AGRESIVITATEA – O PROVOCARE PERMANENTĂ Agresivitatea la adolescenți

Agresivitatea reprezintă una dintre cele mai vechi probleme de cercetare, dar în aceeaşi măsură actuală pentru domeniul ştiinţelor umaniste. Studiul ei presupune luarea în considerare a nenumărate variabile, astfel încât, oricât de multe studii s-ar face, rămân la fel de multe răspunsuri de găsit. În literatura de specialitate occidentală, în ultimii 30 de ani au existat preocupări intense pentru această problematică şi dovadă în acest sens sunt cercetările – şi implicit, rapoartele de cercetare – publicate. În România, preocupările pentru acest fenomen de amploare – mai ales în viaţa şcolii – sunt de dată relativ recentă. Lucrări etologice clasice, cu cercetări riguroase asupra agresivităţii în lumea animală, susţin cu argumente, cauzele naturale ale agresivităţii. Instinctul de agresiune a scăpat de sub control, afirma K. Lorenz cu privire la societatea umană în lucrarea On Aggression (tradusă la noi sub titlul Aşa-zisul rău. Despre istoria naturală a agresiunii). În capitolul “Pledoarie pentru umilinţă”, autorul ne îndeamnă să depăşim prejudecăţile şi să reflectăm cu mai mare atenţie la rezultatele cercetărilor şi experimentelor legate de comportamentul agresiv al animalelor; scopul ar fi evitarea, în măsura posibilului, a pericolelor datorate pierderii controlului asupra acestui instinct de agresivitate. Dar nu numai dinspre etologie vin argumente demne de a fi luate în considerare, ci şi dinspre antropologie, psihologie, economie, biologie. Astăzi, în condiţiile unei societăţi „moderne”, „avansate” care însă nu îşi mai poate rezolva singură problemele şi care pare să fi pierdut din vedere un remediu esenţial împotriva efectelor negative ale mediului şi eredităţii – ne referim aici la educaţie – antropologii consideră a fi imperios necesar să ne întoarcem spre exemplele pozitive, reuşite ale altor culturi mai puţin „civilizate”, şi să încercăm să învăţăm ceva din experienţa acestora. Un alt argument pentru necesitatea aprofundării acestei teme este şi importanţa înţelegerii agresivităţii în contextul familiei (post)moderne şi al relaţiei de cuplu. Familia (post)modernă se află într-o situaţie de criză; relaţiile din cadrul ei s-au modificat profund. Copiii tind să aparţină epocii postmoderne, părinţii/profesorii aparţin mai degrabă – ca mod de gândire – epocii moderne. Conflictul între generaţii se acutizează, iar o perioadă critică, realmente de criză, în care toate aceste probleme sunt supradimensionate este perioada adolescenţei; în adolescenţă, 1

relatările recente din mass media despre actele de violenţă comise de adolescenţi au îndreptat atenţia mai degrabă asupra anormalului decât asupra schimbărilor fireşti. dar şi din observaţiile empirice. Din păcate. violenţă. Modul în care este depăşită această perioadă dificilă şi urmările ei depind în mare măsură de sprijinul celor care fac parte din mediul adolescentului: familia. familia actuală nu mai oferă nici modelul. comportament deviant. cum să citim şi să ne exprimăm speranţele şi temerile. M. Berzonsky (coord. rezolvarea unei probleme. lucrarea se înscrie în efortul de analiză a cauzelor. Acest fenomen se datorează şi numărului mare de termeni din această arie tematică utilizaţi: agresivitate. 2009. cum să gândim aceste emoţii şi cum să alegem reacţiile. 2001. Aceasta se întâmplă în ciuda faptului că.” (D. şcoala. 2 . Adams. nici “creuzetul” cel mai potrivit pentru dezvoltarea coeficientului de inteligenţă emoţională. p. impunându-se cu necesitate găsirea unor soluţii pentru prevenirea şi/sau limitarea acestui fenomen. În condiţiile în care interesul pentru fenomenul agresivităţii şi a violenţei în societatea actuală s-a globalizat. învăţăm să recunoaştem atât emoţiile proprii. Astfel. specifice acestei perioade.agresivitatea reprezintă o problemă benignă. deşi nu orice act agresiv trebuie să devină şi violent şi are o arie mai largă. am putut constata frecvente confuzii cu privire la două concepte: agresivitatea şi violenţa. Goleman. comunitatea. prietenii. 15 Din analiza literaturii de specialitate. cât şi reacţiile celorlalţi la emoţiile noastre. reprezintă o potenţialitate a fiinţei umane ce poate sta la baza comportamentului violent. tulburările de comportament dispărând odată cu sfârşitul acestei perioade. dar o intensitate mai mică a manifestărilor decât violenţa. p. în urma analizei poziţiei specialiştilor vis-a-vis de definirea celor două concepte am putut reţine că agresivitatea presupune intenţia de a produce prejudicii unei/unor persoane.). agresiune. iar uneori această intenţie este acceptabilă din punct de vedere etic: depăşirea unor obstacole. unul dintre factorii esenţiali în prevenirea şi/sau limitarea manifestărilor necontrolate ale agresivităţii. cercetările recente indică totuşi o diminuare evidentă în decursul anilor 90 a violenţei în comunităţile de adolescenţi (G. În acest creuzet intim. “Viaţa de familie este prima şcoală a emoţiilor. factorilor şi formelor de manifestare ale agresivităţii la vârsta adolescenţei şi de descoperire a unor posibile soluţii în acest scop. în căutarea senzaţionalului. Se pare că. cel mai adesea. Cele mai frecvente confuzii apar cu privire la aria conceptelor de agresivitate şi violenţă. 11). în societatea occidentală.

teorii ale unor domenii specifice. Un model al unei asemenea abordări ne propun C. Anderson şi B. Bushman (2002): modelul general al agresiunii (GAM – General Aggression Model) (www. p. multe dintre ele prezintă o viziune unilaterală (de exemplu. 1995. de diversitatea cauzală şi a formelor de manifestare am adoptat pentru următoarea definiţie a agresivităţii: conduită intenţionată care vizează producerea unor prejudicii (rănire. putem doar. 108). Din expunerea şi analiza principalelor teorii cu privire la agresivitate am constatat că. provocarea noastră este analiza agresivităţii la adolescenţă în contextul epocii postmoderne. distrugere. cercetările au condus spre următoarea concluzie: pentru explicarea acestui fenomen este nevoie să luăm în calcul ideea cauzalităţii complexe. al multitudinii de orientări teoretice. reţete care să ofere o soluţie pentru fiecare caz de comportament agresiv. jignire verbală sau ironizare) până la cea indirectă (prin a vorbi de rău pe cineva sau chiar a refuza comunicarea sau contactul social). De aici şi controversa definirii (delimitării) acestei perioade. Trăim într-o societate care nu mai are timp. susţinătorii caracterului exclusiv înnăscut sau exclusiv dobândit al agresivităţii). daune) unor persoane (inclusiv propriei persoane) sau obiecte. al confuziilor conceptuale. Ceea ce a atras – şi încă atrage – este complexitatea transformărilor specifice acestei perioade. dilema universalităţii agresivităţii la adolescenţi etc. prin efort susţinut să propunem măsuri generale de prevenire şi limitare a manifestărilor agresive şi programe de intervenţie personalizate pentru cazurile dificile. al complexităţii cauzale. Eibl – Eibesfeldt (I. de multitudinea faţetelor din care poate fi analizată.sciencedirect. Este greu de crezut că putem să mai acceptăm astăzi că agresivitatea umană poate fi determinată doar de factori biologici sau doar de factori care ţin de mediu. A. Aceste teorii devin mai valoroase luate împreună. J. Încotro? Nu se ştie şi poate nici nu mai contează atâta vreme cât ne lăsăm purtaţi de val fără să încercăm cel puţin să ne 3 . Adolescenţa a reprezentat de-a lungul timpului obiect de studiu pentru multe cercetări. În acest context. identificarea problemelor specifice. dea lungul timpului. Dincolo de valoarea incontestabilă a fiecărei teorii luată în parte. Eibl – Eibesfeldt. aşa cum preciza etologul I. Aceasta însă ne întăreşte convingerea că este dificil să descoperim acele modele teoretice care să reprezinte panacee universale. care se grăbeşte.Dincolo de toată această varietate. Spectrul agresivităţii umane a devenit mai larg. variind de la manifestarea directă asupra unui obiect sau fiinţă (prin lovire.com) care include mai multe niveluri.

care însă. Subiectul este inepuizabil. 4 . 1996. pe atât de actuală pentru specialişti. Poate că un moment de reflecţie. formele de manifestare sunt variate. Considerăm că o soluţie eficientă rămâne însă educaţia. depăşirea stării de indiferenţă şi ieşirea din acest cerc vicios al ignoranţei. Lorenz. cauzele sunt de fapt complexe cauzale. Dar poate că ne lipseşte curajul. din păcate. aşa încât şi măsurile de prevenire şi/sau limitare sunt greu de prescris atât pentru situaţii generale cât şi pentru cazuri particulare. pp. K.împotrivim curentului. Lorenz vorbeşte în Cele opt păcate capitale ale omenirii civilizate de “incapacitatea oamenilor moderni de a sta fie şi numai un timp scurt cu ei înşişi. se vor produce în timp. Depăşirea aceastei situaţii este posibilă în condiţiile unei schimbări majore. de parcă s-ar teme ca nu cumva reflecţiile să-i pună în faţa unui autoportret înfiorător. fiind vorba de schimbări de natură socială. 36 – 37). Ei evită orice posibilitate de autoreflecţie şi meditaţie cu o consecvenţă plină de frică.” (K. un moment cu noi înşine ar reuşi să ne trezească. Agresivitatea rămâne o preocupare pe cât de veche.

(coord. (coord. Devianţa şcolară. Editura Curtea Veche. (1986). 5. Editura Curtea Veche. A. (1995). Editura Polirom. 3. Eibl – Eibesfeldt. (1996). Adams. Stanciu. 8. D. Inteligenţa socială. (coord. Editura Trei. Aspecte psihosociale. Violenţa. Neculau. A. 4. (1998). J. 10. Psihosociologia rezolvării conflictului. Editura Iri. A. 7.) (1998). Neamţu. I. 12. Psihologie socială. Editura Polirom. Nairne. Ontario Institute for Studies in Education. Iaşi. Editura Trei. M. (1996). Psihologia adolescenţei. G. Editura Didactică şi Pedagogică. J. G. Bucureşti.. Dialog ştiinţific cu Dalai Lama consemnat de Daniel Goleman. Neculau. C. Iaşi. (2005)..BIBLIOGRAFIE 1. 9. Berzonsky. Ferréol.. A. Allan. Iubire şi ură.. 6. J. Iaşi. Cunoaşterea omului. Majcher. Editura Polirom. O istorie a pedagogiei universale şi româneşti până la 1900. A. (2003). Bucureşti. Editura Polirom.) (2009). I. Violence Prevention. Goleman. A Group Discussion Approach. Iaşi. D. Emoţiile distructive. Editura Polirom. Eibl – Eibesfeldt. Manualul Blackwell. Gh. 11. Goleman. Bucureşti. Iaşi. Bucureşti. Bucureşti. 5 . 2. Agresivitatea umană. Adler.) (2003). Neculau. I. (2007). Bucureşti. (1998).

6 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful