You are on page 1of 1

Camil Petrescu Noua structura si opera lui Marcel Proust Este eseul in care Camil isi expune conceptia

despre roman. A fost initial un curs universitar, a aparut apoi in 1935 in “Revista Fundatiilor Regale” si a fost inclus in volumul “Teze si Antiteze” in 1936. Prin “Noua Structura” Camil intelege un nou tip de roman diferit de cel traditional si realist-obiectiv. Porneste de la premisa ca Proust este un deschizator de ere in literatura intrucat a corelat romanul cu descoperirile stiintei si filosofiei, axandu-l pe sondarea psihologiei, a sufletului uman. Elementele constitutive ale noii structuri sunt: 1. autenticitatea: desemneaza faptul ca eul subiectiv, profund devine obiect de observatie si analiza.. la arta autentica se ajunge prin introspectie si sondare launtrica. Acestea presupun sinceritate, confesiune simpla fara simulare si artificii. Notiunii de autenticitate ii asociaza substantialismul. Foloseste epitetul “substantial “pentru toate romanele sale “un roman substantial este acela in care nu faptele au importanta, ci semnificatia lor” 2. anticalofilia: scrisul frumos, conventional, arfificial este in viziunea scriitorului opus artei intrucat e inautentic si nu poate surprinde realitatea constiintei. “un scriitor e un om care exprima in scris cu sinceritate ceea ce a simtit, ceea ce a gandit… fara ortografie, fara stil, fara caligrafie” 3. durata concreta este o notiune prin care se intelege perceptia subiectiva a timpului. In romanul traditional timpul era considerat un cadru exterior in ale carui limite se derulau evenimente si destine. Marcel Proust a introdus durata concreta, adica timpul perceput subiectiv care se dilata sau se contracta. Eliberat de cronologie el se desfasoatra in functie de rememorarile naratorului, nu e liniar, nu e ascendant, poate fi reversibil oferind romancierului o libertate nelimitata de miscare 4. memoria involuntara: este o memorie nedirijata de o intentie oarecare ce reactualizeaza trecutul imprimand o puternica incarcatura afectiva amintirii. Lantul amintirilor involuntare este spontan, nedirijat iar afectul este “cimentul operei”