Fenomene de transfer.

Schimbul de indiferent care proprietate între componenţii
oricărui sistem fizic este o condiţie determinantă de existenţă a
tuturor formelor de materie şi de obicei în toate sisteme naturale
are loc simultan transportul reciproc a mai multor proprietăţi, care
constituie obiectele de transport. Cu toate că proprietăţile
transportate sunt de diferită natură, legile fenomenelor de transfer
sunt aceleaşi (cauzate mecanismelor de transport comune), ceea ce
sugerează posibilitatea de studiere tuturor fenomenelor de transfer
în cadrul teoriei unice comune. Aceasta ar permite elaborarea
metodelor de studiere şi relaţiilor de calcul comune şi prin urmare
aplicarea rezultatelor de studiere a unui fenomen la studierea altor
fenomene de transfer.
1. Noţiunile generale ale fenomenelor de transfer.
Oricare fenomen de transfer este condiţionat şi determinat
prin elementele ce urmează: proprietate transportată, mediul de
transport, traversat de către purtători(transportori) de
proprietate, antrenate conform traiectoriilor sale de către forţa
motrice a procesului.
1.1 Proprietate transportată (P) – entitate, care constituie obiectul
de transport. Cele mai importante proprietăţi ale ingineriei
sunt următoarele:
impuls
υ m P ·
, kg
.m/s ,
energie termică
T c m P
p
·
, J ,
materie ( substanţă) m P · , kg .
1.2 Mediul de transport- spaţiul, în care se desfăşoară transportul
de proprietate şi care poate fi omogen (dacă reprezintă o singură
fază ) sau eterogen (compus din mai multe faze), solid sau fluid,
mobil sau imobil. Permeabilitatea mediului faţă de proprietate
transportată se evaluează de către coeficientul de difuzibilitate
1
( ) D
şi, dacă z y x
D D D · ·
- mediul este izotrop, dacă
z y x
D D D ≠ ≠
- nu - mediul este anizotrop.
1.3 Purtători(transportori) ale proprietăţii – sunt elementele
materiale ale fluxului, care se-ncarcă, transportă şi se descarcă de
o anumită cantitate de proprietate. Există purtători:
-de tip molecular: ioni, molecule, atomi, electroni,
- de tip convectiv: macro formaţiuni ale fluxului, vârtejuri ,
- de tip radiant: fotoni, cuante de energie
electromagnetică.
1.4 Mecanisme de transport se identifică în mod unic de către
tipul purtătorilor de proprietate: transportul molecular (difuzie,
conducţie), convectiv (convecţie) şi radiant (emisie, radiere).
Transportul de proprietate dintr-o fază în alta conform
traiectoriilor normale faţă de direcţia mişcării a fazelor se numeşte
transportul interfazic sau transfer. În acest caz pe suprafaţa
interfazică are loc variaţia mecanismului de transport, genului de
purtători de proprietate şi a concentraţiei de proprietate.
1.4.1 Transportul prin mecanism molecular se realizează
prin mişcarea neîntreruptă a moleculelor, care prin ciocniri
ocazionale între ele îşi schimbă anumită cantitate de proprietate.
Transportul tipic prin mecanism molecular este conducţia căldurii
în corpuri solide sau fluizi imobili, transportul substanţei prin
difuzie, curgerea vâscoasă laminară.
1.4.2 Transportul prin mecanism convectiv este
condiţionat de curentul fluidului şi corespunde deplasării macro
formaţiunilor a fluidului, încărcaţi cu proprietate şi antrenaţi de
către deplasarea generală a fluidului. Deoarece intensitatea
transportului de proprietate este adecuată intensităţii curentului de
fluid transportul convectiv de proprietate poate fi laminar sau
turbulent.
Transportul convectiv laminar se efectuează prin
deplasarea purtătorilor de proprietate conform traiectoriilor
2
rectilinii, paraleli reciproc şi faţă de suprafeţe, ce restricţionează
curentul fluidului, fără perturbările vitezei ca mărimea, direcţie şi
sensul. Dacă direcţia şi sensul transportului sunt determinate de
către cauze interne (diferenţa locală a densităţii într-un fluid
imobil ca rezultatul variaţiei de concentraţie, de presiune sau de
temperatură), e vorba despre convecţie liberă sau naturală şi –
dacă de către cauze externe ( pomparea sau agitarea mediului de
transport) – convecţie forţată.
Transportul convectiv turbulent este condiţionat de către
deplasarea dezordonată a macro formaţiunilor torentului cu viteza
variabilă ca mărimea, direcţie şi sens, sensul deplasării generale
fiind comun.
1.4.3 Transportul prin mecanism radiant se caracterizează
prin faptul, că purtători de proprietate de tip radiant parcurg
traiectoriile sale rectilinii fără ciocniri şi interferenţe între punctul
de pornire până la acel de destinaţie.
Transportul indiferent cărei proprietăţi prin mecanism
molecular asistă întotdeauna şi in procese de transfer (transportul
proprietăţii dintr-o fază în altă prin straturi limită) el joacă un rol
foarte important.
1.4.4 Modele fizice şi matematice ale mecanismelor de
transport.
Imaginarea fizică a sistemului, tipului purtătorilor şi a
mecanismului de transport constituie modelul fizic, pe baza căruia
se compune, indiferent de natura proprietăţii transportate, modelul
matematic general (sistem de ecuaţii diferenţiale) pentru fiecare
mecanism de transport analizat.
Este de notat, că în realitate operaţiile de transport
(transfer) sunt foarte complicate şi modelarea matematică a
acestor se confruntă cu multe dificultăţi. De aceea pentru
rezolvarea problemelor complicate deseori necesită simplificarea
structurii funcţionale a sistemului prin omiterea detaliilor, mai
puţin importante în desfăşurarea procesului.
3
1.5 Potenţialul proprietăţii transportate (
p
) se exprimă prin
concentraţia proprietăţii în oricare moment de timp în oricare
punct al mediului de transport (cantitate de proprietate într-o
unitate de volum) -
V P p ·
şi reprezintă un parametru scalar de
stare, dependent de timp şi de spaţiu, şi determinat prin funcţia
) ; z ; y ; x ( f p τ ·
, numită ecuaţia câmpului de proprietate.
Totalitatea valorilor de potenţial la moment dat de timp formează
câmpul de proprietate. Suprafaţa câmpului, formată din punctele
de aceeaşi valoare a potenţialului se numeşte suprafaţă
echipotenţială. Câmpul de proprietate, valorile de potenţial al
cărui nu variază în timp, se numeşte staţionar şi se prezintă prin
funcţia
) z ; y ; x ( f p·
.
Nominalizând proprietate transportată, obţinem următori
expresii de potenţial a diferitor proprietăţi:
- impuls
υ ρ
υ
· ·
V
m
p
,
s m
kg
2
- energia termică T c
V
T c m
p
p
p
ρ · · ,
3
m
J

- masa (substanţă)
c
V
m
p · · · ρ
,
3
m
kg
1.6 Diferenţa potenţialului exprimă valoarea forţei motrice de
transport
2 1
p p p − · ∆
şi condiţionează intensitatea transportului, proporţională acestei
diferenţe.
4
1.7 Gradientul de potenţial este un vector, poziţionat normal
referitor la suprafaţă potenţialului şi dirijat în sensul ascendent a
valorii acestuia, care poate fi considerat ca oricare scară de
variaţie a potenţialului
n d
p d
n
p
lim p grad
0 n
· ·





Deoarece fluxul de proprietate este dirijat în sensul descendent a
mărimii de potenţial, gradientul negativ de proprietate poate fi
considerat drept fluxul de proprietate (sensul fluxului este contrar
acelui de gradient).
1.8 Fluxul de proprietate transportată este cantitatea proprietăţii,
transportată într-o unitate de timp (debitul de proprietate) şi
caracterizează intensitate de transport
S ψ ϕ ·
,
aici
ψ
- fluxul unitar (cantitate de proprietate, transportată prin unitate de
suprafaţă în unitate de timp), care este proporţional gradientului de potenţial şi
deci poate fi exprimat prin ( ) n p D ∂ ∂ − · ψ ; S - secţiunea transversală a
fluxului,
2
m
.
Coeficientul de proporţionalitate D (coeficientul de difuzibilitate,
s m
2
) caracterizează influenţa mediului de transport asupra
transportului de proprietate. Deci, în caz general fluxul unitar
poate fi prezentat prin ecuaţii diferenţiali a proiecţiilor sale
spaţiale pentru medii izotrope
x
p
D
x


ψ − ·
,
y
p
D
y


ψ − ·
,
z
p
D
z


ψ − ·

şi cele anizotrope
x
p
D
x x


ψ − ·
,
y
p
D
y y


ψ − ·
,
z
p
D
z z


ψ − ·

2. Ecuaţiile fenomenelor de transfer.
Transportul proprietăţii poate fi prezentat în forma
modelului matematic (ecuaţiilor matematice ale fenomenului)
5
obţinându-le pe baza modelului fizic a fenomenului şi
mecanismului de transport cu ajutorul legii de conservare a
proprietăţii într-un element spaţial infinitezimal (volum elementar
sau de control) a mediului de transport. Nominalizând proprietate
transportată şi precizând condiţiile de transport (geometria
sistemului, cantitatea fazelor, regimul etc.) se poate de obţinut
sistemul de ecuaţii diferenţiali, formal analogi, pentru cazuri
particulare de transport, subordonate aceleaşi tip de mecanism de
transport. Aceşti ecuaţii generale de transport (molecular,
convectiv, radiant) reflectă corelaţii între fluxul proprietăţii
transportate şi gradientul de potenţial (mecanismul molecular),
între fluxul de proprietate şi produsul potenţialului cu viteza
curentului de fluid (mecanismul convectiv) şi între fluxul de
proprietate şi viteza (mecanism radiant).
Fie cazul general, când elementul de control conţine
oricare sursa sau absorbantul proprietăţii transportate. În acest caz
ecuaţia de conservare a proprietăţii se va prezenta prin
Prezentată prin expresiile fluxurilor, traversând laturile volumului
de control într-un interval de timp şi mecanismul concret de
transport, aceasta ecuaţie reprezintă ecuaţia diferenţială de
transportare a proprietăţii prin mecanismul respectiv.
2.1 Transportul prin mecanism molecular.
2.1.1 Ecuaţia diferenţială de transport molecular.
6
=
proprietatea
generată sau
absorbită
proprietatea
ieşită
proprietatea
întrată
proprietatea
acumulată
ccumulée
-
t
x
dx
dx x x
d d
+
ϕ ϕ
dz
z
Fie un element de volum(dV = dx dy dz) în forma de
paralelipiped, fără sursa internă de proprietate, depistat dintr-un
mediu omogen, izotrop şi imobil. Laturile acestui volum sunt
suprafeţe echipotenţiale cu diferite valori ale potenţialului astfel
că între laturi opuse are loc curentul de proprietate, format de
către purtători de tip molecular.
Deci, prin fiecare latura acestui volum trece fluxul de
proprietate
A
n
p
D


ϕ − ·

Ecuaţia diferenţială de transport se poate de obţinut din
bilanţul de proprietate întrată în şi cea ieşită din acest volum de
control în direcţii spaţiali, adică în sensul pozitiv a direcţiei X prin
latura dz dy, având potenţialul p, fluxul de proprietate, întrată în
volum elementar se va prezenta prin

dydz
x
p
D d
x


− · ϕ
şi fluxul de proprietate, ieşită prin latura opusă, având potenţialul
( ) [ ] dx x p p ⋅ ∂ ∂ +
va fi
dydz dx
x
p
p
x
D d
x d x

,
_

¸
¸


+


− ·
+
ϕ

Deci, fluxul rezultant de proprietate (acumulată sau cedată) în
sensul pozitiv al direcţiei X va fi diferenţa
dV
x
p
D dxdydz
x
p
D d d d
2
2
2
2
x d x x x d


·


· − ·
+
ϕ ϕ ϕ
Deoarece sistemul este simetric, asemenea expresii rezultă şi
pentru axele Z şi Y
dV
y
p
D d
2
2
dy


· ϕ
şi dV
z
p
D d
2
2
dz


· ϕ
Suma componentelor spaţiali ale fluxului de proprietate
constituie fluxul global de proprietate, acumulată în sau cedată de
7
către volumul de control

dV p D dV
z
p
y
p
x
p
D d
2
2
2
2
2
2
2
l g
∇ ·

,
_

¸
¸


+


+


· ϕ

aici
2
2
2
2
2
2
2
z
p
y
p
x
p
p






+ + · ∇
– operator Laplace.
Acumularea proprietăţii transportate rezultă variaţia în timp a
potenţialului de proprietate a volumului de control conform
ecuaţiei
τ ϕ τ
τ ∂

d d dV d
p
gl
·
,
care prin substituirea fluxului rezultant gl

devine drept ecuaţia
diferenţială generală de transport molecular nestaţionar
p D
p
2
∇ ·
τ ∂

Membrul din stânga a acestei ecuaţii reprezintă variaţia în timp a
potenţialului de proprietate într-un punct oricare al sistemului,
operatorul Laplace determină distribuţia spaţială a potenţialului în
momentul dat de timp, iar coeficientul de difuzibilitate evaluează
permeabilitatea sistemului faţă de proprietate transportată. Pentru
un câmp de potenţial constant (staţionar -
0 d dp · τ
) aceasta
ecuaţie se transformă în laplacian -
0 p
2
· ∇
, în medii anizotrope
şi nestaţionare

,
_

¸
¸




+

,
_

¸
¸




+

,
_

¸
¸




·
z
p
D
z y
p
D
y x
p
D
x
p
z y x
τ ∂

şi, dacă există o sursa sau absorbantul intern de proprietate,
ecuaţia se completează prin membrul
) ; z ; y ; x ( p S
i i i
n
1 i
i p
τ

·
·
,
adică
p
2
S p D
p
t ∇ ·


τ
8
Nominalizând potenţialul proprietăţii, obţinem:
- ecuaţia câmpului de viteză (transportul impulsului)

) ( ) (
2
υ ρ ν υ ρ
∂τ

∇ ·
sau
υ µ
τ
υ
ρ
2
∇ ·


(
· ρ
const) ,
- ecuaţia câmpului de temperatură (transportul de energie termică)
( ) ( ) T c a T c
p
2
p
ρ ρ
τ
∇ ·


sau
T
T
c
2
p
∇ ·


λ
τ
ρ
(
ρ
,
c
p -
const.)
- ecuaţia câmpului de substanţă, care poate fi prezentat prin
variaţia fie concentraţiei, fie densităţii
C D
C
2
∇ ·


τ
sau
ρ
τ ∂
ρ ∂
2
D∇ ·
aici
ν ρ µ ⋅ ·
- viscozitatea dinamică a mediului, s Pa⋅ ;
p
c a ⋅ ⋅ · ρ λ
-
conductivitatea termică a mediului,
( ) K m W ⋅
;
D
- coeficientul de difuzie
moleculară, s m
2
.
Fluxuri specifice pentru fiecare proprietate se vor exprima prin:
- legea de frecare internă a lui Newtone
dn
d
F
υ
µ τ − ·
,
- legea de conducţie termică a lui Furier
dn
dT
q λ − ·
,
- legea de difuzie moleculară a lui Fick
dn
dC
D q
m
− ·
.
2.1.2 Coeficienţii de difuzibilitate.
Influenţa mediului de transport asupra intensităţii
procesului de transport a proprietăţii prin mecanism molecular în
toate ecuaţiile câmpului de potenţial de proprietate transportată se
evidenţiază prin coeficientul de proporţionalitate D , numit
coeficientul de difuzibilitate, care caracterizează permeabilitate
mediului faţă de proprietate transportată. Imaginaţia calitativă şi
cea cantitativă despre transportul molecular şi coeficientul de
9
difuzibilitate se poate de obţinut pe baza teoriei cinetice a gazului
ideal, adică transportul de proprietate se efectuează în consecinţa
ciocnirilor succesive a purtătorilor de proprietate.
Deci, fie un volum elementar a gazului ideal, traversat de
către fluxuri de proprietate transportată, condiţionate de mişcare
moleculelor de acelaşi specii, având distribuţia uniformă a vitezei.
Cu scopul simplificării acceptăm, că distribuirea proprietăţii este
echivalentă în toate direcţii şi lungimea laturii a volumului în
direcţia analizată (fie X) este egală cu 2l (l – parcursul mediu
liber – distanţa, parcursă de către purtători de proprietate între
două ciocniri succesive).
Volumul de control este divizat în două compartimente
egale -
l dy dz dV ⋅ ⋅ ·
cu diferite valori invariabile a potenţialului
2 1
p p >
, poziţionate în centrele compartimentelor respectivi. În
consecinţa diferenţei de potenţial prin volumul depistat în sensul
pozitiv a axei X va trece fluxul de proprietate, cauzat de către
gradientul
dx
dp
l
p p
2 1
− ·

Din aceasta expresie facem concluzie, că dacă panta variaţiei de
potenţial este constantă, transportul se efectuează în regim
staţionar. Ţinând cont că spaţiul constă din şase sensuri, fluxul
unitar de proprietate în sensul pozitiv al axei X, cauzat de către
10
dz
X
l
l
2
Z
1
p
2
p
mecanism molecular de transport se poate de prezentat prin
· ⋅ ·
) timpul ( ) activă aria (
) tă transporta propriete de cantitatea (
6
1
x
ψ
) timpul ( ) activă aria (
) volumul ( ) e proprietat de ia concentraţ (
6
1
⋅ ·
şi deoarece concentraţia de proprietate este drept potenţialul,
fluxul de proprietate în sensul pozitiv al axei X, cauzat de către
diferenţa de potenţial
2 1
p p −
, va fi
) p p (
6
c
dydz
l dydz ) p p (
6
1
2 1
2 1
x
− ·

⋅ ·
τ
ψ
,
unde
τ l c·
- viteza medie statistică de deplasare a moleculelor gazului
ideal.
Ţinând cont, că
x
p
l p p
2 1


− · −
, şi
x
p
l p p
2 1


− ·
,
definitiv obţinem
x
p
D
x
p
6
l c
) p
x
p
l p (
6
c
2 2 x


⋅ − · ⋅

− · − ⋅ − ·




ψ
.
Din aceasta expresie este evident că coeficientul de
difuzibilitate
6 l c D ·
(
s m
2
) nu include decât parcursul
mediu liber ( l ), care caracterizează natura mediului de transport,
adică – permeabilitatea acestuia faţă de proprietate transportată.
Nominalizând proprietatea transportată, obţinem:
- pentru transportul impulsului indice caracteristic este
variaţia vitezei în direcţia de deplasare sau gradientul de viteză şi
deci
11
) (
6
c
2 1 x
υ ρ υ ρ ψ − ·
şi
x d
) ( d
l
2 1
υ ρ υ ρ υ ρ
− ·

,
ceea ce rezultă pentru fluizi compresibili (
≠ ρ
const.)
− · − · · ) (
x 6
l c
x x x
υ ρ


τ ψ
) (
x
x
υ ρ


ν
şi pentru fluizi incompresibili (
· ρ
const.)
x x
x x
x

υ ∂
µ

υ ∂
ρ ν τ − · − ·
-
legea curgerii vâscoase laminare a fluidului, stabilită de către
Newtone, care evaluează tensiunea tangenţială
x
τ
între straturi ale
fluidului, cauzată de către diferenţa vitezelor de mişcare ale
acestor, dependentă de viscozitatea mediului;
− diferenţa temperaturilor în compartimentele modelului
fizic condiţionează fluxul de energie termică.
x
) T c (
a
x
) T c (
6
cl
) T T ( c
6
c
q
v v
2 1 v x x

ρ ∂

ρ ∂
ρ φ − · − · − · ·
Pentru mediul incompresibil (
) const · ρ
aceasta expresie
devine legea conductivităţii termice a lui Fourier
x
T
x
T
c a q
p x


λ


ρ − · − ·
.
În aceşti expresii
− ν
coeficientul de difuzibilitate a impulsului (coeficientul
de viscozitate cinematică), s m
2
şi
ρ ν µ ·
- coeficientul de
viscozitate dinamică, s Pa ⋅ ;
6 cl a·
- coeficientul de difuzibilitate
termică, s m
2
;
p
c aρ λ·
- coeficientul de conductivitate termică,
( ) K m W ⋅

- ţinând cont, că potenţialul substanţei se exprimă prin
concentraţia substanţei transportate (sau prin densitatea fluxului),
12
fluxul de substanţă transportată putem exprima prin legea lui
Fick
x
C
D
x
C
6
l c
q
m x




ψ − · − · ·
Comparând expresiile de transport conductiv (molecular)
pentru toate proprietăţile, este uşor de remarcat că indiferent de
natura proprietăţii transportate, există analogie formală între
transportul diferitor proprietăţi. Referitor la analogie cantitativă se
poate de constatat, că raportul coeficienţilor de difuzibilitate poate
servi ca indicele de asemănare a fenomenelor respectivi de
transport. Asemenea raport se numeşte criteriul de similitudine:
raportul
Pr a · ν
este numit criteriul lui Prandtl, care
caracterizează corelaţie între transportul molecular al impulsului şi
a căldurii,
Sc D · ν
este criteriul lui Şmidt, care caracterizează
corelaţie între transportul molecular a impulsului şi a substanţei, şi
Le Pr Sc D a · ·
este criteriu lui Levis, care caracterizează
corelaţie între transportul molecular de căldură şi substanţă. Este
de notat, că analogie formală permite aplicarea rezultatelor de
cercetare ştiinţifică a fenomenului de transportare a oricărei
proprietăţi pentru evaluarea transportului de altă proprietate. Se
ştie deja, că toţi coeficienţi de difuzibilitate au aceeaşi expresie,
sens şi unitate:
6 l c D ·

a D
c
· · · ν
, adică
v
c ρ
λ
ρ
µ
·
,de unde urmează
v
c
λ
µ ·
sau
v
c ⋅ · µ λ
, adică caracteristicele transportului
molecular de energie pot fi estimate prin caracteristicele de
transport molecular de impuls. Însă în realitate există devierea
rezultatelor experimentale de acele teoretice, evaluată prin
factorul de corecţie
) c (
v
µ λ φ·
, care precizează corelaţia între
transportul molecular a diferitor proprietăţi. Valoarea factorului de
corecţie se stabileşte pe calea experimentală şi pentru gaze variază
13
în intervalul 1,6 – 2,6. De exemplu, pentru gaze reale
monoatomice relaţia precisă de calcul este
v v
c 5 , 2 c
2
5
⋅ · ⋅ · µ µ λ
Totalizând rezultatele acestei analize, venim la următori concluzii
generale:
- asemănarea ecuaţiilor de transport a diferitor proprietăţi
confirmă identitatea mecanismului de transport molecular de
proprietate,
- fluxul unitar de proprietate transportată este proporţional
modulului de gradient de potenţial,
- intensitatea transportului este definită prin coeficientul de
difuzibilitate
) D ; a ; (ν
, semnificaţia şi unitatea cărora sunt
identice
( ) T L
2
,
- pentru sisteme omogene şi izotrope, dacă
D , a , ν
nu
variază în timp şi spaţiu, soluţionarea ecuaţiilor diferenţiale
confirmă identitatea câmpurilor de distribuţie de viteză, de
temperatură şi de substanţă,
- analogie formală între fenomene permite aplicarea
rezultatelor de transport a oricărui proprietăţi, obţinute prin
metodele particulare, la studierea şi calculul transportului de alt
tip de proprietate.
2.1.3 Expresia integrală a ecuaţiei fluxului unitar.
Integrarea ecuaţiei diferenţiale a fluxului unitar în limitele
date a potenţialului de proprietate (
2 1
p p >
) şi a traiectoriei
(
l n 0 < <
), prin separarea variabilelor
− ·

l
o
n d ψ

2
1
p
p
p d D
rezultă
( ) p D p p D l
1 2
∆ ψ · − − ·
,
de unde fluxul unitar se exprimă prin
14
R
p
k 1
p
p k ) p p (
l
D
2 1
∆ ∆
∆ ψ · · · − ·
,
adică intensitatea transportului se prezintă prin raportul între forţa
motrice a procesului (diferenţa de potenţial de proprietate
transportată
p ∆
) şi rezistenţa (
) R
sistemului faţă de transportul
de proprietate
Prin urmare debitul de proprietate transportată poate fi
prezentat prin ecuaţia integrală a fluxului de proprietate
transportată
R A p p A k A ∆ ∆ ψ ϕ · · ·
.
2.2 Ecuaţiile diferenţiale de transport prin mecanism convectiv.
Deoarece fluidul, aflat în mişcare, realizează transportul de
proprietate prin deplasarea mini volumelor sale, care sunt drept
purtători de proprietate de tip convectiv, intensitatea transportului
convectiv de proprietate în direct depinde de regimul de curgere a
fluidului, adică există transportul convectiv laminar sau convectiv
turbulent. Transportul convectiv întotdeauna este însoţit de
transportul molecular şi deci de obicei se studiază influenţa
comună a acestor două mecanisme de transport asupra variaţiei
stării sistemului şi se deduc ecuaţii diferenţiale de transport
convectiv-molecular laminar sau turbulent.
2.2.1 Ecuaţia diferenţială de transport convectiv laminar.
Fie un volum de control imobil
) dz dy dx dV ( ⋅ ⋅ ·
, traversat
de un fluid în regim laminar, pentru care se compune bilanţul de
proprietate transportată. Deci, prin latura din stânga a volumului
în sensul pozitiv a axei X are loc debitul de proprietate
dydz p d
x x
υ ϕ·

iar prin latura din dreapta se scurge debitul cu adaos
dxdydz ) p (
x
dydz p d
x x dx x
υ


υ ϕ + ·
+
15
Debitul de proprietate, acumulat în volumul de control prin
mecanismul convectiv se va prezenta prin diferenţa între fluxul
întrat în şi cel ieşit din acest volum
dV ) p (
x
dxdydz ) p (
x
d d d
x x x d x x x d
υ


υ


ϕ ϕ ϕ − · − · − ·
+
În mod analog se exprimă fluxul de proprietate, acumulat în
direcţiile celorlalte două axe
dV ) p (
z
d ; dV ) p (
y
d
z z d y y d
υ


ϕ υ


ϕ − · − ·
Debitul net de proprietate acumulată sau cedată de către volumul
de control prin deplasarea fluidului este suma componentelor
spaţiali ale debitului net de proprietate
dV ) p (
z
) p (
y
) p (
x
d d d d
z y x
dz dy x d l . c
1
]
1

¸

⋅ + ⋅ + ⋅ − ·
· + + ·
υ


υ


υ


ϕ ϕ ϕ ϕ
Ţinând cont că transportul convectiv este însoţit de acel
molecular, debitul total de proprietate, acumulată în volumul de
control prin ambii mecanisme se va prezenta prin
· + ·
mol l . c tot
d d d ϕ ϕ ϕ

( ) ( ) ( ) + ⋅
1
]
1

¸




+ ⋅


+ ⋅


− dV p
z
p
y
p
x
z y x
υ υ υ

+
V d
z
p
y
p
x
p
D
2
2
2
2
2
2

,
_

¸
¸
+ + ⋅







şi atunci în consecinţa acestei acumulări cantitate de proprietate în
volumul de control se va schimba conform ecuaţiei
τ ϕ τ
τ ∂

d d dV d
p
tot
· ⋅
,
care după substituirea t to

se transformă în ecuaţia diferenţială
generală a transportului convectiv- laminar în condiţii nestaţionare
16
· + + + ) p (
z
) p (
y
) p (
x
p
z y x
υ


υ


υ


τ ∂

,
_

¸
¸


+


+



2
2
2
2
2
2
z
p
y
p
x
p
D
Partea din stânga a acestei ecuaţii caracterizează instabilitatea
transportului de proprietate (dependenţa de timp) şi transportul
acestei prin mecanism convectiv iar partea din dreapta –
transportul de proprietate prin mecanismul molecular.
Diferenţierea şi gruparea membrilor convectivi rezultă
·

,
_

¸
¸


+


+


+ + + +
z y x
p
z
p
y
p
x
p p
z
y
x
z y x
υ
υ
υ


υ


υ


υ
τ ∂

,
_

¸
¸


+


+


⋅ ·
2
2
2
2
2
2
z
p
y
p
x
p
D
ecuaţia diferenţială generală de transport convectiv–molecular
laminar pentru toate tipuri de fluizi. Mai simplu, utilizând
simboluri matematice
· ∇ + υ
τ

p
D
p D
p D
2

,
care au semnificaţie următoare:
-
z
p
y
p
x
p p
D
p D
z y x


υ


υ


υ
τ ∂

τ
+ + + ·
- derivata
substanţională, care evaluează variaţia potenţialului în timp şi în
spaţiul;
-
z y x
z
y
x

υ ∂

υ ∂

υ ∂
υ + + · ∇


) ( di υ υ

·
-
divergenţa vectorului de viteză sau ecuaţia diferenţială de
continuitate- caracterizează continuitatea curentului, adică pentru
fluid incompresibil (lichid) se anulează;
-
2
2
2
2
2
2
2
x
p
y
p
x
p
p






+ + · ∇
- operatorul lui Laplace
(caracterizează variaţia în spaţiu a potenţialului de proprietate,
cauzată de către mecanismul molecular).
17
Deci, în condiţii particulare aceasta ecuaţie se modifică
pentru fluizi incompresibili
0 ) ( di · υ υ

în felul următor -
z
p
y
p
x
p p
z y x


υ


υ


υ
τ ∂

+ + +

,
_

¸
¸


+


+


⋅ ·
2
2
2
2
2
2
z
p
y
p
x
p
D
sau
·
τ D
p D
p D
2
∇ ⋅
;
şi pentru regim staţionar, dacă
0 p · τ ∂ ∂
-
· + +
z
p
y
p
x
p
z y x


υ


υ


υ
p D
2
∇ ⋅
2.2.2 Transportul de proprietate prin mecanismul convectiv
turbulent.
2.2.2.1 Caracteristicele generale ale turbulenţei.
Într-un curent turbulent macro formaţiunile ale fluxului -
purtători de proprietate, fiind în mişcare generală, efectuează
totodată deplasări particulare dezordonate în toate direcţii.
Empiric este stabilit, că în acest caz valorile parametrilor ale
curentului (
T p, , υ
etc.) variază prin fluctuaţii rapide în jurul
valorilor medii ale acestor, independente de timp, adică, pentru
oricare punct al fluxului, într-un moment oricare de timp, se poate
de evaluat valoarea momentană a potenţialului oricărei proprietăţi
prin
( ) ( ) ( ) τ τ , z , y , x p z , y , x p , z , y , x p

+ ·

sau mai simplu
p p p ′ + ·
,
unde
p
- valoarea momentană,
p
- media şi
p′
- pulsaţională a
potenţialului de proprietate.
18
τ
p

+
p


p
p
Valoarea medie a potenţialului se poate de prezentat prin
expresie cunoscută
( ) τ τ
τ ∆
τ ∆ τ
τ
d , z , y , x p
1
p

⋅ ·
+
,
în care intervalul de timp necesită se fie de valoarea destul de
mare pentru ca valoarea medie a pulsaţiilor să se anuleze din
cauza compensării valorilor sale pozitive de către acele negative
0 d p
1
p ·



⋅ ·

+ τ ∆ τ
τ
τ
τ ∆
,
însă media a valorilor absolute şi combinaţiilor ale acestor, adică
media pătratică şi produsele a pulsaţiilor nu se anulează
( ) ( ) 0 d p
1
p
2
2
≠ ⋅


⋅ ·

+
τ
τ ∆
τ ∆ τ
τ
, de unde ( )
2
p p ′ · ′
Intensitatea turbulenţei se exprimă prin raportul
p
p
I
T

·
şi reprezintă gradul de oscilare a potenţialului de proprietate în
punctul dat al sistemului. La curgerea turbulentă a fluidului prin
conducte intensitatea turbulenţei de viteză s-a dovedit să fie în
interval
1 , 0 01 , 0 I
T
÷ ≅

·
υ
υ
.
Turbulenţa este izotropă dacă ( ) ( ) ( )
2
z
2
y
2
x
p p p ′ · ′ · ′
,
iar, dacă ( ) ( ) ( )
2
z
2
y
2
x
p p p ′ ≠ ′ ≠ ′
– anizotropă.
Mulţimea particulelor mediului, aflate între ei la distanţa,
suficientă pentru influenţa dinamică reciprocă şi prin urmare,
caracterizându-se prin aceleaşi mărimi ale pulsaţiilor vitezei,
formează aşa numit vârtej. Mărimea vârtejului (adâncimea de
penetrare acestui în mediul de transport) se consideră scara de
turbulenţă, care depinde de gradul de dezvoltare a turbulenţei în
flux. În fluxul laminar tensiunea tangenţială de frecare nu depinde
decât de natura sistemului şi se exprimă prin legea lui Newtone
19
dn
d
N
υ
ρν τ − ·
.
În fluxul turbulent mai apare influenţa pulsaţiilor de viteză prin
formarea tensiunii tangenţiale suplimentare, care se poate de
exprimat în mod analog
dn
d
T T
υ
ρν τ − ·

însă aici parametrul
T
ν
nu depinde de natura fluidului, ci de
viteza acestuia şi de alţi parametri ale sistemului, care influenţează
gradul de turbulenţă a fluxului.
Deci, tensiunea tangenţială totală se determină ca suma
( )
dn
d
T N T
υ
ν ν ρ τ τ τ + − · + ·
2.2.2.2 Ecuaţia diferenţială de transport convectiv turbulent.
Ţinând cont de caracteristici ale turbulenţei, prezentăm
valorile momentane a vitezei de mişcare şi a potenţialului de
proprietate transportată prin sumele valorilor lor medii cu celor de
pulsaţii
υ υ υ ′ + ·
şi
p p p ′ + ·
, şi aplicând modelul volumului
elementar, se exprimăm debitul de proprietate, întrată în sensul
pozitiv al axei X prin mecanismul convectiv
( ) ( )
( ) ( ) dy dz p p dy dz p p p p
dy dz p p d
x x x x x x
x x x
⋅ ⋅



+ ⋅ · ⋅ ⋅



+ ⋅

+

⋅ + ⋅ ·
· ⋅ ⋅

+ ⋅

+ ·
υ υ υ υ υ υ
υ υ ϕ
şi - ieşită din volum

( ) ( ) [ ] dx dy dz p p
x
dy dz p p d
x x x x dx x
⋅ ⋅ ⋅ ′ ⋅ ′ + ⋅


+ ⋅ ⋅ ′ ⋅ ′ + ⋅ ·
+
υ υ υ υ ϕ
Şi deci, debitul rezultant în acest sens a spaţiului va fi
( ) dV p p
x
d d d
x x dx x x dx
⋅ ′ ⋅ ′ + ⋅


− · − ·
+
υ υ ϕ ϕ ϕ
.
Debitul rezultant în celelalte două direcţii se va prezenta în mod
analog
( ) dV p p
y
d
y y dy
⋅ ′ ⋅ ′ + ⋅


− · υ υ ϕ
şi
( ) dV p p
z
d
z z dz
⋅ ′ ⋅ ′ + ⋅


− · υ υ ϕ
20
Deci, debitul global de proprietate prin mecanismul convectiv în
regim turbulent se va prezenta prin suma constituentelor spaţiali
ale acestui
( ) ( ) ( ) dV p p
z
p p
y
p p
x
d
z z y y x x . t . c . gl

1
]
1

¸

′ ⋅ ′ + ⋅


+ ′ ⋅ ′ + ⋅


+ ′ ⋅ ′ + ⋅


− · υ υ υ υ υ υ ϕ
Efectuând diferenţierea şi gruparea membrilor acestei ecuaţii,
obţinem
dV
z y x
p
z
p
y
p
x
p
dV
z y x
p
z
p
y
p
x
p
d
z
y
x
z y x
z
y
x
z y x t . c . gl

1
1
]
1

¸

,
_

¸
¸



+



+



⋅ ′ +

,
_

¸
¸



′ +



′ +



′ −
− ⋅
1
]
1

¸

,
_

¸
¸


+


+


⋅ +

,
_

¸
¸


+


+


− ·
υ
υ
υ
υ υ υ
υ
υ
υ
υ υ υ ϕ
Bussinesque a propus de prezentat ponderea pulsaţiilor a
debitului global în forma, caracteristică mecanismului molecular
şi atunci ultima expresie se modifică în
p D dV
z y x
p
z
p
y
p
x
p
d
2
t
z
y
x
z y x . t . c . gl
∇ ⋅ − ⋅
1
1
]
1

¸

,
_

¸
¸


+


+


⋅ +

,
_

¸
¸


+


+


− ·
υ
υ
υ
υ υ υ ϕ
,
unde
ρ
t t
A D ·
- coeficientul de difuzibilitate turbulentă, care evaluează
transportul proprietăţii, condiţionat de către turbulenţa curentului.
Ţinând cont de transport molecular şi de variaţia potenţialului de
proprietate a volumului în timp, definitiv obţinem ecuaţia
diferenţială de transport convectiv-turbulent a proprietăţii în
mediul fluid şi în regimul nestaţionar
( ) p D p D D
z y x
p
z
p
y
p
x
p p
2
a
2
t
z
y
x
z y x
∇ ⋅ · ∇ ⋅ + ·
·

,
_

¸
¸


+


+


⋅ +


+


+


+

∂ υ
υ
υ
υ υ υ
τ
aici
a t
D D D · + - coeficientul de difuzibilitate, numit coeficient aparent de
difuzibilitate, care caracterizează totodată şi mediul de transport, şi situaţia
hidrodinamică în sistem.
21
Deci, în caz general a transportului nestaţionar a
proprietăţii în fluid incompresibil (lichid) poate fi prezentată prin
p D
z
p
y
p
x
p p
2
a z y x
∇ ⋅ ·


+


+


+


υ υ υ
τ
care în cazul particular a regimului staţionar de transport în medii
incompresibili se simplifică până la
p D
z
p
y
p
x
p
2
a z y x
∇ ⋅ ·


+


+


υ υ υ

3. Bazele hidraulicii tehnice.
În industria alimentară sunt vast răspândite operaţii de
deplasare a fluidelor (lichidelor, gazelor, vaporilor) prin conducte
şi aparate, operaţii de amestecare a fluidelor, separarea sistemelor
eterogene. Aceşti operaţii sunt dirijate de legile mecanicii
fluidelor şi numite operaţii hidromecanice.
Aplicarea practică a legilor mecanicii fluidului se studiază
în cursul hidraulicii tehnice, care este divizată în hidrostatica
(ştiinţa despre legile de echilibru a fluidului, aflat în stare de
repaus) şi hidrodinamica (ştiinţa despre legile mişcării fluidului).
Studierea diferitor probleme a hidraulicii este bazată pe
noţiunea fluidului perfect - fluidului ipotetic cu fluiditatea şi
incompresibilitatea absolută. Însă în realitate fluide sunt mai mult
sau mai puţin compresibili şi vâscoase şi se numesc fluide reale
sau vâscoase.
Fluide reale se divizează în lichide (aproape
incompresibili) şi gaze şi vapori (fluide elastice) şi se
caracterizează prin:
- densitatea
ρ
– masa unităţii de volum a fluidului
3
m
kg
;
V
m
· ρ
,
unde m –masa fluidului, kg ; V- volumul, ocupat de aceasta masa de fluid,
3
m
.
22
În tabele de referinţă se poate încă de găsit unitatea veche a
greutăţii specifice
γ
- omologului densităţii
3
m
N
, g
V
mg
ρ γ · ·
,
unde g =9.81
2
s m –acceleraţia terestră .
Densitatea gazelor depinde mult de temperatură şi
presiune, ceea ce se poate de văzut din ecuaţia stării a gazului
ideal
M
RT m
V p ·
,
de unde
M
RT
M
RT
V
m
p ρ · ·
şi
3
m
kg
,
RT
pM
· ρ
.
-viscozitatea dinamică
µ
- proprietatea fluidului, aflat în
mişcare, care se manifestă prin rezistenţa, care se opune deplasării
fluidului din cauza forţelor de frecare internă.
Este stabilit, că viteza de deplasare a straturilor concentrice
de lichid într-o ţeavă diminuează în sensul de la axa spre perete,
pe care valoarea sa devine nulă (efectul de lipire). Pentru a asigura
deplasarea reciprocă a straturilor de lichid este necesar de aplicat
o forţă cu valoarea, proporţională suprafeţei de contact a
straturilor
A
dn
d
F
υ
µ ·
,
numită forţa de frecare internă (legea de frecare internă a lui
Newton).
aici
µ
–viscozitatea dinamică, s Pa⋅ ;
dn dυ
- gradientul de viteză în
sensul
normalei a fluxului; A-aria suprafeţei de contact între straturi de lichid,
2
m
.
Viscozitatea cinematică
s
m
, v
2
ρ
µ
·

23
reprezintă coeficientul de difuzibilitate şi caracterizează
permeabilitatea mediului faţă de transportul impulsului.
Viscozitatea fluidelor depinde de temperatură :
viscozitatea lichidelor diminuează, iar a gazelor –creşte cu
creşterea temperaturii.
3.1 Hidrostatica.
Acest compartiment a hidraulicii tehnice studiază legile
echilibrului a lichidului, aflat în cazul general, în stare de repaus
relativ, adică particulele lichidului, aflat în mişcare rămân
reciproc imobili şi prin urmare nu există forţa de frecare internă,
ceea ce permite de considerat lichidul, aflat în stare de repaus
drept ideal. În stare de repaus relativ forma volumului de lichid nu
se schimbă şi deci el se deplasează la fel ca şi corpul solid în
întregime (lichidul într-o cisternă, aflată în mişcare sau într-o
centrifugă, ce roteşte).
Lichidul, aflat într-un vas imobil, se află în starea de
repaus absolut (referitor la ambianţă), care poate fi considerat
cazul particular a repausului relativ.
Indiferent de forma repausului asupra lichidului acţionează
forţa de greutate şi de presiune. În cazul repausului relativ necesită
evidenţa forţelor de inerţie.
3.1.1 Presiunea hidrostatică şi proprietăţile acestei.
Fluidul nu poate fi acţionat cu ajutorul a unei forţe
concentrate deoarece fluiditatea fluidului acest mod de acţionare
exclude, adică fluidul nu poate fi acţionat altfel decât cu ajutorul
suprafeţei. De aceea a apărut noţiunea, specifică hidraulicii –
presiunea – forţa, exercitată asupra unităţii de suprafaţă a
fluidului.

,
_

¸
¸
·

A
P
lim p
0 A
, sau valoarea medie
A
P
p ·
.
Aici
P
- forţa presiunii hidraulice, N , A - aria de acţiune a forţei ,
2
m
.
24
Diferite unităţile ale presiunii sunt corelate prin următoarele :
-1 atmosferă fizică
( ) · · · ·
2
2
cm kgf 033 , 1 O H . col . m 33 , 10 Hg . col . mm 760 atm 1
( ) ; Pa m N 101300 m kgf 10330
2 2
· ·
-1 atmosferă tehnică
( ) · · · ·
2
2
cm kgf 1 O H . col . m 10 Hg . col . mm 735 at 1
( ) . Pa m N 98100 m kgf 10000
2 2
· ·
Prima proprietate a presiunii hidrostatice constă în faptul, că
aceasta în toate punctele ale unui volum de lichid acţionează în
sensul normalei interne referitor la suprafaţă de acţiune. Este
evident că în cazul contrar forţa acţionată poate fi prezentată prin
componentele spaţiale, din care cea orizontală impune lichidul în
mişcare şi deci, volumul se deplasează, ceea ce contrazice
principiului distinctiv a hidrostaticii. Deci, lichidul, turnat în
oricare rezervor, se află permanent sub acţiunea forţelor de
presiune hidrostatică ( se află în starea comprimată).
A doua proprietate a presiunii hidrostatice postulează
perseverenţa valorilor de presiune hidrostatică într-un punct
oricare a volumului de lichid în toate direcţiile ale spaţiului.
Fie un volum elementar de lichid în forma de prismă ,
latura diagonalei a cărei fiind înclinată sub unghiul
α
. Conform
primei proprietăţi a presiunii hidrostatice vectorii forţelor de

presiune hidrostatică, care acţionează asupra laturilor a acestui
volum, sunt dirijate în interiorul acestuia în sensul normalelor
interne a laturilor.
25
Conform legilor de echilibru pentru ca volumul se rămână
în starea de repaus necesită ca suma proiecţiilor de forţe acţionate
asupra corpului, se fie nulă -
∑ ∑ ∑
· · · . 0 Z Y X
Din figura este văzut că forţe de presiune în direcţia axei Y se
anulează reciproc
( ) ( ) 0 ] dz dx 5 , 0 p [ dz dx 5 , 0 p Y
y y
· − +

·
iar celelalte necesită se fie echilibrate
0 dy cos l p dx dy p Z
n z
· −

· α
,

· − · 0 dy sin l p dy dz p X
n x
α
.
Din figura este văzut, că
dx cos l · α
şi
dz sin l · α
,
adică se confirmă, că
n z x
p p p · ·
- presiunea hidrostatică în
oricare punct a volumului de lichid are aceeaşi valoare în toate
direcţiile.
3.1.2 Ecuaţia de echilibru a lui Euler.
Aceasta ecuaţie determină condiţiile necesare pentru ca
oricare volum a lichidului se fie în starea de repaus.
Fie într-un lichid imobil un volum infinitezimal
dz dy dx dV ·
în forma paralelipipedului, laturile căruia sunt
paralele axelor respective de coordonate.
26
x
p
α
dz
z
p
dx
l
n
p
Z
X

Conform principiului general a staticii corpul se află în
starea de echilibru, dacă suma proiecţiilor de forţe, acţionate
asupra corpului, este nulă.
Proiecţiile forţelor pe axa Z :
- proiecţia forţei de greutate a volumului, care se
proiectează contrar sensului axei Z
dz dy dx g g dV g dm ρ ρ − · − · −
;
- proiecţia forţei de presiune hidrostatică pe latura
inferioară a volumului, proiectată în sensul axei Z, este
dy dx p
;
-proiecţia forţei de presiune hidrostatică pe latura
superioară a volumului, proiectată în sensul, contrar axei Z, va fi
dy dx dz
z
p
p
,
_

¸
¸


+ −
.
Deci, proiecţia forţei rezultante de presiune pe axa Z
dz dy dx
z
p
dy dx dz
z
p
p dy dx p


− ·

,
_

¸
¸


+ −
iar suma proiecţiilor de forţe pe axa Z este nulă
0 dV g
z
p
dz dy dx g dz dy dx
z
p
Z ·

,
_

¸
¸
+


− · −



− · ρ ρ
Ţinând cont că 0 ≠ dV , obţinem definitiv pentru axa Z
0 g
z
p
· −


− ρ
.
27
g dm⋅
X
Z
z
p
p


+
p
x
p
p


+
p
dx
dz
Proiecţiile forţei de greutate pe axele X şi Y sunt nule şi
pentru aceste direcţii nu rămâne decât proiecţiile forţelor de
presiune :
dV
x
p
dy dz dx
x
p
p dy dz p X


− ·

,
_

¸
¸


+ − ·
,
de unde rezultă
0
x
p
·


Pentru axa Y
dV
y
p
dx dz dy
y
p
p dx dz p Y


− ·

,
_

¸
¸


+ − ·
,
de unde
0
y
p
·


.
Deci condiţiile necesare pentru repausul volumului
elementar se exprimă prin sistem de ecuaţii
0 g
z
p
; 0
y
p
; 0
x
p
· ⋅ −



·



·



ρ
,
numit ecuaţii diferenţiale de echilibru absolut a lui Euler.
Integrarea acestui sistem rezultă ecuaţia fundamentală a
hidrostaticii, foarte importantă pentru inginerie.
În cazul echilibrului relativ la acelaşi sistem de ecuaţii
diferenţiali se mai adaugă şi proiecţiile ale forţelor de inerţie,
adică, pentru echilibru relativ ecuaţia lui Euler se modifică până la
28
0 Z
z
p
0 Y
y
p
0 X
x
p
· ⋅ +



· ⋅ +



· ⋅ +



ρ
ρ
ρ

3.1.3 Ecuaţia fundamentală a hidrostaticii.
Ecuaţiile de echilibru a lui Euler arată, că presiunea într-un
lichid în stare de repaus nu variază decât în direcţia verticală,
având aceeaşi valoare în toate punctele a planului orizontal
(variaţia presiunii în direcţiile X şi Y nu există) şi deci, derivata
parţială
z p ∂ ∂
poate fi substituită cu
dz dp
şi atunci ultima
ecuaţie se transformă în
0
dz
dp
g · − − ρ
,
sau
0 z
g
p
d gdz dp ·

,
_

¸
¸
+ · +
ρ
ρ
,
de unde, după integrarea se obţine o variantă a ecuaţiei
fundamentale a hidrostaticii în forma
. const z
g
p
· +
ρ
adică, conform schemei, pentru două planuri orizontali, arbitrar
aleşi
g
p
z
g
p
z
0
0
1
1
ρ ρ
+ · +
,
de unde
( )
1 0 0 1
z z g p p − + · ρ
29
O
h
1
z
0
z
1
p
0
p
1
2
O
Ţinând cont că
h z z
1 0
· −
- adâncime de cufundare a punctului
examinat, obţinem ecuaţia fundamentală a hidrostaticii în forma
h g p p
0
ρ + ·
,
care postulează, că presiunea hidrostatică în oricare punct al unui
volum de lichid, aflat în stare de repaus, este egală cu suma
presiunii deasupra lichidului şi presiunea coloanei de lichid,
superioare punctului examinat.
În aceşti expresii
2 1
z , z
- nivelul de dispoziţie a punctelor arbitrare a unui
volum de lichid omogen newtonian deasupra unui plan orizontal de referinţă
O – O, trasat arbitrar, şi
2 1
p , p
- presiuni hidrostatice în aceşti puncte.
Membrii acestei ecuaţii sunt prezentate prin unităţile de
lungime şi de aceea se numesc respectiv: z – înălţimea de nivel
(geometrică) şi
( ) g p ρ
- înălţimea piezometrică.
Deci, conform ecuaţiei fundamentale a hidrostaticii suma
înălţimii geometrice şi acelei piezometrice pentru toate punctele
ale oricărui volum de lichid este valoarea constantă.
Din punct de vedere fizic membrii acestei ecuaţii
reprezintă energie şi caracterizează energie specifică potenţială
de poziţie – z, şi - de presiune în punctul dat -
( ) g p ρ
. Suma
acestor componenţi de energie potenţială specifică se numeşte
presiunea hidrostatică globală sau simplu - presiunea
hidrostatică, care exprimă presiunea potenţială globală, raportată
la o unitate de greutate a lichidului. Deci, energie potenţială
specifică în toate punctele ale unui lichid, aflat în repaus, este
valoarea constantă.
30
Legea lui Pascal
Din ecuaţia fundamentală a hidrostaticii Pascal a stabilit,
că : variaţia presiunii într-un punctul oricare a volumului de
lichid, aflat în stare de repaus, se propagă în toate direcţiile cu
aceeaşi intensitate.
Aceasta concluzie este evidentă, dacă de imaginat
variaţia presiunii într-un punct oricare a volumului de lichid.
Presiunea hidraulică în două puncte arbitrare a volumului
examinat (p. A şi p. B) în momentul iniţial de timp va fi
A 0 A
gh p p ρ + ·

şi
B 0 B
gh p p ρ + ·
.
Variaţia presiunii în punctul A cu valoarea
p ∆
va provoca
variaţia presiunii în punctul B cu aceeaşi valoare, deoarece este
evident, că aceasta nu se referă decât la acţiunea din exterior,
adică
p gh p p
A 0 A
∆ ρ + + ·


şi
p gh p p
B 0 B
∆ ρ + + · ′
3.1.4 Aplicarea ecuaţiei fundamentale a hidrostaticii în practică.
31
p ∆
0
p
B
h
A
h
A
B
Ecuaţia fundamentală a hidrostaticii, deseori exprimată
în forma legii lui Pascal, este larg răspândită în practica de calcul
a problemelor în hidrostatică.
Utilizarea principiului vaselor comunicante.
Fie două vase comunicante deschise, umplute cu lichidul,
al cărui densitatea este
3
m kg ρ
.
Trasăm arbitrar planul de referinţă O – O şi notăm pe acest plan
punctul A, care aparţine lichidului. Din partea vasului din stânga
asupra acestui punct conform legii lui Pascal acţionează presiunea
0 atm g
z g p p

+ · ρ
,
şi din partea vasului din dreapta
0 atm d
z g p p ′ ′ + · ρ
,
Deoarece lichidul se află în starea de repaus, valoarea acestor
presiuni este aceeaşi şi prin urmare
0 atm 0 atm
z g p z g p
′ ′
+ ·

+ ρ ρ
,
de unde
0 0
z z ′ ′ · ′
.
Pentru vase închise, în care deasupra suprafeţelor libere presiunile
sunt aceleaşi, venim la aceeaşi concluzie: în vasele comunicante
deschise sau aflate sub aceeaşi presiune, umplute cu un lichid
omogen, nivelul acestuia se instalează la aceeaşi înălţime,
indiferent de forma şi mărimea a secţiunilor transversale ale
vaselor.
32
atm
p
atm
p
0
z
′ ′
0
z

O O
Dacă vasele sunt umplute cu lichizi imiscibili de diferită
densitate
ρ′
şi
ρ′ ′
, atunci trasând planul de referinţă prin
suprafaţă de separare a lichidelor, obţinem
0 0
z z ′ ′ ′ ′ · ′ ′ ρ ρ
sau
ρ
ρ

′ ′
·
′ ′

0
0
z
z
,
adică în vase comunicante, umplute cu lichizi de diferită
densitate, nivele acestor referitor la planul de referinţă, trasat
prin suprafaţă de separare a acestor, se instalează invers
proporţional densităţilor ale lichidelor.
Dacă vasele sunt umplute cu acelaşi lichid iar presiunile
deasupra lichidelor sunt diferite, atunci nivelele de lichid în vase
se vor instala cu diferenţa
g
p p
z z
0 0
ρ
′ − ′ ′
· ′ ′ − ′
Funcţionarea cilindrilor hidraulice de forţă sunt bazate
pe legea lui Pascal. De exemplu, presa hidraulică permite
majorarea considerabilă a forţei de presiune hidraulică.
Conform legii lui Pascal presiunea hidraulică în cilindrii ale presei
este aceeaşi, dar forţele se determină de către mărimea
suprafeţelor de pistoane, adică
2 1
p p ·
, însă
4
d
p P
2
1 1
π
· şi
4
D
p P
2
1 2
π
· ,
de unde
33
1
P
D d
2
P
1
p
1
p
2
2
1 2
d
D
P P · ,
adică efortul rezultant asupra pistonului de lucru (funcţional) va fi
de ( )
2
d D ori mai mare acelui aplicat la piston de acţiune.
3.1.5 Forţa presiunii hidrostatice pe suprafaţă plană.
Perete, capac, fundul, anvelopa aparatelor tehnologice în
întregime, întotdeauna necesită calculate referitor la soliditatea
mecanică, adică la rezistenţa mecanică acţiunilor din exterior.
Pentru aceasta necesită de ştiut valoarea forţei de presiune
hidrostatică, aplicată aparatului, sau elementelor sale şi
coordonatele punctului de aplicare a acestei forţe.
Fie un perete plan înclinat a unui rezervor, umplut cu un
lichid, care se află sub presiunea hidrostatică şi este plasat
într-un sistem ortogonal xoy.
Pentru a obţine expresia pentru forţa acestei presiuni se
examinăm un element infinitezimal al acestui perete dA în forma
unei bande, delimitate arbitrar la distanţa y de la axa x.
Deci, conform ecuaţiei fundamentale a hidrostaticii asupra
acestui element de suprafaţă va exercita presiunea hidrostatică

h g p p
0
ρ + ·
cu forţa elementară
dA ) h g p ( dA p dP
0
ρ + · ·
,
34
y
0
p
P
dy
P
y
X
Y
α
h
dA
sau, ţinând cont că
α sin y h ·
dA sin y g dA p dP
0
α ρ + ·
.
Forţa presiunii hidrostatice globale asupra suprafeţei peretelui se
obţine prin integrarea acestei expresii

+ ·
S
0
0
dA y sin g A p P α ρ
.
Ţinând cont că
A y dA y
c
S
0
·

- momentul static a suprafeţei faţă
de axa OX şi, că conform figurii
α sin h y
c c
·
, definitiv rezultă
formula de calcul a forţei de presiune hidrostatică pe suprafeţe
plane
A ) h g p ( P
c 0
ρ + ·
,
unde
0
p
- presiunea deasupra lichidului, Pa ;
c
h
- adâncimea, la care se
află
centrul de gravitate a suprafeţei , m ;
A
– aria suprafeţei,
2
m
.
Este evident că punctul de aplicaţie a forţei de presiune
hidrostatică, numit centrul de presiune este cel mai încărcat şi
secţiunea rezervorului, unde se află acest punct, determină
soliditatea vasului, adică calculul grosimii pereţilor vasului se face
în coordonatele centrului de presiune. Deoarece presiunea
hidrostatică creşte proporţional profunzimii dispoziţia centrului de
presiune se abate faţă de poziţia centrului de gravitaţie.
Definim coordonata centrului de presiune din expresia
momentului de forţa a presiunii hidrostatice, prezentat prin suma
momentelor elementare a acestei

· ⋅ ·
n
1
i P P
M y P M , de unde P M y
n
1
i P

· .
Precum vasul este deschis presiunea deasupra lichidului
0
p
se
anulează şi deci forţa presiunii hidrostatice va fi
A sin y g A h g P
c c
α ρ ρ · ·
35
iar momentul a unei forţe elementare
dA sin y g y dA sin y g y dP dM
2
α ρ α ρ · ⋅ · ·
Integrarea acestei ecuaţii rezultă momentul forţei de presiune
hidrostatică
x
A
0
2
I sin g dA y sin g M α ρ α ρ ·

·
,
unde
x
A
0
2
I dA y ·

momentul de inerţie a suprafeţei.
Deci
P c x
y A h g I sin g ρ α ρ ·
, deoarece
P
y P M ·
,
de unde
A h
I
sin
A h
I
y
c
x
c
x
P
· · α
, însă
A y I I
2
c o x
+ ·
şi în
sfârşit
A y
I
y
A y
A y
A y
I
y
c
0
c
c
2
c
c
0
P
+ · + ·
,
adică poziţia centrului de presiune hidrostatică deviază de poziţia
centrului de gravitate cu excentricitatea
( ) A y I
c 0
.
3.1.6 Forţa presiunii hidrostatice pe suprafeţe curbilinii.
Vectorul presiunii hidraulice este dirijat normal faţă de
suprafaţă exercitată şi, dacă suprafaţă este curbilinie, poziţia
vectorului de presiune variază conform variaţiei componenţilor
spaţiali (orizontal sau vertical) al acestuia.
Deci, fie un element de suprafaţă curbilinie dA, imersată
într-un lichid sub un unghi arbitrar, centrul de gravitate al cărui se
află la adâncime
c
h
faţă de suprafaţa liberă a lichidului. În acest
caz forţa elementară a presiunii asupra elementului în cauză se va
prezenta prin componenţii
α ρ α sin dA h g sin dP dP
c x
· ·
şi
α ρ α cos dA h g cos dP dP
c z
· ·
.
36
P dA
XOY
dA
α
x
P
z
P
ZOY
dA
Însă
XOY
dA cos dA · α
şi
ZOY
dA sin dA · α
,adică, substituirea
acestor membrii şi integrarea ulterioară a ultimii expresii rezultă,
că componenta orizontală reprezintă forţa presiunii hidrostatice,
exercitată pe proiecţia verticală a suprafeţei, adică
ZOY c ZOY
A
0
c ZOY
A
0
c x
A h g dA h g dA h g P ρ ρ ρ ·

·

·
,
dar componenta verticală reprezintă greutatea corpului de
presiune
P . C
V
- volumul de lichid, conturat de către suprafaţa
liberă a lichidului, suprafaţă însăşi şi proiecţia acestei pe planul
vertical, adică
P . C XOY
A
0
c XOY
A
0
c z
V g dA h g dA h g P ρ ρ ρ ·

·

·
Deci, rezultanta forţei de presiune hidrostatică va fi
2
z
2
x
P P P + · .
Poziţia centrului de presiune în acest caz se determină pe calea
grafică ca punctul de intersecţie vectorului acestei forţe cu
suprafaţă în cauză.
3.1.7 Legea lui Arhimede
Corpul fizic solid, imersat într-un fluid, se respinge de
37
către acesta cu forţa, mărimea cărei se poate de stabilit ecuaţiei
fundamentale a hidrostaticii.
Fie un corp solid de forma cilindrică, având secţiunea
) m ( S
2
, lungimea l(m) şi densitatea
) m kg (
3
s
ρ
, imersat într-un
lichid cu densitatea
) m kg (
3
m
ρ
.
Din figura prezentată este văzut, că forţa presiunii
hidrostatice
2
P
este mai mare de acea deasupra cilindrului
1
P
,
deoarece secţiunea 2 se află la adâncime mai mare, adică
S ) gh p ( P S ) gh p ( P
1 m 0 1 2 m 0 2
ρ ρ + · ≥ + ·
Anume diferenţa acestor forţe rezultă forţa de respingere din
partea lichidului a corpului imersat, numită forţa lui Arhimede
cil m 1 2 m 1 2 Ar
gV S ) h h ( g P P P ρ ρ · − · − ·
,
adică: forţa lui Arhimede este forţa de respingere a corpului solid,
imersat în lichid, egală cu greutatea lichidului, dezlocuit de către
corp.
3.2 Hidrodinamica.
Forţa motrice a procesului de transportare a lichidului se
evaluează prin diferenţa de presiune, creată cu ajutorul pompei,
compresorului sau diferenţei a nivelului de instalare a
rezervoarelor. Pentru a afla forţa motrice cu scopul de asigurare a
vitezei sau a debitului necesar de lichid şi prin urmare, consumul
38
1
h
2
h
1
h
1
P
2
P
l
optimal de energie sau invers, necesită de ştiut legile
hidrodinamicii.
Există două probleme ale hidrodinamicii: problema
internă, care este legată cu studierea mişcării lichidului prin
interiorul ţevilor şi a canalelor şi problema externă, care includ
studierea legilor de conturnare a diferitor corpuri de către lichide
(operaţiile de amestecare mecanică, de sedimentare etc.)
În cazuri, când lichidul se deplasează prin canalele
stratului granulos (operaţii de filtrare, de schimb de substanţă în
aparate cu garnisaj etc.), are loc problema mixtă, care s rezolvă de
obicei cu oricare aproximare conform legilor fie problemei
exterioare, fie – interioare.
3.2.1 Caracteristici generale ale lichidului în mişcare.
Se examinăm mişcarea lichidului printr-o ţeavă cu
diametrul constant.
Debitul lichidului exprimă cantitatea de lichid, trecută
într-o unitate de timp prin secţiunea transversală a conductei,
liberă pentru trecerea fluidului (secţiunea vie). În dependenţa de
modul de prezentare a masei fluidului , acesta poate fi exprimat în
unităţi de volum
( ) ( ) h m , s m Q
3 3
V
; molare - M
( ) ( ) h mol , s mol
, sau – de masă
( ) ( ) h kg , s kg , Q G
V
⋅ · ρ
.
Deoarece transversal curentului are loc gradientul de
viteză, care variază de la zero pe suprafaţa până la valoarea
maximă la axa curentului, viteza de curgere este viteza medie în
secţiune. Valoarea acestei viteze se exprimă prin raportul între
debitul de volum a lichidului Q
( ) s m
3
şi aria secţiunii vii ( )
2
m S
a curentului
S
Q
· υ
,
de unde debitul de volum
s m , S Q
3
V
⋅ ·υ

şi prin urmare debitul de masă
s kg , S G υ ρ ·
;
aici
ρ
- densitatea lichidului, .
3
m kg
39
Este de notat că aceşti expresii sunt valabile pentru indiferent care
forma a secţiunii vii de curent.
Caracteristica liniară a secţiunii no-circulare se consideră
diametrul echivalent exprimat prin raza hidraulică
χ
S
R
h
·
,
unde S – aria secţiunii vii,
2
m
,
− χ
perimetrul secţiunii, m .
Deci raza hidraulică pentru secţiunea circulară de diametrul d
4
d
d
1
4
d
R
2
h
· ·
π
π
iar diametrul echivalent va fi
χ
S 4
R 4 d d
h eq
· · ·
Curgerea lichidului este stabilizată sau staţionară dacă
viteza particulelor şi alţi factori de influenţă a supra curentului nu
variază în toate puncte ale spaţiului, prin care trece lichidul, adică
fiecare parametru a curentului staţionar poate fi prezentat numai în
funcţie de coordonate
( ) z , y , x f p ·
. Parametrii curentului
nestaţionar variază şi în timp, adică
( ) τ , z , y , x f p ·
.
3.2.2 Regimuri hidrodinamice de curgere ale lichidului.
În natura există doi diferiţi regimuri de curgere –
laminar, când particule ale lichidului se deplasează conform
traiectoriilor paralele, fără perturbări transversale (mişcarea plan-
paralelă)şi – turbulent, când particulele lichidului se deplasează
după traiectorii haotice cu perturbările vitezei ca valoare şi sens.
O.Reynolds a studiat regimuri de curgere cu ajutorul
standului din două vase, comunicante printr-un tub transparent.
40
apă
colorant
Dintr-un vas în altul prin acest tub trecea apă cu debitul constant.
Caracterul mişcării s-a putut de admirat, injectând în centrul
curentului un jet de colorant. Dacă firul colorat se stabilea pe axa
ţevii, regimul se dovedea fiind laminar, care se caracterizează
prin deplasarea plan-paralelă a particulelor de lichid.
Majorarea lentă a vitezei de apă în tub transformă firul
colorat într-o linie tot mai sinodală. În sfârşit firul colorat dispare
colorându-l curentul în întregime. Acest moment corespunde
instalării regimului turbulent.
O.Reynolds a stabilit că regimul hidrodinamic de curgere
a lichidului se caracterizează prin complexul no-dimensional
µ
ρ υd
Re ·
,
care a fost numit criteriul lui Reynolds. Criteriul lui Reynolds
evaluează corelaţia între forţe de inerţie şi de viscozitate.
Pentru ţevi şi canale O.Reynolds a stabilit următoarele
valori critice a acestui criteriu :
2320 Re ≤ - regimul laminar,
10000 Re 2320 < < - zona de tranziţie între regimuri,
Re 10000 < - regimul turbulent.
41

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful