DISTRUGEREA ŞI DEGRADAREA BUNURILOR DE PATRIMONIU Cristina Georgescu http://www.bcucluj.ro/bibliorev/arhiva/nr18/carte3.

html Noţiunea de patrimoniu cultural a apărut surprinzător de târziu în istorie. Până la începutul secolului XX patrimoniul era o noţiune care se referea strict la bunurile aflate în posesie personală, şi statul avea prea puţine prerogative asupra acestor bunuri, chiar dacă aveau valoare naţională. Au existat preocupări din partea statului pentru aceste bunuri, dar fără să existe cadrul juridic necesar. În România începuturile în acest domeniu se situează la sfârşitul sec. XIX, iar pe parcursul secolului XX legislaţia în domeniu se specializează, îşi defineşte termenii şi se aliniază legislaţiei europene din acest domeniu. Legea în vigoare astăzi în România este legea 182 din 25 octombie 2000 privind protejarea patrimoniului cultural mobil, care constiutuie cadrul legal în acest domeniu. Obiectul legii este, în mod evident, constituirea unui sistem de protejare a bunurilor culturale. Factorii de risc care pot provoca deteriorarea sau chiar distrugerea acestora sunt: 1. 2. 3. 4. 5. factorul uman factorii biologici factorii fizico-chimic dezastre naturale alţi factori

Factorul uman reprezintă una din principalele ameninţări la adresa obiectelor de patrimoniu, deoarece acestea au, pe lângă valoarea lor culturală, şi o valoare materială (uneori imensă). În România de exemplu, vidul de putere şi de legislaţie de după 1990 a permis scoaterea din ţară a numeroase antichităţi (practică ce continuă bineînţeles şi în ziua de azi, dar la scară mai mică totuşi). Tot în această categorie intră, cred eu, şi neglijenţa celor plătiţi să protejeze bunurile culturale, în măsura în care pot să o facă (adică există într-adevăr un coeficient de pierderi naturale în cele mai multe instituţii, dar unele degradări sau distrugeri ar putea fi evitate cu mai multă atenţie şi responsabilitate din partea conducerii acestor instituţii, dar şi a angajaţilor). Pe de altă parte, multe bunuri culturale s-au distrus din cauza ignoranţei (papirusuri). Factorii biologici care pot afecta mai ales obiectele din materiale organice sunt ciupercile (mucegaiul, spre exemplu), rozătoarele şi insectele. Mucegaiul există peste tot în natură, dar se dezvoltă mai ales în mediile umede, calde, întunecate şi neaerisite. Mucegaiul odată instalat poate fi îndepărtat prin aplicarea unor soluţii fungicide. Dacă este un mucegai uscat, poate fi înlăturat cu peria sau aspiratorul. Pentru a se evita acţiunea distructivă a rozatoarelor, depozitele unde sunt adăpostite artefactele trebuie să fie foarte curate, fiind interzis consumul şi depozitarea alimentelor. Uşile şi ferestrele lor trebuie ţinute închise. Pentru a impiedica pătrunderea rozătoarelor şi a insectelor, gurile de aerisire trebuiesc prevăzute cu plase. Dezinsecţia şi deratizarea trebuie să se facă la intervale regulate sau de câte ori este nevoie. Factorii fizico-chimici din mediul ambiant care pot influenţa starea de sănătate a obiectelor sunt: temperatura, umiditatea, lumina, aerul, oxigenul, vântul, salinitatea, poluarea. Toţi aceştia acţionează într-o măsură mai mare asupra obiectelor care sunt expuse în aer liber (construcţii, statui, inscripţii, muzee in situ). în ceea ce priveşte temperatura, în general se admite ca temperatura maximă într-o încăpere care adăposteşte bunuri culturale nu trebuie sa depăşească 22 grade Celsius. Trebuie spus că bunurile sunt afectate într-o măsură mai mare de temperaturile înalte decât de cele scăzute, fiind

admisă ca fiind bună orice temperatură cuprinsă între 1- 18 grade Celsius, cu condiţia ca ea sa fie constantă. Umiditatea afectează mai ales obiectele din materiale organice: hârtia, pielea, pergamentul, textilele, osul, lemnul, picturile. Piatra şi metalele sunt afectate într-o măsură mult mai mică. Umiditatea considerată ca fiind cea mai adecvată este cuprinsă între 55-65 %. Trebuie spus că nu numai umezeala poate duce la degradarea obiectelor, ci şi uscăciunea (o umiditate sub 45%) care este periculoasă mai ales pentru hârtie, pergament, piele şi piese de mobilier (de fapt cleiul mobilei), ducând la deshidratarea lor. O cerinţă a depozitelor de muzeu, a bibliotecilor, a arhivelor este ca ele să nu aibă igrasie şi să fie bine izolate termic, cu alte cuvinte să li se asigure un microclimat constant. Dintre componentele aerului, oxigenul afectează aproape toate obiectele din metal, cu excepţia celor din aur. Au loc fenomene de oxidare: patina verde de pe obiectele din bronz, ruginirea fierului sau înnegrirea argintului. Unele gaze, mai ales cele sulfuroase, din zonele puternic industrializate şi poluate, pot afecta în special edificiile şi piesele din piatră (statui). Drept urmare, acestea se înnegresc, fiind acoperite de anhidrida sulfuroasă. Vântul are o acţiune abrazivă şi, desigur, poate afecta mai ales clădirile, monumentele şi statuile din piatră expuse în aer liber. Sfinxul din calcar de la Gizeh, spre exemplu, a fost puternic afectat de vânt care a antrenat nisipul deşertic şi a dus la corodarea monumentului. Lumina este un factor care, în ciuda faptului că poate pune în valoare un exponat, poate pricinui degradarea obiectelor. Este vorba atât de lumina naturală, cât şi de cea artificială, ultima fiind însă mai puţin nocivă pentru că este relativ constantă. Este de preferat lumina artificială, nu numai pentru ca ea este constantă ca intensitate, dar ea poate fi controlată şi dozată ca intensitate, tip, timp, distanţă. Lumina poate afecta pigmenţii, cernelurile (ducând la fenomene de decolorare) răşinile, lacurile, fibrele textile, hârtia, pielea, pergamentul şi lemnul. Obiectele din materiale anorganice (metale sau roci) în general nu sunt afectate de lumină, excepţie făcând doar sticla colorată. Mijloacele clasice de luptă împotriva luminii sunt jaluzelele, storurile, perdelele şi draperiile, husele de protecţie pentru vitrine. Se pot folosi, de asemenea, sticle speciale (cu filtre) pentru confecţionarea vitrinelor, dar acestea sunt destul de scumpe şi, de aceea, rare. Instituţiile moderne care se constituie ca depozite pentru bunurile de patrimoniu sunt prevăzute cu sisteme sofisticate de protecţie împotriva luminii naturale care declanşează automat coborârea jaluzelelor atunci când intensitatea luminii sau radiaţiile depăşesc limita admisă. Din păcate incontrolabile, putând prejudicia serios bunurile culturale, sunt dezastrele naturale (cutremurele, inundaţiile, uraganele) cu tot ceea ce presupun ele. Deşi aceste catastrofe sunt inevitabile, se pot lua unele măsuri preventive care pot atenua efectul lor. Cutremurele pot afecta integritatea unor bunuri culturale fragile (obiecte din sticlă, porţelan, ceramică). Pentru preîntâmpinarea efectelor devastatoare ale cutremurelor, mobilierul de depozitare trebuie să fie adecvat, solid, bine ancorat, iar obiectele fragile trebuie depozitate în cutii, învelite în vată, textile, talaş, hârtie neutră. Planşeele depozitelor trebuie să fie solide. Este interzisă depozitarea pieselor masive şi grele la etaj, fiind preferabile spaţiile situate la subsol sau parter. În caz de inundaţii, apa poate afecta în special obiectele din materiale organice: documente, cărţi şi alte obiecte din hârtie, pictură, textile, preparatele din colecţiile de ştiinţele naturii: fluturi, insecte, păsări împăiate. O măsură preventivă care se impune în acest caz este depozitarea obiectelor la o oarecare înălţime faţă de nivelul de călcare al depozitului. Desigur se interzice depozitarea lor direct pe podea. Pentru salvarea grabnică a bunurilor afectate de inundaţie a fost folosită cu succes, mai ales pentru bunurile din hârtie, congelarea obiectelor ude. În depozitele care ar putea fi afectate de apă trebuie să existe în permanenţă cizme de cauciuc, sugativă, ziare sau alte materiale absorbante, aspiratoare de apă, saci

de plastic, folii de polietilenă şi cărucioare pentru transport, care ar putea uşura şi grăbi evacuarea rapidă a pieselor din depozit. Alţi factori care ar putea afecta depozitele sunt generaţi de existenţa unor instalaţii defecte care pot produce inundaţii sau incendii. Nu de puţine ori bunurile culturale au fost afectate grav datorită faptului că instalaţiile electrice, de distribuţie a apei şi de canalizare, instalaţiile de gaz nu au fost verificate periodic. Instalaţia electrică trebuie astfel concepută încât să poată fi debranşată atunci când nu mai este nevoie de ea. Este interzisă depozitarea obiectelor lângă surse de căldură (sobe sau calorifere). Pentru depistarea în stare incipientă a incendiilor trebuie folosite instalaţii de semnalizare a fumului. În proximitatea depozitelor şi expoziţiilor este necesară amplasarea unor hidranţi şi a unor extinctoare pentru stingerea incendiilor. Nu numai obiectele trebuiesc protejate ci şi registrele de inventar. Cea mai bună soluţie este întocmirea registrelor în dublu exemplar, urmând ca locaţia lor să fie diferită. O altă soluţie este tehnoredactarea pe PC a registrului de inventar. De asemenea trebuie să existe o listă a celor mai valoroase bunuri care trebuiesc evacuate cu prioritate. Lista trebuie să conţină numărul de inventar al bunului şi locaţia lui exactă. În depozite este utilă afişarea la vedere a unei liste cu numerele de telefon ale unor instituţii de utilitate publică: pompieri, apărarea civilă, deranjamente gaz şi electricitate. Toţi aceşti factori care ameninţă bunurile culturale demonstrează fragilitatea acestora, faptul că avem datoria să conservăm şi să restaurăm vestigiile trecutului, chiar dacă aceasta presupune investiţii materiale şi umane. Până la urmă cred că gradul de civilizaţie al unei societăţi se verifică prin grija pe care o are pentru bunurile culturale, şi în general pentru bunurile care nu aduc neapărat profit.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful