PSIHODIAGNOSTIC CLINIC I

STRUCTURA CURSULUI 1. ABORDAREA CLINICA IN PSIHOLOGIE 2. OBSERVATIA 3. INTERVIUL 4. INVENTARE DE PERSONALITATE 5. TEHNICI PROIECTIVE NOTE DE CURS -

I.

ABORDARE CLINICA IN PSIHOLOGIE

Caracteristici generale Abordarea clinica a fost deseori contestata ca ‘stiinta adevarata”; cu toate acestea are o istorie lunga. Este bazata pe o metodologie mai putin structurata; este mai degraba “o maniera de a actiona, simti, proceda” (Grawitz 1993). Metoda clinica se inrudeste cu examenul medical prin aspectele calitative si relatia cu celalalt. S-a facut distinctia intre clinica realizata “cu mainile goale” si clinica instrumental. Lagache (1949) considera ca abordarea clinica vizeaza “studiul aprofundat al cazurilor individuale”, “studiul conduitei umane individuale si al conditiilor sale” (gandire, maturizare, conditii fiziologice si patologice, istoria vietii), adica studiul persoanei totale “in situatie”. Abordarea clinica vizeaza toate aspectele individuale, de la date organice la date de natura psihosociala. Abordarea clinica este o abordare holista a conduitelor normale si patologice. Obiectivul psihologiei clinice este studiul si intelegerea subiectilor singulari si a conduitelor lor in cadrul unei interactiuni directe a psihologului cu acestia. Implicarea psihologului conduce la “rezultate subiective” si permit accesul la procese inaccesibile observatiei, care stau la baza comportamentelor observate si masurate prin tehnici “obiective”. Metoda clinica se deosebeste de metoda experimental care are ca scop explicit sau implicit pe cel de a face generalizari. Metoda clinica are un scop practice: realizarea unei evaluari sau diagnostic, urmate deseori de o prescriptive terapeutica. Miezul psihologiei clinice este reprezentat de “studiul de caz”: intalnirea unui subiect singular, constituit de o istorie specifica si perceput in totalitatea sa, refuz al obiectivismului, sensibilitate la istorie, importanta relatiei observatory-observat, transferul…” Studiul de caz se bazeaza pe metode diferite (consultative, observare, teste, etc) care pot fi folosite si izolat in anumite situatii, dar a caror utilizare ramane conforma principiilor metodei clinice. Studiul de caz desemneaza o constructie a clinicianului care se bazeaza pe un mod de a solicita si apoi de a considera anumite informatii provenite de la pacienti: persoana vorbeste despre ea insasi instituindu-se ca subiect al propriului sau discurs. Studiul de caz incepe, asadar, prin modul in care subiectul vorbeste despre sine insusi. Studiul de caz nu este un monolog, ci efectul intalnirii dintre un subiect care prezinta o

problema, vorbeste despre ea si un psiholog care il asculta si va reconstrui aceste elemente sub forma unei constructii cu sens. Studiul de caz are o serie particularitati: a) Singularitatea: cazul sa fie tratat in unicitatea sa sis a n u fie redus la ceea c ear putea sa exemplifice ( de ex. Tipul de patologie). A considera un caz singular inseamna a fi atent la ceea ce nu se confunda nici cu evidentele, nici cu obisnuinta, nici cu normalul. Un caz devine singular prin privirea si asamblarea clinicianului pentru ca acesta va evidential tot ceea ce se sustrage “comunului”, “obisnuitului”. De exemplu: un subiect cu boala somatic; referinta la singularitate implica interesul pentru teoriile personale ale bolnavului, aspect inconstiente exprimate in discurs, convingerile legate de vindecare. b) Totalitatea: subiectul este o unitate indivizibila (intrasubiectivitate) in interactiune cu lumeaexterioara (intersubiectivitate). Elementele notate (reprezentari, conflicte, angoase…) trebuie intotdeauna repuse in contextual individului si a lumii sale. Un symptom trebuie interpretat in lumina istoriei subiectului, a functiei pe care acesta o indeplineste in propria-I existent, a consdecintelor si a reprezentarilor pe care le suscita. c) Istoria: discursul present al subiectului trebuie pus in relatie cu o cronologie, un trecut, un moment al vietii; subiectul nu se afla niciodata inafara timpului, el vorbeste la present, dar construieste un trecut punctat de amintiri, cautari, semnificatii. Psihologul il ajuta in aceasta reconstructive. d) Intalnirea implica o relatie cu psihologul, care prin prezenta si ascultarea sa, este un catalizator al emotiilor, reprezentarilor. Atfel, studiul de caz ilustreaza metoda clinica si se poate sprijini pe diverse metode de culegere a datelor: observatia, interviul, teste psihometrice, teste proiective. Anzieu (1974) considera ca metoda clinica are la baza trei principii: 1. Postulatul dinamicii 2. Postulatul totalitatii 3. Postulatul genezei Cloninger (1996) aduce 3 obiectii majore privind valoare stiintifica a studiului clinic al indivizilor: a. Nu permite predictii b. Lipsa obiectivitatii c. Nu permite generalizari

Intelegerea schimbarii si dezvoltarii personalitatii f. Ofera ocazia modificarii unor teorii c. . (b) rolul central al experințelor din copilăria timpurie în modelarea dezvoltării personalității (c) metodologia distinctivă pe care a creat-o pentru tratamentul psihologic al tulburărilor psihice. Permite evidentierea complexitatii personalitatii e. fenomenul transferului și relevanța experiențelor trecute pentru personalitatea și simptomele prezente (Luborsky. MODELE TEORETICE DIN PSIHOLOGIA CLINICA ABORDAREA PSIHODINAMICA Există trei idei fundamentale comune tuturor teoriilor psihanalitice ce constituie fundamentul acestora și prin care pot fi comparate cu alte sisteme psihologice: rolul inconștientului. Teoria și practica psihanalitică a cunoscut multiple schimbări care au început cu Freud însuși și a continuat cu contribuțiile aduse de ceilalți reprezentați ai psihanalizei.Acelasi autor enumera resursele studiului clinic: a. Fiecare modificare teoretică constituie o contribuție la dezvoltarea înțelegerii mecanismelor psihice ale sănătății și tulburărilor psihice. Accentual pus pe procesele ce se desfasoara in interiorul personalitatii Analiza resurselor si limitelor abordarii clinice comparative cu abordare psihometrica conduce la idea complementaritatii. 2008) identifică patru teme fundamentale prin care Freud își individualizează contribuția la psihanaliză: (a) structura și procesul inconștientului (universul intrapsihic ascuns). cf. Magnavita. iar pe de altă parte au îmbunătățit metodologia de aplicare a terapiilor de tip psihanalitic. Intelegerea personalitatilor exceptionale sau plasate in situatii exceptionale b. O’Reilly-Laundry & Arlow. Plasarea individualui in contextual sau d. Evoluția teoriei psihanalitice freudiene Millon (2004. 2010).

comportamentelor și sentimentelor. autentici. pe rolul experiențelor perinatale și pe rolul procesului separării copilului de mama în dezvoltarea anxietății. focusul este pe schimbarea convingerilor. Sandor Ferenczi (1873–1933) a atacat conceptul freudian de neutralitate considerândul un obstacol al vindecării psihologice. Teoria și practica psihanalitică a cunoscut multiple schimbări care au început cu Freud însuși și a continuat cu contribuțiile aduse de ceilalți reprezentați ai psihanalizei. de contratransfer – idee central astăzi în majoritatea teoriilor psihoterapeutice. calzi iar pacienții i-a considerat parteneri egali în procesul terapeutic. Ferenczi a accentuat rolul empatiei și a anticipat conceptul de rezonanța emoțională. A introdus formele mai scurte de psihoterapie și a accentuat importanța relației terapeutice reale. . teoria inconștientului colectiv și a arhetipurilor. De asemenea. El și-a denumit practica Psihologia Analitică. Autorul a recomandat terapeuților analiza personală pentru a putea deveni conștienți de sine. Alfred Adler (1870-1937) și-a dezvoltat propria teorie accentuând rolul familiei și a relațiilor sociale în dezvoltarea problemelor psihologice. Cea mai importantă contribuție a să a fost legată de înțelegerea profundă a relației terapeutice.(c) recunoașterea faptului că caracterul pacientului este cental în înțelegerea simptomatologiei psihice. Otto Rank (1884–1939) a dezvoltat o teorie nouă focalizată pe relația reală mama-copil. Adler a accentuat importanța interesului social pentru sănătatea mentală. a considerat că răspunsurile timpurii ale copilului la familie devin ”prototipuri” pentru felul în care persoana va aborda viața ulterior. Abordarea să terapeutică cuprinde aceste diferențe teoretice față de psihanaliza clasică: dialogul terapeutic între pacient și terapeut este accentuat. prezente. Fiecare modificare teoretică constituie o contribuție la dezvoltarea înțelegerii mecanismelor psihice ale sănătății și tulburărilor psihice. principalele contribuții pot fi considerate următoarele: Carl Gustav Jung (1875-1961) a căutat să dezvolte o abordare holistă care să încorporeze atât partea psihologică cât și pe cea spirituală a omului. Astfel. iar pe de altă parte au îmbunătățit metodologia de aplicare a terapiilor de tip psihanalitic. Cunoscut pentru ideile sale despre tipurile și structura personalității. Jung a introdus modificări în practica psihanalizei. scopul este de a înlocui auto-protecția și auto-indulgența exagerate cu contribuția socială. El a propus terapeuților să fie active.

terapeutul trebuie să ofere pacientului o ”experiență emotional corectivă” care să repare experiențele relaționale traumatice din trecut. Principalele idei inovatoare propuse de autor au fost: relația dintre mama și copil ca fiind central pentru dezvoltarea psihologică sănătoasă. Melanie Klein a accentuat importanța fanteziilor primare de pierdere (poziția depresivă) și de persecuție (poziția paranoidă) pentru patogeneza bolii psihice. securitatea relațională timpurie. a dezvoltat practica psihanalitică cu copii. Mișcarea de dezvoltare psihologică pleacă de la dependența totală și se îndreaptă spre separarea matură de celălalt. Anna Freud (1895-1982) a rămas adepta ideilor freudiene tradiționale dar a adus propriile sale contribuții la dezvoltarea Ego Psihologiei: Ego-ul dezvoltă mecanisme de apărare pentru a se proteja de anxietatea provocată de amenințările intrapsihice sau ale realității. în dezvoltarea normală. Klein a fost un pionier al lucrului terapeutic cu copii. Copilul internalizează pe ”celălalt” sub forma unui obiect intern care devine o parte a structurii psihologice a copilului. Studiind etapele foarte timpurii ale dezvoltării copiilor. continuator al teoriei relațiilor obiectuale. Melanie Klein (1882–1960) a fost cea care a inițiat teoria relațiilor obiectuale. identifică ”obiecte” pe care le percepe ca fiind ”bune” sau ”rele” în funcție de plăcerea sau durerea pe care o provoacă. Contribuțiile sale au vizat recunoașterea rolului jocului ca modealitate de a accesa lumea interioară a copilului. abilitățile mamei de a-și manageria anxietate și de a manifesta empatie determină dezvoltarea la copil a securității intrapersonale. nu plăcerea. Harry Stack Sullivan (1892–1949) s-a îndepărtat de teoria freudiană și a dezvoltat o teorie relațională a dezvoltării personalității. copilul este incapabil să integreze ”binele” și ”răul” și astfel devin părți splitate. Initial. Accentual în terapie este pus pe interpretarea . anxietatea mamei determină apariția anxietății la copil. contextual extern este un factor la fel de important ca și instictele pentru conflictualitatea psihică. care este incapabil să perceapă distincții între sine și ceilalți. Klein a lansat idea că bebelușul. În viziunea sa. s-a îndepărtat de ideile freudiene atunci când a considerat că libidoul caută obiectul. William Fairbairn (1885-1960). această splitare se reduce gradual iar copilul este capabil să perceapă pe sine și pe ceilalți ca ”obiecte” integratoare atât ale binelui cât și ale răului. aceea că factorul curativ principal în psihoterapie este relația emoțională a pacientului cu analistul mai degrabă decât insightul intelectual.Franz Alexander (1891–1964) este cunoscut pentru idea foarte controversată pe care a lansat-o.

Pentru Winnicot. Dacă ”obiectele sinelui” nu își îndeplinesc rolurile în diferite etape ale dezvoltării copilului. Fairbairn a considerat relația terapeutică o sursă de reparație psihologică. experiență-lipsă pentru pacient. fie securizant. în sensul că oferă șansa ca pacientul să înlocuiască ”obiectul rău” cu ”obiectul bun” (adică terapeutul internalizat). Winnicot a lucrat preponderent cu copiii. Ideea esențială susținută de acesta a fost că legătura de iubire (loving bond) există într-o relație sănătoasă mamă-copil. Atașamentul are o valoare deosebită în supraviețuire pentru că asigură securitatea și protecția contra pericolelor. dacă această relație este ruptă sau deficient.problemelor în termenii relațiilor timpurii și a dezvoltării. John Bowlby (1907-1990) a introdus aceste idei în domeniul cercetării științifice prin studiile sale în domeniul psihologiei dezvoltării. vor rezulta deficiențe psihologice la nivelul sentimentului de sine al . Spre deosebire de teoria psihanalitică care postula idea că relația obiectuală a copilului i-a naștere în fantezia acestuia și se bazează pe instinctele înnăscute. Ideile sale au apărut în urma experiențelor sale clinice cu adulți profund fragmentați interior. fie insecurizant. Astfel este accentuată idea utilizării relației terapeutice pentru a rezolva deficite de dezvoltare psihologică. Heinz Kohut (1913-1981) și psihologia sinelui reprezintă una dintre dezvoltările recente cele mai semnificative în teoria psihanalitică. reglarea emoțională) pentru copil ar trebui performate de adulții semnificativi sau ”obiectele sinelui”. pe când. A introdus conceptul de obiect tranzacțional care este o formă concretă a copilului de a menține conexiunea dintre sine și atașamentele sale. Bowlby șia dezvoltat teoria pe idea că bebelușii au un instinct înnăscut de atașament și nevoia de legături affective. Relația timpurie dintre mama și copil care răspunde adecvat nevoilor copilului este sursa relațiilor obiectuale interne securizante. În anii 1940-1950 a formulat teoria atașamentului. Donald Winnicott (1896-1971) a continuat ideile lui Fairbain și a subliniat influența continuă a experienței psihologice a copilului mic în care reprezentările lumii externe i-au forma fenomenului tranzacțional. Funcțiile sinelui (de exemplu. teoria atașamentului consideră că patologia apare datorită factorilor patologici de mediu. gradual aceste funcții sunt internalizate iar copilul le poate împlini pentru sine în absența persoanelor semnificative. Kohut a accentuat importanța relațiilor timpurii în construirea ”structurii Sinelui”. terapeutul care ”conține” psihologic clientul oferă acestuia o experiență nouă pe care a numit-o ”good enough mothering”. atunci copilul este traumatizat. Acest ”model intern” devine un prototip al relațiilor pe care le va dezvolta pe parcursul vieții adulte.

Spre deosebire de abordarea cognitiv-comportamentală care se rezumă la rezolvarea problemelor și la învăţarea unor noi comportamente. Superego. Pe de altă parte. A studiat îndeaproape relația mama-copil și impactul separărilor timpurii ale copilului de mama pentru dezvoltarea acestuia. Toate aceste obiective se bazează pe analizarea experiențelor din copilărie care sunt aduse la nivelul conștiinței. Tulburările procesului fundamental al separării și individuării determină tulburarea abilității de a menține un sentiment al identității personale la vârsta adultă. de a se adapta la realitate. Margaret Mahrer (1897-1985) a contribuit la dezvoltarea psihanalizei prin studiile sale asupra apariției sentimentului de sine prin procesul separării și individuării.persoanei. Egoul cuprinde un set de capacitate libere de conflict pe care le-a numit funcții primare autonome ale Eului și care implică abilitatea de a integra și sintetiza experiențele și astfel. 2010). Heinz Hartmann (1894-1970) a accentuat idea că bebelușii sunt echipați de la naștere cu toate mecanismele de adaptare la mediu și a subliniat primordialitatea Egoului în dezvoltarea psihică. Ego. ci și în adaptarea la mediu. Acestea pot funcționa dacă copilului i se oferă un mediu care îi răspunde rezonabil nevoilor sale. Clienții cu aceste dificultăți transferă terapeutului nevoia să ca acesta să funcționeze ca un ”obiect al sinelui”. Cele mai importante obiective ale terapiei psihanalitice sunt: să facă conştiente conţinuturile inconştiente şi să ajungă la cea mai bună funcţionare a Eului astfel încât comportamentul să se bazeze mai mult pe realitate decât pe trebuinţele instinctuale. A lucrat îndeaproape cu copiii psihotici și a identificat psihoza simbiotică a copiilor ca fiind o tulburare profundă a proceselor normale de separare și individuare. apoi analizate. Concepte utilizate in abordarea psihodinamica Psihanaliza caută să înțeleagă comportamentul uman prin investigarea experienței interioare a pacientului iar tratarea problemelor psihologice ale acetuia se face prin aplicarea clinică a acestei înțelegeri (Luborsky. O’Reilly-Laundry și Arlow. astfel. relația terapeutică empatică. psihoterapia . hrănitoare poate permite clientului să internalizeze aceste funcții lipsă ale obiectelor sinelui – process pe care Kohut l-a numit transmutarea internalizării. nu doar ca manager al conflictelor intrapsihice între Id. interpretate și reconstruite. un obiectiv specific doar abordărilor psihodinamică vizează modificarea semnificativă a personalităţii individului şi a structurii sale de caracter.

2010). d. Relațiile primare sunt considerate de o importanță crucială pentru înțelegerea clientului. Transferul se referă la transferul emoțiilor trăite în relațiile timpurii cu ceilalți semnificativi asupra persoanelor importante din prezent. În timpul analizei. O’ReillyLaundry și Arlow. Principalele concepte clinice ale psihanalizei și modalitățile de utilizare clinică a acestora sunt: a. sau ceea ce Freud numea ”jocul forțelor minții”. Un principiu central al abordării psihodinamice este universalitatea existenței conflictului iar preocuparea este pentru a determina felul în care oamenii manageriază aceste conflicte. Freud propune o structură a psihicului (Id.psihodinamică necesită o incursiune profundă în trecutul pacientului pentru a dezvolta acel nivel de autoînţelegere care se presupune a fi necesar pentru schimbarea personalităţii. Aceste mecanisme permit evitarea emoțiilor sau gândurilor pe care pacientul nu le poate tolera la nivel conștient (dorințe innaceptabile). partea negativă este că prin mecanismele de apărare. Inconștientul. Acest patern emoțional primar modelează prezentul prin trecut și astfel. c. Aducerea materialului inconștient la nivelul conștiinței pacientului reprezintă principalul obiectiv terapeutic al terapiei psihodinamice. Conflictul intrapsihic (conflictul dintre părțile psihicului care au percepții sau emoții opozante) determină comportamentul problematic al pacientului. este ilustrată cel mai bine de conflictul intrapsihic. simptomele sunt văzute ca manifestări ale conflictului intern/intrapsihic. afectează atitudinile pacientului față de oamenii și situațiile prezente. și cuprinde procese emoționale și cognitive. dar și anumite forme ale memoriei care afectează reacțiile și comportamentul pacientului (Luborsky. Psihodinamica. pacientul distorsionează realitatea și astfel. poate avea dificultăți de adaptare. are loc decodificarea semnificației simptomului pentru ca pacientul să identifice modalități mai sănătoase de a exprima emoțiile conținute de simptom. Astfel. Mecanismele de apărare sunt forme de răspuns automat la situații care determină apariția anxietății la nivel inconștient. anxietate determinată de experiența conflictului intrapsihic. Superego) care este marcată de conflicte. b. Analiza transferului pe care pacientul . Partea pozitivă a mecanismelor de apărare este că permit managementul unor emoții potențial copleșitoare. Ego. Inconștientul se referă la tot ceea ce se află înafara conștientizării.

pe de altă parte. se referă la reacțiile analistului față de pacient (transferul analistului) care pot avea legătură cu problemele personale ale terapetului ce necesită rezolvare. Interpretarea viselor ocupă un loc special în terapia psihanalitică. profund.). şi se referă la presupusele experienţe interioare ale pacienţilor. Una dintre marile descoperiri ale lui Freud a fost aceea că pacienții pot fi ambivalenți față de vindecare: pe de o parte o doresc. astăzi.și menține starea (de exemplu. evitarea anumitor discuții. Interpretarea reprezintă forma fundamentală de răspuns în psihanaliza tradițională și se referă la împărtășirea cu pacientul a temei sale centrale pentru a-l ajuta să înțeleagă conflictele din spatele comportamentului său simptomatic (Luborsky. Rezistența. Gabbard (2005) menționează pe lângă această dimensiune repetitivă a transferului. și nevoia pacientului de o experiență emotional corectivă vindecătoare care să compenseze pentru problemele relaționale ale copilăriei. 2005). ca formă de răspuns terapeutic care . după Freud. Freud considera că visele sunt ”calea regală către inconștient” și că întregul conținut manifest al visului trebuie decodat pentru a înțelege conținutul latent. rezistența nu mai este percepută ca un obstacol al schimbării terapeutice. uitarea ședințelor. Gabbard (2005) surprinde evoluția teoretică și practică a conceptului de contratransfer care. rezistența se referă la toate acțiunile prin care pacienții se feresc de schimbare pentru a. Scopul lor este acela de a facilita și mări conştientizarea şi înţelegerea de sine. 2010). amintiri etc. g. Contratransferul. Așadar.îl face asupra analistului permite identificarea paternurilor trecutului și separarea lor de realitatea prezentă. ci ca un instrument de analiză prin care pacientul poate conștientiza felul în care paternurile trecutului influențează comportamentul în relațiile actuale. e. f. este considerat un instrument terapeutic extrem de valoros în psihanaliză. inconștient (sau conștient) se opun acesteia (Gabbard. etc. vise. Interpretarea are la bază răspunsul empatic. prin asociaţii libere. În terapia psihodinamică contemporană. Interpretările sunt afirmaţii pe care analistul le face despre semnificaţia profundă a conţinuturilor pe care clienţii le aduc în terapie. O’Reilly-Laundry și Arlow. pacientul induce anumite emoții în terapeut ceea ce îi oferă acestuia din urmă o idee despre lumea interioară a pacientului și despre sentimentele evocate de acesta în relațiile sale dinafara terapiei. Astfel. contratransferul reprezintă o combinație între trecutul terapeutului și lumea interioară a pacientului.

Balanța dintre cele două elemente variază în funcție de tipul terapiei dinamice practicate și de nevoile pacientului. cu sursele conflictelor sale. îi acordă un rol central. pacientul modelează procesul terapeutic. Asociația liberă. Psihanaliza consideră că toate gândurile. Insightul. operează înafara conștiinței. în care terapeutul ascultă tot ceea ce vine și nu ghidează în nici un fel explorarea.înseamnă rezonanța fină cu emoțiile pacientului și astfel. între trecut și prezent. Cele două elemente centrale ale tratamentului sunt relația terapeutică (analiza transferului) și explorarea problemelor pacientului. pacientul intră în contact din ce în ce mai mare cu părți importante ale sinelui. i. terapeutul trebuie să-și adâncească cunoașterea fiind atent la toate canale de comunicare care au loc. Studiile recente accentuează importanța empatiei terapeutului pentru rezultatele terapiei. Explorarea problemelor pacientului (munca expresivă) este procesul gradual de a găsi semnificații în dificultățile pacientului. atât pacientul cât și terapeutul nu au acces la ele. înțelegerea emoțională a acestuia. O’Reilly-Laundry și Arlow. 2010). ”Spune ce-ți vine în minte” este de obicei începutul oricărei terapii psihanalitice. Prin metoda asociației libere. Înainte de a formula orice ipoteză asupra problemelor pacientului. Terapeutul își dezvoltă înțelegerea luând în . O altă asumție a psihanaliștilor este aceea că există o distincție între insightul intelectual și cel emoțional. Autorii subliniază faptul că echilibrul correct dintre aceste elemente este ghidat de pacient. Prin asociații libere. să înțeleagă interpretările și percepțiile eronate ale realității actuale prin prisma trecutului. Empatia în relația terapeutică constituie o temă de cercetare frecventă începând cu a doua jumătate a secolului al 20-lea. Ideea din spatele acestui concept și metode terapeutice este aceea că cele mai puternice aspecte care structurează materialul interior al pacientului. Psihoterapia de tip psihodinamic pleacă de la asumția că schimbarea fundamentală nu poate apărea în absența insightului și astfel. iar. visele. relația terapeutică (analiza transferului) este considerată sursa acțiunii terapeutice. În toate terapiile dinamice. să conștientizeze forța impactului pe care îl au dorințele inconștiente ale copilăriei. reveriile și fanteziile neprelucrate constituie un material clinic bogat care permite înțelegerea părților sinelui anterior exprimate prin simptome (Luborsky. h. Analiza transferului ajută pacientul să distingă între fantezie și realitate. Freud numea acest proces atenție flotantă.

Apariția simptomelor dobândește sens pe măsură ce sunt realizate legăturile cu confliectele interne. Descreșterea sentimentelor de inferioritate. pentru a evita distanțarea sau separarea. munca. c. Încurajarea persoanei de a recunoaște egalitatea între oameni. Obiectivele procesului terapeutic adlerian sunt următoarele (Mosak. e. d.considerare nu numai ceea ce spune pacientul ci și modalitățile nonverbal de exprimare. Schimbări la nivelul stilului de viață (percepții și scopuri). depășirea descurajării. Varianta adleriană a procesului terapeutic Terapia adleriană se bazează pe ideea că psihoterapia este o acțiune de tip educațional ce se bazează pe cooperarea dintre terapeut și client. iubirea). După Mosak (1995) procesul educațional din terapia adleriană urmărește câteva scopuri majore: a. Adler abandonează modelul medical și structurează terapia astfel ca pacientul să se considere o ființă creativă care joacă un rol în . 1995): 1. Schimbarea motivației de tip vinovăție din spatele comportamentelor acceptabile sau schimbarea valorilor. Aprofundarea explorării are loc pe măsură ce apar paternurile (de relaționare și management al stresului și emoțiilor) din spatele problemelor pacientului. la același nivel. Aspectele pe care se focalizează re-educarea vizează stilul de viață al pacientului și relația cu sarcinile vieții (prietenia. condiția esențială a succesului terapeutic este relația terapeutică fundamentată pe credință. Ajutarea persoanei de a deveni o ființă umană care participă social. b. Scopul terapeutic este de a transforma erorile mari în erori mici. Creșterea interesului social. recunoașterea și utilizarea resurselor personale. Stabilirea și menținerea unei ”bune” relații. Mulți analiști actuali consideră că și reacțiile contratransferențiale sunt surse importante de informație. iubire și speranță – aspecte foarte asemănătoare cu factorii comuni ai terapiei. Terapeutul și pacientul stau față în față. f. Emoțiile pacientului încep să aibă sens pe măsură devin clare conexiunile dintre viața trecută și cea prezentă.

Percepții eronate ale vieții și cerințelor vieții (Viața este foarte grea). d. poziția copilului în familie) precum și amintirile timpurii (early recollection). . Persoana se comportă ”ca și cum” miturile vie ții sale sunt adevărate. iubire). alinierea scopurilor. o ființă responsabilă pentru acțiunile proprii dar și pentru schimbare. Stilul de viață poate fi perceput ca o mitologie personală. tranzacțiilor interpersonale ale pacientului. În procedurile de evaluare formale. comportamentului. Astfel pasivitatea pacientului este descurajată iar acesta este încurajat să-și asume un rol activ în terapie. b. Pentru Adler. Analiza continuă cu o examinare a felului în care stilul de viață afectează funcționarea sarcinilor de viață. respect mutual și încredere. 2. insightul înseamnă înțelegerea tradusă într-o acțiune constructivă și reflectă înțelegerea pacientului asupra naturii teleologice a comportamentului și asupra apercepțiilor greșite. terapeutul pune o oglindă în fața pacientului.crearea propriilor probleme. Suprageneralizările (Oamenii sunt periculoși). Insightul este facilitat prin interpretarea modalităților obișnuite de comunicare. c. Interpretările adleriene pun accentul pe cauză. Rezistența și contratransferul sunt definite în termenii unor discrepanțe de scopuri între terapeut și client. pe mișcare și mai puțin pe descriere. precum și rolul acestora în mișcarea vieții. Pacientul va învăța că o relație interpersonală bună implică cooperare. Interpretarea încununată de insight. Trebuie să mulțumesc pe toată lumea). fanteziilor. povestea vieții pacientului permit evidențierea ”greșelilor de bază”. Terapia necesită cooperare. ”Greșelile de bază” sunt următoarele: a. Sunt doar o casnică). Interpretările relaționează trecutul de viitor doar pentru a puncta continuitatea stilului de viață dezadaptativ și nu pentru a demonstra o conexiune cauzală. e. Prin interpretare. Minimizarea sau negarea valorii personale (Sunt prost. Valori greșite (Trebuie să fii mereu primul dacă vrei să-i depășești pe ceilal ți). sarcina în acest caz va fi de a realinia scopurile pentru ca terapeutul și pacientul să se miște în aceeași direcție. adică cele ce apar înaintea memoriei continue. Analiza dinamicilor pacientului se referă la două aspecte: înțelegerea stilului de viață al pacientului și înțelegerea felului în care acest stil de viață îi afectează funcționarea curentă a sarcinilor de viață (prietenie. este explorată constelația familială a pacientului (de exemplu. Rezumatul acestor amintiri timpurii. tranzacțiilor dintre pacient și terapeut. 3. muncă. simptomelor. a viselor. Scopuri ale securității false sau imposibile (Un pas greșit și ești mort. Aceste amintiri sunt considerate metode proiective – oamenii își amintesc selectiv evenimente trecute care sunt consonante cu stilul lor de viață.

are și cheia rezolvării problemelor sale. Astfel. visele permit aducerea la suprafață a problemelor clientului și indică mișcarea pacientului. Jung (1965 cf. 1995): a) psihicul este un sistem autoreglator. nevroza este considerată de Jung un simptom al tulburării echilibrului personalității. terapeutul jungian caută complexul de la baza simptomului. recunoașterea paternurilor arhetipale care se manifestă prin acțiunea complexelor. clientul trebuie să riște un pic din siguranță” pentru posibilitatea unei mai mari fericiri sau auto-împliniri. 1995) afirma că atunci când terapeutul descoperă secretul pacientului. scaunul gol. 4. iar dacă se abate de la acestea. Psihoterapia . Adeptul unicității individului. utilizarea extensivă a încurajării (mai ales datorită faptului că Adler consideră omul mai degrabă descurajat decât bolnav). rezolvarea conflictelor normale și patologice (diferențierea se face în funcție de gradul de conștientizare a conflictului și puterea cu care se manifestă complexul de la baza sa). Varianta jungiană a procesului terapeutic Jung și-a construit sistemul terapeutic plecând de la patru principii (Douglas.Adler considera visul ca fiind o activitate de rezolvare de probleme cu orientare spre viitor. b) inconștientul are o componentă creativă și autoreglatoare. pentru că terapia sau viața nu oferă garanții. trecute. Douglas. descoperirea felului cum acestea se manifestă în relația medic-pacient. Adler respingea teoria simbolismului fix în interpretarea viselor. d) creșterea personalității se desfășoară pe parcursul întregii vieți și a mai multor stadii. Reorientarea înseamnă convingerea pacientului că schimbarea este bună pentru el. Psihoterapia analitică se focalizează pe următoarele aspecte: căutarea rădăcinilor complexelor și nevrozelor actuale în evenimentele și traumele trecute. de aceea. apare nevroza. pentru Adler. Omul se confruntă de-a lungul vieții sale cu mai multe sarcini de dezvoltare. Alte tehnici terapeutice adleriene sunt: identificarea unor alternative de către terapeut și lăsarea pacientului s-o aleagă pe cea mai potrivită. jocuri de rol. astfel că în loc să se focalizeze pe simptome izolate. și altele în funcție de creativitatea terapeutului și deschiderea să către a experimenta – toate având scopul de a reorienta pacientul. c) relația terapeut-pacient joacă un rol major în facilitarea auto-conștientizării și vindecării. spre deosebire de viziunea lui Freud care vedea visul ca fiind o încercare de rezolvare a unei probleme vechi. Astfel. Maniera actuală de a trăi a pacientului îi conferă ”siguranță” dar nu fericire.

1995). psihologia cognitivă și psihologia experimentală. 1992. Siegelman. au apărut terapiile validate empiric. ABORDAREA COGNITIV-COMPORTAMENTALĂ Această abordare își are originea în știința comportamentului. ci autoactualizarea (individuarea). Beebe. Aceste terapii promovează rezolvarea problemelor clienților prin producerea de schimbări la nivelul cognițiilor și/sau comportamentelor. Sullivan. Evaluarea empirică a eficienței metodelor terapeutice cognitiv-comportamentale. Carotenuto. Abordarea cognitiv-comportamentală include câteva tipuri speciale de terapii: terapia comportamentală. terapia cognitiv-comportamentală și terapia raționalemotivă.psihanalitică vizează nu doar rezolvarea complexelor sau dezvoltarea eului. Douglas 1995) s-a centrat pe observarea și analizarea rănilor primare de la baza complexelor manifestate în comportamentul copiilor. Hillman. Fordham (1990 cf. DeRubeis. terapia cognitivă. 1992. Abordările cognitiv-comportamentale pot fi caracterizate prin următoarele elemente specifice: a. Douglas. terapia jungiană a cunoscut modificări. utilizând tehnici validate științific. 1992 cf. Pe de altă parte. Majoritatea terapiilor cognitiv-comportamentale se află între cele două extreme combinând intervenții comportamentale și cognitive în măduri diferite în funcție de caz. astfel. astfel ca pacienții să-și trăiască viața la potențialul lor maxim. În acest sens. focalizarea pe emoțiile. 1982. Adepții acestei orientări terapeutice sunt intens și sistematic preocupați de validarea terapiei. acest tip de terapii se întinde pe un continuum în care a) la un capăt se află terapiile comportamentale ce se focalizează pe comportament și determinanții din mediu ai acestuia. fără intervenții comportamentale (Grant. 1989. mai degrabă decât pe interpretarea verbală ca modalitate principală de analiză (Whitmont. Young. 2005). accentuarea importanței interpretărilor verbale și explicațiilor comportamentului prezent. În funcție de cât de mult accent se pune pe aspectele cognitive în formularea cazurilor. 1990. sentimentele și conștientizarea corporală a pacientului. De-a lungul timpului. și b) la celălalt capăt se găsesc terapiile care își conceptualizează cazurile doar în termeni cognitivi. abordarea empirică se remarcă în atitudinea terapeutului pe parcursul procesului terapeutic . teoria învățării.

d. planul de tratament. Terapiile cognitiv-comportamentale nu vizează cauzele tulburărilor psihopatologice. O terapie cognitiv-comportamentală se încheie atunci când sunt atinse toate obiectivele terapeutice. pe care adepții orientării le aplică în cadrul ședințelor. schimbarea ipotezelor în cazul învalidării acestora. Ca urmare a procesului continuu de validare empirică a tratamentelor cognitiv-comportamentale. Mahoney și Ainkoff (1978 cf. ci constelațiile de simptome actuale ce provoacă dezadaptarea clientului. organizarea acestora în ipoteze de lucru testabile în realitate. în medie durează între 10 și 20 de ședințe. Spre deosebire de terapiile psihodinamice care vizează procesarea terapeutică a trecutului pacientului. Orice formă de TCC este limitată în timp. b. Acestea au pretenția de a mări obiectivitatea. e. pe problemele sale actuale și modificarea acestora. nu se focalizează pe ei. Clientul este considerat un colaborator al procesului terapeutic capabil să aleagă și să acționeze împreună cu terapeutul pentru rezolvarea propriilor probleme. Contractul terapeutic trebuie să expliciteze clar și precis obiectivele terapeutice. au apărut proceduri standardizate. Focalizarea pe simptom. Sudak. Caracterul limitat în timp și orientat spre scop. Orientarea spre prezent. c. în funcție de orientarea terapiei spre schimbarea cognitivă sau spre schimbarea comportamentală : . terapiile cognitiv-comportamentale se centrează pe viața prezentă a persoanei.concretizată în: colecționarea de informații obiective. f. Acest element de specificitate se remarcă și prin contractul terapeutic clar pe care terapeutul îl face împreună cu pacientul. valididatea și eficiența intervențiilor terapeutice. Caracterul structurat și standardizat. rezumate în ghiduri/manuale de tratament. intervențiile terapeutice și relația terapeutică. evaluarea periodică a progresului terapeutic. 2006) au propus o clasificare a tipurilor de terapie cognitivă în trei categorii. Caracterul colaborativ al relației terapeutice . operaționalizarea obiectivelor terapeutice. putând merge până la 50 în funcție de gravitatea problematicii clientului. Chiar dacă terapeuții recunosc importanța factorilor cauzali din trecutul (copilăria) clientului.

1976) constituie două exemple de astfel de terapii. John Watson (1878–1958) a dezvoltat teoria comportamentului. Terapii de rezolvare a problemelor. 1977) și Restructurarea sistematică rațională (Systematic rational restructuring . Aceste terapii au rolul de a învăța pacientul să aplice o serie de strategii cognitive sau comportamentale pentru a rezolva mai multe situații problematice. Terapii cognitive de restructurare. b.Goldfried și Davison. dezvoltată de Albert Ellis. c. Evoluția teoriei comportamentale și cognitive Terapiile orientării cognitiv-comportamentale se bazează pe teoriile comportamentale și ale învățării dezvoltate de Watson. introducând psihologia în aria cercetării experimentale și având ca scop predicția și controlul comportamentului. Un exemplu de astfel de terapie este cea dezvoltată de D'Zurilla și Goldfried (1976) – Terapia de rezolvare a problemelor. pornind de la asumpția că acest lucru conduce la o îmbunătățire a stării emoționale și a comportamentului. Cele două paradigme care se focalizează pe restructurarea cognitivă sunt Terapia Cognitivă. Trainingul de inoculare a stresului (Stress inoculation training Meichenbaum. Aceste terapii se focalizează pe antrenarea clienților de a performa un set de abilități destinate a-i ajuta să facă față mai bine situațiilor externe stresante și problematice. Watson dat naștere psihologiei clinice științifice și a realizat primele experimente de decondiționare a fobiilor la copii. Gândurile negative nu sunt abordate terapeutic decât dacă interferează cu răspunsurile clientului la situațiile stresante. . A considerat că psihologia trebuie să fie o știință a comportamanetului și a determinan ților acestuia. Ideea de pornire în aceste terapii este că suferința emoțională și tulburările comportamentale rezultă din erorile de gândire iar scopul lor este de a ajuta pacientul să gândească mai rațional și mai adaptativ. dezvoltată de Aaron Beck.a. Terapeutul colaborează activ cu pacientul pentru a dezvolta soluții la probleme. și Terapia Comportamentală Rațional-Emotivă. Terapii orientate pe trainingul abilităților de coping. Pavlov sau Skinner.

sunt condiționate de asocierea dintre un stimul condiționat și un stimul necondiționat ce declanșează automat un răspuns emoțional necondiționat. abilitând astfel pacientul să dezvolte comportamente mai adaptative. prin identificarea comportamentului de evitare – esențial în menținerea comportamentelor fobice. Invățarea prin condiționare clasică susține ideea că multe reacții emoționale (normale sau patologice). și-a dedicat o mare parte a activității sale explorării și studierii tehnicilor comportamentale. Hans Eysenck (1916-1997) a criticat lipsa de fundamentare științifică a psihanalizei și. . Joseph Wolpe (1915-1997) este considerat un alt pionier al terapiei comportamentale care în 1958 a dezvoltat metoda desensibilizării sistematice (expunerea treptată a pacientului la stimuli fobogeni) pentru tratarea fobiilor până când răspunsul de frică dispare și pacientul poate tolera o expunere totală fără a asocia un răspuns de frică. de exemplu. A fost primul care a folosit sintagma de terapie comportamentală. Pavlov (1849–1936) a studiat mecanismul condiționării clasice a comportamentului prin care acesta poate fi manipulat. crizele de bulimie. Această perspectivă teoretică explică. în consecință. Scopul lui Eysenck și a echipei sale a fost acela de a aplica teoria învățării și tehnicile de condiționare pentru a trata probleme psihiatrice. reacțiile anxioase din cadrul fobiilor specifice și a constituit baza intervențiilor terapeutice pentru decondiționarea fricilor patologice. Mowrer (XXX) a formulat teoria bifactorială a învățării.Ivan P. comportamentul de evitare din fobii. Arnold Lazarus (născut în 1932) a folosit metoda desensibilizării sistematice a lui Wolpe împreună cu metodele psihoterapeutice existente (suportul terapeutic și insightul) pentru a creea o terapie care să poată fi utilizată pentru o plajă largă de probleme psihologice. etc. Skinner (1904–1990) a studiat mecanismul condiționării operante prin care un comportament își poate mări sau micșora probabilitatea apariției în funcție de consecințele imediate ale acelui comportament (sistemul de întăriri).F. B. Principiile condiționării operante au fost folosite pentru a explica multiple reacții patologice (de exemplu. făcând legătura dintre condiționarea clasică și cea operantă. Descoperirile lui Skinner au condus la noi aplicații clinice: analiza funcțională a comportamentului și modificarea voluntară a comportamentului.) precum și pentru dezvățarea acestor comportamente și re-învățarea unor reacții adaptative.

considerând ca majoritatea tratamentelor comportamentale nu mai pot fi conceptualizate doar în termenii teoriei învățarii. 2007). Ellis a dezvoltat terapia rațional-emotivă. explicând procese precum modelarea. orientând terapia comportamentală spre luarea în considerare a proceselor cognitive ca mediatoare ale comportamentelor. Prin modelare se învață expectanțele adică ce ne așteptăm să se întâmple dacă adoptăm un comportament. doi psihanaliști practicieni. Intervențiile terapeutice propuse de Ellis vizau tocmai schimbarea acestor credințe iraționale pentru o mai bună funcționare. În 1955. au început să exploreze ideea conform căreia cognițiile joacă un rol important în formarea și menținerea problemelor psihologice ale oamenilor. 1995 cf. În anii ’50 Albert Ellis (1913-2007) și Aaron Beck (născut în 1921). respectiv Modelul ABC. Martin Seligman (născut în 1942) a introdus noțiunea de neajutorare învățată (learned helplessness) – o persoană expusă repetat la evenimente negative incontrolabile ”învață” că nu există legătură între ceea ce face și ceea ce se întâmplă. 1971 cf. În anii ’70 cercetările arătau că terapia comportamentală se dovedea eficientă pentru problemele psihologice variate. conform căruia Evenimente Activatoare din viața persoanei provoacă Consecințe emoționale dureroase (de tipul depresiei) datorită Convingerilor interne iraționale (Beliefs) pe care persoana le are în relație cu acel eveniment. Cu toate acestea. tot mai mulți cercetători din domeniul terapiei comportamentale au simțit nevoia de a depăși noțiunile mecaniciste ale practicii terapiei comportamentale (Lazarus. Teoria sa susține ideea determinismului reciproc între individ și mediu în apariția cognițiilor și comportamentelor și stă la baza elaborării unor tehnici de tratare a fobiilor. A considerat că acesta este unul dintre mecanismele depresiei.Albert Bandura (născut în 1925) a formulat teoria învățării sociale. cunoscut sub denumirea de ”revoluție cognitivă” (Murray. A insistat asupra ideii de eficiență personală percepută (sentimentul autoeficacității) și asupra expectanțelor de reușită în comportamentul uman. depresiei sau recăderilor în toxicomanii. . procese simbolice și mecanisme auto-reglatoare. La mijlocul anilor ’50 s-a dezvoltat un interes crescut pentru cogniție în domeniul psihologiei experimentale. Hamlyn. Dafinoiu 2008). Învățarea prin modelare (învățarea observațională) susține ideea că oamenii își pot modifica comportamentul observând comportamentele celor din jur (a modelelor).

Hamlyn. . iar schimbarea cognițiilor va determina schimbarea răspunsurilor. să adopte strategii de coping noi la situații stresante . Donald Meichenbaum (născut în 1940) a contribuit la dezvoltarea terapiilor cognitive.În anii ’60 Aaron Beck (născut 1921) și-a publicat pentru prima dată teoria de la baza Terapiei Cognitive.și de autodialog (self-instructional training) – în care pacientul este învățat să vorbească cu sine până își pot controla comportamentu. Guidano și Liotti. 1986. c. Hamlyn. terapeuții comportamentaliști au integrat abordările cognitive și astfel a apărut terapia cognitiv-comportamentală. Comportamente deschise precum gândirea obsesională sau învățarea observațională nu pot fi abordate doar prin metode comportamentale. Young.. 1983. și reprezintă probabil o mișcare către integrarea psihoterapiei. Scopul acestor tehnici este de a modifica mecanismele de coping ce au un rol esențial în psihopatologie. prin promovarea acestora și prin contribuția sa la integrarea teoriei comportamentale cu cea cognitivă. Mahoney. Datele provenind de la științele cognitive pun sub semnul întrebării modelele comportamentale stricte. Din 1975 când a publicat ‘Cognitive-Behavior Modification Newsletter’. DeRubeis (2005) identifică câteva curente în domeniul terapiei care accentuau rolul factorilor cognitivi ca mediatori ai schimbărilor comportamentale: a. comportamentale și fiziologice. Teoreticieni precum Beck. Grant. A dezvoltat modificările cognitiv-comportamentale prin tehnicile de inoculare a stresului (stress inoculation training) – în care pacientul este învățat. Ellis și Meichenbaum se auto-denumeau cognitivcomportamentaliști. rațional (de exemplu. 2007). O tendință modernă în orientarea cognitiv-comportamentală este de a considera natura relativă a experienței mai degrabă decât a o percepe ca pe ceva obiectiv. b. 2007). Neimeyer. 1995 cf. 1990 cf. prin care propunea ideea că cognițiile oamenilor le afectează răspunsurile emoționale. Aceste terapii constructivist-cognitive au multe elemente teoretice și tehnice în comun cu abordările umaniste și psihanalitice (Arnkoff și Glass. în etape.

Astfel. Hull. 2. extincția. Concepte centrale utilizate în terapiile cognitiv-comportamentale Terapiile comportamentale Conceptele folosite pentru a înțelege procesul terapeutic al terapiei comportamentale sunt cele descrise de reprezentanții teoriilor învățării. . În principiu. Miller). Analiza comportamentală aplicată este o extensie directă a behaviorismului radical a lui Skinner. modelul S-R este mediat de variabile. iar procedurile terapeutice vizează tocmai alterarea acestor relații. Nu există o teorie unificatoare care să stea la baza acestei abordări. ci există modele de comportament dezvoltate de mai mulți cercetători pe baze empirice.d. Acest model a fost utilizat mai ales în abordarea tulburărilor de anxietate. Spre deosebire de condiționarea operantă. prin aplicarea tehnicilor de desensibilizare sistematică și flooding. Cercetările științifice publicate demonstrează că metodele cognitiv- comportamentale sunt echivalente sau chiar mai bune decât metodele comportamentale pentru anumite tulburări. controlul stimulului. sub denumirea de terapie comportamentală sunt reunite un grup eterogen de modele teoretice ale comportamentului uman și modele de intervenție terapeutică specifice tulburărilor psihopatologice. a apărut un demers eclectic prin care. Wilson (1995) clasifică cele mai importante abordări ale terapiei comportamentale contemporane în funcție de măsura în care acestea utilizează concepte și proceduri cognitive: 1. la tehnicile comportamentale existente au fost adăugate componente cognitive. Principala să asumpție este aceea că comportamentul este o funcție a consecințelor sale. Procesele cognitive nu sunt luate în considerare în analiza științifică a comportamentului. în care rolul imaginației dirijate joacă un rol foarte important. Tehnicile utilizate sunt: întărirea. Modelul neo-behaviorist mediațional stimul-răspuns are la bază principiile condiționării clasice și teoriile învățării (Pavlov.

David. . testabil. Wilson (1995) enumeră principalele consecințe ce derivă din aceste idei comune: 1. evaluarea experimentală a metodelor și conceptelor). aşadar medierea cognitivă este fundamentală pentru a clasifica o terapie drept cognitiv-comportamentală. Toate terapiile comportamentale au la bază un model psihologic al comportamentului uman și angajamentul față de fundamentarea științifică a metodelor utilizate. 2. Analiza comportamentului se face împărțind problema în componente iar procedurile terapeutice țintesc fiecare componentă specifică. Strategiile terapeutice sunt formulate în mod individual pentru probleme și indivizi diferiți. 2006): 1. Comportamentele anormale apar și se mențin la fel ca și cele normale. 4. Terapia comportamentală implică angajamentul față de abordarea științifică (cadru conceptual explicit. conștiente și/sau inconștiente.3. Cogniţiile disfuncţionale/iraţionale pot fi identificate și schimbate. susține că comportamentul se bazează pe trei sisteme reglatorii care interacționează: (a) stimulul .evenimentul extern. 2. (b) întărirea externă și (c) procesele cognitive mediatoare. formulată de Albert Bandura. Teoria social-cognitivă. 5. susținute de cogniții disfuncționale/iraționale (nesănătoare/deazadaptative). Problemele psihice sunt răspunsuri dezadaptative/disfuncționale învățate. 3. tehnici terapeutice măsurabile și replicabile. Asumpția de bază este aceea că nu atât experiența în sine produce tulburări psihologice ci interpretarea experienței de către client. Influența evenimentelor din mediu asupra comportamentului este determinată de procese cognitive care mediază felul în care individul le percepe și interpretează. Terapiile cognitive Asumpțiile generale ale terapiilor cognitive și principiile care le fundamentează au fost sintetizate de Ellis (1962) și Beck (1976) (apud. Evaluarea comportamentală se focalizează pe determinanții actuali ai comportamentului mai degrabă decât pe analiza trecutului sau a etiologiei comportamentului.

E. altfel sunt o persoană inadecvată și lipsită de valoare. Tulburarea emoțională are în primul rând cauze externe iar oamenii au puține capacități de a-și crește sau descrește emoțiile și comportamentele disfuncționale. . 5. de toată lumea.B. totdeauna.3. Ellis a construit Modelul A. Cei care fac rău sunt detestabili și trebuie condamnați. ei emit convingeri despre propria persoană (de exemplu. Scopul general al terapiei rațional-emotive este modificarea acestor convingeri iraționale despre sine. B (Beliefs). a studiat sistemele de credințe iraționale ale pacientului cu scopul de a le modifica și a dat naștere propriului sistem terapeutic – Terapia Rațional-Emotivă a apărut concomitent cu Terapia Cognitivă a lui Aaron Beck. considerat precursorul terapiilor cognitive. subiective. Este groaznic. Albert Ellis. Ellis a identificat 10 credințe iraționale frecvent întâlnite la persoanele cu tulburări nevrotice: 1. 4. Trebuie să fiu iubit sau aprobat în toate. Trebuie să fiu competent. care descrie etapele terapeutice. În abordarea cognitiv-comportamentală. 4. atât teoriile cât și procedurile de intervenție trebuie validate ştiinţific. Astfel: A (Activating Events). Factorii generatori ai gândirii disfuncționale/iraționale sunt influențele genetice și de mediu. Oamenii trebuie să acționeze corect iar dacă nu o fac atunci sunt niște persoane rele.D.C. Cognițiile disfuncționale/iraționale care generează psihopatologia pot fi identificate și schimbate prin tehnici cognitive. 3. ”Sunt un ratat!”) și nu percep relativitatea evenimentelor trăite. adecvat și să fiu în stare să reușesc în orice activitate importantă. În această etapă sunt identificate convingerile iraționale ale pacientului care se interpun între A (evenimentul activator) și C (consecințele).. Asumția sa fundamentală este aceea că oamenii nu sunt reacționează emoțional la evenimentele trăite ci la felul subiectiv și irațional în care le percep. 2. obiective sau interne. teribil când lucrurile nu sunt așa cum doresc. În această etapă sunt identificați declanșatorii credințelor iraționale care pot fi situații externe. În acest sens. 5.

. câândva. 1990 cf. raționale. El a observat că pacienții cu depresie au gânduri conștiente care evaluează experiențele lor iar acestea sunt negative dar și înalt accesibile pentru schimbare. credințe legate de toleranța scăzută la frustrație. Ei consideră că aceste credințe iraționale sunt leate de trei motivații ale omului: nevoia de aprobare. precisă și perfectă pentru problemele umane și este groaznic dacă această soluție nu este găsită. Burgess. Trebuie să fiu dependent de ceilalți și să am nevoie de ei și nu-mi pot conduce singur propria viață. Aron Beck a considerat că ideile psihanalitice nu explică tot ceea ce el observa că se întâmplă cu clienții deprimați. Holdevici. nevoia de realizare și nevoia de confort. Există o soluție corectă. credințe legate de valoare personală. interrelațiile subtile dintre gândire. Sistemele de credințe iraționale determină apariția răspunsurilor psihopatologice (emoționale. 10. 1985. trebuie să fiu în mod constant și excesiv preocupat și bulversat de acel lucru. 9. Cu toate acestea. Beck formulează un model teoretic și aplicativ în care sistematizează aspecte ale psihanalizei și terapiei comportamentale. Aron Beck a dezvoltat o Terapia Cognitivă a depresiei. Alți autori (Campbell. 11. Istoria mea personală este determinant important pentru comportamentul meu prezent și pentru că. Dacă există ceva neliniștitor. O persoană nu poate și nu trebuie să se confrunte cu responsabilitățile și dificultățile vieții și este mai ușor să le evite. tendința de ”catastrofizare”. 8. fiziologice și comportamentale). va avea acel efect un timp indefinit. C (Consequences). 1999) au categorizat aceste credințe iraționale în patru grupe: solicitări nerealiste.6. Tulburările altor oameni sunt oribile și trebuie să mă simt nefericit în privința lor. schemele cognitive și b. 7. Influența psihanalizei este evidentă în două idei fundamentale ale lui Beck: a. E (Effective) este etapa de asimilare a unor cogniții funcționale. ceva m-a afectat puternic. D (Disputing) – vizează restructurarea cognițiilor iraționale prin jocuri de rol în care cognițiile sunt evaluate și sunt identificate altele raționale. În anii `60.

2005): a) nivelul cognițiilor (gânduri automate disfuncționale). b. după Beck. la următoarele 3 niveluri psihologice (cf. c. Astfel depresia poate fi tratată ajutând pacientul să identifice și să modifice gândurile negative. În contrast cu perspectiva psihiatriăa tradițională asupra depresiei. deși formulat initial doar pentru depresie. psihologice. fiind într-o strânsă relație cu sistemul personal de convingeri. de dezvoltare. Gândirea depresivă nu este cauza depresiei ci o parte a ei. Modelul lui Beck. sociale. Beck identifică cercul vicios al menținerii depresiei în care gândurile negative scad dispoziția generală. Sarcina terapeutului este de a rupe acest cerc vicios. experiența curentă negativă (“Nimic din ce fac nu iese bine!”). Alterările funcționale ale capacității cognitive apar. exagerarea dificultăților. definirea scopurilor și proceselor care permit atingerea lor. învățând pacientul să evalueze veridicitatea gândurilor automate negative. Beck a restrâns aceste teme într-o triadă cognitivă: imaginea de sine (“Sunt un nimeni!”). dureros. respingerea de către ceilalți. Depresia este considerată rezultatul final al unor variabile complexe – biologice. Beck a emis ipoteza că gândurile negative nu sunt doar un simptom ci au un rol central în menținerea depresiei. Gândurile negative din depresie își au originea în atitudinile (postulate disfuncționale) dobândite în prima copilărie. Cognițiile alcătuiesc un monolog interior automat. care la rândul ei. crește probabilitatea apariției gândurilor negative. nu sunt produsul unei prelucrări rationale. Influețta terapiei comportamentale devine evidentă în următoarele aspect: a.emoție și comportament. viitor negativ (“Niciodată nu-mi va fi mai bine!”). repetitiv. spontan și involuntar. este valabil multe tulburările psihopatologice pentru că evidențiază rolul cognițiilor în interacțiunea sistemică a acestora cu emoțiile și comportamentele. hiperexigența față de sine. structurarea sistematică a interviului terapeutic. Acest model nu implică faptul că gândirea negativă determină depresia. Temele principale ale gândurilor automate sunt: autodeprecierea. Dafinoiu. sentimentul eșecului. operaționalizarea tehnicilor terapeutice și a evaluării. sunt greu de identificat de pacient pentru ca au un caracter habitual. .

c. nimic (”Sunt un nimeni!. f. Varianta funcțională este asumarea responsabilității atunci când este cazul. Varianta funcțională este generalizarea susținută logic. 2006) identifică câteva tipuri de erori în procesarea informației responsabile pentru apariția gândurilor automate negative despre sine și lume. d. Varianta funcțională este alegerea prin asumare a acțiunilor. deseori singular. Un eveniment particular.b) nivelul proceselor cognitive. h. Suprageneralizarea. Inferența arbitrară este în mod obișnuit denumită ”citirea gândurilor” sau ”lectura realității” și determină persoana care face o astfel de eroare să fie convinsă că știe cu certitudine ce simte sau gândește altcineva. Abstracția selectivă presupune extragerea unui detaliu negativ dintr-o situație și utilizarea lui în alt context fără a ține cont de toate elementele contextului ințial. Beck (1976. deși faptele reale nu susțin raționamentul său. Se evidențiază în afirmații care conțin cuvinte de tipul: niciodată. g. Gândirea dihotomică (toul sau nimic. e. alb sau negru) prin care nuanțele și complexitatea realității sunt eliminate. cf. obligații. datorii ce-i provoacă neplăcere. Varianta funcțională este evaluarea valorii de adevăr prin dovezi. Etichetarea este procesul prin care se atașează o etichetă globală propriei persoane /altor personae fără a tine cont de dovezile care o infirmă. nimeni. Nimeni nu mă iubește!. Niciodată n-o să mă placă nimeni!”). totul. Varianta funcțională este inferența susținută logic. David. Variant funcțională este evaluarea adecvată a semnificației evenimentului. Personalizarea este procesul prin care persoana își autoatribuie responsabilitatea unor evenimente neplăcute. Autocomenzile imperative (Trebuie să!) prin care gândurile sau acțiunile devin constrângeri. . din experiența clientului este generalizat. Varianta funcțională este gândirea nuanțată. b. Varianta funcțională este abstracțiunea susținută logic. Maximizarea sau minimizarea este procesul de evaluare eronată a semnificației și amplitudinii unui eveniment. a.

După Beck (1996 cf. Dacă schema este activată. Într-o stare psihopatologică indivizii posedă convingeri negative esenţiale (negative core beliefs) despre sine care se încadrează în una din cele două categorii mai largi: cele relaţionate cu neajutorarea (helplessness) ori cele relaţionate cu neiubirea (unlovebility). intrapsihică. Această filtrare a realității prin . Varianta funcțională este înregistrarea tuturor dovezilor și elementelor existente. Ea rămâne inactivă până când este reactivată de anumite evenimente din viața adultă. afective. dezvoltată în copilărie în urma unor evenimente psihotraumatizante. determinând la rândul lor comportamente rigide și emoții neplăcute puternice – persoana va amplifica tot ceea ce este în acord cu schema sa. Aceste erori. Vederea ”în tunel” este procesul prin care sunt selectate doar aspecte positive sau negative. Gândirea emoțională este procesul prin care oamenii cred ceva pentru că așa ”simt” ei. În modurile depresive. Dewan ş. Dewan ş. Schema de formează prin selectarea percepțiilor și combinarea lor în structuri intrapsihice. devine un filtru al realității. Schema cognitivă este o structură emotional-cognitivă.i. Schemele cognitive sunt foarte rigide și inconștiente.a. De exemplu. Conform teoriei cognitive credinţele de bază (core beliefs) sunt stocate în structuri mentale numite scheme. Clusterele de scheme activate împreună se numesc moduri (modes). indivizii sunt dominaţi de ideile de pierdere şi deprivare. motivaţionale și fiziologice. Schema cognitivă depresogenă (denumită și postulat silențios. j. c) nivelul schemei cognitive depresogene. provoacă apariția gândurilor negative automate. ignorând dovezile. aceasta modifică percepția realității. temele de ameninţare sunt hipervalente. După Beck (1995. sau atitudine disfuncțională) se află la baza primelor două niveluri și este responsabilă de vulnerabilitatea la depresie.a. ”Nu am valoare!”. Exemple de scheme cognitive: ”Nu merit să fiu iubit!”. cf. pentru că determincă apariția unei ”hărți” de interpretare a reașității. cu ajutorul căreia stimuli din mediu sunt ordonați și evaluați. Rădăcinile cognitive ale psihopatologiei se originează la nivelul primar în care procesarea informaţiilor este dominată de modurile primare. Varianta funcțională este evaluarea adevărului prin dovezi. 2004) indivizii dispun de patternuri sau teme caracteristice de gândire. Aceste moduri sunt activate atunci când apariţia unui stresor negativ întâlneşte o vulnerabilitate de bază a persoanei. 2004) schemele cuprind aspecte cognitive. în modul anxios.

Prezentăm pe scurt acest model detaliat de David (2006). sociabilitatea și reproducerea). Dewan ş. Aspectele patologice ale clienţilor sunt considerate ca fiind răspunsuri dezadaptative/disfuncţionale învăţate. comportamentele oamenilor sunt generate de procesări informaționale aactivate de stimuli și care sunt menținute prin consecințele lor (David. se utilizează Modelul ABC comportamental. Clark (cf. individul tinde să proceseze informaţia într-un mod distorsionat. Aspectul central al acestei orientări este ansamblul concepţiilor despre sine și lume al oamenilor considerate a determina reacţiile comportamentale. . B (Behaviour) – se referă mai ales la comportamentele operante. accesibile şi elaborate. Schimbarea eficientă presupune și schimbări la nivelul acestor procesări. respectiv sănătatea şi boala mentală şi pentru a realiza intervenţii asupra aspectelor psihopatologice. ele tind să domine sistemul de procesare a informaţiilor atunci când sunt activate. Pentru că sunt asociate cu nevoile de bază ale organismului (conservarea. facilitează rezolvarea de probleme. Obiectivul principal al terapiei comportamentale este evaluarea comportamentală detaliată a problemelor clientului – analiza funcțională a comportamentului. 2006). În 1990. dominarea.intermediul schemei cognitive va conduce la disocierea persoanei de realitate iar convingerile individului vor deveni predicții care se autoîmplinesc. Abordarea cognitiv-comportamentală foloseşte modelul procesării informaţiei pentru a înţelege normalitatea şi anormalitatea psihică. Schemele primare (primal schemas) sunt rigide. Conform acestui model. Schemele constructive se află sub control conştient şi constau din scopuri personale și principii de ghidare în societate. 2004) identifică două categorii de scheme care operează în cadrul sistemului de procesare a informaţiilor.a. Când o schemă primară este activată. gândirea raţională și creativitatea și ghidează activitatea productivă orientată către un scop. Terapiile comportamentale Terapiile comportamentale sunt terapii de scurtă-durată parcurgând în medie între 25 și 50 de ședințe. A (Antecedente) – stimuli externi și interni și procesări informaționale (informații procedurale. absolute şi din punct de vedere evoluţionist legate de supravieţuire. Ele sunt flexibile. susţinute de cogniţii disfuncţionale/iraţionale. Procesarea se realizează la nivel automat sau preconştient. autoeficacitate și expectațe pozitive). În acest sens.

psihoterapiile umaniste sunt considerate ”A III-a Forță” în domeniu. b. Potențialul uman și libertatea . b) nivelul evenimentului activator (A). 2006). emoționale. prin proceduri de restructurare cognitivă. ABORDAREA UMANISTĂ Apărute în anii ”60 ca reacție la terapiile psihodinamice și comportamentale. ei dispun de toate resursele interne necesare. Pentru aceasta. Eliminarea discrepanțelor cognitive se face prin modificări la două niveluri: a) nivelul cognitiv (B). terapeuții trebuie să țină cont de aceste aspecte. Terapia cognitivă Terapiile cognitive au ca obiectiv principal restructurarea cognitivă. constelația lor și centralitatea lor în paradigma umanistă o individualizează de celelalte abordări. . În acest sens se utilizează Modelul ABC cognitiv. Acestă orientare terapeutică are rădăcini puternice în abordarea psihodinamică. considerând că oamenii dispun de o tendință internă automat orientată către sănătate și de libertatea și responsabilitatea de a alege cum să. care cresc. Holism. prin proceduri de rezolvare de probleme și antrenament asertiv (David. fiecare marcate de tehnici terapeutice specifice.C (Consecințe) – se referă la întăriri și pedepse. aspectele cognitive. Există câteva idei filosofice comune tuturor terapiilor umaniste ce constituie fundamentul acestora. prin accentul pus pe rolul experienței reale în apariția problemelor psihologice și pe importanța curativă a relației actuale ”aici-și-acum” dintre terapeut și client. respectiv scad probabilitatea apariției comportamentului-țintă. Terapiile comportamentale vizează mai multe etape. Deși nici una nu este întâlnită doar în terapia umanistă. Pentru a înțelege cu adevărat oamenii și problemele lor. comportamentale și corporale formează o unitate aflată în strânsă interacțiune cu contextul de viață al persoanei. a. Oamenii sunt considerați un întreg indivizibil de context sau de ei înșiși.și trăiască viața. Toate terapiile umaniste au o viziune optimistă despre natura umană. inițiat de Ellis și dezvoltat ulterior de Beck (descrise anterior).

acceptarea și . problemele își au originea în relaționarea dintre oameni iar relația terapeutică este considerată o sursă centrală de rezolvare și vindecare. Abordarea centrată pe client Carl Rogers (1902-1987) a fost cel care a fundamentat psihoterapia umanistă. Din acest punct de vedere. d. Astfel. liberă de asumpțiile personale sau teoretice ale terapeutului. O valoare centrală pentru toate terapiile umaniste o reprezintă capacitatea umană de relaționare. oferind o perspectivă nouă. terapia existențială și Gestalt terapia. Fenomenologia. Abordarea umanistă în psihoterapie a fost inițial formată din trei mari forme de psihoterapie: terapia centrată pe client. apărut în secolul al XIX-lea în Europa. care în ciuda experiențelor de viață adverse. a conturat o abordare a suferinței și vindecării umane încorporând idei din existențialism: a identificat rolul observației fenomenologice. O relație empatică și autentică între terapeut și client este factorul central de promovare a schimbării terapeutice iar această idee este miezul terapiei dezvoltate de Rogers – terapia centrată pe client. și la care terapeutul poate face apel pentru a ajuta clientul să-și rezolve problemele.c. filosof. Jaspers și Buber sunt considerați precursori al abordării umaniste în psihoterapie. radicală și diferită față de terapiile anterioare. Clientul este încurajat să acorde atenție tuturor aspectelor experienței sale astfel încât pot apărea noi semnificații ale ei. nu dispare niciodată. Centrul de interes al terapeuților umaniști îl constituie experiența clientului. psihiatru și filosof. El considera că existența umană este dialogică și că omul există doar în relație cu un altul. a detaliat ideile legate de centralitatea relaționării umane și astfel a influențat masiv dezvoltarea psihoterapiei existențialiste și a Gestalt terapiei. Karl Jaspers (1883-1969). Relația. Rogers considera că oamenii posedă o tendință înnăscută către sănătate și creștere. Condițiile rogersiene – înțelegerea empatică. Evoluția teoriei umaniste Existențialismul în filosofie. Martin Buber (1878-1965). a început să influențeze psihiatria. importanța ”ascultării empatice” pentru conectarea cu lumea interioară a clientului și înțelegerea sa.

Eu-El este un tip de relație opusă primeia. Ideea sa cea mai promovată a fost că viața omului se desfășoară pe patru dimensiuni existen țiale fundamentale (fizică. Heidegger (1889–1976). Autorul considera că în fiecare moment al existenței sale. Frankl a mutat accentul de pe experiențele trecute pe prezent. Eu-Tu este un mod de interacțiune mutuală între două ființe întregi. totală. pe viața aflată în desfășurare. b. dileme și conflicte între poli opuși. de interacțiune sau de ființare în lume. socială. Martin Buber (1878-1965) a fost unul dintre cei care au contribuit fundamental la dezvoltarea psihoterapiei existențiale. Sartre (1905– 1980) and Tillich (1886–1965). A realizat o filosofie a dialogului în care a realizat distincția între dialogul de tip ”I and Thou” și cel de tip ”I and It” pentru a diferen ția nivelurile de conștientizare. Husserl (1859–1938). de timp și spațiu. ”căutarea sensului în viață” este cheia supraviețuirii psihologice și a sănătății psihologice. Abordarea existențială Originile psihoterapiei existențiale se află în ideile filosofice ale lui Kierkegaard (1813– 1855). Viktor Frankl (1905-1997) a dezvoltat logoterapia în urma experiențelor personale din lagărele de concentrare. a înțelegerii realității în termeni abstracți și detașați.autenticitatea – au devenit centrale pentru toate abordările terapeutice umaniste și au fost preluate treptat și de alte abordări. este un tip special de întâlnire profundă. este un monolog prin care obiectul servește interesului individual. Nietzsche (1844–1900). pe ”aici-și-acum”. autentică. omul se angajează în lume într-una din cele două modalități: a. Buber consideră co bolile modernității (izolarea. Acești filosofi existențialiști au protestat împotriva intelectualismului arid. personală și spirituală) iar fiecare dintre acestea este dominată de paradoxuri. reciprocă care se situază dincole de cuvinte. a ființei psihologice care construiește experiența. Ei considerau că realitatea este deopotrivă subiectivă și obiectivă iar omul ar trebui studiat ca o persoană vie care construiește experiența realității. A plecat de la premisa că existența este o ”întâlnire”. pentru că una dintre ele este tratată de cealaltă ca un obiect – acest efect apare datorită reprezentărilor mentale create de mintea umană. Rollo May (1909-1994) . întregi. deumanizarea) apar datorită relațiilor de tip Eu-El și a pierderii capacității autentice de întâlnire mutuală între două persoane. Terapeuții existențialiști sunt precupați de redescoperirea persoanei vii. Emmy van Deurzen (născută în 1951) a promovat psihoterapia existențială în Anglia. Conform acestei teorii. în care cele două ființe nu se întâlnesc cu adevărat.

conștientizarea de către client a alternativelor pe care este liber să le aleagă. împiedică persoana să-și satisfacă nevoile. Ideile centrale pe care se bazează întreaga practică a terapiei Gestalt sunt următoarele: focalizarea pe creșterea conștientizării. Greenberg și al. datorită unor ”afaceri neîncheiate”. scopuri. întreruperea contactului. Deşi au existat numeroase schimbări de accent odată cu evoluţia practicii. Omul se poate raporta la aceste ”preocupări ultime ale existenței” în maniere funcționale sau disfuncționale. izolarea și lipsa de sens) pe care le-a considerat extrem de relevante pentru procesul terapeutic și pentru explicarea psihopatologiei. 1993 cf. focalizarea pe client ca sursă principală a schimbării. a cărei teorie fundamentală își are originile în psihologia gestaltistă și existențialism. valori etc.Irvin Yalom (născut în 1931) a identificat ”daturile” existenței umane (moartea. O altă direcție în care a evoluat terapia Gestalt este aceea a integrării cu teoriile psihodinamice și ale psihologiei Sinelui. percepţii. Gendlin (1996 cf. Terapia Gestalt a evoluat ulterior prin încorporarea conceptului de relație dialogică a lui Buber astfel încât practica terapeutică actuală accentuează ideea că explorarea fenomenologică are loc prin intermediul relației dialogice dintre terapeut și client (Yontef. Diferitele abordări experienţiale se disting prin: relaţia terapeutică versus sarcini de experienţă. Concepte centrale utilizate în abordarea umanistă Perspectiva centrată pe client Principalele concepte ale abordării centrate pe client sunt: . 1998) identifică doi factori consideraţi fundamentali pentru toate abordările de tip experienţial: a) importanţa relaţiei terapeutice pentru facilitarea schimbării la clienţi și b) importanţa experienţei clienţilor în terapie (reprezentarea şi examinarea viziunilor subiective interioare – emoţii. Abordarea Gestalt Fritz Perls (XXX) este întemeietorul terapiei Gestalt. focalizarea pe aspectul interpersonal care include atât forţele de creştere din individ cât și prezenţa validantă a terapeutului care contribuie la acest proces. schimbarea este inevitabilă atunci când clientul este în contact cu sine și mediul său.). a contactului clientului cu sine și cu mediul. 2007). Hamlyn. libertatea. scopul principal al terapiei este rezolvarea acestor întreruperi ale contactului prin explorarea experienței actuale a clientului.

Această abilitate este transmisă clientului într-o manieră empatică. Congruența. Congruența se referă la corespondența între gândurile și comportamentul terapeutului. este un proces activ. în relație cu clientul. b. încrederea se aplică în două direcții (cf. Deși inițial.a. ca persoană reală. Încrederea este considerată conceptul fundamental în terapia centrată pe client. fără a o judeca prin prisma propriilor valori. Empatia reflectă interesul profund al terapeutului pentru universul emoțional al clientului. fără a se ascunde în spatele profesiei. Considerația pozitivă necondiționată se referă la capacitatea interioară a terapeutului de a accepta lumea interioară a clientului. 1995): a) încrederea că oamenii și grupurile își pot stabili singuri obiectivele terapeutice. iar terapeutul oferea un cadrul empatic continuu și consistent. O asemenea înțelegere trebuie atinsă printr-o atenție intensă. ca persoană. „Empatia. reprezintă concepte de bază ale abordării. în terapia centrată pe client. Pentru Rogers cel mai important aspect este conectarea profundă și chiar absorbția sensibilă în lumea interioară a clientului pentru a putea accesa semnificațiile acordate de client experiențelor sale. Raskin și Rogers. 1951 apud. încrederea era acordată în totalitate clientului și abilităților sale de dezvoltare. să le diagnosticheze sau să se gândească la modalități pentru a face procesul să mergă mai repede. Un concept strâns legat de acesta este cel de autenticitate – terapeutul este invitat să fie el însuși. continuă și activă față de emoțiile celorlalți mergând până la excluderea oricărui tip de atenție” (Rogers. Rogers și-a construit teoria plecând de la convingerea că oamenii posedă tendința de (auto-)actualizare – împlinirea întregului potențial. cele de care acesta este conștient dar și cele mai puțin conștientizate. imediat și continuu. Imaginea de sine a clientului. aceeași încredere a fost acordată terapeutului. ”Există multiple . în timp. Procesul terapeutic în abordarea centrată pe client vizează ca atitudinea fată de sine a clientului să devină pozitivă. 1995). În procesul psihoterapeutic. pot decide ce nevoi personale trebuie explorate. felul în care plasează evaluarea de sine și experiența interioară a clientului. pot fi contructorii propriei vieți. pot decide lungimea procesului terapeutic. b) încrederea în terapeut. alegeri sau caracteristici. c. Raskin & Rogers. Terapeutul face un efort maxim de a intra înăuntru și de a trăi atitudinile exprimate mai degrabă decât să le observe. Pentru Rogers acest tip de atitudine este cel care va face ca mișcarea interioară a clientului să se deblocheze și să continue procesul vindecării. locul controlului și al evaluării de sine să devină intern iar experiența interioară să devină flexibilă și deschisă. considerația pozitivă necondiționată și empatia pe care terapeutul le oferă continuu în cadrul relației terapeutice.

a golului interior. Perspectiva existențială Conceptele care fundamentează și explică terapia existențială sunt: a. în condiții speciale. aceste ”daturi” marchează existența omului chiar dacă acesta conștientizează acest lucru greu. • Libertatea este o sursă de anxietate pentru că. considerație pozitivă necondiționată și empatie. Raskin și Rogers. a lipsei fundamentale de structură și nevoia permanentă de structură. Perspectiva existențială asupra libertății implică idea abisului. mai deschiși și mai liberi în experiențe. • Moartea este o preocupare evidentă deoarece este. Dacă totuși omul ajuge să-și . pentru a fi autentică. Conflictul intrapsihic nu mai este cel dintre Id-Ego-Superego sau dintre sine și persoanele semnificative din prima copilărie ci cel dintre persoană și aceste ”daturi” ale existenței. se referă la responsabilitatea pe care omul o are asupra propriei existențe. May și Yalom. 1995) consideră că libertatea. iar pentru a face față acestui conflict. necesită ca omul să se confrunte cu limitele prpriului destin. planurilor de viață. imaginile lor de sine devin mai positive și realiste. 1995 în Corsini. 1995 în Corsini. din punct de vedere existențialist.dovezi că atunci când clienții primesc congruență. Conflictul intrapsihic este între conștientizarea libertății. Conceptele legate direct de cel de liberate sunt: responsabilitatea față de propria viață și disponibilitatea la schimbare (willing) ce urmează conștientizării responsabilității. singura certitudine din viața omului. 1995). Acest lucru conduce la eșecul transcenderii ideii de moarte și astfel. Oamenii blocați emotional nu pot simți emoțiile și astfel. respectiv asupra alegerilor. comportamentul lor este considerat mai matur și fac față stresului mai bine” (Rogers. Numite și ”preocupările ultime” ale omului. conflictul intrapsihic este între conștientizarea inevitabilității morții și dorința simultană de a trăi. Rollo May (1981 cf. Din punctul de vedere existențial. la psihopatologie. nu pot dori. a nimicului. ei devin mai auto-expresivi și direcționați către sine . probabil. Mecanismele de apărare contra schimbării se referă la impulsivitate (lipsa de discriminare între dorințe și acțiunea impulsivă de a satisface toate dorințele) și compulsivitatea (oameni conduși de cerințe interioare alienate ale egoului). deciziilor. 1986 apud.”Daturile” existenței este conceptul prin care este explicat modelul psihodinamic existenșialist. Disponibilitatea la schimbare constă din dorință și apoi decizie. omul apelează la mecanisme de apărare bazate pe negare.

nu poate niciodată împărtăși totul cu ceilalți. ostilitate distructivă. Terapia existențială abordează problema existenței umane contemporane în care omul există (sau este învățat să existe) doar prin identificarea cu rolurile sale sociale. considerând că o astfel de viață nu face decât să transforme oamenii în victime ale circumstanțelor. Acest tip de experiență nu este. Experiența ”Eu-sunt” propusă clienților înseamnă de fapt asumarea propriului sine și a propriei existențe așa cu este ea. de a aparține unui întreg mai mare. iar. aflat în izolare existențială. ci mai degrabă o precondiție pentru găsirea unei soluții. Experiența lui ”a fi” (being) indică și experiența lui ”a nu fi” (not being). Fiecare om intră în viață singur și iese. în sine. Mecanismele de apărare contra izolării existențiale conduc la psihopatologie.și responabilitatea. o soluție la problemele individului. atunci se află în fața unei decizii ceea ce pentru unii oameni. la fel. 1995 în Corsini. 1995). cu statutul economic sau cu stilul de via ță. ”A nu fi” este ilustrată prin amenințarea morții. Dacă trebuie să facă față morții inevitabile. • Izolarea existențială se referă la singurătatea fundamentală a omului. Acest tip de existență conduce la pierderea sentimentului de sine și respectiv al sensului existenței. este cunoscută în terapia existențială ca experiența ontological – ”știința de a fi” (May și Yalom. anxietate severă sau boală.dorească cu adevărat ceva. într-o lume pe care trebuie s-o construiască asumându. Fuziunea cu partenerul de cuplu în încercarea de a face față izolării înseamnă a slăbi limitele eului și a deveni o parte din celălalt. Omul are nevoie de sensuri și semnificații. care ar putea fi sensul existenței proprii? Conflictul intrapsihic este ilustrat prin întrebarea Cum poate o ființă umană care are nevoie de sensuri să găsească sensuri într-o lume fără sensuri? b. ale tendințelor conformiste și colectiviste. dincolo de relațiile sale interpersonale. Un efect clar al acestei dinamici se poate observa în relațiile de cuplu în care cealaltă persoană este folosită ca un scut pentru a evita acceptarea izolării. sau experiența de a fi. conduce la panică. • Lipsa de sens a vieții. . Experiența ”Eu-sunt” (The "I-Am" Experience). pe de altă parte. Experiența ”Eu-sunt”. Conflictul dinamic intrapsihic este între conștientizarea izolării existențiale și nevoia de protecție. Compulsivitatea sexuală este un răspuns comun la izolarea existențială.

”A fi în lume” se referă la universul fenomenologic al clientului. 1995). f. Rollo May definea anxietatea ca fiind "amenințarea față de existența noastră sau față de valorile cu care ne identificăm existența" (1977. anxietatea nevrotică nu este adecvată situației. în devenire. Omul există în lume în trei moduri: Umwelt ("lumea din jur”) – relația cu mediul. g. Anxietatea normală are trei caracteristici: este adecvată situației. Anxietatea este un concept definit larg de către existențialiști. Vinovăția și sentimentele de vinovăție. 1995 în Corsini. eronat se consideră în contemporaneitate (May și Yalom. nu necesită reprimare. O altă formă de vinovăție apare din eșecul omului de a-și trăi existența la potențialul său maxim (May și Yalom. ca și în modelul psihodinamic Freudian. May și Yalom. Semnificația timpului. 1995). clientul trebuie să se confrunte total. 1995). În schimb. e. este distructivă pentru că paralizează individul în loc să-l stimuleze creativ. . Anxietatea este considerată o emoție bazală. așa cum. Terapeuții exietnțialiști consideră cu analiza celor trei modalități de a-fi-în-lume oferă omului un fundament al înțelegerii profunde a iubirii. în procesul terapeutic. Cele mai profunde experiențe umane (anxietatea. Sănătatea mentală înseamnă. o parte inevitabilă a condiției umane cu care. 1995). se referă la transcenderea trecutului și prezentului pentru a atinge viitorul. anxietatea se află în centrul dinamicii interne. 1995 în Corsini. de a depăși limitele unei situații imediate și a imagina posibilități. Capacitatea umană de a transcende situația imediată este conceptul care permite terapeuților existențialiști să înțeleagă omul ca o ființă vie. Poate lua forma sentimentelor nevrotice de vinovăție (apărute din regresii fantasmatice) sau a vinovăției normale (apărute din considerentele etice ale comportamentului uman). Mitwelt ("cu-lumea") – relația cu cei din jur și Eigenwelt ("propria-lume") – relația cu sine. Anxietatea normală și anxietatea nevrotică. pentru existențialiști.c. vinovăția are semnificații deosebite în terapia existențială. poate fi folosită în mod creativ pentru a rezolva dilema din care aceasta a apărut. depresia sau bucuria) apar în dimeniunea timpului și nu a spațiului. Această eroare conduce la pierderea relației existențiale autentice cu sine și cu ceilalți. este capacitatea omului de a abstractiza. 1995 în Corsini. La fel ca și anxietatea. este reprimată. Lumea umană este structura relațiilor semnificative în care o persoană există și modul în care aceasta participă (May și Yalom. a trăi fără anxietate nevrotică dar cu abilitatea de a tolera anxietatea existențială inevitabilă. 1995 în Corsini. apud. d. dinamică. Anxietatea nevrotică apare datorită eșecului de a face față ”daturilor” existenței. de a utiliza simboluri.

1969). Aceasta abordare considera constientizarea momentelor formarii contactului ca fiins esentiala pentru functionarea sanatoasa. 1947. dorește să ajute oamenii să trăiască în momentul present cerându-le să-și mărească conștiența asupra gândurilor și emoțiilor curente. Abordarea integrativă De la începutul anilor ’90. gândurile și comportamentul sale prezente și că se focaliează pe trecut și viitor mai degrabă decât pe present. Intemeietorul terapiei gestaltiste este Friederick Pearls. În ultimii 20 de ani. interesul pentru integrarea psihoterapiei a crescut foarte . La inceput gestalt terapia considera ca fundamentele abordarii sunt “aici si acum” si “eu si tu”. Practica terapiei gestalt a evoluat de la o forma mai individualizata care accentua dezvoltarea propriului sistem de suport la o viziune mai interpersonala care accentueaza importanta suportului de camp si interdependenta. fenomenologia (care accentueaza experienta subiectiva si crearea sensului) si dialogul (implica angajamentul deschis dintre client si terapeut pentru scopuri terapeutice).Perspectiva Gestalt: își are originea în munca lui Fritz Perls (Perls. comportament și alegeri este de o importanță fundamental pentru perspectiva gestaltistă. mai degraba decat sa vorbeasca despre problemele lor b)cealalta se bazeaza pe analiza contactului organismului cu mediu si implica urmarirea procesului moment cu moment prin contactul experiential cu situatia actuala. Asumpția abordării gestaltiste este aceea că problemele apar datorită inabilității omului de a fi cu adevărat conștient de emoțiile. Această abordare se focalizează pe conștientizarea de aici și acum și pe experiența prezentă. experienta si experimentul gestalt. gânduri. Terapia gestalt s-a divizat in 2 forme: a)una se focalizeaza pe experienta viscerala si accentueaza experimentul activ determinand clientii sa faca lucruri care sa-I determine sa aiba experiente. Asumarea responsabilității personale pentru propriile emoții. iar relatia nu juca un rol foarte important in practica. Terapia se concentreaza pe a ajuta oamenii sa devina constienti de stadiile si procesul formarii contactului. Tehnica clasică gestalt este ”scaunul gol”. Se bazeaza pe 3 principii fundamentale: teoria campului (accentul pus pe ideea ca totul se afla in relatie si in flux). constientizarea intreruperilor contactului si restabilirea contactului sunt vazute ca fiind curative. asistăm la un declin al luptei ideologice şi la o mişcare către o re-împăcare. In 1960 Pearls a accentuat 3 aspecte: constientizarea.

fiecare orientare deţine un domeniu particular de expertiză iar. 2004). Psihoterapia integrativă a apărut datorită nemulţumirii faţă de abordările unidimensionale ale teoriilor terapeutice şi a rigidităţii adepţilor lor. printre care insatisfacţia legată de abordările unilaterale ale şcolilor (“unic adevăr”) şi lipsa dovezilor pentru eficienţa diferenţiată a terapiilor (Gold. 1993. să stabilească o comunicare utilă între membrii şcolilor de terapie pentru a dezvolta cele mai eficiente forme de psihoterapie. s-a demonstrat că nici o formă de psihoterapie nu este superioară alteia. Premisele acestei idei au fost formulate de Pinsof (1995. Expansiunea foarte mare a numărului şcolilor de psihoterapie. cf. Datorită rezultatelor numeroaselor studii care au eşuat demonstrarea superiorităţii vreunei forme de psihoterapie. să caute aspectele ce pot fi învăţate din abordări diferite. din punct de vedere clinic. să crească eficacitatea şi aplicabilitatea psihoterapiei. Norcross & Newman. Ottens şi Klein 2005). deşi toate obţin rezultate superioare faţă de cazul în care nu se aplică nici o formă de tratament. pe de altă parte. O serie de teoreticieni şi clinicieni au încercat să depăşească “izolaţionismul psihoterapeuţilor”. 1988. sau. Această mişcare este alimentată de mai mulţi factori. 1992. 1997) şi o <<metamorfoză>> a domeniului sănătăţii mentale (London. a crescut conştientizarea faptului că nici o abordare nu este. Există peste 400 de forme de psihoterapie care anulează mitul modelului teoretic. o <<revoluţie>> (Lebow. Norcross (2005) a identificat opt variabile ce interacţionează şi au propulsat afirmarea psihoterapiei integrative: 1. 1986)” (cf. De-a lungul anilor. mai dramatic.mult. Norcross. Aceste descoperiri demonstrează că psihoterapia nu mai poate fi considerată o colecţie de şcoli diferite. 2005). ci o singură entitate care dă naştere mai multor variaţii de şcoli asemănătoare (Beitman. Eşecul unei singure terapii de a demonstra eficienţă superioară. adecvată pentru toţi pacienţii şi situaţiile terapeutice. 2. aceste domenii pot fi interrelaţionate pentru a depăşi limitele fiecăreia. Norcross 2005) care preciza: pe de o parte. cf. Această abordare are ca scopuri generale: să depăşească limitele şcolilor. “Psihoterapia integrativă s-a cristalizat ca o mişcare formala. “Proliferarea teoriilor . 1996). Moultrup. “Integrarea terapiilor înseamnă sinteza celor mai “bune şi strălucite” concepte şi metode în teorii noi şi sisteme practice de tratament” (Stricker şi Gold.

a apărut necesitatea de a găsi forme de terapie focalizate pe rapiditate şi eficienţă. Contingenţele socioeconomice externe Companiile de asigurări au presat psihoterapeuţii să-şi demonstreze eficienţa. clienţilor şi banilor. 2005). apud. situaţie care a apropiat experţii şcolilor de terapie. mai ales pentru tulburări dificile. chiar dacă limbajul folosit era foarte diferit. 3. 1983. 5. Astfel. tulburări de personalitate.este atât o cauză cât şi un simptom al acestei probleme – nici teoriile. tulburarea obsesiv-compulsivă. practicienii riscau pierderea prestigiului. că orientările lor nu sunt în totalitate adecvate pentru toate situaţiile întâlnite în practică. Publicarea manualelor de tratament detaliate şi înregistrările video ale şedinţelor de terapie propriu-zise au permis comparaţii mai detaliate ale diferitelor forme de terapie. Datorită presiunilor economice. Recunoaşterea faptului că aspectele comune tuturor terapiilor contribuie decisiv la rezultatele obţinute. tulburări anxioase etc. Aspectul surprinzător a fost acela că practicienii diverselor orientări se asemănau în foarte multe aspecte. Accentul s-a mutat de pe orientarea teoretică. chiar dacă n-o afirmă deschis. . 6. Se pare că realităţile clinice necesită o perspectivă mai flexibilă. Focalizarea asupra modalităţilor de a rezolva problemele clientului repede şi cu succes. Majoritatea clinicienilor recunosc. nici tehnicile nu sunt adecvate pentru a face faţă complexităţii problemelor psihologice” (Beutler.). a apropiat reprezentanţii diferitelor abordări terapeutice şi a creat variante de terapie mult mai compatibile unele cu altele. pe expertiză asupra unei probleme particulare. ei au început să caute soluţii în afara propriei paradigme. Pentru că studiile nu au reuşit să arate superioritatea vreunui model terapeutic. În timp au apărut clinici specializate pentru diferite tipuri de boli (tulburări post-traumatice de stres. Norcross. Creşterea numărului şi importanţei psihoterapiilor de scurtă-durată. Oportunitatea de a observa tratamente variate. 4.

1992). 1990). STS) a lui Beutler (1983. Dezvoltarea organizaţiilor profesionale. Au existat propuneri de integrare a teoriei psihanalitice şi comportamentale (cyclical psychodynamics. a conferinţelor şi revistelor dedicate discutării şi studiului integrării psihoterapiei. a . În recenta sa carte de psihoterapie integrativă. 1988. Identificarea efectelor terapeutice specifice şi a tratamentelor empiric validate (empirically-suported treatments). b) integrarea teoretică “este o forma de sinteză în care sunt incluse cel puţin două teorii. Tendinţa majoră a cercetărilor în psihoterapie a fost de a reuni rezultatele obţinute în manuale standardizate de tratament pentru fiecare tulburare psihică. Watchel. 2005) pot fi considerate exemple de eclectism tehnic. Aplicarea a ceea ce există (cum este în cazul eclectismului tehnic) este înlocuită cu crearea unei teorii emergente care să orienteze practica şi cercetarea psihoterapeutică. Criteriile lor sunt mai degrabă statistice şi pragmatice decât teoretice. care să depăşească simpla combinare de elemente tehnice. Accentul s-a mutat de pe “ce teorie funcţionează?” pe “ce funcţionează pentru cine” – ceea ce a condus la o nouă metateorie a terapiei. care să fie susţinute de experimente clinice controlate. cu speranţa de a obţine rezultate superioare celor ale utilizării separate a teoriilor iniţiale” (Dafinoiu. Scopul este de a crea un cadru conceptual superior de înţelegere a psihoterapiei. a terapiei psihanalitice cu cea cognitivă (terapia cognitiv-analitică a lui Ryle. Ei utilizează proceduri şi strategii terapeutice din cele mai diferite surse fără a subscrie neapărat la teoriile care le-au lansat. Conferinţele şi revistele apărute ulterior pot fi considerate atât consecinţe cât şi cauze ale interesului pentru integrarea psihoterapiei. 1997) şi Selectarea Sistematică a Tratamentului (Systematic Treatment Selection. 8. 2000). În 1983 a fost creată Societatea de Explorare a Psihoterapiei Integrative (SEPI) ce a reunit teoreticienii şi practicienii care doreau să găsească soluţii pentru depăşirea crizei teoretice existente. Eclecticii se ghidează după ceea ce s-a dovedit util în trecut la pacienţi cu caracteristici şi probleme similare. 1990.7. Terapia multimodală a lui Lazarus (1989. Norcross (2005) enumeră cele mai discutate forme de integrare: a) eclectismul tehnic are ca obiectiv dezvoltarea abilităţii de a selecta cele mai bune metode de tratament pentru clienţi particulari şi patologii specifice.

cf.sistemelor majore de psihoterapie (abordarea transteoretică a lui Prochaska şi DiClemente. 2005). d) integrarea asimilativă se bazează pe originarea fermă într-un singur sistem de psihoterapie. integrarea asimilativă combină avantajele unui sistem teoretic coerent cu flexibilitatea utilizării unei plaje mai largi de intervenţii tehnice aparţinând unor sisteme diferite. Norcross. O modalitate de a determina aceste principii terapeutice comune este focalizarea pe un nivel de abstractizare (cunoscut sub numele de strategie clinică sau proces al schimbării) situat între teorie şi tehnică. 1999.. cu dorinţa de a încorpora în mod selectiv (de a asimila) practici şi viziuni aparţinând altor sisteme. terapia asimilativă cognitiv-comportamentală (Castonguay. Luborsky şi al. Acest efort este urmat de explorarea modalităţilor în care intervenţiile şi interacţiunile terapeutice promovează şi conţin aceste ingrediente. Intenţia unui astfel de demers este de a formula cea mai eficientă abordare pentru nevoile clientului. responsabile pentru beneficiile obţinute şi care “micşorează orice efect atribuibil ingredientelor specifice ale psihoterapiei” (Drisko. Astfel. c) abordarea factorilor comuni. îi obligă la modificarea şi extinderea repertoriului clinic. Abordarea factorilor comuni începe prin a identifica ingredientele specifice eficiente pentru orice grup de terapii. Wampold. prin complexitatea situaţiilor întâlnite. apud. 1984). terapeuţii nu renunţă la ideile şi practicile originale. 2004) şi terapiile asimilative interpersonale şi cognitive ale lui Safran (1998). 1992. 2001. practica. Este vorba despre euristicile care ghidează implicit munca terapeuţilor experţi. Este o formă sofisticată de integrare care are potenţialul de a satisface atât nevoia de loialitate cât şi pe cea de flexibilitate. Astfel. 1996). Lambert. ci doar le remodelează în forme noi. “Abordarea factorilor comuni pleacă de la supoziţia că toate metodele de psihoterapie împărtăşesc anumiţi factori curativi. “Terapiile integrative care rezultă din acest proces sunt structurate în jurul scopului de a maximiza expunerea pacientului la combinaţia unică a factorilor terapeutici care îi vor ameliora cel mai mult problemele” (Stricker şi Gold. . o serie de elemente comune ce constituie motoarele principale ale schimbării terapeutice. Frank & Frank. Stricker şi Gold. Exemple de integrări asimilative sunt: terapia psihodinamică asimilativă (Gold şi Stricker. (Messer. 1996). Deşi majoritatea terapeuţilor sunt formaţi într-un singur model teoretic. 2002. 1996). 1992.

Norcross (2005) subliniază faptul că distincţiile între cele patru modalităţi de integrare sunt mai uşor de făcut la nivelul conceptual decât la cel al practicii efective. Pe de altă parte, aceste strategii integrative nu se exclud reciproc. Eclectismul tehnic nu poate ignora total teoria, iar teoreticienii integraţionişti nu pot ignora tehnicile şi nici factorii comuni ai diferitelor şcoli terapeutice. Adepţii integrării asimilative şi eclectismului tehnic au convingerea comună că sinteza poate apărea doar la nivelul practicii terapeutice. Nu în ultimul rând, susţinătorii factorilor comuni nu pot evita aplicarea tehnicilor specifice. Frecvenţa actuală a practicii integrative este în creştere şi a fost demonstrată prin numeroase cercetări. Norcross (2005) enumeră câteva mai relevante. Astfel, revizuind 25 de studii realizate în Statele Unite între 1953 şi 1990, Jensen, Bergin şi Greaves (1990) au constatat că abordarea integrativă are o prevalenţă cuprinsă între 19% şi 68%. Un studiu realizat în Marea Britanie a constatat că 85%-87% dintre consilierii psihologici nu adoptă un model pur de psihoterapie (Hollanders şi McLeod, 1999). În Noua Zeelandă, 86% dintre psihologii cercetaţi utilizau orientări teoretice multiple în practica psihoterapiei (Kazantis şi Deane, 1998). În 2004, studiul făcut pe un eşantion de psihoterapeuţi în Statele Unite, a descoperit că 90% dintre psihologi erau adepţii mai multor orientări terapeutice (Norcross, Karpiak şi Lister, 2004). Se pare că necesitatea integrării, într-o formă sau alta, nu mai poate fi ignorată sau evitată, nici de teoreticienii, nici de cercetătorii, nici de practicienii psihoterapiei. Psihoterapia integrativă este o mişcare internaţională matură ce are contribuţii incontestabile pentru acest domeniu atât de controversat. Rezultatele relevante ale studiilor privind eficienţa formelor variate de psihoterapie, dar mai ales, dificultăţile pe care psihoterapeuţii le întâmpină în practica lor curentă îi determină să ia în considerare, din ce în ce mai mult, oportunităţile oferite de această nouă perspectivă. Indiferent de forma de integrare postulată, este evidentă necesitatea de a transcende modelele teoretice. Ceea ce diferenţiază şcolile de terapie este mai ales limbajul utilizat pentru a explica normalitatea şi anormalitatea psihică, dezvoltarea personalităţii şi tratarea ei. Studiind diversele teorii care stau la baza intervenţiilor terapeutice, pare că fiecare vorbeşte despre o altă persoană umană. Însă omul este acelaşi, iar mecanismele care îl formează şi îl schimbă nu pot fi decât la fel pentru toţi. Complexitatea umană este cu adevărat de netăgăduit, iar a avea pretenţia de a o încapsula într-o teorie, care se doreşte exhaustivă, este o atitudine cel puţin îndrăzneaţă dacă nu utopică. Fiecare şcoală de terapie a apărut încercând

să depăşească limitele celei anterioare. Un demers de tip integrativ are potenţialul de a apropia perspectivele, a le potrivi una cu cealaltă, a găsi limbajul comun, a identifica ce determină un om să se formeze în felul în care o face şi să se schimbe la un moment dat în existenţa sa.

EVALUAREA CLINICA Evaluarea psihologică este procesul pe care psihologii îl folosesc pentru a aduna și evalua informații cu scopul diagnosticului, planificării tratamentului sau prezicerii comportamentului. Evaluarea poate include interviul cu pacientul, înregistrarea activităților anterioare (rezultate scolare), observarea comportamentului și administrarea de teste psihologice pentru a măsura factori cognitive, comportamentali, de personalitate, de familie. Testarea psihologică se referă la tehnici specifice de evaluare prin utilizarea de instrumente de testare fidele și valide care permit psihologului să compare scorurile obtinute de pacient cu esantioanele normative. Oamenii care solicită serviciile unui psiholog clinician sunt motivate să caute ajutor pentru că anumite gânduri, emoții, comportamente le cauzează discomfort, îi invalidează în diverse arii de viață și doresc să le elimine. Evaluarea clinică poate lua diverse forme: interviuri clinice cu pacientul sau/si persoanele semnificative din viața sa observații comportamentale utilizarea de checklists, inventare și teste psihologice (IQ și personalitate) analiza produselor activității discuții cu alți profesionisti (consilierul scolar, medic, profesori etc).

Alegerea instrumentelor de evaluare depinde de: natura problemelor prezentate Abilitățile și perspectiva teoretică a psihologului Obiectivele pacientului și disponibilitatea sa

-

Aspect pragmatic legate de timp și costuri.

II. 1. Definitia

OBSERVATIA

Ca metoda stiintifica observatia consta in inregistrarea sistematica prin simturi a caracteristicilor dar si a transformarea obiectului studiat (Doron, Porot 1999). Observatia nu este un act pasiv ci ea se prelungeste printr-un comportament reflexiv de clasificare si sistematizare. Observatia are ca scop intelegerea. Observatia stiintifica intotdeauna confirma sau infirma o teza anterioara (deci are la baza anumite intrebari si ipoteze; clinicianul va limita obs la variabile care intra sistematizat. Exista: observatia directa ( prin simturi) si cea indirecta ( o serie de ipoteze si inferente sau informatii culese de la alte pers) Observatia ca metoda de cercetare vizeaza obtinerea unor date “obiective” precise, reproductibile si verificabile. Observatia clinica vizeaza individualitatea lui. 2. Observatia sistematica directa se face asupra comportamentului. Dar psihologul trebuie sa-si situeze observatia la un nivel care integreaza organizarea si finalitatea comportamentului (astfel mai utilizat este termrnul de conduita) O data cu dezvoltarea tehnicilor cognitiv-comportamentale se utilizeaza termenul de comporament, nu doar cu referire la manifestari motorii direct observabile, ci si cu referire la ganduri (comportament cognitiv), emotii (comportament psiho-emotional). In abordarile clinice nu se observa doar comportamentul-tinta ci si antecedentele , consecintele acestuia. Observatia are urmatoarele etape: 1. 2. Selectarea, definirea comportamentului-tinta in termeni concreti, observabili. Utiliz unor proceduri standardizate, sistematizate pentru observarea comportamentului descrierea unui subiect in in formularea ipotezelor sau a intrebarilor sale.). Asadar observatia are un carácter organizat si

si inregistrarea observatiilor intr-o maniera adecvata J. Beaugrand (1988) considera ca identificarea comportamentelor poate fi facuta pe baza unor: a. criterii concrete (descriptive): legate de forma sau referitoare la efecte

cuvinte. psihologii atrag atentia asupra importantei felului in care subiectii obtin o anumita performanta. in timpul aplicarii testului Binet-Simon se recomanda urmarirea urmatoarelor aspecte: atitudinea la inceperea examenului. cu scopul provocarii comportamentelor care ne intereseaza. Observatia controlata in evaluarea clinica a personalitatii: a) observatia in timpul rezolvarii unor probleme Exista o valoare deosebita a actului observativ practicat in relatia examinator-examinat. dificultati.implicatii etice . Observatia naturala. Astfel se impune prudenta in interpretarea indicilor comportamentali inregistrati prin observatie. raspunsurile la consemn. de aparare etc). Aceste conditii ofera oportunitatea unor observatii sistematice si posibilitatea unui control suficient al mediului. asamblare de obiecte). Binet a fost printer primii autori care au inteles si au pledat pentru practicarea unei observatii sistematice in cursul aplicarii testelor. De exemplu. De exempul: tehnica observatorului ascuns. anumite subteste cognitive sunt sensibile la anxietatea manifestata de subiect in timpul examenului (subtestul de aritmetica.datele observatiei naturale nu sunt usor de cunatificat 2.b. necontrolata in care practicianul inregistreaza nestingherit comportamentul subiectului fara stirea acestuia.incapacitatea de a controla toate variabilele . Comportamentul matern este comportamentul declansat de prezenta copiilor) sau clasificari functionale (ex. A. metoda spontana de lucru. criterii teoretice (interpretative): clasificari dupa cauze (ex. tehnica observatorului vizibil dar ignorat. informative. Tipuri de observatie: 1. reactia la insucces. Desi exista tendinta de a considera testele in primul rand niste instrumente psihometrice. activitati si miscari necontrolate. De exemplu. Comportamentul alimentar. Observatia controlata (sistematica) Este o procedura de studiere a comportamentului in conditii mai bine controlate. Pe baza lor se formuleaza ipoteze clinice care vor fi evaluate prin probe specifice. utilizarea unor dispozitive de supraveghere si inregistrare Limitele observatiei naturale . b) observatia comportamentului in timpul convorbirii psihologice . atitudinea in cursul examenului.

etc). precum si relaxarea profunda. Procedura standardizata: se bazeaza pe criteria de evaluare bine definite. este importanta in evaluarea unor evenimente interne. Nivelul de stimulare corporala este cea mai frecvent evaluata stare fiziologica. O serie de cercetari au aratat ca elementul comun al starilor placute.Analiza oricarei convorbiri psihologice vizeaza intotdeauna doua registre: informatii verbale (raspunsurile la intrebari) si informatii nonverbal (care evidentiaza atitudini.. 3. dar s-au facut mari progrese. reactii emotionale. 4. imagini. Scala de evaluare a autismului infantile (CARS. Cottraux si colab 1985) ce contine 15 itemi si vizeaza diferite teme: comunicare. scala cu 5 trepte). apoi le sintetizeaza formuland o evaluare. d) Observarea comportamentului in timpul jocurilor de rol e) Masuratori fiziologice Relatia dintre parametrii fiziologici si caracteristicile personalitatii este departe de a fi complet elucidata. meditati il reprezinta un nivel scazut al stimularii corporale). practica. Evaluarea comportamentului observant in timpul convorbirii se poate realize la mai multe niveluri de standardizare: judecata unui expert (cea mai flexibila): clinicianul expert evidentiaza un ansamblu de informatii. prudenta. Auto-observatia Desi este foarte controversata. Analiza convorbirii necesita multa experienta. Beck. motivatii. functionarea intelectuala c) Interactiuni structurate Vizeaza evaluarea interactiunilor prin sarcini structurate utilizand grille de observatie si procedure de inregistrare asemenatoare celor utilizate in observatia natura. De exemplu: Scala de evaluare a anxietatii Hamilton ce permite evaluarea anxietatii de catre clinician (14 criterii. De exemplu: fisa de autoinregistrare proprusa de A. ierarhizate pe o scara cu mai multe puncte). inaccesibile unei observatii externe (ganduri. registrul sensorial. stari affective etc). De exemplu tehnicile de biofeedback isi propun controlul unor parametrii psihofiziologici cu scopul diminuarii tensiunii psihice si a stresului. De exemplu. adaptarea fizica. emotii. Se bazeaza pe o practica clinica indelungata. incazul relatiei dintre soti se pot propune sedinte de 10 minute in care sa rezolve conflicte din diferite domenii si se utilizeaza o grila de observatie. Orice informative poate fi un indicator. Distorsiunile observatiei provocate de observator .

avem tendinta da a supraestima nivelul de inteligenta. teorii care. asteptarilor.1) Efectele centrarii. credintelor. capacitatea de a rezista la perturbari nerealiste de perceptie. Trebuie luate in considerare mecanismele proiectiei care are la baza o anumita similitudine intre observator si observat si favorizeaza o identificare relativa a primului cu al doilea. temeri. apreciind laudativ comportamentul participativ al cuiva. se proiecteaza credinte. 2) Selectivitatea atentiei si memoriei Atentia cu cat este mai concentrata cu atat este mai selectiva. pot aparea deformari datorate uitarii. erudit. 1. evaluativ. in virtutea selectiei pe care o opereaza pot avea efecte autoconfirmative. asimilarii. convingeri). Weil-Barais 1997). Eroarea de contrast: daca observatorul se centreaza asupra diferentelor minime pe care le-a observat intre diverse obiecte. acestea tind sa fie exagerate Eroarea de asimilare: daca atentia observatorului este atrasa de asemanarile dintre obiecte mai degraba decat de deosebirile dintre ele. imaginativ. capacitatea de a surprinde relatiile dintre fapte. III. asteptari. In ceea ce priveste memoria. De exemplu. 4) “Ecuatia personala” a observatorului Alfred Binet identifica urmatoarele stiluri perceptive: descriptiv. Definitie si caracteristici generale Interviul este o situatie sociala de schimb conversational intre doua persoane cu scopul intelegerii de informatii intr-un cadru specificat (A. credinte. 3) Efectele categorizarii spontane si teoretice Se refera la filtrele observatorului (Harta nu e teritoriul). contrastului. Vernon si Gardner au identificati factorii care diferentiaza observatorii intre ei: tendinta nivelanta (ancorati in prezent) / tendinta accentuanta (ancorati in trecut). atentia e orientata de asteptari. ancorarii si haloului • • • Eroarea de centrare: are la baza procesele psihofiziologice prin care aspectele fixate intr-o panorama plurisenzorialatind sa fie supraevaluate in raport cu altele. INTERVIUL . Pentru a fi psihologic. largimea / ingustimea campului perceptiei. obiectele tind sa fie considerate identice sau similare • • Efectele ancorarii: contextul in care se desfasoara observatia se constituie intr-un cadru de referinta in care observatorul se ancoreaza inconstient Efectul de halou: are la baza procesul de “iradiere” a evaluarii unei dimensiuni asupra altei dimensiuni.

Se vorbeste despre lipsa de putere a psihologului (evidentiata in psihologia clinica).interviul trebuie sa aiba obiective psihologice si sa fie purtat dupa anumite reguli impuse de psihologia persoanei. in general. scaunele etc pot apropria sau distanta interlocutorii) Cadrul temporal (40-60 min) Contextul psihosocial (fiecare intra in relatie de comunicare cu toata istoria sa: valori. b. Daca psihologul se . indeosebi cu privire la raportul dintre limbaj si gandire. urmatoarele elemente: a. Mecanismele si procesele psihologice implicate in interviul clinic a. psihologul consiliaza. In functie de obiectivele vizate vor fi utilizate demersuri si tehnici diferite. opozitiei etc. Empatia si identificarea „A fi empatic inseamna. nu ia decizii. le elaboreaza si le reformuleaza. le observa. Un joc de relatii emotive si afective Convorbirea antreneaza un joc al emotiilor si sentimentelor. dedramatizeaza problemele. d. limbaj si afectivitate. ambiguitati si contradictiile afectivitatii. a percepe cu acuratete cadrul intern de referinta al altuia. consiliere si psihoterapie. limbaj si procesul de influentare sociala etc. Un context specific Mediul fizic (distanta spatiala. calmul si siguranta psihologului pot deveni elemente ale cadrului intern al clientului. coduri de comunicare etc. jocuri ale puterii. identifcarea cu interlocutorul. Interviul psihologic presupune. spune Rogers. seductiei. Interviul psihologic este o metoda dificil de insusit si practicat deoarece presupune reflexii teoretice aprofundate. credinte. Trebuie subliniata functia sanogenetica a identificarii: ia distanta fata de problemele sale. de exemplu medicul decide tratamentul. Intalnirea a doua persoane Intervin procese psihologice. relatia de comunicare poate fi marcata de ambivalente. De asemenea. comunicationale specifice. biroul. rivalitatii. limbaj si inconstient. experiente. cu toate componentele sale emotionale si semnificatiile care-i apartin <<ca si cum>> ai fi cealalta persoana. selectie si recrutare.) c. e. Interviul este un schimb structurat si tactic de informatii 2. Discutia va fi influentata de perceptiile reciproce ale celor doi participanti:fenomenele proiectiei. dar fara a pierde conditia de <<ca si cum>>” (cf Marcus 1997). interpretarii. Are obiective: psihodiagnoza. Lipsa de putere a psihologului este cea care face posibila redarea puterii pacientului.

Teritoriul (biroul. Se activeaza paternuri relationale primare (clinicianul este un personaj protector. fata de manifestarile transferentiale ale acestuia de exemplu: anxietatea. Proiectia Ca mecanism de aparare poate genera diverse atitudini care modifica realitatea psihologica pe care ne propunem s-o analizam (de ex. Privirea si miscarile oculare e. respect. Sotia e de vina). Transferul Transferul este procesul de actualizare in cadrul unei relatii a unor modalitati relationale inconstiente si care isi are originea in istoria personala a individului. Postura c. distanta intima. Comunicarea non-verbala a. sistemul circulator.rapoarteaza la client cu interes. Fata si mimica d. Sincronizarea – stabilirea raportului psihologic INTERVIUL CLINIC Majoritatea psihologilor clinicieni folosesc interviul ca metoda standard de a evalua problemele și de a formula ipoteze și concluzii. mai ales in copilaria sa. Interviul clinic înseamnă mai mult decât a adresa o serie de intrebări despre un caz. c. deplasarea) b. incredere. d. refluxul deglutitiei) 4. tonusul muscular. Părți importante ale interviului clinic se referă la: . Contratransferul Contratransferul reuneste ansamblul reactiilor inconstiente ale clinicianului fata de interlocutorul sau si. agresivitatea (clinicianul trebuie sa fie capabil sa suporte agresivitatea clientului si. pielea si reglarile termice. titudinea supraprotectoare. Vocea f. b. sa-si suporte propria agresivitate pentru a ajuta clientul sa-si accepte agresivitatea). prejudecatile (de exemplu: cum va reactiona un clinician in fata unei persoane foarte religioase?) 3. in mod deosebit. Modificarile fiziologice (ritmul respiratiei. mai ales. introiectarea acestor atitudini va diminua sentimentele de inferioritate si anxietate ale clientului si astfel va creste imaginea de sine. atotputernic sau rival).

practică. necesită cunoștinte profunde de psihologie. Istoric de sanatate f. Istoric educational g. Istoricul professional h. Istoria de dezvoltare (nastere și prima copilărie) i. psihopatologie dar și experiență. varsta. acuzele pentru care s-a prezentat (lista de simptome). Informații de identificare (nume. supervizare și abilități natural. Problema. Tratament psihiatric anterior . factori asociați cu aparitia și mentinerea problemei. nivel educational) b. Utilizarea interviurilor structurate sau nestructurate depinde de scopurile interviului. atitudini. Se consideră că interviul este o artă și o știință în același timp. strategii de coping cu problema d. cu toate acestea există o listă de informații standard care se obțin prin interviu. informațiile colectate pot varia foarte mult.- Adresarea unor întrebări cheie Ascultarea atentă a raspunsurilor Adresarea informațiilor inconsistente sau lipsa Observarea comportamentului nonverbal Formularea ipotezelor Interviul este o conversație bine gândită. statut marital. Infuncție de scopul specific al interviului. Tratament medical anterior k. Istoric familial e. gen. planificată și deliberate destinată să colecteze informații importante (fapte. adresa. preocupari) j. orientare. iar acesta sunt: a. convingeri) ce permit psihologului să dezvolte ipoteze de lucru cu privire la problemele clientului și soluțiile acestora. Cine la trimis la psiholog și de ce c. Istoria sexuală (experiente sexuale.

atmosfera empatica. Adresarea intrebarilor – are la bază cunoștinte profunde de psihopatologie. Raport – se refera la construirea relatiei terapeutice (atenție. a asculta inseamna a fi atent la continuturi dar si la emoțiile transmise. Comunicare eficienta – folosirea unui limbaj adecvat clientului. la inceputul terapiei. înțelegerea comportamentului uman. voce) 5. istoria sa. Obiective de tratament actuale Interviurile clinice pot viza o multitudine de obiective: de exemplu. Interviul clinic vizeaza dobandirea de informatii si intelegarea functionarii psihologice a unui subiect prin focalizarea asupra trairilor acestuia si punand accent pe relatia stabilita in cadrul situatiei de interviu. Observarea comportamentului – clinicianul este atent nu numai la ce se spune in interviul clinic. Interviul clinic este insasi paradigma muncii psihologului clinician prin care poate obtine informatii despre problemele si dificultatile subiectului. despre evenimentele traite. Indifferent de situațiile de interviu sau de scopurile vizate. . contact visual.l. pentru a determina daca pacientul se afla in criza și se poate agresa pe sine sau pe altii. acceptarea neconditionata. Interviul clinic este un instrument care permite accesul la subiectivitatea pacientului si intelegerea acestuia in specificitatea sa. Istoria traumatică (pierderi majore. respiratie. mimica. eviatrea jargonului profesional 4. există o serie de abilită ți necesare pentru toate tipurile de interviu: 1. Abilități eficiente de ascultare – a fi un bun ascultator. viata sa intima etc. abuz sexual. reflectare. accidente majore) m. sumarizare. pentru determinarea statutului mental current. relatiile cu ceilalti. se refera la abilitatile de ascultare activă: parafrazare. conectarea nonverbală. etc) 2. tehnici de clarificare) 3. ci și la CUM se spune – limbajul nonverbal (postura.

Coeficientul Conbach are o valoare de . Cui apartine initiativa interviului: subiectului. Felul in care se deruleaza practic un interviu clinic se desfasoara in functie de mai multi factori: a. terapie. Validitatea concurenta prin raportare la scale sau . in functie de versiune. Obiectivul interviului: diagnostic. Modelele teoretice si formarea profesionala a clinicianului c. Schedule for Affective Disorders and Schizophrenia (SADS) este un interviu standardizat si semistructurat destinat colectarii sistematice a informatiilor necesare pentru a stabili diagnosticul diferential pentru 25 de categorii diagnostice.88 in cazul depresiei majore. Durata interviului este de aprox. context de criza sau nu DE CITIT DIN CARTEA „HANDBOOK OF PSYCHOLOGY” (vol 10) – John Wiley capitolul 21: „Assessing Personality and Psychopathology with interviews” (Roberst Craig) INTERVIUL STANDARDIZAT Interviul standardizat a fost elaborat pentru a diminua dezacordurile intre specialisti legate de sursele de informatii si natura criteriilor de evaluare si diagnoza pentru a controla sursele de varianta. cercetare etc. familiei. Valorile indicatorilor psihometrici difera in functie de tulburare.Informatiile obtinute prin interviul clinic nu pot fi intelese decat prin raportarea la cadrele de referinta interne ale subiectului. institutiei d. Are 3 versiuni: a) Versiunea obisnuita are 2 parti: prima este asupra fenomenologiei actuale. Momentul si conditiile in care se desfasoara interviul: consultatie externa sau spital. b. Cele doua parti se pot utiliza in cazul pacientilor din serviciile ambulatorii si al celor spitalizati b) Versiunea se refera la drumul de viata c) Versiunea vizeaza schimbarile pacientului Aplicarea interviului se face de catre persoane cu experienta in utilizarea metodei. 2 ore. a doua versiune se refera la aspecte trecute ale tulburarilor si la probleme actuale. Pregatirea teoretica si abilitatile practice sunt necesare deoarece interviul solicita efectuarea unor judecati si a unor optiuni legate de concepte si simptome clinica. ce poseda cunostinte de psihopatologie la nivel academic. Cele mai importante si frecvent utilizate interviuri standardizate sunt: 1.83-. din saptamana premergatoare interviului si asupra simptomatologiei cea mai grava din perioada recenta a tulburarii. Interviurile standardizate sunt menite sa aduca valorile indicatorilor fidelitatii si validitatii in limitele acceptate de comunitatea stiintifica.

(1981) a elaborat un sistem ce permite inregistrarea: prezentei/absentei simptomelor.90. Sunt stabilite date privind: instalarea. Structured Clinical Interview for DSM (SCID) masoara aspecte semnificative aparute in timpul a doua perioade. remisa totala. Dis ofera date privind severitatea simptomelor si masura in care pot fi atribuite bolilor somatice. 3. 2. impactul asupra functionarii de ansamblu si simptomele diferentiate pentru cauze organice. varsta la care s-a instalat primul simptom. SCID are 3 variate: • • • SCID-OP (pentru pacienti din servicii ambulatorii) SCID –P (pentru pacientii actuali) SCID-NP (pentru persoane normale) SCID-P contine 9 module referitoare la sindroame ale dispozitiei Simptome psihotice sai antisociale Tulburari psihotice (diferentiate) Tulburari ale dispozitiei Tulburari datorate substantelor psihoactive Tulburari de anxietate Tulburari somatoforme Tulburari de apetit . DIS ofera informatii referitoare la varsta cautarii serviciilor medicale pentru un anumit simptom. evaluarea bolii.42-. cotarea nivelului de severitate si inregistrarea prezentei simptomelor in contextul altor tulburari (boli somatice. partiala. varsta instalarii ultimului simptom. Diagnostic Interview Schedule (DIS) La solicitarea NIMH (The National Institute of Mental Health). ultima luna. in ultima luna si pe parcursul vietii. ultimele 6 luni si ultimul an. SADS are capacitatea de a testa ipoteze legate de clasificarea si subtipurile tulburarilor afective si de a opera distinctii semnificative intre grupuri.la liste de verificare a inregistrat corelatii de . Robins si colab. Durata de administrare este de 45-90 minute. Simptomele sunt evaluate prin raportare la 4 perioade de timp: ultimele doua saptamani. consum de substante) DIS contine 263 de itemi care solicita evaluarea simptomelor sau a problemelor experimentate in perioada actuala sau pe parcursul vietii.

IDCL ofera o evaluare stiintifica si standardizata pentri ICD-10 si DSM-IV. riguros stabilit. EVALUAREA MULTIAXIALĂ ŞI DIAGNOZA MULTIPLĂ DSM IV (1994) – baza diagnosticului în SUA ICD 10 – International Classification of Diseases DSM – Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders • Cuprinde 5 axe. Se poate concentra asupra celor mai proeminente acuze ale pacientilor si. pe baza observatiilor sau a datelor de la o terta persoana. ulterior. Pornesc de la dezavantajele interviurilor standardizate si structurate: Limitarea la circumstante precis determinate Dificultatile de natura economica ale aplicarii Increderea in diagnostic conditionata de omogenitatea grupelor Consumul de timp Dificultatile explorarii verbale pentru pacientii care refuza comunicarea. 4. Astfel este un instrument consistent. simuleaza sau traverseaza o criza acuta Relevanta semnificativa doar pentru pacientii cu simptome acute Cu ajutorul listelor. permitand o examinare sistematica a criteriilor relevante si a deciziilor de diagnoza. Indicatorii psihometrici sunt foarte buni. specialistul poate aduna toate informatiile relevante pentru stabilirea diagnosticului in timpul consultatiei obisnuite. ceea ce este foarte important pentru stabilirarea unei relatii bazate pe incredere. asupra semnelor si simptomelor.- Tulburari de adaptare Durata de administrare este de aprox 1ora (se aplica de specialisti in psihopatologie cu experienta in stabiliraea diagnosticului diferential). . fiecare se referă la o categorie de informaţii cu valoare diagnostică implicate în planificarea intervenţiei terapeutice şi în prognoză. chiar daca explorarea deplina este imposibila. Pacientul poate fi evaluat. International Diagnostic Checklist (ICDL) IDCL-ICD10 si IDCL-DSMIV propun o alternativa de evaluare a semnelor si simptomelor tulburarilor mentale in raport cu evaluarea prin interviu. ce poate fi folosit pentru clarificarea pacientilor intr-un sistem standardizat.

delirul. tulubrări diagnosticate de obicei pentru prima dată în copilărie şi adolescenţă 2. Axa I – se asociază cu diferenţe de relaţionare interpersonală şi cu o imagine de sine negativă. demenţa. tulburări artificiale 10. alte condiţii ce se pot situa în centrul atenţiei clinice decizia diagnostică nu este un proces simplu. tulburările mentale datorate condiţiilor medicale generale. tulburări de adaptare 16. tulburări ale controlului impulsurilor. tulburări de anxietate 8. tulburări de apetit 13. tulburări ale dispoziţiei 7. datorită coexistenţei la acelaşi pacient a simptomelor unor tulburări diferite. schizofrenia şi alte tulburări psihotice 6. tulburări ale somnului 14. tulburări legate de consum de substanţe 5. amnezia şi alte tulburări cognitive 3. tulburările de personalitate de tip schizoid . neclasificate în altă parte 15. Tulburările de dispoziţie – anxietatea. tulburări somatoforme 9. compatibilă cu practica. neclasificate în altă parte 4.• Aborarea multiaxială oferă o viziune cuprinzătoare. tulburări sexuale şi ale identităţii de gen 12. depresia – apar de multe ori combinate => este necesar diagnosticul dierenţial) Axa II – se asociază cu tulburările de personalitate CLUSTER A – ciudat sau excentric 1. aceste probleme reprezintă ţinta demersului terapeutic. tulburările de personalitate de tip paranoid 2. ceea ce îndreptăţeşte opţiunea pentru diagnoza multiplă (ex. tulburări disociative 11. 1.

însuşirile sunt inflexibile. tulburarea mentală trebuie diagnosticată pe Axa I. tulburările de personalitate de tip dependent 10.3. apar suprapuneri cu itemii altor categorii sau suprapuneri cu itemii Axei I. neoplasme 3. tulburările de personalitate de tip histrionic 7. boli ale sistemului nervos şi ale organelor senzoriale 7. tulburările de personalitate de tip ezitant 9. iar condiţiile medicale trebuie înregistrate şi pe Axa I şi pe Axa II în Axa III sunt cuprinse: 1. tulburările de personalitate de tip antisocial 5. boli infecţioase şi parazitare 2. nutriţionale şi metabolice 4. înspăimântat 8. Axa III – solicită luarea în consideraţie a impactului condiţiilor medicale asupra cogniţiei. tulburări ale imunităţii 5. tulburările de personalitate de tip obsesiv-compulsiv diagnosticul de tulburare de personalitate se stabileşte numai dacă pattern-urile funcţionării sunt de lungă durată. maladaptative şi determină perturbarea semnificativă a funcţionării. tulburările de personalitate de tip narcisist CLUSTER C – anxios. boli ale sistemului circulator . Utilizarea Axei II în evaluarea clinică ridică multe probleme deoarece itemii unei categorii nu se întrunesc corespunzător criteriilor. neliniştit. boli endocrine. se manifestă în toate planurile vieţii. dispoziţiei şi comportamentului în unele cazuri condiţiile medicale generale au rol etiologic în dezvoltarea/înrăutăţirea simptomelor mentale dacă o tulburare mentală este consecinţa fiziologică directă a condiţiilor medicale generale. boli ale sângelui şi ale organelor de formare a sângelui 6. tulburările de personalitate de tip schizotipal CLUSTER B – dramatic. tulburările de personalitate de tip borderline 6. emoţional sau extravagant 4.

boli ale sistemului genito-urinar 11. probleme de acces la serviciile de sănătate 8. alte probleme psihosociale şi ambientale Axa V – evaluarea globală a funcţionării permite determinarea nivelurilor actuale de funcţionare în plan psihologic. probleme economice 7. complicaţii legate de sarcină. boli ale sistemului respirator 9. specialistul trebuie să identifice categoria de probleme şi să indice factorii implicaţi 1. boli ale sistemului digestiv 10. boala evaluarea ia valori între 1 – 100 scala poate fi raportată şi la alte perioade de timp (ex. boli ale sistemului osteomuscular 14. condiţii cu origine în perioada perinatală Axa IV – probleme psihosociale şi de mediu sunt liste ale stresorilor psihosociali problemele sunt grupate în mai multe categorii în raport de evaluarea multiaxială. probleme în grupul primar de sprijin 2. probleme educaţionale 4. anomalii congenitale 15. naştere. probleme legate de locuinţă 6. probleme ocupaţionale 5. având la o extremă sănătatea mentală şi la cealaltă. social şi ocupaţional este adoptată o viziune continuă asupra procesului de funcţionare.cel mai înalt nivel de funcţionare din anul precedent) . boli ale pielii şi ale ţesutului subcutanat 13. lăuzie 12. probleme legate de mediul social 3.8. probleme legate de interacţiunea cu sistemul legal 9.

pentru fundamentarea estimărilor schimbărilor în viaţa pacienţilor produse de terapie sau de alte variabile.“Interpreting Personality Tests” R. DSM IV cuprinde în partea finală scala de evaluare globală a funcţionării relaţionale (GARF) şi scala de evaluare a funcţionării sociale şi ocupaţionale. conţine 13 scale (3 pentru validitate şi 10 scale clinice de personalitate). Craig 1999 Starke R.crearea unui instrument pentru evaluarea pacienţilor adulţi şi pentru determinarea severităţii tulburărilor şi ulterior. chestionar standardizat ce solicită autodescrierea referitoare la nivelul adaptării emoţionale şi la atitudinea faţă de testare. INVENTARE CLINICE DE PERSONALITATE 1. restandardizarea din 1989 → 567 itemi. Scurt istoric: . Hathaway psiholog la Minnesota University J.Scala de evaluare globală a funcţionării (Global Assessment of Functioning GAF Scale) a fost modificată de Goldman prin separarea itemilor funcţionării psihologice de cei ai funcţionării sociale şi ocupaţionale. forma originală: 504 enunţuri afirmative(răspunsuri Adevărat/Fals). INVENTARUL DE PERSONALITATE MULTIFAZIC MINNESOTA(MMPI) – MINNESOTA MULTIPHASIC PERSONALITY INVENTORY cel mai utilizat inventar de personalitate pentru uz clinic. . Charnley McKinley neurochirurg la Spitalul Universitar Minnesota au început să lucreze la MMPI la sfârşitul anilor ’30. pentru facilitarea interpretării scalelor tradiţionale şi în scopul cercetării au fost alcătuite scale adiţionale: forţa Eului(Es). IV. - scopul: .

Rar (F) – 64 itemi. Corecţie(K) – 30 itemi. scale validare: Lie(minciună L – 15 itemi). statut social(St). - Scale clinice: Ipohondrie Hs Depresie D Isterie Hy Deviaţie psihopată Pd Masculinitate/Feminitate Mf Paranoia Pa Psihastenie Pt Schizofrenie Sc Hipomanie Ma Introversiune socială Si Subscalele HARRIS şi LINGOES D1: Subjective Depression(32) D2: Retardare psihomotorie(14) D3: Physical malfunctioning(11) D4: Mental Dullness(15) D5: Brooding(10) Hy1: Denial of Social Anxiety(6) Hy2: Need of Affection(12) Hy3: Lassitude – Malaise(15) Hy4: Somatic Complaints Hy5: Inhibition of Agression .- dependenţa(Dy). dominare(Do). prejudecată(Pr).

Defective Inhibition Sc6: Bizarre Senzory Experiences Ma1: Amorality Ma2: Psychomotor Acceleration Ma3: Imperturbability Ma4: Ego Inflation Si1: Shyness/Self-Consciousness Si2: Social Avoidance Si3: Alienation – Self and others CONTENT SCALES Anxiety(ANX) Fears(FRS) Obsesiveness(OBS) Depression(DEP) Health Concerns(HEA) Bizarre Mentation(BIZ) Anger(ANG) Cynicism(CYN) Antisocial Pracices(ASP) Type A(TPA) . Cognitive Sc4: Lack of Ego Mastery.Pd1: Familiar Discord Pd2: Authority Problems Pd3: Social Imperturbability Pd4: Social Alienation Pd5: Self-Alienation Pa1: Persecutory Ideas Pa2: Poignancy Pa3: Naivete Sc1: Social Alienation Sc2: Emotional Alienation Sc3: Lack of Ego Mastery. Conative Sc5: Lack of Ego Mastery.

MILLON CLINICAL MULTIAXIAL INVENTORY – III 260 (MCMI-III260) MCMI-III este un instrument psihometric menit sa ofere informatii referitoare la psihopatologie.Low Self-Esteem(LSE) Social Disconfort(SOD) Family Problems(FAM) Work Interference(WRK) Negative Treatment Indicators(TRT) SCALE SUPLIMENTARE(frecvent utilizate) Anxiety(A) Repression(R) Ego Strength(ES) MacAudrene Alcoholism Scale – Revised(Mac – R) Addiction Potential Scales(APS) Addiction Admission Scales(AAS) Overcontrolled Hostility(OH) Dominance(DO) Social Responsability( Re) College Maladjustment(MA) Gender Masculine(GM) and Gender Feminine(GF) Posttraumatic Stress-Keane(PK) Posttraumatic Stress-Schlenger(PS) Marital Distress Scales 2. inclusiv tulburari din DSM-IV. pacienti din spitalele de . Inventarul MCMI-III este destinat adultilor (cel putin 18 ani) si necesita un nivel de întelegere a cuvântului scris corespunzator clasei a opta. Este dezvoltat si standardizat pe populatia clinica (de exemplu.

MCMI-III ofera o evaluare validata empiric. comportamenttale si interpersonale. sa se pastreze un numar al itemilor destul de redus încât sa încurajeze utilizarea sa în toate mediile de diagnostic si tratament. la fiecare editie a inventarului. Un aspect important al MCMI-III este faptul ca scalele sale sunt analoage celor din DSM la un numar de niveluri.evaluarea interactiunii tulburarilor de Axa I si de Axa II pe baza sistemului de clasificare DSM-IV.psihiatrie si pacienti cu tulburari psihiatrice existente). Instrumentul ajuta la: . Astfel.identificarea caracteristicilor profunde si pervazive de personalitate care stau la baza simptomelor pacientului. Theodore Millon. MCMI se deosebeste de alte inventare în special prin concizia sa. MCMI-III ajuta la obtinerea unei cantitati maxime de informatii cu un efort minim din partea pacientilor. pentru a veni în sprijinul psihologilor si al altor specialisti în domeniul sanatatii mintale în mediul clinic. judiciar etc. Cu cei 175 de itemi ai sai. MCMI-III este ideal pentru uzul persoanelor care sunt evaluate pentru dificultati emotionale. . pentru a reflecta distinctia între Axa I si Axa II a DSM. S-a încercat. fundamentarea sa teoretica. Pâna în prezent au fost publicate mai multe de 600 de studii stiintifice care au utilizat MCMI într-o modalitate semnificativa. pentru a facilita deciziile de tratament. relevanta si fidela. utilizarea scorurilor BR si profunzimea interpretativa.o întelegere integrata a relatiei dintre caracteristicile de personalitate si sindroamele clinice. formatul multiaxial. si totusi destul de extins încât sa permita evaluarea unei game largi de comportamente multiaxiale clinice relevante. iar majoritatea respondentilor termina completarea în 25-30 de minute. medical. scalele sunt grupare în categorii de personalitate si psihopatologie. constructia tripartita si schema de validare. În primul rând. MCMI-III a fost creat de Dr. Chestionarul este format din 175 de itemi. pornind de la propria teorie a personalitatii si se bazeaza pe mai mult de 30 de ani de cercetari. . MCMI-III este mult mai scurt decât alte instrumente comparabile. .

Delusional Disoreder (PP) – tiulburare deliranta 11. Passive – Aggressive (Negativistic: 8A: Active – Ambivalent) 11. Anxietate (A) 2.Astfel. Schizoid (1 A : Passive . Autosocial (6A: Active – Independent 8. Scyzotypal (S: Active.Discordant) 9. Dependent ( 3: Passive) 5. Profilurile bazate pe toate scalele pot fi interpretate pentru a întelege influenta reciproca între patternuri de personalitate durabile si simptome manifestate curent. Posttraumatic stress disorder (T) 8. Self Defeating (8B: Passive .Detached) 2. Aggressive/ Sadistic ( 6B: Active. Avoidant (2A: Active – Detached) 3. 1. Dependent de droguri (T) 7.Discordant) 12. Tulburare somatoforma (H) 3. manie (N) 4. Paranoid ( P ) SINDROAME CLINICE 1.Dependent) 13. scale diferite fac distinctia între caracteristici mai durabile ale pacientilor (Axa II) si tulburari clinice mai acute pe care le manifesta (Axa I). Tulburari e gandire (though disorder SS) Diagnostice posibilie: episod psihotic reactiv. Tulburare bipolara. Borderline (C) 14. Histrionic (4: Active. Depressive (2B: Passive – Detached) 4. Dependenta de alcool (B) 6. Depresie majora (CC) 10. Compulsiv (7: Passive – Ambivalent) 10.Dependent) 6. Narcissistic (5: Passive – Independent) 7. tulburare dschizofreniforma si schizofrenie 9. Simptomele sunt asociate cu paranoia . Distimie (D) = problema si simptomele asociate cu depresia 5.

Contine 160 de itemi cu raspuns Adevarat-Fals.Millon Adolescent Clinical Inventory Evaluarea multiaxială a caracteristicilor de personalitate și a sindroamelor clinice la adolescent. din domeniul judiciar si alti specialisti în domeniul sanatatii mintale vor gasi acest instrument versatil esential în: . psihologii scolari. PsyDis Millon Adolescent Clinical Inventory (MACI) este un inventar de autoevaluare elaborat în mod specific pentru evaluarea caracteristicilor de personalitate si a sindroamelor clinice la adolescenti. Inventarul se adreseaza adolescentilor (vârsta 13-19 ani) si necesita un nivel de întelegere a cuvântului scris corespunzator clasei a sasea. psihologi si alti specialisti din domeniul sanatatii mintale cu experienta în lucrul cu adolescenti. acestea reflecta problemele cele mai relevante pentru întelegerea comportamentului si preocuparilor adolescentilor. Prin urmare. utilizarea scorurilor BR si profunzimea interpretative.D. formatul multiaxial. Inventarul MACI se distinge de alte instrumente clinice prin caracterul sau succint.evaluari amanuntite în vederea confirmarii ipotezelor diagnostice.MACI . fiind mult mai scurt decât alte instrumente comparabile. Astfel. Cei mai multi dintre adolescenti termina completarea testului în 25 de minute.D.. Psihologii. Testul MACI a fost dezvoltat în colaborare cu psihiatri.masurarea progresului înainte. psihiatrii.. Ph. Roger Davis. în timpul si dupa tratament. . Carrie Millon. MACI faciliteaza obtinerea unei cantitati maxime de informatii cu un efort minim din partea respondentilor.. DSc. Ph. . institutional si corectional. constructia tripartita si schema de validare. baza sa teoretica.elaborarea de planuri de tratament individualizate. Testul este autoadministrabil. Este foarte util în mediul clinic. conform simptomatologiei DSM-IV Theodore Millon.D. Ph. . Seth Grossman. aspect care minimizeaza rezistenta adolescentilor.

evaluarea cu M-PACI ofera o viziune integrata. Ph. exista scale separate care disting între caracteristici de personalitate durabile (Axa II) si tulburari clinice mai acute (Axa I). Theodore Millon.D. Predilectie spre consumul de substante. scalele MACI sunt grupate pentru a reflecta distinctia din DSM între Axa II si Axa I. Inventarul se dovedeste util la: . ajutând specialistii în detectarea semnelor timpurii ale tulburarilor corespunzatoarea Axei I si Axei II. rafinate prin modelul autorului. consilieri si alti specialisti în domeniul sanatatii mintale. MPACI . M-PACI ajuta la o interventie timpurie în vederea ameliorarii dificultatilor aparute în preadolescenta si care neidentificate pot conduce la probleme mai mari în viitor.. Mai mult. Astfel. psihiatri. Niciun instrument diagnostic disponibil în momentul de fata nu este atât de consonant cu nosologia oficiala ca testul MACI. Ph.. DSc. Carrie Millon.Instrumentul MACI are la baza o teorie coerenta în domeniul personalitatii si psihopatologiei.. care sintetizeaza stilurile de personalitate emergente si sindroamele clinice.D. PsyDis Millon Pre-Adolescent Clinical Inventory (M-PACI) este un instrument comprehensiv special creat pentru a ajuta specialistul în domeniul sanatatii mintale sa identifice corect problemele psihologice ale copiilor cu vârsta de 9-12 ani. Spre deosebire de instrumentele care se axeaza pe o singura arie.D. crescând semnificativ valoarea interpretativa a inventarului. Scalele de personalitate reflecta variantele tulburarilor de personalitate adulte. Tendinte suicidare si Disfunctii alimentare. Poate fi utilizat atât în evaluarea preadolescentilor internati. printre care Disconfort sexual. Profilurile bazate pe toate scalele pot fi interpretate pentru a întelege influenta reciproca între patternuri de personalitate durabile si simptome manifestate curent. cât si a celor din ambulatoriu. de catre psihologi.Millon Pre-Adolescent Clinical Inventory Instrument consacrat care permite identificarea corectă a problemelor psihologice ale copiilor Theodore Millon. Dr. Ph. Printre factorii masurati se numara unii adesea asociati cu adolescenta. cum ar fi anxietatea sau depresia. Seth Grossman. Robert Tringone.

D.. Scorul scalei Negativ (N). fiind un instrument solid din punct de vedere metodologic și psihometric. Lewis A. MPH.D. standardizată de evaluare a spectrului pozitivnegativ.planificarea tratamentului individualizat prin oferirea unei imagini integrate a patternurilor de personalitate emergente si a semnelor clinice curente masurarea progresului înainte. M.. negative și de alt tip... M.D.D. Ph.D.D. Kay.. PANSS include 33 de itemi care redau: Scorul scalei Pozitiv (P).D.Paul M. Opler. PANSS are forma unui interviu clinic semi-structurat formalizat care evaluează dimensiuni ale simptomelor pozitive. Este folosit în mod curent pentru a evalua diferite tulburări cum ar fi tulburarea bipolară și psihozele afective. Abraham Fiszbein. Mark Opler. Ph. . cu ajutorul a 7 trepte de intensitate.evaluarea preadolescentilor cu probleme în vederea confirmarii ipotezelor diagnostice . cu raspuns Adevarat-Fals. psihozelor induse de substanțe si a multor altor tulburări. în timpul si dupa tratament M-PACI contine 97 de itemi. anorexiei nervoase. Ph. Ph. Anumite componente ale PANSS au fost folosite în studii asupra bolii Alzheimer. PANSS . Completarea dureaza 15-20 de minute si necesita un nivel de întelegere a cuvântului scris de clasa a treia. Ramirez.. PANSS oferă o tehnică bine definită. Leonard White.Positive and Negative Syndrome Scale Evaluarea focalizată a dimensiunilor pozitive și negative ale tulburării schizofrenice Stanley R. Positive and Negative Sydrome Scale evaluează severitatea simptomelor în schizofrenie și alte tulburări psihiatrice.. Este aplicabil într-un timp relativ scurt și poate fi folosit pentru evaluarea longitudinală. cu un efort minim de instruire și reorientare din partea clinicianului. Ph.

oferă criterii operaționale în evaluare. în centre de consiliere pentru familie. Dezorganizare conceptuală P3. Cele două modalități de cotare permit aflarea scorurilor pe clustere de simptome: (Lipsa de energie. oferă o procedură standard de interviu. Beneficiile PANSS sunt extreme de numeroase: definește adecvat simptomele. în centre publice de sănătate mintală. evaluează psihopatologia generală și influența acesteia asupra severității sindroamelor. Hiperactivitate P5. Riscul de agresivitate (S) Scorul total . Pozitiv. Ostilitate . Perturbarea gândirii. Dispoziție disforică. Idei delirante P2. Paranoia/Beligeranța și Depresia) și suplimentar (Negativ. surprinde schimbările produse de medicație și ponderea simptomelor pozitive și negative. Idei delirante/de grandoare P6. Simptome evaluate de PANSS P1. Comportament halucinator P4. Scala de Psihopatologie generală (G). are un număr echilibrat de itemi care constituie sindroamele pozitiv și negativ. Principalele sale arii de utilitate sunt indică evaluarea clinică. putând fi utilizat în practica privată.Indicele compozit (Scala Pozitiv minus scala Negativ). Activarea. răspunsul la tratament. Activare și Preocupare autistă). prezicerea rezultatelor și evaluarea severității dizabilității. Suspiciune/Persecuție P7. în centre rezidențiale de psihoterapie etc. în spitale. evaluează prezența și severitatea sindroamelor.

Sentimente de vinovăție G4. Gândire stereotipă G1. Lentoare motorie G8. Anxietate G3.N1. Depresie G7. Tulburare volițională G14. Preocupare G16. Dezorientare G11. Aplatizare afectivă N2. Evitare socială activă . Dificultăți în gândirea abstractă N6. Dificultăți de raționalizare și lipsa conștiinței bolii G13. Tensiune G5. Detașare emoțională N3. Preocupări somatice G2. Conținut neobișnuit al gândirii G10. Control diminuat al impulsurilor G15. Manierisme și posturi G6. Lipsa spontaneității și fluxului conversației N7. Relaționare deficitară N4. Retragere socială de tip pasiv/apatic N5. Atenție diminuată G12. Lipsă de cooperare G9.

Reynolds. pentru copiii si tinerii cu varste cuprinse intre 2 si 25 de ani. Kamphaus. TRS) si o alta pentru parinti (Scala de Evaluare pentru Parinti. In cazul BASC-2 vorbim despre o abordare multimetoda. una pentru profesori ( Scala de Evaluare pentru Profesori.O scala de autoevaluare (Autoevaluare a Personalitatii. prin intermediul careia copilul sau adultul tanar isi poate descrie emotiile sau perceptiile asupra propriei persoane. Labilitate afectivă EVALUAREA COMPORTAMENTULUI BASC-2 . . utilizat in evaluarea comportamentului si a perceptiei de sine. utilizat în evaluarea comportamentului copiilor și tinerilor Cecil R. utilizat in evaluarea comportamentului si a perceptiei de sine.S1.D. . Randy W. Teacher Rating Scale.Un interviu structurat. se pot colecta descrieri referitoare la comportamentul observabil al copilului.2 Sistem multidimensional și multimetodic. SRP). Ph. pentru copiii si tinerii cu varste cuprinse intre 2 si 25 de ani. Dificultăți în amânarea recompensei S3.Behavior Assessment System for Children . Fiecare scala este impartita pe mai multe grupe de varsta. Self-Report of Personality. referitor la istoricul dezvoltarii persoanei evaluate (Structured Developemental History. care pot fi utilizate fie in mod individual. SDH). Ph. BASC 2 reprezinta un sistem multidimensional si multimetodic.D. PRS). Parent Rating Scale. . BASC 2 reprezinta un sistem multidimensional si multimetodic.Doua scale de evaluare. Cu ajutorul acestor scale. fie in oricare din posibilele lor combinatii: . . deoarece sistemul contine urmatoarele metode de evaluare. Furie S2.

de asemenea. arii in care exista schimbari frecvente. . care pot fi utilizate in mod eficient in procesul de interventie si tratament. cum ar fi de exemplu cele cuprinse in The Individuals with Disabilities Education Act (IDEA.. (DSM-IV-TR. American Psychiatric Association. precum probleme de invatare si de retard mintal. fiind. BASC-2 identifica si caracteristici pozitive. 2000). sub aspectul diagnosticului tulburarilor emotionale severe in scoli. componentele BASC-2 ofera o perspectiva triunghiulara asupra problemelor comportamentale ale copilului. Aria de dimensiuni evaluate ajuta la stabilirea diagnosticului diferential pentru diferite categorii de tulburari. BASC-2 a fost construit pentru a facilita diagnosticul diferential si clasificarea educationala a unei varietati de probleme emotionale si comportamentale care pot fi intalnite la copii. Cand sunt utilizate individual. Sistemul BASC-2 respecta riguros regulile federale americane. dar surprinde si alte categorii generale de probleme. Cand este folosit ca un sistem integrat.O foaie de observatie care poate fi folosita pentru inregistrarea si clasificarea comportamentelor observate in mod direct in timpul orelor de curs ( Student Observation System. furnizand clinicianului un set coordonat de instrumente pentru evaluare. Numeroase aspecte ale BASC-2 il recomanda ca fiind un sistem stabil si de incredere in evaluarea comportamentului. (2) evaluarea emotiilor. componentele BASC-2 reprezinta instrumente stabile si sofisticate din punct de vedere psihometric. precum si pentru a ajuta in stabilirea planurilor de tratament si de interventie. personalitatii si a perceptiei de sine a copiilor si (3) un fond important de informatii despre realizarea clasificarilor educationale si a diagnosticului clinic. a problemelor comportamentale si a tulburarilor emotionale. BASC-2 informatii ofera despre un copil sau tanar. Pe langa evaluarea personalitatii. precum cele incluse in Diagnostical and Statistical Manual of Mental Disorders. pentru diagnostic si pentru stabilirea unui plan de tratament. utilizand: (1) examinarea comportamentului in contexte multiple (mediul scolar si mediul familial). suficient de sensibil pentru a putea detecta chiar si probleme comportamentale minore in randul copiilor inclusi in alte categorii de dizabilitati. care ofera o paleta larga de informatii utile. SOS). provenind din surse variate. 1997). Ca sistem. BASC-2 evalueaza o arie mare de dimensiuni distincte.

pornind de la prescolari. . gen. masculine sau mixte. sau fidelitatea test-retest. continutul itemilor fiind adecvat constructului.BASC-2 acopera o spectru mare de varste.Scalele au o coerenta ridicata. fiind diferentiate sub multe aspecte importante: varsta.BASC-2 permite compararea informatiilor obtinute din surse multiple deoarece utilizeaza instrumente cu etaloane convergente. pana la liceeni.Fiecare componenta a BASC-2 a fost special construita pentru un anumit context specific sau pentru un anumit tip de respondent. conditia clinica a copilului. iar scalele fiind dezvoltate prin imbinarea bazei teoretice si a datelor empirice. facilitand astfel stabilirea unui diagnostic precis. BASC-2 ofera si o versiune a SRP care poate fi utilizata pentru persoane cu varsta cuprinsa intre 18 si 25 de ani si care se poate utiliza in scoli tehnice. colegii sau universitati. de la 2 ani la 21 de ani. . Clinicienii pot opta pentru obtinerea scorurilor standard prin raportare la esantioane normative feminine. . atat atunci cand sunt luate in considerare consistenta interna. . fiind sensibil la diferentele de dezvoltare. . . se ofera o baza pentru interpretarea corecta si consistenta a scalelor. si mentinand o continuitate a constructelor. dar si pentru o interpretare relevanta a scorurilor provenite din diferite surse sau culese in diferite perioade de timp. datorita faptului ca acestea au fost construite pornind de la dimensiuni clar specificate. deoarece anumite comportamente sau constructe se preteaza mai mult la a fi masurate in anumite contexte decat in altele. .BASC-2 poate fi scorat manual.Normele BASC-2 sunt alcatuite din esantioane reprezentative. . cu volume mari.Scalele primare si cele Compozite ale BASC-2 au o coeficienti inalti de fidelitate. Astfel. nu numai sub aspectele legate de gen sau de varsta.Interpretarea Scalelor BASC-2 este accesibila.BASC-2 utilizeaza diferite tipuri de verificare a validitatii. dar si atunci cand comparam formele pentru parinti si cele pentru profesori. neintelegere sau lipsa de sinceritate. . asistand clinicianul in detectarea unor distorsiuni care afecteaza validitatea cum ar fi cele generate de neatentie.

a abilităților adaptative ale persoanelor. Second Editon Standard internațional în evaluarea complexă pentru acordarea gradului de handicap Patti Harrison.Adaptive Behavior Assessment System.D. Deprinderile adaptative măsurate și domeniile din care acestea fac parte corespund specificațiilor identificate de Asociația Americană a retardului Mintal (AARM. avand in acelasi timp si scale cu un grad inalt de specializare (de exemplu Probleme de atentie. el poate fi folosit pentru: • a evalua deprinderile adaptative ale unei persoane. aplicându-se de la nou-născuți și până la vârsta de 89 de ani. dar si comportamente adaptative. Hiperactivitate. De asemenea. bazată pe norme culese cu grijă. 2000). Anxietate) pentru stabilirea mai clara a diagnosticului diferential. Social. a ajuta la documentarea și monitorizarea progresului • • • Evaluează în totalitate cele zece arii de deprinderi adaptative specificate de Manualul de Diagnostic a tulburărilor Mintale. cât și capacitatea acesteia de a trăi independent. 1992. Ediția a Patra Revizuită (DSM-IV-TR) și de Asociația de Psihiatrie Americană (APA.BASC-2 acopera extensiv aspecte clinice. Ph. Ph.. el încorporează direcțiile curente oferite de American Association of Intellectual Disabilities (AAID) pentru evaluarea celor trei arii de comportament adaptativ (Conceptual. 2002b) În numeroase state. identificarea punctelor tari și a limitelor. Acest instrument are o arie largă de utilitate. ABAS . diagnosticarea și clasificarea anumitor dizabilități sau tulburări. Depresie.. Thomas Oakland. ABPN ABAS oferă o evaluare comprehensivă. a fost ales ca standard în determinarea eligibilității pentru acordarea beneficiilor Serviciilor sociale. Practic).D. . ABPP..

traume craniene. insuficienţă motorie. ADHD. dizabilităţi sau traume fizice. autism. factori de risc biologici. incluzând aici şi capacitatea de a avea grijă efectiv de propria persoană în mod independent. sănătate precară. deprinderile adaptative sunt definite ca: acele abilităţi practice de zi cu zi care sunt necesare pentru ca persoana să funcţioneze şi să corespundă cerinţelor mediului înconjurător. tulburări de ȋnvăţare şi comportament.Kitul ABAS-II cuprinde manualul de utilizare şi cele cinci tipuri de formulare de evaluare care măsoară: • • • • • • • • • • • Comunicare Utilizarea resurselor comunităţii Funcţionalitate preşcolară Viaţa în şcoală/familie Sănătate şi siguranţă Timp liber Autoîngrijire Autodirecţionare Social Motricitate Muncă Aşa cum sunt măsurate de ABAS-II. insuficienţă senzorială. dar şi interacţiunea cu alţi oameni. . tulburări emoţionale. Evaluarea abilităţilor adaptative poate oferi informaţii importante pentru diagnosticare şi pentru planificarea tratamentului sau a intervenţiei pentru persoane cu: • • • • • • • • • • • întârzieri de dezvoltare.

nevoia de a . tulburări legate de consumul de diverse substanţe. tulburări psihotice şi multiple dizabilităţi. aceasta concretizandu-se prin publicarea versiunii DENVER II. DDST a fost utilizat pe scara larga in Statele Unite si in alte tari din lume. La baza acestei revizii au stat patru motive principale: nevoia unor itemi suplimentari din domeniul limbajului.Denver Developmental Screening Test Instrument consacrat în detectarea potențialelor probleme de dezvoltare ale copiilor cu vârste cuprinse între 0 și 6 ani William K. deprinderile adaptative ale unei persoane. FAAP Istoric Testul DENVER.• • • • • • leziuni cerebrale. A fost utilizat in 54 de tari. M. Frankenburg. nevoia de a revizui normele care proveneau din 1967..S. inca imediat dupa publicarea sa. M. atac cerebral. Denver Developmental Screening Test (DDST) a fost publicat pentru prima data in 1967. a fost adaptat si standardizat prin studii profesioniste in peste o duzina de tari si a fost utilizat pana la acest moment pentru a evalua peste 50 de milioane de copii in intreaga lume. cât și diagnosticarea și clasificarea anumitor dizabilități sau EVALUAREA NIVELULUI DE DEZVOLTARE DDST II . cu scopul de a oferi un sprijin specialistilor din domeniul dezvoltarii si sanatatii.D..H. care au fundamentat revizuirea testului. in detectarea potentialelor probleme de dezvoltare la copiii mici.P. Alzheimer. Ca rezultat al acestei utilizari extensive au fost trase concluzii importante. demenţe.

Deviatiile în dezvoltare ale copiilor mici si sugarilor sunt deseori dificil. sa realizeze programe de screening comunitar pentru identificarea din timp a acestor copii. caci tratamentul timpuriu si educatia timpurie sunt mai putin costisitoare si mult mai eficiente decât interventia la un moment mai întârziat. În multe din aceste tari standardul pentru aceste programe este testul DENVER II. O alta problema abordata in cursul reviziei a fost lipsa de sensibilitate demonstrata de versiunea originala a testului in predictia unor situatii sau comportamente viitoare. cum ar fi de exemplu performanta scolara. nivelul de educatie al mamei sau localitatea de rezidenta). Astfel de copii arata de cele mai multe ori normal si e posibil sa nu aiba niciun handicap fizic sau congenital. de a dezvolta resurse multimedia pentru formarea specialistilor si de a pune un accent mai puternic pe auto-evaluarea periodica a competentelor de interactiune cu testul. între nastere si vârsta de 6 ani. Testul DENVER II a fost dezvoltat pentru a fi utilizat cu copii aparent normali. În general este recunoscut atât de profesionisti cât si de publicul larg ca astfel de copii cu probleme de dezvoltare ar trebui sa fie identificati si tratati cât mai devreme posibil. Toate aceste posibile probleme au fost fundamentale pentru decizia de a revizui testul. Testul este administrat prin evaluarea performantei copilului la un numar . Deseori parintii. În multe state din lume acest lucru este recunoscut de lege. de detectat prin examinari fizice de rutina. în functie de stat. de a modifica interpretarea sa. iar din acest motiv au fost dezvoltate si resursa multimedia pentru training. pot sa nu observe problemele de dezvoltare ale acestor copii decât atunci când încep sa apara problemele la scoala. sau profesionistii în sanatate mentala sau în pedagogie. O problema intuita de autorii testului se leaga si de utilizarea uneori incorecta si lipsita de acuratete a testului (fie in etapa de administrare a testului fie in cea de scorare). precum si testele de autoevaluare de la sfarsitul acestui manual. de aceea astfel de copii manifesta putine sau chiar nu manifesta niciun semn exterior de întârziere în dezvoltare. ori sistemul sanitar.revizui anumite caracteristici ale unor itemi (cum ar fi dificultatea in administrare si/sau scorare) si nevoia de a evalua gradul de potrivire al anumitor itemi pentru anumite subgrupuri specifice (cum ar fi cele definite de etnie. ori comunitatile locale. ori sistemul educational. de a-l restandardiza. care obliga. daca nu imposibil.

dar si pentru confirmarea.de sarcini potrivite din punctul de vedere al vârstei sale. DENVER II consta din 125 de sarcini (itemi) aranjate pe formularul de testare în patru sectiuni si care au scopul de a evalua copilul în urmatoarele arii. cel putin pentru scopul unui screening preliminar.Personal-Social: interactiunea cu alte persoane si capacitatea de a avea grija de propriile nevoi probleme ai Limbaj: auzul. Testul a fost dezvoltat pentru a compara performanta unui copil la o varietate de sarcini. Testul este util în mod special în evaluarea si identificarea unor posibile probleme la copiii asimptomatici. DENVER II nu este un test de IQ si nici nu este un predictor definitiv al abilitatii adaptative sau intelectuale viitoare. . itemi). sau functii: . desi în aplicarea propriu-zisa a testului sunt scorati exclusiv prin observarea comportamentului. care sunt completati dupa administrarea testului. este posibil sa fie observati si raportati de parinte. . precum si pentru monitorizarea copiilor care au fost identificati ca fiind în situatii de risc pentru probleme de dezvoltare. întelegerea corpului si (25 (29 utilizarea (32 limbajului (39 itemi). DENVER II este acompaniat de asemenea de DENVER PDQ-II (Pre-Screening Developmental Questionnaire). Testul nu a fost dezvoltat pentru a genera etichete diagnostice. itemi). itemi). cu performanta altor copii de aceeasi vârsta. pe baza unui instrument obiectiv. a anumitor suspiciuni la care s-a ajuns în mod intuitiv. precum cele de dizabilitate de învatare.Motor Grosier: statul jos. testul include cinci itemi de comportament în timpul testarii. Evaluarea comportamentului copilului în acest mod ajuta specialistul sa evalueze în mod subiectiv performanta si comportamentul general al copilului. obtinând astfel un indicator grosier al felului în care copilul îsi utilizeaza abilitatile.Motor Fin-Adaptativ: coordonare ochi-mâna. saritul si în general miscarile care implica muschii mari De asemenea. PDQ este o transpunere a acelor itemi din DENVER II care pot fi scorati prin raportare de catre parinte sau care. mersul. manipularea obiectelor mici si rezolvarea de . cum ar fi de exemplu copii care au trecut prin dificultati perinatale. sau afectiune emotionala si nu ar trebui sa fie niciodata utilizat pentru a substitui o evaluare diagnostica sau o examinare fizica. afectiune a limbajului.

include patru tulburari de anxietate cu debut in copilarie: tulburarea de anxietate generalizata..PDQ consta în 4 formulare. M. manualul DSM-IV-TR. In general. Scala de Anxietate Multidimensionala Pentru Copii (MASC. crearea unui instrument de evaluare a anxietatii la copii si adolescenti este cu atat mai importanta.H.P. 2-4 ani si 4-6 ani. Instrument de screening practic și eficient pentru măsurarea anxietății la copiii cu vârstele cuprinse între 8 și 19 ani.D. Fiecare formular este o foaie A4 tiparita pe ambele fete. care evalueaza multiple dimensiuni ale anxietatii la copii si adolescenti. fricile devin patologice cand sunt excesive. manualul DSM-IV-TR. EVALUAREA ANXIETATII ȘI AGRESIVITATII MASC . validând diferite clustere de simptome. fobia socială. galben (2-4 ani) si alb (4-6 ani). mutismul selectiv și anxietatea de separare. 9-24 luni. iar formularele sunt codificate pe baza urmatoarelor culori: portocaliu (0-9 luni). include patru tulburări de anxietate cu debut în copilărie: tulburarea de anxietate generalizată. M. fobia sociala. câte un formular pentru fiecare din cele patru categorii de vârsta: 0-9 luni. . atat clinicienii cat si cercetatorii sunt confruntati cu sarcina dificila de a distinge intre anxietatea patologica si fricile care reprezinta o parte a procesului normal de dezvoltare. mutismul selectiv si anxietatea de separare. Avand in vedere ca prevalenta anxietatii cu debut in copilarie nu este cunoscuta la nivelul populatiei.Multidimensional Anxiety Scale for Children Screening multi-dimensional al nivelului de anxietate pe criterii simptomatologice conform DSM-IV-TR John March. validand diferite clustere de simptome. In conditiile in care cadrul conceptual al tulburarilor anxioase ale copilariei evolueaza. Multidimensional Anxiety Scale for Children) este un instrument psihometric usor de administrat. sau sunt asociate cu comportamente de coping dezadaptative. nu reprezinta o etapa a procesului normal de dezvoltare. violet (9-24 luni). MASC a fost dezvoltat ca si un instrument de screening practic si eficient pentru masurarea anxietatii la copiii cu varstele cuprinse intre 8 si 19 ani. Pe baza unei literaturi considerabile.

Scala trebuie sa fie sensibila la efectul interventiilor terapeutice. Chestionarul include o forma prescurtata . Scala trebuie sa ofere o evaluare fidela si valida a simptomelor de anxietate in domeniile simptomatologice importante din punct de vedere clinic. Aceste aspecte au definit contextul in care MASC a fost dezvoltat ca cel mai util instrument de evaluare a anxietatii la copii si adolescenti existent pana in prezent. cum ar fi atat evaluarile completate de copii. In dezvoltarea MASC s-au avut in vedere urmatoarele aspecte: 1. . MASC necesita un nivel de comprehensiune corespunzator clasei a patra pentru citirea itemilor. in timp ce Indicele Tulburarilor Anxioase este util in identificarea subiectilor care se incadreaza in categorii diagnostice si pot beneficia de o evaluare clinica mai detaliata. 2. 4. Indicele de Inconsistenta este util in identificarea raspunsurilor aleatoare.MASC-10 .ce poate fi utilizata in situatii speciale in care este necesara o evaluare rapida (pe baza a 10 itemi) a simptomelor de anxietate. Scala trebuie sa discrimineze intre simptomele de anxietate. cat si de catre parinti. Scala include si reconciliaza observatii multiple.MASC este un chestionar usor de administrat ce evalueaza dimensiunile majore ale anxietatii la copii si adolescenti. 3. MASC este utilizat pentru copii si adolescenti cu varste cuprinse intre 8 si 19 ani si utilizeaza o scala Likert in patru trepte pe baza careia participantii sunt solicitati sa evalueze fiecare item cu privire la propria experienta.

tremur sau am stari de neliniste. Profilul MASC permite prezentarea vizuala a scorurilor evaluarii si comparatia cu grupul normativ corespunzator. 2 -uneori adevarat pentru mine si 3 -adesea adevarat pentru mine. Conversia scorurilor brute in cote T se face automat in momentul completarii formularului MASC de trasare a profilului. se recomanda utilizarea formei prescurtate (MASC-10). toti itemii au fost formulati in directie pozitiva (de exemplu ma simt tensionat(a) sau nervos (nervoasa). Pentru a reduce variabilitatea raspunsurilor. iar clinicianul poate cota si construi profilul rezultatelor evaluarii in mai putin de 10 minute. Nu sunt necesare tabele speciale de cotare intrucat toata informatia necesara cotarii este inclusa in formularul de cotare manuala si formularele de trasare a profilului. 1-rareori adevarat pentru mine. Intrucat instrumentul poate fi administrat si cotat rapid. evit lucrurile care ma supara). Odata completat. Exista etaloane separate pentru copiii (baieti si fete) aflati in intervale de varsta cuprinse intre 8 si 19 ani (8-11 ani. Aceasta informatie este bazata pe un larg esantion normativ (N=2398). Pentru MASC-10 se utilizeaza un formular de cotare manuala separat. formularul este utilizat pentru cotarea MASC si transferul scorurilor in formularul de trasare a profilului. Aceasta poate fi completata si cotata in cateva minute. Diferitele subscale MASC au fost elaborate astfel incat scorurile ridicate sa indice probleme emotionale. In situatiile in care sunt necesare fie o testare repetata sau o evaluare foarte rapida. noteaza raspunsurile lor in formularul de cotare manuala. MASC consta din 39 de itemi distribuiti in: . MASC este un instrument usor de administrat si cotat. MASC este util in situatiile in care este necesara o evaluare rapida a problemelor de anxietate ale copilului sau adolescentului.niciodata adevarat pentru mine. Participantii care completeaza MASC. Chestionarul poate fi completat de catre subiect in mai putin de 15 minute. 12-15 ani si 16-19 ani). Considerat cel mai util instrument de evaluare a anxietatii la copii si adolescenti existent pana in prezent. Acest formular a fost creat pentru a facilita completarea chiar si de catre cei cu abilitati de citire reduse. Optiunile de raspuns pentru MASC sunt: 0.Copiii cu varsta sub 10 ani trebuie sa fie ajutati de clinician sau de un intervievator bine pregatit.

Anxietate Sociala si Separare/Panica).D. Forma X. Forma Y a STAI reprezinta forma revizuita a vechiul inventar (Forma X). care scoreaza pe 2 scale : S-Anxiety (Anxietatea ca Stare) si T-Anxiety (Anxietatea ca Trasatura). Evitarea Lezarii. State-Trait Anxiety Inventory (Form Y) este versiunea revizuită și îmbunătățită a inventarului STAI. Frici de umilire si Frici de performanta. care este considerat de multi a fi unul dintre cele mai reusite. 2. Ph. aceasta revizuire avand loc in principal din trei motive: 1. care sa furnizeze o baza solida pentru diferentierea trairilor anxioase de cele depresive.State-Trait Anxiety Inventory Y Form Unul dintre cele mai reușite instrumente psihometrice pentru evaluarea anxietă ții pe modelul stare-trăsătură la adulți. care este considerat de mulți a fi unul dintre cele mai reu șite. Forma Y are 40 de itemi. Spielberger. . STAI – Y .. instrumente psihometrice pentru evaluarea anxietatii. STAI. Înlocuirea unor itemi ale caror proprietati psihometrice au fost identificate ca nereprezentative pentru cei mai tineri.patru scale de baza (Simptome Fizice. . Charles D.doi indici majori (Indicele Tulburarilor Anxioase si Indicele de Inconsistenta). . sau pentru indivizi din grupuri socio-economice cu un statut social scazut. Forma Y este versiunea revizuita si îmbunatatita a inventarului STAI. instrumente psihometrice pentru evaluarea anxietății. dar si pentru realizarea unor diagnostice diferentiale în cazul pacientilor care sufera de tulburari anxioase si reactii depresive. Perfectionism si Coping anxios. STAI. . mai putin educati. Dezvoltarea unei masuri mai pure a anxietatii.o scala ce masoara anxietatea totala.cate doua subscale la primele trei scale de baza: Tensiune si Simptome somatice. Forma X.

completarea lui necesitând în general între 12-15 minute. Scala Anxietatii ca stare (S-Anxiety) evalueaza conditia temporara de starea anxioasa. Inventarul poate fi administrat individual sau în grup. STAI este disponibil atât pentru aplicare creion-hârtie (recomandat) cât si pentru aplicare electronica (online si nu prin soft client-side). stabila in timp. STAI este un instrument de 40 de itemi care se adreseaza adultilor. STAI. care denota diferente individuale relative stabile in predispozitia catre anxietate si se refera la tendinta generala de a resimti anxietatea in situatii amenintatoare din mediul inconjurator. în ceea ce priveste (a) anxietatea ca stare. Itemii instrumentului STAI.State-Trait Anxiety Inventory Form for Children . descrise in continuare: 1. intr-un moment specific si (b) anxietatea ca trasatura generala. nervozitate si îngrijorare si prin activarea sau excitarea sistemului nervos central. Forma Y sunt grupati pe 2 scale. Forma Y a fost generat pentru a oferi specialistului un instrument usor de administrat si obiectiv în cuantificare.3. psihosomatici. Forma Y este utilizat cu precadere în urmatoarele situatii: Diagnoza clinica Evaluarea anxietatii clinice la pacientii psihiatrici. STAI. creion-hârtie sau on-line. fiind accesibila exclusiv psihologilor. Îmbunatatirea structurii scalei T-Anxiety prin echilibrarea itemilor care indica prezenta anxietatii cu cei care marcau absenta anxietatii. neîncredere. 2. State-Trait Anxiety Inventory este o proba psihologica de clasa B conform clasificarii APA (American Psychological Association). caracterizata de trairi subiective de tensiune. Scala Anxietatii ca trasatura (T-Anxiety) care masoara anxietatea ca si trasatura generala. ai chirurgiei sau ai medicinei generale Diferentierea anxietatii de depresie Cercetari in domeniul psihologiei si al sanatatii STAI – C .

STAIC poate fi folosit și pentru copiii cu vârstă mai mică ce au abilități medii sau peste medii de citit. ca și pentru copii mai mari ca vârstă. State-Trait Anxiety Inventory este o proba psihologica de clasa B conform clasificarii APA (American Psychological Association). Chestionarul este compus din scale separate. Scala Anxietatii ca trasatura (T-Anxiety) măsoară diferențele individuale relativ stabile în ceea ce privește predispoziția către anxietate. care este o măsură a anxietății adolescenților și adulților. dar care au această abilitate dezvoltată sub medie. cât și pentru scala T-Anxiety. tensiune și îngrijorare. percepute în manieră conștientăsub formă de temeri. Forma C sunt grupati pe 2 scale. care măsoară două fațete distincte ale anxietății: anxietatea ca stare (S-Anxiety) și anxietatea ca trăsătură (T-Anxiety). Inventarul STAIC este similar din punct de vedere al construcției și structurii cu Inventarul STAI. cât si pentru aplicare electronica (online. State-Trait Anxiety Inventory (Form C) a fost construit inițial ca instrument de cercetare pentru studiul anxietății copiilor din școala primară. STAI este disponibil atât pentru aplicare creion-hârtie (recomandat). a V-a și a VI-a. 2. la copii Charles D. si nu prin soft client-side). nu au nevoie de mai mult de 8-12 minute pentru completarea uneia dintre cele două scale (S-Anxiety sau T-Anxiety) și mai pu țin de 20 de minute pentru a le completa pe amândouă. copiii de clasa a IV-a. Ph. Instrucțiunile complete su nt imprimate pe formularul de testare atât pentru scala S-Anxiety. STAI-C a fost construit pentru a permite auto-adminstrarea și nu are timp limită pentru completarea sa. subiective. stări ce pot varia în intensitate și pot fluctua în timp. Chiar dacă este folosit în mod special pentru evaluarea anxietății copiilor cu vârsta între 9 și 12 ani. Această scală este alcătuită din 20 de itemi. Poate fi adminstrat individual sau în grup. Itemii instrumentului STAI. În general. cu alte cuvinte diferențele în tendința de a .Unul dintre cele mai reușite instrumente psihometrice pentru evaluarea anxietă ții pe modelul stare-trăsătură. Scala Anxietatii ca stare (S-Anxiety) este construită pentru a evalua stările tranzitorii de anxietate. descrise in continuare: 1.D. prin intermediul cărora copiii sunt întrebați cu privire la modul în care se simt într-un moment dat din timp. de auto-evaluare. fiind accesibila exclusiv psihologilor. Spielberger.

STAXI-2 a fost generat pentru a oferi specialistului un instrument usor de administrat si obiectiv în cuantificare. daca nu cel mai reusit. Ph. instrument psihometric pentru evaluarea furiei.simți stări anxioase la copii. Charles D. toate acestea organizate pe trei domenii separate de psihodiagnostic. cel mai de succes instrument folosit în anger management la nivel mondial. STAXI-2 are 57 de itemi. Scala constă din 20 de itemi. completarea lui necesitând în general între 12-15 minute. STAXI este un instrument de 57 de itemi care se adreseaza adolescentilor si adultilor.State-Trait Anger Expression Inventory. 2nd Edition Instrument psihometric pentru evaluarea furiei. Inventarul poate fi administrat individual sau în grup. Copiii ce înregistrează scoruri ridicate la scala T-Anxiety sunt mai predispuși să răspundă la situații percepute ca amenințătoare cu creșteri în intensitate pe scala S-Anxiety decât copiii ce înregistrează scoruri scăzute pe scala T-Anxiety. State-Trait Anger Expression Inventory este versiunea revizuita si îmbunatatita a celebrului STAXI. State-Trait Anger Expression Inventory este o proba psihologica de clasa B conform clasificarii APA (American Psychological Association). Spielberger. (c) trairea interna a furiei. care este considerat de multi a fi unul dintre cele mai reusite. fiind accesibila exclusiv psihologilor. cel mai de succes instrument folosit în anger management la nivel mondial. dar respondenții răspund acestor itemi prin indicarea modului în care ei se simt în general.D. care scoreaza pe 6 scale structurale si 5 subscale. (b) trasatura de personalitate care predispune la resimtirea si exteriorizarea furiei. creion-hârtie sau on-line. STAXI-2 . STAXI este disponibil atât pentru aplicare creion-hârtie (recomandat) cât si pentru aplicare electronica (online si nu prin soft client-side). . în ceea ce priveste: • • • (a) starile situationale de furie.

T-Ang/T) si subscala Reactie furioasa (Angry Reaction. subscala Tendinta de a exprima verbal furia (Feel Like Expressing Anger Verbally. Itemii instrumentului STAXI-2 sunt grupati pe 6 scale. Componentele furiei. . 2. Scala T-Ang are doua subscale: subscala Temperament furios (Angry Temperament. Controlul exterior al furiei (Anger Control-Out. S-Ang/F). Scala Exprimarea interioara a furiei (Anger Expression-In. descrise de catre fiecare scala si subscala sunt prezentate în continuare: 1. AX-I) masoara cât de des sentimentele de furie sunt resimtite. Scala Exprimarea exterioara a furiei (Anger Expression-Out. AX-O) masoara cât de des sunt exprimate sentimentele de furie în comportamente agresive din punct de vedere fizic sau verbal. T-Ang/R). Scala Furia ca stare (State Anger. dar nu exprimate. 5.• • (d) exprimarea ei externa (e) controlul furiei. 3. 4. Scala Temperament furios (Trait Anger. S-Ang/P). 5 subscale si un Index al Exprimarii Furiei (Anger Expression Index). Scala S-Ang are trei subscale: subscala Sentimentul de furie (Feeling Angry. S-Ang) masoara intensitatea sentimentelor de furie si gradul în care o persoana este tentata sa îsi exprime furia la un anumit moment. AC-O) masoara cât de des controleaza subiectul exprimarea exterioara a sentimentelor de furie. S-Ang/V) si subscala Tendinta de a exprima fizic furia (Feel Like Expressing Anger Physically. T-Ang) masoara cât de des sunt exprimate sentimentele de furie în timp. care ofera o masura agregata a modalitatilor de exprimare si control a furiei.

exprimata si controlata furia. • • • • • diagnoza traumelor. STAXI-2 este utilizat cu precadere în urmatoarele situatii: • psihodiagnostic clinic / terapie. afectiunile coronariene si cancerul. AX Index) este o masura generala a exprimarii furiei. în special în cadrul programelor de anger management este un ingredient nelipsit. AX-O. coaching si training de soft-skills. bazata pe raspunsurile date la itemi din scalele AX-I. ofera modalitati valide pentru masurarea felului în care este resimtita. b) pentru a furniza o modalitate de a masura contributia avuta de multiplele componente ale furiei la evolutia starii de sanatate. STAXI a fost folosit intensiv în cercetari din domeniul medicinei si a psihologiei sanatatii. . Într-o serie de studii au fost examinate efectele pe care componentele furiei masurate de scalele STAXI le au asupra hipertensiunii. a bolilor de inima. 7. delincventa si devianta. cu scopul de a facilita evaluarile detaliate a personalitatii normale. selectie de personal. STAXI-2. STAXI-2 a fost dezvoltat din doua principale motive: a) pentru a masura componentele furiei. Spielberger. Inventarul Stare-Trasatura a Exprimarii Furiei (STAXI. 1988) a fost revizuit si extins de la 44 la 57 de itemi pe baza cercetarilor realizate de-a lungul ultimilor 10 ani. a reactivitatii cardio-vasculare. State-Trait Anger Expression Inventory. în special fiind vizate hipertensiunea arteriala. AC-I) masoara cât de des o persoana încearca sa controleze sentimentele de furie prin calmare sau linistire. AC-I si ACO. dezvoltare personala.6. Controlul interior al furiei (Anger Control-In. Aceasta noua versiune. Indicele de exprimare a furiei (Anger Expression Index. dar si a patologiei psihologice.

incompatibil cu subiectul sau pozitiv. Mecanismul psihologic al proiecţiei 1. 1985b).a unor caracteristici sau a "ceva " ce aparţine Eu-lui. altcuiva sau asupra unui obiect sau situaţie . TEHNICI PROIECTIVE 1.a sindromului de stres post-traumatic si asupra altor probleme medicale si psihologice. Astfel. 1984. Conţinutul poate să fie negativ." Subiectul expulzează din sine şi localizează în altul calităţi. În “Totem şi Tabu” (1912-1913). copil şi nevrozat rezultă din proiecţia proceselor psihice primare (guvernate de principiul plăcerii) în mediul exterior. Latham & Brown (1988).deprecierii. Este însoţit de o emoţionalitate copleşitoare. Definiţia proiecţiei Proiecţia face parte dintre mecanismele bazale ale psihismului. Informatii despre fidelitatea test-retest a scalelor STAXI au fost raportate de catre Jacobs. deasemenea. Scalele STAXI au fost de asemenea folosite pentru a examina relatiile dintre exprimarea furiei. este un mecanism psihologic general care transferă conţinuturi subiective în orice fel de obiect.Freud introduce termenul de proiecţie în 1894. .1. Iniţial. penibil. conştientizarea duce la disoluţia acestuia. De aici decurge. Din punct de vedere psihanalitic proiecţia este un mecanism de apărare. Miank (1981) a investigat relatia dintre scala T-Anger si satisfactia muncii.puterea ideilor pe care le observăm la primitiv. Schlosser & Sheeley. Jung vede acest mecanism psihologic într-un sens mai larg. C. V. 1985a. caz în care proiecţia duce la totala separare a subiectului de obiect. greutatile cotidiene. starea psihologica si fizica de bine. În 1896 dă următoarea definiţie asupra proiecţiei: "Proiecţia este un mecanism de apărare al cărui rezultat este plasarea în exterior a surselor neplăcerii. proiecţia ar fi specifică isteriei de angoasă şi funcţionării paranoide.G. Freud considera că proiecţia este o problemă a persoanei nevrotice care-şi reprimă un conflict emoţional prin schimbarea lui pe altceva ca obiect proiectat. obiecte pe care nu le cunoaşte sau le refuză în sine însuşi. Cu alte cuvinte. Freud dă o dezvoltare mai întinsă acestor idei: animismul. Este atribuirea în afara Eului. Proiecţia este întotdeauna un mecanism inconştient. După el. situaţie în care este inaccesibil conştiinţei din cauza auto. intuiţia lui Freud după care creaţia artistică este o proiecţie a artistului în opera sa. Este un tip de operaţie psihică realizată de Eu prin intermediul căreia se realizează apărarea faţă de mişcarea ascensională a refulatului. Este un mecanism prin care creem relaţii mai mult sau mai puţin imaginare cu realitatea. gândirea magică şi atot. Transferul este un proces care are loc între două persoane şi este de natură emoţională şi compulsivă. sentimente. proiecţia este un mecanism de disimulare ce constă în transferarea într-un obiect exterior al unui conţinut subiectiv. S. si copingul cu stresul (Johnson-Saylor.

Preluarea unor roluri şi comportamente din exterior care dau "osatura nevăzută " a personalităţii cuiva. Proiecţia activă participă la procesele creatoare. ori de câte ori câmpul perceptive prezintă o anumită ambiguitate. Frank dă în 1939 o definiţie operaţională a proiecţiei : “Proiecţia este tendinţa oamenilor de a fi influienţaţi de trebuinţele. moment din filogeneză în care lumea interioară nu era complet delimitată de lumea exterioară. neacceptând responsabilitatea celor proiectate în altceva sau altcineva. nevroticul se serveşte de lumea exterioară şi face din ea o bucată a fanteziilor sale".Inconştientul celui care proiectează nu alege orice obiect. concepută ca „procesul prin care experienţa nouă este asimilată şi transformată prin intermediul percepţiei trecute a .” Introiecţia. captarea. astfel subiectul se detaşează de obiect. 1. obiectivă este imposibil de cunoscut. valori. termen introdus de Ferenczi. relaţii. 1993) Destul de des. câmpul psihologiei proiective este constituit prin interacţia percepţiilor prezente şi percepţiile trecute. O judecată subiectivă considerată valabilă este separată de subiect şi transferată în obiect. dar şi în actul de judecată care separă subiectul de obiect. evenimente) şi blochează adaptarea. neintenţionate. este opusul proiecţiei. emoţiile şi structura lor psihologică de ansamblu în interpretarea realităţii. preluarea şi asimilarea fără discriminare a ceea ce nu aparţine Eu-lui: informaţii.. M.sinele lumii (Jung) deoarece în demersul cunoaşterii transformăm procesul fizic într-unul psihic. artistice. Procesul proiecţiei se întemeiază pe identitatea arhaică a subiectului cu obiectul. 2. Termenii tradiţionali de proiecţie şi percepţie sunt inadecvaţi. Spre o teorie proiectivă asupra percepţiei Percepţia lumii exterioare depinde de amintiri personale. Jung vorbeşte de un "cârlig" în obiect pe care cel care proiectează îşi aşează proiecţiile ca pe nişte haine. proiecţiile conţin caracteristici neplăcute. Proiecţia dă naştere la eroare în aprecierea celorlalţi (persoane. Realitatea reală. automate. Bellak preferă să împrumute de la Herbard noţiunea de apercepţie. L. subiectul separă de sine un conţinut şi îl transferă în obiect. von Franz. Pentru a empatiza. Este o tulburare a graniţei de contact a Eu-lui (Psihologia gestalt) ce constă din absorbirea. uneori cele mai vechi conştiente sau inconştiente (Bellak) şi de nivelul actual de anxietate al subiectului (Abt).2. Ceea ce se crede că se cunoaşte în materie este de fapt proiecţia datelor inconştiente ale subiectului cunoscător. Proiecţia activă: este o componentă esenţială a actului creativ. Persoana nu este conştientă de sine. Ponderea proiecţiei este atât de mare încât nu vom putea afla niciodată cum arată in . Ferenczi: "În timp ce paranoicul expulzează. refulate din copilăria timpurie. orice vid este cunoscut prin proiecţie. comportamente cu care persoana intră în contact în mediul său de viaţă. atrăgându-l astfel în sfera sa subiectivă. elimină din egoul său emoţii ce au devenit dezagreabile.-L. şi aici Freud şi Jung sunt de acord. ci unul care are ceva sau chiar mai multe dintre caracteristicile celui care proiectează. Tot ceea ce este necunoscut. Proiecţia pasivă: forma patologică a proiecţiei şi care se manifestă în multe proiecţii normale. Pentru prima.( Cf. Jung vorbeşte de: 1. situaţii.

fiecăruia, în maniera de a forma un nou tot." Apercepţia este o interpretare, ea dă un sens experienţei. Există o distorsiune aperceptivă atunci când interpretarea este esenţialmente subiectivă. În fapt, orice interpretare este în parte subiectivă; o percepţie pur obiectivă, pur cognitivă, poate nici nu există. Bellak propune să se facă distincţia între 4 nivele ale distorsiunilor perceptive: 1. nivelul cel mai apropiat de conştient: exteriorizarea, când subiectul recunoaşte că răspunsul său este încărcat de subiectivitate, de exemplu că o anumită istorie pe care el a inventat-o la T.A.T. (Testul de apercepţie tematică) descrie un episod din propia sa viaţă. 2. conştientul intervine, dar mai puţin: sensibilizarea - atunci când personalitatea este sub tensiune, ea efectuează discriminări aperceptive mult mai fine, în domenii ce răspund nevoilor sale sau emoţiilor suscitate de tensiune. O astfel de apercepţie aduce subiectului nu numai o informaţie asupra lumii exterioare, dar în acelaşi timp satisfacerea unei dorinţe. 3. proiecţia simplă sau transferul prin învăţare: când cineva a încercat refuzuri succesive cu mai multe persoane se aşteaptă la refuz şi are tendinţa să perceapă orice nou partener ca iritant (conform proiecţiei complementare după Cattel şi Ombredane). 4. proiecţia de inversiune: este mecanismul de apărare descris de Freud în paranoia - a atribui cuiva ura pentru mine, deoarece, în străfundul meu îl urăsc. Ultimele două nivele sunt exclusiv inconştiente. Percepţia are două funcţii: una cunoscută de mult timp: selecţia de informaţii utile organismului; alta, pusă în evidenţă de către psihologia proiectivă: apărarea Eu-lui. Mai exact, după Abt, percepţia permite persoanei să menţină constant în ea o stare de anxietate pentru care el a achiziţionat, prin învăţare un grad adecvat de toleranţă (ceea ce este conform principiului homeostaziei sau echilibrului mediului intern). Când câmpul perceptiv devine din ce în ce mai puţin structurat, anxietatea are tendinţa să crească, persoana neputând să uzeze de scheme vechi şi neânsuşite. Astfel, Eul este nevoit să proiecteze pentru a stabili noi relaţii adecvate cu mediul şi a se sinţi în securitate. Realitatea fizică şi socială este astfel investită cu nevoile, valorile, dorinţele, fantasmele subiectului care percepe. Percepţia persoanei se găseşte colorată cu elemente din personalitatea sa şi aceste elemente antrenează o distorsiune în realitate aşa încât ea să se simtă în siguranţă. Ea se simte în siguranţă când poate acţiona într-un mod vechi şi cunoscut. În principiu, orice material poate fi prezentat unei persone pentru a suscita un comportament proiectiv, dar este preferabil să se menţină o structurare de un nivel minim, cu scopul de a permite factorului subiectiv să funcţioneze. Această teorie explică, de asemenea, efectul catartic al tehnicilor proiective: parcurgerea lor diminuează într-adevăr anxietatea subiectului, care poate astfel să-şi regăsească relaţiile cu mediul.

2. Istoricul tehnicilor proiective În 1939 L.K. Frank publica un articol în "Journal of American Psychology" intitulat "Metodele proiective pentru studiul personalităţii". El a inventat această expresie de "metode proiective" pentru a ţine cont de legătura dintre 3 probe psihologice: “Testul asociaţiei de cuvinte” al lui Jung (1904), “Testul petelor de cerneală” a lui Rorschach (1920) şi “Testul

inventării istoriilor, T. A. T.” a lui Murray (1935). Frank arăta că aceste tehnici constituie prototipul unei investigaţii dinamice şi holistice a personalităţii; aceasta din urmă fiind privită ca o totalitate în evoluţie, a căror elemente constitutive sunt în interacţiune. Definiţie: "În esenţă, o tehnică proiectivă este o metodă de studiu a personalităţii în care subiectului i se prezintă o situaţie la care va răspunde urmând sensul pe care îl are pentru el şi în funcţie de ceea ce resimte în timpul acestui răspuns. Caracterul esenţial al unei tehnici proiective este acela că evocă în subiect ceea ce este, în diferite feluri, expresia lumii sale personale şi a proceselor personalităţii sale." (în P. Pichot, Les Tests mentaux, PUF, 1967). Tehnicile proiective au devenit unul dintre elementele cele mai preţioase ale metodelor clinice în psihologie şi unul dintre aplicaţiile practice cele mai fecunde ale concepţiilor teoretice ale psihologiei dinamice şi mai ales ale psihanalizei. Alături de tehnicile de interviu şi observarea conduitei ele constituie unul dintre instrumentele esenţiale ale psihologiei clinice. Ca şi aceasta din urmă, ele se sprijină pe o concepţie psihodinamică a persoanlităţii.

3. Principalele caracteristici ale tehnicilor proiective Tehnicile proiective se disting de testele de aptitudini în special prin ambiguitatea materialului prezentat şi prin libertatea răspunsurilor. Prin aceste două caractertistici, metodele proiective se situează pe linia dintre psihologia formei şi psihanaliză. 3. 1. Metodele proiective se situează pe un continuum între tehnicile testării psihometrice propiu-zise şi tehnicile terapeutice clinice , între examenul psihometric, cu regulile sale de standardizare şi sistematizare care-i oferă principala sa calitate, aceea a directivităţii materiale şi examenul clinic care conferă în esenţă o individualizare a cunoaşterii personalităţii subiectului examinat. De-a lungul acestui continuum pot fi vizualizate poziţiile diferitor tehnici şi probe proiective, unele denumite simplu "test", altele "tehnici", tocmai pentru a sublinia complexitatea abordării şi distanţarea de condiţiile propiu-zise ale unui test psihologic. Mai mult, în funcţie de modalităţile noi de interpretare- în general de sorginte psihanalitică- una şi aceeaşi metodă poate fi încadrată în condiţiile de tehnică diagnostică şi/ sau tehnică terapeutică (ex: tehnica desenului serial). 3. 2. Stimulii din tehnicile proiective sunt slab structuraţi - condiţie favorabilă, dar nu indispensabilă - şi dau naştere la o varietate mare de răspunsuri. Tehnicile proiective utilizează în mare măsură conceptele psihanalitice. Proiecţia, în sens psihanalitic, implică: caracterul inconştient al procesului proiecţiei, funcţia de apărare a Eului şi reducerea tensiunilor interioare. 3. 3. Din perspectiva aplicativităţii lor, putem vorbi de un continuum care are la o extremă utilizarea acestor tehnici proiective ca mijloc de "a sparge gheaţa", de a distrage atenţia subiectului de la propia anxietate faţă de examen, reducând-o, trecând apoi prin aplicarea lor ca mijloc diagnostic propiu-zis ce are ca obiectiv determinarea şi evaluarea caracteristicilor funcţionării psihice şi conţinuturilor psihice ale subiectului. Unii psihologi utilizează aceste tehnici pentru a susţine procesul de auto-conştientizare, de auto- clarificare a unor aspecte anterior neverbalizate.

La cealaltă extremă, ca tehnici terapeutice sunt utilizate pentru a exprima şi elibera tensiunile psihice (ceea ce duce la reducerea lor), dar şi pentru sensibilizarea lor în surprinderea schimbărilor intra-psihice, ceea ce permite o diagnoză- prognoză privind tipul de terapie şi efectele terapiei asupra psihismului subiectului. De asemenea, unele dintre aceste sunt utilizate ca tehnici terapeutice expresive. Întreaga arie a psihologiei aplicative utilizează tehnicile proiective, indiferent dacă este vorba de psihologia educaţională, psihologia organizaţională sau psihologia clinică. 3.4. Caracteristicile psihometrice rămân aceleaşi ca pentru orice probă psihologică: fidelitatea, validitatea, normarea, sensibilitatea. 3.5. Caracteristicile specifice de ordin calitativ le disting însă de testele obişnuite. Astfel, orice probă proiectivă introduce în joc principala ipoteză ştiinţifică: interdependenţa dintre gradul de ambiguitate al materialului stimul şi activarea proiecţiei ca mecanism intra-psihic. Cu cât stimulii situaţiei problemetice cu care se confruntă subiectul sunt mai puţin structuraţi, mai ambigui, cu atât sunt mai capabili să activeze zone mai profunde ale psihismului subiectului. Din cercetările care s-au realizat asupra acestui aspect, rezultă însă că un grad intermediar de ambiguitate ar reprezenta un optim din perspectiva atingerii proiecţiei. Pentru probele proiective, spre deosebire de probele psihometrice, principalele caracteristici rămân gradul de ambiguitate/ nedeterminere/ nestructurare a situaţie stimul cât şi consemnele deschise. De asemenea, subiectului i se cere un răspuns deschis, ceea ce în majoritatea cazurilor reprezintă expresia creativă divergentă (mai multe răspunsuri înalt individuale). În plus, în aceste condiţii chiar relaţia subiect - psiholog reprezintă o sursă de stimulare a proiecţiei. 3. 6. Specificul situaţiei de testare Putem vorbi de existenţa în mediul extern a unor factori care acţionează asupra subiectului activând proiecţia- respectiv materialul specific tehnicii proiective, personalitatea conştientă şi inconştientă a examinatorului, consemnul deschis. În plus, în termeni aleatorii, va interveni şi eroarea datorată întâmplării, influienţa unor factori precum foamea, deprivarea de somn, efectul unor medicaţii, anxietatea, frustrarea şi în acelaşi timp modul de percepere de către subiect a situaţiei de testare. Intervin, aleator, şi factori de abilitare a subiectului, mai ales verbală, dar şi de manipulare şi percepţie. Concreteţea şi calitatea perceptivă a stimulilor şi consemnul ating Eul conştient, raţional al subiectului (capacitatea subiectului de a controla realitatea). Calităţile nestructurate, ambigue, precum şi libertatea creării unui răspuns accesează nivelele inconştiente. Aceste conţinuturi sunt obiectul proiecţiilor sau identificărilor subiectului. Răspunsul va fi elaborat purtând, într-o măsură mai mare sau mai mică şi urmările activării acestor conţinuturi, în funcţie şi de forţa Eu-lui şi de capacitatea de a media între real şi fantasma inovatoare (reprezentările). În viziunea lui Jung, răspunsul este o construcţie simbolică care participă atât dominantele inconştiente cât şi Eul subiectului, într-o sinteză sui-generis.

astfel încât în dinamica specifică subiectului.în care schema se transformă prin proiecţie. în special cea verbală. Astfel. expresia este deci purtătoarea sensului simbolic astfel încât proiecţia desemnează sensuri iar expresia le vehiculează. prin reproducerea în „imagini simbolice" a conţinutului intra-psihice. .Psihismul conştient al subiectului trebuie să ia o decizie care e mult îngreunată datorită caracterului deschis şi/ sau ascuns al unora dintre stimuli. Dilema constă în modul de înţelegere a simbolului : simbolul ne spune ceea ce gândeşte persoana sau simte în raport cu sine şi ceilalţi sau el reflectă ceea ce se petrece în el însuşi cu adevărat. . purtător al conţinului proiectat. iar răspunsul va fi marcat de aceste conţinuturi inconştiente cărora Eul va încerca să le dea un sens adaptativ faţă de real. Cele două componente ale mecanismele de simbolizare . 4. de caracteristici ale consemnelor şi în funcţie de capacitatea subiectului de a face faţă acestor trăiri se va constitui mai degrabă un răspuns simbolic decât unul raţional. Proiecţie şi Simbolizare Modul de realizare a proiecţiei cu ajutorul materialului tehnicilor proiective este de tip simbolic. intelectual.expresia Procesul expresiei este de tip superior. dificultate ce se repercutează asupra capacităţii sale de a face faţă cerinţelor psihometrice. acela al "expresivităţii creative proiective". conştient. Termenul "simbolic" este folosit în sensul dezvoltat de Jung. În cadrul psihodiagnosticului proiectiv se determină o creaţie experimentală declanşată şi dirijată de situaţia.test. într-o structură mentală cu semnificaţie simbolică. răspunsul subiectului va fi influienţat şi de nivelul de dezvoltare al unor abilităţi.etapa receptiv .etapa reproductiv .componenta externă. Expresia este procesul psihic asociat proiecţiei reprezentând forma exterioară de manifestare şi instrumentul prin care este vehiculat conţinutul proiectat. care consacră conţinutul şi expresia care determină forme . 5. De asemenea. este faptul că prin ele nu se explorează .proiecţia. se vor activa unele conţinuturi inconştiente atrase de caracteristicile ambigui ale materialului. Etapele trecerii de la „imaginea mentală" la „imaginea plastică" în testul proiectiv includ: .instrumentală în care se formează schema imaginii mentale.mecanismul proiecţiei . Poziţii critice extreme legate de valoarea şi limitele tehnicilor proiective Principala dificultate a tehnicilor proiective.etapa simbolică . mecanismul de simbolizare sunt constituite din 2 componente: .componenta internă. Răspunsul subiectului este o structură complexă care poate fi analizată din perspectiva unei polisemantici. Conţinuturile astfel activate se vor proiecta pe ansamblul de stimuli exteriori.sunt reunite în cadrul actului de creaţie.etapa instrumental-simbolică .în care se realizează reproducerea externă a structurii cu ajutorul expresiei. de caracteristicile inconştiente ale examinatorului. pentru unele probe. .cognitivă în care se formează imaginea primară a obiectului perceput.

O dificultate constă în primul rând în faptul că variabilele care trebuie cotate nu sunt adesea cuantificabile. Pichot (1967) observă că un rezultat izolat nu are nici o valoare în sine. 5. De asemenea. Dintre dificultăţile ce contravin standardizării . există tehnici care refuză o normare propiu-zisă sau altele a căror normare e relativă. interpretarea mai poate fi subiectul infuienţei unei distorsiuni determinată de memorie. altfel spus o singură variabilă.o dimensiune lineară a personalităţii. diminuarea gradului de subiectivitate se referă inclusiv la capacitatea psihologului de a-şi cunoaşte şi neutraliza principalele vulnerabilităţi psihice pentru a nu provoca fenomene de transfer şi contra-transfer. sunt subliniate aspecte de administrare care conduc la faptul că o varietate datorată chiar şi unei uşoare schimbări în setul de instrucţiuni. astfel încât fiecare sistem de interpretare a testului se leagă în fapt de un sistem de interpretare a răspunsurilor care nu va avea sens decât prin interpretarea pe care o legitimează (teoria care stă la baza testului).3. 5. sub diversele ei forme a fost mai mult studiată dar şi aici sunt dificultăţi ce provin din cauze precum: criterii externe care ele însele au o validitate contestabilă: rezultatele persoanei. pentru că sunt aspecte calitative. bazată fiind pe populaţii descrise prea vag. din perspective standardizării interpretării şi cerinţelor privind normarea. sau chiar unor caracteristici ale stimului. se consideră că există o prea mare imprecizie la unele tehnici în scorarea şi mai ales în interpretarea datelor brute. care să influienţeze situaţia stimul şi interpretarea protocolului. Importanţa expertizei. 5. normării şi evidenţierii fidelităţii şi validităţii probelor. Exner jr. datorate intervenţiei aleatoare a psihologului. Anzieu (1992): tehnicile nu explorează o singură variabilă. precum Rorschach . De asemenea. sistem cuprinzător strict cantitativ de cotare şi interpretare.varianta realizată de J. trebuie considerate în ansamblul lor. Ambiguitatea fundamentală pentru astfel de studii constă în contribuţia necunoscută a deprinderilor şi subiectivităţii celui care cotează. O altă limită în termenii psihometriei este numărul inadecvat de studii privind fidelitatea atât din perspectiva consistenţei interne cât şi a constanţei rezultatelor. 1. poate influienţa decisiv calitatea trăirilor şi răspunsurilor subiectului. unor preconcepţii şi ideosincrazii ale psihologului. ele însele inter-corelate.psiholog. valoarea o realizează contextul. Din perspectiva interpretării. ci prezintă subiectul sub forma unei scheme dinamice de variabile. Adepţii preciziei extreme au desfăşurat studii de restructurare a cotări şi interpretării cantitative chiar şi pentru tehnici care aveau deja un sistem cantitativ bine exprimat. îngustimii unor cadre teoretice. Validitatea. a nivelului formării şi a "experienţei clinice" a psihologului format pentru a lucra cu o anumită tehnică rămâne însă un deziderat princeps pentru autenticitatea interpretării. 2. ele însele intercorelate. Principalele limite sunt legate de un proces complex al standardizării. Anzieu (1961) subliniază în acest sens că un test proiectiv implică transformarea unei mase de date cantitative într-o formă manipulabilă. . ci explorează şi prezintă persoana în termenii unei scheme dinamice de variabile. datorită caracterului global al variabilelor şi intercorelării lor. În ceea ce priveşte relaţia subiect.

Clasificări ale Tehnicilor Proiective Există multe clasificări ale tehnicilor proiective în funcţie de diferite criterii. persoane analfabete sau cu handicap ori deficienţe de vorbire. spre deosebire de cele care implică pregnant abilităţile şi capacităţile de acţionare şi decizie. 6. îm sensul reducerii factorilor care provoacă transferal şi contra-transferul. Probele proiective. Majoritatea probelor proiective pot fi aplicate pe subiecţi cu aptitudini verbale reduse sau defavorizaţi cultural. dorinţe. într-un sens coerent cu schimbările fundamentale survenite în personalitatea acestuia odată cu vârsta. Pot dezvălui aspecte mai profunde ale personalităţii subiectului (temeri. bazânduse pe performanţele unor grupe contrastante. . În acest fel. dar şi de rezonanţa subiectului la ea. Nivelul de profunzime al proiecţiei pe care o suscită diferă în funcţie de tehnică. mai ales succesul în formarea specializată. datorită faptului că fiecare subiect este unic şi această unicitate este esenţa interpretării materialului proiectiv. Există şi studii privind validitatea predictivă. 6.perfecţionarea standardizării în administrare (vezi Rorchach. studierea unui protocol are două etape. Majoritatea studiilor de validitate se adresează validării concurente prin criteriu. 6. cerând adesea nivele succesive de interpretare.4. Sunt mai puţin susceptibile de falsificări pentru că scopul lor real nu este vizibil şi subiectul nu cunoaşte metode de interpretare. distrag atenţia subiectului de la el însăşi reducând apărarea şi stânjeneala. gradul de standardizare. circumstanţele excepţionale existenţiale. ca de exemplu: tipul de stimuli.3. boala. conflicte inconştiente). De asemenea sunt studii comparative adresate validării prin construct. deci ne punem problema dacă ele pot reflecta. Progresele contemporane în validare s-au petrecut odată cu: . Aspecte pozitive privind aplicativitatea tehnicilor proiective 6.În general.2.examinator. Dacă schimbarea indusă în personalitate de astfel de evenimente nu este decât temporară sau parţială. 6. acest întreg eşafodaj de analiză cuantificabilă şi calitativă nu face decât să aducă în final o progresivă obiectivitate. Sunt deosebit de utile pentru copii. mai mare decât a testelor psihometrice. Există semne multiple în contravalidare şi în validarea semnelor diagnozei clinice. 5. Totuşi există studii cere indică că sunt posibile falsificări pozitive sau în sens negativ a conţinutului răspunsului. protocolul relevă o structură de personalitate intactă.metode Exner) . Chiar faza analitică e complexă. Aspecte privind sensibilitatea Tehnicile proiective au ca obiectiv determinarea şi evaluarea caracteristicilor de funcţionare psihică ale subiectului. 7.1. paradoxal.analize formale sau simbolice.4. în performanţe sau răspunsul la terapie. cea formală şi cea de conţinut calitativ/ simbolic.controlul relaţiei dintre subiect. cotarea.

• Alte probe. să discute. testul lumii. Rosenzweig sau testul mozaicului care sunt ambigui ca scop şi clare ca stimul. să povestească pornind de la o situaţie stimul: imagine. 7. au propus o clasificare în 4 tipuri în funcţie de intersecţia a 2 dimensiuni: claritatea sau ambiguitatea scopului şi claritatea sau ambiguitatea stimulului. . Eysenck consideră că există 4 tipuri de teste proiective. * Teste de completare. formaţi în anii 70 în psihologia Eului.. povestire. Rosenzweig. Bell vorbeşte de: * Tehnici de asociaţii de cuvinte şi similare * Tehnici ce utilizează stimuli verbali * Tehnici de mişcare expresivă şi similare * Tehnică de joc. o frază.subiectul completează un lanţ de asociaţii.A. • Complementar. în care sub efectul stimului subiectul exteriorizează o reacţie emoţională: pictura cu degetele. Exemplificative pentru perspectiva formală sunt clasificările lui Eysenck şi Bell. sunt clare ca scop dar ambigui ca stimul. Szondi.subiectului plasat într-o situaţie vag structurată i se observă comportamentul.T. • Comparativ. dramă. dansul. * Tehnici refractive. unde personalitatea subiectului este revelată prin supunerea la un mijloc de comunicare convenţional: de tip miokinetic. teste precum TAT. precum completare de fraze sau imagini. plecând de la un material definit. pictează.Sunt autori care intervin cu o perspectivă formală şi alţii cu o perspectivă funcţională în clasificarea tehnicilor proiective. * Teste de observare. * Tehnici catartice.subiectul pornind de la situaţia stimul desenează. trebuie să construiască o structură mai largă (testul mozaic. * Teste de interpretare.subiectului i se cere să interpreteze. • Astfel. 7. jocul de nisip) * Tehnici interpretative.2. în care se cere subiectului ceva în mod explicit iar subiectul poate controla ceea ce face comparînd cu un model dat. * Teste de producere. produce o construcţie ce va fi interpretată. Discipolii lui Rappaport. reprezentative sunt taxonomiile realizate de Frank şi Rosenzweig. caracteristicile sarcinii date intervin semnificativ în tehnicile de structurare vizuală. Clasifiacrea lui Frank cuprinde: * Tehnici constatative în care subiectul trebuie să aplice o structură şi organizare asupra unui material non-structurat şi plastic (Rorschach) * Tehnici constructive în care subiectul.1. desenul omului. Din perspectiva funcţională. în care subiectul interpretează o experienţă sau o imagine cu o semnicaţie afectivă: tip T. o povestire al cărei debut este stimulul. în Roschach ambiguitatea aparţine atît scopului cît şi stimulului. precum testul Bender. similare. construieşte.

limbajul pulsiunilor (“proiecţia pulsională”) Exemplu: testul Szondi. la "de ce" al conduitei. la care subiectul trebuie să aleagă din nişte fotografii pe cele care-i plac şi pe cele care-i displac cel mai mult.).A. desenele şi povestirile libere sau de completat. de "lumea sa de forme". Prin acestea. momente cheie trăite în viaţă. limbajul cuvintelor (“proiecţia asociativă”). dorinţe fundamentale. Acestea sunt: jocurile dramatice.3.). Subiectul poate. la care subiectul trebuie să asocieze cât mai repede la stimulii verbali prezentaţi de examinator. Testul Fabulelor Duss unde subiecţii (în special copii) trebuie să completeze nişte poveşti neterminate. la o secţiune reprezenativă a sistemului personalităţii. “Testul familiei”).7. interpretarea desenelor. ceea ce ar vrea să fie. în plus examenul intelectual. la care subiectul trebuie să alcătuiască nişte poveşti plecând de la anumite imagini. Eu şi Supra-eu (conform punctului de vedere "economic" în psihanaliză. ce au ca prototip testul Rorschach Ele nu mai culeg. la "teme" în psihologia tendinţelor. d.A. la subiect? Sunt ele numai cauza unor paraziţi în realizarea conduitelor? Sau nu produc ele decât reverii interioare? b. Structurale.T. noi suntem în mod esenţial informaţi asupra reţelei de motivaţii dominante ale subiectului. Testul de Apercepţie Tematică pentru Copii (C. limbajul percepţiei (“proiecţia structurală”) Exemple: testele Rorschach. “Testul Arborelui”. fotografiilor. f. interese. ce relevă conţinuturi semnificative ale persoanei: natura conflictelor. conform lui Ombredane. limbajul desenelor (proiecţia “garfică”) Exemple: Testele de desen (“Testul desenul persoanei”.T. unde subiectul trebuie să selecteze nişte culori în ordinea preferinţelor. proiecta aici ceea ce el crede că este." Marja de incertitudine şi eroare priveşte efectul acestor diverse motivaţii: sunt ele sursă de conduite. asupra mecanismelor de apărare. psihologii disting două categorii de tehnici proiective: a.T.A. Anzieu consideră că în practica lor cotidiană. N. al căror model esenţial rămâne T. obişnuite sau rare. marja de incertitudine şi eroare cuprinde reprezentativitatea secţiunii: a fost ea efectuată într-un loc bun? La momentul bun? Ce a lăsat ea la o parte? Pericolul ar fi să se creadă că am putea sesiza totalitatea personalităţii cu unul dintre aceste teste. Aici. ca precedentele. D. psihologul care stabileşte un bilanţ al unei persoanlităţi recurge la aplicarea a cel puţin un test tematic şi unul structural. a. "schemelor" în psihologia tendinţelor. interviul clinic şi eventual examene complementare (cunoştinţe. modul său de a prinde lumea.. manifestarea forţelor vii ale subiectului. al lui "cum" al conduitei). etc) 7. Holtzmann. Dumitraşcu (2005) realizează o clasificare a tehnicilor proiective în funcţie de limbajele proiective pe care le suscită şi le traduc. reacţii la anturaj. ceea ce refuză să fie. aptitudini specializate. informând asupra structurii. El conduc. limbajul poveştilor (“proiecţia tematică”) Exemple: Testul de Apercepţie Tematică (T. e. Zullinger. Exemplu: Testul de Asociere Verbală a lui Jung. Astfel. b.4. limbajul culorilor (“proiecţia cromatică”) Exemplu : testul Luscher. . c. este vorba aici de interacţiunile între Sine. la care subiectul trebuie să spună ce vede în nişte pete de cerneală ambiguie. ceea ce alţii sunt sau ar trebui să fie faţă de el. mai curând. Tematice. lateralitate. asupra a ceea ce Cattel numea "dinamica eului. echilibrului său. care corespund la punctul de vedere "dinamic" din psihanaliză.

(2002) – Personalitatea. Editura Polirom. limbajul frustrării Exemplu: testul Rosenzweig.g. Bucuresti Ionescu. J.). Doron. I. Bucuresti Dafinoiu. (1983) – Tratat de psihologie medicala.(coord. Metode calitative de abordare. (1985) – Psihologie clinica. Editura Trei. Editura Medicala.. (2009) – Tratat de psihologie clinica si psihopatologie. G. BIBLIOGRAFIE Montreuil. Bucuresti . Editura Academiei. unde subiectul trebuie să răspundă la nişte situaţii frustrante prezentate de test. M. Iasi Athanasiu. A.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful