Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova Universitatea de Stat din Moldova Facultatea de Ştiinţe Economice Catedra Teorie Economică şi Metodologia

Cercetării

Lucrul Individual
la disciplina ''Teorie Economică II''

„POLITICA ANTIINFLAȚIONISTĂ”

A elaborat: CAZACU Cristina Studentul anul I Specialitatea „Contabilitate” Secţia zi, grupa CON 103

Coordonator: BÎRCA Natalia Lector universitar

CHIŞINĂU – 2012

CUPRINS
1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. Definirea politicii Scopul politicii Instrumentele politicii Mecanismele (institutiile,organele publice) Efectele de transmisie a politicii Prognoza inflatiei pe termen mediu Combaterea inflatiei in Germania Concluzii Bibliografie

1.Definirea politicii
Inflaţia este un fenomen economic care, în ultimele decenii, a cunoscut o expansiune la nivel mondial. Practic, nici o ţară nu este ferită de acest dezechilibru monetaro-material. Inflaţia este o problemă macroeconomică pentru aceasta erodează puterea de cumpărare a tuturor agenţilor economici. Veniturile agenţilor economici au, pe timp ce trece o putere de cumpărare din ce în ce mai mică (cantitatea de bunuri şi servicii ce pot fi achiziţionate scade dacă venitul nominal rămâne constant) şi un nivel de trai pe măsură. Inflaţia determină şi o evoluţie neproporţională a preţurilor. În acest fel, în condiţii ceteris paribus, unii agenţii economici pot beneficia de o parte mai mare din bugetelor consumatorilor, apărând astfel o redistribuire a valorii economice independentă de deciziile agenţilor economici, o distorsiune a mecanismelor pieţei. Se poate sustine ca o inflatie moderata poate avea unele efecte benefice asupra economiei; de exemplu, ea poate fi compatibila cu nivelul scazul al somajului si, daca preturile au o tendinta inflexibil descrescatoare, poate determina functionarea mai eficienta a mecanismului acestora. Totusi inflatia are afecte daunatoare asupra economiei si determina o teama accentuata de hiperinflatie-adica o inflatie extrem de accentuata ce conduce la prabusirea sistemului monetar national. Nivelul general al preturilor poate fi estimat in diferite moduri. De-a lungul deceniilor postbelice, sa pus problema ca instrumentul principal de masurare a inflatiei sa fie indicile preturilor de consum(IPC). IPC exprima modificarea medie ponderata a cheltuelilor pe care o familie de talie mijlocie din mediul urban le face pentru asigurarea mijloacelor de subzistenta, in concordanta cu nivelul si stuctura nevoii sociale istorice determinate. Formele infaltiei dupa intensitatea acesteia. • Inflatie taratoare, exprimata printr-un ritm mediu anual de crestere a preturilor de consum de pana la 3%; • Inflatia moderata, daca preturile respective cresc in ritm de pana la 6%; • Inflatia rapida, atunci cand respectivul ritm se apropie de 10%;
• •

Inflatia galopanta, cand cresterea preturilor de consum depaseste 15%. Hiperinflatia incepe in luna in care cresterea preturilor depaseste 50% si se termina in luna anterioara scaderii cresterii preturilor sub aceasta limita, peste care nu se trece cel putin un an. In mod cert, hiperinflatia exprima forma excesiva a inflatie.

Efectele inflatiei Inflatia poate fi anticipata sau neanticipata. Daca ea este anticipata, atunci toate unitatile si agentii economici o prevad si pot obtine o compensatie integrala a acesteia. Intr-un astfel de caz, inflatia nu va avea urmari importante asupra distributiei venitului si averii in economie. Inflatia poate fi totusi si neanticipata din urmatoarele trei motive:

• •

Daca economia in ansamblu esueaza in prezicerea corecta a inflatiei, astfel incat rata reala a inflatiei depaseste rata expectata; Daca anumite unitati economice sau agenti conomici nu reusesc sa anticipeze corect inflatia, incat solicitari mai mici ale salariilor nominale decat cresterile necesare pentru a mentine salariile reale; Daca o anumita unitate economica sau agenti economici, chiar daca au prevazut corect inflatia, nu pot obtine o compensare integrala a acestuia. Cand inflatia este neanticipata, exista un effect de redistribuire: adica unii vor putea profita, in vreme ce altii vor fi dezavantajati.

2.Scopul politicii
Inflaţia are influenţe atât pozitive cât şi negative asupra creşterii economice, asupra populaţiei, dar şi asupra întreprinderilor. O inflaţie ridicată frânează creşterea economică, hiperinflaţia induce recesiune, iar la un nivel moderat, inflaţia în general antrenează efecte benefice. Însă de cele mai multe ori acesta determină efecte negative şi de aceea oamenii de specialitate au formulat anumite politici de control şi stopare a fenomenului inflaţionist. Datorită consecinţelor negative asupra organismului economic şi social, inflaţia constituie un obiectiv major al politicilor macroeconomice din toate ţările cu economie de piaţă. De aceea politicile actuale de combatere a inflaţiei au fost astfel elaborate încât să stopeze inflaţia şi, în acelaşi timp, să permită creşterea economică şi limitarea şomajului. Obiectivul principal al politicilor antiinflaţioniste este stabilitatea nivelului general al preţurilor, însă într-o economie deschisă schimburilor internaţionale acest lucru nu este suficient. Lupta împotriva inflaţiei trebuie să fie o acţiune permanentă, graduală şi de mare întindere, astfel încât rezultatele acesteia să fie benefice. O politică brutală ar avea consecinţe pe termen scurt foarte defavorabile asupra utilizării factorilor de producţie şi ar fi însoţită de o recesiune accentuată a activităţii economice. Politicile antiinflationiste de asigurare a unei stabilitati monetare relative, de mentinere a preturilor in limite rezonabile, pornesc simultan de la premiza asigurarii, si a cresterii economice si limitarii somajului. In atentia factorilor de decizie sta, mai intai: • preocuparea tinerii sub control a procesului inflationist
• • •

mentinerea acestuia la o rata redusa franarea cresterii masei monetere franarea cresterii preturilor.

Politicile antiinflationiste trebuie sa fie suficient de puternice pentru a combate efectiv inflatia dar totodata suficient de suple pentru a nu afecta cresterea economica, a nu duce la deflatie, depresiune si la accentuarea somajului. Defaltia este procesul monetaro-material caracterizat prin scaderea durabila pe termen lung a nivelului preturilor, scaderea rezultata dintr-un ansamblu de masuri care vizeaza restrangerea cerereii nominale pentru reducerea tensiunii asupra dinamicii crescatoare a preturilor. Statul poate influenta in sensul depasirii inflatiei exercitand masuri antiinflationiste de ordin strategic sau de ordin tactic.

Masuri de ordin strategic 1. diminuarea cererii, stimularea dezvoltarii productiei de marfuri de consum si de servicii, modificandu-se structura economiei nationale, ridicandu-se eficienta economica.Caile principale de reducere a cererii sunt: • reducerea cheltuielilor publice • reducerea cheltuielilor private din fonduri imprumutate • majorarea impozitului In conditiile micsorarii cererii, lupta impotriva inflatiei trece insa printr-o presiune asupra costurilor salariale. 2. aplicarea unei politici monetare juste de lunga durata, orientata spre franarea cresterii masei monetare si a preturilor si insotita de procesele de etapizare a economie, de demonopolizare si de extindere a infrastructurii de piata 3. reducerea deficitului bugetar, care se poate realiza pe doua cai:
• •

pe calea micsorarii cheltuialilor publice pe calea majorarii impozitilor Masuri de ordin tactic

1. marirea continua a volumului ofertei pe baza aplicarii unui sistem de impozitare favorabil producatorilor:
• •

crearea de conditii normale pentru realizarea bunurilor si sviciilor acordarea de subventii intreprinzatorilor. etc.

2. privatizatrea proprietatii de stat, ceea ce ar contribui la procurarea de actiuni in intreprinderile private si la realizarea cererii 3. marirea dobanzii pentru depunerile banesti ale populatiei in casele de economii, dobanda care nu trebuie sa fie mai mica decat ritmul de crestere al preturilor 4. majorarea volumului marfurilor de comsum de import, ceea ce ar frana in mare masura inflatia. 5. realizarea reformei banesti si stoparea devalorizarii monetare. Politicile antiinflationiste se clasifica dupa mai multe criterii: A. Dupa intensitatea si sensul procesului
• •

Politici de lupta cu criza inflationista Politici de prevenire a hiperinflatiei si de mentinere a inflatiei moderate sub controlul factorilor responsabili

B. Dupa doctrina social-eonomica ce sta la baza lor

Politicile de combatere a inflatiei de control a cererii agregate • Politici de stimulare a ofertei agregate C. Dupa metodele si instrumentele folosite

Politicile cererii agregate se deruleaza cu folosirea preponderenta fie a instrumentelor fiscale, fie a celor monetare. Politicile fiscale de combatere a inflatiei presupun modificarea cheltuielilor publice si/sau a veniturilor din impozite si taxe. Cererea agregata poate fi redusa prin diminuarea si temporizarea cheltuielilor guvernamentale sau prin ridicarea nivelului impozitelor si taxelor. Politicile monetare se bazeaza fie pe modificarea ofertei de moneda, fie pe cea a ratei dobanzii. Deoarece consecintele fenomenului inflationist sunt negative este evident ca in politicile guvernamentele obiectivele de combatere a inflatiei vor fi prioritare, cu atat mai mult cu cat ea afecteaza intreaga populatie a tarii

3.Instrumentele politicii
În mod firesc, politicile de combatere a inflaţiei sunt corelate cu cele două forme cauzale ale acestui fenomen - inflaţia prin cerere şi inflaţia prin costuri. În consecinţă, ele vizează, fie controlul cererii agregate, în sensul reducerii ei, fie controlul ofertei agregate, în sensul sporirii ei. Controlul cererii agregate se poate realiza prin două tipuri de politici economice: politici bugetar-fiscale şi politici monetare. Politicile bugetarfiscale folosesc, de regulă, două instrumente sau pârghii de politică economică, precum: fie reducerea cheltuielilor publice, care constituie o componentă importantă a cererii agregate, fie creşterea presiunii fiscale, ceea ce reduce masa monetară destinată consumului şi investiţiilor. Astfel, atât prin politica restrângerii cheltuielilor publice (guvernamentale), care presupune menţinerea unor deficite bugetare cât mai mici, cât şi prin politica presiunii fiscale, care înseamnă o creştere a impozitelor directe şi indirecte, se realizează aşa-numita "politică deflaţionistă". Dacă aceleaşi pârghii se folosesc în sens invers, respectiv creşterea cheltuielilor guvernamentale şi reducerea impozitelor, atunci se are în vedere reducerea şomajului, şi constituie părţi componente ale unei politici denumite "reflaţioniste". Politicile monetare vizează controlul masei monetare aflate în circulaţie şi au drept scop, fie blocarea (îngheţarea) masei monetare, fie reducerea acesteia în corelaţie cu nevoile circulaţiei. Ambele cerinţe se realizează prin combinarea, de către banca centrală, a următoarelor instrumente de politică monetară: manevrarea taxei rescontului, operaţiuni de open-market, variaţia cotei rezervelor obligatorii. Manevrarea taxei de rescont reprezintă un instrument dominant al politicii monetare, datorită efectului său asupra volumului creditului ce se poate acorda într-o economie, deci asupra mărimii masei monetare, dacă se are în vedere funcţia de emisiune a creditului. Manevrarea taxei de rescont generează creşterea sau scăderea costului

creditului, prin intermediul dobânzilor, fapt care se reflectă în micşorarea sau mărirea masei monetare din circulaţie, în concordanţă cu obiectivele de politică monetară ale băncii centrale. Controlul ofertei agregate presupune susţinerea ofertei din economie, acţionând asupra tuturor cauzelor care conduc la scăderea sau stagnarea producţiei naţionale. În acest context, trebuie precizat că unele din măsurile menite să ajute la relansarea ofertei globale sunt contrare celor aplicate pentru restrângerea cererii globale din economie. Altfel spus, în anumite situaţii, stimularea ofertei globale pe termen mediu şi lung nu se poate realiza fără anumite impulsuri pe termen scurt date cererii globale. Iată de ce este foarte important, ca autorităţile guvernamentale şi politice ale unei ţări să elaboreze politici antiinflaţioniste bine fundamentate teoretic şi ştiinţific şi, mai ales, bine ancorate în realităţile ţării respective. Cunoaşterea profundă şi analiza riguroasă a mecanismului şi cauzelor fenomenului pot conduce la adoptarea acelor decizii de politică macroeconomică, care să contracareze eficient acest efect al dezechilibrelor din economie - inflaţia. Între măsurile de sprijinire a ofertei agregate dintr-o economie se pot enumera, ca principale, următoarele: - ieftinirea creditelor, prin scăderea ratei medii a dobânzii pe piaţa monetară, şi acordarea acestora, cu prioritate, în scopuri productive şi acelor agenţi economici care prezintă planuri de afaceri viabile. Consecinţele acestei măsuri vor fi, atât o creştere a volumului investiţiilor în economie, cât şi o punere la timp în funcţiune a obiectivelor de investiţii; - acordarea unor facilităţi fiscale, care pot însemna: scutiri sau reduceri de impozite în primii ani de activitate; reduceri de impozite pentru profiturile reinvestite; scutiri temporare de la plata impozitului pe profit pentru investiţiile de capital străin; aplicarea sistemului de amortizare accelerată a capitalului fix; reducerea taxelor vamale la unele materii prime provenite din import şi înglobate în produsele destinate pieţei interne; reducerea taxelor vamale la unele produse finite provenite din import ş.a. - reducerea costurilor de producţie, deziderat care poate fi realizat prin eforturile şi implicarea directă a agenţilor economici. Aceştia trebuie să ia în considerare, atât achiziţionarea de factori de producţie la preţurile cele mai mici de pe piaţă (fără a fi însă afectată calitatea acestora), cât şi creşterea randamentului acestor factori (creşterea productivităţii muncii, creşterea eficienţei capitalului fix, reducerea consumurilor specifice de materii prime şi materiale, creşterea vitezei de rotaţie a capitalului circulant etc.). Toate acestea conduc la o reducere a costurilor pe unitatea de produs. De asemenea, în această direcţie trebuie să se manifeste şi rolul statului, atât pentru descurajarea monopolurilor şi oligopolurilor, cât şi pentru întărirea şi respectarea concurenţei loiale şi sancţionarea celei neloiale.

4.Mecanismele (institutiile,organele publice)
Banca Naţională a Moldovei (BNM) a fost înfiinţată prin Decretul Preşedintelui Republicii Moldova la 4 iunie 1991, cu desemnarea guvernatorului - Leonid Talmaci. Obiectivul fundamental al Băncii Naţionale a Moldovei este asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor.

Banca Naţională a Moldovei are un rol important în procesul de tranziţie la economia de piaţă a Republicii Moldova. Din 1991 şi până în prezent au fost elaborate şi implementate un şir de măsuri eficiente în vederea stabilizării mediului monetar şi de credit. Cel mai important pas în acest sens a constituit introducerea în circulaţie la 29 noiembrie 1993 a monedei naţionale - leul moldovenesc - cu promovarea ulterioară a unei politici monetare şi de credit antiinflaţioniste. Astfel s-a reuşit stoparea inflaţiei galopante de la începutul anilor 90. La sfârşitul anului 2009, Consiliul de administraţie al BNM a adoptat Strategia politicii monetare a Băncii Naţionale a Moldovei pentru perioada 2010-2012. Conform acesteia, începând cu anul 2010, BNM a iniţiat implementarea unui nou regim de politică monetară ţintirea directă a inflaţiei. Luând în considerare instrumentele de care dispune autoritatea monetară în contextul realităţilor economice ale Republicii Moldova, dar şi experienţa altor bănci centrale, ţintirea directă a inflaţiei permite realizarea mai eficientă a obiectivului fundamental al BNM asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor - stipulat de Legea cu privire la Banca Naţională a Moldovei. Pentru a îmbunătăţi mecanismul de transmisie a acţiunilor de politică monetară, BNM a elaborat un sistem decizional de implementare a regimului de ţintire a inflaţiei. Sistemul respectiv are la bază nu doar evoluţia istorică şi curentă a indicatorilor macroeconomici, dar şi proiecţiile pe termen mediu ale acestora în condiţii de incertitudine şi riscuri diverse aferente unei economii mici şi deschise. Faptul în cauză a permis ca instrumentele disponibile să fie utilizate în timp util şi cu efect maxim. Noul regim de politică monetară prevede stabilirea unui obiectiv cantitativ pentru rata inflaţiei pe termen mediu cu un interval acceptabil de variaţie şi întreprinderea măsurilor necesare de către autoritatea monetară pentru realizarea acestui obiectiv în condiţiile presiunilor inflaţioniste apărute în urma diverselor şocuri economice interne şi externe.

5.Efectele de transmisie
Ritmul anual al inflatiei masurate prin IPC a constituit 6.2 la suta, în trimestrul I, 2012 si a continuat astfel traiectoria descendenta ,început la sfârsitul anului precedent. Valoarea respectiva a ritmului anual al inflatiei în trimestrul I, 2012 s-a datorat mai multor factori, principalii dintre ei fiind: majorarile de tarife la utilitati si efectele secundare provocate de acestea asupra, ,altor componente, cresterea preturilor la produsele derivate petrolului pe plan mondial si majorarea accizelor la produsele petroliere, mentinerea cererii din partea populatiei în urma majorarii veniturilor disponibile ale acesteia din anul precedent si cresterea cererii externe fata de unele produse autohtone mai ales în prima jumatate a anului 2011. În acelasi timp, presiunile proinflationiste mentionate anterior au fost partial attenuate de evolutia monedei nationale fata de valutele principalilor parteneri comerciali si oferta excesiva a unor culturi agricole în regiune de la sfârsitul anului trecut. Abaterea dintre valoarea, efectiva a inflatiei si cea anticipata în cadrul Raportului asupra inflatiei nr. 1, februarie 2012 (RI nr. 1, 2012) a fost una minora..Ritmul anual al inflatiei de baza în mod similar, a cunoscut o dinamica descendenta în perioada de referinta, diminuându-se de la 6.1 la suta în luna decembrie 2011 pâna la 5.1 la suta în luna martie 2012. În

trimestrul I, 2012 ritmul anual al preturilor, în constructii a constituit 9.4 la suta, înregistrând o modificare minora fata de trimestrul precedent. În luna martie 2012 ritmul anual al indicelui preturilor productiei industriale a constituit 6.5 la suta micsorându-se cu 0.1 puncte procentuale fata de cel din luna precedent. Cresterea economic a continuat si în anul 2011, fiind însa mai moderat decât cea din anul 2010, astfel produsul intern brut în perioada de referinta s-a majorat cu 6.4 la suta. Datorita unei cereri cereri externe sporite si major˘rii venitului disponibil, mai alesa, în prima jumatate a anului, exportul si consumul gospodriilor populatiei au constituit factorii determinanti în cresterea PIB.Astfel, contributia exporturilor a fost mult mai mare decât cea, a consumului. Accelerarea importurilor a diminuat o parte semnificativa din contributia pozitiva generat de restul componentelor. Cresterea economica a fost sustinuta de evolutiile pozitive din toate sectoarele economiei. Datele mediocre cu privire la comertul extern si intern, productia industriala, agricola si transportul de marfuri pentru lunile din trimestrul I, 2012 contureaza probabilitatea sporita pentru înregistrarea unei cresteri economice nesemnificative sau chiar descresterii în aceasta perioada. În trimestrul IV, 2011 datele BNS cu privire la rata somajului, dar si numarul disponibilizarilor prezentate de ANOFM denota o ameliorare pe piata muncii fata de perioada similara a anului 2010. Ritmul anual al salariului real pe economie în primele doua luni ale anului 2012 a fost superior celui din trimestrul IV 2011.

Promovarea politicii monetare Temperarea cresterii preturilor si posibila accentuare a procesului dezinflationist au impus necesitatea relaxarii politicii monetare a Bancii Nationale a Moldovei. Astfel, în trimestrul I, 2012, Banca Nationala a Moldovei a efectuat gradual diminuarea ratei dobânzii de

politica monetara cu câte 2.0 puncte procentuale consecutiv, la sedintele Consiliului de Administratie al BNM din 26 ianuarie 2012 si din 23 februarie 2012. În acest sens, rata de baza aplicata la principalele operatiuni de politica monetara pe termen scurt, a fost modificata, de la 8.5 la suta pâna la limita de 4.5 la suta, valoarea consemnata reprezentând un minim istoric. Totodat, în scopul asigurarii conditiilor monetare adecvate pentru mentinerea stabilitatii preturilor, Banca Nationala a Moldovei a continuat sa gestioneze ferm surplusul de lichiditatea prin operatiuni de sterilizare pe piata monetara. Pe parcursul trimestrului I, 2012 Banca Nationala a Moldovei a promovat în continuare o politica valutara flexibila. Deoarece situatia pe piata valutara interna a fost echilibrata, nu a fost necesara efectuarea interventiilor de catre BNM. Dupa cresterea substantiala a indicatorilor monetari din anul 2010 datorata restabilirii economice în perioada de dupa criza în anul 2011 a fost consemnata temperarea ritmurilor de crestere,iar în anul 2012 se constata dinamica descendenta mai accentuata a acestora. În trimestrul I, 2012 s-a înregistrat o scadere a ritmurilor de crestere a agregatelor monetare, media trimestriala în termeni anuali înregistrând valori de 13.1 la suta pentru M2 si de 9.2 la suta pentru M3.Ratele medii ale dobânzilor practicate de bancile comerciale, pe parcursul primelor trei luni ale anului 2012, au avut o evolutie, stabila, majoritatea indicatorilor înregistrând cresteri sau diminuari nesemnificative. La sfârsitul lunii martie 2012, rata medie a dobânzilor la creditele noi acordate în moneda nationala a constituit 14.05 la suta, si în valuta straina 9.36 la suta. La rândul lor, randamentele plasamentelor bancare la termen au înregistrat valori superioare celor din trimestrul precedent în valuta straina si inferioare celor în moneda nationala.

6.Prognoza inflatiei pe termen mediu
În primele luni ale anului 2012 perspectivele economiei globale s-au consolidat treptat. Marile economii avansate au avut parte de o recuperare slaba, pe când în majoritatea economiilor emergente si în curs de dezvoltare, activitatea economica s-a mentinut robusta. Totusi îmbunatatirile recente sunt foarte fragile, iar riscurile în sensul decelerarii ramân ridicate. Deblocarea crizei datoriei suverane a Greciei a convins pietele internationale de posibilitatea recuperarii economiei zonei euro,si, astfel a fost redus riscul privind reducerea brusca a cererii mondiale. Totodata, per ansamblu, perspectivele evolutiei economiei zonei euro în anul 2012 nu s-au modificat, însa se anticipeaza o aprofundare si mai mare a diferentierii dintre motoarele si economiile periferice ale zonei euro. Economia Statelor Unite ale Americii a înregistrat progrese semnificative, combinând reducerea somajului si atenuarea presiunilor inflationiste. Perioada analizata a fost marcata de cresterea semnificativa preturilor la petrol, acestea fiind sustinute de tensiunile politice privind situatia nucleara din Iran si de deblocarea crizei datoriei suverane a Greciei. De asemenea, deteriorarea conditiilor agrometeorologice în principalele zone agricole a contribuit la înrautatirea perspectivelor privind recolta din acest an. Conform proiectiei curente din cadrul scenariului de baza, rata annuala a

inflatiei se va plasa la nivelul de 4.9 la suta, iar la finel anului viitor la nivelul de 4.4 la suta. Traiectoria prognozata este similara celei publicate în luna februarie 2012, astfel conforma scenariului de baza, atât în 2012 cât si în 2013, inflatia se va încadra în coridorul tintei. Ca rezultat al înrautatirii perspectivei mediului extern a fost revizuita proiectia cererii agregate interne. Astfel, se anticipeaza ca deviatia PIB sa înregistreze valori negative pentru perioada de prognoza. Acest fapt indica intensificarea presiunilor dezinflationiste. Prin urmare, politica monetara va urma un comportament stimulativ prin contrabalansarea efectelor asupra inflatiei generate din partea eventualei diminuari a cererii agregate.

7.Combaterea inflatiei in Germania
După cele două războaie mondiale, în timpul cărora economia Germaniei era confruntată cu hiperinflaţie, datorită datoriilor mari de război şi a masei monetare exagerate din circulaţie, a început un proces de revitalizare a economiei, iar prin politicile adoptate în următoarele decenii, Germania a devenit un jucător important pe scena politică mondială. După unificarea din 1990, politicile statului sau axat mai mult pe refacerea economică a zonei estice, care nu de mult fusese sub influenţa rusă şi care era sub-dezvoltată. În următorii ani, Germania a pus accent în combaterea inflaţiei, pe politica monetară şi ce a bugetar – fiscală. Autorităţile au redus deficitul bugetar, cheltuielile statului fiind acoperite prin majorarea de impozite, au stabilizat preţurile, creşterea economică situându-se în intervalul de 1% - 3%. După adoptarea monedei euro din 2002, economia Germaniei s-a stabilizat şi mai mult, iar nivelul inflaţiei a rămas la un nivel foarte scăzut.

În urma politicilor aplicate de Germania, inflaţia a avut un parcurs fluctuant, însă ascendent din 2005 până în 2008, când a atins pragul cel mai ridicat din perioada analizată, şi anume de 2.8. Aceasta s-a datorat recesiunii economice mondiale care a influenţat şi economia germană, însă nu la un nivel aşa de alarmant, cu care se confruntă alte ţări. În această perioadă, pentru combaterea inflaţiei, autorităţile germane vizează în primul rând stabilizarea preţurilor, revizuirea politicii fiscale, scăderea ratei şomajului şi eliminarea evaziunii fiscal.

8.Concluzii
Fiecare ţară se confruntă în anumite situaţii cu diferite probleme economice care conduc la creşterea inflaţiei, însă prin combinarea unor măsuri, efectele negative vor fi reduse sau chiar stopate într-un timp mult mai scurt, iar pagubele recuperate. Pentru ca statul să-şi atingă obiectivele politicii antiinflaţioniste, este necesară coordonarea mai bună a politicilor economice: politica monetară, fiscală, valutară, salarială, protecţia concurenţei etc. De asemenea, trebuie să se ţină cont că aceleaşi rezultate pot fi obţinute prin folosirea uneia sau alteia dintre politici. Adică, extinderea cererii globale se poate realiza prin scăderea ratelor dobânzilor (politică monetară), sau prin reducerea taxelor si impozitelor (politica fiscală). În alegerea instrumentelor şi măsurilor adecvate mai trebuie să se ţină cont şi de viteza de propagare şi de gradul de previzibilitate al diferitelor politici economice, opţiuni dictate uneori şi de interese politice. În absenţa unei sincronizări adecvate, efectul fiecărei măsuri parţiale de politică economică tinde să scadă sau chiar să se transforme într-unul advers. În final.trebuie precizat că inflaţia rămâne un fenomen deosebit decomplex şi, încă, insuficient cunoscut, fapt reflectat atât de teoria, cât şipractica economică mondială. În acest context, nu există o soluţie unică şi magică de combatere a acestui fenomen pretutindeni. Soluţiile pot fidiferite, în funcţie de realităţile şi tradiţiile fiecărei ţări.

9.Bibliografie
1.Raport asupra inflatiei nr.2,mai 2012 (www.bnm.md) 2.Datele Biroului Naţional de Statistică (www.statistica.md) 3.Politici antiinflaţioniste practicate de diferite ţări 4.Teoria Economica (Macroeconomie) Valeriu Capsizu, Victoria Tarus 5. http://www.scribd.com/doc/52186367/13/Politici-antiinfla%C5%A3ioniste