You are on page 1of 20

1.

INTRODUCERE

Termenul de radioactivitate a fost utilizat pentru prima oară de către Marie CurieSkolodowska, la câţiva ani după descoperirea fenomenului de către Henry Becquel (în 1896). Astăzi, numele acestor doi oameni de ştiinţă sunt legate strâns de fizica nucleară, radiochimie, chimia radiaţiilor etc., unitatea fundamentală de masură a radioactivităţii a fost denumită mai întâi (Ci), fiind înlocuită în sistemul internaţional de unităţi de masură cu Becquerel (Bq). Nucleele radioactive (radionuclizii) există, practic, oriunde: orice material conţine anumite cantităţi de elemente radioactive (în urme). Anumite componente naturale precum solul, rocile sau apa conţin uneori radionuclizi naturali de origine terestră sau extraterestră în concentraţii relativ ridicate. Alături de radionuclizii naturali, în ultima sută de ani au apărut în mediul înconjurător radionuclizii rezultaţi în urma reacţiilor nucleare efectuate de către om. În 1919, Ernest Rutherford a realizat prima transmutaţie nucleară, producând helioni. În prezent, sunt cunoscuţi aproximativ 2600 de izotopi, dintre care 260 sunt stabili, 25 izotopi de viaţă îndelungată, iar restul, de peste 2300 de radioizotopi, sunt antropogeni. Marea majoritate a acestora ajung în mediul ambiant (chiar dacă în concentraţii foarte scăzute) în urma activităţilor nucleare militare sau de producere a energiei în facilităţi nucleare. Radioizotopii cu timp de înjumătăţire scăzut se dezintegrează rapid, dispărînd din considerente exclusiv fizice. Ceilalţi însă rămân în natură pe termen lung, contribuind la creşterea radioactivităţii mediului.
17

O şi 1H prin bombardarea 14N cu

1

2. RADIOACTIVITATEA

Anumiţi nuclizi sunt stabili, dar mulţi nu. Stabilitatea unui nucleu este dată de numerele de neutroni şi de protoni, de configuraţia lor, precum şi de forţele pe care le exercită unii asupra altora. Un nuclid instabil se transformă în mod spontan în nuclidul unui alt element şi, făcând aceasta, emite radiaţii. Această proprietate se numeşte radioactivitate, transformarea se cheamă dezintegrare, iar nuclidul se numeşte radionuclid. De exemplu, 14carbonul este un radionuclid care se dezintegrează în 14azot, un nuclid stabil. Cu alte cuvinte, transfomarea spontană a unor nuclee nestabile aflate în stări excitate prin care se schimbă constiuţia sau energia internă a nucleelor, prin emisia particulelor alfa, beta (incluzând captura electronilor), a radiaţiilor gama, fisiune spontană a nucleelor grele şi emisia protonilor şi neutronilor întârziaţi se numeşte radioactivitate. Radioactivitatea este de două feluri: - radioactivitate naturală, descoperită de H. Becquerel (1896) constând din emisia naturală a radiaţiilor de către o sare de uraniu; - radioactivitate artificială, descoperită de Pierre şi Marie Curie (1934), prin bombardarea unor nuclee stabile cu neutroni sau cu particule încărcate. Radiaţiile emise în mod obişnuit de radionuclizi sunt: particule alfa, particule beta şi fotoni gamma. O particulă alfa constă din doi protoni şi doi neutroni legaţi împreună; ea este astfel grea şi are o sarcină egală cu două sarcini elementare. Radiaţia gamma reprezintă o cantitate discretă de energie fără masă sau sarcină, care se propagă ca o undă. În mod obişnuit, energia cu care sunt emise radiaţiile se exprimă în unitatea numită electron-volt, cu simbolul eV: aceasta este echivalentă cu energia câştigată de un electron care străbate o diferenţă de potenţial de un volt. De exemplu, energia unei particule alfa emise de
210

polonium este de circa 5,3 MeV. Activitatea unei cantităţi de radionuclid este dată de rata cu care se produc dezintegrări

spontane. Activitatea se exprimă printr-o unitate numită becquerel (Bq). Un becqurel este egal cu o dezintegrare a unui radionuclid într-o secundă. În trecut, activitatea se exprima cu unitatea numită curie (Ci), folosită şi astăzi, dar mai rar. Timpul necesar ca activitatea unui radionuclid să

2

activitatea unui radionuclid se reduce prin dezintegrare la 1/2. 1/8.m. difracţie şi interferenţă. radiaţia emisă descreşte în mod proporţional. Aceste radiaţii nu sunt influenţate de câmpul electric sau magnetic.scadă la jumătate. beta şi gamma Radiaţia alfa. s Radiaţia Alfa Radiaţia gamma. Fiecare radionuclid are un timp de înjumătăţire unic şi nealterabil. Ele sunt de natură electromagnetică şi pot suferi fenomene de reflexie.d. simbol Tf. Valorile timpilor de înjumătăţire ai diferiţilor radionuclizi variază între fracţiuni de secundă şi milioane de ani. astfel că este posibil să prevedem activitatea care va fi rămas la orice moment de timp ulterior. În timpi succesiv egali cu timpul de înjumătăţire. prin dezintegrare. având o viteză km . Un nuclid stabil se poate considera a fi un radionuclid cu un timp de înjumătăţire infinit. 1/16 ş. refracţie. 1/4. Cercetările experimentale au arătat că radiaţiile alfa sunt constituite din particule încărcate pozitiv care s-au dovedit a fi nuclee de enormă. din valoarea iniţială. de aproximativ 20 ⋅10 3 4 2 He în mişcare rapidă. 2.1. Radiaţiile alfa.a. se numeşte timp de înjumătăţire. Pe masură ce cantitatea de radionuclid descreşte. 3 .

232Th. precum şi produşii lor de dezintegrare. fiind numită şi radiaţii β respectiv β . aşa-numiţii radionuclizi primordiali sunt 238U.Radiaţia Gamma Radiaţia beta. Serii radioactive Unii radionuclizi au existat pe Pământ încă de la formarea acestuia şi nu s-au dezintegrat complet până acum. 40K şi 87Rb. Mai mult de jumătate dintre nuclizii radioactivi naturali posedă activitate beta. Cei mai importanţi şi într-o abundenţă naturală mai mare. Radiaţia Beta 2. 4 . Radiaţia beta este formată din electroni sau pozitroni care se deplasează cu viteze foarte − + mari. 235U.2.

1 Seria Neptuniului Serie artificială Conţine nuclide cu numerele de masă împărţite la 4 cu rest 1 (seria 4n+1).4). 2. Aceste trei serii au fost complet descrise încă din anul 1935 şi se denumesc: seria uraniului.1. seria actiniului şi seria toriului (fig 2. 232 Th.06 MBq/Kg Final de serie: Pb-208 (stabil numit şi ThD ) Emanaţia radioactivă: Ra-228 (Toron). 235U. 2. 2.14 x106 ani Final de serie: Bi -209 Emanaţia radioactivă: Actiniu-225 (action) 8 dezintegrări α şi 5 dezintegrări β Fig.2.76 ani 7 dezintegrări α şi 5 dezintegrări β Fig.41x1010 ani Λs=4. Cap de serie: Np-237 T1/2= 2.2 5 . 2. 2. Seria Toriului Serie naturală Conţine elemente cu numerele de masă divizibile prin 4 (seria 4n) Cap de serie: Th-232. T1/2=5.Elementele grele U şi Th sunt părinţii a trei serii radioactive (familii) ce au în capătul superior radionuclizii naturali 238 U.3. T1/2= 1.

2. Radionuclizii prezenţi în cadrul acestei serii pot fi obţinuţi în mod artificial prin reacţii nucleare. 2. Aceasta începe cu 237 Np.Seria Uraniului Cap de serie: U-238 T1/2= 4.4 MBq/Kg (uraniu natural) Final de serie: Pb -206 Emanaţia radioactivă: Rn-222 (radon) 8 dezintegrări α şi 6 dezintegrări β Serie naturală Conţine elemente cu numerele de masă divizibile prin 4 cu rest 2 (seria 4n+2) Fig. 6 .3 Seria Actiniului Serie naturală Conţine elemente cu numerele de masă divizibile prin 4 cu rest 2 (seria 4n+2) Cap de serie: U-235 T1/2= 7.04x108 ani Λs=8·104 MBq/Kg Final de serie: Pb -207 Emanaţia radioactivă: Rn-223 (radon) 7 dezintegrări α şi 4 dezintegrări β Fig.2) sau seria „4n+1”.4 Este cunoscută şi o serie de dezintegrare antropogenă denumită seria neptuniului (fig. care este un radionuclid cu timp de înjumătăţire mai mic. dar nu apar în natură deoarece au timpul de înjumătăţire foarte scurt în comparaţie cu vârsta Pământului. 2.46 x109 ani Λs=25. de aproximativ 2·106 ani.

componentă a mediului înconjurător. apă. precum şi în om a substanţelor radioactive de origine terestră. iar. modificări semnificative. în funcţie de o serie de factori locali. 1993. este determinată de prezenta în sol. în apă. în localităţile situate la altitudine mare etc. sursele naturale de expunere se împart în: • surse aflate în afara organismului uman: . Radiaţiilor emise de aceste surse naturale se adaugă şi radiaţia cosmică extraterestră. Cel mai important caz este cel al potasiului ce conţine izotopul radioactiv 40 K într-o proporţie de 0. vegetaţie. existente în mod natural din cele mai vechi timpuri.de origine terestră (radiaţiile emise de radionuclizii existenţi în scoarţa Pământului.3. extracţia şi utilizarea cărbunelui şi apelor geotermale. . doza este mai mare în zonele cu radioactivitate naturală crescută.0117 % în amestecul natural. în ultimele 4-5 decenii. SURSE NATURALE DE RADIAŢII Radioactivitatea naturală. Acest radionuclid este principala sursă de iradiere internă prezentă în organismul uman în mod natural. Conform Raportului Comitetului Ştiinţific al Naţiunilor Unite asupra Efectelor Radiaţiilor Atomice (UNSCEAR). Unele dintre elementele comune conţin radionuclizi naturali de viaţă lungă. datorate activităţilor omului: aducerea la suprafaţă a minereurilor radioactive. Fiecare dintre noi este expus radiaţiilor naturale.4 kBq . în vegetaţie) • surse existente în interiorul organismului. Radioactivitatea naturală terestră prezintă. utilizarea unor îngrăşăminte minerale extrase din roci fosfatice etc. estimată la o valoare medie de 4. ingestie şi prin piele. reprezentate de radionuclizii pătrunşi în organism prin inhalare.de origine extraterestră (radiaţia cosmică). organisme animale. 7 . aer. în materialele de construcţie.

în mediul înconjurător există şi unii radionuclizi de origine extraterestră. 8 . geologie etc. 14 C sunt doar câteva exemple de radionuclizi ce apar continuu în urma interacţiei radiaţiei cosmice cu unii atomi 3. 3. sedimente. Radionuclizii naturali au cea mai importantă contribuţie la doza de radiaţie recepţionată de către corpul uman. Radionuclizii naturali au drept origine două surse: radioactivitatea primordială. 3 H . probe biologice etc. precipitaţii. cunoscuţi ca radionuclizi cosmogeni. dar şi ca nivel de referinţă în compararea şi evaluarea efectelor expunerii la surse artificiale de radiaţii.17 Be şi prezenţi în atmosferă. dar ea poate varia semnificativ dintr-un loc în altul.Pe lângă radionuclizii naturali şi produşii lor de dezintegrare (consideraţi în mod obişnuit radionuclizi primordiali sau de origine terestră). restul fiind obţinuţi artificial. ca urmare a dezintegrărilor în serie a celor dintâi. de natură terestră şi activitatea cosmică. Sunt puţine zonele în care doza de radiaţii provenită din activitatea solului depăşeşte doza maximă admisă (fig. Radionuclizi primordiali Concentraţia medie a radionuclizilor primordiali în scoarţa terestră este foarte mică. Radionuclizii primordiali şi produşii lor de dezintegrare vor fi prezenţi în diferite probe din mediu (biologie. direct ca produşi ai diferitelor reacţii nucleare sau indirect. hidrologie. Expunerea la sursele naturale de radiaţii reprezintă un subiect de deosebit interes prin însuşi efectul ecestora. În prezent sunt cunoscuţi aproximativ 2600 radionuclizi ai diferitelor elemente chimice.1. ape de spălare. Doar circa 80 dintre aceştia se găsesc în natură.) precum şi în depuneri de praf.1).

3.35 g/l (11Bq/L). sunt menţionate atât valorile medii. 40 K (alături de produşii de dezintegrare ai seriilor radioactive ale uraniului şi toriului) reprezintă sursa principală de iradiere internă a corpului uman. iar pe de altă parte datorită diluţiei în volumul uriaş de apă.5 40 80 100 30 25 200 10 60 60 240 30 30 5000 5 5 10 60 40 20 0. De exemplu.5 2 10 20 0.1: Zonele cu radioactivitate naturală de origine terestră crescută: valorile sunt exprimate în mSν . Bq/kg 238 U →234 U 230Th 226 Ra 210 Pb 210 Po 232 Ra 232 Th 1 2 20 20 3 30 1 0. Tabelul 3.1: Radioactivitatea de referinţă a câtorva radionuclizi de origine terestră în alimente şi în aer Sursa de încorporare Produse din lapte Produse din carne Produse din cereale Produse leguminoase Rădăcinoase şi fructe Produse din peşte Surse de apă Activitate specifică de referinţă.5 0. În apele de suprafaţă. pe de o parte datorită proceselor de sedimentare. Concentraţiile radioactive ale câtorva radionuclizi în tipurile comune de hrană.1. Transferul radionuclizilor de origine terestră în hidrosferă depinde în bună măsură de proprietăţile fizice şi chimice ale sistemului rocă/sol/apă/atmosferă.5 0. cu toate acestea. mai ales la adâncime.1 5 15 80 50 30 100 0. Rn apare de obicei în concentraţii mai mari (10÷200Bq/l).005 9 .3 1 3 15 0. precum şi în aer.Fig. concentraţiile medii ale 40 K şi uraniului total sunt de 0.5 0. precursorul său ( 226 Ra . respectiv 3 µ 222 g/l (36 mBq/l). Pe lângă contribuţia semnificativă ca sursă de iradiere externă. sunt prezentate în tabelul 3. apare în ) concentraţii cu mult mai scăzute. cât şi cele maxime (între paranteze) Concentraţiile radionuclizilor în oceane şi mări sunt extrem de scăzute.

krypton şi xenon.Aer 1 0. ca urmare a diferitelor reacţii nucleare. Tabelul 3.2 3.2 35 92 30 0. 3.5 0.7 21 44 8 4. argon. siliciu. % din total 14 3 C H 0. O cantitate considerabilă a acestor radionuclizi se obţine în urma interacţiei radiaţiei cosmice cu constituenţi atmosferici precum azot. conţinutul radionuclizilor în apa potabilă prezintă variaţii considerabile. magneziu. Distribuţia radionuclizilor cosmogeni în diferite straturi este prezentată în tabelul 3. Ca şi pentru alimente. calciu şi potasiu).8 1.4 8.5·1017 1. aluminiu.6 0.3 6.0·1014 10 .2: Distribuţia radionuclizilor cosmogeni în diferitele straturi ale Pământului Stratosferă Troposferă Suprafaţa pământului Straturi oceanice de suprafaţă Straturi oceanice de adâncime Sedimente oceanice Total.4 4 27 2. biosferă şi litosferă.5 500 30 1 1 De asemenea .2. Bq Distribuţie. În aceste procese.3·1018 7 Be 60 11 8 20 0. rolul dominant este jucat de către radiaţiile cosmice primare înalt energetice. cu toate că şi particulele secundare ce apar în urma acestor interacţii sunt încă eficiente în crearea de nuclizi cosmogeni.2. valorile de referinţă ale radioactivităţii în apele minerale îmbuteliate sau în apele de suprafaţă sunt depăşite de zeci sau chiar sute de ori.7·1016 22 Na 25 1. oxigen. Restul se formează prin interacţiile cu alte elemente ce apar în biosferă şi litosferă (mai ales oxigen. fier. Radionuclizi cosmici Radiaţia cosmică generează o serie de nuclizi stabili şi instabili în atmosferă.

39Cl. Contribuţia 22 Na la doza efectivă angajată este mult inferioară (doar aproximativ 0. 129I Si. 18F.În urma dezvoltării tehnicilor foarte sensibile şi a metodelor de măsurare a radioactivităţii la valori scăzute.5÷2. Tabelul 3. radionuclizilor cosmogeni li s-a acordat o atenţie deosebită.15 µSν ). 33P. 31 Domeniu de aplicare Fizica plasmei Structura atmosferică. cicluri geochimice şi biologice. 10Be. 81Kr. 38S. circulaţia aerului şi a Si. 14C. valoarea medie pentru întregul corp. 39Ar. în timp ce a celorlalţi doi radionuclizi menţionaţi în tabel este mai puţin semnificativă. 22Na C Zile/ani 32 precipitaţiilor pe scară largă Arheologie şi paleobotanică Echilibrul aer/apă de mare. 14C. se încorporează circa 95 Kg de carbon în toate 14 formele chimice pe an.3. 7Be. 35S. ceea ce corespunde la circa 20 kBq de C pe an. În dieta unui adult. având în vedere doar expunerea la sursele naturale de radiaţii. 38Cl.Această încorporare anuală corespunde unei doze efective angajate de circa 12 µSν . Cl 36 Peste 10 ani 32 36 Cea mai importantă contribuţie la doza de iradiere a populaţiei datorate radionuclizilor de origine cosmică o are 14 C . sedimentele lacustre şi glaciare 14 3 H.6 ore Radionuclizi 34m Cl. Cl. 39Ar. preistoria radiaţiilor cosmice Hidrologie şi glaciologie: cronologia apelor subterane. Aplicaţiile de bază ale câtorva radionuclizi de origine cosmică ce apar în atmosferă sunt sistematizate în tabelul 3.3: Principalii radionuclizi cosmogeni atmosferici şi aplicaţiile lor Timp de înjumătăţire 0. 24Na. 11 . 28Mg P.

1.situaţia meteorologică (viteza vântului şi precipitaţiile). mai există radiaţiile X (Röntgen). 12 .natura sursei (mărimea şi forma norului radioactiv. distribuţia particulelor radioactive. acceleratorul de particule. Influenţa acestor factori este prezentată în fig. . distribuţia radionuclizilor în interior şi la suprafaţa particulelor). 4. precum şi electronii sau neutronii care iau naştere în aparate generatoare de radiaţii precum: aparatul Röntgen. . dar numai pe timpul funcţionării instalaţiei respective. Radiaţiile obţinute din aceste instalaţii sunt utilizate. beta şi gamma) emise în timpul dezintegrării radioactive. betatronul.răspândirea lanţului alimentar şi ingerarea de către animale şi oameni a alimentelor contaminate. Cea mai semnificativă contaminare a mediului a apărut ca urmare a testelor nucleare atmosferice şi din detonările care au fost efectuate pentru a produce cratere. mai ales. ciclotronul.distribuţia radionuclizilor la sol. În vederea evaluării contaminării radioactive de suprafaţă este necesar să se cunoască următoarele aspecte: .4. în medicina pentru diagnostic şi tratament. . SURSE ARTIFICIALE DE RADIAŢII Alături de radiaţiile nucleare cele mai cunoscute (alfa. procesele din interiorul norului.

41Ar). sunt expuse la radiaţii în procesul muncii. în cercetări din biologie. tritiu. Radionuclizii ce pot trece în mediul acvatic sunt. radioizotopii utilizaţi (şi implicit eliberaţi în mediu) sunt diferiţi decât celor rezultaţi din activităţi energo-nucleare sau militare. 4.1: Schema transportului şi a transformărilor radionuclizilor eliberaţi din exploziile nucleare.. alături de cele care lucrează în tot ciclul combustibilului nuclear. tritiul. gaze de activare (14C. constituind categoria de personal expus profesional la radiaţii ionizante. inclusiv în energetica nucleară. 35S. agricultură etc.Fig. iod şi diferite particule antrenate de către efluenţii gazoşi. medicină. în cele mai întâlnite cazuri. în sterilizarea unor produse farmaceutice şi în conservarea unor produse alimentare etc. în controlul unor procese industriale şi al calităţii produselor. Radiaţiile din surse artificiale sunt utilizate în diverse ramuri ale economiei. în scop de diagnostic şi tratament medical uman şi veterinar. precum şi consecinţele contaminării radioactive atmosferice şi terestre Cantitatea de materiale radioactive eliberate în urma funcţionării reactorului nuclear depinde de tipul reactorului. Persoanele care lucrează în aceste domenii de activitate. Aplicaţiile medicale ale radiaţiilor şi radionuclizilor pot fi divizate în trei grupe convenţionale: 13 . produşii de fisiune şi produşii de coroziune activaţi. Datorită specificului activităţilor legate de medicina nucleară. modul de construcţie şi de sistemul utilizat în tratarea radionuclizilor evacuaţi. 15N. Cei mai importanţi radionuclizi ce pot apărea în atmosferă ca urmare a acestei etape a ciclului combustibilului nuclear sunt gazele nobile rezultate în urma fisiunii nucleare (Kr şi Xe).

Sursa plasată în interiorul camerei va produce ionizări.diagnosticarea folosind fascicule de radiaţii X. Detectorii de foc şi de fum reprezintă un alt exemplu de utilizare a radionuclizilor (de obicei 241Am sau 238Pu) alături de o cameră de ionizare deschisă. Vopselele luminescente prezintă avantajul unei stări de excitare permanente a compusului fluorescent. stabilizatori ai descărcărilor electrice în aparatele de măsură şi control. utilizând surse închise de radiaţii. Bateriile cu radionuclizi au fost utilizate cu succes ca surse de energie electrică nu numai în instrumente ştiinţifice şi de comunicare la bordul sateliţilor spaţiali. tehnologie. Cea mai veche şi cea mai întâlnită dintre activităţile comerciale non-nucleare a radionuclizilor este producerea şi utilizarea vopselelor luminescente. baterii pentru stimulatori cardiaci.terapia prin iradiere. ştiinţă. ceramice şi aliaje U-Th. medicină. . utilizarea radionuclizilor în industrie. s-au dezvoltat diferite tehnici ce utilizează radiotrasori. este deci o procedură complicată. precum: vopsele luminescente. sau ca urmare a stocării în scoarţa terestră. până la încorporarea de către persoane. 14 . rezultând astfel un curent constant.. precum şi testele nucleare. eliminarea electricităţii statice. Radionuclidul cel mai recomandat pentru o astfel de utilizare pare a fi 238Pu. Aceste aplicaţii sunt considerate ca posibile surse de creşterea radioactivităţii mediului. Evaluarea consecinţelor radiologice prezente sau potenţiale în urma eliberării acestor radionuclizi în aer sau apă.medicina nucleară. dar şi în calitate de stimulatori cardiaci. de asemenea. au condus la eliberarea diferiţilor radionuclizi în mediul înconjurător. anumiţi radionuclizi şi-au găsit aplicabilitatea pentru produse de larg consum. menţinută datorită radiaţiei emise de către sarea radioactivă conţinută în aceasta. emetor α cu T1/2=87. constând în utilizarea surselor deschise de radiaţii pentru diagnosticare şi pentru tratament prin terapie. Întregul proces porneşte de la termenul sursă (eliberarea radionuclidului) şi urmează diferite căi specifice. De-a lungul timpului.8 ani. detectori de foc şi fum. de dimensiuni mici. Căldura produsă în urma absorbţie iradiaţiei emise de către un radionuclid poate fi convertită în energie electrică în baza aşa numitului efect Peltier. pentru ecrane radioluminescente de dimensiuni mici (cadrane de ceas) sau mari (firme luminoase). 210 Po existenţi în tutun. Alte exemple sunt compuşii gazoşi ce conţin 210 Pb. Utilizarea fisiunii nucleare pentru generarea de electricitate. . combinaţii fosile şi materiale de construcţie ce conţin radionuclizi membri ai familiilor de dezintegrare ale uraniului şi toriului. analizatori de gaze prin ionizarea acestora.

.timpii de înjumătăţire ai radionuclidului. 15 . 228 radiu.tipul radionuclidului şi energia radiaţiilor emise. 89strontiu). plutoniu).240 plutoniu. radionuclizii naturali şi artificiali sunt clasaţi în patru grupe de toxicitate: . 210 plumb. 137cesiu.grupa 1 – radiotoxicitate foarte mare (o parte din descendenţii radionuclizilor naturali. printre care: 241 226 radiu. TOXICITATEA RADIONUCLIZILOR Toxicitatea radionuclizilor pătrunşi în organismul uman depinde de: . Datorită acestor caracteristici.forma chimică (compuşi solubili sau insolubili) a nuclidului.5.grupa a-2-a – radiotoxicitate mare ( 131iod. . . precum şi radionuclizii artificiali - 239 plutoniu.

sunt consideraţi printre cei care prezintă un risc radiobiologic mai mare pentru om.grupa a-3-a – radiotoxicitate medie (14carbon. în schimb. 59fier. sunt rapid regăsiţi în apă. . în general radionuclizi naturali şi produşi de fisiune. organismele vegetale şi animale. de unde pot ajunge cu uşurintă la om. thoriu natural. METABOLIZAREA RADIONUCLIZILOR DE CĂTRE OM 16 . 220radon. Radionuclizii. deci şi în alimente. radionuclizii ajunşi în sol sunt puţin metabolizaţi de plante. sunt metabolizaţi şi transferaţi prin lanţul trofic similar cu elemente chimice din structuta materiei vii.. 222radon). Radionuclizii din grupele 1 şi 2. astfel că şi în organismele animale se vor gasi în cantităţi reduse. 99tecneţiu. uraniu natural).grupa a-4-a – radiotoxiciate mică ( 3hidrogen. O serie de radionuclizi. artificiali sau naturali. 6. prezenţi în depunerile atmosferice. scăpaţi de sub controlul omului în mediu. 32fosfor.

Radionuclizii. care constituie un caz particular. prin inhalarea aerosolilor încărcaţi radioactiv dintr-o atmosferă contaminată. fiind fixat mai ales în organe moi şi în sistemul muscular.transferabili – radionuclizi în combinaţii solubile în mediu biologic. cu conţinut radioactiv mare. Radionuclizii pătrunşi în organism. iar în funcţie de compoziţia lor chimică sunt metabolizaţi mai mult sau mai puţin. 17 . difuzează cu uşurintă în organism. Astfel. la nivelul tractului gastro-intestinal. este metabolizat puţin. alta este situaţia cesiului radioactiv. odată fixat în sistemul osos. se comportă fie precum elementul calciu. 90strontiu. prin ingerarea de apă şi alimente contaminate radioactiv.netransferabili – radionuclizi în combinaţii insolubile la orice pH din mediu biologic. sunt împărţiţi astfel: . 22sodiu. unde staţionează foarte puţin după care sunt eliminaţi prin urină. ceea ce duce la eliminarea lui destul de rapidă din organism. astfel sunt: 14carbon. în funcţie de modul cum sunt metabolizaţi. radionuclizii din compuşi insolubili staţionează în organism. Radionuclizii ajunşi în sânge trec apoi în ţesuturi. 134cesiu. prezintă un risc crescut pentru organism. prin pielea intactă sau cu răni şi arsuri. 226radiu. Este cazul plutoniului şi al altor radionuclizi care au ca organ critic ficatul. o perioadă de timp corespunzătoare tranzitului. chiar dacă au trecut de bariera intestinală. În funcţie de activitatea metabolică a ţesutului. . prin radiaţiile emise. fie este eliminat repede din organism. mai ales prin urină. . după care sunt eliminaţi. unde sunt fixaţi sau sunt eliminaţi. chiar dacă staţionează un timp scurt. digestivă. practic difuzează puţin sau deloc în organism. în funcţie de forma chimică în care se află la pătrunderea în organism. este metabolizat intens. care. radionuclizii sunt reantrenaţi în sânge şi sunt fixaţi din nou sau eliminaţi.Căile de pătrundere a radionuclizilor în organismul uman sunt: • • • respiratorie. În timp ce stronţiul radioactiv. 131iod etc. cutanată. Radionuclizii pătrund în om mai ales prin primele două căi.uraniul. În mediu biologic. 89strontiu.

organisme animale. modificări semnificative. Fiecare dintre noi este expus radiaţiilor naturale. a radioizotopilor. 18 . precum şi în om. natural şi artificiale. doza este mai mare sau mai mică. În figura următoare sunt prezentate dozele recepţionate de către o persoană din public. a radioizotopilor eliberaţi în mediu. nici ca efect. Radioactivitatea naturală terestră prezintă. în ultimele 4-5 decenii. CONCLUZII Radioactivitatea are două componente: naturală şi artificială. a acceleratoarelor de particule. Radioactivitatea artificială este determinată de prezenţa reactoarelor nucleare. datorate activităţilor omului: aducerea la suprafaţă a minereurilor radioactive. Radiaţiile naturale şi artificiale nu sunt diferite nici ca tip. Efectele radiaţiilor care produc cea mai mare îngrijorare sunt bolile maligne provocate persoanelor expuse la radiaţii. vegetaţie. este determinată de prezenţa în sol. ele sunt profund vătămătoare şi de aceea trebuie să ne protejăm. În zone situate la altitudine mare radioactivitatea naturală este crescută. a substanţelor radioactive de origine terestră. extracţia şi utilizarea cărbunelui şi apelor geotermale etc.7. apă. Radioactivitatea naturală. din diferite surse de iradiere. dar indiferent de natura lor. a instalaţiilor Röntgen etc. Probabilitatea apariţiei oricărui efect provocat de radiaţii este legată de doza de radiaţie primită. componentă a mediului înconjurător. aer. iar în funcţie de o serie de factori locali.

Gh. Fizica nucleului. 1994. 1988. Uraniul şi toriul. I. 8. L. S. Bucureşti : Editura Paco. 5. Ion V. Marcu. Ion Chioşilă. Surse. 6. Doina Humelnicu . Elemente radioactive. 1998. Karin Popa . D. 2005. Harrison. Poluarea mediului ambiant. Waste and Pollution. 2003. Cojocaru. din diferite surse 8. Effects and Control. Bucureşti : Editura Tehnică. Radiaţiile şi viaţa. Roy M.1: Dozele de radiaţii recepţionate de către o persoană din public. 7. Poluarea mediului şi riscurile iradierii. procese şi produse de poluare. I. Al. Ciplea . 3. Târgovişte : Editura Domino. Mellany Kenneth. 1992. 1996. Ciplea. BIBLIOGRAFIE 1. Radioactivitatea mediului înconjurător. Bucureşti : Editura MatrixRom. Iaşi : Editura Junimea. Bucureşti : Editura Tehnică. Pollution Causes. Bucureşti : Editura Tehnică. London : The Royal Society of Chemistry.Fig. 19 . 9. 7. Stoici . Tătaru. London : Buttler and Tanner Publishing House. 1995. S. 4. Alexandru Cecal. 2. 1978. Popescu.

20 .