You are on page 1of 131

APLICAŢII ALE MASAJULUI ÎN STAŢIUNI BALNEOCLIMATERICE

CURS - BAZELE TEORETICE ALE MASAJULUI

Lect. univ. dr. Rabolu Elena

e-TRAWELSPA Project LLP-LdV-ToI-2011-RO-022 This project has been funded with support from the European Commission. This communication reflects the views only of the author, and the Commission cannot be held responsible for any use which may be made of the information contained therein.

CUPRINS

 MASAJUL – REPERE ISTORICE  MASAJUL – DEFINIŢII ŞI GENERALITĂŢI  MASAJUL CA FACTOR DE CĂLIRE A ORGANISMULUI  EFECTE OBŢINUTE PRIN APLICAREA PROCEDEELOR ŞI TEHNICILOR DE MASAJ  INFLUIENŢELE MASAJULUI ASUPRA ORGANISMULUI  REGULI DE APLICARE A MASAJULUI  EXAMINAREA SUBIECTULUI ÎN VEDEREA APLICĂRII MASAJULUI

MASAJUL – REPERE ISTORICE

. În literatura de specialitate se spune că masajul apărut odată cu omul. o alinare a acesteia. astfel. deoarece se face aluzie la masarea instinctivă care are loc în cazul apariţiei unei dureri în corp şi care se face în zona corespunzătoare durerii pe suprafaţa corpului. reuşindu-se.

e. .viaţă. "Clasic al medicinei interne al împăratului Galben" precum şi în tratatele de Ayurveda (termen sanscrit ce semnifică : AYUR . e.ştiinţă) din India apărute tot în jurul anului 2000 î. VEDA . n.n. Primele informaţii cu privire la masaj se găsesc în tratatul de medicină scris în China în jurul anului 2000 î.

care obligau pe toţi credincioşii să se fricţioneze dimineaţa cu uleiuri mirositoare. Vechii indieni îşi ungeau corpul cu uleiuri aromate (aromoterapia). În India antică masajul a fost cunoscut şi practicat de către "popor" folosindu-se pentru îngrijirea corpului. O astfel de practică făcea parte din preceptele religioase „Schamvahna". Se îmbăiau în apele fluviilor socotite sacre. .

apoi trunchiul şi terminând cu membrele superioare şi inferioare. . presiuni si frământări ale părţilor moi ale corpului începând cu faţa. Masajul indian consta din neteziri. Pe membre manevrele se executau în ritm rapid de la rădăcina lor spre extremităţi ca şi cum s-ar fi dorit să se scoată răul din ele.

 Alte popoare vechi ale orientului (asirieni. La chinezi se atribuie masajului o origine magică. . pentru ca la unele popoare mai vechi manevrele erau însoţite de cuvinte şi gesturi rituale de descântec . babilonieni) au folosit masajul ca tratament al războinicilor răniţi în luptă (masajul de recuperare).

 În Grecia antică. . constituind o metodă importantă de îngrijire a atleţilor. Primele aplicaţii ale masajului în legătură cu activitatea sportivă au apărut la greci şi romani. provenind din băieşi care se numeau aliptes. Primii maseuri profesioni şti au apărut în cadrul băilor publice. Masajul era indicat atât înainte cât şi după întrecerile sportive. cu scopul de a preveni şi combate oboseala. care îl foloseau zilnic alături de exerciţii fizice speciale. masajul era obligatoriu pentru soldaţi.

 Hipocrate supranumit şi părintele medicinii este cel care răspândeşte conceptul de masaj terapeutic. printre care baterile (tapotamentul) efectuate cu palma sau cu palmule (lopăţele speciale confecţionate din lemn). . recomandându-l pentru „întărirea corpului şi slăbire progresivă". Medicii greci foloseau manevre variate.şi frământările.

care suferea nevralgii cumplite ce erau ameliorate numai cu masaj. manevra cu cele mai bune rezultate fiind „ciupirea pielii". . unde a fost aplicat pentru prima dată în casele unor personalităţi de seamă ale cetăţii cum ar fi Caius Iulius Caesar. Masajul a pătruns la Roma prin intermediul medicilor greci.

Acest tratat era foarte bogat în informaţii cu privire la masaj şi la gimnastica medicală şi făcea o trecere de la gimnastica antică la cea modernă. a unui tratat despre masaj. intitulat „De arte Gymnastica" pe care autorul 1-a dedicat împăratului Maximilian al II-lea. autorul recomandând exerciţii fizice active şi pasive. de către medicul italian Gerolamo Mercuriale. In epoca Renaşterii când masajul şi-a recăpătat toate drepturile după publicarea. în anul 1569. .

Acest tratat era foarte bogat în informaţii cu privire la masaj şi la gimnastica medicală şi făcea o trecere de la gimnastica antică la cea modernă. a unui tratat despre masaj. intitulat „De arte Gymnastica" pe care autorul 1-a dedicat împăratului Maximilian al II-lea. . în anul 1569. autorul recomandând exerciţii fizice active şi pasive. In epoca Renaşterii masajul şi-a recăpătat toate drepturile după publicarea. de către medicul italian Gerolamo Mercuriale.

de obicei aleg masajul clasic. numit şi suedez după originea celui care l-a creat în forma actuală. Oamenii care se hotărăsc pentru prima dată să meargă la un masaj. este cea mai populară formă de masaj în Europa şi Statele Unite. masajul clasic ameliorează starea de sănătate şi produce relaxarea musculară şi îmbunătăţirea circulaţiei. In plus. Masajul clasic. . suedezul Per Henrik Link. fiindcă reprezintă o experienţă foarte plăcută.

 Primii medici care au introdus masajul medical au fost specialişti în ortopedie. Manga. . de către R. acţiunea fiziologică şi tratamentul câtorva maladii prin acest remediu“. chirurgie şi reumatologie şi cei în traumatologie sportivă. manipulaţiunile.  În anul 1885 a fost publicată prima lucrare de specialitate în ţara noastră. istoricul.P. intitulată „Masajul.

sub impulsul dat de Marius Sturza-inspirat din străinătate.  În timp. .  Aşadar. general şi parţial" aparţinând Theodorei Atanasiu (după lucrarea lui M-me De Fumerie). redactat de Dr.  În Transilvania.se introduce masajul în staţiunile balneoclimaterice. apărută în 1933 şi pentru personalului sanitar auxiliar. Adrian Ionescu. În anul 1940 apare primul curs de masaj scris. după anul 1930. masajul a continuat să fie considerat parte a medicinii. specialiştii lucrând în echipă alături de medici. apar şi în ţara noastră traduceri ca "Masajul practic şi teoretic.

iar spitalele au secţii specializate. cât şi prin învăţământ superior special de scurtă durată (2-3 ani).  în Germania se fac asigurări pentru terapia prin masaj.  în Franţa. specialiştii se formează atât în cadrul învăţământului de Kinesitherapie (4-5 ani). În zilele noastre masajul se prezintă sub următoarele aspecte:  în China masajul este integrat sistemului sanitar. .

. semiologie şi patologie. a apărut şi Asociaţia Americană de Terapie prin Masaj. după înfiinţarea Colegiului de Masaj Suedez din Chicago în 1943. În Statele Unite. fiziologie.  în cadrul învăţământului superior de Kinetoterapie – există o programă care prevede un anumit număr de ore teoretice practice. există şcoli de masaj pentru orbi şi ambliopi.  în ţara noastră. completată cu un număr suficient de ore de anatomie. termen folosit pentru desemnarea masajului şi a tuturor formelor de manipulare. Această asociaţie coordonează programe speciale de instruire în "bodywork".

MASAJUL .DEFINIŢIE ŞI GENERALITĂŢI .

ţinând cont de efectele posibil a fi obţinute şi de scopurile urmărite. deoarece se desfăşoară după anumite principii şi reguli. C. în scop profilactic şi terapeutic (Adrian Ionescu 1999). D. profilactic şi terapeutic-recuperator (Mârza. 2001). manuală. Procedeele fiind metodic selecţionate. prin procedee manuale sau mecanice. şi Mîrţ. mecanică sau electrică. metodică şi sistematică.. Masajul poate fi definit ca o prelucrare a părţilor moi ale corpului. îmbinate şi aplicate. a unor procedee specifice asupra părţilor moi ale corpului.  Masajul constă în aplicarea. executate metodic. . se poate afirma că masajul este o activitate sistematic organizată. o desfăşurare prealabilă şi un sfârşit.  Aplicarea este "metodică". are un nceput. în scop igienic (fiziologic).

chiar de o "trăire" a masajului.  Conştient sau nu. subiectul răspunde gestului terapeutic. . organismul său declanşând un număr foarte mare de acţiuni adaptative sau de înlăturare a perturbărilor.  Se poate vorbi. deoarece se acţionează din afara corpului. subiectul masat nu cheltuieşte energie şi nu i se cere o participare activă la efectuarea lui. care urmăreşte o perfectă conştientizare a imaginii corporale. se considera că masajul este o "prelucrare". Când a fost formulată această definiţie. care presupune din partea subiectului o reacţie.

muşchii. ţesuturile şi organele profunde. tendoanele şi fasciile. vasele şi nervii periferici. straturile moi subtegumentare (ţesuturile conjunctive şi grăsoase). masajul este o activitate sistematic organizată. .Părţile moi ale corpului care pot fi prelucrate prin masaj de la suprafaţă spre profunzime sunt: tegumentele (pielea şi mucoasele).

.tehnici. muşchii. tendoanele şi fasciile.  Masajul se execută folosind o serie de acţiuni numite "procedee". vasele şi nervii periferici. straturile moi subtegumentare (ţesuturile conjunctive şi grăsoase). Părţile moi ale corpului care pot fi prelucrate prin masaj de la suprafaţă spre profunzime sunt: tegumentele (pielea şi mucoasele). specifice fiecărei metode. Succesiune: metodă procedee . ţesuturile şi organele profunde. În cadrul fiecărui procedeu se diferenţiază o serie de tehnici de aplicare.

singurul "instrument" care posedă calităţile necesare adaptării corecte şi permanente a gestului terapeutic în funcţie de reacţiile subiectului: mâna se mulează perfect pe regiunile masate în funcţie de relieful lor.  Aparatele mecanice sau electrice. Aplicarea procedeelor de masaj se poate realiza "manual. examinează în permanenţă şi comunică .în nici un caz mâna. are aproximativ aceeaşi temperatură cu tegumentele masate. mecanic sau electric".prin tehnica executată . transmite energie.cu organismul subiectului. "simte" exact gradarea şi dozarea intensităţii de acţionare. oferindu-i exact ceea ce are nevoie. . foarte des folosite astăzi. nu pot înlocui .

Masajul se poate executa în două moduri:  manual .(se adresează ţesuturilor şi organelor din interiorul cavităţilor corpului.  mecanic cu ajutorul unor aparate speciale de masaj.cea mai veche şi eficientă modalitate de masaj.  profund. masajul acţionând în acest caz în mod indirect). datorită posibilităţilor multiple de adaptare a mâinilor la suprafaţa masată. Masajul poate fi:  din punct de vedere al profunzimii  superficial (se adresează părţilor moi de la suprafaţa corpului). .

segmentar (umeri. braţe. articulaţii. mâini. local (când este aplicat pe por ţiuni mici de piele. din punct de vedere al întinderii  parţial. genunchi. etc.).  general. coapse. abdomen. antebraţe. la rândul său masajul parţial se mai poate împărţi în: regional (când se aplică la nivelul unei părţi bine delimitate a corpului spate. faţă etc). . degete). pe grupe de muşchi.

 relaxator.  terapeutic .  din punct de vedre al mijloacelor folosite  masaj pe pielea umedă (uleiuri. creme.  din punct de vedere al efectelor  stimulativ.  procedee de masaj secundare sau ajutătoare.  masaj pe pielea uscată (pudră de talc).  de durată mai lungă.).  din punct de vedere al timpului de aplicare  de durată mai scurtă. din punct de vedere al tehnicii şi efectelor  procedee de masaj principale sau fundamentale. săpun etc.

. este de la sine înţeles că.stare de sănătate perfectă a celor care doresc să devină terapeuţi şi să ajute pe cei în suferinţă. a omului privit din punct de vedere holistic (ca un întreg). ele vor fi folosite singure sau în combinaţii cât mai eficiente. îmbunătăţirea sau recuperarea stării de sănătate a omului. Scopul tuturor acestor metode nefiind altul decât păstrarea. în activitatea practică. principalele condiţii sunt: .  Pentru a reuşi acest lucru. .însuşirea corectă a tehnicilor de acţionare specifice fiecărui procedeu. acest lucru hotărându-se în funcţie de scopul urmărit şi de caracteristicile individuale ale fiecărui subiect. comunicare. tratare. percepere a reacţiilor determinate.dezvoltarea la maximum a tuturor simţurilor care îi oferă terapeutului posibilităţi extinse de examinare. .

. dorinţa permanentă de a se cunoaşte cu adevărat pe sine şi pe cei din jur.rasă.minte . capacitate de înţelegere a legăturilor între corp .suflet. energetic etc.dragoste faţă de semeni. lipsit de adevărata calitate umană care se cere pentru practicarea acestei profesiuni. religie. . vârstă. din dorinţa de a obţine câştiguri materiale substanţiale.dorinţă de a-şi practica profesiunea din dorinţa de a ajuta şi nu. altruism. psihic. în primul rând.pasiune pentru profesiunea sa. încredere în potenţialul major al acestei profesiuni de a influenţa benefic omul pe toate planurile: fizic.  Dacă aceste condiţii nu sunt întrunite. pentru a-şi asigura sieşi echilibrul şi pentru a putea ajuta orice persoană indiferent de sex. kinetoterapeutul devine doar un simplu executant al unor tehnici învăţate mai mult sau mai puţin corect. pătură socială etc.16 ..

îşi aduc contribuţia la diminuarea unor simptome. dar are şi unele contraindicaţii.  Astfel. acestea fiind dictate de îmbolnăviri maligne grave. contraindicaţiile totale şi definitive sunt relativ puţine. Amintim doar câteva contraindicaţii cu caracter general. masajul prezintă o gamă largă de indicaţii.Contraindicaţii  În general. în ultima perioadă aria s-a restrâns. deoarece s-a constatat că există posibilităţi de acţionare. care s-ar putea înrăutăţi. Şi din acest punct de vedere însă. . care nu dăunează ci. grupate în funcţie de localizarea lor pe ţesuturi şi organe.fără a trata afecţiunea . dimpotrivă . restul fiind discutate pe la larg la fiecare metodă. fie parţiale şi temporare. fie  totale şi definitive.

flegmoane (inflamaţie purulentă localizată în ţesutul conjunctiv subcutanat datorită unei infecţii) şi alte colecţii purulente (artrite supurate).Astfel am putea aminti câteva contraindicaţii:  procese inflamatorii. în inflamaţiile centrilor nervosi. abcese (acumulare de puroi).    . oboseală acută şi debilitate intensă. în hemoragiile cerebrale recente şi în accidente vasculare . toate stările patologice cu caracter general însoţite de febră.furuncule (inflamaţie purulentă locală a pielii). osteita şi osteomielita (osteita este inflamarea ţesutului osos a periostului iar osteomielita este o formă de osteită de natură infecţioasă care se localizează mai ales în maduva oaselor. agitaţie.faza spastică.

 Mai ales o serie de metode din cadrul medicinii tradiţionale asiatice obţin efecte miraculoase în situaţiile în care masajul nu poate fi aplicat. în special. se poate acţiona cu tehnici speciale. putându-se obţine efecte pe cale reflexă. la distanţă de regiunea sau organul afectate. naturiste şi fizicale. masajul clasic este completat de o serie de tehnici şi procedee din cadrul altor metode terapeutice. . Chiar şi în unele dintre aceste situaţii. Astazi în cadrul şedinţelor de masaj şi mai ales de recuperare kinetoterapeutică.

Problema poate fi rezolvată. în primul caz prin perfecţionarea continuă a tehnicilor de lucru. dacă nu obţine rezultatul aşteptat. Nu este corect să se creadă şi să se afirme că toate afecţiunile pot fi tratate şi vindecate prin masaj. În afara contraindicaţiilor. alegerea şi combinarea eficientă şi optimă a acestora iar în al doilea caz prin conştientizarea faptului că nici o metodă terapeutică nu este perfectă şi că toate trebuie considerate şi folosite în relaţii de complementaritate (sintetizând adevăratele noţiuni de valoare ale fiecăreia. în funcţie de cazul concret). kinetoterapeutul trebuie să admită faptul că şi în alte situaţii masajul are anumite limite şi. să se orienteze spre alte metode. stabilite în urma experimentelor şi practicii îndelungate. .  Eşecul terapeutic poate avea două cauze: aplicarea greşită a metodei sau aplicarea sa în cazul unei afecţiuni care nu prezintă indicaţii pentru această terapie.

sau după exerciţiile de gimnastică medicală. contracturilor musculare. între. este bine să se adauge efectul masajului asupra muşchilor. sau chiar al stimulării contracţiei musculare). un mijloc de bază. specific al kinetoterapiei. . putând fi considerat indispensabil din punct de vedere al aplicării unui tratament eficient. alături de gimnastica medicală. înainte. a împrăştierii infiltratelor.  Luând în considerare "şedinţa de exercitare" din kinetoterapie. în care mijloacele se îmbină în vederea atingerii obiectivelor stabilite. a facilitării circulaţiei.Locul masajului în cadrul kinetoterapiei  Masajul este. aceste metode prezintă avantajul că pot fi folosite şi în cadrul aşa numitelor "secvenţe alternate" din programul complex recuperator (de exemplu. în scopul diminuării durerii.

 De asemenea. asamblate şi aplicate în funcţie de particularităţile fiecărui caz în parte. selectate. depăşită a alegerii mijloacelor pe baza ideii de "îmbinare .înlănţuită" a două tehnici cu aceeaşi esenţă. Această nouă modalitate de abordare a "şedinţei de exercitare" în kinetoterapie înlocuieşte concepţia convenţională. folosind o singură metodă sau o combinaţie de metode sau procedee specifice preluate din fiecare dintre ele. introducerea în programul complex kinetoterapeutic a unor şedinţe speciale de masaj. este recomandată în scopul sporirii efectelor terapeutice .

procedee şi tehnici pe care pacientul le poate învăţa şi aplica eficient şi fără riscuri. Oricât de interesante ar fi unele dintre ele. privându-se de beneficiile altor metode. nesigur. . terapeutul nu trebuie să se înconjoare de limite. în cazul masajului trebuie selectate cu grijă acele metode.  Din cadrul unui program complex kinetoterapeutic nu trebuie să lipsească recomandările privind activitatea independentă a pacientului şi. din acest punct de vedere. în cazul unui terapeut "cu vechime". Acest lucru înlocuieşte spiritul creativ cu fidelitatea. poate fi util unui terapeut începător. dar devine extrem de limitativ şi diminuează mult eficienţa.

Masajul ca factor de călire a organismului .

ca parte integranta dintr-un program de sanatate. a controla oboseala si a se simti mai bine. . prelungirea vietii si incetinirea proceselor de imbatranire. Masajul profilactic reprezinta o metoda eficienta pentru prevenirea bolilor.  Masajul poate fi folosit si astazi intocmai precum era folosit si de greci si romani: pentru a mari rezistenta.

. nivel de pregătire fizică şi intelectuală şi este o metodă de îngrijire obişnuită a corpului. prin efectele sale asupra structurilor organismului şi a proprietăţilor funcţionale a fiecăreia dintre ele. vârstă. prin asocierea sa cu factori de călire.creşterea rezistenţei la îmbolnăviri.sporirea capacităţii funcţionale a organismului. . Masajul igienic poate fi utilizat de toate persoane. . în funcţie de posibilităţi. . prin efectele pe care le are asupra marilor funcţiuni ale organismului. . indiferent de sex.creşterea rezistenţei la efort.menţinerea şi îmbunătăţirea stării de sănătate. ocupaţie.călirea organismului.  Scopurile principale ale masajului igienic sunt: .

sau sub duş. intensitate medie. durată scurtă (mai ales dimineaţa). urmat de ştergerea corpului cu un prosop. Masajul igienic se aplică. cu un burete sau cu o perie de baie. asociat cu baia călduţă. cu o mănuşă de pânză. încheiat cu clătirea corpului cu apă caldă şi cu un duş rece scurt. după terminarea activităţilor zilnice sau seara. liniştitor. pe o suprafaţă cât mai întinsă a corpului. aplicat cu mâinile bine săpunite. sub forma automasajului. cu tehnici executate în ritm viu.  În baie. fricţionând pielea în ritm viu . sau cu caracter relaxator. se execută aşa numitul "masaj umed". mai ales.

cu prosopul înfăşurat pe mână ca o mănuşă. bine stors. pieptul. abdomenul. după care. Dimineaţa şi seara. se impune analizarea din punct de vedere fiziologic şi biochimic a modificărilordeterminate de aplicarea acestuia. se masează părţile rămase. ceafa şi chiar membrele. . apucat de capete şi aplicat pe regiuni întinse. se poate folosi un alt procedeu care constă în fricţionarea corpului cu un prosop umed.  În vederea înţelegerii efectelor profilactice ale masajului clasic în afecţiunile organice. ca: spatele.

. orice contact cutanat determinând naşterea unui influx nervos. La nivelul pielii.  pielea ca organ vascular. etc. s-ar putea sintetiza astfel: 1.  pielea ca organ de excreţie.  termici şi dureroşi. permiţând adaptarea şi  repartizarea volumului sanguin în funcţie de necesităţi. prin supleţea şi amplitudinea modificărilor determinate de  vasomotricitatea vaselor sanguine aflate la acest nivel. la acest nivel existând zone de etalare a receptorilor tactili. Fundamentarea efectelor profilactice ale masajului. (care se interpune întotdeauna în timpul aplicării masajului) din punctul de vedere al masajului ne-ar interesa următoarele aspecte:  pielea ca organ neurologic.  pielea ca organ de protecţie. prin glandele sudoripare şi glandele sebacee.

tulburări ale imaginii schemei corporale. fibrozări şi aderenţe cicatriceale. infiltrate.. acnee. . consistenţei. elasticităţii şi sensibilităţii pielii. masajul contribuie la prevenirea unor aspecte patologice ca: .vergeturi. procese de îmbătrânire precoce. edeme. Prin menţinerea şi îmbunătăţirea troficităţii şi tonicităţii. etc. a mobilităţii. distrofii. escare. ulceraţii.

fibrozărilor şi prin acestea la prevenirea apariţiei unor afecţiuni dintre care cele mai frecvente sunt: hipotrofia. hipotonia sau hipertonia. distrofia. întinderi şi rupturi musculare. contribuind la profilaxia tulburărilor de orice natură care ar putea să apară la nivelul lor. aponevrozite. hematoame. interfibrilare. infiltrate. procese inflamatorii ca miozite. hipoestezia. edeme. de sensibilitate. .  efectele asupra sistemului neuro-muscular. aderenţe cicatriceale.2. includ şi se reflectă în sens pozitiv şi asupra celorlalte elemente ale aparatului neuro-mio-artro-kinetic. circulatorii sanguine şi limfatice. Sistemul neuro-muscular  masajul contribuie la prevenirea tulburărilor de troficitate şi tonicitate. atrofia. etc.

drenând mai bine spaţiile interstiţiale. cele mai bine dovedite:  mobilizând masa sanguină şi punând în mişcare mase de sânge periferice stagnate. fapt care se reflecă de fapt asupra întregului organism. deschizând noi capilare şi lărgindu-le pe cele deja deschise. se asigură accelerarea circuitului. asigurând menţinerea unei bune funcţionalităţi a întregului organism .Efectele masajului asupra circulaţiei sunt cele mai cunoscute.  procedeele şi tehnicile de masaj previn apariţia unor afecţiuni cardio-vasculare specifice.3. în afara efectelor deja amintite de prevenire a apariţiei unor afecţiuni la nivelul celorlalte structuri ale organismului.

2011):  pielea se întinde şi devine mai fină. apoi rămânând întinsă se îngroaşă şi îşi îmbunătăţeşte sensibilitatea.  pragul de răspuns la o excitaţie tactilă creşte mult pe regiunile masate în comparaţie cu cele nemasate.În urma experimentelor efectuate.  masajul prelungit creşte pragul sensibilităţii la durere. astfel (Mârza. D. în timpul sau ca urmare a aplicării masajului. într-o primă fază. . s-au înregistrat o serie de modificări..

 masajul modifică tensiunea arterială maximă. în sensul creşterii (după un masaj stimulativ) sau al descreşterii (după un masaj relaxator. el determină o accelerare reală a circulaţiei sângelui. profund). . de asemenea. mmHg. variaţiile fiind de ordinul a 2-3 cm.  masajul determină creşterea fluxului limfatic. reînnoirea mai rapidă a lichidului interstiţial asigurând o mai bună resorbţie a produşilor metabolici celulari..

 creşterea rezistenţei la oboseală este direct proporţională cu durata masajului.  randamentul unui muşchi obosit este mai mare după 5 minute de masaj decât după 5 minute de odihnă. nici alcaloza care se produce în urma aplicării căldurii. iar oboseala musculară este mai uşor recuperată prin masaj decât prin odihnă. a cărui efect optim este obţinut în 10 minute. . masajul general îmbunătăţeşte forţa musculară (măsurată cu dinamometrul).  masajul nu produce nici acidoza care apare ca urmare a executării unor exerciţii.

 masajul are efecte psihologice.  masajul poate reduce atrofia. prin poziţia adoptată(culcat) şi acţiunea mâinilor terapeutului care dă o senzaţie de dependenţă. astfel.  masajul permite conştientizarea imaginii statice şi dinamice a întregului corp (schema corporală). contribuind la resorbţia edemelor şi a fibrozei care deranjează activitatea muşchiului. masajul general sistematic apare ca o stimulare a senzaţiei de protecţie maternă. . foarte puţin cunoscute şi amintite. în mod indirect. masajul are un rol activ deosebit în refacerea după contuzii.

a diurezei şi a azotului urinar. . dar cunoscută fiind legătura dintre motricitate şi secreţie. ca şi a cantităţii elementelor specifice. sunt sigure. acestea depinzând în parte de aceeaşi inervaţie neurovegetativă. sau un efect de relaxare (pentru stările spasmodice).  hipervolemia (creşterea masei sanguine circulante) produce o creştere a diurezei.  masajul determină o creştere a procentului elementelor figurate ale sângelui. este logic să se admită că efectele nu sunt disociate.  masajul determină o uşoară creştere a volumului secreţiilor glandelor endocrine şi exocrine. asupra viscerelor masajul are un efect de stimulare (pentru stările de atonie). dacă efectele motorii. efectele secretorii sunt mai puţin demonstrate. directe sau indirecte.

Efectele obţinute prin aplicarea procedeelor şi tehnicilor de masaj .

Efectele masajului asupra organismului uman se împart astfel:  directe – când acţiunea masajului se exercită asupra pielii şi a ţesuturilor de la suprafaţa corpului. . reduse ca întindere şi intensitate.rezultă din schimbările produse de manevrele de masaj în sistemul hormonal şi nervos.  mecanice se produc sub acţiunea mecanică a procedeelor de masaj şi constau în schimbările fizice de tensiune din ţesuturi şi în modificările din concentraţia umorilor (Ionescu. 1992)..  parţiale – corespund unor acţiuni locale.  indirecte – când efectele masajului sunt transmise în profunzime la distanţă de regiunea masată. A.  reflexe.

profunde şi care se produc în urma unor acţiuni complexe. dispărând imediat după încheierea acestuia.  tardive – apar după încetarea manevrelor de masaj şi se menţin mai mult timp. ..  relaxatoare – constau în încetinirea intensităţii sau chiar oprirea unor procese sau fenomene.  imediate – se produc rapid şi durează atâta timp cât este efectuat masajul. generale –întinse ca suprafaţă.  stimulative – constau în intensificarea unor procese sau fenomene.

 Indiferent de procedeul sau tehnica la care ne referim.  Efectele reflexe se realizează prin excitarea terminaţiilor nervoase de la periferia corpului. biochimice etc. efectele se obţin pe două căi: . prin stimularea receptorilor (extero-. cu efect asupra circulaţiei.una reflexă (indirectă)  Efectele obţinute pe cale mecanică sunt rezultatul schimbărilor fizice ale tensiunii din ţesuturi şi se obţin ca urmare a aplicării tuturor procedeelor şi tehnicilor. care declanşează o serie de reacţii fiziologice. excreţiei. sensibilităţii prin mecanisme foarte complexe a căror intensitate este condiţionată şi de tehnica folosită în cadrul fiecărui procedeu. . intero. nutriţiei.una mecanică (directă) .şi proprioceptori). care produc modificări în concentraţia umorilor.

efectul se extinde şi asupra circulaţiei profunde. influenţând împingerea sângelui venos în sens centripet. vene superficiale şi vase limfatice.Efectele netezirii (efleurajului)asupra organismului  se pot observa efecte ce se răsfrâng asupra circulaţiei sanguine în capilare.se acţionează direct asupra vaselor de sânge superficiale. Efleurajul este un "deschizător de drum" pentru celelalte procedee.  Acţiunea efleurajului asupra circulaţiei se realizează pe cale mecanică şi pe cale reflexă. .  când efleurajul este însoţit de presiuni (presiuni alunecate) şi vibraţii.  Pe cale mecanică .

contracţiile sistolice devenind mai rare şi mai ample. cu priză "în inel" sau "în brăţară“  în vasele limfatice. circulaţia lichidelor este activată prin alunecări lente şi relativ apăsate (presiuni alunecate). circulaţia profundă este influenţată prin neteziri sacadate. . care uşurează munca inimii. în cazul membrelor superioare şi inferioare.

subiectul se relaxează fizic şi psihic. mai are ca rol. în aşa fel încât posibilele reacţii negative de la început. pe parcurs.  Treptat. . se diminuează şi chiar dispar. acomodarea subiectului cu terapeutul şi cu actul terapeutic. Efleurajul.

 Efectul tehnicilor din efleuraj asupra terminaţiilor nervoase periferice este diferit. are o acţiune calmantă. iar aceştia declanşează. diminuează sau inhibă sensibilitatea. astfel: -efleurajul lung. transmit centrilor superiori informaţia. liniştitoare asupra sistemului nervos. relaxantă şi decontracturantă asupra musculaturii scheletice. pe cale reflexă. . conductibilitatea şi reactivitatea nervilor (produce desensibilizarea). determină încetinirea funcţiilor ţesuturilor sau organelor. tehnicile din efleuraj. cu ritm şi intensitate reduse. reacţiile de răspuns ale ţesuturilor şi organelor. Prin excitarea receptorilor senzitivo-senzoriali. Pe cale reflexă (indirectă).

 tehnicile scurte. până la obţinerea anesteziei (criomasajul). cu efect vasodilatator. . în leziuni posttraumatice se efectuează efleurajul cu pungă de gheaţă.  deoarece temperatura pielii este implicată în perceperea senzaţiilor dureroase.  prin efleuraj. (vasodilataţia care se menţine şi după terminarea tehnicilor de efleuraj. viguroase. au efecte stimulative asupra ţesuturilor şi organelor. temperatura scăzută diminuându-le. excitarea pielii sau a terminaţiilor nervoase din piele determină declanşarea reflexului axonic antidronic. care se exteriorizează prin hiperemie cutanată. cu ritm şi intensitate crescute.

 Efectele fricţiunii se obţin mai ales. Fricţiunea se adresează ţesutului subcutanat fibro-grăsos care formează stratul hipodermic (sau paniculul adipos).pe calea reflexă. .

determinând creşterea elasticităţii. . ceea ce duce la neîngroşarea fibrelor elastice. pe cale mecanică. ele păstrându-şi supleţea.  prin aplicarea sistematică a tehnicilor de fricţiune asupra persoanelor de vârsta a III-a (masaj igienic). derm). prin fricţiune se mobilizează ţesuturile subiacente (epiderm. se previn şi se înlătură depunerile abundente de minerale.

 în masajul articular. punctoterapie. au efect în reducerea durerilor şi eliminarea substanţelor de uzură prin stimularea proprioceptorilor de la acest nivel. favorizând formarea de ţesuturi elastice şi vindecarea unor ţesuturi. . masaj transversal  profund) determină desfacerea aderenţelor cicatriceale. prin fricţiunile profunde executate pe porţiuni mici (presopunctură. fricţiunile executate profund.

. favorizând absorbţia mai rapidă a acestora.  fricţiunile se efectuează în scop profilactic.  prin fricţiuni se mai stimulează permeabilitatea cutanată pentru anumite medicamente. de prevenire a întinderilor sau smulgerilor apărute de obicei la nivel tendino-muscular ca urmare a efectului lor de mobilizare a circulaţiei. efectele asupra circulaţiei venoase şi limfatice au ca rezultat prevenirea stazei sanguine şi limfatice. aplicarea fricţiunilor determină activarea reţelei arteriale şi vasculare periarticulare.

se eliberează bradikinina. eliberarea acestora fiind urmată de o vasodilataţie locală. Pe cale reflexă. la nivelul vaselor cutanate. fricţiunea îşi realizează efectele prin reflexul axonic antidronic. histamina. . manifestată prin hiperemie. declanşânduse reglarea sângelui în întreg organismul. în urma declanşării căruia. acetilcolina.

. au drept rezultat scăderea sensibilităţii locale. cât şi pentru cel periferic. când tehnicile de fricţiune se execută întrun ritm lent. atât pentru sistemul nervos central. prelung şi profund. efectele sunt stimulative.  când tehnicile de fricţiune sunt executate scurt. a încordării nervoase generale şi produc relaxarea musculară şi reducerea oboselii musculare. într-un ritm rapid şi viguros.

Datorită frământatului se dezvoltă. pe cale mecanică. prevenindu-se apariţia rupturilor. tehnicile de frământat.Efectele frământatului asupra organismului  pe cale mecanică. puternice. . care apar frecvent în sport în condiţiile unei contracţii bruşte. elasticitatea muşchilor.  frământatul menţine muşchiul într-o stare de funcţionare şi troficitate normală. favorizându-se circulaţia profundă care asigură eliminarea produşilor toxici ai metabolismului (a substanţelor de uzură). stimulează deschiderea capilarelor de rezervă şi a capilariolelor. împiedicând atrofiile musculare. efectuată cu muşchiul neîncălzit.

se datorează faptului că. fapt pus în evidenţă atât la sportivii de înaltă performanţă. prin frământat. se prelungeşte în timp bariera de  instalare a oboselii. cât şi în profesiile la care efortul fizic este foarte solicitant. conductibilitatea. de lungă durată.  Frământatul are efect şi asupra contractilităţii. . prin frământat sunt stimulate fiziologic şi celelalte proprietăţi ale muşchiului: excitabilitatea. care se apreciază prin creşterea forţei musculare de contracţie. contractilitatea.  asigurarea posibilităţii de executare a unor eforturi  menţinute.

 Frământatul asigură o creştere a tonicităţii musculare. . după traumatisme etc. o îmbunătăţire a troficităţii şi are influenţă favorabilă asupra unor insuficienţe musculare care apar ca urmare a imobilizărilor prelungite în aparate gipsate.

Hiperemia cutanată este evidentă şi de lungă durată. dar sunt condiţionate şi de supleţea sau de rigiditatea mâinilor kinetoterapeutului.Efectele tapotamentului asupra organismului  se obţin pe cale mecanică şi pe cale reflexă şi variază în  funcţie de ritmul şi intensitatea lovirilor din cadrul fiecărei tehnici.  Pe cale mecanică. . crescându-se afluxul de sânge spre zona masată. tehnicile de tapotament mobilizează lipidele din adipocite. înclinând balanţa metabolică în favoarea factorilor lipolitici intervenindu-se în acest fel asupra scăderii ţesutului adipos.  pe cale mecanică se acţionează şi asupra vasomotricităţii. cât şi de sensibilitatea pielii sau a ţesuturilor masate.

de scăderea sensibilităţii dureroase.  excitarea fibrelor nervoase motorii determină. din punct de vedere reflex. în timp (după un anumit număr de şedinţe). . iar prin motoneuronii tonici.  excitarea nervilor somatici senzitivi este urmată. o contracţie rapidă a fibrelor musculare. prin motoneuronii fazici. o contracţie lentă. tapotamentul îşi face simţită prezenţa prin influenţele asupra ramurilor periferice ale nervilor senzitivi şi motori. exteriorizată prin creşterea tonusului.

 executate uşor şi ritmic. se produce o contracţie mai amplă dar tot cu un efect mecanic scăzut. .  când tehnicile sunt aplicate cu ritm şi intensitate scăzute. sunt urmate de contracţii parţiale.  când ritmul şi intensitatea acestora sunt crescute. gradul de contracţie depinde de ritmul şi intensitatea cu care sunt aplicate tehnicile de tapotament. producând un efect mecanic scăzut. tehnicile tapotamentului stimulează proprietăţile fiziologice ale muşchilor.

cu fricţiunile. presiunile. . cu tehnicile de efleuraj. producând o senzaţie de amorţire. încălzire şi relaxare. contribuind la sporirea eficienţei acestora.Efectele vibraţiilor asupra organismului  vibraţiile executate prelungit şi cu fineţe sunt liniştitoare. reduc sensibilitatea pielii şi a ţesuturilor superficiale. au ca efect intensificarea circulaţiei locale profunde. care determină hiperemie cutanată.  Vibraţiile se pot combina.  tehnicile mai ample şi mai puternice.

executate în ritm rapid şi cu amplitudine crescută. a unor leziuni însoţite de contractură musculară.  Vibraţiile mecanice. împiedicând depozitarea adipocitelor şi mobilizându-le din straturile adipoase subcutanate fiind indicate în tratamentul celulitei şi a obezităţii. au un efect dublu. . relaxator şi decongestiv. cât şi în cazuri de supraîncordări psihice. motiv pentru care sunt indicate. atât în tratamentul unor efecţiuni  dureroase şi congestive ale organelor interne. Efectul lor este calmant.

. modificări care se explică prin stimularea reflexă a organelor hematopoietice şi prin mobilizarea sângelui din organele de depozit. precum şi a numărului de hematii.  Procedeele secundare de masaj. O şedinţă de masaj va fi urmată de o creştere uşoară a hemoglobinei. au aceleaşi efecte ca şi procedeele principale de masaj. Efectele benefice ale masajului. urmând aceleaşi mecanisme descrise până acum. care acţionează tot pe cale mecanică şi reflexă. leucocite. se răsfrâng pozitiv şi asupra conţinutului vaselor de sânge. ele fiind aplicaţii speciale ale tehnicilor.

Influientele masajului asupra organismului .

rezultă din schimbările produse de manevrele de masaj în sistemul hormonal şi nervos..se produc sub acţiunea mecanică a procedeelor de masaj şi constau în schimbările fizice de tensiune din ţesuturi şi în modificările din concentraţia umorilor (Ionescu. parţiale – corespund unor acţiuni locale. mecanice . indirecte – când efectele masajului sunt transmise în profunzime la distanţă de regiunea masată. . reduse ca întindere şi intensitate. 1992). A. reflexe.     Influenţele masajului asupra organismului uman se împart astfel: directe – când acţiunea masajului se exercită asupra pielii şi a ţesuturilor de la suprafaţa corpului.

. . generale –întinse ca suprafaţă. profunde şi care se produc în urma unor acţiuni complexe. dispărând imediat după încheierea acestuia.  stimulative – constau în intensificarea unor procese sau fenomene.  relaxatoare – constau în încetinirea intensităţii sau chiar oprirea unor procese sau fenomene.  imediate – se produc rapid şi durează atâta timp cât este efectuat masajul.  tardive – apar după încetarea manevrelor de masaj şi se menţin mai mult timp.

 Respiraţie.Influenţele masajului asupra pielii  Funcţiile pielii  Protecţie. Efecte directe  îmbunătăţirea elasticităţii.  Termoreglare.  deschiderea canalelor de excreţie ale glandelor şi favorizarea eliminării transpiraţiei şi substanţei sebacee. curăţarea pielii de impurităţi şi stimularea creşterii celulelor tinere.  îndepărtarea celulelor cornoase descuamate sau pe cale de descuamare. mobilităţii şi a legăturii cu straturile profunde. .  Excreţie.  Endocrină. consistenţei.

stimulând schimburile nutritive la acest nivel prevenind astfel atrofia şi grăbind regenerarea celulelor tinere. Efecte indirecte  contribuie la îmbunătăţirea funcţiei de termoreglare şi la călirea organismului împreună cu apa. păstrarea echilibrului dintre circulaţia periferică şi cea profundă. aerul.  activarea circulaţiei. . soarele.

 influenţează funcţiile secretorii ale pielii, sub acţiunea procedeelor de masaj producându-se în piele o serie de substanţe hormonale cu acţiune vasomotoare, fapt ce explică apariţia fenomenului de hiperemie.  stimularea pătrunderii în organism a unor substanţe medicamentoase;  influenţează în sens fiziologic şi curativo profilactic ţesuturile şi organele profunde pe cale reflexă;

Influenţele masajului asupra ţesutului conjunctiv Ţesutul conjunctiv are rol în:  întreţinerea formei şi reliefurilor corpului;  favorizarea funcţiilor de sprijin şi mişcare;  protecţia organismului împotriva unor agenţi patogeni;  regenerarea ţesuturilor şi vindecarea lor după leziuni traumatice, inflamatorii, toxice etc. Efecte directe  întreţinerea şi refacerea elasticităţii elementelor care favorizează mişcările corpului;  dezvoltarea tonusului şi rezistenţei elementelor cu rol de fixare şi protecţie a ţesuturilor şi organelor;  menţinerea echilibrului circulator;  resorbţia depozitelor de ţesut adipos.

Efecte indirecte  influienţarea circulaţiei sângelui şi a limfei;  influienţarea schimburilor metabolice, a excreţiei, funcţiilor hormonale şi reacţiilor neurovegetative;  stimularea proceselor de vindecare a unor afecţiuni cronice sau acute, cunoscânduse faptul că în ţesutul conjunctiv se elaborează mijloacele de apărare a organismului;

Masând întreaga musculatură scheletică influenţăm organismul în mod substanţial.  relaxarea musculară. În aceşti muşchi se produc diferite fenomene fizice si chimice.Influenţele masajului asupra elementelor aparatului locomotor  Muşchii reprezintă cea mai mare parte a ţesuturilor moi ale corpului. pentru a produce energia necesară efortului fizic şi pentru refacerea rezervelor de glicogen. accelerarea curentului de limfa.  stimularea creşterii debitului sanguin local. Efecte  îmbunătăţirea proprietăţilor funcţionale ale muşchilor: excitabilitatea. lărgirea capilarelor şi deschiderea capilarelor de rezervă. . metabolice şi energetice. contractilitatea şi elasticitatea lor.  intensificarea proceselor metabolice din muşchi. conductibilitatea.

 creşterea capacităţii de contracţie a muşchiului prin excitarea nervilor motori. Masajul tendonelor şi a tecilor tendinoase  au rol static şi dinamic şi sunt sediul unor traumatisme.  se masează odată cu muşchii datorită legăturilor anatomice şi funcţionale dintre acestea şi efectele sunt aceleaşi ca la muşchi. . refacerea după efort şi prevenirea oboselii musculare.

retracţiilor.  resorbţia sau împingerea în circulaţia generală a revărsatelor articulare sau a infiltratelor patologice din ţesuturile periarticulare. Oasele  se bucură de efectele masajului prin intermediul ţesuturilor moi care le acoperă. redorilor. cicatricilor etc. .  prevenirea şi combaterea aderenţelor.Articulaţiile Efecte  activarea circulaţiei şi nutriţei oaselor..

acesta nemaiputându-se întoarce din cauza existenţei pe traiectul vaselor a unor valvule care asigură sensul unic al circulaţiei. golind activ lichidele din vasele limfatice şi din spaţiile intercelulare. scăzând astfel efortul miocardului. .    Influenţele masajului asupra circulaţiei sângelui şi limfei Prin presiune şi comprimarea vaselor sângele este împins de la periferie spre inimă. Efectele de durată sau la distanţă sunt atribuite unor mecanisme de natură hormonală şi pot fi sintetizate astfel: accelerarea scurgerii sângelui din vene şi capilare. diminuarea congestiilor şi stazelor din ţesuturi şi organe. facilitând circulaţia în artere.

 reglarea circulaţiei în întreg organismul şi echilibrarea circulaţiei profunde şi superficiale. . influenţarea conţinutului vaselor de sânge care prezintă unele modificări.(creşterea numărului de globule roşii şi albe şi a cantităţii de hemoglobina).

. precum şi ale aparatului proprioceptor din muşchi.Influenţa masajului asupra sistemului nervos  Acţiunea manevrelor de masaj excită terminaţiile aparatului exteroceptor cutanat şi subcutanat. care le transmit centrilor nervoşi. tendoane şi articulaţii. executate într-un ritm viu produc efecte stimulative.  Procedeele şi tehnicile de masaj acţionează diferit asupra terminaţiilor nervoase periferice: executate lent produc efecte lini ştitoare. şi apoi pe cale reflexă se răsfrâng asupra diverselor funcţiuni ale ţesuturilor şi organelor.

creşterea sensibilităţii. conductibilităţii şi reactivităţii nervilor. energie prin masajul stimulativ şi a unei stări de destindere.  încetinirea funcţiilor şi organelor. conductibilităţii şi reactivităţii nervilor.Efectele masajului asupra sistemului nervos pot fi sintetizate astfel:  activarea funcţiilor şi organelor. deconectare prin masajul relaxator. creşterea sensibilităţii.  inducerea unei stări de bună dispoziţie. prin aplicarea procedeelor relaxatoare. prin aplicarea procedeelor stimulative.  echilibrarea circulaţiei energetice şi reechilibrarea neurovegetativă. .

Influenţele masajului asupra ţesuturilor şi organelor profunde  Organele profunde nu pot fi influenţate decât pe cale reflexă la o oarecare distanţă de regiunea masată. . care determină stimularea centrilor automatismului respirator. Astfel masajul capului are un efect liniştitor asupra centrilor nervoşi şi a căilor nervoase superioare. Respiraţia este activată datorită existenţei unor reflexe cu punct de plecare aflat în peretele toracic. Masajul spatelui şi toracelui influenţează aparatele respirator şi circulator.

Astfel se poate remarca îmbunătăţirea digestiei şi a absorbţiei prin activarea circulaţiei funcţionale. creşterea secreţiilor şi stimularea peristaltismului. influenţează aparatul digestiv prin intermediul unor puncte reflexe. existente la nivelul abdomenului. poate scădea sau creşte tensiunea arterială. reglându-se astfel tranzitul gastrointestinal şi pe căile biliare. .  Masajul peretelui abdominal. Aplicarea unor procedee de masaj pe regiunea precordială poate accelera sau încetini frecvenţa cardiacă.

Reguli de practicare a masajului .

 Pe lângă acest cabinet de masaj. o sală de duşuri. .să fie suficient de spaţios. numită sală sau cabinet de masaj. toaletă şi o sală de odihnă după aplicarea tratamentului. de preferinţă. bine aerisit şi călduros (temperatura optimă pentru  masaj fiind de aprox. într-o încăpere specială. 18-20 grade). luminos. ar trebui să existe o sală de aşteptare.  Cabinetul de masaj trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: . Masajul se practică.

pentru a putea fi curăţate şi dezinfectate cât mai uşor. .  să aibă mobilierul strict necesar:  banchetă de masaj (de preferinţă reglabilă).  dulap pentru diverse materiale ajutătoare (aparate. unguente etc.  masă sau birou pentru acte. podea acoperită cu gresie sau linoleum.).  să fie prevăzută cu instalaţie de apă curentă. să prezinte posibilităţi de întreţinere a unei igiene perfecte: pereţi placaţi cu faianţă sau vopsiţi în ulei.  scaun pentru maseur.

armonios dezvoltat. întreţinută prin exerciţii specifice executate zilnic. rezistent la oboseală. . uscată şi netedă. şi Mîrţ. El va evita muncile fizice grele şi chiar sporturile ce obosesc excesiv şi activităţile care pot înăspri sau leza mâinile. cu degete suple şi abile. printr-un regim corect de viaţă şi muncă.Cadrele de specialitate  Terapeutul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii specifice (Mârza. . 2001): . psihice şi intelectuale.. D.mâinile trebuie să fie cât mai largi. C.să fie sănătos. . cărnoase.să posede o foarte bună coordonare şi abilitate manuală.. cu pielea caldă. moale. prin menţinerea şi dezvoltarea permanentă a calităţilor motrice de bază.

auz fin şi vedere bună. fiziologie.să aibă un simţ tactil foarte bine dezvoltat..să aibă simţ de autoconservare. pentru a-şi putea doza corespunzător efortul în vederea desfăşurării întregii activităţii în condiţii egale de eficienţă.să-şi însuşească şi să practice tehnici de relaxare. să facă mici pauze în care să-şi relaxeze membrele superioare (după fiecare regiune masată. simptomatologie. Pentru aceasta el va trebui să cunoască execuţia corectă a procedeelor şi tehnicilor de masaj. . să lucreze cu calm şi fără grabă. . biomecanică.să posede aptitudini psihice deosebite. . după fiecare pacient sau la fiecare oră de lucru). .să aibă foarte bune cunoştinţe de anatomie. .

Pentru profesiunea de maseur nu sunt indicate persoanele: .cu asimetrii faciale. cardio-vascular. maseurii îşi vor întrerupe activitatea în perioadele în care mâinile lor prezintă leziuni sau alte afecţiuni. . digestiv şi renal. . .. gurii. până la vindecarea lor completă.cu deficienţe fizice. organice sau psihice.cu boli ale aparatului respirator. deformaţii ale capului şi deficienţe motrice.cu hiperhidroză palmară sau cu boli de piele. . defecte ale nasului.să cunoască şi să respecte principiile moralităţii şi etica profesională.

Reguli pentru aplicarea masajului Reguli de igienă privind maseurul:  o igiena impecabilă a echipamentului de lucru (fără a omite aspectul estetic);  igiena şi estetica capului şi mâinilor maseurului:  cap: pieptănătura, spălatul dinţilor, etc.  mâini: sănătoase, curate, cu unghiile tăiate foarte scurt şi bine pilite;  înainte de aplica masaj unui pacient, mâinile trebuie obligatoriu spălate şi încălzite;

 nu va folosi deodorante, parfumuri şi creme puternic mirositoare;  nu va fuma în timpul programului, sau dacă acest  nu va consuma băuturi alcoolice în timpul programului.

Reguli privind subiectul:  respectarea unei igiene corecte a corpului şi îmbrăcăminţii;  golirea, înainte de aplicarea masajului, a vezicii urinare şi, dacăeste posibil, a colonului;  se recomandă ca subiectul să-şi aducă un prosop mare sau un cerşaf pe care să-l aşeze pe bancheta de masaj peste cel existent. Reguli privind aplicarea masajului:  masajul igienic (fiziologic) se recomandă să se aplice în cursul dimineţii, cel terapeutic putând să fie aplicat şi pe parcursul zilei la un interval de 2-3 ore înainte sau după servirea mesei şi în aşa fel încât şedinţa de masaj să se încheie cu cel puţin 1/2 oră înaintea mesei următoare.

Reguli metodice de aplicare a masajului  În timpul şedinţelor de masaj. . ele asigurând corpului suprafaţă mare de sprijin şi facilitând relaxarea musculară şi respiraţia. cu membrele superioare şi inferioare uşor flectate. Poate lucra fie din aşezat pe un scaun a cărui înălţime se va adapta în funcţie de înălţimea banchetei sau în funcţie de tehnicile aplicate.  Pentru a nu-şi obosi foarte repede membrele superioare se recomandă lucrul cu mâinile sub nivelul umerilor.  Maseurul trebuie să lucreze din poziţii cât mai favorabile şi cât mai puţin obositoare.  Poziţiile cele mai relaxatoare pentru subiect sunt: decubit (culcat) şi culcatrezemat. subiectul trebuie să aibă o poziţie cât mai confortabilă. să-şi relaxeze muscularura şi să evite încordarea fizică şi psihică.

trădează o tehnică defectuoasă sau existenţa unor afecţiuni care. contracturii sau a unor semne de nelinişte şi încordare la subiect. pregătitoare cu rol de testare/examinare şi pregătire. şedinţa încheindu-se cu procedee şi tehnici lungi şi liniştitoare. Masajul va începe cu procedee simple. . care vor progresa încet ca amplitudine şi ritm. Apariţia unei "jene" locale. de contraindică aplicarea masajului. a durerii.  Intensitatea. ritmul şi numărul de repetări a procedeelor şi tehnicilor de masaj depind atât de scopul urmărit cât şi de sensibilitatea celui masat. uşoare. după care va începe să scadă treptat. până la atingerea intensităţii necesare.

cel regional 15 – 30 minute şi cel general 50-60 minute. relaxator. masajul local poate dura 10 – 15 minute. se recomandă executarea unor exerciţii fizice de înviorare asociate cu exerciţii de respiraţie. de la câteva minute până la 1/2 oră şi chiar mai mult. după şedinţele de masaj cu efect stimulator.  după şedinţele de masaj lungi. cu efect calmant. durata şedinţei va fi stabilită în funcţie de efectul dorit. se recomandă un repaus pentru menţinerea efectului. ..

se recomandă:în scop terapeutic se efectuează 1-2 serii a câte 10-12 şedinţe de masaj. el poate fi reluat după o pauză de câteva zile sau săptămâni. dar slăbesc şi chiar dispar după câteva ore. .  când este necesară continuarea masajului şi peste aceste limite.  pentru menţinerea efectelor obţinute. efectele unei şedinţe de masaj se pot resimţi chiar din timpul acesteia sau  imediat după.

ei vor trebui să-şi coreleze acţiunile. eventual.  în cazul în care asupra unui subiect lucrează doi terapeuţi în acelaşi timp. intensitate şi ritm. înlocuite cu şedinţe de automasaj. cu aceeaşi amplitudine. în funcţie de posibilităţi. în acelaşi sens. . şedinţele de masaj vor fi treptat rărite şi. cu aceeaşi tehnică. simetric.  întregul tratament este bine să fie aplicat de acelaşi terapeut. executând procedeele simultan. în acelaşi timp. spre sfârşitul tratamentului.

 sensul de aplicare a masajului va fi de jos în sus sau centripet în sensul de întoarcere a sângelui către inimă. excepţie făcând zona cefei unde masajul se va efectua în sens centrifug. .

 circumducţii ale pumnului.  abducţii şi adducţii ale degetelor. Exerciţii pentru pumn  flexii – extensii ale palmei cu degetele flectate sau extinse şi tensiuni la finalul mişcării. . pasive şi active cu tensiuni la finalul mişcării.Exerciţii pregătitoare pentru terapeuţi Exerciţii pentru degete  flexii – extensii ale degetelor.  flexii – extensii ale antebraţelor.  înclinări cubitale şi radiale. Exerciţii pentru antebraţe şi coate  pronaţii şi supinaţii ale antebraţelor.

are efectele unei presiuni locale. pentru membrele superioare. până la adevărate costume gonflabile.Mijloace ajutătoare  aparate. . la început mecanice. care se folosesc pentru întregul corp. construite pe pricipiul manşoanelor gonflabile. mergând de la manşoane mici. pe suprafaţămai mare.  aparate de masaj pneumatice. de diverse forme şi mărimi. acestea fiind treptat înlocuite cu cele electrice şi/sau electronice. pe care mâna nu o poate realiza la fel de eficient. Compresiunea care se obţine în momentul punerii lor în acţiune.

 aparatele de infra-sunete şi ultra-sunete. greu de obţinut prin execuţie manuală. fără a plăti cu preţul unei oboseli mari. la fotolii.  gama acestor aparate este cuprinsă între aparate vibratoare mici. cu posibilităţi de realizare a vibraţiilor (cu efect relaxator) asupra întregului corp.  aparate care funcţionează pe bază de vibraţii. până la mese vibratoare. sunt folosite mai ales pentru stimularea sensibilităţii superficiale şi profunde. sunt folosite deoarece regularitatea şi amplitudinea vibraţiilor obţinute cu ele este superioară celei obţinute manual. datorită ritmicităţii şi ritmului de acţionare necesar în acest scop. perne vibratoare. fac parte tot din gama acestor vibratoare. construite special pentru diverse regiuni ale corpului sau întrunind calităţile necesare pentru a se putea acţiona pe mai multe. acţionate cu mâna (eventual fixate pe mâna terapeutului). aparate de percuţie. de diverse forme şi mărimi. .

 aparate pentru detectarea punctelor de presopunctură (care prin specificitatea lor permit recepţionarea unei rezistenţe electrice la nivelul pielii mai scăzute). . se vor folosi ingrediente de genul: talc..  de asemenea. uleiuri. crème. pentru a facilita alunecarea  mâinii pe tegumente. pe baza unor impulsuri electrice sunt prevăzute şi cu posibilităţi de acţionare asupra acestora (de tip "Acutherapy"). unguentecare conţin substanţe cu efect  farmacologic. care.

Examinarea subiectului în vederea aplicării .

examinarea subiectului va pune accent pe locul pe care îl ocupă actul palpatoriu.  Între palparea exploratorie şi atingerea terapeutică nu trebuie să existe diferenţe şi discontinuitate. În masaj.  Masajul fiind doar o parte din cadrul tratamentului kinetoterapeutic. examinarea subiectului este o testare care se realizează în permanenţă pentru a interpreta corect starea pacientului pe măsura derulării tratamentului. această examinare fiind astfel continuă. în timpul masajului .

dureri spontane sau provocate. tensiuni.1. cel mai frecvent palparea nu permite diferenţierea clară a acestor două structuri. . senzaţii care pot însoţi adesea o hiperestezie.Examinarea pielii şi a ţesutului subcutanat Examinarea pielii nu poate fi realizată separat de cea a ţesutului subcutanat deoarece. arsuri. mâncărimi. în afara raporturilor lor foarte apropiate din punct de vedere anatomic.  Convorbirea cu subiectul evidenţiază existenţa unor senzaţii de furnicături. dacă acest lucru este posibil în unele regiuni. ele au şi relaţii fiziologice foarte strânse.

sau: unele ulceraţii. atunci când paniculul adipos subcutanat este gros şi dacă este însoţit de o anumită distrofie ca în cazul celulitei din obezitate.care pot constitui contraindicaţii ale masajului. acnee. ca şi topografia lor. paloare. vezicule. vitilogo. aspectul ne dă indicaţii asupra troficităţii. infecţii. eczeme. cuperoză . cicatrici. băşici. erupţii). papule. . negi.care pot constitui indicaţii ale masajului. etc. aspectul putând fi "capitonat". .Fanerele.. melanodermie. cianoză. urmărindu-se variaţiile patologice ca: eritem. . Examinarea vizuală. vizeză următoarele aspecte: . micoză.  Aspecte patologice: tendinţă hemoragică (purpură.Culoarea.Granulaţia şi relieful. vergeturi.

 Palparea. O temperatură cutanată crescută poate fi un semn inflamator. Pielea umedă.Umiditatea. trădează tulburări de vascularizaţie.Grosimea. permite să se aprecieze: . . . fie o creştere (hipertrofie) datorată grosimii stratului cornos sau a stratului adipos. se poate recunoaşte fie o diminuare a grosimii (atrofie). pielea uscată sau pielea grasă pot impune anumite tehnici de masaj. iar o temperatură scăzută. mai ales la nivelul extremităţilor. .Temperatura.

iar după deformare are posibilitatea de a-şi relua forma iniţială.Sensibilitatea. putându-se detecta fie o hiperestezie superficială. si crescută în unele afecţiuni ale fibrelor elastice. .. pielea este suplă dar fermă şi rezistentă la palpare. În mod normal. . de exemplu) sau a cicatricilor. în legătură cu alte alterări structurale. . Ea poate fi diminuată în cazul fibrozei (în sclerodermie.Consistenţa şi elasticitatea. sensibilitatea la ciupire. fie o durere mai profundă.Mobilitatea. Se testează. mai ales.

edemelor. vergeturilor. infiltratelor. . Se urmăreşte depistarea cicatricilor. acneei. pierderilor de substanţă. cuperozei. ulceraţiilor. escarelor. Aspecte patologice.

hipertonie. ea se poate alătura altor probleme ca: infiltrate. dar cel mai frecvent la nivel osteo-articular. însoţită de legănarea masei musculare.Examinarea ţesutului muscular  Examinarea vizuală. hematoame . a sistemului nervos sau a  viscerelor.  Palparea. prin comparaţie (existenţa unui edem poate masca pierderea de volum muscular). întinderea sa şi confruntarea datelor obţinute cu cele rezultate în urma contracţiilor izometrice şi izotonice. recomandându-se însă şi studierea performanţelor muşchilor respectivi. Se pot evidenţia atrofii sau hipertrofii. Cauza reală a unei dureri musculare poate fi chiar la nivelul muşchiului. Palparea muşchilor este mai dificilă. să se folosească mai mult palparea laterală care permite mai uşor accesul la muşchi.2. ne poate oferi informaţii despre existenţa unei amiotrofii.  Sensibilitate. Palparea dă informaţii asupra următoarelor aspecte:  Volum. de aceea se recomandă ca ea să se facă de mai multe ori.

Palparea dă informaţii asupra următoarelor aspecte:  Volum. Se pot evidenţia atrofii sau hipertrofii,  Sensibilitate. O durere musculară poate fi chiar la nivelul muşchiului, însă cel mai frecvent se află la nivel osteo-articular, la nivelul sistemului nervos sau la nivelul viscerelor; ea se poate alătura altor probleme ca: infiltrate, hipertonie, hematoame

 Tonusse pot întâlni: - hipertonii, cu etiologii diverse, mai ales nervoase, care adesea coincid cu dureri cutanate şi infiltrate ale ţesutului celular subcutanat; - induraţii, care apar frecvent la nivelul anumitor muşchi în nevralgiile sciatice, cervico-brahiale, crurale; solearul, fesierul mijlociu, cvadricepsul, muşchii paravertebrali, fiind cel mai frecvent afectaţi; - fibroze, la palpare ansamblul muşchiului pare foarte tare, cu elasticitatea pierdută parţial sau total, putând fi dureroase dacă se asociază cu o stare inflamatorie sau cu o contractură; - alte probleme ca: hematoame, stări inflamatorii (miozite), nuclei de osificare (miozită osifiantă), aponevrozită, ruptură musculară.

3. Examinarea tendoanelor Palparea, urmăreşte evidenţiază următoarele aspecte: - Durerile inserţiei. Durerea vie stârnită de presiunea pe punctul de inserţie semnalează o teno-periostită de inserţie (durerile asociindu-se cu cele ale muşchilor), însoţită adesea de infiltrate ale planurilor care le acoperă; - Rupturi. Rupturile pot surveni în urma traumatismelor sau a tenosinovitei şi se însoţesc cu impotenţă mai mare sau mai mică în funcţie de caracterul complet sau parţial al rupturii.

. unei revărsări.Convorbirea cu subiectul. Examinarea articulaţiilor . . ne informează asupra poziţiei spontane (antalgică sau prin deformare) dar şi asupra volumului (creşterea volumului se poate datora unei hipertrofii sinoviale. unei hipertrofii a epifizelor sau unui edem periarticular).Examinarea vizuală. dă informaţii asupra caracteristicilor fenomenelor dureroase (ritmului inflamator sau ritmului mecanic) şi asupra eventualelor fenomene de blocaj.4.

Capsula. capsula poate apare dureroasă. . . periostul şi uneori micile burse seroase. Palparea este completată prin punerea în tensiune pasivă a ligamentului. în procesele inflamatorii şi de retracţie sau în mod mai localizat la nivelul unei inserţii. Palparea. Acolo unde poate fi palpată. în mod difuz. se procedează la palparea diverselor elemente: -Ligamentele. mai mult sau mai puţin. Mai întâi pacientul realizează câteva mişcări şi după ce s-a mobilizat pasiv articulaţia. Durerile inserţiei ligamentare atrag atenţia asupra faptului că în afecţiune este inclus.

Palparea sa urmăreşte identificarea unei zone dureroase care poate fi tratată prin masaj sau recunoaşterea tuturor modificărilor care pot constitui contraindicaţii ale masajului. -Interlinia articulară..Sinoviala. Creşterea producţiei de lichid sinovial poate fi detectată prin perceperea bombării fundului de sac sinovial şi creşterea tensiunii sinovialei. devine perceptibilă când este sediul fenomenelor inflamatorii (este îngroşată. umflată). . O sinovială normală nu poate fi percepută. La unele articulaţii.

durerilor sau unor adenopatii (mai ales la nivel inghinal şi crural) .5. scoate în evidenţă semne funcţionale ca senzaţia de greutate. oferă informaţii despre existenţa edemelor. de tensiune. modificărilor de culoare ale pielii. Examinarea circulaţiei Circulaţia venoasă şi limfatică  Convorbirea cu subiectul. a tulburărilor trofice. etc. crampe.  Examenul vizual şi palparea.

.Circulaţia arterială în membrele inferioare:  Convorbirea cu subiectul. dar şi despre modul de exprimare a diferitelor pulsuri (la nivelul piciorului. va oferi informaţii despre apariţia claudicaţiei intermitente. antecedente. modalităţi. popliteu şi femural). tibial posterior.  Examenul vizual şi palparea. vechimea tulburărilor. ne oferă informaţii despre eventualele tulburări trofice.. etc.

se impune. depistarea existenţei unor tulburări trofice. precum şi testarea sensibilităţii (hiperestezie cutanată. hipoestezie sau anestezie). . examinarea vizuală şi palparea). date care pot fi obţinute folosind aceleaşi modalităţi de examinare (convorbirea cu subiectul.Examinarea sistemului nervos  În vederea stabilirii conduitei de urmat în aplicarea tratamentului prin masaj. hiperestezie profundă.

urcând spre hipocondrul drept.se palpează în hipocondrul stâng.se palpează sub marginea inferioară a grilajului costal drept. . în punctul lui Murphy.se examinează prin palparea zonei epigastrice şi ombilicale.Examinarea viscerelor abdominale  Convorbirea cu subiectul. .Stomacul . .Vezica biliară .Intestinul subţire . . este modalitatea de examinare de bază: .  Palparea.Colonul – se palpează pornind de la fosa iliacă internă dreaptă.Ficatul . permite să se facă bilanţul marilor funcţiuni.Splina . apoi spre unghiul splenic şi de acolo spre fosa iliacă internă stângă.se palpează ansamblul anselor în regiunea periombilicală.se palpează în hipocondrul drept. . până la unghiul hepatic. .

în fosa iliacă dreaptă. zona periombilicală şi zona epigastrică. . Percuţia. cu precădere. pemite studierea sonorităţii ansamblului viscerelor goale ale cavităţii abdominale şi se efectuează.

Sex …………………………………………..FIŞĂ DE EXAMINARE În vederea aplicării masajului Subiect………………………………………. Vârstă ……………………………………… Structura examinată Pielea şi ţesutul subcutanat Forma de examinare Convorbirea Observaţ Observaţii Examenul vizual Examenul palpatoriu Ţesutul muscular Convorbirea Examenul vizual Examenul palpatoriu Tendoane Convorbirea Examenul vizual Examenul palpatoriu ..

Articulaţ Articulaţii Convorbirea Examenul vizual Examenul palpatoriu Circulaţ Circulaţie Convorbirea Examenul vizual Examenul palpatoriu Sistem nervos Convorbirea Examenul vizual Examenul palpatoriu Viscere abdominale Convorbirea Examenul vizual Examenul palpatoriu .