You are on page 1of 62

INTRODUCERE

Având în vedere această realitate incontestabilă respectiv cea a fenomenului evazionist, precum şi interesul sporit faţă de acest fenomen a cărui evoluţie este foarte rapidă şi de dimensiuni ridicate am ales pentru studiu această lucrare de licenţă. În lucrarea de faţă am abordat interdependenţele dintre evaziunea fiscală şi instituţiile implicate în eradicarea ei, abordând fenomenul în complexitatea sa, ca de la cauză la efect. Am acordat atenţie deosebită implicaţiilor de ordin economic, social şi posibilităţii de prevenire şi combatere a evaziunii fiscale, astfel încât aceasta să descurajeze rapid fenomenul evazionist; să contribuie întro mai mare măsură la realizarea veniturilor bugetului de stat şi să conducă la asigurarea unei stabilităţi macroeconomice şi a unui mediu de afaceri favorabil. Aşa cum se observă în zilele noastre, fenomenul de evaziune fiscală din România este unul omniprezent, care încearcă să domine economia naţională. Acesta deţine o pondere însemnată în economia subterană a României, ceea ce înseamnă că dacă ar fi luate măsurile cuvenite multe fonduri ar putea fi recuperate şi îndreptate către bugetul statului, contribuind astfel la încercarea de revenire a economiei naţionale din criza în care se află acum. Pentru combaterea evaziunii fiscale nu este necesar numai impunerea unor sancţiuni drastice, ci ar trebui realizat un control fiscal mai eficient, mai corect şi mai transparent, un sistem legislativ viabil şi poate, în primul rând, o educaţie fiscală a cetăţenilor. Legislaţia în vigoare nu este pe deplin clară şi nici suficientă existând destul de multe lacune. La elaborarea actelor normative nu s-a ţinut seama că suntem în tranziţie spre economia de piaţă şi controlul financiar şi fiscal nu este un simplu act administrativ, ci o necesitate obiectivă.

1

CAPITOLUL I SISTEMUL FISCAL
1.1. Definirea sistemului fiscal Sistemul fiscal, alături de alte sisteme (monetar, de credit, financiar), urmăreşte realizarea obiectivelor politico-economice şi sociale ale statului. Atunci când sistemul fiscal devine o frână în realizarea acestor obiective de ordin economic şi social, societatea reacţionează pentru schimbarea lui şi impune ceea ce se cheamă reformă fiscală. Există cel puţin două abordări ale conceptului de sistem fiscal: o primă abordare priveşte sistemul fiscal ca fiind totalitatea impozitelor ce se prelevă într-un stat; - o altă abordare pune accentul pe elemente definitorii ale sistemului fiscal şi relaţia dintre elementele ce compun acest sistem. Conform primei abordări, unii autori arată că sistemul fiscal reprezintă totalitatea impozitelor şi taxelor provenite de ia persoane fizice şi juridice, impozite şi taxe ce alimentează bugetele publice1. O altă abordare a sistemului fiscal pune accentul pe elementele definitorii ale sistemului în general şi interpretează sistemul fiscal prin prisma relaţiilor dintre elementele care îl formează, astfel: ”sistemul fiscal cuprinde un ansamblu de concepte, principii, metode, procese, cu privire la o mulţime de elemente (materie impozabilă, cote, subiecţi fiscali) între care se manifestă relaţii care apar ca urmare a proiectării, legiferării, aşezării şi perceperii impozitelor şi care sunt gestionate conform legislaţiei fiscale, în scopul realizării obiectivelor sistemului”2 Sistemul fiscal este, aşadar, un sistem complex, incluzând în structura sa următoarele trei componente3:

1

Condor I., Drept financiar, Editura Regia autonomă Monitorul Oficial, Bucureşti, 1994, p.122
Corduneanu Carmen, Sistemul fiscal în ştiinţa finanţelor, Editura Codecs, Bucureşti, 1998, p.22; Vintilă Georgeta, Fiscalitate. Metode şi tehnici fiscale, Ediţia a II-a, Editura Economică, Bucureşti, 2006.

2 3

2

totalitatea impozitelor, taxelor şi a altor venituri fiscale pe care statul, prin organele sale specializate, le percepe în baza unor reglementări legislative cu caracter fiscal; mecanismul fiscal, care cuprinde metodele, tehnicile şi instrumentele fiscale prin utilizarea cărora se asigură dimensionarea, aşezarea şi perceperea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat; aparatul fiscal, fără de care sistemul fiscal ar rămâne inert, el constituind motorul de punere în mişcare a mecanismului fiscal. Orice sistem fiscal prezintă următoarele caracteristici: - exclusivitatea aplicării impozitelor şi taxelor; - autonomia tehnică de aplicare a impozitelor şi taxelor. Suveranitatea fiscală presupune faptul că fiecare stat suveran are libertatea

deplină a alegerii sistemului fiscal, definirea impozitelor care-1

compun,

stabilirea contribuabililor, definirea masei impozabile, dimensionarea cotelor de impunere, fixarea termenelor de plată, acordarea de facilităţi fiscale, sancţionarea abaterilor de la prevederile legii fiscale, soluţionarea litigiilor dintre administraţia fiscală şi contribuabili. 1.2. Componentele sistemului fiscal  Impozitul Rezultat al sintetizării multitudinii de concepţii şi abordări ale impozitelor în teoria şi practica fiscală, impozitului i-a fost dată următoarea definiţie4: „o formă de prelevare obligatorie (silită) la dispoziţia statului, fără contraprestaţie directă şi cu titlu nerestituibil, a unei părţi din veniturile sau averile persoanelor fizice şi juridice, în vederea formării resurselor băneşti destinate acoperirii unor necesităţi publice”. Impozitul reprezintă plata bănească, obligatorie, generală, definitivă şi nereciprocă, efectuată de persoane fizice şi juridice în favoarea bugetului de stat
4

Talpoş I., Enache C., Fiscalitate aplicată, Editura Orizonturi Universitare, Timişoara, 2001, p.25-26.

3

De regulă. Sursa din care se plăteşte impozitul este diferită în funcţie de forma pe care o îmbracă venitul realizat de persoanele fizice sau juridice. care îl exercită. pentru agenţii economici . în general. pentru toate persoanele fizice şi juridice care realizează venit dintr-o anumită sursă sau care posedă un anumit gen de avere. oraşelor şi comunelor). pentru deţinătorii de hârtii de valoare . suma de bani plătită de o persoană fizică sau juridică. Pentru muncitori şi funcţionari sursa impozitului o constituie salariul. Dreptul de a institui impozite îl are statul. prin organele puterii centrale (Parlamentul). Elementele impozitului. pentru proprietarii funciari .renta.venitul produs de acestea care îmbracă forma dividendului sau a dobânzii. districtelor. subiect al impozitului este orice persoană fizică care realizează un venit sub forma de salariu. sunt următoarele:  Subiectul impozitului sau plătitorul este persoana fizică sau juridică obligată prin lege la plata acestuia. în sensul că impozitele constituie mijlocul principal de procurare a resurselor băneşti necesare acoperirii cheltuielilor publice.profitul. In cazul impozitului pe salarii. taxa conţine pe lângă costul serviciului prestat şi unele elemente de impozit. Noţiunea de taxă provine din limba greacă de la cuvântul "taxis" sau din limba franceză de la cuvântul "taxe" cu înţelesul de fixare impozit. rară obligaţia din partea statului de a presta plătitorului un echivalent direct şi imediat. iar uneori şi prin organele administraţiei de stat locale (ale departamentelor. Spre deosebire de impozit. Sumele încasate la bugetul de stat cu titlul de impozit au caracter definitiv şi nerambursabil.în cuantumul şi la termenele precis stabilite de lege. în cazul impozitului pe profit subiectul 4 . municipiilor. Plata impozitului are caracter obligatoriu.Rolul cel mai important al impozitelor se manifestă pe plan financiar. pentru un serviciu prestat plătitorului de către stat sau instituţiile sale. Nu se poate pune semnul egalităţii între costul serviciului efectuat de către stat sau instituţiile sale în favoarea persoanelor fizice şi juridice şi suma percepută cu titlul de taxă. taxa reprezintă. de regulă. întâlnite în teoria şi practica financiară.

pentru care plata impozitului se face. a mărimii obiectului impozabil şi a cuantumului impozitului datorat statului. în practica financiară subiectul impozitului mai este numit şi contribuabil. impozite. Obiectul impozitului este reprezentat de materia supusă impunerii. nr. taxe. republicată în Monitorul Oficial al României. Unitatea de impunere este reprezentată de unitatea de măsură în care se exprimă obiectul impozabil. Fiscalitate. venitul. 2007. după caz. p. 6 Şeulean Victoria. partea I. 92/2003. nr. La impozitul pe salarii unitatea de impunere este unitatea monetară.(plătitorul) este agentul economic etc. profit. persoana care plăteşte impozitul este aceea care îl şi suportă5. 513/31. Veniturile ca sursă a impozitului pot îmbrăca mai multe forme: salariu.metrul pătrat de suprafaţă utilă. care au sedii secundare.2007) plătitor al obligaţiei fiscale este debitorul sau persoana care în numele debitorului. amenzi şi alte sume datorate bugetului general consolidat.hectarul etc. Venitul şi averea apar în calitatea de obiect al impunerii în cazul impozitelor directe. la impozitul funciar .indică data la care sau intervalul de timp în interiorul căruia subiectul impozitului trebuie      5 În conformitate cu dispoziţiile Codului de procedură fiscală(O. Editura Universităţii de Vest. cu excepţia impozitului pe venitul din salarii. după caz. de către sediile secundare ale persoanei juridice. are obligaţia de a plăti sau de a reţine şi de a plăti.sau procentuală.G. Termenul de plată şi modalitatea de plată . Timişoara. Averea poate apare fie sub forma de capital (în cazul acţiunilor emise de societăţile de capital) fie sub formă de bunuri (mobile şi imobile)6.Asieta (modul de aşezare a impozitului) reprezintă măsurile care se iau de organele fiscale pentru stabilirea fiecărui subiect impozabil. dividende etc. Cota impozitului poate fi fixă.07. Cota impozitului este reprezentată de impozitul aferent unei unităţi de impunere. averea iar uneori şi cheltuielile. De regulă.23 5 . contribuţii. plătitor de obligaţii fiscale este persoana juridică. In calitate de obiect al impozitului pot apărea.  Suportatorul (destinatarul) impozitului este persoana care suportă efectiv impozitul. Sursa impozitului arată din ce anume se plăteşte impozitul: din venit sau din avere. Pentru persoanele juridice cu sediul în România. la impozitul pe clădiri .

atribuie o anumită valoare obiectului impozabil. cu acordul subiectului impozabil. Evaluarea indirectă a materiei impozabile se poate realiza prin trei variante şi anume:  impozitului înseamnă stabilirea obiectului impozabil. constă în aceea că organele fiscale. Evaluarea forfetară. Evaluarea administrativă. Aşezarea Evaluarea: a) metoda evaluării indirecte sau pe bază de prezumţie. se poate realiza. rară ca vreuna din părţi să aibă pretenţia că aceasta a fost determinată cu exactitate. la rândul ei.Neachitarea impozitului până la termenul stabilit prin lege. permiţând stabilirea doar cu aproximaţie a valorii obiectului impozabil. b) metoda evaluării directe sau pe bază de probe. determinarea cuantumului impozitului şi perceperea sau încasarea impozitului.să-şi achite obligaţia faţă de bugetul statului. A doua operaţie în cadrul operaţiunii de aşezare a impozitului o constituie stabilirea cuantumului impozitului datorat de subiectul impozabil. Evaluarea pe baza indiciilor (semnelor) exterioare ale obiectului impozabil este specifică impozitelor de tip real.   prin două variante: evaluarea pe baza declaraţiei unei terţe persoane şi evaluarea pe baza declaraţiei contribuabilului (plătitorului de impozit). 6 . constă în aceea că organele fiscale stabilesc valoarea materiei impozabile pe baza elementelor (datelor) de care dispun. Evaluarea directă a materiei impozabile. atrage după sine şi obligaţia contribuabilului de a plăti şi majorările de întârziere.aceea că statul stabilea suma globală a impozitelor ce trebuie încasate de pe întreg teritoriul ţării. După modul de stabilire a impozitului datorat:  Impozitele de repartiţie sau de contigentare s-au practicat în perioada feudalismului şi în primele stadii de dezvoltare ale capitalismului şi se caracterizează prin.

 Impozitele de cotitate se stabilesc prin aplicarea unor cote procentuale pe. e) Un alt criteriu de clasificare împarte impozitele în impozite analitice şi impozite sintetice. se stabilesc nominal în sarcina unor persoane fizice şi/sau juridice. clădirile. taxele de consumaţie ş. spectacole etc. impozitele pe cheltuieli vizează tocmai cheltuirea veniturilor şi a averilor. în această categorie se includ: impozitele pe venit. când se instituie şi se încasează o singură dată. hoteliere. Dacă impozitele pe venit şi impozitele pe avere vizează existenţa acestora. Clasificarea impozitelor: a) După principalele trăsături de fond şi de formă. Impozitele directe. c) După scopul urmărit la introducerea lor. Impozitul analitic este un impozit aşezat asupra elementelor unui patrimoniu sau asupra unei operaţii izolate. impozitele se grupează în impozite cu caracter fiscal şi impozite cu caracter de ordine. de situaţia personală a subiectului impozabil. în funcţie de veniturile şi/sau averea acestora şi pe baza cotelor de impozit prevăzute de lege.  Impozitele reale se caracterizează prin aceea că se stabilesc în legătură cu anumite obiecte materiale (de exemplu pământul.  Impozitele indirecte se aşază asupra vânzării bunurilor (de consum. impozitele directe se pot grupa în impozite reale şi impozite personale.) şi serviciilor (de transport. Impozitele personale ţin cont. impozitele se împart. fiecare obiect impozabil în parte. de lux etc. impozitele pot fi permanente. b) După obiectul impunerii deosebim impozite pe venit. Impozitul sintetic este aşezat 7 . când se încasează periodic (de regulă anual) la bugetul statului şi incidentale sau întâmplătoare. motiv pentru care se mai numesc şi impozite subiective. impozite pe avere şi impozite pe cheltuieli. în impozite directe şi impozite indirecte.a. d) După frecvenţa cu care se încasează la bugetul statului.In funcţie de criteriile care stau la baza aşezării lor. în primul rând.

Taxele vamale de tranzit se stabilesc asupra mărfurilor care fac obiectul comerţului exterior. Ele se percep asupra valorii mărfurilor importate.asupra unui ansamblu de operaţiuni sau de venituri şi constă în impunerea acestui ansamblu de operaţiuni sau de venituri o singură dată. în statele de tip federal întâlnim: impozite federale. pentru a determina prelucrarea lor în ţară şi semifabricatele sau produsele finite cu pondera cea mai mare la export. Când totuşi se întâlnesc acestea afectează materiile prime. pentru că statele sunt interesate să încurajeze exportul pentru a realiza încasări în valută. pentru că are drept consecinţă apropierea nivelului preţului mărfii importate de nivelul preţului mărfii indigene. de raportul cerere-ofertă din ţara importatoare şi de conţinutul politicii economice pe care aceasta o promovează. sunt cele de import. în general. iar în statele de tip unitar deosebim: impozite ale administraţiei centrale de stat şi impozite ale colectivităţilor locale. Cele mai frecvente sunt taxele vamale de import. taxele vamale care se aplică. pe care statul le încasează la intrarea în ţară a unor mărfuri cumpărate de pe piaţa externă.  Taxele vamale Taxele vamale se percep asupra importului. de regulă.Nivelul taxelor vamale de import este determinat. g) După instituţia care le administrează. cu ocazia trecerii lor pe teritoriul unei terţe ţări. 8 . exportului şi tranzitului de mărfuri. în momentul când mărfurile trec frontiera ţării importatoare. un volum. o suprafaţă de materie impozabilă cu o sumă dată. impozite ale statelor (provinciilor) membre ale federaţiei şi impozite locale. Această taxă are rolul unui impozit de egalizare. această apropiere înlătură concurenţa neloială a importurilor. f) Impozitele pot fi grupate şi în impozite specifice şi impozite advalorem. Aceste taxe se întâlnesc în cazuri foarte rare.Prin urmare. Taxa vamală de import se achită de către importator. Impozitele advalorem sunt calculate prin aplicarea unei cote procentuale asupra valorii materiei impozabile. Impozitele numite specifice sunt calculate multiplicând o cantitate. Taxele vamale de export sunt mai puţin frecvente.

Spre deosebire de impozite. Între acestea pot exista convenţii prin care îşi acordă reciproc anumite avantaje vamale. încasate de instanţele jurîsdicţionale pentru acţiunile introduse de persoanele fizice şi juridice spre judecare. produsele finite sunt supuse la taxe vamale mai mari decât semifabricatele şi materiile prime. produse agroalimentare sau industriale. tarifele vamale. atunci când importatorul doreşte să-şi protejeze industria naţională de concurenţa străină. ele presupun însă existenţa unei contraprestaţii. statul importator aplică regimul vamal general stabilit pentru ţările cu care nu are încheiate asemenea convenţii. atunci când se stabilesc în funcţie de valoarea mărfurilor importate. taxe de notariat. Taxele întrunesc o serie de atribute specifice impozitelor şi anume: obligativitatea. semifabricate sau produse finite. Nivelul taxelor vamale depinde şi de natura relaţiilor comerciale existente între statul importator şi statul exportator. având cote ce se aplică în relaţiile cu ţările cu care sunt încheiate asemenea acorduri şi autonome care cuprind cote mai ridicate aplicabile ţărilor cu care nu au încheiate acorduri de acest gen. respectiv materii prime. atunci când se stabilesc în sumă fixă pe unitatea de măsură şi taxe ad-valorem. În lipsa acestora. După natura lor taxele pot fi: taxe judecătoreşti. pot fi convenţionale. respectiv tabelele în care se înscriu taxele vamale. certificarea. acordarea 9 . Nivelul taxelor vamale percepute de un stat diferă în funcţie de natura mărfurilor care fac obiectul impunerii. Uneori se poate aplica o combinaţie a acestor două forme şi se vorbeşte de taxe compuse.În funcţie de modul cum sunt stabilite. taxele vamale îmbracă două forme de bază şi anume: taxe specifice. copii sau traduceri de către notariate. pentru eliberarea. pentru eliberarea de certificate de origine. Ca urmare. De regulă.  Taxele de înregistrare şi de timbru Taxele sunt plaţi efectuate de persoane fizice şi juridice pentru serviciile prestate acestora de către instituţiile de drept public. taxe consulare. legalizarea sau autentificarea de acte. nerambursabilitatea şi dreptul de urmărire în caz de neplată.

Pornind de la aceasta. 1. Taxele de înregistrare se percep la vânzări de imobile. constituirea de societăţi şi la majorarea capitalului acestora.. pentru eliberări de permise. autorizaţii. eliberarea unor documente (cărţi de identitate. Taxele de timbru se percep la efectuarea de către instituţiile publice a unor operaţii cum sunt: autentificarea de acte.de vize de către consulate. taxele pot fi: taxe de timbru şi taxe de înregistrare. permise de conducere auto etc).3.contabilul.După obiectul operaţiunii care se efectuează şi urmează a fi taxată.Legislaţiile financiare ale unor ţări mai deosebesc o categorie intermediară între impozite şi taxe.82 www. dacă literatura dedicată fiscalităţii ideale poate să ofere soluţii în determinarea practică a politicii fiscale. De asemenea. denumită contribuţie. Sunt considerate contribuţii sumele percepute de anumite instituţii de drept public pentru avantajele reale sau presupuse de care se bucură o persoană fizică sau juridică din partea acestora7. vreun aspect al politicii publice. Teorii asupra sistemelor fiscale ideale Teorii asupra sistemelor fiscale ideale8 În rândurile următoare se prezintă teoriile privitoare la realizarea/existenţa unui sistem fiscal ideal. cum poate.ro/. în aceeaşi măsură. paşapoarte. cedări de fonduri de comerţ. p. de clientelă etc. teorii care au fost dezvoltate de autori recunoscuţi de-a lungul timpului şi care înglobează elemente specifice ideilor remarcabile din anumite perioade în care au fost conturate.. Bucureşti. taxe de administraţie.html 10 . 1998. Sistemul fiscal în ştiinţa finanţelor./Teorii-asupra-sistemelor-fiscale-ideale. se poate pune întrebarea. dizolvări şi partajări de societăţi. Editura Codecs. la fuzionări. legitimaţii de către organele administraţiei de stat. cu toate constrângerile sale politice şi problemele de ordin 7 8 Corduneanu Carmen. legalizări de acte etc. Taxele de timbru poartă această denumire pentru că încasarea lor se face prin aplicarea de timbre fiscale mobile.

a existat o dezvoltare rapidă. o reformulare a abordării „schimbului fiscal“ (FE) a furnizat un alt punct de vedere competitiv din perspectiva căruia se poate lua în considerare sistemul fiscal şi reformarea sa. Simons este un adept al liberalismului clasic. În anii 1970. În ceea ce priveşte impozitarea echitabilă („Equitable Taxation“).administrativ. Din moment ce toate cele trei abordări influenţează discuţiile asupra politicii fiscale. teoria predominantă a anilor 1950-1960. În acelaşi timp. Sectorul public avea un rol important. trebuia dezvoltată o cale de impozitare care să respecte principiile mai sus enunţate. Mai recent. cum poate ceva. este esenţial să realizăm că fiecare dintre aceste abordări are o bază analitică şi filosofică bine dezvoltată. este important să înţelegem cum cele trei tradiţii se diferenţiază şi care dintre ipoteze este responsabilă pentru părerile conflictuale ale economiştilor care pornesc de la aceste puncte de vedere în analizele lor. bazată pe presupuneri normative diferite şi care a furnizat o direcţie diferită de ceea ce a fost numit până atunci „impozitare echitabilă“ (ET). Din moment ce impozitarea beneficiului nu era practicată. mai ales. precum este impozitarea. 11 . o abordare a problemelor fiscale. cunoscută ca teoria impozitării optime (OT). teoria derivă în primul rând din opera lui Simons Hendry (1938). care nu poate fi cu uşurinţă respinsă sau catalogată ca deficitară. se va face referire la cele trei teorii normative ale fiscalităţii sau impozitării care dezvăluie ceea ce putem numi un sistem fiscal bun. în cele de urmează. chiar şi să spere să fie optim? Şi. urmată de egalitate. care a dezvoltat-o ca parte a cadrului extins al politicii economice. Programul său economic susţinea instituţii şi politici care să minimizeze interferenţele politicului în viaţa economică. punând accent pe libertatea individuală ca valoare primordială. atât de nepopular. să fie descrisă în asemenea termeni? Astfel. printre alte funcţii fiind aceea de a furniza servicii pe care sectorul privat nu le putea furniza în mod efectiv şi de a crea egalităţi prin redistribuire.

1871). care este măsurată fără referire la teoria utilităţii. Impozitarea echitabilă face o diferenţiere importantă între echitatea orizontală (tratamentul egal al contribuabililor care au aceeaşi capacitate de plată) şi echitatea verticală (impozitarea diferită a celor din categorii economice diferite). James Mirrless (1971).S. Pe de altă parte. Această teorie abordează ambele laturi ale bugetului. propusă în prima etapă de către scriitorii clasici. Mai recent. printre alţii.astfel încât Simons a formulat conceptul de „venit/profit corespunzător“ şi de „bază fiscală corespunzătoare“. decât o simplă pierdere în utilitatea individuală. J. venituri şi cheltuieli publice. Mill a argumentat că justeţea impozitării e dată de faptul că fiecare contribuabil suportă un sacrificiu egal (în Principles. Mai recent. Simons se arăta a fi împotriva analizei utilităţii. criteriul „maximin“ al lui John Rawls (1971) (maximizarea bunăstării cel puţin a 12 . depinzând de utilităţile ordinale ale individului. au cercetat de asemenea ideea că sistemul fiscal ar trebui să implice cel mai mic sacrificiu. precum eficienţa în analiză. Economia modernă a bunăstării a interpretat sacrificiul ca pe o pierdere de utilitate şi susţine egalizarea utilităţilor marginale ca regulă potrivită pentru a minimiza sacrificiul agregat cauzat de impozitare. Prin propunerea sa. ca pe o reducere a bunăstării sociale. Însă impozitarea echitabilă nu include alte obiective. de exemplu. dar definesc sacrificiul mai extins. norme care pot include criteriul echităţii verticale standard. Impozitele sunt aşezate în concordanţă cu capacitatea de plată. Frank Ramsey (1927). precum şi. drumul impozitării optime („Optimal Taxation“) poate fi trasat pe baza doctrinei sacrificiului. Peter Diamond (1971). Funcţia bunăstării sociale utilizată de susţinătorii acestei teorii este de natura utilitariană. Aceasta permite includerea explicită a normelor echităţii verticale în analiză. anumiţi autori susţinători ai aceleiaşi teorii au concluzionat că cea mai potrivită măsură a capacităţii de plată este exprimată prin intermediul cheltuielilor pentru consum.

Existenţa acestor deduceri în cazul analizei impozitării optime presupune principul taxării indivizilor potrivit caracteristicilor care sunt cele mai apropiate argumentelor pro funcţiei bunăstării sociale. în primul rând. Astfel. ideea că structurarea impozitelor trebuie să minimizeze pierderile nerecuperabile în cazul unor obiective de distribuire determinate va duce la presupunerea că e mai bine să se impoziteze consumul decât venitul pentru a evita distorsiunile cauzate de alocarea intertemporală a resurselor şi preferinţa pentru taxările globale. În teorie. guvernul se presupune a fi un factor exogen pentru economie. anume acela că obligaţiile fiscale sunt influenţate de răspunsurile agenţilor privaţi la o anumită structură a sistemului fiscal. Accentul asupra echilibrului general face ca această teorie să devină interesantă şi destul de sofisticată din punct de vedere matematic. la rate 13 . În al doilea rând. structura economiei în cauză nu permite utilizarea impozitării globale. cu excepţia sensului restrictiv. Normele echităţii orizontale pot fi integrate în analiză drept constrângeri pentru alegerea instrumentelor fiscale. analiza impozitării optime decurge dintr-o optimizare a funcţiei bunăstării sociale. ei stabilesc pieţe concurenţiale aflate în starea de echilibru general. prin includerea obiectivelor de eficienţă şi a celor de echitate în aceeaşi funcţie de bunăstare. care rezultă din urmărirea unui obiectiv de echitate. La un nivel mai puţin formal. în ideea evitării substituirilor induse între activităţi care sunt taxate la diferite rate. au demonstrat şi susţinut optimalitatea deducerilor fiscale în cazul cheltuielilor medicale. în 1977. cât şi consumul. În al treilea rând. face ca pierderile nerecuperabile. deoarece.individului bogat). pieţe care includ atât producţia. să devină parte explicită a unui sistem fiscal. În maximizarea funcţiei bunăstării sociale. Astfel. teoreticienii fac câteva presupuneri importante în legătură cu natura economiei care constrânge alegerea sistemului fiscal. Stiglitz şi Boskin. care ar lăsa preţurile relative neafectate. fiecare tranzacţie distinctă trebuie impozitată separat.

o politică eficientă implică atât capitalul.diferite care ţin cont de efectele relevante directe şi indirecte asupra eficienţei şi distribuirii. dezbătută în lucrarea „The power to tax“. Dar. În lucrarea lor din 1980. asemenea discriminări nu sunt fezabile în practică. Abordarea schimbului fiscal („Fiscal Exchange“) îşi are originile în teoria schimbului voluntar a lui Knut Wicksell (1896) şi în operele contemporane ale lui James Buchanan (1976-1980). în general. aşa cum se menţionează şi în Raportul Meade. este eficient pentru guvern. se referă la posibilitatea adoptării unui comportament răuvoitor din partea guvernului. 14 . Din moment ce problema centrală în această versiune a teoriei. optime la un moment ulterior. din punct de vedere temporal. Politicile fiscale care sunt optime pentru guvern la un anumit moment în timp nu sunt. pentru perspectiva perioadei ce va urma. în concordanţă cu elasticitatea ofertei lor şi cu ceilalţi factori relevanţi. cât şi munca. Geoffrey Brennan şi James Buchanan au adresat o întrebare: „Ar trebui ca puterea de a impozita a guvernului să fie limitată şi ce formă ar trebui să ia această limitare?“. bunurile pe care le poate primi de la cetăţeni. Problema centrală a literaturii era cum să organizezi instituţii guvernamentale sensibile la electorat şi în acelaşi timp să te asiguri că procesul electoral nu va conduce la exploatări din partea grupurilor de interese organizate. Inconsistenţa. cei doi îşi încep acţiunea prin constituirea unei imagini conform căreia statul este un Leviatan care îşi propune să maximizeze puterea. „Tot ce poate fi sperat este luarea în calcul a câtorva dintre cele mai evidente şi mai probabile efecte directe şi indirecte“. activele. într-un context dinamic. Totuşi. deoarece o istorie caracterizată de promisiuni deşarte va distruge credinţa investitorilor privaţi în deciziile guvernamentale. a acestor măsuri de politică fiscală este indezirabilă. odată ce politica a fost anunţată şi aplicată într-o anumită perioadă. Astfel. fondurile. să impoziteze numai capitalul.

impozitarea optimă şi teoria schimbului fiscal. cele trei abordări. În ceea ce priveşte influenţa teoriei echităţii impozitării asupra politicii fiscale. structura sistemului fiscal este o chestiune constituţională. Irlanda. iar reformele fiscale sunt probleme ce ţin de adunările constituţionale sau ale altor grupuri de plătitori de impozite. Dacă este posibil să se stabilească baza de impozitare. dar nicidecum o problemă ce ţine de guvernul însuşi. care este complementară cu anumite bunuri publice. Toatele cele trei teorii tradiţionale au fost utilizate ca puncte de plecare în căutarea unui sistem fiscal ideal. În esenţă. problema este să se aleagă bazele fiscale şi ratele de impozitare care limitează Leviatanul la un nivel dezirabil al veniturilor fiscale totale. Această idee însă nu a fost aplicată niciodată. impozitarea echitabilă. de asemenea. anumiţi autori cred cu fermitate că echitatea orizontală presupune o singură bază de impozitare şi susţin abolirea tuturor taxelor şi impozitelor care nu sunt legate de venit. cu excepţia impozitelor pe proprietăţi şi acciza pe produsele petroliere. ei adoptă o abordare minimax a structurii instituţiilor sociale în scopul limitării unei posibile autorităţi guvernamentale excesive. 15 . Suedia. susţinând. folositoare în asigurarea faptului că nivelul şi tipurile de servicii publice furnizate sunt în concordanţă cu dorinţele/preferinţele electoratului.Astfel. au implicaţii diferite pentru structura sistemului fiscal sau reformele fiscale. În abordarea Brennan-Buchanan a analizei schimbului fiscal. Limitările constituţionale asupra naturii bazelor de impozitare pe care Leviatanul le poate exploata sunt. care sunt mai elastice şi permit contribuabililor să scape mai uşor. În acest sens. de asemenea. În lucrarea mai sus amintită autorii se focalizează asupra constrângerilor constituţionale care să limiteze atitudinea de Leviatan a guvernului. abolirea impozitării capitalurilor şi impozitarea veniturilor câştigate din muncă sau a consumului. Abordarea referitoare la impozitarea echitabilă a exercitat cel mai pronunţat impact asupra sistemelor fiscale actuale din SUA. va fi un motiv pentru Leviatan să-şi cheltuiască o mare parte a forţelor pentru a asigura binele comun.

Ideile care susţin această teorie sunt vizibile în Raportul Made (1978).ro/. Influenţa „schimbului fiscal“ asupra politicii fiscale a fost mai puţin vizibilă decât celelalte două orientări la un loc. tabelul de mai jos va arăta care sunt diferenţele în ceea ce priveşte principalele elemente ale sistemului fiscal. sunt prezentate implicaţiile pe care fiecare dintre aceste trei teorii le are asupra structurii sistemului fiscal..html Astfel.Impozitarea optimă a exercitat un impact mai puţin vizibil asupra politicii fiscale din ultimele decenii. unele dintre concepţii preferă bazele de impozitare globală. potrivit tabelului. ai cărui autori recomandă un impozit pe venit cu o bază de impozitare definită global. Astfel. Impactul imediat al acestei analize poate decurge din sprijinul intelectual. În ceea ce urmează. ceea ce a furnizat schimbări ale limitelor constituţionale ale puterii de a impozita la nivel local sau statal în SUA../Teorii-asupra-sistemelor-fiscale-ideale. Diferenţe există şi în 16 .contabilul. bazele de impozitare multiple. Tabelul 1: Sistemul fiscal din perspectiva celor trei abordări Sursa: www. altele.

Este de recunoscut faptul că aceste trei orientări conţin idei valide.. în stabilirea ca bază de impozitare a venitului nominal sau real şi nu numai a acestora. În realizarea unei fundaţii pentru teoria impozitării echitabile.. teoria schimbului fiscal le utilizează ca strategie pentru limitarea puterii statului. 17 . în funcţie de obiectivele guvernului. iar problemele de implementare decurg din această perspectivă. apar unele probleme în implementarea regulilor specifice fiecăreia din cele trei abordări şi acestea vor fi prezentate succint în tabelul următor: Tabelul 2: Probleme de implementare Sursa: www. În cadrul impozitării optime.ro/. În timp ce impozitarea echitabilă se declară împotriva acestora. Inevitabil./Teorii-asupra-sistemelor-fiscale-ideale.contabilul. credite fiscale în construirea unui sistem fiscal bun conform acestei abordări. Analiza impozitării optime aduce în discuţie probleme legate de studierea impactului fiscalităţii asupra echilibrului economic. Părerile sunt din nou împărţite. Implicaţiile acestui tip de bază de impozitare şi echitatea orizontală pot fi uşor evidenţiate printr-un exemplu. susţinând că introducerea bazei de impozitare globale va îndeplini acest scop. Autorii ideilor schimbului fiscal şi-au canalizat atenţia asupra laturii constituţionale. însă nu sunt capabile să răspundă tuturor întrebărilor care se ridică într-un astfel de context. se poate apela la diverse deduceri. dacă se raportează la ratele/cotele de impozitare preferate de fiecare dintre aceste trei teorii. unii autori au căutat căi care să neutralizeze interferenţele politicului în economie. teoreticienii impozitării echitabile s-au ocupat în cea mai mare parte de problemele ce apar în cuantificarea venitului global.html Astfel.ceea ce priveşte prevederile speciale.

cost care ar trebui adăugat reducerii venitului real de după impozitare ca să se ajungă la acel cost total al majorării impozitelor. referitoare la egalitate. iar fiecare bază de impozitare poate include o singură excepţie.Astfel. tratamentul egal al celor egali. fie datorită faptului că. la o rată „t“. comoditate şi economie în colectare.2. „e“. pentru i = 1. contribuabilii cu venit global egal obţinut din cele două surse în diferite proporţii nu vor avea obligaţii fiscale egale. adică. şi. presupunând că nu există decât două baze de impozitare. presupunând în continuare că se utilizează o impozitare proporţională. Un alt studiu însă. ar cere ca e1/B1 = e2/B2. iar acest lucru se poate realiza prin apelul la conceptul de utilitate individuală şi bunăstare socială şi nu la conceptul de „venit“. în care impozitul total plătit pentru fiecare bază ar fi ti = ti şi Ti = ti*(Bi – si). siguranţă. reprezentând diferite componente ale venitului. Desigur că în discuţia despre impozitarea optimă s-ar putea porni de la cele patru „maxime“ ale lui Adam Smith. nevoia de a minimiza efectele de inhibare. pentru a-şi reduce minusul din veniturile lor de după impozitare – iar această muncă în plus presupune un cost pentru aceste persoane. din mai multe motive. şi anume: • nevoia ca impozitele să fie corecte (printre altele. şi anume: • fie datorită faptului că oamenii răspund adesea unei majorări a impozitelor muncind mai mult. corectitudinea se referă la lucruri diferite/tratament diferit pentru persoane diferite). Abordarea literaturii impozitării optime se îndreaptă către a utiliza analiza • • economică pentru a combina aceste criterii într-unul singur. dacă toate persoanele 18 • . B1 şi B2. precum câştiguri din salarii şi din capitaluri. venitul real de după impozitare ar putea fi perceput greşit. în considerarea inegalităţii crescute. propune alte trei criterii. Doar dacă aceste condiţii sunt satisfăcute. nevoia de a minimiza costurile administrative.

ro/. Din această cauză este nevoie de un sistem fiscal sustenabil. Dar argumentul referitor la echitate pentru impozitarea veniturilor mai mari în proporţie mai mare decât a celor mai mici va fi destul de nesemnificativ. să îşi majoreze venitul. decidenţii politici trebuie să urmeze o bună strategie atunci când modifică elemente ale sistemului fiscal într-un sens sau altul.. deoarece este imposibil pentru un individ să plătească impozite mai mari fără să îşi reducă consumul. este nevoie de raţionamente mai mult de ordin tehnic.contabilul. vor fi inegalităţi în termeni de venit. preţurile se pot modifica. Din prisma aceasta. Din motivul acesta. În esenţă. toate impozitele şi taxele afectează comportamentul persoanelor într-un anume mod. aşa cum se întamplă „uneori“ în ţara noastră.9 9 www. căci până la urmă.primesc acelaşi salariu pe oră.html 19 . iar asta ar duce la o modificare a importanţei bunurilor în calculul indicelui preţurilor de consum care transformă veniturile nominale în venituri reale. dar unii muncesc mai multe ore decat alţii.. fie datorită faptului că atunci când impozitele sunt aplicate bunurilor de consum. de „mişcări“ pe termen lung. şi nu de pe o zi pe alta. decât de ordin electoral. să îşi reducă economiile sau să apeleze la împrumuturi suplimentare./Teorii-asupra-sistemelor-fiscale-ideale. oricine ar putea alege să lucreze mai multe ore. iar consumatorii ar putea răspunde la acest fapt prin modificarea stilului de a consuma.

în economie. o componentă a politicii financiare a statului. Ediţia a IV-a. componentele sale trebuie concertate cu cele de politică bugetară sau monetară. Politica fiscală este. accentuându-se. de regulă.1. asupra laturii sale referitoare la sistemul de impozite promovat de un stat. Conceptul de politică fiscală Conceptul de politică fiscală este prezentat adesea cu nuanţe diferite. politica fiscală nu poate fi concepută decât ca un mixaj între modalităţile de procurare a resurselor la dispoziţia statului şi cele privind destinaţiile ce se dau acestor resurse. De fapt. au fost luate măsuri pentru a preveni 10 Iulian Văcărel şi colectiv.CAPITOLUL II POLITICA FISCALĂ 2. deci. respectiv cu politica preţurilor şi cu cea a ocuparii forţei de muncă etc. Editura Didactică şi Pedagogică. pentru a se integra în politica generală. iar politica europeană in domeniu are ca scop să se asigure că pe piaţa internă concurenţa nu este distorsionată de diferenţe între sistemele şi ratele de impozitare indirectă. În plus. cât şi deciziile privind cheltuielile publice ce se finanţează. 2003 20 . Politica europeană în domeniul impozitării are două mari componente: impozitarea directă – care este responsabilitatea statelor membre şi impozitarea indirectă. în îndeplinirea funcţiilor şi sarcinilor ce-i revin10. Politica fiscală reprezintă ansamblul deciziilor prin care se realizează modelarea structurală a sistemului fiscal. Dar. Statele membre au luat deja măsuri pentru a preveni evaziunea fiscală şi dubla impozitare. ce afecteaza libera circulaţie a bunurilor şi serviciilor. asigurarea funcţionării acestuia în scopul obţinerii finaltăţilor dorite de către decidentul public. atât ansamblul reglementarilor privind stabilirea şi perceperea impozitelor şi taxelor şi concretizând opţiunile statului în materie de impozit şi taxe. Bucureşti.. care cuprinde. “Finanţe publice”.

dreptul de a institui impozite este limitat. care determină decizii pentru măsuri de evitare şi descurajare evaziunii fiscale internaţionale. Redistribuirile de impozite între diferitele nivele ale administraţiei tehniciile impunerii. Politica fiscală urmăreşte dimpotrivă.evitarea dublei impuneri juridice internaţionale se bazează pe decizii fiscale . fără a crea distorsiuni între diferitele nivele ale acestora şi fără a ştirbi gradul de autonomie financiară a acestora. Cadrul internaţional: • Interdependenţa dintre presiunile fiscale naţionale • Apariţia dublei impuneri juridice . ca factor preponderent exogen. ce pot apărea în cazul transferurilor de fonduri între statele membre ale Uniunii Europene. Cadrul naţional vizează: • • • Costul administrării impozitelor. deoarece prin . Cadrul local. Teoria fiscală modernă consideră că trebuie asigurată ehitatea orizontală înte colectivităţi. atenuarea diferenţelor economico-sociale dintre diferitele zone. Dimensiunea spaţială a politicii fiscale Nivele fiscale de referinţă : - Cadrul local şi naţional. 2. • Deciziile fiscale structurale de armonizare a politicilor fiscale sunt supuse unor restricţii generate de diferenţele existente între ţări 21 a .existenţa paradisurilor fiscale.Cadul internaţional.1.efectele negative ale competiţiei în domeniul impozitării. iar dreptul de a institui impozite de către administraţiile publice să fie limitat. presiunea fiscală se urmăreşte evitarea concentrării populaţiei în unele zone pe motive fiscale. publice. Opţiunea guvernelor fiecărei ţări de a alege criteriile de impunere.1.

• Tendinţa de integrare - politica fiscală este influenţată de condiţiile ce

trebuie îndeplinite pentru a fi acceptate în uniunile respective. 2.1.2. Teorii contemporane privind fiscalitatea Rolul acestora în determinarea opţiunilor de politică fiscală Teoria economică şi practica politică au impus, în timp, două mari abordări fiscale, strâns legate de concepţiile privitoare la rolul statului în economie. Acele teorii economice şi doctrine politice care se axează pe stimularea liberei iniţiative, cu menţinerea unui rol redus al statului în economie sunt, în mod clar, adeptele unei fiscalităţi reduse, considerând că orice formă suplimentară de impunere înseamnă, de fapt, reducerea capacităţii private de decizie pentru investiţie şi consum, decizie considerată a fi, din start, mult mai eficientă decât cea a statului „nivelator”. Aceste teorii a fost dezvoltate, în perioada postbelică, de adepţii neoclasicismului economic, curent reprezentat, în special, de profesorul Milton Friedman, şi a devenit parte a doctrinei politice, în special, pentru partidele conservatoare din lumea anglo- saxonă. În viziunea neoclasică impozitul este perceput, mai degrabă, ca o variabilă financiară decât ca o variabilă instrumentală. Spre deosebire de keynesişti, care sunt preocupaţi de găsirea unei rate a presiunii fiscale susceptibile să permită realizarea obiectivelor macroeconomice (cum ar fi, de exemplu, utilizarea deplină a forţei de muncă), neoclasicii se preocupă mai ales de determinarea modalităţilor optime de finanţare a cheltuielilor publice, adică de obţinerea unei structuri fiscale optime. Problema constă în găsirea acelui impozit care să perturbe, cât mai puţin posibil, mecanismele pieţei. Numai în asemenea condiţii, se afirmă, impozitul poate fi utilizat ca o variabilă de politică economică. Obţinerea impozitului optimal i-a condus pe neoclasici la elaborarea teoriei „superiorităţii impozitului direct asupra impozitului indirect”. Un impozit direct pe venit este, în mod colectiv, preferabil unui impozit indirect pe cheltuieli. În plus, acest impozit direct trebuie să fie cât mai progresiv, pentru a
22

fi just din punct de vedere social. Dacă, dimpotrivă, statul utilizează cu precădere impozitul pe cheltuieli, atunci trebuie avut în vedere faptul că acesta este generator de„distorsiuni fiscale”, datorită fenomenului de translaţie pe care îl ocazionează şi care este de natură să perturbe echilibrul pieţei. Toate aceste critici erau justificate, numai că nu atingeau adevărata problemă de fond: nu teoria fiscală care pornea de la necesitatea reducerii rolului statului în economie era de natură să producă aceste dezechilibre, ci aplicarea ei, parţială, numai asupra nivelului fiscalităţii fără o abordare dură, chiar dureroasă, a nivelului cheltuielilor publice. În ceea ce priveşte taxa pe valoarea adaugată există un acord între statele membre de a o fixa la minim 15%. Evident sunt şi exceptii de la această regulă, existând bunuri exceptate de TVA sau cărora li se aplică un TVA mai scăzut. În general bunurile şi serviciile ce beneficiază de aceste excepţii nu sunt în concurenţă directă cu bunuri şi servicii similar din celelalte state membre, cum ar fi preţurile meniurilor din restaurante. Diferenţele în nivelurile accizelor practicate de statele membre pot distorsiona foarte uşor concurenţa, de aceea se supun unor reglementări comune. Cu toate acestea, intervin anumite diferenţe culturale (decizia unei ţări de a acciza sau nu băuturile alcoolice cum ar fi vinul şi berea) şi diferenţele economice – spre exemplu, unei ţări care se bucură de un sector al finanţelor publice sănătos nu i se poate impune să aplice diverse impozite doar de dragul impozitării. În domeniul impozitării companiilor, UE are două obiective majore: să evite competiţia neloială în domeniul impozitării şi să asigure libera circulaţie a capitalurilor. Regulile Uniunii impiedică statele membre să folosească sistemul impozitelor pentru a influenţa deciziile de investiţii în detrimentul altor state membre. Mai mult, UE urmăreşte stabilirea unei baze de impozitare comune pentru toate companiile din UE, adică acelaşi tip de tranzacţie să se supună unui

23

singur set de reguli, lăsând totodată la nivelul statelor membre să stabilească nivelul ratei impozitării11. În acelasi timp, politica fiscală are şi scopuri specifice, între care, în opinia lui Paul Samuelson, sunt de avut în vedere şi acelea de a contribui la atenuarea oscilaţiilor caracteristice ciclurilor economice sau de a favoriza menţinerea unei economii progresive, care să asigure un grad ridicat de ocupare a forţei de muncă. În viziune modernă, se consideră că politica fiscală presupune folosirea conştientă a veniturilor şi cheltuielilor bugetului de stat pentru a influenţa viaţa economică şi socială. În mod deosebit, conţinutul său face imperativă utilizarea ansamblului de instrumente şi procedee cu caracter fiscal pentru a stabili nivelul şi structura prelevărilor obligatorii; operaţiile, activităţile şi veniturile impozabile; regimul exonerarilor şi reducerilor de impozite sau cel al subvenţionarilor, conturând modul de a realiza redistribuirea produsului creat între sfere de activitate, ramuri economice, entităţi administrativ-teritoriale, persoane fizice şi juridice. Politica fiscală îşi poate pune amprenta, influenţând asupra derulării proceselor economico-financiare şi implicit asupra evoluţiei întregii societăţi. Dar, la rândul său, ea este condiţionată de mediul economic, printr-o serie de factori, dintre care se remarcă: starea economiei, raporturile dintre sectorul public şi cel privat, nivelul veniturilor cetăţenilor etc. În sinteză, politica fiscală se reprezintă prin totalitatea metodelor, mijloacelor, formelor, instrumentelor şi instituţiilor folosite de stat pentru procurarea resurselor financiare fiscale şi utilizarea lor în finanţarea de acţiuni publice, inclusiv pentru influenţarea vieţii economice şi sociale. Ea abordează, în mod firesc, atât problematica impozitelor (prelevărilor fiscale), cât şi pe cea a cheltuielilor publice, care adesea joacă rolul determinant în cadrul politicii financiare a statului.

11

Dumitru Miron, Economia Uniunii Europene, Bucureşti 2006

24

Sub aspectul originii sale în plan lingvistic. accepţiunea dată cel mai adesea conceptului de fiscalitate s-a grefat. cu circulaţie în imperiul roman timpuriu. În contextul conturării sale ca fenomen socio-economic. denumite generic resurse fiscale. se înscrie organic în evoluţia societăţii omeneşti. fiind legatş indisolubil de crearea şi funcţionarea statului.paner (coş) folosit pentru colectarea veniturilor ce formau cămara Principelui şi acopereau cheltuielile sale. până la accepţiunea sa actuală. în corelaţie cu cele de alocare / utilizare a acestor resurse pentru satisfacerea nevoilor considerate a avea caracter public. întreprinderilor etc.Apariţia şi consacrarea noţiunii de fiscalitate. implicând raporturi economice în forma banească între stat şi supusii săi. de la formele incipiente până la instituţiile şi organismele de tip statal moderne. respectiv al cetăţenilor. tipic organizarii de tip statal a societăţii omeneşti. mai ales. se poate admite că fiscalitatea îşi are rădăcinile în cuvântul fiscus din limba latină. pe semnificaşia proceselor de prelevare a unor părţi din veniturile sau averile persoanelor fizice şi juridice la dispoziţia statului. organizaţiilor. cu funcţii şi sarcini multiple şi complexe. care avea înţ elesul de . Subordonarea Senatului de către Împărat a condus însă şi la contopirea celor două entităţi prin înglobarea resurselor tezaurului (public) cu cele ale fiscului şi implicit a destinaţiilor date acestor resurse financiare publice. 25 . în concordanţă cu întelesul atribuit iniţial fiscului. Este însă de admis că. deşi ele constituie elementul indispensabil manifestării fiscalităţii. coexistând o vreme cu tezaurul aflat la dispoziţia Senatului. concretizate prin finanţarea de cheltuieli publice pe seama cărora se oferă gratuit utilităţi publice în beneficiul societăţii.. pentru finanţarea cheltuielilor publice. noţiunea de fiscalitate a vizat derularea proceselor de prelevare obligatorie de resurse băneşti la dispoziţia statului. Aceasta abordare nu face trimiteri explicite şi la procesele de alocare / utilizare a resurselor respective.

aceste două exigenţe. ştiut fiind faptul că un sistem fiscal inechitabil generează o stare de rezistenţă din partea contribuabililor. 26 . astfel încât acestea să afecteze toate categoriile sociale care realizează venituri din aceeaşi sursă sau care posedă acelaşi gen de avere. trebuie să fie organizate şi să funcţioneze pe baza unor principii unanim acceptate. social şi nu în ultimul rând politic. Pentru a răspunde anumitor cerinţe de calitate şi performanţă. care nu îşi conturează politica fiscală pe criterii de echitate. principiul echităţii fiscale este cerut nu numai din considerente de ordin filozofic. noţiunea de echitate fiscală este uşor de înţeles şi de explicat. respectiv asigurarea unei dreptăţi sociale în materie de impozite. de cele mai multe ori.stabilirea unui minim neimpozabil în funcţie de natura venitului ce cade sub incidenţa impozitului. precum şi stabilirea unor scutiri şi reduceri de impozite care să permită satisfacerea cerinţelor decente de viaţă. pe multiple planuri: economic şi financiar.1. Mai mult decât atât. cum ar fi: . Dintre acestea se detaşează principiul echităţii şi cel al eficienţei. dar şi din considerente de ordin practic. obiectul disputelor legate de fiscalitate. . acumularea în timp a nemulţumirilor populaţiei poate contribui la căderea de la putere a factorilor politici. a căror contrapunere face. Considerat de Adam Smith ca principiu definitoriu pentru un bun sistem fiscal. de aceasta.aplicarea generală a impozitelor şi taxelor.3. fiecare impozit căutând să împace mai mult sau mai puţin. aceasta presupunând îndeplinirea cumulativă unor condiţii. Introducerea sau modificarea unui impozit constituie o problemă căreia trebuie să i se acorde o importanţă majoră datorită consecinţelor generate. sistemele fiscale moderne. care se materializează în amplificarea fenomenului de sustragere de la plată a obligaţiilor fiscale.2. Principiile unui sistem fiscal optimal O problemă importantă care se află astăzi în atenţia multor economişti şi factori de decizie este aceea a optimizării sistemului fiscal. Teoretic.

cât şi echitatea pe verticală. consideră că un sistem fiscal modern trebuie să urmărească atât echitatea orizontală. astfel „sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale”. Având în vedere cele de mai sus. acesta presupunând diferenţierea sarcini fiscale de la un subiect impozabil la altul. Conform principiului eficienţei încasării impozitelor (sau al randamentului) impozitele trebuie percepute cu minim de cheltuieli şi prin obţinerea unui volum cât mai mare de venituri la bugetul statului. urmărindu-se o „redistribuire a veniturilor între membrii societăţii. în paralel cu nivelul cheltuielilor efectuate pentru încasarea acestora. bine acceptată şi apreciată. din punct de vedere al nivelului de impozitare până la care există un grad de suportabilitate din partea populaţiei şi. în general.. respectiv toate persoanele juridice. pe de altă 27 . Modelarea sistemului fiscal. indiferent de forma juridică în care sunt organizate şi funcţionează. în scopul diminuării sau înlăturării inegalităţilor generate de mecanismul pieţei”. redistribuire considerată de unii arbitrară.la aceeaşi putere de contribuţie sarcina fiscală să fie aceeaşi pentru toate persoanele fizice. presupune o analiza temeinică a cuantumului veniturilor ce se pot obţine. pe de o parte.stabilirea sarcinii fiscale în funcţie de puterea de contribuţie. Maximizarea veniturilor încasate din impozite trebuie privită din două puncte de vedere. aceasta este. respectiv tratament fiscal identic pentru cei care sunt în esenţă egali din punct de vedere a capacităţii de plată. tot mai mulţi economişti. În România egalitatea fiscală este consfinţită prin Constituţie. atât în funcţie de cuantumul şi natura materiei impozabile cât şi de situaţia personală a acestora. indiferent de categoria socială căreia îi aparţin. Dacă. respectiv tratament fiscal diferit pentru persoanele diferite. în ceea ce priveşte asigurarea echităţii pe orizontală. în special adepţi ai neokeynesismului. . în vederea obţinerii unei eficienţe maxime a încasării impozitelor. în privinţa echităţii verticale apar controverse legate de modalităţile posibile de realizare a redistribuirii veniturilor.

. Eficienţa încasării impozitelor este condiţionată de o serie de factori. şi care conduce. . . ceea ce face ca veniturile obţinute de stat sa fie mult mai mari.stabilitatea legislaţiei. mai ales în condiţiile ţării noastre. . consider a fi următorii: . se consideră că un impozit cu o arie largă de cuprindere şi cu cote scăzute are un randament mai ridicat decât un impozit cu o arie restrânsă şi cu cote ridicate. în care gradul de încasare este mult mai mic. în ultimii 15 ani. A.reducerea la strictul necesar a cheltuielilor guvernamentale neproductive şi neeconomicoase. emiterea de acte normative şi norme de aplicare a acestora clare. 28 . se obţine un grad mai mare de încasare (gradul de conformare voluntară a contribuabililor – plata integrală . În general. În acest sens. Smith considera că „ un mic grad de nesiguranţă este un defect mai mare decât un considerabil grad de nedreptate”. printre care foarte importanţi. la creşterea cheltuielilor cu încasarea impozitelor (creşte numărul persoanelor care riscă în sustragerea de la plata impozitelor impunându-se. faţă de cele obţinute în situaţia unei fiscalităţi „ apăsătoare”. astfel încât să se atingă obiectivele urmărite prin acestea şi nu doar să contribuie la reducerea drastică a veniturilor bugetare. de multe ori. care să nu creeze confuzii în interpretare. aşa cum s-a întâmplat.pregătirea profesională. benevolă şi la termen. atât o mărire a aparatului fiscal cât şi o intensificare a acţiunilor de control).o analiză mult mai temeinică asupra acordării unor facilităţi fiscale.este mai ridicat).aplicarea unui tratament fiscal echitabil tuturor contribuabililor. de regulă. din punct de vedere al gradului în care se încasează impozitele cuvenite bugetului de stat. în cazul unei impozitări mai „uşoare”. deci. în unele cazuri.parte. capacitatea intelectuală şi morală a personalului care-şi desfăşoară activitatea în cadrul diverselor structuri organizatorice ale organelor fiscale. Trebuie avut în vedere faptul că.

principii ce trebuie îndeplinite de un sistem fiscal modern. • Principiul flexibilităţii.. din punct de vedere al legislaţiei fiscale. este foarte mare. şi prin prisma randamentului constant al acestuia în toate fazele ciclului economic. Stabilitatea impozitului mai este apreciată.descurajarea evaziunii fiscale şi lichidarea economii subterane. chiar in condiţii de risc maxim. a acestora. respectarea acestui principiu constituie. Din păcate. Având în vedere diversele tipuri de impozite. În privinţa stabilităţii legislaţiei fiscale. Literatura de specialitate a impus şi alte principii. datorită veniturilor uriaşe ce se pot obţine prin eludarea legii. de la plata obligaţiilor fiscale. prin diferite forme. în literatura de specialitate. aceste impozite fiind generatoare de cele mai mari cheltuieli cu încasarea lor şi în special cu descoperirea cazurilor de evaziune fiscală. în cascadă. venituri generate de cotele de impunere foarte ridicate şi de modalitatea de calcul. nu numai. se poate aprecia că orice reformă fiscală trebuie să pregătească facilităţile de tranziţie. gradualismul fiind adesea de preferat unei bulversări brutale a modurilor de impunere. În cazul acestor impozite tentaţia de sustragere. şi anume: • Principiul stabilităţii . este foarte important în condiţiile în care fiscalitatea este utilizată ca mijloc de 29 . modificările foarte frecvente ale legislaţiei constituind o reală sursă de ineficacitate.reflectând maxima fiscală potrivit căreia ”un impozit bun este un impozit vechi”. foarte mulţi autori de prestigiu considerând stabil acel impozit al cărui „randament rămâne constant de-a lungul întregului ciclu economic”. La extrema opusa se situează accizele. se pare că acest lucru este cu greu înţeles de guvernanţii noştri. se poate face aprecierea că impozitele percepute prin metoda stopajului la sursă generează cele mai mici costuri cu încasarea şi descoperirea cazurilor de evaziune fiscală. o cerinţă pentru asigurarea eficienţei încasării impozitelor dar şi pentru a permite contribuabililor luarea deciziilor de investiţii în condiţii de certitudine. parţial în contradicţie cu principiul stabilităţii. care se adaugă celor expuse anterior.

• Principiul simplicităţii. să furnizeze sfaturi potrivite despre cum poate fi îmbunătăţit nivelul de echitate la un nivel de eficienţă dat sau cum poate fi micşorat costul bunăstării la un nivel dat de 30 . aceasta neutralitate nu trebuie radicalizată. pentru atingerea unor obiective economice. mai mult sau mai puţin optimal. legiferate şi aplicate în aşa fel încât să reducă la minim influenţa acestora asupra deciziilor economice. fără să conţină prea multe excepţii de la regula generală. dinainte. etc. are în vedere faptul că un impozit este mai uşor de administrat. astfel. impozitul. Având în vedere că echitatea fiscală este mai mult o trăsătură normativă şi că veniturile guvernamentale şi cheltuielile afectează economia şi societatea în acelaşi timp. în felul acesta acţionându-se pe linia creşterii încasărilor bugetare. devenit prioritar în ţările care au trecut la reformarea sistemelor fiscale în ultimii ani. mai uşor de înţeles şi deci susceptibil de a fi mai uşor acceptat de contribuabili cu cât acesta este mai simplu. în general. sociale. a cărui bază de impozitare este sensibilă la evoluţia activităţii economice. impozitele urmând a fi folosite pentru corectarea ineficienţei diverşilor agenţi economici şi. În acest sens. Analizele referitoare la fiscalitate au căutat. se va obţine ca rezultat un sistem fiscal mai mult sau mai puţin eficient.politică conjuncturală. • Principiul certitudinii se referă la faptul că orice contribuabil trebuie să ştie. Din optica statului. impozitele percepute prin metoda stopajului la sursa sunt de preferat. termenele. putând să joace. în timp. • Principiul neutralităţii cere ca impozitele să fie selecţionate. atunci când se construieşte sau se modelează un sistem fiscal. • Principiul comodităţii se referă la faptul că impozitele trebuie să fie percepute la termenele şi după o procedură cât mai convenabilă pentru contribuabili. mai mult sau mai puţin echitabil. un rolul de stabilizator economic automat. obţinerea unui caracter optim a sistemului fiscal este destul de dificil de realizat. În funcţie de modul în care sunt respectate aceste principii. modalităţile şi cuantumul obligaţiilor sale fiscale.

la sub 5 procente la sfârsitul lui 2007. realizat de compania de consultanţă şi audit PricewaterhouseCoopers (PwC) şi Banca Mondială. Dar politica dobânzilor nu poate merge prea departe. astfel încât în octombrie inflaţia măsurată an la an a atins aproape 7 procente. 2. o problemă nerezolvată. cum este cel fiscal. în cadrul unui sistem guvernamental. aceştia fiind cei mai vulnerabili la creşterea preţurilor.echitate. Din păcate. BNR estimează o inflaţie mult deasupra intervalului ţintă de 3-5 procente.cum ar fi creşterea preţurilor alimentelor pe pieţele internaţionale . încă. BNR a lansat deja o primă linie de atac.dar fără îndoială că şi factorii interni . În realitate. potrivit raportului "Paying Taxes 2008". Se remarcş astfel contributia factorilor externi .2. Deoarece operaţiunile privind contul de capital sunt total 31 . trebuie rezolvat prin interacţiune politică. Se pare că echilibrul între echitate şi eficienţă. ca urmare a creşterii accentuate a preţurilor poduselor alimentare şi serviciilor. Determinarea unui optim real rămâne. În ultimii ani Romania a înregistrat o reducere remarcabilă a inflaţiei de la peste 14 procente în 2004. nici echitabilă. structura finanţelor guvernamentale ce va rezulta nu va fi nici eficientă. Creşterea inflaţiei trebuie combătută vehement. aşa cum se observă din cuantificarea inflaţiei de bază. în special pensionarii şi salariaţii cu venituri modeste. Întreaga economie beneficiază de un nivel scăzut şi stabil al inflaţiei. recent.precum cererea supraîncalzită şi costurile în creştere ale forţei de muncă . nivel de peste două ori mai mare decât cel din alte state europene. precum Polonia sau Slovacia. Politica fiscală în România România se află pe poziţia a patra în lume şi pe primul loc în Uniunea Europeană în funcţie de numărul taxelor pe care o companie trebuie să le plătească într-un an. cu 96 de impozite. din punctul de vedere al tuturor cetăţenilor. într-un sistem coercitiv. Pentru sfîrşitul anului. aceasta evoluţie a fost întreruptă brusc.au rolul lor. care a analizat 178 de ţări. prin creşterea ratelor dobânzilor la sfârşitul lui octombrie.

politica fiscală joacă un rol foarte important. Menţinerea acestui mediu economic favorabil este cheia unei creşteri economice robuste. vor rezulta rate ale dobânzilor mult mai mari. care va conduce astfel la convergenţa veniturilor către nivelurile Europei de Vest. având în vedere trendul ascendent al expectaţiilor inflaţioniste. în România. precum şi de o politică salarială în sectorul public prudenţa. se anticipeaza o relaxare a politicii fiscale.liberalizate. Pe lângă creşterea pensiilor de peste 40 de procente în perioada noiembrie 2007 . care pot include noi creşteri ale ratelor dobânzilor. Ca urmare. politicile monetare şi fiscale nu au intrat în conflict. În condiţiile în care ratele reale ale dobânzilor cresc. care vor afecta ponderea investiţiilor în PIB şi astfel perspectivele de creştere. efectele reducerii investiţiilor se vor resimţi prin diminuarea 32 . politicle fiscale şi monetare ar putea acţiona una împotriva celeilalte. Însă. pe 31 octombrie BNR a decis creşterea ratelor dobânzilor cu 0. monetar şi fiscal. atat inflaţia cât şi ratele dobânzilor pe termen lung au fost reduse. În România ultimilor ani.7 procente din PIB. Un răspuns eficient presupune acţiuni coordonate pe ambele planuri.5 puncte procentuale şi nu este exclusă o nouă majorare. fluxurile de capital reacţionează rapid la creşterea diferenţialului între ratele dobânzilor interne şi cele externe. se estimează si o adâncire semnificativă a deficitului bugetului general consolidat pentru 2008 la 2. trebuie să fie sprijinite de o politică fiscală restrictivă. Daca BNR este lăsată să lupte singură împotriva inflaţiei. ne aşteptăm la o reducere a investiţiilor reale. Această decizie este în concordanţă cu regimul de ţintire a inflaţiei al BNR. În particular. de lungă durată. deoarece controlează în mod direct circa 40 de procente din cheltuielile întregii economii.ianuarie 2008 şi a salariului minim de aproximativ 30 de procente. Pe de altă parte. Concret. politicile adecvate de reacţie ale BNR. Chiar dacă pe termen scurt economia ar continua sa crească puternic. De aceea. ambele cu scopul de a reduce inflaţia şi de a promova creşterea economică. în timp ce formarea de capital ca pondere în PIB a crescut.

care întâmpină deja dificultăţi în reducerea inflaţiei. Creşterea economică a României este estimată la peste 6 procente în perioada 2007-2008. Ministerul Economiei şi Finanţelor ar trebui să economisească modestul surplus bugetar înregistrat la sfârşitul lui octombrie şi să prevină repetarea exploziei cheltuielilor bugetare de la sfârşitul anului fiscal 2006. În aceste condiţii. Salariile din sectorul public au fost majorate de peste 3 ori în ultimii 5 ani. Astfel. Creşterea ponderii activelor bancare în valută peste nivelul actual de 50 procente. politicile expansioniste în domeniul fiscal şi al veniturilor vor impulsiona cererea. fără o acoperirea adecvată a riscului valutar al imprumutatilor. unele domenii confruntându-se chiar cu deficit de forţa de muncă calificată. va trebui să anihileze şi acest stimul sumplimentar.creşterii economice în viitor. va face ca băncile să fie mai vulnerabile la fluctuaţiile cursului valutar. 33 . Aprecierea va sprijini procesul de dezinflaţie. iar băncile vor onora această preferinţă. iar banca centrală. deoarece au acces la finanţări externe. dar va conduce la adâncirea deficitului de cont curent ca urmare a diminuarii exporturilor. Premizele unei politici fiscale prudente în 2008 ar fi realizarea un deficit bugetar mai mic în 2007 şi o creştere a salariilor în sectorul public în concordanţă cu inflaţia estimată şi cu creşterea de productivitate. Intrările de capital rezultate din creşterea diferenţialului dobânzilor se vor reflecta în aprecierea leului. Diferenţialul ratelor dobânzilor va stimula preferinţa pentru împrumuturi în valută. în timp ce şomajul a scăzut deja la 4-5 procente.

Conceptul de evaziune fiscală În aspect general.CAPITOLUL III EVAZIUNEA FISCALĂ ÎN ROMÂNIA 3. utilizarea imperfecţiunilor legislaţiei.  sub un alt aspect mai îngust (se referă la ocolirea pe cale legală a prevederelor fiscale) – evaziunea fiscală ar reprezenta sustragerea intenţionată de la executarea obligaţiei fiscale.1. însă ele pot fi împărţite în două categorii : 1. 2. ci prin evitarea intenţionată. prin ocolirea acesteea prin intermediul unor acţiuni şi acte simulate şi numai aparent reale. procedee şi mijloace ilicite. de la plata impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat şi bugetelor unităţilor administrativ-teritoraile de către contribuabilii persoane fizice şi juridice . comisă nu prin încălcarea directă a normei fiscale concrete. În literatura de specialitate se încearcă găsirea unei definiţii care ar cuprinde toată complexitatea fenomenului de evaziune fiscală cum ar fi :  evaziunea fiscală reprezintă totalitatea procedeelor licite şi ilicite cu ajutorul cărora cei interesaţi sustrag total sau parţial averea lor de la obligaţiunile prevăzute de legislaţia fiscală – reprezintă sensul larg al noţiunii .  o altă definiţie (de asemenea incompletă ) – evaziunea fiscală reprezintă sustragera de la plata obligaţiilor fiscale prin transmiterea unor date eronate privind sursele şi veniturile impozabile . mijloacele folosite pentru sustragerea de la obligaţiile fiscale se prezintă sub formă variate şi multiple.în întregime sau în parte. 34 .  evaziunea fiscală ar fi sustragerea prin orice mijloace .

nu este incriminantă) se datorează conjuncţiei dintre o competenţă (competenţa contribuabilului de a alege soluţia cea mai avantajoasă din lege) şi o incompetenţă (incompetenţa legiuitorului căruia i-au scăpat „portiţele” menţionate mai sus). aici.. Una dintre cele mai delicate chestiuni legate de evaziunea fiscală se referă la delimitarea între evaziunea fiscală legală (licită) şi evaziunea fiscală ilegală (ilicită). deci. Astfel. dar. orice evaziune fiscală înseamnă înfrângerea legii. Deşi o asemenea delimitare pare superfluă. deoarece contribuabilul a folosit 12 Probabil că s-ar putea vorbi. în categoria evaziunii fiscale ilegale. Făcînd o concluzie a celor relatate. a lăsat asemenea „portiţe” care au generat evaziunea fiscală legală. despre o încălcare a legii de către. încă. deci este ilicită. a lăsat „portiţele” respective de sustragere de la plata obligaţiilor bugetare generice. din incompetenţă. automat. Evitarea plăţii obligaţiilor bugetare prin exploatarea acestor „portiţe” conduce la reducerea prelevărilor către stat. ca posibilitate. judecarea unei asemenea situaţii s-ar putea baza pe modul de judecare a răspunderii ministeriale în speţa neglijenţei în serviciu: un legiuitor care. 35 . din punct de vedere teoretic se poate argumenta o asemenea distincţie.. putem menţiona că noţiunea de evaziune fiscală poate purta diferite sensuri după conţinut.. Se pare că evaziunea fiscală legală (care. deoarece. ci prin respectarea legi12. suficient dezbătută de către jurişti şi economişti din cauza faptul că este aproape imposibil de dovedit culpa legiuitorului (acesta se poate apăra susţinând că a fost. odată ce este incriminată. Totuşi. Problema răspunderii legiuitorului însuşi pentru existenţa evaziunii fiscale legale nu este. adică nu are un contract de management). şi în sfîrşit. din incompetenţă sau din interes. Situaţia în care se poate dovedi că legiuitorul a „proiectat” portiţele de evaziune fiscală în baza textului legii la presiunea unor grupuri de interese economice (lobby) şi în detrimentul interesului statului nu trece. evaziunea fiscală legală ar trebui considerată ca fiind acea evaziune fiscală care reuşeşte să evite plata obligaţiilor bugetare (în totalitate sau în parte) exploatând anumite „portiţe” ale legii. evaziunea fiscală reprezintă acţiunile bine orientate ale contribuabilului. poate fi acuzat de neglijenţă în serviciu (rămâne de fundamentat conceptul de neglijenţă în serviciu în cazul unui legiuitor care este ales şi nu numit.incompetent). în acelaşi timp.legiuitor care.. care-i permit să evite sau să reducă într-o măsură sau alta plăţile sale obligatorii la buget (impozitele şi taxele). nu constituie o înfrângere a legii: aceasta înseamnă că avem de-a face cu o evaziune fiscală dar care a apărut nu prin încălcarea legii.

speciile de evaziune fiscală legală sunt două: 13 Să menţionăm că susţinerea. a intereselor unui grup economic. rezultă că interesele financiare ale statului nu au fost. de exemplu la calificarea unei fapte de corupţie "corupţie"13. adică se poate vorbi despre o evaziune fiscală produsă chiar de administraţia fiscală. rezultă. atunci cazul este de natura corupţiei. aşa cum am văzut că ar trebui considerată şi incompetenţa legiuitorului cu privire la legea fiscală). Aşa stând lucrurile. considerăm că evaziunea fiscală legală nu există. ca aşa-numita evaziune fiscală legală să fie considerată ca reprezentând subevaluarea sau subîncasarea veniturilor bugetare posibile. Cu alte cuvinte. însă. în mod logic. totuşi. Aşadar. că programarea veniturilor bugetare nu a luat în calcul veniturile bugetare care ar putea să nu fie încasate ca urmare a prevederilor legii fiscale. prejudiciate14. da. dar poate conduce la alte calificări. o prejudiciere a intereselor financiare ale statului? După părerea noastră. o infracţiune. de natură să aducă prejudicii intereselor financiare ale statului trebuie calificată ca reprezentând evaziune fiscală ilegală. Ca urmare. aici. în mod transparent. Într-adevăr. la baza creării condiţiilor legislative pentru existenţa evaziunii fiscale legale. dacă evaziunea fiscală se produce fără încălcarea legii. Corupţia poate sta. deşi evaziunea fiscală legală nu este incriminată în mod direct. ca urmare. atunci această din urmă faptă este incriminată. această promovare se face în mod netransparent. considerăm că se pot spune următoarele despre conceptul de evaziune fiscală: a) evaziunea fiscală legală este o evaziune fiscală care vizează nu efectivitatea prejudicierii intereselor financiare ale statului ci. Se propune.un text legal pe care nu l-a încălcat. În ceea ce priveşte evaziunea fiscală ilegală. 36 . în sensul propriu al termenului. în acest context. ce se poate spune despre situaţia în care veniturile bugetare programate (planificate) nu sunt realizate nu ca urmare a evaziunii fiscale ci ca urmare a incapacităţii administraţiei fiscale de a încasa obligaţiile bugetare? Avem. prin promovarea unor acte normative favorabile acestuia. vizează potenţialitatea unei asemenea prejudicieri. mai degrabă. Sintetizând toate cele de mai de sus. deşi nu există vreo încălcare directă a legii (există. aici lucrurile sunt evidente: orice încălcare a normei fiscale. Dacă. în realitate. dacă ea este efectul unui act de corupţie produs la nivelul legiuitorului. o neglijenţă în serviciu. nu constituie. per se. 14 De exemplu.

deoarece evaziunea fiscală este ilegală prin definiţie. În această situaţie. b) subîncasarea veniturilor bugetare de către administratorul fiscal. prin lăsarea unor „portiţe” de sifonare a unor posibile venituri publice. iar dacă evaziunea fiscală este comisă în mod involuntar. atunci nu ne aflăm în faţa unei evaziuni fiscale. rezultă cu claritate faptul că. conceptul de evaziune fiscală legală este un concept care nu are denotat (nu are corespondent în nici o împrejurare reală). În acest sens. iar evaziunea fiscală legală nu există (sintagma constituind o contradicţie logică la nivelul termenilor).a) subevaluarea veniturilor bugetare de către legiuitor. În concluzie. În orice caz. aşa-numita evaziune fiscală legală pare a fi o contradicţie în termeni: pe de o parte. evaziunea fiscală poate fi legală. există o singură specie de evaziune fiscală (acea evaziune fiscală numită. de exemplu). adică prin incompetenţă sau neglijenţă în serviciu (atunci când nu se poate dovedi corupţia). prin incompetenţă sau neglijenţă în serviciu (de asemenea. sintagma „evaziune fiscală ilegală” reprezintă un pleonasm. Pe baza celor de mai sus. b) evaziunea fiscală ilegală este singura specie de evaziune fiscală propriuzisă. conceptul de evaziune fiscală trimite la înfrângerea legii. deci la o situaţie de nelegalitate iar. deci el reprezintă o construcţie semantică artificială la care ar trebui să se renunţe. pe de altă parte. conform tuturor celor argumentate mai sus. deci ne aflăm în faţa evaziunii fiscale aşa cum este ea definită de legea 87/1994. dacă evaziunea fiscală legală este comisă în mod voluntar (deliberat). după părerea noastră. atunci ne aflăm în faţa unei sustrageri de venituri publice (nu contează în interesul cui. atunci când nu se poate dovedi corupţia). contează doar că sustragerea s-a făcut în detrimentul intereselor financiare ale statului). în mod pleonastic. evaziune fiscală ilegală). în sensul legii 87/1994 ci în faţa altor infracţiuni (de neglijenţă în serviciu. deoarece ea se face cu înfrângerea legii fiscale. 37 .

care fac obiectul unor sesizari penale. Această formă de evaziune nu este posibilă decât atunci când legea este lacunară sau prezintă inadvertenţe. alcool si bauturi alcoolice precum si a celor care. Evaziunea fiscală legală se realizează atunci când o anumită parte din veniturile sau averea unor persoane sau categorii sociale. 3. tigarete. sub forma majorărilor de întârziere. Principalii indicatori sintetici referitori la evaziunea fiscală pe anul 2008 sunt prezentaţi în tabelul următor: Tabelul 3 – Indicatorii sintetici ai evaziunii fiscale * in indicatorul „confiscari” nu este cuprinsa c/valoarea marfurilor indisponibilizate. Formele evaziunii fiscale Dupã modul cum se procedează în activitatea de evitare a reglementărilor fiscale se face diferenţierea între evaziunea fiscală legală şi evaziunea fiscală ilicită. neincluzand prejudiciile aferente constatarilor efectuate de institutie la sesizarea ori din dispozitia organelor de cercetare penala. ** valoarea prejudiciilor se refera strict la rezultatele actiunilor initiate de Garda Financiara. respectiv. conform prevederilor legale. a amenzilor contravenţionale şi a confiscărilor. recurgând la o combinaţie neprevazută a acesteia. sunt supuse procedurilor de distrugere.Identificare cazurilor de evaziune fiscală a condus şi la aplicarea unor sancţiuni. a) Evaziunea fiscală legală reprezintă acţiunea contribuabilului de a ocoli legea.2. este sustrasă de la 38 .

precisă. impozitul plătit este mai mic în comparaţie cu ceea ce s-ar datora pe venitul astfel redivizat. iar statul nu se poate apăra decât printr-o legislaţie clară. în cuantum mai mare decât cel ce se justifică din punct de vedere economic. precum şi societăţile oculte dintre soţia şi copiii întreprinzătorului şi acesta. care este datorat statului. sunt: • constituirea de fonduri de amortizare sau de rezervă. fără putinţa de a li se imputa ceva. • venitul total al membrilor familiei poate fi împărţit în mod egal între aceştia. tocmai datorită unei insuficienţe a legislaţiei. În acest fel contribuabilii rămân în limita drepturilor lor. repartizarea separată a venitulor pe fiecare asociat ducând la micşorarea sarcinilor ficale. micşorând astfel veniturile impozabile. 39 . • constituirea unor depozite de păstrare şi administrare de către părinte (tutore) a unor fonduri în favoarea copilului minor. indiferent de contribuţia fiecăruia la realizarea lui. şi exploatând insuficienţele legislaţiei le eludeazã în mod legal. măsură care este menită să stimuleze acumularea.impozitare datorită modului în care legislaţia fiscală dispune stabilirea obiectivului impozabil. În acest caz deşi venitul aferent depozitului este supus impunerii. în practica ţărilor cu economie de piaţă. • practica unor societăţi comerciale de a investi o parte din profitul realizat în achiziţii de maşini şi echipamente tehnice pentru care statul acordă reduceri ale impozitului pe venit. • asocierile de familie. rezultatul unei asemenea manevre este impunerea separată a acestora. sustrăgându-se în totalitate sau în parte plăţii impozitelor. Contribuabilii găsesc anumite mijloace. Cele mai frecvente cazuri de evaziune în care se uzează de interpretarea favorabilă a legislaţiei fiscale. pe această cale obţinându-se o diminuare a cuantumului impozitului pe venit.

• folosirea în anumite limite.1991. culturale.1991) reglementează cheltuielile care se scad din veniturile încasate în vederea diminuării profitului. la Hotărârea guvernului nr. Această listă a fost modificată în anexa 1. a sumelor plătite pentru contracte de cercetare ce au ca obiect programe prioritare de interes naţional. Interpretarea favorabilă a acestor dispoziţii ce acordă scutiri de impozit pe diferite perioade de la infiinţarea societăţii în funcţie de profil a dus la înfiinţarea unui număr deosebit de mare de societăţi cu profil comercial în scopul evaziunii fiscale. ştiinţifice şi sportive. cu pregătirea profesională şi practica în productie. nr.11. reclamă sau publicitate. indiferent dacă acestea au avut loc sau nu. 804 din 30. 40 .25 din 31. indiferent dacă au fost făcute sau nu. duce la sustragerea unei părţi din veniturile realizate de la impunere. fie pe sistemul de impunere aplicabil veniturilor realizate de corporaţie. • luarea în considerare a unor facilităţi legale cu privire la excluderea din masa impozabilă a cheltuielilor cu munca vie. a prevederilor legale cu privire a donaţiilor filantropice. • un contribuabil are posibilitatea să opteze pentru impozitul pe venitul persoanelor fizice.O. Optând pentru cel de al doilea regim fiscal. • scăderea din venitul impozabil a cheltuielilor de protocol. contribuabilul realizează o importantă sustragere din venitul impozabil deoarece sistemul de impunere al corporaţiilor cuprinde numeroase facilităţi care duc la o substanţială reducere a sarcinilor fiscale. • Legea 12/1991 privind impozitul pe profit (M.01. interpretarea favorabilă a dispoziţiilor legale care prevăd importante facilităţi pentru contribuţiile la sprijinirea activităţilor sociale.

care presupune o convenţie între patron şi contabilul şef.nedeclararea materiei impozabile. . precum şi emiterea de facturi fără vânzare efectivă.întocmirea de declaraţii false. . se săvârşeşte prin călcarea flagrantă a legii.întocmirea de documente de plăţi fictive.falsificarea bilanţului. taxelor şi contribuţiilor cuvenite statului. ei fiind astfel ţinuţi să răspundă solidar pentru fapta comisă.alcătuirea de registre contabile nereale.executarea de registre de evidenţe duble. Evaziunea fiscală este frauduloasă când contribuabilul. este în mai multe state o problemă acută şi frecventă. obligat să furnizeze date în sprijinul declaraţiei în baza căreia urmează a i se stabili cota impozitului.vânzările fãcute fără factură. În activitatea fiscală există însă forme care se regăsesc mai frecvent: . datorită evaziunii fiscale.b) Evaziunea fiscală ilicită. spre deosebire de cea legală. . profitându-se de modul specific în care se face impunerea. . la subevaluarea cuantumului materiei impozabile sau la folosirea altor căi de sustragere de la plata impozitului. ca mijloc de fraudare a fiscului. care ascund operaţiunile reale supuse impozitării. Micşorarea încasărilor bugetare din impozite.diminuarea materiei impozabile rezultate din reducerea cifrei de afaceri prin înregistrarea în cheltuielile unităţii a unor cheltuieli neefectuate în realitate. recurge la disimularea obiectului impozabil. În general este greu să se determine toate formele de evaziune de acest gen. 41 . mărimea acestora nefiind deloc neglijabilă. ele fiind practic nelimitate. . .declararea de venituri impozabile inferioare celor reale. . . În acest caz contribuabilul violează prescripţia legală cu scopul de a se sustrage de la plata impozitelor. un exemplar real şi altul fictiv.

adică a potenţialilor contribuabili.  starea economică a contribuabilului – cu cât starea economică a contribuabilului este mai grea. trecerea tot mai mult de la proprietatea de stat la proprietatea privată condiţionează creşterea şi diversificarea numărului de agenţi economici. cu cât cota impozitului este mai mare şi măsurile de răspundere mai mici. adică o povară fiscală peste măsură. Evaziunea fiscală între cauze şi efecte A) Cauzele evaziunii fiscale În prezent. 2. cu atât tentaţia la evaziune fiscală este mai mare (în unele cazuri executarea de către contribuabil a tuturor obligaţiilor fiscale poate agrava situaţia economică a acestuia pînă la nivelul critic şi evaziunea fiscală poate deveni 42 . considerîndu-se.3. în drept de a se împotrivi şi astfel se formează opinia generală că „a fura de la visterie nu se consideră furt”. care tratează faptele menţionate ca o exprimare a reprimării (dominării) din partea statului. factori de ordin economic:  coraportul dintre cota impozitului şi măsurile de răspundere – contribuabilul compară consecinţele economice ale achitării impozitului şi aplicării măsurilor de răspundere pentru neachitare. respectiv. sarcinele fiscale exagerate . Putem numi unele din ele. ţinînd cont de importanţă şi frecvenţa apariţiei: 1. în condiţiile economiei de piaţă.3. cauzele evaziunii fiscale sunt multiple. În general. cu atît efectul economic al evaziunii fiscale este mai mare. Faptul menţionat şi dezvoltarea rapidă a diferitor relaţii cu caracter economic face dificilă cuprinderea acestora în limetele legislaţiei fiscale şi creează vaste posibilităţi de evaziune fiscală. în acelaşi timp. inechitabilă şi instabilă (în special pentru unele categorii de contribuabili ) aceste cauze pot crea motive morale de evaziune fiscală a contribuabilului.

cît şi a consumatorilor de mărfuri.  descreştere (criză) economică .se înrăutăţeşte starea materială atît a contribuabilului. 6. putem menţiona chiar şi cauze de ordin politic – asemenea cauze ale evaziunii fiscale ţin de funcţia de reglare a impozitelor. de facilităţi.unica şansă de supravieţuire). a sistemului de deduceri. deoarece impunerea lor este asigurată de un terţ prin reţinerea la sursă. diversitatea categoriilor de conrtibuabili reieşind din procedura impunerii care. imperfecţiunea legislaţiei fiscale sub aspectul caracterului incomplet (unele rapoprturi aferente fiscalităţii rămîn în afara reglementărilor normative). insufucienţa măsurilor de propagandă a respectării legislaţiei fiscale (cu caracter permanent) şi ca rezultat – insuficienţa educaţiei fiscale a contribuabililor care constituie o parte componentă a educaţiei civice. 2. impreciziilor şi ambiguităţilor – toate acestea creând un „climat destul de favorabil” pentru contribuabilii care urmăresc scopuri evazioniste. 3. de restituiri. de lucrări şi servicii. 4. lipsa unui control fiscal bine organizat ce ar include mijloace şi metode performante şi un personal suficient numeric. 5. de asemenea creează premise pentru evaziunea fiscală ). de treceri în cont. micşorîndu-se astfel posibilitatea de a transfera impozitul prin intermediul majorării preţurilor de livrare . adică exagerări în procesul exercitării funcţiilor. în schimb persoanele ce desfăşoară activitate de întreprinzător beneficiază de un volum considerabil de posibilităţi de evaziune fiscală prin intermediul modului de evidenţă. bine instruit şi corect în acţiuni (excesul de zel al autorităţilor fiscale. este determinată de domeniul şi specificul activităţii contribuabilului (de exemplu salariaţii dispun de posibilităţi reduse de evaziune /eludare a fiscului). etc. iar pericolul aplicării măsurilor de răspundere îl afectează mai puţin decît în cazul contribuabilului care se dezvoltă dinamic şi aplicarea unor asemenea măsuri îl poate lipsi de perspective evidente. etc.). adică statul prin 43 . la răndul ei.

cît şi contribuabilului. Evaziunea fiscală evident este foarte dăunătoare atît statului (societăţii). fenomenul evaziunii fiscale provoacă mai multe tipuri de efecte. impozitele reprezintă una din sursele importante de constituire a veniturilor bugetului şi. Este bine ştiut că într-o economie de piaţă. împărtăşite de specialişti în domeniul fiscalităţii. iar contribuabilii împotriva cărora este îndreptată asemenea politică opun o anumită rezistenţă. Metodele de evaziune fiscală se schimbă cu o rapiditate uimitoare. pot fi nominalizate următoarele efecte ale evaziunii fiscale :  efecte cu caracter economic. inclusiv prin intermediul evaziunii fiscale. în acelaşi timp. La rîndul său.  efecte cu caracter social. B) Efectele evaziunii fiscale Conform unor opinii.  efecte cu caracter politic.cum ar 44 .  efecte asupre formării veniturilor statului. precum şi un mijloc de corectare a conjuncturii economice (promovarea de măsuri cu efecte inflaţioniste . o pîrghie destul de eficientă prin intermediul căreia statul poate stimula dezvoltarea şi desfăşurarea activităţii economice (inclusiv poate orienta şi modela compartimentul investiţional al agenţilor economici). creîndu-se distorsiuni în povara fiscală (adică în impunerea echitabilă şi egală a aceloraşi categorii de contribuabili). lipsindu-l de veniturile necesare îndeplinirii sarcinelor şi atribuţiilor. un buget care dispune de venituri suficiente devine un mijloc eficient în asigurarea echilibrului general economic. Efecte cu caracter economic. deoarece în realitate totalul impozitelor se distribuie pe o masă de venituri mai mică. observîndu-se o paralelă între funcţiile impozitelor şi tipurile de efecte ale evaziunii fiscale. şi metodele de control şi investigare trebuie să evolueze cu aceeaşi intensitate. Aşadar.intermediul fiscalităţii promovează un anumit gen de politică economică sau socială.

statul nu are o altă cale decît să aplice unica măsură eficientă şi cu efect imediat – majorarea cotelor impozitelor şi taxelor existente sau chiar instituirea unor noi impozite şi taxe. iar în consecinţă se va reduce volumul de venituri ce se sustrag de la buget. cele privind reducerea impozitelor). în rezultatul lipsei acute de fonduri financiare pentru îndeplinirea sarcinelor puse. mai devereme sau mai tîrziu. sau a măsurilor cu efect deflaţionist . compensaţii şi indemnizaţii. După cum a fost menţionat anterior. Efecte cu caracter social. deoarece implică micşorarea fondurilor ce constituie venituri ale bugetului. Aşadar. diminuarea standardelor privind gradul de educaţie şi sănătate a populaţie. facilităţi fiscale). a fenomenului de evaziune fiscală. sau chiar poate cauza acţiuni de protest şi grave tulburări şi din partea populaţiei. insuficienţa în rezultatul evaziunii fiscale a mijloacelor bugetare necesare pentru promovarea unor programe guvernamentale de interes general sau local (privind sprijinul unor categorii sociale defavorizate. Adică se crează un „cerc vicios” .din care se poate ieşi doar dacă se reduce semnificativ fenomenul evaziunii fiscale. poate avea ca efect consecinţe sociale destul de grave cum ar fi diminuarea standardului de viaţă al categoriilor sociale care sînt private de ajutorul statului. direct sau indirect. Efecte asupra formării veniturilor statului. Odată ce se produce 45 . privind acordarea avantajelor fiscale şi a ajutorului financiar direct altor categorii care au nevoie de sprijinul financiar al statului ). evident.fi majorarea cheltuielelor publice pentru stimularea investiţiilor şi crearea noilor locuri de muncă. şi statul nu-şi poate îndeplini corespunzător sarcinele ce-i revin în domeniile social-economic şi social-cultural (acordarea de subvenţii. Această măsură duce la creşterea presiunii (poverii) fiscale şi. va avea şi el de suferit. Pe de altă parte. o creştere a rezistenţei (opunerii) la impozitare şi. ca urmare firească. existenţa fenomenului de evaziune fiscală în mod obligatoriu duce la diminuarea volumului veniturilor statului şi. Evaziunea fiscală reprezintă o faptă gravă. contribuabilul care a săvîrşit evaziunea.de exemplu.

necesităţile statului şi societăţii sunt satisfăcute şi chiar se poate opta pentru reducerea cotelor de impunere. de “instituţia” taxiului..V.A. Altfel spus. Este vorba. Orice campanie electorală care are loc. 3. se măreşte volumul veniturilor la buget.A.4. de exemplu. Ţinînd cont de faptul că aceeaşi contribuabili (persoanele juridice sunt formate tot de cetăţeni) sunt în acelaşi timp şi alegători. Se are în vedere.. când se face această afirmaţie. fiind înscrisă obligatoriu în documentul care atestă transferul proprietăţii unui bun. Efecte cu caracter politic. asigurarea principiului supremaţiei legii.A. Altfel spus. chiar în ţările cu sisteme fiscale solide. el conduce o firmă de faţadă. este foarte uşor de dedus care vor fi rezultatele alegerilor pentru formaţiunile politice care au fost la guvernare şi n-au întreprins nimic esenţial pentru înlăturarea fenomenelor negative care afectează echitatea contribuabililor.aceasta. Modalităţi de realizare a evaziunii fiscale (exemplu referitor la T. că T. sub acoperirea antetului său. 46 . cu economia tenebră. ponderea majorată a fenomenului evaziunii fiscale poate avea o influenţă esenţială asupra evoluţiei sistemului politic. Prin aceste facturi se permite societăţilor comerciale beneficiare (reale) să obţină rambursări de T.V. ireproşabile în ceea ce priveşte activitatea desfãşurată. prezintă posibilitatea controlului încrucişat în vederea stabilirii realităţii operaţiunii impozabile (la vânzător şi la cumpărător). în mod obligatoriu va pune ca sarcină lupta cu corupţia. Cu toate acestea. evazioniştii nu pierd din vedere nici acest impozit. “Taxi” este un “mandatar” a cărui unică funcţie este de a fi înscris la Registrul Comerţului pentru a emite. facturi de vânzare fictive.) Taxa pe valoarea adăugată se spune că este unul din impozitele mai puţin predispuse a fi obiectul evaziunii fiscale.V. însărcinată să emită documente comerciale corespunzătoare operaţiunilor fictive desfãşurate de firme reale şi în aparenţă.

A.V.V.V.V.V.A.A.A. Exemplu: Intrãri 400 1000 Valoare adãugatã 500 Ieşiri 100 1600 vânzãri din care: -1800 producţie Sold final 100 -(200) din sold 300 sold final Sold iniţial Cumpãrãri T. colectat.V. pe care el trebuie să o suporte pentru activitatea unei anumite perioade. deductibilă a taxei aferente cumpărărilor de influenţarea T.A.V. soldul final şi cel iniţial al stocurilor. trebuie mai întâi fãcute unele corecţii atât la T.A.A.V.A. calculată ca diferenţă între taxa aferentă ieşirilor (facturărilor) şi cea corespunzătoare intrărilor (cumpărărilor) nu este taxa aferentă valorii adăugate pentru producţia realizată într-o anumită perioadă. în materie de T. Cel care îşi propune să verifice dacă agentul economic a stabilit o sumă corectă privind T.V.Cu atât sunt mai mari posibilităţile de evaziune fiscală.V. la noi.A.V. Condiţiile se referă la: • • scăderea din T. deductibile cu taxa aferentă diferenţelor dintre active imobilizate.A. unde sistemul fiscal fragil este dublat de un aparat fiscal nu tocmai performant. Deoarece T. se scade taxa aferentă soldurilor finale şi se adaugă cea aferentă soldurilor iniţiale.V. deductibilã = 1000x19%+400x19%− 100x19% = 285 T.A. • influenţarea T. colectatã −T.A. nu are decât să calculeze valoarea adaugată prin însumarea elementelor componente şi să-i aplice cota de T. colectatã = 1600x19%+300x19%− 100x19% = 342 T. se adaugă taxa aferentă soldului final şi se scade cea aferentă soldului iniţial.A. de platã = T. deductibilã = 57 47 . cât şi a celei deductibile pentru a exista comparabilitate între cele două metode de calcul.V. colectată cu taxa aferentă diferenţei dintre soldul final al ieşirilor şi cea aferentă soldului iniţial al ieşirilor.

V.A. CAPITOLUL IV 48 . De asemenea. mergând de la o lună la un an de zile. verificarea este îngreunată în cazul agenţilor economici care lucrează cu mai multe cote.A. deductibilă şi a micşora sau elimina datoria agentului economic faţă de bugetul de stat privind acest impozit. deoarece ajustările se complică. pe baza aplicării cotei de impozitare asupra valorii adăugate obţinută prin însumarea elementelor componente ale acesteia se poate verifica dacă agentul economic în cauză a efectuat vreo evaziune fiscală prin: • înscrierea în registrul de cumpărări a unor facturi fictive pentru a majora T. • neînscrierea în registrul de vânzări a unor facturi emise de agentul economic sau neîntocmirea unor documente legale privind vânzările agentului economic.V. stabilită prin cele două metode se poate face pe diferite perioade de timp. În cazul unui agent economic care are şi activitate de export este necesară o corecţie suplimentară a taxei calculate pentru a exista o comparabilitate cu taxa calculată pe baza de valoare adăugată.Folosind metoda de determinare a T. Verificarea concordanţei taxei datorate pentru activitatea desfãşurată de un agent economic.

b) inspecţia fiscală parţială care reprezintă activitatea de verificare a unui impozit. Inspecţia fiscală se exercită la toate persoanele. în principal. Inspecţia fiscală Inspecţia fiscală este acţiunea privind verificarea bazelor de impozitare. operaţiuni sau documente. pentru o perioadă de timp determinată. sau a mai multor impozite. a obligaţiilor fiscale de către contribuabil şi a stărilor de fapt aferente. inspecţia fiscală poate aplica următoarele proceduri de control: a) controlul inopinat. reţinere şi plată a impozitelor şi taxelor. Formele de inspecţie fiscală sunt: a) inspecţia fiscală de ansamblu.1. c) inspecţia fiscală tematică care reprezintă activitatea de verificare având ca obiect anumite categorii de activităţi. a corectitudinii şi exactităţii îndeplinirii. ca urmare a unei sesizări cu privire la existenţa unor fapte de încălcare a legislaţiei fiscale. fără anunţarea în prealabil a contribuabilului. 49 . Inspecţia fiscală se poate extinde asupra tuturor raporturilor relevante pentru impozitare. b) controlul încrucişat. chiar dacă acestea nu au legătură cu persoana supusă inspecţiei fiscale. În realizarea atribuţiilor. indiferent de forma lor juridică. care reprezintă activitatea de verificare a tuturor categoriilor de impozite ale unui contribuabil pentru o perioadă de timp determinată. care au obligaţii de stabilire. care constă în verificarea documentelor şi operaţiunilor impozabile ale contribuabilului. conform legii.PREVENIREA ŞI COMBATEREA EVAZIUNII FISCALE ÎN ROMÂNIA 4. în corelaţie cu cele deţinute de alte persoane. care constă în activitatea de verificare faptică şi documentară. controlul încrucişat poate fi şi inopinat.

b) controlul electronic. Inspecţia fiscală se efectuează în interiorul termenului de prescripţie a dreptului de a stabili impozitul respectiv. b) nu au fost depuse declaraţii fiscale. evaluare şi testare asistate de instrumente informatice specializate. în care sunt reflectate modul de calcul. La celelalte categorii de contribuabili. Contribuabilul nu poate să emită pretenţii cu privire la procedura de selectare folosită. În realizarea atribuţiilor. stabilit potrivit prezentei legi. utilizând metode de analiză. 50 . Selectarea contribuabililor ce urmează a fi supuşi inspecţiei fiscale este efectuată de către organul fiscal competent. prelucrate în mediu electronic. Organul fiscal competent poate delega competenţa privind efectuarea inspecţiei fiscale şi altor organe fiscale.La finalizarea controlului inopinat sau încrucişat se încheie procesverbal. Inspecţia fiscală se poate extinde pe perioada de prescripţie a dreptului de a stabili impozite dacă: a) există suspiciunea unei diminuări a impozitului. inspecţia fiscală poate aplica următoarele metode de control: a) controlul prin sondaj. de evidenţiere şi de plată a obligaţiilor fiscale datorate bugetului general consolidat. inspecţia fiscală se poate extinde asupra ultimilor 3 ani fiscali pentru care există obligaţia depunerii declaraţiilor fiscale. La contribuabilii mari perioada supusă inspecţiei fiscale trebuie să succeadă perioadei supusă anterior inspecţiei. Inspecţia fiscală se efectuează de către organul fiscal competent. care constă în activitatea de verificare selectivă a documentelor şi operaţiunilor semnificative. care constă în activitatea de verificare a contabilităţii şi a surselor acesteia.

persoană fizică. Inspecţia fiscală se poate desfăşura şi în afara orelor de lucru obişnuite. Amânarea datei de începere a inspecţiei fiscale se poate solicita. contribuabilul are dreptul să fie înştiinţat în legătură cu acţiunea care urmează să se desfasoare. pentru motive justificate.Înaintea desfăşurării unei inspecţii fiscale. organul fiscal. organul fiscal este îndreptăţit să desfăşoare inspecţia fiscală şi la domiciliul sau reşedinţa persoanei fizice. cu acordul scris al contribuabilului şi cu aprobarea conducătorului organului fiscal. 51 . are dreptul să inspecteze locul în care se desfăşoară activitatea. inspectorul are obligaţia să prezinte contribuabilului legitimaţia de inspecţie şi ordinul de serviciu. Inspecţia fiscală se desfăşoară în timpul orelor de lucru obişnuite. b) data probabilă de începere a inspecţiei fiscale. Începerea inspecţiei fiscale trebuie consemnată într-un înscris prin indicarea datei şi a orei. Inspecţia fiscală se desfăşoară. în prezenţa contribuabilului sau a unei persoane desemnată de acesta. atunci activitatea de inspecţie se va putea desfăşura la sediul organului fiscal sau în orice alt loc stabilit de comun acord cu contribuabilul. în spaţiile de lucru ale contribuabilului. c) impozitele şi perioadele impozabile ce urmează a fi supuse inspecţiei fiscale. Avizul de inspecţie fiscală va cuprinde menţiuni privind: a) temeiul juridic al inspecţiei fiscale. în principiu. La începerea inspecţiei fiscale. d) posibilitatea de a solicita amânarea datei de începere a inspecţiei fiscale. Cu acordul scris al contribuabilului. Contribuabilul trebuie să pună la dispoziţie un spaţiu adecvat precum şi logistica necesară desfăşurării inspecţiei. Indiferent de locul unde se desfăşoară inspecţia. Dacă nu există un spaţiu de lucru adecvat pentru derularea inspecţiei fiscale. o singură dată. prin transmiterea unui aviz de inspecţie fiscală.

acestuia trebuie să i se ofere ocazia de a-şi exprima punctul de vedere. atunci înainte de emiterea deciziilor de impunere. de către contribuabil. Atunci când nu se produc modificări ale bazei de impozitare este suficient a se comunica în scris acest fapt contribuabilului. 4.2. din punct de vedere faptic cât şi juridic precum şi modificările bazei de impozitare. la 22 52 . nu poate fi atacat potrivit procedurii prevăzute de lege. În situatia în care pentru o stare de fapt se află în derulare o procedură de contestaţie sau există o cerere de informare obligatorie aceasta trebuie cuprinsă în mod corespunzător în raport. pot fi folosite şi pentru alte perioade fiscale ale contribuabilului. şi serveşte întocmirii deciziei de impunere. Rezultatele inspecţiei fiscale vor fi consemnate într-un raport scris în care se vor prezenta constatările rezultate în urma inspecţiei. Inspecţia fiscală trebuie efectuată în aşa fel încât să afecteze cât mai puţin activitatea curentă a contribuabililor şi să utilizeze cu eficienţă timpul afectat inspecţiei fiscale. Pentru organizarea şi funcţionarea controlului financiar şi Gărzii Financiare. Folosirea constatărilor în urma inspecţiei fiscale: Constatările făcute pe o anumită perioadă de inspecţie.Inspectorul fiscal trebuie să examineze toate stările de fapt şi raporturile juridice care sunt relevante pentru impozitare. Organe cu atribuţii în identificarea şi combaterea evaziunii fiscale Lipsa unui control bine organizat şi dotat cu un personal priceput şi corect poate conduce la forme de mare amploare ale evaziunii fiscale. Raportul întocmit de inspectorii fiscali cu ocazia activităţii de inspecţie fiscală nu constituie act de impunere. Dacă la evaluarea raportului urmează să se modifice constatările inspecţiei în defavoarea contribuabilului.

• verifică folosirea mijloacelor şi a fondurilor din dotare şi respectarea reglementărilor financiar-contabile în activitatea regiilor autonome şi a societăţilor comerciale cu capital de stat. Prin lege. ale administraţiei de stat.1 din legea 30/1991. contravenţiilor şi infracţiunilor la regimul fiscal. precum şi ale instituţiilor de stat şi verifică respectarea reglementãrilor financiarcontabile în activitatea desfãşurată de către regii autonome. În art.30.O. subvenţionarea unor activităţi şi produse şi pentru alte destinaţii prevăzute de lege.martie 1991 s-a adoptat legea nr. atribuţiile ce revin Direcţiei Generale a Controlului Financiar de Stat şi unităţilor subordonate acesteia sunt: • controlează administrarea şi utilizarea fondurilor acordate de la buget pentru cheltuielile de funcţionare şi întreţinere a organelor centrale şi locale ale administraţiei de stat şi unităţilor finanţate de la buget.64 din 27 martie 1991. luând măsurile prevăzute de lege”. • verifică exactitatea şi realitatea înregistrărilor în evidenţele prevăzute de lege şi de actele de constituire a societăţilor comerciale şi a celorlalţi 53 . publicată în M. • controlează utilizarea fondurilor acordate de către stat pentru realizarea de investiţii de interes general. societăţi comerciale şi alţi agenţi economici în legătură cu îndeplinirea obligaţiilor acestora faţă de stat”. al României nr. în numele statului efectuează aparatul specializat controlulului şi administrării mijloacelor financiare ale organelor centrale şi locale. Cel de al doilea aliniat al aceluiaşi articol menţionează că “aparatul specializat al Ministerului Finanţelor acţionează operativ pentru prevenirea şi combaterea fraudelor. “Ministerul Finanţelor.4 se precizează că “controlul financiar al statului se organizează şi funcţionează în Ministerul Finanţelor şi se realizează prin Direcţia Generală a Controlului Financiar de Stat şi Garda Financiară”. În conformitate cu art. vamal şi de preţuri.

sunt reglementate şi atribuţiile Gărzii Financiare: • aplicarea şi executarea legilor fiscale şi a reglementărilor vamale. precum şi în locurile de desfãşurare a unor activităţi de producţie. • • să verifice registrele sau orice alte documente din care îndeplinirea obligaţiilor fiscale. când există indicii de sustragere de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale sau de realizare a unor procedee interzise de lege.7 din legea nr. să constate contravenţii şi să aplice sancţiunile corespunzătoare. acte şi fapte de comerţ. urmărind stabilirea corectă şi îndeplinirea integrală şi la termen a tuturor obligaţiilor financiare şi fiscale faţă de stat. 54 . Ministerul Finanţelor are dreptul în conformitate cu dispoziţiile art. urmărind să împiedice activităţile de contrabandă şi orice procedee interzise de lege. 30/1991 să dispună: a) luarea de măsuri în vederea înlăturării şi prevenirii neregulilor constatate în activitatea financiar-contabilã a administraţiilor centrale şi locale. precum şi a regiilor autonome. c) aplicarea de măsuri pentru respectarea prevederilor legale în domeniul preţurilor şi tarifelor. • respectarea normelor de comerţ.agenţi economici. pe timpul tranportului. urmărind împiedicarea oricărei sustrageri sau eschivări de la plata impozitelor şi taxelor. b) corectarea şi completarea bilanţurilor contabile şi vărsarea la buget a impozitelor şi a altor venituri legal datorate statului. • îndeplineşte şi alte atribuţii de control stabilite potrivit legii în sarcina Ministerului Finanţelor. rezultă • • să sesizeze organele de urmărire penală în legatură cu infracţiunile constatate cu ocazia exercitării atribuţiilor de serviciu. să verifice existenţa şi autenticitatea documentelor justificative. prestări de servicii. De asemenea. În urma constatărilor rezultate din controlul financiar.

87/1994 contravenţie şi se sancţionează ca atare. determinînd în acelaşi timp şi o schimbare în situaţia cetăţeanului. conform strategiei preconizate. Trecerea patrimoniului public în posesia unei categorii de cetăţeni este caracteristică trecerii la statul de drept. la calitatea de proprietar. Astfel. bazîndu-se în acest scop pe prognozele posibile a declanşării fenomenelor infracţionale. 4.avînd ca suport legislaţia şi practica judiciară a altor state. servicii. Nerespectarea. care se consideră suport obligatoriu pentru dezvoltarea societăţii.  Modificarea legislaţiei . a celor cu principii şi concepţii comune de dezvoltare. Particularităţile fenomenului infracţional caracteristic etapei actuale impune modificarea cadrului legislativ în vederea ajustării mecanismului legal de profilaxie şi contractare a delictelor la normele internaţionale din domeniu. al aceleiaşi cheltuieli în măsura în care statul îi asigură protecţie socială. Problemele organelor de drept privind aplicarea cadrului legislativ trebuie examinate prin prisma a două aspecte generale:  Aplicarea corectă şi consecventă sub toate aspectele a legislaţiei existente. respectarea drepturilor fundamentale. în primul rînd. siguranţă socială. producător şi beneficiar i s-a atribuit calitatea de contribuabil la suportarea cheltuielelor publice şi a cea de beneficiar direct sau indirect. neducerea la îndeplinirea la termen a dispoziţiilor date prin actul de control încheiat de organul financiar-fiscal constituie în sistemul legii nr. Metode de combatere a evaziunii fiscale în România Perioadele de tranziţie în orice stat generează modificarea cadrului legal existent. 55 .d) suspendarea aplicării măsurilor care contravin reglementărilor financiar- contabile şi fiscale.3.

Sigur că dacă gradul de conversiune a contribuţiei pe care cetăţeanul o aduce la bugetul cheltuielelor publice. implicit. 2. o atenţie deosebită ar trebui acordată pregătirii şi perfecţionării profesionale a inspectoratelor de 56 . Reieşind din cele expuse mai sus. Indiferent însă de această percepere a existat.atît pe cale administrativă. la reducerea drastică a evaziunii fiscale. precum :  asigurarea unor forţe adecvate penru control. există şi va exista tendinţa contribuabililor de a diminua orice contribuţie sau de a se sustrage integral de la plata acesteia. depinde de faptul cum acesta o va trata: ca o povară. se impune a fi luate o serie de măsuri care să ducă la întărirea controlului fiscal şi. În acest sens. Tăinuirea veniturilor reale de la impozitare a celor înregistraţi legal. intensificarea controalelor fizice. şi pe cale penală. Prin desfăşurarea ilegală a activităţii de întreprinzător se înţelege : 1. regîndirea priorotăţilor de control. un bir sau ca o necesitate de participare la gestionarea democraţiei. cît Legea bugetului de stat). Eschivarea celor înregistraţi legal de la prezentarea documentelor şi datelor ce atestă obligaţiunile fiscale faţă de buget. sau de la un regim de impozitare la altul.   Sistemului Fiscal şi Legea cu privire la Serviciul Fiscal de stat). În consecinţă. Neachitarea impozitelor deja stabilite. combaterea acestor tendinţe implică necesitatea:  Legiferării sistemului de impozitare (toate titlurile Codului Fiscal. Măsurile ce se impun a fi luate trebuie coordonate astfel încît să se realizeze reducerea drastică a evaziunii fiscale şi nu să se ajungă la mutarea locului de producere a evaziunii dintr-un sector de activitate în altul. Practicarea activităţii economice fără înregistrare legală. 4. Organizării şi dotării aparatului fiscal (Legea privind bazele Sancţionării tendinţelor infracţionale . 3.

a problemelor şi a soluţiilor adoptate în cursul acţiunilor de control şi elaborarea unor manuale de control fiscale destinate inspectorilor. numai a contribuabililor care prezintă un risc ridicat.  identificarea modalităţilor prin care au fost eludate obligaţiile fiscale către bugetul statului. De asemenea.control fiscal. Întărirea colaborării cu organele de control fiscal din cadrul altor administraţii fiscale naţionale constituie o modalitate de perfecţionare a tehnicilor de control fiscal. O metodă care ar putea fi utilizată este sintetizarea cunoştinţelor. destinate controlului. pentru toţi contribuabilii şi pentru selectarea.  îmbunătăţirea eficienţei controalelor prin aplicarea experienţei dobîndite în decursul desfăşurării acţiunilor de control.  perfecţionarea schimbului de informaţii asupra tehnicilor de control. corecte şi permanent actualizate. Asigurarea unui buget propriu de venituri şi cheltuieli pentru administraţia fiscală . care să cuprindă toţi contribuabilii şi toate obligaţiile fiscale ale acestora. extinderea utilizării metodei analizei de risc ar asigura o alocare mai judicioasă a resurselor şi orientarea inspectorilor spre controlul acestor contribuabili care prezintă un risc ridicat de evaziune fiscală. precum şi aşezării pe baze moderne a activităţii de selectare a contribuabililor. poate creea premisele creşterii calităţii şi randamentului controlului fiscal. în vederea desfăşurării controlului pe teren. Existenţa unor astfel de baze de date ar asigura condiţiile pentru realizarea unui control masiv. Centralizarea constatărilor cuprinse în actele de control pot furniza informaţii consistente referitoare la modalităţile de eludare a 57 . Informatizarea întregului proces de administrare fiscală ar avea ca rezultat crearea unor baze de date complete. financiare şi umane. precum şi orientarea celor existente spre acele zone care reprezintă un risc ridicat de producere a evaziunii fiscale.  introducerea unui sistem computerizat de control. pe documente.  alocarea unor noi resurse.

Apoi. iar pe baza acestor informaţii s-ar putea elabora acte normative şi proceduri aplicabile pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale. Colaborarea între toate instituţiile statului. implicate în lupta împotriva crimei organizate. constituie un instrument foarte valoros pentru organele de control fiscal. precum şi pe baza informaţiilor deţinute de celelalte funcţii ale administrării pot fi administrate deficienţele apărute ca urmare a aplicării legislaţiei şi pot fi formulate propuneri de îmbunătăţire a acesteia. aceste informaţii pot fi grupate în funcţie de impozitele la care se referă sau în funcţie de domeniul de activitate în care au fost întîlnite şi pot constitui capitole din ghiduri de control puse la dispoziţia inspectorilor. Pe baza constatărilor efectuate de organele de control.  identificarea şi înlăturarea defectelor şi slăbiciunilor din legislaţia în vigoare.  identificarea căilor prin care piaţa ilegală (neagră) este aprovizionată şi crearea unui sistem de prevenire a fraudei.  elaborarea unor acte normative în baza cărora să se poată accede la conturile bancare prin intermediul cărora s-au efectuat decontările pentru livrările ilegale. pentru obţinerea tuturor informaţiilor necesare în vederea stabilirii corecte a obligaţiilor fiscale ale contribuabililor şi pentru reducerea evaziunii fiscale.obligaţiilor fiscale. fraudei şi evaziunii fiscale ar putea să asigure crearea unei baze de date care să conţină toate modalităţile prin care se realizează frauda fiscală.  utilizarea acordurilor cu terţe ţări pentru a obţine informaţii care să ajute la combaterea contrabandei şi a falsei declarări a importurilor. 58 . Crearea cadrului legal care să permită administraţiei fiscale să obţină informaţii privind conturile bancare ale contribuabililor şi tranzacţiile efectuate de aceştia prin bănci.

din neglijenţă. Amploarea pe care a luat-o evaziunea fiscală este îngrijorătoare deoarece în lipsa măsurilor de combatere se pare că atentează deja la stabilitatea economiei naţionale. dar care a fost abrogat de regimul de dictatură instaurat după cel de al doilea Război Mondial. Ţara noastră a avut unul dintre cele mai bune coduri de procedură fiscală. precise şi relativ stabile. Este necesar să se reorganizeze controlul şi verificările fiscale. să se elaboreze de către B.CONCLUZII Evaziunea fiscală a devenit un fenomen omniprezent în plan economic şi social. 59 . Pentru combaterea evaziunii fiscale nu este necesar să se impună nişte sancţiuni drastice. sau din cauze independente de voinţa contribuabilului. În plan economic o situaţie echilibrată a bugetului de stat ar conduce la echilibrarea macroeconomicã şi la asigurarea condiţiilor unei dezvoltări economice. să se facă o deosebire între cazurile când legile sunt încălcate cu intenţie de fraudă sau când sunt încălcate din culpă. Legile fiscale trebuie să fie simple. ci ar trebui realizat un control fiscal eficient.R. norme clare cu privire la condiţiile ce trebuie îndeplinite şi documentele ce trebuie prezentate de persoanele fizice. un sistem legislativ viabil şi poate în primul rând o educaţie fiscală a cetăţenilor.N. clare.

Florescu P şi colectivul Şaguna D. Popa Ş.. 2006 . Probleme juridice ale răspunderii contravenţionale şi penale”. prezent şi viitor”.2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale. Editura Conphzs. Gheorghiu Gh. Şi colectivul Vizitiu Gh. Marinescu I.A.„Evaziunea fiscală”. Safta D.„Controlul fiscal”. 2001 ..„Drept fiscal şi financiar”.E. Bucureşti. Editura Universitatea.Legea nr. Safta M. Editura Tribuna Economică.„Reforma sistemului fiscal dinRomânia”. Editura Polirom. Editura Oscar Print. Editura Tribuna Economică. Editura Tribuna Economică.„Finanţe publice. Editura Fundaţiei Brezeanu P. Mrejeru Th.„Evaziunea fiscală”. . Editura S. ediţia a IV-a”. 2000 . Dăianu D. Clocotici D.„Finanţe publice”. Bucureşti. Ungureanu M. Editura Lumina Lex. Bucureşti. 2000 Tutungiu M. Cristof Ruhl.. Bucureşti.07. Râmnicu Vâlcea. România de Mâine. Bucureşti.„Tranziţia economică în România – trecut.„Evaziunea fiscală”. Bucureşti.„Finanţe publice şi fiscalitate”. 2001 .„Finanţe publice. *** 2002 .„Spălarea banilor şi finanţarea terorismului”. 2005 .BIBLIOGRAFIE: Bostan.. Editura Didactică şi Pedagogică. Bucureşti.. Bucureşti. Editura Expert. Editura Lumina Lex. 2005 . Bucureşti. Bucureşti..Evaziunea fiscală”. 2004 . Dinu . Craiova. Editura Oscar Print. Văcărel I. 2006 .„Evaziunea fiscală. 241 din 15. Matei Gh. . Hoanţă N. publicată în Monitorul 60 . 2002 Didactică şi Pedagogică. I. Şaguna Dan Drosu .. ediţia a II-a”.. Drăgan Gh. 2003 . 2003 . Constanţa. 2004 Moşteanu T.

publicată în Monitorul Oficial nr.2003 pentru aprobarea Codului etic al inspectorului de control fiscal.2003 pentru organizarea şi funcţionarea Gărzii Financiare.Ordonanţa Guvernului nr.2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice şi a Agenţiei Naţionale de Administraţie Fiscală.Ordonanţa Guvernului nr. a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri. 745/03. republicată în Monitorul Oficial nr.04. publicat în Monitorul Oficial nr.Legea nr.Hotărârea Guvernului nr.2003 privind Codul de Procedură Fiscală. publicată în Monitorul Oficial nr. 70/28.2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demintăţilor publice.12.12.2003. 1574/18.2003 privind Codul Fiscal. cu completările şi modificările ulterioare . 863/26.01. 12/08.Carta drepturilor şi obligaţiilor contribuabililor pe timpul desfăşurării controlului fiscal.2005 .1997 . 92/24.07.Ordinul ministrului Finanţelor Publice nr. publicată în Monitorul Oficial nr.1998 .04.Hotărârea Guvernului nr. 929/23.2003 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Control.Legea nr. 279/21.12.12.12. prevenirea şi sancţionarea corupţiei.2003 .2005 . publicată în Monitorul Oficial nr. 672/27. 161 din 19.2003 .08. 972/23.07.12.01. 1753/09. 1538/18. 1574 din 18.*** Oficial nr.Hotărârea Guvernului nr. Ordinul Ministrului Finanţelor nr. 571/22. publicată în Monitorul Oficial nr.2004 .12.08. 496/09.09.12. publicată în Monitorul Oficial nr.2003 . 1486/03.1997 privind controlul fiscal.Hotărârea Guvernului nr.2003 privind 61 *** *** *** *** *** *** *** *** *** . 227/30.2004 .12.07. 2/05.

01.organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice şi a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. 2/05.2004 62 . publicată în Monitorul Oficial nr.