului. iar condiţiile climatice sunt aspre. 1999). traversează la ora actuală a criză profundă. care tapisează versanţii şi protejează solurile acestora. a turismului şi pluriactivitatea. abandonarea acestor păşuni de vară din munţi pentru vacile care urcă deasupra limitei altitudinii pădurilor până la vârfurile stâncoase? Cum se poate imagina. principalul mijloc de existenţă al colectivităţii rurale. calităţii precare a vieţii prin suprimarea serviciilor. un singur moment că toate acestea să dispară sub invazia unui mărăciniş invadator? .E. Relansarea acestor zone implică obligatoriu un efort susţinut de solidaritate din partea statului precum şi a colectivităţilor departamentale. migrării tineretului spre urban. Locurile de muncă industriale sunt puţine şi prost plătite. Densitatea populaţiei redusă. Din categoria zonelor defavorizate fac parte regiunile montane. această regiune a reuşit să aibă o agricultură productivă şi să creeze locuri de muncă în industrie şi sectorul terţiar. iar legislaţia din ţările occidentale europene şi din Uniunea Europeană o consideră nu numai defavorizată ci chiar o zonă „handicapată” şi au prevăzut în măsurile de susţinere din partea autorităţilor publice naţionale şi a U. o aşa numită compensaţie de handicap care se acordă pe cap de animal şi pe hectar (E. Dar tehnocraţii de la Bruxelles uită rolul de neînlocuit al utilităţii colective pe care îl joacă agricultura în ocuparea şi echilibrul teritoriului rural . iar veniturile acestora sunt de două ori mai mici. abandonarea acestor terenuri înierbate de pe pantele însufleţite de murmurul unei savante reţele de pârâiaşe ce o irigă. Logica economică conduce la abandonarea acestor spaţii agricole defavorizate. mai ales dezvoltarea artizanatului. mai ales „carta verde” a Uniunii Europene din 1985 care propovăduia abandonarea masivă a milioane de hectare. datorită îmbătrânirii populaţiei... Tot Jean Gadant spunea: „ . abandonarea acestor panglici de păşuni şi fâneţe verzi care acompaniază un râuleţ ce şerpuieşte pe fundul unei văi înguste. Unele regiuni reuşesc să iasă din situaţia de subdezvoltare cum ar fi de exemplu regiunea Bretania (Franţa) care după construirea reţelei de şosele. abandonarea acestor privelişti şi locuri pastorale întinse ale zonelor seci. – Rurarul şi urbanul 27 Ca urmare în ţările cu supraproducţie excedentul agricol duce la restrângerea suprafeţelor cultivate şi la concentrarea producţiei în exploataţii competitive care deţin soluri cu fertilitate ridicată..” (Jean Gadant. abandonarea acestor păşuni-păduri jurastice unde iarba şi arborele.

5 milioane locuitori şi peste un milion de gospodării ţărăneşti familiale.1 Cum se poate tolera ca această civilizaţie inteligentă a muntelui. . serviciile colective de care au nevoie să fie rentabilizate pe un spaţiu geografic suficient de întins. efectivele de animale existente după 1990 fiind de mai puţin de jumătate faţă de anul 1938. Există. În cadrul Programului Phare RO9505 figurează programul „Sprijin pentru Programe şi Politici” cu nr. o agricultură care să păstreze aceste patrimonii are nevoie să fie ajutată.. 1.iarba şi arborele din care s-ar putea trage un profit mai bun prin reorganizarea funciarului.000 km2). Dar ea dispune de atuuri pe care inteligenţa şi tenacitatea munteană sunt perfect capabile să le valorifice mai bine: .pluriactivitatea capabilă să viabilizeze exploataţiile. În Uniunea Europeană regiunile rămase în urma din punct de vedere al dezvoltării rurale sunt susţinute de la bugetul comunitar. valorificarea pe loc a resurselor locale etc. regiunii. Agricultura este bazată pe creşterea animalelor. Aceste regiuni au o economie rurală mixtă. .09 ha livezi. de asemenea. reîmpădurirea terenurilor abandonate şi marginale. departamentului. 32% din suprafaţa ţării (~ 75. Pentru România.28 Spaţiul rural şi dezvoltarea rurală durabilă . la alegerea priorităţilor şi la punerea în operă a acţiunilor ”. 3. Cooperarea între aceste comune. în vederea identificării principalelor probleme cu care se confruntă comunităţile rurale. Solidaritatea satului. . deoarece micile comune rurale nu dispun de mijloacele necesare pentru a-şi asigura dezvoltarea. După anul 1990 în multe zone montane un loc important în economia rurală îl ocupă agroturismul montan.71 ha. deoarece amenajarea lor. Ca activităţi importante ale populaţiei din zonă sunt şi exploatarea pădurilor şi prelucrarea lemnului. .politica de amenajare a teritoriului care ia în considerare aceste zone fragile conţine trei cuvinte măestre: 1. exploatarea pajiştilor naturale şi o pomicultură rustică. culesul şi prelucrarea fructelor de pădure. Uniunea Europeană şi Guvernul României au iniţiat în cadrul programului PHARE un proiect privind Dezvoltarea Rurală.o extensificare agricolă raţională. 9505-04 în cadrul căruia se regăseşte Proiectul Phare RO9595-04-03 „Dezvoltare rurală”.. diferite întreprinderi mici şi mijlocii (IMM) de tip industrial sau meşteşugăreşti. Caracteristica principală a economiei agromontane este gospodăria ţărănească de subzistenţă (cu o suprafaţă agricolă de ~ 2.69 ha păşuni şi fâneţe naturale şi ~ 0. precum şi definirea unei strategii de dezvoltare rurală. 2.50 ha) care deţine o suprafaţă redusă de teren arabil în medie 0. De remarcat este faptul că în aceste zone activitatea pastorală s-a redus foarte mult. Scopul lucrării a fost acela de a întocmi o diagnoză a spaţiului rural. echipamentele lor. 3. În România regiunile montane cuprind cca. plămădită de-a lungul secolelor de către un ţăran îndârjit să fie sortită abandonului şi apoi uitării? . Concertarea tuturor forţelor vii de pe acest spaţiu pentru a le face să participe la definirea obiectivelor în acelaşi timp ambiţionase şi rezonabile. În acest sens Reglementarea 2052/1988 a Uniunii Europene.. defineşte regiunile rămase în urmă acele zone în care produsul intern brut (PIB) reprezintă sub 75% din media comunitară.

Aceste aspecte ne îndreptăţesc să afirmăm că elaborarea unor programe locale.2.8% din populaţia totală a UE-15) aparţin zonelor aflate în dificultate. Arad. Există multe sate care s-au depopulat până la câteva zeci de familii sau care au dispărut fizic şi geografic cum ar fi satele din dealurile Banatului şi podişul Lipovei dispărute complet: Salcina Nouă. Situaţii asemănătoare sunt în nenumărate sate din Timiş. (P. În interiorul fiecărei categorii de spaţiu se regăsesc zone mai reduse sau mai restrânse din celelalte categorii. Caraş-Severin. – Rurarul şi urbanul 29 Acest proiect a fost propus în vederea conturării unei politici complexe de dezvoltare rurală în România care să asigure: revitalizarea unor zone rurale aflate în dificultate.I. gradual în zonele de confluenţă regăsindu-se elemente comune.7 milioane de locuitori (adică 8. Satu-Mare. Hodoş. Carta verde este primul document de sinteză realizat în România privind ansamblul demersurilor necesare pentru planificarea şi implementarea unor acţiuni vizând dezvoltarea rurală integrată iar rolul major al proiectului este de conştientizare a factorilor responsabili şi a populaţiei asupra problemelor dezvoltării rurale în România. trebuie să spunem că structura (tipologia) spaţiului rural în periurban. dezvoltarea agroturismului. Pericolul cel mai mare al localităţilor rurale în declin este acela de dispariţie. iar multe alte sate sunt pe cale de dispariţie. Otiman. Asemenea zone rurale în dificultate sau declin există şi în România iar apariţia lor este cauzată de un complex de factori.1. încurajarea manifestării iniţiativei locale în procesul de dezvoltare. protecţia şi reconstrucţia mediului natural. de regulă. începând cu cei naturali continuând cu cei sociali şi terminând cu cei de politică economică. Alba. În concepţia UE programele de dezvoltare a zonelor în dificultate trebuie să cuprindă următoarele domenii: diversificarea activităţilor din sectorul primar. Sibiu. stimularea cooperării intersectoriale în dezvoltarea rurală. asupra necesităţii acordării unui loc distinct în Strategia Naţională de Dezvoltare. înlăturarea/micşorarea sărăciei în zonele rurale. Zonele rurale în dificultate sau declin sunt caracterizate printr-un nivel scăzut de dezvoltare socio-economică. Braşov. intermediar şi periferic nu poate fi strict delimitată. În Uniunea Europeană (UE-15) se apreciază că circa 26% din teritoriul comunitar şi circa 32. Delimitarea între spaţii se face. Bistriţa-Năsăud. . 1997) De fapt majoritatea satelor româneşti se află în pragul sărăciei şi degradării continue sub toate aspectele. asistenţă tehnică. dezvoltarea resurselor umane. echilibrarea oportunităţilor economice şi a condiţiilor păstrării şi dezvoltării valorilor de patrimoniu material şi spiritual. În concluzie. dezvoltarea sectoarelor neagricole. regionale şi naţionale de dezvoltare şi amenajare a spaţiului rural şi punerea lor imediată în practică sunt priorităţi absolute pentru România. Suceava şi Neamţ.

unele dintre acestea solicitând policalificare profesională. în care activităţile sectoriale primare au o pondere destul de ridicată din punct de vedere economic. în spaţiul rural activităţile agricole ocupă de regulă cele mai întinse zone.1 1. prelucrarea lemnului. Sectoarele producţiei agroalimentare (culturi de câmp. Treptat în toate ţările dezvoltate. industria conexă agriculturii.1. normale. Otiman realizează o sinteză reuşită a caracteristicilor spaţiului rural. Nici chiar spaţial nu mai rămâne o dominanţă agricolă deoarece importante suprafeţe agricole capătă alte destinaţii cum ar fi: construcţii.30 Spaţiul rural şi dezvoltarea rurală durabilă . casnice. plantaţii silvice. industria casnică şi meşteşugurile deţin pondere în cadrul activităţii generale din spaţiul rural. populaţie. pajişti. miniere. Referitor la structura economică. În cartea „Dezvoltarea rurală în România”. După părerea Domniei sale: „ Spaţiul rural autentic se distinge din toate punctele de vedere (structură economică. ocupaţii.”. terenuri sportive etc. Prin natura activităţii . litoral sau de deltă. Deşi există o diversitate economică în spaţiul rural. zone portuare etc. industriale. viticultură. exploataţii forestiere. specificitate şi autenticitate comparativ cu alte zone (spaţii sau teritorii).I. împreună cu activităţile conexe silviculturii. mineritul. pomicultură. de pescuit sau de vânătoare sportivă. în produsul brut şi în valoarea adăugată din mediul rural. şosele. totuşi spaţiul rural rămâne un spaţiu preponderent agrar. În unele zone de munte.) de spaţiile urbane. Din punct de vedere ocupaţional „spaţiul rural este preponderent un spaţiu de producţie. activităţi meşteşugăreşti. predominante pot să fie activităţile agroturistice. Problema preponderenţei agrare a spaţiului rural rămâne de discutat deoarece pe măsură ce apar în spaţiu rural o serie de elemente urbane (infrastructuri şi activităţi economico-sociale şi culturale) ponderea agriculturii scade din punct de vedere al locului pe care îl ocupă în totalul populaţiei ocupate.4. agricultura reprezentând „coloana vertebrală” a ruralului. silvicultură şi exploatarea pădurii.4. P. Caracteristicile şi funcţiile spaţiului rural 1. de agrement. zonele rurale cu o predominanţă spaţială agricolă tind să se reducă. Există unele zone cum sunt cele montane unde silvicultura. viaţa socială etc. drumuri. 2. creşterea animalelor). legumicultură. O mare parte din profesiunile practicate în spaţiul rural sunt profesiuni practice. industrializarea lemnului. cultură. Din aceste puncte de vedere caracteristicile spaţiului rural pot fi prezentate astfel: 1. Caracteristicile spaţiului rural Spaţiul rural are anumite caracteristici distincte care îi dau individualitate. industrii prelucrătoare ale resurselor pădurii este predominantă atât din punct de vedere teritorial cât şi ocupaţional. prof.

având consecinţe nefaste asupra stării de spirit gospodăresc şi asupra moralităţii populaţiei rurale. Din punct de vedere peisagistic. pacea.. o caracteristică de mare atracţie pentru viaţa la ţară. din toate punctele de vedere. de calm social sunt caracteristici ale calităţii habitatului rural . Difuziunea proprietăţii private în spaţiu rural. a avut o serie de consecinţe pozitive asupra spiritului antreprenorial al locuitorilor rurali . din tradiţiile. formează laolaltă cultura populară locală sau regională . proprietatea publică şi privată a statului este mult mai restrânsă. în primul rând raporturile interumane sunt mai bune. În ţările unde . Viaţă socială şi culturală. 4. Peisajul natural al ruralului constituie un patrimoniu inestimabil al umanităţii . din punct de vedere al densităţii populaţiei şi al mărimii aşezămintelor umane. – Rurarul şi urbanul 31 fenomenul de întrajutorare. mai mult decât în oricare alt mediu social. Dezvoltarea agriculturii. element care. Tezaurul acumulat timp îndelungat constituie. de cooperare între săteni este mult mai prezent comparativ cu spaţiu urban. terenuri limitrofe căilor de comunicaţii şi reţelelor de transport. fie lucrând în micile lor gospodării agricole sau în hobby-ferme. dă adevărata dimensiune şi valoare spaţiului rural. Din păcate. este aşezată pe o serie de norme emanate din experienţa de viaţă multiseculară. Spaţiul rural. sociale etc. lumea rurală fiind. fie ajutând membrii de familie-agricultori. 3. „În acelaşi timp. În zonele rurale. la rezervaţii şi parcuri naţionale. de servicii. de asemenea. alături de economie şi ecologie. pentru petrecerea unei anumite părţi din timp la sat sau pentru turismul rural. în perioada comunistă aceste preocupări au fost estompate sau au dispărut la mulţi din locuitorii satelor. Modul de viaţă rurală.2. în activităţile sociale etc. comparativ cu zonele urban-industriale. prin structura sa naturală. reducându-se. mai umanizat . o lume liberală. Pluriactivitatea are consecinţe multiple asupra stării de spirit a lumii rurale. inclusiv în ceea ce priveşte autoconsumul alimentar . a determinat eliberarea unei importante părţi din populaţia agricolă şi ocuparea ei în activităţi industriale. Comunităţile rurale au unele caracteristici specifice. obiceiurile şi cultura locală.1. iar participarea cetăţeanului la problemele comunităţii este mai prezentă. tradiţiile şi obiceiurile. de regulă. În spaţiul rural este predominantă proprietatea privată. creşterea randamentelor agricole şi a productivităţii muncii în agricultură. Liniştea. unele terenuri cu destinaţie specială. Spaţiul rural are o viaţă socială mai apropiată . este mult mai aerisit. dezvoltarea simţului proprietăţii. 5. mare parte din populaţia care lucrează cu timp integral în sectorul neproductiv depune şi o activitate productivă în agricultură şi alte sectoare conexe acesteia în timpul secundar. aerul curat. este un patrimoniu de neegalat al umanităţii. familială . este incomparabil mai frumos şi mai apreciat de mulţi locuitori . cu excepţia perioadei comuniste. peisajul liniştitor. Viaţa în spaţiul rural. Este o caracteristică importantă a populaţiei rurale de a lucra concomitent în sectoarele agricole şi neagricole. prin flora şi fauna sa. locuitorii se cunosc între ei. este mai redusă ca pondere. climatul. caracteristică ruralului. spaţiul rural. 6. în esenţa sa. Populaţia ocupată în servicii. prin peisajul îngrijit şi aerisit.

