MITROPOLIA MOLDOVEI ŞI BUCOVINEI

UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA” FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ „DUMITRU STĂNILOAE” IAŞI

CURS TEOLOGIE PASTORALĂ
Anul IV Pastorală

† Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei

Semestrul II Anul universitar 2012-2013
1

Cuprins:
A. Înţelegerea preoţiei prin intermediul Epistolei către

Evrei
I. Hristos – Apostol şi Arhiereu II. Hristos – Arhiereul care ia asupra Sa suferinţa lumii III. Arhiereul luat dintre oameni spre cele către Dumnezeu IV. Arhiereul/preotul – chemat de Dumnezeu prin hirotonie V. Melchisedec – Hristos – arhiereul/preotul B. Înţelegerea preoţiei prin prisma hirotesiei şi hirotoniei I. Hirotesia întru citeţ şi ipodiacon 1. Hirotesia întru citeţ a. Tunderea părului în chipul crucii b. Aşezarea mâinilor arhiereului peste capul candidatului c. Rugăciunea de hirotesie d. Punerea în lucrare a darului primit prin hirotesie 2. Hirotesia întru ipodiacon a. Rugăciunea de hirotesie b. Lucrarea ipodiaconului în Biserică II. Hirotonia întru diacon 1. Momentul hirotoniei 2. Săvârşirea metaniilor 3. Prezenţa martorilor 4. Înconjurarea Sfintei Mese 5. Arhiereul aşezat pe scaun lângă Sfânta Masă 6. Săvârşitorul hirotoniei este Însuşi Hristos prin Duhul Sfânt 7. Rugăciunea de hirotonie 8. Rostirea ecteniei 9. A doua rugăciune de hirotonie III. Hirotonia întru preot 1. Momentul hirotoniei 2. Rugăciunea de hirotonie 3. A doua rugăciune de hirotonie C. Parohia, spaţiul slujirii şi al mântuirii I. Incursiune istorică II. Legătura cu episcopul III. Ce este parohia? 1. Parohia – sinaxă euharistică 2. Parohia – spital duhovnicesc
2

D. Programul săptămânal al preotului I. Evitarea alternanţei (dihotomiei) sacru-profan II. Sâmbătă seara 1. Săvârşirea Vecerniei 2. Masa de seară 3. Înfrânarea de la legătura trupească cu soţia 4. Pregătirea pentru săvârşirea Sfintei Liturghii III. Duminică dimineaţa IV. Duminică după amiază V. Programul preotului din cursul săptămânii (de luni până vineri) 1. Pravila de rugăciune a preotului 2. Familia preotului şi grija preotului pentru propria familie 3. Lecturile preotului 4. Pregătirea predicii 5. Grija pentru biserică 6. Problema kitsch-ului în Biserică 7. Desfăşurarea de activităţi economice 8. Ţinuta preotului 9. Raportarea la mass-media 10. Vizitele pastorale E. Pastoraţia diferitelor categorii de credincioşi I. Pastoraţia copiilor II. Pastoraţia tinerilor III. Pastoraţia familiei IV. Pastoraţia bolnavilor V. Pastoraţia intelectualilor F. Slujirea laicilor în Biserică

3

A. Înţelegerea preoţiei prin intermediul Epistolei către Evrei
Sfântul Apostol Pavel a propovăduit Evanghelia popoarelor păgâne, „elinilor”, adică neiudeilor, de aceea a şi fost numit „Apostolul neamurilor”. Cu toate acestea, dorinţa sa fierbinte a fost aceea ca întreg neamul evreilor să ajungă la cunoaşterea lui Hristos şi, dacă s-ar fi putut, ar fi preferat să fie el însuşi despărţit de Hristos în schimul mântuirii întregului său neam1. De aceea, scopul scrisorii sale adresate evreilor – atât din Ţara Sfântă, cât şi din diaspora – este acela de a-i convinge pe aceştia că Iisus este Hristos, că în El se împlinesc proorociile şi Legea Vechiului Testament. Tema centrală, care ne intresează pentru cursul de faţă, este: Hristos, Arhiereul cel veşnic şi înţelegerea preoţiei prin intermediul acestui adevăr fundamental. În mod esenţial, nu există decât un singur preot, un singur arhiereu, iar acesta este Hristos. Tot ceea ce se întâmplă în lucrarea arhierească, preoţească nu este decât prelungire a singurei preoţii: preoţia veşnică a lui Hristos. „Prin preoţi lucrează Hristos Însuşi, ca Preotul unic propriu-zis, la unificarea văzută şi nevăzută a oamenilor în Sine. (...) Hristos nu a luat mâna omenească degeaba; dar nemailucrând prin mâna Sa în mod vizibil, mâna Sa e activă prin mâna celor prin care prelungeşte în planul văzut preoţia Sa nevăzută” 2. După Înălţarea Sa la cer şi şederea de-a dreapta Tatălui, Hristos continuă să fie prezent în Biserică: Arhiereul care Se oferă jertfă, Învăţătorul care propovăduieşte şi Conducătorul spre mântuire al oamenilor. Însă, întrucât de la Înălţare Hristos devine nevăzut pentru ochii trupeşti ai omului, a instituit preoţia sacramentală, astfel încât prin mâna arhierului sau a preotului se prelungeşte în plan văzut preoţia Sa cea nevăzută. I. Hristos – Apostol şi Arhiereu „Pentru aceea, fraţi sfinţi, părtaşi chemării cereşti, luaţi aminte la Apostolul şi Arhiereul mărturisirii noastre, la Iisus Hristos” (Evrei 3, 1).
1

„Spun adevărul în Hristos, nu mint, martor fiindu-mi conştiinţa mea în Duhul Sfânt, că mare îmi este întristarea şi necurmată durerea inimii. Căci aş fi dorit să fiu eu însumi anatema de la Hristos pentru fraţii mei, cei de un neam cu mine, după trup” (Romani 9, 1-3). 2 Pr. prof. dr. D. Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. III, EIBMBOR, Bucureşti, 2003, p. 154.

4

Ed. nu înseamnă numai a realiza împăcarea omului cu Dumnezeu. aşa episcopul este trimis al lui Hristos. o pregustare a ceea ce urma să fie: în Noul Testament vor fi deţinute de aceeaşi persoană: „În Persoana Cuvântului întrupat. 4 Nikos Matzoukas. asumată de El. le-a condus El însuşi în istoria 3 „Adevărat. este fundamentată pe întruparea. după teologia Părinţilor ortodocşi. Hristos este Preot. se păstrează la toate nivelurile vieţii bisericeşti. Profet şi Împărat. dacă nu va vedea pe Tatăl făcând. în slava pe care „a avut-o mai înainte de întemeierea lumii” (Ioan 17. Iisus Hristos. acestea le face şi Fiul întocmai” (Ioan 5. Fiul este manifestarea iubirii Tatălui faţă de lume. 36). nu ca să fac voia mea. 2006. „Lucrurile pe care Mi le-a dat Tatăl ca să le săvârşesc. aceste trei demnităţi pe care. de trimis. să le unească pe cele de jos cu cele de sus. subliniind faptul că în Vechiul Testament aceste trei demnităţi sunt întâlnite separat. niciodată toate trei deţinute de o singură persoană. lucrurile acestea pe care le fac Eu. A fi mijlocitor între Dumnezeu şi oameni. Bucureşti. 5). Sunt cele trei demnităţi pe care le regăsim în Vechiul Testament şi care se confereau. iar preotul este trimis al episcopului. Teologie Dogmatică şi Simbolică. Dogmatistul grec Nikos Matzoukas. ca prelungire văzută a mâinii celei nevăzute a lui Hristos. Preotul este chemat. În exercitarea misiunii sale. adică marele Preot. şi precum Fiul este trimis de Tatăl. Mijlocirea săvârşită de Marele Preot. 30). „Judecata Mea este dreaptă. cât pe argumentul că este trimis al Tatălui 3. pentru că nu caut voia Mea. mijlocitorul între Dumnezeu şi oameni. vorbeşte despre tensiunile care existau adeseori între persoanele care deţineau aceste demnităţi: „Sunt foarte cunoscute incendiarele cuvinte ale proorocilor împotriva împăraţilor şi preoţilor neevlavioşi. ci şi unirea omului cu Dumnezeu. prin ungere. 224. linia profetică reprezenta autenticitatea istoriei poporului făgăduinţei” 4. în exercitarea lor. ci voia Celui ce M-a trimis pe Mine” (Ioan 6. În multe situaţii. anumitor persoane. Iisus Hristos este marele Arhiereu. 19). Prin Înălţarea la Cer. să devină mijlocitor între oameni şi Dumnezeu. Bizantină. Hristos este trimisul Tatălui şi întreaga Evanghelie justifică propovăduirea Domnului Hristos. pentru conducerea.„Apostol” înseamnă „trimis”. înălţarea la ceruri şi şederea Lui de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl. 5 . p. nu atât pe minunile săvârşite. Acest statut. Însă aceste trei demnităţi. cuprindeau o anticipare. Hristos a aşezat şi firea omenească. 38) etc. să-l unească pe om cu Dumnezeu. îndrumarea sau purtarea de grijă faţă de poporul iudeu. Acesta este şi scopul venirii Arhiereului celui veşnic pe pământ: să-i ducă pe oameni la ceruri. mărturisesc despre Mine că Tatăl M-a trimis” (Ioan 5. învierea. adevărat zic vouă: Fiul nu poate să facă nimic de la Sine. ci voia Celui care M-a trimis” (Ioan 5. „Pentru că M-am coborât din cer. moartea. mărturisitorul acestei iubiri. căci cele ce face Acela.

Că nu avem Arhiereu care să nu poată suferi cu noi în slăbiciunile noastre. afară de păcat.lui Israel. Ele sunt „funcţiuni harismatice şi zidesc Trupul Bisericii”6. acuzaţia de demonizat. Iar dacă Hristos este părtaş şi purtător al suferinţei umane. De la naşterea Sa cea după trup în peştera din Betleem. trecând prin fuga în Egipt. Ibidem. Asumarea suferinţei umane este Jertfa Lui adusă Tatălui pentru restaurarea din interior a naturii umane. ceea ce înseamnă că acesta nu este singur în încercarea sa. Care a străbătut cerurile. ispitirea venită de la demoni în pustie. în calitatea Lui de a putea suferi cu noi în slăbiciunile noastre. Fiul lui Dumnezeu ia firea omenească din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. singurul răspuns care poate fi dat suferinţei este acela că Domnul Hristos este împreună cu orice om în suferinţa lui. deci. afară de păcat. spre ajutor. ci ispitit întru toate după asemănarea noastră. sentimentul abandonării chiar de Tatăl până la răstignirea şi moartea pe cruce. având Arhiereu mare. fiind purtător al tuturor suferinţelor omului. II. de mâncător împreună cu vameşii şi cu desfrânatele. să ţinem cu tărie mărturisirea. În Biserică – Trupul tainic al lui Hristos – cele trei demnităţi sunt preluate şi exercitate de arhiereu şi de preot. III. Hristos Se aduce pe Sine jertfă Tatălui pentru fiecare fiinţă umană. Fiul lui Dumnezeu. părăsirea de către cei apropiaţi. 14-16). „fiind ispitit întru toate după asemănarea noastră. 6 . în numele arhiereului. Să ne apropiem. Biserica neputând fi înţeleasă fără aceste funcţiuni prezente în ea. la timp potrivit” (Evrei 4. Sfântul Apostol Pavel Îl defineşte pe Hristos ca Arhiereu care ia asupra sa suferinţa lumii. Nu există expresie a suferinţei umane care să nu fi fost trăită cu toată intensitatea de către Hristos. cu încredere de tronul harului. de călcător al Legii lui Moise. De aceea. 225. cel care acceptă să poarte crucea arhieriei sau preoţiei este purtător al crucii suferinţei în raport cu cei păstoriţi de el. p. toată viaţa pământească a lui Hristos este o asumare deplină a durerii şi suferinţei omului. ca să luăm milă şi să aflăm har. Arhiereul luat dintre oameni spre cele către Dumnezeu 5 6 Ibidem. afară de păcat”. pe Iisus. sunt reunite în mod indestructibil ca funcţiuni harismatice şi zidesc trupul Bisericii”5. Hristos – Arhiereul care ia asupra Sa suferinţa lumii „Drept aceea.

El este născut din bărbat şi din femeie. slăbiciunile şi păcatele păstoriţilor şi să aducă răspunsul adecvat pentru problemele lor. arhiereul/preotul are capacitatea să înţeleagă lipsurile. 18). monahii.„Căci orice arhiereu. Faptul că arhiereii sau preoţii sunt „cuprinşi de slăbiciune” în pofida măreţiei slujirii lor. destinat lumii celei de sus. În acelaşi timp. lui Dumnezeu. este pus pentru oameni. slăbiciuni şi păcate. aşa şi pentru sine să jertfească pentru păcate” (Evrei 5. Arhiereii vor fi judecaţi de cei mai sfinţi arhierei. este purtător al moştenirii lăsate de părinţi. Păcatele săvârşite înainte de hirotonie sau după hirotonie alcătuiesc o greutate greu de purtat. Fiind conştient de propriile-i lipsuri. duşmani. dezlipi de cele pământeşti. 1-3) Păstorul de suflete – arhiereu sau preot – face parte simultan din două lumi: cea de jos şi cea de sus. de vreme ce şi el este cuprins de slăbiciune. el poate să fie îngăduitor cu cei neştiutori şi rătăciţi. bunici etc. săracii. care pot da dovada că şi ei au trăit în aceleaşi condiţii ca şi ceilalţi arhierei care n-au reuşit să se ridice la înălţimea slujirii la care au fost chemaţi. Preoţii. arhiereul/preotul este. Lumea nu va fi judecată decât de Cel ce a fost purtător al acestei lumi în firea Sa umană şi cunoscător a ceea ce înseamnă să fii om cu dureri. Părintele Sofronie de la Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” din Anglia spune chiar că la judecata fiecărui creştin vor fi împreună judecători cu Hristos cei mai buni din fiecare categorie de creştini. ca să aducă daruri şi jertfe pentru păcate. are. Arhiereii şi preoţii rămân oameni cu slăbiciuni şi păcate chiar dacă lucrarea lor este plină de sfinţenie. în viziunea Sfântului Pavel. ci şi pentru ei înşişi. prin hirotonie. De aceea Hristos este şi Judecătorul lumii. spre cele către Dumnezeu. precum pentru popor. dregătorii. dar purtător în firea Sa umană a tuturor slăbiciunilor şi lipsurilor caracteristice acestei firi. fiind luat dintre oameni. Arhiereul „poate să fie îngăduitor cu cei neştiutori şi rătăciţi. cu clipe de bucurie sau tristeţe etc. vor fi judecaţi de cei mai buni dintre preoţi. poate şi celor ce se ispitesc să le ajute” (Evrei 2. dar este chemat să aprindă focul dumnezeiesc – Hristos Domnul. prieteni. Sfântul Apostol Pavel are o viziune realistă asupra lucrurilor. de vreme ce şi el este cuprins de slăbiciune ”. Hristos – Arhiereul suprem a fost fără de păcat. Din această pricină dator este. El a îngăduit să se lase chiar ispitit de diavol pentru că „fiind El Însuşi ispitit. bogaţii. Nu se poate. şi o parte pozitivă. ispitiri. în inima proprie şi în inima păstoriţilor. trupeşte. Împărăţiei Cerurilor. Jertfa pe care ei o aduc la Tronul Ceresc are şi rostul obţinerii iertării nu numai pentru poporul păstorit. 7 . suferinţe.

Preoţia este chemare. Hristos. ca să Se facă arhiereu. preot al lui Dumnezeu cel Preaînalt. pe preoţi şi pe diaconi la mărturisirea Evangheliei. cu vrerea Tatălui”7. „Aşa cum Aaron şi Melchisedec – chipuri anticipate ale lui Hristos ca Arhiereu – nu şi-au luat preoţia de la ei. Părintele Dumitru Stăniloae arată că de la Aaron şi Melchisedec până la arhiereul sau preotul de astăzi toţi primesc preoţia. de Fiu al Tatălui în lume. V. Numai omul sfinţit de Dumnezeu poate intra la Dumnezeu. dregători. pe când se întorcea de la nimicirea regilor şi l-a binecuvântat. nu sunt ei înşişi izvorul preoţiei lor. nici Hristos nu şi-a luat preoţia de la El. totul se prelungeşte în viaţa Bisericii până la cel din simplul enoriaş. Apoi. profet şi preot al preoţiei universale. prin hirotonie. întrucât S-a făcut om curat prin iniţiativa Cuvântului lui Dumnezeu şi prin lucrarea Duhului Sfânt. pe episcopi. 4-5) Sfântul Apostol Pavel reia tema apostoliei. iar sfinţirea nu şi-o poate da el însuşi. tot aşa nici Hristos nu Şi-a luat-o de la El. Prin succesiune apostolică. prin hirotonie. vol. prin punerea mâinilor. Iar hirotonia o primeşte în dar de la Dumnezeu. care a întâmpinat pe Avraam.monahi. Preoţia este sfinţire prin hirotonie. Aşa şi Hristos nu S-a preaslăvit pe Sine însuşi. După cum Dumnezeu Tatăl a trimis pe Fiul Său în lume şi după cum Fiul a trimis apostolii la propovăduire. 3. p. Stăniloae. ca om. pentru ca cei judecaţi să nu mai aibă cuvânt de îndreptăţire. D. ci Cel ce a grăit către El: „Fiul Meu eşti Tu. nu poate intra la Dumnezeu. Căruia Avraam i-a 7 Pr. în duh ierarhic şi de ascultare se structurează viaţa Bisericii. Căci nesfinţit. a fost sfinţit de Dumnezeu. Teologia Dogmatică Ortodoxă. este dar şi har. 153. Aşadar. aceştia au trimis. Biserica este un organism viu care dăinuieşte prin izvorul de apă vie care este Hristos Domnul. ci dacă este chemat de Dumnezeu după cum şi Aaron. arătând prin aceasta calitatea de trimis. Părintele Dumitru Stăniloae vorbeşte de sfinţirea care îi este dată prin hirotonie. 8 . bogaţi sau săraci. prof. Eu astăzi Te-am născut” (Evrei 5. IV. care şi el este rege. a trimiterii la propovăduire a păstorului de suflete. Arhiereul/preotul – chemat de Dumnezeu prin hirotonie Şi nimeni nu-şi ia singur cinstea aceasta. Coborând la nivelul arhiereului sau al preotului. rege al Salemului. dr. este trimitere. Melchisedec – Hristos – arhiereul/preotul „Căci acest Melchisedec.

nici sfârşit al vieţii. şi preoţia iudaică este integrată în cea nouă. nici sfârşit al vieţii. Hristos. şi nu este făcută să dispară: desfiinţarea ei înseamnă. Întrucât Melchisedec este mai mare decât Avraam – cel care l-a născut pe Levi –. Fără tată. Matzoukas. ca Logos născut din veci din Tatăl. p. preot care binecuvintează şi primeşte zeciuială din prăzi” 8. fără spiţă de neam. 18-20). ci. 9 . apoi şi rege al Salemului. de fapt. Ca şi Legea veche. el rămâne preot pururea”. asemănat fiind Fiului lui Dumnezeu. 1-3). Melchisedec îl binecuvintează pe Avraam de la care primeşte zeciuială. fără mamă. „În faţa lui Avraam. neavând nici început al zilelor. conştiinţa liturgică a Bisericii a alcătuit frumoase cântări. care este strămoşul întregului popor al făgăduinţei. 227-228. trecerea la un alt stadiu. Teologie Dogmatică şi Simbolică. ca Logos întrupat din Fecioara Maria. superioară celei vechitestamentare. Apostolul Pavel vede în el o prefigurare a lui Hristos: „fără tată. el rămâne preot pururea” (Evrei 7. neavând nici început al zilelor. fără mamă. Din acest cuvânt. fără spiţă de neam. desăvârşit.dat şi zeciuială din toate. Melchisedec se prezintă împărat superior. creştină. Pacea şi dreptatea sunt întruchipate în persoana lui Melchisedec. adică rege al păcii. se tâlcuieşte mai întâi: rege al dreptăţii. care este „preot în veac după rânduiala lui Melchisedec” aduce o preoţie veşnică. sintetizând în câteva cuvinte întreaga teologie: Hristos este fără mamă. 8 N. cel care îl întâmpină pe Avraam pe când acesta se întorcea victorios de la lupta cu regele Kedarlaomer şi ceilalţi trei aliaţi ai acestuia (Facere 14. El este rege al Salemului (al păcii) şi „preot al Dumnezeului celui Preaînalt”. şi fără tată.

dar nu se permite. Acest act deosebit de important şi experimentat ca atare în istoria Bisericii a devenit cu trecerea timpului un act mai mult formal. decât în cazuri rare. Din păcate. preot sau arhiereu. exerciarea în mod real a slujirii de 9 Evrei 5. este trimis de Hristos la mărturisirea Evangheliei. Înţelegerea preoţiei prin prisma hirotesiei şi hirotoniei Potrivit Epistolei către Evrei a Sfântului Apostol Pavel. Păstorul de suflete. „nimeni nu-şi ia singur cinstea aceasta (slujirea preoţiei. 10 . constituie momentul în care preotul şi arhiereul primesc harul dumnzeiesc absolut necesar pentru lucrarea ce o au de îndeplinit. 4.n. ca act fundamental al trimiterii spre păstorirea sufletelor încredinţate spre mântuire. ci dacă este chemat de Dumnezeu. în cele mai multe cazuri. Semnul acestei trimiteri este actul hirotoniei. El îşi păstrează întreaga încărcătură harică. Biserica a rânduit ca hirotonia întru preot să fie precedată de hirotesia întru citeţ şi ipodiacon. Hirotonia.). după cum şi Aaron”9.B. ca etape pregătitoare pentru momentul cel mare al primirii harului preoţiei. hirotesia întru citeţ şi ipodiacon este săvârşită în aceeaşi zi cu hirotonia întru diacon.n.

în general. 13. 6 (alegerea şi hirotonia celor şapte diaconi). cu pregătirea adecvată şi. sachelar. prezenţa în altar şi alte lucrări de acest fel nu se săvârşeau decât de cei rânduiţi. în mijlocul bisericii. I. cântarea imnelor. în general. hirotesiţi pentru aceasta. În mare parte astăzi s-a pierdut conştiinţa că orice lucrare care are legătură cu altarul. aprinderea lumânărilor sau a candelelor. cu binecuvântare. stareţ. cu slujbele sfinte. înainte de momentul începerii Sfintei Liturghii. În logica demersului nostru. iconom stavrofor. chiar în calitate de ajutători ai săvârşitorului poate fi împlinită numai în urma unor rugăciuni speciale rostite de arhiereu. protosinghel. Hirotesia întru citeţ Hirotesia întru citeţ se săvârşeşte de către arhiereu. lumina şi călăuzi pe cel în cauză. protopop. Cel hirotesit citeţ trebuie să aibă vârsta de cel puţin 18 ani. cartea Faptele Apostolilor: 6. Scopul acestei hirotesii este acela de 10 Este rânduiala vieţii bisericeşti trăită încă din zorii creştinismului: orice lucrare mai importantă (sau nouă) a Bisericii presupunea atât o pregătire specială (rugăciune. iconom. Va fi necesar un efort considerabil din partea ierarhiei bisericeşti. cât şi invocarea harului lui Dumnezeu. hirotesii în arhidiacon. Hirotesia întru citeţ şi ipodiacon Hirotesiile întru citeţ şi ipodiacon arată grija Bisericii ca rostirea Cuvântului lui Dumnezeu şi slujirea la sfântul altar să se împlinească după o anumită rânduială. dar şi a întregului corpus eclesial. în special. 1. ne vom opri numai asupra semnificaţiei hirotesiei întru citeţ şi ipodiacon şi a hirotoniei întru diacon şi preot pentru că acestea sunt etapele pe care. El se poate căsători şi chiar recăsători după hirotesie. Vezi. arhimandrit. 11 . 10 Rostirea rugăciunilor. de asemenea. Există. ostiari (uşieri). neapărat. Faptul acesta scoate în evidenţă un aspect foarte important şi anume că înainte ca cineva să înceapă a săvârşi o anumită lucrare în Biserică era invocată puterea lui Dumnezeu pentru a-l întări. le parcurge cel care devine preot. În afara hirotesiilor întru citeţ şi ipodiacon. acoluţi. de a găsi calea potrivită ca actul hirotesiei întru citeţ şi ipodiacon să-şi regăsească locul în viaţa Bisericii. cu Dumnezeiasca Liturghie. în Biserică există (sau a existat pentru unele din aceste slujiri) şi rânduiala hirotesiei în psalţi (cântăreţi). prin hirotesie. 1-3 (alegerea şi trimiterea la propovăduire a lui Barnaba şi a lui Saul).citeţ şi ipodiacon. de pildă. de la arhiereu. post). duhovnic.

potrivit Sf. cu mila şi cu îndurările şi cu iubirea de oameni a Unuia-Născut Fiului Tău. cuvintele cele dumnezeieşti. V. şi-i dă lui să înveţe să citească cu toată înţelepciunea şi priceperea dumnezeieştilor Tale cuvinte. de pe amvon. Momentele importante din slujba hirotesiei întru citeţ şi semnificaţia (înţelesul) acestora: a) Tunderea părului în chipul crucii are. 159. Iar în numele Treimii. Ed. se înţelege că pentru această lucrare este nevoie de ajutorul. Însă. Simeon al Tesalonicului următoarea semnificaţie: „Luarea părului însemnează sfinţirea. c) Rugăciunea de hirotesie: „Doamne. unde s-a tuns. că Însuşi întrupându-Se şi răstingnindu-Se se sfinţeşte. după rânduiala celor număraţi în cler. cu Preasfântul şi Bunul şi de viaţă Făcătorul Tău Duh. decât numai dacă vreunul ca acesta se învredniceşte de tundere clericală şi primeşte în mod canonic binecuvântarea de la propriul său păstor. arhiereul cere de la Dumnezeu ca citeţul „să înveţe să citească cu toată înţelepciunea şi priceperea” . întrucât 11 Sf. Iar dacă s-ar prinde cineva făcând împotriva celor ce s-au scris mai înainte. Dumnezeule Atotţiitorule.” Rugăciunea face referire în mod expres la lucrarea la care este chemat citeţul: citirea. V. Simeon al Tesalonicului. Amin. 12 . după principii puse de Domnul nostru Iisus Hristos şi urmaşii Săi .acordare a binecuvântării pentru ca o persoană să citească în biserică din cărţile sfinte. lectura cărţilor sfinte. Tratat asupra dogmelor credinţelor noastre ortodoxe. Simeon al Tesalonicului. şi cum că i se dă lui din dar. arată puterea lui Dumnezeu cea acoperitoare. Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. b) Aşezarea mâinilor arhiereului peste capul celui care urmează a fi hirotesit. Simeon al Tesalonicului. pentru că părul este ca înflorire din tot trupul. pentru că Aceasta este făcătoare şi desăvârşitoare tuturor”11. alege pe robul Tău acesta (N). De aceea. Iar în chipul crucii se tunde pentru Iisus. fiind vorba de scrieri inspirate de Dumnezeu. Canonul 33 Trulan prevede în acest sens: „Să nu se îngăduie vreunuia ca. păzindu-L pe dânsul în viaţă curată. să rostească poporului cu glas tare. după Sf. şi se roagă ca să se sfinţească cel ce se hiroteseşte”12. 158. 2002. punând arhiereul mâna pe creştet. 12 Sf. şi-l sfinţeşte pe el. şi însemnează că se aduce lui Dumnezeu pârgă de la om. acum şi pururea şi în vecii vecilor. Întrucât această citire urmăreşte transmiterea cuvântului lui Dumnezeu şi slăvirea Lui. nu de simple creaţii omeneşti. cu care împreună bine eşti cuvântat. arată că cel hirotesit primeşte ocrotirea lui Dumnezeu în lucrarea ce urmează a o săvârşi de acum înainte: „Se blagosloveşte de trei ori deasupra tunderii şi. ocrotirea şi luminarea venite din partea lui Dumnezeu. să se afurisească”.

aduce prescurile şi apa cea încălzită. El este îmbrăcat în „stiharul cel alb care simbolizează îmbrăcămintea cea mai curată şi fără de patimă a slavei lui Dumnezeu. Cel ce cu a Ta negrăită mai înainte ştiinţă ai rânduit pe robul Tău acesta (N) a fi vrednic să slujească Sfintei Tale Biserici. să şadă înaintea uşilor locaşului Tău celui sfânt. poate fi hirotesit ipodiacon de către arhiereu. acolo împreună intrând”13. 160. 13 . fiind dator a face toate întru cucernicie şi să cunoască al cui slujitor este şi cum că este slugă a lui Dumnezeu şi al celor ce se apropie de El. şi trepte de slujbe ai aşezat în ea. 123. a) Rugăciunea de hirotesie: „Doamne. în acelaşi timp. Hirotesia întru ipodiacon Citeţul. pe scurt. Însuţi Stăpâne păzeşte-l pe dânsul întru toate neosândit. Şi-l arată pe el desăvârşit rob al Tău. După hirotesie. însemnând cum că veşmântul curăţiei nu-l mai are slobod. ca citeţul să fie păzit „în viaţă curată”. El îngrijeşte biserica şi face ascultare la celelalte treburi ale bisericii. d) Punerea în lucrare a darului primit prin hirotesie .) stând cu capul descoperit. ci trebuie să-l strângă pe el în jurul corpului prin curăţie”14. p. aprinde lumânările. Pravila bisericească. De aceea. aducând rod de dreptate. Dar şi în Altar intră ca o slugă a Altarului. Cel ce prin Unul şi Acelaşi Duh Sfânt ai împărţit fiecăruia din cei aleşi darurile. 2. după porunca diaconului sau preoţilor (. pentru ca să se împărtăşească el la a 13 14 Ibidem. merge înaintea Darurilor purtând sfeşnicul. El citeşte pe carte. în mijlocul bisericii. V. şi slujeşte împreună cu sfinţii îngeri.. citeşte poporului Sfintele Scripturi. aduce foc preotului. Dumnezeul nostru. în vârstă de 20 de ani. Spre deosebire de citeţ.. spre a sluji sfintelor şi preacuratelor Tale Taine. şi să aprindă lumină în cortul slavei Tale. Şi-l sădeşte pe dânsul în Biserica Ta cea sfântă ca pe un măslin plin de roadă. Şi-i dă lui să iubească bunăcuviinţa casei Tale. Cel ce ai dăruit Bisericii Tale cete de multe feluri.apropierea de Dumnezeu şi de cele dumnezeieşti presupune sfinţenie. arhiereul îi dă citeţului Apostolul din care acesta citeşte un fragment. arhiereul cere. el nu are voie să se căsătorească după hirotesie. arătând prin aceasta începutul neîntârziat al lucrării sale în Biserică. Lucrarea citeţului în Biserică este descrisă de Sfântul Simeon al Tesalonicului: „Cel ce s-a făcut citeţ. el este slujitor al lucrurilor dumnezeieşti în biserică. îl şi încinge cu orarul.

3. Săvârşirea metaniilor Candidatul la hirotonia întru diacon face trei metanii mari în faţa sfântului altar.) La litanii. arătând prin aceasta că şi trupul îşi aduce contribuţia sa la lucrarea mântuirii. Lucrarea ipodiaconului în Biserică: „Păzeşte sfintele uşi ca să nu intre cineva în Altar dintre cei nevrednici. 17 Pr. V. Amin. el stă după diacon înaintea sfintelor uşi la Liturghie şi se împărtăşeşte cu Sfintele Taine. se referă la lucrarea specială la care urmează a o săvârşi ipodiaconul. Hirotonia întru diacon 1. Ed. 1993. a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh. Când este de trebuinţă a sluji arhiereului. 164. Mişcarea coborâtoare şi ridicătoare de la pământ implicată în actul metaniei semnifică recunoaşterea păcatului.” Pe de o parte. dăruindu-le daruri felurite (fiecare având o slujire anume în Biserică) şi rânduindu-i cu „negrăită mai înainte ştiinţă” spre slujirea ce urmează a li se încredinţa. acum şi pururea şi în vecii vecilor. (.. Bucureşti. Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava. ca să aducă preoţii Darurile în bună rânduială. p. 14 . Pe de altă parte. rugăciunea subliniază faptul că Dumnezeu este cel care alege pe slujitorii Săi. Simeon al Tesalonicului. arătând prin aceasta căinţa permanentă ce trebuie să-l definească pe slujitorul sfântului altar.. Momentul hirotoniei: „Hirotonia diaconului se săvârşeşte după prefacerea Sfintelor Daruri (. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. Dumitru Stăniloae. 16 Sf.) pentru a pune în practică la aceeaşi Liturghie slujirea principală a diaconului. 71-72.. la realizarea închinării în duh şi adevăr. Arhiereul îi pune pe umărul stâng ştergarul şi îi dă în mâini ligheanul şi vasul cu apă. vol. la fiecare Liturghie. 2. prof.15 b). II. Metania implică mişcarea trupului.doua venire a Ta de răsplata celor ce bine Ţi-au plăcut Ţie.. în afară de Altar”16. care este aceea de a ajuta pe preot la împărtăşirea credincioşilor” 17. Ia sfintele vase şi le aşează după rânduială. el merge cu crucea înainte. Teologia Dogmatică Ortodoxă. zicând de trei ori: „Câţi sunteţi credincioşi”. Aprinde candela şi sfeşnicele de pe Sfânta Masă. p. 115. dr. dar şi ridicarea din 15 Arhieraticon. Metania semnifică cu act de smerenie şi pogorâre de bunăvoie după chipul chenozei Fiului lui Dumnezeu. Metania arată că cel ce urmează a fi hirotonit se căieşte de păcatele făcute şi cere iertare de la Dumnezeu. Ipodiaconul toarnă apă pe mâinile arhiereului.

6. Prezenţa martorilor Actul hirotoniei este un act săvârşit în prezenţa poporului dreptcredincios. Sau o altă interpretare a aceluiaşi Părinte profesor: „Candidatul la preoţie înconjoară Sfânta Masă. 167. arată că preocuparea şi iubirea lui se va mişca toată viaţa în mod neîntrerupt în jurul lui Hristos. doi diaconi asistă pe cel ce este hirotonit întru diacon în timpul slujbei de consacrare. p. prezent nevăzut pe Sfânta Masă şi văzut în persoana episcopului de lângă ea”19. În mod special.el: „De fiecare dată când plecăm genunchii şi ne ridicăm. Ibidem. Săvârşitorul hirotoniei este însuşi Hristos prin Sfântul Duh 18 19 20 21 Ibidem. Ibidem. bederniţa şi mâna. 15 . p. Înconjurarea sfintei Mese Semnificaţia acestui act liturgic o găsim exprimată în gândirea Părintelui Dumnitru Stăniloae: „Prin înconjurarea Sfintei Mese de trei ori şi sărutarea colţurilor ei. Ei vor certifica despre adevărul hirotoniei. epigonatului şi mâinii lui drepte. epigonatul – semnul puterii lui duhovniceşti. dar iubirea de oameni a Ziditorului nostru ne-a rechemat la cer” (Sfântul Vasile cel Mare) 3. arătând hotărârea lui de a aduce toată viaţa lui pe Hristos ca jertfă pentru credincioşi şi de a săvârşi Tainele şi de a învăţa în Biserică” 20. 178-179. candidatul la diaconie sau preoţie îşi arată voinţa de a asculta pe arhiereul său. Arhiereul aşezat pe scaun lângă sfânta Masă Cel ce urmează a fi hirotonit săvârşeşte trei metanii mari de câte trei ori în faţa arhiereului sărutându-i omoforul. omoforul fiind semnul grijii lui pentru poporul păstorit. p. 178. viitorul diacon şi preot. iar mâna lui dreaptă – organul prin care Hristos însuşi transmite lucrarea Sa în Tainele pe care le săvârşeşte” 21. 5. p. arătăm cu fapta că prin păcat am fost azvârliţi la pământ. care reprezintă în mod văzut pe Hristos. dacă actul va fi contestat vreodată. Ibidem. Semnificaţia acestor mişcări este redată de Părintele Dumitru Stăniloae: „Prin cele trei metanii făcute de fiecare dată în faţa arhiereului şi prin sărutarea omoforului. 178. Cei doi diaconi însoţesc pe cel ce urmează a fi hirotonit în jurul Sfintei Mese „ceea ce semnifică o iniţiere a viitorului diacon în diaconie şi o anumită primire a noului diacon în rândul celei lor”18 4.

ca să arate că nu el ca om va investi cu puterea diaconiei / preoţiei pe candidat. Teologia Dogmatică Ortodoxă. ca organ («materie») prin care se transmite harului lui Hristos. şi-l arată pe dânsul desăvârşit slujitor al Tău. arhiereul nu se singurlarizează. cel ce totdeauna pe cele neputincioase le vindecă şi pe cele cu lipsă le împlineşte.. Aceasta înseamnă că hirotonia este un act sobornicesc. în fapt. Însuţi Stăpâne. a iconomisi treapta cea dăruită lui de a Ta bunătate. ci se află în comuniunea Bisericii” 24. singurul care rânduieşte. mâna nevăzută a lui Hristos care dăruieşte „Harul întru tot Sfântului Duh”. Dumnezeu nostru. Cela ce cu a Ta mai înainte ştiinţă ai trimis darul Sfântului Tău Duh peste cei ce s-au rânduit de puterea Ta cea neurmată. şi rosteşte rugăciunea. vol. El este chemat să conştientizeze faptul că neputinţele lui sunt vindecate prin puterea harului dumnezeiesc şi că lipsurile lui sunt acoperite prin acelaşi Duh Sfânt. Arhieraticon. care bine ai voit a se rândui prin mine în slujirea diaconiei. şi-l învredniceşte pe dânsul. că nu meritele sale îl fac vrednic de hirotonie. (rânduieşte) pe preacucernicul ipodiacon (N) în diacon. puterea acestei slujiri şi izvorul ei vin de la Dumnezeu. Arhiereul cheamă pe cei de faţă. bună cinstire îşi agonisesc.. Amin. pentru că cei ce bine slujesc. dr. Pune mâna dreaptă peste capul aceluia. Arhieraticon. clerici şi popor. p. Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava. să intre în stare de rugăciune pentru cel ce este hirotonit. întâiul Tău mucenic. pe care l-ai şi chemat cel dintâi la lucrarea diaconiei. păzeşte-l în toată sfinţenia. prin darul 22 23 24 25 Ibidem. p.Părintele Dumitru Stăniloae spune că: „Arhiereul îşi scoate mitra. cum rosteşte prima rugăciune de la hirotonie: „Dumnezeiescul Har. 179. 7. 179. pentru a coborî peste el „Harul întru tot Sfântului Duh” . p 74. să ne rugăm dar pentru acesta ca să vină peste el Harul întru tot Sfântului Duh” 23 Cuvintele rugăciunii arată că noul hirotonit este om neputincios şi cu lipsuri. a fi liturghisitori şi a sluji preacuratelor Tale taine. Rugăciunea de hirotonie: „Doamne. Dăruieşte-i şi lui harul pe care l-ai dăruit lui Ştefan. a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh. după a Ta bună-plăcere. 16 . şi pe acesta. Mâna văzută a arhiereului este. ci Hristos însuşi. având taina credinţei în cuget curat. deşi cel hirotonit este chemat de el în slujirea diaconiei. arhiereul mărturiseşte despre faptul că. 3.”22. diaconii şi credincioşii prezenţi însoţindu-l cu rugăciunea pe arhiereul liturghisitor: „În săvârşirea Tainei.”25 În rugăciune. acum şi pururi şi în vecii vecilor. Prof. Dumitru Stăniloae. Pr. p. preoţii. 74.

Rostirea ecteniei Rugăciunea arhierului pentru noul hirotonit este însoţită de cea a clericilor şi a poporului prezent. administrând (iconomisind) bine treapa de slujirea dăruită lui. precum este scris în Sfânta Ta Evanghelie: „cel ce voieşte să fie întâi între voi. miluieşte” la rugăciunea diaconului pentru „pacea a toată lumea. cine să fie liturghisitor şi slujitor al „Preacuratelor Taine”.Sfântului Duh. 17 . apărarea. prin venirea Sfântului şi de viaţă Făcătorului Tău Duh asupra lui. o viaţă de „credinţă în cuget curat”. poporul lui Dumnezeu răspunde printr-un repetat „Doamne. Tu. pentru arhieria. Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. umple-l de toată credinţa. puterea şi sfinţenia. căci nu prin punerea mâinilor mele peste dânsul. În chiar miezul rânduielii tainei hirotoniei. acum şi pururea şi în vecii vecilor. puterea şi sfinţenia”. şi pe robul Tău acesta (N). dragostea. Rugăciunea se încheie întru nădejdea că „lucrarea diaconiei” va fi împlinită în aşa fel încât noul diacon. 9. mărturisind că lucrarea hirotoniei acum săvârşită nu este 26 Arhieraticon. şi pe întâiul mucenic Ştefan l-ai arătat a fi unul dintre ei. îndelunga petrecere. pentru ca şi acesta în afară de orice păcat să se înfăţişeze Ţie curat în ziua cea înfricoşătoare a Judecăţii Tale şi să primească nemincinoasa răsplată a făgăduinţei Tale. şi pe dândul întâi l-ai chemat a împlini slujba diaconiei. să se bucure de cinstirea cuvenită celor ce sunt slujitori desăvârşiţi ai Bisericii lui Hristos. dragostea.”26 Arhiereul se roagă lui Hristos Dumnezeu pentru „cel învredincit a intra în slujba diaconiei”. Mântuitorul nostru. Că Tu eşti Dumnezeul nostru şi Ţie slavă înălţăm. pe care l-ai învrednicit a intra în slujba diaconiei. pentru bună starea sfintelor lui Dumnezeu Biserici. ci prin trimiterea îndurărilor Tale celor multe se dă celor vrednici ai Tăi harul. p. mântuirea şi lucrul mâinilor arhiereului hirotonisitor. Amin. pentru o diaconie curată şi neprihănită şi pentru mântuirea noului diacon. Este adus în faţa conştiinţei noului hirotonit Sfântul Ştefan. arhiereul îl încredinţează pe noul diacon milei Domnului. pacea. pentru unirea tuturor. ca prin „venirea Sfântului şi de viaţă făcătorului Duh” el să fie plin „de toată credinţa. 76. 8. sănătatea. În rugăciune. A doua rugăciune de hirotonie: „Dumnezeule. Arhiereul se roagă ca viaţa noului diacon să fie o viaţă de „sfinţenie”. Stăpâne al tuturor. întâiul diacon şi mucenic. Cela ce cu nestricăciosul Tău grai ai dat Apostolilor Tăi legea diaconiei. să fie vouă slugă”.

cel ce ai cinstit cu numirea de preot pe cei ce i-ai învrednicit a sluji cu sfinţenie în treapta aceasta cuvântul adevăruli Tău. Arhieraticon.rodul „punerii mâinilor” sale. Teologia Dogmatică Ortodoxă. şi pe acesta. pentru a împlini imediat la aceeaşi Liturghie slujirea prefacerii lor – actul esenţial al Liturghiei şi al slujirii preoţeşti în cadrul Liturghiei”27. III. 27 28 Pr. Arhiereul îşi sfârşeşte rugăciunea în nădejdea că diaconul hirotonit va fi „în afară de orice păcat” pentru ca el „să se înfăţişeze curat în ziua cea înfricoşătoare a Judecăţii” şi să primească „răsplata” cuvenită celor ce iubesc podoaba casei lui Dumnezeu. a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh. înconjurul Sfintei Mese şi sărutarea omoforului. să fie „desăvârşit rob” al lui Dumnezeu. p. Cel fără de început şi fără de sfârşit. Săvârşirea metaniilor mari. binevoieşte să primească acest mare har al Sfântului Tău Duh întru viaţă curată şi credinţă nestrămutată. 80. Amin. chemare identică celei pentru hirotonia întru diacon. bine-plăcându-Ţi întru toate şi având purtare vrednică de această mare cinste preoţească. 1. vol.” 28 După chemarea la rugăciune pentru noul preot. Cela ce eşti mai presus decât toată făptura. 18 . Rugăciunea de hirotonie: „Dumnezeule. ci „îndurările” Domnului care trimite harul sfinţitor. arată-l desăvârşit rob al Tău. Că a ta este stăpânirea şi a Ta este împărăţia şi puterea şi slava. prezenţa a doi preoţi martori. Chiar dacă noul preot este „rânduit” la slujire de arhiereu. 2. acest lucru se împlineşte numai prin „bunăvoinţa” lui Dumnezeu care trimite harul Sfântului Duh. Arhiereul se roagă pentru ca noul preot să aibă „viaţă curată şi credinţă nestrămutată”. p. dr. 3. Prof. dăruită lui de puterea Ta cea mai înainte ştiutoare. Momentul hirotoniei: „Hirotonia preotului are loc după intrarea cu Sfintele Daruri. Dumitru Stăniloae. arhiereul mărturiseşte adevărul că Dumnezeu este „Cel ce cinsteşte cu numirea de preot pe cei învredniciţi a sluji cu sfinţenie în treapta aceasta cuvântul adevărului”. Hirotonia întru preot Rânduiala hirotoniei întru preot repetă în mare parte conţinutul slujbei de hirotonie întru diacon. bederniţei şi mâinii arhiereului aşezat pe scaun lângă Sfânta Masă au aceeaşi semnificaţie precum cea prezentată la hirotonia întru diacon. Însuţi Stăpâne al tuturor. acum şi pururea şi în vecii vecilor. 115. pe care ai binevoit a se rândui prin mine.

Din acel moment. a înnoi pe poporul Tău prin baia naşterii de a doua. preotul îşi exercită slujirea la care a fost chemat. a aduce Ţie daruri şi jertfe duhovniceşti. plata bunei chivernisiri a treptei sale. ca protos. După aceasta. Sfânta Liturghie până la sfârşitul ei. în faţa Trupului cel tainic al Domnului. arhiereul rosteşte acest cuvânt: „Primeşte Odorul acesta şi îl păstrează pe el până la cea de-a doua venire a Domnului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos când are să-l ceară de la tine”. atunci când se va cere de la el trupul tainic” 30. A doua rugăciune de hirotonie: „Dumnezeule. pe care ai binevoit a intra în treapta preoţiei. înainte de Sfânta Împărtăşanie. 29 30 Arhieraticon. neurmat în pricepere. Pr. şi să primească întru mulţimea bunătăţii Tale. a propovădui Evanghelia împărăţiei Tale. Acest gest este explicat astfel de Părintele Stăniloae: „Răspunderea arhiereului de a preda preotului Trupul Domnului şi răspunderea acestuia de a-L primi se întâlnesc şi se întregesc într-o răspundere comună în faţa lui Hristos.„având purtare vrednică de această mare cinste preoţească. 81. Cel mare în putere. Deschiderea eshatologică a Preoţiei şi a Euharistiei iese prin aceasta puternic în relief. dăruită lui de puterea” lui Dumnezeu. Că s-a binecuvântat şi s-a premărit întru tot cinstitul şi de mare cuviinţă numele Tău. al arhiereului şi al preotului. a lucra cu sfinţenie cuvântul adevărului Tău. Este momentul răspunderii comune. p. umple-l de darul Sfântului Tău Duh. pentru a fi predat altor episcopi şi altor preoţi până la sfârşitul lumii. Însuţi Doamne. pentru că el este cel care va coordona. 19 . vol. Unul-Născut. Amin. Cu acest prilej.”29 Preotul nou hirotonit devine primul între preoţi. 117. 3. acum şi pururea şi în vecii vecilor. ţinând trupul Domnului pe mâini. Cel minunat întru sfaturi. ca şi el. întâmpinând la a doua venire pe marele Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Urmează rostirea unei ectenii de către un preot. dr. spre viaţa veşnică. Fiul Tău. al Tatălui şi al Fiului şi al Sfâtului Duh. adică pe Hristos însuşi în toată viaţa lui. Dumitru Stăniloae. înaintea tuturor celorlalţi preoţi. Se aşează în faţa Sfintei Mese. şi pe acesta. are loc primirea Dumnezeiescului Trup în mâna sa dreaptă. ectenie identică celei rostite la hirotonia întru diacon. Teologia Dogmatică Ortodoxă. unde aşteaptă momentul Sfintei Împărtăşanii. ca să se facă vrednic a sta fără prihană înaintea Jertfelnicului Tău. mai presus decât fiii oamenilor. p. Prof. dar şi în faţa poporului căruia trebuie să i se pună şi ţină la dispoziţie Trupul lui Hristos. 3. Preotul priveşte.

C. Şi cu mare putere apostolii mărturiseau despre învierea Domnului Iisus Hristos şi mare har era peste ei toţi. autenticitatea Evangheliei şi idealul vieţii creştine să se manifeste cu o pregnanţă mai mare şi mai adâncă. Şi-l puneau la picioarele apostolilor. Din păcate. obştile creştine erau organizate în jurul episcopilor. parohia şi-a pierdut mult din această însuşire. În perioada primelor veacuri. Incursiune istorică Primele comunităţi creştine. 31 Faptele Apostolilor 4. în acest mod. să trăiască şi să mărturisească Evanghelia Domnului Hristos. nu există pentru creştinul mirean alt loc în care Duhul lui Hristos. Cu toate acestea. ci toate le erau de obşte. fiindcă toţi câţi aveau ţarini sau case le vindeau şi aduceau preţul celor vândute. spaţii concrete de manifestare a vieţii bisericeşti în care creştinul este chemat să cunoastă. cu mult înainte ca organizarea lor să capete forma parohiei de azi. Şi se împărţea fiecăruia după cum avea cineva trebuinţă”31. 32-35. puţin câte puţin. cu toate influenţele secularizate din exterior şi dinăuntru. Înmulţindu-se numărul credincioşilor. păstrează chiar şi în veacul XXI caracterul de spaţiu adecvat pentru viaţă în Hristos. au apărut parohiile. Şi nimeni nu era între ei lipsit. spaţiul slujirii şi al mântuirii Mănăstirea şi parohia constituie cele două cadre. într-un cuvânt. viaţa creştină în comunităţi mai îndepărtate de catedrala episcopală şi. Parohia. în numele lor. Dacă mănăstirea. aveau ca mod de existenţă cele descrise Sfântul Evanghelist Luca în Faptele Apostolilor: „Iar inima şi sufletul mulţimii celor ce au crezut erau una şi nici unul nu zicea că este al său ceva din averea sa. comunităţile creştine sau îndepărtat de această perfecţiune evanghelică pe care o întâlnim în Faptele Apostolilor. 20 . să-şi câştige mântuirea. I. episcopii au delegat preoţii din jurul lor să coordoneze. chiar de atunci au apărut creştini de felul lui Anania şi Safira şi.

6. în general. Parohia. „în locul lui Dumnezeu”33. Parohia nu este o nouă (altă) Biserică. fară să se creeze noi centre de comunitate euharistică” . Ică.34 32 Vezi Gheorghios Metallions. ca şi cum Dumnezeu ar fi absent. numai episcopul săvârşea Dumnezeiasca Euharistie. episcopul nu este. după spusele Sfântului Ignatie. ci tocmai ca semn (văzut) al prezenţei nevăzute a lui Dumnezeu: „Cu toată poziţia lui fundamentală şi inamovibilă în sinaxa euharistică şi în întreaga viaţă a Bisericii locale. Nu în sensul de înlocuitor al lui Dumnezeu. nu-şi îndeplineşte menirea de „Biserică”. Canonul Ortodoxiei. Deisis/Stavropoleos.. 435. preotului ei cu episcopul locului este absolut necesară pentru că „în Ortodoxie. p. Legătura parohiei. Hristos în mijlocul nostru. Prezenţa episcopului în Dumnezeiasca Euharistie locală nu va înceta niciodată să fie considerată indispensabilă în sinaxa euharistică a fiecărei parohii. traducere pr. iar episcopul îl înlocuieşte. ci numai «ca ramuri organice ale ei» (mitropolitul Ioannis Ziziulas al Pergamului). Parohia. în tradiţia românească. prof. 17) 34 Gh. Parohiile n-au fost înţelese niciodată ca unităţi euharistice independente în interiorul episcopiei... 2004.. 33 Epistola către Magnezieni . «locţiitorul» sau «reprezentantul» lui Hristos. (. de „Trup tainic al Domnului” decât dacă este în legătură cu episcopul regiunii unde se află parohia respectivă. Metallions. 15. Ică jr. p. Ioan I.. p. Ioan I.. 21 . Sibiu. 2008. dar legătura cu episcopul s-a menţinut. cum s-a mai spus. Adevăratul păstor canonic al parohiei este episcopul. Parohia. II. în diac. 1..) Parohia devine astfel o extensiune a unei Euharistii săvârşite sub conducerea episcopului în limitele geografice ale episcopiei. Metallions. Care e pururea prezent «în chip nevăzut împreună cu noi»” (Pr. prin prezenţa portretului (fotografiei) lui în biserica respectivă. Slujirea euharistică a fost transferată preoţilor când s-au înmulţit parohiile. I. episcopia (episcopul) rămâne întotdeauna centrul vieţii bisericeşti. În vechime. Gh. Deisis. păstorită de un preot. ci în persoana episcopului devine văzut şi manifest Hristos. stând. Legătura cu episcopul locului şi dependenţa de acesta sunt manifestate până astăzi prin faptul că Dumnezeiasca Euharistie se săvârşaşte pe sfântul antimis care îi poartă semnătura. Ed. ca să-L poată suplini vreodată pe Hristos absent (ceea ce e în papism). astfel încât în fiecare episcopie să fie mai multe Biserici (particulare). prin pomenirea lui la sfintele slujbe şi.Termenul de parohie/enorie este folosit în veacul al patrulea de către Sfântul Grigorie de Nyssa şi de Sfântul Epifanie al Salaminei 32... 9. Legătura cu episcopul Parohia. în calitatea ei de comunitate creştină. p.

despre „viziunea ecclesiologică a existenţei ei în Hristos” 37. Metallinos spune că termenul de „părinte” este de preferat altor cuvinte apărute mai târziu prin influenţa lumească: preavenerabil. preacucernic. organizaţie. Metallions. mai ales raporturile între parohie şi alte entităţi bisericeşti sau laice. Arhieraticon.De menţionat faptul că în vechime singur episcopul era numit „părinte”35. preotul primeşte în mâna sa din partea episcopului Trupul lui Hristos: „Primeşte acest odor şi-L păstrează pe El până la a doua venire a Domnului nostru Iisus Hristos când are să-L ceară de la tine”38. Gh. 35 36 37 38 Ibidem. juridic. 19. În acest sens. se poate vorbi despre parohie ca „sinaxă euharistică” şi ca „spital duhovnicesc”. 22 . situată pe un anume teritoriu şi subordonată centrului eparhial din punct de vedere canonic. art. condusă de un preot paroh numit de chiriarhul (arhiepiscopul sau episcopul) eparhiei respective”36. p. parohia este. Aducând lucrurile la adevărata lor dimensiune. 82. des întâlnită în mass-media şi împropriată şi de o largă parte a opiniei publice. Dincolo de această perceptive. Mergând în parohia încredinţată. Parohia . parohia este considerată ca o grupare de oameni adunaţi de anumite interese. 8. breaslă.. Ce este parohia? Privită din afară şi din perspectiva lumii secularizate. 43. apelativ atribuit mai târziu şi preotului de parohie. clerici şi mireni. sau o simplă orânduire lumească întru nimic diferită de o asociaţie. p. preotul este rânduit să împlinească un singur lucru esenţial: să menţină şi să adune în jurul Trupului şi Sângelui Domnului Hristos obştea creştină încredinţată lui. Această definiţie încearcă. parohia. 1. Acesta este mandatul cu care preotul este investit ca păstor al unei parohii. în termeni canonico-juridici. înalt/preasfinţit etc. p. de către episcop. „comunitatea creştinilor ortodocşi. administrativ şi patrimonial. Părintele Gh. corporaţie sau partid politic.. spre slujire. Părintele Profesor Gheorghios Metallinos vorbeşte despre „teologia parohiei”. III.. să clarifice. prin abordare juridică şi administrativă.sinaxă euharistică La hirotonie. Statutul pentru Organizarea şi Funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române . Parohia. în esenţa ei este mult mai mult decât aceasta.

înconjurat de părticelele închipuind pe Maica Domnului. ci şi părticelele reprezentând pe credincioşii parohiei. miridele de pe sfantul disc. sunt adunate în sfântul Potir unde se află Sfântul Trup şi dumnezeiescul Sânge al Domnului Hristos. cârmuitorii şi ctitorii bisericii. în Hristos. prin pogorârea Sfântului Duh la Dumnezeiasca Liturghie. iar pe de altă parte. de o unire pe verticală a tuturor cu Hristos şi de o unire pe orizontală a creştinilor între ei. cu încercările şi bucuriile lor. episcopul locului. Sfântul Teofan. episcopul locului. au devenit fraţi ai Lui: „Ce urmează după aceasta? Nu binevoieşte a-i face numai de acelaşi chip cu Sine şi fraţi ai Săi. De menţionat faptul că în Dumnezeiasca Liturghie se realizează. astfel. Pe Sfântul Disc. Preotul preia în rugăciunea sa viaţa acestor oameni şi o duce la tronul Preasfintei Treimi în timp ce părticica din prescură cu numele lor este aşezată lângă Sfântul Agneţ. Preotul ar trebui să aibă pomelnicul cu fiecare credincios al parohiei şi. unire. Adunarea tuturor creştinilor dintr-o parohie. realizează în jurul lui Hristos şi în Hristos viaţa Bisericii . preot şi popor. cea mai înaltă şi adâncă legătură. inclusiv cele închipuind pe credincioşii pomeniţi. prin faţa ochilor preotului apar chipurile enoriaşilor. adunată în sfântul Potir. Obştea creştină din parohia respectivă. Pomenind cu atenţie fiecare nume. înainte sau în timpul Utreniei. enoriaşii unei parohii aduc la biserică prinoase de pâine şi vin. este arătată prin tot ceea ce se petrece teologic şi liturgic la sfânta proscomidie sau în timpul Sfintei Liturghii. prin Botez. spune că prin Euharistie unirea cu Hristos este atât de adâncă încât creştinii devin membre ale Trupului Lui după ce. Acestea devin. şi între cei care se împărtăşesc din acelaşi Hristos. Căci nu Se opreşte aici cu 23 . la Proscomidie este aşezat nu numai Sfântul Agneţ. fiind împreună cu Hristos. în duh de adâncă rugăciune. După ce preotul se împărtăşeşte cu Sfintele Taine. să aducă o părticică din prescură pentru fiecare credincios al parohiei şi să o aşeze lângă Sfântul Agneţ. cârmuitorii ţării şi ctitorii bisericii. în jurul lui Hristos. mădularele vii şi adormite ale parohiei. Trupul şi Sângele lui Hristos din care se împărtăşesc preotul şi credincioşii. pe de o parte.Trupul tainic al Domnului. comuniune cu Hristos. Maica Domnului şi toţi sfinţii. Se poate vorbi. În tradiţia slavă se obişnuieşte ca din fiecare prescură adusă la Sfântul Altar să se ia o părticică pomeninduse numele celui care a oferit prescura. episcopul Niceeii. prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Lui. cetele sfinţilor.În zi de duminică şi de sărbătoare. mai bine zis. părticelele.

Dumitru Stăniloae. PG 150. aşadar. asociaţii 39 Epistola a III-a. Euharistia este prin excelenţă Taina unităţii Bisericii. nici unul nu se mai distinge de ceilalţi. lipeşte de Sine şi între ele mădularele acestea deiforme. chiar această pregustare e dovada persistenţei fiecăruia.”40 Parohia ca sinaxă euharistică este. Din aceasta izvorăşte şi rânduiala ca într-o biserică să se săvârşească într-o zi o singură Sfântă Liturghie la care să participe credincioşii parohiei. De aici rezultă necesitatea participării credincioşilor la Sfânta Liturghie. 40 Pr. 6) cu Hristos şi întreolaltă. Teologia Dogmatică Ortodoxă. Părintele Dumitru Stăniloae vorbeşte despre Euharistie ca „Taina prin excelenţă a unităţii Bisericii” credincioşii fiind uniţi cu Hristos. apud Pr. bolnavi. De aceea. mai întâi îi face de acelaşi chip cu capul. prin Botez. ca moarte tainică cu Hristos. nu numai fraţi. 329-340. ca trup extins al lui Hristos. 3. prin comunicarea şi împărtăşirea trupului şi sângelui propriu. Astfel. încât se numeşte mai degrabă cap al nostru. apoi.binefacerea. Botezul premerge Sfintei Împărtăşanii. vol. Tot din această pricină în Biserica Ortodoxă nu se recomandă săvârşirea de Liturghii speciale. Unirea cu Hristos în Euharistie este baza şi izvorul unei depline iubiri între mădularele Bisericii. desăvârşind şi în acest sens lucrul început prin Botez şi prin Mirungere. 93-94. In sentimentul lor de topire în Dumnezeu. „Unirea deplină în care ne atrage Hristos cu Sine prin prelungirea Sa cu trupul Său în noi. Teologia Dogmatică Ortodoxă. gândurile şi simţirile. spaţiul în care se realizează unirea credincioşilor cu Hristos şi întreolaltă. deşi în faptul că fiecare are acest sentiment. căci toţi membrii ei sunt «contrupeşti» nu numai cu Hristos. înseamnă şi o unire a noastră cu ceilalţi credincioşi. 93-94. Dumitru Stăniloae. De aceea pe cei ce intenţionează să-i unească cu Sine. ci «contrupeşti» (Ef. şi în pregustarea stării de înviere. ca al unora ce Îi suntem mădulare şi trup. Euharistia este şi actul de realizare şi sporire continuă a unităţii depline a Bisericii. 3.” 39. interesele. realizându-se astfel unitatea între ei şi a tuturor cu Hristos. împărtăşirea lor cu Preacuratele Taine. prin legătura cu El mai presus de minte şi de cuvânt. particulare pentru diferite categorii sau grupuri: copii. nu-şi mai despart. 24 . 3. dar şi între ei. pp. vol. Căci toţi sunt nu numai înrudiţi. ci şi între ei. ca pe nişte mădulare ale Sale. prof. Pentru aceasta. Fiecare trăieşte şi simte viaţa tuturor celorlalţi ca viaţă luminată de mintea aceluiaşi Hristos şi sensibilizată şi împuternicită spre bine de Duhul aceluiaşi Hristos. prof. în care Se prelungeşte Hristos cu acelaşi trup al Său. încât. Ci îi face şi trup şi mădulare ale Sale. dacă aduc şi contribuţia voinţei lor. nota 62. col. studenţi. pp.

poartă anumite trăsături ce sunt expresia Duhului. în adevăratul sens al cuvântului. Forma juridică. Parohia este.etc. Ibidem. însuşi acest Duh îşi zideşte un oarecare lăcaş care. o instituţie printre alte instituţii coordonându-şi activitatea după anumite reguli. teren agricol etc. nu există. iar pe de altă parte. şi anume că „puterea covârşitoare este a lui Dumnezeu şi nu de la noi” 42 – putem afirma că parohia. ca adunare a celor ce cred. corporaţiilor etc. 7. destinat să ofere cadrul uman în care să se desfăşoare viaţa celor ce sunt mădulare vii ale lui Hristos. consiliul parohial. fundaţiilor. „dobândirea Duhului Sfânt” şi „iubirea lui Dumnezeu Tatăl” revărsată peste lume. parohia. întâlnim un conducător al instituţiei (preotul). Parohia are personal angajat. şi anume depăşirea diviziunilor de orice fel între membrii aceleiaşi comunităţi. există o adunare generală (adunarea parohială). trăite de enoriaşi într-o formă mai mare sau mai mică. însă acestea nu o definesc în esenţa ei. Parohia – spital duhovnicesc La o privire de suprafaţă asupra noţiunii de parohie. un consiliu director. Plecând de la această realitate. În acelaşi timp. se poate afirma că totul se află în sfera normalităţii. cimitir. aşadar. Aceasta deoarece parohia este în fiinţa ei „viaţă în Hristos”. grupuri specifice în interiorul parohiei cu preocupări bine definite. în limitele Pământului. care. în cazul paorhiei. regulamentele de funcţionare sau clădirile parohiale sunt veşmântul exterior. Fără acestea. casă parohială şi socială. viaţa Dumnezeiescului Duh depăşeşte tot ce poate fi instituţie pământească. dacă sunt respectate. precum: comitetul parohial de doamne sau comitetul de tineri etc. se conduce după reglementări specifice în interior şi în relaţie cu organismele bisericeşti superioare sau cu lumea laică. O astfel de practică împiedică realizarea scopului însuşi al Sfintei Liturghii. Apostolul Pavel spune că „avem comoara aceasta în vase de lut”41. şi acesta este. aceasta este văzută prin prisma asemănării cu o grupare lumească de felul asociaţiilor. un vas spre păstrarea darurilor Lui. 2. există. 25 . care păstrează „focul” dumnezeiesc: „pe de o parte. Ca şi în cazul acestora. Din această perspectivă. cont în bancă şi proprietăţi (biserică. parohia cuprinde toate elementele menţionate mai sus.). Acest minunat sălaş al Duhului Sfânt este 41 42 2 Corinteni 4. de asemenea. Vorbind despre harul lui Dumnezeu sălăşluit în om. este un „vas” de lut. Într-adevăr. parohia este entitate juridică cu drepturi şi obligaţii. parohia nu se deosebeşte de o grupare laică.

cadrul. să trăiască şi să mărturisească diferenţa fundamentală între „vas” şi „foc”. este „medicamentul” oferit. în pofida faptului că ambele sunt îngemănate. De-a lungul istoriei creştine. în toate aşezămintele misionare ale episcopiei: şcoli teologice. plecând de la adâncurile acestuia. trăi acest adevăr. este chemat să înţeleagă că păcatul săvârşit de el sau de enoriaşi nu este doar o încălcare a legii. rană. care trebuie sancţionată prin canoane şi oprelişti de tot felul. astfel încât unele segmente rămân bisericeşti doar cu numele. ca o rană pe sufletul lui. Acestea îşi au rolul lor numai dacă păcatul este perceput. păstorul parohiei. 135-146. boală. tămăduire. ispita cea mai mare a fost şi rămâne tendinţa de a transforma „vasul” din mijloc în scop. Curăţia minţii.Biserica. oamenilor conştienţi de necesitatea tămăduirii de bolile pe care sufletul şi inima. În ceea ce-l priveşte pe preot. p. De menţionat faptul că această relaţie între „vas” şi „foc” este prezentă la orice nivel al vieţii bisericeşti: parohie. cugetul. ce a purtat de-a lungul nenumăratelor tulburări a întregi veacuri preţioasa comoară a Adevărului de Dumnezeu descoperit” 43. este preotul. Cel care este chemat să cunoască. în Trupul şi Sângele Său. Preotul. înainte de toate. în 43 Arhim. desemnat pentru aceasta de către episcop. Sofronie. iar „focul” să fie diminuat până la dispariţie. ca păstor de suflete. bolnav. medicament. Iar rolul esenţial al preotului este acela de a contribui la tămăduirea sufletească a enoriaşilor. Hristos Domnul. mai ales. acesta trebuie să înţeleagă el întâi şi apoi să-i inspire pe enoriaşi să accepte şi să trăiască adevărul că parohia pe care o păstoreşte nu este o realitate pur lumească. a lăuntrului omului. mântuirea este descrisă în mod special prin folosirea de termeni taumaturgici: medic. Tot mai des se vorbeşte despre „psihoterapia ortodoxă” care presupune întreaga lucrare de vindecare a omului. Perspectiva ortodoxă autentică asupra parohiei este aceea care mărturiseşte că aici se află locul. prin extindere. ca o îmbolnăvire a omului. cât şi în scrierile Sfinţilor Părinţi de altădată sau din prezent. vindecare etc. în „spitalul duhovnicesc” numit parohie. a inimii. din cauza păcatelor. Vom vedea pe Dumnezeu precum este. În conştiinţa liturgică ortodoxă. ea nelimitându-se la categoriile de gândire şi făptuire ale acestei lumi. realitatea în care se lucreză vindecarea sufletului. mintea şi trupul le poartă. preotul este chemat să vadă parohia sa ca o „sinaxă euharistică” şi ca un „spital duhovnicesc”. educaţionale şi chiar economice. Pentru a înţelege şi. episcopie şi. mănăstire. instituţii culturale. 26 .

Îndumnezeirea. Locul spitalului de vindecare trupească îl ia aici Biserica – Parohia. 25. Asceza. spovedania. corporaţie etc. Iar spaţiul cel mai potrivit este mănăstirea pentru unii şi parohia pentru cei mai mulţi. În paralel. ca act vindecător: „Întrucât în fiinţa ei mântuirea este o vindecare. Ibidem. în Lumina necreată a lui Dumnezeu”45. p. este un adevăr foarte greu de înţeles şi de acceptat în contextul zilelor noastre. primirea Sfintelor Taine. ca finalitate absolută a parohiei. indiferenţa. 23. în orice latură a vieţii noastre individuale şi sociale. pe două planuri: pe de o parte. cere o introducere într-un cadru de viaţă corespunzător. Chiar şi nenorocirea organismului 44 45 46 Gh. 24-25. Poruncile dumnezeieşti nu sunt altceva decât «reţete» în lupta vindecării noastre. în general. aşa şi cea oferită de Biserică. Schimbarea eventuală a scopului înseamnă automat alienarea parohiei şi decăderea ei într-o grupare lumească (asociaţie. care este parohia. Vindecarea e restaurarea sănătăţii noastre duhovniceşti: inserarea existenţei noastre în harul dumnezeiesc. pregătesc terenul pentru ceea ce este denumit ca scop ultim al parohiei. într-un climat special care face vindecarea cu putinţă şi sigură. loc de vindecare şi restabilire a omului întreg. ea cere o conduită terapeutică corespunzătoare. în general. părăsind viaţa lumii” 44. străină de viaţa lumii care ignoră nu numai vindecarea.. constituie premisa vindecării. ca «spital duhovnicesc». şi anume. E o stare ambiguă. unic şi invariabil: «îndumnezeirea» membrilor ei. Acest scop trebuie să rămână neschimbabil de-a lungul veacurilor. îndumnezeirea enoriaşilor: „Constituirea parohiei şi a întregii vieţi bisericeşti se face cu un singur scop. 27 .general.. „Ca orice vindecare însă. Metallinos. p. în interiorul parohiei se încearcă dobândirea şi creşterea în viaţa cea nouă în Hristos. ca stări terapeutice sufleteşti. astfel încât ea îşi pierde caracterul de Biserică”46. credinciosul trebuie să înveţe să trăiască în noua viaţă. Viaţa enoriaşilor de parohie se desfăşoară. postul. Parohia.. Şi aceasta este asceza. compromisurile dominante în societatea contemporană. În acest spital duhovnicesc. Credinciosul trebuie să fie introdus într-o viaţă şi comunitate nouă. enoriaşul unei parohii trăieşte încorsetat de ateismul. Dar nu ele sunt vindecarea. „Viaţa în care învăţăm să trăim e una artificială şi falsificată şi de aceea nu poate fi numită creştină. p. Ibidem. împlinirea poruncilor. a împlinirii poruncilor lui Dumnezeu. trebuie să predomine conştiinţa ascezei şi. lupta pentru ţinerea poruncilor lui Dumnezeu aşa cum au fost ele formulate în Sfânta Scriptură şi în Tradiţia Bisericii. dar şi metoda de realizare a ei. din care izvorăşte toată nenorocirea noastră.). pe de altă parte.

2007. să cunoască din propria experienţă atât boala. 28 . parohia împlineşte pe alocuri misiunea sa de a fi şi dăinui ca sinaxă euharistică şi ca spital duhovnicesc. De aceea este necesară „reîncreştinarea”. Institutului Biblic şi de misiune al Bisericii Ortodoxe Române. Ca să conduc cu mâna. nu un purtător al harului. preluată din mentalitatea seculară). Vigilenţa episcopului în faţa hirotoniei întru preot a unei persoane destinate păstoririi unei comunităţi parohiale trebuie să fie pe măsura slujirii. aceasta nu se poate realiza în mod exterior. ca să luminez pe alţii. cât şi leacurile acesteia. legi. Ioan Gură de Aur. p.. să fiu eu înţelept. ci presupune curăţirea inimii şi luminarea Duhului Sfânt. Sf. De aceea ar fi bine să nu se acopere «parohiile vacante» (o expresie peiorativă. să fie el însuşi vindecat. Clericul necurăţit şi neluminat este un hamal. Despre preoţie. acest lucru este imposibil. ca să înţelepţesc pe alţii. să redevină spaţiu de tămăduire prin asceză. în ordinea Duhului. Adevărata schimbare nu vine din afară. întrucât parohiile noastre se amestecă cu lumea.«bisericesc». Aceasta o spune Sfântul Grigorie Teologul: „Trebuie să fiu eu mai întâi curat şi apoi să cureţ pe alţii. Deşi aparent. Să fiu eu aproape de Dumnezeu. Grigorie din Nazianz. Parohia este chemată să „reîncreştineze” lumea în care se află. p. în interiorul căruia se află parohia. 49 „Cuvânt de apărare pentru fuga în Pont după ce a fost hirotonit şi pentru întoarcerea lui de acolo”. făcând-o să-şi rateze menirea ei. este de maximă urgenţă strădania continuă ca parohia să rămână..) Cei necurăţiţi nu pot să vindece şi se mulţumesc să-şi justifice prezenţa în parohie prin preocuparea cu acţiunile sociale. nu să fie deschisă spre primirea duhului lumii. 276. „reevanghelizarea”. Să fiu eu sfânt. „înduhovnicirea” contextului social. a sălăşluirii harului Său în suflet. după cum spunea Sfântul Serafim de Sarov: „Dobândeşte pacea şi mii de oameni în jurul tău se vor mântui”. şi lumea din jurul său se va schimba. diaconiei pe care o are de împlinit parohia în viaţa Bisericii şi a lumii. Sf. Bucureşti. adică fiecare plecând de la înnoirea vieţii sale. atunci când nu se găsesc oameni «duhovniceşti» în sensul 47 48 Ibidem. în Sf. ci numai plecând de la persoană. 26. Dacă cineva îşi schimbă viaţa potrivit voii lui Dumnezeu. Cu o singură condiţie însă. să fiu eu lumină. de continuă întoarcere şi căutare a lui Dumnezeu. 71. prin primenirea sufletului. prin norme. Desigur. ca să apropii pe alţii.48 Mai mult. păzire a poruncilor şi îndumnezeire. ca să sfinţesc pe alţii. Efrem Sirul. „Hirotonia nu luminează în chip magic. păstorul parohiei: este absolut necesar ca cel care săvârşeşte această lucrare. în dimensiunea lui umană. preotul. şi aceasta este legată de viaţa preotului. copiază metodele ei şi aplică soluţiile ei” 47. ca să sfătuiesc cu pricepere” 49. care o va îndepărta de Duhul lui Hristos. ci din interior. printr-o viaţă de pocăinţă şi curăţire de patimi. în logica lumii. (. Ed. principii. sau cel puţin să fie cu un pas mai înaintea celor pe care îi păstoreşte.

cu mănăstirile din zonă este platforma prin care duhul unei comunităţi creştine autentice.. fiindcă ea reprezintă o comunitate independentă şi neinluenţată de lume.”50 Părintele profesor Gh. rămâne continuarea parohiei autentice. insistă asupra influenţei pe care mănăstirea. doxologie. Parohia. poate influenţa decisiv pe cei care trăiesc în lume.. a enoriaşilor conduşi duhovniceşte de preot. Metallinos. „Mănăstirea. mulţumire. 50 51 Programul săptămânal al preotului Gh. spune el.” 51 Legătura preotului de parohie. formată din monahi. Metallinos. de smerenie şi de rugăciune. Ibidem.Bisericii vechi (lucru foarte rar astăzi). dar doresc să vieţuiască creştineşte în mod autentic. preot căsătorit şi păstor de parohie. măcar oameni de pocăinţă. duhul ei. în care îşi găseşte aplicare cuvântul «pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm».. 29 . au o viaţă de familie şi responsabilităţi în societate. o poate exercita asupra vieţii de parohie. Toată viaţa are drept centru pe Hristos şi se transformă harismatic în rugăciune. D. 25. p. 31-32. bogaţi în experienţe mănăstireşti. p.

Preotul trebuie să depună efort în a-şi stabili un program. petrecere) este dezagreabilă. activitatea săptămânală a preotului se rezumă la slujba de duminică dimineaţa. plafonare. evitând. maşină bună. chemat să nu se lase cuprins de lâncezeală. şi să lenevească cinci zile pe săptămână sau să aibă fel de fel de ocupaţii care să-i umple timpul. pastorală şi administrativă.În cursul unei săptămâni. Preotul este. Este nevoie de un program săptămânal pentru preot întrucât există riscul ca el să aibă o viaţă fără nici un reper. Programul zilnic sau săptămânal al preotului nu trebuie totuşi absolutizat. atitudini spontane şi activităţi neprogramate. Văzută în dimeniunea sa minimală şi. în acelaşi timp. în general. aşadar simptomele pe care le observasem cu trei săptămâni în urmă erau adevărate. Un om obişnuit ştie că are în fiecare zi programul său de lucru în care se încadrează. de a se detaşa. odihnă. Este necesară o activitate programată pentru a avea coerenţă şi „eficienţă” în lucrare. sesizabilă la nivelul protoieriei şi al centrului eparhial. aşadar. în ultimă instanţă. rutină. preotul este considerat ca unul care îşi face datoria. se află viaţa lui reală. dar totul să fie gândit pentru a exista spaţii suficiente de libertate. dar îl lipseşte de orice duh autentic. tocmai pentru că are de luptat cu inerţia. e mai uşor pentru că el: trebuie doar să se conformeze. răspunsul dat solicitărilor din parohie şi protopopiat şi grija pentru biserică şi documentele oficiale. Părintele Alexandru Schmemann aminteşte adesea în Jurnalul său despre ispita excesului de activitate care îl secătuieşte pe dinlăuntru pe preot de orice putere: „Veşti zguduitoare despre căderea nervoasă suferită de părintele N. Din punctul acesta de vedere. Şi acesta este tocmai lucrul care trebuie evitat. a plafonării. cu ispita pierderii timpului şi. Imaginea preotului care duce o viaţă de huzur (mâncare bună. fără program. preotul este chemat să îndeplinească o lucrare misionară orientată spre mai multe direcţii: liturgică. Omul devine incapabil de a vedea lucrurile în perspectivă. Mi-e teamă că motivul este cât se poate de evident: «s-a îngropat în activitate». ceea ce poate fi definit ca „activism” pastoral.. Dincolo de această activitate care îi ocupă preotului până la zece ore săptămânal. De aici rezultă nevoia unui program săptămânal pentru ca preotul să fie într-o stare de trezvie continuă. E nevoie de oarecare exigenţă sau de o asceză continuă. Dacă acestea sunt împlinite. O agendă zilnică cu activităţi programate din oră în oră îl transformă pe preot într-un robot care împlineşte lucrurile la suprafaţă. a familiei şi a enoriaşilor parohiei. de a îndepărta 30 .

de-a lungul întregii sale vieţi. Dar mulţi oameni. Se cuvine ca întreaga lucrare pe care o săvârşeşte un preot. adică a aloca un număr de ore slujirii preoţeşti. Schmemann. pentru că le este teamă să rămână faţă în faţă cu viaţa. taina slujirii ca păstor de suflete. iar plictiseala este împărăţia diavolului. cu moartea. Jurnalul Părintelui Alexander Schmemann (1973-1983). Creştinismul contemporan are nevoie de curaj şi de libertate spirituală: să nu cedeze «înţelegerii». 31 . Nu poate avea loc o luminare a lumii fără o respingere iniţială a ei. totul mă priveşte pe mine. Fundamentul culturii noastre este activitatea intensă marcată de frică şi de plictiseală. Editura Reîntregirea. 53 Ibidem.”53 Refuzul. al lâncezelii şi. 45-46. şi de aici incapacitatea de «a trăi» pur şi simplu. Alba Iulia. petrecut în familie sau în alte activităţi. Tentaţia de a fi un „profesionist” în prestări de „servicii religioase” este uriaşă. traducere. 2004. considerată de Dostoievski preambul al anticristului: „«Blestemul muncii». de la altar la alocarea de timp liber pentru odihnă să aibă ambianţa duhului creştin. afirmă că viaţa creştină autentică se desfăşoară între amintirea momentului primirii Sfintei 52 Biografia unui destin misionar. adică de a simţi. se târăsc într-o activitate furibundă.neliniştea şi lucrurile mărunte care îi împovărează viaţa şi îi pot devora inima. Fără Dumnezeu. «supravieţuirii lumii». cauza este aceeaşi aroganţă care încearcă să mă convingă că totul depinde de mine.” 52 Părintele Schmemann vorbeşte chiar de „blestemul muncii” care îl aruncă pe om în braţele plictiselii. să nu aibă nici o legătură cu Dumnezeu. Acelaşi preot. Consider că prima îndatorire a Bisericii ar trebui să fie refuzul de a lua parte la logica şi fundamentul acestei lumi. pe de o parte. Evitarea alternanţei (dihotomiei) sacru-profan Preotul este chemat să trăiască taina preoţiei sale. al activismului. «implicării». clipă de clipă de-a lungul unei zile. dacă nu majoritatea lor. iar în restul timpului. totul este posibil. 62. pp. indiferent cu ce preţ. cu ei înşişi. Se plictisesc. creează un echilibru în programul preotului. pastorală şi de familie în duhul creştin autentic. cu gândirea etc. echilibru care îl păzeşte de extreme şi îi creează platforma pentru o viaţă duhovnicească. p. dar acest «tot» este cât se poate de înfiorător şi de plictisitor. de a preţui. A. pe de altă parte. Plictisiţi şi temători. Biserica sau cu duhul creştin. Şi atunci «eu»–l umple întreaga realitate şi începe prăbuşirea. unei săptămâni. îşi sporesc indiferenţa prin activitate. de a trăi viaţa ca dar veşnic. studiu introductiv şi comentarii de Felicia Furdui. I. De fapt. idei şi ideologii. Greşeala majoră a omului modern este identificarea vieţii cu activismul.

»”54 Părintele Schmemann propune ca rugăciunile de dinainte şi de după Sfânta Împărtăşanie să fie rostite de-a lungul întregii săptămâni. introducând. 32 . când a fost întrebat cum se poate duce o viaţă creştină în lume a răspuns: «pur şi simplu prin amintirea neîncetată că mâine (sau poimâine. raportând întreaga noastră viaţă la Sfintele Daruri primite sau pe punctul de a fi primite?”55 Pentru a fi pătruns de duhul lui Hristos în orice lucrare pe care o săvârşeşte. De obicei citim rugăciunile de pregătire chiar înaintea Împărtăşaniei şi rugăciunile de mulţumire exact după primirea Împărtăşaniei. Dar ce ne împiedică să citim una sau mai multe rugăciuni de mulţumire în primele zile ale săptămânii după Euharistia de Duminică. pentru că lucrarea tainică are însuşirea de a predica tainic cuvântul lui Dumnezeu în sufletele oamenilor. Schmemann. să-şi facă datoriilor lor duhovniceşti cele absolut necesare şi ceva mai mult. Omul harismatic al lui Dumnezeu transmite harul dumnezeiesc şi preschimbă pe oamenii trupeşti. ca să aibă întotdeauna rezervă duhovnicească. Postul cel Mare. sau în câteva zile) voi primi Sfânta Împărtăşanie.. n. iar rugăciunile de pregătire în cea de-a doua parte a săptămânii.n. un lucru le accentuez: să cuate să facă lucrare duhovnicească şi cu ei înşişi. 55 Ibidem. p. „Preoţilor care mă întreabă cum să-şi ajute enoriaşii. în felul acesta.) este de a include în rânduiala noastră zilnică rugăciuni care se citesc înainte şi după Împărtăşanie.. Lucrarea duhovnicească în noi înşine este lucrare nezgomotoasă în aproapele..” 56 54 A. 133. astfel.) De aceea să nu considerîm timp pierdut lucrarea în noi înşine. Ed. în toată viaţa noastră. pur şi simplu ne întoarcem la viaţa noastră «profană». 1995. fie pentru mai mult. (. de Dumnezeu şi se mântuiesc. traducere de Andreea Stroe şi Laurenţiu Constantin. de la slujirea Sfintei Liturghii până la activitatea gospodărească în parohie sau în familia proprie. iar după ce le citim. precum şi tuturor care au o răspundere păstorească. preotul trebuie să aibă o lucrare lăuntrică duhovnicească din care să se hrănească el însuşi şi să-i hrănească şi pe alţii. Bucureşti. chiar dacă împărtăşirea propriu-zisă are loc numai duminica: „Unul dintre cele mai simple moduri de a genera începutul acestei conştientizări (a apropierii de Sfintele Taine. Univers enciclopedic. conştientizarea Tainei în viaţa cotidiană. fie pentru un mic interval de timp. pentru că pilda vorbeşte. fie pentru totdeauna..Împărtăşanii şi aşteptarea sosirii altui moment de împărtăşire : „Un preot venerabil. Îi eliberează din robia patimilor şi-i apropie. şi atunci oamenii imită binele pe care îl văd şi se îndreaptă.

p. 2003.. 325. Despre întâlnirea cu Dumnezeu.Viaţa lăuntrică duhovnicească a preotului este hrănită în mod special de rugăciune. Ioan Gură de Aur. cum mă aflu?” Există multe cazuri în care preoţii nu săvârşesc vecernia de sâmbătă seara sau din ajunul sărbătorilor. în ultimă instanţă. Sâmbătă seara 1. 33 . cu atât mai mult. Surprinzătoare şi îmbucurătoare. Un motiv invocat ar fi acela că nu participă credincioşii. motivaţia ascunsă ţine de comoditatea preotului. Despre preoţie. În special la sat se întâmplă aceasta. Bucureşti. cât de mare evlavie îi vom cere?”57 II. 2007. Ed. cei care doresc să se împărtăşească „trebuie să participe la Privegherea de sâmbătă. În tradiţia rusă. pentru preot). Cu durere şi dragoste pentru omul contemporan . venit prin 1995 într-o duminică dimineaţa la 56 Cuv. p. „Ce fel de om trebuie să fie cel ce se roagă pentru tot oraşul – dar pentru ce spun tot oraşul. p. pentru toată lumea – care se roagă să facă pe Dumnezeu îndurător faţă de păcatele tuturor..) Spune-mi. când săvârşeşte preaînfricoşătoarea jertfă şi când atinge necontenit pe Stăpânul obştesc al tuturor? Cât de mare curăţie. 58 Mitropolitul Antonie Bloom. Este de folos ca preotul să săvârşească vecernia chiar dacă nu vine nimeni în afara cântăreţului. Ed. te rog. Vecernia este o introducere în atmosfera duminicii/sărbătorii (pentru orice credincios. a fost reacţia unui preot basarabean. Săvârşirea Vecerniei Apropierea zilei când urmează a se săvârşi Dumnezeiasca Liturghie trebuie să aducă o intensificare a lucrării lăuntrice în viaţa preotului. dar şi ale celor morţi? (. Cathisma. 176-177. Acesta îi va aduce pe oameni la biserică mai devreme sau mai târziu). în acelaşi timp. asceză trebuie să-l definească pe preot în toată vremea. (Dacă slujba este făcută pentru Dumnezeu. unde-l vom pune pe preot. evenimentului la care urmează să participe: „Mâine voi sluji. însă. Paisie Aghioritul. Starea de rugăciune. Bucureşti. când cheamă Duhul cel Sfânt. Poate fi un motiv real. astfel încât să se pregătească de întâlnirea cu Domnul în ziua Învierii Sale”58. însă. dar apropierea momentului slujirii euharistice comportă o mai profundă conştientizare a actului. meditaţie. nu numai ale celor vii. 57 Sf. Evanghelismos. 171.

34 . în care se afirmă: „Spre a fi vrednic de o slujire atât de înaltă şi de împărtăşirea cu Sfintele Taine. cu vorbele sau cu gândurile cele necurate de cu seară. cât şi în timpul slujirii. preotul se cuvine a se înfrâna de la mâncare şi băutură şi. Pregătirea pentru săvârşirea Sfintei Liturghii 59 Liturghier. chiar dacă va gusta ceva. Masa de seară În tradiţia românească există practica postului de cel puţin trei zile înaintea primirii Sfintei Împărtăşanii de către credincioşii mireni. greşeşte foarte”. povăţuieşte Liturghierul. În acelaşi timp. 3. să nu îndrăznească a sluji Sfânta Liturghie. În ediţia românească a Liturghierului există capitolul numit „Pregătirea pentru slujba Dumnezeieştii Liturghii şi împărtăşirea cu Sfintele Taine”. 60 Ibidem. respectiv hrană obişnuită pentru preot în ajund de liturghisire este greşită. 444. Înfrânarea de la legătura trupească cu soţia Îndrumările din Liturghier. 2. atât mai înainte de slujire. discuţiile deşarte pot duce preotul la ceea ce se numeşte „ispitirea în vis”. Această practică. preotului nu i se cere decât să nu mănânce şi să nu bea după miezul nopţii. În Molitfelnic se descrie mai pe larg ceea ce trebuie să facă preotul într-o atare situaţie. 2000. p. Pentru aceea. Liturghierul oferă o îndrumare pe scurt asupra ceea ce trebuie să împlinească preotul într-o asemenea situaţie: „tulburarea sau zburdarea trupească. 445. 444.Mănăstirea Antim din Bucureşti şi invitat să slujească Sfânta Liturghie: „Nu pot sluji pentru că n-am săvârşit vecernia aseară”. dacă a doua zi liturghiseşte. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. decât numai la mare nevoie.61 4. p. Iar dacă el singur a dat pricină acestei piedici. să guste puţin şi numai înainte de miezul nopţii”59. Mesele bogate. p. bazate pe prevederile sfintelor canoane. nicidecum să nu îndrăznească a liturghisi. împiedică şi multa mâncare şi băutură de cu seara. televizorul. dacă se va întâmpla. sau cu mâncare şi cu băutură. dăunătoare şi aspru criticată de învăţătura adevărată a Bisericii. Bucureşti. sunt foarte clare în acest sens: „Cel ce nu se va înfrâna şi va sluji. sau cu lungimea somnului. Mai presus de toate şi cu inimă înfrântă. până ce nu se va mărturisi la părintele său duhovnicesc şi va lua de la dânsul canon şi dezlegare. care se face în vis şi care. 61 Ibidem. Ed. să căutăm să dezrădăcinăm de la noi aceste păcate” 60.

în păcat de moarte fiind. p. preotul trebuie să ia aminte. Ibidem.Să lupte pentru alungarea din cuget a următoarelor piedici: o Supărarea pe care o aduc felurite gânduri (să mediteze la Patimile Domnului) o Întristarea sau tulburarea cea din lăuntru (să aibă nădejde în harul lui Dumnezeu) o Trândăvia (să înţeleagă rostul privegherii şi al împuţinării somnului) 62 63 64 Ibidem. 444. să facă mai departe binele şi să se lepede de păcat”. având gândul necurmat de a se mărturisi în grabă. căci.Să nu fi săvârşit păcat de moarte: trufia. p. lăcomia. până când nu va avea voie de la cel ce l-a legat. cu mare durere şi căinţă să se smerească pe sine şi să arate părere de rău. 443. cu căinţă şi prin părturisire cu gura înaintea părintelui său duhovnicesc. care au ucis pe Hristos. desfrânarea. Într-o atare situaţie aflându-se. 443-444. ca să fie pe deplin dezlegat. 35 . dacă va îndrăzni a sluji. din pricina nevredniciei lui. îi va fi spre judecată şi spre osândă.Sâmbătă seara sau/şi duminică dimineaţa. prin pocăinţă mai înainte nu se va curăţi de el. alt păcat de moarte mai greu îşi agoniseşte şi împărtăşirea de Dumnezeieştile Taine. dacă-şi va aduce aminte preotul şi va înţelege că se găseşte în păcat de moarte.Să nu se afle sub interdicţie de a sluji de la arhiereu: „De va fi sub blestem sau oprit de Biserică sau afurisit de arhiereu. p. să nu îndrăznească a sluji Sfânta Liturghie. mânia. se va întoarce de la slujba dumnezeiască şi vinovat va fi faţă de Trupul şi Sângele Domnului şi se va socoti împreună cu ucigaşii de Dumnezeu şi cu necredincioşii farisei. va cădea în păcatul furtului de cele sfinte şi. pe cât va putea. şi nu se va mărturisi şi. la următoarele: . nefiind dezlegat. dacă-l va vădi pe el cugetul pentru păcate de moarte. cu îndoit şi foarte greu păcat. după povăţuirea Liturghierului. preotul să urmeze calea arătată de povăţuirile din Liturghier: „Iar preotul. Chiar în timpul săvârşirii Dumnezeieştii Liturghii. lenevia spre fapele cele bune63. făgăduind că nu se va mai întoarce la păcat. Că. înainte de a sluji Dumnezeiasca Liturghie. Ibidem. dacă va îndrăzni cineva să lucreze cele preoţeşti.62 . iar împărtăşirea cu Preacuratele Taine îi va fi spre judecată şi osântă”. zavistia. nicidecum să nu îndrăznească a săvârşi Sfânta Liturghie.64 . iubirea de arginţi. până când nu se va curăţi pe sine de păcatul în care se află.

preotul să evite situaţiile care i-ar aduce tulburare. Să nu se arate indiferent faţă de Hristos pe care L-a primit în sine 65. Duminică dimineaţa Este necesar ca. în Liturghier. săvârşeşte rânduiala Proscomidiei. în aceleşi timp. să nu se întoarcă îndată la alt lucru. Soţia şi copiii sunt chemaţi să-i asigure preotului ambianţa adecvată apropierii de Sfânta Sfintelor – altarul bisericii. de aceea insistăm acum asupra momentelor care urmează acestei sfinte slujbe: la ce anume ar trebui să ia aminte preotul după ce săvârşeşte Sfânta Liturghie. începe slujba Utreniei. IV. O atenţie aparte trebuie acordată nevorbirii în sfântul altar. De 65 „După ce va ieşi din biserică (preotul). potrivit să se evite spovedania credincioşilor duminică dimineaţa. dar. Vorbăria în altar este un lucru foarte nociv pentru viaţa sufletească a preotului.- - o Ocara şi nedreptatea cuzate semenului (să se împace) o Ţinerea de minte a ocării şi nedreptăţilor suferite (să ierte) Să fie pătruns de duhul slujirii prin: o Căinţă pentru păcate o Dragoste de a sluji lui Dumnezeu o Dobândirea stării de foame şi sete după Dumnezeu o Meditaţie la lucrarea mântuitoare a Domnului Hristos Rostirea rugăciunilor dinainte de primirea Sfintei Împărtăşanii şi alte rugăciuni III. Duminică după amiază Despre slujirea Dumnezeieştii Liturghii s-a vorbit anterior. să se roage ca în toate zilele vieţii sale să-l învrednicească a lua un astfel de dar” („Ce este dator să facă preotul după săvârşirea Dumnezeieştii Liturghii”. Intrând în biserică. sărută sfânta masă. se îmbracă cu sfintele veşminte. 36 . şi foarte smintitor pentru credincioşi. mulţumind lui Dumnezeu. Preotul este îndatorat să se trezească mai devreme. Este. 468). să rămână în rugăciune. preotul săvârşeşte „rugăciunile închinării”. câtăva vreme. Înainte de toate. Paguba este dublă: spovedania se va săvârşi în grabă. p. ci. cu gândirea pentru darul cel preamare de care s-a învrednicit la Sfânta Liturghie şi. de asemenea. în duminici sau sărbători. în ziua slujirii. face trei închinăciuni. să-şi actualizeze principalele idei din cuvântul de învăţătură pregătit în timpul săptămânii. se cuvine ca preotul să păstreze vie amintirea (bucuria) slujirii şi a împărtăşirii cu Preacuratele Taine ale lui Hristos. iar preotul se va împovăra cu informaţia primită şi nu va mai avea liniştea lăuntrică adecvată săvârşirii Sfintei Liturghii. să-şi rostească rugăciunile dimineţii şi cele dinaintea primirii Sfintei Euharistii. intră cu evlavie în sfântul altar.

precum şi de legătura trupească cu soţia67. Fiecare preot are posibilitatea să-şi organizeze timpul după cum crede de cuviinţă. ca şi în orice altă vreme. să vomite în ziua aceea. slujirea din zilele de luni până vineri comportă o anumită libertate de decizie. 37 . În general. Ioan de Kronştadt. „Cei care trăiesc în linişte trupească se atrofiază duhovniceşte şi rămân închişi iubirii dumnezeiescuniversale asemănătoare lui Hristos. să eviţi prin toate mijloacele lăcomia la mâncare şi îmbuibarea. cuprinde anumite linii bine definite. 2012. gustând ceva. Bucureşti. Uneori. să nu îngreuiezi ceea ce este uşor. Aceasta îl va ajuta pe preot să se adâncească şi să crească în relaţia sa 66 „După împărtăşirea cu Sfintele Taine. în Liturghier. să nu-ţi învâroşezi inima (Isaia 6. precum şi în zi de sărbătoare. Fapte 28. Către păstorii duhovniceşti. va fi atent ca nu cumva. Programul preotului din cursul săptămânii (de luni până vineri) Dacă programul preotului în zi de sâmbătă şi duminică. Ed. 22. Coordonatele amintite cuprind firul roşu care trebuie să străbată întreaga săptămână din viaţa unui preot şi anume preocuparea continuă de a se adânci în stare de pocăinţă. Se va feri de o masă prea copioasă 66. 67 „se cuvine ca în acea zi (preotul) să se ferească de multă mâncare. mai vârtos să se înfrâneze şi să se ferească de toată dragostea trupească. în interiorul unor coordonate esenţiale pe care. se impune şi acum o grijă referitoare la modul de a trăi restul zilei. 240). 468). pentru dragostea şi cinstea Împăratului ceresc. în curăţirea de patimi. la casa parohială preotul poate să cheme unul sau doi enoriaşi. Sophia. 27) cea înduhovnicită. 68 Arhim.). p. pe care L-a primit în casa şi în locaşul sufletului său” ” („Ce este dator să facă preotul după săvârşirea Dumnezeieştii Liturghii”. De asemenea. traducere de Cristea Florentina. Ed. recomandarea multora este ca masa de prânz. Galaţi. V. 10. după posibilităţile financiare ale parohiei şi ale enoriaşilor (cafea. Astfel de oameni trăiesc şi mor fără ca duhul lor să se înalţe sătre Cer”68. după săvârşirea Sfintei Liturghii să o aibă preotul cu familia sa: soţia şi copiii. Vom vedea pe Dumnezeu precum este . p. Egumeniţa/Cartea Ortodoxă. slujirea de păstor este atinsă în chiar inima ei. desigur. din vina sa. 2005. ceai etc. aşadar. p. în dobândirea harului lui Dumnezeu. iar cel care are soţie. starea de pocăinţă care nu trebuie să-l părăsească nici o clipă. Sofronie. Obiectivul urmărit de preot de-a lungul întregii săptămâni este. dacă le abandonează. pentru masa de prânz.aceea.” (Sf. băutură şi somn. După amiază pot fi două situaţii: vecernia ori paraclisul de duminică seara sau petrecerea (a fi) împreună cu familia. După Sfânta Liturghie este bine ca preotul să participe la o scurtă întâlnire cu enoriaşii în casa de prăznuire.

La acestea se adaugă unele activităţi care nu au neapărat o ritmicitate săptămânală: organizarea de pelerinaje. Acest program ar trebui. Filosoful Constantin Noica vorbeşte despre „ziua” care „este” şi cea care „nu este”. întâlnim „Regulă pentru rugăciunile ce se cuvine a se face de cei care se pregătesc a sluji” 69. organizate şi concretizate după cum consideră mai bine fiecare. În Liturghier la capitolul „Povăţuiri”. lectură teologică şi de cultură generală. cu familia proprie şi cu enoriaşii. La cele spuse. desfăşurarea de activităţi economice compatibile cu preoţia. cum deja s-a afirmat. „Nulla dies sine linea” („Nici o zi fără o linie”). raportarea la Dumnezeu şi la aproapele depinde de felul cum trăieşte fiecare clipă a zilei.). Este important ca preotul să nu uite că viaţa sa are un sens. În organizarea programului pentru zilele de luni până vineri există. Pravila de rugăciune a preotului Despre rugăciunea preotului s-a vorbit în cadrul capitolului intitulat Starea de jertfă în viaţa preotului . spunea Plinius cel Bătrân (+ 79 î. Nu este vorba despre canonul legat de Sfânta Împărtăşanie. o mare libertate. o direcţie spre care trebuie să se îndrepte. 1. vizitele pastorale. grija pentru biserică. corespunzător cu plinătatea sau golul care definesc acea zi. p. participarea la cercurile pastorale.cu Dumnezeu. 476-478. totuşi. Sensul motivează fiecare zi trăită. Grija preotului trebuie să fie aceea de a se hrăni din „pâinea cea spre fiinţă” – Hristos -. să cuprindă câteva elemente gândire. pravila de rugăciune. 38 . rugăciunea fiind unul din mijloacele deobândirii stării de jertfă. relaţia cu autorităţile locale şi regionale etc. timp trăit în familia proprie. Este o diferenţă fundamentală între o zi sau o săptămână trăite la întâmplare şi o zi sau o săptămână în care se urmăreşte atingerea unui ţel. De aceea. şi anume. pregătirea predicii de duminică şi pentru ocazii speciale.Hr. adăugăm câteva referinţe din experienţa şi scrierile unor părinţi de odinioară sau din perioada mai apropiată care s-au preocupat de acest subiect. de a se adăpa din „apa cea vie” – viaţa veşnică – pentru a hrăni şi adăpa cu ce se cuvine şi cum se cuvine pe cei aflaţi sub păstorirea lui. iar lipsa sensului face ca acea zi „să nu fie”. participarea la întrunirile lunare sau semestriale de la protopopiat. „Regula” 69 Liturghier. Evenimentele importante sau situaţii obişnuite pot fi tot atâtea prilejuri şi provocări de creştere în legătura sa cu Cerul şi cu pământul.

venită din adânc. canonizat de Biserica Rusă. ed. Spune înlăuntrul tău continuu «Doamne Iisuse Hristoase.) este cu adevărat în duhul şi în sensul celor spuse. p. Christiana. Sfântul Ioan de Kronştadt spune: „Rugăciunile de seară străduieşte-te să le citeşti din toată inima. începând cu sâmbătă seara. 2012. Picioarele tale să se mişte la treaba ta. am în vedere că sunt împărtăşit şi. 2004. Legat de pravila zilnică a preotului. Ioan de Kronştadt. Dacă cititul acela (al canonului. Dar gândul tău. redăm cuvintele Părintelui Miron Mihăilescu. Este vorba de pravila pentru Liturghia de duminică. cuprinzând rugăciunile dinainte şi după Sfânta Împărtăşanie. Aici cel mai important rol îl are rugăciunea inimii. iar seara mă pregătesc pentru o nouă împărtăşire. nesuferind să bată singură. Acelaşi Părinte spune: „Canonul acesta. preot de mir. să nu mai greşim” 70. de dimineaţa până seara. de admiraţie şi mulţumire. În fiecare clipă. Iubind ca Dumnezeu. de cu seară. suspinul continuu al inimii care se doreşte a fi umplută cu Hristos. De unde ştii că nu va fi aceea ultima ta rugăciune de seară? Poate te vei culca şi nu te vei mai trezi sau te vei trezi bolnav. hrana noastră este chemarea «Doamne». 2005. nu numai când ne împărtăşim. chiar de te ademeneşte somnul – nu cruţa nici trupul tău pentru Domnul. în gol. p. în care se subliniază starea de rugăciune permanentă: „Între o împărtăşanie şi următoarea. clipă de clipă. ed. e o stare de fapt a inimii omului în faţa lui Dumnezeu. Deja. pravilă care începe încă de luni. ca să pot trăi şi mâine. Bucureşti. fiule. îmi vine râvna să repet împărtăşirea şi mâine. cruăţeşte-ţi totdeauna păcatele tale de cu seara prin rugăciune sârguincioasă”72. Liturghii după Liturghii cu Părintele Miron Mihăilescu . fiul meu? De acasă până la serviciu ai nevoie de timp. seara. ca atare. De dimineaţă până seara am tot mulţumit lui Dumnezeu. Mâinile tale lasă-le să lucreze. ci ca o stare permanentă a inimii ce-L recunoaşte uimită pe Dumnezeu şi numai pe El. mă preocupă grija ca mâine să nu rămân neîmpărtăşit. miluieştemă!». Christiana. este de folos”71. rostită neîncetat nu prin cuvinte. p. ed. Un alt părinte. Acest «Doamne » este un fel de cântare continuă a inimii. încredinţarea că El e veşnic cu noi şi putem. Arhiepiscopul Pavel al Finlandei are.n. cu 70 71 Părintele Miron Mihăilescu. n. 232.). Asta e o stare de spirit care trebuie să fie continuă. n. de asemenea. un cuvânt foarte potrivit pentru subiectul de faţă: „Până te pregăteşti dimineaţa pentru a merge la treaba ta. 72 Sf. Ochii tăi să fie atenţi la treaba pe care o faci. Bucureşti. cine te împiedică să spui Rugăciunea (lui Iisus.are în vedere fiecare zi a săptămânii. 259-260.n. 240 39 . De aceea. Starea de canon e starea de fiecare clipă. şi cuprinde îndrumări pentru rugăciunile care se cuvin a fi citite în fiecare zi a săptămânii. Egumeniţa. Către păstorii duhovniceşti. Vorbeşte Dumnezeu. în toate.

Fie că treaba ta cere concentrare. Neînţelegere! Şi fericirea noastră ar păli. Există însă şi ispita contrară de a aloca tot timpul familiei în detrimentul slujirii sale preoţeşti. fiecare cafea de dimineaţă pe care o savurez împreună cu L. pe de o parte. miluieşte-mă!» să facă companie cu Iisus Hristos. fie că nu. şi pomenirea Numelui lui Iisus. iar când sunt plecat peste noapte. Ce este fericirea? Fiecare oră. Pentru a păstra echilibrul. Bizantină.«Doamne Iisuse Hristoase. Stefanos Anagnostopoulos. la Părintele Alexandru Schmemann: „Ieri a fost ziua de naştere a Verei. O jumătate de minut. 53. 3. Cu cât ne apropiem mai mult de esenţa unui lucru. am putea chiar să ne certăm! Cuvintele mele i s-ar părea nepotrivite şi viceversa. Cât de mărunte şi de jalnice par toate discuţiile «serioase». Îşi amintea. Prin aceasta. 74 Biografia unui destin misionar…. se poate vedea.” 74 În alt loc din Jurnalul său. printre altele. Pavel al Finlandei din 1984. p. Ispita activismului social îl îndepărtează pe preot de legătura cu propria familie. e ca şi cum aş muri – întoarcerea pare atât de 73 Enciclica Arhiep.. de aceea. Totul este limpede şi. Nici o discuţie «specială». Bucureşti. când ne rugam pentru viaţa mamei sale. p. Imagini revelatoare despre viaţa de familie a preotului le putem afla. am face-o în moduri diferite. Părintele Schmemann vorbeşte despre ce înseamnă să ai o viaţă tumultoasă: „Îmi place acasă.. Au trecut trei ani de la acea noapte petrecută la spitalul Derby. apud Pr. Preotul Virgil Gheorghiu aminteşte în cărţile sale despre momentele pe care le-a trăit ca fiu de preot în casa tatălui său. de sentimentul geloziei pentru că tatăl său nu aparţinea doar lui. în comparaţie cu acea noapte. de pildă. două trei ore de linişte seara. frământările. atât de bine! Dacă am încerca să definim esenţa acestei fericiri. 2007. prin Rugăciune.. ci trebuia ca el să-şi împartă tatăl cu ceilalţi copii ai satului.”73 2. este nevoie ca aceste două ispite să fie înlăturate. Familia preotului şi grija preotului pentru propria familie Sfântul Apostol Pavel spune: „Dacă nu ştie cineva să-şi rânduiască propria lui casă. 40 . taina unui om care îi consideră pe toţi enoriaşii ca propriii săi fii. de fiecare dată! Poţi chiar să întrerupi şi cea mai importantă lucrare a ta. va rămâne ca un curent subteran în sufletul tău. cu atât avem mai puţină nevoie de cuvinte. tu poţi să spui Rugăciunea. 5). arătând prin aceasta necesitatea absolută ca preotul să se îngrijească şi de propria sa familie. dar şi drama unui om care nu alocă suficient timp propriului copil. Rugăciunea în lume. ed.. cum va purta grijă de Biserica lui Dumnezeu?” (1 Tim.

Copiii au cântat la pian. p. Mi-ar place să intru în fiecare dintre ele. «Un copil. Ibidem. Soţia. mă gândesc: merg spre casă. o floare … cuvinte ce-mi plac. ceva nu este în regulă”. în special la soţie. se acumulează multe nemulţumiri. Familia este un izvor. Realitatea fericită a unei familii. iar eu mă simt bine pentru că îmi par apropiaţi şi dragi. Dacă are aici pace şi linişte.”75 Altădată scrie despre nepoţica sa: „ Ieri şi astăzi. subiectul legat de grija preotului faţă de propria familie este prezentat în exclusivitate prin intermediul unor mărturisiri făcute de preoţi de parohie care au cunoscut bucuriile şi greutăţile vieţii de familie. frustări care la un moment dat vor răbufni). „Bine ar fi ca preotul să acorde atenţie familiei sale” . Familia preotului este deosebit de importantă pentru lucrarea sa pastorală. cu atât mai mult cu cât momentele petrecute în familie sunt puţine sau mai puţine faţă de familiile oamenilor obişnuiţi.77 Din fidelitate faţă de adevărul că „nimeni nu poate duce pe cineva mai departe decât este el însuşi” . Trebuie ca preotul să nu uite de ai săi. micuţa Sasha Schmemann a stat la noi. uită de familia sa. De multe ori se uită acest lucru şi este sacrificată familia – deşi. Undeva. o pasăre. Nu am discutat nimic important. oare. Familia nu are un ţel. De unde vine. către viaţa adevărată. dar nu există Dumnezeu. copiii au nevoie de prezenţa soţului şi a tatălui. 41 . 48. să stea cu familia sa. 199. p. amintirea tainicei lumini. Aici. De fiecare dată când văd un bărbat sau o femeie îndreptându-se cu sacoşele pline spre casă. Poate fi evlavie. acolo nu este Dumnezeu. Seara m-am întors acasă învăluit de acea bucurie şi «bunătate»”. lucrează şi în parohie cum se cuvine. frumuseţea şi bunătatea ei. am cinat la familia N. este viaţă. Aici este o mare piatră de încercare pentru preot şi dacă el nu va şti şi reuşi să o gestioneze bine pot apărea mari probleme (uneori. captivat de ceea ce are el de făcut. 75 76 77 Ibidem.» Unde nu este întristare după Dumnezeu. spunea recent un preot din Moldova: „să iasă la o plimbare în mijlocul naturii sau pur şi simplu să petreacă. pace. iar ţelurile apar în lipsa vieţii.departe! Gândul acasă mă bucură atât de mult! Toate casele cu oamenii trăind dincolo de ferestrele luminate îmi dau un sentiment de bucurie. cred că o astfel de abordare nu este autentică: cel care nu este atent şi la familia sa nu poate fi un bun păstor nici pentru ceilalţi. să le simt unicitatea şi căldura. Toţi ne-am simţit bine. Ibidem. 72. nu este pragmatică. preţuirea bucuriei. neliniştea aceasta îngrozitoare care-i macină pe oameni?” 76 sau despre atmosfera din familie: „Seara trecută. p.

Mi-ar plăcea să intru în fiecare dintre ele. Nu am discutat nimic important.. două trei ore de linişte seara.În jurnalul său. Mi-ar plăcea să trăiesc în aşa fel. de conferenţiar în America şi adesea în Europa. Nici o discuţie «specială». iar când sunt plecat peste noapte. care ne-a dat viaţă. de aceea.. Seara m-am întors acasă învăluit de acea bucurie şi «bunătate»”. am face-o în moduri diferite. timpul ar fi rugăciune. Copiii au cântat la pian. atât de bine! Dacă am încerca să definim esenţa acestei fericiri. o legătură cu Dumnezeu. 72. Totul este limpede şi. Neînţelegere! Şi 78 79 80 Biografia unui destin misionar. 199. p. este viaţă. şi fiind deplin. mâ gândesc: merg spre casă. nu este pragmatică. Cuprins uneori de ceea ce el numeşte „blestemul muncii”. p.. deşi importante. către viaţa adevărată. iar ţelurile apar în lipsa vieţii. încât fiecare moment să fie plenitudine şi nu agitaţie. 42 . Familia nu are un ţel. Toţi ne-am simţit bine. Ibidem. Familia este un izvor. mărturiseşte: „Tânjesc să fiu liber. nu agitaţie”. prietenii (nu am timp). „bunătatea” şi „bucuria” vieţii de familie: „Seara trecută am cinat la familia N.. iar eu mă simt bine pentru că îmi par apropiaţi şi dragi”.78 Obligat prin natura slujirii de decan şi profesor de teologie. am putea chiar să ne certăm! Cuvintele mele i s-ar părea nepotrivite şi viceversa.79 Familiile prietene ale familiei preotului devin izvoare de inspiraţie pentru ceea ce înseamnă „frumuseţea”. după bucuria căminului: „Îmi place acasă. natura (nu am timp). frământările. Ibidem. transparenţă pentru Dumnezeu. lectura de cultură (nu am timp liber). fiecare cafea de dimineaţă pe care o savurez împreună cu L. Cât de mărunte şi de jalnice par toate discuţiile «serioase».80 Gândul „acasă” sau experienţele altor familii. e ca şi cum aş muri – întoarcerea pare atât de departe! Gândul acasă mă bucură atât de mult! Toate casele cu oamenii trăind dincolo de ferestrele luminate îmi dau un sentiment de bucurie. în comparaţie cu acea noapte. De fiecare dată când văd un bărbat sau o femeie îndreptându-se cu sacoşele pline spre casă. să le simt unicitatea şi căldura. Au trecut trei ani de la acea noapte petrecută la spitalul Derby. p. liber să «trăiesc»: soţia şi familia mea (nu am timp). Părintele Alexandru tânjeşte după „acasă”. Ce este fericirea? Fiecare oră. nu pot echivala cu fericirea de a „savura” cafeaua de dimineaţă alături de soţie: „Ieri a fost ziua de naştere a Verei. frumuseţea şi bunătatea ei. Realitatea fericită a unei familii. 65-66. Părintele Alexandru Schmemann descrie stările sufleteşti prin care trece în legătură cu propria familie. când ne rugam pentru viaţa mamei sale.

studiul sunt importante. Bizantină. Ibidem. 48. p. Preotul are nevoie de lectură nu numai sau nu în primul rând pentru a dobândi informaţii pe care să le folosească la momentul potrivit. p. Cu cât ne apropiem mai mult de esenţa unui lucru.. în mod necesar. mărturiseşte Sfântul Nicodim Aghioritul. „Ieri şi astăzi. pace. 43 . copiii. cuvinte ce-mi plac». Bucureşti. neliniştea aceasta îngrozitoare care-i macină pe oameni?”83 3. o pasăre. duhovnicii rareori sau cu greu deschid vreo carte dumnezeiască ca să înveţe vreo doctorie prin care să dea viaţă veşnică şi mântuire păcătoşilor”84. Toate acestea sunt umbrite dacă preotul nu are şi „prezenţa unei prezenţe tainice” şi anume: „fericirea deplină a familiei mele: casa. 53. ascultarea cu smerenie. este chemat în permanenţă să-şi actualizeze cunoştinţele teologice pentru a oferi bolnavilor doctoria adecvată pentru răni din ce în ce mai greu de tămăduit. Familia devine. Viaţa oferă preotului multe bucurii: bucuria altarului. mintea. curăţirea. trei ori pe săptămână. Ibidem. «Un copil. folositoare numai dacă sunt făcute „în duh de rugăciune”. Motivaţia ar trebui să fie alta şi anume creşterea în cele duhovniceşti. spune Părintele 81 82 83 84 Ibidem. primenirea şi îmbogăţirea sufletului şi a minţii prin intermediul experienţelor trăite de alţii şi descrise de cărţi. amintirea tainicei lumini. Ed. p. astfel. Lecturile preotului Sufletul. oare. p. adică doctorii să se îndeletnicească de-a pururea cu citirea cărţilor celor doctoriceşti. pentru ca să afle vreo doctorie nouă cu care să poată să lungească viaţa cea vremelnică a vreunui bolnav. fericirea de a fi mic etc.. răbdarea necazurilor. inima omului nu pot trăi cu adevărat fără hrană duhovnicească. Preotul. bucuria carităţii etc. nepoţii”82. La acestea şi la multe altele se adaugă. ca doctor de suflete. izvorul care alungă „neliniştea îngrozitoare care-i macină pe oameni”. Unde nu ese întristare după Dumnezeu. 15. Hrana duhovnicească a preotului este bogată şi diversă: rugăciunea particulară şi rugăciunea euharistică. „mare lucru este acesta. necesare. Poate fi evlavie. Carte foarte folositoare de suflet. preţuirea bucuriei. „Studiul”. cu atât avem mai puţină nevoie de cuvinte”81. 2005.fericirea noastră ar păli. 118. lectura zilnică sau cel puţin de două. micuţa Sasha Schmemann a stat la noi. De unde vine. după cum trupul nu poate supravieţui fără mâncare. Dimpotrivă. bucuria propovăduirii. Lectura. „Precum zicea un dascăl”. acolo nu este Dumnezeu. o floare. dar nu există Dumnezeu.

Şi studiind. Ed. 5-6 / 1957. Sf. vol. Institutului Biblic. Ioan I. Institutului Biblic. dar şi cărţi sau lucrări importante din domeniul literaturii române şi universale. Iaşi 8. Dumitru Stăniloae.Dumitru Stăniloae. Bucureşti 9. Filocalia românească 10. Doxologia. ca să nu se lenevească mintea. 311. 44 . Ioan Gură de Aur. Stăniloae. (vol. Ed. Din lectura preotului n-ar trebui să lipsească ceea ce s-ar putea numi „biblioteca esenţială” a preotului. nu la întâmplare. Trebuie studiat cu creionul în mână. ci reverie. Sf. întrucât prin acestea se evidenţiază adevărurile creştinismului. Ed. Cartea Regulei pastorale. Integrala comentariilor liturgice bizantine: de la Dionisie Areopagitul la Simeon al Tesalonicului. Grigorie Dialogul.). Ed. Statutul pentru Organizarea şi Funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române 11. Sf. cu perseverenţă. scrierile sfinţilor părinţi. Ed. Studii şi texte. Pr. 13). Doxologia.. Sibiu 14. Bucureşti 85 Pr. Aceasta înseamnă a studia în duh de rugăciune” 85. Iaşi 12. Comentarii la psalmi. Comentarii la Iov. Deisis. Bucureşti 7. p. Prof. explicarea Sfintei Liturghii şi a altor acte liturgice. Deisis. prof. Sf. înainte de toate. „trebuie să se facă cu continuitate. mărirea lui Dumnezeu. Efrem Sirul. D. Ioan Gură de Aur. Trebuie să se revină mereu asupra unor lucruri esenţiale. numai aşa ne devin proprii. despre ispite şi încercări. Teologia dogmatică ortodoxă. preotul să cugete mereu cum ar putea folosi ceea ce află. Despre preoţie. Acesta nu mai e studiu. Georgios Mantzaridis. Morala creştină. Patericul 5. şi anume: 1. Ed. Ed. Ne vorbeşte Părintele Cleopa 15. Sf. Ed. Diac. Bucureşti 6. Sf. Lectura preotului ar trebui să cuprindă. Omilii la Matei. Sfânta Scriptură 2. cu disciplină. Predici 16. Sublimitatea preoţiei şi îndatoririle preotului . Sibiu 3. Sfânta şi Dumnezeiasca Scriptură. Bizantină. ed. Părintele Ilie Cleopa. despre contemplarea lui Dumnezeu etc. Canonul Ortodoxiei. pentru lămurirea şi întărirea credinţei sale şi a păstoriţilor. Institutului Biblic. Ioan Gură de Aur. Institutului Biblic. trecând capricios de la o lectură la alta. 1. cărţi folositoare de suflet (despre rugăciune. Proloagele 4. Ică jr. Bucureşti 13. Grigorie Teologul. Ioan Gură de Aur. nr. Sf. în „Mitropolia Olteniei”.

Sophia. ed. Renaşterea. Ed.17. însă nu esenţiale). 1-5). Deisis. Bizantină. Nicodim Sachelarie. Pregătirea din timpul şcolii de teologie. Parohia – Hristos în mijlocul nostru. Eu nu 45 . preotul este chemat să aprofundeze tema predicii. să se folosească de mărturisirile unor persoane cu viaţă sfântă. mai ales. Sfântul Siluan Athonitul. preotul trebuie să-şi găsească timp adecvat în timpul săptămânii pentru a pregăti cu multă atenţie predica următoare. Sibiu 19. Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei. Ed. Ocazia cea mai potrivită. Ed. constituie fundamentul cuvântului rostit de preot la predică sau cateheză. Mărturia mitropolitului Antonie Plămădeală este elocventă în acest sens: „Pregătirea predicii trebuie să înceapă de luni dimineaţa şi să dureze până Duminică dimineaţa. Dialoguri liturgice (vol. ca să fie un exemplu pentru toţi preoţii din eparhie. Lecturile sunt numai mijloace (importante. Reîntregirea. Cluj-Napoca 23. studiul individual prin lectură şi. lecturii. Deisis. Biografia unui destin misionar. Îndrumarul medical şi creştin al Federaţiei Organizaţiilor Ortodoxe Pro-vita. ed. Bucureşti 21. Ierom. 4. Ioannis Foundoulis. Sibiu 24. Eu mi-am făcut în această privinţă un canon personal. Cu alte cuvinte. să se inspire din cuvintele rostite de alţi predicatori şi. Bucureşti 22. Pravila bisericească Oricâtă importanţă am da studiului. îmbăgăţeşte sufletul şi dăruieşte adevărata şi deplina cunoaştere. Pornind de la tot ceea ce a acumulat de-a lungul vieţii ca pregătire teologică şi ca experienţă duhovnicească. Evanghelismos. Alba Iulia 18. Jurnalul Părintelui Alexander Schmemann (1973-1983). Pregătirea predicii Una din slujirile preoţeşti este cea învăţătorească. sărbători sau cea prilejuită de diferite situaţii speciale. Ed. nu trebuie uitat că numai harul lui Dumnezeu curăţă mintea. Arhim. Paisie Aghioritul. Cu durere şi dragoste pentru omul contemporan. viaţa sa duhovnicească. Vom vedea pe Dumnezeu precum este. ed. deşi nu unica. Sofronie. Bucureşti 20. Toată săptămâna trebuie să te gândeşti la predică. Gheorghios Metallinos. Cuv. Întreaga colecţie Părinţi şi Scriitori Bisericeşti 25. mai ales. să o fundamenteze scripturistic şi patristic. prin care preotul să-şi împlinească slujirea de învăţător este predica din duminici.

către lipsa de credinţă şi inima-i căldicică” 89. nu al omului. Dar să nu vă imaginaţi că improvizez predica vreodată. Preotul este chemat să organizeze în aşa fel lucrurile legate de biserică pentru ca tot omul care intră în biserică să poată simţi lăuntric adevărul că „în Biserica slavei Tale stând. nici laudele”88. 167-168 Biografia unui destin misionar. O pregătesc întotdeauna. De la construcţie. întâlnirea. acasă.intru în catedrală fără să vobesc. p. În centrul predicii. spune Părintele Alexandru Schmemann. Sibiu. Cuvântul preotului este cuvântul Domnului şi singur cuvântul Domnului. Necesitatea absolută a pregătirii predicii este accentuată cu mult înainte de marii părinţi ai Bisericii. trebuie să se afle Hristos Domnul. nu aplauzele. 86 87 88 89 Antonie Plămădeală. la nivelul lor duhovnicesc şi cultural. Grija pentru biserică Locul central al slujirii preoţeşti este biserica. la nevoile pe care le au pentru ca învăţătura propovăduită să răspundă frământărilor şi problemelor lor. „că o predică autentică este răspunsul la îndoieli şi ispite precum şi vindecarea lor. „Calea. Ceea ce-l face puternic pe un predicator autentic este faptul că îşi direcţionează predica şi către sine. ascultarea şi iubirea Lui – poate îndepărta îndoielile şi porblemele. Trebuie să i se caute toate implicaţiile”86. „să-i fie lui singurul îndreptar şi singura călăuză pentru alcătuirea desăvârşită a predicilor lui.. până la pictură. În cuvântul său Despre preoţie. 164 Ibidem. pornind de la Sfânta Scriptură. de la icoane până la veşminte. de la cărţile de slujbă până la cântarea de la strană. Sfântul Ioan Gură de Aur. de la textul ce urmează a fi comentat şi explicat. Preotul în Biserică. p. poate aduce răspunsul căutat cu ardoare de oameni. 46 . p. spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Sfântul Ioan Gură de Aur insistă cu putere asupra pregătirii cuvântului de învăţătură: „Preotul nu-i scutit de muncă sârguincioasă şi continuă nici când are un deosebit talent oratoric – şi sunt puţini de aceştia! – pentru că nu te naşti cu talent oratoric. Adevărul şi Viaţa”. 1996. „Sunt aproape sigur”. preotul trebuie să se gândească la cei cărora le predică. În acelaşi timp. 86. Despre preoţie. 5. Pentru predică trebuie citit mult. ci îl dobândeşti prin studiu. către neputinţa sa.. Dar propovăduirea despre Hristos şi numai despre El – cunoaşterea. gândit mult. nu laudele primite de la oameni. în cer ni se pare a sta”.” 87 În pregătirea predicii. ci slava lui Dumnezeu trebuie să caute preotul în predica pe care o rosteşte: „Dumnezeu”.. în lume. 60. p. biserica trebuie să aibă înfăţişarea „Sfintei Sfintelor”.

pictura. mai ales. 90 Expresie folosită de cunoscutul patrolog rus Părintele George Florovsky la Primul congres internaţional al Facultăţilor de teologie de la Atena din 1936. 47 . locuinţele iau aspectul de bloc sau de vilă occidentală. apoi în veacurile XIX şi XX. Chiar de la sfârşitul veacului XVIII şi. Din păcate. Sfânta Masă şi curăţenia din Sfântul Altar. pangarul bisericii şi biblioteca parohială. hrana se chimizează. În mod obişnuit. din pricina părticelelor din Sfintele Taine care cad (să nu fie!) pe covor sau a lucrurilor sfinte. Modernizarea oraşelor şi satelor. „Captivitatea babilonică”90 se întinde asupra întregii vieţi bisericeşti ortodoxe. în general. frumosului din biserică. să piardă simţul autentic al frumosului. influenţele străine au făcut ca românii. ci. iar în biserică acesta constituie şi o problemă de ordin teologic şi misionar. pentru a caracteriza pătrunderea tipului de gândire scolastic în învăţământul teologic ortodox. obiectele de cult din multe dintre bisericile noastre. se observă în Moldova şi în Ţara Românească o îndepărare treptată de la arhitectura şi pictura autentică din biserici. Problema kitsch-ului în Biserică O atenţie deosebită trebuie acordată autenticului. Vestimentaţia se schimbă spre lucruri artificiale.Primul gând pe care trebuie să-l aibă preotul este legat de lucrurile sfinte din altar şi anume: locul şi starea în care se păstrează Sfânta Împărtăşanie şi Sfântul şi Marele Mir. continuat firav după război şi până astăzi. Conceptul de „kitsch” – termen de origine germană – desemnează „arta” de prost gust. În ultima jumătate a veacului trecut s-a observat o îndepărtare treptată a românului de autentic. de frumos. icoanele praznicelor şi ale sfinţilor sunt lucruri care intră în preocuparea permanentă a preotului. Sfântul Antimis. S-au creat „zone libere” de „captivitate babilonică” însă suntem încă departe de descătuşarea totală din ceea ce poate fi numit astăzi „robia kitsch-ului” din biserici. starea veştmintelor liturgice şi a candelelor care ard cu untdelemn. cărţile de slujbă şi cântarea de la strană. prescurile şi vinul de la Proscomidiar. această stare de lucruri se observă şi în biserici. începutul eliberării făcându-se observat în perioada interbelică. pseudo-arta. Obiectele de cult. starea sistemului de scurgere a apei de la Proscomidiar (în nici un caz la canalizare). lipsa de bun gust. în majoritatea lor. 6. învăţământul teologic se schimbă terptat spre zone străine duhului ortodox autentic. Sfintele vase. kitsch-ul este o pervertire a frumosului. Acesta este prezent în arhitectura. O atenţie deosebită trebui acordată curăţeniei şi nu numai datorită faptului că spaţiul bisericii nu este compatibil cu murdăria şi dezordinea. cântarea la strană. frumosul contrafăcut. simţul pentru muzica adevărată se diminuează etc.

2010. Dumnezeu este Frumuseţea mântuitoare a lumii. ca o prelungire. este astăzi o practică eclezială banală. o atrage. ci implică aspecte de ordin teologic. picturii. ci nălucire de aur şi pietre luminoase. (. de „estetic”. păstorii. Vina cea mare o poartă. în sens real. Anastasia. Ed. „aur”.„Dacă adevărul este întotdeauna frumos. Vieţile sfinţilor pe luna octombrie. să închipuie frumuseţea cea de sus. Idiotul. Mănăstirii Sihăstria. Preotul este cel dintâi chemat a veghea ca frumuseţea bisericii. iar Lucifer este falsa frumuseţe.”94 91 92 93 94 Paul Evdokimov. ed. „coroană”. Arta icoanei. 5. care luptă pentru distrugerea lumii. „Să te rogi corect. „pietre luminoase”: „Era chipul lui ca o floare de iarbă şi capul îi era încununat cu o coroană prefăcută. Sintagma reprezentare incorectă nu se referă la imagini greşit pictate. adică autentic. p. falsităţi în viaţa duhovnicească a creştinului. spunea Paul Evdokimov. ca o reflectare a frumuseţii dumnezeieşti. chipurile. obiecte liturgice. În viaţa Sfântului Ciprian este descrisă „slava” căpeteniei întunericului. ed. Aceasta înseamnă că nu întotdeauna ceea ce place unei persoane. A nu păstra legătura între credinţă şi spaţiul ecclesial unde se manifestă liturgic această credinţă înseamnă introducerea unei „schizofrenii”. ci la modelele duhovniceşti lăuntrice ale acestora. mai puţin reuşite sau netalentate. partea a III-a. desigur. Meridiane. ca o „floare”.) Mulţi preoţi şi destui ierarhi ar fi caterisiţi imediat dacă ar predica sau ar propovădui aşa cum predică şi propovăduiesc vizual picturile care le acoperă zidurile bisericilor şi tablourile religioase spre care îşi aţintesc fervoarea. totul trebuie să fie frumos în sensul adevărat al cuvântului. Atenţia preotului trebuie să fie maximă în această privinţă pentru că nu este numai o problemă de „artă”. care lumina chipul acela şi hainele lui erau minunate” 93. 80. Bucureşti. Există o relaţie directă între credinţa dreptmăritoare şi tradiţia Bisericii în domeniul arhitecturii. Sorin Dumitrescu. frumuseţea disimulată. şi frumuseţea amăgitoare.. p. de „armonie”. nu adevărată. 22. 48 . o mulţumeşte este în mod necesar frumos. dedublări. după cum spunea Dostoievski92. cu urmări asupra vieţii duhovniceşti. vicleană. ale minţii şi inimii deviate dogmatic. neortodoxe. 2005. unei reprezentări sufleteşti incorecte. frumuseţea nu este întotdeauna adevărată”91. 1993. p. dogmatic. Bucureşti. mincinoasă. prefăcută. cap. pictură. Există „frumuseţea care salvează omenirea” . obiectelor liturgice bisericeşti. în duh ortodox.. nu o falsă frumuseţe de care se foloseşte cel rău pentru a-l îndepărta pe el şi pe credincioşii păstoriţi de el de la adevăratul duh al Bisericii Ortodoxe. întâlnită mai ales în mănăstiri şi în bisericile parohiale. În biserică. în formele sale de arhitectură. ediţia a doua. 38. Noi şi icoana.

ca o influenţă străină duhului autentic al acesteia. religios şi emancipat. mai periculoasă decât lipsa de evlavie. Odată ce biserica a fost construită şi pictată. forma secularizată a tabolului religios medieval. fără adâncime duhovnicească de durată.. Totul este destinat să impresioneze.Această deviere se constată mai ales în spaţiul iconografic al Bisericii. Preotul care coordonează zidirea şi pictarea unei biserici este chemat să manifeste atenţie maximă la alegerea proiectantului. să încălzească sentimentul. ornamente tradiţionale tip prosoape sau batiste etc. Hristos. care este. Florile artificiale sunt un simulacru de jertfă adusă Casei Domnului. candele electrice. Ţara Românească. 49 . În mod special. să placă ochiului. în tradiţia occidentală a celui de-al doilea mileniu. sfinţii şi îngerii apar în reprezentările occidentale. este aşezat în centrul preocupărilor. să reprezinte ceva viu.. problema este de ordin teologic. p. influenţă occidentală pătrunsă în Moldova. aceasta trebuie să fie produsul pământului. eliminându-se orice referinţă la dumnezeire în sensul autentic al cuvântului. În esenţa ei. Maica Domnului. Accentul este concentrat pe „acum”. Floarea 95 Ibidem. S-a căzut în ceea ce Christos Yannaras numeşte „marea erezie a epocii noastre”. proaspăt. şi în podoabele bisericeşti. falsa evlavie. dar sunt înfăţişaţi ca nişte oameni bine hrăniţi. Este vorba de o nouă ispită prin care cel viclean amăgeşte pe cei credincioşi. Sorin Dumitrescu. adică pietismul sau sentimentalismul pietist. (. vorbeşte despre o necanonicitate. de fapt. constructorululi şi pictorului. Dacă se aduce în biserică o floare. închisă în imanent. ceasuri de perete. Omul. preotului nu-i mai rămâne decât atenţia la împodobirea bisericii cu cele ce se cuvin în conformitate cu rânduiala bisericească ortodoxă autentică.) Sentimentalismul creştinismului domestic occidental. va dori cu ardoare aă-şi regăsească psihismele propriei religiozităţi în tablouri nesofisticate dogmatic cât mai proxime felui său necanonic şi privat de a crede şi de a şi-L închipui pe Dumnezeu” 95. precum şi în alte zone ale Bisericii Ortodoxe. o voce puternică întru apărarea autenticului în arta ecclesială. de un mod „privat de a crede şi a şi-L închipui pe Dumnezeu” : „Cinquecentoul şi Renaşterea vor propaga peste tot. Arta bisericească este total „umanizată”. cu aplomb cultural nou şi atrăgător. „aici”. preotul trebuie să nu introducă în biserică: flori de plastic. 166-167. Kitsch-ul în biserică se manifestă şi în arhitectură. În multe din bisericile noastre găsim şi astăzi aşa-numita pictură realistă. să încânte privirea. opulenţi şi plini de viaţă.

dinspre cele dumnezeieşti. În contradicţie cu această atitudine.. de 96 Pr. Dincolo de o anumită utilitate pe care. în altar sau în naos şi pronaos. osificarea. prof. Constantin Coman. În Sfântul Munte Athos. eventual. pentru a fi adevărată. Prezenţa ceasurilor ataşate pereţilor bisericii. unde beculeţele au înlocuit flacăra untdelemnului din candele. 30. constituie intrare în ambianţa Împărăţiei cerurilor. o atmosferă de artificialitate care dăunează adâncirii stării lăuntrice definitorie pentru omul care se află în faţa lui Dumnezeu. cred că prezenţa ceasului în biserică nu este tocmai potrivită. de asemenea. La întrebarea de ce în biserică se folosesc lumânări şi. Prin fereastra Bisericii sau o lectură teologică a realităţii . interiorizare. p. De aceea. (.) Din această perspectivă. lumânări galbene. o reprezintă electrificarea bisericilor. Lumina fizică din biserici este dată de aureola sfinţilor. 50 . făcând reclame luminoase ca în supermarket-uri.) Lumina aurie este modul de a reprezenta împărtăşirea reală a lumii create şi a omului de Dumnezeu Însuşi.naturală se aduce des... candele şi lumânări. prezenţa ceasurilor pe zidurile interioare ale bisericilor creează o stare ambiguuă. sunt anumite biserici în multe părţi ale lumii. toate clădirile mănăstirilor sunt electrificate.. cu excepţia bisericilor. unde elementele timp şi spaţiu sunt depăşite. iar ceea ce se întâmplă în biserică ne articulează veşniciei”96. s-a ajuns la un abuz care dăunează evlaviei autentice. contradictorie cu ceea ce glăsuieşte duhul Bisericii: „În biserică (. în mod special. constituie o jertfă continuă şi nu are nimic în comun cu pietrificarea. stări absolut necesare în relaţia cu Dumnezeu. de ce ortodocşii folosesc lumânări galbene şi mi-a răspuns fără ezitare: pentru faptul că sunt făcute din ceară de albine care este galbenă! Şi sunt făcute din ceară de albine pentru că este cel mai curat şi nestricăcios produs. înconjurând sfânta cruce şi icoanele. Lumina răspândită de acestea ajută la adâncire. un profesor de teologie mărturiseşte: „Am întrebat un mare duhovnic. dinspre veacul eshatologic. s-au răspândit pe părţi semnificative ale iconostasului. artificialitatea florilor din plastic. Omniprezenţa instalaţiilor electrice în biserici aduce. Prezenţa unei persoane în biserică la slujbă. (. la un moment dat. precum şi privirea spre ceasul de mână sau de pe ecranul telefonului mobil constituie opusul îndemnuli liturgic: „toată grija cea lumească de la noi să o lepădăm”... dacă ţinem seama că ceasul ne articulează în chip obligatoriu timpului veacului acestuia trecător.) totul este deosebit de chipul acestui veac şi are menirea de a ne închide ferestrele dinspre lumea aceasta şi a le deschide pe cele dinspre lumea cerească. reală. fiind datorat albinelor lucrătoare – pururea fecioare.

Astfel. Conf. adică asupra pregătirii oamenilor pentru mântuire. în naos. p. În legătură cu activităţile cu caracter economic în care preotul de parohie este implicat este necesară cunoaşterea motivaţiei acestei implicări. care şia plecat mereu urechea la nevoile finanicare ale bisericii. în paralel cu activitatea de propovăduire a Evengheliei. 7. ca să trăiască din Evanghelie” (1 Cor. aşa. Sfântul Apostol Pavel făcea corturi pentru a se întreţine din vânzarea lor. situaţia devine din ce în ce mai împovorătoare. biserica se transformă într-un bazar multicolor în care Duhul Domnului cu greu îşi mai găseşte loc. 13-14). În astfel de situaţii. La o primă şi superficială vedere. cumpătare şi fermitate. Sfântul Apostol Pavel spune că „cei ce slujesc altarului au parte de la altar. Desfăşurarea de activităţi economice Preotul de parohie în Biserica Ortodoxă este căsătorit şi are obligaţia întreţinerii familiei proprii. preotul nemaiavând puterea să reziste propunerilor „cuvioase şi generoase” din partea credincioşilor. din sprijinul statului – acolo unde acesta există – şi din lucrul mâinilor sale. nesemnificative. de energiile dumnezeieşti necreate. chipul ceresc. 9. 51 . cam pe la mijlocul bisericii. nr. Tot aşa a poruncit şi Domnul celor ce propovăduiesc Evanghelia. „Un ştergar brodat este oferit de către fiica sau soţia epitropului care doreşte morţiş ca el să fie pus deasupra capului nu ştiu cărui sfânt. preotul este chemat să manifeste înţelepciune. Însă consecinţa unei stări de lucruri care nu respectă rânduiala de veacuri a Bisericii este uriaşă asupra esenţialului.harul dumnezeiesc. Spaţiul eclesial ortodox – dominat de culoarea aurie – reprezintă chipul sfinţit. ataşate de pereţii bisericii. Pe de altă parte. 1-2. astfel că respectiva cusătură trebuie să ajungă musai pe masa sfântului altar” 98. 2003. Aceasta se realizează din resursele materiale ale parohiei. între estetic şi religios”. Mihaela Palade. neatingând esenţialul. „Fenomentul kitsch. 20-21. Scăpată de sub control. de candelabre sau icoane. adică pătruns de harul dumnezeiesc al lumii necreate” 97 Împodobirea bisericii cu lucruri dăruite de credincioşi creează o presiune asupra preotului de a le aşeza în altar. Este nevoie de o asemenea implicare pentru a asigura sieşi şi membrilor familiei un trai în limitele normalităţii sau există ispita câştigului material de dragul câştigului pentru a avea tot mai mult şi a 97 98 Ibidem. în Studii Teologice. o faţă de masă cu «alesături» strălucitoare este donată de mătuşa unuia dintre enoriaşii cu dare de mână şi larg la inimă. aceste lucruri pot apărea mărunte.

răspunde la nevoile mereu crescânde şi care nu au legătură cu normalitatea unui trai decent? Pentru a se orienta în direcţia corectă, preotul este chemat să cunoască, mai întâi, prevederile canonice în domeniu. În textul canoanelor de mai jos se interzice preotului desfăşurarea unor activităţi de tip militar, politic şi de anumite nuanţe comerciale: - Can. 6 ap. interzice clericului „purtările de grijă lumeşti”: „Episcopul sau preotul sau diaconul să nu ia asupra sa purtări de grijă lumeşti; iar de nu, să se caterisească” - Can. 81 ap interzice clericului asumarea de responsabilităţi politice: „Am zis că nu se cuvine ca episcopul sau prezbiterul să se pogoare pe sine în ocârmuiri obşteşti (publice), si să se hărăzească (dedice) nevoilor (treburilor) bisericeşti. Deci ori să se supună a nu face aceasta, ori să se caterisească, căci, după povăţuirea Domnului, nimeni nu poate sluji la doi domni” - Can. 83 ap şi can 7 sin. IV ec exclud din viaţa clericului slujirea militară: „Episcopul sau presbiterul sau diaconul, ocupându-se cu oastea (exercitând o funcţie militară), şi voind să le ţină pe amândouă, dregătoria romană de stat şi cârmuirea preoţească, să se caterisească, pentru că ale cezarului sunt ale cezarului şi ale lui Dumnezeu sunt ale lui Dumnezeu” ; „Am hotărât ca cei ce au fost rostuiţi (aşezaţi) odată în cler, precum şi monahii, să nu intre nici în oaste, nici în dregătorie lumească; iar dacă ar îndrăzni aceasta şi nu s-ar pocăi, încât să se reîntoarcă la aceea ce ami întâi au ales pentru Dumnezeu, să fie daţi anatemei” - Can. 3 sin. IV ec şi can. 17 Cartagina nu permit clericului să fie administrator al averilor altora, în afara celor aparţinând Bisericii: „A venit la Sfântul Sinod (la cunoştinţa Sfântului Sinod) că oarecari dintre cei cuprinşi (incluşi) în cler se fac arendaşi ai averilor străine pentru câştig ruşions şi se îndeletnicesc cu treburi lumeşti, apoi, lenevindu-se în slujirea lui Dumnezeu şi alergând prin casele lumenilor, din iubire de argint iau asupra lor şi mânuirea (administrarea) de averi. De aceea, sfântul şi marele sinod a rânduit ca de acum înainte nimeni, nici episcopul, nici clericul, nici monahul să nu ia în arendă averi, nici să se vâre pe sine în chivernisirea lucrurilor lumeşti, afară numai dacă ar fi chemat cumva după legi la epitropia de neînlăturat (obligatorie) a nevârstinicilor (minorilor), sau dacă episcopul cetăţii l-ar rândui să poarte grija lucrurilor bisericeşti sau a orfanilor sau văduvelor neajutorate sau a persoanelor care mai vârtos au trebuină de ajutor bisericesc pentru frica lui Dumnezeu. Iar dacă cineva de acum înainte ar încerca să calce cele orânduite, unul ca acela să
52

se supună pedepselor bisericeşti”; „se hotărăşte ca episcopii, presbiterii şi diaconii să nu se facă arendaşi, sau administratori, nici să-şi agonisească hrana din vreun lucru ruşinos sau necinstit; căci sunt datori a avea în vedere cele scrise: Nimeni ostaş fiind lui Dumnezeu nu se încurcă pe sine în lucruri lumeşti” - Can. 9 Trulan interzice cu totul clericului să se ocupe de activităţile cârciumăreşti: „Nici unui cleric să nu-i fie îngăduit să aibă sălaş pentru îndeletnicire cârciumărească. Pentru că dacă unuia ca acesta nu i s-a îngăduit a intra în cârciumă, cu cât mai vârtos să slujească altora în aceasta, şi să se apuce de ceea nu-i este lui îngăduit? Iar dacă ar face ceva de acest fel, ori să înceteze, ori să se caterisească” Pornind de la prevederile canonice care interzic clericului – episcop sau preot – să se ocupe cu „treburi lumeşti”, menţionând şi care sunt acestea, se ajunge la concluzia, prin iconomie bisericească, a admiterii unor activităţi economice pentru a se asigura resursele necesare familiei preotului. Implicarea în propria gospodărie (grădină de zarzavaturi, livadă cu pomi, creşterea păsărilor şi animalelor etc.), apicultura, sculptura, tâmplăria, croitoria pot aduce preotului din mediul rural din parohii sărace economic resursele necesare unei vieţi normale. În diasporă şi din ce în ce mai des în ţară se întâlnesc situaţii în care preotul lucrează ca angajat în diferite instituţii publice sau private pentru a-şi întreţine familia. În cele din urmă, în acest domeniu, ca şi în multe altele, frica de Dumnezeu, discernământul, moderaţia şi bunul simţ sunt necesare pentru a avea o atitudine creştină autentică. Nimeni nu doreşte ca familia preotului să fie lipsită de cele necesare. În acelaşi timp, opulenţa, ostentaţia şi zgârcenia în viaţa unui preot sunt situaţiile cele mai smintitoare pentru credincioşi şi mai dăunătore pentru viaţa lăuntrică a preotului şi a familiei sale. În raportarea sa la bani şi venituri, preotul este chemată să fie „bun chivernisitor al casei sale”. „Căci dacă nu ştie cineva să-şi rânduiască propria lui casă, cum va purta grijă de Biserica lui Dumnezeu?” (1 Tim. 3, 4-5). Buna chivernisire a casei sale şi a Casei Domnului trebuie să urmeze cuvântul aceluiaşi Apostol Pavel: „ Ştiu să fiu şi smerit, ştiu să am şi de prisos; în orice şi în toate m-am învăţat să fiu şi sătul şi flămând, şi în belşug şi în lipsă. Toate le pot întru Hristos, Cel care mă întăreşte” (Filipeni 4, 12-13) În mijlocul obştii credincioşilor fiind, preotul constituie principalul izvor de influenţă. Are el o viaţă de libertate care presupune, pe de o parte, a avea cele necesare, iar pe de altă parte, a nu fi stăpânit de
53

obsesia banilor, a nu robit de bogăţie sau zgârcenie? Atitudinea preotului faţă de cele materiale inspiră obştea pe care o păstoreşte în a nu se lăsa dominată de obsesia consumismului care domină societatea umană actuală. „Omul epocii noastre devine robul propriilor cuceriri şi este târât de mania consumului. Munceşte mai puţin, dar suferă mai mult. Trăieşte în mai multă bogăţie, dar se simte mai sărac. Îşi multiplică facilităţile, dar îi sporeşte angoasa. Îşi înmulţeşte satisfacţiile trupeşti, dar îi creşte nefericirea. Îşi identifică existenţa cu mijloacele şi confortul pe care le are la dispoziţie. Şi când le pierde pe acestea, simte că îşi pierde însăşi existenţa”99. 8. Ţinuta preotului Un preot ortodox fără reverendă şi fără barbă inspiră artificialitate, secularizare, inconsecvenţă. Cuvântul rostit în popor: „uite popa, nu e popa” indică o dureroasă percepţie asupra a ceea ce nu trebuie să fie preotul. Autoritatea duhovnicească a preotului nu rezidă în mod principal în reverenda, fesul şi barba sa. Acestea au însă rolul de a sublinia şi întări această autoritate. Într-o lume a ispitelor omniprezente, ţinuta exterioară a preotului îl ajută pe acesta să evite situaţii şi locuri unde căderea în păcat este iminentă. Reverenda, barba, ţinuta preoţească, în general, ajută la misiune. Însă, dacă nu este potrivit ca un preot să umble fără reverendă sau să fie bărbierit, păgubitoare este şi grija excesivă acordată acestora: materialul, culoarea, croiala reverendei, fesului sau rasei, iar în ceea ce priveşte barba, forma acesteia (decupată, stilizată etc.). A purata sau nu reverenda, a avea sau nu barbă ţine de o anumită aşezare, de o înţelegere a duhului ortodox de către preot. În acelaşi timp, fără a absolutiza ţinuta preoţească, există o corelaţie între această aşezare a preotului şi modul în care se îmbracă sau se comportă. Interesantă este afirmaţia lui Nae Ionescu: „între faptul că Răsăritul ortodox refuză să mărturisească Filoque şi faptul că răsăritenii poartă barbă este o corelaţie atât de strânsă, încât una implică cu necesitate pe cealaltă”. Aceasta arată că omul se manifestă în funcţie de profilul său sufletesc, în funcţie de crezul său. 9. Raportarea la mass-media Pentru a oferi răspunsul duhovnicesc adecvat nevoii credincioşilor, preotul este chemat să aşeze acest răspuns în contextul unei lumi pe care trebuie să o cunoască şi în conotaţiile sale politice,
99

G. Mantzaridis, Morala creştină, p. 429-430.

54

economice sau sociale. De aici rezultă nevoia de informare, inclusiv prin mass-media. În acest domeniu este nevoie de o exigentă selecţie a materialului informativ propagat prin radio, televiziune, presa scrisă sau prin internet. Trebuie pornit de la adevărul că mass-media, în general, nu are un caracter obiectiv. În cele mai multe cazuri, instituţiile media au în spate interese pe care utilizatorul nu le cunoaşte. Audienţa, vânzarea informaţiilor partizane sunt importante în mentalitatea multor proprietari de mijloace de informare şi nu informarea obiectivă şi cu atât mai puţin zidirea sufletească. O atenţie deosebită in sensul de evitare trebuie acordată de către preot emisiunilor cu caracter obscen, care otrăvesc sufletul şi alungă Duhul lui Dumnezeu din om. 10. Vizitele pastorale În timpul unei săptămâni, preotul este chemat să-şi cerceteze credincioşii în chiar locuinţa lor. Chemat de multe ori sau căutând el prilej potrivit pentru a merge la casa credincioşilor, preotul are posibiiltatea cunoaşterii contextului în care trăieşte cineva, care sunt membrii familiei şi dacă aceştia vieţuiesc în duh creştin. Concepţia că a merge la poarta sau în casa oamenilor pentru a mărturisi Evanghelia nu ar fi o atitudine potrivită în Biserica Ortodoxă constituie o gravă eroare de atitudine. Preotul este aşezat ca păstor în raport cu credincioşii unei parohii indiferent dacă aceştia au o relaţie permanentă cu Biserica sau nu. Oaia cea rătăcită trebuie căutată, drahma cea pierdută trebuie găsită. Răspunsul preotului în faţa lui Dumnezeu cuprinde pe toţi cei ce locuiesc într-un teritoriu, nu doar pe cei care vin la slujbe, se spovedesc, respectă rânduielile bisericeşti.

55

Preotul este chemat să înţeleagă. ca preot. cu cei slabi m-am făcut slab. ca să dobândesc pe cei ce nu au Legea. el. 19-22). 9. modalităţi specifice de abordare etc. m-am făcut ca unul fără lege.) se vor adăuga lui în mod firesc. Faţă de orice om. ci având legea lui Hristos. cu cei ce n-au Legea. deşi nu sunt fără legea lui Dumnezeu. deşi sunt liber faţă de toţi. orientarea lui către Dumnezeu pentru a creşte duhovniceşte în Hristos. preotul îndrăzneşte să se apropie de enoriaşii încredinţaţi lui de 56 . numai în cazul în care. că pastoraţia este una în esenţa ei – raportarea oamenilor la Dumnezeu -. preotul este chemat să înţeleagă că-şi poate împlini lucrarea cu ajutorul Domnului. m-am făcut rob tuturor. pregătire intelectuală etc. şi anume: aşezarea omului în faţa lui Dumnezeu. pe de altă parte. Având această concepţie asupra slujirii pastorale. ca să dobândesc pe cei mai mulţi. sex. dincolo de particularităţile care-l definesc (vârstă. ca în orice chip să mântuiesc pe unii” (1 Cor. are o familie care încearcă să vieţuiască în duh creştin ortodox şi iubeşte lectura Scripturii şi a scrierilor Sfinţilor Părinţi. iar toate celelalte (experienţa pastorală. tuturor toate m-am făcut. iubeşte sfintele slujbe. Sfântul Apostol Pavel mărturiseşte despre nevoia ca păstorul de suflete să se facă „tuturor toate” ca să dobândească pentru Hristos „pe cei mai mulţi”: „Căci. stare socială. Liturghia. este un om al rugăciunii. o familie creştină şi dragostea de carte duhovnicească). cu iudeii am fost ca un iudeu. cu cei de sub Lege. deşi eu nu sunt sub Lege. pe de o parte. ca să dobândesc pe iudei.Pastoraţia diferitelor categorii de credincioşi Pastoraţia este una în esenţa ei. Această diferenţiere obligă preotul la abordări diferite.). în funcţie de specificitatea şi unicitatea fiecărei fiinţe umane. ca unul de sub Lege. dar. că oamenii sunt diferiţi unii de alţii. ca să dobândesc pe cei de sub Lege. preotul atinge esenţialul.E. Împodobit cu aceste patru daruri (rugăciunea particulară. ca pe cei slabi să-i dobândesc. raportarea lui la Dumnezeu.

E foarte posibil să fii grăbit.”100 La o întâlnire programată cu o persoană sau cu un grup de persoane. Siluan. preotul trebuie ca în timpul fiecărei zile. pentru timpul acordat fiecăruia. preotul este chemat să aibă o totală disponibilitate lăuntrică. Disponibilitatea lăuntrică şi timpul adecvat fiecărei situaţii în parte. moartea. minte necomplicată. bunătate. fără grabă. preotul poate să se ghideze după câteva considerente. În lucrarea sa pastorală îndreptată spre copiii parohiei. a feţei şi a vocii ei. „Trebuie făcut în aşa fel încât cel căruia îi acordaţi sprijinul să simtă că aţi venit pentru un timp nedeterminat. sinceritate etc. Conştientizarea enoriaşilor asupra binecuvântării dobândite prin naşterea de copii .. să aibă timp şi pentru situaţii neprevăzute sau solicitări neanunţate. p. Pe Mine Mă primeşte”(Matei 18. În faţa acestora. Deci cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta. În acelaşi timp. Ed. preotul trebuie să se roage mai întâi lui Dumnezeu pentru a primi cuvânt şi întărire. se aşează şi îţi consultă ceasul. 26-27. precum următoarele: 1. experienţa lui creşte şi Dumnezeu lucrează prin mâna lui. I. dar cel căruia îi ţii companie trebuie să simtă pe parcursul vizitei că te gândeşti numai la el. să ne deprindem a interpreta de-a lungul conversaţiei expresia ochilor. este de folos ca preotul să încerce detaşarea de problemele legate de familia lui sau de alte aspecte ale vieţii parohiale pentru a se oferi în totalitate celui sau celor cu care se întâlneşte în slujirea pastorală. 2010. Numărul de copii din familia 100 Mitropolit Antonie de Suroj. crează spaţiul necesar unei păstoriri corespunzătoare în viaţa preotului. acela este cel mai mare în Împărăţia Cerurilor. în primul rând. Viaţa.) Nimic nu-ţi poate submina moralul ca atunci când vezi un preot că vine. Această conştiinţă este necesară pentru că numai cel cu chip lăuntric de copil (curăţie sufletească. fiind pe deplin prezent acolo. Pastoraţia copiilor Prezenţa lucrării sfinte a preotului în mijlocul copiilor din parohie este necesară.Biserică spre păstorire. Sf. (. Pe cât este posibil. 57 .. capacitate de iubire şi iertare. Puţin câte puţin. Ne e de trebuinţă să învăţăm a privi şi a asculta o fiinţă umană. boala. Şi cine va primi un prunc ca acesta în numele Meu. „Adevărat zic vouă: De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii nu veţi intra în Împărăţia Cerurilor. datorită faptului că inima de copil ar trebui să fie chipul inimii preotului şi al tuturor enoriaşilor parohiei. 3-5). anunţată sau neprevăzută. excluzând orice altceva.) dobândeşte Împărăţia Cerurilor. obligat să treci şi prin altă parte.

cât şi în cea viitoare. 1995. pe de o parte. materiale video privitoare la drama avortului. Spovedania taţilor şi a mamelor tinere cu insistenţă specială asupra naşterii de prunci. al dragostei de neam şi al ruşinii de oameni. preotul este chemat să sublinieze educaţia copiilor în duhul credinţei în Dumnezeu. 4. 2. cei care „despietrifică” sufletul. cel mai important lucru este conştiinţa preotului şi cea a enoriaşilor că naşterea de copii este o binecuvântare de la Dumnezeu. 107-109. audio sau scrise în legătură cu frumuseţea familiei binecuvântate cu mulţi copii aduce un plus de consistenţă în pastoraţia preotului. inimii copilului cu ambianţa liturgică îl pregăteşte pe acesta pentru a descoperi mai uşor la vremea maturităţii adâncimea de har şi binecuvântare a Sfintei Liturghii. cea mai importanţă lucrare a preotului îndreptată către copiii parohiei şi cea mai uşor accesibilă pentru copii şi părinţii lor. 2003. pentru familie în primul rând.) sunt alte aspecte ale lucrării pastorale a preotului îndreptată spre copii. 3. de asemenea. Este necesar ca tânărul copil să vieţuiască. pe de altă parte. Împărtăşirea copiilor la fiecare Sfântă Liturghie este. la întâlnirile cu familiile tinere. nu înainte. cercuri de pictură. continuă lucrarea preotului în această privinţă. Îndemn la simplitate. la scaunul spovedaniei. Anastasia. În legătură cu împărtăşirea copiilor. p. olărit. în discuţiile cu cadrele didactice din şcoală.preotului. „redescoperă viul” şi frumuseţea vieţii de familie în inima părinţilor. Bucureşti. organizarea de evenimente parohiale cu participarea copiilor (serbări. coruri. Sunt necesare. Copiii într-o familie sunt „înnoitorii vieţii”101. cărţi. Ed. 101 Ernest Bernea. preotul este chemat să insiste ca această lucrare sfântă să se petreacă la momentul rânduit în cadrul Sfintei Liturghii. că pruncul este cea mai importantă „achiziţie” pentru părinţi atât în această lume. În predici tematice. Evanghelismos. în atmosfera Dumnezeieştii Liturghii. Paisie Aghioritul. Oferirea gratuită sau prin împrumut de la biblioteca parohială a materialelor video. drumeţii. la începutul sau în afara acesteia. Prezenţa preotului la deschiderea anului şcolar şi cât mai des de-a lungul anului în şcoală. Educaţia copiilor de către părinţii lor în duh creştin este o altă latură a pastoraţiei preotului. În pastoraţia copiilor. Viaţa de familie. cu tot eventualul deranj pe care-l poate produce celor din jur. albinărit etc. ed. 58 . pelerinaje. Bibliografie: • Cuv. broşuri. Impregnarea auzului. participarea lor şi a preotesei la sfintele slujbe constituie fundamentul acestei conştientizări. încă de mic. văzului. a divorţului sau a desfrânării.

Partea pozitivă şi deosebit de importantă este că tinerii. Căsătorie. Emilianos Timiadis. de pildă (referindu-ne la contextul românesc). 2008. aparent. care fac deja experienţa homosexualităţii. elevi de liceu. iar virtuţile. este potrivnic. Pornografia. Sibiu. Deisis. Bucureşti. pe care nu-l află nici din familie. Deisis. Mai mult. în realitate. Dacă regimul comunist era unul declarat ateu. ed. 102 Mitrop. drogurile. • Arhim. Feciorie. Sunt adolescenţi. prin definiţie. 99 59 . Toate aceste îi influenţează să proclame o relativitate a valorilor şi să creadă că nici un punct de vedere nu este mai bun decât altul”102. Ed. potrivnic credinţei. p. înnoire. de internet sau de televizor. Părinţi şi copii. 2009. Ed. • Ioannis Kogoulis. în mod nedeclarat. Problema intervine atunci când adolescenţii nu găsesc înţelegere şi sprijin în familie sau în altă parte (poate fi Biserica. cel în care trăim. Sibiu. 2012. Bucureşti. Învăţământul de stat reprezintă o provocare chiar şi pentru tinerii care sunt credincioşi şi frecventează biserica. Deisis. 2001. jocurile de noroc. Simeon Kraiopoulos. 2006. însă. Adolescenţa este. imposibile sau nefolositoare. mai rebelă. ed. Bizantină • Arhim.• Maica Magdalena. Pentru o educaţie religioasă liturgică. cu traducerea românească a cuvântului Sfântului Ioan Gură de Aur despre educaţia copiilor . 1 şi 2. • Maica Magdalena. Sophia. cu o dorinţă (firească) de emancipare de sub tutela părinţilor (pentru a-şi croi propriul drum în viaţă). Ed. îi împinge spre cădere. II. Sfaturi pentru o educaţie ortodoxă a copiilor de azi. Bizantină. în ciuda căderilor şi păcatelor. Preot. Ed. întrucât oferă teorii agnostice şi materialiste: „Ei (tinerii) pleacă de la orele de curs cu o singură convingere: că adevărul este relativ. Sibiu. Lipsa de sens în viaţă. preotul). Simeon Kraiopoulos. alţii se droghează sau sunt robiţi de jocurile de calculator. Adolescenţă. ispitele şi luptele care îi stau înainte unui tânăr din zilele noastre sunt mult mai mari şi mai puternice decât în urmă cu 30 de ani. parohie. Îmbisericirea elevilor. Cum să comunicăm copiilor credinţa ortodoxă. Pastoraţia tinerilor Contextul social de astăzi este unul (destul de) ostil vieţuirii creştine. sunt mult mai vii şi mai deschişi spre credinţă decât cei în vârstă. Despre educaţia copiilor. vol. nu pare a fi ostil. nici din societate. massmedia sunt mult mai prezente acum.

adesea utopice. rugăciunea curată. să devină mai realişti în concepţiile lor. iar pe cei tineri îi îndepărtează cu totul. Implicarea tinerilor în viaţa parohiei aduce un plus de consistenţă atât în preocupările lor. ci doar arătând ce suntem. pot forma grupuri de citire zilnică a Psaltirii sau a rostirii împreună a rugăciunii de seară etc. Sesizarea de către tineri a duhului de rugăciune prezent pentru ei în inima preotului crează spaţiul adecvat ca şi ei să se deschidă spre rugăciune. preotul este chemat să lucreze smerit şi curajos. integrarea lor în duhul Bisericii. curajul mărturisitor sunt stări duhovniceşti care pot capta sufletul tânărului căutător sincer al autenticităţii. pe de altă parte. împărtăşirea lor cu Sfintele Taine. 60 . altruismul. Rugăciunea preotului pentru tinerii parohiei este esenţială în vederea dobândirii ajutorului de la Dumnezeu pentru descoperirea căii de comunicare cu aceştia. Vizitarea unor bolnavi sau bătrâni din parohie ajută tinerii să înţeleagă complexitatea vieţii. lucrare care se poate manifesta în următoarele modalităţi: 1. integrat în viaţa Bisericii şi. Preotul împlineşte acest lucru în măsura în care viaţa tinde să fie conformă cu ceea ce mărturiseşte şi reuşeşte să depăşească o abordare statică.În faţa acestei situaţii contradictorii (contextul ostil vieţii creştine şi o uimitoare receptivitate a tinerilor faţă de spiritualitatea creştină). 3. 103 Ibidem. bucuria. Cei mai adânci şi implicaţi în viaţa creştină. adânc şi mărturisitor. pe cât posibil. în Biserică are posibilitatea de a trăi entuziasmul. cum depăşim stresul şi disperarea. libertăţii şi entuziasmului pe care nu le poate găsi în formă cât mai adevărată decât în parohia care tinde să dobândescă adâncimea vieţii monahale. Smerenia. Viaţa parohială să fie gândită şi trăită în aşa fel încât tinerii să descopere aici un organism viu. la curăţenia din curtea şi cimitirul parohial etc. 101. şi astfel. libertatea specifice vârstei. cum răspândim bucurie şi putem fi recunoscători pentru binefacerile date zi de zi de către Dumnezeu constituie fapte edificatoare pentru cei cu care venim în contact. limbajul de lemn care nu convinge nici pe cei vârstnici. p. sunt activităţi la care tinerii participă cu deschidere alături de preotul lor. Teologul grec Metallinos vorbeşte despre armonizarea. la venirea arhiereului în parohie. Participarea la organizarea hramului. 2.”103 4. Consecinţa este participarea tinerilor la viaţa liturgică a Bisericii. „Acţionarea în termeni simpli – fără discursuri dificile -. Organizarea de întâlniri periodice cu tinerii parohiei ajută la conştientizarea lor ca mădulare ale Bisericii lui Hristos şi la descoperirea că un tânăr poate fi. pe de o parte. cât şi în parohia propriu-zisă. a vieţii parohiale cu duhul vieţii mănăstireşti.

ca bărbat. a revistei şi a site-ului parohiei. sportive. muzicale. Implicarea tinerilor în organizarea bibliotecii parohiale. Prezenţa în Consiliul şi Comitetul parohial responsabilizează tinerii în calitatea lor de mădulare ale Bisericii. că omul nu se împlineşte pe sine decât în deschiderea sa către viaţa veşnică. inedit. în concerte de colinde. inedit. Sensibilizarea unor tineri de a urma cursurile seminarului sau facultăţii de teologie. Participarea tinerilor în organizaţii de tineret: ASCOR. 61 . Organizarea de întâlniri cu tinerii plecaţi în străinătate la studiu sau la muncă pe timpul revenirii lor în vacanţe sau concedii. 9. Implicarea soţiei preotului în activităţile parohiei îndreptate spre tineri. de pictură sau legate de activităţi tradiţionale (olărit. parohia. al protopopiatului şi eparhiei. umanismul secularizat. ineditul şi duhul surprinzător al Evangheliei („Bucuraţi-vă!” „Îndrăzniţi!”) sau al Sfinţilor Părinţi („Iubeşte şi fă ce vrei”). livreşti. Definitorii pentru contextul în care tinerii trăiesc astăzi sunt relativismul valoric. în forma ei concepută de Dumnezeu. în căutare de nou. participarea lor la cântarea de la strană. Şi ce poate fi mai nou. pune la dispoziţia celor interesaţi. că identitatea etnică îşi are importanţa sa în mersul normal al vieţii. în general. de asemenea. egalitarismul între bărbat şi femeie. 11. Tânărul este în continuă căutare de umplere a timpului liber. în mod special către tinerele fete aduce. În faţa atâtor manifestări a ceea ce poate fi inclus în sintagma „corectitudine politică” care-i atrage în mod special pe cei tineri. constituie fundamentul unei vieţi normale. disoluţia familiei. surprinzător. femeie şi pruncii lor. 8. manifestat în materie de etică şi religie.Organizarea unui cor de tineri.) oferă tinerilor alternetivă la ceea ce contextul general. ATOR etc. 10. albinărit etc. în special. în manifestări corale. surprinzător decât o viaţă deschisă spre noutatea. este chemată să fie martoră şi mărturisitoare a adevărului că: valoarea supremă în materie de credinţă şi morală este Hristos. că familia. Biserica. Organizarea de activităţi culturale. 5. Aceste activităţi şi cele similare iniţiate şi desfăşurate în duh de onestitate. 7. sunt tot atâtea spaţii propice pentru prezenţa tinerilor. un suflu nou în misiunea parohiei. 6. în general ostil duhului creştin. la nivelul localităţii. neostentaţie şi curaj mărturisitor ajută tinerii parohiei să reziste mai uşor presiunii exercitate asupra lor de a se lăsa asimilaţi de către un model de civilizaţie care nu are nimic în comun cu duhul Evangheliei. internaţionalismul fără frontiere.

homosexualitatea. dar nu exclusiv. de către miri a unui sfânt protector al familiei 6. adevărata lucrare pastorală a preotului îndreptată spre copii şi tineri nu poate fi concepută decât prin intermediul şi în legătură directă cu familia din care aceştia fac parte. pornografia au primit drept de cetate şi statut de normalitate. lipsă de sens. pericolele care-o ameninţă. Pregătirea tinerilor pentru taina cununiei şi viaţa de familie 4. la cununie. de mijloacele video a condus la o situaţie în care divorţul. Conştient de criza prin care trece familia în general. desfrâul. avortul. Sensibilizarea membrilor familiei. educaţia copiilor etc. Oferirea de materiale scris. Vizite ale preotului în casa enoriaşilor 8. Influenţa manifestată în special. tată. tentaţii suicidare care-şi face loc tot mai mult în viaţa tinerilor de azi. este necesar ca preotul să aibă percepţia presiunii exercitate asupra familiei în vederea disoluţiei ei. împărtăşirea cu sfintele Taine şi rostirea în comun a rugăciunii de seară 5. III. preotul este chemat să se confrunte cu această problemă în parohia pe care o păstoreşte prin atitudini şi activităţi care pot fi definite prin: 1. Alegerea. IV. 7. Pastoraţia familiei Cele spuse în legătură cu pastoraţia copiilor şi cea a tinerilor au o legătură directă cu familia. video şi audio referitoare la familie. În faţa acestei sutuaţii. De fapt. rutină. mamă şi prunci pentru participarea împreună la Sfânta Liturghie.O asemenea abordare împlinită în autentic duh creştin ajută la îndepărtarea sau diminuarea valului de tristeţe. Înainte de toate. Pastoraţia bolnavilor Preotul de parohie se întâlneşte cu boala şi suferinţa la orice pas. Rugăciuni pentru familiile aflate în dificultate din partea preotului şi a unor membrii ai parohiei 3. Săvârşirea de slujbe de mulţumire la aşa-numita „cununie de argint sau de aur”. preotul este chemat să se raporteze el mai întâi 62 . Grija preotului faţă de propria familie 2.

înviaţi pe cei morţi. în sensul cel mai adânc şi real. preotul. adică în modalitate ortodoxă. propovăduiţi. Două situaţii descrise de medicul. 3. inclusiv prin ectenii speciale. duhovnicească şi realistă raportare în astfel de situaţii. zicând: S-a apropiat împărăţia cerurilor. preotul de parohie şi ierarhul Antonie Bloom. spovedindu-i şi împărtăşindu-i cât mai des cu Sfintele Taine. în faţa bolii şi a suferinţei. pomenindu-i cu părticica la Proscomidie. 7-8). Tămăduiţi pe cei neputincioşi. În parohia pe care o păstoreşte.în mod corect. Cuvântul anterior dedicat suferinţei îl poate ajuta pe preot la o corectă. 5. întreg corpul parohiei şi. în primul rând. Să viziteze pe cei bolnavi la casele lor cât mai des. în dar să daţi” (Matei 10. Având parohia ca spital duhovnicesc. Când un membru al paorhiei se află în suferinţă. dar El fusese străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre. uneori nerăbdători. bătut şi chinuit de Dumnezeu. după numele lor seara şi dimineaţa. 2. dar totdeauna doritori de vindecare. înţelegând că parohia nu este altceva decât frăţietatea întru Hristos a enoriaşilor care formează un singur trup alcătuit din diferite mădulare. 6. Cuvântul profetului Isaia cu referire la asumarea de către Fiul lui Dumnezeu a suferinţei umanităţii este izvorul esenţial din care preotul este chemat să se adape în pastoraţia bolnavilor: „Dar El a luat asupră-Şi durerile noastre şi cu suferinţele noastre S-a împovărat. din propire iniţiativă şi/sau invitat de membrii familiei. 4. 4-5). Pornind de la necesitatea absolută. ca exercitare a slujirii sacerdotale. preotul este chemat să împlinească porunca Domnului Hristos: „Şi mergând. Şi noi Îl socoteam pedepsit. Să solicite enoriaşilor să poarte în rugăciunile lor pe cei bolnavi din parohie. ulterior. Să aibă în rugăciunea sa continuă pe toţi cei bolnavi din parohie. pomenindu-i pe toţi. preotul este chemat să: 1. de cel aflat în suferinţă. în dar aţi luat. 63 . de a fi. El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră şi prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat” (Isaia 53. curăţiţi pe cei leproşi. este chemat să trăiască suferinţa celui bolnav. Să săvârşească Taina Sfântului Maslu pentru cel bolnav sau de obşte pentru toţi cei suferinzi din parohie. Se roage pentru cei bolnavi la Sfânta Liturghie. pe demoni scoateţi-i. preotul să slujească în primul rând pe cel în suferinţă. Să manifeste înţelepciune pastorală maximă în faţa suferinzilor pentru că aceştia sunt extrem de sensibili. precum Hristos a suferit până la moarte pentru durerea lumii. în faţa vindecării şi a răbdării.

din care un timp s-a hrănit şi a trăit. fiindcă după puţin timp mi-a scris.arată ceea ce trebuie să urmeze şi de ceea ce trebuie să ţină evite preotul în slujirea sa îndreptată către cei în suferinţă: a. Apoi s-a îmbolnăvit de o boală incurabilă şi mi-a trimis o scrisoare pe când devenisem deja preot şi mă aflam în Anglia. b. zicându-mi: «sunt sfârşită. Încearcă să înveţi umilinţa în sensul adevărat şi adânc al acestui cuvânt. vei vedea că nu vei mai fi în stare să te întorci şi să te arunci înaintea lui Dumnezeu şi atunci vei simţi că nu mai poţi ajunge la El nicidecum».. 46-47. predată. Şi întradevăr. căci a început să se roage. După un timp mi-a scris din nou: «Da. soţul ei se sătură să mai aibă o soţie muribundă şi o abandonă. Antonie de Suroj. aşa încât a avut parte de respingeri generoase. zicându-mi: «De când trupul meu a început să slăbească şi să se stingă. neaşteptând să primeşti nimic de la oameni şi totul de la Dumnezeu». el răspunse: «Vă mulţumesc că mi-aţi spus asta.) Învaţă să fii la fel înaintea lui Dumnezeu. abandonată.. duhul mi s-a făcut mai viu decât oricând. dar Dumnezeu şi-a aprins strălucirea deasupra ei şi a revărsat ploaia Lui asupra acestei femei. Un tânăr preot se apripie de es şi îi spuse: «Dacă aţi ştii cât vă înţeleg tristeţea!» Această femeie.. şi simt prezenţa divină cu multă uşurinţă şi bucurie». După ce îţi vei pierde încă un pic din tăria pe care o ai acum. Mitropolitul a îndemnat-o să o citească mai întâi. mă simt atât de slabă acum. şi apoi să facă observaţii.. (. p. 64 . Însă eu i-am răspuns: «Acum este timpul să faci altceva. nu mare lucru a primit de la oameni: după încă şase luni.. Mitropolitul povesteşte despre fiica unui prieten al său decedat care l-a vizitat la cabinetul medical şi care fost foarte intrigată de faptul că el avea pe birou şi o Scriptură (i se părea un lucru nepotrivit pentru un intelectual). încât nu mai pot face efortul de a mă întrepta spre Dumnezeu sau de a-L dori neobosit şi El m-a părăsit». de o rară verticalitate şi spontaneitate.» Fie ca nimeni să nu-şi 104 Mitrop. Nu mă mai pot mişca spre El. se întoarse către el şi îi spuse: «Nu minţiţi! Naţi fost niciodată mamă şi n-aţi pierdut niciodată un copil! Nu înţelegeţi nimic din durerea mea!» Dezarmat. încât toată viaţa i s-a schimbat. Dar eu i-am răspuns: «Nu te aştepta să dureze.. ci El este cel care coboară la mine»”104. Şcoala rugăciunii. „Una din enoriaşele noastre îşi pierduse de curând copilul. „După aceasta a citit Evanghelia şi a devenit atât de interesată. iar Dumnezeu i-a dăruit să trăiască prezenţa Lui.

preotul este chemat să-şi împlinească slujirea cu conştiinţa că el este prelungirea în paorhie a lui Hristos care a luat asupra Sa suferinţa întregii lumi. Viaţa.”105 7. mai ales. în cea de la oraş. înmormântări) sau la domiciliul lor (sfinţirea casei. p. Sf. V. Nu puţini sunt cei interesaţi de arta bisericească sau de rolul Bisericii în societate. parastase etc. cununii.îngăduie vreodată să comită o asemenea eroare. oameni iubitori de carte care. care se săvârşesc în biserică (botezuri. artişti. Există persoane cu o anumită pregătire într-un anumit domeniu: cadre didactice în şcoli de diferite categorii. sunt bine pregătiţi în ceea ce priveşte cultura generală. Unii dintre intelectualii parohiei participă la slujba Dumnezeieştii Liturghii. oameni de afaceri bine ancoraţi în domeniul lor de interes. boala. Ed. din voinţa proprie sau din întâmplare. În slujirea la care este chemat preotul este aşezat adesea în faţa acestor persoane şi trebuie să aibă starea lăuntrică şi atitudinea exterioară corespunzătoare. deşi nu ocupă poziţii în diferite instituţii. iubesc literatura naţională sau universală. alţii sunt iubitori de literatură religioasă. câţiva fără nici o pregătire. persoane în administraţie. Sunt persoane cu pregătire medie – cei mai mulţi. la diferite Sfinte Taine sau ierurgii. studenţi etc. 2010. nu mulţi la număr. care nu au sau nu doresc să aibă nicio legătură cu parohia pe teritoriul căreia îşi au domiciliul. Siluan. 8. anume aceea de păstor de suflete pentru toţi cei aflaţi în mod special cu domiciliul pe teritoriul 105 Mitrop. Să viziteze la spital pe bolanvii parohiei sau să le telefoneze dacă sunt spitalizaţi departe de parohie. 65 . Pastoraţia intelectualilor În parohia din mediul rural şi. apoi. cadre medicale medii şi superioare. de asemenea. Sunt. locul lor de muncă sau casa lor de vacanţă. mai ales în marile oraşe. care excelează ca oameni de cultură. Antonie de Suroj. Să formeze în parohie grupuri de enoriaşi care să viziteze la domiciliu sau la spital pe cei bolnavi etc. În orice manifestare de ajutor duhovnicesc sau material acordat celor bolnavi. Nu se poate vorbi despre o clasă bine delimitată a intelectualilor într-o parohie. În slujirea cu care a fost investit. sunt enoriaşi cu pregătire intelectuală diferită. Durerea altuia nimeni n-o poate înţelege. sunt cunoscători ai istoriei ţării. moartea.). Unii intelectuali se spovedesc. Uneori. 64. Bucureşti. şi alţii. preotul interacţionează şi cu aceştia. Există. intelectuali.

culturală. s-au afundat în oceanul Sfintei Scripturi crezând că este suficientă ştiinţa de carte. intelectualii români au jucat un rol decisiv. scrisoarea 48. literatură etc. Întreagă ştiinţa acestora nu le-a fost de folos însă atâta vreme cât s-au bizuit numai pe ea. ca Origen şi ca alţii. politică.) au fost foarte apropiaţi sau chiar integraţi în viaţa Bisericii 6. Au zvârlit. pot fi definte sumar prin următoarele considerente: a. În istoria Bisericii. confuzia. 2.parohiei. marii ereziarhi. adică acele persoane care au cauzat situaţii conflictuale deosebite. fie cu cei foarte rezervaţi faţă de aceasta. Ignoranţa sau necunoaşterea este rădăcina tuturor relelor. şi nenumăraţi s-au pierdut şi au fost anatematizaţi de sinode. Este ceea ce spune. Gheron Iosif: „Citeşte. 66 . însă luptau ca mânaţi de o credinţă neţărmurită în destinele ţării lor. Marile curente anticreştine din secolele XIX şi XX au fost iniţiate de intelectuali de anvergură cu influenţă foarte mare asupra maselor de oameni 5. fără să caute înainte de toate apropierea de Dumnezeu. au fost eminenţi oameni de cultură teologică şi laică. cu multă ştiinţă de carte. În istoria naţiunii române. Arhiepiscopul Atenei. 1 Cor. în cuvinte frumoase şi dureroase. Sfinţii Părinţi. vorbesc adesea despre răul. Bizantină. dar s-au slobozit în oceanul cunoaşterii înainte de a primi în isihie curăţenia simţurilor. 22. În context românesc. Gheron Iosif. Citeşte şi vei vedea”107 4. în acelaşi timp. cu puţine excepţii. Persoanele cu rol decisiv în istoria mântuirii. dacă vrei. Mărturii din viaţa monahală. îndoiala cauzate de necunoaştere. să vezi câţi mari învăţaţi. păcatul. ca pe nişte 106 107 Cf. oameni cu multă pregătire teologică şi laică. Istoria bisericească a lui Meletie. fie în relaţie cu oamenii de carte apropiaţi de biserică.. ed. au fost la început mari luminători ai Bisericii. 9. cu diferitele ei forme de manifestare religioasă. artă. militară etc. pacea şi liniştea Duhului. cei mai mulţi intelectuali de vază în vremea lor. „Erau doar o mână de oameni. În orice situaţie s-ar afla. Unii din marii gânditori ai omenirii în diferite domenii (ştiinţă. 3. sinoade din care mai înainte făceau parte. locul şi rolul intelectualilor de altădată şi de astăzi. preotul trebuie să cunoască următoarele: 1. preotul este chemat să se facă tuturor toate ca măcar pe unii să-i dobândească106. prezente în Scriptură sau în mersul Bisericii prin lume spre Împărăţia cerurilor sunt.

instituţiile culturale ale Bisericii. Între aceştia amintim pe: Lucian Blaga. au fost slujitorii Bisericii. Despre intelectualitate. Liviu Rebreanu. ed. faţă de Biserica Ortodoxă de acasă. au adoptat instituţii noi. Au făcut chiar mai mult: au făurit România”108 . neactuală. Giurăscu etc. se poate vorbi în arealul românesc doar în secolul XIX. g. d. Bucureşti. Constantin Brâncuşi. au fixat. Nicolae Iorga. anacronică. au nceput. Constantin C. în linişte. impuse de o putere străină. au înnoit limba. Primii oameni de cultură. în istoria românilor. într-un ritm nemaicunoscut de vreo altă ţară din Europa. Întorcându-se acasă. Constantin Noica. mulţi fii de boieri şi ţărani înstăriţi merg la studii şi se întorc în satul lor pentru a sluji semenilor (învăţători. Au sorbit cu nesaţ din izvoarele culturii apusene. un proces democratic. 2005. pentru generaţii. Contactul cu „strălucitoarea” cultură occidentală. în special cele de tip editorial şi tipografic. pe care o considerau neactuală. Mihail Sadoveanu. prin urmare. nemodrenizată şi. când fii de boieri români merg al studii în Occident. Humanitas. marile obiective policite ale neamului şi au determinat Europa să ţină seamă de ele. mulţi intelectuali au cunoscut calea către şi în Biserică prin fenomene de felul „Rugului aprins” sau prin intermediul închisorilor.b. până şi vocabularul. În timpul regimului comunist. inspirată în veacul XIX de revoluţia franceză. ed. preoţi). Tot în acest timp. obiceiurile. În prima perioadă a dominaţiei comuniste şi atee. Ţările române la începutul epocii moderne. medici. dacă nu uneori chiar ostili. au creat pe de-a-ntregul o literatură de valoare universală. c. 18001848. instituţiile. Henri Coandă. a făcut ca o bună parte a intelectualilor români să devină neprietenoşi. p. f. în sensul strict al cuvântului. vechituri. cu îndrăzneală şi realism. au 108 Neagu Djuvara. Nichifor Crainic. Perioada interbelică este caracterizată ca un răstimp de apropiere a marilor intelectuali români de viaţa Bisericii Ortodoxe. e. unii dintre ei încearcă să pună în practică ştiinţa dobândită. Vasile Pârvan. Constantin Rădulescu Motru. Dimitrie Gusti. Între Orient şi Occident. Eu au făcut toate acestea. a III-a. 364 67 . Emil Cioran. Mircea Vulcănescu. Mircea Eliade. Nae Ionescu. George Enescu.

situaţiilor etc. că el posedă adevărata cunoaştere a lucrurilor. Sibiu. nu va ajunge nici la rugăciunea curată. Integrarea României în spaţiul economic şi politic european aduce în faţa intelectualului român noi provocări. Pe de altă parte. pp. Cel mai greu de dobândit la un intelectual este smerenia. 1999. Oamenii se leagă adeseori de roadele minţii lor ca o mamă de copilul ei. Influenţa culturii occidentale. Anul 1990 şi următorii sunt determinaţi în fenomentul apariţiei unor grupuri de intelectuali ancoraţi în viaţa Bisericii. se identifică cu ea. nici la adevărata contemplaţie”109. În veacul XX şi din ce în ce mai mult se observă o influenţă crescândă a culturii şi „spiritualităţii” orientale şi extrem orientale asupra intelectualului european. deci necreştină. Intelectualul îşi iubeşte creaţia ca pe sine însuşi. Editura Deisis. nu de mai mică anvergură intelectuală. deveniţi extrem de critici sau foarte departe de Biserica Ortodoxă. Poate părea ciudat că mulţi oameni mari n-au putut să rezista unei ispite în fond atât de naive.constituit platforme de manifestare pentru unii din marii intelectuali ai ţării aflaţi în dizgraţia regimului. simţit în profunzime ca neavând vreo legătură cu ceea ce tradiţional românul a considerat şi trăit ca frumos. că se ridică cu mult deasupra semenilor. cât de măreţia şi de armonia ei logică. Îmbrăţişarea islamului sau budismului de către unii intelectuali nu mai este un lucru rar. Viaţa şi Învăţătura stareţului Siluan Athonitul. secularizată. a cărei sursă ascunsă nu e alta decât «mândria». inspiră intelectualului român o anumită adversitate faţă de ethos-ul. 147-148 68 . dar şi a altora. i. mărginindu-se la cercul ei. autentic şi creştin. Cel cu multă carte este tentat de convingerea că el este cinva. Cu intelectualul necunoscător al „ştiinţei” smereniei se petrece acelaşi fenomen precum cel în cazul teologul raţionalist şi orgolios: „Teologul intelectualist procedează asemenea unui arhitect care proiectează construcţia unui palat sau a unui templu: ca materiale de construcţie utilizează noţiuni empirice şi metafizice şi se îngrijeşte mai puţin de conformitatea edificiului său ideal cu ordinea ideală a lucrurilor. ciudat şi anacronic în conştiinţa multora. oamenilor. în genere. există şi o tendinţă de refuz a unui corp. h. 8. Intervenţia umană nu mai are atunci nici un efect: dacă omul nu renunţă el însuşi la pretinsa sa bogăţie. felul de a fi trăit şi mărturisit de Biserica Ortodoxă. 7. 109 Arhimandritul Sofronie.

.- - Cunoscând cele de mai sus şi cele asemenea lor cu referire la natura. pentru sine. Să aibă grijă de propria pregătire teologică şi de cultură generală. preotul este chemat: Să menţină o relaţie normaă cu intelectualii din parohie. este nebunie. arată distanţa între înţelepciunea lui Dumnezeu şi înţelepciunea omenească. Domnul meu. nu având dreptatea mea cea din Lege. desconsiderare. Să încerce apropierea acelora dintre intelectuali care sunt interesaţi de spiritualitatea ortodoxă sau a acelora care. atitudine superioară. pe temeiul credinţei”110. captivă în cadrele veacului acestuia: „Căci Hristos nu m-a trimis ca să botez. dreptatea cea de la Dumnezeu. este puterea lui Dumnezeu. Tot Sfântul Pavel. nimic din ceea ce. ci numai mijloace. În pregătirea sa continuă. Căci scris este: «Pierde-voi înţelepciunea înţelepţilor şi ştiinţa celor învăţaţi voi nimici-o». nemanifestând faţă de ei dispreţ. faţă de cunoaşterea lui Hristos: „Dacă vreun altul socoteşte că se poate bizui pe trup. ci să binevestesc. ca să nu rămână zadarnică crucea lui Hristos. iar pentru noi. parcursul istoric şi tendinţele actuale ale intelectualului sau ale celui cu mai multă carte decât media din parohie. în plan uman. (. şi să mă aflu întru El. dar nu cu înţelepciunea cuvântului.) Dar cele ce îmi erau mie câştig acestea le-am socotit pentru Hristos pagubă. cei ce ne mântuim. au un caracter integru. ca pe Hristos să dobândesc. pentru Care m-am lipsit de toate şi le privesc drept gunoaie.. Fiindcă şi iudeii cer semne. Unde este înţeleptul? Unde e cărturarul? Unde e cercetătorul acestui veac? Au n-a dovedit Dumnezeu nebună înţelepciunea lumii acesteia? Căci de vreme ce întru înţelepciunea lui Dumnezeu lumea n-a cunoscut prin înţelepciune pe Dumnezeu. eu cu atât mai mult. iar elinii caută înţelepciune. inclusiv în câmpul teologiei. preotul este chemat în permanenţă să nu uite că toate aceste achiziţii intelectuale. ci pe aceea care este prin credinţa în Hristos. Căci cuvântul Crucii. sunt oneşti şi de bună cuviinţă. faţă de înălţimea cunoaşterii lui Hristos Iisus. a binevoit Dumnezeu să mântuiască pe cei ce cred prin nebunia propovăduirii. ar fi apreciat nu are valoare. nu constituie scop în sine. 4. în Epistola întâi către Corinteni. pentru cei ce pier. Însă noi 110 Filipeni 3. arătându-le cum. deşi nu manifestă interes faţă de viaţa Bisericii. 7-9 69 . Sfântul Apostol Pavel le scrie Filipenlor. Ba mai mult: eu pe toate le socotesc că sunt pagubă.

este mai înţeleaptă decât înţelepciunea lor şi ceea ce se pare ca slăbiciune a lui Dumnezeu. care evită cu orice preţ ostentaţia. nu există întotdeauna. preotul va trebui să nu cadă în ispita mândriei. cât şi intelectualilor din parohie. Dar pentru cei chemaţi. Pe de o parte. dispreţuitori sau pretinşi atotcunoscători. Să redacteze monografia parohiei sau/şi o localităţii. preotul îl mărturiseşte pe Dumnezeu în autentic duh ortodox. trufie intelectualistă. şi iudei şi elini: pe Hristos. Aflat chiar în faţa celor aroganţi. Printr-o astfel de atitudine. 17-25. Să organizeze site-ul parohiei. pentru neamuri. nebunie. puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu. Pentru că fapta lui Dumnezeu. mai puternică decât tăria oamenilor”111 Să se ferească cu tot dinadinsul de atitudini care ating manifestări de autosuficienţă. iar Dumnezeu va găsi loc pentru această mărturisire chiar şi în mintea şi sufletul intelectualilor.- - propovăduim pe Hristos cel răstignit: pentru iudei. F. Să organizeze manifestări cu caracter cultural. să nu aibă aceeaşi atitudine distantă. Să organizeze pangarul parohial de unde să nu lipsească literatură teologică corespunzătoare cerinţelor atât enoriaşului obişnuit. având rugăciunea permanent în duhul lui. Pe de altă parte. peste tot şi la toţi conştiinţa apartenenţei reale a laicilor la viaţa Bisericii. cunoaştere în toate domeniile. Să evite cu orice preţ pretenţii materiale în cadrul slujbelor pe care le săvârşeşte în familiile intelectualilor. Să editeze o revistă parohială în care să includă şi contribuţii ale intelectualilor din parohie în cazul în care acestea corespund învăţăturii de credinţă ortodoxă. ci să fie smerit. discret. sminteală. pelerinaje etc. fie pentru că unii tineri aleg un alt 111 1 Corinteni 1.Slujirea laicilor în Biserică Cuvântul despre slujirea laicilor în Biserică este important din două motive. o bună parte din absolvenţii facultăţilor de teologie nu sunt hirotoniţi. 70 . socotită de către oameni nebunie. fie pentru că sunt fete.

preoţi. Acest ultim aspect necesită clarificări imprtante: Realitatea arată că doar o mică parte din absolvenţii de Teologie ajung să fie hirotoniţi: o situaţie diferită de cea dinainte de 1989. Întâi. situaţia aceasta nu este una comodă pentru un tânăr care se înscrie la o facultate. O parte dintre bărbaţii laici din Biserică sunt chemaţi la o slujire specială. pentru el însuşi şi pentru lucrarea sa misionară îndreptată spre ceilalţi. două categorii de preoţi: membrii preoţiei universale (toţi cei botezaţi) şi membrii preoţiei sacramentale (cei hirotoniţi întru episcop. popor agonisit de Dumnezeu” (2 Petru 2. în vecii vecilor. că laicul are rolul său bine definit în Biserică şi acest rol este tot atât de imprtant precum cel al episcopilor. Sunt. deoarece. Este necesar ca absolventul unei facultăţi de teologie să cunoască. când majoritatea erau hirotoniţi. şi ne-a făcut pe noi împărăţie. 71 . atunci când se vorbeşte de Biserică se are în vedere numai ierarhia – episcopi. Este însă o situaţie firească. În ceea ce-l priveşte pe studentul teolog însă. neavând siguranţa că va şi obţine un loc de muncă în domeniul respectiv. preot sau diacon. încredinţându-se mai mult voii Lui. Termenul „laic” vine din cuvântul grecesc „laos”. întrucât îl poate determina să-şi pună mai mult nădejdea în Dumnezeu. ci şi celelalte facultăţi nu mai asigură locuri de muncă. fac parte din Biserică. după 1990. această situaţie este conformă sfintelor canoane care cer o selecţie a celui ce urmează a fi hirotonit (diploma de licenţă nu este suficientă sau. 6). Desigur. în zilel noastre mai ales. performanţele intelectuale nu sunt suficiente). Amin!” (Apoc. nu numai facultatea de teologia. preoţi ai lui Dumnezeu şi Tatăl Său. apoi. neam sfânt. preoţilor şi diaconilor. o astfel de perspectivă îi poate fi chiar folositoare. după absolvire. „Lui [Hristos]. 9). Nefinalizarea studiilor teologice prin hirotonia întru preot trebuie văzută prin perspectiva locului şi rolului laicului în Biserică. preoţie împărătească. numită preoţie sacramentală. O astfel de înţelegere este foarte importantă. fiind hirotoniţi întru episcop. corpul Bisericii care are drept cap pe Hristos Domnul. altfel spus.drum. formează Biserica: „voi sunteţi seminţie aleasă. Laicii sunt cei care alcătuiesc poporul lui Dumnezeu. Lui fie slava şi puterea. În Noul Testament şi în teologia Bisericii s-a afirmat întotdeauna că toţi cei botezaţi şi împărtăşiţi de Taina Mirungerii şi cu Trupul şi Sângele Domnului. aşadar în Biserică. fie pentru că nu sunt parohii pentru care să fie hirotoniţi. diaconi – fără credincioşi. preoţi şi diacon). întrucât absolvirea facultăţii de teologie nu trebuie să presupună automat şi hirotonirea. 1. care înseamnă popor. prin sângele Său. Care ne iubeşte şi ne-a dezlegat pe noi din păcatele noastre.

care lucrează toate în toţi. diferenţă care incumbă mai degrabă o „responsabilitate” decât „un privilegiu”. 114 Pr. Harul. D. pentru a desemna preoţia sacramentală din care fac parte persoanele alese şi hirotonite. dar şi preoţia Vechiului Testament sau preoţia păgână) şi „presbyteros”. Şi unuia i se dă întru acelaşi Duh credinţă. darurile vindecărilor. după cum voieşte. Şi fiecăruia se dă arătarea Duhului spre folos. ci o diferenţă de slujire. nu există o diferenţă de ordin „antropologic”. cât şi cei ai preoţiei universale fac parte din aceeaşi Biserică. Aşadar. Essai sur le problème du laïcat”. p. în Kleronomia. dar acelaşi Duh. harul pe care îl primeşte nu este atât un privilegiu. sau şi ai altor oameni. Teologia Dogmatică Ortodoxă. Şi lucrările sunt felurite. 152. Asumarea unor responsabilităţi diferite nu înseamnă superioritate pretinsă de unii (membrii preoţiei sacramentale) şi inferioritate acceptată de alţii (membrii preoţiei universale). Şi toate acestea le lucrează unul şi acelaşi Duh. 12. spune teologul P. cuvântul cunoştinţei.În Sfânta Scriptură. precum şi diaconii care ajută la slujire). iar toate mădularele trupului. Sfântul Apostol Pavel vorbeşte despre existenţa darurilor diferite în Biserică precum diferite sunt şi mădularele aceluiaşi trup: „Darurile sunt felurite. posibilitatea de a le transmite. 112 Între cele două categorii de preoţi în Biserică. iar altuia. în acelaşi timp. iar altuia. 8 / 1976. dar acelaşi Domn. multe fiind. dar este acelaşi Dumnezeu. întru acelaşi Duh. Stăniloae. toţi sunt preoţi şi jertfe în Biserică. prof. 113 Ibidem. având misiunea de a păstori Bisericile locale şi a prezida Cina Domnului (episcopi şi preoţi. Atât membrii preoţiei sacramentele. petnru viaţa acesteia. sunt folosiţi doi termeni pentru a desemna preoţia. nu îi dă nicidecum – din punct de vedere antropologic – noi dimeniuni. membrii preoţiei universale şi membrii preoţiei sacramentale. deşi îi dăruieşte aceste noi posibilităţi. sunt un trup. ci mai degrabă o responsabilitate”113. p. Şi felurite slujiri sunt. iar altuia proorocie. şi anume: „hiereus” (care defineşte preoţia universală creştină. iar altuia feluri de limbi şi altuia tălmăcirea limbilor. „Îi dă porunca slujirii celorlalţi credincioşi şi. dar fără o răspundere formală pentru comunitatea bisericească” 114. şi are mădulare multe. Nellas. unuia deosebirea duhurilor. „Sacerdoce royal. Unuia faceri de minuni. 150-151. 4-12). împărţind fiecăruia deosebi. toţi sunt învăţători şi călăuzitori spre mântuire ai lor şi ai altor credincioşi apropiaţi. Dar. aşa şi Hristos” (1 Cor. 2. p. după acelaşi Duh. prin Taine şi cuvânt. „În felul acesta. vol. Că unuia i se dă prin Duhul Sfânt cuvânt de înţelepciune. Sfântul Apostol Pavel foloseşte imaginea trupului pentru a descrie Biserica (un 112 Panayotis Nellas. potrivit teologului laic Panayotis Nellas. Căci precum trupul unul este. sunt răspunzători chiar dacă cu responsabilităţi diferite. 243 72 .

. Faptul că cei credincioşi sunt mădulare are ca rezultat automat particularitatea fiecărui mădular şi neputinţa de a fi înlocuit.n. Şi pe unii i-a pus Dumnezeu. apoi pe cei ce au darul de a face minuni. Întrucât însă este vorba despre persoane. însă. este redată în întregime: „Mădularele Bisericii au legătură funcţională precum mădularele unui trup: ochi. 2. perfectă armonie). (. este exclus orice alt fel de unitate. în timp ce forţa duhovnicească de susţinere este una. urechi. ci împreună slujesc întregul. „imaginea trupului introduce trei elemente distinctive fundamentale şi interioare ale acestei comunităţi şi edificiu” (care este Biserica): 1.singur trup. densă. ci relaţie de viaţă. Această realitate o subliniază Apostolul Pavel chiar atunci când descrie Biserica după imaginea trupului omenesc: „Iar voi sunteţi trupul lui Hristos şi mădulare (fiecare) în parte. Matzoukas. De altfel. în Biserică: întâi (subl. apoi darurile vindecărilor. picioare şi altele. felurile limbilor. dacă doreşte cineva să prezinte unitatea funcţională a trupului bisericesc. 73 . Ibidem. cârmuirile. Varietatea harismelor şi 3.. Teologie Dogmatică şi Simbolică. izvorât din lucrarea aceluiaşi Duh Sfânt. exercitându-şi harismele şi. al doilea prooroci. în acord cu cele de mai sus. În acest fel şi harsmele sunt variate. Mădularele se află în pericol în fiece clipă şi în fiecare moment se creează o articulare funcţională. în acest mod sunt înţelese «împreună pătimirea» şi «împreună lucrarea»” 116 Dacă fiecare membru al Bisericii îşi are darul său. în acelaşi timp.) Deci fiecare persoană există pentru celelalte. ajutorările. Pentru că explicaţia lui Matzoukas este importantă şi. p. nu este sentimentalism. O varietate a harismelor învredniceşte viaţa şi bucuria trupului. 308-309. Potrivit lui Nikolaos Matzoukas. că această imagine nu este ideală şi statică. în trupul Bisericii există «o împărţire a harismelor». Prin urmare. ci o devenire în tensiunea «surpării» şi edificării. Însă harismă înseamnă lucrare funcţională pentru întreg. ea însăşi sporeşte şi se îmbogăţeşte din unitatea integrală şi din vigoarea trupului. Această particularitate transferată în trupul comunităţii înseamnă particularitatea fiecărei persoane. Este de la sine înţeles. contact viu. 309-310. în acelaşi timp. Relaţia iubitoare” 115. Comunitatea funcţională a mădularelor. relaţia este prin excelenţă iubitoare. Această relaţie este cea mai puternică. Unul nu este independent de altul. aceasta nu înseamnă însă că există o nivelare. Nu poate fi înţeleasă o harsmă privată. Oare toţi sunt apostoli? Oare toţi sunt prooroci? Oare toţi învăţători? Oare toţi au putere să 115 116 N. mâini. Această iubire care «nu caută ale sale». al treilea învăţători. a Sfântului Duh.) apostoli. Astfel. o egalizare a darurilor (în sens protestant). mai multe mădulare între care este. p.

ei s-au înrăit şi s-au orbit sufleteşte. ci mădularele să se îngrijească deopotrivă unele de altele” (1 Cor. Trebuie menţionat faptul că la începuturile istoriei Bisericii.Iar cele cuviincioase ale noastre n-au nevoie de acoperământ. al dragostei şi al înţelepciunii. 188 74 . 1989. spune Sfântul Nicolae Cabasila. Dar Dumnezeu a întocmit astfel trupul. care par a fi mai slabe. mai ales că ne-a făgăduit să fie cu noi până la sfârşitul veacurilor” 117. De-a lungul istoriei Bisericii. Ceea ce însă nu a dispărut şi nu va dispărea din Biserică sunt darurile pe care le primeşte fiecare credincios odată cu Taina Mirungerii: „Ceea ce însă Sfântul Mir împărtăşeşte tuturor creştinilor de totdeauna şi din orice vreme sunt darurile cele atât de folositoare sufletelor: darul evelviei şi al rugăciunii. Despre viaţa în Hristos. Soluţia „împăcării”. cu toate că nau dispărut. 24-25). Ed. Şi pe cele ale trupului care ni se par că sunt mai de necinste. s-au împuţinat. Mai târziu. armonizării între diferitele daruri (şi posesorii acestora) se realizează la nivelul slujirii întreolaltă şi al dragostei: „Ci cu mult mai mult mădularele trupului. iar odată ajunşi la vârsta priceperii. au fost momente în care între membrii celor două preoţii au existat antagonisme regretabile care. Institutului Biblic şi de Misiune al BOR. se îndoiesc chiar că există un Duh Sfânt din pricina că atunci cînd au primit această taină erau nevârstnici şi neînstare de a judeca. precum şi altele. Aceasta este învăţătura Bisericii cu referire la slujirea distinctă şi complementară a membrilor preoţiei universale şi preoţiei sacramentale. cu toate că mulţi creştini nu-şi dau seama de aceasta. darurile speciale. pe alocuri. pe când alţii. după cuvântul Apostolului. Nu-i mai puţin adevărat că Duhul Sfânt împarte din darurile sale «fiecăruia după cum voieşte». ca să nu fie dezbinare în trup. cuprinzând mult mai multe manifestări decât astăzi. slujirea asumată de laici – în calitatea lor de membri ai preoţiei universale – era mult mai mare. p.săvârşească minuni? Oare toţi au darurile vindecărilor? Oare toţi vorbesc în limbi? Oare toţi pot să tălmăcească?” (1 Corinteni 12. 117 Nicolae Cabasila. iar alţii nu cunosc lucrarea tainei acesteia. Bucureşti. şi cele necuviincioase ale noastre au mai multă cuviinţă. trad. dăruite de Dumnezeu unor persoane laice pentru zidirea celorlalţi. 12. aceste harisme. Teodor Bodogae. pe acelea cu mai multă evlavie le îmbrăcăm. Un motiv ar fi acela că „astfel de semne minunate erau şi trebuitoare în vremurile de întemeiere a Bisericii şi de întărire a credinţei creştine” . de Pr. sunt mai trebuincioase. dând mai multă cinste celui căruia îi lipseşte. Harismele. Stăpânul însă nu ne-a lipsit nicicând de binefaceri. erau mult mai prezente. se manifestă şi astăzi. în sfârşit. 2730).

Aceste cauze şi multe altele asemănătoare au condus. Duhul lumii contemporane care este unul secular. uneori chiar o povară. cel necunoscut. Aici sunt enumerate câteva: 1. religia în sfera privată. 2. puţin câte puţin. de de altă parte. în detrimentul slujirii sacerdotale. Părintele Dumitru Stăniloae afirmă: Nimic „nu-l scoate pe episcop din categoria slujitorului. de-a lungul timpului. de pildă). ca reacţie. 3. şi creştinii laici. la o negare a slujirii distincte şi indispensabile a ierarhiei sacramentale. Îndepărtarea. 4. Cauzele care au generat şi generează încă o asemenea situaţie sunt multiple. Încreştinarea în masă a păgânilor. De aceea s-au mulţumit cu pozţia de spectatori. aparţineau unor alte persoane. Cei care s-au botezat din oportunism. loc în structura organismului bisericesc duhului lumii. Renunţarea la o serie de slujiri care se dăruiau prin hirotesie. săvârşite fără conştiinţa că reprezintă o slujire adusă lui Dumnezu. se înţelege. şi care astăzi. S-a făcut. de duhul Evangheliei lui Hristos în sensul înlocuirii conceptului de slujire cu cel de putere. se creează o prăpastie adâncă în Biserică între episcopi şi preoţi. Concentrarea de către preot a multor slujiri care. pe de o parte. Aceasta adânceşte şi mai mult şi încurajează ruptura între laici şi preoţia sacramentală. pe de o parte. culturale etc. membrii preoţiei sacramentale au devenit tot mai dominanţi în defavoarea laicilor.În acelaşi timp. ci a lui Hristos. dacă se săvârşesc de către laici. ci un fapt mai mult sau mai puţin indiferent. eliminând-o din spaţiul public. după Edictul de la Milan. de multe ori. Puterea ce se exercită prin el nu este a lui.. nu cel smerit. sunt „seculare”. nu au fost interesaţi cu adevărat de viaţa Bisericii. filantropice. în anumite perioade ale istoriei Bisericii. conform căruia cel mai mare este cel puternic. o privire atentă şi onestă a evoluţiei lucrurilor în Biserică arată că. Altfel. sărac cu duhul (în sens scripturistic). 5. Vorbind despre slujirea episcopului în Biserică. El trebuie să fie copleşit mai mult decât orice om 75 . la o supralicitare a responsabilităţilor deţinute de episcopi şi preoţi în Biserică şi. în mod normal. Episcopul şi preotul sunt chemaţi să lupte împotriva tendinţei de superioritate în raport cu păstoriţii lor. influent. Această concentrare se observă mai ales în zilele noastre când preotul este tentat să se ocupe cât mai mult cu diferite programe. nu neapărat hirotonite (acţiuni filantropice. membri ai preoţiei universale. bogat. activităţi sociale. izolând credinţa. pe de altă parte. iar aceştia să înţeleagă că poziţia lor în Biserică nu este una de spectator.

în Canonul Ortodoxiei. p. p. nici negarea importanţei slujirii episcopului şi preotului. 149. Nimeni să nu facă fără episcop ceva din cele ce ţin de Biserică. 120 Sf. adică nici supralicitarea. Evitând rătăcirile. Prof. El va avea cu atât mai multă eficienţă în lucrarea sa. ci ale lui Hristos”119. iar pe diaconi respectaţi-i ca pe unii care slujesc porunca lui Dumnezeu. În acelaşi timp. preotul sunt „organe văzute ale preoţiei Lui nevăzute. deoarece fără preoţia sacramentală nu poate exista Biserica şi. Acea Euharistie să fie socotită validă care este sub episcop sau sub cel căruia îi va îngădui acela. Teologia Dogmatică Ortodoxă. Asupra acestui aspect au insistat Părinţii Bisericii încă din zorii Bisericii: „Urmaţi episcopului ca Hristos Iisus Tatălui. Aceasta deoarece Hristos îşi prelungeşte.) cine cinsteşte pe episcop va fi cinstit de Dumnezeu. conştient că-şi împlineşte această răspundere cu atât mai mult. vol. vol. Ignatie Teoforul.. prin mâna lor nu se comunică binecuvântarea lor şi harurile lor. Oriunde s-ar arăta episcopul. „Către Smyrneni”. 454-455.I. cu cât va contribui să-l facă mai văzut şi mai lăudat pe Hristos”118. care sunt căile prin care creştinii laici pot exercita mandatul pe care-l au în Biserică de membri ai preoţiei universale: 118 119 Pr. cu cât frânează mai mult mândria de-a socoti că Biserica depinde de el şi se pune mai mult pe sine la dispoziţia lui Hristos.de faptul că fiind prin sine om pieritor ca oricare altul. p. nici a aduce ofrande. neexistând Biserica.. în loc de a lua pe Hristos în slujba pretenţiilor sale de domnie. (. îşi actualizează lucrarea Sa mântuitoare prin intermediul preoţiei sacramentale: episcopul. 3. ca să fie sigur şi valid tot ce se face. ci să se facă ceea ce i se pare aceluia că e bineplăcut lui Dumnezeu. stă de faţă şi oştirea cerească ca înaintea unui General al puterii Domnului şi un Guvernator al întregii firi inteligibile. creştinii mireni sunt chemaţi să conştientizeze faptul că preoţia sacramentală este esenţială pentru funcţionarea celorlalte daruri sau harisme în Biserică. Bine este să ne trezim să ne întoarcem în pocăinţă la Dumnezeu cât mai avem vreme. Stăniloae. 151 Pr. Năzuinţa lui trebuie să tindă a-şi identifica cu smerenie cât mai mult voia sa cu voia lui Hristos. Învăţătura pe care o comunică nu e a lor. Deisis/Stavropoleos. aşa cum cine-l necinsteşte va fi pedepsit de Dumnezeu” 120. în câteva coordonate. în acelaşi timp. Dumitru Stăniloae. 8-9. aşa cum oriunde Se arată Hristos. se poate arăta. Făr episcop nu e îngăduit nici a boteza. nici a aduce jertfă. prin el se săvârşeşte cea mai deplină lucrare mântuitoare a lui Hristos. 3. 2008. Teologia Dogmatică Ortodoxă. 76 . El trebuie să fie copleşit de răspunderea ce apasă pe umeii lui pentru Biserică. nici a săvârşi o primire. dar. Prof.Canonul Apostolic al primelor secole. acolo să fie şi mulţimea. Dr. nici celelalte daruri sau harisme nu pot exista. şi prezbiterului ca apostolilor. D. sau poate mai slab ca mulţi alţii.

întru curăţia inimii voastre. şi anume ca fiecare să-şi îndeplinească munca sa (în ultimă instanţă. „Ceea ce însă Sfântul Mir împărtăşeşte tuturor creştinilor de totdeauna şi din orice vreme sunt darurile cele atât de folositoare sufletelor: darul evelviei şi al rugăciunii. nu slujind numai când sunt cu ochii pe voi. un trup suntem în Hristos şi 121 Nicolae Cabasila. Despre viaţa în Hristos. aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei 5. Anaforaua) nu a avut un impct în îndepărtarea laicilor din viaţa liturgică reală a Bisericii. ei s-au înrăit şi s-au orbit sufleteşte. Mărturisirea lui Hristos prin fapte bune: „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor. mai ales că ne-a făgăduit să fie cu noi până la sfârşitul veacurilor” 121. 188.1. pe acelea le va lua de plată de la Domnul” (Efes. prin harul ce mi s-a dat. frizer. „Căci. precum Dumnezeu i-a împărţit măsura credinţei. 6. cu frică şi cu cutremur. Un exemplu de cum se cade a-şi trăi fiecare darul său îl oferă Apostolul Pavel în cuvintele de mai jos: „Slugilor. fie rob. pe de o parte. iar odată ajunşi la vârsta priceperii. 3. 16). Ci precum într-un singur trup avem multe mădulare şi mădularele nu au toate aceeaşi lucrare. cea mai importantă mărturisire a lui Dumnezeu în faţa lumii. măturător de stradă etc. 4. slujirea semenilor întreoloaltă în Biserică. Nu-i mai puţin adevărat că Duhul Sfânt împarte din darurile sale «fiecăruia după cum voieşte». făcând din suflet voia lui Dumnezeu.) ca pentru Dumnezeu. în sfârşit. Trăirea şi exercitarea de către laici a ocupaţiei lor în mod creştin autentic. aşa şi noi. ci ca slugile lui Hristos. ştiind fiecare. se îndoiesc chiar că există un Duh Sfânt din pricina că atunci cînd au primit această taină erau nevârstnici şi neînstare de a judeca. precum şi altele. învăţător. Conştientizarea Tainei Sfintei Liturghii prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului. după cuvântul Apostolului. calitate arătată prin „darul evlaviei şi al rugăciunii. slujind cu bunăvoinţă. ascultaţi de stăpânii voştri cei după trup. 2. 77 . fie de sine stăpân. ca şi de Hristos. slujirea sa: de medic. al dragostei şi al înţelepciunii. Aici este important de sesizat dacă trecerea târzie la citirea în taină a rugăciunilor de la Sfânta Liturghie (în special. ca şi Domnului şi nu ca oamenilor. jurist. cu toate că mulţi creştini nu-şi dau seama de aceasta. iar alţii nu cunosc lucrarea tainei acesteia. spun fiecăruia din voi să nu cugete despre sine mai mult decât trebuie să cugete. p. pe când alţii. Stăpânul însă nu ne-a lipsit nicicând de binefaceri. că faptele bune pe care le va face. Exercitarea calităţii de creştin primită prin Tainele Botezului şi Mirungerii. ci să cugete fiecare spre a fi înţelept. ca cei ce caută să placă oamenilor. 5-8). iar pe de altă parte. cei mulţi. al dragostei şi al înţelepciunii”. rezidă. profesor. Aici.

6. pictor. dar dacă este voinţa Ta. Ca preot: . trimite-mă. aş zice alături de universul întreg. Profesor de teologie sau religie pentru cei cu pregătire în şcoli de teologie. 11. 3-8). monahie. Teologii Bisericii vorbesc despre slujirile de preot. Membru în consiliile şi comitetele parohiale. după harul ce ni s-a dat. Dacă îndeamnă. să înfăţişaţi trupurile voastre ca pe o jertfă vie. cu exercitarea acestei misiuni în duh de implicare vie. Tot atâtea revelaţii divine prin care Dumnezeu are nevoie de oameni şi pentru care El zice: «Pe cine voi trimite?» Să ne dea Dumnezeu har săi putem răspunde: «Sunt nevrednic.. in Contacts XXII (1970). Panayotis Nellas descrie identifică următoarele aspecte pentru fiecare din cele trei slujiri: 1. ca închinarea voastră cea duhovnicească” (Rom. dacă miluieşte. Este ceea ce spune şi Sfântul Pavel : „Vă îndemn. Tot despre modul în care se cade a se raporta cineva la slujirea sa.»” 122 5. să miluiască cu voie bună” (Romani 12. dar avem felurite daruri. să fie cu tragere de inimă. pentru cei cu vocaţie pentru viaţa mănăstirească. mărturiseşte: „suntem trimişi pentru a fi aproape de oameni. nu îndrăznesc să vin înaintea Ta. semn al oferirii întregii sale vieţi. deci. descoperirea lui Dumnezeu ca şofer de taxi. de pământul întreg. 6. un monah ortodox din Occident. dacă stă în frunte. 8. Dacă avem proorocie. să stăruim în slujbă. 78 . pentru îndurările lui Dumnezeu. 1). Ostenitor în administraţia bisericească.Oferă darurile sale de pâine şi vin. coruri etc. 10. p. trimite-mă. şi ca aceasta să se facă pentru El şi ca să fie revelarea uneia din însuşirile lui Dumnezeu. 122 Archim. chiar pentru nevoile cele mai umile. dacă unul învaţă. sfântă.fiecare suntem mădulare unii altora. revistă. Dumnezeu are nevoie să trimită pentru El pe cineva pentru a mătura străzile. 7. arhitect şi constructor de biserici. Dacă avem slujbă. Monah. Lev Gillet. dacă împarte altora. jertfelnică. 9. de exemplu. Dascăl de strană. rege şi profet (învăţător) pentru creştinul laic. să împartă cu firească nevinovăţie. Slujirea de naş de Botez şi Cununie. să se sârguiască în învăţătură.. Desigur. să proorocim după măsura credinţei. fraţilor. să fie la îndemnare. descoperirea lui Dumnezeu ca măturător de stradă. 12. bine plăcută lui Dumnezeu. Implicarea în diferite activităţi parohiale: bibliotecă.

61. bărbaţi şi femei. ei sunt co-liturgi cu preotul. fiecare act uman. toţi cei prezenţi. De aceea noi nu putem să lăsăm totul preoţilor.. necesari: şi preotul. şi la fel cu a Părinţilor săi (Enciclica Patriarhilor Răsăriteni. căci păzitorul Credinţei este însuşi trupul Bisericii. p.. nu simpli asistenţi.. XVII). 158. înainte de hirotonirea celor şapte diaconi. pune în rânduială viaţa sa. 157-158).Discerne în evenimentele exterioare adâncimea faptelor lui Dumnezeu.- - La Liturghie. Când.Apără credinţa: „Încă la noi nici Patriarhii. „Ea (Euharistia) se pregăteşte în viaţă. au fost de acord. un singur Izvor. „de a descifra şi ilumina din interior evenimentele istorice care adesea sunt sumbre şi fără soluţie” (P.. Nellas) . nici Sinoadele nu au putut vreodată a aduce lucruri noi. o singură Masă. adevăraţi preoţi. la care ei participă. Euharistia nu se termină în biserică. care voieşte ca veşnic neschimbată să-i fie credinţa. fiind stăpân peste faptele sale Ia parte la conducerea Bisericii (administrativ). care este trupul nostru comun.G. cu excepţia acelor rugăciuni în care cere iertare pentru păcatele sale. Nellas. apud P. apostolii au luat consimţământul poporului. „Sacerdoce royal. p. în egală măsură. (. Ca profet: . Întrucât nu există decât un singur Botez. adică poporul însuşi. ci „noi”. trebuie să ne simţim toţi un singur trup” 123 3. În Liturghie sunt. Ca rege: Ia în mâinile sale deplina responsabilitate pentru sine însuşi Domneşte peste patimi.”.) Pentru acest motiv. credincioşii sunt chemaţi să fie participanţi. Apostolul Petru l-a ales pe Matia. 1848. şi credincioşii. şi să o cureţe de rău” (P. trebuie să-l scoată pe diavol din fiecare faptă umană. 2. Credincioşii sunt chemaţi să prelungească Euharistia pentru a pătrunde întreaga lor viaţă. 527. În Liturghie preotul nu rosteşte niciodată „eu”. pentru a transforma fiecare fapt social. Nellas. Sfântul Ioan Gură de Aur vorbeşte despre participarea activă a laicilor la viaţa Bisericii: „Spun toate acestea pentru ca fiecare laic să vegheze şi să înţeleagă că noi toţi suntem un singur trup. Şi aceasta nu se poate realiza decât de către credincioşi care. însă trebuie noi înşine să purtăm grijă de Biserica întreagă. culminează realizându-se plenar pe altar.. 79 ... 123 P.. căci nu există între noi decât diferenţa care există între un membru al trupului în raport cu celelalte membre ale aceluiaşi trup. altă dată. o singură creaţie şi un singur Preot. pentru a se răspândi apoi din nou în viaţă. Astfel.

Continuând în acelaşi duh. norme impuse şi nici la nivel de masă.Unii laici (monahi sau nu) primesc un dar special. în această privinţă îl au episcopii şi preoţii şi anume capacitatea de a se raporta ei înşişi în mod concret la Dumnezeu. la noi. Un rol aparte. locul laicului în Biserică este descoperit de acesta şi darurile devin slujire a lui Dumnezeu şi a semenilor. prezent. În concluzie. uneori provocatoare şi incomodă. cel al discernământului. Popescu . Aceştia sunt „părinţi duhovniceşti” în sensul larg al cuvântului. Bucureşti. „numai pornind de la o experienţă personală se poate încerca un răspuns. prin principii. Împărtăşirea Sfântului Duh. Georgios Mantzaridis – mare moralist. de exemplu: Ioannis Fundoulis – cel mai mare liturgist. Problema se reduce la cum se raportează laicul la Biserica din care face parte. adică cu frică. 356 80 . cum se raportează la darurile sale. de pildă: Teodor M. fiecare îşi găseşte locul în Biserica lui Hristos şi dispare graniţa despăţitoare dintre membrii aceleiaşi Biserici. Emilian Vasilescu. 1999. Emilian Popescu etc. Totul.) . porneşte de la experienţa personală a raportării conştiente. Boris Bobrinskoy. participant conştient la viaţa Bisericii.Mărturiseşte credinţa – şi aici se poate vorbi de teologii laici (la greci. foarte important. a laicilor în viaţa Bisericii. la Biserică şi la lume. cât şi a episcopului sau preotului. crearea unui spaţiu propice pentru prezenţa. la care fac apel ceilalţi membri ai Bisericii – ca la o autoritate în viaţa duhovnicească – pentru a fi călăuziţi. p. programe. incluzând aici şi slujirea laicului cu studii teologice. Ed. Dacă această raportare este corectă. Nikos Matzoukas – cel mai mare dogmatist. - 124 Pr. desfiinţarea graniţei dintre timpul liturgic şi timpul aşa-zis «a-liturgic» al vieţii de zi cu zi”124. în general. se poate încerca umplerea acestui abis. se confruntă uneori cu problema neimplicării sale în viaţa Bisericii sau inexistenţa unui cadru propice pentru o asemenea implicare. se poate mărturisi că numai printr-o tendinţă continuă de aşezare reală. atât în viaţa laicului. Aceasta nu se poate relaliza din afară. Esenţial este ca laicul să tindă să devină viu. slujirea laicului în Biserică. smerite şi curajoase la Dumnezeu. Institutului Biblic şi de Misiune al BOR. prof. credinţă şi dragoste a creştinului – preot sau episcop sau a creştinului laici – în faţa lui Dumnezeu.