UNIVERSITATEA BUCUREŞTI

FACULTATEA DE DREPT

TEZĂ DE DOCTORAT
„URMĂRIREA ŞI JUDECAREA CAUZELOR PENALE CU MINORI”

(REZUMAT)

CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC: Prof. univ. dr. NICOLAE VOLONCIU

Doctorand: Cristina Dobrescu

Bucureşti 2009
1

CUPRINS:
pag. 1 pag. 1 pag. 4 pag. 4 pag. 8 pag. 13 pag. 13 pag. 15 pag. 17 pag. 18 pag. 19 pag. 22 pag. 26 pag. 28 pag. 30 pag. 32 pag. 34 pag. 36 pag. 36 pag. 38 pag. 40 pag. 48

Capitolul I: Aspecte preliminare asupra procedurilor speciale Secţiunea I: GENERALITĂŢI PRIVIND PROCEDURILE SPECIALE Secţiunea II: PROCEDURI SPECIALE PROPRIU-ZISE 1. Urmărirea şi judecarea unor infracţiuni flagrante 2. Urmărirea şi judecarea infracţiunilor prevăzute în Legea nr. 78/2000, privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie Secţiunea III: PROCEDURI JUDICIARE ÎN FAZA DE DUPĂ EXECUTARE SAU PENTRU REZOLVAREA UNOR SITUAŢII SPECIALE 1. Procedura reabilitării judecătoreşti 2. Repararea pagubei materiale sau a daunei morale în cazul condamnării pe nedrept sau al privării ori restrângerii de libertate în mod nelegal 3. Procedura în caz de dispariţie a înscrisurilor judiciare 4. Asistenţa judiciară internaţională 4.1 Extrădarea 4.2 Mandatul european de arestare 4.3 Transferul de proceduri în materie penală 4.4 Recunoaşterea şi executarea hotărârilor penale şi a actelor judiciare 4.5 Transferarea persoanelor condamnate 4.6 Asistenţa judiciară în materie penală 4.7 Asistenţa judiciară internaţională în cauzele cu minori Capitolul II: Aspecte generale privind procedura în cauzele cu infractori minori NECESITATEA REGLEMENTĂRILOR SPECIALE DE DREPT PENAL ŞI PROCESUAL PENAL REFERITOARE LA MINORII INFRACTORI Secţiunea II: EVOLUŢIA REGLEMENTĂRII NORMELOR PENALE ŞI DE DREPT PROCESUAL PENAL REFERITOARE LA MINORI Secţiunea III: EVOLUŢIA REGLEMENTĂRII NORMELOR PENALE ŞI DE DREPT PROCESUAL PENAL ROMÂNESC REFERITOARE LA MINORI Secţiunea IV: CODUL PENAL, CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ DIN 1968 ŞI ALTE ACTE NORMATIVE ULTERIOARE: LEGEA NR. 59/1968 ŞI DECRETUL 218/1977 2 Secţiunea I:

Capitolul III: Aspecte de drept procesual penal comparat privind cauzele cu minori Sistemul judiciar francez Sistemul judiciar belgian Sistemul judiciar spaniol Sistemul judiciar italian Sistemul judiciar din Anglia şi Ţara Galilor Sistemul judiciar în Republica Moldova Sistemul judiciar în Polonia Sistemul judiciar în Statele Unite ale Americii Capitolul IV: Convenţii şi norme internaţionale în domeniul justiţiei juvenile Capitolul V: Aspecte psihologice şi criminologice privind delicvenţa juvenilă Capitolul VI: Urmărirea penală în cauzele cu minori Secţiunea I: URMĂRIREA PENALĂ – PRIMA FAZĂ A PROCESULUI PENAL

Secţiunea II: CONDIŢII PENTRU APLICAREA PROCEDURII SPECIALE ÎN FAZA DE URMĂRIRE PENALĂ Secţiunea III: RĂSPUNDEREA PENALĂ A MINORILOR Secţiunea IV: Secţiunea V: DESFĂŞURAREA URMĂRIRII PENALE PERSOANELE CHEMATE LA ORGANUL DE URMĂRIRE PENALĂ

pag. 53 pag. 53 pag. 60 pag. 63 pag. 65 pag. 68 pag. 70 pag. 72 pag. 75 pag. 77 pag. 86 pag. 97 pag. 97 pag. 105 pag. 110 pag. 114 pag. 118 pag. 121 pag. 127 pag. 136 pag. 144 pag. 148 pag. 148 pag. 152

Secţiunea VI: PARTICULARITĂŢI PRIVIND MODALITATEA TACTICĂ DE AUDIERE A ÎNVINUIŢILOR SAU INCULPAŢILOR MINORI ÎN CURSUL URMĂRIRII PENALE Secţiunea VII: REFERATUL DE EVALUARE Secţiunea VIII:ASISTENŢA JURIDICĂ Secţiunea IX: PREZENTAREA MATERIALULUI DE URMĂRIRE PENALĂ Secţiunea X: FINALIZAREA URMĂRIRII PENALE 1. Finalizarea urmăririi penale prin închiderea ei 2. Finalizarea urmăririi penale prin trimiterea în judecată a inculpatului 3

172 pag. 199 pag. 207 pag. 179 pag.Capitolul VII: Măsurile preventive aplicabile minorilor în cursul urmăririi penale Secţiunea I: MĂSURILE PREVENTIVE PRIVATIVE DE LIBERTATE APLICABILE MINORILOR – REŢINEREA ŞI ARESTAREA PREVENTIVĂ 1. 224 pag. 221 pag.pen. 227 Secţiunea III: COMPUNEREA INSTANŢEI Secţiunea IV: Secţiunea V: PERSOANELE CHEMATE LA JUDECAREA MINORILOR PARTICIPAREA PROCURORULUI ÎN CAUZELE CU INCULPAŢI MINORI Secţiunea VI: JUDECAREA INCULPAŢILOR MINORI CU MAJORI Secţiunea VII: DESFĂŞURAREA JUDECĂŢII ÎN CAUZELE CU INFRACTORI MINORI Secţiunea VIII: PARTICULARITĂŢI PRIVIND MODALITATEA TACTICĂ DE AUDIERE A INCULPAŢILOR MINORI ÎN CURSUL JUDECĂŢII Secţiunea IX: DISPOZIŢII PRIVIND CĂILE ORDINARE DE ATAC: APELUL ŞI RECURSUL Capitolul IX: Dispoziţii privind măsurile preventive private de libertate aplicabile minorilor în cursul judecăţii Secţiunea I: MENŢINEREA ARESTĂRII INCULPATULUI LA PRIMIREA DOSARULUI Secţiunea II: VERIFICĂRI PRIVIND ARESTAREA INCULPAŢILOR MINOR ÎN CURSUL JUDECĂŢII Secţiunea III: ARESTAREA INCULPATULUI MINOR ÎN CURSUL JUDECĂŢII Secţiunea IV: MĂSURI DISPUSE PRIN HOTĂRÂRE CU PRIVIRE LA STAREA DE LIBERTATE Capitolul X : Punerea în executare a sancţiunilor aplicate minorilor Secţiunea I: SANCŢIUNILE APLICABILE MINORILOR ŞI INDIVIDUALIZAREA ACESTORA 4 .pr. 160 pag. 160h C. Reţinerea minorului la dispoziţia organului de cercetare penală sau a procurorului (art. 157 pag. 194 pag. 197 pag. Arestarea preventivă a minorului (art.) Secţiunea II: MĂSURILE PREVENTIVE NEPRIVATIVE DE LIBERTATE – OBLIGAREA DE A NU PĂRĂSI LOCALITATEA ŞI OBLIGAREA DE A NU PĂRĂSI ŢARA 1.) 2. 209 pag.pen. 227 pag. 179 pag. 155 pag. 209 pag. Măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara Capitolul VIII : Judecarea cauzelor cu minori Secţiunea I: Secţiunea II: JUDECATA – FAZA CENTRALĂ A PROCESULUI PENAL CONDIŢII PENTRU APLICAREA PROCEDURII SPECIALE ÎN FAZA DE JUDECATĂ pag. 185 pag. 214 pag.pr. 163 pag. 183 pag. 160/g C. 171 pag. 204 pag. 190 pag. Măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea 2. 176 pag.

230 pag. Situaţia statistică a minorilor trimişi în judecată pe Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru minori şi familie şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov în perioada 2005 2008 pag. 230 pag. Punerea în executare a măsurii educative a mustrării 2. 244 pag. Situaţia statistică a minorilor trimişi în judecată pe teritoriul întregii ţări în perioada 1989 – 2007 2. 252 pag. Punerea în executare a măsurii educative a internării într-un institut medical educativ Secţiunea III: PUNEREA ÎN EXECUTARE A PEDEPSELOR Capitolul XI: Evoluţia fenomenului infracţional în rândul minorilor în perioada 1989 – 2007 1. 232 pag. 247 pag.Secţiunea II: PUNEREA ÎN EXECUTARE A MĂSURILOR EDUCATIVE 1. Punerea în executare a măsurii educative a libertăţii supravegheate 3. 237 pag. 254 5 . Punerea în executare a măsurii educative a internării într-un centru de reeducare 4. 251 pag.

şi care poartă denumirea de proceduri speciale. În secţiunile II şi III. care relevă un pronunţat caracter de protecţie a minorului ce trebuie să ducă în final la prevenirea delicvenţei juvenile şi la recuperarea minorului infractor prin modalităţi cât mai adecvate vârstei acestuia. precum şi în ce măsură este în acord cu prevederile noii Constituţii şi cu standardele fixate în documentele adoptate de diferite organisme internaţionale. univ. în ce măsură. Nicolae Volonciu. iar capitolele în mai multe secţiuni în care sunt prezentate atât evoluţia în timp normelor penale şi procesual penale aplicabile minorilor cât şi actuala legislaţie aplicabilă în materie. având în vedere că în procesul penal. procedurile prevăzute de unele legi speciale . sunt analizate caracteristicile şi scopul procedurilor speciale. elaborată sub directa îndrumare a Prof. 465-479 C. este acela de a sublinia necesitatea existenţei unei situaţii derogatorii de la procedura de drept comun a procesului penal în cazul minorilor.. clasificate în proceduri speciale propriu – zise (urmărirea şi judecarea unor infracţiuni flagrante .Legea nr. descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie) şi proceduri judiciare în faza 6 . precum şi activităţile procesuale din faza de după executare sau necesare rezolvării unor situaţii speciale.Scopul lucrării „Urmărirea şi judecarea cauzelor penale cu minori”. dr. de a analiza. Capitolul I. 78/2000 pentru prevenirea. Lucrarea este structurată în 11 capitole.pr.art.pen. urmărirea şi judecarea infractorilor minori presupune numeroase măsuri procesuale şi acte procedurale dublate de garanţii judiciare. cuprinde trei secţiuni în care sunt prezentate situaţiile derogatorii de la procedura obişnuită sau de drept comun a procesului penal. intitulat „Aspecte preliminare asupra procedurilor speciale”. actuala legislaţie procesual penală specială aplicabilă infractorilor minori poate satisface cerinţele societăţii actuale.

pr. devine titularul unor drepturi şi 7 . Considerentele care duc la instituirea unei proceduri speciale pot fi diferite. cea din urmă are prioritate. dar şi din cea a dreptului procesual penal. respectiv condiţiile în care s-a săvârşit infracţiunea. 494 – 503 C. iar dacă o chestiune este reglementată concomitent. cuprinde 4 secţiuni în care am făcut referire la necesitatea existenţei normelor speciale de drept penal şi drept procesual penal în cazul infractorilor minori. 302/2004).pen. cât şi a unor reglementări speciale cu privire la urmărirea penală.pr. norme care s-au impus datorită situaţiei particulare în care se află infractorii cu vârstă fragedă. minorul.504 – 507 C.art.art.de după executare sau pentru rezolvarea unor situaţii speciale (procedura reabilitării judecătoreşti . judecarea şi punerea în executare a hotărârilor privind pe minori. fiind determinate de diverse împrejurări.. procedura în caz de dispariţie a înscrisurilor judiciare art. stabilirea răspunderii penale a minorilor şi-a găsit concretizarea normativă nu numai din perspectiva dreptului penal. Se poate constata că încă din cele mai vechi timpuri.pen.. De asemenea. caracterul infracţiunii.. asistenţa judiciară internaţională . toate aspectele nereglementate în mod deosebit se vor rezolva conform prevederilor obişnuite. repararea pagubei materiale sau a daunei morale în cazul condamnării pe nedrept sau al privării ori restrângerii de libertate în mod nelegal .pr. ca subiect activ al infracţiunii. În cazul aplicării unei proceduri speciale. etc. dar şi ca urmare a necesităţii găsirii unor soluţii concrete de prevenire şi combatere a manifestărilor antisociale şi de reeducare a acestora. în mod diferit de procedura comună şi cea specială. Astfel. legiuitorii au fost preocupaţi de adoptarea atât a unui regim sancţionator diferit pentru infractorii minori.Legea nr. starea în care se află persoana infractorului.508 – 512 C. Capitolul II – „Aspecte generale privind procedura în cauzele cu infractori minori”.pen.

se accentuează diferenţierea de pedepse aplicate minorului faţă de major. prevederi speciale de drept penal material şi de drept procedural pentru minori.e.n. V î. apar instanţele specializate pentru minori. în epoca celor XII Table (sec. promovează principiul individualizării pedepselor şi de aici. Codul penal şi Codul de procedură penală din anul 1936 au dus la apariţia unor reglementări speciale referitoare la minori. iar în 1852. precum şi a sistemului sancţionator diferit de cel al majorilor. al greci şi la romani. Codul penal din 1968. „Despre cauzele care apără de pedeapsă sau micşorează pedeapsa”. începe să se promoveze ideea excluderii minorului nu doar de la aplicarea pedepsei ci şi de la urmărire. legiuire care se apropie mult de codurile penale moderne. reglementată prin norme exprese şi concrete. în Titlul V 8 . un rol important în stabilirea acestora avându-l anchetele sociale. măsurile educative şi pedepsele pentru minori. „Manualul juridic al lui Andronache Donici” (1814 – Moldova). în Ţara Românească intră în vigoare „Condica Criminală” a lui Barbu Ştirbei. care se evidenţiază în cadrul unei proceduri distincte de cea de drept comun. La noi. primele legiuiri în care se fac referiri la minori. Acum se conturează o tendinţă generală de ridicare a vârstei de la care minorul era considerat responsabil. sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza şi aici găsim reglementat tratamentul penal al minorilor în titlul IV. cu reglementări privitoare la vârsta de la care minorul răspundea penal. În anul 1818.obligaţii speciale în plan procesual. accentul punându-se în general pe măsuri educative sau preventive. în Legiuirile barbare. Diferenţieri de tratament între minori şi adulţi se regăsesc încă din dreptul antic. apoi în Legiuirea lui Iustinian. cuprinde dispoziţii speciale în ceea ce priveşte răspunderea penală. Primul Cod penal român intră în vigoare la 1 mai 1865. iar mai târziu.). iar codurile care încep să apară în secolul XIX. În secolele XVI – XVII. au fost „Cartea Românească de Învăţătură” a lui Vasile Lupu (1646) şi „Îndreptarea Legii” a lui Matei Basarab (1652). intră în vigoare în Ţara Românească „Legiuirea lui Caragea”.

iar Codul de procedură penală. intitulat “Minoritatea” (art. Capitolul III. intitulat „Aspecte de drept procesual penal comparat privind cauzele cu minori”. întrucât anumite aspecte regăsite în legislaţia altor ţări (Franţa. constituie o prezentare a diferitelor sisteme de drept care au reglementări speciale în ceea ce priveşte drepturile şi interesele minorilor în cursul procesului penal. 480-493). prevede proceduri speciale în cauzele cu infractori minori (art.din partea generală. se pune accent pe aplicarea măsurilor educative. Concluzia care se desprinde este aceea că în toate aceste sisteme de drept sunt prevăzute norme speciale privind infractorii minori. aceste coduri fiind în vigoare şi în prezent cu modificările şi completările ulterioare. 99-110). a procedurii medierii (împăcarea dintre minorul infractor şi victimă) şi a justiţiei restaurative (vizează restaurarea bunăstării minorului. sunt folosite frecvent serviciile comunitare. Spania. în sensul luării unei decizii de comun acord atât în ceea ce priveşte tragerea la răspundere a infractorului pentru faptele sale cât şi în ceea ce priveşte despăgubirea victimei). şcoala. corespunzător cerinţelor Uniunii Europene. Anglia şi Ţara Galilor. Italia. Statele Unite ale Americii) şi considerate pozitive. 9 . a victimei şi a comunităţii. pot fi avute în vedere din perspectiva modificării şi completării legislaţiei româneşti. de către instanţe specializate (Tribunale pentru minori). procedurile judiciare sunt simplificate. în vederea evitării efectelor negative pe care le poate prezenta procedura judiciară. atât cercetarea penală cât şi judecata se efectuează de către magistraţi specializaţi pentru cauzele cu minori. Am apreciat oportună introducerea acestui capitol. Belgia. Polonia. presupunând implicarea tuturor celor afectaţi de comiterea faptei.

Principiile de la Riyadh din 1990. dreptul copiilor de a-şi exprima liber părerile cu privire la justiţia penală. Din aceste convenţii şi reguli adoptate de comunitatea internaţională. dreptul la protecţie şi asistenţă specială a minorilor privaţi de 10 . locuinţă şi corespondenţă. împărtăşii informaţii despre sistemul de justiţie juvenilă. Liniile directoare de acţiune privind copii implicaţi în sistemul de justiţie penală din 1997. legislaţia multor ţări preluând aceste principii internaţionale. Regulile de la Beijing din 1985. organizarea justiţiei juvenile astfel încât să fie compatibilă cu drepturile copiilor la viaţă privată. tratarea fiecărui copil într-un mod uman. reguli. tratarea copiilor într-o manieră care să faciliteze reintegrarea lor în societate şi asumarea de către aceştia a unui rol constructiv în societate. justiţia juvenilă trebuie să facă parte din procesul de dezvoltare naţională a fiecărui stat. o importanţă deosebită o au Convenţia cu privire la Drepturile Copilului adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite. prezentarea acestora se regăseşte în capitolul IV intitulat „Convenţii şi norme internaţionale în domeniul Justiţiei Juvenile” Printre aceste acte normative. familie. Regulile Naţiunilor Unite pentru Protecţia Minorilor Privaţi de Libertate din 1990. Regulile Minimale ale Naţiunilor Unite pentru elaborarea măsurilor neprivative de libertate (Regulile de la Tokyo din 1990). ţinându-se seama de vârsta copilului. declaraţii. dreptul copiilor de a căuta. au fost adoptate o serie de acte normative . care au căutat să pună în acord justiţia juvenilă cu dreptul internaţional în domeniul drepturilor omului. scopul suprem al justiţiei juvenile să fie interesul copilului. cu respect pentru demnitatea persoanei umane. pe plan mondial. se desprind o serie de principii fundamentale care ar trebui să se regăsească în toate sistemele de justiţie juvenilă: legislaţia cu privire la justiţia juvenilă trebuie să se aplice tuturor persoanelor cu vârstă de până la 18 ani.Având în vedere faptul că. evitarea întârzierilor în luarea deciziilor în legătură cu un copil. primi. într-o formă care să le fie accesibilă.convenţii. în ultimii ani.

pedagogi. luarea măsurilor privative de libertate doar ca măsuri de ultimă instanţă şi pentru cel mai scurt timp posibil. interesele superioare ale copilului. inumană. fără întârziere de către o autoritate sau de către o instanţă judiciară competentă. cu atât şansele apariţiei conduitei delicvente sunt mai mari. cu prioritate. fiind abordată în literatura de specialitate de psihologi. De asemenea. statele trebuie să înfiinţeze instanţe pentru minori şi să adopte proceduri speciale pentru minori. în capitolul V. conform dispoziţiilor Convenţiei cu privire la drepturile copilului. În ceea ce priveşte instituţiile implicate în justiţia juvenilă. reţinerea. îmbolnăvirea. psihiatrii. dacă acest lucru nu este contrar interesului superior al copilului. care a beneficiat în prealabil de o instruire specială.mediul familial. în toate deciziile care îi privesc pe copii. conform Regulilor de la Beijing. transferul. datorită în special vârstei şi situaţiei sale. iar potrivit Directivelor pentru Acţiune împotriva Copiilor în Sistemul de Justiţie Penală. conform prevederilor legii. sunt evidenţiate aspecte psihologice şi criminologice privind delicvenţa juvenilă. independentă şi imparţială. În plus. „cauza trebuie să fie examinată. neprivarea de libertate a copiilor în mod ilegal sau arbitrar. rănirea sau moartea copilului lor. în prezenţa avocatului său şi. interzicerea torturii sau a oricărei alte forme de tratament sau pedeapsă crudă. trebuie luate în considerare. criminologi. Cauzele delicvenţei juvenile sunt multiple şi cu cât numărul celor care acţionează convergent asupra copilului este mai mare. înştiinţarea părinţilor despre arestarea. după o procedură echitabilă. Cauzalitatea delicvenţei juvenile 11 . în instituţiile implicate în justiţia juvenilă trebuie să lucreze personal calificat. sociologi. degradantă sau aspră. Întrucât problematica comportamentului delicvent al minorilor este una de permanent interes. în prezenţa părinţilor săi sau a reprezentanţilor legali”.

în situaţii concrete 12 . respectiv: condiţiile necesare aplicării procedurii speciale în faza de urmărire penală. referatul de evaluare. evitarea pe cât posibil a privării de libertate a minorului prin instituirea unui sistem diversificat de sancţiuni neprivative de liberate. obligând astfel societatea să ia măsuri prin intermediul legii penale. legislaţia privitoare la sistemul de justiţie juvenilă trebuie coroborată cu întregul sistem legislativ de protecţie a copilului. asistenţa judiciară.pedagogice au încercat şi încearcă să clarifice procesele intime care îl conduc pe minor la comportări antisociale. Studiile asupra delicvenţei juvenile au scos în evidenţă comportamentul antisocial al minorilor proveniţi din familii dezorganizate. persoanele chemate la organul de urmărire penală. Sistemul justiţiei pentru minori trebuie să aibă ca obiective principale promovarea interesului superior al copilului şi respectarea principiului proporţionalităţii între măsura sau sancţiunea aplicată şi circumstanţele care privesc fapta şi făptuitorul. Urmărirea penală este prima fază a procesului penal şi ea nu poate lipsi din desfăşurarea acestuia. audierea învinuiţilor sau inculpaţilor minori în cursul urmăririi penale.poate fi privită ca o îmbinare a sistemelor de factori de personalitate a infractorilor minori cu sistemele de factori ce ţin de mediul social determinant. prezentarea materialului de urmărire penală. Cercetările psiho . Capitolul VI . finalizarea urmăririi penale prin închiderea ei sau prin trimiterea în judecată a inculpatului. din familii în care lipseşte afecţiunea ori autoritatea părintească sau care se caracterizează prin accentuate stări conflictuale.sociale şi psiho . decât în mod excepţional. ca o interacţiune a sistemelor de factori interni cu cei externi.„Urmărirea penală în cauzele cu minori” cuprinde 10 secţiuni în care sunt prezentate etapele primei faze a procesului penal. a celor cu un nivel de pregătire şcolară foarte redus precum şi a celor toxicodependenţi.

este aplicabilă procedura obişnuită prevăzută în Codul de procedură penală în art. În ceea ce priveşte procedura specială în cauzele cu minori. scoatere de sub urmărire penală şi încetarea urmăririi penale. Activităţile ce se desfăşoară în faza de urmărire penală. 480-482) cât şi în Legea nr. la care se adaugă completările şi derogările procedurii speciale prevăzute atât în Codul de procedură penală (art. 13 . alte aspecte legate de desfăşurarea urmăririi penale se referă la arestarea preventivă a infractorului minor şi la asistenţa juridică. la persoanele chemate la organul de urmărire penală. a evitării inculpării şi trimiterii în judecată a persoanelor fără a exista temeiuri justificate. admiterea de către instanţă a plângerii împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată şi de reţinere a cauzei spre judecare).stabilite de legiuitor (extinderea procesului penal pentru alte fapte sau cu privire la alte persoane în faza de judecată. care nu poate acoperii toate cerinţele legate de strângerea şi verificarea probelor ori urmărirea infractorilor. 200 – 286. au ca moment iniţial pornirea procesului penal. din modul în care este concepută şi organizată activitatea instanţei. în faza de urmărire penală. a identificării făptuitorilor. prin începerea urmăririi penale. privind organizarea judiciară. întocmirea rechizitoriului şi trimiterea cauzei spre judecare sau închiderea procesului penal printr-o soluţie de neurmărire: clasare. şi care se referă la competenţa organelor de urmărire penală. Necesitatea obiectivă a urmăririi penale rezultă din obligativitatea descoperirii şi adunării ulterior săvârşirii faptei a probelor. De asemenea. 304/2004 modificată şi completată prin Legea nr. 247/2005. iar ca moment final. la obligativitatea efectuării referatului de evaluare şi la prezentarea materialului de urmărire penală. a împiedicării tragerii la răspundere penală a celor nevinovaţi.

1 C. 3142/C din 19 noiembrie 2004 şi a început să funcţioneze din 22 noiembrie 2004. competenţa aparţinând în acest caz procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie. prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 27 alin. În aceste sens. iar Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie a început să funcţioneze din luna februarie 2005. 3 inculpaţi minori pentru săvârşirea infracţiunii de omor şi un inculpat minor pentru săvârşirea infracţiunii de viol). Acest aspect al competenţei Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie reprezintă un neajuns. celelalte infracţiuni fiind cercetate de către parchetele obişnuite. Primul (şi singurul până în prezent) Tribunal pentru minori şi familie a fost înfiinţat la Braşov. în anul 2007. Trebuie precizat faptul că nu orice infracţiune săvârşită de minori sau asupra minorilor este de competenţa Parchetului de pe lângă Tribunalul de Minori şi Familie. ci doar cele care sunt de competenţa în primă instanţă a tribunalului.Competenţa de a supraveghea sau efectua urmărirea penală în cauzele cu infractori minori aparţine procurorilor din cadrul parchetelor de pe lângă instanţele competente să judece cauzele pe fond. conform prevederilor art. care a scăzut considerabil activitatea acestuia (de exemplu. au fost trimişi în judecată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov. 14 . mai ales raportat la ultima modificare a competenţei adusă prin Legea nr. cu excepţia situaţiilor în care s-au înfiinţat Tribunalele pentru Minori şi Familie. pentru a se da eficienţă acestei instituţii.. 356/2006. de către procurori specializaţi în instrumentarea cauzelor cu minori.pen.pr. în sensul ca toate infracţiunile săvârşite de minori sau asupra minorilor să fie cercetate de Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie. apreciem că ar trebui lărgită competenţa materială.

personalitatea acestora. Lipsa de răspundere a minorului între 14 şi 16 ani fiind prezumată. şi în legislaţia altor state. Odată ce organul de urmărire penală a constatat că sunt îndeplinite condiţiile legale ale răspunderii penale ale minorilor. deşi nu este prevăzut expres de textul de lege. apreciată ca fiind singura probă concludentă în materie.. va înlătura răspunderea penală. organului de urmărire penală îi revine obligaţia de a face proba discernământului. gardul de dezvoltare intelectuală. dispune prin rezoluţie începerea urmăririi penale conform art. Cu toate că în legislaţie nu este prevăzută modalitatea în care se poate stabili existenţa sau inexistenţa discernământului. legiuitorul ar trebui să aibă în vedere coborârea vârstei de la care minorul poate răspunde penal de la 14 la 13 ani. vârsta de la care minorii pot răspunde penal este de 13 ani. b/1 a acestui articol (condiţia negativă). dacă există date şi indicii care conduc la concluzia că s-a săvârşit o infracţiune (condiţia pozitivă) şi dacă nu există vreunul dintre cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale. lipsa discernământului din momentul săvârşirii faptei penale.pen. 15 .pr. O altă condiţie este cea a discernământului. 228 C. este ca infractorul să fie minor cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani. Minorul care a împlinit vârsta de 16 ani răspunde penal dar. În ambele cazuri. 10 C.pen. în practică se foloseşte în mod constant expertiza medicolegală psihiatrică. Minorul care are vârsta între 14 şi 16 ani răspunde penal numai dacă se dovedeşte că a săvârşit fapta cu discernământ.Una dintre condiţiile aplicării procedurii speciale prevăzute de Codul de procedură penală. şi faţă de acesta trebuie stabilită existenţa discernământului. de lit. cu excepţia cazului prev. De altfel.pr. menţionat în art. Având în vedere însă creşterea numărului de fapte cu caracter penal comise de minorii cu vârste mai mici de 14 ani. caracterul progresiv al dezvoltării psihice a minorilor. cum este cazul Franţei.

prezentarea materialului de urmărire penală etc. de obiecte. în condiţiile în care Convenţia Europeană a Drepturilor Omului a dobândit aplicabilitate directă în dreptul intern. În acest sens. întocmirea referatului de evaluare. Dreptul la apărare este cu atât mai bine asigurat cu cât părţilor li se recunosc drepturile procesuale necesare pentru a putea acţiona cu eficienţă în faţa organelor judiciare. la ascultarea sau confruntarea învinuitului sau inculpatului minor care nu a împlinit vârsta de 16 ani. pe tutore. reglementările procedurale privind urmărirea şi judecarea infracţiunilor prevăzute de Codul penal sau de legile speciale. Prezenţa apărătorului oferă o garanţie suplimentară raportat la respectarea tuturor normelor procedurale aplicabile minorilor. asistenţa juridică a acestora. efectuarea de percheziţii.. 2 C. este lovită de nulitate absolută întrucât. organului judiciar revenindu-i obligaţia încunoştiinţării apărătorilor cu privire la actele procedurale ce urmează a se efectua în cauză. iar când este cazul. inclusiv cele referitoare la 16 . a martorilor. este obligatorie pe tot parcursul procesului penal. 171 alin. de siguranţă. a măsurilor de ocrotire. efectuarea de constatări tehnico – ştiinţifice şi medico – legale. conform prevederilor art. curator sau persoana în grija ori supravegherea căreia se află minorul. iar cunoaşterea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului reprezintă o obligaţie pentru magistraţi. trebuie să aibă la bază respectarea întocmai a dispoziţiilor legale precum şi garantarea dreptului la apărare. respectiv: ascultarea învinuitului sau inculpatului. precum şi pe părinţi..pr. Totodată. ridicarea de înscrisuri sau alte mijloace materiale de probă. efectuarea audierii sau confruntării în lipsa apărătorului – ales sau din oficiu. Dacă citarea acestor persoane este lăsată la latitudinea organului de urmărire penală. luarea măsurilor preventive. dacă consideră necesar Serviciul de probaţiune de la domiciliul minorului. efectuarea de expertize. a celorlalte părţi.Actele de urmărire penală ce se efectuează.pen. organul de urmărire penală citează.

cu excepţia cazului în care referatul a fost întocmit în cursul urmăririi penale. de către persoana desemnată de autoritatea tutelară a consiliului local în a cărui rază domicilia minorul. la nivelul de educaţie.pen. înainte de a se lua o hotărâre. cu privire la antecedentele sale. 482 C. Regulile de la Beijing recomandă. cât şi de conţinutul mult mai amplu şi mai profesionist al acestuia.minori. cu atât mai mult cu cât datele furnizate de actualul referat de evaluare sunt în marea lor majoritate aceleaşi cu cele furnizate de fosta anchetă socială iar rezultatul acestuia prezintă. ca şi ancheta socială. familiale. condiţiile comiterii delictului). trebuiesc interpretate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. necesitatea întocmirii sale în cursul urmăririi penale este lăsată la aprecierea procurorului. în cazul minorilor. constituind totodată o obligaţie a organului de 17 . art. la mediul de viaţă. denumire consacrată atât în dreptul procesual penal român cât şi în legislaţia internaţională în domeniul justiţiei juvenile (de exemplu. Apreciem totuşi că legiuitorul ar fi trebuit să păstreze denumirea de „anchetă socială”. cu pactele şi cu tratatele la care România este parte. prevedea obligativitatea efectuării anchetei sociale în cauzele cu infractori minori. Şi prezentarea materialului de urmărire penală este o instituţie care se înscrie între garanţiile învinuitului sau inculpatului privind dreptul la apărare în cursul urmăririi penale.pr. la condiţiile sociale. Diferenţa dintre vechea şi noua reglementare este dată nu doar de persoanele din cadrul Serviciului de probaţiune de la domiciliul minorului care efectuează referatul de evaluare. În ceea ce priveşte referatul de evaluare. 356/2006. efectuarea de anchete sociale temeinice de către servicii sociale adecvate. atât în cursul urmăririi penale cât şi al judecăţii. spre deosebire de faza cercetării judecătoreşti. Anterior modificărilor şi completărilor aduse Codului de procedură penală prin Legea nr. unde dispunerea efectuării referatului de evaluare reprezintă o obligaţie pentru instanţă. o importanţă deosebită la stabilirea vinovăţiei minorului şi la individualizarea sancţiunii aplicabile.

desfăşurarea ei duce la concluzia necesităţii trimiterii inculpatului în judecată. iar când este cazul. au o 18 . au caracter de excepţie întrucât restrâng dreptul fundamental la libertate al persoanei. 1 C. obstacole sau greutăţi care trebuie înlăturate sau prevenite. motiv pentru care trebuie dispuse numai în cazuri de extremă necesitate. în cadrul cărora sunt prezentate trăsăturile acestor măsuri (se pot dispune numai în cursul procesului penal şi numai împotriva învinuitului sau inculpatului. sunt măsuri de constrângere.pen. în multe cauze. în aşa fel încât în continuare să se realizeze tragerea lui la răspundere penală şi punerea în executare a hotărârii judecătoreşti pronunţate. au caracter adiacent faţă de activitatea principală. – Serviciul de probaţiune de la domiciliul minorului.pr. cu precizarea că citarea persoanelor prevăzute de art. care demonstrează fie lipsa de vinovăţie a celui în cauză. 257 C. Prezentarea materialului de urmărire penală se efectuează potrivit procedurii comune reglementată de art. 481 alin. tutorele. cuprinde două secţiuni – măsurile preventive privative de libertate şi măsurile preventive neprivative de libertate aplicabile minorilor. Capitolul VII intitulat „Măsurile preventive aplicate minorilor în cursul urmăririi penale”. situaţie în care urmărirea penală se stinge fără a se epuiza prin trimiterea în judecată a celui în cauză. sunt strict determinate de lege. Urmărirea penală constituie prima fază a procesului penal şi practic. 250 – 254. intervenind numai dacă în desfăşurarea acesteia apar sau se prefigurează dificultăţi. părinţii.urmărire penală de a întâlni direct învinuitul sau inculpatul minor..pen. Efectuarea actelor de urmărire penală poate duce şi la alte concluzii.pr. respectiv numai după începerea urmăririi penale şi până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive. curatorul sau persoana în îngrijirea ori supravegherea căreia se află minorul – este obligatorie. fie existenţa unor împrejurări de natură a împiedica tragerea lui la răspundere penală.

precum şi condiţiile ce trebuie a fi îndeplinite pentru aplicarea fiecărei măsuri preventive în parte. Se evidenţiază faptul că legiuitorul român a înţeles să reglementeze în mod distinct condiţiile în care se pot 1ua faţă de minori măsurile preventive privative de libertate . o secţiune nouă. Apreciem ca atare că. IV/1 – „Dispoziţii speciale pentru minori” astfel că legislaţia noastră s-a aliniat din acest punct de vedere cu cele mai moderne legislaţii europene în materie. 19 . având în vedere ponderea însemnată a infracţiunilor cu un grad ridicat de pericol social săvârşite de minori . Deşi prin aceste reglementări legiuitorul a urmărit ca măsurile preventive privative de libertate să se aplice infractorilor minori doar în cazuri extreme. respectiv buna desfăşurare a procesului penal).infracţiuni de violenţă – tâlhării. şi care efectiv să poată duce la reintegrarea lor socială. pe lângă reducerea numărului de zile de arest preventiv. omoruri. ar trebui avută în vedere posibilitatea ca deţinerea acestor minori să nu se facă în arestul poliţiei sau în penitenciar. 281/2003. neexistând dispoziţii speciale pentru minori. acestea se aplică întocmai ca şi în cazul inculpaţilor majori.precum şi regimul de detenţie. în care să li se creeze un mediu familial. În ceea ce priveşte măsurile preventive neprivative de liberate – obligarea de a nu părăsi localitatea şi obligarea de a nu părăsi ţara. violuri.reţinerea şi arestarea preventivă . introducând prin Legea nr. în care să fie supravegheaţi şi îndrumaţi de personal specializat în probleme de delicvenţă juvenilă.interpretare restrictivă şi au un scop bine determinat. în cadrul Titlului IV din Codul de procedură penală. să li se acorde posibilitatea continuării studiilor. nu doar la o privare de libertate care ar rămâne în final fără efect. ci în instituţii special create în acest sens. în practică se recurge în mod frecvent la arestarea preventivă a acestor categorii de inculpaţi.

Pentru o corectă soluţionare a cauzei întreaga desfăşurare procesuală anterioară este susceptibilă de examinare şi reapreciere.rechizitoriul întocmit de procuror. la persoanele chemate la judecarea minorilor.Capitolul VIII – „Judecata – faza centrală a procesului penal”. a legalităţii şi temeiniciei hotărârilor judecătoreşti date de instanţele inferioare. cu participarea activă a procurorului şi a părţilor. persoanele chemate la judecarea minorilor. 287 .414. verificarea în căile de atac. este aplicabilă procedura obişnuită prevăzută în Codul de procedură penală în art. compunerea instanţei de judecată. Judecata constituie faza centrală şi cea mai importantă a procesului penal în cadrul ei realizându-se soluţionarea definitivă a cauzei penale. În ceea ce priveşte procedura specială în cauzele cu minori. elaborarea şi emiterea unei hotărâri judecătoreşti corespunzătoare cu cele constatate şi convingerea formată de instanţa de judecată cu privire la acţiunea penală şi civilă declanşată în urma sesizării. la desfăşurarea judecăţii. în cursul judecăţii. Obiectivul principal al judecăţii. judecarea inculpaţilor majori cu minori.486) cât şi în Legea nr. la obligativitatea efectuării 20 . şi care se referă la compunerea instanţei. Judecata este desfăşurată de instanţele de judecată. după ordinea şi competenţa prestabilită de lege. se realizează prin trei activităţi. respectiv tragerea la răspundere penală a celui vinovat de comiterea unei infracţiuni potrivit vinovăţiei sale şi evitarea sancţionării celui nevinovat. la care se adaugă completările şi derogările procedurii speciale prevăzute atât în Codul de procedură penală (art. respectiv: verificarea temeiniciei şi legalităţii actului de acuzare . a apărătorilor acestora şi a altor subiecţi procesuali. la judecarea inculpaţilor minori cu cei majori. dispoziţii privind căile ordinare de atac: apelul şi recursul. 483 . cuprinde 9 secţiuni în care sunt prezentate condiţiile necesare aplicării procedurii speciale în faza de judecată. pentru a dobândi autoritate de lucru judecat numai hotărârile legale şi temeinice. în cadrul judecăţii având loc o verificare a întregii urmăriri penale. 304/2004 privind organizarea judiciară.

modificată prin Legea nr.pen. De asemenea. Deşi înfiinţarea acestor tribunale specializate a fost privită ca un pas important în reformarea sistemului justiţiei raportat la interesul minorului. în afara creării unei instituţii paralele cu cele existente anterior. Competenţa de a judeca cauzele cu inculpaţi minori aparţine judecătorilor anume desemnaţi potrivit legii şi care fac parte din secţiile sau completele specializate pentru minori şi familie.pr. apreciem că ar trebui lărgită competenţa materială. cu excepţia situaţiilor în care s-au înfiinţat Tribunalele pentru Minori şi Familie. s-a prevăzut înfiinţarea până în anul 2007 a Tribunalelor pentru Minori şi Familie. 304/2004 privind organizarea judiciară. astfel încât infracţiunile săvârşite de către minori sau asupra minorilor de competenţa judecătoriei şi tribunalului să fie cercetate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie şi judecate de către Tribunalul pentru Minori şi Familie sau înfiinţarea şi de judecătorii sau curţi de apel pentru minori. ca indiferent de data majoratului inculpatului. 247/2005. O condiţie necesară aplicării procedurii speciale este cea a minorităţii la momentul săvârşirii infracţiunii. 483 C. practica a demonstrat contrariul. în cadrul cărora să-şi desfăşoare activitatea magistraţi specializaţi în cauze cu minori. Aceste reglementări au fost aduse prin Legea nr. indiferent de vârsta inculpatului de la momentul sesizării instanţei. (3) al art. alte aspecte legate de desfăşurarea judecăţii se referă şi la asistenţa juridică. această instituţie a Tribunalului pentru Minori şi Familie neaducând nicio schimbare esenţială..referatului de evaluare. Pentru a se da eficienţă unor astfel de instituţii. 356/2006 care a modificat alin. să fie aplicabile 21 . legiuitorul urmărind prin aceasta. Cu toate că prin Legea nr. ca tribunale specializate şi concomitent a Parchetelor de pe lângă Tribunalele de Minori şi Familie. în prezent există un singur Tribunal pentru minori şi familie la Braşov. competenţa aparţinând în acest caz judecătorilor care activează în cadrul Tribunalului de Minori şi Familie.

De asemenea. îndepărtarea din sală imediat după audiere. prezenţa altor persoane care pot furniza date despere minor este esenţială în vederea soluţionării legale şi temeinice a cauzei. Articolul 484 alin. în afară de părţi. spre deosebire de faza de urmărire penală. pot veni în sprijinul minorului. curatorul. precum şi alte persoane a căror prezenţă este considerată necesară de către instanţă. prezenţa persoanelor respective ar fi inutilă. cu excepţia cazului când minorul s-a sustras de la judecată. tutorele.. la judecarea cauzei se citează. Serviciul de probaţiune de la domiciliul minorului şi părinţii. persoana în îngrijirea ori supravegherea căreia se află minorul. nu mai este condiţionată de vârsta inculpatului. iar dacă este cazul. iar cercul persoanelor este mai mare. În consecinţă. evitarea reaudierii acestuia. Citarea persoanelor la judecarea cauzei. pe perioada suspendării. suspendarea procesului. minorul fiind încredinţat serviciilor de asistenţă în vederea supravegherii. Această prevedere suportă unele discuţii. având în vedere că în legislaţia multor ţări procesul este mult simplificat. 1 C. de cele mai multe ori. Citarea părinţilor este motivată de faptul că. pe o anumită perioadă în care se dă posibilitatea minorului să demonstreze că aplicarea unei pedepse nu este necesară şi că deficienţele educaţionale au fost depăşite. etc). 22 . preşedintele completului are obligaţia să aducă la cunoştinţă persoanelor citate drepturile şi îndatoririle pe care le conferă legea: să dea lămuriri. să formuleze cereri şi să prezinte propuneri în privinţa măsurilor care urmează să se ia. aceştia nefiind supuşi procedurilor judiciare standard (de exemplu: efectuarea audierilor la domiciliul minorului. Totodată. se abandonează formalismul procedurii în favoarea interesului minorului.dispoziţiile speciale. prin propunerea de probe şi formularea de cereri în sprijinul apărării.pen.pr. prevede că judecarea cauzei privind o infracţiune săvârşită de un minor se face în prezenţa acestuia. Acest aspect este deosebit de important întrucât fără realizarea drepturilor şi îndatoririlor arătate. astfel încât soluţionarea cauzei să nu fie afectată de modificări majore în ceea ce priveşte normele procedurale.

la desfăşurarea judecăţii pot asista persoanele chemate la judecarea minorilor. Asistenţă juridică nu trebuie privită însă formal. curatorul. folosindu-se totodată de cunoştinţe pedagogice şi psihologice pe care în mod normal ar trebui să le posede orice apărător care participă în procesele penale cu minori. tutorele. Pentru desfăşurarea judecăţii minorilor cu respectarea dispoziţiilor legale se cere ca instanţa să verifice respectarea dispoziţiilor procesuale specifice atât fazei urmăririi penale cât şi judecăţii.pen. şedinţa în care are loc judecarea infractorului minor se desfăşoară separat de celelalte şedinţe şi nu este publică. – reprezentanţii serviciului de probaţiune de la domiciliul minorului. Potrivit art. necesare justei soluţionări a cauzei. conforme cu normele procedurale în vigoare. de a prezenta propuneri şi a da lămuriri. Procurorul participă la şedinţa de judecată într-o dublă calitate: de a susţine învinuirea şi de a manifesta rol activ în vederea aflării adevărului şi respectării dispoziţiilor legale în faza de judecată.pr.Participarea procurorului în cauzele cu inculpaţi minori este obligatorie atât la judecătorie cât şi la celelalte instanţe.pr. nu este capabil să-şi facă singur o apărare corespunzătoare. din cauza stării sale psiho – fizice. Cu toate acestea. apărătorul ales sau numit din oficiu trebuie să depună toate eforturile în vederea efectuării unei apărări în interesul inculpatului minor. persoana în îngrijirea ori supravegherea căreia se află minorul şi. 485 C. toţi aceşti participanţi la procesul penal având dreptul de a formula cereri. Participarea procurorului se impune şi ca o garanţie a respectării drepturilor minorului care. sub sancţiunea nulităţii absolute. Se observă că legiuitorul a lăsat posibilitatea citării oricărei alte persoane pe care instanţa o consideră necesară şi care poate să aducă lămuriri suplimentare.. respectiv cele arătate în art. 2 C. părinţii acestuia sau după caz.pen. Şi pentru faza judecăţii instanţa trebuie să îndeplinească cerinţele legii privind efectuarea referatului de evaluare şi asigurarea asistenţei juridice. dacă este necesar. şi alte persoane cu încuviinţarea instanţei. 484 alin. să existe practic o specializare şi a 23 .

odată finalizată urmărirea penală. legalitatea şi temeinicia arestării preventive. În ceea ce priveşte audierea inculpatului minor. Ca atare. în cauzele privitoare la minori. Conform art. de modalitatea săvârşirii ei. 483 – 489 C. de la caz la caz. prevederile referitoare la compunerea instanţei. Prezenţa formală a apărătorului în sala de judecată. Capitolul IX analizează măsurile preventive privative de libertate aplicabile minorilor în cursul judecăţii. 493 C. atât la primirea dosarului cât şi ulterior. sinceră. etc. se aplică în mod corespunzător şi la judecata în instanţa de apel sau de recurs. să-şi etaleze arta de a pătrunde în universul comportamentului inculpatului. dispoziţiile prevăzute în art.acestora pentru cauzele cu minori.pr. apel sau recurs. În ceea ce priveşte verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive. instanţa poate dispune arestarea preventivă a inculpatului. de antecedentele sale. verificarea arestării inculpatului minor în cursul judecăţii. în 4 secţiuni.pen. în situaţia în care se 24 . desfăşurarea judecaţii şi judecarea inculpaţilor minori împreună cu inculpaţii majori se aplică şi la judecata în căile de atac ordinare. în funcţie de natura infracţiunii comise. măsuri dispuse prin hotărâre cu privire la starea de libertate. necooperantă. În cursul judecăţii. de gradul de participaţie. magistratul trebuie să apeleze la elemente psihologice. Tactica ascultării minorului delincvent este diferită sub aspect metodologic. indiferent de stadiul acesteia – fond. va echivala cu o lipsă de apărare care va duce implicit la încălcarea dreptului la un proces echitabil. chemarea unor persoane la judecata minorilor. lipsa rolului său activ.pen. de atitudinea adoptată în cursul urmăririi penale – cooperantă. arestarea inculpatului minor în cursul judecăţii.. de negare a faptei. de profilul inculpatului minor. având totodată îndatorirea de a verifica.pr. respectiv: menţinerea arestării inculpatului la primirea dosarului.

şi există vreunul din cazurile prevăzute de art. Cu ocazia verificării legalităţii şi temeiniciei arestării preventive.pen. în cursul urmăririi penale sau a judecăţii. conform dispoziţiilor art.pr. respectiv înlocuirea arestării preventive cu o măsură restrictivă de libertate atunci când se constată că temeiurile care au determinat luarea arestării s-au schimbat. 2. În situaţia în care instanţa constată că temeiurile care au stat la baza arestării preventive au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate. se poate dispune din nou această 25 . nu se face referire şi la arestarea preventivă a inculpaţilor minori în cursul judecăţii. urmează a se aplica dispoziţiile art.pen. revocarea arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatului. prin încheiere motivată. prin încheiere.. 300/1 alin. 160/a C. sau constatarea încetării de drept a arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatului în cazul în care termenul pentru care s-a dispus arestarea anterioară s-a împlinit mai înainte de fixarea termenului pentru verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării. dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. cu respectarea însă a prevederilor din secţiunea mai sus amintită (arestarea preventivă a inculpatului poate fi dispusă în cursul judecăţii.) Aceste dispoziţii se aplică şi în cazul în care procurorul a propus arestarea inculpatului odată cu sesizarea instanţei prin rechizitoriu. Pentru că în Secţiunea IV – „Dispoziţii speciale pentru minori” din C.pen. în camera de consiliu. 3 C. instanţa este obligată o verifice. 148 C. 143 C. arestarea preventivă. instanţa poate dispune şi alte soluţii. tot prin încheiere motivată. dispune. instanţa menţine.dispune trimiterea în judecată a inculpatului minor arestat preventiv.pen.pr.pr. înainte de expirarea duratei măsurii.pen. În privinţa inculpatului care a mai fost anterior arestat în aceeaşi cauză.pr. Dacă însă constată că temeiurile reţinute la data emiterii mandatului de arestare preventivă impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate.pr. procedura de urmat fiind aceea din cursul judecăţii.

dacă au intervenit clemenţe noi care fac necesară privarea sa de libertate. i se va aplica o pedeapsă.pr. De asemenea. motivând soluţia pronunţată. punând-se un accent deosebit pe modalitatea de individualizare. şi care poate fi măsură educativă sau pedeapsă.pen. la alegerea sancţiunii.măsură. prelungirea sau revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului minor şi asupra luării sau revocării măsurii obligării acestuia de a nu părăsi localitatea ori ţara. instanţa de judecată are obligaţia ca prin hotărâre să se pronunţe şi cu privire la luarea. Faţă de minorul care răspunde penal. comportamentul lui. Pedeapsa se aplică numai dacă se apreciază că luarea unei măsuri educative nu este suficientă pentru îndreptarea minorului. dezvoltarea sa intelectuală şi morală. dacă arestarea a încetat de drept. fiind necesar numai ca elementele care o justifică să fie noi. În toate cazurile însă. se ia cu prioritate o măsură educativă. se are în vedere gradul de pericol social al faptei săvârşite. starea fizică a inculpatului minor. însă când aceasta nu este suficientă pentru îndreptarea minorului. 148 alin. trebuie să fie protejat atât interesul minorului dar şi al societăţii. condiţiile în care a fost crescut şi în care a trăit şi de orice alte elemente de natură să caracterizeze persoana minorului. 160/a alin. 1 C.pen. În capitolul X intitulat „Punerea în executare a sancţiunilor penale aplicate minorilor” sunt descrise tipurile de sancţiuni aplicabile acestora precum şi modalitatea de aplicare a măsurilor educative şi a pedepselor. În literatura de specialitate s-a arătat că acest fapt nu împiedică luarea măsurii pe acelaşi caz prevăzut în art. este posibilă luarea din nou a măsurii dacă au apărut temeiuri noi. 148 alin.pr. conform art.pen. 4 C. care a săvârşit o faptă ori mai multe fapte grave. 1 C. De asemenea. când luarea unei măsuri educative 26 ..pr. Aplicarea pedepsei mai este cerută şi de situaţia concretă. chiar dacă acestea se încadrează în aceleaşi cazuri prevăzute de art. La alegerea sancţiunii ce urmează a se aplica inculpatului minor.

s-a înregistrat o îngrijorătoare creştere a delicvenţei juvenile.nu mai este posibilă fiindcă infracţiunea a fost săvârşită cu puţin timp înainte de împlinirea vârstei de 18 ani ori judecarea inculpatului pentru fapta săvârşită când era minor are loc aproape de împlinirea vârstei majoratului sau după ce devine major. Întrucât infracţionalitatea în rândul minorilor reprezintă un fenomen care în decursul timpului a căpătat o amploare deosebită la nivelul întregii societăţi contemporane şi care a determinat o creştere a interesului opiniei publice moderne faţă de minorul infractor. la Craiova şi Tichileşti). violuri dar şi infracţiunile informatice sau cele privind traficul şi consumul ilicit de droguri. Pedepsele ce se pot aplica minorilor sunt închisoarea sau amenda prevăzute pentru infracţiunea săvârşită. În ceea ce priveşte închisoarea. în capitolul XI am încercat o prezentare a evoluţiei fenomenului infracţional în rândul minorilor. în ultimii ani. în cazul minorilor fiind înfiinţate penitenciare speciale denumite penitenciare pentru minori şi tineri (în ţara noastră funcţionează în prezent două asemenea penitenciare. tâlhării. aplicabilă şi majorilor. iar când legea prevede pedeapsa cu închisoarea pe viaţă pentru infracţiunea săvârşită. în urma reducerii. Deşi punerea în executare a pedepsei minorilor este cea comună. 27 . o pondere însemnată având-o infracţiunile de violenţă – omoruri. executarea propriu – zisă a pedepsei închisorii este diferită de cea a majorilor. Examinarea cazuisticii actuale relevă faptul că. cu menţinea că limitele acestora se reduc la jumătate. în perioada 1989 – 2007. minimul pedepsei nu poate depăşi 5 ani. se va aplica închisoarea de la 5 la 20 de ani. concomitent cu o diversificare a infracţiunilor săvârşite de minori şi a modalităţilor de comitere a acestora. împrejurare faţă de care nu mai este posibilă luarea unei măsuri educative şi se impune aplicarea unei pedepse.

nu număr de 163. ţara a cunoscut o creştere şi în ceea ce priveşte consumul de droguri. în primul rând. nu număr de 113 inculpaţi minori pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie. perfecţionarea cadrului legislativ în domeniu. au fost trimişi în judecată de către acelaşi parchet sau de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov. conforme cu cerinţele europene în materie. De asemenea. Modernizarea sistemului de justiţie penală pentru minori înseamnă. în perioada 19889 – 2007. ar trebui să se aibă în vedere înfiinţarea pe întreg teritoriul ţării a instanţelor specializate pentru cauze cu minori. De asemenea. în rândul minorilor s-a înregistrat o creştere cu 85% a consumului de amfetamină.847 minori. Creşterea delicvenţei juvenile raportat infracţiuni cu un pericol social deosebit. pentru săvârşirea de infracţiunii de omor. dar şi de apărare a societăţii. sub cele două aspecte esenţiale: prevenirea delicvenţei juvenile şi recuperarea minorului infractor prin modalităţi cât mai adecvate vârstei acestuia. concomitent cu scăderea vârstei de începere a consumului la 13 – 14 ani. în anul 2003. o dublare a consumului de marijuana. iar în aceeaşi perioadă. au fost trimişi în judecată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul de Minori şi Familie Braşov. spre deosebire de anul 1999. în funcţie de modificările de competenţă. din care 9. În perioada 2005 – 2007. iar legiuitorul va trebui să aprecieze în ce măsură actuala legislaţie penală şi procesual penală este în concordanţă cu legislaţia internaţională în domeniul justiţiei juvenile. au fost trimişi în judecată. diversificarea infracţiunilor săvârşite de minori şi a modalităţilor de comitere a acestora. simplificarea 28 . o triplare a consumului de ecstasy şi o dublare a abuzului de droguri injectabile. Procesul presupune reglementări eficiente privind protecţia minorilor infractori. Studiile au relevat că.De exemplu. impun adoptarea unor măsuri eficiente de protecţie a minorilor. un număr de 8 minori.944 pentru infracţiuni contra persoanei.

aduse prin Legea nr. Crearea de instanţe specializate pentru judecarea cauzelor cu minori reprezintă o idee cu tradiţie în filosofia penală mondială şi este în conformitate cu dispoziţiile art. din Convenţia cu privire la drepturile copilului conform căreia cauza trebuie să fie examinată fără întârziere de către o autoritate sau de către o instanţă judiciară competentă. în prezenţa avocatului său şi dacă acest lucru nu este contrar interesului superior al copilului datorită. astfel că se pune problema eficienţei acestei instituţii în condiţiile în care marea majoritate a infracţiunilor săvârşite de minori sunt cercetate în prezent de parchetele de pe lângă judecătorii. Mai mult decât atât. după o procedură echitabilă. colaborarea acestora cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi cu celelalte organizaţii neguvernamentale acreditate în domeniu. în sensul ca toate infracţiunile săvârşite de minori sau asupra minorilor să fie cercetate de Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie şi judecate de către Tribunalul pentru Minori şi Familie. Deşi Legea nr. apreciem că ar trebui lărgită competenţa materială. iii. În acest sens. pentru a justifica existenţa acestei instituţii precum şi necesitatea înfiinţării de instanţe specializate pentru cauzele cu minori pe întreg cuprinsul ţării. în 29 . b pct. cu instituţiile şi serviciile implicate în protecţia drepturilor şi intereselor minorilor. în fapt a fost înfiinţat un singur tribunal şi un singur parchet specializat. independentă şi imparţială. se constată că modificările procedurale privind competenţa materială a tribunalului. specializarea magistraţilor şi a altor categorii de personal din sistemul judiciar pentru cauzele cu minori. 356/2006. 40 lit. au dus la scăderea considerabilă a numărului minorilor cercetaţi şi trimişi în judecată de către parchetul specializat. 304/2004 privind organizarea judiciară a adus pe planul legislaţiei româneşti inovaţia necesară şi solicitată de forurile europene – înfiinţarea tribunalelor specializate. conform prevederilor legii.procedurilor şi sporirea garanţiilor procesuale aplicate minorilor.

De asemenea. statele trebuie să înfiinţeze instanţe pentru minori şi proceduri speciale.special. în prezenţa părinţilor săi sau a reprezentanţilor legali. gândite pentru a ţine seama de nevoile specifice copiilor şi să se acorde prioritate creării de instituţii şi programe care să acorde asistenţă juridică şi de altă natură copiilor. 30 . conform Directivelor pentru urmărire penală împotriva copiilor în sistemul de justiţie penală. vârstei şi situaţiei sale.

Justiţia pentru minori. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. R. Antoniu.a. N. Gafta. Partea generală. Casa de editură şi presă Şansa SRL. Bucureşti T. Analiza modificărilor legislative în domeniu. Universul Juridic. S. A. Drept procesual penal – Proceduri speciale. Luca. vol. M. C. Bucureşti 2006. T. Scripcaru. Editura C. L. Crişu I. Butoi. Dascălu – Protecţia copilului în România – Aspecte juridice şi educative. Cioclei – „Criminologia etiologică”. Dincu – „Bazele criminologiei”. Crişu II – Tratamentul infractorului minor în materie penală. C. I. II. Bucureşti 1993. N. Bucureşti 2003. Tratat universitar. R. Bucureşti. Zaharia – Dicţionar de procedură penală. Luca. N. Tratate. Studii Teoretice şi jurisprudenţă. I. Volonciu. Ştefăroi. 1996. I.H. H. Editura All Beck Bucureşti. vol.BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ I. V. C. Editura All Beck Bucureşti 2004 A. A. Iaşi 2005. „Ghid de practici instituţionale în instrumentarea cauzelor cu minori”. Bucureşti. 2004. Dăbulea. Beck. Aspecte de drept comparat”. Asociaţia Alternative Sociale. Butoi. cursuri. 31 . Infracţiunile de corupţie şi cele asimilate sau în legătură cu acestea. Editura Actami. D. Moisescu. M. Puşcaşu. Vlad. Editura Fundaţiei România de Mâine. O. 1988.. Mursa. vol. Brezeanu – Minorul şi legea penală – Editura All Beck – 1998. Bulai. A. Editura Proarcadia. Drept penal român. G. Coca – Cozma ş. Psihologie judiciară. monografii G. Editura Arves. Diaconescu.

Dongoroz. Third edition. Ed. Antoniu. N. Partea generală. Bulai. 1993 – 1994. B. Longinescu – Legi vechi româneşti şi izvoarele lor – Bucureşti 1912. Editura Universitară Bucureşti 2008. J. Ediţia a VI – a revăzută şi adăugită. Gh. ediţia 1939. Th. N. Partea generală. T. M. J. G. „ Psihologie judiciară”. Mitrofan. Editura Hamangiu 2007. C. Procedură penală. N. Mateuţ. Les mesures à l'egard des mineurs. Editura All Beck. Verlynde. ediţia a II-a. Neagu. Kmen. Universul Juridic. 1974. vol. Juvenile deliquency. VI. Stănoiu. V. C. Kahne. Stănoiu – Explicaţii teoretice ale Codului penal Român. Zdrenghea. ediţia a II-a. I. Drept penal român – Partea generală. R. Neagu . Iaşi. Editura Academiei Române. Bucureşti 2003. Cauzele de nulitate în procesul penal. R. Bucureşti 2003. Editura Medicală. Mcens. Editura Academiei Române. J. P. 2002 32 . Dongoroz. S. Expertiza medico–legală psihiatrică.G. C. Kahne. V. V. I şi II. Editura Global Lex Bucureşti. 1993. vol.V. Bucureşti 1994. West Publishing Company. C. N. Senna. G. J. 2000. 1998. Larry. New York. O Hanganu. S. Dongoroz. 1990. Prelipceanu. V. R. Mrejeru. Drept procesual penal – Tratat. Siegel. Bulai. Drept penal. Bucureşti. Ştiinţifică Bucureşti. C. Bucureşti 2007. Iliescu. Mitrache. Butoi. Drept procesual penal. D. reeditată de Asociaţia Română de Ştiinţe Penale. Mitrache. I. Editura Fundaţiei Chemarea. Iliescu. Raţă – Răspunderea penală a minorului – Studiu de doctrină şi jurisprudenţă. vol. Antoniu. Bucureşti. II. 1988. Bruxelles. Casa de editură şi presă Şansa SRL. Explicaţii teoretice ale Codului de Procedură Penală. Giurgiu. S. Mrejeru – Proceduri penale speciale – doctrină şi jurisprudenţă. Dragomirescu.

Editura Hamangiu 2007. I. Tratat de drept procesual penal – partea specială. Volonciu. E. Editura Naţional. Ediţia a III-a. Partea generală. Procedură penală română – partea specială. 33 . I. I. „Tratat de Drept procesual penal”. Tratat de drept procesual penal – partea generală. Editura Universul Juridic Bucureşti 2007.T. 1997. Tulbure. I. Tatu. Editura All. Ţuculeanu.I. Editura OMNIA UNI-S. Abraham. Teodorescu – Minoritatea în faţa legii penale – Bucureşti 1928. Editura Hamangiu. A. Tatu. Gr. Rămureanu. Theodoru. P. Editura Continent XXI. Theodoru . Codul penal comentat şi adnotat. Ediţia a III-a. Editura Paidea Bucureşti. Ştiinţifică. Drept procesual penal. Moldovan. 1972. Bucureşti. Ediţia a IV-a. Oancea – „Probleme de criminologie”. Volonciu. Codul de procedură penală comentat – Urmărirea penală. Editura Hamangiu 2007. Bucureşti. Volonciu. V. N. vol. Şt. Al. Partea generală. Îndreptar de practică judiciară. G.S. Radu. Editura All Beck Bucureşti. Măsurile preventive în procesul penal român. Turianu. Tratat de drept procesual penal – ediţia a II-a. Ed. Pitulescu. Cugetarea. Neagu. 1981. Şt. . Ed. Tulbure. C. Braşov. 1935. „Dicţionar de termeni juridici uzuali”. „Răspunderea juridică pentru faptele penale săvârşite de minori”. A. Editura Paidea. Peretz – Originile dreptului roman – Bucureşti 1915. Bucureşti. Drept procesual penal. A. Iaşi 1996.A. N. 1999. vol. Gh. Tratat de criminalistică. A. Univ. N. Solomonescu – Tratamentul infractorului minor în dreptul penal comparat – Bucureşti. Bucureşti 1994. Stancu. Gr. L.

V. în Dreptul nr. Universul Juridic. practică judiciară Academia Română – Institutul de cercetări juridice –Explicaţii teoretice ale codului de procedură penală român. în Revista de Drept Penal nr. în Dreptul nr. N. Probleme de drept procesual penal. 12/2004. note. 34 . V. Institutul Naţional al Magistraturii. în Revista de Drept Penal nr. Arestarea preventivă a învinuitului sau inculpatului de către instanţa de judecată. T. 1/2000. Teodoru. Editura All Beck 2003. Bucureşti 2003. Josan. Rolul avocatului în realizarea dreptului de apărare al cetăţenilor. Costăchescu. Reabilitarea şi amnistia după condamnare. Fl. I. Jidovu. 2/1996. în Revista Română de Drept nr. Exercitarea dreptului la apărare şi sancţionarea încălcării sale. Stoica.Paşca. Papadopol. St. O. rezolvate în semestrul I al anului 2004 de Curtea e Apel Suceava. 2 din 1996. Studii. Consecinţe. 3/1995. Gh. Unele probleme privind posibilitatea instanţei de a dispune asupra arestării preventive a inculpatului în cursul judecăţii în apel. Cernescu – Garantarea şi realizarea drepturilor acordate părţilor în procesul penal.II. Analiza modificărilor legislative în domeniu. Neefectuarea anchetei sociale în cauzele cu infractori minori. ediţia a II-a. 12/1971. Reforma penală şi ocrotirea valorilor fundamentale ale societăţii în Revista de Drept penal nr. partea specială. Predescu. Gh. Justiţia pentru minori – studii teoretice şi jurisprudenţă. Antoniu. IV. în Dreptul nr. vol. 3/1972. 3/1995. Mândru. Mateuţ. articole. în Dreptul nr. G. 12/1998. în Revista Română de Drept nr. Gh.

35 . VII din 20 februarie 2006. 2005.P. Secţia penală. 2001 Curtea Supremă de Justiţie. 1/2002.„Obligarea de a nu părăsi ţara”. pag. 1555/2000.. Secţia Penală. Culegere de decizii pe anul 2000. Ţuculeanu . 1/2006. decizia nr. Ministerul Justiţiei. Secţii Unite. publicată în Buletinul Casaţiei nr. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. All Beck. decizia nr. 120. Editura Hamangiu. în R. Buletinul jurisprudenţei. 2683/2005. Teodoru – Garantarea dreptului părţilor de a fi prezente la judecarea cauzelor penale – în Revista Română de Drept nr. în Revista de Drept Penal nr. Buletinul Jurisprudenţei 2004. 4/2007. nr. decizia nr. 4 Bucureşti 2004. Curtea Supremă de Justiţie. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Bucureşti 2006. Editura Proema.D. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. 1086 din 20. Secţia penală.Gr. Baia Mare 1996. Culegere de decizii pe anul 1995. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. publicată în M. în R. Curtea de Argeş. 6090 din 27 octombrie 2005.O. decizia nr. 4/1972. în Jurisprudenţa Secţiei Penale 2005. Secţia penală.2008. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Al. Vasiliu. 866 din 18. 3422/1 iunie 2005. Of. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Secţia penală.P. publicată în Buletinul Casaţiei nr. Nulităţile în procesul penal.11. Curtea Supremă de Justiţie. Ed. în Al. 475 din 1 iunie 2006. Decizia nr. Decizia nr. Curtea Supremă de Justiţie. Secţia penală. nr. Curtea Constituţională. Editura Juris Argessiss. nr. 235/2000.12. 1/2002. Practică Judiciară. Culegere de practică judiciară 2003-2004. decizia nr. nr. Buletinul Jurisprudenţei. decizia nr. 2431/7 mai 2007. publicată în M.2007.D.

nr. nr. 4 din 1970. Secţia a II-a penală. 819/1971. Tribunalul Suprem. Partea I. Secţiile Unite. în R. Tribunalul Bucureşti. Tribunalul Suprem.D. Curtea de Apel Braşov . în C. 570 din 29 iulie 2008. /1992. în Revista Dreptul nr. 1217 din 1971. publicată în M. IX din 2008. nr. 36 . Tribunalul Suprem. Secţia penală. nepublicată. Tribunalul Suprem. decizia nr.Secţia penală şi pentru cauze cu minori. Decizia penală nr. decizia nr. Tribunalul Sibiu. 2522/2005. decizia nr. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. 1702/2004.D. Of. Tribunalul Hunedoara. decizia penală nr. 1971. decizia penală nr. Tribunalul Suprem. literatura şi practica judiciară până la data de 15. Partea I. Decizia nr.04. Secţiile Unite. 3/1972. Decizia penală nr. Decizia nr. 150/1990. nr. Decizia nr.R. Secţiile Unite. Plen. 1440/1969. Decizia LI din 2007. Tribunalul Suprem. 4316/2004. Of. dec.D. în C. Of. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. 658/1963. Tribunalul Suprem. 1973. sp. Secţia penală. de îndrumare nr. 208/1986. în R. Decizia penală nr. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Secţia I. dec. Tribunalul Suprem. sp. publicată în M.D. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.2009. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Decizia de îndrumare nr. Plen. 6/1973. 1972. 898/1971. Tribunalul Bucureşti. 769 din 13 noiembrie 2007. dec.D. decizia penală nr. XXVIII din 2007. 831 din 10 decembrie 2008. 9/1970. Secţiile Unite. nr. publicată în M. nepublicată. în C. Secţia Penală. XI din 10 februarie 2008. La elaborarea lucrării s-a ţinut seama de legislaţia în vigoare. 288 din 1976. Decizia nr. Decizia nr. dec. de îndrumare nr. 128/2007. 1/1971. 263/70.R. Secţia penală.