În Carta europeană. 7. garantarea unui nivel al venitului agricultorilor şi al familiilor lor apropiat şi comparabil cu a celorlalte profesiuni libere. este de fapt.I. Pornind de la iniţiativa privată. integrarea activităţilor agroalimentare a constituit unul dintre pilonii politicilor rurale. meşteşugurile etc. sintetizează diferitele funcţii ale spaţiului rural. funcţia economică are şi alte subfuncţii: producerea de materii prime reciclabile destinate industriei şi producţiei de energie. Activităţile neagricole. 8. Politica de dezvoltare a spaţiului în ţările vest-europene s-a axat pe principiul continuităţii şi complementarităţii activităţilor agroalimentare . turismul rural. s-au bazat pe complementaritatea faţă de agricultură. În spaţiul rural s-au implantat întreprinderi mici şi mijlocii care au angajat forţa de muncă din zonele rurale respective. funcţia ecologică şi funcţia socio-culturală. asigurarea nevoilor întreprinderilor mici şi mijlocii agricole. artizanale sau comerciale şi de prestări de servicii. de tip industrial sau de servicii. Spaţiul rural nu mai este conceput .2. valorificarea pe termen lung (durabilă) a resurselor naturale.1 s-au aplicat politici adecvate de menţinere a populaţiei (devenite) neagricole în spaţiul rural s-au dezvoltat armonios o serie de activităţi neagricole. dacă activităţile neagricole s-au plasat în sfera ruralului. Ţările semnatare ale Cartei europene a spaţiului rural se angajează să garanteze un sistem de producţie agricolă care să asigure: necesarul de alimente al populaţiei. 1. funcţionarea întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM) productive şi de servicii din spaţiul rural. păstrarea autenticităţii acestuia. pentru generaţiile viitoare în spiritul unei dezvoltări durabile. Principiul după care mai uşor şi mai economic se transportă produsul finit comparativ cu materia primă agricolă ne conduce la ideea extinderii investiţiilor agroalimentare în localităţile rurale. industriale. Dacă implantarea acestor activităţi s-a făcut fără agresarea spaţiului rural. Funcţia economică – considerată funcţia de bază a spaţiului rural. în aceste cazuri. 2002) 1. înseamnă promovarea unui sistem de producţie agricolă şi silvică. (P. În acelaşi timp. Agricultura României la cumpăna dintre secolul XX – un secol al deznădejdii şi secolul XXI – un secol al speranţei. pescuitul. s-a reuşit. Otiman. în special cele industriale şi de service.32 Spaţiul rural şi dezvoltarea rurală durabilă . statul trebuie să sprijine prin politici de dezvoltare rurală acele activităţi agricole plasate în aval şi amonte de agricultură precum şi cele care prelucrează materii prime locale . segmentul de populaţie rurală angajată în activităţi neagricole are posibilitatea de a lucra cu timp integral (full-time) în industrie sau service şi cu timp parţial (part-time) în agricultură. în trei mari grupe: funcţia economică. adoptată de către Consiliul Europei.4. conservarea resurselor genetice ca bază a agriculturii şi biotehnologiei. să asigure o bază pentru recreaţie şi turism. protejarea mediului înconjurător şi asigurarea regenerării mijloacelor de producţie ca solul şi apa freatică. o funcţie complexă care cuprinde un număr mare de activităţi (pluriactivităţi). Astfel. Funcţia economică în concepţia modernă. Funcţiile spaţiului rural Carta europeană a spaţiului rural.

unde caracteristica esenţială a omului în raport cu societatea este anomimatul. 2. să conserve şi să protejeze biodiversitatea şi în special biodiversitatea genetică. Funcţia ecologică. exploatarea rapace în unele zone miniere. De fapt ceea ce ne dă autenticitate este tocmai cultura populară tradiţională. utilizarea timpului secundar (parţial) al salariaţilor în gospodăriile agricole privat-familiale etc. prin instrumentele juridice şi în condiţii ecologice corespunzătoare. menţinerea tineretului în spaţiul rural cu posibilităţi de a lucra în ramuri neagricole dar apropiate de agricultură. b. este un spaţiu social. – Rurarul şi urbanul 33 ca o zonă „eminamente agricolă”. Dezvoltarea rurală – noţiune. stabilitatea populaţiei. Acţiunile necontrolate şi nechibzuite ale oamenilor din ultimele decenii au determinat grave accidente ecologice care au condus la: poluarea intensă a spaţiului rural. Otiman. d. Carta europeană presupune ca ţările membre să se angajeze şi să acţioneze. aer – utilizându-le într-o manieră judicioasă şi durabilă. Funcţia socio-culturală. să protejeze biotopurile şi „spaţiile verzi” de care dispune şi care joacă un rol esenţial în calitatea mediului înconjurător. garantând astfel surse diferite de venituri pentru populaţia rurală. reducerea alarmantă a florei şi faunei şi perturbarea sau chiar distrugerea echilibrului ecologic în foarte multe ecosisteme ale spaţiului rural.1.2. complementaritate în folosirea forţei de muncă. Aceste acţiuni ar fi: industrializarea excesivă în regiuni rurale. obiceiurile etc. să conserve resursele naturale ale vieţii – sol.I. Responsabilitatea actelor comportamentale este cu mult mai puternică în cazul colectivităţilor rurale. obiceiurile. folclorul şi etnografia.5. exploatarea neraţională în unele perimetre silvice. c. să asigure protecţia animalelor sălbatice. să întreţină şi să protejeze peisajul natural. 1. extinderea necontrolată a turismului. Chiar dacă unele tradiţii au dispărut ca efect al „modernizării” totuşi în spaţiul rural se menţin încă tezaure de etnografie şi folclor. diversitatea speciilor şi cea a peisajelor naturale. cu condiţii echivalente pentru beneficiari şi consumatori. eliminarea fenomenelor negative amintite anterior. în localităţile rurale toţi oamenii se cunosc între ei din toate punctele de vedere. chimizarea excesivă în cultura mare şi legumicultură. e. deteriorarea peisajului agricol şi silvic. Reechilibrarea ecologică. cântecul. 1997). Carta europeană prevede corespunzător acestei funcţii ca fiecare parte angajată să procedeze astfel încât spaţiul rural să acţioneze în următoarele direcţii: a. meşteşuguri care constituie o mare bogăţie ( P. Cu cât structura ruralului este mai diversificată. prin folosirea tehnologiilor moderne de informare. atât în zonele rurale cât şi urbane. 3. apă. definiţie . Spre deosebire de marile aglomeraţii urbane. portul. Prin natura activităţilor umane. exploatarea agricolă şi forestieră fără protecţie antierozională şi multe alte activităţi de acest gen. spaţiul rural. relaţiilor din interiorul comunităţilor şi celor intercomunitare. Un factor negativ este „orăşenizarea” care a dus la degradarea autenticului privind tradiţiile. comasarea acestora în mari aglomeraţii de animale pe spaţii agricole foarte reduse. astfel încât spaţiul rural. revenirea la un anumit standard de ruralitate. intensificarea şi industrializarea zootehniei. cu atât implicaţiile sociale sunt mai favorabile: posibilităţi de plasare a forţei de muncă. fac din funcţia ecologică a spaţiului rural un element important al ameliorării acestui spaţiu.

De foarte multe ori noţiunea de dezvoltare se identifică frecvent cu cea de creştere. de servicii. 3. care stau în calea atingerii obiectivelor strategice. Problemele rurale. promovarea infrastructurilor pentru turism şi încurajarea activităţilor locale. obstacolelor. în general cu sprijin de la stat. stabilirea piedicilor. dezvoltarea şi ameliorarea lor sunt activităţi complexe. aprovizionarea cu apă şi energie electrică). 5. Dezvoltarea rurală este legată de Politica Agricolă Comună (PAC) şi măsurile care sprijină ocuparea forţei de muncă. Dezvoltarea. determinarea modurilor de acţiune care se vor aplica pe termen lung. cercetarea. ceea ce necesită o perioadă îndelungată. Creşterea înseamnă extinderea întregii activităţi economice într. exprimată prin activităţi productive. respectând principiile subsidiarităţii şi solidarităţii. în scopul mobilizării tuturor iniţiativelor pentru valorificarea resurselor proprii în beneficiul social şi economic al comunităţii. elaborarea propunerilor pentru înlăturarea piedicilor.un teritoriu şi este măsurabilă prin numărul crescând al locurilor de muncă. 2. De regulă dezvoltarea are întotdeauna un caracter strategic iar elementele importante ale dezvoltării strategice sunt: 1. se poate defini printr-o îmbunătăţire generală a bunăstării economice şi sociale a locuitorilor rurali şi a mediului instituţional şi fizic în care ei trăiesc. identificarea concepţiei. prin creşterea veniturilor populaţiei. elaborarea programelor detaliate de acţiune pe termen scurt. 2000). de importanţă vitală pentru o ţară (prin dimensiunea spaţiului rural. Programele de dezvoltare au în vedere schimbarea condiţiilor fundamentale. oferirea unui acces mai bun al populaţiei la servicii (cum ar fi reţele de comunicaţii. dar legătura nu este directă. De aceea sunt necesare programe integrate succesive. respectiv cunoaşterea. comunitare şi instituţionale. Programele care generează aceste creşteri pun accentul pe crearea imediată a unor locuri de muncă. De exemplu. are ca scop creşterea durabilă a productivităţii individuale. Carta Europeană a spaţiului rural prevede că la elaborarea politicilor de dezvoltare trebuie să se ţină seama de condiţiile specifice ale regiunilor rurale. . de habitat şi de turism) a căror rezolvare nu poate fi soluţionată prin activităţi pe termen scurt.34 Spaţiul rural şi dezvoltarea rurală durabilă . Obiectivele de bază ale acesteia sunt: modernizarea fermelor şi asigurarea sprijinului financiar pentru tinerii fermieri. deşi ele nu sunt sinonime (Maria Vincze. precum şi a alternativelor practice pentru soluţionarea problemelor strategice. Dezvoltarea comunităţilor rurale poate fi descrisă ca un proces în care comunitatea este implicată în mod activ. cu efecte de durată (durabile). care să se finalizeze prin îmbunătăţirea condiţiilor instituţionale şi umane. cultural-sociale. Dezvoltarea poate implica şi creşterea. care servesc la rezolvarea sarcinilor strategice. 4. ceea ce poate duce la asigurarea unor venituri mai mari pentru indivizi.1 Termenul „dezvoltare rurală” poate fi subiectul a numeroase definiţii şi interpretări.

9 13.2. băuturi şi tutun în total chelt.3 14.7 8.6 10.9 6.3 1.6 0.8 13. Dezvoltarea rurală în plan economic Ca orice acţiune şi activitate desfăşurată.0 8.9 2.1 16.9 11.9 14. întreprinderi mici şi mijlocii (IMM).2 29. Dezvoltarea locală cuprinde concepţiile legate de dezvoltarea unei aşezări date şi a împrejurimilor sale imediate.4 2.7 11. protecţia mediului.2 22.6 12.4 6.9 15.8 13.9 18.7 2.5 0.4 0.8 10. 3. comunităţilor locale. de consum (%) Belgia Danemarca Germania Grecia Spania Franţa Irlanda Italia Luxemburg Olanda Austria Portugalia Finlanda 21456 21751 20865 13138 14758 19817 18294 19239 31531 19835 21349 13415 18726 2.5 2.4 3. Tabelul 1. Din punct de vedere conceptual dezvoltarea rurală are multiple sfere de cuprindere: 1.7 18.1.8 10.2 8. SUA şi Japonia (1997) PIB pe locuitor ($)(1) Forţa de muncă Ponderea Schimburile de produse ocupată în agriculturii agricole şi agricultură. deoarece agricultura este elementul determinant al dezvoltării rurale în majoritatea spaţiilor rurale.6 9.3 21.5.3 4.2 19.3 15. prin ajutoare pentru perfecţionarea lucrătorilor şi persoanelor apte de muncă din firmele mici.5 16.9 16. 1. (%) din total pescuit (%)(2) Importuri Exporturi Ponderea chelt.5 6.4 0.9 8.1.8 30.8 28.3 17. Dezvoltarea rurală transfrontalieră este creată prin legăturile economice. Dezvoltarea rurală paneuropeană este caracterizată prin amploarea fenomenului la nivel european. turism (agroturism şi turism rural). învăţământul. Rolul important în dezvoltarea rurală revine resurselor umane.4.7 19. Locul agriculturii în economia unor ţări europene. 2.0 19.7 1.5 6. vizează comunităţile locale (sate. valorilor ecologice şi ale peisajului cultural.3 7. agricultură. în PIB (%) agroalimentare silvicultură. dezvoltarea în plan economic trebuie să se desfăşoare în condiţii de rentabilitate şi să acţioneze pe toate căile pentru a avea exploataţii şi ferme viabile. 4.7 3. Programele de dezvoltare rurală sunt de obicei complexe şi se referă concomitent la mai multe sectoare: infrastructură. comune) şi gospodăriile componente. create prin relaţiile de interdependenţă din plan regional.7 11.1 2.7 2. – Rurarul şi urbanul 35 stoparea depopulării zonelor rurale.2 14.9 3.5 . dezvoltarea comunităţii etc.2 11.9 19.6 5. la dezvoltarea infrastructurilor pe plan regional sau care vizează mai multe regiuni. de consum alimentar.2 7.9 15. crearea de locuri de muncă. participanţilor vieţii economice şi sociale. sociale şi culturale dintre comunităţile de graniţă ale diferitelor ţări şi are ca scop final dezvoltarea zonelor respective.9 3. Dezvoltarea teritorială (sau regională) se referă la investiţiile mari.8 5.7 14.3 26.

0 26.3 .3 6. .0 14.0 15.0 52.3 18..3 24.0 30.0 7.9 . băuturi şi tutun în totalul cheltuielilor de consum (17. care să asigure dezvoltarea economico-socială a comunităţilor rurale prin: satisfacerea cerinţelor alimentare şi sociale. Sursa: Letiţia Zahia..0 31. În condiţiile actuale ale economiei.2 6. Cu cât dozele sunt mai ridicate cu atât efectele negative asupra mediului şi ecosistemelor naturale sunt mai pronunţate. Ed.7 4.4 11.0 15.0 24. 5. agricultura ocupă o pondere redusă în Produsul Intern Brut (PIB) şi în forţa de muncă ocupată.2 1. 8.2 7. trebuie să vină în concordanţă cu dezvoltarea în plan economic şi social şi să evite degradarea mediului.0 6. 1.1 6.3 4. producţiile obţinute şi ecologie. În ţările dezvoltate.3 10..5% în SUA.6 .5 .4 0.0 39. 2001.0 35. Anca Dachin .5 19.0 35.7 0. Bucureşti.2 10. Protecţia mediului constituie elementul fundamental al dezvoltării durabile şi trebuie să fie în concordanţă cu principiile practicării unei agriculturi durabile.7 12..5 10. 7.9 27.3 5.2 15.. 2000) În prezent marea majoritate a agricultorilor.9 . Economică.7 9.. pe când în România ele reprezintă 58%).Politici agroalimentare comparate. este necesar să se găsească un raport optim între tehnologiile cultivate.6 18. (Şerban Mitrache.0 1. îmbunătăţirea calităţii mediului înconjurător şi a bazei de resurse naturale.2..6 4.4 5. .4 37.9 12. 15.5% în UE. În ţările cu economie în curs de dezvoltare locul principal este deţinut de agricultură.9 20.9 22.2 8.3 25.0 23.7 37.0 58.8 4...5 6. Acest lucru nu înseamnă însă că dezvoltarea rurală se rezumă doar la dezvoltarea agriculturii. Dezvoltarea rurală în plan ecologic Principiile dezvoltării durabile a spaţiului rural în plan ecologic.3 2.5. În aceste ţări dezvoltarea şi eficientizarea agriculturii a contribuit la creşterea puterii de cumpărare a populaţiei ca urmare a ieftinirii alimentelor. 54.. 8.5 37.1 18. utilizează îngrăşăminte chimice şi pesticide într-o oarecare doză..2 8. în scopul creşterii productivităţii la hectar.9 37.8 0..4 19.2 6. utilizarea cu eficienţă maximă a resurselor limitate şi a celor neregenerabile.3(2) 23.1 Suedia Marea Britanie Cipru Bulgaria Cehia Estonia Ungaria Letonia Lituania Polonia România Slovacia Slovenia SUA Japonia 18672 18929 . 3924(3) 10549(3) 4149(3) 6544(3) 3268(3) 4043(3) 5576(3) 4324(3) 7452(3) 10480(3) 27561 22485 3... Existenţa exploataţiilor agricole viabile conduce la revitalizarea vieţii economice rurale.36 Spaţiul rural şi dezvoltarea rurală durabilă .3 10. dar aportul acesteia la formarea brută de capital fix este superioară celor doi indicatori..3 .2 6..8 12.1 9. lucru care se reflectă în ponderea cheltuielilor cu alimente.

mazăre. Ca direcţii de acţiune sunt necesare desfăşurarea următoarelor activităţi: . Dezvoltarea în plan social a unei regiuni este în corelaţie cu dezvoltarea economică a regiunii respective şi se găseşte în relaţie de dependenţă cu aceasta. Acţionând în spiritul dezvoltării durabile. Dezvoltarea durabilă a spaţiului rural nu reprezintă numai obţinerea de produse agricole de bună calitate şi nepoluate ci şi asistarea procesului de prelucrare a produselor agricole în produse alimentare. Realizarea acestor corelaţii de echilibru pot fi asigurate prin practicarea unei agriculturi alternative a cărei funcţie obiectiv este determinată de restricţii ecologice şi de producţie. În concluzie menţionăm că este necesar ca activitatea economică trebuie să fie analizată şi din punct de vedere a efectelor sale în plan ecologic.3. Diferenţele apar datorită condiţiilor naturale şi datorită nivelului de dezvoltare a regiunii din punct de vedere economic. . rentabilitatea randamentelor de valorificare şi a celor de extracţie a substanţei utile. lucernă etc. 1.). sănătatea oamenilor şi menţinerea calităţii mediului înconjurător. Cu cât o regiune prosperă în plan economic cu atât mai puţin se înregistrează efecte negative. trebuie evitată cu orice preţ distrugerea solului din considerente economice. procesatorii de materii prime urmăresc.extinderea culturilor de protecţie şi ameliorare a solului inclusiv leguminoase fixatoare de azot (soia. nivelul de dezvoltare economică şi socială este diferenţiat de la o regiune la alta şi în cadrul acestora.folosirea îngrăşămintelor chimice. unde este prezentă activitatea umană constituie de fapt dezvoltarea rurală durabilă în plan social.5. Dezvoltarea rurală în plan social Asigurarea condiţiilor de viaţă la nivelul condiţiei umane. Practicarea unei agriculturi durabile are ca scop: menţinerea calităţii solului şi asigurarea unei corelaţii optime între cantitatea şi calitatea alimentelor. pentru toate localităţile şi regiunile. de la o comunitate la alta.combaterea integrată a bolilor şi dăunătorilor. . În România. . – Rurarul şi urbanul 37 îmbunătăţirea calităţii vieţii.reciclarea resturilor de culturi şi a gunoiului de grajd.2. a pesticidelor şi a altor substanţe chimice în doze restricţionate.rotaţia culturilor. indicatorii de eficienţă economică. urmărindu-se dezvoltarea în plan economic. care să conducă la regres social. Discrepanţe mari apar şi în cadrul aceleaşi comunităţi. . care au rezultate scontate pe termen scurt însă pe termen mediu şi lung pot avea efecte cu implicaţii negative. În general. în realizarea proiectelor de investiţii. care conduce de obicei la creşterea costurilor.1. Nu toate regiunile oferă aceleaşi condiţii de dezvoltare economico-socială. Strategiile de dezvoltare durabilă îi obligă pe procesatori să-şi analizeze proiectele şi din punct de vedere ecologic. pe baza procedurilor tehnologice de fabricaţie. . unde întâlnim grupuri sociale care prosperă mai mult sau mai puţin.

spre păstrarea peisajului natural şi cultural şi care asigură dezvoltarea durabilă a spaţiilor rurale conform condiţiilor şi specificului acelor meleaguri.1. 2000. Nu poate fi concepută o dezvoltare durabilă a regiunilor rurale fără a avea în vedere găsirea de soluţii viabile pentru multitudinea problemelor identificate în plan social. 1. Editura Planeta.combaterea sărăciei. Dea lungul anilor. Scopul final al dezvoltării rurale este ca spaţiile rurale să fie apte.38 Spaţiul rural şi dezvoltarea rurală durabilă .6. pe fondul resurselor limitate şi a constrângerilor de mediu. la ocrotirea sănătăţii. a societăţii civile şi. fără o infrastructură rurală care să permită şi să contureze un minim de confort pentru membrii unei comunităţi. organelor locale ale administraţiei. şi de aceea. s-a pus problema acordării unei atenţii deosebite corelaţiei dintre economie şi mediu. organismelor internaţionale etc. De la începutul anilor ’70.dreptul la o viaţă mai bună. 1 Şt. prin crearea de alternative care săi motiveze existenţa şi să-i stimuleze iniţiativa de acţiune pentru asigurarea celor necesare traiului. Conceptul de dezvoltare durabilă Dezvoltarea durabilă şi interdependenţa dintre economie şi mediu sunt subiecte importante pentru agenda de lucru a politicienilor. datorită pătrunderii în sfera de preocupări a economiştilor. ecologiştilor. Dezvoltarea rurală durabilă Noţiunea de dezvoltare rurală cuprinde toate acţiunile îndreptate spre îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţiei care trăieşte în spaţiul rural.1 1. . sensul ei precis este încă „alunecos”. accentul s-a deplasat dinspre dezvoltarea economică spre dezvoltarea socială sau umană.. . Noţiunea de durabilitate a căpătat înţelesuri multiple. spre o dezvoltare individuală şi comunitară care să conducă la ameliorarea nivelului de „bunăstare rurală” şi a menţinerii echilibrului factorilor naturali.stimularea şi diversificarea serviciilor. educaţie şi protecţie socială. . extrem de complex şi greu de definit. nu în ultimul rând.6. în mod durabil şi să îndeplinească funcţiile care le revin în societate. deşi a fost acceptată în mare măsură. a comunităţii ştiinţifice din întreaga lume.asigurarea unor condiţii minime de viaţă pentru populaţia rurală comparativ cu populaţia urbană. Dezvoltarea este un fenomen dinamic. arhitecţilor. . Interesul crescând pentru acest concept a sporit datorită revenirii în actualitate a preocupărilor pentru creşterea producţiei şi a consumului pe termen lung. sociologilor. Mitrache – Dezvoltarea durabilă rurală.1 Dezvoltarea rurală durabilă trebuie înţeleasă ca un mecanism logic care acţionează în orientarea evoluţiei fenomenelor economico-sociale ale spaţiului rural. Creşterea bunăstării rurale se poate realiza prin: . parlamentarilor. .oprirea migrării populaţiei de la sat la oraş.

Pentru o societate de subzistenţă. Aceasta înseamnă de fapt că. ireversibilitate.1. Dezvoltarea durabilă implică utilizarea resurselor naturale reînnoibile în aşa fel încât să nu fie epuizate sau degradate sau să nu fie diminuată utilizarea lor pentru generaţiile viitoare.. Moral. viabile economic şi socialmente acceptabile. integritatea sau capacitatea de regenerare biologică. în principal la: • dezvoltarea economică echitabilă şi echilibrată. Aşadar. dacă nu a tuturor resurselor vitale. ci se suprapun şi se completează pe orizonturi largi de timp. rezistenţa la şoc a mediului etc. dezvoltarea durabilă s-a constituit în alternativa strategică globală pentru secolul următor. defineşte durabilitatea astfel: „Utilizarea durabilă este o idee simplă. utilizarea durabilă a majorităţii. Conceptul de dezvoltare sustenabilă promovat de forurile Naţiunilor Unite se referă. pentru că generaţia prezentă nu trebuie să prejudicieze şansele generaţiilor viitoare nici sub aspectul volumului resurselor.. pentru că activitatea omului nu trebuie să ameninţe în vreun fel şi cu atât mai puţin să reducă biodiversitatea. eradicarea sărăciei şi managementul sănătos al mediului”. mai departe. stabilitatea ecologică. apelor şi patrimoniului fito şi zootehnic şi la utilizarea de materiale nepericuloase pentru mediu. . Dezvoltarea durabilă implică. deoarece maximizează bunăstarea socială în timp. . ecologic. Conceptul de dezvoltare durabilă defineşte un anumit tip de creştere economică şi de activitate umană care reuneşte consideraţii privind mediul înconjurător şi principiul alocărilor şi utilizărilor progresive de resurse în vederea realizării unei dezvoltări raţionale. în creşterea economică. mediul se constituie într-o variabilă-cheie a dezvoltării durabile. Toate aceste accepţiuni nu se exclud. este esenţială. Dezvoltarea durabilă este dezvoltarea ce realizează satisfacerea nevoilor umane pe termen lung şi îmbunătăţeşte calitatea vieţii”. Prin Acordul internaţional exprimat asupra Declaraţiei de la Rio şi Agendei 21. În concepţia FAO. bine adaptate tehnic. De aceea considerăm necesar a fi clarificată şi această noţiune. – Rurarul şi urbanul 39 Banca Mondială defineşte dezvoltarea durabilă ca fiind: „creşterea economică. De multe ori este folosit termenul de dezvoltare sustenabilă sau durabilă uneori în contexte potrivite alteori mai puţin. trebuie să utilizăm speciile şi ecosistemele la nivelele şi în modurile care să le permită să se reînnoiască singure pentru orice scop practic. ecologic şi economic.. economic. de asemenea. Robert Allen. stabilitate. prag de deteriorare.. pentru că un comportament raţional constant. la conservarea terenurilor. continuu este mai eficient decât unul inconstant. grad de epuizare. Dezvoltarea durabilă implică. Se referă. epuizarea resurselor de energie neregenerabilă la o rată care să asigure o mare probabilitate tranziţiei spre sursele de energie regenerabile. al procesului de producţie şi nici al bunăstării.2. . dezvoltarea durabilă presupune amenajarea şi conservarea resurselor naturale şi orientarea schimburilor tehnice şi instituţionale într-o manieră care să satisfacă nevoile generaţiilor actuale şi viitoare. utilizarea resurselor minerale neregenerabile într-o manieră care să nu excludă accesul uşor la ele pentru generaţiile viitoare. trebuie să se ţină seama de o serie de concepte ecologice cu conotaţii temporale: incertitudine. de asemenea. nevoia de durabilitate a activităţii economice sprijinindu-se pe câteva argumente de ordin moral.

Primele trei principii ale Declaraţiei de la Rio (1992) arată că: . Dezvoltarea sustenabilă trebuie să permită o sporire a standardului de viaţă al oamenilor cu accent deosebit asupra bunăstării acestora. deschise şi transparente. 1985. nu trebuie să submineze dezvoltarea şi necesităţile de mediu ale generaţiilor prezente şi viitoare. Gro Harlem Brundtland. Astfel statele trebuie să-şi fundamenteze viitoarele lor decizii şi politici ale dezvoltării economice ţinând cont de implicaţiile lor asupra mediului.dezvoltarea de azi. Conceptul de dezvoltare rurală durabilă sau sustenabilă (sustenable developement) a început să se contureze după Conferinţa ONU privind Mediul Înconjurător (Rio de Janeiro .1 • un nivel ridicat al angajării. . Spre exemplu o decizie de ordin economic considerată viabilă nu trebuie aplicată în practică fără a analiza influenţa efectelor în plan social şi ecologic. Comisia defineşte dezvoltarea sustenabilă ca şi „dezvoltarea care găseşte şi are nevoie de prezent fără compromiterea abilităţii generaţiilor viitoare care trebuie să-şi satisfacă propriile lor nevoi”. dar fără a provoca prin aceasta daune mediului de dincolo de frontierele lor. preşedinta Comisiei Mondiale pentru Mediu şi Dezvoltare: Raportul Brundtland.popoarele au dreptul la o viaţă sănătoasă şi productivă. care permit folosirea pe termen lung a mediului.naţiunile au dreptul suveran de a-şi exploata propriile lor resurse. • asumarea răspunderii pentru folosirea resurselor naturale şi protecţia mediului. social şi ecologic. dezvoltarea durabilă este definită ca fiind acea dezvoltare care îndeplineşte necesităţile prezentului fără a compromite posibilităţile generaţiilor viitoare în a-şi satisface necesităţile.”2 La Conferinţa ONU asupra Mediului şi Dezvoltării. La această conferinţă s-a formulat concluzia că mediul şi dezvoltarea economică şi socială nu mai pot fi gândite ca domenii izolate. în armonie cu natura. 2001). • politici coerente. unde au participat 178 de ţări şi peste 100 şefi de state şi guverne s-a marcat o nouă etapă în raporturile de clarificare a conceptului şi de transpunere a acestuia în practică (Letiţia Zahiu. „În baza raportului Brundtland. . Adoptarea unei decizii bune din punct de vedere economic poate avea efecte negative în plan social sau creşterea efectului în plan ecologic. 2 . Relaţiile spaţiului tridimensional confirmă că orice acţiune sau fenomen care are loc într-un plan afectează şi celelalte planuri. • cooperare internaţională pentru promovarea dezvoltării sustenabile la nivel global. Cea mai des întâlnită definiţie a sustenabilităţii este aceea a Comisiei Mondiale a Mediului şi Dezvoltării.1972) şi crearea Comisiei Mondiale pentru Mediu şi Dezvoltare (1985). Conceptul de dezvoltare durabilă s-a format în strânsă legătură cu evoluţiile economice şi ecologice şi reprezintă un proces lung de schimbări lente. ONU. dar care să permită folosirea pe termen lung a mediului. al coeziunii sociale şi al includerii. care a avut loc în 1992 la Rio de Janeiro (Brazilia).40 Spaţiul rural şi dezvoltarea rurală durabilă . Coordonatele dezvoltării rurale durabile trebuie să pornească de la analiza tridimensională a spaţiului rural: în plan economic.

primarul şi consilierii locali. productivităţii şi a veniturilor. . – Rurarul şi urbanul 41 În vederea stabilirii anumitor strategii de dezvoltare se impune formarea unor colective mixte multidisciplinare în luarea deciziilor.2.ridicarea nivelului de viaţă din punct de vedere economic şi social. dar nu singura. care presupune dezvoltarea economică şi echilibrată. Aceste tehnici vizează: .6. Conceptul de dezvoltare rurală integrată a fost conturat în cadrul FAO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură). parlamentul şi societatea civilă care trebuie să aibă în vedere la luarea deciziilor privind promovarea unor acţiuni şi lucrări de investiţii protecţia mediului înconjurător. Conceptul de dezvoltare rurală integrată şi obiectivele dezvoltării rurale integrate Raportul mediu – spaţiu rural – agricultură a reprezentat subiectul multor dezbateri din ultimele decenii. agenţii naţionale sau organizaţii ale societăţii civile în vederea unei abordări multisectoriale. productivităţii şi veniturilor agricole şi alte elemente care au ca rezultat final „creşterea bunăstării agricultorilor”.1. Raportul colocviului organizat în 1971 la Roma arată că „ prin dezvoltare rurală integrată se înţelege tot ansamblul de măsuri . în urmă cu aproape trei decenii. se referă la dezvoltarea mediului rural prin extinderea mijloacelor de comunicare şi informare şi prin extinderea activităţilor din spaţiul rural spre sectorul neagricol şi promovarea agriculturii extensive a cărei coordonată esenţială este transferul informaţional. referindu-se la: • dezvoltarea rurală sustenabilă. .utilizarea. .creşterea producţiei. Noile abordări situează protecţia mediului şi susţinerea unei dezvoltări rurale durabile drept priorităţi.2. 1. guvernul. • dezvoltarea rurală integrată sau extensivă. Dezvoltarea agricolă integrată cuprinde elementele dezvoltării rurale integrate care sunt asociate producţiei. • dezvoltarea rurală multisectorială care se referă la crearea de reţele şi parteneriate între organizaţii internaţionale. Un rol determinant în dezvoltarea rurală durabilă îl au deopotrivă fiecare membru al comunităţii. . dezvoltarea şi protejarea mediului înconjurător. care să ofere locuri de viaţă şi de muncă agreabile şi permanente. pentru a evita producerea efectelor negative.antrenarea persoanelor din mediul rural la participarea din plin şi activ la viaţa socială a comunităţii. iar agricultura este considerată cea mai importantă activitate economică a spaţiului rural.guvernamentale şi neguvernamentale – care au ca scop difuzarea tehnicilor moderne în rândul populaţiilor rurale şi facilitatea adoptării acestora de către cei interesaţi ”. În prezent conceptul de dezvoltare rurală este fundamentat pe cel de dezvoltare durabilă şi are câteva trăsături fundamentale. cu un nivel ridicat al coeziunii sociale şi al includerii şi asumarea responsabilităţii pentru folosirea resurselor naturale şi a protecţiei mediului.

precum şi rambursarea împrumuturilor în unele cazuri ” (E. 1977. Zaman – „Quelques aspects du developement rural integré”.42 Spaţiul rural şi dezvoltarea rurală durabilă . politici şi instituţii comune. Integrarea este un proces complex care produce schimbări calitative fundamentale în societate. cu piaţă unică. financiare şi sociale comune. 1999). constituie un model de urmat. Roma. Buciuman. de credit. Zaman3 dezvoltarea rurală integrată apare ca una dintre alternativele cele mai promiţătoare pentru adoptarea şi formularea politicilor şi strategiilor de dezvoltare ca o linie de acţiune care vizează: reducerea discrepanţei dintre viaţa urbană şi cea rurală şi reducerea disparităţilor dintre diferite grupuri de venituri. pentru cea mai mare parte dintre ţările în curs de dezvoltare.1 Definirea conceptului de dezvoltare rurală integrată a avut la bază constatarea că. în funcţie de etapele istorice. 1978. cum ar fi facilităţile de aprovizionare. ca entitate distinctă. în interiorul unei ţări şi între economiile diferitelor ţări sau grupe de ţări. S-au format şi consolidat grupe de ţări. de înmagazinare şi de prelucrare a produselor. monedă unică şi importante obiective economice şi sociale privind coeziunea europeană. După M. Integrarea este baza formării structurilor economice moderne. interesele şi stadiile de dezvoltare a diferitelor ţări şi zone economice formate pe glob. 19-23 sept. 3 . caracteristică epocii contemporane. Bogota şi Lomé (1975-1976) au fost formulate obiectivele operaţionale ale dezvoltării rurale integrate. Scopul final este de ameliorare sau creştere a calităţii vieţii pentru majoritatea populaţiei. de comercializare. expansiunea agricolă este factorul esenţial al dezvoltării rurale. necesitatea unei coordonări verticale şi orizontale a diferitelor elemente ale programului dezvoltării agricole şi a subliniat necesitatea unei integrări a diferitelor elemente în subsisteme strategice. Formele de integrare au cunoscut diferite grade de intensitate. Prin procesul de integrare are loc structurarea economiilor naţionale. ca entităţi distincte. Djakarta. FAO. a zonelor economice din care fac parte diferite ţări ale lumii. „Dezbaterile din cadrul colocviului au examinat rolul statului şi al organizaţiilor profesionale private. Aceste obiective sunt: M. Nairobi. 2000) În cadrul conferinţelor regionale din cele cinci regiuni ale FAO şi a numeroaselor consultaţii regionale de experţi privind dezvoltarea rurală integrată care sau ţinut la Colombo.(Letiţia Zahiu. prin crearea şi dezvoltarea unor legături de interdependenţă între sectoare. ramuri şi activităţi. în sensul că aceasta furnizează principalele elemente economice şi demografice. pieţe comune şi care aplică politici economice. zone şi regiuni ale lumii care au creat spaţii economice comune. precum şi a economiei mondiale în ansamblul său. „Crearea UE. în volumul „Raport sur le Simposium international FAO/SIDA/SDE sur le development rural integré”ténu a Berlin Reicherwerder. Alte forme de organizare a pieţelor comune nu au dat rezultate relevante”.A. ca urmare a revoluţiei tehnico-ştiinţifice şi a liberalizării schimburilor comerciale. În economia modernă au avut loc în ultimele două decenii importante schimbări şi se accelerează procesele de globalizare economică.A.

Pentru stoparea exodului către oraşe este necesar să fie . în funcţie de condiţiile specifice.1. . Familia joacă un rol foarte important în dezvoltare. – Rurarul şi urbanul 43 1. . ameliorarea infrastructurii lor sociale. 2. Ele trebuie să permită selecţionarea priorităţilor pe termen scurt şi să asigure interpedendenţă noilor componente ale dezvoltării. Dezvoltarea pe zone este o componentă necesară a dezvoltării rurale integrate (conform consultaţiei de la Bogota). o politică a veniturilor. delegarea autorităţii de decizie şi descentralizarea birocraţiei. Pentru a lămuri termenul de zonă în contextul dezvoltării rurale integrate. Raportul de la Bogota a stabilit lista criteriilor care servesc la delimitarea zonelor: . . creşterea productivităţii sectorului rural. de resursele sale precum şi de voinţa politică. dezvoltarea pe zone.factorii sociali şi culturali. economice şi fizice din regiunile rurale. Menţionăm că nu există scheme „şablon” pentru dezvoltarea rurală integrată.sistemele de transport. La nivel naţional ar trebui restructurate sistemele de planificare şi de administraţie axate pe abordarea sectorială. de posibilităţile sale.frontierele naturale. 2. în aşa fel încât acestea să cuprindă planificarea şi realizarea intersectorială pentru societatea rurală în ansamblul său. Un rol foarte important în dezvoltarea rurală integrată îi revine familiei. În general au fost încercate trei metode de dezvoltare rurală integrată: 1.dimensiunea zonei. Obiectivele enumerate sunt multifuncţionale. un program demografic şi reformă în administraţie. Opţiunea pentru dezvoltare zonală cere prin definiţie consecvenţă în favoarea delegării de autoritate de decizie şi descentralizarea birocraţiei. stabilirea unui cadru instituţional pentru competenţa politică şi administrativă. . 3. o politică de preţuri şi organizarea pieţelor.2. intersectoriale şi cu acţiune reciprocă. principiul autonomiei. Ea constituie o unitate de bază de producţie şi de consum în mediul rural şi în acelaşi timp este instrumentul şi obiectul procesului însuşi al dezvoltării rurale. o politică în materie de cooperative.omogenizarea şi complementaritatea factorilor de producţie. 3. o politică de credit. adoptă propria politică de dezvoltare rurală integrată. Pentru deschiderea în perspectivă a unui program de dezvoltare rurală integrată se cere crearea instituţiilor care să aibă în vedere: reforma agrară. Fiecare ţară. în care agricultura este sectorul principal în cea mai mare parte a ţărilor din lumea a treia (în faza iniţială a dezvoltării lor). asigurarea unei distribuţii echitabile a veniturilor şi oferirea unor suficiente locuri de muncă. Proiectele de dezvoltare rurală contribuie la trasarea cadrului pentru planificarea multifuncţională şi ele trebuiesc adaptate resurselor şi capacităţilor administraţiei. 4. precum şi pentru participarea locuitorilor din mediul rural la luarea deciziilor şi la activităţile comunitare.

în păstrarea bio-diversităţii şi în ocrotirea mediului. denumirea Uniunii Europene înainte de 1993. Trebuie îmbunătăţite condiţiile de viaţă ale tuturor locuitorilor din spaţiul rural cu condiţii nefavorabile dar nu numai a celor care lucrează în agricultură. tradiţiile lor culturale şi etnice. Presa Universitară Clujeană. Zonele rurale nu ar trebui considerate ca entităţi omogene – ele diferă între ele prin dotarea lor cu resurse naturale. Astfel CEE/ONU a organizat un seminar asupra problemelor amenajării şi dezvoltării rurale ce a avut loc la Plovdin. care a vizat „identificarea relaţiilor dintre politica guvernamentală din domeniul dezvoltării şi amenajării regionale globale. ţările dezvoltate din Europa şi America de Nord reunite în cadrul CEE 5/ONU6 au început să identifice şi să promoveze soluţii adecvate dezvoltării rurale. astfel încât să favorizeze o dezvoltare durabilă. Maria Vincze – Dezvoltarea regională şi rurală. Ei fiind „administratorii” acelor meleaguri. Idei şi Practici. Din această cauză. între ele. 2000. nivelul lor de dezvoltare economică. pe de o parte. „Elementul cheie” al abordării integrate constă în realizarea unor programe extinse şi complexe de dezvoltare rurală 4. dar ea a rămas cel mai important exploatator al pământului. 6 ONU – Organizaţia Naţiunilor Unite – organism internaţional 4 . Documentul numit Agenda 2000 publicat în iulie 1997 de către Uniunea Europeană a introdus două principii noi: rolul multifuncţional al agriculturii şi abordarea integrată a dezvoltării rurale.1 dezvoltate zonele de origine ale migranţilor. socială şi tehnică. Progresele tehnice au creat interdependenţe din ce în ce mai mari între agricultură şi industrie şi între oraşe şi sate”.44 Spaţiul rural şi dezvoltarea rurală durabilă . grupate în jurul FAO. prin crearea de locuri de muncă care să permită obţinerea unor venituri suficiente pentru satisfacerea cel puţin a nevoilor vitale fundamentale. În concluziile generale ale seminarului s-a subliniat că: „ Zonele rurale reprezintă cea mai mare parte a teritoriului ţărilor CEE/ONU şi joacă un rol important în dezvoltarea lor socială. şi principalele sarcini ale amenajării şi dezvoltării zonelor rurale pe de altă parte”. adică mediul rural. Pentru ca zonele rurale să devină locuri de viaţă mai atractive trebuiesc abordate următoarele obiective generale de dezvoltare rurală: reorganizarea teritoriului. dezvoltarea acestor zone trebuie să fie planificată raţional şi compatibilă cu obiectivele globale ale naţiunii. Dezvoltarea rurală integrată presupune aplicarea unor programe complexe pentru sectoarele economico-sociale din spaţiul rural. în Bulgaria în iunie 1974. aflate într-o interdependenţă continuă şi mobilă. 5 CEE – Comunitatea Economică Europeană. merită să fie sprijiniţi de către societate pentru serviciul efectuat în păstrarea valorilor zonei. corelate. deci cu importanţă majoră din punctul de vedere al mediului rural. A scăzut rolul agriculturii ca sursă de venit şi de ocupare a forţei de muncă. Paralel cu preocupările ţărilor în curs de dezvoltare. În numeroase ţări dezvoltarea echilibrată la nivel regional şi ameliorarea nivelelor de viaţă ale satelor au fost principalele obiective urmărite. La acest seminar au participat delegaţi din 18 ţări europene şi din America de Nord.

1.1.2.3. existenţa unui decalaj îndelungat în cadrul proceselor din ecosisteme. Editura Ceres. prin sistematizarea şi modernizarea dotărilor acesteia fără alterarea tradiţiilor. înfrumuseţarea peisajului. Dezvoltarea durabilă este un proces pe termen lung şi nu poate fi atinsă în decursul unei generaţii. respectarea limitelor pentru conservarea biodiversităţii. Principiile dezvoltării rurale durabile7 Dezvoltarea durabilă este un proces lent de schimbări care permite folosirea pe termen lung a mediului astfel încât dezvoltarea economică să rămână posibilă concomitent cu menţinerea calităţii mediului la un nivel acceptabil. Durata îndelungată a procesului de dezvoltare durabilă este generată de următorii factori: creşterea populaţiei pământului. evitarea ireversibilităţii efectelor proceselor economice prin: ♦ strategii orientate către prevenirea riscurilor. 7 Fl. îmbunătăţirea confortului populaţiei. scăderea constantă a resurselor globale. Principiile dezvoltării durabile în condiţii ecologice sunt: regenerarea resurselor naturale şi păstrarea stocului lor natural la un nivel acceptabil. • dezvoltarea comunităţilor rurale prin dotări de infrastructură (apă curentă. lucrări de îmbunătăţire a căilor de acces. ♦ distribuţia veniturilor în mod echitabil şi rezonabil. ceea ce înseamnă că trebuie făcute eforturi pentru începerea acestui proces. Politica de dezvoltare durabilă trebuie să includă trei direcţii principale: • dezvoltarea gospodăriei. 2003. – Rurarul şi urbanul 45 lucrări de îmbunătăţiri funciare. ♦ orientarea dezvoltării tehnologice în direcţia protejării mediului. De asemenea dezvoltarea comunităţilor rurale nu poate fi concepută fără dezvoltarea şi consolidarea gospodăriilor ţărăneşti şi fără evoluţia lor spre ferme moderne. ♦ orientarea schimbărilor instituţionale şi a deciziilor economice în direcţia protejării mediului. Mărăcineanu şi colab.) şi prin asigurarea locuitorilor cu servicii sociale. telefonie etc. reducerea poluării la un „nivel minim de siguranţă”. • consolidarea fermelor agricole compatibile cu cele ale ţărilor UE.6. conservarea resurselor şi păstrarea echilibrului ecologic. – Dezvoltare rurală. existenţa unor aspecte încă neînţelese ale relaţiei mediu-economie. . lipsa unor acorduri internaţionale asupra exploatării excesive a resurselor naturale.

. toate naţiunile trebuie să fie dispuse să coopereze şi să contribuie financiar la acest proces. Toţi au un rol esenţial în crearea şi implementarea unui mecanism de dezvoltare durabilă. tehnologia.XI.alesul comunităţii locale (primarul). evaluarea reală a vieţii economico-sociale a individului şi a comunităţii. .guvernul. . a programelor guvernamentale şi a orientărilor politice. 8 Şt.E. 7-9. Editura Planeta. care trebuie să stabilească mijloacele tehnologice prin care se poate realiza dezvoltarea durabilă. 2000.1996. abordarea integrată a activităţilor prin care se asigură caracterul multidisciplinar şi aplicarea multisectorială a dezvoltării durabile. . a oricărei comunităţi. combaterea sărăciei.fiecare membru al comunităţii. existenţa şi a altor probleme etice. 1. pentru implementarea unei dezvoltări durabile: în ansamblul evoluţiei societăţii.societatea civilă.1 implicarea factorului uman: oamenii trebuie să aibă necesităţile de bază satisfăcute (asigurate) pentru a fi interesaţi într-un scop altruist cum este dezvoltarea durabilă. Mitrache – Dezvoltarea durabilă rurală. din care rezultă ce funcţii ale societăţii şi ce schimbări de comportament sunt esenţiale pentru aplicarea dezvoltării durabile. Factorii dezvoltării rurale durabile8 Persoanele care pot influenţa mersul vieţii economiei rurale şi care pot participa la o dezvoltare durabilă a spaţiului rural să regăsesc la nivelul tuturor structurilor: . structura. dezvoltarea rurală trebuie să fie prioritară. Ea trebuie să devină principiul fundamental care să susţină politica în mediul rural prin care să se asigure: inversarea exodului rural. . Documentul cuprinde direcţiile recomandate statelor din U. Anexa 2) care a elaborat declaraţia de la Cork. Rezultă că dezvoltarea durabilă nu poate fi concepută decât ca o relaţie între următoarele elemente: cultura. care trebuie să precizeze organizarea modului de realizare a dezvoltării durabile.6.4. Sunt necesare politici de dezvoltare rurală. Irlanda. stimularea forţei de muncă. protecţia şi ameliorarea mediului rural.parlamentul. Aplicarea acestor principii în cadrul Uniunii Europene a făcut obiectul Conferinţei Europene asupra Dezvoltării rurale (Cork. stabilirea unor strategii care să ţină seama de diagnoza locală.46 Spaţiul rural şi dezvoltarea rurală durabilă .

regres sau stagnare. manifestându-se sub diferite forme de luptă şi protest faţă de politicile guvernamentale. la evoluţia şi prosperitatea individuală. comunitate. Trebuie să devină iniţiatorul şi susţinătorul programelor de dezvoltare şi să vină în sprijinul iniţiativelor locale. Programele guvernamentale trebuiesc elaborate pe termen lung şi mai ales să fie finalizate. Locul acesteia se regăseşte la nivelul fiecărui factor (guvern. cât şi la progresul comunităţii. Scopul final al acestuia trebuie să conducă la consolidarea dezvoltării comunităţii. care să pornească de la realitatea actuală. Pentru o dezvoltare rurală durabilă. funcţionar public etc. El are un rol determinant în procesul de dezvoltare al comunităţii deoarece este persoana care administrează comunitatea rurală.1. Al doilea factor important al dezvoltării durabile este guvernul atât la nivel naţional cât şi prin reprezentanţii regionali şi locali. în vederea asigurării unui cadru instituţional care să vină în sprijinul economiei rurale. individ) în dezvoltarea durabilă şi joacă rol de feed-back în activitatea fiecăruia. 4. 3. a protejării producătorului şi activităţii sale. Al treilea factor care „joacă” un rol important în dezvoltarea rurală este alesul comunităţii rurale (primarul). indiferent de „culoarea” politică a guvernanţilor care se succed la putere. federaţii pentru a acţiona în scopul dezvoltării spaţiului rural prin programe. Al patrulea factor responsabil al dezvoltării rurale dar nu ultimul este individul şi comunitatea. 5. Legislaţia trebuie să asigure continuitatea programelor iniţiale.. care pot conduce la regres sau stagnare a vieţii economice şi sociale rurale. . contribuie atât la definirea comunităţii. în scopul concentrării atenţiei spre programe care să asigure creşterea progresului în economia rurală. Acesta trebuie să reprezinte interesele membrilor comunităţii şi să acţioneze în spiritul comunităţii. 2. primul factor responsabil este parlamentul care trebuie să trateze la modul cel mai serios problema dezvoltării rurale prin emiterea unor legi stabile. De aceea politica guvernamentală în domeniul dezvoltării durabile poate avea efecte de progres.2. – Rurarul şi urbanul 47 1. Societatea civilă are posibilitatea de a se organiza în multiple forme ca: asociaţii. Guvernul dispune de toate pârghiile economico-financiare care intervin în economia rurală şi de iniţiativă legislativă care poate completa cadrul legislativ. Comportamentul individului fie el fermier. fundaţii. specialist. mic întreprinzător. parlament. Într-un stat democrat societatea civilă este un partener activ în elaborarea şi implementarea programelor de dezvoltare durabilă.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful