PETRU DUMITRIU CRONICĂ DE FAMILIE vol.

2 PARTEA A ŞAPTEA Viaţa la ţară (I) în amintirea lui Francisco Goya I Într-o seară călduroasă de sfîrşit de iunie sau început de iulie a anului 1915, Dimitrie Cozianu sosi . cu micu! tren de persoane în halta Dobrunu, cea mai apropiată de moşia şi conacul părinţilor săi. Era băiat de paisprezece sau cincisprezece ani; se întorcea în vacanţă de la liceul internat unde-şi isprăvise clasa a cincea. Dimitrie era fiul !ui Manolică Cozianu, fiul lui Eustafiu, fiul Iui Alexandru Cozianu şi al Sofiei; Eustaţiu fiind fratele cel mai mare a] Davidei Lascari, Dimitrie Cozianu era nepotul doamnei Vorvoreanu, văr cu Elvira şi cu Mişu Vorvore'anu, cu Ghigffti Duca, cu Şerban Romano, cu copiii Aposfoiescu, cu Cezar Lascari, cu Alexandra Şufană şi cu fraţii ei; ca mulţi fii şi nepoţi ai familiilor avute din vremea aceea, avea o duzină de unchi şi mătuşi şi două duzini de veri ; lucru din ce în ce mai rar în generaţiile viitoare, cznd relaţiile patriarhale bazate pe avere teritorială au dispărut o dată cu marile moşii. Stătea pe peron cu valiza în mînă, încercînd să se obişnuiască întîi cu întunericul. Deasupra, noapte albastră cu sutele de mii de stele ale cerului de vară. împrejur, frunzişurile unor castani prăfuiţi. Sub cas7 tani se ascundea clădirea de cărămizi cenuşii, de care spînzurau felinarele pe ale căror geamuri scria cu litere roşii Halta Dobrunu. Uşa deschisă lăsa să se vadă o odaie luminată slab de o lampă cu petrol şi înăuntru forme nedesluşite, o femeie costelivă care se uita afară. Pe bucata de peron, se înghesuiau ţărani cu femeile lor ce se chemau între ele sau îşi chemau copiii, cu glasuri tari, stridente. Erau alarmaţi, în. plină panică : sosise trenul! Avea să plece iar ! — Costandine ! Costiică ! ţipa cîntător o bătrînă cu un sac în spate. Nu-'i răspunse nimeni. Eamai chemă : — Costandine ! Costiică ! Şi se repezi, cu sacul în spate şi cu capul în piept, unde era înghesuiala cea mai mare. Undeva departe, în întunericul cald, locomotiva pufăia. Ţăranii scoteau capetele pe ferestrele vagoanelor, ieşeau pînă la brîu ca să discute, aplecaţi spre cei de pe lîngă linie, care repetau insistent recomandări greu de înţeles : — Da' să nu uiţi, auzi ? Să-i spui! Să nu uiţi să-i «pui! — Costiică ! ţipa bătrîna cu sacul, care încă nu-1 găsise pe Costică al ei. „Nu e nimeni, se gîndi Dimitrie Cozianu. Mă aşteaptă afară." Mai pruncă o privire micii clădiri a gării, luminată slab de flacăra gălbuie a felinarului cu petrol ; castanii dormeau, stufoşi şi nemişcaţi, în întunericul albastru. Oamenii începeau să se liniştească. Locomotiva fluieră. „Ei, mai am puţin şi am ajuns", îşi zise Dimitrie Cozianu. Porni, ocoli clădirea haltei, trecu printr-un gard pe jumătate prăbuşit şi ajunse în şoseaua care se ghicea, albicioasă, în

întuneric. Se auzeau departe cîi-ni lătrînd. Aici, sub castanii şi teii de pe lîngă şosea, era beznă. Nişte mase de umbră şi mai neagră erau de bună seamă căruţe cu coviltire. Se auzea zornăit slab de-lanţuri şi ronţăit de grăunţe în măselele unor cai. Iar mai 8 încolo băteau "şoseaua cu copitele caii trăsurii "de la curte; Dimitrie Cozianu o recunoscuse îndată după felinarele aprinse, în care ardeau luminări scurte şi groase-, Se îndreptă spre trăsură, simţind cum i se înfundă ghetele în colbul moale, adînc de-o palmă. Lîngă trăsură stăteau doi ţărani, rezemaţi cu şezutul în ciomege, şi vorbeau cu vizitiul: — Hai, mă, nu fi prost! Nu vezi că n-a venit ? zise .unul din ei. — Stai, mă, să mai stăm o leacă, mormăi moale vizitiul. Dimitrie Cozianu îi recunoscu glasul: era Nicolae, mustăciosul, bărbatul bucătăresei de la curte. — Hai, bre, nu ne mai ţine. Tţi mai dau şi eu o litră, vorbi nerăbdător al doilea ţăran. Nicolae nu răspunse. Dimitrie Cozianu, indignat, nil mai stătu să-l pîndească ce face, ci intră în cercul de lumină al unuia din felinare: — Bună seara, Nicolae, spuse el acru şi, trecînd pe lîngă ţărani, se urcă uşor în trăsură. — Să trăiţi, conaşule! exclamă tare şi prompt, ca la armată, Nicolae. Apoi strigă la cai şi le dădu bici. Caii, odihniţi şi puternici, tresăriră şi porniră în trap viu. Dimitrie Cozianu se trezi căzînd de-a-ndaratelea pe pernele trăsurii. Se uită iute îndărăt. Cei doi ţărani rămăseseră în urmă. Porniseră şi ei, topindu-se în noapte. — Ce voiau oamenii ăia, Nicolae ? întrebă Dimitrie Cozianu. Vizitiul se întoarse şi se aplecă spre el binevoitor. — Care oameni, conaşule ? întrebă el liniştit. — Ăia doi cu care vorbeai ! Nu te mai face că nu înţelegi care! — A, ăia ? Nimica. Vorbeau şi ei... Sînl dintr-un sat cu mine. — Minţi! Voiau să-i duci cu trăsura ! Iţi dădeau ţuică să-i duci! — Doamne fereşte, conaşule. Nu voiau ei aşa ceva. 9 Ce, asta-i trăsură să-i ducă pe ei ? Au căruţă ; căruţa e de ei. — Iar minţi! V-am auzit eu! spuse răstit şi supărat băieţandrul, pe un ton de autoritate, deşi simţea că autoritatea lui nu e bazată pe nimic şi că n-are cum să-l dovedească pe Nicolae. — Glumeau şi ei. Prostii, conaşule. Ce, vă uitaţi dumneavoastră în gura lor? zise Nicolae întorcîndu-se iar şi aplecîndu-se cu bunăvoinţă şi solicitudine, parcă spunea : „Uite ce grijă am eu de tine, fiul stăpînilor mei; nu te las să te iei după glumele nesărate ale unor oameni de nimic". Totuşi, tinerelul nu era sigur că Nicolae nu-şi bate joc de el. II apucă mînia. „Să-i spun lui papa să-l ia la rost? Să-i tragă palme? Ar trebui să-i tragă palme !" Era evident că Nicolae, aşa cum îl bănuia toată lumea, cară oamenii cu trăsura stăpînilor, de cîteori face un drum degeaba. Se silea cît putea ca sa-şi

ţie nasul roşu. Dimitrie Cozianu se gîndi la ochii mici şi şireţi ai lui Nicolae şi la nasul acestuia, ascuţit ca un morcov mic şi roşu, şi-i crescu furia : ăsta săşi bată joc de el ? „O să-l spun lui papa", se hotărî el, şi se rezemă bine de perne, picior peste picior, cu o mînă în şold şi cealaltă pe marginea trăsurii, ca un bărbat şi un stăpîn. Trăsura mergea lin, fără alt zgomot decît ciocănitul înăbuşit, moale, al copitelor în colb. Ce noapte radioasă ! Luna era sus de tot pe cer, strălucitoare ; nişte cîmpuri de un verde cenuşiu cu luciri de argint se întindeau de-a dreapta şi de-a stînga; şoseaua se pierdea în depărtare între două şiruri nesfîrşite de copaci cu coroane rotunde, ca frunzişuri dese,grele, pline, desenate pe cer cu fiecare frunzuliţă, gravuri făcute cu un vîrf de oţel pe cristal albastru. Totul era de o claritate şi de o precizie nemaipomenită ; clăile de fîn, copacii, căruţele cu coviltire de rogojină, cîmpurile, casele; totul cenuşiu-. 10 albastru şi înconjurat de văzduh gol, de un aer subţire, parcă inexistent, în care veneau de departe, stinse, de jur împrejurul zării, lătrăturile neobosite a o mie, sau zece mii, sau o sută de mii de cîini plictisiţi, hămesiţi şi înduşmăniţi cu trecătorii nocturni, cîinii nocturni şi întregul univers al nopţii. Dar arţagul lor nesfîrşit era uşor de trecut cu vederea ; liceanul din trăsură nici nu-i auzea. Se uita fermecat la cerul de cristal,, la cîmpurile pictate de un penel subţire, şi se gîndea la sine însuşi. Simţea nedesluşit că e un om important. Frînturi de fraze din romane citite de curînd îi umblau prin minte. Se „întorcea la castelul strămoşilor săi". (Conacul din Dobrunu fusese reclădit de două ori, după două răscoale; în 1907 arsese de tot.) Era „tînărul Lionel, fiul lordului Fitzrobert". (Era fiul domnului Cozianu, proprietar, alegător la colegiul I, licenţiat în drept.) Şi alături de el, pe pernele „diligentei care ducea pe călători din Edinburg spre Athlone" (adică ale trăsurii de la curte, minata de mincinosul şi beţivul de Nicolae), alături de tînărul Lionel, şedea „încîntătoarea lady Margaret-Rose". Aceasta era mai greu de întruchipat în realităţile de pe cîmpia Dunării ; dar Dimitrie Cozianu se gîndea la o domnişoară cu ochi mari, negri şi coade castanii aduse pe cap ca o coroană, o domnişoară cu rochie de satin negru şi şorţ alb cu margine d® dante!uţă ; dînsa îi zîmbise visător, dar şi şăgalnic, pe fereastra clasei a cincea a liceului de fete din N... După aceea, băieţandrul mai trecuse prin faţa ferestrei, dar la ore cînd profesoara era în clasă sau cînd fetele erau în curte. Ştia cum o cheamă: o chema Julieta, Julieta Doicescu, era fata avocatului Doicescu ; o căsătorie' n-ar fi fost imposibilă. Şi după căsătorie, să plece la ţară, cu trenul, şi de la haltă pînă la conac cu trăsura, prin noaptea albastră ; şi apoi, la conac, noaptea, o orgie de mîngîieri şi fapte ale cărnii, începea să-şi imagineze asta, cu detalii pe care în11 cerca să le precizeze şi, din lipsă de experienţă, nu ştia cum. Nu-şiputea închipui bine totul, fiindcă ce ştia, ştia 'din auzite, de la băieţii din, clasele mai mari şi de la externi, care puteau să fugă noaptea de-acasă, ca să se strecoare pînă la „Marele Hotel Unirea", unde îşi făceau slujba cele cîteva

prostituate ale oraşului, sau ca să se ducă la mahala, să intre aplecîndu-se în căsuţa strîmbă şi mizeră a slabei şi durei Ioana C... de Fier, cu care trăiau vardiştii de noapte din oraş. Dimitrie Cozianu combina aceste informaţii orale cu fraze din romane şi cu faţa măslinie şi. copilăroasă a domnişoarei Doicescu, ca să-şi construiască visele desfrânate, care-i dădeau o încordare trupească greu de îndurat, pe cînd trăsura îl ducea printr-un univers nocturn şi translucid, unde nu domnea decît un aer albastru şi subţire, şi o căldură moale, emanată din adîncimea pămîntului încălzit de soarele zilei de ieri. „Aş vrea să fie cu mine aici", îşi spunea junele Cozianu, mîngîind voluptuos, cu o mînă tremurătoare, marginea rotunjită şi capitonată a trăsurii. Era pierdut în visuri lascive cînd se iviră copacii mari, cu uriaşe şi sumbre coroane, şi trăsura intră pe alee ; răsăriră, din întuneric un şir de ferestre luminate şi izbucniră lătrăturile furioase ale cîinilor pe care Nicolae îi plesnea cu biciul la nimereală, prin întuneric. Trăsura se opri în faţa intrării; se presimţeau în noapte tufe bogate de. glicină şi de viţă sălbatică, căsuţele scunde şi lungi ale slugilor, iar dincolo de un şir de.f plopi, hambarele, şi. undeva departe, în noapte, moara; dar Dimitrie Cozianu sări jos fără să se uite împrejur şi intră în casă, pe uşa deschisă a antreului; scaunele de paie, puştile de vînătoare din colţ, oglinda mare şi demodată, cu cristalul gălbui, un bust de bronz al unei cucoane necunoscute, fotografiile de domni cu bărbi pătrate, gulere înalte şi cravate negre, late de-o palmă, clopoţelul de argint atîrnat deasupra uşii (îl trăgeai din salon 12 "de un cordon de mătase, iar aici îl auzea feciorul mereu prezent, aşezat pe un scăunel fără spetează), toate acestea şi GhiordezuTde pe jos, verde ca măslina şi tocit pînă la sfoară, îl primiră cu mirosul lor de pereţi încălziţi, de podele proaspăt vopsite, de praf uscat, de levănţică, mirosul fiecărei veri, mirosul vacanţelor. îşi scoase şapca neagră cu cozoroc pătrat, care purta brodate cu aur iniţialele liceului „Gheorghe Bibescu", şi intră în salonul mare şi pustiu, unde ardeau pe gheridoane lămpile de petrol cu globuri verzi, trecu spre sufragerie, de unde auzea voci ; perdeaua se dădu la o parte ca să treacă Victoria sufragioaica, purtînd o tavă de farfurii; femeia, groasă, tuciurie, zîmbitoare, se sperie şi fu gata să scapetava. — Conaşule ! Să trăiţi, bine-aţi venit! Tînărul Cozianu mulţumi şi intră. Se opri în uşă, intimidat, cu inima bătînd de surpriză şi emoţie, în clipa cînd de altfel toată lumea de la masă se întoarse să-l vadă. Stătea în uşă, subţirel, înalt, cu gîtul prea subţire, palid de emoţie, cu o umbră de mustăcioară neagră pe buza de sus şi vreo douătrei coşuri pudrate de-a lungul fălcii ; ochii negri şi adînciţi sub frunte erau frumoşi, dar nu exprimau nici deosebită inteligenţă, nici vioiciune, ci doar uşoara rătăcire şi tulbureală a anumitor adolescente dificile. Era strîns în uniforma neagră încheiată pînă la gît, şi stătea aşa, cu şapca în mînă, pe cînd mesenii, bărbaţi, femei şi copii, exclamau : — TJite-l pe Dim ! A venit Dim 1 Vino-ncoace, Dim ! Erau foarte mulţi, mult mai mulţi decît se aşteptase Dim să găsească : veniseră de bună seamă în vizită, automobilele şi trăsurile stăteau undeva în întuneric în fundul curţii; era chiar de mirare că nu le zărise : aşa e cînd nu te

aştepţi. Iar păcătosul de Nicolae nici nu se gîndise să-i spuie, îşi zicea Dim, înclinîndu-se stîngaci dar politicos, şi apoi ocolind 13 toată imensa masă ovală,'ca să-i pupe mîna bunicii, care prezida în capul mesei şi zîmbea înduioşată' din prima clipă cînd apăruse el în uşă. Bunica, doamna Cleopatra Cozianu, măritată după moartea lui Eustaţiu, fratele Davidei, cu domnul Walter Apostolescu, era acuma o femeie trecută de şaizeci de ani, pe care nu se mai vedea dacă fusese sau nu frumoasă ; avea obrajii rotunzi, pufoşi şi graşi, cam căzuţi, ci şi guşa la fel de grasă ; sprîncenele Cleopatrei erau cărunte, dar sub ele jucau nişte ochi negri şi vioi. Născută şi trăită într-o vreme cînd cucoanele nu-şi vopseau buzele, Cleopatra se luase după tinerele la modă de la 1910 încoace care se fardau, şi era şi ea sulemenită, părul cărunt, aproape de tot alb, foarte bogat, îl purta strîns la spate într-un conci mare ; tot capul îi era făcut din sfericităţi oarecum independente unele de altele: obrajii bucălaţi, guşa, fruntea bombată, cele două emisfere sure ale părului, cocul, toate aceste suprafeţe curbe adunate într-un ciorchine deasupra gulerului înalt de tot, cu margine de danielă sus. în rochie de mătase gris-argent, cu un lanţ de aur pe piept, de care atîrna o cutiuţă rotundă de aur şi smalţ, cu medalionul lui Walter Apostolescu înăuntru, bunica prezida masa cu uşurinţă şi bunăvoinţă. îl privi cu ochi lucioşi şi aprinşi, dar înduioşaţi, pe nepotu-său care se apropia, roşindu-se; îi întinse să i-o sărute, o mînuţă grăsuţă cu pete de ficat pe ea şi împodobită cu un solitar de zece carate, cu sclipiri albăstrii. — Făceţi-i loc, zise ea. O fi obosi' copilul. Ia să te văd. Şi-l ţinu de mînă să nu plece, privindu-i de jos în sus, cu o atenţie care-l făcu pe Dim să roşească. I se roşiră mai cu seamă urechile; simţea asta şi era eu atît mai nenorocit, mai furios, şi-şi trăgea stîngaci mîna din mînuţa grasă şi fermă a bunicii. — Ai mai crescut. Te faci bărbat! zise cu un fel de satisfacţie bunica, privindu-l printre gene. 14 El nu ştia ce să spună. ^ — Hai, şezi la masă şi mănîncă, urmă dînsa. Dar mai întîi pupă-i mîna mă-ti şi lui tat'tu. — Da, dar nu mănînc, sărut mîna, nu mi-e foame, spuse liceanul, mereu roşu. Bunica rîse încîntată : — Ia asculta^ la el ce glas a făcut! Cîrîie ca un cocoşel! Femeile tinere de la masă fîseră aţîţător şi dispreţuitor. Dim, dîndu-şi seama că într-adevăr glasul său în schimbare e spart şi discordant, se roşi şi mai tare; simţea că-l trece o uşoară sudoare. Scăpă în sfîrşit de mîna bunică-si şi se duse să le sărute mîna părinţilor. Maică-sa, tristă şi cercănată, îi zîmbi cu iubire şi-l mîngîie pe cap. Tată-său, domnul Manole Cozianu, îi scutură mîna ă l'anglaise, bărbăteşte, zîmbindu-i cu o jovialitate seacă şi neroadă. Apoi Dim făcu înconjurul mesei. Era tulburat, căci din prima ochire asupra sufrageriei, din uşă, observase prezenţa unor femei tinere şi de o frumuseţe care lui i se părea ameţitoare : se afla acolo vară-sa Elvira, măritată cu un prinţ Ipsilanti,

general în armată; era singură aici, desigur venită să-l vadă pe unchiusău Manolică, tatăl lui Dim. Verişoara lui Dim era o femeie de vreo douăzeci şi cinci de ani, neagră, cu părul albăstriu, cu ochii verzi ca două smaragde. Gura roşie, vopsită, îi zîmbi şi mîna îngustă şi tuciurie se întinse în întîm'pinarea lui Dim, care se înclină şi o sărută, simţind în aceeaşi clipă un parfum dulce şi iute, ca al garoafelor ■ sau al tuberozelor ; contactul buzelor sale cu pielea netedă, mătăsoasă şi rece, a acelei mîini, îl făcu pe Dim să închidă ochii, pierzîndu-şi imperceptibil cunoştinţa ; dar se ţinu tare şi trecu mai departe, îmbătat, să-i sărute mîna doamnei Hagibei, verişoara lui, de asemenea. Pe atunci, la douăzeci şi opt de ani, Augusta Hagibei era grăsuţă, cu şolduri mari, care umpleau scaunul, şi cu un cap de statuie grecească, colorat însă cu' ivoriul Levantului şi cu roşul sulimanului parizian 15 pe buzele arcuite; ochii erau frumoşi şi adînci, limpezi, castanii ca şi părul, dar nu spuneau nimic: Augusta Hagibei i-ar fi părut insignifiantă şi proastă oricărui observator imparţial; dar Dim Cozianu simţi că i se topeşte în mină mîna fină şi cam grasă, cu palma imperceptibil umedă, a verişoarei sale Augusta, şi-o auzi că-i spune: — Ei, domnul meu! Ce mai faci ? , Ceea ce, împreună cu un zîmbet şi o privire a ochilor căprii, îl ameţi iarăşi pe băieţandru, căruia nici o femeie nu-i zîmbise astfel, nici nu-l privise în ochi cu acea uşoară chemare batjocoritoare care la Augusta era maşinală şi nu însemna nimic, dar căreia el îi dădu toată importanţa şi semnificaţia unei mărturisiri şi unei invitări. îşi feri privirea şi fugi spre cealaltă mînă întinsă, tulburat, speriat şi îmbătat. Tanti Zoe nu era la Dobrunu, nici nenea Ionel, magistrat într-un oraş de provincie ; dar tanti Olga, măritată cu prinţul Gheorghe Duca, mort într-un accident de automobil cu doi ani înainte, şi mama lui Gheorghe (alintat Ghighi) Duca, văr cu Dim, era acolo cu fiu-său, femeie de aproape patruzeci de ani, cu faţa îngustă, mîini fine şi un aer rece şi plictisit. Era încă frumoasă, dar nepăsătoare şi absentă ; aşa, cu nepăsare, îi dădu mîna lui Dim, care crezu că a greşit şi că e supărată fiindcă nu i-a sărutat mîna ei, mătuşă-si, înaintea verişoarelor; de aceea fu cît pe ce să o neglijeze cu totul pe vară-sa Alexandrina Romano, sora Augustei, fete amîndouă ale lui Alexanj dru Lascari, primul fiu al Davidei. Era blîndă şi ştearsă ; îi zîmbi cu îngăduinţă cînd îl văzu că e gata să treacă pe lîngă ea fără s-o salute şi-l iertă, binevoitoare. Iar Dim, după o înclinare fugară, dădea mîna acuma cu domnii, domnul Romano, preşedinte de tribunal într-un judeţ de. la munte, cu guler înalt* scrobit, părul bogat şi o mustaţă neagră, şi cu domnul Hagibei, care purta monoclu, amîndoi calmi, superiori, cu un aer protector, resimţit de către Dim 16 cu enervare şi nemulţumire I apoi căpitanul Vorvoreanu, Mişu; fratele Elvirei şi văr cu Dim, în civil, adică haine albe de stofă de mătase, cu mustaţa răsucită în sus, căci făcea parte din corpul de armată a! generalului Averescu, care interzisese ofiţerilor să-şi radă mustaţa, căci militarul trebuie să aibă o iflfăţişare bărbătească; şi în sfîrşit verii mai de vîrsta, lui Dim, adică Ghighi

Duca, de şaisprezece ani, înalt, pirpiriu şi blond, cu ochi albaştri într-un obraz supt, osos, triunghiular; elegant de tot, cu guler mara răsfrînt asupra unei haine de pînză. fină vărgată albastru şi alb; Şerbănică, fiul soţilor Romano, băiat de zece ani, gras, voinic, cu un cap mare şi serios. Dim se aşeză printre ei la coada mesei. Ghighi Duca îl întrebă rece şi cam de sus : — Ei, tinere, cum te simţi ? — Perfect: văd că sînt şi ceva femei, răspunse, cu un aer, cinic şi bărbătesc, Dim. Cellalt îl privi cu mai mult interes şi cu o nuanţă de jronie : — Ce, ai început să observi şi femeile? — Eu? întrebă Dim. Eu sînt armăsarul oraşului. La mine le aduc pe toate la montă. Ghighi Duca zîmbi şovăitor; nu era cu totul sU gur că văru-său se laudă. Şerbănică îi asculta cu ochii mari, cu gura căscată, zdrobit de admiraţie. Erau la desert, şi se vorbea despre război. — Ah Franţa, suspina bunica. Pauvre Francei1 Domnul Hagibei declamă : — Tout homme a deux patries: la sienne, et puis la France I? — Patria ta unde era ? La „Moulin Rouge" ? îl întrebă batjocoritor nevastă-sa. Ceilalţi domni rîseră gras. El, o leacă jenat, răspunse : ■■• <notă> 1 Biata Franţă ! 2 Orice om are două patrii: a lui şi pe urmă Franţa ! </notă> 17 , — Nu scădea lucruri nobile şi simţăminte înalte: Franţa este farul civilizaţiei, iar boşii sînt barbaria care ameninţă să invadeze omenirea. — Pardon ! Nu poţi spune că trj sînt civilizaţi şi ei! observă căpitanul Vorvoreanu. Disciplină, curăţenie, cinste, subordonare, loialitate, asta găseşti în Germania. Sînt cei mai buni soldaţi din lume! Şi — adăugă el rîzînd — nemţoaicele sînt cele mai de treabă femei din lume ! — Ce, nu-ţi plac romîncele'?. întrebă bătrîna Cleopatra. Sau nu te plac ele pe tine? — Ele m-ar plăcea... au o slăbiciune pentru cavalerişti ; nu pe mine mă plac, uniforma, rîse Mişu Vorvoreanu cu falsă modestie. — Chestiunea este: intrăm în război, sau nu ? întrebă domnlil Manolică Cozianu. Toată lumea ridică glasul şi domnii începură să peroreze toţi în acelaşi timp: „Sigur că trebuie să intrăm! Imediat! Ba nu, la anul! Trebuia de mult! Niciodată ! Ne sinucidem! Ne înghite Austro-Ungaria! Ne înghite ţarul Nicolae! Cum, cînd austriecii au fost în aşa hal bătuţi de sîrbi ? Regele nu vrea să intrăm! Ba vrea, dar n-a sosit momentul !" Dim Cozianu nu asculta. Mînca prăjitură şi se uita pe furiş la vară-sa Elvira, care rîdea cu dinţi albi, strălucitori, într-o faţă îngustă şi întunecată, cu buze de purpură şi ochi glaciali ; ea vorbea cu cineva; se uită poate din întîmplare, poate însă simţindu-se observată, spre coada mesei şi privirea ei se întîlni cu

a lui Dim ; acesta se sperie, i se păru că se pierde într-un gol, şi inima i se opri. Se uită într-altă parte, speriat de această tulburare; apoi, peste cîteva clipe, se uită iar. Dar privirea Elvirei nu mai reveni asupra lui. Zîmbise Elvira ? Ii zîmbise lui ? Nu putea să creadă aşa ceva. N-avea cum. N-avea de ce. Dar zîmbise! începuse să zîmbeas18 că, atunci cînd el, ca un prost, ca un mizerabil, închisese ochii. Ce ticălos fusese ! Dar acuma era prea tîrziu. Elvira vorbea cu cei din capătul cellalt al mesei. Deodată Dim se trezi că, uitîndu-se într-acolo, întîlneşte privirea gravă a Augustei, adîncă, fixă, care, o cliipă, îl lovi drept în faţă, apoi alunecă încet, cu nepăsare, către altcineva. Dim, tulburat, simţi că-i vine să se ridice de la masă. îi era aproape frică. Augusta se uitase la el. Ce frumoasă era ! Semăna cu Julieta Doicescu, dar mult mai frumoasă; incomparabil mai frumoasă. Şi-i contemplă pierdut bustul strîns de un plastron de dantele albe, ca nişte flori de liliac alb primăvara, şi scos în evidenţă de gulerul înalt şi negru şi de cordonul de mătase neagră. îi căută privirea, dar nici Augusta nu se mai uită la el. Pe furiş, cu ochi lacomi, fricoşi şi impudici, domnul Dimitrie Cozianu, absolvent al clasei a cincea a liJ ceului „Gheorghe Bibescu" din N... se uita la femeile de la masă, iar dînsele la el, nu. Afară de bunică-sa, Cleopatra Apostolescu, a cărei privire o întîlni pe neaşteptate. Căruntă, pufoasă, vopsită, cu obrajii căzuţi, cu guşa peste guler, bunica îi zîmbea drăguţ, ca o bunică, cu înduioşare şi tandreţe. El, ruşinat, lăsă nasul în farfurie şi nu mai ridică ochii. II După-masă, toată lumea trecu pe terasă. Trebuia străbătut salonul din mijloc, trecînd peste un mare covor de Tebriz, colorat ca o grădină de flori şi zarzavat, roşu ca daliile şi petuniile, roşu ca pătlăgelele şi macii, vînăt',ca dudele şi vinetele, galben ca dovleceii şi bostanii. Deasupra lui ardea o lampă de petrol atîrnată în tavan, împrejurul căreia jucau veşnic fluturi de noapte şi gîze înnebunite, intrate pe 19 uşa deschisă. Prin uşa aceasta se ieşea pe terasa care în două laturi era acoperită; fotolii şi mese de paie, glastre mari cu plante revărsate în fire îverzi din ele, dincolo straturi de flori, pajişte udată şi tunsă, pe urmă tufişuri d'e-liliac, pe urmă desişuri 'de tufe'de stejar, pe urmă stejari şi tei cu coroane grele şi masive, iar după aceea cîmpul cu ierburi sălbatice şi buruieni, şi mirişti arse de soarele cumplit al verii din Cîmpia Dunării; deasupra, noaptea albastră cu miriadele de stele sclipitoare: iată terasa. Victoria, Florica, Rafira aduceau tăvile cu cafele, dulceaţă şi pahare aburite cu apă rece ca gheaţa; pentru domni aduceau frapierele de argint cu sticle la gheaţă. Ei continuau să discute cu aprindere dacă ţara va intra sau nu în război. Cucoanele, adică bunica, Alexandrina Romano şi mama lui Dim, vorbeau despre bolile de -care sufereau fiecare şi-şi recomandau doctori, cure şi leacuri. Eîvira se aşeză cu Augusta Hagibei şi, zîmbindu-i (Dim nu ştia de ce), spuse: — Ghighi, adu-mi şalul. Ghighi Duca sări în picioare, zvelt în pantalonii strimţi, albi, cu brîu de mătase

Apoi. eşti nebun ? întrebă Dim înlemnit.. astfel încît un ascultător neatent nici n-ar fi simţit că n-a spus ceva indiferent. Dim rămăsese cu Şerbanică şi ascultase ce vorbeau verişoarele lui. fără să apese de loc asupra cuvintelor. I se uscase gura.. ca să-l facă pe băiat să vorbească. Vrei să fac ca Lot din biblie ? Ştii ? 20 „Il but. picior peste picior. la insisten» ţele lui văru-său. Pe Ghighi şi pe Elvira. mă. ce mai vrei ? <notă> 1 A băut. încheie ea uşurel de tot. Şi pe urmă a fost Propriul său ginere ! (Cavalerul de Boufflers) </notă> 21 — Mint!! Nu cred! exclamă Dim.'cum te-a învelit în şalul ăsta ? îţi faci păcat. Porniră între tufele de buxus tunse perie. dar acesta nu voi să-i mai spuie nimic. — Cum i-ai văzut ? Pe cine ? întrebă Dim. — Fugi de-aici. cu talii de viespe. — Ia spune ! Cum i-ai văzut? Ce făceau? întrebă Dim. Et puis il fut Son gendre !”1 Rîseră amîndouă. ce.. nu-l vezi ce gesturi de motan are. eşti nebună ? Sîntem rude. apoi stătuse cu ochii după ele cum se depărtează.. afară dacă nu vrei să te înduri de el. realist. — Ce. se-n« toarse către Dim cu "capul său mare.' şi şolduri legănate în rochiile largi şi albe de vară. pe un ton prozaie. primăvara. febril. liniştit. A devenit sentimental. Păi n-ai auzit ce i-a spus adineauri Augusta Elvirei ?. vărgată . Şerbănică. rîse Elvira. iar între ele silueta subţiratică a lui Ghighi Duca. puştiul -explică : — În pădurice.. pe Elvira. Puştiul dădu din cap cu superioritate : — I-am văzut.. prefăcîndu-se sceptic. strînse în cordoane late. Deodată Şerbănică. cu frunte bonn bată. şer-: puind printre pămînturi.albastră şi haina iargă. iar la ofertele de a-i da o minge de oină sau o carte de Jules Verne. constată folosind un cuvînt cu totul indecent: — Ghighi o. Mititelul nu răspunse. fetiţo. La fel de sobru. le întrebă foarte serios: — Nu vreţi să facem o plimbare cu barca pe baltă ? Ba da. dincolo de stejari era o baltă cu păpurişuri şi sălcii . se repezi în* casă şi se întoarse cu un şal mare în care învălui umerii Elvirei. . care-i privise şi el cu gravitate. se mărgini să repete: — I-am văzut.. că-i suceşti capul mucosului ăstuia. şi foarte serios. ajungeau limbi de apă pînă aici. il devint tendre. Augusta îi privi pe amîndoi destul de răuvoitor şi zîmbi rece ca să spuie: — Ia vezi. cînd venea Dunărea mare. Ghighi.. voiau amîndouă. Elviriţo.

Straşnică. — Straşnică. coana mare. După un răstimp de tăcere. lui Şerbănică: 22 — Nici că-mi pasă de tine! Mai întîi de toate eşti un mincinos. Parcă te crede cineva pe tine. în sfîrşit la răcoare. Apoi tot Şerbănică. Merg să vînez iîepuri cu ei. — Fugi. deci fără zgomot.. de neîndurat. Dar se opri înainte de asta căci. spun ce se aude. — Ai naibii ţărănoi 1 Auzi. cu gulere tari şi cravate. bunicul nevesti-mi şi-al Alexandrinei. — Nu se poate. nene. Dim întrebă s — Singur erai ? — Nu. fierbînd. Erau domnul Hagibei şi domnul Romano. răspunse : — Vezi c-o să-mi şi cîrpeşti tu palme 1 Te bate Ghighi de te stinge I învaţă boxul. Urmă o tăcere. pe lîngă aleea de pietriş. mă. din sat. foarte liniştit. domnule ?' Nu se poate! — Frate dragă. de-acolo. Şerbănică răspunse scurt şi foarte calm : — Hă-hă ! De cînd mi-o dă Ghighi pe a lui ! Trag la ţintă cu ea. coana Zoie e făcută cu Bonifaciu Cozianu iar pe madam Duca a avut-o cu Lăscăruş Lascari! Avea slăbiciune la celebrităţi politice. Pe mine mă iau ca sînt mic. mă ? Ce. nu vrei ? Vrei să-ţi cîrpesc vreo două palme ? întrebă ameninţător Dim. umblînd pe iarbă. în vestoane albe. că nu vor ei. să le aibă în ochi :. pantaloni negri şi ghete înalte. încercînd să-şi păstreze gravitatea de magistrat. îşi puseseră pălăriile de pai canotier şi. răspunse puştiul. Dim rămase tăcut. Şi porni pe aleile dintre tufele de buxus. Se gîndea la ce văzuse puştiul şi încerca să-şi-imagineze scena. cu amîndoi cumnaţii ? Pas possible! \ Hi-hi-hi ! He-he-he ! . — Vin şi eu. se preuniblau agale. Băieţaşul. zicea domnul Hagibei. îi spuse. Sări în picioare. pe un ton silit.. se apropiase de doi domni care urablau încet. dar neputînd să-şi stăpînească excitarea şi curiozitatea : Ce vorbeşti. spune Dim. mă. eu n-am fost sub pat. dînd din cap. cu cîinii lor. — Dar cu cine mai erai ? — Cu nişte băieţi de-aici. Augusta şi Ghighi. Avea în chip nelămurit intenţia de a-i urmări pe Elvira. chinuitoare. Luaţi-mă şi pe mine. ce obraznici! mîrîi Dim.Mă. nu se poate! rîse domnul Romano. — De ce. zise Şerbănică. încordarea trupului îi revenea. zise Şerban Romano. întrezărind o vagă posibilitate de a-i cunoaşte. — Cum. şi vorbeau alene. paşnic. Apoi reveni la viziunile neclare care-i umblau prin cap' şi pe care voia să le limpezească. Dim auzea foarte desluşit ce spuneau. însufieţindu-se o leacă.răspunse scurt: — Am şi eu. explică : — Nu se poate. fumînd ţigări de foi. Pe Manolică l-a făcut cu bătrînul Lascari. cum făcea Ghighi cu Elvira ! îţi dau puşca mea să tragi cu ea ! suflă el cu gura uscată. nene. spune-mi. în orice caz.

sumbri în întuneric.. Ghighi încerca să se ţină după ele şi părea că zîm-. a început să voiajeze în străinătate. cele doua verişoare ridicîndu-şi puţin fustele ca să poată merge mai iute. Ea îl făcuse pe Manblică. se trezi dintr-o dată şi încercă să recunoască dormitorul de la internat. Stătea în picioare. care se întorceau. Dim se duse la fereastră şi se uită afară. acasă . El le auzi paşii pe pietriş. în întuneric. . să nu se gîndească decît numai şi numai la lucrul acela. îi aruncă o privire care lui Dim i se păru sticloasă şi cu totul neexpresivă. — Nu. pe urmă. elle rotissait le bălai ă l'etranger'2. Despre cine vorbeau ? Era cu putinţă ? Ea ? Da. lasă-mă. Ii era frică să nu-! prindă că-i ascultase. singur în întuneric. şi dincolo de ea la iarba albăstrie în lumina slabă a stelelor din acea noapte de vară. iar în patul cellalt 24 dormea Şerbănică.. mergînd repede pe alee. mute. Era pierdut. în cămaşă de noapte lungă. monşer. atît de nemişcată încît Ghighi. cu amîndouă mîinile %sub obrazul drept. De altfel. dînsele reci. Vorbeau de lucruri pe care d cu siguranţă că nu trebuia să le audă. Copilul dormea liniştit. cu ferestrele înalte deschise asupra nopţii senine de afară. Dim se dădu jos din pat şi se duse să-şi toarne un pahar cu apă. <notă> 1 Nu se poate. Trecură pe lîngă el. şi pe tanti Olga şi pe tanti Zoe. copacii se înălţau.Hi-hi-hi ! chicotea domnul Romano. n-o să-mi spui că. beşte uşor. avea febră ? Se uită la Şerbănică. cu ochii în pămînt. cu. pe care-l bău pe nerăsuflate. dar nu se desluşea bine în întuneric. Nu ştia ce gîndeşte. visa scene absurde şi neruşinate. III • Dim dormea agitat. străin de sine.. de ea era vorba. Elvira şi Augusta. desculţ. era încălzit. Un zgomot de şoapte repezi îl făcu atent pe Dim. Scoase capul pe fereastră. aici. cu ochii drept înainte . adică pe papa. Se afla pe marginea unui lucru necunoscut care-l făcea să uite de sine. straşnică muiere! Pe ăilalţi i-a făcut cu răposatul conul Walter şi. Se opri.. </notă> 23 – Ei. N-o vezi şi acum ce ochi are ? Drac împieliţat.. nici -nu erau atenţi. se simţea fierbinte şi cu pielea rece. siluetă subţire şi neagră. frate. apoi îl apucau spaime. acolo pe iarbă. renunţînd definitiv la gravitate.. Dim mâi stătu cîteva clipe şi se' luă după ei. mute. — îţi spusei. mă-nţelegi. nu-l observară. Nu : era la Dobrunu. Ce păţiseră ? Ce făcuseră ? Nu putea să-şi închipuie. cu fotoliile de paie în care nu şedea nimeni. nici ce simte. Mai departe. la terasa pustie. decenţa şi cuviinţa întruchipată . tresări şi se uită la ei cum vin. La şaizeci sau şaptezeci de ani. O tulburare cumplită îl cutremura. Dim încetini pasul. Ghighi îl simţi pe Dim. Se uitau amîndouă înainte. dar ca să-ti arăt că. după ce şi ăsta a căzut la datorie. 2 îşi făcea de cap în străinătate. şi se depărtară toţi trei spre terasă.

Cine fusese ? Ghighi. Intră pe uşa salonului şi dispăru. dar poate că avea o întîlnire. ci doar că se petrece ceva. totuşi. la ochii limpezi şi întunecaţi. care încerca să mimeze indiferenţa şi buna dispoziţie şi începu să-i vorbească în şoaptă : — Ce e. ocolind casa. nu ştia bine ce gîndeşte nici ce va face. rămase o clipă nemişcat. totuşi. turuind mereu. Era Elvira. şi cu un ciudat surîs de satisfacţie pe b"ze. Dim se uita la ea.' în halat şi papuci. El era. îşi zise Dim. şi la gura imperceptibil schimonosită de sila pe care şi-o făcea: gîndea şi simţea cu totul altceva decît spunea în clipa aceea. domnule ? Nici tu nu poţi dormi ? Eu am încercat şi nu reuşesc cu nici un preţ. încît nici nu ştiu ce-o să ne facem şi cum o să mai stăm aici la Dobrunu . cu siguranţă. Dim auzi un glas de femeie şuierînd pătimaş: — Lasă-mă ! Dar lasă-mă ! Şi una din siluete se apropie.blînd ca o fantomă pe cîmp ! Şi începu să chicotească. zîmbind. Silueta cealaită ieşi de pe terasă. poate o aştepta cineva. încercă totuşi să numere pînă la o sută. Dar Dim nu-şi dădea seama cu claritate de ce se petrece. „O s-o pîndesc". va să zică şi ţie ţi-a fost cald. poţi să faci o plimbare pe afară. două siluete mai luminoase decît ce le înconjura se despărţeau chiar în clipa aceea. da ? Tu eşti bărbat. căci după zece secunde imagini lascive începură iar să-i treacă prin minte. Dar nu izbuti. chinuindu-se. absent. sau poate două ceasuri — n-ar fi putut spune. mergînd repede. străbătut de o uşoară senzaţie de frig pe tot corpul. îşi strînse mai bine halatul pe dînsa. îi spusese: „Tu eşti bărbat". Ce se întîmplase ? Cît era de frumoasă! Se trînti pe pat. peste cinGi minute. fără nici o pauză. îmbrăcată în halat larg cu dantele la gît. apoi se zvîrcoli brusc. la gîtul fraged al Augustei şi la triunghiul de piept care se vedea dintre dantelele halatului. Era bărbat! Se uita cu un aer nătîng. ca ai cuiva care se gîndeşte la ceva. ce voia Augusta ? Unde se ducea ? Poate era un drum foarte prozaic. aproape alergînd. Stătu aşa. într-un colţ al terasei. în halat de casă alb sau foarte deschis la culoare. dar eu. Nu. la un capăt. nu m-am gîndit la nimic. afară de păr pe care-1 simţea fierbinte. iar după aceea. Se opri în fata lui. tot nimicuri inutile. la faţa ei pală în lumina aceea puţină. Deodată inima începu să-i bată foarte tare s din zona de întuneric ieşise. am respirat adînc. departe. în aşa fel încît Augusta. cu ochii pe jumătate închişi. O nevoie îl făcu să se dea iar jos din pat. apoi se întoarse şi se aşeză pe pat. Augusta. am numărat pînă la zece mii. pierduse simţul timpului. cu un aer febril şi silit. e aşa de cald. starea lui de araeţeală şi febră îl făcu să se gîndească la privirea pe care i-o arun . în vreme ce Dim îşi zicea: „La urma urmei. degeaba . Trecu pe sub fereastră. cu capul sus. îţi închipui ce-ar zice paznicii să vadă o cucoană în halat um.să vadă. nu putea să doarmă. turui mai departe cîteva minute. şi cu picioarele goale. şi nevinovat. căci simţea o tulburare delicioasă . Dim mai stătu cîteva clipe la fereastră. şi aceea cu flacăra micşorată. 25 ieşi pe coridorul în care nu ardea noaptea decît o lampă. te pomeneşti că mă caută pe mine 1" Era evident că nu.

adică în odaia ei şi a lui Hagibei. oferindu-i braţul Augustei. era un aer parfumat şi uscat. plin de vise monstruoase. să-l încurajeze. că vibrează văzduhul deasupra cîmpurilor. În odaie umbrele erau calde. îşi spălă ochii înfierbîntaţi (îl durea capul. d comodă.. cu ochii la şoldurile masive şi legănate ale Augustei. se simţea că e cald afară. dar din rărunchi. o boare de culoarea mierii. pînă la un punct cel puţin. De aceea îi spusese „eşti bărbat". în odaie. „Trebuie să mă arăt bărbat. „Dar trebuie să vrea!" îşi spuse el cu desperare. o genunâ 'fle întuneric. Cu cît se gîndea mai mult la asta. spre cîmp. Printre lamele lor pătrundea o lumină aurie.. era aproape amiază. era greu. Imaginile erau foarte clare. şi aici. Secundele trecură cu turuiala nervoasă a Augustei. cu un aer dezinvolt şi uşor şi sigur de sine. în capătul întunecat al coridorului . încins de soarele dogoritor al miezului verii. Nu vedea decît un gol negru. „Nu. zidul văruit al grajdurilor era de un alb orbitor . înconjurate de o droaie de copii. Se auzeau oameni strigînd . nu ştia ca iva fi atunci. Afară se auzeau glasuri : poate oameni la cîmp.. de turbare şi desperare că pierduse o ocazie! Şi ce ocazie! îşi închipuia uşor invitaţia. sau nu îndrăz^ nise.26 case Augusta la masă. greoaie de la talie în jos. dulapul. Hagibei şi trăsura soţilor Romano stăteau la soare. încet. îşi simţea carnea trupului grea şi caldă. bîzîiau albine. decît pe papa. şi rămase pe spate. Cineva trăsese jaluziile. că vine_ ea cu ideea !" îi spunea glasul timidităţii. Se sculă. desperat că-şi simte limba amorţită. Adormi cînd se lumina de ziuă şi somnul îi fu greu. cîinii clănţăneau după muşte. ca în tablou27 rile vechilor maeştri. nu găsi pe nimeni. poate că atunci îi venise ideea să-l caute! Şi pînă acuma nu pu'use. pe Şerbănică şi să încerce totuşi să afle ce nu voise să-i spuie puştiul seara trecută. \i pe urma să facă ceea ce îl obseda de atîta vreme.re"buia s-o invite seara pe Augusta la o plimbare. care stătea. viespi.. apa rece îl făcu să se cutremure de un fior care încreţi carnea pe el) şi ieşi în curte. să-şi zdrobească ţeasta de pereţi. la răcoare". Era limpede j ! (. o leacă a praf. Dar Dim şovăia. Dim gemu înăbuşit. Apoi. Dim se duse unde voise. şi acolo. Da. bărzăuni. Dim nu se putea trezi cu totul. tîmp. luceau tainic din toate suprafeţele lor de lemn chihlimbariu. se întoarse în odaie şi se culcă. îşi muşca mîinile. îi venea să se strîngă de gît singur. ca să-l în-* curajeze. în fundul' căreia automobilul lui tanti Olga. plimbarea prin grădină. Augusta îi ură noapte bună şi se întoarse da unde venise... cu intenţia să-! caute. mut. iar Dim rămase neclintit. î)ar dacă Augusta nu voia ? Atunci. toropiţi. şi începu să se gîndească ia verişoarele sale Elvira şi Augusta. să-i propun o plimbare afară. de vorbă cu un ţăran. în mijlocul curţii. cu atîta i se făcea mai frică. a ierburi încălzite.. spuhe-i tu! spune-i !" ţipa dorinţa înnebunită şi singuratică. Era o căldură cumplită .. aeruî era cald şi parcă mirosea a fîn. cu un chicotit care suna fals. „Lasă. şi care dispăru peste cîteva clipe. răsuflînd greu. de un cafeniu roşcat. Cînd se trezi. în fîşia îngustă de umbră de pe lîngă clădirile curţii. îşi repeta el. Dar nu-1 găsi. zdrobitor. Nu. apoi încet-încet. Brusc. acela al soţilor. în ciorchinii florilor de glicină de sub streşini.

Se uita drept înainte. voinic. cu obraji rotunzi şi roşii. de capătul cellalt. să aibă ce mînca oamenii. s-o ţineţi numai pentru iezi şi pentru lapte. mustaţa pleoştită şi canotier-ul de pai pus cam pe nas. în soarele ăsta. Ţăranul cu care vorbea el o ţinea de o sfoară. cucoane ! Nu e s-tearpă. mă Dobrică. cu burta înainte. Domnul Manolică Cozianu. nu e. mă-nţelegî. Stătea cu capul sus şi din cînd în cînd smucea de sfoară. Dim. în gol.. care încerca să priceapă. mesteca între buze nişte fire de iarbă şi se uita drept înainte. că am nevoie de bani. zise ţăranul. cu umeri rotunzi. e foarte bună. — Uite. Ţăranul nu-l observă. Era un om de vreo patruzeci de ani. Şi nu umbla cu minciuni. măi. trăgea mereu de sfoară. Era o capră albă. stătea cu mîinile la spate. nu şi-a rupt ni-1 mic. şi dă lapte! Puteţi să nici n-o tăiaţi.. priveau cu mare atenţie în afară. nu e stearpă.. om gălbejit şi trist. că nu mă . ■ şi fără să-i coboare. — Nu.. Ce are ? E stearpă ? — Vai de mine.. ca şi căciula şi izmenele de cînepă. coane ? întreba ţăranul zîmbind respectuos. care. iar caipra smucea şi ea. ca a unui tînăr latifundiar ce se afla. obrajii galbeni. şi nările umede. Ce spusese ţăranul putea să fie adevărat. După ce de bună seamă îl salutase pe boier.departey spre moară. în loc să oglindească ce se petrece înă-i untru. şi capra lui Cumpănaşu cînd a rămas stearpă. sub genele albe. şi. groasă. cum să fie stearpă ? Fată. Dim se apropie de tată-său. cizme cu pinteni... simţi că ceva nu e în regulă. dar pe asta nu înţeleg de ce o vinzi. Dim se uită la capră. jachetă de alpaga neagră. uitîndu-se în ochii domnului Cozianu. 29 — Bine. Ţi-o cumpăr.. întoarse în sus. îşi pusese iarăşi căciula în cap . fără să ridice ochii la oamenii din jurul ei. Dar răspunsese la întrebarea lui papa ? Parcă nu răspunsese. cu nişte ochi căprii. să-l convingă 'de ceva anume pe domnul Cozianu. dar de ce o vinzi ? întrebă domnul Cozianu. Acesta zîmbi acru sub mustaţa pleoştită. Păi n-aţi cumpărat viţeaua lui Nicuţă cînd şi-a rupt piciorul. fiind prea doritor 28. în pantaloni de călărie. conaşule. — De ce să nu' mi^o cumpăraţi. dar spune-mi de ce o vinzi. făcînd paşi pe loc şi legănîndu'-şi şuviţele de păr lung ca pe faldurile unei rochii. cu botul prelung şi subţire. bine.. cu umerii cocoşaţi. sau nici măcar în gol. şi se uita la o capră. cu ochii ei galbeni ca două opale. Ţăranul îl privea pe domnul Cozianu cu naivă sinceritate şi bună-credinţă. cucoane. orice vită pe care-o vinde-o careva din sat. Era desculţ. ceea ce lui Dim i se păru destul de ciudat pe căldura aceea. crăpată. Nare nimic. pieptul supt. luînd o atitudine din ce în ce mai băţoasă şi mai demnă. Domnul Cozianu îl întrerupse: — Am cumpărat şi-o să mai cumpăr pentru curte. trandafirii. Mîna mare. la nivelul capului. — Bine. pleoştiţi. şi scîrţîit de care. dar de ce o vinzi ? — O vînd şi eu aşa. purta o vestă de lînă împletită. atenţi. Nu mă ţine tu pe mine aici cu poveşti.

Unde-ai fost pînă acum? — Am citit. Se lăsă o tăcere. adăugă cu oarecare amărăciune : — Bine. Domnul Cozianu se uită la capră. Dim se uită şi el la capră. ce spusese ţăranul îi dăduse un simţămînt ciudat pe care nu şi-l putea lămuri şi nu încerca să şi-l lămurească . clar ireparabil. tîrînd capra după el. se simţea prost... pe urmă sarmale în foi de viţă şi cu smîntînă pe deasupra. Toţi domnii de la masă discutau cu pasiune eternul subiect: dacă tre31! . măsline.tvise cînd simţi că îţi lipseşte ceva. o dată. Dar n-avea nici poftă de mîncare. mă-nţelegi ?. dar cumplit. — Vii la ţară ca să citeşti. Se uită şi ţăranul la ea^ Capra mesteca mai departe liniştită şi depărtată. ca la un om. Apoi zise simplu : — Păi eu o ţineam pentru lapte. pe urmă baclavale şi sarailii. De ce o vinzi ? Ţi-o cumpăr. cu ţuică. încercînd să prindă privirea Elvirei sau a Augustei. mă Dobrică. Ca în unele. nu ştii ce.. Augusta însă da. adăugă el întunecat. mormăi domnul Cozianu sever. dar nu mai putem bea lapte de la ea. eu n-am spus să beţi lapte. ca pentru sine : — Ce imorali sînt oamenii ăştia ! Nişte brute. baclavalele nu i se părură dulci. Dar spune! Ţăranul se uită la domnul Cozianu şi înţelese dintr-o ochire . că ai pierdut ceva. Apoi. îngînă Dim. Mînca în silă. îi spuse domnul Cozianu lui fiusău. ciorbă de perişoare. dar boierului i-o vinzi. apoi îndărăt la Ghighi. şi-atîta tot. cu o fixitate profundă şi îngrijorată. nu ştii ce. independentă. apoi în farfurie. cega nici n-o gustă cînd o văzu cum curge untură din ea. — Ei. dar în fond total indiferent. Numai instincte. de bună seamă asta era. Ghighi vorbea tare cu domnul Romano şi păru că nici nu bagă de seamă. roşii.. că am prins-o în grajd cu Bîzdîc ! Adică pe Bîzdîc cu ea. trupeşte. să trăiţi! exclamă încîntat Dobricâ şi porni. apoi la Dim. dumneavoastră hotărîţi ce faceţi cu ea. şi numai asta. zise de-a dreptul. foile de viţă i se păru că au un gust metalic.. 30 — Bine. sau te ameninţă ceva. — Ar fi ea. într-o izbucnire. Apoi spuse : — Bine.înşeli. După o tăcere. să bea> lapte el. la Ghighi Duca. — Am înţeles. Dormise prost. ţi-o cumpăr... privind nu se ştie ce cu ochii ei opalinu Domnul Cozianu oftă. oftă domnul Cozianu. dar brînza i se păru că miroase. Şi tăcu. Era o masă ca la ţară. apoi se uită la căpriţă. pe urmă cegă friptă. ţăranul. Du-te la bucătărie cu ea şi pe urmă vino să-ţi dau banii.. brînză. cucoane. 'ai? Ţăranul zîmbi umil şi satisfăcut.. dar atît de vag încît n-ar fi putut spune unde şi ce îi lipseşte. în loc să faci mişcare. dar Elvira nu se uită nici măcar o dată către coada mesei . — De. făcea prostii. Dirq îl urmă în casă tulburat. Domnul Cozianu întrebă : — Ei şi ? Parcă spuneai că e bună de lapte. — Hai la masă. va să zică tu nu poţi bea lapte de la ea. ciorba i se păru prea grasă.

Avea părul aproape alb. Cineva se uita la el. să.. ca de pildă „te aştept sub stejari" sau „facem o plimbare ?". — Va să zică pe mama-mare o laşi în plata Dom32 nului ? îi spuse ea cu mustrare zîmbitoare. Jaluziile erau trase pe jumătate . asculta ce spunea Romano. odaia era într-o penumbră pe care-o tăiau pînze de lumină galbene ca un ceai de muşeţel. monşer. domnilor . Dim rămase să se uite după ea şi să constate maşinal ce vioi se mişcă bătrîna. striga Mişu Vorvoreanu. pe urmă în străinătate. Dim se duse pe coridor. -nene ! exclama aprins tatăl lui Dim. sînteţi ţivili şi n-aveţi idee. Cucoanele vorbeau între ele despre sănătate şi boli.. Dar ridică ochii. şi se opri în faţa lui. După-masă.. să-l cheme: — Conaşule. perdelele de damasc galben erau trase pe jumătate . fata-n casă a coanei mari.. maşinal. Iar îl încerca simţămîntul acela ca de vis. avea să se plimbe cu Augusta . pe Olga cu Lăscăruş Lascari. să şed lîngă tine pe marginea patului şi să-ţi ascult poveştile pînă adormeai ? îţi aduci aminte ? Ia spune. Cleopatra era în pat. De ce nu vii să-mi povesteşti cum e la şcoală." Bunica fusese femeie. cu . cînd lumea îşi băuse cafelele şi coniacul şi se retrăgeau toţi să-şi facă siesta. Fascinat.. se uită la Dim . — Dă-mi voie să-ţi spun. De ce taci ? — îmi aduc aminte. în odaie mirosea a levănţică şi a patchouli. de care parte şi cînd..Buie Sau nu să intre ţara în război. ridică ochii să se uite la ea. în cămaşă de noapte de pînză fină. care se ridica şi se îndrepta spre uşă. să pornească apoi cu ea şi o dată singuri. Şi plecă pe uşa. — Ce să-mi spui ? Ai pariat că ruşii n-o să ia fortăreaţa Przemysl ? Ai pariat şi ai pierdut. — Nu vă pricepeţi. zicea domnul Hagibei. dar cu braţele afară. el iarăşi în jos. El se uită în farfurie. Avea să se plimbe deseară. — Să vii peste un sfert de oră la mine să-mi povesteşti. Şerbănică dădea de mîncare unui cîine sub masă. Peste un sfert de oră veni Şerbana. ce mai e cu tine. A căzut şi Walter la datorie. obrajii căzuţi. simţindu-se la rîndul ei privită.. acum o lună. şi tot nimic n-au făcut! exclama domnul Cozianu. „Straşnică muiere 1 Pe Manolică l-a făcut cu bătrînul Eustaţiu pe Zoe cu Bonifaciu. vă cheamă coana mare. iar Dim simţea că-i e capul greu şi fierbinte.. iar dacă "da. Bunica. să se răcorească . fusese desfrînată. Bunica se uita la el şi-i zîmbea drăgăstos.. la cină avea să-i strecoare două vorbe. Sosiseră ziarele. cu mulţi bărbaţi. Nu simţi clar asta.. cu cuvertura trasă pînă la gît. guşă grasă. Nu-ţi aduci aminte cum voiai să rămîn noaptea. Cleopatra trecu pe lîngă nepotu-său. îngăimă junele Cozianu. creţuri subţiri pe lîngă gură şi ochi. — Au încercat nemţii şi gazele asfixiante la Ypres. Trecu pe după paravanul din faţa uşii şi văzu că bunica se culcase. bătu la uşă şi intră. zise bunica binevoitoare. şi chiar straşnică.

Văzu de aproape părul cărunt. După ce se vindecă de scarlatină. — Nu.. Seara tîrziu. parfumată cu patchouii. zise ea. Se încuie în odaia lui şi rămase în picioare. — Culcă-te aici cu mama. gînditor. Nu ştia de ce. are nişte pete roşii în palme şi pe braţe. pe obraji.. o deschise. Dar la nişte vorbe pe care i le şopti dînsa şi la un gest al ei. dar tremura. ieşi şi porni în fugă pe culoar. şi închise ochii.. pe frunte. El.. îa auzi-1. arzînd... Să vedem. Roşu la faţă. pieile gîtului. pufoasă. zguduindu-se din tot corpul de friguri şi clănţănind din dinţi. Se culcă pe perna mare cu dantele. cum aiurează. tremurînd. Dim sări în sus. se lăsă. spuse doamna Cozianu. intimidat. dar închiseseră fereastra şi trăseseră perdelele. Apoi doamna Cozianu murmură. Domnul Ma~ nolică Cozianu. şi cu dantele la gît şi la manşete. ce orori. De la derbedeii ăştia de prin sat.. îi făcea semn. îngrozit. — Cine ştie de la cine le-o fi învăţat. Ce era cu el ? Unde se afla ? Ce se întîmpla ? Ii era rău. Se trînti pe pat îmbrăcat şi îl apucă un tremur de-i clănţăneau dinţii în gură. sărăcuţul mamei. mare minune dacă nare scarlatină. pur şi simplu îngrozitoare. flacăra scăzută abia lumina.mîneci. Dim se aşeză. privindu-şi îngrozită 34 odrasla care bolborosea în delirul febrei. îi spuse bunica şi trase un pic cuvertura de pe marginea patului. pielea albă. mama lui Dim spunea : — L-am culcat pe Şerbănică pe canapea în odaia Alexandrinei şi-a lui Romano. Tremura. Că sînt de o imoralitate. El. pungile obrajilor. — Ia povesteşte-i tu lui mama-mare. Nu ştia ce spune. brusc. „Cîte o boală de asta la vîrsta pubertăţii are . proaspătă. Dim se uita la perete şi vorbea. nenorociţii. rapid. mormăi: — Nu ştiu. căuta din ochi un scaun pe aproape. şezi aici. cu ochii sticloşi. tulburată în chip penibil : ■— Vai. pe sub ochi . faţa brăzdată de multe încreţituri. Afară era noapte luminoasă şi caldă. Dim păru că şi-a schimbat firea : era retras. Manolică. Intrînd cu soţul ei în odaie. O lampă ardea pe masă . tăcut. Cleopatra îl ţinea de mînă. De unde a învăţat porcăriile astea? La vîrsta lui! Domnul Cozianu se întunecase. îţi spun.. Poate că ar fi totuşi cel mai bine.. — Maică-ta zice că vrea să-l ia cu ea în Franţa la anul. auzind ce spune fiu-său.. singur. îl trase uşor spre ea. stingherit. ale pleoapelor. şi se repezi spre uşă. Se acoperi cu plapuma. poftindu-l să şadă. murmura dulce Cleopatra. El începu să bîiguie. nesociabil. şi-o trase peste <:ap şi rămase acolo. pe partea dinăuntru. doamna Cozianu îl chemă pe bărbatusău în odaia lui Dim. mi-e teamă că e vorba de scarlatină. Părinţii săi ascultară cîteva clipe ce spune. Şi pe urmă febra asta mare. cea de sub bărbie.. 33 veştedă şi ochii negri care-l fixau. închis. Viaţa la ţară nu e pentru copilul ăsta.

acest domn Dyca era membru al partidului conservator şi de cîteva ori ocupase un scaun în Camera Deputaţilor şi mai apoi în Senat. rămase mai apoi prieten şi tovarăş de afaceri la anumite investiţii bancare cu vărul Olgăi. de-a lungul crestelor înguste ale munţilor. bidoanelor. care se topeau îndată. începea iarăşi să ploaie şiroaie care treceau prin mantalele soldaţilor. 35 PARTEA A OPTA Datoria I Sora lui Manolică Cozianu. îşi spunea . Olga. în octombrie sau noiembrie. Pe urmă fulguitul înceta. şi tropăitul bocancilor cazoni. cataramelor de centiroane. uzi şi grei. şi plescăitul unui pas în apă sau al unei căderi greoaie într-o baltă de noroi . oprind în loc înaintarea vînătorilor alpini bavarezi. şi nu era obosit. trebuia să apere linia munţilor undeva prin Vrancea. principe al Moldovei la sfîrşitul veacului al şaptesprezecelea . Bonifaciu Cozianu . Fratele mai mic al acestui domn Duca făcuse o şcoală de cădeţi la Potsdam şi Academia Militară Regală Prusiana . O întrebară pe bunica băiatului ce zice de asta: — Treaba voastră. şi. voi să aveţi grijă de el. mormăituri. şi un murmur greu.influenţe adînci". într-o noapte friguroasă. şi cu Şufană. în care ploaia rece ca gheaţa nu se întrerupea decît atunci cînd începea să ningă cu fulgi mari şi umezi. zise coana Cleopatra. Locotenentul Laurenţiu Sterie. fusese prieten politic cu unchiul ei după lege şi tatăl ei după sînge. hîrşcîit de metaî. cu potcoave şi cuie de fier. coborîtor din Gheorghe Duca. Nu se auzea nici un foc de puşcă sau de tun . i se dăduse comanda unei brigăzi alcătuite dintr-un regiment de grăniceri şi două regimente de infanterie. numai şiroiala veşnică a apei şi din cînd în cînd pale de vînt care făceau să trosnească crengile fagilor. Prin căsătoria cu Olga Cozianu. pe pietrele alunecoase. în gropi de apă murdară şi neagră sau în noroaie cleioase. Dar la primele infiltrări inamice îndărătul liniilor noastre. mergea de patru ceasuri prin beznă. care de altfel recomandă aer de munte. baionetelor. sau pe la Oituz. voi l-aţi făcut pe mucosul ăla. neîncetat. şi pe drumul îngust de munte. al ţevilor de mitraliere încărcate în spatele căluţilor de munte. curgeau de pe frunzele înnegrite şi putrede ale pădurii. cele trei regimente primiră ordin de retragere de la comandamentul brigăzii şi porniră în39 dărăt. se măritase cu un domn Duca. urcînd şi scăzînd deasupra nesfîrşitei coloane care se tîra îndărăt prin întuneric.omînă . foarte prost dispusă. dacă voiau să-l trimită în străinătate. dar se simţea nesigur şi plin de amărăciune. petrolistul. se prelingeau pe trunchii aspri şi uzi. Şerban Lascari. şi se opreau în locurile mai adînci. înjurături . comandantul unei companii de grăniceri. nu mă plictisiţi cu asemenea prostii. Nu trebuia". „De ce ? N-am avut nici o nevoie. în jos. ploaie şi frig. bărbatul unei verişoare a Olgăi. pe stîncăria drumului . începînd de la orele douăzeci. frecuşul de oţel pe oţel al cazmalelor. în 1916 era colonel în armata r. să-l trimită într-un internat în Elveţia. spunea doctorul.

coloana porni iar. La stînga era un povîrniş repede ce se pierdea în pînze alburii de ceaţă. foarte jos. şi se uita din cînd în cînd la'marginea din 41 stînga drumului. „De ce a trebuit?" se întreba el. ■— Dă-i drumul. foi de cort. dar pe alocuri sterpe. O dată. „De ce ne retragem ? se întrebă locotenentul Sterie. mai adînc. drumul cotea necontenit. măi ? întrebă Sterie. trosnind. De ce ? S-a întîmplat ceva ?" Nu. Mergea înainte. Trecu pe lîngă mai multe locuri unde s-ar fi putut să se fi întîmplat nenorocirea. Din cînd în cînd locotenentul Sterie zărea la un metru în stînga sa marginea drumului. Poate că motivul era vreun lucru neştiut de ei. uneori. şi dedesubt. acolo au căzut. se depărtară. întinzîndu-se şi subţiindu-se. Tăcere. golaşe. ceaţă. nici un răspuns omenesc. se auzi cineva ţipînd un cuvînt scurt care se isprăvea cu „a 1" Ge strigase ? „Păzea" ? Da. desigur. Mergea înainte. sau de-a dreptul vreo greşeală. şi că cei dinaintea lui se opresc. . n-am tras nici zece cartuşe. La dreapta era taluzul drumului. un soldat zise : — Acilea căzură. nu se zărea nimic. şi fugim. saci de muniţii. ostaş ! striga cineva la vreo zece metri înainte. apa îi picura pe gît. Dar îşi dădu seama că în faţa sa murmurul trupei devine mai greu. amestecat cu piatrărie de culoare mai deschisă. cînd' mergea iarăşi fără să se gîndească la nimic. Pe urmă strigăte aţîţate. dar se auzeau glasuri şi tropăitul ostenit şi fără sfîrşit al oamenilor şi cailor. aproape. Adîncă era aici valea : cîteva sute de metri de pante prăpăstioase presărate cu tufişuri. Sterie mergea înainte. Sterie nu vedea în faţă decît vreo doi-trei oameni . — Nu. în gol. pături. Altul întrebă : — A căzut ? Care a căzut ? Glasurile se împrăştiară. îi băteau carîmbii. lipit de coasta muntelui . Nu ne-au bătut. măi ! am trecut de mult de locul acela. vuind şi gemînd. Se opri şi el. — A căzut careva jos în rîpă. iar peste ele masele imense de întuneric ale pădurii care uneori se agitau toate deodată. în 40 alte părţi rîpoase. Unde era brăduiul cela. rosti limpede : — Au căzut în rîpă doi ostaşi şi un cal cu două mitraliere. numai piatră. împleticindu-se pe lespezile de stîncă alunecoasă. Incet-încet. încărcaţi cu raniţe. Nu găsea răspuns. răspunse un glas de om de la miazănoapte de Milcov. pulpanele mantalei. mă? Cum?" Cine? Caii? Apoi unul. Cîteva plutoane de bavarezi se strecuraseră pe creste. îngreuiate de pioaie. tăiat abrupt în pămînt negru. nu se auzise de nimic deosebit. diformi. Deasupra începea stratul întunecat al frunzelor căzute şi putrede. cu pieptul în raniţa soldatului din faţă. Iar pe jos. povîrnişuri . — Care. pe sub guler . mormăi un soldat. Nici un răspuns logic. drept în faţă. cocoşaţi.el. Poate. în întuneric păreau groşi. — Ce-i acolo. straturile de ceaţă. Oamenii se întorceau unii spre alţii. uneori verticale. restul se pierdea în întuneric. mişcîndu-se greoi. Izbucniră nişte strigăte înfundate . Pe urmă iar veneau brazi pitici. Aici căzuseră oamenii şi calul ? Nu se vedea nimic. în neştire.

în marginea din deal a'drumului. şi ce spusese el adineauri arăta că într-adevăr trupa era nemulţumită şi deprimată. Nu era loc destul pentru doi oameni." Şi spuse tare : —■ Mă Petrică. spuse pe un ton maşinal: — Am înţeles. se trîntise pe malul din dreapta. îşi spuse Sterie. Ei şi ? Ăsta era un motiv de retragere pentru o brigadă întreagă ? „Ştie Şeful ce face". domnule locotenent. dar ce nevoie avea să vie prin tranşee. Pe drumul şerpuit care urma . o fi ştiind Şeful ce face: e un militar straşnic. după umărul lui drept. era militar bun. cu monoclul ascuns în buzunarul de la piept al tunicii. se mîngîia Sterie. Se ridică şi. Un om cu gulerul mantalei ridicat veni. — îmi ştiu datoria. să stea de vorbă cu ostaşii. domnule locotenent. aburi cenuşii se tîrau prin văi. demoralizaţi. — Şi tu ce îaci. Sterie nu zîmbi la tonul de demnitate copilăroasă al răspunsului. — Ordonaţi. — Oamenii sînt mahmuri. puteai avea încredere în asemenea comandant. ţinîndu-se după Sterie şi ştergîndu-şi de manta mîna plină da noroi. Sublocotenentul se poticni iar. să-l ajungă din urmă pe Sterie. N-aveam de ce. Acesta îl privi cu coada ochiului: chipiu de ofiţer. ud ciuciulete şi plin de noroi pînă la brîu.. ■— Ce să facem. ţeapăn. datoria noastră e să executăm ordinele. — Vorbeai de datorie. acuma înjură. înecînd în ceaţă brazii. cu fulguială umedă din cerul posomorît. Petrică ? Ne retragem pe noi poziţii. botos. II Dimineaţa fu sumbră. chiar dacă nu le înţelegem. Şeful. apoi îngînă : — Ştie Bătrînul ce face. !n fond. zise Sterie. chiar dacă se-ntîmplă să nu le înţelegem. Datoria e să executăm ordinele. Doar n-avea nici un rost să se chinuiască el cu întrebări. Stai şi asculţi cum îşi subminează unul altuia moralul ?. călclnd greu şi alunecînd. „De ce a fost nevoie. — Ce facem. dacă se gîn42 dea la retragere ? întrebă cellalt pe un ton trist şi încăpăţînat. Cellalt se poticni şi icni înfundat. o vreme. Trebuia să se ţină după Sterie. Oamenii îl simpatizau. Bătrînul. zise rece sublocotenentul Dumitriu.prin dispozitivul de luptă al brigăzii. Totuşi. eţetera. sînt supăraţi. Ce ■nevoie aveam să ne retragem ? Sterie nu spuse nimic. II ghicea pe Dumitriu cum umblă greoi pe lîngă el. Puştiul făcuse şcoala de cădeţi la Schwerin şi un an într-un regiment de grenadieri pomeranieni . Aşa că vezi tu. Dumitriule ? întrebă sec Sterie. avea cea mai deplină admiraţie pentru colonelul comandant al brigăzii . zise sublocotenentul. gemu înfundat . — O fi ştiind .. Sterie îl recunoscu după glas : era un sublocotenent din compania lui. domnule locotenent ? întrebă omul.

— Asta e. urmat de trei ofiţeri. că era polei pe jos eţetera. — Uite ce e. Erau tineri. aşezaţi pe marginea drumului . de retragere. gros şi cu mustaţa neagră. Sterie îşi sufla în pumni. Răspunse. cu obrajii netezi şi plini. întunecat şi nemulţumit. cu care sosise. deşi mînjită de noroi. spilcuit. uscăţivi. unii dormeau cu gurile căscate. să trăiţi. şi cu carîmbi de piele. Un grup de ofiţeri stătea în picioare. şi pe urmă nimic. cu cizmele şi uniformele pline de noroi uscat. şirurile verzui de ostaşi. 44 — E negru. pe coastă. Se uitau la el. galbeni de oboseală. mai veneau în urmă două companii. îşi freca mîinile învineţite de frig şi asculta. Puţin îmi pasă !" Deşi nu el pierduse mitralierele. cu oasele fălcilor şi ale umerilor obrajilor proeminente. apoi le întoarse spatele şi plecă. limpezi. Colonelul urmă. cu mustăcioara care era pe atunci la modă . Apostolescule: te rog să nu faci haz aici. coroiat. mai sus. Dar un sublocotenent înalt şi osos. curat. nu de mitraliere. dar nu spuneau nimic. Colonelul le aruncă o privire circulară. roşcată peste nişte bocanci englezeşti. elegant. încercînd să-şi stăpînească enervarea : — Nu poţi judeca operaţia pînă nu s-a isprăvit. Era coada coloanei. îngrijoraţi. netuns. înţepenit de frig. se opriseră. ne lua dracul. aşa e cînd îţi faci veacul la Statul-Major.faldurile 43 muntelui. cu albul o leacă îngălbenit. vînăt la faţă de furie. Oamenii mîncau. trist. Năsosul nu era răutăcios : — Măcar de-am şti — zise el necăjit — ce mă-sa' s-o fi întîmplat pe front de ne retragem. fără un foc de puşcă. Asta e tactică prusacă. la ceafă. Ceilalţi erau şi ei nemulţumiţi. în noroi. dumneavoastră vă întoarceţi dimineaţa cu patru mitraliere lipsă ! Cum ? Ce-ai spus ? Ceilalţi tăceau. nea Fănică ! zise rîzînd un sublocotenent cu uniforma croită elegant. nemulţumit şi furios. domnilor ! Am să-i iau comanda ofiţerului pe care-l mai prind ! Poftim! Fără luptă. exclamară cîţiva dintre tinerii ofiţeri din jurul lui. . Nu mă interesează 1 In batalionul meu nu se pierd mitralierele decît în luptă. cu puştile pe piept. Ia te uită la savantul cum vine. Ce nevoie aveam să ne retragem ? Dacă ne atacau în plin marş. neras. răstit: \ —• Şi să nu mai aud poveşti că au alunecat caii. cu şuviţe de păr castaniu ieşite de sub chipiu. azi-noapte. spuse sec Sterie. „Ei şi ce dac-o să-mi ia comanda ? se gîndea el. întrerupte de mogîldeţele cafenii ale cailor. ce spunea un locotenent-colonel scurt. înlemniţi în poziţia de drepţi. Sterie era printre ei : cu o feţişoară osoasă şi dură. Laurenţiule? Sterie se schimbă la faţă. urmă ca şi cum nar fi auzit. Avea ochi căprii. Era tînăr de tot. Locotenenţii se uitau după el. cu nasul mare. era amărît. cu servanţii morţi pe ele ! S-a-nţeles ? — Am înţeles. — E furios Bătrînul. muntele pustiu şi pădurile în care se afla pe undeva inamicul.

— S-a făcut. şi pe urmă şi mai jos. oamenii nedormiţi şi nebărbieriţi. pe urmă nişte stridii. acuma studiez. statmajorist trimis să-şi facă stagiul pe front şi care în viaţa lui nu auzise un glonţ fluierîndu-i pe la urechi. să mi-o pun în adăpost. Era dimineaţa. Nu-l iubeau pe comandantul regimentului. ciocoiul. cu capul sus. e moşier. să se scurgă mai departe'îndărăt. de acolo coasta cobora încoace spre drum. Ajunseseră la un fel de tăpşan cu iarba udă şi înnegrită . Adică am să fiu . Cellalt rîse şi mai cu poftă. pe coastă. sînt pictor. cu un aer acru şi ostil. — Ce faci dumneata în ţivil ? întrebă năsosul. să vedeţi ce le-aţi mai duce dorul! . aerul rece şi umed mirosea a brad. Locotenenţii îl urmăriră cu privirea. cu un aer stupid.Se-ntoarseră toţi: mai în sus. a răşină de brad. ma-nţelegi ? In pielea goală. într-un munte împă45 durit. şi gesticula autoritar. î] preferau pe ursuzul şi violentul Vişoran. era înviorător şi tare. plini de noroi. stă şi chefuieşte. — Nu face nimic. ţinînd în stînga mănuşile de piele de Suedia. Sublocotenentul Apostolescu rîdea : — Acuma o baie caldă. cu ciorapi negri şi cu botine de piele roşii în picioare. bidoane. pînă-ntr-o vale cu tufe de brad.băţos. zise tînărul Apostolescu. ţevi de mitraliere. pături. de i se vedeau măselele şi-i sticleau ochii bulbucaţi. cutii cu muniţii. şi o sticlă de şampanie şi o ţigară bună de foi. Sterie rîse fără chef. gamele. — Le cam duci dorul muierilor. mă! — Helas!1 Recunosc. începuseră să se urnească. care comanda batalionul lor. mă ! rîse năsosul. Vasiiache urca mereu. colonelul Vasilache. lopeţi. cu pleoape groase : — Da' s-o faci cu ciorapi negri. trecea un grup de ofiţeri urmînd pe un colonel care umbla . Gogule. Locotenentul cel ciolănos şi năsos se uita în "gol. domnule locotenent. cu un aer melancolic. cu marginea într-o geană de pădure neagră de unde locul urca iar. zise Sterie cu un rîs cam aspru şi cam rece. fîşii de ceaţă pluteau printre trunchiurile subţiri şi înalte. dezvinovăţindu-se : — Cum. privindu-l şi cu o oarecare invidie: — Fire-ai al naibii să fii de ţivil ! Aici e război. puşti. Un locotenent cu ochii bulbucaţi şi lucioşi rîse lacom : — Mie să-mi pictezi o femeie goală. urmat de un sublocotenent care-i ţinea servieta cu hîrtii şi porthartul şi de ofiţerii de la biroul 1 al regimentului. domnule locotenent ? Fac artă. cocoşaţi sub raniţe. Apostolescu rîse şi el. Gogu Apostolescu îi spuse celui cu ochi bulbucaţi : <notă> 1 Vai! </notă> 46 — Domnule locotenent Istrate. oftă tînărul Apostolescu. să fiţi dumneavoastră întors proaspăt de !a Paris ca mine.

— Aoleo! Aoleo! ţipa glasul. Vrei o ţigară ? — Nu ! Nu vreau. nu mai vorbi' prostii! —■ Nu ştiu cine. cenuşiu-gălbui. verde la faţă. căci colonelul Vasilache dădea din mîini în chip ciudat în timp ce se rostogolea la vale. blond. pe locul exploziei. domnule. Lasă-mă-n pace. scurtă. cu mantaleîe»mototolite. pe alt loc gol. Ofiţerii care-1 însoţeau pe colonel se . ca şi el. Holbaţi de poftă. Desfigurat. zise Friedmann. De ce ne-am retras ? N-ar fi vrut să întrebe: dar nu se mai putuse stăpîni. pe unde se plimba acuma comandantul regimentului cu ofiţerii după el. cu ţigările tale ! zise Sterie pe un ton de enervare neaşteptat. subţirel. pistruiat şi cu ochi albaştri de gînsac. care se sparse într-o bubuitură seacă. cu gura strîmbată. cu pulpanele mantalei fîlfîind şi cu braţele larg deschise. In clipa aceea se auzi un vîjîit strident. n-avea ce să răspundă. izbucni a doua bubuitură. îl ascultau. fără să se înţeleagă în nici un fel. nebărbieriţi. Vreun observator inamic zărise grupul de ofiţeri de pe creastă şi acum o baterie pipăia terenui ia întîmplare. Văzură în capătul culmii. îndată înconjurată de un glob de fum şi dispărută.Şi începu să le descrie cu detalii cîteva bordeluri. Cei doi ofiţeri tresăriră şi se 47 întoarseră prompt spre culmea despădurită de deasupra lor. Sterie se întoarse scîrbit şi întîlni privirea unuia din ei. cu o scînteie orbitoare. mai jos. de un galben-roşiatic intens. Deşi ştia că Friedmann. obuzele se spărgeau pe coastă şi prin păduri. Rar. Sterie îşi dădu seama de asta şi-şi feri privirea. Se depărtară amîndoi de grupul celorlalţi fără să-şi vorbească. acolo unde începea să coboare spre o vale abruptă. — Despre retragerea asta. ude de ploaie şi pline de noroi. Era al colonelului Vasilache. Sus pe culme se auzi un răcnet ascuţit. murdari. trosniră poate o secundă întreagă crengi rupte şi izbite de trunchi de jur împrejurul locului unde lovise proiectilul. plesnind in acelaşi moment un bici uriaş. aproape ca de femeie: — Aoleo ! Aoleo ! Aoleo ! In acelaşi timp. şi o lovitură înfundată în pămînt. netunşi. ca o pasăre care bătea din aripi. — De asta ne arde nouă acuma : de poveşti cu dame ! zise locotenentul cel urechiat şi pistruiat. cu urechile depărtate de cap şi roşii. de parcă ar fi dat cineva în pămînt cu un ciocan de o sută de tone. — Cine ? Şeful ? Nu se poate. dar soldatul e demoralizat. gălbejiţi de oboseală şi de frig. la intervale neregulate. Friedmann se uită mirat la el. scurt. — Mă Friedmann — şopti Sterie — tu ştii ceva ? — Despre ce ? întrebă locotenentul Friedmann. asta cred că ai simţit şi tu. Globul de fum se risipi repede. un nor rotund. un alt obuz explodă într-un colţ de pădure. Peste o clipă. rîzînd aţîţaţi şi dîndu-şi coate. fugea la vate. domnule. cu ochii holbaţi. Acesta însă dădu din umeri dispreţuitor: — A făcut careva în pantaloni la comandamentul brigăzii.

raniţe. vorbindu-i liniştitor. III Compania cotise după un umăr de munte. se auzeau comenzi. cu ochii înfundaţi sub frunte şi sub sprâncenele de palicar. se îndoia de mijloc. ţinea în mîna înmănuşată o nuia de lemn tînăr pe care-o rupsese din pădure. o stare febrilă. Sterie nu se simţea somnoros . cu mustaţa amestecată cu cîteva fire albe. încărcaţi la fel de greu ca şi animalele. alerga după el gîfîind şi şoptind silit... ţinînd servieta strînsă la piept. Dar Vasilache trecu în galop nebun pe lîngă Sterie şi Friedrriann. rugător şi desperat: — Domnule colonel ! Domnule colonel! Domnule colonel! 48 — Aoleo ! Aoleo ! răspunse ţipătul isteric depărtîndu-se. o iritatie chinuitoare. foile de cort şi păturile peste cap. Sublocotenentul care-i servea de aghiotant. simţea mai degrabă o încordare neplăcută a nervilor. soldaţii clipeau din ochi de somn şi înaintau în neştire. călcată. ţevi de puşti. comandanţii de companii şi plutoane se grăbeau să-şi pornească iar trupa. pe coastă. puştile pe umeri. aruncau priviri sperioase către domnul colonel. şedea cu capul în mîini şi cu chipiul lîngă el. cu saci. ca un iepure. Sterie. era el. domnule. Era într-o uniformă curată. cu obrajii duri. deasupra unui drum şerpuit în coasta muntelui şi de asemenea pustiu. pe jos. înghesuindu-se. violent. cu pădure de brazi în sus. cu colonelul Vişoran şi cu vreo doi ofiţeri mai tineri: da. Soldaţii îşi săltau raniţele în spinare. umbla înainte. încovoiat vultureşte. în mantaua lungă. băiat tînăr şi scund. cu un gest de imperceptibilă nerăbdare. cei mai mulţi la pas. cu sublocotenentul Dumitriu după el. ca un nebun ? îl întrebă Friedmann pe Sterie. În sfîrşit.tu-i mama mă-si de armată! Mama mă-si de porc ! Colonel ! Ofiţer ! Mama mă-ti cui te-a făcut de nenorocit. fără să vadă înainte decît capele. Apoi se linişti repede şi păru trist şi. coborînd şi ei. Ochii negri îi alunecau pe deasupra şirului de . comandantul regimentului care. scoteau aburi pe nări şi mergeau 49 cu capul în jos. Umbla maşinal. — Ce rîzi aşa. caii mici de munte. — Ha-ha-ha-ha ! Ha-ha-ha ! Ha-ha-ha-ha î Sterie începuse să rîdă.risipeau încet. cu lăzi de muniţii. Obuzele explodau arare pe coastă şi în pădure. şi rîdea să i se rupă ceva în el. apoi jos de pe drum şi mai departe în vale. răspunse acesta pe un ton care-1 făcu pe Friedmann să-l privească atent şi să se gîndea&că : „Ce-i cu ăsta ?" Pe drum. nervos. îi curgeau lacrimile pe fată. Deodată îl zări pe omul pe care-l aştepta. în clipa când adormea în ţners. şi plecau. şi tînărul Dumitriu se poticnea mereu. şi-şi bătea cu nuiaua pulpana mantalei. şi nasul fin. Friedmann înjura printre dinţi : — . în vale. înroşiţi. Aghiotantul îl trăgea de braţ. fără revolver. încărcaţi cu mitraliere. deşi era sleit de oboseală. şi o vale în stînga . fără sabie. fără centiron . roşu la faţă. îl urni şi-l duse pe o cărare care se pierdea printre brazi. cu vinişoare roşii sub piele. plaţi. — Nu mai rîd. sări în drum. ţinîndu-se de pîntece. Era în picioare. Peste cinci minute ultimul obuz explodă pe o costişă 'pustie.

îi străluceau ochii. Asta a făcut necesară retragerea brigăzii pe poziţii noi. şi poate şi alte măsuri pe care nu le putem prevedea. 50 — Ce zice ? E bine dispus ? — E calm. cere o siguranţă a cozii coloanei noastre . va încerca să ne stînjenească instalarea pe poziţii defensive. nepăsător şi sigur că totul avea să meargă bine. şi compania locotenentului Stahl. — înţelegi dumneata ? spunea Duca pe un ton părintesc. locotenentul Stahl. Ca la instrucţie. care se simţea uşor. Exclamă cu mîna la chipiu şi cu faţa luminată. va încerca să se infiltreze pe creste. Colonelul Duca răspunse ţeapăn dar degajat salutului lui Sterie. zîmbitoare: — Am onoarea să vă salut! Am înţeles! Nu ne mişcăm de-aici nici morţi ! Colonelul Duca zîmbi şi-l luă la o parte. zise Friedmann rîzînd încîntat şi admirativ. Friedmann se desprinse din grupul care-l înconjura pe colonelul Duca şi veni în goană să-i spuie lui Sterie: — Laurenţiule. domnilor. urmărit de privirea posomorîtă a lui Vişoran şi de curiozitatea admirativă şi invidioasă a ofiţerilor tineri care urmau să rămîie aici : Friedmann. roşcovan. limpede. ca totdeauna. trăgîndu-şi mantaua pe el şi îndreptîndu-şi centironul. care treceau pe sub locul unde stătea el. Sterie era fericit. cureaua porthartului. părea vesel. Sterie va comanda ambele companii şi pe Friedmann. — Ce vrei.capete galbene şi obosite de ţărani în uniformă. şi continuă să vorbească. I se făcuse cald de bucurie. Pentru această misiune de onoare. în timp ce-i spunea lui Friedmann : — Măi. care e soldat bun şi-şi cunoaşte meseria. dintr-o dată. Dar inamicul. Va ataca în marş coada coloanei. e vorba să nu ne expunem a fi manevraţi pe flancuri sub adăpostul terenului împădurit. Sterie se înţepeni şi mai tare. vesel şi zîmbitor. cu locotenentul Friedmann şi o mitralieră. educaţia prusacă ! rîse şi Sterie. fără sro părăsească în nici un caz. aşa cum a făcut şi pînă acuma. domnilor. Asta. Le dădu tânărului Dumitriu şi lui Apostolescu ordinele necesare şi plecă. Apostolescu şi un rezervist cu mustăţi roşcate a la gau51 Loise. bine studiate. tu ştii că e posibil ca ideea retragerii să fi fost a laşului ăluia de Vasilache ? — Nu ştiu. dar care vorbea cu accent franţuzesc. Trebuie să staţi aici fără să vă clintiţi. o să ne spuie Şeful acuma. fără să ridice sau să schimbe glasul: — Prin urmare. Bine că e aici! Bine că a venit! Acuma o să ne explice. liniştit. cu nume nemţesc. Acuma o să se vază că era un motiv serios. vor ocupa poziţia asta şi o vor apăra pînă la noi ordine. cel mai indicat mi se pare (şi aici zîmbi încurajator cu o nobilă bunăvoinţă) locotenentul Sterie cu compania lui. chipiul. o companie de grăniceri şi una de puşcaşi din regimentul şaisprezece . vieţile a şase mii de oameni depind de felul cum . opreşte oamenii şi vino la Şeful! Era însufleţit. Dumitriu.

în uimirea celorlalţi. — Nu văd ce e de rîs în asta.. drept. fumau şi ei. — Uite cum ai să-ţi aşezi dispozitivul de luptă. dar Sterie zise sobru : — E un adevărat ora de război. mai vesel ca de obicei. şi acuma stătea în picioare să fumeze o ţigaretă cu Friedmann şi. încă nuşi venise în fire. Ai să-mi raportezi mîine." „Da. îi dădu mîna şi i-o strînse privindu-l în ochi eu seriozitate: — Succes. lîngă groapa mitralierei lui Friedmann.. doi soldaţi. Servanţii. după o clipă. cu ceilalţi. rl privi în faţă şi-i spuse ferm şi calm) o misiune eroică. Mă aştept să faci cinste numelui pe care-l porţi. năsosul. de altfel eşti de excelentă familie. se afla vădit într-o stare de aţîţare a nervilor. tinereşte. Istrate şi cellalt. dăduse ordinele pe care le avea mură-n gură de la comandantul brigăzii. mergînd sprinten.ai să comanzi dumneata. îşi repeta mereu ultimele cuvinte ale lui Duca : „Succes. culcaţi pe frunze putrede şi rezemaţi în cot. te-ai arătat un bun cetăţean romîn şi un bun ofiţer. sau un locotenent mai cu experienţă. zise simplu Gogu Apostolescu. Dacă-mi ordoni să plîng. — Mi-a spus. O să-mi raportezi mîine. — Care unchi ? îl întrebară ceilalţi. elastic. pe unde sînt — nimic! zise Gogu Apostolescu. într-un desiş de brădet deasupra drumului. rîzînd. — Noroc. Şi plecă. şi. ca şi cum ar fi fost comandant de batalion. cu ceafa ţeapănă. nici n-a întrebat dacă exist. Vişoran. întunecat. nu pot şi ajung la Curtea Marţială ! — Cumplit om e unchiu-meu ăsta . Ai o misiune de onoare. le explică cum anume colonelul Duca îi e un fel de '<nchi de-al doilea. Duca. Ca să-ţi trezească patriotismul ? Sterie nu răspunse. navea dreptate ? — Nu ştiu — spuse Friedmann — dar aşa îmi vine mie acum. In aceeaşi stare de supraexcitare a nervilor. Peste o jumătate de oră. domnule colonel! spuse Sterie. Nu-i plăcea să se vorbească pe tonul acesta despre comandantul brigăzii. urmă Duca. Ai înţeles ? — Am înţeles. controlase dispozitivul dintr-un cap pînă-ntr-altul. uniformei şi crucii «Mihai-Viteazul» !" Şi începu să rîdă. îl urmă fără un cuvînt. şi începu săi arate pe teren poziţiile pe care trebuia să le ocupe trupa. 52 — Te-a luat şi pe tine. La sfîrşit. . — Şeful. mă ! Să ne vedem sănătoşi! Sterie abia putea să răspundă de emoţie. dumneata deşi eşti de altă religie. urmă acesta imitînd gravitatea distinsă şi cam seacă a lui Duca : „Domnul meu. domnule colonel ! Sau o să vi se raporteze că am căzut la datorie!" şoptea glasul imaginaţiei în mintea lui. să rîd. Ce. veniră să-i ştrîngă mîna lui Sterie şi sublocotenenţilor. spuse Sterie pe un ton destul de rece. Ceilalţi erau miraţi . mă ? întrebă Friedmann. tremurînd de emoţie. (şi. îl privi întrebător pe Friedmann care.

îngrijoraţi. nişte Moş-Teacă. uimiţi. silindu-se să glumească. nene. Noi aşa îi zicem: Omul Datoriei. răspunse infanteristul : de la Bucureşti şi de la Paris. mon petit K St.. domnule. urlu. Stahl îl întrebă pe Gogu Apostolescu. ce vrei. Nu pat să trag în om. oftă Gogu Apostolescu. unchiu-său e gheneral. copii!". Erau enervaţi. şi ţin minte şi-acuma. rău de tot. — Este: sînt de prin Piteşti sau Tîrgovişte: bunicu-său avea magazin de abale şi postavuri .. </notă> 54 — Eu nu trag în nici un caz. Sterie îi privi mai atent: — Vă cunoaşteţi ? — Da.Ceilalţi tăcură. cam tras-o de coadă şi ţipă. rîse: — Ai auzit ? Să nu tragi pînă n-o auzi pe purcica. cu scut. vrea să fie erou. Ce-ai zice. culottes de cuir. ca să nu audă Sterie că se vorbea de el. pe la Capşa ? îl întrebă el pe infanteristul cu mustăţi roşcate. îmbrobonită de umezeala din aer. — E simpatic altminterea — şopti locotenentul Stahl — ca fizic. Şi la atac.. nu fi capsoman. nu dormiseră. puiule. monşer ? Pare cam cazon.. — Este. — Nu. nene! zise Apostolescu. comandă un regiment de infanterie. pe roate. aşa ochios. al ăstuia. ar fi bun de actor. că vine iar. domnule. rîse roşcovanul. luîndu-l la o parte: — Ce fel de tip e ăsta. 53 — Şi dumneata eşti ciocoi ? rîse Sterie. zîmbind . ce faci ? — Merg înainte. — Nu mă-nnebuni. — Ce facem. Si trecu mai departe. şi sprîncenat şi pletos. — Ce face? Iar inspectează poziţiile oamenilor? întrebă Friedmann. întorcîndu-se către locotenentul Stahl. Locotenentul Stahl dădu din cap : — Nu. — Nici acuma n-au venit stridiile alea. quoi. sînt stenograf la Cameră. grands sabres. — Deocamdată îi aşteptăm. Nu trage nimeni pînă nu auziţi o rafală de mitralieră. a mitralierei grele. <notă> 1 Nişte vite. rîse acesta. le era foame. — Gogule. nu mai ştiu ce. nişte dobitoci. şi-a făcut trei băieţi ofiţeri: tată-su. — Cum ? întrebară în cor ceilalţi. care de vreo jumătate de oră era cam palid. domnule locotenent ? Vin ăia ? întrebă tare Apostolescu. dacă ţi-aş propune să trecem. este. am tras în nişte cai răniţi. în Ardeal. Apoi. Des vaches. Nu trag. mai e încă unul. aşezîndu-se lîngă maşinăria de oţel vopsit cafeniu. — Aha. tot militar. — E din familie de militari ? întrebă cellalt. la pensie. şi gata. răspunse Sterie cu un aer vag şi se depărta cu sublocotenentul Dumitriu. des abrutis. strig „înainte. spuse Stahl. e drăguţ.

Adesea simţea atingeri uşoare pe spate <notă> 1 Un băiat grozav. În ce să tragă ? se întreba dînsul. n-ar fi crezut că în faţă se află oameni. îi pica de pe sprîncene în ochi. pocnete seci în lemn : gloanţe intrau în trunchiul bradului'. rîse Friedmann. Acuma e obosit. restul era ascuns de o uriaşă buturugă neagră şi încă udă de ploaia cu ninsoare din noaptea trecută. printre ferigi. dar nu cumva să-i spuî asta lui Sterică. ce curg calambururile din el.? Oamenii se uitară peste umăr şi brusc se aplecară şi mai tare. cocoşîndu-se. „Cît mai stăm aici ?" se întreba el. începură să-i clănţăne dinţii. mă pun cu milităria pe tine! „Uite. </notă> 55 şi se cutremura. Ii şiroia sudoarea pe spate. Erau crenguţe de brad tăiate de gloanţe. De cîtă vreme se trăgea ? De cinci minute ? De o jumătate de oră ? De două ceasuri ? Gogu Apostolescu stătea culcat îndărătul unei rădăcini de brad şi auze-a cum bîzîie şi ţîuie gloanţele pe deasupra lui. Şi în lipsa ordinului. un excellent gargon l.. urmat de o rafală de împuşcături care umplu de ecouri pădurea. El nu trăgea. Gogule ? Şi plecă. Din cînd în cînd. îngheţat de spaimă. Se uită în stînga. să-l vezi la Capşa! exclamă nervos Gogu Aipostolescu. Friedmann nu se clintea. cu ochii la pădurea neagră şi tainică din faţă. Cît sîntem aici. Dar e băiat bun. „Ce facem?" Aveau să rămînă pe veci aici? Se uită în cartuşiere: mai avea zece cartuşe. căci undeva departe plesnise. dar n-ar fi putut fi sigur. ce băiat de viaţă e. un foc de puşcă. suflînd un nor de fum. Văzu doi soldaţi cu mustăţi mari şi feţe scobite şi brăzdate. Dacă scăpăm teferi. de unde venea focul. dar nu spuse nimic. Cetină căzută. domnule! Ovrei. Fuma.. şi ce milităros e. simţind o încordare insuportabilă a nervilor. O dată i se păruse ză zăreşte o mişcare şi trase iute şi el Un foc. — E nebun ăsta. şi care cădeau pe el.. Strigă la ei. se întrebă el şi-şi dădu seama că-i foarte frig. ridicîndu-se în cot: — Ce faceţi. zise Friedmann. la deal. ascunzîndu-se după trunchi. p-ădure. apoi Friedmann zise : — Uite ce e: fă cum vrei. domnule locotenent.. în silă. al naibii!" se gîndi cu uimire Gogu Apostolescu. Mai ai o ţigaretă. Vedea picioarele soldatuluidin dreapta lui. să vază . trunchi de brad. Pădurea hăuia de împuşcături. „Ce facem ?" Se uită în dreapta. pe piept. Acuma îşi alegea tufele de brădet şi trăgea în fiecare cîte un glonţ. Ii tremurau uşor de tot degetele. Ceilalţi se priviră. începînd să alerge la deal. că te dă pe mîna Curţii Marţiale! — Bine. Ii pierdu din ochi. Ii era foarte. subţire. In ce să tragă ? In faţă era vîlceaua pustie şi dincolo. — Domnule. bă. şi şi-o lingea din colţurile gurii. „Ce e cu moşii ăştia ? Se cară ?". îi curgea pe faţă. foarte frig . — Poţi să-mi spui şi nene. O să tac. ferigi. care mergeau îndărăt.pal. nene. Aştepta ordin. Dacă n-ar fi auzit necontenit gloanţele. Nimeni nu poate să spuie de cîtă vreme stă sub foc. sărată. Se întoarse iar pe burtă. dar să-l vezi ce haz are.

înaltă. ci grăbiră pasul. bubuind de ecouri: de-acolo puteau veni. sus. îl ridică şi smucide el. începu să tragă cu grijă. Ii era şi milă de bieţii moşnegi pămîntii şi slabi. să întoarcă mitraliera spre ei. şi-l trecu şi pe el sudoarea. Trimisese toţi agenţii de legătură şi jumătate din ei nu se întorseseră . cîte o rafală în fiecare tufiş. ' — Drepţi! răcni Friedmann. îndoit în două. — Ce-i cu voi. gata să se spargă. Ce să faci cu rezervişti de peste patruzeci de ani. Friedmann simţi că-l apucă turbarea. împuşcăturile se auzeau acuma în plină pădure. Se uită peste umăr. oameni cărunţi şi sfrijiţi) care se strecurau îndărăt. — N-are nici el: ne-au lăsat cu optsprezece cartuşe de om ! se jeli al doilea fugar. Inamicul trăgea din desişuri şi umbla pe flancuri. De la începutul schimbului de focuri. Ultimul sărea cu mare îndemînare de la un co. apucă afetul. — Aţi fost să-i cereţi lui don' locotenent al vostru?. 56 sigur că foloseau iar tactica asta : se infiltrau pe creste şi atacau cu foc din flancuri şi din spate.inamicul. şi cărora le făcea rău să tragă în carne vie ? Şi. la pădurea imensă. la deal. astfel încît nu-l mai auzise nimeni. răcnise din răsputeri: — Stai! Nu trage ! Dar împuşcăturile se întinseseră pe tot frontul celor două companii. strigînd ura. cu mîinile şi coatele pe burtă. Buni militari. Din ce în ce mai slab. gemu el. Soldaţii se ridicară şi înlemniră în poziţie de drepţi. mă ? De ce fugiţi ? ^ Erau galbeni. Scrîşnea din dinţi : de ce trag ? Cine trage ? în cine? Ce se întîmplă ? Unde e inamicul ? Ce face ? Nu ştia nimic. sleiţi de încordare. Sterie nu~ trăgea. mama voastră de prăpădiţi ! îi venea să rîdă de ciudă. înalt. Dumnezeule". Ii arătară cartuşierele goale. împingîndu-se înainte şi scurmînd pămîntul cu bocancii. căzu pe-o parte şi începu să dea din picioare. Dacă erau vînători alpini bavarezi. peste toate astea. vorba lui Duca. Atunci zări trei soldaţi (erau infanterişti. încadraţi de ofiţeri tot rezervişti. — Stai că te-mpuşc! strigă el. Totuşi. — Nu mai avem cartuşe. Alergau anevoie. se năpustiră în groapa lui.pac la altul. deasupra lor. •— La mine fuga marş! Gîfîind. Cînd ajunse la jumătatea benzii de cartuşe. — Şi le-aţi tras în vînt pe toate. şi atunci ? Căuta din ochi un loc unde ar fi putut întoarce mitraliera. Apoi se opri. Ii venea să-plîngă de spaimă şi de durere. se opri în aer. Culcat! Cei trei dispărură în ferigi. suflă adînc: se liniştise. don' locotenent! exclamă unul. Soldaţii nu se uitară îndărăt. în valea deschisă din faţă. — Mă ostaşul ăla ! Stai ! strigă el cu glas limpede. fără muniţii. Nu vedea nimic. Se trînti pe mitralieră şi începu să tragă în tufişurile de dincolo de vale. Friedmann simţi un nod în gît. Dar inamicul nu apărea în lanţul de trăgători. Doamne. datoria e datorie. Dar între al treilea copac şi al patrulea. „O. cum se strecoară pe după co57 paci. — Marş îndărăt pe poziţie! Cereţi să vă dea cartuşe ăi care au ! Fuga marş! Şi-i urmări cu ochii.

— îmi fug bătrînii ! Nu mai au muniţie şi fug! bîiguia mustăciosul. ţineţi-vă bine. recunoscîndu-1. sosi Stahl. Giurcă! Ocheşte. . dar că aud focuri în pădure. Dar gîfîia cind se opri lingă groapa lui Friedmann care în ultimul minut trăsese rafale scurte. dar pe stăpîni. repede. e Friedmann. Dar cum ? Aşa. cu ură. Era alb la faţă ca hîrtia. se bîlbîise. dincolo de flancul stîng. nu se înţelegea ce spune. din pădure. şi jos în vale. A mîncat o jumătate de bandă. împuşcăturile se depărtaseră în partea aceasta . Stabl se schimbă la faţă . dar fără să se aplece. dar cînd îl văzu pe Sterie. se făcu cenuşiu. se făcu roşu de tot. — De ce tragi ? — Caut. că te împuşc ! Mai vorbim noi. Doi morţi. ci să meargă în pas vioi. — împuşcă-i ! zbieră Sterie. alergînd. In clipa aceea. o rafală lungă. tremurînd de 'desperare. icind crenguţe de brad sau spărgînd cîte-o piatră cu o detunătură seacă. Nu putea manevra. şi-şi smulse revolverul din tocul de la şold. Apoi. jos ! Friedmann ridică şi el privirea. Ordinul era să reziste pe poziţie. îndărătul flancului drept al „moşilor".. Pe cînd alerga. şi păru că nu-l recunoaşte. una după alta. Vijulane! Aşa. Dar pe ce? Pe ce? în cine trage ?" Porni în picioare. gloanţele bîzîiau şi ţiuiau. Servanţii mitralierei îl văzură în picioare. băieţi. simţind că va trage atunci şi el în Sterie. tăindu-i vorba. luînd-o înainte. Nu era bine să alerge: putea să-i sperie pe ostaşi. Sterie porni spre flancul drept. 59 Stahl îl urma. Spunea din goană. îi vedea pe trăgătorii din compania lui cum se întorc să-l vadă. gîfiind : — Aşa. II urmă. — Care puşcaşi ? Unde-i vezi ? răcni Sterie. şi grămăjoare de cartuşe arse. Ocheşte bine. iar ceilalţi se întorseseră cu răspunsul că nu se vede nimic. de parcă nu se mai oprea. caut pe puşcaşi. „Ah. Ofiţer! Mama şi dumnezeii lui de ofiţer. străbătut de un fior rece: începuse să tragă o mitralieră. sări în picioare ca un arc. şi se trînti îndărătul copacului. — Ce ? Cum ? răcnea Sterie.. izbucni el printre dinţi. palid. N-avea ce face. — Domnule locotenent! Sterie se întoarse la el şi-l fulgeră cu o privire dementă : — Jos mîna. se auzeau din spate. Era aşa de tulburat încît vorbea prea repede. prîvindu-i în neştire şuviţele de păr prea lung care-i ieşeau de sub chipiu. cu flancurile în aer ? Tresări.. răspunse Friedmann şovăind. măi băieţi. Nu putea ataca. alergînd printre copaci. rezemat de trunchiul unui brad şi exclamară speriaţi : — Jos î Don' locotenent. care luceau galben în cetina udă. Dar nu mai găsiră pe nimeni.de loc. In jurul lor. „Ce să fac dacă împuşcă un soldat ? Ce să fac ?" se întreba el. Şi cu un efort neaşteptat de mare îşi sili picioarele 58 să nu alerge. leoarcă de sudoare. Cellalt se luă după el şi-1 apucă de cotul drept.

Il găsi acolo pe sublocotenentul Dumitriu.o urmă albă-cenuşie. şi închinarea şi Precista mă-si. •— Flancul stîng primeşte foc din spate. Era roşu la faţă şi încruntat. galben şi asudat. zise Friedmann. — Nu! izbucni el. care stătea în picioare între doi brazi şi fuma o ţigară. spre locul unde mitraliera mai trăgea rafale scurte. Se repeziră să°-l tragă la adăpost. un glonţ se turti de faţa dinăuntru a scutului mitralierei. ca să răspundă focului din spate. aţîţat: — Ce mai e şi asta. astăzi şi mîine. Stăm aici ! Se stăpîni. — Au început să se arate. să ţii locul pe care l-au lăsat gol . Aşteptau să le spuie el. Friedmann trase o rafală în tufişurile din faţa lor. Şi se strîmbă ironic şi dispreţuitor. zise locotenentul Stahl. — Hai. Ce facem ? Gata cu prostiile ! Nu se mai poate ! . întorcîndu-se către locotenentul Stahl. — Ofiţer eşti dumneata ? Ai trebui împuşcat. El. Se-ntoarse mergînd mereu în picioare. de unde vopseaua zburase. dar abia peste o secundă. dar trag mai mult încoace. ca să se înveţe minte şi ăilalţi ! spuse el scuipînd vorbele cu o sforţare care-i strîmba gura. Dar nimeni nu luă în seamă tonul lui. Se uită la piciorul drept pe care-l ridica cu amîndouă mîinije. dumnezeii şi parastasele. Apostolescule^ tu treci în dreapta. căruia i se ordonase să reziste pe poziţie! — Nu ! răcni el. să ne îase aici cu flancurile în aer! Cum le putem apăra ? O să ne curăţăm sau o să cădem prizonieri! Adică prizonieri cădeţi voi.— Au fugit toţi. sub încheietura pumnului. zise tînărul Dumitriu. dar sforţarea îl posomora.şi se lăsă să cadă pe cetină. Aşteptau. strînge ! mîrîia rănitul. în picioare. Unul din servanţi se ţinea de braţ. încă nu m-au văzut. domnule locotenent. şi sîngele ţîşnea în zvîcnituri regulate de sub degetul lui apăsat pe gaura făcută de glonţ. — Strînge. şi pe sublocotenentul Apostolescu. rezonant. începu să curgă sîngele peste bocancul plin de noroi. Să ordone el retragerea. Stere se uită la ceilalţi. eroii dumnealui. Sterică! exclamă poruncitor Friedmann. că în mine o să înceapă să tragă. Cu un „peng" metalic. îşi stăpînea tulburarea. stăm aici cît putem apăra poziţia ! exclamă rugător Apostolescu. ca pe un obiect greu. cu dinţii strînşi. îţi retragi oamenii din flancul stîng. lăsînd. Văzură gaura din bocanc (o sfîşietură lungă de două-trei de^ je). Avem ordin să rezistăm! Stahl scoase un geamăt . N-o mai putem apăra! Sterie se uită împrejur/cu un aer rătăcit. Friedmann zise tare. 60 — Dumitriule. dincolo. Cellalt îl lega cu o faşă ruptă din vreo rufă cazonă. vibrant. verde de ciudă. culcat pe burtă lîngă Friedmann. Sterie se-ntoarse la el. Pe ăsta l-au nimerit. şi nici eu n-am să tac! — Domnule locotenent. din cînd în cînd. de oţel curat.

era o dimineaţă de iarnă. şi mai milităros şi mai prusac decît bătrînul rege care. Nu-l mai văzuse pe colonelul Duca. os de domn . era un om mare. sublocotenentul Dumitriu. la stînga. cînd îi inspecta pe elevii-ofiţeri pe cîmpul de tragere. tropăind pe noroiul tare din fundul tranşeei. adică vreme de zece ani. da asemenea. Friedmann aruncă o ultimă privire 61 rezervistului mort. încărcaţi cu cutiile de cartuşe . aşezat pe o puşcă şi ţinîndu-i de gît pe amîndoi. IV A doua zi. cafeniu-cenuşiu. Mai erau trei minute. Săriră din groapă. înnorată. începînd de la vîrsta de doisprezece ani. soldatul nerănit şi Apostolescu îl luară pe Stahl pe sus. Se retrăgeau de o săptămînă . Se gîndea însă necontenit la el. în orice caz. şi a patra zi. cu petice albe de brumă . munţii fură pierduţi. Era frig. spre dreapta. se aplecase o dată. care zăcea între al treilea şi al patrulea brad la dreapta. cu lăstăriş des. hai. posomorită. Era un învăţat. începu să tragă mitraliera la deal. cu tabla neagră şi harta. Şe sprijinea de peretele tranşeei. în sfîrşit. după atîtea zile de retragere fără lupte. boier mare. cu moşii. nu se gîndea la una anume. apoi. Stătea pe burtă pe pămînt. Bătrî-: nul. unde inamicul te vede de după fiecare copac. pînă cotea tranşeea şi nu-i mai vedea . sau de spinările soldaţilor. şi atunci. şi apoi pe cîmpurile de instrucţie şi de manevre din marginea aceea a Bucureştilor . şi încă patru de cînd intrase în armată. Şeful. Nu-l interesau femeile. De cînd luase în primire brigada de grăniceri. Duca era şi mai şi. retragere la primul schimb de focuri. şi asta. Nu se gîndea nici la părinţii sau fraţii săi: de cînd intrase la liceul militar. şi pe urmă pădure nepătrunsă în faţă ? împuşcături răzleţe plesneau ca nişte bice de căruţaşi. Din stînga venea. Sterie se uită la dreapta. de la primele cursuri ţinute ofiţerilor. şi aipoi la şcoala de ofiţeri. Sterie stătea pe burtă pe pămîntul tare şi rece de pe marginea tranşeei şi aştepta. Aşa că se gîndea la colonelul Duca :. pămîntul era îngheţat. se auzea bubuind stins tunul. cu un cîmip gol. îi văzuse numai în vacanţe sau în scurte concedii. Undeva. la şirul de spinări îmbrăcate în postav verzui. şi a treia se retrase iarăşi. Astfel. iar aşa. Era cel mai bun militar din cîţi întîlnise. gîfîind. era un artist în arta războiului . cu capul plecat.— Bine. prin pădurea care hohotea. cu ceasul scos din buzunar şi pus pe un loc mai neted. şi porniră îndărăt. trăgînd de căruciorul mitralierei. regimentul de grăniceri primi ordinul de contraatac. . în total paisprezece ani. de la primele inspecţii în cazarma de la Cotroceni. tristă. şi acuma aveau să contraatace în pădure ! In pădure. să vadă la ce distanţă e pus înălţătorul puştii elevului Sterie Laurenţiu. brigada se retrase iar. compania locotenentului Sterie săpase tranşee şi amplasamente în faţa unei păduri mari şi stufoase de fagi. într-a cincea zi brigada se opri în regiunea dealurilor împădurite din judeţul Putna. aşa alb şi slă62 bănog cum ajunsese. îngînă în silă Sterie. şi bubuia şi hăuia de împuşcături. De ce nu luaseră poziţie cu pădurea în spate ? De ce aici.

căzu în pădure şi îndată vreo douâ-trej laolaltă porniră cutremurînd aerul şi apoi pămîntul. bubububumbrumm. ţipătul strident şi aţîţător al trompetei care suna atacul. în văzduh. parcă n-aş fi în toate minţile!" Brrrum! O salvă de artilerie bubui în spatele lor. Asta nu era bine : trebuia să ţie bine revolverul. Du-te la locul tău şi trimite-1. Nu e un teren foarte favorabil. „Nu . se întrebă : „Dar dacă mor ? Dacă astăzi la prînz sînt mort ?" Brumm. Sterie rămase o clipă pe gînduri: ce-o fi vrînd ? Apoi înţelese. în clipa cînd amuţi brusc bombardamentul de artilerie. o misiune (şi aici să i se uite drept în ochi) eroică". gol . făceau tunurile. în poziţie de drepţi.. Petrică. alergînd şi clătinîndu-se între peretele tranşeei şi trupurile soldaţilor lipiţi de parapet. —• Şi ce vrei ? întrebă Sterie cu un surîs trist. pe urmă nu . cu detunături mari care sunau a. — Să trăiţi. „Acuma cel puţin ne-a dat o pregătire de artilerie mai ca lumea. se sparseră în pădure. zise Dumitriu punîndu-şi monoclul şi privindu-l pe Sterie prin el." se gîndi ei cu o satisfacţie morocănoasă. scap . nici n-ai timp să te gîndeşti. auzi din trei locuri. Altă salvă detună îndărăt şi vui peste liniile grănicerilor. aproape în aceeaşi clipă. Apoi. cu siguranţă scap. mai ales nasul şi aripile nasului îi ard. se ridică în picioare. i se ipărea că pielea capului îi e uscată. Sterie zîmbi. — Ce e. cu mîna la chipiu. măi. —Bine. mîinile îi erau ude de sudoare. că faţa. coloane de fum se ridicară îndată deasupra copacilor şi se zăriră crengi care urcau în văzduh. sufla greu. gîndindu-se ca i-ar fi putut spune: „Ai de împlinit o misiune de onoare. asudat. cum cresc plopii de fum. undeva sus. dincolo de copacii cei mai apropiaţi. Sterie vedea. şi. dincolo de altă pădure. Simţea în stomac cutremurarea pămîntului lovit de obuze. cum ţîşnesc crengile rupte. întîia oară. îşi punea cu dreapta monoclul în buzunarul de la piept. Apoi proiectilele trecură zumzăind deasupra lor. domnule locotenent! Stătea în faţa lui. serios. vi-l dau pe Mihalache. şi pe urmă îţi faci datoria ..cenuşii-verzui. Se 64 urcă de-a buşilea pe parapet. îi întinse mîna şi i-o scutură frăţeşte. Şi pe urmă. pînă intră în lăstăriş . Mai sînt două minute. bubububrumm. asta ţi-e meseria. îşi şterse palma de pulpana mantalei (ceea ce făcuse de cincizeci de ori pînă atunci) şi." Simţea o încordare cunoscută. la revedere ! Puştiul plecă. Petrică ? — Domnule locotenent. „Ce naiba e cu mine ? se întrebă Sterie. ca să nu se poticnească să cadă. în goană. o să fie greu la înaintarea prin lăstărişul ăla. îi aperi cu preţul vieţii tale. o stare febrilă. mori pentru alţii. scoase revolverul din toc şi se uită împrejur: un şir lung de soldaţi cu puşti lungi în mîini ieşeau din tranşee: „Urraa î ura! urraaa !" Strigă şi el. Era roşu la faţă. apoi cădeau. 63 — Noroc. îmi vine să rid de lucruri serioase. — Am să pun după dumneavoastră un agent de legătură.

o baltă de sînge gros.ure. i se zărea occiputul albăstriu sub capelă. Era descheiat. Era o victorie : inamicul se retrăsese lăsînd morţi. obosiţi. şi de cîţiva colonei şi ofiţeri mai tineri. şi se-ntoarse: colonelul Duca. din care ieşeau crenguţe cu capetele nepătate de sînge. În locuri mai deschise. cu uniformele rupte de spini. uşurat. Deodată tresări şi se opri. descinşi. Apoi auzi dindărăt alte glasuri. Şi plesniturile necontenite ale puştilor. legătura de cap neagră şi brîul plin de hangere. luminişuri noroioase aie pădurii. Se simţea liniştit. pădurea enormă. înnegrit. cu faţa încreţită ds o sumbră nemulţumire. la stînga pe Mihalache al lui Dumitriu. şi i-ar fi şezut bine pieptarul de postav negru. In faţă. care se deosebeau de ale soldaţilor lui ca ciocănitul pe un ceaun de tuci de ciocănitul pe un ulcior de lut. vineţi de sforţare. avea o tăietură adîncă. începu să obosească. străine. să fie însorit şi albastru. cu o nuia în mină. Un soldat în uniformă cenuşie zăcea pe jos. înconjurat de hîrtii. Ochii îi erau duşi în fundul capului şi întredeschis]". plini de pămînt. nemulţumit şi aspru. cu trunchiuri albăstriicenuşii. nişte fotografii rupte. Gîfîia. Mai departe. Nici nu răspunse la salutul şi raportul lui SteTie. spre uimirea . Sterie trecu mai departe. senin . îşi înălţa coroanele violete-negricioase şi clocotea de pîrîitura necontenită a focurilor de puşcă. plini de pămînt. Se împiedica de buşteni. căzută lîngâ obrazul stîng. livid. Iar deasupra. răniţi şi prizonieri. comandantul batalionului. Soldatul era mort. cu cizmele scoase. aşteptînd. soldat voinic. clare. cu ceafa groasă şi ţeasta rasă proaspăt. Deodată. Dar în picioarele amîndouă. Sterie îl văzu la dreapta pe un soldat. Dar cerul era de funingine. descheiate în căldura luptei. Sterie trimise agenţi de legătură să afle unde se aflau plutoanele companiei şi scoase porthartul. mai depărtate. glasuri: — A ! ă ! Mă ! Şi altele. nu ştia nici el de ce. 65 se stingea în depărtare pîrîiala ascuţită a focului de puşti. ci se duse drept la prizonieri şi se uită la ei. părea mai palicar ca oricînd. sub picioare. erau traşi la faţă. soldaţii păzeau grupuri mici de oameni în uniforme cenuşii. Aceştia şedeau şi păreau că nici nu l-au văzut. casca acoperită cu pînză cenuşie. roşie-neagră . tăioase. urmat de colonelul Vişoran. îl plesneau în obraz nuielele spinoase. încerca să înţeleagă glasurile acestea metalice. sleiţi de încordarea bombardamentului şi a luptei. Din primul lanţ de trăgători. de noroi. la genunchi. ar fi vrut să rîdă. soldaţii veneau dindărăt. venea pe o potecă mai lată. Sterie ordonă să fie adunaţi toţi întrun loc mai larg. îmbîcsit de păienjenişul negru al coroanelor pădurii. De data asta era încruntat. sub nişte fagi uriaşi. întunecat. nimic: o luaseră înainte acuma douătrei minute şi dispăruseră în păd. înmănuşat. se 'uită la cer. fără arme. agent de legătură al lui. Dar umbla într-o uniformă corectă. Sterie îi auzea pe prizonierii germani care vorbeau încet.se mai auzi decît trosnetul crengilor. cartoane desfăcute. trăgînd în goană mitraliere şi cărînd cutiile cu benzi. îl opreau de genunchi tufişurile mai dese. aşteptîndu-se. de frunze. nimic. şi care şedeau pe jos. cu toate buzunarele întoarse pe dos. să vorbească vesel cu cineva .

2 Felicitările mele. numai ordinele. pe urmă o bagă la contraatac prin pădure. urmat de ceilalţi : Vişoran. zise: — Mă. bruta] şi lătrător: —■ Was ist hier los ? Was ist das fur eine verdainmte Schweinerei ? Das heisst hier Haltung ? HabtAcht! Augen — rechts! Links — uml Rechts — unit So! Kein Offizier wohl hier. Sterie.1 zise un tînăr înalt şi palid. — Ich gratuliere. Oberleutnant von 66 Bernhardi. domnule. negru de supărare. îi întoarse spatele cu miinile împreunate pe şezut şi plecă. Şi ieşi. şi-atîta tot. — A fost un contraatac pentru a asigura retragerea. urmat de strigătul furios al lui Friedmann : — Ba vorbesc foarte serios şi poţi să te duci şi dracului! Seara. Friedmann îl luă pe Sterie de braţ în întuneric. — Ce. într-o uniformă elegantă plină de noroi. Chiar şi Sterie. încruntat. chemaţi toţi la postul de comandă al <notă> 1 Ce se întîmplă aici ? Ce porcărie blestemată e asta ? Asta e la voi ţinută ? Drepţi ! Pentru onor la dreap-ta 1 La stînga'mpre-jur ! Aşa ! Se vede ci nu e nici un ofiţer pe-aici! —Ba da. cu un accent prusian de cîmp de manevre. ich. E ort neburi. Vişoran. Melde gehorsamst. ce zici ? întrebă el fără veselie. o trînti pe a lui şi o strivi sub tocul cizmei. că sînt obligat să te raportez ! exclamă el. Duca începu să zbiere la ei pe nemţeşte. descusută şi cu epoleţii rupţi. — Nu înţelegi nimic. Şi datoria mea de ofiţer e să raportez ce-ai spus. . eu. zise Sterie . nu ştiam ce să cred. li se comunică ordinul de retragere. aprinzîndu-şi ţigara. zise cellalt. în seara aceea. Nu pot asculta aşa ceva. care fuma şi el. Nu raportez. — Ei. Am onoarea să mă prezint: locotenent major von Bernhardi. mein Herr! Ich gratuliere !2 latră sarcastic şi furios Duca. . Nu-l înţeleg. şi apoi le spuse bună seara. felicitările mele I </notă> 67 colonelului Vişoran. cînd se întîlni cu prietenul său Friedmann.tuturor. fără luptă ? E nebun. was ? — Doch. nu dădu nici o explicaţie. ori trădător. însă. fiindcă n-ai ce înţelege. Friedmann se schimbă la faţă şi surise sfidător. fiindcă sîrit sigur că nu vorbeşti serios. — Mă. atîrnaţi de umeri pe braţe în jos. sau ce-am spus eu ! Sterie se ridică în picioare (erau într-un adăpost săpat în pătnînt şi acoperit cu crengi) şi zise : — Plec. roşu şi încîntat. şi în sfîrşit o să vezi că ne retrage iar. te rog să nu mai spui aşa ceva cu mine de faţă. eşti sticlete ? Nu ţi-e ruşine ? Ce vrei să cred de un om care-şi retrage brigada fără luptă. într-o colibă de crengi în care ardea un felinar cu gaz deasupra hărţii de pe masă. restul rîzînd înfundat şi lăsînd pe prizonieri ca şi pe soldaţii care-i păzeau. înmărmuriţi de uimire. Ieşind.

de la linia întîi la gropile mai mari cu bordeie de bîrne îngropate în pămînt. îl luase şi pe Friedmann. o sobă de tuci în care ardea focul şi un lighean spart. — Mă Sterică. cînd acesta se vindecase şi venise iar la unitate. şi portretul doamnei Măria Ventura. cădeau apoi. Acolo erau liniile germane. scos dintr-un număr al lui L'Independance Roumaine. regimentul de grăniceri şi cel de infanterie din brigada colonelului Duca se opriseră în sfîrşit la poalele dealurilor. Şi urmă să se frece cu săpunul şi cu peria.. goniţi de vînt încoace şi încolo. dar tot sec. în nişte cîmpuri unduite. — Ce faci. zise cellalt. voit mojic. care fusese oblon de prăvălie în vreun tîrg moldovenesc. — Vezi-ţi de treabă. In noaptea aceea. o oală cu apă aburindă pe sobă. Asta-i tot. mă-nţelegi ? Datoria. unde erau posturile de comandă ale companiilor. îl făcură pe Sterie să spuie cu oarecare invidie: — Te-ai aranjat bine. iar ale noastre urmau marginea rîpelor. împăienjenit de dîre lungi de baraje de sîrmă ghim68 pată. suflînd clăbuci de săpun: —■ Să trăiţi! N-am păduchi. Şanţuri cu muşuroaie de pămînt în faţă. de la linia întîi îndărăt.. cu un soldat care-i turna apă dintr-o vadră pe ceafă şi pe umeri. zise Sterie mai îmtolînzit. ca ai unor vii ciudate pe care creşteau în loc de viţă şi struguri. mă. întors de la compania de infanterie a lui Stahl. era acoperişul gropii. iar deasupra. de asemenea cuie atîrnau hainele. Apoi iarăşi tăcere. onoarea militară. se isprăvise de mult cu disciplina de paradă). apoi dealurile triste care păreau pustii. Ordinele. tenentului Dumitriu . Petrică ? Te despăduchezi ? întrebă Sterie. nu e bine. şi mai departe munţii sumbri. afară de cel în care se spăla Dumitriu. foarte simplu: datoria.în silă. un felinar cu petrol atîrna de un lemn înfipt în peretele de pămînt. şi mieuna vîntul ca o pisică rîioasă care se strecoară tremurînd de frig şi de foame printre buruienile uscate. spini de oţel. revolverul în tocul său de piele şi porthartul. şanţuri în zig-zag. de îngheţau pămînturile şi zăpada zbura departe spulberată de vînt şi se risipea). domnule. Sterie se uită în sus: o bucată mare de tablă ondulată. în rîpe scunde pînă în pietrişurile rîului. şi de rest nici capul nu te doare. care urcau spre valea unui rîuleţ. Apoi se-ntoarse către Friedmann: — Ce zici. domnule locotenent! Nici n-am avut. şanţuri în pămîntul cafeniu-cenuşiu. regulamentul. Iţi faci datoria. Sterie venise în groapa subloco-. sacul de merinde. Ce te ţii de mine ? întrebă el. Apa aburea. Asta e. de la stînga la dreapta. norii vineţi. cămaşă şi un scaun cu fundul de paie împletite. ne spălăm şi noi ? 69 . mă. Toarnă. mă. pe mii de araci. cîmp gol. Din cînd în cîrid. linii lungi de muşuroaie de pămînt. pocnea cîte un foc de puşcă. batalioanelor şi regimentelor . V In plină iarnă (uscată şi vîntoasă. Cellalt răspunse (fără să se ridice. apoi se depărtau iar de rîu. pe urmă pămîntul urca spre dealuri. Coborîră cîteva trepte de lut şi îl găsiră pe Dumitriu gol pînă la brîu.

Crezi că nu m-am gîndit ? Crezi că nu m-am întrebat: ce fac eu ? Şi m-am lămurit. cîştigi bani. examen de maior. fascinat. zise Friedmann. Să trăiţi. şi puse găleata pe sobă. şi-şi turnă apoi o sticluţă de apă de colonie pe cap şi pe umeri. — Nu rîd de loc. să zicem că e aşa . Se isprăveşte războiul. Friedmann se rezemase de zid şi asculta. Poţi să rîzi. Soldatul intră. căci soldatul se dusese să mai aducă o vadră de apă. gradul de general. examen de comandant de regiment. te întorci la biroul tău de avocat. Dar eu. pe care-l avusese întîia oară văzînd cum moare sub ochii lui rezervistul trimis de el îndărăt pe poziţie. Sacrificiul sfinţeşte orice. Asta nu e o viaţă. ca ofiţer de carieră. un pui de Moş Teacă. toceală. Privea ochiul acela rotund. Murmură : — Iţi vine ţie s-o dai dracului de militărie. numai ăsta a rămas ofiţer adevărat aicea ? Noi ăştilalţi parcă sîntem o şatră de ţigani. pledezi. privindu-1. şi atunci nu mai e o prostie. Oricît ar crede cineva că e o prostie. — S-o ia dracul de militărie! zise Friedmann plictisit. domnule locotenent! Şi iar salută. — Ai dreptate. şi să alipim Ardealul nostru romînesc la ţară. cîştigi procese. E clar.— Poftiţi. spuse: — Vă las să fiţi mai comozi. de un roşu intens. dar asta este. Nimeni nu moare pentru o prostie. zise Friedmann. Te gîndeşti 70 că depinde de ce faci. spînatic. cu cîţiva ţepi de barbă prin jurul gurii şi pe bărbie. eu ies să mai respir aer curat. poftiţi. Dar să ştii că sînt aşa fiindcă vreau să fiu un militar adevărat. o duci bine. Pot să rîdă scepticii. pe neaşteptate. Sterie rîse : — Uite-al naibii. manevre. li ordonă soldatului ordonanţă să le puie apă la fiert celor doi superiori ai lui şi. să nu vie nemţii stăpîni la noi în ţară . gălbejit. Rămăseseră singuri. Adică a mea. dar să vie ei aici. suflînd greu. — Voi credeţi că sînt un ţîcnit. slujbă de birou. Ce zici ? Nu zici nimic. Şi privindu-1. înţelegi ? Să fiu consecvent pînă la ultima consecinţă . Ce facem noi. şi pensia. Ai dreptate. Ştii ce face parale în ea ? Şi ridică ochii. Sterie zîmbi şi se uită iar în foc. ofiţerii ? Ne dăm pielea ca să salvăm ţara. mereu zîmbind. pe Friedmann îl apucă simţărmntul de greaţă amestecat cu spaima cumplită de a cădea într-un abis. care începuse să se şteargă. eu sînt gata sâ mor pentru ea. lăsîndu-l pe Friedmann în picioare (era mai vechi în grad decît el). IS cuprindea acuma de fiecare dată cînd îşi aducea aminte. şi se uită gînditor la gaura din uşa sobei. îmbrăcîndu-se. şi pe urmă. Sterie se aşeză pe scaun. Era un flăcău tînăr. ce fac. De ce-ţi rişti viaţa ? Ca să scape teferi ăi dindărătul frontului. să fiu dintr-o bucată . Poate. ce-o să fac ? Instrucţie cu răcanii. e rahat. Spera că măcar îl va . — Sigur că am. Apoi ieşi. să fie făcut. tu ce eşti ? Un ţivil în uniformă. în neştire. zise Dumitriu. ca orice om obosit care se uită în foc. cînd e vorba să te duci în patrulă. ca la paradă. ce fac ? Ce e treaba asta ? Aici se vede şi ce face parale în meseria noastră. Bine.

greţoasă. — Noi. zise Sterie. şi-şi amenajase o locuinţă în două odăi de sub acoperiş. cu burtica pusă la modă de acelaşi monarh. Lui Friedmann îi trecu umbra aceea de groază nelimpede. în clădirea sucursalei băncii al cărei vicepreşedinte era domnul Şerban Lascari. nu uita . o să ajung la balamuc". Apoi. stătea picior peste picior. — Ai dreptate.. sînt militar. pardon: sîntem bătuţi. căci niciodată nu vorbea ce şi cum vorbea acuma cu vărul său prin alianţă.apuca numai la amintirea omului aceluia. VI În aceeaşi seară. aici. Verdunul n-a căzut fiindcă aliaţii ne-au vîrît pe noi în foc . soldatului: — S-a încălzit apa. la Iaşi. cu tărie. era un om remarcabil. mă? Dar nu se uită la el. îi era frică să nu-l apuce iar. sau poate ceva mai tîrziu. dar noi ? Noi ? — Cine „noi" ? întrebă cellalt zîmbind. cu o umbră de indulgenţă. crede-mă. care gîndea profund. aşezat la o masă de lucru din palisandru. se gîndi Friedmann cu o îngrijorare cumplită. cu capul uşor aplecat pe umăr. murmură Şerbănică. dar avea un aer pe care nu-l avusese niciodată. e perfect adevărat. acest domn Şerban Lascari îl primi pe ruda sa colonelul Duca. un idiot de ofiţer. pe' mîinile cui vrei să laşi Romînia ? Guvernator militar neamţ ? — Este Marghiloman la Bucureşti. am pierdut războiul . monşer. nu. părea un mucos strîmt la cap. pe care Hohenzollernii le-au ţinut departe . o personalitate puternică. în cîte meserii eşti obligat să-ţi jertfeşti la nevoie viaţa. zise Friedmann. pantaloni vărgaţi şi ghetre gri. cu cotul pe pupitrul închis. ca să-ţi faci meseria tiine? Asta e milităria. din familiile domnitoare. încheie el gînditor. fiul răposatului Lăscăruş Lascari. şi ca adversar. şi asculta cu un zîmbet subţire. cu degetele împreunate. — E prematur să. la aceeaşi oră. 71 şi cînd colo. domnule. — Au în favoarea lor manevra pe liniile interioare. „Dar dacă-mi vine de cîte ori mă uit la un ostaş. care-l făcea mai frumos şi mai tînăr decît era de obicei. în veston negru. — Asta e. Una din odăi servea de salon şi de cabinet de lucru . spuse uşor domnul Lascari. cu un fel de seninătate şi seriozitate tinerească. Colonelul era în uniforma lui obişnuită. Dar acuma noi sintern bătuţi. de lamansardă. spunea colonelul. 72 — Nu. E un lucru mare. era un om şi jumătate . şiret şi interesat. — Foarte bine. Şi atunci. cu bărbuţă ascuţită ă la Eduard al Vll-lea. Şerbănică Lascari. om de patruzeci şi nouă sau cincizeci de ani. unde îngrămădise mobilele şi covoarele scumpe pe care le adusese în refugiu. de acord. îi cunosc pe nemţi şi ca prieten. domnule.. Şerbănică Lascari se refugiase aici cu nevastă-sa şi cu fiu-său Cezar. jiletcă neagră. iar aliaţii l-au pierdut şi ei. Avea dreptate Sterică .

Fără să se mişte de pe scaun. monşer. îi privea din perete. Urmez principiile lui bietul tată-meu. zîmbind blajin. Cred că dezertarea. dacă nu cu oameni care sînt . Pe cine vrei să ie bazezi ? Cu cine vrei să lucrezi. dar eu sînt om de bancă. ci şi să ader la politica ta . împreună cu vodă. afară de asta. zise Şerbănică Lascari pe un ton amabil. Cine era Lascari la Bizanţ în 1400 şi cine era Zollern la Niiremberg în 1400? — Zollern ca Zollern. dar ce te faci cu Brătianu ? rîse Şerbănică Lascari. nu pot spune că te-aş urma. fie vorba între noi. Şi. Şerbănică Lascari îşi mîngîia barbişonul. Nu-ţi pierzi vremea. Nu ţi-ar aduce popularitate. cu ordinul „Coroana Romîniei" agăţat la gît de o panglică roşie. Ii era o ciudă cumplită. care a trăit şi a murit deputat şi senator. dacă reuşesc. cine o să le poată lua succesiunea Hohenzollernilor ? Fiindcă sper că nu te aştepţi să-l ierte Kaiserul pe Ferdinand ? — Ţinteşti sus. Spuneai că ai venit să-mi ceri o consultaţie. et botine chance'!1 — Ştii că am nevoie de dumneata. Portretul lui Lăscăruş Lascari. gîndindu-se.. nu poate fi o bună platformă politică. şi ţi-o dau. şi cu toată lumea! N-o să aibă altceva de făcut decît să fugă în Rusia ! Urmă o tăcere. deşi putea fi de zece ori ministru. înnegrit. regent al ţării. turnă. cu gesturi moi. şi cu regina. sînt neinteresat de ambiţiile politice. la mormăitul nemulţumit al lui Duca. de om leneş. Văd însă că-mi ceri nu numai o consultaţie. iartă-mă că întrebuinţez cuvîntul ăsta grosolan. cred că nemţii vor pierde războiul.de orice influenţă. </notă> 73 cutremura strada de trecerea unui convoi de camioane. şi. — Dragă. — Pentru mine asta nu înseamnă sus. care sună muzical un sfert. topit în umbrele de care-l înconjurase pictorul şi cărora li se adăugase alterarea vopselelor. Cellalt zise: — Nu eşti prea încîntat! Şi-l privi morocănos ca un mistreţ. se <notă> 1 Un pic de rachiu. bătea un cartel în perete. — E pierdut. mîrîi colonelul cu un fel de rînjet.. şi dacă mă vezi ministru de război. dacă reuşeşti. Colonelul îl luă în orice caz drept admirativ şi dădu din umeri cu o trufie brutală. spuse Şerbănică Lascari pe un ton poate admirativ. Nici nu se putea stăpîni să spuie : — Intîi să-mi risc eu pielea. de orice putere politică. — Un doigt d'eau-de-vie ? ' Şi. Nu bei? A la tiennei mon cher. primii care o să se bucure o să fie rudele tale. sau primministru sau mai mult. şi cu misiunea franceză. — Nu. vii să-mi oferi sprijinul băncii şi al ciracilor tăi ? Şerbănică Lascari dădu din umeri. Şerbănică Lascari scoase din secretaire o sticlă şi două pahare. Afară. Aici era linişte. n-ar trebui să însemne nici pentru cineva pe care-l cheamă Lascari. Duca dădu din umeri.

de lucruri vechi. Din întunericul din capul scării. cu aghiotantul care:i ducea servieta. mîngîindu-şi barba. Colonelul ieşi. Dinule : o să ai nevoie de bani acolo. în faţa uşii. Cu maşina de la comandamentul brigăzii. mormăi: — Da. şi voi faceţi pişicher^ lîcuri! — Da. pînă într-o vîlcea puţin adîncă. lui Hugo von Rosenfeld. 75 VII A doua zi după-amiază. adresează-te la Deutsche Bank. nu ?.. ridicîndu-se şi luîndu-şi mantaua şi chipiul de pe un fotoliu. mîngîindu-şi barba preocupat. apoi îi azvîrli o privire străpungătoare lui văru-său şi întrebă: — Cum. prin nume. colonelul Duca.. de unde porni pe jos. deschizîndu-i uşa. — Ei. — Botine chance! mai strigă Şerbănică LascarJ după el. Cellalt. doar mi-ai cerut să te primesc incognito. şi murmură : — Ce tip ! Regent! Ce tip ! Să vedem. dintr-un sat pustiu şi dărîmat de artileria inamicului. Se auzeau treptele trosnind sub greutatea lui. nemişcat. o să-i trimiţi un ordin de plată în ţară inamică ? — Avem mijloacele noastre. comandant al brigăzii. îţi închipui. prin interese de tot felul. — Bine. Noi ne riscăm viaţa.. şi tu de ei. de la parter. ca dintr-un abis muced. mă. trăgîndu-şi mantaua. Cellalt dădu din cap . un tînăr locotenent cu mustăcioară neagră şi ochi negri. rîse gros colonelul. apoi întrebă iute : — Şi ai pe cineva de încredere pe unde. venea miros de praf. lasă că aranjez eu. am un ofiţeraş admirator de-al meu... mai Sipuse : — Ce vă mai trebuie tron ? Şi dispăru în beznă. bonne chance t îi mai ură o dată Şerbănică Lascari şi închise uşa. spre seară. .legaţi de tine prin naştere. — Fire-aţi ai dracului de tîlhari ! rîse încruntat colonelul. dar în schimb nu există exemplu de bancher urcat pe un tron. veni să inspecteze poziţiile regimentului de grăniceri. — Da.. Rămase acolo. Şerban Lascari se ridică şi el: <notă> 1 În sănătatea ta. şi un frig pătrunzător. Nu mă vede nimeni la ieşire ? întrebă colonelul. de altfel. Ce frig a intrat în odaia asta. Ascultă. şi noroc ! </notă> 74 — Nu . zîmbi dulce şi blajin domnul Lascari. răspunse modest şi linguşitor Şer-i bănică. de clădire administrativă. îl cunoşti. te-am lăsat. Şi se duse să se aşeze lîngă sobă. Era întuneric aici. — Ei. iar de jos de tot.

găurită de pîlniile de obuze în care îngheţase apa. era o întrebare normală . Din cînd în cînd. mărunţi. Duca dădu din cap cu o bunăvoinţă superioară : — Mda. dar Duca i-o pusese anume ca să-l tulbure. La postul de comandă al colonelului Vasilache.. ştia că şeful. Nici un foc de puşcă. domnule colonel. domnule colonel. de mii de urme de paşi grei. domnule colonel ? întrebă el acru. E spre seară — n-o să mă vadă. Se ştia ameninţat în acest punct. nu ne speriem noi de prusaci". acesta se tulbură la sosirea neaşteptată a şefului. Nu se mai vedea deasupra capului decît o fîşie de cer în care se tîrau nori violeţi-Hegricioşi. cu bocancii şi moletierele acoperite de o coajă groasă de noroi uscat. galbeni. vorbind ca în treacăt : — Foarte bine. Noroaie înţepenite de ger le trosneau şi se spărgeau sub tălpile cizmelor lor. domnule colonel. Urcară clina uşoară. Pe urmă ajunseră la primele guri de tranşee şi începură să umble prin şanţurile adînci şi îngheţate. un soldat care cunoaşte bine trecerile. cu cariera primejduită. fără să apese asupra cuvintelor. rece şi subţire. foarte bine. Nu ne e chiar aşa de frică de nemţi. Dămî un om. _ — Da. Duca îl salută ursuz. zise: — Vă puneţi în pericol. Ştia că Vasilache o va înţelege ca pe o batjocură.. Acesta se tulbură într-adevăr. Voia să spuie adică : „Nu mai face dumneata pe grozavul cu academia dumitale militară prusacă . cu gulerele înţesate de păduchi. să-l vadă dacă se tulbură. subţirgl şi elegant. Nu era . azvîrlindu-i lui Vasilache o privire atentă. Am să mă duc să inspectez trecerile prin sîrma ghimpată. în sus (postul era îngropat sub' şase straturi de bîrne groase de stejar dublate cu pămînt). se uită împrejur (soba duduia. acesta se înţepeni şi răspunse băţos: — Sînt destule trecători pentru patrule. Vasilache. Şi adăugă. şi se strîmbă nemulţumit: — La ce distanţă de linia întîi e postul ăsta de comandă. ca şi 76 toţi ceilalţi ofiţeri mari şi mici. Duca întrebă : — Eşti măcar asigurat cu destule baraje de sîrmă ghimpată ? Vasilache luă această întrebare drept o ironie. înstmnată de urmele roţilor. croncăneau ciori. nici un glas. întîlneau din ce în ce mai adesea ostaşi care înlemneau în poziţia de drepţi. cu gura uscată. zise Vasilache. răspunse Vasilache. Dar nu spuse decît : — Aş. Bătea vîntul. Dumneata să rămîi aici. fericit că scăpa de plimbarea . am înţeles. care miroseau pe alocuri cumplit a excremente. să vedem ce valoare au în cazul unui atac al nostru. înroşită). numaidecît. Duca îl privi de-i făcu frică — frică de altă vorbă usturătoare la adresa laşităţii lui. foarte bine. de unde. nu-i iartă scena de laşitate de la începutul campaniei.catifelaţi. şi auzeau uneori dedesubt scrîşnind gheaţă zdrobită. într-adevăr. Altminterea era tăcere. nebărbieriţi. — E la două sute de metri de linia întîi. că ai (şi aici vorbi mai binevoitor) destule ocazii să te alegi cu un glonte.

zise Duca mai rece decît vorbea de obicei. lăsînd toţi ofiţerii şi soldaţii din postul de comandă în poziţie de drepţi. care-l saluta : — Să trăiţi. să trăiţi! — Aha. în urechi. zgribuliţi. dădu raportul şi aşteptă în ipoziţie de drepţi. sînt sergentul Florea Marin din compania întîi din regimentul unu grăniceri! — Bine. Florea. în gură. albia rîului îngheţat. sănătos. Unde ţi-e arma ? Flăcăul rîse. Florea. se roşi pînă-n vîrful urechilor. copacii rupţi şi înnegriţi. domnilor. — Hai să-mi arăţi sectorul dumitaîe. arătîndu-şi nişte dinţi albi. Cîte o santinelă. Duca îl privi lung. dealurile fumurii. la Bătrînul. . radios. explicîndu-i tot. ţine-te după mine. încîntat. strălucitori : — N-am nevoie de ea. pătrunzător. Pe loc repaus. O mînă o dădu la o parte şi cineva spuse tare. „Nu sînt nici ăştia soldaţi proşti cînd sînt bine conduşi". Se opri în gura bordeiului care era postul de comandă al companiei. Ei. cu capul rotund şi sprîncene frumoase. Apoi se linişti. sus pe parapetul de tragere. Cine comandă compania ? — Don' locotenent Sterie. se gîndi colonelul Duca. era atîrnată la gura adăpostului. Porniră prin şanţuri. să trăiţi ! Era vesel.. şi 78 mereu vîntul ăsta care sufla praf peste cîmp. O pătură ruptă şi plină de pete mari. gros. care trecea prin tranşee.. — Eşti decorat ? — Da. arcuite. că un ochi holbat îl spionează o clipă prin ruptura păturii. geroasă . Colonelul Duca îşi ridică gulerul mantalei şi se scutură de frig. şi pe urmă îţi mai spun eu. Pe cînd dădea el ordinele necesare. Duca îi spuse aghiotantului celui tinerel cu mustăcioara neagră : 77 — Dumneata rămîi aici. petele de zăpadă prăfuită. îşi dădea seama că în adăpost s-a făcut mişcare. Ia du-mă pînă acolo. locuri deşarte. întunecate (fusese izbit de schije un soldat care dormea sub ea). mohorîtă. domnule colonel. îl privi pe flăcăul scund. devastate. Sterie umblă cu Şeful prin tot dispozitivul companiei. Neplăcută zi. sub văzduhul rece şi cerul urît. a venit ostaşul acela ? Bună seara. se uita cu coada ochiului peste umăr în jos. porneşte dumneata înainte. Apoi se-ntorceau iar spre inamic. Şi ieşi. Armăşescule. străbătînd cu o privire pustie şi tristă cîmpul găurit de gropi. praf în ochi.pe un ton indignat: — Ce dracu pute iahnia asta aşa ? Şi ieşi. Era Sterie. don' colonel.periculoasă prin linia întîi. Afară. cu o acreală mizantropică. să trăiţi.. Cînd îl recunoscu pe Duca. salută. Oamenii se lipeau de peretele tranşeei cînd vedeau rozeta tricoloră din fruntea chipiului şi galoanele aurite. — Ia-o înainte. Am luat grenade.

Bravo. orice contralovitură e riscată. Duca salută şi trecu mai departe. proastă. uimit. Aşa trebuie sa luptăm. îşi arăta măselele cînd rîdea şi i se încreţea tot obrazul. ne lăsăm manevraţi şi ne retragem. ca să-l ghicească. se schimba într-un fum trandafiriu şi albăstriu. Duca îi mai aruncă o privire iute. domnule colonel. zise Sterie. stângace. . ca la cazarmă. — Da. mormăia gros şi morocănos colonelul Duca. soldat. însă. pe sublocotenenţii care comandau plutoanele şi pe un sergent care se distinsese prin cîteva patrulări îndrăzneţe. o să-l asculte Duca pe el ? Acesta. domnule colonel. zîmbindu-i: — Ei. Răspunse rece: — Ca ofiţer. — V-am fost elev la şcoala de ofiţeri. tot bine dispus şi binevoitor. zise Sterie cu un zîmbet lipsit de veselie. — Disciplina e bună la dumneata. Eşti un ofiţer bun. Sergentul Florea Marin umbla acuma înainte. nu pot decît să mă gîndesc cum anume o să-l cîştigăm. pe care muşuroi îngheţat pusese puşca. terenul e favorabil pentru anumite operaţiuni. — Să trăiţi. care spre orizont. Apoi redeveni serios : — Sînt mulţumit de dumneata." Ieşi din ultimul şanţ. Sterie' nu răspunse nimic. Am să-ţi mai inspectez sectorul mîine sau poimîine. — Mda. N-avea cum să ghicească însă că Sterie se gîndeşte cu o uimire morocănoasă : „Uite. rece. În loc să manevrăm noi. Dar vezi dumneata. Aşa trebuie să luptăm. Bravo. îl privi cu coada ochiului pe Sterie. întrebă : — Şi cum vezi desfăşurarea războiului ? II cîştigăm sau nu ? Sterie se înţepeni. Aşa trebuie să luptăm». Ieşiră din tranşee. cu un adversar atît de priceput ca al nostru. comandant. pe cîmpul îngheţat. — Foarte bine. cercetătoare. a înserării. Şi cînd colo. Cum adică : «Aşa. Se gîndea: „Riscată să fie. parcă mi-a trecut admiraţia. răspunse Duca rîzînd 80 de data asta de-a binelea. fără chef. întrebă binevoitor: — Da? De ce? — Fiindcă nu atacăm. deasupra dealurilor ninse pe alocuri.prezentîndu-i pe Frjedmann. cu un fe] de curtenie strîmbă. da. („Mai vrei să te şi felicitez?") Spre mirarea lui.. Foarte bine. fără să fii bătut şi stai. foarte bine. dar măcar să ştii că ai făcut tot ce puteai ca să-l loveşti pe inamic 1" Dar nu mai avea rost să discute. domnule colonel! exclamă tare de tot soldatul. domnule Sterie. Duca se lumină o leacă la faţă. Bătea un vînt rece. Bună seara. ai dreptate. cenuşie. dom79 nule. zise gînditor cellalt. spre trecătorile din sîrma ghimpată. zgribulit îndărătul muşuroiului de pămînt din faţa gropii. dumneata îţi retragi brigada timp de o săptămînă. soldat. ce părere ai despre operaţiile de pe front ? — Cît le cunosc eu.. de unde era încruntat şi sumbru pînă atunci. Mda. Ce. înecat în ceaţa rece. trecînd pe lîngă ultimul soldat de santinelă. Duca se opri şi-l privi pe Sterie din cap pînă-n picioare.

Dar n-avu vreme să se gîndească. Sterie se aplecă să vadă dacă mai trăieşte. La postul de comandă. milităroasă. strigînd. Apoi pe cineva. ai cărui ochi stinşi erau pe jumătate acoperiţi de .„Eu nu sînt mulţumit de dumneata — se gîndi Sterie. şi apoi — ce fel de operaţiuni. înţelesese de altfel. cînd sosi alergînd greoi şi suflînd greu Gogu Apostolescu. spre propria sa mirare. Sterie se întoarse. unde se întrerupea sîrma ghimpată preţ de un metru. dar îşi pierdu cumpătul vă81 zînd mutra speriată a celuilalt. slab. se gîndi el cu ciudă. Coborîră şi dispărură. cît în suflet. altele trei. Dindărăt auzi un foc de puşcă. Gogu se aşeză lîngă el şi şopti. Era obosit. din imprudenţă. să împingă. oare ?" dar nu răspunse decît : — Să trăiţi. Luaţi-l pe sus. Sterie rămase cu ochii după silueta dreaptă. îl luă de umăr : — Florea ! Măi Florea ! Omul gemu stins. Colonelul Duca se îndreptă spre el şi porniră amîndoi. — Domnule locotenent! Domnule locotenent! — Ce e ? întrebă Sterie şi inima începu să-i bată mai tare. Se depărtau fără grabă. Nu ştia de ce. era prea întuneric. El rămase în urmă. Gogu Apostolescu şopti: — Şeful! Duca ! A fugit! — Cum ? A dezertat la inamic ? întrebă Sterie şi aruncă ţigara. „dezertat". ca să fumeze o ţigară. Halal ofiţer. gîfîind: -— A şters-o ! — Cine. Tresări. — Nu. departe de tot. împreună cu Gogu Apostolescu. la lumina unui felinar se uită la Florea Marin. să pornească împreună cu o patrulă către punctul prin care dispăruseră colonelul Duca şi sergentul Florea Marin. spre un capăt de cîmp care cobora apoi într-o văioagă. Pe jos era întins sergentul Florea Marin. răspunse sergentul Florea Marin. Coborî în văioagă. măi. Nu se putea desluşi nimic. „Să ştii că i s-a întîmplat ceva. reintră în tranşee şi se îndreptă spre adăpostul lui. cu inima bătîndu-i şi mai tare. Culmea e să mori ca un prost. Capra era dată la o parte. ţărăneşti. Nici n-o să mă întorc să văd ce-a fost. caraghioase. bariera la loc. nu atîta trupeşte. repede. „inamic". Trebui să se ducă în fugă pînă la capătul tranşeei. Dar. îşi auzi glasul şi auzi şi cuvintele milităroase. spre rîu. ajunse la adăpost şi se aşeză în frig pe banca de tragere săpată în pămînt. Bună seara. nemişcat. Apoi. Permiteţi-mi să vă conduc pînă la compania a doua. mă ? întrebă Sterie. cu mişcări neprecise. locul gol fiind astupat cu o capră de lemn îmbrăcată şi ea în sîrmă ghimpată." Şi merse mai departe. să trăiţi. domnule colonel. — Mai trăieşte. umbră amestecată în umbra fumurie a terenului pustiu dintre tranşee şi barajele de sîrmă ghimpată. urmată de alta scundă. care mergea pe cîmpul gol şi sur. apoi se întoarseră în tranşee. nu-i nevoie: îl am pe ostaşul ăsta. să întrebe oamenii. N-o isprăvise. Apoi nimic. care i se părură deşarte. Sergent. unde eşti ? — Aici.

Dar îl străpunse o frică groaznică. Tîrziu. Dar el nu ştia. Dumitriu. se întăriră patrulele. Bună seara. cum . pe la orele zece. . pe obraz şi pe gît. Simţi că cineva se uită la el. eşti nebun ? Vorbise pe un ton calm şi indignat. — Dumneavoastră trei. nu l-ai văzut că se cară ? — Fugi. după Friedmann. ca să fiţi înainte de douăsprezece la divizie. a murit pe drum. la postul de comandă al regimentului de grăniceri. prin gropile de obuze. Friedmann. Intîlni privirea lui Istrate cară se uită prompt în altă parte. erau : Sterie. Ii era doar frică. să rîdă peste vreo două ceasuri". îşi călcaseră 83 datoria. de-aicea. Istrate.colonelul Vasilache se uită dacă toţi cei pe care-i chemase erau de faţă. colonelul Vasilache plecă la comandamentul diviziei. zise Sterie. Sterie nu răspunse nimic. — E mort. don' locotenent. o frică nelămurită. Aipostolescu. nu dormi şi nu dormi nici un ofiţer. tolescu. Friedrnann. Rostea cu plăcere şi bărbăţie cuvîntul „trădătorul". Nu era sigur că nu se trădase. cînd. O să mi se ia comanda. mă. Deşi. Era galben. Sterie. Friedmann şi Apos-. Porni pe cîmp. Sterie. împreună cu junele Armăşescu. E împuşcat în piept. şi n-ai simţit tu nimic ? Nu ţi-a spus nimic ? Ai fost cu el pînă la sîrma ghimpată. pe care-l 82 arestă cu de la sine putere. Friedmann îi şopti lui Sterie : — Să vezi că am dat de dracu. şi-i cursese sînge în gură. sub cele şase rînduri de bîrne de stejar şi cele şase straturi de. — Domnilor. zise unul din soldaţi. întrebă : — Bine. Tresări şi se uită în sus. îşi spunea el cu un chicotit lăuntric de satisfacţie. Ce. doi sergenţi şi un soldat. Plecaţi chiar acum. bineînţeles. Da. şi atunci. sînteţi chemaţi la divizie ca să daţi informaţiuni asupra dezerţiunii trădătorului Duca. Deşi n-avea nici o vină. îi predai comanda companiei lui Dumitriu. aghiotantul lui Duca. Sterie nu-şi dădu seama ce simte. Nu era sigur că nu se făcuse alb la faţă ca varul. începură iar să vorbească despre dezertarea lui Duca. „Să mai poftească să rîdă acuma ! Acuma să rîdă ! Şi mai ales. rîzînd în felul său lubric. Asta îi dădea o superioritate zdrobitoare asupra unui om admirat ani de zile de toată ofiţerimea. Şi aceşti mucoşi care îşi permiseseră să rîdă' de el. ca un om nevinovat. cînd Istrate. nu mi-am făcut datoria. Iar mai tîrziu. „Am greşit.pleoapele căzute. Sterie şedea cu mîinile între genunchi şi se uita în gol. mă Sterică. ceilalţi se ţineau după el. toată seara şi toată noaptea. cînd avusese o slăbiciune nervoasă. VIII Noaptea următoare. Şi ostaşii ăştia trei. Apoi slăbi şi păru că i-a trecut. spre ziuă. lăsîndu-l să scape pe trădător. Vasilache. Gogu Apostolescu şi Dumitriu jucau cărţi. se gîndea Sterie. cu ochii bulbucaţi lucind parcă mereu de poftă a cărnii. — Am onoarea să vă salut! Ieşiră în întuneric. Nu era sigur că nu-i tremurase glasul.-'pămînt.

zise Sterie. din care citi sec : — Domnul locotenent Sterie Laurenţiu. hîrtii. ascultă — şopti el — puteam să mă aştept la aşa ceva ? Spune şi tu. cu părul lins pe cap . Stăteau de o jumătate de minut. — Don'locotenent Friedmann ! strigă din urmă Gogu Apostolescu. era în tunică şi cizme curate. bucălat. cu. — Mă. — Hai. paie. mîzgăliţi cu mii de inscripţii cu creionul. trecură pe lîngă camioane mari şi tunuri înşirate de-a lungul uliţei. care-l pironi pe Sterie drept în faţă. lasă-l şi nu ne mai ţine aici în frig! exclamă Sterie nervos. cînd intră un locotenent scund. cu guler alb sub gulerul înalt al uniformei. pe jos era murdărie.. ţi-e frică să nu cumva' să ajungem la nemţi şi noi ? — Dar taci. vă rog. apoi citi iarăşi din biletul pe care-l . reci. care era acuma cu desăvîrşire goală. domnule.. Din loc în loc îi opreau patrule şi se uitau la lumina unei lămpi de buzunar la hîrtia pe care-o scotea din buzunar Steri*. zise unul din soldaţi. ardeau lămpi de petrol atîrnate în perete. — Legitimaţia. zise Friedmann şi înjură : căzuse într-o groapă de obuz. cu pereţii coşcoviţi. _ Bucălatul luă hîrtiile. domnule. fură opriţi de santinele în capul unui sat. baionetele. Apoi îi întinse hîrtiile : — Mulţumesc. În sîîrşit. El. cunoaşteţi bine drumul ? — Da. Ii era frig şi tremura uşor din cînd în cînd. pe un ton liniştit. se uită la ele atent. cu un cui sau cu unghia . Sterie ieşi şi ofiţerul închise uşa după el. o dată! exclamă Sterie exasperat. într-una din sălile de clasă ale şcolii. n-avea decît Friedmann un revolver şi cei doi sergenţi şi soldatul. scrijelaţi. Savantul. Intrară toţi. — De ce să las revolverul ? întrebă Friedmann. Apoi îşi luă seama şi spuse mîhnit şi cam plîngăreţ: — Mai faci şi haz. de ce nu s-a gîndit ? Cui dracu îi trece prin cap să se aştepte la aşa ceva ? Friedmann rîse sec. iar soba de teracotă era rece ca gheaţa. poticnindu-se în întuneric: — De! Dacă n-ai citit regulamentul la paragraful „în caz de dezertare la inamic a ofiţerilor superiori". zise ofiţerul de serviciu. — Eu. o secundă. tropăind greu. Poftiţi afară. ajunseră la şcoala primară. — II ştiu şi eu : ăsta-i drumul ăl bun. 84 într-adevăr. Nu-l las ! — II lăsaţi aici la mine şi vă scriu pe o hîrtie numele dumneavoastră şi seria revolverului. — Nu există aşa ceva ! şuieră Sterie.era să mă aştept la aşa ceva ?" II trase pe Friedmann de mînecă. îl cunosc. — Fac şi eu haz de necaz. apoi ridică nişte ochi verzi. Ii privi rece pe cei de faţă şi se uită la o listă. — Poftim. ce. unde intrară după un ultim control' la poartă şi după ce lăsaseră armele.

care era î:i civil patron de cofetărie . în salonul-birou al domnului Şerbănică Lascari. pe taburete. Uşa se închise îndărătul lui într-o clipă şi cheia se suci în broască. tînărul Dimitrie Cozianu. ar fi vrut să facă o baie şi să doarmă într-un pat curat. plin de noroi. Sterie se aşeză pe jos." Dar nu era o consolare. Afară. unele în ţinuta de soră de caritate pe care-o pusese la modă regina Măria (coafură din văluri strînse pe lîngă obraz. ă la Mater Dolorosa. luminînd prin geam gratiile de la fereastră. pe pat şi într-una din acele causeuse în formă de S. chiar cînd te ştii nevinovat şi ţi se va da drumul eu siguranţă . cu gulere tari. rochie cît mai lungă. două duzini de musafiri şedeau pe fotolii. şi pe urmă oboseala. stăteau şi beau cafele (din proviziile misiunii militare britanice) şi coniac (din proviziile misiunii militare franceze). în uniformă a Corpului de Automobile. Sterie se trezi cu un sublocotenent de jandarmi care-l aştepta. murdar. Jandarmul îi făcu semn cu hîrtia. încercă să adoarmă. păduchii. Odaia era goală. şi care se uită şi el la o listă : — Domnul locotenent Sterie ? — Eu. cu cocuri în vîrful capului. Era mai liniştit. ofiţeraşi tineri.ţinea în mînă: 85 — Locotenent Friedmann Aurel. mirosea a sudoare şi a ploşniţă . aşezaţi în fotolii cu sabia între genunchi. front. tînărul Ghighi Duca. într-un colţ o vadra' csre mirosea urît. un colonel slab cu mustăţi cărunte şi un căpitan cu ochelari. frigul. trăgîndu-şi peste urechi gulerul mantalei. cu baioneta la armă. cu nasturi de sidef şi tocuri înalte. decoraţi. decorat şi întors de pe front. Era obosit. cu gulere de dantelă şi botine pînă la -genunchi. ca să nu se vadă maiestoasele bulamace ale maiestăţii sale). copiată după a armatei engleze. Domni graşi. calm : — Pe-aici. E greu. adică după miezul nopţii. murdară . suflă în lumînare şi se culcă pe podea. doi ofiţeri francezi. In aceeaşi zi. O lumînare ardea pe pervazul ferestrei. ce-o să ne facă ? O să ne frece pîn-o să vadă adevărul. însă şi aşteptarea e grea. şi după aia ne dă drumul. Prima uşă pe dreapta. Sterie porni greoi. cu feţele supte. Intră pe prima uşă la dreapta. cucoane în catifea violetă sau tafta neagră. şi chiar în camera de culcare (doamna Lascari trăsese peste pat un şal persan imens). Dar de ce nu te prezinţi dumneata întîi ? răcni Sterie. apoi se sculă. Măcar nu mai sîntem pe. simţind că i se urcă sîngele în cap. Dar nu avu de aşteptat mult : veniră să-l cheme la interogatoriu. Santinele cu baioneta la armă. trecînd pe lingă un soldat de santinelă. la aceeaşi oră. E greu să aştepţi aşa. 86 capitonată cu o catifea care începuse să se tocească. — Sînteţi arestat. cărare pa mijlocul ţestei. „Ei. pe scaune. întorşi de pe front. monoclu sau lornion. botine cu elastic sau pantofi cu ghetre. ca un animal încolţit. Generali bătrîni şi groşi. bărboşi. spuse rece ofiţeraşul. Sterie se uită brusc în dreapta şi în stingă. burtoşi. oftînd.

e foarte elegant.3 rîse rusul cam melancolic. barbă du<notă> 1 Cu scumpul nostru prinţ Duca. qui m'a assure qu'on {era un exemple. spunea domnul Lascari. — J'espere qu'on fera un exemple. dragul meu : e boier. socialiste. jovial. </notă> 87 blă şi pungi sub ochi. încîntat de gluma sa şi de uşoara jenă pe care o trezise. vous savez. cu paharul de coniac în rnînă. enfin. — Este rudă cu mine. par hasard. şi care vorbea franţuzeşte ca •un francez. fiindcă prefera să stea de vorbă cu cucoanele. nu-i aşa. foarte la modă la Petrograd. Generalul Cilibia. 4 Sper că se va face un exemplu. anarchiste. ckcz nous ii y en a des boyards qui veulent la revolution. cher ami. la noi au existat boieri care vor revoluţia. Acesta zîmbi ironic. Tot războiul. redusese cina la o gustare de sardele şi homar din conserve şi sub forma camioanelor şi automobilelor corpului de armată rus al generalulului Şcerbacev. de ce nu-i împuşcaţi pe toţi revoluţionarii ? întrebă deodată arţăgos Cilibia pe maiorul care. cu fălci grase.ă la mode ă Petrograd. gagne ă la revolution ?l întrebă frumosul maior blond cu epoleţi mari auriţi. domnule general ? 5 Am vorbit azi după-amiază cu domnul Brătiami. ţinînd un fume-cigarettes de chihlimbar lung de-o şchioapă în mîna-i albă cu unghiile făcute. hein. Tineretul nu dădea atenţie cazului colonelului Duca. — Allons donc. gonind în mare viteză pe străzile Iaşilor. anarhist.într-un orăşel din departamentul Seine. nu puterii avea două feluri de sentimente. Bratiano. cu durere în suflet. Dacă ar fi prins. în clipe ca asta. un tînăr şi blond maior rus. împuşcăm măcar cîţiva. est-ce qu'il n'etait pas. sub forma sărăciei. să se-nveţe ăilalţi minte că asta nu-i treabă pentru fitecine. în redingotă şi epoleţi mari. </notă> . c'est un boyard!2 zîmbi Şerbănică Lascari. zguduiau clădirea băncii.5 — Dar dumneavoastră. cîştigat pentru cauza revoluţiei ? 2 Vezi-ţi de treabă. — Ah. Şerbănică Lascari îl asigură cu gravitate pe francez : — J'ai parte cet apres-midi ă M. 3 A. reprezentau masiv războiul. tres . apoplectic. după cum este frate avec ce cher prince Ducal. trăgea din ţigară. cu un ames<notă> 1 Dar nu cumva era socialist. Dar şi prinţul Duca şi cu mine. care m-a asigurat că se va face un exemplu. Ca s-o şteargă. gros. în fine. strecurîndu-le cu glas scăzut şi repede complimente şi propuneri precise : permisiile erau atît de scurte ! — Mais. mon general ? i întrebă colonelul francez. nu dezertează orice ţopîrlan ! Şi începu să rîdă gras. zise: — Bineînţeles. c'est tres chic. dădeau din cap aprobativ. aş subscrie la condamnarea lui. Domnii militari şi ţivili.

cu ochi reci şi palizi. Aşa mă puteţi lua şi pe mine drept complicele lui. răspunse Friedmann. impasibilul anchetator zîmbi cu ochii mai luminaţi de satisfacţie în faţa propriei sale perspicacităţi.. mauzi ? Eu l-am tras cu forţa de acolo. furată de prin vreun conac . cu ordin să nu părăsească poziţia sub nici un motiv. domnule general : de cîteva ori mai numeroşi decît populaţia vitezei dumneavoastră ţări. pe masa grefierului ardea o luminare. să nu aibă nici o greutate! exclamă Friedmann cu un rîs nervos. Fapt e că avea o mare admiraţie pentru trădătorul Duca.. domnule locotenent. dar el a fost lăsat să apere retragerea re<notă> 1 Sînt prea mulţi. şi a părăsit-o. Iar mai tîrziu. dar asta nu înseamnă că era complicele lui. dar asta înseamnă să trageţi faptele de păr ! exclamă Friedmann şi era gata să continue. — Astea sînt interpretări. blond. domnule locotenent. E simplu ! E clar ! — Nu e de loc clar. nemţii . spre ziuă. Friedmann rămase o clipă mut. — Dar nu-nseamnă nimic ! Ei şi ? A mărturisit! Ei şi ? ţipă Friedmann. Nouă ne trebuiesc fapte. răspunse cellalt nepăsător. Tănăsescule. Scrie. Aşa că mă-nţelegeţi. dar noi toţi aveam. Erau într-o odaie mobilată cu un dulap de fier. dar cellalt îl întrerupse liniştit: — Nu numai dumneata ai mărturisit că avea o mare admiraţie pentru trădătorul Duca . zise cellalt. </notă> 89 gimentului unu grăniceri. Şi el a mărturisit.. Nu se ştie cum. calm şi încăpăţînat. cînd musafirii domnului Lascari plecaseră de-o bucată de vreme. vous comprenez. mereu în coadă o unitate al cărei comandant e admiratorul lui Duca. — Bine. iar în colţ altă masă la care un sergent scria depoziţiile. şi celelalte depoziţii şi declaraţii arată acelaşi lucru. ofiţerul anchetator îi lua interogatoriul lui Friedmann. c masă şi două scaune. Pe masa anchetatorului era o lampă de porţelan pictat. Eu. De ce n-aţi spus asta mai de mult ? Şi cum se face că trădătorul Duca a trecut tocmai prin sectorul admiratorului său ? — Păi ca să profite de admiraţia lui.. ca să-l aperi. Alors. mon general: pltisieurs ţois la> population de votre brave pays. — Da..88 tec de pesimism fatalist de boier la sfîrşitul boieriei şi de mîndrie rusească. domnule locotenent. zise cellalt. pînă la noi ordine . — Avea sau nu avea o mare admiraţie pentru trădătorul Duca ? întrebă rece şi răbdător locotenentul bucălat. — Avea. că primeam foc din toate părţile şi neara fi curăţat toţi. — Ha-ha 1 asta-i bună ! rîse isteric Friedmann. _ Hs sont trop. cu un abajur de mătase. Cellalt urmă: — Nu vezi cum se leagă ? Mereu retragere nemotivată. mă-nţelegi dumneata ? — Asta spui dumneata acuma. De ce să nu profite de admiraţia lui ca să treacă chiar cu ştirea admiratorului respectiv ? Şi aici.l După care toată lumea vorbi despre altceva. Avea.

că eşti nebun" sau „imposibil". îl cunosc pe Sterie şi sînt gata să garantez pentru el cu viaţa mea ! exclamă Friedmann. Santinela din flancul sting al companiei a doua trage patru focuri de puşcă după dezertor. el ce face ? Am declaraţia soldatului care stătea pe parapet lîngă ei şi se uita cu binoclul la liniile inamicului. Ce zici. văzut de un soldat de santinelă în capul şanţului. domnule locotenent. Anchetatorul căsca şi se întindea. dezertarea lui Duca prin sectorul respectivului ofiţer. Sînteţi liber. se desparte de Duca şi se uită după el pînă acesta dispare. don' locotinent Sterie s-a 90 făcut galben la obraz şi don' sublocotinent Apostolescu a zis : «Don' locotinent. fără insistenţă : — Vrei să iscăleşti ce-ai spus acuma ? — Da. îşi luă chipiul de-pe masă şi şi-1' puse pe cap. — Cum. pe baza unor instrucţiuni de la Duca ? Pe urmă. domnule locotenent ? — Aşa cum o prezinţi. însemna că e cu adevărat mirat. — Domnule locotenent. omule. Răsfoi în dosarul de pe masă. —. a spus că el a ordonat retragerea atunci ? 91 — Da. şi la nevoie îmi pun şi capul! exclamă Friedmann tulburat.tărît altul! Nu înţelegi? . speriat şi furios. Cînd vine cineva să-i comunice faptul. Sterie ce zice ? Cellalt se ridică. Notează bine că nu ştia încă unde-o „ştersese" trădătorul. De ce ? Nu informaţi de admiratorul lui Duca. afară de complicitate. Sergentul îşi strîngea hîrtiile. cerneala. Citi şi iscăli hîrtia pe care i-o supuse grefierul-sergent. Ştia destul ca să-şi dea seama ce însemna ceea ce auzise. Nu se aşteptase la asta. Ofiţerul nostru nici nu se întoarce. Ii era frică pentru Sterie. Cellalt întrebă. tocul. Anchetatorul o puse la dosar şi spuse : — Eu nu mi-aş pune capul cu atîta uşurinţă. dar se vede fără ochelari că e un militar mîndru de meseria lui şi care n-ar recunoaşte îri viaţa lui că acolo unde avea el comanda a ho. zîmbind. a şters-o!» şi don' locotinent Sterie a zis: «Cum ? A dezertat la inamic ?»" închise dosarul. iscălesc. şi ce el nu putea şti la ora aceea atît de precis. a spus chiar ce făcuse Duca. dar nu cred. Afară se auzeau glasuri stăpînite. contrariu declaraţiei dumneavoastră. Cineva tuşi pe coridor : o santinelă. — Uite-o: „Şi atunci. Friedmann îşi pierdu cumpătul: — Bine. Friedmann era student în drept cînd izbucnise războiul. Ofiţerul. Toţi soldaţii îl văd întorcîndu-se liniştit la adăpostul lui. pare foarte posibil.manevrează mereu pe flancuri coada coloanei noastre. Friedmann se ridică. dar în cazul de faţă pot să vă spun că locotenentul Sterie a mărturisit tot. Prefăcîndu-se mirat. a spus mai mult decît putea să ştie. — De obicei nu se răspunde la asemenea întrebări. A spus „a dezertat la inamic ?" Dacă spunea „fugi. aş vrea să vă pun o întrebare. zise cellalt. Dar aşa.

In intervalele dintre interogatorii. nu puteam ghici. fără motive temeinice. Cum putea un om să rîdă cînd îl omoară pe altul ? Sterie se trezi din visarea lui. zise cellalt. îi citea crîmpeie din declaraţiile altora. se contrazise. fără să se gîndească la nimic anume. transformîndu-le. Pe urmă vorba aceea aruncată la întîmplare : „Cum vezi soarta războiului ?■" Ar fi trebuit să ghicească. Anchetatorul. — Aş fi trebuit să ghicesc. IX In prima zi.— Nu înţeleg şi nu cred. O stare de trezie ascuţită dar de neputinţă intelectuală îl făcea să stea cu ochii deschişi. zise Sterie cu glas tare. domnule colonel ! Nu puteţi trece pe aici !" . nu ştia nici el de unde. zise cellalt. văzu încotro se îndreaptă întrebările. şi se duceau. Acesta îi spunea : „Poţi să-ţi vezi de treabă. revolverul din tocul de la centură. eu îl am pe ostaşul ăsta. cu inima bătînd de spaimă. rîzînd. Ce nevoie avea să mintă cînd e viaţa lui în joc ? — Dar poate că nu ştie că e în joc viaţa lui ! — O să afle. numai din neîncredere în forţele noastre şi din frica admirativă faţă de germani. stătea în odăiţa cu gratii la fereastră. Sterie se repezi să-şi scoată şi el. nu era bine." Nu. Sterie răspunsese întrebărilor absolut deschis. dar nu nimeri butonul de alamă. domnule colonel : de aici încolo nu 92 mai merge nimeni decît cu învoire sau ordin de la mine. „Staţi. ca să-1 facă să recunoască anumite lucruri. se moşmondi două secunde. dar ar fi putut bănui. căci Duca rîdea. întinsă. Apoi urmă în gînd : „Nu. N-am ghicit." Poate tot în clipa cînd îi dăduse drumul din tran* şeea companiei sale. Deci n-ar fi avut de ce să-l împiedice. fusese făcută greşeala. îndeosebi îşi imagina scenele întîmplate. Da. îşi simţea pielea feţei uscată. fără să-şi dea seama. domnule colonel — striga pătimaş Sterie —' nu. în care timp Duca scoase pistolul şi. nu ştia nici el încotro. încruntat şi arătîndu-şi măselele. asistînd doar la desfăşurarea întîmplătoare a gîndurilor care-i veneau. vă rog. Rîzînd." Dar Sterie răspundea : „Nu se poate. Presimţi. Era înfiorător. Vă salut. Pe aici. ca şi cum s-ar fi aflat într-adevăr în faţa pistolului unui ucigaş. Retragerea necontenită. fiindcă sînteţi un trădător!" Colonelul Duca vîrî mîna în buzunar să scoată pistolul. Nu putea să doarmă. Ce prostie ! N-ar fi avut cum să ştie că Duca voia să dezerteze. Era sigur că va scăpa : era prea evidentă pentru el absurditatea acuzării. „Şi ce. se zăpăci. Era în tranşee cu Duca. fără să-i numească persoanele. A doua zi. Atunci începu Sterie să se sperie de-a binelea. dumneata mie nu-mi dai învoire?" „Nu. simţea cum transpiră numai pe frunte şi pe aripile nasului. ceea ce era cu totul neaşteptat. îl ţinti în piept pe Sterie.

se poate face ca să recîştigăm malul cellalt. superior. şi acuma n-ar sta la arest.Ce. fost profesor la Şcoala Militară. şi de acolo vi se dă un om să vă ducă în sectorul companiei a doua!" spunea Sterie speriat de 93 propria sa îndrăzneală." „Nu e nevoie. unde se afla a doua. De-aş fi ştiut ! Şi iar începea să depene toată povestea de la cap. Ce e cu dumneata ? Bagă-ţi minţile în cap. aşa fusese. am să trec pe la Vişoran şi pe urmă vorbesc eu şi cu dumneata !" li întorcea spatele şi pornea îndărăt prin tranşee. să-şi închipuie cum ar fi fost. inventînd pe loc un ordin pe care nu-l primise. de ce n-aş putea trece ? Nu-mi dai dumneata voie?" „Vă rog. Cum l-ar fi putut bănui ? Căci fără bănuială toată chestia cu ordinul fictiv nici nu putea fi imaginată. Nu era oprită de nimeni trecerea din tranşeele unde era compania înlîi. „Bine. nu s-ar fi putut. ai înnebunit ? Vrei să fii trimis la balamuc ca să scapi de front ? Pe ce lume te afli ? N-am dat nici un ordin. de-aş fi ştiut ! gemu Sterie. — Ah. cîinele turbat. încruntat şi aspru. dar toată lumea ar fi ştiut că Sterie s-a opus. Bestia ! Ticălosul. ca să împiedice 94 să se împlinească o dorinţă a comandantului brigăzii. Nu. apoi profesor la Şcoala de Război. „Şi mă rog. „Cine ţi-a dat ordin în sensul ăsta.. unul din cei mai respectaţi ofiţeri din armată. colonelul Duca. Mă duc să văd cum arată terenul şi barajele de sîrmă ghimpată şi pe urmă viu la dumneata să discutăm ce. Dar cum să-l bănuiască ? Cui i-ar fi putut trece prin minte aşa ceva ? Imposibil ! Imposibil ! Şi totuşi. nu vă pot lăsa să treceţi pe aici." „Am onoarea să vă salut !" Şi pe urmă tot ar îi fugit.. iar eu sînt comandantul brigăzii. reveniţi la postul de comandă al batalionului. dispreţuitor şi rece. Să-l oprească pe colonelul comandant al brigăzii ! Şi fără ordin. „De ce n-am făcut aşa ?" • Dar cum să fi făcut aşa ? Cum ar fi îndrăznit să inventeze un ordin care nu exista. pînă nu-mi pierd răbdarea !" „Vă rog să mă scuzaţi. fără ordin de la domnul colonel Vişoran!" gîfîia Sterie. La revedere. aşteptînd să fie trimis în faţa Curţii Marţiale. tinere. îngrozit de ce face.Duca îl privea de sus. să-l bage într-un detaşament de pedeapsă ! Se trînti într-un cot pe paiele de pe jos şi gemu de durere. vă însoţesc. domnule locotenent ?" întreba el. La postul de comandă al lui Vişoran. în cele din dreapta. nemernicul. care era în stare să-l degradeze. decît doar tocmai aşa cum se întîmplase. să încerce soluţii posibiie. Vişorane. grosul şi mustăciosul colonel de grăniceri urla la Sterie : . Nu s-ar fi putut în nici un fel. domnule colonel ! Poftiţi . că Sterie nu i-ar fi dat drumul. Linia a doua de tranşee era chiar comunicantă. Duca n-avea cum să nu ştie asta. „Domnul colonel Vişoran !" „Colonelul Vişoran e comandant de batalion. Doar dacă Duca s-ar fi hotărît să fugă printr-altă parie. dement! „Ce aveai cu mine ?" îl întreba Sterie în .

i se făcu frig. cum îl cunoscuse profesor. cu un soldat la volan. cum îl admirase. în curte (Sterie se uită iute la poartă. Am să-ţi mai inspectez sectorul mîine sau poimîine. să-l sugrume pînă-i rupe şira spinării cu mîinile. mîrîi Sterie sărind în picioare şi începînd să se plimbe cu paşi mari şi grăbiţi prin odaia cu gratii la fereastră. cu zidurile pline de nume şi date scrise cu creionul. Gemea de dorinţă să-l ucidă pe Duca şi de suferinţă că nu-l are în mîini. se aşeză lîngă el şi încercă să-i puie o pereche de cătuşe. se-ntoarse în călcîie şi se duse să se-ntindă iar pe jos. Co96 pii murdari şi trişti. camioane cu roţile în benzi de cauciuc. Era un frig uscat. . în maşină. Era un bărbat tînăr şi scund. 95 spunea Duca privindu-l în ochi şi cu gravitate. Oţelul i se păru rece. „Anumite operaţiuni! Cred şi eu!" rîse Sterie cu amărăciune.. după care apărea din nou surescitarea. cum îl adorase. oftînd şi rasuflînd greu. domnule ? Ce-s astea ? Jandarmul se uită la el. îi venea să urle de ciudă că nu-l are în mîini. — Unde mă duci ? întrebă Sterie. îl făceau să vadă extrem de limpede cu ochii minţii tot ce-şi închipuia. — De ce ? Ce e acolo ? — Nu ştiu. fără pneumatice şi huruind cumplit." — Cîine ! Jigodie! Lepră ! îţi mai şi baţi joc de mine. — La P. Sterie întinse mîinile. automobile cu ofiţeri superiori. terenul e favorabil pentru anumite operaţiuni. cum ar fi intrat în foc la un semn al lui. alături de desene stîngace. Se opri. Daţi mîinile încoace. pe şosea treceau coloane de căruţe mînate de soldaţi în opinci şi căciuli. O misiune de onoare. veneau de sus fulgi rari. TI scoase din odaie. Sterie se feri: — Ce faci. Trebuie. găini scăpate din curţi. la garduri. un ofiţer de jandarmi intră în odaie şi-i spuse să-l urmeze. blondă : băiat de familie. era vreme urîtă. Singurătatea în care era ţinut şi starea febrila în care se afla. tremurînd de aversiune. cu o feţişoară fină şi mustaţă subţire. mai tîrziu. îl vedea cum îi rîde în nas: „Foarte bine ! Foarte bine! Sînt mulţumit de dumneata. de scîr'bă. dar era păzită de santinele. strecurîndu-se printre căruţe. orizontul era plumburiu . apăsat. dar erau prea înalte) aştepta un automobil descoperit. şi ridică pumnii. Şi numi orăşelul moldovenesc cel mai apropiat în spatele frontului. să şi-i zdrobească de perete. Privirea-i era rece. Bătea vîntul. crescut în puf. tunuri. în seara celei de-a treia zile. domnule locotenent. pe coridoare şi afară din casă. obscene." Steri-e se opri în faţa zidului privindu-l cu ură dementă. plin de praf. Şi-l aducea aminte. cai şi maşini. apoi comandant. Pînă cînd. domnule locotenent. „îţi încredinţez o misiune de onoare. cîini slabi treceau şoseaua în sate. pătrunzător. să-l strîngă de gît. Astfel trecu fără întrerupere prin stadii de supraaţîţare a nervilor urmate de stări de adîncă depresiune. Jandarmul îl pofti pe Sterie să se urce pe pernele de piele crăpată.gînd. Zîmbea : — N-are rost..

. Sterie nici nu ştia cît e de obosit: adormi în cîteva minute şi dormi adînc. se auzea numai vîjîitul motorului . îi punea întrebări. palid. Ultima parte a drumului o făcură în cea mai mare tăcere. — Aşa sînt eu. că nici n-avea rost toată ancheta. — Cum? Dar n-ai timp să-ţi pui la punct apărarea ! Nu ştii cum a fost! zise Sterie înfrigurat. erau vise apăsătoare. Cellalt clătină din cap : — Să vedem. cu un pat de fier. căci orice ofiţer. auzea dinţii lui Sterie cum clănţăneau de frig. turlele cenuşii ale celor două biserici. îngrijorat. se vedea bine că înţelege. să vedem. iar jandarmul. ca tatăl şi fraţii lui. nu mie. spuse el posac. colonelul Vişoran.Sterie începu să tremure. Parcă dumitale ţi s-ar face proces. Maşina intră în curtea uneia din cazărmile clădite pe un deluşor. răspunse că nu ştie nimic. Te rog să mă scuzi. Era avocatul. . triste. încercînd' să-l convingă că totul e absurd. cîmpuri deşarte. cu o mutră prelungă şi morocănoasă. din care rămînea cu un simţămînt de mare amărăciune şi strîngere de inimă. iar dincolo. care se întunecă în curînd. maică-sa. — Curtea Marţială are să judece cazul azi dupăamiază începînd de la orele patru.. La orice (întrebare a lui Sterie privitoare la anchetă. Era un locotenent cu lornion. ascultă cu capul plecat. ca să treacă în alte vise. în marginea oraşului. scheletici. — Ei. Era seară : pe Sterie îl vîrîră într-o odaie fără lumină. care era aproape. că nu putea fi pedepsit în nici un fel. undeva departe se ghiceau matahalele sumbre ale munţilor. sub dreptunghiul cenuşiu al geamului de deasupra uşii.. rîse silit avocatul. negură sură. pernă umplută cu paie şi pătură deasupra. nu ? La ce mă poate condamna ? întrebă iar Sterie. pentru nimic. închiseră uşa şi-l lăsară în întuneric. apoi să clănţăne din dinţi. '— Am cercetat dosaruJL — Aşadar nu ştii ! N-au înţeles nimic ! Să-ţi explic ! Şi Sterie îi vorbi vreme de două ceasuri şi jumătate. se înfundă mai tare în colţul lui şi nu spuse nimic. nişte prieteni din copilărie . tot atît de dureroase.. soldatul Florea Marin. dealuri. visînd neîncetat scene în care erau amestecaţi colonelul Duca. ce zici de situaţie ? Scap. jos oraşul cu acoperişuri negre. n-ar fi făcut nimic altceva şi nici n-ar fi putut face altceva. II trezi în zori cineva care-l scutură de umăr. 97 Cellalt dădu din cap. Friedmann. dar şi persoane neaşteptate. privindu-l lacom. Cellalt se uită la el cu coada ochiului. Se prezentă. apoi dădea din cap : înţelegea . saltea de paie. — Dar ce-i cu dumneata ? Ce eşti aşa de trist ? întrebă Sterie cu o veselie nervoasă. în situaţia lui. — Dumneata nu ştii cum e milităria ? Ştii foarte bine! Ce eram să fac ? Şi cum eram să mă gîndesc ? Cum să-mi trăsnească prin minte că marele Duca dezertează ca un răcan speriat ? Spune şi dumneata ! Avocatul îşi luă note într-un carnet. uitîndu-se în neştire la podea prin lornion. Gogu Apostolescu. unde nu se vedeau decît copaci negri.

de scînduri vopsite roşu-cafeniu. In sfîrşit.— Cum. un locotenent-colonel gras şi roşu. „dezertare de sub drapel". Asculta totuşi cu mare atenţie şi încerca să priceapă. cu uniformele decolorate şi peticite : veniţi de pe front. domnule. şi se uita la un punct de pe hartă unde hîrtia lustruită şi colorată se rupsese şi se vedea pînză albă de dedesubt. Avocatul murmură : — Ba da. Sînt convins că eşti nevinovat şi ar trebui să fii achitat fără să se ma. care-şi aduse o măsuţă şi un scăunel. de sudoare rece şi de iahnie de fasole. „trădătorul". Se uită la Sterie şi plecă ochii. cu guşa sprijinită pe gulerul înalt. trecură prin ea şi ajunseră într-o sală largă. avocatul şi doi soldaţi cu baioneta la armă veniră să-l ia. cu guler alb. puse unele peste altele într-un colţ. gravă. zicînd că vrea să mai studieze dosarul şi ultimele notiţe. Ascultă actul de acuzare. Intră un maior magistrat. o mutră rece. Intră un soldat fără capelă şi fără centură. el salută fără să-i privească şi se aşeză la masă. cu multe bănci de clasă. pline de soldaţicare vorbeau tare (dintr-o odaie alăturată se auzea alunecarea şi clănţănitul metalic al unei mitraliere la al cărei închizător umbla cineva). învinuit în chip absurd. cînd îi mai spusese o dată avocatului toate argumentele care-l dovedeau nevinovat. o să fac tot posibilul. înalte şi reci. Apoi Curtea : un colonel cărunt şi mic de stat. încît nici nu mai putea minca* Aştepta cu nerăbdare ora patru. o bancă de şcoală în stînga. şi cu un spaţiu . sprîncenată. — Ai încredere în mine. cu harta ţării în fund pe perete. nu uita. II salutară toţi patru. Trecu în neştire prin coridoare lungi. un 99 locotenent şi un sublocotenent uscăţiv. Dar cînd începu interogatoriul său. 98 Şi plecă. de unsoare de arme. Sterie rămase singur. care mirosea greu a iuft. rostit de maiorul cel grav şi antipatic. Avocatul îi adusese ţigări . pe care era lipită harta. îşi petrecu timpul fumînd şi plimbîndu-se în sus şi în jos în odaia goală. Acuma. „favorizarea dezertării". „complicitate" . avocatul lîngă el şi soldaţii rămaseră în picioare în spatele lui Sterie. nici că pot avea loc urmări grave. îl cuprinse indignarea şi . am elemente pentru o pledoarie convingătoare. o altă masă în dreapta. un maior slab şi galben cu mustăţi negre. încheiat pînă la gît.mare gol.i ridice şedinţa ! Dar eu nu sînt Curtea. unde reveneau mereu cuvintele „trădare". cinci scaune goale la această masă. nici că i se întîmplă lui toate acestea. sînt avocat. Lui Sterie nu-i venea să creadă nici că e adevărat. nu poţi să-mi spui cum vezi dumneata procesul ? Ce fel de avocat eşti ? strigă Sterie furios. spălate şi mirosind a creolină. unde nu se aflau decît o masă lungă cu o cruce pe ea. Intrară apoi într-o odaie unde doi soldaţi care scriau la mese se ridicară în picioare. în mirosul de iuft. Sterie se aşeză în banca de şcoală. se întărise aşa de tare în convingerea că nu i se poate întîmpla nimic. dar ochii şi mintea îi alunecau mereu spre bucăţica aceea din mijlocul hărţii unde hîrtia era ruptă. cu un fel de îngrijorare pe care nici el n-o înţelegea. Era foarte ciudat.

Ii dădu voie procurorului să-i puie lui Sterie întrebări jignitoare. arătînd că trădătorul Duca informase necontenit pe inamic asupra mişcărilor brigăzii. Şi deşi terenul fusese cucerit. locotenentul Sterie. iar preşedintele îl repezi cu asprime. Să intre martorul Friedmann Aurel. o privire trfstă şi cercetătoare. parcă cine dă mîna în felul ăsta ? Nu sîntem toţi ofiţeri ? Nu ştiu ? Ce. sau te scot din sală ! exclama preşedintele. ne păcălim ? După interogatoriu vorbi procurorul. cu trăsături mici. îi vorbea sec. don' maior. locotenentul Sterie. care ar fi fost dezastruos pentru trupă dacă inamicul n-ar fi rezistat slab eroicului avînt al soldatului nostru. — Ia sileşte-te să-ţi aduci aminte : nu cumva şi-au dat mîna. ne jucăm. Simţinduse bănuit. In schimb. Cînd nu putuse evita ciocniri de ariergardă. el _ fusese abandonat fără luptă îndată după aceea. n-aş zice. domnule locotenent. sperînd să înşele buna-credinţă a ofiţerilor şi trupei din . Friedmann spusese destule ca să se vadă ce absurdă era toată povestea. tara îndoială. — Tăcere. mulţumit: deşi preşedintele erau răuvoitor. Sterie protestă. poate. nu avocatul acuzatului î Friedmann plecă din faţa mesei Curţii Marţiale. unicul contraatac al brigăzii fusese lansat în teren împădurit.tristeţea. Oamenii nu spuneau decît ce văzuseră. Era un om cărunt.martori. Sterie nu fu mai puţin mulţumit de ceilalţi . fără umbră de zîmbet. sau şi-au dat şi mîna ?. Dar răspunse în aşa fel întrebărilor. duşmănos. însărcinase cu comanda ariergardei pe admiratorul său fanatic (aşa cum fuseseră obligaţi să recunoască şi martorii apărării). iar el o retrăsese aproape fără lupte. prin urmare şi-au dat mîna. Sterie însă îi surîse. acuzat. care rămăsese în' liniile amice. aspru. Colonelul preşedinte al Curţii Marţiale se răstea la el. — Nu mi-a dat mîna! răcnea Sterie. nu. Sterie se întoarse şi-l înghiţi pe Friedmann cu o privire lacomă. care fusese respinsă. ! — Nu-mi aduc aminte. afară de soldatul care stătuse de santinelă la capătul tranşeei şi-l văzuse cum îşi ia rămas bun de la Duca şi de soldatul care era la luneta de 100 observaţie lîngă adăpostul lui Sterie. aruncîndu-i o privire lui Sterie. de dat mîna. trădătorul dezertase la inamic. ca agent al lui Duca. care făcuse şi el jocul şefului său. îi spuse el în sfîrşit. încît colonelul îl repezi şi pe el : — Eşti martor. cînd venise Gogu Apostolescu să-i anunţe dezertarea lui Duca. da' de îmbrăţişat. sau s-au îmbrăţişat ? — De îmbrăţişat.^ •— Aha. — Treci la locul dumitale. cu faţa albă-cenuşie a omului de birou. — Şi s-au salutat. Acesta îi făcu un semn şi pe urmă nu se mai uită La el. cu complicitatea admiratorului şi uneltei sale. dar procurorul le punea întrebări tendenţioase şi încerca să arate că sub gesturile cele mai simple şi cuvintele cele mai fireşti se ascundea un înţeles criminal. Sterie se-ntorcea spre avocatul său şoptindu-I febril: — Nu dădea mîna niciodată cu ofiţerii subalterni.

că spune adevărul. şi aşa mai departe. Să aprecieze Curtea greutatea răspunderii unei erori judiciare.. inert. Avocatul îi făcu semn cu cotul. ce-i drept. Sterie şedea în bancă. „E nebun. Şi aşa mai departe. Sînt nebuni. şi rămase cu avocatul în odaia lui. — Zi-mi „domnule preşedinte" ! — Domnule preşedinte. Asta îi dă102 dea o oboseală. — Bine. Sterie ştia că are dreptate.. Dar cine-l poate lua în serios ?" Şi se-ntoarse cu o curiozitate febrilă spre avocat. zise avocatul. Preşedintele zise ceva. În concluzie. destul de şters : — Domnule colonel. Cred că au văzut şi ei. Sterie tresări. Dar explicaţia psihologică a faptului era mult mai plauzibilă după părerea apărării. zise Sterie. Acesta îşi scoase lornionul de pe nas. tot edificiul argumentării făcute de acuzare era întemeiat pe bănuieli şi presupuneri. Se simţea obosit. decît interpretările machiavelice ale acuzării. maximă. nici o dovadă. Mai bine rămîneam acolo şi mă curăţăm luptînd decît să mă facă domnul maior ăla la fiecare . dintr-un sentiment de onoare militară rău înţeles. anume cînd se încerca a se face o crimă din retragerea lui Sterie de pe poziţia unde avea ordin să reziste pînă la capăt. cu ochii în gol. unele la fel de adevărate ca altele. Cînd am primit să ne retragem. cu degradarea în faţa frontului trupelor şi pedeapsa capitală prin împuşcare. martorii arătaseră că Friedmann fusese acela care ceruse retragerea. Sterie se ridică şi spuse.. nu voia să şi-o retragă. Acuzarea se baza pe propria mărturie a lui Sterie. şi-l şterse. şi dacă se poate. Abia observă cînd isprăvi de vorbit avocatul şi veni să se aşeze iar lîngS el. — Eşti nevinovat. nici o mărturie nu arătau în mod probant temeinicia acuzării. se gîndi Sterie. vorbe contra vorbe. pe care acesta. Nici o faptă materială. Oricare ofiţer ar fi făcut la fel în locul meu. prevăzută şi pedepsită de articolele şi paragrafele (şi înşiră un pomelnic de articole şi paragrafe) din codul Justiţiei militare. Vrei o ţigară ? — Mi-am făcut numai şi numai datoria. mai ai ceva de spus ? — Ridică-te. Urmă : — O singură dată nu mi-am făcut-o. şopti avocatul. că argumentele sale sînt convingătoare. mi-am făcut datoria.bravul regi101 ment unu grăniceri. de aceea i se părea lui Sterie că se risipeşte toată argumentarea. Şi lucru ciudat şi îngrijorător. Sterie se întoarse cu avocatul şi santinelele după el. Sterie se făcuse vinovat de crima de înaltă trădare. că sînt vorbe ca şi ale procurorului.. Intr-unul din punctele cele mai importante. apoi şi-l puse Ia loc şi începu să vorbească foarte calm. Duca . Un om machiavelic fusese. o somnolenţă. După el. de ce vorbea avocatul mai mult. Dar asta e meseria lui de procuror : să ceară pedeapsa. care poate apăsa o viaţă întreagă pe conştiinţa şi numele cui a săvîrşit-o. zise preşedintele. dar asta nu însemna că se găseşte uşor un al doilea de acest fel. Preşedintele întrebă iar : — Acuzat. Ridicăm şedinţa.

O să mă graţieze. . spuse avocatul şi plecă pleoapele. acelaşi drum. Curtea Marţială intră. în virtutea articolelor şi paragrafelor atît şi atît din legea cutare şi cutare. — Dar spune! Spune! Am o şansă? Am? la spune: am ? Se agăţa de el şi-l privea în ochi cu o curiozitate mistuitoare. crezi că scap ? Avocatul se uită într-altă parte. „Trec printre ei şi sînt condamnat la moarte. Avocatul voi să plece.. Nu. — Nu cred. sincer de tot. Curios. avocatul zise: — Prevedeam. Dar ştii. Sau visez eu. primită în picioare de cei cîţiva oameni din sală." Se simţea altceva decît ei. parcă visez.— Domnule. Vor să facă un exemplu. Sterie stătea. Sterie îi dădu deodată drumul. aşa îmi răspunzi. ca mîinile spînzurînd între genunchi. Iscăleşte-o. Ştiai ca vor să mă condamne. ce făcea ! Avocatul îi aprinse ţigara şi Sterie începu să tragă din ea. zise avocatul. Nu se poate". absent Da. Puţin le pasă dacă eşti vinovat sau nu. frate. Iarăşi. Ei nu sînt. Uite-o aici. zise el pe un ton şters. rechizitoriului şi pledoariei. Cum vrei dumneata. Curios. „fără onoare" şi alte asemenea. Spune-mi. Se duse să se aşeze pe pai. apoi în pămînt. Spune-mL De la început. locotenentul Sterie Laurenţiu este vinovat de crima de înaltă trădare şi ca atare e condamnat la degradarea în faţa frontului trupei şi pedeapsa capitală prin împuşcare. El se lăsă dus. veni un soldat să-i cheme. 104 Avocatul îşi freca braţele: îl durea unde-l strînsese Sterie. — A. Peste zece minute. a dezbaterilor. Vor să facă un exemplu. Sterie îJ apucă de braţ: — Nu te supăra. — Nu se poate. Nu-i aşa ? — Să-ncercăm. Acesta zise pe acelaşi ton oarecare : . fii bărbat. Eu te întreb ce crezi dumneata. Murmură: — Ţin' te tare. Atunci de ce să mă graţieze ? Ai ? Ia spune ! Avocatul oftă adînc. zise Sterie. — Da. De unde vrei să ştiu eu ? Sterie îl apucă de amîndouă braţele şi-l zgudui: — Nu. _ Locotenentul din Curtea Marţială se uită la Sterie. Ţine-ţi firea. Ai şi spus. Sînt nebuni. zise el. Cineva îl luă de umăr. aşa. „Sînt nebuni. Era palid de tot. — Nu ştiu. nemişcat. Uite un toc. Sterie iscăli cu mîna tremurînd. Aş fi vrut să-l văd pe el acolo. şi totuşi era om şi el.frază „trădător". Ajunşi în odaia în care era păzit. Colonelul îşi puse hîrtia în buzunar şi spuse: 103 — Să fie scos condamnatul. In orice caz. Am şi făcut cererea de graţiere la rege. trecu prin coridoarele pline de soldaţi. Preşedintele citi o hîrtie : în baza actului de acuzare.

■— Ţin' te tare. îşi zisese el. îi adusese avocatul cîteva pachete cu ţigări. O putere uriaşă îl mişca. Sterie dădu din umeri. Nu putea adormi. Se duse la perete. Avocatul nu mai spuse nimic şi ieşi. ■— Tot. Vedea careul de trupe. aici în cameră. Se oprise din plimbat în clipa cînd se gîndise la stîlpul de execuţie. E o nebunie ! O să mă graţieze i" Niciodată nu simţise cu atîta evidenţă imposibilitatea. plimbîndu-se fără încetare. că iscălise cererea de graţiere. palid şi cu ochii mari. cîteodată mai încet. venea un ofiţer să-i smulgă epoleţii şi să-l plesnească cu ei peste obraz. Fuma tot timpul. pe cînd un subofiţer îl lega strîns. dar nu se putea împotrivi. şi pornea iar. Trebuia să aştepte. Peste alte două. umezi.nervii. de ruşine. O să mă graţieze." Dar a treia zi de la condamnare veni răspunsul : regele refuza să graţieze un ofiţer trădător! Sterie era în odaie cu avocatul care îi adusese vestea. şi pe urmă i se făcea iar foame. Afară. Se apucă de obraji cu mîinile. Trebuie doar să aştept. Trebuie să mă graţieze. . începu să se plimbe de sus în jos prin odaie. nu se poate. santinelele îi auzeau cizmele pe ţiment. „Nu. să nu mă zbat. Apoi izbucni într-un geamăt scurt. zise avocatul. se liniştea un sfert de ceas. gîndindu-se. iar. Să am răbdare. Spuse. — Fii bărbat. numai cu vîrfurile degetelor. „O să mă graţieze.. Acuma porni iar. îi venea să 105 fugă. Cî'teodată mai repede. să audă. trebuia să-l lege de stîlp. II ţineau lipit de stîlp. mi-e frică să nu mă fac de ruşine. absurditatea faptului ca el să fie împuşcat.. Peste două ore. — Mi-e frică să nu urlu. Era alb de tot la faţă şi ochii îi străluceau. stîlpul sau un zid . Pe urmă. ca un copil: — Mi-e frică. Apoi se-ntoarse spre cellalt. la uşa închisă. Se încălzise tot. Pricepuse din prima clipă dar aşteptase. Apoi îşi aduse aminte că nu mai rămînea nimic de încercat." Şi se plimba. să nu-mi pierd. II vedea lingă el. care să spuie apoi că a murit ca un laş. X Ii era o foame cumplită. uşor. nu se poate.. Sărea în picioare. murmură cellalt. Şi aşa mai departe. Nu se putea ajunge acolo. neîncercat. Trăgeau cu urechea : — Tot se plimbă ? întrebau noii-veniii. C'îteodată se azvîrlea pe pat şi aştepta să adoarmă. şopti Sterie şi începură să-i curgă lacrimi pe obraji. O rupea la fugă ! Dar în aceeaşi clipă îl înhăţau pumni zdraveni şi-l îmbrînceau spre stîlp. înghiţea mîncarea din castron pe nemestecate. Ste-ie se ridică şi se repezi după el.. să nu mă tîrăsc. Ţin' te tare. şi-şi acoperi ochii cu dosul pumnului stîng.. un fel de sughiţ de plîns. „Nu. Deodată i se siişiase inima de o spaimă cumplită : lăsase ceva nefăcut. se ţinea din răsputeri să nu se facă de ruşine în faţa tuturor oamenilor.. cu mîna pe ochi. se schimbară santinelele. îl împingea de la stîlp. şi le fuma. Un stîlp gros. Ţinea mîna dreaptă pe perete.

Un glas răguşit întrebă : — Cine e? '— Preotul. mea de furie. dar era postav tare. pe rege. îşi încheie sutana cenuşie. Condamnatul zbiera ca o fiară. iar glasul unui om în starea în care era Sterie. Ah l Aah ! Scrîşni din dinţi de se auzea de la doi paşi. Plantonul veni la orele unsprezece să-î scoale din somn. Se ridică îndată. îngînă avocatul. şi-l trimise la condamnat. pe sub sprîncene. şi aşa mai departe. lucruri de care ei ştiau că trebuie să-ţi fie frică. întrebă : — Ai nevoie de ceva ? Sterie nu răspunse. neomenesc. de cîine turbat. Preotul aşteptă să se potolească Sterie şi le şopti ostaşilor : — Dacă mă cheamă. Preotul bea ceai. pe preot. Sterie rămase cu ochii la el.privire de jos în sus. De ce? Avocatul nu ştia ce să răspundă. părinte. Şi ieşi cît mai uşurel cu putinţă. să vezi că în momentul ăsta nu sînt bărbat. Avocatul tăcu. confesorul militar. părintele Ionescu. Lui Sterie îi ieşiră pe frunte broboane de sudoare. îşi puse pe cap melonul cenuşiu cu rozeta tricoloră de ofiţer în frunte. eşti bărbat. înjurînd de dumnezei pe preot. — Ţine-ţi firea. pe sine însuşi. Ii aruncă avocatului. împuşcăm un nevinovat. zise avocatul. eşti om de onoare. îşi luă cartea şi patrafirul sub braţ şi se duse prin curţile interminabile şi pe culoarele gălăgioase ale cazărmii. Ii era penibilă scena. 106 — De ce să mor? întrebă Sterie fără să se uite la el. armata. Avocatului i se făcu frică. ţara întreagă. — Pentru întărirea disciplinei. are puterea de a zgudui nervii ascultătorului. Sterie zise : — Care onoare ? O să mă plesnească peste obraz cu epoleţii. zise Sterie. Avocatul zise: — Trimite-mi vorbă prin planton. fiule. Asta se petrecea spre seară. să bată în uşa condamnatului. Un urlet cumplit îi răspunse. singur. Ca să nu dezerteze ăilalţi. Ge-. o. cum şedea pe pat. .Apoi şi le şterse cu dosul mîinii. — Vă cheamă. Dar trebuia să stea cu ei: omul era nevinovat. cu un asemenea glas schimonosit. veniţi careva să-mi spuneţi. pe cei mari. pe rege. Trecu pe la părintele Ionescu. Care bărbat ? Dă-mi o femeie. deci nu răs-s punse. încît' soldaţii de santinelă la uşă îngheţaseră cu puştile pe umeri: niciodată nu-şi închipuiseră că cineva poate să urască 107 atît de sălbatic pe Dumnezeu. nu se rupse. şi citea un roman ferfeniţit. urletul singur. punîndu-l într-o stare de tulburare şi de spaimă. întrebă: — Cînd e ? Mîine ? — Mîine la opt dimineaţa. o privire tulbure. scrîşnea din dinţi şi mîinile făcute gheare trăgeau de pulpana mantalei.

— Cine ? Ce ? Care eşti acolo ? răcni popa din pat. — Plantonul, părinte. Vă cheamă don' locotenent pe care-l împuşcă mîine. — Bine, viu, zise preotul şi începu să-şi caute ghetele, gernînd şi suflînd ca omul sculat din somn. Sterie şedea pe pat şi-l aştepta. Se uită la el, palid şi speriat. Preotul era un om de vreo treizeci şi opt, patruzeci de ani, înalt, eu o leacă de burtă şi o faţă blajină, lată, mare, liniştită. — Bună seara, fiule, zise preotul şi se aşeză lingă el. Sterie nu se mişcase. Zise şters : — Părinte, ce mă fac ? »— Roagă-te, dragul meu, zise cu blîndeţe preotul. — Nu pot. Am încercat. — Mai încearcă, fiule, rugăciunea e singura scăpare. — Nu pot, părinte, suflă Sterie. Am încercat. De cîteva ceasuri încerc. Nu pot. N-am cui să mă rog. — Lui Dumnezeu, fiule, tatăl nostru al tuturora. — Nu-l cunosc. Nu cred că există. N-am la ce sa mă rog, părinte. Cînd mă rog, mi se pare că vorbesc în vînt, în gol. Nu e nimic, părinte. Ce mă fac ? Era foarte slăbit şi obosit; tras de tot la faţă ; îi luceau ochii ca de febră. 108 — Roagă-te, fiule, din adîncul sufletului, şi... zise preotul, dar Sterie îl întrerupse: — Dumneata de unde crezi că mă rog?. Ridicase glasul, enervat. Preotul oftă: — Să ne rugăm împreună. îngenunchează aici, fiule. Sterie îngenunche pe ţiment, preotul îi puse pa-tra< firul în cap şi începu să citească o rugăciune. Cu-* vintele erau frumoase şi grave, ale unei mari credinţe din vechime. Sterie dădu patrafirul la o parte cu mîna. — Iartă-mâ, părinte. Nu mai pot. Nu cred. Ne pierdem vremea. Spunemi ce să fac! II privea cu o insistenţă dementă. Cînd părintele îonescu deschise gura, Sterie îl întrerupse iar: — De ce mor ? Dacă există Dumnezeu, de ce mă omoară ? Sînt nevinovat! — Nimeni nu e nevinovat, fiule, zise preotul, — Eu sînt! N-am trădat 1 — Ai făcut alte păcate, murmură părintele îonescu. — Nu, nu! Nimic! Nu merit să mă chinuiesc aşa ! De ce mă chinuiesc ? De ce să mă degradeze, să urle tot frontul că am fost trădător ? De ce ? Dumneata ştii ce ofiţer am fost eu ? Ha! Ce bătaie de joc! Ce nebunie! Părinte, mi se pare că trăiesc în balamuc, şi mă judecă şi mă omoară nebunii! Totul degeaba, fără sens ! îmi vine să înnebunesc şi eu ! Ce să mă fac, părinte, ce să mă fac ?

Se ridicase şi umbla de colo pînă colo, de-a latul odăii, frămîntîndu-şi mîinile. — Suferi mult, domnule locotenent, zise părintele îonescu, dar poate că aşa îţi cîştigi viaţa veşnică. — Nu cred în lumea ailaltă, părinte, suflă Sterie. N-ai văzut soldaţi morţi pe cîmp ? Crezi că te-a zburat sufletul? Acolo sînt, cu suflet cu tot, morţi. Nu, nu merge. ^ Am încercat. Nu merge. Se aşeza iar pe pat şi se uită rugător la preot 2 — Ce să mă fac, părinte ? Ce să mă fac ? 109 Preotul îi vorbi despre Isus Hristos, despre resemnare. — Tocmai pe el l-au omorît! Ce ? Ca să mi se ierte mie ? M-a mîntuit ? De ce m-a mîntuit ? De nimic ! L-au omorît, şi şi-au făcut treburile mai departe, bestiile, tîlharii! Ca animalele sălbatice, aşa sîntem! Totul e aşa : haos, crimă, nebunie. Mai bine n-ar fi. Dar mi se rupe inima, părinte, o simt în piept cum se sfîşie, că mor degeaba, omorît de ticăloşii ăia, degeaba, părinte, degeaba ! De ce ? Ce răspuns am ? Nu-nţelegi că o să mor ca o cîrpă, urlînd, sau îngheţat de frică, tot cîrpă, dar mută, ca o cînpă, nu ca un om ! Fă-mă să mor ca un om, părinte, că mi-e frică şi ruşine, frică şi ruşine... Repetă de cîteva ori „frică şi ruşine", uitîndu-se la timent. — Crede în Dumnezeu, fiule şi... — Ce să cred? Nu mai pot crede în el cînd văd ce mi se-ntîmplă. Ce, el nu ştie ? De ce-şi bate joc de mine ? Şi începu să-l înjure pe Dumnezeu, spurcat de tot; părintele Ionescu încerca să-l potolească. — Nu vezi că m-au distrus ? Eram gata să mor oricînd, pentru ţară, pentru jurămîntul meu de ofiţer, şi acuma am văzut ce e ţara — şi ofiţeria! Asasini ! Bandă de tîmpiţi, descreieraţi şi asasini! Pentru ei să mor ? Nu mai am nevoie să mor, că mă omoară ei, pentru interesele lor. Şi trădătorul adevărat rîde-n barbă, nici că-i pasă ! Dumnezeu ! Ha ! Dumnezeu! Căzu cu coatele pe genunchi şi cu tîmplele-n palme: — Nu-l văd pe Dumnezeu. Văd numai tîmpenie şi sălbăticie. Cred în ce văd, părinte. Du-te, părinte. Lasă-mă în pace. — Am să mă rog pentru dumneata, şopti preotul. — Roagă-te, zise şters Sterie dintre palmele-n care-şi rezemase faţa. 110 Preotul ieşi. Sterie rămase singur. Era limpede : totul e un haos şi o sălbăticie cumplită. Nici nu făcea să trăieşti într-o astfel de lume. Să mai fii şi un păcălit, un caraghios, care crede în una sau alta. Şi totuşi ce păcat i Pierdea mult. Ii era sete ; ar fi băut un pahar de vin rece, bun; ar fi mîncat bine. Femei erau. Acum nu-i era poftă; dar îşi amintea de aventuri de-ale lui. Pierdea tot. Datoria împlinită era o mîndrie şi o bucurie care te ajută să mori uşor. Chiar mulţumit. Dar aşa ? „Sînt sărac. Gol de tot sînt, murmuri Sterie. Foarte sărac şi pustiu. Om ?. Nu. Puţin de tot. Cîrpă. Excrement. Gelatină scîrboasă. Măcar de-ar veni mai repede, să scap de murdăria asta", se gîndi el. Pe urmă iar se gîndi la execuţie. Mai avea cîteva ore. Puţin. începu iarăşi să

vadă careul de trupe şi pe ofiţerul care îi smulgea epoleţii şi-l plesnea peste faţă cu ei. Ce fel de om avea să fie? Cine era ? Poate că mîine avea să fie la exeeuţie, poimîine pe front, răspoimîne mort. Sau avea să fie o cutră, un ambuscat, un ofiţer de birouri şi de găinării. Poate că, la primăvară, î] va lua şi pe el tifosul exantematic. II vedea cu ce efort trage de epoleţi, cu ce brutalitate conştiincioasă îl arde peste obraji. Săracul : un biet om amărît, orb. Şi în clipa aceea îşi dădu seama că e liniştit. Observă asta cu uimire, cutremurîndu-se ca de o minune a firii. Era de speriat! De unde-i venise liniştea ? De cînd apăruse? De unde venise, din ce? începu să se plimbe prin odaie, cu capul în piept şi mîinile la spate, căutînd, gîndindu-se concentrat. Poate din cuvîntul „orb" ? El, Sterie, nu era orb ? Ba da, fusese. Crezuse în vorbe, mersese înainte, gata să moară şi să ucidă, pentru ţară şi rege, pentru onoarea hainei militare, pentru... Ce era ţara ? Cine anume era ţara ? Ce era regele ? Ştia foarte bine. Toată lumea ar îi ştiut, dacă s-ar 'fi gîndit numai puţin, dacă celor mai mulţi nu le-ar fi fost lene 111 să gîndească. Acuma înţelegea foarte limpede legea care-l împinsese, şi legea care-l zdrobise, legi nu făcute de oameni, ci care-i leagă şi-i mînă, îmbucate în alte legi, mai largi, şi acestea în altele, şi mai largi, din odăiţa asta şi pînă la stelele cele mai depărtate, o ceasornicărie uriaşă şi vie care-l purta ca o mare şi avea să-I înghită ca o mare. înţelegea, îşi înţelegea şi greşeala: acuma îi venea să rîdă de sine însuşi; fără răutate; cum rîzi de un copil; aşai vedea şi pe sărmanul nebun, Duca, şi pe judecători, şi pe procuror, şi pe avocat, şi armatele îngropate în tranşee de la Marea Neagră la Marea Nordului; înţelegea de ce; se plimbase din ce în ce mai repede, în prada unei înflăcărări, unui entuziasm, unei lumini a minţii şi unei limpezimi a sufletului care îl făcură deodată să rămîie pe loc, cu ochii plini de lacrimi de recunoştinţă pe care nu i le putea dărui nici unei persoane pe lumea aceasta nemărginită. Apoi se linişti şi reîncepu să se gîndească, cu o plăcere, o bucurie liniştită ; de cîteva ori se apropie de el umbra groazei, cu imaginile execuţiei, a propriului său cadavru, a putrezirii, a întunericului fără sfîrşit al morţii. Dar erau slabe, din ce în ce mai slabe.. îi plăcea mai mult să se gîndească la marea sa descoperire. „Păcat că mor acum. Dar nu face nimic : dac-am găsit eu, o să găsească şi alţii", se gîndea el. Pînă la sfîrşit îl cuprinse o mare oboseală. Se culcă îmbrăcat pe patul de fier şi adormi îndată. Dormi un somn ciudat, transparent, prin care-şi dădea seama de tot, de odaie, de santinelele de afară, de ce i se întîmiplase şi ce avea să se întîmple. Apoi adormi de-a binelea, şi se trezi uşor, ca un copil, odihnit, curat. Se plimba iar prin odaie cînd se deschise uşa : îl văzu pe un ofiţer de jandarmi care-l privea cu o curiozitate murdară. — Gata ? întrebă Sterie. — Am venit să-ţi spun: peste o oră, la opt. 112

— Atunci de ce mă deranjaţi ? întrebă Sterie calm',Pînă la opt lăsaţi-mă în pace; am treabă. Şi-i întoarse spatele, continuîndu-şi plimbarea, cu mîinile la spate. Părintele Ionescu se rugă pentru el în noaptea aceea, cu spaimă că i se clatină credinţa. „Am crezut pînă acum ? Sau rni s-a părut ?" se întreba el n> grozit, dîndu-şi seama că nu-şi pusese niciodată credinţa la încercarea judecăţii raţionale. Şi de ce se ruga mai tare, de aceea i se părea că e mai pâră-, sft şi mai singur în lumea pustie, crudă şi oarbă. Avea o sticlă de rom. Bău un sfert din ea şi adormi greu, chinuit de vise. Trebuiră să-l scuture, dimineaţa, ca să-l scoale. In aceeaşi noapte, generalul-comandant al diviziei, generalul Cilibia, veni cu maşina pînă la postul de comandă al brigăzii şi-l chemă pe Vasilache. Era gras, roşu-vînăt, cu sprîncene stufoase şi negre ca nişte peri de mistreţ. Grohăi la Vasilache: — Colonele, să pui un locotenent din grănicerii tăi să comande plutonul de execuţie. Va^silache bîigui ceva nedesluşit. Vişoran, care fusese chemat şi el, strîmbă din nas, încruntîndu-se: — Am onoarea să vă raportez, domnule general, că o să ne refuze şi navem cum să-i pedepsim. In cazuri de nesupunere îi cam trimitem pe' front; dar ăstora nu le pasă, că îi mănîncă păduchii în tranşee din toamnă şi pînă acuma, fără întrerupere! Cilibia se uită ţintă la el. Figura brutaiă şi mustăcioasă a lui Vişoran era prea cazonă ca să poată fi^ bănuit de înduioşări umanitare. Cilibia se-ntoarse către comandantul regimentului de infanterie, care asistase, mut, la discuţie : — Tu, mă, pe cine-l aveai în flancul stîng, pe unde a spălat ăla putina? — Compania a şasea, locotenent Stahl, domnule general. — Neamţ ? Pe el să-l pui, biserica mă-si de gonţ ! .113 — Am înţeles, să trăiţi! Nu neamţ, e franţuz, mi se pare. — Dă-l în mâ-sa ! Să comande plutonul de execuţie! Peste un ceas, în bordeiul comandantului de regiment, la lumina albă şi mirosul iute al unei lămpi de semnalizare, cu carbid, locotenentul Stahl primi ordinul în poziţie de drepţi. Colonelul îi întoarse spatele ca să nu se expună la refuz. — Am onoare să vă raportez, domnule colonel, nu pot comanda plutonul de execuţie. Mai bine mă împuşcaţi pe mine. Colonelul făcu „stînga-mprejur" să-l privească, şi-1 văzu că-i tremură mustăţile roşcovane şi că a pălit. — Te dau pe mîna Curţii Marţiale ! răcni el. Cellalt nu se clinti. Colonelul îl privea îngrijorat. Ştia că de fapt n-are ce să-i facă. Căuta cu înfrigurare în minte un ofiţer care să primească. — Mă neamţule, îţi dau o lună acasă ! Locotenentul Stahl rîse palid, fără chef : — Sînt bucureştean, domnule colonel, ai mei au rămas în Bucureşti sub

ocupaţie. Dar chiar dac-aş, fi de-aici, tot n-aş putea primi. Se gîndea : „M-am curăţat şi eu. Dar n-am ce face. ■ Tant pis; nu-mi pare rău." Şi i se strîngea inima de frica morţii. Colonelul se uita la e! cu o mînie rece. Cumpănea' în gînd dacă să-l dea în judecata Curţii Marţiale pentru refuz de executare a ordinului: pedeapsa era împuşcarea. Pe de altă parte, s-ar fi făcut vîlvă : şi' aşa chestia cu Sterie fusese carn trasă de păr; să rişti să faci doi martiri ? Scandal, poate chiar în presă ; se va şti că lui, colonelului-comandant, un locotenent îi refuznse executarea unui ordin; pe de altă parte locotenentul, ofiţer de front, nu refuzase să execute un ordin de luptă, ci pe acela de-a face pe 114 călăul. Putea fi pedepsit altfel, mai discret, şi tot cu moartea. Existau mai multe mijloace, din care unul aproape cu desăvîrşire sigur. — Bine, du-te, îi spuse lui Stahl comandantul regimentului, şi-i întoarse spatele. XI In noaptea aceea, la posturile de comandă din acel sector al frontului, comandanţii şi ofiţerii de informaţii făcură liste de ofiţeri şi soldaţi din regimentele lor; furierii îi treziră pe oameni în tranşee; spre ziuă, în marş obosit, pe şosele, sau în căruţe, grupuri mici de soldaţi şi ofiţeri se îndreptau spre P..., şi o dată sosiţi, se adunau în curtea cazărmii. Dimineaţa veni, cenuşie şi rece, cu vînt subţire, care şuiera a pustiu prin curtea cazărmii unde oamenii stăteau şi aşteptau în jurul piramidelor de puşti. Apărură ofiţeri, care se risipiră prin grupuri. Soldaţii se aliniară, lăsînd puştile unde erau. Comenzi prelungi îi întoarseră spre poarta cazărmii şi îi puseră în marş. Se opriră pe poligonul de tir din dosul cazărmilor, şi se formară în careu, două mii de oameni care nu se cunoşteau, bărboşi, slabi, păduchioşi, obosiţi, cu ochii morţi. Era frig şi vînt şi nori livizi pluteau deasupra acelui cîmp de noroi îngheţat. Şirurile de oameni în mantale stropite cu noroi uscat, în bocanci îmbrăcaţi în noroi, oameni cu capele, căciuli sau chipie de sub care se iveau feţe galbene, colţuroase şi ţepoase de barbă, aşteptau în tăcere, pe trei laturi. Intr-a patra era gol. Cîmp gol, cu un par gros înfipt în pămînt. Friedmann era şi el acolo. Şi Dumitriu, şi Gogu Apostolescu, şi Istrate, şi Stahl. Stahl ţinea ochii închişi. Nu voia să vadă. Istrate era nedormit, cu ochii roşii, căci avusese treabă, nişte patrule, o incursiune a inamicului la începutul nopţii. 115 Dormea de-a-n picioarelea. Mai tîrziu avea să spuie: „Ce mare lucru că se curăţă unul ? Azi el, rnîine eu, poimîine tu. Nu mă interesează. Dame dac-ar fi, măcar." Gogu Apostolescu duhnea a băutură. Avea o sticlă de coniac, cadou de la rude, mare cît buzunarul; o băuse pe drum toată ; acuma îi era somn, îi era cald, se simţea bine. Ii venea să fredoneze: „Non, non, Ies blondes Sont trop fecondes, Non, non, Ies blondes, le n'en

veux pas !" ' Friedmann se uita. Aştepta. -11 ţinea minte, se dise de mii de ori, poate nu trecuse ceas să nu-şî aducă aminte de faţa pustie, întrebătoare, a lui Sterie, cînd îl văzuse în faţa Curţii Marţiale, şi zîmbetul de la sfîrşit, cînd plecase. Un zîmbet idiot, de încredere amestecată cu puţină frică. „Dumnezeule ! Dumnezeule!" gemu Friedmann în sufletul său. Pe el nu se vedea nimic: un ofiţeraş de front, murdar, neras şi cu urechi mari, care stătea în rind şi aştepta. Deodată apăru un grup de după colţul cazărmii. Un colonel-magistrat, nişte ofiţeri subalterni, un popă militar cu ochii umflaţi, care-l ţinea de braţ pe Sterie. Sterie mergea repede, cu un pas vioi, întins, şi-şi mişca braţele. Era tras la faţă, un sfert rămăsese din cît fusese; se răsese proaspăt. Se uita drept înainte, dar nu la oameni. Nici în sus. Se uita de fapt în gol, ca un om foarte atent, de pildă cineva care-şi numără paşii sau, mergînd la drum întins, face un calcul în minte. Friedmann o-bserya cum, cu un gest domo! dar ferm, desface mîna popii de pe braţul lui şi merge singur spre stîlpul singuratic. Plutonul de execuţie, <notă> 1 Nu, nu, blondele Sânt prea bune de prăsilă, Nu, nu, blondele Eu nu le vreau ! </notă> 116 care tropăia ritmat după el, coti spre mijlocul careului ; un ofiţer cu decoraţii pe piept şi sabia în urâtă umbla pe lîngă soldaţi. Friedmann însă se uita la Sterie cum stă cu spatele la stîlp. Era cu capul goi ; vînttrr îngheţat îisufla părul din frunte. Stătea şi aştepta, liniştit, alb de tot la faţă. Popa îi spunea ceva. — Pe l'ooc... stai, ţipă subţire glasul ofiţerului. La stîn-ga f Colonelul şi ceilalţi ofiţeri se grămăd'rră într-un flanc al plutonului de execuţie. Băteau din călcîie şi suflau aburi. Un locotenent în manta, căruia-i ieşea din buzunarul stîng garda săbiei, veni cu un dosar în mînă în faţa plutonului de execuţie şi citi cu glas înalt, piţigăiat, sentinţa. Vîntul îi fura cuvintele. Apoi se duse la Sterie. Acesta îl văzu cum se apropie. Mergea urît, cu picioarele prea apropiate, ca o femeie; pulpanele mantalei îi fîlfîiau în vînt. Sterie îl dădu uşor ia o parte cu mîna pe preot şi îşi scoase mantaua pe careo aruncă pe jos. Locotenentul cu dosarul îi rupse epoleţii şi-l atinse peste obraz cu ei, repede, fugar, după care-i trînti pe jos. După aceea se întoarse la grupul care bătea din călcîie şi sufla aburi. Mergea repede, aproape alergînd. „Dumnezeule i Dumnezeule!" gemea Friedmann. Nu scotea glas; în gîndul lui ţipa o voce deznădăjduită ; cine n-a auzit-o, n-o poate şti ; dar sînt care-au auzit-o. Cînd văzu doi sergenţi că-l leagă pe Sterie de stîlp şi-l leagă la ochi şi că preotul pleacă, cu cartea-n mînă şi capul în piept, închise ochii; auzi răcnetul prelung al comenzii şi pîrîitul salvei, fiindcă nu-şi_ putea astupa urechile în front, în rîndul întîi. Se uită o clipă la trupul care căzuse cu capul înainte şi spînzura aşa, legat pînă la brîu, lipit de stîlp şi atîrnat în aer, cu capul în jos. Comenzi. Trupele plecară. Rămaseră numai cîţiva soldaţi şi un

ofiţer, să dezlege cadavrul şi să-l îngroape undeva. Locotenentul Stahl fu trimis să comande un spital 117 de tifos exantematic în dosul frontului. Peste o săptămînă, era bolnav, între viaţă şi moarte. In 1921, în urma cererii rudelor locotenentului Laurenţiu Sterie, procesul fu judecat de înalta Curte de Casaţie şi casat, memoria condamnatului fu reabilitată, i se restituiră gradele şi decoraţia. încercară să-l îngroape într-un cimitir, cu o piatră pe mormînt. Dar resturile îi erau amestecate printre ale miilor de soldaţi morţi de exantematic şi îngropaţi în groapa comună, împreună cu cei cîţiva condamnaţi la moarte de justiţia militară. Aşa că trebuiră să renunţe. 118 PARTEA A NOUA Mizeriile războiului În amintirea lui Jacques Callot, gravor. I Într-o noapte de la sfîrşitul iernii 1916—1917 şi în ceputul primăverii 1917, locotenentul Stahl zăcea într-un pat de fier, întro sală luminată doar de o lampă cu petrol care atîrna de un cui bătut în perete la unul din capetele dormitorului. Stahl zăcea pe spate şi se uita la tavan. Tavanul i se părea că se află într-o imensă depărtare, ca şi cum sala aceea ar fi fost înaltă de cîţiva kilometri. În ciuda depărtării, Insă, distingea limpede filamentele de lumină amestecate cu fire de umbră, care ţeseau un păienjeniş concentric pe tavan, plecînd de la un centru luminos aflat lîngă unul din pereţi, deasupra lămpii. Deodată tavanul se depărta şi mai mult. Bolnavul închise ochii. îi era cald, îşi auzea sîngele bătînd în vinele capului, ca un bubuit de tunet, şi i se părea că patul se înalţă şi recade în adîncimi uriaşe. Se afla de fapt în plin ocean, un ocean sălbatic, cu mari talazuri rotunjite, şi cineva (nu ştia cine anume e, nu vedea^ pe nimeni), o putere dinafară, o obligaţie de neînlăturat, îi cerea să facă sa navigheze pe acest ocean un vapor cu fundul în sus. Vaporul era de dimensiunile unuia din Călătoriile lui Guliver; Stahl ar fi putut să-l întoarcă uşor de tot; dar ştia bine că 121 nu va izbuti să-l facă să plutească, doar vapoarele sînt făcute să plutească cu catargele în sus şi cu fundul în jos; se cerea ceva absurd, absurd ! De aceea se împotrivea din răsputeri, dar obligaţia aceea neîndurătoare se schimba într-o clipită : trebuia, dar trebuia neapărat, fără putinţă de scăpare, să clădească un turn cu temeliile în sus şi cu vîrful în pâtnînt, un turn foarte înalt. — Dar e imposibil, e absurd, gemu bolnavul, apoi, sufocîndu-se, cu inima bătînd înnebunită, urlă : E absurd! E ABSURD! Se trezi că-şi vedea, cu privirea tulbure, picioarele goale undeva, în tavanul plin de filamente de luniină : sigur, odaia se răsturnase cu podeaua în sus. Apoi recăzu pe pat, gîfîind, sleit, tavanul se mai apropie şi bolnavul zări şirul

de paturi din faţa lui, şi şirul de paturi din dreapta şi din stînga, în odaia slab luminată, prost văruită. Dintr-un pat de peste drum (adică de peste culoarul dintre cele două rînr duri de paturi), un bolnav cu faţa galbenă şi triunghiulară, ascuţită de o bărbuţă neagră şi de un ciuf sălbatic, îl privea cu ochi strălucitori şi rîdea cu dinţi galbeni spunîndu-i ceva, dar Stahl nu înţelese ce-i spunea. încet-încet, vuietul de mare furioasă din urechile lui se domoli şi se făcu un fel de tăcere; atunci însă începu să audă un fel de sforăit răguşit şi ciudat. La început se mirase de asemenea sforăituri, dar se învăţase să le recunoască : era horcăitul unui bolnav în agonie. „Cînd mai moare şi ăsta, să pot dormi ?" se gîndi bolnavul, simţind că iar îl apucă delirul. încercă să se ţină de pat, să nu-i vină ameţeala aceea cumplită, care-i făcea rău la stomac, dar nu izbuti decît, cu ultima privire lucidă, să zărească pe bolnavul din patul din dreapta, care' stătea şi se uita la tavan. Era slab de tot, cu nasul subţire, ascuţit, nările lipite şi gura deschisă. Stahl nici nu fu în stare să se mai 122 gîndească : „ăsta e mort", că îl şi apucă vîrtejul delirului. Spre sfîrşitul accesului, vedea umbre lungi albe, înalte pînă-n înaltul cerurilor, tulburi şi sumbre. Treceau pe lîngă el, încoace şi încolo. „Se duc să bea", se gîndi bolnavul. Nu ştia cine se duce să bea, nici ce, nici unde dar ştia că se duc să bea. Se trezi, în sfîrşit, cu limba umflată, uscată, cu gîtlejul încleiat. Nici nu-şi venise bine în fire, cînd se ridică, tremurînd de neputinţă, îşi vîrî picioarele în papucii de pîslă, reci, unde intraseră picioarele a sute de bolnavi, din care trei sferturi acuma morţi ; îşi trase pe umeri pătura de pe pat şi, cu genunchii moi, încovoiat, se tîrî spre uşă, printre paturile în care zăceau pe alocuri cîte doi oameni. Unul vorbea singur, uitîndu-se la el. Altul intră pe uşa din capăt şi se apropie, încet, şi dînsul cu pătura în spinare. Stahl nici nu se uită la el, la faţa ascuţită, cu ochii duşi în fundul orbitelor, cu capul a cărui piele cenuşie se vedea prin părul rărit, căzut aproape de tot. Ştia unde fusese omul; acolo se ducea şi el: pe uşă afară, prin antreul unde o soră dormea cu mantaua militară pe spate şi cu capul pe masa pe care ardea o lampă; iarăşi pe uşă, în curte, pe lîngă zid; aici, sub acoperişul unde stătea pe vremuri o trăsură, poate, se afla un ciubăr înalt aproape cît un om, un ciubăr uriaş, cu un morman de lemne gata tăiate lîngă el. Curtea era pustie, plină de hîrdi, tinichele, grămezi de nisip, gropi de noroi, grămăjoare de bălegar de cal, lemne; în fund, în nişte clădiri scunde, strîmbe, se făcea ziua mîncare şi se spălau rufe; dar acum era noapte, noapte cu lună şi nori, noapte de început de primăvară cu cer albastru şi nori cu margini argintii, şi copaci negri desenaţi cu un vîrf ascuţit pe sticla albastră a nopţii. Se vedeau case dincolo de gardul spitalului şi se auzea un huruit subteran şi necontenit : tunurile frontului. Locotenentul Stahl, în cămaşă lungă, murdară, cu 123 picioarele subţiate de boală, în papuci, cu pătura pe spate, se clătină pe lîngă zid. Se urcă pe grămada de lemne; lemnele i se rostogoliră de sub

se ţinu de zid. să-şî vină în fire. Friedmann stătea rezemat cu spatele de zid. Corpul de armată a încredinţat regimentului unu grăniceri. Se auzea bine. În adăpostul comandantului de regiment. sete tare şi mirosul de pivniţă. după o clipă de odihnă. la lumina felinarelor. apoi. — Hă ! A ! Ce ? Ce e ? ' 124 — Don' locotenent. baionete sau bidoane. îi făcea şi mai sete. care vorbea mereu. vă cheamă la don' colonel! ^ Friedmann îşi frecă ochii. Şi începu să facă fraze răsunătoare. uşor putrefact. căci omul care horcăia adineauri amuţise : era mort. dar cînd începuseră să bubuie tunurile departe. gîfîind. Friedmamn îi dădu cu cotul. în flancul drept al corpului de armată s-a produs o spărtură. pierzîndu-şi un papuc pe drum.picioare. Peste un minut. şi zgribulit se întoarse în sala cu paturi şi se ghemui sub pătură. gîfîind de oboseală. Ii veni ameţeală. lipit de comandantul companiei a patra. clănţănind din dinţi. regiment de elită. Se lăsă pe spate. dar rece. sarcina de onoare de a restabili situaţia. se tîrî jos. aşezat pe călcîie. Mai bău o cană. Friedmann îi recunoscu gla-. germanii lansaseră atacuri de diversiune. clipind din ochii înroşiţi de nesomn. dar voia să fie lăsat în pace să viseze mai departe. Se băuse jumătate din zeama de varză. pipăi peretele. vineţi de frig. Colonelul Vasilache începu să le explice savant: — Domnilor. pe piept. Pe cînd trecea prin tranşee. îşi încheie gulerul şi mantaua şi ieşi din adăpost. înţelesese toată lumea unde se joacă piesa. îl apucară frigurile şi începu să dîrdîîe. simţi agitaţie. erau îngrămădiţi toţi comandanţii de batalioane şi companii. Unii dintre ofiţerii de faţă se clătinau pe picioare de somn şi clipeau des. . se auzeau chemări în şoaptă. — Don' locotenent! Don' locotenent! Era Bîrlea. Ii era sete. scoase o oală de zeamă şi o bău. II La ceasul acela. şi cu ea în mină se aplecă asupra ciubărului. Se odihni iar. înoingîndu-se în mers. o vitrină cu flori. ştia că visează. brigada de cavalerie a fost respinsă de inamic în aşa fel încît frontul este lipsit de trupe în sectorul cotei 304. ordonanţa. îngenunche pe lemne. ci o lăsă pe grămada de lemne. şi trebuia să se aplece tare. Apoi se aplecă iar şi întinse mîna. se urcă sus de tot şi un miros de varză murată îl lovi în faţă. nu mai avu putere să agate tinicheaua în cui. pînă găsi strachina cu coada lungă agăţată într-un cui. în dreapta. sau li se închideau de tot ochii : în cele trei nopţi trecute. turnîndu-şi zeamă de varză pe gît. locotenentul Friedmann simţea că-l zguduie cineva de umăr şi nu voia să se trezească : visa frumos. speriat. la zece sau douăzeci de kilometri de acolo. şi-l trecură sudorile de oboseală. mogîldeţe negre se mişcau mormăind. sul prin somn şi tresări. Acesta părea mahmur şi se uita cu ochii săi bulbucaţi la comandantul regimentului. o clipă era gata să cadă înăuntru. zgomote metalice de arme. Ţinîndu-se de marginea ciubărului.

noiiveniţi erau tăcuţi şi sfioşi. Năsosul era nervos că începe iar balamucul şi-şi descărca nervozitatea vorbind fără noimă. pază pe parapet în locul santinelelor de pînă atunci.. dar ce vină avea el. cu creastă. Ieşiră mormăind. Am venit să preiau sectorul companiei dumneavoastră. ai ? — Contijentul o mie opt sute nouăzăşi. că te . — Petrică. Ce regiment «ra? — Patru roşiori. domnilor. — Şaisprezece dorobanţi. murmură unul din cei noi. Nu-i răspunse nimeni. Să nu ne rătăceşti.. moldovenesc. Era lună. — Aoleu. răspunse glasul cu tristeţe. cine nu e gata la orele 125 unu şi cincisprezece.— Ce-au făcut roşiorii ? — Au fugit. Era un vlăjgan cu nasul mare şi gros. şi începu să se scurgă prin tranşee un şir subţire de soldaţi cu căşti de oţel de tip francez. cu fălci pătrate şi o mustăcioară neagră: hamal în port la Brăila... ca nişte căşti antice . de ce să suporte toate prostiile? Rămase mînios încă o jumătate de ceas. suflă Istrate. Friedmann dădu din umeri : — Militari de paradă. Bătrînii rezervişti îşi instalaseră mitralierele în gropile în care 126 fuseseră mitralierele grănicerilor şi stăteau 'de. bă ? întrebă Bîrlea. Nu trecuse însă jumătatea de oră. cu glas moale. să te vedem ! — Ce vorbă e asta ! De ce să mă vezi ? Ce prostie. — Domnule locotenent. — Rezervişti.. Gogule. —• Voi care sînteţi. Friedmann îi strînse mîna necunoscutului. de meseria lui. cizme de lac. II căută pe sublocotenentul Dumitriu. rămîne aici şi va avea de dat socoteală altcuiva. — Ei. — Peste o jumătate de ceas. sînt locotenentul (Friedmann nu-i înţelese numele) din regimentul şaisprezece infanterie. da. apoi lucirea pieri. zise Friedmann rînjind în sinea lui. boşorogilor! îi plînse Bîrlea cu oarecare linişte. Casca din capul unui ofiţer luci. Friedmann porni să-i arate sectorul. tu rămîi la coadă. în cinci minute totul era gata. bă. cu nori argintii pe un cer de un albastru curat şi adînc. noroc! — Să trăiţi şi succes! — Da. Năsosul îl ajunse pe Friedmann din urmă şi-i spuse : — Ei. nu mie. după ce-şi adunase subalternii şi le dăduse ordin să trezească soldaţii şi să-i pregătească de marş. ia-o înainte. Aurică. mîrîi Friedmann supărat. predăm sectorul şi pornim spre Fundatei.. unde ne îmbarcăm în camioane ! Pregătiţi-vă. şi un regiment de călăraşi. fir-ar mama voastră a dracului.

îl duse Ia camion şi-l aşeză lîngă şofer. domnule colonel! Trebuie să recunoaştem terenul. care-l aveau de făcut înainte de a ajunge la poziţiile de plecare. vorbind încet. nu mai trecu nimeni. făsă capul pe piept. gîfîind. camioane mari şi greoaie. sau înjurînd sau oftînd. gata să închidă discuţia. în mijlocul unor cîmpuri largi ce se pierdeau în întuneric. că ara ajuns! Măi frate-miu. Se ridică. Se au-. Dar însăşi încetarea tropăitului înăbuşit şi tăcerea care urmă îl făcură să tresară şi să se trezească. care eşti dintr-a întîia ! — Compania a treia ! — Don' locotenent Istrate! 127 — Don' maior. cu flori mari. tot văzînd cum îi trec prin faţă siluetele de soldaţi cocoşate de raniţe. hai. zise Vasilaohe. murmură cineva din bulucul de oameni înghesuiţi în tranşee. strălucitoare. După patru ore de mers cu cea mai mare viteză •pe care o îngăduia şoseaua desfundată.strîng de gît! Ştii drumul spre Fundatei ? — Toţi îl ştim. ta împinge-l jos! şoptea el. care se scutură şi întrebă cu un glas neaşteptat de limpede unde e domnul colonei. la hopuri. Friedmann adormi de tot.sub greutatea ţevilor de mitralieră ori a cutiilor de muniţii. înghiţind şi mestecînd în gol. — Atacăm din marş. Friedmann rămase nemişcat şi începu să vadă iar vitrina de florărie bogată. eşti orb ? — Bă. dărîmat în parte de obuzele tunurilor grele. unde vrem să ajungem. Deodată. Iarăşi îi adună. Dar Vişoran îl opri. se zguduia de-i clănţăneau dinţii din gură. Şoferul îl împinse jos pe Friedmann. uimit că nu-l vede. Bîrlea îl trezi pe Friedrnann şi-1 făcu să se dea jos. dar în curînd i se făcu somn şi i se împăinjeniră ochii. aşteptau înşirate pe uliţa mare. . Cînd motorul începu să vibreze şi să trepideze. ce facem cu caii ? ■— Fereşte. maşinile se opriră undeva. — Dar. zeau strigăte: — Compania întîi! Bă. şil găsise umblînd anevoie prin întuneric. cu cele două coarne sau urechi ale capelelor. ca un om trezit din somn. am ajuns! Hai jos. cu un fel de coviltir tras peste ele şi cu o capotă de piele ca aceea a trăsurilor peste locul conducătorului.. bă i Ce. care se-ntorsese din drum. ostaşul ăla! Ia vino încoace! Unde e a şasea ? Pe Friedmann îl duse Bîrlea. don' locotenent. întîi îi privi cu atenţie.. domnilor. — Ei. umede. — Gata. şi le arătă pe hartă marşul pe. — Nu se poate. Nici nu-şi veni în fire pînă în satul tăcut. oftînd. şi cînd maşina porni. să amplasăm mitralierele! — Facem toate astea din marş! răspunse Vasilache. într-o cocioabă care fusese primăria satului. să vedem unde sîntem. înainte marş ! Şi se vîrî într-un adăpost individual ca să lase să treacă prin faţa lui compania. şi porni cît mai repede ca să-şi ajungă oamenii din urmă.

porcărie.— Vişorane. baionetelor. în aerul rece. — Am înţeles. şi deasupra lui se auzeau clinchetele şi hîrşcîitul gamelelor. chiar dacă scapi schilod. împuşcă-l şi pe urmă. domnule locotenent. calcă-1 în picioare. pe care o învăţase de la fostul său şef. ce porcărie. de cînd discuţi dumneata ordinele ? întrebă cellalt. Apoi tînărul ofiţer spuse: . Frederic cel Mare ? Soldatului trebuie să-i fie mai frică de ofiţer deăt de inamic. poate scapi. fără nici un accent: constata un fapt. pe arme. Vişoran se stăpîni. să te duci înainte. era totdeauna spălat şi stropit cu apă de colonie. Friedman zîmbi amar şi se uită la cerul senin din care dispăruse luna şi unde sclipeau stelele. Pălmuieşte-I. Dar şi ei. fără a înceta să mărşăluiască. ural Ah. praful se ridica şi rămînea pe feţele asudate ale oamenilor. Friedmann îl privi cu o neaşteptată ostilitate pe tînărul drept şi botos care nu rîdea decît foarte rar. ca ceafa ţeapănă. — Da. jandarmii prin sate. prea mult rabdă. — Mă Petrică. bidoanelor. zise Friedmann pe un ton muşcător. „Poate mă curăţ acuma". ciung. să te împingă cu sila. desigur. Friedmann mergea pe lîngă companie. colonelul Duca. poliţia la 'oraş. pe lîngă el. Peste o jumătate de oră. Simplu. Cine spusese. şi dacă mergi înainte. Tăcură. Prea sînt răbdători. şi umbla acum ţeapăn. jumătate trezie. Altă tăcere. înainte. coloneii. simţind că iar cade într-o toropeală sleită. Ce zici ? 129 — S-ar bucura. l-aş împuşca pe ofiţer cit ai zice peşte". nu părea obosit niciodată. pe mantale. Ii era totuna. se gîndi Friedmann. imbecilul şi încornoratul de rege. porcărie: ofiţerii. „Eu să fiu soldat. Şi adăugă (îşi adusese aminte în ultimul moment) : — Trupa şi ofiţerii o să poarte căşti: au venit cu camioanele de muniţii. regimentul de grăniceri mergea în marş forţat pe o şosea plină de gropi. Sublocotenentul Dumitriu zise deodată: — A fost un erou. orb. jumătate somn. să te vîneze dacă eşti refractar. învălmăşit a mii de bocanci răsuna înfundat pe noroiul uscat al drumului. şi onorata noastră armată l-a asasinat. căci dacă dai înapoi îţi pierzi viaţa sigur. puştilor pe care le purta masa de oameni în mişcare. băieţi. curţile marţiale. să trăiţi f — Atunci. murmură cellalt. la revedere. domnilor şi succes! Să vă văd la treabă ! zise Vasilache cu o bunăvoinţă supe128 rioară. „Am să mai trăiesc mult?" se întrebă el spre propria sa mirare. mii şi zeci de mii de oameni care să te încorporeze. îşi zise el iarăşi : faimoasa presimţire. — Ordonaţi! — Acuma s-ar bucura Sterică să fje cu noi. Sublocotenentul •Dumitriu îl ajunse din urmă şi merse o clipă alături de el. Tropăitul. privindu-l cu o demnitate rece. înainte. toţi. Nu fusese niciodată atît de obosit ca acuma. Porcărie. Era obosit.

Fiţi cuminţi. — O armată în care se întîmplă asemenea lucruri.. îi era frică de mult." Se lumina de ziuă în spatele lor. Rîdea. — Ei. Şi ne-au mai dus să vedem. trimite patrule în dreapta. pleşuve.130 ăsta. de popi. poate-l cunoaşteţi din Bucureşti. dealul acela sterp. de învăţători. Bravo. mi-e văr. au Jăsat terenul gol ca-n palmă i — Şi nu-i era ruşine să spuie asta ? întrebă tînă« rul Dumitriu. pifanilor I" Sublocotenentul Dumitriu înjură printre dinţi. ca o cămilă culcată şi cu gîtul şi capul pa pămînt. ţărani. dar e o lichea patentă. ce murdărie dezgustătoare. ia-o înainte. cutra. Friedmann îi spuse: — Petrică. numai aici. — Şcoală de eroism. — Am înţeles. În mine au tras. feciori de negustoraşi. nici plin : fiul de moşier era ţepos de barbă şi sălbăticit ca şi ceilalţi. că altfel uite ce v-aşteaptă. nu în Sterie. că nu va mai putea sta sub gloanţe. te slujesc cu sufletul întreg. urmă Friedmann. Gogu Apostolescu rîse: — Ce să-i fie lui ruşine ? Nu-l cunoşti. zise cu ură amară Friedmann. răspunse celălalt şi porni alergînd greoi. dar în gînd : „Ce garanţie am că no s-o iau la fugă chelălăind. — „Ia să vă văd. — Aia e cota 304. în stînga şi pe şosea. curaţi. cinstiţi. plini de onoare. Ţii oamenii sigur în mînă în felul . Ne-au vîrît cu nasul în murdărie. Pha. sau domnii din comandamente şi din curţile marţiale? Vodă Ferdinand e ţara ? Pentru el nu vreau să mor. Maica şi . îl cunosc de la Capşa. Eroi. au soarele în ochi. — Domnule locotenent — zise Gogu Apostolescu — în faţă nu mai e nimic: m-am întîlnit în Fundatei cu un văr al meu. murmură Friedmann. cît poţi de departe. Friedman uită de el şi continuă ce spunea. a Friedmann se trezi din gîndurile sale şi se uită la cellalt.— A fost o greşeală. Da. în mijloc. cîmpuri întinse. vă împuşcărn ca pe nişte cîini." Ii era frică. ca s-o dezveţi. — Nu. de impiegaţi. Şi-i faci mîndri. cu tinichelele zdrăngănind pe el. ca paiaţa aia sinistră de Vasilache? De ce să-mi pun pielea la bătaie? Pentru ce ? Pentru ţară ? Cine e ţara ? Noi. de o parte şi de cealaltă. Sublocotenentul tăcea mereu. „M-au trădat bestiile. — Mişu Vorvoreanu ? Cum nu. răspunse rece sublocotenentul Dumitriu . zise Gogu Apostolescu. Cellalt nu răspunse. şi mi-a spus că au fugit de-au mîncat păi mîntul. „Ia să vă văd. e bine aşa. şi începeau să apară în faţă nişte dîmburi înalte. zise el. Nici măcar o clipă. Nu mai era roşu ^n obraji. ca să ne sperie. Se uita cu frică la dealul din depărtare. Pentru el sînt laş. căpitanul Vorvoreanu din roşiori. care crăpăm aici. cum vîri pisica cu nasul în ce-a făcut. dar nu se poate condamna toată armata pentru ea. pifanilor". — Ne văd cum venim. Nu pot fi erou pentru vodă Ferdinand.

mergeau peste cîmp. „De ce ? De ce ? Pentru Dumnezeu. şi se agăţa de el . De paradă erau buni şi de umblat după muieri. îi curgea năduşeala pe obraz. Era desperare. Şi pe Sterie l-au împuşcat. şi încerca să ghicească locurile pe unde s-ar putea strecura soldaţii. fără pregătire de artilerie. ridicăt'uri şi adîncituri uşoare. Era şi o spinare care urca din cîmp şi pînă pe culme : oprea cu siguranţă focurile încrucişate ale mitralierelor . muşuroaie lungi. Dar pe urmă uită de asta. altfel leşin. — Mă — îngăimă Friedmann cu glas sugrumat — mai ai bidonul ăla de coniac ? Soldatul tresări şi începu sa se caute în buzunare cu o înfrigurare care nu-i era obişnuită. dîre de pămînt proaspăt. fără cunoaşterea terenului. Şi deodată îşi aduse aminte de soldatul care murise odată într-o pădure.dumnezeii lui de ciocoi 131 şi de laş. Friedmann mergea cu ochii înainte. dar cîţi vor putea urca pe ea ? „Şi eu. Ce făcea? Se ruga? Friedmann se-ntoarse să-l vadă pe Bîrîea dacă se ţine după el : da. — Bea. acoperite de iarbă veştedă de anul trecut. dat după laşitatea criminală a roşiorilor. Vlăjganul înhaţă bidonul cu o lăcomie dementă (nu era beţiv. Tare ar fi vrut. Pînă acolo era un cîmp larg. că i se taie răsuflarea. Bea tot. I se făcu rău. N-avea ce răspunde. Dar stă aşa de un milion de ani." Se întoarse să se uite pe furiş la oamenii care umblau la dreapta şi la stînga lui: observaseră ? Mergeau înainte. apoi i-l întinse. ce-am să fac ? Ce caut aici ?" Nu găsea nici un răspuns absurdităţii monstruoase a lucrului pe care-l făcea. mă. Friedmann nu răspunse nimic. cu ochii la dealul din faţă. Bravo. maşinal. Şi Sterie. În ciuda frigului. totdeauna şi-o putea stăpîni. de-a lungul culmii. împiedecîndu-se de tufişuri spinoase. încet: i se mişcau buzele. Bine făcută. eu. îl apuca frica : nu-i fusese niciodată aşa de frică. de ce?" se întreba el. cu totul gol. desperare. Pe măsură ce se apropiau. la dealul din faţa lui. Ii întinse bidonul şi Friedmann bău pîrîă simţi că nu mai poate. „O să trebuiască să mă aşez pe jos. dar ar fi vrut. lumea asta. un ordin criminal. <notă> 1 Lumea întoarsă pe dos. Bravo! — Le monde ă l'envers \ zise Gogu Apostolescu. ferindu-se de focul mitralierelor şi puştilor nemţeşti. Dar acuma nu era numai frică. Unul vorbea ceva. galbeni de tot. Da. </notă> 132 din pricina lui. cafenii. acolo era. pe al căror comandant n-avea să-l judece niciodată. Se apropiau . nici o Curte Marţială. călcînd în picioare nişte ogoare de toamna trecută. şi apoi poaleîe dealukii. Se vedeau bine tranşeele inamicului. călcînd în bălţi de noroi. Era un atac pornit prosteşte. pe cînd ordona companiei să se desfacă în lanţuri de trăgători şi-şi chema agenţii de legătură lîngă el. Bine organizată. care-şi scotea mantaua în faţa stîlpului.

„Cum nu murim toţi ? Cum n-am murit ?" se întreba Friedmann. Friedmann tresări. ceea ce Friedmann credea că e numai un fel de a vorbi şi că nu se întîmplă niciodată. Ce frumos !" Şi merse aşa. cu părul măciucă. ascuţit. „Mergem la moarte". Nu se . Rîdea fără zgomot.ca de o doctorie mîntuitoare) şi-l bău tot. curat. greoi. Aţi înţeles ? Palizi. şi-i venea să iplîngă. şi ajunseseră la poalele dealului. cu mitraliere cărora le încercase cîmpul de tragere. Friedmann simţi căldura alcoolului şi o trezie nemaipomenită. se gîndi el liniştit. sus pe deal._ îi aruncă o ochire gornistului care umbla după el. avea o înfăţişare cu totul ciudată: cu capul gol. asudaţi. strident : — Oliolio! Oliolio! Oliolio! O. gătură: — Mă. şi căzu pe jos. inamic îngropat în tranşee. veniţi încoace. la cîmpul cu iarbă nouă care unduia uşor în vînt. şi' ostaşul. Friedmann se uită la cerul plin de lumină delicată. „Uraa! Uraa!" Ce încet aleargă un om. trandafirie. îi bătea inima. Se auzeau ciripind vrăbii. şi. gîfîia. pe urmă.! Şi se ţinea de cap. pe întinderea uriaşă a locurilor acelora.. Acuma ştia ce-l apăsase pînă atunci. Ai timp de mii de ori să-l ţinteşti. şi soare puternic. Nu mai ocoli locul acela. Nu pot secera locul ăsta gol. Nu-i mai păsa. Se vedea bine : teren gol. dar iată că omul umbla pe cîmp cu tin revolver în mînă. izbucni în rîs. cu părul zbîrlit şi cu nimicul zugrăvit pe faţa-i aprinsă. încet. Friedmann trecu înainte. cu privirea fixă. la dealul ce părea cafeniu-auriu. alb la faţă ca varul. în pămînt. dar nu mai ştia nimic. izbind pămîntul. ci trecu chiar» peste şirul de găuri din pămînt. Nemţii au soarele-n ochi. Friedmann văzu în faţa lui cum sare pămîntul sfîrîind pe o linie care-i taie drumul: rafală de mitralieră. greoi. roşu-vînăt la faţă. Friedmann îl auzi cum face buf! înăbuşit. soldaţii răcniră scurt: 133 — 'Ţeles. caldă. Aşa că să alerge toţi cît pot pînă-n poala dealului. . era cald. In manta. pînă începu să tragă' o mitralieră. Deodată Năsosul zvîcni înainte. Le spuse agenţilor de le-. Trompetul orăcăi o dată scurt din goarnă şi căzu în brînci. pe după dîmburi. Spuneţi la toate grupele! nemţii nu pot trage cu mitraliera decît de sus în jos. Deodată se gîndi: „Ei n-au coniac". Ţipăt metalic singuratic. „Mai departe ! înainte ! Uraa !" Dinspre dreapta îl zări pe Năsosul care venea spre el şi ţipa ca o femeie. Ta-ti-rati-ta-ti-ta!. numai pentru sine. în salturi. era cald. 134 „Uraa ! Uraa!" răcni Friedmann. s' trăiţi! şi porniră în goană de-a lungul şirurilor de trăgători. „Ce frumos ! Ce frumuseţe ! se gîndea el. Pe urmă îl zări pe sublocotenentul Dumitriu care urla ceva . „Uraa ! Uraa !" Friedmann începu să alerge. acoperit cu catifea veche. Nu mai striga nimeni: nu mai aveau răsuflare.repetînd prosteşte. cu cer albastru adînc. spre propria sa mirare.. începu să sune atacul. cu raniţă şi armă. Se uită la şirurile lungi şi rare de oameni care mergeau la stînga şi la dreapta şi înainte şi după el. Era dimineaţă. ea izbit în spate de un pumn.

cu puşca în bandulieră. strigăte. apoi plecă ochii. cu casca pe ceafă. Se vedeau numai cazmalele. al rgt. care-î sperie pe ostaş. Sublocotenentul Dumitriu zise: — Trebuie să raportaţi. leoarcă de sudoare. dar nu se putea : îl vedeau oamenii. Agenţii de legătură care scăpaseră teferi. Friedmann se întoarse iar cu fata în jos. Apoi se-ntoarse pe partea cealaltă. şi-i întinse lui Friedmann o bucată de hîrtie: „Prezentaţi-vă la P. dacă să se uite sau nu. Un soldat veni. Friedmann stătu o clipă în cumpănă. Friedmann nu se uită după el. Urmă o tăcere. şi se mira că mitraliera aceea nu mai trage încă o dată prin acelaşi loc. am pierdut douăzeci şi trei de oameni. şi din cînd în cînd suna metalic o cazma lovită de un glonte. ca să lege o groapă de alta. III Atacul se oprise sus.. în număr de doi. Friedmann se uită la soldat. Friedmann tresări şi se ridică în cot. Fiecare rafală de mitralieră îl făcea să tresară. Sublocotenentul Dumitriu se tîrîse pînă la el şi gîfîind. Bîrlea fuma o ţigară. — Da. Semnătura era indescifrabilă. tîrîndu-se în coate. Apoi începu să urce la deal. Apostolescu are un glonte în picior. . tare de tot : — Am pus' mitraliera după dîmbul ăla şi am făcut şanţ. Bîrlea stătea şi se uita. veni tîrîş. pe coastă. apoi scrise pe o foaie de carnet cîteva cuvinte şi le dădu omului. se întinse după bilet şi plecă tîrîş. şuieratul ascuţit al gloanţelor. C. Ar fi vrut să-şi astupe urechile.. Scrise iarăşi raportul pe carnet şi-l cheraâ pe unul din soldaţi: — Fotache! Du asta la don' colonel Vasilache. Locotenentul Friedmann şedea într-o văgăună plină cu buruieni uscate.întîmplă nimic. să facă tranşeea. stătea cu ochii închişi. la cîţiva zeci de metri sub culmea dealului. Auzea împuşcături. Omul se uită la Friedmann cînd îşi auzi numele. N-are decît să raporteze el mai sus! — Don' coloHel Vişoran e mort. Soldatul zăcea pe o parte. Acesta zise : — Don' colonel Vasilache. Friedmann se uită la agent: — Cine a scris asta ? întrebă el pe un ton ciudat. spre a raporta asupra 135 situaţiei". spuse Friedmann. zăceau la pămînt. Se auzi o rafală scurtă de mitralieră şi se văzu cum îl zguduie gloanţele şi-l fac să cadă cu fata-n jos. Soldatul porni îndărăt. Soldaţii săpau. tîrîş. lipit cu pieptul de pantă. Deodată auzi pe Bîrlea că spune : — Ia ! L-a lovit. ■— Eu raportez domnului colonel Vişora-n I exclamă cu furie şi ură Friedmann. Auzea pîrîitul asurzitor al împuşcăturilor. e greu. . unul mestecînd un fir de iarbă şi uitîndu-se la cerul albastru de unde-i dogorea soarele fierbinte al acelei zile neobişnuit de calde. cu faţa rătăcită. cîte un pîrîit de mitralieră. vorbea iute. a căzut don' locotenent Ieremia. Friedmann stătea cu faţa la pămînt şi nu răspundea. e piatră. îngropaţi după măştile individuale.

măsliniu-negricios .: 137 un dreptunghi uriaş de noroaie. leoarcă de sudoare. cu sîrmă ghimpată de jur împrejur şi înăuntru şiruri lungi de barăci de lemn acoperite cu carton gudronat.. ordonanţa. morţi şi răniţi. patimile. . don' locotenent! Jos! răcni speriat soldatul Bîrlea. un os 136 rotund. în lumina radioasă a soarelui. Refacerea. II doborîră la pămînt. — Jos. lucios.. cu spade. să bea în cîrciumile devastate şi arhipline de oameni în uniformă. tot. iar locotenentul Friedmann. visau urît noaptea şi cîntau melancolic din fluier seara. se hotărî. făceau „drepţi". credinţele. Vreau să mă duc să raportez. — Liniştiţi-vă. comandantul unui spital de bolnavi de tifos exantematic. Vreau să mă duc să raportez. gîndindu-se la satele lor dărîmale de tun sau pustiite de tifosul exantematic. Dar soarele primăverii usca noroaiele. ţeasta tunsă cu maşina. se duceau de cîte ori puteau la P. nori de praf pluteau necontenit deasupra terenurilor de instrucţie.Apoi.. Ofiţerii. aruncau grenade. îl ţinură cu sila pînă se linişti şi rămase palid. nu e nimic. ceva mai încolo. domnule locotenent. Sublocotenentul Dumitriu sări să-l tragă şi el jos. Soarele strălucea în cerul curat care vibra din cînd în cînd de huruitul depărtat al duelurilor de artilerie. instrucţia ca la cazarmă şi instruirea noilor recruţi. alergau. Celor morţi. măturate de rafala de gloanţe. Gelatină care avea să se strice pe soarele ăsta. „la dreapta-mprejur" şi „la stînga-mprejur" de sute de mii de ori. — II împuşc ! urlă deodată Friedmann. — Vreau să mă duc să raportez. gîndul. se tîrau. II împuşc ! îi împuşc De toţi. iubirea. iarba creştea pe locurile neumblate şi încerca să mai trăiască şi acolo unde tălpile cîtorva mii de bocanci o călcau în fiecare zi. speriat. Fotache zăcea în iarbă. îmbrăcatîn piele arsă de soare şi păr tuns cu maşina .. sau să joace cărţi. Iar cînd soarele strălucea mai multe zile la /înd. Decoraţii fură împărţite şi multor soldaţi. cu o ură cumplită. nu. amintirea. IV Regimentul unu grăniceri fu retras de pe front pentru refacere: îşi pierduse o treime din efectiv. fiindcă nu mai puteau fi încurajaţi.. Locotenentul Stahl. brusc. Dumitriu. albi de praf. Pentru atacul acela colonelul Vasilache primi ordinul „Mihai Viteazul". desfigurat. Jucau cărţi şi în barăci. Casca îi căzuse din cap şi i se vedea. cînd îl văzu pe Friedmann că se ridică în picioare. îl ţinea cu sila lipit de pămînt. repeta maşinal Friedmann. înăuntru. cu ochii închişi şi suflînd greu. adică odihna. unde răcanii mărşăluiau. pastele şi dumnezeii cui i-a făcut 1 Şi începu să se zbată şi să înjure printre dinţi. un craniu rotund. cu ochii holbaţi de furie. Adică nimic. asudau. liniştiţi-vă. se făcea într-o tabără de barăci nu departe de orăşelul P. peste o clipă răpăi un şirag de împuşcături şi pietricelele din marginea văgăunii zburară. „Coroana Romîniei". sublocotenentul Dumitriu şi mulţi alţi ofiţeri. trăgeau în ţinte fixe şi în ţinte mobile.

Stahl îşi netezi mustaţa roşcovană â la gauloise şi zise : . spunea Gogu Apostolescu. cînd se deschidea uşa. crucea şi Hristosul cui te-a făcut. s-a schimbat rău. descheiat la guler. pastele şi anafura ei de carte.. şi eu mergeam la sigur cu chintă de as. Plus un poi. Stahl nu spuse niciodată de ce fusese trimis la spitalul acesta. nene. monşericule. exclamînd lăbărţat şi violent : — Ei. vă face de rîs. încruntaţi.. se vedea galben-cenuşiu pe fondul luminos al uşii deschise.» batic : — Bă planton ! Deschide uşa.. mă-nţelegi ? S-a schimbat. Cine face cartea ? Alţii jucau concentrat. se muta în oraş sau la popota cavaleriştilor. dar moartea bietului Sterică l-a zguduit profund.! Plus potul! Achitat! Ia să-ţi vedem cărţile! Ah. Poftiţi. şi ce dacă plusezi dumneata ? Mă doare-n c. nu l-a văzut nimeni. Altfel. aici. Stan]. aproape muţi. — E un erou. În fundul barăcii era din ce în ce mai întuneric. nea Aurică. ne-ai 139 ras pe toţi"). monşer. totdeauna amabil. Mata ai chintă de as. — Bine. Hai. Da? Plus doi. într-un fum de tutun care. animalule! Deschide uşa că crăpăm pjci! Şi se apleca iar asupra mesei.. Juca o zi. Domnul locotenent face cartea. într-o după-amiază. trei. juca iarăşi la popota lui unu grăniceri. Friedmann şi Dumitriu jucau cu un locotenent de artilerie scund şi brun. puiule. domnule. Full de popi. nici că-si pierduse nervii într-un hal fără de hal la atacul cotei 304. Turuia mereu amabil şi aproape indiferent. povestiri. dar ei ştiau. întrebări. că vin să-l vadă. cei doi sublocotenenţi îi povestiră cu gravitate ce se-ntîm^ plase. cu ţigara lipită în colţul gurii. cu un aer serios şi distins. una. Bine că ne-a scos de pe front. Hai. de altfel nici noi ăştia nu eram siguri că n-o luăm razna. cînd nu mai juca nimeni cu el („Nu. dar. cu chipiul pe ceafă. îmbrăţişări şi pupături reciproce. monşer. Regret. dar cum rămaseră singuri cu Stahl. îşi dădeau seama abia cînd îi usturau prea tare ochii de începeau să lăcrimeze şi să nu mai vadă cărţile. se trezise cu locotenentul Friedmann şi sublocotenenţii Dumitriu şi Apostolescu. unde de altfel rnîncau mulţi ofiţeri de la alte regimente. dumnezeii şi precista mă-si astăzi şi mîine. cu chipiul pe-o ureche. ai iprea multă baftă. săracul. trei. Friedmann nu spuse niciodată de ce luase „Coroana Romîniei" cu spade. păpuşo. una. măcar că e ovrei. ţigara mereu aprinsă. Mata mai vrei două cărţi ? Mata trei ? Poftim. Vorbeşte. două. Acolo juca Gogu Apostoiescu. Atunci cîte un ofiţer de infanterie. plus încă unul. două. ridicînd din sprîncene şi cu ochii clipiţi ca să şi-i ferească de fumul ţigaretei. domnilor — le spunea artileristu] •— de ce nu-l dăscăliţi pe amicul ăsta al dumneavoastră ? Recunosc că trişează perfect. Aşa. orişicît. pe urmă.. dar mai ales niciodată trist. nu prea vesel. din pricina depărtării de uşă şi a grosimii fumului. facem un poker ? Jucau cărţi în baraca unde era popota ofiţerilor.abia însănătoşit. — Bine.. zbiera să". uite. zi-i. că mi-era frică să n-o păţească urît 138 de tot cu nervii. cu şuviţe de păr lipite pe fruntea asudată.

Nu-l găseau de loc.. cei doi parteneri care-l domoleau pe furios îl lăsară şi săriră la Gogu: — Are dreptate! Dă-i îndărăt! Şi deoarece Gogu nu dădea nici un semn că s-ar gîndi la aşa ceva. să-i aşeze cu sila. ar trebui să se mai potolească. Petrică. Pardonaţi. Unde e omul ăla ? Se uitară spre fundul barăcii. descheiat la tunică şi care părea beat.— Uite ce e. înjuratul era Gogu Apostolescu. să-i potolească. să-l zărească printre mulţimea de ofiţeri îngrămădiţi pe scăunele fără spetează în jurul meselor care încă erau umede de <notă> 1 Scurtă şi bună. Observînd că-i pune în buzunar. nu fi moralist că mă faci să rîd şi n-am chef. miraţi. Artileristul tăcu. vă rog. — Pe care ? — Nu ştiu. zise Friedmann cu un zîmbet veninos. Cei care se certau se ridicară şi ei în picioare . partenerii lor îi trăgeau de mînă în jos. şi lor le merge bine de tot. Deodată cineva începu să strige la o masă : — Ba te bag în mă-ta. unul din ăia care se bat. acum m-am imunizat de tifos. nene. săriră să-i despartă. mă auzi ? Dă-i îndărăt imediat! De la mesele dimprejur oamenii se ridicară. Lasă-l în pace . înjurîndu-l printre dinţi. Cel care înjura era un locotenent de infanterie asudat. Nu mai avem prejudecăţi. Gogu ne face de rîs . Dar după ce sfîrşiră partida şi se despărţiră de el. dimi prejur. Hai să-l luăm şi pe Gogu şi să bem ceva. astfel încît nu auziră ce spune. înaintînd re-s pede şi murmurînd calm. — Afară de asta. care nu părea prea stingherit şi vîrî în buzunar banii pe care cellalt îi cerea îndărăt. îl înşfacă de piept şi începu să-l scuture. mai sînt şi alţi trişori. sublocotenentul Dumitriu murmură : — Avea dreptate ăsta. aşa îmi place viaţa. o să mă trimită la o leprozerie. mai mari ca el. domnule ? Ce s-a întîmplat ? — L-au prins trişînd. alţii întrebau: — Ce e. unul din cei doi. Dar primul urlă : — Iţi trag palme. la vie. </notă> 140 ciorba de fasole revărsată din farfuriile de la prînz. Ceilalţi. c'est comm' ga que je l'aime" \ fredona el uşurel. „Courte et botine. — Pardon. mă-nţelegi ? Altcineva răspunse pe un ton obişnuit. care păruse mai liniştit pînă atunci. domnule locotenent. . să vadă ce se petrece. zise Friedmann cu veselia rece şi nervoasă pe care o avea în vremea din urmă. dumnealor sînt dintre ultimii unsprezece ofiţeri care au rămas cu viaţă din unu grăniceri. Vrem să trăim vesel. şi eu sînt comandant de spital de exantematici. Friedrnann îşi făcu loc printre ei. — Lasă-l în pace..

murmură printre dinţi: — Derbedeule l Cellalt rămase descumpănit. pleacă ! *" Spusese pleacă de parc-ar fi plesnit un bici.. că am eu în baracă la Gogu o sticlă de Courvoisier.Apoi îi potoli pe bătăuşi doar cu întrebarea. decoraţi. — în burtă cred. crezi că dacă-l ai pe „Mihai Viteazul". zise Gogu Apostolescu. în burtă şi . Marş afară ! Şi mai încet. Nicule. — Mă priveşte. Ce. în uniforma regimen142 tului din care o treime rămăsese pe cîmpul de bătălie. Hai. Aici e popota regimentului unu grăniceri. cu urechi clăpăuge şi o feţişoară îngustă şi pistruiată. Aurica. — Ce e aicea. în schimb exclamă batjocoritor: — Grăniceri ? Halal grăniceri ! Uite-l pe dumnealui. tăios. cel care părea beat.. băieţi. văzîndu-i pe Dumitriu şi Stahl alături de Friedmann. că te-mpuşc. nici ei nu cred în ele. hai. — Ce te priveşte pe dumneata ? întrebă unul din jucători. domnule. domnule ! Stahl îl luă pe Friedmann de braţ: — Hai. je ne vous dis que ca !' — Să ştii că i-am cîştigat şi nişte ţigări de foi franţuzului aici la cărţi. fă-1 cută cu glas răsunător. haideţi. dar în aşa fel încît auziră limpede de tot toţi cei din jur: — Să nu spui un cuvînt de decoraţia asta. care. domnule locotenent. domnilor ? Bătăuşii se uitară la el şi văzură un locotenent subţire. Arţăgosul nu mai avu ce răspunde. dezinvolt. că e nebun. 141 Pe tunica tocită atîrnau crucea ordinului „Mihai Viteazul" şi a „Coroanei Romîniei". strălucitori. lasă. Iar ceilalţi din jur. Dar Friedmann îi răspunse prompt şi tăios: — Cine te obligă pe dumneata să joci cu el ? Cine te obligă să vii să joci la popota grănicerilor ? Nu-ţi piace aici. zis-e Gogu. rece:. nu se tulburase cîtuşi de puţin. — Ofiţeri — murmura Friedmann printre dinţi — nici decoraţiile făcute pentru ei nu le respectă . Gogule. şi eu sînt cel mai vechi ofiţer de grăniceri de faţă. bă ? întrebă el grosolan. Infanteristul (erau infanterişti partenerii lui Gogu Apostolescu) se schimbă la faţă. poţi să iei oamenii aşa pe sus ? Friedmann îl privi ţintă în ochii săi cam bulbucaţi şi strălucitori şi vorbi aproape în şoaptă. — Ce faci aşa pe nebunul. Friedmann vîrîse mîna în buzunarul tunicii. Apostolescu îl luă cu binişorul pe infanterist. se speriară şi-l luară cu ei pe scandalagiu: — Hai. care-i privea cu ochi albaştri. nu te pune cu el. grănicer şi el — trişează ca un porc ! Halal să vă fie ! Grăniceri ! Pha ! Şi-l arătă pe Gogu Apostolescu. simţind şfichiul dispreţuitor din glasul lui Friedmann. ce nevoie ai să. spunîndu-i la ureche : — Lasă-1. Dar măcar dacă-ar crede în ceva.

botine cu tocuri înalte şi pălărie de mătase. Des bru-tes . scurteică neagră de catifea. mă Petricâ. şi căruia-i merge. nimic nu e serios de altfel. nu cred de mult în artă. mai ales cînd n-ai păduchi. <notă> 1 Nu vă spun mai mult. concentrată. să agate snobii cu şmecherii ca să ie scoată bani. puişorilor I Şi zîmbea încîntat. două automobile prăfuite. munceşti. e o plăcere cînd te pricepi la meserie. iar pe jos odăile dinăuntru văruite alb. monşer. Nişte brute. Am făcut rost de nişte havane grozave. Nu e ceva serios arta. Deodată se opri înmărmurit şi le arătă o siluetă în fustă verde. — Ce să caute pe-aici ? întrebă Friedmann mirat. Friedmann se uită la el. băieţi! O ajungem împreună. Mergeau pe lingă clădirea unei halte de cale ferata. aşa că încerc să omor timpul. în soarele auriu. — Nici în artă nu crezi ? Parcă făceai pictură ia Paris ? întrebă Dumitriu cu un aer de stimă şi admiraţie sinceră pentru omul care făcea pictură la Paris. lucind de poftă. şi asta mă plictiseşte cumplit . în absolut nimic. absolut nimic. opriţi cu faţa la ea ca la inspecţie. cu găuri mari prin care se vedea cheresteaua acoperişului. — Eu în ce cred ? în nimic. dărîmată de obuzele artileriei germane cu tragere lungă : ziduri cenuşii. dar femei. cum iese în şoseaua pe care treceau nişte căruţe. Stahl fu cel dintîi care-şi veni în fire: — Pe ea. nici una. şiruri de soldaţi prezentau arma la comanda unui sergent-instructor. nişte camioane. de pauvres brutes. — Sînt. mă ! suflă el. viaţa e frumoasă. într-adevăr. viata e splendidă . nu mai vorbiţi prostii . cu zidurile spuzite de schije de obuz. se aflau zeci de mii de bărbaţi. nu ştiu ce mai poţi dori. acoperiş de olane. bineînţeles. totul spart. E o maimuţărie. pe urmă ai plăcerile celelalte. Stah] spunea : — Ei. trecea peste şinele năpădite de ierburi. zise Gogu Apostolescu pe un ton uşurel. Asta apăruse ca de nicăieri. iar ei. iar el le-o pasează dupâ aia ! S-a făcut ? . </notă> 143 " •— Eşti al dracului de trist. pe kilometri întregi. După aia nu mă mai interesează. nişte biete brute. cu ochii şi obrajii plini. de jur împrejur. dar nu se vede din cauză că sînt mereu vesel. 'l — Şi tu în ce crezi ? întrebă Friedmann tăios.în chestia cealaltă. — Nu. o urmăreau cu o privire absorbită. ceilalţi îl lasă-n pace. umbla !egănîndu-şi şoldurile. care sînt numeroase şi variate . — Pînă ai să mori ? — Pînâ mor. mă Gogule. 2. pâpuşico . Mergeau pe cîmpul de instrucţie. rîse Gogu Apostolescu. zise Gogu rîzînd. nu e. — O femeie.

Jucară.— S-a făcut ! ziseră în cor. Ii ieşi lui asul şi începu să facă cărţile. — La mine-n baracă — zise Gogu Apostolescu —• avem Courvoisier-ul lui Stah] şi havanele franţuzului pe care l-am ras ieri. cu obrajii uscăţivi. dar aşa. că ne invită. cum apar sticlele.' — Hai să ne băgăm peste ei. agale. şi. — Mă gîndesc ă propos de gargons^. şedeau cîteva zeci de ofiţeri ruşi. Gogule. o patrulă de călăreţi descăleca tocmai în clipa aceea. Gogu Apostolescu scoase un pachet de cărţi noi şi !e d'ădu să tragă. erau veseli. tu. . care o salutară curtenitor.. singurul care părea că se amuză pe ascuns. monşer — zise Gogu — n-ai văzut-o ce lăiaţă era ? Făceai un sifilis carabinat. cum încep cîntecele. că ar trebui să deprindem alte gusturi. 3 Apropo de băieţi. Ultimele ţigări le fumară jucînd cărţi. din marş. ajunşi în baracă la Gogu Apostolescu. Acesta îşi netezea mustaţa şi-l privea cu un licăr de rîs în ochi.. înroşiţi acuma de alcool. Chefuim en gargons 2. mîrîi acesta. puişorilor — facem un poker. Merseră aproape alergînd peste linii. 2. blonzi. o salutară. înalţi. mai mult ca să-1 consoleze pe Stahl. ai forme destul de pline. ce zici ? îl întrebă el pe Stahl. <notă> 1 înjurătură ordinară franţuzească. zise Friedmann. cu salutul rusesc atît de deosebit (fiind însoţit de o uşoară înclinare) de ţeapănul salut prusian în uzanţă în armata noastră. se auzeau sunetele subţirele şi săltăreţe ale unei balalaici. zbîrlindu-şi mustăţile roşcovane într-o strîmbătură furioasă. zise Friedmann. iar cei patru ofiţeri romîni rămaseră pe marginea cealaltă a şoselei. pe urmă o sticlă de ţuică şi fumară o duzină de ţigări cu mare chef şi voie bună. Cellalt însă nu răspunse nimic şi se întoarseră toţi patru. mic. o înconjurară. Nu apucară s-o ajungă pe -femeie. pe scăunele scoase în curte. Stăteau pe marginea şanţului şoselei şi Stahl înjura printre dinţi pe franţuzeşte: — Ah. că şi săriseră de la masă nişte maiori şi colonei tineri. băură coniacul. sînt băieţi de viaţă. merde de merde de bon Dieu de merde. — Lasă. peste ciulini înalţi şi scaieţi care le zgîriau cizmele . Porniseră cu pas întins fără să-l mai aştepte să isprăvească fraza. amical ? Facem ? — Hai să facem. zut. Gogu ApostoJescu fu cu ideea : *— Ei. de pildă. mai ceva ca exantematicui tău. alţii ve144 . unde. — N-am nevoie. o zăriră pe femeie cum merge spre o cîrciumă devastată. cu ochii lucioşi şi tulburi . cînd ajunseră în şosea. supţi de statul în tranşee. Ca băieţii. </notă> 145 începură să rîdă. neau şi plecau. — Unde mergem ? întrebă Friedmann. uitîndu-se cum se încinge cheful. morocănoşi.

— Gogule. mă. pe tine te iubesc. dar încercau să prindă refrenurile. În faţa lor era apusul. nu se poate să nu găsim. exclamă Gogu Apostolescu rîzînd cu oarecare vinovăţie. dar nu eşti un criminal. nişte dame nu ai. mai bine le lăsăm dracului de cărţi şi mai bem o sticlă ! — Cum ? Mai aveai o sticlă ? Şi nu spuneai ? Măgarule ! rîse Stahl. Nici nu-şi dădură seama cum au ajuns pe un fel de ogor de toamnă năpădit de iarbă şi buruieni. rîdea cu lacrimi. . trînteau cărţile pe masă. îşi pusese monoclul în ochi şi vorbea nemţeşte. căutînd să ajungă din urmă silueta mititică şi neagră care se zărea la marginea cîmpului. Peste un ceas sau două se îmbătaseră. cu siguranţă: şolduri largi. cu imense dărîrnături de nori . umed. înţelegi ? Şi asta e mare lucru. clar cu voi. zise Gogu Apostolescu. — Gata ! răcni Friedmann. Dumitriu zîmbea mulţumit. cu tîmplele şj frunţile ude de sudoare. nu fiindcă eşti băiat bun şi faci glume. Dacă ar fi strigat tare. Gogule ? — Să căutăm. mai ales cîntece obscene. Mai găsi.gălăgioşi. pe onoarea mea. pe care Gogu le ţinea minte de la Paris şi pe care ei nu le ştiau. ridicînd sticla goală. zise Gogu Apostolescu. poate că mai găsesc şi nişte ţigări. suflînd greu. şi pe prieteni ? — Nu. cu siguranţa şi optimismul beţivului. .. care nu eşti om de război. încît la început nu observară o siluetă întunecată care mergea tot într-acolo. afinat. zău. cu soarele jos. pupîndu-l . în şir unul după altul. Iar tu (şi aici îl pupă pe Stahl). s-o oprească. eşti. cu siguranţă ! — Să văd. nu eşti un ticălos. domnule ? Bine. undeva în depărtare. Natura îşi cere drepturile! Acum. departe de mine! Uite. dar începură să meargă din ce în ce mai de zor. fiindcă eşti un poltron. cap mic . Nu spuse nici unu! nimic . vă jur. o ţărancă : picioare îngroşate de obieîele groase. Se poate să ma credeţi aşa ? Eu să trişez cu nişte prieteni ? îmi pare rău ! Am trişat cu ţopîrlanii ăia de infanterişti. şi un erou. şi ţi-e mai 146 greu ţie să fii erou. aprins. măi. fără ca ceilalţi să-l poată înţelege. Stahl scoase un răcnet: — Gogule ! trişezi! Friedmann se lăsă pe spate . Se apropiau.înfundat în umeri de broboada neagră. Deodată.aprinşi. Mai ai şi ţigări. — Cum. între cîţiva balauri de nori vineţi şi auriţi şi împurpuraţi. fredonînd cîntece fără noimă. Era atît de strălucitor soarele. de unde începea în sus amurgul incendiat şi devastat. puteau s-o convingă. ca să-i învăţ minte. Era o femeie. se putea vorbi cu ea. mă-nţelegi. începu să bată cîmpii. măi. din pricina băuturii. Porniră toţi patru. puteau să se facă auziţi. căută sub pat într-o ladă şi reapăru cu sticla într-o mînă şi cufăraşul de havane în cealaltă.. eşti o licheluţâ. Era o femeie. Călcau greu prin pămîntul moale. Umblau anevoie şi repede peste cîmpul desfundat. îi spunea Friedmann lui Gogu Apostolescu.

Se îndreptă într-acolo. e adevărat că e şi greu al dracului cînd e plin. doctore ? — Ce să fie ? De cînd spun să nu fie lăsaţi bolna148 vii să bea de aici şi că trebuie mutat ciubărul dracului într-altă parte. scoţînd din buzunarul de la piept al tunicii una din havanele lui Gogu Apostolescu. Stahl se uită peste marginea ciubărului. purtată pe ceafă de un soldăţel scund care se ducea cine ştie unde. ai băut zeamă de varză de-aici ? . O tăie cu dinţii. lîngă uşa din dos a pavilionului exantematicilor. fraţilor. infirmiere. săracul. dezolat: ■— Halal să ne fie. galenţi de lemn. şi se pritoceşte aici de astă-iarnă : se vede după culoare.. casca rotundă. Intră încruntat pe poartă. Friedmann simţi că-i vine să rîdă şi i se face şi greaţă.' sa golise de zeamă. zise doctorul. pălite. în jurul unui cadavru în cămaşă şi izmene. ăsta. Deodată îl fulgeră o bănuială: — Măi.Friedmann era în cap. obielele nişte moletiere îngroşate de noroi. O luară cu toţii îndărăt prin coclauri pînă se apropiară de baracamentele grănicerilor. Stahl se apropie şişi făcu loc. izmene. înălţîndu-se în vîrful picioarelor. fără să răspundă. împrejurul ciubărului imens se strînseseră bolnavi în halate vărgate. Dumitriu şi Apostolescu. Mai era o jumătate de metru pe fund. Se întreba tocmai dacă s-o strige sau nu. uitase de ceilalţi. încurcaţi. Eu mă duc să mă culc. cu verze care pluteau în zeamă. Uită-te şi dumneata. iar verzele se loveau de el. domnule locotenent. şi voi voiaţi să treceţi peste ăl mai bătrîn şi mai mare-n grad ? Nu vă e ruşine ? Rîdeau. raşi în cap. cînd ai fost bolnav. trişti. slab. De cît se băuse din el. cu ochii închişi. care căpătase culoarea zemei de va'rză. Friedmann dădu din cap. Stahi se despărţi de ei aici şi se duse spre spitalul lui. ruşine şi mîhnire. broboada. ciubărul. răspunzînd cu un deget la cozoroc salutului plantonului. doctorul-şef în halatul lui alb. Totul mirosea a varză murată. cu nasul în pămînt. — Nu mai mişcaţi. De tulburare. şi se îndreptă spre odaia lui. şokiurile mari şi legănate doi saci purtaţi în bandulieră pe şold. Era "morocănos. tnişcîndu-se lin. Dumneata. Dar milităria tresări în el: -— Cum. zise doctorul. după el Stahl. ? întrebă Stahl rîzînd jenat. cu feţişoara triunghiul Iară şi un nas mare şi trist. 147 Atunci îşi dădu seama dintr-o dată că fusta e o manta.. cu părul şi barba rare. mă. un om mic. aprinzîndu-şi ţigara. de un alb-gălbui ca şi carnea de pe el. voi vă ţineaţi şi voi după muierea aia ? După soldatul ăla ? — Ce crezi că numai tu ai. Se întoarse întrun tîrziu să se uite peste umăr : veneau după el. Domnule locotenent. a vrut să bea zeamă de varză. Cadavrul plutea uşor. — Ce e. Făcu „la stîn-gal" şi începu să se depărteze în unghi drept faţă de direcţia de pînă atunci. nemulţumit. bre. Mai bine s-o ajungă din urmă. cînd văzu o îngrămădeală de oameni împrejurul butoiului cu varză de sub şopron.

şi aceea neaşteptat de mare. încît puteai crede că umbli prin fum subţire. cu obrajii supţi. un bărbat şi o femeie mergeau repede pe nişte străzi mărginaşe ale Iaşilor. palidă sub culoarea caldă a tenului de grecoaică moştenit de la cine ştie ce bunică Lascari. cînd poţi trece cel mai uşor neobservat. şi nasul clasic. ea şi cu Ghighi Duca. înfricoşat. cu ochii cufundaţi sub sprîncene. oamenii erau doar siluete mai fumurii decît înserarea . Era o seară geroasă.149 PARTEA A ZECEA Augusta sau Marşul Nupţial I Într-o după-amiază tîrzie. căprii. doar postavul gros şi prost croit şi picioarele prea groase îi dădeau aerul acela de fiinţă zdrobită sub stigmatele unei feminităţi greoaie. căci voiau să fie neobservaţi şi nerecunoscuţi. preocupat de altceva decît ce-i înconjura. îndărătul cărora apăreau căsuţe modeste. ochii limpezi. la începutul lui ianuarie 1918. Era atît de îmbrobodită într-un şal gros de lînă împletită. cine-l cunoştea însă pe Ghighi Duca ştia câ are o sănătate şi o rezistenţă mai mare chiar decît forţa sa fizică. firav. şi se ţinea şi se simţea foarte tînără . animalice. Pe zid. Era Ghighi Duca. Mergeau amîndoi. bărbia ascuţită. cu un ţel anumit. . un sublocotenent foarte înalt şi subţirel ca o nuia. singurele lucruri tinereşti dintr-o siluetă care părea ciudat de matură sau chiar bătrînească . cu pielea foarte albă şi cearcăne vinete sub 153 ochi: un adolescent crescut prea repede şi care nu ducea o viaţă sănătoasă : aşa l-ai fi judecat după aparenţă . cît despre viaţa nesănătoasă. încît nu i se vedeau decît ochii şi nasul. numai cu un parter cu patru ferestre în4 chise. cu perdeluţe la ferestre. lat. frumoasa şi grăsuţa Augusta. pe lîngă gardurile cenuşii. osoşi. cu lumină roşiatică înăuntru. bine cunoscut. pe lîngă zidurile caselor. nu ridică faţa . foarte grăbiţi. toată lumea ar fi rîs şi-ar fi spus că e o expresie prea slabă. dar ei merg repederepede. lîngă poartă. care umbla cambrată. Aici era ţelul : o căsuţă din aceste. astupate cu hîrtie şi perdele şi jaluzii. cu un aer absent. cu verişoara sa doamna Augusta Hagibei. dac-ar păşi mai încet. deci. toată îmbrobodită peste un mantou făcut tot din postav militar. cu aerul morocănos şi absent al oamenilor care nu vor să fie observaţi şi de aceea nu se uită la ceilalţi trecători. cu nasul fin. avea un aer îngrijorat. o leacă aplecată înainte. Ţelul era o străduţă cu garduri de lemn şi cîteva ziduri scunde cu stîlpi de fontă şi între stîlpi reţea de fier vopsită. ai putea crede că umblă căutînd ceva pierdut pe trotuar. un fel de ceaţă uşoara umplea văzduhul. oricine i-ar fi privit ar fi crezut că sînt fiul şi mama : dar Augusta avea atunci treizeci şi unu de ani. dar vopsit violet închis. nerecunoscut. de lampă cu petrol. scoţînd în relief un şezut mare. El era tînăr de tot. mantaua groasă şi grea bleu horizon flutura pe el. Mergeau repede. Augusta era trasă la faţă. încă nu se aprinseseră felinarele. Nu vorbeau. militari în mantaîe tropăiau greoi şi zgomotos pe pavaj. părînd slăbuţ. gulerul înalt ţinea sus un cap slab. n-avea nici douăzeci de ani împliniţi. Bărbatul şi femeia îşi aleseseră anume ora aceasta. de Venera africană. spre seară.

ci.. Ghighi Duca reapăru. Din cînd în cînd îşi scotea ceasul. El nu suflă o vorbă. cu o enervare ascunsă şi stăpînită. după ce Ghigiii Duca se uită o dată iute în sus şi-n jos. cu fusta albă. Mergea înainte. urmăriţi cu ochii de femeia care.155 — Mă rog. dar pînă la urmă îl luă . Aici intrară cei doi. —Ţie ţi-e gîndul la patrule. pe care scria cu litere mari negre: I. murmură : — Ce oribil. El mergea cu capul sus. moldoveneşte. îi dădu femeii un bacşiş pe care ea se sfii să-l primească. zise Augusta. După cîţiva paşi se opri. şi-ţi închipui ce iese. aşteptînd. Peste cîteva minute. — Vine. TînăruJ sublocotenent începu să se plimbe pe stradă. . — Mi-e rău. apoi o luă pe Augusta de braţ şi porniră amîndoi pe străduţă-n jos. palid şi crispat. pînă se întunecă de tot. pe care însă Augusta o simţi. Augusta plecă fruntea şi. şi fote negre. se-ntoarse. se făcu şi mai palidă. şi o formă nedesluşită se întrevăzu prin geamul mat al uşii. Ghighi nu păru a fi auzit. — Ce-i cu tine ? întrebă iritat şi dur Ghighi Duca. cu pieptar şi broboadă neagră pe cap. zise sec Ghighi Duca. şopti Augusta. mamoş. cu braţele încrucişate şi mîna la gură.. îl privi o clipă. Dacă mă prinde o patrulă. murmură Ghighi Duca. de la un capăt la altul. îndată. strîngînd din buze. Tassescu. destul de încet. cam trăgînd-o după el. Ridicînd spre el frumoşii ei ochi întunecaţi.154 specialist venerice. peste o jumătate de ceas ajungem amîndoi la comenduirea pieţei. murmură Augusta. suflă Augusta. şi începură să se aprindă felinarele. Consultaţiuni 8—10. Doamne ? zise ea cu glas moale. El o privi enervat. şi văzu că nu se apropie nimeni. mergînd. vine acuma. ce oribil. medic. în timp ce cheia se învîrtea în broască.. o lumină apăru în uşa cu geamuri mate (lumină de lampă cu petrol ţinută în mînă). începu să meargă mai repede. îl punea la loc şi-şi continua agale preumblarea. ^Augusta nu răspunse. uitîndu-se drept înainte. de-a lungul străzii. — Şi ce. creaţă. uşa se deschise şi o femeie apăru ţinînd-o de braţ pe Augusta care mergea greu. fumînd. închise poarta şi intră în casă. Peste două minute şopti : — Nu pot aşa repede. Femeia era îmbrăcată ca o ţărancă de la munte. Ghighi Duca se apropie repede.. spuse Augusta cu un zîmbet slab. genito-urinare. . cheia se învîrti iarăşi în broască. dădu din cap. Atunci. cîntator.era o placă de tablă smălţuită alb. Ieşiră în stradă şi Augusta se rezemă cu spatele de zidul casei. se uita împrejur: — Da' unde-o fi. . ai vrea să pună mîna pe noi ? Nu-ţi dai seama ce-ar ieşi ? — Mi-e aşa de rău că-mi pasă mai puţin decît ţie de reputaţia mea. clătinîndu-se. Aceasta dură multă vreme. 3—5. — Ar trebui să mergem mai repede. — Nici nu ştii ce oribil a fost.

Augusta îl privi mirată : — Nu mă săruţi ? întrebă ea. la trupul greoi. şi să devină pisăloagă. Ghighi Duca le aruncă o privire curioasă. n-o văzu. o patrulă de cazaci bărboşi trecu pe lîngă ei cîntînd cu voci de bas. Ghighi Duca simţi că n-o poate lăsa pe Augusta pe trotuar . răscolitor. Alexandrina Romano şi cu cumnatul ei. şi se întrebă vag: „Ce-am eu cu femeia asta ? Cum naiba am ajuns aici ?" Ii veni s-o lase să cadă acolo. o văzu cum ridică faţa (alba. Deci veni în vizită într-o după-amiază. Ghighi Duca simţi cum se întăreşte Augusta pe picioare. văzu mantalele . pe trotuar. eteric. Dar fiecare om are o margine în capacitatea sa de-a călca legile omeneşti. şi se uita desperat şi furios în dreapta şi-n stînga. în seara aceea o aduse totuşi cu bine pe Augusta acasă. cu buzele albe) şi simţi în nas o duhoare de doctorie narcotică. ceea ce îl făcu s-o urască. Porniră împreună. salută şi plecă iute. în două odăiţe înghesuite. vorbeau. şi marginea aceasta nu e la fel de aproape sau de depărtată la toate posibilităţile de crimă. al narcoticului. în mantalele lor lungi pînă aproape de pămînt. Ghighi Duca se aplecă s-o sărute şi simţi răsuflarea ei mirosind tare a doctorie. Ghighi Duca şovăi. În acelaşi timp simţea în nări mirosul pătrunzător. în casa unui profesor de liceu. Stătea aşa.Eî o apucă brusc de subsuori.. unul strigase ceva şi rînduri întregi de feţe roşcovane se luminau de rîs. căzută cu capul pe pieptul lui şi cu genunchii îndoiţi.. uşor. cu buzele albe. cu sora ei mai mare. unei scăpări. Pe stradă întîlni un batalion de infanterie rusească. ochii îi erau stinşi de rău şi de oboseală. cu Augusta în braţe. dulceag. cînd soarele asfinţea roşu într-un cer rece plin de nori ameninţători. Se uită la broboada de pe capul Augustei. O zi sau două. un cîntec peste care un glas de tenor se urca şi plana ca un şoim de argint. clănţănind din copite. Mai bine să-i spuie. fără să se uite îndărăt. şi-i făcea scîrbă. inert în mîinile lui care-o ţineau de subsuori. simţind-o că se înmoaie din tot trupul. cînd Augusta îi spuse : — Era să leşin de tot. vlăj 157 gani bărboşi. la o bucăţică de frunte curată şi de nas drept. director general într-un minister. cu căciulile mari turtite şi lăsate pe spate. greţos. Şi-l luă de braţ. fără arme. ci e diferită de la un soi de nelegiuire la alta : există ucigaşi care n-ar fura cu nici un preţ şi hoţi care n-ar 156 îndrăzni să ucidă. cu bărbi roşcate sau blonde. Augusta era albă de tot. Dar Augusta se agăţă de el şi-l sărută pătimaş.) In poartă îi luă mîna Augustei şi i-o sărută. în căutarea unei soluţii. să meargă mai depa-rte. încă nu se mişcaseră de-acolo cînd trupul Augustei redeveni viu şj elastic. aproape de strada Lăpuşneanu. ie» gănîndu-se în şei. care mărşăluiau legănîndu-şi braţele. (Stătea cu domnul Hagibei. în clipa cînd. Şovăia : să-i apună ? S-o lase baltă fără să-i explice ? Putea să nu înţeleagă. ce scoteau urlete melodioase şi sălbatice. El se desfăcu din braţele ei cît putu mai repede. şi să plece să-şi vadă de treburi. călăreau alene şi cîntau.

amuzată şi imperceptibil duşmănoasă : — Ce-i cu tine. 158 în odaie era semiîntuneric: se zărea cerul roşu. poate patru. era subţire. ardea focul într-o sobă de teracotă cu floricele roze şi albastre pe plăci. ca să aibă timp. cuverturi. apoi se întoarse să se aşeze în fotoliu] din care tocmai se ridicase. un cufăr mare de călătorie dincoace de canapea .descheiate. domni cu mustăţi lungi şi bărbi. — E şi momentul să facă vizite — zise el — n-au văzut ce e pe stradă ? — Ce e pe stradă ? — Ce să fie? Revoluţie. — Ce mai e şi asta ? Ce e cu tine ? — Nu e nimic. broboade şi un covor pe deasupra. cu un lighean smălţuit. totul în dosul unui paravan tocit şi rupt. — Avem o oră pentru noi : Hagibei e la minister. Ghighi — zise ea batjocoritor — ai venit aici să faci politică ? Prefer atunci să cochetez cu domnul Brătianu. lipsa armelor şi a centiroanelor : de unde veneau ? Unde se duceau ? Ce făceau ei nu putea fi decît ciudat. Ghighi Daca o luă mai repede. Pe masă fierbea samovarul de argint. o cană şi alte ustensile de toaleta. stinse. plictisit. guler înalt şi rochie largă. slab şi ţinea o ţigară englezească între degetele osoase şi lungi ale unei mîini împodobite cu un inel cu stemă. Ghighi ? Nu mă săruţi. Ea îl privi şi mai pătrunzător. — Ascultă. Sîntem în plină revoluţie: nu ştiu cît mai trece fără să se molipsească şi trupele noastre. o canapea de piele cu nişte haine aruncate pe ea . de împiedicat. o măsuţă de cusut. cu spatele la perete. nu eşti drăguţ. la piciorul "patului o masă. amabil şi politicos. — Da ? Şi cît te ţine ? — Nu ştiu : doi-trei ani. strada cenuşie . Ghighi observă cit merge de greu. fotoliile. Nimic. dar îşi reluase manierele ei provocatoare. spuse ea. plă'pumi. neprevăzut: revoluţie. Zîmbea. Ce e cu tine? Ce s-a întîmplat? — Nimic. eşti rece. distins. altminteri nimic. şaluri. o comodă cu placă de marmură. Ii sari de gît la intrarea lui în odaie. picior peste picior. aerul de îndrăzneală aventuroasă. Şedea într-alt asemenea fotoliu . Dar Aufusta nu-i turnă lui Ghighi Duca o ceaşcă de ceai. Am un acces de castitate. paltoane şi blănuri agăţate de cuie în perete. lămpi de masă. O găsi pe Augusta în rochie de casă. — Am venit să-mi dai o ceaşcă de ceai. femei cu coc. dincolo de ea. zise Ghighi Duca. privind-o drept în ochi şi . zise liniştit. zise el. iar Didina şi Romano au plecat să facă vizite. printre fotografiile ovale ale unor persoane necunoscute. Era încă palidă. Ea îl privi deodată atentă. 1 privea cercetător. Aici înăuntru era destul de caid. zise el. Nimic deosebit Nu-mi dai ceai ? îşi scoase mantaua pe care o pusese pe unul din fotoliile de pluş cafeniu cu ciucuri şi franjuri. în redingote ca la 1880—1890 : de bună seamă familia profesorului. erau multe obiecte îngrămădite înăuntru : un pat mare încărcat cu perne. un dulap care nu se putea închide de plin ce era şi deasupra o stivă de valize. tulburător.

Prefer să te scutesc de risc. tot a doctorie o să miroasă. — Dar eşti nebun — rîse ea cu un aer rătăcit — n-o să poţi. Dacă pleci. — Nu glumesc de loc. Ce. D*e loc. •Nu-i plăcea să dea explicaţii. făcu el pe un ton rece şi ferm. m-am săturat. Augusta zîmbea şi ea. Ea îi pusese mîinile pe umeri şi-l mînca din ochi. Miroseai a doctorie. Era speriată. — O să mă resemnez. mă doare. — Cred că ţi-ar fi dezagreabil să mai stau.. spuse el şi-şi trase şi cealaltă mînecă. şi ipe mine. îţi jur. îşi luă chipiul şi-şi trînti mantaua pe braţ. ori în drum spre casă. spuse ea cu gravitate şi violenţa. îl ajunse şi-l trase îndărăt : — Ia siai aici. Augusta stătea în fotoliu. cînd Augusta sări din fotoliu şi. şi pe tine. e de glumit ? :— Nu glumesc de loc. rece : — Uite ce e — suflă ea — pleacă ! Pleacă imediat! Ieşi ! Ghighi Duca se ridică.. — Nu poţi fi sigură că n-are să se întîmple. Nu mai vreau să am de-a face cu femei. îţi promit! zise ea. Sau o să moară pe masa de operaţie. El dădu din umeri. rabd. Era în uşă. înţelegi ? Şi alta. tot atît de anevoie. Mi-a tăiat cheful de tot. şi-I privea năucă. zise Ghighi Duca dezinvolt. Nu e nimic de înţeles. — N-o să se mai întîmple. M-am săturat de amor. gata să plece. Gata. — Nu te înţeleg. cu mîinile în poală. . Augusta scoase un geamăt: — Au. eşti tînăr! — Cît pot. aşa că-mi dai voie să plec. iarăşi gata să plîngă. parc-ar 159 fi fost aproape paralizată în soclul masiv al bustului ei fragil. — Aha ! exclamă ea pe un ton sălbatic. Ce e ? Ce vrei? — Nu ţi-am spus ? — Nu mai face glume. gata să pfingă. — Sînt obligat. 160. nu mă mai joc. Se duse îndărăt să se aşeze în fotoliul ei. — Cum. Pe urmă o să văd. mă laşi? Eşti nebun? exclamă ea cu o durere naivă. zise ea. Şezi. Ghighi Duca şedea în fotoliu şi se uita în sus la ea. Ghighi.zîmbind mereu. El se ridică şişi luă iar mantaua pe care începu să o îmbrace. Ţi-ai găsit altă femeie! — De loCj spuse el plictisit şi destul de enervat. nu mai vreau sa se întîmple ce s-a întîmplat alaltăieri. — Ce să mai înţelegi ? E clar. nu ne mai vedem niciodată. — Nu pleca ! zise ea. M-am săturat de amor. — Chestia de alaltăieri Nu mi-a plăcui. Ce era dacă rămîneai pe stradă ? în ce situaţie mă puneai ? Nu mai vreau. — Dar de ce? De ce? Ce s-a întîmplat? zise Augusta stupefiată.

şi fundul le era de piatră. Gata. răsturnate. Ghighi îşi feri capul la o parte. la furie. şi zise în silă : — Pour un amour. guri de adăposturi armate cu bîrne groase . umbla prin nişte tranşee largi şi adînci ca nişte văi. Ţi-am spus că devin sihastru. cutremurată de durere şi gata să treacă de la durere la revoltă.de deal. ca să~i evite sărtiMă <notă> 1. — Am trăit. rîse Ghighi Duca. — Nu numai pe tine. Deasupra. Augusta căzu pe covor şi începu să plîngă cu hohote. — Cum ? Mai trăieşti cu cinci femei. n-am fi ajuns în asemenea relaţii. un noroi gros. instruit. Astfel că. Ea sări şi-l cuprinse cu braţele de după gît. le las pe toate cele cinci colege ale tale.' ori eu mă retrag. într-o după-amiază geroasă din primele zile ale lui 1918. </notă> 161! tările (constată că mai mirosea a doctorie). Pămînt galben . Şi ce te miri ? Tu nu trăiai cu bărbatul tău în acelaşi timp cînd trăiai cu mine. zice că eşti laş. Pentru o iubire e nevoie de două persoane. El murmură : — îmi pare rău că te fac să suferi. pe jos. mereu îngheţat şi mereu iarăşi topit şi frămîntat de cizmele soldaţilor. ieşeai cu capul <notă> 1.— Ghighi. desenate în negru pe un cer sur. El ieşi şi închise uşa. o voi apăra. şi noate şi cu alţii ? — Eşti laş ! şuieră Augusta. II Regimentul unu grăniceri. je le defendrai /' zise ea pe^un ton exaltat. completat cu o mie de soldaţi şi treizeci-patruzeci de ofiţeri noi. tranşeele erau mai puţin adînci. mă laşi ? întrebă ea. îngheţat. care-şi încătărăma curelele pe el. Mai încolo. Parapete de tragere pustii. sîrmele ghimpate. auzi ? — Dac-ai fi bărbat. odihnit. adînc. sun retragerea. Locotenentul Friedmann primi ordin să recunoască poziţiile care trebuiau ocupate şi să stabilească legătura cu trupele ruseşti din linia întîi. în acelaşi timp cînd trăieşti cu mine ? întrebă ea îngrozită. Şi se desfăcu din braţele ei. apoi fu îmbarcat în vagoane ca să ocupe un sector de front în contact prin flancul stîng cu trupele ruse. . — Asta-i bună. Dacă nu te aplecai. Mă voi lupta pentru iubirea mea. ţi-aş arăta eu ţie ! Te-aş omorî. — Ghighi ! ţipă ea. învălmăşite. refăcut. Cînd scapi teafăr din gheara ei. dar n-am încotro. se întoarse pe front. pierdu iarăşi o treime din efectivul său. — Je me battrai pour mon amour. Augusta se lăsă în genunchi şi se agăţă de mantaua lui. zise Ghighi Duca şişi luă chipiul. îl ţaut etre deux. — Ghighi ! urlă Augusta. — Laşule! Mizerabile! De-aş fi bărbat.

putea fi un spion neamţ. dar nu se putu împiedica să nu tragă cu coausochiului spre locul de unde putea în orice clipă să-i vie un glonţ. şi dincolo alte baraje de sîrmă ghimpată În dosul cărora se as163 fcundeau fără-ndoială tranşeele germane. aţîţat. obosit. se simţea nepăsător. că se petrece ceva neobişnuit. se auzeau glasuri mari. undeva cînta o armonică şi cineva chiuia ascuţit. Totuşi. orice sforţare intelectuală îl făcea să cadă într-o somnolenţă tîmpă. înmărmurind de uimire. dar staţi ca nişte nebuni. în starea de tîmpeală în care-l adusese sleirea nervilor în veşnica încordare a tranşeelor din linia întîi. ca să nu se aleagă prosteşte cu un glonţ în cap. la urma urmei". Ar fi vrut să umble la fel de nepăsător ca ruşii. în tranşeele ruseşti. rîdeau. fără oameni care să întrebe cine sînt şi ce vreau. Ii era greu să gîndească. totul era pustiu. oţi fi voi viteji. trist şi obosit. în jurul lui. necunoscut de el pînă atunci. Totuşi. numai aici jos. căci deodată zări. el se gîndi o clipă : „Curajoşi sînt. cenuşiu. îşi dădu seama că atrage cu asta atenţia soldaţilor ruşi. care nici nu se uitau spre dreapta. un soldat cu cască mare de oţel pe cap. obosit şi nedormit (avusese în noaptea trecută un bombardament cu obuze încărcate cu clor. care venea dintr-un sector primejdios al frontului. nu se putea împiedica să simtă că aici. ca vechi ofiţer de front ce era. cioturi de copaci pulverizaţi de explozii. fumau ţigări groase făcute din hîrtie de ziar. nefiresc. că ei se miră şi unii chiar rîd. aproape toţi cu bărbi mari bălane sau roşcate: vorbeau gros. Friedmann. aşa. joviale. de o vitejie nebunească: totuşi el se aplecă. în ciuda amorţelii mintale de care suferea de cîteva săptămîni. că tranşeele nu sînt tranşeele unei trupe gata să lupte. fără santinele pe parapet. umblau cu lemne de foc în spinare sau cu ceaune în mînă. se adunau oamenii pe vine să joace zaruri şi forfotea pretutindeni mulţimea de vlăjgani bărboşi în mantale lungi cenuşii. cum îi ştia de altfel. aş. se petrece ceva ciudat. Prin toată reţeaua de tranşee se mişca o mulţime de soldaţi în mantale lungi. ai naibii". „Ce dracu e cu ei ?" se întrebă Friedmann mirat. întrerupte mereu de pîlnii uriaşe făcute de obuzierele grele. Cînd ajunse la partea unde tranşeele erau mai puţin adînci şi unde totuşi soldaţii ruşi umblau în picioare.</notă> 162 şi cu umerii deasupra parapetului. se gîndea el maşinal. negru şi trist în acea zi urîcioasă de iarnă . Zări un cîmp plin de gropi de obuze. Primul reflex al lui Friedmann. cu căciuli înalte de miel. „Rîdeţi. şi merse încovoiat. cenuşii. într-un cuvînt. că trupa nu e o trupă militară cum ştia el. turtite şi lăsate pe ceafă. rîdeţi. pe cîmpul de dincolo de barajele de sîrmă ghimpată ale nemţilor. aşa cum muriseră atîţia. nişte crîmpeie de baraj de sîrmă ghimpată. se ridică şi el cît era de înalt şi umblă mai departe. cînd auzi de două ori rîsete în urma lui. cu capul şi umerii deasupra feţei pămîntului. şi mai departe iarăşi cîmp pustiu. şi cîţiva oameni fuseseră gazaţi). care întindea liniştit un fir telefonic. umbla prin tranşee în căutarea comandamentului companiei sau batalionului. fu de . stăteau în grupuri vorbind sau jucînd cărţi. Dar nu avu vreme să se gîndească mult la asta. abureau ceaunele. pămînt răvăşit. nişte dărîmături negre.

dar părinteşte. ~ Ascultă. ameninţîdu-l cu un deget gros care ieşea dintr-un pumn foarte mare. să-l ţintească pe telefonistul care habar navea de el şi să tragă. cu creţuri pe lîngă ochi. gata să se ghemuîască în fundul tranşeei. uimit. — Cum ce fac ? întrebă Friedmann. soldaţi ! Neamţul. deşi nu putea să aibă mai mult de treizeci şi cinci de ani faţă de cei douăzeci şi şapte ai lui Friedmann. făptură firavă în manta bleu-horizon.. Telefonistul sări într-o groapă şi nu se mai văzu. mirat că un soldat îl tutuieşte. cască franţuzească deasupra unui obraz triunghiular. tu ! zise cu tărie rusul care vorbea romineşte. că minţim ! înţelegi ? Prostule ! II mustra cu vehemenţă şi destul de furios. Ceilalţi tăcură. care. să-şi vorbească unii altora. şi ceilalţi îi răspundeau ceva din care Friedman desluşi cuvîntul rumln. trăgîndu-şi capul între umeri. în Rusia ? Ceilalţi săriră pe interpret. curioşi. ca să evite glonţul inamicului . nemţii cred că noi nu. cu căciula lui imensă. în faţa rusului imens. care avea o mutră veselă. Tu pleci îndărăt. sîntem în război cu ei ! Sînt inamici ! Răspunsese maşinal. oricărui soldat.. cu curele şi toc de revolver. Fusese atît de obosit şi cu mintea atît de amorţită. Era. dacă nu faceţi război ? De ce nu mergeţi acasă. de anul trecut şi mai ales în toamnă. Nemţii 165 nu trag! înţelegi ? Tu tragi. soldat ! Inţelegi ? Noi nu facem război ! Noi nu tragem. spătos. cu manta cenuşie. zise: — Păi. cu pumnii în şolduri. Intîi îl întrebară toţi acelaşi lucru. cu casca în cap. Ruşii ceilalţi întrebau . mai mult ca să se lămurească pe sine însuşi. — De ce tu tragi în neamţul ăla ? întrebă rusul. cum ar fi răspuns în calitate de ofiţer. Dar Friedmann se trezi în cîteva clipe înconjurat de o gloată de bărboşi cu căciuli cenuşii. încît. Friedmann. supt. vorbindule. şi începu să fie îngrijorat. — Ce faci tu aici ? întrebă noul venit. cu căciula pe ceafă (un smoc de păr blond îi atîrna pe frunte). . încît uitase ce se 164 tot vorbea în tranşee despre mişcările revoluţionare de la Petrograd. cel cu smocul galben pe frunte le răspunse şi răcnetele începură şi mai vîrtos. apoi începură să spună fiecare altceva. pistruiat şi cu păr roşcat pe el. altfel te împuşc ! Auzi ? ' Nu sîntem în război ! Noi. al doilea reflex îl făcu să-şi scoată pistolul din tocul de la şold. şi se uita în sus la el. Deodată unul îşi făcu loc printre ei. cu un cot mai mic decît rusul înalt. Acesta însă era atît de mirat şi tulburat.apărare : tresări. care urlau la el ca nişte guri de tun. care strigau la el cu glasuri de bas mînioase. lungind gîturile spre ei. fulgerător : de aceea viaţa asta ciudată din tranşeele lor. care nu mai pricepea nimic. îl privea de sus. iar acuma îşi aduse aminte deodată. întrebă înciudat: ■— De ce staţi aici. că noi necinstiţi. ca şi cum ar fi repetat unica frază pe care-o ştiau. cu ochii cu pleoape înroşite. arătîndu-şi-l pe Friedmann. rostit într-un fel melodios dar cu cea mai mare indignare. dar de ce se mîniaseră că trăsese el după neamţul acela? N-avea însă cine să-i explice : nu ştia ruseşte şi se afla în mijlocul unei cete de găligani cu bărbi blonde şi ochi cenuşii.

— Şto. îi spuse ceva tălmaciului . Cînd se apropie de capătul tranşeei. ironic. şi oamenii vorbiră toţi deodată. Friedmann se-ntoarse în călcîie şi plecă repede. într-adevăr. încărcat cu oameni. Le explică şi celorlalţi. rece. i se spuse îndată că regimentul nu mai intră pe front. strigă : — Vreau să vorbesc cu locotenentul sau cu căpitanul ! Unde e căpitanul vostru ? ! Tălmaciul îi aruncă o privire printre gene. bucatarn negre . dînd din umeri cu aerul unor oameni care nu vor să vorbească. Tălmaciul rîse şi el. Şi ei rîdeau. cu mare seriozitate. mortiere de tranşee. cu cai. tot întrerupîndu-se cu hohote care-l zguduiau tot. amintindu-şi de figurile joviale şi aprinse care rîdeau cu o poftă nebună. Interpretul răspunse de sus. mai şi rîd de el de-i trec sudorile. unii tare de tot. cu puşti. Friedmann era din ce în ce mai supărat pe soldaţii ăştia suciţi care-l ţin în loc de nu-şi -poate face meseria (deşi bănuia vag că nici n-are să-şi mai facă meseria) şi peste toate. niet. lăzi cu muniţii. şi-i spuse lui Friedmann: — Auzi. un zîmbet tainic. tu ? Oamenii ăştia zic că nu-i bine să te duci unde-s ofiţerii noştri ! Mai bine du-te tu la casa ta ! Unde-s ei. care rîseră şi ei. e un nătărău. Apoi dădu din cap. i se ascuţea vocea la sfîrşit. nu e spion. şi zîmbi singur. îi pieri rîsuî de pe faţă. Apoi se întrebă deodată: „Dar ofiţerii lor ? Aşa e: n-am văzut nici unul. cu un fel de zîmbet lăuntric. iar interpretul îi spuse lui Friedmann : — Stăm pînă ne cheamă. Unul însă răcni gros ceva la interpret. on durak. care i se părea ciudată şi extravagantă. on nie spion. îl apucă rîsul şi pe el. Aş ! Nu. — Cineva. — Cine să vă cheme ? Omul rîse şiret. 2 Friedmann exasperat de scena asta. </notă> 166 pămîntul şi urlau de rîs. băteau din cizme de duduia <notă> 1 Ce ? Ce ? Ce spune ? 2. şto ? Şto skajit ? i Acela le spuse. ci urmează să fie îmbarcat în vagoane la cea mai apropiată rampă. Unul. cîrîind ca un cocoş şi rezemîndu-se de peretele tranşeei. — Şto ? Şto ? Şto skajit ? Uriaşul le spuse şi la ultimele cuvinte începu să rîdă. Ceilalţi săriseră iar. nu-i bine ! Şi începu să rîdă şi el de-i pierea glasul. ce semăna cu al soldatului rus care vorbea romîneşte. cu un zîmbet rece şi de o ironie ascunsă. Şi. învîrtindu-se în loc şi ţinîndu-se de pîntece. Friedmann prinse cuvîntul spion. Cînd se înapoie la comandamentul regimentului." Şi înţelese şi unde erau ofiţerii ruşi . în noaptea aceleiaşi zile un tren lung se tîra şi şerpuia printre dealurile moldoveneşti. şi apoi începu să i se gîtuie glasul şi să rîdă stins. liniştit şi cîntător: — A şto! Niet. roşindu-se la faţă şi îndoindu-se în două . cu seriozitate. mitraliere.

să nu se mai întoarcă. îi supraveghează. din care Friedmann nu înţelegea nimic. — Unde vă duceţi ? Pe front. să vadă dacă ofiţerul. Şi ştia că peste o clipă. răcneau. soldatul de jos __' de bună seamă vreun moldovean dintre Prut şi Bug. Visase ruşi fiindcă trenul se oprise într-o gară mică sau o haltă plină de soldaţi ruşi. şi începuse să-i viseze pe cei văzuţi cu o zi înainte. . Doar printre bocancii şi printre picioarele lor îmbrăcate în moletiere bleu-horizon. doi cîini ai soldaţilor şi un steag într-un toc de piele. măi oameni buni. Vorbeau încet. skaji!2 ■— Mai bine vă duceţi la Ieşi şi-l alungaţi dracului pe rege din palat.167 mormăind somnoroşi. se gîndi Friedmann în vis şi se trezi. Soldaţii făceau schimb de ţigări şi pachete de tutun cu cei de jos. trompete. într-un colţ al vagonului. „Au dreptate". cum l-or alungat ai noştri pe împăratul Neculai I Aieştea trebuie numaidecît puşcaţi. nu altceva . Se desfăşură din pătură şi se ridică într-un cot. ^ Friedmann călătorea cu soldaţii din compania lui într-un vagon de vite în care oamenii făcuseră un foc pe o foaie de tablă pusă pe jos. că acuma e pierdut. ca un zid de spinări mute. sleit de oboseală.' lămpi de semnalizare. se zăreau feţele roşcovane sau palide ale celor de jos. el. şi insistă cu o încăpăţînare sălbatică. care stătea cu fălcile sirînse. şi cînd or vini ofiţerii să vă mintă. nu vă duceţi. visă că se afiă într-o tranşee germană. Nu vedea mai nimic: soldaţii se adunaseră grămadă la uşile vagonului. muma lor de trîntori ! Oamenii ascultau. fără să se . rîdeau fără nici o îngăduinţă sau milă. care asediau vagoanele şi vorbeau cu soldaţii din regimentul unu grăniceri : auzise glasurile lor groase şi violente prin somn. II treziră glasuri care vorbeau tare. unul avea să se uite peste umăr. trageţi în ei ca în cîni! — Skaji ih. Fără să ştie de ce. ai unei dimineţi urîte şi geroase. Plecaţi care încotro pe la casele voastre şi împărţiţi-vă moşiile boieriului. plină de ură: Skaji. Friedmann. încruntîndu-şi sprîncenele galbene ca paiul griului. plumburii. ştiau şi ei şi rîdeau de el. rîdeau. că e ameninţat să rămîie acolo. da ? întrebă un rus. deodată apărură în tranşee ruşii bărboşi din ziua precedentă. În ultimele două secunde ale somnului.şi fumegînde. — Nu vă duceţi. ■— Nu ştim. şi adormi în curînd. răspunseră vreo doi. din propria lui vină. El se culcă înfăşurîndu-se într-o pătură. care începură să rîdă cu hohote uriaşe şi să-l arate cu degetul: el era de vină . căruţe. telefoane. Nu fiţi proşti. korolla rastreliati!! mîrîi unul cu umerii obrajilor masivi. iar un al treilea repetă : — Nici noi nu ştim. alţii forfoteau ca un furnicar printre şine şi împrejurul clădirii gării . ştia bine că el e de vină. îndulcind vocalele ca un rus. astupînd vederea. să se tăvălească pe jos. care stăteau pe linie şi vorbeau cu cei din vagon . zise moldove168 neşte. tulburat şi asudat. iar deasupra lor se zărea cerul cu norii învălmăşiţi.

răsunătoare. le-am rupt epoleţii şi leam mai dat şi un picior în c. murmură el. gulerul uniformei îi era prea larg. îl auzi cum se urcă din mersul trenului. Friedmann îl trase la o parte : — Ia spune. Se auziră strigăte. un sublocotenent de optsprezece ani. fraţilor. mă ! Era o voce hotărîtă şi tinerească. de parc-ar fi fost în tranşee. cu voce de om de dincolo de Milcov sau poate chiar de dincolo de Olt. aproape.gîndească nici o clipă înainte. . da' caută tu un ofiţer. Veneau şi glasuri de la vagoanele mai depărtate. agitat. cîţiva ruşi vorbeau insistent şi tare în limba lor şi el le răspunse ceva. răspunseră cîţiva soldaţi. Da'-voi să nu staţi. cu ochii întunecoşi cufundaţi sub sprîncene. voce uscată. — Vă raportez imediat. Se uita la soldaţi. Nu fiţi proşti să staţi! <notă> 1. . care de unde sîntem. si se simţi zgîlţîit. Nu mai auzea decît cuvintele. osos. mă ! Aici. Tînărul Cozianu se aplecă asupra lui. şi-şi trase pătura peste cap. nu crezi ? la arată-mi tu mie un ofiţer. un glas limpede de tenor strigă ceva pe ruseşte. zise el frecîndu-şi faţa cu palmele. Cellalt se ţinea cu mîna de peretele vagonului. şi rîsete. îngînă unul din grăniceri. ca nişte semnale. apoi scurt. Unul răcnea pe romîneşte. se opreşte trenul peste einci minute.. Părea tulburat. în tot trenul aista 1 cinci batalioane sîntem . trenul începu să se mişte tot mai repede. măi. — Domnule locotenent ! Se prefăcu trezit brusc dintr-un somn adînc. Friedmann auzi cizmele lui Cozianu cum se apropie scîrţîind de el. zise el. brun. Era un băieţandru înalt. Apoi. Spune-le să-l împuşte pe rege ! 2. frăţioare. Afară se auzi cineva strigînd: — Ia faceţi loc. cercetător şi bănuitor. mă Ioane ! Haide. — Ce. căci vagonul se zdruncină şi tampoanele zăngăniră metalic. abia simţit. Cel care vorbea moldoveneşte zise: — Noi pe ofiţerii noştri i-am alungat. de sămînţă să fie! In acelaşi timp. fără să-i vadă pe cei care vorbeau.. Umbla cu casca în cap şi cu revolverul şi porthartul agăţate mereu pe el. se culcă iar. care făcuse două luni de front în compania lui. Se rezemase de uşa. amu ne-om duce şi-om face rînduială fiecare pe la căşile noastre. unul. gîfîind. şi cum întreabă : — Ce face don' locotenent ? Unde e ? — Doarme. Spune-le ! Spune-le ! </notă> 169 — Ai dracului sînteţi voi. tăioasă : — Vino cu noi. pe care Friedmann o recunoscu îndată : a lui Cozianu. — Domnule locotenent. măi! Dă-mi o mînă. Pe cînd trenul mergea încet şi locomotiva şuiera prelung. sculaţi-vă : trebuie să vă raportez ceva. cu binişorul ori cu săcurea şi cu puşca.

era lată rău! începuseră să-i convingă pe soldaţi că trebuie să nempuşte pe noi. se dusese la colonel (în unicul vagon de persoane al trenului). Friedmann îl privi mirat: nu s-ar fi aşteptat. Nu fac eu o dată de gardă să-i împuşc pe toţi! — N-ar îi o idee rea. Nu se aşteptase să aibă un om politic în companie. Asta i-o datorăm adormitului aceluia. Dimitrie Cozianu rîse : — Nu pot să vă spui. De-a lungul trenului. — A. să ne retragem şi cînd nu era nevoie. n-aveam idee. şi a dat ordin să-l tragă la doi kilometri afară de staţie. Soldaţii erau tăcuţi. zise simplu tinerelul. spuse rece şi calm Friedmann. — Asta-i adevărat: o bandă de incapabili. plicticos. se gîndi Friedmann şi sări jos pe balastul liniei. că e bucluc. Brătianu.. Maximaliştii sînt revoluţionarii din noiembrie. să intrăm nepregătiţi. nu v-aş pune de gardă la palat 1 . — Vino-ncoace. Cozianu îl privi distrat şi începu să rîdă: — Eu să fiu domnul colonel Vasilache. s-a isprăvit 1 Se face revoluţie şi la noi. dacă fac toate sfaturi de soldaţi şi o iau spre Petrograd. sînt un fel de socialişti. dormeam. să pornească spre Iaşi să facă revoluţie. animalul ! Friedmann tăcea mirat de izbucnirea puştiului. Â propos de asta.. „Abia aşteaptă să plec ca să stea de vorbă". Cozianule. dar tăcut. Răspunse cam amar: — Eh. Se cutremură şandramaua rău de tot! Ştiţi că la ora asta maximaliştii sînt stăpîni pe situaţie la Leningrad ? — Nu. venea să rîdă de patima cu care acesta îl înjura pe preşedintele Consiliului de Miniştri. închişi în ei. incapabilului aceluia de Brătianu. de corupţi ! Au dreptate ruşii : ar trebui să ne ducem la Iaşi şi să-i împuşcăm.170 — De unde ştii că se opreşte trenul ? — I-am spus domnului colonel Vasilache ce se întîmplă. Parcă de un om e vorba ? Dacă nu era el. unii urinau. Dimitrie Cozianu era un tip şters.. erau alţii. care ne-a făcut să pierdem războiul. decît că merg cu toţii la Iaşi. alţi oameni se dădeau jos. rezervat. îi 171. ştiţi că chiar la Iaşi ne ducem ? — Ce vorbeşti ? De unde ştii ? Ce căutăm noi la Iaşi ? întrebă Frîedmann mirat mai mult de faptul că junele cunoaşte secretele regimentului. minţi Friedmann. dar radicali rău. dar mergem să schimbăm pe patru vînători. să facem de gardă la palat şi la Consiliul de Miniştri. n-aţi auzit pe ruşii ăia ? — Nu.. un ofiţer serios şi conştiincios. Ia spune: ce s-a întîmplat ? Porniră în jos pe cîmp. îl anunţase. — Domnule locotenent. Şi iată că deodată devenise activ. alţii căutau lemne să aprindă focul. ăia care l-au dat afară pe Kerenski ? — Da . Armatele s-au descompus toate: totuşi. Trenul se opri în plin cîmp pustiu şi îngheţat.

Da. se gîndi el cu o amărăciune întunecată. zise Friedmann şi se-ntoarse să se uite afară şi să-şi aprindă o ţigaretă. ca să ştiţi. şi cercuri negre pe cerul plumburiu unde zburau cîrîind ciori. şi coana Olga Duca. Dar ceva nu-i plăcea la el. ştiţi ce moşii are taică-meu şi mătuşă-mea. inteligent. Vi-l dau. ştergîndu-şi fruntea cu mîneca mantalei şi şopti: . zise plictisit Friedmann. trufaşă. Ei. ferm: — Uite-aici.— Dă-i în mă-sa de cutre. proiectul de lege pentru împroprietărirea ţăranilor. profilat în dreptunghiuri negre. Bonifaciu Cozianu ! AH ilustru bandit de neam mare. Se distinsese în timpul răscoalelor din 1888. Halal! îl cuprindea o scîrbă. mai ales că sînt în companie doi din nişte sate unde au ai mei moşii. tu eşti bun de politician •— zise Friedmann — să te faci deputat după război. Se urcă alene în vagon. şi linii negre. — Am mai avut oameni politici în familie. energic. Soldatul care o să fie viteaz şi cu credinţă 173 faţă de comandant şi faţă de jurămîntul său militar are să primească mai mult la împărţeală ! Şi care e decorat. Mă. pe două rînduri. Şi nu-i plăcea. prin partea locului : ăştia numai rude de-ale mele. Junele Cozianu vorbea tare. Era îndrăzneţ. ca să liniştesc spiritele. care acuma comanda armata de pe front şi trimitea la moarte pe ţăranii pe-ai căror fraţi îi împuşcase tot el. — Te pomeneşti că eşti rudă cu Bonifaciu Cozianu? . căci locomotiva fluiera şi oamenii veneau în goană spre trenul care aştepta. Cînd intră Friedmann. spuneţi-le şi ăstora. sus pe terasament. — V-aş ruga să-mi permiteţi să le vorbesc soldaţilor. — Mi-a fost unchi mare. — Măi. Era mai mirat ca oricînd. rîse tînărul cu o modestie silită. era frate cu bunicul meu. şi mai mult ! Asta. — Dă-i înainte. că uite iar au început să se urce în vagoane: plecăm. „Dar noi n-avem maximalişti". 172 Îi trecuse veselia. care sînt neam de neamul meu proprietar de moşie. spunea Cozianu. şi domnul Şerban Lascari. aşteptînd. ce mai voiai să-mi spui. zise Friedmann. o revoltă. să-l citiţi. Pe loc repaus ! Liber ! Ii lăsă ca să se apropie de Friedmann. era bun de deputat junele. pe cînd trenul se urnea şi începea să alunece pe linie. Aveau dreptate ruşii : să dea totul peste cap şi să înceapă de la început. başca alţi proprietari. că voi doar mă cunoaşteţi. care sînteţi din Dobrunu şi din Reviga. scîrbit. îmi permiteţi să le vorbesc ? — Fă cum vrei. Se urcă în vagon în clipa cînd Cozianu îi şi adunase pe soldaţi în poziţie de drepţi. — Dacă vă spui eu. Ne taie pe toţi la cinci sute de pogoane! Aţi înţeles ? Friedmann se întoarse să-l vadă. puteţi să mă credeţi. se opri şi salută. cum se distinsese în 1907 domnul general Averescu. cu care n-avea ce să îacă. şi le vorbea. coana Elena Vorvoreanca.

şi pe urmă cu împroprietărirea. Era bun pentru politica internă . practic: de sufletele oamenilor ăstora cu care se juca întorcîndu-i pe degete. De ce ? Ai ceva cu el ? — E incapabil. — Deşi chiar pentru un deputat — şopti el — nu era uşor ." Cozianu se apropie de urechea lui. dar o parte din atenţia lui rămînea pentru . 174 — Ştiţi ce m-am gîndit? În fond. dar cea externă şi războiul. Totuşi. încet. şi la Consiliul de Miniştri. în casa lui vodă Cuza. ăştia de pe la mine au dat foc şi în 1888. Era o zi luminoasă dar încă rece. rîdea în sine.. în sus.— Nu sînt bun de deputat: nu ştiu să vorbesc. îngînă Friedmann. împrejurul unuia care citea proiectul de lege. imbecilul: ne-a dus la dezastru. simţind o bruscă antipatie faţă de Cozianu. o să vadă proiectul de lege: măcar atîta lucru a făcut bun acel trîndav de Brătianu. şi la domnul sublocotenent Dimitrie Cozianu. soarele strălucitor lumina printr-o abureală albăstrie şi glacială . proprietarii. nici că-î păsa. pe Lăpuşneanu. rece. Ce pezevenghi ! Friedmann nu răspunse. condus de tînărul Cozianu care-i vorbea insistent şi pe nerăsuflate. spre Copou. cap pătrat de militar care-şi făcuse şcoala militară în Prusia. Şi tu eşti un tîlhar". se gîndea Friedmann. depravat şi sceptic. Lui Friedmann îi era chiar ruşine de scena la care asistase. şi în dimineaţa asta. Se gîndi la ceilalţi ofiţeri din compania lui: Dumitriu. pozitiv. — Mda. Brătianu nicin-a lucrat aşa de rău: întîi cu tunul. zise junele cu o aprindere sumbră şi stăpînită. Nu. în clădirea şcolii militare. — Cine să-l împuşte ? Dumneata ? întrebă Friedmann. le-a făcut ca un netrebnic. Coziânu urmă : — Ar trebui împuşcat. altfel ne ajunge revoluţia şi pe noi. aşa că vă închipuiţi ce sentimente nutresc faţă de noi. şi în 1907 . pe urmă le astupi gura. Intîi le frîngi şira spinării. sau îi ţin în Mu. Friedmann mergea pe stradă. şi-şi bat joc de ăştia. uscăţiv şi cu ochi focoşi cufundaţi sub sprîncene. Junele Cozianu nu simţi schimbarea de ton. Altă dat' n-am să-l las. răspunse Friedmann. N-avem încotro. osoşi şi gălbejiţi. jucîndu-le speranţa împroprietăririi sub nas. la palatul regal. vorbeau între ei.I-ai pîrlit. Soldaţii vorbeau între ei. III Nu trecuse iarna . zise Friedmann rece. . şi la misiunea militară aliată. şi de cînd companiile regimentului unu grăniceri făceau de gardă la marele cartier general. Apostolescu. Politician. nu trecuseră două luni de cînd erau la Iaşi. rece. Cellalt nu spuse nimic. Trenul mergea spre Iaşi. în 1907 s-a tras cu tunul în sat. „Toţi sînt aşa." Se uita la feţele de ţărani ale soldaţilor. subţire. — Ba cred că ai vorbit foarte bine din punctul dumitale de vedere. nu-i plăcea. cu glas scăzut. trebuie să ne modernizăm. flăcăi tineri şi prost hrăniţi. Se gîndi : „N-ar fi trebuit să-l las să le vorbească. să facem reforme. Friedmann îl asculta. — Nu înţeleg.

care arborau fustele scurte. Dar cînd am început eu să le explic care e starea de spirit în regimentul nostru. sau că nu-l înţeleg. pălăriile' largi. şi despre tactica lor cînd au pus mîna pe putere în noiembrie. şocul nervos cînd fusese o dată îngropat de un obuz de 210. cu bărbi mari. Vorbea cu ei. cînd vreţi. Nici acuma. cu guriţa mică. fără grabă. cu cucoane la braţ. la ceilalţi comandanţi de companii. marele om al maximaliştiior. gulerele de blană. în special Nicu Prodan. legaţi cot la cot. şi le-am vorbit de . bref. dar lui i se părea că vorbesc altă limbă.strada plină de lume. de stofă. vi-l aduc pe sală cu tot Consiliul de Miniştri. Dar de obicei. îl zguduia durerea. cîteodată îi era frică să nu înnebunească . cu un fel de nepăsare care-l făcea să meargă la atac în picioare. ale acelui an de mizerie si de haos. cu chipiele pe ceafă. oboseala anilor de front. aranjau vînzări şi cumpărări din depozitele militare. galoane aurite. înecaţi în rîul de ofiţeri de toate gradele şi de toate armele. în 176 furii cumplite. deznădejdea. cînd junele Cozianu îi turuia la ureche. în care moda asculta de poruncile secrete ale fabricanţilor de stofă şi scurta cît putea. ambuscări de oameni care nu voiau să-şi lase pielea pe front. cu pălării moi. Nu-i înţelegea. ameţit. şi ei îi răspundeau.. care nu ştie să vorbească decît de ce-a văzut la Petrograd. cu un aer de sfială aproape 175 dement: erau cei veniţi în permisie de pe front. proaspete. ■ — . Doar uneori. mai murdari. femeile îşi făceau pălării de o mărime nemaivăzută din anul 1789. şi proclamaţi Republica". îţi închipui c-au rămas cu gurile căscate. Umblau pe trotuare. civili cu ghete de piele şi bocanci. nu-i păsa de nimic. din resturi de catifea. şi între două cifre aruncau ocheade ofiţerilor francezi care treceau în maşini ale Statului-Major. o dată îl aud că oftează : „Domnule. şi-l trezea.şi ştii cum le-a venit ideea ? Tot discutau ei. alţii mai descheiaţi. în care nici-cei mai bogaţi nu aveau blăni întregi. se plimbau la braţul ofiţerilor cu cizme de lac. aproape de Mărăşti. o sută de baionete să avem! O sută !" Atunci am vorbit eu foarte calm. contra unor şperţuri de mii sau de zeci de mii de lei. imense. dădeau lumea la o parte de pe mijlocul străzii şi se uitau în dreapta şi în stînga după soldaţii ruşi. la cîte-o întîmplare prea îngrozitoare. mi se pare văru-meu Ghighi Duca. vorbeau despre afaceri. căci ce mai rămăsese credincios ţarului se strînsese sub aripa comandamentului armatei şi a automitralierelor cazarmate la Socola. era o senzaţie chinuitoare . îl lăsaseră cu o somnolenţă permanentă. mai zgomotoase şi mai rapide automobile din Iaşi. cu ochii cît mai mari. de altfel de luni de zile îşi simţea capul greu. şi de Ulianov-Lenin. că nu-l pot înţelege. Toată lumea asta îi dădea lui Friedmann simţămîntul că visează. aproape că nu-i păsa de loc. unii cu cizme de lac. Fardate. palizi. în revolte care se topeau în propria lor oboseală. de dantelă şi de organdi. înţepeniţi cu monoclul în ochi. în care însă din ciurucuri. patrule de cazaci călări. alţii zdrenţăroşi. şi despre Leo Troţki.. Nu-i mai păsa de nimic. şi celor ruşi care aveau cele mai frumoase. şi nu ştiu care. rîdeau tare. îi înnebunise pe toţi. pudraţi. pe mijlocul străzii. ca să-i epatez : „Domnilor.

dumneata.. Apoi intrară amîndoi întro casă. ordinul „Sfîntul Gheorghe" cu spade. o înceţoşare a minţii îl însoţiră tot drumul. asta e părerea mea. II apucase iar somnolenţa. ruşi sau romîni. şi pe urmă Ghighi Duca. înţelegi ? Nu-l sperie nimic. fulgerători : cine era ? Nicu Prodan sau Fănică Niculescu ? In cursul discuţiei se dovedi că e Nicu Prodan. un băiat de viaţă. E un om fără Dumnezeu. mă rog.. e un om de o consecventă nemaipomenită : dacă spune A. energici. unde vreo şase-şapte sublocotenenţi şi locotenenţi vorbeau 178 de-a valma. Friedmann încetă să mai asculte. un cap. Cozianu zîmbi : — Uite ce e. Se uită împrejur: un locotenent care începea să chelească prematur. Pe urmă e unul Fănică Niculescu. sau n-o are. meseriaşi.. în fine. merge pas cu pas pînă la Z. oameni tineri. Friedmann salută şi se aşeză. fiindcă e un om căruia nu-i e frică de nimic pe lume . să mănînce bine. Nicu Prodan e cîştigat de ideile maximaliştiior. şi eţetera. Titel Negruzzi. „Coroana Romîniei" cu spade. trebuie să-i cunoşti . — Bine. e un prieten al meu.. un gînditor 1 Şi ce admir eu la el. dar e indiferent ce vrea el: o să vedem atunci cît loc îi lăsăm. Ce voiau oamenii ăştia ? Ce voiau soldaţii. La apariţia lor se făcu tăcere. pe urmă. e un gazetar de mare talent. şi savant. energice. şi asta ne trebuie. cu un cap de statuie romană din epoca republicană. — Am auzit de el. are 177 o diplomă din Germania.. dar în orice caz a studiat acolo filozofia. cu gura fermă şi ochii albaştri. ceva nu-i plăcea. exceptînd păsărelele. Şi are chef să fie mare. îşi lăsară mantalele într-un antreu friguros şi pătrunseră într-o odaie plină de fum.. se dărîmâ tot. un temerar. fără lege. n-are multe în creier. dar e un om de acţiune. dar Fănică e aproape de patruzeci). l-am şi citit. mai bătrîn ca noi (şi Nicu Prodan e peste treizeci. el e de fapt omul cu ideea. „Legiunea de Onoare". de „Mihai Viteazul". ca în Rusia. artilerist. şi pun mîna pe putere fel de fel de oameni. Ţi-am spus. Fănică Niculescu spune mereu: „Dacă nu facem reforme. dar de un curaj nebun. Să împartă moşiile şi să muncească pămîntul. fiindcă ai văzut şi dumneata cît sînt de sensibili soldaţii din tranşee la ideea să li se dea pămînt.. care a fost şi el pe front. bărbătesc. Ştiu că nu ţi-am vorbit de toţi.. „Steaua Romîniei" eţetera. Sînt nişte nebuni. era simplu: pămînt. deviza noastră e să discutăm programul după proclamarea republicii. zise Friedmann. dar să ştii că încă n-am înţeles ce vreţi. filozof. şi ce fer de tip eşti. ar fi o catastrofă ? întrebă Friedmann. în fine. să proclamăm republica şi reforma agrară. el a fost cel ce-a împins toată discuţia pînă la ideea loviturii de stat. cu păhărelele de coniac în mînă. — . — Şi ce. cu o ciudată nemulţumire. Fănică Niculescu era un elev-plutonier care . Dar ăştia ? O nepăsare ostenită. care aveau nevoie numai de ceva trupe. proletarii". spuse Friedmann. el scotea înainte de război revista Progresul social. lucrători din fabrici. deşi se simţea atras ca de o fascinaţie atotputernică de ideea răsturnării regelui şi guvernului. cu trăsături clare. îndrăzneţi. —• Esenţialul e să-l dăm peste cap pe vodă. fără nimic.ei. i-am făcut praf.

„Sînt prea obosit. foarte bună familie. iar Nicu Prodan îl luă de mînă şi-i spuse impetuos : — Dumneata eşti omul nostru! Cînd dăm lovilura ? — Oricînd vreţi. unul gălbui. cu aerul de a-i spune: „Ei ? Ce zici ? Nu-i cum ţiam spus eu ?" — Asta e soluţia. adăugă el în atenţia generală. da din cap. era Ghighi Duca. cellalt verzui. şi ne trezim arestaţi. — Da — spuse Nicu Prodan — dar unde ne adunăm ? O să atragem atenţia. cu sprîncene lungi. care pîr-ă atunci tăcuse. dacă vreţi. singura ! exclamă Nicu Prodan: 179 de l'audace. — Cunosc eu o cucoană. spuse Friedmann. Ceilalţi începură să rîdă. cunosc eu pe comandantul automitralierelor ruseşti de la Socola. ştii ? Nimic. se dovedi a fi domnul sublocotenent Negruzzi. posac. deasupra unor ochi ciudaţi. Sînt arestaţi! Ba nu sînt! Ba sînt. căruia-i sticleau ochii de băut ce era. — Domnilor. părul blond. domnule ? Şi pe urmă trebuie căutat domnul Frimu. e dintr-o familie din Vîlcea. — Trebuie să luăm legătura cu Averescu ! Să se ducă Ghighi la Bacău la Statul-Major al armatei! Să-l atragem de partea noastră pe Iorga ! Ce facem cu misiunea militară franceză ? Cine vorbeşte cu socialiştii ? N-o să facă nimic socialiştii. O adoratoare de-a mea. Dimitrie Cozianu îi făcu cu ochiul lui Ghighi Duca. Ceilalţi rîdeau admirativ. îl ghici după inelul cu stemă. şi poate chiar era . mustăcioara blondă şi pielea ca de fată. o greşeală. cu mîinile albe şi osoase. mefistofelice. Roşu şi bucălat. o greşeală. răspundea. ştia că pare atent. ar fi preferat să doarmă. vecini ? întrebă Nicu Prodan. encore de l'audace. dar dincolo de ce judeca şi vorbea şi vedea acum era oboseală. tulburi şi palizi. sau Ghelerter. . da. Un locotenent subţire. palid. sau Bujor.începea să încărunţească. un tînăr frumuşel şi brun. zise Titel Negruzzi. îl aduc mîine. m-a distrus frontul". sfredelind mereu. căci discuţia reîncepu învălmăşită. dacă n-ar fi fost şi o anumită îngrijorare şi nemulţumire care-l făcea să se întrebe: „Ce fac oamenii ăştia ? Ce e greşit ? Ce nu e bine ? E ceva cu totul greşit undeva. iar Ungă el." Ghighi Duca îl salută cu politeţe pe Friedmann. îşi zise el. spunea Ghighi Duca : e revoluţionar şi el. toujours de l'audace ! 1 Friedmann asculta. de cînd l-a asasinat pe Max Wechsler domnul Brătianu al dumitale ! De ce al meu. îndoială. căruia toată lumea îi spunea Titel şi despre care Gogu Apostolescu ii spuse confidenţial la ureche lui Friedmann că „nu a din Negruţeştii moldoveni. Gogu Apostolescu îl salută pe Friedmann. o greşeală gravă. sfredelind. stufoase. — Familie. dar care? Unde este ?" Căuta. absenţă . dar nu găsea decît ceaţă. ceva care nar trebui să fie. tuciuriu. da. cu mustăcioară. se vedea că îşi iese din fire de mulţumire că se află amestecat într-o conspiraţie. ştiu eu! Friedmann părea atent şi răspundea limpede şi pe scurt. dar nici o legătură cu Costache Negruzzi eţetera.

.. chiar trei rude deodată n-o să trimită ea în faţa plutonului de execuţie. foarte. zise el. frumuşică . Şi cu Dim Cozianu! Sîntem liniştiţi. — Nu ştiu. Chestie de metodă. înăbuşindu-şi răspunsul : „Ba da ! tocmai de asta mi-e frică . parcă numai voi aveţi curaj. doar nu ţi-e frică să te dea de gol tocmai pe tine. Duca. — Nu vreau o femeie printre noi! N-am încredere ! Toate conspiraţiile descoperite au fost descoperite prin femei! — Ei. — A. N-am încredere. — Te rog să nu faci insinuări necavalereşti faţă de o persoană pe care nici nu o cunoşti. — Ai să fii obligat să te duci şi tu pe front. — Eşti chiar atît de sigur de ea. ăştia de pe front. Nicu Prodan zise: — Ei. — O să ne gîndim şi o să continuăm să ne adunam aici. O fiinţă de elită. dar după revoluţie : să nu ne risipim pînă atunci în false probleme.) </notă> 180 — Toţi ai casei au intrat în spital: gripă infecţioasă. Adevărata problemă acuma e arestarea lui vodă. cred că de data asta n-ai ce obiecta ! O cunoşti. altminteri n-ai ce le face : ei au dovada ! —■ O să mă duc! exclamă Ghighi Duca. A rămas singură. spuse Gogu. sau pe Dim ! Ghighi Duca tăcu. Sau ţi-e frică ? Ghighi Duca se făcu roşu la faţă. domnilor. — Fugi de-aicea. Fănică Niculescu spuse : — Da. o să ne gîndim. domnilor. zise Ghighi Duca. sînteţi insuportabili cu aerele voastre. începură toţi să rîdă. şi tocmai de-aia n-am încredere în ea ! strigă Ghighi Duca. iarăşi îndrăzneală şi mereu îndrăzneală ! (Danton. — Nu vreau muiere. capul meu nu e în joc ? exclamă Titel Negruzzi. De altminteri. Să procedăm metodic.cu. domnule. încîntat de succesul său cu gluma de adineauri. răspunse Ghighi Duca. sau pe mine. dumneata ? Titel Negruzzi deveni demn şi serios. capabil de sacrificiu. dar unde vrei tu să ne adunăm ? întrebă Nicu Prodan. foarte! Şi suflet nobil. Prodan rîse. — Voi. a lui Brătianu şi compania. 181 — Cum o cheamă pe cucoana dumitale ? întrebă Fănică Nicules. nu înţelegi că garantez de ea ? Vrei să fiu delicat ? Cum vrei să mă exprim ca să înţelegi dumneata ? Ghighi Duca îl privi zîmbind. înciudat. ţi-e rudă. — Doamna Hagibei. pînă dăm de bucluc! exclamă Titel Negruzzi. — O cunosc. — Garantez pentru ea! Ce. e verişoară cu mine şi cu Ghighi! exclamă Gogu Apostolescu. Intîi asta şi pe urmă ne punem celelalte probleme şi le dezlegăm sau nu. tulburat.<notă> 1 îndrăzneală.

nu departe de strada Lăpuşneanu. Friedmann nu urmărise ultima parte a discuţiei. pe furate. pe marginea patului. Junele Cozianu. şi. Friedmann stătea şi se uita împrejur.. desigur. nu ai mătăluţă ? Şi atunci Augusta le aduse coniac şi păhărele. să se încingă. în casa cu o cuşcă de fier cu geamlîc colorat la intrare. Asta îl făcu să ridice capul. da. Era însufleţit. spunea ea alintîndu-se. — Ei ? Ce zici ? Ce faci ? O să cîştigăm partida. nici el nu ştia de ce. îşi luă rămas bun şi plecă. se mişca de la unul la cellalt. pudic. o facem ? 182 La toate întrebările. evident. Apoi sosi Nicu Prodan şi după el Fănică Niculescu. cînd credea că nu e văzut.. cum circulă cu pleoapele plecate. Nu. mestecîndu-şi 183 şezutul puternic. doamna Hagibei zîmbea amabil şi fermecător. priviri ale celor doi tineri cărora el. în care locuia doamna Hagibei: Titel Negruzzi îi arătase casa în cursul dimineţii.. Augusta nu putea trimite în faţa plutonului de execuţie zece oameni fiindcă era supărată din amor pe unul din ei. iar acesta. arătîndu-şi dinţii albi şi frumoşi. Augusta trecea mai departe cu tăviţa. fascinaţi. instalat ca la el acasă. Se întreba mereu: „Ce greşeală fac oamenii ăştia? Şi ce greşeală fac eu?" Se trezi din visare numai cînd oamenii începură să se ridice.. erau primii: se afla deja acolo Titel Negruzzi. Trecu pe la fiecare. Se şi făcuse fum de tutun . Cînd Augusta trecu prin faţa lui. simţi mirosul puternic. Dar Augusta nici nu observa. nu le reţinuse numele. nu ? „Uite ce mut era pe front şi cum a dat de politică. şi asta se întîmplase seara. Gogu Apostolescu. O văzu cum circulă printre bărbaţii aşezaţi pe canapea. prostiţi de poftă. — N-am pahare de coniac. care erau motivele. Atunci se sculă şi el în picioare. surescitat.!" Nu putea să explice de ce se temea. şi încă vreo doi pe care Friedmann abia şi-i aduse aminte din ziua precedentă. la urma urmei. care fixa absorbit acest şezut. Friedmann.. îi zîmbea. da. Ii zîmbea dulce. după cîte s-ar fi zis. pipărat. ca şi cum nici nar fi simţit. a şi început să vorbească !" se gîndea cu mirare Friedmann. al unui parfum franţuzesc. nu-i aşa ? Cu siguranţă. o ciupea de coapsă iute.. Cozianu se ţinu după el.. şi-i oferea un păhărel lui Fănică Niculescu. lui Titel Negruzzi. pe fotolii. sigur că da. să-şi încheie tunicile. o să vă dau în astea de ţuică. iar el o . scump. amoros. da. Surprinse o privire tîmpă a lui Gogu Apostolescu. băut (era mereu băut de cînd se afla la Iaşi şi-şt putea procura alcool). şi care o mîncau din ochi pe Augusta. Titel Negruzzi însă îi ceruse : — Nişte lichide mai acătării. ca o mironosiţă.. şi să se uite la Augusta-: pînă atunci nu fusese atent la ea. chere amie. Friedmann zîmbea politicos şi murmura : — Da. oferindu-îe ceai şi prăjituri mici de tot şi fără gust. IV A doua zi. îi tot dădea ghes : — Dumneata ce crezi ? Iţi plac băieţii ? Iţi place ideea ? O facem ? Ce zici. Dim Cozianu îl duse pe o străduţă liniştită.

Fănică Niculescu simţea şi el nevoia să strălucească.. şi ochelari. că e un copil mare şi spătos. încît ai fi putut crede că n-are barbă de loc. obraznic. am înţeles ce-ai spus. Nu asta am vrui să spun! răcni el şi-i aruncă o privire feroce lui Fănică Niculescu. obrazulnemişcat. Cît despre reflecţiune. mai ales a lui Titel Negruzzi. lovitura trebuie dată imediat 1 Fănică Niculescu rîdea. cu o faţă masivă. părul blond. lipit pe cap. fixîndu-l în ochi. tîlhăreşte. — Dă-mi voie! strigă cellalt. foarte apropiat. dă-mi voie să cred că însuşi Ulianov-Lenin şi maximaliştii dumitaîe s-au gîndit ce fac înainte de a acţiona ! — N-am vrut să spun asta. Am vrut să spun că. Nicu Prodan se stăpîni. —. aproape furios că vedea zîmbete pe feţele unora din cei de faţă. un om tînăr. ştiţi ce-a făcut ? A luat pana. avea gura roşie şi vorbea ţuguinJ uşor buzele.. şi de a cărui identitate se asigurase mai înainte. bătînd cu pumnul în masă de se răsturnau paharele. pieptănat cu îngrijire. cu trăsături regulate. ca un copil . a muiat-o în cerneală. îşi stăpîni toată seara fiecare mişcare.. care nu-l privi însă niciodată în cursul serii: era tot timpul cu pleoapele plecate. dar zîmbea des.şi niciodată nu trebuie făcut ce a făcut Robespierre. şi zîmbetul acesta amabil. a început să scrie Rob şi pe urmă s-a oprit şi a spus că vrea să mai reflecteze ! Reflecţiunea asta l-a dus la eşafod! Nu ne trebuie reflecţiune. — Monsieur le lieutenant-major Gotoubenko \ îl prezentă Ghighi Duca. — Cine a spus că trebuie să nu acţionăm ? întreba el batjocoritor. fiind de altfel des- .. şi surîdea abia. repeta Nicu Prodan nemulţumit. sau se uita la cineva. satisfăcut. din colţul gurii. despre care aflară în cursul zilelor următoare că e student la o politehnică de undeva din provinciile din sud. o dată plănuită. deveni deodată foarte enervat. chiar Nicu Prodan se întărîtase şi perora mai mult ca de obicei. nu m-ai înţeles. era neliniştit de bărbăţia impetuoasă a lui Nicu Prodan. ca amant en titre al doamnei Hagibei. Era atît de curat şi de bine bărbierit. înroşindu-se şi întunecîndu-se. vestit nu numai ca gazetar şi om politic. uitîndu-se pe furiş la Augusta. mereu acelaşi. politicos şi total rezervat era al unui om matur. pielea foarte albă. ciudată. Titel Negruzzi observă privirea şi se posomori. evită să dea mîna lui Ghighi Duca sau măcar să se uite fie şi din întîmplare la el. Nu asta am vrut să spun. întrerupîndu-l şi el. în vreme ce doamna Hagibei. care. zîmbind mereu sie însăşi. ochii cenuşii dindărătul ochelarilor rămîneau mereu aceiaşi. ştergea coniacul răsturnat pe covorul roşu de pe masă. şi se uita împrejur fulgerîndu-i cu privirea pe ceilalţi. Doamna Hagibei schimbă o privire cu Fănică Niculescu. tainic. Atunci sosi Ghighi Duca însoţit de un ofiţer rus de vreo douăzeci şi şase de ani. Era foarte politicos şi foarte-foarte calm. Era. de la Kiev sau Harkov : viitor inginer.pătrundea o dată cu privirea-i albă. ci acţiune ! exclama el. 184 ci şi prin aventuri amoroase răsunătoare. — Pardon. poate dumneata nu te-ai exprimat. cînd i s-a supus ordinul de arestare a duşmanilor săi din Convenţiune.

surîzînd rece. Ghighi Duca ridică şi el glasul. melodios şi masiv. ■— Ah. Ridică mîna : — Pardon. fecior de boiernaş bonom şi jovial care-şi pierduse averea la cărţi. Junele Cozianu răspunse de data aceasta : — Proclamăm împărţirea moşiilor şi încetarea imediată a ostilităţilor. Dar cum intenţionaţi să daţi lovitura ? Toţi se întoarseră spre Friedmann. </notă> 185 tul 'de risipitoare cu zîmbete strălucitoare şi cu priviri drept în ochi. vrei să rămînem fără Ardeal ? — Nu contează deocamdată Ardealul. Şi cu ce vreţi să cîştigaţi armata ? Se priviră iarăşi. Dar Gogu Apostolescu şi <notă> 1 Ştiţi tot: ce credeţi de planul nostru ? </notă> 186 cei doi. Friedmann. care se trezi din amorţeala lui obişnuită şi povesti pe un ton indiferent planul de acţiune. adînci. decît poate o dată sau de două ori la început. — Nu se poate ! exclamă Titel Negruzzi. de i se roşiră umerii obrazului. îşi căuta cuvintele. întărîtai. Punea întrebări: — Ce-aţi făcut pentru a agita masele ? Se priviră. Nicu Prodan răspunse după o clipa de tăcere : — O să compunem un manifest pe care o să-l răspîndim în Iaşi. Rusul surîdea amabil.. boieri. îşi dădu seama că n-are ce face cu el şi-l lăsă în plata Domnului. de gardă la palat. Augusta zîmbea misterios ca şi pînă atunci. dar cînd simţi rezerva pe cît de amabilă pe atît de fermă a omului. moale. spuse Ghighi Duca. sonor şi tonic al limbii. contează puterea. Nicu Prodan. faţă de ritmul rapid. Îl enerva Titel Negruzzi. Ce. aşa cum vorbeau dintre cei de faţă Ghighi Duca. faţă de ceilalţi.. — Vous savez tont: que pensez-vous de noire plan ? i Rusul surise amabil şi începu să puie întrebări. vorbea franţuzeşte foarte bine: se repezi impetuos la Golubenko. cu revolverul în mînă. La Golubenko nu se uită. vorbea rar şi se cunoştea accentul rusesc. el vorbea ca un om care a învăţat la şcoală. Titel Negruzzi sau Gogu Apostolescu . începură să protesteze.l Văd că nu sînteţi de acord. îl punea pe rege să iscălească actul de abdicare în favoarea unui directoriu compus din . messieurs. care avuseseră guvernante sau chiar franţuzoaice. pe încercate. îl aresta pe rege. bun. Nicu Prodan începu să vocifereze. el. pe care Friedmann nu-i cunoştea. Automitralierele dumitale îl pot răspîndi şi în cazărmi. Fănică Niculescu spuse şi el: — Nu poţi renunţa la un ideal naţional. Vorbea franţuzeşte nu ca alţi ruşi. Compania lui. buchisind cu voinţa de a şti bine.<notă> 1 Domnul locotenent-major Golubenko.

oameni desemnaţi de conjuraţi.t? Ce face sindicatul feroviarilor ? Aţi luat contact ? — Are dreptate. Rusul . Rusul îl privise din ce în ce mai atent. Nicu Prodan urla în contradictoriu. que ferez-vous ?3 întrebă Nicu Prodan. folosit numai în afaceri comerciale şi bancare. mon lieuienant: tnais iout ga. ce-ai să faci ? </notă> 187 Ceilalţi îl priviră. Fănică Niculescu rîdea galben. cu mîinile în poală şi pleoapele plecate. 2 Acesta e planul meu. spuse calm Friedmann care şi el vorbea franţuzeşte cu accent romînesc sec ca acela italian. care însă le spunea: — Dar trebuie evitată o contra lovitură a armatei lui Averescu. aresta guvernul şi misiunea militară aliată . se uita la Augusta. <notă> 1 Iertaţi-mă. pe front. uimiţi de întrebuinţarea. termen de contabilitate. un pluton îi chema la acţiune pe ceferiştii de la Nicolina. mon plan2. aş lichida comandamentul generalului Şcerbacev. nu se vedea exact ce anume înseamnă . încîntat de sine şi rîzînd. poza în madonă de Leonardo. Dar destinderea lui nu dură decît o clipă. ca să oprească orice tren. a verbului „a lichida". altă companie. dar Titel Negruzzi se încăpăţîna : prostii. — Et vous-meme. a treia ocupa poşta şi telefoanele . ştia «na şi bună : înainte. de la foutaise2. Cunoaşte meseria ! Ghighi Duca era mulţumit. Ce face partidul sociaî-democra. întorcîndu-se către ceilalţi. domnilor. comandată de un prieten al lui. care. congestionat. Golubenko spuse serios : — Eu v-aş putea da cîte două automitraliere la fiecare companie care acţionează şi.astea t Fouteznous la paixt Sans ojfense. de crisparea în care se aflase de cînd o văzuse pe Augusta. c'est de la fou'taise! Des complications inutiles ! II faut foncer en avani !l Golubenko începu să-i explice ce se poate întîmpla. — Spuneţi-mi mersi că vi l-am adus. înţelesul general era evident şi se sfiiră să-l întrebe pe Golubenko. 3 Şi dumneata. ceea ce nu semăna de loc cu felul său de a vorbi obişnuit : — Ia -mai slăbiţi-ne cu chestiile . cu gene lungi negre făcînd umbră obrazului ei de o culoare caldă. şi înăbuşit. Cei mai tineri rîdeau: le plăcea. rîse Nicu Prodan. palid. apoi îi puse cîteva întrebări cu privire la rapiditatea şi orariul desfăşurării acţiunii şi la posibilităţile ca unur sau altul din miniştrii sau din generalii şi coloneii francezi să fie lipsă. el. rîse el bine 'dispus. căci Titel Negruzzi strigă pe un ton grosolan. — Cest comme cela. Petrogradul e încă ameninţat de trupe reacţionare. bineînţeles. uitînd o clipă de încordarea neplăcută. totuşi. iar Ghighi Duca. nouă pentru ei. ca al unei limbi slave. şo pa ei f şi la baionetă ! cu cuţitul l Şi se uita împrejur.

printr-o uşoară iritare şi antipatie). străpungătoare. Cîte un ofiţer întîrziat la chef sau la cărţi se oprea uimit şi indignat la trecerea acestui locotenent care umbla aproape alergmd şi înjura singur printre dinţi. ce-mi pasă mie?" II enerva pretenţia ei de a-l irita. o dată întîlni privirea strălucitoare a locotenentului slăbănog şi pistruiat. voia să ştie ce e în capul Augustei. astfel că nu-i mai lăsă nici o secundă cînd ar fi putut să vorbească cu Augusta. de casa unde stătea Augusta. Titel Negruzzi îi ţinu mantaua cu o amabilitate uşor batjocoritoare: ■— Pa. cînd se luă hotărîrea să fie trimişi doi dintre cei de faţă să ia contact cu cercul socialist din Iaşi. „Ce mă-ta te rînjeşti aşa. după ce i-a dat mîna ultimului musafir (era Fănică Niculescu. se aşeză într-un fotoliu. spre Socola. şi la Augusta. îi aduse mantaua lui Ghighi Duca chiar în clipa cînd pleca Fănică Niculescu. care nu dăduse nici un semn că ar vrea să plece. In schimb Friedmann şi rusul mergeau împreună în acelaşi pas. dar cu privirea lui directă. de-a-l îace gelos . dacă nu altfel. necum să-şi salute superiorii. cu nasul sus. Vorbeau cu glas scăzut. nenorocito ? se gîndea el. clar toate astea sînt rahaturi ! Complicaţii inutile ! Trebuie să ne repezim înainte ! 2 Rahat. — Bună seara. Li se. ce are de gînd. voia să vorbească puţin cu Augusta. ce e toată comedia mută pe care o joacă. neliniştit. iritat de atitudinea ei. prost croite. oricît ai fi fost de tare. . zise sec şi gîtuit Ghighi Duca şi ieşi repede. nemişcată. madonă zîmbitoare. în haine grosolane de soldat. decolorată. umblînd cu paşi mari pe strada pustie şi sonoră sub luna îngheţată. fără măcar să-şi vadă. se întoarse şi se uită rece şi iritat la Titel Negruzzi care zimbea îngîmfat. apoi întoarseră capul. Iar Titel Negruzzi. Discuţia continuă pînă. vizibil evreu. monşer* pe mîine! Ghighi Duca se lăsă îmbrăcat în manta şi începu să se înfurie. să ni se suie în cap !" Ieşiră cu toţii în noaptea geroasă şi senină. te tulbura. care se făcea forte să-l aresteze pe regele acestei mici ţări vecine. cu aerul de-a spune : „îmi bat joc de tine şi de voi toţi. zîmbind politicos. Dar se trezi că Augusta. Nu ştia ce anume. Gerul era uscat. această siguranţă a ei că-l face gelos îl jignea şi-l înfuria la culme. Cu!că-te cu cine vrei. cîte trei. mă culc cu cine vreau şi vă fac o figură pe care numai eu o ştiu". Rămaseră o clipă să se privească. Era îngrijorat. Ghighi Duca rămăsese ultimul.<notă> 1 Slăbeşte-ne ! Nu te supăra. domnule locotenent. care-ţi făcea frică şi în orice caz. deşi Titel Negruzzi.tîrziu noaptea. fără zăpadă. fără să ridice ochii. </notă> 188 tăcea şi se uita. zîmbind în acelaşi fel misterios şi plin de înţeles. auzeau paşii sonori pe pavaj. tinerii sublocotenenţi şi Fănică Niculescu strigau că „nu ne trebuie ăia. rezistînd cu greu poftei de-a trînti uşa să zboare din ţîţîni. enig189 m'atică. sau ce mai exista din el în afara puşcăriei. depărtîndu-se cîte doi.

tot ce cere rezervă critică. ironie sinistră. ieşim cei mai mulţi din ororile frontului. — // n'y a pas de quoi2. Nu ştiam. teoria lui Lenin despre imperialism. şi. spuse cu blîndeţe Golubenko. tnon Heutenant ? ' întrebase Golubenko. şi de ce.. Altădată credeam că sacrificiul sanctifică orice cauză. purificată. încît lua lucrurilor pe care le spunea tot ce e suspect în ceva nou. ca un profesor. absurd. rîse Golubenko. — E foarte interesant. —"Zeci de milioane. spuse calm şi binevoitor Golubenko. Mi se pare totul oribil. nici de ce : poate atenţia serioasă şi politicoasă a rusului îl făcuse să spuie lucruri despre care nici nu ştia că le gîndeşte. asasinaţi. E foarte limpede totul. şi constataseră că au acelaşi drum. Am avut un prieten care a fost împuşcat fără vină. — Bineînţeles. înţelegi ce absurd ? Mă mir că n-a înnebunit pînă la stîlpul de execuţie. limpede.. de aceea m-am asociat cu compatrioţii aceştia ai mei.— Quelle direction prenez-vous. Apoi puse o întrebare sau două. cu acelaşi rîs uşurel: <notă> 1 La ce foloseşte ? 2 N-ai de ce. murmura Friedmann. ca şi cum se jena că mai pomeneşte nişte fapte evidente. fără sens. la care Golubenko îi răspunse schiţîndui teoria luptei de clasă şi o trecere sumară în revistă a dezvoltării societăţii capitaliste şi-a apariţiei unei societăţi socialiste. la o asemenea tortură a omului. sute de mii de oameni asasinaţi. Şi sensul întregului război şi cui îi este util. domnule locotenent. dar am văzut atîţia soldaţi ţărani morţi pentru o cauză care nu le aducea nici un bine lor. domnule locotenent ? </notă> 190 — Da de ce ? De ce ? A quoi bon ?1 Cui îi este util abatorul acesta? De ce mi-am pierdut eu sănătatea sufletului şi corpului meu ? Aş vrea să distrug lumea asta . Şi începu să-i explice. Sînt convins că simţi şi dumneata şi că ai observat. vrem o lume mai curată. Vezi dumneata. tocmai el era cel mai pasionat slujitor şi apărător al acestei lumi. cunoscute de toată lumea. Nu te-ai gîndit la profiturile societăţilor industriale. Foarte interesant. . unde am asistat la o asemenea batjocură a tot ce e omenesc. ca să se facă un exemplu . Şi mă mir că n-am înnebunit nici eu. Friedmann nu ştia cum se trezise vorbind. politicos. dar pentru ce ? Nu înţeleg. murmură el. Spunea. în special ale industriei grele? Nu te-ai gîndit la problema pieţelor mondiale ? Eu cred că da. şi cine îl continuă. asta nu se învaţă în universităţi care sînt plătite de statul burghez. — Nu ştiu ce mă lasă nemulţumit în discuţiile astea. încît vrem altceva. <notă> 1 În ce direcţie mergi. Friedmann căzu într-o tăcere desăvîrşită. Friedmann nici nu observă miezul polemic al răspunsului : rusul îi vorbea atît de modest şi de simplu.

— c'est bien simple. şi socialiştii de aici nu sînt destul de consecvenţi. i Mai bine ar fi trăit şi ar fi dezlănţuit revoluţia. asculta. mai mulţi dintre compatrioţii dumitale par că ar vrea să seculcecuea. Voia să mai ştie.</notă> 191 — Mais que croyez-vous. din cîte citise Friedmann. Que croyez-vous qu'ils desirent?2 Se plimbară trei-patru ore prin faţa cazărmii unde era Statul-Major al generalului Şcerbacev şi compania de automitraliere . — Nu crezi că riscăm să nu facem nimic şi să ni se întîmple ceva neplăcut ? întrebă Friedmann. cînd a izbucnit <notă> 1 Dar ce crezi dumneata. — Nu ştiu de ce. şi apoi va ajunge inevitabil să fie o revoluţie socialistă. sînt şi nişte aristocraţi aventurieri printre ei. cu forme colţuroase şi c-u turela la apate . spunea liniştit Golubenko. şi nu pricep nici ce caută acea femeie acolo. cu o baionetă lungă la puşcă. spuse Golubenko încheind cu un rîs uşor. de matematician în faţa unui raţionament fals sau a unei greşeli de calcul grosolane. foarte simple. — înţelegi dumneata. — Evidemment2. se vedeau în curtea cazărmii automobilele lungi. . fiindcă în secolul nostru nu poate exista o altfel de revoluţie. Ce crezi că doresc ei ? 3 Această revoluţie va deveni mondială. — Mais. dar mi se pare că prietenii ăştia ai mei nu sînt ce trebuie. gîndindu-se la ce auzise. Friedmann era atît de tulburat. Apoi îi explică lui Friedmann că el. </notă> 192 revoluţia în primăvară la Petrograd. foarte brutale. şi nici una din cărţile care-i căzuseră în ■mînă. e foarte simplu. E regretabil că socialiştii de aici n-au luat puterea anul trecut. 2 Dar.urmărea cu ochii. tăcea. a venit la Iaşi anume ca să lucreze la această întindere mondială a revoluţiei care să aducă pacea universală şi socialismul pretutindeni. — E ceva unic în istorie. Votre Max Wechsler a pay£ cette timidite de sa vie. Să se pună o dată în mişcare revoluţia. — Cette revolution deviendra mondiale3. apoi punea altă întrebare. murmură Friedmann. Dar este explicabil : proletariatul cel mai puternic e în regiunile ocupate de germani. atît de orbitor de evident. Şi cînd colo. o femeie ca asta nu are nimic a face avec notre travail3. iar domnul Prodan e un om dominat de temperament. ceea ce e cu totul altă chestiune decît revoluţia. era atît de limpede. nu un intelectual revoluţionar. cu ochii în pămînt. mon cher ami — zicea rusul. Dar nu e iprea tîrziu. sau că o şi fac. mai întreba. Golubenko. murmură Friedmann. erau acoperite cu prelate şi înşirate toate cu faţa la poartă. eu cred că şi cercul acesta al dumneavoastră e util. scumpe prietene.1 ce crezi că vor marii capitalişti monopolişti ? Şi explică intenţii foarte materiale. îi. Din poartă. despre care nici o gazetă din lume nu vorbea. santinela.

Santinela spuse iar ceva. într-adevăr era cuvîntul cel mai potrivit: îi venea fireşte pe buze. apoi zise: — Ba da. însă asta nu trebuie să ne împiedice de a ne face treaba („notre travail"). care părea un copil mare de tot şi foarte voinic şi care. „Ce uşor mă simt! se gîndi el. Celelalte fac revoluţia şi socialismul. fîlfîitoare.. Evident. şi Friedmann începuse să spună foarte des evidemment. Friedmann spuse cu o seriozitate puţintel naivă. am vorbit despre literatura franceză. 3 Cu munca noastră. Racine. despre Corneille. La Fontaine şi Moliere. mai tare. — Cest possible. trasă pe ceafă. Aşteaptă-mă aici. că nu m-am prostit!" . mintea îi era limpede şi mergea repede. Şi arătă cu mîna silueta cu manta lungă. surîdea senin şi mulţumit certitudinii şi evidenţei care-l stăpîneau. În ultima clipa Friedmann întrebă : — N-ai cărţi în franţuzeşte sau nemţeşte ? Cellalt îl privi o clipă.4 zise el. trebuie muncit. relua întreaga discuţie cu Golubenko şi o trecea în revistă idee cu idee. pe tonul pe care-l avea la şaptesprezece ani. Golubenko se întoarse şi-i dădu cartea. </notă> 194 fi crezut că am o memorie aşa de bună : uite. Ce aer curat!" Era treaz. în liceu. In curtea goală. Friedmann trecu şi aşteptă acolo. 1 trebuie continuat. Din o sută de mii de încercări ca asta în lumea întreagă. elastic. Fără să bage de seamă. 4 E posibil. şi cu şapcă turtită. cu ochelarii pe nas (avea ochelari cu ramă subţire de metal). Treceau a nu ştiu cîta oară prin faţa santinelei. cenuşie. Acesta răspunse : — II aştept pe el. </notă> 193 — Evidemment. o treime poate nu reuşesc. dormeau înşirate sub prelatele lor cenuşii automitralierele. E posibil. Se simţea prieten de o sută de ani cu acest flăcău. il faut travailler.Rusul dădu din cap. da. am una.. ca o maşină bine unsă . luminată puternic de lămpi electrice. evident.. Santinela în poartă îi spuse ceva pe ruseşte lui Friedmann. cînd discuta cu colegii filozofia lui Schopenhauer. Se despărţiră în faţa cazărmii. exact. evidemment. silueta spătoasă. Friedmann rămase pe pavajul pustiu. şi-i făcu semn lui Friedmann să treacă pe partea cealaltă. Şi începu să rîdă. 2 Desigur. care se depărta spre adîncimea curţii. „Nici n-aş <notă> 1. apoi se despărţiră. cu un pas întins. — Dacă te întreabă din întîmplare cineva. Friedmann plecă rîzînd. domnule.. plimbîndu-se prin Cişmigiu : <notă> 1 Max Wechsler al dumneavoastră a plătit cu viata această timiditate.

voyons. putoarea dracului. apoi intră în curte şi dispare în întuneric. într-o seară. în loc de chipiu. însă. Aşa se salvau discuţiile . Şi-i evită privirea. cînd plecau cei din urmă. se ajunse la ironii la persoana unuia sau altuia dintre cei de faţă : Titel Negruzzi. Stătea în loc. şi totul cădea în apă. II văzu pe cellalt cum bate în geam. nu umbla cu păcăleli. în ziua aceea era de gardă la Şcoala Militară. şi fără sabie. fără să se cadă la învoială: aici se certaseră cu Fănică Niculescu care ceruse să fie şi el membru al directoriului. messieursl: să lăsăm chestiunea asta pe mîine şi să trecem la următoarea. Paris. se ridicară toţi să plece. dacă nu interveneau ceilalţi. de batjocoritor şi de obraznic îsi tot ce spunea. dar cu socialiştii se părea că nu se putuse lua o legătură serioasă. n-o privi. V-atI şi sculat ? — M-am sculat. Augusta îi şopti lui Titel Negruzzi: — Titel. Dar îl găsi citind. aproape în fugă. îl răsfoi pe drum . Engels: Le Manifeste Communiste.se gîndea Friedmann. lucru în parte firesc în asemenea împrejurări. Bîrlea. singurul care nu era ofiţer dintre ei toţi. domnule ? Ca ce ? Ca doctor în filozofie sau ca elev-plutonier bătrîn ? îl întrebase şfichiuitor Nicu Prodan. pe partea cealaltă a străzii. mă doare capul. singurul cu capelă pe cap. şi lista directoriului revoluţionar stîrnise discuţii contradictorii. acasă îl citi pînă dimineaţa 3 la ora şapte. V În fiecare din zilele următoare se întîlniră cu toţii în casa Augustei Hagibei. în aşa fel încît se făcu o tăcere penibilă : peste o clipă. tot obraznic şi satisfăcut. murmura el. şi Nicu Prodan. nu se hotărîse cine să plece la cartierul general al lui Averescu. Titel Negruzzi strîngea din pumni şi înjura crîncen printre dinţi. însă. „Măcar t*acă-mi spunea în faţă". „Spunemi pe şleau că nu mai vrei. mergînd cu paşi mari spre cazarmă. pe stradă în jos. unde era regele şi curtea regală. zise soldatul. ordonanţa. începură să strige la el în legătură cu un detaliu de mică importanţă . gata să se repeadă la el — ca să-i 195 facă ce ? N-avea ce să-i facă. Titel Negruzzi. — Să trăiţi. şi Ghigbi Duca fură de mai multe ori gata să se certe de-a binelea. 1905. don' locotenent." Era adînc umilit şi jignit de felul de-a proceda al Augustei. Marx et F. ieşi în stradă (era tîrziu. zise Friedmann. întuneric) şi se ascunse între un copac şi un gard. că nu se agaţă nimeni de tine. tonul discuţiilor începea sa fie tot mai iritat. Atunci vorbi binevoitor Golubenko: — Voyons. de superior. care o văzu zîmbindu-i uşer furişat lui Fănică Niculescu. du-te şi tu: nu mă simt bine azi. şi a doua zi seara nu-i vorbi. N-avea nici un drept. la strigăte el răspunse fără să se tulbure. asupra sa toţi ceilalţi erau de . dar nu se putu stăpîni să nu se ia la harţă cu Fănică Niculescu. Se uită la lumina unui felinar la titlul cărţuliei: K. auzi pasul grăbit şi sonor al unui militar . veni să-l trezească . Apoi. Les editions sociales. care nu avea cheţ să-i mai explice că n-a dormit toată noaptea. — Cum. încît stîrni enervare la toţi ceilalţi . Peste două minute. iplecînd repede. care ce altfel avea un aer atît de satisfăcut. apoi îl şi recunoscu : era Fănică Niculescu.

trebuie să-i sudăm bine împreună. Aveţi arme ? Friedmann nu răspunse. rîse Golubenko destul de fără chef. Friedmann intră'repede în odaia lui şi rămase uimit. Friedmann îl întrebă : ■— Nu-ţi pare că nu sînt serioşi şi că n-o să reuşim ? — Nu sînt cum aş dori eu. nu trebuie lăsată să treacă săptămîna asta ! Friedmann şi Golubenko plecau împreună acasă. cu capul în piept.acord că e singurul dintre ei care trebuie să figureze. Altă dată. şi soarta plusvalorii în economia socialistă. pe ţimentul rece şi răsunător. gîndindu-se la ce vorbise cu Golubenko. şi aşa pornim. Plantoanele de pe coridoare îl salutau clănţănind din potcoavele de la bocanci. ca şi cum ar fi făcut o glumă. haideţi. Vezi dumneata. îi luară . </notă> 197 aceea. Friedmann întrebă de cîteva ori: — Ce-ai zice dacă le-am anunţa într-o seară că la miezul nopţii începem acţiunea ? Să-i punem în faţa faptului împlinit şi să-i obligăm să ne urmeze! — Sau să fugă. — Mîinile sus. domnule locotenent. Urmase cearta şi fusese aplanată de Golubenko . unde dormea într-o odaie cu un camarad care făcea de gardă la palat în ziua <notă> 1 Dragul meu prieten. Mergea repede. şi apoi pe front. dar Friedmann ştia că nu fusese glumă. care să se răspîndească imediat în toate regimentele din Iaşi. după o asemenea discuţie. speriaţi. Doi ofiţeri de jandarmi şedeau pe pat. împrejurările sociale şi istorice sînt mai puţin favorabile ca în Rusia. Friedmann trecu la o discuţie mai generală: voia să înţeleagă producerea plusvalorii. gîndjtor. aproape în desperare: — Domnilor. Ne trebuie o mişcare cît mai largă. Friedmann se întoarse: o închisese un alt jandarm care şezuse pe scaun în dosul uşii. înlemnit. apoi se despărţiră. II ameninţară toţi trei cu revolvere. eu încerc în clipa asta şi pe altă cale: am să te pun la curent dacă mi se pare că avem sorţi de izbîndă pe acolo. uşa ipocni şi se închise. îndărătul său. Se ridicară prompt la intrarea lui. Discutară pînă la vreo unu noaptea. mori cher ami!. rîzînd obraznic şi netulburat la rîsetele ironice ale celorlalţi. domnilor. trebuie răbdare. am rămîne numai doi. cît despre reuşită. ■— Ca omul care v-am dat ideea ! răspunse Fănică Niculescu. <notă> 1. Şi-aşa sîntem prea puţini. deşi Nicu Prodan repeta în fiecare zi. </notă> 196 dar nu se făcea nici un pas înainte. Haideţi. Friedmann intră în cazarmă şi se duse drept la clădirea lungă cu un etaj. spuse cellalt. II pipăiră pe corp. Ce păcat că nu ştiu romîneşte! Mi-aş da jumătate din viaţă ca să ştiu romîneşte în clipa asta ! zise el şi rîse iar.

Cei doi îşi încleştară mîinile pe braţele lui. excelenţă. poate patru-cinci focuri. împuşcături. cu gîtul subţire şi cu piei ofilite în gulerul înalt şi cam larg. prin odăi întunecate. spuse domnul Brătianu cu un glas obosit. Trebuie să vă spun că domnul general Şcerbacev s-a ocupat personal de executarea trădătorilor respectivi. apoi o rafală foarte scurtă. De aceea au şi mărturisit primii doi: am combinat ameninţarea cu plutonul de execuţie cu dovada că ştiu tot : au cedat. Cînd ieşiră în curte. şi cînd i-am confruntat cu ceilalţi. — Şi ăştia ai noştri. — Nu te mişca. apoi o rafală lungă de mitralieră amestecată cu împuşcături izolate. veni cu maşina acasă la domnul I. altul de cellalt braţ. Nu-i întinse mîna. slab. părul şi barba negre de tot. că te-mpuşc ca pe un cîine. Spune. că tragem. Primul-ministru era întins pe o canapea de piele. Colonelul. negri. îşi scoase din servietă nişte hîrtii şi-i făcu un rezumat. au cedat şi ceilalţi doi. ex- . ca atunci cînd mitraliorul e lovit chiar în secunda cînd a apăsat pe trăgaci. rătăcit în O mie şi una de nopţi şi apoi deghizat într-o redingotă neagră şi un guler tare alb. Era un bărbat frumos. ascetic. şeful unei clici atotputernice şi al unei clientele politice de mii de oameni. şi toate acestea le avea moştenite de la tatăl său. aproape de tot. spuse colonelul în poziţie de drepţi şi pocni-nd din călcîie. preşedintele Consiliului de Miniştri. după orele două. al treilea venea din urmă. atotputernic de şi mai multă vreme. fără scandal. dar şi mai multă vreme. — Mergeţi cu noi . ce vîrstă spuneai că au ? — Majoritatea sub douăzeci şi unu de ani. S-au apărat cu arma în mînă. nu ţipaţi. murmură unul din jandarmi. fu condus de un secretar palid de nesomn. cumnat şi amantul reginei care făcea ce voia din regele Ferdinand. — S-a dovedit deci că nota pe care mi-a dat-o excelenţa voastră era absolut exactă. avea ochi frumoşi. Brătianu. în redingotă neagră. poate pe la trei. cu o servietă sub braţ. cu nasul fin şi drept. Şezi colonele. un colonel-magistrat cu bărbuţă neagră şi cu un aer. — Să trăiţi. într-o bibliotecă unde era numai o lampă cu abajur verde pe o masă !198 de lucru. se auziră deodată dinspre cazarma unde era Statul-Major al lui Şcerbacev şi automitralierele. Casa era păzită de un pichet di>n regimentul unu grăniceri.revolverul din buzunar. C. mari. II luă de braţ. cu multe fire foarte albe. Friedmann gemu şi se smuci. rudă şi prieten cu cei mai bogaţi oameni din ţarjă. mîrîi din spate al treilea jandarm. — Erau mulţi ? — Nu ştiu: se pare că sînt mai mulţi morţi. de popă în uniformă. — Bună seara. In aceeaşi noapte. Nu vorbiţi. şi gene lungi : părea Jupiter din Olimp. Era prim-ministru de ani şi ani de zile. de o paloare mată. care fusese tot atît de puternic ca el. cu un pled peste picioare. Colonelul se aşeză într-un fotoliu de piele. Apoi tăcere.

îmi permit să atrag atenţia excelenţei voastre asupra ingratitudinii trădătorului Friedmann pe care. toţi arestaţii fură trimişi pe front. şi horcăielile. şi unu] din jandarmi într-o parte şi cellalt în cealaltă. după ce omorîseră trei ofiţeri din Statul-Major a! lui Şcerbacev). şi vorbele celor care nu puteau dormi fiindcă erau agăţaţi de scări şi pe tampoane în frigul pătrunzător al nopţii de sfîrşit de iarnă. şi cu saci. regimentul unu grăniceri. îngînă primul-ministru. în noaptea următoare. şi cufere. ţara totuşi l-a onorat cu cele mai înalte distincţii militare şi cu cea mai mare încredere cînd l-a pus să păzească persoana maiestăţii sale. şi cu raniţe. Friedmann fu repartizat cu ordin scris la un regiment de infanterie de pe front. 200 VI Trenul în care călătorea Friedmann spre front. — He-he. mă-si. Şi vorbeau între ei grămădiţi pe bănci. In aceeaşi noapte fuseseră arestaţi toţi părtaşii la conspiraţie (afară de ruşi. cu puştile între genunchi. iar ordinului scris i se adăugară apoi ordine verbale. şi soldaţi cu puşti şi cu căşti. Colonelul pocni din căicîie. primul-ministru. cu ordinul să nu li se acorde permisii pînă la sfîrşitul ostilităţilor şi demobilizarea regimentelor. califul din Bagdad. şi tuşea. sub paza unui plutonier de jandarmi şi a doi soldaţi. gînditor. excelenţă ? — Nu. abia se mai puteau întoarce. cu două lăzi una peste alta în faţa lui. deşi străin de neam. ceea ce nu exclude însă culpabilitatea şi nici pedeapsa ! Jupiter Olimpianul. înclinîndu-se: — Mai aveţi nevoie de mine. Mulţumesc. cu cinci rînduri de zdrenţe pe ei. şi cu căciuli şi cu puşti. Colonelul se ridică. cei cu serviciul în unităţi din spate fură trimişi la regimente de pe front. nu auzi nici un fel de salut. Primul-ministru îl privea fix. Trenul mergea încet de tot. în compartimentul cu geamuri sparte. Nu spunea nimic. şi cu muierile lor mici şi smochinite. înghesuiţi unii într-alţii . erau ţivili încotoşmaniţi în căciuli şi cojoace şi încălţaţi cu bocanci militari. era neîncălzit. cu toate geamurile sparte şi supraîncărcat : oamenii stăteau în picioare. E un caz foarte grav. fu îmbarcat în vagoane la rampa de la Nicolina şi trimis pe front. apoi dădu moale din mînă şi murmură leneş: — Dă-i în p. şi cu capele şi cu puşti.. şi ţărani galbeni şi slabi. care muriseră de glonţ. mormăiala glasurilor groase ale soldaţilor ruşi care umpluseră compartimentul cu sacii şi desagii lor.199 celenţă. şi era . minus ofiţerii arestaţi. şi tropăitul pe tabla acoperişului. şi pachete. Era întuneric. şi ieşi cît putu de repede. îl privi lung pe colonel cu ochii săi splendizi. Nu se simţea bine cînd se uita cineva aşa la el. Auzea în spatele lui. şi toţi cu desagi. şi lăzi. rîse silit colonelul. Friedmann stătea în picioare lipit de peretele culoarului. parcă nu mai voia să ajungă niciodată nicăieri. Murmură.. şi auzea murmurul greu al vagonului. şi sforăiturile. La sfîrşitul nopţii. Amuţi. se sui în maşină şi se duse acasă : era foarte tîrziu şi era obosit. A complotat arestarea maiestăţii sale regelui şi a guvernului.

Friedmann încerca să se obişnuiască cu gîn-dul că va muri. aşa. ruşii ăştia se duc la Paşcani. rar : tac-tac! tac-tac ! închidea ochii şi-l vedea atît de limpede. O sută cincizeci de milioane. curat. îi doreau oasele. Şi atunci îşi aducea aminte de Sterie. „Mulţi sînt. „Nu. trage roata după el. Jandarmii l-ar fi apucat de picioare." Trenul mergea foarte încet. în semitrezia sa. Nu aşa. dar celelalte fac revoluţia. încet. erau obosiţi. Ar putea sări pe fereastră : era prea mică. o treime nu reuşeşte. Friedmann. Aşa l-au omorît pe Max Wechsler. Stătea ore întregi în staţii: două ore. să întărească dis202 ciplina trupelor prin teroare. îi durea carnea. de dimineaţa aceea posomorită şi de vîntui rece care bătea. decît cînd îşi aprindea cineva o ţigară şi vîlvoarea trandafirie lumina o faţa brăzdată. „N-am cum să scap. suptă. trei. rusească. cu accent rusesc. într-o jumătate de somn. şi cum se uita în gol prin ochelarii cu ramă de metal şi zîmbea liniştit. puţin mai tîrziu." Dar speranţa sărea ca dintr-un arc de oţel: dacă voiau să-! omoare. gemea în sufletul său Friedmann. ■— Mai e mult pînă la Paşcani. toţi zăceau chinuiţi. -ţepoasă de barbă. Era chinuitor. nu putea plînge. Apoi tăcură iar. zgîlţîit de ritmul roţilor care treceau peste încheieturile şinelor. socialismul. se gîndea. îl judecau şi-l condamnau pentru înaltă trădare ca pe bietul Sterică. — Ce. încît i se părea că poate întinde mîna să-i atingă mîneca. nu se vedea nimic. cu faţa albă. dar trenul n-avea să ajungă nicăieri. In compartiment.noapte neagră. plutonierule. dacă nu acum. şi-i spuseseră ce se întîmplase la Cartierul 201 General al lui Şcerbacev. Lui Friedmann i se punea un nod în gît. Unul din jandarmi zise încet: — Don' plotoner. Era sigur." îşi aduse aminte de Golubenko. astupată de lăzile astea." Friedmann înghiţi greu. îi durea sufletul. rar. Dar dorinţa de viată venea prompt cu argumentele : Trebuie să trăiesc. cinci ore. . era noaptea. noaptea n-avea să se isprăvească niciodată . era inevitabil. cu zîmbetul lui binevoitor şi rezervat. Ar fi o prostie să sper că voi scăpa. Nu cu ăştia. încă de la Iaşi. Ii întrebase pe jandarmi. Dar revoluţia avea să reuşească. tu ştii ce vorbesc ei ? mormăi acru plutonierul. în întuneric. Vorba lui: sînt ca volantul roţii de locomotivă: o dată pus în mişcare. Se oprise în cîteva staţii. Nu-i venea să creadă că e mort. „Din o sută de mii de încercări. mă. răsuflînd anevoie. II auzea cum vorbeşte franţuzeşte. de cîte ori îşi aducea aminte de Golubenko. Foarte mulţi. zise soldatul. sleiţi. netedă. — Cam înţeleg. soldaţii ruşi vorbeau mereu. să văd cu ochii mei revoluţia. Şi-l amintea foarte bine. Friedmann îşi drese glasul şi zise: — Ascultă. sau nişte sprîncene bălane şi o barbă roşcată. A lor nu reuşi-se. fiindcă ochii îi rămîneau uscaţi. totdeauna bine rasă. nu vreau sa trăiesc. şi-i venea să plîngă. apăsat. Existau zeci de argumente care dovedeau că va scăpa. Trenul ţăcănea agale pe linie. oftă plutonierul.

dar dacă sar ? Urmă o tăcere. şi reîncepu să vorbească. despre omenie. Ştia. nw mai vorbiţi aşa ! Friedmann însă continuă: nu se putea opri. la ce le spusese. Luminile erau puţine. Se gîndeau şi ei. şi daca nu vorbiţi. Deodată se umflă în pieptul lui ca un hohot de plîns. şi începu să moţăie. după ce au rîs bine. de puşti. şi de Sterie. Nu ştia ce spunea .. nici el nu ştia despre ce. se înţepeni drept de tot şi ridică faţa. Şi-şi aduse aminte de rezervistul care căzuse din pricina unui ordin al lui. Dar îi fugiseră gîndurile. nici nu se gîndea înainte. şi de soldatul Fotache. Se deosebea un furnicar de mantale. o durere sfîşietoare. —■ Măi. Taci. se gîndea el. cu ochii închişi. Plutonierul îl zgîlţîi de umăr. Friedmann nu spuse nimic. nici suflarea nu le-o auzea. toţi cei care mai erau trezi în vagon la ora aceea. un glonţ în cap. răcnete. Nu-i spuneau ce-l aşteaptă. obosit. Speranţa. — Avem ordin să tragem în plin. — Ce-ai face dac-aş sări pe fereastră ? — Nu săriţi dumneavoastră. fă-ne să rîdem. tropăitul unei mulţimi. Dansează ca o paiaţă. chemări pe nume ruseşti. agentul de legătură. deodată treaz. Umileşte-te. îl zdrobeau." Şi pe urmă. schimbat. tăceţi! Nu vorbiţi aşa ! Friedmann amuţi. să-l audă soldaţii. îngrozit de ce aude. linge-ne cizmele. poate scăpaţi mai uşor. Tîrziu de tot tăcu. Unul din jandarmi se strecură printre oameni spre capătul vagonului. Friedmann rîse slab. strîmbă-te. înţelegea. speriat: — Don' locotenent. şi de alţii. Cine erau ? Ce erau ? Trenul se opri într-o gară în care se auzeau glasuri multe. în tăcerea care se lăsase în vagon. El spunea adevărul. începu să vorbească. şi de Golubenko. adormit. ca să-l macine cu frica şi cu speranţa. Nu putea mişca limba. că poate atunci scapi. de afară. el vorbea înainte. Ba putea. don' locotenent. aproape dulce. două. îngînă pluto* nierul. Speranţa cu care îl înjoseau. se auzea acuma desluşit vorbind ruseşte. Degeaba îl tot întrerupea plutonierul. şi de alţii. Friedmann tăcu. că poate atunci scapi. că poate atunci scapi. „Am să mor".— Ordonaţi. Mai trecu un ceas. se auzi glasul lui. spunea ce-i venea în gură. îşi dădu seama că cei doi jandarmi tăceau. — Dar dacă sar ? •— Nu săriţi. ţăranii. Friedmann se întinse cît era de înalt. zise plutonierul. Arfi vrut să continue să vorbească. 203 — Don' locotenent. că poate atunci scaipi. în întuneric : — Şi ce-o să fie dacă nu tac ? Urmă o scurtă tăcere. despre oameni.' 204 Peste două-trei minute. despre iubirea de oameni şi batjocura de oameni. nici o clipă . Apoi plutonierul îngînă: — Eu trebuie să raportez ce-aţi făcut. cîntînd prelung: .. N-aveţi pe unde. şi-l lăsară în pace. Dar nu putea. II trezeau oamenii cu întrebări care veneau din întunerfc. „Vinde-te. murmură plutonierul în silă. de căciuli. ascuţită. Deodată auzi glasul plutonierului. Era limpede. în întuneric.

ce-i în stare să facă ! exclamă plutonierul. Dar n-avea cum să le explice.. da' aşa a strigat Ghiţă ca să-i scoată afară. şi unul se întoarse şi-l bătu pe umăr pe Ghiţă. Jandarmii nu spuneau nimic. mă! Deştept eşti.. Intrară în compartiment şi unul începu să prindă la fereastră sacii pe care-i aruncau doi de afară. — Haideţi în compartiment — suflă al doilea jandarm — nu e. Nu mai putea sta treaz cînd îi venea somnul. vorbeau cu glas scăzut. încercase înainte. care i-o lăsă fierbinte şi parcă de două ori mai mare. şi-i iubea atît de tare pe urşii de alături. Romînii trăgeau şi ei.—■ Paşcaani ! In compartiment tresăriră glasurile groase ale ruşilor. Dar nu se făcu ziuă. Frontul îi distrusese nervii. cu un simţămînt de teamă. Ruşii ieşiră din compartiment. nu ştia nici un cuvînt. şi trenul ajunse la Paşcani. care se duceau acasă să facă revoluţie. intrînd în compartiment. După un minut de îmbrînceală şi de icni205 turi înfundate. iar ruşii se liniştiseră şi. Apoi auzi glasul unuia din jandarmi: — Scoală. Friedmann îi urmă. fire-ar mama ta a dracului de bezmetic ! Ghită nu răspunse. Ştia că trebuie să stea treaz. cu glas adormit. căruia îi venea să rîdă. Şi nu putea. Friedmann se trezi cu un pumn în ureche. strigînd şi rîzînd. căzînd în compartiment. aruncau sacii şi desagii pe fereastră şi ieşeau tot pe fereastră. şi cu altul în cap. umpiînd iar compartimentul. făcîndu-şi loc liniştit. Tresări. măi Ghiţă. II dureau coastele. de cumplită strîngere de inimă. să încerce să scape. spunîndu-i cu o gravitate în care se simţea un fir foarte ascuns de ironie: — Vot. Căzu pe o bancă şi adormi. Friedmann îi auzi cum se trezesc unii pe alţii. Ghiţă. soseau pe coridor ruşii. Plutonierul îl înjurase o dată pe Ghiţă. Şi acuma. fără prea mare delicateţe. deodată. Aveau arme.. Vorbeau mîrîit pe ruseşte şi buşeau cu pumnii mari şi grei. Unul rîse. trupul lui atît de departe. şî-l puteau scăpa. e Paşcani aici ? întrebă plutonierul. şi văzu prin pătratul de mai puţin întuneric al ferestrei cum zboară o umbră mare rotundă şi bufneşte. I se părea atît de mică şi de departe întîmplarea. că ar fi vrut să le vorbească. nu putea să le explice prin gesturi. care repetau numele gării. dar nu se putuse înţelege cu ei. pasiv. ajunse cu jandarmii pe culoar. tî: zdiesi Paşcani! ' Friedmann ar fi vrut să strige după ei cuvintele ruseşti pe care le ştia: . care-i sparse chipiul într-o parte şi i-l înfundă peste ochi şi peste nas. — Ce. melancolic: — Băga-te-aş în .. pe cînd trei le cărau la pumni celor pe care-i găsiseră în compartiment. inert. Poate dacă se făcea ziuă curînd. că au prins şmecheria ! In aceeaşi clipă. II dureau şi pe Friedmann. şi era întuneric beznă. — Uite al dracului bezmetic. Adormi. îl fulgeră gîndul că ei l-ar scăpa dacă ar şti ce e cu el. Dormea de o jumătate de ora (trenul nu se mişcase) cînd îl trezi din somn o izbitură în cap. strivindu-i pe ceilalţi de pereţii culoarului. ameţit.

Tot. şi pînă găsi omul care-i trebuia. cu două cuvinte. şi l-ar fi salvat! Erau înarmaţi. rotunzi. Nu. şi deodată i se umpiură ochii de lacrimi care începură să-i curgă pe faţă. dimineaţa. . pînă ieşiră pe cîmp. aerul era uşor şi curat. trebuie să mergem undeva. Dar dacă ar fi fost ziuă. le-ar fi explicat prin semne. Ştia melodia Internaţionalei. O să fie bine. zise plutonierul cu un zîmbet liniştit şi tîmpit." II sculă din pat. fumînd şi gîndindu-se. Apoi îşi trase şi mantaua. dar nu ştia cuvintele : îi auzise pe soldaţii ruşi cîntînd-o. măi : aici sînt Paşcanii ! </notă> 206 trova. după un dîrnb. cerul albastru era curat. Ar fi fost pentru ei un ofiţer romîn cu chipiul spart şi înfundat pe ochi. ce frumos. a verdeaţă. a întregului război. Se uită la plutonier (un bărbat de vreo treizeci şi cinci de ani. nişte rîndunele care tre207 ceau prin văzduh. ascuţit. care le vorbeşte fără noimă. se gîndea el.şi cu puşca în mînă. Dar o să fie bine pentru alţii. Mergea anevoie. două zile. îşi aducea aminte de cînd erq copil şi cînd fusese în vizită. şi zîmbea : „O să fie bine". Dac-aş putea. un plutonier cu casca în cap . Nu ştia că are pe faţă un zîmbet absent. Pămîntul noroios începea să se acopere de iarbă scurtă. ce frumos!" hohotea de plîns un glas în inima lui. numai că nu m-aş lăsa prins . n-avea rost. Ar fi vrut să cînte de bucurie şi durere. tot. dar. aş mai face tot aşa ? Da. pînă primi ordinele verbale. Se gîndea la ce învăţase. cam strîmb înspre dreapta. voi să-şi pună şi chipiul. simţea că vede limpede şi viitorul. închidea ochii. şi începu să se încheie cu mîinile tremurînd. Foarte bine. „Ce frumos! se gîndi Friedmann. Trecu pe lîngă soldaţi care se dădeau la o parte şi-l priveau. cu mustaţă galbenă şi nasul coroiat. şi-1 auzea pe omul acela cum păşeşte greu după el. se gîndea el. Ce frumos e. să scape înco<notă> 1 Uite. verzi). îl privi în ochi şi se făcu gri la faţă. Şi poate avea să fie relativ liber. ciolănos. „Pentru mine n-o să fie bine. ca un nor verde.» Era soare. decît poate (şi rînji amar la josnicia şi laşitatea speranţei acesteia absurde). —. îl lăsă pe pat. Mergea înainte prin tranşeea care ducea spre linia a treia. Revoluţia nu era departe. asudînd de frica morţii. şi de acolo să înceapă iar „le travail". şi era inevitabilă. munca. aş da lovitura înainte să ne trădeze pe toţi cine ştie ce lepră din ciocoiaşii ăia. cînd îl văzu cît e de spart. În aceste două zile Friedmann stătu pe pat. şi nişte ochi mici. — Hai.Tavarişci! Sbaboda! Dar n-avea nici un rost. O să fie bine. Era limpede desfăşurarea întregii istorii. Mirosea a pămînt. Friedmann nu dormea. un rabin care-i spusese că trebuie să spuie totdeauna „o să fie bine". şi l-ar fi salvat! Aşa însă nu mai era nici o scăpare . Don' locotenent. să nu se fi hotărît moartea lui. fără un nor. zise el şi ieşi. Dar colonelul-comandant al regimentului îl ţinu sub pază într-un adăpost lîngă postul de comandă al regimentului. şi să fugă. acasă la părinţii lui. ciripeau scurt. Friedmann se dădu jos de pe pat (nu se dezbrăcase de cinci zile).

de surprindere. Şi.începu să fredoneze. şi cu pălării făcute din resturi. In toamnă. Murmura zîmbitoare. se duse la teatru. cu firele verzi de iarbă care ieşeau din el. dar bărbatu-său şi Hagibei. să vadă marele succes ieşean. zîmbind. cînd se trezi faţă în faţă cu Augusta Hagibei. cu glasul tremurînd. dar atunci sună de începerea . Tony Bulandra şi tînărul Ion Manolescu. în jos. Ghighi şopti : — Ascultă. dar îi mai trase un glonţ în cap. Şopti printre dinţi: — Taci. Ghighi Duca fu grav rănit în primăvară şi zăcu două luni între viaţă şi moarte. Acuma îi părea. într-o seară. cizmele de lac. îşi pierdu cunoştinţa înainte de a fi atins cu faţa pămîntul. O salută. cu lacrimile curgîndu-i pe faţă şi cu o asemenea privire. murmură ea. sau în rochii vechi transformate. Fusese înscris în controalele regimentului. Era în doliu. O să fii mai liberă. — Trebuie să recunoşti — murmură ea s-urîzînd graţios — că era cît pe ce să crapi! Lui Ghighi Duca i se tulburară ochii. Nu-i păruse rău de viaţă vreme de un an de zile şi mai mult. I se sfîşia inima de o durere subţire. încît plutonierul îşi pierdu cumpătul. în negru. Ea zîmbi silit. gîtuit. ofiţerii pudraţi. ascuţită şi tremurătoare ca un ţipăt prelungprelung. cu buzele tremurînde: — Era să crapi! Era să crapi! Era să crapi ! Poate că ar fi lovit-o. I se făcu cald şi văzu în faţa ochilor pămînltrl. cu Maria 208 Ventura. — Nu ştiai ? Săraca Alexandrina a scăpat. spune-mi: tu ai fost. De altfel. că-ţi trag nişte palme de-ţi lipesc creierii de pereţi! Bestie! Te-aş strivi sub picioare. eghileţii. reapăru în Iaşi. Ea tăcu şi se uită oblic. Scriseră lîngă numele lui : Căzut pe clmpul de luptă. Ghighi Duca. degeaba: am scăpat toţi. au murit de gripă infecţioasă. Ghighi Duca zîmbi strîmb. îi păliră şi buzele . cu cearcăne vinete sub ochi. amîndoi. De la începutul războiului. Porni spre el. avea dureri cumplite şi i se făceau injecţii cu morfină ca să i le aline. cu gura închisă. văzu ochii sticloşi. şi data. Lumea era aceeaşi. rîzînd tare. şi deodată se întoarse şi se îndreptă spre plutonierul care-l urma la vreo şase-şapte paşi cu puşca în mînă. scîrnăvie ! Ea se făcu şi mai palidă. astă-primăvară ? Tu ne-ai denunţat ? — Nu înţeleg. — Asta nu e rău. ca să fie mai sigur. Friedmann auzi împuşcătura şi nu simţi nimic. se făcu alb la faţă şi trase fără să-şi dea seama. cu ochi strălucitori. cucoanele în rochii din postav militar vopsit. îi străluceau ochii ca de febră. Plutonierul îl mişcă cu ţeava puştii. palid. şi fardate. — Nu face pe proasta. supt. afară de nenorocitul de ovrei Augusta păli. Fredona Internaţionala. ieşise în foaier. cîntînd cu gura închisă. cu oasele tîmplelor ieşite prin piele. Am înţeles. scutit de serviciul de campanie pentru cauză de incapacitate fizică. Marşul nupţial de Henry Bataille. — Ce s-a întîmplat ? Ai pierdut pe cineva ? întrebă el. Aşa erau ordinele. Eşti nebun.

curînd după anul 1600. unt şi ouă. Râkoczy îi iubea pe aceşti căpitani secui. cei din neamul Debretzy. cînd principele Francisc al II-lea Râkoczy s-a răsculat împotriva Casei de Austria. într-o vestită dietă a magnaţilor. regină a Boemiei şi . cei din neamul Debretzy şiau poftit secuii şi maghiarii de pe moşii să încalece pe cai şi să meargă la război. Vreme de cîteva veacuri cei din neamul Debretzy au fost stăpîni de moşii pe care le lucrau ţărani. ţinut într-o cutie de fier pe care a ros-o rugina. împărăteasă a sfîntu-. religia catolică reformată. binecuvîntată de biserica romană şi universală şi consfinţită prin pactele şi statutele palatinatului Transilvaniei. un negociator între noi şi Dumnezeu şi un stăpîn al conştiinţei noastre ? Conştiinţa noastră e a noastră cum sînt ai noştri ţăranii. şi au luat de la ţărani dijmă în grîu. Se întoarseră amîndoi şi plecară în direcţii diferite. Nu se cunoaşte obîrşia ei. a băut în cinstea gazdei sale Debretzy dintr-un pahar re cristal de Boemia. „Sîntem nişte oameni liberi. cînd. şi de Biblia latină. şi de Roma. puneau să-i spînzure. libertate şi (cînd nu vedea prinţul) jaf. iar dacă se întorcea acasă viu şi cu pradă. şi să se mai îmbogăţească. corvezi cu carele. lui imperiu romano-germanic. căci devenea omul stăpînului şi spera să mai fie luat o dată. cei din neamul Debretzy au tras nu o dată sabia pentru apărarea iubitei lor fără de zîmbet. îl luau cu ei la război: dacă crăpa în bătălie sau pe drumuri. Maria-Theresia de Habsburg. vă dăm şi vouă din ele . cei din neamul Debretzy au găsit de cuviinţă să se lepede de papa. cu flori tă-iate în sticlă. 213 Pomeniţi în acte de pe vremea principelui Gabriel Bethlen. sau nu sîntem ? Ne e frică de cineva pe lume ? Avem vreun stăpîn ? Nu! La ce ne mai trebuie atunci o persoană interpusă. pentru religie. înalţi şi cu pielea măslinie . şi uneori dreptul primei nopţi la căsătorii. Mai tîrziu.spectacolului. cu numele Debretzy. că nu mai crîcnea . era bine. indignaţi că nişte iobagi ticăloşi îndrăznesc să puie la îndoială ordinea şi dreptatea unei lumi lăsate aşa de Dumnezeu. şi luminile scăzură. în deceniile care au urmat. cu vitele şi cu braţele. într-o seară. cînd îl vedeau pe vreunul mai zdravăn şi mai îndrăzneţ. găzduit în casa unuia din ei. oricărui nobil care nu crede în ele îi dăm foc la castel şi-i luăm vitele . Dacă ţăranii crîcneau. veniţi să ne ■mîntuim conştiinţa noastră liberă !" Astfel. nu se ştie cînd şi care rege al Ungariei sau palatin al Transilvaniei l-a lovit pe umăr cu latul săbiei pe un om numit Debretzy şi i-a dat acolada şi sărutarea. să-şi ia locurile. Dumnezeu e a! nostru cum e a noastră sabia de la şold !" Iar ţăranilor le-au spus : „Oameni buni. adevărul e în Instituţiunile lui Johannes Calvinus . 209 PARTEA A UNSPREZECEA Salata I În comitatul Trei-Scaune din Transilvania exista în veacul al XlX-lea o familie de mică nobilime provincială. In a doua jumătate a veacului al XVII-lea. Altă dată. daruri silite în pasări. Acest pahar. s-a păstrat din tată în fiu şi se află şi azi în mîna celui din urmă coborîtor din neamul Debretzy. iarăşi era bine.

trasă de cai frumoşi cu trandafiri la urechi. pe urmă acesta a mers călare prin Silesia. de la un general al regelui Arpad (dar mai probabil de la un soldat al dinastiei de Anjou). şi exemplul cel mai bun e strămoşul care şi-a oferit viata pentru „regele" său Maria-Theresia de HabsburgLorena şi a îmbătrînit în războaie. dar nici măcar sub dinastia. în sala adunării magnaţii au scos sclipitoare paloşe turceşti şi galante 214 strigăte latine: „Vitam et sanguinem pro rege nostro Maria-Theresia!" In clipa aceea. se plictiseau şi schimbau subiectul. băiat de zece ani. în care multe fete l-au purtat. Carolina-Francisca-Josepha şi Maria-Theresia îl luau pe băiat în caleaşca lor cu hamurile bătute în ţinte de argint. Maria-Theresia şi CarolinaFrancisca-Josepha. a cumpărat pămînturi întinse şi şi-a botezat fata şi fetele rudelor cu numele „regelui Ungariei". De atunci datează preferinţa pentru acest nume în neamul Debretzy. S-a întors acasă după ani şi ani de zile. moştenit. în suita unui magnat transilvan. nici să facă vreo faptă urîtă. Acolo beau ceai şi fumau ţigări subţiri de foi. care comanda un regiment de cavalerie şi a murit fără copii. a tras sabia şi un Debretzy.Ungariei. cei din neamul Debretzy erau cunoscuţi numai în colţul lor de comitat şi vestiţi pentru statura lor înaltă Se mîndreau cu alianţa prin căsătorie a unor seminţii atît de nobile ca a conţilor Apor şi mai ales a baronilor Apor. Cînd se plictiseau şi de discuţii despre morala cavalerească. a cerut supuşilor ei maghiari apărare şi ocrotire. şi se duceau în trap mare în vizită la castelele şi conacele rudelor. Carol von Debretzy. în uniforme albe. fără să observe că sînt cam nebune. că baronii Fay de Uramhaza nu erau cunoscuţi. apoi două fete tomnatice. iar Caro) von Debretzy. şi a mai observat că în schimb aurul banilor din lăzi şi al podoabelor din biserici n-are nici un miros. albastre şi verzi. Maria-Theresia. dar MariaTheresia sărea şi declara că exemplul cel mai bun era strămoşul care s-a lepădat de catolicism şi a trecut la religia reformată. fiindcă aşa-i cerea conştiinţa lui. şi fratele lor mai tînăr. în a doua jumătate a veacului al XîX-lea. prusiene şi austriece miroase la fel şi că de asemenea la fel miros după cîteva zile cîmpurile de bătălie presărate cu cadavre de ţărani francezi. angevină. prusieni şi austrieci. multă vreme. arhiducesă şi ducesă a Austriei. şi a observat că fumul prafului de puşcă ars de tunurile franceze. şi Bavaria. Exista un colonel von Debretzy. Măria Theresia spunea că un nemeş nu poate răbda nedreptatea şi lipsa de generozitate. Stiriei şi Carintiei şi aşa mai departe. dacă exista în comitat vreun neam mai bun decît neamul Apor şi neamul Debretzy. şi Palatinat. şi Wiirttemberg. plecau îndărăt . în lung şi-n lat. ziceau ei. asculta cu ochi mari. Discutau ore întregi mereu acelaşi su215 biect : dacă neamul Bathory e mai vechi şi mai ilustru decît neamul Bethlen. care aceştia din urmă n-au vrut niciodată să accepte o schimbare a titlului lor. După aceea. cu toate persecuţiile la care se expunea astfel! Şi de aici se certau. nu zic pe vremea regelui Ştefan. iar CaroîinaFrancisca-Josepha răspundea că un nemeş trebuie să-şi dea viaţa pentru cei mai slabi decît e] şi nu trebuie să mintă. Carnioliei.

muiase braţul. ar fi cerşetori. umede şi pline de şobolani unde fusese închis. În ultima zecime de secundă. cu o pasăre împăiată pe pălărie. caleaşca şi caii. sau Şandor. Mă rog foarte frumos. dar nici măcar un.. ci în dar! Antal! Dă-i şi ăstuia doi saci de grîu. — Excelenţă.. Cînd ieşi din temniţă. că nu mai am. subţire şi înalt. tu Pista. sau Şandor. oţelul nu sparse osul craniului. sub căpitănia părinţilor şi strămoşilor bâtrînelor domnişoare Debretzy.. Unterofiţerul zăcu şase luni la spital între viaţă şi moarte. Ca şi strămoşii lor dinainte cu o mie de ani. Nimic nu le mai rămăsese decît hainele de pe ele. Ţăranii mulţumeau. Un straja-meşter băut îi găsi nu ştiu ce pricină soldatului Debretzy şi-i vorbi nu numai aspru. Ţăranii îşi scoteau pălăriile.. că nu ştiu cum l-am apucat şi-mi tot alunecă. o roti prin aer şi-l lovi în cap. şi plecau vorbind între ei: — Tu.. prostule. gîfîind sub povara sacului : — Ce-ar fi. Soldatul Debretzy. înclinîndu-se pînă la pămînt. aşteptau ţărani cu mustăţi şi cizme. Sentinţa fu astfel mai 217 blîndă : cinci ani de puşcărie într-una din fortăreţele monarhiei. blonde. surorile lui nu mai aveau nici pâmînt. din Seghedin. —• Ce vreţi ? întreba Maria-Theresia sau CarolinaFrancisca-Josepha. nici casă. sau Ianoş. Soldatul Debretzy trase sabia. sau Ianoş: dacă toţi boierii ar fi ca ăştia. Ia saltă-mi sacul ăsta pe umăr. încă n-ajunseseră cerşetori. frumos.. căci se înfuriase cumplit. unde se găsea nutreţ pentru cai. — Un nemeş nu dă cu împrumut! spunea rîzînd bătrîna domnişoară Debretzy. Pista. tăindui în două obrazul. tîmpla şi urechea. daţî-mi un sac de grîu împrumut. dar nu voia să ucidă om . maghiar de rînd.. .spre casă. Antal ! Dă-i omului ăstuia doi saci de grîu ! Tu ce vrei ? întreba ea întorcîndu-se către următorul ţăran. tu? — Ar fi nişte sfinţi. „Maria-Theresia". care era mai înalt cu un cap decît toţi oamenii din escadron. — Pe dracu sfinţi. apoi se' gîndea şi în sfîrşit întreba. iar Carol von Debretzy fu judecat de Curtea Marţială. şi o paloare romantică datorită cazematei întunecoase. cînd Carol von Debretzy îşi făcea serviciul militar în al doisprezecelea regiment de husari. iarna a fost grea şi am mare nevoie de un sac de grîu. Colonelul Gabriel von Debretzy vorbi cu judecătorii şi le arătă că băiatul fusese jignit cum nu poate răbda nu un nobil. de aceea. — Excelenţă. sau Ianoş întîi scuipa. cu care se mutaseră la rudele lor Apor. cu mustăţi mari. Unterofiţerul îl înjură de mamă. În curte. se simţeau slobode şi neatîrnate. — Un nobil nu dă împrumut. Pista. era bine şi puteau rărnîne. sau Şandor. Părinţii şi strămoşii lor merseseră la război pentru religia evanghelică şi pentru jaf. aş vrea un sac de grîu împrumut. un dram de nebunie în ochi şi cotul pe marginea trăsurii. ci şi Jignitor. răspunse iute şi brutal. Maria-Theresia sau 216 Carolina-Francisca-Josepha.. cîtă vreme avea-u cai şi o casă pe roate.

dar domnul Lascăr Lascari puse o condiţie: să nu vadă copilul. Prietenii mai nobili nu-i mai spuseră „tu". copitele cailor ţăcăneau pe piatra caldarîmului. Pe Sofia von Debretzy. cu hangerele şi pistoalele la brîu.Dar Carol. care era bărbat. tînăr ofiţer de mare viitor. cu viţă de vie căţărată pe streşini. se întoarse inginer şi intră în slujba uneia din noile societăţi petrolifere. plutea cornul subţire al lunii şi o stea. în care. lăsînd familia fetei furioasă de escapada neiertată cu un străin care nu numai că nu era ortodox. socialist ! Nu mai fu invitat . Avu două dueluri. care fumau ţigări de foi. coroanele plopilor şi sălciilor negre în văzduhul de un albastru palid. fu crescută de mătuşile Maria-Theresia 218 şi Carolina-Francisca-Josepha. pornită din cîteva cuvinte schimbate la o serată în casa doamnei Vorvoreanu. fugiră împreună în Transilvania. şi n-avea nici un pogon de pămînt. generalul-comandant al garnizoanei veni cu patru ofiţeri după el. Maică-sa. În curte. Lucru de nemaiauzită ruşine la urt fiu al neamului Debrelzy. în seara aceea de început de vară. cîte trei. Caro] von Debretzy muri foarte curînd şi soţia lui rămase silită să ceară mila părinţilor. Casa aceasta era aşezată pe una din străzile mai vechi ale unui orăşel de frontieră. ofiţeri călări soseau cîte doi. casa avea ferestrele luminate. acolo însă începu să fie rău văzut. sus de tot. şi într-adevăr aici şezuseră cîndva arnăuţi de pază. Astfel că Maria-Theresia. După marele război şi prăbuşirea vechii monarhii (mătuşile muriseră). domni care intrau în curte. acoperite cu olane şi spoite cu var. apucat de o cumplită lăcomie de bani în preajma morţii. Printre casele scunde. o poartă mare în ai cărei stîlpi erau săpate ocniţe unde putea şedea cîte un om. dacă nu s-ar fi întîmplat în viaţa lui o întorsătură neaşteptată. dar nici măcar catolic. Inginerul Debretzy lucră întîi la exploatările din Galiţia . Lăscăruş Lascari. Sofiei nu i se îngădui să-şi vadă fiica. fiindcă avusese terenuri petrolifere. citeau romane ruseşti şi povesteau despre sufletele nobile şi cavalereşti ale strămoşilor. era una mai înaltă. între 1880 şi 1900. veneau mereu trăsuri cu cucoane şi cu . vorbind şi rîzînd. un balcon cu grilaj de fier. fiica lui Carol von Debretzy şi a Sofiei Lascari. slugile casei şi ordonanţele trimise înainte legau caii sau îi plimbau în rotocoale în jurul 219 . după o curte scurtă şi furtunoasă. o mărită cu un oarecare Şufană. Aici cunoscu în tren o domnişoară Sofia Lascari. şi saluta-u în poartă pe superiorii lor care se dădeau tocmai jos din trăsură cu mişcări greoaie. Era vremea cînd se deschideau mereu noi puţuri de petrol sub Carpaţi. fata Sofiei se căsători cu un căpitan din armata romînă. la Viena. toţi călări. ar fi primit-o . Avea două etaje şi ziduri groase de cărămidă şi piatră. Peste acoperişurile de olane se vedeau. trebuia să înveţe o meserie. ajuns din nimica toată milionar. Societatea îl mută la exploatările ei din Romînia. Davida Lascari. se spunea în şoapte despre el că e socialist şi prietenii dezminţeau cu indignare această bănuială dezonorantă pentru un nemeş. În acea seară de vară.prin castele. Se duse la universitate. se îndrăgosti de ea şi.

Sabie navea. care le-ar putea face cinstea — cine ştie? — să le ceară fetele în căsătorie. tinerii ofiţeri se opriră în faţa „caselor" doamnei Vorvoreanu. monşer. ezitînd. băţoşi. Locotenentul Spahiu. şi va fi mai uşor să-şi introducă invitatul de contrabandă mai tîrziu. dar cei doi tineri ofiţeri mergeau înainte. II luă de braţ pe locotenentul Turtureanu şi-l întrebă : — Ascultă. care venise dimineaţa dintr-un pichet de pe frontieră.unui nuc uriaş şi bătrîn. ■— S-a făcut. te iau. pe care-o moştenise în 1907 de la soră-sa. dar fără succes. mizere şi oribil vopsite cu alb şi roşu. mare proprietară în judeţ. subalimentate. aghiotantul generaluiui-comandant. şi una se uită chiar peste umăr. se rugă de prietenul său locotenentul Spahiu. cu bărbia sus. Locotenentul Turtureanu. răspunseră cu deferentă la salutul elegant şi superior al celor doi ofiţeri. mergeau amîndoi. monşericule. se gîndi locotenentul Spahiu.. graşi şi gravi. cenuşii. Soldaţii în trecere îi salutau. nişte ţigănci se ţinură după ei întinzîndu-le 220 buchete de flori pe care cereau un preţ exorbitant. la întrebarea : „Cu ce fel de om ai vrea să te măriţi?" răspunsese „Nu concep decît ofiţer". cizme pline de praf şi pete întunecate la subsuori.. Iar de peste drum. ghete de lac cu pinteni. Negustori din oraş. rîse cam galben. osos. vînzătorti turci de alune şi floricele de porumb le ofereau marfa. Era poate încă devreme. se roşiră. Ar trebui să-i dea un fînd de haine de-ale lui. comitagii şi broaşte din Dunăre. se uită la locotenentul Turtureanu. monşericuie. plecaţi cu toţii la plimbare spre aleea de plopi de pe lîngă Dunăre. Fetele care ştiau şi ele asta. mare. să-l introducă şi pe el la balul doamnei Vorvoreanu : — Prezintă-mă. Acesta avea o bluză de pînză ieşită la soare. O bătaie de cap teribilă. dar îi era prea poftă să se ducă. căci amîndoi erau prea ameţiţi ca să le dea atenţie. zise ei într-un tîrziu. stăpîna casei celei mari. mîrîind cîte un „hai sictir" printre dinţi. şi pe care scria „Marele Hotel Unirea". ca să scape de vociferările vînzătorilor ambulanţi.. zîmbiră graţios. . şi din care una. cum i se zicea în orăşel masivei clădiri cu balcon de fier forjat. apoi se-ntoarse şi se uită la hotelul în faţa căruia stăteau. sub guler. dădeau la o parte perdelele şi admirau cu timiditate pe străluciţii invitaţi ai doamnei Vorvoreanu. cele cinci prostituate ale orăşelului. În schimb. cu un născior subţire şi cîrn şi ochişori rotunzi. ■— Dacă dai şampanie. unde haina îi era udă de sudoare. apropiaţi de nas. din cea de-a doua casă cu două etaje de pe strada aceea. cu soţiile lor pieptoase şi spătoase şi cu fetele gătite. să mai văd şi eu altceva decît ţărani bulgari. Mi-e dor de-un ceas de viaţă civilizată. foarte ţepeni. cu pinteni. mănuşi albe şi cravată ca zăpada. de cizme sau botine de lac. La opt seara. pe strada care duce de la geamie în jos spre Dunăre. S-a aranjat! Asta se petrecuse înainte de prînz. Afară de asta. eghileţi. la înghesuială.. cu ocheade mult-grăitoare. în pantaloni lungi cu souspied. doamna Smadoviceanu. Locotenentul Turtureanu. în mare ţinută şî cu -ochii sticlind. să-i facă rost de o sabie. băutura îi dăduse idei. Ce-ai zice de o incursiune pe la „Unirea" ? Cellalt se uită la el. şi statură o clipă.

de un roz pal. şi căruia-i sticlea monoclul sub cozorocul chipiului. pe trotuar. fie din a murdă221 riei proprii. Bătură în geamul murdar. că aicea e prăpăd. clănţănind din pinteni. Cu sabia sub braţ. mă ? întrebă locotenentul Turtureanu. O trăsură trecu prin faţa celor doi. păpurişuri şî mlaştini. — Şi ce cai.. Jos. şi o broboadă mare de mătase veneţiană. mai statură o clipă. rnonşer. şi începu să coboare: Haide. domnule! Mama lui! Ce-aş mai vrea şi eu una aşa la mine la pichet! — Asta nu-i pentru tine. monşericule. Pînă apăru o femeie sfrijită. Bătea un vînt uşor şi moale dinspre Dobrogea. monşerieule. Dar Spahiu nu dădu atenţie acestor cuvinte de care n-avea să-şi aducă aminte decît peste douăzeci de ani. canale. zise Spahiu ironic. înhămată cu doi cai cenuşii. zise femeia pe un ton bosumflat şi trist. Ofiţerul răspunse serios la salut. ţeapăn. Mai vorbim noi. brodată şi cu ciucuri. de sînge englezesc. şi cu un . prin care aproape că nu se mai distingea nimic înăuntru. şi se opri în faţa porţii casei Vorvoreanu. Femeia ţinea în mînă o lampă cu petrol şi se uita la ei. într-un halat care părea cenuşiu. fie din pricina murdăriei geamului. fire-aţi ale dracului de nenorocite.. în casă şi pe scara cea mare cu covor roşu.. pe părul buclat şi blond. apoi îi oferi femeii brutul si intrară amîndoi în casă. intră cu el pe poartă. rîzînd. Ce v-ati încuiat aşa ? — Ne-a închis domnu doctor de la primărie.. aproape alb. din ce în ce mai tare. cu faţa pătrată. dar nea Petrică e gelos al dracului: e-n stare să se bată în duel cu gheneralul. spuse fără patos Turtureanu. întinse o mînă înmănuşată alb. apei şi verdeţii grase şi înflorite. A fost azi dupâamiază şi ne-a inchis. — Mai vorbim noi. peste Dunăre şi peste miile de hectare de bălţi. orbindu-i cu lumina roşiatică. luîndu-l de braţ pe cellalt. cărunt. — Ce e cu voi. Cei doi locotenenţi salutară. — Multe ai mai vrea tu. cînd o simţi! 222 Soldatul de pe capră strunea cu greu caii cei suri. Se dete jos un ofiţer de talie mijlocie. Acuma se gîndea numai că e prea tîrziu ca să mai stea pe trotuar şi. Turtureanu şuieră printre dinţi : — Ce femeie. Bătură de cîteva ori. în bordeiul comandantului unei divizii de pe front dintre Nipru şi Don... peste cîţiva ani. şi aducea miros. Ce-aş mai vrea şi eu nişte cai dintr-ăştia. — Aoleo. generalul Turtureanu. mamă-mamă ! muKmură Turtureanu.Rînji şi zise: — S-a aranjat! O să dansăm mai uşor p-ormă ! Şi intrară amîndoi. într-o rochie de bal de mătase roz. zise găliganul. zăngănind din săbii şi din pinteni. de baltă. să se dezmeticească în aerul blînd şi mîngîietor al serii de vară. ca să urce pe scara întunecoasă. îi face curte gheneralul. zise Spahiu. Dar uşa era închisă. ca s-o ajute pe cucoana de lîngă el să coboare. Era înaltă şi subţire. plin de emanaţiile noroiului. Pe cer se aprindeau stelele. cu multe falduri.

•— Ce lume.. şeful de Stat-Major al diviziei. — E o serată încîntătoare. cum dracu nu vezi nici o diferenţă între Paris şi satul ăsta ? — Nu văd... Pentru mine e totuna. 223 ■— Ce lume. fruntea boltită şi pură. Serdar. care. Erau şi civili în fracuri strimte şi cu gulere prea înalte. gemu soră-sa. cu cearcăne negre şi pielea gălbejită ca pergamentul. După ce se depărtară musafirii. cu buclele scurte pe cap ca un băiat.. îşi primea musafirii în capul scării. ochi căprii. Avea nasul fin şi drept. înaltă şi drapată în rochia de satin rose-the. lins pe cap. după moda anilor acelora. într-adevăr. cu dinţi ca mărgăritarele.. se apropie cu monoclul în ochi.. n-ajungea pînă-n pămînt . ca să invit pe cine-ţi place dumitale. avînd alături pe fratele ei Şerban Lascari. şi cu mîna pe hangerul din brîu-i de mătase ca guşa turturicii.. dar eu îl dau pentru dumneata. şi un rîs fermecător. preşedintele tribunalului şi cu magistraţii mai tineri... A început dansul fără voi. scofîlcită. primarul. aproape maternă. lividă. în frac şi cu decoraţii. strîns în uniformă ca într-un corset. bărbat scund. domnul Lascari murmură : — Ei. Nu-ţi vine nebunia. Şerban Lascari se uită la ea mirat şi deodată atent.' — Eu am ajuns să mâ plictisesc şi la Paris ca aicea. je suiş ravi!2 Doamna Vorvoreanu zîmbi: — Ai văzut ce fac eu pentru dumneata ? Cilibia crede că pentru el dau balul. şi cu mîinile împreunate sub burtica rotundă. pe podelele de scîruluri lungi vopsite cafeniu închis. murmură Şerban Lascari uitîndH-se la fetele tinere în toalete albastru pal. subţire. cînd veseli şi strălucitori.. apoi zîmbi binevoitor unei tinere perechi care urcase scara şi se înclina. cu bărbuţă ce încărunţea. care dansau cu ofiţerii bostonul pe atunci la modă şi tangoul ce de-abia începea să fie la modă. Şerbane. ce venise s-o viziteze în provincie.. Şi se uită ca din întuniplare la cucoana blondă. ştiut numai de ea şi de fratele său Şerban. cu işlic şi caftan îmblănit cu samuri.. cu faţa îngustă şi părul cărunt.. Era scofîlcită. murmură doamna Vorvoreanu... neaşteptat la o fiinţă atît de înaltă şi cu portul de o mîndrie nobilă <notă> . ceea ce-i dădea un aer şmecher şi blajin. Sînt bolnavă. — Vă aşteptam. zise doamna Vorvoreanu. un Irou comme ca.portret mare al unui Preda Cozianu. cînd întunecaţi şi sălbatici. Dădea recepţia aceasta într-un scop anumit. înalt. Era căruntă. Avea o rochie neagră. şi purta pe mîinilei ofilite un singur smaragd mare şi întunecat ca o băşică de cristal plină cu otravă. ce lume. De ce fel de boală putea fi vorba ? A trupului sau a sufletului ? Generalul Ipsilanti.. galbene. Eleno dragă ? Ca vous fiche le cafard. ce lume. prefectul. nu mai simt diferenţele. Je vous remercie infiniment. cu obrajii căzuţi şi cu o plictiseală adîncă şi deznădăjduită în privirea-i pustie. zise el înclinîndu-se.. Doamna Vorvoreanu. verde ca apa..

Ofiţerul era un bărbat de vreo treizeci de. — Seamănă cu cei din partea lui tată-său. — E nevasta căpitanului de colo.. Ascultă-mă : să-i dai drumul soldatului Lascari. — Coniţă Eleno. pătrat şi cu monoclu. — Uite: Cezar.. ci ea pe mine. Iartă-l o clipă. Ştii că nu mi-a făcut nici o aluzie la rubedenia noastră. murmură doamna Vorvorea.. nu eu trebuie s-o recunosc. coniţă Eleno. apoplectic. aşa că.. Domnule Lascari.. Din 1907 o cunosc.burta uriaşă presărată cu nasturi de alamă şi cu decoraţii.. nu-l mai pisa cu milităria.. tragi cu obuzierul de 105 în muşte. coniţa mea. par exemple!' Nu mă aşteptam ! Ţţţ! E foarte.. <notă> 1 Ei. încruntat şi fără zîmbet. te rog.nu. din regimentul şaisprezece roşiori . băiatul lui Şerban... cu . e soldat în regimentul şaisprezece.. comandantul garnizoanei... — Ce ? Ia s-o văd! exclamă Lascari uimit şi se-ntoarse s-o vadă.... foarte bine! Da' să ştii că nu seamănă. Nu mă refuzi.. cu ochi albaştri a căror privire fixă era greu ăe îndurat.. generalul se apropie cu picioarele crăcănate.. coniţa mea. vino-ncoace... roşu-vînăt. de altfel. surioara dumitale e cea mai încîntătoare fiinţă din lume. gîîîi el astmatic. n-o să-mi refuzi o rugăminte — zise doamna Vorvoreanu — în seara asta pe care am organizat-o pentru dumneata.. te pomeneşti că nici nu ştie. Se-ntoarse spre generalul Cilibia. zise doamna Vorvoreanu... întinzîndu-i un trandafir. Şerban Lascari dădu din cap .. în timp ce generalul Ipsilanti îi sărută mîna doamnei Vorvoreanu.. la vatră ! La vatra părinţilor săi plugari ! zise el şi începu să rîdă gîdiiat de contrastul .. — Prinţu'e. nepotu-meu. preşedintele tribunalului şi medicul-şef aî oraşului. Ca... şi pornea spre cucoana în rose-the. sînt încîntat ! </notă> 224 şi la fel de sălbatică precum îi era uneori şi privirea sumbră. în fine. şi-i arăta un ofiţer care şedea la o măsuţă de joc cu primarul. Părea că nu vede nimic şi juca cu gravitate.. şi de-atunci sînt un adorator al dumneaei. care vorbea cu doamna Dumitriu.. nu te repezi s-o iei cu „nepoţico".. cela ţeapăn. Mă prinţule ! Generalul Ipsilanti. ani. — Cine e splendoarea aia ? întrebă Şerban Lascari.1 Te-apucă nebunia într-un fund de provincie ca ăsta. înţelesese. e de neuitat.. 2 Vă mulţumesc foarte mult.. ca să nu te plictiseşti pe la noi. Gras. Generalul Ciliba începu să rîdă. de cînd cu. recunoscător şi fericit.. nu seamănă de loc. cu ceafa revărsată peste guler. dă-i drumul acasă. nu ? — Nu. în orice caz. poftim o floare. se-ntoarse. Ea ştii cine e ? E fata Sofiei din 'prima căsătorie. gras : — îmi ceri mofturi. — Un căpitan Dumitriu. Dar spune-mi repede că mă usuc de sete : aş vrea un şpriţ. asta-i bună! </notă> 225 — Dacă-i aşa. Nu.

Se uită la monoclul zveltului. Dacă ţi-ai pune un monoclu şi în c. Generalul prinţ Ipsilanti tresări. căcănarii de miniştri vor să ne oprim.. ai fi bun de telescop ! Şi începu să rîdă şi mai tare... Ipsilanti se înclină ţeapăn. în fiecare dimineaţă.. că dumneavoastră. Ciliba începu să răcnească 226 de rîs. Dansau în mijlocul sălii. sînteti toţi rude.'1 Eu adunam ofiţerii la raport: „Domnilor.. sub policandriil de alamă în care luminările de ceară fuseseră înlocuite cu becuri electrice. domnule. — Da. ceru un şpriţ şi zise: — îmi place. apoi dădu din cap. dacă v-aţi uita prin lentila dindărăt. protipendada. Generalul Ipsilanti se uită la doamna Vorvoreanu şi la Şerban Lascari. spuse generalul. coniţă Eleno. dar Cilibia îl apucă de mînecă : — Ascultă. încălecarea ! înainte marş!" Şi cine mergea ăl mai departe? Domnul colonel Ipsilanti. — Nu. tot sub ordinele mele era. că nemţoaica e remarcabilă ?".. primeam telegrame de la guvern : „Opreşte înaintarea.. zise amabil doamna Vorvoreanu.. dar îmi place. în clipa aceasta generalul Ipsilanti dansa un vals cu doamna Dumitriu şi murmura privind-o: — Ştii că nu mă aşteptam să găsesc o persoană ca dumneata în orăşelul ăsta.. înghiţi o dată în sec. nu ţii minte ? — Nu.. în 1913. pocnind din căîcîiele împintenate: — Domnule general. — Ascultă.. poate că sînteţi rudă.. Mai dă-mi un şpriţ. cu căruciorul şi cu o femeie după dumneata. dobitocul! A. galant şi dezinvolt.. zise doamna Dumitriu zîmbind cu farmec şi oarecare indiferenţă. şi mi-am zis: „ai cui or fi copiii. — Pe urmă te-am văzut călare cu Petrică şi mi-am dat seama. uscăţivului şi foarte înaltului Ipsilanti. gata să plesnească. Rareori am văzut femeie să se ţie pe cal ca dumneata. — Făceam un tur călare pe aleea de lîngă Dunăre. vînăt de congestie. parol. Cînd te-am zărit prima dată. domnule. şi păru că vrea să plece iar. Dobitoc. zîmbind. aţi vedea prin cea din faţă totdeauna inamicul ! La acest răspuns marţial.. cu el nu sîntem.. Cilibia îşi veni în fire. — A.. încît doamnei Vorvoreanu i se făcu teamă că-l vede căzînd jos. doica. cînd înaintam în Bulgaria. Supărăm marile puteri. fulgerat de apoplexie. Noi mergem înainte. dansînd cu gravitate şi ţinîndu-şi cu stingă un fald al rochiei roz. Bun băiat. şi se duse s-o poftească la dans pe doamna Dumitriu. Generalul o privi înlemnit. Austro-Ungaria protestat majestatea sa regele.. zise foarte serios doamna Dumitriu..dintre cuvîntul' militar făcut pentru o armată de ţărani şi cum ştia el casa Lascari din Bucureşti. — E dobitoc. 227 — Am fost mai demult călăreaţă la circ. şi dumneata erai cu copiii. dar excelent băiat. apoi răspunse. pardon. apoi rîse şovăitor : .

întrebă. pe străzile tăcute şi pustii. — Bine. dar ei îi era cald... — Cred că doamna Vorvoreanu o să mai primească. repetă el încet. — Păi. Vîntul era răcoros şi cu mireasmă de zăvoaie înflorite..... Ai ceva contra ? . Cînd o să fie mai mari. dar eu nu-ţi pot cumpăra curînd a doua. cu mica beţie de mîndrie de care suferiseră pe vremuri măiuşile ei cînd se ruinau cu bună-ştiinţă. fiindcă nu-i plăcea să-i vorbească în nas cineva care mirosea prea tare a vin. — Să ne*ntoarcem... după un răstimp. rîse doamna Dumitriu . — Ordonaţi! zise soldatul de pe capră.. peste vreo cincizece ani. doamna Dumitriu îşi dădu de pe cap pe umeri vălul din mătase de Veneţia... Taraful de lăutari al vestitului Cascarache. cu o patimă mimată cu exagerare.. Ea zîmbi amabi! şi spuse cu fermitate : — Sînt prea ocupată cu casa şi cu copiii. spuse doamna Dumitriu. bine văzut. Las-o.— Ei. Generalul Ipsilanti se înţepeni şi nu mai spuse nimic. cînd se fac copiii mai mari.. uimit şi foarte impresionat : aşa ceva era ca în romanele cu eroi din lumea mare. dar eu aş Une să te văd mai curînd. isprăvise valsul. În altă garnizoană. o să ies în lume mai mult. — Ai cîştigat. Tîrziu noaptea... murmură generalul. — Am să cer mutarea. Comandanţii te apreciază. şopti generalul sărutîndu-i mina. încercînd să pară indiferentă : — De ce ? Eşti bine aici.. Căpitanul o privi o clipă. mi-a Iuat-o vîntul! exclamă doamna Dumitriu şi se-ntoarse cu vioiciune: broboada scumpă rosethe zburase. nu eşti rudă cu Lascarii ? Ea zîmbi şi nu răspunse. Măi Gheorghiţă. Apoi. luînd mîna nevesti-si între ale sale: — M-am gîndit să cer o mutare. Căpitanul Dumitriu murmură.. apăsat.. înclinîndu-şi cu graţie capul pe un umăr. Gheorghiţă. — Da..... uşor. Apoi. căpitanul îi luă mîna şi-o sărută de cîteva ori. mormăi el. — Cîştigat. asta-i.. — Ah. zise doamna Dumitriu cu o răceală politicoasă.. — Cînd ? şopti generalul. şi-o să-mi facă foarte mare plăcere să vă vad. cunoscut în toată balta Dunării. Mînă înainte. dragă. — Aş vrea să ne mai vedem. Doamna Dumitriu nu spuse nimic. îţi baţi joc de mine. în altă garnizoană sau în altă armă. Eşti cucoană mare.. sau altă armă.. — Nu. răspunse scurt căpitanul Dumitriu. sufocat de admiraţie. după îndelungă tăcere (copitele cailor păcăneau pe caldarîm şi roţile cu cauciuc huruiau înăbu228 şit). o găseşte un om sărac. sau ai pierdut ? întrebă ca să spuie ceva. Bătea vîntul dinspre Dunăre şi cerul se umpluse de nori. la răspîntiile cărora vardiştii de noapte salutau pe ofiţerul din trăsură.

se veştejea văzînd cu ochii. colonele.. veneau ţipete stridente de goarnă. A doua zi dimineaţă. sigur că da. iarăşi. îşi încercau priceperea cu orăcăituri metalice. nimeni nu umbla pe uliţele satului.. cu monoclul sub sprinceana încruntată." Generalul Ipsilanti ceru la telefon pe colonelul-comandant al regimentului care păzea frontiera de uscat cu Bulgaria. Mai pe seară începuseră să umble care cu boi.. apăsătoare. se adunaseră la puţul de la răscruce : femei cu şalvari liliachii sau trandafirii. căruia i se încălzea ţeava puştii pe umăr. — Mda. hem. bluzele . pînă amuţi. mi se pare că nu ţi-a venit un ofiţer în locul ăluia. căpitanul Dumitriu se prezentă la raport generalului Ipsilanti şi-l anunţă. goarnele trompeţilor începători zbierau înfiorător. se schimbă la faţă şi se uită la hârtiile de pe birou. n-arătase nici im nor. cu grămezi de gunoaie şi un dine slab care scobea pămîntul cu ghearele. într-o uliţă se stîrniseră răcnete. şalvari la care trăgea cu ochiul. Pe la prînz. sonor şi melancolic: „Tre-ce. mahmur. într-însele.. Cerul albicios. Trecuse o ţărancă turcoaică.. Căpitanul Dumitriu o cuprinse cu braţul şi o strînse la piept. II Ziua fusese caldă. ăla. ha-ha. tătăroaice. la soare...... in cerc în jurul unuia vechi. ţăranii îl goniră cu pietre.. oftă fericită : — Ce bine e. trompetul cel vechi le arăta. în 229 poziţie de drepţi.. altele.. trece Regimentul zece. pe fereastra cazărmii. gîtuiie. fierbinte. cu ţărani bulgari. Poate că e mai bine aşa. da. — Ascultă.... Pe urmă iarăşi fusese tăcere. aşa. da. Dincolo. metalic. dar un vînt cald. Afară. un calcan enorm. monoclat şi el. de zid cenuşiu: cazărmile grănicerilor. Bătuse vîntul. fTI-l trimit pe căpitanul Dumitriu. Copacii (salcîmi cu frunzişul puţin şi subţire) erau plini 230 de praful adus de vînt de pe stepă. se vedea un maidan pustiu. Trompeţii „boboci". — Nu dragul meu.. ca o suflare din gură de cuptor. iar el fugi chelăîăind de moarte. — Hem. voi aviza. să mai vadă şi el puţină frontieră. cu feregea neagră . ostaşul de santinelă din poarta companiei.. sub cerul alburiu şi incandescent. că e hotărît să ceară mutarea în altă garnizoană. cum îl chema ? Ăla pe care l-au omorît comitagiii ? Aşa.. da. Se întoarseră de la cîmp şi plutoanele care făcuseră instrucţie . uscată. Generalul. Apoi. la ivirea unui cîine care turbase de căldură şi de sete. De undeva. Afară. de la Statul-Major al diviziei. lung de tot.Ea îşi puse capul pe umărul lui. cu ochii lui albaştri a căror privire era greu de suportat. Se uita drept la el. după ultima lovitură la mir. Ea. bine.. Iarba pălise. mormăi el grav. cu obrazul zgîriat de galonul aurit de pe epoleţi. sau în altă armă. cu multe cute şi cu f undul jos de tot. morocănoşi.

Ea dădu din cap. Cu picioarele fripte. mai auzi glasurile şi rîsetele soldaţilor. înotau în oţetul şi untdelemnul salatei de roşii. ca şi. Femeia vîrî capul pe uşă. Nici măcar cu tufişuri. dădu ordinele pentru patrulele de frontieră din noaptea aceea. tropăit de bocanci şi ţăcănitul închizătoarelor de la puşti. sau se plimba pe cîmp . ochii sticloşi. ajutată de soldatul în papuci de postav kaki. Doamna Dumitriu şedea în scaunul pliant şi citea. Aveau o odaie de dormit. cenuşii de praf. unde locotenentul Turtureanu pusese un soldat să-i toarne apă cu vadra pe cap şi pe trupul gol pînă-n brîu. uzi şi ei. şi muştruluia ordonanţa. care umblau pe sticla ei aburită. la întinderea de pămînt galben. şi caii. ea vedea şi de copii. Căpitanul Dumitriu îşi pusese monoclul în buzunarul de la piept. Apoi bău . zise căpitanul Dumitriu. Ofiţerii erau la fel de prăfuiţi ca şi soldaţii. cu ferestre mici. la pas. parfumat cu apă de colonie şi în veston alb. apoi dispăru. din care cei întorşi din patrulă scoteau cartuşele. pleoşite — şi intră în casa lungă. tot cu sprîncenele şi genele cenuşii de colb. şi cu hainele ude de năduşeală. nu păreau obosiţi. iar noaptea. Pe cînd intra. vestă albă şi şorţ. gîzele ameţite de lumină şi de căldură cădeau în farfuriile cu mîncare. Descăleca în curte. cu dîre uriaşe de purpură trase pe cer deasupra stepei. — îmi place. şi cu scoarţe ţărăneşti pe pereţi. Aprinseră lampa cu petrol. de ţînţari. pe care o înconjurară îndată zeci de muşte. toate trei lipite cu lut pe jos. Acuma ieşi din odaie.soldaţilor erau ude de sudoare. Ţăranul bulgar la care stăteau se strînsese întruna singură şi fecjorii lui se mutaseră pe la rude. stătea la companie. şi se uită mai departe la asfinţitul roşu. Gospodăria o ţinea doica. 231: ţărănească. adeseori.cei care cărau cutiile cu muniţii. la rnasă. întrebă : — Mîncăm ceva ? — Eva ! chemă doamna Dumitriu. 232 — Calde sînt roşiile astea. de molii. Peste cîteva minute. căci trăgeau la grajd. şi-i striga : — Don' căpitan. acoperită cu stuf. uscate de sete. Deschise o portiţă de scîndurî spoite cu var şi intră într-o curte cu zarzavaturi prăfuite — mai ales pătlăgele roşii şi vinete şi salată. pătrate. Căpitanul se duse să se schimbe în odaia de dormit. toate cu frunzele parcă opărite de căldură. zise ea. şi se uita afară. Era obosit şi-i era foame. trecu iar prin curte. cu iarbă săracă. faceţi şi dumneavoastră duş! Dar căpitanul era prea obosit. Nu-i vedea nimeni. roşii. una pentru copii şi una de mîncare. dar erau călări. Doamna Dumitriu şedea într-un scaun pliant de pînză. sau pleca pe frontieră cu patrulele. la fereastră deschisă. iar căpitanul era toată ziua la instrucţie. căci se aburea mereu. începu să pună masa. balegi uscate şi fără nici un copac. spălat. feţele trase. ■— Admiri natura ? întrebă soţul ei. gurile deschise. Cei care duceau în spate manşoanele ţevilor de mitralieră cu răcire cu apă păreau zdrobiţi de povară.

în lumina lămpii de petrol. murmură ea şi sări de pe scaun. cu salata în care se înecâfl moliile şi ctt carafa cu apă sălcie. şi se cutremura şi se clătina la fiecare izbitură. — Fii bun şi vino puţin la mine.. ostaş ! Care eşti acolo ? Ia vino la mine ! După aceea. Ce josnicie. cu acompaniament de palme răsunătoare — care să nu dau. biserica şi parastasul şi închinarea cui te-a făcut ? Doamna Dumitriu tresări. după o îndelungă tăcere. picaturi de foe lichid. şi se uită la nevastă-sa : — Să nu-ţi pară rău că ne-am luat. căci locotenentul îşi lua vînt ca să-r lovească. Hâî să stăm puţin afară.. că se face noapte. cît putea de departe... cu degetele câ fusele. Turtureanu îi trăgea palme din răsputeri unui soldat care stătea în poziţie de drepţi.. şi statură aşa în întuneric. zise dînsa. Statură mînă-n fnîrfă multă vreme. Alături... Căpitanul se ridică şi ieşi din curte. Trecură călăreţi pe uliţă \ apoi. pHnă de stele sclipitoare. să ude toată ziua salata şi roşiile. eu gestul său obişnuit. Iarăşi îi luă. îş! trase şi el un scaun de răchită împletită şi-'şi aprinse o ţigară de foi... Âicî e pămîrrt adevărat. N-o să stăm aici o mie de ani.. Apoi căpitanul încercă iar să m'ări'înce. se auzea glasul răguşit şt răstit al lui Turtureanu : — Hei. încremenit. — Domnule Turtureanu... Pe urmă se opri din mîncat şi' spuse : — Parcă nici mîncarea n-are gust. — Mie îmi place. lutul era cald şi aerul fierbinte. . Sînt fleşcăite. De ce să nu fie bifte ? Sîfitem împreună... îmi place. cu spatele la rastelurile cu puşti aliniate la perete. Pietrele erau calde. mîfla lungă şi îngustă.. Şi intră în clădirea unde un plutonier scria la o masă. sub bolta albastră. Un glas gemu : — Nu daţi. ca în povestirile din Caucaz ale lui Tolstoi. oameni adevăraţi. O luă de braţ şi o' conduse afară pe nevastă-sa.. gălbuie. ce groaznic. — O să-ţi dâu 'mîîrte zece soldaţi. plescăind zgomotos. la masa cu mîncărurile începute. dintr-o dată.. Urlau cîinii în capătul satului. şi mîna i se zgîrci în mîna mare şi pătrată a soţului său. cîteva clipe.. E seceta asta.. În mijlocul curţii companiei. ce ruşine.. se-ntoarse şi-i cară afată scaunul. Stătu o clipă.. rîumai mormăituri nedes233 luşite. şi e senin.apă şi zise : Caldă e şi apa. vîrful aprins al ţigării de foi şi sticlirea monoclului.. vai.. în curtea companiei. palme. porni o patrulă. —Sîrtt proaste roşiile astea. — Ce face acolo omul ăla ? întrebă ea cu glas schimbat.. don' lent! — Care să nu dau — icni duşmănos glasul lui Turtureanu. El îi luă mîna şi t-o sărută. Măcar atîta lucru să avem în pustiul ăsta. fără să spună nimic nici unul. zise ef. zise ei. tremurătoare. rosti rece căpitanul.. na ne pasă' de nimeni. Cellalt se opri şi văzu în întuneric vestonul alb. apoi. Ce 3tî? — N-au apă.

Se aşezară iar. mai tîrziu. plimbîndu-se printre straturile de salată. nu mai da tu atenţie la lucruri de-astea. înjosită de ce i se făcuse unui om ca şi ea.. simţindu-se umilită. . o jignise adînc ce sentîmplase alături. neamţul dracului. ieşind. dumnezeii măti de cap pătrat. Turtureanu pocni din pinteni : — Să trăiţi ! Apoi. — Ce-a fost ? — Nimic. tropăia pe uliţă o patrulă întoarsă de pe frontieră. să-l loveşti peste faţă. dar nu era.. zise doamna Dumitriu. Locotenentul era năduşit. domnul meu. — Don' căpitan. decît golul fierbinte şi uscat în care ţîrîiau miliarde de greieri. un om ca tine. veni la el. murmură : — Dac-ai luat un militar. Şi-i întoarse spatele. murmură : — N-ai să comanzi tu multe unităţi.. întors în curtea casei unde stătea. Părea liniştită. şi tot nu putea să adoarmă....... bazîndu-se că e 234 noapte. — Domnule Turtureanu. căpitanul Dumitriu o găsi pe nevastă-sa în picioare. Cînd îl văzu. Să loveşti un om. se bătea! zise Turtureanu. ce vrei să ştie ? Eşti băut. cu dispreţ şi scîrbă. cu ochii tulburi şi mai înalt decît el. Era roşu la faţă şi mîinile-i mari erau roşii. Afară era o tăcere uriaşă. Acesta răspunse : — In unitatea pe care o comand eu* nu se bate. pe un ton biciuitor.In biroul său. Alături. şi cînd eşti băut înjoseşti uniforma ipe care-o porţi ! Ai să ţii arest de cameră o săptămînă : n-ai decît să te îmbeţi acolo. în pat. n-am să-ţi mai spun nimic . Rareori. revoltată. am onoarea să vă raportez: ostaşul se pişa pe zidul companiei. se simţea cit de mare e tăcerea. repede. Răsufla greu. şi el îşi aprinse o ţigară de foi. — Am onoarea să raportez : în toate unităţile în care-am făcut serviciu. Bună seara. Apoi.. am să iau alte măsuri. sîorăind uşor din cînd în cînd... cu uşa închisă ! zise căpitanul. congestionat şi înfuriat de şfichiuirea dispreţuitoare din glasul căpitanului. nu-ţi permit să mai loveşti niciodată un soldat ! Azi e a treia oară că-ţi spun. cu harta frontierei pe zid şi cu pistolul în toc de piele agăţat în cuier.. şi pe urmă iarăşi nimic. departe de tot. în loc să se ducă şi el după casă ! vorbi cellalt. singur. ci ca o vibraţie şi o formă a tăcerii. apoi se-ntoarse către cellalt. sau în drum într-acolo. — N-am luat un militar. Cum stătea în pat. Hai. din care ţîrîitul nesfîrşit al greierilor nu se desluşea ca zgomot. — Şi ăsta e un motiv să-l loveşti ? Sînt ţărani. soţul ei răsufla adînc. Numai cînd se auzea cîte un lătrat stins. O bestie. te-am luat pe tine. căpitanul Dumitriu făcu miai mare flacăra lămpii. duhnind a vin ca o gură de pivniţă. 235 Era poate după miezul nopţii. liniştit. O tulburase cumplit.. De-acum înainte.

în halat. care se sparse în trei altele... trop-irop. desculţ. — Ce-a fost. te cheamă. El sări din pat fără un cuvînt. Maica Domnului. apoi acel ceva. Dar nu se auzea nimic. zgîlţîindu-1. ca o răsuflare imensă şi vibrantă a stepei fierbinţi. coniţă. — Şi.. Cineva bătu în uşă. iar cîmpia vibra ca mai înainte de ţîrîitul infinit al greierilor. — S-au trezit copiii. Deodată izbucniră iar împuşcături şi o rachetă ţîşni în aer desfăcîndu-se în trei stele.. zise flăcăul. Soldatul. pe frontieră. În pătratul de cer plin de stele. în întuneric. dorm. mormăi : — Iar au dat comitagiii peste noi. se amestecă în pîrîitul împuşcăturilor. şi-au aleso ei bine. — S-a dus. — Pluton. . se ridică o stea verde. strigînd înăbuşit: — Don' căpitan ! Don' căpitan ! — Petrică. pe uliţă. care se umfla şi scădea. îşi trase cizmele geniînd. O bubuitură seacă. se îmbrăcă în întuneric. domnul căpitan s-a dus acolo ? întrebă şovăind doamna Dumitriu. Aici. Ce să-i prindă. Doamna Dumitriu ieşi. cu toată compania.oi începură să pîrîie neîntrerupt. Încet-încet.. Apoi încă una şi deodată nu se mai auzi nimic — o secundă. însoţit de ţăcănit de copite 236 de cai. Foarte departe. dar şi de fierărie . Da' nu-i mai prinde : ăia lovesc. zise doamna Durnitriu. — Doamne. se auzeau strigăte. şi s-au şi dus. vorbind. ascultă comanda la mine! Pluton — drepţi! La stîn-ga ! înainte. decît ţîrîitul greierilor. mormăi flăcăul... se mai auzeau vorbind mai liniştit nişte soldaţi. — Nu. se potoli zarva . şi acestea coborîră încet pînă pieriră. mai pocni o împuşcătură. tfopot greu prin curte. ieşi şi întrebă răguşit: — Ce e ? Cel care bătuse în uşă răspunse ceva nelămurit şi se depărtară amîndoi repede. Vasile ? întrebă doamna Dumitiiu. Aşteptă multă vreme. cu auzul atent. greu şi ritmic : trop-. Undeva în noapte răsună un foc de puşcă... se depărtă în noapte.. Apoi focul slăbi. cu inima strînsă. gemu doica şi şi făcu cruce. sub cerul mare şi sclipitor şi fierbinte. era agitaţie. — S-a speriat careva şi-a tras în vînt. la pichetul 16. In curte huruia ceva cu zgomot de cărucior. Eva ? întrebă ea. păzeşte-ne.. apoi îi trimise să se culce şi se aşeză în faţa casei. Ap.trop. Doamna Dumitriu mai stătu cu ei poate o jumătate de ceas. şi-i găsi pe doică şi ordonanţă în picioare în prag. în pantaloni şi cămaşă deschisă pe piept.:. încordat. Doamna Dumitriu nu spuse nimic. strigăte. he-hei ! Noapte fără lună. încă unul. plin de stele.. şi încă una şi nu se mai auzi nimic. tropăit de bocanci. marş ! Şi pasul cadenţat al trupei umplu uliţa. un pocnet surd. Ascultă multă vreme. în preajmă. lîngă şirurile de salate care se ofileau în căldura uscată a nopţii de secetă. suflînd greu.doamna Dumitriu vedea pătratul ferestrei deschise. Pe urmă glasuri.

Visă lucruri groaznice şi tulburi. — Fugi. III Doamna Dumitriu adormi.. poate două. Intr-o clipă cînd somnul îi era şi mai rărit. Deodată acelaşi ghs care vorbise de pături strigă poruncitor : — Mă. îmbrăcat. la magazie şi puneţi-le peste ei". mă. poţi să te duci să te uiţi. mormăind prin somn. îşi dădu seama că deşteptătorul zbîrnîie. spre răsărit. că soţul ei se scoală.. roşu. Dar nu-l auzi. parcă-i cap de mort: da' roşu. se gîndi : „Nu există nici un soldat Florea Ion. să-l întrebe ce-a fost cu . peste pămîn237 tul nesfîrşit şi golaş. şi buzele îi cade afară . E colo. Stan Vasile. Se repezi şi-l primi cînd intra pe portiţă. nu e adevărat. ce se petrece. că minţi. îi vorbea soldatul Florea Ion. începu să se lumineze cerul de un abur palid. să fiţi cu ochii în patru. începuse să se rărească bezna . mă ? spunea unul.. şi cu dinţi albi. unul lîngă altul. Apoi îi auzi pe doi care vorbeau aproape de gard. cu buzele tăiate din rădăcini. obosită de veghea şi de emoţiile din noaptea trecută. Apoi nu se mai auzi nimic. îngâimă primul. iar el întinse mîna şi i-o puse peste piept. Petrică ? întrebă ea. — Gare. mă.. visez". că minţi ! Cum să i le taie. şi dormi aşa. să nu mai vie să se uite ăştia la morţi ca proştii ! Măcar de v-aţi învăţa minte altă dată. răcanii dracului 1 Doamna Dumitriu se înfiora şi se-ntoarse să se aşeze pe scaunul pliant.. greu. mă ? — Du-te şi te uită. — Fugi.Trecuse un ceas. se-mbracă fără zgomot şi iese. Parcă rîde. pune pătura la loc şi vezi-ţi de treabă. sub gît. Dar ea se gîndea : „Nu iau făcut nimic: visez. Mult mai tîrziu. dar îşi zicea mereu : „Nu e nimic. şi huruitul cărucioarelor de metal. auzi iarăşi tropăit de bocanci. numai în vis am auzit de el". Roşu. adă nişte pături de. un pătrat din care rînjeau dinţii mari şi albi 'ca ai unui cap de mort. marş ! Căprar Motancea ! Pune aici doi ostaşi de santinelă. spuse al doilea. lîngă salatele veştejite de căldură şi de secetă.. fuga. sub nas. îi taie cu baioneta un pătrat pe lîngă gură. Spuneau : „Pune-i colo. şi cu pătrat mare.. sau să priceapă ce-a fost. 238 — Nimic. nu te mai uita. şi începu numaidecît să răsufle regulat. tot pe jumătate în vis. Ea se culcă lîngă el. ostaşu ăla ! Lasă. Florea Ion ? — Da. Doamna Dumitriii se apropie de portiţă. Glasurile erau străine. şi glasul soţului ei.. săracui. unde este el. Măi. zise liniştit al doilea. Pune ceasul să mă scoale la şase. Nu se uită la ea şi vorbi morocănos : — De ce nu dormi ? — Ce-a fost. cînd se făcuse ziuă. poate mai mult. Pe uliţă se auzi tropot şi glasuri. să audă glasul soţului ei. Şi ţăcănit de copite de cai pe pietroaiele drumului. glasuri de soldaţi. Am visat că i-au făcut ceva. Se trînti pe pat. Şi iarăşi tropăit. mă. Intrară în curtea companiei şi oamenii şi caii. Care. şi se hotărî. — Du-te să vezi. că n-ai ce să vezi. Un atacde comitagii.

murmură căpitanul Dumitriu. 240 El ridică ochii şi se uită la ea... obosit şi încruntat. Afară era iarăşi o zi apăsătoare. de la puţ. Au atacat pichetul de la Staro Selo şi i-au omorît pe soldaţi. la el acasă. ţesut în casă. — Dar ce-a fost. — Cîţi ? ' — Opt... Cei cu stropitorile turnau şi pe foile 239 verzi care acuma străluceau... şi n-avea mai mult de treizeci şi cinci de ani.. asudat şi rezemat cu spinarea de Rard. gospodari... fac dosar. În grădina de zarzavaturi. pline de şiruri de picături argintii. Doamna Durnitriu se uită la ţăranii bulgari.. Dar Siguranţa şi jandarmii trebuie să facă zel. Era atît de caraghios şi părea atît de cumsecade. cu aer fierbinte şi vînt ce aducea pulberi uscate peste stepă... dar ce te interesează pe tine ? Asta-i militărie. le iau interogatorii. Ăia vin de peste frontieră. reci... nu tineri. cărau apă cu vedrele şi cu stropitorile. şi la fel de rotund ca întreaga lui fiinţă. În curte se auzeau glasuri domoaîe de bărbaţi vorbind bulgăreşte. lăsă vadra joscasă-şi scoată pălăria şi să se şteargă cu mîneca pe capul ras şi albăstriu. Şi lor le curgea sudoarea pe tîmple şi pe frunte. nevastă-sa îl întrebă : ■— Petrică. apoi începu iarăşi să viseze şi nu se trezi decît spre amiază. Un soldat cu baioneta la puşcă. lucios ca o bilă de metal.. ce caută aici ? — Sînt arestaţi. aşa că mi-iau căzut pe cap.... zise ci. pe gospodăria lui. Altul. . prostit de căldură. Unul avea mustăţi cărunte şi sprîncene sure... — Ce-ai auzit ? — Ce le-au făcut. cu glasul de bas. încît doamnei Dumitriu îi veni să rîdă . Stătu cîtăva vreme uitîndu-se la oameni cum udă salatele. lat în umeri. ee-i cu ţăranii ăştia din grădină ? ■— I-am pus să stropească. dar în ochii lui rotunzi era o îngrijorare care-i aduse aminte într-o clipită de spaima nopţii... Petrică ? — Ce să fie ? mormăi el... se uita la ei.adevărat. cu ochi negri şi rotunzi. Ii curgea sudoarea pe obraji...' Cînd veni la prînz căpitanul Dumitriu şi se aşeză la masă. — Dar. Unul din ei era un bărbat falnic. Îşi puse halatul de casă şi ieşi în prag.o vărsau la rădăcina tufelor de roşii şi de vinete şi în şănţuleţele straturilor cu salate. Căpitanul Dumitriu mînca cu poftă din salata de roşii : erau proaspete. şi uneori şi pe vii. ude. I se făcu ruşine că-l vede udînd grădina : un om ca ăsta ar fi trebuit să fie liber şi stăpîn. pentru anchetă. — N-au nici un amestec cu comitagiii. obosită şi ameţită. vreo zece-cinciiprezece ţărani cu opinci şi în haine de postav cafeniu. pe toţi. — Am auzit cum vorbeau astă-noapte soldaţii care-i aduseseră. noaptea. — Mda.. Erau oameni în toată firea. să nu stea degeaba. rotund ca o minge. Mutilează cadavrele. roşu în obraji. şi dispar imediat îndărăt. şi cărau mereu apă..

. Doamna Dumitriu ieşi în grădina de zarzavat. portocalii. cocona. i-ai pus să lucreze pentru noi. ■— Am să le plătesc. Alţii se uitară curioşi. zise el. care a luat bulgarilor acest sud în 1913. Cel mic zise: — Mulţumesc. fie: „Nu mai plecaţi voi de-aici niciodată acasă !" — Nu face nimica. ordonanţa. Cellalt. Vasile. — Sărut mîna.. galbeni. bogdaproste. Bulgarul zîmbi abia văzut. Spunea cocona. apoi Dimităr cel mare vorbi : — Lasă. în timp ce ei îi atacaseră tot prin surprindere pe foştii lor aliaţi. Şi se uită la ea. la umbră.... Lîngă ea şedeau pe jos omuleţul cel rotund şi înspăimîntat şi bărbatul cel înalt şi frumos. Soţul ei dădu din umeri. grăbit: îl aşteptau ofiţerii de jandarmi şi inspectorii de la Siguranţă.. Ia. nu spuse nimic şi întoarse capul. cu blîndeţe. tare cald. — Fiindcă guvernul de la Sofia vrea sudul Dobrogei. temător şi cu aşteptare înspăimîntată în ochii-i rotunzi şi negri. că acuşi plecăm acas-ă. zise cu o ironie amară căpitanul Dumitriu. Bulgarii şedeau sub streaşină. iar guvernul nostru.. sîrbii şi grecii. — Şi pentru asta. spînzuraţi de streaşină. Dimităr. Cel mărunt îi 241 spunea celuilalt „bre Dimităr".. Tăcură o clipă. plecaţi acasă curînd". Mititelul zise : — N-am avut. Era cald. cel mare rar. Nevastă-sa stătea pe gînduri. Ii atacasem în flancul neînarmat prin surprindere. draga mea. Mai schimbară cîteva vorbe. fie : „Da. pofteşte. Doamna Dumitriu întrebă : — Aţi avut de mîncare la prînz ? Vlăjganul se uită la ea. Apoi întrebă : — Şi pe ţăranii ăştia. spuse doamna Dumitriu. Căpitanul Dumitriu îşi aprinse ţigara de foi. cel mic mai repede şi mai insistent. strîngea masa. apoi ieşi şi le dădu oamenilor. iar muştele li se plimbau pe obraz. cocona. Şi o privi lung.. liniştit şi cu glas de bas. Doamna Dumitriu se ridică. să tortureze oamenii ? — Âşa lucrau cu toţii. Eram sublocotenent. nu trebuie.. miraţi. sub un ciorchine de ardei lucioşi. nu trebuie. mulţumit. Petco — zise doamna Dumitru — tot e mai bine să pleci la drum •mîncat. cu . nu vrea să-l dea îndărăt. Ei tăcură. intră în casă şi-i puse pe doică şi pe ordonanţă să taie pîine şi brînză felii .. — O să vă plătească bărbatu-meu ziua de muncă. acuma zece ani. roşii. zise el gros. dar ca şi cum nu i-ar fi privit pe ei toată afacerea. cu care împreună îi atacaseră prin surprindere pe turci. Lăsaţi. iar vlăjganul îi spunea rotofeiului „bre Petco" : vorbeau încet între ei. Tot n-avem ce face. cocoană. Cîţiva se-ntinseseră pe jos şi dormeau. apoi el plecă. gratis ? Căpitanul îşi luă ţigara din gură şi se roşi. proaspăt ieşit din şcoală şi am făcut campania. Apoi tăcură şi răsuciră ţigări..— De ce ? De ce. Doamna Dumitriu se aşeză pe un scăunel... Era un om puternic. dădu din cap. Petrică ? De ce ? îngăimă doamna Dumitriu. privind-o pe nevastă-sa prin monoclu. ca şi cum ar fi aşteptat să i se spună. cu capul blond şi buclat plecat pe-un umăr.

..: — Şi. zise ea cu bunăvoinţă şi fermitate. Hai. — L-am întrebat dacă l-au bătut. Nu se poate altfel. curioşi. ca să ai şi tu ceva de la noi. le săpaseră. bre. dar pe îl chemase soldatul alături.. cocona? întrebă Petco din um243 bră. am cîntat pentru ţarul Ferdinand şi ne-a învăţat că rumînii sînt răi . Petco se şterse la gură şi-şi scutură mîinile de firimituri . Din cînd în cinci. bulgarii sădiseră şi alte straturi.. plătim bir. jalnic. Doamna Dumitriu ieşi din casă şi se aşeză lîngă oameni.mîncat pîinea de pomană". rîse Dimităr.. salatele înviaseră. îşi adusese poşeta şi începu să se socotească cu ei. brăzdată. straturile erau negre. atunci măcar să-ţi muncim.. fără veselie. copiii mei merg la şcoală. un soldat venea la portiţă cu un felinar şi-l chema pe cîte unul pe nume. Ceilalţi ascultau. fuseseră de-o hărnicie nemaipomenită. deşi nu toţi ştiau romîneşte.. să nu zici că ţi-am . rezemat de zid... Dmităr. din umbră. Dar doamna Dumitriu dădu din cap. mergem la armată. Petco răspunse scurt. Odată am fost la Bulgaria. sosi şi Petco. nu-s dobrogeni.. După o clipă de tăcere. acuma sîntem la Rumînia.... mişcîndu-se încet încoace şi încolo. Dimităr întrebă ceva pe buigăreşte cu glasu-i adînc. — Tot amară-i pîinea. sa-rni daţi piine şi brînzâ. Altul. — Să vii sănătoasă. cîntă pentru regele Ferdinand şi-i învaţă că bulgarii sînt răi..: — Ce vorbiţi ? întrebă doamna Dumitriu. se lăsă pe vine lîngâ zid şi gemu înfundat. ţeapănă.gîtul gros şi musculos şi cu o faţă demnă. ca un sac rotund. la şcoală. na. De ce ne bate? Noi n-am făcut nimic. — De ce ne bate. se adunară iarăşi lîngă zidul scund al casei. ascultînd.. spuseră vreo trei care pînă atunci tăcuseră. Fără grabă vizibilă. Ce au cu noi ? Părea gata să plîngă şi oftă. Doamna Dumitriu nu putea . Cînd se lăsase amurgul şi nu se mai vedea bine să umbli printre răsaduri fără să calci pe salată. Numai că el e mai fricos.. sec. acuma. în cerc. Spre seară. cocona. întrebase întîi pe Petco. — Nouă ni-i totuna. doamna Dumitriu întrebă. Cînd era pe terminate cu plata. Ei dădură din cap— Bine.. însemna : „Eşti femeie cumsecade . 242 — Lasă.. roşiile străluceau de apă . zise : — Comitagiii sînt machedonţi. am plătit bir. le greblaseră. cînd oi veni eu la dumneavoastră în Stiaro Se!o. cocona. am mers la armată . după o hîrtie. Ce spusese el însemna mare lucru. — Apăi. aşa că vorbi cu Dimităr. — Dar munca la grădină trebuie să v-o plătesc. le spuse el celorlaţi. pe vine. apoi se ridică. pe toţi ne-au bătut. Cînd am fost eu copil mic. Să vezi cum ştim noi să muncim la noi în sat. ţi-am muncit degeaba. mormăi gros Dimităr. l-au bătut ? — Apoi cum să nu.

Nu prea prietenos. şi după aceea aşteaptă-mă la companie. gros. să uite. — Nimic. Era firesc să fie bătuţi. Unul ofta. auzea glasurile domoale ale ţăranilor bulgari şi vedea scăpărarea de lumină a unui chibrit. Afară era tăcere : bulgarii amuţiseră.vorbi. ca să nu înceapă să plîngă şi să nu-i audă mîrîiind. sau „Mai bine i-ar spune lui bărbatu-său să dea ordin să nu ne mai bată". ■—• Nu. Nu mai putea sta cu ei. Pe urmă se auzi portiţa trîntindu-se de gard. —Nu vrei să mănînci ? şopti ea. lumina. cu nasul în farfurie. Le erau inimile 244 strînse. Altul vorbea iar. cu lampa stinsă. mormăiră ei prietenos. te rog. Du-te şi te culcă. oameni buni. dar le era grijă. să nu mai existe. să moară. prin monoclu. înconjuraţi de santinele. Se aşeză la masă şi încercă să mănînce. Dacă se apropie vreunul. ia spune-i lui Vasik să puie masa pentru domnul' căpitan şi aprinde. Voi doi în capul curţii. cu acompaniamentul lor de imnuri regale şi de lecţii de duşmănie la şcoală. du-te şi mănîncă. Se opri şi lăsă furculiţa în salată. un glas care poruncea : -Voi doi aici. Eu am treabă la companie. dar măcar fără supărare. Nu erau veseli.a. Doamna Dumitriu ieşi şi-o chemă pe doică : — Ev. cu glasul scăzut. Stătu în odaie. să n-audă. tropăit de bocanci. Pe urmă iarăşi nimic: oamenii tăceau. Nu le era frică. în gol. o ruşine ucigătoare. Din cînd în cînd. Peste un ceas. nu se mişcă de la masă. apoi plecă. — Aici erai ? De ce nu aprinzi lumina ? Apoi. trage fără somaţie ! Era vocea răguşită şi răstită a locotenentului Turtureanu.. „Pe toţi ne-au bătut". ca de pe altă lume. îi era ruşine. şi ea plînge". Ii bătea inima şi-i venea să fugă.. tot el spuse : — Las-o mai bine aşa. Petrică ? întrebă doamna Dumitriu. — Sară bună.. Le era grijă. Le spuse. se uită cercetător la bărbaiu-său: era cenuşiu la faţă şi se ferea de privirea ei. Ordonanţa strînse. Era firesc să fie luaţi cu baionetele şi să ude grădina comandantului companiei de grăniceri. Doamna Dumitriu se duse să se culce. Se ridică. Totuşi. aşteptîndu-şi soţul.. La flacăra galbenă a lămpii de petrol. Intră apoi în casă.. Era firesc să se mute frontierele peste ei încoace şi încolo. Bărbatul ei şedea la masă şi se uita încruntat în gol. încruntat. Apoi a căpitanului Dumitriti ■: — Domnule Turtureanu. spuse Dimităr. Nu rîseră niciodată. îndată. sau două (sau poate se apropia miezul nopţii? n-ar fi putut . — Ce e. Nu se apropie nici unul la mai puţin de zece paşi de voi. cu glasul şovăitor: — Noapte bună. Vorbea sec şi fără putere.. de-ar fi vrut să intre în pămînt. „Pe noi ne bat. nu mi-e foame. cu buzele strînse. Ea nu le făcuse nici un rău. simplu de tot. zise el sec. zise el şi se aşeză pe un scaun care scîrţîi.

Să trăiţi. doamna Dumi245 triu se sculă în capul oaselor.. tot cu. Şi începu iar să se uite la flacăra lămpii. te prezinţi la mine la raport! — Am onoarea să raportez: după sau înainte de executare ? . Afară ţîrîiau greierii. cu monoclul în ochi şi cu ţigara de foi în dinţi. Ştiu... îi duc prin păduricea de lîngă frontieră şi îe ordon soldaţilor să-i împuşte. — Ştiu că nu. domnule colonel. cu tîmplele în pumni şi se uita la flacăra lămpii.. proaspăt (era un om căruia-i plăcea să fie curat). lătrau cîinii departe. se duce la gard şi urinează. fără zgomot. în jurul căreia zumzăiau gîzele ameţite cu picioarele subţiri. Soldatul telefonist ieşi în goană. după un timp. Apoi iar nu se mai auzi nimic decît bîzîitul. Ea îngînă : • — Petrică. apoi sentoarce. Dumitriule ? Raportează executarea ordinului ! măcăi răguşit telefonul de campanie. Alături era mereu lumină. în cancelaria companiei. Lasă-mă să mă gîndesc. pe scaunul ei obişnuit. Se auzi afară cum unul din ţăranii bulgari se scoală mormăind. taci. Aici bîzîiau gîngăniile împrejurul lămpii şi sfîrîia. capul în mîini. şopti el. căpitanul adăugă : —Dar un ofiţer execută ordinele superiorilor. — Nu. Doamna Dumitriu se aşeză uşor. Ca represalii. Gîzele roiau în jurul luminii. Apoi. Zîmbi strîmb. Ştia că nu i se poate da Un asemenea ordin în scris. — Ce e. se lipeau de sticla fierbinte a lămpii. Soţul ei o privi cu ochi injectaţi cu sînge şi tulburi. intră în cancelaria companiei. aici căpitanul Dumitriu. şi te prezinţi la raport la regiment! Imediat! Pînă la prînz. jenat. ţîrîi telefonul. murmură : •— Am primit ordin să-i împuşc pe toţi. abia auzit. îşi puse halatul şi papucii de casă şi deschise încet uşa. 246 IV Dimineaţa. Soţul ei stătea cu coatele pe masă. Telefonul orăcăi furios : — Ai înnebunit ? Execuţi imediat ordinul. îmbăiat. sau că a furat ceva. zise liniştit şi ferm căpitanul. spuse încet nevastă-sa. Se dădu jos din pat. pierdut. încuie pe dinăuntru cu cheia şi se duse la telefon : — Alo. Ca să-i domolim pe comitagii. întorcîndu-se spre ea.spune). Nu. rnngăniilor fascinate de lumină. stropit cu apă de colonie. fitilul arzînd. Strîmb. — Am onoarea să vă raportez : aştept ordin scris. Ca şi cum ar fi mărturisit o boală ruşinoasă.. Ea se uită la el cu ochi mari şi întunecaţi. arse de sticla fierbinte. într-un veston alb. Sînt ofiţer. se-ntinde şi oftează. ■— Lasă. Părea nebun. Monoclul şi-l pusese pe masă. şi întrebă : — Cum ? — Trebuie să-i scot cu escortă. — Don' căpitan ! Vă cheamă regimentul! Căpitanul Dumitriu. cădeau pe masă.

— Da. dacă ne dă drumul ? 248 Doamna Dumitriu se făcu palidă. — Am onoarea să vă raportez : aştept ordin scris. mormăiră cîţiva dintre ei.da' noi am zis că să nu sfăm degeaba. repetă băţos şi mecanic căpitanul Dumitriu.. Doamna Dumitriu zise cu seriozitate : — După ce vă dă drumul. Bulgarii cărau mereu apă şi-i udau salatele. dar mai puţin rumen în obraji . Se vedea pe chipul lui că e pe punctul să ghicească . apoi îngăîrriă : — Dar. cocona. îl văzu stînd . ghicea. — Bună ziua.. ajunge să nu ne faci rău. cu gravitate. Ii era frică să nu izbucnească... Petco se uită îa ea cu ochi mari.. şi ce palme ne-au tras. zise ea uitîndu-se pe lîngă el. şi noi îti şi facem bine.. numai atîta : să nu ne faci rău. să facă cine ştie ce faptă nebunească. Petco : vă trimite acasă la Staro Selo. dar rîse. — Nu cred. şi cu gura deschisa de spaimă) şi sa-i spuie cu mare linişte : — Ce să Vă facă ? Vă dă drumul acasă. Avea să ghicească. să vedeţi de grădină . ieri la canţilerie. Petco tăcu o clipă.. — Aha. zise ea. să mai veniţi vreo doi-trei pe-aici. zise Petco. acum era mai pămîntiu .. să spuie cine ştie ce vorbă necugetată. simţind în ea un.. cu două vedre pline în mînă. E} îi veni să plîngă: vorbele şi privirea lui însemnau : „Noi sîntem oameni buni .— După! După! urlă vocea mititică din telefon... Se opri în prag. peste o clipă. şi porni mai departe cu vedrele. vă plătesc cu ziua. nu ştiţi cum au zbierat la noi domnii ofiţeri. ne mai ţine ? — Nu vă mai ţine. zise doamna Dumitriu. Nu cred. Şi poate că ai să ne dai o bucată de pîine şi azi: ţi-o muncim. Tremura. mic şi rotund.. Dar de ce ne păzeşte aşa. — Bună dimineaţa. Nevastă-sa ieşea la soare în clipa aceea. Peste o clipă. venim. zise Petco. — Iţi spun eu.. sigur. sîmbure de gheaţă. — Nu-i ştii dumneata cum sîn-t militarii ? Şi adăugă cu gravitate : ■*Sînt supăraţi pentru că i-au omorît ccmitagiii pe camarazii lor. bine. galben de tot. rotund şi speriat. Aveau 247 să fie omorîţi." Petco se apropie de ea. Dumnezeule ! Cum îngădui ? Cum rabzi ?<! —■ N-a spus nimeni. mic. Izbuti să rîdă. şi murmură : — Nu ştiţi. Căpitanul Dumitriu descuie cancelaria şi ieşi să supravegheze instrucţia unui pluton pe maidanul din dosul companiei.. şi tot îi pusese cineva la muncă ? „Doamne. galben. venim. cu baioneta la puşcă.. N-avea curajul să se uite la ei.. Tranc ! Se închisese receptorul. zise marele şi spătosul Dirnităr. ce ne face ? Doamna Dumitriu făcu o sforţare supraomenească ca să se silească să i se uite drept în ochi (atunci văzu cit de galben se făcuse bietul Petco. — Da' cine v-a spus să udaţi grădina? intrebă ea. zise Petco uitîndu-se ţintă la ea.

— Lasă-mă cu el. generalul Ipsilanti. colonele .de vorbă cu glas scăzut cu ceilalţi. domnule general. dacă omul primeşte. tremurînd nervos. dar dacă refuzi executarea 250 . impersonal. Colonelul tresări şi pufni. Dimităr. dar doamna Dumitriu nu mai avu putere să-l liniştească . o văzu. cum învăţase la parăzile de la Schwerin ale regimentului de grenadieri pomeranieni pus de Wilhelm II de Hohenzollern. intră în cancelarie. iar dacă vine vreun război. Ochii albaştri deschişi şi reci îi erau stingheritori cu privirea lor fixă. întrebă : — Ascultă. compromis prin acceptarea unui astfel de ordin care nici nu putea fi dovedit. distins şi rece. sau să fugă. Aşa că. familia Lascari are legături cu regina. îţi ordon eu ! Cred că mie nu mi-l ceri scris ! Căpitanul Dumitriu stătea mereu în poziţia de drepţi.. rosti el mecanic. fugi în casă şi se închise în odaia de culcare. sub patronajul lui Carol I de Hohenzollern. Apoi îl întrebă : — Ia spune. urcară în cancelaria companiei şi trimiseră subofiţerul de serviciu să-l cheme pe căpitanul Dumitriu de pe maidanul unde plutonul făcea instrucţie. salută rigid. în prag şi îi aruncă o privire cercetătoare. îţi dai seama că-ţi pui în primejdie cariera ? Cellalt nu răspunse.. care se apropiau de el şi păreau îngrijoraţi şi trişti.. nu prea repede. — Spune-i cum vrei. ceea ce nu e cazul adesea în armata noastră. regret. să se mai poată apăra. Ai făcut Şcoala de Război şi eşti propus la avansare . I se umflau muşchii tîmplelor. primi raportul.. Iar dacă refuza să-l execute. inteligent. mîirie-poimîine comanzi un regiment. fost domnitor al Principatelor Unite. — Eşti un ofiţer remarcabil. stătu pe pat.. Petrică : ce e cu ordinul domnului colonel ? II vrei scris ? — Da. In faţa lui. — Soţia dumitale are rude influente . s-o spun. furios. Generalul Ipsilanti zîmbi fin. rece şi sec. Căpitanul veni. ţeapăn şi mut. Tăcu iar. împărat al Germaniei şi rege al Prusiei. Generalul Ipsilanti se gîndea cu satisfacţie că.. te văd uşor la vîrsta mea şef al Marelui Stat Major. Cellalt era mut. monşer. iar apoi rege al Romîniei. fără ca acesta. Căpitanul Dumitriu strînse din măsele. zise cellalt. dar încordat ca un om care vrea să sară la "duşman. îi vorbesc eu. — Am onoarea să vă raportez : aştept un ordin scris. cum să-i zicem ? Căpitanul Dumitriu zise printre dinţi: — O mică crimă. mai înalt cu un cap decît ei. comandant de divizie sau de corp de armată. dar îl ascultau atent. Cînd rămaseră singuri. V Laprînz sosi o maşină plină de praf. Moldova şi Valahia. — N-ai decît să faci acum o mică. cult. 249 — Ei. poţi ajunge general. „cu sticlă în ochi ca don' căpitan a! nostru" . îl va înlătura încet-încet. ha-ha ! Abia atunci începea distracţia. să trăiţi. Cu capul tău de neamţ. din care se dădură jos colonel-ul regimentului şi un general înalt şi subţire-.

. zise serios generalul.. cu monoclul sub sprinceana căruntă ... galbenă. nu mai simţea pentru ea decît duşmănia care încolţise într-o clipă la serata doarnnei Vorvoreanu şi crescuse fulgerător. — N-aş fi avut-o. Cu plăcere. prefăcîndu-se în ură. Unde se poate mînca aici mai ca lumea ? Ce mai face soţia dumitale ? — îmi permiteţi să vă invit la masă la mine. înaintat la vechime. Fruntea îi lucea de sudoare. — N-ar fi rău să vă gîndiţi şi la bieţii noştri ostaşi asasinaţi. Colonelul tuşi. părinteşte. Toţi idioţii o să avanseze în grarî înaintea dumitale. am să mai iau puţină salată. coniţa mea.ordinului. în ziua aceea. le-ai dat ceva de mîncare bulgarilor ? întrebă tare doamna Dumitriu. numai buclele blonde ca pe capul unei statui greceşti înfăţişînd un adolescent mai rămăseseră. Ei ? . zise el amabil. murmură ordonanţa. cu rufe ca zăpada. puse jos tacîmul şi se uită la ea. guvernul ţării. am să aleg soluţia cea mai bună. palizi. Era într-o uniformă croită perfect.. — Cine se ocupă de familiile lor ? întrebă ea eu ironie rece şi biciuitoare. guvernul. din mîndra şi nobila ei frumuseţe.. mulţumesc. Căpitanul Dumitriu stătea ţeapăn. Vei îmbătrîni în subordine. nu trebuie să vă faceţi griji dumneavoastră pentru ei. Soţia mea are să fie încîntată de musafiri.. — Te las să te gîndeşti pînă după-amiazâ .. — Văd că vă ocupaţi mult de ei.. împreună cu domnul colonel. "Da.. Apoi urmă o tăcere penibilă.. — Da. Generalul zîmbi acru. zise ea. la dreapta doamnei Dumitriu. O să mori unul din cei o mie sau două mii de locotenenţi-colonei la pensie. în loc să rămîi în istoria militară a neamului. — A. reci şi apăsători. s-ar fi uscat de secetă. 251 Generalul se opri. obosită şi ochii-i erau roşii . acuma trebuie să mergem la masă. Apoi îl bătu pe umăr pe căpitanul Dumitriu. şi spuse : — Da. cu plăcere. — Vasile. Aveţi simpatii pentru bulgari ? — Am simpatii pentru toţi oamenii nefericiţi. Sînt sigur c-ai să alegi soluţia cea mai bună. n-aş fi avut-o. E delicioasă. . VI Generalul prinţ Ipsilanti trona în capul mesei. nemişcat. coniţă. — S-a făcut ceva pentru familiile lor ? întrebă doamna Dumitriu. Vei încărunţi fără comandă. pînă cînd ordonanţa aduse cafelele. dar au udat-o ţăranii aceştia bulgari care sînt afară în curte. ă. spuse generalul cu un zîmbet satisfăcut şi amabil. Cellalt îl privi fix cu ochii săi albaştri.. spuse el cu o încercare brutală de a-i imita ironia.. spuse doamna Dumitriu. înecînduse. cu buzele albite. Genej ralului nu-i mai plăcea . distins şi elegant pînă-n vîrful degetelor. Era galbenă. — Hm. —■ Şi gîndeşte-te. zise căpitanul Dumitriu. nu vei comanda niciodată în armata romînă nici măcar un regiment. dumneata care ai un cap bun să comande marile unităţi în bătălie.

soldaţi... ce credea ea. mă prefăceam. mormăi enervat generalul. bătu din pinteni şi ieşi. Colonelul. Cînd vă vedem pe la noi ? Se ocupă. mă ocup şi de cei de care guvernul nu se ocupă... pînă acum. vede roşu ! Du-te.. — Mda. îţi spui eu : ai dat lovitura ! — Am înţeles . apoi se roşi. bătu la uşă şi o deschise. după cum vedeţi. îngheţat. Iarnevastă-sa zîmbi — un zîmbet amar şi rănit.. Şi. doamna Dumitriu înclină capul cu graţie şi cu un zîmbet politicos. vorbeşte-i. s-a hotărît în Consiliul de Miniştri. Ha ha ha! — Ho ho ho ! izbucni şi colonelul. — He he he.. a ordonat ministrul de Război verbal. — Ha ha ! Se ocupă de ei. După o clipă de şovăire. fără să clipească din ochi. e un mic încăpăţînat ! </notă> 253 — Ce ai? întrebă bărbatu-său.. că ai să raportezi ceva confidenţial ! Telescop e montat contra lui. chinuit şi dispreţuitor. observă doamna Dumitriu. nu mă mai împinge. generalul bătu din pinteni şi ieşi. telefonic. Căpitanul Dumitriu stătea băţos şi grav.. Cilibia lui Telescop.pastele şi dumnezeii mă-si de putoare. se ocupă ! Căpitane. şi rămase cu ea întinsă cîteva secunde. ciocoaica dracului? Şi mai e şi boanghină ! Şi întîlnîndu-l în curte pe locotenentul Turtureanu. doamna Dumitriu îşi muşca pumnii. — Nu fi tîmpit. Cei doi ofiţeri tineri păţiră la fel. locotenentul Spahiu începu să înjure printre dinţi : — . 252 — Se ocupă guvernul şi de ei.. poate îi salvam! exclamă ea în şoaptă.. I se părea o obrăznicie neiertată că femeia asta îndrăznea să-1 şficbiuie cu ironia ei rece şi superioară.. îl luă la o parte şi statură de vorbă cîteva minute. te aştept peste zece minute. — Ce-ai să faci. nu trebuia. Ieşind. Deodată izbucni într-un rîs răutăcios şi crud... lui Cilibia... prezintă-te la raport.. locotenentul Spahiu şi încă unul. parlez-lui raison. la cincizeci.. mitocan dintr-un orăşel de la cîmpie.— Adineauri spuneaţi că trebuie să mă gîndesc la bieţii. fără să-şi dea seama ce se petrece. . pocnind din călcîie. ţăranii ăştia de afară. verbal.. întinse mîna... Totul. în casa ţărănească' de alături. Căpitanul Dumîtriu dădu din umeri : — Nu depinde de el. fără să-i întindă mina. văzîndu-l că dă să iasă. după care începu să-l împingă cu mîna între spete. — Nu trebuia. murmură Turtureanu . se ocupă ! îndeaproape. <notă> 1 Făceţi-l să înţeleagă. Nimeni nu-1 contrazisese -— şi mai ales nici un inferior — de la vîrsta de patru ani.. Petrică ? Ce-ai să faci? întrebă ea înspăimîntată şi se agăţă de el.. cu ochii sclipind de încordare în chipu-i galben. c'est un petit entete!' Se înclină . intră.. Sărut mîinile pentru dejun. coniţa mea. behăiră silit doi ofiţeri mai tineri de la Statul Major al diviziei. Telescop colonelului. mai bine răbdarn orice.. coniţa mea..

muşcător : — Dar să discute cu dumneata dacă trebuie sau nu să execuţi ordinele superiorilor. Dumneata. Răspunse cu o fermitate şi iuţeală aproape de voioşie: — Am onoarea să vă raportez : nu ! Nu discut cu nimeni dacă trebuie să execut un ordin ! II execut! In ochii generalului licări o plăcută surpriză : se înmuiase omul. îi iei com-anda companiei.. cu care îl însărcinezi provizoriu pe băiatul ăla de adineauri. stai că le învăţ eu minte. Ţi se va comunica ulterior cînd să te prezinţi la raport! Poţi să-ţi vezi de treabă.. Generalul era în picioare. te rog să-ţi pofteşti soţia să aibă altă atitudine faţă de inamicii neamului nostru ! Şi de asemenea faţă de superiorii dumitale. răspunse cu gravitate saluturilor santinelelor şi dădu să intre în cancelaria companiei. Aşteptă. da ! Aşa îmi placi ! Bravo ! Bun ! Ia spune-mi: şi cum aranjezi chestiunea? Eu plec şi-mi raportezi telefonic executarea. aşa. Generalul îl privi de sus (era mai înalt ca el cu un cap) şi-i spuse sec : — Domnule căpitan. locotenentul. nelalocul ei. Se auzeau glasuri înăuntru. Trecu înainte. ţeapăn. Nu erau decît ei în odaie. aşa că nu poate primi ordine de la comandamentul diviziei. şi-l salută cu o voioşie frăţească. Cine ştie ? începea să se poată discuta şi cu ea. Dar căpitanul Dumitriu ieşise şi trecea prin curte fără să le arunce nici măcar o privire ţăranilor bulgari care şedeau pe vine lîngă zidul casei şi mîncau pîine cu brînză şi ceapă.. mi-aş sacrifica-o. căpitane. Apoi locotenentul Turtureanu ieşi. Totul i se părea mărunt. Apoi generalul izbucni. ca să fii rnîndră de mine. sub escortă. îi luă dreapta şi i-o sărută. zîmbind şters : — Dacă i-aş scăpa sacrificîndu-mi viaţa. aştept ordin scris.. îl va călca în picioare. dar sînt condamnaţi. şi-i ordoni să facă transportul deţinuţilor pe şosea. rămîi la dispoziţia diviziei. — Domnule general. luminat la faţă.." Ii veni să rîdă. urlînd ■ ■— Eşti nebun ? Iţi baţi joc de mine ? A. pe urmă-mi faci un raport scris : fugă de sub escortă. apoi murmură. îl va putea dispreţui. Poate că atunci şi ea?. II va putea muştrului. în veston alb. — Petrică ! ţipă ea. ruşinos şi comic. Era încuiată. Vorbeşti cu el. Eşti liber asupra detaliilor. sau o fi pus pe cineva să asculte la geamul deschis.. Intră. poate? Căpitanul Dumitriu înţelese într-o fulgerare ce căutase adineauri Turtureanu acolo cu uşa închisă. ? — E-ee. Cellalt tresări şi replică şi mai de sus. „O fi întrebat santinela din curte.El îi desfăcu blînd mîinile înfipte în docul bluzei. :— Am onoarea să vă raportez — zise sec căpitanul Dumitriu în poziţie de „drepţi" — am onoarea să vă 254 raportez că soţia mea nu face parte din efectivul diviziei. Cuvintele îi îngheţară deodată pe cei doi ofiţeri superiori. colonelul stătea în poziţie de „drepţi". domnul meu i Colonele. cu monoclu în ochi.. pînă la comuna Staro Selo. atac de comitagii în acelaşi timp eţetera. .

cînd intră. — Domnule ofiţer. trecu prin curtea cu zarzavat.„ hai. Apoi un glas gros vorbi ceva. — Hai. mai joase ca pînă atunci. Locotenentul Turtureanu. Trecu prin curtea companiei. motorul maşinii care pleca. Statură aşa. la parada regimentului de grenadieri pomeranieni.Căpitanul Dumitriu salută iarăşi ca pe cîmpul de manevre de la Schwerin. bulgăreşte. de satisfacţie ironică. supraveghind trecerea ţăranilor în curtea companiei. unde bulgarii iar se apucaseră să ude salata. Oamenii erau . Hai. Glasul era al lui Petco cel rotund.. După-amiazâ rnas1 tîrziu. Afară se auzeau glasurile bulgarilor. de ruşine şi de o durere atît de ascuţită că era aproape dulce. în casă. ţinîndu-se de mînă. un ceas. izbucniră comenzi în curte. ridică-te. al firii. nu ne omorîţi! Unul răcni răguşit şi sălbatic : — N-am făcut nimic! Nu-i drept! — Domnule ofiţer. şi ea era un om. mai neliniştite.. îi spuse îi): două cuvinte totul. cită e vie pe faţa pămîntului.. se făcu că n-o vede şi n-o salută. Ea se opri în prag. cînd cobora soarele peste stepa pustie şi yleşuvă pe care-o arsese pînă atunci. încît doamna Dumitriu simţi că se înfioară carnea pe ea de groază. unde stăteau de vorbă locotenenţii Spahiu şi Turtureanu. nu ne duceţi. că vă ducem acasă ! Doamna Dumitriu sări în picioare. tu-vă pastele mamii voastre. Nu vă omoară nimeni! Numai voi îi omorîţi pe ostaşii noştri. că te ating! Sus ! răcni Turtureanu. spunea Petco. nu ne duceţi! Domnule ofiţer. ca o plîngere $-i un geamăt al pămîntului. nu ne duceţi ! Nu ne omorîţi! 256 . £a o rugăminte duioasă şi blîndă. bre. care ieri era roşu în obraji. fii bărbat. cînd îl inspecta maiestatea sa 255 împăratul. din adîncul cărnii lui. şi-i sfîşia inima . în odaia cu perdeluiele trase. gernu. Doamna Dumitriu. care se opriră din verbă ca să-l urmărească cu o privire lungă.-ci intră drept în casă.... Se ruga cu o dorinţă cutremurătoare. nu ne omorîţi! Era atît de cîntător acel nu prelungşi aproape dulce. bulgarii! Drepţi! înainte. nevastă-sa îl aştepta şi. Desigur că bietul Petco îi căzuse în genunchi. apoi se întoarse în călcîie şi ieşi. tăcere. Asta era Dimităr.. şi deodată locotenentul Turtureanu strigă undeva pe aproape (desigur că din portiţa dintre cele două curţi) : —■ Măi. — Lasă văicăreala! răcni scurt Turtureanu... de vietate fără apărare. Apoi. Poate că-i spunea : „Ţine-ţi firea. îl lovi privirea ei neagră de spaimă. rege al Prusiei. şi nu se uită la ei." Doamna Dumitriu se năpusti deodată spre uşă şi ieşi în grădina cu zarzavat. gemu gîtuit glasul lui Petco. înecată de groază.. erau oameni. şi de data asta îi luă ea mîna. ăştia. marş ! Marş ! — Avem copii. Afară izbucni un glas ciudat pe care nu-l mai auzise : — Domnule ofiţer. şi aveau să-i ucidă oameni. ca o jelanie dulce. marş 1 Hai. apoi tropot de cai. Acolo. două. Se auzea glasul lui Turtureanu. tot degeaba e. al vieţii întregi.

plină de întunericul spaimei. după ce vă" duce în sat şi vă dă drumul. nu ne lăsa ! Ne duce! Ne omoară ! Iar lingă el. Dar ieşi drept. Unul se împiedică. — Plutoon. Era în umbra odăii cuprinse de înserare. ochişorii rotunzi. aşa că nu-i vedea faţa. dar soţii Dumitriu nu începuseră să mănînce. ţeapănă. deschise gura şi răcni sugrumat : — Cocona. înalt. Petco ? Ce plecaţi aşa. Soldaţii ieşiră şi ei şi închiseră portiţa.. cu ceafa lui groasă. cu orice preţ. — Vin! Venim ! zise Petco. oameni buni ? Nu v-am plătit munca pe azi. acuma plină de ceva întrebător. şi mergeau absenţi. Dimităr. Vasile ordonanţa servise. Acuma nu e voie să vorbesc cu voi.. înnebunit de emoţie şi grăbit (îl împingea un soldat din spate cu patuF puştii. Tropăit de bocanci. zise : 257 — Ce e cu dumneata. ■— Ia du-te şi vezi. părea că se gîndeau încordat la cu totul altceva decît ce făceau. intensă.. Apoi. zise ea. dar ascultă. şedeau şi nu mîncau.. neagră. picau în sosul mîncării şi înotau în oţetul şi untdelemnul salatei) se auzi în uliţă marşul plutonului care plecase cu ţăranii bulgari. Soţul ei nu se mişca. — Hai. Dimităr îi mai aruncă o dată doamnei Dumitriu privirea aceea lungă. răsună vocea doamnei Dumitriu. n-aveţi voie să vorbiţi cu ei! răcni 'Turtureanu. în tăcerea odăii în care nu se auzea decît bîzîitul 258 gîngăniilor în jurul lămpii. Cînd o văzu. fără ca să se ti topit soaima. vino dumneata să-ţi dau banii pentru to[i.. ţăcănitul metalic al închizătoarelor armelor. la viaţa care avea să fie meschină. mistuitoare. — Coniţă. Se gîndea poate la cariera lui frîntă. mormăitul soldaţilor care vorbeau mult mai încet ca altă dată. După cîteva ore (era noapte. ne omoară ! gemu Petco.. ce-au făcut. totul amuţi. şi să vorbim că am nevoie de oameni să-mi lucreze in grădină. iar moliile şi gîzele de noapte se frigeau Ja lampă. —. — Vasile ! — Ordonaţi. alte glasuri. fără strălucire. coniţă. repede. îi erau înnebuniţi. Trebuia. nu fi copil. negri. puternic. Cocona.. Soţul ei nu spuse nimic.. care îngăimă : — Poate n-a fost nimic. stai! răcni glasul lui Turtureanu.. Doamn? Dumitriu intră în casă şi se aşeză pe scaun tremurînd. . Doamna Dumitriu îşi înfipse în palme unghiile lungi şi îşi adună toate puterile ţei ei. cu gîtu-i musculos şi mustaţa scurtă neagră şi faţa osoasă şi plină de barbă scurtă. Părînd foarte liniştită. doica pusese masa. Petco se trăgea îndărăt. ajuns lîngă ea. strimta. spătos. îi azvirli doamnei Dumitriu o privire mută.cenuşii la faţă. iar el se grăbea ca şi cum ar fi crezut că de bunăvoie merge). Acum.. De ce să vă omoare ? N-ati făcut nimic. cătau in dreapta şi-n stînga scăpare. aproape veselă.

că făceai parte din divizia mea. 'jidani. Ai ? — Domnule general. nu te supăra. domnule general. Doamna Dumitriu se ridică şi ieşi în tindă. Generalul se uita lung la el şi puse o întrebare surprinzătoare: — Nevasta dumitale e comunistă ? Cellalt rămase ţeapăn. Căpitanul Dumitriu nici nu clipi sub privirea ochilor injectaţi şi tulburi. Flăcăului îi alunecară ochii ■într-o parte şi ieşi. ori eşti. Iar doamna Dumitriu se prăbuşi cu capul pe masă. ■— Ia salata asta de-aici ! Ia-o! Vasile luă castronul şi plecă repede. Soţul ei îi mîngîia umărul în neştire. 259 şi faţa-i era încă umedă de sudoare cînd intră în cabinetul generalului. Era plin de praf din pricina drumului lung făcut călare. pe care se prelingeau încet boabe de untdelemn şi de apă . dînd din umeri. Generalul Cilibia era roşuvînăt. Acesta şedea cu spatele la un perete pe care atîrnau portretele regelui şi al reginei. speriat de sunetul glasului ei. repetă căpitanul enervat. Se uita în neştire la ceva de pe masă. răspunse căpitanul Dumitriu. coniţă. În odaie era răcoare . socialişti. îl aşteptară mult. căpitane? Sau faci pe prostul? N-auzi ce te întreb ? Nevasta dumitale e bolşevică ? — Nu este.. surprinderea nu i se trăda decît prin tonul şters. şi îngînă : — I-au. — Ordonaţi ? — Eşti surd. Multă vreme. Ea se-nioarse fără un cuvînt şi se aşeză iar la masă. rece. — Da' atunci ce pastele mă-si. tu ori faci pe prostul.. iar ea piîngea sfîşietor. la Budapesta. căpitanul Dumitriu se prezentă la raport în faţa generalului Cilibia. anevoie. soţia mea nu e comunistă. i-au făcut fugiţi. Nu venea. cu bărbuţă albă şi cască. — Vasile ! strigă ea cu glasul schimbat. ca nişte boabe de sudoare.. şoarece alb. Căpitanul Dumitriu nu se mişcă. Flăcăul intră buzna. da' o respect . cu gltul revărsat peste gulerul ţeapăn. Fusese acolo revoluţie? Ştii dumneata cu ce fel de oameni se cunoştea acolo ? Comunişti. udă. dureros. aşa înjur eu. mirosea a iuft.. plîngînd cu hohote. iar dedesubt al mareşalului Averescu. Vasile era acolo. pari un băiat deştept. Au tras în ei. care a vîrît capul într-o jumătate de nucă seacă. şi se uita la ofiterul din faţa lui fără să spuie nici an cuvînt. verde. — Măi băiete. sau de lacrimi. apoi în jos... Apoi îşi dădu seama că se uită !a castronul cu salata proaspătă. — Ce faci aici ? Ai fost ? Ce-au făcut ? Flăcăul se uită sticlos în ochii doamnei Dumitriu. rece şi neprietenos : — Cînd te vede omul. Unde ai cunoscut-o? In 1919.Terminase în şoaptă. cu sughiţuri amare. căpitane. VII A doua zi de dimineaţă. a hîrţoage şi a vopsea. Deodată Cilibia zise.

era cald şi mirosea a fîn . ce se făcea ea ? Ce se făceau copiii ? Dezlegă calul.. şi-I puse sub sprinceană şi cu buzele pălite rosti: — Am onoarea să vă salut. Voia să se sinucidă. 260 Generalul se ridică deodată. duşmani ai naţiei noastre. de baligă şi de trupuri de cai încălzite. burtos. cu lut sterp şi mărăcini veştejiţi de soare. ţinînd-o pe . cu fire ele sudoare curgîndu-i pe tîmple şi cu mustaţa zbîrlftă. Dacă murea el. încalecă şi porni la pas. am aici două rapoarte confidenţiale. din garnizoană-n garnizoană. În răcoarea şi umbra plăcută cu miros de nutreţ. Cilibia sufla greu şi-1' privea pe sub sprînceneîe încruntate şi stufoase. şi care nu execută un ordin venit direct de la guvern. şi mă pune pe mine în situaţia să ştie ministrul de Război că Cilibia are in divizie cazuri de insubordonare ! Am să te trimit la Curtea Marţială î Am să-ţi pun eu nişte observaţii în dosarul dumitale. avea un pistol care atîrna greu şi coiţuros pe şold.. şaua scîrţîia imperceptibil şi maţele calului ghiorăiau din cîncl în cînd înăbuşit. Se duse !a grajduri. Calul mesteca şi ronţăia zgomotos . tot cu ochii 261 închişi.. îşi pipăi buzunarul tunicii. şi urlă. cărţile.din caie-afară. sitit să se exprime oarecum cuviincios. acolo unde-şi lăsase calul. în buzunar. fiindcă la ora asta numai acolo putea fi singur. Tşi scoase monoclul din buzunarul de la piept. eu ochii ieşiţi din cap : — Nu mai e compania dumitale ! Şt canalie e ofiţerul care se însoară cu boanghine. şi-o să-ţi caut nişte comandanţi pe-alese. FI cu ea şi cu copiii veniră cu trăsura pe şoseaua de pămînt galben. Ofiţerii aveau ordin să poarte arma pe frontieră şi. din regimentul zece grăniceri . Apoi spuse totuşi. Căpitanul puse fruntea pe şa şi închise ochii. Apoi. Calul se uită la el cu ochi mari. — Va să zică am două canalii în companie. şi ieşi. enorm. negri. am onoarea să vă raportez: sînt ia dispoziţia diviziei. îl scoase din grajd. pocnind din pinteni.. şi sforăi. congestionat. Vîrî mîna în buzunarul tunicii şi apucă arma. Bună ziua. Căpitanul Dumitriu scrîşni din măsele şi strînse pleoapele ca să nu piîngâ. cu bărbia în piept şi o faţă de om bolnav. Căpitanul Durattriu stătea în poziţia de „drepţi". să-ţi faci mobilefe ţăndări prin trenuri. cu grîu de-a dreapta şi fără copaci. ce pastele mă-si are să le ţie partea ţăranilor ălora ? Uite. spre poartă. Se duse acolo. se apropie de calul său — grăjdarii nu-î scoseseră şaua •— şi-l bătu pe gît. acolo.. zise rece şi ironic căpitanul Dumitriu. ca pe o sfidează. Pe drum. lucrurile nevestei şi ale copiilor. iar de-a stînga tot fără copaci... ca ăi făcuţi din majuri f Marş afară! Şi se aşeză gîfîind. căruţele companiei îi cărară cele cîteva mobile. cu un dispreţ obosit: — Eşti mutat la regimentul nouăzeci infanterie. A doua zi. în dosul regimentului. de ăia de-o să te frece să-nnebuneştt F Am să te distrug ! Ai să ieşi la pensie căpitan din ăia bătrînii. domnule general ! Sînf căpitanul Dumitriu. de-o să te mute uite-aşa.. Căpitanul Dumitriu salută.

. feroci ca şi spinăraia stepei. Se juca în siîă cu copiii pe care-i ţinea în braţe doica şi care rîdeau. o să .. mă rog. Doamna Dumitriu. Nu fu primită imediat. doamna Dumitriu. Apoi feciorul coborî să-i spuie că „coniţa o aşteaptă". doamnă dragă.. — „Totuşi" îmi place. Doamna Vorvoreanu o privea.. Şi pe cine vrei să asculte guvernul şi presa ? Pe o persoană din naţionaiitatea cea mai urîtă de toaiă suflarea romînească. veştedă.. — Ah. Bine. cu aceeaşi mînă galbenă. şi presa ce s-a întîmplat. şi aşteptă în picioare în faţa primei trepte ce ducea sus. începu : — Am venit la dumneata. gîdilaţi.. galbenă şi scofîlcită.. — Şi. Doamna Vorvoreanu zîmbi fad. zise doamna Dumitriu şi începu să-i explice ce se întîmplase. îmbrăcată în negru ca totdeauna. la sfîrşit îi dădură lacrimile în ochi. Vorbea cu pasiune şi cu elocvenţă . strîmbîndu-se ca şi cum ar fi văzut sau mirosit ceva dezgustător.. gemu ea. fiindcă totuşi îmi eşti persoana cea mai apropiată în oraşul ăsta.. rece şi în silă... — Păi. care e prieten cu toţi oamenii importanţi ? Trebuie să fii nebună dumneata. rosti ea. îi făcu semn să şadă pe unul din fotoliile cu huse albe pe ele. e vorba de nişte bieţi oameni. căpitanul se gîndea că va trebui să-şi vîndă trăsura şi caii. cu începătura dureroasă. şedea într-un fotoliu. îmi place mult. se roşi şi se tulbură şi mai mult. — E o crimă ! Trebuiesc reabilitaţi. o lăsă pe cealaltă să vie de la capătul salonului pînă la ea şi-i întinse mîna fără să se ridice 262 de pe scaun. — Pînă acuma. urmă ea pe un ton rece şi răutăcios. mută. Abia sosiţi.. n-ai observat? întrebă doamna Vorvoreanu. speriată că a jignit-o. ca şi soarele stepei. o persoană bănuită că este sau 263 a fost comunistă ? Ce-ai căutat pe 'frontieră ? Probabil să faci spionaj. puse o rochie albă şi se duse la singura persoană căreia credea că se mai poate adresa : la doamna Vorvoreanu. văduvele. dumneata pe ce lume trăieşti ? Vinovaţii să fie pedepsiţi ? Adică gheneralul Ipsilanti..nevastă-sa de mînă. care e frate cu Bubi Ipsilanti. de patruzeci şi opt de ore. iar doamna Dumitriu. Doamna Vorvoreanu. îmi faci rău... zise ea... Catadicseşti să mă onorezi cu rudenia dumitale numai cînd îţi merge prost ? — Nu e vorba de mine. Nu se mişcă . O durea ceva înăuntru cînd rîdea.. se spălă de praf. orfanii lor i Trebuie să ştie şi guvernul. trebuiesc ajutate familiile.. draga mea coniţă. cu vine vinete. fiindcă eşti soră cu mama. ca totul aici în stepă. apoi. Apoi începu să rîdă.. iar vinovaţii să fie pedepsiţi! spunea ea cu aprindere. care se frămîntase şi se gînclise singură. ţinîndu-se de sub coaste. palidă şi cu ochii roşii. de ce-ţi sînt tocmai eu aşa de apropiată dumitale ? întrebă doamna Vorvoreanu. — Bună ziua. apoi începură să plîngă fiindcă se ţineau de ei nişte bondari mari galbeni-cenuşii.

I Şerbau Romano era un băiat cuminte. pus la cale de dumneata. Mai bine vezi-ţi de-ale dumitale. iar ea. îţi permiţi să faci fi de omagiile gheneralului îpsilanti şi de rudenia cu mine. dar avea de gînd să se întoarcă. sau nişte comunişti. unde nu vă ştie nimeni.. făceţi-vă mici de tot. Sună. toţi prietenii îi vorbiră numai despre Ghighi Duca : „P. ei ce n'est pas grand'chose1.. Şerban era cu Elvira Vorvoreanu (divorţase recent) şi cu prinţul Bubi Ipsilanti.. avea să moară curînd..e-l şi pe Ghighi. Se dusese la redacţie şi-l bătuse pe directorul ziarului. ?are-i făcea curte pe atunci Elvirei (ea avea aproape patruzeci de ani. femeile lui Ghighi Duca.. şi era greu de găsit. Şi-i făcu cu mîna un mic semn amical. cu dinţi galbeni în faţa galbenă — Şi eu am să mor.. nu prea mai părea să dorească relaţii cu ele. E prea mult. cravatele lui Ghighi Duca.. apoi alta. întîi o bucată.. </notă> 264 PARTEA A DOUĂSPREZECEA Plăcerile tineretului Lui I. şi să nu vă prea arătaţi în public.. cît stătu în Bucureşti. Abia se aşezaseră şi Elvira spuse: — Uit. Dacă aveţi mijloace de trai. şi pe urmă soţul dumitale. serios. Era în ea şi o omora treptat. Ghighi o salută rece şi nu se mai uită la ei. I. sau comunistofil. să facă şi filozofia .. V-aţi fi făcut imposibili. prin urmare. sau mai ştiu eu ce. Prin 1928. îi stîrnea o curiozitate nestăpînită văru-său Ghighi Duca. îşi mai oferă luxul de-a fi bulgarofil. într-un local de noapte.zică oricine.. Ghighi Duca se simţise jignit de cîteva rînduri ironice apărute într-un ziar. glumele. doamna Yorvoreanu o urmărea eu o privire plină de ură: era tînără. să-şi dea soţul dumitale demisia din armată şi să plecaţi undeva în provincie. Pe cînd se riepărta. care te văd ce-ţi poate capul. Şerban venise din Germania cu diploma de inginer. scandalurile lui Ghighi Duca. Doamna V'orvoreanu rîse scurt. şj dumneata. Să vă faceţi mici ^e tot. Elena Vorvoreanu. Era la masă cu 267 un englez despre care toată lumea ştia că e prieten cu Ghighi. ca să ceară trăsura. Vmo-ţi în fire... e xsa sfat bun pe care nici nu ştiu de ce ţi-l dau.. Ştia: boala de care suferea era mortală şi cu o desfăşurare cunoscută. dacă vreţi să mai existaţi fn societate.... Dar Ghighi Duca nu-si Prea mai vedea rudele. nevinovaţi I suflă doamna Dumitriu îngrozită. pălăriile lui Ghighi Duca. cum era Şerban Romano. <notă> 1 Şi -nu-i mare lucru.o!ls"-ul lui Ghighi Duca. sau ţăranofil. afară de mine. Tntr-o seară tîrziu. iar dacă'n-aveţi.. ceea ce e şi mai rău. Poate de aceea îl atrăgea... că s-au . şi dumneata şi soţul dumitale. şi se duse să facă nişte vizite. şi el spre cincizeci). pentru un tînăr bine crescut şi cam şters. Ce-ţi pasă de ei ? Doamna Dumitriu se ridică şi ieşi.. — Dar oamenii aceea au murit! Au fost omorîţi.. fetiţo ■! Ce-ţi pasă dumitale de ţăranii ăia ? Erau nişte şovinişti bulgari..

scurt. dar îi scăpă din mînă şi zbură îndărăt. şi rîdea. Apoi vorbiră de altceva. era distins şi o leacă îngrijorător. îl surprinse pe Şerban o dată şi spuse: — S-a schimbat Ghighi. vînează. domnii împreună cu chelnerii se repezeau să-i stăpînească pe cei doi bătăuşi. zdravăn. altminteri. cu un cap Fin. iar englezul roşu de tot. şi lui Bubi Ipsilanti. Bubi Ipsilanti se ridică iute de la masă. era înalt. Englezul se uită pesle umăr.cunoscut în Anglia la ultimul voiaj al lui Ghighi. Şerban se ascunse după masă. în şampania vărsată) şi spuse repezit: — Ascundeţi-vă aici. repezit. Din cînd în cînd trăgea cu ochiul la masa lui Ghighi. Pe urmă trebui să-i facă Elvirei conversaţie. conduce •automobilul (faimosul „Rolls-Royce") şi avionul: sportiv. vinete. o răsturnă cu faţa spre pista de dans (farfuriile se sparserâ şi tacîmuriie căzură zăngănind pe jos prinire cioburi de porţelan şi de cristal. Ghighi luă un scaun şi sări în apărarea englezului. dar de statură mijlocie. călăreşte. conştiincios. nervos. sănătos. ca şi Ghighi. cu ochii suri şi mîini mari. . Englezul era un tînăr lot de vreo douăzeci şi nouă. Ceilalţidomni de la masă năvăliră cu sifoane şi sticle. văzu sticla pe jos. Englezul luă o sticlă de pe masă şi o ridică să-i dea cu ea în cap. cute aclînci. care-i dădeau un aer bătrînicios. roşu în obraji. Şi se ghemuiră toţi trei. lumea dansa pe pista de sticlă din mijlocul localului. Ghighi era verde la faţă. triunghiulară. Şi Elvira trăgea cu ochiul. Bubi Ipsilanti povestea fel de fel de anecdote care-i făceau să rîdă. blond şi cu o faţă îngustă. îngrozite. ca să meargă la vînătoare cu Ghighi. voinic. ca să isprăvească. Peste două-trei minute de uşi trîntite şi zgomote de prăbuşiri de mobile şi sticle sparte. sticlele zburau prin aer. şi cearcănele largi. făcea cute între sprîncene şi pe lîngă gură. iar pe tînărul englez. că ne trezim cu capul spart. Şerban înălţă fruntea deasupra marginii mesei şi văzu că Ghighi şi englezul apucaseră un om de mîini şi de picioare •— şi-i făceau chiar în clipa aceea vînt într-un buluc de haine negre şi plastroane scrobite. rizînd nervos. Ii eschivă lovitura şi îl trînti la p-ămînt cu un pumn în bărbie. şi băură bine. era în smoching ca şi Ghighi şi ca toţi bărbaţii din local. cu excepţia chelnerilor şi a muzicanţilor . Ghighi nu-l prezentase nimănui. amicul Iui. foarte subţire. şi un domn care se repezea la el. iarăşi. timpurii. dar Ghighi părea mult mai distins decît el. In mijlocul pistei de dans mi mai rămăsese decîi Ghighi Duca. care sărea pe el cu picioarele. Toată lumea se întoarse către masa lui Ghighi şi-] văzură pe scaun. osoasă . toată lumea ştia însă că Ghighi joacă tenis. Femeile zbierau desperat. o cucoană care ţipa. de sub ochi îl făceau să pară bolnav . gîfîituri. îndărătul mesei pe care Bubi Ipsilanti şi Şerban o ţineau de picioare. Şerban se uita la el cum vorbeşte. cum mănîncă. şi că e aici în vizită. se făcu o relativă linişte. cu părul galben căzut în ochi. părea nesănătos şi fragil . repede. 268 ţinîndu-se de cap. pistruiate . Deodată se auzi desluşit pocnind o pereche de palme. şi nu arată bine de loc. Se auzeau răcnete. cu mîinile lui Ghighi pictate în roşu închis pe obraji. cum rîde. Şerban scoase 'iar capul. treizeci de ani. spartă. în picioare. şi englezul. căzut pe spate.

<notă> 1 Cu amîndouă picioarele deodată. care nu avea nimic deosebit de făcut. Păcat de Ghighi. Şerban plecă iar în Germania şi se întoarse în decembrie. vitrine cu sardele. să mă încălzesc. de mult îngheţată tun. roşii. . două mese. englezul ăla ! rîse deodată Elvira cu un glas muzical. Ii plăcuse. După ce se satură. aşa au făcut ei Imperiul. galbenă. nisetri de doi metri şi icre negre şi regimente de sticle cu etichete colorate. — Ce sălbatic. din septembrie. femei cu blănuri de vulpe prăpădită.ceilalţi domni. Un şir de maşini erau oprite la trotuar. Mary Pickford. tăios. îl luă pe Ghighi de pe jos. Localurile se ţineau unul după altul : firme luminoase. înainte de Crăciun. se înnopta repede. şi cu pălării de la Mossant sau de la Clark. o sâ-i facă mare lucru poliţia. aşa au lucrat. banchete de pluş albastru de jur împrejur. Şi ieşiră nurnaidecît. De la 1600 pînă la războiul burilor. Păcat.. da. un pian la care cînîa cine voia. că e o bestie şi el. peste nişte zăpadă puţină. domni tineri cu gulere prinse cu ac. Intră pe prima' uşă. în octombrie. să mai trebuiască să fim şi martori la politie. deasupra scria Express-Bar. un bar în fund: pe pereţi. Douglas .-i trebuie. şi era un ger uscat. De atunci. Ramon Novarro. se gindea ia e!. cu nebunii de astea. nu-l mai văzuse pe Ghighi Duca. la să beau ceva. şi cu părul platinat: domni cu mustăţi pe oală. dar însăşi prezenţa numelui tău sau al meu pe o fiţuică murdară de poliţie e dezgustătoare. vopsite cumplit pe obraji şi pe gură cu roşu. numai vitrine prin care se vedeau înăuntru oameni la mese. — Ei. fotografii mari ale unor stele de cinema : Mae West. ajungi în bar. îl încarcă în spate şi se duse cu el spre toaletă." Se uită împrejur. De o parte şi de alta a 270 pasajului. Acuma vreau să plec. chelnerii şi patronul localul™ strigau ia el să isprăvească dar junele. zise Elvira. congestionat. sau de iepure. şi-i plăcea.II Asta era în septembrie .E frig. — Ei. </notă> 269 Iar omului care se apropia cu temenele : — Trec mîine pe aici. adăugă prinţul cu o antipatie neaşteptată. tulburat. Iar el se expune îa cele mai dezagreabile chestii. Tassopol. că nu e lipsit de calităţi. V. se gîndi Şerban. într-o dupăamiază . Bubi Jpsiianti îi spuse Eivirei: — Vezi. Dar e brînză bună în burduf de cline. înăuntru era un acvarium cu peşti mici. între Crăciun şi Anul Nou trecea pe strada Cîmpineanu în jos. Dar aşa. — Nu. Bubi Ipsilanti îi făcu semn rnaltre â'shotel-uluA şi le spuse Elvirei şi lui Şeriban: — Hai să plecăm. asudat şi gîfîind sărea pe Ghighi ă pieds joints ' cu pasiune metodică şi consecventă. şi pe urmă urcai cîteva trepte ca să. chiar în vitrină. pe la cinci şi ceva. zise Bubi Ipsilanti.

Ghighi era într-un costum gri închis. cu o masă în faţă. interes limitat. cu guler tare şi cravată negru cu alb. Dar Şerban nu-i luă în seamă. Ce faci ? — Am terminat ingineria şi acuma m-am apucat de filozofie. şi pe masă o sticlă de whisky. Şi ce faci tu. Cu cine se mai culcă ? — Nu ştiu. Nimic de făcut. •— Nu cred. Şerbănică ? Dă-i naibii pe toţi. un sifon şi un pahar. Cîţi ani ai ? — Douăzeci şi cinci. Spune. — Da. dar politicos. ce faci tu. Mai şedeau vreo doi indivizi la mese. ţi-aş vorbi de cea islandeză. Da ? Eşti cu patru ani mai mic decît mine. băiatule. zise Şerban cu seriozitate. ciorapi negri. pantofi negri. Crezi că oraşul Weimar era un fel die New York al vremii ? Ca să nu mai vorbim de pictura olandeză. Şerbănicâ. slăbeşte. Ori asta o poate obţine oricine dacă-l ţîn curelele. mai dă-mi un pahar. brun. Adică exact cu războiul. mă. În materie de idei. Whisky. cu mîinile în buzunare. umbla cu burta înainte. O cunoşti ? <notă> . săracă şi' dispreţuită şi iudeii cunoscuţi pentru miros urît şi superstiţii barbare. Ce face tanti Alexandrina ? — Bine. cu o demnitate amabilă. şi jeune.. Ia şezi aici. — A. — Ce faci. — Da' tanti Elena? Te-am văzut cu Elvira o dată într-o seară. mondială. Bei whisky ? — Beau. În anul unu al ereinoastre. de obicei cancerul e mai rapid. Nu ştii că franţuzii şi englezii n-au idee ce e aia Romînia ? Ce să mai vorbim de americani. Şi exact de acolo a pornit o mişcare de idei care a revoluţionat' cultura. mă. — Vasilache. 271 — Tanti Elena e prost de tot. căci îl zărise pe Ghighi Duca. nu fi idiot. cu o oarecare sfială şi rezervă zîmbitoare . cenuşa rece a serii de iarnă. Să trăieşti. nu extensiune. m?>. adică începutul de întuneric. Ce mai faci ? Ai crescut. II privi calm pe Şerban. mă Şerbănică ? întrebă Ghighi Duca fără să se scoale şi fără să-şi scoată mîinile din buzunare. aşezat pe banchetă. sau de literatura norvegiană. — Eşti discret! Bravo. Şedea picior peste picior. mică. domnule. Elisa Landi. în Romînia ? — De ce nu ? — Fugi. Să te faci băiat mare şi filozof ilustru. et deja moldovalaque ? ' Eşti prea moldovalah. mă. Ţară mică. Vasilache Tassopol era gras. în vestă albă nu prea albă.Fairbanks. Se mai poate ? — De ce nu ? — Cum. probleme mici. Şerbănică. şi pe urmă cavoul familiei. — Bravo. Iudeea era o colonie romană. Doctorn se miră că durează atîta. eşti un rafinat! Te-ai învăţat cu ticăloşii de prin străini. e galbenă. Acesta se apropie timid de el. ci intensiune se cere. şi o femeie. cu gheaţă. Şi Elvira ?. Era lumină de afară în bar .

— Da. dacă vrei tu. Schîiemann a revoluţionat arheologia după ce împlinise patruzeci de ani. Ăluia încep să-i lingă pantofii. Vasilache ! exclamă Ghighi Duca. să stau de la zece dimineaţa pînă la două noaptea la Cameră. Tassopol umbla la comutator. murmură Şerbănică. bogaţi. orice mare şperţar care binevoieşte să le dea: un telefon. Şerban se uita la pahar şi nu spunea nimic. Marcel Proust. face rău la ochi. Savant ? Greu. nici război ca pe vremea lui Conde. dar decavat. fiindcă mă cheamă Duca. •— Nu e niciodată prea tîrziu. Miniştrii umblă cu pălăria în mînă. caz unic. sau prefect în provincie ? Şi să ajung ministru după ce împlinesc patruzeci de ani. să dansezi. — Nu era boier. 273 Dă-mi exemple de oameni care au făcut ceva. ăla cu minele din Silezia. în care-şi băură paharele. sau de o familie bună franţuzească. au şi o literatură mai bogată ca multe. Vreau să mă aşez să învăţ. de la Duca Vodă. un derbedeu de sub treizeci de ani. Apoi îi spuse cu glas scăzut lui Şerbănică : — Spune tu : ce să fac ? Politică ? Să ţiu discursuri mincinoase la cretini. anatomie. — Uite ce e. să faci amor. — Din care o sută de mii oameni de zăpadă. domnule Şerbânică. chiar după mine. — Nu cunosc. cînd am auzit ultima dată de ei. Ghighi Duca îl întrebă cu o blîndeţe neaşteptată : — Spune tu : ce să fac ? — Asta tu trebuie să ştii. Să-ţi spun secretul. Orice ! Urmă o tăcere. zise liniştit Ghighi Duca. ministru. . Atît de tînăr. — Nu. nici cine ştie ce bogat. Bine. Se întunecase. zise Şerban Romano. dar bogaţi. Şerbănicăj m-ai convins. Mare brînză. Tîrziu. Ca să nu mai vorbim de orice afacerist. Nimic din ce rni-ai spus nu stă în picioare. poate la cincizeci. Cîţi oameni mari au ieşit din familii bogate ?■ Exceptăm politicienii şi generalii. să faci excursii cu iahtul pe mare. să joci cărţi.1. Altul. Proust : pha! Burghezi. — Goethe. Altul. şi un franţuz. — E un neamţ. să vînezi. Azi nu se mai face politică de aia^ de pe vremea lui Pitt. Şi ? Ce să facem? Să revoluţionăm omenirea? Să facem literatură? N-am-talent. să bei bine eţetera. Ai tot timpul să înveţi orice. Nu trebuie prea multă lumină. Şi sînt o sută cincizeci de mii. — Lasă aşa. Thomas Mann. Lasă. Aveau mai mult gheaţă. ca nemţi . Ce sînt. — Byron era boier mare. Altceva. muzicanţi ? Nu-mi spune de ăştia. care sînt foarte apreciaţi acuma. Toîstoi. Spune-mi de prinţul de Courtenay sau baronul de Otrante. şi deja moldovalah? </notă> 272 — N-am idee. spune-mi de von Bucquoy. zise Ghighi Duca. Ăştia fac ceva ? E mult mai uşor să dai mese. Altul.

cu atît respecţi mai puţine chestii. Eu am cîştigat plăceri .. — Nu. ştii ce stofă aveam. Totul se plăteşte şi orice plată îţi cîştigă ceva. Iar tăcură. un derbedeu . Trece vizita : iar mă apuc. dar ţi-am dat o lege ştiinţifică : din no1' ăştia. pe vremuri . o mulţumire. Să fii o excepţie: here's to you! ' Vasi'iache ! Poţi să aprinzi lumina ! Grecul aprinse lămpile . Şi sînt obosit. </notă> 274 tor. Şerban se speriase de schimbarea atît de gravă pe care o vedea pe faţa lui Ghighi. Să trăieşti. zicea tata. idealuri. stai aici. mă apucă o beatitudine.. Poimîine iar mă apuc. Mi-e bine. e un blestem. la o farmacie ! zise el. Ăştia au şi un cult al muncii. De loc nu mă simt.. nu te agita. — Crezi că eu nu-mi dau seama? Sînt un idiot. pe vremea dantelelor. dar sînt mereu iot alea. care. nu mai am încordarea aia de nervi. activă. — Să merg la un doctor. Asta e. nu mai vreau nimic. eu. ce energie ? Puteam ajunge om mare. valori. Mîine iar mă apuc. E greu . căruia-i ieşeau broboane de sudoare pe frunte şi şi le ştergea cu batista. pusă pe drăcii. Vine cineva în vizită. calitatea proastă a stofei de pe canapele. e cumplită. a scaunelor. Se vedea pe el că-i e râu. Afară de politicieni sau generali.. excepţie. Vreau prin urmare să studiez anatomia. prin încercarea nereuşită de a fi elegant... Murmură absent: — Ăştia mai săracii au şi chestii.. Nici nu mă. Mai bei un pahar? — Nu. sinistru.— Ah. În clipa aceea uşa se deschise şi intrară cu zgomot doi tineri pe care Şerban Romano îi cunoştea ele amici ai lui Ghighi : Titel Negruzzi. toţi savanţi. dar dă şi unele satisfacţii. Nu era decît mizer. Iar Ghighi era cenuşiu la faţă. Lui Şerban. moderne. Broglie ! Sînt vreo doi-trei.. cu me<notă> . Cu cît eşti mai bogat şi rnai sus. simt bine. Dar de ce să devin ? N-am bani ? Nu mâ cheamă Duca ? De la Dukas. rather stiff1. Iau o sticlă. oameni bine. Mă plictisesc de moarte. E obositor : mai bine chem o damicelă să-mi dea rendez-vous să studiez anatomia pe viu. să alungi om mare. Se vedeau defectele tencuielii peretelui. Şerbănică. Destul de zdravăn. Te plictiseşti. monşer. împăraţi ai Bizanţului. Şerbănicâ. — Eu da. localul i se păru sărăcăcios. De ce să te oboseşti. tuburi lipite de tavan. dacă nu eşti obligat ? Uite. Eţetera. cum le fac eu. Sînt foarte obosit. vopsite galben şi cu vopseaua cojită. Respectă fel de fel de lucruri. jalnic. între noi fie zis. e vreme de mers la vînat. deşi cred că mînca rahat. mi-am adus aminte. exclamă Şerban. să-mi ţie de urit. mulţumesc. şopti Ghighi. erau prea tari. cu ochii stinşi. La al doilea pahar. — Excepţie. Acum nu mai putem face nimic. nu iese niciodată nimica. mulţumesc. E prea cbosi<notă> 1.

Ce faci. gros. şi cu un guler mare de vidră. — Dodel. pe care lady Craven în Călătoria ei îi numeşte Banul Dedescolo. — Vasilache. zise Dodel Dudescu. adu-mi un pahar şi nişte gheată pisată ■! strigă Titel Negruzzi. coborîtor din boierii. Şerbănică ? zise Titel Negruzzi. — Nu e rău femeia. </notă> 275 lonul pe ceafă. urcînd scara şi venind să se gşeze pe banchetă. pe care începu să clămpănească o rumbă. coroiat. îmblănit cu vizon. cu bastonul în buzunar. monşer ? Ce faci. ridicat pînă în dreptul urechii. . — Ghighi ! Uite-1. strigă el. ca so studieze. cărnos şi lustruit. zise Titel Negruzzi punîndu-şi monoclul sub sprinceană. în palton negru cu guler de astrahan. eşti lubric. Cum vezi o fustă : „. Noroc. Titel bea cu Şerban Romano. clar ai oprit-o cam imparţial între două prăvălii. Era înviorat. puiule? Ce faci. Erau foarte veseli. domnule ! Ce faci. cu mîinile goale. darmite de posedat. zise Titel Negruzzi. aşa că te-am căutat şi la bodega de-alături. întinerit. încă una ! Şi să vă cînt ceva. Şerbănică. Era într-un palton negru. — Spuneam cum o să arate. apoi ridică sticla şi zise : Vreau şi eu. mă scîrbeşti. Titel Negruzzi se uită iar la ea : — E ca o madonă de un maestru renan. Frumoasă e! Dar să te ferească Dumnezeu de ea la patruzeci de ani. Dodel Dudescu o invită pe tinerica blondă la dans. Unde e Ghighi ? Ce face ? A căzut înăuntru ? Ghighi ! — Aş poseda-o. — Pe mine nu mă interesează la patruzeci. pirpiriu şi avea un nas foarte mare. şi Dodel Dudescu. cu pielea roz şi gura roşie. Care o cunoaşteţi ? Se întoarseră să vadă. era într-un pardesiu prost croit. bărbia cam grea şi ochi albaştri . cu ape albăstrii. ce-aş mai poseda-o !" Altceva nu ştii ? Potoleşte-te. Posedă-te. 276 Dodel Dudescu însă nu ascultă şi se uita fix la tînăra care era foarte veselă. mămiciile ? cîntară ei pe două voci. Bani ai Craiovei. ce naiba. — Te-am cunoscut după maşină. ce artist piere în mine : artifex pereo! ' Şi se aşeză la pian.1. — E frumuşică. îi străluceau ochii. Uite-l şi pe Şerbămcă. în paltoane bleumarin cu guler de catifea neagră. Era o fată blondă. Dodel Dudescu se uita la cineva în încăpere. optsprezece cît are acum. dobitocule: o să fie greu de văzut. Ghighi Duca reapăru şi începu să rîdă : — Aţi şi început să-mi uscaţi sticla ? îşi freca palmele. lucioasă. mă interesează la şaptesprezece. — Vasilache. iar dedesubt o mustăcioară şi o gură mică şi umedă. eşti dezgustător. Să vezi. unsuroşi şi foarte bruni.ah. Ghighi se ridică şi dispăru în fundul localului. zise Titel Negruzzi şi începu să-şi toarne whisky în paharul pe care i-l adusese Vasilache. şi vorbea şi rîdea cu doi tineri cu părul prea lung. Dodel Dudescu era mic.

Inţelege-mă. spuse destul de posomorit Şerban. privindu-l cu capul lăsat pe un umăr. Şerban nu se supără. ca sitarii ! — Ia mai duceţi-vă dracului. — Hai sictir. Surîdea dulce. mîinile fără putere cu degetele adunate dar moale. noroc. ce mai vrei ? — Vă amuzaţi pe dracu. barmanul. — Ia zi. — O duci cam prost. destul de posac. şi se uita în gol. mi se pare. Şerban Romano şi Titel Negruzzi discutau meritele respective ale diferitelor băuturi. Ar fi vrut să ajute pe toată lumea. — Hai cu mine. Mai tîrziu însă. dă-te-n mă-ta şi lasă-mă în pace. </notă> 277 Dodel Dudescu rămăsese singur cu fata blondă. Şerban se ridică şi se aşeză lîngă ea. — Hai sictir. zise Şerban. Cînd găseşti. spunea Ghighi. Trebuie să faci ceva. te-ai şi întors ? Ce-ai făcut ? Ai posedat-o ? îl întrebă Titel Negruzzi. neprecis . toată lumea are bani. — Ce e ? 278 — Dacă nu vă supăraţi. după o discuţie cu Vasilache. Dodel veni să se aşeze lîngă ei. Stătea singură cu braţele pe masă. Nu vrei să te duci acasă ? Ea dădu din cap : voia. Mai iei un deget de chestie de asta ? Nu ? Eu o să-ncerc. zu ihretn Speziellen!2 Cum merge ? — Bine. ne amuzăm. O văzu pe fata blondă. două cuvinte. De ce să fie sinistru ? E boom2. Şerban Romano spunea : — îmi pare rău de tine. nicăieri nu e sinistru. Ghighi. Era mîhnit de oamenii neajutoraţi. salam iute şi sticle cu whisky şi sifoane. 3 Prosperitate a afacerilor comerciale şi industriale. Hai să te duc eu acasă. să-mi spui. — Ce e. La unsprezece noaptea mai erau încă acolo . E cam sinistru aici. — Cunoşti alt sistem ? Eu nu. — Ce faci ? întrebă el. Prea tîrziu. <notă> 1 În mine piere un artist. 2 Domnule doctor (în Germania oricine are diplomă. Herr Doktor. şi o luă de braţ. Ar fi vrut să facă ceva bun. e doctor). zise Şerban. tinerii suspecţi plecaseră. răspunse morocănos Dodel Dudescu şi începu să bea şi el. migdale sărate. Şerbănică. se piardă o energie ca a ta. barmanul le adusese alune sărate. murmură amabil şi grav Vasilache în urechea lui. E păcat să. — iNu sentimental. sec. Repede. cînd Ghighi Duca. Ea nu răspunse. ghiuriem sărat. — Coane Şerbănică. — Peste tot e cam sinistru.— Ei. să vă spui ceva. zîmbind şi clătinînd din cap. poate îmi face bine. . Iar dacă ai făcut răz« boiul. atît.

şoferii nu mai vedeau nimic înaintea lor. Portarul de noapte era mic. — E bolnavă. unde tiuia viscolul în hornuri. şi o marchiză de sticlă cu firma luminoasă : HOTEL. — Cu cît? Portarul spuse suma. bine. să te faci sănătoasă. fără supărarea de adineauri: — E în urmă cu plata camerei. — Bă! exclamă Dodel Dudescu. răspunse prompt. străzile erau pustii. la etajul patru sau cinci. omule. părea cam nebună. Altă dată.i şi plîngea . maşinile treceau încet. şi aflu de la el. ca să se oprească la intrarea unei clădiri înguste şi înalte. In clipa cînd Şerban puse piciorul pe scara maşinii (pe vremea aceea . ca şi cum asta ar fi fost o întrebare. Şi f îl fii mina lingă tîmplă. domnule. Şerban luă un taxi. apoi îi dădu bani şi fetei: — Poftim. nu puteai nici măcnr bănui cine locuieşte în asemenea magherniţe.. Taxiul îl aştepta. Plus o săptămînă înainte. cu capul pe umăr: — Nu vii cu mine sus? întrebă ea. ce te interesează pe dumneata ? Şerban îi întinse cîţiva poli. Viscolea. Fata îi zîmbea galeş. Fata se ghemui a lîngă el. Au revoir. De ce nu se vindecă dracului ? — Păi e bolnavă. cară-te. fetiţo. şi o ştiu toţi: nu mai cîştigă nimic. cît face? Plăti două săptămîni. spune-i lui Vasilache. şi-o dă afară şi de la hotel unde stă. vin L'idărăt imediat. şi ieşiră în dosurile hotelului „Splendid". n-auzi ? Nu e voie. cărunt. Şerban se cutremură: „E nebună. — Ce. Aici. Vă îmbolnăviţi. copii. şi n-are cu ce să se vindece . — Poftim. suspecte. cu cîte trei ferestre la fiecare etaj. şi-i puse banii pe tejghea. — Am crezut că nu mai veniţi. — Dâ-o-ncolo că nu vreau să-i fac nimic. Ţi-a spus Vasifache ? — Da. Da. de ce ? De ce nu e voie? — Nu e voie. nu vâ urcaţi cu ea sus ! 279 — Dar de ce nu e voie ? chiar dacă plătesc camera ? îirtrebă Şerban Romano. casele erau mizere. să te duci la doctor. E cam. O recunoscu pe rată numaidecît: —Iar ai venit? Cară-te ! N-ai ce căuta aici.Erau la trei paşi de fată. treceau trîmbe de zăpadă prin aerul negru. — Nu e voie ! repeta portarul cu încăpăţînare. Dacă mai ai nevoie de ceva. Hai. Portarul. în mijlocul oraşului. Coborîră.. Viscolul vui. zise Şerban Romano. Şerban ieşi cu fata de braţ şi se opri o clipă. Bucureştiul era deşert. sau ce naiba are?" — Nu dragă. Linte. şopti barmanul. mai ales sus. Şi plecă. — Bine. Ocoliră prin soaţe palatul regal. coane Şerbănică. zise şoferul desfhizînd uşa. nu vin. — Dar spune. smochinit şi rău. eşti nebun ? întrebă Dodel Dudescu şi rămase cu ochii după el. cară-te.

fierbînd de enervare.automobilele „limuzinele". o zgudui. şi mai tare. — Aiurea ! Pe vremea asta ? zise şoferul. Pe stradă. — Ce? zbieră spart baba. izbucni alt urlet înăuntru. Şi urla vintul gonind perdele de zăpadă. Se întoarse la fereastră şi bătu violent în oblon. Şoferul porni în aceeaşi clipa. că se amestecă printre ele şi glasul care-l îngheţase de groază). curios şi speriat. Şerban voi să mai bată o dată. Ti spărgeau urechile zbieratele frenetice ale babei şi persoanelor dinăuntru (căci i se părea acum că' sînt mai multe. Şerban dădu să-şi repete întrebarea. — Ce? ■— Cine ţipă ? De ce ţipă ? răcni Şerban. dindărătul unui oblon tras. căci o babă era. — Cine ţipă? Ce se întîmplă aici? întrebă Şerban pe un ton întărîtat. s-o luăm din loc. aici nu e bine! Urcă! Şerban abia auzi şoapta alarmată a şoferului. şi atitudinea lor îl umplea de revoltă. Cîteva secunde nimeni nu răspunse. Lumina dinăuntru se stinsese. sau de desperare. de bătrîn sau bătrînă. — Ce vrei ? De ce baţi ? cîrîi înăbuşit şi arţăgos fiinţa prin geam. zise Şerban. mama lor de ţicniţi? exclamă Şerban în maşină. Şerban bătu iar şi cineva strigă dinăuntru cu un glas înăbuşit. . în clipa aceea cineva fncepu să umble la nişte zăvoare. şi deschise fereastra. trîntind uşa exasperat. se repezi la uşă. hoţii ! Lume ! Lume ! Dinăuntru se părea că e încă cineva care ţipă „Hoţii. Şi şoferul scoase capul să se uite. Nu-i răspunsa nimeni. de spaimă. sau de nebunie. în hotel părea să nu fi auzit nimeni. pe dinăuntru. domnule? Ce făceau acolo? Ce fel de oameni sînt. 280 la fel de înfiorător. Pale de vînt bubuiau printre casele înalte. care părea bătrînesc : — Cine bate ? — Ce se întîmplă aici ? Cine ţipă ? strigă Şerban. că e de rău! Hai urcă. Şerban nu mai putu răbda. izbucni un urlet cumplit. în casa lipită de hotel. aveau scări). hoţii!" Şerban rămase înmărmurit de mirare şi de indignare îl auzi din spate pe şofer care spunea pe un ton şuierător şi insistent: — LIrcă-te. dar baba nici nu aşteptă să audă tot şi începu să ţipe ruginit. era încuiată. Şerban zări o figură alburie. coane. si întredeschise oblonul. nici un trecător. 281 — Da' mai duceţi-vă dracului toţi cîţi sînteţi ! exclamă el furios şi intră în maşină. Omul de la hotel nu se arătă. Motorul taxiului sfîrîia uşor. într-un fel de halat tot alburiu. — Ce mă-sa era cu ăştia. Cînd rostea ultima silabă. dar neaşteptat de tare: — Hoţii ! Săriţi ! Săriţi. — Ce e ? întrebă Şerban tresărind. — De-ar fi un vardist pe undeva pe aproape.

dar tu eşti un porc. zise Ghighi Duca. — Eşti greţos. pirpiriu . Vin' la mama să te pupe. spre trepte.. trist şi în prada unei vagi nemulţumiri. bine. care plecase ameţit rău de la barul lui Tassopol. înţelegi ? // y a de la difţerencex. îi găsi în schimb pe cei trei prieteni rrvii beţi decît îi lăsase.. rîzînd. Ghighi Duca îi trase o palmă răsunătoare după cap. am înţeles. III Ieşiră toţi patru pe trotuar şl în aceeaşi clipă o pală ele vînt se grămădi în strada Cîmpineanu ca într-o pîinie şi se înşuruba într-un vîrtej de zăpada îngheţată şi de aer rece tăios care-i înţepa în obraz pe cei trei. Şerbănică ? — Nimic. coane. paltoanele de blănuri scumpe. — Bine. La balamuc. domnule. trebuie să. cu mare atenţie. Singur Şerban Romano nu era beat şi se simţea nemulţumit şi trist. urlînd ca cîinii la lună ! Nu e ordine în ţara asta. Ghighi ? — Nu mai bate cîmpii. Viuiuii! făcea vîntul. zise el. — Schelălău. nu cu mai slabi ca tine ! — Te rog să nu-l vorbeşti de rău ! exclamă Ghighi Duca. pe care coborîră încet. Nu-i de noi. e un dobitoc. zise Tîtel Negruzzi. du-te acasă pînă nu te plesnesc ! Ce-ai făcut. corect. şi al doilea e un tip curat. Alteţă.. bîlbîindu-se uşor — întîi că e prietenul meu. — Uite-! pe Şerbănică. zise Dodel Dudescu pe care. Repetă invitaţia lui Xitel Negruzzi cu o variantă dezgustătoare. Dodel era jignit. apoi se îndreptară. Dodel Dudescu rîdea scîrnav. o brută . puiule ! izbucni Titei Negruzzi. euforic. •— Dracu ştie peste ce dai cîteodată în oraşul ăsta. nemulţumit. domnule. m-arn plictisit. îl lasă să umble pe stradă în halul ăsta. Şi dacă nu-ţi place. </notă> 282 ştiţi dumneavoastră. Uite-] pe mumosu. Cine ştie ce chestii învîrt ăia acolo. spunea Vasilache.Şoferul conducea anevoie. clătinîndu-se. orbit de şiroaiele de ninsoare oe geamul din fată. Dodel ! O să-ţi ard cîteva perechi de palme! exclamă el. bă ! Ce e cu poliţia. că pe nenorocitul ăsta îl aşteaptă madam Vasilache cu făcăleţul după uşă ! Şi începură să-şi puie. Nu mai e ceva de băut pentru mine? — Domnilor. Unde vă duc ? înapoi la rondul lui 6 ? Şerban. — Tu bate-te cu englezul tău care te-a călcat în picioare ca pe o cîrpă. filozofic. Unde ţi-e maşina. <notă> 1 Este o deosebire. toate merg aiurea. hai la „Şeherazada". să mai bem ceva. schelălău ! I-auzi cum face dementul ăsta de vînt. se întoarse treaz. Copii. cuvios şi dulce ca un ieromonah. gras. nu vă supăraţi. nu ştia de ce. E plin de nebuni..

spuse Ghighi Duca destul de dispreţuitor . domnule ? Eşti nebun ? întrebă Dodel Dudescu. uitîndu-se la Dodel. şi intrară pe gangul de beton cenuşiu cu o lampă mată. rîzînd. — Ce vorbeşti. atîrnată în . dă-te jos. Nasul coroiat. vîrful îi crescuse. ofensat şi nu prea tulburat. nîndu-se de nas. inform.şi veşnic obosit de excese cum era. pe cînd ceilalţi alergau după maşină. se uitară amîndoi la profilul lui Dodel chiar cînd acesta. totdeauna bine dispus. surprins. zise Ghighi Duca. care şedea lîngă el. o mină josnică şi respingătoare. Se opintiră Şerb'an Romano şi Dodel Dudescu . maşina porni brusc. Poate aşa se porneşte. Uite-l pe Ghighi. gros. Şerban Romano căzu în patru labe. se întorsese spre Ghighi. de altfel. adăugă el cu sincer dispreţ. iar Dodel Dudescu se trezi întins jos. făcîndu-I prost dispus. strigă : — Nasul! Nasul lui Dodel! Uitaţi-vă la nasul lui! Cei doi. — Ce rîdeţi aşa. povestindu-) lui Ghighi cum căzuseră. amant şi meschin. îl şi pătrunsese frigul. ce mai gueulezi' atîta ? Şi ăsta e un gentilom. bine că nu ne lasă aici să crăpăm în gerul ăsta ! Şi se sui în maşină urmat de ceilalţi. sparţilor ? întrebă Dodel. </notă> 283 — Ce tot faci acolo. Apoi. şi care se îngroşa treptat spre virf. care şi aşa avea un aer lubric. răcnind : — Stai! Stop ! Ghighi. ca totdeauna. caraghioşilor. e făcut într-o ţară unde iarna nu e mai frig de douăzeci sub zero. — Hai. S-a răcit prea tare. — Dar ăsta de ce tace ? întrebă Ghighi Duca. — Toarnă nişte whisky în el ! zise Titel Negruzzi. . stai! Rolls-ul frînă şi porni încet îndărăt. cu coatele pe speteaza locurilor din faţă. se suie în maşină fără să ne spuie o vorbă. brusc. ti. era acuma desfigurat de acel organ enorm care-i crescuse deodată în mijlocul feţei. dă-te jos şi împinge: strada e în pantă. Voi parcă aţi fi nişte splendori. şi se opintiră să împingă maşina. Titel Negruzzi se împletici.Tilel Negruzzi se prefăcea numai că împinge. cu nasul pe asfaltul plin de coji de gheaţă. trîntiră uşiie şi aşteptară îngheţaţi. era acuma şi mai mare. Ei însă opriră în faţa intrării de bloc pe care scria cu litere luminoase : „Şeherazada" (cîtorva maşini înşirate la trotuar li se îngropau încet roţile în zăpadă). domnule ? De ce nu pornim ? — Nu se aprinde motorul. zise Ghighi Duca. Se urcară iar. — Hai să împingem! zise Titel Negruzzi. Cei trîi urlau de rîs. Sări jos. gata să cadă. — Daţi-vă jos şi împingeţi. conges284 tionat: Dodel. Dodel răcni: <notă> 1 Dai cu gura. Se ridică. care se simţea bine. După sforţări de cîteva secunde care li se părură tot atîtea minute.

absolut nimic. de culoarea ceaiului. sub ei. Coborîră la subsol. dar. băieţi! Trăiască viaţa î Ei. domnule Şer bănică : mai bine ar avea mai puţină intensiune şi ar arăta altfel! — Tu ştii cum arăta Londra pe vremea lui Shakespeare -şi a lui Bacon ? întrebă acru Şerban Romano. ce vorbesc eu de dovedit. e mult mai agreabil. iar în mijloc. nu.tavan. miros de parfumuri pariziene. scurte şi pîntecoase. cafenii. 285 avea o strîmbătură de om cu nervii obosiţi. să le pun pe hîrtie. înţeleg m-ecanismul lumii ăsteia stupide în care trăim (nu prea multă vreme). sticle drepte şi înalte. parcă-i venea să plingă. Haha ! Ha-ha-ha ! Dar Dodel nu era susceptibil. scurte şi pătrate. întrebă Titel Negruzzi. a mierii. aşa vînăt şi gras. în loji era penumbră. ca să limpezesc Toate astea. împingînd uşa pe care scria : BAR. rotunde. parol. pereţii erau în culori calde. căci îl aputase rîsul văzînd iar nasul lui Dodel Dudescu. aşa că vezi tu. Nu mă crezi. mă Dodel . cum e. Dodel ! Ce faci ? — O să danseze Pepita Pinelli. Sînt foarte serios. dar Gbighi Duca nu răspunse. monşer. absent. — Să nu crezi că nu sînt serios. pista de dans. Peste cîteva secunde lumina se stinse în tot barul. plate. Se uita la femeile de jos de pe pista de dans. cu multe feţe ca nişte diamante . Fără nici o legătura. jocul legilor naturii. — Şampania! A venit şampania! exclamă încîntat Titel Negruzzi. uitîndu-se încordat ia pista de dans care se golea de dansatori. domnule Şerbănică ? întrebă rîzînd Ghighi Duca. un jazzband în fracuri roşii. a ruginii. un perete strălucea de sticle. zise Dodel. zise Ghighi Duca: parcă-i închisoarea Sing-Sing. iar Titei Negruzzi nu mai întrebă nimic. cînd am dormit mult şi am-nervii mai odihniţi. să le demonstrez. să le dovedesc. Ghighi Duca părea deprimat. femei în rochii de lame. e prea greu. Cîteodată. şi nu aitfel. a chihlimbarului. Cei patru se aşezară într-o lojă în jurul mesei şi cerură şampanie. de sticlă şi luminată pe dedesubt. şi domni în smoching. Şi se uită la faţa de masă cu un aer absorbit. nu băiatule. Să trăiţi. maşinăria societăţii şi chiar a legilor suîietului omenesc. nu e nimi-c de făcut. — Şi cine e Shakespeare. un caltaboş. — Ce-i cu {ine? Parcă te-ar durea cîteva măsele. eşti un prost. e greu. de acolo urcară în lojile de la galerie. îl luă de braţ pe Şerban. Abso-lut nimic. a legilor care fac din viaţa fiecăruia (Un noi ce e şi nu altceva. înţeleg lucruri pe care tu nici nu Se bănuieşti. nu e nimic de făcut. care conţineau lichide aurii. alte loji. stîlpii galerrei în imitaţie de mahon ca şi barul dintr-un colţ. îti dau cuvîntul meu de onoare că sînt. — Parc-ar fi un patrician. să le discut. — Ce gălăgie face muzica asta ! zise Ghighi Duca . Sînt foarte serios. verzi. şi să bei e prea uşor. . exagonale. întîi să le cercetez. un copil imbecil. galbene. Ai văzut ce blocuri sinistre se clădesc în Bucureşti ? Oribil oraş. — Urîtă e intrarea asta. era fum de tutun.

Dodel Dudescu se uita la ea. avea volane largi: erau anii de mare succes ai dansatoarei La Argentina la Paris. zise scurt Dodel Dirdescu. tu ştii că ne vedem aproape în fiecare zi şi totuşi aşa simt cîteodată că nici nu mai putem sta şi noi de vorbă serios împreună ! Mă . — Titel dragă. palid. Şerbănică. Se uita pe furiş !a Ghighi Duca. şi dansatoarea începu să se mişte pe pista de sticlă. Titel Negruzzi îi aruncă o privire fugară. Mă Ghighi. Şerban nu era atent la ei. descrierea degenerescentei după tine e o capodoperă. îndeosebi Titel Negruzzi. cu un aer enigmatic şi primejdios. inir-tin cuvînt. nu om. cu un zimbet lucid pe buze. era îmbrăcată într-o rochie strimtă. dindărătul nasului său enorm şi obscen. şi dansa cu Pepita ceea ce toată lumea din bar credea că e un dans spaniol. dar după aceea se pleoşti iarăşi. cu muşchii obrajilor fleşcăiţi.se Dodel Dudescu. care părea iarăşi tare bătrîn şi obosit. zise Şerban rîzînd. banda de jaz atacă un tangou (era vremea cînd acest dans ieşise din bordelurile din Buenos Aires. cu ochii strălucitori. brună. zise Titel Negruzzi. cu nasuri enorme şi complet tîmpiţi. sînt fără bărbie. Ghighi Duca nu-i asculta. — Ai poseda-o ? rîse Titel Negruzzi. pe care intră deodată Pepita Pinelli. ţină Şi începu să rîdă. partenerui Pepitei. miParcă n-ar şti altceva pe lume decit să după femei. cu paiete sclipitoare. de sfinx şi de şarpe. sprijinit cu cotul de balustrada galeriei. nici Pinelli. dansatorii se ridicau de la mese. Ceilalţi doi. în felul Iui. cu faţa triunghiulară şi tîmplele late. Ghighi Du. A la tienne. apoi se-ntoarse către Şerban : — Hai să vedem cum e şampania asta. gri la faţă. iarăşi înviorat. şi coborî. neagră. şi cu ochii stinşi. cu mustăcioară ca Douglas Fairbanks în Don X. livid. jos. subţire. toată familia. şi se făcu lumină în sală. z'. liniştit. îi turnă şampania şi băură amîndoi . — Pe dracu — zise Titel Negruzzi — e un degenerat. Parc-ar fi taur. căzuţi. bine că ai venit. 287 — Ăsta e chiar aşa de viril ? întrebă Şerban. cu părul negru-albastru (vopsit). sub cercul de lumină al reflectorului care o urmărea. mon petittl Să trăieşti! Ghighi Duca se întoarse peste zece minute. — Ghighi. Şi într-adevăr. pierdut. largă. Să te uiţi la ei. întinerit. — E romîncă. Lumea aplauda : intras" Carlo. fiul lui Zorro. depărtaţi unul de altul. — Mă duc s-o dansez. Titel Negruzzi îl urmărea cu ochii.a se învioră pentru un sfert de oră. exclamă titel Negruzzi. spre a cuceri Europa şi apoi lumea întreagă). negri. uscăţivă. şi coborî de la galerie. se ameţiseră iar. n-o cheamă nici Pepita. Şezi aici cu mine. Iarăşi aplauze. ca o piele de şarpe din basme. — O s-o şi posed. cu pantalon de mătase neagră şr briu de mătase roşie şi cămaşă albă.286 afară de un reflector oprit asupra unei uşi cu draperie de pluş vişiniu. Se ridică. era brun. cu ochii mari.

el şi nu-i venea să se sature : lunganul slăbănog şi blond avea un asemenea surîs cu dinţi sclipitori. Primesc o invitaţie să stau o săptămînă la nişte oameni. zise Ghighi Duca.. cel puţin aşa îl găsea Şerban. băieţi ? Dama e tot aici. La revedere. că vă e rudă. îl las pe Dodel la hotel. deasupra unui nas gros. Dodel?" El. părea atît de tînăr. vorbeşte prostii. Se uita la. o oră. de îndrăzneţ şi de cuceritor. — Nimeni. —Ghighi — şopti el — dă-mi cheia de la maşină. — Ce e cu cretinul. spune-i puştiului istoria cu cretinul de Dodel în Anglia. Dodel promite solemn. poate două. Apoi plecă. pentru o vînătoare la ţară. Ghighi. tumefiat. pînă le făcuse praf ! E nebun. . <notă> 1 În sănătatea ta. îneît Şerban nu-şi putea lua privirile de la el. Uîte-l că vine. Ghighi Duca povestea : — Eram cu Dodel în Anglia. . Hai. doi ochi 289 mici şi fără expresie. Ghighi Duca mîrîi cu o ură concentrată.. — Ia un taxi. bestia. — Ce dracu face ? Mai trăieşte ? întrebă Titel Negruzzi. atîţia şilingi.. domnule. — Dă-mi. atîtea lire. micuţul meu ! </notă> 288 Dar Titel Negruzzi uitase despre ce vorbea pînă atunci. e cretin.puştiule (şi-l scutură de braţ pe Şerbănică). asemenea ochi lucioşi şi albaştri ca viorelele. cu un aer naiv : „Nu ştiu de ce le-au luat de aici". Ceilalţi trei rîdeau. Multe. rîzînd. Era tînăr şi fermecător. zise el. anul trecut. succes. Peste o jumătate de oră îmi vine nota : casa. înjurînd murdar printre dinţi. băură mai departe.. c-ai s-o faci să aştepte. nici pe mine. Şi l-am iubit pe băiatul ăsta totdeauna. ■— Cine? întrebă Şerban. dă-mi cheia. — Sper că a crăpat. Se uita la dansatori. Dodel se distrase în absenţa mea sărind cu amîndouă picioarele de pe un fotoliu pe altul. Hai. dansează cu Carlo. Rămaşi singuri. du-te. Reparatul mobilelor. şi-1 rog să nu se facă de rîs pe el. masa. Tu nu ştii ce-a fost Camera Leoparzilor ! Tu nici nu ştii ce prieteni am fost noi. mai mult ca nişte fraţi. — De ce ? — Mi-a dat întîlnire. cheia ! — Nici nu mă gîndesc. nici canapele. Dodel se uită urît la el — foarte urît. zise Titel Negruzzi. Mă întorc şi găsesc la hotel apartamentul aproape gol': nici fotolii. animalul. atîtea lire. Scuză-mă. „Ce e cu fotoliile. mi-a fost un ideal de cînd ne cunoaştem.. L-am iubit şi cînd m-am certat cu el pentru o putoare. nu mai ştiu cîte : multe. Dodel se urcă repede. — O dansează pe Pepita. M-ara mirat. Uite-o. Pleacă de aici şi mă întîlnesc cu ea la hotel. Ghighi începu să rîdă. vînăt ca o pipotă crudă scoasă dintr-o găină tăiată. Apoi se întoarse către ceilalţi doi. eu şi eu Ghighi I Prieteni. Nu ne-am certat niciodată. Titel Negruzzi observă primul că se petrece ceva. — Nu. zise Ghighi Duca.

Ghighi Duca nu spuse nimic : era trist. înnebunit de ciuda. Dodel: găseşti tu altă femeie: te plac doar toate. şi să se bată. va trebui să facă faţă el. Dansatorul era un om ordinar. Dodel îşi turnă şi bău. Acuma ajunge aici! Ce faceţi? Unde-i Ghighi ? Ce face Ghighi ? Ghighi! Şerban. Pepita ţipă uşor. O fi la toaletă. Hai să mergem. tremurînd de frig şi de enervare. — Nu ştiu. de frică. măi. îi arăt eu ei! — Taci. Dodel maică. În clipa cînd Carlo porni să urce scările. obosit. căci Titel Negruzzi era în stare de orice. nici cu dama ! Tu ai necaz pe ei. Doar n-o îi plecat acasă. cîteva loji erau goale şi întunecate. O omor ! Ii rup rochia de pe ea. îl recunoscu pe Dodel şi fugi. nici cu el. Şerban. ajungînd la poliţie. că vine Carlo al ei să te bată. mirosea a fum de tutun şi a scrumiere murdare. Luminile se stingeau în loji. nebunul. un grup mic de chelneri îl înconjurau pe dansator. Titel Negruzzi şi cu Şerban discutară cîteva minute ce se va fi putut întîmpla. iar i se scofîlcise faţa şi arăta ca un chefliu de cincizeci de ani. şi-a bătut joc de mine. Ghighi Duca. În aceeaşi clipă. M-a făcut de rîs. şi să fugă. se simţea prost. — M-a făcut s-o aştept în holul ăla de hotel două ore. care nu fusese atent la ce se petrece. Deodată apăru pe coridorul din spatele lojilor Dodel Dudescu. Dodel se schimbă la faţă şi începu să le ceară febril celorlalţi doi: ■— Bateţi-l ! Bateţi-l ! Vrea să mă bată ! E mai tare ca mine. ridică ochii. În sala 290 aproape goală. Titel Negruzzi. . Poţi să-i şi scuipi pe toţi. Era galben de furie. Se aşeză lîngă ei. domnule. —• De ce să ne batem ? Noi navem nimic. bestia. Chelnerului cu nota îi spuseră că va plăti domnul Duca. nu i-ai plăcut ! Eşti urît. e aici! exclamă Şerban. se ridică şi plecă iarăşi. — O omor. Sala se golise. respingîndu-i pe cei ce voiau să i se împotrivească şi să-l oprească. Coborîră. Era aici adineauri.Era foarte tîrau. bate-te tu ! — Nu mai faceţi glume! îi implora îngrozit Dodel Dudescu. Iar Dodel Dudescu era gata să izbucnească în splîns. în palton. Hai. bîlbîindu-se. cu cotul pe balustradă şi uitîndu-se în jos. Dodel îi turnă femeii paharul în cap şi pe decolteu. fără să plătească \ Eu n-am nici un ban. repetă Dodel Dudescu. lumea de pe pista de dans se rărise. zise Titel Negruzzi. deşi calm. copii. bateţi-l voi ! Era descompus de frică. zise Titel Negruzzi. s-o trateze de curvă şi ştoalfă. şi-a bătut joc de mine. — Ce-ai păţit ? Ţi-a tras clapa ? întrebă vesel. Dodel sări în picioare şi se uită şi el. care vorbea pătimaş şi se îndrepta spre scară. — Dar unde e Ghighi ? întrebă Şerban. — Da. tot tu ai dreptate. Dar chelnerii îl opriră pe Carlo de la prima treaptă şi-l împinseră spre uşa cu portieră de pluş vişiniu. în sală. Şi în clipa cînd Pepita şi Carlo treceau pe sub loja lor. Numai să plăteşti. zise el şi începu s-o înjure feroce. îşi luară paltoanele. unui scandal penibil. Nai ce-i face. speriată. care se cam îmbătase şi el. — Vezi ce bine e să fii client şi să te ştie patronul boier şi cu bani? zise Titel Negruzzi. Titel Negruzzi rîdea.

Dă-i încoace. — A plecat . Peste un an sau doi. îmbrăţişări. eu fac plata şi tu telefonează după un doctor. Nu mai dădu nici pe la „Express-Bar". răspunse portarul fără să-l privească. într-o zi fata îşi luase geamantanul de carton jerpelit. Şi avea buzunarele întoarse pe dos. Prea se droghează ca un nebun. mucuri de ţigări. Nu ştiu. o să crape într-o bună zi. furios. Dim ? Unde te duci ? . a plecat în provincie. Avea un portţigaret de aur. Acuma cu ce plătim ? ■— Am eu nişte bani. avea ceva obraznic în 291. Auzea fîşîitul apei în closete. Vedea cadavrul deşirat şi uscăţiv. şi-l vedea 292 pe Ghighi. Nu l-ai văzut? — Nu. Ghighi Duca era acolo. obosit şi îngrijorat. cu căciuli în cap. Zăcea pe jos. Ii venea să fugă undeva unde să nu-şi mai aducă aminte. şi plecase. bucăţi de hîrtie pe jos. dar omul nu ştia. Dar o să moară o dată idiotul. căci cadavru i se păruse în prima clipă. Salutări. vorbind tare în sala pustie şi murdară. scoase în afară. Şi-l apuca groaza. în tren între Viena şi Salzburg. Apa susura necontenit în pisoare : mirosea a amoniac. ■— Bine că ai. de umezeală rece. glas şi în privire. domnule ? —. Ghighi zăcea acolo pe jos. îngînă omul. Ceilalţi chelneri plecau. cu ochii duşi în fundul capului. părea mort. Şi o luă spre lavabouri. ca faţă de nişte clienţi care nu plătesc. zise Titel Negruzzi. I] duseră pe Ghighi acasă şi-l lăsară cu doctorul lîngă el. Cînd îşi amintea de el. văru-său şi al lui Ghighi. printre pleoapele întredeschise se zărea o jumătate de milimetru din albul ochilor. ud. apoi se despărţiră. — Nu e mort. — Ce mai faci. animalul. se duse o dată să întrebe la micul hotel de lîngă „Splendid" ce s-a mai făcut cu fata aceea nebună. cu paltoanele pe ei. care părea plictisit. întins cît era de lung. murmură Şerban. dar i se făcea frică. Whisky. noroi şi urină. i s-a furat tot. cu nasul subţiat . speriat. a dezinfectant. Frig. Şerban se întîlni în vagonul-restaurant cu Dim Cozianu. *: •— Ce face ? Ce ia ? întrebă Şerban. — Unde. că eu sînt ras.— Unde e? întrebă Titel Negruzzi. Nici el nu ştia de ce. simţea mirosul de dezinfectant. îi vedea hainele mototolite şi grămădite pe el şi buzunarele întoarse pe dos. nu l-am văzut. Şerban îl urmă. cum dracu să reziste ? Şi uite. îi dădu bacşiş . Ia cocaină ca un idiot. Titel Negruzzi zise : — Doar n-o fi păţit ceva ? . murdar de un lichid amestecat din apă de zăpadă. Era albverde la faţă. pantalonii grămădiţi sub genunchi. ■— Ce să facă ? răspunse Titel Negruzzi. şampanie şi de trei-patru ori peseară coco pe nas. Şerban nu-l mai văzu. lui Şerban i se făcea frică. murdărie. haina descheiată. pe mozaicul negru şi galben.

se opri şi zări în clipa aceea. cu lună plină. devii un om de stat. — Las' că te ştiu eu. Care ? —A crăpat Ghighi Duca. Niciodată n-a fost.. De o parte şi de alta. — Şi cînd te gîndeşti — zise iarăşi Dim Cozianu — că avea calităţi mari. sub licărul lacrimilor de cristal ale candelabrelor. Dar nu era bun de nimic. Acum s-a isprăvit cu el: discuţia s-a închis. şi tot omul moale. măcar dumneata. Soţii Scarlat (el în haină de seară. Coană Elviro. iar doamna Scarlat. în capul scărilor. Erau doamna Elvira Vorvoreanu. Brînză bună în burduf de cîine. două felinare de fier forjat fixate în perete îi luminau. — Ti-am spus că am promis Lilichii Mavromihali să mai trec în seara asta pe la ea . şi palidă din pricina efortului de atenţie cerut de această serată. în maşină. n-o să mai fie nimic ca lumea. bestia. brîul de caşmir şi papucii. îndărătul celor şase oameni care stăteau în uşă. şi al femeilor în rochii lungi şi cu cape de blănuri. — Vezi-ţi de treabă. în uşa larg deschisă. 293 PARTEA A TREISPREZECEA Chinta regală I Într-o seară din vara anului 1931 sau 1932. spunea rîzînd Cezar Lascari. mustaţa neagră.. — Alexandra face totdeauna o migrenă cînd mă amuz eu bine. un cvadragenar palid. grupul bărbaţilor în negru. doamna şi domnul Cezar Lascari.— La Geneva . cu plastroane scrobite. — Felicitările mele . Orientalul domn Scarlat vorbi cu o voce melodioasă de bariton : — Dacă plecaţi voi. am ţinut să viu la voi neapărat. se vedeau scările şi covorul roşu. cu toţii opriţi în capul scărilor. tinerică. verii ei. mort. ca să intre în haina ţeapănă şi neagră a Europei . abia trecută de douăzeci de ani. zise Dim Cozianu. foarte bine dispus. cu trăsături frumoase dar moi. iar acolo sus. într-o încăpere despărţită de vestibul printr-o balustradă aurită. patru invitaţi ai doamnei şi domnului Scarlat plecară mai devreme decît ceilalţi. L-au găsit nişte trecători în faţa casei. dar nu pot s-o sacrific cu totul. şi domnul GiurgeaRoşcanu. Urmă o tăcere. subţirică. sînt în delegaţia romînă la Societatea Naţiunilor. Trenul gonea prin peisajul de pomi înfloriţi sub cerul albastru cu norişori nepătaţi. ştii ultima chestie ? — Nu. şi cu Titulescu ce faci ? rîse Dim Cozianu. . sub marchiză. ochi negri catifelaţi. una din primele pe care le dădea după recenta ei căsătorie) îi petrecură pe musafiri pînă afară. de parc-atunci ar fi dezbrăcat anteriul de şamalagea. Un trecător care umbla alene cu mîinile în buzunare. Şerbănică : sînt un mic şi june consilier şi nimic mai mult. alţi oameni în haine de seară dansau. Mai bine spunemi. sub cerul albastru străveziu. 297 pînă sus. mîine-poimîine o să fii şeful delegaţiei. — Fii serios .

Acesta tuşi. şi-i şopti ceva. O sărută pe doamna Scarlat. Alexandra zîmbi slab. te mirai cum poate zîmbi un asemenea manechin îngheţat în morgă. Alexandra.. Mă ocup de Sanda. dar dacă-mi mai rămîn cinci minute libere. de mult.. Cezar era bine 298 hrănit. tăind ceva cu palma întinsă. zise Alexandra. zîmbind. Ii dădu lui Scarlat mîna s-o sărute. soţii Scarlat intrară în . era bogat şi se însurase de curînd. fetiţo. apoi se sărută cu Elvira. Cezar Lascari. Nu-l vezi ? Eşti chior ? Sau preocuparea de migrena Sandei îţi tulbură raţionamentele ? zise Elvira pe un ton vesel şi tăios — mai mult tăios decît vesel. ai să vezi.. Cezar Lascari şi Manolică Giurgea-Roşcanu îşi luau rămas bun.. asigurîndu-1: —• No. ţeapăn. nevastă-sa.. Scarlat. — Bună seara. bine dispus. cînd îl vedeai zîmbind. Cezar Lascari o întrebă : — Ai maşină ? Să te duc eu cu a mea. care făcu în aer cu buzele un zgomot ţîţîit lîngă urechea Alexandrei în loc de sărut. Au revoir \ monşer : dînsa e o femeie foarte bine. Şi-l privi tulburător de neexpresiv prin monoclu pe Cezar Lascari. — Nu. no. Şi rîse. — Aşa că nu înseamnă că m-am călugărit. iar eu. şi vorbea cu un accent care-i era personal : pe nas. apoi dispăru în maşină. — Pa. care adusese o zestre importantă. parte din acţiunile petrolifere ale milionarului Şufană. murmura. rosti fără să clipească măcar din ochi : — Ei. mon cher..zise Elvira Vorvoreanu. cu bărbia rotundă. încheindu-şi o frază începută în casă. — Nu pot. capa. şi să ştii că-ţi trece imediat. GiurgeaRoşcanu era sec. şi totuşi silindu-se să rîdă politicos. cu vară-sa Alexandra Şufană. automobilul lui Cezar Lascari se depărta şi el. Şi o bătu uşor cu vîrful degetelor pe obraz. Eu n-o mai. eu de mult n-o mai. albă. monoclat. coniţă Eiviro. Cezar Lascari rîse ca de o glumă bună. descumpănit de enormitatea ce auzise. Elvira zise : — Aşa. Giurgea-Roşcanu. mulţumesc. cu un aer trufaş şi arogant.. mereu cu acelaşi zîmbet pal. Trena din tafta neagră a Elvirei se tîrî pe covorul roşu. Da. Giurgea-Roşcanu insistă. deformînd vocalele . nimic ! Făcu un semn prin aer. — încearcă . Prenez mon bras. din dragoste. Peste o clipă. te rog să mă crezi. uşa se trînti şi „limuzina" lui GiurgeaRoşcanu ieşi din curte. părea totdeauna proaspăt tuns şi ras şi ieşit dintr-o baie fierbinte. apoi coborî cu Elvira la braţ. bine dispus : avea treizeci şi unu de ani. strîngîndu-şi peste umerii goi. roză şi blondă. să ştii. ţeapăn -şi amabil. rîdea des şi uşor. era codirector al uneia din băncile bucureştene. uscăţiv. Abia se mai ţinea pe picioare. închidea ochii de durere de cap.. In aceeaşi clipă. Se sărută cu doamna Scarlat şi îi dădu mîna lui Scarlat. mai ocupă-te de nevastă-mea. mă duce Manolică.

</notă> 299 De undeva. pielea măslinie.. ca şi a lui Cezar Lascari.. — A. se auzea scîrţîit de vioară şi zdrangzdrang de ţambal. bine dispus. — Ce viperă e Elvira asta ! rîse iar Cezar. O durea prea tare capul.. — Poftim ? întrebă tare Cezar. iar trecătorul care privise scena porni mai departe. a lui Giurgea-Roşcanu (era. gura cărnoasă.. îi făcea gura şi mai roşie. ca mine de a .. Alexandra rosti anevoie : ■— Ce-ţi spunea Giurgea-Roşcanu ? Cezar.. şopti Alexandra.. da. Nu înţelegeam ce spui. ochii adînci şi verzi ca două lacuri glaciare.. — Au. E amorezat de nevastă-sa. Se vede.. pe furiş. cu mîinile în buzunare şi şovăind uşor... Alexandra mormăi înfundat : — Turbează că îmbătrîneste. pe care Elvira îl cumpărase la Veneţia . imediat în poziţie de apărare.. zise Cezar. Profilul Elvirei era pur. erau încadrate de un voal de mătase brodată alb-sidefiu.. — De nevastă-sa. Cîţi ani are ? Ia să vedem : e cu zece ani mai mare decît mine — are patruzeci — patruzeci şi unu de ani ! exclamă Cezar uimit. La revedere. stofa lucioasă cu ape roze şi opaline o făcea şi mai neagră pe Elvira." In maşină. să-i facă curte. Alexandra Lascari se ghemui la umărul soţului ei.. Giurgea-Roşcanu încerca să ghicească la ce se gîndeşte femeia. cu un geam între bancheta şoferului şi'locurile stăpînilor). nu striga aşa. ca să înceapă să-i spuie ceva. de aproape. lung şi spaţios.. meditînd asupra a ce vorbiseră. Cezar tăcu.. vopsită roşu întunecat. Alexandra nu răspunse.. Trecătorul se pierdu după un colţ. 300 În cealaltă maşină. •— De cine spunea că e drăguţă ? insistă Alexandra. Elvira trăieşte cu Manolică ? Mie aşa mi se pare. în capul mic îmbrobodit în mătase sidefie.. zise drăgăstos Cezar Lascari şi îi sărută părul care mirosea a Cuir de Russie.casă. Giurgea-Roşcanu o privea din cînd în cînd. miros de grătar şi de mititei îi gîdila nările.mea. O vedea pe Elvira că se uită pe fereastră (în clipa aceea treceau pe Calea Victoriei). Elvira tăcea. cu nasul subţire şi uşor arcuit. — Ce zici. care începu să rîdă. care nu înţelesese. la lumea . <notă> 1 Dă-mi braţul.. bărbaţii. un automobil american. Ştii că nu pare ? — Nu vedeţi voi. răspunse cu o indiferenţă bine judecată : — Ce sa-mi spuie ? Nimicuri.. că mă doare rău. cîntînd: — „Iubesc femeia. gemu Alexandra. dar nu izbutea să-şi închipuie ce se petrece sub fruntea îngustă şi încăpăţînată. Elvira turbează fiindcă-şi dă seama că îmbătrîneste. Ai văzut cum s-a înfuriat cînd m-am făcut că nu observ că-l tîrîie pe Manolică după ea ? Ce scorpie ! Cu nasul în umărul lui Cezar.

roz. o amabilitate de sus în jos şi. un briliant. galbenpai. la cei care-şi dădeau un aer neglijat şi sporiiv. şi de atîtea ori cu indiferenţa. Elvira detesta oamenii pe care-i vedea pe stradă. la Londra. era adevărat. pălării de panama. noaptea era senină. într-o parte. cărnuri topite în zgîrci mucilaginos. zdrenţe de stofă putredă. dar Elvira şi-o închipuia foarte bine întinsă în pămînt aşa cum o 302 văzuse printre crizantemele catafalcului.înghesuită pe stradă (era ora cînd se ieşea din teatre şi cinematografe). tot aşa. lumea întreagă. şi curînd după aceea — oase putrede în pămînt. la legaţiile străine se dădeau recepţii. iar ea. Maică-sa. trasurile cu muscali pe capră şi cu roţi cauciucate alunecau pe asfalt în trapul sonor al cailor. (Trecuseră ani. orbi vindeau ziare. cine fusese Lascăr Lascari ? Şi Lascăr Lascari era bunicul. cu mănuşi de aţă. Trupul său trist. cu o fixitate duşmănoasă.. de care se despărţise ? La fel: moft. Curînd de tot. Asta era avere ? In ţară era destul de mult. cu o încruntare întunecată şi tristă. Cerşetori întindeau mina . relaţiile. încheiate sub guler. numele. cei care voiau să pară tineri umblau cu capul gol. cu un fel de ură rece. doamna Elena Vorvoreanu. Şi pe urmă pe ea însăşi. cucoane fardate. întinerită. în ţărişoara asta — ce-i puteau oferi ? O prietenie protectoare. Dar ceea ce nu voia el să creadă. monoclaţi/ albi la faţă de multă pudră. era o foarte modestă bunăstare. Poate începînd de acum. cu cizme de lac. Tatăl — ofiţer demisionat din armata roraînă. Cocote cu obrajii daţi cu roşu. galbenă. Şi chiar dacă erau oameni importanţi — oarecum importanţi aici. maşini noi şi lucitoare treceau în mare viteză . Poate la anul. Elvira. i se p-ăreau nimic. şi atît. toată ţara. la mişcarea unei mîini cu inel . dincolo de frontieră. în schimbul unei scurte legături. friabile de putreziciune. Moft! Pentru asta trăise ea patruzeci de ani ? Pentru asta îşi dăduse de atîtea ori. Elvira era prost dispusă. cu poşeta sub braţ. unii cu buzele uşor fardate. Numele ? Cine ştia. şi apoi schimbată în lemn putred. Tineri şi mai puţin tineri ofiţeri strînşi în corset. terasele cafenelelor erau pline. şi era convins că i se pare doar . la Londra erau primite la curte debutantele. Detesta tot oraşul. trupul dezbrăcat ? îi venea să se sugrume singură cînd se gîndea. îşi pierduse viaţa. Trotuarele erau pline de lume. elegante. moda era să oferi o garden-party noaptea. în mii de case din cen-truj Bucureştilor se petrecea. se uitau peste umăr la urmăritori. Mai ales la o oră ca aceasta. la Paris aveau loc ultimele serate. nu însemna nimic. dar în lumea bună. treceau ful301 gerînd cucoanele cu ochii.moft. parfumată. cu genele negre de rimei şi cu cearcăne vopsite pe sub ochi într-un albastru nefiresc. Moft. cîte un briliant sclipea la o ureche. faţa . care nu va mai însemna nimic pentru nimeni. în curînd va fi o femeie bătrînă. iar uneori cu greaţă. Iată. Pierduse timpul. n-avea nimic din toate astea î Căci averea ei. Soţul ei. cu pălării albe. Relaţiile ? Nimica. era vie pînă mai deunăzi. cu ochii închişi. iar la Paris erai ignorat cu asemenea . în cazul cel mai bun. albe cu panglică neagră. bărbaţii purtau haine de şantung şi de buretă de mătase. iar printre cravate-fluture şi cravatele drepte apăreau şi cămăşi fără cravată. Elvira. şi oase înmuiate.

Se uita numai la femei. — Nu spuneam nimic. prăbuşirea. oarecare avere. roşie. oarecare situaţie.. Ionel Protopopiu — nu l-ai văzut lîngă el ? El taie şi spînzură. Şi pînă atunci — nimic ? Nimic decît aceeaşi mediocritate. zdrenţe. totuna e. Se gîndea. numai prin el se poate ajunge la vodă. Regele privea lumea de pe trotuar. care şedea lîngă el cu vălul veneţian pe cap şi capa de hermină pe umeri. şi-i înfige unghiile în picior prin stofa subţire a pantalonului. Elvira nu-l auzi. în drum spre restaurante şi cîrciumi şi spre paturile conjugale sau canapelele prostituatelor — şi care toţi o ignorau. iar străinii bogaţi să te ignore. căci dacă i se trăgea obrazul în partea cealaltă. încadrată de voalul alb. viaţa uriaşă şi brutală a lumii să se desfăşoare pe lîngă tine şi să treacă peste tine. îi înşfacă brusc coapsa. cu mustaţă tăiată la fel ca a regelui (era moda: şi Scarlat o purta aşa) şedea alături. Cea care avea să reuşească avea să fie adevărata regină a Romîniei. Nu mai era mult. 303 — Vodă a ieşit la vînătoare. Tresări de durere. — Cum ? întrebă ea. la Atena. Domnul Giurgea-Roşcanu se trezi că doamna foarte frumoasă. femei mai distinse nu-l interesează ? — E greu să ajungă pînă la el. sau prin regină... de capa de hermină Şi colanul de briliante. groasă.. Omul de lîngă rege se uită Şi el. Apoi maşinile se depărtară una de alta. se uita la oamenii ăştia de pe Calea Victoriei.. Avusese amante. Curînd. încercam să ghicesc l-a ce te gîndeşti. . zise Giurgea-Roşcanu. să-l reţie. O zări pe femeia cu ochii mari. figura autoritară şi obraznică. moartea ei ! O maşină descoperită trecu încet pe lîngă a lui Giurgea-Roşcanu. Cu dinţii încleştaţi. — Şi. deşi înţelesese foarte bine. deşi nu în prima tinereţe. i-ar fi căzut monoclul. pămînt viermănos şi ciumat. ieşiţi de la teatre. blond-roşcat. strălucitori într-o faţă întunecată. regina Măria. de care trăia despărţit şi care stătea la ai ei. ^Nici una nu ştiuse să-l fixeze. adăugă el zîmbind într-o parte — în partea cti monoclu. Nu-l asculta. bine îmbrăcaţi. verzi.frumoasă şi care începea să îmbătrînească — zgîrciuri. plini de mîncare şi de băutură. fiinţă obscură care dacă trăieşti sau nici măcar n-ai existat vreodată. La volan era un bărbat cu capul gol. deasupra de genunchi. „Regina" nu era soţia regelui. îl păzeşte camarila. satisfăcuţi. cei puternici din ţara ta să te ignore. Regele trăia despărţit de nevastă-sa. brun. cu o mustaţă ă l'anglaise peste gura buzată. ca să schimbe vorba. Cum ? Ce vrei să spui ? — Vînează cocote. şi ştia despre ce e vorba. ci mama lui. care-i acoperea pe jumătate bărbia teşită de degenerat. Le-agaţă de pe trotuar şi le suie în maşină. Ochii bulbucaţi. murmură GiurgeaRoşcanu. gura brutală şi senzuală — era regele ! Un bărbat tot de vreo treizeci şi cinci de ani. oarecare nume. el ţine cheile. trăiau mai departe pe lîngă îmbătrînirea. neruşinat şi lacom. — Şi ce spuneai ? întrebă Elvira. Să pătrund în dumneata măcar pe calea gîndurilor. Mai avea..

. apoi se întoarse şi continuă să se uite pe stradă . — Iartă-mă. Rîsul îi trecu însă repede. iar în nări mireasma şi mai sălbatică.. Am întrebat numai aşa. Dar dacă-mi mai trage palme. privind-o tîmp. de ce ? Vrei să-ţi vîri ghearele şi-n el ? întrebă Giurgea-Roşcanu. zise ea. Splendidă femeie. cu o pernă sub cap şi cu plapuma trasă pînă la subsuori. cu plăcere. cu braţul rotund. Giurgea-Roşcanu se gîndea că privirea asta. ca să-i vîre în ochi victimei tufa sălbatică de la subsuoară. cu lumina ei oblică şi puţină îi adîncea cutele de pe lîngă gură. — Da. Nu face nimic. în camera de dormit a Elvirei. Ştii că sînt fericit să te văd cît de des. — II cunoşti personal pe Ionel Protopopiu ? întrebă ea. Totuşi. dar îi era frică să nu interpreteze iarăşi greşit şi să se trezească iar cu o pereche de palme. Giurgea-Roşcanu. Elvira. încercarea moarte n-are: — Da. Era fermecătoare : cu buzele purpurii. ar însemna un singur lucru . Dantelele aşternutului încadrau figura sa care era şi mai uscăţivă. — Eu. dinţii albi. O şuviţă a părului negru şi plat îi cădea lui Giurgea-Roşcanu pe frunte. eşti nebună 2 După ce-mi faci semn. să iei ceaiul? Neîncrezător. aţîţat. Giurgea-Roşcanu rămase înlemnit.. bestială. pipărată. Ea îi zîmbi. aplecat să-şi caute pe pipăite monoclul pe jos în maşină. cu fard roşu şi zîmbea — un zîmbet de suprafaţă. indignat. Pe perna cealaltă. surîsul îi pieri. în mod normal. îl întrebă. dar Giurgea-Roşcanu nu vedea decît voalul veneţian şi ovalul pur şi măsliniu al 305 obrazului. cucoană ? Ce. şi nebună . iute. „Frumoasă femeie. domnule ? întrebă rece Elvira. privindu-l în ochi: — Nu vii mîine pe la mine. şi gura pe dinăuntru roz. Elvira tresări şi ea şi-i 304 cîrpi prompt două palme. — Ce ţi-a venit. şi o apucă şi el în chip asemănător pe Elvira de coapsă. nebuna ? se întrebă el îngrijorat. repede. domnul Giurgea-Roşcanu şedea în capul oaselor. buzele. cu gura întredeschisă. astfel încît Elvira păru o femeie de şaizeci de ani. şi nemulţumit că-1 găseşte spart. Apoi. începu să protesteze : — Cum. Elvira începu să rîdă. Veilleuza de la capul patului." Peste două săptămîni. murmură Elvira. cu politeţe.. într-o noapte. se gîndea el.. se gîndi iute că e momentul pe care-1 aştepta.. iar cu cealaltă mînă de umăr şi o trase spre el ca s-o sărute. cu obrajii înfierbîntati de palme.. dumitale ? Cînd ? Giurgea-Roşcanu îi explică. şi fuma. N-am vrut. cam subţire. Stăteau de vorbă. — De loc.. Elvira îşi făcuse iarăşi. şi mai lividă decît de obicei. adus sub cap. şi în patul Elvirei. coborînd uşor genele-i lungi peste cele două lacuri de gheaţă verde. lăsînd loc unei hotărîri care-i împietrea faţa şi-i fixa privirea. părul nocturn al Elvirei se risipise în viţe unduite ca şerpii în jurul unui cap de Gorgonă .. Dar în loc să •scoată o exclamaţie nearticulată şi să încerce să-i desfacă mîna. Merită.scăpîndu-şi monoclul de sub sprinceană. încercarea moarte n-are. din curiozitate.

Singurătatea în marile hoteluri. şi alunecă pe fereastră afară în noaptea caldă. sau aventurile i-nfamante cu şoferi. cu valeţi. o mică bucureşteancă. printre care regele nu era decît unul din cîteva mii. Se cutremură şi-şi trase plapuma peste umeri. vreo burgheză pe care Elena Mavromihali sau Betsy Ipsilanti n-ar fi primit-o niciodată în saloanele lor. Nimic. ca să nu-şi simtă golul şi nimicul din suflet. pîuii. Am crezut la început că e un imbecil. Trebuia să izbutească. Elvira se uita pe fereastră. — Acuma se pare că trăieşte de cîtăva vreme cu o doamnă Lupescu.întrebase. Cine ştie ce mică îată de negustori sau de funcţionari. Acuma agaţă cocotele pe Calea Victoriei.. — Nu e frig. Se gîndea la mijloacele de-a se apropia de rege. Trebuia să-l vadă pe prinţul Dimitrie Ştirbey. suflă . Era foarte păzit. Altfel. necum lumea bună de la Londra sau Madrid . o aştepta bătrîneţea obscură. dar se gîndi că o doamnă Lupescu nu-i poate sta împotrivă. Trebuia să-l cucerească pe rege ! Nu se putea altfel. şi nici măcar Marta Bibescu sau Lupoaica (cum i se zicea principesei Cantacuzino. plictiseala desperată. a santal şi a sudoarea de brună a Elvirei . — A lăsat-o pe Zizi Lambrino încă de la Paris. se desfăşură. născută Rosetti-Teţcani). spunea Giurgea-Roşcanu. ca GiurgeaRoşcanu. E cald. n-avea s-o distreze. care acum nici nu ştia că ea există. Trase din ţigară . urmă el. zise Giurgea-Roşcanu cu o superioritate elegantă şi dispreţuitoare. pînă la gît. unui 306 ofiţer. Nu dădu din umeri. cîte-o actriţă. lectura care nu putea ţine loc de viaţă. trebuia să-l vadă pe domnul Maniu şi pe domnul Nicolae Iorga şi pe domnii Brătianu pupîndu-i mîna foarte respectuos şi ea să se uite cu oarecare indiferenţă peste cheliile lor . micile jocuri de cărţi. care-i purtau capul de crupier. Nici n-avea încotro. s-o primească în lumea lor. în ciuda diferenţei de vîrstă de douăzeci de ani dintre ei. ca dintr-o doară. de-ăia cu pasiuni" pe-o viaţă întreagă. Dar acuma văd că s-a maturizat. i-a venit mintea la cap.. ştii şi dumneata. Era sigură că-l va cuceri. deşi astea primeau fel de fel de artişti şi de lume amestecată. cheamă la palat cîte-o cîntăreaţă. Simţea nevoia să se uite de foarte de sus la oameni. verile interminabile la ţară. Elvira tăcea. una care nu văzuse nici măcar Parisul. Nu se putea ajunge dintr-o dată . nimic. împrejurul lui erau oameni geloşi de privilegiul lor. 307 — Ţi-e frig? întrebă domnul Giurgea-Roşcanu. de sfînt bizantin. urmă Giurgea-Roşcanu înălţînd cu dispreţ umerii costelivi. atît de luminoasă încît vîrfurile plopilor din stradă se vedeau că sînt verzi. nu lăsau să pătrundă decît prieteni de-ai lor sau oameni care plăteau. trebuia ca la Londra sau la Paris oamenii cu adevărat bogaţi. gînditoare. Călătoriile care cu cît faci mai multe cu atît te scapă mai puţin de tine însuţi. fumul pluti In odaia care mirosea a Soir de Montmartre. Ea nu răspunse. la braţul regelui. nevasta unui nu ştiu ce. a patcfcciîîi. devenind atent şi politicos cu ea. despre rege. nimic să-i ia de pe suflet cumplita plictiseală de a trăi. albastră.

Şi într-adevăr. în salon. parcă-mi vine să le dau ceai de muşeţel. o casă ca a lui Bubi îpsilanti. care smulgeau din întuneric un colţ 308 de fotoliu sculptat şi aurit. <notă> . Elvira şi Alexandra şedeau şi beau ceai. cu zece-cîncisprezece saloane : asta e o casă. e imposibilă. nu şi nu. împreună cu alţi cîţiva domni şi cucoane. mimată. Perdelele erau trase pe jumătate. întrerupîndu-şi meditaţia. Giurgea-Roşcanu se gîndea. Era o oarecare mîndrie indiferentă în tonul ei. şi asta o necăji pe doamna Mavromihali. răspunse prompt şi cu pasiune. cu lemnul lucios şi cu ape adinei ca o mătase. Cezar şi Alexandra locuiau în casa bătrînească din Culmea Veche. Era grasă. spunea Alexandra. regele însuşi să-şi spună : „Ce femeie !" O pasiune falsă. actualul proprietar al casei. Te-am corectat: spuseşi zece-cincisprezece. jucată. Trebuia ca-la fiecare etapă. e casa lui. copleşit. E conservator afară din cale. E îmbîcsită. al întregii întreprinderi. se întoarse spre Elvira şi o luă în braţe. în lipsa bătrînului Lascari. Elvira era la verişoara ei Alexandra Lascari. Domnul Giurgea-Roşcanu. Aristiţo dragă. şi de afară cădeau înăuntru fîşii late şi oblice de lumină ca mierea. ce femeie !". se juca cu umbreluţa de pe genunchi. — Douăzeci de case ? întrebă mirată doamna Mavromihali. — Trebuie să-ţi spun că hardughiile astea vechi au şarmul lor. Cealaltă zîmbi: — Douăzeci de saloane. cu ceafa rasă şi bobhead 2 sau bubikopf3. prietenă de-a lui Şerban Lascari. dacă tot copii cumpără socru-tău. vrei să dai recepţii într-un apartament la etajul patru. cînd am musafiri. zise doamna Mavromihali. cîte un bărbat să se gîndească : „Domnule. care spuse cu acreală : — Douăzeci. Sînt douăzeci. mobilate cu douăzeci de serii de mobile franţuzeşti false. în clipa aceea aflat în străinătate. — La urma urmei. GiurgeaRoşcanu nu era decît prima. secretarul şi omul de încredere al regelui. Şerbănică. El. dar jucată cu o energie care-i înşela pe superficialii şi mediocrii oameni ce-i erau Elvirei amanţi şl nu simţeau nimicnicia sinistră a comediei. Ce. şi cu umerii plini . — Douăzeci. cu răsuflarea tăiată : „Ce femeie. Şi sînt foarte bune pentru recepţii. ca sa fie în ton cu decorul. Pasiunea asta era o condiţie a succesului întregului plan. cu tapiseria plesnită de vechime. zornăindu-şi brăţările. Pînă acolo trebuiau făcute cîteva etape.nici măcar la Ionel Protopopiu. Măcar de le-ar fi luat Louis XV. sau un scrin pîntecos. — Nenea Şerbănică nu vrea cu nici un preţ să mă lase să-i aranjez casa. şi mobilele astea inconfortabile. spuse doamna îpsilanti care şedea alături şi-şi bea ceaiul. Vrea pe pereţi portretele de bărboşi cu anterie şi cu hangerul în brîu. Elvira. şi toate Louis XVI sau Empire. domnule! Ce femeie!" II Peste o săptămînă. care-şi isprăvise ţigareta. elle est vieillote !. din patru-cinci odăi ? Uite. iar la urmă.

la „Monte-Cristo". Picioarele cam. apoi îşi aduse aminte că . spuse doamna Ipsilanti. şi voiau să audă. Nu ştiţi istoria cu Lenuţa Cascarache? Lenuţa Cascarache era o cunoscută eîntăreaţă de prin localuri. Şi cu o adevărată garde du corps. — A.. — Dar măcar e bine făcută ? întrebă cu un aer dezgustat doamna Mavromihali.. tot iritată şi căutînd un punct dureros la înţepătură. mai mult director de tripou decît altceva. care tresări dar nu izbuti să spuie nimic. devenise atentă de vreo două minute. care pînă atunci se plic310 tisise şi nu asculta. explică ea cu un zîmbet otrăvit adresat 'doamnei Mavromihali.. </notă> 309 Doamna Ipsilanti zîmbi însă cu aceeaşi indiferenţă superioara : — Draga mea. fiindcă Louis XV de la un cap la altul ar fi fost monoton. l — Est-cq qu'il merite d'etre garde tant que cela.. — E zgîrcit. nu e chiar în fiecare noapte la club. Bubi mai iese cîteodată şi cu mine. Carnaţie frumoasă. son corps?2 întrebă Elvira.. 2-3 Tunsă băieţeşte. de ţinută severă. de femeie cu părul roşu. Bubi sade toată ziua la club şi joacă baccara. zise domnul Scarlat. Regina primeşte la doamna Teodoru-Kostaki. sînt mai multe stiluri. Bien en chair.. am văzut-o ! zise doamna Ipsilanti. — E. dar în intimitate. — Şi nici măcar nu daţi recepţii în ea. Colonelul povesti cum o chemase regele la el şi o trimisese acasă cu o sută de lei. apoi imită glasul şi accentul Lenuţei : — „Hăpăi hăsta e rege ? După ce m-a dăşălat. Parvenea să stea ca pe un divan turcesc pe această mobilă făcută într-o vreme de etichetă ?i maintien. Ce vrei ? răspunse doamna Ipsilanti. — A... Cucoanele şi domnii nu ştiau. hîmî mai dă şi un sutar ? îl bag în aşa şi pe dincolo dă rege. fiica marelui lăutar Cascarache. spuse doamna Mavromihali. întins pe o canapea ţeapănă în tapiserie de Aubusson. vous savez3.. sări să schimbe subiectul: — O casă unde nu se dau recepţii e palatul.. asta-i culmea.. speriată de ce ar putea urma (era într-adevăr suferinţa doamnei Ipsilanti că prinţul ajunsese un fel de rege al cartoforilor din Bucureşti. fratele Elvirei. Alexandra Lascari. nu e rău. __ Şi doamna Lupescu ? E mereu cu ea ? întrebă dînsa. mă aşa şi pe dincolo în mustaţa lui ! Hăsta-i rege ?" Cucoanele rîdeau.1 E bătrînicioasă. Eram cu Bubi într-un bar unde vine destul de des ea. — Primeşte. căci cealaltă urmă : — Doamna Lupescu vine des. rece de tot. spuse colonelul Mişu Vorvoreanu. dacă e al regelui. după cît se pare. Elvira. iar regele nu primeşte de loc. şi pomenirea acestui fapt nu putea decît să învenineze conversaţia). Cucoanele şi domnii zîmbiră.

însoţită de Giurgea-Roşcanu. trec pe lîngă voi . iar la deget un rubin aproape negru în care plutea o picătură de foc. uşa de jos se deschise. foarte citit. Deodată. seara. Aici era tăcere. le excită dorinţa de-a se apropia de această femeie neagră cu ochi de gheaţă verde. roşii. purpuriu . Nu. monoclat. Lămpi moderne (crini de sticlă mată pe suporturi nichelate) făceau pete difuze de lumină aurie pe. Şi vorbi despre altcevaIII A doua zi. privirea care trădează ideea <notă> 1 Gardă personală. cobora pe covorul roşu al scării care ducea la subsol. ca să treacă două cucoane şi trei bărbaţi. la mînă şi în păr. care-i face pe cei de faţă curioşi. un domn în haină de seară ieşi şi ţinu canatul la perete. ştiţi. nu ajungea pînă la pămînt. zîmbetu! satisfăcut. cercetătoare. maşinile. şi le studiase cu un ochi critic. Pentru o împrejurare ca aceasta. ce vrei să-l intereseze pe vodă ? Nu-l ştii ? — Se pare că e un om foarte inteligent. e prea proastă. îşi dădu seama că i se citise în ochi interesul acela absorbit.. Elvira purta o rochie de seară de un roşu adînc. cu genele plecate. sînt discretă şi rezervată. dar menit oricui se află în apropiere . pe cînd erau ei îa mijlocul scării. care venea de la o recepţie a ambasadei republicii Buenos-Ricos. nu prea reuşite. pasiunea sau viciul. se oprise la zîmbetul neadresat nimănui. mai multe zîmbete. şi pe urmă. Elvira ridică genele şi le . dispăruseră uşile cilindrice de sticlă. în fine. trecătorii. părea mai crupier de cazinou decît oricînd. ţinîndu-şi poala rochiei. uitaţi-vă la mine cum sînt. cum este orice cucoană mare. nu e rău de loc. ce ştiu eu. ziduri mute în eternul calcio-vecchio de culoarea cafelei cu lapte. n-o să ghicească". Nu-l ţinea la braţ pe Giurgea-Roşcanu. căci rochia. seducător şi tainic. căci Elena Mavromihali îi zvîrli o privire iute. verzi. Apoi se consolă : „Ei şi ? N-are ce-mi îace . iar Elvira nu ştiu să-şi ferească ochii. deşi ştiu că sînteţi aici şi. potrivit modei acelui an. — Şi ce are ? întrebă tot rece Elvira. şi regretă îndată că vorbise." Secretul aţîţător. briliante. ce fac eu. Numai fizic ? — Ei. care. încă de pe la optsprezece ani.. mînecile îi erau crăpate de la umeri la încheietura mîinii şi lăsau să se întrevadă braţul palid . aproape stupid. Se presimţea mai mult decît se auzea muzică de jaz. 2 Oare merită trupul ei să fie chiar atît de păzit ? 3 Durdulie. ce am eu. gest inutil. Elvira. şi nici nu vă puteţi închipui: puteţi bănui. îşi vopsise unghiile în acelaşi roşu şi purta 312 la gît. în frac. care avea aerul de-a spune : „Vă ignorez pe toţi. firmele de neon albastre. Portarul în uniformă cu fireturi închisese uşa . al omului care e preocupat adînc de ceva greu de mărturisit. Dar agreabilă. zîmbea în gol. Cobora. dar nu să vă închipuiţi. pereţi. spuse Elvira. la barai „Monte-Cristo". şi nici măcar nu fac paradă. ţeapăn şi palid. care se aprindeau şi se stingeau fără încetare. </notă> 311 fixă. încercase.Alexandra Lascari le are destul de groase şi zise : — Cam.

spilcuit. cu un lănţişor subţire de aur la piciorul stîng. Elvira ridică genele şi o măsură. nu numai că nu era deosebit de politicos. mereu zîmbind. dar nici măcar indicat. — Care? Nu. pe doamna Lupescu din cap pînă în picioare. Era doamna Lupescu. Titel Negruzzi era un om tînăr. domnule ! zise unul din ei. cînd deodată doamna Lupescu ridică ochii şi zări perechea care cobora : femeia subţire şi neagră. unde jucase chemin de fer. observînd că doamna Lupescu îl văzuse. foarte salonard. în urmă cei trei bărbaţi. n-am fost atentă. la club. sub ciorap. în garsoniera unde-şi dormea somnul agitat de cartofor. De braţ cu dînsa era o cuconiţă blondă. o atenţie. un gînd. Cînd erau la trei trepte depărtare una de alta. adăugă în concluzie Ionel Protopopiu. albă şi trandafirie. Nimeni nu-l văzuse la birou şi foarte puţini la el acasă. apoi. — Ionel. ceilalţi îşi surîdeau.. în vreme ce prima femeie urca. Coborînd. adesea chiar dimineaţa. Un avocat. — Da ? Femeia era bine. IV Nu trecuseră decît doar cîteva săptămîni cînd. Lucrurile se întîmplară în felul următor. Titel Negruzzi venise de la „Jockey Club". îşi păstră pe buze surîsul satisfăcut şi tainic. apoi făcea o baie. de treizeci de ani abia trecuţi. pe care-i urmă cel ce deschisese uşa şi care era Ionel Protopopiu. apoi trecu. şi văzu cura bărbaţii se salută cu domnul cu monoclu. şi se întorcea tîrziu după miezul nopţii. — Ce femeie. E Giurgea-Roşcanu. cu mustaţa tăiată ca a regelui. zise ea. şi răspunse cu o privire mirată şi oarecum îngrijorată. domnul Titel Negruzzi plecă de la doamna Lupescu ca să-i facă o vizită Elvirei. bine hrănit. îşi petrecea ziua în bodegi şi restaurante. foarte răspîndit în lume. — Ionel. nădăjduind să facă un pokeraş „ca să-şi mai schimbe ideile". în rochia purpurie.coborî îndată.. o încordare cumplită în privirea aceea senină şi verde. voinic. băutor de whisky şi fumător de ţigări de foi . cine erau ăştia? Am văzut că-i salutai. la gleznă. spuse doamna Lupescu şi continuă să urce scările. şi domnul sec şi şters. Cretin.. întreg grupul începu să urce rîzînd şi vorbind. într-o seară. spunea el. şi care avea o sinecură la o mare instituţie de credit. Foarte monden. spuse doamna Lupescu. Doamna Lupescu simţi ceva. în curînd uită de necunoscuta în rochie purpurie. Cu oarecare efort. elegantă. nici măcar prudent. scuzîndu-se oarecum. Giurgea-Roşcanu murmura : — Ai văzut-o pe cucoana aia ? Era Madame Lupescu. Apoi se întoarse după cei doi.. la doamna Lupescu. spuse Ionel Protopopiu. se schimba şi pleca iar. spuse Elvira cu indiferentă şi intră în local. Nu era indicat să admiri altă femeie în prezenţa doam313 nei Lupescu. Ionel Protopopiu urcă mai repede . tuşi încurcat Şi făcîndu-se deodată preocupat ca de ceva serios începu să le vorbească în şoaptă celorlalţi doi. ca să se întoarcă seara să-şi puie 314 o cămaşă scrobită şi smochingul sau fracul cu care se întorcea acasă spre . în vizite. — Nu-l cunosc decît pe el.

pe Ionel Protopopiu. semăna cu un maimuţoi bătrîn şi zîmbea ca dintr-o mare depărtare. Şi." Domnul Corîiotu era sec. Domnii Gherson şi Corfiotu erau în vizită la doamna Lupescu. Nici un om. era primit pretutindeni. . animale de cumpărat. rece. chel. şi avea să iscălească comanda deasupra numelui ministrului de Război. Şi acum. prea bine : toţi aveţi coadă ca şi mine. şi mergînd foarte ţeapăn. de-a fi primul. — Eu nu joc. Pe mine se vede. Toţi. Domnul Lascari. patronul unei mari uzine metalurgice din provincie. cărunt pe tîmple şi la ceafă.. asta ştiu. Pentru numele şi rudele lui (nu Negruzzeştii din Moldova. — Eşti ca o regină. plin de voioşie şi bunăvoinţă pentru toată lumea. şi cu obrazul plin de creţuri . gras. Ii trimiseseră flori. într-o reţea şi o armătură de oţel. era în duel cu domnul Gherson. vai. Cezar Lascari era codirector al băncii care urma să crediteze pentru import de materii prime firma cîştigătoare a duelului. beat. mai precis. rîdea. urmă ea. Domnul Vasilescu-Rîmnic era ministru de Finanţe : el avea să semneze decizia de plată pentru tunuri. hai să ne înţelegem asupra preţului. pentru o comandă de tunuri a statului romîn. pentru figura sa plăcută şi veşnica-i bună dispoziţie. părea că vrea să spună : „Nu faceţi eforturi : tot nu mă convingeţi. o găsise pe doamna Lupescu în rochie de casă de catifea neagră cu hermină la gît. cu obrajii atîrnînd în pungi de piele veştedă. îmi pare rău. cu toţii animale. jovial. stăpînit. Titel Negruzzi salută pe rînd pe domnul Gherson. cu pungi vinete sub ochi. dar în Bucureşti. pe cînd se înclina. ca de foarte de sus şi cu oarecare mîhnire. Vasilescu-Rîmnic. Şeful suprem al armatei era regele.. cel mai tare. Ionel Protopopiu era secretarul regelui. Ii cunoşti pe domnul Gherson şi pe domnul Corfiotu ? Pe Ionel îl cunoşti. pardon. care avea tot o uzină. cu cîteva fire de păr cănit pe chelia lividă. — Ia mai taci. cel mai bogaî. spuse el. Animale. Gherson era scund. Ştiu. nu.. confidentul său şi omul la toate. înrudită cu principii Ipsilanti. îi sărută mîna. înţelese că el e figurantul inofensiv care dă aparenţa întîmplătoare şi nevinovată a unei întîlniri prieteneşti.. domnul Negruzzî. Doamna Lupescu îi pusese mîna pe umăr. pe domnul Corîiotu. după sandvişuri cu icre negre şi whisky voiau să facă un poker. dar voi sînteţi la fel. Chiar în clipa asta. ci o familie din Ţara Romînească. Nu cunoştea decîf pofta nebună de-a avea puterea. apoi se ridică : Şi de! Aşa se şi cuvine. palid. ştrengarule. — Nu joci jocuri de noroc ? Dar politică faci ? îl întrebă zîmbind ironic şi trist domnul Gherson. Acum. Iar Titel Negruzzi.zori sau după răsăritul soarelui. coborîtori sau colaterali ai lui Constantin Negruzzi. pe Cezar Lascari şi pe ministrul VasilescuRîmnic. cu Lăscăreştii şi Cozienii). la mîneci şi la poale. Dacă ' s-ar fi transformat toate vinele şi arterele în oţel. n-ar fi arătat mai 315 puţin rigid. dar asta e. Sînteţi maimuţe şi voi. darîşi dădu seama îndată. domnul VasilescuRîmnic. In seara aceea. care nu ştia despre ce era vorba.

şi un vargueno pe picioare . pe cînd cei patru domni. Gherson rîse amabil. îl puneam să-şi suflece manşetele şi să nu se atingă de cărţi. vrei să spui că politica e hazard ? întrebă ministrul. Ionel Protopopiu şi Titel Negruzzi se aşezară împreună pe o canapea. Joc jocuri de noroc. vechi. ei. — Nimic nu e hazard.. încercă să studieze locul ca să-i treacă somnul. aveam un camarad care trişa ca un savant. — Se pot afla. ce zici de puritanul ăsta ? rîse VasilescuRîmnic. cu mîiniie lipite. — „Pe-ăilalţi. Tebrizuri. îl convinseră chiar şi pe VasilescuRîmnic. Vasilescu-Rîmnic spuse: — In politică ar fi bine să-i ştii cărţile partenerului. — Ei. un geniu. trişa şi cînd tăia ! Dar îl înţărcasem complet. ce să fac ? îi tund. de ce ai aruncat... prieteni. lăzi de nuc vechi şi stejar înnegrit.. care-ţi amintea de papuci de cadîne şi tălpi goale de hadîmbi . de ce ai mai cerut. Cînd venea la el să le facă. Corfiotule ? întrebă Gherson. Rîdeau şi ceilalţi. îl obligam să le paseze.. era obligat să-şi joace cartea... economic. nu ? Corfiotu zîmbi de parc-ar fi muşcat într-o lămîie.. stăteau de vorbă. într-un cuvînt. rosti rece. 316 . Covoare orientale. băiatul ăsta. — Chestia e să calculezi tot. coniţă ? — La ecarte ? întrebă ea. îi era somn : băuse prea mult. Gherson îl privi lung.. Dar pe voi. Titel Negruzzi lăsă capul pe speteaza moale şi adîncă a canapelei şi se uită împrejur printre gene. •— Mai aveţi ? De ce nu. Protesta. cu o mînă în buzunar şi cu ţigara în cealaltă. spuse el cu îndoială. Doamna Lupescu făcea un ecarte cu Ionel Protopopiu. ■— Ce zici. nici aşa !" Titel Negruzzi rîdea. cînd jucam cu el. trei sferturi sifon). nici nu vi-l pot descrie. cellalt.— Ce. Corfiotu zîmbi pal. Gherson ieşi cel dintîi din cerc şi se apropie de masa de joc. Avea un cap.. şi atît. De-aia. şters. Şi nu i le dădeam nici să le taie! Domnilor şi scumpă doamnă. noi. să stea de vorbă. ce să fac ? Dar pe voi." repeta Titel Negruzzi. săracul : „Mă. un Hamadan mare de un roşu stins. cu ochii plecaţi... aduse de la Florenţa sau Roma. — Pe noi nu ne primeşti. — Totul e să ştii să trişezi ! spuse Titel Negruzzi. de ce licitezi. la regiment. ce mă credeţi. Totul e să trişezi bine. cu glas puţin şi fără intonaţie. domnul Corfiotu. cînd calculezi bine. pe care se încolăceau frunze sculptate şi putti grăsuţi. care băuse repede două pahare de whisky cu sifon (un sfert whisky. nu se mişca. eu. Cezar Lascari făcea o pasienţă la bar. Arhimede! Newton ! Ştia ce cărţi ai. Şirazuri. — Trebuie să calculezi tot. Uite. Parcă e quaker sau prezbiterian. răspunse Corfiotu. faci un joc mai sociabil ? — Vreţi să facem un poker ? întrebă cu indiferenţă doamna Lupescu. mă ? Să vă trişez pe voi ? înţeleg să ziceţi deăilalţi: pe-ăilalţi îi trişez. murmură Corfiotu. şi care erau vădit vechi.— Nu sînt. 317 Ceilalţi voiau.

— Şi eşti invitat la ea astă-seară ? Prezintă-mă o dată şi pe mine. domnule ? L-a ţinut pe idiotul de Ipsilanti. cu o tonă de aur şi argint pe ele. Icoane pe pereţi. eu sînt plevuşcă." — Te plictiseşti ? întrebă Ionel Protopopiu.. monşer. sora lui Şerbănică Lascari. zise Ionel Protopopii! indiferent la auzul acestui nume care nu-i spunea nimic. bijuteriile ei sînt cele mai remarcabile. enorme. dar ce-i trebuia chelului tichie de mărgăritar ? Ţoapa tot ţoapă rămîne. poate că n-o să te intereseze. te caută cineva la telefon. dar nu mă plictisesc de loc.. Are cele mai frumoase bijuterii din Bucureşti. cizelate şi aurite . zăvoare. Ah ! Am prins-o. Telescop. . ca la Max Auschnit. vechi. în genul filmelor americane. cu excepţia perlelor reginei. — Voiai să joci ? — Cum să joc? spuse Titel Negruzzi. roşie. a trăit şi cu Nicky Mavromihali. spuse Ionel Protopopii! zîmbind. şi a divorţat. — Eu ? mormăi Titel Negruzzi. Cum n-o ştii. Splendide. — Cum ? Cu Giurgea-Roşcanu ? întrebă Ionel Protopopiu. nu-i rău pentru o mică prostituată. acum e colată cu imbecilul de Giurgea-Roşcanu. Una brună de tot cu nişte ochi verzi şi plină de bijuterii? — Plină e puţin spus. şi cu Romano. dar dacă facem o rezervă şi aici. îl ştii. şi piele da Cordoba şi balamale. Nici <notă> 1 Nu-i rău. Fata coanei Elena Vorvoreanu. pat cu baldachin şi un mic bar. puştiul. peste o secundă se-ntoarse şi se duse la doamna Lupescu. ce-i drept. mă iei drept Rotschild ? Nu.. a smaragdelor brîncoveneşti şi a smaragdelor GhicitIeştilor. — Domniţă. „Pas mal. Şerban. lacăt. — Intîi să-ţi spun cum e. O ştii ? —■ Nu. — N-o ştii ? Adevărat: ai stat mai mult la Paris. fiindcă sînf invitat la Elvira Vorvoreanu.. Acesta se ridică iute şi ieşi. aproape sumbru. împodobit cu catifea tocită. </notă> 318 n-aş avea cînd să mă plictisesc. totul stins. Nu ştiu. ca o cucoană adevărată. De unde o fi învăţat bunul-gust ? Că doar nu de la vodă. şi cu Augusta Hagibei. Vrei să joc poker cu papa Gherson şi cu Corfiotu ? Ce.. la repezeală să-şi facă o casă discretă şi somptuoasă. E vară bună şi cu Cezar şi cu Alexandra.. devenit foarte atent.. cu ce e pavat oficiul în casă la Gherson şi la Corfiotu . sînt decor. Un fecior veni fără zgomot şi se aplecă să-î şoptească ceva lui Ionel Protopopiu.. perdele de lame. unele arhaice. Mă aşteptam la mobile de aluminiu. te asigur. pas mal pour tine petite putain ' — se gîndea Titel Negruzzi — uite ce poate face o mică cocotă bucureşteană : a învăţat. răspunse binevoitor şi serviabil Titel Negruzzi.răsucite. în culori potolite. bineînţeles. din tot restul. tatăl lui Cezar.

Titeî Negruzzi luă dintr-un morman de piese de aur şase bucăţi şi le aruncă pe masă. frăţeşte ! Titel Negruzzi tresări şi se dezmetici. ministrul transpirat de cîştig. — Ei. cum nu. — A. blajin. cedîndu-i locul. nu sîntem mazete. Ştiu cine era la telefon : quelqu'un qui vous aime '. doamna Lupescu se întoarse şi-l văzu pe Titel Negruzzi că fumează un trabuc şi vorbeşte încîntat. muntele de bancnote şi de aur. <notă> 1 Eu sînt norocosul ! </notă> 320 Titel Negruzzi se uită la ea cu o admiraţie voită. bonom. a mers ? spuse doamna Lupescu. nu ştiam că sînteţi mazete. Şi-l arătă pe Vasilescu-Rîmnic. Uite. spuse eî cu obişnuitul său calm indiferent. Cu un zîmbet crispat.. cu ochii strălucitori." „Totul e să trişezi bine. apoi întrebă : — Cine vorbeşte ? — Eu am oferit miza. Gherson se uită la cărţile lui Titel cu un surîs ostenit. luă cărţile şi le privi. Ceilalţi nu părură că au auzit. maşinal.. Corfiotu. Dintr-o privire. Peste un sfert de oră. cu un teanc de bancnote şi un maldăr de napoleoni în faţă. Titel puse optsprezece. zîmbind. strîngea spre el banii cu mîna. Erau patru pici. maimuţoi. spuse Titel Negruzzi. bătrîn şi trist. Domnul Corfiotu aruncă douăsprezece. . — Fă cărţile. Gherson plăti. care adunase întradevăr în faţa sa hîrtii şi poli de aur de nu mai ştia cum să nu-i cadă pe covor. mut." Ce metodă mai elegantă ca să .. — Fleac! Cest moi le veinard!1 exclamă Titel Negruzzi. spuse Titel Negruzzi bine dispus şi cu pleoapele căzîndu-i peste ochi de somnoros ce era. domnule Negruzzi. spuse Gherson. să mor eu dacă nu. — Chinta dumitale e aproape regală. Poftim. de-acum înainte joc numai cu mari oameni de afaceri. Vasilescu-Rîmnic se retrăsese din licitaţie. doamna Lupescu zise : — Să împărţim. rece. spuse VasilescuRîmnic. cuprinse tot: domnul Gherson. — Dacă era doamna în locul meu. — Nu sîntem mazete. chinta era cu siguranţă regală. cucoană. el dădu din cap. iar Corfio tu trei aşi. Titel. Se aşeză. Cei doi plătiră. mă-ntorc îndată. mai mult simţind decît văzînd. N-avem carte. ţine-mi dumneata locul.N-avem carte... Doamna I-upescu se sculă şi puse cărţile pe masă cu faţa în jos. Titel. viitorul mi-e asigurat. se vecie după ton. vrei ? 319 — Da. mai mult fără privire. după ochi. Şi se ridică. .Ea ridică ochii. excelenţa are carte şi cîştigă. — Chintă de as. Din obişnuinţă de cartofor. — Iertaţi-mă . şi aici. cu ochii în gol'. Gherson aruncă pe masă o chintă de damă. spuse domnul Gherson şl arătă doi napoleoni pe postavul verde. — Cum străluceşti ! Semeni cu florile alea.

spunîndu-i lui Ionel Protopopiu : — Pe ăsta se vede bine că e în serviciu. că vorbeşti prostii. ■— Nu ştii la cine ? — Nu. Cartea a fost a dumitale. De cînd se despărţise de soţul ei şi de cînd îi murise marna. — Jamais de la vie!2 Ce. — Hai sictir. îi dădu mîna lui Titel Negruzzi fără să-l vadă. Cezar Lascari se îmbătase de unul singur. Bătrînul Gherson îi strînse mîna lui Titel Negruzzi <notă> 1.. de parcă ar fi vrut să-i spună : „Eşti un tînăr cimpanzeu îndemînatic . cu melonul negru pe ceafă. era pe punctul să-i ţie un discurs .. concentrat asupra problemei pe care-o avea de rezolvat. protestă prompt Titei Negruzzi. îmi plac maimuţoii care ştiu să sară uşor din cracă în cracă". n-am idee. doamna Lupescu nu l-ar mai fi primit niciodată. cînd doamna Lupescu renunţă. cu mîinile în buzunare. Eu am fost aici un simplu^ figurant. Frăţeşte. spuse Ionel Protopopiu.mituieşti pe cineva. 2 Niciodată ! </notă> 321' binevoitor. Pardon. La bar. care-i făcea o uşoară şi plăcută dublă bărbie. Dacă ar fi acceptat cei cîteva suie de mii de lei care erau jumătate din cîştigul ultimelor poturi. de cartea dumitale ? spuse ferm Titel Negruzzi. — Nu.. doamna Lupescu întrebă : ■ — Unde s-a dus Titel ? De ce n-a rămas ? — Avea o vizită de făcut. Elvira . rece. Corfiotu. Ii era recunoscătoare pentru tactul lui.. Se mai împotrivi un minut. decît să-l faci să-ti ia banii Ia cărţi ? — A. tîrziu. săracul. o să-ti meargă bine . cu un zîmbet dulce. încheie brusc : — Bună seara. Poate se ducea îndărăt la club. fără să-şi poată opri un zîmbet. Nam idee. absent. care umblă pe trotuar fluierînd uşor şi uneori lovindu-se de trecători fără să vrea: Titel Negruzzi se ducea la masă la Elvira Vor322 voreanu. V Un domn în smoching. De tulburare. nu. care-i rămăsese încă din avîntul reprimat.. dar el. să fur banii cîştigaţi de dumneata. cucerirea comenzii de tunuri. cucoană. norocul al dumitale. grăsuţă şi senzuală. îl salută grav pe Titel Negruzzi. spuse Ionel Protopopiu. tinere ! Asta. îşi luă rămas bun. Titel. Tu pari că te amuzi cu adevărat. cu simpatie. care-i pufni de rîs în nas şi ieşi.. Stapîna casei îi surîse cald. părinteşte.. apoi. dar îşi luă seama şi înghiţi cuvîntarea . din pricina cîştigului. Doamna Lupescu se însenină. Vasilescu-Rîmnic î! bătu pe umeri şi exclamă cu glas mare şi gest larg: — Tinere !. Cineva care vă iubeşte. Pe din două. Insistă. Ascultă — murmură el — nu uiţi! Mă prezinţi ! După plecarea lui Titel Negruzzi.. rostit cu prea multă emfază. locul al dumitale..

o gură bine desenată cu creionul de fard (nu se putea şti cum e în realitate) şi gîtul fin. roşiatică. Un mare tabernacol în faţa lui. somptuoasă şi solemnă. 323 Titel Negruzzi se execută ca în vis. stinsă. gîndurile obscene şi dorinţa brutală. se servi . Feciorul care turna vinul nu umplea prea des paharele. şi anume toate felurile de miere: de salcîm. Elvira avea ochi prelungi şi verzi. ca să nu-şi schimbe culoarea măslinie-pală a feţei. pe Niculae Prodan. la sfîrşit. larg. între aţîţarea animalică şi obligaţia de-a o ascunde. care stăteau de vorbă în picioare. ca să nu pară grosolani printr-o privire fixată pe sînii care-şi arătau vîrfurile prin mătasea subţire. fără să scoată mîinile din buzunare. blazaţi. de brad. Titel Negruzzi intră în salon şi-i salută pe ceilalţi musafiri. căci rămase cu ochii pironiţi la stăpîna casei. Voiau să fie eleganţi. larg deschisă. din lemn de culoarea mierei. dar Elvira prezida cu nevinovăţie. şi se congestionau de încordare. o comodă pîntecoasă acoperită de trandafirii marchetăriei din lemn din insulele tropicelor şi lămpi făcute din vase de Sevres pictate de penelul delicat al lui Poitevin. aurie. a salonului. sau spre pîntecul la fel de reliefat. domnule Negruzzi. într^o odaie cu cîteva fotolii de mătase ca guşa porumbelului. zări pe GiurgeaRoşcanu. într-una din noile clădiri de beton care începuseră să apară în Bucureşti în anii aceia. scoţîndu-şi-o. ca şi cum totul ar fi fost nu se poate mai normal. absent. Titel Negruzzi se privi o clipă într-o oglindă veneţiană încadrată în întortocheate flăcări de cristal. Tunsă băieţeşte. aceeaşi jenă care ascundea vorbele groase abia stăpînite. Biedermeyer. în salon. îi oprise ochii tocmai cînd ducea rnîna la pălărie . Titel Negruzzi întră în holul pardosit cu marmură albă şi neagră dar foarte strimt.se mutase într-un apartament. invitîndu-l astfel să înainteze şi el într-acolo. care venea spre el cu mîna întinsă şi zîmbind. cu o politeţe uşoară şi firească. N-avea altceva pe ea decîi pijamaua de voal bleu-de-nuit. rîzînd nervos şi neîndrăznind să coboare ochii de la nivelul feţei Elvirei. pe Bubi Ipsilanti. îi ieşea din gulerul întunecat al unei pijamale de voal. spuse ea şi se-ntoarse către salon. miere veche. simţind că-i vine mereu să se rJte la gazdă . îşi scoase mîinile din buzunare şi-i dădu cameristei Elvirei pălăria. întunecată. trecu pe sub un lustru de culoarea topazului şi intră. După ce salută tabernacolul. între vestibul şi salon. risipindu-i ameţeala. adînc. masiv. Pe uşa dublă. care la lumina aceasta căpăta o albeaţă albăstrie. Dar cum intră în vestibulul apartamentului. galbenă-cenuşie. cu o gropiţă albăstrie la bază. cu faţada ondulată. şi. Ia salon şi la masă. cu nasturi de cristal. de tei. domni aceeaşi tensiune. binecrescuţi. împodobită cu bronzuri şi marchetărie. ziaristul. Pijamaua se lipea de formele trupului ei încă zvelt şi îi arăta sînii ca şi cum ar fi fost dezbrăcată. Căci apariţia Elvirei îl zguduise. salută această mobilă gravă. Mobile vechi. Dar nu-i zări decît o clipă. latentă . şi multe brăţări vechi la amîndouă mîinile. nu răspunse portarului care-l întrebase unde merge şi împinse cu cotul uşa liftului. Ceilalţi vorbeau silit. abia fardată. numai bărbaţi în haine de seară. dar buna-creştere îl făcea să se stăpînească. — Trebuia să-ţi faci mult mai demult prima vizită. azvîrlind împrejur o privire discretă dar care cuprinse totul.

la „Salonul Roşu".. dar zdrobit de admiraţie. pe care de obicei în materie de femei nu-l interesează decît damele de pe cărţile de joc. parşiva. ci-şi bău whisky-ul şi repetă : .. visător. v-aţi cabrat ? întrebă îonel Protopopiu.. în bar. — Şi e chiar aşa de bine făcută ? întrebă Ionel Protopopiu. Bubi Ipsilanti. Giurgea-Roşcanu era speriat. Cellalt nu răspunse. putea să fie şi goală ! exclama. şi tragi de frîu. — Facilă ? izbucni Titel Negruzzi.. — Mulţumesc! Mă crezi un rival atît de primejdios ? întrebă Ionel Protopopiu.. Ionel Protopopiu murmură : — Aşa pare. zîmbind. E teribilă.. cu tine. uitîndu-se în pahar : teribilă e. te prezint. şi pui frîna ! Dar trebuie să ştii să te ţii pe cal.. ca s-o trînteşti jos. şi începu să-i descrie cu detalii fizicul Elvirei. înţelegi? Apeşi pe accelerator. monŞer ! Dacă vrea.. <notă> 1 Ca o fată tînără </notă> 325 şi degeaba ! Nu. era excitat la culme. — Da. zise Titel Negruzzi. murmură Ionel Protopopiu... nu exista decît un singur lucru scandalos şi acela trebuia ignorat.. Titel Negruzzi. ştia pe cine invită. bătîndu-l pe genunchi pe Ionel Protopopiu. Oarecum jenat. 324 încît ne obliga să ne facem că nu observăm nimic. am fost mai decenţi decît altă dată. — Monşer. domnule ! Ce femeie ! Ştii ce ne-a făcut ? Ce-i faci calului să se cabreze : bagi pintenii-n el. în fine. — Să încerc s-o am eu întîi. musafirii nu avură deci nici măcar pretextul băuturii ca să-şi dea drumul cît de cît.numai o dată coniac ... domnule: e o femeie care face ce yrea ! — Şi ce anume vrea ? întrebă Ionel Protopopiu. Titel Negruzzi dădu clin umeri: •— P. totul se petrecea cum nu se poate mai corect. mă-si! De unde vrei sa ştiu ? x — Aş vrea s-o cunosc. dar n-am putut-o trînti! rîse Titel Negruzzi care adăugă. monşer... să se culce cu imbecilul ăla. înţelegi ? Putea să fie şi goală ! Aranjase în aşa fel lucrurile. . Ne-a ales anume. şi dacă nu merge. dacă vrea. E teribilă ! Teribilă ! — Şi. şi pe urmă. va să zică. dacă nu vrea. e facilă ? Titel Negruzzi se uită fix la el. a doua zi. era încîntat că participă la dineul cel mai original din Bucureşti. Ionel Protopopii! rămase gînditor.. ăllaltul. Apoi întrebă :' '■ — Şi. fără să ştie de ce. se culcă cu mine. dar e prea binecrescut ca să crîcnească. că totul ni se pare natural şi că la mama acasă bunicile noastre apăreau totdeauna la masă în pielea goală. ce să-ţi spun. — Comme une jeune ţille!' exclamă Titel Negruzzi. după o tăcere. cînd cucoanele sînt îmbrăcate ! Ce femeie. totalement epate. Ori ea.din cîte spui. poţi să-i oferi un milion de lei. snob cum e. că dacă se cabrează şi te trînteşte jos. cu ochii lucitori..

şi oasele ce ieşeau din putregaiuri. Şi acuma bătrîna putrezea în pămînt. sînt eu". cînd îi venise ideea. Şi acuma. Oase putrezite în pămînt. şi o atacase pe doamna TheodoruKostaki. în atmosfera fiecărui moment etc." Şi bătrîna murise repetînd cu o amărăciune totală. cu acea lipsă abisală de bucurie. de dezgust: „Rahat. De aceea. cîntărindu-şi viaţa şi privind în faţă perspectivele ca şi viaţa ei să ajungă la acelaşi bilanţ ca şi al maică-si. căzuţi sau nu. Rahat. N-am făcut nimic. Nu putea să accepte bilanţul. dar care se întîlneste în realitate la anumiţi oameni în anumite momente ale vieţii (căci paradisul şi infernul sînt societatea omenească. care era cel mai distins din Bucureşti. „N-am făcut nimic. care mai . cu atîta gust. primea. asta era maică-sa. povestindu-i noutăţi. VI Tn planul de bătălie al Elvirei. în alegerea oamenilor. Elvira trăise luni de zile retrasă. se tulburase o clipă atît de tare încît făcu acel gest. şi se ocupase aproape numai de ea. făcîndu-i complimente despre recepţiile şi salonul ei. repeta bolnava în agonie. sînt frumoasă. pe care teologia creştină o atribuie diavoHlor. apropierea de rege putea să se facă pe două căi.rahat". rahat". amuzînd-o. Degeaba am făcut tot ce-am făcut. ce să facă. făcea vizite. Nimic. Bătrîna doamnă de onoare.— Să încerc eu întîi. o asemenea perfecţie în lipsa de osten•327 taţie şi veux-je-ne-peux1. „O mai fi carne pe oase ?" se întreba ea şi vedea cu ochii minţii nişte piftii ce se topeau în pămîntul negru şi gras. era posibil să ajungă la rege pe amîndouă . a neantului. iar îngerii. Degeaba. întîi. şi pe urmă ţi-o pasez. îi sleia pe Giurgea-Roşcanu. rămînea cealaltă. Totul degeaba. N-a ieşit nimic. Turba de ciudă şi de furie. că o găseşte acolo pe doamna Theodoru-Kostaki. ca să scape de senzaţia inutilităţii. anxietatea îngrozită pe care !e simţise în cele cîteva luni de după moartea maică-si. cu atît mai energică cu cît ieşise dintr-o mai cumplită strîngere de inimă. Tot ce făcuse — . în nopţi de insomnie.. dacă una nu se arăta folositoare. oase galbene. nora lui Şerban. unchiul ei. rahat. Elvira pornise pe amîndouă în acelaşi timp. Atacul se desfăşurase în trei etape.. Elvira îşi închipuia cu o atracţie bolnavă fazele descompunerii acelui trup mort.. bună la suflet şi nu prea inteligentă. era exclus ca amîndouă să-i fie închise. Dar nu găsea cum. într-o zi cînd ştia de la Alexandra. a falimentului. singură în casa mare şi goală pe care o vînduse apoi. După moartea ei. de satisfacţie şi de speranţă. în maşina lui Giurgea:Roşcanu. deşi pricepuse că Elvira. Cele două căi erau Ionel Protopopiu şi regina-mamă Măria. murise 326 repetînd cu o strîmbătură urîtă. simboluri ale tendinţelor omeneşti). cu energia sălbatică al cărei izvor întunecat era spaima. se gîndea ea. Elvira se dusese la Şerban Lascari. Uneori. umede şi moi ca lemnul putred. fiică a unui mareşal al palatului şi ea însăşi doamnă de onoare a reginei Măria. „Sînt încă tînără . atîta simplicitate. Nimic. împotriva obiceiurilor şi politeţei. Aici fusese amabilă cu această femeie căruntă.

fusese pe la ea, cerşeşte o invitaţie, nu se putuse împiedica să simtă plăcere la linguşirile Elvirei, şi n-avea de ce să-i refuze invitaţia, aşa că o pofti pentru joia următoare, cînd se făcea muzică. N-auzise nimic despre dineul unde Elvira primise musafirii în pijama, căci n-ar mai fi admis-o niciodată la ea în casă, dar bărbaţii care participaseră tăceau, ca să nu-şi strice şansele unei a doua seri asemănătoare la Elvira, căci soţiile le-ar fi interzis definitiv orice relaţii cu ea, aşa că îndrăzneala scandaloasă a Elvirei se apărase prin propria ei enormitate. A doua etapă fusese după-amiaza de muzică la doamna Theodoru-Kostaki, unde Elvira venise înarmată cu cele mai verzi şi adînci priviri, cu cele mai fine şi lungi mîini măslinii, în rochie de mătase gri şi pardesiu de mătase gri căptuşit cu mătase verde ca otrava, pantofi de acelaşi verde, mănuşi gri, un singur smaragd mare atîrnat de gît şi smaragde la urechi şi la mînă ; dar pe altă parte rece, abia vorbind, mereu pe lîngă doamna Theodoru-Kostaki şi evitînd orice conversaţie mai prelungită cu bărbaţii care erau acolo. Fu invitată şi a doua şi a treia oară; doamna Theodoru-Kostaki era încîntată de ea : „N-o cunoşteam bine, şi n-o apreciam la adevărata ei valoare", spunea ea ; şi nimeni n-avea nimic de zis împotrivă, căci discreţia Elvirei nu dăduse niciodată loc la vreun scandal pînă atunci; iar istoria cu recepţia în pijama, care avea să fie cunoscută de tot Bucureştiul, circula deocamdată numai întrun cerc de bărbaţi. Intr-o zi, bătrîna Theodoru-Kostaki, cînd Elvira îşi lua rămas bun, îi şopti: — Ne prenez aucun engajement pour apres-de<notă> 1 Aş vrea şi nu mă ţin puterile. </notă> 328 main soir: je vous attends; S. M. la Reine-mere arrivera vers onze heures 1. Elvira nu spuse nimic, dar o sărută pe amîndoi obrajii pe bătrîna doamnă pudrată, cu părul pudrat ca al unui lacheu, ţeapănă şi de o răceală oficială. Bătrîna nici nu păru că a observat, ba chiar deveni şi mai rece, dar o urmări o clipă pe Elvira, cu o privire uşor înduioşată. „Ce fată bună — se gîndea ea — atîta firesc, tellement primesautiere2." Casa doamnei Theodoru-Kostaki era făcută pentru recepţii. Jos, vestibulul, odăile lungi şi înguste, pline de cuiere cu pălării şi bastoane, iarna încărcate cu paltoane şi blănuri; aici, într-o lumină săracă faţă de a lustrelor de sus, se mişcau fără zgomot cîţiva lachei. Sus, bărbaţi şi femei în haine de seară umpleau salonul pardosit cu lespezi de marmură şi mobilat ă la francaise, cu gheridoane, scrinuri lipite de perete, multe fotolii mici, aplice cu luminări pe pereţii lambricaţi şi vopsiţi în acel alb-cenuşiu-verzui, cu fire de aur, ai atîtor saloane de sub ultimii doi Ludovici. Un domn mic şi pipernicit, cu un rînjet fixat pe faţă de dinţii crescuţi în dezordine, cînla la pian, şi lîngă el, un bărbat brun, cu ochi orientali şi profilul prelung, cu nasul drept pornit de-a dreptul din linia frunţii ca. la un prinţ de pe o miniatură persană, cînta din flaut o bucată scurtă de Francoeur. Deodată, flautul se opri brusc, pianul tăcu; flau-: tistul se uită spre intrarea salonului, pianistul se ridică şi se întoarse, toată lumea aşezată pe fotolii se ridică de asemenea. Jos, la poartă, se oprise o

maşină ; coborîseră cîţiva ofiţeri de la poliţie care barau trotuarul şi rugau pe trecători să meargă pe cealaltă parte; apoi o a doua maşină: din aceasta coborîseră trei cucoane ; şi încă una, din care se dăduseră jos altele trei; şi acuma regina urca scările, <notă> 1 Nu te duce nicăieri poimîine seara : te aştept; maiestatea sa regina-mamă va veni la orele unsprezece. 2. Atît de spontană. </notă> 329 urmată de cinci doamne de onoare. Doamna TeodoruKostaki o primi în capul scării şi-i făcu o mică reverenţă greoaie, de femeie bătrînă, apoi, la o jumătate de pas în urma reginei şi la stînga ei, o conduse spre salonul cel mic. Se făcu loc jos pe mijloc; bărbaţii se înclinau, cucoanele se cufundau în reverenţe. Mare, cam voinică pe mijloc, cu pieptul larg, alb-trandafiriu, decoltat foarte jos ^j încadrat cu un fir de muselină pe toată ogiva* răsturnată a decolteului încărcat cu un saufoir1 de perle, purtîndu-şi sus nasul uşor arcuit, profilul pur şi gîtul ridicat recent de un chirurg parizian, regina, în rochie de mătase violetă cu trenă, pe umeri cu o capă de lame căptuşită cu vizon, trecu aruncînd împrejur o privire indiferentă a ochilor ei violeţi şi un zîmbet de trufie sătulă, şi străbătu salonul. Din spate, cei care se ridicau din plecăciuni şi reverenţe îi vedeau statura puternică, închisă în mantia de lame ca într-o armură de argint, ca un costum de operă wagneriană. Doamna TheodoruKostaki o conduse în salonaşul din stînga unde aştepta un fotoliu cu speteaza înaltă, înconjurat de taburete, de pufuri şi de mici fotolii crapaud. Regina se aşeză îndată (prefera să şadă ca să nu se observe cît de groase şi de grele i s-au făcut picioarele şi-aşa prea scurte, şi talia), lăsă să-i cadă capa de pe umeri, şi la o privire a ei se aşezară şi doamnele de onoare; începu să stea de vorbă cu ele despre nimicuri, în vreme ce făcea un lucru de mînă, pentru care-şi scosese igliţele şi firele dintro sacoşă mare. Vorbea englezeşte, şi uneori franţuzeşte cu accent englezesc. Ascultase un concert unde se executase cunoscuta bucată a lui Honegger, Pacific 203, remarcabilă prin armonia imitativă care încearcă să evoce o locomotivă. — Oh, moi, vous savez, pour entendre une loco<notă> 1 Colan lung. </notă> 330. motive, je prefere aller a la gare1 zicea regina, rîzînd, cu un gest al mîinii ei prea mari. In vremea aceasta, începuse munca doamnei Theodoru-Kostaki. Dintre invitaţii care şedeau în fotolii sau stăteau rezemaţi de marmura căminului în salon şi dintre cei din jurul bufetului din sufragerie, alegea cîte unul, îl scotea din grup, cu un zîmfaet, şi-l conducea la regină; cel mai adesea femei; dar şi pe Alexandru Vîlsan, poet şi romancier care, după părerea doamnei Theodoru-Kostaki, spre deosebire de mulţi confraţi ai lui, nu spărgea nimic, nu era mut şi în schimb era politicos, fără să fie familiar; sau pe flautistul cel

cu profilul persan; şi pe Valentin Mavromihali, care se întorsese de curînd dintr-o călătorie în India. Doamna Theodoru-Kostaki încerca să-i aducă reginei oameni care s-o amuze. Cel invitat se mai înclina o dată dacă era bărbat, sau făcea încă o reverenţă, dacă era femeie ; apoi încerca să păstreze o atitudine cît mai firească şi mai nesilită stînd în picioare, într-o postură respectuoasă dar degajată, şi schimbînd cîteva cuvinte, dar fără să puie niciodată o întrebare reginei. Apoi regina zîmbea amabil-, întorcea capul spre doamna de onoare din dreapta ei, ca să-i spuie ceva. În clipa asta, doamna TheodoruKostaki sosise cu altcineva, şi fericitul interlocutor de adineauri al reginei se retrăgea discret şi de-a-ndaratelea. Totul se desfăşura ca un balet foarte lent şi era într-adevăr o manifestare a acelei străvechi arte care se numeşte ceremonialul sau eticheta. Elvira asculta muzica, la sosirea reginei. Cînd aceasta trecu, se ridică şi făcu o reverenţă, cu capul sus. Avea o rochie de moire, galbenă, încinsă cu o mare eşarfă de moire neagră ; tîra după ea o trenă, iar pe decolteul ei brun şi pal, purta un colier de smaragde. I se păru că privirea ochilor violeţi ca <notă> 1 Ştiţi, eu, dacă e vorba să aud o locomotivă, prefer să mă duc la gară. </notă> 331 două scîntei electrice s-a oprit o clipă asupra ei. Aşteptă, concentrată, hotărîtă, strîngîndu-şi toată energia şi inteligenţa pentru clipa care avea să urmeze, în sfîrşit, o zări pe doamna Theodoru-Kostaki că se apropie şi-i zîmbeşte. Se ridică şi o urmă. Ajunsă în faţa reginei, se cufundă într-o mare şi măsurată şi adîncă reverenţă. îşi aducea aminte de bunica mamei ei, Sofia von Bodman, care o punea să mănînce la masă acasă cu mănuşile lungi, ca să se înveţe, şi care, cînd Elvira se întorcea în vacanţe, o punea să-i facă reverenţe; apoi de prezentări la Schonbrunn şi la Hofburg, şi de zîmbetu] aprobator al tînărului şambelan imperial conte Hoyos; era exact aceeaşi reverenţă cu care smuigea priviri aprobatoare la Stuttgart sau Munchen sau Dresda, la un cercle al unei reci şi palide şi triste regine sau ducese provinciale; era întocmai reverenţa de acum. „Mercc, mamă-mare", se gîndea Elvira. Exact aceeaşi reverenţă: nu ţinîndu-şi rochia cu vîrfurile degetelor, în chip banal ; ci cu braţele subţiri îmbrăcate în mănuşi lungi negre, culcate moale pe faldurile laterale ale rochiei, şi cu palmele întredeschise, graţios şi moale şi fără putere; cu bustul abia înclinat, dar capul drept, cu faţa oferită ; şi cu un zîmbet uşor, şi ochii mari deschişi şi adînci; o reverenţă măreaţă şi languroasă, gravă şi dulce. La fel ca acuma optsprezece şi douăzeci de ani, la Hofburg şi la Potsdam şi la Paris la contesa Pourtales; dar atunci cu siguranţa şi încrederea tuturor victoriilor ce aveau să urmeze —şi care nu veniseră, sau se arătaseră deşarte; iar acum, cu ciuda turbată a dezastrului în suflet, cu conştiinţa creţurilor subţiri de lînga gură şi ochi, cu frica de înfrîngere, care dacă va fi va fi şi cea din urmă, cea definitivă. Se lăsă cu un genunchi la pămînt, în îochia galbenă care foşni, jucîndu-şi apele lucitoare în cute mari, ţepene. Regina îi făcu semn să se aşeze într-un fotoliu lîngă ea. 332

Doamnele de onoare se priviră : Vorvoreanca avea un succes enorm astăseară ! Cum făcuse ? — Ce frumoasă eşti, scumpă doamnă, zise pe franţuzeşte regina. Ca o figurină de Tanagra... Ai o fruj museţe bizantină, foarte rară în restul Europei... — Unde se află maiestatea voastră, orice altă frumuseţe e în eclipsă, spuse Elvira şi rîse cu gura roşie şi dinţii strălucitori. Regina o privea critic şi apreciator. Părea gînditoare. — îmi pare bine că te cunosc. Doresc să te mai văd, urmă regina. Elvira simţi că-i bate inima de cîteva ori tare. Zîmbi, topită, cu ochii deveniţi dintr-o dată luminoşi. Murmură : — Nu voi uita niciodată ziua cînd i-am fost prezentată unei mari regine, mamă a unui mare rege, întorsese foarte bine fraza asta: A une grande reine, mere d'un grand roi. Regina se uită curios la ea. — Ah, vous trouvez mon fils un grand roi?1 întrebă ea, pe jumătate măgulită, pe jumătate ironic. — Are totul ca să devină un mare rege, murmură Elvira. Familia, mama, inteligenţa... Cred că peste cîţiva ani, maiestatea sa va fi unul din cei mai admiraţi capi de stat din Europa... mai ales dacă se înconjoară de oameni care să-l servească aşa cum se cuvine... D'hommes qui le servent dignement. Aşa venea pe franţuzeşte. Bărbaţi care să-l servească bine. Regina o privi în ochi şi spuse: — Et des femmes qui l'aiment d'un amour clairvoyant.2 Elvira rămase cu ochii pironiţi în ai reginei, de jos în sus, cu o expresie de adoraţie. <notă> 1 A, îl găseşti pe fiul meu un mare rege ? 2 Şi de femei care să-l iubească cu o dragoste clarvăzătoare. </notă> 333 — De telles femtnes devront se guider uniquement sur les conseils de Votre Majeste 1 rosti ea din vîrful buzelor, ca să n-o audă doamnele de onoare. Regina îi zîmbi şi repetă : — Sper că vă voi mai vedea, scumpă doamnă. Elvira alunecă din fotoliu şi se lăsă într-un genunchi cu rochia de jur împrejur şi îi zîmbi cu adoraţie slugarnică şi pasionată. Regina dădu din cap şi se întoarse spre doamnele de onoare : — Comme elle est channante 2, spuse ea, pe cînd Elvira se retrăgea, cu capul sus, simţind privirile de curiozitate şi de invidie care o înţepau din toate colţurile. Se duse să bea un pahar de apă : îşi făcea vînt cu evantaiul. Cineva de lîngă ea, un bărbat, ii spunea ceva. Ea nu-i răspunse ci rîse alintat: — Vai, ce foame mi-e! Ca să-l puie s-o servească şi deci să tacă pentru un moment, s-o lase să se gîndească. Victorie! Victorie ! Regina voia să-i procure o metresă lui fiusău, care să fie o creatură a ei şi prin care să-l domine ea. O detesta pe doamna

Lupescu. Avea s-o împingă pe Elvira din răsputeri în braţele regelui, iar după aceea, Elvira n-avea decît să se conducă uupă propriul ei cap şi interes, nu al reginei. Să ajungă numai acolo ; pe urmă, ştia ea ce să facă. Şi cu altele încercase regina meseria de codoaşă a fiului ei, dar nu se ştia de ce nu izbutise pînă atunci. „Nu face nimic, eu am să izbutesc I" se gîndea Elvira făcîndu-şi vînt cu evantaiul, repede-repede. Peste două sau trei săptămîni, regele, aşezat la biroul său, citea lista invitaţilor la dejun pentru a doua zi; Ionel Protopopiu stătea în picioare lîngă el. — Elvira Vorvoreanu? întrebă regele. Cine mă-sa mai e şi asta ? <notă> 1 Astfel de femei vor trebui să se călăuzească numai după sfaturile maiestăţii voastre. 2 Cît e de încîntătoare ! </notă> 334 Regele şi mai ales fratele său, prinţul Nicolae, vorbeau romîneşte ca haimanalele din lumpenproletariatul bucureştean, iar asta le dădea nu se ştie ce josnică satisfacţie. — E cerută de maiestatea sa regina-mamă, murmură Ionel Protopopiu. — O bag în mă-sa, zise regele. Maiestatea sa regina-mamă vrea să-mi coleze curvele ei, mersi, le am pe ale mele. Şi n-am nevoie să mi se suie mama în cap. Să n-o mai văd pe curva asta niciodată pe vreo listă de invitaţi. Luă un creion şi şterse de pe listă numele Elvirei. Apoi ridică ochii bulbucaţi, albaştri ca ochii de gîscari, şi-l întrebă pe Ionel Protopopiu : — O cunoşti ? Cum e ? — N-o cunosc... Se pare că e o femeie destul de frumoasă, spuse rece Ionel Protopopiu. — Dă-o-n p... mă-si, repetă regele şi trecu la numele următor. Peste alte două sau trei săptămînî, regina insistă şi-i vorbi chiar regel-ui despre Elvira, dar cînd văzu figura glaciala pe care şi-o compune fiu-său, îşi dădu seama că e în zadar. Ionel Protopopiu nu-i spuse, bineînţeles, nimica regelui despre Elvira, căci se temea de acest rival posibil cum se temea de el, Ionel, Titel Negruzzi. Acesta din urmă, însă, renunţă să-i facă Elvirei curte : era evident că Elvira nu vrea o aventură cu el. Astfel că, într-o zi cînd pierduse mult la cărţi, îi ceru lui Ionel Protopopiu o sumă foarte mare cu împrumut, hotărît de altfel să nu i-o dea niciodată îndărăt, şi a doua sau a treia zi îl prezentă Elvirei. La începutul toamnei, Elvira trăia şi cu GiurgeaRoşcanu şi cu Ionel Protopopiu. Adesea, în momentele de repaos, în pat, îl întreba pe Ionel Protopopiu cum e regele, ce face, detalii mărunte din viaţa lui. Ionel Protopopiu, ameţit de patimă pentru ea, simţea că i se strînge inima şi răspundea în silă. Nu voia să admită că pe Elvira de fapt regele o interesa, ' 335 deşi era evident. El era singurul om care ştia despre asta; şi nu făcea nimic, nu voia să priceapă. In acel sfîrşit de vară şi început de toamnă, Elvira înţelese din atitudinea

reginei-mame, şi din întîrzierea invitaţiei la palat, că s-a întîmplat acolo ceva care a barat calea aceasta. Nu-i mai rărnînea decît Ionel Protopopiu, care se îndrăgostise de ea şi nu voia să priceapă ce-i cere ea, sau, mai bine zis, se făcea că nu pricepe fiindcă nu voia să-i împlinească dorinţa. „Şi atunci ? se întreba ea, singură, noaptea, — în nopţile cînd era singură. Am să rămîn cu el ?, Nu-mi trebuie. Şi dacă nu vrea să facă ce-i cer, de toute maniere, je perds toutK Strîngea din dinţi. Da, posibilitatea asta era foarte reală... foarte prezentă. Da, da... Ei, şi? Cu capul înainte! Să-l zgîlţîim un pic pe domnul Protopopiu, să vedem ce dă asta." Intr-o seară, îi dădu un telefon: — Nu veni astă-seară, am o migrenă. Sec, evidentă minciună care nici măcar nu vrea să se ascundă. A doua zi şi a treia, nu răspunse la telefon. Nu răspunse nici la bilete. Ionel Protopopiu se informă despre casele unde face ea vizite şi o întîlni în vizită la Şerban Lascari ; căută ocazia să-i şoptească : — De ce ? — Nu mă mai interesează, murmură ea sec şi reveni spre grupul de musafiri din salonul cel mare şi vechi cu mobilele aurite şi în tapiserie de Gobelin şi Aubusson, care se tăia de trecerea vremii. Ionel Protopopiu îi ceru totuşi o întîlnire şi ea i-o acordă în silă. La ea acasă, îi căzu în genunchi, apoi o strînse în braţe, o luă pe sus şi o duse spre pat. Era beat de fericire, descumpănit, gata să accepte orice. Elvira se gîndea chiar în clipa asta că are să-l lase s-o <notă> 1. Oricum, pierd totul. </notă> 336 iubească două săptămîni sau o lună, ca apoi să rupă cu el, şi iar să se lase rugată o săptămînă sau zece zile. Pînă-l va măcina cu totul, şi atunci nu va refuza să-i deschidă drumul spre rege, chiar dacă avea să ştie că prin asta loveşte în sine însuşi. O promisiune vagă şi mincinoasă a ei, un zîmbet, şi omul va accepta orice. Dar pentru asta, trebuia să-1 macine. VII Prin septembrie sau octombrie, într-o seară, Elvira stătea singură în casă ; dăduse ordin să nu fie primit nimeni, şi şedea singură într-un fotoliu; din cînd în cînd, încerca să citească o carte recent apărută la Paris, şi foarte apreciată, a unui prieten al fraţilor Bibescu, un oarecare Proust; dar i se părea cumplit de plicticoasă, înceată, cu fraze interminabile şi digresiuni şi mai interminabile. Lăsa cartea deschisă pe genunchi şi privea în gol. Acum dădea ultima luptă din această ultimă şi supremă încercare a ei. Prin regină nu reuşise, nu ştia nici ea de ce, nici ce se întîmplase, cine sau ce i se pusese în cale. Prin altcineva decît Ionel Protopopiu nu se putea ajunge la rege. Şi acuma îl înţărcase pe Ionel Protopopiu de zece zile, nu-l primise, nu primise pe nimeni, nu ieşise ca el să n-o poată întîlni nicăieri. Aştepta. Risca să-l supere definitiv pe Ionel Protopopiu, şi atunci totul era pierdut. Dar Elvira avea destulă experienţă ; ştia că nouă bărbaţi din zece ar fi fost de-abia

aţîţaţi de rezistenţa ei. Şi, cu frica cumplită de a-şi pierde ultima şansă, aştepta, ca să forţeze tocmai acea şansă. In acelaşi timp, Ionel Protopopiu era la doamna Lupescu, şi-i făcea conversaţie. Doamna Lupescu se întinsese pe o canapea; Ionel Protopopiu şedea într-un fotoliu alături de ea. 337 — Sînt obosită, Ionel, spunea doamna Lupescu. Nu ştiu ce am; ploaia asta din ultimele zile mi-a dat nişte dureri în oase... Uite, mă doare piciorul. Şi întinse spre Ionel Protopopiu un picior lung, musculos, şi cu un lănţişor fin ia gleznă. Ionel Protopopiu se uită tîmp la picior. Nu-l interesau picioarele doamnei Lupescu, nu-l interesa nimic pe lume în clipa asta. Era nedormit, iritat, desperat. „Ce-are cu mine? Mă vrea sau nu mă vrea? Ce-i trebuie?, Iam oferit să divorţez vi s-o iau şi părea că n-o interesează. Ce vrea de la mine ?" se întreba el privind în neştire frumoasa pulpă a doamnei Lupescu. De fapt, ştia ce vrea Elvira ; dar nu voia să recu-. noască, nu voia să admită. Prefera să-i dea zece telefoane pe zi, să-i trimită bilete desperate şi arzătoare, să continue chinul acesta. — Masează-mi-1, spuse doamna Lupescu. . . El, absent, o privi fără să priceapă. — Poftim? — Masează-mi piciorul, repetă ea zîmbind, şi crezînd că descumpănirea lui vine din tulburare erotică. — Să-ţi masez piciorul ? întrebă el. Ea începu să rîdă : — Ce e cu tine? Sigur că da! Poftim, masează-mi-l ! Şezi aici lîngă mine pe canapea şi masează-mi piciorul. Şi-şi trase rochia peste genunchi în sus. Ionel Protopopiu se aşeză lîngă ea, evitînd s-o atingă, întinse mîinile, privind-o mirat şi prostit, şi începu să-i frece piciorul. Nu era neplăcut. Doamna Lupescu gemea de plăcere, exagerînd mult geamătul faţă de ce ar fi trebuit să fie. — Ce bine-mi face 1 murmură ea. Mai sus. Şi peste genunchi. Ah, ce bun e! Ionel Protopopiu se congestionase la obraz. Ii era penibil acest exerciţiu. Totuşi, o masă conştiincios, pînă cînd doamna Lupescu, enervată că nu face altceva decît s-o maseze, îi spuse sec ; 338 '* — Hai, gata, ajunge! Şi-şi trase rochia peste genunchi. Ionel Protopopiu se ridică şi se aşeză la loc în fotoliul său. Urmă o tăcere. — Mai spune-mi noutăţi, zise doamna Lupescu, pe acelaşi ton iritat. Abia peste un sfert de oră se îmblînzi: se gîndise că bietul băiat nu se aştepta, că se speriase, că trebuia domesticit treptat. Ionel Protopopiu nici nu înregistra gravitatea faptului că metresa regelui îl pusese să-i maseze piciorul. Era prea ameţit şi preocupat de toanele Elvirei; mai ales că peste cîteva zile, Elvira îl primi din nou, după ce el plînsese ca un copil şi-i căzuse în genunchi în vestibul. Mai tîrziu, într-o seară, în salonul Elvirei, iluminat blînd de lămpile făcute din vase de Sevres pictate de

Poitevin, Ionel Protopopiu, picior peste picior într-un fotoliu, îi spunea zîmbind : — închipuie-ţi ce mă paşte : amorul doamnei Lupescu ! Şi-i povesti ce se întîmplase, şi' cum, de atunci, doamna Lupescu crea mereu ocazii în care să fie singură cu el şi cum îi vorbea mereu de dragoste şi de neurastenia ei, ba-şi permitea să se plîngă, foarte discret şi acoperit, chiar şi de rege: — îţi imaginezi că eu, înnebunit de tine, nici n-o aud, spuse Ionel Protopopiu şi sărută mîna îngustă, uscăţivă şi brună a Elvirei, împodobită cu un smaragd. Elvira însă nu părea de loc măgulită, nici bucuroasă. Se gîndi ca fulgerul: „Pe lîngă că nu mă serveşte, idiotul ăsta se torpilează singur..." Se speriase. N-ar fi vrut ca Ionel Protopopiu să se îndrăgostească de ea în aşa hal încît să-şi piardă minţile şi să nu-i mai poată fi util. Cu o mînă într-ale lui, Elvira ridica şi lăsa să cadă, maşinal, capacul unei chisele de porţelan în care-şi ţinea nişte brăţări. El continua ; 339 ■— Şi afară de asta, sînt prieten cu vodă, nu-mi sade bine să-i pun chiar eu coarne. Voia să pară generos şi superior, şi să-i dea şi Elvirei peste nas. Elvira, enervată de atîta vanitate ridicolă, răspunse rece: — Cine crezi că e mai influent la vodă: tu sau doamna Lupescu ? El rămase o clipă cu ochii la ea, mirat, apoi rîse : — Fiecare în felul său propriu... — Nu face spirite stupide! Nu-ţi dai seama în ce pericol eşti ? Dacă te culci cu ea... — Nici nu mă gîndesc! exclamă Ionel Protopopiu. Nu mă interesează nici o femeie în afară de tine! — Prostii! Dacă te culci -cu ea, rişti să te distrugă regele dacă află, şi dacă nu te culci cu ea,, are să te distrugă ea, de furie ! spuse Elvira. ■— Ce-o să-mi facă ? întrebă el nepăsător. Să redevin simplu particular ? Ei, şi ? N-am nevoie de ei, am nevoie de tine, adăugă el cu un glas cald şi cuprinzînd-o cu braţul. Elvira îl respinse. Ii venea să ţipe. Idiotul ! Nenorocitul, idiotul ! Nu pricepea ? Nu pricepea ? Cînd avea în sfîrşit să priceapă ? Doar nu voia să i se spuie verde, romîneşte: „Domnule Protopopiu, te rog să aranjezi în aşa fel încît regele să se culce cu mine !" Mizerabil nerod ! — Du-te acasă, Ionel, murmură ea rece. Sînt obosită astă-seară, nu mă simt bine. El se ridică şi o privi îngrijorat. — Te-am supărat cu ceva ? Eşti nemulţumită de mine ? Acest ton de umilinţă, la elegantul, influentul, veselul Ionel Protopopiu, ajuns în faţa ei mititel şi fricos ca un căţeluş bătut ! Nu-l văzuse ea plîngînd, chelălăind de durere în faţa ei, în genunchi în vestibul, cu slugile, care trăgeau cu urechea după uşă ? 340

Mizerabilă drpâ. În vasele mari de Capodimonte erau flori proaspete. şi se încuie în dormitorul ei : deschise un secretaire din lemn de trandafir. şi . Elvira dăduse din umeri. — Şezi mai aproape. Nu ştiţi poate că interesul dv. Masează-mi piciorul. ca o femeie gata să-şi piardă conştiinţa. era îngrijorat. De asemenea. cu sila. de seducţie. care cu amorul său imbecii o făcea să piarză vremea ! Ii venea să-l pălmuiască. lipi plicul. Apoi ' rămase o clipă aşezată. rîzînd. Numai că era pericol să zboare de lîngâ rege tocmai acum. sprintenă ca o fată de optsprezece ani.Îl măcinase . îi era aproape frică . speriat şi întrebîndu-se cu desperare cum făcuse s-o supere iar. Ionel Protopopiu era la doamna Lupescu şi-i ţinea de urît . El voi s-o ia în braţe şi s-o sărute. de la care Ştia şi că directorul Poştelor era omul doamnei Lupescu. — Ţi-am spus că asta o să te coste capul. cocoţat sus pe picioare strîmbe şi subţiri şi se aşeză să scrie o scrisoare. zise ea cu un ton pe jumătate ironic. Observase asta de două-trei zile. scuturată de un uşor 341 tremur nervos. spuse doamna Lupescu. Dacă nu venea singură ocazia. ţinînd tocul cu amîndouă mîinile : „Stimată doamnă. şi-i întinse mîna. puse biletul în plic. deosebit pentru dl. pe care o avea de la Titel Negruzzi. era aproape gata. orice ai face. îndeobşte neştiut. Ionel Protopopiu se aşeză mai aproape. spunea doamna Lupescu. altă dată. şi dacă vei ceda. Protopopiu este cunoscut în oraş şi comentat aşa cum vă puteţi închipui. — Iar mă supără reumatismul. Ionel Protopopiu îşi dădea seama de schimbare şi n-o înţelegea . printre care autorul acestor rlnduri. cu o mişcare stîngace. o să te anunţ. Cauza este amorul nefericit al d-lui Protopopiu pentru d-na Elvira Vorvoreanu. cu ochii întredeschişi somnoros de căldură erotică. pînă să vina cei cîtiva invitaţi. uitînduse drept în ochii lui. dar cunoscut de două sau trei persoane. N-o mai spunea ca altă dată. nici al regelui. Era riscat şi primejdios ce făcea. crini imperiali şi primele crizanteme. şi-i spusese şi Elvirei. pe cînd el ieşea. se zărea albă şi acoperită cu flori masa din sufragerie. Dar trebuia forţată şansa. Şi. Protopopiu. pe jumătate plictisit. ci rîzînd vesel şi dur. — Cînd o să fiu nemulţumită de tine. „Ce s-a întîmplat cu ea?" se întrebă el masînd piciorul frumos şi musculos legat cu lănţişor de aur la gleznă. dreaptă. scrise pe el : Domniei sale doamnei Elena Lupescu şi puse adresa. cu multă ironie în ce priveşte puterea dv. nu al lui Ionel Protopopiu. Prin uşa cu gratii de frer forjat în forme sinuoase. Bună seara. Nu mai avea mult de măcinat la el. trebuia adusă de păr." Nu mai adaugă nimic. ignoraţi cauza răcelii pe care v-o arată dl. jenată. răceală co~ mentată şi ea în oraş. vegetale. mai era o oră. VIII Intr-una din serile următoare. tulburat. Elvira se duse repede. ea îl respinse iar : —■ Nu .

şi că-l iubeşte numai pe el. ca pe slugi. doamna Lupescu îl putea recîştiga pe rege prin mijloace femeieşti. domnule ? Ţi-am cerut numai un masaj! Vrei să sun ? Ionel Protopopiu se opri şi se retrase. ci rece şi batjocoritoare. că de cîteva zile nu mai e caldă. nici situaţie. că-l strînge gulerul. Piciorul doamnei Lupescu era cald. iar el. doamna Lupescu l-ar fi convins pe rege că îl iubeşte. să se culce cu doamna Lupescu şi s-o ţie prin complicitate la vinovăţie ?. topită şi oferită. Asta ţi-am cerut. Eşti încîntător. aşa îl şi trata. .. în faţa cărora poţi sta şi goj. că transpiră. Ionel Protopopiu. Era un ton nou. O făcea în silă. Ionel Protopopiu îl frămînta conştiincios. Mai sus.. căci de ele nu ţi-e ruşine. „Ce să facă ? se întreba Ionel Protopopiu. să-l susţie. asta fă. în cîteva luni. făcuse o teribilă patimă fizică. Apoi. şi parcă ştia că n-are rost. se apucă iarăşi s-o maseze. ca unei slugi îi vorbise . nu sînt la fel ca stăpîmi. se roşise la faţă din pricina tonului tăios cu care-i vorbise femeia asta. ci dimpotrivă. Nu confunda lucrurile.. aşa că fă bine şi fii cu ochii în patru.. nu. masîndu-i coapsa şi simţind că i se face cald.. care-l tulbură şi-l îngrijoră şi mai tare pe Ionel Protopopiu. Trebuia ţinută în frîu doamna Lupescu. Şi aşa. era pierdut. spuse cu glas foarte calm doamna Lupescu. se hotărî în sfîrşit şi începu s-o maseze pe doamna Lupescu tot mai sus pe picior. în aşa fel încît acesta nici să nu se mai îndoiască. Să accepte. Totuşi.dacă rezişti. Peste o clipă de tăcere. că doamna Lupescu şi-a schimbat atitudinea. mai mult: l-ar fi convins că Ionel Protopopiu e nebun. cu inima rece şi capul ca gheaţa. doamna Lupescu spuse: — Se pare că Elvira Vorvoreanu se ţine încă bine. te rog. i-ar fi <notă> 1. Dar în fond. dar n-ai nici nume. l-ar fi făcut pe rege să nu-l mai poată vedea în ochi şi pînă la urmă să-1 concedieze. într-o jumătate de oră. acuma la aproape patruzeci de ani.. Ce era de făcut atunci ? — Alai tare. dacă mintea nu i-ar fi fost atît de încordată. e o femeie bătrînă. iar pe mine nu mă interesează un obscur domn Protopopiu : vous etes charmant!." Deşi n-avea poftă de loc şi o prefera pe Elvira pentru care. tot pierdut rămîi. deşi are patruzeci de ani trecuţi. măcar pînă atunci. o dată descoperiţi. Dar ea nu-1 lăsă: 343 — Masează-mă. Cum ? Să se ducă la rege să-i spuie că metresa lui îi făcuse avansuri ? Intr-o noapte. că o femeie nu-i poate vorbi fără ca el să creadă că vrea să se culce cu el. </notă> 342 făcut plăcere. Şi nu-ţi pierde capul. ce faci. Nu erau multe soluţii la situaţia asta. Supus. cărnos şi elastic. să trăiască cu ea şi s-o oblige astfel să nu-l sape la rege. nu sînt oameni. nici avere care să merite menţionată . Şi într-adevăr glasul ei sec şi ironic îl şfichiui deodată : — Stai.

nu mă mai poate vedea.Ionel Protopopiu. Regele nu mai spuse nimic. Rea de muscă. — Da ? întrebă regele. ca să-l . intră. Şi trăieşte în mod public cu un imbecil. Nu mă mai poate vedea în ochi.. Era limpede că doamna Lupescu nu-l va ierta niciodată că-şi permisese s-o respingă. spuse regele. Tîrziu. se gîndi înspăimîntat Ionel Protopopiu. Era inevitabil. Ionel Protopopiu. — Ţi-am spus. răspunse. De ce mi-ai ascuns că o cunoşti ? — Am cunoscut-o după aceea. cu inima sfîşiată de frică şi de grijă : —■ O doamnă Vorvoreanu. generalul. Ii povesti în tîteva cuvinte totul. noaptea. I-aţi citit numele numai o dată pe o listă de invitaţi. otră344 vită de ciudă. prost dispusă.. care-i masa piciorul şi se uita în jos. zîmbi Ionel Protopopiu. agitat. Regele îl privi lung. Spuse vese! 3 ■— Se pare că e o cutră fără pereche.. Ce tea tulburat aşa ? Masează-mă ! „Asta era. rea tont court. Ionel Protopopiu... ca să n-o lase să spună nimic. şi ar fi în stare de orice ca să-mi facă rău". Telescop.. căci era în civil. rîzînd cu gura-î frumoasă dar groasă şi prea senzuală. sire. Ea îl privi drept în ochi. dur. Doamna Lupescu îl întrebă. îngălbenindu-se încet.. E geloasă. Ionel Protopopiu se ridicase şi se înclina adînc. Ameţit. se hotărî fulgerător şi răspunse: — Doamna rîdea de mine fiindcă mi-am pierdut capul pentru o femeie. dar Ionel Protopopiu ştia că nu s-a isprăvit. nervos. observă tăcerea curioasă a celor doi. deşi toată seara nu se mai întîmplă nimic în legătură cu asta. cînd deodată auzi glasul regelui în salonaşul de alături. şi sosi la ea scos din fire.. intrigantă. Mă detestă.. — Puţin după ce m-a întrebat maiestatea voastră cine e. şi se aşeză la loc pe fotoliul său. îi telefona Elvirei dacă poate veni. îngrozit.. Ionel Protopopiu o masa mai departe pe doamna Lupescu.. simţi că se petrece ceva.. tot ca să n-o lase pe doamna Lupescu să i-o ia înainte. Mă urăşte. Sări în sus. Regele vorbise cu valetul pe cînd îşi scotea pardesiul.. Ţi-a întins o cursă. Nu. Elvira Vorvoreanu care l-a ţinut în căsătorie pe Ipsilanti. — Care femeie ? Cine ? întrebă regele. Giurgea-Roşcanu. ridică ochii şi o ţinti speriat. şi întrebă : — Sînteţi numai voi ? Ce e ? De ce tăceţi ? Doamna Lupescu începu să rîdă răutăcios.. — Ştii foarte bine că ţin minte tot. dintre vestibul şi salonul unde se afla. vădit contrariată : — Ce faci ? De ce nu mă mai masezi ? Dar cînd văzu că Ionel Protopopiu e prea speriat ca să poată cădea în cursă. îşi acoperi genunchii cu poala rochiei şi rămase mută. zise Elvira. bănuitor: — Dar parcă n-o cunoşteai ? — Maiestatea voastră are o memorie uimitoare. Are să facă tot ce poate ca vodă să-mi dea un picior în spate. mereu bănuitor şi pe punctul să se supere. Regele îi sărută mîna doamnei Lupescu.

eşti pierdut. cu pleoape mari închise şi gene culcate pe obraji. şedea într-un fotoliu şi-şi legăna în vîrful' degetelor papucul cu toc Louis XV. cu mîinile sub cap şi vădind sub braţele-i delicata două tufe de păr negru cu miros de jivină. triunghiular. Ionel Protopopiu. zise Elvira cu fermitate. te aruncă 345 în aer cum sufli o pană. Am venit la tine ca să mă înveţi ce să fac 1 Şedea pe un taburet în faţa ei. In faţa acestor dovezi de iubire şi a altora. care urmară îndată. — Te iubesc destul ca să mă sacrific şi să accept eu rolul ăsta. O luă în braţe. în cursul acelei nopţi care-l lăsă sleit. adulmecîndu-i mireazma iute. spune-mi ce să fac?! exclamă Ionel Protopopiu desperat. Ea. nu pentru Ionel Protopopiu asupra căruia o păstra ca ultim mijloc de presiune. înălţînd spre el faţa cu ochii închişi şi care. începură iarăşi să vorbească de scena de la doamna Lupescu.. şopti ea şi-i înlănţui gîtul cu braţele. cînd Ionel Protopopiu era destins.. murmură Ionel Protopopiu. fericit şi desperat.. ridicîndu-se în coate. cu cravata strîmbă şi privind-o rătăcit.. — Şi nu ai decît un mijloc de a te salva: s-o scoţi pe doamna Lupescu de lingă rege. Data viitoare o să găsească altceva. Totuşi. şi fără să ştie ce auzise... — Nu-mi mai face reproşuri. şi nici nu se gîndea s-o sacrifice decît pentru rege. nici să am de-a face cu oameni distruşi. băiete. — N-am cum s-o scot decît înlocuind-o cu alta. Deodată se hotărî. cu mîinile atîrnînd între genunchi. astfel ridicată. Ionel Protopopiu văzu în faţă un chip îngust. — Te gîndeşti la nimicuri. 346 Ţi-am spus : ţin mult la tine. în pat. zăpăcit. în loc să vezi cum te poţi salva. tulburat. Nu mai putea spune decît „da". moleşit de plăceri. în halat de tafta galbenă cu dantele la piept şi la mîneci. se ridică şi-l luă de mînă. zise Ionel Protopopiu.. — Hai sus — murmură ea zîmbind ispititor —• nu te mai gîndi la oamenii aceia. ardea numai o lampă cu abajur gros de mătase. Elvirei îi venea să rîdă : legătura ei cu GiurgeaRoşcanu continua. — Bine-ai făcut că ai lăsat să se creadă că legătura ta cu GiurgeaRoşcanu continuă — spunea Ionel Protopopiu — dar acuma a devenit inutil: tot s-a aflat de noi doi. Te gîndeşti la nimicuri. . spuse ea. — Tu! Tu ? exclamă el. Peste două ceasuri. — Da. şi alta nu găsesc. iubitule — pentru tine fac şi asta.facă gelos pe vodă. făcea ca pielea să se întindă pe creţurile fine ale celor patruzeci de ani. Şi-i cuprinse gîtul cu braţele. să ne gîndim la noi. dragul meu. îi veni în minte ideea veche. dar nu vreau să te distrug. Nu i-a mers fiindcă vodă nu ştia şi a tuşit sau a vorbit în vestibul. De altfel. copleşit.. nu se mai îndoi că într-adevăr pentru el accepta Elvira să devină metresa regelui. — Da.

şi cu detalii pe care nici bărbaţii între ei nu şi le spun.. că trecuse peste orice ruşine şi demnitate. şi se uita neprietenos la Ionel Protopopiu. ai început să faci lucruri de-astea ? Vous faites le cachottler ? ' Era ameninţător. sărăcie. iar regele era un om care de mult trecuse peste orice respect şi pudoare. cum ai ajuns aşa ? In loc sâ-l lovească peste gură. şi-1 cunoştea şi el destul de bine pe rege pentru astea — se pregătea. Unică. sire. Nu v-am ascuns nimic. căpătă. iubita mea ?.. Dar nu-mi închipuiam că o poate interesa pe maiestatea voastră. Hai să plecăm amîndoi undeva în străinătate. răspunse ferm Elvira.. — Te prosteşti. încît regele rămase gînditor. ochii obraznici.. o elocvenţă şi o putere de convingere "de orator şi de poet liric. — Nu... să lăsăm în plata Domnului toate mîrsăviile astea.— Ce nevoie ai să te înjoseşti aşa. era galben . Nu roşi.. cu moartea-n suflet. Vorbeşti ca un licean amorezat.. şi-şi călcase inima în picioare. care îl dăscăli o oră încheiată... mai ales ca amantă. convingătoare: — Aş vrea să vă văd în locul meu. nu se mai putea gîndi la nimic. buhăit (băuse mult la masă seara trecută). — Nu. îi făcu Elvirei Vorvoreanu un asemenea portret.. ras. Era galben şi zîmbea cu buze tremurătoare.. Ionel Protopopiu răspunse cu o grabă febrilă. Ionel. pasionată. Regele se uita la el cercetător şi Ionel Protopopiu simţi cum începe să-şi urască stăpînul. ruină. Se uita la secretarul său şi se . să-şi joace partida de „cine pierde cîştigă". dar spre dimineaţă cedă.. o să trebuiască probabil să divorţez. A doua zi. epui-1 zat de excesele de pat. care ştia dinainte fiecare cuvînt — Elvira prevăzuse totul. să deteste buzele groase. dar proaspăt îmbăiat. cu ochii tulburi. destul de tăios. Regele şedea la birou.. căci nu mai pot trăi fără ea. Am păţit-o şi eu: sînt îndrăgostit nebun de o femeie. mai ales cînd regele întrebă : — Şi. Regele începu să rîdă. nici el nu ştia <notă> 1 Faci pe misteriosul ?. Ce. Ionel Protopopiu nu înţelegea. Ionel Protopopiu se prezentă să primească ordinele regelui pentru dimineaţa aceea. nu mai putea spune decît „da. Se mai împotrivi. măi. îmbrăcat în rufe proaspete şi haine de stofă englezească croite de Pyle la Paris. nu mai avea personalitate proprie. cu păru] lins. îi venea să-l lovească peste gură. Şi mai adăugă cîteva amănunte cu totul intime. mă ? Chiar aşa e ? ' — Aşa ? N-am spus nimic! exclamă Ionel Protopopiu. îndurerat. era obosit. Ionel Protopopiu. </notă> 348 de unde. umflat de trai prea bun. — Ce-a fost chestia de aseară ? întrebă el pe ton scurt.. palid de nesomn. Ionel Protopopiu zîmbi şi spuse : — Cum să nu ajung ? E o femeie extraordinară. — Ce vorbeşti.. Mai bine iau otravă. cum aţi vorbi! Acum.. obrazul mare. 347. iubita mea" şi executa instrucţiunile Elvirei. Nu-mi trebuie exil. mustaţa roşcată. gros.. sire.

şi faptul că avea să poarte doliu şi văl peste faţă. — Şi. — Ei. încîntat şi lăsîndu-se greu dintr-un fel de cochetărie. era un om josnic. mă întreabă mii de chestii despre maiestatea voastră. „Stau bine — se gîndea îonei Protopopiu — sînt foarte bine cu vodă. spre surprinderea lui. Ionel. </notă> 349 mina." Şi asta îi dădea o anumită mîngîiere.. Mai bine se gîndea la familiaritatea cu care domnii Ghersonşi Corfiotu îl tratau ca pe un egal al lor. dovadă că vorbise limba pe care o învăţase de la mamă-sa. trecătorii ce se zăreau pe Calea Victoriei. îşi spunea el. în pat cu Elvira. Iar regele aştepta cu încordare. thank you. cum vorbiţi. cu ochii lucioşi şi urechile roşii. şi că e cel mai influent om din ţară .. şi. cînd sîntem împreună. lucru curios. îţi mulţumesc. totul era ca de obicei. Ionel Protopopiu hotărî şi ora. sînt la putere . Dar nu simţea multă consolare în asta. Regele rîdea. sînt sigur. (Regele nu ştia că în clipa aceasta. ştii doar că mi-eşti foarte drag.vedea pe el că i se făcuse poftă. „Tot pe mine mă iubeşte Elvira". domnule !" îşi spunea cu uimire Ionel Protopopiu. zise el ridicîndu-se şi bătîndu-l pe umăr. Ionele. you know I like you well1. în fine. . ca să vă dovedesc cît vă iubesc şi cum vă iubesc. o să vi-o prezint şi-o să vă intereseze. Ionel Protopopiu repeta cu un zîmbet strîmb. se înţelese cu regele s-o aducă pe Elvira la palat foarte tîrziu. marii proprietari de uzine. Ionel Protopopiu îl cunoştea destul ca să-şi dea seama că în clipa asta stătea mai bine cu regele decît stătuse vreodată. That's a nice feltow. Am s-o zdrobesc! Ionel Protopopiu se făcea că nu aude şi înghiţea în sec. rîdea tulbure. Nu se întîmplase nimic. frecîndu-şi palmele. din ce în ce mai aţîţat. nu simţea nimic . Se tulburase şi el. — Am s-o zdrobesc. voia să spuie ceva. mobilele. uşierii şi valetul regelui. În seara întîlnirii. lăsaţi-mă să vi-o prezint! Şi ea vă admiră şi vă iubeşte . dezgustător. moral şi fizic. ca să nu afle doamna Lupescu. nu-i era scîrbă de sine. e preocupată de persoana maiestăţii vostre. dezonorat. dar nu se putea hotărî. „Uite. soldaţii şi ofiţerii din garda regală. îi luceau ochii. şi. întreba el şi-i cerea lui Ionel Protopopiu să repete detaliile intime.. lu<notă> 1 Eşti un băiat bun. Peste două-trei zile. toţi mă pupă în spate. Regele află în patruzeci şi opt de ore despre Elvira ce aflase Ionel Protopopiu în cîteva luni: tot ce aflase Ionel Protopopiu. II ţinea mereu pe lîngă sine. ia spune: cum e cu.. Ionel Protopopiu era plecat. nu simţea nimic. se simţi foarte mulţumit. la o oră cînd nu mai era nimeni prin curţi şi în palat decît aghiotantul de serviciu. expedie tot ce avea de făcut. cerul de afară. amînă o audienţă şi rămase singur cu aproape trei ore înainte de ora fixată. cum sînteţi. asta e. n-avea să se întoarcă decît cu Elvira. ■— Sire — încheie pătimaş Ionel Protopopiu — dacă tot aţi aflat şi tot v-am spus. rîse regele măgulit. spunea el. şi coridoarele prin care avea să treacă Elvira. cine e pe lîngă maiestatea voastră.. încîntat şi aţîţat.

sînii destul de mari pe un trup subţirel. şi mai multă căutare. ofiţeraşii. ceva mai ascuns şi mai adînc decît conştiinţa ei. sus. picioarele îi erau musculoase dar uscăţive. ar fi avut. subţire. ofiţeraşii semisadici. Intr-una din serile acelei toamne. Sună. erau risipite mucuri de ţigări. una era cunoscută de toţi chefliii.) Regele ceru valetului un sfert de şampanie şi o şocolată fierbinte cu multă vanilie.nenorocitul încerca şi izbutea să se convingă că pe el îl iubeşte. şi era cunoscută sub numele de Foamea Neagră. misiţi. Dacă ar fi avut cocoaşă. chiar cînd femeia nici nu se gîndea la ceva neplăcut. de fantomă. — Nu mai pot. şi avea faţa triunghiulară. costa o nimica toată. Valetul închise uşa maşinii. zise el peste umăr valetului care-i ţinuse pardesiul şi pe care-l refuzase. cu gusturi fistichii. Femeia era cu totul neştiutoare de asta. deveneau lucioşi şi' vii. — Mă întorc peste o jumătate de oră. nu izbutea niciodată să scape de o expresie de durere. pe frig. mai 350 bău un sfert de şampanie. provinciali. în Bucureştii acelor ani. sub bolta prelungă a sprîncenelor. Era o sală în ale cărei capete se zăreau vag oglinzi mari înrămate în stuc aurit. la ultimul etaj. singur. coloane de ghips. IX În anii aceia. care nu era decît un tripou. voit aţîţător. brăileni. o frică necugetată îi măcinase de mult fiinţa şi o lăsase nimicită. ca şi braţele . Dar nu mai rămăsese decît atît. Ziariştii veroşi. băieţeşte. părea întradevăr un simbol al foamei. I se . căruia i se vedeau cu siguranţă coastele. deasupra restaurantului „Alhambra". hîrtii . chiar cînd trăsese pe nas cîteva fire de cocaină. chiar cînd fusese bine plătită pentru o jumătate de oră într-o cameră de hotel. bărbia mică şi obrajii supţi. Foamea Neagră îşi juca ultimii bani într-un club. mersul din şolduri. cenuşă călcată în picioare. rîdeau cînd o vedeau trecînd. în rochia de mătase strînsă pe ea. cu umerii obrajilor ieşiţi. domni blazaţi din protipendadă. slabă. o ruşine. printre miile de prostituate care băteau trotuarele Bucureştilor. pînă şi toamna. şi încă unul plimbîndu-se în sus şi în jos. o umilinţă. santinelele de la poartă deschiseră grilajul şi maşina ieşi din curtea din dos a palatului. dar sehima imperceptibilă de suferinţă rămînea pe gura fardată cu un roşu sîngeros. plesnesc! îşi zise el vorbind singur. „Cercul Comercianţilor". sau ar fi suferit de vreun defect monstruos al trupului. şi cu trupul vădit gol sub rochie: era Foamea Neagră . nici nu ştia bine că ar avea vreun motiv de durere. misiţii. gazetăraşii şi misiţii care-şi pierdeau serile şi nopţile prin localurile de pe Calea Victoriei . băieţii de bani gata. Gura mare. Era într-adevăr o apariţie izbitoare: înaltă. ghirlande de stuc arătau că aici fusese un salon de casă boierească sau o sală de bal. Cel mult ochii negri şi adînci.351 zăreau claviculele prin decolteul rochiei . negru de murdărie. Şi găsea mereu clienţi: negustori. cîte un diplomat străin care voia să guste exotismul bucureştean chiar riscînd un sifilis. Pe parchetul gol. purta părul tuns scurt. ceru maşina şi coborî. cu o existenţă părelnică. şi anumechiar în seara cînd Elvira avea întîlnire cu regele. cu buzele tremurătoare. cu şaptezeci de ani înainte.

ieşi apăsînd pe clanţa unsuroasă a uşii şi fără să-i dea bacşiş strigoiului cu umerii prăbuşiţi. părea că îşi poate închipui relaţii omeneşti de o promiscuitate nelimitată. plutea un strat gros. îi aruncă o privire indiferentă şî-î făcu loc. stăteau jucătorii. P-ormă. tulburi. umedă. le dorea oamenilor să se culce cu propriile lor mame şi surori. căutînd un colţ de umbră. cercuri negre pe lemnul şi pe postavul verde al meselor arătau unde fuseseră ceştile de cafea. cu hainele mototolite şi o şapcă pătată. Oamenii tăceau şi se fereau speriaţi şi scîrbiţi. nea Gogule. nu pot să mă uşchesc de-acilea. Nu era nimic: se aflau pe ultimul palier al scării .. cu marginile roşii. aduse cu un pic de cafea vărsată în farfurioară de un fel de chelner soios cu mîna tremurătoare. Aici nu se poate? Şi se uită împrejur. „ponţii". şi ochii-i luciră ca nişte zoi în care-a bătut un soare de iarnă : — Păi. — Săru' mina. şi devenite ca de piatră ponce. care-i creştea peste o gură moale. Gogule. mormăi strigoiul. pline de o duşmănie josnică. fum. aproape solid. de un erotism brutal. frumoasă şi îndurerată scotea răspunsuri scîrnave. Iar la un metru sub. Apoi omul spuse 353pe sub mustaţa rară. sau mineralizate de intoxicaţia cu tutun şi alcool.. în asemenea momente. poroasă . căci cele de pe mese erau cu vîrf. apoi continuă să-i spuie ceva celuilalt. gura ei mare. fleşcăită : — Păi. la închidere.. n-am nici o chioară. — Dă-le-ncoa.. Se ridică. mucuri de ţigări strivite pe colţuri de mese. feţe gri... Nimeni nu se uita la ea. Ochii blegi. plictisiţi. Sus. zise femeia.. inconştienţa maşinală a jucătorului. cu ochii cîrpiţi. Foamea Neagră îşi puse pe o culoare toţi banîi pe care-i mai avea şi pierdu. mergea mai departe cu mersul ei din şolduri.. asta făcea parte din meseria ei . — N-am nimic. mie acuma-mi trebuie. se răsturnaseră pe jos scrumiere. El însă rîse nătîng. — Hai sictir. Femeia se frecă de un bărbat gros care stătea de vorbă cu un altul. compact. să trăieşti. Foamea Neagră era obişnuită cu indiferenţa dispreţuitoare a oamenilor. pe care îi lipea de scaune absenţa. care făcea slujba de portar. cu genunchii moi. de fum de tutun. pe după vreo coloană.. omul se întoarse. grosolan. am eu o bătrînă-două. o beşteleau sau chiar o înjurau murdar . zise femeia.rupte. iuîndu-şî poşeta de imitaţie de şarpe. dar fuseseră umplute iarăşi. oameni obosiţi. să-i mănînce excrementele ei şi nu se oprea aici.. Cu mersul acesta trecu printre jucători. nu-i păsa nici dacă o repezeau. sau 352 asudate. şi trecu printre grupurile de oameni care nu se dădeau la o parte ca să-i facă loc. iar Foamea Neagră. fără expresie. ordinar. o fixau mereu. căruntă. M-am lefterit de tot. deasupra capetelor oamenilor. murdară ca zoil-e ce se varsă în Dîmboviţa . un bec întunecat de murdăria a . aţîţător. purtîndu-şi cu mîndrie căpşorul de băieţandru slab şi tuciuriu. ai strigoiului.

erau prea amestecaţi. erau şi mici domni grăsulii.. spuse femeia şi începu să coboare scările care scîrţîiau şi trosneau. dar ei o priviră rece şi continuară să urce. —• Bine. împinse bărbia înainte şi făcu „Ţţ" în semn de refuz . nici aici. Luă un taxi şi se opri în faţa unei case mari. cu unghiile vopsite şi cu pârul platinat dezminţit de ochii negri. erau vădit angrosişti de la Obor. cu perle false şi cu un solitar de patru carate pe mîna ofilită. erau ofiţeri în civil. şi rochia nu-i era proaspăt călcată. chiar şi din meseria ei. din care unul o ciupi de şezut. Acolo. gălbejită. portarul. cum i-ar fi fost altei femei. Cucoana era slabă. roşcată. Pe cînd cobora. care vindeau ceva pe Lipscani sau erau simpli escroci. la un al treilea etaj. — Pe lada aia. mustăcioare negre şi hainele ţepene. zău. fetiţo ? întrebă ea pe un ton familiar. critic. şi intră. Vino după închidere. Părul cărunt îi era pieptănat prost. întrebîndu-se 354 dacă se mai întoarce la tripou. stătu sub bec ca s-o vadă bine ochiul care o privi prin vizeta minusculă din uşă. prefera să nu ceară cele două sute de lei pe care i-i oferise Gogu. Ii deschisese o cucoana în rochie neagră de detni-soiree. bine dispuşi. Foamea Neagră stătu o clipă în faţa hotelului. care primea o taxă de la ele pentru dreptul de-a putea fi întîlnite la ea de bărbaţii în căutare de femei bine îmbrăcate 355 . şi o luă înainte prin holul plin de pălării. După închidere. nişte domni cu cefe puternice. îndemînatici. pe strada Blănari. temător. sună. ruginită. frunţi joase şi încreţite. Ţi le dau. adăugă : Numai să te ţie balamalele. precupeţi îmbogăţiţi sau foşti băieţi de prăvălie deveniţi bodegari sau restauratori. prost croite. Dincolo. zise: — Nu se poate. era lumină multă. privindu-î rece. sau prietenele gazdei. Nu-i era scîrbă de Gogu. la surîsul ei. nu se putea şti . cu creţuri adinei în obrajii supţi. că mă prinde domnu Marcel şi dau de dracu. Foamea Neagră întîlni doi domni cărora le surise. şi înghesuială în jurul meselor de joc: bărbaţi. zise Foamea Neagră şi. Vezi să nu te damblagesti de tot pînă mă întorc.. pe prăpăditul cu genunchii moi. N-avea pe ce pune mina să nu cadă în golul dintre scări : balustrada era ruptă şi înlocuită cu o sfoară unsuroasă. nimeni nu se uită la Foamea Neagră. apoi coborî şi ieşi în stradă. găsi un client care-o duse la hotelul lui şi îi dădu drumul pe la zece şi jumătate seara. Alţii. unul cu monoclu. vin. cu multe apartamente. Ea se opri şi îi înjură cu ură. strînşi în corset şi cu mănuşile în buzunar.milioane de muşte dădea o lumină murdară. — Ce-i cu tine. părea nespălată. Am două bătrîne. în salon. apoi apărură trei beţivi. Avea vreme s-o facă pînă la ora închiderii . Dar dacă avea bani. Nimeni nu se mira de nimic. pudraţi. dar care pătrundea peste tot. Gogu însă. şi poate că n-avea să se mai ducă de loc acolo. După o jumătate de oră de trotuar pe Calea Victoriei. cucoanele erau nevestele şi amantele lor. izbucni în rîs şi-i făcu şi pe ceilalţi să rîdă. cucoane cu perle adevărate sau false. cu piei care-i atîrnau sub gît. de bastoane. apoi mai veni unul. de pardesiuri de doamne ce atîrnau în cuiere sau erau aruncate pe nişte fotolii desfundate.

Se ridică şi se uită împrejur. ş? o ştia pe coana Zina. — Ei. să-i irite poftele fără a le satisface deplin. spuse cocota destul de acru. Era atît de sigură de victorie. nu făcea nimic. mai avusese de-a face cu el. Ce vorbeşti de muşterii ? — Şi cu caniota cum rămîne ? întrebă Foamea Neagră. Se urcă în maşină. parcă nu-ţi mai rămîne. zicînd : — Cînd agăţ unul mai cu chef. vino-ncoace. aşa că ţine-ţi gura sau te cîrpesc şi te dau pe mîna poliţiei! Spusese aceasta cu glas atît de calm şi de scăzut. încîi era puţin relaxată. îi făcu semn servitoarei să ofere la o masă. Era fricoasă . deşi ştia că n-a făcut o mare afacere. Mă iei pe mine la mişto. şi se uita la oameni în ochi. drăguţe. mergea mai departe. Coana Zina tremură.. obosită . Era în pragul victoriei. Deodată auzi un glas răguşit: — Ei. musafiri. Foamea Neagră murmură : — Mai bine dă-mi un pol că am rămas şanticler. ştia să se schimbe. la nevoie ştia să-l aţîţe. Coana Zina se înţepeni : ■>— Ţi-am mai spus o dată să nu vorbeşti aşa. ironic. ce faci ? Nu mai joci ? — M-au curăţat muşteriii ăştia ai dumîtale. Umbla. fusese bătută şi furată prea adesea .care să nu coste prea mult şi să pară cît de cît altceva.. era pregătită. gata să lupte şi să învingă. care circula printre mese urmată de o servitorică cu tava. vrei să dau din buzunarul meu pentru vin şi cafele şi fripturi ? întrebă coana Zina foarte nemulţumită. cu radiatorul nichelat strălucitor. şi tu eşti o curvă . îl aduc să joace o foiţă la 'mneatale.. aruncînd ocheade şi zîmbete trecătorilor care nu se uitau la ea. Femeia îl recunoscu pe rege.. mai mult decît erau. cu cafele şi şpriţuri gata amestecate în paharele aburite. zise Foamea Neagră. că nu se întîmplă în realitate nimic. cu mintea pustie ca de obicei. Aşa că luă polul şi porni spre ieşire. 356 Coborî. că n-are să se întîmple nimic. — Ce. XI Elvirei i se părea că e în vis. înarmată. — Trăiesc din pensioara răposatului şi nu-ţi permit să vorbeşti aşa : eu am fost maioreasă la vremea mea. portiera se trînti şi maşina porni foarte repede spre Calea Victoriei. portiera era deschisă şi omul de la volan îi făcea semn să se urce înăuntru. în cît nimeni nu le luă în seamă. Se întoarse şi văzu lingă ea o maşină lungă. cum avuseseră şi alte surate de-ale ei. neagră. sâ fie în vreo cîteva feluri. ascultătoare. Gazda. sau dădeau din cap morocănoşi. prieteni. — Ei. Sînteţi toţi invitaţii mei. şi se opri lîngă Foamea Neagră. nu voiau . căci regele nu le dădea mult. coană Zino. ieşi în stradă şi porni iarăşi pe trotuarele străzilor din jurul Căii Victoriei. Printre oamenii aceştia se aşeză Foamea Neagră la o masă de baccara şi pierdu într-un sfert de oră ce cîştigase într-o jumătate de ceas de la negustorul brăilean care-o dusese la hotel. Regele nu se putea să n-o placă .

linişte adîncă. atîrna în faţa ferestrei. omul regelui în toate treburile murdare de poliţie şi informaţii. — Bine. trebuia reţinut . cucoana poate era o simplă informatoare. coborîră la piciorul scărilor şi un bărbat în livrea.. Era un om de patruzeci-cincizeci de ani. apoi întrebă pe franţuzeşte : — Ce face maiestatea sa ? Aşteaptă ? — Nu. rece şi dură. înnebunit. nu l-ar fi putut refuza. uimit. va trebui să-l împingă spre divorţ de regina Elena. de tablouri. în cea mai mare ordine. se înclină şi-i conduse fără un cuvînt prin coridoare joase.. murmură valetul. perdelele erau trase. apoi deschise în faţa lor uşi (la capete de coridoare se zăreau lachei) şi-i lăsă într-o odaie cu perdelele trase. de covoare. neruşinat şi brutal. venise cu vreo treabă urgentă. treptat. prefect la Sighetul Marmaţiei.. o vază cu un buchet enorm de flori roşii. bineînţeles. Elvira se gîndea că va putea obţine de la rege să fie la palat doamnă de onoare a reginei Măria. poate peste un minut. Dar. mulţumesc. şi regele Carol. Ionel Protopopiu îl privit uimit: — Cum. mobilată cu cîteva fotolii de pluş albastru şi cu o măsuţă joasă pe un covor de Ispahan. ammţă-mă cînd e gata. într-alta . poarta se deschise îndată. undeva în străinătate. care aştepta. o doamnă. murmură valetul. prefectul Poliţiei Capitalei. osos. — Pe cine ? — Pe domnul colonel Gabriel Marinescu şi. şi totuşi. „nu aşteaptă" ? Ce face ? — Are pe cineva.. poate că făcuse o greşeală cedîndu-i. GiurgeaRoşcanu putea fi intimidat să tacă. şi nici ţipenie de om . fusese una inevitabilă. cu o mutră neplăcută. de Brueghel de VeIqurs. cu părul sur şi lins pe cap. Şi la urma urmei — nu-i era încă.totuşi de cele cîteva ore petrecute cu îonei Protopopiu . trebuia să fie mai proaspătă . În diplomaţie. şi pe urmă. sau. mai bine. la lift. Dacă fusese o greşeală. moarte.. 358 Era tăcere. nevastă-sa. gros. Deşi era evident o prostie: Gavrilă Marinescu. să nu facă vreo prostie imposibil de prevăzut şi să strice totul. mare.. nu mai exista nimic şi nimeni în afară de ea în odaia asta. Maşina cu perdelele trase şi cu şoferul izolat printr-un geam îi duse în tăcere pînă la palat. de jur-împrejur săli şi saloane pustii. pline de mobile.. şi care vorbea franţuzeşte cu un uşor accent englez sau flamand. tulburat şi cu o undă de bucurie în suflet: poate că mai întîrzia. spuse Ionel Protopopiu.. Peste un minut nu apăru nimeni. sec. poate că nu se întîmpla nimic. şi trebuiau să se întîlnească peste cinci minute. Pe Ionel Protopopiu trebuia să-l concedieze foarte repede. nu aşteaptă. moartă . de teamă ca acesta. şi astfel cu o situaţie mondenă perfectă. avea să facă faţă cu cinste. Ionel Protopopiu o ajută să se aşeze. îşi spunea ea zîmbind cu o siguranţă de sine superioară şi să357 tulă. pereţii erau îmbrăcaţi în stejar şi un tablou înalt.

tenul i se întunecă. Cu toate mijloacele. ţintind o floare de pe covor. Nu era trist. murmură Ionel Protopopiu zîmbind.. Ea sări ca arsă. Elvira. Elvira aşteptă un sfert de ceas. Ce se întîmplase ? Regele se culcase cu femeia aceea ? De ce ? Cum va trebui să se comporte acum ea. nici cald. Elvira îi trase o palmă peste obraz.. o oră şi jumătate . El tresări: — Ce-ai cu mine ? întrebă el speriat. Ea voi să-i spună ceva. toate «erau bune. Ce-o fi făcînd ? — Cu o cucoană ? Ce fel de cucoană ? întrebă Elvira. să-l enerveze asta.regele. cu privirea fixă. începu să-f urască pe Ionel Protopopiu. să se strice totul. nu mai ştia dacă nu strică întîlnirea. Trecuseră cinci minute. E cu Gavrilă Marinescu şi cu o cucoană. simple... ochii i se stinseră. — Ce-o fi făcînd ? murmură Ionel Protopopiu. n-avea ce face. Ionel Protopopiu îi explică ce ştia. Era ca în vis. Sau să trimită după ea. şi că atunci. o jumătate. Regele trebuia să intre. Nu era timp. decît să urmeze planul de pînă atunci. dar se stăpîni şi se aşeză. cu glasul cald şi languros pe care şi-l şi pregătise pentru momentul întîlnirii. nici languros. oricum.. — Ştii că regelui îi place uneori să mănînce mititei de la tarabă în felul ăsta. dintr-un moment într-altul. neobişnuite. — Cine? întrebă ea moale. imbecilul. — Idiotule! Află imediat cine e şi ce vrea! Du-te 1 Te aştept aici! II îmbrînci afară. una de cea mai vulgară speţa. din cele care făceau trotuarul. Dar îi era frică . ca să reuşească totuşi ? Nu ştia nimic : nu putea ghici.. Ce era de făcut ? Ii era frică. Se lumina încet la faţă.. şi nu se întîmpla nimic. Doamna Lupescu trebuia înlăturată imediat . subtile. avea să-i facă şi vrăji . ci sec şi dur. — Vodă.. băbeşti. de îngrijorare şi de teamă de înfrîngere. în aşa fel încît să nu n?ai fie chemată a doua oară. Ionel Protopopiu se întoarse uimit şi tulburat şi destul de puţin trist: doamna necunoscută era o cocota cunoscută în Bucureşti. concentrată. care nu fusese în stare să organizeze întîlnirea astfeî încît să nu se întîmple nici un accroc '. siguranţa o părăsise . ţinîndu-şî9 mîna pe obrazul lovit. cu ochii scînteietori de furie şi ciudă. Totul stătea pe loc. In starea asta de încordare. pe toate le ştia Elvira şi pe toate avea să le folosească. nenorocitul. şedea într-un fotoliu şi fuma. brutale. care încercase să-i vorbească şi pe care-l repezise cu furie. Spera. cu un glas cu totul schimbat. că mirosul acela nu-i va plăcea regelui. începu să transpire de tulburare şi deodată se gîndî că sudoarea ei miroase tare. chinuită de <notă> 1 Cu atît mai bine. apoi rămase singură. </notă> 359 teama necugetată ca nu cumva regele să trimită după ea şi să n-o poată găsi imediat. Ionel Protopopiu. o oră. obrajii i se traseră. ă la botine heure '. delicate. . dacă se găsea cineva să-i puie ceva în mîncare.

</notă> 360 XII Pe cînd regele îşi încheia ultimii nasturi. — Coana Zina asta a ta are un tripou ? întrebă regele. —■ Şi cum îi zice bombei coanei Zina ? întrebă el iarăşi. argint) şi căută într-un sertar din care scoase o listă pe care începii s-o citească. regele se încruntă rău de tot. aşa cum era obişnuit să ţie pe toată lumea în prcioare. Foamea Neagră se întreba dacă e bine să-şi facă xm curaj. să-şi puie firmă ? — A. — Care coarră Zina ? întrebă regele.te bombele de foiţe din Bucureşti.. îngăimă ea.. ci să ia. intră şi bătu din călcîie în faţa lui. se aşeză la birou (era o mobilă enormă din abanos cu încrustaţii de aramă. cu o privire rapidă spre cocota clin mijlocul odăii. ce vrei să aibă. cu ochii la listă. ceafă groasă şi craniu mic. încruntat şi concentrat ca un om care caută în memorie. o duse la palat. întrebă. Ce. Nu se uită măcar la femeia care aştepta în picioare în faţa lui. curios. vino imediat la mine ! Imediat ! Şi puse receptorul jos. Dar regele nu auzea. Ca să schimbe vorba. că doar nu ştii toa. n-o ştii măria ta. . Acestea se petreceau într-o garsonieră la al zecelea etaj al unei clădiri din centru .. — Şi unde stă ? Femeia îi spuse şi strada. Luă telefonul şi formă un număr de o cifră : — Alo ? Colonele. Dar şi de ăsta ar trebui să ştiu. — Sigur că are .. că nu mai am de loc. aici.. lacheilor şi uşierilor care mai Văzuseră de-astea şi nu sg mai mirau. deasupra de restaurantul „Alhambra" şi rn-au ras ăia. mirai — Ei. bătea cu un creion în birou. — Să-mi dai şi mie ceva mai mult. O luă iarăşi pe Foamea 361 Neagră în maşină. se încruntă : nia-i plăcea să dea bani. crezi că e proastă. ţinînd-o pe femeie în picioare. se congestionase.. biserică ? răspunse Foamea Neagră. bronz. Ia vino cu mine ! Pune-ţi fusta şi vino cu mine. şi sa-i ceară sau nu. ca m-am lefterit la cărţi. — Cum zici c-o cheamă ? întrebă el. ■— /vladam Zinaida Bugescu. mustaţă neagră. cu un început de burtă.. brusc. pieptos. — Cum să-i zică ? Mucles îi ziee.<notă> 1 Piedică neprevăzută. Era furios. Căuta mereu. cu intrare separată şi lift separat. o urcă în goană în biroul lui trecînd prin faţa santinelelor.! zise regele. şi o dată sus.. se hotărî.. şi p-ormă am făcut rost de nişte biştari şi m-am dus la coana Zina şi acolo mi i-au ras muşteriii ei într-un sfert de moară. regele îşi primea uneori reginele de o oră. voinic. Şi i se părea ciudat că nu găsea nimic. Peste două minute de căutare. La cererea prostituatei. Peste cinci minute prefectul poliţiei. Dă-mi nişte lovele. un tripou clandestin. In sfîrşit. aşezîndu-se într-un fotoliu şi aprinzînd o ţigară : — Dar unde ai jucat ? — La „Cercul Comercianţilor" ştii. se buhăise la faţă..

şi telefonează-mi imediat ce-ai rezolvat chestiunea. Care nu vrea. Vocea de la capătul cellalt al firului măcăi subţire şi depărtat. — Dă-i o sută de lei. fierbînd. împuţitule ? Ca să nu ştii ce tripouri sînt în oraş ? Marş acolo şi adu-mi-o la Prefectură imediat! Cum ? Şi ce. dar nu era atent. zise regele. deodată calm şi ţeapăn : — Să trăiţi. şi pe Gabriel Marinescu care urla la telefon : — De ce te ţii. îi mărturisea că era visul ei să-1 vadă de aproape. pudică. se gîndea la altceva. maiestate !" — Cum? Care jidan? Jidanul dumitale? Tele fonează: imediat! Da. Foamea Neagră se uita la el şi simţea că-i e foame şi sete. chiar în momentul cînd Elvira. mă-ti ! Ce e cu tripoul ăsta de care nu ştiu nimic ? Şi nici dumneata.. sper. îngheţată. domnule colonel ? Dumneata ştii ce se petrece în Bucureşti ? Ştii pe p. punînd receptorul jos. — Şi cît a fost ? întreba regele la telefon. Vrei să te bag la Groapa Leilor. Cristbsul şi dumnezeii cui te-a făcut că te rup în bucăţi! Apoi. voluptoasă. ridieîndu-se în picioare. — Ce. — Să trăiţi. Şi ce dacă n-ai firmă ? Pentru palatul gardienilor ai dat ceva ? Nu vezi că vrei să tragi chiulul ? Nu există în oraşul ăsta ţaţă sau tripou de care să nu ştiu eu şi care să nu dea ceva pentru palatul gardienilor. zîmbitoare. mă-ti! răcni regele. cu ochii mici şi negri pe sub sprîncenele stufoase. să sară pe tine vreo zece puşcăriaşi să-ţi facă la bătrîneţe o bucurie să n-o poţi duce ? Plăteşte! Şi să vii aici o dată pe lună ! Gata 1 Marş afară! 363 Regele primi telefonul lui Gabriel Marinescu în salonaşul unde o chemase pe Elvira Vorvoreanu. şi le întoarse spatele. de aici! De la telefonul ăsta ! 362 Vreau să văd cum ştii dumneata să-mi execuţi ordinele ! răcnea regele. — Prost.. colonele. tunător. Telefonul o întrerupse în mijlocul unei fraze. maiestate ! Rezolv chestia într-un sfert de oră. Acesta o privea crunt. Aceasta întinse mina. spuse regele nemulţumii şi se întoarse către Elvira s-o asculte mai departe. Peste o jumătate de oră.. dar era prea înfricoşată ca să ceară ceva cînd îl vedea pe şeful suprem al „curcanilor" tratat cum o tratau comisarii pe ea. Sună să i se aducă un sfert de şampanie şi o bău. şi colonelul răspunzînd în poziţia de „drepţi" : „Să trăiţi. maiestate ! Ordonaţi ! — Ordon să te duci în p. caldă. Colonelul salută. Trebuie să-ţi arăt eu ce se întîmplă ! De cînd îţi trage chiulul femeia aia ? Ştii ? Pleacă. Sau le ai pe ale dumitale personale? Conversaţia urmă pe tonul acesta.. dacă eşti în pat! Marş. Fii atent! Bună seara. regele îi făcu semn din bărbie s-o ia cu el pe cocotă. regele continuînd să-l înjure. coana Zina şedea în biroul prefectului Poliţiei Capitalei. — Rezolvi pe mă-ta ! spuse regele furios.— Ce e porcăria asta. la beci. . îţi baţi joc de noi ? se răstea el brutal la coana Zina. în mijlocul mărturisirii.

Iar Elvira rămase să îrnbătrînească. Se isprăvise. Şi nicăieri nimic. Dorinţa ei d-e-a fi şi de-a avea. în 1916. jenant prin vigoarea feroce dar mimată a unuia din parteneri şi lipsa de entuziasm a celuilalt. Acolo. exagera. uşurat din pricina întîlnirii cu Foamea Neagră. dorinţa ei de putere şi de a poseda. lui îi plăceau femeile mari şi cărnoase. răspunse monosilabic şi-i spuse că trebuie să plece. Nu mai era nimic. Elvira ieşi ca o somnambulă. plictiseala. Oase putrezite în pămînt. Acolo coborî şi spuse: — Mulţumesc. se bîlbîia. inutilă. îl lăsă să se aşeze lîngă ea în maşină şi tăcu pînă acasă. nici o scăpare. Era pustie. trecu pe lîngă Ionel Protopopiu fără să-l vadă. domnul Romano făcu în magistratură o carieră rapidă şi strălucită. spuse ea net. plîngînd sărac. Gata. muşcîndu-şi pumnii. De aceea. Sună s-o conducă cineva pe Elvira acasă. nici o salvare. enervat de ce aflase. Deodată se trînti pe covor şi începu să se tăvălească pe jos. . înfrîntă. Cînd ajunseră în sfîrşit la ce trebuiau să ajungă. cu lacrimi puţine. aşteptînd să ajungă oase putrezite în pămînt. Soţii Romano urmară armata şi guvernul în retragerea din Moldova. fu mai rău decît un faliment: ceva mediocru. Ionel Protopopiu. fusese zădărnicită. fără să ridice glasul. neinteresat de ea. ca şi domnul Hagibei. bolile. Elvira i se păru mult mai puţin interesantă . furia desperată de a nu pieri. sfîrşită. Ionel Protopopiu voi să coboare.Tripourile şi bordelurile plăteau toate un şperţ lunar. Gata. Nu putea tolera dezordine şi nedisciplină în încasarea veniturilor sale celor mai mărunte. bătrîneţea. care prin mîna unor misiţi şi a prefectului poliţiei. Datorită legăturilor şi influenţelor pe care ie avea famiiia Lascari în partidul liberal. nu mai avea nici un fe! de poftă. asculta distrat ce spunea Elvira şi. Bună seara. unde trăi obscur şi mediocru. magistral într-un oraş de sub munte şi om de patruzeci de ani. Urma mediocritatea. Eivira simţea ce se petrece . 364 — Nu. domnul Romano muri. rupse definitiv cu Ionel Protopopiu şi cu GiurgeaRoşcanu . 365 PARTEA A PAISPREZECEA Acvarium I Primul copil al Davidei a fost botezat după numele singurului bărbat din familie faţă de care Davida nu simţea ură sau scîrbă. De altfel. fu concediat şi nevoit să plece din ţară în Franţa. greşea. să urce cu ea. chiar iritat. singurătatea. şi ţipînd scurt. în iarna aceea. tatăl ei Alexandru. ca un animal. ciudat. era speriată şi desperată. era pe cale să devină membru al înaltei Curţi de Casaţie cînd. ajungeau în sertarul regelui. în zilele următoare. nimicul. un străin plicticos şi un nimenea. făcu o baie. ţara intră în primul război mondial. arsă. Se închise în odaia ei de dormit. moartea. nici o uşă deschisă : tocmai acuma se închisese ultima. apoi se aşeză într-un fotoliu. O fiică a acestui Alexandru s-a măritat la şaptesprezece ani cu un domn Romano. scremute. dărîmat cu perseverenţă şi răbdare de doamna Lupescu. Şi intră lăsîndu-l pe trotuar. Regele păru după aceea şi mai nemulţumit. relativa sărăcie.

demn şi rezervat. dar nu mai trecu mult şi se înscrise la cursurile facultăţii de filozofie. Profesorul răspunsese repede. o dată major. nici frumos. fără să-i dea mare atenţie. nici urît. cu balcon. — Cum aţi spus ? Romano ? Dar atunci. moştenitor al celei mai mari părţi. se duse să i se prezinte după curs şi să-l întrebe ceva fără importanţă deosebită. eleganţa hainelor şi aerul de stăpînitor al sălii. Ţările de Jos şi Austria. nici în Ţările de Jos. In două rînduri. cellalt mai mult în galben) erau ca ale unei feţe cioplite în lemn. surîdea plăcut şi politicos şi rîdea rar. nepot sau strănepot de ţigan rob boieresc. de pe strada CA. cînd deodată se întoarse la el şi-l fixă cu ochii săi verzi-gălbui sub sprîncenele stufoase şi arcuite ca ale diavolului Mephistopheles . cu părul castaniu şi buclat şi cu ochii căprii şi blînzi. aer pe care-l avea comun cu marii prestidigitatori şi şarlatani din toate vremurile. cu geamuri murdare. Astfel că Şerban Romano rămase.. nici în Austria. şi 370 ochii decoloraţi. şi le urmă ca auditor. la Universitatea din Bucureşti. Dorinţa părinţilor lui fusese să-l vadă învăţînd ingineria. sprîncenele circomflexe. dindărătul amfiteatrului „Odobescu". eşti rudă şi cu doamna Hagibei ? Augusta Hagibei ? . de aceea îşi petrecu patru ani la Charlottenburg şi îşi luă diploma . aproape alb.soţul celeilalte Cozience. iar odăile de sus. de acolo în anticameră. unde profesa Nicolai Hartmann. Şerban era un tînăr serios şi liniştit. de fecior. de gripă spaniolă. într-o casă veche. Alexandrina Romano nu se mai căsători. cu mobile puţine vopsite cafeniu şi cioplite de mii de bricege. titularul catedrei de metafizică. primăvara. diavoleşti. părea să nu aibă nimic deosebit. Era o figură de neuitat. dar erau încuiate toate. Lucrul se petrecea în odăiţa cu pereţii cenuşii. o loggia cu patru pilaştri de zidărie şi tencuială. afară de camera de dormit şi cabinetul lui Şerban Romano. rîsul îi era vesel şi insufla simpatie pentru acest băiat mediocru şi agreabil. fără să-l ia nimeni în seamă nici în Germania. al ideilor şi al oricăror lucruri pe care şi-ar fi pus vreodată în gînd să le stăpînească. După aceea. pentru locuit. dar nu venea nimeni. în loc să se întoarcă în ţară şi să caute un loc la vreo mare întreprindere. Nici prea înalt. veni în ţară şi ascultă dteva lecţii ale ilustrului profesor Fănică Niculescu. Rosetti. dar cu faţa negricioasă. apoi într-o anfiladă de trei 369 saloane în care mobilele dormeau de aproape douăzeci de ani sub huse. ale unui chip de idol în a!e cărui orbite s-au incastrat două bucăţi de jad. Casa avea două etaje foarte înalte. Omul acesta se întoarse deodată către Şerban Romano şi-l fixă cu privirile alburii ca apa groasă a Dunării de Jos. Ultima oară.. se intra printr-o latură de sub portic. după cum de neuitat îi era şi vocea ironică şi prestanţa. de care atîrna un felinar mare din fier forjat. Intrai pe sub bolta ei. din avere. sau un opal şi o agată. nici prea scund. aproape albi (unul bătea mai mult în verde. era cărunt de tot. şi prin 1930—35 trăia singur. se duse la Freiburg în Breisgau şi ascultă vreme de două semestre cursurile doctorului Heidegger. Parterul era pentru primit musafiri. între semestre călătorea prin Germania.

ca om. Profesorul se uită iarăşi atent la el. ori el păcătuieşte prin lipsă de consecvenţă. spuse liniştit Şerban Romano. Dar de ce vii să studiezi filozofia tocmai la Bucureşti ? întrebă el măsurîndu-l cu o privire cu care înregistra croiala hainelor lui Şerban Romano şi aerul lui întrucîtva deosebit de al studenţilor cu care era obişnuit : mai liber. cu feţe de conspiratori sau de băieţi de prăvălie. descurajaţi de lungimea convorbirii. îi făcu semn lui Şerban să se aşeze într-unui din fotoliile de piele uzate şi crăpate.. moartă în clipa naşterii. Fănică Niculescu nici nu clipi.. împrejurul lor se făcuse gol. făcu el.. Sînt inginer. Profesorul îl privi lung. care-ţi face cinste. studiezi filozofia ? — Numai pentru mine.. şi izbutise. mai liniştit. — Cred că la Bucureşti.. care-i umpleau amfiteatrul. Nu se poate găsi o soluţie în cultură — sau cum să traduc ideea de Bildung ? Mi se pare că din gura <notă> . ca personalitate vie. există ceva ce nu se găseşte la alte universităţi. şi de aţtfel. — Ştiam că ştiţi al cui e şi n-am vrut să mă împodobesc cu pene străine. dar cred că filozofia e o bună încoronare a studiilor oricui. deşi n-aţi scris... deşi e remarcabil ca literat (ceea ce nu-i decît un merit cu totul secundar pentru un filozof sau un om de ştiinţă).. Era obişnuit să fie socotit un om extraordinar. oprindu-se înainte de ultimul pas. Heidegger. sînteţi mai interesant decît contemporanii dumneavoastră. triumf a] deşertăciunii pe care l-au mai avut şi alţi notorii maeştri ai catedrei pe vremea aceea. se retrăseseră. murmură zîmbind Şerban Romano.. rîse Şerban Romano. ca mişcare a gîndirii. — Cuvîntul e spiritual. principalul scop al activităţii sale în epoca aceea era să ajungă a fi socotit un om extraordinar. — Unde ai studiat ? In Germania ai fost ? I-ai ascultat pe Heidegger. o filozofie a neantului nu poate duce decît ia religie sau la mistică.. spuse cu blîndete Şerban Romano. Profesorul le lăsă să stea. aşteptînd. şi chiar elin. pe Hartmann. Aveţi cea mai interesantă personalitate dintre toţi profesorii 371 pe care i-am ascultat. Studenţii care voiau să-i vorbească maestrului.. •— Şi acuma. mai corect de cît tinerii fascişti cu plete sau cu părul vîlvoi. şi se aşeză şi ei : — Dar Heidegger ? Dar Klages ? — Nu l-am auzit pe Klages. în persoana dumneavoastră. dar nu-i al dumîtale. Nu se putea imagina ce-i trezise interesul la tînărul Romano şi la întreaga lui familie. — Da. A murit anul trecut.. numai două fete elegante mai stăteau într-un colţ. e un punct de vedere umanist. nu vreau să devin profesor. nu m-a interesat ca om şi mi se pare că profesează o temă neadevărată ca filozof: într-adevăr. mi-a fost mătuşa.— Da. pe Klages ? — Hartmann e un Phitosophieprofessor \ care face Professorenpkilosophie2.

Mă interesează felul dumitale de-a gîndi.... şi de altfel o îac la un nivel pur teoretic. —■ Şi ? întrebă Fănică Niculescu. Mă exprim moderat şi iau cuvîntul certitudine în sensul lui cel mai puternic. încheie abrupt Şerban Romano în felul lui liniştit şi plăcut.. Şi afară de asta. Or.. Fânică Nicuiescu începu să rîdă de-a binelea : ■— Dumneata ai o certitudine? — Nu. dacă eşti în căutarea unei certitudini. Te-aştept neapărat! Şi se întoarse spre fetişcanele elegante şi fardate care aşteptau.. 2 Filozofie de belferi. — Fără ea nu putem trăi ? întrebă profesorul rîzînd cu dinţi albi şi ochi albi în obrazul ca din lemn de nuc vechi şi lustruit. zise Şerban Romano... răspunsul tot acolo trebuie găsit.... — Şi.. de parc-ar fi spus: „Aha.. cu streaşină joasă şi cu burlanele vopsite alb-albăstrui. activitatea. Apoi îi întinse mîna: — Te rog să vii pe la mine.. gata să-l înghită... niţel stînjenit : — Marxismul are o consecvenţă. Adică fiecăruia. </notă> 372 neantului nu te salvează decît o certitudine. în căsuţa doar cu parter. începînd din ziua aceea de primăvară. Cîntăreşte mai uşor.. Ne trebuie o certitudine.. Spusese asta cu atîta decenţă şi rezervă. zîmbind caracte373 ristic şi satisfăcut.. se uita gînditor la Şerban Romano. nu prea văd cum. Profesorul ciocănea cu degetele pe biroul vechi şi scrijelit de brioegele cîtorva generaţii de studenţi. de ce nu eşti marxist ? Şerban Romano clipi din ochi.. cu trei cămăruţe şi o bucătărie înşirate una după alta. Aşa îmi justific existenţa.. Şerban Romano veni de cîteva ori în vizită. ■— Cui ? Nouă tuturora ? întrebă profesorul. dacă întrebarea se pune pe planul existenţial.. oricît de imperceptibil.. pe care se . lung.. acum mai vii de-acasă... nu a unui singur om . Şerban Romano spuse cu modestie şi simplicitate: — Păi. în faţa insului rămîne căscat neantul. aşa cum făcu : — Mă scuz că vorbesc de mine.. dar presupune o legătură obligatorie între gîndire şi o activitate revoluţionară. — Nouă tuturora. m-aţi întrebat.. Profesorul îl privi iarăşi. dar caut... care-l arătau în prada unei stinghereli tainice — aşa cum se schimbă. o activitate permanentă a omenirii. cum să spun ? die Bildung nu poate compensa angoasa şi celelalte sentimente de bază ale existenţei.. cultură nu poate fi decît o înceată construcţie cu materiale friabile şi cu temelia mereu cerînd consolidare. II întrebă : — Ascultă. or. recunosc..... cu o lipsă de rezonanţă a glasului şi o privire vagă. începi să fii rezonabil"..1 Profesor de filozofie.. ar fi greu.. eu cred într-o activitate teoretică independentă. să discutăm... privirea unui om care minte sau căruia îi e ruşine. atrăgătoare. încît aproape nu mai era nevoie să adauge.

erau portrete de-ale profesorului în ulei. totul era de o linişte. de o dulceaţă împăcată şi fericită. gravate pe aramă şi pe lemn . aceleaşi sprîncene diavoleşti sub fruntea enormă. Intr-o zi. presărat cu ramuri cu frunze şi flori şi păsări stilizate. care părea să-i fie un fel de rudă. împrejurul uşii. nu putuse observa decît o vastă erudiţie şi o bunăvoinţă electrică pentru orice construcţie de idei. Era o casă bătrînească şi idilică. Dar acest simţamînt apăsător era vag şi trecea repede. lui Şerban Romano i se părea că se petrece ceva nelalocul lui. cu coatele strînse lîngă corp şi mîinile nemişcate. mama fată de meseriaş într-un orăşel de provincie. Sufrageria avea bufet cu geamuri. găsea argumente pentru oricare teză şi obiecţii la toate. glicina era înflorită şi albinele bîzîiau prin ciorchinele ei alb-liîiachiu . cu coşurile pline de Hori albe şi roşii şi galbene. iar animalul din ea atît de neliniştitor şi de ciudat. de o 375 pace. pe o străduţă liniştită. Lîngă uşa pe care intra ea în odaia de primire. încît nu putea fi vorba decît de un monstru. încadrată de peretele acoperit de zeci-de portrete mefistofelice ale lui Fănică Niculescu. într-un costum cenuşiu foarte deschis. apoi pierea în tăcere. căci atenţia lui Şerban se-ntorcea la ce spunea profesorul. unde se mînca vara sub glicină înflorită şi boltă de viţă de vie. pufoşi. în guaşă. îi ţinea casa o femeie căruntă. în sanguină. cu aerul cald şi parfumat . străzile măturate şi curate. în cărbune. o casă bătrînească şi idilică. iar odaia de lucru fotolii uzate de pluş roşu. iar în casa asta locuia profesorul Fănică Niculescu. spre a muri curînd. şedea picior peste picior. cu cămaşa albă şi ţeapănă. unde musafirii îşi lăsau paltoanele şi galoşii. ceva nepotrivit. pe care at-îrnau scoarţe olteneşti cu fondul verde ca măslina sau aîbastru-adînc. era o după-amiază cu lumină ca mierea. cerul albastru cu cîţiva nori albi. covor roşu pe masă. era un socju de lemn. asfaltul de-un cenuşiu deschis plăcut ochiului. ţigăncile florărese aşezate pe trotuar. cu fustele creţe şi colorate. Acesta vorbea fermecător şi pasionat despre toate filozofiile. Şerban Romano. cu şorţ şi cu tablaua de dulceaţă. portretul profesorului. cu un bust de bronz. . odăile erau foarte joase. cu pereţii văruiţi. monstruos: găoacea era atît de cumsecade şi de mediocră. anormal. Intr-un colţ erau icoane multe şi mari de argint şi de alamă. şi care apărea pentru o secundă cu 374 tablaua cu dulceaţă şi încinsă cu şorţ. care numai la vedere dădea o senzaţie de răcoare plăcută. în felul său rezervat. Se intra printr-un fel de cuşcă cu geamuri. un adevăr în care să creadă din toate puterile fiinţei sale. şi odăiţa de la stradă avea toţi pereţii plini cu rafturi cu cărţi. mereu aceiaşi ochi albi. Cînd se deschidea uşa şi apărea femeia aceea cumsecade. dacă e sceptic .căţăra glicină şi viţă de vie. dacă aderă la vreun sistem. dar Şerban Romano nu-şi dădea seama care-i sînt părerile proprii. de o deplinătate mîngîietoare. cu o cravată de alt ton de gri şi mai gingaş. cum se naşte în cîte-o familie de treabă un copil cu coadă sau cu gheare de pasăre. căruntă şi grasă. Pe pereţi. băiat de oameni foarte modeşti: tatăl fusese impiegat la Căile Ferate. corect şi liniştit. De altfel pe el îl interesa să găsească* singur soluţia şi răspunsul. cînd începuse primăvara de-a binelea.

tot pămîntul e fericire.. dar Şerban Romano nu-şi dădea seama de loc de asta. —• Ba crezi. singura care. de la înălţimea . străbăteau. spunea Şerban Romano. — O cunosc. o întorsătură a spiritului.şedea într-un fotoliu din biroulbibliotecă al căsuţei profesorului Fănică Niculescu. i se părea că toată ţara. merită să rămîie. şi se uita la el cu ochii săi alburii. Dar care e această metodă ? Profesorul nu mai rîdea. Şerban Romano se roşi ea o fată şi urmă : — M-am gîndit că pentru încercarea de-a "găsi cîteva puncte sigure. ci aprinse ţigara. care să mă facă în stare să apuc fiecare disciplină în ce are ea substanţial. încît. — Aţi văzut acolo că-i atribuia lui Leonardo capacitatea. sănătos şi fără griji. o clipă binecuvîntată. să asist la funcţionarea unei gîndiri strălucite şi pentru plăcerea exerciţiului intelectual pe care mi-l cere conversaţia cu dumneavoastră. e nevoie de o putere şi de o capacitate a mintii cum nu sînt uşor de avut. prin jaluziile trase. Şi mai trebuie ceva : o metodă. care e şi un gînditor de-a doua sau a treia mină. unul mai gălbui. dar nu răspunse. fără să pară nici că aprobă. — O cunoaşteţi ? I se aprinseseră privirile şi se aplecă puţin înainte.. In această scriere din adolescenţă. Dar azi aş vrea să vă împărtăşesc ceva ce mi se pare de cea mai mare importanţă şi să vă cer sfatul. sau măcar un punct sigur în cunoştinţele noastre despre univers şi despre noi înşine. tablaua cu farfurioarele de dulceaţă era pe birou.: — M-am gîndit că. La întrebarea lui Şerban Romano clipi din ochi. Dincoace.. integra. tînăr. Şedea la birou cu coatele pe masă şi mîinile pe încheietura coatelor. cu un forfecel de aur. Şerban Romano ceru voie să aprindă o ţigară şi scoase din buzunar un plic din piele de crocodil. princi376 piile diferitelor ştiinţe. — Mi s-a părut că descopăr ceva într-un opuscul al unui poet francez mediocru. tratează despre metoda lui Leonardo da Vinci. pînze subţiri de lumină aurie în care jucau fire de praf. după părerea mea. şi din el o ţigară de foi „Upmann". spuse zîmbind profesorul. Era o linişte binefăcătoare şi caldă. dar şi metoda. unul mai verde. Profesorul urmări toată operaţia cu un zîmbet amuzat şi oarecum crispat totuşi. pe care o tăie. pentru încercarea de a-mi organiza cunoştinţele. vă rog să nu rîdeţi de mine. n-ara îngîmiarea să cred în reuşită. de a găsi prin generalizare un atare nivel al spiritului. specific şi hotărîtor pentru ansamblul cunoaşterii umane. — Pîn-acuma am venit la dumneavoastră numai ca să ascul-t lucruri inteligente. Prin uşa deschisă se vedea cealaltă odaie. în care lui Şerban Romano. măcar pentru încercare. nici că dezaprobă cartea. Profesorul tăcea. şi mai ales de-a. pufăi din ea şi urmă. spuse profesorul. bunătate şi pace.. În odaie mirosea plăcut a cafea. cea cu divan şi fotolii şi peretele plin de portretele ochioase cu sprîncenele arcuite diabolic.

. Profesorul se duse şi trase de tot jaluziile. In orice caz.. explicată. prin specificare treptată. Profesorul se uită pe fereastra zebrată de jaluzii. şi plec imediat. O parte la British Museum . îi distingea sticlirea ochilor şi fruntea enormă. zise Şerban Romano. Asta înseamnă că vizita mea la dumneavoastră e şi o vizită de rămas bun. atunci trebuie încercat! Îi străluceau ochii şi i se îmbujoraseră obrajii 377 netezi. — Nu cred . — Aş vrea să citesc tot ce-a lăsat Leonardo da Vinci. Ulrico Hoepfli. să poţi coborî. — O să plec să le citesc.lui. zise el pe un ton familiar şi brutal. Dar e mult mai simplu. plumburie . 1895. Profesorul rămăsese la fel. în Staatsbibliothek. dacă se poate. La Viena... la înţelegerea şi practica oricărei discipline ştiinţifice şi oricărui soi de artă. s-ar fi putut spune. în Laurenţiană. ca să găseşti — ce? — Un adevăr ferm! răspunse cu tărie Şerban Romano. în loc să te omori să le descifrezi. cu un interes pasionat. — Manuscrisul faimoaselor Carnete se află la biblioteca muzeului britanic. Dacă e adevărat. sau la Vatican.. dar ascultă.. cu privirea. altă parte nu ştiu unde. îi puse mîna pe umăr. — Ascultă. — Mi-ai plăcut cînd te-am văzut cu guler tare şi perlă la cravată. Şerban Romano se crispase uşor auzindu-se numit „băiete" şi „tu". Profesorul se ridică şi veni să se aşeze lîngă el. cu pălării mari. o indicaţie — poate chiar. Şerban Romano începu să nu-1 mai vadă bine pe profesor.. profesorul începu să rîdă. cred că în două-trei zile obţin paşaportul. poate voi găsi acolo un semn. de mătase colorată. soluţia! spuse Şerban Romano. grosolan. dacă nu mă-nşel. băiete. cu voalete. cînd eram student. Am să-ţi spun cel mai important lucru pe care ţi-1 pot spune eu acuma şi pe care-l poţi auzi tu în clipa asta de la ori cine-ar fi pe lume.. fondul Arundel. „golănesc". Profesorul îi vorbea într-un fel neobişnuit. cu textul descifrat şi tipărit alături. — Nu. vulgar. el era mort. — O pot cumpăra sau comanda ? întrebă Şerban prompt. este. în faţa entuziasmului celuilalt... murmură profesorul fără să pară interesat de toată afacerea. Nu te . în jurul lui 1900. ba părea stins.. În odaie se făcu mai întuneric. încă tinereşti. să te foloseşti de ediţia facsimiiă. haine făcute la Londra şi vorbindu-rni despre căutarea adevărului. — A mai încercat cineva asta afară de Leonardo da Vinci ? întrebă profesorul serios. dar o găseşti în orice bibliotecă mare. dar perspectiva este. In umbră.. Zîmbi subţire: — Trebuie încercat. Milano. Eu le-am văzut la Munchen.. la Paris. îmbătătoare! spuse Şerban Romano. — Pleci? 378 — Da.. Afară trecură două cucoane în toalete uşoare.

Japonia. E prea mare ispita confortului. Se duse la bibliotecă şi scoase din raft o carte. sînteţi comozi. iar ei rămîn cel mult diletanţi şi scriu cărţi de zece pagini... Sînteţi moi.. şi poate civilizaţia. ceea ce e destul de semnificativ. Cărţulia asta a salvat biserica romană. cave vin aici şi crapă de foame ca să înveţe. ca să filozofeze şi să facă ştiinţă sau artă în locul lor .. pe întuneric. — De ce n-aş fi consecvent ? întrebă Şerban. sau în dorinţa de a parveni ? întrebă Şerban Romano. — Aici e metoda ca din mintea şi voinţa ta să se facă o armă de oţel care poate fi distrusă. a plăcerilor de tot felul. — Eşti un caz rar. ediţia princeps qualis in liicen prodiit. uluit de schimbarea de ton şi de ordinea de idei.. spuse rîzînd profesorul. Deşi mă întreb dacă totuşi. ai lui Filip al II-lea şi ai Regelui-Soare. Şerban Romano luă cartea şi se duse în odaia de-alături să citească la lumină titlul. Oamenii care şi-au călit voinţa cu aceste exerciţii au fost misionari în China. zise Şerban Romano. dar nu învinsă. băieţi de ciobani bogaţi. esenţialul e să fii consecvent. fă ce scrie aici. au fost consilierii atotputernici ai dinastiei de Habsburg. ţi se dezvăluie. al treilea adevăr. — Simt ironia. Da. întinse mîna drept la ea şi o luă . Africa şi cele două Americi . fără să se uite la ea.. — Consecvenţi în gîndire. vei vedea că unul din adevărurile pe care le vei găsi. veni şi i-o dădu lui Şerban Romano : — Citeşte-o. Mi-e teamă că totuşi nu eşti aşa de consecvent ca studenţii mei macedoneni. a vieţii plăcute şi uşoare. eşti destul de consecvent. Tibet. Tînărul răsfoia cartea în penumbră. fără să caute. stăpînit de ei direct. oameni ca dumneata plătesc oameni ca mine. Urmă o clipă de tăcere. nu 379 importă în ce eşti consecvent. şi poate autentic. — Am să ţi le spun altă dată. şi după aceea. scurt. Cred că ai să devii un om. fără şovăire! — Aşa poţi să fii consecvent şi în josnicie. care n-aţi ştiut ce e sărăcia micului burghez şi foamea şi lupta feroce pentru parvenire. au devenit atît de puternici încît toate statele s-au speriat de 380 ei şi pînă şi papii au ajuns duşmani ai iezuiţilor. ofiţeri. De obicei. ca să vă ţineţi consecvent de ceva atît de greu ca filozofia. dar să ştii că ai tras alături. — Fiindcă voi. profesorul . avocaţi şi doctori — să aibă adică onoarea de-a vă servi. ştiinţa sau arta. au întemeiat statul Paraguay. şi poate Europa.supăra. să devină profesori. un om mare. întrebă iar : — Dar al treilea ? — Al treilea este că nimic nu ţi-e imposibil. Era Exercitiorum Spiritualium Sancti Ignatii de Loyola.. După acest elogiu al Societăţii lui Isus. Acum. în fond. ăştia. Romae MD LVI II apud Antoniutn Bladum. De aceea nu vreau să te las să bîjbîi : viaţa e scurtă.. dar rostit cu pasiune. — Care sînt primele două adevăruri ? întrebă Şerban Romano. am început să te iau în serios şi-am să te tratez ca atare. zise profesorul. Sînt anterioare celui de al treilea şi-l limitează. dar sînt consecvenţi.

. Existenţa lui ar fi un fapt înfricoşător din mai multe puncte de vedere.. —Nu crezi în Dumnezeu ? întrebă profesorul..... o pui .. cunoaşteţi vorba lui Laplace : e o ipoteză inutilă pentru calculele noastre.. şi cînd te-ntorci. — Dar sînt profund neinteresanţi! exclamă Şerban. şi în construcţiile ei teoretice. — Nu credeţi că practicarea acestor exerciţii presupune şi aderarea la dogmele şi reprezentările religiei ? Eu am o formaţie ştiinţifică şi pozitivă. dar mă tem că există. pînă la sfîrşit mărturisi. jenat: — Cred în datele ştiinţei... lumea în care se învîrtea... că dorea să cunoască familia lui Şerban. zîmbind ironic : —■ Bine-ar fi.. într-o odaie sau într-o celulă. pune. într-un cuvînt.. sînt mai interesanţi decît pentru dumneata care-i cunoşti. zise el bătîndu-1 pe umăr pe Şerban Romano.. n-are nici un rost. Dumneavoastră credeţi în Dumnezeu ? Profesorul -rîse fără veselie.. Voiam să-ţi cer ceva şi eu.... mai vino pe la mine. şi îţi împlineşti orice voinţă ! O scoase din buzunarul de Ia spate şi i-o întinse lai Şerban Romano. — Ba cum să nu. Altă dată. la curent cu critica istorică a cărţilor sfinte şi cu o sociologie şi istorie a religiilor. — Nu sînt sigur. </notă> 381 al Universităţii din Munchen.. ca pe un pistol.. — Poate — zise Şerban Romano liniştit — dar pentru o gîndire consecventă. privindu-l ţintă în ochii săi de neuitat Şerban Romano ridică din umeri... Observase adesea la camarazii lui de şcoală şi la fel de fel de alţi oameni sentimentul de inferioritate faţă de clasa lui socială .tăcu o clipă. Şi şi-o puse în buzunarul de la spate al pantalonilor. Cît despre ştiinţele exacte. profesor de metafizică la Universitatea din Bucureşti.... Cînd te întorci. Agregat al unei universităţi.. Şerban insistă. _ Fănică Niculescu. — Nu. — Nu te mai gîndeşti la Isus Hristos şi la celelalte fleacuri. fiu de impiegat la Căile Ferate Şi de casnică. pentru un om ca mine. Ii luă cartea din mînă şi o bătu cu palma : _ După ce-o citeşti şi-i urmezi instrucţiunile. vă rog ! — Nu. dar nu mai are rost. dar un filozof 1 Un profesor de metafizică ! — înţelegeţi. aici. de loc ! De ce cînd mă-ntorc şi nu acum ? — Fiindcă te-ar întîrzia. şoarece de bibliotecă. sincer uimit. ca rîsul unui om singur cu sine însuşi. se uită lung la el şi oftă. doctor philosophiae ' şi doctor habilior 2 <notă> 1 Doctor în filozofie. Nu se aşteptase la asta de la' Fanică Niculescu. du-te sănătos. Ei.. Du-te.. Acesta o luă cu oarecare şovăială. profesorul rezistă multă vreme. rudele. Nu uita că eu mi-am . 2. ipoteza nu se mai... Cred că mi-ar fi greu.

. ci rîzînd ruşinat şi complice. Alexandra Şufană. codirector al unei bănci la vîrsta de 382 treizeci şi ceva de ani. prezentat tuturor de către Şerban cu deferenta prin care un om de familie bună cinsteşte pe cei ce se ilustrează în ştiinţe sau arte.. Şerban îi promise. am fost înaintea ta cu două semestre la Tub. cristalele candelabrelor! spălate. ci al unor ramuri din Oltenia. care avea un anumit simţ al umorului. . cu gesticulaţie: — Ascultă-mă pe mine.! peste cîteva zile.! praful şters de pe mobile.petrecut viaţa printre cărţi. la carej se adăugară cîteva persoane mai in vîrstă. monşer.. da' am uitat restul. nenea Şerbănică Lascari. ci singura persoană. înţelegi ? nu singurul om. ca şi cum ar fi mărturisit o boală venerică. în acelaşi moment. dragă Aristiţo. cine mai e şi belferul ăsta ? Cine l-a inventat? De unde a ieşit? — E profesorul lui Şerban. Tub. zise Şerban. vorbi cu maică-sa şi astfel. ha-ha-ha ! Ce zici ? E tare ! E formidabil ! — Tubingen. verişoarele lui Şerban. care era foarte roşu la faţă. singura fiinţă. Constantin Lascari. în sfîrşit.culescu. Fiindcă sînt militar.domnul profesor Fănică Niculescu... — Aşa spunea şi Victor Hugo cînd scria Negustorul din Veneţia. şi un om distins . apoi Elvira Vorvoreanu. care venise rugat de mama lui Şerban. generalul Ipsilanti. George Lecca văr de-al treilea sau deal patrulea cu Şerban. domnul Titel Negruzzi. mai era tînărul Titel Negruzzi. De aceea zîmbi fără să se compromită Şi vorbi de altceva.. nu cu falsa demnitate pe care-ar fi avut-o un om obişnuit. mîinepoimîine poate fi ministru.n. cu fiul să'i Cezar Lascari. La Tubingen. eu sînt singurul om. — Exact ! Cum ţi-a venit ? Ai început să ai creierii mai prompţi. dar nu ştia exact în ce constă. zise mama lui Şerban. ii y a du tube la ăedans 3.. prieten cu Şerban şi descendent nu al Negruţeştilor moldoveni. Generalul Ipsilanti fu gelos : — Bine. Le făcu tuturora cea mai bună impresie. îţi închipui că nu i-am citit nici o carte! Filozofia era slăbiciunea mea. — Ca şi cum altfel l-aş muşca ! zise înciudat generalul. liniştit. vorba neam383 ţului: erstens. covoarele scuturate. mein Lieber2 fiindcă eu îl înţeleg cînd vo-vorbeşte. zise Fănică Nj. şi care era unul din cei mai eleganţi şi spirituali diplomaţi. cum dracu-i zice. apoi fraţii acestuia mai tineri . ca unchiu-f său de-al doilea. . şi în seara dinainte de plecarea lui ŞerbanJ acesta îşi primi prietenii din generaţia lui. convingător. Şerbănică. care venise fiindcă-i făcea curte mamei lui Şerban şi. Generalul îi aruncăprin monoclu o privire bănuitoare şi nesigură : simţea pericolul. în tinereţe.. aşa că te rog să-l menajezi. uberhaupt! 1 Al doilea. principele Constantin Comn. ţinea strîns de braţ pe Şerban Şi-i spunea repede. care-l poate înţelege pe banditul ăsta de nea Fănică ! Întîi şi-întîi de toate. husele fură scoase de pe fo-l tolii în saloanele de la parter.

în sine. cum ştia ea că-i sade bine. ci se uită la profesorul Fănicâ Niculescu. şi la Halle. alta a absorbit o coadă de mătură. dragul meu. Mantia roşie. acuma. cu carnea ca mierea. cu cască şi pene şi mantie stacojie fîlfîind. mă-nţe!egi. . între frunzişuri colorate de toamnă. nu le mai pot spune exiact. zise Şerban. .la Bonn. era subţire. Eşti beat şi exagerezi. îl goli şi-l puse la loc. Titel Negruzzi. frate. şi la Freiburg. mein Lieber!* Pentru filozofie să mă consultaţi pe mine ! E formidabil Fănică ! Şi are un succes boeuf!5 Toate femeile ■cad pe unde trece el. zvîrlindu-le ocheada stranie a orbitelor sale în care se roteau o pupilă de jad şi una de opal . un erou antic. Jawohl. cunoşti cazul. zise Şerban Romano. vremea ta a fost acuma trei ani şi spune-mi dacă e adevărat cu femeile alea şi cu profesorul. de altfel sînt scrise şi în Baedeker. dar află că e periculos . uscat. Ascultau şi le plăcea. zise Şerban Romano. La Charlottenburg se învaţă ingineria. cu fracul bine croit. alta ■a intrat în balamuc. eşti beat. trupurile galbene şi frunzişurile de bronz.. n-ai citit scrierile babei Sevigne ? Ce învăţaţi voi acuma la Charlottenburg ? Pe vremea mea. Nu ? Bine. Fănicâ Niculescu în frac. — Exagerez ? Exagerez ? Meine lieber Schwan! Hast keine Ahnung6. scumpul meu! </notă> 384 — Nu citesc presa de dreapta. dîră de femei călcate în urma lui ca după un tractor! II vezi. în rochie lungă neagră. dar le am scrise acasă. Profesorul vorbea. 4 Te asigur. — N-o citesc nici pe aia. Exagerez şi cînd zic că e consilierul secret al cuiva de care prefer să nu vorbesc. aclfcă la urma urmei de ce nu : al lui vodă ! Exagerez şi cînd zic că e prieten cu Malaxa şi cu Malaxa-Auschnit. cu mîinile la spate... 2 Dragul meu. şi la toate. cum rînjeşte şi-şi roteşte ochii ăia turceşti. deşi cam groase. burta rotundă înainte şi bărbuţa albă ţinută în sus de gulerul tare. În spatele lor atîrna pe perete o veche şi mare tapiserie franţuzească pe care. galbenă şi cu ochii încercănaţi. 6 Habar n-ai. întindeau spre el braţe armonioase. ridica sabia asupra altuia căzut. în negru. cu cîteva smaragde mari în salbă pe piept.. dîră. ascultînd ce-i spunea profesorul. 5 Enorm.alta şi-a dat foc. din ce în ce mai nearticulat. Nu mai ascultă ce-i spunea. am fost peste tot. şi Elvira Vorvoreanu. una s-a sinucis. şi că e cel mai temut gazetar al presei de dreapta ! Pe ce lume eşti ? <notă> 1 întîi. în vreme ce femei goale. Feciorul se depărta cu tava cu pahare. Era în picioare lîngă mama lui Şerban.— Poate o citeşti pe aia de stînga ? întrebă ironic Titel Negruzzi şi întinse mîna după un pahar de şampanie. care rîdea frumos. tuciuriu. cu ochii bicolori şi cu sprîncenele .. Cu ei mai erau şi Şerban Lascari.. cerul albastru. — Tiiel. ca madame de Brinvilliers. 3 E ceva cu „tub". Nu citesc rid un fel de presă. şi dedesubt.

" Şerban Romand avea iarăşi simţămîntul acela nedesluşit. Mirosea a praf de bibliotecă. „Le pui în buzunar şi pe urmă-ţi poţi împlini orice voinţă. în veacul al IV-lea. unul chel. Şerban Romano stătea cu marele tom in-folio deschis în faţă . privirea-i era atît de ciudată." Şerban RcyTiano puse oglinda jos şi-şi frecă ochii care-l frigeau. o uşoară greaţă. Un tînăr foarte slab şi foarte palid citea partitura unei bucăţi corale compusă de Roland de Lassus şi-şi nota ceva într-un caiet. cum poartă gangsterii pistolul. tinere. trei domni bătrîni. anormal. Îi venea o uşoară ame385 ţeală. seara. încît poate mai mult ea îl înfiorase pe Şerban. II In încăperea aceasta izolată. şi un braţ jupuit de piele cu toată musculatura desenată amănunţit. era tăcere.O. sub felinarul atîrnat de bolta loggiei." „Existenţa lui ar fi ceva înfricoşător. decît cuvintele profesorului : — Eşti un om deosebit. Curînd însă soarele de afară şi cerul de primăvară şi cîmpiile verzi îl făceau să-şi aducă aminte că e pe punctul de-a găsi ceea ce considera a îi cel mai important lucru pentru el şi pentru oricine: un adevăr ferm. era corect. care începu să le răsfoiască spre a verifica dacă pasajul la care se opri386 se nu avea variante în traducerile arabă. Dedesubt. Exerciţiile lui Ignaţiu de Loyola. un desen geometric cu multe linii ce plecau dintr-un cerc ca razele unei planete într-o stampă veche. undeva la un al doilea etaj. dar bucură-te dacă cunoşti rostul lucrurilor pe care le concepe spiritul tău. mi-a făcut rău. Vei trăi o aventură splendidă. îl apăsau . îngrijorător. la capătul cel mai liniştit şi necertat al bibliotecii. altul cu plete albe şi altul cu ochelari de aur. îl ţinuse de mînă şi se uitase drept în ochii lui .înălţate diabolic. suflînd greu. Poate are şi acum în buzunarul de la spate. La cele cîteva mese. Şerban luă oglinjoara de care se slujea în fiecare zi ca să-controleze textul descifrat de pe contra pagină. răsturnate şi înşirate de la dreapta la stînga. pe pagina facsimilului. aşa de colorată şi fără expresie. pe care H dădeau multele portrete din casa profesorului. Şi iar îşi aducea aminte de profesorul Niculescu. din mai multe puncte de vedere. mai murdar şi mai fin decît orice alt fel de praf din lume. se gînclea din cînd in cînd cu neplăcere că nu-l înţelege pe profesorul Fănică Niculescu. le puse pe masa bătrînului cu plete. cercetător al naturii lucrurilor. Cred că ai stofa unui om mare.. siriacă şi coptă ale -aceluiaşi text. de lucru nepotrivit. nu te laud clnd cunoşti lucrurile pe care natura le produce Ae obicei singură. apoi un pom cu rădăcini şi cu frunze. aproape gotice. Bătrînul scrisese cu măruntele-i slove colţuroase. în trenul care-l ducea spre Viena şi apoi spre Munchen. Da." Dar şi a doua şi a treia zi. „Am amestecat băuturile — se gîndi el — şi am băut prea mult . Un om de serviciu în halat cenuşiu veni încărcat cu patru volume in-folio şi. în care să creadă cu toate puterile fiinţei lui. citeau manuscrise greceşti copiate la Bizanţ. poate de primejdie.. Aici sta scris : . La despărţire.

care înţelegea orice fenomen al firii. prăfuit. trecu pe sub duş şi se repezi la universitate să nu piardă seminarul doctorului Herbstblom. Bătea vîntul. mai încolo era palatul Farnese. siriene şi copte ridică o clipă ochii. Autentici nu erau decît plopii uriaşi ce începeau dincolo de arcul de triumf. pe care în clipa aceasta nu şi-l putea închipui ? îşi luă mîinile de pe ochi şi se uită pe fereastra înVită şi prăfuită. Şerban Romano ieşi în Ludwigstrasse şi stătu o clipă locului. atît cît poţi să iubeşti şi aşa cum poţi să iubeşti un munte sau o mare. vedea fără'iluzie. scria şi desena cu mîna stîngă şi cu mîna dreaptă. orbit de lumina dimineţii. Metoda era pierdută din clipa cînd încetase răsuflarea bătrînului. Dincolo palatul Bitti. Tramvaiele albastre şi albe şi maşinile alunecau prin faţa lui. toda. sculpta în marmură şi turna în bronz. ca de departe şi de sus. în fund Loggia dei Lanzi. Bătrînul care citea manuscrisele arabe. Deşi era soare. să-şi ascundă intenţiile şi demersurile gîndirii într-o îmbrăcăminte enigmatică pe care de-abia trebuie s-o 387 dai la o parte cu truda. sau de alt ordin. cu siguranţă . formula de integrare era oare una matematică. acoperiţi cu palmele. ci ea să se uite în gol. rîuri şi animale structura fizico-matematică a universului. . me. şi dincolo. Dar aerul era închis. masive. „Natura e plină de nenumărate raţiuni care încă n-au fost aflate". galbene şi cu cupole verzi şi întortocheate ale bisericii Teatinilor. aşa e. omul care se juca aproape ca un copil. iar în capătul celălalt un arc de triumf copiat după arcul Caruselului din Paris. închise cartea. tencuite cafeniu şi galben ca ■«ămîntul de Siena. opreau vîntul. în prima jumătate a veacului al XX-lea . ci apăsător şi iritant. îi'era congestionat capul de efortul atîtor ore de atenţie încordată. gîndindu-se concentrat la ceva. dar nu ca să-l privească.însăşi. stătut. care vedea prin copaci. care picta pe tencuială şi pe pînză. făcu o oră de exerciţiu. alcătuită din copii după cele mai frumoase clădiri din Roma şi Florenţa: biblioteca era palatul Medici. una logică. Şerban îşi simţea respiraţia apăsată. La ce bun ? înţelesese. se ridică şi ieşi. Se duse în Theresienstrasse. printre cele două ziduri ale străzii. universul cuprinde chiar în clipa asta legile de integrare a tot ceea ce se ştie. dar şi ca natura . la sala de scrimă. Afară era soare. Dar metoda. fără să facă zgomot. sau legile termodinamicii.tîmplele.. era nemulţumit şi întărîtat. ciudat. să respire încet şi adîn'c. Omul unic. Da. Metoda trebuie reconstituită în practică şi adaptată masei enorme de cunoştinţe adunate de oameni din vremea lui Leonardo pînă acuma. scrisese Leonardo pe o foaie de carnet. turlele baroce. Faţadele uriaşe. sucit. Stătu o clipă cu ochii închişi. Şerban Romano îl simţi iarăşi : era acel fohn venit din Alpi. I] cunoştea şi-l iubea pe acel om unic. dubla alee de copaci maiestuoşi de pe Leopoldstrasse.. dar cînd ieşi din Ludwigstrasse. 388 în timpul căruia se întîmplă cele mai multe acte de violenţă şi omoruri. un vînt uscat şi aţîţător pentru nervi. aerul nu era bun. omul care născocea maşini de pace şi de război.

cu faţa contorsionată. cu tot trupul. le accepţi sau le respingi arbitrar şi fără ele nu se poate gîndi nici măcar pentru viaţa curentă. bitte schon ? 3 întrebă profesorul. în care cei vreo zece-douâzeci de oameni se întoarseră să-î privească. Profesorul intră şi-l întrebă pe Herr Romano dacă şi-a pregătit lucrarea. Ochii îi sclipeau de inteligenţă ascuţită. Harnischfeger se întoarse la Şerban. Afară. ţeapăn. plopii din faţa universităţii vibrau în suflarea neprielnică a fohnului. Şerban Romano voi să mai spună ceva. 3 Mă rog. •— Pentru că n-am încredere în text. </notă> 389 Cum pot să-l cred. albinosul. răspunse Şerban Romano înţepat. şi-l privi cu mult interes. îi făcu un semn amical. dar Harnischfeger adăugă: — De altfel. — Un sistem filozofic nu ne interesează pentru valoarea lui de adevăr. De sub bănci răsună un tropăit aprobator: aşa se aplauda la Universitatea din Munchen. Era un om urît. dar n-a adus o contribuţie nouă. genele albe. Harnischfeger. decît de mitologii care pot avea cel mult anumite părţi foarte exact şi aprofundat organizate şi făcute corespunzătoare realităţii. Herbstblom făcu ochi mari. nu poate pronunţa o frază fără să implice cu ea o metafizică. 2 Concepte dinamice şi formarea dinamică a conceptelor. Da ? S-o citească atunci. Dacă axiomele sînt coerente. trandafiriu. Harnischfeger ridică iar mîna-i albă cu unghii nefiresc de trandafirii: — S-ar mai putea adăuga că însuşi scumpul nostru coleg. — Fiindcă nu-mi dă nici un criteriu al adevărului tezelor lui! exclamă Şerban fără să-şi dea seama ce tare vorbeşte. Cîteva foi bătute la maşină : Dynamische Begriffe und dynamische Begriffsbifdung bei Jakob Bohme2. de parc-ar fi frămîntat-o cineva în pumn. dacă nu-mi dă putinţa să-l controlez critic ? Herbstblom zîmbi. ci numai în măsura nepotrivirii lor între ele. Două fete urîte. în contactul nostru cu lumea. <notă> 1 Şef de catedră. cum sînt . unser lieber Kommilitone.. Ceilalţi studenţi ascultau însă cu gravitate. asta' condamnă orice sistem general care ar încerca să cuprindă întreaga realitate. Pe drum îşi făcea sul lucrarea scoasă din buzunar. Harnischfeger ridică mîna ca să ceară cuvîntul pentru a face unele observaţii : — Referentul a folosit în mod inteligent discuţiile de pînă acum. Sosi în ultima clipă în sala de seminar. ci pentru frumuseţea arhitectonică a construcţiei. inutilă. zise el. Şerban citi. Era un băiat de douăzeci de ani. — Şi de ce n-aveţi încredere în text. cu ochelari şi în costume tiroleze. După aceea se făcu tăcere. avea ochi cu irisul roz ca la iepuri. cu părul alb. sprîncenele albe. Alt tropăit sub bănci.professor ordinarius1 de istoria filozofiei. un sistem de axiome pe care nu le mai poate discuta prin definiţie şi care nu pot fi criticate în parte. începură să chicotească.. Nu putem să ne servim. stearpă. era saşiu şi vorbea anevoie.

şi mai discutăm. cu ochii la banca scrijelată de mii de bricege în cursul ultimului veac. a cărui mamă e născută Racoviţă . ridicînd cănile de piatră cu capace de argint şi golindu-le pe nerăsuflate. Heinrich von Brederode. era o acceptare a neputinţei. dar Şerban nu se supăra.matematicile. 2 Filozoful teuton.. şi invitaţii reciproce la castelul din Suabia unde stăteau părinţii tînârului Brederode şi la Bucureşti „cît de curînd". şi Niţă Gbiţă. ci rămase încruntat şi galben. benstein. Dietrich von Ra<notă> 1 Filozofic vorbind. un unchi mare al lui Şerban ţinuse în căsătorie tot o domnişoară Racoviţă . apoi un neamţ pe care Şerban îl vedea pentru întîia oară. privindu-l prieteneşte. povestea istorii vînătoreşti şi uneori. are un văr. la masă. arabă şi siriană veche. care învăţa filozofie şi limbile ebraică. şi nu mai putea fi îndurată! Era nedemnă de oameni care gîndesc. Ajuns afară. Profesorul ceru alte păreri în legătură cu referatul. Era un tînăr scund şi subţirel. această incapacitate de a trasa liniile mari şi îndrăzneţe ale unei filozofii născute din cunoaşterea ştiinţifică a ultimelor două secole. spusese că el. Era intolerabil! Seara. printre genele-i albe. îl ascultau Harnischfeger. Şerban Romano dădu din cap că primeşte şi se depărta. Heinrich. acest eclectism ruşinos. îi spunea că străbunul său Heinrich von Brederode comandase ceata de pedestraşi valoni care l-au asasinat pe Mihai Viteazul.. Şi rămase întors spre Şerban. aflînd că şi Şerban e romîn. izbucni iarăşi. nu putea accepta! Asta era starea de spirit în toată Europa. Cînd se îmbăta. Rinaldo Fischer cu prietenul său englez. — Asta ne face o lume de coşmar! Nu se poate 390 trăi într-o lume ca asta! exclamă indignat Şerban Romano. plopii de pe Leopoldstrasse şi frunzişurile parcului celui mare se frămîntau în vîntul uscat şi primejdios. Era un băiat liniştit şi discret. principele Valahiei. şi făceau pace în numele naţiunilor valonă şi valahă. Matematicile însă nu sînt decît o parte mai clară a mitologiei secolului al XX-lea în Europa. de aici. porni pe străzile bătute de fo'hn. saşiu şi miop. pe cînd. ■— Dar nici nu se poate. cu nasul coroiat şi cam într-o parte. care. în 1601 .Zur Hopfenperle". apoi altă seară şi multe alte pahare de bere. în micul restaurant . La ieşire. . Nu. Pe Heinrich îl cunoscuse la sala de arme. philosophus teutonicus2. murmură albinosul zîmbind liniştit.. </notă> 391. Şerban nu mai spuse nimic. şi discuţia se tîrî împrejurul sumbrei şi obscurei teodicee a lui Jakob Bohme. şezură seara la un pahar de bere. ca să-1 necăjească pe Şerban Romano. afară. Harnischfeger ii aşteptă pe Şerban să-i treacă prin faţă şi-l întrebă binevoitor: — Nu vii deseară ? O să fim acolo cu toţii. acest scepticism mai mult sau mai puţin mărturisit. ieşi din ea. phitosophiscli gesprocheri1.

alături cu cornuri şi cu căni de argint. Englezul se părea că e pictor . convorbirea se prelungise la un cocktail într-un bar de noapte şi se încheiase cu promisiunea unui telefon şi a altei întrevederi. şi „Ulricli". ceru la sfîrşitul mesei cizma de sticlă care. de altfel şi Rinaldo. cu tmiplele scobite şi cu ochii duşi în fundul capului. licenţiat în teologie ia Bucureşti. mulţumea dacă era poftit cu ceva şi bea fără să spună un cuvînt. englezul o goli şi el. ceea ce însemna că necunoscutul e şi el urmaşul vreunui căpitan de mercenari.Rinaldo Fischer nu era mic. Prin Rinaldo îl cunoscuse şi pe englez. Şi presăra firimituri de pîine pe masa udă de bere. Harnischfeger se uita saşiu şi zîmbitor la ei. Urma şi el seminarul lui Herbstblom. î] fixase multă vreme. politicos. se ţinuse de cuvînt şi acuma erau prieteni buni. şi studiosus philosopkiae1 la Miînchen. II cunoscuse pe Şerban Romano la seminar. cu palme umede. calde. se certase cu părinţii.(adesea purta o hăinuţă încheiată pînă la gît. ca un teolog ce fusese) . şi se războtezase din numele-i vechi Reinhold în artisticul şi italienescul Rinaldo. O umplu cu bere şi o goii . îmbrăcat sărăcăcios . neavînd destulă obişnuinţă cu lumea ca să se mire de frecvenţa invitaţiilor. era osos şi spătos. care ' zîmbea. apoi îl întrebase politicos ce părere are despre executant. cu umerii bătătoriţi de platoşa sub care se cuibăreau păduchii. La un concert.>se simţise rău". „Heinz". care învăţa dreptul. </notă> 393 — Cum vezi posibilă mişcarea ? Doar nu prin contact şi elasticitate? . şi se ţinea de el. cum nu şi-ar închipui nimeni pe paladinii lui Carol Magnul). dar stătea prin universităţi de vreo saşe-şapte ani. scurt şi acru. îmbrăcat în flanelă cenuşie şi cu părul blond tuns cu maşina pe tîmple. Iar Niţă Ghiţă era romîn. şi discuta aprins cu tînărul Brederode şi cu Rinaldo. şi fecior de avocat din Leipzig. şi nici boier. cu ochii iui trandafirii. — -Ipoteza unei structuri discontinue a materiei e absurdă. <notă> 1. după cum însuşi spusese. şi deci nedîndu-şi seama că i se făcea pomană. blondul şi roşcovanul Ulrich. Nu fusese de dimineaţă fiindcă . Prietenul lui Heinrich von Brederode. Şerban. nu mai căpătase bani de-acasă. avea tendinţe artistice. Să ne închipuim particulele materiei aşa. cu faţa suptă. aşezat fiind lîngă Şerban. subţire şi brun. un tînăr foarte tăcut. ci înalt şi greu şi blond. împodobea căminul berăriei. şi Niţă Ghiţă primea. şi-acuma era tuberculos. Neamţul necunoscut apăruse acuma prima dată. începuseră să discute muzică. Niţă Ghiţă era fecior de ţărani înstăriţi de pe lîngă Constanţa. scria poeme. era pămîntiu. El şi cu 392 Brederode îşi spuneau „tu". fără să observe. ca un erou din Ariosto (deşi umbla în haine cadrilate şi cu ochelari. netuns. Student în filozofie. cu ochi albaştri şi cu ochelari. spunea albinosul. Niţă Ghiţă era un om de aproape treizeci de ani. şi ochii negri îi ardeau de o flacără nedomolită. mîinile-i erau uscăţive. Şerban îl poftea la masă la restaurant cît mai des.

care sîntem aici. Sînt dezgustat. rîse binevoitor Harnischfeger. murmură el. poartă vina că nimeni nu mai crede nimic.. pe cînd dogma susţine o creaţie unică şi o unică disociere atunci cînd „îngerul va sta cu un picior pe uscat şi cu unui pe mare şi va striga cu glas înalt. am urmat seminarul lui Miiller despre Nietzsche. De altfel în clipa aceasta izbucni Şerban Romano. L-a suprimat pe Bergson! — Credeam că la un argument metafizic nu se poate răspunde cu un argument etnografic. •— Da.. să mă scuzaţi — zise el ipe un ton repezit şi brusc — dar socotesc că sînteţi uşuratici ! Credeţi că bătrînul Herbstblom. Utnwertung aller Werte. şi bătrînul Herbstblom a strîmbat din -nas: „După cum ştiţi. nu e un filozof ? Ba vă asigur că da ! Filozofii voştri. nu ştiai ? întrebă Rinaldo. că nu mai este timp". Bergson este evreu". dădu din cap liniştit: — O să ajungă. Jimmy. fiindcă e nazist. Niţă Ghiţă spuse : — De altfel. Slavă ţie! Heill ' — Gata cu „Heilt" spuse Brederode fără să ridice prea mult glasul.. îmbrăcat în carouri. enervat: — Vă rog. nu-i aşa. Luă una şi o puse într-alt loc. Heinrich von Brederode îşi strîmba nasul cu degetul. şi nimeni n-a combătut acea morală dementă şi impracticabilă. îşi aprinse apoi pipa şi nu se mai amestecă în discuţie.' şi desigur nici spaţiu. e într-o oarecare măsură şi în spiritul creştinismului. Albinosul şi Brederode îl ascultară cu răbdare şi politeţe.. Am discutat despe revalorizarea tuturor valorilor. de la Schopenhauer încoace. că nu mai e nimic sigur. 394 — Schweinerei!1 mîrîi Brederode.. izbind de masă cana. uitîndu-se împrejur. Rinaldo Fischer ridică halba în cinstea lui Niţă Ghiţă: — A fost plin de frumuseţe! Intre implicaţiile filozofice ale microfizicii şi Apocalipsul sfîntului loan există o legătură pe care nici unul clin noi n-o întrevedea. — Bătrînul Herbstblom e un nazi.. aşa cum o înţ&legem noi. că nu mai există valori ferme. uitîndu-se fix la firimituri. . Englezul murmură că el preferă pe Agatha Christie.zise el ironic. creată din neant ! zise el şi rîse. În schimb. numai că presupune o neîncetată creaţie şi o nimicire a materiei. Se pare că da. Apoi rîse : Cel mai bun lucru ar fi ca Bavaria să ajungă colonie engleză. — De ce ? întrebă Rinaldo. Noi patru.... — Harnischfeger l-a citat ieri în seminar pe Bergson.. acesta ar fi cazul limită al mişcării.. nici materie. — Prin suprimarea unei particule într-un punct. Jimmy ? Şi-l luă de gît pe englez cu mai multă gingăşie decît se potrivea unui tînăr mare şi voinic. trecerea ei în neant şi apariţia ei într-alt punct.. Şi n-a mai adăugat nimic. Albinosul rămase gînditor. care băuse şi el mult.

dar Şerban. filozofii dau tîrcoale misticii fără s-o cunoască. orice s-ar spune. altă dată blînzi. — Dacă eşti un om-stăpîn. exclamă : — Dar nu e vorba încă de morală — deşi e catastrofală carenţă şi aici! E vorba de philosophia prima. acuma aprinşi şi scăpărători. dau tîrcoale religiei fără să mai poată crede în ea . roşcovanul şi ciolănosul prieten al lui Heinrich von Brederode. îngrijorătoare. are nevoie de o ontologie. Ulrich.. murmură albinosul. adevăraţi monştri. nici umanistă. împinse uşor la o parte cizma cu bere şi zîmbi tulbure şi sfidător. Ulrich. care constă în stăpînirea universului prin gîndire sau cel puţin la cunoaşterea universului! Unde vom găsi răspunsulpe care-l căutăm ? Nu la Nietzsche. neputinţă. la anecdotica unor întîmplări psihologice? înţelegeţi că eu nu-i critic din punctul de vedere al filozofului — zise el mai domolit. trebuie să taci". îşi limitează la maximum pretenţiile. cu obrajii îmbujoraţi şi ochii căprui. („Şi de o estetică !" interveni Rinaldo Fischer. în clipa cînd reduce operaţiile spiritului de la gradul de generalitate şi abstracţie la care cu greu le-am urcat în două milenii. adică să se arunce de-a dreptul în sentimentul existenţial al absolutului. Erau enervaţi toţi ... da î zise Ulrich. uitîndu-se încruntat şi cam copilăreşte la 396 masa udă de bere. ca ins izolat. care sfîşie în două personalitatea umană şi se ridica împotriva spiritului şi pentru o concepţie a sufletului care nu îndrăzneşte să fie nici mistică. aici nu vedem decît haos. urmă :) Nu mâi sîntem capabili să le producem ? Căci să nu-mi spuneţi că morala lui Martin Heidegger face vreun ban pentru tatăl de familie şi pentru cetăţean ! Omul care caută sprijin pentru existenţa lui găseşte sisteme vagi. obscure. ein Herrenmensch. — Şi de ce nu la Nietzsche ? — Poţi trăi după morala iui Nietzsche ? întrebă Şerban Romano cu indignarea omului cumsecade.— Impracticabilă ca orice morală. <notă> 1 Ce porcărie ! </notă> 395 despre fiinţa ca atare. oamenii cei mai pozitivi. şi la Klages. care ştia că e mult mai greu şi mult mai puţin important să ai o estetică decît o ontologie şi o etică. dar în tot cazul obscură şi amorfă şi. cu ceva patetic în modestia şi de-a dreptul umilinţa cu care se apleca peste masă — ci din punctul de vedere al omului obişnuit care are neyoie. ca salvare din faţa neantului ? Dar Husserl. de ştiinţa despre formele generale ale fiinţei. de o teorie a cunoaşterii şi de o etică. ca Wittgenstein. ca membru al unei familii şi ca cetăţean. şi toţi abdică din ce în ce mai mult de la onoarea umană. imagini ceţoase şi înjositoare.. Brederode şi Harnischfeger simţeau o tainică împotrivire . aruncă pe un ton îngîmfat: — E o morală aristrocratică şi eroică ! Dar Şerban. Şi tăcu. dar Heidegger parcă nu şovăie la ultimul pas şi refuză sâ fie consecvent. care bea iarăşi din cizma de sticlă. pentru că „despre ce nu poţi vorbi.

Poate sînt prejudecăţi. rumănischer"" Adel2. şi anume că-şi dădea seama de dificultatea uriaşă a ceea ce voia să încerce: un om singur in faţa continentului de ceaţă al decadenţei filozofiei europene. red' kein Quatsch.. — Dac-ai fi german. la Rinaldo Fischer. El.era scos din fire de omul ăsta elegant şi plin de bani. ca om. cu o umbră de invidie : — Fără pericol. care trăgeau mîţa de coadă. Şerban Romr.. Răspunse de sus : . er ist vom Adel' e boier.faţă de ce spusese Şerban Romano şii irita faptul că părea să fie ceva adevărat şi constrîngător în vorbele lui .. Da. dar e vorba de o etică pentru toţi oamenii. îţi găsesc eu pe al doilea! — O să se bată ? întrebă albinosul zîmbind neliniştit şi întorcîndu-se. Şerban.de el ca persoană. răsturnînd cu cotul o halbă . poate din pricina fohnului. -— Face tot atîta cit boieria germană ! exclamă Şerban. — Cum doriţi. nu făcea parte dintr-unul din colegiile în care se adunau studenţii cu nume împodobite cu particula von. englezul era plictisit la culme de o discuţie atît-de pedantă. deşi-i venea să rîdă de această dispută cu totul nefilozofică. Loial. care e o idee generoasă şi umană 1 Ulrich dădu din umeri: — Eu am alte păreri despre ce e aristocratic sau 397 nu. ră<notă> 1 Nu vorbi prostii. Emoţia albinosului... tipic continentală. sau nu e ?! Şe scutura de parcă l-ar fi urmărit nişte muşte. Rinaldo Fischer strîmba din nas : i se părea că nu e destul de rafinat şi de artistic să iei atît de prozaic rosturile filozofiei . Nu accept un adevăr etic bun numai pentru unii. zise Ulrich dispreţuitor şi înălţînd din umeri. Heinz. poate şi dintr-o pricină mai adîncă. — Poate şi aşa! Famose Idee! Kolossal! Prachtvoii! z exclamă cu mare şi voioasă însufleţire Heinrich von Brederode. Ulrich. îţi scotea ochii.. . Ulrich începu să rîdă sfidător: — Nu pot să cer oricui o mentalitate aristocratică. von Brederode îi sări în ajutor: — Nu vorbi prostii. din familie! Şerban simţi ironia. exclamă întărîtat Şerban Romano.. îl deţineau ! —. cînd adevărul era evident. iar Niţă Ghiţă . dar tăcu.. care pretindea că a căutat adevărul. — Ach was. Ulrich însă nu se gîndea la aşa ceva. Adevărul e universal. n-ai nici o grijă... dar le am de mult. şi alţii. e un nobil. — Am să-i fiu eu secundant! strigă tînărul Brederode. fiu de tîrgoveţ. Acesta dădu din umeri. ai da socoteală. zise Şerban Romano în felul său modest şi rezervat ori decîteori era vorba. Era totuşi iritat.. ţeapăn şi saşiu. şi în care nu fusese de loc vorba" de sport. vă stau la dispoziţie.no tresări şi-l privi fix: — Vrei să ştii care cred eu că e mentalitatea aristocratică ? E generozitatea împinsă la ultima limită I Morala lui Nietzsche nu e generoasă 1 Adoptă mai degrabă socialismul..

.. superior : — Intre unul dintre noi şi un ins oarecare. Cu 399. desăvîrşire inconştient de efectul pe care-l aveau spusele lui... murmură Şerban jenat.. în vîntul uscat şi cald. nobleţe romînească ! 3 Grozavă idee ! Colosal! Minunat ! </notă> 398 ceala dispreţuitoare a lui Ulrich.. Ni{ă Ghiţă urmă : — Totuşi mi se pare că dumneata eşti unul din puţinii care ar merita să meargă cu noi..2 Moft. Şerban începea să fie tot mai enervat: — Şi dacă nu cer să fiu primit. ce-o să fie? Niţă Ghiţă dădu din umeri. beţia care-l ajun. cat! Crezi că aşa se salvează neamul ? întreba cellalt. cîtă poză.. — Da. care n-au probleme morale. sub plopii de pe Leopoldstrasse.. sufocat de indignare şi uimire. Moralmente vorbind. duhnind a tutut ieftin. Şerban porni împreună cu Niţă Ghiţă.— Trebuie să.. plictiseala cumplita a lui Jimmy îi făcură să nu mai stea decît cîteva minute.. Se despărţiră. indispuşi şi vorbind haotic. să salvăm obrazul. moralmente vorbind.. Şerban suferea cînd i se vorbea aşa despre lucruri intime ale lui. Acesta zise: — Ai să faci o prostie. — Cu cine ? Cu care noi ? — Cu noi. despre care niciodată n-ar fi vorbit. cu cît atinsese un punct sensibil. — C. care-i strica dinţii şi plămînii : — îmi place de dumneata. Ce nevoie ai ? Şerban nu spuse nimic. — Mi-ar fi ruşine dac-aş trăi bine. N-ai decît să ceri să fii primit. care se frămîntau furtunos cu multe glasuri şi palpitaţia umbrelor lor uriaşe. Cu atît mai mult. dar materialmente... — Să faci pe rîiosul cu ăştia... La urma urmei nu te invită nimeni. mîrîi Niţă Ghiţă...... TI luase de braţ pe Şerban şi-i vorbea în ureche. şi de-aia nu pot să stau şi să mă uit cum te cbinuieşti.gîmfată !" se gîndi Şerban. după cum niciodată nu şi-ar fi permis să întrebe sau să-i vorbească lui Niţă Ghiţă de problemele morale intime ale acestuia. Indelicateţea grosolană a lui Niţă Ghiţă îi crispa nervii ca un zgomot discordant sau scrîşnetul de metal pe sticlă. şese pe Brederode. e o diferenţă ca de la cer la pămînt.. zise Şerban. în preocuparea asta de adevăr şi de etică.. „Ce obrăznicie îr.. Nu mai face pe naivul. ' Asta-i o copilărie ciocoiască. îmi place de dumneata.. . De altfel nici la dumneata nu se ştie cîtă ipocrizie poate fi la mijloc.. şi de-aia-ţi spun. nu trăia bine. ca semenii dumitale din protipendadă. enervarea lui Rinaldo.

. ridicînd în sus un deget uscăţiv.. zise Niţă Ghiţă. Acuma umbli după erezii. galben şi supt şi netuns. Cu noi nu merg fiţele ciocoieşti.. care erau nişte gînditori mai ceva decît tine ! Şerban Romano. ia chip nou. iar noi sîntem în fierbere. în tine e drăcie ! Dar adevărul constă în a înţelege şi a crede. Trebuie să înţelegi că n-ai să faci nimica dacă rămîi singur.. şi adevărul e găsit de două mii de ani". rasială. purtător de Dumnezeu ! Şerban Romano tresări: — Ia mai lasă-mă în pace cu prostiile astea ! Dacă e vreun popor teofor.. şefule. Cellalt. religioasă.. politeţea cere să-i răspund. Cum ajunsese el la asemenea convorbire ? Totuşi..... Ori eşti în Legiune şi sîntem toţi egali. politică. obraznic şi magistral al lui Niţă Ghiţă.. — Să mă fac creştin ? întrebă Şerban. prin taina botezului ! zise cu tărie Niţă Ghită. într-o mişcare.. E evident că axata pe trăirea categoriei abisale. cu siguranţă înainte de 1950. indignat.. enervat. neclintit în robusta-i încredere : ■— Degeaba. Şi printre noi sînt numai oameni curaţi.. adevărul şi viaţa". ■ .. zise el cam în silă. „Să ascultăm. nu în ce umbli să găseşti tu. — Mofturi! Lucruri mărunte! Uită-te în jur şi vezi : toată Europa se primeneşte. va avea loc acuma. de ce să nu fie toate ? De ce tocmai noi ? — Pronia are căi pe care noi nu le putem înţelege. Afla lucruri noi.. ezită să răspundă. dar eşti. întru cruce ! O primenire totală a ţării." — M-am gîndit că meriţi. Niţă Ghiţă rîse. din îngîmfare diavolească . cu capul tău! Au găsit sfinţii părinţi. cînd te-auzeam adineauri: „Caută adevărul. socială. în ceva superior.. „Totuşi e o discuţie de idei. a spus Mîntuitorul ! exclamă Niţă Ghiţă. uluit.. Trebuie să te încadrezi într-o ordine. se aplecă spre el şi-i duhni în nas a tutun: — Noi sîntem poporul teofor. Mă gîndeam.întrebă rece : ■— Credeam că eu te invitam la masă. — Cum ? Care e ? întrebă cellalt. Am o formaţie pozitivă. nu uita că sînt matematician şi inginer. curînd. Eşti un om curat. 400 —■ Eşti ! Eşti o oaie rătăcită. ori eşti în afară şi atunci eşti un rahat. tînăr. — „Eu sînt calea. sîntem pe punctul de-a aduce lumii o mare revelaţie ! — Ce revelaţie ? întrebă Şerban Romano. N-are rost să neglijezi dimensiunea abisală a culturii romîneşti. căreia i se pot aplica atributele Abisului Fără Fund al lui Bohme. Şerban rîse. căruia-i venea să rîdă de tonul superior. ea există şi e o forţă activă. învierea neamului nostru. era instructiv." — Mi-e greu să accept filozofia implicită şi explicită în dogmele bisericii. camarazi. Ai stofă. cu ochi scăpărători. — Economică nu ? . Văd că de fapt dumneata îmi făceai onoarea..

*— Ba şi economică... — Explică-mi, te rog.... 401 Dar explicaţiile lui Niţă Ghiţă erau departe de a fi clare; în afară de primenirea rasială prin exilarea sau exterminarea „jidanilor", şi de cea socială prin exterminarea „bolşevicilor", nu se vedea mai nimic. Şerban Romano îl întrerupse cu politeţe şi mîhnire: — Domnule dragă, filozofia dumitale aduce mult, ca metodă de gîndire şi calitate a raţionamentului, cu opera lui Alfred Rosenberg... „E delirul unui hotentot beat", se gîndea el. — E o carte mare! răspunse cu tărie Niţă Ghiţă. Păcat că e eretic... Apoi, nemijlocit şi surprinzător, fără să-i pese de uluirea totală a lui Şerban, care nu se aştepta ca erezia să mai fie o problemă pentru un student în filozofie din veacul al XX-lea, Niţă Ghiţă urmă, foarte sigur de sine: — II cunoşti pe profesorul Fănică Niculescu?' Niciodată n-avea să-şi explice Şerban Romano de ce răspunse în clipa aceea : — Nu... decît de la cursuri... — E un om extraordinar! Să vorbeşti cu el şi-are să-ţi explice... — N-a scris nimic, observă rece Şerban Romano. — Nu face nimic... învăţătura lui e orală... Ai s? vezi! E un om unic ! ' „O, Leonardo !" oftă în sinea sa Şerban Romana. Ii venea să plîngă.Sau să rîdă dureros. „Un om unic — prestidigitatorul de pe malurile Dîmboviţei ? O, Leonardo !" Se opri. — Am ajuns acasă, zise el fără să-i întindă mîna lui Niţă Ghiţă. Dac-aş fi creştin, te-aş face să observi că vorbeşti de asasinarea evreilor şi de cruce în acelaşi timp, de ură şi de răzbunare în numele unui om care nu ştia decît de iubire, îndurare şi iertare. „Iubeşte-l pe Domnul Dumnezeul tău din toate pulerile tale şi din tot sufletul tău şi din toată inima ta, şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi." Chiar dacă 402 e „jidan" sau „bolşevic", cum spui dumneata. Dar eu nu sînt competent în materie de creştinism. Insă ca matematician, pot să-ţi spun că nu ţi-am urmărit bine raţionamentele... Mi s-au părut sub raţionale, nişte paralogisme delirante. încheie el cu un zîmbet rece şi dispreţuitor. — O să plăteşti dumneata obrăznicia asta ciocoiască ! vorbi cu patimă Niţă Ghiţă, pe Schraudolphstrasse pustie şi sonoră. Ne mai întîlnim noi! scrîşni el schimonosit de furie feroce şi umilinţă. Şi se depărta în întuneric, dînd din umeri cu un dispreţ sălbatic, îndrăcit: — Raţionamentele ! Raţionalist ! Dumnealui e raţionalist ! repeta el ca şi cum „raţionalist" ar fi fost cea mai ordinară şi murdară sudalmă. Şerban petrecu o noapte agitată, tulburată de simţămîntul neplăcut al existenţei unor factori de care nu ţinuse seaoa. Erau forţe dezlănţuite în jurul lui, moduri de gîndire primitive, tendinţe ciudate, obscure... Nu cumva trăise printre ele, ignorîndu-le ? Nu era o greşeală ? Adormi asupra acestei strîngeri de inimă, pe cînd foJinul zguduia ferestrele.

Dar în cursul nopţii izbucni în sfîrşit furtuna şi căzu ploaia mult aşteptată. La opt, Heinz von Brederode se înfiinţa la pensiunea „Wilhelmine", unde stătea Şerban, îi bătu la uşă, îl dădu jos din pat cu forţa, vesel, energic, activ, deşi ochii-i erau roşii şi injectaţi de beţia din noaptea trecută. — Los! Los! Rasieren, ankleiden, marsch, marsch ', comanda el, plimbînduse prin odaie. II scoase valvîrtej din casă, îl urcă într-un taxi şi peste cîteva minute Şerban se trezi în sala de arme a asociaţiei lui Heinz. Parchetul era acoperit cu linoleum şi presărat cu sacîz, pe pereţi sclipeau lamele a zeci de 1 Repede! marş I <notă> 1. Repede ! Bărbiereşte-te, îmbracă-te, fuga marş! </notă> 403 florete şi spade puse în picioare în rasteluri; lamele lustruite, clopotele de metal ale gărzilor luceau rece ca o expoziţie de instrumente chirurgicale, iar mărmşfîe enorme şi diforme şi măştile de sîrmă de oţel măreau ciudăţenia locului. Şerban, obişnuit cu sala de arme, nici nu se uita la ele, ci la grupul de flăcăi blonzi, ttinşi mărunt pe tîmple, care-i dădeau mîna înclinînd scurt capul şi pocnind din călcîfe: — Pappenheim... Ravenspurg... Gallas... murmurau ei ; Şerban, la fel de ţeapăn, fără să vrea, îngîna : — Romano... Romano... Romano... Iar Heinz psalmodia solemn : — Graf von Pappenheim... Baron von Ravenspurg... Graf Gallas... Şi alte nume care cu două sute de ani în urmă însemnau toată Germania, iar acuma aproape nimic. Şerban dădu mîna şi cu' Ulrich, care-i rîse în .nas cu aerul de a-i spune : „Acum să te vedem", şi începu să se joace cu o rapieră grea de duel, pe care-o făcea să şuiere prin aer şi să sclipească la fiecare mişcare. Şerban Romano se lăsă dezbrăcat pînă la pantaloni şi cămaşă, bandajat la gît şi îmbrăcat în piastronul uriaş şi mănuşa pînă la cot. Cînd se trezi cu ochelarii de fier fără sticlă puşi pe nas, cu raptera în mînă şi cu Ulrich în faţă, care-l mînca din ochii albaştri, lucioşi şi tulburaţi de beţia de cu seară şi de pofta de încăierare, îi veni să rîdă şi simţi că se face uşor, uşor de tot, ca în vis. „Poftim : o mai facem şi pe asta. Hai, să nu rîză ăştia de noi..." Deşf nu ştia bine care sînt „noi", noţiune nefilozofică prin nomenclatura ei. În stînga, cu un cozoroc de tablă pe frunte şi cu o sabie mare în mînă, Heinz se lăsase pe vine şi pîndea, gata să pareze loviturile la corp. În dreapta, partea mai puţin ameninţată, era, secundant benevol, tînărul Ravenspurg. Lumina de afară făcea să lucească podeaua şi armele; odaia era rece şi cenuşie, ca şi. mascarada plastroanelor şi mănuşilor cam uzate şi ofilite de vechime. Afară însă 404 era soare, cer albastru şi coroane de castani înfloriţi, alb şi trandafiriu. Lunganul Gallas, blond şi cu ochi negri foarte apropiaţi de nas, se dădu îndărăt şi spuse tare: — Meine Herren... zur Mensur... los!'

Sabia lui Ulrich vîjîi prin aer. Şerban tresări şî o prinse în ultimul moment în cvartă ; clangl făcu metalul lovit. Cling-dang, ding-clang! Parează în cvartă, fentă, loveşte... Cling-dang! Din cînd în cînd sim{ea lovitura în obraz : „Cînd am parat m-am atins singur cu muchea", se gîndea Şerhan. Văzu cu mirare că pe obrazul lui Ulrich curge sîngele în şuviţe late, care-i alunecaseră în colţul gurii şi-i năclăiserâ roşu bandajul de la gît. Ulrich era palid. „Şi eu trebuie să fiu palid şi plin de sauce tomate", se gîndî Şerban parînd o lovitură furioasă : clangl — Halt ! Gallas îi despărţi, felicitîndu-i ; îşi trasera mănuşile şi dădură mîna, adversariiîntre ei, adversarii cu secundanţii, secundanţii între ei, în timp ce de pe obrazele cîopîrţite ale celor doi protagonişti sîngele pica pe podea în picuri groşi şi le intra în gură dulceag şi greţos. Apăru de undeva un tînăr în halat, oare rînjea : era student în medicină şi avea sarcina să-i coase pe domnii duelişti. Suferind cumplit de usturimea alcoolului, Şerban îngînă : — Bitte schon2... cu aţă subţire. Nu ţinea să rămînă cu cicatrice. Ulrich însă ceru sfoară groasă şi suportă, înjurînd, operaţia. Heinz era încîntat: —■ Perfect! Grossartig l Şî acuma, o bere matinală ! Ein Morgenbier! Şi trecură alături, unde-i primiră în fum şi gălăgie alţi tineri blonzi, şi unde băură pînă la prînz, neîntre<notă> 1 Domnii mei... începeţi ! 2 Te rog frumos. </notă> 405 trupîndu-se decît pentru scurte dispariţii pe uşa deasupra căreia scria Vomitorium. Intr-unul din aceste popasuri, cu fruntea sprijinită de plăcile de faianţă cu care era îmbrăcat peretele, şi icnind gfeu, Şerban Romano se gîndea: „E neserios... totul e neserios... aşa n-o să ajung niciodată..." Se-ntorcea şi bea iar ; o dată cu răul, îi trecea şi pesimismul : ba da, va izbuti. O mică pauză de prosteală cu bere şi cu cîntece zbierate în cor. Pe urmă se va apuca iarăşi şi va căuta şi via găsi. La urma urmei, marea şi strălucita aventură pe care i-o prezisese profesorul era în curs, era chiar asta, căutarea şi aflarea adevărului. Avea să reuşească, curînd. Curînd de tot. III Se despărţi de noii săi prieteni, plin de optimism şi de fericire ; da, desigur, în curînd avea să-şi atingă ţelul. Plecă pe străzi, fără ţintă anumită, zîmbindule binevoitor trecătorilor şi bucurîjidu-se de ceru-1 albastru, strălucitor şi regal, cu nori albi şi rotunzi, pe care Şerban aproape că se aştepta să apară amoraşi în stil baroc, ca pe bolta azurie a unei biserici iezuite. Trecu pe sub castanii înfloriţi din grădinile fostului palat regal, pe lîngă mesele de sub frunzişuri, unde fete în rochii uşoare şi colorate şi tineri în pantaloni scurţi de piele de cerb mîncau îngheţate, şovăi o clipă în faţa „Feldherrnhallei" : s-o ia spre

barul „Carlton" sau spre „Luitpoldcafe" ? Era singur ; n-iavea cu cine bea un pahar cu bere sau o cafea ; totuşi, avea să se uite la lume, la dansatori... O luă înainte fără să se oprească şi trecu prin Karlsplatz. În faţa hotelului „Regina", o maşină de marcă americană cu litera R deasupra numărului îl 406 făcu să se oprească, aproape rîzînd. Intră în holul hotelului şi de acolo în restaurant şi încercă să ghicească, îi recunoscu după croiala hainelor: nu puteau fi decît italieni sau romîni. Englezi nu puteau fi, nu era nici unul .blond. Se apropie de masa lor, şovăind uşor pe picioare, cam ţeapăn şi cu ochii cam îucioşi, cu obrazul stîng plin de fîşii de emplastru alb, lipite în cruce, şi le vorbi zîmbind : — Daţi-mi voie săstau un minut cu dumneavoastră y nici nu bănuiţi cît vă sînt de recunoscător că aţi venit pe-aici, altfel mă simţeam singur şi n-aveam cui să mă destăinuiesc, singurul romîn pe care-l ştiu în oraşul ăsta, am aflat abia azi-noapte că e dintr-altă specie .. . Sînt fericit că vă văd şi-aş vrea să fac nu ştiu ce pentru dumneavoastră, vă stau cu totul la dispoziţie pentru orice... numele meu e Romano, Şerban Romano. Şi se înclină cu un farmec de care nici el nu-şi da seama, dar îşi pierdu echilibrul şi era cît pe ce să cadă. Unul din cei de la masă întinse mîna să-1 ţină, şi-l ajută să se aşeze. Rîdeau toţi de acest tînăr. subţirel, îmbujorat, cu ochi frumoşi şi strălucitori, cu părul castaniu şi cîrlionţat lipit în şuviţe pe fruntea puţintel năduşită şi cu obrazul ciopîrţit. lipit cruciş şi curmeziş cu fîşii de emplastru. Era atît de binevoitor, politicos şi plin de bună dispoziţie, încît nimeni nu l-ar fi refuzat. Unul din meseni, un bărbat de treizeci de ani, cu nasul scurt şi fin şi cu un aer copilăros şi mirat, îl privea fix. Apoi şopti ceva la urechea unui domn de patruzeci şi cinci de ani, cu trăsături frumoase şi cu mustaţa tunsă englezeşte, care şedea într-o atitudine moale de oriental nimerit din greşeală în hainele croite la Londra. Aşteptai să vezi sub el salteaua şi covorul, lîngă el tablaua cu filigeanul şi ciubucul şi în spate pernele. Acesta îl privi şi el pe Şerban, cu alţi ochi, mai atent, şi începu să rîdă. A treia persoană, o femeie de vreo douăzeci şi cinci de ani, se uita şi ea la Şerban, zîmbind. 407 Era subţire şi cu părul platinat, lucitor ca o cască de aur alb ; îl privea pe sub gene lungi, cu o căutătură personală, directă, care i se adresa lui anume, parcă voia să-l ţină minte, şi ochii aceia căprii zîmbeau, ca şi gura umedă şi dinţii albi. Era o femeie subţire şi bine făcută, cu ceva ferm, energic şi simplu în felul ei de a fi. Avea un tailleur strimt, cu fusta lungă, de tweed cenuşiu, şi pantofi solizi. Rîdea fără sfială, ca şi cum ea cu Şerban ar fi fost prieteni de mult şi de parcă o înveselea nemaipomenit de mult nu numai starea în care se afla, dar însăşi fiinţa lui avea darul s-o umple de voie bună. — S-ar părea că aţi avut un accident, spuse ea. El, care-şi dădea seama că nu e într-o stare normală, crezu că e vorba de asta şi se scuză : — A, nu e nimic, a fost numai o sesiune alcoolică... Ein Biermorgen. — Nu, vorbeam.de... zise ea, şi făcu semn la obraz. — A, da ? rîse Şerban încurcat. Nu-i nimic... am... m-am lovit... am trecut cu capul printr-o fereastră... adică mai precis printr-un geam, ştiţi...

— Ascultă, Şerbane — zise rîzînd cel mai tînăr dintre bărbaţi, cel cu masul fin şi scurt — eşti în aşa hal de beţie, încît nici rudele nu ţi le mai recunoşti ! O să scriu la Bucureşti ce faci pe-aici ! Şerban se uită mai atent la el: era George Lecca, văr de departe cu el, după Sofia, mama Davidei Lascari, şi soră cu o străbunică a tînărului Lecca. — Gigi !. Ce faci ? Cum să nu, sigur că te-am recunoscut, exclamă el roşindu-se şi în hohotele de rîs ale celorlalţi. — Ce-ai făcut ? De unde vii în halul ăsta ? întrebă George Lecca. Apoi sentoarse către ceilalţi: Permiteţi-mi să vă prezint pe vărul meu Şerban Romano. Doamna Scarlat, domnul Scarlat. Domnul Scarlat îi întinse protector mîna, cu un gest moale de paşă travestit în haine europene. Doamna Scarlat, care avea vădit douăzeci de ani 408 mai puţin decît soţul ei, îi zîmbea lui Şerban, de parcă voia să-i spuie: „îmi pare bine că te văd. îmi face plăcere. îmi face chiar bine că te văd." Bineînţeles, nu-i spuse nimic din toate astea, dar rîse la el cu un aer de simpatie şi de recunoştinţă şi-i dădu o mînă moale şi parfumată, care-i strînse mîna lui cu o energie şi vigoare neaşteptată. — Ce-ai făcut ? Ai avut un accident ? întrebă tînărul Lecca. — Tocmai îi spuneam doamnei că am trecut cu capul printr-un geam... — Am văzut prea mulţi nemţi cu lucruri de astea pe obraz ca să marşez... Vrei să rămîi cu cicatrice ? Deşertăciune ! Cochetărie! Tu, un om grav, ponderat, un băiat model! Nici nu ştiţi cît mă surprinde să-1 văd aşa ! De la oricine m-aş fi aşteptat, dar el! Ce s-a întîmplat ? Eşti amorezat de o nemţoaică şi-ţi cere să vii balafrat de tăieturi de sabie ? Domnul Scarlat rîdea, superior şi îngăduitor: — Ei, asta-i acuma ! Dar care vrei să fie motivul ? Sigur că da ! Doamna Scarlat se uită brusc şi cercetător la Şerban, cu o atenţie din care dispăruse orice veselie. Şerban se apără : — Nu, vă jur ! A fost cu totul altceva... .o discuţie, aseară la masă... Doamna Scarlat păru convinsă şi spuse : — Tu ţi-ai găsit să-i faci morală, Gigi ? Ce e cicatricea de pe fruntea ta ? Cine a fost de basmul Madridului ? Cine a fost singurul diplomat străin care s-a luptat cu taurii, de la Filip al II-lea pînă-n zilele noastre ? — Ei, mă conformam obiceiurilor locale, din politeţe, rîse tînărul Lecca jenat şi în fond foarte mulţumit că se luptase cu taurii. — Se conformează şi domnul Romano! Probabil că tot din politeţe ! 409 — Valentina, vous m-avez cloue le bec 1. Arată-ne oraşul, Şerbane. Vrem să fim la noapte în Alpi, ca să trecem mîine prin Elveţia : dumnealor se duc la Pa-; ris, şi eu îndărăt la Madrid... Ce e de văzut? — A, totul ! E admirabil ! E un oraş extraordinar! De altfel, totul, în general, e extraordinar, şi viaţa e foarte frumoasă ! exclamă cu mare tărie şi convingere Şerban Romano. Cei trei izbucniră în rîs. Tînărul Lecca spuse: — Nu se mai poate vorbi cu el! Mi l-a schimbat cineva. Sau poate aşa

arată, beat, un om care nu bea niciodată. Haidem ! Şi ieşiră, ţinîndu-se de braţ. Şerban se simţea, fără motiv, într-o mare mulţumire şi fericire. Nici nu-i văzu pe domnii Scarlat şi Lecca cînd plătesc, cînd dau instrucţiuni la hotel pentru benzină şi triptic, cînd îl urmează. O luă de braţ pe doamna Scarlat cu o familiaritate la care nici nu s-ar fi gîndit altă dată şi-i duse pe toţi prin Grădina Engleză. Frunzişurile vaste şi nobile ale parcului, peluzele verzi, aleile prin care treceau călăreţii se întindeau sub un cer albastru, cu nori mari şi plini, albi-trandafirii, auriţi de soarele dupăamiezii ; un cer agitat, tumultuos şi fastuos, ca în vechile tablouri de bătălii. Sub cerul albastru-cenuşiu, frunzişurile lovite de soare erau de un verde strălucitor, de parc-ar fi avut în ele o lumină proprie, vegetală. Ploile neîncetate ale primăverii aproape de Alpi dăduseră parcului un frunziş gras, greu, zemos ; iarba peluzelor sclipea de picături de apă, de pe frunzele stejarilor şi fagilor cădeau picuri grei, totul mirosea a pămînt reavăn şi a sevă veselă. Pe cînd se plimbau pe marginea lacului Kleinhesselohe, ca să vadă lebedele, norii se înălţară albaştri şi ameninţători, tunetul bubui deasupra fagilor şi un ropot de ploaie se prăbuşi asupra oraşului. Se vedeau, dincolo de pînzele de ploaie, spărturi de nori, <notă> 1 Mi-ai închis gura. </notă> 410 unde cerul era de un albastru pal, de porţelan, iar curcubeul se ivi chiar în mijlocul acelei scurte furtuni care sluji mai mult de podoabă parcului şi cerului maiestuos şi dramatic ca un Concerto Grosso de Haendel. După ploaie, o lumină nemaipomenită, verde, ca într-un fund de lac printre gheţari, cuprinse parcul şi oraşul cu acoperişuri şi turle sclipind ude în amurg. Prinşi de primul ropot de ploaie, cei patru se refugiaseră sub un capac cu o coroană uriaşă şi se strînseseră unii lîngă alţii cu spatele la trunchi. Apoi se-ntoarseră în oraş, prin aerul acela de smaragd. Şerban Romano vorbi tot timpul, stăpînit mereu de beţia plină de farmec din ziua aceea; nici un cuvînt nu-şi amintea mai tîrziu din tot ce spusese. Ştia numai că se-ntorsese cu ei la Hotel Regina şi că George Lecca îl sărutase, domnul Scarlat îi dăduse mîna cu un aer amuzat, protector şi moale, iar doamna Scarlat îl privise ţintf zîmbindu-i ciudat, cu blîndeţe şi recunoştinţă ; se mai întoarse o dată ca să-i facă semn cu mîna, pe cînd maşina se depărta ca să dispară în furnicarul automobilelor ce treceau prin piaţă. Plin de aceeaşi voioşie, rătăci prin oraş, trecu pe la „Hopfenperle", îl găsi acolo pe Heinrich Brederode cu Ulrich cel plin de emplastre pe obraz şi bău cu ei pînă se închise localul. La naiba metoda lui Leonardo! Totul trebuia luat de la început, şi avea să fie cumplit de greu ; o mică pauză pentru tras răsuflarea era doar necesară. Noaptea, tîrziu după ora douăsprezece, se întoarse acasă şi deschise poarta. De aici se intra într-un gang ce da drept înainte în curte, iar la dreapta spre scara ce deservea cele patru etaje ale vechii case din faţa Pinacotecii. De obicei era beznă şi trebuia să apese pe buton ca să aprindă lumina pe scară.

Dar acuma era lumină. Rămase o clipă în uşă, privindu-i binevoitor pe oamenii adunaţi în gang. Erau tineri şi bătrîni, scunzi şi înalţi, blonzi, bruni, şi cărunţi, în haină de ploaie, 411 în veston cenuşiu prost croit şi uzat în coate, în pardesiu negru prea scurt şi ipurtînd pe cap pălăria neagră cu şnur verde, sau gambeta neagră, sau fetru! cenuşiu cu borurile date-n jos de jur împrejur, sau şapcă. Erau cam palizi la faţă, cam cenuşii ; se uitau cu ochi mari la Şerban Romano. Aşteptau. După o clipă în care el îi contemplă binevoitor, cîţiva se-ntoarseră şi nu-l mai priviră. Şerban întrebă pe romîneşte : ■ — Arătaţiprost, oameni buni. Ca nişte strigoi. Pe mine mă aşteptaţi ? Unul din oameni mormăi: — Der ist aba bsuffa '... Şi-atunci toţi se-ntoarseră şi nu-l mai luară în seamă. Stăteau muţi, în umbra coridorului în care becul prea slab lumina roşiatic. Coridorul era boltit sus (casa fusese clădită prin 1840) ca o boită de temniţă veche. Şi lumina era de subterană, de pivniţă, de temniţă. — Nu vor să stea de vorbă... treaba lor, zise tot pe romîneşte Şerban Romano şi dădu să intre pe uşa cu geamuri ce se deschidea spre scară. — Şi aH sînteţi, domnule ? întrebă el bine dispus. Şi aici erau. Stăteau pe treptele scării, pe palierul etajelor, lipiţi de zid, şi aşteptau. Erau cenuşii la faţă, cu priviri pustii. Se uitau indiferenţi, cum urcă el, anevoios, din treaptă-n treaptă. Pensiunea „Wilhelmine" era la etajul doi. Şirul de oameni care aşteptau cu mîinile-n buzunare se încolăcea şi mai sus. Şerban nu le mai dădu atenţie şi intră. A doua zi, trezit tîrziu şi cu durere de cap, o întrebă, înainte să plece, pe doamna Bergmann, proprietara pensiunii : — Ce-a fost azi-noapte, Frâu Bergmann, cu oamenii aceia pe scară ? Doamna Bergmann tocmai trecea spre odaia ei prin <notă> 1. Beat e ăsta! (în dialect bavarez). </notă> 412 antreul apartamentului, cu mobile confortabile şi tocite, cu fotografii multe şi vechi pe pereţi (golful Napoli, insula Capri, vederi din Alpi), cu un covor cu trandafiri pe jos, şters şi uzat. Se opri cînd îl auzi pe Şerban. Era o femeie căruntă, cu părul strîns, îmbrăcată în rochie cenuşie şi cu ciorapi negri. Faţa îi era smochinită, prea mică, ca a unei maimuţici bătrîne. îl privi cu ochi albaştri, curaţi de tot. Părea că nu înţelege. Şerban o întrebă iar. : — Ah, aceia ? Erau candidaţi la postul de lucrator pentru care a dat un anunţ dentistul de la etajul patru. — Atîţia lucrători dentişti ? Doamna Bergmann rîse blînd şi fără putere: — Nu sînt lucrători... sînt fel de fel de oameni.., şomeri... oameni de familie bună, domnule Romano... — Dar de ce la ora aceea ? Noaptea ?

— Anunţul din gazeta de ieri spunea „între 8 şi 9 dimineaţa". — Dar eu m-am întors pe Ia două, trei cel tîrziu ! — Ce vrei, domnule Romano... dacă n-au de lucru oamenii... Şerban rămase cu ochii mari la ea. Bătrîna spuse: — Viaţa e grea... şi acuma e bine... În 1918 blocada engleză— dumneata nai trăit-o... Noi eram oameni cu situaţie bună, nu muncitori sau mici funcţionari... şi totuşi aveam o felie de pîine neagră pe zi; asta era tot. Eu ajunsesem la treizeci şi cinci de kilograme, şi tocmai îmi murise băiatul pe front, în Flandra... Pe urmă a venit inflaţia, die Millionenzeit, soţul meu s-a ruinat şi s-a sinucis şi a trebuit să deschid o pensiune... Sigur, e o ocazie plăcută să cunoşti persoane interesante, străini — adăugă ea, de frică să nu-şi supere locatarul — dar viaţa e grea... foarte grea. Suspină, gînditoare : — Poate că Hitler acela, der Hitler vielleicht... E! tot promite că va da de lucru la toată lumea... Vezi, 413 noi germanii sîntem oameni muncitori ;■. dar cînd vrei să munceşti şi n-ai unde ? — Dar Hitler... începu Şerban Romano. Voia să spuie: „Dar n-are nici un fel de program economic ! Nu scrie nicăieri. Sînt oameni care nu ştiu să gîndească 1" îşi zise însă că doamna Bergmann nu caută criteriul logicii în promisiunile lui Adolf Hitler şi aie partidului naţional-sociaiist. Bătrîna repetă, gînditoare : — Ja, ja, der Hitler wird, vielleicht1... Şi se depărta, umblînd mărunt, ca un şoricel bă-' trîn şi cenuşiu, care n-a prea mîncat pe săturate în viaţa lui. Peste cîteva zile, Şerban Romano umbla pe marea -şi. monumentala Ludwigstrasse, cînd deodată îşi dădu seama că mulţimea devine mai densă şi că toţi oamenii merg în aceeaşi direcţie, ca atraşi de un magnet. Mergeau repede şi mecanic, tot mai repede. Nici nu ştiu cum i se transformă şi lui mersul şi cum începe să se grăbească şi el, pînă deodată se opri, căci nu se mai putea înainta. Mulţimea se îngrămădise pe trotuar. Se vedeau spinările unor tineri vlăjgani în uniforme negre, cu chipie negre, care răcneau ceva, veseli şi furioşi, ţinîndu-se de braţe ca să stăvilească mulţimea.* Prin faţa lui trecu un grup de alţi tineri blonzi în uniforme negre şi în uniforme cafenii, tot cu chipie, cu centuri şi.curele diagonale, şi între ei, în mijlocul unui semicerc de găligani frumoşi, trandafirii şi blonzi, care zbierau sălbatic cu ochii ieşiţi din cap, un om căruia-i curgea sînge din nas şi din gura strivită. Părul îi era răvăşit şi-i cădea tpeste faţă, cravata-i era desfăcută, gulerul îi era smuls şi tras spre umăr, iar vlăjganii în uniforme îl ţineau de mîini şi-l duceau cu ei foarte repede, aproape în pas alergător, răcnind duşmănos la el, de-a valma, cu glasuri brutale, răguşite. Omul se uita înainte, în <notă> 1. Da, da, poate că Hitler o să... </notă> 414

către o faptă.. Doi domni. sprîncene groase negre şi plete de artist aproape albe. Vorbea romîneşte:. ca sub stăpînirea unei oboseli. Şerban Romano. nefericiţi oameni cu sărăcia lor şi spaima şomajului şi crizei şi cu izbucnirile acestea de nebunie colectivă pe stradă. reci ca gheaţa. l-am bătut.. iute-iute. che fare 9 L-am băgat în p. avea ceva de italian. Se cutremura : nu. simţea căi are împrejur şi că-l duc de mîinî urlînd la el. Avea un simţămînt de murdărie. nu putea asista la asta! Nenorocită ţară. aşa simpatici ! Merg pe stradă. şi cu ceilalţi care tăceau. mustaţă.Lam. apoi se depărtară fără să spuie nimic. de păcat. nu putea asista la aşa ceva. vociferînd la el cu ură. atracţia tulbure şi bolnavă către ambele roluri. în vreme ce mulţimea se risipea încet. Din ziua aceea nu se mai duse la seminarul iui Herbstblom. eu eram tiner. se uitară pe furiş la cel ce vorbise şi tăcură. siguro che e o mizerie.. Asta era cel mai înspăimîntător : părea că e de acord cu ei. sau că el ţine de mînă un om şi-l trage fără milă. Cum închidea ochii.. nu.... lieberMeister ? — In 1907! Romînia cosi felice! Fericitate! Romînii. . se grăbeşte ca o singură fiinţă. 2 Aşa-i trebuie ! </notă> 415 glas de fost ofiţer prusian.. Şerban nu-şi veni în fire multă vreme. Mare dezastru. cu o figură trandafirie. ora. şi avea aerul că se grăbeşte şi el. împreuna cu cei ce-l trăgeau înainte. Omul acela dus de braţe.. spuse tăios.!" Ce . Dacă lucrurile stăteau aşa. ce fericitate! Ce pace ! — Cînd era asta. monşer. repede-repede.. unde? Iar oamenii care-l duceau — şi el poate că era în stare să ducă un om aşa. Se depărta. şi cu indivizi care aprobau cu <notă> 1 Făceţi-l praf pe porcul de jidan! (dialect bavarez). că tot grupul. tot aşa. Romînia ! Dac-aş putea merge în Romînia ! Ce ţară ! Ce paradis ! Tatăl meu a costruito circul Sidoli. tulburat. Aud primul domn : „Cine e. Privitorii începură să urle: — Haut ihn zsamtn den Saujud!' Şerban se uita fascinat la graba aceea ciudată. ma. m. către un loc necunoscut. se grăbea însă ca o păpuşă fără voinţă. prins. Acesta... ca să-i facă un lucru necunoscut. ei şi el.. m. draga domnule RomanoGermania e o ţară infelice! Ah. Nimeni nu ştia.. ferindu-şi privirea de a lui. dimprejurul lor. plecau ochii şi se topeau prin mulţime. către o destinaţie. că nu ştiu!" He-he ! Alta. de artist boem. de director de circ. Lîngă el un bărbat cu ochi albaştri. că se grăbeşte. — Siguro. iute-iute. maestrul lui de scrimă.gol. nu-i venea să se uite în ochii nimănui. Intr-o dimineaţă îi povesti bătrînului Van Knapen. Al treilea domn salută şi merge mai departe. feroce : — So's recht!2 Alţii. N-avea cu cine vorbi despre ce văzuse. Şerban întrebă ce făcuse evreul. Cel mai groaznic şi scîrbos lucru era fascinaţia. nu se ştia încotro. ruşinos . era el.. monşer ?" — „Dă-l în p.. I se părea că el a făcui ceva urît. dar îngrozitor. puteau să-l ducă şi pe el.

cînd fohnul bătea uscat. toată Europa ! Mergeam în Italia. ieşi pe stradă şi nu mai putu face nici un pas. într-o zi. dar marile tomuri in-folio ale Carnetelor lui Leonardo nu-i mai dădeau nici o satisfacţie. Şerban Romano îşi petrecea vre^ mea aproape numai în bibliotecă . desfigurat de un entuziasm care semăna a furie. sînt şi evrei de treabă. şi urlă ceva. ca oameni de familie bună. cu cîţiva napoleoni de aur în buzunar. într-o zi cu cer sur şi căldură apăsătoare. la urma urmei. I se păru de o urîţenie stupidă şi revoltătoare pentru un oro care e divinizat astfel de aderenţii săi. Leonardo reuşise. este aproape ca unul de-ai noştri. dar maşina trecu mai departe şi nu se mai văzu nimic. şi că urechile-i ţiuîe. trebuia cuprins teritoriul imens al ştiinţelor şi integrat într-o formulă sau un sistem de formule care rămînea de descoperit. în picioare lîngă şofer. Horsti Fran^ are o bunică evreică şi. Apoi. şi Şerban se trezi între zeci de mîini întinse. Şerban Romano nu se mai duse nici la „Hopfenperle". în haină de ploaie şi cu capul gol. Strivit între trupuri. cu amîndouă braţe-e. 416 cînd nu putuse sta mai mult de o jumătate de oră la bibliotecă în îa^a Carnetelor lui Leonardo da Vinci. După acest acces de indulgenţă al lui Ulrich. ci ordinar să baţi evreii pe stradă. Ulrich spuse: — Şi. cu ochii mari şi bulbucaţi clipind de satisfacţie în faţa acrobaţiilor intelectuale ale studenţilor. aştepta în murmurul îndepărtat şi înăbuşit al mulţimii. Şerban zări printre mîinile ridicate cum trece Adoif Hitler. domnule Romano. prea dureros — se ducea la seminar şi şedea în bancă posac şi tăcut. încîntat. Harnischfeger. căci doar nimeni nu vorbea S întindeau toţi gîtul şi încercau să vadă peste chipiele negre ale tinerilor din cordonul de pază. albinosul. ca pe un dar.. Heinz von Brederode 417 susţinea lucrarea de seminar despre „Concepţia Abisului la Iacob Bohme". cu mahmureala cenuşie 'de după un meci de fotbal. deşi e cam negru. fără passeport. Un bătrîn cu pantaloni scurţi de piele şi cu ochelari îşi ridicase pe umeri copilaşul cu zulufi blonzi. anevoie. de înghesuială.oameni admirabili ! Admirabilă ţară. iar deasupra lor trona Herbstblom. De unde venea zgomotul. Mulţimea se risipi încet de tot. asurzite. prea neplăcut. aţiţător pentru nervi. Dar în 1907. In zilele de toamnă. En garde ! Şerban nu se simţea mai bine nici după asemenea convorbiri cu bătrînul fiu al constructorului circului Sidoli. În zilele acelea îşi petrecea vremea la berărie cu prietenii săi Brederode şi Ulrich. Un grup de fete în costume tiroleze şi de flăcăi blonzi tunşi scurt pe tîmple şi la ceafă se amestecau în discuţie numai cînd Herbstblom îi forţa prin întrebări . Gata ! Schluss ! Vorbei! Luaţi floreta. Deodată crescu dinspre Leopoldstrasse un vuiet gigantic de glasuri. Uite. îl dispreţuiau pe Adolf Hitler şi găseau că nu e elegant. care se umflă peste ce pot răbda nervii omeneşti. Cu creierii fierbînd şi cu o curioasă nemulţumire în suflet — de parcă ştia ceva dar nu voia să-şi mărturisească lucrul acela.' Dar.. la un pas de Şerban. dar nu avea o reţetă care să poată fi aplicată fără efort. şi că omul cu pantaloni scurţi şi-a ridicat copilul în sus. care. critica dintr-un punct de vedere estetic şi logic imanentist.

ca să se uite de la o distanţă de zece centimetri. Era grupul copiilor de oameni modeşti. sistemul lui Bohme nu oferă priză (bietet keine Blosse) cercetării logice.Şi în concluzie. exterior şi eterogen logisticii şi deci perfect valabil. cu ochii la el. din care însă răbufnea un dispreţ batjocoritor : x — Adevărul este reflectarea (die Nachbildung) realităţii în gîndirea noastră. nu ne interesează ? — Ce este realitatea ? întrebă albinosul cu un 418 glas voit modest. nu ştiu ce e adevărul şi realitatea. Afară era o după-amiază sură. ein Glaubensmensch. un om al credinţei oarbe. şi mai şters. relaţiile ei cu mistica. ca să scoată şi mai mult în evidenţă ironia superioară a întrebării.. . se ridică un flăcău în nişte haine cam mici pentru ciolanele-i groase. ca un mînuitor al floretei care se simte în siguranţă îndărătul propriilor sale parade.. Şerban Romano. aerul îmbîcsit din sala de seminar făcea să pară cenuşii feţele studenţilor aşezaţi în bănci. Din „băncile tăcuţilor". un ciuf blond pe ţeastă îi cădea pe frunte ca un colţ de aur.. asemenea unei boli cronice. se aşeză rostind cuvintele: — .. adică adevărul. şi ripostă : — Ce este adevărul ? întrebă el pe un glas şi mai subţirel. cerul era cenuşiu. pe cînd Brederode. la ceşi notase în caiet. Harnischfeger. cum li se spunea. zidurile caselor şi acoperişurile erau cenuşii. răspunse cellalt cu o naivitate greoaie. şi Harnischfeger. cu ochi albaştri. unsere Kommilitonen. Băiatul acesta pătrat şi sănătos spuse cu o simplitate cam greoaie. un cap pătrat.. Atunci se produse o mare surpriză. curaţi. deosebit de ascuţit Ia minte. avea nişte mîini mari şi roşii. de-i rămăsese numai un fel de abur auriu pe tîmple şi pe ceafa roşie.. în sine.. Herbstblom rămase mut. întrebă cu glas tare : — Relaţia sistemului cu realitatea.. apoi întrebă rece : — De ce aduci aceste lucruri în discuţie ? — Fiindcă mi s-a părut că colegii noştri. iar realitatea este materia infinită în spaţiu şi timp.. care ascundea ironia celui care se simte mai tare. Şi se aplecă jos de tot. reflectarea verificată prin practică. obositoare.. aveau şanse la o carieră academică. dar prefăcută.. întîmplarea făcu s-o dezlănţuie Şerban. Dar tocmai asta îl enervă pe Herbstblom : un student mai sigur pe ideile sale decît profesorul? Asta era intolerabil! — Dumneata eşti un dogmatician : Sie sind ein Dogmatiker. şi obraji trandafirii de om sănătos. caldă. zise el silindu-se să fie muşcător..adresate nominal cîte cuiva.. era tuns scurt de tot. bogat şi de familie bună. Iar Heinz zîmbi. toate. sortiţi să fie profesori de gimnaziu şi să moară în cel mai bun caz directori de şcoală.. uscată. e un sistem închis. cuprinzînd un număr infinit de fapte care pot fi cunoscute. Şi tocmai din grupul acesta semianonim al tăcuţilor izbucni furtuna. iritat de fohn şi de propria-i nemulţumire dureroasă care începuse să se învechească. delimitările lor reciproce". care ţinuse un referat despre „logistica neo pozitivistă.

Apoi dădură din umeri: balcanicii ăştia sînt atît de ciudaţi î Nu din ciudăţenie îl luase de braţ Şerban Romano pe căpăţînosul. Herbstblom simţi că momentul e delicat şi încercă să-l salveze mereu cu afectarea superiorităţii scîrbiîe şi zeflemiste: — Dacă domnul e marxist. zise rînjind flăcăul cu ciuf auriu şi cu obraji rotunzi. se lăsase o tăcere apăsătoare' şi încordată. să revenim la tema discuţiei. băieţii blonzi şi rumeni sau bruni şi ciolănoşi. sumbra şi trista sală de seminar ţinîndu-l de braţ pe Wegener şi vorbindu-i insistent. dacă-mi permiţi! E vorba de „relaţiile dintre logis«că şi mistică şi delimitările lor reciproce" 1 Wegener întoarse capul spre perete. asta nu ne priveşte pe noi. care ieşea din cenuşia.. care şedeau cei doi copii minune ai seminarului.. zîmbind şi uitîndu-se la cei dimprejurul său: — E un titlu de cinste pe care mă străduiesc să-1 merit. în atmosfera cenuşie a după-amiezii bîntuite de îphn. Herbstblom.. îndrăzneţul şi inteligentul Wegener. îndeobşte. Heinz von Brederoda şi albinosul se uitară cu uimire pe urmele lui Şerban Romano. din care ieşeau mîinile groase şi mari şi roşii. Simţea că pierde pămîntul de sub picioare şi se agăţa de omul acesta . aici e un seminar de filozofie. Albinosul zîmbea superior şi ironic. </notă> 420 există şi în ce constau". Herbstblom păli şi răspunse răstit : — Herr Wegener ! Tema seminarului o dau eu. şi realitatea. dacă <notă> 1 După obiceiul universităţii din Munchen. naive sau frustate. încercînd să se arate batjocoritor. coborîse puţin pleoapele. Cred că materialismul dialectic şi istoric e filozofia care rezoJvă principalele probleme ale epocii. dar nu se putea şti cine aplaudase more academico monacense1. de parcă recita un text..419 — într-un seminar Bohme.. în tot seminarul. roşii. cu ochii cenuşii. apoi la ceilalţi tineri din seminar. Flăcăul cu hainele prea mici zise. seminarul decurse într-o atmosferă neplăcută şi toată lumea se bucură că ora a încetat. Fetele blonde sau pistruiate. — Dumneata eşti marxist ? întrebă Herbstblom. în care răsună tropăitul aprobator al cîtorva perechi de pantofi grei. De aici încolo. dar se vedea că prezenţa unui marxist îi dădea o stare neplăcută de enervare. Heinz înălţa din umeri. cu talpa groasă. se uitară unul la altul. cu aerul de-a fi mirosit ceva putred . dar la urmă. cu un rîs mut şi neprietenos. se uitau cu un aer nevinovat la catedră ■ şi la băncile în. — Tema discuţiei era „adevărul. ci dintr-o cumplită îngrijorare a fiinţei sale celei mai adinei. zise flăcăul cel blond cu mîneci prea scurte.. cu un aer fin şi abil. termenul „dogmatism" capătă o savoare filozofică cu totul specială : e doar cuvinţelul scump idealiştilor şi agnosticilor şi pe care ei îl aruncă împotriva materialiştilor. Heinz şi albinosul tresâriră.

la pensiunea Bergmann. ci de latura care ne priveşte pe noi. un intelectual. ridica ochii albaştri şi-l privea ferm. ruptă de mişcarea dialectică a reali. Şerban Romano îl pofti la el. există : metoda dialectică marxistă şi materialismul istoric. drept în ochii lui Şerban. prietenul şi corespondentul lui Platon. îşi derivă activitatea politică din doctrina pitagoricienilor. reformatorii. erau elevi ai stoicilor . care fabricau motoare şi maşini grele la marginea oraşului semiitalienesc al prinţilor-electori. unde Caspar învăţase ştiinţele fizico-maternatice. — Nu observi că acum. mişcarea pitagoricienilor: Archytas. das heisst starr ?) Aşa ceva nu există în realitate.. Kant. Bătrînul voia să facă din fiu-său einen Intelligenten. miroase a. Schelling. explicîndu-i: — Ce spui tu despre organizarea cunoaşterii ome* neşti.. această învăţătură devine izvorul activităţii practice a nenumăraţi intelectuali revoluţionari. Ce vrei să faci ? O enciclopedie ? Desigur că nu. netulburat. se petrece un fenomen social şi cultural care poate că nu-şi are pereche în istoria lumii ? Nu-ţi vorbesc de latura cea mai importantă a lui. Dar Caspar Wegener. Wegener stătu cîteva clipe. adică fix ? (Fest. Akademiker. elevul lui Zenon din Kition. adu-ţi aminte ce spune Plutarh despre influenţa lui Sphairos Borysthenites. Hegel. Fichte. In perioada clasică grecească.. mişcarea muncitorească revoluţionară. adică o construcţie de idei statică. dar că le integrează acestora şi etica şi estetica. Mai mult decît aceştia. în sensul de unealtă de încredere.. în sensul pe care-l dau marxiştii cuvîntului metafizică. dar îl ţinea cu mare greutate la universitate. Cînd s-a mai întîmplat asta ? Au existat momente asemănătoare. şi ce va rămîne oprit pe loc va fi sistemul tău.. tiranul din Tarent. ceva . că există o învăţătură care nu numai că integrează (prin metoda dialectică) toate ştiinţele.. mişcarea înainte a cunoaşterii. ridicate combativ în aer. Dar cum vrei să prinzi dezvoltarea permanentă a ştiinţelor. Coborî ochii albaştri şi nevinovaţi şi începu să-şi mănînce cartofii.pe care-l simţea ferm.. poate.. printr-un corp de doctrină fix? Ştiinţa trebuie să fie în continuă dezvoltare. metafizică. ţinînd necioplit cuţitul şi tăind mai departe cartofi cu el.421 tăţii.. asupra firilor mari şi pătimaşe. Apoi se opri. — Ai spus că eşti în căutarea a ceva ferm. filozofia şi economia politică fiindu-i obiectele secundare de studiu. cu furculiţa într-o mînă şi cu cuţitul în cealaltă. şi-l văzu cu oarecare tulburare cum taie cartofi cu cuţitul în farfurie. stoi422 cii au fost dascăli ai oamenilor politici : regii Spartei Agis şi Kleomenes. şi că spre deosebire de marile sisteme ale idealismului german. Caspar Wegener era fecior de maistru strungar la uzinele „Rheinmetall". şi se uită cu ochii săi limpezi şi bulbucaţi ca ai unui copil mare. în veacul al douăzecilea.. asupra lui Kleomenes: „învăţătura stoicilor are. Ferm. Ferm. revizuire critică. universitarii : şi anume. lărgire sistematică — şi atunci ? Cum vrei să strîngi într-un corset de fier dezvoltarea asta măreaţă — diese gewaltige Entwicklung ? Nu poţi decît să încerci s-o opreşti.

cu simţămîntul neplăcut (mai ales pentru un om care tinde să gîndească clar) că riu-şi spune tot. unde nu mai era nimeni. să accepţi teoria societăţii. Plecară împreună. — Pentru un gînditor. pentru marxişti. Urmă o tăcere.. cum spuneau marxiştii. ştiinţele naturii. care să arate că între una şi cealaltă nu există legătură. Această mişcare s-a topit în creştinism. la o măsuţă din camera de student a lui Şerban. nu luptă politică !" îşi spunea Şerban. etica.. luterani sau hughenoţi. Apoi spuse în silă: ■— Da. la cele mai înalte potente ale sale.. Şi. care a fost o revoluţie socială şi politică în acelaşi timp cu una ideologică. în seminarul de filozofie. tîrziu. uşa cu dispozitiv automat se închise în .. gîndirea îl poate rupe din prejudecăţile de clasă. Dar acesta întoarse ochii şi se duse să mai ia nişte vin. Mîncau faţă în faţă. Dacă-i acceptai epistemologia. conduc mişcările revoluţionare în era noastră. dar asta implică activitatea revoluţionară. gnoseologia. revoluţionarii francezi nu sînt decît' mici curente faţă de imensul fluviu al oamenilor care. Omul i-ar fi plăcut: era curajos. inteligent. etice şi politice. de filozofia lor. „Mie-mi trebuie filozofie. cotidiană. etica şi estetica. situaţia sa în relaţiile de producţie poate şă nu fie determinantă . Politicienii stoici. Şi mai ales. ştiinţele sociale. teoria şi tactica revoluţionară. trebuia să mergi pînă la capăt. asupra cărora gîndise mult. Numai că feciorul maistrului de la „Rheinmetall" se agăţase cu încăpăţînare de o idee. schimbă vorba. Nu se putea împăca nici cu Caspar Wegener. reformatorii din Renaştere.primejdios şi care le împinge spre cutezanţă. risipiţi cu miile şi sutele de mii în toate ţările pămîntului. s-au putut întîmpla în secolul nostru fapte care să arate fiinţa omenească ridicată. care îmbrăţişează ştiinţele exacte.. sînt determinate. 423 Caspar Wegener se uită la el pe sub sprîncene şi zise: — Ai o avere mare ? Această întrebare directă era cu atît mai neplăcută. morala. nu exista oare o legătură ? Dar Şerban Romano goni gîndul acesta. împăratul Marcus Aurelius sînt cei mai cunoscuţi dintre miile de stoici care au avut în mîini puterea 'politică. Sphairos . sau. blajin în împrejurările mărunte ale vieţii. Dar nici una din aceste mişcări nu se poate compara cu extinderea universală a marxismului şi cu caracterul său complet.. atitudinea faţă de toate problemele pe care le pune confruntarea insului cu societatea şi cu istoria. Şerban turnă vin în pahare. Şi astfel. Poate „filozofii" din veacul al XVIII-lea şi mai ales Roussaau au avut o influenţă asemănătoare asupra acţiunii oamenilor. filozofii creştini. fiindcă asta mă interesează mai mult decît toate. era revoluţiilor proletare.. Ultima lor întîlnire avu loc într-o seară. cu cît avea aerul să lege repulsia teoretică a lui Şerban de situaţia sa financiară.. Acţiunea practică. şi ştia enorm de multe lucruri. adesea recunoscuţi. şi nu i se putea 'răspunde simplu şi tăios cu un argument clar. Şi-i zîmbi încurajator lui Şerban." Caton din Utica. din ştiinţele fizico-matematice. Dar pe Şerban îl speria consecvenţa necruţătoare a marxismului.. numai astfel.căută să înflăcăreze în Kleomenes iubirea de glorie.

Wegener spuse deodată. cu capul mare. Cupola sălii centrale plutea undeva sus. Wegener se lăsă într-o parte. cu rnîneci prea scurte. Da ist er. de parcă ar fi coborît în gol. întinzîndu-i din răsputeri un pumn în obraz. dreckiger 3. şi unul zise : — Uite-1. în hăinuţa prea scurtă. Ulrich scoase din buzunar un baston de cauciuc şi răcni înfundat: — Haut ihn zusammen !4 Tntr-o clipă se zăriră mai multe braţe întinse cu bastoane de cauciuc în pumni şi se auziră izbituri în plin. Şerban tuşi încurcat. Se vedea că e tulburat. deasupra capetelor lor. ce voiau tinerii ăştia ? N-aveau nimic cu el. Răspunse calm. ein echter Kerl. 425 — Na. Dar nu avu vreme. nu poţi să fii decît comunist. nemulţumit. împrejur. Nu vorbeau . în vremea asta. Orice altceva este numai viaţă pe jumătate. trecură două camioane pline cu oameni. Du: wie ist es mit der Revolution ? 1 Caspar Wegener. într-un hău de umbră vînătă. şi-l lovi în piept pe cellalt. şi stătea cu mîinile puţin depărtate de corp. care umbla încet pe trotuar în faţa porţii. iar Wegener devenise din ce în ce mai taciturn în zilele din urmă. Cum umblau ^i pe coridorul luminat doar din loc în loc de lămpi de perete. că vrea să-i spună ceva însemnat şi grav. eră spătos. fără să ridice glasul. Porniră încet. Caspar Wegener se opri pe trotuar şi se-ntoarse sipre Şerban. în faţa lor cobora scara. fără să se oprească . se opri. dar foarte ferm : — Ganz gut ist es mit der Revolution!2 — Du Schweinehund. în carne. rumen în obraji şi cu ochi albaştri strălucitori sub ciuful biond. şi nu spuse nimic.urma lor şi străbătură lungile coridoare răsunătoare şi singuratice pardosite cu mozaic de marmură. cu umeri grei. Un grup de tineri. de ferocitate rece. poate neplăcut. Deodată Şerban se trezi înconjurat de cîţiva găligani cu impermeabile de cauciuc negre şi cu pălărie cu borurile trase în jos. lîngă o placă de marmură pe care erau înşirate numele tuturor studenţilor şi dascălilor acelei universităţi căzuţi în război — din 1914 pînă. automobilele alunecau pe lîngă ei. îşi dădea seama de toate astea ca în vis . . Se opriră o clipă în faţa scării celei mari. ferindu-se. gemu cellalt. ca o cascadă de ipiatră. stingherit. Şerban n-avea ce să spună. poate dureros. Unul făcu un pas înainte şi-1 întrebă pe Caspar Wegener cu un ton de răutate glacială. trecătorii mergeau înainte. aristocraticul prieten al lui He'inz Brederode. să te identifici cu sensul istoriei. Alles andere ist Hatbleben. tot spre umbră. care-l făcu pe Şerban să se cutremure . făcîndu-l să se clatine sub izbitura care bufni surd. în 1918 — şi erau multe nume. fără legătură cu nimic : — Ca să fii un om adevărat. Ieşiră. fără să observe nimic. sag. Era un morman de oameni pe Wegener. II recunoscu într-o clipă pe Ulrich. unde o copie de bronz a Lăncierului lui Polyclet veghea cu 424 lancea pe umărul musculos.

Se aşeză la masă şi se uită peste umăr la doamna Bergmann. Şerban şovăi. Şi pînă să apuce Şerban să întrebe cine e.. închizînd cu grijă uşa. dar în secunda următoare Wegener era departe. să uite. Apoi se aplecă peste masă. Niţă Ghiţă începu să tuşească anevoie. îşi făcea bagajele. Şerban strîngea curelele valizei. Trebuia să fugă. Dar nu sări. Se mai dădu un* pas îndărăt. dar o inerţie ciudată îl opri. de parcă şi el ar fi fost urmărit. cu o dîră lată de sînge pe tîmplă. nu mai putea sta aici. pe obraz. nedesluşite în noapte — săriră jos pe trotuar. să fugă. Se dădu un pas îndărăt. şi stătea şi se uita. numai o dată sclipi rubiniu. ci altul — se opri lîngă trotuar. „Sări. Niţă Ghiţă era mai slab şi mai pămîntiu ca de obicei. Şerban. în fond n-am nimic comun cu el. aşa de mohorît şi de brutal. în genunchi lîngă un geamantan deschis. ci goni mai departe pe străzi. împuţit. Alt tropot: agresorii trecură şi ei pe lîngă Şerban. să şteargă. apoi se întoarse şi coti după primul colt. fără să se gîndească. Săriră în galop dmpă fugari nişte bărbaţi cu hainele întunecate. tropăit de paşi.. apoi se întoarse şi începu să se îndepărteze repede. fără veston. Niţă Ghiţă îşi făcu loc pe lîngă bătrînă şi intră fără un cuvînt. îndărăt auzea strigăte. În lumina felinarelor.. pe gît. cu ochi şi mai duşi în fundul capului. şepcile de piele şi bocancii grei ai muncitorului de la „BMW" sau „Rheinmetall": voiau să-i prindă pe bătăuşi şi înjurau rîzînd furioşi. A doua zi. Avea bilet pentru aceeaşi noapte. o tuse uscată. gîfîind şi înjurînd în dialect bavarez. „Asta e. 427 enervată. cum e cu revoluţia ? 2 E foarte bine cu revoluţia ! 3 Porc de cîine. căci ghemul de oameni se frămînta mereu" pe trotuar. şi unul cu impermeabilul sfîşiat. spune. Intr-o clipită se făcu un ghem de trupuri din care izbucniră îndată şi trecură pe lingă el. Unul din camioanele pline de oameni — poate nu era unul <notă> 1 Ei. cu un cot în stomac. înmărmurit. şi la asta nu mai avu ce răspunde. nu-1 lăsa !" răcni cineva pe romîneşte (nu era nimeni. încît bătrâna dispăru. bolnav de ruşine. cu coatele pe ea. alergfnd de data asta îndărăt.." îşi zise Şerban. şi se uită la Şerban : . îi spusese cineva dinăuntru. Nu. i se păruse). repede. Nu voia asta. 4 Faceţi-I praf ! </notă> 426 din cele care trecuseră.Şerban Romano fusese îmbrîneit cît colo. îl privi cu uimire. şi deodată Caspar trecu pe lîngă el ca fulgerul. fără pălării. — Pleci ? întrebă Niţă Ghiţă. agresorii lui Wegener — nu toţi. — Da. Urmă o tăcere. ca un bezmetic. împacheta ultimele lucruri eînd doamna Bergmann bătu în uşă şi-i spuse că-l caută un domn. „Era singur contra şapte-opt". şi oameni — siluete negre. plec. sîngele părea negru . Voia să sară să-l apere.

— Printre noi vei găsi o trăire autentică. Şerban Romano nu răspunse nimic. ţipă Niţă Ghiţă. Adevărul e o chestiune universală ! — Nu ! Nouă ne trebuie un adevăr al nostru. că-mi faci oroare! zise Şerban şi se ridică din genunchi să ia alt geamantan de pe dulap. o etică "romînească fundamentată pe o metafizică romînească. sociologi . oftă Şerban Romano." Niţă Ghiţă tuşea iar. nimica al lui. zise : 428 — Acasă ai să găseşti oameni străluciţi printre noi. — Dar ce legătură are profesorul cu dumneavoastră ? întrebă Şerban. şi numai al nostru. nu mai vorbi aşa. Apoi zise : — Va să zică. O chemă pe Frâu Bergmann ca să-i plătească nota. după ce vorbise Niţă Ghiţă de nemţi. etica sacrificiului şi-a eroismului. teologi. Şi tu ai să fii. statul nostru romînesc. chinuit După cq-'i trecu accesul.. ai să mori. trimise. dar n-a spus niciodată nimica de la el. o etica nouă. zise Niţă Ghiţă. îl vei găsi. încît Şerban Romano rămase o clipă izbit de tonul lui. a comentat ce spuneau alţii. tot mai mulţi. — Domnule Ghiţă. ortodoxia romînească. ori nu e!". o tărie. Du-te şi vorbeşte cu profesorul ! Spunea „rrornînească".. printre noi.. a comentat ce spuneam. îl lăsă să vorbească netulburat. dar eu te iubesc. ca într-o pagină de Caragiale. Să ştii că nu sînt supărat pe dumneata. Să te duci la el.o fată de serviciu'a pensiunii după un taxi. rămase o clipă tăcut. zise rece Şerban Romano. Ochii negri şi lucioşi îi erau greu de suportat. filozofi. — Du-te şi vorbeşte cu el ! El îţi va da răspuns la ceea ce cauţi ! zise Niţă Ghiţă cu o convingere. mă întorc la Bucureşti. la noi. mi-a ridicat obiecţii. Dar Niţă Ghiţă îl ignora şi-l dispreţuia pe Caragiale. pe care-l socotea „străin de neam" şi a cărui zeflemea îi producea o stare de nesiguranţă şi de iritare nervoasă. greu.— Dacă pleci în Apus.. şi la noi ? Sînteţi mulţi ? — Sîntem ca aluatul în pîine. Mai rămîneau două adevăruri fundamentale pe care nu mi le-a spus. In cele din urmă zise: •— Eşti un ciocoiaş îngîmfat şi ridicol. metafizica noastră romînească. căruia i se făcuse lehamite. zise Niţă Ghiţă. Se gîndi fulgerător : „Profesorul m-a ascultat. Niţă Ghiţă asista la toate astea. dacă nu vei fi demn de iubirea mea. curăţat de corupţia parlamentară şi de jidani — ăsta-i adevărul pe care-l va naşte în dureri şi cu sînge neamul/în anii ăştia! Aşa cum nemţii şi-l nasc pe-al lor şi italienii şi l-au născut pe-al lor! Şerban care la penultima frază strigase : „E mic adevărul ăsta ! Adevărul e pentru toată omenirea. Religia noastră. o atît de evidentă sinceritate. iar zîmbetul stingherit de om care nu ştie să rîdă îi făcu rău iui Şerban. — Adevărul nu e o chestiune naţională. rămîi acolo ? — Nu plec în Apus . o să te convingi că neamul nostru va naşte în curînd marele lui adevăr.. Niţă Ghiţă se uită lung la el şi zîmbi. — Acolo ai să găseşti pe Fănică Niculescu. . Eşti tînăr şi îl cauţi pe Dumnezeu.. De la an la an. Numai că. ia seama.

. Caspar Wegener. ai fugit. cu mîinile în buzunare. mai mult ponosite. şedea singur.. începu să se scuze.— De ce să mor ? întrebă Şerban Romano.ai mult subalimentati. pe care se mişca o masă de foc. Era cald. — La gara principală ! zise Şerban şi recăzu în frămîntarea sa.' Ori meriţi să te iubim. Sînt un laş? Mă ştiam om de onoare. Oameni cu făclii. undeva în oraş. fără 429 să se mişte din colţul unde stătea.. Sus rămăsese Niţă Ghiţă care-i spusese : „N-ai să scapi de alegere ! Să nu crezi că poţi fugi!" Iar jos.. poate mort.. otrăvit." Şoferul î] întrebă a treia oară la care gară vrea să meargă. II părăsise pe un om în primejdie. noi opriri. „Dar pentru Dumnezeu. mediocre. Şerban şezu în restaurantul gării. Trenul plecase. se simţea îmbîcsit. de tot. Fugise. zăcea în pat.. opriri. iar ei tr. vagonul era supraîncălzit. Aprindea o ţigară de foi după alta şi simţea cum se îmbîcseşte de tutun. Tutunul. Nu face nimic. tac-tac. În mijlocul masei. care-i spusese : „AUes andere ist Hatble-ben. fără îndoială. cu mîna pe clanţă. rănit. Sînt laş !" ”Il y a peu de tâches qui connaissent toute leur lâchete" 1. ocoluri. El era singur. — De mîna mea ai să mori ! De pistol sau de cu-_ ţit! Noi sîntem oameni de consecvenţă absolută. oameni oarecare. se mişcau şi ele încet înainte. Trebuia să-l apăr. simţea că-i vine rău. lăsîndu-l acolo pe omul care-i producea acea senzaţie. bolnav. Păreau să fie zeci de mii.. Nu cunoaştem. Nită Ghiţă zîmbi amar: — Poate că nu minţi. Şerban stătea şi se uita pierdut. Şerban. sînt fricos. îmbrăcă valizele şi plecă pe scară în jos — pe scara unde nu mai erau şomeri în aşteptare.. Tac-tac. tactac. cu făclii pîlpîitoare. cum i se apăr pe sar. îşi strînse haina pe el. o să fie alţii zece în loc. Dacă mor eu. cu steaguri roşii. mîinile reci. îi era frig. cu pancarte... pînă dimineaţa şi se urcă în următorul tren spre Viena.. Avea picioarele reci. cu un zgomot de cutremur de pămînt. uitase de sine. acoperite de steaguri roşii.. Trebuia să plece. Lasă-mi o sută-două de mărci. ori meriţi să te urîm. N-ai să scapi de alegere ! Să nu crezi că poţi fugi ! Şer-ban telefona după un taxi. în haine oarecare. Fii demn de dragostea noastră. să explice. Nu. Niţă Ghiţă. sute de mii poate. sentimente lîncede. dar nu izbuti decît după o oră de 430 drumuri. O greaţă fizică. Nu vezi că crap de foame ? Şerban n-avea şi-l cuprinse o jenă cumplită la gîndul că Niţă Guiţă o să creadă că n-a vrut să-i dea. purtate de fluviul negru cu spumă de foc. mergeau înainte. camioane pline cu oameni. Şoferul întoarse maşina şi începu să caute o stradă pe unde să ocolească manifestaţia . Lui Şerban Romano îi curgea sudoarea de pe tîmple. zise : — Eşti plin de bani. In compartimentul gol." „Să te identifici cu sensul istoriei. laşule!" Maşina oprise la întretăierea cu Kpnigstrasse. „Sînt un laş ? Sînt laş ?" IV . ca nişte insule. n-am nici în clin nici în mînecă cu el!" — „L-ai părăsit.

Era palidă. oamenii cumsecade. sprîncenele încruntate. deschise gura şi se qpri. cînd se dusese la profesorul Niculescu. e imposibil să mă dau bătut". <notă> 1 Sînt puţini laşi care îşi dau seama de întreaga lor laşitate. „marele adevăr romînesc". făcu ochii mari. cu capul fierbînd. caldă. dar într-o clipă se poate foarte bine pierde onoarea. aproape alb şi cu o cravată-fluture albastru pal cu picăţele albe. galeriile pline cu tablouri de maeştri. vechile şi fastuoasele biserici şi palate baroce şi copiile monumentelor din Italia ce-ţi răsăreau la toate răspîntiile sub un cer primăvăratic. prietenii şi oamenii lui Niţă Ghiţă pregăteau. Iar dincoace. vreme de două ceasuri. îi erau stricate şi întunecate. dar faţa morocănoasă. Se întîlnea uneori cu vreun cunoscut şi făcea tot ce putea ca să evite orice oprire. </notă> 431 erau doar un decor în care se juca o dramă cenuşie şi la care te apuca de la primele scene o spaimă nelămurită. Apoi se lumină la fată şi-l primi zîmbind şi cu braţele deschise. Noul scepticism în gîndirea contemporană. în împrejurări necunoscute. dar presimţea eu inima strînsă că nu va fi nici' raţionai. fără să se ducă pe la profesor. Şi erau decorul laşităţii lui — de o clipă. Cînd se 432 uită la el şi-l recunoscu de la zece paşi. ieşea din casă împins de o tainică nelinişte. într-o mişcare de care nu-şi da seama că e exagerat şi nepotrivit de călduroasă faţă de un om ipe care l-ai văzut numai o dată în viaţă. Intr-o zi de la sfîrşitul verii. Şerban Romano. Din cînd în cînd. aşa cum sînt ele în veacul nostru.După ultima întîlnire cu Niţă Ghiţă. în întunericul anonimităţi-i. ci închis în casă şi citind ultimele lucrări (foarte puţine) care încercau să integreze într-o sinteză unică materialul stufos şi uriaş al ştiinţelor matematice. În Bucureşti stătu retras. arăta prost. Şerban Romano nu mai putu pleca spre o patrie idilică. doamna Valentina Scarlat apăru de după primul colţ şi veni spre el. asemănătoare cu după-amiaza aurie. plină de mîngîietoare şi blîndă dulceaţă. se plimba cu mîinile la spate pe stradă. şi începea să se plimbe în neştire pe străzi. Dar nu mai avea atîta curaj. privirea concentrată îi erau în mare nepotrivire cu îmbrăcămintea. Acolo. orice discuţie. Umbla gîndindu-se încordat şi ameninţat de tristeţe şi de acea spaimă nedesluşită care-l pîndea de la sfîrşitul verii. Umbla cu un aer morocănos şi rece. şi cînd din pricina vioiciunii dezbaterii sale lăuntrice se vedea pe el deodată hotărîre şi curaj. şi lucrarea se bucură de recenzii favorabile în Germania ca şi la Bucureşti. orice apropiere. într-un costum de şantung cenuşiu foarte deschis. In clipa cînd zicea : „Nu se poate ! Trebuie să găsesc o soluţie ! Nu pot crede că n-am să descopăr ceen ce caut. nici Carpaţii văzuţi pe fereastra vagonului nu-l făcură să se bucure că se-ntoarce în ţară. nu era îmbrăcată deosebit de bine. . cu ochii obosiţi. după priceperea şi felul lor. Scrise în vremea acea un studiu care apăru într-o revistă de filozofie la Halle. nici universal. despre care nu ştia cum va fi. Astfel că nici cîmpiile cu grîne ale Ungariei.

Ţi-am spus : sînt o cucoană serioasă.. nu-i frumos.Şerban se înclină politicos şi rîse cam stînjenit. Dar doamna Scarlat se oprise. încît Şerban Romano. — Săi ia naiba pe toţi ! Hai să mîncăm aici \ „Treceau pe lîngă „Qhateaubriand". cel puţin la oamenii care. la oamenii care mi-au vorbit de dumneata. Aş fi vrut să fiu şi eu băiat. — Dar. fiindcă sînt obosită şi pesimistă. iar dumneata ai atîta viaţă...' îl întreba ce mai face. Eşti foarte deosebit de oamenii cu care am eu de-a face de obicei. ameţiţi amîndoi. ha ! Cum să fiu serios. la Şosea. cu bridge şi cafele. privindu-l cu o bănuială prefăcută.. a unei încercări mari care s-ar. vreau să spun. atîta încredere în viitor. doamna Scarlat dădu deodată din cap şi spuse. Era atît de încîntată de el.. adică. de voioşie. poate şi dumneata eşti serios? — A. Mai ales că eşti inteligent. Şi simt cum îmbătrînesc pe zi ce trece. spuse ea cu o gravitate şi tristeţe iarăşi copilăreşti. Şi în schimb. Pe urmă îi vorbi de oamenii plicticoşi printre care trăia... cu prieteni serioşi. se vedea că-i făcuse o asemenea impresie de tinereţe. Apoi (se înserase dea bineiea). pe care i-arn întreb. atîta curaj. Doamna Scarlat rîse la Şerban : — Dar promite-mi că nu bei prea mult........ Se plimbară pînă departe pe sub teii Şoselei Kis-' seleff... — Rîzi de mine. cucoane serioase care îşi aduc uneori şi copiii — iar copiii sînt cîteodată de vîrsta mea ! E înnebunitor ! Se opri. şî încheie prin a-i lua braţul. scuturîndu-şi copilăreşte buclele platinate. să mă bat I spuse ea cu pasiune. cînd s-a întors în ţară. cu ochii ei străvezii care aveau o căutătură atît de directă. doar mai am pînă la patruzeci de ani! N-am nici treizeci! — Cîţi ani ai.. unul din restaurantele elegante de la Şosea. de parcă stabileau o intimitate. De altfel şi par mai bătrînă. zise ea . totuşi primi să-şi joace rolul. — Nici nu ştii cît te invidiam cînd te vedeam cu pansamentele pe obraz... putea să dea greş. să mă îmbăt. cu mese la care vin oameni serioşi... de fantezie. sînt o cucoană măritată. te rog. de ce nu-l vede nimeni nicăieri. exact ? — Douăzeci şi nouă! — Eu am douăzeci şi trei.. de spirit. 433 ■— Ce-ai făcut pînă acuma ? Unde erai ? De ce nu ne-am cunoscut mai demult? îi spunea rîzînd Valentina Scarlat. Şerban rîdea. cu un sot serios. cu conversaţii adormitoare. cu admiraţie şi într-un fel pierdut. sedentară.. dacă are vreun scop anumit sau vreo obligaţie în clipa asta. ai o reputaţie de savant.. ce face acuma. da. simţeau că se cunosc dintotdeauna. amintindu-şi în ce hal era atunci. Ştii ? Şi se uită la el de jos în sus. adică nu: nu sînt serios de loc. Peste un ceas... şi să pot face sporturi mai violente. un contact mai apropiat decît lăsau să se înţeleagă cuvintele. — Ph'mbă-mă. care pînă mai adineauri era cu inima strînsă de presimţirea întunecată a unei lumi pe care n-o va putea învinge uşor. şi cochetă...

' căci se făcea toamnă şi începea să fie frig. pînă-l făcu să uite. Dar nu-şi pierdea nădejdea s-o cîştige şi pe aceea.. să nu ne gîndim la asta ! Şi vorbise repede-repede. — Nu mă plictisesc.. Şi o luă în braţe ca s-o sărute. Asemenea vorbe îl înnebuniseră pe Şerban. dar nu-mi pâre rău.. — Bine.'să-mi spui. Dar văzîndu-l că tace. nici Gigi Lecca. cînd m-ai luat de braţ. Intr-o zi. Şi-l muşca uşurel de umăr... că e rău ce fac. Iar eu — zise ea şi zîmbi fermecător — eu sînt cam proastă. E ca moartea: nu-mi pol imagina ce urmează după aceea. şi gata....... şi nu pot să-mi imaginez. — Ah. spunea Şerban.. nu sînt eu însămi. ştii ? Mi-e din ce în ce mai dor de tine.. . Ştia. ea stătea cu capul pe umărul lui Şerban şi trăgea plapuma peste amîndoi.încurcîndu-se şi uitîndu-se drept în ochii lui ca să-'şi ascundă timiditatea. şi mă strîngeai la tine. auzi? Promite-mi că-mi spui. mi-e frică să nu te plictiseşti de nune prea curînd. înainte de asta.. decît numai noi doi. aici. După un şir lung de întîlniri. fericit şi obosit. murmură Şerban zîmbind. sînt sclava ta. sincer şi adînc şi adevărat. In iarnă. am să-ţi spun. o certitudine". 434 deveniră amanţi. că o certitudine la nivelul sentimentelor nu compensează una la nivelul cunoaşterii. cu răsuflarea fierbinte şi parfumată : — Cîteodată îmi aduc aminte cum m-am purtat în prima seară şi mi se face ruşine. nici nimic.. nici bărbatul meu. i se întîmplă o dată să-şi spună : „Uite. Valentina adăogase grăbită : — Lasă. Valentina îi spuse: — Credeam la început c-o să ne întîinim de douătrei ori. Valentina spusese: — Ştii că e foarte rău ce facem ? El nu răspunsese nimic. de plimbări. Sau altă dată: — Ascultă. — Eram înnebunită.. cînd ştiau amîn« doi ce are să urmeze. Ţin la 435 tine 'din ce în ce mai mult: nu sînt independentă. cînd nu sîntem împreună... Altă dată. Ştia că nu ajunge. de mese împreună în locuri din ce în ce mai discrete. a cărui iubire-desine era plăcut gîdilată. de parcă n-ar mai fi fost nimeni pe lume. mult. tu ştii că mă gîndesc cîteodată cum ar îi dacă nu ne-am mai întîlni. din ziua aceea la Munchen. — Dar dacă te plictiseşti. Şoptea. mai ales în casa mare şi rece cu odăi prea înalte. Cel puţin aşa se spune. spunea laconic şi superior Şerban. — Adam şi Eva.. Dar acum.. — Iţi petrecuseşi braţul pe sub al meu şi mă ţineai de mîhă. la el acasă. despre altceva. ţiaduci aminte cum ? — Nu.

cu o falsă veselie. el totdeauna a fost mai inteligent şl mai serios ca voi toţi. nici nu se gîndi. chestiunea agrară sau grevele. la o activitate oarecare în industrie sau în altă parte. — S-a schimbat în bine. <notă> 1. Nu iubise pînă atunci. Vă spun eu : Şerban are dreptate. Nu se mai ocupa de nimic. deocamdată animase ideea divorţului. lucru curios. după ce-n tinereţe îşi sleise puterile la Paris.Iar pe Valentina Scarlat o iubea. un causeur plăcut şi instruit.' împreună cu simţâmîntul că şf ea îl iubeşte. avea destul de la moşie şi acţiunile de petrol moştenite de la taicăsău. Era prima (şi nu ştia. n-avea cum să ştie că şi ultima) lui dragoste adevărată. 436 În vremea asta nu mai prea lucră. are dreptate. unde se arătă. apoi. Dar Valentina şovăia în faţa scandalului. E sordid. într-un salon bine. concerte — pînă la următoarea întilnire cu Valentina. La început. spunea Titel Negruzzi. şi ar trebui să se ajungă să nu se mai puie pe tapet. războiul. Şerban nu observa cum întîlnirile cu ea devin mai mult decît o nevoie : o parte firească şi partea importantă din viaţa lui. la o afacere. de Hitler. o făcea cu inima strînsă şi cu un simţămînt de vinovăţie . ■■— Cîteodată îmi vine să rid de mine! Am eu fason de mamă de familie ? spunea ea. deşi era atît de tînăr. Puţin afumat. Avea şi un copil din primul an al căsătoriei. din lună în lună. îşi pi:rdea vremea cu lecturi uşoare. Totuşi. are perfectă dreptate . La un post. eu îi aprob şi-l sus* tin şi-l imit. V In ultima vreme. Ii propusese divorţul de domnul Scarlat. un băiat. parale! cu cele ce ţineau Europa capitalistă în neîncetatele convulsiuni ale unei boli crîncene şi poate mortale. Trebuie să fim mereu obsedaţi de chestiile astea ? N-avem surse ca să facem conversaţie şi pe alte teme ? Nu se poate discuta literatură. vizite pe la prieteni. Aciuna. cu delicioase izbucniri de fantezie cînd băuse un pahar mai mult. în schimb. Şerban Romano izbutise mai bine ca pînă atunci să ignore întâmplările politice şi sociale care agitau ţara. despre care aflase de la ea eă e plicticos şi nu-l mai interesează dragostea sub nici o formă din al doilea an al căsătoriei cu Valentina şi că încă de la început fusese de p inferioritate penibilă în anumite privinţe. criza. voiajuri ? Uite. îl făceau să nu mai ştie de nimic pe lume. de război şi alte asemenea. nici nu e elegant. că zilele şi săptămînile i se axează pe faptul că se va întîlni sau nu cu Valentina. Şi. </notă> 437 . nu mai făcu nici un pas înainte în ideile şi raţionamentele care-1 preocupau mai înainte. Intîi de toate. de criză. că se poate întemeia şi încrede în dragostea ei. chiar Şerban dovedeşte că da . nervoasă şi nesigură. De altfel. politica. Cînd e en pointe de vin ' e şarmant! Şi are perfectă dreptate că nu suportă să i se vorbească de politică. Acuma patima trupească. de Mussolini. artă. spectacole. ieşi în lume.

urletul ei monstruos şi neomenos era de nesuferit. nu-si mai aducea aminte ce. Dar nu voia să ştie.. arc şi săgeată. Şi era. Aici. domnul Vasilescu-Rîmnic. Asta era casa cea mare şi pompoasă din strada Culmea Veche. o fiinţă care suferă şi geme înfiorător ? Căci urletul sirenei era un urlet de suferinţă. că visase ciudat. îşi lua paltonul din anticameră şi pleca. Mereu o sună. ca şi cum ar fi fost într-adevăr normal să fie întrebat pe acest ton. şi intra prin ferestrele închise. normal. zise Cezar Lascari. unde se făcea muzică. Era un bărbat chel. Şerban nu izbuti să facă nimic. întradevăr. Cum să stai şi să faci ceva. — Siren-a. conaşule. Pe cînd trebăluia prin cameră. crispat. Şi acolo se vorbea de acelaşi lucru: greva.. Şerban asculta. fiul bătrînului Şerbănică. Bătrînul îl întrebă cu o politeţe plină de superioritate : — Ei. pe unde scoateţi cămaşa ? Erau vădite dezaprobarea şi dispreţul lui Şerban Lascari. în cele mai depărtate şi izolate odăi ale caselor prin care se duse în ziua aceea Şerban. Şerban Lascari. Azi-dimineaţă au intrat în grevă.. mut. Şerban auzi un zgomot ciudat: îşi dădu seama că nu încetează şi că-I auzise şi prin somn. — Pare optimist. Cine intrase în grevă. şi unde . să pară optimist. nervos. nu întrebă nimic şi începu să-şi facă toaleta. Pe fereastră se vedea un cer de plumb. oamenii zgribuliţi ridicau capul şi priveau în gol. stins.. avea un musafir împresurat de toată lumea : un membru al cabinetului. Ministrul rîse gros.parcă i se liniştea conştiinţa. om cu o voce puternică şi cu un rîs grosolan. scos din fire de perseverenţa acelui vaier metalic. şi de-atunci se-aude mereu. acoperişurile şi străzile erau fără zăpadă. să se gîndească la nimic. sau murmura ceva vag. sau trecea în odaia de alături. pînă în ultima zi. şi-şi puse monoclul în orbită ca să-1 studieze pe ministru ca pe un animal ciudat. Unchiu-său de-al doilea. Vasile ? întrebă el. răcnetul supraomenesc care 438 umplea văzduhul şi orizontul stăpînea totul. cînd se trezi şi sună pe Vasile. Şerban părea schimbat. — Ce se aude. Pe stradă. Şerban Romano nu ştia. spătos şi gras. la alţi cunoscuţi. creştea cînd ieşeai pe stradă. dădu din umeri : — Eh! Cest son metier'. azi-dimineaţă la opt. Tatăl lui Cezar. cu mîinile încrucişate pe burtica-i rotundă. bătrînul cu bărbuţă şi cu zîmbetul fin de contrabandist grec. să tragă perdelele şi să facă focul în soba cea înaltă şi demodată ale cărei plăci de faianţă erau decorate cu frunze.. cum să te gîndeşti la ceva. dar totul înţepenise sub ger. flori şi Cupidoni cu aripioare. excelenţă. Ministrul se apropie de cei doi Lascari. sau afară pe trotuar. dacă ai alături. Toată ziua.. Şi sirena suna mereu. ceva în care sunetul acela juca un rol hotărîtor. treptat. şi pătrundea. Avea o încăpăţînare cumplită . în odaie. se retrăgea în cîte un colţ cu o carte. De aceea.. vestitul Lascăr Lascari. Serbări îşi ridica gulerul de vidră şi se grăbea. cu mîinile în buzunare. feciorul. unde trăise zeci de ani tatăl lui Şerban. Şi peste tot se vorbea de acelaşi lucru : greva. palid. unde. Se liniştea conştiinţa — sau adormea ? Era o zi de februarie. Şi Kerenski a părut optimist. era dureros şi poruncitor.

colo pînă colo cercurile de lumină pe caldarîm. una din puţinele case în care membrii casei regale veneau uneori în vizită şi o casă unde erai aproape sigur că întîineşti pe unul din ambasadorii marilor puteri pe lîngă Statul Romîn. Domnul Vasilescu-Rîmnic nu suflă nici un cuvînt şi se întoarse spre mijlocul salonului. — Da.. rîzînd liniştit. Afară era aproape întuneric. şi acesta ar fi exclamat. Oare sunetul sirenei le mişca ? „Poate că mi se pare mie . excelenţei. coans Şerbanet?" Fiul stăpînului casei. ce efect face greva asta la Londra? — Ei. tînărui <notă> 1 Asta-i meseria lui. şi „romînă" din pricină că sir Henry. parcă ei n-ar avea greve de zece ori mai mari ! Toată vremea au greve! spuse ministrul. asta-i bună ! Cum „cît" ? Un secol. Eu îţi spun cum o să vadă lucrurile „cometahţii" mei. mereu sirena. în colţul dintre fotoliul lui Şerban Lascari şi fereastra cu draperii de tafta verde unde se desfăşurase convorbirea. ca un om care a auzit o glumă bună. era olandez). Asta.. al cărui nume nu se rostea niciodată. auzise tot. Geamurile tremurau uşor uneori. Dar nu dăduse mare atenţie. în folosul matale personal. — Ştiu c-o să torpilaţi negocierea împrumutului dacă toleraţi asemenea chestii. Altfel. „anonimă" fiindcă persoana era sir Henry Deterding.. care stătea pe un fotoliu aurit. stăpînindu-şi neliniştea. rîzînd gr^s şi bine dispus : „Ce eşti aşa trist. </notă> 439 codirector al băncii „Europa" — Societate Anonimă Romînă (numită „societate" fiindcă aparţinea unei singure persoane. Un secol. dar ei nu sînt la frontiera Rusiei comuniste. închei el rîzîndui în nas. gras şi jovial. Ministrul îl luă de cot şi-l trase la o parte: — Ce. fiindcă-i eşti simpatic lui papa.de atîtea ori se întîlniseră membrii „Ocultei" şi toate mărimile politice din ultimii cincizeci-şaizeci de ani. Sirena. destul de obraznic. I se 440 părea chiar că lacrimile de cristal de rocă ale celor trei mari candelabre ce se înşirau de-a lungul salonului vibrează. Stăpînul case] putea să-i dea şi o pereche de palme domnului Vasilescu-Rîmnic. excelenţă. Şerban Romano. Ascultă-mă. ştii ceva ? întrebă el. dragul meu. Ce crezi. Cezar Lascari tăcu. fără ca privirea-i neliniştită să se fixeze nicăieri. nu crede că vreau eu să te pisez. sînt prea nervos. Şi mereu se auzea urletul sirenei.. mie mi-e indiferent ce guvern îmi cere să negociez împrumutul la „Westminster Bank". îl întrebă pe ministru cu mîinile în buzunare şi monoclul sub sprînceană: — Cît credeţi c-o să mai staţi la guvern ? — Cît ? Ei." îşi luă rămas bun şi plecă iarăşi pe străzile pe care becurile electrice se legănau în vîntul îngheţat şi-şi mişcau de. Şerban Romano se trezi că vorbeşte singur: . zise Cezar.. făcut cavaier de regele Angliei. zîmbind sceptic şi ironic.

. adevărat... putrezi. unde-aş ajunge ? Mai bine veniţi săvă arăt.. tipărite la Amsterdam.. — Sînt bolnavi ! Au ceva! Nu vezi ? Putrezesc acolo în acvariu! exclamă Şerban. sute . amîndouă braţele sus de tot. descompus. mort. Şi-l trase de mînă.. mormăi Şerban nemulţumit. Nu vor să se schimbe de loc. auzea de afară. Ştiţi că şi eu am încercat. dar ori sînt aşa de la natura lor. Iţi venea să cumperi acvariul numai ca să-l ridici o dată cu. dar dacă studiaţi mereu aşa. o ocazie unică..... Bătrînul se uită la peşti printre pleoapele-î înroşite şi spuse: — Aşa le place lor. Dar nu putea citi -nici măcar paginile de titluri din pricina ţipătului uriaş şi veşnic. legate în piele de viţel. şi chiar şi prin vitrină.. Cînd îl lăsară în pace. un domn atît de studios. o să faceţi lucruri mari.. —■ N-am venit să cumpăr nimic. Lyon şi Veneţia înainte de ■anul 1600. Şi muşchiul şi mîlul de pe fundul acvaYiului păreau ceva mîzgos. Un bătrîn cu barba lungă cu două vîrfuri. veniţi. Şi începu să rîdă subţire. hăulitul iritat. — Şi ce. ceva extraordinar. sînteţi tînăr..... În vitrină.. spuse Şerban morocănos şi iritat.. cu ţeasta înconjurată de o aureolă argintie de păr rar. gîrbov şi cu genunchii înainte. Şi asta îl făcea să vorbească enervat. m-am gîndit la dumneavoastră.. la lumina unui bec atîrnat din tavan. Şerban Romano intră în magazin. Şi se opri într-o odăiţă din dos. Bătrînul zise: — Dac-aş începe să sparg aşa ce am în prăvălie.. aproape răstit: — Putrezesc acolo în acvariu. bolnavi. nu putea să-i pună nişte apă curată. ori sînt bolnavi. păreau amorţiţi. chinuitor al sirenei... le-am dat apă curată. Ce e cu acvariul cela de la dumneata din vitrină. înaintînd cu paşi mărunţi. bătrîneşte. domnule! Nu vezi ? Bătrînul Fischer se mai uită o dată la ei. pa uşa deschisă de muşteriii ce intrau şi ieşeau. domnule Fischer ? Iţi face rău cînd îl vezi! Ce e cu peştii ăia ? Sînt bolnavi ? Au ceva ? Ce e cu apa aia galbenă ? 441. le-am schimbat ierburile.. veni la Şerban să-i mai facă o temenea : — Vă salut. n-au nimic: aşa e starea lor normală. Şerban se opri pe Calea Victoriei. în vitrină ? Mai bine ai sparge acvariul. şi zdrang! cu el de asfaltul trotuarului.. înfiorător. Lui.. Erau cenuşii. domnule Romano.. să se uite în neştire la cărţi : erau cărţi rare şi vechi. aştepţi să moară aici. de fapt. se mişcau ca în somn nişte peşti. Dar acuma îşi aduse aminte: — A. cafenii. de cum am primit cărţile. Erau multe.. unde. Necontenit. de loc nu yor să priceapă. într-un acvariu mic. groaznic. veniţi. îl salută respectuos şi continuă să se ocupe de alţi clienţi. strident. la vitrina unui magazin de antichităţi. îi arătă rafturi pline de volume groase. uitîndu-se la cărţi fără să vrea. i se păruse totul normal. am ceva pentru dumneavoastră. Ce..■— Da' mai isprăviţi o dată ! Ajunge! Sirena urla însă fără încetare.. Veniţi. Nu se schimbă... nişte vegetaţie proaspătă ? Nervos. — Veniţi.

să păstraţi.. domnule Romano ! Să nu spuneţi că nu v-am oferit şi că n-am insistat! Operele complete ale tuturor filozofilor creştini de la început! Au stat zeci de oameni. nu păstrat. domnul Fischer îi vorbi ca un înţelept şi ca un profet al lui Israel : — Gîndiţi-vă bine ce faceţi. Poate Patriarhia. bătrînul rămase cu ochii la el şi cu gura întredeschisă în barbă. rece. — N-am ce face cu ea. Bătrînul zise: — Vă doresc din tot sufletul să puteţi continua. Apoi îngînă: — Dar măcar. Nu ştiu dac-o are Academia . domnule Romano.. s-o aveţi. 1840—1866! Nu pierdeţi o ocazie unică. cred că nu. vreme de zeci de ani. Se întoarse în călcîie şi teşi. Seria întîi : Ecclesiae graecae2. să citească manuscrise din Evul Mediu. cu o muncă tipografică de douăzeci şi şase de ani.. V-o las ieftin : o sută de mii de lei. încercînd să-şi stăpînească o undă de frică şi de deznădejde care venea de undeva din adînc. Nu pot s-o duc mai departe. al lui Şerban. </notă> 443 teci o să fie distruse şi risipite ? V-o las cu optzeci de mii. 442 — Patrologiae cursus completus 1. Ce sîntem ?. şi multe biblio<notă> 1 Colecţia operelor părinţilor bisericii. 2 Bisericile greceşti. O las cu şaptezeci de mii.şi sute. şi au dat la tipar gîndirea a o mie de ani. Uşa se trînti în urma lui. ridicînd mîinile sacerdotal ca un profet ce vorbeşte lui Israel despre cele sfinte. La vorba asta.. ediţia Migne! exclamă cu patos bătrînelul.. două sute douăzeci şi unu de tomuri pînă la anul 1216. Nimeri în urletul sirenei. pentru dumneavoastră.. ci într-adevăr cugetarea filozofului. cu traducere latină. .. o sută şaizeci şi două de tomuri. mormăi morocănos Şerban Romano. cum n-au mai fost de mult! Se zguduie lumea din temelii. M-am gîndit imediat la dumneavoastră : trebuie s-o luaţi! Bătrînelul părea că-l iubeşte sincer pe Şerban şi că din înţelegere şi solicitudine pentru" preocupările lui ar fi în stare să-l oblige. — Trebuie continuat. un străin. O am de la un preot cato-lic. Seria a doua : 'Ecclesiae tatinae3. •—Nu sînt un gînditor! exclamă Şerban Romano. pentru binele lui. cu privirea vagă (Şerban auzea în clipa asta sirena).... domnule Fischer-Galaţi. să cumpere uriaşa lucrare. care a murit. 3 Bisericile latine. că vine vremea cînd n-o s-o mai aveţi ! Gîndirea a o mie de ani! Şi vin vremuri grozave. Cînd îl văzu că tace. domnule Romano... N-o are nici pîrlita de Universitate din Bucureşti. să le analizeze.. să le compare între ele.. ca să vadă dacă o idee mai neaşteptată sau mai greu de înţeles na fost o simplă greşeală a copistului.. Conservatori de muzeu ? Dădu din umeri şi-şi întoarse fa{a.. fiindcă sîntteţi un gînditor.

stins. trăgînd fără să vrea cu urechea: se mai auzea şi aici sirena ? Pierdut.. Bea apă minerală. unde. trap-trap. După o scurtă dezbatere cu sine însuşi. Unde să scape de zgomotul ăsta ? Trecu repede pe trotuarul Căii Victoriei. primul cuvînt fusese tot „greva"! — Ar trebui să se ia măsuri drastice. cu bolşevismul la porţi! Mînca o salată de andive cu o bucată de pîine şi un castronaş de icre negre. Şi baionetele scurte şi lucioase se legănau uşor deasupra lor.. cu toate cugetările cuminţi şi cumpătate la care se forţa.care auia înfricoşător în noapte. prin draperiile grele de la fe-. 445 nu se poate trăi la ora asta. nu se mai terminau. oprind circulaţia. i-a vîrît la ocnă. Erau mulţi soldaţi . sau de tinde nervozitatea asta. restre. Era un om de vreo patruzeci şi cinci-cincizeci de ani. cunoscut ca sportiv. deasupra oraşului. Tropotul greu şi ritmic al bocancilor suna pe caldarîm : trap-trap. şi acum nu mai există greve în Italia. care părea totdeauna că pozează pentru un portret. între noi fie vorba. cînd colo. Ai văzut manifestaţia comuniştilor cu torţe la Berlin ? Anul trecut. Afecta uscăciunea şi sobrietatea englezească.. — Nu ştiu nimic. la ora asta. Portarul îl salută respectuos şi feciorul de la garderobă îi luă blana şi pălăria. Căutase linişte şi. cu baioneta la armă. ţinîn'du-je cu greu să nu se scoale şi să plece fără o vorbă. de undeva din apropierea Pieţei Palatului. dansator şi amant al multor cucoane. Tocmai la noi. — Ce mai e cu greva ? întrebă el. răspunse Şerban crispat. să rărrrîie singur. nu îndrăzni să se ducă acasă. spuse prinţul. play!" Aproape că păreau a nu însemna nimic. turiştii englezi şi americani au năpădit Italia. trecea un batalion de jandarmi. era la club. Şerban voi să treacă mai departe. Aruncă o. apoi porni repede pe străzi.. În fiecare seară. au trecut pe sub . — Toată lumea e indignată de slăbiciunea guvernului. privire către acvariul cu peşti putrezi.. serviciul la mine. Nu era aproape nimeni. intra pe uşa acelei clădiri 444 cu faţada neoclasică şi cu foarte puţine ferestre la stradă. In gura lui. se hotărî: se va duce la club. sau mă munceşte ceva. cu două felii de pîine prăjită. şi mergeau ca la paradă : trap-trap. tot ritmic. sau acum doi ani ? Stăteam la „Adlon". prinţul îi făcu semn din cap şi-l pofti cu un gest.. Şerban îşi luă seama: „Trăiesc prea izolat. Şi peste cîteva minute. Şi mîinepoimîine face şi Hitler la fel în Germania. — Mussolini a rezolvat chestia radical la el acasă. nu-i mai ambetează manifestaţii pe străzi şi trenurile sau tramvaiele în grevă. trap-trap. cu căşti cu bold. bolnăvicioasă. de nu pot suporta sirena aceea ?" Totuşi. prinţul Ipsilanti. mînca singur.. un bărbat subţire. Poţi să faci plajă la Lido. distins. I-a împuşcat. „măsuri drastice" suna abstract cum ar fi zis „Thirty-forty. la o masă. osos. În sufragerie. Şerban intră. se auzea şi aici. Pe mijlocul străzii.

vino să-ţi fac cunoştinţă cu un vin cum n-ai întîlnit de mult.. sînt epatat... domnule ? Ce faci aici singur ? Mi-au spus Bubi Ipsilanti şi Mişu Boul că eşti aici şi pari mahmur. curaj. tineretul... — Era ceva formidabil. pe cuvîntul meu. II fructifici. Ce . Peste cîteva clipe. şi peste două ore o să fie treaz ca dimineaţa şi frais comme une rose \ pe cînd Mişu Boul (cu porecla asta Titel Negruzzi îl desemna pe domnul congestionat. Ce e cu tine ? Hai.. una-două.. n-a băut decît borviz. că acolo sînt numai babalîci. Nu erai acolo ? N-ai văzut ? — Nu. care n-ar trebui să piardă nici o lăscaie. — E un băiat serios. urmîndu-l apoi cu oarecare nesiguranţă în mers.ferestrele hotelului. şi cum pierde o mie de lei. dar mă mir. Eram la Freiburg. Cu ei nu merge: pe Liebknecht şi pe Roşa Luxemburg. zise prinţul Ipsilanti. e afumat'de pe acuma. monşer. aduni. monşer. şi are capul treaz. oglinzi şi aplice de cristal. coane. ce e buri nu e rău: mulţi oameni cu flair îşi trimit banii în străinătate. unul din cei mai tineri senatori din parlamentul ţării).. fie vorba între noi. şi ca atare îţi spun că e un tip. ajunge cineva. ridicîndu-se. attendu qu'il est cocu2. Au început să vie băieţii. remarcabil băiat... nul înţeleg de loc pe nenea Ţibică Scarlat. cu tîmplele în mîini. pac! pac! Un domn apăru de alături.. cu metodă. blegul. ceea ce se întîmplă cam cu aceeaşi frecvenţă. Joci astă-seară ? Hai să facem un ecarte noi doi. şi-l împinse pe 446 uşa sălii de jos.. Cum să nu piardă ? Deaia îi şi zice bou. şi-l văzu pe Şerban singur la masă. Mişu Boul. ascultă-mă pe mine: nu mă pricep la nimic decît la tenis şi la oameni. Numai pe dumneata te aşteptăm. are mai mult venit de-aici decît de la moşia lui de la Hasan-Aga. ţine banca Bubi ca în orice seară.. dar cu mîinile în buzunarele pantalonilor. Nemţii sînt duri. Deodată observă sticla de apă minerală de pe masă şi izbucni: — Uită-te la el! Se poate. Şi lui Şerban: Dar în orice caz. pe aceeaşi uşă intră foarte vesel şi însufleţit Titel Negruzzi. cere un pahar cu vin rece şi-l bea.. Herr Doktor. şi e un joc infernal. nu un chefliu banal ca voi. şi pac ! la Zu'rich ! Domnul cel congestionat îl trase de mînecă şi se depărtară împreună pe lîngă tablourile de Andreescu şi de Grigorescu care împodobeau pereţii cu lambrisuri de stuc. evident (spuse asta examinînd cu un aer amuzat sticla de pe masa părăsită de prinţul Ipsilanti) şi a mîncat salată. om serios.. nu-mi permite sănătatea. Hai să facem un ecarte. Romînia nu e o ţară de păstrat capitaluri în ea. — Vax. — Ce faci. n-am văzut. Domnul congestionat mormăi : — Vorbeşti lucruri destul de serioase cu junele puţoi. Dar Mussolini le-a aplicat mijloace drastice şi Hitler o să facă la fel. că avem o masă. care. aduni pînă cînd ţi se pare c-a atins o anumită cifră.. instruit. — Nu beau. zise domnul congestionat. Din toţi ăia de-acolo. domnule? Tot deastea te ţii ? Hai să bei un vin ca lumea cu noi. roşu la faţă şi cu ochi lucioşi: — Hai. nu mă mir de nici unul că-i rade în fiecare noapte Bubi. în haină de seară. sus. Se pare că sînt vreo şase milioane. sau cînd cîştigă un sutar.

. că-i rade Bubi Ipsilanti <notă> 1 Proaspăt ca un trandafir. spre telefoane. Apoi. — Era drăguţă cînd s-a întors din Elveţia de la pension. să facă un ecarte. păpuşico. toc-toctoctoc ! intră în blocul ăla de vizavi. — Aşa. toc-toc-toc-toc. — Sigur că da. cu ochii lucitori.dracu nu mai termină ăia cu sirena lor ? Nu sînt serioşi . 2 Dacă ţinem seama că e încornorat. o lovitură. n-am pretenţia să-i învăţ baccara. E beat. „îmi face o aluzie.. — Serios ? Ce vorbeşti. tinere. E formidabil. s-o liniştească. Aici a început să se mîrţogească. ar trebui să stea şi ei la clubul lor. totdeauna mă mir.. . înţelese prost. zise încîntat Titel Negruzzi. cunoşti instituţia. la al patrulea. cet hotnme-lă '. nu cu el. Unde e bordelul. domnule ? Ce ţi-a venit ? — A. Scarlat e încornorat. Adică. Lui Şerban îi cădea greu să respire liniştit. Apoi începuse să-i joace în piept. îngăimă Şerban cu ochii la cărţi. omul ăsta. </notă> 447 şi pe el. Prima dată cînd veselul şi (acum îşi dădea seama) cam băutul Titel Negruzzi îl făcuse cocu pe domnul Scarlat." De la primul cuvînt înţelesese bine. Cine face cărţile? Trage o carte. roşu în obraji. Ce mai. În schimb e rea de muscă. Am stat anume. nimic. elegantă. frate ? se miră Şerban. elegantă. s-o apese. meme Ies cocus l II est terrible. Taie. de-al dracului.. palid. mergînd repede pe nişte tocuri uite-aşa de înalte." Apoi îşi spuse: „Nu. după jumătate de oră sau trei sferturi Neschimbată. Eram o dată la Capşa pe trotuar. s-ar fi văzut pe el. Ţibică Scarlat e cocu ? — Et commentl2 Cînd îl văd cu pălăria în cap. Ii venea să-şi pună mîna pe inimă. şi vrea să mă necăjească. neliniştită. nu mai are haz. „Să nu mă observe. As. pusă la punct. Ce faci? Cum joci. zise Titel Negruzzi întinzîndu-i cărţile. aia drăguţă ? întrebă Şerban. . Dar se ţinu.. dar mai încoace. pardon. — Cunosc. casa de rendez-vous. s-o văd ieşind. şi ce să vezi ? Valentina. va să zică. pusă la punct. Şerban. Şi?. adunîndu-şi cărţile. cu mîna tremurînd. — Cine-i nevastă-sa ? Valentina. s-a dus ! Lui Şerban începu iarăşi să-i bată inima şi simţi că-l trece sudoarea: . — Şi." — Aşa. Titel începu sa dea cărţile. fiindcă Valentina îl înşală cu alţii. prea vorbeşte ca şi cu un om complet neînteresat de Scarlat şi de Valentina. Aşa. chiar şi pe încornoraţi. ii tond tout le monde. Nu mi-ar fi trîntit-o chiar aşa. Eu le fac. E formidabil Bubi. inima lui Şerban Romano bătuse tare de tot. 2 Şi încă cum ! </notă> 448 fără greş. şi jucînd <notă> 1 Îi curăţă pe toţi.. Şerban Romano tăie.

şi pe toată lumea.sirena.. — Ai . Şerbane. Eşti o babă bîrfitoare. după tine? Şi rîse şi «1.. Fă cărţile. L-am întrebat pe portar : „Ai văzut-o pe cuconiţa în gri... dar nu făcea nimic.. Ai jucat ca o mazetă. Bune cărţile. Şerbane. ' . sirena aia mă scoate din sărite. şi nu ştia ce face vorbind. — Fă-le tu. Prin ferestrele duble se auzea.. cher ami. întrebă încet Şerban. aruncînd pachetul spre Titel. şi fecjL. domnule. sînt ai dracului dumnealor. înnebunitor. — Fii serios. dormim ? Să.. N-avea . Toţi. Vorbea singur. cu mobile îmbrăcate în huse. covoarele făcute sul la perete şi candelabrele învelite în saci de hîrtie. fără grijă şi fără scop. — Cum. ce. ■.mblînd prin. fac grevă. se descurce dumnealor cu guvernul.. Nu putea hotărî nimic. Portarii.. toc-toc-toctoc ? Platinată ?" Taie cărţile. Titel Negruzzi se uită cu ochi mari la el: — Adică cum ? N-ajunge s-o văd o dată intrînd în bordel ? De la a cîta oară începe curvăsăria. La revedere. . care nu voia răul nimănui şi trăia fără efort.pentru un sutar ? i" ■— Si' . . şi-ar fi ţinut gura..'. — Ai pierdut. Da. . — Da. . . neobosit. bonom şi bine dispus. '.. dă-le-n p.loc destul. şi atunci se duse jos. „.'.. — iy...ţapşj ... ro|-si l.. urletul sirenei.gxclarnăi el enervat.. E o casă cu şase etaje şi cu un milion de apartamente şi birouri. în pace..ei. . Nu ţe supăra. ce' ai astăseară?. Era un băiat de treabă. . Şerban Romano îşi petrecu noaptea u. '.u ştiu. şi din atîta lucru o faci cocotă? Şi rîse cu un sentiment cumplit de eliberare.'. — Ce te-ntărîţî aşa? Te ştiam beau joueur'. măgarul. Ce. . avea o sinecură la centrala uneia 4in marile societăţi petrolifere.. . Paşii îi răsunau sec şi singuratic prin spaţiile goale. II iubea pe Şerban cum ştia el şi cît putea el.. aia cu tocurile înalte. Trebuia s-o vadă. . şi toţi agenţi ai Siguranţei. . Un bărbat tînăr.. . ... Era inginer. Pacă ... odaie. .. : ..Să. la parter^ deschise uşile dintre saloane şi se plimbă prin marile încăperi reci ca o gheţărie.". Pe noi. ştia multă carte... Cum joci.\ zică ? Mi-a făcut cu ochiul! Rîdea". cu capul gol şi în haină de blană. j. Ce era omul ăsta ■? se întrebă Şerban. că de-aia e guvernul. noi să nu . pleci ? t. ca o detestabilă mazetă...qe-a zis portarul ?.'. Dacă ar fi ştiut.Şerban. sţăpîrjindu-se.—<pe să.. — Ei — vorbi Şerban răguşit — parc-ai văzut-o tu intrînd la bordel. zise . mă duc să mă odihnesc. să ne lase.: — Trebuie să vorbesc cu ea. domnule. Paşii îi . de fericire.. plimbîndu-se printr-o anfilada de trei saloane cu mobilele la perete şi covoarele făcute sul. Iubea şi pe domnul Scarlat. ăştia sînt nişte bandiţi.■ mă odihnesc" era o sinistră glumă. 449 — Şi? întrebă Şerban.

venea lumina becurilor electrice şi tăia fîşii albe pe podele. . în noapte ■. absurd. Pe urmă vorbeşte iar: — E un mincinos. Se chinui o oră sau două să găsească şi nu izbuti decît să-şi obosească creierii. În sfîrşit o găsi şî-i spuse pe un ton neutru că ar. Şerban. Poate că Valentina intrase în clădire. care se întîmplase poate între timp. pe cînd se dezbrăca.■■■■ — Trebuie s-o văd. şi vorbeşte în gol. In tăcere. Şerban Romano şi-o petrecu umblînd prin casă pînă la sleirea puterilor.Telefona Valentinei la o oră cînd aceasta maî dormea.vrea s-o vadă neapărat. nervoasă. Nu mai putea spune nimic. toate privirile. şi nu se putea explica decît prîntr-o perversitate monstruoasă. şi se trezi cînd încă era întuneric. Era a doua zi. şi paşii săi răsunau a gol în încăperile pustii. . toată invenţia lui Titel Negruzzi cădea. Dar ştia sigur că despre o împrejurare pe care din întîmplare o cunoscuse bine. Chiar el. mai mult: portarul rîsese şi făcuse semn cu ochiul doar din „golănie".. Jucător elegant. de ce să mă facă să cred că mă iubeşte? 451 Cît de convingătoare fuseseră toate cuvintele ei. Titel Negruzzi îi dăduse cu mare siguranţă şi autoritate o versiune cu totul falsă şi răuvoitoare. Dar Şerban n-o auzea.' '. toate gesturile. </notă> 450 .. Valentina nu observă nimic şi primi să vină la cinci după-amiază. dacă era o stricată. De afară. îl sărută în grabă şî. Se opri iar şi murmură: — Dar atunci. Nu-şi mai aducea aminte nici cum ajunsese să ştie mai bine ca Titel Negruzzi cum fusese în realitate lucrul. Nu mai ştia ce să facă. <notă> 1. gură spurcată. din prima clipă pînă acum. Mergea tot mai repede. Şi atunci. pe una dincanapelele îmbiăcate în huse. Pe urmă. să facă o vizită. se auzi atunci clar ţipătul de alarmă. E un om drăguţ. dacă ea îl iubea. Aici nu-şi mai putea aduna gîndurile. Şi dacă nu. pe pereţi. Valentina sosi. se înlănţuia cu b logică perfectă. se spulbera. îl prinsese o dată cu o minciună spusă despre cineva. Aţipi tîrzîu. tot. Şi de data asta inventase povestea toată ? Sau numai povestea cu portarul ? La urma urmei. dar mincinos. Deodată se opri şi se făcu tăcere desăvîrşită.ciocănesc parchetul despuiat. '. Toată ziua sună sirena. a marii greve. să se tîmpească. Şerban umbla gîrbovit. Şi numai rîsul portarului şi semnul cu ochiul erau inventate! Sau. să vorbesc cu ea. îi vorbi de grevă.. Se gîndise : „Dar pe bărbatu-său nu l-a înşelat? De ce nu te-ar înşela şi pe tine ?" începu iar să se plimbe prin odăi. spre dimineaţă. cel mai mărunt detaliu. sau prin altceva. dintr-un cap al primului salon în capătul opus al celui de-al treilea. tot. totul devenea de neînţeles. văzînd că un domn tînăr şi elegant întreabă de Valentina. o să vedem. poate că Titel o văzuse. eu totul necunoscut. chemarea sirenei.

sigur nici de dragostea. Apoi murmură : — Cine s-a găsit să acuze pe alţii. 452 Şi-i povesti tot. Ar fi groaznic. dezgustători Şi crede că toată lumea e ca el. ai prieteni sau cunoştinţe în blocul de vizavi de Capşa înainte de cel colţ cu Sărindar? — Nu. într-o bună . zise Valentina. O mare oboseală mohorîtă îl cuprinse pe Şerban. Nişte scîrboşi care. dintr-o privire. mai mînjesc şi pe alţii.. — Un destrăbălat şi un beţiv care face amor în grupuri de cîte şase-şapte la un loc. nici de cinstea. spuneau că aşa a început şi în Rusia :. Am avut Ia dejun nişte oameni politici care. Dar Valentina nu clipi. scoţîndu-şi ciorapii. Nu s-a tulburat. După ce ter-. ştie de porcăriile lui Titel Negruzzi şl compania. Nici nu se uită la el. De ce nu s-a tulburat ? Are prea mult sînge rece. cu capul pe pernă (Valentina se uita în gol. Nu-t făcea nici o plăcere că o vede.... problema. început. de ce nu m-ar înşela şi nu m-ar minţi şi pe . nimic.. tu ai crezut aşa ceva ? Şi de ieri pînă azi. În schimb. Tn schimb.. De ce ştie ? N-ar trebui. dintr-a clipire din gene. niciodată nu va fi. din cel mai mic lucru. — Va să zică nu-i adevărat. zise ea. şi pe urmă. . „Cum îşi înşală. spunea ea. — De unde ştii aşa ceva ? întrebă Şerban înspăimîntat. o întrebă. Săracul de tine. ci drept înainte. zi. Şi la asta era atît de greu să se ajungă. Acuma. la club. „N-a protestat indignată. şi sînt eu bolnăvicios de bănuitor şi gelos?" După o clipă însă răspundea tot el : „Dar dacă ce-a spus Titel a fost purul adevăr şi încerc din slăbiciune şi dragoste să-nchid ochii asupra unei perversităţi evidente ?" Care era adevărul ? Niciodată nu-l va putea afla decît dac-o va vedea el cu ochii lui în braţele altuia. Ia-mă în braţe. obosită). n-am. ceva se stricase. de atîta vreme şi-işi minte bărbatul.. — Ei. Se uită tot în gol. mină Şerban de povestit. în goi. se gîndea Şerban.. zise ea calm.. — Cum. greve... ca şi pînatunci... încît nu se . Petrişor Snagoveanu şi Cezar Lascari şi Trixi Comnen. Se uită la el : •— Ce ai ? Nu te simţi bine ! Eşti obosit ? — Nu. — Ascultă ce mi-a spus ieri Titel Negruzzi. ei. — Cum adică ? întrebă el sec.-—Toată lumea e îngrijorată.. asta-i acum ! E secretul lui Polichinelle ce porcării face Titel Negruzzi cu toată gaşca lor... va afla.453 punea. uitîndu-se mereu încordat la ea. pe care ea n-o observă : — Ascultă. Mai tîrziu.. Era chiar de mirare cît de neschimbată rămăsese. Apoi tot el îşi spunea : „Dar dacă tot ce-a spus e purul adevăr. Acelaşi sînge rece cu care-i răspunde lui bărbatu-său cînd o întreabă unde-a fost". greve. greve.. iscodind-o cu o privire intensă. Iubirea curată şi întreagă dinainte n-avea să mai fie. Valentina nu zise nimic la.. Chiar dacă nu era adevărat ce spunea Titel Negruzzi. murmură Şerban Romano... chiar dacă ea n-avea nici o vină. zise Şerban şi o luă în braţe. cît pot...

A. şi se uită împrejur. hotărîte şi gălăgioase. deasupra lor veneau' clă» tinîndu-se pancarte albe şi roşii. fiindcă le împingeau din spate altele. nu staţi cu mîna în gură ! Şi treceau. Şi. Altul întrebă : — Au intrat şi astea în grevă ? — Intră mereu fabrici. zise omul cu căciula. Erau femei simple. apăsîndu-şi' pieptul cu. se ţineau de braţ cîte opt-zece şi vorbeau tare. cu mîinile în buzunarele paltonului şi cu căciula împinsă pe ceafă.poi stătu riehotărît pe trotuar. şi deodată Şerban 454 îşi dădu seama că sînt multe — poate cîteva mii. Treceau de un sfert de oră. iar din fundul bulevardului soseau necontenit alte mase de femei cu paltoane simple. — Astea-s tutungioaicele de la „Belvedere". în schimb. : Dar n-o va crede niciodată cu adevărat. nu putea să reacţioneze . de stofă tocită . Prin faţa lui treceau rînduri-rînduri de femei cu broboade şi cu paporniţe . îşi aduse aminte de conversaţia din seara trecută la unchiu-său Şerban. broboade de lînă. mii. cu mîiniie în buzunar.' Scrîşnea din dinţi de suferinţă şi gemea. şi părea că nu se mai sfîrşesc . zise tare un om care şedea lîngă Şerban. nu-i lăsaţi să se lupte singuri! Şerban tresări: i se păru că tutungioaica se uitase la el. paltoane de ocazie. : ! ■ ' . I se. probabil. iar ministrul. ieşi pe străzile cenuşii şi-şi cumpără un pistol. vînzătorii de ziare alergau urlînd pe mijlocul străzii printre trăsuri şi maşini. tulpane. va. cu obrajii înroşiţi de frig. fără să aştepte răspunsul. mîihile. vesele. înroşite de frigul uscat. N-avea ce să facă. Deodată Şerban care stătea pe marginea trotuarului. încît Şerban deveni atent..mine ?" Şi poate că era sinceră şi cinstită. feţe osoase. Murmurul mulţimii de pe stradă devenise atît de puternic şi de adînc. care ştia că va primi un bacşiş enorm la încheierea contractului. nici unde să se ducă. zeci. treceau şi se depărtau. o fată zdravănă cu o paporniţă sub braţ strigă la ei: — Haideţi şi voi. fu izbit de faptul că nu mai aude sirena. Se plimbă pTifi " odăile goale.E adevărat ?Nu:i adevărat?" ' . sute. cînd Cezar Lascari îi dăduse să înţeleagă ministrului că dacă nu înăbuşă greva. rîzînd. ■-■■■■" ■-'■■■ Dimineaţa devreme. VI nÎJi. nu v-a şti niciodată adevărul. cu gîndul absent şi cu privirea în gol.'ndaptea. spera în taină că nu l-a înşelat. şi nu-şi putea împiedica gîndurile să se învîrtească obsedant împrejurul întrebării chinuitoare : „E adevărat ? Nu e adevărat ?" împrejur. nici el nu ştia pentru ce. se trezi din ameţeala lui febrilă. acee!a nu dormi nici o clipă.'la ora asta . şi glasuri vesele şi brutale care apostrofau pe privHorii de pe trotuare : — Veniţi şi voi! Aduceţi-le de mîncare ! Haideţi. De pe stradă. de culori întunecate. tăia răsuflarea de nelinişte şi de bătăile'dezordonate ale inimii. nu va mai obţine împrumutul din străinătate. din cînd în cînd. se adunau grupuri de trecători.

căci ar fi însemnat să rupă cu Valentina. şoferul claxona îndelung. se urcă şi-i spuse şoferului să-l ducă pe bulevardul mărginaş unde se aflau uzinele în grevă. şi că pe Valentina n-are de ce s-o creadă. Porni pe jos mai departe. cu faţa galbenă. mirat. uitînclu-se obosit pe fereastră. să se amestece în ciocnirea asta. cu acoperişuri de tablă ruginită. încît Şerban plăti şoferul şi se dădu jos. „E bine aşa ? Nu e bine ?" se întrebă el. izbucni hărmălaia. îmbîesite de cărbune. căci eoloana de muncitoare trecuse. Şerban îşi apăsă pieptul cu mîinile (simţea că-i sare inima din piept) şi murmură : — Ce trebuie să fac ? Ce trebuie să fac ? Şi deodată îşi dădu seama că mulţimea se îndeseşte. apoi taxiul se urnea şi mai făcea o sută de metri . Maşina oprea. Şoferul se uită peste umăr. ca de plumb. Luindu-se după mirosul de ciorbă. în haine întunecate. o mulţime neagră în mişcare . Ei se priviră. opririle ajunseră atît de dese. Şerban se lua după ei şi zări gardul înalt de fier al uzinelor şi dincolo. cenuşii. de oameni în scurte de piele. fără să-şi dea seama. tencuite în galben. Dar nu îndrăznea să gîndească consecvent. — Nu e voie ! îndărăt ! răcnea un ofiţer. bulevardul era gol şi vuietul mulţimii se stinsese . în alt punct al gardului. Peste un minut. atît de deosebit de mirosurile mîncărurilor cu care era obişnuit. Şerban simţi că iarăşi îl apucă bătaia de inimă. că grupuri din ce în ce mai compacte. de încreţea pielea pe trup şi acuma i se părea lui Şerban că e izbucnirea şi glasul unei patimi fierbinţi şi cutremurătoare. şi întrebă unde. Strigăte îl făcură să se ferească : — Păzea ! Păzea că vine ciorba ! Şi cîţiva flăcăi zdraveni trecură gîfîind şi ducînd un "cazan ce fumega. ca şi cum n-ar fi auzit . care veni în fugă să-i oprească pe flăcăii cu cazanele aburinde. Şerban şedea de aproape un ceas acolo pe trotuar. Şerban ajunse pînă în faţa gardului. plecară. Şi alt 456 cazan purtat de braţe musculoase de forjari. să răspundă la chemarea vibrantă a sirenei — pe care acum o auzea iarăşi. . şi deodată. 455 că e în curs nn lucru neîngăduit. ca şi la întrebarea pe care«şi-o punea cu privire la desfrînarea Valentinei. alte strigăte. şi să facă ceva. o grozăvie. neliniştea cumplită care-i tăia respiraţia. la acest domn în palton îmblănit cu blană scumpă. Şerban repetă ce-i spusese şi se trînti pe perna maşinii.: apoi iar se oprea. îi era o frică groaznică de răspuns: simţea că nu e bine ce se petrece. Pe cînd maşina trecea pe străzile cu case scunde. Privindu-l cu pupile tulburi. astupă trecerile şi barează străzile laterale. pînă la capăt.decît într-un singur fel. De la o vreme. strident. sirena ţipa ascuţit. Baionete luceau alb în faţa gardului de fier. privind cu ochii pustii coloana nesfîrşită de femei care trecea prin faţa luh Şi. „Ce trebuie să fac eu ? Ce trebuie să facă în clipa asta un om care caută adevărul ?" Făcu semn unui taxi. voia însă numai confirmarea acelui ordin de necrezut. ochii roşii şi barba nerasă . trecînd printre grupuri.

. i se păru că-şi face semne cu altul sau alţii din mulţime. săltară cazanele pînă sus.. gtndea lucid şi detaşat: „Solidaritate incomparabil mai mare decît la alte straturi sociale.. strecurînduse printre grupuri. se căţăraseră pe o grămadă de traverse şi apucară cazanele . un 457 şir lung de femei care nu purtau pălării ci broboade.. cu ofiţerul alb de furie şi de ciudă că fusese păcălit. jandarmii se întoarseră în goana mare asudaţi. omul dispăruse.. un om strigă de pe gard. Se repezi într-acolo şi chemă din fugă soldaţii — erau jandarmi în uniforme albastre cu pantaloni şi moletiere negre — să-l urmeze. bă ! Şi îndată învălmăşeala de acolo se topi. îmbrîncit de colo pînă colo de tâlăzuirile mulţimii. Unul din ei vorbea. zise cellalt şi-l apostrofă pe Şerban : Ce cauţi aicea. cu creierul pustiu. Flăcăii cu cazanele se repeziră în pas alergător spre .gard.". pe trotuare.. Şerban Roman6. dar omul acela în trenchcoat era cu siguranţă un agent. cu pumnii strînşi. sentimentale. cu ţipătul ei aprins şi vibrant ca flacăra intensă şi vibrantă a unei ţevi de gaz comprimat care arde liber.. Dincolo de gard. bă ? Şerban se întoarse şi se depărta. era rece şi pustiu. mişcări la fel de violente şi de pasionate ca şi ţipătul sirenei. n-am ce să fac. Dacă mă prindeau muncitorii aceia cu el. cercetători.. în direcţia unde se repezise ofiţerul: — Gata... funcţionarăţi. Colaborare activă. cu o faţă: uscăţivă şi dură. trebuie să fie mulţi peaici. Nu pot face nimic.. în prada unei tulburări cumplite a simţirilor şi a conştiinţei. încruntaţi. Sirena ţipa mereu. nu. — O fi şi ăsta vreunul. unul spunea : — E plin de sticleţi pe-aici. Doi muncitori trecură pe Ungă Şerban. „N-am ce căuta aici. bătrîni eu săculeţe şi paporniţe. îşi zise el. Nu.. nici ce-i adevărat. demne de admiraţie. oameni zgribuliţi cu paltoane strimte şi galoşi. Ajunse într- . Deodată. din pricina depărtării. mulţimea neagră a greviştilor se îngrămădise în jurul unor oameni urcaţi pe nişte stive de lemne. de partea cealaltă.. spirit de cooperare.. cu feţele înroşite de sforţare şi se fereau de ghionturile soldaţilor. Peste două clipe. cu anumite substraturi umane. cu borurile pălăriei trase în jos. N-avea niciodată să-şi amintească bine cum petrecuse ziua aceea. Se tircase pe o margine de zid şi privea mulţimea cu ochii ascuţiţi.. abia i se auzea glasul.." Dar observaţiile acestea nu-l împingeau la nimic. gîndindu-se maşinal la lucruri mărunte.. rude de muncitori aşteptau lipiţi de zidurile caselor şi păziţi de jandarmi să le vină rîndul ca să le ducă greviştilor de niîncare. şi nu se înţelegea ce spune. cu urechile ţmind de şuierul uriaş al sirenei.. Nu ştiu ce e bine. alţii apăruseră.. făcînd.. Ucenicii cu cazanele rîdeau. şi să-mi tragă o sfîntă de bătaie. Zări un bărbat în haină de ploaie. aveau tot dreptul să mă creadă un «sticlete». nu ştiu ce e drept. Dincoace.. agitaţi.. nu ştiu. fără importanţă. îşi aduse aminte că avea în buzunar pistolul cumpărat de dimineaţă. se urcară unii pe umerii celorlalţi.Ofiţerul se-ntoarse şi văzu că acolo un buluc de oameni încerca să treacă gardul. Soldaţii tropăiră greoi pe urmele lui. şi se născu un gol lîngă gard. Şi se depărta.

se duse pe la ■ maică-sa.RollsRoyce". intră în curte. cîteva maşini lungi... că oamenii sînt pe drumuri. conştient că sirena ţipă undeva departe la marginea Bucureştiului : „Ce vor ? Ce-i doare ?" se întrebă el pentru prima oară. aşa cum nici unul din ceilalţi n-ac fi pus după-prînz. iar■. li era frică.să vorbească. cu paharul în mînă. limuzina ieşi pe poarta cealaltă şi dispăru. Ministrul rîdea la el cu un fel de invidie şi duşmănie neputincioasă. Toţi bărbaţii erau în haină de seară. Nu ştia ce avea să facă cu el. cu reveniri de mătase şi lampasuri.' dar era plecată.. că s-alariile sînt mici. sub luminile unui candelabru care făceau să-i lucească gălbui chelia: •"■ Nu e nimic. îi dădu feciorului paltonul îmblănit cu samuri şi intră. profesore ? — Eu nu sînt om politic... stînd'de vorbă cu şoferii. intreŞe'rban^ un domn. cu un pahar în mînă.seama că sfat mai multe ca niciodată.... laŞebban Lascari. încruntat şi cu sufletul apăsat. chelia şi pletele negre (poate cănite) şi cîrlionţate după ureche.Chiar eînd să. Era mai elegant decît ministrul . ştia ce-i doare. măsuri! Ministrul Vasilescu-Rîmnic rîdea tunător. coniţă ! Amuzaţi-vă. — Eu nu sînt om politic. Asta e treaba noastră. acolo e adîneă şi primejdioasă. nică Niculescu. Un fecior sări de lîngă şofer şi deschise uşa. stăpînul casei. Şerban urcă treptele peronului. . Se duse iarăşi în strada Culmea Veche. foarte multă lume.. bărbaţi şi cucoane în haine de demi-soiree vorbeau însufleţit şi mereu reveneau aceleaşi cuvinte : greva.un tîrziu acasă şi scoase pistolul din buzunar. . Sînt om de bibliotecă. — Mi-e frică de apa liniştită. să. nu dâţî atenţie la mizerii de astea. şiideci nu va fi obligat. şi fiu-său îl iau la o parte pe profesor şi discută cu el cum nu obişnuiau să discute cu oameni de . silueta subţire.. înăuntru. cu o stemă pe uşă şi cu steguleţut unei mari puteri la radiator. tatăl vitreg' era la^ şedinţa extraordinară. nu-l tntîlneaseă acolo pe Titet Negruzzi. un . Profesorul părea să nu fi făcut altceva toată viaţa lui decît să stea într-un salon.u Mn strada Culmea Veche. Şerban Romano observă că Şerban Lascari. dar fără să vrea simţise că e mizerie.. negreai lucitoare. Feresteîe cele mari ă la frangaise erau luminate strălucitor. pe cînd ministrul venise în veston negru şi pantaloni vărgaţi negru şi gri.. Seara. atît de surprins încît uită pentru o clipă de frămîntarea sa. Şerban se opri în loc. Ce zici. fălcile grele. Ştia ce vor .. şi să mah afle ceva. Văzîndu-l. ale ministrului. Pe drum se-uită neatent la'detaşamentele de jandarmi care mărşăluiau pe'străzi In rînduri strînse şi nu-şi dădw . ^ ■ : .. cobqrî din casă şi una din maşini.. părul alb erau cu totul deosebite de burta enormă. rîse liniştit profesorul Fă459. rîse profesorul. unde era: sigur că va găsi multă lume. a oamenilor politici. faţa uscăţivă.. Îl 458 puse într-un sertar şi uită de el îndată. erau oprite la trotuar şi un sergent de stradă le păzea. poiiticoase. greva. de noapte... Ignorase voit ce se petrecea în juru-i. silită să ia masca bunei dispoziţii. La club nu se mai putea duce■. coborîndu-şi pleoapele peste sticlirea ochilor alburii şi magnetici. a-Camerei. dansaţi. Domnul urcă în maşină. ca să facă ceva...

Cît mi-i mai tii aici ? întrebă el cu o veselie insolentă. l:ci de criza'momentană a ţării. iar noi una absolut realistă. şi care nouă nu ne-ar putea face deocamdată nici un rău ?. cu ochii jucindu-i în cap de inteligenţă şi cu un zîmbet subtil. uitîndu-se de sus prin monoclu la ministrul mai scund decît el.într-un fel.. — . Dar profesorul era în plină convorbire cu cei doi Lascari. grecesc: .. Trebuia să stea de vorbă cu el : era singurul om cu care putea sta de vorbă despre ce-l apăsa pe el acuma. fratele prinţului Bubi. Bătrînul se mişcă în fotoliul său de lemn aurit. tism.. Bătrînul surîse binevoitor: — Hai. . aproape ştiinţifică. de mînă forte.care are şi înfăţişarea unei credinţe fierbinţi. — Aşa. Cuvintele sînt de prisos : aţi înţeles. De ani de zile ni se bate capul cu criza. idealistă şi mistică. o rezolva de mult ! 460 ■"'. aruncîndu-i o privire fugară. politicos dar total. şi urmă : . criza şi iarăşi criza ! Un guvern energic. profesorul îi zîmbi. şi concepţia creştină şi europeană. . — Nu crezi că ar trebui încurajat cellalt roman. nici măcar în a Marii Britanii sau a Statelor Unite. tapisat cu trandafiri. Şerban Romano încercă să se apropie de profesor. poziţia asta ma. Profesorul îi aruncă o privire intensă... cu agitaţiile astea muncitoreşti.de ţărani.evident că aici e o ciocnire între două filozo* fii : marxismul ateu. — Lasă... altă parte... pe de. învîrtindu-şi degetele. Dar în faţa maselor . rece. raţionalist şi materialist..bibliotecă.. comuniştii. Dar este. la prima ocazie.. mistic să-i zic.. invers : ciocnirea între o mişcare de . Profesorul spuse : — Văd că am de-a face cu nişte oameni inteligenţi. profesore.. care nu e atît etic cît. tatăl şi fiul.mase. zise ministrul cu un zîmbet de melancolie: aia nu e în mîna noastră. . şi întrebă. pe care de altfel nici nu-i invitau şi pentru care aveau un dispreţ ascuns. excelenţă ! exclamă mulţumit generalul.. îl interpelă pe Vasilescu-Rîmnic: — Ce facem. spune. . şi. Generalul Ipsilanti. dincolo de bine şi de rău. 461' .. raţiunea de stat.. chiaveliană nu poate fi mărturisită pe faţă. De aceea.. ei. care nu ştiu decît de icoane. domnule ministru ? Se plictisesc în ca^ zărmi grănicerii mei. Şerban se aşeză lîngă ei . luciditatea politică .. — Am să-i vorbesc iui vodă..'— Nu de criza economică vorbeam. au o concepţie etică şi romantică. dar tăcu. ei sînt obişnuiţi cu aerul liber. şi a maselor de mici tîrgoveţi plini de prejudecăţi. Cezar Lascari începu să rîdă. . murmură Şerban Lascari.... domnule general : mîine e rezolvată criza.

Logici nu sînteţi dumneavoastră. — A. privindu-1 cercetător pe profesor. noi n-a avut sentimentul unei vinovăţii. Nu e totuna. sprezece mii de ţărani şi am băgat la puşcărie patruzeci de mii: Şi acum. .""■.. Pe vremea aceea.. am luat parte la reprimarea răscoalelor ţărăneşti.N. neapărat să ştie. şi urmă. la Paris. Fănică Niculescu nici nu clipi. Sînfem rudă. dumneavoastră. Regele nu e decît o persoană.. se ezită.. te-a „lucrat". Dar cine e de vină? zise bătrînul...«.. Mi se pare că amicul dumitale şî-al lui vodă ţi-a făcut-o. desigur.. al uniii' păcat!.. Acum douăzeci şi cinci de ani. O clipă. sau mai bine z|§! -i-:. sînt organizaţi. hi-hi-hi ! — Cred că ştiu ce fac. dar Şerban Lascari voia. şi devine politica de stat a uneia din marile puteri. : —-.. Dar ce să-ţi fac — chicoti bătrînul — faci politică antisemită şi vrei să fii prieten cu prietenul doamnei Lupescu : pentru un profesor de filozofie. iar eu îmi făceam serviciul militar în regimentul X. domnule Lascari. şi deci de logică.... pentru cîteva zeci de muncitori care ar putea:să încaseze un glonţ... — Totuşi — spuse Şerban Lascari zîmbind nemilos — se pare că Vardalâ. nici nu mai încape vorbă. Totul ar fi mers perfect.şovăia. ' . răspunse profesorul.. arătîndu-l pe Şerban. au prieteni în toată lumea. deschisese gura ca să vorbească de altceva. — Ca văru-meu. şi ca 462 tatăl băiatului ăstuia. — Logică. se discută.. cînd tinerii ăştia erau copii. rîse Şerban Lascari. Şi totuşi.. Ăştia ţipă. .. — Basme... Ei bine. zise Fănică Niculescu. uitîndu-se într-altă parte.. săracul.. e destul de contradictoriu..... se deliberează. zise Cezar Lascari. — Desigur. trebuie să vă-mpăcaţi. sau ăl unei crime. am împuşcat un.. fixîndu-l mereu cu o privire inchizitorială : — Nu-i porţi nici o pică domnului Vardalâ ? De el vorbeam.".cu toată lumea. cauza e cu totul alta. murmură profesorul cu un aer gînditor şi sumbru. Mişu Vorvoreanu. r.. Ţăranii au înghiţit şi nici s-au suflat. au Rusia. ' — Sînt mai'tari ca ţăranii.. au presa.. roşiori.. — Nu port pică nimănui.' lumea e rudă cu noi..... — Da ? Nu ştiam că eraţi rudă cu familia Vorvo-" reanu. basme.. A fost unanimitate impresionantă : nici eu nici dumneata.. .. Astea sînt basme.. rece şi impersonal.. în gol.. * •'"'—■ Domnul Vorvoreanu comanda escaironul unde eii eram simplii ostaş t.. şi chiar mai multe. ( . se corectă" băt'rînul cu o trufie amabilu — toaiă.. guvernul nu.. Din capătul salonului se auzea cîntînd cineva la pian. basme.— M-ar bucura dacă l-aţi ajuta pe rege să-şi schimbe ultima hotărîre în ce mă priveşte. ca să-ţi zdrobească ascensiunea politică de care e gelos şi se teme. zise Lascari. fără-ndoială . Nimeni nu şovăia. iar antisemitismul e un partid politic. la infinit.. tăcură. nici unul din.

comunism ? Ăştia ? repetă el cu dispreţ zdrobitor. Ieşi.?-. . cereau actele pietonilor. *' — Vodă e un prost că a pierdut un om ca dumneata. — Astă-seară. eziţi să-l loveşti. şi civilizaţia de. Şerban nu mai asculta. Maşini alunecau. Şerban se depărta şi încercă să asculte o convorbire. . departe. profesore dragă — zise bătrînul Lascari — că e perfect logic. La răspîntii.— Bine. cu capa de hermină sau de . ară-:..a armă. nu sînt complimente — urrhă bătrînul Lascari — vezi să nu te deochi ! Şi rîse iar. Şi se întoarse iar spre cei doi Lascari. Peste cîteva minute izbuti să se apropie de profesor şi să-i şoptească : rAş vrea să viu Ia dumneavoastră. posturi de sergenţi şi ofiţeri de poliţie. Dar cine să aibă energia de a aplica asemenea principii?'. sînteţj mai slabi cu ei ? rîse profesorul.— Şi fiindcă sînt mai tari şi mai periculoşi.'— Eşti un om preţios şi cu cea mai instructivă conversaţie din cîţi cunosc . Şerban Lascari spuse: . se opreau uneori în grupuri care se risipeau iarăşi. maşinal: /— Aş vrea. dar logică politică. Cînd ai de-a face cu unul tare. Cînd vrei.. Şerban murmură posac.. Cum stăm cu logica ?■•' — Ba află. sirena. Dar se gîndea la sine însuşi şi-l apuca spaima. în întuneric . îngheţat. tînguitor şi cu mînie. cu cîte un cap palid de bărbat cărunt în fund. — Dragă domnule Lascari. ori îl nimiceşti ori mai bine nu te atinge de el". Şerban se îndreptă spre centru. ca un grec bătrîn şi şiret.. să se retragă undeva. care era mareşal1 al curţii regale şi prieten intim al regelui. .... — Bine. ascultaţi cuvîntul unui om de bibliotecă. Trecătorii meigeau grăbiţi. Te aştept..— Da. M-arn mutat. să plece. în Principele. Profesorul ridică sprîncenele şi se uită la ceas: . dublate de jandarmi cu baioneta '. Profesorul îi zvîrli o căutătură cercetătoare... dar după douăsprezece. Domnul Vasilescu-Rîmnic şi alţii asemenea? Ăştia sînt oameni care să apere Europa. cînd vrei. maşinile aşteptau înşirate pe lîngă trotuar şi în văzduhul străveziu. numit Macchiavelli. nu de-a dumitale — filozofică.. -sau cu o cucoană în mare toaletă. care vorbeau cu generalul Ipsilanti şi cu un domn subţire şi cu faţa înlemnită în demnitate şi gravitate. 463 Urmă altă tăcere. dar deodată îi veni să fugă. în lumina becului 464 dinăuntru. gălbui sub candelabre. . — Mulţumesc. Şi-i spuse adresa.. îşi ceru şuba şi peste cîteva clipe era pe stradă. zise proîesoru-1. uitîndu-se la el mirat şi cercetător. care ştie mai multe decît spune. dacă nu mă înşel : „Dacă trebuie să loveşti in cineva. tîndu-l pe ministrul care perora cu chelia strălucind.să vă văd cît mai curind. vino pe la mine. murmură Şerban. ■. să spună ceva . urla. al nopţii de februarie. zise profesorul. dar nu era unde. ..

Titel Negruzzi ? Voi să se ducă la Capşa. Ar fi vrut să ri-audă murmurul dim-. prejuf: ■ \ ' '■■ ' ■ '■ '''. Lui Şerban Romano i se făcu poftă să bea ceva tare. ca peştii bolnavi din acvariul lui Fischer-Galaţi.■''"' — .. oscilînd deasupra lor. Iar pe străzile mari tropăiau bocancii grei ai batalioanelor de jandarmi. gazetarii. şi cu pădurea de baionete late şi lucioase. Becul din vitrină lumina slab. Şer'ban Romana şovăi o clipă.^. sînteţi mînioşi. întră. Cîte o cravată de mătase. Ii făcea oroare să intre la Capşa. Acolo.. ca nişte cuţite.. Se mişcau încet... monşer. prăbuşitele." ''■■■'..Urîaţi'! Urlaţi ! Ştiu...: dar nînă c-. ciocul meu. n-aveţî de lucrii. burţile prăbuşite pe genunchi. sulemenitele.. Da fi Ocupată'milităreşte. era verde-cenuşie. Lumina Capsei. apoi se depărtau în viteză şî nu se mai vedeau decit luminile roşii de la spate. moartă. ceru coniac şi-I bău repede. pungile sub ochi. uzina electrică e ocupată milî-' tăteşte. Binele etic. o rochie elegantă de culoare închisă luceau o clipă.. Ştiu! Ce potşa"fac. '•:'.. "---Bă :riu.. Dar pe cînd se apropia. prin perdeaua subţire de tot din geam.": ' ! ' '"■'. politicienii. Structura realităţii. în mantale albastre.tuncl niaie.'domnule.... mâi e mult. lăsaţi-rhă în pace: ştiu. stătută.vulpi albastre şi cercei sclipitori de briliante . gazetarii. rftîîne intră textilele. şi peştii cafenii parcă erau pe punctul să se topească în putreziciune. Cheliile gălbui. solidarizează. şi se uitau prin geam la ce era afară. cocotele stăteau şi se uitau pe geam.. tîmplele pleşuve. pe lîngă o coloană de jandarmi care mărşăluiau greoi pe Calea Victoriei: trop-trop-trop. şi fugi mai departe.. ttiăsuţă goală . .să se spargă .. cucoanele bătrîne.'. Deodată... privirile stinse sau luminate de lucirea1 dură a poftei de bani.... Şerban aruncă numai o privire la vitrină. ra apa stătută din acvariu. îşi lăsă. apa părea murdară. paltonul lîngă. în acvariu. eu? Eu.. . Ce-i de făcut? Ce trebuie să fac?" . oamenii de afaceri.eu intru la Capşa. căşti negre cu bold de alamă. ca dungile negre şi lucioase de pe pîntecul cafeniu şi moale al peştilor.. bancherii. fără să Se iiite împrejur. se opri. ochii morţi şi obrajii căzuţi. chiar şi paginile de titlu ale cărţilor deschise în fereastră păreau cenuşii. !'. în starea de tulburare bolnăvicioasă în care-l aruncaseră întîmplările ultimelor zile şi sirena aceea cumplită... ~îrit furioşi din' dauz'a! luî'Hitler1^-'şi uzina electrică! ' . dublele bărbii. ' ■ Vorbeau de la gură la ureche.' 465 îi venea să fugă mai degrabă decît să intre în cafenea. Peştii se mişcau slab. să se încălzească. ca într-un somn greu.. amorţiri..Fabrica „Belvedere" alntrat şi ea în'grevă. va e" foame. de !a o masă la glta.. babele.. burţile. D . '/.'/ -^ Nu. misiţii. Mesenii se-ntorseseră spre stradă şi se uitau la soldaţi. femeile uâoafe. Şerban Româno se gîndea :i „Adevărul. mort....o dată. literele titlurilor erau în lumina asta de un roşu întunecat... misiţii.. uşă şi se aşeză la q. trecu prin faţa vitrinei lui Fischer-' Galaţi şi văzu acvariul cu peştii bolnavi. în faţa vitrinei Capsei. se. Unde să se ducă ? Să-l întîlnească pe.

care părea a avea o duşmănie personală împotriva familiei Hohenzollern. iubitori de cărţi şi de artă — şi dintr-o dată. cu gîtul puternic de statuie atletică. iar nasul drept şi gura cu buze subţiri. de. bărbat de patruzeci de ani trecuţi. Şerban Romano era singur la o măsuţă rotundă.o parte şi de alta îi mai rămăseseră două tufe de păr creţ şi. din saloanele cărora acest om le aparţinea prin naştere. se spunea că avusese o poveste de dragoste în 1917 la Iaşi. şi Nicolae Prodan era departe de a se gîndi la ele.. amabil.. cu chipul bătrînului rege pe copertă. Omul acesta. în Nicu Prodan. care era mereu ameninţat de arestare pentru articole vinovate de lezarea maiestăţii regale. cu a cărui mătuşă. pecetluit pe frunte cu cifrele 1907. Acum lucrurile astea erau de mult uitate. În trei generaţii patima răzvrătirii slăbise în această familie de boiernaşi. 467 Augusta Hagibei. că arn îngheţat. adică pe la 1870. ochii erau de oţel albastru. Un bărbat care-şi lăsă la intrare paltonul cu guler de vidră neagră şi căciula care-i ţinea cald la chelie. Cine nu văzuse revista condusă de Nicoîae Prodan. sub sptîncenele stufoase. politicos şi cartofor pînă la demenţă ?). Ce mai e cu dumneata ? Dă-mi voie să şed la masa dumitale. din care picura sînge •— data marii răscoale ţărăneşti reprimate fără milă ? Cine nu văzuse pe coperta revistei ploşniţa cu coroană pe cap şi titlurile incendiare ale articolelor luî Nicu Prodan. chelia îi arăta forma perfectă a capului. Nu era nici una liberă. se uită împrejur. omul acesta care fusese să-l vadă pe Lenin voibind muncitorilor din Petrograd în 1918. strînse. iar străbunicul fusese paşoptist. ţuică fiartă. Intrase cineva. salută două sau trei persoane şi-şî căută din ochi o masă. zbîrlit ce începea să încărunţească . sub toate formele şi pe toate tărîmurile. Romano. vînjos şi musculos. înzestrat cu un dar arzător şi nimicitor al invectivei politice.. izbucnise. dar în realitate nu suferea decît de o sălbatică pasiune pentru libertate şi dreptate. dar din care fusese treptat exclus din pricina părerilor sale şi ă activităţii sale politice. şi bărbia energică nu trădau prin nici o sinuozitate pe omul cu multe aventuri şi pasiuni pentru femei. Şi se întoarse îndată spre Şerban . Omul acesta.. II cunoştea de mult. Era Nicolae Prodan. şi nepotul unui om care făcuse politică „roşie" pe vremea cînd liberalii mai erau numiţi „roşii" şi mai existau republicani şi revoluţionari în Ţara Romînească. îşi freca mîinile îngheţate şi întorcea Capul după chelnerul cu care se cunoştea de douăzeci de ani: — Costică.• Deodată simţi un val de frig. începuse la douăzeci de ani să îi spună în presă lui Carol I de Hohenzollern adevăruri care nu se spun decît înainte de-o luptă pe viaţă şi pe moarte. Şerban îl pofti. care era prieten cu Barbusse şi cu Romain Rolland şi care-l vizitasepe Gorki — era cel^care intrase la Capşa şi se aşezase la masa lui Şerban Romano. Intră frecîndu-şi mîinile învineţite de frig. fulgerător.. Era un om aproape scund.. Noul venit se apropie de el: — Bună seara. fiul unui fcarte corect colonel de cavalerie (cine nu-l cunoştea dintre 466 clubmenii distinşi pe nenea Costică Prodan..

dar în clipa următoare se frînse. care cred că nu fac nimic şî că beau cafele.. le dau la cap greviştilor — sau abia aşteaptă să joa^e pe cadavrele lor. Scrie. oasele rupte. să le aduci de mîncare greviştilor! Iar ăştia dimprejurul nostru. ..cei dimprejur. bălţile de sînge. se făcu aproape întuneric. unde stau oamenii care ne dau de mîncare şi ne fac fier şi unelte ca să putem trăi ! Ce faci aici ? Vegetezi. în vreme ce becurile se stingeau tot mai mult şi nu mai era aproape nimic pînă la întunericul desăvîrşit. fă-ţi-o! Apoi se aplecă peste masă: ■— Dă-mi un articol. apoi mîriiră. nu se mai zăreau decît filamentele roşii în globurile lăptoase ale becurilor. sau să le dai la cap î Să-i vezi pe oamenii modeşti. nemulţumite. mori! Ascultă-mă pe mine : eu văd ce-i în tine.. funcţionari. putrezeşti. scrie ce simte un om gîndi468 tor în faţa nesimţirii brutale şi dispreţuitoare. rosti vocea metalică şi bărbătească a lui Nicolae Prodan. pentru ca dumnealor să aibă lumină in candelabrele de la Capşa ! . belferi. fulgerîndu-l pe Şerban cu 'ochii săi de neuitat. să găseşti şi să proclami adevărul. — Eşti un intelectual — zise Nicolae Prodan — datoria ta e să cauţi. şi aruncîndu-i o privire romantică.. Ai văzut jandarmii cu baionetele la armă... căci becurile începură să lumineze tot mai tare şi în două minute reveniră la intensitatea dinainte. ' — L'nde să fiu ? — Cum..nu te lăsa ! Sus ! Locul oricărui om cinstit este alături de clasa muncitoare! Oamenii cei mai preţioşi ai veacului nostru. te sufoci. spune.... Spunea asta cu o certitudine bazată pe o simplă impresie. Murmurul din cafenea spori dintr-o dată — şi se făcu tăcere deplină. Era un om tînăr: poate că ideile generoase şi nobile găseau la el acelaşi teren primitor pe care-l găsiseră la Nicolae Prodan acum un sfert de veac. — înţelegi ce-a fost ? Ai simţit mîna unui muncitor pusă pe întrerupător ? întrebă Nicolae Prodan. de un singur etaj. şi-şi pregăteşte trupa ca să-i scoată cu baioneta din ateliere. Ii puse mîna pe umăr lui Şerban : — . In clipa aceasta becurile se roşiră. — Ai fost ? întrebă el.. care putea să farmece şi să hotărască la fapte eroice orice om.. datoria atît de des trădată în anii ăştia — tu. lumina slăbi. — Intră şi uzina electrică în grevă.. La celelalte mese cîteva persoane se întoarseră.. bărbat sau femeie.Romano. muncitorii. care-i lasă pe ăia să sune cu sirena. cu căsuţe. craniile zdrobite. confopişti. cum stau la coadă cu paporniţele... loviturile de pat de puşcă. suferă — din pricina ăstora ! Şi cu un gest admirabil de dispreţ îi arătă pe. unde? Singurul loc unde se zbate şi se irămîntă umanitatea autentică a Bucureştilor! Pe lingă Ateliere ! pe străzile alea largi. o baionetă înfiptă în mîna care trăgea de pîrgtrîa întrerupătorului. oamenii indispensabili. cu un ton de triumf. fă ceva ! In clipa asia există numai două lucruri de Făcut : să-i sprijini pe grevişti..

cu ochii albaştri scăpărînd de dispreţ. cu pungi sub ochi.. Şerban Romano simţea nevoia să fugă din tovărăşia acestui om care clocotea de indignare şi de invective biciuitoare. Se lovi de cîţiva trecători. dar în vreme ce din strănepoţii. .. Şerban Romano nu mai putea suporta încordarea asta . nu ştia nici el încotro.nţa pe-Prodan. de curaj fizic : — Vino. strănepot al lui Teii ! Vino. Prodan. îşi ştergea cu batista fruntea asudată şi se uita jenat împrejur.! exclamau indignaţi oamenii cu duble bărbii. şi aici— pretutindeni. îl aştepta nemişcat. îşi înhaţă paltonul şi fugi pe stradă.-■■.. se ridică. şi am să te văd pierind! Tell rămăse'Se cu pumnii ridicaţi. colecţionarule de cărţi care predici arderea cărţilor în stradă..Era. ciocnirea inevitabilă. cu pîntece prăbuşite. ce faci. pe alt ton. cucoanele bătrîne. şi-o să vă zdrobească ! Sînleţi condamnaţi ! Sînteţi inexistenţi ! Ascultaţi-vă muzica de înmormîntare cum urlă afară! N-aţî înţeles ce. Cellalt.. Te aştept. ■ . cu tufele de păr zbîrlite peste urechi. de surpriză încîntată şi veselă : — Şerbane. şi el era cel care-l arneni. asta e formidabil ! Ia spune. cu braţele încrucişate. omule de cultură care binecuvîntezi cuţitarii. şi credinţa asta nestrămutată a revoluţionarilor că ei vor birui în chip necesar ! Se sculă de la masă fără să mai aştepte sfirşitul scenei. la 1848 . cu capul în buzunar? Apoi.. oamenii care se înfruntă. om care învăţase liceul şi universitatea la Paris şi care avea o mare şi frumoasă bibliotecă. lui: Prodan sau Magheru sau din îndepărtaţii urmaşi* ai unuia din marii cronicari moldoveni din veacurile XVI—XVIII au răsărit în veacul al XXrlea intelectuali comunişti. Unul îl prinse în braţe şi-l întrebă : — Unde umbli aşa. Tînărul Christian Teii.-. un urmaş al conducătorilor re-.. Un bărbat tînăr. alergînd aproape. alegerea obligatorie. mai 470 scund.. . j^r Eu nu contez! Ideile revoluţionare nu se pot astupa cu pămînt... bolşevicule! Dacă nu-ţi ţii gura. cu aproape douăzeci de ani mai în vîrstă decît el. europeanule care predici romînismul hotentot.■ . Acesta izbucni într-un rîs sarcastic şi exclamă :•■•■. actriţele fără talent dar cu briliante. îl sfida. volutiei. domnule. . cu pumnii strînşi. . o să ţi-q umplem cu pămtnt! ■ ■ . misiţii. creştinule care nu crezi în Dumnezeu. înalt şi masiv. cher ami ? A. E nebun ! E bolşevic ! Trebuie arestat! Trebuie îînpuşcat. cu un trup cărnos şi greu.. de ironie. Era de un gust melodramatic. urmaşul lui Christian Teii era. „Ce se întîmplă cu mine ?" se întreba el cu spaimă. şi strigă veninos:. vrea să spună sirena aceea? încă h-aţi înţeles ? : ■r—.Şi-i arătă pe rnisiţii şi babele şi actriţele de varieteu şî gazetarii veroşi dimprejur. unul din fruntaşii fascismului. : — Ascultă.. încotro ? . Cei de la mesele învecinate se uitau duşmă469 nos la ei. dar tot ce spunea era adevărat. gazetarii şantagişti.ca şi Prodan. chel. . obligaţia să birui saii să dispari.de. . îşi dădu scaunul la o parte şi se îndreptă spre Nicu Prodan.. -: ..-.

" şi cu „Motorenwerke AugsburgNurnberg" ar fi mult mai puţin sfrînse şi cordiale. la miezul nopţii. urlă <notă> 1 E smintită de-a binelea. ■—• Dar nu te aşteaptă. vorbesc numai de el. şal alb de mătase. fac poezii infecte. tu eşti un tip profundC'mâ te văd şi stau de vorbă cu tine. într-o asemenea stare. eh?3 Nici nu ştii ce încîntat sînt. şi în afară de asfa. Şerbănică. îmi închipui. bîigui Şerban aiurit. cam băut. al Iui „Rheintmtall" şi „Allgemeine Elektrizităts-Geseltschaft"! Pentru un profesor de metafizică. A. mă simt altfel. cînd era beat. 2 M-aştept la tot ce poate fi mai rău. nu e rău ! E formidabil tipul i Se pare că mă-sa era vrăjitoare. Circulă zvonuri despre el. şi de obicei asta îl făcea plin de idei năstruşnice şi gata de a le pune în practică. prompt şi cu tărie Titel Negruzzi. — Nu face nimic. cu pălăria pe ceafă. în vremea din urmă. Şerban avea o anumită asemănare cu el. niei afaceri. 3 N-a sosit încă ziua cea mare ? </notă> . se pare că Despina Ipsilanti s-a amorezat de el.Era Titel Negruzzi. şi poate că de acolo venise marea dragoste a lui Titel pentru dînsul. nu ca noi ăştia. şi văzîn-d că vulpoiul bătrin ■nu marşează — de altfel e impotent. Nu ştiu. — Cu care profesor ? Cu Fănică ? Vin şi eu ! răspunse optimist. în-mijlocul unei pieţe din Charlottenburg. nu s-ar mai putea face nimic. ca mai în fiecare zi la ora asta. splendid"! Ştii că e din ce în ce mai interesant tipul. nici amor. şi relaţiile noastre cu „A.cînd te văd. elie est canipletement toquee !.G. să nu crezi că din cauză că sînt beat vorbesc aşa : altfel nu mi-aş permite să-ţi vorbesc atît de indiscret. bîigui Şerban Romano. le grand soir. nici politică. Ţin foarte mult la tine. Trebuie să vorbesc cu profesorul. transportat în lumea ideilor. sau ghicitoare în cafea. o ştii că din naştere e plină de sticleţi. in fine. ameţit şi înspăimîntat de starea în care se simţea că se află.E. Ce gust poate avea un profesor în general şi unul de metafizică în special ? Sînt curios dar şi îngrijorat: je m'attends au pire2. palton negru. află de la mine ■— nebuna şi-a turnat gaz pe ea şi şi-a dat foc ! Altele se sinucid pentru el. Ce părere ai de forţa militară de pe străzi ? Ce n'est pas potir aujourd'hui. a) consorţiului Krupp-Thyssen. şi pe un stîlp de fier cu bec electric. e un pericol public nea Fânică ■! Dar e un tip. o să-i spui că ai ţinut să vii 471 cu mine. mîinile în buzunare şi bastonul de bambus agăţat de mîna stingă. Titel era fericit la ideea că-l va vedea pe profesorul Niculescu. Ar trebui să tacă o dată sirena asta. A devenit în vremea din urmă reprezentant general pentru Balcani al uzinelor „Siemens". dar viaţa ar fi insuportabilă dac-am fi veşnic corecţi — nu s-ar mai putea vorbi. se urcase pe umărul unei statui pe Unter den Linden. Pe tine te aşteaptă. ah la lai e un tip formidabil ! Şi-a luat o casă nouă şi sînt foarte curios să văd cum şi-a putut-o aranja. Era. În clipa asta. în transcendenţă . prea sleit de frămîntarea din ultimele zile ca măcar să se poată împotrivi. — Nu ştiu unde mă duc. neserioşi şi aiuriţi . al lui „Motorenwerke Augsburg-Nurnberg". tu eşti un tip mai deosebit.

cu inima strînsă. Un servitor ri privi prin ferestruica zăbrelită din uşă şi le deschise.. era indirectă şi blinda. împins mereu de Titel Negruzzi. sus de tot sub tavan. şi jeţuri în formă de X : — Fănică aşteaptă pe cineva. sus.. cher anii. pretext : mintea-i era "prinsă eu totul de altceva. Maşinal. Şerban Romano era pe punctul să se prăbuşească într-un fotoliu. şi citi : — Patrologiae cursus completus. Astfel.. Şerban Romano intră maşinal. legate în viţel cafeniu-gălbui. ' > T turma mereu.. Le-a cumpărat acuma şi încă .. cu ferestrele ele sus cu arcuri rotunde şi colonete răsucite veneţiene." Şi era sleit de oboseală. îi venea să se aşeze jos pe marginea trotuarului şi să plîngă. nu dormise în ultimele patruzeci şi opt de ore decît un ceas. mă închid cu profesorul undeva şi-l las pe ăsta să stea.. Se hotărî să se ducă acuma la profesor . o să-l due acolo şi-o să-l rog să mă scuze. Printr-un efect de optică. cărţile aşezate sub izvorul de lumină erau mai puţin desluşit vizibile..472 sirena aia mereu şi o să ajungem să nu mai putem avea o'conversaţie mai serioasă. Şerban se împiedică de nişte maldăre de cărţi care-i ajungeau pînă la brîu. fără să-şi dea seama de nimic.. deschise unul din tomurile identice (erau sute şi sute). intrând în holul pardosit cu marmură albă şi neagră şi plin de lăzi sculptate. Şi-l trase după el pe scară în sus şi de-a lungul galeriei. avea să se ducă şi să spună că-l aşteaptă. se lăsă condus de omul care-i primise. Lumina pornea dintr-o cornişă. ajunseră în faţa casei cu zidurile tenouite cu calcio-veechio cenuşiu. cînd Titel K'egruzzi îl luă de braţ şi-l trase după el: — Hai sus. italieneşti. cu pălăria pe ceafă şi eu ochii strălucind de veselie. şi nu era simplă oboseală fizică. trecu peste şi dincolo de ele. trei din ele adunate în faţa căminului de piatră cenuşie cu fiarele lui complicate înăuntru. într-o euforie nemaipemenită. domnilor. Şerban nici nu înţelese bine. Domnul profesor a telefonat că veniţi şi vă roagă să-l aşteptaţi.. Titef Negruzzi şopti.. şi servitorul ne-a confundat. un ceas şi jumătate . acoperişul de olane ca în Italia şi deasupra intrării un blazon de piatră după moda spaniolă şi un felinar de fier arab. ci şi cumplită încordare a nervilor. Migne. E formidabil : o să-i facem o farsă. — Bună seara. „Cum să scap de el ?" se întreba Şerban Romano... într-o mare bibliotecă în care erau risipite fotolii de piele. „La urma urmei. răsturnînd cîteva pe jos. Hai să vedem cărţile.'. cu Tite! Negruzzi de braţ. Nu era în stare să născocească nici uni. Cellalt se aplecă. mult mai important. Cu mare greutate. zise el cu o mare şi inexplicabilă însufleţire. cu uşa de intrare rn ogivă gotică. O galerie cu balustradă de 473 lemn mergea de jur înprejurul încăperii la trei metri înălţime. Feciorul aprinse şi se duse să tragă perdelele. la galerie. n-avea a face că-l chemase pentru o oră mai tîrziu .

iar Niţă Ghiţă făcea la fel. spună ceva. doi oameni. să se ridice. rece: şi străină-: acesta era chipul celui de-al doilea tînăr. aproape că se înclină îri faţa lor. numai inele. care se mai simţea şi ridicol şi'. privirea albastră. cu ochii înfundaţi în orbi-v tele-i osoase.. Nu înţelegeau ce.' şi graţia emoţionată a unui cap de statuie. îl lăsăm să intre şi — deodată : cucu ! cucu ! Să vedem ce figură face. care nu părea să aibă mai mult de douăzeci şi cinci • de ani şi era îmbrăcat în aceeaşi mantie monahală şi militară în acelaşi timp . ceva între postavul cazon şi* posta'Vul'rasei: călugăreşti.. şi nici idee n-o să aibă unde sîntem. Numai că faţa. Niţă Ghiţă. Şi de. Sst! Vine! Vine ! cînd îţi fac eu semn. holbînd ochii la el. neobişnuit. cei doi de sus de la galerie îşi dădură seama că se petrece ceva ciudat. a lui Antinous. aşezîndu-se pe jos şi uitîndu-se printre gratiile balustradei.nu şi le-a pus în rafturi. bărbia colţuroasă. un profesor. poate unic. încercă să protesteze. Niţă Ghiţă. pe scăunelul ăsta. nitor şi grav . aici să stai. stil Bucureşti 1930.. tăcerile. Dar solemnitatea tonului. : . Şerban ştia asta. cassetone italieneşti.şi-i făcu semne să tacă..prea puţin călduros pentru acel februarie glacial . nu avea seninătatea nobilă.|. e normal. Aici . vlăjgan subţire în şolduri.. nu un portret al lui Fănică. păroasă. NrţaS Ghiţă cu mîinile tremurînd. ah ! covoare frumoase.' jenat. la primele cuvinte. osoasă şi dură. cu bocanci în picioare. ca şl cum ar fi spus cuvinte cuprinzînd mult mai multă viaţă omenească 475 şi mult mai multe înţelesuri şi urmări decît cuprind de obicei cuvintele. Fruntea îngustă şi încreţită. Şerban. dar cellalt îl împinse la loc 474 cu forţa. sufocat de suflarea lui Titel Negruzzi. Ne ascundem. Nu e mar-e lucru. felul de-a vorbi al celor trei. şi amuţi. Cellalt-era un om tot tînăr. hm. încoronat de o. ca părul unei: statui greceşti. mi se pare că ăla mare e cadou de la vodă . voi iar să se ridice şi s'. dar în oricecaz mult. aproape divină. Seauzeâ iglasul profesorului şi încă unul. se vedea pe ei că aşa veniseră din stradă şi tînărul nu era om să umble decît cu capul gol pe orice ger.. necunoscut. dar în cl'ipa aceea văzu cine. Anonim. bunăoară. cîntăm amîndoi „cucu !" Şerban. Dar nimic.' pămîntiu şi stăpînit de un simţămînt curnplit de intensă dar pe care Şerban nu-l putu ghici de la1 început. arhitectură modernă. Profesorul se uită la cei doi cu un fel de . Uşa bibliotecii. Nu-ţi poţi da seama ce-i cu el: e casa oricărui neguţător parvenit. mai supt şi" mai galben ca niciodată. cu gîtul rotund şi musculos şi un cap mic. claie de păr cîrlionţat şi buclat..se deschise şi intră profesorul cuîneă. ia să mai vedem: lampă de cristal de Murano — banal.. e unul din tei" veniţi cu profesorul. e un Ferahan unic. ci era îngustă. urmă el . adică sau fals florentin sau fals veneţian . şi haine proaste. au toate casele noi din parcul Jianu . Profesorul le arătă două fotolii cu un gest curte-. zise Titel Negruzzi. Cărţi multe şi bune." obrajii plaţi. şi-un fel de pardesiu larg de stofă subţire. şi lucitori. foarte frumoase . peşte nefericirea lui. care mirosea tare a vin şi-i vorbea de aproape. cu ochii arzîrid de friguri. totul îi făcu să împietreasîă1 unde erau.

... în anume cazuri. Plăcerea nu e ceva pozitiv. Niţă Griiţă şopti: — Asta e o concepţie creştină. ■dragii mei.. Voi sînteţi primii oameni ai acelui viitor întunecat. ■— Unde crucea va lumina în întuneric. virtute în stilul Renaşterii.. în Italia. dar cu o seriozitate sălbatici. cellalt părea că nici nu a -auzit vreodată de ceva care s-ar chema râsul.. dragii mei. spuse profesorul. .. mai tare decîi semenii săi. ve|i fi săvîrşit o faptă absolută şi veţi avea o trăire absolută. n-are fiinţă.. II plăcere nori e un ess-ere positioo. ai căror părinţi sînteţi voi. cellalt se uita fix la profesor. că voi.»'* Singurul principiu motfîc aî omului e durerea..blindeţe şi îe vorbea cu glas domol şi grav. — Da. murmură Niţă Ghiţă.. spuse profesorul. fiindcă voi şi cu mine tina sînleţi. trebuie să ne gîndim că instinctiv îl dispre|uim pe ce! care n-ar fi în stare. apărută la 1781). nu e de loc. — In vremea renaşterii. in loc să preţuiască intensitatea ei.nalu.„ Buciatul tăcea. E dezonorant pentru civilizaţia europeană că a ajuns să dispreţuiască crima. O vreme ai cărei vestitori sînt oameni ca voi doi.lui trebuie să-i împăcăm cugetul. mai puternici.. crîncen şi de lemn. ca o femeie îndrăgostită. — Nu vă mulţumesc. Deci. căci nu participă Ia transcendentă.. Eu sufăr de suferinţa voastră. evreiesc. Urmă o tăcere după acest cuvînt. iubiţii mei. ştia ce noi abia acuma aflăm.. căci criminalul este omul tare. Sintem făcuţi ca să suferim şi să ne izbăvim prin suferinţă. în clipa cînd veţi săvîrşi o faptă iremediabilă. Dar ce nu . Apoi profesorul urmă : <notă> 1 „Despre caracterul plăcerii şi al durerii...Nu vă spun ce fel de fapt. Crimi.. singuri vă veţi găsi caiea. o faptă care nu poate fi întoarsă sau dreasă.e în sine.. la absolut. înflorea tipul omului criminal şi-şi dobîndise propriul său soi de virtute. sîngeros şi tragic.. aristocraţiile. îngăimă înecat Niţă Ghiţă.. N-iţă Griiţă îşi frămînta mîinile tremurătoare şi pămîntîi . virtute fără „moralină". mai apţi pentru bine şi rău şi vor educa oamenii superiori. 'pentru cel ce-o săvîrşeşte. O vreme de războaie cumplite. să ucidă un om.. Kant. Mai tăcu citeva clipe. Vorbea greu. Dacă Niţă Guriţă era un om care nu rîdea niciodată. Durerea precede orice plăcere.. fi i-oîore precede ogni pmcere. ci în anumite cazuri... cu faţa . ce ne vor face mai sănătoşi. omorul nu e un -rău în sine. le ■subscriu cu deplină convingere: «11 sofa principia motor-e deffl womo e ii dolore. Scrie el într-un loc: „Aceste fraze ale contelui Veni ^în Sulf indole ăel plăcere e del doîore '.. veţi participa la absolut. Şi morala decadentă t burgheziei şi a democraţiei se face a nu şti că oea mai cumplită suferinţă e crima. virtu... Dar va urma o vreme de teribilă purificare a putregaiului democratic.. — Am vrut să mai vorbim cu dumneavoastră înainte. cu glas înecat. masonic. De fapt. cum spune Nietzsche." </notă> 476 — Dar eu vă spun.

cu faţa scofîlcită. cred că asta voiau. îngrozit. Poate că voiau să plece în străinătate. să se tncf. ţeapăn şi palid. cu ochii tulburaţi. Ii era ruşine (deisiue însuşi şi-i era frică de ce are. gura întredeschisă.. palid la faţă. Profesorul îşi recăpătase cumpătul. sau fără paisprezece." şi se încurcă. lucru ciudat. care arăta ora douăsprezece fără un sfert. bufnind pe podea.. Şerban Romano îl urmări pe Titel Negruzzi. cu o ciudată uşurare: — Da. se întoarse în bibliotecă . Şi se uită la un ceas de pe cămin. Totuşi. Şerban. Şerban era schimbat !a faţă.. se apropia de profesor cu mîna întinsă şi şovăind pe picioare. să se întîmple. Niţă Ghiţă i-o luă*şi o sărută. părea ostenit.. Titel Negruzzi. Da.. E mai bine aşa. Profesorul îi întinse mîna.. mult să-l vadă . o ieşire. şi c-aţi auzit convorbirea între mine şi aceşti doi studenţi ai mei. apoi cellalt. care. ■ — Aa ! răcni profesorul ca înjunghiat. căutînd parcă o scăpare.r~ dinţeze omului:. dar el. Cu o mişcare impulsivă. cele două mari . cu ochii itoari. părea gata să înnebunească. fără să-şi dea seama. şi bîigui scuze „pentru gluma stupidă a prietenului său. beţia.uzzi : adormise în fotoliu. nu-şi dăduse seama că e într-o stare în care.. spuse profesorul CU ufl zîmbet şters. Statură o clipă faţă în faţă. alb de spaimă. ei doi şi profesorul. Se ridicară amîndoi. se ridicase în picioare şi cobora zgomotos. N-am să te înşel: am să-ţi spun pe urmă ce cred.■ iute la Titel ^jegr. oriunde veţi fi mergînd. deodată.crispată ca a unui om care e gata să izbucnească în plîns. Cellalt. acestuia? Se uită . copiii mei. care îl admira foarte mult pe profesor şi insistase extraordinar de .. nervos. ai găsit metoda? Ai aflat adevărul ? Ai certitudinea ? v Şerban nu răspunse. da. bătrîn. Se uită împrejur. — Nu ştiu care le erau intenţiile.. Peste cîteva clipe. îşi trecu mîinile peste obraz.. e mai bine! — Da' de ce erau aşa de sentimentali. împiedicîndu-se de maldărul de cărţi: două tomuri căzură de sus printre zăbrelele galeriei. apoi spuse: — Nu-mi pare rău că aţi fost aici. Ii studia pe amîndoi cu o privire ascuţită.. înlemnise în poziţia de „drepţi". Titel Negruzzi se aruncase într-un fotoliu şi rîdea prosteşte. respirînd adînc.. i se accentuase. Prdfesorul se gîndi o clipă. — Plecăm.477 — Cucu ! Cucu! Strigă vesel Titel Negruzzi de Ia galerie... Cît stătuse sus liniştit. coane? Ce făceau ? Plecau în străinătate ? între'bă Titel Negruzzi bine dispus. întîi Niţă Ghiţă. Apoi se-ntoarse spre Şerban şi-l întrebă: 478 — Ei.. care nu-şi dezlipea nici o clipă ochii halucinaţi de la chipul profesorului. . luîndu-şi mîinile de pe faţă cu o mişcare fulgerătoare. Şi-i urmă pe uşă afară. Şerban Romano înainta. nefericit şi jenat. Şi rîse. şopti Niţă Ghiţă. Profesorul îi sărută pe amîndoi pe obraz şi le spuse: — Mergeţi cu bine. -■ •:■■■■■ i -• 1 — Dumneavoastră credeţi în lucrurile pe care le spuneaţi adineauri? — Nu vrei mai bine să-mi spui dumneata la ce concluzii ai ajuns ? zîmbi profesorul. jos în bibliotecă. Inima mea e cu voi.

Mi-e frică chiar că nu. Aceşti ucigaşi erau intoxicaţi cu haşiş.. din pricina drogului pe care-l mîncau. unsprezece rninute. Profesorul se uită la . ■ t>.. domnul Martin Heidegger nu e în stare să. Comedia s-a sfîrşit. Bătrînul din Munte.ceas. •! = 1— Mă îndoiesc că pot să cunosc vreun adevăr. departe de fotoliul unde.colţ al bibîioi tecii. toţi se retrag.. acuma a venit momentul să-ţi dai seama că nit'sS mai poate nimic în filozofie. Nici un european de azi nu mai are o imagine completă şi ferma a lumii şi nu mai ştie ce e bine şi rău. </notă> 479 are fiinţă. Rare capete de vigoarea dumitale am întîlnit. în De nihilo et tenebris^l că şi neantul ca şi întunericul sînt ceva real. In rîpele cu cedri ale Libanului stătea.. nu mă aşteptam să crezi aşa naiv în realitate.... . cu înţelesul scos din ce-au simţit creştinii de )a această sectă condusă de o căpetenie tainică. de barbar. ceva oa^re <notă> 1. ştiu ! gemu Şerban Romano.dormea Titel NegruZjzi. ceea ce-i făcea să nu simtă nimic decît visele lor feerice. Profesorul se aplecă spre el : — De mult te aşteptam aici. şi de împăratul Sfîntului Imperiu Romano-Germanic şi rege al romanilor. nu e în stare să găsească. zise liniştit profesoral. De cînd te cunosc. şi. --Ştiu.. încercau să-i ucidă pe monarhii cruciaţi. murmură Şerban Romano.. voi mai recepţiona realitatea aşa cum e. Cît despre ontologie. Optimismul lui creator. Mă gîndeam : ce om straşnic are să iasă din ăsta.. cortina a căzut.. Mă suf-» prinzi.. cercul s-a închis.. pe care ţi le-am promis o dată. Fredegisus din Tours scria. Ari. după ce-o să depăşească binele şi răul.-: cu tărie.Ei. adevărul şi falsitatea. Ascultă : pe vremea cruciadei minate în Ţara Sfîntă de regii Engliterei şi Franţei. îngînă Şerban şi dădu din umeri. La formaţia dumitale filozofică. şi-i trimitea să-i . vadă nimic decît neantul. dar nu mai crede nimeni în ele. Iţi spun: cercul s-a închis. Conrad d-e Hohenstaufen. . li se spunea pe arăbeşte haşişin.'. Bătrînul din Munte..adevă' ruri.? Ce să fac ? Nu pot să pun eu ceva acolo unde nu mai e nimic ! Nu pot reconstrui ! '— Nici nu se mai poate. trecînd prin orice primejdii. De atunci s-a răspîndit în toate limbile Europei cuvîntul de asasin. fiinţă nici în grosolană existenţă cotidiană.. într-un .. Ricard Inimă de Leu şi" Filip August. Despre neant şi întunecimi.. cu preţul chinurilor şi al morţii. "II luă de mînă şi se aşezară. Valorile etice sînt moştenite prin inerţie de la trecutul creştin .: arăta douăsprezece făr-â. mare sau mic. se încreMa să dea fiinţă nimicniciei. La anul 700 şi ceva. Negim-ed-Din-Ismail. $erban Romano se uită la el copilăreşte: — Credeţi că nu putem cunoaşte cu adevărat esenţa realităţii ? — Dumneata ce crezi ? — Eu. creştinii au fost uimiţi şi îngroziţi de secta ismailienilor care. după douăsprezece veacuri. în castelul Âlamout. cu consecvenţă totală. Dar ce să mă fac. nu îndrăznesc să spună cum e lumea. — Cum e ? întrebă zîmbind profesorul.

Era douăsprezece fără un minut. ■Apoi adormi iar. — A. mecanic. nu ştiu ce erau. cu creierii nebuloşi. cu ochii atît de tulburi şi o asemenea privire de suferinţă încît părea bolnav. în acelaşi timp dureroasă. Există' două mari învăţături. îl cunoşti ? — . la dezlănţuirea pornirilor iraţionale ale tuturora împotriva tuturora. desluşit de tot: — Totul este fals. Titel Negruzzi mormăi : — Ce e tapajul ăsta. nu să comunice cunoaştere sau adevăr ! Ai renunţat la gîndirea raţională.. 480 Profesorul zîmbi. negricios.. Profesorul îi aruncă lui . ai renunţat la o întrebuinţare.. Nu e aşa. fără să le dea nici haşiş. — Dar. bellum omniunt contra. domnule. pe care-i socotea el vrednici. Şerban nu se mai putea însă opri : — Ce le spuneai adineauri celor doi ?.. Era douăsprezece fără două minute.. ■— Ţi-am spus că există două adevăruri. domnule profesor ! urmă Şerban pe acelaşi ton surescitat. cu părul alb şi cu ochii bicolori şi rîse : — Nu. le hărăzea alt rost: pe acela de conducători ai sectei. sărind în picioare. un sunet de satisfacţie batjocoritoare — şi. căci nimic nu-i adevărat Apoi mai spuse: — Şi fiindcă totul e minciună. erau cuvinte înşirate anume ca să provoace anumite patimi sub481 umane. Pentru plăcere. la haos şi nimicire! — Da.. Se uită la ceas. Rîdea sec.. acolo se ajunge ! rîse profesorul.. atunci pentru ce să trăiesc ? întrebă Şerban Romano. Dar unora. Acuma rîsuî lui avea. cu un glas spart ce-l trezi pe Titei Negruzzi din somn. raţională a limbajului. ciudat lucru.. — Şi cum accepţi? Cum accepţi? ţipă ascuţit Şerban Romano. din ce în ce mai pe şleau: că ai abdicat de la principala funcţiune a omului gînditor. .. nu-l cunos-c decît pe unul din ei. şi-i lua la o parte şi le şoptea cele două mari învăţături. Apoi îi şopti lui Şerban Romano.. Era atît de galben.omnes. ce le spuneai era delir verbal. Rîdea fără nici un fel de veselie.. nu e o soluţie ! — Degeaba rîzi. — Nu se poate ! Nu-mi ajunge ! Asta nu e o soluţie ! exclama Şerban Romano. Nu e nimic de rîs ! Distrugerea gîndirii prin nihilismul dumitale e mai gravă decît distrugerea bibliotecilor de către barbari — şî o precedă 1 De cind ne cunoaştem.. privindu-l cu ochii lui alburii din care unul bătea în verde şi cellalt în galben. Ii chema la sine.? La demenţă. Pentru putere. şi unde o să ajungj. — Pentru ce vrei.. rîse profesorul. . nici speranţa linei vieţi în grădina lui Allah . îmi spui mereu acelaşi lucru. Se uită la ceas.. . totul este permis. Pentru putere.ca pe un om primitiv şi pasionat.îndeplinească planurile pe asasinii îmbătaţi de visurile lor încurcate şi strălucitoare. aceea de a cunoaşte adevărul! ■— Da. găunos. Profesorul se uită 3a el. am abdicat. .

Şerban O privire grea. atletic şi cîrlionţat. De ce nu eşti marxist ? Şerban îl privi cu gura întredeschisă şi cu un aer nătîng. in lumina gălbuie. Din mulţime. servieta căzuse pe jos şi sîngele alunecă pe sub ea. ie puse în. se îndreptară spre domnul cu guler de blană. strigătele de hamali şi huruitul cărucioarelor cu bagaje şi poştă. la cei doi asasini. buzunarul. Profesorul se uită la cadranul pen* <notă> 1 O a treia nu există. eu am tras concluziile cele mai consecvente şi mai radicale din gîndirea timpului meu. care murea sau poate chiar murise. Văd că iraţionalismul îţi displace. intra în Gara de Nord. Aceştia se supuseră cu o ciu^ dată docilitate. cu guler de blană la palton. cînd se dădu jos dintr-un vagon de clasa întîi un domn între două vîrste. Profesorul. care căzuse jos şi ale cărui mîinj şi picioare se zgîrceau. obosită şi zise : — Domnule Romano. maşinală. Nu există la ora asta pe întreaga suprafaţă a pămîntului decît două atitudini consecvente în faţa problemei generale a filozofiei : iraţionalismul sau marxismul.. trenul de la Cluj.paltonului. Apoi mulţimea începu să se siringă împrejurul omului împuşcat. cu ochi albaştri. mai mult neştiind ce face. Ce! cu servieta şedea pe scara vagonului şi gemea. pistoalele din mîinile ridicate. duri . care se oprise şi în Sinaia. murmură el. Ochii deschişi i se stinseră încet.. Tertium non datur '. întrebă : — Ai găsit atunci o a treia soluţie. iar Şerban un student care nu ştie materia. pierdut. ţinîndu-se de pîntece. reci. Pronosticul meu a fost greşit. pe cînd apărea de sub el şi se prelingea pe pavajul peronului o dîră de sînge.. </notă> 482 dulei. inertă. Era douăsprezece fix. Cellalt le luă. întîi violent. uitîndu-se palid de groază la cei din jur . Nici cald. Cel cu mina în buzunar scoase un pistol şi răcni „mîinile sus !" cu glas spart de frică. şi începu să ţipe: . Tăcu. Profesorul rosti fără să apese prea mult pe cuvinte. Urmă o tăcere. unul galben şi cu ochi negri. Pocniturile seci ale focurilor de pistol făcură deodată o mare tăcere în care se auzea numai sirena uzinelor în grevă. febrili. parcă pe altă lume. scoaseră pistoalele din mantalele cafenii şi începură să tragă în el. mai bună ? Parcă era un examinator sever. apoi dince în ce mai slab. altul mai înalt. dar cu un dispreţ total : — Nu eşti atît de tare pe cît te credeam.. • în aceeaşi Clipă. devenit dintr-o dată rece şi tăios. nici rece. se desprinseră doi tineri. Se îndreptau grăbiţi spre ieşire. urmat de un altul ce ducea o servietă şi de un altul care umbla cu mina dreaptă în buzunar. mirosul" de fum. apoi se aşeză în fotoliu şi dădu din umeri: — Nu pot. pasivă. Călătorii erau puţini. şi rămase cu ochii la ceas. iar gura îi înţepenea într-o strîm* bătură ce arăta dinţii. Şerban dădu din cap. de lîngă unul din pilonii de fier care susţin acoperişurile peroanelor. Se uitat* fix la ce] de pe jos.

le auzea motoarele huruind. Se trezi deodată cu inima bătînd înnebunită. Şerban Romano se plimbă prin casă ca într-o închisoare. Era o mare. Ar fi putut fugi uşor. E ora zece. Telefonaţi la preşedinţie! Telefonaţi la palat l Cineva scoase un ziar din buzunar şi-l puse peste faţa ministrului. Iară trecea unul. Sirena nu mai suna. Dar stăteau acolo. sau poate în zvîrcolirile morţii. zise Vasile. Nu se opri nici noaptea. adunate ghem subsuoară. — L-au omorit azi-noapte pe domnul Vardalâ la douăsprezece noaptea. din pricina sîngelui mult scurs pe feţe. Nu se putea vedea care era Niţă Ghiţă 484 şi care era cellalt. paralizaţi.. din cînd în cînd.— Un doctor ! Sergent! Sergent! Ce staţi şi vă 483 uitaţi? Un doctor! E domnul ministru Vardala.. uriaşa tăcere. Nu se putea şti de cînd nu mai suna. aşteptînd. trecea o coloană de camioane. veni să-l trezească pe stăpînu-său ca de obicei. Vasile. Apoi unul începu să claxoneze. Toată ziua aceea. Şerban Romano îl sună şi cînd intră. la lumina reflectoarelor. de fiecare dată.. fotografiile asasinilor. aţipi. unde fuseseră anchetaţi. cu găurile făcute de gloanţe. VII În a treia zi a' grevei (sirena nu încetase şi jelania ei ameninţătoare hohotea asupra oraşului). în zori." Păreau două pachete . spre închisoarea Malmatson. cu chenar negru). „Pe eînd erau transportaţi din arestul Prefecturii de poliţie. II lăsă să doarmă. îmbrăcat cu paltonul pe el. şi Şerban îl recunoscu pe Niţă Ghiţă şi pe cellalt. li se grămădiseră hainele pe ei. Nu se mai zguduia casa. conaşule. Erau multe. îl privi cu ochi umflaţi şi tulburaţi şi-l întrebă ce e. Cei doi asasini stăteau şi asistau . aţipise. pe ealdarîmul unei străzi. fotografia cadavrului gol pînă la jumătate. Erau camioane grele. Asta nu-l ajuta pe el cu nimic. Articolele de fond cereau măsuri drastice pentru apărarea ordinii de stat.. tăcerea îi era indiferentă. în cădere. Dar . în gară. Pe sub balcon. In ziare (ediţii speciaîe. Dar peste zece minute. feciorul. Şerban se aşeză pe pat. nu vorbi cu nimeni şi. încetase şirul. şi li se vedeau cămăşile. dar ii găsi trîntit pe pat. V-am cumpărat toate ziarele. aproape că nu se mai ocupa nimeni de ei. simţea cum se zguduie caldarîmul şi clădirea. De altfel. Se ridică şi începu iar să se plimbe. Mîncă puţin.. în semiîntunericul zorilor acelei zile de februarie. Nu se mai terminau. apoi fotografia celor doi. Nu ştia cît dormise. Şi deodată îşi dădu seama că e tăcere. după somaţiile legale. şi încă unul. condolcanţele oficiale. cu capul în mîini. se dădeau portretul răposatului demnitar. încercaseră să fugă de sub escortă şi fuseseră împuşcaţi mortal.. Şi iarăşi unul. raportul medicolegal. In dimineaţa următoare (a patra zi a grevei). pentru a tresări din somn numaidecît şi a-şi începe iarăşi plimbarea ca de animal în cuşcă. necrologul. Capetele le erau de nerecunoscut pe fotografie. pe stradă. — Credeam că vă sculaţi.

Trase şi perdelele. Cineva strigă ceva. Dormeau cu feţele în sus. Coloana de camioane trecuse. „Trebuie să fie grozav de obosiţi". Pe trotuar se adună un grup de patru-cinci trecători. şi cu puştile în mină.. ştia că-i mai rămînea' un singur' lucru de făcut: neputincios să' găsească adevărul şj binele şi apoi să le realizeze pragmatic în viaţa lui personală.. erau morţi. II obosise totul. Claxona probabil ca să se oprească şirul de camioane sau măcar cel din urmă. Şoferul terminase. tot maşinal... Tîrziu. Dar în zadar : nu se vedeau pe stradă. În februarie! „Ce rezistenţă la oamenii ăştia !" murmură Şerban Romano. Claxonul amuţi . se duse la sertarul unde aruncase pistolul cu vreo trei zile înainte. faţă de taina echivocă a Valentinei. nu avea decît senzaţie de lipsă. cu jandarmii lîngă el. Se gîndi : „Sînt morţi !" Da. feciorul : voia să stea singur. Aşa de obosiţi că unul dormea cu faţa în jos.claxonul mugea insistent. Nu se mai termina cu claxonul acesta. in locul braţului şi a mâinii. ca o chemare. cu fetele pămîntii. care le lăsa numai capetele afară . riu mai pot. „Trebuie să fie muncitori". Luă pistolul. Se dădură jos şi doi jandarmi în uniformă albastră. un colţ 485 era chiar tras şi le acoperea şi-capetele unora din ei.. murmură el singur în odaia în 486 care plutea lumina cenuşie şi rece a dimineţii: de iarnă. îngheţat.. n-o mai simţea . Stătu multa vreme. încăpăţînat.. — Nu mai pot. nebărbieriţi. şi totuşi omul dormea. nu kaki ca a soldatului. cu faţa cam colţuroasă. ca de plumb.. trase siguranţa. pe cînd maşina enormă se urni. se gîndi maşinal Şerban Romano. faţă de hăul negru şi monstruos al necunoscutului pe care nu-I putea birui cu mintea.. I se vedea ceafa. de absenţă. Oameni simpli. Dădu afară pe Vasil'e. Rămăsese doar ultimul.. capul. II cuprinse o mare. apoi faţă de lumea aceasta complicată în care problemele puterii şi ale dreptaţii'se rezolvau cu focuri de armă şi cu camioane pline de morţi. •. Un băiat bălan. şoferul (un soldat) se dădu jos. acoperiţi cu o prelată mare. Şerban se întoarse în odaie. Dormea drept pe nas... ■• • ■--. şi închise ferestrele.. ridicară capota şi începură să se uite la motor. Nu. Chema pe cineva ? Ieşi în balcon. Acesta avea şi o pată de sînge pe obraz: cursese din colţul gurii. Apoi inima îi stătu o clipă şi i se păru că totul se înnegurează împrejur. Camionul era plin de oameni culcaţi. Era fără putere faţă de tot. Se urca la volan.şi plecă. frumuşel. iar mîna parcă-i dispăruse. care dormeau. îl armă şi şi-l îndreptă spre tîmplă. oprit sub balcon. Deodată. Unii cu ochii deschişi. să vadă ce e. lăsînd în urmă miros de benzină şi un nor de fum albastru în aerul rece. Camionul era plin de morţi. minciună făcută carne. pistolul i se păru greu. Era obosit. şi să lupte ca să le impună în viaţa publică — să părăseasr că partida ca un om de . obosit. Toţi erau cu capul gol. se hotărî. o nesfirşită oboseală.. îşi zise iarăşi Şerban Romano. Unuia îi venea peste gură.

feciorul. îl anunţă că a venit Tîţel Negruzzi. Din cînd în cînd îl apuca deznădejdea. începu sa facă să sară din ţeava cartuş după cartuş. ridicînd sprîncenele. Şerban Romano se duse şi se trînti pe pat. altă dată. Făcu o. 487 — Ce frig e la tine. • Şerbano Romano se uită prin colţurile odăii.. vinovat.. Cucu ! Cucu ! Hein ? înfiorător. să se ridice. Acolo e o veselie colosală! A venit VasilescuRîmnic. să nu ni se suie ăştia în cap. încîntat... încălzim. Apoi se. dar Vardalâ a făcut prostia să-l lucreze pe profesor la vodă...... domnule.. şi profesorul.. mă înfior. îşi apăra viaţa de propria iui conştiinţă. îmbrăcat în hainele mototolite. cu un bărbat tînăr după el . .cinste.. în ceasurile astea. încă o stavilă : operaţia încărcării pistolului.. Hai. Se apăra acuma . cu.. baie şi. şi adormi.pe care-l ţinea în palmă. pe domnul Eftimie Popa. se hotărăşte viaţa lui. . foarte satisfăcut. cînd mă gîndesc. dar în fine. Era prea lucid ca să nu-şi dea seama că acum. Alurmură : — Să poftească. mănuşile pe un scaun : ■ . între genunchi. douăzeci şi patru de ore în şir.. Mă.. brr. fără să se uite unde. — Tot o să mor. monşer ? Mai circulă ? încă nu e arestat ? întrebă Titel Negruzzi. Vasile intră iar : — Vă caută domnul Prodan. — Să poftească.' Titel Negruzzi era volubil.. josnic — murmurînd în tăcere: ..... greva s-a terminat! Pac! Pac! Pac! Sau curăţat cîteva zeci de grevişti. cu faţa osoasă. Mi-e foame. Ipsilanti-Telescop e numit general de divizie. . Dormi adînc. îşi trînti pălăria şi. Puse totul la loc într-un sertar. îşi freacă mîinile. Ţi-1 prezint pe tovarăşul. şi ameţit. Şerban Romano dădu din umeri şi rîse singur — un ris ruşinat... să mîncăm ceva. de parcă-ar fi căutat ceva. Se uită la pistolul. Dar nu era în stare să se adune. . ochii carn sticloşi (băuse ceva de dimineaţă) şi. şi-aşa. conaşule.. monşer! Hai la club să ne . Romano.. tînărul era slab. .. . cînd ieşi. deocamdată totul e perfect. trezi. Vasile. Nicolae Prodan intră valvîrtej.. Cu paşi grei. De ce să mă grăbesc ? murmură el în tăcerea odăii pustii.. cu un gest osW nit şi fără putere. pînă goli pistolul — ca şi cum ar fi vrut să pună între el şi ispita sinuciderii. unul din cei mai talentaţi scriitori din generaţia tînără. limpezi. dar puţin. ochii i se îngreunară. O viaţă pierdută. zise Prodan repezit. ca un animal. Asta era singura soluţie-... pe jos.. — Bună ziua. Ridică încă o dată mina. Ca şi cum ar fi trebuit să se dezvinovăţească faţă de cineva care era acolo în odaie cu el. capul i se tulbură. Fără să-şi dea seama. şi-o lăsă iarăşi să cadă. Un zîmbet slab îi apăru pe buze. Iţi închipui : Vardalâ îl concura la locul întîi în partid . încuie şi aruncă cheia întrun dulap.•. şi un pardesiu subţirel fluturînd pe el.. cu nişte ochi sensibili. ca de bătrîn.. — Prodan ? Ce caută la tine. la club. şi-aşa..-.

şi nu e ! E. unele cu zece puncte ! Ofer şampanie şi pe urmă mergem într-o boată. împingîndu-l pe cellalt înainte şi trîntind uşa de se zguduiră geamurile. Trimitem o scrisoare de protest tirturor agenţiilor de ştiri din lume şi'celor mai mari ziare din Europa. — Herr Doktor. asemenea. urmă el. Şerban era în halat de casă de mătase verde. şi obraznici ! zise Titel Negruzzi. Au iscălit pînă acum două sute de intelectuali . Se-ntoarse în călcîie şi ieşi.. zu Befehl'. întorcîndu-se. tu ai relaţii cu universitarii nemţii. că a fost la înălţime! Noi ştim să rezolvăm problema muncitorească ! Domnilor. şi cu căciula in mînă. ca un om care n-a auzit insulta şi nu se simte umilit: — Ce zici de o sticlă de Chambertin şi de nişte icre negre ? întrebă el.. gheneralului. apoi împinse îndărăt hîrtia pe care i-o întindea Prodan. Ce am eu cu toată afacerea asta ? — Cum. domnule doctor ! </notă> 489 şi prinţul Ipsilanti. dacă aveţi titluri şi acţiuni şi aţi jucat ă la hausse pot să vă felicit: Bursa e vioaie. — Ăştia sînt nebuni. ce ai ? explodă Prodan. Ce înseamnă. şi Cezar Lascari. cu vidră la git... legaţiilor străine... lasă-mă... zise plictisit şi jenat Şerban. Să mă lăsaţi ! Sa mă lăsaţi să trăiesc I — Şi-n schimb tu-i-laşi pe muncitori să moară! Schimb de servicii! exclamă batjocoritor Prodan. Eu vreau să fiu lăsat în pace. coane Bubi.... cu totul altceva — ca toţi din specia lui! strigă Prodan cu o strîmbătură de dispreţ. — Domnule Prodan — murmură tînărul cu pardesiul — ce.. picior peste picior şi cu ochii pe pereţii tapisaţi în mătase galbenă. ? — Coane Nicule. totul era uşor. iscăleşte protestul şi scrie-le o scrisoare personală! 488 Vorbea cu pasiunea şi simplicitatea lui obişnuită.. cu ochii albaştri fulgerînd. . Apoi continuă : — Dragul meu. zise Şerban Romano aproape umil.. de.. ai văzut ce crimă s-a făcut cu greviştiiAm alcătuit un comitet pentru o acţiune de protest.. spune-i fratelui dumjtale.. dar crezusem că e un om. elegant şi încîntat :.Se uită la Titel Negruzzi... să cerşim iscălitura dumnealui ? — Nu. Eşti om! Eşti cetăţean ! Eşti intelectual ! — Nu sînt nimic.. Din sticla de Chambertin se făcură zece.. veniră <notă> 1 La dispoziţia dumneavoastră. Şerban Romano se sili să pară calm şi nepăsător. toate valorile au crescut.. O să ajungă la puşcărie. . Prodan în paltonul lui negru.. care nu se ridicase din fotoliul unde fuma... — Ei. — Cum ? Ce ? întrebă Prodan supărat. normal. şi trebuia făcut numaidecît — pentru libertate şi justiţie ! Şerban Romano se uită iar prin colţuri.. Nu mă amestec..

verişoara lui Şerban. cu briliante atîrnîndu-i de urechi. l ': ■'■■'■::: ' — Să trăiţi. pusese o rochie de voal .. acum cu poleiala stinsă. Dar atîta tăcere! Un asemenea gol înspâimîntător deasupra oraşului! Şerban Romano se cutremură zgribulit în blana-i scumpă. conaşule. împleticit: — Da. Fănică Nicu'escu era minjit de sîngele lui Vardalâ.. îşi învîrtea degetele şi privea mulţumit în jur. vorbim politica. cu un aer indolent şi adormit şi vorbea cu un Ipsilanti care trecuse la catolicism. Şi începu să salute lumea din salon. nu mai vreau. 490 — Da... nimic serios ! * A doua zi.. Se auzea huruind stins un tramvai. devenise abate şi căruia bucureştenii snobi. Ainsi va le monde\ îşi zise Şerban Romano zîmbindu-şi strîmb sie însuşi : Wilhelm Meisters Lehrjahre sau Educaţia unui umanist.. monşer. cu mîinile încrucişate pe burta-i rotundă.. era mînjit şi de sîngele celor doi asasini pe care el îi trimisese să-l ucidă pa Vardalâ. şi nici măcar generalului iezuiţilor sau superiorului vreunui alt ordin călugăresc.. Co. Pe stradă.. Scarlat le cocii şedea într-un fotoliu. trecu pe lîngă maşinile lungi şi negre oprite de-a lungul trotuarului străzii Culmea Veche : şi intră pe poarta cea mare de fier forjat cu suliţe aurite la vîrf' pe vremuri. orbitoare. care murmură :■■■■■' ■■. seara. gălbejit.. apoi se stăpîni şi urcă scările spre anticamera cu ficuşi şi glastre de Capodimonte. şi mai multe cucoane pe care Şerban le cunoştea şi printre care zări cu o bătaie de inimă pe Valentina Scarlat. se zăreau sclipind din sute de lacrimi de cristal lustrele cele mari din salonŞerban îi dădu blana bătrînului Nicolae.. iar Elvira Vorvoreanu. valetul lui unchiu-său. rochie de catifea panne. îi spuneau monseniore. in întunericul albăstrui al nopţii de sfîrşit de iarnă în care sclipeau cîteva stele.. Valentina era strînsă într-o rochie strimtă care se lărgea numai de la genunchi în jos aproape într-o trenă . îşi dădu seama că deasupra oraşului pluteşte o mare tăcere. departe de cel care fusese el mai acum doi-trei ani. Erau acolo şi Vasilescu-Rîmnic.. dar să nu mai vor... Sosi cu oarecare întîrziere.pacii uscaţi şi negri îşi întindeau ramificaţiile subţiri. fu invitat de unchiu-său Şerban Lascari la un dineu de douăzeci de persoane. şi generalul Ipsilanti şi Elvira Vorvoreanu. nimic serios ! Nu mai pot. violet.. deşi asta nu se spune decît unui episcop. ■ — Cum ? Şi se uită holbat la bătrînul fecior .A venit toată lumea? — îl aşteaptă pe domnul profesor ■ Niculescu. Pe ferestrele cele mari ă la francaise străbătea lumină . spre cerul albastru.. ofilit. ţipătoare intre hainele de seară negre ale bărbaţilor. Şi nenea Şerbănică îl invită la masă. Nervii aţiţaţi de alcool simţeau. Nevasta Iui Şerban Lascari era în crepe de Chine. da. cam friguleţ. firişoare de cărbune. galbenă ca lămîia. cu ochii umflaţi de beţia din ajun. Bătrînul Şerbănică Lascari.. dureros lipsa a ceva "nedesluşit..Şerban Romano zise. arhiepiscop sau cardinal. simţind mereu nevoia de titluri sonore. care făcuse în ultimele luni de zile o cură ca să slăbească şi să devină albă.

— Da. priveau cu un fel d-e fascinaţie în ochii bicolori (unul verde tulbure.. figura osoasă şi brutală. noul secretar al ambasadei germane. să nu-şi aducă aminte? îi întinse totuşi mîna şi se înclină zîmbind.. roşii. cu spatele gol şi două <notă> 1 Aşa-i lumea. De la o vreme. Abia se întorsese şi dădu cu ochii de profesorul Niculescu . comme vous le dites si bien. altul galben tulbure) şi la zîmbetul uşuratic şi cinic al profesorului. excelenţa asta (şi-l arătă pe Vasilescu-Rîmnic) îmi spunea că .. Devenea vesel şi uşuratic. să le inspire. pe măsură ce simţea că începe şirul d-e asasinate pe care avea. cîte un cuvint atît de ordinar. îi va da mîna ? Crezuse că a isprăvit cu toate lucrurile acelea. Şerban. Eîvira cu un aer degajat şi calm îşi scutura scrumul ţigării din capătul unui fume-cigarettes de chilimbar de două şchioape şi urmărea pe sub genele-i lungi. încît pîna şi bărbaţii rămîneau sufocaţi. </notă> 491 mîneci lungi negre. fusese îndărătul asasinilor lui Vardalâ. stupizi. ministrul Vasilescu-Rîmnic şi generalul Ip492 silanti — iar ei care ştiau acuma (nu se putea ghici cum. Ulrich dădu din cap sec şi milităros şi rîse grosolan — poate obraznic. încadrate în cîte şase brăţări late de aur cu pietre semipreţioase. cînd o salută. privirea excitată şi admirativă a bărbatului pe care voise să-l intereseze şi care se gîndea cu poftă : „Ah ce femeie!" Elvira vorbea cu un bărbat subţire şi înalt pe care Şerban Romano nu ştia unde l-a văzut. unsuroasă. neamul. ' zîmbi rece Şerban Lascari. cu o politeţe levantină. cu cearcăne adinei şi vinete sub ochi. apoi conversaţia continua ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat. — Numai ei pot salva ţara. rîzînd ciudat în acelaşi timp. ca ameţit de o beţie. părea că neîncetat rîde de propriile sale cuvinte. verzi. ochii albaştri. N-ar fi mai simplu să nu mai reînceapă. cicatricele cele mai recente i le făcuse el. zise cu tărie Fănică Niculescu.. se lăsa atunci o mică tăcere. Şerban Romano nu stătu cu ei decît un minut sau două şt se depărta. Uite. era cenuşiu la faţă. ai lui Ulrich de la „Hopfenperle". Se uita drept la oamenii cu care vorbea — Şerban Lascari. crăpate de sus pînă jos.. rîde de cel cu care vorbeşte şi rîde de sine însuşi. ea-i spuse : — Domnul LJlrich von Heck.. pe rînd. dar toată lumea aflase) că el. de care singur se înspăimîntă : — Dar ne cunoaştem de mult.. neamul şi credinţa de bolşevism. ce lăsau să se vadă braţele-i fine şi rotunde.. piperată ca şi vorba Elvirei care spunea din cînd în cînd cu nepăsare cîte o porcărie. Podoabe barbare. — Ştiu că prietenii dumitale politici — îi spunea Şerban Lascari — sînt interesanţi.negru... Fănică Niculescu. plecate. credinţa. albastre. reci. Şerban Romano recunoscu uimit obrazul stîng ciupit de cicatricele duielurilor studenţeşti. de o grosolănie voită.

Şi ce frumos bărbat e neamţul:. Şerban Romano avea locul între El vira Vorvoreariu şi prinţesa Ipsilanti... o cucoană de patruzeci şi cinci de ani. uitîndu-se în neştire la Valentina Scaiiat şi aducîhdu-şi aminte de discipolii Bătrînului din Munte. cu părul cănit care părea de cîlti. Şerban Romano stătea primprejurul lor. cu nasul strîmb. străbunica ei. toţi erau plini de sînge.. sala era luminată cu luminări şi era intactă de cînd se..dăduse acelaşi concert.. osoasă şi mică şi urîtă. </notă> 493 sească abia pe la douăsprezece. Erau atît de frumoşi! şi atît de tineri ! zise ea cu exaltare. dirija Toscanini. — Ce curajoşi au fost.." Şi porni spre sufragerie. în fine. peste Şenban — doi oameni singuri. sînteţî oameni de înţeles.asasinii. Elvira urmă: — La Hecii ăştia.. era o operă de Monteverdi. cîteva locuri în Cameră. ei (prin ei înţelegea partidul politic al lui Vasilescu-Rîmnic) v-ar oferi alianţă electorală.. de altfel nici nu e atît de greu. . — Cum poţi vorbi aşa? întrebă indignată doamna Ipsilanti. cînd îl auzi pe Şerban Lascari că spune : —■ Mai vine domnul Van N-arredom. pierdută a doamnei Ipsilanti cînd vorbise de înfăţişarea şi vîrsta juvenilă a celor doi asasini. trebuie să mă port şi eu ca toată lumea . Şerban Romano tăcu şi nu-şi mai. între aceleaşi oglinzi în prezenta lui Monteverdi. ■<— A. de geambaş care apreciază un animal de cumpărat sau de vtndut. acum trei sute de ani! Era extraordinar. care vorbea cu Ulrich von Heck.. mi-a telefonat ca să-mi ceară permisiunea să so<notă> 1 Cum atît de bine spuneţi. zîmbind. am asistat la un concert de muzică din maiştrii vechi — -nu. Dar nu se observa nimic. Pe braţele ei clincăneau brăţări de diamante în filigran de argint. în plină gară. Ce zici ? Fănică Niculescu rîse superior şi rece : — O să transmit discipolilor mei oferta dumnealui.. Elvira avusese un ton negustoresc. zise Elvira. — Aia care l-au omorît pe Vardaîâ. moştenite de la domnita Ralu.dacă aţi oferi garanţii că. la castelul lor de Iîngă Saizburg.. Spre deosebire de exaltarea visătoare.. închipuieşte-ti — îi spunea aceasta Elvirei. în aceleaşi mobile. Aşa că mergem la masă.. dar abia tîrziu . Totul era plin de sînge.. Mă mir că din nişte <notă> 1 Valentina e încîntătoare. „Sînt ridicol. Din cînd în cînd se uita la Valentina Scarlat. nefireşti. ministrul plenipotenţiar al Frieslandei la Bucureşti. — Cine? întrebă Şerban. scoase nasul din farfurie. probabil — îşi zise eî — am valori etice anormale.. Elvira rîse : — Valentine est charmante '. după cum vezi.. Se bate lumea pe amiciţia noastră. zise maşinal Şerban.. Acesta spunea ceva care-o făcea să rîdă alintat...

şi începu să bea. ofereau în partea de jos spectacolul unor picioare goale în ciorapi şi jartiere şi izmene. la dreapta gazdei. Fănică Niculescu avea picioare strîmbe. şi înainta spre locul care-l aştepta. putere şi bani. ce castel... cu <notă> 1 Bani şi putere. o.. restul e nerozie ! </notă> 495 desăvîrşire corecţi în partea de sus. ţi-am spus să nu umbli după fleacuri.. zise Şerban. rîsetele erau mai stridente. domnul Van Narredon rămase în prag şi un zîmbet fericit apăru lărgindu-se treptat pe faţa-i grăsulie şi roşie.. te mai ocupi de fleacuri ? Ai înţeles ce e real în viaţă ? Sau mai apreciezi valori teoretice ? : • — E. Geld und Gewalt. Gewatt und Geld. bătrînul Lascari albe. Un hohot general de rîs îl întîmpină pe domnul Van Narredom. Şerban vedea lustrul de cristal mişcîndu-se încet şi se întreba dacă nu se cutremură pămîntul (lustrul de fapt nu se mişca)... reveruri de mătase cu o camelie sau o garoafă la butonieră. ministrul Frieslandei. — Simt că î-încep să te a-admir. tinere. care zîmbind încfntat şi cu politeţea vechiului diplomat.. îşi scoase pantalonii. der Rest ist Narretei I • Şi ciocni paharul cu Şerban Romano. domnii tocmai îşi scoseseră pantalonii şi. ce concert. nici cele omeneşti". generalul Ipsilanti uscate. spre a nu face notă discordantă. îi dădu unui valet. galbene ca lămîia. grase. tonul scăzut al glasurilor urcase. piperul tiiicilor îndrăzneli. Un muzeu în care se mai aduc lucruri noi. uscăţive şi păroase.. 496 PARTEA A CINCISPREZECEA O zi foarte plină I . violete. sosi la unu noaptea. rîdeau cu lacrimi. Vasilescu-Rîmnic îşi vădea burta monstruoasă care-i cădea pe genunchii ieşiţi. Şi s-a dat drumul înăuntru gorilelor. grase» cu vine albastre. există un adevăr ? întrebă Şerban Romano cu limba împleticită. cam.. Domnul Van Narredom. tunarul Romano sănătoase.. cu gulere şi plastroane scrobite. acru. roşii ca focul. obrăznicia plină de farmec : aceşti levantini aveau febrilitatea şi buna dispoziţie a oamenilor care făceau chefuri în vremea ciumei de la Atena de care vorbeşte Tucidide şi „care nu mai respectau cele divine. Nicăieri ca aici nu întîlnise în lumea bună uşurinţa superioară. sughiţă Şerban. Cucoanele în rochii negre. — Fii serios. Cînd valetul îi deschise uşa sufrageriei. şi deodată se trezi cu Fănică Niculescu lîngă el : — Ei.</notă>> 494 părinţi 'aşade rafinaţi a ieşit măgădăul ăsta. Peste un ceas. Era încîntat de Bucureşti. sau poate peste două. călcarea amuzantă a convenţiilor.. ce atmosferă ! __ Muzeu. osoase. Nici nu asculta ce-i mai spune Eîvira. Ah..

plină. Apoi se "întoarse cu spatele la fereastră. . De pildă. — 'neaţa. 1830. pînă dincolo de pat. pe un secretaire de lemn scump. sau 37. în ziua de 2 mai 1935. îşi simţea oasele grele şi moi . cu apa verde şi străvezie. cu capacul boltit.de gimnastică (extensoare. de-a curmezişul odăii. prin 1935. Era moale. am o viaţă foarte plină". De afară se auzea un precupeţ care-şi cînta zarzavaturile. Ti plăcea. </notă> 499 Louis XV. încrustat cu lemn galben pe lemn chihlimbariu . pe care era pictată cu alb şters o siluetă de cucoană în rochie ă paniers. pe Ghiordezul de pe jos (se aprindea în lumină. la ora nouă dimineaţa. Bine făcuse Nicolae că venise cu ea. conaşule. trebuia să le folosească de ani de zile. încît nu i se mai vedea. tot corpul îi atîrna foarte greu. Şerban se uită afară. sau 36. fără să se mişte din pat: cer albastru. ce lucea în lumină de parc-ar fi fost uns cu miere. feciorul. deşi bătrîn de trei sute de ani şi destul de tocit ca o grădină în care cresc flori de foc). dar înţelegi : plină.J'ai l'art de bien remplir mes jours"1. Ştia că ar trebui să le folosească . în momente de reflexiune. Şerban se. pe pat. 36. Ca un coupapapier de argint pe care ţi-l lipeşti pe obraz cînd a foarte cald. ■*Mai dă-mi un pahar. „Am zile foarte pline. de parcă se oglindea în ea o minusculă fantomă. închise ochii şi fu cît pe ce să adoarmă iar. niţel voluptuos. lumina urca pe perete. niţel dureroase. şi făcea o dîră lată de lumină pe parchetul bine lustruit. cu trandafiri-gravaţi adînc în metal : Viena. lumină puternică. Totdeauna îi plăcea s-o vadă. monşer: fiecare zi mi-e umplută de mii de treburi. punching-ball. haltere) din camera de baie. îl trezi soarele care bătea printre perdelele de mătase groasă. scutul cu leuKheraldic care semăna a mops. „Mîine. se trezi. Apoi un geamgiu: Geaal murii Şerban întinse moale mina spre soneria care atîrna pe capul patului şi sună. apoi se duse în baie şi stătu o jumătate de oră sub duş. Ca o baie într-o piscină de faianţă albă. Peste cîteva secunde intră Nicolae. zicea Şerban Romano adeseori. 37. încheieturile îi erau desfăcute. cu un p_ahar cu zeamă de roşii pe o tavă. Se uită de-a lungul fîşiei de soare." Sau : „Săpta mîna asta nu ne putem vedea." Sau. făcînd să sclipească o mică oglindă <notă> 1 'Am arta de-a şti să-mi umplu zilele. mulţumit de sine. murmură Nicolae. la un pahar de coniac şi o cafea : „In fond. îngînă Şerban şi luă paharul. Mai bău un pahar. Se uita la tavă : o tăviţă de argint. şi nu le folosea. din pricina luciului. Pe cînd îşi îmbrăca halatul de baie.uită la el cu plăcere : avea să-i răcorească gura îmbîcsită •de tutun şi de alcool din seara trecută. Paharul era aburit. O spunea cu un zîmbet suficient. cu ochii întredeschişi. inert. pe cuvertura uşoară din păr de cămilă. — Să trăiţi. se uită o clipă la instrumentele. printre perdele. ca de obicei. broşată. Ce rece şi bună era zeama de roşii : ca o plimbare printr-o grădină umbroasă cu ape curgătoare ! Ca o floare fragedă şi răcoroasă.

de Jean Giraudoux. şi un pahar mare şi-o sticlă aburită de Pilsener Urquell. se ridică alene şi începu să se îmbrace. porţelan al Companiei Indiilor. însă. se gîndi Şerban Romano. clădiri misterioase dar vesele la culoare. Nicolae nu se obişnuise cu numele de Marion pe care. oublier une occasion de vous voir ?2 rîse Serban. Serban zîmbea. să se îngraşe . şunca trandafirie. cozonac. să îmbătrînească. opal. fierbinţi. cu ilustraţii de Christian Berard. agată. vous avtz soigne le menu ?3. în bucăţi mici. Cînd isprăvi cartea şi ţigara de foi. Sună iar. al graţiei. conaşule. altfel o să ajung un monstru". galant. al celei mai amabile senzualităţi : în fond nu există decît asta : visarea. friptură împănată cu slănină. dulceaţă de cireşi şi dulceaţă de ananas. chinezi-fumători din pipe lungi. „Trebuie să fac măcar o partidă de tenis. Apoi întrebă: — Au moins. jad (nucile). că a început să se urîţească. plăcerile cărnii. palmieri . — Fiez-vous ă moi: vous verrez l* Şi. ceai într-o foarte frumoasă ceaşca cu capac.se gîndi el. şi puse o cravată albastră ca levănţica. mon petit: vous n'oubliez pas. dar îşi goni. se întoarse în odaia de dormit şi se urcă iar în pat. Azi mă simt prea obosit. punîndu-şi o cămaşă perfect scrobită. Apoi îşi aminti. luă ceaşca de ceai şi se uită la ea: avea pictaţi pe dînsa marinari cu pantaloni largi. de mătase groasă mauve. Mîine. se gîndi el . îndată acest gind şi continuă să citească. frumuseţea". se gîndi el. dulceaţă de nuci. în castronaşe.-l avea ultima nevastă a lui Şerbănică Lascari. şi bietei Marion îi plăcea să mănînce bine. franţuzoaica. Nicolae dispăru cu platoul iar Şerban aprinse o ţigară de foi („Fior Fina") pe care o fuma în pat pînă !a ora zece şi jumătate. diamant galben (ananasul). dulceaţă de căpşuni. Mîncă din toate şi bău tot ce era pe platou. au moins. Nenea Şerbănică avea bucătăreasă extraordinară. Nicolae sosi cu un platou mare pe care erau cîrnăciori fripţi. îmbrăcă un costum uşor. puţin de tot." Scoase halatul de baie şi-l luă pe cel de casă. semn infailibil". — Ai scos maşina ? . — Alo? Serban? Bonjour. Şerban rămase întîi cu ochii la ce avea în faţă : dulceţurile în culori nobile. — Care doamnă Lascari ? Alexandra ? — Cred că-i conita Măria. „Ce încîntătoare badinerie! Ce deliciu al uşurinţei. „E consolarea femeilor care nu au alte satisfacţii . veni Nicolae să-i spuie că-î cheamă doamna Lascari la telefon. iar ceaiul era perfect şi mirosea bine. pe furiş. Cînd voia să plece. cu si500 guranţă. apoi sună iar. dulceaţă de portocale. şuncă. Marion Lascari-închise telefonul. apoi începu să caute excepţii de la regulă. de venir dejeuner chez nous ? ' — Moi. pe care-o simţea proaspătă şi răcoroasă pe piele . citind ultima carte care-i venise de la Paris : Supliment au voyage de Cook. îl obosise duşul cald. de flanel gri deschis vărgat cu dungi fine albe. cu 501: puncte albe. rîzrnd. topazars.

Şerban se dădu jos şi se duse să-i salute de pe marginea terenului pe Alexandra Lascari. fotolii Louis XVI vopsite alb. toate lucrurile false şi urîte fabricate la Paris în 1880 şi 1890. 4 Încrede-te în mine : o să vezi </notă> 502 (Inocenţa-) şi una cu un porumbel. distins. conaşule. dar se 503 simţea greoi. poate că avea să mai sosească cineva. care la treizeci şi cinci de ani părea că are douăzeci şi cinci. vară-sa. şi un lustru mic de cristal. zveltâ. şi cărora Şerban le spunea Cretinele. La patru vine domnul Lae : să-l pofteşti să mă aştepte in salonaş. Da. se gîndi el ieşind. roşu cu poarta din mijloc verde pal. frunzişuri verzi. şi adusese. sînt invitat la masă şi la dejun şi deseară. apoi pe Ionel Haralamb. blondă. cîteva obiecte de epocă. Se sui în maşină şi porni spre Şosea. cu capul uscăţiv. răspunse Nicolae pe un ton discret şi supus. sper că nu uiţi să vii la noi la dejun ? 2 Eu. terenuri negre cu dungi albe. el cu arcul în mină). fără să-l privească. fileuri albe. date la pereţi ca pentru bal. murmură Nicolae rece. un Ghiordez pe jos. iar ţigara de foi îi . şi tîmplele cărunte şi celelalte semne ale uzurii speciale pe care o dă intoxicaţia cu băutură. Serban îşi vîrî mănuşile în buzunar şi deschise uşa. cu un mare covor de la Savonnerie pe jos şi oglinzi pe pereţii lambrisaţi alb — şi. conaşule : e în faţă. şiruri de plopi şi clădiri de bîrne acoperite cu olane în culori vesele .— Am scos-o. tutun. cu tapiserie pe perete (Venas şi Adonis mergînd printr-o pădure. ea cu steaua dimineţii în frunte. o comodă pe picioare înalte şi subţiri de tot. La prînz sînt la conul Şerbănică. numai cu picioarele prea masive şi grele. două tablouri în stilul doamnei Vigee-Lebrun. Şerban se uită spre clădirea : uride ev%f vestiarele şi duşurile. la Vorniceasa. puiule.oride. . mîncase mult . Berea îi înmuiase genunchii . Totuşi. şi excesele erotice. echilibrate prin sport intens. trecu prin salonul mare cu fotoliile şi canapelele în tapiserie. jucători în alb care se mişcau pe fondul negru şi verde. se uită satisfăcut împrejur. tremurătoare. cu apa verde-argintie undeva în fund. o fată cu un miel în braţe <notă> 1 Bună ziua. .cau cei doi şi nişte puşti zdrenţăroşi care adunau mingile. „Numai cu sufrageria să văd. de la Paris şi Viena. subţire. cu lemnăria aurită. Să se ducă săşi pună costumul de tenis ? N-ar fi avut cu cine să joace. între garduri vii. zise Serban uşurel şi ieşi în salonaşul verde — mătase verde ca măslina cu dungi ca sticla verde. să uit un prilej de a te vedea ? 3 Sper că e o masă rafinată.ce e de făcut". — Bună ziua. ' — Nicolae. Mai era acolo o pereche mai tinără cu care ji. — Am înţeles. Toate lucrurile fuseseră alese şi cumpărate de el: în ultimii doitrei ani 'dăduse afară din casă mobilele de prost-gust. mîncare bună. (tot Inocenţa). cu pielea lipită pe oasele obrajilor. în apropiere de lacuri.. şi seara la doamna Vog. Se folosea de terenul de tenis a! clubului la care era înscris.

Are să fie muzică deseară. zise Şerban şi se ridică. care nu se potrivea cu agitaţia jocului. Ea joacă tenis. că pot să însemne altceva : are arta aluziilor. picior peste picior. foarte discret. Hai. cu o moliciune voluptuoasă în trup. s-a făcut.dăduse o euforie visătoare.la Lisa Vogoride ? Sper că da : ea cheamă totdeauna şi muzicieni. măgulită şi niţei jenată : parc-ar fi pus mîna pe ea. amîndoi verii. cu pielea aurie. ca viorele. — Nu-mi face nici o declaraţie. . dacă vrei. comme j'ai celui de remplir agreablement ma vie"1. stupid. J'ai l'art de defendre ma tranquillite. era mai nesimţitor : văzuse şi auzise multe. „E ca un Bonnard". Ceilalţi isprăviseră setul. evident. — Ce faci. se gîndi el înfiorat. rîse Ionel Haralamb. pentru tine. Foarte discret. şi mai scoase o ţigară. frumoşilor. dacă ştii să te izolezi de lucrurile neplăcute sau sinistre. — A mai fost cineva pe aici ? — Nimic interesant. sau în vreo vizită de afaceri. sări : — Fii serios. apropierea răcoroasă a apelor şi a frunzişurilor oglindite în apă. privindu-i cu o lăcomie senzuală de care nu-şi dădea seama. se gîndi Şerban şi spuse : — Nu. Iar Ionel Haralamb. împăcaţi-vă ! — Gata. la plopii argintii. soarele splendid. se gîndea Şerban cu satisfacţie. „Ce frumos e". Unde-o fi Cezar în clipa asta ? La bancă. Cîntă şi nişte păsări." Se uită la Ionel Haralamb. — Ia te uită ! De unde ştii tu ce e interesant pentru mine ? întrebă Şerban. în fond. şi celelalte. Toată lumea trăieşte cu toată lumea. îţi cedez locul. bagă de seamă cînd îţi face declaraţii de amor Ionel. Cellalt. roşindu-se. încă nu prea cald. sînt obosită. dar de o plăcută şi elastică inerţie: genul victimă a sacrificatorului. dar n-ai de ce să te superi. o aprinse şi se uită prin fumul ei albastru la peluzele bine udate. „Drăguţă Alexandra. se gîndi el. cum o am pe aceea de-a-mi umple viaţa cu lucruri plăcute. Sărut mîna. cerul limpede. Şerban se întinse pe bancă şi închise ochii. Se aşeză pe o bancă. am venit numai să vă văd pe voi. cine ştie ce : am glumit şi eu. îi tăie vîrful cu grijă. speriat că-l supărase pe Şerban. Viaţa e agreabilă în Bucureştiul ăsta. la licărul apei tremurătoare a lacului. sau la Bursă. evident. Probabil că trăieşte cu Ionel Haralamb. pleci ? întrebă Alexandra. „Păcat că are picioarele în aşa hal de groase". </notă> 504 Era arsă de soare. spuse Alexandra. deşi Ionel Haralamb nu era cteosebit de frumos. sînt infecte toate femeile astea moi . Ionel Haralamb. Se uită la vară-sa. Şi rîse. „Nu mai am ce face aici . Sanda dragă. „Ce puritate are cerul ăsta de mai. măi : nu înţelege greşit. Ochi frumoşi. Puah. Alexandra rîse şi ea. zise Alexandra. sau la Ministerul de Finanţe. Simţea prin piele aerul curat. ■&*' <notă> 1 Am arta de-a-mi apăra liniştea. şi-atîta tot. Hai. Cum o fi Alexandra în amor ? Nu pare nimic extraordinar : moale . azi n-o să joc". Trebuiesc ignorate.

aici. cu asfaltul curat. licărind printre gene. II Nu se făcuse încă ora douăsprezece cînd. ar fi fost chiar tăcere. de două locuri. dar aşa spune lumea. Ei. el singur. Aici însă era linişte şi clacă n-ar fi ajuns zgomotul din capul străzii. încă supărat. puternic. dar cu Valentina Scaîiat cum a fost? Nu tii minte? Se pare că i-a făcut şi un copil. dînd din cap cu înţeles. cu ochii îngustaţi.Şerban. numai noi doi. n-am văzut. se opri în faţa vitrinei unui anticariat. roşihdu-se iar. Au revoir. . cu glas scăzut: Ce scorpie e băiatul ăsta ! Alexandra rîse : — Ca o femeie! — Păi de! spuse Ionel Haralamb. . Ionel. olandeze. Maşina joasă şi lungă („Hispano-Suiza". iubitule — murmură Alexandra — mîncăm împreună. şi el. una. maşini. — Nu. lustre de cristal şi candelabre de bronz atîrnate de tavan . Şerban se uită la el îndelung prin geam. spuse Alexandra. de unde găsesc. Uşa de sus se deschidea (cu o cheie de fier înnegrit. perfect. lucioase. cu suprafeţe curbate. masiv. mai înalt cu o şchioapă decît un pm. şi-l făcuse să se oprească : un tabernacol <notă> 1 Iau ce-mi trebuie. crezi că e.. un dulap veneţian în stilul sfîrşitului de veac XVIII. o comodă pîntecoasă. apoi se gîndi că ar putea ocupa. şi o mobilă care-i atrăsese ochii lui Şerban. binevoi să ignore toată chestia şi s-o întrebe pe Alexandra : — Te întilnesc la nenea Şerbănică la dejun ? — Nu. dar cred că o să ne vedem la Lisa Vogoride deseară. spunea Ionel. trecînd spre casă. Şi plecă. peste care treceau nişte coroane de copaci : fund de grădină boierească.' — Nu ştiu. Sărut mîna. la vitrine. peretele cel mai lung din sufragerie.. deşi în plin centru. bun. de o gravă şi somptuoasă splendoare greoaie. O străduţă liniştită. Şi. în sala plină de penumbră. Cei doi se întoarseră pe teren— Hai să facem nişte mingi. </notă> 506 austriac din plină domnie a Mariei-Theresia. 505 — Ce.? . trăsuri cu muscali graşi pe capră în anterie de catifea şi cu cai bandajaţi la picioare ca nişte trăpaşi de cursă. cu un zid într-o parte. fotolii înalte Louis XIII. alene. enorme prin care se zăreau. dulapuri masive. alb cu încadrări verzi şi ghirlande şi festoane de trandafiri pictaţi peste tot. nu te duci la dejun la nenea Şerbănică ? întrebă Ionel Haralamb rîzînd. — Naiba să ştie: poate că e ca La Fontaine: „]e prends mon bien ou je le trouve"1. În capătul străzii se vedea trecînd zgomotos tramvaiul. arhitectonic ca un palat baroc. după nişte clădiri mari construite recent. din cele mai frumoase din Bucureşti) se opri în faţa geamurilor . — Bine. aşa-i ? — A.

uitaţivă numai la el! Şi-i arată un flacon albastru. ceva. luciu ca o oglindă. le plac mai mult. zîmbind : 507 _ '— Ştii bine că nu obţii preţul ăsta. şervetele. plin de şiruri de umflături aurite ca o bucăţică din coada balaurului Fafnir : la el se gîndi* Şerban. după un salut uşor aruncat patronului. care isprăvise cu cei doi străini (un domn şi o ^doamnă. m-ai învins ! Deştept eşti. rîse superior Şerban. şi orice altă cucoană. lăsînd să-i cadă din braţe un covor care se desfăşură pe jos. se repezi să-] salute. culori care nu se pot găsi decît pe covoarele de Orient din veacurile al XVII-lea şi al XVIII-lea . După aceea. Şi spuse: — E destul de bine asta . _— Da. dar se uită la preţuri — surise tînărul cu viclenie — şi le iau după preţ! Şerban începu sa rîdă : ^— Bine. crestăturile făcute de trecerea a două sute de ani. — Cine ştie ? zîmbi dulce şi întunecos tînărul David din Sassun (căci aşa va fi arătat fără îndoială eroul naţiunii) . un tînăr frumuşel. Alexandrina Romano. trec mîine şi-1 plătesc Bătrînul. dar se întoarse de la el şi. — Probabil. brun. cu faţa ovală şi ochii migdalaţi ai fiilor lui Haig. garantate. poate îl ia domnul Gherson. se repezi să-l salute încă o dată pe Şerban : — Cum. şi un vas de cristal de Boemia. se vinde. graşi şi congestionaţi. Şerban îl văzu cu coada ochiului : un Kula înculori stinse. Cine vrei să ţi-l plătească. să vi-l arăt. feţele de masă. un domn foarte negricios cu mustaţă neagră care ar fi putut fi tot atît de bine ţăran de la Dunăre precum fiul său prinţ în cetatea Ani (bătrînul discuta cu o pereche de străini în faţa unui covor de rugăciune întins pe jos). Şerban se apropie de măreţul tabernacol. Capacul de la mijloc s-ar putea deschide asupra unei argintării pentru douăsprezece persoane. şi care iau lucrurile după preţ. Palatul nu cumpără mobile. de muzeu. Şi se uită la hîrtii. figurile . măsliniu.se pricepe la lucruri frumoase . Ii mîngîia cu palma şi cu buricele degetelor lemnul mătăsos. plecaţi ? Fără să luaţi nimic de la noi ? Am două sfeşnice de cristal. crăpăturile. de un suprem şi nobil rafinament. Atunci ne-am înţeles . dădu din cap. Şerban rîse şi-l bătu pe obraz pe tinerel: — Ştii foarte bine că domnul Corfiotu nu.cu capul în formă de 8) desigur asupra unor rafturi unde se puteau tine coniacurile şi sticlele de whisky1. Se uita de aproape la el : se vedeau găurelele. Intră. în faţa unei asemenea mobile — şi cum n-ar fi calculat niciodată nici un bărbat. Vînzătorul. domnule! Dar să-mi vindeţi tot voi o mobila urîtă de sufragerie. — Se vinde. sau domnul Corfiofu. aliat cu anticarul în dispreţul faţă de oamenii care nu se pricep. el cu ochelari cu ramă de aur). nici unul din familie nu se pricepe. sertarele comodei ar putea conţine celelalte argintării. spre deosebire de boieri. aveţi factură ? Expertiză ? . gustînd. calculă Şerban cum ar fi calculat maică-sa. auzind preţul. adică burghezi. zîmbitor. domnule Romano : acelea urîte se vînd la burghezi mai bine ca acelea frumoase .

omul de afaceri. cu o imperceptibilă nuanţă acrişoară : asta îi trebuia. Şi un Chablis ! îi spuse omul care-l servea. cu. era cu Titel Negruzzi la braţ. zîmbitor : — Atunci vă rog să primiţi şi flaconul de Boemia : e un cadou al nostru. de culoarea răşinei. ajunge. — Domnul Romano cumpără tabernacolul. „Un aperitiv . deşi nu se citea nimic pe faţa lui. dumneavoastră sînteţi un client aşa de bun ! Şerban şovăi o clipă. nu.nocturne ale tatălui şi fiului. şi adu-mi o sticlă. — Ei. să trăiţi. 508 Îi. Cot-narul era admirabil. Vin mîine. crai de la răsărit. frapiera cu gheaţă şi cu o cutie proaspăt deschisă în ea. Bătrînul îi aruncă o privire iute (Şerban îl cunoştea destul ca să ştie că e surprins. apoi spuse bonom : — Bine. Mai avea timp pînă la ora prînzului. îmi iei destul şi-aşa. imens.mănînce. Dar vinul de Chablis era mai răcoritor. şi fără vin alături nu putea începe să mănînce: risca să-i fie poftă să 509 bea între două îmbucături. zise Şerban bine dispus. Şerban simţi cum i se umple gura de apă. unduit. şi magnificenţa cu totul străină a mobilei austriace şi-a celei din Veneţia. II cunoşteau. îşi zise Şerban şi peste două minute opri lîngă Drago■ mir. Veniră să-l salute pe Şerban şi să se aşeze pentru o clipă la masa lui. Ar fi vrut să înceapă. mă. — Totul perfect:' Bursa e fermă. — Avem un Cotnar foarte bun. mai uşor pe limbă. al pictorului. ce mai e nou ? întrebă Şerban. Dar nici să renunţe la unul nu putea. — Eşti frumos.de Chablis. îmi trebuie un aperitiv". îi punea în faţă farfuria şi lingura. mîndru şi magnific ca un burgmaistru de cetate hanseatică. Dar nu se putea hotărî între cele două vinuri. pe cînd pornea. — Uite ce e : pune-mi o sticlă de Cotnar în maşină. îi dădea aceeaşi plăcere ca un tablou de un maistru flamand. topind icrele între cerul gurii şi limbă. chifla. lucios. mai proaspăt la gust. Intră. şi apăsă pa ciccelerator. domnule. Şi începu să. Şovăia. se aşeză la o măsuţă şi ceru icre şi vin. mulţumesc . plăcea . în afară de atenţie bruscă). îi zîmbi Şerban. în timp ce altminteri ar fi simţit mari plăceri ale gurii . ii ştia. deliciu. masiv. Şerban se urcă în maşină şi. Uşa cea mare de sticlă se închise îndărătul lui. nu trebuia să se expună. Dar tu ? . şi să sufere astfelde sete vreme de un minut sau două. fratele mai mic al lui Gogu. unde magii descarcă o întreagă anticărie de lucruri scumpe la picioarele copilului. — Nu.. — Să trăiţi. Apoi turnă pe deasupra primul pahar de Chablis. apoi se închină. Atunci trecu pe lîngă el văru-său (cel puţin aşa se considerau ei) Ionaş Apostolescu. îi mai * aruncă o privire tabernacolului care stătea acolo. şi covoarele ca grădinile din Herat. totdeauna înconjuraţi de obiecte preţioase şi ciudate. eşti foarte amabil. rîse Ionaş Apostoleseu. iar tutunul şi masa de dimineaţă îi aţîţaseră gura şi stomacul. La revedere. zise tînărul.

mai întîi din politeţe. şi nu cred. ce animale imposibile !" se gîndea Şerban. sau gata să plîngă . splendid . Şerban se strîmbă . zise Titel Negruzzi. om pe vremea aceea de şaizeci şi nouă sau şaptezeci de ani. . 510 — Bine. La revedere! — Plecăm şi noi! „Ah. ' ■■■ ' Şerban zîmbi nervos. şi că le-a venit ăstora un Cnablis excelent. Le trebuiesc colonii. astăzi . Bursa e fermă.că am luat eu un tabernacol din secolul al XVIII-lea. dividendele dividende. şi fiece clipă în care era silit să audă vorbindu-se de asemenea lucruri devenea un chin. Scăpă de ei fiindcă avea o' maşină cu două locuri (şi-o cumpărase anume cu două locuri) şi porni spre vechea casă a Cozienilor iar apoi a lui Lăscăruş Lascari. 'tai cupoane şi ai bani pe un an de zile. Ionaş continua. • ■. căci lonaş Aposfcolescu declară cu tărie: — Nu se întîmplă nici revoluţie. din strada Culmea Veche. dar nu se întîmplă nimic. fie ce-ţi pasă : moşia moşie. dar Europa. Şerban Romano se 511 gîndea : „Să ştii că şi acolo o să se vorbească tot de politică I" Şi-i venea să nu se mai ducă. E formidabil. nici război. mîna lor. şi-al . ca un om gata să pălească şi să înceapă a urla de furie. Nu putea suporta să i se vorbească despre politica internaţională sau internă . Totuşi. cu o tendinţă spre haussă.— A. cu nervii tremurînd de încordare. Pe drum.. — Ai auzit de discursul de ieri al lui Hitler ? . Sîntem pe. nu-i pîăcea să i se vorbească de evenimente politice. definitiv. cel mai mic fiu al Davidei. Ce vrei să facă nemţii ? Se sufocă. am cumpărat o mobilă extraordinară. ■—■ Copii. Ce-mi pasă mie de Hitler şi de Mussolini ? — Bine. dacă n-ar fi fost cu neputinţă. vorbind.întrebă Ionaş Apostolescu.. se apăra din răsputeri . Mussolini dacă va putea săi ţie piept. am făcut o achiziţie. v-arn lăsat: sînt invitat la dejun. pieţe. ■ •— Nou e. Ce vrei." tău. fără să observe : — E omul Europei de mîine. Isprăviră cutia în trei. Tu ce zici ? — Dragă Ionaş — rîse Şerban destul de rece — am fost politicos şi te-am întrebat ce mai e nou : dar nu ţi-am spus că mă interesează domnul Hitler al. Dar ia să vină un război sau o revoluţie.. Doar. Titel ? — Mi-au făcut poftă icrele astea : vreau şi eu. dar ce vrei să fie nou ? întrebă Ionaş mirat. părerea mea e că englezii ar trebui să le dea ceva colonii nemţilor. mă. după chestia cu Abisinia şi cu sancţiunile. ce pisălogi. aedîo stătea acuma Şerban Lascari. • — Ce-mi pasă mie de Europa ? Titel Negruzzi zise: ■•'-■■ — Norocul tău că nu joci la Bursă. ' Şerban se ridică : .

o masă perfectă : măsline verzi şi chip suri cu vermouth „Cinzano". e evident". papa. îşi ştergea faţa .cu bdtista şi încerca să nu audă. pe urmă Dimitrie Cozianu. dar nu putea. De ce ? — Nu puteam vinde ţara. Şerban încerca să fie surd. fierbinţi. Pe . îngrăşîndu-se.. păstrăv. mai ales pentru armamente. care părea bolnăvicios. Cezar Lascari. Ştia că aveau să înceapă să vorbească despr. ale Reichului german. cu ochii în farfurie . Şerban mîncă din toate foarte mult. degeaba spui. o indiană cu îngheţată şi udată cu cremă de şocolată fierbinte. sau poate intoxicat.. cu o privire calmă şi obraznică. trebuia 512 să-şi şteargă mereu faţa cu batista : îl treceau sudorile de cît mîncase . ■— Dar de ce imbecilii voştri de politicieni. nu putem. Se răsculau oamenii. nu se putea împiedica să-l audă pe Cezar care spunea : — Nu putem rezista capitalului german. despre investiţiile în industria grea.. care avea aproape patruzeci de ani şi era directorul băncii „Europa". să nu se întîmple toate astea. contractul Schneider-Creusot. Nu se poate. războinice sau nu. — Prostii! exclamă Dim Cozianu : Rusia e uriaşul cu picioare de lut. pe urmă un vin de Burgundia la un souffle de ciuperci şi un filet „Châteaubriand". sardele. — Da. spre sfîrşit. fratele lui Ionel Haralamb. „Vrea săi audă ca să ştie politica guvernului : Dîm de la Finanţe. dar nu-l putea gusta liniştit. cu bărbuţă albă şi ochi căprii. îi adresă doar doamnei Lascari un surîs de recunoştinţă şi un semn admirativ la cîteva din feluri. Cine va fi Cezarul unificator ? S-ar părea că Hitler. scrumbii de Dunăre în hîrtie. cegă cu maioneză. Era un dejun intim. prieten cu Dimitrie şi cu Cezar. ronţăind migdale sărate şi bînd vin.e politică. Marion. Şerban asuda. Vermouthul era foarte bun. dar acuma auzi ce spune dumnealui! Nu putem rezista invaziei de capital german ! — Occidentul e în decădere. nevastă-sa. fie altfel. Numai atît. tot timpul mesei nu vorbiră decît despre intenţiile. şi Jean-Pierre Haralamb. cu treizeci de ani mai tînără. Vouvray la peşte . în sfîrşit o salată de portocale. şi şampanie . despre slăbiciunea evidentă a Angliei şi Franţei. nene Şerbănică. Şi într-adevăr. ăllalt de la Afacerile Străine .. Dacă nu cumva ne mătură pe toţi revoluţia roşie. cu paharul de vermouth „Martini" în mînă. cînd se constituie Imperii mondiale. Napoleon a fost Alexandrul lumii moderne. „De ceio fi chemat pe ăştia doi ?" se întreba Şerban gustînd din chipsurile foarte sărate pe care le ronţăia. Am intrat în perioada cezariană. numai de şase persoane: Şerbănică Lascari.brută Roederer . pe urmă brînză de Brie şi de Camembert. Mînca. grep-frut şi căpşuni în şampanie. „Numai cît trăiesc eu. nu vorbea cu nimeni nimic. să nu înţeleagă. spuse Jean-Pierre Haralamb. vărul lui Cezar şi al lui Şerban Romano. de ce •— tuna enervat domnul Lascari —■ de ce au refuzat contractul Vickers. zise Dim Cozianu. Dar între ele. care se ofilea lingă el. care se topeau în gură.doilea din pricina mesei. contractul Ford. om uscăţiv şi cenuşiu. ale lui Hitler şi aîe lui Mussoîini.

du-te şi te culcă. să-şi ia coniacul (Cognac des Ducs) şi filtrul cu Marion Lascari. să mă bucur de viaţă. se apucase să mănînce şi să bea cît doi oameni normali. rochiile de seară drapate. bărbia fină şi zîmbetul beat şi oblic. . III îi era somn. Zece-cincisprezece ani .. şi discută cu ea vreme de un ceas 513 'despre ultimele mode de la Paris. — Au revoir. ar fi însemnat timp pierdut. un tînăr oacheş în veston şi pantaloni. şi o revăzu în imaginaţie. Dar spre sfîrşit începu să-1 cuprindă o somnolenţă nepotrivită cu vîrsta lui. muşchiul perfect. petit. </notă> 514 . părul negru şi cam unsuros îi era mare şi buclat. într-adevăr. pe un trup de atlet care începe sa se îngraşe. urmărindu-l pe Şerban cu privirea. s-o gust. nu puteţi vorbi şi altceva decît poHtică4 domnilor ? La revedere. vesel şi amabil. cînd avea ceva mai bun de făcut. Dim. în clipa cînd rosti aceste cuvinte. cînd se ridică toată lumea. ispititoare la mîngîieri. cu sandale de lame şi tălpi foarte groase de cristal. cu un tricou vărgat alb şi roşu în loc de cămaşă şi cravată. îl aştepta în salonaş. • <notă> 1 Hai. ' Şerban dădu din cap : — Sînt cam obosit. nene Şerbănică. care-l făcea să uite tfnde se află. departe de grupul de fotolii ale celorlalţi . dar să nu apuc război şi revoluţie.ăsta ! murmură Dim Cozianu la urechea lui Cezar. s-o înghit pînâ mă satur". mulţumesc. au revoir. cărîndu-şi în gură cu o grabă neelegantă salata de fructe. au revoir. îi întinse mîna : — Allons. n-am dormit de cîteva nopţi. (In primăvara de după greva cea mare a feroviarilor din Bucureşti fusese foarte bolnav . şi el se duse într-un colţ al salonului. începînd din perioada de convalescenţă. nene Şerbănică. cu o satisfacţie estetică dar şi erotică : Bacchus al lui Michel-Angelo. cu obrajii plini. şi de sine însuşi. prăjitura. cel mult. douăzeci. Şi. musculaturi dure lăsate în rotunjime molatică. domnule Haralamb. în sfîrşit. tweedui pentru sport. rochiile trei sferturi. Să mor la cincizeci de ani . va te coucher. cu cine vorbeşte. îşi aduse aminta de persoana care îl aştepta probabil la ora aceasta acasă. Avea vreo şaptesprezece-optsprezece ani. orice. a fost delicios. iar după aceea. scrumbia a fost memorabilă. băiete. Să mă lase să trăiesc liniştit. la revedere.urmă.) Marion Lascari zîmbea indulgent. mă. în stilul statuilor greceşti. în şuviţe lucioase şi cîrlionţate. care începea să ia forme prea pline. ce să mai spun ! Şi ieşi. cu un fel de lăcomie bestială. tînăr bucălat. l-am văzut pe Ionel"azidimineaţă la tenis . dar îi părea rău să doarmă .— Ce şolduri a făcut băiatul . Abia se ridicară de la masă. îşi spunea el. cum fusese . Şi nici nu cer să trăiesc prea mult. potrivită în schimb cu cantităţile enorme de hrană şi de băutură pe care le consuma de cîţiva ani la rînd.

cu 516 nuanţe sidefii şi chiar de aur vechi roşu. Trecu să mai ia o cafea pe la Capşa. privindu-l cu aceiaşi ochi pierduţi şi topiţi cu care ar fi privit pe Bacchus al lui Michel-Angelo. ca şi ciorapii şi batista din buzunarul de la piept. mănuşi albe. „N-am chef de lucruri inteligente. căci Şerban îi spusese. ce culori calde pe pereţii caselor şi pe acoperişuri . murmură Şerban. umbreluţe. spuse în chip sclipitor de oamenii cei mai deştepţi din Bucureşti ? Sau să se aşeze singur să se uite la stradă. cu pantofi negri şi o cravată vărgată cu negru şi bleumarin. Ce frumoasă dupăamiază . Şerban stătu să aleagă : ce-are să facă ? Să se aşeze la masa lui Nicu Prodan. îşi bău cafeaua şi îşi aprinse o „Upmann". vă dau. despre o bătaie care avusese loc în cîrciuma din colţ. II frigeau ochii şi-i tremurau uşor mîinile. şi gura groasă. Mai făcu un duş foarte cald. dar restul tot. se gîndi el fără să poată urmări sentimentul mai departe. chiar şi cu buzele aproape albe. deşi anihilat. la nea Mirică. de un brun cu tonuri verzui acolo unde era palidă. la altă masă pe bătrînul domn Gherson care lua un marghiloman cu alt om de bancă. care lasă creierul limpede însă pustiu. ştiam şi eu să spun. Lae. — Bună ziua. sub bărbie . Zări într-un colţ chelia lui Nicu Prodan. rămase acolo un ceas. afară de glas şi de ce spunea această floare crescută pe putregaiul gropilor din jurul Bucureştilor. îşi puse rufe noi şi un costum bleumarin. trupul sleit dar incapabil de a se odihni. acuma du-te. umflate.cîndva coama lui Antinous al împăratului Adrian. că trebuie să plec în oraş. Se simţea bine. vînătă. unde încă nu erau adunaţi toţi obişnuiţii. cu faţa la fereastra cea mare prin care vedea cerul devenind treptat cenuşiu ca mărgăritarul. la altă masă nişte cucoane cu pălării cu voalete. numai ochii mari. pe micul der-. şi avea cearcăne late albastre sub ochi. înconjurat de gazetari şi scriitori. după care Lae plecă. ca azi-dimineaţă . Şerban sună feciorul să ceară prăjituri şi o şocolată fierbinte pentru Lae. aerul e curat. bineînţeles. mai ierialaltăieri". ■— Bine. picior peste picior. cerul nu e prea albastru. Era încă linişte. fără expresie. ce aer blînd. îl ascultă pe Lae cum povesteşte despre ultimul meci de fotbal între echipele Venus şi Macabi. drăguţ dar ferm : — Ei. vă dau. 515 Apoi trecu în dormitor cu tînărul Lae. bedeu cu gura violetă. simţea o istovire de un fel deosebit. sau pe acela al Iui Leonardo. ca să audă lucruri inteligente. şi-1 sună pe fecior : Nu sînt acasă pentru nimeni. da. e ca într-un Corot sau un Guardi". Ii dăduse şi banii şi-l condusese pînă la uşă . greoaie. deşi unul în vigoare şi cellalt în misterioasă puritate îl întreceau. Coborî şi ieşi. şi treceau prin . Poţi să te duci să-ţi vezi de treabă. se gîndi el cu oarecare plictis. peste o faţă netedă. Se uită în oglindă : era alb de tot la faţă. spre Cotroceni. incapabil de gînd. cuvînt sau faptă. nu erau ale favoritului sclav imperial . şi în care fratele mai mare al lui Lae rămăsese cu o mînă scrîntită şi cu capul spart: avea nevoie de bani pentru doctor. „Ciudată mutră am. şi un filtru pentru el . negri. încuiase după el şi se întorsese să facă o baie şi să se îmbrace. spuse tandru Şerban Romano. pe obraji.

Şerban închise ochii şi se lăsă pătruns de graţia jucăuşă a unei bucăţi de Rameau. într-un şir de maşini care trecură sub bolta de sub turnul de la poartă şi se opriră în curtea largă în care ţipau strident păunii treziţi din somn de farurile maşinilor. pînă la a nu le mai putea nimeni despărţi. Fericit că am venit. nimeni nu mai e cineva. Se duse s-o salute pe prinţesa Basarab-Comnen : — Comment. un felinar ardea sub cerdacul înalt cu coloane torse. pentru clavecin. mai sus galben ca lămîia. elegantă şi sobră Renaştere italiană contopită cu eflorescenta răsăriteană a Bizanţului tîrziu. sînt minciuni de-ale gazetarilor şi politicienilor. nimic care ar fi însemnat altceva decît voîuptuoasă bunăstare. Era un oraş liniştit. dar cu ceva stins şi blînd. şi se sprijini cu spatele de canatul unei uşi înalte ă la francaise care da pe terasa şi grădina din fund.că nu era adevărată . plecă să facă vizite. pe unde călcaseră papucii. care ascultau. şoseaua e plină de fel de fel de lume. şi se zăreau sus plastroane albe. în drum spre casă. rupturi în istorie. dar ştia şi. nu se vedea nimic disonant. cerul era galbenportocaliu. cel puţin pentru războiul mondial. Parcă totul s-ar fi schim-. Date de astea de răscruce. Trecu pe la doamna Mavromihali. sub un lustru enorm şi sclipitor. cu gulere scrobite şi părul lins. Acasă îşi puse repede smochingul şi porni îndaiă spre Vorniceasa. să ştii că vinerea viitoare o să-l am pe Enescu ! <notă> 1 Cum. Sosi seara. Ii era destul. rochii de seară. care avea un mare şi frumos salon 1850. dezolat că plec. sînt invitat la masă la doamna Vogoride şi de-aici pînă îa Vorniceasa fac douăzeci de minute cu maşina. era în spatele unor domni corecţi. musafirii urcau procesional scara monumentală. zise bătrîna privindu-şî musafirii cu un ochi critic şi ostil : De Ia război încoace. cape de hermină . într-o casă veche adumbrită de castani.. Şerban plăti şi. cu ghete de lac şi sandale de lame şi cristal. — Ca la mine. de cristal. bat cine ştie ce după război." Ştia că la principesa Vogoride ar fi avut succes cu butada asta. Şerban intră în vîrful picioarelor. care tocmai avea seară de muzică. la revedere. iar pe cap cu pălăriile moi negre puse la modă de domnul Anthony Eden. Deasu. cu o stea mare şi strălucitoare. şi trecu pe la doamna BasarabComnen. canelate şi perlate.. tînărul şi elegantul om politic britanic. ca la mine. vous partez deja' ? — Sînt dezolat şi fericit . mestiile şi condurii boierilor cu brîie de mătase şi anterie . şi cei care sînt cineva sînt nişte nimeni. aţi şi plecat ? </notă> 517 „După război.pra masivelor de sălcii şi ulmi şi arini. siniliu. apoi" de stridenţa dulce şi melancolic senzuală a unera de Debussy pentru flaut. Pe acest fond se înălţa palatul de la Vorniceasa. o viaţă liniştită şt plină. şi deasupra albastru. poate şi mai mult. cu trabucul în gură. apoi începea să fie verde ca flacăra pucioasei. Nu spuse acolo mai mult de zece fraze amabile şi după o jumătate de oră pîecă. domnule Romano.'naintea lui pe trotuar prostituatele tinere şi bine îmbrăcate şi tinerii eleganţi cu bastoane de bambus pe braţ. se gîndea Şerban nemulţumit în maşină.

Vorvoreanu. punctul de atracţie al oricărui dineu unde era poftit. şi deasupra cravatei o faţă tuciurie. a sculpturii şi arhitecturii italiene unde nu mai e nimeni de la Bernini şi Canova încoace ? Ţările de Jos mai produc pictori ? Spania mai produce sfinţi ? Mesenii fîdeau. stătu într-un colţ. care socotea că oamenii de neam trebuie să însemne ceva şi prin ei înşişi. Nu-i plăcea nimic. cu un nas mare. Cînd îl zări. poţi bea toată viaţa Roederer . mult. cu sprîncenele arcuite în sus. cu un Haut-Mâcon. — Secolul al XlX-lea. Toată lumea îi era cunoscută. cu şampanie („Iar Roederer. tîlhăreşte şi neliniştitor. pe tăcute şi pe-nfundate. în neştire. se simţea prost. stufoase. era Elvira. Nu mai era nimic de făcut. pe sub care se roteau vesel. mînca mult. la masă — era aşezat între Elvira şi doamna Mavromihăli — mîncă aproape fără poftă. fără chef. de cînd ajunsese la modă. — Ce inteligent e. n-a făcut altceva . poate dintr-un presentiment. l Profesorul rîdea şi el (nu se putea şti dacă vorbise serios sau nu).■împrejur. pe urmă. Cezar şi Alexandra îi erau chiar veri . De la Gibbon la Spengler. slab. medalion de viţel cu o ciupercă deasupra. inima îi stătu o clipă. îşi aşteptau oaspeţii domnul Vogoride. Sus. se gîndi Şerban trăgind cu ochiul la sticlă — sigur. tot rudă cu el . primul romîn care avusese avion particular (era sec. tot. jenat. de aceea se căsătorise cu un aviator şi scria ea însăşi poezii şi eseuri în limba franceză. „Ar fi trebuit să-mi aduc aminte că Lisa Vogoride trăieşte cu el. uitîndu-se 518 . apoi pateul de Strasbourg cu trufe. proprietar de cai de curse şi vicepreşedinta al Aero-clubului. dar uitase . pui consomme. şi Bubi Ipsilanti . şi să nu viu". pe deasupra titlului cărora sta scris Princesse Vogorides. Nu observaţi decadenţa muzicii germane — nu mai e nimeni după Richard Strauss . iar doamna Mavromîhali se aplecă şi-i şopti la urechea stingă : — Comme ii est intelligent! II me fascine comme un serpent. a picturii franceze — nu mai e nimeni după Matisse . Prezenţa profesorului îi pricinuia o stînjeneală-fizică. scumpă doamnă* — îi spuse el prinţesei Vogoride . el era le bel esprit. osos. şi bombe glacee. decolorat. uitîndu-se la cerul nocturn în care urca luna deasupra sălciilor negre . a descoperit că există măriri şi decadenţe. canalia ! murmură Elvira la 519 urechea dreaptă a lui Şerban. ochiul gălbui şi ochiul verzui.de atlaz.că-l va întîlni aici pe profesorul Fănică Niculescu. născută Ipsilanti. şi se uita împrejur: plastron alb şi scrobit cu un briliant ca buton. Şerban îi salută şi intră în salon. se gîndi Şerban. incapabil de orice altceva decît de fugă. Profesorul perora : acuma. a romanului englezesc — nu mai e nimeni după Galsworthy . dar se poate întîmpla să spui «Iar ?»") şi felia de ananas. şi ale cucoanelor cu tulpane de horbotă şi fuste de brocart. al iminentei decadenţe a Europei. coroiat strîmb ca nasul caimacamului Vogoride) şi doamna Vogoride. de la icrele negre proaspete cu Chablis („Iar icre ! Iar Chablis !" se gîndea el cu o scîrbă neaşteptată). — Totul se duce de rîpă. inventatorul istoriei.

Elvira trecuse de patruzeci şi cinci de ani. dar era şi mai neagră ca înainte. şi se uscase. doamnă. avea poate patruzeci şi şapte sau şi opt. şi arcadele cu vîrf ascuţit. — Vai de mine. El îşi şterse faţa cu batista şi îngînă : . Nu se simţea bine. Apoi. revoluţia va fi fascistă : în Italia şi Germania a şi avut loc. dar în faţa lor era balustrada din şerpuituri şi întortocheri de piatră. Dar peste cîteva minute doamna Vogoride îi pofti să treacă din sufragerie spre terasă. fruntea îi era barată de două cute lungi. să nu-i vorbească profesorul. avea creţuri pe lîngă ochi. despre descompunere. — Nu. Pe lac. noi.. Şarlatanul ăsta mă plictiseşte. şi ar fi putut fi Ispahan sau Granada şî nu erau (ci fiul Răsăritului şi Apusului. Era prima cucoană pe care o auzea vorbind aşa de Fănică Niculescu. sub lună. I-i era frică să nu atragă atenţia profesorului. Şerbănică ? întrebă ea. murmură el şi-şi şterse fruntea. Dincolo. pielea îi era lipită pe liniile nobile ale oaselor. ţîrîiau greierii. decantată şi ţinută la gheaţă. eu sînt! — Tocmai voiam să-ţi spun să vorbeşti pentru dumneata ! zîmbi doamna Vogoride. — Tu nu te plictiseşti. Ai să te îmbe|i ! — Mi-e cald. cred în fascism. sîntem ultimii oameni civilizaţi. Rosti limpede : — Şi primii barbari. rîzînd diavoleşte. să nu se apropie profesorul de el. de formă (nimănui nu-i place să fie numit barbar). şi dincolo de această încadrare în linii care ar fi putut să fie Florenţa şi nu erau. orăcăiau broaştele. fiindcă toată lumea făcu „Ah". în această admirabilă seară dintre un război mondial şi o revoluţie mondială. minţi Şerban. Aici.. Numai ochii îi rămăseseră verzi ca otrava — o otravă limpezită.. profesorul adăugă repede. Se <notă> 1 Ce inteligent e ! Mă fascinează ca un şarpe. dincolo. noaptea albastră plină de iradianta lucire a lunii. pe pajiştile parcului. Şerban bău trei pahare unul după altul. Se uită împrejur.scumpă doamnă. pielea îi atîrna sub bărbie. Elvira se aşeză lîngă Şerban : — Ce e cu tine ? Eşti mut. Şerban o privi uimit. în acest încîntător castel care a fost incendiat de şase ori de armate străine. </notă> 520 aşezară în fotoliile de mătase. şi coloanele. spuse ea rece.. şi dumneata crezi în comunism ? exclamă Alexandra Lascari. murmură Elvira. —■ Şi eu mă plictisesc. Şerbănică ? îl întrebă Elvira. Şerban se aşeză într-un colţ. decădere şi neantul inevitabil. graţiosul şi poeticul stil brîncovenesc). — Ce faci. rîzînd iarăşi: — în orice caz. Era tăcere.— aici. lămpi pe măsuţe luminau ca într-un salon . vorbea surîzînd profesorul Fănică Niculescu. astăzi ? — Nu ştiu. Ar fi vrut să fugă.

Ne grăbim să trăim. fox-trot. — De fapt. şi încă plăceri mici.. nu le înţelegeau de loc.. putrezire . prea puţin filozofi. Vedea de pildă acum mina Elvirei. să avem plăceri. o nulitatr. dar la încheietură pielea era niţel zbîrcită. brusc filozofic şi pedant (cîteodată. dansează pe sfoară deasupra noastră. Am poftă să dansez. în 1907. Hai să bem ceva.— Ba da. lambeth-walk. doamna Sofia Cozianu. zise Elvira şi ciocni cu el paharul de şampanie. n-am nici o poftă să dansez. şi acuma 1 se urcase de-a binelea la cap. Elvira îşi turnă fundul sticlei şi bău. nu trecuse mult de miezul nopţii cînd sosiră la Şosea la „Colonade". nici putere pentru cele mari. că n-avem nici bani destui. nu vedea dublu. spuse Elvira. parcă noi n-am şti. cum apăreau de sub brăţările de smaragde şi briliante. şi se simţea osul acolo unde ar fi trebuit să fie carne. Eu . sentimentul lucrului familiar sau străin. Poate numai efortul era . — Imbecilul. că devii un ratat. sînt funcţii autonome ale conştiinţei■?" se întrebă • el. chiar cei care ştiau nemţeşte). De ce nu bei ? Vrei să fiu beată numai eu? Să mă poţi studia cu capul rece i N-ai ce studia la mine. şi primit de aceasta din urmă de la bunica lor comună. tango. Fuma. Băură şi se uitară la perechile care dansau — fox-trott. — Noroc. cu reiieful oscioarelor vizibil prin piele. îşi dădea seama că nu vede altfel decît de obicei . şi nou apă• rutul lambeth-walk. „Sentimentul de-a recunoaşte ceva sau nu. 521 într-adevăr ei plecară primii. doamna Vorvoreanu. Aşa că nu mă poţi dispreţui pe mine. şi luat de aceasta de la soră-sa. cît s-o putea de repede . Elvira pretextînd oboseală şi sănătate şubredă. măscărici la mese boiereşti. nici diformat. Şerbănică. uscate. tango. pus la modă de abdicarea lui Eduard al VUI-lea. în 1906). oricît strălucea şi atrăgea ochii marele smaragd verde ca otrava (mo522* ştenit de Elvira de la maică-sa. cînd se îmbăta rău. şi să ne ducem undeva să bem. şi braţele fuseseră frumoase . De-aia ne e aşa de frică de moarte. Parcă eu nu ştiu? Parcă tu nu ştii ? To{i ştim. împărat al Indiilor şi al altor dominioane de peste mări — iar Şerban trăgea din cînd în cînd cu ochiul la braţele Elvirei. neant. Şi salută zîmbind graţios cîţiva cunoscuţi. shimmy. Şi el. doamna Smadoviceanu. totuşi. mai apoi von Bodman. Shimmy. Şerban 0 lăsă să facă ce vrea. şi lucrurile i se păreau altfel ca de obicei . la mîinile Elvirei. nu cu altă formă. care o să-şi mănînce averea şi-o să sfîrşească în mizerie. murmură Elvira. şi începea să se simtă ceva mai bine . să danseze. şi totuşi. dar simţea ceva în ochi. un mic juisor. nici cu altă culoare. apoi îl luă de braţ şi-i şopti : — Hai -să plecăm. pentru care avea nevoie s-o acompanieze Şerban . Era frumoasă . zise ea. începea să vorbească nemţeşte şi să spună lucruri pe care tovarăşii săi de beţie. şi totuşi altfel. dar băuse mult toată ziua. Studiază-te pe tine. avea senzaţia insuportabilă că vede altfel. al Marii Britanii şi Irlandei. şi pe mine. maimuţoiul sinistru. pe apucate. — Tot timpul despre moarte.

tu ce faci în noaptea asta ? Mă iei la tine ? Şerban o privi. Cel puţin aşa o să mi se pară că n-am pierdut timpul. nenorocitule ! Mai toarnă-mi. am înghiţit. nu. dar de enervare.. şi spuse pe alt ton. de cădere în gol.ca o moluscă. şi nu încerci nimic. Chemă chelnerul să facă plata şi plecară amîndoi. In maşină. aveam o singură reuşită posibilă . Şerban tăcu.. O să . zgîlţîit. pe cînd teii Şoselei alunecau pe lîngă ei. O clipă îi fu groază. cu buzele tremurînd. care-şi recăpătase cumpătul şi acuma surîdea viclean. duri şi plini de suferinţă . eu degetul în sus. să-mi facă socoteala şi să mă duc acasă. în colturile gurii. Se uita în gol. erau tulburi. al lambeth-walk-ului. de destrămare în gol. ocolind perechile care dansau. Şerbănică. ochii ei nu şovăiră . n-am reuşit. în vînt. — întîi. una mare.. — Dar de ce poate fi vorba ? întrebă Elvira. ca văru<notă> 1 Cu atît mai rău. —. îl apucă iar. dar ce fac pînă atunci ? îşi şterse lacrimile cu batista din buzunarul de la piept al lui Şerban. zise Şerban. pe care tu nici n-o bănuieşti. Murmura ca o nebună : — Ce fac ? Ce fac ? Cum aştept ? Ştiu că o să mor . apoi în pămînt.. de frîne şi de opriri.. care rîdea şi ea.. Şerban Romana rîdea.. </notă> 523 meu Dim sau văru-meu Cezar ? întrebă Şerban. ai avea şanse rnîine-poimîine. cucoană. şi-i făcea semn chelnerului să-i mai aducă o sticlă. — Ce. de plutire în gol. şi-acuma aştept să mor. îl priveau. Nu poate fi vorba. nu mă resemnam . spasmodic.. Elvira se lipi de umărul lui şi. ai treizeci de ani. — Nu. sa. Ah. şi scoteau răcnetul final. pe obraji. apoi fascinaţia senzaţiei ciudate. nervos. ai face politică şi tu cu Garda de Fier. N-a mers. de lipsă.. Nu. din colţul de lîngă nas al ochilor. Te-ai îmbătat şi tu. nu ştii tu ce-i în Dim ! Ai să fii surprins. nu-i cunoşti. tînăr. — De ce rîzi. acuma aştept să vină chelnerul. să Fi fost eu bărbat. cînd o să dea ei lovitura. Îi fulgeră prin gînd : „Sînt beat.. trăieşti . băiete ! Chiar şi în Cezar ! Nici unul nu e o moluscă cum eşti tu. Tant pis '. băiete. Vedea Şoseaua în faţa lui ciudat de depărtată. practic şi hotărît: — Şi nici măcar n-am cu cine să mă culc în noaptea asta. femeie. vrei să trăiesc ca un funcţionar. că erai . aveam mai multe lovituri de încercat! Dar aşa. — Treizeci şi doi ! zise Şerban rîzînd şi mai tare. ca un porc la îngrăşat. pe care o avea tot mai des de doi-trei ani. Elvirei începură să-i curgă lacrimi din ochi. Nenorocituie ! Bărbat. îl întrebă Elvira.. Şi după cîteva minute (goliseră la repezeală a doua sticlă). întrebă : — De ce nu eşti măcar prieten cu profesorul. idiotule ?. nu faci nimic.ce! puţin am încercat să dau o lovitură.

îşi văzu pîntecul care începea să se lase. — De ce ? întreba Elvira. O urmă. încetini.. Ştia foarte bine că ar fi putut face un lucru util omenirii întregi. ca să aprindă lumina.. Eşti scîrbos. Ieşind din baie. piele şi grăsime în Ioc de piele şi muşchi. se destrăma fir cu fir. „Sînt prea laş". îngînă el. se gîndi el. apoi se trînti în"tr-un fotoliu şi întrebă : — Nu mai ai nimic de băut ? — Ba da. Elvira începu să rîdă. —r Şi tu. Şerban deschise poarta. dînd di. Şerban îl împinse însă. trecu pe lîngă o oglindă mare.. Stătu iarăşi o jumătate de ceas. Dar de asta nici nu putea îi vorba. „Treaba ta. Şerban îl sună pe fecior.n cap în semn de tăgadă. o cărară într-una din camerele de musafiri.524 am un accident şi crăpăm amîndoi. n-avem nimic de lăsat. Renunţase la consecvenţa în gîndire.. dar cu asemenea aer extatic. Elvira nu spuse nimic. pieptul moale. eşti scîrbos. caut. şi că renunţase să-l mai facă. ne e o frică îngrozitoare. Căută mult comutatoarele. de toţi anii din urmă. beat de somn . şi Nicolae îl duse pe Şerban în 'dormitorul său. — Minţi ! Eu sînt desperată . Elvira întrebă : — Ce moşmondeşti acolo ? — Ca." Trebuia să se sinucidă. Se sui în pat şi stinse. Acolo zise : . îl dezbrăcă. Ea rîdeâ.. — De moarte. maşinal. ce e cu tine". Stătea în întuneric şi-şi cîntărea viaţa. O lăsară pe pat. şovăind." — Da. şoldurile prea mari. lăsă maşina în curte şi închise. tîrîndu-şi picioarele pe covor ca să aducă băutura din sufragerie. să renunţe. nu sînt scîrboasă. încît nu se putea să viseze decît un singur lucru. în fond. apoi la gîndire şi la acţiune. — Dă-l încoace. Dumnezeule ! Dumnezeule ! . Du-te de te culcă. zise Elvira cu o fermitate superioară care-l făcu pe Şerban. obosit. — Curios că tocmai nouă. Şerbănică. — Dumnezeule ! strigă desperat Şerban în întuneric. „Ce să fac? Ce să fac? se întrebă el. ar fi mai simplu. apoi la cea în acţiune.. se gîndi Şerban Romano cu o groază subită. moleşit de beţie şi de multe altele. mă doare inima . care sosi. pînă cînd nu se opri maşina în faţa casei lui Şerban. Apoi o pofti pe Elvira în casă şi se dădu la o parte ca s-o lase să intre. whisky. zise el. „Sînt mult mai bătrîn decît vîrsta mea". aşteptînd moartea care avea să vină prea tîrziu. Nu sînt în stare să fac nimic. şi lovinduse de scaune. Şi acuma se desfăcea. Dar nici nu poate fî vorba. cu ochii închişi. mîrîind răguşit: 525 — Ia mîna de pe mine. Prefer să beau . N-avem nimic de făcut. N-am putere. hîc ! caut. nebuno. Elvira adormi în fotoliu. sub duş. Şi porni clătinîndu-se spre baie. apoi se întoarse în odaie. zi cu zi. se gîndi el.

după ce se culcase ia unu şi jumătate. de circ mic şi sărac. Făcuse totul cu graba hotărîtă a unui sinucigaş. avea şi privirea tristă şi inteligentă a acestui . doamna Gherson. aprinse lumina şi se duse în baie să-şi umple un pahar cu apă la robinet. nimic. salvarea . scăparea. era bătrînul domn Gherson. ce. Ii tremurau mîinile. de altfel. Aici se limita de altfel asemănarea. aşteptînd să adoarmă. iar un altul. omul cel mai ocupat. şi trăiesc şi într-un cerc de oameni foarte ocupaţi. poate la fel de ocupat ca el. totuşi. se va putea judeca mai bine după o expunere mai amănunţită a faptelor. Luă o carte să citească — ca mulţi oameni de felul lui. şi al doilea nu-i răspunse nimeni. dar de multă vreme acestea se reduseseră la degustarea de mîncăruri fine (puţin. carne şi lichide nu era decît un izvor de dureri surde.Dar întîi că nu credea în Dumnezeu. altădată îi servise pentru plăceri. animal cînd îmbătrîneşte între gratiile unei cuşti de menajerie provincială. Nu mai putea să doarmă. Faţă de gradul de preocupare ai acestor trei oameni. este aproape neglijabil. în fond. fratele mai mic al lui Gogu Apostolescu. ce vrei : asta e lumea afacerilor . măsura în care erau ocupaţi domnul Pericle Mittescu. Domnul Gherson se trezi în ziua de 6 noiembrie1937 sau 1938 (se pare că mai degrabă în 38). sau Titel Negruzzi care lucra Ia contenciosul societăţii. marele avocat bucureştean specialist în societăţi anonime. foarte activi'. 526 PARTEA ^ŞAISPREZECEA Nişte oameni foarte ocupaţi I Ionaş Apostolescu. fostă Cozianu. nepoţi amîndoi ai lui Walter Apostolescu şi ai Cleopatrei. la ora cinci dimineaţa. cum ştia toată lumea şi cum îi făceau uneori caricaturiştii în ziare. Domnul Gherson semăna. după Ionaş. preşedintele consiliului de administraţie a uzinelor . mai uşoară. era o sinucidere mai mică. administratorul-delegat al societăţii. altminteri. şi deci comparaţia era cu totul exclusă. nici pentru conştiinţa domnului Gherson. spunea despre sine : „Dragă. puţin de tot din fiecare) şi de vinuri vechi . muncesc enorm. Se întoarse în pat şi se făcu ghem. sau Dim Cozianu. nu poate fi neglijat. sau Cezar Lascari. ca de obicei. Luă două pastile de somnifer şi le înghiţi dînd paharul de apă peste cap. 529 Domnul Gherson era un om băfrîn . Şi. căci domnul Gherson îmbătrînise în regatul Romîniei. repede. căruia îi revine fără îndoială întîietatea. pot spune că nu stau o secundă. era domnul Mayer. de crampe. adesea condamnîndu-1 . sînt un om foarte ocupat. pentru care de la o vreme această mică şi derizorie construcţie de oase. fiindcă e vorba de femei. crezi că banii se cîştigă stînd şi nefăcînd nimic ? Trebuie să munceşti pe rupte!" însă de bună seamă că. Repede. cu un cimpanzeu bătrîn cu faţa veştedă şi zbîrcită . sau Valentina Scarlat sau chiar. Şi adormi. în toată afacerea. Sări din pat. era amator de literatură şi de artă ■— şi stătu cu ea în rnînă poate trei sferturi de oră : erau nişte poezii recent apărute ale domnului Tudor Arghezi. nici pentru ochii celorlalţi. corpul lui ! n-avea importanţă. de junghiuri şi de îngrijorări. un poet în jurul căruia se discuta mult.

cu o fereastră mare. Stătea cu cartea în mînă şi nu putea citi. Apoi o copie după contractul cu Direcţia Generală a Căilor Ferate. prin care se suspenda executarea contractului . dur. Un rînd de rafturi încărcate cu cărţi se deschise. Se întreba: „Am făcut bine? Nu era mai prudent să cedez ? Şi acuma. lung de tot. fereastră modernă. fişiere şi mape de carton. totul vopsit alb imaculat ca pe un iaht de lux. S. Domnul Gherson aprinse lumina din tavan. îi plăceau şi poeziile astea.E adevărat că vagoanele «reparate» de ■t. şi îşi trase peste pijama un halat de mătase . şi apărură deodată ceilalţi trei pereţi acoperiţi de o vastă bibliotecă de drept. era amator de vinuri bogate şi de mîncări viclene şi pipărate . ca laptele. îşi apăra interesele : oricine în locul lui ar fi făcut la fel. şi care nu-i interesa pe doamna Gherson sau prietenii ei şi cu atît mai puţin pe prietenii de afaceri ai domnului Gherson. pentru reparaţii generale la 531 o mie două sute de vagoane în atelierele metalurgice ale „Ametarom". pe care domnul Gherson era prea ocupat ca s-o mai folosească. între pereţii constituiţi din uşile dulapurilor sau ale odăilor de baie. În dosar era o hîrtie cum avea şi Ionaş Apostolescu una : convenţie între ei doi. n-ar fi mai indicat să încerc să-l cîştig pe Mittescu ?" Povestea asta nu-i dădea pace. Mai bine n-ar fi început-o. adică societatea „Atelierele metalurgice romîne". cufundat într-un fotoliu. şi trecu printr-un hol întunecat. ca fiind reparate ?" . A. vizat de trei ministere . părăsindu-şi micul dormitor cu lampa aprinsă lîngă-pat şi un volum de poezii deschis . Domnul Gherson se dădu jos din pat. domnul Gherson trecu prin coridor unde ardeau două lămpi mate. lăsînd să se vadă alte rafturi.. apoi scrisoarea Direcţiei Generale către „Ametarom". fără umbra măcar a scandalului. după ce-şi căutase ochelarii în buzunarele halatului şi pe birou. precum că în cazul încheierii unui contract cu Direcţia Generală a Căilor Ferate. mineral). broşată care îl făcu să semene cu maimuţa favorită a împăratului Chinei în veşmîntul de ceremonie al sta-'" ■ pinului ei . Domnului Gherson însă îi plăceau . lată cît toată odaia. pe care-l răsfoi. Dar azi. recentă de tot. unde apăsă pe un buton ascuns sub un tablou mic. bătrîne. nu le citea. o tăietură de ziar : .. se obligă să-i plătească domnului Ion Apostolescu suma de lei nouăzeci şi opt de milioane. şi apărată de un grilaj în romburi . şi poftim ! Şi nici măcar nu-l putea acuza pe Apostolescu. cît se poate mai decente. în fund. Bătrînul străbătu marele covor de Şiraz şi ajunse într-un colţ.Ametarom» au fost jefuite de toate piesele de valoare şi recepţionate în stare de fier vechi. dar foarte frumos. Voia afaceri prudente. se vedeau dincolo castanii luminaţi de felinarul electric pe o stradă liniştită din jurul rondului statuii lui Pache Protopopescu. pline cu dosare. Omul îşi 530 făcuse meseria. albă. ca să intre în biroul său. îşi vîrî în papuci picioarele albe-vinete.pe plapumă.' fragile.pentru indecenţa versurilor sale. Domnul Gherson îşi luă un dosar subţire. că am acceptat. între apa albastrăverde şi cerul albastru-verde. de Pătraşcu (Santa Măria deila Salute. literatură şi finanţe. strălucitor. şi şi-i găsise pe nas. pe urmă.. domnul Gherson.

poate un miliard de lei. zîmbind umil : — Noi nu sîntem o casă aşa de veche ca dumneavoastră. apoi spuse amabil : — Eu n-aş intra în afaceri-atît de murdare: cine te pune să calci legea ? Ce. . oftă domnul Gherson. şi încă mari ? Doar legile nu sînt făcute să facă viaţa imposibilă . Gherson clipi din ochi. duşman al celuilalt) întreba : „Ce amestec are şnapanul Ionaş Apostolescu în murdăriile de la C. De ce? Nu pot. Gherson se lăsase dus într-un colţ şi aşezat pe o canapea moale şi adîncă .F. la o serată : — Ce e. Spune şi dumneata. nici Băncii Romîneşti. Vine-ncoace. zîmbise domnul Gherson. ce. crezi că nu s-a interesat fiu-meu ? Cezar e capabil să afle lucruri de astea într-o jumătate de zi. lasă. Oare fortificaţiile vor ţi la fel de solide ca şi vagoaneleschetet ?" Domnul Gherson oftă: asta fusese lovitura cea mai dureroasă : îi periclitase o comandă de cîteva sute de milioane. ?" Alta spunea: „Se pare că se tratează cesionarea către firma «Cimentul romin» a unui important sector al fortificaţiilor liniei Carol.Altă tăietură din ziar (alt ziar. Ionaş mai vrea să-i dau şi comisionul întreg. şi un profit de. — Ei. şi acuma e clar că dumneata le-âi dat pe cele de la Ordinea Socială. ce-ai face în locul "meu ? Şerbănică Lascari rîse în barbişonu-i alb. — Ce să fie ? Nu e nimic. Austria.. Hai. ei. şi contractul fusese reziliat. lasă loc destul. Cehoslovacia. dar mai mult nu pot.. E posibil. — Şi acuma. E altceva la mijloc : ce vreţi ? Trimiteţi bani în Elveţia ? Vă e frică ? Gherson nu mai rîdea. Mai bine să nu se mai gîndească şi la asta. legionarii.R. hai. înseamnă să pierd. cum spunea pudic domnul Gherson). nu putuse fi cumpărată la timp o comisie de control a comisiei de recepţie (comisia de recepţie era toată cîştigatâ. spune ce-a fost. . Bătrînul Şerbănică rîse iar şi răspunse destul de rece : * — Ei. Nu ne convine un scandal în momentul de faţă. ^Cimentul romîn» este al fraţilor Gherson ca şi «Ametaronw-ul. — Mda. nu există mijloace legale ■ de-a face afaceri. ba „Ametarom"-ul mai era ameninţat şi de un proces. dintr-un accident cum se întîmplă uneori. 11 privi trist şi înţelepţeşte pe Şerbănică Lascari : — Dumneavoastră nu vedeţi ce se-ntîmplă ? Germania. zise cellalt. şi un scandal îţi dai seama cît ar îngreuia operaţia. lasă-mă că n-o să te învăţ eu să faci afaceri. două milioane şi jumătate. domnule ? Ce s-a întîmplat între dumneata şi Ionaş Apostolescu ? Vă ştia toată lumea cei mai buni prieteni. 533 — Şi dumneavoastră o să preluaţi capitalul imobiliar al nostru. nici lui Krakauer : e vorba de apărarea 532 frontierelor ţării. bonom şi trist. 11 luase la o parte Şerban Lascari. utilajul. Nici nouă. pe lîngă pierderile şi riscurile mele. domnule Lascari. şi acolo povestise în ce fel. trebuiesc concesionate imediat construcţiile de fortificaţii. spuse el. Ne-au spus şi ăia de la ziar că antrefileurile le-a dat Ionaş. Şi aici. ei. Se amestecaseră prietenii. Oftă iar. slavă Domnului. Iam oferit două milioane.

la ora şase dimineaţa. Ce e de făcut ■? Să pierd ?" I se încălzeau obrajii veştezi la ideea asta. domnule. luaţi un om serios. mic şi ghemuit în splendidul halat sub lampa de birou care-i lumina chelia albă. Şi ce e mai rău. privindu-l melancolic pe bătrînelul cu cioc alb. Dacă ar fi om de afaceri. accidente mari unde n-ai ce să faci decît să iei noi măsuri. marele avocat avea să se pronunţe. şi nu-l pot cîştiga: de-ara e şi luat de arbitru. Gherson se gîrtdi îndelung. Să-ţi spun drept. ci de afacere. de o variaţie de preţuri pe piaţa internaţională. miercuri. nu e. consolator : •— Las' că vedem noi cum aranjăm să fie bine pentru toată lumea. şi că dumneata îl tragi pe sfoară. şi unde un mucos care poate că n-avea nici patruzeci de ani îl sfida şi avea pretenţia să-l stoarcă. vineri. între timp bătrînul Lascari îl chemase pe Ionaş la el. nu !" se gîndi domnul Gherson şi se ridică din fotoliu ca să surie să i se aducă micul dejun. e că juridic are dreptate. iar dumneata eşti clientul băncii noastre . mie mi se pare că el are dreptate : ce e el de vină că vouă v-a explodat afacerea în miini ? El şi-a îndeplinit obligaţiile. Şerbănică Lascari îl bătu pe umăr. Azi era joi dimineaţă . uitîndu-se la covor. dar nu e. mai ales că nu era vorba de o diferenţă de bursă. Dar dacă încep să cedez. Gherson înălţă capul: — Ce-aţi zice de Mittescu ? — Bun ! Foarte bun ! Dar puneţi-vă de acord. nu . A mers prea departe: trebuie pedepsit. „Nu mi-e atîta de nouăzeci şi opt de milioane ■ s-ar găsi cum să le înlocuiesc. mîine. Deocamdată să te descurci din porcăria asta cu Ionaş. Peste o jumătate de ceas era bărbierit. spuse Gherson şi. — în formă.. şi-ar da seama că eu am dreptate. Şerbănică Lascari dădu din umeri : — Evident că cinstea e esenţială în afaceri. zise Şerbănică Lascari: Ionaş mi-e un fel de nepot. şi se suia în maşina care .uzinele. şi e destul de jurist ca să nu se uite decît îâ formă. Chiar măgarul de Âpostolescu a îndrăznit sa se atingă de chestia fortificaţiilor. „Ei bine. îmbrăcat. după înregistrarea pierderii. o să-rrii joace toata lumea pe burtă. Asta fusese la începutul săptămînii.domnule Lascari. cu ochelarii pe nas. fiindcă e onorabil. de ieri. adăugă : Să fim cinstiţi. de om fără mult sînge în corp. Nu-i plăcea să piardă. îi obţinuse învoirea . litigiul se afla la Mittescu . nu era vorba aici de contract. murmură Gherson. integru. Mittescu e un om integru. în formă .. cînd 534 aproape toată lumea din Bucureşti dormea. cu burtică şi cu pungi sub ochii negri şi inteligenţi. şi nu e de seriozitatea unui om ca dumneata. stătea cu dosarul deschis pe genunchi şi se gîndea. că încurcaţi pe toată lumea cu porcăriile alea din gazete! E penibil. dar în fond. dar ce-i de făcut ? Ionaş susţine că el e cinstit. nu vreau să fiu părtinitor. Aici era vorba de un caz unde dreptatea era de partea lui. Luaţi un arbitru. Iar domnul Gherson. ce Dumnezeu. — Nu-ţi propun'pe nimeni.

dînd din mîini. Ce oameni ! Dar de la război. Şi-i ceruse să-i cedeze fotoliul prezidenţial în consiîul de administraţie. mormăi absent şoferul. — Te-am ţinut tîrziu azi-noapte. cu cafelele. falimente . într-o dupăamiază la „Cafe Bristol". zise omul şi zîmbi. o familie. cu cornuleţe cu nuci şi fschler-Kuchen. Domnul Gherson zise. Ich heisse Kuproly und ich bin Perser. nu uita că totdeauna po'. El. dar încă nu se aprinseseră luminile. * Şi-i întinse peste umăr o sută de lei. totul era în prăbuşiri. era prea devreme. Lumea din cafenea vorbea încet. Ce oameni ! Cînd venise domnul Kuproly să-! anunţe pe baronul von Sâlomon că i-a cumpărat cincizeci şi uhu! la sută din acţiunile băncii : „Domnule baron. de fără şir. Ei trei beau cîte un Kapuziner fiecare. solide. înaltele oglinzi erau pline de oameni care-şi adunau capetele deasupra meselor. sleit fiind de muncă. iar afară. şi peste o jumătate de an Kiiproly era total ruinat. în schimb. „Hinaus !■" îl dăduse afară. în 1920. Dar unchiul Poldi nu mînca. Ştefane ? — Nu-i nimic.gîndindu-se că nici el nu va ieşi la pensie. acolo e o . în decembrie. se făcea întuneric. mă numesc Kuproly şi sînt persan".aştepta în faţa casei. 535 — În meseria mea nu există ieşire la pensie. — Să trăiţi. poate patru şi jumătate sau cinci. am fel de fel de treburi. un gol strălucitor. care părea a regreta faptul. la Viena . e cam greu. spuse destul de melancolic domnul Gherson. domnul Gherson se gîndea — şi de aici îi venea melancolia : „Ce case mari. Obişnuiesc să calc în picioare ce e persan. Gherson. fratele unchiului Poldi . erau în Austro-Ungaria şi în Germania înainte de război ! Ce averi ! Ce oameni de afaceri solizi. spunea nervos unchiul Poldi. fiindcă era totul atît de haotic. baronul Adler. 1920. În birou era un covor splendid de Ispahan : „Msin Herr — răspunsese baronul von Sâlomon — ich bin gewohnt auf Perser zu treten". căutînduse în buzunar: — Ce să-i faci ? Sînt un om foarte ocupat. şi acuma şi-l aducea aminte pe unchiul Poldi. zise domnul Gherson cu blîndeţe.i veni la noi la Iaşi. lăsaţi. Poate pornim împreună spre Romînia. Remarcă în treacăt că şoferul e galben şi cu ochii umflaţi : părea obosit. 536 cu o agitaţie nemaipomenită ■. o casă. Să mă gândesc. De aceea şoferul dădu din cap mut. Poldi . şi azidimineaţă pornim pe drumuri la şapte. cîştigînd la fel. baronul von Sâlomon.. uitîndu-se pe fereastră. marii bogătaşi înnobilaţi de împăratul Franz Joseph. Chelnerii bătrîni veneau cu ziarele pe cadrele lor de lemn. Gherson-tatăl spusese însă la sfîrşit: — Nu face nimic. admirativ. — Mulţumesc. adăugind : La etatea dumneavoastră ar trebui să vă odihniţi. şi ai un loc. dar . alb : cerul de iarnă. cu berea. vorbea mereu. relativ — tînărul {pe atunci) Gherson nici nuşî mai putea aduce aminte ce spunea unchiul Poldi. serioşi !" Ii rămăseseră ca un ideal. crahuri. era cu tată-său. încît nîci nu se înţelegea bine. ceva mai înviorat. şi că ar primi să muncească şi el cît domnul Gherson. mulţumesc.

aproape la fel de lat în umeri pe cit era de înalt. era oribil. o. de coridoare cu marmură pe jos. Şi acuma. Domnul Gherson primi procuriştii unor firme străine. se gîndea domnul Gherson în maşina care-l ducea spre birou. de odăi în care se bătea Ia maşină. de uşi cu plăcuţe de bronz. pe un pat de fier cu o saltea deasupra. rezolvă dumneata. vila unchiului Poldi. îşi trăsese un glonţ de revolver în gură . dar era de douăzeci de ani mult mai prietenă cu domnul Gherson decît actriţele cu care trăise el. o mare de clădiri albe şi departe de tot. Pe urmă plecase. avea o faţă plină. cel mai bir^e plătit din oamenii pe care-i folosea domnul Gherson. Era mina dreaptă a domnului Gherson. şi iscăli pînă începură să i se deformeze literele numelui sub peniţă. Se uită obosit la secretară : — Gata ? Femeia zîmbi. administratorul-delegat al principalelor întreprinderi ale societăţii. mort. la degetul mic al mîinii stîngi. Ce vremuri grele ! Cînd o să se sfîrşească ?" Birourile societăţii se aflau în inima Bucureştilor. Şi la nai Garda de Fier. de obicei . în vila care nu-i mai aparţinea iui ci creditorilor.ţară biner. listă: oferte de partide de mărfuri. De ce in pivniţă ? „De ce pe pat şi tocmai în pivniţă ? Avea şaisprezece camere. la margine. domnul Gherson sună la telefonul interior şi-l chemă pe domnul Mayer. cu braţe groase şi mîini cărnoase . dincolo de coşurile uzinelor. Rămas singur. Domnul Gherson stătu de vorbă cîteva minute iu cei doi. Şi pe urmă mai vino pe la mine. cînd nu găsea decît pe oamenii care măturau şi spălau pe jos. la şapte şi jumătate. altă listă de cereri de cumpărare. apoi spuse : — Mayer. buzele vopsite şi se îmbrăca elegant dar so: bru. liniştite. cu nasul sfărîmat de dinăuntru. 537 pe proprietarul unei firme de import-export care scoase din servietă. Niciodată n-am văzut aşa ceva. gânditor : — Pe mulţi i-a ruinat crahul ăsta. De atunci. părul vopsit. ein gesegnetes Land. profesorul Nieulescu. Sînteţi supărat din cauza arbitrajului ? . şi ochi reci îndărătul ochelarilor. totdeauna fusese urîtă. cu covoare groase şi vaste ferestre de unde se vedea Bucureştiul. încovoiat. masivă. Avea patruzeci şi cinci de ani. slugă veche şi credincioasă. ■— Gata.uvîntată. Domnul Mayer venea la şapte fără un sfert sau şapte fără zece. directorul uneia din fabrici. »cu ochii ieşiţi din orbite. Domnul Gherson însă era din aceia care aveau cabinete imense. plină de ascensoare. şi un năsuc subţirel. sună iarăşi secretara care veni cu o mapă de piele roşie cu hîrtiile de semnat. de utilaj. Domnul Gherson venea la birou la ora şapte. cu pereţii lăcuiţi roşu sau albastru. cîmpia verde cu perdele de pădure. într-o clădire nouă cu zece etaje. Cuza. în cazuri excepţionale. dintre care vreo şase dormitoare. A doua zi fuseseră chemaţi să-l recunoască pe unchiul Poldi la el. Domnul Mayer era un bărbat pătrat. Şi acum era prietenă cu el. Gherson-tatăl spusese. mereu lucioasă şi proaspăt bărbierită. Sîntem de acord. nu se mai isprăveşte. Hitler în Cehoslovacia. în pivniţă. fă-i hîrtiile. avea haine perfect croite şi un inel lat de aur cu un briliant.

Nu spunea niciodată ce nu ştia exact. cu părul tuns perie iar pe tîmple 'şi ceafă cu maşina numărul zero. eraţi mai culant. solid. ' _— Să spun să vină domnul director Mayer? "Gherson surîse. Era un om serios. Jumătate plus două puncte: e o ofertă generoasă. s-a întors trecînd prin Cuba. apoi zîmbi.Gherson o privi şi nu spuse nimic. 538 — Trebuie să fie afară. O privea fix. făceau o singură linie. Uneori rîdea de el. Cu arbitrajul ăla ! Ce facem ? — Eu am fost de părere să ne respectăm obligaţiile. Ia vezi. Se vede bine că dumneata ai crescut ca funcţionar. dar domnul Mayer. ce facem ? — Cu ce ? întrebă Mayer. sîntem nebuni ? Aruncăm sume de astea ? — Se vede că dumneavoastră aţi făcut siîigur averea. Gherson îi citi din ochi admiraţia sinceră şi se simţi mai bine. Domnul Gherson ridică glasul : — Să plătim ? Nouăzeci şi opt de milioane din buzunar ! Ce. ' Surise şi ea : bătrînul se gîndea totdeauna la tot. Ne şi măream consideraţia pe piaţă. lucios. tot rigid şi serios. „Nici nu e prost. — Ei. îl dăduse la Academia Comercială. şi tatăl şi fraţii lui Lazăr Gherson. mi le-a dat ieri ministrul nostru în Argentina. de pe urma lui. Domnul Gherson îl privi fix. Secretara nu se tulbură. cu ce. Şi tu prea te laşi greu. se gîndi el. zise domnul Mayer. — Cu ce. Lazăr Gherson. la administrator delegat al „Ametarom"-ului . cît e de pătrat şi de greoi . Mayer dragă! zise domnul Gherson. maimuţoi bătrîn şi filozof. adunase toată această' avere pe cînd ceilalţi. plicticos. poate că nici nu înţelegea. ceremonios. nu ca om de afaceri ! Obligaţiile ţi le ţii cînd nu poţi să tragi chiulul'! Sau cînd sînt mai rentabile decît un chiul! •— Avem neplăceri. Avea patruzeci şi doi de ani şi părea de peste patruzeci şi cinci. adică unchiul Poldi. taurul ăsta". — Cum ? Mai încurajăm şi pe alţii să ne propuie afaceri putrede şi să ceară . Aşa. cubic. lasă-mă că nu se pot face afaceri aşa ! exclamă domnul Gherson. cenuşiu. orice idee o avea el primul. spinarea lui şi cu ceafa groasă. Iar cînd intră Mayer. tunsă scurt. nu înţelegea niciodată înainte de-a fi auzit tot. Şi-i făcea plăcere să-şi amintească de faptul că el. Vrei o ţigară ? Sînt foarte bune. ci mai cerea să i se repete. zise Mayer. îl primi aproape vesel : — Ia loc. Mayer. înaintea oricui altcuiva . Domnul Gherson îl ridicase din mic trepăduş care se ocupa de urmărirea mărfurilor. nu lăsat pe spate. Se face 539 scandal în jurul construcţiei de fortificaţiiMai bine plăteam. zise domnul Mayer. — Şi dumneata ce părere ai ? Să plătim ? — Eu am propus să-i oferim cincizeci de milioane. Ei. Dacă o aveaţi moştenită. pierduseră tot sau trăiseră pe lîngă el. nici nu clipea din ochi . îl primea în casă . îl trimisese să înveţe în Germania. Şedea în fotoliu drept. Ştia de altfel. şi adeseori nu înţelegea nici atunci. îi plăcea foarte mult.

-^A venit domnul Mayer ? Să poftească. doamnei Valentina Scarlat. mulţumit: — Ei. Fă-mi plăcerea şi adu-mi de la Silberling un briliant de zece carate ! Dacă poţi să nu te duci chiar dumneata. de piele roşie. dar cel puţin vezi imediat soluţia cea mai sigură. ideea mi-a venit acuma. aşa ! Bine că ai înţeles ! Ei. este şi mai bine. apoi se opri şi zise : Scuzaţi. Nu. Mayer. ca să nu se vadă ce e înăuntru (scotea pachetele din sertarul biroului. la un telefon direct. -Dragă Mayer — zise domnul Gherson — nu există un om care să nu poată fi cumpărat. ce mai faci ? Da ? Şi domnul viitor ministru ? La Paris ? Ce caută la Paris ? A. înainte de prînz. Mayer nu se clinti văzîndu-l pe bătrîn supărat. — Vreţi să-i of. — Nu face nimic. — Nu-l puteţi cumpăra pe Mittescu: e un om integru." — „Drumul spre Indii !" Ai înţeles ? Nu trebuie să fie neapărat bani.. unde avea totdeauna cîteva pregătite). şi pe mine. Puse receptorul jos şi sună secretara. — He-he-he! rîse domnul Gherson. enorm. apoi un domn în civil care era un colonel de rezervă cu relaţii Ia Ministerul de Război. Mayer "dragă. — Mi-aţf cerut părerea. pudic. va să zică. şi domnul Gherson îi dădu două pachete. că nu mi-am adus de acasă .. . Sărut mîinile. din faţă-i. Dar nu pot accepta să mi se aia in cap domnul Ionaş Apostolescu ! Altă soluţie nu ai ? — Dac-ar fi de cîştigat arbitrul. cadou cîte-un pachet de bancnote bine împachetat în hîrtie. şi cărora le făcu. Du-te şi adu-mi piatra. Sigur că e important. bravo : încctîncet. dar nu continuă. Mayer ridică sprîncenele. 541 — Spune-i coniţei că o caută domnul Gherson. îţi închipui că te deranjam eu pe dumneata şi pe mine. redevenit neclintit. şi chiar acum. Nu-i ofer. un scandal. şi uitîndu-se iarăşi la fotoliul gol. chiar şi eu!" „Rog respectuos să-mi spuneţi preţul. zise domnul Mayer. — Bine-bine. pentru un fleac ? Viu. la unul după cellalt. lui Mittescu nimic. misiuni de astea fac parte din meseria lui de deputat. be-he. întro jumătate de oră sînt la dumneata. Kaiserul Wilhelm vorbea cu un diplomat englez şi-i spunea : „Orice om are preţul său !" — „Chiar şi maiestatea voastră?" — „Da. murmură el simplu.pe urmă comision pe ce nu s-a făcut ! exclamă domnul Gherson. Şi adăugă : Sigur nu-l putem cumpăra pe Mittescu. ştîu. apoi trei directori de ziare care-I asigurară că-1 vor apăra în chestiunea fortificaţiilor. nu face nimic.. vorbind cu dumneata : eşti un om fără imaginaţie. dar tot pricepi. ha-ha ! aşa. II Domnul Gherson mai primi nişte oameni de afaceri. Alo? Sărut mînuşiţele . cu dumneata am de vorbit. vă rog. Domnul Gherson rîse. Mulţumesc. apoi ceru cartea de telefon şi telefona singur. începu Mayer.. ceva ce te* priveşte personal. Nici nu vorbesc cu el. 540 — Riscăm o afacere neplăcută. zise domnul Mayer.

Domnul Gherson îl luă şi-l făcu să sclipească. Pe cînd maşina îl ducea spre Bulevardul Dacia. şi el să se eschiveze cît putea mai delicat : Valentina cerea prea mult. auzi glasul Valentinei care-i spunea să intre. încuie sertarul de la birou şi porni spre uşă : — Nu mai trec pe-aici azi. de culoarea unui nor de toamnă. şi puse la loc piatra. prin odaie. oftînd ş. dar nu prea stăteau de vorbă : cîteva banalităţi amabile şi nimic altceva: ce să-şi spună ? N-aveau nimic să-şi spună. mare. într-o cutie cubică. rotund. gras. Te primesc aşa. aproape de grădina Icoanei.în cutie. unde-l aştepta maşina. o coafeză de lemn de lămîi. Bătrînul coborî în stradă. uitîndu-se o clipă în jur: fotoliicapitonate. nici o lampă aprinsă. tot de mătase roz . că găsise soluţia. ' zîmbind cu o politeţă liniştită şi se aşeză într-un fotoliu. Domnul Gherson intră. Bătu întro uşă. Apoi scoase o lupă din buzunar şi se uită la el de aproape. Domnul Gherson se dădu jos : sosise. o oglindă octogonală de Veneţia. cu o mască de cremă. la serate. care-l urma cu gravitate. călcînd îndesat. şi cu volane şi cu noduri de panglici. şi intră. Totuşi. îndărătul grilajului de fier forjat. ultimele legături le făcuse fiindcă nu-i şedea bine unui om cu situaţia lui să nu întreţină o femeie frumoasă în Bucureşti. nici măcar cu cine ştie ce simţuri . în mătase gri. dar te văd la prînz la noi. traversă o anticameră şi urcă la etaj condus de o fată în casă. cu mănuşi lungi întunecate de grăsime lucioasă (unse cu cremă pe dinăuntru) . cu ferestre înalte ă la francaise şi nişte castani în grădină. perdele de faille de culoarea coralului. se gîndea cu o satisfacţie melancolică la trupul gol al Valentinei şi la anumite momente ale celor cîteva luni cît trăise cu ea. sînt invitată şi la de543 . Mirosea foarte tare a parfum franţuzesc. papa ? întrebă Valentina.. cutia în buzunar. vreo intervenţie. pentru o asemenea treabă nu putea să fie decît foarte indicată. Dar Valentina asta era nebună. încrustată cu sidef. — E frumos. se odihnea pe catifea neagră un briliant de un aib-albăstriu. cu picioarele goale în pantofi cu toc înalt. îi părea bine că-şi adusese aminte la vreme. Valentina şedea într-un fotoliu. şi aproape întuneric în odaie (şi afară era o zi deosebit de sumbră). cu flori de cristal galben gravate în cristalul alb. într-un halat larg de tot de mătase roz cu ruches bogate la guler şi la mîneci. era legată la cap cu un turban de mătase roz. Soţii Scarlat stăteau într-o casă veche şi frumoasă. mişcîndu-se leneş. fiindcă ai ţinut să mă vezi azi: am o zi foarte ocupată. pe fată şi pe gît. Era vesel. decît sa-i ceară Valentina vreun favor. sînt prea ocupat. la teatru. El se înclină. şlefuit după noul fason de la Amsterdam. costa prea mult. nu i se vedeau decît ochii vii care-l priveau ţintă pe domnul Gherson. zise el. O mai văzuse din cînd în cînd la dineuri. îi spuse el lui Mayer. Sau crezuse că e rost să-l jumulească pe 542 eltare de tot? Dar domnul Gherson nu era un om cu pasiuni.Mayer îi întinse un pacheţel învelit în hîrtie. destul de rece. — Ce e cu tine. un pisoi de Angora corcit cu birman. şi-i dădu şoferului adresa Valentinei ScarIat. nu puteai avea relaţii serioase cu ea. pufos. că avea să reuşească.

suferi de ceva ? întrebă domnul Gherson. şiacum. Am vrut numai sâ-ţi explic de ce te primesc în halul ăsta. pe care o deschise şi o puse pe masa de toaletă a Valentinei. şi amîndoi la arbitraj la Pericle Mittescu. un ceai ? :— Nu. Şi domnul Gherson povesti ce păţise.. nu ştiu ce are Ionaş Apostolescu. 544 •ţin mult la tine. cred c-o să-l accept. îl văd. şi la ceai.. Nu vrea să înţeleagă că ţiu la tine şi vreau să fiu numai a ta . Domnul Gherson suspină. sîntem. papa ? Al naibii vulpoi bătrîn ! — îl vezi pe Mittescu ? întrebă Gherson căruia iiu-i plăceau orice fel de complimente. decît o proastă părere a lui despre mine. o cafea. trebuie să mă pregătesc. îmi închipui că-l vezi pe maestru azi. Valentina îl întrerupse rîzînd: — Asta ca să-mi linişteşti conştiinţa ? Nu e nevoie . Ionaş fără un ban de la mine. II cunoşti pe Ionaş Apostolescu ? — Da. dar dacă-mi spune : „Trimite-i briliantul îndărăt. nici despre afacere.jun. spuse el.. încheie Gherson. risc să mă stric cu el. să mai fac şi o probă înainte de masă. pe care Valentina îl privea atentă. o să trefiuiască să fugim din Bucureşti. cu detalii puţine. — Dă-mi voie întîi să-ţi ofer. Nici nu ştiu dacă pot accepta briliantul. — Uite ce mi s-a întîmplat cu el. Şi pe urmă o să-ţi mai dau trei milioane. îmi face propuneri de cîte ori mă vede şi mi-a trimis azi-dimineaţă briliantul ăsta".. ai să găseşti ceva care să-l facă pe Mittescu să-i . — A. Zise : —■ Ştii că nu eşti prost. cum nu! E prieten bun cu Scarlat. Trebuie să-i spui aşa : „Dragul meu. fără să spună un cuvînt. dar nu-l pot convinge pe Perlele. nu. Dacă eşti atît de ocupată. // n'y a rien ă faire. eu în suspendare de contract cu statul. — Ei. — îmi închipui că şi tu eşti : viaţa a devenit imposibilă. mulţumesc. Să-ţi spun repede. piatra asta. ori la noapte . — Da. ca vechi admirator. dacă îl faci pe amicul nostru comun Pericle să arbitreze în favoarea mea.. Iei ceva. Şi cu mine. dar destul de clar ca sâ înţeleagă şi o persoană rnai puţin la curent eu afacerile. Totuşi. ori azi după-amiază. — Şi ce amestec am eu în toată chestia asta ? întrebă ea la sfîrşit. papa. — Dar ce ai. Domnul Gherson era liniştit şi zîmbitor : — Nu trebuie să-i vorbeşti despre mine. zise Valentina ca o persoană care nu vrea să vorbească despre asta. din care să nu obţin nimic. care ţi-a făcut ceva. Avem mii de prieteni comuni. întîi. nu. te rog.. care e splendid. sigur. şi gata"? — Atunci trebuie să-i povesteşti că Ionaş Apostolescu e un mojic brutal. apoi scoase din buzunar cutiuţa cu briliantul. — Da. ai văzut că am şi dreptate. eşti foarte drăguţ. şi să văd cinci minute doctorul. că-mi face o curte absolut jenantă. mon pauvre papa. Şi rîse iar. nimic. a'osolument rien '. în fine. şi la dineu. nimic. să am scene penibile. Valentina nu mai rîdea.

„N-a văzut-o". o fărîmă infinitesimală de căldură. — Bagă de seamă. dar nu găsi decît aceeaşi politeţe egală şi calmă. se dovedise a fi salutară. cu 546 ochii vii în acest cap de maimuţă moartă şi decolorată. şi ai obligat un om care ţine minte. palid. nu „Skoda"! Şi-asta uride ? La Praga. Să nu care cumva să sufli un cuvînt despre afaceri. răspundeau ceilalţi. graţioasa doamnă Gherson. de nepătruns pentru orice sentiment personal. şi să-i spui că în general. triplele bărbii. o să mai vorbim. Bagă de seamă ! — Ei. cu faţa botoasă şi turtită şi zbîrcită. despre afacerile zilei.gîndi domnul Gherson■ cu un dram de nelinişte. nu te poţi juca cu el ! Nu ştii ce-a făcut cu comisionul de la „Skoda"? Şi cine a cîştigat? El. Bineînţeles. discută cu nişte burţi şi nişte fălci late.fiarbă sîngele în el. se. Ionaş are o reputaţie infamă. Şi la arbitraj. zise domnul Gherson şi se ridică : — Te las . fălcile mai late decît craniul. trecu în cursul dupăamiezii pe la banca lui Lascaritînărul. nu-i spuse nimic despre arbitraj . mică nuditate urîtă. încovoiat. Mersi pentru briliant. care era atît de tînără la patruzeci de ani. —• Nu ştiţi voi cine e Apostolescu. e splendid. să se ducă la un dineu la Vasilescu-Rîmnic. sau despre diferendul meu cu el. —• Bine. leoarcă de sudoare. sărut mîinile. Acolo. — Rahat ! Cine se pune astăzi cu Leizer Gherson ? Poate numai regele ! — Bine-bine. sunînd fata să-l conducă pe musafir. e un şmecher mare ! Şi e dur în afaceri. Ceai făcut ? Ai căzut la tranzacţie ? — A. şi pe domnul Mittescu. </notă> 545 Pa ! spuse graţios Valentina Scarlat. tăticule. că e necinstit cu femeile etc. domnule. cu Apostolescu. după aceea se culcă după-amiază. Se despărţiră îndată . Dă-mi un telefon. veştedă şi fleşcăită. spunea surîzînd domnul Gherson. la abur uscat. căută să simtă la marele avocat o umbră de bunăvoinţă. După plecarea lui. n-o măi luaţi şi voi aşa tragic. . Ziua asta. Domnul Gherson se simţea bine. cu care avea treburi. domnul Gherson. care începuse atît de prost. oricînd vrei. Mîine e arbitrajul. Cezar. spunea paşnic domnul Gherson. şi se întoarse acasă ca să-şi puie smochingul şi s-o ia pe nevastăsa. absolut nimic. Gherson se duse să-l salute pe prinţul Vogoride. <notă> 1 Nu e nimic de făcut. nici măcar la Bucureşti. O să vedeţi voi. Domnul Gherson dădu un dejun cîtorva ziarişti şi oameni politici. Nimic. ai trei milioane. monştrii graşi şi asudaţi se adunară într-un colţ: — E tare de tot bătrînul Leizer ! spuneau unii cu admiraţie. alături de subţirea. nu. el mic. distins şi grav ca totdeauna. — Ce-i cu chestia cu Apostolescu ? întrebau burţile. papa. aştept arbitrajul lui Mittescu. chel. Ceasul nu era încă unu : domnul Gherson îi spuse şoferului să-l ducă la baia centrală. că stricăm tot. şi avea cochetăria să-şi lase firele albe în părul blond ondulat şi buclat. Intră în salon cu succesul de totdeauna. Nu poţi da greş. care părea plictisit. frumoasa. nu trebuie să te învţ eu ce gen de chestie.

se duse să-i strîngă mîna lui Jean-Pierre Haralamb. dar rîdea şi Fănică Niculescu. zise domnul Gherson." Şi. — Cred că pe mine n-o să mă extermine. spuse ea. mai întunecat. de Smirna. îşi schimbase rochia şi supraveghea pregătirile pentru masă. draperii de faille vert Nil la ferestre. profesore. Ionel Haralamb. că de-aia ai mers la arbitru. în marele salon desenat de un arhitect la modă (marmură roz pe jos. care acuma avea şi o gazetă proprie. în decembrie. La unu şi jumătate. ÎII în aceeaşi zi. cu o bună dispoziţie şi amabilitate mai unsuroasă. tot în pat fumase şi o ţigaretă'.Doar n-o s-o vadă abia după arbitraj. îi plăcea madam Gherson. Bine. Ar fi culmea ghinionului. cu aproape zece ani în urmă. lăsînd capul pe umăr şi jucîndu-se cu perlele de la gît. care stătea de vorbă cu Şerban Lascari. spuse profesorul. fotolii şi canapele de mătase gri ca argintul şi două mari piane de concert la capete).oi se ridică să-i dea mîna celui de-al doilea musafir. la douăsprezece şi un sfert luase o cafea la Nestor. 548 — Dumneata eşti prea frumoasă ca să-ţi vrea cineva răul. şi doamna Gherson.. cam feroce. O să treacă şi el peste incident şi o să faceţi şi mai departe afaceri împreună : ascultă-mă pe mine. e drept. mîine mi se pare că vă împăcaţi ! — Eu — zise amabil domnul Gherson — o să uit tot ce-a fost: să vedem ce-o să facă nepotul dumitaie. dar un arbitraj e un arbitraj. — Ce să facă ? spuse Şerbănică Lascari. Era mai gras de cum îl cunoscuse. luase în pat o ceaşcă de şocolată şi o prăjitură. nici dispusă să piardă trei milioane. la unsprezece şi jumătate ieşise în oraş şi cumpărase nişte mătase pentru o rochie de seară . dar dumneata predici de-a dreptul exterminarea evreilor ! Parca-i fi Hitler ! Cum îl mai primeşti. Dar nu e nici Valentina moartă. covoare mari. i se părea distinsă şi frumoasă. trebuie să-l accepţi. E el cam dur în afaceri. manucura şi coafeza . înseninat. profesorul Niculescu. ca şi cum nimic n-ar fi fost. învăţată din mediul nou în care se învîrtea. pereţii în calcio-vecchio. în timpul 547 unei convorbiri telefonice de cincizeci de minute cu o prietenă. rînjind la ea şi sticlin- . urmat îndată de Titel Negruz7Î la braţ cu directorul unei gazete de şantaj. — În fond. Bătrînul Lascari se învioră cînd îl văzu pe Gherson : — Ei. cel de la Afacerile Străine. unde întîlnise pe Alexandra Lascari şi pe doamna Mavromihali : făcuseră planuri pentru o călătorie la Paris împreună. La două fără ceva sosi primul musafir. doamna Gherson era îndărăt acasă. Şerban Romano . care era a domnului Gherson) să-i aducă maseuza. că vă cunosc pe amîndoi : o să faceţi afaceri împreună. nici n-a fost nimic. albicioase. doamna Gherson se aşeză la pian şi cîntă o frază de Mozart. ap. La zece şi ceva trimisese maşina (nu cea cu Ştefan. doamnă Gherson ? Ceilalţi rîdeau. — Aţi citit articolul de azi al domnului profesor Niculescu ? o întrebă Ionel Haralamb. doamna Gherson se trezise ca de obicei la nouă.

şi se folosea de efectul ăsta). 549 — Trebuie să se fi întors de la şcoală. nici mie. care. — Bine. ştia. n-o să se întîmple nimic familiei Gherson. De aceea. subţire în talie. nu ştii ce e aceea un joc politic ? Cu ce vrei să ne jucăm. straniu (îi venea uşor . şi acuma. într-un fel. N-ai auzit de contele de Saint-Germain ? Nu ştii că trăieşte şi azi ? Şi începu să istorisească povestea vestitului vrăjitor. rece. şi nici ţie. şarlatan. grav. şi domnul Mayer. doamna Gherson nu înţelegea încăpăţânarea soţului ei s-o aibă la masă şi la dejunuri sau dineuri cu musafiri mai puţin sau de loc intimi. lăsînd. om. dar soţul meu e foarte urît. alchimist. şi întorcîndu-se către Ionel Haralamb adăugă : Dumneata. răspunse Ionel Haralamb destul de sec. şi în sfîrşit domnul Gherson. N-ai nici o grijă : eşti frumoasă şi tînără . cu ochii aceia. dacă nu cu pasiunile. cînd apăru în salon. cu capul lui. — Unde-i fetiţa mea ? întrebă el după ce salută Pe toată lumea. Ar trebui . privind-o pătrunzător şi inteligent. — Ce prostii vorbeşti ! Cum poţi să-ţi închipui că am asemenea probleme ! Ştii foarte bine că lucruri de astea exterioare îmi sînt perfect egale: parc-aş îi cine ştie ce preocupată de cum arăt 1 — Nu. cu piept. Intre timp sosiră şi ceilalţi musafiri. e o mucoasă ! continua doamna Gherson. — Nu voi muri niciodată. şi în general cu prostia şi nefericirea oamenilor ? Dacă n-ai fi un jucător de tenis. monşer — spuse Titel Negruzzi — cîtă vreme trăieşte profesorul.să pară straniu. la urma urmei. în urmă-i faima de-a fi nemuritor. iar ea e un copil. — Sînt un jucător de tenis. poftele. începea s-o enerveze Ida. pe el deci ai să-l extermini ? __El e prea bogat ca să nu se înţeleagă cu oricine. dar cu o pătrundere şi o inteligenţă temperate de iubire. invidiile. şolduri şi picioare deja pline. Ionel Haralamb începu să rîdă fără amabilitate : — Dar după ce-o să moară ? Profesorul rîse şi el. apărut la curtea de la Versailles pe la jumătatea veacului al XVIII-lea. zise Fănică Niculescu. De cînd Ida începuse să poarte tocuri înalte.du-şi ochii. —■ Ei. domnule. de lume. Dar te rog eu să fii elegantă. care-i cădea pe umeri. n-are nici cincisprezece ani. răspunse plictisită doamna Gherson. de femeie. ţi-aş vorbi de idola tribus. nici la o grămadă de lume.îmi place. doamna Gherson îşi spuse : „De ce îşi dă aerele astea de vamp ? E o mucoasă. cabalist. dispăruse apoi. — Cît despre ea. laconic. răspundea împăciuitor domnul Gherson. urile. — Ţi-e frică să nu pari bătrînă ? rîdea domnul Gherson. lasă. nemulţumirile. care e un joc corect şi nu poate degenera în masacru. blond cu ape arămii. ştii cît. care părea bine dispus şi bonom. nu eşti. cu feţişoara unghiulară şi doi ochi imenşi verzi cu fire aurii sub un păr ondulat.

era copilul făcui de el ! Ce minune ! — Poftiţi la masă. Domnul Gherson îi făcu semn Idei. Domnul Gherson spuse că vrea să se odihnească. cu ochi trişti şi deasupra chelie albă. de lîngă domnul Mayer care privea scena cu un aer indiferent. spuse doamna Gherson. îi zîmbeau. lipită de obrazul lui bătrîn şi veşted.. a venit un film nou cu Clark Gabie. cum se găteşte ! Ştii că n-are nici cincisprezece ani ? în fond. Şi din cauza lor n-o să mă pot duce la cinema. de-a înnebunit toată clasa. ar trebui să stea să mănînce la Katzentisch. îi spunea profesorului Niculescu : — Poţi să mori de rîs de copilul ăsta ! Uită-te nu550 mai la ea. cu doica ! Domnişoară. Ida se îmblînzi deodată : ■— Bine. şi afară de asta am buzele albe fiindcă sînt foarte obosită. cu. — Dacă mă întrebi aşa. La ora patru. care o chemă : — Domnişoară ! Vino-ncoace ! O luă de cap şi-i spuse la ureche: — Cu cine te duci ? Ida îi spuse numele. într-adevăr. trebuie să mă pregătesc. — Nu pot. am musafiri la ceai." Dar domnii musafiri îi sărutau mîna ca unei cucoane. Şi". 551 — Nu-ţi permit să te duci la cinema seara! Cu nimeni ! exclamă doamna Gherson. îi vorbeau cu atenţia vechilor vînători la apariţia vînatului. cu un val strălucitor de păr al cărui parfum îi simţeai în nări. poţi să le întrebi.ţinută mai din scurt. fac parte dintr-un tineret corupt. papa. care privea scena rigid. era domnul Gherson . apoi plecă. Şi-l sărută pe obraz. I se strîngea gîtul de emoţie. cu domnul Mayer lîngă ea. rece. liniştitor şi complice. în şoaptă. am învăţat azi-noapte pentru teză. răspunse Ida. Copiii trebuie să se culce după-amiază. că mă supăr ! Şi. măgulit de atenţia musafirilor. îi azvîrli un surîs divin domnului Gherson. domnişoară. nu-ţi spun. — Cînd deseară ? întrebă doamna Gherson. Mă laşi să mă duc deseară ? întrebă ea zîmbind seducător. bosumflîndu-se. şi adăugă : Parcă cine ştie ce crimă aş face. Dar Ida îşi scutură buclele de aur roşu şi spuse: — Papa. peste umărul doamnei Gherson. enervată. ieşind pe uşă. toţi musafirii erau plecaţi. asta era el. rece şi mut. — Du-te şi te culcă. unde Clark e aşa de frumos. Gherson era supărat dar fericit şi încîntat: văzu în oglindă că nu are roşu de buze pe obraz. ce cuconiţă e. Sînt cu două prietene. nu mă duc. Doamna Gherson spuse : . era gata să se supere. Doamna Gherson simţea asta şi în faptul că o lăsaseră o clipă singură.. nu se ia : uită-te în oglindă. deodată atentă. aproape ostil. Singurul care nu observa nimic ci rîdea. Asta ieşise din el. şi văzu şi feţişoara proaspătă şi graţioasă. mi se pare că v-aţi dat cu roşu de buze ! Ce e asta ? Te rog să-ţi ştergi buzele. care începea să-şi piardă cumpătul. apoi îl împinse cu forţa la oglindă. şi nurnai eu nu m-am dus. şi al treilea e roage baiser.

şi-o să ne pară rău. — Trebuie să. a devenit calm.măcar să auzi ce-ţi spun. zise domnul Gherson. într-o garsonieră închiriată sub numele de domnul Goldstein.plec — spunea doamna Gherson — la ora asta e în toi ceaiul Idei. Cine o să te salveze şi-o să vă salveze pe toţi. se simţea totdeauna nesigură. nu veni". încrezător. E doar copilul tău. Eu am prea multă treabă cu ce am de făcut. petrolist de la Ploeşti. stăteau culcaţi pe un divan cu multe perne de mătase. De atîţia ani. care-i şoptise la plecare : „Te aştept". fumînd o ţigară la o cafea pe care o făcuse domnul Mayer. şi pe urmă am treabă la birou. îţi spun drept. Ar trebui . Nu-mi plac fasoanele ei din vremea din urmă. — Ei. ne vedem deseară aici.) — N-ai auzit ce ţi-am spus de Ida ? spuse doamna Gherso. o lăsă să aştepte în faţa blocului unde locuia croitoreasa. să dau pe acasă zece minute. apoi întrebă neatent : Tu ce faci după-rriasă ? — O să mă duc să probez nişte rochii. se urcă la etajul zece unde. Cu domnul Gherson. Era convinsă că el e un ora deosebit. — Bine. să fii gata că nu vreau să întîrziem prea mult la Vasilescu-Rîmnic. măcar cînd e vorba de ea. Doamna Gherson îl privi : „Ce departe e! se gîndi ea. în halat de casă amîndoi. Era adevărat: nu-i putea cere să se ocupe de fleacuri.. şi cu atrt mai mult cu cît era aşa în secret. ia nu exagera! E un copil. în pericol. o aştepta domnul Mayer. cînd o să vie Hitler şi aici ? Cine o să salveze averea ? Doar nu Gherson. expusă la: orice. tocmai asta. că el s-a ramolit. la orice : „Dacă nu-ţi place. şi vreau să văd cine 552 e la ea. într-o odaie unde oricine ar fi putut intra. deşi el nu-i făcuse niciodată nimica rău. ocrotită. şi pe urmă o să fiu în vizită la Nelly Varlam. cînd o fi prea tîrziu. Cu domnul Mayer. Doamna Gherson tăcu. mult de tot. Peste vreo oră. răspunse doamna Gherson cu aceeaşi indiferenţă maşinală cu care întrebase el. un mare om de afaceri. dar în loc de probă.n cu oarecare amărăciune.— Eşti prea indulgent cu ea. se sur în maşină. şi tot nu ştiu ce-o să facă sau ce-o să-mi spuie în secunda următoare!" îi era un fe! de: oroare de el. îşi luă o blană mai puţin scumpă. Şi totuşi nu era . trec să văd ce e cu ceaiul Idei. Ai s-o răsfeţi. murmura domnul Mayer. Şi vrei să mă ocup de prostiile Idei. şi că-i spunea adesea. un castor argintiu. Eu o să fiu omul ăla. cu vaste previziuni şi cu combinaţii la termen lung. care o violase o dată cu o îndrăzneală nebunească. cu Gherson alături. se simţea totdeauna sigură. pe care-l luase fără să-l iubească. Iar doamna Gherson îşi puse un tailleur. ca un animal. — Şi eu trebuie să mă duc. (Afară de faptul că era brutal în amor. un creier de o sută de ori mai puternic decît al oricui". Sînt îngrijorată de Ida. Fă-i-o tu. O sărutase pe obraz şi se dusese să se culce. apărată. Domnul Mayer o privi rece şi spuse: ■— Nu pot să-i fac educaţia. îi crede pe cuvînt pe bandiţii care-l înconjoară. şi-i şi plăcea mult.

persoanele de la mesele cele mai apropiate întorseseră capul să vadă ce se petrece. se duse să cineze la VasilescuRîmnic. plecă. spuse domnul Gherson. şi primul lucru pe care-l văzu. care nu puteau avea nici unul mai mult de şaptesprezece ani. — Stăm un sfert de ceas. Gherson părea foarte obosit. „O să-l apuce somnul dacă mai bea puţin". se gîndi ea. Ida ridică ochii instinctiv şi se făcu albă ]a faţă. îi era chiar frică de Wa. pe cînd se suiau în maşină. Murmură : — Hai acasă. coborî cu domnul Gherson în bar (încă pe scări în jos se gîndea ce senzaţie va face apariţia ei în rochie de lame şi mare decolteu). neaşteptîndu-se la nimic. doamna Gherson. că nu poţi să spui că te tîrăsc mereu prin localuri. poate un scandal. Ea îl privi mirată: — Dar o să fii obosit mîine ! Nu e prea tîrziu ? E unu noaptea. trecu pe la croitoreasă. Doamna Gherson porni drept spre masa celor trei copii. Plecă. Şi cu o nouă distribuţie de sărutări fetelor şi surîsuri tulburătoare băieţilor. lăsînd-o pe Ida faţă în faţă cu părinţii ei. se bîlbîiau şi tremurau (o cucoană atît de extraordinar de frumoasă !) apoi le spuse: — Amuzaţi-vă. Şi astfel. papa.un fleac. — Bine. fetiţo. Atîta rece neruşinare şi obrăznicie o sufocă pe doamna Gherson care. nebănuind nimic. Ochii îi erau stinşi. Hai : un sfert de ceas şi plecăm. făcu o scurtă apariţie în salon. fu Ida cu doi băie554 ţandri în smoching. indulgentă. La plecare. de ce nu un sfert de ceas la bar. O amuza picătura asta de viaţă în bătrînul ei soţ: se gîndi o clipă cu o mică îngrijorare neplăcută dacă asta nu era preludiul unor pofte amoroase. apoi se întoarse 553 acasă. Dar nu mai spuse nimic. derbedeilor. înregistra cu satisfacţie admiraţia holbată a băieţilor care dacă le vorbea se făceau roşii pînâ-n vîrful urechilor. împreună cu domnul Gherson. Nu mă refuza. sărută fetele. Luă ceaiul la doamna Varlam. se întoarse spre soţul ei. dar fiţi cuminţi. În fond. dar îşi aminti că de ani de zile dînsul uitase de aceste plăceri. dincolo de pista de dans goală (muzica tăcea pentru moment). de ce nu ? Avusese o zi plăcută. domnul Gherson zise: — Ştii ce ? Am poftă să beau un pahar de şampanie la „Melody". cu gura deschisă dar rămasă fără glas. rîse uşor. înseninîndu-se. succes la musafirii lui VasilescuRîmnic . Familia Gherson ieşi . Se opri în faţa mesei şi spuse : — Ce cauţi aici ? Marş acasă imediat ! Şi voi. apoi se-ntoarse să se îmbrace şi. unde avea să întîlnească desigur şi cîţiva prieteni cu care să poată dansa. Oamenii localului observaseră că fusese cît pe ce să izbucnească un incident. soţia unui avocat şi om de afaceri prosper. Dar muzica izbucnise într-o rumba care sculă toţi dansatorii de la mese şi umplu de lume pista. cei doi tineri nu aşteptară să mai audă altceva ci se ridicară prompt şi plecară de la masă. Şi totuşi era îngrijorată. cine sînteţi? Dar spre înmărmurirea ei.

amîndoi stăteau alături cu faţa la nişte şiruri de pantofi şi 556 se uitau în geam să urmărească ce fac persoanele dimprejur. se uita la pantofi. Apoi dădu din umeri : — La urma urmei. cu gîtul gros şi rotund. 555 El se gîndea. domnul Mayer lucrase la birou de dimineaţă de la şapte pînă la douăsprezece. cu care schimbă un salut rece. Sînt obosit. sforţîndu-se din răsputeri. cu încăpăţînare.aproape neobservată. ca să se mişte uşor în ele trupul masiv şi bine . fu cît pe ce să-i tragă o palmă Idei. Mayer îl privi uimit. Dar Gherson se ridică : — Lasă : mai vorbim mîine. că el o să poarte răspunderea. Se întîlni acolo şi cu Ionaş Apostolescu. calm. ridicîndu-şi pălăria şi întinzîndu-i mîna fără un cuvînt. are dreptate : ce rău a fă-cut ? Se amuză şi ea. plînse. l'ărtiste. în salonaş. Face ce facem şi noi. Acasă. Ionaş. Mare lucru ! — Cum? Şi tu? Altceva n-ai găsit de spus? exclamă doamna Gherson. Domnul Mayer spuse: — Bătrînul îl cumpără pe Pericle prin damă . Era voinic. că el e de vină. Doamna Gherson începu să-i reproşeze soţului ei că el o strică pe fată. îi dădea întîlnire peste un sfert de oră la vitrina magazinului „Lafayette". Ii puse însă în felul acesta un bilet în palmă. şi întrebă trist: ■— De ce nu eşti cuminte ? Doamna Gherson izbucni în reproşuri. pe un ton sfidător : ■— Dar ce-am făcut ? Spune ce rău am făcut ? Am omorît pe cineva ? Am furat ? Ce rău am făcut ? La sfîrşit. gata să izbucnească în plîns. domnul Gherson se aşeză într-un fotoliu. Dar nu izbuti decît nişte falsuri evidente. Fata răspundea un singur lucru. — Altceva ? întrebă Ionaş Apostolescu. Titel Negruzzi nu păru mirat că administratoruldelegat al societăţii încurajează panica bursieră stîrnită de articolaşele otrăvite din ziare. nu vorbiră nici unul. o trimiseră să se culce. să scoată un sughiţ de plîns sau două. In maşină. Doar Ida încercă. IV în aceeaşi zi care începuse şi se sfîrşise pentru domnul Gherson aşa cum s-a arătat. pe care-l ştia de mult de o discreţie desăvîrşită şi căruia-i mai ceruse de multe ori asemenea servicii (îl găsi ca de obicei la Capşa) şi-l rugă să vîndă ă la baisse un pachet de acţiuni „Ametarom" ale lui. iar mîine am treabă şi mai multă ca azi. Apoi se duse la Titel Negruzzi. cu micul interval petrecut în afară la cumpăratul diamantului de la Silberling. Nici nu puse întrebări. m-a trimis chiar azi-diminea{ă să iau-c piatră. să-i facă un cadou. şi gulerul jos de tot şi'niţel larg. Mayer apăru şi el la Bursa ca să se intereseze de cursul acţiunilor şi ca să dezmintă în mod public zvonurile alarmiste. Noapte bună. bătrîn maimuţoi trist şi amar. în reproşuri şi mai violente. Mayer. cu privire la afacerea reparaţiilor de vagoane. Se duse la Bursă. Peste un sfert de oră. după cum şi hainele erau din stofă moale şi croite bogat. să vîndă acţiunile. Un briliant de un milion două sute de mii.

o prostie. răspunse Ionaş Apostolescu. prin care voia să intre în contact cu persoanele determinante în chestiunea construcţiei fortificaţiilor liniei Carol. Aşa era şi acuma. cu ochi blajini. Gherson e un om prea corect. Anvizajezi aşa. Şi nu mai vorbiră de afacerea cu Gherson. zise Dimitrie Cozianu. murmură Ionaş Apostolescu şi-i întoarse spatele.hrănit. a şi avut loc arbitrajul ? — Nu. — A. placid. Mayer plecă repede. — De ce rîzi ? îl întrebă Ionaş Apostolescu. era mereu proaspăt ras şi cu două pete roşii în umerii obrajilor. 557 rezemîndu-se de speteaza scaunului şi suflînd regulat cu pieptul lui tat şi gras. şi să fumeze gînditor o pipă. Avea un cap mare. —■ Te pomeneşti că vrei să i le procuri tot lui Gherson. ca de viţel . . răspunse foarte potolit Ionaş Apostolescu. Mayer înghiţi în sec. şi ştie prea bine ce înseamnă afacerile. căprii. dar orice ar spune. zise el. Dimitrie Cozianu rîdea mereu : — Aşa. mon vieux '. — Nimic altceva. Ionaş dădu pe gît un pahar de Bourgogne. cu nasul cam turtit şi lung. . uitînduse în gol cu o expresie absentă şi paşnică. de loc. Grozav. de cumsecade. ce înseamnă suma asta pentru el ? Nu e mai bine să fie culant şi să rămînă prieten cu un om ca mine ? Era atît de binevoitor. cu excepţia ieşirii pe Calea Victoriei ca să se întîlnească cu Mayer şi a unui alt sfert de ceas petrecut într-un fund de prăvălie în apropiere de Bursă. Cozianu plecă după-masă. Cînd ieşi de la Capşa. de blajin. lăsîndul pe Ionaş să-şi bea singur a doua cafea. să pierzi nouăzeci de milioane ? — A. de ce nu? Ce. tăindu-şi o felie din spinarea de iepure cu ciuperci şi smîntînă. făcuse gimnastică. apoi începu să rîdă. Apoi se duse să dejuneze la Capşa împreună cu vâru-sâu Dim Cozianu. bovin. un duş rece. Ionaş Apostolescu se trezise la opt. ■— Ce. sînt oprit de doctor? Gherson e un om foarte serios. ca să nu-mi plătească. Excelent băiat. te-ai şi împăcat cu el ? — Nu. mîine se pronunţă Mittescu.binevoitor. unde luă comenzile şi execută ordinele clienţilor săi pînă la ora închiderii. In fond. şi cred că Gherson şi cu mine o să ne împăcăm. ca o vită care rumegă. — Ce faci. eu o să fiu mulţumit. şi se dusese la Bursă. Cred că eu am dreptate şi că Mittescu are să recunoască. cu alţi oameni care nu voiau să fie văzuţi împreună cu el. în fond toată chestia a fost o nimica toată. monşer ? Comment va? — Am mîncat la Capşa cu Ionaş. zise el. — Tu es beau joueur. Şi chiar dacă el nu-mi dă dreptate. îşi şterse buzele şi zise : — Nu ştiu. îmi placi. caîm. — La revedere. Dimitrie Cozianu se întîlni pe trotuarul Căii Victoriei cu Ti tel Negruzzi. dar mă împac. Mîncase mult. — Ce. rîdea Dimitrie Cozianu. încît Dimitrie Cozianu se uită fix la el. Ionaş.

un rumegător masiv alături de o maimuţică bătrînă. bleg ! exclamă rîzînd Cozianu. Pericle Mittescu se pronunţă în favoarea „Ametarom"-ului. Vii la club să facem un ecarte? — N-am vreme. Costase o dată un milion două sute de mii briliantul. dar cîteodată mi se pare aşa de prost. şi că textul ei îi dă dreptate lui. se gîndea domnul Gherson.—■ Da. Nimic ! Ionaş. Cîtuşi de puţin. prost ? He-he ! Mai vorbim noi ! — Domnule. spre surprinderea multora care judecau că există o convenţie între societate şi Ionaş Apostolescu. Nuanţă. Departe da a fi. <notă> 1 Departe de asta. în restul după-amiezii. nu-l obligă la noi eforturi.. Dar. — Hai. nici insomnia care urmase. Apoi. cu mîinile în buzunarele pardesiului şi cu pipa în gură. dar pare naiv. că vin cu tine. preferabil. domnule . . Se culcă la douăsprezece şi adormi adînc. preferabil. împreună cu Ionaş Apostolescu. care. „Face — se gîndea el — am economisit nouăzeci şi trei de milioane opt sute de mii. dobitoc. este exact contrariul. sau scăpăm ? Pe cînd se vorbea de Ionaş Apostolescu. — Cine-a vrut ? Am vrut eu ? Dumneata ai vrut! zise domnul Gherson. dacă eminentul jurist arbitrase în felul acesta. şi trei milioane pe deasupra. nu beat. Domnul Gherson era satisfăcut. Ce mai e nou cu domnul Hitler ? începe al doilea război mondial. ceea ce nu e cazul. făcu vizite de afaceri şi seara se duse la teatru. mă duc la minister. se gîndea domnul Gherson. Titel Negruzzi dădu din cap : — Eroare. loin de la '. părea la fel de placid ca totdeauna. monşer. încîl dacă nu l-aş judeca după ce face. <notă> 1 Joci elegant. „Mi-am refăcut acuma autoritatea pe piaţă — n-o să se mai joace nimeni cu mine". Aşa. „pentru sănătate". nu se mai putea discuta. Apreciase liniştea cu care Ionaş Apostolescu primise sentinţa arbitrală : „L-am bătut". spunea el. Altfel poţi să-l crezi imbecil. Nicidecum. </notă> 558 — A. bineînţeles. scumpule.. — Titel ! îar eşti beat ! — Băut." Cobora scările. dragul meu. acesta îşi isprăvi cafeaua şi pipa. </notă> 559 lucrurile mergeau neted. şi plecă să-i facă o vizită unei actriţe pe care-o întreţinea. A doua zi. Atunci simţi Cozianu că Titel Negruzzi duhneşte a băutură. dar mulţumirea de azi nu-i putea şterge întristarea din noaptea trecută. şi era bucuros că Ionaş nu face urît. nuanţă importantisimă. ca unse. — Domnule — zise Ionaş Apostolescu meditativ —în fond nici n-ar fi trebuit să ajungem aici. exclamă Titel Negruzzi.

— Ei, ai vrut şi dumneata, că ai ţinut la oferta aia caraghioasă de două milioane şi jumătate. Trebuia să ne împăcăm, să ajungem la o tranzacţie rezonabilă. Sosiseră jos. Domnul Gherson se întoarse la el şi-1 privi de jos în sus : — De ce n-ai acceptat oferta mea ? Eram dispus să dau şi trei milioane. Acuma n-o să primeşti nimic. Mergi în oraş ? Am maşina. Portarul le deschise uşa (domnul Mittescu stătea într-o mare casă modernă cu apartamente) şi ieşiră pe trotuar. — Aş veni pe la dumneata să-ţi vorbesc de o chestie care te interesează direct, zise Ionaş Apostolescu. Gherson îl privi atent, dar pe figura lată, netedă, curată şi cu bujori în obraji a agentului de bursă nu se citea nimic, decît o stupiditate blajină. — Poftim, spuse domnul Gherson şi deschise uşa maşinii. — Pardon, după dumneata, te rog, datorăm respect părului alb. — Eu sînt chel, rîse domnul Gherson, aşa că nu-mi datorezi nimic. Şi nici eu dumitale ! 560 Intră rîzînd şi se aşeză ; cellalt după el, suflînd tare, fără să spuie nimic. Maşina îi duse la birourile „Ametarom"-ului. Secretara îşi stăpîni mirarea la apariţia lui Ionaş Apostolescu, şi-i aruncă o privire iute, curioasă, şefului : bătrînul părea mulţumit, deci avusese cîştig de cauză. — Ia joc, spuse domnul Gherson arătîndu-i unul din fotoliile enorme şi grele din piele roşie. Ionaş se aşeză iar domnul Gherson făcu pentru Valentina Scarlat un cec de lei trei milioane pe numele secretarei, pe care o trimise să-î încaseze la bancă ; apoi se aşeză şi el mai confortabil (era obosit, îl dureau oasele, îl zdrobise insomnia din noaptea trecută), şi aşteptă. — Domnule Gherson — zise Ionaş Apostolescu — vreau să-ţi vorbesc de o afacere familiară. Ştii cît ţin la dumneata, şi ce amintiri plăcute am din cîte afaceri am făcut noi doi împreună. De altfel cred că şi în asta ai să-mi plăteşti cît am convenit, şi o să-ţi scoţi dumneata banii, că doar n-o să rămîî în pagubă : vagoanele să trăiască ! O să-ţi aranjez eu prin relaţiile mele să se etufeze scandalul, şi statul o să revină asupra suspendării contractului. Dar ce-ţi spun, e ca să înţelegi cît mi-a fost de penibil ce-am aflat. Fratele meu Gogu, pictorul, e un bezmetic, un original ; printre alte nebunii, e prieten cu fel de fel de copii, de mucoşi de şaisprezeceoptsprezece ani, din care unii au şi moravuri cam nefireşti, în fine, ce săţi spun, nişte descreieraţi. Şi fetiţa dumitale, care mi-e ca şi un copil al meu, a căzut în societatea asta, care nu poate să-i facă decît rău. învaţă fel de fel de prostii, întîi de toate îşi distruge reputaţia, şi la . urmă şi sănătatea, că dacă n-ar fi decît, cum să zic, mici aventuri de adolescentă, n-ar fi nimic, e chiar sănătos, dar se ţin şi de cocaină, şi de fel de fel de chestii. Acuma, de vreo două luni, e cu un măgar, nici n-o să-ţi spun cum îl cheamă, care a învăţat-o să se fotografieze cu el în nişte momente care... în 561 fine, cînd alţi oameni n-au martori, şi mai ales fotografi. I-am dat derbedeului

bani şi mi-a vîndut tot filmul, opt clişee, mi-a dat şi copiile. Vreau să le distrug, dar înainte am ţinut să ţi le arăt, ca să vezi şi dumneata ce fel de om sînt eu. Scoase din buzunar un plic albastru şi-l aruncă neglijent pe birou : cîteva fotografii de format amator alunecară afară din plic. Domnul Gherson le luă cu mîini tremurînde şi le privi. Ionaş Apostolescu, delicat, se ridică de la masă şi se duse la fereastra enormă să se uite la panorama Bucureştilor înecaţi în fumuri liliachii, în ziua aceea de noiembrie. Ii întorcea spatele său lat domnului Gherson. După un timp se întoarse şi se aşeză iar în fotoliu. Domnul Gherson stătea cu coatele pe birou, şi cu mîinile pe faţă şi pe ochi. Ionaş Apostolescu luă fotografiile, le puse într-o scrumieră mare de marmură şi le aprinse cu un chibrit. Arseră încolăcindu-se; apoi Ionaş Apostolescu luă un coupe-papler şi le strivi cu -minerul de cristal, pînă nu rămaseră decît bucăţele de scrum. — Gata, zise Ionaş Apostolescu. Astea sînt singurele copii existente. Clişeele sînt la mine şi am să le ard. Iţi închipui în ce postură te punea copila asta, dacă te trezeai cu Bucureştiul inundat de cîteva sute de copii ale clişeelor ălora opt? Trebuie să fii foarte atent, domnule Gherson. Afară de asta, trebuie să-ţi spun că eu personal, ca asociat al dumitale în atîtea afaceri, sufăr, domnule, mă simt prost cînd se vorbeşte într-un anumit fel de doamna Gherson. Mă rog, cîte cucoane n-au şi ele o aventură ? N-are nici o importanţă, un bărbat cuminte închide ochii şi trece. Dar depinde cît ţine aventura. Dacă e vorba de cincisprezece-şaisprezece ani... Domnului Gherson îi alunecară mîinile pe faţă descoperindu-i ochii. Se uita peste vîrfurile degetelor la Ionaş Apostolescu ; avea ochii înlăcrimaţi şi îngroziţi. Ionaş urmă : 562 — Cu un an înainte de-a se naşte Ida. Dar ce este inadmisibil, după părerea mea, e persoana. Un om necorect, un derbedeu. Mie nu-mi convine, în afaceri, iă an de-a face cu asemenea indivizi. — Cine ? suflă domnul Gherson. •— Cum, cine ? Mayer al dumitale. Mi-a oferit să-mî spună tot ce se discută în consiliul dumitale de administraţie, şi am acceptat numai ca să văd de ce e în stare, bineînţeles. Din luna mai i-am plătit un milion opt sute de mii, şi mi-a spus tot. Mi-a spus şi că ieri i-aj oferit Valentinei Scarlat un briliant de un milion două sute de mii, ca să-l influenţeze pe Mittescu, ceea ce, fie vorba între noi, nu trebuia să faci, o dată ce am acceptat amîndoi arbitrajul. Părerea mea e că trebuie să pui capăt chestiilor ăstora. Un om ca dumneata nu poate permite aşa ceva în jurul lui. Domnul Gherson îl privea mereu peste vîrfurile degetelor, în aşa fel încît Ionaş Apostolescu îşi scutură cenuşa din pipă peste scrumul fotografiilor arse, se ridică şi spuse: — Vreau să discutăm şi chestia fortificaţiilor liniei Carol : vin mîine sau poimîine pe la dumneata. La revedere. . Şi plecă, fără să-i întindă mîna lui Gherson, fiindcă nu era sigur că acela i-o va strînge, şi nu voia să strice printr-o notă falsă acea convorbire în care

rezolvase atît de elegant o problemă dificilă. Domnul Gherson căzu la pat, vreme de două săptămîni; apoi nu mai trecu încă o săptămînă pe la ,,Ametarom" : nu putea să se întîlnească cu Mayer, gîndul la el îi producea o scîrbă fizică, insuportabilă, cu care nici măcar nu se putea lupta. După acea săptămînă, domnul Mayer fu concediat din postul său : cineva îl sfătui să plece din ţară, şi într-adevăr nimeni nu mai auzi despre el nimic, decît că ar fi ajuns în Colonia Capului, după un an sau doi. Cu soţia şi fiica sa, domnul Gherson nu vorbi ; 563 vreme de luni de zile după aceea, nu le văzu decît foarte puţin : era mereu la birou, mereu ocupat. Doamna Scarlat fu invitată de secretara domnului Gherson să treacă să ridice nişte bani. Iar domnul Apostolescu încasă un cec de nouăzeci şi opt de milioane. La baia de aburi, ştirea produse uimire : " — Nu se poate! L-a încuiat Ionaş pe Leizer Gherson ? — Nu, frate! cred că s-au împăcat. Nu vezi că scandalul cu vagoanele s-a evaporat ? S-a aranjat probabil chestia, şi afacerea merge înainte , 564 PARTEA A ŞAPTESPREZECEA Cariera lui Dimitrie Cozianu (I) Lui S. F. I Îndată după primul război mondial, au existat în Bucureşti cercuri de oameni despre care n-a ştiut niciodată nimeni decît cei ce făceau parte din ele. Aşa era cercul căruia membrii săi îi spuneau, glumeţ şi cinic, societatea anonimă „Corupţia Romînă". Au făcut parte din societatea asta oameni care mai tîrziu au avut nume ilustre, şi mai ales notorii, în societatea romînească dintre cele două războaie. în primii ani după 1918, floarea tinerimii, arbitrul elegantelor, idolul tinerilor snobi, era Ghighi Duca : nimeni nu ştia că şi el face parte din „Corupţia". Mai tîrziu, profesorul Fănică Niculescu a fost una din vedetele catedrei universitare, şef al mişcării fasciste, personaj tragic prin viata şi moartea lui : nimeni n-a ştiut că şi el venea la „Corupţia Romînă". Dimitrie Cozianu, care a avut putere în ţara aceasta pînă la al doilea război mondial, şi în timpul său, şi un an sau doi după aceea, este ieşit de la „Corupţia Romînă". Oameni ca Şerban Romano, adică dintr-o generaţie mai tînără, nici n-au bănuit; alţii, şi mai tineri, au admirat pe unii din asociaţi, şi-au făcut din ei idoli, i-au iubit, şi unora li se mai închină şi acum, în amintire, căci aproape nici unul din ei nu mai există la ceasul cînd se scrie această Cronică. 567 Nu se ştie cine avusese primul ideea, dar sediul se afla într-un apartament al cărui proprietar era Ghighi Duca. Reforma agrară din 1920 îi ciuntise averea teritorială, dar zecile de clădiri şi terenuri care-i aparţineau în Bucureşti îl făceau un om foarte bogat la douăzeci şi doi sau douăzeci şi trei de ani. Cartiere mărginaşe creşteau pe terenurile lui, fabrici îi cumpărau pămînt ca să se întindă, societăţi de construcţie dărîmau cocioabe ale lui ca să clădească enorme clădiri de locuit din care etaje întregi îi reveneau lui. Una din clădirile care-i aparţineau era în Calea Victoriei, cu spatele pe strada

Academiei, cu un pasaj prin ea : cîteva sute de locuinţe erau cuprinse în acest haos de construcţii vîrîte unele într-altele, urcate peste olaltă, cufundate în părnînt (erau şi prăvălii la subsol şi un restaurant la etajul I sub pămînt). Aici, la un etaj patru sau cinci, fără ascensor, la capătul unei scări de lemn care se învîrtea mereu în sus între ziduri cenuşii cu tencuiala ruptă şi cicatrice umede, se ajungea în sfîrşit la mansardă, pe un palier de scînduri pline de praf, care secam mişcau sub picior. Aici, după ce urcînd trecuseşi pe lîngă douăzeci de uşi, unele cu firme (doctori, croitori, mănuşari, importexport, o moaşă, un blănar, o sală de adunări şi rugăciune a Societăţii Creştine Primitive, nişte prostituate şi un birou de dactilografiat acte şi petiţii), te opreai în întuneric (nu era bec) şi pipăiai peretele : găseai o uşă, care nu se deschidea decît dacă era înăuntru unul din cei doi sau trei care aveau cheia, şi dacă acela îl recunoştea pe noul venit după un cuvînt sau un ciocănit anumit în uşă. înăuntru, însă, scîndurile de pe jos erau acoperite de covoare scumpe, pereţii şi tavanul foarte jos cu ferestre mansardate sus, deasupra înălţimii unui om, erau vopsiţi roz, şi de jur împrejur se aflau divanuri largi acoperite cu alte covoare: Şirazuri, Tebrizuri şi Ghior^ezuri şi Ispahanuri cîte cu568 prinde un muzeu din Europa erau aici îngrămădite, învelind saltelele, tăiate spre a se face perne din ele, agăţate pe pereţi (dacă erau de rugăciune, Ghiordezuri sau covoare de Kula ori arabe) şi întinse pe jos. Pe pereţi mai erau şi oglinzi mari de Veneţia pe care le aduseseră în ţară, prin 1790, străstrăbunicii lui Ghighi Duca ; cristalul se îngălbenise, cînd te uitai în ele ţi se părea că vezi altă odaie, sumbră, cu nişte oameni verzui în ea, altfel decît cei de afară, din lumea soarelui de, zi, deosebiţi de aceştia printr-o mică nuanţă de culoare lividă. în aceste oglinzi se reflectau lămpile cu lumina înăbuşită de mătăsuri, cîteva mobile scumpe, nişte vase de băut, de turnat apă pe mîini, de ţinut parfum sau mangal, al căror argint vechi şi gravat fusese bătut la Stambul către începutul veacului al XlX-lea. Mai era o încăpere cu o masă lungă şi îngustă, şi unde mîncau. asociaţii, serviţi de feciori de la Ghighi Duca de-acasă ; dincolo de sufragerie era alt salon turcesc, şi altul; cei mai mulţi asociaţi nu fuseseră prin toate odăile acestui apartament, căci cîteva uşi erau încuiate. Cine se urca pe un divan şi se uita prin fereastra ovală, vedea acoperişurile Bucureştiului, Calea Victoriei, .trăsurile,, automobilele, terasele cafenelelor revărsate pe trotuare cu mesele şi scaunele vopsite în culori vii, şi copaci, grădini, şi departe centura de coşuri de fabrici, rare, fumegînd, fumegînd mereu. Aici se adunau membrii societăţii „Corupţia Rornînă", la mese sau la. întîlniri tîrzii noaptea, sau cu femei ; aici aveau ioc, cînd toată lumea era beată de şampanie şi cocaină, exhibiţiile amoroase ale celor mai viguroşi sau mai dispuşi să se dea în spectacol, cu cele mai frumoase prostituate din Bucureşti, în timp ce spectatorii, dezbrăcaţi şi ei, asistau bînd şi fumînd, unii nici măcar uitîndu-se, şi găsind genul acesta de distracţie prea naiv pentru nişte gusturi mai blazate. Dar la aceste şedinţe nu participau decît cei mai iniţiaţi, cinci-şase la număr ; un cerc mai larg

569 venea la mese cu femei şi eclipsări discrete prin odăi ; alt cerc, şi mai larg, numai la chefuri. Cei treisprezece ai lui Balzac voiau atotputernicia secretă asupra Parisului, şi poate n-au existat niciodată. „Corupţia Rommă" nu voia decît voluptăţi secrete, şi poate a avut şi putere, şi mai ales a existat, după cum puţinii supravieţuitori mai pot mărturisi şi poate vor mărturisi, întărind adevărul acestei Cronici. Dim Cozianu crescuse, după scarlatina avută la paisprezece ani, ca un adolescent tăcut, retras, sfios, inteligent de altminteri, făcîndu-şi studiile în plin război, ofiţer pe front la optsprezece ani, decorat, după aceea strălucit student în drept şi, prin 1920, secretar al marelui avocat, jurisconsult şi om politic, Leon Popescu, tînăr adversar pe vremuri al lui Bonifaciu Cozianu, acuma însă bătrîn şi glorios preşedinte al Consiliului de Miniştri ; îl luase secretar pe nepotul lui Bonifaciu cu un fel de satisfacţie ironica şi crudă, ultimă copită dată răposatului leu, care însă n-avea cum s-o simtă. Dim Cozianu umbla în haine de culoare închisă, avea un aer grav, chiar morocănos, cu ochi negri cufundaţi sub sprîncene stufoase; dar o gură tinerească, sinuoasă, arcuită, vînătă. Pînă la nouăsprezece ani, nu avusese de-a face cu femei; apoi, îl întîlnise pe Ghighi Duca la Iaşi şi acesta îl pusese în legătură cu nişte cocote tinere. Iar acuma, războiul se isprăvise, Bucureştiul era al boierilor expropriaţi, al îmbogăţiţilor de război, al politicii Romîniei Mari, al actriţelor şi al tinerilor demobilizaţi. In acest Bucureşti, domnul Dimitrie Cozianu, licenţiat în drept, secretar al lui Leon Popescu, era un tînăr sortit celor mai strălucite succese, şi avea desigur să se însoare cu o fată de familie tot atît de bună ca a lui, cu relaţii şi rubedenii influente, într-un cuvînt, toată lumea ştia că la treizeci şi cinci de ani va fi ministru, deşi încercînd să ia cuvîntul la adunări contradictorii ale studenţilor în drept, se bîlbîise şi roşise la prima întrerupere din sală iar la a doua, 570 amuţise, şovăise şi apoi părăsise încăperea, dovedind o mare şi bolnăvicioasă slăbiciune a nervilor în asemenea împrejurări. Deci, n-avea să fie niciodată orator ; dar parcă Ionel Brătianu fusese vreodată orator ? Ministru se ajungea şi pe c