NEVROZA

Nevroza este definita ca fiind o tulburare mentala care nu atinge functiile esentiale ale personalitatii si de care subiectul este in mod dureros constient. Tulburarile nevrotice sunt extrem de frecvente (aproape 12 % din populatie ar fi nevrotica) si se repartizeaza in cinci mari categorii: 1) tulburarile anxioase, panice sau fobice ( anxietate, accese de panica, agorafobie, fobii simple si fobii sociale); 2) tulburari obsesiv- compulsive (T.O.C.); 3) tulburari isterice (cu conversii somatice);
4) tulburari somatoforme si ipohondrie;

5) tulburari depresive si reactionale la stres. Foarte raspândite, stările nevrotice prezinta unele caractere comune: nevroticul nu se simte bine in apele sale, ii lipseste increderea in rolul sau social, este agresiv fata de ceilaltii (ironie) sau fata de sine insusi (tentativa de suicid), prezinta tulburari de somn (insomnie sau hipersomnie), de sexualitate (frigiditate sau impotenta, abstinenta sistematica sau masturbare) si pare a obosi exagerat de usor. Epuizarea sa reala este consecinta eforturilor inconstiente pe care le face de a lupta impotriva impulsurilor sale sexuale sau agresive. Toate aceste simptome nevrotice sunt, la urma urmei, expresia simbolica a dramei interioare pe care este incapabil sa o domine, elementul ei esential scapand constiintei sale, individul traind un conflict. Nevroza este o tulburare psihopatologica de intensitate medie, dar cu durata apreciabila (luni sau ani). Ea prezinta o intensa suferinta subiectiva, inhibitii multiple si tendinta de dependenta. Etiopatogenetic intervin in primul rand factori psihosociali specifici care se cumuleaza: esecuri, frustrari, conflicte intrapsihice, stres interpersonal continuu, lipsa de satisfactii. Insa, joaca un rol si factorii invocati pentru

declansarea de reactii psihotraumatice: cumularea de psihotraume, epuizarea biopsihica recenta si in plus ciclurile vietii si crizele acestora. In cazul nevrozelor terenul intervine, deseori, in sensul unei vulnerabilitati biopsihice ce se constituie de-a lungul biografiei ai predispune subiectul, chiar pentru o dedublare interioara, a unui „eu secund”. De obicei, o nevroza se instaleaza lent, progresiv, factorii ce o conditioneaza nefiind intru totul transparenti pentru pacient si anturaj. In constituirea, aparitia si manifestarea starii de nevroza au fost incriminati o serie de factori psihosociali ce se cumuleaza la o persoana vulnerabila. Toti factorii care determina o reactie prelungita pot juca un rol si in aparitia nevrozei: Prezenta unui eveniment psihotraumatic cu semnificatii importante pentru subiect; Schimbarile de viata ce necesita un important efort de readaptare ( un nou statut, noi roluri sociale, responsabilitati, relatii sociale, statut de viata, etc); Cumularea intr-o perioada de timp a mai multor psihotraume si evenimente de viata; Scaderea circumstantiala a energiei bio-psihice prin epuizare (insomnie, efort excesiv, boala, subnutritie, etc) cu cresterea vulnerabilitatii. In plus mai pot fi factori ca situatiile psihostresante persistente in unul sau mai multe din ciclurile existentei firesti (familie, munca, viata sociala). Starile tensionate persistente pot fi potentate de frustrari prelungite intruna din ariile ce reprezinta pentru subiect nevoi insemnate. Ele pot fi gratificatii instinctive, nevoia de intimitate fizica, de dialog, intelegere, dragoste, etc.

Stresurile si frustrarile prelungite sunt potentate de eventuala lipsa de satisfactii. Un om care nu are sansa ori capacitatea de a trai satisfactii circumstantial sau constant devine mult mai vulnerabil pentru decompensari psihopatologice. La acestea se adauga esecul si conflictul intrapsihic. Esecul consta in neimplinirea unui proiect de viata: afectiv, afirmare de sine, creatie, care spre deosebire de evenimentele ori schimbarile de viata , esecul este mai putin constatabil din exterior, deoarece nu se intampla nimic, nu se schimba nimic. Totusi subiectul investeste in proiectele sale si poate constata ca sperantele sale s-au naruit si pierde ceea ce spera sa aiba si sa detina. Aici intervine si evaluarea realista a posibilitatiilor de realizare, el avand uneori evaluari nerealiste, gresite sau distorsionate asupra realitatii si cu cat acestea sunt mai iluzorii si neaccesibile, esecul este mai frecvent. Insasi evaluarea deformata a realitatii poate constitui un element sau o veriga psihopatologica. In nevroze trebuie sa tinem cont de terenul bio-psihic, de vulnerabilitatea acestuia. In multe nevroze factorii genetici joaca un anumit rol. Particularitatii ale functionarii unor neurotransmitatori predispun la anxietate, depresie, obsesie. Influentele psiho-sociale continue si evenimentele deosebite de viata din timpul copilariei si adolescentei pot, de asemenea, constitui factori de vulnerabilitate. Adultii care prezinta o forma de nevroza au, in perioada infantilo-juvenila, mai frecvent decat altii tulburari de somn, fobice, anxioase, comportamentale. In perioada personogenezei pe langa aspectele psihanalitice, mai pot interveni si alte situatii precum:
-

Invatarile patologice care pot decurge din experiente directe (persistente si prelungite) sau din identificarea cu altii. Ele se pot referi la fobii (care partial se invata), anxietate, conduite ritualico- obsesive, conduite hiperexpresive. Unele conduite anormale dupa ce se repeta de mai multe ori se pot fixa prin conditionare.

-

Tulburari in realizarea independentei. La copil se dezvolta initial atasamentul fata de mama, iar apoi in paralel cu dezvoltarea intelectuala si afectiva apare identificarea circumstantiala si de durata cu altii. Subiectul isi castiga o independenta progresiva care de-a lungul personogenezei si a intregii vieti este periodic repusa in discutie, refacuta si amplificata. In unele cazuri acest proces intarzie sau progreseaza anormal. Copilul si tanarul raman in mod exagerat dependenti de parinti, de locurile familiale si protective, de alte persoane mai apropiate. Persoana mai vulnerabila pentru nevroze are, de obicei, un astfel de deficit. Ea are o independenta mai redusa, o nevoie crescuta de dependenta interpersonala, dar aceasta imaturitate psiho-afectiva nu conduce la nevroza automat, dar patologia nevrotica se intalneste mai frecvent la acest fel de persoane mai predispuse.

-

Tulburari in realizarea identitatii. Primul nucleu al Eului se formeaza in jurul varstei de 3 ani. Intre 3 si 5 ani se poate constitui si manifesta slabiciunea Eului psihanaliza. comentata de

Pe langa acestea mai sunt si alte aspecte care pot interveni precum evenimentele de viata, particularitati temperamentale, aspecte morfologice, etc. Toti factorii pot contribui la formarea unei persoane adulte, care prezinta pe langa unele vulnerabilitati biologice, un deficit de maturitate ( in sens de independenta echilibrata) si o insuficienta identitate ( in sens de dedublare interioara) si o existenta marcata de tensiuni interioare si conflicte intrapsihice prelungite. Acest profil de personalitate este mai predispus, mai vulnerabil, in contextul interventiei celorlalti factori amintiti, pentru a dezvolta stari nevrotice.

Ca modele clinico-evolutive posibile putem distinge: -Impasul (=inceputul) nevrotic in care starea si simptomatologia nevrotica nu s-au definit clar, dar caracteristicile generale ale nevrozei sunt identificabile. Remisiunea este posibila. -Starea de nevroza se exprima printr-un tablou nevrotic clar constituit, avand un anumit nucleu sindromatologic. Instalarea este de obicei progresiva, depasind primul moment, iar bolnavul recurge la consultatii si tratament si poate fi remisa in cateva luni, iar consolidarea se face in 1-2 ani. -Dezvoltarea nevrotica – aici tulburarea nevrotica este prezenta de mai multi ani cu episoade repetate si remisiuni complete sau partiale, deseori ajungandu-se la un defect in exercitarea rolurilor sociale. -Personalitatea nevrotica, este o dizarmonie a structurii caracteriale in care pot aparea accentuari ale acestei tulburari care atunci cand se remite, poate ajunge la nivelul de plecare. -Cazuri marginal psihotice, in care tulburarile de personalitate de tip psihopat si cele nevrotice coexista, simptomatologia si desocializarea fiind accentuate. -Tulburarea de tip nevrotic in contextul unor psihoze endogene, expresie a celor doua entitati. -Tulburari de tip nevrotic conditionate de suferinte organice cerebrale. Suferinta nevrotica evolueaza in paralel cu boala organica. Formele de nevroza Nevroza predominant anxioasa Ea apare mai frecvent la persoane nesigure, cu incertitudine, dificultati sau incapacitati de a controla situatii stresante si noi. Ea poate fi hiperemotiva, cu imaginatie bogata, cu tendinta la neliniste si asteptarea unor eventuale evenimente nefavorabile. ca

Factorii mai importanti care influenteaza nevroza sunt: psihotraumele repetate si tensiunile stresante, conflictele intrapsihice, sentimentul reducerii sau lipsei de suport social, agresiuni biologice ce determina reactii neurovegetative intense, polarizand atentia spre functionalitatea corporalitatii. Ca si caracterizare ea evidentiaza: sentimentul unui pericol difuz, neprecizat, care se accentueaza in singuratate si seara, cu insomnie de adormire si cosmaruri de cadere in gol; neliniste psihomotorie (de investigare) cu hipertonie musculara, tulburari neurovegetative si dificultati de relaxare; asteptarea tensionata si ingrijorata a unor eventualitati nefavorabile iminente ce pot fi configurate variat prin imaginatie. Un aspect important este atacul de panica, care se caracterizeaza prin sentimentul subiectiv al mortii iminente. Corporal persoana simte impresia opririi inimii, a sufocarii, a prabusirii in gol cu pierderea cunostintei. Starea subiectiva se insoteste de importante tulburari neurovegetative si somatice: tahicardie, tulburari de ritm, cresterea tensiunii arteriale, dispnee, tranzit digestiv accelerat, transpiratii reci, cefalee, ameteli, imposibilitatea de a se deplasa sau simte nevoia de a se deplasa repede. Nevroza predominant fobica Prin fobie ca stare patologica se intelege o frica anormala, foarte intensa si insuficient motivata, raportata la un obiect sau situatie. Nevroza fobica apare mai frecvent la persoanele hiperemotive care intampina dificultati atunci cand intalnesc persoane necunoscute si situatii neasteptate. Persoana nu este nesigura tot timpul, ci doar in contact cu noul si

neprevazutul si cu situatiile pe care le evita. Este o persoana evitanta, cu afectivitate bogata si predispozitie spre incredere totala sau suspiciune totala. In aparitia starii de nevroza pe langa variate evenimente traite si cumultate, pot juca un rol insemnat factorii care perturba sau modifica spatiul ecologic securizant sau reteaua de suport social protectiva, adica persoanele pe care le apreciaza ca fiind capabile si disponibile sa-l sprijine zilnic sau in situatii de criza din punct de vedere instrumental si mai ales afectiv. Daca ea scade, sentimentul de securitate al subiectului se reduce, favorizand aparitia fobiilor. In cadrul fobiilor putem distinge: fobii sociale, spatiale si speciale. Fobiile sociale se refera la teama subiectului de situatiile in care se manifesta in public, de persoane necunoscute sau semi-cunoscute, cu jena, neplacerea de a vorbi in public, frica de a nu rosi, de a nu fi privit cand face diverse activitati in public, scrie, mananca, etc. Fobiile spatiale se refera la fobia de inaltime, cea de spatii inguste si inchise si fobiile de spatii largi. Fobiile speciale pot fi de animale, microbi, murdarie, foc, apa, etc. Un aspect special al sindromului fobic este agorafobia. Nevroza predominant obsesiv-compulsiva Obsesia este o traire care se impune individului fara voia sa si pe care nu o poate indeparta. Tulburarea nevrotica apare la persoanele hiperordonate si perfectioniste, etichetate ca „anankaste”, reci, rigide, care vor sa faca totul cat mai bine, ce respecta normele, traditiile, legile, lipsite de imaginatie, umor, etc. Tulburarea poate aparea si la persoanele nehotarate, ambivalente, dezordonate. Aceste doua tipuri pot fi si complementare, conduita anankasta putand fi considerata ca o supracompensare a unui fundal nehotarat, imprastiat.

Dintre trairile obsesiv-complusive enumeram: amintiri obsesive, intentii de act obsesiv. Nevroza predominat depresiva

sau

reprezentari obsesive, ruminatii, numaratori (aritmomanie), verificari obsesive si

Ea se caracterizeaza printr-o structura introvertita, repliata pe sine, mai putin comunicativa, atasata de munca, dependenta de altii, cu tulburari de bioritm (alimentare, inhibitie, lentoare psiho-motorie, trezirea si rau matinal). Nevroza depresiva se combina frecvent cu simptome anxioase si disforice. Distinctia intre reactia depresiva, nevroza depresiva si episodul depresiv endogen, de intensitate mica sau medie (apare fara evenimente psiho-sociale), este de finete, dar exista. Nevroza astenica Nevroza astenica, conditionata de suprasolicitare, se caracterizeaza printrun sindrom astenic resimtit psihic si corporal, trait subiectiv si inregistrabil, partial obiectiv, astenia „subiectiva” fiind mai mare decat cea obiectiva. Aici predomina sentimentul de oboseala, incapacitate, neputinta, descurajare, deficienta de mobilitate corporala pentru actiune. Persoana se suprasolicita incercand sa obtina performante peste capacitatiile sale fizice si intelectuale sau peste conditiile obiective ale situatiei ceea ce duce la un randament scazut si automat la un efort mai mare, ceea ce creaza un cerc vicios. Nevroza cu tulburari de somatizare, este resimtita ca traire neplacuta si perturbanta a corpului si este prezenta in toate formele de nevroza. Ea se caracterizeaza prin trairi cenestopate, algie psihogena si tulburare hipocondraca.

Trairile cenestopate sunt senzatii corporale neplacute care sunt dificil de localizat si se descriu ca senzatii de apasare, arsuri, furnicaturi, amorteala, etc. Algia psihogena are o localizare precisa, insa fara un substrat de suferinta somatica. Tulburarea hipocondriaca se refera la preocuparea excesiva fata de iminenta sau existenta unei boli fara temei suficient. Nevroza isterica este caracterizata prin hiperexpresivitate, in tendinta preconstienta de a atrage atentia asupra sa. Ea apare la persoanele hiperexpresive cu vulnerabilitate nevrotica: imaturitate afectiva, egofilie, imaginatie bogata, mobilitate crescuta. Aici putem vorbi de simptomele de conversie, ca transformarea, convertirea trairilor psihice neplacute si neacceptabile in simptome corporale expresive, varsaturi, dispnee, miscari involuntare, crize paroxistice hiperexpresive, precum e criza de lesin histeric, care nu e criza epileptica si starile disociative de constiinta, dezorientare, amnezie lacunara partiala. Din perspectiva psihanalitica, in literatura freudiana, se pot identifica doua mari categorii de nevroze:
• •

nevrozele actuale; psihonevrozele ( nevrozele propriu-zise)

Nevrozele actuale, dupa cum sugereaza si denumirea ele rezida intr-o cauza patogena recenta, si nu in niste conflicte infantile uitate. Aici putem vorbi de: neurastenie; nevroza de angoasa; ipohondria.

Neurastenia in opinia lui Freud, provine dintr-un exces de masturbatie. Tabloul clinic este dominat de oboseala fizica, concretizata printr-o multitudine de simptome (migrene, constipatii, etc). Dupa primii psihanalisti ea s-ar asocia cu practici sexuale nesatisfacatoare (onanie, coitus interruptus). Ea survine de obicei in urma unei epuizari emotionale, acoperind o parte din nevroze si depresiile nevrotice. Persoana doarme prost, se simte epuizata dimineata, are dureri de cap, dureri difuze, tulburari gastro-intestinale, este iritabil si impotent. Nevroza de angoasa, a fost descrisa de Freud in 1895. Specificul acestui tip de nevroza este prezenta angoasei ( a nelinistii). Dupa parerea sa, aceasta maladie s-ar datora unei excitatii sexuale intense, dar nesatisfacatoare, ca in cazurile de abstinenta sexuala, de „coitus interruptus”, de renuntare brusca la onania practicata o lunga perioada , etc. Ipohondria apare cand bolnavul, pentru a-si explica anxietatea care il tulbura, o atribuie suferintei unui organ, asupra caruia isi va focaliza toata atentia. Sunt persoane care frecventeaza cu maxima perseverenta cabinetele medicale, desi in realitate sunt pe deplin sanatoase. Psihonevrozele (nevrozele propriu-zise) Asa cum remarca I. Popescu- Sibiu (1947), daca in nevrozele actuale este vorba de o intrebuintare incompleta a libidoului, in cazul psihonevrozelor are loc o utilizare gresita a acestuia. Spre deosebire de nevrozele actuale, cauzele lor trebuie identificate in trecutul subiectului, in conflictele perioadei infantile. Incercand sa defineasca specificul lor, Freud insista asupra psihigenezei acestor maladii.

Cele mai importante psihinevroze sunt:
• • •

isteria; fobiile; obsesiile.

Isteria, este o maladie cu o motivatie de natura psihica. Spre deosebire de paraliziile organice, care acuza prezenta unor leziuni la nivel somatic, in cazul celor isterice nu se poate detecta un asemenea fenomen, de parca s-ar sfida regulile anatomiei. Se considera ca bolnavul sufera preponderent „de reminiscente”. Istericul isi revendica un traumatism afectiv, iar boala apare ca o solutie, „echivalarea prin conversiune a tendintelor sexuale in simptome morbide”. Transformarea dorintelor refulate in copilarie in simptome somatice, se datoreaza unei duble functionalitati a organelor care, in afara rostului lor specific, au si unul erogen. Freud distinge: isteriile de angoasa (in special fobiile) si isteriile de conversie. Fobiile sunt acele maladii ce se caracterizeaza printr-o teama nemotivata pe care i-o provoaca pacientului tot ceea ce ii poate rememora complexul de care sufera si care este precumpanitor de coloratura sexuala. Obsesiile (nevrozele obsesionale)- se datoreaza unui conflict psihic provocat de diverse cauze: tainuirea unui fapt nepermis sau cotat astfel de individul in cauza; remuscarile frecvente pe care i le genereaza un Eu excesiv de moral si inflexibil, refularea faptului comis. Complexul cauta sa se manifeste in act si, pentru a fenta vigilenta constiintei, se transfera asupra unei alte idei, oricat de ilogica sau absurda ar fi aceasta (dar cu care se afla intr-o anumita filiatie). Noua idee este tocmai obsesia ce simbolizeaza complexul.

Desi bolnavul este pe deplin constient de absurditatea ideii parazite si chiar se lupta pentru eliberarea acesteia, el sfarseste prin a i se supune. Pentru Freud simptomele psihonevrotice provin din repudierea unor complexe, mai ales de natura libidinala. Evolutia sexualitatii in ontogeneza poate fi marcata de multiple disfunctionalitati care pot germina, fie pe calea nevrozelor, fie pe cea a perversiunilor. Simptomele nevrotice se formeaza partial in detrimentul sexualitatii anormale, nevroza fiind negativul perversiunii.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful