CUPRINS

1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND TEORIA CIRCUITELOR
ELECTRICE

1.1. Circuite electrice. Clasificări. Ipoteze de calcul. Scheme electrice. ..................... 11
1.2. Câmp electric. Tensiune electrică. ....................................................................... 13
1.3. Curentul electric şi densitatea de curent ............................................................... 15
1.4. Legea conducţiei electrice .................................................................................... 16
1.5. Teoremele lui Kirchhoff ....................................................................................... 19
1.6. Legea transformării energiei în conductoare ........................................................ 21
1.7. Elemente ideale de circuit .................................................................................... 23
1.7.1. Elemente ideale dipolare . ....................................................................... 23
1.7.2. Elemente ideale cuadripolare ................................................................. 29
1.8. Elemente de topologie a circuitelor electrice ....................................................... 31

2. CIRCUITE ELECTRICE DE CURENT CONTINUU

2.1. Surse reale de tensiune şi de curent ...................................................................... 34
2.2. Transfigurarea circuitelor electrice ...................................................................... 36
2.2.1. Transfigurarea circuitelor pasive ............................................................ 36
2.2.1.1. Transfigurarea serie. Teorema divizorului rezistiv de tensiune . 37
2.2.1.2. Transfigurarea paralel. Teorema divizorului rezistiv de curent . 38
2.2.1.3. Transfigurarea triunghi-stea, respectiv stea-triunghi ................. 39
2.2.2. Echivalenţa surselor reale ....................................................................... 40
2.2.3. Transfigurarea circuitelor active ............................................................. 41
2.2.3.1. Surse reale de tensiune conectate în serie .................................. 41
2.2.3.2. Surse reale de curent conectate în paralel .................................. 42
2.2.3.3. Surse reale de tensiune conectate în paralel .............................. 43
2.3. Calculul circuitelor de curent continuu ................................................................ 44
2.3.1. Metoda teoremelor lui Kirchhoff ............................................................ 44
2.3.2. Metoda curenţilor de contur .................................................................... 47
2.3.3. Metoda potenţialelor nodurilor ............................................................... 49
2.3.4. Metoda (teorema) superpoziţiei .............................................................. 52
2.3.5. Teoremele generatoarelor echivalente .................................................... 55
2.3.5.1. Teorema generatorului echivalent de tensiune (teorema lui
Thévenin) .................................................................................... 55
2.3.5.2. Teorema generatorului echivalent de curent (teorema lui Norton) .... 59
2.4. Calculul circuitelor cu surse comandate .............................................................. 62
2.5. Teorema conservării puterilor .............................................................................. 65
2.6. Teorema transferului maxim de putere ................................................................ 69
2.7. Formularea matriceală a ecuaţiilor circuitelor de curent continuu ....................... 75
2.7.1. Matrice de incidenţă şi de apartenenţă………………………………....75
Cuprins 8
2.7.2. Forma matriceală a teoremelor lui Kirchhoff. ........................................ ..78
2.7.3. Forma matriceală a metodei curenţilor de contur. .................................. ..79
2.7.4. Forma matriceală a metodei potenţialelor nodurilor. .............................. ..80
PROBLEME (2). .............................................................................................. ..82

3. CIRCUITE ELECTRICE MONOFAZATE ÎN REGIM SINUSOIDAL

3.1. Mărimi sinusoidale şi reprezentările lor ............................................................... ..87
3.2. Circuitul RLC serie. Mărimi caracteristice .......................................................... ..92
3.3. Teoremele impedanţelor echivalente ................................................................... ..95
3.3.1. Conexiunea serie. Teorema divizorului de tensiune ............................... ..95
3.3.2. Conexiunea paralel. Teorema divizorului de curent ............................... ..96
3.3.3. Conexiuni mixte ...................................................................................... ..98
3.3.4. Conexiunile în stea şi în triunghi ............................................................ 100
3.4. Metode şi teoreme de calcul al circuitelor electrice liniare .................................. 102
3.4.1. Metoda teoremelor lui Kirchhoff ............................................................ 102
3.4.2. Metoda superpoziţiei............................................................................... 103
3.4.3. Metoda curenţilor de contur (ciclici sau de ochiuri) ............................... 104
3.4.4. Metoda potenţialelor nodurilor ............................................................... 107
3.4.5. Teoremele generatoarelor echivalente .................................................... 109
3.5. Circuite electrice cuplate magnetic ...................................................................... 112
3.5.1. Bobine cuplate magnetic ......................................................................... 112
3.5.2. Ecuaţiile circuitelor cuplate magnetic ..................................................... 114
3.5.3. Decuplarea bobinelor din laturile concurente într-un nod al reţelei ....... 116
3.6. Puterile în circuitele monofazate .......................................................................... 117
3.6.1. Puterea electromagnetică instantanee ..................................................... 117
3.6.2. Puterea activă .......................................................................................... 118
3.6.3. Puterea reactivă ....................................................................................... 119
3.6.4. Puterea aparentă ...................................................................................... 119
3.6.5. Puterea aparentă complexă ..................................................................... 120
3.7. Teoreme referitoare la puteri ................................................................................ 121
3.7.1. Teoremele conservării puterilor aparente complexe, active şi reactive ........ 121
3.7.2. Teorema transferului maxim de putere activă ........................................ 123
3.8. Factorul de putere ................................................................................................. 125
3.9. Circuite electrice în regim de rezonanţă ............................................................... 126
3.9.1. Rezonanţa de tensiune ............................................................................ 127
3.9.2. Rezonanţa de curent ................................................................................ 129
3.9.3. Rezonanţa la circuitele cuplate magnetic ................................................ 131
3.10. Răspunsul în frecvenţă al circuitelor electrice ................................................... 135
3.10.1. Filtrul RC trece-jos ............................................................................... 137
3.10.2. Filtrul RC trece-sus ............................................................................... 138
3.10.3. Filtrul RLC trece-bandă ........................................................................ 139
3.10.4. Filtrul RLC opreşte – bandă .................................................................. 140
PROBLEME (3). .............................................................................................. 141
Cuprins 9
4. CIRCUITE ELECTRICE TRIFAZATE

4.1. Sisteme trifazate de mărimi sinusoidale ............................................................... 145
4.2. Conexiunile circuitelor trifazate ........................................................................... 146
4.3. Calculul circuitelor electrice trifazate .................................................................. 149
4.3.1. Receptoare trifazate conectate în stea, cu conductor de nul ................... 149
4.3.2. Receptoare trifazate conectate în triunghi ............................................... 154
4.4. Puterile în circuitele trifazate ............................................................................... 156
4.5. Protecţia împotriva tensiunilor accidentale .......................................................... 158
4.5.1. Prize de pământ ....................................................................................... 158
4.5.2. Scheme de legare la pământ .................................................................... 159
4.5.2.1. Schema IT (neutrul izolat) ......................................................... 159
4.5.2.2. Scheme TN ................................................................................ 165
PROBLEME (4). .............................................................................................. 167

5. CIRCUITE ELECTRICE CUADRIPOLARE

5.1. Noţiuni introductive ............................................................................................. 170
5.2. Parametrii fundamentali ....................................................................................... 171
5.3. Parametrii impedanţă ........................................................................................... 174
5.4. Parametrii admitanţă ............................................................................................ 177
5.5. Parametrii hibrizi .................................................................................................. 181
5.6. Cuadripoli simetrici .............................................................................................. 185
5.7. Impedanţe de intrare ............................................................................................. 186
5.7.1. Impedanţe caracteristice ......................................................................... 187
5.7.2. Impedanţe imagini .................................................................................. 188
5.8. Scheme echivalente ale cuadripolilor ................................................................... 188
5.8.1. Schema echivalentă în T ......................................................................... 189
5.8.2. Schema echivalentă în Π ......................................................................... 190
5.8.3. Schema în punte ...................................................................................... 192
5.8.4. Schema în T podit ................................................................................... 193
5.9. Interconectarea cuadripolilor ............................................................................... 195
5.9.1. Conectarea în lanţ (cascadă) ................................................................... 195
5.9.2. Conectarea în serie .................................................................................. 196
5.9.3. Conectarea în paralel .............................................................................. 197
5.9.4. Conectarea în serie – paralel ................................................................... 199
5.9.5. Conectarea în paralel – serie ................................................................... 201
5.10. Lanţuri de cuadripoli .......................................................................................... 202
5.11. Filtre electrice reactive ....................................................................................... 205
5.11.1. Filtrul trece – jos ................................................................................... 208
5.11.2. Filtrul trece – sus .................................................................................. 210
5.11.3. Filtrul trece – bandă .............................................................................. 212
5.11.4. Filtrul opreşte – bandă .......................................................................... 214
PROBLEME (5). .............................................................................................. 216
Cuprins 10
6. CIRCUITE ELECTRICE LINIARE ÎN REGIM PERIODIC
NESINUSOIDAL

6.1. Mărimi periodice nesinusoidale. Regimul deformant .......................................... 218
6.2. Valori efective şi coeficienţi caracteristici .......................................................... 223
6.3. Puterile în regim periodic nesinusoidal ................................................................ 226
6.4. Calculul circuitelor electrice liniare în regim periodic nesinusoidal .................... 228
6.5. Comportarea elementelor pasive ideale în regim nesinusoidal ............................ 229
PROBLEME (6). .............................................................................................. 235

7. CIRCUITE ELECTRICE LINIARE ÎN REGIM TRANZITORIU

7.1. Componente tranzitorii şi permanente ................................................................. 240
7.2. Condiţii iniţiale .................................................................................................... 242
7.3. Analiza circuitelor liniare în regim tranzitoriu cu metoda directă ....................... 243
7.3.1. Circuitul RL serie ................................................................................... 243
7.3.1.1. Răspunsul circuitului la excitaţie constantă în timp .................. 243
7.3.1.2. Răspunsul circuitului la excitaţie sinusoidală în timp ............... 248
7.3.2. Circuitul RC serie ................................................................................... 250
7.3.2.1. Răspunsul circuitului la excitaţie constantă în timp .................. 250
7.3.2.2. Răspunsul circuitului la excitaţie sinusoidală în timp ............... 254
7.3.3. Circuitul RLC serie ................................................................................. 255
7.4. Analiza operaţională a circuitelor electrice liniare cu metoda transformatei Laplace .... 270
7.4.1. Transformata Laplace .............................................................................. 270
7.4.2. Teoremele transformatei Laplace ............................................................ 273
7.4.3. Teoremele lui Heaviside .......................................................................... 274
7.4.4. Forma operaţională a ecuaţiilor circuitelor electrice ............................... 275
7.4.5. Algoritm de aplicare a metodei transformatei Laplace ........................... 278
PROBLEME (7). ............................................................................................... 281

8. CIRCUITE ELECTRICE CU PARAMETRII REPARTIZAŢI

8.1. Parametrii lineici .................................................................................................. 285
8.2. Ecuaţiile telegrafiştilor ......................................................................................... 286
8.3. Linii electrice în regim sinusoidal ........................................................................ 287
8.4. Linii fără distorsiuni ............................................................................................. 293
8.5. Impedanţa de intrare ............................................................................................. 294
8.6. Coeficientul de reflexie. Linie adaptată ............................................................... 295
PROBLEME (8). .............................................................................................. 302
BIBLIOGRAFIE. .............................................................................................. 303




11
C
e
u
L
R
Fig. 1.1
s
i
1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND TEORIA
CIRCUITELOR ELECTRICE


1.1. Circuite electrice. Clasificări. Ipoteze de calcul. Scheme electrice

Ansamblul mediilor parcurse de curenţi electrici se numeşte circuit electric.
Elementele constitutive ale acestuia, interconectate în diverse moduri, pot fi active sau
pasive. Conversia diferitelor forme de energie în energie electromagnetică, cedată pe la
borne, are loc în elementele active, numite şi surse. Acumulatoarele, generatoarele
electrice ş.a. aparţin acestei categorii. Elementele de circuit pasive, în principal
rezistoarele, bobinele şi condensatoarele, transformă energia electromagnetică primită
pe la borne în alte forme de energie.
În automatizări, electronică şi telecomunicaţii mărimile caracteristice surselor
(tensiuni electromotoare şi curenţi generaţi) aplicate circuitelor electrice se numesc şi
mărimi de excitaţie sau semnale; comportarea circuitelor se studiază observând
semnalele de ieşire, numite şi răspunsuri. După caracterul variaţiei în timp a
semnalelor generate sau procesate, circuitele electrice se clasifică în: circuite în regim
staţionar sau de curent continuu şi circuite în regim variabil. În categoria a doua se
încadrează sistemele electrice, de mare interes practic, care operează cu semnale
periodice: sinusoidale (de curent alternativ) şi nesinusoidale. În funcţie de modificarea
formei de variaţie în timp a mărimilor, circuitele pot fi în regimuri permanente şi
regimuri tranzitorii. Se studiază regimuri permanente atât la circuitele de curent
continuu, cât şi la cele de curent alternativ. Regimurile tranzitorii fac trecerea de la
unele regimuri permanente la altele.
Analiza circuitelor electrice constă în stabilirea şi rezolvarea ecuaţiilor care
descriu funcţionarea acestora. Prin particularizarea legilor şi teoremelor din teoria
câmpului electromagnetic se elaborează, în anumite condiţii de aproximare, metode
specifice rezolvării circuitelor electrice.
O ipoteză de calcul în teoria circuitelor electrice se referă la posibilitatea modelării
componentelor fizice ale unui sistem electromagnetic prin elemente de circuit ideale, la care
prevalează doar unul dintre parametri. Principalele elemente ideale introduse în studiul
circuitelor electrice cu parametrii concentraţi sunt reprezentate în figura 1.1: rezistorul ideal
(caracterizat prin rezistenţa R ), bobina ideală (caracterizată prin inductivitatea L ),
condensatorul ideal (caracterizat prin capacitatea C ), sursa ideală de tensiune (caracterizată
prin tensiunea electromotoare
e
u ), sursa ideală de curent
(caracterizată prin curentul de
scurtcircuit
s
i ).
În studiul undelor
electromagnetice (în regim
Noţiuni introductive privind teoria circuitelor electrice - 1 12
sinusoidal) se stabileşte un criteriu | | 3 3 , pe baza căruia, un circuit poate fi tratat în
aproximaţia parametrilor concentraţi dacă dimensiunea liniară cea mai mare a
circuitului ( ) l şi lungimea de undă minimă ( ) ì , corespunzătoare frecvenţei maxime
( ) f din circuit, satisfac inegalitatea


f
v
l
u
= << ì , (1.1)

în care
u
v este viteza de propagare a undelor electromagnetice în mediul respectiv.
Observaţie: Dacă l şi ì sunt mărimi comparabile (în cazul frecvenţelor înalte sau
pentru linii electrice lungi) circuitele se consideră cu parametrii repartizaţi (distribuiţi).
Caracterul cvasistaţionar al desfăşurării proceselor într-un circuit electric
presupune neglijarea curenţilor de deplasare (rezultaţi din variaţia în raport cu timpul a
câmpului electric) peste tot, cu excepţia dielectricului condensatoarelor. Asumarea
regimului cvasistaţionar depinde doar de frecvenţa semnalelor din circuit; ea este
satisfăcătoare pentru numeroase aplicaţii, dacă este îndeplinită condiţia exprimată în
relaţia (1.1).
Caracterul filiform al conductoarelor unui circuit presupune repartizarea, practic
uniformă , a curenţilor în secţiunile acestor conductoare. Realizarea acestei condiţii în
regim variabil depinde de frecvenţa semnalelor şi de natura conductoarelor. De
exemplu, notând cu a dimensiunea liniară minimă a secţiunii conductorului şi cu o
adâncimea de pătrundere a undelor electromagnetice în mediul caracterizat de
conductivitatea o şi permeabilitatea µ , condiţia ca un conductor să poată fi
considerat filiform în regimul sinusoidal de frecvenţă f se scrie sub forma
| |
28 :


µ o t
o
f
1
a = << . (1.2)

Clasificarea circuitelor electrice se poate face după mai multe criterii, dintre
care unele au fost deja menţionate. Se disting circuite liniare, neliniare sau
parametrice după cum parametrii elementelor de circuit ideale sunt constanţi, funcţii
de mărimile de excitaţie (tensiuni, curenţi) sau funcţii de timp. După numărul bornelor
de legătură cu exteriorul ( ) n , circuitele pot fi: dipolare ( ) 2 n = sau multipolare
( ) 2 n > . Un caz particular, de mare importanţă practică, îl reprezintă circuitele
cuadripolare ( ) 4 n = . Perechea de borne de acces, la care curenţii sunt egali şi de
sensuri opuse, formează o poartă.
Circuitele electrice în care sunt prezente surse de energie se numesc circuite active; în
absenţa surselor, circuitele formate numai din elemente de circuit pasive se numesc
circuite electrice pasive.
Reprezentarea grafică, prin simboluri convenţionale, a componentelor de
circuit şi a modului lor de interconectare constituie schema electrică a circuitului.
1.2 - Câmp electric. Tensiune electrică 13
(C)

t E
E
dl
A
Fig. 1.2
B
Aceasta se realizează astfel încât ecuaţiile stabilite pe baza ei să descrie comportarea
circuitului real la care se referă. În general, aceluiaşi circuit electric îi corespund
scheme electrice distincte, pentru condiţii de funcţionare diferite. Pentru a facilita
calculul, se obişnuieşte ca o schemă electrică sau o parte din aceasta să fie substituită
cu o schemă echivalentă, mai simplă, astfel încât curenţii şi tensiunile în exteriorul
acesteia să nu se modifice prin înlocuirea făcută.

1.2. Câmp electric. Tensiune electrică

În cadrul teoriei macroscopice a fenomenelor electromagnetice, câmpul electric
este abordat ca un sistem fizic ce mijloceşte exercitarea acţiunilor ponderomotoare
(forţe şi cupluri) între corpuri electrizate situate în regiunea din spaţiu unde el există.
În general, intensitatea câmpului electric are expresia

s p E E E + = , (1.3)

în care p E reprezintă componenta potenţială şi se datorează sarcinilor electrice
invariabile în timp, iar s E este componenta solenoidală, rezultată prin variaţia în timp
a unui flux magnetic (fenomenul inducţiei electromagnetice).
În interiorul surselor de energie, forţe de natură neelectrică (datorate unor
neomogenităţi fizico-chimice) . neel F asigură deplasarea purtătorilor de sarcină
electrică q şi determină, astfel, efecte conductive. Aceste forţe se echivalează cu
acţiunea unui câmp electric, numit câmp electric imprimat şi definit de relaţia


q
F
E
. neel
i = . (1.4)

În prezenţa simultană a unui câmp electric exterior E şi a celui imprimat i E , mişcarea
ordonată a purtătorilor mobili de sarcină are loc sub acţiunea forţei rezultante

( ) 0 E E q F i = + = . (1.5)

Relaţia (1.5) exprimă de fapt condiţia
de existenţă a stării electrocinetice,
adică de stabilire a unor curenţi
electrici în medii conductoare.
Tensiunea electrică între două
puncte A şi B , de-a lungul unei
curbe C , se defineşte prin integrala
de linie a câmpului electric între
punctele respective (fig. 1.2)

Noţiuni introductive privind teoria circuitelor electrice - 1 14

( ) ( )
} }
= · =
B
C A
t
B
C A
AB
dl E dl E u . (1.6)

Sensul de efectuare a integralei, numit sens de referinţă, este precizat de elementul de
linie dl sau de sensul de parcurgere a curbei C . Este evident faptul că la schimbarea
sensului de integrare, respectiv a sensului elementului de linie dl , valoarea tensiunii
rămâne neschimbată, modificându-se semnul ei



( ) ( )
AB
B
C A
A
C B
BA
u dl E dl E u ÷ = · ÷ = · =
} }
. (1.7)

Dacă integrala de linie a intensităţii câmpului electric se efectuează pe o curbă care
trece prin dielectricul dintre bornele de acces ale unui circuit, tensiunea electrică se
numeşte şi tensiune la borne ( )
b
u .
În regim staţionar, caracterizat prin mărimi invariabile în timp, există numai
componenta potenţială a câmpului electric; tensiunea între două puncte este
independentă de curba de integrare ce le uneşte şi egală cu diferenţa potenţialelor
electrice din punctele considerate:


B A
B
A
b AB
V V dl E u u ÷ = · = =
}
. (1.8)

Relaţia (1.8) scrisă în forma:


}
· + =
B
A
B A
dl E V V (1.9)

relevă faptul că potenţialul electric în punctul A se poate determina numai în raport cu
potenţialul din punctul B , considerat ca potenţial de referinţă. Uzual, în circuitele
electrice se alege un punct de referinţă (punct de masă) de potenţial nul, faţă de care se
determină potenţialele celorlalte puncte.
În regimul variabil al câmpului electric, datorită componentei solenoidale a
acestuia, tensiunea electrică între două puncte depinde, în general, de curba de
integrare şi nu mai este egală (doar) cu diferenţa de potenţiale dintre punctele
respective. În domeniul frecvenţelor înalte sau în cazul curenţilor foarte intenşi,
componenta solenoidală a câmpului electric nu poate fi neglijată.
În regim variabil, se consideră că tensiunea la borne
b
u corespunde numai
componentei potenţiale a câmpului electric şi este egală cu diferenţa de potenţial dintre
bornele respective; curba în lungul căreia 0 dl Es = · se numeşte curba (linia) tensiunii
la borne.
1.3 – Curentul electric şi densitatea de curent 15
Prin definiţie, integrala de linie a câmpului electric imprimat, localizat într-o
sursă situată între bornele A şi B ale curbei C , se numeşte tensiune imprimată sau
tensiune electromotoare a sursei


( )
}
· = =
B
C A
i
e i
dl E u u . (1.10)

Tensiunea electromotoare de contur, definită prin integrala de linie a
intensităţii câmpului electric în sens larg efectuată pe o curbă închisă

( ) dl E E u i
e
· + =
}
I
I
, (1.11)

are două componente: tensiunea electromotoare indusă
}
·
I
dl E şi tensiunea
electromotoare imprimată
}
·
I
dl Ei . În regim staţionar, prima componentă este nulă
datorită caracterului potenţial al câmpului electric E şi, în consecinţă, tensiunea
electromotoare de contur este egală cu tensiunea electromotoare imprimată. În regim
variabil, tensiunea electromotoare de contur este determinată şi de componenta
solenoidală a câmpului electric E .
Se precizează că unităţile de măsură pentru câmpul electric şi tensiunea
electrică se numesc respectiv volt/metru [V/m] şi volt [V].

1.3. Curentul electric şi densitatea de curent

Caracterizarea globală a stării electrocinetice a corpurilor se face cu ajutorul
mărimii fizice scalare numită curent electric de conducţie ( ) i . În SI unitatea de
măsură se numeşte amper | | A şi este o unitate fundamentală. În cadrul teoriei
macroscopice, curentul electric este o mărime fizică primitivă şi se introduce pe baza
forţei exercitate de un câmp magnetic asupra unui conductor parcurs de curent (forţa
lui Laplace). În interpretarea microscopică, curentul electric se defineşte ca mărime
fizică derivată, egală cu sarcina purtătorilor mobili care străbat o suprafaţă considerată,
în unitatea de timp:


dt
dQ
t
Q
lim i
0 t
= =
÷
A
A
A
. (1.12)

Pentru caracterizarea locală a stării electrocinetice a corpurilor se utilizează o
mărime fizică vectorială, derivată, numită densitatea curentului de conducţie ( ) J ,
definită astfel încât fluxul ei printr-o suprafaţă oarecare S (fig.1.3) să fie egal cu
curentul i :
Noţiuni introductive privind teoria circuitelor electrice - 1 16


} }
= · =
S S
cos ds J ds J i o . (1.13)
Sensul curentului este determinat de sensul vectorului ds (sensul efectiv pozitiv este
cel pentru care 0
S
i J ds = · >
}
).

Dacă se consideră J =const. în toate punctele suprafeţei S , normală la axa
conductorului, relaţia (1.13) devine S J i = . Circuitele electrice la care densitatea de
curent poate fi considerată ca fiind uniform repartizată în secţiunile conductoarelor se
numesc circuite filiforme. Deoarece unitatea de măsură în I S a densităţii de curent –
amper/metru pătrat
2
/ A m (
¸ ¸
- este prea mică pentru necesităţile practice, uzual se
foloseşte multiplul ei
2
/ A mm ( ·
¸ ¸


1.4. Legea conducţiei electrice

Această lege de material stabileşte dependenţa locală şi instantanee între
densitatea curentului electric de conducţie J şi câmpul electric în sens larg i E E +
(forma locală), respectiv între curentul electric i şi tensiunea electrică u în lungul
unui conductor (forma integrală).
a) Forma locală. Pentru mediile conductoare izotrope şi liniare, legea conducţiei
electrice se exprimă sub forma:

( ) i E E J + =o , (1.14)
respectiv
J E E i µ = + , (1.15)

în care intervin două constante de material: conductivitatea electrică o , a cărei unitate
de măsură este siemens/metru | | m / S şi rezistivitatea electrică o µ / 1 = , cu unitatea
de măsură ohm.metru
| |
m O .
În absenţa oricărei acţiuni de natură neelectrică cu efect conductiv ( ) 0 E
i
= ,
relaţiile (1.14) şi (1.15) devin
i i
ds
J

S
Fig. 1.3
o

1.4 – Legea conducţiei electrice 17
E J o = , (1.16)
respectiv

J E µ = . (1.17)

Din punctul de vedere al conducţiei electrice, se disting următoarele trei
categorii de materiale: conductoare, semiconductoare şi electroizolante.
Materialele conductoare se caracterizează prin rezistivitate electrică foarte
mică, de ordinul de mărime
( )
8 7
10 ...10 . m
÷ ÷
O
Chiar dacă Fizica solidului oferă, pe baza conceptelor teoriei cuantice, modele
adecvate proceselor fizice din materiale, nu trebuie totuşi neglijate, mai ales în
electronică, rezultatele obţinute cu modelul microscopic al conducţiei electrice.
Conductibilitatea de natură electronică, specifică metalelor şi aliajelor acestora
(conductoare de ordinul I) este mai mare decât cea de natură ionică, specifică
electroliţilor (conductoare de ordinul II).
Rezistivitatea electrică a mediilor conductoare este influenţată de: conţinutul şi
natura impurităţilor, solicitările mecanice şi termice, starea de agregare, factori
ambientali. Peste o anumită valoare a temperaturii, numită temperatură Debye ,
rezistivitatea unui metal se aproximează prin funcţia liniară

( ) | |
0 0
1 u u o µ µ ÷ + = , (1.18)

în care µ şi
0
µ sunt rezistivităţile la temperaturile u şi
0
u , iar o este coeficientul
termic al rezistivităţii. Pentru majoritatea metalelor şi aliajelor acestora coeficientul o
este pozitiv şi, în consecinţă, rezistivitatea creşte cu temperatura (materiale PTC-
Positive Thermal Coefficient).
La temperaturi foarte joase, situate sub anumite valori critice ( )
r c
T T < şi în
câmpuri magnetice nu prea intense ( )
r c
H H < , rezistivitatea electrică se anulează
brusc şi defineşte cazul conductoarelor perfecte (supraconductoarele). Posibilitatea
măririi densităţii de curent, urmată de miniaturizarea circuitelor electrice, relevă
importanţa practică a fenomenului de supraconductibilitate.
Materialele semiconductoare au rezistivitatea electrică cuprinsă în intervalul
de valori ( ) m 10 .... 10
8 5
O
÷
. Dependenţa rezistivităţii de temperatură este sensibil
influenţată de natura şi numărul purtătorilor de sarcină (semiconductoare intrinseci şi
extrinseci).
Rezistivitatea materialelor electroizolante (dielectrici) are valori situate în
domeniul ( ) m 10 .... 10
16 6
O şi este influenţată de structura mediului, conţinutul şi
natura impurităţilor, factori atmosferici (temperatură, umiditate, presiune).
Electroizolantul perfect (dielectricul ideal) reprezintă un caz limită, idealizat şi
corespunde situaţiei când rezistivitatea electrică a materialului tinde către infinit
( ) · ÷ µ .
Noţiuni introductive privind teoria circuitelor electrice - 1 18
e
u

1

i
i
2

S

J

dl
E
Fig. 1.4
12
u
b.) Forma integrală. Integrând relaţia (1.15) de-a lungul liniei medii de curent
între bornele 1 şi 2 ale unei porţiuni neramificate de circuit filiform (fig. 1.4), se obţine:

( ) dl J dl E E
2
1
2
1
i · = · +
} }
µ . (1.19)

Folosind definiţiile şi notaţiile promovate în
paragraful 1.2, membrul stâng al relaţiei (1.19) se
poate scrie sub forma:

( )
e 12
2
1
i u u dl E E + = · +
}
. (1.20)

Pentru membrul drept al relaţiei (1.19) rezultă
succesiv

R i
S
dl
i dl
S
i
dl J
2
1
2
1
2
1
= = = ·
} } }
µ
µ µ , (1.21)

unde s-a ţinut seama de paralelismul vectorilor J şi
dl (implicat de caracterul filiform al conductorului) şi s-a introdus mărimea
}
=
2
1
S
dl
R
µ
, numită rezistenţă electrică, ce caracterizează comportarea globală a
circuitului între bornele 1 şi 2. Unitatea de măsură în SI a rezistenţei se numeşte
| | O ohm . Mărimea reciprocă, numită conductanţă ( ) R / 1 G = , are unitatea de
măsură | | S siemens .
Ţinând seama de relaţiile stabilite, se obţine expresia:

i R u u
e 12
= + , (1.22)

care constituie forma integrală a legii conducţiei, cu următorul enunţ: suma dintre
tensiunea electrică în lungul porţiunii neramificate a unui circuit filiform şi tensiunea
electromotoare a sursei ce acţionează în această porţiune de circuit, este egală cu
produsul dintre rezistenţa electrică şi curent, numit cădere de tensiune.
Cu precizările făcute în paragraful 1.2 în legătură cu regimul staţionar (vezi rel. 1.8),
legea conducţiei se poate scrie şi sub forma

i R u u
e b
= + (1.23)

În stabilirea relaţiei (1.23 ) tensiunea la borne
b
u are sensul identic cu cel al curentului
i faţă de aceeaşi bornă [regula de la receptoare, fig. 1.5, a ]. Dacă se modifică sensul
1.5 – Teoremele lui Kirchhoff 19
i
b
u
e
u
R
) a
b
u
e
u
R
) b
Fig. 1.5
i
de referinţă al tensiunii la borne,
menţinând sensul curentului
[regula de la generatoare,
fig.1.5, b |, legea conducţiei
electrice se scrie sub forma:

i R u u
e b
= + ÷ . (1.24)

Prin particularizarea relaţiei
(1.23) în cazul unei laturi pasive
de circuit ( ) 0 u
e
= , rezultă
expresia

i R u
b
= , (1.25)

care reprezintă legea lui Ohm.

1.5. Teoremele lui Kirchhoff

Teoremele lui Kirchhoff sunt relaţii fundamentale pentru analiza circuitelor
electrice, independente de modul de variaţie în timp a tensiunilor şi curenţilor. Ele sunt
consecinţe ale legilor conservării sarcinii electrice şi inducţiei electromagnetice,
stabilite în următoarele ipoteze simplificatoare: sarcina electrică este acumulată doar în
condensatoare şi câmpul magnetic este localizat numai în bobine.
Conform legii conservării sarcinii electrice, curentul de conducţie total care
străbate o suprafaţă închisă ¿ este egal cu derivata în raport cu timpul, luată cu semn
schimbat, a sarcinii electrice
E
Q din domeniul mărginit de această suprafaţă


.
d Q
i J ds
dt
E
E
E
= = ÷
}
. (1.26)

În regim cvasistaţionar, legea conservării sarcinii electrice aplicată pentru suprafaţa
închisă ¿ (fig. 1.6) care intersectează sistemul de conductoare filiforme concurente
într-un nod şi nu trece prin dielectricul vreunui condensator, conduce la


0 i J ds
E
E
= · =
}
, (1.27)

respectiv



} } } }
· = + + ÷ = · + · + · + ·
4 3 2 1
S
4 3 2 1
4
S
3
S
2
S
1 0 i i i i ds J ds J ds J ds J (1.28)


Noţiuni introductive privind teoria circuitelor electrice - 1 20
4
S

3
i

1
i

2
i

4
i

2
S

1
S

3
S

s d

Fig.1.6
E

Fig.1.7
3
C
2
e
u

4
b
u

2
b
u

1
b
u

3
b
u

I
a

b

3
i

4
e
u

d

4
C

2
i

2
R

3
R

1
i

4
i

1
R

1
L

c


În general, pentru k laturi
incidente în nodul o , relaţia

0 i
k
k
=
¿
eo
, (1.29)
exprimă prima teoremă a lui Kirchhoff şi
se enunţă astfel: suma algebrică a
curenţilor din laturile incidente într-un
nod este nulă. Se atribuie semnul (+)
curenţilor care ies din nod şi semnul (-)
celor care intră.
Legea inducţiei electromagnetice
stabileşte că tensiunea electromotoare
indusă de-a lungul unui contur închis Γ
este egală cu derivata în raport cu timpul, luată cu semn schimbat, a fluxului magnetic
prin orice suprafaţă S
Γ
mărginită de acest contur

}
· ÷ = ·
I
I
u
t d
d
l d E
S
(1.30)
În figura 1.7 curbele (liniile) tensiunilor la borne sunt asociate curenţilor din
laturi după regula de la receptoare. Integrala de linie a componentei potenţiale a
intensităţii câmpului electric se efectuează pe conturul închis Γ, care urmăreşte curbele
tensiunilor la bornele laturilor unei bucle de circuit. În ipoteza absenţei câmpului
magnetic în afara elementelor de circuit, fluxul magnetic prin orice suprafaţă sprijinită
de conturul Γ precizat anterior este nul şi relaţia (1.30) devine

( ) ( ) ( ) ( )
}
= ÷ + ÷ + ÷ + ÷ = ·
I
, 0 V V V V V V V V l d E
a d d c c b b a
p (1.31)
respectiv
0 u u u u
4 3 2 1
b b b b
= ÷ + ÷ (1.32)

În general, pentru o buclă
oarecare ν de circuit relaţia


( )
0 u
k
b
k
=
¿
e v
(1.33)
reprezintă teorema a doua a lui
Kirchhoff: suma algebrică a
tensiunilor la bornele laturilor unui
ochi (buclă) de circuit (reţea) este
nulă. Tensiunile la borne ale căror
sensuri de referinţă coincid cu sensul
de integrare (sensul de parcurs al
ochiului) sunt pozitive, iar cele de
sens contrar sunt negative.
1.6 – Legea transformării energiei în conductoare 21
Ţinând seama de legea conducţiei electrice exprimată cu (1.23), relaţia (1.33)
poate fi scrisă sub forma

( ) ( )
, i R u
k k
k k e
k
¿ ¿
e e
=
v v
(1.34, a)
care constituie un alt mod de prezentare a teoremei a doua a lui Kirchhoff, având
următorul enunţ: suma algebrică a tensiunilor electromotoare ale surselor dintr-un
ochi de reţea este egală cu suma algebrică a căderilor de tensiune din laturile
ochiului. Se consideră pozitivi termenii
k
e
u şi
k k
i R , dacă sensurile tensiunilor
electromotoare, respectiv ale curenţilor coincid cu sensul convenţional de parcurgere a
ochiului. Expresia (1.34, a) corespunde situaţiei în care în ochiul de reţea intervin doar
tensiuni imprimate şi rezistoare.
Cu un raţionament analog aceluia care a condus la stabilirea relaţiei (1.33), se
poate obţine o formă nouă de prezentare a teoremei a doua a lui Kirchhoff. Aplicând
legea inducţiei electromagnetice pe conturul închis realizat din suma curbelor
tensiunilor la bornele elementelor de circuit din laturile unei bucle, se poate scrie
relaţia

( )
, 0 u
k
k
=
¿
e v
(1.34, b)

care reprezintă forma extinsă a teoremei a doua a lui Kirchhoff. Potrivit relaţiei
(1.34,b), suma algebrică a tensiunilor la bornelor elementelor de circuit din laturile
unui ochi de reţea este nulă. Pentru însumarea algebrică a tensiunilor la borne se
stabileşte, arbitrar, un sens de referinţă în ochi (buclă).

1.6. Legea transformării energiei în conductoare

Experienţa demonstrează că într-un conductor aflat în stare de conducţie
electrică are loc generare de căldură. Efectul electrocaloric determină pierderi pe liniile
de transport al energiei electromagnetice şi contribuie la degradarea izolaţiei
conductoarelor.
Rezultatele experimentale şi consideraţiile teoretice, constituite în forma locală a
legii, stabilesc că puterea (energia în unitatea de timp) transferată de câmpul
electromagnetic unităţii de volum dintr-un conductor în stare electrocinetică este egală
cu produsul scalar dintre intensitatea câmpului electric şi densitatea curentului
electric de conducţie

· · = J E p (1.35)

Unitatea de măsură pentru densitatea de volum a puterii electromagnetice p este
watt/metru cub [W/m
3
].
Ţinând seama de legea conducţiei electrice (rel.1.15), expresia (1.35) se poate
scrie sub forma:
( ) · · ÷ = · ÷ = J E J J E J p i
2
i µ µ (1.36)

Noţiuni introductive privind teoria circuitelor electrice - 1 22
Fig. 1.8
i
i
2
1
dl
dv
dl
ds
E
J
Termenul
2
J
J p µ = este strict pozitiv şi reprezintă densitatea de volum a
puterii cedată ireversibil de câmpul electromagnetic conductorului parcurs de curent
(efectul Joule). Cel de-al doilea termen, J E p i
G
· = , numit densitatea de putere
corespunzătoare câmpului electric imprimat, poate fi pozitiv sau negativ, în funcţie de
orientarea vectorilor implicaţi.
Forma integrală. Puterea totală transmisă de câmpul electromagnetic în procesul
de conducţie electrică se obţine integrând relaţia (1.35) pe tot volumul conductorului:


}
· =
v
v d p P (1.37)

În particular, pentru o porţiune dintr-un conductor filiform (fig.1.8) elementul de
volum poate fi scris sub forma s d l d v d · = . Vectorii s d , l d , J , E sunt paraleli,
astfel că relaţia (1.37) devine

( ) ( )
} } }
· = · · = · · · =
v
2
1 s
2 1
i u s d J l d E s d l d J E P (1.38)

Aşadar, forma integrală a legii
arată că puterea totală P cedată de
câmpul electromagnetic unei porţiuni
de conductor filiform, în procesul
conducţiei electrice, este egală cu
produsul dintre tensiunea în lungul
conductorului u
12
şi curentul i.
Considerând regimul staţionar, în care
tensiunea în lungul conductorului u
12

este egală cu tensiunea la borne u
b
(vezi
paragr. 1.2) şi legea lui Ohm pentru o
latură pasivă de circuit (rel.1.25),
expresia (1.38) poate fi scrisă şi sub
forma
· = = =
R
u
i R i u P
2
b 2
b
(1.39)

Unitatea de măsură pentru putere
se numeşte watt [W]. Energia cedată conductorului parcurs de curent într-un interval de
timp
1 2
t t t ÷ = A se exprimă sub forma

}
· =
2
1
t
t
t d P P (1.40)

1.7 – Elemente ideale de circuit 23

Fig. 1.9
u
I
R
i
Unitatea de măsură pentru energie se numeşte joule [1J = 1Ws]. În
electrotehnică se foloseşte frecvent kilowattora [1 kWh = 3,6 . 10
6
J].
În cazul în care intervine şi un câmp electric imprimat, după integrarea relaţiei
(1.36) sau asocierea formei integrale a legii conducţiei (rel.1.22) relaţiei (1.38), rezultă:
· ÷ = i u i R P
e
2
(1.41)
Primul termen, 0 i R P
2
J
> = , reprezintă puterea disipată sub formă de căldură
pe rezistenţa R a conductorului parcurs de curentul i (efectul Joule). Al doilea termen,
i u P
e G
= , se numeşte putere generată şi corespunde sursei de câmp electric imprimat.
Dacă 0 P
G
> (adică u
e
şi i au acelaşi sens), atunci sursa produce putere, respectiv
energie electrică; dacă 0 P
G
< (adică u
e
şi i au sensuri opuse), atunci sursa primeşte
putere, respectiv energie (de exemplu, cazul unui acumulator care se încarcă).

1.7. Elemente ideale de circuit

1.7.1. Elemente ideale dipolare
Rezistorul ideal este un element pasiv de circuit caracterizat prin parametrul
numit rezistenţă electrică R. Relaţia dintre tensiunea şi curentul la bornele sale (ale
căror sensuri de referinţă sunt asociate după regula
de la receptoare) se determină admiţând următoarele
ipoteze:
- rezistorul este un mediu conductor în care
are loc disiparea integrală a energiei electrice sub
formă de căldură (efect Joule);
- câmpurile electric şi magnetic în exteriorul
său sunt nule;
- nu conţine surse de câmp electric imprimat.
Aplicând legea inducţiei electromagnetice
(rel.1.30) pe conturul Γ (fig.1.9), legea conducţiei
(rel.1.22) şi ţinând seama de ipotezele
simplificatoare formulate anterior, se obţin relaţiile


}
= ÷ = ÷ = ·
I
I
u
0
t d
d
u u l d E
s
r o t c u d n o c
(1.42)

, i R u
r o t c u d n o c
= (1.43)

din care rezultă ecuaţia caracteristică a rezistorului ideal sub una dintre următoarele forme:
i R u u
R
= = (1.44)
sau
· = =
R
u G u G i (1.45)
Noţiuni introductive privind teoria circuitelor electrice - 1 24
Tensiunea la bornele rezistorului ideal, notată cu u
R
, se numeşte cădere de
tensiune rezistivă.
Pentru un rezistor ideal liniar, reprezentat simbolic în figura 1.10, a, relaţiile
(1.44) şi (1.45) sunt de proporţionalitate între mărimile la borne (R = const., G =
const.). Puterea primită pe la borne se poate scrie sub formele

0 u G i R i u p
2 2
> = = = . (1.46)

Se disting următoarele cazuri particulare:
a) scurtcircuitul corespunde situaţiei când R = 0 (G → ∞), astfel încât u = 0
pentru orice i;
b) întreruperea corespunde situaţiei când G = 0 (R → ∞), astfel încât i = 0
pentru orice u.
În cazul particular al unui rezistor liniar variabil în timp, reprezentat simbolic în
figura 1.10, b, în relaţiile (1.44) şi (1.45) intervin rezistenţa parametrică R (t),
respectiv conductanţa parametrică G (t).








Rezistenţa elementelor de circuit neliniare depinde de valorile tensiunii aplicate,
respectiv ale curentului ce le străbate. Există un număr mare de rezistoare neliniare ale
căror caracteristici tensiune-curent sunt dintre cele mai variate. Pentru rezistoarele
neliniare controlate în tensiune (varistorul, dioda Zener, dioda tunel etc.), caracterizate
prin variaţii relativ mici ale curentului corespunzătoare unor variaţii semnificative ale
tensiunii la borne, ecuaţia caracteristică are forma

( ) · = u u G i (1.47)

Pentru rezistoarele neliniare controlate în curent (ex.: dioda cu gaz), la care
variaţiile relativ mici ale tensiunii la borne corespund unor variaţii în limite largi ale
curentului, ecuaţia caracteristică are forma

( ) · = i i R u (1.48)

Din categoria elementelor neliniare a căror rezistenţă variază sub acţiunea unei
mărimi neelectrice fac parte: lampa cu incandescenţă, termistorul, fotorezistorul,
fotodioda ş.a.. Simbolul unui rezistor neliniar este prezentat în figura 1.10, c.
Bobina ideală este un element pasiv de circuit caracterizat prin parametrul
inductivitate (inductanţă) L. În scopul definirii acestuia, se consideră bobina
reprezentată în figura 1.11 având N spire filiforme parcurse de curentul i.

( ) i R

) b
R
) a

) c
( ) t R
Fig. 1.10
1.7 – Elemente ideale de circuit 25
B
I
I
S
u
i

Fig.1.11
ds

Curba Γ urmăreşte
conturul conductorului şi se
închide prin aer între bornele
bobinei. Fluxul magnetic prin
suprafaţa unei spire se numeşte
flux fascicular. Fluxul care
înlănţuie toate spirele bobinei
constituie fluxul magnetic total
}
· · = =
I
I
u +
S
S
s d B (1.49)
Câmpul magnetic din
exteriorul bobinei fiind
nesemnificativ faţă de cel din
interiorul acesteia, alegerea
porţiunii de curbă dintre borne nu influenţează practic valoarea fluxului prin suprafaţa
S
Γ
. Înlănţuirea magnetică a bobinei este egală cu suma fluxurilor fasciculare prin cele N
spire
· = =
¿
=
N
N
1 k
k
u u + (1.50)

În relaţia (1.50) Ф reprezintă valoarea medie a fluxului fascicular prin bobină şi
corespunde situaţiei în care dispersia magnetică este neglijabilă.
Inductivitatea proprie a bobinei este definită de relaţia


i
L
+
= (1.51)

şi se măsoară în henry [H].
Relaţia dintre tensiunea şi curentul la bornele bobinei ideale (cu sensurile de
referinţă asociate după regula de la receptoare) se stabileşte admiţând următoarele
ipoteze simplificatoare:
- curentul ce parcurge mediul conductor al bobinei produce câmp magnetic;
- rezistenţa electrică a conductorului este nulă ( ) 0 R
L
= şi, în consecinţă, nu are
loc degajare de căldură prin efect Joule;
- câmpul electric din exteriorul bobinei este nul (capacitatea electrică între
spirele bobinei este neglijabilă);
- bobina nu conţine surse de câmp electric imprimat.
Aplicând legea inducţiei electromagnetice (rel.1.30) pe curba Γ (fig.1.11) şi
legea conducţiei (rel.1.22), în ipotezele enunţate, se obţin relaţiile


t d
d
u u l d E
r o t c u d n o c
+
I
÷ = ÷ = ·
}
(1.52)
, 0 i R u
L r o t c u d n o c
= = (1.53)
Noţiuni introductive privind teoria circuitelor electrice - 1 26
din care rezultă ecuaţia de evoluţie a bobinei ideale:

· = =
t d
d
u u
L
+
(1.54)

Tensiunea la bornele bobinei ideale se notează cu u
L
şi se numeşte cădere de
tensiune inductivă.
Precizare. Expresia tensiunii la bornele bobinei ideale, cuplată magnetic cu alte bobine
parcurse de curenţi, se va stabili în paragraful 3.5.1.
În cazul particular al bobinei ideale liniare (L= const.), reprezentată simbolic în
figura 1.12, a, ecuaţia (1.54) se poate scrie sub forma

,
t d
i d
L u
L
= (1.55)

care exprimă proporţionalitatea între tensiunea la bornele bobinei şi derivata în raport
cu timpul a curentului. Este evident că în regim staţionar i = const., di/dt = 0, u
L
= 0 şi,
în consecinţă, bobina ideală este echivalentă unui scurtcircuit.
Prin integrarea corespunzătoare a relaţiei (1.55) pe intervalul (0, t), se obţine
expresia

( )
}
+ =
t
0
L
, 0 i t d u
L
1
i (1.56)

în care i (0) este curentul la momentul iniţial (t = 0).
Puterea primită pe la borne este:

,
t d
W d
2
i L
t d
d
t d
i d
L i
t d
d
i i u p
m
2
=
|
|
.
|

\
|
= = = =
+
(1.57)

în care s-a notat cu W
m
energia câmpului magnetic din bobină.








Pentru bobina liniară cu inductivitatea variabilă în timp L (t), reprezentată
simbolic în figura 1.12, b, relaţiile (1.51) şi (1.54) conduc la o ecuaţie liniară
parametrică:

( )
( )
· + =
t d
t L d
i
t d
i d
t L u (1.58)
Fig. 1.12
L
( ) t L ( ) i L
) a

) b ) c
1.7 – Elemente ideale de circuit 27
Fig. 1.13
I


i
u c
u
Q +
Q ÷
E
ds
În cazul bobinei ideale neliniare, simbolizată în figura 1.12, c, inductivitatea
depinde de curentul prin bobină L (i) şi relaţia (1.54) devine o ecuaţie diferenţială
neliniară:

( ) | | ( )
( )
·
(
¸
(

¸

+ = = = =
t d
i d
i d
i L d
i i L
t d
i d
i i L
i d
d
t d
i d
i d
d
t d
d
u
+ +
(1.59)

Condensatorul ideal este un element
pasiv de circuit caracterizat prin parametrul
numit capacitate electrică C. Sistemul fizic este
format din două armături conductoare, separate
printr-un dielectric şi încărcate cu sarcini
electrice egale şi de semne contrare (fig.1.13).
Raportul pozitiv dintre sarcina electrică a uneia
dintre armături şi tensiunea faţă de cealaltă
armătură se numeşte capacitate electrică a
condensatorului

· > = 0
u
Q
C (1.60)

Unitatea de măsură în SI este faradul [F].
Relaţia dintre mărimile la borne (tensiune, curent), cu sensurile de referinţă
asociate după regula de la receptoare, se determină acceptând următoarele ipoteze:
- rezistenţa armăturilor şi a firelor conductoare de legătură cu bornele de
alimentare este nulă (R = 0);
- curentul i nu produce câmp magnetic;
- condensatorul nu conţine surse de câmp electric imprimat.
Aplicând legea inducţiei electromagnetice (rel.1.30) pe curba Γ (fig.1.13) şi legea
conducţiei electrice (rel.1.22) conductoarelor, în ipotezele admise, se obţin relaţiile


}
= ÷ = ÷ + = ·
I
I
u
0
t d
d
u u u l d E
S
c r o t c u d n o c
(1.61)

, 0 i R u
r o t c u d n o c
= = (1.62)
din care rezultă
· =
c
u u (1.63)

Tensiunea la bornele condensatorului ideal, notată cu u
c
, se numeşte cădere de
tensiune capacitivă.
Aplicând legea conservării sarcinii electrice (rel.1.26) pe suprafaţa închisă Σ care
trece prin dielectricul perfect dintre armături (fig.1.13), rezultă i i ÷ =
E
şi cum
Q Q =
E
, se obţine ecuaţia de evoluţie a condensatorului ideal:
Noţiuni introductive privind teoria circuitelor electrice - 1 28
· =
t d
Q d
i (1.64)

În cazul particular al condensatorului liniar (cu simbolul din figura 1.14, a), la
care capacitatea este independentă de sarcina electrică, respectiv de diferenţa de
potenţial (C = const.), relaţia (1.64) poate fi scrisă sub forma

( ) ,
t d
u d
C u C
t d
d
i
c
c
= = (1.65)

care evidenţiază proporţionalitatea dintre curent şi derivata în raport cu timpul a
tensiunii pe condensator. Este evident faptul că în regim staţionar Q = const., u = u
c
=
const., i = 0 şi, ca urmare, condensatorul este echivalent cu o întrerupere a laturii de
circuit pe care este situat.
Prin integrarea corespunzătoare a relaţiei (1.65) în intervalul (0, t), se obţine
căderea de tensiune capacitivă sub forma

( )
}
+ =
t
0
c c
, 0 u t d i
C
1
u (1.66)

în care u
c
(0) reprezintă tensiunea pe condensator la momentul t = 0.
Puterea primită pe la borne este:

,
t d
W d
2
u C
t d
d
t d
u d
C u i u p
e
2
=
|
|
.
|

\
|
= = = (1.67)

în care s-a notat cu W
e
energia câmpului electric dintre armăturile condensatorului.

Pentru condensatorul liniar cu capacitatea variabilă în timp C (t), simbolizat în
figura 1.14, b, relaţiile (1.60) şi (1.64) conduc la o ecuaţie liniară parametrică:

( )
( )
· + =
t d
t C d
u
t d
u d
t C i (1.68)
În cazul condensatorului ideal neliniar, reprezentat simbolic în figura 1.14, c,
capacitatea depinde de tensiunea la borne C (u) şi relaţia (1.64) devine o ecuaţie
diferenţială neliniară:
( ) t C

C
( ) u C
) a

) b
) c
Fig. 1.14
1.7 – Elemente ideale de circuit 29
i
u
Fig. 1.15
e
u
i
u
Fig. 1.16
s
i
( ) | | ( )
( )
·
(
¸
(

¸

+ = = = =
t d
u d
u d
u C d
u u C
t d
u d
u u C
u d
d
t d
u d
u d
Q d
t d
Q d
i (1.69)

Sursa ideală de tensiune (fig.1.15) este un element activ
de circuit caracterizat prin tensiune imprimată, numită uzual
tensiune electromotoare a sursei (rel.1.10).
Curentul ce străbate sursa nu determină transformarea
energiei prin efect electrocaloric (rezistenţa internă este nulă).
Cu sensurile de referinţă ale tensiunii la borne u şi curentului i
asociate după regula de la generatoare, se aplică legea
conducţiei (rel.1.22) şi se obţine relaţia
, 0 i R u u
e
= = + ÷ (1.70)

respectiv ecuaţia caracteristică
· =
e
u u (1.71)

Tensiunea la bornele sursei ideale este egală cu tensiunea electromotoare (t.e.m.)
a acesteia şi independentă de curentul debitat. Valoarea curentului este determinată de
circuitul conectat la bornele sursei.
Puterea cedată pe la borne este egală cu puterea generată:

· = = =
G e b
p i u i u p (1.72)

Sursa ideală de curent (fig.1.16) este un element activ de
circuit caracterizat prin curentul generat i
s
, a cărui valoare este
independentă de alte mărimi electrice din acelaşi circuit
· =
s
i i (1.73)

Sensurile de referinţă ale mărimilor la borne (u, i) sunt
asociate după regula de la generatoare (fig.1.16). Valoarea
tensiunii este determinată de circuitul conectat la bornele sursei.
Puterea cedată pe la borne este egală cu puterea generată:
· = = =
G s b
p i u i u p (1.74)

1.7.2. Elemente ideale cuadripolare
Sursele ideale comandate sau controlate sunt elemente cuadripolare active de
circuit în care mărimea caracteristică manifestată la poarta de ieşire (u
2
sau i
2
) este
dependentă de mărimea de comandă aplicată la poarta de intrare ( u
1
sau i
1
). Pentru
scrierea ecuaţiilor se adoptă la bornele de intrare regula de asociere a sensurilor de
referinţă de la receptoare şi la bornele de ieşire regula de asociere a sensurilor de
referinţă de la generatoare.
Noţiuni introductive privind teoria circuitelor electrice - 1 30
Dacă mărimile comandate sunt proporţionale cu mărimile de comandă sursele
sunt liniare; în caz contrar, ele sunt neliniare. Se disting patru tipuri de surse
comandate liniare:
- sursă de tensiune comandată în tensiune (fig.1.17, a), ale cărei ecuaţii scrise în
formă matriceală sunt

,
i
u
0 A
0 0
u
i
2
1
U 2
1
(
¸
(

¸

·
(
¸
(

¸

=
(
¸
(

¸

(1.75)

în care A
U
este factorul de amplificare în tensiune.
- sursă de tensiune comandată în curent (fig.1.17, b), pentru care se pot scrie
ecuaţiile

,
i
i
0 r
0 0
u
u
2
1
2
1
(
¸
(

¸

·
(
¸
(

¸

=
(
¸
(

¸

(1.76)

în care r reprezintă rezistenţa de transfer.



) a
) b
Fig. 1.17
1
i
2
i
0
1
= i

0
1
= u
2
u
1
u

2
u
2
i
2
u
) c ) d
0
1
= i

0
1
= u
1
u

2
u
1
i
2
i
2
i
1.8 – Elemente de topologie a circuitelor electrice 31
- sursă de curent comandată în tensiune (fig.1.17,c) caracterizată de ecuaţiile

,
u
u
0 g
0 0
i
i
2
1
2
1
(
¸
(

¸

·
(
¸
(

¸

=
(
¸
(

¸

(1.77)

în care g semnifică conductanţa de transfer.
- sursă de curent comandată în curent (fig.1.17, d), ale cărei ecuaţii se pot scrie
sub forma
,
i
i
0 A
0 0
i
u
2
1
I 2
1
(
¸
(

¸

·
(
¸
(

¸

=
(
¸
(

¸

(1.78)

unde A
I
este factorul de amplificare în curent.
Întrucât poarta de intrare constituie o întrerupere în cazul surselor comandate în
tensiune ( i
1
= 0
,
fig. 1.17, a şi c), respectiv un scurtcircuit în cazul surselor controlate
în curent ( u
1
= 0, fig.1.17, b şi d), schimbul de putere electromagnetică pe la bornele
acestei porţi este inexistent.

1.8. Elemente de topologie a circuitelor electrice

O porţiune mărginită şi neramificată de circuit electric, constituită din elemente
conectate în serie (parcurse de acelaşi curent), se numeşte latură. Nodul este punctul de
concurenţă a cel puţin trei laturi. Ochiul (bucla) reprezintă o succesiune de laturi care
alcătuiesc un contur închis.
Graful este o schemă simplificată a unui circuit electric în care laturile sunt
reprezentate prin linii drepte (sau curbe), fără specificarea elementelor componente
(fig.1.18, b). Graful se numeşte orientat dacă fiecărei laturi i se asociază un sens de
referinţă (sensul curentului), reprezentat uzual cu ajutorul unei săgeţi (fig.1.18, c).


) a

1
R

1
I

5
I

2
R
3
R

4
R

5
R

6
R

4
I

6
I

2
I

e
U

) b

) c

Fig.1.18
3
I
Noţiuni introductive privind teoria circuitelor electrice - 1 32
Reţeaua este conexă (respectiv graful este conex) dacă oricare două noduri ale
sale pot fi unite printr-o curbă ce trece numai prin laturi ale reţelei (grafului). Reţeaua
neconexă (căreia i se asociază un graf neconex) este formată din mai multe reţele
conexe, numite subreţele, fără legătură galvanică (izolate electric) între ele (cazul
bobinelor cuplate magnetic între ele, aparţinând unor subreţele distincte sau al surselor
comandate, cu porţile de intrare şi de ieşire în subreţele diferite).
Laturile care unesc toate nodurile unui graf conex, astfel încât să nu formeze nici
o buclă, se numesc ramuri şi alcătuiesc arborele grafului. Celelalte laturi, care nu
aparţin arborelui, se numesc coarde. Subgraful constituit din coardele unui graf se
numeşte coarbore şi este complementar arborelui considerat. Teorema lui Euler
stabileşte că un graf conex cu N noduri şi L laturi are N – 1 ramuri şi L – (N - 1) coarde.
Unui graf i se pot asocia mai mulţi arbori, având însă acelaşi număr de ramuri. În
figura 1.19 s-au reprezentat (fără a epuiza toate posibilităţile) cu linii îngroşate laturile
unor arbori ai grafului asociat schemei electrice din figura 1.18, a.

Un ochi este independent dacă cel puţin o latură îi aparţine exclusiv (celelalte
laturi pot fi comune cu alte ochiuri ale reţelei). Stabilirea ochiurilor independente într-
un circuit se face pornind de la un arbore al grafului, căruia i se adaugă, pe rând, câte o
Fig.1.19
) d

) f

) b

) a
) c

) e

1.8 – Elemente de topologie a circuitelor electrice 33
Fig. 1.20
) b

) a
E




Fig. 1.21
1
E

) a

) b

2
E

3
E

1
E

3
E

2
E


coardă; aşadar, fiecare ochi independent conţine o latură a coarborelui. Sistemul
fundamental de ochiuri reprezintă totalitatea ochiurilor independente între ele, formate
cu toate laturile grafului conex considerat; oricare alt ochi al grafului, care nu aparţine
sistemului fundamental, nu este independent faţă de acesta.
Într-o reţea conexă, numărul ochiurilor independente este egal cu numărul de
coarde
· + ÷ = 1 N L O (1.79)

Pentru un circuit format din
S subreţele, numărul de ochiuri
independente este

· + ÷ = S N L O (1.80)


Totalitatea laturilor intersectate de
o suprafaţă închisă E, care include
cel puţin un nod al reţelei,
formează un subgraf numit
secţiune (fig.1.20, a). Prin
eliminarea laturilor intersectate,
graful se descompune în două
subgrafuri conexe. Este posibil ca una din părţile distincte rezultate în urma secţionării
să se reducă la un nod (fig.1.20, b).
O secţiune este independentă dacă cel puţin o latură a grafului conex îi aparţine
exclusiv. Sistemul fundamental de secţiuni reprezintă mulţimea secţiunilor
independente între ele, formate cu toate laturile grafului conex considerat. O
posibilitate de stabilire a
secţiunilor independente
ale unui graf conex constă
în intersectarea succesivă,
cu suprafeţe închise, a
fiecărei laturi a unui
arbore neramificat
împreună cu laturi ale
coarborelui (fig.1.21, a).
În mod evident, numărul
secţiunilor independente
este egal cu numărul
ramurilor, adică N – 1.
O altă modalitate de realizare a secţiunilor independente presupune înconjurarea
succesivă, cu suprafeţe închise, a N – 1 noduri, astfel încât fiecare secţiune să includă o
latură care să fie numai a ei (fig.1.21, b).
În cazul unui graf neconex, asociat unei scheme electrice formată din S
subscheme independente, sistemul fundamental are N – S secţiuni independente.
Fig. 1.20
Fig. 1.21
34
e
U
r
Fig. 2.1
e
U
r
) a ) b
2. CIRCUITE ELECTRICE DE CURENT CONTINUU


Cicuitele electrice în regim staţionar, numite şi circuite de curent continuu
(c.c.), se caracterizează prin mărimi de stare (tensiuni, curenţi) invariabile în timp.
Pentru realizarea regimului staţionar este necesar ca mărimile de excitaţie (tensiunile
electromotoare ale surselor de tensiune şi/sau curenţii injectaţi de sursele de curent) să
fie constante în timp. Dintre elementele de circuit pasive, bobinele şi condensatoarele
au comportări particulare: în condiţii staţionare de funcţionare, bobina ideală este
echivalentă unui scurtcircuit ( ) 0 t d i d L u
L
= · = şi condensatorul ideal este
echivalent cu o întrerupere ( ) 0 t d u d C i
c
= · = . Aşadar, prezenţa elementelor de
circuit reactive nu este relevantă în funcţionarea circuitelor de curent continuu.
Rezistoarele sunt singurele elemente pasive care intervin în circuitele de curent
continuu.
Consideraţiile următoare se fac pentru circuite electrice liniare, filiforme şi cu
parametri concentraţi. Mărimile constante în timp (tensiuni, potenţiale, curenţi) se
notează cu majuscule.

2.1. Surse reale de tensiune şi de curent

Sursa reală de tensiune se caracterizează prin tensiunea electromotoare U
e
(rel.
1.10) şi rezistenţa internă r. Prin urmare, modelarea unei astfel de surse se face printr-o
sursă ideală de tensiune înseriată cu un
rezistor ideal (fig. 2.1). Sensul de referinţă al
t.e.m. U
e
este orientat dinspre borna de
polaritate negativă înspre borna de polaritate
pozitivă. Se precizează că simbolul din figura
2.1, b se utilizează şi în cazul surselor de
tensiune variabilă în timp.
În figura 2.2, a este reprezentată schema
electrică a celui mai simplu circuit de curent
continuu, format dintr-o sursă reală de
tensiune şi un receptor de rezistenţă R.
Aplicând teorema a doua a lui Kirchhoff, se
obţine expresia tensiunii la bornele sursei:

· ÷ = I r U U
e b
(2.1)
Dependenţa ( ) I f U
b
= este reprezentată grafic în figura 2.2, b. Cu
( ) r R U I
e
+ = relaţia (2.1) devine:

·
+
=
+
=
e e b
U
R r 1
1
U
r R
R
U (2.2)
2.1 - Surse reale de tensiune şi de curent 35
S
I g
Fig. 2.3

Se observă că tensiunea la bornele sursei este cu atât mai puţin dependentă de
circuitul exterior (de R sau I), cu cât rezistenţa internă a sursei este mai mică faţă de
rezistenţa receptorului (r << R); la limită, când r = 0, comportarea sursei este identică
cu a sursei ideale şi U
b
= U
e
.
Sursa reală de tensiune are două regimuri extreme de funcţionare:
a) funcţionarea în gol se realizează prin deconectarea receptorului (R = ∞, I = 0).
Particularizând relaţia (2.1) pentru I = 0, rezultă

· =
e b
U U (2.3)

b) funcţionarea în scurtcircuit se realizează prin unirea bornelor cu un conductor
de rezistenţă nulă (R = 0). Curentul debitat de sursă are valoare maximă


r
U
I
e
c s
= (2.4)

şi se numeşte curent de scurtcircuit al sursei.
Sursa reală de curent se caracterizează prin curentul
de scurtcircuit I
s
şi conductanţa internă g. Modelarea unei
astfel de surse se face printr-o conexiune paralel a unei surse
ideale de curent şi a unui rezistor ideal (fig.2.3).
Se consideră circuitul cu schema din figura 2.4, a,
în care o sursă reală de curent debitează peste un
consumator de conductanţă G. Pe baza primei teoreme a
lui Kirchhoff şi a legii lui Ohm se obţin relaţiile:
; U g I I
b s
÷ = (2.5)

, U G I
b
= (2.6)
din care rezultă
·
+
=
+
=
s s
I
G g 1
1
I
g G
G
I (2.7)
R
I

r
b
U
e
U
ideală . s
reală . s
b
U
e
U
I

Fig. 2.2
) a
) b
Circuite electrice de curent continuu- 2 36

Dependenţa I = f (U
b
) este reprezentată grafic în figura 2.4, b. Relaţia (2.7)
evidenţiază următorul aspect: curentul I prin circuitul exterior este cu atât mai apropiat
de valoarea curentului generat de sursă I
s
, cu cât raportul conductanţelor g/G este mai
mic; la limită, pentru g = 0, comportarea sursei este identică cu a sursei ideale (I = I
s
).
Regimurile extreme de funcţionare pentru o sursă reală de curent sunt:
a) funcţionarea în gol, realizată prin deconectarea bornelor sursei de la circuitul
exterior ( G = 0, I = 0 ). Tensiunea la bornele sursei U
b
= I
s
/ g poate atinge valori
periculoase (conductanţa g foarte mică).
b) funcţionarea în scurtcircuit, realizată prin legarea bornelor sursei cu un
conductor de rezistenţă nulă (G = ∞). Curentul debitat de sursă în acest regim de
funcţionare este egal cu cel stabilit de sursa ideală (I = I
s
).

2.2. Transfigurarea circuitelor electrice

Două circuite cu acelaşi număr de borne, dar structuri diferite, sunt echivalente,
dacă comportarea lor faţă de exterior este aceeaşi. Cu alte cuvinte, între bornele
corespondente ale celor două circuite aceeaşi tensiune determină (este determinată de)
acelaşi curent absorbit (injectat) prin bornele respective.
Înlocuirea unui circuit cu altul, echivalent, se numeşte transfigurare electrică.
Analiza circuitelor electrice poate fi simplificată prin folosirea corespunzătoare a
transfigurărilor.

2.2.1. Transfigurarea circuitelor pasive

Întotdeauna există posibilitatea determinării unui singur rezistor care să poată înlocui
un circuit pasiv oarecare, dacă are aceeaşi comportare faţă de bornele de acces cu
exteriorul. Rezistenţa lui se numeşte rezistenţă electrică echivalentă a circuitului pasiv şi se
defineşte ca raportul dintre tensiunea la borne U
b
şi curentul de alimentare I (fig.2.5)
· =
I
U
R
b
e
(2.8)

G S
I
g
b
U
I

S
I
b
U
ideală . s
reală . s
) a ) b
I

Fig. 2.4
2.2 – Transfigurarea circuitelor electrice 37


2.2.1.1. Transfigurarea serie. Teorema divizorului rezistiv de tensiune

Două sau mai multe rezistoare sunt conectate în serie dacă au câte o bornă
comună şi aparţin aceleiaşi laturi, neramificată, de circuit. Aplicând o tensiune grupării
(conexiunii) serie rezultă, conform primei teoreme a lui Kirchhoff, acelaşi curent prin
toate rezistoarele (fig.2.6, a). Prin circuitul (rezistorul) echivalent (fig.2.6, b) se
stabileşte acelaşi curent, dacă i se aplică aceeaşi tensiune la borne ca şi grupării serie.



Cu teorema a doua a lui Kirchhoff şi legea lui Ohm se obţin relaţiile:

( ) I R ... R ... R R U ... U ... U U U
n k 2 1 n k 2 1 b
+ + + + + = + + + + + = (2.9)

· = I R U
e b
(2.10)
Echivalenţa celor două circuite este realizată numai dacă


¿
=
· = + + + + + =
n
1 k
k n k 2 1 e
R R ... R ... R R R (2.11)
PASIV
CIRCUIT

b
U e
R
b
U
I I
Fig.2.5
e
R

b
U

Fig.2.6
I

b
U

2
R

1
R
1
U

2
U

n
R

n
U

I

k
R

k
U

) a

) b

Circuite electrice de curent continuu- 2 38
Circuitul din figura 2.6, a constituie un divizor de tensiune pentru care tensiunile
la bornele rezistoarelor sunt distribuite proporţional cu rezistenţele electrice ale
acestora:
· = = =
¿
=
b n
1 k
k
k
e
b
k k k
U
R
R
R
U
R I R U (2.12)

Relaţia (2.12) este cunoscută sub denumirea de teorema divizorului rezistiv de
tensiune.

2.2.1.2. Transfigurarea paralel. Teorema divizorului rezistiv de curent

Două sau mai multe rezistoare sunt conectate în paralel dacă au aceleaşi două
borne comune. Tensiunea aplicată grupării (conexiunii) paralel este, conform teoremei
a doua a lui Kirchhoff, aceeaşi pentru fiecare rezistor (fig.2.7, a)



Cu prima teoremă a lui Kirchhoff, scrisă pentru unul dintre cele două noduri, şi
legea lui Ohm rezultă:
= + + + + + =
n k 2 1
I ... I ... I I I
= + + + + + =
n
b
k
b
2
b
1
b
R
U
...
R
U
...
R
U
R
U

·
|
|
.
|

\
|
+ + + + + =
b
n k 2 1
U
R
1
...
R
1
...
R
1
R
1
(2.13)
Circuitul (rezistorul) din figura 2.7, b este echivalent circuitului din figura 2.7, a
din punctul de vedere al comportării faţă de borne: acelaşi curent absorbit, la aceeaşi
tensiune la borne
1
I
b
U
n
I

I
n
R
2
R

1
R
2
I
e
R
I

b
U

k
I
k
R
) a
) b
Fig. 2.7
2.2 – Transfigurarea circuitelor electrice 39
· =
e
b
R
U
I (2.14)
Echivalenţa circuitelor este realizată numai dacă


¿
=
= + + + + + =
n
1 k k n k 2 1 e
R
1
R
1
...
R
1
...
R
1
R
1
R
1
(2.15)
sau

¿
=
· = + + + + + =
n
1 k
k n k 2 1 e
G G ... G ... G G G (2.16)

Circuitul din figura 2.7, a reprezintă un divizor de curent pentru care, curenţii
prin rezistoare sunt repartizaţi proporţional cu conductanţele acestora:

· = = =
¿
=
I
G
G
I
G
G
I
R
R
I
n
1 k
k
k
e
k
k
e
k
(2.17)

Relaţia (2.17) este cunoscută sub denumirea de teorema divizorului rezistiv de curent.

2.2.1.3. Transfigurarea triunghi – stea, respectiv stea – triunghi

Conexiunea stea se caracterizează prin aceea că cele trei rezistoare converg într-
un nod (fig.2.8, a) iar la conexiunea triunghi, între fiecare pereche de borne se află câte
un rezistor (fig.2.8, b).


) a
2
R
1
R
31
R
) b
1
I
1
2 3
3
I

2
I
1
12
R
3
2
23
R

3
R
1
I
3
I

2
I
Fig. 2.8
Circuite electrice de curent continuu- 2 40
Conexiunile din figura 2.8 sunt echivalente dacă comportările lor faţă de exterior
sunt identice: la aceleaşi tensiuni aplicate între bornele corespondente ale celor două
circuite, curenţii din exterior I
1
, I
2
şi I
3
nu se modifică. Pentru aceasta este suficientă
egalitatea rezistenţelor echivalente ale celor două grupări, calculate în raport cu
perechile de borne 1 – 2, 2 – 3 şi 3 – 1:


( )
( )
( )
·
¦
¦
¦
¦
¹
¦
¦
¦
¦
´
¦
+ +
+
= +
+ +
+
= +
+ +
+
= +
1 3 3 2 2 1
3 2 2 1 1 3
1 3
1 3 3 2 2 1
2 1 1 3 3 2
3 2
1 3 3 2 2 1
1 3 3 2 2 1
2 1
R R R
R R R
R R
R R R
R R R
R R
R R R
R R R
R R
(2.18)

La transfigurarea triunghi – stea, sistemul de ecuaţii (2.18) se rezolvă în raport
cu R
1
, R
2
, R
3
şi se obţin expresiile:

·
+ +
·
=
+ +
·
=
+ +
·
=
1 3 3 2 2 1
3 2 31
3
1 3 3 2 2 1
2 1 3 2
2
1 3 3 2 2 1
1 3 2 1
1
R R R
R R
R ;
R R R
R R
R ;
R R R
R R
R (2.19)

În cazul transfigurării stea – triunghi, sistemul de ecuaţii (2.18) se rezolvă în
raport cu R
12
, R
23
, R
31
şi are soluţia:

· + + = + + = + + =
2
1 3
1 3 1 3
1
3 2
3 2 3 2
3
2 1
2 1 2 1
R
R R
R R R ;
R
R R
R R R ;
R
R R
R R R (2.20)

Problema trasfigurării trebuie privită prin prisma avantajelor care apar la
calculul unor scheme mai complexe.

2.2.2. Echivalenţa surselor reale

Sursa reală de tensiune şi sursa reală de curent sunt echivalente dacă, la
conectarea aceluiaşi receptor la bornele lor, curenţii şi tensiunile bornelor de acces nu
se modifică.
Aplicând teoremele lui Kirchhoff şi legea lui Ohm circuitelor din figura 2.9 se
obţin relaţiile:

· ÷ =
÷ =
g
I
g
I
U
; I r U U
s
b
e b
(2.21)
2.2 – Transfigurarea circuitelor electrice 41

Identificând termenii celor două ecuaţii de funcţionare, rezultă condiţiile de
echivalenţă a surselor reale sub următoarele forme:

g
1
r ;
g
I
U
s
e
= = (2.22)
sau
· = =
r
1
g ;
r
U
I
e
s
(2.23)
Existenţa unei alternative în considerarea surselor de energie, ca surse de
tensiune sau de curent, constituie un avantaj în rezolvarea circuitelor electrice.

2.2.3. Transfigurarea circuitelor active

La alimentarea receptoarelor de curent continuu există situaţii când mai multe
surse de energie se grupează în serie, paralel sau mixt, după necesităţi. În continuare se
analizează numai acele grupări care prezintă interes practic. Pentru simplificare, se vor
considera două surse reale şi rezultatele vor fi generalizate pentru un număr oarecare
de surse.

2.2.3.1. Surse reale de tensiune conectate în serie

Două surse reale de tensiune conectate în serie, adică parcurse de acelaşi curent
(fig.2.10, a), pot fi înlocuite cu o sursă echivalentă (fig.2.10, b).


g b
U
b
U
e
U
r
I
S
I
I
Fig.2.9
2 e
U
1 e
U
1
r
b
U
2
r

b
U
r

e
U
I
Fig. 2.10
I
) a
) b
Circuite electrice de curent continuu- 2 42
Aplicarea teoremei a doua a lui Kirchhoff (rel.1.34) celor două circuite conduce
la relaţiile
( ) , I r r U U U
2 1 e e b
2 1
+ ÷ + = (2.24)

· ÷ = I r U U
e b
(2.25)

Condiţiile de echivalenţă a celor două circuite se exprimă sub formele:

· + = + =
2 1 e e e
r r r ; U U U
2 1
(2.26)

În general, pentru n surse înseriate, se obţine

· = =
¿ ¿
= =
n
1 k
k
n
1 k
e e
r r ; U U
k
(2.27)

Prin transfigurarea mai multor surse reale de tensiune, conectate în serie, într-o
sursă echivalentă se obţine o tensiune electromotoare mai mare decât oricare dintre
tensiunile electromotoare ale surselor componente.

2.2.3.2. Surse reale de curent conectate în paralel

Două surse reale de curent conectate în paralel, adică cu aceeaşi tensiune la
borne (fig.2.11, a), pot fi înlocuite cu o sursă echivalentă (fig.2.11, b).

Aplicarea primei teoreme a lui Kirchhoff şi a legii lui Ohm celor două circuite
conduce la relaţiile

( )
· ÷ =
+ ÷ + =
b s
b 2 1 s s
U g I I
, U g g I I I
2 1
(2.28)

Circuitele sunt echivalente dacă sunt satisfăcute relaţiile

· + = + =
2 1 s s s
g g g ; I I I
2 1
(2.29)
I
b
U 2
g
1
S
I
2
S
I
b
U S
I

1
g g
I
) a
) b
Fig. 2.11
2.2 – Transfigurarea circuitelor electrice 43
În general, pentru n surse conectate în paralel, se obţine

· = =
¿ ¿
= =
n
1 k
k
n
1 k
s s
g g ; I I
k
(2.30)

Prin transfigurarea mai multor surse reale de curent, conectate în paralel, într-o
sursă echivalentă, se obţine un curent generat (injectat) mai mare decât oricare dintre
curenţii surselor componente.

2.2.3.3. Surse reale de tensiune conectate în paralel

Două surse reale de tensiune conectate în paralel, adică cu aceeaşi tensiune la borne
(fig. 2.12, a), pot fi înlocuite cu o sursă reală de tensiune, echivalentă (fig.2.12, d).


Determinarea parametrilor sursei echivalente se poate face astfel:
- pe baza relaţiei (2.23), se transfigurează sursele reale de tensiune în surse reale
de curent (fig.2.12, b);
- se aplică relaţia (2.30) pentru determinarea parametrilor sursei reale de curent,
echivalentă (fig.2.12, c);
2
2 e
1
1 e
r
U
r
U
+

) a

) b

b
U

1
1
÷
r
1
2
÷
r

2
2 e
r
U

1
1 e
r
U

I

I

1
2
1
1
r r
÷ ÷
+

b
U

) c

) d

e
U

b
U

r
I

Fig. 2.12
b
U

I

2
r

1
r
2 e
U

1 e
U
Circuite electrice de curent continuu- 2 44
- pe baza relaţiei (2.22), se înlocuieşte sursa reală de curent cu o sursă reală de
tensiune, echivalentă, ai cărei parametri sunt:


2 1
2 1
2
e
1
e
e
r r
r r
r ;
r
1
r
U
r
U
U
2 1
+
=
|
|
.
|

\
|
+ = (2.31)
sau
· + =
+
=
2 1
e 2 e 1
e
g g g ;
g
U g U g
U
2 1
(2.32)

În general, ansamblul format din n surse reale de tensiune, conectate în paralel,
poate fi echivalat cu o singură sursă, a cărei tensiune electromotoare şi rezistenţă
internă se determină cu relaţiile:
· = = =
¿ ¿
¿ ¿
= =
= =
n
1 k k
n
1 k k
n
1 k k
e
n
1 k k
e
e
r
1
1
r ;
r
1
r
U
r
1
r
U
U
k k
(2.33)

2.3. Calculul circuitelor de curent continuu

2.3.1. Metoda teoremelor lui Kirchhoff

Într-un circuit conex cu N noduri şi L laturi se pot stabili N – 1 secţiuni (noduri)
independente şi O = L – N + 1 ochiuri independente (vezi par.1.8). Pentru un
asemenea circuit, conţinând rezistoare şi surse de tensiune independente, aplicarea
teoremelor lui Kirchhoff conduce la formarea unui sistem de L ecuaţii independente cu
L necunoscute (curenţii din laturi). Calculul circuitelor de curent continuu cu metoda
teoremelor lui Kirchhoff se poate face după următorul algoritm:
- se determină numărul nodurilor N, numărul laturilor L şi se calculează
numărul ochiurilor independente O;
- se aleg sensuri de referinţă pentru curenţii necunoscuţi din laturile circuitului;
- pornind de la un arbore al grafului asociat circuitului electric, se stabilesc
ochiurile independente şi fiecărei bucle i se asociază un sens de referinţă (de
parcurgere);
- se scriu, cu prima teoremă a lui Kirchhoff, N – 1 ecuaţii în nodurile
independente şi, cu a doua teoremă, O = L – N + 1 ecuaţii pentru ochiurile
independente;
- se rezolvă sistemul format din (N - 1) + (L – N + 1) = L ecuaţii independente
şi se determină curenţii din laturi;
- validarea rezultatelor obţinute se poate face cu prima teoremă a lui Kirchhoff
aplicată pentru cel de-al N – lea nod, cu a doua teoremă a lui Kirchhoff aplicată
2.3 – Calculul circuitelor de curent continuu 45
ochiurilor care nu sunt independente sau pe baza teoremei conservării puterilor (vezi
par.2.6).
Observaţie: Prezenţa în circuitele de c.c. a surselor de curent independente, având
curenţii generaţi cunoscuţi şi tensiunile la borne necunoscute, impune aplicarea corespunzătoare
a teoremelor lui Kirchhoff. Alegerea buclelor independente, astfel încât nici una din ele să nu
treacă prin laturi cu surse de curent, permite reducerea numărului de ecuaţii cu numărul acestor
surse de curent. După rezolvarea sistemului de ecuaţii şi calcularea curenţilor din laturi, se pot
determina, cu teorema a doua a lui Kirchhoff, tensiunile la bornele surselor de curent.
Pentru circuitele de curent continuu liniare cu un număr mare de laturi,
rezolvarea sistemului de ecuaţii stabilite prin aplicarea teoremelor lui Kirchhoff devine
laborioasă. De aceea s-au dezvoltat metode alternative de rezolvare a circuitelor
electrice, bazate însă tot pe teoremele lui Kirchhoff.
Aplicaţia 2.1. Să se calculeze curenţii debitaţi de sursele de t.e.m. ale circuitului
reprezentat în figura 2.13, a.
Date numerice: V 165 U
1
e
= , V 195 U
2
e
= , O 5 R
1
= , O 9 R
2
= ,
O 20 R R R
7 6 3
= = = , O 300 R
4
= , O 60 R
5
= , O 30 R
8
= .
Rezolvare. Aplicarea teoremelor lui Kirchhoff circuitului din figura 2.13, a ar fi
laborioasă datorită numărului mare de ecuaţii ce rezultă ( L = 8). Calculul poate fi
simplificat astfel:

1
R

1
e
U

1
e
U

Fig. 2.13
2
e
U

) c

) d

8
R

1
R

1
'
R

a

c

b

4
R

2
R

6
R
7
R

5
R

3
R

2
e
U

) a

) b

ab R
'

b

a

2
R

2
e
U

c

ca
'
R

bc
'
R

1
R

1
e
U

1
I

2
R

3
I

3
'
R
2
I

a

1
e
U

b

2
e
U

c

ca
R

ab
R

bc
R

1
R

4
R

5
R

2
R

2
'
R

8
R

Circuite electrice de curent continuu- 2 46
- gruparea stea formată din R
6
, R
7
, R
3
se transfigurează în gruparea triunghi alcătuită
din R
ab
, R
bc
, R
ca
(fig.2.13, b); cu relaţia (2.20) se determină R
ab
= R
bc
= R
ca
= 60 Ω;
- pe baza relaţiei (2.15) se calculează rezistenţele echivalente grupărilor paralel:
8
20
ab ab
R R R ' = = O;
5
30
bc bc
R R R ' = = O;
4
50
ca ca
R R R ' = = O (fig.2.13, c);
- conexiunea triunghi compusă din
'
a c
'
c b
'
b a
R , R , R se transfigurează în
conexiunea stea formată din
'
3
'
2
'
1
R , R , R (fig.2.13, d); cu relaţia (2.19) se determină:
O O O 5 1 R ; 6 R ; 0 1 R
'
3
'
2
'
1
= = = .

Aplicând teoremele lui Kirchhoff circuitului echivalent din figura 2.13, d se
obţin ecuaţiile:
( )
( )
¦
¹
¦
´
¦
= ÷ + +
= ÷ + +
= + ÷ ÷
0 U I R I R R
0 U I R I R R
0 I I I
2
1
e 3
'
3 2
'
2 2
e 3
'
3 1
'
1 1
3 2 1


din care rezultă curenţii prin surse

A 3 I
1
= şi A 5 I
2
=

Aplicaţia 2.2. Pentru circuitul de c.c. cu schema din figura 2.14 să se calculeze
curenţii din laturi (I
1
, ... , I
5
) şi tensiunea la bornele sursei de curent (U
s
).


Rezolvare. Curentul generat de sursa de curent fiind cunoscut (2 A), se aplică
teorema întâi a lui Kirchhoff în trei noduri (a, b şi c) şi teorema a doua pe ochiurile (2)
şi (3), ale căror laturi nu conţin sursa de curent. Sensurile de referinţă pentru curenţi şi
bucle sunt specificate pe schema circuitului. Rezultă sistemul de ecuaţii:

V 36
O 6 O 2

O 12
a
b

A 2
c
1

3

O 10
2
I
3
I
c
1
I

5
I
d
Fig. 2.14
4
I
S
U
2
2.3 – Calculul circuitelor de curent continuu 47

( ) ( )
( ) ( )
( ) 0 I I I c
0 6 3 I 12 I 6 3 0 I I I b
0 I 2 I 6 I 0 1 2 0 2 I I a
5 4 2
5 4 4 3 1
3 4 2 3 2
= + ÷ ÷
= ÷ ÷ = + ÷ ÷
= ÷ ÷ = ÷ +


ale cărui soluţii sunt:

· = = = = = A 3 7 I ; A 3 4 I ; A 1 I ; A 1 I ; A 3 1 I
5 4 3 2 1


Aplicând teorema a doua a lui Kirchhoff pe bucla (1) ce conţine sursa de curent,
se obţine:
0 U 6 3 I 2
s 3
= ÷ + sau V 8 3 U
s
= .

2.3.2. Metoda curenţilor de contur

Metoda de calcul bazată pe folosirea, ca necunoscute auxiliare, a curenţilor de
contur (ciclici, de bucle) permite reducerea numărului de ecuaţii ce descriu
funcţionarea circuitului la numărul ochiurilor (buclelor) independente. Curenţii ciclici,
introduşi astfel încât să verifice prima teoremă a lui Kirchhoff, sunt curenţi fictivi
asociaţi, fiecare, câte unui ochi al sistemului fundamental de ochiuri.
Curentul dintr-o latură a circuitului (necunoscuta reală) este egal cu suma
algebrică a curenţilor de contur din ochiurile independente, cărora le aparţine latura
considerată:

0 , , 2 , 1 q
L , , 2 , 1 k
I I
'
q k
· · · =
· · · =
=
¿
(2.34)

În această sumă, corespunzătoare buclelor ce conţin latura k, curenţii de contur
( )
'
q
I se introduc cu semnul plus dacă sensurile lor de referinţă coincid cu sensul
curentului din latură (I
k
) şi cu semnul minus în caz contrar.
În absenţa surselor de curent, se scriu 0 = L – N + 1 ecuaţii independente
corespunzătoare celei de a doua teoreme a lui Kirchhoff, în care curenţii de contur apar
ca necunoscute. Forma generală a unei ecuaţii este dată de relaţia


'
e
p
'
p q p
'
q q q
q
U I R I R = +
¿
(2.35)
în care intervin:
- R
qq
reprezintă rezistenţa proprie a ochiului q şi este egală cu suma
rezistenţelor laturilor care formează acest ochi;
- R
pq
reprezintă rezistenţa reciprocă între ochiurile p şi q şi este egală cu suma
algebrică a rezistenţelor laturilor comune celor două ochiuri, luate cu semnul plus sau
minus, după cum curenţii ciclici
'
p
I şi
'
q
I le parcurg în acelaşi sens sau în sens opus;
Circuite electrice de curent continuu- 2 48
3
I
1
R
4
R
1
I
2
I

1
I '

2
I '

2
R
4
I

5
R
5
I
2
e
U

3
R
Fig. 2.15
3
I '

1
e
U

-
'
e
q
U este suma algebrică a tensiunilor electromotoare ale surselor de tensiune
din laturile ochiului q, calculată în raport cu sensul de referinţă al curentului ciclic din
acest ochi.
Observaţie: În prezenţa surselor de curent, se recomandă alegerea ochiurilor
independente astfel încât fiecare latură ce conţine un generator de curent să aparţină unui singur
ochi independent; curentul de contur al acestuia este egal cu însuşi curentul injectat de sursa de
curent (cunoscut). Ecuaţiile de forma (2.35) se scriu numai pentru ochiurile ai căror curenţi
ciclici sunt necunoscuţi. Procedând astfel, numărul ecuaţiilor necesare pentru determinarea
curenţilor ciclici se reduce corespunzător cu numărul surselor de curent. După stabilirea
curenţilor din laturi în funcţie de curenţii de contur, se pot determina, pe baza teoremei a doua a
lui Kirchhoff, tensiunile la bornele generatoarelor de curent.
Utilizarea metodei curenţilor de contur este justificată la rezolvarea circuitelor (reţelelor)
cu număr relativ mic de ochiuri independente faţă de numărul de laturi. Numărul
necunoscutelor auxiliare (curenţii de bucle), mai mic decât cel al necunoscutelor reale (curenţii
din laturi), constituie un avantaj al metodei.
Aplicaţia 2.3. Să se rezolve
circuitul reprezentat în figura 2.15 cu
metoda curenţilor de contur.
Date numerice:

1 2
1 2 3
20 , 70 ,
10 , 5 , 30 ,
e e
U V U V
R R R
= =
= O = O = O

· = = O O 0 1 R , 5 2 R
5 4


Rezolvare. Circuitul are 3
noduri, 5 laturi şi 3 ochiuri
fundamentale (independente) pentru
care, aplicând metoda curenţilor de
contur, se obţin ecuaţiile:


( )
( )
( )
¦
¹
¦
´
¦
= + + ÷
= ÷ + + +
= + +
2
1
e
'
3 4 2
'
2 4
'
3 4
'
2 5 4 3
'
1 3
e
'
2 3
'
1 3 1
U I R R I R
0 I R I R R R I R
U I R I R R


Rezolvând sistemul de ecuaţii, rezultă valorile curenţilor de contur:
· = = ÷ = A 4 I ; A 2 I ; A 1 I
'
3
'
2
'
1

Curenţii reali din laturi sunt:

; A 1 I I I ; A 4 I I ; A 1 I I
'
2
'
1 3
'
3 2
'
1 1
= + = = = ÷ = =
· = = = + ÷ = A 2 I I ; A 2 I I I
'
2 5
'
3
'
2 4

2.3 – Calculul circuitelor de curent continuu 49
Aplicaţia 2.4. Să se rezolve circuitul cu schema din figura 2.16 folosind metoda
curenţilor de bucle.

Rezolvare. Circuitul are N = 3 noduri, L = 5 laturi şi O = 3 ochiuri
independente. Sursa ideală de curent 5,5 A aparţine numai unui singur ochi
independent, al cărui curent ciclic este egal cu însuşi curentul generat de sursa de
curent. Sistemul de ecuaţii scrise pentru celelalte două ochiuri independente


( )
( ) ( )
¦
¹
¦
´
¦
= · + ÷ + + + ÷
= · + ÷ +
2 1 5 , 5 3 4 I 6 3 4 I 4
4 2 5 , 5 4 I 4 I 4 6
'
2
'
1
'
2
'
1

are soluţiile
· = = A 5 , 4 I , A 2 I
'
2
'
1

Curenţii din laturi se determină în funcţie de curenţii de contur:

; A 5 , 4 I I , A 2 I I
'
2 2
'
1 1
= = = =

· = + ÷ = = + ÷ = A 1 5 , 5 I I ; A 3 5 , 5 I I I
'
2 4
'
2
'
1 3


2.3.3. Metoda potenţialelor nodurilor

Metoda constă în alegerea unei valori de referinţă nule pentru potenţialul unui
nod şi folosirea potenţialelor celorlalte (N – 1) noduri ca necunoscute auxiliare. Pentru
determinarea potenţialelor nodurilor se rezolvă sistemul de (N - 1) ecuaţii obţinute pe
baza legii conducţiei electrice şi a primei teoreme a lui Kirchhoff.
Se consideră o latură de circuit activă (fig.2.17) cuprinsă între nodurile j şi k,
căreia i se aplică legea conducţiei (rel.1.22):

· = + ÷
k j k j e k j
I R U V V
k j
(2.36)
O 6
A 5 , 5
1
I
1
I '

2
I '

2
I
V 12
4
I
3
I

V 24
A 5 , 5
O 6 O 3
O 4
Fig. 2.16
Circuite electrice de curent continuu- 2 50
k j jk
V V U ÷ =
jk
e
U

j

jk
R
k
jk
I
Fig. 2.17
Exprimând curentul din relaţia (2.36) şi aplicând teorema întâi a lui Kirchhoff
(rel.1.29) în nodul j, se obţine ecuaţia:

( )
( )
¿
= + ÷
j
e k j k j
, 0 U V V G
k j
(2.37)

care poate fi scrisă şi sub forma:


( ) ( ) ( )
· ÷ · · · =
= + ÷
¿ ¿ ¿
1 N , , 2 , 1 j
, 0 U G V G G V
k j
e
j
k j k
j
k j
j
k j j
(2.38)

Termenii din relaţia (2.38) au următoarele semnificaţii:
-
( )
¿
j
k j
G - conductanţa proprie a nodului j, egală cu suma conductanţelor
laturilor incidente în acest nod;
-
( )
k
j
k j
V G
¿
- suma produselor dintre conductanţele laturilor incidente în nodul j
şi potenţialele celorlalte noduri cu care este legat direct nodul j;
-
( )
k j
e
j
k j
U G
¿
- suma algebrică a curenţilor de scurtcircuit ai laturilor
concurente în nodul j (pozitivi, dacă sensurile lor sunt dinspre nodul considerat j spre
celelalte noduri k şi negativi, în caz contrar).
În situaţia în care o latură conţine o sursă ideală de curent, atunci curentul de
scurtcircuit al laturii este însuşi curentul injectat de sursă. Evident, curentul de
scurtcircuit pentru o latură pasivă este nul.
Dacă latura cuprinsă între nodurile j şi k (fig.2.17)conţine numai sursa ideală de
tensiune, atunci conductanţa acestei laturi şi curentul de scurtcircuit au valori
nedeterminate. Particularizând relaţia (2.36) se obţine:

0 U V V
k j
e k j
= + ÷ (2.39)

Dacă unul din cele două noduri
este ales ca nod de referinţă, având
potenţialul nul, atunci potenţialul
celuilalt nod rezultă din relaţia (2.39):
0
sau
0
j k
j k
j k e
k j e
V V U
V V U
= ÷ =
= ÷ = ÷
.

Curentul printr-o asemenea latură, ce conţine doar o sursă ideală de tensiune, se
determină aplicând prima teoremă a lui Kirchhoff în unul dintre nodurile j sau k.
2.3 – Calculul circuitelor de curent continuu 51
Rezultă că în circuitele care conţin laturi numai cu surse ideale de tensiune
independente, metoda potenţialelor nodurilor permite reducerea numărului de ecuaţii
de forma (2.38) cu numărul acestor surse.
Rezumând, metoda analizată constă în alegerea unui nod de referinţă, rezolvarea
unui sistem format din (N - 1) ecuaţii independente în care intervin ca necunoscute
auxiliare potenţialele celorlalte (N - 1) noduri şi, apoi, determinarea curenţilor pe baza
legii conducţiei, aplicată corespunzător fiecărei laturi:

( ) · = + ÷ = k j , U V V G I
k j
e k j k j k j
(2.40)

Aplicaţia 2.5. Folosind metoda potenţialelor nodurilor, să se determine curenţii
din laturile circuitului cu schema din figura 2.18



Date numerice: · = = = = = = O O 0 1 R , 0 2 R R , A 1 I , V 0 1 U , V 0 4 U
2 3 1 s e e
2 1

Rezolvare. Unul din cele două noduri ale circuitului se alege ca nod de referinţă,
având potenţialul nul (V
b
= 0). Potenţialul nodului a este soluţia ecuaţiei

( ) 0 I U G U G V G G G
s e 2 e 1 a 3 2 1
2 1
= ÷ + ÷ + +

şi are valoarea · = V 0 1 V
a

Curenţii din laturi rezultă din expresiile:


( )
( ) · = = = + =
= ÷ =
A 5 , 0 V G I ; A 2 V U G I
; A 5 , 1 V U G I
a 3 3 a e 2 2
a e 1 1
2
1


Aplicaţia 2.6. Să se determine curenţii din laturile circuitului cu schema din
figura 2.19 apelând la metoda potenţialelor nodurilor.
S
I
3
I
a
2
I

2
e
U
b
3
R
2
R
1
R
1
e
U
1
I

Fig. 2.18
Circuite electrice de curent continuu- 2 52
3
I

5
I
c
d
S
I
b
e
U
I

1
I

R

2
I

4
I

R

R

R

R

a
Fig. 2.19
Date numerice:
· = = = O 4 R , A 4 I , V 0 2 U
s e

Rezolvare. Latura de
circuit delimitată de nodurile a şi
c conţine o sursă ideală de
tensiune. Unul din cele două
noduri trebuie ales ca nod de
referinţă. Considerând V
c
= 0,
potenţialul nodului a devine V
a

=U
e
. Necunoscutele auxiliare
(potenţialele nodurilor b şi d)sunt
soluţiile ecuaţiilor


¹
´
¦
= ÷ · ÷ · + · ÷
= · ÷ · ÷ ·
0 I U G V G 3 V G
0 U G V G V G 3
s e d b
e d b


şi pentru valorile numerice considerate rezultă V
b
= 12 V şi V
d
= 16 V.
Se determină toţi curenţii, după cum urmează:


( )
( )
( ) · = + = = ÷ =
= = = ÷ =
= = = ÷ =
A 3 I I I ; A 1 V V G I
; A 4 V G I ; A 1 V U G I
; A 3 V G I ; A 2 V U G I
2 1 b d 3
d 5 d e 2
b 4 b e 1


2.3.4. Metoda (teorema) superpoziţiei

Curentul stabilit într-o latură oarecare a unui circuit liniar, în care există mai multe
surse, este egal cu suma algebrică a curenţilor produşi în acea latură prin acţiunea
succesivă, în circuit, a fiecărei surse în parte, atunci când celelalte surse sunt pasivizate.
Valabilitatea teoremei superpoziţiei este o consecinţă firească a caracterului
liniar al ecuaţiilor corespunzătoare teoremelor lui Kirchhoff. Pornind de la acestea,
curentul I
j
dintr-o latură oarecare a unui circuit liniar cu l laturi active se poate scrie
sub forma:

¿
=
=
l
1 k
k j j
I I (2.41)
în care I
jk
este curentul din latura j, stabilit de sursa situată pe latura k, acţionând
singură în circuit. Suma algebrică din relaţia (2.41) se calculează în raport cu sensul de
referinţă al curentului I
j
din latura circuitului iniţial.
Pasivizarea unei surse reale de tensiune se realizează prin anularea t.e.m. a
acesteia şi reţinerea în circuit numai a rezistenţei interne (fig.2.20, a); în cazul sursei
ideale de tensiune, r = 0 echivalează cu un scurtcircuit (fig.2.20, b). Pasivizarea unei
2.3 – Calculul circuitelor de curent continuu 53
e
U
3
I
S
I
1
R
1
I
2
I
2
R
3
R
Fig.2.21
surse reale de curent se obţine prin anularea curentului generat şi păstrarea în circuit a
conductanţei interne a sursei (fig.2.20, c); în cazul unei surse ideale de curent, g = 0
echivalează cu întreruperea laturii respective (fig.2.20, d).


Metoda superpoziţiei este avantajoasă deoarece rezolvarea circuitelor în care
sunt prezente simultan mai multe surse se reduce la calculul unor circuite mai simple,
în care acţionează succesiv
numai câte o singură sursă.
Numărul acestor circuite
este egal cu numărul
surselor din circuitul iniţial.
Aplicaţia 2.7. Folo-
sind metoda superpoziţiei,
să se determine curenţii din
laturile pasive ale
circuitului cu schema din
figura 2.21.




Date numerice:
· = = = = = O O 1 R ; 2 R R ; A 2 I ; V 4 U
3 2 1 s e


Rezolvare. Schema circuitului din figura 2.22,a) a rezultat prin pasivizarea
sursei ideale de curent şi păstrarea în circuit doar a sursei de tensiune.
g
Fig. 2.20
s
I
e
U
e
U

s
I
g
r
) a

) b
) d
) c
r
Circuite electrice de curent continuu- 2 54



Cu teorema a doua a lui Kirchhoff şi teorema divizorului de curent se calculează:


· =
+
=
=
+
=
=
+ +
+
=
A 1 I
G G
G
I
; A 5 , 0 I
G G
G
I
; A 5 , 1 U
R R R R R R
R R
I
'
1
3 2
3 '
3
'
1
3 2
2 '
2
e
1 3 3 2 2 1
3 2 '
1


Prin pasivizarea sursei de tensiune şi menţinerea sursei de curent, s-a obţinut
schema circuitului din figura 2.22, b. Cu teorema divizorului rezistiv de curent se
determină:


. A 1 I
G G G
G
I
; A 5 , 0 I
G G G
G
I ; A 5 , 0 I
G G G
G
I
s
3 2 1
3 "
3
s
3 2 1
2 "
2 s
3 2 1
1 "
1
=
+ +
=
=
+ +
= =
+ +
=


Curenţii din laturile circuitului reprezentat în figura 2.21 se stabilesc pe baza
relaţiei (2.41):

· = + = = + = ÷ = + ÷ = A 2 I I I ; A 1 I I I ; A 1 I I I
"
3
'
3 3
"
2
'
2 2
"
1
'
1 1




1
R

3
R
Fig.2.22
3
I ' '
1
I '
2
I '
2
R
S
I

1
R
1
I ' '
2
I ' '
2
R
3
R
) a

) b

3
I '
e
U
2.3 – Calculul circuitelor de curent continuu 55
2.3.5. Teoremele generatoarelor echivalente

2.3.5.1. Teorema generatorului echivalent de tensiune (teorema lui
Thévenin)

Un circuit liniar activ poate fi echivalat, în raport cu două borne oarecare ale
sale, A şi B (fig.2.23, a), cu o sursă reală de tensiune, numită şi generator echivalent
Thévenin (fig.2.23, b), astfel încât tensiunea între borne U
AB
şi curentul I
AB
să nu se
modifice.


Schema din figura 2.23, b permite calculul curentului prin latura AB cu relaţia

,
R r
U
I
e
B A
+
= (2.42)

în care U
e
şi r sunt parametrii generatorului echivalent Thévenin. Pentru determinarea
acestora, se consideră două situaţii particulare. În cazul funcţionării în gol, realizat prin
întreruperea laturii conectată între bornele de acces A şi B (fig.2.24, a), I
AB
= 0 şi


r
Fig. 2.23
ACTIV
LINIAR
CIRCUIT

R

AB
I

AB
U

A

B
AB
U

R
AB
I
e
U

A

B
) b
) a
0
AB
U
e
U
r
) a
e
U
r
) b
SC
AB
I
A
A
B B
0 I
AB
=
Fig. 2.24
Circuite electrice de curent continuu- 2 56
0
B A e
U U = . În cazul funcţionării în scurtcircuit (fig.2.24, b) 0 U
B A
= şi
,
r
U
I
e
B A
c s
= respectiv
· = =
c s
0
c s
B A
B A
B A
e
I
U
I
U
r (2.43)

Există şi o altă modalitate de stabilire a rezistenţei interne a generatorului
echivalent. Condiţia I
AB
= 0 se poate realiza şi dacă latura AB nu este întreruptă, dar
între bornele A şi B se conectează generatorul ideal cu tensiunea electromotoare
0
B A
U
(fig.2.25, a). Aplicând teorema superpoziţiei curenţilor stabiliţi prin aceeaşi latură AB,
se poate scrie relaţia
, 0 I I
'
B A B A
= + (2.44)

unde curentul I
AB
este determinat de toate sursele interne ale circuitului activ când
0
B A
U = 0 (fig.2.25, b), iar curentul
'
B A
I este stabilit de sursa exterioară cu tensiunea
electromotoare
0
B A
U , aplicată circuitului dipolar pasivizat (fig.2.25, c). Din schema
circuitului reprezentată în figura 2.25, c rezultă în mod simplu expresia:

,
R R
U
I
0
0
B A
B A
'
B A
+
÷ = (2.45)

în care
0
B A
R este rezistenţa circuitului pasivizat, calculată în raport cu bornele A şi B.


Ţinând seama de relaţiile (2.42), (2.44) şi (2.45), pentru curentul I
AB
se obţine expresia
A

0
AB
U

B
R

AB
I '

PASIVIZAT
LINIAR
CIRCUIT

A

0
AB
U

R

0 I
AB
=
ACTIV
LINIAR
CIRCUIT

Fig. 2.25
A

B
) a
R

AB
I

ACTIV
LINIAR
CIRCUIT

B
) b ) c
2.3 – Calculul circuitelor de curent continuu 57
·
+
=
+
=
R r
U
R R
U
I
e
B A
B A
B A
0
0
(2.46)

Aşadar, generatorul echivalent Thévenin are tensiunea electromotoare egală cu
tensiunea între bornele A şi B în regim de funcţionare în gol (latura AB întreruptă) şi
rezistenţa internă egală cu rezistenţa echivalentă, în raport cu bornele A şi B, a
circuitului pasivizat. Relaţia (2.46) este cunoscută sub denumirea de teorema
generatorului echivalent de tensiune sau teorema lui Thévenin.
Aplicaţia 2.8. Folosind teorema lui Thévenin, să se calculeze curentul I
4
din
circuitul a cărui schemă este reprezentată în figura 2.26.
Date numerice: · = = = = = = = O O O 4 R R , 2 R R , 1 R , A 5 I , V 5 1 U
5 2 4 3 1 s e




Rezolvare. Schema corespunzătoare funcţionării în gol a circuitului (cu latura 4
întreruptă) este reprezentată în figura 2.27, a. Aplicând legea conducţiei electrice
(rel.1.22) pe conturul marcat cu linie întreruptă, se obţine:


e
U
S
I
A
1
R
4
I

4
R
B
2
R
3
R
5
R
1
I
3
I
5
I
C
Fig. 2.26
e
U

0
AB
U

) a

I '

S
I

A

3
R

B

5
R

2
R

1
R

C

A

B
1
R

3
R

C

) b

Fig. 2.27
5
R
Circuite electrice de curent continuu- 2 58
· = ÷
+
+ = V 0 1 U
R R
U
R I R U
e
3 1
e
1 s 5 B A
0


Rezistenţa echivalentă, faţă de bornele A şi B, a circuitului dipolar pasivizat
(fig.2.27, b) este:
· = +
+
= O
3
4 1
R
R R
R R
R
5
3 1
3 1
B A
0


Cu relaţia (2.46) se determină I
4
= 1,5 A.
Aplicaţia 2.9. Pentru circuitul cu schema din figura 2.28, a, să se stabilească
parametrii generatorului echivalent Thévenin în raport cu bornele a şi b (fig.2.28, b).



Rezolvare. Calculul tensiunii
0
b a
U (fig.2.29, a): Nodul d este ales ca nod de
referinţă (V
d
= 0), iar potenţialul nodului c este soluţia ecuaţiei:

, 0 6 4 2
4 2
1
2 1
6
1
V
4 2
1
3
1
6
1
c
= +
+
+ ÷
|
|
.
|

\
|
+
+ +

adică V 2 1 V
c
÷ = .
Aplicând legea conducţiei electrice pe conturul marcat cu linie întreruptă
0 I 2 4 2 I 4 V V
d c
= ÷ + ÷ ÷ ,
rezultă A 2 I = , de unde · = = V 8 I 4 U
0
b a


O 6
A 6
V 12
d
c
O 2
V 24
) a
b
O 4
a

O 3
b
0
ab
R
a

0
ab
U
) b
Fig. 2.28
2.3 – Calculul circuitelor de curent continuu 59



Calculul rezistenţei echivalente, faţă de bornele a şi b, a circuitului pasivizat
(fig.2.29, b):

( )
( ) ( ) · = + · = + =
= + · = =
O O O
O O O
2 4 4 4 4 4 2 2 R
; 2 3 6 3 6 3 6 R
0
b a
d c


În concluzie, circuitul cu schema din figura 2.28, a poate fi echivalat, în raport
cu bornele a şi b, cu un generator real de tensiune (fig.2.28, b), având t.e.m. egală cu
8V şi rezistenţa internă 2Ω.

2.3.5.2. Teorema generatorului echivalent de curent (teorema lui Norton)

Un circuit liniar activ poate fi echivalat, în raport cu două borne oarecare ale
sale, A şi B (fig.2.30, a), cu o sursă reală de curent, numită şi generator echivalent
Norton (fig.2.30, b), astfel încât tensiunea între borne U
AB
şi curentul I
AB
să nu se
modifice.


V 12

) a
a
b
0
ab
U
) b
Fig. 2.29
d

V 24

b

O 3

0
ab
R
O 4

d

c

O 6 O 2

O 6
A 6

c

O 2

O 4

a

O 3

I
Fig. 2.30
ACTIV
LINIAR
CIRCUIT

G
AB
I
AB
U

A

B
AB
U

G
AB
I
A
B
g

) a
) b
S
I
Circuite electrice de curent continuu- 2 60
În schema echivalentă din figura 2.30, b se aplică prima teoremă a lui Kirchhoff
şi se obţine relaţia
, 0 U G U g I
B A B A s
= + + ÷

care se poate scrie şi sub forma
,
G g
I
U
s
B A
+
= (2.47)

în care I
s
şi g sunt parametrii generatorului echivalent Norton. Pentru determinarea
acestora, se consideră două situaţii particulare. În cazul funcţionării în scurtcircuit
(fig.2.31, a), se obţine
c s
B A s
I I = , adică curentul generat (injectat) de generatorul
echivalent Norton reprezintă tocmai curentul de scurtcircuit la bornele A şi B. În cazul
funcţionării în gol (fig.2.31, b),
· = =
0 c s 0
B A B A B A s
U I U I g



Ţinând seama de relaţiile (2.23) şi (2.46) se deduce


0
0
B A
B A
G
R
1
r
1
g = = = (2.48)

adică, conductanţa internă a generatorului Norton este egală cu conductanţa
echivalentă, în raport cu bornele A şi B, a circuitului pasivizat. Relaţia


G g
I
G G
I
U
s
B A
B A
B A
0
c s
+
=
+
= (2.49)
este cunoscută sub denumirea de teorema generatorului echivalent de curent sau
teorema lui Norton.
Fig. 2.31
S
I
A

B
0
AB
U

A

B
g

SC
AB
I
S
I
g

) a ) b

2.3 – Calculul circuitelor de curent continuu 61
Aplicaţia 2.10. Pentru circuitul cu schema din figura 2.32, a să se determine
parametrii generatorului echivalent Norton în raport cu bornele a şi b (fig.2.32, b).



Rezolvare. Se scurtcircuitează bornele a şi b şi se determină curentul
c s
b a
I ,
rezolvând circuitul reprezentat în figura 2.33, a.


În acest scop se alege nodul c ca nod de referinţă (V
c
= 0); nodurile a şi b sunt
echipotenţiale (V
a
= V
b
= 30 V), iar potenţialul nodului d este soluţia ecuaţiei

, 0 0 3
6
1
0 3
6
1
V
6
1
2 1
1
6
1
d
= ÷ ÷
|
|
.
|

\
|
+ +
Fig. 2.32
a
b
0
ab
G
O 10
O 12

V 50

A 3
c

d


O 6

O 6

V 30
sc
ab
I
a
b
) a ) b
Fig. 2.33
) a
) b
a
0 V
c
=
a
O 12

O 6

O 6

b
O 10
b

O 10

V 50

V 30

O 12

A 3

c

d

O 6

O 6

A 2

A 1

A 5

sc
ab
I

A 5

A 1

Circuite electrice de curent continuu- 2 62
adică V
d
= 24 V.
Cu legea conducţiei electrice se stabilesc curenţii din laturi şi apoi se aplică
prima teoremă a lui Kirchhoff în nodul b, rezultând · = A 9 I
c s
b a

Pe baza schemei din figura 2.33, b se calculează rezistenţa, respectiv
conductanţa circuitului pasivizat:


( )
( ) ( )
· = = =
· = + · = +
= + · =
S 2 , 0 5 1 G ; 5 R
5 0 1 0 1 0 1 0 1 0 1 4 6
; 4 2 1 6 2 1 6 2 1 6
0 0
b a b a
O
O O O
O O O


În concluzie, circuitul cu schema din figura 2.32, a poate fi echivalat, în raport
cu bornele a şi b, cu un generator real de curent (fig.2.32, b), având curentul injectat
egal cu 9A şi conductanţa internă 0,2S.
Observaţie: Dacă parametrii unui generator echivalent, de tensiune sau de curent, sunt
cunoscuţi, atunci, pe baza relaţiilor (2.22) şi (2.23) se pot determina cu uşurinţă şi parametrii
celuilalt generator echivalent. De exemplu, pornind de la rezultatele aplicaţiei anterioare
( ) S 2 , 0 G ; A 9 I
0 c s
b a b a
= = se obţin parametrii generatorului echivalent Thévenin:

V 5 4 2 , 0 9 G I U
0 c s 0
b a b a b a
= = = şi · = = O 5 G 1 R
0 0
b a b a


2.4. Calculul circuitelor cu surse comandate

Calculul circuitelor cu surse comandate se face, în principiu, cu aceleaşi metode ca şi
în cazul circuitelor cu surse independente. Precizările suplimentare se referă la următoarele:
- relaţiile de legătură (dependenţă) dintre mărimile comandate, caracteristice
surselor (tensiuni electromotoare sau curenţi generaţi) şi mărimile de control (tensiuni
sau curenţi) completează ecuaţiile stabilite cu teoremele lui Kirchhoff sau cu una dintre
metodele alternative de analiză a circuitelor electrice;
- în situaţia aplicării metodei curenţilor de contur sau a metodei potenţialelor
nodurilor este necesară exprimarea mărimilor de control în funcţie de necunoscutele
auxiliare folosite;
- pasivizarea unei surse comandate, cu structură cuadripolară şi ecuaţie de
funcţionare dată de una dintre relaţiile (1.75)...(1.78), nu are sens: anularea mărimii
caracteristice manifestată la poarta de ieşire (u
2
şi i
2
) implică anularea mărimii de
control înseşi de la poarta de intrare (u
1
sau i
1
).
Mărimile de comandă pot fi exterioare circuitului cu surse comandate, având
legi de variaţie cunoscute sau pot acţiona în interiorul aceluiaşi circuit cu sursele
controlate, fiind necunoscute. Rezolvarea circuitelor în care se determină şi mărimile
de comandă este exemplificată în aplicaţiile următoare.
Aplicaţia 2.11. Circuitul cu schema din figura 2.34 conţine o sursă de curent
comandată în curent. Să se determine curenţii din laturile circuitului şi tensiunea la
bornele sursei de curent.
2.4 – Calculul circuitelor cu surse comandate 63



Rezolvare. Se aplică prima teoremă a lui Kirchhoff în nodul a şi teorema a doua
pe bucla (2). Rezultă sistemul de ecuaţii


¹
´
¦
= + ÷ +
= ÷ ÷
0 I 2 4 2 I 4 I 2
0 I 2 I I
0 0
0 0


cu soluţia: A 6 I ; A 2 I
0
= = .
Tensiunea U
0
la bornele sursei de curent comandată în curent se calculează cu
teorema a doua a lui Kirchhoff aplicată buclei (1):

0 U I 2 4 I 2
0 0
= ÷ · +

şi are valoarea U
0
= 28V.
Aplicaţia 2.12. În circuitul de curent continuu având schema din figura 2.35 este
prezentă o sursă de tensiune controlată în tensiune. Să se calculeze curenţii din laturi.


O 4
0
I 2

O 2
V 24
0
I

O 4
1
2 O 2
b
Fig. 2.34
a
I

0
U

0
U
3
I
V 18
O 6 O 1 O 3
I

1
I
2
I
4
U
0

0
I
Fig. 2.35
a b
c
Circuite electrice de curent continuu- 2 64
Fig. 2.36
2 S
U G I =
d
5
R
5
I
b
a
c
1
R
1
I

1
e
U
6
e
U
4
R
2
R
4
I
6
I
2
I
3
I
2
U
3
R
Rezolvare. Se aplică metoda potenţialelor nodurilor: considerând V
c
= 0,
potenţialele nodurilor a şi b devin: V
a
= U
0
/ 4 şi V
b
= V
a
+ 18 = U
0
/ 4 + 18. Tensiunea la
bornele laturii bc ( însăşi mărimea de control U
0
) este egală cu diferenţa de potenţial dintre
cele două noduri: V
b
– V
c
= U
0
sau U
0
/ 4 + 18 = U
0
, de unde U
0
= 24 V.
Cu legea lui Ohm şi teoremele lui Kirchhoff se determină curenţii din laturile
circuitului:
; A 2 1 I I I ; A 4 6 U I ; A 8 3 U I
3 2 0 3 0 2
= + = = = = =
· = + = = ÷ = ÷ · + A 8 1 I I I ; A 6 I 0 U I 1 8 1
1 0 1 0 1


Aplicaţia 2.13. Circuitul cu schema din figura 2.36 conţine o sursă de curent
comandată în tensiune. Se cer
curenţii din laturi, folosind
metoda potenţialelor nodurilor.

Date numerice:

1 6
1 2 3
4 5
20 , 80 ,
4 ,
1
8 ,
8
e e
U V U V
R R R
R R G S
= =
= = = O
= = O = ·


Rezolvare. Alegând nodul
c de referinţă (V
c
= 0), rezultă
6
e d
U V + = . Sistemul de ecuaţii
scrise pentru celelalte două
noduri, a şi b,


¦
¦
¹
¦
¦
´
¦
= + + ÷
|
|
.
|

\
|
+ + + ÷
= ÷ ÷ ÷
|
|
.
|

\
|
+ +
0 U G U
R
1
U
R
1
V
R
1
R
1
R
1
V
R
1
0 U
R
1
U
R
1
V
R
1
V
R
1
R
1
R
1
2 e
1
e
5
b
5 4 1
a
1
e
1
e
2
b
1
a
3 2 1
1 6
1 6


se completează cu relaţia de legătură între mărimea de control (U
2
) şi necunoscuta
auxiliară (potenţialul nodului a):

· ÷ = ÷ =
a e a d 2
V U V V U
6

Pentru valorile numerice considerate, rezultă: V
a
= 40 V; V
b
= 20 V.
Cunoscând potenţialele nodurilor, se obţin curenţii din laturi:
2.5 – Teorema conservării puterilor 65

2
R

2
e
U

1
R
1 e
I 4 U
3
=
4
I
3
R
3
I
1
I
1
e
U
1
I '
2
I
2
I '
S
I
4
R
S
I
Fig. 2.37

( )
( )
· = =
= + = = ÷ = = =
= = = = = + ÷ =
A 5 U G I
; A 5 , 2 1 I I I ; A 5 , 7 R V U I ; A 5 , 2 R V I
; A 0 1 R V I ; A 0 1 R U I ; 0 R U V V I
2 s
4 3 6 5 b e 5 4 b 4
3 a 3 2 2 2 1 e a b 1
6
1


Aplicaţia 2.14.
Circuitul cu schema din
figura 2.37 conţine o sursă
de tensiune comandată în
curent. Să se calculeze
curenţii din laturi.
Date numerice:

| |
1
2
3
1
6 , 32 ,
18 ,
4 ,
s e
e
e
I A U V
U V
U I V
= =
=
=

1 2
3 4
2 , 1 ,
4 , 10
R R
R R
= O = O
= O = O·


Rezolvare: Folosind metoda curenţilor ciclici, rezultă sistemul de ecuaţii


( )
( )
¦
¹
¦
´
¦
÷ = + + ÷
= ÷ ÷ + +
,
I 4 U I R R I R
U I R I R I R R R
1 e
'
2 4 3
'
1 3
e s 1
'
2 3
'
1 3 2 1
2
1


care se asociază cu relaţia de legătură între mărimea de comandă ( )
1
I şi necunoscuta
auxiliară (curentul ciclic
'
1
I )
· ÷ =
s
'
1 1
I I I

Pentru valorile numerice considerate, rezultă soluţia: A 3 I ; A 8 I
'
2
'
1
= = .
Curenţii din laturi sunt:
A 3 I I ; A 5 I I I ; A 8 I I ; A 2 I I I
'
2 4
'
2
'
1 3
'
1 2 s
'
1 1
= = = ÷ = = = = ÷ =

2.5. Teorema conservării puterilor

Se consideră o latură de circuit k, mărginită de nodurile o şi β. Relaţia
corespunzătoare primei teoreme a lui Kirchhoff aplicată în nodul o
0 I
k
k
=
¿
eo
(2.50)
Circuite electrice de curent continuu- 2 66
se înmulţeşte cu potenţialul nodului respectiv (V
o
) şi după însumarea expresiilor pentru
toate nodurile circuitului (N) se obţine:

0 I V
k
k
N
1
=
¿ ¿
e = o o
o
(2.51)

În relaţia (2.51) curentul I
k
intervine de două ori: cu semnul ”+” pentru nodul din
care iese şi cu semnul ”-” pentru nodul în care intră. Suma dublă obţinută se
reordonează după indicii k = 1, 2,..., L ai curenţilor din laturi şi se obţine

( )
¿ ¿
= =
= = ÷
L
1 k
L
1 k
k b k
0 I U I V V
k
| o
(2.52)

Considerând aplicată tuturor laturilor aceeaşi regulă de asociere a sensurilor de
referinţă pentru tensiuni şi curenţi, teorema conservării puterilor exprimată de relaţia
(2.52) se enunţă astfel: suma algebrică a puterilor corespunzătoare tuturor laturilor
unui circuit este nulă. Ţinând seama de legea conducţiei electrice
k k e b
I R U U
k k
= +
aplicată laturii active de circuit din figura 2.38 şi de relaţia (2.52), se obţine o formă
explicită a teoremei conservării puterilor


¿ ¿
= =
=
L
1 k
2
k k
L
1 k
k e
I R I U
k
(2.53)

potrivit căreia, suma algebrică a puterilor corespunzătoare tuturor surselor din
laturile unui circuit este egală cu suma puterilor disipate în rezistoarele circuitului.


Bilanţul puterilor efectuat cu relaţia (2.53) poate fi folosit în scopul validării
soluţiilor obţinute pentru curenţii din laturile circuitului.
Aplicaţia 2.15. În circuitul de c.c. cu schema din figura 2.39 să se calculeze
curenţii din laturi şi să se verifice conservarea puterilor.

k
I
o
k
e
U
|

k
R

Fig. 2.38
k
b
U
2.5 – Teorema conservării puterilor 67

Rezolvare. Pentru aplicarea metodei potenţialelor nodurilor se consideră V
a
= 0 ;
potenţialul nodului b devine V
b
= 12 V, iar potenţialul nodului c este soluţia ecuaţiei

, 0 6 3
3
1
4 2
2
1
V
2
1
V
2
1
6
1
3
1
b c
= · ÷ · + · ÷ ·
|
.
|

\
|
+ +
adică
· = V 6 V
c


Aplicând legea conducţiei electrice şi prima teoremă a lui Kirchhoff, rezultă:


( ) ( )
( ) ( ) · ÷ = ÷ = = ÷ = = ÷ =
= + ÷ = = + ÷ =
A 6 I I I ; A 3 4 V V I ; A 1 6 V V I
; A 9 2 4 2 V V I ; A 0 1 3 6 3 V V I
3 5 1 a b 5 a c 4
b c 3 c a 2


Pentru verificarea bilanţului puterilor se calculează puterea surselor:

W 4 0 5 9 4 2 0 1 6 3 6 12 P
g
= · + · + · ÷ =

şi puterea consumată în rezistoare:

· = · + · + · + · = W 4 0 5 3 4 1 6 9 2 0 1 3 P
2 2 2 2
c


Observaţie: Sursa parcursă de I
1
= - 6 A consumă putere, iar celelalte surse, străbătute
de curenţii I
2
= 10 A şi I
3
= 9 A, generează putere în circuit.
Aplicaţia 2.16. În circuitul cu schema din figura 2.40 sunt prezentate două surse de
curent: una independentă şi cealaltă, comandată în curent. Să se determine curenţii din
laturile circuitului, tensiunile la bornele surselor şi să se verifice conservarea puterilor.

Fig. 2.39
V 12
O 4
a
4
I
3
I
1
I

2
I

5
I
V 36

V 24
O 6
O 3 O 2
b
c
Circuite electrice de curent continuu- 2 68


Rezolvare. Aplicând prima teoremă a lui Kirchhoff în nodul a, se poate scrie

, 0 3 I 8 , 0 I
0 0
= + ÷
de unde rezultă: A 5 1 I
0
= .
Cu teorema divizorului de curent se determină:

· = ·
+
= = ·
+
= A 0 1 5 1
9
1
8 1
1
9
1
I ; A 5 5 1
9
1
8 1
1
8 1
1
I
2 1


Aplicând teorema a doua a lui Kirchhoff buclelor reprezentate în figura 2.41 a şi
b, rezultă ecuaţiile şi soluţiile următoare:


V 4 7 1 U 0 3 1 2 2 1 4 3 3 U
V 3 1 2 U 0 2 1 4 U 5 8 1 5 1 5
s s
0 0
= ÷ = + · ÷ · + ÷
= ÷ = · + ÷ · + ·


Pentru verificarea bilanţului puterilor se calculează puterea generată de surse:

W 8 7 0 3 2 1 3 1 2 3 4 7 1 I 8 , 0 U I U P
0 0 s s g
= · + · = · + · =

şi puterea consumată în rezistoarele circuitului:

= · + · + · + · + · =
2 2 2 2 2
c
0 1 9 5 8 1 5 1 5 2 1 4 3 3 P

· = + + + + = W 8 7 0 3 0 0 9 0 5 4 5 2 1 1 6 7 5 7 2

O 18

O 9
A 3
O 5
0
I
1
I
2
I
0
I 8 , 0
Fig. 2.40
a
c
O 3
b
O 4
2.6 – Teorema transferului maxim de putere 69
R
Fig. 2.42
max
P
r
P


2.6. Teorema transferului maxim de putere

Un circuit dipolar liniar activ este echivalent, în raport cu două borne oarecare
ale sale, cu un generator real de tensiune, ai cărui parametri se stabilesc cu teorema lui
Thévenin.
Aplicând teorema a doua a lui Kirchhoff circuitului din figura 2.2, a, se obţine
curentul
·
+
=
r R
U
I
e
(2.54)

Puterea generată de sursă este dată de relaţia

,
r R
U
I U P
2
e
e g
+
= = (2.55)

iar puterea transferată receptorului are
expresia

( )
·
+
= = =
2
2
e 2
b
r R
U R
I R I U P (2.56)

Funcţia P (R), continuă şi pozitivă,
este reprezentată prin curba din figura 2.42.
Randamentul transferului de putere de la sursă către receptor sau randamentul
energetic al sursei, este:
·
+
= =
r R
R
P
P
g
q (2.57)
V 213
S
U
Fig. 2.41
O 3
A 5
A 12
) a
c
O 18
O 5

O 4
) b
0
U

A 15
A 3
O 4
A 12
b
a
c
a
Circuite electrice de curent continuu- 2 70
Considerând cunoscuţi parametrii sursei din figura 2.2, a, se cere determinarea
rezistenţei R pentru care puterea transmisă pe la bornele generatorului către receptor
este maximă. Anulând derivata funcţiei P (R)


( ) ( )
( ) ( )
, 0 U
r R
R r
U
r R
r R R 2 r R
R d
P d
2
e 3
2
e 4
2
=
+
÷
=
+
+ ÷ +
=
se obţine
· = r R (2.58)
Rezultatul obţinut permite următoarea formulare a teoremei transferului maxim
de putere: o sursă reală de tensiune cedează putere maximă acelui receptor, a cărui
rezistenţă este egală cu rezistenţa internă a sursei.
Dacă este îndeplinită relaţia (2.58), numită şi condiţia de adaptare a
receptorului la sursă, atunci puterea maximă este

,
r 4
U
P
2
e
x a m
= (2.59)

iar randamentul corespunzător are valoarea 5 , 0 = q .
Aplicaţia 2.17. Să se determine rezistenţa internă r a unei surse de t.e.m. U
e

care, conectată la bornele A, B ale ansamblului de rezistoare reprezentat în figura 2.43,
furnizează receptorului putere maximă.


Rezolvare. După transfigurări succesive (conexiuni paralel şi serie):


( )
( )
( )
( ) , 8 4 4 ; 4 2 1 6 2 1 6 2 1 6
; 6 4 2 ; 4 0 2 5 0 2 5 0 2 5
; 5 2 3 ; 2 3 6 3 6 3 6
; 0 2 5 5 1 ; 5 0 1 0 1 0 1 0 1 0 1 0 1
O O O O O O
O O O O O O
O O O O O O
O O O O O O
= + = + · =
= + = + · =
= + = + · =
= + = + · =

O 15 O 2

O 3

O 6

O 4
r

e
U

O 12
O 3

O 10
O 10
A

B
Fig. 2.43
2.6 – Teorema transferului maxim de putere 71
rezultă O 8 R
0
B A
= . În acord cu teorema transferului maxim de putere, rezistenţa
internă a sursei este r = 8Ω.
Aplicaţia 2.18. În cazul circuitului cu schema din figura 2.44, să se determine
rezistenţa R astfel încât puterea disipată pe ea să fie maximă şi valoarea acestei puteri.


Rezolvare. Soluţionarea problemei constă în stabilirea schemei echivalente
Thévenin în raport cu bornele a, b şi aplicarea teoremei transferului maxim de putere.



Schema circuitului pasivizat este reprezentată în figura 2.45. Conexiunea în stea
(Y) a rezistoarelor de 30 Ω, 60 Ω şi 10 Ω se transfigurează în conexiune în triunghi
(∆), ale cărei rezistenţe se calculează cu relaţia (2.20):
Fig. 2.44
A 4
O 30
a
V 60
O 54
b
c

d
O 60
O 10 R O 90
Fig. 2.45
a
b
c

O 60
O 10
O 90
O 45
O 30
d
O 90
O 54

O 270
0
ab
R
Circuite electrice de curent continuu- 2 72
; 0 9
0 3
0 6 0 1
0 6 0 1 ; 5 4
0 6
0 1 0 3
0 1 0 3 O O =
·
+ + =
·
+ +
· =
·
+ + O 0 7 2
0 1
0 6 0 3
0 6 0 3

Se determină, succesiv, următoarele rezistenţe echivalente:


( )
( )
( ) ( ) · = + · = + =
= + · =
= + · =
O O O O
O O O
O O O
0 3 0 9 5 4 0 9 5 4 5 4 5 4 5 4 R
; 5 4 0 9 0 9 0 9 0 9 0 9 0 9
; 5 4 4 5 0 7 2 4 5 0 7 2 4 5 0 7 2
0
b a


Pentru calculul lui
0
b a
U (fig.2.46) se utilizează, de exemplu, metoda
potenţialelor nodurilor. Considerând V
b
= 0, potenţialul nodului d devine V
d
= 60 V.
Necunoscutele auxiliare V
a
şi V
c
se obţin din sistemul de ecuaţii:


¦
¦
¹
¦
¦
´
¦
· = ÷ · ÷ ·
|
|
.
|

\
|
+ + + · ÷
= · ÷ · ÷ ·
|
|
.
|

\
|
+ +
0 4 0 6
0 3
1
V
0 6
1
0 1
1
0 3
1
V
0 6
1
0 0 6
4 5
1
V
0 6
1
V
0 9
1
0 6
1
4 5
1
c a
c a


Cu V
a
= 40 V, rezultă V 0 4 V V U
b a b a
0
= ÷ = .
Parametrii generatorului echivalent de tensiune sunt: V 0 4 U
0
b a
= şi
O 0 3 R
0
b a
= .

Fig. 2.46
A 4
O 30
a
V 60
O 54
b
c

d
O 60
O 10
0
ab
U
O 90
2.6 – Teorema transferului maxim de putere 73
Pentru transferul maxim al puterii, de la sursa echivalentă către receptor, este
necesar ca O 0 3 R R
0
b a
= = ; conform relaţiei (2.59), valoarea acestei puteri este
W 3 0 4 R 4 U P
2
b a x a m
0
= = .
Aplicaţia 2.19. Se consideră circuitul cu schema din figura 2.47.



Să se determine: a) parametrii generatoarelor echivalente Thévenin şi Norton, în
raport cu bornele A şi B; b) valoarea t.e.m. U
e
a sursei şi sensul acesteia astfel încât,
conectând sursa de tensiune între bornele A şi B, să primească puterea maximă
furnizată de dipol; c) valoarea curentului injectat de sursa de curent I
s
şi sensul acestuia
astfel încât, conectând sursa între bornele A şi B, să primească puterea maximă
debitată de dipol.
Rezolvare. A) Pentru calculul lui
0
B A
U se aplică metoda curenţilor ciclici
(fig.2.48, a):

( )
( )
¦
¹
¦
´
¦
· = · ÷ + + + + + ÷
= · ÷ ÷ + +
0 3 5 I 6 1 6 5 3 I 6
6 3 4 I 6 I 2 6 4
'
2
'
1
'
2
'
1


Cu A 3 4 I
'
2
= , rezultă · = · = V 8
3
4
6 U
0
B A

Calculul lui
0
B A
R se face pe baza schemei din figura 2.48, b, obţinută prin
pasivizarea circuitului iniţial:

( ) | | ( ) { } · = + + + + = O O O O O 4 6 1 5 3 6 2 4 R
0
B A

Fig. 2.47
V 6
O 6
O 2

O 2
A 3
O 1
O 6
O 3
O 4
O 5
A
B
Circuite electrice de curent continuu- 2 74


Parametrii generatorului echivalent Thévenin sunt: V 8 U
0
B A
= şi
O 4 R
0
B A
= ; parametrii generatorului echivalent Norton, determinaţi cu relaţia (2.23),
sunt: A 2 I
c s
B A
= şi S 5 2 , 0 G
0
B A
= .
b) Conectând la bornele generatorului echivalent Thévenin o sursă ideală de
tensiune U
e
(fig.2.49, a), se stabileşte curentul

·
÷
=
0
0
B A
e B A
R
U U
I

Puterea debitată de generator, egală cu cea primită de sursa ideală

,
R
U U
U I U I U P
0
0
B A
e B A
e e B A
÷
= = =

este maximă când dP/dU
e
= 0. Rezultă V 4 2 8 2 U U
0
B A e
= = = . Valoarea puterii
maxime transferate este
· =
·
= = W 4
4 4
8
R 4
U
P
2
B A
2
B A
x a m
0
0

c) La bornele generatorului echivalent Norton se conectează o sursă ideală de
curent I
s
(fig.2.49, b). Cum
,
G
I I
U
0
c s
B A
s B A
B A
÷
=
Fig. 2.48
O 1
O 3
V 6

O 2

O 2

A 3

O 4

B
A 3

O 6

O 6

O 5

A

A

O 6

O 6

O 5

O 4

O 2

O 1
B
O 3
1
I '

2
I '

0
AB
R

0
AB
U

) a
) b
2.7 – Formularea matriceală a ecuaţiilor circuitelor de curent continuu 75


puterea debitată de generator, egală cu puterea primită de sursa ideală, este:

·
÷
= = =
s
B A
s B A
s B A B A
I
G
I I
I U I U P
0
c s


Maximul puterii se obţine din dP/dI
s
= 0 pentru · = = A 1 2 I I
c s
B A s

Valoarea puterii maxime transferate este


0
2
2
2
4
4 4 0,25
sc
AB
max
AB
I
P W
G
= = = ·
·


2.7. Formularea matriceală a ecuaţiilor circuitelor de curent continuu

Una dintre metodele de analiză asistată de calculator a circuitelor electrice se
bazează pe formularea matriceală a ecuaţiilor circuitului.

2.7.1. Matrice de incidenţă şi de apartenenţă

Se consideră un circuit de curent continuu cu L = 6 laturi şi N = 4 noduri, al
cărui graf este reprezentat în figura 2.50. Numerotarea laturilor s-a făcut astfel încât
cifrele 1, 2, 3 să corespundă ramurilor care formează arborele grafului, iar următoarele
cifre - 4, 5, 6 – să fie asociate coardelor.
Graful este orientat pentru că fiecărei laturi i se asociază un sens de referinţă (sensul
curentului), reprezentat cu ajutorul unei săgeţi. Dacă pentru toate laturile grafului
(circuitului) se consideră regula de asociere a sensurilor de referinţă de la receptoare, atunci
sensurile tensiunilor la bornele laturilor coincid cu cele ale curenţilor din acestea.
0
AB
U
0
AB
G
e
U
) a
B
SC
AB
I
Fig.2.49
A
) b
I I
SC
AB
÷
AB
U
0
AB
R

I
AB
U
A
B
S
I

I
Circuite electrice de curent continuu- 2 76

S-a ales un sistem de ochiuri (bucle) independente astfel încât fiecare ochi
conţine o singură coardă. Pentru cele trei ochiuri, notate cu I, II şi III, sensurile de
parcurgere sunt reprezentate cu linie întreruptă.
Matricea A
0
este, prin definiţie, matricea de incidenţă a laturilor în noduri:

| |
o k
a =
0
A (2.60)

Elementele matricii (coeficienţii de incidenţă) sunt definite astfel:

0 latura nu este incidentă in nodul
1 latura intră in nodul
1 latura iese din nodul
k
a k
k α
k
o
o
o
÷
= ÷ ÷
+ ÷
¦
¦
´
¦
¹

Matricea A
0
are numărul liniilor egal cu numărul nodurilor grafului N, respectiv
numărul coloanelor egal cu numărul laturilor circuitului L.
Matricea A, numită matrice de incidenţă redusă a laturilor în noduri, se obţine
prin eliminarea unei linii a matricei A
0
. Nodul căruia îi corespunde linia suprimată se
numeşte nod de referinţă.
Cele două matrice ale grafului conex şi orientat din figura 2.50 au următoarele
structuri:

(
(
(
(
¸
(
÷

¸

÷
÷
÷
÷ ÷
=
0
1
1
0
0 0 1 1 1
1 0 1 0 0
0 1 0 1 0
1 1 0 0 1
4 n
3 n
2 n
1 n
6 5 4 3 2 1
0
A
(2.61, a)
2 n
1 n
3 n
2
1
3
5 4 n
III

I
II
6
4
Fig. 2.50
2.7 – Formularea matriceală a ecuaţiilor circuitelor de curent continuu 77

(
(
(
¸
(
÷

¸

÷
÷
÷ ÷
=
1
1
0
1 0 1 0 0
0 1 0 1 0
1 1 0 0 1
3 n
2 n
1 n
6 5 4 3 2 1
A
(2.61, b)
Matricea de apartenenţă (conexiune) a laturilor la ochiuri (bucle)


k q
b ( =
¸ ¸
B (2.62)

are elementele (coeficienţi de apartenenţă) definite astfel:

0 latura nu apartine ochiului
1 sensurile laturii şi ochiului nu coincid
1 sensurile laturii şi ochiului coincid
k q
k q
b k q
k q
÷ ¦
¦
= ÷ ÷ e
´
¦
+ ÷ e
¹
.
Matricea B are numărul liniilor egal cu numărul ochiurilor independente 0 şi
numărul de coloane egal cu numărul laturilor circuitului L.
Corespunzător grafului din figura 2.50, matricea B are următoarea structură:


(
(
(
¸
(
÷

¸
÷ ÷
=
0
1
0
1 0 1 0 1
0 0 1 1 0
0 1 0 1 1
III
II
I
6 5 4 3 2 1
B
(2.63)

Pentru exprimarea matriceală a ecuaţiilor circuitelor electrice se definesc
următorii vectori (matrice coloană):
- vectorul tensiunilor la bornele laturilor


1
;
t
k L
U U U ( = · · · · · ·
¸ ¸
U (2.64)

- vectorul curenţilor laturilor


1
;
t
k L
I I I ( = · · · · · ·
¸ ¸
I (2.65)

- vectorul tensiunilor electromotoare ale surselor de tensiune independente


1
;
t
e e k e L
U U U ( = · · · · · ·
¸ ¸
e
U (2.66)

- vectorul curenţilor generaţi de sursele de curent independente


1
;
t
s s k s L
I I I ( = · · · · · ·
¸ ¸
s
I (2.67)
unde indicele superior t indică operaţia de transpoziţie a matricei.
Circuite electrice de curent continuu- 2 78

2.7.2. Forma matriceală a teoremelor lui Kirchhoff

Relaţia
( )
0 i
k
k
=
¿
e o
(1.29) reprezintă prima teoremă a lui Kirchhoff şi se referă
la curenţii din laturile incidente în nodul o. Extinzând suma la curenţii din toate laturile
circuitului, se poate scrie relaţia N , , 2 , 1 , 0 i a
k
L
1 k
k
· · · = =
¿
=
o
o
, unde coeficientul
o k
a are semnificaţia precizată în paragraful anterior. Ţinând seama de modul în care
au fost definite matricele de incidenţă a laturilor în noduri, A
0
şi A, rezultă ecuaţia
matriceală pentru ansamblul nodurilor

, 0 I A
0
= (2.68)
respectiv
, 0 I A = (2.69)

pentru ( N – 1 ) noduri independente. Relaţia (2.69) reprezintă forma matriceală a
primei teoreme a lui Kirchhoff.
Teorema a doua a lui Kirchhoff,
( )
0 u
k
k b
=
¿
e v
(rel. 1.33), se referă la tensiunile
la bornele laturilor unui ochi de reţea electrică. Efectuând suma pentru toate laturile
circuitului, se poate scrie relaţia 0 , , 2 , 1 q , 0 u b
k b q k
L
1 k
· · · = =
¿
=
, unde coeficientul
q k
b
are semnificaţia precizată în paragraful anterior. Ţinând seama de modul în care au fost
definite elementele matricei B, rezultă ecuaţia

, 0 U B = (2.70)

care constituie forma matriceală a teoremei a doua a lui Kirchhoff.
Prin aplicarea teoremelor lui Kirchhoff în formă matriceală cazului din figura
2.50, se obţin ecuaţiile:


0 I A =
(
(
(
¸
(
+
÷
+

¸

÷
+ ÷
÷ ÷
=
(
(
(
(
(
(
(
(
¸
(

¸

·
(
(
(
¸
(
÷

¸

÷
÷
÷ ÷
=
6
6
5
5 3
4 2
4 1
6
5
4
3
2
1
I
I
I
I I
I I
I I
I
I
I
I
I
I
1
1
0
1 0 1 0 0
0 1 0 1 0
1 1 0 0 1


2.7 – Formularea matriceală a ecuaţiilor circuitelor de curent continuu 79
I
e
U
S
I
R
U
Fig. 2.51
0 U B =
(
(
(
¸
(
+
÷
÷

¸

+
+
÷
=
(
(
(
(
(
(
(
(
¸
(

¸

·
(
(
(
¸
(
÷

¸
÷ ÷
=
5
6
4
3 1
3 2
2 1
6
5
4
3
2
1
U
U
U
U U
U U
U U
U
U
U
U
U
U
0
1
0
1 0 1 0 1
0 0 1 1 0
0 1 0 1 1

Se constată că sistemul de ecuaţii format din relaţiile (2.69) şi (2.70) nu poate fi
utilizat pentru rezolvarea circuitului, întrucât se obţin L ecuaţii independente cu 2L
necunoscute (L curenţi şi L tensiuni). Pentru determinarea univocă a curenţilor din
laturile circuitului, se consideră schema echivalentă corespunzătoare unei laturi de
circuit complete (fig. 2.51), căreia i se aplică legea conducţiei electrice:

( ) · ÷ ÷ =
e s
U I I R U (2.71)

Pentru ansamblul laturilor circuitului se
poate scrie ecuaţia matriceală
( ) ,
e s
U I I R U ÷ ÷ = (2.72)
în care intervin matricea diagonală R, de ordin
(L x L), a rezistenţelor laturilor circuitului şi
vectorii U, I, U
e
, I
s
, definiţi cu relaţiile
(2.64)...(2.67).
Multiplicând la stânga ecuaţia (2.72) cu
matricea B şi ţinând seama de (2.70), se obţine
expresia:

· + =
s e
I R B U B I R B (2.73)

Teoremele lui Kirchhoff pot fi prezentate într-o singură ecuaţie matriceală
obţinută prin compactarea relaţiilor (2.69) şi (2.73) care operează cu aceeaşi
necunoscută I:
·
(
¸
(

¸

+
=
(
¸
(

¸

s e
I R B U B
0
I
R B
A
(2.74)

Cunoscând rezistenţele laturilor, t.e.m. ale surselor de tensiune şi curenţii
injectaţi de sursele de curent, se construiesc matricele A, B, R, U
e
, I
s
şi se rezolvă
ecuaţia (2.74) în raport cu vectorul curenţilor din laturi I.

2.7.3. Forma matriceală a metodei curenţilor de contur
Notând cu
| |
t
'
0
'
k
'
1
I I I · · · · =
'
I (2.75)
Circuite electrice de curent continuu- 2 80
vectorul curenţilor de contur asociaţi ochiurilor independente ( O = L – N + 1 ) şi
folosind matricea de conexiune B, vectorul curenţilor din laturile unui circuit se
exprimă cu relaţia
· =
' t
I B I (2.76)

Cu precizarea că sensurile curenţilor ciclici
'
3
'
2
'
1
I , I , I coincid cu sensurile de
parcurgere corespunzătoare ochiurilor I, II, III, pentru cazul din figura 2.50 relaţia
(2.76) devine:
· =
(
(
(
(
(
(
(
(
¸
(

¸

=
(
(
(
(
(
(
(
(
¸
(

¸

÷
÷
+
+ ÷
+
=
(
(
(
¸
(

¸

·
(
(
(
(
(
(
(
(
¸
(

¸

÷
÷
÷
= I I B
' t
6
5
4
3
2
1
'
2
'
3
'
1
'
3
'
2
'
2 1
'
3
'
1
'
3
'
2
'
1
I
I
I
I
I
I
I
I
I
I I
I I
I I
I
I
I
0
1
0
1
0
1
1 0
0 0
0 1
1 0
1 1
0 1


Din relaţiile (2.73) şi (2.76) se obţine ecuaţia matriceală a curenţilor de buclă
sub forma
· + =
s e
' t
I R B U B I B R B (2.77)

Cu notaţiile
t '
B R B R = pentru matricea rezistenţelor proprii ale ochiurilor,
e
'
e
U B U = pentru vectorul tensiunilor electromotoare ale ochiurilor, în cazul
circuitelor fără surse de curent relaţia (2.77) se poate scrie sub forma concisă

· =
'
e
' '
U I R (2.78)

Rezolvând ecuaţia (2.78) se obţine vectorul curenţilor de buclă (necunoscutele
auxiliare) şi apoi, folosind relaţia (2.76), se determină vectorul curenţilor din laturile
circuitului (necunoscutele reale). Uşurinţa cu care pot fi construite matricele
'
R şi
'
e
U
este un avantaj al metodei.
În literatura de specialitate [13, 33] se stabilesc reguli de construire a ecuaţiilor
matriceale şi pentru cazul în care sunt prezente sursele de curent, pornind de la
formarea ochiurilor independente din laturi ale arborelui şi câte o coardă, respectiv
introducerea surselor de curent numai în coarborele grafului circuitului.

2.7.4. Forma matriceală a metodei potenţialelor nodurilor

Metoda potenţialelor nodurilor, prezentată în paragraful 2.3.3, constă în alegerea
unei valori de referinţă nule pentru potenţialul unui nod (V
N
= 0) şi folosirea
2.7 – Formularea matriceală a ecuaţiilor circuitelor de curent continuu 81
potenţialelor celorlalte (N - 1) noduri ca necunoscute auxiliare: V
1
, V
2
, ... , V
N – 1
.
Acestea se grupează într-un vector auxiliar (vectorul potenţialelor nodurilor):
| | · · · · · · · =
÷
t
1 N k 1
V V V
'
V (2.79)
Relaţia de legătură dintre vectorul tensiunilor la bornele laturilor şi vectorul
potenţialelor nodurilor

' t
V A U = (2.80)
reprezintă forma matriceală a teoremei potenţialelor nodurilor.
Pentru cazul din figura 2.50 se obţine:

· =
(
(
(
(
(
(
(
(
¸
(

¸

=
(
(
(
(
(
(
(
(
¸
(

¸

+ ÷
÷
+ ÷
÷
÷
=
(
(
(
¸
(

¸

·
(
(
(
(
(
(
(
(
¸
(

¸

÷
÷
= U V A
' t
6
5
4
3
2
1
3 2
3 1
2 1
3
2
1
3
2
1
U
U
U
U
U
U
V V
V V
V V
V
V
V
V
V
V
1
1 -
0
1
0
0
1 0
0 1
1 1
0 0
1 - 0
0 1


Din relaţia (2.72) rezultă

,
s e
I U G U G I + + = (2.81)

unde
1
R G
÷
= reprezintă matricea pătrată a conductanţelor laturilor circuitului.
Observaţie: Matricea inversă
1
R
÷
are proprietatea | | 1 R R R R
1 1
= =
÷ ÷
, fiind
singurul produs matriceal comutativ. Matricea nesingulară ( ) 0 t e d = R admite inversă şi
este matrice pătrată..
Înlocuind relaţia (2.80) în (2.81), multiplicând la stânga cu matricea A şi ţinând
seama de formularea primei teoreme a lui Kirchhoff (rel. 2.69), se obţine expresia:

( )· + ÷ =
s e
' t
I U G A V A G A (2.82)

Cu notaţiile
t '
A G A G = pentru matricea conductanţelor nodale, de ordin (N -
1) x (N - 1) şi ( )
s e
'
s
I U G A I + ÷ = pentru vectorul curenţilor de scurtcircuit
injectaţi în cele (N - 1) noduri de sursele situate pe laturile incidente în aceste noduri,
relaţia (2.82) poate fi scrisă concis sub forma:

· =
'
s
' '
I V G (2.83)

Rezolvând această ecuaţie matriceală se obţine vectorul potenţialelor
necunoscute
'
V , apoi cu relaţia (2.80) se calculează vectorul tensiunilor la bornele
laturilor U şi, în cele din urmă, se determină vectorul curenţilor din laturi I (rel. 2.81).
Circuite electrice de curent continuu- 2 82
În forma matriceală prezentată, metoda nu poate fi aplicată la rezolvarea circuitelor
care conţin laturi alcătuite numai din surse ideale independente de tensiune, pentru care R
= 0 şi produsul GU
e
, semnificând curentul de scurtcircuit al sursei, este infinit. În literatura
de specialitate [ 13, 35 ] se prezintă şi alte metode matriceale, cum ar fi metoda nodală
modificată, care soluţionează astfel de situaţii. Se face precizarea că analiza nodală, care
consideră fiecare element dipolar ideal de circuit ca şi o latură mărginită de două noduri, stă
la baza numeroaselor programe de simulare pe calculator a circuitelor electrice. Versiunile
şcoală ale programului SPICE (Simulation Program with Integrated Circuit Emphasis),
larg răspândite în universităţi şi accesibile gratuit, calculează, pentru fiecare analiză în c.c. a
unui circuit electric, valorile potenţialelor nodurilor circuitului.

PROBLEME (2)

P2.1. Să se calculeze rezistenţa echivalentă a circuitului reprezentat în figura
2.52, faţă de bornele de acces A şi B.

R: · = O 0 1 R
B A

P2.2. Să se calculeze curentul injectat de sursa ideală de curent a circuitului
reprezentat în figura 2.53, cunoscând puterea de 64 W disipată în rezistorul de 4 Ω.

R: · = A 0 1 I
s

AB
R
O 7
A
O 3
O 10 O 5
O 7
B
O 4
O 3
O 4
Fig. 2.52
S
I

O 8
O 4
O 2
O 7
O 5
Fig. 2.53
Probleme 83
O 12
I
0
I
V 18
O 3
2
I
1
I
0
I 4
Fig. 2.56
O 4
V 10
A 5 , 2
O 2
O 4 , 0
4
I
1
I
3
I
2
I
O 2
O 1
Fig. 2.54
P2.3. Pentru
circuitul cu schema din
figura 2.54 se cer: a)
valorile curenţilor din
laturi, utilizând metoda
curenţilor de contur; b)
verificarea conservării
puterilor.




R: a)
; A 1 I ; A 5 , 3 I ; A 4 I ; A 5 I
4 3 2 1
= = = =
b) · = = W 5 , 7 6 P P
c g


P2.4. Folosind metoda potenţialelor nodurilor, să se determine curenţii din
laturile circuitului cu schema din figura 2.55. Să se efectueze bilanţul puterilor.

R: · = = = = = = = = W 0 9 P P ; A 3 I ; 0 I ; A 2 I ; A 2 I ; A 4 I ; A 6 I
c g 6 5 4 3 2 1



P2.5. Să se
calculeze curenţii din
laturile circuitului cu
schema din figura 2.56
şi să se verifice
conservarea puterilor.



a
b
O 3
A 3
1
I
+
_
÷
V 12
c

d
O 3 O 2
2
I
3
I
4
I
5
I
6
I
Fig. 2.55
O 3 O 2
Circuite electrice de curent continuu- 2 84
V 12
A 3
O 2
A

AB
U
Fig. 2.57
O 2 V 6
B

AB
I O 4
O 3
A

V 48

O 2

O 6

O 5

O 4

O 6

V 18
B

Fig. 2.58
R:
0 1 2
4
0,5 ; 1,5 ; 4 ;
2 ; 2 ; 60
g c
I A I A I A
I A I A P P W
= = =
= = = = ·


P2.6. Se consideră circuitul
cu schema din figura 2.57. a) Să
se calculeze I
AB
şi U
AB
folosind
teoremele lui Thévenin, respectiv
Norton; b) Să se determine
curentul I
AB
cu metoda
superpoziţiei.




R: a)
0 0
0
24 ; 2 ; 4 ;
12 ; 0,5 ; 16 .
s c
AB AB AB
AB AB AB
U V R I A
I A G S U V
= = O =
= = =

b) · = + + = A 4 1 2 1 I
B A



P2.7. Pentru circuitul cu schema din figura 2.58, să se stabilească parametrii
generatoarelor echivalente Thévenin şi Norton, în raport cu bornele A şi B.




R:
0 0
0
12 , 2 ;
6 , 0,5
s c
AB AB
AB AB
U V R
I A G S
= = O
= = ·








P2.8. Pentru circuitul cu schema din figura 2.59 să se determine rezistenţa R,
astfel încât puterea care i se transferă să fie maximă şi valoarea acestei puteri.







Probleme 85
V 90
R

O 3
O 6

O 6 O 12
Fig. 2.59













R: · = = W 5 , 7 3 P ; 6 R
x a m
O

P2.9. Se consideră circuitul reprezentat în figura 2.60. Să se determine curentul
generat de sursa de curent I
s
, astfel încât puterea pe care o primeşte din circuit să fie
maximă.


R: · = A 1 I
s


P2.10. Se consideră circuitul cu schema din figura 2.61. Să se determine: a)
valoarea t.e.m. U
e
a sursei şi sensul acesteia astfel încât, prin conectarea sursei între
bornele A şi B, să-i fie transferată puterea maximă furnizată de dipol; b) valoarea
curentului injectat de sursa de curent I
s
şi sensul acestuia astfel încât, conectând sursa
între bornele A şi B, să primească puterea maximă debitată de dipol.
O 1
V 6
S
I
Fig. 2.60
O 1 O 1
O 1
O 1

O 1
O 1
V 1
V 1
A 1
Circuite electrice de curent continuu- 2 86



R: a) ; V 8 U
e
= b) · = A 1 I
s


P.2.11. Să se calculeze curenţii din laturile circuitului cu schema din figura 2.62
şi să se verifice conservarea puterilor.



R: ; A 2 1 I ; A 0 3 I ; A 5 , 9 I ; A 5 , 0 2 I
4 3 2 1
= = = ÷ =
· = = = = W 0 0 2 8 P P ; A 0 3 I ; A 8 1 I
s n o c n e g 0 5



Fig. 2.61
B
V 90
O 20
O 60
O 10
A
O 60
O 20
O 12
Fig.2.62
1
I
4
I
O 4
V 32

V 12
O 1
O 4 O 2
O 12 0
I 2
O 2
2
I
5
I
3
I
0
I
8.3 – Teoremele impedanţelor echivalente 87
u
m
U

0
t e
t 2
o
Fig.3.1

3. CIRCUITE ELECTRICE MONOFAZATE
ÎN REGIM SINUSOIDAL


3.1. Mărimi sinusoidale şi reprezentările lor

Variaţia sinusoidală în timp a unei tensiuni (sau curent) este ilustrată în figura
3.1 şi descrisă de relaţia
( ) ,
m
u U sin t e o = + (3.1)

în care: u este valoarea instantanee (momentană) şi reprezintă valoarea mărimii la un
moment oarecare;
m
U este amplitudinea
(valoarea maximă); t e o + este faza şi
constituie argumentul mărimii (funcţiei)
sinusoidale, o este faza iniţială şi
reprezintă valoarea fazei la momentul
0 t = ; e este pulsaţia şi exprimă
variaţia fazei în unitatea de timp.
O mărime sinusoidală este o
mărime periodică, adică

( ) ( ) ( ) ( ) 2 ... u t u t T u t T u t nT = + = + = = + ·

Intervalul de timp minim după care valorile funcţiei periodice (sinusoidale) se
repetă se numeşte perioadă ( ) T . Numărul de perioade în unitatea de timp este
frecvenţa ( ) f .
Între perioadă, frecvenţă şi pulsaţie există relaţiile:


2
2 f
T
t
e t = = · (3.2)

Defazajul dintre două mărimi sinusoidale cu aceeaşi pulsaţie se exprimă prin
diferenţa fazelor lor. Considerând mărimile sinusoidale
( )
1 1 1 m
u U sin t e o = + şi
( )
2 2 2 m
u U sin t e o = + , reprezentate în figura 3.2, defazajul dintre ele este:


( ) ( )
1 2 1 2
t t o e o e o o o A = + ÷ + = ÷ · (3.3)

Dependent de valorile acestui defazaj, intervin următoarele situaţii:

1 2
0 o o o A = ÷ > , mărimea
1
u este defazată înaintea mărimii
2
u (fig. 3.2, a);
Circuite electrice monofazate în regim sinusoidal - 3 88
u
1
o
o A
) c
u
t e
2
o
u
t e
2
u 2
u
1
u
2 1
o o =
) a ) b
t e
u
2
u
1
u
2 / t
2
u

1
u
) d
1
u

t e

1 2
0 o o o A = ÷ = , mărimile
1
u şi
2
u sunt în fază sau sinfazice (fig. 3.2, b);
1 2
0 o o o A = ÷ < , mărimea
1
u este defazată în urma mărimii
2
u ;
1 2
2
t
o o o A = ÷ = ± , mărimile
1
u şi
2
u sunt în cuadratură (fig. 3.2, c);
t o o o A ± = ÷ =
2 1
, mărimile
1
u şi
2
u sunt în opoziţie de fază (fig. 3.2, d).
Fig. 3.2

Valoarea medie a mărimii sinusoidale este media aritmetică pe o perioadă (sau
pe un multiplu de perioade) a valorilor momentane:
( )
0 0
1 1
0
T
T T
med m
U u dt U sin t dt
T T
e o = = + = ·
} }
(3.4)

Fiind nulă, valoarea medie pe o perioadă nu este relevantă pentru mărimile
sinusoidale.
Valoarea medie pe o semiperioadă (alternanţa pozitivă) a mărimii sinusoidale
este diferită de zero şi se calculează cu relaţia:

( )
2
2 2
2
2 2
T
T T
m
med m
U
U u dt U sin t dt
T T
o o
e e
o o
e e
e o
t
÷ + ÷ +
÷ ÷
= = + = ·
} }
(3.5)

Valoarea efectivă a unei mărimi periodice este, prin definiţie, rădăcina pătrată a
mediei pe o perioadă a pătratelor valorilor momentane:
3.1 – Mărimi sinusoidale şi reprezentările lor 89

2
0
1
T
U u dt
T
= ·
}
(3.6)

În cazul mărimilor sinusoidale de forma (3.1), se obţine

( ) · = + =
}
2
U
t d t n i s U
T
1
U
m 2
T
0
2
m
o e (3.7)

Deoarece în electrotehnică se măsoară şi se utilizează în calcule valorile efective
ale tensiunilor şi curenţilor, mărimile sinusoidale se exprimă uzual în forma

( ) ( ) , 2 o e + = t n si U t u (3.8)

scrisă doar pentru tensiune.
Mărimile sinusoidale se pot reprezenta în mai multe moduri. În cadrul
reprezentării geometrice, unei mărimi sinusoidale de forma ( ) ¢ e ÷ = t n i s I i
m
i se
asociază un vector, numit fazor ( )
m
I OA= care se roteşte în jurul originii O a axelor
de coordonate, în sens trigonometric pozitiv, cu o viteză unghiulară constantă e .
Unghiul pe care acest fazor îl face cu axa Ox (considerată axă de referinţă) este egal
cu faza ( ) ¢ e ÷ t a mărimii sinusoidale, în care ¢ reprezintă faza iniţială, iar
proiecţia fazorului pe o axă perpendiculară pe axa de referinţă ( ) Oy este egală cu
valoarea momentană a mărimii, i (fig. 3.3, a). Fazorii asociaţi derivatei şi integralei
aceleiaşi mărimi sinusoidale, reprezentaţi în figura 3.3, b, se obţin astfel:

) b
¢ e ÷ t

e
2 / t

m
I e
A
e
¢ e ÷ t

y

) a

( ) ¢ e ÷ = t sin I i
m

x
¢ e ÷ t

x
¢ e ÷ t

y

¢ e ÷ t
Fig. 3.3
m
I
m
I
e
m
I

O
Circuite electrice monofazate în regim sinusoidal - 3 90
m
U


U
¢
) a
m
I
I

Fig. 3.4
¢
) b

( )
( )
;
2
2
m m
m m
di
I cos t I s in t
dt
I I
i dt cos t sin t
t
e e ¢ e e ¢
t
e ¢ e ¢
e e
| |
= ÷ = ÷ +
|
\ .
| |
= ÷ ÷ = ÷ ÷ ·
}
|
\ .



Aşadar, fazorii derivatei şi integralei unei mărimi sinusoidale sunt defazaţi
înainte, respectiv în urmă cu 2 t faţă de fazorul asociat mărimii considerate.
Reprezentarea geometrică a mărimilor sinusoidale cu fazori rotitori, la care s-a făcut
referire până aici, se numeşte şi reprezentare cinematică. Întrucât poziţia relativă a
fazorilor corespunzători unor mărimi sinusoidale de aceeaşi frecvenţă este fixă,
reprezentarea geometrică se poate simplifica considerând fazorii imobili, obţinându-se
reprezentarea polară (fig. 3.4).
Fără a mai trasa axele de coordonate, pentru construirea diagramei fazoriale se
alege un fazor de referinţă (faza iniţială nulă) faţă de care se stabilesc, cu ajutorul
defazajelor, orientările celorlalţi fazori. Deoarece raportul dintre amplitudine şi
valoarea efectivă este constant, egal cu 2 , diagrama fazorială a valorilor efective (fig.
3.4, b) poate înlocui diagrama
fazorială a amplitudinilor (fig.3.4, a).
Metoda de reprezentare
geometrică a mărimilor sinusoidale
are avantajul de a fi intuitivă şi este
utilă în rezolvarea circuitelor cu
structură simplă. În cazuri mai
complicate, diagramele fazoriale
constituie construcţii grafice mai
dificile.
Reprezentarea în complex se
realizează în două moduri:
a) Reprezentarea în complex
nesimplificată. Se asociază fiecărei mărimi sinusoidale o mărime complexă, având modulul
şi argumentul egale cu amplitudinea, respectiv faza mărimii sinusoidale (fig. 3.5, a):

( )
( )
,
j t
m m
u U sin t u U e
e o
e o
+
= + ÷ = (3.9)

unde e este baza logaritmilor naturali, iar 1 j ÷ = reprezintă unitatea imaginară.
Aplicând formula lui Euler mărimii complexe asociate, numită şi imagine complexă, se
obţine:
( ) ( ) ,
m m
u U cos t jU sin t e o e o = + + +



3.1 – Mărimi sinusoidale şi reprezentările lor 91
din care rezultă că partea imaginară a reprezentării în complex nesimplificate este egală
cu valoarea instantanee (momentană) a mărimii sinusoidale
( ) { } ( )
m
u t m u U sin t e o = · = + · (3.10)
La acest mod de reprezentare, imaginea complexă a derivatei, respectiv
integralei în raport cu timpul a unei mărimi sinusoidale este egală cu derivata, respectiv
integrala imaginii complexe, adică:


( )
;
j t
m
du
j U e j u
dt
e o
e e
+
= = (3.11, a)

( )
1 1
j t
m
u dt U e u
j j
e o
e e
+
= = ·
}
(3.11, b)

Aşadar, operaţiunilor de derivare şi integrare menţionate anterior le corespund în
complex produsul şi, respectiv, câtul mărimii complexe asociate u prin factorul e j , la care
unitatea imaginară
2 j
j e
t
= evidenţiază rotirea mărimii cu 2 t (fig.3.5, a).
b) Reprezentarea în complex simplificată. Este uzuală în Electrotehnică,
modulul şi argumentul mărimii complexe asociate fiind acum valoarea efectivă şi,
respectiv, faza iniţială a mărimii sinusoidale (fig. 3.5, b):

( ) ( ) ( ) sin 2 sin
j
m
u t U t U t U Ue
o
e o e o = + = + ÷ = · (3.12)

Pentru trecerea inversă, de la imaginea complexă la valoarea momentană a
mărimii sinusoidale, se ţine seama de simplificările introduse, adică

( )
{ }
( )
{ }
2 2
j t j t
u t m Ue m Ue
e o e +
= · = · · (3.13)
La acest mod de reprezentare, nu are sens noţiunea de derivată, respectiv integrală a
imaginii complexe pentru că fazorul nu este o funcţie de timp. Imaginile complexe ale
derivatei şi integralei se obţin prin asociere la expresiile derivatei şi integralei în forma:

u
j
1
e

U
j
1
e

o e + t

u je

u

e

reală axa

2 / t
j
o

U je

U

reală axa

2 / t
j

Fig. 3.5
) a
) b
Circuite electrice monofazate în regim sinusoidal - 3 92
i
R C

L
u
b
u I

L
R
u
C
u

Fig. 3.6

2
;
j
j
d u
U e j U e j U
d t
t
o
o
e e e
| |
+
|
\ .
· = = (3.14, a)

2
1 1 1
j
j
udt U e U e U
j j
t
o
o
e e e
| |
÷
|
\ .
· = = ·
}
(3.14, b)
În figura 3.5, b sunt reprezentaţi fazorii complecşi ai derivatei şi integralei.

3.2. Circuitul RLC serie. Mărimi caracteristice

Se consideră un circuit dipolar (având două borne de legătură cu exteriorul)
liniar şi pasiv, format din elemente ideale conectate în serie (fig. 3.6), la bornele căruia
se aplică tensiunea sinusoidală

2 .
b m b
u U sin t U sin t e e = = (3.15)

Prin aplicarea teoremei a doua a lui Kirchhoff pe conturul închis I, se obţine:


b R L C
u u u u = + + · (3.16)


Ţinând seama de expresiile stabilite
pentru tensiunile la bornele elementelor ideale
(v.par.1.7), ecuaţia integro-diferenţială a
circuitului RLC serie în regim sinusoidal are
forma:


1
b
d i
u Ri L i dt k
dt C
= + + + ·
}
(3.17)

Dacă se cunosc parametrii elementelor
de circuit şi tensiunea aplicată, atunci problema constă în determinarea curentului în
regim permanent. Acesta fiind tot sinusoidal, cu aceeaşi frecvenţă ca şi a tensiunii la
bornele circuitului, se poate scrie în forma:
( ) ,
m
i I sin t e ¢ = ÷ (3.18)
în care I I
m
2 = - amplitudinea curentului şi ¢ - defazajul dintre tensiune şi curent
apar ca necunoscute. În scopul determinării lor, se introduce soluţia (3.18) în ecuaţia
(3.17) şi se obţine expresia:
( ) ( )
1
,
m m m
U sin t RI sin t L I cos t
C
e e ¢ e e ¢
e
| |
= ÷ + ÷ ÷
|
\ .
(3.19)

valabilă pentru orice valoare a lui t (în cazul considerat, cu variaţii sinusoidale ale
tensiunii şi curentului, constanta k este nulă).
3.2 – Circuitul RLC serie. Mărimi caracteristice 93
Pentru valorile particulare 0 = t şi e ¢ = t , din ecuaţia (3.19) rezultă:


1
L
C
tg
R
e
e
¢
÷
= sau
1
;
L
C
arc tg
R
e
e
¢
÷
= (3.20)


2
2
1
1
m m
m
U sin U
I
L
R L
C
C
¢
e
e
e
e
= = ·
| | ÷
+ ÷
|
\ .
(3.21)

Prin definiţie, impedanţa circuitului este raportul amplitudinilor sau valorilor
efective ale tensiunii la borne şi curentului


| |
m b
m
U U
Z
I I
= = O · (3.22)

Pentru circuitul considerat, impedanţa


2
2
1
Z R L
C
e
e
| |
= + ÷
|
\ .
(3.23)

depinde numai de parametrii , , R L C şi de frecvenţă ( ) 2 f e t = .Introducând
mărimile:
L
X L e = (reactanţă inductivă), 1
C
X C e = (reactanţă capacitivă) şi
1 X L C e e = ÷ (reactanţa circuitului serie), relaţiile (3.20), (3.21) şi (3.23) se pot
scrie şi sub forma:
, ;
m
m
U
X
tg I
R Z
¢ = = (3.24)

2 2
Z R X = + · (3.25)
Parametrii , R X şi Z din relaţia (3.25) pot reprezenta laturile unui triunghi
dreptunghic, numit şi triunghiul impedanţei (fig. 3.7, a).
Din punct de vedere al defazajului, se disting următoarele situaţii:
- dacă
L C
X X > , respectiv 0, 0 X ¢ > > , circuitul are caracter inductiv şi
curentul este defazat în urma tensiunii;
- dacă
L C
X X = , respectiv 0, 0 X ¢ = = , circuitul are caracter rezistiv şi
tensiunea şi curentul sunt în fază;
- dacă
L C
X X < , respectiv 0, 0 X ¢ < < , circuitul are caracter capacitiv şi
curentul este defazat înaintea tensiunii.
Circuite electrice monofazate în regim sinusoidal - 3 94
¢
¢
Z
X Y B
R
G
Fig.3.7
) a

) b
Mărimea reciprocă impedanţei, adică raportul între amplitudinile sau valorile
efective ale curentului şi tensiunii la borne, se numeşte admitanţă


1
m
m b
I
I
Y
U U Z
= = = · (3.26)
Unitatea de măsură a admitanţei se numeşte siemens [S].
Ţinând seama de relaţiile (3.25) şi (3.26), rezultă:


( ) ( )
2 2
2 2 2
2 2 2 2
2 2 2 2
1
,
R X
Y G B
R X
R X R X
= = + = +
+
+ +
(3.27)
unde

2 2 2
R R
G
R X Z
= =
+
(3.28)
se numeşte conductanţă şi

2 2 2
X X
B
R X Z
= =
+
(3.29)
se numeşte susceptanţă.
Pe baza relaţiei (3.27) se poate
construi triunghiul admitanţei,
reprezentat în figura 3.7, b.
Expresiile în complex simplificat
ale tensiunii la borne (rel. 3.15) şi
curentului (rel. 3.18) sunt:

,
j
b b
U U I I e
¢ ÷
= = · (3.30)
Ţinând seama de regulile de
derivare şi integrare (par.3.1), ecuaţia
diferenţială (3.17) se transformă în
ecuaţie algebrică cu mărimi complexe:


1 1
,
b
U RI j LI I R j L I
j C C
e e
e e
( | |
= + + = + ÷
( |
\ . ¸ ¸
(3.31)
din care se poate deduce imaginea complexă a curentului şi apoi valoarea instantanee a
acestuia.
Raportul dintre expresiile în complex ale tensiunii la borne şi curentului se
numeşte impedanţă complexă


b b b j j
j
U U U
Z e Z e
I I e I
¢ ¢
¢ ÷
= = = = · (3.32, a)

3.3 – Teoremele impedanţelor echivalente 95
Modulul impedanţei complexe Z este egal cu impedanţa Z a circuitului şi
argumentul ei este defazajul ¢ . Se mai poate scrie:

( ) cos sin Z Z j R j X ¢ ¢ = + = + · (3.32, b)
Admitanţa complexă este:


1
,
j
Y Y e
Z
¢ ÷
= = (3.33, a)
sau
cos sin , Y Y j Y ¢ ¢ = ÷ (3.33, b)

respectiv
Y G j B = ÷ · (3.33, c)

Deşi nu sunt imagini complexe ale unor mărimi cu variaţie sinusoidală în timp,
impedanţa Z şi admitanţa Y pot fi reprezentate în planul complex (fig. 3.8, a şi b). De
asemenea, pe baza ecuaţiei (3.31) se poate construi în planul complex o diagramă a
tensiunilor, după ce s-a ales ca origine de fază curentul I (fig. 3.8, c).



3.3. Teoremele impedanţelor echivalente

3.3.1. Conexiunea serie. Teorema divizorului de tensiune

Se consideră n elemente dipolare, pasive şi necuplate magnetic, având
impedanţele complexe ( ) 1, 2,...,
k
Z k n = conectate în serie, adică parcurse de
acelaşi curent (fig. 3.9, a). Circuitul echivalent este cel reprezentat în figura 3.9, b, în
sensul că, la aceeaşi tensiune aplicată la borne, se stabileşte acelaşi curent.
I Z U
b
=
jX

j

j
Z
j

¢ ¢
¢ ÷
R I R
I
G
jB ÷
Y
I L j e
I
C j
1
e

Fig. 3.8
) a
) b
) c
Circuite electrice monofazate în regim sinusoidal - 3 96
b
U

1
Z
n
Z

e
Z
I
2
Z
k
Z
1
U
2
U
k
U
n
U
b
U
I
) a ) b
Fig. 3.9

Pe baza teoremei a doua a lui Kirchhoff rezultă:

( )
1 2 1 2 1 2
... ... ... ,
n n b n
U U U U Z I Z I Z I Z Z Z I = + + + = + + + = + + + (3.34)

respectiv

e b
U Z I = · (3.35)

Echivalenţa celor două circuite este realizată numai dacă

1 2
1
...
n
e n k
k
Z Z Z Z Z
=
= + + + = ¿ (3.36)
şi, prin separarea părţilor reală şi imaginară, se obţin:


1 1
,
n n
e k e k
k k
R R X X
= =
= = · ¿ ¿ (3.37)

Aşadar, impedanţa complexă echivalentă a n elemente dipolare, pasive şi
necuplate magnetic, conectate în serie, este egală cu suma impedanţelor complexe ale
elementelor componente; rezistenţa echivalentă este egală cu suma aritmetică a
rezistenţelor, iar reactanţa echivalentă este egală cu suma algebrică a reactanţelor.
Observaţie. Este util să se precizeze că circuitul din figura 3.9, a constituie un divizor de
tensiune pentru care, tensiunile la bornele elementelor circuitului sunt repartizate proporţional
cu impedanţele complexe ale acestora:

1
b k
k k k b
n
e
k
k
U Z
U Z I Z U
Z
Z
=
= = = ·
¿
(3.38)

3.3.2. Conexiunea paralel. Teorema divizorului de curent

Se consideră n elemente dipolare, pasive şi necuplate magnetic, având
admitanţele complexe ( ) 1, 2,...,
k
Y k n = conectate în paralel, adică cu aceeaşi
tensiune la borne (fig. 3.10, a). Pe baza primei teoreme a lui Kirchhoff se obţine:

3.3 – Teoremele impedanţelor echivalente 97
I
I
1
Y
b
U
b
U
k
Y
n
Y

1
I
2
I

k
I

n
I
2
Y
) a
) b

e
Y
Fig. 3.10

( )
1 2
1 2
1 2
...
...
...
n
n b b b
n b
I I I I
Y U Y U Y U
Y Y Y U
= + + + =
= + + + =
= + + + ·
(3.39)

Circuitul din figura 3.10, b este echivalent cu cel din figura 3.10, a, din punct de
vedere al comportării faţă de borne, adică acelaşi curent absorbit şi aceeaşi tensiune la
borne:

e b
I Y U = · (3.40)

Echivalenţa celor două circuite este realizată numai dacă

1 2
1
... ,
n
e n k
k
Y Y Y Y Y
=
= + + + = ¿ (3.41)
sau

1
1 2
1 1 1 1 1
...
n
k
e n k
Z Z Z Z Z =
= + + + = · ¿ (3.42)

Separând părţile reală şi imaginară în relaţia (3.41), rezultă conductanţa
e
G ,
respectiv susceptanţa echivalentă
e
B :

1 1
,
n n
e k e k
k k
G G B B
= =
= = · ¿ ¿ (3.43)
Deci, admitanţa complexă echivalentă a n elemente dipolare, pasive şi
necuplate magnetic, conectate în paralel, este egală cu suma admitanţelor complexe ale
elementelor componente; conductanţa echivalentă este egală cu suma aritmetică a
conductanţelor, iar susceptanţa echivalentă este egală cu suma algebrică a
susceptanţelor.
Circuite electrice monofazate în regim sinusoidal - 3 98
I
L

C

R R
C

R
b
U
b
U
) a
) b
I
L

R
Fig. 3.11
Observaţie. Este utilă precizarea că circuitul din figura 3.10, a reprezintă un divizor de
curent pentru care, curenţii prin elementele circuitului sunt repartizaţi proporţional cu
admitanţele complexe ale acestora:

1
e k
k
n
k
k
k
Z Y
I I I
Z
Y
=
= = ·
¿
(3.44)

3.3.3. Conexiuni mixte

În cazul elementelor dipolare, pasive şi necuplate magnetic, conectate în serie şi
în paralel, determinarea impedanţelor complexe echivalente se face ţinând seama de
rezultatele stabilite în paragrafele 3.3.1 şi 3.3.2.

Aplicaţia 3.1. Parametrii elementelor circuitelor reprezentate în figura 3.11
satisfac relaţia R L C = . Să se determine impedanţele echivalente în raport cu
bornele de alimentare.
Rezolvare. Se stabilesc următoarele expresii pentru impedanţele echivalente:


1
2
1 1
2
,
1
1
e
L
j R L R
C C j LR j C
Z R
R j L L
R
R j R L
j C
C C
e
e e e
e
e
e
e
| |
+ ÷
|
\ .
= + =
+ | |
+
+ + ÷
|
\ .
(3.45)

corespunzătoare schemei circuitului reprezentat în figura 3.11, a, respectiv

( )
2
2
1 1
,
1
1
2
e
L
R j L R R j R L
j C C C
Z
R j L R
R j L
j C
C
e e
e e
e
e
e
e
| | | |
+ + + + ÷
| |
\ . \ .
= =
| |
+ + +
+ ÷
|
\ .
(3.46)
pentru schema din figura 3.11, b.
3.3 – Teoremele impedanţelor echivalente 99
b
U

) a
) b
) c
Fig. 3.12
3
Z

2
I
3
I
2
Z

3
Z

1
Z
1
I
3
Z
L je

C j
1
e

L je
C j
1
e

Deoarece între parametrii elementelor celor două circuite există relaţia C L R
2
= , se
obţine

1 2
,
e e
Z Z R = =
ceea ce relevă faptul că circuitele sunt de natură rezistivă faţă de bornele de alimentare.

Aplicaţia 3.2. Circuitul reprezentat în figura 3.12, a funcţionează în regim
sinusoidal. Să se determine relaţia de legătură dintre
1
Z şi
2
Z , astfel încât curentul
3
I
să fie independent de impedanţa
3
Z .






Rezolvare. Pornind de la expresia impedanţei echivalente în raport cu bornele
de alimentare

2 3
1
1 2 3
,
b
e
U Z Z
Z Z
I Z Z
= = +
+

se obţine curentul total

( )
2 3
1
1 2 3 1 2
b
Z Z
I U
Z Z Z Z Z
+
= ·
+ +
(3.47)
Impedanţele
2
Z şi
3
Z , conectate în paralel, formează un divizor de curent,
pentru care se aplică relaţia (3.44), rezultând:


( )
2
3
3 1
2 3 1 2 3 1 2
b
Z
Y
I I U
Y Y Z Z Z Z Z
= · = ·
+ + +

3
I este independent de
3
Z dacă

1 2
0 , Z Z + = (3.48)
respectiv

1 2
0 R R + = şi
1 2
0. X X + = (3.49)


Circuite electrice monofazate în regim sinusoidal - 3 100
Pentru ca relaţia (3.49) să fie îndeplinită, este necesar ca 0 R R
2 1
= = şi
reactanţele să corespundă unei bobine, respectiv unui condensator electric. Sunt
posibile următoarele soluţii:
1
Z j L e = şi
2
1 Z j C e = (fig. 3.12, b) sau
C j 1 Z
1
e = şi L j Z
2
e = (fig . 3.12, c).

3.3.4. Conexiunile în stea şi în triunghi

Se consideră două circuite formate, fiecare, din trei elemente dipolare, pasive şi
necuplate magnetic, având impedanţele Z
1
, Z
2
, Z
3
conectate în stea, respectiv
impedanţele Z
12
, Z
23
, Z
31
conectate în triunghi (fig. 3.13).


Din echivalenţa la borne a celor două circuite se obţin relaţiile:


( )
( )
( )
1 12 31 12 23 31
2 23 12 12 23 31
3 31 23 12 31
23
,
,
Z Z Z Z Z Z
Z Z Z Z Z Z
Z Z Z Z Z Z
= + +
= + +
= + + ·
(3.50)
corespunzătoare transfigurării triunghi ÷ stea, respectiv


12 1 2 1 2 3
23 2 3 2 3 1
31 3 1 3 1 2
,
,
,
Z Z Z Z Z Z
Z Z Z Z Z Z
Z Z Z Z Z Z
= + +
= + +
= + +
(3.51)

la transfigurarea stea ÷ triunghi.
În general, problema transfigurării trebuie privită prin prisma avantajelor care
apar la calculul unor scheme mai complexe.

3

Fig.3.13
31
Z

1

2

12
Z

23
Z

3

2

1

3
Z

2
Z

1
Z

3.3 – Teoremele impedanţelor echivalente 101
Aplicaţia 3.3. Să se determine curenţii prin laturile active ale circuitului
reprezentat în figura 3.14, a.
Date numerice: V 28 U
1
e
= , V 56 j U
2
e
÷ = , O j Z Z
7 1
= = ,
( )O j 25 , 0 Z
2
÷ = , ( )O j 1 Z Z Z Z
8 6 5 3
÷ = = = = , ( )O j 1 Z
4
+ = .



Rezolvare. Circuitul din figura 3.14, a se simplifică, prin transfigurări succesive,
până la circuitul echivalent din figura 3.14, d, astfel:
- se transfigurează impedanţele conectate în stea ( )
7 6 3
Z , Z , Z într-o
conexiune echivalentă în triunghi, utilizând relaţia (3.51):
( )
36 67 73
2 , 1 Z j Z Z j = ÷ O = = + O (fig. 3.14, b);
- trei grupări, de câte două impedanţe legate în paralel
( )
73 5 36 4 67 8
Z Z ; Z Z ; Z Z , se înlocuiesc cu impedanţele
O O O 1 Z , 2 Z , 1 Z
c b a
= = = (fig. 3.14, c)
- se transfigurează conexiunea triunghi dintre bornele a, b şi c într-o conexiune
stea, utilizând relaţia (3.50):

' ' '
1 2 3
1 1 1
, ,
2 4 2
Z Z Z = O = O = O (fig. 3.14, d)
Fig.3.14
2
e
U

2
Z 1
Z

1
e
U
1
e
U
8
Z

1
I
2
I

8
Z

2
I

1
Z

a
c

b

4
Z

2
Z

6
Z
7
Z

5
Z

3
Z

b

a
2
Z

a
Z

2
e
U

b
Z
2
e
U

) a

1
I

c
Z

) c

) d

c

a

2
Z

1
e
U

2
e
U

5
Z

67
Z

36
Z

2 Z
'

1
Z

3 Z
'

1
e
U

b

1
Z

4
Z

73
Z

1
I

1 Z
'

2
I

a b
c

3
I

) b

c

Circuite electrice monofazate în regim sinusoidal - 3 102
Pentru circuitul reprezentat în figura 3.14, d se determină curenţii prin laturile
active:
1
16 I A = şi
4 3
2
40
j arctg
I e A
÷
= .

3.4. Metode şi teoreme de calcul al circuitelor electrice liniare

Rezolvarea circuitelor liniare în regim sinusoidal se realizează folosind
reprezentarea în complex simplificată. Avantajul principal al acestei reprezentări
simbolice constă în transformarea ecuaţiilor integro – diferenţiale cu coeficienţi
constanţi, exprimate cu ajutorul valorilor momentane ale tensiunilor şi curenţilor, în
ecuaţii algebrice liniare, cu mărimi complexe.
Analogia formală între ecuaţiile circuitelor liniare de curent continuu şi ecuaţiile
circuitelor liniare în regim sinusoidal, stabilite în absenţa cuplajelor magnetice şi scrise
pe baza reprezentării în complex, permite extinderea teoremelor şi a metodelor de
calcul prezentate în paragraful 2.3. Mărimile corespondente sunt:

; ; ; ; U U I I R Z G Y V V ÷ ÷ ÷ ÷ ÷ ·

Algoritmul de rezolvare a circuitelor electrice liniare în regim sinusoidal
cuprinde următoarele etape:
- se determină imaginile complexe ale mărimilor caracteristice generatoarelor şi
impedanţele complexe ce caracterizează elementele pasive ale laturilor;
- se scriu, în formă complexă, ecuaţiile corespunzătoare metodei de calcul;
- se rezolvă sistemul de ecuaţii, obţinându-se imaginile complexe ale mărimilor
necunoscute (curenţi, tensiuni);
- folosind corespondenţa inversă (complex ÷ instantaneu), se determină valorile
momentane ale mărimilor necunoscute.

3.4.1. Metoda teoremelor lui Kirchhoff

Prima teoremă a lui Kirchhoff a fost dedusă în paragraful 1.5 pentru un regim
variabil, cvasistaţionar (rel.1.29). În regim sinusoidal, asociind fiecărui curent imaginea
sa complexă, se obţine relaţia

¿
e
=
o k
k
, 0 I (3.52)
denumită prima teoremă a lui Kirchhoff în formă complexă, cu următorul enunţ: suma
algebrică a imaginilor complexe ale curenţilor dintr-un nod este egală cu zero.
Teorema a doua a lui Kirchhoff în formă complexă, corespunzătoare expresiei
(1.34,b) pentru un regim sinusoidal, exprimată cu relaţia

( )
¿
e
=
v k
k
0 U , (3.53)
are următorul enunţ: suma algebrică a imaginilor complexe ale tensiunilor la bornele
elementelor de circuit din laturile unui ochi este egală cu zero.

3.4 – Metode şi teoreme de calcul ale circuitelor electrice liniare 103
Fig. 3.15.
e
u
2
L

2
R

1
L
s
i
3
R
2
i
1
i
3
i

3
C

Relaţia (3.53) este valabilă numai în cazul în care laturile circuitului nu sunt
cuplate magnetic între ele. Expresia cea mai generală pentru teorema a doua a lui
Kirchhoff va fi prezentată în paragraful 3.5.2.
Toate aspectele relevate în paragrafele 1.5 şi 2.3.1. în legătură cu teoremele lui
Kirchhoff şi aplicarea lor la rezolvarea circuitelor de curent continuu (semnele
termenilor în sumele algebrice, alegerea buclelor independente, numărul total de
ecuaţii etc.) sunt valabile şi pentru circuitele de curent alternativ.

3.4.2. Metoda superpoziţiei

Curentul stabilit într-o latură oarecare a unui circuit liniar, în care există mai
multe surse, este egal cu suma algebrică a curenţilor produşi în acea latură prin
acţiunea succesivă, în circuit, a fiecărei surse în parte, atunci când celelalte surse sunt
pasivizate.
Pasivizarea surselor reale constă în anularea tensiunilor electromotoare ale
surselor de tensiune şi reţinerea numai a impedanţelor lor interioare, respectiv în
anularea curenţilor generatoarelor de curent prin întreruperea laturilor acestora şi
păstrarea admitanţelor lor interioare.

Aplicaţia 3.4. Să se determine curenţii prin laturile pasive ale circuitului cu
schema din figura 3.15.

Date numerice:
V
4
t sin 48 u
e
|
.
|

\
|
+ =
t
e , A t sin 2 12 i
s
e = , O 2 R R
3 2
= = ,
H m
40
L
1
t
= , H m
60
L
2
t
= , F m
5
C
3
t
= , z H 50 f = .













Rezolvare. Dacă circuitul ar conţine numai sursa ideală de tensiune
e
U (fig .3.16, a),
atunci s-ar stabili următorii curenţi prin laturile circuitului:

Circuite electrice monofazate în regim sinusoidal - 3 104
Fig. 3.16
1
I '

2
L je

2
R
e
U
1
L je

2
L je

3
C j
1
e
3
R

2
R

3
I '

2
I '

s
I

1
L je

1
I ' '

3
R

3
C j
1
e

3
I ' '

2
I ' '

) b

) a

( )
' ' '
1 2 3
8 ; 4 ; 4 2 I A I j A I j A = = = + ·

Dacă în circuit ar acţiona numai sursa ideală de curent
s
I (fig. 3.16, b), atunci,
prin aceleaşi laturi ale circuitului ar exista curenţii

( ) ( ) ( ) · + = ÷ = ÷ = A j I A j I A j I 3 1 4 ; 1 4 ; 2 1 4
"
3
"
2
"
1




Prin suprapunerea rezultatelor, se obţin imaginile complexe ale curenţilor reali
din laturile pasive

( )
( )
' "
1 1 1
' "
2 2 2
' "
3 3 3
4 3 2 ;
4 ;
4 1 2 .
I I I j A
I I I A
I I I j A
= + = ÷
= + =
= ÷ = ÷

Valorile momentane ale acestor curenţi sunt:

( )
1
2
3
2
4 26 sin ;
3
4 2 sin ;
4 10 sin 2
i t arctg A
i t A
i t arctg A
e
e
e
| |
= ÷
|
\ .
=
= ÷ ·


3.4.3. Metoda curenţilor de contur (ciclici sau de ochiuri)

Metoda constă în introducerea în scop de calcul a curenţilor ciclici – curenţi
fictivi care se închid, fiecare, prin câte un ochi (buclă) fundamental (independentă).
Folosirea metodei este avantajoasă deoarece numărul curenţilor de contur necunoscuţi
este mai mic decât cel al curenţilor din laturi, O L < .
Curentul dintr-o latură oarecare este egal cu suma algebrică a curenţilor de
contur din ochiurile fundamentale cărora le aparţine latura considerată. În această sumă
curenţii de contur se introduc cu semnul plus dacă sensurile lor de referinţă coincid cu
3.4 – Metode şi teoreme de calcul ale circuitelor electrice liniare 105
sensul curentului din latură şi cu semnul minus în caz contrar. Notând cu indicele prim
curenţii de contur, intensitatea curentului dintr-o latură oarecare k se exprimă sub
forma:

( )
( )
'
1, 2, ... , ,
k q
k
I I k L = = ¿ (3.54)
suma corespunzând ochiurilor fundamentale ce includ latura k .
În absenţa surselor de curent, determinarea curenţilor de contur necunoscuţi se
face prin rezolvarea sistemului de ecuaţii scrise cu teorema a doua a lui Kirchhoff:


' ' '
,
qq q pq p eq
p
U Z I Z I = + ¿ (3.55)
unde:
'
q e
U este suma algebrică a tensiunilor electromotoare ale surselor de tensiune
din laturile ochiului q , calculată în raport cu sensul de referinţă al curentului din acest
ochi;
qq
Z reprezintă impedanţa proprie a ochiului q şi este egală cu suma
impedanţelor complexe ale laturilor acestui ochi; în absenţa cuplajelor magnetice între
laturi,
q p
Z reprezintă impedanţa de transfer între ochiuri şi este egală cu suma
algebrică a impedanţelor complexe ale laturilor comune ochiurilor p şi q , luate cu
semnul plus sau minus după cum curenţii ciclici
'
p
I şi
'
q
I le parcurg în acelaşi sens
sau în sens opus.
În prezenţa generatoarelor de curent se recomandă alegerea ochiurilor
fundamentale astfel încât fiecare latură cu o asemenea sursă să aparţină unui singur
ochi fundamental; curentul de contur al acestuia este egal cu însuşi curentul sursei
(cunoscut). În mod firesc, curenţii de contur cunoscuţi determină căderi de tensiune
cunoscute, iar ecuaţiile de forma (3.55) se vor extinde doar asupra ochiurilor ai căror
curenţi ciclici sunt necunoscuţi.

Aplicaţia 3.5. Să se determine curenţii prin laturile circuitului a cărui schemă
este reprezentată în figura 3.17, a.
Date numerice:
1
100 2sin
e
u t V e = , A
2
t sin 2 20 i
s
|
.
|

\
|
+ =
t
e ,
O 10 R
1
= , O e e 5 L L
4 2
= = , O
e
10
C
1
3
= .
Rezolvare. Existând o sursă ideală de curent, ochiurile fundamentale se aleg ca
în figura 3.17, b, astfel că
s
'
3
I I = .
Ecuaţiile pentru celelalte ochiuri sunt:


( )
( )
1
' '
1 3 1 3 2
' ' '
3 1 2 3 4 2 2 3
0
e
Z Z I Z I U
Z I Z Z Z I Z I
¦
+ + =
¦
·
´
+ + + + =
¦
¹
(3.56)

Circuite electrice monofazate în regim sinusoidal - 3 106
1
R

4
L
3
C
3
i
2
L
2
i
S
i
1
i
4
i
1
e
U

S
I
1
I
4
I
3
I '

1
Z
4
Z
3
Z

2
I
2
Z
Fig. 3.17
1
e
u

) a

) b

1
I '

2
I '

3
I
Cu valorile numerice considerate se obţine soluţia

· = = A 10 I ; A 10 j I
'
2
'
1


Curenţii din laturi – necunoscutele reale – se exprimă în funcţie de curenţii de
contur pe baza următoarelor relaţii:



( )
( )
( )
' j 2
1 1
' ' j arctg 2
2 2 3
' ' j 4
3 1 2
'
4 2
I I j 10 10e A;
I I I 10 1 j 2 10 5 e A ;
I I I 10 1 j 10 2 e A;
I I 10 A
t
t
t
+
= = =
= ÷ ÷ = ÷ + =
= + = + =
= = ·


Valorile momentane ale acestor curenţi sunt:


{ }
( )
j t
1 1
2
3
4
i m 2 I e 10 2 sin t A ;
2
i 10 10 sin t arctg 2 A ;
i 20 sin t A ;
4
i 10 2 sin t A
e
t
e
e t
t
e
e
| |
= · = +
|
\ .
= + +
| |
= +
|
\ .
= ·



3.4 – Metode şi teoreme de calcul ale circuitelor electrice liniare 107
k j k j
V V U ÷ =

j
jk
Z
k
jk
I
k j e
U
Fig. 3.18
3.4.4. Metoda potenţialelor nodurilor

Metoda se bazează pe teorema I a lui Kirchhoff, aplicată în cele (N – 1) noduri
fundamentale ale reţelei.
Potenţialul nodului N se alege ca
referinţă, de valoare zero (legat la
pământ). Se introduc, ca
necunoscute auxiliare, potenţialele
celorlalte ( N – 1) noduri.
Aplicând legea conducţiei
electrice pe latura de circuit
reprezentată în figura 3.18 şi
teorema întâi a lui Kirchhoff în
nodul j , rezultă relaţia:

( ) ( ) ( )
( )
( ) ( )
0
j k j k j k j k e j k
j j j
j k j k j k e j k
j j
I Y U Y U
Y V V Y U
= + = ¿ ¿ ¿
= ÷ + = ¿ ¿
(3.57, a)
sau, rearanjând termenii,

( ) ( ) ( )
0
j k j k j k j k e j k
j j j
V Y Y V Y U ÷ + = · ¿ ¿ ¿ (3.57,b)
1, 2, ... , 1 j N = ÷
Semnificaţiile unor termeni din relaţiile (3.57) sunt următoarele:
( )
¿
j
k j
Y - admitanţa proprie a nodului j , egală cu suma aritmetică a
admitanţelor laturilor incidente în acest nod;
( )
k
j
k j
V Y
¿
- suma produselor dintre admitanţele laturilor incidente în nodul j
şi potenţialele celorlalte noduri vecine cu nodul j ;
( )
k j e
j
k j
U Y
¿
este suma algebrică a curenţilor de scurtcircuit ai laturilor
concurente în nodul j (pozitivi, dacă sensurile lor sunt dinspre
nodul considerat spre celelalte noduri şi negativi în cazul contrar). În situaţia în care o
latură conţine o sursă ideală de curent, atunci curentul de scurtcircuit al laturii este
însuşi curentul generat de sursa de curent. Evident, curentul de scurtcircuit pentru o
latură pasivă este nul.
Dacă latura cuprinsă între nodurile j şi k (fig.3.18) ar conţine numai sursa ideală
de tensiune, atunci admitanţa proprie a acestei laturi, precum şi curentul de scurtcircuit, ar
avea valori nedeterminate. Aplicând legea conducţiei electrice buclei realizate din această
latură şi linia tensiunii la bornele ei se obţine:
0.
j k e j k
V V U ÷ + = (3.58)

Circuite electrice monofazate în regim sinusoidal - 3 108
Dacă 0 V
j
= (nodul de referinţă), din relaţia (3.58) se obţine
k e j k
V U = + ,
respectiv, dacă 0 V
k
= , rezultă
j e j k
V U = ÷ . Curentul printr-o asemenea latură, ce
conţine doar o sursă ideală de tensiune, se determină aplicând forma complexă a primei
teoreme a lui Kirchhoff în unul dintre nodurile j sau k .
Metoda analizată presupune rezolvarea sistemului de ecuaţii de tipul (3.57, b) în
raport cu potenţialele nodurilor (necunoscutele auxiliare), ţinând seama de toate
precizările făcute mai sus.
Aplicând legea conducţiei electrice pe bucla formată dintr-o latură activă şi linia
tensiunii
j k j k
U V V = ÷ la bornele ei (fig. 3.18), rezultă curentul
k j
I .
Aplicaţia 3.6. Circuitul cu schema din figura 3.19 funcţionează în regim
sinusoidal. Folosind metoda potenţialelor nodurilor, să se calculeze curenţii din laturile
circuitului.



Date numerice: ; V 12 U
e
= ; A j 3 I
s
= ; 2 R O = ; 1 L O e =
; 1
C
1
1
O
e
= · = O
e
2
C
1
2


Rezolvare. Schema are N = 3 noduri, dintre care nodul c este de referinţă (adică
i se atribuie un potenţial complex nul, 0 V
c
= ). Pentru nodul a se poate scrie imediat
e a
U V + = , iar din ecuaţia explicită corespunzătoare nodului b

, 0 I
R
1
V
L j
1
C
1
j R
1
R
1
V
s a
2
b
= ÷ · ÷
|
|
|
|
|
.
|

\
|
+
÷
+
e
e

R
R
L je
1
C j
1
e

e
U

2
I
1
I
a R
I

C
I
L
I
S
I
b
c
2
C j
1
e

Fig.3.19
3.4 – Metode şi teoreme de calcul ale circuitelor electrice liniare 109
se deduce potenţialul
( ) · + = V 3 j 1 2 V
b

Pentru curenţii din laturi se obţin expresiile următoare:


( )
( )
C a 1
R a b
L b
1 R C
2 b
2
I j C V j 12 A ;
1
I V V 5 j 3 A ;
R
1
I V 2 3 j A ;
j L
I I I 5 j 9 A ;
1
I V 1 j 2 A
1
R j
C
e
e
e
= · =
= ÷ = ÷
= = ÷
= + = +
= = ÷ + ·
÷


3.4.5. Teoremele generatoarelor echivalente

Un circuit de curent alternativ este echivalent în raport cu două borne oarecare
ale sale, a şi b , cu un generator de tensiune sau un generator de curent.
Circuitul dipolar activ necuplat magnetic cu exteriorul (fig. 3.20, a) şi
generatoarele echivalente lui (fig. 3.20, b şi c) au între bornele a şi b aceeaşi tensiune
b a
U şi debitează acelaşi curent
b a
I .
a) Teorema generatorului echivalent de tensiune, numită şi teorema Thévenin-
Helmholtz, relevă că un circuit dipolar activ este echivalent cu un generator de tensiune,
având tensiunea electromotoare egală cu tensiunea între bornele a şi b ale dipolului la
funcţionarea în gol
e abo
U U = şi impedanţa interioară egală cu impedanţa echivalentă a
dipolului pasivizat
i abo
Z Z = , în raport cu aceleaşi borne. Din schema reprezentată în
figura 3.20, b se obţine expresia curentului prin receptorul de impedanţă Z :

abo
ab
abo
U
I
Z Z
= ·
+
(3.59)
b) Teorema generatorului echivalent de curent, numită şi teorema lui Norton,
relevă că un circuit dipolar activ este echivalent cu un generator de curent, având
curentul generat egal cu însuşi curentul de scurtcircuit al bornelor dipolului
s abs c
I I =
şi admitanţa interioară egală cu admitanţa echivalentă a dipolului pasivizat
i abo
Y Y = ,
în raport cu aceleaşi borne. Din schema reprezentată în figura 3.20, c se obţine expresia
tensiunii la bornele receptorului, de admitanţă Z 1 Y = :

absc
ab
abo
I
U
Y Y
= ·
+
(3.60)
Circuite electrice monofazate în regim sinusoidal - 3 110
a
a
a

e
U
Z
b
Y U I
e s
=

Z
1
Y =

b
Fig.3.21


Din relaţiile (3.59) şi (3.60) se deduce expresia:
,
abo
abo
absc
U
Z
I
= (3.61)
adică impedanţa complexă a dipolului pasivizat, în raport cu bornele a şi b , este egală
cu raportul dintre tensiunea în gol şi curentul de scurtcircuit pentru dipolul activ,
determinate faţă de aceleaşi borne.
Din prezentarea celor două teoreme ale generatoarelor echivalente rezultă
următoarea consecinţă: o latură activă, constituită dintr-o conexiune serie a unei surse
ideale de tensiune
e
U cu
un element de impedanţă
Z , necuplat magnetic cu
exteriorul, este echivalentă
cu o conexiune paralel,
formată dintr-o sursă ideală
de curent
s e
I U Y = şi un
element de admitanţă
1 Y Z = , necuplat
magnetic cu exteriorul (fig. 3.21). Aceste relaţii permit transfigurarea generatorului
real de tensiune în generator real de curent şi invers.
Aplicaţia 3.7. Considerând circuitul reprezentat în figura 3.22, a în regim
sinusoidal, să se determine parametrii generatorului echivalent de tensiune în raport cu
bornele a şi b ale impedanţei Z şi curentul debitat.
Date numerice: V 60 U
e
= , ( ) O j 1 2 Z
1
÷ = , ( ) O 2 j 1 2 Z + = ,
O 5 R = , O e 2 L = , O
e
10
C
1
= .
Fig.3.20
) a
abo
U
abo
Z
) c

ab
I
a
b
ACTIV
DIPOLAR
CIRCUIT

Z
ab
U
) b

ab
U
a
b
Z

ab
I
absc
I
b
ab
I
Y
ab
U
abo
Y
a
3.4 – Metode şi teoreme de calcul ale circuitelor electrice liniare 111
Rezolvare. Aplicând teorema potenţialelor nodurilor schemei din figura 3.22, b
( ) 0 V
b
= , se obţine tensiunea dintre bornele a şi b când circuitul funcţionează în
gol:
( ) 30 1
abo a
U V j V = = + ·
Circuitul pasivizat are următoarea impedanţă complexă echivalentă faţă de bornele a
şi b :
(3 )
abo
Z j = + O·
Generatorul de tensiune echivalent are parametrii:
0 0
; .
i ab e ab
U U Z Z = =
Cu relaţia (3.59) se calculează curentul: · = A 6 I
b a




Aplicaţia 3.8. Considerând circuitul reprezentat în figura 3.23, a în regim
sinusoidal, să se determine parametrii generatorului echivalent de curent în raport cu
bornele a şi b .
Date numerice: V 24 U
e
= ; O 1 R = ; O e 2 L = ; O
e
1
C
1
'
= ;
O
e
3
C
1
= .
Rezolvare. Se scurtcircuitează bornele a şi b , iar din schema prezentată în figura
3.23, b se determină curentul de scurtcircuit: ( ) 4 2
abs c
I j A = + ·
Admitanţa în gol este:
0
1
3
ab
Y S = .
Generatorul echivalent de curent are parametrii:
s absc
I I = ;
0
.
i ab
Y Y =
Cu relaţia (3.60) se calculează tensiunea 6(3 )
ab
U j V = ÷


e
U

Fig.3.22
1
Z

R

L je

L je



C j
1
e

Z

ab
I
b
( )O j 1 2 ÷

a
O 2 j

O 5

O 10 j ÷

V 60

O 2 j

) a

) b
0
ab
U
a
b
Circuite electrice monofazate în regim sinusoidal - 3 112


3.5. Circuite electrice cuplate magnetic

3.5.1. Bobine cuplate magnetic

Bobinele cuplate magnetic pot fi conectate în serie, în paralel sau pot aparţine
unor circuite distincte. Expresia tensiunii la bornele unei astfel de bobine este diferită
de cea stabilită în absenţa cuplajului magnetic. În scopul determinării ei, se consideră



Fig.3.24
a
b
Fig.3.23
e
U

a

R

L je

C
1
j
'
÷
e

R 2

R 2

b

e
U

O 1 j ÷
O 2

absc
I

O 2 j

O 2

O 1
) a

) b

C j
1
e

3.5 – Circuite electrice cuplate magnetic 113
-
2
i
1
i

-
1
i

1
L
12
L
1
L
2
L
2
L
-
-
2
i

12
L
Fig.3.25
) a
) b
cazul a două bobine cuplate magnetic, fără legătură galvanică între ele, având
1
N ,
respectiv
2
N spire, parcurse de curenţii
1
i , respectiv
2
i (fig. 3.24). Presupunând că
numai bobina 1 este parcursă de curent ( ) 0 i
1
= , o parte din fluxul magnetic
fascicular propriu
11
u străbate şi spirele bobinei 2 (fluxul util
21
u ), restul
închizându-se în jurul propriei înfăşurări (fluxul de dispersie
1
d
u ). În mod analog,
considerând bobina 2 alimentată de la o sursă de tensiune, curentul 0 i
2
= produce
fluxul fascicular propriu
22
u , din care o parte constituie fluxul util
12
u ce străbate
spirele bobinei 1. Dacă se consideră ambele bobine parcurse de curenţi, atunci fluxurile
12
u şi
11
u au acelaşi sens (fig. 3.24, a) şi cuplajul magnetic este pozitiv (adiţional).
Schimbarea sensului curentului
2
i (fig. 3.24, b) sau a sensului de înfăşurare a bobinei
2 (fig. 3.24, c) determină un flux
12
u în sens opus lui
11
u şi, în consecinţă, un cuplaj
magnetic negativ (în opoziţie).
Fluxul magnetic total (înlănţuirea magnetică) al primei bobine se scrie sub forma


( )
1 1 11 12 11 1 12 2
, N L i L i + = u ±u = ± (3.62)

în care inductivitatea proprie
11
L este pozitivă, iar inductivitatea reciprocă (mutuală)
12
L este pozitivă sau negativă, după cum cuplajul este adiţional sau în opoziţie.











În schemele electrice, pentru precizarea semnului inductivităţii reciproce, se
marchează câte una din bornele bobinelor cuplate magnetic. Dacă curenţii au aceeaşi poziţie
faţă de bornele marcate (intră sau ies), inductivitatea reciprocă este pozitivă (fig. 3.25, a), iar
în caz contrar este negativă (fig. 3.25, b).
Ţinând seama de expresia (3.62), tensiunea la bornele bobinei 1 devine:


1 1 2
1 11 12
d di di
u L L
dt dt dt
+
= = ± · (3.63)


Circuite electrice monofazate în regim sinusoidal - 3 114
p
i

k
i

ek
u
k
R

k
L

kp
L

p
L

-
-

k
u

k
C
Fig. 3.26
3.5.2. Ecuaţiile circuitelor cuplate magnetic

Datorită cuplajelor
magnetice, ecuaţiile
corespunzătoare teore-
mei a doua a lui
Kirchhoff conţin termeni
suplimentari. Pentru
stabilirea acestora, în
figura 3.26 este
reprezentată o latură
activă de circuit k ,
cuplată magnetic cu alte
laturi. În valori instantanee, ecuaţia pentru această latură este:


( )
1
1
k
p k
l
k p
k e k k k k kp
p
k
di di
u u R i i dt L L
C dt dt
=
=
+ = + + + · ¿
}
(3.64)
În regim sinusoidal, folosind reprezentarea în complex, ecuaţia (3.64) devine:

1
,
k k k p k ek k k k p
p
k
U U R I I j L I j L I
j C
e e
e
+ = + + + ¿ (3.65)
respectiv
,
k k k p p k ek
p
U U Z I Z I + = + ¿ (3.66)
în care
1
k k k
k
Z R j L
C
e
e
| |
= + ÷
|
|
\ .
este impedanţa complexă a laturii k , iar
k p k p
Z j L e = reprezintă impedanţa complexă mutuală dintre laturile k şi p .
Teorema a doua a lui Kirchhoff pentru toate laturile dintr-o buclă v devine:

( ) ( )
k k k p p ek
p
U Z I Z I
v v
| |
= + · ¿ ¿ ¿
|
\ .
(3.67)

În relaţia (3.67) t.e.m. ale surselor, respectiv căderile de tensiune pe impedanţele
proprii intervin cu semnul plus sau minus după cum sensurile lor sunt aceleaşi, sau sunt
opuse, în raport cu sensul de referinţă ales pentru ochiul considerat.
Căderile de tensiune
p p k
I Z corespunzătoare impedanţelor mutuale sunt
pozitive dacă sensul de referinţă al ochiului ce conţine latura k şi sensul curentului
prin această latură coincid, iar cuplajul este adiţional sau dacă sensul de referinţă e
opus curentului prin latura k, iar cuplajul este în opoziţie; aceste căderi sunt negative în
cazurile opuse celor de mai sus.
3.5 – Circuite electrice cuplate magnetic 115
1
R
3 e
U
2
I
1 e
U
1
I
Fig. 3.27
-
-
3
I
3
R
2
L je
3
L je
1
C
1
j
e
÷
23
L je
Aplicaţia 3.9. Pentru circuitul cu schema din figura 3.27, să se scrie sistemul de
ecuaţii corespunzător teoremelor lui Kirchhoff şi să se determine valorile momentane
ale curenţilor.
Date numerice: V
4
t sin 16 u
1
e
|
.
|

\
|
+ =
t
e ; ( ) V t sin 2 4 u
3
e
t e ÷ = ;
O 2 R
1
= ; O 1 R
3
= ; mH
30
L
2
t
= ; mH
10
L L
23 3
t
= = ; F
10
C
4
1
µ
t
= ;
Hz 50 f = .
Rezolvare. Aplicând teoremele lui Kirchhoff rezultă:

( ) ( )
1
3
1 2 3
1 2 3 1 2 23
1
2 3 23 2 3 3 23
0
1
e
e
I I I
U R j I j L I j L I
C
U j L j L I R j L j L I
e e
e
e e e e
¦
= ÷ + +
¦
¦
| |
¦
= ÷ + + | ´
|
¦ \ .
¦
= ÷ + + ÷
¦
¹
(3.68)
În ecuaţiile (3.68) se
înlocuiesc imaginile complexe
ale t.e.m: ( )
1
8 1
e
U j = + V,
3
4
e
U = ÷ V, reactanţele
O e 3 L
2
= , O e e 1 L L
23 3
= = ,
O
e
1
C
1
1
= şi rezistenţele
O 2 R 2 R
3 1
= = . Soluţiile
sistemului de ecuaţii sunt:
( )
( )
4
1
4
2
2
3
2 1 2 2 ;
2 1 2 2 ;
4 4 ,
j
j
j
I j e A
I j e A
I j e A
t
t
t
÷
= + =
= ÷ =
= =


din care se obţin valorile instantanee ale curenţilor:

{ }
·
|
.
|

\
|
+ =
|
.
|

\
|
÷ =
|
.
|

\
|
+ = · =
A
2
t sin 2 4 i ; A
4
t sin 4 i
; A
4
t sin 4 e I 2 m i
3 2
t j
1 1
t
e
t
e
t
e
e


Aplicaţia 3.10. Se consideră circuitul reprezentat în figura 3.28, care se află în
regim sinusoidal. Se cer curenţii din laturile circuitului.

Circuite electrice monofazate în regim sinusoidal - 3 116
1
R
I
e
U
1
I
Fig. 3.28
-
S
I
M je
1
L je
1
C
1
j
e
÷

2
L je
1
I
S
I
2
R
-
Date numerice: V 30 U
e
= , A 6 j I
s
= , O 3 R
1
= , O 2 R
2
= ,
O e e 2 L L
2 1
= = ,
O e 1 M = , O
e
5
C
1
1
= .

Rezolvare. Circuitul
din figura 3.28 are
2 1 N L O = + ÷ = ochiuri
fundamentale. Întrucât unul
dintre curenţii de contur
este egal cu însuşi curentul
generat de sursa de curent
s
I (cunoscut), este
suficientă o singură ecuaţie,
scrisă pentru ochiul
fundamental al cărui curent
ciclic, egal cu
1
I , este necunoscut:

( ) · = ÷ +
|
|
.
|

\
|
÷ +
e s 1 1
1
1 1
U I M j L j I
C
1
j L j R e e
e
e

Cu valorile numerice din enunţ, rezultă ( )
1
I 6 1 j A = + , respectiv
( )
1 s
I I I 6 1 j 2 A = + = + .

3.5.3. Decuplarea bobinelor din laturile concurente într-un nod al reţelei

Pentru circuitele electrice în care două sau mai multe bobine cuplate magnetic
aparţin laturilor concurente într-un nod, se pot stabili scheme echivalente fără cuplaje
magnetice între aceste bobine.
Fig. 3.29
1
L

2
I

-

2
L

1
U

1
I
2
U

-

12
L

12 1
L L ÷
2
I

1
U
1
I

2
U
12 2
L L ÷

12
L
) a
) b
3.6 – Puterile în circuitele monofazate 117
Se consideră situaţia, frecvent întâlnită în aplicaţii, în care două bobine sunt
cuplate magnetic (fig.3.29, a). Forma complexă a ecuaţiilor, scrise cu teorema a doua a
lui Kirchhoff, este


( ) ( )
( )
¹
´
¦
· + ÷ =
÷ + ÷ + =
2 2 1 12 2 2
2 12 2 1 12 2 1 1
I L j I L L j U
; I L L j I L 2 L L j U
e e
e e
(3.69)
Schema echivalentă reprezentată în figura 3.29, b, cu trei bobine necuplate
magnetic conectate în stea, este construită pe baza aceluiaşi sistem de ecuaţii (3.69).
Pentru scrierea directă a inductivităţilor bobinelor necuplate magnetic se
formulează următoarea regulă: în fiecare din laturile ce conţin bobinele cuplate
magnetic, având inductivităţile proprii
k
L şi
p
L , se introduce, suplimentar,
inductivitatea mutuală
p k
L ± , iar în a treia latură (neutră) se adaugă inductivitatea
p k
L  ; primul semn corespunde cuplajului pozitiv realizat de curentul de contur al
buclei ce conţine bobinele, iar cel de-al doilea semn este asociat cuplajului negativ.
Dacă în laturile concurente într-un nod sunt mai multe bobine cuplate magnetic, atunci,
fiecare cuplaj se transfigurează separat în modul stabilit anterior şi se obţine o schemă
echivalentă cu bobine necuplate magnetic.

3.6. Puterile în circuitele monofazate

3.6.1. Puterea electromagnetică instantanee

Produsul dintre valorile momentane ale tensiunii la borne şi curentului prin
bornele unui circuit dipolar (fig. 3.30, a) reprezintă puterea electromagnetică
instantanee sau momentană:
· = i u p
b
(3.70)

Considerând regimul sinusoidal, cu tensiunea t in s U u
b b
e 2 = şi curentul
( ) ¢ e ÷ = t n i s I 2 i , asociate după regula de la receptoare, puterea momentană
primită pe la borne este:
( ) · ÷ ÷ = = ¢ e ¢ t 2 s o c I U s o c I U i u p
b b b
(3.71)

Relaţia (3.71) şi reprezentarea grafică din figura 3.30, b evidenţiază faptul că
puterea momentană variază periodic cu pulsaţia e 2 în jurul componentei constante
¢ s o c I U
b
. Existenţa intervalelor de timp în care puterea este negativă se datorează
prezenţei în circuit a bobinelor şi/sau condensatoarelor ( ) 0 = ¢ . Energia acumulată în
câmpul magnetic şi câmpul electric al acestor elemente de circuit este cedată parţial
sursei. Puterea medie primită de circuit pe la borne este, însă, pozitivă.

Circuite electrice monofazate în regim sinusoidal - 3 118


3.6.2. Puterea activă

Valoarea medie pe o perioadă a puterii electromagnetice instantanee se numeşte
putere activă:

}
· =
T
0
t d p
T
1
P (3.72)

Ţinând seama de relaţia (3.72), în regim sinusoidal se obţine expresia

, s o c I U P
b
¢ = (3.73)

adică tocmai componenta constantă a puterii instantanee.
Pe baza relaţiilor (3.22), (3.26) şi din triunghiurile impedanţei, respectiv
admitanţei (fig. 3.7), pentru un circuit dipolar pasiv se obţin şi alte forme de exprimare
a puterii active primite pe la borne:


2 2 2 2
b b
P Z I cos RI YU cos GU ¢ ¢ = = = = · (3.74)
Relaţia (3.74) evidenţiază faptul că puterea activă este consumată exclusiv în
rezistoarele circuitului.
Unitatea de măsură a puterii active se numeşte watt | | W ; se utilizează şi
multiplii: kilowatt | | W 0 1 W k 1
3
= , megawatt | | W 0 1 W M 1
6
= , gigawatt
| | W 10 W G 1
9
= .
Integrala în funcţie de timp a puterii active este energia activă

}
· =
t
0
t d P W (3.75)
Pentru aceasta se foloseşte unitatea de măsură numită wattsecundă | | s W sau
Joule [J]şi multiplul kilowattoră | | s W 10 6 , 3 h W k 1
6
· = .

b
u
t e

¢ cos I U P
b
=

b
u
p
i
¢
i
Fig. 3.30
b) a)
3.6 – Puterile în circuitele monofazate 119
3.6.3. Puterea reactivă

Puterea reactivă în regim sinusoidal se introduce pe baza relaţiei de definiţie
¢ n i s I U Q
b
= (3.76)
şi se măsoară în volt amper reactiv | | r a v .
Pentru interpretarea puterii reactive, care nu are o semnificaţie fizică
asemănătoare ca şi aceea a puterii active, se face o altă descompunere a puterii
momentane (rel.3.73):

( ) = ÷ ÷ = t 2 n i s n i s I U t 2 s o c 1 s o c I U p
b b
e ¢ e ¢
( ) · ÷ ÷ = t 2 n i s Q t 2 s o c 1 P e e (3.77)
Primul termen semnifică o putere de pulsaţie şi are valoarea medie egală cu
puterea activă. Cel de-al doilea termen, cu variaţie sinusoidală şi valoare medie nulă pe
o perioadă, se numeşte putere oscilantă. Se remarcă faptul că puterea reactivă
reprezintă tocmai amplitudinea puterii care oscilează între sursă şi circuitul dipolar.
Corespunzător relaţiilor (3.22), (3.26) şi figurii 3.7, pentru un circuit dipolar
pasiv se obţin şi alte forme de exprimare a puterii reactive primite pe la borne:

· = = = =
2
b
2
b
2 2
U B n i s U Y I X n i s I Z Q ¢ ¢ (3.78)

Cu sensurile de referinţă ale curentului şi tensiunii la borne asociate după regula
de la receptoare, puterea reactivă primită pe la borne de circuitul dipolar pasiv (fig.
3.30, a) este pozitivă când 0, 0, 0 X B ¢ > > > (receptor inductiv), respectiv
negativă când 0, 0, 0 X B ¢ < < < (receptor capacitiv).
Integrala în funcţie de timp a puterii reactive este energia reactivă


0
t
r
W Qdt = ·
}
(3.79)

Pentru această mărime se foloseşte unitatea de măsură volt amper reactiv
secundă | | s r a v şi multiplul kilovolt amper reactiv oră | | s r a v 10 6 , 3 h r a v k 1
6
· = .

3.6.4. Puterea aparentă

Puterea aparentă se defineşte ca produsul valorilor efective ale tensiunii la borne
şi curentului prin bornele circuitului dipolar


b
S U I = · (3.80)
Unitatea de măsură se numeşte volt amper | | A V şi are multiplii:
, , kVA MVA GVA. Ţinând seama de relaţiile
b
U ZI = şi
b
I YU = , puterea
aparentă primită pe la bornele circuitului se exprimă şi în formele:


2 2
b
S Z I YU = = · (3.81)
Circuite electrice monofazate în regim sinusoidal - 3 120

Q

¢
S
Fig. 3.31
P

În regim sinusoidal, între puterile activă, reactivă şi aparentă există relaţia


2 2 2
, S P Q = + (3.82)

căreia îi corespunde triunghiul puterilor (fig. 3.31).
Deşi nu are o semnificaţie energetică directă, puterea
aparentă este o mărime de calcul importantă, ce
caracterizează limitele de funcţionare, adică valorile
maxime admisibile ale parametrilor maşinilor şi aparatelor
electrice.

3.6.5. Puterea aparentă complexă

O mărime avantajoasă pentru calculul puterilor activă, reactivă şi aparentă este
puterea aparentă complexă, definită ca produsul dintre tensiunea complexă şi curentul
complex conjugat
· =
-
I U S
b
(3.83)
Ţinând seama de expresiile imaginilor complexe ale tensiunii şi curentului
(rel.3.30), rezultă
( ) · + = + = = = Q j P n i s j s o c S e S e I U S
j j
b
¢ ¢
¢ ¢
(3.84)
Se observă că modulul puterii complexe este egal cu puterea aparentă şi
argumentul ei este defazajul dintre tensiune şi curent. Puterea activă constituie partea
reală, iar puterea reactivă este partea imaginară a puterii aparente complexe:

{ } { } , P e S Q m S = 9 = · · (3.85)
Pentru un circuit dipolar pasiv, puterea aparentă complexă primită pe la borne
poate fi scrisă şi în următoarele forme echivalente:


2 2 2
2 2 2
;
b
b b b b b b
S U I Z I I Z I RI j X I
S U I Y U U Y U GU j BU
- -
- - - -
= = = = +
= = = = + ·
(3.86)

Atunci când calculul conjugatei tensiunii este facil, se foloseşte puterea aparentă
complexă conjugată, scrisă în forma:

,
j j
b b
S U I U I e Se P j Q
¢ ¢ - - ÷ ÷
= = = = ÷ (3.87)
în care

{ } { }
, P e S Q m S
- -
= 9 = ÷ · ·
Pentru un circuit dipolar pasiv, puterea aparentă complexă conjugată poate fi
exprimată şi astfel:

3.7 – Teoreme referitoare la puteri 121

Fig. 3.32
P
S
-
S
¢
Q j ÷

¢ ÷
Q j

j


Fig. 3.33
| o
V V U
k
÷ =
k e
U
o
k
Z
|
k
I


2 2 2
2 2 2
;
b
b b b b b b
S U I Z I I Z I RI j X I
S U I YU U YU GU j BU
- - - - -
- - -
= = = = ÷
= = = = ÷ ·
(3.88)

Puterea aparentă complexă este o mărime
de calcul complexă, ale cărei proiecţii pe axele
reală şi imaginară determină puterile activă şi
reactivă (fig. 3.32).
Pentru un circuit dipolar pasiv, la care
asocierea sensurilor de referinţă ale tensiunii la
borne şi curentului prin borne se face conform
regulii de la receptoare, puterea aparentă
complexă şi puterea aparentă complexă
conjugată se reprezintă în semiplanul din
dreapta al planului complex, deoarece puterea
activă este strict pozitivă.

3.7. Teoreme referitoare la puteri

3.7.1. Teoremele conservării puterilor aparente complexe, active şi reactive

Se consideră o latură oarecare k ce aparţine unui circuit electric izolat şi
necuplat magnetic cu exteriorul (fig. 3.33).
Prima teoremă a lui Kirchhoff este valabilă şi pentru conjugatele complexe ale
curenţilor, astfel că:
0
k
k
I
o
-
e
= · ¿ (3.89)
Se înmulţeşte această ecuaţie cu potenţialul complex al nodului o şi se însumează
expresiile rezultate pentru toate cele n noduri ale reţelei. Se obţine:

1
0
n
k
k
V I
o
o o
-
= e
= · ¿ ¿ (3.90)

În relaţia (3.90) curentul
-
k
I
intervine de două ori: cu semnul
" " + pentru nodul din care iese şi cu
semnul " " ÷ pentru nodul în care
intră. Se reordonează suma dublă
obţinută după indicii 1, 2, , k l = ···
ai curenţilor din laturi şi se obţine


( )
1 1
0 ,
l l
k k k
k k
V V I U I
o |
- -
= =
÷ = = ¿ ¿ (3.91)
Circuite electrice monofazate în regim sinusoidal - 3 122

R

2 e
u
2
i
1 e
u
1
i
Fig. 3.34
-
-
3
i
L

M
R 2
C
L 3


respectiv

1
0
l
k
k
S
=
= · ¿ (3.92)
Exprimând puterea aparentă complexă pentru fiecare latură
k k k
Q j P S + = şi
separând în relaţia (3.92) părţile reale şi imaginare se obţine

1 1
0 ; 0
l l
k k
k k
P Q
= =
= = · ¿ ¿ (3.93)
Relaţiile (3.92) şi (3.93) reprezintă o formă de prezentare a teoremelor de
conservare a puterilor complexe, active şi reactive: suma puterilor aparente complexe
ale tuturor laturilor circuitului izolat este egală cu zero; suma puterilor active, respectiv
a puterilor reactive este nulă.
Teorema conservării puterii aparente complexe se poate scrie şi sub altă formă.
Pentru latura activă din figura 3.33 se exprimă
k
k k k e
U U Z I + = şi relaţia (3.91)
devine

2
1 1
,
k
l l
k k e k
k k
U I Z I
-
= =
= ¿ ¿ (3.94)

adică, suma puterilor complexe generate de sursele circuitului este egală cu suma
puterilor complexe primite de impedanţele laturilor.
Egalând părţile reale şi imaginare din relaţia (8.94) se obţin alte forme pentru
teoremele de conservare a puterilor active şi reactive din circuit:


2
1 1
,
k
l l
k e k k
k k
e U I R I
-
= =
¦ ¹
9 = ¿ ¿
´ `
¹ )
(3.95)


2
1 1
k
l l
k e k k
k k
m U I X I
-
= =
¦ ¹
· = · ¿ ¿
´ `
¹ )
(3.96)

Aplicaţia 3.11. Să se determine curenţii prin laturile circuitului cu schema din
figura 3.34 şi să verifice teoremele conservării puterilor active şi reactive.
Date numerice:
1
16
4
e
u sin t V
t
e
| |
= +
|
\ .
, ( )
2
4 2 , 1 ,
e
u sin t V R e t = ÷ = O
10
L M mH
t
= = ,
10
C mF
t
= , 50 f Hz = .

Rezolvare. Bobinele cuplate
magnetic se decuplează (v.par.3.5.3).
Folosind una dintre metodele de calcul, se
obţin imaginile complexe ale curenţilor
din laturi:
3.7 – Teoreme referitoare la puteri 123

i
Z

e
U
U

I

Z

Fig. 3.35


( )
( )
4 2
1 2
4
3
2 1 2 2 ; 4 4 ;
2 1 2 2
j j
j
I j e I j e
I j e
t t
t ÷
= + = = =
= ÷ = ·


Puterea aparentă complexă dezvoltată de surse este

1 2
1 2
32 16
e e
S U I U I j
- -
= + = + ·
Puterile activă şi reactivă primite de circuit sunt:

( )
( )
2
2 2 2
1 2
2 2 2
1 1 3
2 2 2 2 4 32 ,
1
3 8 8 16 16
P RI RI W
Q I M I L M I var
C
e e
e
= + = + =
= ÷ + + ÷ = ÷ + + = ·

Teoremele conservării puterilor sunt verificate, întrucât au loc simultan relaţiile
{ } { } 32 , 16 P e S W Q m S var = 9 = = · = ·

3.7.2. Teorema transferului maxim de putere activă

Se consideră un generator de tensiune, cu t.e.m. complexă
e
U şi impedanţa
interioară
i i i
X j R Z + = , care alimentează un receptor de impedanţă arbitrară
X j R Z + = (fig. 3.35). Se urmăreşte stabilirea condiţiilor în care acest generator
transferă pe la borne o putere activă maximă consumatorului pasiv.
Aplicând forma complexă a teoremei a doua a lui Kirchhoff, se determină
curentul

( ) ( )
e e
i
i i
U U
I
Z Z R R j X X
= = ·
+ + + +
(3.97)

Puterea activă cedată pe la borne,

( ) ( )
2 2
2 2
,
e
i i
R
P RI U
R R X X
= =
+ + +
(3.98)

este o funcţie de două variabile:
( ) X , R P .
Condiţiile în care puterea activă
transferată receptorului este maximă pot
fi obţinute prin anularea derivatelor
acesteia în raport cu X şi R .
Presupunând, în primul rând, R
constant, din 0 X P = c c rezultă:

0
i
X X + = (3.99)
Circuite electrice monofazate în regim sinusoidal - 3 124
e
u
1
i
Fig. 3.36
-
M
Z
R
- -
2
i
3
i
L L
L
b
a
C
C
M
şi expresia puterii active devine


( )
2
2 e
i
R
P U
R R
= ·
+
(3.100)
Considerând, în al doilea rând, R variabil în relaţia (3.100), din 0 P R c c = rezultă:
0
i
R R ÷ = (3.101)
Deci, puterea activă maximă transmisă pe la borne este:

2
4
e
max
i
U
P
R
= · (3.102)
Condiţiile (3.99) şi (3.101) pot fi reunite sub forma:
,
i
Z Z
-
= (3.103)
adică, impedanţa complexă a receptorului este egală cu conjugata impedanţei complexe
interioare a generatorului. Adaptarea receptorului din punctul de vedere al puterii
active maxime (rel.3.103) are aplicaţii în domeniul circuitelor electronice.

Aplicaţia 3.12. Pentru circuitul a cărui schemă electrică este reprezentată în figura
3.36, să se determine: a) impedanţa receptorului conectat între bornele a şi b astfel încât
puterea activă care i se
transferă să fie maximă;
b) puterea activă maximă
primită de receptor.

Date numerice:
100 2
e
u sin t V e = ,
3 R = O, 2 L e = O,
0,5 M e = O,
1
4
C e
= O.

Rezolvare. a)
Partea circuitului situată
la stânga bornelor a şi b, în care bobinele cuplate magnetic se înlocuiesc cu bobine
necuplate se echivalează cu un generator de tensiune, ai cărui parametri sunt:

( )
0
2
100 ;
1
2
ab e
j L M
U U j V
R j L
C
e
e
e
+
= =
| |
+ ÷
|
\ .

3.8 – Factorul de putere 125

Fig. 3.37
¢ ¢'
I ' '
I '
I
U
¢ ' '

( ) ( )
( )
0
1
2 2
1
3
1
2
ab
R j L M j L M
C
Z j L j
C
R j L
C
e e
e
e
e
e
e
¦ ¹ ( ¦ ¦
+ ÷ ÷ +
´ `
(
| | ¦ ¦ ¸ ¸ ¹ )
= ÷ + = + O
|
| |
\ .
+ ÷
|
\ .

Pe baza teoremei transferului maxim de putere activă (rel.3.103), impedanţa
receptorului este
( )
0
3
i ab
Z Z Z j
- -
= = = ÷ O·

b) Puterea activă maximă primită de receptor este:

2
2
0
100 2500
4 4 3 3
ab
ma x
i
U
P W
R
= = = ·
·


3.8. Factorul de putere

Raportul dintre puterea activă şi puterea activă maximă, se numeşte factor de
putere. Deoarece în regim sinusoidal puterea activă maximă este egală cu puterea
aparentă, rezultă:

2 2
max
P P P U I cos
K cos
P S U I
P Q
¢
¢ = = = = = ·
+
(3.104)
Deci, factorul de putere este egal cu cosinusul unghiului de defazaj între U şi I.
Pentru ca o instalaţie cu puterea aparentă dată să fie folosită eficient este necesar
ca factorul de putere să fie cât mai aproape de unitate ( ) S P s o c = ¢ .
La putere activă şi tensiune la borne constante, creşterea factorului de putere
determină micşorarea curentului ( ) ¢ s o c U P I = şi implicit a pierderilor ( )
2
I R .
Aceasta rezultă şi din diagrama fazorială a tensiunii şi curentului pentru trei
valori ale defazajului, respectiv ale factorului de putere (fig.3.37). Sunt evidente
relaţiile:
· = = = " s o c " I U ' s o c ' I U s o c I U P ¢ ¢ ¢

Factorul de putere este cu atât mai mare cu
cât puterea reactivă este mai mică (rel. 3.104).
Din cele prezentate rezultă necesitatea
îmbunătăţirii (ameliorării) factorului de putere.
Principalele măsuri luate în acest sens, prin
reducerea (compensarea) puterii reactive, sunt:
- limitarea funcţionării în gol a
receptoarelor de putere reactivă (motoare de
inducţie, transformatoare de sudare etc.);
- folosirea condensatoarelor statice;
- utilizarea compensatoarelor sincrone.

Circuite electrice monofazate în regim sinusoidal - 3 126

U
I '
C
I
c
I
¢
¢'
c
I
I '
I
U
Fig.3.38
) a
) b

Aplicaţia 3.13. Se consideră un receptor inductiv de putere activă P , alimentat
cu tensiunea la borne U . Să se stabilească expresia capacităţii condensatorului
(presupus ideal) care, conectat în paralel cu receptorul, măreşte factorul de putere de la
¢ s o c la ' s o c ¢ .
Rezolvare. Prin introducerea condensatorului în circuit (fig .3.38, a), curentul
prin consumator şi defazajul său faţă de tensiunea de la borne nu se schimbă, puterea
activă consumată rămâne aceeaşi
' ' , P U I cos U I cos ¢ ¢ = =
dar se micşorează valoarea efectivă a curentului pe linia de transport ' I I < şi defazajul
dintre acesta şi tensiunea la borne ' ¢ ¢ < (fig. 3.38, b).




Din schema electrică şi din diagrama fazorială rezultă relaţiile:

, ' '
c c
c
U
I U C I I sin I sin
X
e ¢ ¢ = = = ÷
astfel că

( )
2
'
' '
P tg tg
I sin I sin
C
U U
¢ ¢
¢ ¢
e e
÷
÷
= = · (3.105)

Dacă ' 0 ¢ = , curentul pe linie şi pierderile prin efect Joule-Lenz devin minime.
În această situaţie, din relaţia (3.105) se obţine


2
I sin Ptg
C
U U
¢ ¢
e e
= = · (3.106)

3.9. Circuite electrice în regim de rezonanţă

Un circuit electric dipolar care conţine elemente reactive (bobine şi
condensatoare) şi funcţionează în regim sinusoidal este la rezonanţă, dacă puterea
reactivă primită pe la borne este nulă,

0 Q = · (3.107)
3.9 – Circuite electrice în regim de rezonanţă 127
La rezonanţă, tensiunea aplicată şi curentul de alimentare sunt în fază întrucât
0 ¢ = (v.rel. 3.76). Luând în considerare expresiile puterii reactive (rel. 3.78),
condiţia de rezonanţă (rel. 8.107) se exprimă prin relaţiile:

0
e
X = (3.108), respectiv 0,
e
B = (3.109)

adică reactanţa echivalentă şi susceptanţa echivalentă faţă de bornele de alimentare ale
circuitului sunt nule.
Rezonanţa se poate realiza modificând cel puţin una dintre mărimile L , e sau C ,
respectiv prin introducerea în circuit a unor elemente reactive complementare (bobine, în
cazul circuitelor capacitive şi condensatoare, în situaţia circuitelor inductive).
Pentru ilustrarea fenomenului, se vor considera circuite dipolare simple, formate
din elemente pasive ideale conectate în serie, respectiv în paralel, precum şi circuite
cuplate magnetic.

3.9.1. Rezonanţa de tensiune

Rezonanţa circuitului RLC serie (fig. 3.39, a) se manifestă atunci când reactanţa
echivalentă a circuitului este nulă

1
0
e
X L
C
e
e
= ÷ = · (3.110)


Din relaţia (3.110) rezultă formula lui Thomson pentru pulsaţia, respectiv
frecvenţa de rezonanţă:

0 0
1 1
,
2
f
LC LC
e
t
= = · (3.111)

Valoarea comună a reactanţei inductive şi a reactanţei capacitive se numeşte
impedanţă caracteristică

0
0
1
c
L
Z L
C C
e
e
= = = · (3.112)

0
I
R

I
0 0
I L je
L
C j
I
0
0
e

U
U
0
I R
Fig. 3.39
C
) a
) b
Circuite electrice monofazate în regim sinusoidal - 3 128
La rezonanţă impedanţa echivalentă a circuitului serie este minimă
e
Z R = , iar
curentul din circuit
0
I U R = este maxim şi în fază cu tensiunea la borne.
Rezonanţa circuitului serie se numeşte şi rezonanţă de tensiune, datorită
compensării reciproce a tensiunilor la bornele elementelor reactive ideale de circuit.

0 0 0 0
0 0 0
0
0 0 0
,
1
,
L c
C c
c
L C c
U j L I j Z I
U j I j Z I
C
Z
U U Z I U
R
e
e
= =
= ÷ = ÷
= = = ·
(3.113)

Dacă
c
Z R > , tensiunile menţionate anterior depăşesc valoarea tensiunii la bornele
circuitului, putând fi periculoase pentru izolaţia bobinei, respectiv pentru dielectricul
condensatorului. Pe de altă parte, un astfel de circuit poate fi utilizat pentru amplificarea
tensiunilor mici, având frecvenţe egale cu cea de rezonanţă. Din aceste motive, raportul
dintre tensiunea la bornele unui element reactiv şi tensiunea de alimentare defineşte
factorul de supratensiune sau factorul de calitate al circuitului serie:

0 0 0
0
0
1 1
L C
U U L
L
Q
U U R C R R C
e
e
= = = = = · (3.114)

Mărimea inversă se numeşte factor de amortizare


0
1 C
a R
Q L
= = · (3.115)

Reprezentarea grafică a valorii relative a curentului,
0
I I , în funcţie de
valoarea relativă a pulsaţiei,
0
e e , numită curbă de rezonanţă, este influenţată de
mărimea factorului de calitate. Într-adevăr,


2 2
0
2 2
0
1
,
1 1
1
I U R
I U
Q R L
C
q e
q e
= · =
| | | |
+ ÷ + ÷
| |
\ . \ .
(3.116)

unde
0 0
f
f
e
q
e
= = .

În figura 3.40 sunt reprezentate curbe de rezonanţă, la . U ct = , pentru diferite
valori ale factorului de calitate. Proprietatea circuitului de a realiza curenţi care variază
pronunţat cu frecvenţa tensiunii aplicate se numeşte selectivitate.
3.9 – Circuite electrice în regim de rezonanţă 129
Fig.3.40
q
1
5
1
5 , 0 Q
0
=
2
0
I / I

0
Fig.3.41
q 1
0
2 / 1
2
q
1
q
0
I / I

1


Banda de trecere reprezintă intervalul de frecvenţe în care
1
2
o
I
I
> (fig. 3.41).
Limitele acestui interval se determină din relaţia


2 2
0
1 1
1 2
1 ( )
o
I
I
Q q
q
= =
+ ÷
(3.117)

Rezultă ecuaţia:


0
1 1
, a
Q
q
q
÷ = ± = ± (3.118)

cu soluţiile reale şi pozitive

2 2
1 2
1 , 1
2 2 2 2
a a a a
q q
| | | |
= ÷ + + = + + ·
| |
\ . \ .
(3.119)

Banda de trecere a circuitului serie,

( )
0
2 1 2 1 0 0
0
,
f
b f f f a f
Q
q q = ÷ = ÷ = = (3.120)
este cu atât mai îngustă, deci circuitul este cu atât mai selectiv, cu cât factorul de calitate
este mai mare şi frecvenţa de rezonanţă mai mică.

3.9.2. Rezonanţa de curent

În figura 3.42, a este reprezentată schema unui circuit RLC paralel, a cărui
admitanţă echivalentă în raport cu bornele de alimentare se scrie sub forma
Circuite electrice monofazate în regim sinusoidal - 3 130

0
I
0
L
I
0
C
I
U
Fig. 3.42

R
I

C
I

I
U
R L
C
L
I

0
R
I

) a ) b

1 1 1 1
e
Y j C j C
R j L R L
e e
e e
| |
= + + = ÷ ÷ ·
|
\ .
(3.121)

În conformitate cu relaţia (3.109), condiţia de rezonanţă este

0
0
1
0 ,
e
B C
L
e
e
= ÷ = (3.122)
de unde rezultă pulsaţia, respectiv frecvenţa de rezonanţă (formula lui Thomson):

0 0
1 1
,
2
f
LC LC
e
t
= = · (3.123)


Admitanţa echivalentă a circuitului
1
e e
Y G
R
= = şi curentul total
0
U
I
R
= au
valori minime, iar curenţii prin bobină şi condensator sunt în opoziţie de fază şi egali în
modul (fig. 3.42, b)

0 0
0 0
0 0 0
0 0
,
L
C
U R
I j I
j L L
U R
I j CU j j I
L L
e e
e
e e
= = ÷
= = =
(3.124)

Datorită compensării reciproce a curentului prin elementele reactive ideale de
circuit, rezonanţa circuitului paralel se numeşte şi rezonanţă de curent.
Se defineşte factorul de calitate al circuitului paralel la rezonanţă sau factorul de
supracurent, raportul dintre curentul printr-un element reactiv şi curentul total.


0 0 '
0 0
0 0 0
L C
I I
R C
Q C R R
I I L L
e
e
= = = = = · (3.125)
3.9 – Circuite electrice în regim de rezonanţă 131

0
I / I


1

10

q

1

5 , 0 Q
0
= '

Fig.3.43
1


Caracterizarea proprietăţii de selectivitate a circuitului derivaţie considerat se
face pe baza curbei de rezonanţă ( )
0
I I f q = :


2
' 2
0
0
1
1 ,
I
Q
I
q
q
| |
= + ÷
|
\ .
(3.126)
unde
0 0
f
f
e
q
e
= = .
În figura 3.43 sunt reprezentate
curbe de rezonanţă pentru diferite
valori ale factorului de calitate
'
0
Q .
Trecerea prin minim a curentului
relativ
0
I I , la rezonanţă, este cu
atât mai netă (selectivitate mărită), cu
cât factorul de calitate
'
0
Q este mai
ridicat.

3.9.3. Rezonanţa la circuitele cuplate magnetic

Se consideră circuitele cuplate magnetic din figura 3.44. În regim sinusoidal,
exprimând mărimile în complex, se obţin ecuaţiile:



1 1 2 1 2 2
, 0 ,
M M
U Z I Z I Z I Z I = + = +
(3.127)
în care

1 2 1 1 2 2
1 2
1 1
, ,
M
Z R j L Z R j L Z j M
C C
e e e
e e
| | | |
= + ÷ = + ÷ = ·
| |
| |
\ . \ .

-
1
L

2
C
1
R
U
-
2
L

M
Fig.3.44
2
R
1
C
2
I
1
I
Circuite electrice monofazate în regim sinusoidal - 3 132
Se rezolvă sistemul de ecuaţii (3.127) în raport cu
1
I şi
2
I şi se obţin expresiile
acestor mărimi:

1
2
2
2
1 2 2
1 2 1 2
1
2 2 2
1 2 2 1
,
,
e M M
e
M M
e M M
Z
U U
I U
Z Z Z Z Z Z Z
U
Z U Z Z
I U
Z Z Z Z Z Z Z
= = =
÷ ÷
÷ ÷
= = =
÷ ÷
(3.128)
în care s-au folosit notaţiile


1 2 2
2 2
1 2 2 1 1
, ,
e M e M M e
Z Z Z Z Z Z Z Z U U Z Z = ÷ = ÷ = ÷ ·

Condiţia de rezonanţă, faţă de bornele de alimentare, presupune anularea
reactanţei echivalente
1 e
X (v.rel.3.110):


( )
( )
2 2
2 2
1 2
2
1
2 2 2
1
1
0
1
M L C
L
C
R L C
e e e
e
e
e e
÷
÷ ÷ = ·
+ ÷
(3.129)

Cu notaţiile:
1
0 1 1
1 L C e = - pulsaţia de rezonanţă proprie a primului
circuit,
2
0 2 2
1 L C e = - pulsaţia de rezonanţă proprie a celui de-al doilea circuit,
1 1
0 0 1 1
Q L R e = - factorul de calitate al primului circuit,
2 2
0 0 2 2
Q L R e = -
factorul de calitate al circuitului al doilea,
1 2
k M L L = - factorul de cuplaj
magnetic, ecuaţia (3.129) devine:

1 2 2
1 2 1 2
2
2
2
2 2
2
0 0 0
2
0 0 0 0
0
2
0
0
0
1
k Q
Q
e e
e e e
e e e e e e
e
e
e e
| | | |
| | ÷ ÷ ÷ · · = ·
| |
| |
\ . \ .
| + ÷
|
\ .
(3.130)

Dacă cel de-al doilea circuit este fără pierderi, adică
( )
2 02
0 R Q = = · , ecuaţia
(3.130) obţine forma mai simplă:


1 2
1 2 1 2
1
2 2
0 0
0 0 0 0
0.
k
e e
e e e
e e e e e e
÷
| | | |
| | ÷ ÷ ÷ · =
| |
\ . \ .
(3.131)

În această situaţie, presupunând că ambele circuite au aceeaşi pulsaţie de rezonanţă
proprie
1 2
0 0 0
e e e = = , se determină următoarele soluţii ale ecuaţiei (3.131):

3.9 – Circuite electrice în regim de rezonanţă 133

Fig.3.45
1
I

0
1 r
e
3 m
e
2
k
0 k =
2 r
e e
1
k


1 2
0 0
,
1 1
r r
k k
e e
e e = = ·
+ ÷
(3.132)

La circuitul studiat, pulsaţiile de rezonanţă
1
r
e şi
2
r
e apar datorită cuplajului
magnetic (pulsaţii de cuplaj).

În condiţiile precizate, modulul impedanţei echivalente este:


1
2
2 2
2
1 1
1 2 2
1
1
e
M
Z R L
C L C
e
e
e e e
| |
= + ÷ ÷ =
|
|
÷
\ .



1
1
2
2 2
0 1 0 2
0 2
0
0 0 0
0
1
L
k
Q
Q
e e
e e
e
e e e e
e e
(
(
| |
(
= + ÷ ÷ · ·
|
|
(
\ .
÷
(
¸ ¸
(3.133)

Rădăcinile reale şi pozitive ale ecuaţiei 0 Z
1
e
= c c e reprezintă pulsaţiile
pentru care impedanţa
1
e
Z obţine
valori extreme. După efectuarea
calculelor rezultă:
- impedanţa
1
e
Z minimă
(curentul
1
I maxim) pentru
1 1
m r
e e = şi
2 2
m r
e e = ;
- impedanţa
1
e
Z maximă
(curentul
1
I minim) pentru
1 3 2
r m r
e e e < < .
În figura 3.45 sunt reprezentate curbele de variaţie a curentului
1
I , pentru
diferite valori ale factorului de cuplaj k .
Se observă că pentru 0 k = rezonanţa este simplă
( )
1 2 3
0 r r m
e e e e = = = şi
pe măsură ce cuplajul devine mai strâns
( )
2 1
0 k k k > > = , maximele curentului
1
I
sunt mai îndepărtate.


Circuite electrice monofazate în regim sinusoidal - 3 134
R 2

L
C
R
Fig. 3.46

Aplicaţia 3.14. Să se
calculeze pulsaţia de
rezonanţă pentru circuitul a
cărui schemă este
reprezentată în figura 3.46.
Date numerice:
R = 100 Ω , L = 20 mH ,
C = 1 µF.

Rezolvare. Se
calculează impedanţa
echivalentă a circuitului în
raport cu bornele de acces:

( )
( ) C 1 L j R
C j L j R
R 2 Z
e
e e
e e
÷ +
+
+ =
şi se impune condiţia de rezonanţă (rel.3.108). Din { } 0 Z m X
e e
= · = rezultă
· =
|
.
|

\
|
÷ = s d a r 0 0 0 5
L
R
C L
1
2
0
e
Aplicaţia 3.15. Să se determine valoarea capacităţii condensatorului pentru care,
circuitul cu schema din figura 3.47, a devine rezonant.
Date numerice: ω = 10
3
rad/s, R = 10 Ω, L
1
= 8 mH, L
2
= 24 mH, L
3
= 16 mH,
L
12
= L
23
= 8 mH, L
31
= 4 mH.



Rezolvare. Pe baza regulii de decuplare a bobinelor din laturile concurente într-
un nod al circuitului, prezentată în paragraful 3.5.3., se determină inductivităţile celor
trei bobine necuplate magnetic:
Fig.3.47
C
b
U
) a
R

1
L


I
12
L


3
L


-

-

-

31
L

2
L


23
L


) b
R

1
L'


I
3
L'


2
L'


C
1
I '
2
I '
b
U

3.10 – Răspunsul în frecvenţă al circuitelor electrice 135
Fig. 3.48
PASIV
LINIAR
CIRCUIT


( ) t y ( ) t x

· = ÷ ÷ + =
= + ÷ ÷ =
= ÷ + ÷ =
H m 2 1 L L L L L
; H m 2 1 L L L L L
; H m 4 L L L L L
1 3 3 2 2 1 3
'
3
1 3 3 2 2 1 2
'
2
1 3 3 2 2 1 1
'
1

Se aplică metoda curenţilor de contur schemei electrice din figura 3.47, b:

( )
¦
¹
¦
´
¦
· = + + ÷
= ÷
|
|
.
|

\
|
+ + ÷
0 I L j L j I L j
U I L j I L j L j
C
1
j R
'
2
'
3
'
2
'
1
'
2
b
'
2
'
2
'
1
'
2
'
1
e e e
e e e
e
Pentru valorile numerice considerate, se obţine impedanţa echivalentă faţă de
bornele de alimentare:
·
|
|
.
|

\
|
÷ + = = =
C 0 1
1
0 1 j 0 1
I
U
I
U
Z
3 '
1
b b
e

Impunând condiţia de rezonanţă (rel.3.108)
, 0
C 0 1
1
0 1 X
3
e
= ÷ =
rezultă C = 100 µF.

3.10. Răspunsul în frecvenţă al circuitelor electrice
Se consideră circuitul diport liniar pasiv reprezentat în figura 3.48. Semnalului
de intrare x (t) (tensiune sau curent), aplicat la una din porţile circuitului, îi corespunde,
la cealaltă poartă, semnalul de ieşire, care constituie răspunsul circuitului y (t) (tensiune
sau curent).

Pentru studiul variaţiei răspunsului cu
frecvenţa (răspunsul în frecvenţă) al circuitelor
electrice aflate în regim permanent sinusoidal,
se defineşte mărimea complexă
( )
( )
( )
( )
( ) e ¢
e
e
e
e
j
e H
j X
j Y
j H = = (3.134)
numită funcţie de transfer.
După natura lui x (t) şi y (t), funcţiile de
transfer pot fi: impedanţe, admitanţe, amplificări (atenuări) în tensiune şi, respectiv, în
curent.
În teoria semnalelor, variaţia unei mărimi complexe cu frecvenţa (pulsaţia) se
poate ilustra în două feluri:
- se reprezintă modulul ( ) ( ) e e H j H = şi faza ( ) ( ) e ¢ e = j H g r a , ca
funcţii de ω, în două grafice distincte;
- se reprezintă în coordonate polare hodograful funcţiei complexe ( ) e j H .
Datorită ecartului mare de variaţie a frecvenţei (pulsaţiei) şi a modulului H (ω), se
Circuite electrice monofazate în regim sinusoidal - 3 136
obişnuieşte ca axa absciselor să fie etalonată în log
10
ω , iar pe axa ordonatelor să se exprime
în decibeli (dB) mărimea 20 log
10
H (ω), realizându-se aşa-numitele diagrame Bode.
În continuare se va urmări variaţia modulului funcţiei de transfer H (ω) pentru
câteva circuite electrice simple, numite filtre electrice de frecvenţe. Acestea au
structuri cuadripolare (v.fig.3.48) şi permit trecerea neatenuată a semnalelor aplicate la
poarta de intrare, ale căror frecvenţe aparţin benzii de trecere, respectiv atenuează acele
semnale ale căror frecvenţe sunt cuprinse în banda de atenuare sau de oprire.
Frecvenţele (pulsaţiile) care delimitează benzile de trecere şi de oprire se numesc
frecvenţe (pulsaţii) de tăiere [ f
t
( ω
t
) ] şi se calculează pentru o amplitudine a
semnalului de ieşire de 2 ori mai mică decât amplitudinea semnalului de intrare.






În figura 3.49 este prezentată variaţia modulului funcţiei de transfer, calculat ca
raport al valorilor efective ale tensiunii de ieşire U
e
şi tensiunii de intrare
( ) { }
i e i
U U H U = e , în funcţie de pulsaţie, pentru următoarele filtre ideale:





e e
( ) e H
0
t
e
0
t
e
( ) e H
( ) e H
0
1
e
0
( ) e H
1

1

1

2
e
1
e
2
e e e
) a
) b
) c
) d

Fig. 3.49
1

3.10 – Răspunsul în frecvenţă al circuitelor electrice 137
- filtrul trece-jos (F.T.J.), la care sunt transmise neatenuate ( U
e
= U
i
)
semnalele cu banda de frecvenţe cuprinsă între zero şi o frecvenţă superioară (frecvenţa
de tăiere) (fig.3.49, a);
- filtrul trece-sus (F.T.S.), la care sunt transmise neatenuate semnalele cu banda
de frecvenţe cuprinsă între o frecvenţă inferioară, nenulă (frecvenţa de tăiere) şi o
frecvenţă tinzând către infinit (fig.3.49, b);
- filtrul trece-bandă (F.T.B.), care permite trecerea neatenuată a semnalelor cu
frecvenţe cuprinse în banda de trecere, mărginită de două frecvenţe finite şi diferite de
zero (fig.3.49, c);
- filtrul opreşte-bandă (F.O.B.), care permite trecerea neatenuată a tuturor
semnalelor, cu excepţia acelora, ale căror frecvenţe sunt cuprinse în banda de oprire,
mărginită de două frecvenţe finite şi diferite de zero (fig.3.49, d).

3.10.1. Filtrul RC trece-jos

Pentru circuitul din figura 3.50, a, în care rezistorul R şi condensatorul C
formează un divizor de tensiune, expresia complexă a funcţiei de transfer este dată de
relaţia:
( )
( )
( )
·
+
=
+
= =
C R j 1
1
C j 1 R
C j 1
j U
j U
j H
i
e
e e
e
e
e
e (3.135)

Modulul funcţiei de transfer (atenuarea)

( ) ( )
( )
2
i
e
C R 1
1
U
U
H j H
e
e e
+
= = = (3.136)
variază cu pulsaţia ca în figura 3.50, b.



Circuitul din figura 3.50, a este un filtru trece-jos, la care amplitudinea
semnalelor de frecvenţă joasă nu este sensibil diminuată. Se observă că ( ) 1 0 H = şi
R

C
e
U i
U
Fig. 3.50
( ) e H
) a ) b
2 / 1

t
e
e

0
1
Circuite electrice monofazate în regim sinusoidal - 3 138
( ) 0 H = · . Pulsaţia (frecvenţa) la care amplitudinea semnalului de ieşire începe să
scadă semnificativ se calculează din condiţia


( )
2
1
C R 1
1
U
U
2
t
i
e
t
=
+
=
|
|
.
|

\
|
=
e
e e
(3.137)
şi se obţine:

C R
1
t
= e , respectiv
C R 2
1
f
t
t
= . (3.138)

Banda de trecere pentru filtrul prezentat este cuprinsă în intervalul
{ } C R 1 , 0
t
= e .

3.10.2. Filtrul RC trece-sus

Expresia complexă a funcţiei de transfer corespunzătoare circuitului reprezentat
în figura 3.51, a este dată de relaţia:
( )
( )
( )
·
+
=
+
= =
C R j 1
C R j
C j 1 R
R
j U
j U
j H
i
e
e
e
e e
e
e (3.139)
Modulul funcţiei
( ) ( )
( )
2
i
e
C R 1
C R
U
U
H j H
e
e
e e
+
= = = (3.140)
variază cu pulsaţia (frecvenţa) ca în figura 3.51, b.


Cu cât frecvenţa semnalului de intrare este mai mare, cu atât atenuarea introdusă
de circuit este mai mică. Sunt evidente valorile ( ) 0 0 H = şi ( ) 1 H = · . Pentru
pulsaţia, respectiv frecvenţa de tăiere se obţin aceleaşi expresii ca şi pentru filtrul
prezentat anterior (rel.3.138). Banda de trecere este cuprinsă în intervalul
{ } · = , C R 1
t
e .

C
e
U i
U
Fig. 3.51
( ) e H
) a
) b
2 / 1

0
t
e
e

1
R

3.10 – Răspunsul în frecvenţă al circuitelor electrice 139
3.10.3. Filtrul RLC trece-bandă

Pentru funcţia de transfer a circuitului RLC serie reprezentat în figura 3.52 a, se
obţine expresia
( )
( )
·
÷ +
= =
C 1 L j R
R
U
U
j H
i
e
e e
e (3.141)
Modulul funcţiei de transfer (atenuarea)
( )
( )
2 2
C 1 L R
R
H
e e
e
÷ +
= (3.142)
variază cu pulsaţia ca în figura 3.52, b. Sunt evidente valorile: ( ) 0 0 H = şi
( ) 0 H = · .


Banda de trecere reprezintă intervalul de pulsaţii în care
2
1
U U
i e
> .
Limitele acestui interval, pulsaţiile de tăiere, se determină din relaţia


( )
2
1
C 1 L R
R
2 2
=
÷ + e e
(3.143)
şi sunt:

2
1
2
2
1
,
2 2
1
2 2
R R
L L LC
R R
L L LC
e
e
| |
= ÷ + +
|
\ .
| |
= + + ·
|
\ .
(3.144)

R
C
e
U
L

Fig.3.52



1
0
2 / 1
2
e e
( ) e H

i
U
0
e
1
e
) b
) a

Circuite electrice monofazate în regim sinusoidal - 3 140
Relaţia de calcul pentru banda de trecere
,
Q L
R
B
0
0
1 2
e
e e = = ÷ = (3.145)
în care C L 1
0
= e reprezintă pulsaţia de rezonanţă şi
C R 1 R L Q
0 0 0
e e = = se numeşte factor de calitate al circuitului, este în
concordanţă cu expresia (3.120) stabilită în paragraful 3.9.1.

3.10.4. Filtrul RLC opreşte - bandă

Pentru funcţia de transfer a circuitului RLC serie cu schema din figura 3.53, a, se
obţine expresia
( )
( )
( )
( )
( )
·
÷ +
÷
= =
C 1 L j R
C 1 L j
j U
j U
j H
i
e
e e
e e
e
e
e (3.146)
Modulul funcţiei de transfer (atenuarea)
( )
( )
2 2
C 1 L R
C 1 L
H
e e
e e
e
÷ +
÷
= (3.147)
variază cu pulsaţia ca în figura 3.53, b.
Se observă că ( ) 1 0 H = , ( ) 1 H = · .


Banda de oprire este mărginită de aceleaşi pulsaţii de tăiere
1
e şi
2
e , ca şi cele
deduse în paragraful 3.10.3. (rel.3.144).
Precizare. Prezentarea celor patru tipuri de filtre, capabile să funcţioneze selectiv faţă de
frecvenţele semnalelor, s-a realizat în scopul promovării funcţiei de transfer. Indiferent de
regimul în care funcţionează un circuit, funcţia definită cu relaţia (3.134) îşi păstrează
semnificaţia.

R
C
e
U
L

Fig.3.53



1
0
2 / 1
2
e e
( ) e H

i
U
0
e
1
e
) b
) a

Probleme 141
Fig.3.54
R


C
L

U
1
I
1
jX
2
I
1
R
3
I
3
R
2
R
2
jX

Fig.3.55
Filtrele electrice de frecvenţe îşi găsesc
utilizare în domeniile telecomunicaţiilor, electronicii
industriale etc. Studiul filtrelor constituie una din cele
mai importante aplicaţii ale teoriei cuadripolului
electric. De aceea, în contextul potrivit (par.5.11), se
vor aborda şi alte tipuri de filtre (cu elemente
reactive, nedisipative şi adaptate).
Aplicaţia 3.16. Să se stabilească tipul
filtrului cu schema din figura 3.54 şi să se
calculeze pulsaţia de tăiere.
Date numerice: R = 100 Ω , L = 10 mH ,
C = 2 µF.
Rezolvare: Din expresia complexă a funcţiei de transfer corespunzătoare circuitului
( )
( )
( ) ( )
,
L j C L 1 R
R
C j 1 R L j
C j 1 R
j U
j U
j H
2
i
e
e e e e
e
e
e
e
+ ÷
=
+
= =
se stabileşte modulul funcţiei (atenuarea):
( )
( ) ( )
·
+ ÷
=
2
2
2 2
L C L 1 R
R
H
e e
e
Se observă că ( ) 1 0 H = şi ( ) 0 H = · , ceea ce caracterizează un filtru trece-jos.
Pulsaţia de tăiere se determină din condiţia

( ) ( )
· =
+ ÷
2
1
L C L 1 R
R
2
t
2
2
t
2
e e

În urma rezolvării ecuaţiei bipătratice,
( ) ( ) , 2 R L C L 1
2
t
2
2
t
= + ÷ e e
pentru valorile numerice considerate rezultă
· = s d a r 0 0 0 1
t
e

PROBLEME ( 3 )

P3.1. Să se determine valoarea
rezistenţei
3
R a circuitului cu schema
din figura 3.55, astfel încât curentul
2
I să fie defazat cu 2 t în urma
tensiunii la borne U .
Date numerice: O 10 R
1
= ,
O 5 R
2
= , O 14 X
1
= , O 25 X
2
= .
R: O 20 R
3
= .
Circuite electrice monofazate în regim sinusoidal - 3 142

R
C L
Fig.3.57
R R
C C 2
L
1
i
2
i
3
i
e
u


-
1
L

C
R
u
-
2
L

12
L

Fig.3.58

Fig. 3.56
2
R
1
R
3
R
4
R
u

-
-
4
L
3
L
AB
i
B
A
IN
5
L
M

P3.2. Puntea Heaviside reprezentată în figura 3.56 permite determinarea
inductivităţii mutuale dintre două bobine. Să se exprime inductivitatea M în funcţie de
ceilalţi parametri, presupuşi cunoscuţi, când curentul prin diagonala AB este nul (punte
echilibrată).
R:
4 2 3 1
1 2
L R L R
M
R R
÷
= ·
+


P3.3. Circuitul reprezentat
în figura 3.57 funcţionează în
regim sinusoidal. Să se determine:
a) valorile efective ale curenţilor
prin cele trei rezistoare; b) puterile
activă şi reactivă consumate de
întregul circuit.

Date numerice:
24 2 100
e
u sin t V t = , 4 R = O,
20
L mH
t
= ,
2500
C F µ
t
= .
R: a)
1 3 2
3 2 , 0 ; I I A I = = =
b) 144 , 0 P W Q = = .

P3.4. La bornele circuitului
reprezentat în figura 3.58 se aplică o
tensiune sinusoidală, de frecvenţă
variabilă. Cunoscând parametrii R ,
1
L ,
2
L şi C , să se determine inductivitatea
reciprocă
2 1
L pentru care raportul
pulsaţiilor de rezonanţă de
tensiune, respectiv de curent
este egal cu 3.

R:
12 1 2
2
2
3
L L L = ·

P3.5. Circuitul
reprezentat în figura 3.59
funcţionează în regim
sinusoidal. Se cer: a)
Probleme 143

e
u

b
2
L
ab
Z

a
Fig.3.60
R
2
C

1
C
1
L

3
C

3
L

impedanţa echivalentă a circuitului pasivizat, calculată în raport cu bornele a şi b; b)
puterea activă totală disipată în circuit prin efect Joule.

Date numerice:
| | | |
1
5 , 20 2 , 2 2
e s
R L u cos t V i sin t A
C
e e e
e
= = = O = = ·

R: a) ; 5 R Z
0 b a
O = =
b) · = W 0 2 P

P3.6. Pentru circuitul reprezentat în figura 3.60 să se determine: a) impedanţa
receptorului conectat între bornele a şi b astfel încât puterea activă care i se transferă
să fie maximă; b) puterea activă primită de receptor în condiţiile punctului precedent.

L

R


e
u


C
s
i

C
R


R
R


L


L


C
C
L


a
b
Fig.3.59

Circuite electrice monofazate în regim sinusoidal - 3 144
1
L
e
u
-

s
i

-

a

i
2
L
M
b

Fig. 3.61.
R R
Fig.3.62
R


C
L

Fig.3.63
C
R


R


e
U


i
U


C
Date numerice: 40 2 100
e
u sin tV t = , 2 R = O,
1
10
C mF
t
= ,
2
2
C mF
t
= ,
3
2,5
C mF
t
= ,
1
100
L mH
t
= ,
2
60
L mH
t
= ,
3
80
L mH
t
= .

R: a) ( ) 8 1
ab
Z j = ÷ O; b)
200
ma x
P W = .

P3.7. Circuitul cu schema din
figura 3.61 funcţionează în regim
sinusoidal. Să se determine parametrul
elementului reactiv care trebuie
conectat la bornele a şi b , pentru a
aduce curentul i în fază cu t.e.m. a
sursei de tensiune.
Date numerice: 200
e
u sin t V e = , 2
s
i cos t A e = , 75 R = O,
1 2
2 L L H = = ,
1,5 M H = , 100 rad s e = .
R: 32 C F µ = .

P3.8. Să se calculeze capacitatea
condensatorului, astfel încât circuitul cu
schema reprezentată în figura 3.62 să fie
rezonant.
Date numerice: ω = 5 . 10
3
rad/s ,
R = 100 Ω , L = 20 mH
R: C = 4 µF.

P3.9. Pentru circuitul cu schema din
figura 3.63, să se stabilească expresia
complexă a funcţiei de transfer, modulul
acesteia şi pulsaţia pentru care H (ω) are valoarea minimă.
R:

( ) ( ) ( )
( )
( )
( )
2 2 2 2 2 2
2
2 2 2 2 2 2
2
2 2 2 2 2 2
1 2 1 3 ;
1 4
; 2 3 1
1 9
mi n
H j R C j RC R C j RC
R C R C
H H pentru RC
R C R C
e e e e e
e e
e e
e e
= ÷ + ÷ +
÷ +
= = = ·
÷ +


4. CIRCUITE ELECTRICE TRIFAZATE
4.1. Sisteme trifazate de mărimi sinusoidale
Producerea, transportul, distribuţia şi utilizarea energiei electromagnetice se
realizează aproape în exclusivitate cu sisteme trifazate. Acestea s-au impus faţă de
sistemele monofazate datorită, în principal, următoarelor avantaje: realizarea economiei
de material pentru liniile de transport; posibilitatea producerii câmpurilor magnetice
învârtitoare care stau la baza funcţionării maşinilor de inducţie; obţinerea (în regim
simetric) a unei puteri instantanee totale constante; posibilitatea de a dispune la utilizare
de două tensiuni diferite.
Un sistem trifazat este simetric dacă cele trei mărimi ale sale (tensiuni, curenţi)
au aceeaşi frecvenţă, valorile efective (sau amplitudinile) egale şi defazajele dintre două
mărimi succesive egale cu 2t/3. Dacă una din aceste condiţii nu este îndeplinită, atunci
sistemul trifazat de mărimi este nesimetric. Un sistem trifazat simetric de tensiuni se
exprimă în valori instantanee prin relaţiile:


u U t
u U t
u U t
1
2
3
2
2
2
3
2 2
2
3
=
= ÷
|
\

|
.
|
= ÷
|
\

|
.
|
sin ;
sin ;
sin ,
e
e
t
e
t
(4.1)


2
u
1
u 3
u
3
2t

3
2t

3
2t

Fig. 4.1
u

t e
Circuite electrice trifazate - 4 146
Fig. 4.2
3
U


Re

Im

j

1
U


2
U

în care s-a considerat U U U U
u
m
1 2 3
2
= = = = .

Variaţiile în timp ale acestor mărimi se pot urmări în figura 4.1.

Acelaşi sistem se exprimă prin mărimile:

U U
U U e
U U e
j
j
1
2
2
3
3
2
2
3
=
=
=
÷
÷ ·
;
t
t
; (4.2)

care, în planul complex se reprezintă prin trei
fazori a căror sumă este nulă:
U U U
1 2 3
0 + + = (fig. 4.2).
Referitor la circuitele de utilizare se
deosebesc receptoare echilibrate, dacă
impedanţele complexe (Z) ale celor trei faze
sunt identice şi receptoare dezechilibrate, în
caz contrar.
4.2. Conexiunile circuitelor trifazate
Pentru reducerea numărului de conductoare ale unui sistem format din trei
circuite monofazate distincte (3 x 2 = 6 conductoare) se folosesc conexiunile în stea şi
în triunghi, atât în cazul generatoarelor cât şi al receptoarelor. Convenţional, fiecare
fază are o bornă de intrare ("început") şi o bornă de ieşire ("sfârşit"). În figura 4.3 este
exemplificată conexiunea în stea (Y) la un receptor şi un generator trifazat, la care
Fig.4.3
0 0'
1
I
2
e
U

2
I

3
I
0
I
1
e
U

3
e
U

1
23
U

12
U
31
U

2
U
1
U
3
U

2

3
2'
3'
U A

1'
4.2 – Conexiunile circuitelor trifazate 147

12
U
23
U

31
U
2
U
1
U
3
U
0
30
Fig. 4.4

"sfârşiturile" sau "începuturile" fazelor se leagă împreună formând nulul sau neutrul
consumatorului, respectiv al generatorului.
Conductorul de nul stabileşte legătura între punctele neutre ale generatorului şi
receptorului (punctele 0 şi 0' în exemplul considerat).
Curenţii din conductoarele liniei (I
1
, I
2
, I
3
) se numesc curenţi de linie şi
tensiunile dintre aceleaşi conductoare (U
12
, U
23
, U
31
) se numesc tensiuni de linie.
Curenţii de fază (I
1
, I
2
, I
3
) şi tensiunile de fază (U
1
, U
2
, U
3
) sunt mărimi specifice
fazelor receptoarelor. La conexiunea în stea curenţii de linie sunt şi curenţi de fază, iar
între cele două grupuri de tensiuni sunt evidente relaţiile:


U U U
U U U
U U U
12 1 2
23 2 3
31 3 1
= ÷
= ÷
= ÷
;
;
,
(4.3)

din care rezultă că suma imaginilor complexe ale tensiunilor de linie este întotdeauna
nulă:
U U U
12 23 31
0 + + = · (4.4)

Dacă tensiunile de linie şi de fază
formează sisteme trifazate simetrice de
mărimi, din figura 4.4 rezultă următoarea
relaţie:

U U U
12 1
0
1
2 30 3 = = cos
sau
U U
l f
= 3 , (4.5)
adică valoarea efectivă a tensiunii de linie
este de 3 ori mai mare decât valoarea
efectivă a tensiunii de fază. În reţelele de distribuţie de joasă tensiune (J.T.), valorile
acestor tensiuni (U
l
/ U
f
) pot fi: 380/220 (50 Hz), 415/240 (50 Hz), 220/127 (50 şi 60 Hz)
etc.
Conform primei teoreme a lui Kirchhoff aplicată punctului neutru rezultă
curentul din conductorul de nul:
I I I I
0 1 2 3
= + + . (4.6)

Dacă tensiunile de fază formează un sistem simetric şi receptorul este echilibrat,
curentul I
0
se anulează şi, în această situaţie, conductorul de nul poate lipsi. În figura
4.5 este prezentată conexiunea în triunghi (A) la un receptor trifazat. Ea se realizează
legând "sfârşitul" unei faze la "începutul" fazei următoare, fazele succedându-se într-o
anumită ordine. Astfel rezultă numai trei conductoare de alimentare.
Fig. 4.4
Circuite electrice trifazate - 4 148

31
I
0
30
Fig. 4.6
23
I
3
I

2
I

1
I

12
I

3
2
I
3
I
1
I
3
1
2
1'

2'
3'
1
I
31
U

23
I
12
U
23
U

1
12
I

2
2
I
3
I
Fig. 4.5
31
I
Conexiunea triunghi poate fi realizată şi la generatoarele trifazate. Tensiunile de
linie sunt egale cu tensiunile de fază (U
12
, U
23
, U
31
), iar între curenţii de linie (I
1
, I
2
, I
3
)
şi curenţii de fază (I
12
, I
23
, I
31
) există următoarele relaţii, obţinute în conformitate cu
prima teoremă a lui Kirchhoff:

I I I
I I I
I I I
1 12 31
2 23 12
3 31 23
= ÷
= ÷
= ÷
;
;
.
(4.7)
Prin însumare rezultă relaţia:
I I I
1 2 3
0 + + = (4.8)

ce relevă faptul că suma imaginilor
complexe ale curenţilor de linie
este întotdeauna nulă.
Din figura 4.6, în care sunt
reprezentate sistemele trifazate
simetrice ale curenţilor de linie şi
de fază, rezultă următoarea relaţie:
I I I
1 12
0
12
2 30 3 = = cos
sau
I I
l f
= 3 , (4.9)
4.3 – Calculul circuitelor electrice trifazate 149
1
I

23
U

12
U
) a

0
Z

0'

1
2
U
1
U
3
U

31
U

2
3
U A

1
Z

2
Z

3
Z

2
I

3
I

0
I

30
U
20
U
0

10
U

10
U

12
U
23
U

31
U

2
U
1
U
3
U

0'
U A

0
30
U

20
U

) b
Fig.4.7
adică valoarea efectivă a curentului de linie este de 3 ori mai mare decât valoarea
efectivă a curentului de fază.
4.3. Calculul circuitelor electrice trifazate
Importanţa tehnică deosebită a circuitelor trifazate justifică elaborarea unor
relaţii de calcul particulare.
Într-un număr mare de cazuri,
calculul acestor circuite
presupune determinarea
curenţilor prin fazele
receptoarelor.

4.3.1. Receptoare
trifazate conectate în stea, cu
conductor de nul

În figura 4.7, a se
consideră un receptor trifazat
dezechilibrat ( ) Z Z Z
1 2 3
= =
conectat în stea, alimentat de
la o reţea cu conductor de nul
(Z
0
), ale cărei tensiuni de linie
(U
12
, U
23
, U
31
) şi tensiuni de
fază (U
10
, U
20
, U
30
) formează
sisteme simetrice de mărimi.
U
1
, U
2
, U
3
reprezintă
tensiunile de fază ale
receptorului, iar

0 0 0 ' 0
I Z V V U = ÷ = A
este diferenţa de potenţial
dintre neutrul receptorului (0')
şi neutrul sursei (0).
Aplicând teoremele lui
Kirchhoff şi legea lui Ohm
circuitului cu schema din
figura 4.7, a, se obţin relaţiile:

· =
÷ =
÷ =
÷ =
0 0
30 3
20 2
10 1
I Z U
; U U U
; U U U
; U U U
A
A
A
A
(4.10)
Circuite electrice trifazate - 4 150

0 0 3 3 3 2 2 2 1 1 1
Y U I ; Y U I ; Y U I ; Y U I A = = = = . (4.11)
I I I I
1 2 3 0
0 + + ÷ = · (4.12)

Din relaţiile (4.10), (4.11) şi (4.12) se deduce expresia tensiunii stabilite între
neutrul consumatorului şi cel al sursei:


0 3 2 1
3 30 2 20 1 10
Y Y Y Y
Y U Y U Y U
U
+ + +
+ +
= A (4.13)

Rezolvarea unui circuit trifazat în conexiune stea, cu conductor de nul, constă în
determinarea tensiunii AU (rel.4.13), a tensiunilor de fază ale receptorului (rel.4.10) şi
a curenţilor acestuia (rel.4.11).
Dacă impedanţa conductorului de nul este foarte mică ( Z
0
0 ÷ , respectiv
Y
0
÷·), din relaţia (4.13) rezultă 0 U = A , astfel că tensiunile de fază la receptor
sunt simetrice şi egale cu tensiunile de alimentare ( ; U U
10 1
= ; U U
20 2
=
U U
3 30
= ), chiar dacă receptorul este dezechilibrat ( ) Z Z Z
1 2 3
= = . Aşadar,
receptoarele dezechilibrate în stea (de exemplu, instalaţiile de iluminat electric) trebuie
alimentate de sisteme trifazate cu conductor de nul având Z
0
0 = .Rolul acestuia
constă în simetrizarea tensiunilor pe fazele receptorului trifazat dezechilibrat.
Întreruperea conductorului de nul ( Z
0
= ·, respectiv Y
0
0 = ) conduce,
conform relaţiilor (4.13) şi (4.10), la 0 U = A şi U U U
1 2 3
= = (fig.4.7,b). Acest
deranjament determină o repartiţie nesimetrică a tensiunilor pe fazele unui receptor
dezechilibrat conectat în stea. De aceea, se interzice executarea unor legături uşor
demontabile şi intercalarea de siguranţe pe conductorul de nul.
În cazul circuitelor receptoare echilibrate ( Y Y Y Y
1 2 3
= = = ) în stea (de
exemplu, motoarele asincrone trifazate) tensiunea U A este nulă, indiferent de
valoarea admitanţei conductorului de nul:


( )
, 0
Y Y 3
Y U U U
U
0
30 20 10
=
+
+ +
= A (4.14)

deoarece tensiunile de fază ale sursei formează un sistem simetric de mărimi
(U U U
10 20 30
0 + + = ). În concluzie, receptoarele echilibrate conectate în stea pot fi
alimentate de la sisteme trifazate fără conductor de nul.
Aplicaţia 4.1. Un receptor trifazat conectat în stea, având pe cele trei faze n
1
, n
2
,
n
3
becuri identice grupate în paralel, este alimentat cu un sistem simetric de tensiuni
(fig.4.8, a). Să se determine tensiunile de fază la bornele receptorului în
4.3 – Calculul circuitelor electrice trifazate 151
următoarele situaţii distincte datorate conductorului de nul, care: a) are rezistenţa R
0
=
0, b) este ideal (R
0
= 0); c) este întrerupt (R
0
= ·). Se consideră becurile elemente de
circuit liniare, ale căror rezistenţe sunt constante.

Date numerice: n
1
= 10, n
2
= 15, n
3
= 24, U
l
= 380V, R
0
= 1O, U V
n
bec
= 220 ,
P W
n
bec
= 100 .

Rezolvare. Cunoscând puterea şi tensiunea nominală a becurilor, se calculează
rezistenţa lor electrică R
U
P
b
n
b
= = =
2 2
220
100
484O, respectiv impedanţele
receptorului pe cele trei faze:


10
U

1
U
30
U


j

10
U


20
U


3
1
2
0
1
Z

2

3
0
2
I
3
I
1

0
I

1
I

2
Z
3
Z
0
Z
) a

) b
2
U
3
U

20
U
30
U

3
n
1
n
2
n

0
R

) c
23
U

31
U

2 U
'

30
U
12
U
10
U

'
1
U

0
0'
) d

'
U A
Fig. 4.8

3 U
'

20
U

Circuite electrice trifazate - 4 152
Z Y R
R
n
b
1 1 1
1
1 48 4 = = = = , O ; Z Y R
R
n
b
2 2 2
2
1 32 26 = = = = , O ;

Z Y R
R
n
b
3 3 3
3
1 20 16 = = = = , O (fig.4.8, b).

Pentru determinarea tensiunilor de fază la receptor se folosesc relaţiile (4.10) şi
(4.13). Calculul tensiunii AU necesită exprimarea în complex a tensiunilor simetrice de
alimentare U
10
, U
20
, U
30
. Alegând, de exemplu, fazorul U
10
ca în figura 4.8, c, se
obţine:

( )
( ) . V 190 j 110
2
3
j
2
1
220 e 220 U
; V 190 j 110
2
3
j
2
1
220 e 220 U
; V 220 U
3 2 j
30
3 2 j
20
10
÷ ÷ =
|
|
.
|

\
|
+ ÷ = =
+ ÷ =
|
|
.
|

\
|
÷ ÷ = =
=
÷
t
t


a) Particularizând relaţia (4.13) pentru cazul în care conductorul de nul are
rezistenţa R
0
= 1O , se obţine AU = (- 3,92 + j 3,2) V. Pe baza relaţiilor (4.10) se
determină tensiunile:


· ÷ · ÷ ÷ = ÷ =
÷ ÷ ÷ = ÷ =
÷ ÷ = ÷ =
V 8 7 , 214
~
U 8 , 186 j 106 U U U
; V 7 3 , 220
~
U ; 2 , 193 j 106 U U U
; V 4 9 , 223
~
U ; 2 , 3 j 2 9 , 223 U U U
3 30 3
2 20 2
1 10 1
A
A
A


Se constată că tensiunile de fază la receptor nu formează un sistem simetric, dar
abaterea faţă de tensiunea nominală este sub 5%.
b) Dacă Z
0
= R
0
= 0 (Y
0
= ·), AU (rel.4.13) rezultă nul şi tensiunile de fază la
receptor sunt egale cu tensiunile de alimentare, formând un sistem simetric:
U
1
=U
10
, U
2
= U
20
, U
3
= U
30
, U
1
= U
2
= U
3
= 220 V (fig.4.8, d).
c) În cazul întreruperii conductorului de nul (Z
0
= R
0
= ·, Y
0
= 0) se obţine AU'
= ( - 43,2 + j 35,35) V, respectiv


· ÷ · + ÷ = ÷ =
÷ ÷ ÷ = ÷ =
÷ ÷ = ÷ =
V 46 , 168
~
U 5 6 , 154 j 8 , 66 ' U U U
; V 235
~
U ; 5 3 , 225 j 8 , 66 ' U U U
; V 56 , 265
~
U ; 5 3 , 35 j 2 , 263 ' U U U
'
3 30
'
3
'
2 20
'
2
'
1 10
'
1
A
A
A


Se observă că rezultă o nesimetrie pronunţată a tensiunilor de fază la receptor
(fig.4.8, d); supratensiunea maximă procentuală care apare în acest caz este:

4.3 – Calculul circuitelor electrice trifazate 153
Fig. 4.9
1
I
L C

R
1
I '
L
R
C
N
M

V

1
2

3

· = ·
÷
= % 43 , 23 100
220
46 , 168 220
c

Aplicaţia 4.2. Două receptoare trifazate dezechilibrate conectate în stea sunt
alimentate cu un sistem de tensiuni de linie simetrice (fig.4.9). Să se determine
tensiunea măsurată de voltmetrul V, presupus de impedanţă internă foarte mare.

Date numerice: U V R L
C
l
= = = = · 220
1
10 , e
e
O
Rezolvare. Pe baza relaţiilor (4.10), (4.11) şi (4.13) se pot determina curenţii de
fază la receptor într-o formă utilă pentru rezolvarea problemei. Spre exemplu, pentru
curentul I
1
se obţine expresia:


( ) ( )
I
U U Z U U Z U
Z Z
Z
Z Z Z Z Z Z
Z Z Z
Z
1
10 20 3 30 10 2 10
2 3
0
1 2 2 3 3 1
1 2 3
0
=
÷ ÷ ÷ +
+ + +
=
=
÷ +
+ + +
·
U Z U Z U
Z Z
Z
Z Z Z Z Z Z
Z Z Z
Z
12 3 31 2 10
2 3
0
1 2 2 3 3 1
1 2 3
0
(4.15)

Ţinând seama de faptul că
receptoarele trifazate cu conexiune stea
sunt alimentate fără conductor de nul (Z
0
=
·), relaţia (4.15) devine

I
U Z U Z
Z Z Z Z Z Z
1
12 3 31 2
1 2 2 3 3 1
=
÷
+ +
· (4.16)

Sistemul simetric al tensiunilor de
alimentare este:






( )
( )
12
2 3
23
2 3
31
220 ;
220 110 190 ;
220 110 190
j
j
U V
U e j V
U e j V
t
t
÷
=
= = ÷ +
= = ÷ ÷ ·
(4.17)
Circuite electrice trifazate - 4 154
Impedanţele celor două receptoare sunt:

Z R
1
10 = = O ;
Z j L j
2
10 = = e O ;
Z j
C
j
3
1
10 = ÷ = ÷
e
O (4.18,a)
şi
Z R
1
10
'
; = = O
Z j
C
j
2
1
10
'
; = ÷ = ÷
e
O
Z j L j
3
10
'
= = · e O (4.18,b)

Înlocuindu-se relaţiile (4.17) şi (4.18,a), respectiv (4.18,b) în relaţia (4.16), se
obţin curenţii:
( ) A 11 j 19 I
1
÷ = , respectiv ( ) A 11 j 19 I
'
1
+ ÷ = .
Se aplică forma integrală a legii conducţiei şi rezultă expresia complexă a
tensiunii între nodurile M şi N (fig.4.9):

( ) · + ÷ = ÷ = V 11 j 19 20 I R I R U
1
'
1 N M


Valoarea efectivă a tensiunii măsurate de voltmetru este U
MN
= 439 V.

4.3.2. Receptoare trifazate conectate în triunghi

Se consideră un receptor trifazat dezechilibrat ( Z Z Z
12 23 31
= = ) conectat în
triunghi (fig.4.10,a).
a) Presupunând cunoscuţi curenţii de linie nesimetrici ( I I I
1 2 3
, , ), rezolvarea
circuitului constă în determinarea curenţilor de fază ( I I I
12 23 31
, , ). Notând cu
I I I
12 23 31
' ' '
, , .curenţii de fază în situaţia unui receptor echilibrat (impedanţe Z identice
pe cele trei faze) se poate demonstra uşor:

( ) I I I
Z
U U U
12 23 31 12 23 31
1
0
' ' '
+ + = + + = (4.19)

deoarece tensiunile de linie, egale cu cele de fază, sunt simetrice. Introducând
mărimea de calcul A

I (fig.4.8,b) se obţin următoarele relaţii:
4.3 – Calculul circuitelor electrice trifazate 155
I I I ; I I I ; I I I
31
'
31 23
'
23
'
12 12
A A A ÷ = ÷ = ÷ = (4.20)
care, înmulţite cu Z Z
12 23
, , respectiv Z
31
şi adunate, conduc la expresia:
·
+ +
+ +
=
31 23 12
'
31 31
'
23 23
'
12 12
Z Z Z
I Z I Z I Z
I A (4.21)


Pe baza relaţiilor (4.20) şi (4.21) se determină curenţii de fază în funcţie de
impedanţele receptorului şi curenţii de linie:
1
I

1
31
U

12
U

2
3

12
Z
23
Z
2
I

3
I

) a

0'
) b
Fig.4.10
31
Z
31
I
12
I
23
I
1
I

12
I
12 I
'

23
I '

23
I
31
I
31
I '
3
I

2
I

I A

0
23
U

Circuite electrice trifazate - 4 156
I
Z I Z I
Z Z Z
I
Z I Z I
Z Z Z
I
Z I Z I
Z Z Z
12
31 1 23 2
12 23 31
23
12 2 31 3
12 23 31
31
23 3 12 1
12 23 31
=
÷
+ +
=
÷
+ +
=
÷
+ +
; ; (4.22)
Prin particularizarea acestor expresii pentru curenţi de linie simetrici şi receptor
echilibrat, rezultă relaţiile:
( ) ( ) ( ) I I I I I I I I I
12 1 2 23 2 3 31 3 1
3 3 3 = ÷ = ÷ = ÷ ; ; (4.23)
şi diagrama fazorială din fig.4.6.
b) Presupunând cunoscute tensiunile de linie, sunt evidente următoarele relaţii
(fig.4.10,a):
I
U
Z
I
U
Z
I
U
Z
12
12
12
23
23
23
31
31
31
= = = · ; ; (4.24)

4.4. Puterile în circuitele trifazate

Puterea complexă (sau puterea aparentă complexă) a unui receptor trifazat se
exprimă în funcţie de mărimile corespunzătoare celor trei faze conform relaţiei:
· + = + + = + + = Q j P I U I U I U S S S S
*
3 3
*
2 2
*
1 1 3 2 1
(4.25)
Partea reală a puterii complexe este puterea activă:
{ } P e S U I U I U I = 9 = + +
1 1 1 2 2 2 3 3 3
cos cos cos , ¢ ¢ ¢ (4.26)
iar partea imaginară a aceleeaşi expresii este puterea reactivă:
{ } Q m S U I U I U I = · = + + ·
1 1 1 2 2 2 3 3 3
sin sin sin ¢ ¢ ¢ (4.27)
În cazul unui consumator echilibrat, alimentat de la un sistem simetric de
tensiuni, puterile devin:
S U I P U I Q U I
f f f f f f
= = = 3 3 3 ; cos ; sin , ¢ ¢ (4.28)
iar dacă se introduc mărimile de linie, rezultă expresiile:
S U I P U I Q U I
l l l l l l
= = = 3 3 3 ; cos ; sin , ¢ ¢ (4.29)
valabile pentru ambele tipuri de conexiuni (stea şi triunghi).

Aplicaţia 4.3. Se consideră receptorul trifazat dezechilibrat conectat în triunghi
(fig.4.11) alimentat cu un sistem simetric de tensiuni. Să se determine:
a) curenţii de fază şi de linie;
b) puterile complexă, activă şi reactivă consumate de receptor.
Date numerice: u t V
12
200 2 = sine , R = 10O ,
X X
L C
= = · 10 3 O

4.4 – Puterile în circuitele trifazate 157
31
I
1

2

3

L
X j
C
X j ÷

Fig. 4.11
R

23
I

1
I

12
I

2
I

3
I
R

R

Rezolvare. Impedanţele fazelor
receptorului sunt
( )
( ) · ÷ = ÷ =
+ = + =
= =
O
O
O
3 j 1 10 X j R Z
; 3 j 1 10 X j R Z
; 10 R Z
C 31
L 23
12

Sistemul simetric al tensiunilor de
alimentare se scrie, de exemplu, sub
forma:
( )
( )
12
2 3
23
2 3
31
200 ;
200 100 100 3 ;
200 100 100 3
j
j
U V
U e j V
U e j V
t
t
÷
=
= = ÷ +
= = ÷ ÷ ·

Curenţii de fază se calculează cu
relaţiile (4.24):

I
U
Z
A
I
U
Z
e A
I
U
Z
e A
j
j
12
12
12
23
23
23
31
31
31
20
10 10
10 10
= =
= = ÷ =
= = ÷ = ·
;
;
t
t

Aplicând prima teoremă a lui Kirchhoff în nodurile schemei din figura 4.11, se
obţin curenţii de linie:

I I I A
I I I e A
I I I
j
1 12 31
2 23 12
3 31 23
30
30 30
0
= ÷ =
= ÷ = ÷ =
= ÷ = ·
;
;
t


b) Puterea complexă a receptorului considerat se exprimă în funcţie de mărimile
corespunzătoare fazelor şi este:

· = + + = VA 6000 I U I U I U S
*
31 31
*
23 23
*
12 12


Conform relaţiilor (4.26) şi (4.27), puterile activă şi reactivă consumate de
receptor sunt:

{ }
{ }
P e S W
Q m S
= 9 =
= · = ·
6000
0
;


Circuite electrice trifazate - 4 158
4.5. Protecţia împotriva tensiunilor electrice accidentale

4.5.1. Prize de pământ

Electrocutarea constituie un accident datorat curentului electric şi se produce
prin:
- atingerea directă a unei componente conductoare dintr-o instalaţie aflată sub
tensiune;
- atingerea indirectă a unui element conductor care, doar în urma unui defect sau
datorită unor cauze accidentale, poate fi pus sub tensiune (tensiune de atingere, U
a
).
Legarea la pământ constituie unul din mijloacele principale de protecţie
împotriva accidentelor prin electrocutare, în special în reţelele electrice de joasă
tensiune (sub 1 kV). Protecţia constă în racordarea la instalaţia de legare la pământ a
tuturor elementelor conductive care nu fac parte din circuitele curenţilor de lucru, dar
care accidental ar putea intra sub tensiune, cum sunt:
a) carcasele şi elementele de susţinere, metalice sau din beton armat, ale
instalaţiilor şi echipamentelor electrice;
b) părţile metalice ale panourilor şi pupitrelor de comandă şi de măsurare;
c) îngrădirile de protecţie metalice, fixe sau mobile, dacă nu au legătură sigură în
exploatare cu alte elemente legate la pământ;
d) părţile metalice ale suporturilor liniilor aeriene pentru transportul şi distribuţia
energiei electromagnetice, montate pe stâlpi metalici sau din beton armat;
e) armăturile, ecranele şi învelişurile metalice ale tuturor cablurilor electrice,
inclusiv ale celor cu înveliş exterior din PVC;
f) construcţiile metalice de susţinere a cablurilor electrice (stelaje, poduri, console).
Pentru legarea la pământ sunt prevăzute borne special destinate şi marcate.
Priza de pământ reprezintă un sistem de conductoare care asigură stabilirea voită
a unor contacte electrice între anumite puncte ale unei instalaţii şi pământ, în scopul
asigurării protecţiei împotriva tensiunilor accidentale de atingere. Din punct de vedere
constructiv prizele de pământ se clasifică în:
1) prize de pământ naturale, când elemente de construcţii destinate altor scopuri
(construcţii metalice, armături ale construcţiilor din beton armat, coloane de adâncime
ale sondelor, conducte metalice pentru fluide necombustibile) stabilesc legătura cu
solul. Ele trebuie să asigure continuitatea electrică necesară, să fie rezistente la
solicitări mecanice şi acţiuni chimice, să aibă stabilitate termică.
2) prize de pământ artificiale, realizate în mod special pentru stabilirea
contactului cu pământul. Ele sunt formate din electrozi metalici (din ţeavă sau profil
din oţel zincat), montaţi în pământ în poziţie verticală sau orizontală.
O legislaţie tehnică vastă (normative, prescripţii, regulamente, standarde), care
trebuie abordată cu atenţie şi seriozitate, cunoscută şi respectată, stabileşte condiţiile pe
care le îndeplinesc cu necesitate instalaţiile şi mijloacele de protecţie împotriva
electrocutărilor.

4.5.2. Scheme de legare la pământ
4.5 – Protecţia împotriva tensiunilor accidentale 159

Schemele de legare la pământ prevăzute în normativul I.7
2)
, „Normativ pentru
proiectarea şi executarea instalaţiilor electrice cu tensiuni până la 1000 V c.a. şi 1500 V
c.c.”, pot fi de trei feluri: IT, TN şi TT, în care simbolurile literale au următoarele semnificaţii:
a) Prima literă se referă la situaţia reţelei de alimentare în raport cu pământul: I – nu
există nici o legătură între punctul de nul al sursei şi pământ sau legarea la pământ se face
printr-o impedanţă foarte mare; T – punctul neutru al sursei este legat direct la pământ.
b) A doua literă se referă la mijloacele de legare la pământ a tuturor pieselor de metal
accesibile ale utilajelor şi echipamentelor electrice, pentru protecţia contra şocurilor electrice:
T – legarea nemijlocită a acestora la prize de pământ distincte din punct de vedere electric de
eventuala priză de pământ a sursei; N – legarea la conductorul neutru (de nul).
Alte litere se referă la dispunerea conductorului neutru N şi a conductorului de
protecţie PE în schema TN: S – conductorul de protecţie şi cel neutru sunt separate; C –
conductorul neutru are şi funcţia de protecţie, fiind numit conductor PEN.

4.5.2.1. Schema IT (neutrul izolat)

În figura 4.12, a se prezintă un receptor trifazat alimentat de la un sistem simetric
de tensiuni. Carcasa este legată la pământ printr-o priză a cărei rezistenţă electrică este
p
R . În cazul unui defect de izolaţie, între carcasă şi pământ apare o tensiune, sub
acţiunea căreia se stabileşte un curent
h
I prin corpul omului (de rezistenţă
h
R ).
Situaţiei din figura 4.12, a îi corespunde schema electrică reprezentată în figura 4.12, b.
Se remarcă faptul că între faza 1 şi pământ sunt conectate în paralel trei
rezistoare, a căror conductanţă echivalentă este:
· + + =
h p z i e
R
1
R
1
R
1
R
1
(4.30)
Aplicând cele două teoreme ale lui Kirchhoff circuitului din figura 4.12, b se
scriu ecuaţiile:

¦
¹
¦
´
¦
= + +
÷ = ÷
÷ = ÷
, 0 I I I
; U U I R I R
; U U I R I R
3 2 1
3 1 3 z i 1 e
2 1 2 z i 1 e
(4.31)


2)
Normativul I.7, elaborat de Institutul de Cercetări pentru Echipamente şi Tehnologii în Construcţii
(ICECON S.A.) în anul 2002, este armonizat cu standardele europene, respectiv internaţionale şi constituie
reglementarea tehnică de bază utilizată de agenţii economici de proiectare şi execuţie pentru instalaţiile
electrice de joasă tensiune.
Circuite electrice trifazate - 4 160


din care rezultă:
·
+
÷ ÷
=
z i e
3 2 1
1
R R 2
U U U 2
I (4.32)

Cum suma tensiunilor unui sistem trifazat simetric este nulă,
0 U U U
3 2 1
= + + , relaţia (4.32) devine:
p
R
iz
R
1
I

2
I
iz
R

3
I
iz
R
p
R
h
R
p
I
h
I
1
U

2
U
3
U
1
I

. T . J
1
L
iz
R
2
I
3
I
iz
R
iz
R
2
L
3
L
h
R
carcasă
a)
b)
Fig.4.12

p
I

h
I
4.5 – Protecţia împotriva tensiunilor accidentale 161
·
+
=
z i e
1
1
R R 2
U 3
I (4.33)

Pentru faza 1 este evidentă relaţia:

, I R I R
h h 1 e
= (4.34)

astfel că, pentru valoarea curentului
h
I se obţine:

·
+
=
+
· = =
e
z i h
h
1
z i e
1
h
e
1
h
e
h
R
R R
R 2
U 3
R R 2
U 3
R
R
I
R
R
I (4.35)

Ţinând seama de relaţiile (4.30) şi (4.35) rezultă expresia:

,
R
R R
R R 3
U 3
I
p
z i h
z i h
h
+ +
= (4.36)

în care U este tensiunea de linie ( )
1
U 3 U = .
Dacă instalaţia nu este prevăzută cu priză de pământ ( ) · =
p
R , relaţia (4.36)
devine:

( )
·
+
=
· =
z i h
R h
R R 3
U 3
I
p
(4.37)
Se remarcă valoarea subunitară a raportului:

( )
( )
, 1
R R 3 R
R R
1
1
I
I
z i h p
z i h
R h
h
p
<
+
·
+
=
· =
(4.38)
ceea ce înseamnă că întotdeauna curentul ce parcurge corpul omului, în contact
nemijlocit cu carcasa legată la pământ, este mai mic în prezenţa prizei de pământ decât
în absenţa acesteia.
În general, rezistenţa prizei de pământ, de numai câţiva ohmi, este mult mai
mică decât
h
R şi
z i
R , rezistenţa de izolaţie având valori de sute până la zeci de mii de
ohmi. Din acest motiv
p e
R
~
R ÷ (rel. 4.30),
1 p
I
~
I ÷ (fig.4.12, b), iar relaţia (4.33) se
scrie sub forma:
Circuite electrice trifazate - 4 162
·
+
÷
z i p
1
R R 2
U 3
~
I (4.39)
Astfel, pentru tensiunea de atingere (dintre carcasă şi pământ) rezultă expresia:

·
+
= = U
R R 2
R 3
I R U
z i p
p
1 p a
(4.40)

Această relaţie exprimă pe de o parte faptul că tensiunea de atingere se poate
reduce prin micşorarea rezistenţei
p
R , iar pe de altă parte evidenţiază rolul pozitiv al
rezistenţei de izolaţie
z i
R în limitarea acestei tensiuni.
Rezistenţa prizei de pământ, care asigură o anumită valoare a tensiunii de
atingere
a
U , se deduce din relaţia (4.40):
` ·
÷
s
z i
a
a
p
R
U 2 U 3
U
R (4.41)

În cazul reţelelor cu neutrul izolat, prizele de pământ trebuie dimensionate astfel
încât să asigure limitarea tensiunilor de atingere ( ) V 4 2 U
a
s chiar şi în cazul în care
rezistenţele de izolaţie ale fazelor sunt mai mici. La instalaţiile electrice de joasă
tensiune, rezistenţa prizei de pământ trebuie să fie mai mică sau cel mult egală cu 4 O.
În cazul când are loc un defect de izolaţie pe faze diferite, la două utilaje alimentate
din aceeaşi reţea, adică se întâmplă o dublă punere la pământ ca în figura 4.13, numai
legarea individuală la pământ a echipamentelor nu poate asigura protecţia acestora.
Calea de închidere a curentului de defect este formată din cele două faze cu
izolaţiile deteriorate şi prizele de pământ. Cu aproximaţie satisfăcătoare, curentul care
se stabileşte prin circuit are valoarea:
,
R R
U
I
2 p 1 p
+
= (4.42)
iar tensiunile de atingere vor fi:
·
+
=
+
= U
R R
R
U , U
R R
R
U
2 p 1 p
2 p
2 a
2 p 1 p
1 p
1 a
(4.43)
Se constată că, indiferent de valorile rezistenţelor prizelor de pământ
1 p
R şi
2 p
R , U U U
2 a 1 a
= + . Aşadar, chiar dacă pentru unul dintre utilaje tensiunea de
atingere corespunzătoare este la limita admisibilă, totuşi, pentru celălalt utilaj tensiunea
4.5 – Protecţia împotriva tensiunilor accidentale 163

. T . J
I
1
L
2
L
3
L
1
p
R
2
p
R

c
I
1 c
r
2 c
r
p
I
c
r
I

Fig.4.14
de atingere are o valoare periculoasă (de exemplu:
! V 6 5 3 U ; V 4 2 U ; V 0 8 3 U
2 a 1 a
= = = ).


În majoritatea cazurilor, ambele tensiuni de atingere depăşesc limita admisă.
Evitarea acestei situaţii se face prin legarea carcaselor celor două utilaje între ele,
printr-un conductor de
rezistenţă
c
r foarte mică
(fig. 4.14).
Luând în consi-
derare şi rezistenţele
conductoarelor de fază de
la punctul de nul al sursei
până în locul unde sunt
conectate receptoarele,
1 c
r şi
2 c
r , rezultă schema
din figura 4.15, pe baza
căreia se determină
curentul I sub forma:


( )
·
+ +
+
+ +
=
c 2 p 1 p
c 2 p 1 p
2 c 1 c
r R R
r R R
r r
U
I (4.44)

Curentul care se închide prin pământ este:
I
. T . J
1
L
2
L
3
L
Fig.4.13.
1
p
R
I
2
p
R
Circuite electrice trifazate - 4 164

I

1 c
r
2 c
r

c
r

c
I
p
I

1
p
R
2
p
R
U


Fig.4.15
( )( ) ( )
, U
r R R r R R r r
r
I
r R R
r
I
c 2 p 1 p c 2 p 1 p 2 c 1 c
c
c 2 p 1 p
c
p
+ + + + +
=
+ +
= (4.45)












iar tensiunile de atingere corespunzătoare sunt date de relaţiile:

( )( ) ( )
( )( ) ( )
·
+ + + + +
= =
+ + + + +
= =
U
r R R r R R r r
R r
I R U
U
r R R r R R r r
R r
I R U
c 2 p 1 p c 2 p 1 p 2 c 1 c
2 p c
p 2 p 2 a
c 2 p 1 p c 2 p 1 p 2 c 1 c
1 p c
p 1 p 1 a
(4.46)

Dacă
2 p 1 p c
R R r + << , atunci:
·
+ +
= + U
r r r
r
U U
c 2 c 1 c
c
2 a 1 a
(4.47)
Se poate observa că valoarea suficient de redusă a rezistenţei
c
r a conductorului
de legătură dintre cele două utilaje determină micşorarea fiecăreia dintre tensiunile de
atingere. Rolul favorabil al acestei legături constă şi în aceea că un defect de tipul celui
prezentat în figura 4.14 conduce la stabilirea unui curent I mare, capabil să determine
deconectarea sectorului afectat.
Spre exemplu, dacă considerăm O 1 r r
2 c 1 c
= = , O 5 2 , 0 r
c
= ,
O 5 1 R R
2 p 1 p
= = , pentru V 0 8 3 U = rezultă:

V 1 2 U U
2 a 1 a
= = şi A 9 6 1 I = .

4.5 – Protecţia împotriva tensiunilor accidentale 165

. T . J
I
1
L
3
L
N
2
L


Fig.4.16
Efectul favorabil al legăturii
c
r în micşorarea tensiunii
2 a 1 a
U U + este
evidenţiat de relaţia (4.47). Această legătură, numită de egalizare a potenţialului, este
importantă în diminuarea pericolului de accidentare.
Din cele prezentate se poate preciza că, în cazul reţelelor cu neutrul izolat,
protecţia împotriva atingerilor indirecte se realizează prin:
a) legarea la pământ;
b) controlul riguros şi periodic al rezistenţelor de izolaţie şi al rezistenţelor
instalaţiilor de legare la pământ;
c) reglajul corect al aparatelor de protecţie pentru deconectarea rapidă a
sectorului defect în cazul unei duble puneri la pământ.

4.5.2.2. Scheme TN

La reţelele de joasă tensiune cu neutrul legat la pământ, dirijarea curentului de
defect al unei faze spre punctul de nul al sursei de alimentare se poate face printr-un
conductor cu rezistenţă electrică mică, asigurându-se astfel o valoare ridicată a
curentului şi deci, acţionarea protecţiei pe faza respectivă.
Protecţia prin legare la conductorul neutru N se aplică pentru toate elementele
conductive care pot fi atinse şi care nu fac parte în mod normal din circuitele curenţilor
de lucru, dar care, în caz de defect, pot ajunge la o tensiune periculoasă.
În figura 4.16 se
prezintă o schemă N T , la
care curentul de defect
trebuie să topească
fuzibilul celei mai
apropiate siguranţe de
protecţie a echipa-
mentului sau să determine
declanşarea întrerupă-
torului care scoate utilajul
defect de sub tensiune.
Protecţia prin
legarea numai la
conductorul neutru N are
inconvenientul că, în
anumite împrejurări, însăşi
instalaţia de protecţie poate conduce la accidente. De exemplu, în cazul unui defect de
izolaţie al unui conductor de fază, carcasele tuturor receptoarelor mono şi trifazate
situate în aval de locul întreruperii conductorului neutru pot ajunge sub tensiunea de
fază. O asemenea posibilitate poate apărea cu precădere la bornele tablourilor de
distribuţie, la legăturile de îmbinare şi de ramificaţie de pe traseul reţelei etc. De aceea,
părţile metalice ale instalaţiilor electrice care pot fi atinse şi care în mod normal nu sunt
sub tensiune, se leagă la nulul sursei printr-un conductor de protecţie PE, diferit de
Circuite electrice trifazate - 4 166

2
L
. T . J
PE
N
PE
PE
N
N
1
L
3
L


Fig.4.17

1
L
2
L
3
L
. T . J
PEN
PE
PE
N
N


Fig.4.18
conductorul neutru N şi dimensionat pentru cel mai mare curent de defect care poate
surveni. Conform normativului I.7, sistemul TN-S (5 conductoare), reprezentat în
figura 4.17, este obligatoriu
în cazul echipamentelor
mobile sau la care secţiunea
transversală a conductoarelor
este mai mică de 10 mm
2

pentru cupru şi 16 mm
2

pentru aluminiu. Pe traseul
conductorului de protecţie
PE este interzisă executarea
unor legături uşor
demontabile şi intercalarea
de siguranţe fuzibile sau
aparate de comutaţie, prin a
căror îndepărtare, respectiv funcţionare, s-ar putea întrerupe legătura de protecţie.
De asemenea, se interzice racordarea conductorului de protecţie PE şi a
conductorului neutru N la o bornă comună a receptorului. Fiecare utilaj sau echipament
(inclusiv corpurile de iluminat) trebuie prevăzut cu două borne, dintre care una este în
interiorul utilajului, în apropierea bornelor destinate conductoarelor de alimentare, iar a
doua bornă e situată în exterior, pe carcasă.
Pentru evitarea erorilor la montare, în cazul conductoarelor izolate şi al
cablurilor se folosesc următoarele culori de marcare:
- verde/galben, pentru conductoare de protecţie PE;
- albastru deschis, pentru conductoare neutre N;
- alte culori decât cele precizate (de exemplu roşu, albastru, maro), pentru
conductoare de fază.
Conductorul de protecţie PE poate fi folosit şi drept conductor neutru N, fiind
numit conductor PEN. Acest conductor, caracteristic schemei TN-C reprezentată în
figura 4.18, trebuie să satisfacă
cerinţele ambelor sale funcţii. În
caz de neconcordanţă, are
prioritate funcţia PE. Schema
TN-C necesită legarea la pământ
a conductorului PEN în anumite
puncte, pe cât posibil
echidistante, pentru crearea unor
căi suplimentare de trecere a
curenţilor de defect.
Schema TN-C este interzisă
pentru toate circuitele cu
4.5 – Protecţia împotriva tensiunilor accidentale 167

1
L
2
L
3
L
. T . J
N
PEN
PE
N
PE
PE N
C TN Schemă ÷

S TN Schemă ÷


Fig.4.19
0'
1
R
2
3
L
C
0

Fig. 4.20
secţiunea conductorului de cupru mai mică de 10 mm
2
(sau 16 mm
2
pentru conductorul de
aluminiu). Este interzisă, de asemenea, utilizarea schemei TN-C în cazul conductoarelor
flexibile.

Schemele TN-C şi TN-S pot fi utilizate simultan în aceeaşi instalaţie. În
realizarea schemei TN-C-S (fig.4.19), schema TN-C (4 conductoare) nu poate fi folosită
niciodată în aval de
schema TN-S (5
conductoare). Punctul la
care conductorul PE se
separă din conductorul
PEN este, în general, la
limita amonte a instalaţiei
respective.




PROBLEME (4)

P4.1. Receptorul trifazat conectat în stea, reprezentat în figura 4.20, este
alimentat cu un sistem simetric de tensiuni. Să se determine tensiunile de fază la
receptor în situaţia întreruperii conductorului de nul.

















Circuite electrice trifazate - 4 168
L

C

R L
R
C
0
R

A

1
2

3

Fig. 4.21
1

Fig. 4.22
31
I

12
R
2

3

L
C
31
R

23
R

12
I

23
I


Date numerice: U
l
= 380 V, R L
C
= = = e
e
1
10O .
R: U
1
=380 V, U U V
2 3
197 = ÷ ·
~


P4.2. Două receptoare trifazate
dezechilibrate conectate în stea sunt
alimentate cu un sistem de tensiuni de
linie simetrice (fig.4.21). Să se
determine curentul măsurat de
ampermetrul A, presupus de impedanţă
internă nulă.

Date numerice:
U
l
= 380 V;
R L
C
= = = e
e
1
10O ;
R
0
= 2 O.
R: I = 24,5 A.

P4.3. Receptorul trifazat dezechilibrat conectat în triunghi, având schema
reprezentată în figura 4.22, este
alimentat cu un sistem simetric
de tensiuni. Să se calculeze
valorile efective ale curenţilor de
fază.

Date numerice: U
l
= 380 V;
R
12
= R
31
= 19 O;R
23
= 22
O;
e
e
L
C
= = ·
1
11O
R:
I
12
= I
23
= I
31
= 17,3 A.
P4.4. Se consideră două
receptoare echilibrate, unul în
conexiune stea şi celălalt în
conexiune triunghi, alimentate de la aceeaşi sursă trifazată cu un sistem simetric de
tensiuni (fig.4.23). Să se calculeze valorile efective ale curenţilor de linie.
Date numerice: ( ) , 9 j 3 Z , V 3 0 0 2 U
l
O
A
÷ = =
( ) ( ) O O 3 j 2 Z , 6 j 2 Z
l Y
+ = + =
Probleme 169
2
i
3
i

1
i
L
C
R
L
R
R
-
-
Fig. 4.24
M

R: I
1
= I
2
= I
3
= 40 A.




P4.5. Receptorul trifazat
reprezentat în figura 4.24 este alimentat
de la un generator ale cărui tensiuni de
fază formează un sistem simetric de
tensiuni. Să se calculeze valorile
momentane ale curenţilor de fază.
Date numerice:
O e O 0 0 3 L , 0 0 1 R , V 0 0 3 U
f
= = =
· = = O
e
O e 0 0 1
C
1
, 0 0 2 M

R:
( ) ( )
( ) · + =
÷ = ÷ =
A 2 1 5 t n i s 3 i
; A 2 1 1 1 t n i s 3 i ; A 4 t n i s 3 i
3
2 1
t e
t e t e







Fig. 4.23
l
Z

1
I

2
I
3
I
l
Z

l
Z

A
Z
A
Z
Y
Z
A
Z
Y
Z
Y
Z

5. CIRCUITE ELECTRICE CUADRIPOLARE

5.1. Noţiuni introductive

Cuadripolul în sens general este un circuit electric care, fără a fi cuplat
magnetic cu exteriorul, este în legătură cu acesta prin patru borne (poli) de acces,
grupate în două porţi. Dacă pentru fiecare poartă curenţii sunt egali şi de sens opus,
cuadripolul se numeşte diport (fig. 5.1).
Un cuadripol poate fi liniar, parametric sau neliniar, după cum elementele de
circuit care formează structura lui internă sunt liniare, parametrice sau neliniare. Un
cuadripol poate fi activ sau pasiv, după cum în structura lui intervin sau nu surse de
energie electromagnetică. Prezenţa exclusivă a rezistoarelor sau absenţa acestora în
alcătuirea cuadripolilor pasivi, îi clasifică pe aceştia în disipativi sau nedisipativi.
Fără a cunoaşte structura internă a cuadripolului, interacţiunea acestuia cu
exteriorul este complet caracterizată, într-un regim permanent sinusoidal, de
următoarele mărimi la borne:
2 2 1 1
I , U , I , U . Relaţiile care stabilesc legătura între
ele, în cazul unui cuadripol liniar şi pasiv, se numesc ecuaţiile cuadripolului. Acestea
au forme explicite în care, două dintre mărimi se exprimă ca funcţii liniare şi omogene
de două variabile independente (
1
U şi
1
I ,
1
U şi
2
U ,
1
I şi
2
I etc.). Coeficienţii
complecşi care intervin în aceste ecuaţii se numesc parametrii cuadripolari şi depind
de structura internă a cuadripolului.
În cazul alimentării directe, la poarta de intrare, formată din bornele 11’,
sensurile de referinţă ale tensiunii şi curentului se asociază după regula de la
receptoare, iar la poarta de ieşire, constituită din bornele 22’, asocierea sensurilor
celor două mărimi se face după regula de la generatoare (fig. 5.1, a).


Fig. 5.1

Uneori este necesară scrierea ecuaţiilor cuadripolului inversat în raport cu
schema de alimentare pe la bornele 11’. În schema din figura 5.1, b, corespunzând
alimentării cuadripolului pe la bornele 22’, asocierea sensurilor tensiunii şi curentului
se face după regula de la receptoare la poarta 2 – 2’, respectiv după regula de la
generatoare la poarta 1 – 1’. La alimentarea inversă, convenim să notăm cele patru
mărimi caracteristice cu indicele “prim”. Întrucât doar sensurile curenţilor sunt
inversate, ecuaţiile cuadripolului alimentat pe la bornele 22’ se obţin din ecuaţiile
5.2 – Parametrii fundamentali 171
aceluiaşi cuadripol alimentat direct, pe la bornele 11’, modificând semnele curenţilor
1
I şi
2
I .

Un cuadripol este reciproc dacă, aplicând la poarta de intrare o tensiune
e
U ,
curentul
2
I stabilit la poarta de ieşire prin scurtcircuitarea bornelor 22’ este egal cu
curentul
'
1
I , stabilit prin scurtcircuitarea bornelor 11’ de aceeaşi sursă
e
U , conectată
la poarta 2 – 2’.
· =
'
1 2
I I (5.1)




Fig. 5.2

Aşadar, cuadripolii pot fi reciproci sau nereciproci, după cum verifică sau nu
condiţia de reciprocitate.
Un cuadripol pasiv este simetric dacă, prin schimbarea între ele a celor două
porţi, tensiunile şi curenţii nu se modifică în exteriorul cuadripolului.
În cele ce urmează ne vom referi numai la cuadripolii diporţi liniari, pasivi şi
reciproci, în regim sinusoidal.

5.2. Parametrii fundamentali
La alimentarea directă a cuadripolului, relaţiile liniare şi omogene dintre
mărimile de intrare ( )
1 1
I , U şi mărimile de ieşire ( )
2 2
I , U , numite şi ecuaţiile
fundamentale, au forma generală:

·
¹
´
¦
+ =
+ =
2 2 2 2 1 2 1
2 2 1 2 1 1 1
I A U A I
I A U A U
(5.2, a)

Coeficienţii
2 2 1 2 2 1 1 1
A , A , A , A se numesc parametrii fundamentali ai
cuadripolului. Sistemul de ecuaţii (5.2, a) poate fi scris matricial sub forma:
| | ,
I
U
A
I
U
2
2
1
1
(
¸
(

¸

=
(
¸
(

¸

(5.2, b)
Circuite electrice cuadripolare - 5 172
unde | |
(
¸
(

¸

=
2 2 1 2
2 1 1 1
A A
A A
A este matricea parametrilor fundamentali.
Semnificaţiile fizice ale acestor parametri rezultă din regimurile particulare de
funcţionare ale cuadripolilor, cu bornele 22’ în gol şi, respectiv, în scurtcircuit:
-
0 I
2
1
1 1
2
U
U
A
=
|
|
.
|

\
|
= reprezintă raportul de transformare al tensiunilor la
funcţionarea în gol [coeficient adimensional]; (5.3, a)
-
0 U
2
1
2 1
2
I
U
A
=
|
|
.
|

\
|
= reprezintă impedanţa de transfer la funcţionarea
în scurtcircuit [ Ω ]; (5.3, b)
-
0 I
2
1
1 2
2
U
I
A
=
|
|
.
|

\
|
= reprezintă admitanţa de transfer la funcţionarea
în gol [ S ]; (5.3, c)
-
0 U
2
1
2 2
2
I
I
A
=
|
|
.
|

\
|
= reprezintă raportul de transformare al curenţilor la
funcţionarea în scurtcircuit [ coeficient adimensional]. (5.3, d)
Întrucât parametrii fundamentali reprezintă rapoarte dintre mărimi
corespunzătoare celor două porţi, ei se mai numesc şi parametrii de transfer. Matricea
parametrilor fundamentali (v.rel.5.2, b) se numeşte şi matrice de transfer.
În scopuri practice este utilă exprimarea condiţiei de reciprocitate (rel.5.1) în
funcţie de parametrii fundamentali. Se consideră cuadripolul alimentat pe la bornele
11’ de la o sursă cu t.e.m. sinusoidală
e
U şi cu poarta de ieşire în scurtcircuit
( ) 0 U
2
= ; din (5.2, a) rezultă:
·
|
|
.
|

\
|
=
|
|
.
|

\
|
=
= = 0 U
2 1
e
0 U
2 1
1
2
2 2
A
U
A
U
I (5.4)
Se alimentează cuadripolul pe la bornele 22’ de la aceeaşi sursă şi se
scurtcircuitează bornele 11’. Sistemul de ecuaţii

¦
¹
¦
´
¦
÷ = ÷
÷ =
'
2 2 2
'
2 1 2
'
1
'
2 2 1
'
2 1 1
'
1
I A U A I
I A U A U
(5.5)
ce corespunde alimentării inverse a cuadripolului, se particularizează pentru
e
'
2
U U = , 0 U
'
1
= şi se obţine expresia
5.2 – Parametrii fundamentali 173


Fig.5.3

·
÷
=
e
2 1
1 2 2 1 2 2 1 1 '
1
U
A
A A A A
I (5.6)
Ţinând seama de relaţiile (5.1), (5.4) şi (5.6), rezultă condiţia de reciprocitate
exprimată cu parametrii fundamentali:
1 A A A A
1 2 2 1 2 2 1 1
= ÷ (5.7, a)
sau
· = = 1
A A
A A
A
2 2 1 2
2 1 1 1
(5.7, b)
Aplicaţia 5.1. Un cuadripol diport pasiv, cu parametrii fundamentali cunoscuţi,
este alimentat la poarta de intrare de o sursă cu tensiune electromotoare sinusoidală
e
U şi rezistenţă internă r. La poarta de ieşire este conectat un receptor cu impedanţa
necunoscută (fig. 5.3). Să se determine puterea activă maximă primită de receptor.
Date numerice: | | ·
(
¸
(

¸

= = =
2 j
4 j 2
A , 2 r , V 0 2 U
e
O
Rezolvare. Pentru aplicarea teoremei transferului maxim de putere activă
(v.par.3.7.2), circuitul situat
în stânga bornelor 22’ se
echivalează cu un generator
Thévenin, ai cărui parametri
( )
h T h T
Z , U se determină în
continuare.

Pentru calculul impe-
danţei circuitului pasivizat în raport cu bornele 22’, se consideră schema din figura
5.4, a, cu alimentare dinspre bornele 22’. Ecuaţiile (5.5) pentru alimentarea inversă a
cuadripolului diport pasiv

¦
¹
¦
´
¦
÷ = ÷
÷ =
'
2
'
2
'
1
'
2
'
2
'
1
I 2 U j I
I 4 j U 2 U

se completează cu ecuaţia

'
1
'
1
'
1
I 2 I r U = =
şi din sistemul astfel rezultat se deduce impedanţa internă a generatorului Thévenin
echivalent:
· = = O 2
I
U
Z
'
2
'
2
h T


Circuite electrice cuadripolare - 5 174


Fig. 5.4


Pentru calculul t.e.m. a generatorului Thévenin echivalent ( )
h T
U , se consideră
schema din figura 5.4, b, cu bornele 22’ în gol ( ) 0 I
2
= . Ecuaţiile (5.2, a) ale
cuadripolului devin

¹
´
¦
=
=
2 1
2 1
U j I
U 2 U


şi se completează cu ecuaţia:
· ÷ = ÷ =
1 1 e 1
I 2 0 2 I r U U

Rezultă
( )
( ) · = ÷ =
+
= =
÷ 4 j
2 h T
e 2 5 j 1 5
j 1 2
0 2
U U
t

Circuitul echivalent este reprezentat în figura 5.4, c. Pentru transferul maxim de
putere activă este necesar ca
· = = O 2 Z Z
*
h T


Puterea activă maximă disipată în receptor este:

{ }
( )
· =
·
=
9
= W 5 2 , 6
2 4
2 5
Z e 4
U
P
2
2
h T
x a m


5.3. Parametrii impedanţă
O altă formă a ecuaţiilor cuadripolilor liniari şi pasivi, care stabileşte legătura
între tensiunile corespunzătoare celor două porţi şi curenţi, în condiţiile alimentării
directe,
5.3 – Parametrii impedanţă 175

¹
´
¦
+ =
+ =
2 2 2 1 1 2 2
2 2 1 1 1 1 1
I Z I Z U
I Z I Z U
(5.8, a)

introduce mărimile
2 2 1 2 2 1 1 1
Z , Z , Z , Z , numite parametrii impedanţă ai
cuadripolului. Sistemul de ecuaţii (5.8, a) poate fi scris matricial sub forma:

| | ,
I
I
Z
U
U
2
1
2
1
(
¸
(

¸

=
(
¸
(

¸

(5.8, b)

unde | |
(
¸
(

¸

=
2 2 1 2
2 1 1 1
Z Z
Z Z
Z este matricea parametrilor impedanţă ai cuadripolului. Pe
baza celor prezentate în paragraful 5.1, ecuaţiile corespunzătoare alimentării
cuadripolului pe la bornele 22’ au forma:

.
I Z I Z U
I Z I Z U
'
2 2 2
'
1 1 2
'
2
'
2 2 1
'
1 1 1
'
1
¦
¹
¦
´
¦
÷ ÷ =
÷ ÷ =
(5.9)

Se consideră cuadripolul alimentat pe la poarta 1 – 1’ funcţionând în gol
( ) 0 I
2
= . Ecuaţiile (5.8, a) obţin forme particulare, din care rezultă parametrii:

- , Z
I
U
Z
0 1
0 I
1
1
1 1
2
=
|
|
.
|

\
|
=
=
(5.10, a)

în care
0 1
Z reprezintă impedanţa în gol, cu alimentare pe la bornele 11’;

- ( ) , Z
I
U
Z
1
o t
0 I
1
2
1 2
2
=
|
|
.
|

\
|
=
=
(5.10, b)

în care ( )
1
o t
Z reprezintă impedanţa de transfer în gol, cu alimentare pe la bornele 11’.
Se consideră cuadripolul alimentat pe la poarta 2 – 2’ funcţionând în gol
( ) 0 I
'
1
= . Din ecuaţiile (5.9) rezultă parametrii:

- ( ) , Z
I
U
Z
2
o t
0 I
'
2
'
1
2 1
'
1
÷ =
|
|
.
|

\
|
÷ =
=
(5.10, c)
în care ( )
2
o t
Z reprezintă impedanţa de transfer în gol, cu alimentare pe la bornele 22’;
Circuite electrice cuadripolare - 5 176

Fig.5.5

- , Z
I
U
Z
0 2
0 I
'
2
'
2
2 2
'
1
÷ =
|
|
.
|

\
|
÷ =
=
(5.10, d)

în care
0 2
Z reprezintă impedanţa în gol, cu alimentare pe la bornele 22’.
Fiind definiţi în regimuri de funcţionare în gol la cele două porţi, parametrii
impedanţă se numesc şi parametrii de gol ai cuadripolului.
Pentru stabilirea condiţiei de reciprocitate a cuadripolului, exprimată în funcţie
de parametrii impedanţă, se procedează astfel: rezolvând sistemul de ecuaţii (5.8, a) în
raport cu
1
U şi
1
I se obţine:


¦
¦
¹
¦
¦
´
¦
·
÷ =
|
|
.
|

\
|
÷ + =
2
1 2
2 2
2
1 2
1
2
1 2
2 2 1 1
2 1 2
1 2
1 1
1
I
Z
Z
U
Z
1
I
I
Z
Z Z
Z U
Z
Z
U
(5.11)

Comparând aceste ecuaţii cu cele din (5.2, a), rezultă:

·
÷ = =
÷ = =
1 2 2 2 2 2 1 2 1 2
1 2 2 2 1 1 2 1 2 1 1 2 1 1 1 1
Z Z A , Z 1 A
Z Z Z Z A , Z Z A
(5.12, a)

respectiv
·
÷ = =
÷ = =
1 2 2 2 2 2 1 2 1 2
1 2 2 2 1 1 2 1 2 1 1 2 1 1 1 1
A A Z , A 1 Z
A A A A Z , A A Z
(5.12, b)

Se înlocuiesc parametrii fundamentali exprimaţi cu (5.12, a) în relaţia (5.7, a) şi
condiţia de reciprocitate rezultă sub forma:

· ÷ =
2 1 1 2
Z Z (5.13)

Aplicaţia 5.2.
Se consideră circuitul
cuadripolar cu schema
din figura 5.5
funcţionând în regim
sinusoidal. Să se
determine parametrii
impedanţă şi să se
verifice condiţia de
reciprocitate a
cuadripolului.
5.4 – Parametrii admitanţă 177

Fig.5.6

Rezolvare. Se decuplează bobinele din laturile concurente într-un nod al
circuitului şi se aplică metoda curenţilor ciclici schemei din figura 5.6.
Curenţii ciclici sunt
2 1
I , I , I şi satisfac sistemul de ecuaţii:


( )
( )
( )
¦
¹
¦
´
¦
+ + + ÷ = ÷
÷ ÷ + + =
+ ÷ =
2 2
2 1
1 1
I j j 1 I j U
I j I 2 j j 3 j I 2 j O
I 2 j I 2 j 2 U


După eliminarea din calcule a curentului I , sistemul de ecuaţii scris în forma


( )
( )
¹
´
¦
+ ÷ ÷ =
+ ÷ =
2 1 2
2 1 1
I 2 3 j 1 I j U
I j I 2 j 1 2 U


pune în evidenţă elementele matricei | | Z :


( )
( ) · + ÷ =
÷ = = ÷ =
O
O O O
2 3 j 1 Z
; j Z ; j Z ; 2 j 1 2 Z
2 2
1 2 2 1 1 1


Întrucât este verificată relaţia (5.13) O j Z Z
1 2 2 1
= ÷ = , cuadripolul este
reciproc.

5.4. Parametrii admitanţă
În condiţiile alimentării directe, o formă nouă a ecuaţiilor cuadripolilor liniari şi
pasivi stabileşte legătura dintre curenţii corespunzători celor două porţi şi tensiuni

,
U Y U Y I
U Y U Y I
2 2 2 1 1 2 2
2 2 1 1 1 1 1
¹
´
¦
+ =
+ =
(5.14, a)
punând în evidenţă coeficienţii
2 2 1 2 2 1 1 1
Y , Y , Y , Y , numiţi parametrii admitanţă ai
cuadripolului. Sistemul de ecuaţii (5.14, a) poate fi scris matricial sub forma:
Circuite electrice cuadripolare - 5 178
| | ,
U
U
Y
I
I
2
1
2
1
(
¸
(

¸

· =
(
¸
(

¸

(5.14, b)

în care | |
(
¸
(

¸

=
2 2 1 2
2 1 1 1
Y Y
Y Y
Y este matricea parametrilor admitanţă ai cuadripolului.
Pe baza celor prezentate în paragraful 5.1, ecuaţiile corespunzătoare alimentării
cuadripolului pe la bornele 22’ sunt:

·
¦
¹
¦
´
¦
+ = ÷
+ = ÷
'
2 2 2
'
1 1 2
'
2
'
2 2 1
'
1 1 1
'
1
U Y U Y I
U Y U Y I
(5.15)

Elementele matricei admitanţă se determină din regimuri de funcţionare în
scurtcircuit, considerându-se cuadripolul alimentat atât direct cât şi invers.
Alimentând cuadripolul pe la poarta 1 – 1’ şi particularizând ecuaţiile (5.14, a)
pentru 0 U
2
= , rezultă parametrii:
- , Y
U
I
Y
s 1
0 U
1
1
1 1
2
=
|
|
.
|

\
|
=
=
(5.16, a)

în care s-a notat cu
s 1
Y admitanţa (de intrare) în scurtcircuit a cuadripolului alimentat
pe la bornele 11’;
- ( ) , Y
U
I
Y
1
s t
0 U
1
2
1 2
2
=
|
|
.
|

\
|
=
=
(5.16, b)

în care ( )
1
s t
Y este admitanţa de transfer în scurtcircuit a cuadripolului alimentat pe la
bornele 11’.
Alimentând cuadripolul pe la poarta 2 – 2’ şi scurtcircuitând bornele 11’
( ) 0 U
'
1
= , din ecuaţiile (5.15) rezultă parametrii:

- ( ) , Y
U
I
Y
2
s t
0 U
'
2
'
1
2 1
'
1
÷ =
|
|
.
|

\
|
÷ =
=
(5.16, c)
în care ( )
2
s t
Y reprezintă admitanţa de transfer în scurtcircuit a cuadripolului
alimentat pe la bornele 22’;
- , Y
U
I
Y
s 2
0 U
'
2
'
2
2 2
'
1
÷ =
|
|
.
|

\
|
÷ =
=
(5.16, d)
5.4 – Parametrii admitanţă 179


Fig.5.7

în care s-a notat cu
s 2
Y admitanţa în scurtcircuit a cuadripolului alimentat pe la
bornele 22’.
Fiind definiţi în regimuri de funcţionare în scurtcircuit la porţile 1 – 1’ şi 2 – 2’,
parametrii admitanţă se numesc şi parametrii de scurtcircuit ai cuadripolului.
Pentru stabilirea condiţiei de reciprocitate a cuadripolului în funcţie de
parametrii admitanţă, se rezolvă sistemul de ecuaţii (5.14, a) în raport cu
1 1
I , U şi se
obţine:

¦
¦
¹
¦
¦
´
¦
·
+
|
|
.
|

\
|
÷ =
+ ÷ =
2
1 2
1 1
2
1 2
2 2 1 1
2 1 1
2
1 2
2
1 2
2 2
1
I
Y
Y
U
Y
Y Y
Y I
I
Y
1
U
Y
Y
U
(5.17)

Comparând aceste ecuaţii cu cele din (5.2, a), rezultă:


· = ÷ =
= ÷ =
1 2 1 1 2 2 1 2 2 2 1 1 2 1 1 2
1 2 2 1 1 2 2 2 1 1
Y Y A , Y Y Y Y A
, Y 1 A , Y Y A
(5.18, a)

respectiv

· ÷ = =
÷ = =
12 1 1 2 2 2 1 1 2
2 1 2 2 1 1 1 2 2 1 2 1 2 2 1 1
A A Y , A 1 Y
, A A A A Y , A A Y
(5.18, b)

Se înlocuiesc parametrii fundamentali exprimaţi cu (5.18, a) în relaţia (5.7, a) şi
se obţine condiţia de reciprocitate sub forma:

· ÷ =
1 2 2 1
Y Y (5.19)

Aplicaţia 5.3. Se
consideră circuitul
cuadripolar cu schema din
figura 5.7 funcţionând în
regim sinusoidal. Să se
determine parametrii
admitanţă şi să se verifice
condiţia de reciprocitate a
cuadripolului.
Rezolvare. Schema din figura 5.8, a corespunde situaţiei în care circuitul
cuadripolar este alimentat pe la poarta 1 – 1’ şi bornele 22’ sunt scurtcircuitate.
Din sistemul de ecuaţii


( )
( )
¹
´
¦
+ ÷ + ÷ =
÷ + =
2 1
2 1 1
I j 2 j 1 I j O
I j I j 1 U

Circuite electrice cuadripolare - 5 180

Fig. 5.8

rezultă, conform relaţiilor (5.16, a) şi (5.16, b), parametrii:


· =
|
|
.
|

\
|
=
÷
=
|
|
.
|

\
|
=
=
=
S
3
j
U
I
Y
, S
3
j 1
U
I
Y
0 U
1
2
1 2
0 U
1
1
1 1
2
2


În figura 5.8, b s-a reprezentat schema corespunzătoare alimentării inverse a
cuadripolului, atunci când bornele 11’ sunt scurtcircuitate.
Din sistemul de ecuaţii


( )
( )
¦
¹
¦
´
¦
+ + ÷ =
÷ + ÷ =
'
1
'
2
'
1
'
2
'
2
I j 1 I j O
I j I j j 2 1 U


rezultă, conform relaţiilor (5.16, c) şi (5.16, d), parametrii:


·
+
=
|
|
.
|

\
|
÷ =
÷ =
|
|
.
|

\
|
÷ =
=
=
S
3
j 1
U
I
Y
, S
3
j
U
I
Y
0 U
'
2
'
2
2 2
0 U
'
2
'
1
2 1
'
1
'
1


Se verifică condiţia de reciprocitate exprimată de relaţia (5.17):
· ÷ = ÷ = S 3 j Y Y
1 2 2 1




5.5. Parametrii hibrizi
Parametrii hibrizi sunt folosiţi cu precădere în descrierea funcţionării unui număr
important de dispozitive electronice. În continuare, se prezintă două forme noi ale
5.5 – Parametrii hibrizi 181
ecuaţiilor cuadripolilor liniari şi pasivi, scrise explicit în raport cu o mărime de la
intrare şi o altă mărime de la ieşire.
Sistemul de ecuaţii
,
U H I H I
U H I H U
2 2 2 1 1 2 2
2 2 1 1 1 1 1
¹
´
¦
+ =
+ =
(5.20)

care promovează parametrii hibrizi direcţi
2 2 1 2 2 1 1 1
H , H , H , H , poate fi scris şi
matricial în forma:
| | ,
U
I
H
I
U
2
1
2
1
(
¸
(

¸

· =
(
¸
(

¸

(5.21)

în care | |
(
¸
(

¸

=
2 2 1 2
2 1 1 1
H H
H H
H este matricea parametrilor hibrizi direcţi.
Ecuaţiile corespunzătoare alimentării cuadripolului pe la poarta 2 – 2’ se obţin
din (5.20):

¦
¹
¦
´
¦
+ ÷ = ÷
+ ÷ =
'
2 2 2
'
1 1 2
'
2
'
2 2 1
'
1 1 1
'
1
U H I H I
U H I H U
(5.22)

Considerând funcţionarea în scurtcircuit ( ) 0 U
2
= pentru cuadripolul alimentat
direct, din ecuaţiile (5.20) se obţin parametrii:

- ;
Y
1
I
U
H
s 1
0 U
1
1
1 1
2
=
|
|
.
|

\
|
=
=
(5.23, a)

- ( ) , k
I
I
H
1
s I
0 U
1
2
1 2
2
=
|
|
.
|

\
|
=
=
(5.23, b)

în care ( )
1
s I
k reprezintă raportul de transformare al curenţilor în scurtcircuit cu
alimentare la poarta 1 – 1’.
Particularizând ecuaţiile (5.22) pentru funcţionarea în gol ( ) 0 I
'
1
= a
cuadripolului alimentat pe la bornele 22’, rezultă parametrii:

- ( ) , k
U
U
H
2
0 U
0 I
'
2
'
1
2 1
'
1
=
|
|
.
|

\
|
=
=
(5.23, c)

Circuite electrice cuadripolare - 5 182
în care ( )
2
0 U
k reprezintă raportul de transformare al tensiunilor în gol cu alimentare
la poarta 2 – 2’;
- · ÷ =
|
|
.
|

\
|
÷ =
=
0 2
0 I
'
2
'
2
2 2
Z
1
U
I
H
'
1
(5.23, d)

Pentru stabilirea condiţiei de reciprocitate a cuadripolului în funcţie de
parametrii hibrizi direcţi, se rezolvă sistemul de ecuaţii (5.20) în raport cu
1 1
I , U şi
se obţine

¦
¦
¹
¦
¦
´
¦
·
+ ÷ =
+
|
|
.
|

\
|
÷ =
2
1 2
2
1 2
2 2
1
2
1 2
1 1
2
1 2
2 2 1 1
2 1 1
I
H
1
U
H
H
I
I
H
H
U
H
H H
H U
(5.24)

Comparând aceste ecuaţii cu cele din (5.2, a), rezultă:


· = ÷ =
= ÷ =
1 2 2 2 1 2 2 2 1 2
1 2 1 1 2 1 1 2 2 2 1 1 2 1 1 1
H 1 A , H H A
, H H A , H H H H A
(5.25, a)
respectiv

· ÷ = =
· ÷ = =
2 2 1 2 2 2 2 2 1 2
2 2 1 2 2 1 1 1 2 1 2 2 2 1 1 1
A A H , A 1 H
, A A A A H , A A H
(5.25, b)

Se înlocuiesc parametrii fundamentali exprimaţi cu (5.25, a) în relaţia (5.7, a) şi
se obţine condiţia de reciprocitate sub forma:

· =
2 1 1 2
H H (5.26)
Sistemul de ecuaţii
,
I F U F U
I F U F I
2 2 2 1 1 2 2
2 2 1 1 1 1 1
¹
´
¦
+ =
+ =
(5.27)
prin care sunt introduşi parametrii hibrizi inverşi
2 2 1 2 2 1 1 1
F , F , F , F , poate fi scris
şi matricial în forma:
| | ,
I
U
F
U
I
2
1
2
1
(
¸
(

¸

· =
(
¸
(

¸

(5.28)

în care | |
(
¸
(

¸

=
2 2 1 2
2 1 1 1
F F
F F
F este matricea parametrilor hibrizi inverşi.
5.5 – Parametrii hibrizi 183
Ecuaţiile corespunzătoare alimentării cuadripolului pe la bornele 22’ se obţin din
(5.27):
·
¦
¹
¦
´
¦
÷ =
÷ = ÷
'
2 2 2
'
1 1 2
'
2
'
2 2 1
'
1 1 1
'
1
I F U F U
I F U F I
(5.29)

Cu bornele 22’ în gol ( ) 0 I
2
= şi cuadripolul alimentat pe la poarta de intrare 1
– 1’, din ecuaţiile (5.27) rezultă parametrii:

- ;
Z
1
U
I
F
0 1
0 I
1
1
1 1
2
=
|
|
.
|

\
|
=
=
(5.30, a)

- ( ) , k
U
U
F
1
0 U
0 I
1
2
1 2
2
=
|
|
.
|

\
|
=
=
(5.30, b)

în care s-a notat cu ( )
1
0 U
k raportul de transformare al tensiunilor în gol cu alimentare
pe la bornele 11’.
Cu bornele 11’ scurtcircuitate ( ) 0 U
'
1
= şi cuadripolul alimentat pe la poarta 2
– 2’, din ecuaţiile (5.29) se obţin parametrii:

- ( ) , k
I
I
F
2
s I
0 U
'
2
'
1
2 1
'
1
=
|
|
.
|

\
|
=
=
(5.30, c)

în care s-a notat cu ( )
2
s I
k raportul de transformare al curenţilor în scurtcircuit cu
alimentare pe la poarta 2 – 2’;
- · ÷ =
|
|
.
|

\
|
÷ =
=
s 2
0 U
'
2
'
2
2 2
Y
1
I
U
F
'
1
(5.30, d)
Pentru stabilirea condiţiei de reciprocitate a cuadripolului în funcţie de
parametrii hibrizi inverşi, se rezolvă sistemul de ecuaţii (5.27) în raport cu
1 1
I , U şi
se obţine:

¦
¦
¹
¦
¦
´
¦
·
|
|
.
|

\
|
÷ + =
÷ =
2
1 2
2 2 1 1
2 1 2
1 2
1 1
1
2
1 2
2 2
2
1 2
1
I
F
F F
F U
F
F
I
I
F
F
U
F
1
U
(5.31)

Circuite electrice cuadripolare - 5 184

Fig. 5.9
Comparând aceste ecuaţii cu cele din (5.2, a) rezultă:


· ÷ =
= ÷ = =
1 2 2 2 1 1 2 1 2 2
1 2 1 1 1 2 1 2 2 2 2 1 1 2 1 1
F F F F A
, F F A , F F A , F 1 A
(5.32, a)
respectiv

· ÷ = =
÷ = =
1 1 2 2 2 2 1 1 1 2
1 1 1 2 2 1 2 2 2 1 1 1 1 2 1 1
A A F , A 1 F
, A A A A F , A A F
(5.32, b)

Se înlocuiesc parametrii fundamentali exprimaţi cu (5.32, a) în relaţia (5.7, a) şi
se obţine condiţia de reciprocitate sub forma:
· =
2 1 1 2
F F (5.33)
Aplicaţia 5.4. Cunoscând parametrii hibrizi direcţi, să se determine parametrii
generatorului echivalent Thévenin ( )
h T h T
Z , U în raport cu bornele de ieşire ale
circuitului cuadripolar, a cărui schemă este reprezentată în figura 5.9, a.
Date numerice: ( ) , 4 j 1 H , 3 r , V 0 6 U
1 1 e
O O + = = =
( ) · + ÷ = = = S j 1 H , 4 H , 2 H
2 2 1 2 2 1

Rezolvare. Pentru calculul impedanţei circuitului pasivizat în raport cu bornele
22’, se consideră schema din figura 5.9, b, cu alimentare dinspre poarta 2 – 2’.
Ecuaţiile (5.22) ale cuadripolului diport pasiv


( )
( )
¦
¹
¦
´
¦
+ ÷ ÷ = ÷
+ + ÷ =
'
2
'
1
'
2
'
2
'
1
'
1
U j 1 I 4 I
U 2 I 4 j 1 U


se completează cu ecuaţia

'
1
'
1
'
1
I 3 I r U = =

5.6 – Cuadripoli simetrici 185
şi din sistemul astfel rezultat se deduce impedanţa internă a generatorului echivalent
Thévenin:
· = = O 5 , 0
I
U
Z
'
2
'
2
h T

Pentru calculul t.e.m. a generatorului echivalent Thévenin ( )
h T
U , se consideră
schema din figura 5.9, c, cu bornele 22’ în gol ( ) 0 I
2
= . Ecuaţiile (5.20) devin:


( )
( )
¹
´
¦
+ ÷ =
+ + =
2 1
2 1 1
U j 1 I 4 O
U 2 I 4 j 1 U


şi se completează cu ecuaţia:

· ÷ = ÷ =
1 1 e 1
I 3 0 6 I r U U

Rezultă ( ) V e 2 5 1 j 1 5 1 U U
4 j
2 h T
t ÷
= ÷ = = . Valoarea efectivă a t.e.m.
a generatorului echivalent Thévenin este V 2 5 1 U
h T
= .

5.6. Cuadripoli simetrici
Rezolvând sistemul de ecuaţii (5.5) în raport cu
'
2
U şi
'
2
I , pentru un cuadripol
reciproc ( ) 1 A = se obţine

¦
¹
¦
´
¦
+ =
+ =
'
1 1 1
'
1 1 2
'
2
'
1 2 1
'
1 2 2
'
2
I A U A I
I A U A U
(5.34)

Cuadripolul este simetric dacă, prin inversarea porţilor de intrare şi de ieşire,
comportarea lui faţă de exterior este aceeaşi. Cu alte cuvinte, funcţionarea
cuadripolului simetric este descrisă de aceleaşi relaţii la alimentările directă şi inversă.
Din sistemele de ecuaţii (5.2, a) şi (5.34), corespunzătoare celor două tipuri de
alimentări, condiţia de simetrie rezultă sub forma:

· =
1 1 2 2
A A (5.35)

Pentru celelalte categorii de parametri, condiţia de simetrie se deduce din
relaţiile (5.12), (5.18), (5.25, a), (5.32, a), (5.35) şi se exprimă sub formele:

; Z Z
1 1 2 2
÷ = (5.36)
; Y Y
1 1 2 2
÷ = (5.37)
· ÷ = ÷ = 1 F , 1 H (5.38)

Circuite electrice cuadripolare - 5 186

Fig. 5.10
La un cuadripol reciproc şi simetric numai doi parametri sunt independenţi.

5.7. Impedanţe de intrare

Se consideră un cuadripol alimentat direct (pe la bornele 11’), care funcţionează cu
un receptor de impedanţă
2 2
I U Z = , conectat la poarta de ieşire 2 – 2’ (fig.5.10,a).
Impedanţa echivalentă a circuitului în raport cu bornele de intrare se numeşte impedanţă
de intrare directă (primară).

· =
1
1
r t n i
I
U
Z
1
(5.39)

Ţinând seama de relaţia (5.2, a), rezultă

·
+
+
=
+
+
=
2 2 1 2
2 1 1 1
2 2 2 2 1 2
2 2 1 2 1 1
r t n i
A Z A
A Z A
I A U A
I A U A
Z
1
(5.40)

În cazul alimentării inverse a cuadripolului, cu receptorul de impedanţă
'
1
'
1
I U Z = conectat la poarta 1 – 1’ (fig. 5.10, b), impedanţa echivalentă determinată în
raport cu bornele 22’ se numeşte impedanţă de intrare inversă (secundară)
· =
'
2
'
2
r t n i
I
U
Z
2
(5.41)
Ţinând seama de relaţia (5.34) se obţine expresia:
·
+
+
=
+
+
=
1 1 1 2
2 1 2 2
'
1 1 1
'
1 1 2
'
1 2 1
'
1 2 2
r t n i
A Z A
A Z A
I A U A
I A U A
Z
2
(5.42)
5.7.1. Impedanţe caracteristice
Impedanţa caracteristică (iterativă) directă
1
c
Z este impedanţa de sarcină care,
conectată între bornele 22’, determină în raport cu bornele 11’ o impedanţă de intrare
directă
1
r t n i
Z egală cu
1
c
Z , adică

5.6 – Cuadripoli simetrici 187
·
+
+
=
2 2 c 1 2
2 1 c 1 1
c
A Z A
A Z A
Z
1
1
1
(5.43, a)

Relaţia (5.43, a) se poate scrie ca o ecuaţie de gradul al doilea în
1
c
Z

( ) , 0 A Z A A Z A
2 1 c 1 1 2 2
2
c 1 2
1 1
= ÷ ÷ + (5.43, b)

ale cărei soluţii sunt
· +
|
|
.
|

\
| ÷
±
÷
=
1 2
2 1
2
1 2
2 2 1 1
1 2
2 2 1 1
c
A
A
A 2
A A
A 2
A A
Z
1
(5.44)

Impedanţa caracteristică (iterativă) inversă
2
c
Z este impedanţa de sarcină care,
conectată între bornele 11’, determină în raport cu bornele 22’ o impedanţă de intrare
inversă
2
r t n i
Z egală cu
2
c
Z , adică

·
+
+
=
1 1 c 1 2
2 1 c 2 2
c
A Z A
A Z A
Z
2
2
2
(5.45)
Relaţia (5.45), scrisă sub forma unei ecuaţii de gradul al doilea în
2
c
Z , are
soluţiile:
· +
|
|
.
|

\
| ÷
±
÷
=
1 2
2 1
2
1 2
1 1 2 2
1 2
1 1 2 2
c
A
A
A 2
A A
A 2
A A
Z
2
(5.46)
Observaţie. În relaţiile (5.44), (5.46) se alege semnul (+) sau (-) astfel încât părţile reale
ale impedanţelor caracteristice (rezistenţele electrice) să fie pozitive.
Impedanţele caracteristice (iterative) intervin în situaţia impusă de adaptarea
unui generator, având impedanţa interioară
i
Z , cu un receptor de impedanţă Z, atunci
când conectarea lor directă nu este posibilă. Intercalarea cuadripolului nu modifică
condiţiile de adaptare dacă, impedanţa caracteristică directă
1
c
Z a cuadripolului este
egală cu impedanţa Z a receptorului
Z Z
1
c
=
şi impedanţa caracteristică inversă
2
c
Z este egală cu impedanţa interioară
i
Z a sursei
· =
i c
Z Z
2


5.7.2. Impedanţe imagini
Circuite electrice cuadripolare - 5 188
Impedanţele imagini ale unui cuadripol formează o pereche de impedanţe
1
i
Z şi
2
i
Z astfel încât,
1
i
Z este impedanţa de intrare directă atunci când
2
i
Z reprezintă
impedanţa de sarcină conectată între bornele 22’, respectiv
2
i
Z este impedanţa de
intrare inversă atunci când
1
i
Z constituie impedanţa de sarcină conectată între bornele
11’.
Rezolvând sistemul de ecuaţii scrise pe baza relaţiilor (5.40) şi (5.42), în care
1 1
i r t n i
Z Z = , dacă
2
i
Z Z = şi
2 2
i r t n i
Z Z = , dacă
1
i
Z Z = , rezultă impedanţa
imagine primară

2 2 1 2
2 1 1 1
i
A A
A A
Z
1
± = (5.47)
şi impedanţa imagine secundară
· ± =
1 1 1 2
2 1 2 2
i
A A
A A
Z
2
(5.48)

Observaţie. În relaţiile (5.47) şi (5.48) se alege semnul (+) sau (-), astfel încât
{ } 0 Z e
1
i
> 9 , { } 0 Z e
2
i
> 9 .
Impedanţele imagini intervin în situaţia impusă de adaptarea unui receptor de
impedanţă Z la un generator cu impedanţa interioară
i
Z ; în acest caz impedanţa
imagine primară trebuie să fie egală cu impedanţa interioară a sursei

i i
Z Z
1
=
şi impedanţa imagine secundară trebuie să fie egală cu impedanţa receptorului
· =
i i
Z Z
2

Particularizând relaţiile (5.44), (5.46)…(5.48) pentru un cuadripol simetric
( )
1 1 2 2
A A = , toate impedanţele caracteristice şi imagini au aceeaşi expresie de calcul:

1 2
2 1
i i c c
A
A
Z Z Z Z
2 1 2 1
± = = = = (5.49)

5.8. Scheme echivalente ale cuadripolilor

Schema echivalentă a unui cuadripol constă în reprezentarea grafică a structurii
altui cuadripol, cu aceiaşi parametri ca şi ai cuadripolului dat, fără ca realizarea
practică a acestei structuri să fie neapărat posibilă.
Cum un cuadripol liniar, pasiv şi reciproc are trei parametri independenţi,
schemele echivalente au în structurile lor cel puţin trei impedanţe complexe.

5.8.1. Schema echivalentă în T
5.6 – Cuadripoli simetrici 189

Fig. 5.11

Fig. 5.12


Schema în T a cuadripolului conţine două impedanţe longitudinale
2 1
Z , Z şi o
impedanţă transversală
3
Z
(fig. 5.11).
Se aplică metoda
curenţilor de contur celor
două ochiuri independente
ale schemei echivalente şi se
obţin ecuaţiile




( )
( )
¹
´
¦
+ ÷ =
÷ + =
,
I Z Z I Z U
I Z I Z Z U
2 3 2 1 3 2
2 3 1 3 1 1

în care se identifică parametrii impedanţă introduşi cu relaţiile (5.8, a):
( )· + ÷ = = ÷ = + =
3 2 2 2 3 2 1 1 2 3 1 1 1
Z Z Z , Z Z Z , Z Z Z (5.50)
Din (5.50) se determină expresiile impedanţelor schemei echivalente în funcţie
de elementele matricei impedanţă:
· ÷ = = ÷ = + =
2 1 1 2 3 2 2 2 1 2 2 1 1 1 1
Z Z Z , Z Z Z , Z Z Z (5.51)
Din relaţiile (5.12, a) şi (5.50) se deduc expresiile parametrilor de transfer în
funcţie de impedanţele schemei echivalente:

· + = =
+ + = + =
3 2 2 2 3 1 2
3 2 1 2 1 2 1 3 1 1 1
Z Z 1 A , Z 1 A
, Z Z Z Z Z A , Z Z 1 A
(5.52)
Dacă cuadripolul este simetric
( )
2 2 1 1
A A = , atunci şi schema echivalentă
este simetrică, respectiv
2 1
Z Z = .
Aplicaţia 5.5. Se consideră circuitul
cuadripolar diport cu schema din figura
5.12, funcţionând în regim sinusoidal. Se
cer: a) schema echivalentă în T; b) relaţia
dintre parametrii circuitului pentru ca
0 U
2
= , la o frecvenţă dată a tensiunii de
alimentare
1
U .

Rezolvare. a) Eliminând cuplajele
magnetice dintre bobine (v. par.3.5.3), rezultă schema echivalentă din figura 5.13,
respectiv schema în T din figura 5.11, în care:
Circuite electrice cuadripolare - 5 190

Fig. 5.13


Fig.5.14

( )
1 2 1 1 1
1 Z Z j L M C e e
(
= = ÷ ÷
¸ ¸
şi

( )
3 2 2 1 2
2 2 2 Z j L M M C e e
(
= + + ÷ ·
¸ ¸


b) Pentru anularea tensiunii
2
U
este necesar ca 0 Z
3
= , adică

2
1
2 2
C
2
M
2
M
2
L
e
e =
|
|
.
|

\
|
+ +
sau

( ) · = + + 4 M 2 M L C
1 2 2 2
2
e


5.8.2. Schema echivalentă în Π
Schema în Π a cuadripolului
conţine două admitanţe transversale
2 1
Y , Y şi o admitanţă
longitudinală
3
Y (fig.5.14).

Se aplică prima teoremă a lui
Kirchhoff în nodurile schemei
echivalente şi se obţin ecuaţiile





( ) ( )
( ) ( )
¹
´
¦
+ ÷ = ÷ ÷ =
÷ + = ÷ + =
, U Y Y U Y U Y U U Y I
U Y U Y Y U U Y U Y I
2 3 2 1 3 2 2 2 1 3 2
2 3 1 3 1 2 1 3 1 1 1


în care se identifică parametrii admitanţă introduşi cu relaţiile (5.14, a):

( )· + ÷ = = ÷ = + =
3 2 2 2 3 2 1 1 2 3 1 1 1
Y Y Y , Y Y Y , Y Y Y (5.53)

Din (5.53) se obţin expresiile admitanţelor schemei echivalente în funcţie de
elementele matricei admitanţă:
· ÷ = = ÷ = + =
2 1 1 2 3 2 2 2 1 2 2 1 1 1 1
Y Y Y , Y Y Y , Y Y Y (5.54)

5.6 – Cuadripoli simetrici 191

Fig. 5.15
Din relaţiile (5.18, a) şi (5.53) se deduc expresiile parametrilor de transfer în
funcţie de admitanţele schemei echivalente:


· + = + + =
= + =
3 1 2 2 3 2 1 2 1 1 2
3 2 1 3 2 1 1
Y Y 1 A , Y Y Y Y Y A
, Y 1 A , Y Y 1 A
(5.55)

Dacă cuadripolul este simetric ( )
2 2 1 1
A A = , atunci şi schema echivalentă este
simetrică, respectiv
2 1
Y Y = .
Aplicaţia 5.6. Se consideră cuadripolii pasivi în T şi Π reprezentaţi în figura 5.15, a
şi b, pentru care se
cunosc: R, L, C şi
ω. Să se
stabilească rela-
ţiile între parame-
trii elementelor de
circuit, respectiv
între aceştia şi
pulsaţia ω astfel
încât cei doi cuadripoli să fie echivalenţi.
Rezolvare. Doi cuadripoli sunt echivalenţi şi se pot substitui unul celuilalt dacă
au aceiaşi parametri (de transfer, impedanţă etc.). În conformitate cu relaţiile (5.52),
parametrii de transfer ai cuadripolului cu schema în T sunt:

;
L
R
j 1
Z
Z
1 A
3
1
1 1
e
÷ = + =

;
C
1
j
C L
1
1 R
Z
Z Z
Z Z A
2
3
2 1
2 1 2 1
e e
÷
|
|
.
|

\
|
÷ = + + =

;
L
1
j
Z
1
A
3
1 2
e
÷ = =

.
C L
1
1
Z
Z
1 A
2
3
2
2 2
e
÷ = + =

Pe baza relaţiilor (5.55), parametrii de transfer ai cuadripolului cu schema în Π
sunt:
;
C R
1
j 1
Y
Y
1 A
3
2 *
1 1
e
÷ = + =

Circuite electrice cuadripolare - 5 192

Fig. 5.16

;
C
1
j
Y
1
A
3
*
2 1
e
÷ = =

;
L
1
j
C L
1
1
R
1
Y
Y Y
Y Y A
2
3
2 1
2 1
*
1 2
e e
÷
|
|
.
|

\
|
÷ = + + =

.
C L
1
1
Y
Y
1 A
2
3
1 *
2 2
e
÷ = + =
Din
*
1 1 1 1
A A = ,
*
2 1 2 1
A A = sau
*
1 2 1 2
A A = , rezultă:
C
L
R
2
= şi
C L
1
= e .
5.8.3. Schema în punte

Schema în punte a cuadripolului (fig.5.16,b) este formată cu două impedanţe
longitudinale
2 1
Z , Z şi două impedanţe
4 3
Z , Z conectate încrucişat ca în figura 5.16, a.













Dacă poarta de ieşire 2 – 2’ este în gol ( ) 0 I
2
= , rezultă relaţiile


( )( )
4 2 3 1
4 3 2 1
1
4 2
1
3 1
1
1
Z Z Z Z
Z Z Z Z
U
Z Z
U
Z Z
U
I
+ +
+ + +
=
+
+
+
=
şi

( )( )
1 1 3 4 1 2
3 2 2 1
1 3 2 4 1 3 2 4
,
U U Z Z Z Z
U Z Z U
Z Z Z Z Z Z Z Z
÷
= ÷ =
+ + + +


din care se obţin parametrii de transfer:

5.8 – Scheme echivalente ale cuadripolilor 193

Fig. 5.17

( )( )
;
Z Z Z Z
Z Z Z Z
U
U
A
2 1 4 3
4 2 3 1
0 I
2
1
1 1
2
÷
+ +
=
|
|
.
|

\
|
=
=
(5.56)

·
÷
+ + +
=
|
|
.
|

\
|
=
=
2 1 4 3
4 3 2 1
0 I
2
1
1 2
Z Z Z Z
Z Z Z Z
U
I
A
2
(5.57)

Dacă bornele 22’ sunt scurtcircuitate ( ) 0 U
2
= , rezultă relaţiile


( )( )
( ) ( )
4 1 3 2 3 2 4 1
3 2 4 1
1
3 2
3 2
4 1
4 1
1
1
Z Z Z Z Z Z Z Z
Z Z Z Z
U
Z Z
Z Z
Z Z
Z Z
U
I
+ + +
+ +
=
+
+
+
=
şi

( ) ( )
,
Z Z Z Z Z Z Z Z
Z Z Z Z
U
Z Z
Z
I
Z Z
Z
I I
4 1 3 2 3 2 4 1
2 1 4 3
1
3 2
2
1
4 1
4
1 2
+ + +
÷
=
+
÷
+
=
din care se obţin parametrii de transfer:

( ) ( )
;
Z Z Z Z
Z Z Z Z Z Z Z Z
I
U
A
2 1 4 3
4 1 3 2 3 2 4 1
0 U
2
1
2 1
2
÷
+ + +
=
|
|
.
|

\
|
=
=
(5.58)


( ) ( )
·
÷
+ +
=
|
|
.
|

\
|
=
=
2 1 4 3
3 2 4 1
0 U
2
1
2 2
Z Z Z Z
Z Z Z Z
I
I
A
2
(5.59)

Pentru schema în punte simetrică ( )
4 3 2 1
Z Z , Z Z = = , relaţiile (5.56)...(5.59)
devin:

·
÷
=
÷
=
÷
+
= =
1 3
1 2
1 3
3 1
2 1
1 3
1 3
2 2 1 1
Z Z
2
A ;
Z Z
Z Z 2
A ;
Z Z
Z Z
A A (5.60)

5.8.4. Schema în T podit

Cuadripolul în T podit (fig. 5.17, a) poate fi adus la forma unui cuadripol
echivalent în T obişnuit (fig. 5.17, b), prin transfigurarea triunghiului format din
impedanţele
3 2 1
Z , Z , Z într-o stea echivalentă, conform relaţiilor (3.50) aplicate
corespunzător în acest caz:


( ) ( )
( )· + + =
+ + = + + =
3 2 1 1 3 1 3
3 2 1 3 2 3 2 3 2 1 2 1 2 1
Z Z Z Z Z Z
Z Z Z Z Z Z , Z Z Z Z Z Z

Circuite electrice cuadripolare - 5 194

Fig. 5.18


Pentru schema echivalentă din figura 5.17, b, expresiile celor trei impedanţe sunt:

· + = = =
0 2 1 T 3 3 2 T 2 1 3 T 1
Z Z Z , Z Z , Z Z (5.61)

Aplicaţia 5.7. Cuadripolul diport cu schema din figura 5.18, a funcţionează în
regim sinusoidal. Să se determine impedanţa de intrare primară
1
r t n i
Z a acestui circuit.

Date numerice: , 10 j Z , 0 1 Z , 5 j Z
3 2 1
O O O ÷ = = = · = = O O 4 j Z , 6 Z
0

Rezolvare. În conformitate cu relaţiile de transfigurare a triunghiului într-o stea
de impedanţe echivalentă, se obţin:

( ) ( ) ( ) · + = ÷ = + ÷ = O O O j 2 2 Z , 2 j 1 4 Z , 2 j 1 2 Z
1 3 3 2 2 1


Cu relaţiile (5.61) se determină:
( ) ( ) ( ) · + = ÷ = + = O O O j 1 4 Z , 2 j 1 4 Z , j 2 2 Z
T 3 T 2 T 1


Parametrii de transfer se calculează cu relaţiile 5.52:

( ) ; 4 j 7 Z Z 1 A
T 3 T 1 1 1
÷ = + =
( ) ; 3 1 j 9 Z Z Z Z Z A
T 3 T 2 T 1 T 2 T 1 2 1
O ÷ = + + =
( ) ( ) ; S 8 j 1 j 1 4 1 Z 1 A
T 3 1 2
÷ = + = =
( ) · ÷ = + = 2 3 j 1 Z Z 1 A
T 3 T 2 2 2


Pentru stabilirea impedanţei de intrare primară se aplică relaţia 5.40:


( )
( ) ( )
( ) · + =
÷ + ÷
÷ + ÷
=
+
+
= O j 4 2
2 3 j 1 8 j 4 j 1
3 1 j 9 4 j 4 j 7
A Z A
A Z A
Z
2 2 1 2
2 1 1 1
r t n i
1


5.9. Interconectarea cuadripolilor
5.9 – Interconectarea cuadripolilor 195


Fig. 5.19

Pentru diferitele posibilităţi de interconectare a cuadripolilor, unul din cele cinci
sisteme de ecuaţii prezentate cu ocazia introducerii parametrilor cuadripolari este cel
mai avantajos. Pentru simplificarea prezentării, se consideră doi cuadripoli conectaţi în
diferite moduri, se determină matricele parametrilor cuadripolilor echivalenţi şi
rezultatele se generalizează pentru un număr oarecare de cuadripoli. Vom presupune că
şi după interconectarea lor, cuadripolii rămân diporţi.

5.9.1. Conectarea în lanţ (cascadă)

Doi cuadripoli sunt conectaţi în lanţ dacă bornele de ieşire ale unui cuadripol sunt
legate cu bornele
de intrare ale
cuadripolului ur-
mător (fig. 5.19).
Cu notaţiile
din figura 5.19,
ecuaţiile de forma
(5.2, b) pentru
cuadripolii com-
ponenţi sunt:

| | | |
(
(
¸
(

¸

· =
(
(
¸
(

¸

(
(
¸
(

¸

· =
(
(
¸
(

¸

"
2
"
2 "
"
1
"
1
'
2
'
2 '
'
1
'
1
I
U
A
I
U
,
I
U
A
I
U
(5.62)

Întrucât mărimile de ieşire ale primului cuadripol sunt egale cu mărimile de
intrare ale celui de-al doilea (
"
1
'
2
U U = şi )
"
1
'
2
I I = , pentru cuadripolul echivalent
(marcat cu linie întreruptă) rezultă:

| | | | | | ·
(
(
¸
(

¸

· =
(
(
¸
(

¸

· · =
(
(
¸
(

¸

"
2
"
2
"
2
"
2 " '
'
1
'
1
I
U
A
I
U
A A
I
U
(5.63)

Matricea de transfer a cuadripolului echivalent este egală cu produsul matricelor
de transfer ale cuadripolilor componenţi:

| |
' "
A A A
( (
= ·
¸ ¸ ¸ ¸
(5.64, a)

Pentru n cuadripoli conectaţi în lanţ, se obţine în mod analog

| | | |
k
n
1 k
A A
=
= H (5.64, b)

Circuite electrice cuadripolare - 5 196


Fig. 5.20
La efectuarea produsului matricelor, acestea trebuie să fie introduse în aceeaşi
ordine în care se succed cuadripolii în cascadă (produsul matriceal nu este comutativ).

5.9.2. Conectarea în serie

Prin acest mod de conectare, care constă în legarea în serie a porţilor de intrare,
respectiv a celor de ieşire (fig.5.20), sunt îndeplinite condiţiile:

(
(
¸
(

¸

=
(
(
¸
(

¸

=
(
¸
(

¸

"
2
"
1
'
2
'
1
2
1
I
I
I
I
I
I
(5.65, a)
şi
·
(
(
¸
(

¸

+
(
(
¸
(

¸

=
(
¸
(

¸

"
2
"
1
'
2
'
1
2
1
U
U
U
U
U
U
(5.65, b)
Prin însumarea ecuaţiilor cu parametrii impedanţă, corespunzătoare celor doi
cuadripoli














| | | |
(
(
¸
(

¸

· =
(
(
¸
(

¸

(
(
¸
(

¸

· =
(
(
¸
(

¸

"
2
"
1 "
"
2
"
1
'
2
'
1 '
'
2
'
1
I
I
Z
U
U
,
I
I
Z
U
U
(5.66)

relaţia (5.65, b) devine

| | | | { } | | ·
(
¸
(

¸

· =
(
¸
(

¸

· + =
(
¸
(

¸

2
1
2
1 " '
2
1
I
I
Z
I
I
Z Z
U
U
(5.67)

Matricea impedanţă a cuadripolului echivalent este egală cu suma matricelor
similare ale cuadripolilor componenţi:
| |
' "
Z Z Z
( (
= + ·
¸ ¸ ¸ ¸
(5.68, a)

5.9 – Interconectarea cuadripolilor 197


Fig. 5.21

Pentru n cuadripoli conectaţi în serie, se obţine în mod analog

| | | |· =
¿
=
n
1 k
k
Z Z (5.68, b)

5.9.3. Conectarea în paralel

Prin legarea în paralel a porţilor de intrare, respectiv a celor de ieşire (fig. 5.21)
sunt satisfăcute condiţiile:
·
(
(
¸
(

¸

=
(
(
¸
(

¸

=
(
¸
(

¸

"
2
"
1
'
2
'
1
2
1
U
U
U
U
U
U
(5.69, a)
şi

(
(
¸
(

¸

+
(
(
¸
(

¸

=
(
¸
(

¸

"
2
"
1
'
2
'
1
2
1
I
I
I
I
I
I
(5.69, b)








Ecuaţiile cu parametrii admitanţă, corespunzătoare celor doi cuadripoli

| | | |
(
(
¸
(

¸

· =
(
(
¸
(

¸

(
(
¸
(

¸

· =
(
(
¸
(

¸

"
2
"
1 "
"
2
"
1
'
2
'
1 '
'
2
'
1
U
U
Y
I
I
,
U
U
Y
I
I
(5.70)
se însumează şi, ţinând seama de (5.69, a), relaţia (5.69, b) devine
| | | | { } | | ·
(
¸
(

¸

· =
(
¸
(

¸

· + =
(
¸
(

¸

2
1
2
1 " '
2
1
U
U
Y
U
U
Y Y
I
I
(5.71)

Matricea admitanţă a cuadripolului echivalent este egală cu suma matricelor
similare ale cuadripolilor componenţi:
Circuite electrice cuadripolare - 5 198

Fig.5.22

Fig.5.23


| |
' "
Y Y Y
( (
= + ·
¸ ¸ ¸ ¸
(5.72, a)

Generalizând acest rezultat, pentru n cuadripoli conectaţi în paralel, se obţine în
mod analog
| | | |· =
¿
=
n
1 k
k
Y Y (5.72, b)

Aplicaţia 5.8. În circuitul cuadripolar diport cu schema din figura 5.22 se
cunosc R, C şi ω. Se cer: a) admitanţa
1 2
Y ; b) pulsaţia ω
0
a tensiunii sinusoidale de
alimentare u
1
pentru care tensiunea de ieşire u
2
devine nulă, atunci când la ieşire este
conectată impedanţa de
sarcină
s
Z .

Rezolvare. a)
Circuitul cuadripolar din
figura 5.22 a rezultat prin
conectarea în paralel a doi
cuadripoli în T reprezentaţi
în figura 5.23, a şi b, pentru
care se calculează


( )
,
C R 4 1 R 4
C R 2 j 1
U
I
Y
2 2 2
0 U
'
1
'
2 '
1 2
'
2
e
e
+
÷
=
|
|
.
|

\
|
=
=



( )
,
C R 4 1
C R 2 j 1 C R
U
I
Y
2 2 2
2 2
0 U
"
1
"
2 "
1 2
"
2
e
e e
+
÷
÷ =
|
|
.
|

\
|
=
=



( )( )
( )
·
+
÷ ÷
= + =
2 2 2
2 2 2
"
1 2
'
1 2 1 2
C R 4 1 R 4
C R 2 j 1 C R 4 1
Y Y Y
e
e e



5.9 – Interconectarea cuadripolilor 199


Fig.5.24

b) Din ecuaţiile:

¹
´
¦
=
+ =
2 s 2
2 2 2 1 1 2 2
I Z U
U Y U Y I

se obţine relaţia

1
2 2 s
1 2
2
U
Y Z 1
Y
U
÷
= .
Condiţia de anulare a tensiunii
2
U pentru o anumită pulsaţie ω
0
este:
( ) 0 Y
0 1 2
= e . Folosind rezultatul de pe punctul a) rezultă:
· =
C R 2
1
0
e


5.9.4. Conectarea
în serie - paralel

O astfel de
conexiune este
reprezentată în figura
5.24 şi constă din
legarea în serie a porţilor
de intrare şi legarea în
paralel a porţilor de
ieşire.




Prin acest mod de
conectare sunt satisfăcute egalităţile:

(
(
¸
(

¸

=
(
(
¸
(

¸

=
(
¸
(

¸

"
2
"
1
'
2
'
1
2
1
U
I
U
I
U
I
(5.73, a)
şi

(
(
¸
(

¸

+
(
(
¸
(

¸

=
(
¸
(

¸

"
2
"
1
'
2
'
1
2
1
I
U
I
U
I
U
(5.73, b)
Ecuaţiile cu parametrii hibrizi direcţi, corespunzătoare celor doi cuadripoli
| | | |
(
(
¸
(

¸

· =
(
(
¸
(

¸

(
(
¸
(

¸

· =
(
(
¸
(

¸

"
2
"
1 "
"
2
"
1
'
2
'
1 '
'
2
'
1
U
I
H
I
U
,
U
I
H
I
U
(5.74)
Circuite electrice cuadripolare - 5 200


Fig. 5.25
se însumează şi, ţinând seama de (5.73, a), relaţia (5.73, b) devine:
| | | | { } | | ·
(
¸
(

¸

· =
(
¸
(

¸

· + =
(
¸
(

¸

2
1
2
1 " '
2
1
U
I
H
U
I
H H
I
U
(5.75)
Matricea parametrilor hibrizi direcţi, numită şi matricea mixtă directă, a
cuadripolului echivalent este egală cu suma matricelor similare ale cuadripolilor
componenţi:

| |
' "
H H H
( (
= + ·
¸ ¸ ¸ ¸
(5.76, a)
În general, pentru n cuadripoli conectaţi în serie – paralel, se obţine în mod
analog
| | | |· =
¿
=
k
n
1 k
H H (5.76, b)
Aplicaţia 5.9. Cuadripolii în T şi П din figura 5.25 sunt conectaţi în serie –
paralel. Să se determine matricea mixtă directă | | H a cuadripolului echivalent.
Date numerice:
O
e
e 0 1
C
1
L R = = =

Rezolvare. În primul
rând, se calculează
parametrii fundamentali (de
transfer) pentru cei doi
cuadripoli. Astfel, pentru
cuadripolul în T se
determină, pe baza relaţiilor
5.52, următorii parametri de
transfer:

; j 1 R L j 1 A
'
1 1
+ = + = e
( ) ; 0 1 C R L C 1 L j A
'
2 1
= + ÷ = e e
· ÷ = ÷ = = = j 1 R C j 1 A ; 0 1 1 R 1 A
'
2 2
'
1 2
e

Folosind relaţiile 5.55, pentru cuadripolul în П se calculează parametrii de
transfer, după cum urmează:
; 0 1 R A ; j 1 R C j 1 A
"
2 1
"
1 1
= = + = + = e
( ) · ÷ = ÷ = = + ÷ = j 1 L R j 1 A ; 0 1 1 L C R L 1 C j A
'
2 2
"
1 2
e e e

Având aceiaşi parametri de transfer
5.9 – Interconectarea cuadripolilor 201
( ), A A , A A , A A , A A
"
2 2
'
2 2
"
1 2
'
1 2
"
2 1
'
2 1
"
1 1
'
1 1
= = = =

cei doi cuadripoli sunt echivalenţi.
În conformitate cu relaţiile 5.25, b se stabilesc parametrii hibrizi direcţi:

( ) ( ) ; 2 j 1 H H ; j 1 5 H H
"
2 1
'
2 1
"
1 1
'
1 1
+ = = + = =
( ) ( ) · + ÷ = = + = = 0 2 j 1 H H ; 2 j 1 H H
"
2 2
'
2 2
"
1 2
'
1 2


Elementele matricii mixte directe a cuadripolului echivalent se calculează cu
relaţia (5.76, a):

( ) ; j 1 H H H ; j 1 0 1 H H H
"
2 1
'
2 1 2 1
"
1
'
1 1 1
+ = + = + = + =
( ) · + ÷ = + = + = + = 0 1 j 1 H H H ; j 1 H H H
"
2 2
'
2 2 2 2
"
1 2
'
1 2 1 2


Matricea hibridă directă se poate scrie în forma:

| | ( ) ·
(
¸
(

¸

÷
+ =
÷1
0 1 1
1 0 1
j 1 H

5.9.5. Conectarea în paralel – serie

În figura 5.26 este ilustrată conexiunea paralel – serie a doi cuadripoli, care
constă din legarea în paralel a porţilor de intrare şi înserierea porţilor de ieşire.
Prin acest mod de conectare sunt îndeplinite condiţiile:

(
(
¸
(

¸

=
(
(
¸
(

¸

=
(
¸
(

¸

"
2
"
1
'
2
'
1
2
1
I
U
I
U
I
U
(5.77, a)

şi
·
(
(
¸
(

¸

+
(
(
¸
(

¸

=
(
¸
(

¸

"
2
"
1
'
2
'
1
2
1
U
I
U
I
U
I
(5.77, b)

Circuite electrice cuadripolare - 5 202


Fig. 5.26
Ecuaţiile cu parametrii hibrizi inverşi, corespunzătoare celor doi cuadripoli

| | | |
(
(
¸
(

¸

· =
(
(
¸
(

¸

(
(
¸
(

¸

· =
(
(
¸
(

¸

"
2
"
1 "
"
2
"
1
'
2
'
1 '
'
2
'
1
I
U
F
U
I
,
I
U
F
U
I
(5.78)

se însumează şi, ţinând seama de (5.77, a), relaţia (5.77, b) devine

| | | | { } | | ·
(
¸
(

¸

· =
(
¸
(

¸

· + =
(
¸
(

¸

2
1
2
1 " '
2
1
I
U
F
I
U
F F
U
I
(5.79)

Matricea parametrilor hibrizi inverşi, numită şi matricea mixtă inversă a
cuadripolului echivalent, este egală cu suma matricelor similare ale cuadripolilor
componenţi:

| |
' "
F F F
( (
= + ·
¸ ¸ ¸ ¸
(5.80)
În general, pentru n cuadripoli conectaţi în paralel-serie, se obţine în mod analog
| | | |· =
¿
=
n
1 k
k
F F (5.81)
5.10. Lanţuri de cuadripoli
Liniile electrice lungi, utilizate pentru transmisia energiei electromagnetice,
precum şi sistemele tehnice realizate pentru transmisia semnalelor în telecomunicaţii,
pot fi modelate prin cuadripoli conectaţi în cascadă. Un lanţ de cuadripoli este omogen,
dacă toţi cuadripolii componenţi sunt identici.

Se consideră un lanţ omogen de cuadripoli liniari, pasivi, reciproci şi simetrici
care funcţionează adaptat (fig.5.27): pentru fiecare cuadripol în parte, impedanţele de
sarcină şi de intrare sunt egale cu impedanţa caracteristică
5.10 – Lanţuri de cuadripoli 203


Fig. 5.27
· = = = · · · = = · · · = =
+
+
1 2
2 1
c
1 n
1 n
k
k
2
2
1
1
A
A
Z
I
U
I
U
I
U
I
U
(5.82)


Ţinând seama de relaţia (5.35), condiţia de reciprocitate (5.7, a) poate fi scrisă
sub forma
( )( ) · = ÷ + = ÷ 1 A A A A A A A A A
1 2 2 1 1 1 1 2 2 1 1 1 1 2 2 1
2
1 1
(5.83)

În aceste condiţii, ecuaţiile (5.2, a) scrise pentru cuadripolul de ordinul k devin:

( )
( ) ( )
·
¦
¹
¦
´
¦
+ = + = + =
+ =
|
|
.
|

\
|
+ = + =
+ + + +
+ + + +
1 1 1 2 2 1 1 k 2 2 c 1 2 1 k 1 k 2 2 1 k 1 2 k
1 2 2 1 1 1 1 k
c
2 1
1 1 1 k 1 k 2 1 1 k 1 1 k
A A A I A Z A I I A U A I
A A A U
Z
A
A U I A U A U
(5.84)

Din relaţiile (5.83) şi (5.84) se obţine expresia:

, e
A A A
1
A A A
I
I
U
U
c
1 2 2 1 1 1
1 2 2 1 1 1
1 k
k
1 k
k
¸
=
÷
= + = =
+ +
(5.85)

în care mărimea complexă adimensională


1 k
k
1 k
k
c
I
I
n l
U
U
n l
+ +
= = ¸ (5.86)

se numeşte constantă de transfer caracteristică sau constantă de propagare.

Relaţia (5.86) poate fi prezentată în forma explicită
( ) , b j a j
U
U
n l
e U
e U
n l
U
U
n l
1 k k
1 k
k
j
1 k
j
k
1 k
k
c 1 k
k
+ = ÷ + = = =
+
+
+
+
+
o o ¸
o
o


în care
1 k k
U , U
+
sunt valorile efective, iar
1 k k
,
+
o o reprezintă fazele iniţiale ale
tensiunilor sinusoidale la cele două porţi.
Partea reală a constantei de propagare se numeşte constantă de atenuare

Circuite electrice cuadripolare - 5 204
,
U
U
n l a
1 k
k
+
= (5.87)

iar cea imaginară este constanta de fază

· ÷ =
+1 k k
b o o (5.88)

Deşi este o mărime adimensională, constantei de atenuare i se asociază
următoarele unităţi de măsură uzuale: neper [Np], bell [B] şi decibell [dB]. Factorul de
atenuare de 1 Np corespunde, conform relaţiei (5.87), micşorării valorii efective (sau
amplitudinii) a semnalului de e ori:

· · · · = =
+
2 8 1 7 , 2 e U U
1 k k

Din relaţia
| | B
U
U
g l 2 a
1 k
k
+
= (5.89, a)
rezultă că a = 1 B corespunde diminuării amplitudinii semnalului de 0 1 ori:
· = =
+
0 1 0 1 U U
2 1
1 k k

Aceeaşi constantă de atenuare exprimată cu relaţia

| | B d
U
U
g l 0 2 a
1 k
k
+
= (5.89, b)

are valoarea de 1 dB la o micşorare a amplitudinii semnalului de 2 2 1 , 1 0 1
0 2 1
= ori.
Pentru lanţul de n cuadripoli caracterizat la începutul paragrafului, pe baza
relaţiilor (5.82) şi (5.85), se poate scrie:

· = = · · · = =
+
c
e
U
U
U
U
U
U
1 n
n
3
2
2
1
¸
(5.90)


Înmulţind rapoartele din (5.90) se obţine

( )
· = =
+
+
b j a n
n
1 n
1
e e
U
U
c
¸
(5.91)

Pentru lanţul omogen de n cuadripoli liniari, pasivi, reciproci şi simetrici,
funcţionând adaptat (închis pe impedanţa caracteristică
c
Z ), constantele de transfer,
de atenuare şi de fază ale lanţului de cuadripoli sunt de n ori mai mari decât cele
corespunzătoare unui cuadripol component:

5.11 – Filtre electrice reactive 205
( ) · = = = b n b ; a n a ; n
L L
c
L
c
¸ ¸ (5.92)

Rapoartele
k 1 k
U U
+
şi
k 1 k
I I
+
deduse din relaţiile (5.84) sunt funcţii de
transfer (v.par. 3.10) ale cuadripolului de ordinul k, iar rapoartele
1 1 n
U U
+
şi
1 1 n
I I
+
sunt funcţii de transfer ale lanţului de cuadripoli.
Parametrii fundamentali se pot exprima în funcţie de parametrii caracteristici
(
c
Z şi )
c
¸ . Din relaţia (5.85) scrisă în formele:


¦
¹
¦
´
¦
÷ =
+ =
÷
1 2 2 1 1 1
1 2 2 1 1 1
A A A e
A A A e
c
c
¸
¸

se obţin expresiile
( )
c
1 1
h c 2 e e A
c c
¸
¸ ¸
= + =
÷
(5.93)
şi
( ) · = ÷ =
÷
c
1 2 2 1
h s 2 e e A A
c c
¸
¸ ¸
(5.94)

Reţinând din (5.82)
1 2 2 1 c
A A Z = şi luând în considerare relaţia (5.94),
pentru parametrii
2 1
A şi
1 2
A rezultă expresiile:
· = =
c
c
1 2
c
c 2 1
h s
Z
1
A ; h s Z A ¸ ¸ (5.95)
În consecinţă, ecuaţiile (5.2, a) scrise pentru un cuadripol diport liniar, pasiv,
reciproc şi simetric au forma:

¦
¹
¦
´
¦
·
+ =
+ =
c
2
c
c
2
1
c
2 c
c
2 1
h c I h s
Z
U
I
h s I Z h c U U
¸ ¸
¸ ¸
(5.96)
5.11. Filtre electrice reactive

Definirea filtrelor electrice şi clasificarea lor s-a făcut în paragraful 3.10 cu
prilejul prezentării funcţiei de transfer, necesară la studiul răspunsului în frecvenţă al
circuitelor electrice. Aplicând corespunzător teoria cuadripolului, se vor analiza filtrele
pasive nedisipative (fără pierderi), simetrice şi adaptate, realizate din elemente reactive
(bobine şi condensatoare).
Se folosesc scheme cuadripolare în Г, T simetric şi П simetric, ultimele două
tipuri rezultând prin conectarea în lanţ a doi cuadripoli în Г (fig.5.28).

Circuite electrice cuadripolare - 5 206


Fig. 5.28

Ţinând seama de relaţiile (5.3, a...d), pentru filtrele simetrice în T şi П din figura
5.28 se obţin următoarele expresii ale parametrilor fundamentali:


3
1 2
3
1
1 2 1
3
1
2 2 1 1
Z
2
A ,
Z
Z
1 Z 2 A ,
Z
Z 2
1 A A
T T T T
=
|
|
.
|

\
|
+ = + = = (5.97, a)
·
|
|
.
|

\
|
+ = = + = =
[ [ [ [
3
1
3
1 2 1 2 1
3
1
2 2 1 1
Z
Z
1
Z
2
A , Z 2 A ,
Z
Z 2
1 A A (5.97, b)

Este evident că cele două filtre au aceeaşi constantă de transfer

· + = = =
[
3
1
c
1 1 1 1
Z
Z 2
1 h c A A
T
¸

Impedanţele caracteristice (iterative) ale cuadripolilor simetrici în T şi П se
determină cu relaţiile (5.44), (5.46), (5.97, a), (5.97, b) şi se obţin expresiile:

·
+
=
|
|
.
|

\
|
+ =
3
1
3 1
c
3
1
3 1 c
Z
Z
1
Z Z
Z ,
Z
Z
1 Z Z Z
T H
(5.98)
Se observă că
3 1 c c
Z Z Z Z
T
· = ·
H
. Dacă produsul
2
3 1
K Z Z = are o valoare
reală constantă, independentă de frecvenţă, filtrele respective se numesc filtre de tip K.
Acestea corespund cazului când

1 1
X j Z ± = şi
3 3
X j Z  = .
Parametrul fundamental
1 1
A exprimat cu relaţia (5.93) poate fi explicitat în
forma:
( )
11
c
A ch ch a jb cha cosb j sha sin b ¸ = = + = · + · · (5.99)
5.11 – Filtre electrice reactive 207
Cum filtrele analizate sunt construite din elemente pur reactive, relaţiile (5.52) şi
(5. 55) evidenţiază parametrii
1 1
A ,
2 2
A ca numere reale şi
2 1
A ,
1 2
A ca numere pur
imaginare. Cu această precizare, din relaţia (5.99) se obţine:
0 b n i s a h s = · (5.100, a)
şi
· · = b s o c a h c A
1 1
(5.100, b)
Relaţia (5.100, a) implică sha = 0 sau sin b = 0.
)
0
1 Din condiţia sha = 0 rezultă a = 0 (atenuare nulă), ceea ce corespunde
benzii de trecere. Succesiv, se pot scrie relaţiile b s o c A , 1 a h c
1 1
= = ,
( ) 1 A
1 1
s e sau ( ) 1 A 1
1 1
s s ÷ e , (5.101, a)
respectiv
1
X
X
2 1 1
3
1
s ÷ s ÷ sau 0
X
X
1
3
1
> > (5.101, b)
Pulsaţiile de tăiere se determină din condiţiile extreme:
( ) 1 A
1 1
± = e (5.102, a)
sau
0
X
X
3
1
= şi 1
X
X
3
1
= . (5.102, b)
Semnalele ale căror frecvenţe aparţin benzii de trecere sunt defazate la ieşire,
faţă de intrare, iar constanta de fază se stabileşte cu relaţia
( ) e
1 1
A s o c c r a b = (5.103, a)
sau
·
|
|
.
|

\
|
÷ =
3
1
X
X
2 1 s o c c r a b (5.103, b)
Impedanţa caracteristică a filtrului se determină cu relaţia (5.49) şi este un număr
real
( )· = = e
c
1 2
2 1
c
Z
A
A
Z (5.104)
Adaptarea filtrului pentru toate frecvenţele din banda de trecere este dificil de
realizat, tocmai datorită variaţiei impedanţei caracteristice cu frecvenţa. Adaptarea
ideală se realizează doar pentru o singură frecvenţă din banda de trecere.
)
0
2 În banda de oprire filtrul asigură o atenuare nenulă ( ) 0 a = , iar condiţia
0 b n i s = este realizată numai dacă 0 b = sau t ± = b , adică 1 b s o c ± = . Din relaţia
(5.100, b) se obţine
Circuite electrice cuadripolare - 5 208


Fig. 5.29
· ± = a h c A
1 1
(5.105)
Deoarece 1 a h c > , se deduce că benzile de oprire ale filtrului corespund
intervalelor de frecvenţe în care
( ) 1 A
1 1
> e sau ( ) 1 A
1 1
÷ s e ; ( ) 1 A
1 1
> e . (5.106)
În intervalele de frecvenţe mărginite de soluţiile inecuaţiilor (5.106), atenuarea
nu este nulă şi are expresia:
0 A h c g r a a
1 1
> = (5.107)
Nu prezintă interes adaptarea filtrului pentru semnalele ale căror frecvenţe sunt
cuprinse în banda de oprire.
Rezumând, filtrele reactive analizate pe baza schemelor în T şi П sunt reciproce
şi simetrice; pentru determinarea frecvenţelor de tăiere, a benzilor de trecere sau de
oprire ale filtrului, se stabileşte ( ) e
1 1
A cu relaţia (5.3, a) sau (5.97) şi se impune una
dintre condiţiile (5.101, a), respectiv (5.101, b) sau (5.106), în funcţie de cerinţe.

5.11.1. Filtrul trece - jos

În figura 5.29 sunt prezentate schema cuadripolară în Г a unui filtru de tip K şi
schemele simetrice aferente în T şi П, duale între ele (vezi fig.5.28).


Cele două impedanţe sunt L j Z
1
e = şi C j Z
3
e ÷ = , iar produsul lor este
un număr real (pozitiv):
· = = = ·
2
0
2
3 1
R K
C
L
Z Z

În scopul calculării pulsaţiilor de tăiere, se formează raportul

, C L
X
X
2
0
2
3
1
|
|
.
|

\
|
= =
e
e
e (5.108)

unde C L 1
0
= e .
5.11 – Filtre electrice reactive 209


Fig. 5.30
Se rezolvă ecuaţiile (5.102, b) şi se obţin pulsaţiile de tăiere (inferioară şi
superioară):
C L 1 , 0
0 s i
= = = e e e (5.109)

care delimitează banda (intervalul) de trecere.
Pulsaţia inferioară fiind nulă, filtrul este de tipul trece – jos. Caracteristica de
frecvenţă a atenuării se determină, în banda de oprire, cu relaţia (5.107):

( )
(
(
¸
(

¸

÷
|
|
.
|

\
|
= ÷ = = 1 2 h c g r a 1 C L 2 h c g r a A h c g r a a
2
0
2
1 1
e
e
e

şi este prezentată în figura 5.30, a.
Cu relaţia (5.103, b) se exprimă constanta de fază, în banda de trecere:

( ) ; 2 1 s o c c r a C L 2 1 s o c c r a b
2
0
2
(
(
¸
(

¸

|
|
.
|

\
|
÷ = ÷ =
e
e
e













variaţia b (ω) este ilustrată în figura 5.30, b. Evident, pentru 0 b , 0
i
= = =e e şi
pentru t e e e = = = > b , C L 1
0 s
.
Pentru a face aprecieri în legătură cu adaptarea, se calculează cu relaţiile (5.98)
impedanţele caracteristice şi se obţin expresiile
·
|
|
.
|

\
|
÷
= =
|
|
.
|

\
|
÷ = =
2
0
0
c c
2
0
0 c c
1
R
Z Z , 1 R Z Z
T T
e
e
e
e
H H
(5.110)
Circuite electrice cuadripolare - 5 210


Fig. 5.31
În banda de trecere, impedanţa ( ) e
c
Z este diferită pentru schemele în T şi П
(fig. 5.30, c). Adaptarea perfectă se obţine pentru 0 = e , când
C
L
R R R
0 T
= = =
H
. În jurul pulsaţiei de tăiere
0
e , adaptarea este cea mai
defavorabilă: 0 Z
T
c
÷ (scurtcircuit) şi · ÷
H
c
Z (gol).

5.11.2. Filtrul trece - sus

În figura 5.31 sunt prezentate schema cuadripolară în Г a unui filtru de tip K şi
schemele simetrice în T şi П, obţinute prin legarea în lanţ a doi cuadripoli în Г.

Produsul impedanţelor C j Z
1
e ÷ = şi L j Z
3
e = este un număr real (pozitiv):
· = = = ·
2
0
2
3 1
R K
C
L
Z Z
Se calculează raportul
,
C L
1
X
X
2
0
2
3
1
|
|
.
|

\
|
= =
e
e
e
(5.111)
unde C L 1
0
= e şi din ecuaţiile (5.102, b) se determină pulsaţiile de tăiere ale
filtrului:
· · = = =
s 0 i
, C L 1 e e e (5.112)

Pulsaţia superioară fiind infinită, filtrul este de tip trece – sus.
Caracteristica de frecvenţă a constantei de atenuare se determină, în banda de
oprire, cu relaţia (5.107)


(
(
¸
(

¸

÷
|
|
.
|

\
|
=
|
|
.
|

\
|
÷ = = 1 2 h c g r a 1
C L
2
h c g r a A h c g r a a
2
0
2
1 1
e
e
e

5.11 – Filtre electrice reactive 211



Fig. 5.33

şi este prezentată în figura 5.32, a.
Constanta de fază, exprimată cu relaţia (5.103, b) în banda de trecere

; 2 1 s o c c r a
C L
2
1 s o c c r a b
2
0
2
(
(
¸
(

¸

|
|
.
|

\
|
÷ =
|
|
.
|

\
|
÷ =
e
e
e


este reprezentată grafic în figura 5.32, b.
Pentru t e e ÷ = = s b , C L 1
i
şi pentru · ÷ e , 0 b ÷ .


Fig. 5.32

Impedanţa caracteristică, ( ) e
c
Z , diferită pentru schemele simetrice în T şi П,
se calculează cu relaţiile (5.98) şi se obţin expresiile:
·
|
|
.
|

\
|
÷
= =
|
|
.
|

\
|
÷ = =
2
0
0
c c
2
0
0 c c
1
R
Z Z , 1 R Z Z
T T
e
e
e
e
H H
(5.113)

În figura 5.32, c sunt reprezentate
caracteristicile de frecvenţă pentru impedanţele
caracteristice numai în banda de trecere.
Adaptarea cea mai bună se realizează la
frecvenţe foarte mari ( ) · ÷ e , când
C
L
R R R
0 T
= = =
H
. Adaptarea cea mai
defavorabilă are loc în jurul pulsaţiei de tăiere
Circuite electrice cuadripolare - 5 212
0
e , când 0 Z
T
c
÷ (scurtcircuit) şi · ÷
H
c
Z (gol).

5.11.3. Filtrul trece – bandă

În figura 5.33 sunt prezentate schema cuadripolară în Г a unui filtru de tip K şi
schemele simetrice în T şi П, obţinute prin legarea în cascadă a doi cuadripoli în Г.

Cele două impedanţe sunt
|
|
.
|

\
|
÷ =
1
1 1
C
1
L j Z
e
e
şi
|
|
.
|

\
|
÷
=
3
3
3
L
1
C j
1
Z
e
e
.
Produsul lor poate fi scris sub forma

( )
( )
,
1
1
C
L
L 1 C
C 1 L
Z Z
2
0
2
0
3
1
3 3
1 1
3 1
3
1
e e
e e
e e
e e
÷
÷
· =
÷
÷
= (5.114)
unde
· = =
3 3
2
0
1 1
2
0
C L
1
,
C L
1
3 1
e e
Dacă
0 0 0
3 1
e e e = = sau
2
0
3 3 1 1
1
C L C L
e
= = (5.115)
atunci produsul impedanţelor este un număr real pozitiv:
· = = ·
2
0
3
1
3 1
R
C
L
Z Z (5.116)
Se calculează raportul
=
|
|
.
|

\
|
÷
|
|
.
|

\
|
÷ =
|
|
.
|

\
|
÷
|
|
.
|

\
|
÷ = 1 1
L
L
L
1
C
C
1
L
X
X
2
0
2
2
2
0
3
1
3
3
1
1
3
1
e
e
e
e
e
e
e
e

2
0
0 3
1
L
L
|
|
.
|

\
|
÷ =
e
e
e
e
(5.117)
şi se introduce în ecuaţiile (5.102, b).
- Din 0
X
X
3
1
= rezultă
0
e e = .
5.11 – Filtre electrice reactive 213


Fig. 5.34
- Din 1
X
X
3
1
= se obţin ,
L
L
1
3 0
0
± = ÷
e
e
e
e
adică două ecuaţii

, 0 1
L
L
, 0 1
L
L
0 1
3
2
0 0 1
3
2
0
= ÷
|
|
.
|

\
|
+
|
|
.
|

\
|
= ÷
|
|
.
|

\
|
÷
|
|
.
|

\
|
e
e
e
e
e
e
e
e


ale căror soluţii reale, pozitive sunt
pulsaţiile de tăiere ale filtrului:

¦
¦
¹
¦
¦
´
¦
|
|
.
|

\
|
+ + =
|
|
.
|

\
|
÷ + =
1
3
1
3
0 s
1
3
1
3
0 i
L 4
L
1
L 4
L
,
L 4
L
1
L 4
L
e e
e e
(5.118)
care satisfac relaţia
· =
2
0 s i
e e e (5.119)
În figura 5.34 a, b şi c sunt prezentate
caracteristicile de frecvenţă ale filtrului trece
– bandă.
Se calculează cu relaţiile (5.98)
impedanţele caracteristice schemelor
simetrice în T şi П, rezultând:

,
L
L
1 R Z Z
2
0
0 3
1
0 c c
T T
|
|
.
|

\
|
÷ ÷ = =
e
e
e
e

·
|
|
.
|

\
|
÷ ÷
= =
2
0
0 3
1
0
c c
L
L
1
R
Z Z
e
e
e
e
H H
(5.120)

Adaptarea cea mai bună se obţine pentru
pulsaţia
0
e , situată în banda de trecere
0 S i
e e e > > , când · = = =
3
1
0 T
C
L
R R R
H
Această concluzie impune alegerea
corespunzătoare a elementelor de circuit ce formează filtrul (vezi rel.5.115).

Circuite electrice cuadripolare - 5 214


Fig. 5.35


Fig. 5.36
5.11.4. Filtrul opreşte – bandă

În figura 5.35 sunt prezentate schema cuadripolară în Г a unui filtru de tip K şi
schemele simetrice în T şi П, obţinute prin legarea în lanţ a doi cuadripoli în Г.
Produsul impedanţelor
|
|
.
|

\
|
÷
=
1
1
1
L
1
C j
1
Z
e
e
şi
|
|
.
|

\
|
÷ =
3
3 3
C
1
L j Z
e
e
este un număr real (pozitiv)
, R K
C
L
Z Z
2
0
2
1
3
3 1
= = = (5.121)
numai dacă
2
0
3 3 1 1
1
C L C L
e
= = .


Calculele sunt asemănătoare cu cele
efectuate în paragraful 5.11.3, conducând la
expresii analitice şi reprezentări grafice ale
caracteristicilor de frecvenţă: a (ω), b (ω) şi Z
c

(ω). Se precizează că un asemenea filtru poate fi
obţinut prin conectarea în paralel a unui filtru
trece – jos cu altul trece – sus, având benzile de
oprire comune pe intervalul ( )
s i
,e e ee .
Aplicaţia 5.10. Să se determine banda de
trecere a filtrului cu schema din figura 5.36. Să
se reprezinte grafic ( ) e f A
1 1
= .
Rezolvare. Pentru filtrul simetric în T se
calculează parametrul
1 1
A cu relaţia (5.3, a):
5.11 – Filtre electrice reactive 215


Fig. 5.37


Fig. 5.38
· ÷ + =
+ ÷
=
|
|
.
|

\
|
=
=
C L
1
L
L
1
L
L C 1 L
U
U
A
0
2
0 0
0
0 I
2
1
1 1
2
e e
e e e


În scopul determinării pulsaţiilor de tăiere şi a intervalului de trecere se impune
condiţia (5.101, a):
1
C L
1
L
L
1 1
0
2
0
s ÷ + s ÷
e


Rezultă următoarele expresii pentru limitele intervalului de trecere:
( ) L L 2 C
1
0
i
+
= e - pulsaţia inferioară;
C L
1
s
= e - pulsaţia superioară.
Banda de trecere este formată din pulsaţiile care aparţin intervalului:

( )
· s s
+ C L
1
L L 2 C
1
0
e
În figura 5.37 este reprezentată grafic
caracteristica de frecvenţă ( ) e
1 1
A .

Aplicaţia 5.11. Pentru filtrul simetric
de tipul opreşte – bandă, reprezentat în figura
5.38, să se calculeze limitele intervalelor de
trecere, respectiv frecvenţele la care filtrul
prezintă o atenuare infinită.

Date numerice: L = 2 mH,
C = 2 µF, L’ = 1 mH, C’ = 1 µF.
Rezolvare. Pentru filtrul simetric
în П, calculul parametrului
1 1
A
efectuat cu relaţia (5.55) conduce la
expresia

( )( )
·
÷ ÷
÷ =
1 ' C ' L 1 C L
C ' L
1 A
2 2
2
1 1
e e
e


Cu relaţia (5.101, a) se determină
pulsaţiile (frecvenţele) de tăiere şi intervalele de trecere:
Circuite electrice cuadripolare - 5 216


Fig. 5.39

Fig. 5.40
pentru 1 A
1 1
= , rezultă 0 = e şi · = e ; pentru 1 A
1 1
÷ = , rezultă ecuaţia
bipătratică
( )( ) , C ' L 1 ' C ' L 1 C L 2
2 2 2
e e e = ÷ ÷
sau (numeric)
0 1 0 1 6 0 1 4
2 9 4 8 1
= + · ÷ ·
÷ ÷
e e
cu soluţiile:

z H k 3 7 , 5 f s d a r 0 1 6 , 3
z H k 2 , 2 f s d a r 0 1 8 3 , 1
2
4
2
1
4
1
= ÷ · =
= ÷ · =
e
e

Deci benzile de trecere sunt
formate din frecvenţe ce aparţin
intervalelor
| | | ) · · · · e , z H k 3 7 , 5 z H k 2 , 2 0 f .
Banda de oprire cuprinde frecvenţe
situate în intervalul (2,2 kHz ... 5,73
kHz).
Frecvenţele la care atenuarea este
infinită sunt acelea pentru care
parametrul · =
1 1
A , adică sunt
frecvenţele de rezonanţă pentru circuitul
serie LC, respectiv derivaţie ' C ' L :
· = ÷ · = = z H k 5 , 2 f s d a r 0 1 8 5 , 1
C L
1
3
4
3
e
· = ÷ · = = z H k 5 f s d a r 0 1 6 1 , 3
' C ' L
1
4
4
4
e
În figura 5.39 este reprezentată grafic caracteristica de frecvenţă ( ) e
1 1
A .


PROBLEME (5)
P.5.1. Se consideră circuitul
cuadripolar cu schema din figura 5.40
funcţionând în regim sinusoidal. Să se
determine parametrii impedanţă şi să
se verifice condiţia de reciprocitate a
cuadripolului.

R: ( ) · = ÷ = = + = O O O O 2 j Z ; j Z ; j Z ; j 4 Z
2 2 2 1 2 1 1 1


Probleme 217

Fig. 5.41


Fig. 5.42


Fig. 5.43

Fig. 5.44
P.5.2. Se consideră
cuadripolii pasivi în T şi П
reprezentaţi în figura 5.41, a şi b,
pentru care se cunosc: R, L, C şi
ω. Să se stabilească relaţiile între
parametrii elementelor de circuit,
respectiv între aceştia şi pulsaţia
ω astfel încât cei doi cuadripoli
să fie echivalenţi.
R: · = = C L 1 ; C L R
2 2
e

P.5.3. Se consideră circuitul cuadripolar
reprezentat în figura 5.42, constituit din trei bobine
identice, cuplate inductiv două câte două.
Să se stabilească elementele schemelor
echivalente în T şi П, dacă · = 2 L M
R:
1 2 3
1 2 3
6 ;
2
Z Z Z j L
Y Y Y j L
e
e
= = =
= = = ·

P.5.4. Să se determine elementele
schemei echivalente în T pentru
cuadripolul în punte simetrică reprezentat
în figura 5.43.

R: ( ) · ÷ = = = 2 Z Z Z ; Z Z Z
a b 3 a 2 1


P.5.5. Să se determine intervalele
de trecere pentru filtrele simetrice, fără
pierderi, reprezentate în figura 5.44.

R: 0, 2 LC e
(
e
¸ ¸
în cazurile a) şi b);
) 1 2 , LC e

e ·
¸
în cazurile c) şi d).
6. CIRCUITE ELECTRICE LINIARE ÎN REGIM
PERIODIC NESINUSOIDAL
6.1. Mărimi periodice nesinusoidale. Regimul deformant
Orice funcţie periodică de timp care satisface condiţiile lui Dirichlet (este
continuă şi monotonă pe porţiuni în intervalul de o perioadă) se poate descompune
(dezvolta) în serie Fourier trigonometrică sub forma:

( )
( ) f t C a n t b n t
n n
n
= + +
=
·
¿
0
1
sin cos , e e (6.1)

în care C
0
reprezintă componenta continuă, iar termenii de pulsaţie ne sunt armonici
de ordinul n (fundamentala corespunde lui n = 1 şi are pulsaţia e = 2 t / T).
Coeficienţii dezvoltării:
( ) C
T
f t dt
T
0
0
1
=
}
, (6.2)
( ) a
T
f t n t dt n
n
T
= =
}
2
1 2
0
sin , , ,.... e (6.3)
( ) b
T
f t n t dt n
n
T
= =
}
2
1 2
0
cos , , ,.... e (6.4)
rezultă din ortogonalitatea funcţiilor armonice de timp. Forma restrânsă a seriei
Fourier, des întâlnită în electrotehnică, are expresia:
( )
( ) f t C A n t
n n
n
= + +
=
·
¿
0
1
sin , e o (6.5)
unde
A a b
n n n
= +
2 2
şi o
n
n
n
arctg
b
a
= (6.6)
sunt amplitudinea, respectiv faza iniţială a armonicii de ordinul n. Determinarea
coeficienţilor seriei Fourier trigonometrice se poate face analitic, prin calculul
integralelor din relaţiile (6.2), (6.3) şi (6.4) sau experimental, folosind analizoarele
spectrale. Pentru funcţiile folosite în tehnică, seria Fourier se poate aproxima printr-un
număr finit de termeni.
Descompunerea unei mărimi periodice nesinusoidale într-o sumă de componente
sinusoidale, cu amplitudini şi faze bine determinate (rel.6.5 şi 6.6), se numeşte analiză
6.1 - Mărimi periodice nesinusoidale. Regimul deformant 219

armonică. Rezultatele analizei sunt prezentate uzual într-o diagramă ( ) e n f A
1 n
=
sub forma unui spectru discret, numit spectrul de frecvenţe al amplitudinilor şi o altă
diagramă ( ) e o n f
2 n
= , reprezentând spectrul de frecvenţe al fazelor.
Se relevă faptul că descompunerea unui semnal periodic în serie Fourier se
simplifică în anumite situaţii particulare:
a) pentru semnalele simetrice, precum cele reprezentate în figura 6.1, care
satisfac condiţia ( ) ( ) t T f t f ÷ = , seria Fourier conţine numai armonicele în cosinus
(şi componenta continuă):
( )
¿
·
=
· + =
1 n
n 0
t n s o c b C t f e (6.7)









Fig. 6.1

b) în cazul semnalelor antisimetrice (fig.6.2), care îndeplinesc condiţia
( ) ( ) t T f t f ÷ ÷ = , seria Fourier are numai armonici în sinus:
( )
¿
·
=
· =
1 n
n
t n n i s a t f e (6.8)










Fig. 6.2



- T
Circuite electrice liniare în regim periodic nesinusoidal - 6 220
c) la semnalele impare (fig.6.3) este îndeplinită condiţia ( )
|
.
|

\
|
+ ÷ =
2
T
t f t f
şi în seria Fourier sunt prezente doar armonicile impare:
( ) ( ) | |
¿
·
=
÷ ÷
· + ÷ =
1 k
1 k 2 1 k 2
t 1 k 2 n i s A t f o e (6.9)










Fig.6.3

d) semnalele pare îndeplinesc condiţia ( )
|
.
|

\
|
+ =
2
T
t f t f şi în seria Fourier
intervin numai armonicile pare (şi componenta continuă):
( ) ( )
¿
·
=
· + + =
1 k
k 2 k 2 0
t k 2 n i s A C t f o e (6.10)
Regimurile de funcţionare ale circuitelor electrice în care curenţii şi/sau
tensiunile sunt funcţii de timp periodice nesinusoidale, se numesc regimuri deformante.
Acestea se stabilesc în circuite şi sisteme electrice cum sunt: lămpi cu descărcări în
gaze, dispozitive de comutaţie cu contacte, motoare electrice cu colector, instalaţii de
prelucrare a datelor, stimulatoare cardiace etc. Mărimile periodice nesinusoidale au o
largă aplicaţie în domeniul telecomunicaţiilor, al automatizărilor unde semnalele
folosite sunt, de obicei, nesinusoidale. În circuitele destinate producerii, transportului,
distribuţiei şi utilizării energiei electromagnetice, poluarea armonică datorată
elementelor neliniare de circuit (transformatoare saturate, instalaţii de redresare,
cuptoare cu arc ş.a.) are consecinţe nedorite: pierderi suplimentare de energie,
micşorarea factorului de putere, supratensiuni de rezonanţă armonică, erori în
funcţionarea aparatelor analogice de măsură şi protecţie.
Termenul consacrat de compatibilitate electromagnetică (CEM) se referă la
încadrarea în limitele prevăzute prin norme şi standarde a perturbaţiilor introduse de un
echipament electric. Datorită importanţei tehnice deosebite a acestei probleme, CEI
(International Electrical Comission) coordonează la nivel internaţional standardizarea
în domeniul electrotehnic, CISPR (Comité International Special des Perturbations

6.1 - Mărimi periodice nesinusoidale. Regimul deformant 221


Fig. 6.4
Radioélectriques) se ocupă cu problemele CEM, iar CENELEC (Comité Européen de
Normalisation Electrotechnique) realizează normele europene (EN). Standardele şi
normele naţionale se armonizează
cu cele elaborate de organismele
internaţionale şi regionale
(europene).

Aplicaţia 6.1. Să se dezvolte
în serie Fourier trigonometrică
semnalul dreptunghiular repre-
zentat în figura 6.4.



Rezolvare. Funcţia este
definită astfel:
( )
¹
´
¦
·
< < ÷
< <
=
2 t 1 , 1
1 t 0 , 1
t f
Din figura 6.4 este evident că T = 2s şi, deci, · = = t t e T 2
Întrucât ( ) ( ) t T f
2
T
t f t f ÷ ÷ =
|
.
|

\
|
+ ÷ = , semnalul nu conţine armonici
pare şi nici armonici în cosinus.
Coeficienţii seriei se calculează cu relaţiile (6.2), (6.3) şi (6.4), integrând pe
porţiuni:
( )
} } }
=
(
¸
(

¸

· ÷ · = =
T
0
1
0
2
1
0
; 0 t d 1 t d 1
2
1
t d t f
T
1
C
( ) =
(
¸
(

¸

· ÷ · = =
} } }
1
0
2
1
T
0
n
t d t n n i s 1 t d t n n i s 1
2
2
t d t n n i s t f
T
2
a t t e
( ) 1 n s o c
n
1
t n s o c
n
1
t n s o c
n
1
2
1
1
0
÷ ÷ = + ÷ = t
t
t
t
t
t

( ) ( )
1 2
1 1 cos n cos n
n n
t t
t t
+ ÷ = ÷ =
( ) | |
¦
¹
¦
´
¦
= ÷ ÷ = ;
r a p n , 0
r a p m i n ,
n
4
1 1
n
2
n
t
t

Circuite electrice liniare în regim periodic nesinusoidal - 6 222


Fig.6.5



Fig.6.6
( ) =
(
¸
(

¸

· ÷ · = =
} } }
1
0
2
1
T
0
n
t d t n s o c 1 t d t n s o c 1
2
2
t d t n s o c t f
T
2
b t t e
· = ÷ = 0 t n n i s
n
1
t n n i s
n
1
2
1
1
0
t
t
t
t

Observând că
n n
a A = şi 0
n
= o , seria Fourier a semnalului dreptunghiular
considerat se scrie sub forma
( ) · · · + + + = t 5 n i s
5
4
t 3 n i s
3
4
t n i s
4
t f t
t
t
t
t
t

sau
( ) ( ) · ÷
÷
=
¿
·
=
t 1 k 2 n i s
1 k 2
1 4
t f
1 k
t
t

















Dacă funcţia se aproximează numai prin suma primilor trei termeni, se obţine
curba ( ) t f
*
din figura 6.5. Aceasta este cu atât mai apropiată de forma
dreptunghiulară, cu cât se consideră mai multe armonici.

Spectrul de frecvenţe al amplitudinilor se obţine marcând pe axa orizontală
pulsaţiile armonicilor, după care, se trasează segmente verticale egale cu amplitudinile
armonicilor (fig.6.6).



6.2 – Valori efective şi coeficienţi caracteristici 223










6.2. Valori efective şi coeficienţi caracteristici

Se consideră o tensiune periodică nesinusoidală dezvoltată în serie Fourier:
( ) ( ) ( ) , t n n i s U 2 U t n n i s U U t u
n
1 n
n 0 n
1 n
m 0
n
o e o e + + = + + =
¿ ¿
·
=
·
=
(6.11)
în care
n
m
U şi U
n
sunt amplitudinea, respectiv valoarea efectivă corespunzătoare
armonicii de ordinul n.
Ţinând seama de relaţia de definiţie a valorii efective a unei mărimi periodice
(rel.3.6), se poate scrie
( ) ( )
} }
¿
¸

+ + + = =
·
=
T
0
T
0
1 n
n m 0
2
0
2 2
t n n i s U U 2 U
T
1
t d t u
T
1
U
n
o e
( ) ( ) =
(
¸
(
+ + +
¿ ¿
·
=
·
=
t d t k n i s t n n i s U U
k
1 n 1 k
n m m
k n
o e o e
( )
¿
} }
·
=
+ + + =
1 n
T
0
n m 0
T
0
2
0
t d t n n i s
T
1
U U 2 t d U
T
1
n
o e
( ) ( ) · + + +
¿¿
}
·
=
·
=
t d t k n i s U t n n i s U
T
1
k m
1 n 1 k
T
0
n m
k n
o e o e (6.12)

Termenul
( ) ( ) = + +
}
t d t k n i s U t n n i s U
T
1
k m
T
0
n m
k n
o e o e
Circuite electrice liniare în regim periodic nesinusoidal - 6 224
( ) | | ( ) | | { }= + + + ÷ ÷ + ÷ =
} }
T
0
T
0
k n k n m m
t d t k n s o c t d t k n s o c
T 2
1
U U
k n
o o e o o e


( )
¦
¹
¦
´
¦
= ÷
=
=
k n , s o c U U
2
1
k n , 0
k n m m
k n
o o
(6.13)
reprezintă valoarea medie a produsului armonicilor de ordinul n şi k pe o perioadă a
fundamentalei.
În situaţia în care se mai consideră
k n
m m
U U = şi
k n
o o = , din relaţiile (6.12)
şi (6.13) se obţine

¿
·
=
+ =
1 n
2
m
2
0
2
n
U
2
1
U U
sau
· + = + =
¿ ¿
·
=
·
= 1 n
2
n
2
0
1 n
2
m
2
0
U U U
2
1
U U
n
(6.14)
Aşadar, valoarea efectivă a unei tensiuni periodice nesinusoidale este egală cu
rădăcina pătrată a sumei pătratului componentei continue şi a pătratelor valorilor
efective ale armonicilor.
Pentru un curent periodic nesinusoidal
( ) ( ) , t k n i s I I t i
k
1 k
m 0
k
| e + + =
¿
·
=
(6.15)
se deduce o expresie analoagă cu cea corespunzătoare tensiunii (rel.6.14):
· + = + =
¿ ¿
·
=
·
= 1 k
2
k
2
0
1 k
2
m
2
0
I I I
2
1
I I
k
(6.16)
Precizare: în calculele efectuate s-a avut în vedere că valoarea medie a unei funcţii
armonice pe o perioadă sau un multiplu întreg de perioade este nulă.
Pentru evaluarea abaterii mărimii periodice de la forma sinusoidală a
fundamentalei, se defineşte factorul (coeficientul) de distorsiune, k
d
, egal cu raportul
dintre reziduul deformant (valoarea efectivă a tuturor armonicilor superioare n > 1) şi
valoarea efectivă a componentei alternative:
k
U
U U
U U U
U U
U U
U U U
d
d
=
÷
=
÷ ÷
÷
=
+ +
+ + +
·
2
0
2
2
0
2
1
2
2
0
2
2
2
3
2
1
2
2
2
3
2
....
....
(6.17)
6.2 – Valori efective şi coeficienţi caracteristici 225


Fig.6.7

În electroenergetică o mărime periodică se consideră practic sinusoidală dacă
factorul de distorsiune % 5 k
d
s . În electronică se impun valori mult mai mici acestui
coeficient, în funcţie de fidelitatea cerută.
Factorul (coeficientul) de vârf, k
v
, este raportul dintre valoarea momentană
maximă (amplitudinea) şi valoarea efectivă a mărimii periodice:
· =
U
u
k
x a m
v
(6.18)
Factorul de formă, k
f
, este raportul dintre valoarea efectivă a mărimii şi valoarea
medie pe o perioadă a modulului mărimii:

( )
,
t d t u
T
1
U
U
U
k
T t
t
d e m
f
0
0
}
+
= = (6.19, a)
în care originea timpului, t
0
, este aleasă la începutul alternanţei pozitive.
În cazul mărimilor periodice alternative simetrice, pentru care
( ) ( ) 2 T t u t u + ÷ = , factorul de formă se poate calcula cu relaţia:

( )
· =
}
+ 2 T t
t
f
0
0
t d t u
T
2
U
k (6.19, b)
Pentru semnalele periodice reprezentate în figura 6.7, coeficienţii calculaţi cu
relaţiile (6.18) şi (6.19) au valorile:
a) 1 1 , 1
~
2 2
k , 2 k
f v
÷ = =
t
pentru semnalul sinusoidal (fig.6.7, a);
b) 1 k , 1 k
f v
= = pentru semnalul dreptunghiular (fig.6.7, b);
Circuite electrice liniare în regim periodic nesinusoidal - 6 226


Fig.6.8
c) 5 1 , 1
3
2
k , 3 k
f v
= = = pentru semnalul triunghiular (fig.6.7, c).

Aplicaţia 6.2. Se consideră semnalul periodic nesinusoidal reprezentat în figura
6.8. Să se calculeze valoarea efectivă a tensiunii.

Rezolvare. Se
aplică relaţia de
definiţie pentru
valoarea efectivă a
unei tensiuni periodice
(rel.3.6) şi, după
identificarea perioadei
T = 3s, se integrează
pe porţiuni:

( ) · ÷ = + =
(
¸
(

¸

· + + =
} } }
V 8 5 , 2
~
3
0 2
4 6 1
3
1
t d 0 t d 2 t d 4
3
1
U
1
0
2
1
3
2
2 2


Aplicaţia 6.3. Să se calculeze valoarea efectivă şi coeficientul de distorsiune
pentru tensiunea nesinusoidală exprimată cu relaţia:
( ) | |· + = V t 2 n i s 2 0 4 t n i s 2 0 3 t u e e
Rezolvare. Se aplică relaţia de calcul (6.14) şi se obţine:
· = = + = + = V 0 5 0 0 5 2 0 0 6 1 0 0 9 0 4 0 3 U
2 2

Pe baza relaţiei (6.17) se determină factorul de distorsiune:
· = =
+
= 8 , 0
0 5
0 4
0 4 0 3
0 4
k
2 2
2
d
u


6.3. Puterile în regim periodic nesinusoidal
Aplicând la bornele unui dipol receptor tensiunea periodică nesinusoidală

( ) ( ) ( ) , t n n i s U 2 U t n n i s U U t u
n
1 n
n 0 n
1 n
m 0
n
o e o e + + = + + =
¿ ¿
·
=
·
=
(6.20)

se stabileşte curentul
6.3 – Puterile în regim periodic nesinusoidal 227
( ) ( ) ( )· + + = + + =
¿ ¿
·
=
·
=
k
1 k
k 0 k
1 k
m 0
t k n i s I 2 I t k n i s I I t i
k
| e | e (6.21)
Convenim să notăm defazajele între armonicile de acelaşi ordin ale tensiunii şi
curentului cu
· ÷ =
n n n
| o ¢
Ca şi în regim sinusoidal, puterea activă primită pe la borne se defineşte ca
media pe o perioadă a puterii momentane. Înlocuind expresiile (6.20) şi (6.21) în relaţia
(3.72) se obţine:
( )
} }
¿
}
·
=
+ + = =
T
0
T
0
1 k
T
0
k 0 m 0 0
t d t k n i s
T
1
U I t d I U
T
1
t d i u
T
1
P
k
| e
( )
¿
}
·
=
+ + +
1 n
T
0
n 0 m
t d t n n i s
T
1
I U
n
o e
( ) ( )
¿¿
}
·
=
·
=
· + + +
1 n 1 k
T
0
k n m m
t d t k n i s t n n i s
T
1
I U
k n
| e o e (6.22)
Termenii al doilea şi al treilea din relaţia (6.22) sunt nuli (v. Precizare par.6.2).
Pentru evaluarea celui de al patrulea termen, se recomandă revederea calculelor
efectuate în relaţia (6.13).
Se constată că integrala este nulă pentru k n = şi egală cu
( )
n n n
s o c
2
1
s o c
2
1
¢ | o · = ÷ · pentru aceleaşi armonici ale tensiunii şi
curentului ( n = k).
Ţinând seama de cele menţionate, relaţia (6.22) devine:

n
1 n
m m 0 0
s o c I U
2
1
I U P
n n
¢
¿
·
=
+ =
sau
· + =
¿
·
=
n
1 n
n n 0 0
s o c I U I U P ¢ (6.23)
În regim nesinusoidal, puterea activă este egală cu suma puterilor active ale
armonicilor de acelaşi ordin din tensiune şi curent, la care se adaugă termenul
corespunzător componentelor continue.

Puterea reactivă se defineşte prin analogie cu expresia ei din regim sinusoidal,
în forma
Circuite electrice liniare în regim periodic nesinusoidal - 6 228
· =
¿
·
=
n
1 n
n n
n i s I U Q ¢ (6.24)
Puterea aparentă se defineşte şi în regim nesinusoidal, prin produsul dintre
valorile efective ale tensiunii aplicate şi curentului stabilit:
· = I U S (6.25)
Spre deosebire de regimul sinusoidal, în acest caz
2 2 2
Q P S + = , astfel că se
introduce noţiunea de putere deformantă, definită prin relaţia
( ) · + ÷ =
2 2 2
Q P S D (6.26)
Unitatea de măsură a puterii deformante se numeşte volt-amper-deformant (vad).
Factorul de putere se defineşte ca raportul dintre puterea activă şi puterea
aparentă:
·
+ +
= =
2 2 2
D Q P
P
S
P
A (6.27)
Prezenţa puterii deformante alături de puterea reactivă conduce, în regim periodic
nesinusoidal, la micşorarea factorului de putere şi nemijlocit la pierderi suplimentare.
Factorul de putere are o valoare subunitară ( ) 1 < A chiar dacă puterea reactivă este nulă (
Q = 0 ), dar tensiunea şi curentul sunt distorsionate ( ) 0 D= . Numai dacă armonicile de
acelaşi ordin ale tensiunii şi curentului sunt proporţionale şi în fază, adică
, . . . , 2 , 1 n , 0 s o c , I R U
n n n
= = = ¢
factorul de putere este unitar.

6.4. Calculul circuitelor electrice liniare în regim periodic
nesinusoidal

În cazul circuitelor electrice liniare, alimentate cu tensiuni periodice
nesinusoidale de forma:
( ) ( ) , t n sin U 2 U t u
1
n n 0 ¿
·
+ + = o e (6.28)
calculul curenţilor în regim permanent se bazează pe teorema superpoziţiei. Curentul
rezultant se determină prin suprapunerea curenţilor pe care îi produce componenta
continuă U
0
, respectiv fiecare armonică în parte, dacă ar fi aplicate separat la bornele
circuitului:

6.5 – Comportarea elementelor pasive ideale în regim nesinusoidal 229
( )
( ) i t I I n t
n n n
= + + ÷ ·
·
¿
0
1
2 sin e o ¢ (6.29)
Cu alte cuvinte, analiza unui circuit aflat în regim periodic nesinusoidal se reduce la
analiza unui circuit de curent continuu şi la analiza mai multor circuite aflate în regim
sinusoidal. Metodele de calcul ale circuitelor prezentate la studiul regimului sinusoidal
(v.par.3.4) se aplică şi în regim periodic nesinusoidal, pentru fiecare armonică 1 n > în
parte.
În cazul unui circuit R, L, C serie, alimentat cu o tensiune nesinusoidală de
forma (6.28), componenta continuă a curentului este nulă (I
0
= 0) datorită prezenţei
condensatorului, iar valorile efective ale armonicilor se calculează cu relaţia:

·
|
|
.
|

\
|
÷ +
=
2
2
n
n
C n
1
L n R
U
I
e
e
(6.30)

Defazajul corespunzător fiecărei armonici rezultă din:
¢
e
e
n
arctg
n L
n C
R
=
÷
·
1
(6.31)
Ordinul armonicii pentru care circuitul este în rezonanţă rezultă din condiţia:

· = ÷ 0
C n
1
L n
e
e (6.32)

6.5. Comportarea elementelor pasive ideale în regim nesinusoidal

Alimentând cu o tensiune periodică nesinusoidală circuitul format din rezistorul
de rezistenţă R (fig.6.9, a), curentul stabilit prin el are expresia:

( )
( )
( ) i t
u t
R
U
R
U
R
n t
n
n
= = + + =
·
¿
0
1
2 sin e o
( ) = + +
·
¿
I I n t
n n 0
1
2 sin e o (6.33)

Factorul de distorsiune pentru curent, k
d
I
, calculat cu relaţia:
Circuite electrice liniare în regim periodic nesinusoidal - 6 230


Fig. 6.9


Fig. 6.10

k
U R
U R
U
U
U
U U
d
n
n
n
n
n
n
I
= = =
+
·
·
·
·
·
·
¿
¿
¿
¿
¿
¿
2 2
2
2 2
1
2
2
2
1
2
2
1
2 2
2
(6.34)

este egal cu factorul de
distorsiune al tensiunii
k
d
U
şi, deci, forma de
variaţie a curentului este
identică cu aceea a
tensiunii (fig. 6.9, b).
În cazul circuitului
reprezentat în figura 6.10,
a, ce conţine o bobină
ideală (R = 0) şi a cărui
tensiune de la borne nu are
componenta continuă, din
ecuaţia
u L
d i
d t
= (6.35)
se deduce expresia curentului:
( ) i t
L
udt
U
n L
n t
n
n
= = + ÷
|
\

|
.
| =
·
¿
}
1
2
2
1
e
e o
t
sin
= + ÷
|
\

|
.
| ·
·
¿
2
2
1
I n t
n n
sin e o
t
(6.36)












6.5 – Comportarea elementelor pasive ideale în regim nesinusoidal 231

Fig. 6.11

Relaţia (6.36) evidenţiază faptul că valorile efective ale armonicilor curentului
devin tot mai mici pe măsură ce creşte ordinul armonicii, bobina ideală reducând
distorsiunea curentului (fig. 6.10, b) Această concluzie rezultă şi din compararea
factorilor de distorsiune pentru tensiune şi curent:
( )
( )
k
U
U U
k
U
n L
U
n L
U n
U U n
d
n
n
d
n
n
n
n
U I
=
+
=
|
\

|
.
|
|
\

|
.
|
=
+
·
·
·
·
·
·
¿
¿
¿
¿
¿
¿
2
2
1
2 2
2
2
2
2
1
2
2
1
2
2
2
; ,
e
e
(6.37)

fiind evidentă relaţia dintre ei: k k
d d
I U
< .
Dacă circuitul este format dintr-un condensator ideal (fig. 6.11, a), atunci din
ecuaţia:
u
C
i dt =
}
1
(6.38)
se deduce expresia curentului:
i C
d u
d t
n CU n t
n n
= = + +
|
\

|
.
| =
·
¿
2
2
1
e e o
t
sin
= + +
|
\

|
.
| ·
·
¿
2
2
1
I n t
n n
sin e o
t
(6.39)
Valorile efective ale
armonicilor curentului
devin tot mai mari pe
măsură ce creşte ordinul
armonicii, condensatorul
ideal accentuând
distorsiunea curentului
(fig. 6.11, b). Factorul de
distorsiune al curentului
k
d
I
calculat cu relaţia:



( )
( )
( )
( )
k
n C U
n C U
nU
U n U
d
n
n
n
n
I
= =
+
·
·
·
·
¿
¿
¿
¿
e
e
2
2
2
1
2
2
1
2
2
2
(6.40)
Circuite electrice liniare în regim periodic nesinusoidal - 6 232


Fig. 6.12


este mai mare decât factorul de distorsiune al tensiunii k
d
U
.
Aplicaţia 6.4. La bornele circuitului reprezentat în figura 6.12 se aplică
tensiunea periodică nesinusoidală
| | . V t 3 sin U 2 t n i s U 2 U u
3 1 0
e e + + =
Să se determine:
a) valorile momentane ale curenţilor i
L
, i
C
şi i ;
b) valorile efective ale tensiunii la bornele circuitului U şi ale curenţilor I
L
, I
C
şi I;
c) puterile activă, reactivă, aparentă şi deformantă.
Date numerice: U
0
= 60 V, U
1
= 120 V, U V R L
C
3
60
1
3 = = = = , e
e
O.


Rezolvare. a) În regim permanent
nesinusoidal calculul se face separat pentru
componenta continuă şi pentru fiecare armonică
în parte. Întrucât componenta continuă a
curentului nu trece prin condensator, sunt
evidente relaţiile
I
C
0
0 = , respectiv
I I
U
R
A
L 0
0
0
20 = = = ·
Curenţii prin laturile circuitului,
corespunzători armonicii fundamentale sunt:


( )
( ) I
U
R j L j
j e A
L
j
1
1 4
120
3 1
20 1 20 2 =
+
=
+
= ÷ =
÷
e
t
;


( )
( ) I
U
R j
C
j
j e A
C
j
1
1 4
1
120
3 1
20 1 20 2 =
÷
=
÷
= + =
e
t
;

I I I A
L C 1
1 1
40 = + = ·

Datorită armonicii a 3-a a tensiunii de alimentare se stabilesc curenţii:
6.5 – Comportarea elementelor pasive ideale în regim nesinusoidal 233

( )
( ) I
U
R j L j
j e A
L
j arctg
3
3 3
3
60
3 1 3
2 1 3 2 10 =
+
=
+
= ÷ =
÷
e
;

( ) I
U
R j
C
j
j e A
C
j arctg
3
3 1 3
1
3
60
3
6 3 6 10 =
÷
=
÷
= + =
e
;

I I I A
L C 3
3 3
20 = + = ·

Pe baza relaţiei (3.13) se scriu valorile momentane şi prin însumarea
corespunzătoare a curenţilor pe care i-ar stabili fiecare armonică a tensiunii aplicate,
presupunând că ar acţiona separat, se obţin soluţiile:

( )
( )
i t t arctg A
i t t arctg A
i t t A
L
C
= + ÷
|
\

|
.
| + ÷
= +
|
\

|
.
| + +
= + + ·
20 28 28 2
4
6 33 2 3 3
28 28 2
4
19 2 3 1 3
20 40 2 20 2 3
, sin , sin ;
, sin sin ;
sin sin
e
t
e
e
t
e
e e


b) Valorile efective ale tensiunii şi curenţilor se determină cu relaţiile (6.14) şi
(6.16):

· = + + =
= + =
= + + =
= + + =
A 49 20 40 20 I
; A 34 19 28 , 28 I
; A 2 , 35 33 , 6 28 , 28 20 I
; V 147 60 120 60 U
2 2 2
2 2
C
2 2 2
L
2 2 2


c) Suma puterilor active, corespunzătoare fiecărei armonici se calculează cu
relaţia (6.23):

P U I U I U I U I U I
L L L L L C C C C
= + + + +
0 1 3 1 3
0 1 1 3 3 1 1 3 3
cos cos cos cos ¢ ¢ ¢ ¢
( ) = · + · · ÷
|
\

|
.
| + · · ÷ + 60 20 120 20 2
4
60 2 10 3 cos cos
t
arctg
+ · ·
|
\

|
.
| + · ·
|
\

|
.
| = · 120 20 2
4
60 6 10
1
3
7200 cos cos
t
arctg W
Circuite electrice liniare în regim periodic nesinusoidal - 6 234

Fig.6.13

Puterea reactivă se calculează cu relaţia (6.24):

Q U I U I U I U I
L L L L C C C C
= + + + =
1 3 1 3
1 1 3 3 1 1 3 3
sin sin sin sin ¢ ¢ ¢ ¢
( ) = · · ÷
|
\

|
.
| + · · ÷ + 120 20 2
4
60 2 10 3 sin sin
t
arctg
( ) + · ·
|
\

|
.
| + · · = · 120 20 2
4
60 6 10 1 3 0 sin sin
t
arctg

În conformitate cu relaţia (6.25), puterea aparentă este:

S U I VA = = · = · 147 49 7203

Pentru puterea deformantă, definită pe baza relaţiei (6.26), se obţine valoarea:

D S P Q vad = ÷ ÷ = ÷ = ·
2 2 2 2 2
7203 7200 207 86 ,

Aplicaţia 6.5. Circuitul din figura 6.13 este alimentat cu tensiunea periodică
nesinusoidală
( ) u t u t u t
m m
= +
1 3
3 sin sin e e .

Fiind cunoscute inductivitatea L şi frecvenţa f, să se determine capacităţile C
1
şi
C
2
, astfel încât tensiunea u
2
, de la bornele 22' , să conţină numai armonica
fundamentală neatenuată.
Date numerice:
L= 0,12 H, f = 50 Hz.

Rezolvare. Condiţia
necesară pentru ca tensiunea de
la bornele 22’să nu conţină
armonica a 3-a este ca
impedanţa longitudinală, cores-
punzătoare acestei armonici, să
fie infinită:

Z
j L j
C
j L
C
j
C
3
1
1
2
3
1
3
3
1
3
1
3
=
÷
|
\

|
.
|
÷
|
\

|
.
|
÷ = ·
e
e
e
e
e
,
Probleme 235


Fig. 6.14

respectiv
3
1
3
0
1
9
9 4
1
1 2
e
e e
µ L
C
C
L
F ÷ = = = · , ,
Pentru ca fundamentala să nu fie atenuată, se impune ca impedanţa longitudinală
corespunzătoare armonicii de ordinul întâi să fie nulă:

Z
j L j
C
j L
C
j
C
1
1
1
2
1
1
1
0 =
÷
|
\

|
.
|
÷
|
\

|
.
|
÷ = ·
e
e
e
e
e


Din ultima relaţie rezultă : C
L
F
2 2
8
9
75 = = ·
e
µ


PROBLEME (6)

P6.1. Pe baza relaţiei de definiţie, să se determine valorile efective pentru
semnalele periodice reprezentate în figura 6.14.


R: U = 1, 87 V (fig.6.14, a);
U = 5 V (fig. 6.14, b).

P6.2. La bornele circuitului
cu schema din figura 6.15 se aplică
tensiunea periodică nesinusoidală
u
1
(t). Să se determine valorile
momentană şi efectivă ale tensiunii
la bornele bobinei.




Date numerice:
( ) | | , V t 2 n i s 2 0 8 t n i s 2 0 2 1 t u
1
e e + =

· = = = O
e
O e O 8
C
1
, 4 L , 4 R
Circuite electrice liniare în regim periodic nesinusoidal - 6 236

Fig.6.15



Fig.6.16










R:
( ) ( ) ( )| |; V 4 t 2 n i s 0 6 1 4 3 t n i s 0 2 1 t u
2
t e t e + + + =
· = V 2 0 0 1 U
2


P6.3. La bornele 11’ ale circuitului cu schema din figura 6.16 se aplică tensiunea
periodică nesinusoidală u
1
(t). Să se determine valorile momentană şi efectivă ale
tensiunii u
2
(t) la bornele 22’, precum şi coeficienţii de distorsiune pentru ambele
tensiuni.
Date numerice: ( ) | | , V
4
t 3 n i s 0 5 t n i s 2 0 0 1 t u
1
|
.
|

\
|
+ + =
t
e e
· = = = = O e O
e
O e O 2 M , 5 1
C
1
, 5 L , 0 1 R











R: ( ) ( ) ( )| |; V 2 t 3 n i s 2 5 1 4 3 t n i s 0 2 t u
2
t e t e + + + =
· = = = 6 8 6 , 0 k ; 3 3 3 , 0 k ; V 7 1 5 U
2
U
1
U
d d 2


Probleme 237

Fig. 6.17


Fig. 6.18


P6.4. Circuitului cu schema din
figura 6.17 i se aplică tensiunea
periodică nesinusoidală u
1
(t). Să se
stabilească valoarea instantanee a
tensiunii u
2
(t), dacă între parametrii
circuitului, la pulsaţiile ω şi 3 ω,
există relaţiile:
1 1
C 1 L e e = şi
C 3 1 L 3 e e = .


Date numerice: ( ) | |· + = V t 3 n i s 2 0 5 t n i s 2 0 0 1 t u
1
e e

R: ( ) | |· = V t 3 n i s 2 0 5 t u
2
e

P6.5. În circuitul cu schema din figura 6.18, aflat în regim periodic nesinusoidal,
t.e.m. a sursei este: ( )
( ) u t U t U t = + ÷
1 3
2 2 3 sin sin e e ¢ . Să se calculeze
valorile momentane ale curenţilor din
laturile circuitului.
Date numerice: U
1
= 200 V, U
3
=
100 V,R = 10O, e L = 5O,
1
20
e C
= O ,
¢ = 60
0
.








R:
( )| |
0
10 2sin 5 2sin 3 60 ; i t t A e e = + ÷
( )
0
1
8, 95 2sin 26 35' i t e = ÷ +
( ) | |
0
2, 77 2sin 3 116 20' ; t A e + ÷
( ) i t
2
0
4 47 2 63 25 = + + , sin ' e ( ) 4 16 2 3 26 15
0
, sin ' et A ÷ ·

Circuite electrice liniare în regim periodic nesinusoidal - 6 238

Fig.6.19


Fig.6.20
P6.6. La bornele unui circuit R, L, C serie se aplică o tensiune nesinusoidală
( ) ( ) | | V 30 t 3 sin 2 30 t sin 2 100 t u
0
÷ + = e e şi se stabileşte curentul:
( ) ( ) ( )| |· ÷ + + = A 30 t 3 sin 2 5 ' 8 53 t sin 2 10 t i
0 0
e e
Se cer: a) rezistenţa, respectiv reactanţele inductivă şi capacitivă corespunzătoare
fundamentalei; b) puterile activă, reactivă, aparentă şi deformantă.

R:a) R X X
L C
= = = 6 1 9 O O O , , ;
b) · ÷ ÷ ÷ = = vad 400
~
D , VA 1167
~
S var, 800 Q , W 750 P

P6.7. Se consideră circuitul cu schema din figura 6.19 aflat în regim periodic
nesinusoidal. Cunoscând ( ) u t U t U t = + 2 2 3
1 3
sin sin e e + 2 5
5
U t sin e ,
capacitatea C a condensatorului şi
frecvenţa f corespunzătoare fundamentalei,
să se calculeze inductivităţile celor două
bobine, astfel încât:
a) armonica fundamentală a
curentului i să fie nulă.
b) armonica a 5-a a tensiunii u (t)
să se menţină neatenuată la bornele 22'.
Date numerice: C = 50 µ F,
f = 50 Hz.

R: a) L
2
= 0,2 H; b) L
1
= 8,45 mH.

P6.8. Se consideră circuitul cu schema
din figura 6.20 în regim periodic nesinusoidal.
Să se determine:
a) reactanţele capacitive astfel încât,
armonica fundamentală a curentului i
2
,
respectiv armonica de ordinul trei a curentului i
să fie nule;
b) valorile momentane ale curenţilor i şi
i
2
în condiţiile de la punctul a.
Date numerice:
( ) | | , V t 3 sin 2 80 t sin 2 10 t u e e + =
· =
= = =
O e
O e e O
40 L
, 10 M L , 10 R
2
1

i
Probleme 239

Fig.6.21



Fig.6.22
R: a)
1
30
1
330
1 2
e e C C
= = O O , ;
b) | | ( )| | . A 90 t 3 sin 2 i , A t sin 2 i
0
2
+ = = e e

P6.9. Se consideră circuitul cu schema din figura 6.21. Să se determine: a)
valoarea instantanee a curentului i(t); b) puterea activă debitată de sursă.
Date numerice: ( ) ( ) | | , V t 3 s o c 5 0 6 4 t n i s 0 8 1 0 3 t u
e
e t e ÷ + + =
· = = = = = = = z H 0 5 f , H 5 1 M 2 L L , F m 0 1 C , H 1 L , 0 1 R
2 1
t O










R: a) ( ) ( ) | |; A 3 1 g t c r a t 3 n i s 2 2 t n i s 2 6 2 t i + + + + = t e e
b) · = W 0 6 6 P

P6.10. Să se stabilească structura
impedanţei
1
Z din puntea de curent alternativ
reprezentată în figura 6.22, astfel încât echilibrul
punţii să nu fie afectat de forma periodică
nesinusoidală a tensiunii sursei de alimentare.

R:
1 1
; R C la echilibrul punţii Maxwell:
3 4 2 1
R R R R = şi
· =
4 2 3 1
R R L C


7. CIRCUITE ELECTRICE LINIARE ÎN REGIM
TRANZITORIU


Regimul tranzitoriu de funcţionare al circuitelor electrice, în general de scurtă
durată, apare la trecerea de la un regim permanent la altul. Procesele de comutaţie
(conectarea sau deconectarea unor elemente de circuit, active sau pasive), avariile
(întreruperi de conductoare, scurtcircuite), modificările bruşte ale valorilor parametrilor
elementelor de circuit, trenurile de impulsuri etc. determină regimuri tranzitorii.
Teoremele lui Kirchhoff, împreună cu relaţiile caracteristice dintre tensiuni şi
curenţi pentru elementele de circuit, permit rezolvarea circuitelor electrice în orice
regim de funcţionare. În conformitate cu relaţiile (1.55) şi (1.65), elementele reactive
(bobinele şi condensatoarele) din circuit introduc în ecuaţii termeni ce conţin derivate
în raport cu timpul,determinând astfel caracterul diferenţial al ecuaţiilor.
Analiza circuitelor electrice în regim tranzitoriu se face în domeniul timp
(metoda directă, a variabilelor de stare, a răspunsului tranzitoriu) sau în domeniul
frecvenţă (metoda transformatei Laplace, a transformatei Fourier).

7.1. Componente tranzitorii şi permanente

Se consideră un circuit electric liniar cu parametri concentraţi cunoscuţi.
Comportarea acestuia în regim variabil este descrisă de un sistem de ecuaţii
diferenţiale liniare, neomogene, cu coeficienţi constanţi, obţinute prin aplicarea
teoremelor lui Kirchhoff. Asupra acestui sistem se intervine astfel încât fiecare ecuaţie
să conţină, cel mult, o singură derivată de ordinul întâi a unei funcţii necunoscute
(tensiune sau curent) şi apoi, prin eliminări succesive, se ajunge la o singură ecuaţie
diferenţială de ordinul n, egal cu numărul elementelor reactive din circuit.
Soluţia completă a ecuaţiei diferenţiale are următoarea formă în raport cu funcţia
necunoscută x (t):
( ) ( ) ( ) t x t x t x
l f
+ = (7.1)
Primul termen din relaţia (7.1), ( ) t x
f
, este o soluţie particulară a ecuaţiei
neomogene şi reprezintă componenta forţată sau soluţia de regim forţat, deoarece
forma ei de variaţie în timp este impusă de termenul liber al ecuaţiei, corespunzător
mărimilor de excitaţie (tensiuni electromotoare şi/sau curenţi generaţi).
Componenta liberă (naturală), ( ) t x
l
, este soluţia generală a ecuaţiei
diferenţiale omogene, obţinută prin anularea termenului liber al ecuaţiei, adică prin
pasivizarea surselor. În general, componenta liberă sau soluţia de regim liber se scrie
sub forma unei sume de funcţii exponenţiale de timp multiplicate cu constante de
integrare:
( ) · =
¿
=
n
1 k
t p
k l
k
e A t x (7.2)
7.1 – Componente tranzitorii şi permanente 241
În relaţia (7.2)
k
p reprezintă rădăcinile ecuaţiei caracteristice asociate ecuaţiei
diferenţiale, iar A
k
sunt constante de integrare, în număr egal cu ordinul ecuaţiei şi a
căror determinare se face pe baza condiţiilor iniţiale, impuse soluţiei complete
(rel.7.1).
Întrucât rădăcinile ecuaţiei caracteristice sunt numere reale negative sau numere
complexe cu partea reală negativă, soluţia de regim liber tinde către zero când · ÷ t :
( ) · =
· ÷
0 t x m i l
l
t
(7.3)
Nefiind întreţinută de sursele de excitaţie ale circuitului, componenta liberă are,
practic, o durată limitată, corespunzând intervalului de timp în care energia
electromagnetică acumulată în câmpurile elementelor reactive este disipată, ireversibil,
în rezistenţele circuitului.
Regimul liber este amortizat şi se caracterizează prin constantele de timp definite
cu relaţia:

{ }
·
9
=
k
k
p e
1
t (7.4)

Deoarece componenta liberă durează, practic, un timp egal cu ( )
k
5 3 t · · · , adică
fracţiuni de secundă, ea se mai numeşte şi componentă tranzitorie ( ) t x
r t
.
Componenta permanentă sau soluţia de regim permanent este expresia soluţiei
complete a ecuaţiei diferenţiale (rel.7.1), stabilită pentru · ÷ t :

( ) ( )· =
· ÷
t x m i l t x
t
p
(7.5)

La circuitele uzuale, excitate pe durată suficient de mare prin mărimi constante
sau periodice în timp, cu regim liber amortizat, componenta permanentă se confundă
cu cea forţată.
Deci, dintr-un alt punct de vedere, soluţia completă se poate scrie în forma

( ) ( ) ( )· + = t x t x t x
r t p
(7.6)

Regimul de funcţionare al unui circuit în care prevalează componenta
permanentă în raport cu cea tranzitorie, se numeşte regim permanent. Orice regim
permanent este precedat de un regim tranzitoriu în care există ambele componente ale
soluţiei dată de relaţia (7.6).


7.2. Condiţii iniţiale

Pentru determinarea constantelor de integrare care intervin, prin intermediul
componentei libere, în soluţia completă a ecuaţiei diferenţiale se folosesc condiţiile
Circuite electrice liniare în regim tranzitoriu - 7 242
iniţiale din circuit. Acestea se referă la curenţii prin bobine şi tensiunile la bornele
condensatoarelor. În paragraful 1.7 s-a arătat că, în cazul elementelor reactive ideale,
liniare curentul printr-o bobină, respectiv tensiunea la bornele unui condensator se
exprimă cu relaţiile (1.56) şi (1.66):

( ) ( ) ( ) ( )· + = + =
} }
0 u t d i
C
1
t u ; 0 i t d u
L
1
t i
C
t
0
C C L
t
0
L L


Mărimile ( ) 0 i
L
şi ( ) 0 u
C
constituie condiţiile iniţiale ale circuitului şi se
determină din regimul permanent ce precede declanşarea regimului tranzitoriu.
Regimul permanent menţionat poate fi un regim staţionar (curent continuu) sau un
regim periodic (sinusoidal sau nesinusoidal). Curentul printr-o bobină şi, respectiv,
tensiunea pe condensator nu pot varia discontinuu, adică brusc şi îşi păstrează
valorile şi în momentul imediat următor producerii regimului tranzitoriu. Teoremele
condiţiilor iniţiale sau ecuaţiile de continuitate se exprimă sub formele

( ) ( ) ( ) 0 i 0 i 0 i
L L L
= =
÷ +
(7.7)

( ) ( ) ( ) , 0 u 0 u 0 u
C C C
= =
÷ +
(7.8)

în care indicele minus (respectiv plus) se referă la momentul imediat anterior (respectiv
posterior) declanşării regimului tranzitoriu.
Admiţând contrariul, adică discontinuitatea mărimilor ( ) t i
L
şi ( ) t u
C
, în
conformitate cu relaţiile t d i d L u
L L
· = (1.55) şi t d u d C i
C C
· = (1.65) rezultă
valori infinite ale tensiunii la bornele bobinei şi curentului prin condensator, ceea ce
fizic nu este posibil.
Observaţii: a) Mărimile ( ) t i
L
şi ( ) t u
C
care, conform teoremelor condiţiilor iniţiale,
au variaţii continue se numesc şi variabile de stare ale unui circuit electric; b) Este posibil ca în
cazul unor comutaţii ideale relaţiile (7.7) şi (7.8) să nu fie respectate. În astfel de situaţii se
folosesc forme mai generale ale teoremelor condiţiilor iniţiale care impun, în orice moment,
continuitatea fluxului magnetic total al bobinelor dintr-un ochi v de reţea, respectiv
continuitatea sarcinii electrice totale de pe armăturile condensatoarelor situate pe laturile
concurente într-un nod ì al circuitului

( )
( )
( )
( )
¿ ¿
e
÷
e
+
=
v v
+ +
k
k
k
k
, 0 0 (7.9)
( )
( )
( )
( )
¿ ¿
e
÷
e
+
=
ì ì k
k
k
k
, 0 Q 0 Q (7.10)
7.3. Analiza circuitelor electrice liniare în regim tranzitoriu cu
metoda directă.
7.1 – Componente tranzitorii şi permanente 243
e
U
1
R
L
K
2
i
Fig. 7.1
Metoda directă (clasică, elementară) constă în integrarea ecuaţiilor diferenţiale
obţinute prin aplicarea teoremelor lui Kirchhoff. Datorită calculelor laborioase pe care le
necesită, metoda se aplică circuitelor simple de ordinul I (cu un element reactiv) şi ordinul
II (cu două elemente reactive). Se admite că regimul tranzitoriu este provocat de o
comutaţie la momentul 0 t
0
= şi se analizează comportarea circuitului în intervalul
temporal | ) · , 0 . Algoritmul pe baza căruia se determină răspunsul circuitului liniar la o
excitaţie particulară (constantă sau sinusoidală în timp), presupune următoarele etape:
- determinarea condiţiilor iniţiale din regimul permanent de funcţionare care
precede declanşarea regimului tranzitoriu ( ) 0 t < ;
- stabilirea ecuaţiei (ecuaţiilor) diferenţiale ce caracterizează circuitul după comutaţie;
- determinarea componentei permanente (forţate), ca soluţie particulară a
ecuaţiei diferenţiale neomogene;
- determinarea componentei tranzitorii (libere), ca soluţie generală a ecuaţiei
diferenţiale omogene;
- determinarea constantelor de integrare, pe baza teoremelor condiţiilor iniţiale.

7.3.1. Circuitul RL serie

7.3.1.1. Răspunsul circuitului la excitaţie constantă în timp

a) Se consideră circuitul din figura 7.1. aflat în condiţii iniţiale nule, respectiv
( ) 0 0 i =
÷
.
La momentul 0 t
0
=
întrerupătorul K este trecut brusc pe
poziţia (1), declanşând un regim
tranzitoriu. Ecuaţia circuitului,
stabilită cu teorema a doua a lui
Kirchhoff pentru 0 t > , este:

e
U i R
t d
i d
L = + (7.11)
şi are soluţia completă de forma (7.1)
sau (7.6).
Tensiunea aplicată (mărimea de excitaţie) fiind constantă, componenta
permanentă (forţată) a soluţiei este tot constantă
( ) · = · = =
R
U
i i i
e
f p
(7.12)
Componenta tranzitorie (liberă) este soluţia generală a ecuaţiei omogene:
· = + 0 i R
t d
i d
L
r t
r t
(7.13)
Circuite electrice liniare în regim tranzitoriu - 7 244
Ecuaţia caracteristică 0 L R p = + este de gradul întâi şi are rădăcina
L R p ÷ = ; cu soluţia ecuaţiei (7.13) de forma
, e A i
t
L
R
1 r t
÷
=
curentul din circuit are expresia
( ) · + = + =
÷ t
L
R
1
e
r t p
e A
R
U
i i t i (7.14)
Constanta de integrare se determină din relaţia (7.14), particularizată pentru
+
= 0 t şi ecuaţia de continuitate (7.7):
( ) ( ) · = = + =
÷ +
0 0 i A
R
U
0 i
1
e

Cu R U A
e 1
÷ = , curentul (rel.7.14) obţine forma finală
( )
|
|
.
|

\
|
÷ =
÷ t
L
R
e
e 1
R
U
t i (7.15)
şi constituie răspunsul complet al circuitului.
Variaţia în timp a curentului prin bobină este reprezentată în figura 7.2, a.
Conform relaţiei de definiţie (7.4), mărimea | | c e s R L = t , se numeşte
constanta de timp a circuitului RL. Se poate arăta cu uşurinţă că tangenta în origine la
curba exponenţială a curentului intersectează asimptota orizontală la momentul t = t .
R
U
e

t
i
) a
t
p
i

o

R
U
e
÷

e
U

i
t
tr
i

u
L
u
R
u

) b
Fig.7.2
t
7.1 – Componente tranzitorii şi permanente 245
Într-o altă interpretare, constanta de timp este durata în care componenta tranzitorie
scade de e ori sau reprezintă 36,8% din valoarea ei iniţială.
Din punct de vedere teoretic, componenta tranzitorie se anulează când · ÷ t .
Practic, procesul tranzitoriu se consideră încheiat atunci când curentul din circuit diferă
cu mai puţin de 5% faţă de curentul de regim permanent. Timpul
*
t corespunzător
atingerii acestei situaţii rezultă astfel:


*
*
1 0, 95 ,
1
3
0, 05
t
e e
U U
e
R R
t l n
t
t t
÷
| |
÷ = |
|
\ .
= = ·
(7.16)

Regimul tranzitoriu se “stinge” după (3…5) constante de timp.
Tensiunile la bornele bobinei ideale şi rezistorului, determinate pe baza relaţiei
(7.15),
, e U
t d
i d
L u
t
e L
t
÷
= = (7.17)

|
|
.
|

\
|
÷ = =
÷
t
t
e R
e 1 U i R u (7.18)

sunt reprezentate grafic în figura 7.2, b.
Observaţie: Presupunând că în momentul anterior conectării circuitului la sursă
( )
÷
= 0 t curentul prin bobină avea valoarea nenulă ( ) ( ) 0 0 i 0 i = =
÷
, atunci, din teorema
condiţiilor iniţiale (rel.7.7) rezultă constanta de integrare ( ) R U 0 i A
e 1
÷ = şi, prin
urmare, răspunsul complet al circuitului se obţine sub forma

( ) ( )
t
t
e e
e
R
U
0 i
R
U
t i
÷
(
¸
(

¸

÷ + = (7.19)
sau
( ) ( ) ( ) ( ) | | , e i 0 i i t i
t
t
÷
· ÷ + · = (7.20)
în care s-a notat cu ( ) · i curentul de regim permanent stabilit după comutaţie. Relaţia (7.20)
este valabilă şi pentru circuite cu mai multe surse şi rezistoare, dar numai cu o singură bobină.
Într-o astfel de situaţie, constanta de timp se calculează cu relaţia
,
R
L
e
= t (7.21)

Circuite electrice liniare în regim tranzitoriu - 7 246
în care R
e
este rezistenţa echivalentă a circuitului pasivizat, cu bobina decuplată, calculată
pentru 0 t > în raport cu bornele între care era conectată bobina. Cu alte cuvinte, R
e
este
rezistenţa internă a generatorului echivalent Thévenin, pentru care sarcina o constituie însăşi
bobina de inductivitate L.
b) După un timp suficient de lung pentru ca circuitul să funcţioneze în regim
permanent, întrerupătorul K se comută brusc de pe poziţia (1) pe poziţia (2) (fig.7.1).
Curentul care există în circuit în momentul premergător comutaţiei,
( ) ( ) R U 0 i 0 i
e
= =
÷
, este condiţia iniţială pentru regimul tranzitoriu care se va
desfăşura în absenţa sursei de excitaţie. Ecuaţia de funcţionare a circuitului devine

, 0 i R
t d
i d
L = + (7.22)

iar soluţia acesteia are numai componentă tranzitorie

, e A e A i i
t
2
t
L
R
2 r t
t
÷ ÷
= = = (7.23)

deoarece ( ) 0 i i
p
= · = .
Cu teorema condiţiilor iniţiale (rel.7.7) se determină constanta de integrare

( ) ( ) ( ) ,
R
U
0 i 0 i A 0 i
e
2
= = = =
÷ +


astfel că răspunsul natural al circuitului este

( ) · =
÷
t
t
e
e
R
U
t i (7.24)

Folosind expresia curentului dată de relaţia (7.24), se determină tensiunile la
bornele bobinei şi rezistorului:
, e U
t d
i d
L u
t
e L
t
÷
÷ = = (7.25)
· = =
÷
t
t
e R
e U i R u (7.26)
Reprezentările grafice ale celor trei mărimi sunt date în figura 7.3, a şi b.




7.3 – Analiza circuitelor electrice liniare în regim tranzitoriu cu metoda directă 247
e
U
Fig. 7.4
R
L
K
i
R
R

Din punct de vedere energetic, se constată următoarele:
- cu întrerupătorul K pe poziţia (1), în regimul permanent stabilit după stingerea
regimului tranzitoriu, energia înmagazinată în câmpul magnetic al bobinei (vezi
rel.1.57) este:
·
|
|
.
|

\
|
= =
2
e 2
p m
R
U
L
2
1
i L
2
1
W (7.27)

- cu întrerupătorul K trecut pe poziţia (2), folosind relaţia (7.24), se calculează
energia consumată pe rezistenţa circuitului pe durata integrală a desfăşurării regimului
tranzitoriu:
( ) ·
|
|
.
|

\
|
= =
|
|
.
|

\
|
= =
} }
·
÷
·
2
e
2
e
0
t 2
2
e
0
2
R
R
U
L
2
1
R 2
U
t d e
R
U
R t d t i R W t
t
(7.28)

Bilanţul energetic al procesului evidenţiază transformarea integrală şi
ireversibilă a energiei magnetice în căldură disipată pe rezistenţa circuitului.
Aplicaţia 7.1. Circuitul cu schema din figura 7.4 funcţionează în regim
permanent de c.c. cu întrerupătorul K deschis. La momentul t
0
= 0 se închide
întrerupătorul. Să se determine variaţia în timp a curentului prin bobină pentru 0 t > .
Date numerice:
· = = = H 1 , 0 L , 4 R , V 2 1 U
e
O

) a

t
e
U

t
u
L
u

R
u

) b
Fig.7.3
t
R / U
e

t
i
e
U ÷

Circuite electrice liniare în regim tranzitoriu - 7 248
Rezolvare. Se vor aplica relaţiile (7.20) şi (7.21).
- În regimul permanent ce precede comutaţia, curentul prin bobină este
( ) · = = = A 5 , 1
8
2 1
R 2
U
0 i
e

- În regimul permanent stabilit după stingerea regimului tranzitoriu, curentul
prin bobină se determină cu teorema divizorului rezistiv de curent (rel.2.17):
( ) · = · =
+
·
+
= · A 1
6
2 1
2
1
R 2
R
R
U
R
1
R
1
R
1
i
2
e


- Se calculează ( ) O 6 R
R 2
R
R R R R
2
e
= + = + = şi s
0 6
1
6
1 , 0
R
L
e
= = = t .
- Cu relaţia (7.20) se obţine:
( ) ( ) | |· + = ÷ + =
÷ ÷
A e 5 , 0 1 e 1 5 , 1 1 t i
t 0 6 t 0 6


7.3.1.2. Răspunsul circuitului la excitaţie sinusoidală în timp

Cuplarea circuitului RL serie, în momentul 0 t
0
= , la o sursă având t.e.m.
sinusoidală, determină apariţia unui regim tranzitoriu.
Ecuaţia diferenţială a circuitului la 0 t > ,

( ) , t n i s U i R
t d
i d
L
m
o e + = + (7.29)

are soluţia generală ( ) ( ) ( ) t i t i t i
r t p
+ = . Componenta permanentă a curentului are
forma sinusoidală

( ) ( ) , t n i s I t i
m p
¢ o e ÷ + = (7.30)

în care

( )
2 2
m m
m
L R
U
Z
U
I
e +
= = şi
R
L
g t c r a
e
¢ = (vezi cap.3)

Impunând condiţia ca soluţia generală a ecuaţiei diferenţiale

( ) ( )
t
¢ o e
t
m
e A t n i s I t i
÷
+ ÷ + = (7.31)

7.3 – Analiza circuitelor electrice liniare în regim tranzitoriu cu metoda directă 249
să verifice teorema condiţiilor iniţiale (rel.7.7)

( ) ( ) ( ) ( ) , 0 0 i 0 i A n i s I 0 i
m
= = = + ÷ =
÷ +
¢ o

rezultă expresia constantei de integrare

( )· ÷ ÷ = ¢ o n i s I A
m


Curentul prin bobină, adică răspunsul circuitului la excitaţia variabilă în timp,
are forma:
( ) ( ) ( )
t
¢ o ¢ o e
t
m m
e n i s I t n i s I t i
÷
· ÷ ÷ ÷ + = (7.32)

şi este reprezentat grafic în figura 7.5.


Relaţia (7.32) evidenţiază dependenţa pronunţată a curentului de momentul
conectării.
1) Pentru cazul particular în care ¢ o = , componenta tranzitorie a curentului
este nulă şi circuitul trece direct în regim permanent, unde

( ) · = t n i s I t i
m
e

O asemenea cuplare la sursă este posibilă numai dacă este comandată electronic.
2) Pentru cazul în care ( ) 2 1 k 2 t ¢ o + = ÷ , răspunsul circuitului rezultă
sub forma:
Fig.7.5
i , u
t
p
i

u
¢
0
o
tr
i

i
Circuite electrice liniare în regim tranzitoriu - 7 250
e
U
1
Fig. 7.6
R
i
K
2
C
C
u
( ) ( )
t
e
t
m
e t s o c I t i
÷
÷ ± = (7.33)

Dacă L R T t = >> şi 2 T t = , în care T este perioada componentei
permanente, rezultă
· ± ÷
m x a m
I 2
~
i

7.3.2. Circuitul RC serie

7.3.2.1. Răspunsul circuitului la excitaţie constantă în timp

a) Se consideră condensatorul în condiţii iniţiale nenule, adică
( ) ( ) 0 0 u 0 u
C C
= =
÷
; trecerea întrerupătorului K pe poziţia (1) (fig.7.6) declanşează
un regim tranzitoriu, echivalând cu procesul de încărcare a condensatorului, în care
t d u d C i
C
· = (rel. 1.65).
Ecuaţia circuitului, stabilită cu
teorema a doua a lui Kirchhoff pentru
0 t > ,
, U u
t d
u d
C R
e C
C
= + (7.34)
are soluţia completă de forma (7.1) sau
(7.6).
Tensiunea aplicată (mărimea de
excitaţie) U
e
fiind constantă în timp,
componenta permanentă a soluţiei este
de asemenea constantă
( ) · = · = =
e C C C
U u u u
f p
(7.35)

Componenta tranzitorie este soluţia generală a ecuaţiei diferenţiale omogene:

· = + 0 u
t d
u d
C R
r t
r t
C
C
(7.36)
Ecuaţia caracteristică de gradul întâi asociată ecuaţiei omogene,
0 C R 1 p = + , are rădăcina C R 1 p ÷ = , astfel că soluţia ecuaţiei (7.36) este de
forma:
, e A e A u
t
1
C R
t
1 C
r t
t
÷
÷
= =

în care s-a introdus, conform relaţiei (7.4), notaţia C R = t pentru constanta de timp a
circuitului RC.
7.3 – Analiza circuitelor electrice liniare în regim tranzitoriu cu metoda directă 251
( ) | | 0 u U
R
1
C e
÷
t
i
e
U

t
( ) 0 u
C

C
u

Fig.7.7
i , u
C

Soluţia completă
( )
t
t
e C
e A U t u
÷
+ = (7.37)

se particularizează pentru
+
= 0 t şi din ecuaţia de continuitate (7.8)

( ) ( ) ( ) 0 0 u 0 u A U 0 u
C C 1 e C
= = = + =
÷ +


rezultă constanta de integrare
( ) · ÷ =
e C 1
U 0 u A

Revenind la relaţia (7.37), pentru tensiunea la bornele condensatorului se obţine
expresia
( ) ( ) | | , e U 0 u U t u
t
e C e C
t
÷
÷ + = (7.38)

iar pentru curentul de încărcare a condensatorului rezultă

( ) ( ) | | · ÷ = =
÷
t
t
C e
C
e 0 u U
R
1
t d
u d
C t i (7.39)

Variaţiile în raport cu timpul ale celor
două mărimi sunt reprezentate în figura 7.7.

Observaţie: Ţinând seama de relaţia (7.35),
soluţia generală (rel.7.38) poate fi exprimată şi în
forma
( ) ( ) ( ) ( ) | | , e u 0 u u t u
t
C C C C
t
÷
· ÷ + · =
(7.40)
în care valorile ( ) ·
C
u şi ( ) 0 u
C
corespund
regimului permanent stabilit după comutaţie,
respectiv stării condensatorului premergătoare
comutaţiei. Relaţia (7.40) este valabilă şi pentru un
circuit ce conţine mai multe surse şi rezistoare, dar numai un singur condensator. Într-o astfel
de situaţie, constanta de timp se determină cu relaţia

, C R
e
= t (7.41)

în care R
e
reprezintă rezistenţa echivalentă a circuitului pasivizat, cu condensatorul decuplat,
calculată pentru 0 t > în raport cu bornele între care era conectat condensatorul.
b) După un timp suficient de lung, pentru ca circuitul să funcţioneze în regim
permanent, se comută brusc întrerupătorul K pe poziţia (2) (fig.7.6), ceea ce determină
Circuite electrice liniare în regim tranzitoriu - 7 252
e
U

C
u

Fig.7.8
t
t
R
U
e
÷
i
i , u
C

un nou regim tranzitoriu, echivalând cu procesul de descărcare a condensatorului.
Tensiunea pe condensator în momentul anterior comutaţiei, ( ) ( )
e C C
U 0 u 0 u = =
÷
,
este condiţia iniţială pentru regimul tranzitoriu care se va desfăşura în absenţa sursei de
excitaţie. Analiza acestui regim conduce la stabilirea răspunsului natural al circuitului.
Cu întrerupătorul K pe poziţia (2), pentru 0 t > , ecuaţia de funcţionare a circuitului
este
, 0 u
t d
u d
C R
C
C
= + (7.42)
iar soluţia acesteia are numai componentă tranzitorie


t
t
2
t
C R
1
2 C C
e A e A u u
r t
÷
÷
= = = (7.43)
deoarece
( ) · = · = 0 u u
C C
p


Prin aplicarea teoremei condiţiilor iniţiale (rel.7.8)

( ) ( ) ( )
e C C 2 C
U 0 u 0 u A 0 u = = = =
÷ +


rezultă constanta de integrare
e 2
U A = şi apoi se stabilesc expresiile tensiunii pe
condensator (răspunsul natural al circuitului)
( )
t
t
e C
e U t u
÷
= (7.44)

şi curentul de descărcare a condensatorului

( ) · ÷ = =
÷
t
t
e C
e
R
U
t d
u d
C t i (7.45)

Dinamica acestui proces este evidenţiată de reprezentările grafice din figura 7.8.

Sub aspect energetic, se constată că
energia acumulată în câmpul electric al
condensatorului după stabilirea regimului
permanent cu întrerupătorul K pe poziţia
(1),

2
e e
U C
2
1
W = , (7.46)
se transformă în căldură disipată pe
rezistenţa R pe toată durata regimului
7.3 – Analiza circuitelor electrice liniare în regim tranzitoriu cu metoda directă 253
e
U
Fig. 7.9
R 3

R

R 2

C

C
u
K
tranzitoriu, declanşat de trecerea întrerupătorului K pe poziţia (2):




( ) =
|
|
.
|

\
|
= =
} }
· · ÷
t d e
R
U
R t d t i R W
0 0
t 2
2
e 2
R
t

· =
·
÷ =
÷
2
U C
0
e
R 2
U
2
e
t 2 2
e
t
t
(7.47)

Aplicaţia 7.2. Circuitul cu schema din figura 7.9 funcţionează în regim staţionar
cu întrerupătorul K închis. La momentul 0 t
0
= se deschide întrerupătorul. Să se
determine variaţia tensiunii pe condensator ( ) t u
C
pentru 0 t > .
Date numerice: · = = = F 0 4 C , 2 R , V 8 4 U
e
µ O
Rezolvare. Se vor aplica relaţiile (7.40) şi (7.41).
- În regimul permanent ce precede comutaţia, când întrerupătorul K
scurtcircuitează rezistorul 2R, tensiunea pe condensator este
( ) · = · = V 2 1 R
R 4
U
0 u
e
C

- După stingerea regimului tranzitoriu, se stabileşte un nou regim permanent, în
care tensiunea pe condensator devine

( ) · = · = · V 4 2 R 3
R 6
U
u
e
C


Circuite electrice liniare în regim tranzitoriu - 7 254
- Se calculează rezistenţa echivalentă a circuitului pasivizat în raport cu bornele
între care era conectat condensatorul O 3
2
R 3
R 3 R 3 R
e
= = = şi constanta de timp
· · = · · = =
÷ ÷
s 0 1 2 1 0 1 0 4 3 C R
5 6
e
t
- Cu relaţia (7.40) se obţine:

( ) ( ) | |·
|
|
.
|

\
|
÷ = ÷ + =
÷
·
÷
÷
V e 2 2 1 e 4 2 2 1 4 2 t u
t
2 1
0 1
0 1 2 1
t
C
5
5


7.3.2.2. Răspunsul circuitului la excitaţie sinusoidală în timp

Cuplarea circuitului RC serie, în momentul 0 t
0
= , la o sursă având t.e.m.
sinusoidală determină apariţia unui regim tranzitoriu.
Ecuaţia diferenţială a circuitului la 0 t > ,

( ) , t n i s U u
t d
u d
C R
m C
C
o e + = + (7.48)

are soluţia generală ( ) ( ) ( ) t u t u t u
r t p
C C C
+ = .
Componenta permanentă a tensiunii pe condensator, defazată în urma curentului
( ) ( ) ¢ o e ÷ + = t n i s I t i
m p
cu 2 t radiani, are forma sinusoidală

( ) ,
2
t n i s U t u
m p
C C
|
.
|

\
|
÷ ÷ + =
t
¢ o e (7.49)

în care

( ) 1 C R
U
C
1
R
U
C
1
I
C
1
U
2
m
2
2
m
m C
m
+
=
|
|
.
|

\
|
+
· = · =
e
e
e e


şi
|
|
.
|

\
|
÷ =
C R
1
g t c r a
e
¢ (vezi cap.3).
Admiţând conectarea circuitului în condiţii iniţiale nule, ( ) ( ) 0 0 u 0 u
C C
= =
÷
, se
particularizează soluţia generală a ecuaţiei diferenţiale (7.48)
7.3 – Analiza circuitelor electrice liniare în regim tranzitoriu cu metoda directă 255
e
U
1
Fig. 7.10
R
L
K
2
C
i
( )
t
t
¢ o e
t
C C
e A
2
t n i s U t u
m
÷
+
|
.
|

\
|
÷ ÷ + = (7.50)

pentru momentul
+
= 0 t şi din ecuaţia de continuitate (7.8) se deduce expresia
constantei de integrare

( )· ÷ =
|
.
|

\
|
÷ ÷ ÷ = ¢ o
t
¢ o s o c U
2
n i s U A
m m
C C


Cu aceasta, tensiunea pe condensator (rel.7.50), adică răspunsul circuitului la
excitaţia sinusoidală în timp, obţine forma

( ) ( ) ·
(
¸
(

¸

· ÷ +
|
.
|

\
|
÷ ÷ + =
÷
t
¢ o
t
¢ o e
t
C C
e s o c
2
t n i s U t u
m
(7.51)

Curentul prin circuit calculat cu relaţia (1.65), t d u d C i
C
· = , are expresia:

( ) ( ) ( ) ·
(
¸
(

¸

· ÷ ÷ ÷ + =
÷
t
¢ o
e
¢ o e
t
m
e s o c
C R
1
t n i s I t i (7.52)

Relaţiile (7.51) şi (7.52) evidenţiază un moment optim al cuplării când
( ) 2 1 k 2 t ¢ o + = ÷ , ( ) 0 s o c = ÷¢ o , componentele tranzitorii ale tensiunii la
bornele condensatorului, respectiv curentului sunt nule şi, în consecinţă, regimul
permanent se stabileşte instantaneu.

7.3.3. Circuitul RLC serie
a) Se analizează răspunsul circuitului RLC serie (fig. 7.10) la excitaţie constantă
( ) . t c U
e
= , considerând condiţii iniţiale nule, adică
( ) ( ) · = =
÷ ÷
0 0 i ; 0 0 u
C
(7.53)

La momentul 0 t
0
= ,
întrerupătorul K se închide
brusc pe poziţia (1), declanşând
un regim tranzitoriu. Ecuaţia de
funcţionare a circuitului la 0 t >
este

e C L R
U u u u = + + (7.54, a)
sau
Circuite electrice liniare în regim tranzitoriu - 7 256
· = + +
e C
U u
t d
i d
L i R (7.54, b)
Cu t d u d C i
C
· = (rel. 1.65), optând pentru tensiunea la bornele
condensatorului ca funcţie necunoscută, ecuaţia (7.54, b) devine:

· = + +
C L
U
u
C L
1
t d
u d
L
R
t d
u d
e
C
C
2
C
2
(7.54, c)

Soluţia generală a ecuaţiei diferenţiale liniare, cu coeficienţi constanţi, de
ordinul al doilea (rel.7.54, c) are forma

( ) ( ) ( ) , t u t u t u
r t p
C C C
+ = (7.55)

în care componenta permanentă este soluţia particulară a ecuaţiei neomogene

( ) ( ) , U u t u
e C C
p
= · = (7.56)

iar componenta tranzitorie este soluţia generală a ecuaţiei omogene

· = + + 0 u
C L
1
t d
u d
L
R
t d
u d
r t
r t r t
C
C
2
C
2
(7.57)

Ecuaţia caracteristică asociată acesteia

0
C L
1
p
L
R
p
2
= + + (7.58)
are rădăcinile
,
C L
1
L 2
R
L 2
R
p
2
0
2
2
2 , 1
| o e o o ± ÷ = ÷ ± ÷ = ÷
|
|
.
|

\
|
± ÷ = (7.59)
în care s-au folosit notaţiile:
2
0
2 2
0
,
C L
1
,
L 2
R
e o | e o ÷ = = = .
Componenta tranzitorie a tensiunii la bornele condensatorului are forma

( )
t p
2
t p
1 C
2 1
r t
e A e A t u + = dacă
2 1
p p = , (7.60, a)
respectiv
( )
t p
2
t p
1 C
2 1
r t
e t A e A t u + = , dacă
2 1
p p = , (7.60, b)

unde
1
A şi
2
A sunt constante de integrare care se determină din condiţiile iniţiale.
7.3 – Analiza circuitelor electrice liniare în regim tranzitoriu cu metoda directă 257
- Dacă rădăcinile ecuaţiei caracteristice sunt distincte ( )
2 1
p p = , atunci
expresiile tensiunii pe condensator (rel. 7.55) şi curentului (rel. 1.65) devin:

( ) , e A e A U t u
t p
2
t p
1 e C
2 1
+ + = (7.61)

( ) ( )· + = =
t p
2 2
t p
1 1
C
2 1
e A p e A p C
t d
u d
C t i (7.62)

Se aplică teoremele condiţiilor iniţiale

( ) ( ) 0 0 u A A U 0 u
C 2 1 e C
= = + + =
÷ +
(7.63)

( ) ( ) ( ) 0 0 i A p A p C
t d
u d
C 0 i
2 2 1 1
0 t
C
= = + =
|
|
.
|

\
|
=
÷
=
+
+
(7.64)

şi se determină constantele de integrare:

·
÷
÷ =
÷
=
e
2 1
1
2 e
2 1
2
1
U
p p
p
A , U
p p
p
A (7.65)

Din relaţiile (7.61), (7.62) şi (7.65) rezultă:

( ) ( ) , e p e p
p p
1
1 U t u
t p
2
t p
1
2 1
e C
1 2
(
(
¸
(

¸

÷
÷
÷ = (7.66)

( ) ( )· ÷
÷
=
t p t p
2 1
2 1
e
2 1
e e
p p
p p
U C t i (7.67)
- Dacă rădăcinile ecuaţiei caracteristice sunt identice ( ) o ÷ = =
2 1
p p , atunci
expresiile tensiunii pe condensator (rel.7.55) şi curentului (rel.1.65) devin:
( ) , e t A e A U t u
t
2
t
1 e C
o o ÷ ÷
+ + = (7.68)

( ) ( ) | | · + ÷ = =
÷ t
2 1 2
C
e A t A A C
t d
u d
C t i
o
o (7.69)

Se aplică teoremele condiţiilor iniţiale

( ) ( ) 0 0 u A U 0 u
C 1 e C
= = + =
÷ +
(7.70)

Circuite electrice liniare în regim tranzitoriu - 7 258
( ) ( ) ( ) 0 0 i A A C
t d
u d
C 0 i
1 2
0 t
C
= = ÷ =
|
|
.
|

\
|
=
÷
=
+
+
o (7.71)

şi se determină constantele de integrare:


e 2 e 1
U A , U A o ÷ = ÷ = (7.72)

Din relaţiile (7.68), (7.69) şi (7.72) rezultă:

( ) ( ) | |, e t 1 1 U t u
t
e C
o
o
÷
+ ÷ = (7.73)

( ) · = =
÷ ÷ t e t 2
e
e t
L
U
e t U C t i
o o
o (7.74)

În funcţie de relaţiile dintre parametrii elementelor de circuit, se deosebesc
următoarele cazuri:
1
0
. Regimul aperiodic ( ) C L 2 R
0
> > u a s e o . În acest caz, rădăcinile
ecuaţiei caracteristice sunt reale, distincte şi negative, iar relaţiile (7.66) şi (7.67) devin:
( ) , t h s t h c e 1 U t u
t
e C (
¸
(

¸

|
|
.
|

\
|
+ ÷ =
÷
|
|
o
|
o
(7.75)

( ) · =
÷
t h s e
L
U
t i
t e
|
|
o
(7.76)

Variaţiile aperiodice ale tensiunii la bornele condensatorului şi curentului sunt
reprezentate în figura 7.11.




7.3 – Analiza circuitelor electrice liniare în regim tranzitoriu cu metoda directă 259


Timpul t
m
la care curentul atinge valoarea maximă se determină prin anularea
derivatei

( )
( ) , 0 e p e p
p p
p p
U C
t d
t i d
m 2 m 1
t p
2
t p
1
2 1
2 1
e
= ÷
÷
=

de unde, succesiv, rezultă


( )
· = = =
÷
1
2
m
1
2 t 2
1
2 t p p
p
p
n l
2
1
t ,
p
p
e ,
p
p
e
m m 2 1
|
|
(7.77)

Din relaţia (7.67) se stabileşte pentru curentul maxim expresia:

( )
( ) ( )
·
+
=
÷
= =
m 1 m 2
t p e t p e
m m
e
L
U
e
L
U
t i i
| o | o
(7.78)

Observaţie: Spre deosebire de circuitul RC, unde curentul de încărcare a
condensatorului (rel.7.39) poate atinge valori periculoase în momentul iniţial { dacă
( ) 0 0 u
C
= şi rezistenţa R este mică }, în circuitul RLC prezenţa bobinei diminuează vârful
de curent şi-l întârzie în timp.
2
0
. Regimul aperiodic critic ( ) C L 2 R
0
= = u a s e o .
În acest caz, ecuaţia caracteristică are o rădăcină dublă negativă şi răspunsul
complet al circuitului se obţine sub formele (7.73) şi (7.74). Rezultă curbe
asemănătoare cu cele prezentate în figura 7.11, cu observaţia însă că în acest regim
variaţiile sunt cele mai rapide.

3
0
. Regimul oscilatoriu amortizat ( ) C L 2 R
0
< < u a s e o .
Fig.7.11
C
u

e
U

t
i
) a
) b
t
m
t

m
i

Circuite electrice liniare în regim tranzitoriu - 7 260
În acest caz rădăcinile ecuaţiei caracteristice sunt distincte, complexe şi
conjugate:
, j p ; j p
2 1
e o e o ÷ ÷ = + ÷ = (7.79)

unde s-a notat cu
2 2
0
o e e ÷ = mărimea reală pozitivă, denumită pulsaţia
oscilaţiilor proprii (sau libere) amortizate ale circuitului, iar 1 j ÷ = . Din relaţiile
(7.66), (7.67) şi (7.79) se deduc expresiile tensiunii la bornele condensatorului

( ) ( ) , t n i s e 1 U t u
t 0
e C (
¸
(

¸

+ ÷ =
÷
u e
e
e
o
(7.80)

în care
0 0
s o c , n i s , g t e o u e e u o e u = = = ,
respectiv curentului
( ) · =
÷
t n i s e
L
U
t i
t e
e
e
o
(7.81)

Variaţiile ( ) t u
C
şi ( ) t i sunt reprezentate calitativ în figura 7.12.


b) În continuare, se analizează răspunsul natural al circuitului RLC serie stabilit
în absenţa sursei de excitaţie. După un timp suficient de lung, pentru ca procesul de
încărcare a condensatorului să poată fi considerat încheiat, întrerupătorul K se comută
brusc, la momentul 0 t
0
= , de pe poziţia (1) pe poziţia (2) (fig.7.10). Tensiunea pe
Fig.7.12
C
u

e
U

t
t e
e
L
U
o
e
÷

t
i
) a

) b
7.3 – Analiza circuitelor electrice liniare în regim tranzitoriu cu metoda directă 261
condensator în momentul anterior comutaţiei, ( ) ( )
e C C
U 0 u 0 u = =
÷
, este condiţia
iniţială pentru noul regim tranzitoriu, care se va desfăşura în lipsa sursei de excitaţie.
Ecuaţia diferenţială a circuitului, pentru 0 t > , este

· = +
C
u
t d
i d
L i R (7.82, a)

Cu t d u d C i
C
· ÷ = , în care semnul minus se datorează asocierii sensurilor
de referinţă ale tensiunii la bornele condensatorului şi curentului cu regula de la
generatoare, ecuaţia (7.82, a) devine

, 0 u
C L
1
t d
u d
L
R
t d
u d
C
C
2
C
2
= + + (7.82, b)

În absenţa sursei, componenta permanentă a soluţiei este nulă,
( ) 0 u u
C C
p
= · = , iar componenta tranzitorie constituie însuşi răspunsul natural al
circuitului: ( ) ( ) t u t u
r t
C C
= . Întrucât ecuaţiile (7.82, b) şi (7.57) sunt identice,
rădăcinile ecuaţiei caracteristice (rel. 7.58 şi 7.59), respectiv forma soluţiei de regim
liber (rel. 7.60, a şi b) stabilite în paragraful 7.3.3 pct.a) sunt valabile şi în acest caz.
Pentru calculul tensiunii condensatorului şi al curentului se vor determina
constantele de integrare pe baza noilor condiţii iniţiale.
- Dacă rădăcinile ecuaţiei caracteristice sunt distincte ( )
2 1
p p = , ţinând
seama de observaţiile anterioare, soluţia ecuaţiei (7.82, b) este de forma

( ) , e A e A t u
t p
2
t p
1 C
2 1
+ = (7.83)

astfel că pentru curentul circuitului se obţine

( ) ( )· + ÷ =
t p
2 2
t p
1 1
2 1
e A p e A p C t i (7.84)

Aplicând teoremele condiţiilor iniţiale

( ) ( )
e C 2 1 C
U 0 u A A 0 u = = + =
÷ +
(7.85)

( ) ( ) ( ) , 0 0 i A p A p C
t d
u d
C 0 i
2 2 1 1
0 t
C
= = + ÷ =
|
|
.
|

\
|
÷ =
÷
=
+
+
(7.86)

rezultă constantele de integrare
Circuite electrice liniare în regim tranzitoriu - 7 262

e
2 1
1
2 e
2 1
2
1
U
p p
p
A , U
p p
p
A
÷
=
÷
÷ = (7.87)

şi relaţiile (7.83), (7.84) devin:

( ) ( )
t p
2
t p
1
2 1
e
C
1 2
e p e p
p p
U
t u ÷
÷
= (7.88)

( )
( )
( )· ÷
÷
=
t p t p
2 1
e
2 1
e e
p p L
U
t i (7.89)

- Dacă ecuaţia caracteristică are o rădăcină dublă ( ) o ÷ = =
2 1
p p , soluţia
ecuaţiei (7.82, b) este de forma

( ) , e t A e A t u
t
2
t
1 C
o o ÷ ÷
+ = (7.90)

iar pentru curentul din circuit se obţine expresia

( ) ( ) | | · + ÷ ÷ = ÷ =
÷ t
2 1 2
C
e A t A A C
t d
u d
C t i
o
o (7.91)

Aplicând teoremele condiţiilor iniţiale

( ) ( )
e C 1 C
U 0 u A 0 u = = =
÷ +
(7.92)

( ) ( ) ( ) , 0 0 i A A C
t d
u d
C 0 i
1 2
0 t
C
= = ÷ ÷ =
|
|
.
|

\
|
÷ =
÷
=
+
+
o (7.93)

rezultă constantele de integrare

e 2 e 1
U A , U A o = = (7.94)

şi relaţiile (7.90), (7.91) devin:
( ) ( )
t
e C
e t 1 U t u
o
o
÷
+ = (7.95)

( ) · =
÷ t e
e t
L
U
t i
o
(7.96)

Răspunsul natural al circuitului RLC serie, sub forma ( ) t u
C
sau ( ) t i , poate
fi: aperiodic, aperiodic critic sau oscilatoriu amortizat, în funcţie de relaţiile dintre
parametrii elementelor de circuit.
7.3 – Analiza circuitelor electrice liniare în regim tranzitoriu cu metoda directă 263

C
u

Fig.7.13
e
U

t
1
0
.
C
L
2 R> . Rădăcinile distincte, reale şi negative, ale ecuaţiei caracteristice
se introduc în relaţiile (7.88) şi (7.89), stabilindu-se următoarele expresii:
( )
|
|
.
|

\
|
+ =
÷
t h s t h c e U t u
t
e C
|
|
o
|
o
(7.97)

( ) · =
÷
t h s e
L
U
t i
t e
|
|
o
(7.98)

Curba de variaţie a curentului are
aceeaşi alură ca şi cea prezentată în figura
7.11, b. Curba de variaţie a tensiunii pe
condensator ( ) t u
C
este redată în figura
7.13.
2
0
.
C
L
2 R= . Răspunsul
aperiodic critic al circuitului se obţine
sub formele (7.95) şi (7.96).
3
0
.
C
L
2 R< . Rădăcinile
distincte, complex conjugate ale ecuaţiei
caracteristice se introduc în relaţiile
(7.88) şi (7.89), obţinându-se următoarele expresii:

( ) ( ) u e
e
e
o
+ =
÷
t n i s e U t u
t 0
e C
(7.99)

( ) , t n i s e
L
U
t i
t e
e
e
o ÷
= (7.100)

în care e şi u au semnificaţiile precizate în contextul deducerii relaţiei (7.80).
Circuite electrice liniare în regim tranzitoriu - 7 264
Fig.7.14
t 0
e
e U
o
e
e
÷

t
T
e
U

e
U ÷
C
u

Reprezentarea grafică din figura 7.14 evidenţiază oscilaţiile amortizate ale
tensiunii la bornele
condensatorului. Intervalul de
timp între două treceri
succesive prin zero sau între
două maxime succesive
constituie perioada
oscilaţiilor libere amortizate
(T). Deoarece pulsaţia
0 0
T 2t e =
corespunzătoare oscilaţiilor
libere neamortizate (pulsaţia
proprie de rezonanţă) este
întotdeauna mai mare decât
pulsaţia T 2t e = ,
conform relaţiei
2 2 2
0
o e e + = , rezultă că între perioadele celor două tipuri de oscilaţii există
inegalitatea:
0
T T > .
Amortizarea oscilaţiilor este influenţată de factorul L 2 R = o : cu cât rezistenţa
circuitului este mai mare, cu atât mai redus este timpul de „stingere” a oscilaţiilor (vezi
fig.7.14).
O altă măsură a gradului de amortizare este raportul



( )
( )
( )
( )
( ) | |
T
T t 0
e
t 0
e
C
C
e
T t n i s e U
t n i s e U
T t u
t u
o
o
o
u e
e
e
u e
e
e
A =
+ +
+
=
+
=
+ ÷
÷
(7.101)

sau logaritmul natural al acestuia

,
L
R
T n l d
e
t
o A = = = (7.102)

numit decrementul logaritmic al amortizării.
Mărimea t d a = se numeşte factor de amortizare, iar a 1 Q
0
= este
factorul de calitate al circuitului.
7.3 – Analiza circuitelor electrice liniare în regim tranzitoriu cu metoda directă 265
În situaţia idealizată, când rezistenţa circuitului este nulă, rezultă 0 = o ,
2 t u = , C L 1
0
= =e e . Particularizând relaţiile (7.99) şi (7.100) se obţine
răspunsul circuitului sub forma

( )
|
.
|

\
|
+ =
2
t n i s U t u
0 e C
t
e

( ) , t n i s
L
U
t i
0
0
e
e
e
=
în care oscilaţiile tensiunii la bornele condensatorului şi ale curentului sunt sinusoidale,
neamortizate. Din punct de vedere energetic, în această situaţie particulară oscilaţiile
sunt întreţinute de transferul periodic de energie între cele două elemente reactive. În
realitate, prezenţa unei rezistenţe electrice în circuit determină disiparea treptată a
energiei şi, în consecinţă, amortizarea oscilaţiilor.
Aplicaţia 7.3. În circuitul cu schema din figura 7.15, a, aflat în regim permanent
de c.c., întrerupătorul K se închide la momentul 0 t
0
= .
a) Să se determine variaţiile în timp ale mărimilor
C
u şi
L
i , respectiv energia
disipată în rezistoare pe durata regimului tranzitoriu;
b) Să se indice sursa acestei energii şi să se verifice bilanţul energetic al
circuitului.
Date numerice: F m 0 4 C , H m 0 6 1 L , 2 R , A 0 1 I
s
= = = = O .


s
I
Fig. 7.15
R
L
i
L
C
u
K
C
R
C
u C
C
i

e
R
i
L
i
) a
) b
L
2
R

Circuite electrice liniare în regim tranzitoriu - 7 266
Rezolvare. a) Curentul prin bobină şi tensiunea la bornele condensatorului la
0 t <
( ) ( ) V 0 2 I R 0 u ; A 0 1 I 0 i
s C s L
= = = =
÷ ÷


constituie condiţiile iniţiale ale circuitului.
La momentul 0 t
0
= se scurtcircuitează sursa de curent, astfel că în circuitul
reprezentat în figura 7.15, b, în care cele două rezistoare conectate în paralel s-au
înlocuit cu un rezistor echivalent, se stabileşte un regim tranzitoriu. Aplicând teoremele
lui Kirchhoff pentru 0 t > , se pot scrie ecuaţiile:

, 0 i i i
C L R
e
= + +
unde
t d
u d
C i
C
C
÷ = (semnul minus se datorează asocierii sensurilor pentru
C
u şi
C
i
conform convenţiei de la generatoare);

· = + = + 0
t d
i d
L u ; 0 i
2
R
u
L
C R C
e


Sistemul format din cele trei ecuaţii se reduce la o singură ecuaţie diferenţială de
ordinul doi:

, 0 i
C L
1
t d
i d
C R
2
t d
i d
L
L
2
L
2
= + +

sau, numeric,
· = + + 0 i
4
5 2 6
t d
i d
5 2
t d
i d
L
L
2
L
2


Ecuaţia caracteristică asociată

0
4
5 2 6
p 5 2 p
2
= + +

are o rădăcină dublă negativă:
· ÷ = ÷ = = 5 , 2 1
2
5 2
p p
2 1


Soluţia de regim tranzitoriu este de forma:

( ) , e t A e A t i
t p
2
t p
1 L
2 1
+ =

7.3 – Analiza circuitelor electrice liniare în regim tranzitoriu cu metoda directă 267
în care intervin constantele de integrare
1
A şi
2
A . Pentru determinarea lor, se exprimă
tensiunea pe condensator

( )
( )
( )
t p
2 2
t p
2
t p
1 1
L
C
2 2 1
e t A p e A e A p L
t d
t i d
L t u + + ÷ = ÷ =

şi se aplică teoremele condiţiilor iniţiale:


( ) ( )
( ) ( ) ( )
¹
´
¦
= = + · ÷ · ÷ =
= = =
÷
÷
+
÷ +
0 2 0 u A A 5 , 2 1 0 1 0 6 1 0 u
0 1 0 i A 0 i
C 2 1
3
C
L 1 L

Cu 0 1 A
1
= şi 0 A
2
= , răspunsul natural al circuitului este:

( ) | | ( ) | |· = =
÷ ÷
V e 0 2 t u ; A e 0 1 t i
t 5 , 2 1
C
t 5 , 2 1
L


Pentru curentul stabilit prin rezistenţa echivalentă se obţine expresia


( )
| | , A e 0 2
2
R
t u
i
t 5 , 2 1 C
R
e
÷
÷ = ÷ =

care este necesară la calculul energiei disipate în rezistoare:

( )
} }
· ·
÷
· = = =
0 0
t 5 2 2
R R
J 6 1 t d e 0 0 4 t d t i
2
R
W
e e


b) Sursa energiei
e
R
W o constituie energia acumulată în câmpul electric al
condensatorului şi în câmpul magnetic al bobinei. Ecuaţia de bilanţ se scrie sub forma:

( ) ( )
e
R m e
W 0 W 0 W = +
+ +

unde
( ) ( ) , J 8 0 u C
2
1
0 W
2
C e
= =
+ +


( ) ( ) · = =
+ +
J 8 0 i L
2
1
0 W
2
L m


Aplicaţia 7.4. Se consideră circuitul cu schema din figura 7.16 funcţionând în
regim staţionar cu întrerupătorul K pe poziţia (1). La momentul 0 t
0
= întrerupătorul
se comută brusc pe poziţia (2). Să se determine variaţiile curentului ( ) t i
1
şi tensiunii
( ) t u
4
C
, pentru 0 t > .
Circuite electrice liniare în regim tranzitoriu - 7 268

Date numerice: , 0 1 R , 5 R R , V 0 8 1 U
3 2 1 e
O O = = = =
· = = = = F 0 5 2 C , F 0 5 7 C , H 4 , 0 L , H 2 , 0 L
5 4 2 1
µ µ



Rezolvare. Condiţiile iniţiale ale circuitului la 0 t < sunt:

( ) ( ) ( ) ( ) · = = = =
+
=
÷ ÷ ÷ ÷
0 0 u , V 0 2 1 0 i R 0 u , A 2 1
R R
U
0 i
4 5
C 1 3 C
3 1
e
1


După trecerea întrerupătorului K pe poziţia (2), comportarea circuitului este
descrisă de sistemul de ecuaţii diferenţiale liniare, stabilite cu teoremele lui Kirchhoff:


( ) ( )
( )
¦
¦
¦
¹
¦
¦
¦
´
¦
· + + =
= =
= + + + +
3
C
5 4 1
3 3 C C
e C
1
2 1 1 2 1
i
t d
u d
C C i
; i R u u
; U u
t d
i d
L L i R R
4
5 4
4


Prin eliminări succesive, acest sistem se reduce la o singură ecuaţie diferenţială
neomogenă, de ordinul doi:

( )( ) ( )( )
3
e
1
3
2 1 1
3
2 1
2 1 5 4 2
1
2
2 1 5 4
R
U
i
R
R R
1
t d
i d
R
L L
R R C C
t d
i d
L L C C =
|
|
.
|

\
| +
+ +
(
(
¸
(

¸
+
+ + + + + +


sau, numeric,
1
R
1
L
e
U
K
4
C
u
4
C
1
i
3
i
2
R
3
R
5
C
2
L
1
2

Fig. 7.16
7.3 – Analiza circuitelor electrice liniare în regim tranzitoriu cu metoda directă 269
· = + · + ·
÷ ÷
8 1 i 2
t d
i d
0 1 7
t d
i d
0 1 6
1
1 2
2
1
2
4


Soluţia generală a ecuaţiei este de forma

( ) ( ) ( ) , t i t i t i
r t p
1 1 1
+ =

unde componenta permanentă are valoarea

( ) , A 9
R R R
U
i i
3 2 1
e
1 1
p
=
+ +
= · =

iar componenta tranzitorie reprezintă soluţia ecuaţiei diferenţiale omogene, a cărei
ecuaţie caracteristică asociată

0 2 p 0 1 7 p 0 1 6
2 2 4
= + · + ·
÷ ÷


are rădăcinile reale, distincte şi negative:


3
0 0 2
p
1
÷ = şi 0 5 p
2
÷ =

Regimul liber al circuitului fiind aperiodic, componenta tranzitorie are forma

( ) , e A e A e A e A t i
t 0 5
2
t
3
0 0 2
1
t p
2
t p
1 1
2 1
r t
÷
÷
+ = + =

iar răspunsul complet al circuitului este

( ) , e A e A 9 t i
t 0 5
2
t
3
0 0 2
1 1
÷
÷
+ + =

unde
1
A şi
2
A sunt constante de integrare.
Pentru tensiunea ( ) t u
4
C
rezultă expresia:

( ) · + + =
÷
÷
t 0 5
2
t
3
0 0 2
1 C
e A 0 2 e A 0 3 0 9 t u
4


Aplicând relaţiile de continuitate (7.9) şi (7.10), se obţin ecuaţiile


( ) ( ) ( )
( ) ( ) ( )
¦
¹
¦
´
¦
= +
= +
÷ + +
÷ +
, 0 u C 0 u C 0 u C
0 i L 0 i L L
5 5 4
C 5 C 5 C 4
1 1 1 2 1


Circuite electrice liniare în regim tranzitoriu - 7 270
din care se determină 4 A
1
= şi 9 A
2
÷ = .
Înlocuind constantele stabilite anterior, se obţine soluţia generală:

( ) | |
( ) | |· ÷ + =
÷ + =
÷
÷
÷
÷
V e 0 8 1 e 0 6 3 0 9 t u
A e 9 e 4 9 t i
t 0 5
t
3
0 0 2
C
t 0 5
t
3
0 0 2
1
4


Observaţie: Pentru mărimile calculate, ( ) t i
1
şi ( ) t u
4
C
, rezultă discontinuităţi finite,
în momentul comutaţiei ideale considerate.

7.4. Analiza operaţională a circuitelor electrice liniare în regim
tranzitoriu cu metoda transformatei Laplace

Transformarea Laplace realizează corespondenţa biunivocă dintre o funcţie
imagine, de variabilă complexă s şi o funcţie original, de variabilă reală t (timpul). Prin
asocierea transformatelor Laplace mărimilor variabile în timp care intervin în ecuaţiile
ce descriu funcţionarea circuitelor electrice (tensiuni, curenţi), rezultă ecuaţii mai
simple, algebrice, cu funcţii imagini. Strategia urmărită pentru rezolvarea circuitelor
aflate în regim tranzitoriu, cu metoda transformatei Laplace este asemănătoare cu aceea
folosită în studiul circuitelor de curent alternativ în regim permanent, cu ajutorul
reprezentării în complex.

7.4.1. Transformata Laplace

O funcţie original f (t) admite o transformată Laplace directă, unilaterală, sub
forma
( ) ( ) { } ( )
0
,
st
F s f t f t e dt
·
÷
= =
}
L (7.103)

unde F (s) este funcţia imagine de variabilă complexă e o j s + = .
Transformata definită cu relaţia (7.103) este posibilă, respectiv funcţia F (s)
există, numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
- pentru 0 t > , funcţia f (t) este netedă pe porţiuni, adică este mărginită şi
admite, în domeniul de definiţie, un număr finit de discontinuităţi de speţa întâi,
respectiv de intervale de monotonie;
- cum 1 e
t j
=
e
pentru orice valoare a lui t, integrala (7.103) este convergentă
când
( )
}
·
÷
· <
0
t
e t f
o
(7.104)

pentru orice
C
o o > , unde
C
o se numeşte abscisă de convergenţă.
7.3 – Analiza circuitelor electrice liniare în regim tranzitoriu cu metoda directă 271
e j
0
C
o o
0
o
Fig. 7.17



În figura 7.17 se
evidenţiază domeniul de
existenţă a funcţiei F (s), care
corespunde oricărei valori a
variabilei s a cărei parte reală
îndeplineşte condiţia:
{ }
C
s e o o > = 9 .
Se menţionează faptul că
semnalele întâlnite uzual în
electrotehnică satisfac criteriul
de convergenţă (7.104) şi admit
transformate Laplace.
Pentru funcţia complexă
F (s) există o transformată
Laplace inversă exprimată, într-o formă generală, de integrala:
( ) ( ) { } ( )
0
0
1
1
2
j
st
j
f t F s F s e ds
j
o
o
t
+ ·
÷
÷ ·
= =
}
L , cu ,
C 0
o o > (7.105)
numită şi formula lui Mellin – Fourier.

Aplicaţia 7.5. Să se determine transformatele Laplace pentru următoarele
funcţii:
a) Funcţia treaptă unitate, definită cu relaţia
( )
¹
´
¦
>
<
=
0 t u r t n e p 1
0 t u r t n e p 0
t ¸ (7.106)
şi reprezentată în figura 7.18, a:
( ) { }
0
1 1
1
0
st st
t e dt e
s s
¸
·
÷ ÷
·
= · = ÷ = ·
}
L
b) Funcţia treaptă unitate retardată, definită cu relaţia
( )
¹
´
¦
>
<
= ÷
t
t
t ¸
t u r t n e p 1
t u r t n e p 0
t (7.107)
şi reprezentată în figura 7.18, b:
( ) { }
1 1
1
st st s
t e dt e e
s s
t
t
¸ t
t
·
÷ ÷ ÷
·
÷ = · = ÷ = ·
}
L
c) Funcţia impuls ideal (Dirac), reprezentată în figura 7.18, c, care o singularitate
în 0 t = , fiind nulă în restul intervalului, adică
Circuite electrice liniare în regim tranzitoriu - 7 272
( )
¦
¹
¦
´
¦
>
= ·
<
=
0 t u r t n e p 0
0 t u r t n e p
0 t u r t n e p 0
t o (7.108)
Imaginea acestei funcţii este
( ) { } ( )
0
0
1
st
t t e dt e o o
·
÷
= = = ·
}
L

Între mulţimea funcţiilor original ( ) { } t f şi mulţimea imaginilor lor Laplace
( ) { } s F există o corespondenţă biunivocă. În tabelul 7.1 sunt prezentate câteva
funcţii de timp întâlnite frecvent în studiul circuitelor electrice şi imaginile lor.

Tabelul 7.1

Nr.crt.
( ) ( ) { }
1
f t F s
÷
=L ( ) ( ) { }
F s f t =L
1. C
s
C

2.
t
e
o ±

o  s
1

3.
t
e t
o ±

( )
2
s
1
o 

4. t n i s e
2 2
s e
e
+

5.
t s o c e
2 2
s
s
e +

t
t
( ) t ¸
( ) t o
1 1
) a ) b

Fig. 7.18
( ) t ¸ ÷ t
t
) c

t
7.4 – Analiza operaţională a circuitelor electrice liniare 273
6.
( ) o e + t n i s
2 2
s
n i s s s o c
e
o o e
+
+

7.
( ) o e + t s o c
2 2
s
n i s s o c s
e
o e o
+
÷

8.
t n i s e
t
e
o ÷

( )
2 2
s e o
e
+ +

9.
t s o c e
t
e
o ÷

( )
2 2
s
s
e o
o
+ +
+

10. t a h s
2 2
a s
a
÷

11. t a h c
2 2
a s
s
÷


7.4.2. Teoremele transformatei Laplace

Principalele proprietăţi ale transformatei Laplace sunt prezentate, fără
demonstraţii, sub forma unor teoreme.
- Teorema liniarităţii

( ) ( ) { } ( ) { } ( ) { } ( ) ( ) a f t b g t a f t b g t a F s bG s · + · = · + · = + L L L
(7.109)
- Teorema derivării


( )
( ) { } ( ) ( ) ( ) 0 0 ,
d f t
s f t f s F s f
dt
¦ ¹
= ÷ = ÷
´ `
¹ )
L L (7.110, a)

unde ( ) 0 f este valoarea funcţiei de timp la momentul iniţial.
În cazul transformatei derivatei de ordinul n, se obţine relaţia:

( )
( ) ( )
( )
( )
( )
( )
1 1 1 2 0
0 0 0
n
n n n n
n
d f t
s F s s f s f s f
dt
÷ ÷ ÷
¦ ¹
¦ ¦
= ÷ ÷ ÷ · · · ÷ ·
´ `
¦ ¦
¹ )
L
(7.110, b)

- Teorema integrării

( )
{ }
( ) { }
( )
0
1 t F s
f t dt f t
s s
= = ·
}
L L (7.111)

Circuite electrice liniare în regim tranzitoriu - 7 274
- Teorema retardării (întârzierii)

( ) { } ( ) { } ( )
s s
f t e f t e F s
t t
t
÷ ÷
÷ = = · L L (7.112)

- Teorema deplasării sau teorema translaţiei variabilei complexe

( ) { } ( )
at
e f t F s a
÷
= + · L (7.113)

- Teorema asemănării

( ) { }
1 s
f a t F
a a
| |
· = ·
|
\ .
L (7.114)

- Teoremele valorilor limită (iniţială şi finală)

( ) ( ) ( )· = =
· ÷
+
÷
s F s m i l 0 f t f m i l
s 0 t
(7.115)

( ) ( ) ( )· = · =
÷ · ÷
s F s m i l f t f m i l
0 s t
(7.116)

- Teorema convoluţiei (Borel)

( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( )
1
1 2 1 2
0
t
F s F s F s f t f f t d t t t
÷
= · ÷ = ÷ =
}
L


( ) ( )
}
· ÷ =
t
0
1 2
d t f f t t t (7.117)

unde ( ) t f este produsul de convoluţie al funcţiilor ( ) t f
1
şi ( ) t f
2


( ) ( ) ( ) ( ) ( )· - = - = t f t f t f t f t f
1 2 2 1
(7.118)

7.4.3. Teoremele lui Heaviside

În situaţiile de interes ingineresc, stabilirea funcţiei original corespunzătoare
unei imagini Laplace date se face fie pe baza unor tabele de corespondenţă,
asemănătoare tab.7.1, apelând, dacă este necesar, la unele teoreme ale transformatei
Laplace, fie utilizând formule de inversiune.
Teoremele lui Heaviside permit determinarea funcţiei original atunci când imaginea
Laplace corespunzătoare se prezintă sub forma unui raport de două polinoame
( )
( )
( )
,
s Q
s P
s F = (7.119)
unde gradul numitorului este mai mare decât gradul numărătorului.
7.4 – Analiza operaţională a circuitelor electrice liniare 275
Fig. 7.19
( ) t u
R

) a
R
( ) t i
( ) s I

( ) s U
R

) b
R
Rădăcinile polinomului de la numitor, egalat cu zero (poli pentru fracţia
raţională) pot fi reale sau complexe, distincte sau multiple.
Dacă numitorul are rădăcini reale, distincte şi nenule (poli simpli pentru fracţie)

( ) , n , , 2 , 1 k , 0 s , 0 s Q
k k
· · · = = =

atunci funcţia original corespunzătoare se exprimă prin relaţia

( )
( )
( )
( )
( )
1
'
1
,
k
n
k s t
k
k
P s
P s
f t e
Q s Q s
÷
=
¦ ¹
¦ ¦
= = ·
´ `
¦ ¦
¹ )
¿
L (7.120)

care constituie prima teoremă a lui Heaviside.
Dacă numitorul are o rădăcină nulă (pol în origine pentru fracţie) şi (n – 1)
rădăcini reale, distincte şi nenule

( ) ( ) ( ) , 1 n , , 2 , 1 k , 0 s , 0 s G , s G s s Q
k k
÷ · · · = = = · =
atunci
( )
( )
( )
( )
( )
( )
( )
1
1
'
1
0
0
k
n
k s t
k
k k
P s
P s P
f t e
s G s G s G s
÷
÷
=
¦ ¹
¦ ¦
= = + ·
´ `
· ·
¦ ¦
¹ )
¿
L (7.121)

reprezintă a doua teoremă a lui Heaviside.
În afara celor două cazuri prezentate, întâlnite frecvent în aplicaţii, literatura de
specialitate consemnează şi forme mai complete ale teoremelor de inversiune ale lui
Heaviside [18].

7.4.4. Forma operaţională a ecuaţiilor circuitelor electrice
Prin aplicarea teoremelor liniarităţii, derivării şi integrării prezentate în
paragraful 7.4.2., se deduc relaţiile dintre imaginile Laplace ale tensiunilor la bornele
elementelor pasive ideale de circuit şi
ale curenţilor prin acestea.

a) Rezistorul ideal (fig. 7.19, a).
Aplicând transformarea Laplace ecuaţiei
rezistorului liniar ( ) ( ) t i R t u
R
· =
(rel. 1.44), se obţine relaţia

( ) ( ) , s I R s U
R
= (7.122)
căreia îi corespunde schema
operaţională din figura 7.19, b.


Circuite electrice liniare în regim tranzitoriu - 7 276
Fig. 7.20
( ) t u
L
) b ) a
L
( ) t i
( ) s I
sL
( ) s U
L

( ) 0 Li
b) Bobina ideală (fig. 7.20, a). În cazul bobinei liniare aflată în condiţii iniţiale
diferite de zero ( ) 0 0 i = , transformarea Laplace se aplică relaţiei (1.56)

( ) ( ) ( )
}
+ =
t
0
L
0 i t d t u
L
1
t i

şi se obţine expresia:
( ) ( )
( )
,
s
0 i
s U
L s
1
s I
L
+ = (7.123, a)

respectiv
( ) ( ) ( )· ÷ = 0 i L s I L s s U
L
(7.123, b)

În relaţia (7.123, b) intervin imaginile tensiunii ( ) s U , curentului ( ) s I ,
impedanţa operaţională a bobinei ideale ( ) L s s Z
L
= şi tensiunea operaţională
( ) ( ) 0 i L 0 · = u a unei surse
ideale de tensiune, având sensul
curentului. Acestei relaţii îi
corespunde modelul operaţional
din figura 7.20, b.

c) Condensatorul ideal
(fig. 7.21, a). În cazul
condensatorului liniar încărcat
iniţial cu sarcina
( ) ( ) 0 0 u C 0 Q
C
= · = , se
aplică transformarea Laplace
ecuaţiei (1.66)
( ) ( ) ( )
}
+ =
t
0
C C
0 u t d t i
C
1
t u
şi se obţine expresia:
( ) ( )
( )
· + =
s
0 u
s I
C s
1
s U
C
C
(7.124)
În relaţia (7.124) intervin imaginile tensiunii şi curentului, impedanţa
operaţională a condensatorului ideal ( ) C s 1 s Z
C
= şi tensiunea operaţională
( ) s 0 u
C
a unei surse ideale de tensiune, având sensul invers curentului de încărcare
a condensatorului. Acestei relaţii îi corespunde schema operaţională din figura 7.21, b.

7.4 – Analiza operaţională a circuitelor electrice liniare 277
Fig. 7.21
( ) t u
c


) a
C
( ) t i
( ) s I

( ) s U
c
) b
( )
s
0 u
c

sC
1

( )
s
0 u
c

( ) s U
b

( ) 0 Li
sC
1

L s
R
( ) s I

Fig. 7.22
În schemele ope-
raţionale ale elementelor de
circuit reactive se remarcă
existenţa surselor de
tensiune electromotoare
echivalente condiţiilor
iniţiale nenule. Referindu-ne
la circuitul RLC serie, cu
bobina şi condensatorul în
condiţii iniţiale diferite de
zero, după aplicarea
transformării Laplace
tuturor termenilor ecuaţiei
}
+ + = t d i
C
1
t d
i d
L i R u
b

(rel.3.17) se obţine expresia operaţională
( ) ( ) ( ) ( ) ( )
( )
,
s
0 u
s I
C s
1
0 i L s I L s s I R s U
C
b
+ + ÷ + = (7.125, a)
respectiv
( ) ( )
( )
( ) ( ) ( ) , s I s Z s I
C s
1
L s R
s
0 u
0 i L s U
C
b
=
(
¸
(

¸

+ + = ÷ + (7.125, b)
în care ( ) C s 1 L s R s Z + + = este impedanţa operaţională a circuitului.
Relaţiei (7.125, a) îi
corespunde schema
operaţională reprezentată în
figura 7.22.

Imaginea curentului
( ) s I rezultă din relaţia
(7.125, b) sub forma



( )
( )
( )
( )
( )
( )
,
s Z
s
0 u
0 i L
s Z
s U
s I
C
b
÷
+ = (7.126)
în care ultimul termen reprezintă contribuţia surselor echivalente care ţin seama de
condiţiile iniţiale referitoare la elementele reactive. Într-un caz mai general, se
consideră circuitul reprezentat în figura 3.26, în care latura activă k este cuplată
Circuite electrice liniare în regim tranzitoriu - 7 278
magnetic cu alte l laturi. Aplicând transformarea Laplace relaţiei (3.64) se obţine
ecuaţia operaţională
( ) ( )
( )
( ) ( ) ( ) ( ) ( )
( )
¿
=
=
+ = + ÷ +
l
1 p
p p k k k k
C
e k
k p
k
s I s Z s I s Z 0
s
0 u
s U s U + (7.127)
în care s-au folosit notaţiile ( )
k k k k
C s 1 L s R s Z + + = pentru impedanţa
operaţională proprie a laturii k, ( )
p k p k
L s s Z = corespunzătoare impedanţei
operaţionale mutuale (de cuplaj magnetic) dintre laturile k şi p, respectiv
( ) ( ) ( )
( )
¿
=
=
+ =
l
1 p
p p k k k k
k p
0 i L 0 i L 0 + pentru fluxul magnetic total, în momentul
iniţial, al bobinei situată pe latura k.
Observaţie: Se constată existenţa unei analogii formale între impedanţa operaţională a
unui circuit RLC serie în regim tranzitoriu ( ) C s 1 L s R s Z + + = şi impedanţa complexă
a aceluiaşi circuit în regim permanent sinusoidal ( ) e e e j s C j 1 L j R Z ÷ + + = .
În cazul în care se consideră condiţii iniţiale nule, ecuaţiile operaţionale ale circuitelor
electrice sunt formal analoage cu ecuaţiile în complex corespunzătoare regimului sinusoidal.
Metodele şi teoremele folosite la calculul circuitelor de curent alternativ (vezi par. 3.4) pot fi
extinse în cazul circuitelor abordate prin metoda operaţională; condiţiile iniţiale nenule se
regăsesc în tensiunile operaţionale echivalente lor.

7.4.5. Algoritm de aplicare a metodei transformatei Laplace

Aplicarea metodei transformatei Laplace la studiul regimului tranzitoriu al
circuitelor electrice necesită parcurgerea următoarelor etape:
- determinarea condiţiilor iniţiale din regimul permanent de funcţionare, care
precede declanşarea regimului tranzitoriu ( ) 0 t < ;
- formarea schemei echivalente operaţionale a circuitului, corespunzătoare
momentului
+
= 0 t ; ea conţine imaginile Laplace ale tensiunilor electromotoare şi
curenţilor generaţi de surse, impedanţele operaţionale ale elementelor pasive de circuit
şi sursele echivalente condiţiilor iniţiale;
- aplicarea celei mai potrivite metode de rezolvare a circuitului operaţional
(metoda teoremelor lui Kirchhoff, a curenţilor de buclă, a potenţialelor la noduri etc.) şi
soluţionarea sistemului de ecuaţii în raport cu imaginile Laplace ale funcţiilor
necunoscute (curenţi sau potenţiale);
- determinarea funcţiilor original necunoscute pe baza unei metode de inversiune.
Aplicaţia 7.6. Circuitul cu schema din figura 7.23, a funcţionează în regim
staţionar cu întrerupătorul K închis. La momentul 0 t
0
= acesta se deschide brusc. Să
se determine variaţia curentului prin bobină în regimul tranzitoriu produs.
Date numerice: · = = = = = = H m 0 1 L , 5 , 2 R R , 5 R R , V 0 2 1 U
4 3 2 1 e
O O
7.4 – Analiza operaţională a circuitelor electrice liniare 279

Rezolvare. În regimul permanent care precede comutaţia, rezistorul R
4
este
scurtcircuitat şi valoarea curentului prin bobină este

( ) ( ) · = + + =
÷
A 6 R R R R R U 0 i
1
3 2 1 2 1 e 2


Schema operaţională la 0 t > este reprezentată în figura 7.23, b. Sursa
echivalentă condiţiei iniţiale pentru bobină este

( ) ( ) · · = =
÷
b W 0 1 6 0 i L 0
2
2
u

Cu teoremele lui Kirchhoff sub formă operaţională se scriu ecuaţiile:


( ) ( ) ( ) ( )
( ) ( ) ( )
( ) ( ) ( )
¦
¦
¦
¹
¦
¦
¦
´
¦
·
= ÷ +
= + +
+ = + +
0 s I s I s I
s
U
s I R R s I R
0 i L
s
U
s I L s R s I R
1 3 2
e
3 4 3 1 1
2
e
2 2 1 1

Rezolvând acest sistem de ecuaţii în raport cu ( ) s I
2
se obţine expresia:

( )
( ) ( )( )
( )( ) | |
1 1
4 3 1 4 3 1
1
2
1 1
4 3 1 4 3 e 2
2
L R R R R R R L R s s
L R R R R R U s 0 i
s I
÷ ÷ ÷
÷ ÷
+ + + + +
+ + + +
=
sau, numeric,
Fig.7.23
K
1
i
3
i
3
R
2
i
2
R
4
R
L
1
R
) a
( ) s I
2

sL
2
R
( ) s I
1

1
R
( ) s I
3

4
R
3
R
( ) 0 Li
2

) b
s
U
e

e
u
Circuite electrice liniare în regim tranzitoriu - 7 280
( )
( )
·
+
+
=
0 5 7 s s
0 0 0 6 s 6
s I
2

Pentru determinarea funcţiei original se aplică a doua teoremă a lui Heaviside
(rel. 7.121) şi se obţine următoarea valoare momentană a curentului:

( ) | |· ÷ =
÷
A e 2 8 t i
t 0 5 7
2


Aplicaţia 7.7. Circuitul reprezentat în figura 7.24, a se află în regim permanent
de c.c. cu întrerupătorul K deschis. La momentul 0 t
0
= se închide întrerupătorul. Să
se determine variaţia în timp a tensiunii pe condensator, pentru 0 t > .
Date numerice: F 0 0 1 C , 0 0 1 R , V 0 3 U , V 0 2 1 U
2 1
e e
µ O = = = =


Rezolvare. În regimul permanent al circuitului, respectiv pentru 0 t < , tensiunea
pe condensator este
( ) · = = = V 0 6
2
U
R
R 2
U
0 u
1 1
e e
C

În figura 7.24, b este reprezentată schema operaţională a circuitului, pentru
0 t > , în care este prezentă sursa de tensiune echivalentă condiţiei iniţiale pentru
condensator ( ) s 0 u
C
.
Se aplică metoda potenţialelor la noduri sub formă operaţională şi rezultă ecuaţia:
( )
( )
· = ÷
÷
÷
|
.
|

\
|
+ 0 C s
s
0 u
R
1
s
U U
C s
R
3
s V
C
e e
2 1

Soluţia ecuaţiei este însăşi tensiunea la bornele condensatorului:
( ) ( )
( ) ( )
( )
1 1
1 1
e e C
C
C R 3 s s
C R U U s 0 u
s V s U
2 1
÷ ÷
÷ ÷
+
÷ +
= =
) a
Fig. 7.24
1 e
U
2 e
U
R
C
K
R
c
u
s
U
2 e

( ) s V
) b
s
U
1 e

sC
1

R
R
R
( )
s
0 u
C

R
Probleme 281
e
U
1
i
Fig. 7.25
1
R
2
i
3
i
L
K
3
R
2
R
4
R
e
U
i
Fig. 7.26
K
R
R
R
R C
sau, numeric,
( )
( )
·
+
+
=
0 0 3 s s
0 0 0 9 s 0 6
s U
C


Originalul corespunzător se determină cu cea de-a doua teoremă a lui Heaviside
(rel. 7.121):
( ) ( ) | |· + =
÷
V e 1 0 3 t u
t 0 0 3
C


PROBLEME (7)

P.7.1. Circuitul cu
schema din figura 7.25,
având întrerupătorul K
închis, funcţionează în
regim permanent de c.c. La
momentul 0 t
0
= întreru-
pătorul se deschide. Să se
stabilească expresia de
regim tranzitoriu pentru
curentul i
3
(t).



Date numerice: · = = = = = = H m 0 1 L , 5 , 2 R R , 5 R R , V 0 3 U
4 3 2 1 e
O O
R: ( ) | | A e 5 2 , 0 2 t i
t 0 5 7
3
÷
+ =

P. 7.2. Circuitul
cu schema din figura
7.26 funcţionează în
regim permanent de c.c.
cu întrerupătorul K
deschis. Să se determine
variaţia în timp a
curentului i (t) în
regimul tranzitoriu
declanşat de închiderea
bruscă a întreru-
pătorului.

Date numerice: · = = = F 1 C , 0 1 R , V 0 6 U
e
µ O
Circuite electrice liniare în regim tranzitoriu - 7 282
S
I

i
Fig. 7.27
R
L
K
R
R
e
U
i
Fig. 7.28
R
K
2
L
1
R
2
R
1
C
1
i
2
i
L
R: ( ) | | A e
3
1
3 t i
t 0 1
3
2
5
÷
÷ =

P. 7.3. În circuitul cu schema
din figura 7.27 întrerupătorul K se
închide la momentul 0 t
0
= . Să se
determine curentul i (t) în regimul
tranzitoriu creat.
Date numerice:
· = = = H 1 , 0 L , 4 R , A 2 I
s
O
R: ( ) | | A e 1 t i
t 0 8 ÷
÷ =

P. 7.4. Circuitul cu schema din figura 7.28 funcţionează în regim staţionar cu
întrerupătorul K deschis. Să
se determine expresiile
curenţilor prin laturile
circuitului în regimul
tranzitoriu declanşat de
închiderea, la 0 t
0
= , a
întrerupătorului.
Date numerice:
, 0 1 R , 6 R , V 0 1 U
1 e
O O = = =
2
1 2
4 , 2 ,
100 , 1
R L H
C F L H µ
= O =
= = ·


R: ( ) ( )| | ( ) | | , A e 4 , 0 t i , A e 2 5
3
1
t i
t 0 1
1
t 3
3
÷ ÷
÷ = ÷ =
( ) | | A e t i
t 4
2
÷
=

P. 7.5. În circuitul reprezentat în figura 7.29 aflat în regim permanent de c.c., la
momentul 0 t
0
= are loc comutaţia bruscă a întrerupătorului K de pe poziţia (1) pe
poziţia (2). Să se determine variaţia în timp a curentului prin bobină pentru 0 t > .
R: ( ) | |· =
÷
A e 4 t i
t 0 1
L


Probleme 283
e
U

Fig. 7.31
1
R
2
C
u
K
3
R
1
C
2
R
1
C
u
2
C
1
e
U

r
Fig. 7.30
R
i
L
K
r
2
e
U
L


P. 7.6. În cazul circuitului cu schema
din figura 7.30, să se determine variaţia în
timp a curentului i (t) în regimul tranzitoriu
care succede închiderii întrerupătorului K.
Regimul anterior comutaţiei era staţionar.
Date numerice:
, 2 R , V 5 U , V 5 1 U
2 1
e e
O = = =
· = = H m 5 L , 1 r O
R: ( ) | |· + =
÷
A e 4 t i
t 0 1
3


P. 7.7. Circuitul cu schema din
figura 7.31 funcţionează în regim staţionar cu întrerupătorul K închis. Să se determine
variaţiile în timp ale tensiunilor la
bornele condensatoarelor, în regimul
tranzitoriu creat după deschiderea, la
0 t
0
= , a întrerupătorului.
Date numerice:
1 3
2
60 , 40 ,
10 ,
e
U V R R
R
= = = O
= O

· = = F 4 C , F 6 C
2 1
µ µ
R:

( ) | |
( ) | |
1
2
2500
2500
40 ;
60 40
t
C
t
C
u t e V
u t e V
÷
÷
=
= ÷ ·

A 8

Fig. 7.29
H 4 , 0
O 6
K
O 4
L
i
O 8
O 12
1
2
Circuite electrice liniare în regim tranzitoriu - 7 284
P. 7.8. Circuitul cu schema din figura 7.32 funcţionează în regim permanent de
c.c. cu întrerupătorul K pe poziţia (1). La momentul 0 t
0
= acesta se trece brusc pe
poziţia (2). Să se determine variaţiile în timp ale tensiunii la bornele condensatorului u
C

(t) şi curentului prin bobină i
L
(t), pentru t ≥ 0.
Date numerice: , 0 0 4 R , V 0 6 U , V 0 4 U
1 e e
2 1
O = = =
· = = = F 5 , 2 C , H 2 , 0 L , 0 0 1 1 R
2
µ O
R: ( ) ( )| |; V e 8 e
7
4 2
4 4 t u
t 0 0 5 1 t 0 0 0 5
C
÷ ÷
÷ + =
( ) ( )| |. A e e
5 17
6
4 0 , 0 t i
t 0 0 5 1 t 0 0 0 5
L
÷ ÷
÷ + =

P.7.9. Circuitul cu schema din figura 7.33 funcţionează în regim staţionar cu
întrerupătorul K deschis. Considerând că acesta se închide la momentul 0 t
0
= , să se
determine variaţia în raport cu timpul a tensiunii la bornele condensatorului, pentru t ≥ 0.
R: ( ) | |·
|
|
.
|

\
|
+ =
÷
V e 9 4 t u
t
3
0 1
C
4



Fig. 7.33
O 4 O 12
K
O 2
O 3
V 12
c
u
F 50µ

V 48
2
e
U
L
i
Fig. 7.32
R
2 1
L
K
2
R
R
1
e
U 1
R
c
u
C
8.3 – Linii electrice în regim sinusoidal 285
1
u 2
u
dx
x
u
u
c
c
+

u
dx
x
i
i
c
c
+

1
i

i
2
i
x dx
l

Fig.8.1
8. CIRCUITE ELECTRICE CU PARAMETRII REPARTIZAŢI


În capitolele anterioare s-au prezentat circuitele electrice cu parametrii
concentraţi, adică circuitele care se echivalează cu scheme formate din elemente de
circuit ideale. În anumite situaţii această aproximaţie nu este însă valabilă. În cazul
liniilor electrice lungi utilizate pentru distribuţia energiei electromagnetice la frecvenţe
joase (50 sau 60 Hz), precum şi în telecomunicaţii, în domeniul frecvenţelor audio şi
TV, parametrii au o repartiţie distribuită.
La circuitele cu parametrii repartizaţi tensiunea şi curentul variază în lungul liniei.
Datorită rezistenţei nenule a conductoarelor şi câmpului magnetic determinat de curenţii
prin conductoare, apare o cădere de tensiune rezistivă şi o cădere de tensiune inductivă;
aşadar, tensiunea dintre conductoare nu este constantă de-a lungul liniei. Datorită câmpului
electric variabil dintre conductoare, între ele apare un curent electric de deplasare care,
împreună cu cel de dispersie (de scăpări, de pierderi) stabilit între conductoare prin
dielectricul imperfect, conduce la modificarea curentului în lungul liniei.

8.1. Parametrii lineici

Se consideră cazul unei linii electrice bifilare, de lungime l, formată din două
conductoare paralele orientate după direcţia longitudinală a axei Ox (fig.8.1).
Pentru a caracteriza linia
se definesc următorii parametrii
lineici:
- rezistenţa lineică
,
m x d
R d
x
R
m i l R
0 x
'
(
¸
(

¸

= =
÷
O
A
A
A


unde R A reprezintă rezistenţa
electrică totală a celor două
conductoare pe un tronson de
lungime x A ;
- inductivitatea lineică

,
m
H
x d
L d
x
L
m i l L
0 x
'
(
¸
(

¸

= =
÷ A
A
A

unde L A este inductivitatea sistemului format din cele două conductoare pe un tronson
de lungime x A ;
- capacitatea lineică
,
m
F
x d
C d
x
C
m i l C
0 x
'
(
¸
(

¸

= =
÷ A
A
A

Circuite electrice cu parametrii repartizaţi - 8 286
dx G'
dx R' dx L'
Fig.8.2
dx C'
unde C A este capacitatea sistemului format din cele două conductoare pe o porţiune
de lungime x A ;
- conductanţa lineică (perditanţa)

,
m
S
x d
G d
x
G
m i l G
0 x
'
(
¸
(

¸

= =
÷ A
A
A


unde G A este conductanţa dielectricului real dintre cele două conductoare pe o
porţiune de lungime x A .
Linia este omogenă, dacă parametrii lineici sunt constanţi în lungul ei
(independenţi de x).

8.2. Ecuaţiile telegrafiştilor

Pentru stabilirea ecuaţiilor diferenţiale satisfăcute de tensiune şi curent, se
consideră un tronson elementar de lungime
x d , cuprins între două plane transversale
infinitezimal apropiate, având parametrii
x d R
'
, x d L
'
, x d C
'
şi x d G
'
. În figura
8.2 este reprezentată schema electrică cu
parametrii concentraţi corespunzătoare
porţiunii de linie cu lungimea x d (fig.8.1).



Se pot scrie relaţiile:


t
i
x d L i x d R x d
x
u
u u
' '
c
c
+ =
|
|
.
|

\
|
c
c
+ ÷
,
t
u
x d C u x d G x d
x
i
i i
' '
c
c
+ =
|
|
.
|

\
|
c
c
+ ÷
din care rezultă

t
i
L i R
x
u
' '
c
c
+ =
c
c
÷ (8.1)
·
c
c
+ =
c
c
÷
t
u
C u G
x
i
' '
(8.2)
Relaţiile (8.1) şi (8.2) formează un sistem de ecuaţii diferenţiale cu derivate
parţiale de ordinul întâi, având soluţiile ( ) t , x u şi ( ) t , x i ; ele sunt cunoscute şi sub
denumirea de ecuaţiile telegrafiştilor.
8.3 – Linii electrice în regim sinusoidal 287
Derivând ecuaţia (8.1) în raport cu x şi ecuaţia (8.2) în raport cu t se obţin


t x
i
L
x
i
R
x
u
2
' '
2
2
c c
c
+
c
c
=
c
c
÷ (8.3)

2
2
' '
2
t
u
C
t
u
G
x t
i
c
c
+
c
c
=
c c
c
÷ (8.4)

Înlocuind derivatele curentului care apar în relaţia (8.3) cu expresiile date de
relaţiile (8.2) şi (8.4), se obţine

( ) · +
c
c
+ +
c
c
=
c
c
u G R
t
u
G L C R
t
u
C L
x
u
' ' ' ' ' '
2
2
' '
2
2
(8.5)
Similar rezultă
( ) · +
c
c
+ +
c
c
=
c
c
i G R
t
i
G L C R
t
i
C L
x
i
' ' ' ' ' '
2
2
' '
2
2
(8.6)

Ecuaţiile (8.5) şi (8.6) se mai numesc şi ecuaţiile diferenţiale de ordinul doi ale
telegrafiştilor. Se relevă faptul că soluţiile acestor ecuaţii, ( ) t , x u şi ( ) t , x i , care
descriu propagarea undelor de tensiune şi de curent în lungul liniei, nu sunt independente,
deoarece între ele există relaţiile de legătură exprimate de ecuaţiile (8.1) şi (8.2).

8.3. Linii electrice în regim sinusoidal

Dacă tensiunea şi curentul pe linie sunt funcţii sinusoidale de timp, cu aceeaşi
frecvenţă, se foloseşte reprezentarea în complex simplificată (v.par. 3.1) şi ecuaţiile de
ordinul întâi ale telegrafiştilor devin:

( ) ; I L j R
x d
U d
' '
e + = ÷ (8.7, a)
( ) · + = ÷ U C j G
x d
I d
' '
e (8.7, b)

Ecuaţiile de ordinul al doilea ale liniilor electrice lungi obţin forma

; U
x d
U d
2
2
2
¸ = (8.8, a)
, I
x d
I d
2
2
2
¸ = (8.8, b)
în care intervine constanta de propagare a liniei
( )( ) · + = + + = | o e e ¸ j C j G L j R
' ' ' '
(8.9)
Circuite electrice cu parametrii repartizaţi - 8 288
Partea reală ( ) o se numeşte constantă de atenuare şi se măsoară în Np/m, iar
partea imaginară ( ) | este constanta de fază şi se măsoară în rad/s.
Soluţia generală a ecuaţiei (8.8, a) este

, e A e A U
x
2
x
1
¸ ¸
+ =
÷
(8.10)

în care
1
A şi
2
A sunt constante de integrare ce se determină din condiţiile la limită (la
capetele liniei).
Din (8.7, a) şi (8.10) rezultă expresia curentului

( )· ÷
+
= ·
+
÷ =
÷ x
2
x
1
' ' ' '
e A e A
L j R x d
U d
L j R
1
I
¸ ¸
e
¸
e
(8.11)

Definind impedanţa caracteristică (complexă) a liniei electrice

, e Z
C j G
L j R
C j G
L j R
Z
c
j
c ' '
' '
' '
' '
c
¢
e
e
e
¸
¸
e
=
+
+
=
+
=
+
= (8.12, a)

cu modulul şi argumentul

4
2 ' 2 2 '
2 ' 2
2
'
c
C G
L R
Z
e
e
+
+
= şi
' ' 2
' '
'
'
'
'
c
C L
G R
1
L
R
C
G
arctg
2
1
e
e e
¢
+
÷
= , (8.12, b)

soluţia generală corespunzătoare curentului (rel.14.11) devine:

( )· ÷ =
÷ x
2
x
1
c
e A e A
Z
1
I
¸ ¸
(8.13)

Soluţiile generale ale ecuaţiilor telegrafiştilor în regim sinusoidal (rel.8.10 şi
8.13) se compun din doi termeni, care reprezintă expresiile în complex ale unor unde.
Într-adevăr, notând constantele complexe cu
1
j
1 1
e A A
¢
= şi
2
j
2 2
e A A
¢
= , soluţiile
pentru tensiune şi curent se pot scrie sub forma:


( ) ( )
2 1
x j
x
2
x j
x
1
e e A e e A U
¢ |
o
¢ |
o
+ + ÷
÷
· + · = (8.14)


( ) ( )
c 2 c 1
x j
x
c
2 x j
x
c
1
e e
Z
A
e e
Z
A
I
¢ ¢ |
o
¢ ¢ |
o
÷ + ÷ + ÷
÷
÷ = (8.15)

8.3 – Linii electrice în regim sinusoidal 289
Pentru determinarea valorilor momentane ale acestor mărimi (expresiile în
domeniul timp ale tensiunii şi curentului în lungul liniei) se ţine seama de relaţia (3.13)
şi rezultă:

( ) { }
( ) ( ) , x t n i s e A 2 x t n i s e A 2
e U 2 m t , x u
2
x
2 1
x
1
t j
¢ | e ¢ | e
o o
e
+ + · + + ÷ · =
= · =
÷
(8.16)


( ) { }
( )
( )· ÷ + + · ÷
÷ + ÷ · =
= · =
÷
c 2
x
c
2
c 1
x
c
1
t j
x t n i s e
Z
A
2
x t n i s e
Z
A
2
e I 2 m t , x i
¢ ¢ | e
¢ ¢ | e
o
o
e
(8.17)

Fiecare soluţie în parte reprezintă suma dintre o funcţie sinusoidală, de argument
|
.
|

\
|
÷
v
x
t e corespunzătoare undei directe, şi alta, de argument
|
.
|

\
|
+
v
x
t e corespunzătoare undei inverse, unde | e = v .
Undele directe (incidente), având expresiile


( ) ( )
( ) ( )
¦
¹
¦
´
¦
÷ + ÷ =
+ ÷ =
÷
÷
, x t n i s e
Z
A
2 t , x i
x t n i s e A 2 t , x u
c 1
x
c
1
d
1
x
1 d
¢ ¢ | e
¢ | e
o
o


se propagă în sensul creşterii coordonatei x , adică de la începutul spre sfârşitul liniei.
Undele inverse (reflectate), cu expresiile


( ) ( )
( ) ( )
¦
¹
¦
´
¦
÷ + + ÷ =
+ + =
, x t n i s e
Z
A
2 t , x i
x t n i s e A 2 t , x u
c 2
x
c
2
i
2
x
2 i
¢ ¢ | e
¢ | e
o
o


se propagă în sensul micşorării coordonatei x , adică de la sfârşitul liniei spre începutul
acesteia.
Amplitudinile undelor scad exponenţial în sensul în care ele se propagă (unde
atenuate). În figura 8.3 este reprezentată o undă directă de tensiune.




Circuite electrice cu parametrii repartizaţi - 8 290
( ) t , x u
d

x
1
e A 2
o ÷

vdt
v
Fig.8.3
x

ì






















Din condiţia:

( ) ( ) | | , x t n i s x t n i s
1 1
¢ ì | e ¢ | e + + ÷ = + ÷

verificată numai pentru t ì | 2 = , se obţine lungimea de undă (perioada spaţială în
direcţia Ox) în forma
· = = = =
f
v
v T v
2 2
e
t
|
t
ì (8.18)

În studiul liniilor electrice lungi prezintă interes stabilirea expresiilor
constantelor de atenuare şi de fază în funcţie de parametrii lineici şi de frecvenţă.
Referitor la constanta de propagare se poate scrie

( ) ( )( ) , C j G L j R j
' ' ' ' 2 2
e e | o ¸ + + = + =

respectiv

( ) ( )· + + ÷ = + ÷
' ' ' ' ' ' 2 ' ' 2 2
C R G L j C L G R 2 j e e | o | o

Identificând părţile reală şi imaginară se obţin relaţiile


' ' 2 ' ' 2 2
C L G R e | o ÷ = ÷ (8.19)
( )
' ' ' '
C R G L 2 + =e | o (8.20)
8.3 – Linii electrice în regim sinusoidal 291
care, ridicate la pătrat şi adunate, conduc la expresia

( ) ( )( ), C G L R
2 2 2 2
' 2 ' ' 2 '
2
2 2
e e | o + + = +
respectiv
( )( ) · + + = +
2 2 2 2
' 2 ' ' 2 ' 2 2
C G L R e e | o (8.21)

Ţinând seama de relaţiile (8.19) şi (8.21), constantele de atenuare şi de fază
rezultă sub forma:

( ) ( )( ) , C G L R C L G R
2
1 2 2 2 2
' 2 ' ' 2 ' ' ' 2 ' '
(
¸
(

¸

+ + + ÷ = e e e o (8.22)

( ) ( )( ) ·
(
¸
(

¸

+ + + ÷ =
2 2 2 2
' 2 ' ' 2 ' ' ' ' ' 2
C G L R G R C L
2
1
e e e | (8.23)

În cazul particular, idealizat, al unei linii fără pierderi ( ) 0 G , 0 R
' '
= = , din
relaţiile (8.22) şi (8.23) rezultă 0 = o şi
' '
C L e | = , ceea ce înseamnă că undele
de tensiune şi de curent se propagă neatenuat, cu o viteză
' '
C L
1
v = =
|
e

independentă de frecvenţă. În acest caz, impedanţa caracteristică (rel. 8.12, a) are
valoarea 9 e = =
c
' '
c
Z C L Z .
La frecvenţe foarte înalte, când sunt îndeplinite condiţiile
' '
R L >> e ,
' '
G C >> e , respectiv
' ' ' ' 2
G R C L >> e , din relaţiile (8.22), (8.23) şi (8.12, b)
rezultă 2 G R
~
' '
÷ o ,
' '
C L
~
e | ÷ şi
' '
c
C L
~
Z ÷ . Se observă că o linie de
transmisiune care lucrează în domeniul frecvenţelor înalte are practic aceeaşi
impedanţă caracteristică şi aceeaşi constantă de fază ca şi o linie fără pierderi, dar
introduce o atenuare 0 = o .
Soluţiile generale ale ecuaţiilor liniilor electrice lungi în regim sinusoidal pot fi
precizate în funcţie de mărimile (tensiuni, curenţi) de la capetele liniei.
Dacă se presupun cunoscute tensiunea
1
U şi curentul
1
I de la începutul liniei,
se particularizează relaţiile (8.10) şi (8.13) pentru 0 x =

( )
2 1
c
1 2 1 1
A A
Z
1
I ; A A U ÷ = + =
şi se obţin constantele
·
÷
=
+
=
2
I Z U
A ,
2
I Z U
A
1 c 1
2
1 c 1
1
(8.24)
Circuite electrice cu parametrii repartizaţi - 8 292
Corespunzător, relaţiile (8.10) şi (8.13) devin


¦
¹
¦
´
¦
· + ÷ =
÷ =
x h c I x h s
Z
U
I
; x h s I Z x h c U U
1
c
1
1 c 1
¸ ¸
¸ ¸
(8.25)

Dacă se consideră cunoscute mărimile de la sfârşitul liniei ( )
2 2
I , U , se
particularizează relaţiile (8.10) şi (8.13) pentru l x =

( )
l
2
l
1
c
2
l
2
l
1 2
e A e A
Z
1
I ; e A e A U
¸ ¸ ¸ ¸
+ = + =
÷ ÷


şi se obţin constantele

·
÷
=
+
=
÷ l 2 c 2
2
l 2 c 2
1
e
2
I Z U
A , e
2
I Z U
A
¸ ¸
(8.26)

Corespunzător, relaţiile (8.10) şi (8.13) devin


( ) ( )
( ) ( )
¦
¹
¦
´
¦
· ÷ + ÷ =
÷ + ÷ =
x l h c I x l h s
Z
U
I
; x l h s I Z x l h c U U
2
c
2
2 c 2
¸ ¸
¸ ¸
(8.27)

Dacă în ecuaţiile stabilite se introduce schimbarea de coordonată x l x
'
÷ = , cu
originea la capătul liniei şi cu sensul pozitiv orientat spre începutul liniei, relaţiile
(8.25) şi (8.27) devin


( ) ( )
( ) ( )
¦
¹
¦
´
¦
· ÷ + ÷ ÷ =
÷ ÷ ÷ =
'
1
'
c
1
'
1 c
'
1
x l h c I x l h s
Z
U
I
; x l h s I Z x l h c U U
¸ ¸
¸ ¸
(8.28)
şi

¦
¹
¦
´
¦
· + =
+ =
'
2
'
c
2
'
2 c
'
2
x h c I x h s
Z
U
I
; x h s I Z x h c U U
¸ ¸
¸ ¸
(8.29)

Relaţiile între mărimile de la capetele liniei (fig.8.4), numite ecuaţiile
cuadripolare (de diport) ale liniilor electrice, se obţin prin introducerea lui l x = în
relaţia (8.25), respectiv a lui l x
'
= în relaţia (8.29):


8.4 – Linii fără distorsiuni 293
2
I
1
I
1
U
2
U
{ } ¸ , Z
C

0 x = l x =
0 x = '
l x = '
x'

Fig.8.4
x


















¦
¹
¦
´
¦
· + ÷ =
÷ =
l h c I l h s
Z
U
I
; l h s I Z l h c U U
1
c
1
2
1 c 1 2
¸ ¸
¸ ¸
(8.30)
şi

¦
¹
¦
´
¦
· + =
+ =
l h c I l h s
Z
U
I
; l h s I Z l h c U U
2
c
2
1
2 c 2 1
¸ ¸
¸ ¸
(8.31)

8.4. Linii fără distorsiuni

În general, dependenţa de frecvenţă a constantelor de atenuare (rel.8.22) şi de
fază (rel.8.23) determină atenuarea diferită şi propagarea cu viteze diferite pentru
armonicile unor unde nesinusoidale, respectiv ale unor semnale. Modificarea
amplitudinilor şi fazelor componentelor ce se propagă pe linie conduce la
distorsionarea (deformarea) semnalelor. Rezultă că realizarea unor linii fără distorsiuni
este posibilă dacă o şi | (deci şi | e = v ) sunt independente de frecvenţă. Dacă
parametrii lineici satisfac relaţia:


'
'
'
'
C
L
G
R
= (8.32)

numită şi condiţia lui Heaviside, atunci linia este fără distorsiuni.
Plecând de la expresia constantei de propagare (rel.8.9) se obţine
Circuite electrice cu parametrii repartizaţi - 8 294
( )( ) =
|
|
.
|

\
|
+
|
|
.
|

\
|
+ = + + = + = e e e e | o ¸ j
C
G
j
L
R
C L C j G L j R j
'
'
'
'
' ' ' ' ' '
, C L j G R C L j
L
C
R j
L
R
C L
' ' ' ' ' '
'
'
'
'
'
' '
e e e + = + =
|
|
.
|

\
|
+ =

de unde rezultă:

{ }
' '
G R e = 9 = ¸ o şi { } · = · =
' '
C L m e ¸ | (8.33)

Ţinând seama de relaţiile (8.12, a) şi (8.32), impedanţa caracteristică a liniei fără
distorsiuni este · = = =
c
' ' ' '
c
Z C L G R Z
Se observă că pentru viteza de propagare
' '
C L 1 v = = | e şi impedanţa
caracteristică
c
Z rezultă aceleaşi expresii (independente de frecvenţă) ca şi în cazul
liniei fără pierderi. Constanta de atenuare ( ) o nenulă, dar independentă de frecvenţă,
face ca toate armonicile semnalului aplicat să fie atenuate în aceeaşi măsură. Ca
urmare, semnalele transmise pe o astfel de linie nu sunt distorsionate.
În mod obişnuit parametrii lineici ai liniilor de transmisiune sunt în relaţia

· >
' ' ' '
C L G R

Pentru realizarea condiţiei lui Heaviside (rel.8.32) se măreşte artificial
inductivitatea lineică prin intercalarea, în lungul liniei, a unor bobine corespunzător
alese (bobine Pupin).

8.5. Impedanţa de intrare

Impedanţa de intrare a liniei
1 1 i 1
I / U Z = , determinată pentru o anumită
impedanţă de sarcină
2 2 2
I / U Z = conectată la sfârşitul liniei,rezultă prin împărţirea
ecuaţiilor cuadripolare din relaţia (8.31):

l th Z Z
l th Z Z
Z
l sh Z l ch Z
l sh Z l ch Z
Z
l sh
Z
U
l ch I
l sh I Z l ch U
I
U
Z
2 c
c 2
c
2 c
c 2
c
c
2
2
2 c 2
1
1
i 1
¸
¸
¸ ¸
¸ ¸
¸ ¸
¸ ¸
+
+
=
+
+
=
+
+
= = . (8.34)

Pentru o linie în gol ( ) · =
2
Z , respectiv în scurtcircuit ( ) 0 Z
2
= la sfârşitul ei,
expresia impedanţei de intrare (rel. 8.34) devine

l cth Z
I
U
Z
c
0 I
1
1
10
2
¸ =
|
|
.
|

\
|
=
=
, (8.35)
8.6 – Coeficientul de reflexie. Linie adaptată 295
l th Z
I
U
Z
c
0 U
1
1
sc 1
2
¸ =
|
|
.
|

\
|
=
=
. (8.36)

Referindu-ne la relaţiile (8.35) şi (8.36), se poate deci scrie:


2
c sc 1 10
Z Z Z = şi l th
Z
Z
2
10
sc 1
¸ = . (8.37)

Admiţând cunoscute impedanţele în gol şi în scurtcircuit, relaţiile (8.37) permit
determinarea parametrilor caracteristici ai liniei,
c
Z şi ¸ .
Un caz particular îl reprezintă linia fără pierderi ( ) 0 G , 0 R
' '
= = , pentru care

ì t | ¸ e | o / 2 j j , C L , 0 , R Z C / L Z
' '
c
' '
c
= = = = e = = .

Folosind relaţiile cunoscute x sin j shjx , x cos chjx = = expresia impedanţei
de intrare (rel. 8.34) se scrie sub forma :

( ) ( )
( ) ( ) ì t ì t
ì t ì t
| |
| |
/ l 2 sin Z j / l 2 cos Z
/ l 2 sin Z j / l 2 cos Z
Z
l sin Z j l cos Z
l sin Z j l cos Z
Z Z
2 c
c 2
c
2 c
c 2
c i 1
+
+
=
+
+
= (8.38)

Dacă lungimea liniei fără pierderi este 2 / . k l ì = , atunci
2 i 1
Z Z = . Dacă
( ) 4 / 1 k 2 l ì + = , atunci
2
2
c i 1
Z / Z Z = şi linia inversează impedanţele. De exemplu,
o impedanţă capacitivă a receptorului determină o impedanţă de intrare inductivă şi
reciproc.

8.6. Coeficientul de reflexie. Linie adaptată

Folosind soluţiile generale ale tensiunii şi curentului (rel.8.10 şi 8.13),
expresiile constantelor
1
A şi
2
A (rel.14.26) şi ţinând seama de faptul că unda directă
corespunde termenului care conţine factorul
x
e
¸ ÷
, iar unda inversă factorul
x
e
¸
(v.par.
8.3), se poate scrie


( ) ( )
i d
x l
2 c 2
x l
2 c 2
U U e
2
I Z U
e
2
I Z U
U + =
÷
+
+
=
÷ ÷ ÷ ¸ ¸

(8.39)

( ) ( )
i d
x l
c
2 c 2
x l
c
2 c 2
I I e
Z 2
I Z U
e
Z 2
I Z U
I + = ÷
÷
÷
+
=
÷ ÷ ¸ ¸


Coeficientul de reflexie se defineşte ca raportul dintre expresiile complexe ale
tensiunii inverse (reflectate)
i 2
U şi tensiunii directe (incidente), la capătul liniei ( ) l x = :

Circuite electrice cu parametrii repartizaţi - 8 296

c 2
c 2
l x
d
i
d 2
i 2
r
Z Z
Z Z
U
U
U
U
k
+
÷
= = =
=
. (8.40,a)

Acelaşi coeficient de reflexie poate fi definit prin raportul, luat cu semn
schimbat, dintre imaginile complexe ale curentului invers (reflectat) şi curentului direct
(incident), la capătul liniei ( ) l x = :


c 2
c 2
l x
d
i
d 2
i 2
r
Z Z
Z Z
I
I
I
I
k
+
÷
= ÷ = ÷ =
=
(8.40, b)

Coeficientul de reflexie depinde de impedanţa receptorului şi obţine valori
particulare în următoarele situaţii:
1. pentru o linie în scurtcircuit la sfârşitul ei ( ) 0 Z
2
= , coeficientul de reflexie
este 1 k
r
÷ = , adică tensiunea inversă este egală şi opusă tensiunii directe
d 2 i 2
U U ÷ = şi, prin compunere, 0 U U U
i 2 d 2 2
= + = , iar curentul invers este
egal cu cel direct
d 2 i 2
I I = şi, prin urmare,
d 2 i 2 d 2 2
I 2 I I I = + = .
2. pentru o linie în gol la sfârşitul ei ( ) · =
2
Z , coeficientul de reflexie este
1 k
r
+ = , adică tensiunea inversă este egală cu cea directă
d 2 i 2
U U = şi, prin
compunere,
d 2 i 2 d 2 2
U 2 U U U = + = , iar curentul invers este egal şi opus
curentului direct
d 2 i 2
I I ÷ = , astfel că 0 I I I
i 2 d 2 2
= + = .
3. pentru o linie adaptată, la care
c 2
Z Z = , rezultă coeficientul de reflexie
0 k
r
= , ceea ce înseamnă că nu există unde inverse ( ) 0 I , 0 U
i 2 i 2
= = şi
transmisia semnalelor pe linie este optimă.
Întrucât impedanţa receptorului
2
Z poate lua orice valoare, condiţia de adaptare
a liniei nu este în general îndeplinită ( )
c 2
Z Z = . In aceste condiţii este posibil ca într-o
secţiune a liniei, prin interferenţa undelor directă şi inversă, de tensiune sau de curent,
amplitudinea mărimii rezultante să fie mai mare decât la începutul liniei. Problema
adaptării unei linii date la o impedanţă cunoscută se soluţionează în practică prin
diferite procedee. Două dintre acestea sunt descrise în continuare [34]. Se presupune,
pentru simplitate, linia fără pierderi ( ) 9 e = = = =
c c
Z Z , 2 j j , 0 ì t | ¸ o .
a) Se prelungeşte linia de impedanţă caracteristică
c
Z cu un tronson de lungime 4 ì
şi impedanţă caracteristică
'
c
Z ; acesta, înseriat cu receptorul de impedanţă
2
Z
(fig.8.5), trebuie să prezinte o impedanţă de intrare (v.rel.8.38) egală cu
c
Z pentru
realizarea condiţiei de adaptare a liniei iniţiale:



8.6 – Coeficientul de reflexie. Linie adaptată 297
Fig. 8.5
{ }
c
Z c i
Z Z =
{ }
c
Z'

2
Z
4 / ì



( )
( )
· = =
+
+
=
+
+
=
c
2
2 '
c
2
'
c
'
c 2 '
c
2
'
c
'
c 2 '
c i
Z
Z
Z
Z j 2 g t c Z
Z j 2 g t c Z
Z
Z j l 2 g t c Z
Z j l 2 g t c Z
Z Z
t
t
ì t
ì t


Pentru impedanţa caracteristică
a tronsonului de adaptare se obţine
expresia:

· · =
c 2
'
c
Z Z Z (8.41)





Admiţând şi tronsonul de lungime 4 ì fără pierderi ( ) 9 e =
'
c
'
c
Z Z , rezultă
din relaţia (8.41) că receptorul trebuie să fie pur rezistiv. Adaptarea realizată prin acest
procedeu corespunde numai pentru o anumită frecvenţă a semnalului transmis
( ) f v = ì .


( )
( )
,
x 2 g t Z j Z
x 2 g t Z j Z
Z Z
2 c
c 2
c i 1
ì t
ì t
+
+
=

x
{ }
c
Y

c i
Y Y =
2
Z

0 Z
2
= '

{ }
c
Y

y
{ }
c
Y

Fig. 8.6
b) La o distanţă x de
receptor, se conectează în
paralel o linie suplimentară
de lungime y, având ieşirea
în scurtcircuit (fig.8.6).
Se presupune că
ambele linii sunt fără
pierderi şi au aceeaşi
impedanţă caracteristică
9 e =
c c
Z Z . Prin particu-
larizarea relaţiei (8.38) se
obţin impedanţele de intrare
în punctul de derivaţie:

Circuite electrice cu parametrii repartizaţi - 8 298
1
I
l
1
{ } ¸ , Z
C

e
U

1
U
2
U
z
2

0 I
2
=
1'
2'
Fig.8.7
ce corespunde tronsonului de lungime x al liniei iniţiale funcţionând cu impedanţa de
sarcină
2
Z şi

( )
( ) , y 2 g t Z j
Z
y 2 g t Z j
Z Z
c
c
c
c
'
i 1
ì t
ì t
= =
corespunzătoare liniei de adaptare cu lungimea y, funcţionând în scurtcircuit
( ) 0 Z
'
2
= . Datorită conectării în paralel a acestor impedanţe echivalente, condiţia de
adaptare este impusă sub forma


( )
( )
( ) , y 2 g t c Y j
x 2 g t Z j Z
x 2 g t Z j Z
Y Y Y Y
c
c 2
2 c
c
'
i 1 i 1 c
ì t
ì t
ì t
÷
+
+
= + =

din care se obţine, succesiv,


( ) ( ) ( )
( ) ( ) ( )
,
Z Z Z y 2 g t x 2 g t
Z Z Z y 2 g t c x 2 g t
c 2 2
c c 2
¹
´
¦
÷ =
÷ =
ì t ì t
ì t ì t


respectiv

( )
( ) ( )
¦
¹
¦
´
¦
·
÷ =
=
2
c 2 c 2
2
c 2
2
Z Z Z Z y 2 g t
Z Z x 2 g t
ì t
ì t
(8.42)

Necunoscutele x şi y rezultă prin rezolvarea sistemului de ecuaţii (8.42).
Deoarece f v = ì , adaptarea obţinută şi prin acest procedeu corespunde numai
pentru o anumită frecvenţă.
Aplicaţia 8.1. O sursă cu t.e.m.
e
U şi impedanţa internă z alimentează o linie
electrică lungă, fără pierderi, cu impedanţa caracteristică
c
Z , constanta de fază v e | =
şi lungimea l , care funcţionează în gol (fig. 8.7). Să se determine lungimea
'
l a unei linii
echivalente, cu aceiaşi parametrii
caracteristici şi impedanţă de intrare ca şi în
cazul liniei reale, presupunând alimentarea ei
de la o sursă ideală cu t.e.m.
e
U .

Date numerice: l = 100 km, f = 50 Hz,
O 0 0 3 j z = , O 0 0 4 Z
c
= ,
s m 0 1 3 v
8
· =
Rezolvare. Particularizând sistemul
de ecuaţii (8.31) pentru 0 I
2
= (linie în
gol) şi
1 e 1
I z U U ÷ = (v. fig. 8.7), se
8.6 – Coeficientul de reflexie. Linie adaptată 299
obţin relaţiile:
;
l h s
Z
z
l h c
l h c U
U
c
e
1
¸ ¸
¸
+
=
·
+
=
l h s z l h c Z
l h s U
I
c
e
1
¸ ¸
¸


Impedanţele de intrare ale liniei reale
i 1
Z şi celei echivalente
v i h c e
i 1
Z sunt:

; z l h t c Z
l h s
l h s z l h c Z
I
U
Z
c
c
1
e
i 1
+ =
+
= = ¸
¸
¸ ¸


· = =
'
c
1
1
i 1
l h t c Z
I
U
Z
v i h c e
¸

Ţinând seama de faptul că liniile (reală şi echivalentă) sunt fără pierderi, din
condiţia ca cele două impedanţe de intrare să fie egale rezultă:

· + = z j l g t c Z l g t c Z
c
'
c
| |

Pentru satisfacerea condiţiei anterioare este necesar ca impedanţa z să
corespundă unui element reactiv (bobină sau condensator). Cu x j z = se obţine
ecuaţia trigonometrică
,
Z
x
l g t c l g t c
c
'
÷ = | |

a cărei soluţie este
·
|
|
.
|

\
|
÷ =
c
'
Z
x
l g t c g t c c r a
1
l |
|


Pentru valorile numerice considerate, rezultă lungimea liniei echivalente
m k 8 0 1 l
'
= .
Aplicaţia 8.2. La bornele unei surse, având t.e.m.
e
U şi impedanţa internă z ,
sunt conectate două linii electrice lungi, fără pierderi, având aceeaşi impedanţă
caracteristică
c
Z , dar lungimi diferite:
'
l şi
"
l (fig. 8.8). Să se determine impedanţele
de intrare ale celor două linii,
'
i
Z şi
"
i
Z , respectiv tensiunile la bornele receptoarelor
de impedanţe
'
2
Z şi
"
2
Z .
Circuite electrice cu parametrii repartizaţi - 8 300

Date numerice. ( )| | V j 1 8 U
e
+ = , ( )| | O 0 0 1 j 0 5 z + = ,
O 0 0 1 Z Z Z
"
2
'
2 c
= = = , m 2 l
'
ì = , m 8 l
"
ì =



Rezolvare. Impedanţele de intrare ale celor două linii electrice lungi se
determină cu relaţia (8.34), particularizată pentru linii fără pierderi şi receptor rezistiv:


( )
( )
·
+
+
=
ì t
ì t
l 2 g t Z j Z
l 2 g t Z j Z
Z Z
2 c
c 2
c i


Se calculează astfel:

· = =
+
+
= O
t
t
0 0 1 Z
g t Z j Z
g t Z j Z
Z Z
'
2
'
2 c
c
'
2
c
'
i


· = =
+
+
= O
t
t
0 0 1 Z
4 g t Z j Z
4 g t Z j Z
Z Z
c
"
2 c
c
"
2
c
"
i


Curentul stabilit prin sursă (v.fig. 8.9) este:

, A 0 1 8
Z z
U
I
2
i
e
v i h c e
÷
· =
+
=
unde
· =
+
·
= O 0 5
Z Z
Z Z
Z
"
i
'
i
"
i
'
i
i
v i h c e


I
e
U

U
2 Z
'

Fig.8.8
z
U

l'

{ } ¸ , Z
C
2 U
'
2 Z
''

2 U
''
{ } ¸ , Z
C
l ' '

8.6 – Coeficientul de reflexie. Linie adaptată 301

Fig.8.9
e
U

U

z
. echiv
i
Z

I
Tensiunea la bornele sursei se calculează cu relaţia

· = · = V 4 I Z U
v i h c e
i


Pentru calculul tensiunilor la bornele
receptoarelor se foloseşte relaţia (8.30),
exprimată pentru linii fără pierderi:
·
|
.
|

\
|
÷
|
.
|

\
|
= l
2
n i s I Z j l
2
s o c U U
1 c 1 2
ì
t
ì
t

Se obţine astfel:
, e 4 4 U n i s
Z
U
Z j s o c U U
j
'
i
c
'
2
t
t t = ÷ = ÷ = ÷ =
respectiv

( ) ( ) | | V t n i s 2 4 t u
'
2
t e + =
şi

( ) , e 4 e U U j 1
2
2
4
n i s
Z
U
Z j
4
s o c U U
4 j 4 j
"
i
c
"
2
t t
t t
÷ ÷
= = ÷ = ÷ =
respectiv
( ) | |·
|
.
|

\
|
÷ = V
4
t n i s 2 4 t u
"
2
t
e

Aplicaţia 8.3. Pentru obţinerea unui coeficient de reflexie nul pe linia fără
pierderi, de impedanţă caracteristică Z
c
, la distanţa x de receptorul cu impedanţa Z
2
, se
conectează în paralel un segment de linie în scurtcircuit, de lungime y (fig. 8.6).
a) Să se determine valorile minime raportate la lungimea de undă ì x şi
ì y ; b) să se calculeze aceleaşi mărimi raportate ca şi la pct. a), dacă segmentul de
linie în derivaţie, cu lungimea y , este în gol.
Date numerice: · = = O O 0 0 4 Z ; 0 0 3 Z
2 c

Rezolvare. a) Pentru valorile numerice considerate, sistemul de ecuaţii (8.42)
devine:

( )
( )
¹
´
¦
=
=
2 1 y 2 g t
3 4 x 2 g t
2
2
ì t
ì t

şi are soluţia: · = = 5 0 2 , 0
y
, 6 3 1 , 0
x
ì ì

Circuite electrice cu parametrii repartizaţi - 8 302
b) Faţă de cele prezentate în paragraful 8.6 pct. b), se modifică numai impedanţa
de intrare a liniei de adaptare cu lungimea y , funcţionând în gol ( ) · =
'
2
Z :

( )
·
·
=
ì t y 2 g t j
Z
Z
c '
i 1

Din condiţia de adaptare scrisă sub forma


( )
( )
( ) ì t
ì t
ì t
y 2 g t Y j
x 2 g t Z j Z
x 2 g t Z j Z
Y Y Y Y Y
c
c 2
2 c
c
'
i 1 i 1 c i
+
+
+
= + = =

se obţine, succesiv,


( ) ( ) ( )
( ) ( ) ( )
¹
´
¦
÷ =
÷ =
,
Z Z Z y 2 g t x 2 g t
Z Z Z y 2 g t x 2 g t c
c 2 c
2 2 c
ì t ì t
ì t ì t


respectiv

( )
( ) ( )
·
¦
¹
¦
´
¦
÷ =
=
c 2
2
2 c
2
c 2
2
Z Z Z Z y 2 g t
Z Z x 2 g t
ì t
ì t


Pentru datele numerice considerate, sistemul de ecuaţii devine


( )
( )
¹
´
¦
=
=
2 1 1 y 2 g t
3 4 x 2 g t
2
2
ì t
ì t


şi are soluţia: · = = 4 4 0 , 0
y
, 6 3 1 , 0
x
ì ì


PROBLEME (8)

P. 8.1. La începutul unei linii lungi monofazate, fără pierderi, de lungime egală
cu un multiplu impar de sfert de lungime de undă, se aplică o tensiune sinusoidală. Să
se calculeze tensiunea la capătul liniei, când ieşirea acesteia este în gol.
R: · =
2
U .

P. 8.2. O sursă de înaltă frecvenţă, cu rezistenţa internă r, alimentează o linie
electrică lungă, fără pierderi, cu impedanţa caracteristică Z
c
şi lungimea egală cu un
multiplu impar de sfert de lungime de undă. Cunoscând viteza v de propagare a undelor
pe linie, să se determine parametrii lineici
'
L şi
'
C , corespunzători unui transfer
maxim de putere către receptorul cu rezistenţa R .
R: · = = r R v 1 C ; v r R L
' '

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful