Predare integrată în învăţământul primar

Între experienţele consacrate de organizare a conţinuturilor învăţământului pot fi catalogate ca inovaţii: -Abordarea interdisciplinară; -Predarea integrată a cunoştinţelor; -Organizarea modulară; -Învăţarea asistată de ordinator. “Marile probleme ale lumii contemporane, problematica economică, morală sau estetică se pretează în mod cu totul special la o tratare interdisciplinară; în acelaşi timp interdisciplinaritatea apare ca o consecinţă logică a integrării tuturor tipurilor de conţinuturi în perspectiva educaţiei permanente. Probabil, soluţia de aplicat nu este nici interdisciplinaritatea totală, nici învăţământul pe materii concepute în maniera tradiţională; o combinaţie între aceste două formule, realizată în funcţie atât de exigenţele ştiinţelor contemporane şi de diferite activităţi sociale cât şi de exigenţele psihologice ale diferitelor vârste pare mai realistă şi mai eficace” (UNESCO, Reunion sur la methodologie de la reforme des programes scolaires, Doc. ED. 76/Conf. 640/3, pag. 18) Deşi avantajele unei asemenea abordări sunt evidente, totuşi disciplinele de studiu constituie şi astăzi în multe sisteme şcolare axele curriculum-ului şi rămân în continuare principiile organizatoare cele mai pregnante în învăţământ. Trebuie să amintim că de fapt chiar Comenius a denunţat cu tărie încă din 1657 tendinţa de fărâmiţare a ştiinţei în discipline fără legătură între ele. Remediul la această dezbinare internă ar fi, spunea el, pedagogia unităţii (pansophia). Astăzi perpetuarea cunoaşterii a găsit alte suporturi decât memoria oamenilor. Perspectiva s-a schimbat: se acordă mai multă atenţie omului care urcă decât drumului pe care-l urmează. Inconveniente ale abordării intradisciplinare:  Învăţarea principiilor unei discipline nu oferă garanţia transferului acestora în alte discipline, ştiut fiind faptul că transferul orizontal al cunoştinţelor se face puţin doar la elevii cei mai dotaţi;  Perspectiva intradisciplinară a dus la paradoxul enciclopedismului specializat. Acesta închide elevul şi profesorul într-o tranşee pe care şi-o sapă ei înşişi şi care îi izolează din ce în ce mai mult pe măsură ce o adâncesc. Sau folosind o exprimare consacrată, cel ce învaţă va cunoaşte tot mai mult despre un domeniu tot mai restrâns, înaintând către acea limită unde va şti totul despre nimic.  În devotamentul său pentru disciplina de studiu, profesorul tinde să treacă pe planul al doilea obiectul prioritar al educaţiei: elevul.  Această manieră de organizare a conţinuturilor învăţământului este oarecum similară cu interdisciplinaritatea, în sensul că obiectul de învăţământ are ca referinţă nu o disciplină ştiinţifică, ci o tematică unitară, comună mai multor discipline.  Deosebirea dintre cele două constă în aceea că interdisciplinaritatea identifică o componentă a mediului pentru organizarea cunoaşterii, în timp ce în al doilea caz se ia ca referinţă o idee sau un principiu integrator care transcede graniţele dintre disciplinele ştiinţifice şi grupează cunoaşterea în funcţie de noua perspectivă.

1

De asemenea. Raportul dintre ariile curriculare se modifică în funcţie de vârsta celor care învaţă şi de specificul ciclurilor curriculare (Curriculum Naţional. un grupaj de discipline care au în comun anumite obiective de formare. dar şi în învăţământul gimnazial şi liceal. aşa cum se ştie. -integrarea PLURIDISCIPLINARĂ. Dificultăţi şi limite:  Dificultatea pregătirii cadrelor didactice care să predea într-o asemenea manieră. cultura. Remarcăm deci flexibilitatea deosebită a acestui demers. 2 . mai ales atunci când se doreşte aprofundarea învăţării pe teme sau domenii mai specializate. În predarea/învăţarea conţinuturilor învăţământului primar este din ce în ce mai prezentă tendinţa de organizare a acestora dintr-o perspectivă integrată. valori aparţinând disciplinelor şcolare distincte (De Landsheere. 1992). În acest sens. tehnologia.  Lipsa de tradiţie pedagogică a integrării. Ariile curriculare reprezintă un grupaj de discipline care au în comun anumite obiective de formare. a inerţiei. o problemă controversată. a fost elaborat planul cadru care este structurat pe şapte arii curriculare. Ariile curriculare reprezintă. Ed. Cu toate acestea. la nivelul unor programe pentru învăţământul preuniversitar se operează cu teme sau orientări tematice. cu “orientări tematice” de fapt. ce ţin în primul rând de schimbarea mentalităţii cadrelor didactice. cea de-a doua variantă. se întâmpină o serie de dificultăţi. înlăturarea comodităţii.Predarea integrată cunoaşte o extensie relativ rapidă. pag. convergente între următoarele elemente: concepte. Învăţarea şi noua revoluţie tehnologică. Predarea integrată se dovedeşte a fi o soluţie pentru o mai bună corelare a ştiinţei cu societatea . Asemenea organizare a conţinuturilor. în continuare. a învins se pare.  Imposibilitatea aprofundării de către elevi a cunoaşterii ştiinţifice specializate. Integrarea rămâne. Argumente:  Planul cadru este structurat pe cele şapte arii curriculare. Integrarea conţinuturilor presupune stabilirea unor relaţii strânse. -integrarea MULTIDISCIPLINARĂ. Bucureşti. -integrarea TRANSDISCIPLINARĂ.Sistemul de formare iniţială şi continuă a cadrelor didactice din România este predominant axat pe predarea pe discipline. care exprimă intenţia evidentă de a găsi soluţii pentru integrarea conţinuturilor. în primul rând datorită faptului că răspunde unor preocupări privind natura ştiinţei. Cei mai serioşi paşi în predarea integrată sau făcut în învăţământul preşcolar şi primar. -integrarea INTERDISCIPLINARĂ. cu toate avantajele sale şi-a dovedit propriile dificultăţi şi limite. abilităţi. care semnifică faptul că profesorul are o anumită libertate de a alege sau de a propune conţinuturi. 5). în funcţie de specializarea de pe diploma de absolvire a facultăţii sau colegiului.  La nivelul unor programe pentru învăţământul preuniversitar se operează cu “teme”. Între cele şapte arii curriculare există un echilibru dinamic.  Opoziţia latentă sau activă a cadrelor didactice privind tendinţele integratoare (Lazăr Vlăsceanu. În dilema de acum bine cunoscută a predării pe discipline de sine stătătoare sau pe baza integrării conţinuturilor în “câmpuri cognitive integrate” care transced graniţele dintre discipline. Principalele niveluri ale integrării cunoştinţelor sunt: -integrarea INTRADISCIPLINARĂ. Politică. 1988) Niveluri ale integrării conţinuturilor în învăţământul preuniversitar este tot mai des întâlnită tendinţa de organizare a conţinuturilor din perspectiva integrată.

sarcini diferite şi perioade de concentrarea diferite. iar la clasele II-IV. a stimulării încrederii în propriile forte şi la convingerea că are mai multe şanse să reuşească decât să înregistreze un eşec. astfel stimulandu-se dezvoltarea personalităţii elevului. dascălul să formuleze sarcini şi asteptări care să răspundă particularitaţilor individuale ale fiecarui elev din clasă. astfel încât să evidenţieze unitatea gândirii ştiinţifice. 2. cu cele de joc. gramatica etc. confruntare între situaţii / concepte ce se opun / se deosebesc (abordare simultană: sinonime/antonime). 3 .Predarea limbii române în învăţământul preuniversitar urmăreşte înţelegerea de către elevi a bogăţiei limbii şi folosirea ei corectă în relaţiile ei cu oamenii. Principiul alternării activităţilor subliniază asigurarea unei dinamici a programului zilnic care va permite utilizarea de strategii diferite. Cooperarea creează oportunitatea utilizării învăţării reciproce. Orientarea activitatii în acord cu obiectivul dominant şi cu nivelul clasei: – demersul deductiv – parcurs de învăţare dinspre general spre particular (definiţii ð exemplificări ð analiză). – demersul inductiv – parcurs de învăţare ce duce de la particular la general (analiză de text ðconceptualizare). citire şi comunicare. Acest principiu are marele avantaj că ajută elevul într-o mai mare măsură decât competitţa la conturarea unei imagini pozitive de sine. 3. Aplicarea acestui principiu presupune o alternare a formelor de organizare a activităţii: frontală. ceea ce presupune dezvăluirea întregii palete de semnificaţii şi valenţe aplicative ale limbii române şi formarea la elevi a schemelor gândirii analogico-deductive şi probabilistice. în funcţie de necesarul comunicării eficiente între elev şi învăţător. mişcare şi. pe grupuri mici. Principii ale proiectării didactice 1. Corelarea dintre obiective de referinţă şi particularităţile individuale ale elevilor trebuie să se regăseasca la nivelul sarcinilor de învăţare propuse de cadrul didactic. Acest principiu presupune că trebuie să asiguram un echilibru între activitaţile de concentrare pe sarcini instructive cu cele de relaxare. Realizarea obiectivelor programei şcolare la limba şi literatura română necesită predarea integrata. Principiul alternării tipurilor de activităţi. Principiul cooperării: Cooperarea ca principiu de bază al activităţilor din clasă.) Predarea integrată a conţinuturilor prezintă conceptele şi principiile. La clasa I predarea integrată presupune desfăşurarea în aceeaşi lecţie a activităţii de scriere. individuală. nu în ultimul rând. perechi. Totodată. prin împărtăşirea experienţelor. un tip de învăţare prin care copiii învaţă unul de la celalalt. să comunice şi să interacţioneze cu semenii săi. Principiul individualizării predării: Acest principiu presupune ca în proiectarea activităţilor. cooperarea stimulează interacţiunile din clasă şi astfel încurajează comunicarea si socializarea între elevi. să utilizeze în mod eficient şi creativ capacităţile proprii. creează atmosfera unei reale comunităţi de învăţare. Scopul studierii limbii române în perioada şcolarităţii este acela de a forma progresiv un tânăr cu o cultura comunicaţională şi literară. fără compartimentare tradiţională (citire. planificarea se face pe unităţi de învăţare în care demersul se centrează pe realizarea obiectivelor de referinţă şi a conţinuturilor prevăzute în programă pe baza unor texte suport. să poată continua în orice fază a existenţei sale procesul de învăţare. – demersul analogic – parcurs ce constă în transferarea într-un context nou a unor noţiuni deja cunoscute – demersul dialectic – parcurs de învăţare ce presupune abordare contradictorie. capabil să înţeleagă lumea din jurul său.

realizarea unei coordonări corecte între temele abordate din perspectiva integrată şi temele abordate clasic. Termenul „curriculum integrat” sugerează corelarea conţinuturilor în care punctul de pornire este cel mai adesea finalitatea. Argumentele psiho-pedagogice în favoarea predării integrate sunt multiple: • în planul profunzimii şi trăiniciei cunoştinţelor dobândite printr-o astfel de abordare. naturală pe de o parte şi. lectură. cadrului didactic îi revine un rol de” misionarism” în procesul de modelare a omului. Comunicarea este prezentată în calitatea sa de competenţă fundamentală. implicându-ne cu tact. dar şi bucuria din ochii şi de pe feţele celor pe care trebuie să-i învăţăm să devină oameni. Curriculum-ul pentru învăţământul primar este structurat în funcţie de un model comunicativ-funcţional care presupune predarea integrată a capacităţilor de receptare şi de exprimare orală. mai mari şi poate mai buni decât noi. • baza integrată a cunoaşterii conduce la o mai rapidă reactivare a informaţiilor. lăsându-le libertatea de acţiune. dintre temele abordate în şcoală şi cele din afara ei. trebuie să menţinem atmosfera de joc. respectiv de exprimare scrisă. acomodarea corectă a proiectelor şi abordării pe teme într-o schemă orară coerentă. dascălii. plusul calitativ este evident: cei care învaţă identifică mai uşor relaţiile dintre idei şi concepte.” Şi pentru că omul este „proiect” aruncat în lume şi aflat într-o stare de „facere”. • cadrul didactic devine un „facilitator”. învăţarea conform unei structuri riguroase sunt extreme care trebuie să coexiste în curriculum-ul integrat. activitatea integrată încurajează comunicarea şi rezolvarea sarcinilor de lucru prin cooperare. • parametrii structurii curriculare integrate pot fi: conceptele transmise. acoperind deprinderi de receptare şi exrimare orală. Profesorul. • în planul relaţiilor interpersonale. abilităţile formate şi aplicaţiile realizate. receptarea mesajului scris. stabilirea modalităţilor de evaluare a performanţelor individuale. exprimarea orală şi cea scrisă. lectură). mai ales în situaţia învăţării prin cooperare. astfel încât să se asigure achiziţia de către elevi a unei imagini coerente. cât şi a capacităţilor de receptare a mesajului scris si de exprimare in scris. La rândul nostru poate vom reuşi să păstrăm în suflet copilul care am fost cândva. de formare permanentă de-a lungul vieţii sale. care presupune sintetizarea şi organizarea didactică a conţinuturilor din domenii diferite ale cunoaşterii. unitare despre lumea reală. • învăţarea într-o manieră cât mai firească. mai mult decât o sursă de informaţii. elevii devenind mai responsabili. Conform acestui nou model comunicarea este un domeniu complex care înglobează procesele de receptare a mesajului oral şi a celui scris (citire. compunere) sunt definite acum în termeni de capacităţi: receptarea mesajului oral. spunea că: „Predarea limbii române urmăreşte înţelegerea de către elevi a bogăţiei limbii materne şi folosirea ei corectă în relaţiile cu oamenii. Cu cât cunosc mai bine limba română. Vasile Molan. • abordarea integrată a curriculum-ului implică abilitatea metodologică a cadrelor didactice pentru integrarea curriculară. deprinderile. 4 . lăsându-i să rămână copii cât mai mult timp. cu atât îşi vor însuşi elevii cunoştinţele din domeniul umanist şi ştiinţific. Domeniile limbii române (citire. în funcţie de care sunt alese toate celelalte componente ale procesului instructiv-educativ. precum şi cele de exprimare orală. gramatică. respectiv scrisă. pe de altă parte.Literatura pedagogică actuală descrie integrarea curriculară drept o modalitate inovatoare de proiectare a curriculum-ului. Noi.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful