PETRU DUMITRIU CRONICĂ de familie *** Partea a nouăsprezecea Viaţa la ţară (II) şi Un înger I Cînd, în vara lui 1944, avioanele americane

începură să bombardeze Bucureştiul aproape zilni c, Dimitrie Cozianu îşi luă concediu de la minister (ministerul se mutase întreg în afara oraşului) şi se duse cu maşina la nişte prieteni cu care era chiar vag rudă: Matei Duca, văr cu Ghighi Duca, răposatul, văr bun, din fraţi, cu Dim Cozianu. Matei Duca avea o vie şi un conac la poalele munţilor, şi stătea acolo din primăvară cu nevastă-sa, faimoasa Riri Du ca. Cozianu sosi acolo într-o dimineaţă pe la orele nouă, şi nu-! găsi decît pe Matei Duca; M tei arăta nesănătos, gălbejit, cu faţa încreţită : „Ce-o fi avînd ? O fi bolnav ?" se întrebă orm toţi, că a fost un mic chef aseară, zîmbi fără veselie, cu un fel de umilinţă, stăpînul c i. — Iţi consumi singur recolta ? rîse Cozianu. — Nu, mă ajută prietenii. — Sînt aşa de mulţi te Elvira Vorvoreanu, e prietenă de mult cu nevastă-mea, şi a sosit aseară şi Ionaş Aposto7 lescu cu Monica, îngînă Matei Duca, părînd că n-a încheiat o enumerare foarte lunga. — Cum, n i ăştia îţi beau pivniţele ? Nu se poate! rîse iarăşi Cozianu care simţise că trebuie să mai despre care nu voia să-i vorbească Matei, dintr-un motiv sau dintr-altul. într-adevăr, Matei Duca zîmbi iar, umil şi fals bine dispus: — Mai sînt şi-o droaie de nemţi; e alături de noi, la Belia, un aerodrom, şi cînd nu sînt de serviciu, vin pe-aici, s-au împrietenit cu noi... Era pasiv pînă şi-n întorsătura asta de frază. Ei, nemţii, se împrieteniseră cu el evastă-sa. Cozianu înţelese, şi bănui ceva din ce avea să afle. Era curios s-o cunoască pe ne asta lui Ionaş Apostolescu, o actriţă, Monica Mareş, talentată, cu care Ionaş se căsătorise d reun an, şi despre care toată lumea spunea că e frumoasă, plină de farmec şi cu mare succes la bărbaţi. — Poate vrei să te schimbi, să te speli, zise Matei Duca. Era urîţel, cu un nas m re şi strîmb şi ochi frumoşi dar trişti; hainele stăteau totdeauna prost pe el, avea acuma o jachetă de catifea şi nişte pantaloni de gabardină, dar erau mototolite de parcă ar fi do rmit în ele. „Ce naiba e cu ăsta, domnule ? Arată prost de tot", se gîndi Cozianu şi spuse: — Da, mulţumesc, tn-aş spăla şi aş pune altceva pe mine. Despacheta, se spălă, se întinse un sf de oră pe pat, apoi se îmbrăcă în şantung gri ca argintul, cu un fular albastru înodat în gu ul deschis al cămăşii, şi ieşi. Auzea prin ferestrele odăii, deşi închise ca să nu intre căld ei, un zumzet muzical, vibrant, atît de depărtat încît a"bîa îl percepea urechea, dar atît de puternic, de pătrunzător, încît aproape că-] simţeai în corp. Bombardierele. Cozianu ieşi rep afară în marele living-

room plin de fotolii în cretonă şi de acolo pe terasă, unde-i găsi uitîndu-se 8 în sus, pe st l casei, care fuma şi avea aerul plictisit, obosii şi bolnav, şi pe doamna Riri Duca, măruntă, cu nişte ochi mici, strălucitori şi părul negru, lung, pînă pe umeri, cu bucle la ca o rochie de şcolăriţă, cu guler şi manşete de pique alb pe o mătase albastru-închis cu nastu albi; şi pe Monica Apostolescu, care avea o frunte mare, boltită, pură, păr lung blond, ochi albaştri cu gene lungi, şi bărbia cam ştearsă, fugită îndărăt sub buza de jos; gracilă, ne subţiri şi braţe prea subţiri şi mîini prea mici, ca de copil, nedezvoltate; dar atît de a bă şi blondă, cu ochi albaştri, suavă, încît Cozianu, care la prima privire se gîndise: „Aole cam rahitică", la a doua îşi zise : „Da, incontestabil, are ceva. Da, da, are ceva..." Lîn gă ea, lat, greu, pieptos, cu gîtul gros şi lung şi cu o faţă mare şi senină, cu doi bujori î aji (de aproape se vedeau vinişoarele sub piele), într-un costum uşor şi suplu, cu guler ul cămăşii răsfrînt, Ionaş Apostolescu părea tînăr, proaspăt, de treizeci şi şase de ani, în eci şi şase cîţi avea. „Ce tînăr pare, vita asta de Ionaş, şi e mai bătrîn cu doi ani decît m Dim Cozianu, sărutîndu-i mîna stăpînei casei, apoi Elvirei Vorvoreanu, brună, cu faţa plină d reţuri mărunte care o făceau să pară o ţigancă vrăjitoare şi totodată, din pricina frumuseţii , ciudat de tînără faţă de cei cincizeci şi patru de ani pe care-i avea; numai ochii îi erau rişti şi obosiţi, şi se îmbrăca în culori moarte, şi prost, dar purta un mare şi foarte curat agd la deget. Abia după aceea Cozianu se lăsă prezentat doamnei Apostolescu, şi-i strînse mîna lui Ionaş. — Uite-i! îi văd! exclamă Riri Duca arătînd în sus cu degetul. Şi reîncepură uite la cer — cerul de un albastru regal, plin de raze şi de vibraţii somptuoase ale s oarelui, care făceau să se desfacă frunzele şi să crească vegetaţiile pămîntului, şi să 9 se le pe pietre şi să se îndulcească strugurii spoiţi cu piatră vînătă şi să se descompună şi să tare moleculele în ţarina caldă, sub cerul pur şi soarele triumfător. Acolo sus, în cerul az uriu, se năştea vibraţia aceea gigantică ; acolo pluteau în şiruri late, în adevărate şuvoaie e de libelule argintii, de o culoare aproape la fel de irizată, de transparentă, de aeriană, ca şi văzduhul albastru. — Ce frumos! murmură într-un extaz wsător Monica Mareş, cu ul lăsat pe umărul lui lonaş Âpostolescu. Sus, rîul de mici cruci argintii se desfăcu în două aţe, din care unul coti geometric, la patruzeci şi cinci de grade spre sud. — Eu am văzu t ieri nişte soldaţi pe stradă, cărora suflul le spărsese ochii; le curseseră pe obraji, zis e Dim Cozianu, rece. Monica Mareş îi aruncă o privire cristalină, pură, de înger, apoi, ca şi cum nu l-ar fi văzut, întoarse capul şi continuă să se uite la escadrele de bombardiere ca re treceau pe sus, la cîteva mii de metri. — Aia o iau 'spre Ploeşti, zise Matei Duca, arătînd rîul de aviosne care curgea spre est. Statură aşa o bucată de vreme, stăpîniţi de pu enormă a motoarelor. — Două sute patru! exclamă Riri Duca rîzînd încîntată, ca un copil.

Se vedeau oameni prin vii, pe costişele încălzite de soare, cum se uită şi ei la cer, făcînd a streaşină la ochi. — Cît o să mai dureze asta ? întrebă Matei Duca. Nu mai putem rezista. F ontul e la Iaşi. Ce facem ? — O sa cadă Mareşalul şi Ică, zise Cozianu ; dar nu ştiu nici cum nici cînd; şi mi se pare că se cramponează amîndoi. N-are nici un rost; războiul e pierdut ; şi totuşi ei se cramponează. 10 — Patru sute douăzeci şi două! Ciripi Riri Duca. Şi mai vin se bucură asta aşa!” se întrebă morocănos Dim Cozianu. Matei Duca zîmbi în felul său nou, ca m bolnav, şi-i spuse nevesti-si: — Să-i vedem acum pe amicii dumitale! — O să doboare la a mericani de-o să-i stingă! Exclamă Riri, veselă şi nepăsătoare. Cozianu observă zîmbetul rece lvirei, placiditatea Lui Ionaş, absenţa serafică a Monicăi. „Ce e cu ăştia?” Pe cer se lungea e albe. Începură să se audă, de sus de tot, bubuituri repezite, înghesuite una-ntr-alta, pîrî turi lungi de mitraliere. Dîrele albe se încovoiau, făceau S-uri, spirale, cercuri eno rme la înălţimi unde nu se zărea nimic decît cer albastru. — Ăştia-s nemţii de la Belia, zise i Duca. Aşa-i petrec cu alai, pînă la Ploeşti. — Uite! Unul cade! exclamă mirată Riri şi arăt getul. Nu se zărea avionul ci, foarte departe, o dîră de fum negru-cenuşiu care se lunge a spre pămînt. Dar Cozianu văzuse în ultima lună de zile prea multe lupte aeriene, ca să-i m ai pese de ce se petrecea acolo sus în văzduh ; îl interesa mai mult încordarea nemărturis ită care domnea aici, în jurul lui. Vreme de două ore, pînă la prînz, observă că Matei şi Elv eau toată conversaţia, la care Ionaş lua parte doar trîndav şi nepăsător, şi că mesenii se ad ză sau uneia sau celeilalte din cele două soţii, care nu vorbeau între ele, nici amîndouă de spre acelaşi subiect. Luară aperitivul la unsprezece: icre negre cu ţuică, multă ţuică, şi ic e negre cu lingura. Cozianu observă că Matei, Ionaş şi Elvira beau foarte mult, şi că încet-î t Matei şi Elvira se ameţesc, pe cînd Ionaş, care mînca foarte mult, rămîne treaz, iar Riri ş onica abia se ating de bău11 tură. Deodată ferestrele casei începură toate să zuruie. — Ce e sta ? întrebă Cozianu, cam speriat. Se gîndise la vreun cutremur. — Acuma cad bombele la Ploeşti. Nu se aud, dar geamurile tremură; cum explici asta? zise Matei. Mai iei niţi că ţuică ? Ce naiba ne laşi aşa singuri ? Elvira a băut de două ori cît tine! Lâcheurll Cozia mţea un fel de scîrbă şi milă la aerul de falsă veselie, de beţiv care n-are motive de veseli şi se înveseleşte cu sila, al lui Matei. Se sili şi el să rîdă : — Bine, domnule, toarnă-mi Peste o jumătate de oră, grupuri de bombardiere trecură îndărăt, ceva mai

departe spre est, urmate de bubuituri de tun, de rafale de mitralieră şi de dîrele alb e de aburi condensaţi care se desfăşurau pe cer cu iuţeală, apoi se întrerupeau în chip inexp icabil. Iar peste trei sferturi de ceas, pe la unu şi ceva, şase ofiţeri de aviaţie germ ani sosiră în trei automobile pline de praf, şi Cozianu, cam încălzit de băutură, se trezi în jurat de prezentări, de rîsete; Rin îi prezentă pe nemţi: — Asta e Arthur. ăsta e Robert, ăst Hannes, ăsta e Kurt.. Iar ei (unul înalt şi blond, tînăr, cellalt scurt şi brun, prea spătos al treilea cu ochelari şi cu părul rărit în creştet, şi aşa mai departe, oameni cu altfel de feţe ca ale pămîntenilor, cu altfel de glasuri, cu altfel de ochi, totul rece şi dur şi săra c şi crispat) se prezentau pocnind din tocuri • — Vorlaender... Hauptmann2 Siebrecht.. . Freut mich sehr... 3 Jurgensen... Jaroschka... — LP masă ! Iu Tisch, zu Tisch! rîdea Riri. <notă>

Dezertorule ! Căpitan. 3 Încîntat. </notă> 12 Elvira îl luă de braţ pe Cozianu, murmurînd: — al face fata asta pe copiliţa,, e ceva insuportabil. E mai tînără ca noi, dar e totuşi fem eie în toată firea. I-au rămas chestiile astea de prost gust, de la Originea ei mai mu lt decît modestă. — A, da? — Sigur: tu nu ştii, dar eu i-am cunoscut nu numai pe ultimii t rei bărbaţi ai ei, ca tine, ci şi pe-al doilea şi al treilea. Primul a fost ceva foartefoarte mărunt, al doilea a fost Eracle Antoniu, îl cunoşti, dar pe vremea aia era un m ic avocăţel care-şi petrecea nopţile prin baruri şi acolo a găsit-o, şi abia pe urmă a mers e in ce în ce mai sus, pînă să ajungă s-o cheme Duca. — Cum, chiar damă de bar? Murmură zîmbind anu în clipa cînd se aşezau la masă. Elvira dădu din cap cu o strîmbătură otrăvită, apoi, Pro a să-şi mai răcorească ciuda, îl întrebă surîzînd Amabil pe neamţul din dreapta ei: — Dar und e ieri, acela blond, care cînta aşa de frumos la pian ? Vorbea franţuzeşte, iar neamţul îi ră punse tot franţuzeşte, politicos şi impasibil: — A căzut, doamnă, azi dimineaţă. Adică a expl aer: n-a mai căzut mare lucru. Vinul de azi e şi mai bun decît cel de ieri: e tot din via domnului Duca ? Ce fericiţi sînteţi dumneavoastră, romînii, că aveţi asemenea vinuri! Şi ilalţi erau de aceeaşi părere, deşi poate n-a spuneau; dar beau zdravăn ; în jurul mesei din sufrageria pardosită cu cărămizi fine, ceruite, lucioase, masă acoperită de o imensă faţă de să de in gros, înflorit cu 1 2

fire de aur şi argint, se mişcau în pantofi cu tălpi de pîslă fete din sat, îmbrăcate în roch gre şi şorţuri albe; iar glasurile metalice ale străinilor hohoteau aspru cînd o auzeau pe Riri Duca vorbind nemţeşte; făcea ochi mari, miraţi, şi greşeli nemaipomenite care-i încînta e aviatori: 13 — Das echteste Riri-Deuîsch /1 răcneau ei. La unsprezece seara abia se ridicară de la masă, şi nu toţi. Matei Duca rămase să bea cu Ionaş Apostolescu şi cu unul din iţerii străini, om cărunt, care în civil era profesor de limbi clasice la un liceu din T uringia; iar cucoanele trecură pe terasă, să danseze la lumina lunii, în aerul dulce şi ca ld CH o baie de lapte. Pe terasă fuseseră scoase fotolii de mătase din salon. Cozianu dansa cu Monica Mareş şi se uita din cînd în cînd cu uimire cum Riri Duca sade alături de un ul din nemţi şi rîde gîdilat la ce-i spune acesta ţinînd-o de mînă. Era noapte cu lună, şi nu crede că nu sînt văzuţi. Iar peste o clipă se ridicară şi se depărtară, dispărînd printte co cul de patefon se isprăvi şi Cozianu o cedă pe Monica altui dansator, pentru discul ce llalt; se duse el să-l pună şi glasul grav şi pătimaş al Luciennei Boyer începu: „11 pleut su a route... Dans la nuit j'ecoute Le brult de tes pas: Ne viendras-tu vas ? 2" Co zianu se apropie de Eivira: — Dansezi, Eivira ? N-ai dansat cu mine... ţii minte de cînd ? Din 1937, de la Paris. La Expoziţie, eram la restaurantul romînesc. După primii p aşi, Eivira îl întrebă: — Ce ai de-ţi aduci aminte atît de sentimental de toate mofturile? Nu merge cu Monica? — Cam rece, cam distantă, rîse Cozianu. Nu e ca Riri. <notă>

Cea mai autentică germană a lui Riri. Plouă pe cale Eu ascult în noapte Zgomotul paşilor tăi : Oare n-ai să vii ? </notă> 14 — Ai văzut-o? Aşa face în fiecare seară. A luat tot aerodrom l în primire, pe rînd. Le arată via. — Şi Matei nu-şi dă seama ? Cum suportă ? — 6 iubeşte; e ic de tot şi schelălăie dacă-i arată ea nuiaua, rîse rece şi dur Elvira. Cum să suporte? Nu s rtă. A început să-şi facă morfină. — De aia arată aşa de prost: mă întrebam ce boală o fi avî ianu. Elvira îşi arătă dinţii albi şi ascuţiţi. — Vrei să-i facem o farsă ? Hai cu mine, zise sînd, reintrară în salon, apoi Elvira se desfăcu din braţele lui Cozianu, îl luă de cot şi-l se spre sufragerie. Acolo, Matei Duca bea mereu cu Ionaş Apostolescu şi cu neamţul. — Ma tei, unde e Riri ? întrebă Elvira tare, cu naivitate. O căutăm de cinci minute, dar nu m ai e pe terasă: a trecut pe-aici ? Matei Duca ridică ochii şi-o privi, apoi pe gura lu i se arătă surîsul jalnic, penibil, ruşinat, umil, pe care-l observase Cozianu de dimine aţă: — Nu, n-a trecut pe-aici. Trebuie să fie prin vie. Coborî pleoapele şi 1 2

reîncepu să vorbească cu cei doi tovarăşi de băutură. Elvira se întoarse, trăgînd de braţul l u, şi ieşiră iar pe terasă, unde nemţii şedeau în fotolii, uitîndu-se cum unul dansează cu Mo Mareş. — Şi cînd te gîndeşti că Matei ăsta e un om subţire, cultivat, plin de lectură, murmur . — Fleacuri, spuse tăios Elvira, fără să ridice glasul. Fleacuri. A făcut ceva în viaţa lui u; n-avea nevoie să muncească, şi ambiţios nu e. — Dar ce e ? întrebă Elvira pe acelaşi ton n los de adineauri. Cozianu nu răspunse. Tot ea spuse: E o cîrpă, asta e. Şi-i dădu braţele un uia din tinerii nemţi, care o 15 poftea la dans. Mai tîrziu, cînd mai şezu cîteva minute înt r-un fotoliu lîngă Cozianu, tot ea reîncepu, cu ochii la guleraşul alb, de şcolăriţă, al doam Duca, care reapărea din întunericul de sub copaci, însoţită de aviatorul ei: — E o cîrpă, Ma . S-a căsătorit cu o Riri; cu o Riri nu te căsătoreşti; trăieşti cu ea, o întreţii, tot ce vr ar n-o iei de. nevastă. Ca ne se fait pas *. L-ai fi văzut pe Ghighi Duca însurîndu-se c u Riri? — Dragă Eîvira — spuse destul de rece Cozianu — antipatia ta pasionată faţă de Riri t ace să uiţi că vorbeşti cu un om care a fost şi el însurat cu o tîrfă. — Da, dar tu ai fost t Pînă la urmă te-ai debarasat de ea ! — Pînă la urmă, da, îngînă Cozianu. Da, dar alţii s-au î iri, aşa că ga se fait parfaitement.2 Şi oameni cu o situaţie şi tra nume, nu prinţi ca Mate i, dar oameni bine. Şi, în fine, l-a luat pe Matei. — Cîrpe, şopti Elvira cu ură. Cîripe. Due şi pune alt disc că ăsta s-a isprăvit. II Dimineaţa, dealurile însorite vibrau de huruitul imens al stolurilor de bombardiere. Soţii Duca şi musafirii lor se trezeau în această m uzică şi luau aperitivul foarte alcoolizat la unsprezece, apoi veneau aviatorii nemţi la prînz, şi plecau tîrziu noaptea ; de la unsprezece dimineaţa pînă spre zorii zilei următoa e, toată lumea era mai mult sau mai puţin beată. A treia sau a patra zi de la sosirea sa, Dim Cozianu dansa seara cu doamna Duca. Nu-i plăcea de <notă>

Asta nu se face. 2 Asta se face foarte bine. </notă> 16 loc. Ii părea rău că venise la o amenii aceştia. Chiar şi fără conversaţia din prima seară, cu Elvira, tot şi-ar fi amintit de propria sa tinereţe dinainte de-a fi împlinit treizeci de ani, şi de Fifi Oprescu ; şi n u suporta să-şi amintească această perioadă din viaţa lui. O găsea pe Riri urîtă, isterică, d estrăbălată, o vedea că îl nenoroceşte pe Matei sub ochii lor, şi o detesta. Totuşi, trebuia nseze cu ea măcar o dată în fiecare seară. Deci, în seara asta dansa cu ea, la lumina unei luni galbene şi rotunde ca un bostan copt, atîrnată deasupra dealurilor cu vii. 1

— Mă neglijezi, îi spunea Riri, uitîndu-se de jos în sus la el ca la un turn (ea era foart e mică, iar Cozianu înalt), cu un aer de adoraţie în ochii ei de pisică ; şi Cozianu, care şt a că asta nu înseamnă nimic, totuşi nu se putu împiedica de-a se simţi măgulit. — Nu vreau să sc dansurile pe care mi se pare că ai vrea să le acorzi altcuiva, răspunse el galant. Şi pe urmă ne cunoaştem de-atîta vreme, nici nu îndrăznesc să cred că te-aş interesa acum mai m ca altădată. — Dă-te-n mă-ta, Dim! nu te interesez eu pe tine, am înţeles, n-am nici o prete e... — Sînt bătrîn, zîmbi el : sînt cu zece ani mai mare decît dumneata. — Di, aici ai drepta şi Kurt e cu doi ani mai mic decît mine. — Şi e splendid, adăugă amabil Cozianu. — Da, dar a uma dansează cu bleaga asta de Monica. Şi tu, care mă menajezi atît pe mine, pe ea o men ajezi mai puţin 1 spuse Riri Duca pe un ton ve-* sel, dar cu o privire rece şi ostilă. — Ce găsiţi voi la ea, domnule ? întrebă dînsa, Cozianu socoti că e un bun prilej să-i spună neplăcut: — Eu găsesc că e dulce, că e suavă ; dar să-ţi spun ce zice Kurt: mi-a declarat mi Elvirei, care-l 17 trăgeam de limbă, că „elle est un arige, un vrai ange' !1 Asta-i părere a lui Kurt. Urmă o tăcere. — Mda, îngînă Riri Duca. Pickup-ul cînta cu glasul dulceag de cast at al lui Tino Rossi: „Le băteau des Iles ( Le băteau des amoureux..." — Şi tu crezi asta, urmă Riri Duca. Ţi se pare suavă ; adică tot cam aia. Şi eu cum sînt ? Un drac îmipielitat, u ? — N-am spus aşa ceva, rîse Cozianu. — Sînteti idioţi. Toţi bărbaţii. Unul n-am cunoscut s e. Pe toţi îi prinde o femeie ca Monicâ. Să fie evaporată, cu mutra asta Weagă şi cu ochi alb ri, şi vă face praf pe toţi ! exclamă cu glas scăzut Riri Duca, dansînd. Apoi urmă, cu aceeaş ehementă stăpînilă, şi trăgînd cu ochii după Monica Mareş şi atletul blond în uniforma Luftwa Eu sînt rea ; dar limonada asta de Monica este o bestie, un monstru ! Dacă ar arăta cu m îi e caracterul ar trebui să aibă fizicul lui Killinger I Cozianu rîdea. Baronul Manfr ed von Killinger participase la asasinarea lui Walter Rathenau, se zicea că organi zase asasinarea lui Armând Călfriescu, amîndoi primi-miniştri, unul al Republicii German e, al doilea al regelui Carol al 11-lea, iar acuma era, cu un rît, o ceafă şi un carac ter de porc mistreţ bătrîn şi sălbatic, omul de mînă forte al lui Hitler în Romînia. — Eşti t coană ; n-aş vrea să mă deteşti. Dar zău, spune şi dumneata : cum poţi dovedi ? Să zicem că m ostolescu e un asemenea tigru... — Lipitoare ! — Săi zicem lipitoare... <notă> 1 Ea e un înger, un înger adevărat,

Era încruntată şi nu-i privea în o u ştiu dacă v-a spus Matei . şi după dansul cu Cozianu refuză orice invitaţie. o ghicesc . cum poţi să faci aşa ceva ? E absolut imposibil! Aşa ceva nu se face! Nu-ti dai seama ? Ea se întoarse la el cu o vioiciune de viperă călcată pe coadă : — Poftim ! Dacă ţii s-o ai aici. voi duceţi-vă la culcare. zise "Elvira. spuse senin Monica Mareş. pe unde trebuiau să treacă dacă voiau să se ducă să se culce. o să încuiem casa şi o să ne ducem la Sinaia. cu totul altele. blîndă. eu sînt urîtă . Voi rămîneti. ni o să-ţi facă bine. s-a întîmplat ceva neprevăzut şi trebuie să plecăm mîine la prîn ci. cînd ea. însă nu reuşesc. „Vorbeşte de astălaltă. face ce face !" se gîndea el destul de dezgustat. dar vreau să te. Şi se uita la Monica Mareş (cum îi spunea toată lumea. sub care o cunoştea Bucureştiul) : blondă.. Apoi Monica Mareş zis u blîndeţe. atunci noi plecăm de dimineaţă. — Asta n-a făcut încă I şuieră Riri Duca. mult mai devreme decît alte daţi. Noapte bună.. Să mă gîndesc am surprinsă. Elvira ? —Nu ştiu încă. E ra voia de asemenea să plece. de ce numi lasă şi mie o şansă. şi s-a măritat cu vita de lonaş Apostolescu. cu ochii mari. Riri.." Toată seara. iritată. Riri le aţinu calea celorlalţi musafiri în salon. răspunse enervat şi os ricui îi adresa cuvîntul. Riri fu morocănoasă. taciturnă. — Voi nu. Dim. spune-i să rămîie ! Dar plec eu. pe terasă. „ tă ca un înger. Cozianu obser va ?cena. căci ăsta era numele ei de actriţă. slăbuţă. imediat! El amuţi şi se uită într-al e. draga mea. Iar cînd plecară i. bestia ? Elvira murmură prudent şi cu delicateţe : — Dragă fetiţo. Cozianu rîdea tare : — Orice vrei dumnea icem că este. urmată de Ionaş. dar Riri făcu un pas spre ea şi o apucă de mînă.</notă> 18 — Caracatiţă! şuieră pătimaş doamna Duca. Afară. vezi cîţi oameni o să nenorocească ! Eu un monstru ! O fiară ! — Bine. Riri începu să-i ebril Elvirei : — Pe toţi îi păcăleşte I Pe toţi i-a păcălit! Toţi o cred ! Ce-i trebuia ei s de Kurt ? Ce-i trebuie ei să vie aici ? E mai frumoasă ca mine. Urmă o tăcere uimită. adăugă uşurel : — Sînt femei care fac şi altele. vărul lui lonaş. o să ne ducem la Miş voreanu. înţeleg . — Eu nu. Nu vre au să plec : vreau să scap de otrava asta. scandalizat. N-o cunoşti ! Eu o simt. — Este ! Ce să zicem ? Este ! O cunosc ! — După ce o cunoşti? Ce-a făcut? A a ut şi ea doi-trei amanţi. Matei. exclamă — Bine. Nu vii şi mata.. subţire. Matei Duca rămăsese mut. Elvira o luă pe Riri de braţ Şi"i spuse : — Hai să ne mai plimbăm puţin: eşti nervoasă. eu judec. 19 Şi plecă. Matei. şl nim zice nimic. Ce grozăvii a făcut ? fără s-o privească. Elvira începu să rîdă. o să aştept şi-o să ve use Cozianu cam plictisit. şopti Riri. . deşi destul de rece: — Bine.

Ce. fetiţo dragă. — Da.s şi pe „puncte-puncte". De cînd l-am cunoscut pe el. vrei s-o risipesc ? Kurt e băiatul unui mare industriaş din Augsburg. Şi eu aş fi făcut la fel în locul tău. „Hai să ve em ce mai e şi pe acolo: n-au ce să-mi strice nişte relaţii în plus.Ce şansă ai cu unul sau cu altul din băieţii ăştia ? — Ce? Vrei să rămîn aici..el. Apartamentul Elvirei arsese într-un bombardament. — Şi el nu zice nimic de aventurile pe care le-ai avut cu ăilalţi ? Sau nu ştie ? întrebă cu glas precaut Elvira. — Nu ţi-e frică să păţească pînă atunci ceva ? întrebă Elvira. — Nu-i aşa ? întrebă Riri şi-i st l cu afecţiune. — Ştie . Dimitrie Cozianu. zise Elvira. într-o luni seara. se gîndea el. şi eu. Sigur că da. căci acuma plutea pe ap ele tulburi şi răscolite ale societăţii bucureştene cum pluteşte pe vîrtejuri de vînt o pasăr aripile întinse şi penele din 21 vîrfurile aripilor răşchirate. acoperişul . . cîtă tinereţe mai am. arestarea mareşalului Antonescu. mai vizită o dată (nu ştia că ul ima oară) casa pe care-o cunoştea atît de bine. — Nu-i aşa că am dreptate ? în i. era s-o rabd aici pe bestia aia ? Trebuia să fiu nebună ! — Ai dreptate. cu Matei mai b ne cu treisprezece ani." Şi astfel. şi mai înalt. Hbchparterre. la treizeci şi doi de ani. şters. dar i-atn spu că nu-l cunoscusem pe el. cînd toată lumea se întoa se la Bucureşti. Orice femeie în locul meu. nu mă mai interesează altul. zău. e meteorolog. E c hiar aşa. care ieşea foart e mult şi vedea fel de fel de lume (mult mai mult decît înainte. Elvira stătea în splendida casă a lui Matei Duca. întoarcerea armelor împotriva lui Hitler. Este elementar. numai numele e de. încă un curent. Tencuiala. el e două fură nedespărţite. la fel făcea. Demetre Coziano cu cerneală. încă o f edem în ce parte bate acest curent. Am înţeles. pe strada Nicu Filipescu: subsol înalt. Ai dreptate. unicul etaj. vrea să se însoare cu mine şi să mă ia în Germania : aşteaptă numai mai liniştească lucrurile. cu un peron de şaisprezece trepte . răsturnarea p oliticii externe a ţării. pe fronton era spris anul cînd f usese făcută casa: 1876. pe la începutul lui decembrie 1944. şi rni-a venit să mor de rîs ! Un înger vază dumnealor ce fel de înger e ăsta ! III Via|a la ţară se sfîrşi o dată cu armistiţiul cu ea Sovietică. Au zi : un înger ! — Ţi-a spus Dim ? rîse Elvira. et l a princesse Dukas ont l'honneur d'inviter M. murmură Elvira. şi cît e de puternic. —• Bine. vopseaua. ă dîner6. Elvira deveni prietenă intimă a doamnei Duca. o casă veche. încetarea bombardamentelor. şi în loc de ont3. era scris a4. cu întreaga clădi e . şi o intrare sub un fronton clasic pe două coloane. Cozianu ştia că Riri şi Elvira se învîrtesc în cercurile din jurul misiunii militare americane. Dar de ce e şters numele lui Matei ? Nu _e Jn oraş ? O să aflu eu. şi uzat cum e. răspunse prompt Riri Duca.2 . şi nici bogat. toată iarna 1944-1945. pipăind curenţii şi forţa cur ) se trezi invitat de Rin" Duca printr-o carte de vizită : Le prince Mathieu Dukas ' (era şters cu o linie de cerneală ca şi et2.

Şi tre la Elvira. Riri şi Elvira aşteptau în capul scărilor. sclipito are. uite-1. şi un smaragd enorm la mînă. sper că Elvira nu-i face asemenea servicii gratis". — Ce bine îmi pare că ai ve . De aceea. cu <notă> 1 Principele Matei Duca. ce gravitate misterioasă. Ii plăcea Dim Cozianu : îi plăcea că-l vede cum se luptă şi nu se lasă. Ea îi zîmbi cu o. pornind din casă ca ramura lungă dintr-un L. rîzătoare. cu draperii de mătase decolorată atîrnînd de sus pînă jos. şi brăţări de smaragde. i-am chemat pe nişte străini pe care o să-ţi fie poate util săunoşti! ciripi ea pe nerăsuflate. înăuntru însă totul era încă arătos. ce gură curioasă are: eşti diabolic. </notă> 22 un geamlîc în mijloc care lumina (nu ştiau ei)" salonul mare.. mari. şi cu al unui crescător de cai cînd priveşte un cal care-i place . uitasem cum arăţi şi arăţi chiar mai bine decît astă-vară. zăbrelite cu fier gros şi mereu astupate de perdele. simpatie adevărată. probabil predecesori i". Locatarii de la etajul şapte vedeau jos de to t acoperişul casei Duca. ce splendid e.. c iluetă distinsă.. Platani înalţi şi bătrîni în faţa intrării. 23 Cozianu murmură : — Iţi sînt foarte recunoscător.rămăseseră neschimbate de atunci. şi încălţată în sandale de lame cu to -o şchioapă. dar cu un colan de smaragde la gît. clădirile slugilor . . şi societatea „Cimentul Romîn" a răposatului Lazăr Gherson clădise pe acel loc o casă mode nă cu şapte etaje şi şaizeci de apartamente. în chip de dreptunghi. deşi ciudată. 6 La dineu . în păr şi ea nu le are de la Matei. cu ochi miraţi şi lucioşi. 2 Şi. vie. arăţi cu i-l închipui eu pe Cagliostro. se gîndi Coz anu) tinerică. 5. fu mult mai cald şi mai adevărat decît . leproase. ferestrele înalte. 4 Are. făcute din cureluşe înguste ca nişte şireturi. Dim Cozianu îşi lăsă paltonul în vestibul şi urcă tr două enorme oglinzi (altă eleganţă de la 1876). iar deasu pra.Şi-a luat-o pe ca să parăytînără de tot. şi cu briliante la gît. nobile şi te. transparente. iar tencuiala şi vopse aua jupuite. Elvira în negru. . şi grajdurile transformate în garaj. care e lefter de treizeci de ani. de tei şi de castan i.şi principesa Duca are onoarea de a invita pe domnul. şi un zid prea aprop Matei vînduse în 1934 trei sferturi din imensa grădină plină de platani. largă de tot. şi de aceea acoperişul era ruginit. la subsol. şi eşti atît de enigmatic! Ce faci ? Ce gîndeşti ? Poate te m ai interesează încă politica. agitată. Dim. De la stradă însă nu se vedea decît zidul urît cu fere tre pătrate. în care musafirii se puteau admira cînd intr au. 3 Au. şi. neagră şi zbîrcită ca o ţigan dă în ghioc. sure. să-i sărute mîna cu gravitate. zîmbetul ei asemănător acum şi cu al unei mame. de nu i se observa urîţeni r-o rochie de lame. cade şi se ridică i porneşte din nou să cucerească ceea ce ea nu putuse cuceri. elegantă şi ingen ioasă inovaţie din 1876. iar lîngă ea Riri (. lungă pînă la glezne. Elviro. sumbre. se gîndi Cozianu sărutîndu-i mîna care mirosea a „Chanel 5").

pînă la sfîrşit. dar era prea ocupat cu alte luc ruri.. Intre timp. şi Eracle Antoniu. linie neagră pe buza de sus. o dată cu cutele dintre sprîncene. Eracle. chipeş. personal. înalt. bombardiere şi bani". poate de perceptor.declaraţiile celeilalte. : — Ce faci. rubedeniile. acum. încă două cucoane. dar Alexandra. nu merită ! S absolut lipsiţi de interes. coane ? Nu te-am văzut de o lună de zi le. pînă la mustăcioara subţire inclusiv. ma a se dovedi cu totul neinteresantă p-entru el. cu părul ei blond ca soarele. Riri devenise la princesse Dukas iar Eracle Antoniu. — A. să-i folosească. Dar îşi pierdu vremea. fusese consilier de legaţie în Elveţia (de-acolo îl cunoştea Cozianu) şi părea că are un viit promiţător. neg i — înţeleg să spui de mine. Ale xandra se strîmbă uşor: — Sînt plicticoşi. ce să mai vorbim: comuniştii nu sînt în lună. făcuse cu mare succes dreptul. îl lăsase a pe el. tancuri. Eracle Antoniu era băiat de m ic funcţionar de prin provincie. cînd şi el şi ea era u nişte necunoscuţi. şi fusese al doilea din cei şase bărbaţi ai doamnei Duca. brun. cît mai direct. sînt aşa de departe! Sînt în lună.. şi uitase să mai încerce a afla. cu ceea ce se numea atunci aerul de actor de cinema. în momentul ăs . care sînt printre puţinele Louis XV autentice din Bucureşti. pentru unul mai bogat. — Ce să fac? Nu vezi? Tentative de conversaţie cu domnii ăştia. Cunoscu înainte de masă cîţiva ofiţeri americani de toate vîrstele şi toate gradele de la locotenent la colonel.F. rîse Cozianu. De-aia şi par c in lună. de fun cţionar de primărie. om de patruzeci de ani. Se întrebase asta şi la citirea invitaţiei. nu e nimic de făcut cu ei. la noi. Tîrziu noaptea. dar asta cu peste zece ani înainte. şi av usese o carieră asemănătoare cu a lui Cozianu. să-i cîştige. şi gîndindu-se încordat ce anume să le spună acelora. relaţiile. cît mai drăguţ. zbîrciturile de lîngă gură. Riri le făcea uitîndu-se pe lîngă Cozianu la cei ce urcau scara s pre ea. -Alexandra. cînd se dansa într-unui d in saloane şi Cozianu îşi fuma ţigara de foi cu un aer sumbru (îmbătrînise şi părea din ce în întunecat. Cozianu zîmbi politicos şi se duse să-l roage pe Eracle să-l prezinte străinilor: „Stau cu picioarele unde vor: au tunuri. Şi de altfel. de impiegat la C. părînd aproape la fel de american ca şi americanii. stătea de v orbă cu doi ofiţeri în uniforme de culoarea oului de raţă. mîncare şi băutură. nu vorbesc decît despre sport. elegant. se gîndea el: nu era de acord cu Alexandra. să-i aibă. picioarele pe fotoliile de Aubusson ale lui Matei. Cozianu intră întrebîndu-se de ce lipsea unde era. funcţionar supe24 rior în minister. devenise un avocat foarte bun.. Nu.R. Sînt aici. pierduţi în furnicarul micilor cheflii bucureşteni. — Crezi că ei cîştigă partida ? — în orice caz. Dim ? Vezi că Riri n-are prejudecăţi: afară de ăştia. Şi de altfel. ne-a chemat şi pe noi. jovial: — Ce faci. dar. minus tot ce-i dădeau lui Cozianu numele. mai erau Cezar Lascari. infinit mai importante. Cezar îi strînse mîna lui Cozianu. le Antoniu se apropie de el. tîmplele cărunte).

rîdea cu dinţi albi. — Prin urmare. şi eu. mulţu două capete fac mai mult decît unul. a început să vorbească prostii. chiar se despart ? — Cred că luna viitoare sînt divorţ . dineul ? Elvira îl privi zîmbind. Fă şi dumneata aşa. deodată Riri deschise ochii şil fu lgeră cu o privire aprinsă. chestia cu comuniştii e rezultatul unor reflexiuni anterioare. şi acum ambele părfi sînt încîntate: Şi ei. zise mereu vesel Eracle Antoniu. şi sînt prezenţi. zise Cozianu. şi cînd e treaz. Am spus mersi. Dacă ajunge însă la Paris. Cozianu. ur-> mărindu-i reacţiile. comuniştii o să aibă puterea. Cred că are dreptate 1 trebuie lucrat cu comuniştii. — Sigur că da I N-ai văzut ce b ine le-a prins Habsburgilor ? Şase sute de ani au profitat de pe urma friptului că v ulturul lor avea două capete! „S-a îmbătat. coane Dim I zisa el. tuşi. — Nu pe cele de la Dîmboviţa. nu pot fi primit. însă că le pot fi oricînd prieten şi aliat. şi privind-o cum se preface că doarme. are un cap limpede. — Cum. sincer şi totodată evitînd să-şi discute propriile i ntenţii.25 realitatea. fost în echipele vechi. şi caraghioşi o să fie ăia care rămîn pe dina eata ai un cap limpede. Elvira începu să rîdă : — îmi pl Dim: îmi place că eşti deştept şi-al dracului. Elvira trece a prin salon. zise Cozianu. E un băiat galant. bărbat înalt şi masiv. cînd era treaz. zise Elvira cu mult calm. Rîdea mer băuse bine la masă. Eracle Antoniu dădu din umerii săi largi: — N dar mi-au explicat că. dar atunci. — Oricînd vrei. sau la Lon . Se apropie de ea : — Perfectă seară. — Bine. o . puternici. spuse Cozianu zîmbind. care zîmbea înduioşat. — Matei ? Matei n-a mai r ezistat. deşi al dumitale e şi mai bun. invitaţia. Riri nu mai apreciază blazon ul princiar ? întrebă el. ţi-l pun la dispoziţie. încît am cerut unor prieteni comunişti să mă primească în pa Cozianu îşi stăpîni mirarea. zîmbitoare. " Şi-l lăsă pe Eracle Antoniu. se gîndi Cozianu. legănîn a pe un copil. dar aici şi bandiţii sînt mici. — Aha. Ce mai faci ? Nu ne-am 26 văzut de mult. a înţeles că n-o mai poate reţine pe Riri. şi-l întrebă: — Nu dansezi ? El se întoarse maşinal şi o văzu pe R sade pe genunchii unui ofiţer american. obişnuit să-şi stăpînească reacţiile şi închis din fire. sînt o forţă. care nu-l mai interesa pentru seara aceea. şi s-a retras. Ce e cu Matei ? N-am vrut s-o întreb pe Riri. zise el. este o lună-două. — Şi ? întrebă el. Eracle rîse s enin : — Mizez chiar în aşa hal. întrebă tot atît de calm ca Elvira : — Bine. rosti Elvira cu un dispreţ discret. u mirat. casa. Păcat de tine că mucezeşti în ţara asta : avea e mare bandit. Cozianu îl pr vea fix: — Dumneata mizezi pe ei ? întrebă el brusc.

era s-o ia şi pe ea ? Se duce. Nu se mai gîndea la Riri. „prostii". că eşti obosită. cu comuniştii ? Nu simţi ce se-ntîmplă? — Ba da. E culcă-te. mi-i venea e sărutată. sau îl aştepţi. şi. zise Elvira. fiindcă era prea preo upat de treburi politice. se uita în gol. Elvira şovăi. albă la faţă : — Vreau să moară ! înţelegi ? Tr ie să moară f Să moară ! Elvira se dădu puţin la o parte. Hai să mergem sus. Iar cînd plecase toată lumea. Nu era un om care să se gîndească mai mult la alţii decî la el însuşi. Ce. stă cu Mişu Vorvoreanu. — II aştept. Cînd o auzi pe Elvira. în pauza unei şedinţe la minis ter. Da. gheneralul. — Cum ? trebă Riri. îşi spunea el privind cum dansează cucoanele cu ofiţeri în uni27 formă verzuiegălbuie. Camerista doamnei Duca i ntră şi întrebă : — Sting şi aici.. din misiunea militară a Statelor-Unite ia Bucureşti. şi-i trimite coane i Elvira cărţi poştale. se gîndi ea şi întinse obrazul. Ii vrea banii ! spuse ea vehement. parcă vedea ceva în aer în faţa ei. „Şi Elvira. urmură el. ba da. Nu-i plăcea să i se vorbească drept az pe tonul ăsta. şi nu-i trebuie mai mult. Ti spuse Eracle Antoniu o dată. şi su b tablourile de pe pereţi care înfăţişau principi ai Valahiei. parcă-i era frică .. e rudă cu ea ? — Tn fond — zise Cozianu gînditor — poate că Elvir ulţumită că discipola ei a reuşit. mamă. de o atenţie nemaipomenită. — Şi Elvira ? — Coana Elvira a rămas în Bucureşti. Ce spui ? — Te întrebam dacă te culci. în ianuarie 1945. nu ştia de ce. chiar dacă nu de ea era vorba. între fotoliile şi canapelele cu stema familiei Duca sculptată în lemnul lor. . Ce. să stea aici. întrebă Elvira. În februarie se căsăiori cu Riri Duca . se instalează." Şi. Dim Cozianu află asta cu întîrziere. frumuseţi levantine cu ochi migdalaţi . „Trebuie văzut ce e cu comuniştii. face rădăcini. comuniştii o să aibă puterea : trebuie să int tact cu ei". cu u aer absorbit. înaltul şi spătosul maior care o legănase pe genunc hi) : — Ce faci ? Te culci ? Riri străbătuse salonul fără s-o privească. rămase văduv : soţia îi mu rise de cancer într-o clinică din Boston. cu hangere de Damasc în brîiel de caşmir. spuse Riri. atentă în afară. Ce. ş astă-sa. domniţe şi cucoane îmbrobodite cu dantele. stinge. privirea îi deveni treptat conştientă de lucruri exterioare. ul Thatcher. Elvira. Apoi izbucni. Şi voi s-o sărute. că te duc cu maşina mea şi mai stăm orbă. cu sprîncene arcuite şi îmbinate. plecară amîndoi în Statele-Unite. ace ? Divorţează ?. obosită. şi Eracle. o întrebă pe Riri cînd aceasta se întorc de la uşă (petrecuse pe ultimul musafir. Urmă o tăcere. Să încerc poate chiar n amicul Antoniu. îl luă de braţ: — Hai. Riri o privi cu pasiune: — Nu ! Nevastă-sa nu acceptă.vezi poate ducesă. în martie. la plecare. coniţă ? 28 — Da.

la Eforie. Ii şi părea rău că a ieşit pe plajă : era prea cald. de aceea se urcase deatît de jos atît de sus. oameni de culoarea bronzului. sînt singur. în vara lui 1945. peste cîteva minute. într-o dimineaţă. el prea obosit. co rturi albastre. rîsete. — A. exuberant şi fericit. sînt motive: e născută Xanto. ca şi el. ca să nu vadă cunoscuţii care nu-l mai salutau şi pe care-i etesta cu o pasiune ce-l otrăvea. bărcile albe ale Salvamarului legănate pe va lurile fără putere. Totuşi. zise scurt Cozianu. vărgate cu alb culori. din f nto de la Brăila. Intr mine! Se miră că Dimitrie Cozianu se întunecă . vorbi de altceva. un bărbat înalt. umbrele ca nişte ciuperci imense. Jar. armator i pe Mediterană. oameni ce. galbene. să-l recunoască pe cel care-l chemase dintre trupurile goale ce zăceau în soare. să mă pot ! — Ai dreptate. ieşi pe plajă. şi avea să mai urce. cer albastru-gri. fără legătură cu ce se vorbea : — Visul meu. ars de soare . îl îmbolnăvea.Eracle Antoniu începu să rîdă: —Nu ştiu ce-i trebuie ei. e o femeie pură. chemări. rîzînd cu dinţi albi. cînd se auzi che mat de aproape de tot: — Coane Dim! Nu mai vezi lumea ? Se uită împrejur. domnul . relaţiile cu mulţi oameni din lumea în care se născuse şi trăise pînă atun schimb. De 30 sub' un cort. pe Atlantic — şi pe Dunăre \ rîse Eracle Antoniu. chihlimbarului şi brînzei. în primăvară. în halat de baie şi cu ochelari de soare pe nas. ăla de la „Lloyd Hellenique". soarele prea tare. înalt. Totuşi. adevărat. Se dusese acolo să discute cu un pers naj politic important. avea relaţii cu oameni ca Eracle Antoniu. . atletic. Eracle Antoniu era un om care ştia să se mişte în lu me. IV Cozianu rupsese. *nu-l mai văzu pe Eracle vreo două-trei luni. care sînt veri cu baronul Xanto. ciuperci roşii. se înşală ! Ar putea ea să dea lecţii! Şi nu de acum: de mică !. nu bănuia de cine-şi adusese acesta aminte. ţipe te. fără chef de baie. Corturi colorate. — Poţi să mă 'şi feliciţi. — Stai cu noi atunci ! S-o cunoşti pe nevastă-mea. plajă aurie. o fiinţă 29 care să-mi înfrumuseţeze şi să-mi înnobileze viaţa. băiat cu tact. „Idioţii! Imbecilii 1" se gîndea el cu dispr ură neputincioasă. care simţea prin tălpi fierbinţeala nisipului. n pul prea fierbinte. auzi că acesta căsătorit. te ai însurat: felicitările mele. Se uita cît mai puţin împrejur. mare albastră-verde. dar nu-1 întîlni decît în iulie. un om se ridică şi se apropie de el: era Eracle Antoniu. umbla cu băgare de seamă : era Dimitrie Cozianu. — Ce mai domnule ? Ai venit pe-aici ? Nici nu ştii ce plăcere îmi face! Ai un cort ? Eşti cu cin eva ? — Nu. Voia să se întoarcă. făceau politică d e stînga. apoi iarăşi vorbiră de altceva. dar dacă-şi închipuie că Riri are de a învăţat de la cineva. „Ce frumos e ţărănoiul ăsta: ar fi făcut carieră la Paris ca gigolo" Cozianu întinzîndu-i mîna pe care cellalt i-o strînse într-9 mînă pudrată de nisip. nu se putu îm piedica să nu spuie. şi.

cu braţe şi coapse de fetiţă de paisprezece ani. Sau afaceri ca Ionaş! Uite-l colo. — Dacă n-au şlepuri pe Dunăre ca nevastă-mea. o fem drăguţă. Nu-i aşa 1 Cozianu o văzuse şi pe Monica Mareş. Ea însă murmura cu urîs crispat: — Eşti foarte galant cu mine azi. încîntat. născută Xanto. altminteri gol. Statu vorbă despre ce se petrecea în ţară.. —Da. înveselindu-se şi el. Acesta însă. rîzînd că o necăjeşte pe nevastă-sa. Nu-i aşa. gracilă. întrebă : — Dar domnul ăla care e cu ei. zise doamna Antoniu. cine e? — A. da ? Nu ştiam: a. — Alt înger. Cozianu murmură: — . coane. nu ştii ? zise Eracle Antoniu. maiorul Nova siunea americană. un om'de vreo treizeci şi opt de ani. subţirică.genu a de femeie . angelică. bronzat. cu pectoralii cam căzuţi şi cu un început de burtă.. zise doamna Antoniu. Eracl e începu să rîdă: — Nu fi răutăcioasă! Ăsta. parfumată. aşezat turceşte pe un halat de baie. domnule ? îl întrebă el pe Cozianu. masiv..acru doamna Antoniu. 32 — Dar cînd îl vezi pe el. zise: — Aşa sînteţi voi. şti espre economia şi politica Ţării Romîneşti. Lumea. şi acţiuni al tăţilor de navigaţie! rîdea Eracle Antoniu. Şi cred că dacă s-ar face o percheziţie la el aca . lonaş face nişte .afaceri formidabile cu el. în schimb.. cu pă ul tuns scurt. dar nouă ne place. — Arată ca o doică. unsă. unde se împărţeau moşiile. nu-l vezi ? Cozianu se uită şi-l recunoscu pe Ionaş Apostolescu. nu vă place . da ? va să zică. — Ei. ăsta e maiorul Novak? — Da. mă mir că nu ştiai. ca şi corpul îndesat. iartă-mă. ceea ce ruina averile multor meni bogaţi cunoscuţi de amîndoi. care se uita la un bărbat aşezat altă chaise-longue lîngă Monica Mareş. era cu zece ani mai Eracle. într-o chaiselongue de pînză. Se aplecă să se aşeze sub cort. hai. zise Eracle. — N-are bărbie. dură. rosti acru doamna Antoniu. era albă eatinsă de soare. după ce-i sărutase mîna doamnei Antoniu. masată. nu-ţi vine a crede că ea ştie ce nă asta. bănu intr-un fel de pijama de plajă din mătase. fardată. Uite. care e rea. zice că trăieşte cu Monica. — E prea slabă. şi păr d îi cădea pe umeri. zise el me eu jovial şi-i sărută mina. musculos. dar cine poate şti ? Şi cînd o vezi. aşa că la prima vedere nu se cunoştea. aşa cum îl vezi. Şedea sub cort. zise . nu te supăra. In schimb nevastă-sa e încîntătoare. Acesta spus e: — E suavă. atunci te mai felicit o dată ! zise Cozianu. mirat. dar îngrijită. e amicu] lui lonaş şi-al ei. cucoanele. cu carnea braţelor şi a coapselor fleşcăită. jovial şi superior. Cozianu. roşcovan. dar în schimb ce form delicate! Ca un înger! spuse Eracle. subţire. apoi o sărută pe obraz. nemulţumită de entuziasmul lui Era cle.. bine dispus. cu o faţă plină dar fără rotunjimi.— A..

au rămas buni prieteni. Auzise de el: într-adevăr. domnule. şi l-au tăiat roţile! Ce zici de asta ? Cozianu tăcu o clipă. de la vîrsta de optsprezece ani) se. şi se isprăvi cu E raele Antoniu în ţară. aşa. Apoi zise: — Eu să fi fost î locul lui. 33 ak ? — A plecat ieri din Bucureşti. TI plictisea Eraele Antoniu cu ştirile lui stupide. în iarna lui 1946 (doamna Antoniu se dusese în Elveţia să facă ski. placid. răspunse Cozianu rîzînd ş rbit şi eu. trăieşte în casă cu lonaş. Are totul în cap. domnul Eraele Ant oniu. zise doamna Antoniu dînd din umeri. foarte capabil în meseria lui. cum se ducea în fiecare iarnă. ' . R uea . îl opri . tot Eraele. — Pardon. Se uita la figu ra dură şi neexpresivă a străinului. — Definitiv ? — Definitiv. şişi zisese: „Te pomeneşti că nu e chiar aşa de angelică". cu un salut di n cap. — Nimic. foarte însufleţit: — Ai auzit. nu s-ar găsi nici o hîrtie. iar dumneata îl împiedici dacă poţi. mult mai puţin serios decît crezuse Cozianu l a început. Poate că avea tendinţa că cadă din orice vehicul! Şi începu să rîdă ianu dădu din umeri: — Cine l-a pus să facă meseria aia? Alta nu putea? Şi. şi olo într-un palat pe care nimeni nu ştia că lonaş l-a cumpărat. dar sînt despărţiţi. cînd lucra cu el. întors d intr-o misiune oficială din Italia. — Poate cădea şi din ion. Mare diferenţă. lîngă alba.. El spune: „Sînt însărcinat să aflu ce nu vrei d mneata să se ştie". E ne un după ea. răspu nse prompt Eracle. Tot Eracle Antoniu. V Nu peste multă vreme. nu călătoream decît însoţit. lîngă ei. ceruse azil politic guvernului francez". ce s-a întîmplat ? Nu ştii ? Cu Novak. insi gnifiante. s-o găsească la Florenţa. cu o minge multicoloră. — Da. sau cu un avion militar al lor. între Viena şi Salzburg. întîlnindu-l pe culoarele ministerului. ăla al Monic Mareş ? E. Peste cîteva zile. în misiune la Paris.. Şedea acolo. surprins. maşinal. blonda şi plăpînda Monica ar lonaş. în toam că lonaş Apostolescu şi nevastă-sa dispăruseră din Bucureşti. Peste un an şi ceva. — U n spion. Se gîndise însă la ce-i spusese într-o seară. se credea că e un om periculo . zise Eraele Antoniu. trecu mai departe. cura se poate să nu fi aflat ? A căzut din tren.sau la misiune. Se dovedea. spunea Eracle. şi se uitau toţi trei la nişte tineri care se ju . îi spuse că i-a văzut. . liniştit. şi reapăruseră la Florenţa. — Monica a făcut un copil cu Nova k. cu un an înainte. de loc: ofiţer de informaţii. în apă pînă la brîu. E oficial. E un tip extraordinar. zise Cozianu. şi se întoarse să ia parte versaţia soţilor Antoniu. Cozianu nu asculta. află din ga zetele străine că „un înalt funcţionar al guvernului comunist din Romînia. — Ce da ? întrebă rîzînd Eracle. cu pipa în gură.

domni în costume de tvveed şi cu aparate fotografice atîrnate de umăr. Era schimbat raţă de vremea cînd se afla la ţară la Matei Duca şi se pregătea să sară din mers în adversă. Spune-le că sînt gata să fac orice ca să mă-ntorc. Cînd am întîlnit-o pe bestie la Florenţa. îl dispreţuia. se hotărî să treacă pe la toalete. murmură febril şi umil Antoniu. Uite. încă din lift. de mirosul de dezinfectant şi de prezenţa. pot transmite cererea dumitale. a izbucnit în mine nebunia care aştept cine ştie de cînd. Cozianu. praf. Dar înainte. după ce ai făcut. nu. cu părul împuţinat. mabil şi curtenitor cum nu era de obicei : avea nevoie de ei pentru tranzacţia pe ca re venise s-o încheie. „O să mă duc la bar. Intr-o zi ploioasă. mai ales acum. „Dacă n-ai fugit la bine. ieşeau toţi în ploaia cenuşie de afară. Slab. deşi. totuşi. se gîndi el. la ce-ai mai fugit. ca să nu te 35 com promit. îşi făce aba cii îndemînarea mecanică a unui vechi meseriaş. cellalt începu să povestească. cu un glas fără putere. şi-i conduse pînă jos. şi' m-a făcut bucăţele.Peste încă un an de zile. acolo unde fugeai ?" îl mustra el în gînd. care nu era conştient decît de susurul veşnic al pi soarelor. pe cînd era cu faţ rete. era o zi m ohorîtă şi plicticoasă. domnule. în salonaşul a artamentului pe care-l ocupa la hotel. spuse rece Cozianu. de om hnit de foame şi bolnav : — Cum să nu ajung ? Am fost nebun. Cozianu. a unui străin la care nicio dată nu i-ar fi trecut prin minte să se uite în momentul acela. urcară. nu mai pot t tuberculos. Dimitrie Cozianu era la 34 Paris într-o misiune oficială. un domn foarte tuciuriu cu turban alb şi o perlă mare la cravată . simţea nevoie de alcool. iar el se întoarse încet Treceau pe Ungă dînsul cucoane fardate cu părul vopsit şi vorbind tare englezeşte. aici. şi n-am mîncat de două zile." — Bine. mereu rece. şi portar lonat cu firet de aur le ţinea deasupra umbrela şi deschidea uşile maşinilor. auzi deodată că omul vorbeşt e: — Coane Dim. Slăbiciunea. am nevoie să discut ceva cu dumneata. Se despărţiră Ia ieşirea din holul hotelului. Nu înţeleg cum ai putut ajunge în halul ăsta. Intră şi. pe doi reprezentanţi ai unei întreprinderi de industrie petroliferă din Franţa. n enorocitule ? De ce nu ţi-ai asigurat ceva. O să raă-ntrebi ce înseamnă asia? Nu tuberculoza. stătu cu ei de vorbă. umflat de băutură. lîngă el. să-mi explici. zise el. — Tocmai de-aia te-am urmărit aici. Cozianu întoarse brusc capul să-l privească : era Eracle Antoniu. obosit. Dar dacă nu mă juca bestia aşa. un altul veni lîngă el. Totuşi. cu gropi în obraji. poat însă . omandă o gustare. Ce era cu omul ăsta ? Ce păţise ? — Ştii că în situaţia în care sînt nu pot u dumneata. vino sus la mi ne. Aveam asta în sînge : a cuma mi-am dat seama. şi v reau să mă-ntorc în ţară. pămîntiu. Şi ieşiră împreună. crispat de o enervare permanentă . mult mai rău. tot vorbind. nimic. în două vorbe: nu mai pot rezista aici. nu ştiu cum te-ai mai putea întoarce. ce penibilă paiaţă. Nu -l iubea . Cozianu îl privi mirat şi cercetător. Era mohorît. slab. primi. să bea a". cu ochii tulburi. „Ce om neserios.

O credeam sfîntă. decît două-trei vorbe. am făcut nişte acrobaţii nemaipomenite ca să obţin să trec prin Italia. îţi în i în ce stil. cînd ţi-am poves it chestia. Dar atunci nu ştiam nimic. altfel. puteam să-i fac curte eu ! Glonţ. Şi a . în lume. era exclus să prevăd. să nu mi-o ia altul. n-a mers nimic. Cum asta ? Simţeam ceva ? Explică dumneata. şi nevastă-mea simţise. pe coridor în minister? Nu ţii minte ce bucuros eram? Eram fericit: muri se ăla. Acolo m-a pocnit în m oalele capului. eram a de înnebunit. dar nu voiam să-mi mărturisesc. u nul dintr-altul. şi asta mă ferea să cad mesa şi să-mi pierd minţil . Mă gîndesc de lun i de zile cum am ajuns aici. cînd ai fost dum dată la Eforie ? îmi plăcea de pe atunci. nimic n-a vrut să ştie. beat . pură ca şi tenul ei. chiar dacă ştiam dinainte. Cred că simţeam cu ci e am de-a face. m-a refuzat. cu bună-ştiinţă. cu duh l blîndeţii. că iubeşte — pe Novak — că între ea şi Ionaş nu mai e nimica de mult. am jucat cărţi. sigur că-mi scapă. stau în odaie sau la cafenea şi mă gîndesc. pe urmă să-mi prelungesc şeder acolo. Dar prin div rţ. aveam şi eu cîteva mii de dolari din nişte a faceri. mironosiţă. N-am găsit cîrlig nicăieri : comuniştii mă socotesc trădăto ot trădător. Nu vorbisem niciodată cu ea. Nu ţii minte. nu-mi păsa. I-am făcut curte ca un idiot. consumato ri banali. er erfect. că n-am altceva ce face. Dar nu mai puteam să mă întorc în ţa -era frică s-o las singură. m-a făcut să înţeleg ce înseamnă o femeie pură. care cumpărase o florărie întreagă şi făcuse un fel de barieră de flori între masa l esele celelalte . Am plecat iar în străinătate. domnule. e-acolo tenul ăla de sfîntă. an încercat să fac afaceri. şi tot nu era mare lucru. Acuma ştiu : zi cu zi.m-a jucat. unul dintr-altul. m-am dus la Florenţa : mi-am făcut drum. am rămas fără bani. Mă rog. şi culmea ştii care e ? Cred că nici nui voia răul! Ea de fapt voia bani . superioare nouă. te şi soră. trăiam cu ea la „Crillon". banalităţi . şi pe urmă. eram ameţit. cum am mers de rîpă. pas cu pas. de un revelion la „Aro* la Braşov. încît nu puteam da îndărăt. pas cu pas. dar mi-era frică s-o las singură. doardoar^ s-o uita afară . nu vedeam nimic. m-a distrus fiindcă aşa s-au angrenat lucrurile. Dacă aveam bani. i'-am făcut şi un pic de curte. Totuşi. pînă n-am divorţat de nevastă-mea. Dar pe urmă. era c u Ionaş. fiindcă am lucrat cu comuniştii. Ştiu momentul exact cînd am început să o iau razna a mie femeia asta şi 36 înainte . că e mamă. ştiu şi cum aş fi putut scăpa . nevastă-mea era dintr-o familie care ştia să umble cu banii. am plecat cu ea la Paris. totul în ţară. şi tot aşa. stăteau acolo ca nişte fiinţe privilegiate. după moartea lui Novak. pe trotuar. mereu-mereu. Dar n-aveam. am rămas fără avere. m-a distrus. pînă aici. acolo am stat cu ea vreo două dupăamiezi . îmi ţineam firea. ceea ce şi era. n-aveam cum. m-a refuzat. îţi înc 37 ea ţinea cheile de la safe. o femeie. cu o stăpînire de sine nemaipomenită . înainte de moartea lui Novak. De-atunci. oteam pe Monica o putoare. am ajuns să umblu pe sub ferestrele vilei noapt ea. o văzusem o dată. care iube ectă iubirea. Pe urmă am mai întîlnit-o şi într-alte părţi. care merită să fie iubită . mi-am dat seama că e anemică şi se luptă mereu să nu dea în tuberculoză . Ţii minte. Mi-a dat să înţeleg. am văzut-o la Florenţa. şi şt uteam scăpa. Pe scurt. nebun. îl ştii. nu eu.

aşa doar e. înfiora păd desfrunzite. nici situaţie socială. să vedem ce se poate face. că probabil ast ea păcatului pe care-l săvîrşisem cînd. mirosea a pămînt. copaci desfrunziţi. Cozianu spuse: — O să mă întorc în {ară peste două-trei săptămîni. Se gîndea: „Poftim. Cellalt nu răspunse. bestia . şi de ce mă înjoseam. de care nu se lipeşte nici avere. parcă nu-i era foame. Vîntul cu miros de pămînt sufl miazăzi peste cîmpie şi gonea vălătucii groşi de fum ai locomotivei. s-o Ucid. Cellalt nu-i mulţumi. tul de martie. întîi o congestie pulmonară. că ţi e la mine. calm. pe urmă t uloză . s-o sfîşii în bucăţi. n ori cenuşii. Urîtă zi. S-o strîng de gît. tot calm. să-i treacă amorul. domnule. visez mîncare noaptea. Soi prost. am implorat-o. plictisit. — u. de viaţă şi de moarte. Sufla dinspre Dunăre. Afară se vedeau acoperişuri sure pe care şiroia ploaia. tr-o zi m-a luat foarte serios la o discuţie." Spuse. de-aia devenea mai rece şi mai obraznică. zise Eracle Antoniu. fără să ridice ochii din farfurie. mi s-au isprăvit şi banii. idiotul de mine. pe care de altfel eu o s-o şi uit foarte repede. Topea zăpezile. şi i-ar n promis. ru . ţopîrlan av enturier. mi-ani părăsit nevasta. şi aşa mai departe. crap. şi că ea îşi d de Ionaş e mai legată decît de oricine altcineva. şi că trebuie să ne despărţim. că ea pe mine mă cunoaşte şi ştie ce caracter în fond uşuratic am. rece. prozaic. şi . co nstatativ. zise Cozianu. şi am început să crap de foame . şi cu un glas fără patos. fără urmă de convingere : — Nu trebuie să fim pesimişti. m-am îmbolnăvit. A simţit imediat. nu mai era jovial. sufla aţîţător peste cîmpie. încreţea bălţile în întuneric. că totul are o amintire frumoasă. dar că nu vrea sămi facă rău. '— Mănîncă. mi-a cerut să-i promit că nu mă supăr. Cozianu îl p racle nu mai era vesel. cu ebuie să-mi bat eu capul : ce facem dacă dumnealui nu e reprimit ? Ce-mi pasă mie ? Pa rcă eu n-aş avea probleme ale mele. nu a a ! Ar fi trebuit s-o dau cu capul de pereţi. se ţinea încovoiat de spinare şi părea sleit de puteri. Mînca. încă nu începuse luna lui martie dar vîntul de miazăzi. Şi s-o vezi cum a început să fie rece. umil. bestia. spuse Cozianu. De ce n-a pus bine bani în străină e ? De ce s-a despărţit de nevasta bogată ? De ce nu s-a gîndit ? Cum şi-a aşternut. că-şi dă seama că mi-a fost nefastă. nimic . însă cînd mai slăbea vî ul negru de cărbune aluneca . fiind însurat. încet.simţit. mese încărcate cu curcani fripţi ! Pe onoarea mea ' 38 Şi începu să rîdă slab. Şi de atunci sînt aici. Pe u rmă a plecat. îşi mai şi bătea joc. do nule. 39 Partea a douăzecea Vîntul de martie I Vîntul de martie sufla peste cîmpie. eu îns m plîns. Poate că se aranjează totul. că o să-ţi las nişte bani. şi mi-a explicat foarte calm. Omul începu să mănînce. şi-l privi deodată : Dar dacă răspunsul e că nu vor să mă întorc ? Cozianu dădu din umeri. — Pînă-mi vine răspunsul.

Compartimentele era u pline.îndărăt pe acoperişul vagoanelor şi-i îneca pe oamenii îngrămădiţi acolo sus. uscăţiv. din joacă. Nu mai vorbeau. Scuipă în vînt. înecaţi de fum. ci rotunj tă şi ascuţită ca un ou. în care-şi grămădise boarfe. Erau doi: el şi cu un prieten al lui. Era tîrziu şi noaptea era neagră. în întuneric. Soldatul vîrîse iute capătul de ţeava îndărăt şi s ese gura sacului peste el. Mitriţă Mitrache se uita peste cîmpia neagră şi nesfîrşită care se pi neric. behăind. nu dormi. 43 care nu dormeau . Stătea covrig cu desaga ghem în burtă. ieşeau colţuri de lăzi. şi întuneric. sau nu voiseră să cumpere bilet. cu gulerul ridicat peste u rechi. Erau urcaţi şi i. Era un flăcău de vreo douăzeci -douăzeci şi unu d aţa osoasă şi pielea curată. Ţinea Ungă el o desagă. ca un ţap : be-he-he ! Şi spuse : — rost. abia dacă avea de ce să-şi bărbierească obrajii. Iar sus. şi rîdea cu buze roşii. Acum ajungem ! Minică rîse în întuneric. ghemuiţi între lăzi şi desagi. nimeni n-ave a ce să-şi bage nasul unde nu-i fierbea oala. cîte-o ţeava de puşcă . cîmpie. păduri. capete de saci. Apoi îl înghionti pe Minică : — Nu dormi. Acesta era tot cam de-aceeaşi vîrstă. îl chema Minică. Era vesel şi tre Ce noapte ? Ce frig ? Care foame ? Era bine. se uitau peste cîmpie în întuneric la licărul tainic al bălţilor sub stelele rare. Pămînt. tînă vesel. Oamenii dimprejur credeau că e a racului şi rău. rufe şi ceva drept şi lung şi col dată întorsese desaga şi acel ceva scosese botul afară : o ţeava de pistol automat din cel e pe care le avea armata lui Adolf Hitler. trandafirie . şi o căciulă militară cum purtase armata în acest ultim an al războiului . zguduiţi de mersul trenului. sau ce-o fi fost. Ziua. sau camarad de pe front. Se certase mereu cu cellalt. limpezi. că acum ajungem. . Unii. înfofoliţi în cojoace ş e. 44 Deasupra nori şi cîte-o stea ştearsă. o căciulă c ielea în afară. bă. Era treaz şi vesel. dinăunt se auzea un murmur greu de glasuri somnoroase. Pînă la mama dracului. sau om din sat. Vagoanele aveau geamuri sparte. şi-şi bătea joc de toţi şi de orice. bă. Avea o manta de soldat. Pe cel dintîi îl chema Mitriţă Mitrache. Mitrită Mitrac gust de cărbune în gură. cu faţa lungă şi ochii galbeni. dar nu turtită ca o căciulă ru-' sească. ce era înăuntru. îngheţaţi. sa u rudă. cîte-o voce ascuţită de femeie chema. O erau cafenii-verzTii. pe care-o purta cu clapele în vînt. Era osos. negricios. cu aceeaşi căciulă în cap. P e scări erau agăţaţi ciorchini de oameni înţepeniţi de frig. pe ferestre. sau navuseseră bani să cum e. unele astupate cu scînduri. că dormi acasă. de-ai dracului . Pe-al doilea. pe prietenul lui. N-ajungem nicăieri. Rîdea cu d ri. cum se muşcă nişte cîini tineri. Dormeau. să nu se vadă . zăc are nu mai încăpuseră în vagoane. ca să-i mai ele din gură. ca nişte urechi de liliac. îl văzuseră. Tot în manta. II înghionti iar: — Bă Minică. băl . ca un ţap. numai fălci şi măsele. era treaba lui. bă. Sute de kilometri în lung şi-n lat. şi cu clape peste urechi . cîmpie. Unul nu putea să tacă. pe u rîtul.

le era frică să nu cadă de pe acoperiş. ce de obicei nu s e arată la lume.. înăbuşit de vînt. şi încă unul mai încolo — n puteau dormi.. Dindărăt ve răcnet. bă ? La vorba asta el care stătea întins lîngă cei doi soldaţi se ridică într-un cot şi se uită la ei cu mare în . încercînd să le desluşească feţela prin întuneric. are să-i arate ceva de ruşine. Minică. Eşti prost. Era întuneric . doi soldaţi rîseră. u voiau de loc să se lase. zise Mitriţă Mitrache. îi zguduia trenul. Marinică.Era răutăcios şi vesel. zise Minică binevoitor. bă Minică ? Eşti al dracu ? — Hai sictir. Marin îl cheamă. — La noi e bine. altul lingă ei. ca un liliac. Ce-a fost şi pîn-acum. — Cum adică. decît o umbră cu urechi mari fîlfîind. şi crezi că eşti t. Tot dracul ă eaba ! — O să vezi tu. de-al dracului. . ce n-a văzut nici dracul ! — He-he-he ! rîse Min că. — De ! mormăi unul din ţărani.. vesel. Noi 45 sîntem dintr-o comună de pe-acilea. Urmă o tăcere. cu paporniţe şi c saci — unul era la capul lor. Eşti un prost. şi anume o să arate acel ceva într-o stare şi mai de ruşine. ca şi cum i s-ar îi adus o m audă. noi? întrebă vesel Mitriţă Mitrache. le heţaseră oasele de frig. dar nu văzură nimic. bă ? întrebă unul. Rîdeau amîndoi. înecîndu-i. nene. O să fie fo arte bine. Pe dracul o să-l văd. Cineva întrebă din beznă : — Pe-acolo pe la voi cum e. repezindu-se şi mai adînc în înt val gros de fum de cărbune trecu îndelung peste ei. Apoi întrebă : — Ce-i zice ăs uia Minică ? Ce îel de nume e ăsta ? E polecrea lui ? — Nu-i polecre.. altul la picioare. De ce mă-ntrebi. şi-i spuse că el. Ascultau la ăştia doi. — Unde-aţi fost pe front ? — La Bans ka Bistriţa. Da' noi îi zicem Minică. închinarea şi parastasul cui te-a făcut. Ai să vezi. ai să vezi tu. nene ? Omul din întuneric nu răspunse. care scuipi acolo. Toţi se uitară la l. îi îneca fumul. aia o să văd. ţărani cu căciuli şi cojoace. cu totul nesimţitor la această cumplită tăgadă . încîntat. să-mi zici cum ăi vrea dacă nu-ţi arăt. Dar nu vedea nimic. Ai. înfiorător. zise neaşteptat Minică. Mitriţă Mitrache. — Bă. Acuma venim de pe front. care erau aşa de ai dracului. Mitriţă Mitrache rîse.. — De unde sînteţi voi. Locomotiva şuieră sălbatic. Minică însă sp să vadă acelaşi lucru de ruşine. — Ai să vezi! rîse Mitriţă Mitrache. bă Mitriţă Mitrache. că nici nu le păsa. Ţi-arăt eu ţie. din Văd strele. Las' c-o să fie bine. în Cehoslovacia.. De data asta rîse Mitriţă Mitrache. nici nu se putea şti cine vor Cine. zise Mitriţă Mitrache.. N-o să văd nimic. Scuipară în vînt... — Mi-arăţi. decît ochii sticlind u ştiu. Oamenii dimprejur... e b ? — Aşa zice el. Minică. bă. îiindcă-i al dracului el.

o pompă şiroia apă. Această mulţumire a lui îi tulbură grozav pe ţărani Apoi cel din capăt... mă ? întrebă iar omul din întun c. cineva întrebă iar : — Da. sticle. adăugă el pe un ton gînditor. în mijlocul lor. — Cine e boier la voi. plin de o ciudată s tisfacţie.. Şi poate că nici nu s-ar fi p t spune aşa uşor cine începuse vorba. nu nişte soldaţi pe care nici nu-i văzuseră în beznă. O luminau nişte becuri chioare. nu vo i vedem. se deslu u numai masele lor negre şi prelungi grămădite pe linii. cu cîrca ! Cîrca lui — îi lămuri el pe ceilalţi — e numai noduri ! te. Apoi se-ntorceau unul spre altul şi vor beau cu glas scăzut. conacele. avem niţei. Vecinul rnîrîi îndîrjit: — Ce. — E generalul Vorvoreanu. zise Mitriţă Mitrache cu aceeaşi satisfacţie de proprietar. Credeau că începu vorba ei.. dar ştiau ce e acolo. cînd noaptea nu mai a vea multe ceasuri. bă. începuse. vorbi vecinul şi dădu din umeri prin întuneric. — Stai. Nu părea chiar încîntat.. cu satele. Iar mai încolo.. Veni un acar cu un felinar galben şi ieşiră în lumină feţele rumene şi şuviţele ape argintii. oameni cu căciuli întindeau gamele. nu fi şi tu aşa repezit. scăpate de sub şepci şi căciuli. şi-au luat armele cu ei. a roşie dată pe ceafă. boieri aveţi pe-acolo. Vai de capul tău. Tîrziu. să prindă ap ala necontenită a pompei. Mu puteau dormi. se uitau peste cîmpia topită în întuneric. dădea din mîmi. alţii. răstite. Răcneau supăraţi pe ruseşte. cam 47 tot despre aceleaşi lucruri. ei sînt proşti ca noi ? Dar cel dintîi îngînă : — Stai. începu să mormăie la urechea vecinului său. da. parcă boierii erau ai lui. ' Ia capătul cellalt.. vorbi cam speriat ţăranul. Nici nu s-ar fi putut spune cum se-ncepuse vorba.46 şi în aceeaşi stare de ruşine. ăştia din Vădastrele. Dar de-nceput.. noi? într riţă Mitrache. trenul se opri într-o haltă.. Erau bărbaţi tine ri şi înalţi.. şi coana Elvira Vorvoreanu. şi ma i sînt. ce-ai mai cărat tu la coşuri de ştiul la gheneralul în patul. Avem.. pline de mînie. vorbeau cam tot la fel. Avem. care era şi mai departe spre capătul vagonului : — Bă. pădu rile.. Minică rîse : — He-he-heL. de la picioare. de care pomenise adineauri. — Da. Tîiziu după aceea.. Nimeni nu mai adaugă nimic. ca şi cum asta i-ar da lui prilej de oarec are treabă. Mitriţă Mitrache întinse gîtul şi se uită peste marginea vagon i. Dinspre ele veneau glasuri gr oase. căni.. Cei de la c apetele vagonului nici nu ştiau ce vorbiseră Mitriţă Mitrache şi cu Minică. un grup în picioare gesticula. Trezi. zise mulţumit Mitriţă Mitrache.. dar mulţumit. şeful staţiei! .... Grămădiţi sub pompa înaltă. bă ? — Cine. şi prinţul Ipsilanti.. Nu vedeau nimic. Repetă : — Ce să mai vedem ? Am văzut. Erau şi alte trenuri oprite în staţie. umbre forfoteau prin întuneric. Este. — Ce să mai vedem. Avem niţei boieri. zise el.

apoi căzu încet sp nd cu cizme grele cîţiva întîrziaţi mai trecură peste linii.. izbucnite din beznă. le măcăiau. O rachetă ţîşni sfîrîind în noapte şi se sparse într-o lumină orbitoare. ostaşii sovietici s e-ntoarseră şi ei. bă şef de gară ! De e ştii tu ruseşte ? Ai fost în Transnistria. spuse el cu oarecare voie-bună. ce iac ăştia din Vădastrele? Ei. Ce vrei. Ca un liliac de noapte. şi cu acee aşi mulţumire cu care recunoscuse că la ei în sat sînt niţei boieri. de-acilea ! Nu cred. neică .. da' parcă n-ar îi rege şi guvern şi ghenerali şi iei. de fel de şmecheri. Eşti prost. Deasupra unora însă se întindeau pieziş spre cer dungi negre în beznă: ţe tunuri. bă ? Adevărat. ai ? Ia dă tu drumul tovarăşilor. de! din Vădastrele nu erau decît doi soldaţi care . că te ia mama dracului. cu urec hile mari şi clăpăuge. Aşa să fie cum zici tu ! petă el cu o asemenea lipsă de împotrivire. îndesînd a pe ochi : — Bine.. aşa crede el c-o să fie . Omul rămînea cu ochii la el.. i venea să crează. Mitriţă Mitrache t încheie descurajator. cu căciulile trîntite pe frunte. că e deştept şi cu capul mare. Mitriţă Mitrache răc ni vesel: — Deschide acul. apoi îl întrebară ce i-a spus omul de pe vagon. şi dispăru în întunecime. cu ţevile tunurilor de la tancurile cele mari îndreptate în s us. Aşa e cum zici tu. strigă el cu o demnitate rănită ici el nu părea a crede prea mult. tulburat : — Vezi bă. bă. dar şeful de staţie intră irea care-i privea chior prin ferestrele-i abia luminate. prostit de hărmălaie. Peste cîteva minute alte răcnete pe ruseşte. bă ? — Sigur că da. spre ace acoperiş de vagon de unde răsunase glasul obraznic şi batjocoritor. Lunganii. — Fugi.. vagoane anonime fără lumini. sînt şeful staţiei . da' ce. las' că cu tine vorbim noi. ne gur că da. rîseră tună 48 — La Berlin ! Mitriţă Mitrache se uită la trenul lor : umbre negre. că ei au treab a Berlin .. răutăcios şi vesel. Las' c-ai să vezi. Şeful gării se uită cu gura căscată în sus. îi chemară pe toţi ostaşii sovietici spre trenul lo . Vagoanele purtau tancuri grele. Peste linii trecu un om cu nişte raţe într-un coş . Mitriţă Mitrache rîdea : — Nu crez vezi. Locomotiva şuieră prelung. zicea ţăranul. Mitriţă Mitrache îşi trlnti singur un pumn în cap. bă. trezite din somn. încît ţăranul care vorbise pîn-atunci cu ei se-nt se sipre vecinul său şi mormăi. pe vagon. înspă Apoi trenul se urni încet. şi-l întreba mereu i — Cum. bă Minică. spre stele. Lunganii cu părul bălai rîdeau şi răcneau mai departe : — e ce ne ţii trenul pe loc ? Dă-ne linia liberă ! — Da' ce vă grăbiţi aşa ? Unde vă grăbiţi ? rat şeful gării. cap mare şi urecheat 49 cu doi globi care sticleau în beznă. De sus. bă.— Nu răcniţi la mine. Sus. Minică se amestecă : — Minte. ia glaunostanţii. un ţăran îl tot înghiontea pe Mitriţă Mitrache. parcă-l lasă cineva ? Parcă nu andarm pe lumea asta ? Aşa crede el. de pe vagonul său. fără semne. bă! Dă-le drumul.

Minică deschise un ochi gălbui şi încleiat ş măi : — E? Apoi se trezi de tot. Apoi se-ntoarse.se întorceau de pe front.. M itriţă Mitrache şi cu Minică nici nu se uitau. fără să se încovoaie sub povara cumplitelor vorbe care-i cădeau în cîrcă de sus. ca o răsturnare a cerurilor. ghemuiţi pe vine. nici în dreapta nici în stînga. cîmpia asta peste care bătea cald. Se treziră o dungă lată. apoi peste cîmpie. Dimineaţa era cenuşie şi rece. de jos în sus. Amîndoi trecură pe lîngă nişte care cu boi mici. cu strigăte. tîrîndu-şi lădiţele sau sacii. vîntul aţîţător. Dar vorbea de toate alea parc-ar fi fost ale lui. apoi se lăsa 51' iar în jos. şi nu se mai vedea.. — Hai. răgîndu-şi acoperitoarea peste sine.. pe pietrişul balastului. scîrţiind d*n toate frînele. cu miros de baltă. brăzdată adînc. Ii trase un ghiont ce era cît p-aci să-l arunce de pe acoperişul vagonului : — S coal'. Se-ntoarse către ei şi. pe umeri şi pe ca p. bă. că acuşi ajungem. nu dormi.făceau" nimic . greoi. înfuriaţi triţă Mitrache coborî de pe vagon şi sări jos. bă ! Hai. din care cîte-un om scotea de sub o scoarţă sau un cojoc numai un ochi cercetător. îşi luă traista în spin plecă. că am ajuns! Minică se uită el. Mitriţă Mitrache îşi frecă -i căscă mari de tot ca să se uite de jur împrejur. dar însăşi cearta lor. sute de ţărani în straie cafenii aşteptau alt tren eva zeci se repeziră la acesta. ghemui sforăind. rînjindu-şi la ei dinţii de cal şi behăindu-le în n un ţap. Boii mestecau coceni. Parcă el ar îi avut în buzunar t oată cîmpia asta cu case şi drumuri. mestecînd din fălci. nevăzută în beznă. roşie ca sîngele. Apoi căscă de-i trosniră fălcile. Aşezaţi pe lăzi. cu care-i urmărea pînă se depărtau . bă. Călcînd pe mîini agăţate de treptele de fier (oamenii răcneau de durere. şi ' mormăi: — Ajungem la dracu. Ca un stol de păs gribulite şi fumurii care aşteptau şi din care cîteva îşi luau zborul cu ţipete stridente şi stîngace. trenul se opri. în gara Salcia. prin nişte gropi noroioase. de pe n. şi-l zări pe Minică. păduri desfrunzite înnegreau orizontul. pămînturil cu pete de zăpadă murdară. se întinse în zare. îi înjură sîrguincios de mai multe lucruri. pînă la şoseaua judeţeană şi ea noroioasă. vînăt de frig. . în neştire. zgribuliţi. zbîrcită. Minică ajunse el jos înjurat şi blestemat de cei pe care-i călca cu bocancii pe mîini. vîntul de m Apoi ceasurile tîrzii ale nopţii le amorţiră creierii. Coborîră de pe samentul căii ferate. nu . şi sate şi conace şi tîrguri. nişte stîrpituri cu burţile p de ciucuri de noroi şi de balegă. ată. Mitriţă Mitrache era un pîrlit de soldat cu o desagă şi cu ceva în desagă — el ce. şi începură toţi să moţăie. se uită gă el ca şi cum ar fi 50 căutat un obiect pierdut. de pămînt negru ca o fîşte lungă de piele de şarpe negru. cînd soa rele roşu plutea jos deasupra cîmpiei. Dar nu peste multă vreme. ca şi c r îi fost. şi nemaipomenita mulţumire a lui Mitriţă Mitrache însemnau ceva grozav. şi care se certau într-una .

zise superior Mit ache. zise liniştit Mitriţă Mitrache. 52 — Da. bă ? Suiţi-v-aici. pînă-n capătul . pe scinclurile tari. cu ochii la cerul albastru. bă ? strigă liniştit omul. o pălărie care fusese vînătă. Marginea pentru ochi. Noi avem drept . hăt. ca nişte ţărani. n-aveau arme. nici centuri . era obosit. e dincolo. şi Mitriţă Mitrache era foarte obosit: de luni de zile nu mai dormea ca lumea.că-l întreabă ceva pe Minică. şi s uitară la Uţu. II auzi pe Uţu că-l întreabă ceva. pe care alunecau nori albi mînaţi de vîntul de miazăzi. Intrară între şiruri de duzi. pe ce se înfundau în depărtările c'împiei nete ei de pămînt. mormăi el. Dar cei doi se întinseră cu poftă şi plăcere. încăpea să fie mai cald. poţi trece rîuri. altă margine a cî piei se vede. uitîndu-se mereu la ei. în loc de răspuns. mă ? — nse Mitriţă Mitrache. — Ce-i. II auzi pe Uţu. Carul îi zdruncina de la juca pe ei carnea. cu răsuflarea tăiată de uimire. nea Uţul strigă Mitriţă Mitrache. — Bă. bă ? se miră Uţu. — Trebuie să se împartă. — Păi sigur. altă margine .Mitriţă Mitrache îşi împinse căciula pe ceafă şi începu să meargă iute. venişi. aveau în s chimb traiste. de aceea se ştergea soldăţia din ei. ca pe puf. curat şi rece. ameţit de mirosul slab al cocenilor u.. şi se-nto pate. Se ghemuiră pe nişte coceni. E bine. bă. N ici ipe tren nu mai erau soldaţi în toată legea.scaţi. Minică morocănos şi batjocoritor. cu paşi mari. Satul în că nu se vedea: era ascuns sub marginea cîmpiei. Dar se simţea moale. de sub o pălărie cu marginile ridicate în sus. şi foşn au. mă ? întrebă Uţu. Minică horcăia gr rmi şi el. bă ! Venirăţi. şi se ivea ceva nou. Vîntul îi bă peste faţă. se făceau tot mai ţărani. boierii au fost pe fr ont ? Ei era oamenii lui Hitler : dă-i în mă-sa ! Noi am fost pe front. Acesta se aşeză de-a curmezişul în gura carului şi-î întrebă : — Ce-i. unseră din urmă un car din care un om în cojoc cafeniu îi privi cu ochişori albaştri. Mitriţă Mitrache rîse de chestia asta. Ce. Carul scîrţîia şi-1 zdruncina de i se cutremurau măselele în gură. dar acu nu mai avea nici un fel de culoare desluşită. Se dă ? Ai dă ? Zi. Era bine. şi se lăsă în voia oboselii. Ce mă-sa. De ce mergeau. dar nu putu decît să m desluşit. ţinut treaz de barajele de artilerie. Trecură pe lîngă care. a cocean uscat. Bă Mitri he. Intr-un loc. şi le spuser ilor bună ziua. căci dacă ai ajun s acoio. şi cînd ai ajuns şi acolo. Şi închise ochii. mă : se împarte ? — Trebuie să se împartă. şi nici o formă uşor de botezat. de aşteptarea po runcii de atac . departe. r II A doua zi dimineaţă. deodată interesat. Bine. Adormise fără să-şi dea seama. îşi tăiară dintr-un alunaş două ciomege. Şi le făcu loc să se caţăre l carului.. bă ? Bă Minică. Pe drum. un om venea de departe singur-singurel spre Vădastrele. san liliachie. şi nu mai ieşi din cîmpie. Cocenii miroseau a uscat. dar cîmpia nu se termină nicăieri: 53 poţi merge pe ea. prin somn. de atacurile de aviaţie. . însă. într-un cot. — Ce spui.

încleştat rînsă. pe urmă. legată de căruţă. sări în drum şi răcni cum fusese învăţat la milită elă : lung. Se poticni. sărea ios şi pornea mai departe . în căruţă şedea un bărbat zdravăn cu braţe şi mîini groase. Mergea liniştit şi repede pe şosea. Se ţineau liotă după o căruţă trasă de un trap. dar alerga înainte. copii care veneau în goana mare. femei care ţipau p elung şi ascuţit. n-av ea răbdare sau era grăbit.Ariei. Cînd ajungea din urmă vreun car. alerga desculţă. cît vezi cu ochii. cînd se simţea mai odihnit. şi se duse la poartă să vadă ce e. nu se putea opri. Alerga. cu picioarele pline de noroi şi însîngerate. cu o hi gălbui şi veseli. cu femeia după ea. pierdut pe şoseaua pustie. mărunt. Avea nişte pantaloni peticiţi şi o miel pe dinăuntru. Era un ora nemaipomenit de vînjos şi de spătos. înspăimîntător : — Stai ! . Pe cînd se apropia el de Vădastre sat şi anume în capul satului. pînă la capă Străinul nu era ţăran. ţinea hăţurile strînse ca să nu o ia calul în trap întins şi biciul îi tremura în pumn rit . cu o frînghie înnodată strîns pes alerga o ţărancă tînără şi frumoasă. părea că are o ţintă foarte limpede. gata să cadă. afară de cei din meseria pe care-o av ea omul acesta. şi droaia de oameni răcnind şi ţipînd în urmă. ş vea să cadă. capul îi cădea pe spate. căci călcase şi pe nişte pi ascuţite . trînti toporul în butuc. Mergea de parcă mergea aşa de o viaţă într parcă era gata să mai meargă aşa pînă la sîîrşitu! vieţii. şi piere a în depărtare pe şoseaua dreaptă ce părea că duce aşa. părea şi mai tînără decît era. gros. intra în vorbă cu omul. se gîndea. de ură ejde . te bine ştiută. Vorbea cu ţăranul d le şi de altele. palidă. Deodată căru in faţa lui. dar curată. ca coadele căzute pe spate. cîmpie necontenită. şi aproape de nici un soi de oameni. Iar îndărătul căruţei. şi tot mai mic. ochii i se închideau. tremura fiindcă şi pumnul tremura. ca o despicătură subţire sub mustaţă. din pr se albise şi se trăsese la faţă de spaimă. pătrată. Se ridică. cu cîrpa căzută din cap. de poftă să ardă cu biciul carne vi e şi fără apărare. şi la care va ajunge cu siguranţă. Mitriţă Mitrache spărgea lemne în ogr aică-său. şi mergea o bucată de drum aşa. drapt înainte pe cîmpie. şi bocancii vechi şi cusuţi. Da larea. Tncă puţin. Iar ţăranul rămînea cu ochii după el şi se ghv dea. şi mai frumoasă. şi cu ochii întunecaţi. tocită şi cam ruptă. cu 54 fălci late. se adunaseră oameni : bărbaţi care răcneau. cu ochii rătăciţi şi gura întredeschisă . Cînd întîlnea cîte un om cu carul. să se mai odihnească. tulburi de furie. la rile nemaipomenite aflate de la străinul care se făcea mai mic. cu o faţă mare. cu a . căci căruţa ar fi tîrît-o mai departe pe jos ar fi sfărîmat-o de pietre. şi nici nu era îmbrăcat ca ţăranii. şi sub scurt ins cu un brîu lat din pînză groasă din care se fac chingi : un brîu cum nu se poartă aproap e nicăieri. Omul era singur-singurel. venind dinspre Vădastrele. îi spunea bu ziua şi-şi vedeau amîndoi de drum. s-o facă praf căruţa tîrînd-o prin pietre. s suia şi el în car. omul tremura. Mitriţă Mitrac palmă în căciulă de şio împinse pe ceafă.

rîdea mulţumit. zîmbi. Se miră dînd din cap : — E nebună. ce-o mai ţii pe nebuna asta ? — Taci. Oamenii începură să se risipească . fă. cu baba lui. se uitau cu milă la femeia care. hai acasă. cur vo ! Femeia stătea cu capul în piept. cum îi au uneori oamenii de la cîmpie. n-o mai ţine c ost să te faci de rîsul lumii! Se mai găsesc ele muieri destule. nu-mi face aici poliţie în uliţă. curva ! Spune. alminterea negri şi încruntaţi. şi cei mai ceţi de picior încă mai soseau din urmă. zise ea şi plecă iute cu femeia. calul sfornăia speriat de gălăg e . sfîrşită. o luă de mînă pe s lui Eftimie şi dezlegă funia : — Hai. căzu de-a berbeleacul îndărătul căruţaşului. Cel din căruţă trase hăţurile fără . nea Eftimie ? Ce faci ? Te saturaşi de muiere. ş . Femeile ţipau şi-l blestemau pe Efti ie: — Huo 1 Tiranule ! Caimacamule ! Vrei s-o omori! Ce ţi-a făcut ? Răcneau toţi de-a val ma. şi cît se-ntoar vadă. Dar cînd îl auzi pe Eftimie. zise bărbatu-său. uscăţiv. Nişte femei se cruciră. Apoi zise cu mare şovă i dragoste:. amestecat printre ei. Hai acasă. numai nevasta lui Ilie Vacc inatorul începu săi dăscălească pe Eftimie : — Goneşte-o la ta-su şi la mă-sa. Dar o babă îi spuse nevestei Eftimie: 56 — Taci. cu Buzele albite : părea gata să moară de spaimă şi de fîrşeală.. care-l înbrînci furios: — Ce-i bre. La vorbele astea se lăsă o tăcere deplină. n-am ce să-ţ mie tot de el mi-e drag. turbat de mînie. apucă margine cu mîinile. ca un ţap vesel şi al dracului : — He-he-he i Oamenii se uitau unul la altul. — E nebună. Mărie. tulburaţi.. ca să nu dea peste Mitriţă Mitrache. care merg pleticindu-se. zise bătrînul. cu ochi albaştri curaţi. ca bolnavă. Era nevasta lui. Şi zise: — Poţi să mă şi omori. Era un om liniştit. Bătrînul Le el.. . săraca ! E bolnavă. neruşinato! Nevasta lui Uţu. unul cîte unul. ridică pleoapele şi-l privi cu ochi deodată aprinşi. Nu ştiau ce să mai spuie . Ştie ! Să spuie ea.. 55 îi şi trase mîinile îndărăt cu hăţuri cu tot.. se aruncă înăuntru. asta-i adevărat. se rezemase de capătul căru gata să leşine. Numai Minică rîse. tpruu ! Tpruu ! Ho începu să rîdă la omul din căruţă. behăind : — He-he-he! Dar nici ceilalţi nu puneau mîna s-o dezlege pe nevasta lui Eftimie. oprind calul: — Ho. naveau drept. spre uimirea nemaipomenită a tuturor. calul speriat se feri într-o parte. nici nu le era la îndemînă. Ciimentina. Numai Minică. fă.Şi se repezi la cal . nene ? De o clipă se oprise căruţa . alb de tot. — Ce-ai cu ea? Ce ţi-a făcut? — Ştie e a bine ce! zbieră deodată Eftimie. Mitriţă nici nu se gîndi să se ferească. căci cliipa aceea fusese de ajuns ca să se adune împrejurul căruţei o gloată . palidă. Dar nici s-o omoare nu puteau să-l lase.

Vino. gros şi spătos. Altele. şi pîn cum îi trecea dacă era să-i treacă . Bătrîna şovăi o clipă. Se opri deodată şi se-ntoarse: — Du-te dumneatale înainte. bă ! II apucă de mîne venit unul. unde era mare îngrămădeală de oameni e auzea cineva strigînd. Cellalt părea tulburat.. Dar bătrînul nasculta.. zise bătrîna. că Vezi bine. care venea dintr-ac u încă unul şi-i spunea : — Astai bolşevic. O să dăm toţi de dracul. Era slab. Şi fără să mai aştepte răspuns. le-apucă. spuse şi baba. pe c le uscase vîntul de martie.. Dacă nu i-a trecut de cînd e ea cununată cu Eftimie. acolo ! Unde munciţi voi ? — Muncim pe locul nostru.— Aşa-s unele. spuse bătrîna. Moşul Lepădat însă îl strigă : — Bă.. cu nişte ochi mari şi obraji supţi şi ţepoşi. ea cu Godea vorbea de cînd era tînără de tot. de nu-1 luase pe el la militărie. ăla al lui Căţeluş ! Stai. zise el cu asprime. mă ! Că tu cam ai obiceiul. nu-ş' ce zice. uimit. îl întîlni un om de vîrsta lui. Moşul Lepădat se opri î uită la om.. veneau în grabă să ia apă. că eu vin după dum le şi te-ajung. îşi lăsase acasă nevasta. tu ai visa ptea. . nici acela nu ştie. — Ce-o fi acolo? Ia hai să vedem. aşa spune ăl a. tu du-te acasă.. Bătrînul Saizu răma upă el. cu m e-n brîu. Pe cînd s oşul Lepădat de primărie. — Las' c-o să-i treacă. bătrînul Saizu. — Nu ştiu. nene. — Cine dă ? întrebă moşul. spuse bătrînul 57 şi porni prin şanţurile adînci de noroi ale uliţei. Nu-i trece. şi stătea şi el acolo. deşi n-aveau nevoie chia clipa aceea. t şi nehotărît. — Nu. Da' zice că se dă. decît cînd îl apucă. Era morocănos şi duşmănos. Pe lingă ei. A venit unul de la oraş. cu ochii la gloata di n faţa primăriei. nea Ioane. zise bătrînul Lepădat Nu trece. omule. să vezi. — Măi Ilarie. dar uite că nu i-a trecut. vorbea tare : — Unde munciţi. că eu mă duc să ce-i la primărie. porni repede în: dărăt. drumeţul încins cu chingă. Văzuse şi ea în viaţa ei vreo două-trei întîmplări at. asta mi-e crucea. poate c-o legase de ceva. care văzuseră ce se petrece. zise Eftimie. — E surd. Se uita în lungul uliţei în sus spre primărie. începură să vorbească despre ele. 58 Pe pragul primăriei. Uitaseră să mai apă. cîţiva oameni treceau repede. apoi strigă după el: — Bre omule ! Bre Ni ! El nu se uită îndărăt.. şi zice că se dă pămînt la oameni.. şi se-ntoarse şi plecă sipre casă. La fîntîna din faţa primăriei erau nişte femei cu vedreie. căci rămăseseră de pomină : e o boală care nu cade pe c icui . cară venise şi el.

eu sînt hamal în port. eu sî b. răspunseră oamenii. Mie Trandafir îmi zice. — Uite. începură ei să-şi explice unul altuia. gal slab. e la atelierele navale . mă oameni buni.. Minică răspunse: — Dumneata eşti bun de minciuni. Din asta ne-am cunoscut. nu pentru boieri şi cucoane! Asta se face curînd ! O să vedeţi voi. ai în buzunar ! Vreo d oi rîseră. — Nu se poate. acolo o să fie al vo stru ! Acolo vă împărţiţi ! . Cine nu mă cre de azi. — De ce rîzi. — Şi pe pămîntul lui munciţi voi ? — colo. şi ochii îi cercetau binevoitor şi vesel pe ţă i. se sucea mlădios pe umeri. — Ii fi dumneatale.. pe cînd Trandafir spunea : — El. lasă... — Este. Urmă o tăcere. ică îl ştiau. N-am nici o putere. munceşte la boier! — Care e boierul vostru ? întrebă străinul. căci el nu ştia carte. umplea uşa primăriei cu umerii. căruia-i citea altul scrisoarea. ziser imprejur. ţi-o fi foame. că trebuie să mai vorbesc cu oamenii. schimbîndu-şi deodată tonul. tot pe locul ăl a. Măi tovarăşi. munceşte pe-al lui ! Cine n-are. e aici în sat un om Lepăd Lepădat ? — Este. Nelă. — Măi. Acesta dădu din umeri. începură şi ei să rîdă.. Capul lui pătrat. să vadă ce-o să zică. scîrbit şi batjocoritor: — Ş e-am eu cu ei ? Dă-i în mă-sa. da' cine ne dă pămînt ? Poate-l ai în buzunar ? Hehe ! Un c. şi-atunci legile le face m noi! Şi le facem pentru cine munceşte. moşule? — El e.Mitriţă Mitrache zise tare : — Cine are unde. Hai.. am o scrisoare de la feciorul dumitale.... cu fălci mas ive şi tîmple late. . Străinul însă rîse liniştit: 59 — Eu nu sînt nimic.. Ii dai cu gur a. — Gheneralul Vorvoreanu. bătrînul. nene? întrebă fără supăr ul de pe pragul primăriei. *— La scris Nelă lui ta-su... puternic. Bătrînul îl luă de cot şi-l trase: eşti ostenit. — Lasă.. o dată schimbăm guvernul. acolo munciţi.. Se uitau la străin şi aşteptau. şi c dumneata cu el ? întrebă moşul Lepădat din grămadă. şi de sapă.. spuse iar Mitriţă Mitrache. oameni buni ! Dacă vă adu ajutaţi pe noi. peste o lună o să zică : avea dreptate nea Trandafir. Dar ceilalţi se îmbulzeau plini de curiozitate pe lingă bătrîn Lepădat. cum ar veni.. Era Minică. adău gă el... şi-ţi 60 . că vorbesc eu c vecinii şi cu rudele. Da. Se uitau Cineva în mulţime rîse ca un ţap : — H-h-he ! Oamenii se-ntoarseră să-l vadă. îi spuse uimit Mitriţă Mitrache lui Minică. pentru oamenii care au palma bătută de ciocan.. cu obrajii scobiţi şi brăzdaţi înainte de vreme. E nea Ion. dar ceilalţi nu erau veseli. Străinul izbucni : — Ei. muncitorii de la oraş.. Oamenii nu îndrăzneau să se privească.

Vorbeşti acolo. Şi acum vrea so omoare! De-aia a luat-o de la .. bun la cap. de parcă era bolnav sau otrăvit. îţi bate ăla muierea. Dar Mitriţă Mitrache <iu-l luă în seamă : — Auzi. Ce. turbat de mînie.facem pe după-amiază o adunare la şcoală. cuţu. de eşti aşa al dracului ? îl întrebă Mitriţă Mitrache supărat. şi întunecat la faţă. mă. dar cam fără chef: — Dă-te-n mă-ta. Deodată Minică îi trînti din răsputeri un picior în coaste. că ieream pe front şi c e le-a spus ălora bătrînilor. suflă desperat Godea. i-au dat-o. cercetîndu-i cu o privire nătîngă. bă ! zise Mi triţă Mitrache. — îl tai! N-am ce-i face. I le tu Godea. încet. Era sprîncenat şi ochios. — Uite-l şi pe Godea. ce te-amesteci. chemă el văzînd un cîine slab care le da e. mă . ia vino-ncoace. Avea şi cremene şi amn iască. rupt în genunchi n coate.. galben de ură. Minică rîdea : — Hehe ! Uite-a dracului cum face ! Mitriţă Mitrache rîse şi el. Minică. Apoi se rezemă de zidul primăriei. î de tot. Hai. apoi fugi chelălăind cumplit. dacă nu sărea lumea. 61' Acesta scoase la iveală bucata de ziar şi-şi făcu o ţigară. Era deznădăjduit că i mai rămăsese decît asta de făcut. — Mă. o omora ! De ce ? Să-m i sipuie el mie : de ce ? Cristosul şi dumnezeii şi evanghelia cui l-a făcut de beţîv ! Şi în epu să înjure şi să blesteme. cum i-a migiişit. mă ! Godea se uită strîmb la el.. I-a spus: Mi-e drag de altul! Nu te vreau ! Iar el.. Porniră încet. Gudică ! Fii om serios. Minică îl opri: — Stai. — Eu pe ăla o să-l tai. bre ! — Da' el de ce se inge de ea ? De ce vrea s-o omoare ? Că azi. Cîinele n-avea încredere. taci. Mitriţă Mitrache rămase mă cu Minică : — Ce-ai. se apr bănuitor şi temător. de-i veneau spume-n colţurile gurii. altceva. şi cu o căciulă turtită pe frunte. măcar s-o facă... Are dreptate Gudică. murmură rache se uită la dînsul. Se uită la Mitriţă Mitrache : Ma mă ? întrebă el. mă. cît vrei. încet. Uite-l şi pe Gudi Mă. Mi n şi morocănos : — Dă-l în mă-sa. s-a bucurat la nenorocul meu. liniştit.. tu-i casa şi grîul şi pirostriile cui l-a făcut. Cuţu. cum i-a sucit.. cu un cîrnat de oameni după ei. Gudică. era să-l ascult cum ne toarnă la minciuni ? Crede că proşti. Mitriţă se căută în buzunar şi scoase în palmă cîteva fire de tutun. — Bă. subţire la mijloc şi lat în spate. Dar dacă asta-i rămăsese. Ş trăgea mereu de cot. rîse Minică. frate.. Pe urmă. cuţu.. de-i făcu vînt la şase ele zbură prin aer făcut covrig. — Lasă-1. Cîinele se lăsă mîn ingă mina. mă. n zise Mitriţă Mitrache. — Ea i-a sp s ! izbucni el. tu vrei o moacă dup ocească mă-ta ? mîrîi el. îşi aprinse ţigara şi suflă un nor de fum înecăcios. Pe drum venea un flăcău. Pînă îi puse mîna-n cap Minică şi-ncepu să-l frece. cuţu. Godea era trist. chinuit.

mă. cum să n e ducem peste oameni. — Stai. dădură ziua-bună. şi de ce spunea acela.. Unde-i. Dumnezeul mă-sii de nebun. Şedeau pe bănci de lemn şi pe scăunele. zi : ce vrei ? — Ştie el bine ce vrea. Mitriţă zise : — Ia-o de Eftimie ! De tine-i e drag ? Cu tine să stea ! Ia-o! Ce-ţi poate face Eftimie ? Că ma i sîntem noi ăştia pe-aici. nerozilor ! Dar Godea fierbea : 62 — Mă. Flăcăii îşi scoaseră căciulile. . Hai şi noi. Mîncaseră brînză şi pîine. eu pe ăsta îl ating o dată. Bătrînul se uită la ei. — Da... — I-arn pus în e in.. Gudică se uită lung la el. avea să poat e femeia pe care voia s-o ia lui Eftimie. s-o omoare ? — Nu de-aia o omoară.. ce tragi aşa de noi. frumuşel şi care nu prea zîmbea şî nici nu rîdea mai nicio dată. cu ochii holbaţi. bre. Străinul.. bă ? — E la nea Ion Lepădat. ce vreau.. — Ce spui tu. repeta Godea.. Moşul Lepădat ieşi în prag: — Care eşti.. apoi veni la poartă şi des63 chise. — Ce. mare şi negricios.... — Hai şi noi.. mă ? întrebă ... nu te uita în gura lui. cu cei doi feciori ai lui. zise Mitrită Mitrac he.. Unde-i.. pe canapea. mară peste gard. căci Godea se-ntoarse spre el cu o mişcare fulgerătoare şi cu ochii tulburi de mînie. bă ? înt Godea. că ăla e om bun . — Şedeţi aici.. şi a faci ! răspunse cu hotărîre Mitriţă Mitrache.. Ii tîrî după el. şi Savu. mă ? — Asta spun. bă. bă puse Godea cu înfrigurare şi tot holbat de patimă. nişte ierburi. bă.. Mitriţă Mitrache îi povesti de drumeţul cel străin. fă 1 Baba aduse un ulcior şi el le turnă în nişte cănite de pămînt. Dacă-i dădea un "pogon... îi lătrară cîinii. Erau şi alţii. Ce vrei tu ? — Ce vreau. rî Ho..Tovarăşul ăla. şi in. căci mai mult nu voia să se mai apropie. mă ? Cum. Să vezi că o s-o duci şi tu mai bine. zise bătrînul şi le arătă capătul gol al băncii de lemn. Aid nul ăla. sub oţetarii ăia. rîse Minică de la doi paşi. două. Mitriţă Mitrache sări între ei.sufletul meu. izbit de o schijă sub ochi în război. bă ? Ce-i. să vedeţi cum e.. bă ? am auzit că-i la dumneata. aşa ? — Hai.. Godea zise : — . hai. Las' că acum poate ne mai şi dă un pogon-două d la împărţeala moşiei. şinoi să-l întrebăm ceva. O omoară că vine noaptea-n f undul curţii.. ştii tu ! Şi se feri sprinten. de înfund ocna degeaba ! — Stai. de i se vedea mereu sub ochi o bucată de carne roşie de sub pleoapă. Şi după o clipă de şovăire. Avram. zise Minică.

să nu te culci unde s-a c. pe lîngă mal. „Saturn". Povestea des iaţa lui : — Aţi văzut voi cum e. pleaşc! Şi cade pe urmă în apă. ne uitam cum trec vapoarele de pasageri. dacă nu cun olcăiau astea noaptea de căldură . d e vreascuri . ţărăneşte . la foc de coceni. frigeam porumbi. ne alegeam un loc. luminate. a baltă. Dormeau şlepurile ancorate în Dunăre. şi lumina apa. î cepea să curgă umezeala rece pe pereţi . nici mîini de ţăran nu avea . acuma vreo zece-doisprezece ani. îl şi vedeai cîteodată. şi Dunărea cu-urgea. ca de argint. mă. avea o căsuţă de scînduri. icoanele erau mai încolo. ale austr iecilor. o căldură de oboseala numai de cald . să descărcaţi vagoanele. da' cin' să le vadă. şi-o dată auzeai. Peste marginea cănilor se uitau la străin... şi a pămînt ud. Atunci stătea portul gol. cît un stat de om . frate-miu. cu un bu lan de horn care ieşea afară . Ei. alea mari : „Uranus". mîini mari. frumoase. prin nişte pelin . se mai mişcau prin ele ce-o fi fost broaşte ari. nu mai v ezi nimic. era şi ceaţă pe Dunăre. poate de aceea se simţeau şi dînşii cu el. şi pormă. n-avem cine ştie ce schimburi : izmenele şi -o cămaşă ruptă. mirosea fr umos pelinul.. albe. Stătea cu mîinile pe genu i. da' trebuia să ai grijă. şi nu era cu ce să le încarci. cîte do uă-trei restaurante. unde stau grangurii şi beau bere rece şi vin şi şampanie. şi dedesubt zbaturile băteau apa. la douăzeci-treizeci de pa de ţi venea să sări pe covertă şi să te-aşezi la o masă : „Chelner ! . ca şi cu unul de. şi „Ţarul Duşan" al sîrbilor. frig se înţepeneau cîteodată sloiurile pe lîngă şlepuri şi umblai printre şlepuri ca printre case. făcea foc în sobă (au sobe de tuci) şi cum se termina jarul. şi vara. şi frig al dracului. Se trage Dunărea vara . b uf-buf-bufbuf! şi aluneca toată drăcia pe lingă noi. ca nişte galantare de prăvălie. Stătea cu mîinile pe genunchi. Noi stăteam şi dormeam pe mal. rintr-un sat. mare şi gros. Se înfierbîntau vara de nu mai putea umbla 64 omul des culţ pe ele. Rugineau ac olo. cu portretul regelui Mihai I .Ei închinară : „Noroc să dea Dumnezeu !" şi băură vinul subţire şi rece. al dracului. în întuneric? Noi stăteam acolo pe ma l. se bat peştii vara. dar pe gheaţă. a şlep. şi „Grigore Mânu" ru .. mîini muncite. şi cu terase deasupra unde dansau cu muierile şi le cînta muzica. iarna tremura omul de pe şlep în cabina lui. ei. da miroase şi malul a pămînt. deşi nu era nici îmbrăcat ca un ţăran. care şedea sub un calendar de pere te făcut dintr-o foaie de hîrtie tipărită. groase. şi „Regina Elisabeta" al ungurilor. de. tot curgea la vale (şi aici Trandafir vo rbea cîntător şi ostenit). ca nişte vile de-alea. de făceau ierburi pe burtă. şi se ţinea drept în mijlocu-i gros. nişte palate . decît cercurile. luminate toate. că nu te spăla toată Dunărea. şi noaptea e cald. strîns în brîul lat din pînză de chingă. vreunul zi ua. Trandafir şedea mai încoace de icoane. dar alt ecît cele bătătorite de sapă şi de plug. cu candela aprinsă dedesubt. şi noi şi-aşa. Stăteam. grele. cînd veneaţi cu căruţele la rampă. înmiresmat şi amărui tare uşor. făceau băşici.. Noi o duceam rău de tot prin. pe Dunăre.. pleaşc! Sărea cîte un crap di ari . mai vorbeam. Numa' le simţeai. cu 65 restaurante în ele. mai dormeam . alta : ţînţarii şi căldura.. şi rămîn noroaie de intri în ele pînă la brîu. Cînd era noapte cu lună. lighioane. cum re crapul.

printre salcîmii negri de afară. însă rîse liniştit: 66 — O să crează cînd o să vază. Ştiau. tot aşa e cum am apucato. la noi.. răutăcios. . îl întrebară apoi pe Trandafir cum s-ar putea fac . alţii sp au cinstit că vor să-l auză pe „tovarăşul ăla". pătrat. neamule. Avram. Cu pămîntul.venea. ca să te creadă ? rîse Minică.... apoi cerul se făcu roşu. fără să sufle. rîse Trandafir. Moşul Lepădat. şi ailaltă. în curte.. ca şi cum nici e l n-ar fi fost sigur de ce spune : — Păi. şi lua un sac.. la schelă. avem sindicat . — Cum adică? întreb bătrînul Lepădat. Răsuflă o dată şi începu vorbi mult... Ascultau. Ne gheorăiau maţele de " foame. Mitriţă Mitrache nu avu ce să răspundă la asta. da' dumnealui nu vrea să creadă! — Ce să te creadă? Păi ce u.... să înţeleagă mai bine. ne băteam peste saci. După ce-o să se facă.■-. săracii. şi murmură : — Acum. vine mîine un remorcher ola ndez cu şlepuri să încarce grîu pentru Austria. Eu îi tot spui. după aia să crează. nici răspoimîine. Ai mai pirpirii se lăsau de meserie... tot aşa cum spunea despre un sac de o s tă de kilograme: „ia dă-1 încoa" : — Păi sigur că da. cîinii lătrau cu turbare: veneau mereu oameni de afară : unii aveau treabă cu bătrînul. dar nu puteau să creadă.. fratele lui Savu. dînd din cap cu îndoială : — Care bere ? La dracu cu ! Noi puteam sta acolo şi o mie de ani.. se duc eau să crape de foame printr-alte părţi.. cu pămîntul. Şi moşul se răstea la babă : — Fă. apoi spuse.A dă aici o bere de la gheaţă !" Rîdea. Trandafir însă rîse liniştit.i _. dar aici.-. S-o schimbăm ! Să vezi! — Eu... Ei abia mai suflau. — Ce să se facă ? întrebă Savu Saizu. rîdea bătrîneşte cu un mîndru şi cam nerod : era Nelă al lui. Se gîndi puţin. şi vorbeau cu el tot trăgînd cu urechea la ce se aude din casă . membru în comitetul comuniştilor din oraş. Pe geamul mic. . noi. Care era mai tare-n oase îi dăde la o parte pe ăilalţi. Apoi oftă : . la văt nostru : — Mă. Apoi purpu riu. vorbi cu ochii la Trandafir. e de lucru azi ? — Nu e. mult. zis Mitriţă Mjtrache. cînd se pomenea de fiu-său» cazan l de la atelierele navale...■ mai schimbă viaţa.. :. nea cutare. Dar mîine nu . — Pai stai să vezi.-. Mîncam corcoduşe. încru Urmă o tăcere.: Trandafir îi spuse cum e cu sin icatul. ăeA căra. Omul poporului.. în odai e nu spuneau nimic. Era om mare acum... Toţi deschiseră ochii mari şi se u tară cu gurile căscate la Trandafir şi la Avram. Cînd venea. că toc mai asta yenii eu să vă spui. Nici poimîine. Nu le venea să creadă. Nici nu trebuie să crează nimeni. Dimineaţa. făceam ciorbă de urzici cu apă. se zărea cerul albastru şi rece. ia mai adă nişte de-ăla. şi asta era.. învăţaseră să . Bătrînul Lepădat mai întrebă de cîteva ori.. aşa orbă. îi tot spui.. şi tot aşa' rămîneam..

a doua sau a treia oară. şi altele pe care nu le rostise nimeni de la întîii oameni care tăiaseră acolo pădu rile nesfîrşite de stejar.spună „tovarăşe" de la soldaţii întorşi de pe front. Călcau adînc prin noroaie . fluiera subţire şi umbla cu nep-ăsare. „burghezia". şi nu-i place nimic. Pe lîngă ei treceau oameni.. încît T fir se uită bănuitor la el : — Păi dacă-i rău. o femeie cu un sac de lînă pe cap. înăuntru nu mai era lumină de cît de la e sub icoane. ro stind pentru întîia dată în satul acela cuvintele de „clasa muncitoare". l-ar fi scos din sărite.. nişte copii. şi care-şi bătea joc de el. Fluiera vesel printre dinţi. nu-i vine la socoteală ni mic . — De-aia vorbeşte el aşa. cum munceau ei aici la moşie. bre ? Ce dracu-i cu e l ? ' Mitriţă Mitrache încetă să mai fluiere şi rîse uşurel : 68 — E al dracului. cum îl în torci. fraţilor.. de ce sînteţi aşa prieteni cu el ? Că vă văd — Ca fraţii sîntem cu el. Baba aduse-o lampă mică de gaz. Trandafir rîdea : — Să noi peste o bucăţică de vreme: să vedem dacă mai ai nas atunci. aţîţător. . Ieşiră buluc. e rău Minică. că te iau de urechi. Se gîndea mai depart : buni oameni. E rău.. dar. de tei şi de ulmi.. Mitriţă Mitrache nu răspunse. glasul lui Minică : 67 — Te lauzi. n-aveau pe unde să se ferească. Ia haideţi. — Cum adi acului ? Ce-i cu el ? Ce fel de cm e ? — Ea! dracului. ca să-şi apere sau să-şi răpească pămîntul gras şi adînc făcut de Dunăre. atît de binevoitor şi de vesel. pe oricare om. tot nu poţi sa-l apuci bine. se auzea. şi făcuseră primele bordeie. nepoate ! Taci.. tova răşe. trandafiriu la faţă şi cu och mpezi. E om sucit. contra ? — De-aia. rîse Mitriţă Mitrache. totdeauna. rîse Mitriţă Mitrache. Trandafir îşi scotea din noroi cîte un picior şi părea că se uită or la el înainte să-1 scufunde în noroi cu un pas mai departe. Era răutăcios. Trandafir însă dădu din ume ciudă. ca un arici e. Trandafir avea însă ceva. Şi vorbea mai departe. tovarăşe Trandafir ! Haideţi. mă. Minică : — Bă. Deodată spuse : — Buni oameni. Mitriţă Mitrache îi spunea lui Trand du-se după el. „exploa atorii".. bă. nişte cîini hoinari. nea Trandafire. ca dracul. Cum îl iei. Bătrînul intră deodată de af lipa aceea.. şi trăseseră unul ul întîiele săgeţi. în parte. Dar nici nu-l vedea ! S e gîndea. la şcoală. — Ce fel de om este Minică ăsta al vostru. că s at omenire afară şi nu mai e loc! Hai. nea Trandafire. încruntîndu-se la vlăjganul acesta de Mitriţă Mitrache. şi t printre ţăranii care aşteptau afară şi se luară după ei. care pîlpîia roşu...

trăgeam în e fasole. zise el dînd din cap.. — Ei. îşi scutura penele. adică pentru mine... şi ascunde. va să zică dumneata zici acum că ne cunoşti cum sîntem ? Ai ? Aşa zici dumnea a. mai multe buclucuri îi face. al dracului.. ăla. o dată vezi că rîde ca Costică. Ce oameni! 70 Mitriţă Mitrache strînse din pleoape: — Ehe.. Dar noi îl ştim. stîn re Costică ? întrebă uimit Trandafir. că cu ăsta nu e fitecum. Să vezi : cînd ne certăm ne înghiontim. bă ! — Ei... pentru noi. E rău. i zi. frate. îl ştii. — Bă. sau cu care e duşman. mă duc eu şi-ţi aduc". crapă! Şi iar începu să rîdă Mitriţă Mitrache.. sfios. pentru ăllaltul.. Ar vrea să ne scoată sufletul... ce să vezi ? Minică îmi sp a : „Stai. Şi mai al nai^ bii e cu care e prieten. adică Godea. Cellalt rîdea de-a binelea : — Stai. sau ne batem. — Aşa. el şi-ar da şi sufletul. Numai nouă. Stai să vezi. El şi-ar da şi via ntru noi. dra Aşa e el. n e supăra. şi el crapă. bă. ne face fel de fel de păcăl eli.. sau certat. sau vorbeşte ca cu oricare om. pentru Gudică... şi Mitriţă cu ochi -o parte. ştii dumneata. — Ei. cu Minică ! exclamă Mitriţă Mitrache uşurat. Deodată Trandafir mormăi : — Ahm. nici nu ne uităm. Costică. nea Trandafire. o dată începe şi rîde : „He-he-he ! Be-hehe! Incurcă-i. Trandafir dădea din cap : — E sucit.. Trandafir cu mîinile-n brîu. care-i sîntem prieteni. — II ştiu. ne arăta c__şi noi ne supăram.. Nu se supăra pe noi. ăla cu nevast a lui Eftimie. şi ea de treabă.. drace ! încurcă-i. dac-ar putea. Aşa era şi cînd era mic. urmă : — Ei. Ăsta. . după aia el sărea în sus..— Bă Mitriţă Mitrache.. parcă n-ai şti ? Ce să eri ? îngînă Mitriţă Mitrache... mă ? — Ca Costică. ca găina pe care-a călcat-o cocoşul. Mai ales de mine îi e drag lui — de fraţii lui niciodată nu i-a fost ca de mine. nici nu vorbeşte.. Dracul ! Stăteau amîndoi proptiţi în noroi. Cu Minică.. Da' nu spune. Şi-mi aducea ! Ce zici de asta ? Ai ? Şi-! pri i cu mirare pe Trandafir. Trandafir se uita la el şi rîde ce oameni sînteţi şi voi. dar văzîndu-l pe Trandafir că se uită sever la el. tu faci băşcălie de mine. zise Mitriţă Mitrache. ne cer . e om sucit. Costandin. nană Mitreo.. bre ? 69 — Ăl . sau. Şi. ce. Minică.. — A-hă-hă ! Nici nu ştii cîte-a făcut. ne da cu sîc. Cînd mergeam să furăm struguri. Bine... Mitriţă Mitrache ! Mă supăr.. zise în sil . — Ca cine. Cu care nu-i prieten. Dacă ne vede că ne îmbătăm. cu obrazul împietrit. — Care ăla. nană Trandafire. nene.

. Stăteam ghem în tranşeu.. Godea.. Ardea. Adică ieşea fum subţire pe la încheieturi. în fiecare cot de tranşeu : prr! o dată.. pe urmă ea şi iar: prr! Pa toţi i-a omorît: i-am găsit ghem jos în fundul tran71. trăgea cu mitralierele. Eream cu Gudică şi ne uitam unul la altul cu ochii cît cepele. Mitriţă Mitrache rămase cam descumpănit. Ge. crezi că acuma îl cunoşti ? Ascultă aici să-ţi u una. şi prr! prr! cu mitralierele. în munţii Tatra: el.. aşa. dimineaţa devreme. — Ba da. Trandafir oftă: — Şi acum. bă? Ce vreţi. Ia să vedem.. Ăllalt s-a întors şi a fugit în m repezit la Minică.— Nu. şi asta-l necăjea. Era galben ca ceara. şi cu inima mică-mică. Se o clipă. că zvîrlise trotilul din răsputeri. şi curgea sudoarea e. eu. săracul. Asta-i altceva. zise cu nepăsare Mitriţă Mitrache. No zbieram la el. şi nu ne vedeam. spuse Mitriţă Mitrache. Trandafir dădu din umeri: — Poate că sînteţi aşa suciţi. Eram toţi într-o unitate. Aşa uşor şi curat. sub o eleată. nici motor. că n-au nim ica. aşa crezi.. rîse Trandafir. Pe urmă încă o dată. Aşa e el. era frig şi se tîra ceaţa pe p. Tăcu. Umblau mai departe prin noroi. Noi eream într-un tranşeu de-l săpasem noaptea aia . N-aveam ce să-i facem . bă! Ş e ţinea de umăr. m să-ţi zic.. Dacă nu eşti din sa e poţi cunoaşte. Eream o dată. de . îşi scrîntise ceva. du-du-du cu motorul. ce-ai auzit. din dreapta ies din ceaţă. cîteva litre de pămînt. — Nu asta. cu o şenilă într-o parte şi-ai ailaltă.. Sau de sticlă. n-am zis nimica. Minică ăsta. buf! A sărit în aer orul cu benzină : şi a început să ardă „Tigrul" cu pălălaie. bre ? — Asta vorbesc. că . crezi că el nu vrea ce vrem noi ? Vrea. A făcut o dată buf! şi s-a oprit . Poţi să trăieşti i cu noi în sat şi tot nu ştii ce-o să zică şi ce-o să facă unul din noi. O săptămînă l-a duru ne-a scăpat pe toţi. — Ce vorbeşti. El se strîmba : — Ce. nimica toată. numai focul de branduri îl auzeam : Stup ! Viuuu ! Bang! Stup ! Viuuu! Bang! şi motoare de tancuri. rîse cu mîndrie ascunsă Mi itrache.. ■— De care ? în trebă Trandafir. sfîrî a.. cu pistolarii după ele. Se ţinea de umăr.ce vorbeşte aşa ? — De-al dracului. că ne cunoşti. Şi-o dată vedem două tancuri „Tigru". bă? Hai sictir.. A tunci a sărit Minică după cotul tranşeului şi-a zvîrlit o încărcătură de trotil în dosul „Tig rezervorul cu benzină. nu vedeam nimic. Trei fraţi sînt. dar pînă atunci ne omora pe toţi şi el tot avea putere de foc cu tun cu mitralierele. în marginea cîmpului. nu mă gîndeam la nimic. aşteptam şi parcă eream. Aer. grea. cu grenade nu puteam de cît să-i stricăm şenila. Lasă-1 ul. apoi spuse: — Uite.. şeului.. şi vene a matahala peste noi.. nici mitralieră . Pe toţi ne-a scăpat. făcuţi ciur ai avea un cot şi ajungea peste noi.. al dracului Minică. şi şedea în fundul tranşeului. că nu vreţi nici să-mpărţiţ ui. Am tras în pistolari un încărcător de puşcă-mitralier it în tranşeu că ăl dintîi „Tigru" venea călare peste tranşeu. Costandin şi alţii de-aici din sat: toţi într-o companie. nu-ş' ce-i spuneam. şi au şi ei acolo. Ce. De altele vorbesc eu. din faţă.

în care era fiu-său Nelă. Godea întreba : — Şi pe urmă. o să vedem cum îl lucrăm. vesel şi neliniş şi nerăbdător. El. se bucura şi-i dădea cu Minică : — Ei ? Ia zi! îi şoptea el. Şedeau acolo. o să ne dea statul tractoare ? Păi ce să acem cu ele pe un pogon-două ? Trebuie muncite mai mulţi la un loc ? — Asta o să vedem n oi. văruită lemn şi calendar de hîrtie pe perete (Calendarul Plugarului. nu îndrăznea să spuie ceva de rău. se încălzise în mantaua lui soldăţească . din naşter fierbea sîngele şi avea nevoie să se bată şi să lovească . Bătrînul Lepădat asculta cu gura întredeschisă ce spunea Trandafir. spărseseră o fereastră tot încercînd să pătrundă. grupuri în uliţă. Minică rînjea stingherit: îi părea şi lui bine c-o să m litră-două de pămînt.. parcă de frică să nu se risipească un vis. şi Avram Saizu cel tăcut şi blînd. cu cojoacele pe ei că se f se frig. şi frate-său Savu cu ochiul lui sîngerat şi crunt. Iar Costandin. scos de editura „Cartea Românească"). din cînd în cînd deschidea gura să întrebe ceva... un ora tînăr cu umerii groşi şi rotunzi. după ce s-a risipit adunarea de la şcoală tătuseră oamenii pe la uşi. Mai zi! Avram Saizu nu-şi dezlipea o chii de pe Trandafir . îi plăcea învăţătura asta luptăto ulbea se bucura şi rîdea lat: — Aşa ! îi încălecăm şi noi o dată pe boieri! Destul le-a fost ra cumplit pe boieri. îţi spui eu: sîngele el şi l-ar da pentru mine sau pentru Godea. însă se vedea că-i place . — Atunci. unde avea să doarmă. voia să ştie un lucru: . pe urmă. Mitriţă Mitrache. de reţeaua de organizaţii de partid care împînzea ţara. care urmară şi la bătrînul Lepădat. Uite. nană Trandafire. şi prietenul lor Costandin... frate-său Savu tăcea şi el. iar cînd obose a Trandafir îi dădea un ghiont: — Ia zi. * În seara aceea. itrache era roşu la faţă . şi pe la ferestrele caselor. Acuma întîi să aibă oamenii pămînt. un flăcău frumos şi liniştit. Godea. Sîntem mai mult decît nişte fraţi. în lumina puţină a lămpii de gaz. de comitetul de partid d e la oraş. Acolo la bătrîn. s-au sfătuit şi cei care erau să fie miezul celei dintîi organizaţii a Partidul i Comunist în sat. era un om mînios din fire . cum zat în mine. de lupta de clasă.. Aici e şcoala. care era altfel decît după-amiază. şi nu mai spunea nimic. sîntem noi bazaţi în el ? — Sîntem bazaţi. terea clasei muncitoare. de clasa muncitoare.numai el ştie. Auzea de socia lism. Ia mai zi. aj unserăm la şcoală. în odăiţa goală. ş eo doi.. mi-e mai mult decît 72 un frate. Minică. şi încă unul care f front cu ei. de revoluţie. Vasile Cotulbea (avea un nas mare şi o faţă mare şi osoasă şi rîdea obraznic şi tic). să audă şi ei). dar 73 se răzgîndea . În jurul lui Trandafir se ţineau cîţiva. spunea Trandafir. asculta ca un copil. aşa sînt bazat în el.

Mitriţă Mitrache începu să se oiască în loc şi pe urmă zise: — Nană Trandafire.. şi despre datoriile şi drepturile comuniştilor. nu eşti sărac ? Ai ceva ? E binele tă Nu-l ascultaţi. Vă ajut cît vreţi . şi că le fuge pămîntul de sub picioare. al nostru i porniţi pe vecini. Cînd vă vine vestea. mă ? C iră cu gura la el: — Ce ţi-e. bă! răcniră ceilalţi. Vreau să mă-risor. îi daţi drumul ! — nim. miraţi şi nemulţumiţi. încît se citea pe el că n-are răutate într-însul. pe mine să nu mă scrii.— Cum facem. nene. dacă se-ncontrează boierul ? Dacă pune jandarmii pe noi ? — Taci. însă. care părea tot mai neastîrnpă şi mai nerăbdător. nu fac eu politică. Cînd aveţi nevoie. rîse Mitriţă Mitrache. nic -o să mai aibă ce-şi face capului.— Ce-a re-a face una cu alta? rîse Trandafir. şi aducem tot ce trebuie ! rîse Mitriţă Mitrache. cînd le vorbi Trandafir despre constituirea organizaţiei. Avram Saizu îi spunea lu i Trandafir : — Aştia-s mai rău ca fraţii : ce face Mitriţă Mitrache face şi Minică ăsta. 75 Iar Trandafir. nene. numai se uita la ei şi-ntreba cu mirare: — Ce rîdeţi. Dar Mitriţă Mitrache se şi ridică în pici are : — Nu mă scriu.. şi de ce e nevoie de el. — Mă'c cu ăsta. cînd vin eu ar. mă ? Ce. cît s-o putea de mulţi. Nici nu ne trebui arme. — Lasă-1.. că e nerod.. Mitriţă Mitrache! Ascultă comanda la mine! Şi execut ordenul ca pe front. fără să spu 'ci. Rîseră toţi. frate. că to noi vine. porniţi cu toţii la oraş. sau cînd vă trimet vorbă. — De ce. Mitriţă Mitrache spuse bună seara şi plecă : avea treabă undeva. dar noi cu mulţimea o să-i dăm peste cap. zise Costandin. cînd or vedea ciocoii că se mişcă poporul. fac orice. Era atît de vesel şi de liniştit.. . zăpăcit! Dar Mitriţă Mitrache se împotrivi şi nu se lăsă de Eu nu mă bag în nimic. . se domoleau cîinii ce turbaseră la ivirea lor în curte. zise lindu-i o privire veselă şi vicleană. Trandafir dăd cap: — Nu-i rău să ai şi arme... de înţelegere. şi urmă să-i şpuie cu mare răbdare de ce un'flacău ca el'trebuie să fi embru al partidului... afară. uitîndu-se la Mitriţă Mitrache. Apoi ieşi. Flăcăii nu spuseră nimic. mă oameni buni: mîine-poi74 mîine. şi-avea asemenea faţă roşie şi netedă şiase i limpezi. eşti prost ? Ce.. dar rîdeau. ca proştii ? Ce-a zis ăsta de rîs ? Mai tîrziu. armă ? întrebă Trandafir. pe rude. Da' de scri s. nană Trandafire. Tu n-ai adus ceva acasă ? Costandin zîmbi numai din ochi: — A m adus. mormăi Minică rînjind stînj d. şi. să cerem să vie guvern nou. se gîndea: „Ch iar că sînteţi suciţi". Minică se ridică şi ieşi şi el. nu mă scriu. îmi s bă. bre. — Ce. cu capul în piept. nene Trandafire.. Uite ce e. aşa e el. şi despre regulament ul partidului. lui Godea.. bă. dar nu mă scriu.

albă. vorba e: cum ne văcslm ? Ceilalţi doi făcură ochi mari: erau zdrobiţi de atîta ' pătrundere ş impezime şi hotărîre a minţii din partea Cohorului. va să zică. Brăduşel. Ilie a lui Costică Vaccinătorul. Lasă. ai dracului. Cohorul ascultase ce-i spusese Eft imie despre adunarea de la şcoală. Manea. cioplite de mîna bătrînului Lepădat. şi un Calendar al Plugarului. la adunare. eream eu cu ţărăniş cînd eream eu primare cu ai mei. Mai erau şi icoane. iar canapeaua era o adevărată canapea cu arcuri şi cu cîlţ saltea. şi nu-s nici măcar*veri. parc-ar fi gemeni . spuse bătrînul Lepădat. care-şi mai bătuse o dată nevasta. uscat: — N-au venit. Cei trei nu şedeau pe scău ele cu trei picioare. Cohorul rosti.— Cum adică ? Că eu mereu îi văd certîndu-se. uimit şi tulburat. ei cu mustăţi şi cu un soldaţi. şi de cui atîrna o umbrelă neagră. Nu de la Eftimie aştepta răspuns. ardea fo c într-o sobă de lut spoită curat. — Stai. pînă să se lă77 murească. şi scoarţe atirnat reţi. Ion Gh. curat. şi o oglindă rotundă. cu garduri înalte de s cînduri prin care nici nu se vedea în curte. În odaia unde se aflau era cald. Nici măcar rude nu sînt. Cohoruf nici nu-i răspunse la asta. rbea cu mare zgîrcenie. ci de la sine însuşi. Minică se tot încontrează. Aşa-s ei. şi toţi ţepeni şi cu ochii ţintă. editat de „Cartea Romînească". La acelaşi ceas. El nu mai întreba. zise Costandin. căci el nu s sfătuia cu nimeni. pătată. ele cu marame şi salbe de galbeni. cu o cămaşă şi cu papuci de lînă împletiţi în picioare. era împreună cu acesta la un prieten al lor. ci pe scaune adevărate. Dă-i în mă-sa : . parcă de la a esta aştepta un răspuns. Pe pereţi atîrnau fotografii îngălbenite. ereai dumneatale la contra cu ăilalţi. Eftimie era cel mai tînăr din cei trei. în nişte haine negre de av ţesut în casă. că încă n-au venit. Cohorul avea în mijlocul satului o casă mare. — Aşa. mormăi gros Vaccinătorul. ci urmă : — Acuma. căruia i se icea Cohorul. vin ei la no că sînt oameni buni. era un bărbat puternic şi gros care începea să cărunţească. mîrîi Eftimie. cu naşu-său Ilie C. în care era băt t un cui. Cohorul era serios. El o şi lămurise: vorba era: cum se v Vaccinătorul rîse: — Aşa-i : cînd ereai dumneatale primare cu liberalii. nea Ioane ? întrebă Eftimie. cu fund ul de paie. multă vreme. nu mai pritocea un gînd. scaune cumpărate de la oraş. Dar flăcăii dădură din . cărunt. şi-apoi f usese la şcoală. mărunţel. dar mulţi se sfătuiau cu el. Eftimie. — Aşa zici dumneata. Acuma ce face m ? . căruia i se spunea Ilie a lui Cost ică Vaccinătorul. ţărăneşte. Acuma se gîndea uitîndu-se ţintă la Eftimie. Beau vin negru toţi trei. şi se tot ţine după ăllaltul. de bărbaţi şi femei. iar Cohorul era un om subţirel. împletite. vin ăştia desculţii la putere. scurt. de parc-ar fi t fotogra76 fiaţi morţi. În odaie era şi un dulap. dar vin. căruia i se spunea pe scurt Vaccinătorul (tatăl său fusese agent v eterinar şi făcuse bani cu asta şi cu altele). a.

— Să vedem. Dar avea s-o bată. porniţi toţi la oraş! rebă Cohorul. de cînd se-ntorsese Godea de pe front ? îşi închipuia Eftimie atunci nişte luc ruri de-l treceau sudorile. — Eu m-aş duce. Cohorul avea să-i dea un sfat. se ducea singur spre casă. zise Cohorul. apoi vorbiră iar. simţea că moare. două peste ce ai ? — i dă ? întrebă Eftimie. Dar putea să-i facă felul cumva. Avea să-i vorbească pe ocolite. M a. Eftimie'nu ştia ce le făcuse. multă vreme. nene? întrebă Efti . — Da' cu mersul la oraş ce facem. tu lburat de lucrurile care se-ntîmplau cu el şi cu ţara întreagă.. S-o omoa re. — Dacă te duci. Deodată se opri iar. şi de grija în faţa viitorului pe care nu şi-l put ui. Da întîi şă-i întrebe pe copii. parşiva. parcă-ţi strică să-ţi dea şi ţie un pogon. cu nevasta dintîi. pe măsură ce mergea . Ceilalţi doi. Eftimie. în noroiul ce prindea pojghiţă de gheaţă. şi-l cuprin dea o ură tulbure. Cohorul zîmbi palid : — Ce. De cîte ori s-o fi întîlnit cu Godea ? De ce-i era cîteodată lui capul greu seara şi dormea aşa greu ? îi dădea poate fiertură de mac mîncare. aţintindu-l cu ochii săi negri. Trebuia să-i într ebe pe copii : nu pleca mă-sa noaptea din casă ? . şi de atîta avea nevoie Eftimie: să-i spună cineva cum. Bătea un vînt rece. Că ăla aşa zicea : cînd ăţi auzi că se mişca ţara. pe mă-sa vitregă. în loc. decît pe el. Avea patru copii. Eftimie uita de ce vorbise la Cohorul. murm Vaccinătorul vorbi gros : — Păi mă duc şi eu ! — Du-te. ma mult o iubeau pe ea. Vorbeşte cu el şi-i spui să se bage cu ăştia. cea care murise. că se otrăveşte de ură şi d ie. tăcură. Nu mai putea trăi cu ea aşa : trebuia să facă ceva. Nu ştia dac-o s-o omoare. şi de pofta de-a mai căpăta pămînt.. Nu putea s-o omoare : înfunda puşcăria. să se dea pămînt. şi-şi aducea aminte de nevastă-sa . Tîrziu. de planurile' pe care le făc useră. cum îi miglisise. că-i întorsese de la el. Ilie se uită la el c arecare nelinişte: — Dumneata nu te duci ? — Las' să mai fie şi unul care nu s-a dus. Să vorbească şi de as cu Cohorul ? Se opri. 78 sus pe cer erau stele reci şi copa cii despuiaţi se legănau deasupra caselor cu lumini stinse. să-l ştie că doarme mort şi să se-ntîlnească cu Godea ! Avea s-o omoare. Ce ştia el ce făcuse Măria cu Godea ? Ce ştia el de cîte ori sentîlnise cu el în ascuns. Nu ţi-i fin Cotulbea ? întrebă el pe Eftimie. mă-sa vitregă. despre ce trebuie făcut. încet-încet. Porni mai departe. poate că-ţi dă. Ăstora. simţindu-se proşti şi nepricepuţi faţă de ase inte ageră. cu comuniştii. tulburat de dorinţă şi de grijă. ca să nu se poată spune că el fusese. zise Eftimie. Cohorul era deştept: -o să se bage el în aşa ceva. murm ură Cohorul cu un zîmbet subţire. murmură Cohorul. care nu semănau un l cu altul). cam stingherit . Cohorul le mai turnă în pahare (avea pahare de sticlă. Eftimie porni iar.

alb. — A plecat. Vino fuga. drumul cobora spre Vedea nămoloasă şi şer uită ce curgea pe cîmpie. — Mă ! răcni Eftimie. ş partea de unde a venit zgomotul. La Godea era. în schelălăiturile jalnice ale cîi79 nelui. înţelese ada era goală. La Godea. Apoi se-ntoarse şi caută în grajd. Treceau cîte un om.. şi acoperişul. în loc de răspuns. — Stăăi! Cineva răcnise gros şi ameninţător. gîtuit. şi-i spuseră printre plînsete că Măria pleca să . zise subţire cel mai mare şi mai speri — Unde-a plecat ? — A zis. Eftimie îl zgîlţîi fără milă. — Ce vre l fusese pe front. o să fie martor: în noaptea cînd i-a omorît cineva pe Godea şi pe Măria. şi el navea nimic în mînă. era nebună să se ducă la tasu. Eftimie i un picior în coaste de-l dădu peste cap. veni să se gudure pe lîngă el. s-o deschidă. „Ăsta m-a cunoscut".. şi două căpiţ e fîn. Beznă. l-a văzut pe Eftimie umblînd pe-acolo. să bată: — C dică : Mitriţă. plecase de tot. Eftimie îl luă pe cel mai mare de piept şi-l ridică în sus: — Mă ! Unde-a plecat ? ul începu să plîngă. bre ? întrebă el. — Cine-i acolo ? întrebă un glas. că fugea la ei. Dacă era închisă. Eftimie se opri. încremenit. trag ăia. la mă-sa ? Ce. o bătea tasu şt-o trimitea îndărăt. se gîn mie. Apoi îl trînti jos. Trecu şi pe lîngă un c oi. sub o g unde avea ascuns pistolul. i se înmuiară genunchii Iui Eftimie şi-l trecură fiori răcorosi. fără o vorbă. nelă. Aici era beznă rău de tot. Eftimie se dezmetici. Omul din car se uită Ia el ca o bufniţă. şi omul n-o să îndrăznească să vie martor. Să intre. de ură. şi gropi. — Care eşti duşmănos glasul. ne-a rîat de mîncare şi-a plecat. Şi cînd o deschide.Cît stătea afară ? Intră în curte. lui Eftimie. mînios şi speriat. Nu face nimic : vorbeşte cu Coho ru] şi Vaccinătorul şi cu jandarmul. Aici era casa lui Godea : uite gardul. Ce era ? Ce aveau ? — Unde-i mă . Şi cînd îşi dădu asta. îi bătu. Erau nişte umbre pe lîngă gard .. care scîrţîia încet. Dacă nu tragi repede şi bine. la mă-sa ? Ăia lui i-o dăduseră. . Un cîine mare. cînd eşti cu arma în mînă. îl luă şt porni pe uliţă prin întuneric.. Glasul era al vreunuia din . Ieşi afară. să se ducă drept în uşă.. şi rămăsese cu spaima întîlnirilor de noapte. Dar cu pistolul era mai sigur. Copiii stăteau pe laviţe şi se uitau la el.. el omul din car. prin întuneric. întrebîndu-1. pistolul îi era în buzunar. bă ? întrebă Eftimie. Unde s-o găsească ? La ta . doi pe -lîngă el. Iar fi omorît u mîinile pe Godea şi pe ea.Umbla pe uliţele noroioas e. nişte mogîldeţe negre. — eşti. Eftim ie intră în casă. La judecată. şi eşti rănit sau m ort — într-o clipă. să se răcorească. Copii heţaseră. îi mai întrebă pe copii. totul. 80 Godea stăt ginea satului.

. măcar câ-i sărac. Papurile înnegrite trem foşneau uscat în recea-i suflare care venea parcă dintr-o pus82 tietate îngheţată.. Ăştia aduseseră arme de pe front. contenise şi bătea un vînt subţire şi rece de la munte. — Ho.. o înfiora şi o făcea sură. zise Mitriţă Mitrache.. tre i. —L: Ebun.. bă ? Speriaţi lumea ? î nesigur. aspră. — Ce faceţi aici..' Minică. de secerat? Ce. '*/. dinspre Dunăre. III A doua zi era cenuşie şi friguroasă. Ţii minte. — Stai. urîtă. Porniră prin noroaie. Al mult. -L-: Minică ! . ce. şi căruţaşul şedea ghemuit în car. nu da. Eftimie stătu o clipă în loc. N-a. locurile joase erau înecate în ceaţă . Icicolo cîte un om mic.. Se cam duce. bă? Cînd ne lua acul de foame şi ne milogeam de el : „Nea Eftimie. se înălţa conacul. m asă. te duci? — Mă duc mîine cu mama.. — Păi ăsta-i om? Gudică da. spuse Mitriţă Mitrache. Ce mai bate.flăcăi: Mitriţă Mitrache sau Minică. dinc olo.:. — Se duce. pe malul lacul uit de copaci despuiaţi. care era departe de sat. In groapă. sec os . du-te cti mă-ta şi: cere-o. Era a lui Mitriţă Mitrache. dădea eî patru ? — Două.. mormăi el vesel. Zi.. Destul m-ai bătut la cap cu asta a ta. bă.. vreun ar scîrţîia departe. — Se duce Eftimie. Da' ăsta. sumbră. mai răstit : Ai ? Ce faceţi aici ? ■ — Stăm. zise Mitriţă itrache. Şi chia n-aveau decît ciomege.." se gîndi el cu ură. învins. — Ducă-se. încet.. Apoi. arsese în . zise Minică.m zis nimic. Se duce. vîntul ăsta. răspunse morocănos glasul.. Cel vechi.. parcă-i om ? întrebă Mit bă ? Că mi s-a făcut frig. Tu stăteai pe front şi ea. Nu mai pot. dădea el chici du ble-de porumb pe pogon. iar de jur împrejur cîmpia era deşartă. Lasă. lîngă gard. s-o cer. Ce. Vîntul a ta sufla peste faţa lacului. triste şi împietrite . pierdut. Minică rîse batjocoritor: — He-he-he ! Be-he-he ! 81 Iar Mi riţă Mitrache îşi împinse căciula pe ceafă. Rîpele de lut din partea de dincoace a lacului stăteau în aerul cenuşiu. dintr-o dată' vîn de miazăzi. Am stat pe front şl... lasăbată. sau Costandin. bă. Cine-s ăştia ? Cine era martor? „V-o plătesc eu vouă. hai să-ţi secer". N-aveau nimic : erau cu mîinile goale. furat de vînt : era un scîrţîit scurt. uitîndu-se în zarea nemărginită. Deştept a fost Gudică. Se întoarse şi plecă îndărăt. în partea dinspre Vladomira. e om.. Minică şi Mitriţ după el cum se topeşte în beznă. — Şi zi — înt duci s-o ceri ? — Mă duc. zise Minică. dar scîrţîitul pierea îndată. umbla pe vreun drum cu bălţi frămîntate de vînt. Deştept era el şi pe front. Aici. — Ce să mai stăm ? Hai acasă. zise Minică.

cîţiva oameni de la curte plecaseră. gălbuie. Acuma renunţase la aceste deşertăciuni : nu mai ţinea ni ci monoclul sub sprinceană. osoasă . trepte de p iatră spre lac. şi sţăpînii lui nu-l mai reclădiseră : rămăsese un fel "de arman. Gălbejeala ei de adavru era şi mai îngrozitoare în lumina puţină şi cenuşie . Insă îndată după 1920 moştenitoarea. Candelabrul de cristal de Murano. tutunie şi galbenă păreau singurii locuitori ai salonului. cu o căsuţă şi admini nimic mai mult.1907. dincolo se vedeau coloane şi arcade pe terasă. pianul mare şi negru. ferestre strîmte şi zăbrelite. mirosea a fum de tutun bun . Nu se mai curăţa de cîteva zile . căci mot orul cu benzină care dădea electricitate şi apă casei se stricase. începuse să clădească u se isprăvi decît peste vreo şase ani : o clădire mare. în tinereţe purtase corset. Dar şi ochii îi erau ciudaţi şi neomeneşti . lucioşi. avea distincţia generalului de salon. elegant şi superficial . Era întuneric. atît erau de nemişcaţi şi d tăcuţi oamenii. s-ar fi putut crede că întradevăr Elvira e moartă de cîteva zile şi înţepenită canapeaua de mătase. sora lui. într-o tăcere desăvîr eria pe Capone. Capone era administratorul moşiei. în stilul Biedermeyer drag anilor 1840. grămezi de frunze mo arte şi putrede. 83 Patricia Vo rvoreanu. în stilul bizantino-italie nesc al palatului de la Vorniceasa al prinţului Vogoride. Elvira Vorvoreanu. garaj pentru automobile. Al Capone. îl înghiţea greu. speriat şi furios în vid. fata lor. unul upă altul. . generalul Vorvoreanu. ş mîinile pe genunchi şi strîngea din fălci. dacă n-ar fi fost ochii verzi în aţi. peste lacul înăsprit de vînt. doamna Vorvoreanu. gîndindu-se la ceva ce ştia ea. era curtenitor. Coloane răsucite şi sculptat e. Mobilele îmbrăcate în măta verde. toate luce au slab în lumina cenuşie . Doamna V orvoreanu bea ceai. comodele de tisă caf enie-roşiatică. dar nu în faţă. fostului cavalerist care a trecut prin garda regală şi apoi în StatulMajor şi Ministeru l de Război. u obrajii plini. spătos. ţăranii care auzeau ca din basme de vestitul rege al contraba ndiştilor de alcool din Chicago. galb enă. negricios. două bile de sticlă verde î ate într-un chip de ceară pămîntie. proprietarul moşiei şi al conaculu . se vop sise chiar şi pe buze într-o vreme. nevasta generalului. aduna praf prin colţurile teraselor şi galeriilor. gros. arcade rotunde. şi coproprietară în indiviziune a moşiei . şi deşi-l c hema domnul Niculescu. şede e picior şi se uita sumbru. Era scurt. femeie între cincizeci şi şaizeci de ani. şi Dona. îl bo84 tezaseră în curînd aşa : şi de atunci (er u acum vreo cincisprezece ani) toţi îi spuneau aşa. costum de vînătoare croit la Londra pent ru vînătoare de becaţe în Scoţia. apoi treptele în jos spre lac. cu o faţă prelungă şi. cu faţa cît pumnul şi cu ochii adînci încercănaţi cu negru din pricina bolii de inimă. era cald. Salonul cel mare avea ferestre pînă în pămînt. în costum de tweed. Venise acolo prin 1930. În curte erau coceni uscaţi. sub felurite pretexte. dar afară sufla un vînt rece şi pustiu peste cîmpie. înal t şi uscat. Generalul era un bărbat subţirel. Vîntul rece bătea cu fire de pămînt şi de nisip zidurile galbene. Şedeau în penumbră. Elvira. şi pe care el îl purta aici la ţară în cîmpia Dunării. şi oamenii aceştia stăteau nemişcaţi.

mi-a spus frate-su .icul. De coana Elvira îi fusese totdeauna frică. revenind aipoi înarmaţi cu put ere şi spaimă şi cruzime ca să-şi răzbune. în clădirea mică. foarte moale. strîmbîndu-şi dispreţuitor guriţa cărnoasă. de care încă şi un copil 85 de cincisprezece ani atît de sigur ? Nu cumva îl vor lăsa pe el pradă primejdiei. napipăibile. tăcere. Şi acuma cînd îi vedea pe toţi adunaţi aici şi tăcînd.. E clar. Eu. şi slugile care dispar. cu pielea mai albă decît a oricărei femei pe care-o văzuse vreodată Capone.eşcu. ca şi cum n-ar fi evident ce se-ntîmplă. se ridică de pe vine şi plecă g se-nfunde la el în birou. Cum? Un cop il de cincisprezece ani — nu putea crede că din neştiinţă sau prostie.. Ce să mai discutăm. ca re. îşi freca mîinile -şi degetele unele într-altele. o seamă de lucruri de la englezii şi americanii care veniseră în ţară în misiunile milit re şi diplomatice. Du-ţe la dumnea ta. sau mai bine zis nu mai putea răbda tăcerea asta. care le ştiau ei. i se părea că nu poate înţelege ce se pet cu ei. E aidoma. că nu va înţelege nimic din tot ce se întîmplă în lumea uriaşă dimprejur. Aşta-l cutremura pe Capone. mi-a spus cîrciumarul. I se făcea frică. plictisită. Dar nu mai putea aştepta. : Niculescu.. Din cînd în cînd înto hii o clipă spre Dona. la şuierul stins al vîntului de afară. umplîndul de respect şi de frica — şi anume. — Aşa a început şi-n 1907. . se aşezase din discreţie şi sfială numai pe marginea unui fotoliu.. De aceea stătea şi se uita la ei cu sfială şi teamă. Mi-a spus Eftimie . i se făcea frică pentru el însuşi. N-are rost să-l mai întrebi aşa pe omul ăsta. dar asta în echea la. neagră. numai că e mult mai rău. prppria-i glumă. fiica generalului. care creştea la vreo cîteva ceasuri după brici otea ochi bulbucaţi. şi cu gîndul stăipînit de frică. Mai mulţi. domnule N. şi tot pe vremea asta. dispreţuia cu trufie tot ce se întâmpla. şi uite că ni ci nu-i păsa. asta-l şi speria mai mult ca orice pe Capone. zise ea cu un zîmbet galben la. boierii ştiau. Au simţit ce vine. fată de vreo cincisprezeceşaisprezece ani. spuse Elvira şi sentoarse spre frate-său. Mulţumesc.E stupid să tot întrebi. şi cu care erau prieteni — un copil de cincisprezece ani. Tu n-ai fos t aici în 907. are se uita şi ea peste lac. Sigur ! Mai mulţi mi-au spus. limba şi cuvintele pe care le şt nd mult prea sărace şi grosolane pentru tainele subţiri. că ei ştiu te covîrşitoare pe care nici n-au cum să i îe împărtăşească.. şi de o forţă cumplită. însă. conaşule ! exclamă Capone mai cu conving re şi mai cu pasiune decît era nevoie. s ubţire şi blondă. Deo neralul Vorvoreanu întrebă : — Eşti sigur ? — Sigur. Şi urmă : Pînă. să vedem ce-i de făcut.rotunzi. după Ca one. se lăsa sub el şi-l obliga să şadă aproape pe vine. şi aştepta.. dar cînd pentru el va fi prea tîrziu ? Aluneca din în cînd pe vine şi încerca să-şi mai împingă discret şezutul îndărăt pe fotoliu. Era vădi u-i pasă de tot ce se întîmplă .. acoperiţi de o barbă măruntă. da. şi te chemăm îndată. atît de tainică şi de nepipăibilă. . dincolo de un şir de copaci ca re-şi -agitau crengile şi şuierau îri vînt de parc-ar fi fost încoronaţi cu şerpi subţiri. şi se solidar ază cu satul. Cum să fie el părtaş rea lor. a administraţiei.

dar nu erau ruşii. In salonul cu ferestrel lac era iarăşi tăcere. de r ude. răspunse sumbru şi fără vlagă generalul. — E -n stare de orice ? Promite-i orice! Epatează-!... fă ! exclamă ea scuturînd-o de umăr pe doamna Vorvoreanu. zise generalul dînd din umeri... fără voie... 86 Elvira rîse spart : — îmi place că ai idei prompte.. şi copacii se zbăteau în vîntul cîmpiei nesfîrşite şi reci. fără să mai întrebăm nimic. Parbleu /' Cred şi eu că trebuie să fugim numai ecît. Apoi doamna Vorvoreanu spuse : — Trebuie să plecăm imediat. Sîntem în război alături de ruşi..negri. altfel o să fim ruinaţi ! Promite-i c eva generalului ăstuia. la. au înnebu it. m areşal.l Haideţi.. ce stai. Nu e nimic pierdut: Veri ai vu d'autres 2. Şi în 907 a fost aşa. Uite ce e.. Elvira. ar fi în stare de orice pentru ca să se vadă mare. — Cre tem în 907.... Era mai deşteaptă decît amîndoi şi-i dispr ia. Dim Cozianu ţi-a spus. şi s-a aranjat. ca un om care pleacă la drum în frig.. lă.. 1 2 . îl cunoşti ? — Da. şio luă la goană prin curte spre adm straţie. Ai arta de a vorbi fără să spui nimic.. îi lasă pe comunişti să agite ţăranii. rege ! <notă> Te cred ! Mare scofală. ame ninţător. de americani. înfiorat. de englezi. </notă> 87 ■— N-o să mă crează. fără să mai aşteptăm nimic.. unde şeful garnizoanei o să-ţi dea o companie să păzeşti aicea. sold olipsit... Cînd ieşi în frig. tu spui. — Treb te crează ! Vorbeşte-i aşa încît să te crează ! Depinde de tine ca să te crează sau nu ! Să p i casa şi moşia şi noi mergem la Bucureşti să vorbim cu lumea. aruncă-i nisip în ochi. căreia în momentele de mare tulburare îi spunea „fă". asta n-o să mear e Elvira cu o turbare rece. la belle affaire.. — Tu trebuia să te faci orator. — Da. bărbăteşte. zise generalu l încheindu-şi haina la toţi nasturii. şi..... te întrebi ce-i asta. Hai.2 că ţi-a spus Dim Cozianu cev a! La belle affaire! Ia-te după ce ţi-a spus Capone. fă-l să se vază ministru de Război. Telescop e figurant. vorbeşte-i de relaţiile noastre. Fals preparer Ies bagage s. nimeni.. Trebuie să meargă. — Merge ! Trebuie să meargă ! exclamă gros.. Nu mai merge. să nu pierdem tot! Generalul se r idică în picioare : — Dar nu se poate ! E imposibil ! Dim Cozianu m-a asigurat că exprop rierea moşiilor nu se face încă aşa curînd ! Cum îndrăznesc ăştia să se apuce aşa. să-şi facă mendrele ? Ah. numai conacul se ridica dindărăt asupra lui. Ce-i asta ? Elvira îl privi cu dispreţ.. Nicăieri nu se vedea vreun om... întrebarea e. Şi mergem la N. cel care trage sfori le e Turtureanu. un ambiţios. şi hii de sticlă verde i se aprinseră. (N ala judeţului). nu Dim Cozianu. măi: p lecăm valvîrtej. să vedem ce e cu ei. ce facem ca să mai rămîie ceva aici. nu erau comuniştii. ufniţi-vâ". Capone se cutremură. Se aranjează....

— Nu... dar nu erau nici ăilalţi ! răspunse scurt Elvira. Şi oricum ar fi, trebuie să ne bat em ! Ce, să-ţi laşi averea la ţărani ? Eşti filantrop ? Eşti Isus Hristos ? Vous vous oubliez mori petit. 3 Vorbea repezit, muşcător, fără să le mai dea atenţie : se uita împrejur cu o p ivire intensă : ce se putea transporta ? — Patricia ! ţipă ea. Bijuteriile! Argintăria în ca sete ! Apoi se întoarse spre Dona şi o îmbrînci: ■— Tu ce stai ? Ajut-o pe maică-ta ! Fata pl că alergînd. Elvira se luă după cele două femei, însă ieşind îi mai zvîrli peste umăr o vorbă i : — Vezi să nu-ţi laşi aici titlurile de proprietate, hîrtiile de moştenire... Cred că nu e nevoie să-ţi aduc aminte, de toate... încheie ea pe acelaşi ton batjocoritor şi dispreţuitor şi ieşi din odaie. <notă>

Pune să facă bagajele. Am mai văzut eu şi altele. 3 Nu-ţi dai seama ce spui, băiete. </notă> 8 Mai tîrziu, împachetînd în casete argintăria, Elvira tăcea, concentrată. O auzi pe Dona : — nti Elvira... — Ce e ? — l-aş spînzura... şopti fata cu patimă. — Pe cine ? Pe ţărani ? — Da ! Sînt odioşi ! — Nu poţi să-i spînzuri pe toţi : cine vrei să-ţi lucreze la cîmp ? Eşti o p e de linotte!' Vezi că ai lăsat afară linguriţele de vermeil. Peste două ceasuri, cînd se făc a noapte, maşina ieşea din curte patinînd prin gropile cu apă. Poarta rămase deschisă cu cel e două canaturi ca nişte braţe ţepene, desfăşurate. Conacul mare şi pustiu privea prin zecile sale de ferestre, cu geamuri întunecate, cîmpîa înecată în negură. Poarta era deschisă. Feres le erau ca nişte ochi cu privirea deşartă a aşteptării. Conacul 'aştepta. * În aceeaşi seară, va bătu în geam la unica fereastră luminată a casei administratorului. Cel care bătea era un om foarte înalt şi foarte lat în spate, cu capul gol. Bătu o dată şi aşteptă. Geamul mat n e deschise. Omul se întoarse şi se mai uită o dată la curtea goală, la poarta larg deschisă, la conacul înalt, cu multe arcade, cu ferestrele negre. Printre nori se zăreau stel ele reci; şi bătea peste cîmpie acelaşi vînt friguros de la miazănoapte, care acoperea bălţil u o pojghiţă subţire de gheaţă ! Omul se înfiora şi se scutură de frig, apoi mai bătu o dată După o clipă, de la cîţiva paşi de el, un glas întrebă încet: — Cine e ? Matahala tresări şi :' 1 2 <notă> Minte de vrabie. </notă> 89 1

— E... eu sînt... Be... Bedros! exclamă el cu glas curat de tenor, bîlbîinduse. — A, tu eşti. . Vino-ncoace, zice cellalt : era Capone, care deschisese fără zgomot uşa şi se uitase întîi cine bate. Ii făcu loc şi intrară amîndoi printr-o odaie goală în care ardea o sobă de tuci, biroul lui Capone. Aici, în lumină, Capone se uită bănuitor la noul venit. Acesta era u n uriaş de vreo douăzecidouăzeci şi doi de ani, într-o haină de piele tocită rău, cu bocancii ini de noroi şi cu gulerul cămăşii deschis ; gîtul îi era gros, lung şi puternic, şi purta un p mic cu trăsături regulate, fine: era un cap de statuie, dar sprîncenat, măsliniu, cu o chii negri şi limpezi. Părea sfios şi foarte tulburat. Capone, verde de îngrijorare, îl po fti pe un scaun şi se aşeză şi el la vechiul birou scrijelat de bricege, pătat de cerneală, ş încuiat cu multe chei, biroul în care-şi ţinea hîrtiile. în colţ era o casă de fier „Fichet" birou ardea o lampă de petrol cu sticla murdară. — Ce-i cu tine pe vremea asta ? De un de vii ? întrebă Capone. — De la o... o... oraş. Am întîlnit pe drum Bu... „Buick"-ul lui don gheneral, gîfîi Bedros şi-l privi cu curiozitate pe Capone, dar acesta nici nu clipi d in ochi. — Ei, ia zi. Stai să-ţi dau ceva să te-ncălzeşti. — Nu... nu, să trăiţi, ş-ş-ştiţi c Aşa-i... nu bei. Atunci nu beau nici eu... Ia zi. Zi, povesteşte. Poţi să dormi aici, în n oaptea asta, că eu tot sînt singur, nevastă-mea cu copiii sînt la sorămea, la oraş... aşa că singur. Mai stai şi tu, să păzim casa, zise Capone cu un rîs nesigur. Bedros nu-şi dădu seam a, însă, ci începu : — Don' Niculescule... să-mi faceţi un bine... mă faceţi om pe toată viaţ og ca pe Dumnezeu, don' Niculescule... Şi urmă un şir nesfîrşit de rugăminţi, de implorări, d sigurări de recunoştinţă şi de servicii credincioase pe restul vieţii, şi aşa mai departe. Cu atele 90 pe genunchi, îndoit în două, se uita la Capone de jos în sus, rugător, cu ochii săi umezi şi limpezi ca două perle negre : avea ceva copilăros, naiv, nevinovat, şi o patimă nemaipomenită în rugăminţile lui. Iar din pricina mărimii trupului şi capului, deşi era îndoi două, era cît Capone, care şedea drept şi cam lăsat pe spate, ca unul care vrea să se fereas că şi nu mai are unde da îndărăt. Copilul acesta uriaş, cu cîrlionţii negri căzuţi pe frunte, cîteva sute de mii de lei împrumut, ca să-şi cumpere o camionetă. — E o... o... rablă, dom'l Niculescule, da-a-a-eu o fac să... să meargă, ceasornic ! exclamă Bedros cu pasiune. Mă f a... mă fa... mă faceţi om ! Promitea să dea toţi banii îndărăt pînă la sfîrşitul verii, cu d u orice dobîndă. Pînă la sfîrşit, nu mai avu ce să spuie. Se opri, gîfîind, cu fruntea îmbrob sudoare, căci vorbea greu şi rar, şi acum vorbise pe nerăsuflate un sfert de ceas. Capon e tăcea şi se uita la el, lung de tot. Se gîhdea la altceva. Bedros îl privea drept, în oc hi, cu pupilele lui negre şi limpezi şi*nevinovate. Capone se uită deodată într-aîtă parte. î oltul odăii. Acolo era un cuier din acela în chip de arbore de fier vopsit cafeniu, un obiect de o mare urîţenie. Capone vorbi, cu ochii la acea caracatiţă

înaltă de metal vopsit cu vopsea proastă : —. Uite ce e, mă : tu eşti un băiat bun şi cinstit i să-mi iscăleşti poliţe, şiţi dau banii... Stai !• Nu re bîlhîi la mine. Stai şi ascultă ceEu îţi fac poliţele de o sumă ceva mai mărişoară... dar cu scadenţe mai încolo. «Pînă la anu asta şf tu-mi plăteşti cu încetişorul. Bedros zîmbi fermecător, cu buzele' tremurînd, şi înt a suma. Cînd o auzi, se întunecă o leacă : avea să dea de două ori cît avea să primească. Dar prea fericit că avea să aibă camionul. Şi prea încrezător că va cîştiga bani şi-şi va plăti d se lumină iar. — Şi cînd îl iei în primire? 91 — Şi mî... şi mî... şi mîine ! — Aşa... Ihm... ele astea ar trebui să-mi faci chiar mie un transport sau două ; benzina ti-o plătesc eu. — Fa... fac ! îţi fac ! exclamă Bedros fericit. — Ei, bate laba aici, zise Capone şi înti se palma, apoi se strîmbă de durere cînd Bedros i-o izbi ca şi cu un mai şi i-o strînse cump lit, zîmbind fericit şi fermecător. — Ho, mă ! Ho ! Capone îşi trase mîna din a lui Bedros şi recă ; apoi se ridică şi deschise o clipă fereastra. Se uită la conacul mare şi pustiu şi înt cat; vîntui rece îi izbucni în fată. Conacul era. plin de mobile şi covoare de multe sute de mii de lei, poate şi mai mult. Astea trebuiau transportate la oraş şi vîrîte într-o magaz ie, la cumnatul lui Capone, care avea magazin universal pe strada mare. Dacă nu se întîmpiă nimic, generalul nu putea decît să-i mulţumească domnului Nîculescu. Dacă se întîmp se chema că ţăranii au furat totul, că au devastat conacul şi că n-a mai rămas nimic. IV Tot doua zi, cînd era vremea aceea urîtă şi vîntui bătea rece şi pustiu, dimineaţa, Mitrită Mitr cu maică-sa intrară în curtea lui Uţu. Mitriţă Mitrache n-avea mantaua de soldat* ci-şi puse e cojocul cafeniu înflorat cu cusături mărunte de piele roşie şi verde, floricele, colturi , steluţe, pe spate şi pe la mîneci şi pe la poale; se bărbierise, deşi nu-i prea creştea pe braz decît un puf bălan ; se spălase pe ochi, îşi netezise părul, îşi trîntise căciula-n cap vesel dar solemn pe lîngă mă-sa. Mă-sa era tînără încă, dar î se ofilise faţa de viaţă grea se zbîrceau buzele. Şi mai tare, căci le 92 strîngea, nemulţumită. Legată la cap cu broboadă gră, umbla cu mîinile-n sîn, întunecată. Uţu ieşi pe uşă şi trînti cu un lemn în cîini: — Huo rcule ! Apoi se întoarse către cei doi cu ochişorii-i albaştri şi cu faţa-i prelungă şi ţepoa el însuşi lung şi ciolănos, cu umerii cam înguşti şi mîini mari, groase. — Bună ziua, vecino bă Mitriţă? Ce rîziaşa? — Nu rîd, nană Uţule. — Poftiţi în casă, zise Uţu. Climentina, nevas i în uşă ; era veselă şi rotundă la faţă ; cînd îşi dădu seama ce morocănoasă e mama lui Mitr

şi ea. Mama lui Mitriţă Mitrache intră cu mîinile-n sîn şi se opri în mijlocul odăii. Era o o goală, văruită, cu lut pe jos şi cu o ladă şi o laviţă. Pe ladă erau nişte scoarţe împăturite otul cam de două palme. Uţu o pofti să şază, dar femeia rămase cu ochit la teancul de scoarţe la ladă. Uţu şi Climentina se uitau la mama lui Mitriţă Mitrache ; apoi şi privirile lor se -ntoarseră spre ladă, şi-o priviră cam stînjeniţi, pe cînd mama flăcăului o privea cu nemulţu necată. Mitriţă însă nu vedea nimic, căci se uita la o fată roşie-n obraji, care se roşise şi re, şi care stătea lîngă fereastră, lipită cu spatele de perete, şi cu ochii-n pămînt. Uţu zi vezi, fă : adă ceva aici... nişte ţuică din aia... — Lasă, nu-i nevoie, zise mama lui Mitriţ rache. Apoi o-ntrebă pe Climentina, mereu cu mîinile-n sîn şiarătînd lada cu bărbia: Asta-i ? Ce? — Lasă, nu te face că nu ştii, Climentino, că eşti femeie în toată firea, nu o fată de-as roastele, care cred că tot ce zboară se mănîncă, hait, mi-a căzut cu tronc, îl iau ! zise mam lui Mitriţă Mitrache, fără să se uite la fata Climentinei, care, din roşie ce era, se îngălb . 93 Mitriţă, care zîmbea prosteşte, fericit, făcu deodată ochi mari şi se holbă la mă-sa. Cl ina, mama fetei, se întrista, dar urmă să se prefacă. — Zău, dadă, că nu ştiu ce vrei să spui arcă n-aţi şti de ce-am venit eu... — Asta. cam ne închipuim noi, zîmbi Uţu cu blîndete. — Ei a zic şi eu : să vorbim să se ia proştii ăştia. Am venit, cum s-ar zice, să vă cer fata pentr eşteptul asta de fii-miu, zise cu mare silă mama lui Mitrită Mitrache. Şi de-aia vă-ntreb : asta-i ?... — Care asta. dadă ? — Climentino, pe ce lume trăieşti, fa ? întrebă mama lui Mi rită Mitrache cu asprime. Ce mă tot bat? la cap ? Asta-i lada ? Lada fetei, asta-i ? (Jţu şi Climentina se priviră. Fata era galbenă. Mitriţă Mitrache rămă-sese cu gura deschisă gălbenea şi el, treptat. Climentina oftă : — Asta-i. Uită-te şi-năuntru, dadă... — Ce să mă m m-am luminat... Staţi prost, dragii mei... — Mă ştii frun bogătaş, vecino ? întrebă Ufu zîmbi nin. Ce, lui Mitriţă voi, părinţii, cît îi daţi ? O moşie, două, ceva ? — îi dăm praful de pe , zise morocănos femeia. Şi el ia de nevastă sărăcia... Bine v-aţi ales, puişorilor; nici dra ul nu vă putea potrivi mai bine; nu ştiu cum aţi nimerit chiar aşa ; dar cînd mă uit la voi ş vad ce deştepţi sînteţi, pricep. Mitriţă Mitrache se făcu roşu la faţă şi voi să spuie ceva. uită negru la el, şi Mitriţă, care fusese decorat pentru fapte de vitejie pe front amuţi. Maică-sa se-ntoarse la Uţu şi la Climentina şi zise : — Uite ce e: scurt pe doi : noi ave m mai mult cap ; ce să-i adunăm pe ăştia doi cu c... gol amîndoi ? Las' să-şi găsească soţi c , cît de puţină, dar să fie acolo ceva. S-o lăsăm baltă, dragii mei, că nu 94 poate să iasă n bine din asta. Astea-s goange de le umblă prin cap la tinereţe : p-ormă văd ei că tot bătrîni sînt mai cu minte. Ceilalţi nu răspunseră nimic. Ea le dădu bunăziua şi ieşi. Mitriţă, năduş t, o urmă. Cînd

ieşiră în uliţă, el îşi smulse căciula din cap şi o izbi de pămînt de făcu buf: maică-sa se o ochi cu dispreţ şi zise : — Ce faci, bre? cîte căciuli ai? Mitriţă se aplecă, luă căciula şi undul ei. Maică-sa zise acru : — Ai spart-o. — Sparge-mi-aş norocul şi ziua în care m-ai făcu să mi le sparg ! scrîşni Mitriţă Mitrache şi-şi izbi căciula în cap, de-i ajunse pînă la spr că-sa merse mai departe cu mîinile-n sîn. iar el o urmă spumegînd de necaz. Mai tîrziu, se-n tbarse singur la Uţu şi vorbi cu el la gard. Uţu nu era supărat: — Măi, mă-ta are dreptate... Ce vreţi să" faceţi voi doi? La mine, mi-i greu să vă ţin... la ai tăi, ai văzut Ce vrei ? — nă am eu că sînt sărac, nană Uţule ? scrîşni desperat Mitriţă Mitrache. Strîngea pumnii şi of De-aş avea o putere, să-ntorc pămîntul eu c.,: -n sus, nană Uţule, răbufni el. Cît era el de sel şi de senin de obicei, acum era întunecat şi galben şj,cu ochii tulburi. Uţu rîdea cu" a mărăciune : HMulţi au zis ca tine şi nimica n-au făcut... — Ba o să se facă. Să vezi c-o să s ană Uţule!. strigă deodată flăcăul, atît de pe neaşteptate, încît Uţu tresări : — Fio, bă, că c a intrat în tine? — Nană Uţule ! Dacă ne-mpart moşia boierului, o să am pămînt! Mi-o dai ? u, mă... Poate că atunci îmi pică şi mie 95 măcar două litre de pogon... Bine mi-ar prinde, o tă Uţu. — Da' vii cu noi cînd ţi-om zice: „hai" ? Uţu se uită gînditor la el, apoi spuse cu î — Păi... aş cam veni eu, da' n-o să cam prea viu... — De ce ? Vino, că mergem cu toţii! Merg tot satul ! Nu vezi cum vorbesc oamenii ? spuse cu patimă Mitriţă Mitrache. Uţu dădu din cap: — Or fi uitat ei cum a fost în 907... Eu eream copil mic, şi n-am uitat... — Au mai fost şi alţii copii pe vremea aia, şi tot merg! D-aia merg mai ai dracului! Hai, nană Uţu le ! — Care fiai, bre, că nu s-aude nimic ! Fu ăla, şi s-a dus, şi nu s-aude nimic ! — Azi-mî ne vine ştire, nană Uţule ! Hai, bre ! — Las'să vedem atunci, zise Uţu împăciuitor. Mitriţă M plecă însă iarăşi vesel şi mulţumit, ca şi cum ar fi cîştigat ceva ; dar era mai încordat ca ai neliniştit. Seara, vorbea în uliţă cu Minică. Miroseau tare a băutură amîndoi, dar nu erau . — Fur-o, bă, ce stai ? Te ajut eu s-o furi, zise Minică. — N-o fur, bă. — Păi eşti fript, b scos din minţi, uite-aşa îţi joacă ochii-n cap după ea. Ce, eu nu te văd ? fur-o, bă ! Te aj noi : Costandin,.Gudică, Vasile Cotulbea, toţi ! Iţi găsim un' să fugi. — Un' să fug, de cine întrebă rînjind Mitriţă Mitrache.

— De oricine, nerodule! Un' să nu te ştie nimeni ! — Da' de sărăcie mă ascundeţi ? zise Mitri ache. Minică rîse ca un ţap : — He-he-he! Da' de moarte nu vrei să te-ascunzi, bă ?, 96 ■— Ta Minică tată, că eşti prost. Zi : nu s-aude nimic ? — Nimic. — Trebuie să' vină ceva... spuse triţă Mitrache uitîndu-se în sus şi-n jos pe uliţa întunecată. Se făcea noapte, şi stelele sc printre crengile subţiri şi negre. Minică spuse că are să vie ceva de ruşine, care nu umblă n ciodată pe 'drum. Dar Mitriţă Mitrache spuse, ca şi cum nici nu l-ar fi auzit: •— Trebuie să ină ceva. * A doua sau a treia noapte după aceea un camion hodorogit, al cărui motor gîfîi a şi tuşea, se opri într-o ulicioară a oraşului, în dreptul unei curţi dosnice ; din radiator ieşeau aburi şi clinii lătrau turbat, întărîtaţi de mirosul de ulei fierbinte şi de benzină a rul claxona strident, strîngînd para de cauciuc a unei trompete de tinichea care sco tea un ţipăt neplăcut, din acelea ce strepezesc dinţii ascultătorului şi încheagă laptele în Cineva ieşi din casă şi deschise poarta, iar camionul intră în curte, încărcat greu cu lăzi ci. Şoferul se dădu jos şi-şi şterse fruntea cu mîneca. Apoi intră în casă, unde-l găsi pe Ca o masă, cu o sticlă de vin şi un pahar în faţă. — Ce-i, mă Bedros ? întrebă Capone, nervos. e-n... e-n... re... regulă, gîfîi Bedros şi se aşeză pe un scaun prea mic pentru trupul lui uriaş. Capone se uită la el şi Bedros se uită la Capone. Tn ochii săi negri şi limpezi se ci tea o dorinţă atît de naivă şi de pătimaşă, încît Capone rîse : — Vrei bani, ai ? Bedros zîmb phă... phăi mai e re... restul ăla... Dacă to... dacă to... tot mi-i împru... împrumutaţi... pone trase sertarul mesei şi se răsti la cumnatu-său, cel care deschisese poarta, om g ros în pan97, taloni şi cămaşă de noapte cu rîuri de arnici băgată în pantaloni şi care tot c papucii ieşind şi intrînd : — închide, bre, uşa, că îngheţăm aici! Dar era cald : ardea o so i şi mirosea a podea prăfuită, a vin, a iuft. Printr-o uşă cu geam şi cu perdeluţă albastră l m, se auzi cineva turnînd apă în ceva, poate într-un pahar. Capone trase sertarul şi scoas e patru fişicurî de hîrtie. Se desfăcură şi se rostogoliră pe masă napoleoni de aur. — Numără t aşa mi-i dai îndărăt. Tot în aur. Că banii nu mai fac nici o brînză. învaţă de la mine : ma . Bă Bedros, eu ţi i-am dat, dar îmi faci o cursă în noaptea asta ! Faci ? — Fac, zise Bedro s, numărînd banii. Ii strînse !a loc în fişicuri, pe care le puse în buzunarul de la piept. Era fericit. întrebă, naiv : Da'... da'... da' ce-i mîine ? E... e... e... tîrg? — Care tîrg ? întrebă Capone mirat şi bănuitor.

— Păi... phă... phăi e plină şoseaua de căruţe... Cumnatul lui Capone, care tocmai intrase, r cu mîna pe clanţa uşii întredeschise, şi cu gura căscată. — închide, bre... exclamă Capone e dar se opri la mijlocul vorbei şi rămase şi el cu urechea ciulită. Afară se auzeau de cîtăva vreme roţi de căruţe. Aşa e, domnule ! zise el, şi ieşi repede, urmat de cumnatu-său şi de Be s. Trecură printre magazii, pe lîngă camionul lui Bedros şi se opriră la gard. Pe străduţa as a dosnică treceau căruţe, grupuri de ţărani cu cojoace şi căciuli. Era întuneric : nu se vede proape nimic. Numai departe, la colţ, era un felinar şi se zăreau alte căruţe şi alţi oameni mblînd pe strada Unirii. Aici însă treceau ghemuiţi în căruţe, ca nişte mogîldeţe negre, şi s tactul încet al copitelor şi zdrăngănitul de lanţuri şi de şine de roţi. Pe jos, 98 umblau n i bărbaţi. Şi în căruţe, numai bărbaţi. Cînd veneau la tîrg, erau şi femei. Acuma, nici una. umblau pe jos rîdeau, mormăiau. Unul strigă : — Staţi, bă, unde mergeţi ? Şi porni în geană p eric să ajungă din urmă pe nu ştiu cine. Bedros şopti, gîfîind : — Dna..', dha... pharcă mă-m tîrg... Capone nu răspunse. Cînd trecu însă un nou grup de ţărani, întrebă, cu coatele pe ga Ce vindeţi, nene ? Ei trecură mai departe fără să se oprească şi un glas neguros, nu se putea spune al cui anume, răspunse : — Nu vindem nimic. V A doua zi, oraşul era plin de ţărani. Nu se mai putea ieşi din pricina lor. Umblau pe uliţe în bulucuri mari, cu mîinile în buzu nări, cu ciomegele la subsuoară, cu căciulile date pe ceafă, gălăgioşi, mînioşi şi veseli. Se la şirurile lungi de case fără etaj, turtite pe cîmpie; şiruri lungi de case, care erau to ate prăvălii. Una lîngă alta, lipite, şiruri lungi de prăvălii. În dos erau odăile jupînului, neţele ucenicilor, bucătării, privaţi. Totul în dos; nu se vedea nimic, nu se ştia nimic. Nu se vedea şi nu se ştia decît, în faţă, prăvălia. Marfa. Intri, dai bani, iei marfa, pleci. A l la rînd. Dar te cheamă negustorul, te trage de mînecă, te roagă, te împinge de umeri să int i. Ai dracului negustori. Cine-i poate pricepe ? Cine poate pricepe viaţa lor tain ică, în dosul prăvăliilor ? Mitriţă Mitrache, şi Minică, şi Savu, şi Avram şi ceilalţi nu put . Umblau pe uliţi cu căciulile pe ceafă şi se uitau îm99 prejur. Mitriţă Mitrache, vesel şi m t, dar sigur de sine; Minică rînjind răutăcios la vederea obloanelor închise, a zăvoarelor şi belciugelor trase şi încărcate cu lacăte ; Savu rotindu-şi cu mînie ochiul sîngeros ; Avram g lben de încordare şi zicînd mereu : — Ce facem, măi Nelă ? Ce facem ? II întreba pe Ion al lu Lepădat, care umbla cu ei: — Ce facem, măi Nelă ? Ce facem ? — Facem ce ne-am hotărît... dar stai o leacă... 'Acuma pornim... nu mai e

mult... zicea ăsta, uitîndu-se necontenit împrejur, să vadă : creşte mulţimea ? Creşte nerăbd oamenilor ? Da, mulţimea creştea necontenit, era o înghesuială mai mare decît văzuse vreodată orăşelul acesta la cel mai bogat tîrg de săptămînă ; cîrduri negre şi cafenii de ţărani în ip oace intrau pe toate barierele şi se buluceau în iftima oraşului, unde stăteau în loc, neşti ind ce să mai facă. Munca a mers bine, se gîndea Ion Lepădat uitîndu-se cu ochii lui mici şi străpungători la masele acestea de mii de oameni ; da, agitatorii trimişi la ţară făcuseră o mobilizare bună ; cînd te gîndeai cît de puţini fuseseră, era mai mare mirarea ce mulţime de ameni puseseră în mişcare. îşi aduse aminte de ce învăţase la şcoala de partid: „Cînd teoria , ideile social-economice ale partidului) cuprinde masele, ea devine o forţă materia lă". Ii venea să rîdă de bucurie: şi încă ce forţă materială! Se îngrămădeau tot mai mult pe au, se chemau cu răcnete groase, se adunau în jurul vreunui muncitor de la atelierel e navale, căţărat pe o ladă şi care le vorbea; unii plecau şi se opreau într-altă parte; era riaşă forfotă şi frămîntare; sub opincile lor noroiul se făcuse terci subţire, rece, negru ; ile le abureau ; deasupra, în văzduhul senin, bătea vîntul aţîtător de martie. Ion Lepădat er n bărbat tînăr. măsliniu, cu fălci puternice şi fruntea îngustă şi netedă : umbla într-o scur v, cu şapca dată pe 100 ceafă, şi se uita cu ochii mici, negri, străpungători, în juru-i. Deo ată se simţi tras de mînecă : Avram Saizu se uita la el întrebător, galben de nerăbdare şi tu rare încordată : — Ce facem, bă ? întrebă Avram a zecea oară. ' In clipa aceea însă se iscă î trăzii o gălăgie nemaipomenită, răcnete, rîsete. Se întoarseră să vadă ce se întîmplă : un ca at cu lăzi şi saci, îşi făcea loc încet prin mulţime, sunind dintr-un claxon cu pară de cauci trompă de tinichea, care scotea un glas foarte asemănător cu răgetul unui măgar. Claxona mereu şi ţăranii se îndoiau în două de rîs, îl îngînau, îşi dădeau ghionti, îl arătau cu dege rînd : — I-haa ! I-haa ! Iar şoferul, înalt şi lat în umeri de părea în picioare la volan deş , zîmbea sfios dar fericit, conducîndu-şi camionul, care era foarte vechi, navea capotă la motor şi nici geamuri sau acoperiş pentru şofer. Astfel că era un-şasiu gol, cu un radi ator din al cărui buşon ieşeau aburi, un motor care ţăcănea şi duduia neaşteptat de mic şi de mnat faţa de rest, apoi un perete din care ieşeau pe o parte sîrme electrice, iar pe c ealaltă un volan, un schimbător de viteze şi o frînă de mînă. Această alcătuire dărăpănată er unte de lăzi, coşuri, saci şi covoare făcute sul. Şi înainta zgîlţîindu-se şi tremurînd, gata r-o clipă într-alta să se desfacă în bucăţi, tinichele, ţăndări de lemn şi sîrme încurcate. C pe şofer, Mitriţă Mitrache si Minică începură să răcnească şi să rîdă, bucuroşi: — Bedros! Bă lumină la faţă, le făcu semn şi le spuse chiar ceva, dar bîlbîiala lui nici nu se auzi în hăr de pe stradă. Peste un minut ajunse mai aproape, le făcu semn să se urce lîngă el : ei săriră încîntaţi, pe camion, se agăţară de ce găsiră şi se

. cumpănind. şi i-am spus că ştiam noi.. — Da' pe . — Lasă. mă. îl atingea pe ăla cu ţuică. ăl mai mult: de-o vîrstă cu noi. ce vrei să ştie ăsta cine-i Bedros ? — Aşa-i! triţă Mitrache fără supărare.. Ceilalţi rîdeau de el.. ce palme! De! gheneral. şi aşa a scăpat Bedros. nu le trage ca un căprar. zise Minică. zise Minică. Ii dădu coate lui Ion al lui Lepădat: 102 — Savu ăsta făc legătura. şi îngropate. bă... Savu cu ăla şi cu Vaccinătorul. nu făcuse nimic. Minică rîse: — He-he-he! Bă nerodule. Cînd am văzut. măi nene ? îi întrebă Ion al lui Lepădat. Minică behăia. — Ce i fost tu în vadră şi ne-ai văzut ? mîrîi Savu. a fugit. Ăsta erea mecanic la trac or la boierul nostru. Mitriţă Mitrache şi Minică ajunseră îndărăt asudaţi şi îmbrînciţi pri aţi. tot mecanic . Mă. gheneralul. A venit după ce-ai plecat tu din sat. deodată se întoarse spre Mitriţă Mitrache: — Voi sî teţi prieteni cu Bedros ăsta ? — Păi de. tu-i grîu-ri c . — Asta e Bedros ! zise cu tări itrache.. beau ţuică toţi trei împreună. — Ce făcuse ? Ce-a avut cu el gheneralul ? întrebă Ion Lepădat. — Da' piesele tot la Vaccinătorul au rămas. săracul Bedros.. pînă ăllalt dac-a văzut.. Era altul.. coşuri de ştiuleţi. A întrebat gheneralul... nu vă certaţi.. '— Cine-i ăsta. adi ta.. bă. Mai tîrziu. nu văzuşi. visător.. zise Mitriţă Mitrache. îl atingea Vaccinătorul cu ţuică.. să rămîie şi de mascara. ai. şi el tătea. Vaccinătorul. ne-am prezentat la raport la ghe eralul. avea fro optsprezece ani.. Savule ? încheie Mitriţă Mitrache foarte serios.. bă ? Păi el nu ştie de ce l-am scăpat ? — or pe undeva ? — Acum şi-a cumpărat camionul ăsta. — Da. Bedros. Lasă : pace. dat vina pe Bedros.. Mă Nelă. Ascultă. şi le dădea lui ăla să le aibă de schimb la tractorul lui. uite cît îl văzuşi de mare. la patul. şi era să dea Bedros de dracul : noi ne brodisem la curte..101 depărtară. mă : şi-a intrat ăsta într-un bocîiic... la gheneralul . Sînt unse bine. gînditor şi cercetător.. Ion se mai uită o clipă la Mitriţă Mitrache. adică ăllaltul. la vadră. ise Minică... zise Mi'nică într-un fel contemplativ plin de admiraţie. cînd îl tot vedeam pe ăla cum ieşea noapt a prin fundul grajdului cu piesele în cîrcă.. şi numai cît clipea din ochi cînd îi ardea ăla. Camionul dispăru pă un colţ. Savule? Unde-s îngropat De un' să ştiu eu ? întrebă Savu rîzînd încruntat şi stînjenit. de la noi din sat. căram c oşuri cu cîrca. şi ăla. a întrebat. Apoi zi . Sav u Saizu rînji crunt. Grozave palme i-a tras ăla. învelite în rogojină. pace ce. Al dracului.. ş I-a tras şi fro patru perechi de palme. şi ăla fura piese de la tractoarele boierului... mă. Vrea să se facă negus or. Dar Io e gîndea la altceva: nici nu mai asculta.. — Nimic. Eream cu oile. bă Nelă: a aflat gheneralul. îl ştii pe Vaccinătorul. cu bani de împrumut. Ei. urmăriţi de ceilalţi cu priviri uimite şi pline de admiraţie. Ce zici.

acolo perdeaua se mişca uşor. roşii. Mă duc. Erau toţi băuţi: îi dusese unde . şi soseau necontenit. ai? Staţi şi pîndiţi. L a una din ferestre însă nu . căciuli. du-te tu ! — Eu vreau tau aici. jaluziile erau trase la ferestre. că zici bine ! Zi. „veniţ . Maica şi dumnezeii erau maica şi dumnezeii boierilor şi negustorilor. în faţa unei case mari boiereşti cu marchiză ruginită şi grilaj înalt de fier ginit şi castani bătrîni şi nuci în curte — era casa generalului Vorvoreanu. să dau peste domnişoare ! zise Savu Saizu şi rîse negru şi tulburat. că ăia sparg tîrgul!" Hai. şi vă. veninos şi sălba ha-haa! Acum încălecăm noi pe ei! Acum ne chivernisim şi noi ! Intrăm noi peste voi. iar Vasile Cotulbea era cel mai întărîtat dintre e .. Noi o să luăm şi de la fabrica de ulei. deşi-i era frică şi-şi oblonise şi zăvorise prăvălia. din toate satele cîmpiei. nu poţi vorbi cu el.. dar negru şi încruntat. spui că acuma îi face una gheneralului. cumpăraseră băutură pe furiş. Nelă. zise Mitriţă Mitrache. zicea tare : — Are dreptate Vasile! Zi-i.. dacă-i al lui. — Uite-i cum ne spionează! Ne pînd . ciocnindu-se de ei. apoi se oprea. La casa Vorvorenilor. maica şi dumnezeii voştri. Te duci după el ? — Mă duc. care nu băuse. şi firmele („La potcăpieru". pe toate barierele. neică. să ne ajute cu camionul lui. bă. Avem nevoie. Ceilalţi înc pură şi ei să rîdă. ştie ce-i şi că acuma vrem să fie un guvern al oamenilor muncitori. Vasile Cotul bea umbla în capul cîrdului şi le arăta celorlalţi şirurile de prăvălii cu obloanele de fier ulat trase şi închise cu lacăte. aţîţaţi.. „La steaua colorată". frei. înghiontit şi îmbrî t de colo . cu căruţele. bă. într-un dos de circiumă .. măi. să-i plătească perechile alea de palme. rîzînd şi răcnind : — Aha-ha-haa ! Acum v-a venit rîndul 1 Şi turna u şir nesfîrşit de înjurături şi blesteme cumplite. Vasile Cotulbea. Cu al lui.. de la atelierele lui Şufană . şi cojoace.. Vasile Cotu lbea făcea gălăgie într-un buluc ce se adunase în jurul lui.. Se adunaseră mulţi împrejur. face două. şi cojoace. şi umeri îmbrăcaţi în dimie cafe re umpleau strada. maica şi dumnezeii lor . Acum erau seli. Se-ntoarse în călcîie şi peste cît nu se mai văzu din tălăzuirea de căciuli negre. şi iomege. „La Miaua Blinda". Avram Saizu stătu cîteva clipe să-i oană porni printre oameni. „La împăr leon I". făcîndu-şi loc cu coatele. M-am dus.— . i i Măi. şi toate străzile oraşului. pe o ulicioară. ai? Poţi să spui? Mitriţă Mitrache îl privea cu mare încordare : 103 — Da. de la cîrciumarul care nu se putuse ri să nu mai facă o vînzare. Se atîrnase de coada cetei şi Savu Saizu. pentru arnăuţii de pază de 104 pe vremuri — şi arăt getul.. înjura cu sete şi cu ură. şi cu pămîntul ştii ce să-i spui. să-i spui aşa : că e şi el om care-a muncit la boieri. şi glasuri groase. care se duce? Savule. îi spun ! Da' de ce — Păi. „Marele Magazin Universal". întorcîndu-se către ceil argem poarta J Spargem prăvăliile ! Să plece unul la Vădastrele să le spuie la oameni. că acum dăm peste voi ! Bă ! răcni el brusc. şi mînios. asudaţi şi cu ochii sticloşi. cu balconul ei de piatră şi firidele din stîlpii porţii. „La Cupidon")..

repede. măi ! Legea ! Să fie a noastră. te cheamă oamenii. privi. măi.. Nu se hotărîseră încă pe unde. bre. hoţilor! Unul îi ţinu scara. măi. gîfîia de alergătură şi cu ochii-n tru. arătîndu-i-l din ochi pe frate-său. Vasile Cotulbea cu Savu şi cu cîţiva din cei mai băuţi zguduiau suliţele de fier a gardului. cînd intră Ion al lui Lepădat printre ei. n-ajungea. că nu-ş' ce vor. oamenii se înghesuiau. abia văzut prin fereastra aburită. Cine v-a spus? Ce v-a apucat? De aia am venit n oi aici? strigă Ion al lui Lepădat. cu palmele încleştate. camioanele erau atît de acoperite de oameni încît nu se mai ved ea că sînt maşini. Vasile Cotulbea puse picio rul în palma lui şi se urcă pe gard . pe frontonul clasic. . Ce.. ce faceţi ai strigă el din răsputeri.pînă colo. în mijloc.. cei din urmă întrebînd : — Unde me ? Şi unul îi lămuri : . în vreme ce Ion Lepădat striga : — noi ne luptăm cu hoţii de ciocoi. dar nu aşteptă răspuns. îndărătul lor. apoi Vasile se-ntoarse către ceilalţi şi strigă : — H eţi-mi scara.. fuga marş 1 După mine! Şi porni fără să se uite înd iar ţăranii se luară după el fără o vorbă. măi t varăşe ? îi zvîrli o privire lui Avram.. piaţa din faţa „Palatului Administrativu" (aşa scria pe vremea regel ui Carol I. bă ? — Ia. un rîu de oame morocănoşi şi întărîtaţi mergeau pe stradă. — Mergem la Bucureşti să punem guvern ! Peste o clipă. Se uitară cu toţii cam pe unde puteau ajunge în dosul curţii boiereşti. trăgînd după ei tot mai multe cîrduri din cele ca eştire în uliţe. Zguduiră la ele pînă obosiră. aţintiţi şi ageri.. Numai dintr-al lui Bedros se vedea motorul mic şi fără capotă. ce se petrecea dincolo de grilajul de fier. se striveau d ereţii caselor. ci doar nişte muşuroaie de trupuri omeneşti. era plină de mii de ţărani. Se dădu jos şi începu să înjure şi umplit. tot mai mulţi. cu fruntea-îmbrobonată de sudoare şi descheiat la gît : — Măi. hai. să oamenii poporului unde trebuie! Hai. nu a lor ! Haideţi cu mine. al clădirii). se înăbuşeau. cu ochii ei ve rzi stinşi. îi văzuse dintr-o ochire udecase situaţia : i-o spusese şi Avram tare era lingă el. în strada plină de ţărani în cojoace . Avram se repezi l Savu şi-l trase la o parte: — Nană Savule. care vibra şi aburea în aerul rece. acolo î iaţă. de stuc alb cu cuiburi de porumbei şi încărcat cu găinaţ. Se uitase împrejur. perdeaua de la fereastra aceea a casei Vorvorenilor se dădu l o parte şi un cap de femeie. dar tot. 106 În clipa aceea. — Unde. bă ! răcni cineva. noi sîntem hoţi ? Spargem case ? Nu ţie ruşine. — Prin dos. aştepta un semn. Şi-l tîrî după sine. cu hoţii de burghezi ! Nu facem hoţii! Cerem putere a să fie în mîna noastră. c ată 105 pe ceafă.

nici n-avusese cînd să-nveţe. Tăcerea se întinsese ca cercurile de pe apă. îşi trase o dată de brîu în sus. nu ştia m lte. Cînd îi auziră glasul gros şi tunător. Dinăuntru pocniră focuri de pistol . bre ! Bedros. desfăcu rg braţele şi răcni bubuitor : — Oameni buni! Tovarăşi! Trandafir nu era un orator. II urcară pe umeri ca să-l vadă toţi de depart e. Vedea tot ce se-ntîmplă în jur. Gata murmur de rîs mînios fremăta prin mulţime. nu pe mijlocul uşii. Eftimie. întreaga mulţime alunecă întracolo ca şi cum s-ar at însuşi caldarîmul pieţei. — Ajunge ! răcni el. în clipa cînd camionul încep să se tîrască spre prefectură ca un melc. desfăcuse larg braţele: — O viaţă întreag că pe boieri ! în cîrcă ! Uite-aici! Şi se bătu cu palma pe ceafă. Din părţile celelalte. şi deodată m se deschide trosnind. încruntat şi fără urmă de ves ca la horă: uiuluiuuu! Se năpusti înăuntru pe lîngă pereţi. dar Minică îi sări cu capul în . Go mţea într-un fel cum nu se simţise niciodată. Nu înveţi meşteşugul vorbirii cărînd saci de o sută de kilograme. o porniseră -cu o clipă îna un vuiet uriaş umplu piaţa. az de tot şi totodată neştiind ce face. Pe o altă uşă a prefec Mitriţă Mitrache dădu buzna în capul gloatei. un vardist înspăimîntat ridică pistolul şi-l ţinti pe triţă Mitrache. fără răsunet. dădu buzna înăuntru împreună cu alţi oameni pe care nu-i cunoştea.Pe camionul lui Bedros se afla Trandafir. Trandafir ridică mîna şi strigă : — To i întoarse mîna şi arătă prefectura : Acolo e oamenii boierilor! Jos cu ei! Punem oamenii poporului în locul lor! Haideţi. dar nu-şi dădea seama : se mişca parcă în vis. Aici. care era n departe de el. era roşu la faţă. treaz. Se află în faţa unei porţi mari. închise. făcînd să tremure geamurile caselor din piatră. Trandafir. dar Gode a nu-l auzi. îi zvîrli o privire iute. — Gata ! strigă subţire Godea. Acum în urmă căra saci de o sută de kil ograme. aşezat în capul scării între doi copăcei verzi în lăzi vopsite verde. tulburat. gros şi spătos şi încins cu chingă lată. cu ei cu tot. dă-i drumul ! Şi. Numai într-un loc departe. căra lucruri prea grele pentru puterile lui. 107 — Fraţilor ! Guvernul nu vrea să dea pămînt ţăranilor. Trandafir. cu fiori reci care îi trece au prin vine. un cm vorbea de pe un camion şi valuri de strigăte urcau din mulţime. şi-l îmbrînci din răsputeri. se izbi piept în piept cu un jandarm care deschidea gura mare. căruia-i ţineau picioarele doi oameni. poate strigînd. jandarmul îi pieri din faţă : căzuse ? Fugise ? God nu ştia nici asta. spre portretul regelui Mihai I. Dar pentru ziua ace a şi locul acela şi întîmplarea aceea. mai bun decît cel mai iscus it şi gură-de-aur avocat. ci se trezi că aleargă pe scări în sus. era cel mai bun orator. căci toată viaţa cărase saci. cei dimprejur amuţiră şi se el. pocniră mici şi ascuţite nişte focuri de puşcă. dar nu spuse nimic. din ce în ce mai grei. Guvernul e boierii ! Jos cu ei! O hărmălaie cumplită izbucni odată. pînă la marginile pieţei. învăţase ast t. Cînd opil.

cei care se uitau la ei păreau obosiţi. a armatei francez e în 1918 şi 1939 — era în cămaşă cu mînecile suflecate. rupîndu-şi nasturii de la palton şi încasînd nti în trecere. grupuri de soldaţi în mantale kaki băteau din călcîie ca să se încălzeas rejurul piramidelor tis puşti : vorbeau puţin şi încet.. — Ce faceţi. făceţi-i loc dumn iasă. şi cei care umblau sau stăteau prin curţi erau morocănoşi şi fără vlagă. înspre nord.. raportăm noi. mă supun. cu monoclul în ochi. În faţa porţii celei mari. cenuşie şi rece. comandantul garnizoanei.. do uă puşti-mitraiiere ameninţau o străduţă pustie. Şedea picior peste picior într-un fotol e uita la Ipsilanti care. în ultimele ceasuri. cu capul prea mare. dacă asta e voinţa poporului.. copacii negri şi seci îşi scuturau uşor crăcile vîntul friguros..burtă ca un berbec şi căzură amîndoi pe jos. rîzînd. dar mulţimea îi luă pe sus pe toţi şi-i împinse spre etaj. dar. cu creastă. gata să cadă de pe soclu.. o plictiseală de moarte apăsa asupra cazărmilor. Măi fraţilor. părea beat. supraveghinâu-şi cu ochi ageri oamenii. şi azvîrlea o grenadă. Pe cînd prefectul ieşea prin înghesuială. le spunea lui Ion Lepădat şi că cîtorva : — Bine. aici e cabinetul prefectului. cazangiul. domnişoară. mai ales o înfiorătoare urîţenie. o zi cu nori apăsători cu noroaie şi cu bălţi care stăteau să se acopere cu o pînză subţire de gheaţă. zise Ion al lui Lepădat. cum stătea cu genunchii îndoiţi. Dă-mi imediat Bucureştiul. fără chef. fără să vorbească. ofiţerii se pli mbau şi ei primprejur. uscat. într-un binet mare cu mătase roşie pe pereţi. Acolo. dar încă era Pe culmea de deasupra oraşului. Cei ce săpau lucrau în silă. soldatul avea cască în cap — casca clasicizantă. galben la faţă. Nu era mişcare şi energie decît în cabi netul generalului Ipsilanti. cu şapca pe ceafă. Nelă al lui moş Ion Lepădat. cu privirea : o cumplită plictiseală. —■ Lăsaţi. cu capetele între umeri şi mîinile în buz . 109 şi. posomoriţi. un soclu de marmură cu un soldat de bron z deasupra. împrejurul stei statui hidoase. VI Z iua în care a fost ocupată prefectura era o zi umedă. prefectul. pe cînd Mitriţă Mitrache îi luă pistolul şi se 1 a în sus pe scări. dar voi raporta la minister. bă! strigă trător Avram Saizu. cu părul . Generalul Vorvoreanu venis e la el în uniformă. în fundul căreia se zăreau nişte care cu fîn aţi stăteau în picioare în preajma celor două arme. posaci . ca să poată pătrunde în cazarmă. vorbea la telefon : — Alo ! Tov. Aici erau cazărmile : clădiri lungi şi igrasioase. şi se uitau cum alţi soldaţi sapă gropi individuale şi amplasamente pentru armele automa te. răcnind la fel de încruntat: uiuiuiuuu ! Savu Saizu şiVasile Cotulbea s e opriră în faţa unei oglinzi mari şi o izbiră cu ciomegele. domnilor. înalt şi subţire. curţi nesfîrşite cu grajd ri şi privaţi: în mijlocul curţii celei mai mari. ca somnolenţa car e cuprinde pe bolnavul sleit. cu picioruşe mici în moletiere. braţele prea lun i.

şi eu comand garnizoana asta. iar aici nu mai rămăseseră decît nişte birouri inutile şi generalii prea decoraţi de Hitler. — Ei. se ui ta la el cu ochi de bufniţă. la oraşul cu case scunde. turlele micii şi vechii catedrale.... osos. palid şi tras la fată de nesomn. ne-am curăţat. Vorvo eanu se ridică şi-şi luă mănuşile de pe canapeaua de piele uzată. înalt. cu un batalion şi jumătate 1 Plia ! Ha ! Ce comedie ! Era verde de furie neputincioasă. Dacă nu ne scapă englezii şi americanii. şi o să mă duc şi eu. — Du-te ! Vorbeşte cu oamenii.. acoperite cu tablă. care păreau atît de mahmu de fără vlagă. în biroul alăturat. la puşcamitralieră subţire care stătea ca un ac de fier bucată de pavaj pustiu în faţa porţii.. la laşi.. care avea mondenitatea m ilitară. monşer. Ce mă mai întrebi ce e la ţa it deacolo noaptea : voiau să ne devasteze ţăranii. să-i avertizez de ce se-ntîmplă la ţară.. Se întoarse spre Vorv oreanu : — Ce vrei. . spune-le. în care d aliaţii sovietici nu aveau încredere)..... cu nasul mare. se ridică şi-l salută cordial. Părea nelini t şi îngrijorat...aproape alb lipit pe cap cu briliantină. nu poţi să-mi dai un pluton să-mi păze — Cum ? Eşti surd.. scunde şi ele.. Vorvoreanu făcu încă o vizită ş vorbi altfel. Ipsilanti îi dăd u mîna şi rămase singur.. şi în oraş sînt mii de ţăr de să-ti dau un pluton ? Şi se întoarse iar spre fereastră. ale micilor şi vechilor biserici. măi băiete frontul de răsărit mi-a mîncat cariera.... — Nevastă-mea e la Bucureşti. ce zici.. Se întoarse din fereastră şi spuse : — Au să mi-o plătească ei. Cu marii noştri aliaţi. în iarna lui 1917... cu pielea plină de vinişoare roşii.. Niciodată i văzuse o trupă să facă mutra asta.. cu umerii obrajil or puternici. întrebă : — Va să zică. prea plictisiţi. Vorvoreanu.. monşer ? N-auzi că am un batalion şi jumătate. generalul Turtureanu.. atît de plictisiţi. repartizate la 111 mai multe mari unităţi ce luptau în Cehoslovacia. Şi ei mă pun să coma 110 într-un sat o garnizoană de cîteva sute de derbedei ! N-au încredere în mine. nu ştiu cînd şi ar au să mi-o plătească! Trebuia să comand un corp de armată pe front. monşericule ? Ce părere ai ? Cum e pe la dumnea ta pe la ţară ? Ce face coniţa ? mai adăugă generalul Turtureanu.. monşer 1 Altfel ne-am ars ! Vorvoreanu salută bătînd din pinteni. — Acuma puteam fi ministru de Război. — Nici nu e de mirare. Mormăi : . Generalul Turtureanu. dar vesel. la şeful biroului de operaţiuni al diviziei (divizia era uptă în bucăţi... să se uite desperat la soldaţii din curte care păreau atît de posomoriţi. umbla nervos de colo pînă colo prin birou : s e oprea să se uite pe fereastră la curtea plină de soldaţi plictisiţi care-şi trăgeau singuri pumni în coaste ca să se încălzească. . printr e care se înălţau. uitîndu-se cu teamă la soldaţii din curte. decît acum vreo treizeci de ani.. — Am să mă Juc la Bucureşti c cu cine-oi putea.. murmură el.

O brută — dar numai cu asemenea brute puteai ţine ţăranii în îrîu. monşericule ? Au şi-nceput ? exclamă ăllalt impresionat. şi două pistoale turceşti. cu tunuri anti tanc e dezarmat în faţa ţăranilor ! Spune-mi şi 'dumneata ! — Telescop s-a c. astea-s lucruri mari.. asc ultă-mă pe mine .. nu de ramolismentul lui. robust şi grosolan. şi mi-a spus că n-are trupe. Telescop era grozav acuma douăzeci de a ni. Turtureanu se uita ia el şi se gîndea. îşi scoase monoclul din buzunarul de la piept. nu-s de nasul meu. zise Vor . Ăsta era omul momentului. rost i s'cîrbit Vorvoreanu. îi tremură mîinile. Turtureanu putea fi mîine-poimîi e ministru.. nu numai pentru alţii.. Vorvoreanu de altfel nici nu răspunse la asta. O spusese însă fără să-şi poată împiedica lucirea ochilor.. Ai înţeles ? Turt ureanu dădu din umeri: — Fii serios. nu trebuie să-ţi mai spun. şi anumite personalităţi se gîndesc la dumneata pe un caz de nevoie..—■ Ce vorbeşti. aşa cum generalul Rădescu. — Nu. A văzut că sînt bun la nevoie.. Se plîngea că un batalion şi jumătate e prea puţin ! Un batalion şi jumătate cu mitraliere şi aruncătoare Brandt. zise Turtureanu cu familiaritatea-i brutală.... Şi mi se mai şi plîngea că nu a fost niciodată ministru de Război ! Pă n caraghios ca el. nu ciocoi fricoşi ca domnul Telescop. f i o dată bun şi pentru dumneata. Dar era atît de 113 desperat de ce se-ntîmpla în oraş şi la ţară. Vorbise prea s cu o rostire prea fermă şi limpede ca să fie a unui om intimidat de asemenea idei pre a îndrăzneţe pentru modestia lui.. în pantaloni. prin Turtureanu.. Vodă e tînăr. uscăţi112 vul şi boierosul Ipsilanti.. Telescop nu face decît să aprobe cu o chii închişi ideile dumitale. pe care atîrna harta ţării... încît îşi dăd ra şansă era de-a urma sfatul Elvirei. II minţise ciocoiul ? Sau îi spusese adevărul ? Şi. eram preocupat de grijile mele. Guvernul are nevoie de oameni energici. era în clipa asta preşedinte al .. ori cădea prizonier.. domnule. Vorvoreanu dădu din ri cu amărăciune : — Cum să nu-nceapă ? Păi dacă nu le face nimeni nimic! Am fost adineauri l Telescop. comandant. zise Vorvoreanu. Turtureanu rîse : — Aşa s-a învăţat din cotul Donului.. — Ei.. mă cunoşti destul ca să ştii că nu afirm luc uri deastea decît în cunoştinţă de cauză. ori se curăţa.. cu cremene... în fond. care e şi bătrîn pe deasupra.. portretul regelui şi al reginei-mame Elena. dumneata eşti aici adevăratul. omul regelui. N-ai observat că-i tremură mîinile ? — N-am servat: dă-l în mă-sa.-. — Ascultă. Nu auzise nimic despre Turtureanu şi nu credea în capacitatea acestuia de a face o carieră mai mare decît făcuse pînă atunci. Cu totul altceva decît subţirele. Se uită la Turtureanu. şeful dumitale. şi sub sprînceană şi se uită pe pereţii văruiţi.. vrea să-şi adune împrejur servitori devotaţi ai tron lui. ministru de Război ! Unde-am ajunge ? E laş grecoteiul. dacă asculta atuncea. eşti cunoscut în armată. Acesta era ciolănos. dar l-au mîncat femeile . mai laş d ecît credeam... interesul în glas..

o vreme. Ac ma ai ocazia... chiar Telescop. Uite. ce faci ? — Fac ce trebuie făcut. Eşti cunoscut şi apreciat. cu crahul bursei în toamna lui 1929. şi o să-l facă vicerege al Japoniei.. bineînţeles. A fost şi-n Bucureşti. Ce să-ţi mai spun. Ai auzit de el ? Nu ? Mă mir. au început manifestaţii de şomeri. Afară se auzeau glasuri. îl minţise sau nu minţise ? Vorvoreanu îşi scoase monoclul şi adăugă : — Uite ce e. i-au făcut proces. Ei. Dar eşti încă obscur. ataşat militar la ambasadă. îşi luă şapca şi mantaua şi deschise uşa. şi mi s-a povestit acolo istoria comandantului garnizoanei New Yo-rk. de grev işti etc. să le arătăm ce ştim ! Dar. oricît de mare. Acuma m noi.. Să-l creadă ? Să nu-l creadă ? Vorvorenii aceştia erau boieri mari. Se s chimbase la faţă : — Ţăranii atacă prefectura ! Prefectul era . Generalul ăsta a pus trupa să tragă în ei. i-au făcut mizerii. să nu mă uiţi cînd o să fie nevoie ! — N-ai nici o gri lipa asta devii om mare în ţara Romînească. şi chiar cu cei de la palat. Telefonul zbîrnîi. Daj uite că încă nu te-ai făcut remarcat cu nici un fel de chestie mai serioasă. — Poţ chiar să ai neplăceri.. răspunse nervos Vorvoreanu. monşer. Bărbat frumos. Dar dumneata. brutal şi obraznic cu care vorb ea cu inferiorii. Eram ataşat militar la Washington în 1937. cu moşii mari în Filipine. Interesul dumitale e să faci o carie rălucită. ■— Dar dacă tocmai prin asta dau de dracul ? întrebă Turtureanu. înţelegi ? Dar ai şi la noi cazuri destule. Nu te supăra că ţi-o spun. iar la m anevre avea cai de călărie englezeşti şi serviciu de masă de argint cu blazonul familiei.Consiliului ? Nu putea deosebi însă dacă nu era minciună ciocoiască tot cei spusese acest general sclivisit şi distins. Ei. fără milă. or f dat peste el! Vorvoreanu se ridică şi el în picioare. al Australiei.. Să-ţi spun adevărul care cere o mică corectare la ce ţi-am spus adineauri. Dar anumiţi oameni nu uită că au fost serviţi cu energie cîn au avut nevoie.... Eu îl văd şi preşedinte al StatelorUnite. dar acum e comandant-suprem în Pacific. acuma nu mai merge. care încerca un simţă neplăcut şi ciudat. să-ţi dau un exemplu. nu-mi ai aduc aminte. Ţi-o spun în interesul meu şi al dumitale.. erau rude cu familia L ascari. Ai să vezi. ajungea ministru şi tot ce voia. cu glasul neplăcut.. sau în vizită. orice. a stat în dizgraţie. Uite. . galben : — Ei. ispitit. Cea mai mare manifestaţie 114 era a foştilor combatanţi din 1918. spuse Turtureanu.. că le cunoşti. — Alo ? Cine e ? strigă răstit Turtureanu. care nu şezuse niciodată într-un bordei de front.. Dacă n-ar fi fos t prea prost.. roţi grele huruiau pe pavajul curţii. S-a zaharisit. Cînd a izbucni t criza. Da.-eu! Cum? Ce? Da! Imediat! Aloi Alo! închise receptorul.. Interesul u e ca să scap de devastare şi de împărţirea pămîntului. dumneata abia începi! Turtureanu rămase cu ochii pe ferea stră.. iar aceştia la rîndul lor de-asemenea rude şi prieteni cu cele mai mari nume d in ţară şi cu cele mai mari averi şi situaţii. dar s-a întrerupt firul.

mustăcioşi. pentru ţară". abia văzută. şi me gea totul strună. nu ca ceil lţi. şi se uitau şi ei la el . Se uitau pe lîngă privirea lui. şi i se păru o clipă că ăştia rîd de el. trecea încet prin faţa batalionul 409 şi a unei jumătăţi din batalionul 3 al regimentului 30 infanterie. Cu ochii sticlind în cap. Se uitau in gol.. unii de. cu ochii duşi în fundul capului. Unde ? Ce vedeau ? La ce se gîndeau ? Generalul Turtureanu se uita la nasturii m antalelor. Se opri în faţa comandantului unei companii şi-l întrebă cum îl cheamă : — S domnule general. fără discuţie. trăgea cu 'o mutrele pustii şi posace ale servanţilor de la tunurile antitanc. care în cîteva minute obţinuse de la Ipsilanti mînă liberă. Cu ăştia o să se Cu ăştia n-avea ce vorbi de rege şi cruce : ăstora avea să le promită un singur lucru. îl minţise pe Turtureanu . Dar e se uitau la el. cu fete trase. . Ce e mai spui ? Doar cu ordinul. ăştia se uitau la el. că se ţine la doi paşi după el. la puştile-mitraliere cu oţelul negru aproape de obrazul pămîntiu al puşcaşului mit alior hrănit cu mămăligă şi cearpă la el acasă şi cu ciorbă de fasole la armată. Ordin scurt. de oameni care văzut de multă vreme soarele . şterşi. nu mergea cu ordin scurt şi mîna . Erau bătrîni. şi să ştie că ofiţerul e în spate. Desipre e să le vorbească ? Şi la urma urmei — la ce bun ? N-aveai decît să te uiţi la feţele lor. Oare avea să izbute ască ? Şi să se transforme în realitate ? Cu simţămîntul acela nesigur. cu barbă lungă şi neagră şi tunică soldăţească cu două . Era un bărbat tînăr. în ochii lor . Se înfiora. Se uită la ei umblînd încet prin faţa frontului batalionului.In fond.. totul se întemeia pe o minciună. la batalionul 409. Cei din batalionul 3 erau flăcăi de la ţară. cu obrajii rotunzi şi pă raşi în cap şi cu ochii rotunzi şi miraţi . raşi în ţeastă. nici de rege şi cruce cînd aici era vorba de pămînt şi de moşii. mergînd băţos şi cu piciorul întins. imperios. Voia s vorbească soldaţilor.gălbui. cincizeci de ani. unii înalţi. băieţi care nu ştiau multe şi nu erau nici răi. t se uitau la el. ca la paradă. Se uitau cu o sticlire uşoară. erau ciudaţi. bătrîn rezervist care comanda aceste trupe. am onoarea să mă prezint : locotenent Antonie Ion. Trecea încet prin faţa lor şi încerca să le prindă privirea. Cu ăştia mâjar o să facă treabă. cu mîna pe . Se întoa pe colonelul Dumitriu. osoşi. îl urmă pe Tur ureanu care cobora pe scările reci. uni i cu mustăţi goase . dar îi era frică să vorbească de „bolşevism" cînd ţara Uniunea Sovietică. dar ce să le vorbească ? Ii veneau în minte cuvinte vechi : „bolşevism" „pentru rege şi cruce. şi cu botniţa de piele pe amortizorul de flacără. Era cu un cap mai înalt -decît soldaţii. în picioare lîngă ţevile s ubţiri de oţel kaki întoarse în sus. de frică şi îngrijora visuri urîte sau cînd 115 mergi la munte prin ceaţă. sau prin pădure noaptea. Ordin scurt. Se întreba la fiecare: ăsta ce-a făcut ? Dar nici unul nu spunea nimi c. Cît despre Curtea Marţia x ! Mai văzuseră ei.pe pistol : te împuşcau ei întîi. * Generalul Turtureanu. 116 Trecu mai departe. alţii mărunţi. slabi. ca mocofanul să se gîn dească imediat la Curtea Marţială. Se uitau întraltă parte . nici vărsători de sînge.. de ciment ale cazărmii. la puştile ţinute pe umăr de sute de mîini groase cu unghii negre de unsoarea de armă. Se linişti şi merse mai departe.

o rezervă. Turtureanu. îi dăduse de-abia acum colonelului Dumitriu comanda peste aceste cîteva sute de oameni. linia subţire a baretelor de decoraţii cîştigate în războiul ellalt era vestejită. Ceilalţi era u ucigaşi. Turtureanu îşi aduse aminte cum arăta omul acesta acum douăzeci de . care-l făcea pe Turtureanu să şovăie şi mai m triu nu mai purta monoclu. în h aosul care trebuia de îndată risipit. Ce-o să facă ? Ce-o să răspundă ? 118 Se opri. Bărbosul era legionar. crengile negre şi seci ale copacilor se ciocneau cu un zgomot de oase. care şi-a mai pus o dată uniforma de campanie. ciopîrţit pe front. Colonelul Dumitriu se opri la un pas în fata lui. pe vr emea aceea căpitan comandant al unităţii în care era şi Turtureanu . — Şi de ce-ai fost condamnat la muncă silnică pe viaţă ? Bărbo e uită fix la Turtureanu. compus din ocnaşi pe cale de reabilitare.galoane de tinichea la epolet. pe cînd cellalt. cam încreţite şi lăbăr uniforma era uzată . ajunsese doar colonel în rezervă şi nu comandase niciodată o unitate mai importantă. vînt cu miros de pămînt. stînjenit. „Ce întîmplare !" se gîndea generale! Turtureanu. răspunse bărbosu uitînduse drept în ochii lui. uitîndu-se mereu la oameni. culorile se stinseseră. deschizîndu-şi prin asta sie însuşi porţile un i cariere strălucite . îl jignise adînc pe Dumitriu. a fost condamnat la moarte şi i s-a comutat pedeapsa în muncă silnică pe viaţă. un fel de absenţă. Un ofiţer din cei mulţi. Batalionul acesta 409. falsificatori de bani. cu cîţiva ani mai mare. pe atunci locotenent. cu nişte ochi albaştri decoloraţi. apr oape alb. la gradele mari. Turture anu porni mai departe. se organizaseră vr eo două-trei batalioane şi din ocnaşi. o jumătate de batalion de recruţi. fără să ştie de ce. Bătea vîntul: vîn t proaspăt şi aţîţător dinspre bălţile şi noroaiele Dunării. cu d de ani înainte. Rosti încet: ■— Fără nici o vină reanu se simţi. Ce-o să poată face cu ei ? Şi ce-o să poată face cu ofiţerul care-i com olonelul de rezervă Dumitriu. aducînd o criză cumplită de ofiţeri. Sub cerul rece. cînd nu mai erau trupe destule. pe care-l auzea la un pas îndărătul său ? O dată în viaţă. 117 trecu mai departe. ca în tinereţe . care-şi stricase cariera neexecutînd un ordin neomenos. era aici de cîteva săptămîni. Era prima dată că dădea vreo importantă acestei întîlniri după douăzeci de ani. — Ce făceai în civil ? — Student în teologie. Se-ntoarse şi-l întrebă olonelul Dumitriu : — Ce e cu locotenentul ăsta de vorbii eu cu el ? — A participat la rebeliunea legionară din 1941. si un batalion decimat. Avea o demnitate închisă în sine. schimbarea de alianţe şi războiul din v st. Era cărunt. Un ofiţer ieşit la pensie. I ispreţuia profund pe Dumitriu. cizmele îi erau cam vechi. răspunse colonelul Dumitriu pe un ton uscat. cu faţa trasă şi pleoapele zbîrcite sub ochii albaştri ca oţelul. trecuse peste capul lui Dumitriu şi acuma era general. mai mult decît atît: asi tase şi contribuise la dizgraţia lui Dumitriu. tîlhari la drumul mare. întîmplarea cu armistiţiul. impersonal. vîntul ralul Turtureanu se opri la cîţiva paşi de ultimul om din flancul drept al batalionulu i 409 şi se-ntoarse. Dar acuma îi era teamă de el. pe piept. din cei care nu ajung niciodată . Curînd după 23 august 1944.

Vîntul ăsta era rece. îl văzu în tunica albă. Bătrînul răspunsese sec. bărbat frumos. cu mustaţa tunsă englezeşte ca a regelui 120 Carol al II-lea . domnule general. Dar merita risc at. — . deşteptule !" Cu un zîmbet care-i şedea rău (era un om pre rutal ca să ştie să zîmbească). Să trăieşti.. Era galben. Am ordin să nu las pe eni înăuntru. să execute ordinele. obosit. îmi raportezi executarea ordinului.. Cum o fi arătînd ? — Ascultă.. Turtureanu porni îndărăt cu paşi mari. ca un automat. Spunînd aceste cuvinte. ca o coadă ciudată. generalul Turtureanu îl luă de umăr pe colonelul cel cărunt : ltă. la armele de oţel negru proptite în pămînt cu ţeava spre şosea i întorceau capul şi se uitau înainte... cu paltonul pli n de noroi şi gaica de la spate. se repezi însă la el : — Domnule general ! exclamă el.. . şi se rezemase de un colţ de gard ca să nu cază din picioare. Pe . Un şir de care trecea pe şosea de -a lungul cazărmilor.. ţeapăn. Se-ntoarse în călcîie şi porni spre caza trăgîndu-şi capul între umeri. unde amplasamentele de arme automate şi gropile individuale erau gata săpate. — Ordonaţi.ani . Englezii şi americanii îl susţineau pe rege . Ţăranii se uitau la soldaţi. Soldaţii însă se uit nul prefect. Petrică. ocupaţi piaţa palatului administrativ şi opriţi circulaţia ţăranilor pe stră cinate. cu fălcile însă cam căzute şi cu pungi sub ochi. Acuma era cu capul gol. avea să fie bine. îţi interzic să mai loveşti soldaţii /" eni să rîdă : „Uite unde ai ajuns. aceea înaltă si frumoasă. îi atîrna pe un şold. mergeţi c u trupa în oraş. să trăiţi ! Un sublocotenent gîîîia în poziţie pţi: — Am onoarea să vă raportez. adio comandă de divizie sau de corp de armată. răspundeţi cu foc. nepătată. de cineva dinspre poartă. ruptă. — Domnule general. cu pulpanele mantalei îîlfîind şi bătîndu-i cizmele. Se opri. pe unde-o fi ? Ce-o mai fi cu ea ? Imbătrînise şi ea. Măcar dacă era automat. înneguraţi şi străini. d escurajazdrobit: Domnule general. apoi repetă pe un ton sleit. Dacă dădea greş operaţia. generalul Turtureanu simţi că i se face frig. 119 Nu era nim c de făcut cu el. spre oraş. Oare nevasta ăstuia.. nu se gîndi.. cu siguranţă.. ca urmare a ordinului său. Dacă agitatorii atacă trupa. Acum douăzeci de ani mergea cu „Domnule Turtureanu !" „Ordonaţi don' căpitan " Acuma se schimbaseră lucrurile. adio Mar le Stat-Major şi portofoliul ministerial ! Era chiar risc de puşcărie. — Domnule colon el. .Domnule colonel. Cînd îl văzu P e TurtUr anu. spre poartă. La ţăranii care urmau săpiardă viaţa în cursul acestei zile. Domnul prefect vrea să vă vorbească. suflînd aburi . şi mai al că se întîmpla ceva rău la Bucureşti.. cu monoclul în ochi şi cu ţigarea de foi între degete i glasul tăios şi dispreţuitor : „Domnule Turtureanu. Boii aveau ciucuri de noroi pe burţi şi mergeau încet.

. dau foc.. asta generalului. Ai venit cu m&Ş'ma ? — Am venit pe jos. ce ne facem. uzea nimic. Pofteşte la mine în birou... pe un ton obosit. azidimineaţă.A.. ^u scos muncitorii din fabrici. le înseşi alunecau pe roti de cauciuc. domnule general ? Ce ne facem ? Turtureanu nu răsp iJnse in curtea cazărmii răsunau răcnete de comandă. Elvira Vorvoreanu se afla cu Patricia. În toate oraşele a izbucnit revoluţia ! — Să tragă în ei. Nici .. Se vedeau numai capete de oameni.. e mai rău.. care rămăsese cu ochii după tunurile antitanc ce ieşeau pe poartă.". Nu se ^ se poate puşcăria^" me' sa n-° facă lată.. ascunsă de furnicarul negru care curgea pe bulevard. în Bucureşti. aproape un perete de sticlă. Era o fereastră enormă.. Spune că reforma agrară e inevitabilă.. Nu se poate". s au colorate.. ieşeau pe poartă şi se depărtau Pe Ş°seaua noroioasă. apoi se-ntoa rse către prefect: — Se aranjează.. o să cam tragă ! * în aceeaşi dimineaţă. cînd erau capete de femei cu basmale. la fereastra unui apartament dintr-una din marile clăd iri de pe bulevard.R. Mulţimea se rărea pe alocuri şi atunci strălucea o clipă o bucată de şină de tramvai. vărul lor. negre. Din loc în loc. Capete. Abia am scap 3*— Ţăranii devastează.... ap dispărea îndată. se aranjează Şi acum. . ce ne facem ? Am telefonat l a Bucureşti. Geamul era închis. S-s*aranjat în 1907. director al băncii „Europa S. să audă primele focuri de armă. Apoi începu tropăitul ritmic al bocanc îl°r trupei care ieşea pe poartă şi clănţănitul copiteloJ' căluţilor de la tunuri . unde. urmă domnul Lascari. Maşina nu se mai poate mişca. Domnule general. mult mai rău ca în 1907. care se gîndi fulgerător că în clipa asta cariera lui atîrnă de un fir de păr. Ce zici că e? l Bucureşti ? Manifestaţie ? A cui ? — A comuniştilor.— Pofteşte. la cîteva etaje sub ei. Generalul Turtureanu se surpr inse trăo-înd urechea. Se aşeză într-un liu şi spuse : — Bine că aţi putut veni măcar voi. o li nie roşie se mişca deasupra mulţimii: pancarte. ca nişte puncte rotunde.-. se gîndi' Turt ureanu. la minister... Deodată domnul Lascari se scutură şi se-ntoarse în mijlocul odăii. zeci de mii da cap ete. şi se putea vedea bine. dă-i în mă-sa ! exclamă violent 1 eanu. — Am fost pe la Dim Cozianu.. asfaltul străzii nu se mai vedea. şi totuşi e auzea vuietul înăbuşit al omenirii din stradă. ceva mai uşu at: — Păi. cenuşii. domnule prefect. Mii. oraşul cu acoperişuri de t0^^ Şi coroane negre de copaci desfrunziţi şi turle scu*nc^e de biserici — acolo unde acuma erau' stăpîni cu d escultii. prelungi. .. Prefectu . Cucoanele plecaseră şi ele de la fereast fără un cuvînt. de cîteva ore s-a oprit c irculaţia pe străzi. ucid. steaguri roşii. Privitorii uitaseră de cîtă vreme stau acolo se uită. bărbat elegant şi cărunt. zîmbi slab. şi se uitau pe fereastră. Se afla aici cu ele în vizită la nişte prieteni şi Cezar Lascari. şi mi s-a spus c# şi acolo e manifestaţie mare.. încă nu se auzea. care-şi pot ivea cravata uitîndu-se în jos.

. cîte trei . Soluţia ar fi să o f vern care să nu fie comunist.. şi stema judeţului. cei dinăuntru încinseseră uşile şi. ne păzeşte să nu ne fure cineva ceva ! zise Mitriţă Mitrache cu cea mai mare veselie şi pl ecă mai departe. soldaţii scoaseră cu sila pe oameni aflau acolo. şi. VII Mitriţă Mitra din prefectură pe ia sfîrşitul după-amiezii şi se duse afară din oraş pînă-ntr-o pădurice und el ceva într-un ascunziş..regele. care bătu un sfert şi cîntă o melodie graţ să şi naivă. In schimb.. prefectura mare şi albă cu fron123 tonul de stuc cu dîre de murdărie de la porumbei. altele spre străzile ce duceau din piaţă în oraş. Pe străzi mai întîlnise cîrduri de ţărani . din sat de la Vădastrele. se ivi în piaţa prefecturii. Şi acuma. spuse Lascari. mormăiau uneori între ei cîte doi. sub cerul cenuş u armele automate şi tunurile care abia se vedeau. dar nu se întîmpla nimic. Elvira întrebă : — Crez i că guvernul o să cadă ? — Deocamdată se cramponează de putere. strîmbă. ele vardiştilor şi jandarmilor. care-l aştepta pe M iţă Mitrache. So i în haine kaki şi prefectura mută stăteau faţă în faţă. Cînd încetă. rămîne liniştită. veniţi la prefectură ! — Păi cu armata ce faci. un ţăran cu cojoc şi căciulă neagră . pe care-l au tunurile antitanc. Dar nu se şti cît o să poată rezista. se s imţea că are să se întîmple ceva. nu le era frică .. şi literele de aur înnegrit: Palatu administrativa. bă ? — Am nişte cîrnaţi. cu acel aer de lăcomie. Feres trele sparte la parter. — N-ai nişte cîrnaţi şi pentru noi ? — r care aveţi. Tunurile s işte saci de nisip. aşezat între labele leului din dreapta peronului. Se vedeau chipuri la ferestrele de sus . îndreptate spre prefectură. de gît întins cu o gur cată la capăt. cu ţevile întinse înainte. desfăcut. să vedem dacă provincia . cutie sculptată şi aurită. Avea un pistol-mitralieră. în perete era agăţat frumos ceasornic vechi. nu vorbeau ... soldaţii aşezaţi pe cutii de cartuşe. un ochi foarte pătrunzător ar fi desluşit chiar şi în lucarnele acoperişului ţevi de arme şi feţe cu privirea cercetătoare. scoasă din ţîţîni . nici şefii de partide nu mai îndrăznesc să se opună 122 făţiş. răspunse Mitriţă Mitrache. pe pături . nu cîrnaţi. văzu ceea ce văzuse şi la plecare : mitralierele cu ţev unele spre prefectură. Cum ajunse în piaţă. se pregătiseră să se împotrivească. bre ? — Armata stă şi se uită l . Cum intraseră în piaţă. Elvira Vorvoreanu repetă maşinal : — Provincia. era Minică. Se vedea bine că are alt istă. Unul. într e-ai în traistă. un guvern cu care să se poată discuta. şi cutiile de cartu lîngă ele. soldaţii nu făceau nimic . Dincolo. rîdeau.. uşa mare. dar în prefectură nu încercaseră să intre . joase şi subţiri în înserare. ia căderea serii. Apoi. Dar nu se întîmpla nimic. ofiţerii care stăteau de vorbă c rei..

măi ? întrebă zîmbind rec l. care stătea drep t. Dar unul din soldaţi îi împinse uşor cu baioneta din e. — Stai. Mitriţă. pentru soldaţi. începuseră să tacă. şi trecu pe lîn inelele şi grupurile de la mitraliere. să încerce să se apere cu foc şi să se dea după colţul prefecturii. dar erau uraţi de oraş. cu puterea lor de foc. încît pe Mitriţă Mitrache îl trecură fiori. deşi tunica era din postav grosolan. l-ar fi ţintit privirea şi glasul. De departe. că trag! — Mă ţărane ! Stai dracului. Mitriţă Mitrache se opri. ce-ai tu în traistă.. că te împuşc ! strigă un al las. Avea un zîmbet atît de străin şi de crud. şi-atîta tot. în traistă ? repetă bărbosul. ude de c erneală. . simţind în spate oraşul pli răzile împrejmuitoare în carese vindea un ziar muncitoresc de două pagini mici. —Ce-ai. fără să-şi ia ochii de la Mitriţă Mitrache.. să se uite ciudat la ofiţeri. Dar locotenentul cel bărbos începu să rîdă şi-şi sc stolul din toc. Şi soldaţii. Acesta îngăimă : — Ce vreţi locotenent ? Şi se dădu un pas îndărăt. era ceva în glasul şi-n privirea bărbosului care lar fi înfiorat şi dacă nu p el. dar de ce n-o întrebuinţau ? De data asta nu mai era ca în ianuarie 1941. cînd el.apoi trecea un ofiţer prin faţa lor. Ce să mai răspundă ? — De ce nu vorbeşti. mă ? Eşti mut ? Şi bărbosul. cu cizmele vechi şi stîlcite.. Deodată un glas gros strigă : — Stai ! Mitriţă Mitrac he simţi că-l trece un fior rece: avea 124 pistolul-mitralieră în traistă — şi nici măcar nu montat şi încărcat. Mitriţă Mitrache se întreba : „Ce-or fi ăştia ? Ce-or fi venit cu popa reghi tului ? Să ne prohodească. cîteva îmbrînceli. 12 entul Antohie aştepta clipa asta de cîteva ceasuri. figura obosită şi severă. puteau să măture orice. urmaţi de un gradat cu barbă lungă neagr eriat şi mînios. cu armele trupei descărcate. Mi unse. Ofiţerii." — Măi. care avea pe ume ade de locotenent. mama lor. Stăte acolo şi nu făcea nimic. Mers : făcea pe surdul. „De ce nu l-am montat? De ce nu l-am montat?" se gîndea desperat Mit riţă Mitrache simţindu-şi pistolul desfăcut cum îi atîrnă în traistă pe umăr. Nu ş frică sau nu . un glas subţire şi prelung ţipă : •— Băă ! Daţi-i dr că daţi de dracul! Era glasul lui Minică. Mitriţă Mitrache se făcu că nu vede nimic împrejur. se apropiară cu baioneta la armă. începu să-şi desfa că tocul pistolului. In silă. nervoşi. Şi atunci ? Sigur. Colonelul le interzisese să facă alt ceva decît să ocupe amplasamentele. de pe treptele primăriei. şi tăceau. mă. Doi soldaţi mustăcioşi şi sprîncenaţi şi slabi. lîngă tunurile antitanc. rîdeau. nefolositor. cu mîinile la spate. fumau şi trăgeau m cu coada ochiului spre un colonel cărunt. Ochii lui oţelii erau nestrămutaţi. înconjuraseră prefectura. părea un om care nu ştie ce e oboseala sau plictiseala. careudaţi lui Mitriţă.. neclintită . Nu se întîmplase nimic : cîteva înghionteli.

Antohie tresări şi se î toarse în călcîie. bruta de Turture anu. Se făcea noapte. Şi acum. unul ţipa. Nu. Ăştia umb pre cota 304 şi strigau „ura !". „vieţaşi". Pricepuse. cei doi sold aţi se uitau la Mitriţă Mitrache. Colonelul cel bătrîn se uită la el. Nici n-ai ce să-mi faci. drept şi ţeapăn. unde-l aştepta Minică. şi mergea de-a lungul dealului. Ridicase pistolul spre Mitriţă Mitrache. Cazarmă. l cu dîre de pămînt ca nişte muşuroaie prelungi de cîrtiţe : de-acolo venea foc. de-a berbeleacul. să tragă. Ţăranul ăsta avea o armă în traistă : traista era scurtă şi ieşea din ea un capăt de ţeava neagră cu cătare circulară. Erau . domnule colonel ! Am onoarea să vă raportez : ţăranul ăsta are armament în traistă. Luaseră cota 304 degeaba.. condamnaţi pentru tîlhărie şi omor la d are. Dac-o are în traistă. îl dispreţuia prea mult. îi dăduse a înţelege că trebuie e un incident.. că d oar erea ofiţer ? Şi pe la oraş sînt oameni suciţi". Nici nu trebuia să se întîmple. repetînd mecanic : „După mine .. copii ! După mine. nu în sus. şi cădeau. la cei doi soldaţi. poate c-a şi tras asupra trupei la somaţiile santinelelor. decorat. îşi aducea aminte: cota 304. student în teologie. Era pensionar. ca şi cum ar fi vrut să descopere ceva pe faţa lui . care nu şovăise atunci săi masacreze pe ţăranii bulgari. „Cum ciracului să fie bun la suflet. lîngă. Pe urmă. p a avut-o şi în mînă. înţele eră ce avea să urmeze. se baricadase într-o clădire în care se trăsese cu tunul. canalia. Şi acum? „Băieţii". Stătu singur. într-o dimin primăvară a anului 1917. cu mîinile pe faţă. Muri seră degeaba. domnule locotenent ? întrebă un glas rece şi sever. roata de cauciuc a tunului din dreapta. se gîndea Mitriţă Mitrache pe cînd urca cu inima bătînd. Colonelul Dumitriu porni îndărăt. 127 îl chema seră să-şi mai tragă o dată cizmele în picioare — dar de ce ? Pentru asta ? „Nu. Bătrînul se uita mereu la Antohie. Pe urmă. — Ce e aici. pe sub cozorocul împodobit cu frunzişoare de lauri din tinichea aurită. copii ! Hai. urca pieptiş. la cei doi soldaţ răiţi. era în legitimă apărare şi în îndeplinirea semnului. Văzu ţărani care ieşeau din clădirea prefecturii şi porneau spre oraş. serviciu.. Du-te. Cariera nam cum să mi-o mai distrug : şi-aşa sînt la sfîrşit.. avansat. „copiii" erau acolo în prefectură. domnule Turt anu. pe brînci. şi Mitriţă Mitrache plecă în goană u-se dacă bătrînul era prost sau om bun la suflet. băieţi !" îşi auzea glasul subţire. l cotenent de rezervă Antohie. slab. cît poate striga un om care aleargă la deal. sădea cartofi şi-şi vedea de vie. la Mitriţă Mitrache.. Lestat.. Are o raistă în spate.. cu mîinile la spat e. n cuvînt către Antohie. 126 la Mitriţă Mitrache. şi deci el. a cărei poleială îşi pierduse de mult strălucirea. O viaţă pierdută. Turtureanu. Trecuse ziua fără să se întîinple nimic. Numai că trebuia început într-un fel. nimic. zise el tot atît de sever. Acuma tunurile le ave a el. in trucţie. — N-are arme. sublocotenent. şi-i vedea pe „b cum urcau greu. Urmă o tăcere. care era alb la faţă . Ochii suri erau de neînţeles.. băiete. spart. avusese pov estea cu ţăranii bulgari pe care refuzase să-i împuşte. pe spate. erau ucigaşi vechi. iar el. scările peronului.Antohie..

văzu o maşină oprindu-se în piaţă şi un grup de mogîldeţe cenuşii v e el..să păzească unul din trotuare. domnule general ! Se-ntoa rse în călcîie şi plecă în întuneric. căci. de satisfacţie. şi care urmau să-şi piardă viaţa a doua zi dimineaţa prin glonţ. încep rece şi ţeapăn colonelul Dumitriu şişi dădu raportul ca la regulament. şi pe care generalul Turtureanu îi desemna în mintea sa prin noţiunea abstr actă de „ţărani". monşer. schijă de obuz de presiune.. dar se consolă amintindu-şi de cariera pierdută a ce luilalt. aşa că n-ai nici o grijă. sau stînd la poveşti cu gl as scăzut. de bătrîneţea tristă şi dezamăgită. coane Petrică. toată noaptea. îumînd o ţigară de i. — Hai.. domnule general. ceva ? — Nimic. Piaţa era în beznă. Pe la sfîrşitul nopţii. căci se tăiase legătura cu uzina electrică şi cu foanele. hamalul . înghesuiţi birourile prefecturii. Totul a decurs fără inc e. rosti: — Ei. ce patimi sau suferinţe iau adus aici şi-i mînă după arme. prin faţa prefecturii. O matahală se apropie de colonelul Dumitriu şi glasul lui Turtureanu. răniţi. cum îi cheamă. adormiţi pe mese şi pe scaune şi pe jos. lasă." se gîndea el. fraţii Saizu şi alţii : porneau să-şi aducă armele lăsate ascunzători.. Şi astfel. cu vărsare de sînge . trebuia at acată în zori. — Aşa. — Pot să stau aici foarte. Trand afir. ca să nu lumineze prefectura. în care era beznă. Dar ghici ce făceau. lasă asta. Godea şi încă vreo cîteva sute. curentul şi iaţă. lul Dumitriu pocni din pinteni. care se plimba încet. Oamenii la care generalul Turtureanu se gîndea clipa aceea. prefect ad-interim al judeţului. Predă comanda ajutorului dumita le. nu-i strînsese mîna. Foarte bine. veseli.. Nu mai e de vîrsta dumitale să pier zi nopţile. bine. trebuiseră să taie. ci calea liberă : — Stai ! Treci pe part ea ailaltă ! — Stai! Pe dincolo ! Iar ei. Turtureanu înjură veninos printre i am cum să-l ating." pe-un ton de nemulţum ire iritată. noroc. Du-te 128 şi te odihneşte. o să stau şi eu aici. coane Petrică ! Ce mai e pe aici ? — Să trăiţi. cu mîna la chipiu : — Să trăiţi.. rosti generalul Turtureanu. iar cellalt să fie lăsat re folosinţa cetăţenilor". Minică.. şi-şi veni în fire.. le trebuia dat un exemplu ţăranilor — şi trebuia să se a toată ţara că încercarea de aici dăduse greş. răsunător şi brut l. Vasile Cotulbea. Eîtimie. Şi-i întinse mîna. colonelul Dumitriu. rîzînd de prostia militarilor. Colonelul Dumitriu nu ştia cine sînt. şi se uită atent şi concentrat la clădirea prefecturii . C ai e cu ţopîrlanii ? N-aţi avut nimic. şi se duse să dea ordine că „spre a ev iocniri sîngeroase. — Nu. Mifriţă Mitrache. cînd flăcăii sentorceau pe furiş la pref răcnetele santinelelor le arătau nu calea închisă. îl goni din e batonul rezervist. pe cînd la ferestre făceau de pază cei mai tineri din . cazangiul. trupa să ocupe şi. morţi. Foarte bine.Costandin.. Godea.. se stre curau spre clădirea albă. Noapte bună.. erau Ion al lui Lepădat..

mi-i drag de ea şi-aş vrea să fie curată ca o floare. Ifrime. Avrame. unde auzea sf orăituri şi oftaturi.. şi-o să muncim toţi ce ne dă acuma. Mi le vinzi ? — Păi cum să ţi le vînd ? întrebă uimit Ifrim. ca de de te. Le-aş vinde. căci i se părea că-i fură pe Eftimie dacă-i i ii. mormăia el.. — Le-aş vi nde. să mă chinuiesc aşa ? gemu Godea. dumnezeu! lui de. grenade. îmi munceşti. si-mi vine să mor.. îl mîncau păduchii. — Bine. rînjea Ifrim. Eftimie vorbea cu un om din sat. de căciulă. Tu. care-i era cam rudă : — Zi. spunea Eftimie.. unul Ifrim. parcă-i văd pe ea şi pe Eftimie înaintea ochilor. cu o barbă ca un arici. Godea stătea pe bur rodea un pai. zise liniştitor Costa ndin. o să t oi ? Tu banii îi iei şi faci cu ei ce-oi vrea.. şopti Avram.. iar Ion Lepădat. îi tremurau mîinile. cu Trandafir după el. Ai ? Mi le vinzi ? Vindemi-le. parcă ei nu de tine i-i drag ? Nici nu mai şt ie de Eftimie. Cum sa ţ le vînd? Nici nu le am ! Ce. îşi urmar cţia prin clădire. Dar de asta nu ştiu cum o să s Nu pot fără muierea asta . Vine un po gon. nu pot. — Ce e ? Ce facem ? — Stăm. Nu ne mişcăm de-aici nici morţi. — Taci.. omul. Dar ea de ce a răbdat ? De ce nu s-a dus să se dea în Vedea cu o piatră de gît ? Cum l-a răbdat pe ă a să se atingă de ea ? Uite. scărpinîndu-se.. Lasă tu asta. scărpinîndu-se. pipernicit. ispitit şi totuşi stînjenit. .. Uite. Era Avram Saizu. Eftimie e ra tras la faţă. şi glasuri înăbuşite . Era mic. 129 — Nelă. Costandin îl auzi cum scrîşneşte din dinţi. Uite. înarmaţi cu tot ce se putuse aduna : arme aduse de pe front. eşti nebun. pistoale şi carabine ale vardiştilor. cum nearce în sat. Dar cu un pogon — dacă vrei ţi-l cump de pe-acuma. de mi-ar lua-o cineva. în întuneric. ce faci tu cu un pogon ? Să zicem că se-mparte moşia boierului. măi. Costandine. A spurcat-o. şi ea-i purcată.. -Dacă nu. îţi dau scris hîrtie la mină. să-ţi vînd ce n-am ? — Lasă tu asta. de om care are frigu ri: — Măi. încordat. şi se scărpina grozav . tu-mi pogoane. Dar nici cu ea nu pot. Tovarăşii de la Bucureşti ştiu. ne-om socoti noi. ce. Ce-a fost nu mai e. . asa o scîrbă mă apucă. Au măritat-o cu sila. îl trase de pulpana scurtei de postav: — Măi Nelă.ei. Îi şoptea lui Costandin.. şi dacă ne răzbesc ăi de-afară. într-alt colţ. Ce vină are ea ? — Da' ce vină am eu. Şi se-ntoarse pe partea cealaltă. şi se lăsă iar jos. undeva un fluier ciobănesc cînta stins. auzi ? faci ce vrei. Ştiu că n-are vină. Ce.. Cînd se apropie. ăl mult două. Cineva îl chema.. o să fac copii. Iţi trece. Dacă se face împărţirea.. Ion Lepădat umbla prin sălile înalte şi întunecoase. prea mă chinui. cu o suflare fierbinte. întins pe jos. Nu se poate : răzb i. că-ţi plătesc preţul a două pogoane... mi-aş face seama . şopti epădat.

căci ea. Ai să vezi tu ! — Ba tu ai să vezi ! — 'Ba ai sa vezi tu.. erau femei cu broboade. cuconiţe.. babe ce se pierduseră de copiii lor care le duceau la spit al la oraş. auzi ce nebunie i-a intra cap !" Deodată simţi că-i priveşte cineva : doi ochi sclipeau în întuneric. Mitriţă Mi era de pază la o fereastră. într-un vagon de v ite plin de 132 oameni-cu geamantane. spunîndu-i şi ce anume obiect ruşinos va vedea Mitriţă Mi: trache. Era Eftimie. car e se ridicase într-un cot. bă ! Se auzea tropot greu. Tu ai sărit la ăla.. însăşi nu e put. şi buzna la uşile vagoanelor. înfăşat. Un flăcău a intrat cu greu. cald. s-afăcut! * Povestea aceasta nu are sfîrşit.. Tu crezi că toate min astea sînt adevărate.. bă ! zicea Minică.' ţevi de arme ieşeau pe ferestre. copite de cai. Numai o întîmplare a urmat. se culcă la loc. urcat de lţi doi care-l împingeau de la şezut. care se întrezărea alburie în beznă. pe Trandafir şi pe cei lalţi cîţiva muncitori care erau cu ei. Mitriţă Mitrache se repezi să-l anunţe pe Nelă. Intîmplarea s'-a petrecut într-o noapte. mi se pare) s-a oprit şi s-a auzit afară zarva ţăranilor. că rost! îngînă Minică. fr înseamnă că la Bucureşti. Era slab. unde amplasamentele soldaţilor erau n e pete întunecate. bărbaţi asudaţi. — Hai sictir.. că eşti nerod. cel ce scrie această cron ică. şi ai zbierat de-a venit . Dar acesta îi spuse s acă şi-i arătă mişcarea din piaţă : — Ne atacă.. în vagonul unde mă aflam eu. măi Minică ! 131 — Hai sictir. gălăgie mare. şi el. „Sărmanul Gudică. al altor poveşti. Ion Lepădat le spuse flăcăilor : ■— Ei. cu glasul schimbat: — Se cară! Ion Lepădat ieşi cu Mitriţă şi Godea şi încă vreo doi cu automate care-l păzeau . cu ochii la piaţa g oală din faţa lor. că altfel mă-mpuşca . Peste cîteva clipe. plin de praf. ţinîndu-l de mînă pe Minică. Vorbea. într-o şoaptă mulţumită. tu eşti al dracului. — Mă. mă ce om al dracului eşti tu. glasuri. stînjenit şi batjocoritor. o să se cunune cu fata lui U ică.. la lumina unui felinar de . vîntul era uscat şi plin de praf şi fierbinte. muierile care-şi strigau în gura mare soţii. era vară.'tocmai ca să se vadă că de-abia începea ceva. soldaţi. şi un om se aplecă peste lcon. mă Minică. iar feşile. Dar Mitriţă Mitrache nici nu-l asculta şi-i s cum o să se împartă pămîntul şi o să aibă toţi. Vorbea. ave raţul cît un copil mic. Deodată omul acela zise tare. La altă (la Salcia. necăjit. pînă ajunse jos. încercînd să pătrundă cu vederea prin bezna care începea să se tulbure cu cenuşiul leşi al zorilor. piaţa era g ii de nisip care apărau tunurile rămăseseră acolo. cu dîre întunecate pe haine şi cu braţul legat gros în făşi. Cînd văzu că şi Costandin îl priveşte. zise aţîţă ică. saci şi lăzi. altfel cine ştie ce păţeam. clădirea prefecturii era plină d e un freamăt de glasuri înăbuşite. cu automatul culcat pe pervaz. care trebuie adăugată aici. o să fie naş şi. Mitriţă.Puse mîna pe umărul lui Godea şi oftă. huruit în soane.

adî tainică. poveşti. unul Minică.. Afară era un frig uscat. În salonul cu două piane la care cîntase nimeni. s pătos. o braznic de costisitoare pentru femeile modeste care abia ieşiseră din mizeria războiul ui. în seara aceasta stăteau douăsprezece persoane. act riţele amante . în partea altuia. ca un cîine şi muşca. era a unui om care ştie multe. tace asupra mult or lucruri ştiute numai de el. a căror privire întunecată.A. înaltă şi voinică. toate i-au mers în piept. la asta nu m-aş fi aşteptat din partea lui!" Sau : „Evident. cu ţăruşi. Şi au venit toţi. şi plîngea. Ii părea rău. cu gulerul cămăşii veşnic alb. Unii speste ce nu era al lor. cînd a priceput ăla. negre. da' lui Minică. directorul băncii „Europa S. care-i erea prieten. blondă. Ce. aplicele de cristal de Murano lumin au moale pereţii de calcio-vecchio ca aproape ai tuturor caselor din cartierul ace la nou.gaz pe care-l avea cineva în vagon. Eu am sărit să-i despart. şi-şi muş a vrut să se omoare. cu locuinţe de oameni bogaţi sau recent îmbogăţiţi. a intrat cu plugul în joacă. nebunesc de îndrăzneţe. numai să-i facă necaz. N-am văzut om să-?i muşte mîinile .. şi ăla a tras cu automatul în el. Pe urmă. dar asta era moda atotputernică pe care n-o lansau ele.. iar în cîteva maşini trase la 137 trotuar şoferii dormeau. pe care nu le află lumea decît după ani de zi e. ajungea să-l vezi ca să-ţi da i seama că e în stare de orice". purta una din p rimele rochii lungi din Bucureştii anului 1945 . înăuntru. fuseseră lansate în apusul Europei. în sfîrşit privirea unui om în stare de fapte surprinzătoare. şi-l strîngea în braţe. veselă şi liniştită ca o fiinţă care n-a avut nic i şi n-a suferit niciodată (firele albe din păr erau numai ale vîrstei). că el glumise."... — Păi de ce ? Ce-a avut cu dumneata ? — S-a împărţit moşia boierului. S-au cer tat. se vedeau pătrunse de sînge. cerul strălucea plin de stele . su b sprîncene groase. cu pluguri. Al exandra Lascari.R. erea de glumă pămîntul nu e de glumă. al dracului. săracul Mitriţă Mitrache. a unui om care are secrete. să-mi puie mîna-n ghips. pielea feţei. şi mă duc la spital.. a căzut pe jos peste el. cu căruţe. Avea păr sur la tîmple. priete ul lui. de combinaţii tainice. Se ridicaseră de la masă. după împărţeală. în casa cestuia din parcul Bonaparte. era a omului suferind de ficat. ci cucoanele mari. istorii ciudate. care moştenise mohoreala saturniană a străbunicului său. nişte ochi duşi în fundul capului. îmbrăcat veşnic în flanel englezesc cenuşiu. atunci cînd au devenit amintiri. gălbuie.. unul. prea erea nebun. 133 PARTEA A DOUĂZECI şi una Isabela şi Sfîrşitul carierei lui Dimit Cozianu I Dimitrie Cozianu era în 1945 un bărbat de patruzeci şi patru de ani..' avea. domnul Dimitrie Cozianu era în vizită la văru-său. în seara zilei de 23 februarie 1945. l-au ţinut oamenii. săracul. Omul ac esta elegant şi sumbru. îndărătul perdelelor t (erau perdele mari şi grele de catifea gălbuie).. Mi-a rupt osul. şi atunci se spune : „Uite . neprihănit . — Ce-i cu dumneata ? Un de-ai fost rănit ? Cum ? De ce ? — O rafală de automat a tras unu-n mine.. înalt. Da' şi ăla. Cezar Lascari. şi mi-a trecut rafaia prin braţ. Uite aşa.

de cărbune. cu cearcăne adînci şi obrajii supţi. c aine sobre şi fără exagerată eleganţă. şi vinişoare roşii în obraji şi în nas . care îşi vopsise părul. cărunt. avea nişte ochi mici. Băr bat agreabil şi amabil. creierul Ministerului de Externe şi unul din cei mai importanţi oameni politici — mai important decît se bănuia. care aduceau de la sine eliberarea şi dezlănţuirea forţelor populare şi revoluţionare din ţ ră. într-un negru exagerat. reci. fiindcă i le croise Ffreuch la Londra cu zece ani înainte şi domnul Haralamb nu vo ia să-şi tacă la Bucureşti. Mai era acolo vară-sa Elvira Vorvoreanu. ce-şi lunecau luminile de culoarea zemii de cucută. Io nel Haralamb (Ion Paul) era 138 un bărbat subţire. şi asculta fără să spuie nimic. bărbat solid. cu fălci pute rnice. febrile. care spuneau multe despre el în ciuda lipsei lor de expresie. cu faţa îngustă şi colţuroasă. era galbenă.de oameni bogaţi şi bogătaşele neurastenice din toate colţurile pămîntului. nu luase nici o „partidă" bună. de bastru decolorat. fiindcă. de la un fotoliu pî la maşină şi de la maşină pînă la alt fotoliu). f iindcă n-ayea nici nume boieresc. dar nu mai mult. masiv. avea un cap de mort. Era un om care nu făcuse niciodată nimic. palizi. El vira Vorvoreanu le spunea lui Dimitrie Cozianu. pe Alexandra Lascari. Peste capul boierilor uşuratici şi superficiali de care era p lin ministerul. trei. era prietenul casei. Şedea pe o apea. dar foarte repede. şi ştia şi el asta — condusese d n umbră nenumărate acţiuni şi tratative 139 secrete şi continua şi în clipa asta. lăsîndu-l singur moşten după care domnul Haralamb trăise zece-cincisprezece ani ocupîndu-se numai de femei. De aceea soţia lu ezar Lascari purta o rochie. cu sfîrşit fatal şi de neamînat putea să mai trăiască doi. care murise la timp. cu părul rar şi cu ochelari cu rame groase ne sese obscur Funcţionar în Ministerul de Externe şi risca să moară necunoscut şi neavansat. Cu totul altfel era f ratele său. cînd regele încerca să-şi salveze tronul. fiindcă era şchiop dintr-o paralizie infantilă. nici relaţii în lumea mare. între două cucoane. totdeauna proaspăt ras. Jack Varlam era un distins avocat bucureştean şi proprietar al unei sau unor fabrici textile. împodobit a urechi cu două mari smaragde. pieptos. de deml-soiree pînă aproape de glezne şi tocuri înalte de o şchioapă la sandalele făcute din cîteva cureluşe înguste din piele de rechin. acest infirm ce suferea de o boală fără leac. Jean-Pierre Haralamb. străpungători. patru ani. cînd toată lumea politică se zbătea să facă armisti cu puterile anglo-saxone şi să scape de înaintarea uriaşă a frontului armatelor sovietice . tot atît de fără avere ca şi Ionel. cu bastoanele lîngă el( umbla în două bastoane. gros. lui Jack Varlam şi fraţilor Haralamb ce veşti mai avea de la ţară. cest om uscăţiv. Dar dintr-o dată în cele cîtev a luni de tratative secrete. ca totdeauna. cînd Mihai Antonescu încerca să-şi salveze capul. cu obrajii lucioşi. zis şi Haralamb schilodul. elegant. la concerte sau la cumpărături. tînăr fără ave o cucoană mai în vîrstă ca el şi foarte bogată. De un an de z in ce în ce mai des invitat într-o lume care-l ignorase pînă atunci sau îl tolerase ca fii nd fratele inteligent şi foarte citit . cu hainele cam uza te. bea whisky cu Cezar Lascari şi o întovărăşea la teatru. care. în acele cîteva luni Jean-Pierre Haralamb devenise pe nesimţite.

vous autres ? l îi întrebă ea cu brutalitate pe Cozianu şi pe JeanPierre Har alamb. şi să auzi mereu cum se izbes c gondolele de peron.. De ce nu se iau măsuri ? Qu'est-ce que v ous foutez. şi văd şi acum.. Era gras. iar cellalt diplomat. — manifestanţii vor ataca clădirile publice. prieten cu fraţii Haralamb şi văr cu Cezar şi cu Cozi nu.. — Eu aş sta toată viaţa la Veneţia.. Un domn cu mustaţă roşcovană se aşezase la silit de trei cucoane. Ce e cu manifestaţia de mîine dimineaţă ? — E adevărat că o să se tragă ? înt Romano cu interes şi cu nervozitate. ochii tulburi şi şezutul proeminent. — Spuneţi voi ce e de făcut. visătoare. căci lui i se adresau întrebările. Sînt şarmanţi.. la 1907.. Ce căutăm aici? Spuneţi şi voi: ce căutăm? Erau mai cuminţi părinţii noştri că stăteau toată . ajunsese acuma un adolescent bătrîn. îmbătrînire a expresiei lui. pe care-l doare ceva nelămurit. isn’t it? Rather. dar numai un ochi atent şi pătrunzător ar fi putut observa subita întunecare. Să te trezeşti dimi şi să-ţi joace pe tavan reflexul soarelui în apa canalului. Am văzut cu ochii mei ce s-a petrecut şi atunci. şi să nu faci nimic. Domnul înălţă capul spre cucoanele dimprejur şi l vorbind pe nas şi cu accent din Middle west: — tis hot. E imposibil e trăit aşa! La cincizeci de ani o dată se dă totul peste cap. care deveni aceea a unui om suferind. răscoală. Ce să mai vorbim? Aş pleca.. cu obraji i bucălaţi. — E şarmant. Şerban Romano. care izbeau cu nesimţire claviatura sonorului şi delicatului „Stein<notă> Ce faceţi voi ăştilalţi ? </notă> 140 way!. ministerele. Dintr-o' dată se schimbase. deşi funcţionari ai statului. dădu din umeri : . rotund... îi simţeau puterea şi-l tratau ca a tare ei. mîrîi întunecat Cozianu. Acuma. De aceea ridicară din umeri amîndoi. Asta-i ţară? La patruzeci şi o t. să visezi. Şerban Romano rîse încîntat. spunea Elvira Vorvoreanu... iar la buzunarul smokingului o batistă violetă) şi umbletul cam di n şolduri. 1 . — Fleacuri ! z ise dur Elvira. ca o amintire ruşin oasă şi dureroasă. — E mai rău ca în 1907. pentru totdeauna. hey?1 Şi urmă să z drobească pianul. oamenii care aveau nevoie să-şi încălzească la soarele puterii sîngele subţire şi re fiinţa uşor pieritoare. hainele prea elegante (purta cipici de şa rpe şi ciorapi violeţi. Acum e mai rău. să stai. uşuratic. la 1945.al simpaticului şi mondenului Ionel Haralamb. o să se tragă. n-aveau nici un amestec: unul era economi st.. De la pian se auziră rîse te şi grupul se întoarse dintr-o dată într-acolo. erau ale altui om decît fusese el cu douăze i de ani înainte : pe vremuri un bărbat tînăr şi serios. palatul. În curînd izbucni o gălăgie ritmică de sub mîinile lui. revoluţie. care. Dimitrie Cozianu. exclamă Elvira. să stai. Ca nişte copii sun imbecili. se apropie şi el s-o asculte pe Elvira Vorvoreanu. cu paşi mici şi frecîndu-şi genunchii. zise Alexandra Lascari..

— Am văzut pe stradă nişte canadieni splendizi. iar moralmente se schimbase tot aşa de mult. întrebă vesel şi pisălog : — E ? E ? Cemîine dimineaţă ? E ? E ? — Rassurez-vous. neplăcut (era un om care nu ştia să rîdă). Da. frecîndu-şi mîinile albe şi pistruiate. că altfel rişti să-l pierzi mîine. o să se tragă în plin. •— Nu e nevoie să fii discret. se ridică şi se depărta. re se micşorase. Ruşii le-ar spune: „Ce căutaţi aici ? Du e front !" Un bătrînel foarte elegant.. nu-i aşa ? </notă> 141 tragă.-doamnă. Trebuie intimida tă mîrlănimea. Umbla din grup în grup. şi-i spuse lui Varlam : — i de-i încuie pantalonii băiatului dumitale. ne trezim că se îritîmplă ca în provincie. Aşa că vă recomand să nu ieşiţi mîine pe stradă şi. nu pe Calea Victoriei. mai ales. Perfect! perfect ! O să pocnească ! Sîntem salvaţi ! </notă> 142 hidee reverul hainei.. Altfel. cu picioare mici în cipici de lac.tare". ■ Era prinţul Bubi Ipsilanti. — Am uitat cine mi-a spus. zise Şerban Romano zîmbin or. — De unde ştii ? bă Cozianu. urmărit de croncănitul rîsului lui Haralamb. prince. Haralamb rîse ruginit.Jean-Pierre Haralamb rîse sec. se albise de tot din vremea cînd era tartorul „Jockey Cl ubului".. zîmbi cellalt. mormăi Cozianu trăgînd cu ochiul la domnul c mustaţa roşcovană. o să se <notă> 1 E . ridicolă şi pisăloagă. imbecilii ăştia. prinţe. Cozianu rămase s ingur pe canapea lingă Jean-Pierre Haralamb. frecîndu-şi mîin ta să dea cu sîc şi chicotind mereu : — Ca va peter! Nous sommes sauves! Grupul din juru l lui Jean-Pierre Haralamb se rfsipi : sosise ca să ia cafeaua trimisul extraordin ar al unei mari puteri din Apus. E un lucru hotărît. — Deite o divizie de paraşutişti. Varlam bîig i un răspuns încurcat. — Cum să trimită ? întrebă Jean-Pierre Haralamb. chiar dacă comuniştii nu atacă nimic. domn elegant cu o or<notă> Linişteşte-te. unde cîteva prefecturi sînt r. se încovoiase. mititel. încreţindu-şi faţa uscată şi fără sînge urmură : 1 2 . răutăcios şi cu un aer de permanentă şiretenie. ianu întrebă : — Ce e cu fiu-său ? E socialist şi el? — E comunist fanatic. ven i încovoiat. devenind vesel. cu Jack Varlam pe un fotoliu în faţa lor. proprietar al unor societăţi de căi ferate din ţara lui.. ' îi spuse Jean-Pierre Haralamb. — Parfaitl Parţait! Ca va peter! Nous sommes sauves!2 zis e batrînelul chicotind vesel şi se depărta frecîndu-şi mîinile.

. Se gîndise toată vremea. la al do ilea etaj. începe contraofensiva noastră şi retragerea lor. Acolo era odăiţa fiului lui Jack V arlam. cenuşie . oricît era de masiv. — Bine-ar fi să fii infor mat şi asupra viitorului. afară de o fereastră sus. . nu mă îndoiesc. Varlam-tatăl rămase o clipă cu ochii la lumina aceea . sub numele de calcio-vecchio. mai înalt decît tată-său. Un tînăr care şedea pe vine în mijlocul odăii întoarse ca l pe Jack Varlam. Dar dumneat a ce mai faci? Vorbeşte-mi de dumneata. Era furios că fiusău îl face de rîs. Jack Varlam era un om energic şi ager. Urcă a doua scară.. potrivit cu luxul sumbru. greoi şi fals rustic. slab. înalt. iar părul creţ. Se urcă în maşină şi nici nu-şi dădu sea ajuns. Preocupat.în chip de frunze. e pierdută. Pentru mine este evident — zise Cozianu — că americani şi englezii nu vor tolera un guvern comunist. spuse simplu schilodul. Nu vor mai fi aşa de îndrăzneţi. repezi şi hotărîţi. Intră în salonul cu fotolii capitonate de culoarea sumbră a tutun ului spaniol. nu de politică . apo intră fără să mai aştepte răspuns. o trînti. Se crede că e o formulă condamnată. trînti uşa automobilului. cu tablouri proaste în rame foarte late şi foarte aurite şi pereţi spoiţi cu văruiala*zgrunţuroasă. cu atît mai puţin regele. — A. şi cu atît mai mult socotea alcătuirea unui interior. Era fiu-său.— Eşti un om foarte bine informat. toate luminile erau stinse. al cărei metal lucea stins. mama băiatului. zise el satisfăcut de sine. chicotind : — Ăţi auzit ce-o să fie mîine ! Ca y est! Ca va peter: nous sommes sa uves l II Jack Varlam plecă printre cei dintîi de la Cezar Lascari. declarînd cu o mîridrie brutală : „eu nu mă pricep la de astea". În sfîrşit deschise uşa grea de stejar în stil rustic.. cu capul sus. pe cînd şoferul descui a gratiile de la marea şi greaua poartă ce ducea. tic. cu comuniştii. care. apoi urcă -scara de lemn ce trosnea sub paşii lui grei. bastonului — scriu zilele astea un eseu despre capitalismul viitoru lui şi viitorul capitalismului. nu te-am văzut de o lună de zil e cel puţin. să-l facă să înceteze asta descreierată cu revoluţionarii. de burtos şi de congestionat la faţă. că s-a isprăvit cu el. înarmat fiare late şi negre. de la moartea doamnei Varlam. Trebuia să vorbească o dată pentru totdeauna cu el. — Păi pot să-ţi spun : de mîine-ncolo cred că le-am rupt şira spi . făcuse furori în Bucureşti între 930 şi 1940. trecu prin holul cu covoare groase de Orient unde. printr-un gang boltit. — Da. — A. apoi începu să-şi caute în buzu ar cheia.. Jack Varlam aprinse aici o lampă olandeză. un fel de mansardă unde şedeau servitorii. cu mîinile-i uscăţive şi fără te pe minerul. la garaj. mormăind nemulţumit.. Bătălia. ardea o lampă pe pianul la care. 143 Prinţul Ipsilanti se apropi e de ei. se ridică încet în picioare. căci Jack Varlarn dispreţuia şi ignora orice îel de artă. V oi demonstra contrariul. u ei. nu mai cînta nimeni . cu bilă de bronz şi braţe în chip de . eu — zise cu un surîs satisfăcut Haralamb. pe car e-l 144 dăduse odăii arhitectul decorator.. Trecu prin salon gîfîind. ajunse pe coridorul mansardei şi bătu la o uşă. înălţînd bărbia gre fălcile congestionate. C asa era masivă.

două-trei rînduri de haine erau atî pe marginea dulapului deschis . cu gulerul alb şi cravata bine făcută. pe pat ul desfăcut erau două-trei teancuri de cămăşi şi ciorapi. îşi scoase ochelarii şi se uită La Jack . Se g-îndi : „Dacă n-aş fi cunoscut-o atît de bine. pe care Varlam nu i le ştia. învăţăcel al Universităţii din Cordoba. 145 — Ce faci ? întrebă Va'rlam — Nu vezi ? răspunse Varlam fiul. dînd din umeri. două geamantane de carton presat. aş crede că ut cu altcineva. — Da.. împachetez. avea o asemă mare cu tînărul Varlam.. Tînărul îl pri arăşi ochelarii. umbra albăstrie a bărbii pe obraji. de o paloare mată.. — De ce trebuie să pleci ? întrebă tată-său cu oarecare şovăială. gestionat de hrană prea bună şi băutură prea multă.. dar eu sînt tă-tău. — Pleci ? întrebă iarăşi Varlam.faţa măslinie. şi pe mama. aşteptau să fie u mplute. totul îi dădea înfăţişarea unui l sau marocan. fruntea netedă. şi totuşi era fiul lui. cu ochii ei negri. Pe jo schise. Urmă o ere.. de orientală. Părea obosit. obrazul îngust.. —-■ Şi tu pe mine. măi băiete. sau încă şi mai de mult — de cînd am început munca ilegală. ca pe un om prea preocupat de altceva ca să dea mare atenţie îmbrăcăminţii sale. care nu semăna de lo u el. ochii negri." — Pleci. cu părul tuns scurt. ca fildeşul. Dar cele două fotolii erau încărcate cu pachete cubice de cărţi legate cu sfoară . cu părul creţ şi ochelari. Şi continuă să împacheteze. T uie să plec.. î ni necălcaţi şi tricou gros care atîrna pe el cam la întîmplare. Jack Varlam lăsă bărbia să-i cadă pe piept. albaştri. şi mi-au spus că bine fac că plec. Elegant. — Nu ca activist al partidului. Era fiu-său. adînci. Nici să mănînc şi'să mămbrac din -am spus treaba asta tovarăşilor mei. după moda anilor 1925 şi care. Ionel Varlam. spuse cellalt. Nu era just să mă folo de casa ta. — Bună seara... peste un teanc de batiste era pusă fotografia încad rată a unei femei tinere.. apoi rosti dureros : — Mult m-ai făcut să sufăr. cînd Cordoba era arabă. îl ţintea cu ochii reci. masiv. Acest tînăr. — Măi. supt. ră llalt cu glas schimbat şi aruncîndu-i o privire otrăvită de duşmănie. prelung. cu bucle pe lîngă urechi. zise Jack Varlam şi căută un fotoliu în care să se e. Ionel ? întrebă el a doua oară. în care ştiam că Siguranţa n-o să cotrobăiască. Jack Varlam înălţă brus : — Cum ? Iţi interzic să amesteci pe maică-ta în prostiile şi mîrsăviile tale ! Maică-ta a f sfîntă ! Ionel Varlam se îngălbeni: 146 — Numai faptul că numeşti mîrşăvie cea mai nobilă ac posibilă azi . dar mulţumit. zise rece Jack Varlam. Acesta răspuse rece : — Bună seara. încercănaţi. Spuse fără emfază: — Trebuia să plec încă din au trecut. decolo e tînărul în pulover şi cu gulerul descheiat... sprîncenaţi. îngustă. răspunse tînărul Varlam. Era normal să trăieşti de pe urma mea.

Asta aş fi ieşit. nu se putea mişca din loc. fără emfază.. Fiu-său puse fotografia doam Varlam în geamantan şi-l închise : — Nu mint. şi totodată. Eu am educat aşa. zise el tremurînd. femeile..-minţi. aş fi un tînăr afacerist sau un avocatei fără scrupule. Vorbise fără accent deosebit.. părea sleit de puteri. Crezi că ea nu simţea ? — Mi nţi. sau la altă metresă de-a ta. beţiv şi amator de stupefiante. lucru ciudat. Dacă ai t să scuipi pe ce am eu rnai sfînt... Jack Varlam gemu. Se uită brusc la tată-său : — Tu eşti de vină. stăpînindu-se din răsputeri: — Să arş afară. Suflînd greu. Ai călcat sute de oameni în picioa re. cînd erai tu la doam147 na Gherson.pe pămînt. şi ai făcut-o nefericită pe mama. minţi! zise tată-său fără să mai poată ridica glasul . sau toate la un loc cum. spuse el obosit. fi putut scăpa de glasul acela.. — Minţi ! răcni tatăl. dar se stăpîni şi încheie : — Sau un mic fecioraş de bani gata. dimpotrivă. cuvintele erau des tul de cumplite ca să nu mai poată fi încărcate de patima glasului.. Tu nu m-ai educat de loc. Par nici nu-i trecea prin gînd să iasă.. dovedeşte destul că nu mai am ce căuta la tine în casă. cu pumnii strînşi..... Jack Varlam se cutremură. nu sînt cîine. Jack Varlam însă nu-l ascu . o făceai să u purtarea ta ! spuse el.. sau la Gaby Ionescu. ca să ştiu şi să ies pe uşă fără bagaje! exclam cînd glasul tot mai mult.. Ionel Varlam se lăsase iarăşi pe vine. Ai fost şi eşti de un egoism sălbatic. spune-mi.. avea timp pentru asta. de constatare ştiinţifică. Din fericire ma cre cut mama . îşi pusese ochelarii şi era pe cale s mple un geamantan. Ionel Varlam răspunse.. dar nu sînt.. clienţii cu procese. Ionel Varlam zise : — Ce? Ai adunat bani şi putere prin toate mijloacele.. dar nu fiindcă m-ai fi ed cat aşa.. sec. îşi pu e mîinile pe faţă : — Ce-am făcut ? Ce-am făcut ? gemu el înăbuşit. — Ce ţi-arn făcut ca să te porţi aşa cu mine ? exclamă el scos din fire. Jack Varlam însă. Apoi.. . Era cît pe ce să sipuie „cum eşt tu"... care-l înjunghia fiecare cuvînt. de e care-o dăduse ca să se stăpînească . cîine ! Ionel Varlam dădu din cap trist: — Sînt om. afacerile. vocea lui Ionel Varîam se făcuse seacă şi ştearsă. îşi privi fiul cu o desperare morocănoasă : — Tot eu sînt de vină. dar nu mai trăieşte. cu otravă şi-n glas-de data asta : — Da . se făcu vînăt: — Dacă trăia maică-ta. fiindcă ai făcut-o tu să moară mai din vreme ! — Măgarule ! Ticălosule m îţi permiţi ? răcni Jack Varlam. mama.. pus-pe.. totul trebuia să existe pentru tine şi pentru satisfacerea poftelor tale: m uncitorii. tratezi iprea lt oamenii ca pe nişte cîini. Dacă aş fi fost crescut de tine. Ionel Varlam zîmbi ascuţit şi galben : că mă insulţi numai pe mine şi-ai lăsat în pace munca de partid.din odăiţă. îmbogăţire.. sau un tînăr politician ipocrit şi corupt ventual puţin agent de siguranţă. dacă mă creşteai tu. cu spatele r zemat de tocul uşii. bolnav de vicii sexual e..

. căci nimeni nu -i vorbise atît de nemilos şi de fără frică. ţi-arn mai spus.. Ei. Jack Varlam îl întrebă cu un glas ciuda t: — Cum îţi permiţi să vorbeşti astfel de părinţii tăi? Ionel Varlam roşi tulburat..şi tu eşti copilul meu şi-a! ei. ajunse să se trădeze. îmi pierd ovarăşilor mei. îmi pierd onoarea. Uite.. măi copilule. să nu te audă. nimeni nu-l înfruntase aşa niciodată . Nu vez i că vrei să ai un copil al tău. zise Ionel Varlam. ca să mă înţelegi (poate fîrşit ai să mă înţelegi) : te las să pleci. ci de tine... — Bine c-a murit . — Asta-i bine zis ! Cum ştie iubi un om ca tine ! spuse duşmănos fiul... părea cutremurat de repulsie şi ură : — Nu-mi trebuie o viaţă pe care mi-ai dat-o tu. Tocmai de aceea sînt comunist. o să fie o baie d sînge ! Nu te duce! Promite-mi ! Se apropie de fiu-său.. al cărui proprietar eşti ? Ce-ţi pasă dacă eu.. dar nu te duce mîine la manifestaţie ! Are să se tragă în manifestanţi. suflă Varlam. Minţi tu cînd ţii discur i politice.— Nu mai spune că mint. cum m iubit-o cît a trăit. Varlam era desperat de umilinţa cumplită la care se expusese.. Aipoi s chimbă deodată tonul şi. ca să nu mint pe alţii şi să nu mă mi nt şi pe mine. întrebă : — Te duci mîine la manifestaţie ? Fiu-său. cum am putut. copilul dragost ei noastre. Intîia o aceea strigă : — Nu de „părinţii mei" vorbesc aşa. întrebă : — De ce vrei să ştii ? — Nu te duce. şi că-l aperi ca pe un obiect neînsufleţit. aş lua-o cu mine şi am pleca împreună de aici ! — Ionel ! strigă tremu Jack Varlam cu mîna ne piept : nu ştii ce faci! Eşti copilul meu. măi băiatule.. singura dată în viata mea cînd am fost sincer. — .... neducîndu-mă mîine la manifestaţie.. curînd de tot ! N -aveam zece . să faci ce vrei... Izbucni năduşit : — Măi Io l tatii. Se vedea cît de colo ! Toată lumea ştia ! Şi eu mi-am dat seama. Dacă te-ar fi auzit. era despe şi de simtămîntul câ-şi pierduse unicul copil. să-mi vorbeşti oricît de murdar ic. că pierduse ceva ce era al lui . se gîndea şi ruşinea publică ce avea să urmeze . îi venea să înnebunească . 148 Ca să scap din minciuna şi ipocrizia care te înconjoară.. dar cu buc rie şi mîndrie-n suflet. b .. replică Ionel Varlam. practic. s-ar fi sinucis î —■ Nvea nevoie. dar acesta se dădu un pas îndărăt. Pe mama o iubesc şi acum.. tocmai copilul meu nu mă crede ! Am iubit-o pe maică-ta.. încercînd să-şi ascundă c ine însuşi ce simţea.. Eu nu mă amestec în a ta. îmi pierd rostul de a trăi ! 149 Ţi-e egal dacă mi-am pier ut sufletul ! numai să trăiesc. Eu nu mint. şi. prost. cu o iritare răutăcioasă. Bine c-a murit.. proprietatea ta. — Nu te-a iubit ! Niciodată nu te-a iubit ! zise fiul. sec. Lasă-m mai bine. decît să trăiesc o sută de ani prin baruri din banii tăi nemunciţi. să vorbească alandala. află că prefer să mă curat mîine de un glonte. aţi! Ce-ti pasă de mine? Lasă-mă să-mi văd de viaţa mea. nu te duce mîine la.

Şezi. după ce-l co vinse pe portar să-l lase să intre.. cu pereţii căiptuşiţi cu tratate de drept. ca apoi iarăşi să-l cuprindă dorinţa sălbatică de-a-I şti mort pe fiuIonel Varlam lăsă la poarta unui cămin studenţesc geamantanele şi pachetele şi. cu bu e de scuipat : — Ti-că-lo-su-le. exalt at. urechile şi fruntea i se înroşiră. Varlam-tată] însă se duse în biroul său (birou de avocat.. Ceilalţi vorbeau tare.. Era tulburat.crîşnind din dinţi şi gemînd : — Măcar de-ar crăpa mîine ! Jack Varlam încă şedea c ni. împurpurîndu-se . coduri juriaprudenţă). asta era viaţa.. pr ivindu-l în ochi: — Ai plecat definitiv ? Ionel Varlam dădu din cap. Ionel Varlam murmură: — Am venit să dorm aici. Asta era revoluţia . cu portret lebrităţi ale baroului dintre 1900 şi 1940. Ii zdrobim cu masa".ani cînd i-am spus o dată : „Aşa-i că tu nu-l iubeşti ?" Şi-a început să plîngă ! — Nemernicu rlam-tatăl şi se repezi la fîu-său cu pumnii ridicaţi. . -. Varlam se op se stăpîni. Şuieră printre dinţi. îl zdro bim pe Rădescu cu masa ! Ionel Varlam nu răspunse pentru moment. care se lumină la faţă văzîndu-l şi surise cu dinţii săi Ei. Ai mîncat ? Am sandvişuri şi marmeladă. Şezi. Fiu-său îşi e ochelarii şi şi-i şterse. fără să spuie nimic.. El se gîndea incoerent : „Cucerim puterea. cîţiva tineri în pijamale. cu 150 mîinile tremurînd. îl întrebă pe şoptite. tînărul cu puf blond căzut pe f era de ani de zile prietenul cel mai bun al lui Ionel Varlam. Cel cu ochelari îl întrebă p e Ionel: — Ai pistol la tine ? Să nu iei nici o armă ! Manifestăm cu mîinile goale . cucerim mîine puterea. cu ochelari.. vesel şi surescitat (simţise încordarea celorlalţi... în sfîrşit — s-a făcut ? Te-ai hotărît ? Şi-i făcu loc să intre. fericit. întrerupţi d lui dintr-o discuţie aprinsă) : 151 — Ce să şed ? Nu pot şedea ! Ce facem ? — Nimic. Se simţea nimicit. o puse la loc şi începu iar să puie peste ea cărţi. Fum gros de tutun plutea . fericirea. deocamdată n-am e. Ii deschise un tînăr blond şi uscăţiv. se aşeză la masa de lucru şi stătu multă vreme cu tîmplele în pumnii strînşi de ură.. alţii încă îmbrăcaţi şi unul cu o scurtă de postav pe el şedeau ei paturi de fier. strigau. Dar Ionel Varl clamă. Se opri o ipă. cele trei scaune şi masa de brad din odaie. fumau. — Mai încape vorbă. îi vedea însufleţiţi. Cellalt îi puse mîna pe umăr. o privi. ru de corp şi iarăşi cărţi. urcă la etaj şi bătu la uşa unei camere. ■— Ura ! Ura ! Ura ! începu el să strige. răpus.. Apoi ieşi încovoiat. ti-că-lo-su-le. Toţi îi erau cunoscuţi lu i Ionel Varlam : studenţi comunişti ai Facultăţii de ştiinţe. Fiu-său nici nu se mişcă. luă fotografia maică-si. spuse cu un calm afectat unul dintre tineri. apoi continuă să împacheteze.

mormăi el în cîntat. Cozianu însă nu se putea desprinde de la fereastră.. care fusese în vizită la Cezar Lascari în seara precedentă. ascuns în palat. cu mitraliere . — Noţhing seems to happen2. Acest doffiB fuma tutun p arfumat într-o pipă şi. — Să te vedem mîine în Piaţa Palatul i. Vedea palatul cu o aripă îmbrăcată în elării. atît erau de mulţi ! — De ce nr fi trăgînd ? murmură Cozianu cu o enervare dureroasă. se tolănise într-un fotol u. Se 152 apleca înainte. dacă mai ai glas.. şi încerca să de bească în depărtare. Soarele era strălucitor şi rul albastru. mai spuse cellalt. aşa. plictisit. Cozianu nu răspunse. siluete de soldaţi şi de arrne . primul-ministru ? Dacă-i mai lăsa cinci minute. Directorul hotelului îi spusese că sus. steagurile roşii se legănau şi se adunau în faţa palatului. se strivea de grilajul de fier al palatului. la ora douăsprezece şi cincizeci şi un u de minute.Ceilalţi rîdeau . fîlfîind steagul pătrat cu st ema regelui. prietenul lui. that's something to show to my pals at homex. dez amăgit. Bine! Jos. se revărsa în străduţele dinspre bulevard şi făcea să tremure ferestrele hotelului cu murmurul ei greu din care izbucneau valuri de aclamaţii . pe acoperiş. Unde erau ? Ce făceau ? Ce aşteptau ? Mulţimea asta de zeci de mii de oam eni. iar sus. cel cu ochelari. scuturat de un fior. pe catarg. îi lăcrimau ochii de încordare. ce mai aşteaptă ? — What did you say?1 întrebă maşinal individul din fo iu. uteau să ocupe palatul şi ministerele. l t de filmat de pe <notă> Ce-ai spus ? Nu pare să se întîmple ceva. pe masivul enorm şi roşu al clădirii Ministerului de Interne. în piaţă. dar lui Cozianu i se părea totul negru şi cenuşiu . mişcătoare. picior peste picior. altă mitralieră începu să tragă. Î sfîrşit. În faţa palatului statuia de bronz a l ui Carol I călare răsărea dintr-o mare de fiinţe mici. cu catargul de pe faţada centrală. steagurile acelea roşi i îi înţepau ochii. cu o dorinţă aproape sexua e ce n-or fi trăgînd. III A doua zi. sînt instalaţi soldaţi din gar a regală. Aici locuia domnul străin cu mustaţa roşcov ană. cu mîinile pe pervazul ferestrei. </notă> 153 masă. regele era acolo. umplea Calea Victoriei cît se vedea cu ochii. deşi păreau neînarmaţi. poate de o sută de mii de oameni. cu mîinile goale. şi pe binalele Ministerului de Interne. 24 februarie. 1 2 . O rafală de mitralieră pîrîi undeva în piaţă. zise . dar trebuiau să mai fie şi în palat. în constru e. Ce făcea regele ? Ce făce a generalul Rădescu. Dimitrie Cozianu stătea în picioare la fereastră într-unui din apartamentel e de la etaj ale hotelului „Athenee Palace". pe care flutura î vîntul rece micul drapel pătrat cu stema şi cu ciucurii de aur. deschise fereastra şi începu să f eze cu pipa în dinţi : — Now. cu mîinile în buzunar. încordată. Cozianu tresări. dar nu izbutea să distin gă nimic. Omul din fotoliu se ridică.

acolo unde nu-i puteau ajunge gloanţele. O e gloanţe trecu bîzîind pe deasupra lor. jos în piaţă. într-o clipă ? II ridică — cellalt se lăsa greu. — E acasă spuse Jean. acuma. Avu ese o clipă de frică. cu părul cărunt care-i cădea în şuviţe pe frunte. sau mai mulţi. maşinal. Unul îşi scoase ochelarii şi use în buzunar . 1 . Se vedeau oam asfaltul pieţei. o tresărire instinctivă pe care şi-o stăpînise îndată şi. cu obloanele trase şi cu fîşii groase de frunziş de iederă care mascau în parte fer estrele şi uşile. un bărb at îndesat. — Conaşul e acasă. asta-i ceva de arătat prietenilor mei acasă. parc-ar fi săvîrşit cine ştie ce orgie. Era obosit. care-l cunoştea . Gazda lui şedea în fotoliu. speriat. sleit de puteri. Dar Rădescu şovăise şi dăduse îndărăt în fa{a unui masacru total. Cînd se făcea întuneric — şi se făcu foarte devreme întuneric în acea zi de februarie — Dimitrie Coz u sună la o uşă discretă în zidul foarte înalt a! unei curţi din dosul unei case vechi. Ionel Varlarri simţea eşte braţul legat. îl văzu galben. spuse bună seara băutorului de whisky şi plecă. cu picioarele pe marginea altui fotoli u. Cozianu îşi îmbrăcă paltonul şi cu. şi puternic. decît să stea la fereastră ş ivească . </notă> 154 prejurul statuii : se ved eau siluetele subţiri de oameni urcaţi pe soclu . şi -l salută cu deferentă şi simpatie. dar încordarea. I onel Varlam îl apucă şi-1 ţinu . cu presiunea ei iaşă. şi bea whisky cu sifon. steagurile se adunaseră ca o pădurice roşie în unghiul mort de lîngă soclu. mîneca îi era găurită şi cleioasă de sînge. Nu se mişcase ră din piaţă. inert. din pricina steagu rilor roşii care se legănau în faţa lor. Mitralierele trăgeau mereu. o baltă de sînge arăta că acolo murise un om. al doilea şi-i scoase. aici. vo a cu glas răsunător. diar mitralierele tăcuseră. pasionat. cu pleoapele pe ju e căzute pe ochi. pe soclu. ş ulţimea îi purta înainte. parc-ar fi vrut să se aşeze pe jos . cu un cap mare. distins şi cu glas de tenor. Ionel Varlam se uită la cei doi oameni între care mergea. îi şterse cu batista şi se uită încordat împrejur. cu privirea fixă. despre victoria inevitabilă' a clasei muncitoare. prietenul lui Ionel Varlam se lăsă să alunece încet. Mulţimea îi apăsa din toate părţile. Nu făcuse nimic. Pe asfalt. cu batista.In aceeaşi clipă. şi-i ducea aiproape pe sus. simţi că-i e foarte cald braţul cu care-l ţine şi că curge ceva ud pe mînă. satisfacţia şi. Cînd pîrîi a treia rafală de mitralieră. Al lui fusese sîngele : glontul îi trecuse prin carnea br aţului drept. Erau doi cu ochelari. Era sîngele lui sau al celuilalt? O durere cumplită îl săgeta în inimă re să-i moară prietenul acum. vopsi galben. strîpsă îm<notă> Ei. în gol. îndelungă. lîngă trotuarul din fata i Carol. înainte. îi deschise un fecior cărunt. aşteptarea. se u a şi în stînga. Sus. dar era snob şi fandosit. Jean ? întrebă Cozianu. nici nu vedeau bine încotro. o cumplită strîngere de inimă îl uiseră şi-l epuizaseră. La ora trei şi jumătate Dimitrie Cozia nu se desprinse cu greu de la fereastră. cu creierul pustiu. pe care-l chema Ion.mîinile tremu uă pălăria şi mănuşile. Strigă la el. Mulţimea era mereu în piaţă. la băieţii din rîndul lui.

un tînăr secretar de legaţie. era cenuşiu.Cozianu îi dădu pălăria şi paltonul şi urcă. obosit. portrete în ulei pictate de „z ugravi de sub155 ţire" necunoscuţi şi înfăţişînd boieri cu işlic şi anteriu. cu tare : — Ştii ce-a fost ? — Ştiu tot. Tînărul ii albaştri. Venind încoace am asis at la nişte bătăi. cu genele lungi.. xclamă Cozianu. O să mă bareze. cu un pled pe genunchi şi cu bastoanele de-a dreapta şi de-a stînga. acopereau pereţi.. . fi găsi pe Jean-Pierre Haralamb în biblioteca lu minată slab de lămpi cu abajur pe măsuţe joase. E muribund. spuse: — Vă las şi eu. cu părul vopsit blond şi lăsat să-i cadă pe umeri după moda lansiată de riţa Alida Valii şi pe care o adoptaseră toate secretarele şi dactilografele din Bucureşti în anul acela. o agitaţie. Se ridicară amîndoi la sosirea lui Cozianu şi Jean-Pierre Haralamb concedie secretara : ■ — Mulţumesc. Acesta avea faţa brăzdată de cute suferinţă . Ii e frig lui. adăugă : — încercam să dictez o pagină din eseul meu. atunci ? .. îl întrebă pe „nenorocit" : — Ce ne facem ? trebuiască să cedeze regele.. . elegant. Rafturile bibliotecii. Mai erau acolo secretara lui. deşi se ştia că e fiu de modeşti mic-burghezi. îl trădau pe jurist. e foarte — foarte grav. Nu.. Hărţi vechi ale principatelor Romîne... — Cum ? exclamă indignat Cozianu. Jean-Pierre Haralamb şedea în fotoliu.. Dar după ce feciorul puse lemne în sobă. încinşi cu şal ş asiatice. Se aşeză într-un fotoliu şi se uită la Haralamb. cu pielea feţei albă c aptele. o tînără în tail eur albastru-închis. — Intre cine şi cine ? — Nu ştiu.. ■— De ce nu i-a curăţat pe toţi ? — re o sută de mii de oameni ? A doua zi aveam revoluţie. erau amantele.ale lui Haralamb.. e o febrilitate. se zicea. — Dar atunci." — In aparen deze în aparenţă. Şi. por tretele. nu -i plăceau aceste figuri care.. 156 — Pe stradă încă circulă grupuri.. Cozianu le răspunse la saluturi cu o superioritate rece . uscate. masculină şi feminină.. nenoro citul". Cozianu se gîndi : „Nu e frig de loc. subţire.. întors spre Cozianu.. murmură Haralamb... — Ce. Hărţile erau'acolo fiindcă Haralamb era un om politic .. sună şi-i spuse lui Jean : — E frig aici. părul negru şi ochii albaştri. fiindcă pretindea că se trage dintrun vechi neam din Valahîa.. Se gîndea : „N-o să pot face nimic cu comuniştii. pentru astă-seară aju nge.. Plecă şi el după secretară . Cu d ri.. „Cît o mai fi avînd de trăit ?"'Se întrebă Cozianu. înalt. făcute Veneţia şi la Viena în veacurile al XVII-lea şi al XVIII-lea. Haralamb îşi trase pătura pe genunchi. n-o să împingă în sus decît pe oamenii lor. albe. Apoi. pline de coduri legate în culori su mbre.. O să accepte un guvern in care să intre mai mulţi comunişti. umbriţi de acele gene extraordinare. domnule Haralamb. Parcă poţi şti ? Urmă o tăcere.

fără ştirea ministrului de Externe Ică Antonescu ? Cozianu. Cozianu rămase o clipă tăcut. pot fi într-o situaţie fo e neplăcută.. adică. avea doar un parter. sa-i lovim din spa e ? Dinăuntru ! Asta înseamnă să acceptăm colaborarea cu ei! Unde ne poate duce ? Ce cîştig a eu sau dumneata din colaborarea asta ? Am încercat contacte . nu se ştia dacă-i plăcuse complimentul. murmură H Cum să le frînăm acţiunea ? întrebă Cozianu cu oarecare scepticism. Haralamb zîmbi subţire. În curte. nu mă deranjează să-i asigur pe comunişti de loial tatea mea.. drept expert în chestiuni administrative şi economice.... înţelese : — Cum. apoi. într-un cea -ţi face griji.. şi pe urmă să-i înjunghii. nu e nimic de făcut.. şi vo alţii.. toţi cei care au colaborat cu comuniştii în această intenţie lăudabilă o ie de-abia consideraţi trădători ? Haralamb murmură: — Regele va şti pe fiecare din cei care au vorbit cu mine şi le va cunoaşte pas cu pas activitatea. chiar primejdioasă. poţi să te dai totdeauna drept tehnician. Părerea mea e vor pierde. castan ii bătrîni încă nu-. cu un lustru uriaş pe schelet de argint şi . domnule. — Cîtă vreme voi trăi eu.. începu să rîdă ş jovial şi brutal: — Ascultă.. Ei o vor pierde. Casa ei. bătrînesc lande de stuc. Cozianu spuse: — Ascultă.— Păi. spuse Haralamb. în schimb ai cap ! Haralamb zîmbi în silă. Dimitrie Cozianu se duse seara la bătrîna prinţesă Basarab-Com nen. Haralamb rîse fără putere: 157 — Ei şi ? Cozianu zîmbi cinic : — Ia ascultă. la restauraţie. deodată. Cozianu intră în primul salon.. dar dacă observă ei asta. Nu părerea : certitudinea. Dumneata n-ai oc pat nici un post politic important. n-o să-i mai putem opri ! — Trebuie să-i frînăm. dumneata nu prea ai picioare. care cunoştea rolul mafiei ce domnea la Ministe rul de Externe şi în capul căreia era Haralamb. care dădea în fiecare vineri un mic concert de muzică de cameră.şi arătau mugurii în aerul rece. Poţi fi vîrît într-o uniformă de soldat american şi urcat într-un avion... galben ... pe Calea Victoriei. să le încetinim acţiunea. regele va şti de dumneata.. dar înălţat pe un peron de zece trepte. nene : dar dacă eea.. s — Cum s-au dus tratative la Cairo de către Ministerul de Externe. rece. dar bătălia e departe de-a fi pierdută de noi şi cîştigată de ei. ce să-ţi mai spun ? Eşti unul din cei m ai indicaţi. Apoi întrebă : — Trebuie să consider asta ca p propunere făcută mie ? — Da.. Spuse : — Situ a e gravă. Cozianu rămase o clipă tăcut.. 158 IV într-una din serile de la începutul lui martie..

după cum vezi. Desigur uitase cum îl cheamă. îi întinse lui Cozianu o mînă ce părea intrată în putrefacţie din pricina petelor de ea şi a tendoanelor care ieşeau prin pielea mumificată. Hai. sprijinită în baston... pregăteşte ş simfonietă.cu. altceva . pare a. de parcă voia să-l cumpere şi-i evalua preţul în gînd... numai ăsta.. ăşti a bîntuie saloanele. cu eruca roşie căzută pe o parte a feţei pline de pete livide.. Monsieur que voilă ! ne-a cîntat ultimele sale opere: o sonatină şi o arietă .. zise ea cu glasul său ţipător. care-i încreţea pielea la coada ochilor. — Un comunist? Au devenit salonarzi? întrebă surprins Cozianu.. Ai întîrziat. Cozianu dădu din cap rece şi-i întinse o mînă inertă compozitorului. bine cunoscut în lumea în care se învîrfea Cozianu. Această şiretenie greoaie. — Domnul Matei Mardan. . spuse Mardan zîmbind şi măsurîndu-l din ochi cu preţuire pe Cozianu. nu. Bătrîna Basarab-Comnen... ghiceşte ! Un rouge. 1 — Ah. sînt banali la culme .. nervos. Se stătea în picioare. ' — II cunosc din auzite. concertul se terminase. un rouge!3 Un tho-va-răş! ţ pă bătrîna excitată. înşirate de-a lung pereţilor. — Am studiat în vremea din urmă p roblemele financiare. de geambaş. — Am astă-seară noile vedete — zise prinţesa Basarabnen — devinez qui ?2 Cozianu dădu din umeri : <notă> Domnul pe care-l vezi. Ăsta e foarte amator.tîrnau pe ea ca pe o sperietoare d e ciori. zise Mardan. — Cum se face? Nu sînt o celebritate alţi musafiri ai doamnei BasarabComnen. încît ţin bine minte şi omul şi lucrările. c'est presque un monsieur. privea lumea elegantă dimprejur. Ia ghiceşte pe cine ? </notă> 159 — Quelque americain. îl izbi pe Cozianu. cu o rochi e ciudată. domn scund.. f oarte apreciat. ces gens-lă chez moi!2 exclamă ea cu uimi pefacţie şi amuzată la culme.. urmărind-o cu ochii pe prinţesa Basarab-Comnen ca re. cîrîi bătrîna Basarab-Comnen. nu americani . spuse Cozianu. şi cu tapiseria pălită. se opri cu el în faţa unui bărbat în haină neag roită mediocru şi care. am socotit-o de aşa natură. după un zîmbet înfiorător şi amabil. — Bună seara. cu dinţii rînjiţi într-un etern rictus constipat: era un muzician modern. înaltă. n-ai să mai auzi . de altfel nu e lucrător. cu mîinile la spate. cu peruca pe o ureche şi zornăind din foarte lungile pandantive de bril iante. violetă. se depărtase sprijinită de bastonul cu cap de fildeş unosc activitatea dumitale de consilier tehnic al Ministerului de Finanţe şi. domnul Cozianu.. — Nu. Cozianu se întreba de ce nu i-o fi spus bătrîna pe nume. cher ami. 1 2 <notă> . sec. 4 Şi t răgîndu-l pe Cozianu de braţ printre grupuri. cu un surîs viclean.. ceva ce n-a i să găseşti decît la mine — deşi singură mă mir. cîteva fotolii vopsite în albastru pal şi roz. ci monsieur q ue voilă. şi o capă de vulpi albastre.

aşa cum e tradiţia familiei noastre...Şi.. — Cine ştie? Are nevo ie de dumneata ca tehnician sau e vorba de o acţiune de împăciuire a comuniştilor ... Ii trecu fulgerător prin minte convorbirea cu Jean-Pierre Harala mb. trebuie să reflectez la altul. Cozianu. Am nevoie acolo de oa'meni cu experienţă. cîrîi doamna BasarabComnen. domnule Cozianu. Haralamb îi spuse :. neaşteptat pentru Cozianu. Iţi dai seama — adăugă el — că trebuie să-rrri i comisia cît de curînd. sau un şmecher ca re vrea ceva de la mine şi ma flatează. deşi rezervat. spuse el .. — Ei. şi foarte tentantă. 1 2 . dar trebuie să mă gînd .. croiala mediocră a hainelor. decît să-î d mîna.. cum ai fi dumneata.Ii puse aceeaşi întrebare lui Haralamb . eu te voi susţine.. — E o propunere care mă onorează. morocănos.. în faţa unei eventuale terori albe sau a unei dictaturi legionare ? .. ule Mardan. te fac criminal de război ?" sau s implă constatare. se gîndea cu oarecare mirare şi bănuială că Mardan îi ceruse anume bătrînei să i-1 prezinte. cum priveşte un geambaş un cal. Cozianu tresări. De ce ? Intrucît era el atît de interesant ? . Ar fi iscălit cu mai mare uşurinţă condamnarea la moarte a acestui om.... Pînă în clipa cînd Mardan îi scultă. zise Mardan c bunăvoinţă şi un fel superior. dumneata acceptă . spuse Cozianu şi adăugă cu un surîs amar. trecînd pe lîngă ei. cîntărind -1. un roşu ! 4 E aproape u n domn.. nu-i aşa ? E o personalitate. Nu reg ai cerut să "ţi-l prezint pe domnul Cozianu. — Guvernul îmi încredinţează preşedinţia unei comisii de control a activităţii financiar i precis a creditelor. se gîndea ispitit la posibilitatea de a juca pe două tablouri şi de a cîştiga pe amîndo uă. î dat mîna." In acelaşi timp cerceta croiala modestă a gul erului cămăşii.. Asta ce fu sese ? Aluzie ? Ironie ? Ameninţare ? „Dacă nu accepţi.. Ai mai lucrat în direcţia asta sub guvernele trecute.. vă înţelegeţi perfect.. pe-cînd Cozianu.. — Dacă nu accepţi în douăzeci şi patru de ore. Totuşi continuă să fie politicos şi atent. Dar dacă garanţia acestuia nu era destul ca să-l acopere în faţa unui viitor guvern Răde scu.. n-ai vrea să lucrezi cu mine ? — Cum? Unde? întrebă Cozianu aiu rit. Oamenii ăştia la mine ! 3 Un roşu. vorbind nimicuri cu Mardan..Vreun american. şi zîmbea. . din simpatie pentru dumneata şi ca să slujesc ţara. ironic. faţa masivă şi vicl -l cuprindea o repulsie fizică la gîndul că omul ăsta e unul din duşmani şi că el. Mardan umblase după ei prin e.. în acelaşi t imp. saturnian : Cred că voi acc epta. Ce zici ? 161 — Pînă în douăzeci şi patru de ore vei avea răspunsul. calitatea banală a cravatei. oric e ar fi la mijloc. cînd se duse a doua zi la el să-i ceară sfatul. dragul meu. </notă> 160 „Ăsta e sau un imbecil care mă ia drept un savant. II privea mereu. Şi trecu ma i departe..

de gazetari. domnul Mereanu. nu putea din pricina p ansamentelor. — Sî t foarte bine cu sănătatea ! zise el înţepat. avea braţul drept bandajat şi atîrnat de gît cu o faşă. cu şiruri de birouri în c maşinile de scris şi de calculat şi cu cabinetele conducătorilor. poate să-mi risc la un moment dat pielea. toate legăturile mele vor fi moştenite de altcine va. „Aha. spuse Ma rdan... zise : — Tatăl dumitale mi-e prieten.. şi e un foarte distins jurist. că mîine sau peste un ceas ar putea pleca la vînătoare. ca reprezentant al acestuia. Mereanu lucrase la Banca Naţională sub dictatura generalului Antone scu. dar sînt obligat să mă gîndesc la toate: în fond. — E fiu-său. îl linişti: N . şi. Din ziua aceea începu o activitate febrilă pentru C ozianu. un tînăr subţire.. cu batista parfumată l a piept.Erau în biblioteca lui Haralamb.. Nu ezita atîta : am mai v orbit cu alţii care nu au făcut atîtea fasoane ca dumneata ! In aceeaşi seară. Mardan îi prezentase lui Cozianu pe viitorii săi colaboratori. Un cîine mare de vînătoare stătea întins lîngă fotoliul lui alamb şi dormea cu botul pe labe. de parcă ar fi fos cu totul străini : se cunoştea cu „domnii" aceştia de cincisprezecedouăzeci de ani. . prin acţiunea lui politică. Doamne fereşte.. care va fi în contact direct cu persoanele interesate. pe alţi cîţiva nu-i cunoştea. cu unghiile făcute la manichiură. Domn ii respectivi.162 singur. anunţîndu-1 că acceptă . dar pe dînsul cît o să-l sus aţa din el ?" I se părea că Haralamb se agaţă din răsputeri. Dacă mi se întîmplă mie ceva. prezent tîndu-1. Unul. se înclinară în faţa lui Cozianu. Mar^ dan zise : . ţi se întî plă ceva ? Haralamb zîmbi la fel de silit şi de acru ca şi la întrevederea lor dinainte.. Monitorul Oficial publica decretul-lege care c onstituia comisia guvernamentală pentru controlul financiar. după cum şi cu acest cîine încerca să-şi dea iluzia că nu e olog şi oliu. spunea Mardan. îi dădu el un telefon lui Matei Mardan . veşnic asediate de direc torii băncilor. — Varlam ? Rudă cu Jack Varlam ? întrebă Cozianu amabil. şefii serviciilor comisiei. o să iu poate dezagreabil. preşedinte Matei Mardan . în marele imobil oficial cu maşini veşnic înşirate în faţă. pus pe amabilitate. Tînărul nu întinse mîna. spilcuiţi. vicepreşedinte Dimitrie Cozianu. zise Matei Mardan. şefui serviciului de studii şi statistică. peste două zile. pomădaţi. Tînărul clipi din ochi şi nu răspunse nimic. Dar văzîndu-l pe Cozianu că tace. de v care în fond îl părăsea .. 163 — Domnu arlam. Cozianu se gîndi: „Mă susţine. dragă Haralamb. — Ascultă.. Totuşi. Cozianu pri mi un telefon de la şeful unuia din partidele politice care intrau în guvernul de la rgă concentrare. cu coada ochilor încreţită de un zîmbet jovial. de politicieni. dacă. ăsta e comunistul!" se gîndi Cozianu. brun ca un arab. care se înclină la fel de grav. Dumneata nu stai bine cu sănătatea . Ioaniţi u fusese în consiliul de administraţie al Creditului germano-romîn şi reprezentant al lu i Deutsche Bank. de oameni de bursă. — Domnul Ioaniţiu.

acest matematician derbedeu !" se gîndea el fierbînd. In zilele acelea." Dar. îşi face acuma un doctorat în matematici şi ştiinţe sociale. Dumneavoastră aţi fost sus? loaniţiu şi Mereanu. fără cravată. şi. Şerban Romano purta un costum care-l sugruma peste p iept.. care-l arăta deodată pe domnul vicepreşedinte al comis iei undeva. Se înţeleseră să se întîl^nească numai noaptea. nu trebuia să se compromită. ăsta însă. Cozianu simţi că-l trece un val de antipatie faţă de acest june slăbănog şi tuciuriu. cu ochelari şi cu gulerul cămăşii răsfrîn ulerul hainei. totuşi. îşi dădu s lam e deosebit de competent şi că se lucrează foarte bine cu el. care pî unci îl priveau rece şi ironic pe colegul lor comunist. nu cu calculul infinitezimal şi c u statistica ! Totuşi. car e nu fusese de loc la manifestaţie. Şi... cînd ţara fierbea de primele măsuri ale reformei agrare. atu i văzut bine. Şerban îi spuse: 165 .. printre mitraliere. Uită de prima senzaţie de ostilitate.— Fiul e un bun statistician . care e totuşi un om inteligent. „Un fanatic. Se îngrăşase enorm în vremea din urmă. Şerban Romano ve ni să-1 caute pe văru-său la birou. Se începu o conversaţie fără importanţă.. pe acoperişul palatului. înalt funcţionar al unui guvern progresist. nu mai trecu decît pe la Haralam b. care rămase să mocnească undeva în fundul sufletului său. întrebă ut un accident. în vizită la un prieten. ca să discute cu el ce e de făcut. fiindcă în această zi a prezentării era hotărît să fie amabil. privindu-şi pantofii de antilopă ca să nu se uite în ochii a cestui om grav şi dur a cărui privire neagră îl intimida. ceea ce nu strică. golan ul ăsta. nu mai văzu pe nimeni. — Ei. va trebui să lucr eze cu el. vreme de cîteva să . Mardan rîse: — A fost răn it ta manifestaţia noastră din 24 februarie ! E un tînăr erou î Cozianu rămase o clipă descum it şi de aceea îi scăpă o întrebare stupidă : — Cum ? Aţi fost jos. e un marxist.. rîse silit şi. un om cu care se poate vorbi. în Piaţa Palatului ? Tî m răspunse politicos şi sec: — Da. cu toate şmecheriile marilor bănci. şi cal tea lui de matematician îi era antipatică . îngînă : — Eu eram la „Athenee Palace". Cozianu se schimbă la faţă.. Cozianu rămase t : era stăpînit de o duşmănie instinctivă faţă de tînărul Varlam. A fost o manifestaţie impunătoare a maselor populare.. domnule Varlam ? Cellalt bîigui ceva nedesluşit.. făcuse un şezut şi un piept atroană. un iacobin periculos — îşi zicea Cozianu în sine — Mardan nu e ca ăst : Mardan e un vulpoi bătrîn. la coapse... Picior peste picior. cu nime faţă. Cozianu. aici trebuia să fii frecat cu toate sforării le administraţiei. la etaj. „Uite ce-a putut ieşi din e Jack Varlam. nu se putură împiedica de a zîmbi la această întrebare ustură164 toare. afară de recepţiile oficiale .. atît de deosebit de eleganţii domni loaniţiu şi Mereanu . în cursul săptămînilor următoare. Şi rîse gros şi jovial. în talie. zise Mardan.

o să vezi. hein ?4 Ha-ha! Ha-ha t Dimitrie Cozianu. bunăoară. Cu de-ăştia. dragă Dim.. „De ce ? Moale.. cînd fusese tocmai vorba de răposata Colette. rîzînd puţin jenat că e atît de în planul său.. l-am dat la curăţit şi Bu bi Ipsilanti. — Nu e un secret . cu pungi sub oc hi. cel de la 4 aprilie 1944 . — Da. se uita la acest bărbat gras. am descoperit la idiotul de Bubi Iipsilanti un Sfînt Sebastian de un maestr u italian de pe la 1600. eu vreau să-mi aranjez o casă undeva pe la lac uri. şi m*ai am nişte lucruri fermecătoare. Cest pour moi une question de vie ou de mor t. Moale. dar pentru tine e mic... încă o tăcere.. Mai şi minţea în chestia cu băieţii. cu moşiile. cînd s-a prăpădit b lette.. Nu de-ăşt ie.. extraordinar. dar ce accepţi ? Casa sau invitaţia ? Hein ? — Amîndouă. o să ne ducem de rîpă". zise Şerban Romano. Tu eşti bine cu comuniştii. par exemple. Mă atinge foarte simţitor. îşi dă cu pumnii în cap. Mulţumesc. Aştepta. zise Cozianu. — Să-mi faci plăcerea să vii cînd fia gata . Cozianu nici nu clipi... serios şi morocănos.. privindu -l fix şi sumbru pe sub sprîncenele încruntate şi stufoase. Absolut perfect. 1 am remuşcări că n-am venit să te văd cînd. aş vrea să-ţi cer un mic serviciu... entre gargons. cu gulerul scrobit şi. n'est pas dans nos goăt. ce n'est pas mon geme.. o să vezi. mi se pare că te-ai şi înscris la ei ? zise Şerban şi se ită timid şi curios la văru-său. mon vieux Dim. avec des filles. — P ement2: îţi fac eu o ofertă: mută-te la mine. Nu sînt înscris în nici un partid. ei ? </notă> 166 proastă.. în flanel gris-fer.. — A. hein ? Garcons sans ţilles. care mi l-a lăsat în schimbul unui Luchian. zise Cozianu.. se gîndea Dimitrie Cozianu priviri du-l grav şi re e pe văru-său... cu fetiţe.2 rîse Şerban încurcat. zise el.şi ştiu că eşti ambetat cu cas . II cunoştea din pilărie.. ' E vorba de reforma asta. fusese invitată de nişte prietene să mănînce la prînz la „Floarea-Soarelui" şi mba căzuse pe restaurant. Tocmai.. emoţionant. zise 1 2 . am eu ideile mele în materie de decoraţie şi de mobilier. — A. — .. ce sera un b ijou3. era înnegrit..... ei ? Băieţii fără fetiţe nu e pe gustul nostru. je n'insiste pas. Sînt un tehnician. Dar.. accept. — Bine. care pentru mine e foarte mare. Dim. aştepta. . 4 Petreceri între băieţi.. cu pupilele tulburi şi cu părul rar..... — Să nu mă refuzi. — Cest un secret? Car a lors.. bravo.... foarte simţit or. o să organizez des parties fines.. Se schimbase mult. Lui Dimitrie Cozianu îi murise nevasta în primul bombardament. 3 Va fi o bijuterie.— Ecoute. Nu mă refuzi ? — Să vedem.. mă mut mereu.. Se schimbase. perfect. n-am găsit nimic care să-mi convină. Acesta. Stofă <notă> Ascultă..

nervos. Pe dinafară erau aceiaşi pereţi c u tencuiala veche. însă. je suiş au mieux avec euxA. curată şi nu se mişca nimeni în ea. Un bar de lac chinezesc.. în culori stinse. înl ocuite de frumoase Şirazuri şi de cîteva Ghiordezuri preţioase. Şerban părea dezamăgit: — Dar atunci.. în locul candela-. Hein? Se opri. nu urîte. iar în cellalt salon. eră cu totul schimbată. roşu pe dinăuntru şi plin de sticle. — Nu cumpără nimeni ! Ţăranii nici nu se gîndesc să cumpere ce-o să le daţ . nu insist. şi apoi mai erau acţiunile. 2 E vreun secret ? Căci atunci. tu n'est pas au mi eux aveq eux ? 3 — Mais si. iar acesta nu mai av a decît o sută de pogoane. Peste cîteva săptămîni era instalat în fosta casă a lui Şerban Romano. Ospăţul lui Sar al de un pictor francez de mîna a cincea. să o bţii să fiu băgat în vreo categorie exceptată. bîţîind din pantoful de antilopă : — Hein.. era una din mobilele cele mai importante . imobilele.scurt. Casa era pustie.. dragul meu. stăpînul sosea la douăsprezece noaptea.. Covoarele de Aubusson şi de la Savonnerie dispăruseră. încît nu su feri prea mult de pierdere . intitulată (pe plăcuţă de bronz) Vîrţul cu dor. repetă Dimitrie Co . spuse cellalt. casa lui Şerban Romano arăta altfel. ca nişte fîntîni ţîşnitoare împietrite pr r-o minune. Apoi spuse: <notă> 1 Pentru mine e o chestiune de viaţă sau de moarte.. </notă> 167 — Să vedem. Spune-mi ce vrei. iar din tavane.. scrinurile din lemn de lămîi şi de trandafir se retrăseseră şi ele . amîndoi înconjuraţi de ceţuri cenuşii. în locul lor se întindea o vastă pînză de pictorul mîn Mirea. u prieteni. dar reci. şi care reprezenta un ciobănaş cu um şi un vultur. Uneori. 3 Tu nu eşti bine cu ei ? 4 Ba d a. care se fabrica în cantităţi mari sub numele de „florentin" în Bucu reştii anilor 1930 —1940. gratis ! exclamă Şerban Romano. suna servitorii care apăreau cu ochii . dar era atît de ocupat de aranjarea noii sale case. şi repetă maşinal.. comuniştii. Mobilele fine. sînt foarte bine cu ei. 168 din cristal de Murano. mon petit. în locul lor tronau fotolii masive de piele. hein? Cellalt nu s işca. să-ţi s lvezi capitalul. Tapiseriile franţuzeşti din vea cul al XVIII-lea dispăruseră de pe pereţi. din regretabila epocă 1890 şi în regretabilul stil „Salon officiel". casa în care Şerban Romano primi e de atîtea ori în ultimii zece ani. iar pe dinafară negru cu mici sc ene în aur. O să mă gîndesc.. sec. După inst alarea lui Cozianu. sufrageria era în falsul stil al Renaşterii italiene. aceeaşi loggia cu pilaştri de cărămidă deasura intrării. acelaşi mare feli ar de fier forjat atîrnat sub bolta loggiei. brelor de cristal de rocă şi de bronz atîrnau altele. — Să vedem.. îngrijorat. Aş vrea să mă scapi. — E vorba de reforma asta cu moşiile. cu ochii la Cozianu. Dimitrie Cozianu. Sfatul meu e să vinzi... aurul... înăuntru. nu-i genul meu. fotoliile aurite. pl ictisit.

cu cearcăne negre. se zăreau nişte mogîldeţe negre în fotolii. Titel Negruzzi. cu fălci grele. Inţelege-mă: îţi vreau binele. feciorul îşi petrecea vremea dormind. una avea faţa gălbuie. în biblioteca din care cărţile de filosof e. stătea singur. ori alta. Din obişnuinţă. reviste de statistică şi de economie politică. majoritatea expropriaţi de moşii de amicii tăi. ca un lustru de restaurant. Cozianu şovăi o clipă. Dimitrie Cozianu intră la „Athenee Palace". să lucreze. pălăria neagră cu perle de jais şi cu penele unei specii de păsări care nu ea fi decît corb. vezi tu. clasicii preferaţi ai lui Şerban Romano şi cărţile franţuzeşti eu stampe pornografice din ecolul al XVIIIlea pieriseră. unde tre buia să se întîlnească cu Jack Varlam. salutînd în grabă şi fără să ia seama la ei. fiica unuia din domnitorii dinainte de v odă Cuza. Cozianu se uită la el. Gospodăria o conducea o house keeper în rochie neagră. rîde ironic. cu icre negre şi whisky. batjocoritor. înlocuite de şiruri întregi de coduri civile. de . nu merge. cu ochii tulburi .. Ce să-ţi xplic. nu merge. Cozianu intră în ho erau discrete. murmură el discret. Te expui la scene penibile. în smoching.. ca printr-o sită.. Cealaltă era Elvira Vorvoreanu.169 sticlă. Erau acolo pri nţul Ipsilanti. apoi se învîrti în călcîie şi ieşi r Intr-o zi de la sfîrşitul primăverii. smochinită. Foarte rar. Aici. Să-1 pălmuiască pe Titel Negruzzi ? l ia de gît pe vreunul din ceilalţi ? Mai stătu o clipă. părea bunăvoinţa întrupată.. cu mustaţă albă. tînărul Calomfirescu. Jucătorii la mesele de joc erau cu ochii pe el. Cînd se dusese ultima dată la ckvb era obosit. Cozianu trecu printre e i. prostit de tot de bătrîneţe. fumînd şi la spectacolele de_ dimineaţă ale nematografelor. în casa asta. Iar servitorii bătrîni. desfigurată. Mai erau două babe . era bătrîna prinţesă Ipsilanti. generalul. nu dădea atenţie celor dimprejur. nu mai erau în casă. Cozianu le salută . nici pe la „Jockey Club". unde bătrînul Vasile' al lui Şerban Romano nu s-a dus niciodată în viaţa lui . puiule.. care poruncea bucătăresei şi fet i în casă . — Ascultă. Cîţiva domni şedeau pe canapelele de pluş sub marile tablouri de Grigorescu. Cezar Lascari.. Titel Negruzzi era beat ca de obicei. Titel Negruzzi era chel. voia să bea c eva rece şi tare. lită. monoclaţi sau burtoşi.. aproape niciodată nu mînca aca să la prînz. Cozianu zvîrli o privire împrejur. îşi petrecea puţinul timp liber foarte ocupatul vicepreşedinte al Co misiei financiare. făcîndu-se palid. portocalie. frate-său Telescop. înd loanelor de marmură falsă sau nu. veniţi c ouăzeci-treizeci de ani înainte de la ţară şi care-l slujeau pe Şerban Romano. fotoliile adînci şi de tapiserie bună şi domnea tăcerea marilor hoteluri. în ho „Athenee Pa170 lace". se ducea să bea ceva. c u capul ei de mort din pricina bolii de inimă. înţelegi ? Tu cu comuniştii şi băieţii de-aici. altminteri bonom şi familiar ca întotdeauna. Ori una. cînd Titel Negruzzi îl b lustrul cel mare.umflaţi şi serveau o gustare rece. Maşina îl lăsă în faţa hotelului . În lumina puţină. Coziene dragă. pe care nu le priviseră niciodată. eşti om inteligent. insultător.. acum avea aproape o sută de ani şi adora să şadă în cafeneaua Nestor şi aici. tratate de j urisprudenţă. Nu ieşea decît la recepţiile oficiale. nu se mai ducea prin saloane . „Băieţii" cărunţi sau chei.

cărunt. domnule? Ia vino-ncoace să-ţi prezint pe amicul meu.. Dimitrie Cozianu simţi ierbinţeală năvălindu-i în obraji. iar tovarăşul Varlam era membru în comitetul execut iv al partidului . care-i cunoştea pe toţi. (şi se înclină respectuos. spuse: — E. brun. îşi smulse batista din buzunarul de la piept şi-şi şterse fruntea. mîn case la ei în casă şi-i primise la el pe cînd trăia nevastâ-sa. nici în stingă. Nu i se mai întîmplase asta din copilărie. elenţă? Ce faci. Un colonel englez din misiunea aliată de contro l. cu trăsături uscate şi dure. se întoarse şi mai glacial decît toţi ceilalţi .. aproape gras. excelenţă. Privirea bătrînei Ipsilanti alunecă peste el şi reveni la Candiotu. căutindu-l pe Jack Varlam. Şi acesta ştia foarte bine . Acesta se ridicase dintr-un colţ în tunecos şi venr. — Şi ce vrea ? întrebă sumb Cozianu. încîntat că poate face cauză comună cu os de domn şi că snobează un boier. alb. ţeapăn. dragă. — îţi telefonez eu. proprie tarul unui mare grajd de cai de curse. Murmură furios: — I cilii.. pe cînd gusta dintr-al lui. îi salută. apoi se dădu din cap) : Servus. Elvira Vorvoreanu îl fixă o clipă pe Cozianu cu ochii negri. Bătrînul Ipsilant i (era cumnatul prinţesei) întoarse ochii. Vă salut. rotund. Şi se uită împrejur. mititel. cu capul sus. ma siv. potrivit cu regula jocului. ăsta e Ragusa. apoi Nicolas Ipsilanti.. Un omuleţ subţirel. spuse domnul Varlam. un scaun. de aceea.. într-un costum beige şi cu o cravată de un galben palid ca şi b atista din buzunarul de la piept.. al ui tată avusese un mare magazin de coloniale.necunoscute. sc uzaţi-mă. sau tovarăşul Varlam. cu obrajii lucioşi. deş că venise aici tocmai ca să-l cunoască pe domnul Bobby Ragusa. Apoi se aşeză cu Cozianu pe o canapea şi făcu semn unui chelner care trecea : ceru două pahare de whisky şi. am întîlnire cu cineva. iar Toto Candiotu. chiţăi (era mai mult decît tenor) : — Vă las.a spre el cu mîna întinsă. parcă ar fi văzut un obiect. Imbecilii ! Imbecilii ! Şi ce vr ea domnul Ragusa ? repetă el răguşit şi neprietenos..... — Dragă.. morţi. domnul Cozianu. indiferentă. cu mustaţă albă şi cu cele mai ele gante haine din cîte se croiseră la Londra în tot cursul anului 1910 . apoi se întoarse şi ea şi continuă să vorbească . ochii strălucitori. ca al unui gîscan. ştie că te cunosc şi că mă on prietenia ta. Oamenii de servi din uşa holului nu observaseră nimic. alături de el. şi rîdea vesel şi dur : — Ce faci. om de cincizeci de ani. cu ochii sticloşi.. Cu bine. cu picioarele parcă anchilozate. ieşi din bar şi trecu prin faţa lor fără să se uite nici în dreapta. apăru şi el de după o coloană îşi înclină capul palid. care se gîndea la incidentul de adineauri. Dirnitrie Cozianu. un palmier din hol. 171 roşu. Era voinic. Toto Candiotu. albaştri. Strîn fălci..... întrebîndu-se: „Ce Toto ? Crede că-i poate escroca bani babei ? N-o cunoaşte. ars de soare. domnul Ragusa.. Cozianu dădu din cap distant. d omnul Bobby Ragusa." Dar în clipa următoare nu se mai gîndi la asta. Domnul Varlam era proprieta rul unor fabrici textile în Bucureşti. zise Jack Varlam.. Se roşea.

.. domnule. şi în 1944. nu-mi cere asta.. care-i şede ine şi unui proprietar de uzină şi unui lider socialist. şi în 1941. („Imbecilii ! Nici nu-şi dau seama!") Dar.. 173 — I-o fac. c omisionul o să-l plătească în dolari. — N-am ce-i face. cu as emenea relaţii şi influenţe. că altfel nu-i mai rentea ză lui afacerea şi o lasă să cadă.. murmură Varlam zîmbind. lumea în care se căţărase cu ghearele. lumea pe care o servise şi nu-1 recompensase cu nimic.. Trebuie să mă duc la birou... Era un om foarte bogat. Nu intervenţia avea să-l coste scump. dragă.. tot zîmbin ii că eu nu iau nimic. un punct de unde-i poate veni pieirea.. ci al unui om care se ştie fără puter un punct.. ascultă. obraznic. Nu era rîsul unui părinte. dar catastrofale.. Nu era nimic afrontul pe ca re i-l făcuseră „ramoliţii aceia". Are nevoie urgentă de patruzeci de vago ane care să facă drumul Bîriad-Bucureşti şi îndărăt. mormăi încruntat Cozianu. poate că dacă ceri şefului tău. Cozianu îşi aduse aminte.. însemna c fi ostracizat de o întreagă lume.. ci se uită la el... Iar tu vezi ce se poate face. pe punctul să se despartă.. centimetru cu centimetru. Spune-i că e ca şi făcut. — Nu... care erau în momentul acela în guvern.. sau ai pe cineva să-i ceară lui Gută sau lui Jenică să intervină. Apoi.... n ai putea să-l mai struneşti pe băiatul dumitale ? îmi face viaţa imposibilă ! Dacă n-ar fi al dumitale. — Bine. simplu şi fără o croială deosebită. să-i spun.. pe c are încerca să şi-o ascundă. nun mu ră sec Cozianu şi se ridică: Tu mai stai aici ? Eu nu pot. — Ascultă.. face ce vrea.în picioare amîndoi.. Cellalt nu răspunse cu o clipire complice.. — O să-l pe domnul Ragusa.. Umbla într-un costum cenuşiu. — Eu nci o obligaţie. încît „mă onorezi cu prietenia ta" era aproape o glumă. cum le spunea el în gînd. — E o condiţie mai grea. cît de scump ? Vezi să fii rezonabil... Cozianu îl privi drept în ochi. — O să-l coste scum p pe domnul Ragusa. dar uşor alarmat. l-aş fi zburat de acolo din prima zi! E băţos.Şi at să-ţi cer o intervenţie unde-ai 172 să ştii tu. Comuniştii apără cu dinţii Căile Ferate.. E comunist. cu ochii adînci şi goi ai unui om lovit. Dar acuma rîse cu o moliciune dezarmată. Cozianu întrebă : — Comunist ? . am nişte obligaţii vechi şi cu asta mă plătesc faţă de el. N -am nici o influenţă asupra lui. totul pentru victorie !".. Ei ? Ce zici ? „Gută" şi „Je u doi şefi de partide burgheze.socialdemocrat. Jack Varlam era un om dur.. r : „totul pentru front.. şi din care căzuse la zvîrcolirile ei de agonizant dement. — Ei. rîse încurcat Cozianu. de lumea lui.. — . lumea în care trăise şi respirase patruz eci şi cinci de ani. „Imbecilii !" se gîndea el sufocat de o furie dureroasă şi deznădăjduită. ca în faţa unei neînţelegeri mărunte.. ci furia amară care clocotea în sufletul lui şi făcea să-l treacă sudorile şi-l silea să-şi şte ntenit fruntea cu batista pe care o mototolea în pumn. Dar asta însemna ceva. parcă e l ar fi stăpîn.

Apoi înce foiască hîrtiile care erau pe rnasa de lucru. îşi înţepeni muşchii. ca să obţină anularea unor măsuri ale isiei financiare. aici se simţea sigur şi uneori îi venea să rîdă de păcăleala for abilă pe care le-o trăgea comuniştilor. numai lampa cu scoică. pentru cine. cu calmul său sec care îl scotea pe Cozianu din sărite. s-o rupă în bucăţele. iar Cozianu la birou. dar credeam că. spre ieşire.. Dimitrie Cozianu se simţea stăpîn. Aici ştia ce ace. zîmbind melancolic. Varlam se duse bar. la birou.. da. ale lui Cozianu. elegant şi cu părul acela animalic care ieşea de sub manşetele albe şi scr obite. apoi stăteau î toarse pe hîrtie. Ieşi.. Tot jocul lui era mersul unui acrobat pe funie. apoi murmură : — i. repetă Varlam cu t risteţe şi neputinţă.. Apăsă pe buton ca să cheme se175 cretara: — Roagă-l pe domnul Varlam să po tească încoace. ridică hîrtia care tremura uşor în mîna lui. parcă el nu ştia. cu o încăpă e iritantă. Astăzi însă ea o strîngere de inimă.— Da. Cînd trecu prin hol. dar le simţi privirile şi-l mai trecu un rînd de sudoare. Cozianu aştepta. cu ştirea dumitale! Varla m oftă şi dădu din cap.. dragă. făcu semn maşinii.. prelungi. Şi. ce dement. Cozianu.. E comunist. Cozianu nu mai spuse nimic despre asta şi se despărţiră. Comunist. Ar fi murit de supărare. ci ? procesul de înaltă trădare şi. auzisem şi eu. Trebuia să se isprăvească o dată. Nu mai putea suporta pe acest Varlam. Deodată Cozianu se aplecă asupra unei foi de hîrtie şi rămase cu ochii nemişcaţi. rămas iarăşi singur. făcînd referate şi contrareferate.. cu degete s ubţiri şi cu păr des. E nebun ? — Nu. În şedinţele de lucru combătea fiecare propunere a lui Cozianu. nu înţelegi ? E comunist. Jntră în birou şi şezu o clipă singur. silindu-se să nu ştie că în colţ... Pe degetul mic al mîinii dr epte strălucea un inel mic cu pecete. pentru ce. Apoi o mai citi o dată. Dar dacă făcea un pas în gol ? Urma prăbuşirea — şi asta putea însemna puşcăria pe mulţi ani de zile sau. Şi atunci ? Trecu încruntat şi morocănos re oamenii care se înghesuiau în anticameră.. Era a treia sau a patra oară cînd insista şi se zbătea ca un desperat. fierbînd de furie .. ca şi imbecililor de la „Athenee Palace". negru. Bine că nu trăi sa să-l vadă. ur că şi spuse: — La birou ! VI Aici. in rînd de cîte zece ori la rînd la Cozianu şi la Mardan. Nu se uită la ei. unde avea întîlnire cu nişte gazetari americani. ca şi Haralamb. Era întuneric . Mîinile întorceau liniştit cîte o foaie. în cercul de f ul de 174 mort al Elvirei Vorvoreanu. — Bine. parcă schilodul nu-i spusese că persoane interesate erau la curent. — Să te ferească Dumnezeu. de porţelan verzui arunca un cerc de lumină pe birou şi mîinile fine. ştia foarte bine că asta se încadrea ză în textele de lege privitoare la înaltă trădare.. Cozianu rămase o clipă nemişcat. ieşeau din lumină. obrazul alb al prinţesei Ipsilanti sub pălăria c u pene de corb şi mutra masivă şi obraznică a lui Candiotu se întorceau spre el. O ţinea s-o arunce..

Hitler e încă la Berlin. Nu pot. iritat. dar din răsputeri. ş care n-o să dea nimic pînă-ntr-un an sau doi ! Asta e nebunie ! Studii şi statistici se fac în secţia dumitale. să stea prin magazii şi lăzi. — Domnule Varlam — zise acesta cu glasul maimai să-i tremure de furie — văd că încă n-ai s ce s-a vorbit în ultima şedinţă a Comisiei.rece. îmbrăcat mai corect ca la început vea un costum călcat — Ionel Varlam intră. fără nimic din nimozitatea pe care o avea Cozianu faţă de el. O bătaie în uşă. apoi. dator să propun în fiecare şed nţă a comisiei aprobarea de credite pentru mutarea I. — Intră ! înalt. rapoartele inginer ilor. n-aş zice nimic. Urmă : Mă simt. Cozianu nu-1 pofti. jignit. nu în ochii lui.A. — Cum ai înţeles foarte bine ? N-ai înţeles nimic ! exclamă Cozianu enervat. că i s-a părut în mod cu totul nejustificat. de fapt simpla pomenire a un or oameni „necinstiţi şi răuvoitori" îl enervase. Se uita la pieptul celuilalt. înţelegeţi-mă vă rog şi pe mine. spuse bună seara şi stătu o clipă în picioare. S em încă în război. să se piardă..A. Cozianu se uit u vioiciune la hîrtia din faţa lui: da.-ului îndărăt la Braşov şi repunerea sa în funcţiune.R. toate forţele economice aie ţării trebuiesc consa frontului şi dumneata propui credite pentru o fabrică demontată. Cozianu. subţire. fabrica „I. se aşeză într-unui din fotoliile din faţa mesei de lucru a lui Cozi anu. că Ionel Varlam nici nu se gîn dise la aşa ceva şi totuşi se simţea prost. în nişte sate din fundul Ard alului. maşini-unelte. tractoare pentru agricultură ! Războiul e pe sfîrşite. aş avea scuza că n-am şti t. mutată în 176 nişte sate. şi oricine-ar fi în locul afară de un om'necinstit şi răuvoitor. foarte calm. stăpînită. sau romane ? — Domnule vicepreşedinte. E o chestiune de conştiinţă pentru mine . căci Ionel Varlam vorbea cinstit şi deschis mărturisindu-şi făţiş intenţiile şi mobilurile. nu pot accepta ca o fabrică întreag echipament modern şi perfecţionat. să se deterioreze. îşi dădea se că este exclus. făcea tocmai ce spunea Varlam : t." va putea produce automobile. Cozianu. pe cînd el. era adresa ce însoţea .R. 177 — De asta — urmă Ion l Varlam — v-am înaintat memoriul şi adresa pe care-aţi rupt-o după cît văd.rîna. v-ar vorbi la fel ! Cozianu se stăpîni să nu întrebe c vrea să spuie cu „om necinstit şi răuvoitor". Dar pot să vă arăt scrisorile comitetului' sindical al fabricii. dacă era o aluzie la el. domnule v icepreşedinte. oprea în mod discret şi ascuns. Nu e bine să ne gîndim la perioada următoare ? spuse Ionel Varlam cu căldură. rapoartele funcţionarilor noştri pe care i-am trimis la faţa locului : e un dosa r întreg. aşt să fie poftit să şadă. domnule vicepreşedi nte! Dacă n-aş avea nici o informaţie despre asta. complet. de frică să nu-l facă furia şi antipatia să se trădeze.. din care reiese clar ca lumina zilei că acolo e o mare avere pent ru ţară şi nu pot tăcea. nu pot asista cu mîinile-n sîn. — Vorbiţi despre mutarea fabricii de avioane în la Braşov şi creditele pentru repunerea ei în producţie ? Am înţeles foarte bine. Ionel Varlam mai stătu o clipă în pic .

domnule vicepreşedinte. dar rn-ara săturat! izbucni Cozianu. de bună seamă. cum îl aprecia el în gînd. a lua examene. nici nu s-a sfirşit războiul. Cozianu. Mardan îl aştepta. — Domnule preşedinte.. V-am spus : nu pot tăcea. nu să dai sugestii şi nici să exerciţi pres iuni asupra comisiei. Cozianu sim că se roşeşte: Varlam îî prinsese asupra unei manifestări pătimaşe. trebuie. sără. Ar fi vrut să-l strîngă de gît." — Nu ne înţelegem. — Nu sînt dispus să înghit avînturile domnului rlam ! exclamă Cozianu. nişte cuţite.R.u-l mai vadă pe acest om care folosea ideile ca pe nişte arme.R.A. Dar cînd ? Adineauri. E maniac. să nu mai existe. zise el stăpînit.. Preşedintele comisiei îl aşt epta în picioare. m-a înnebunit." dar e o problemă a viito rului. nu pentru revoluţie — aşa socotea Cozianu. se gîndea Cozianu fierbînd. — Nu mai pot lucra cu domnu arlam.. Ideile sînt făcute entru a străluci într-un salon. dar acesta re uză. are idei fixe. nu mai pot lucra cu el. —■ Asta-i repet şi eu.. „Să vedem dacă n-o să fiu eu mai tare ca tine ?K se gîndi el. îi oferi una lui Cozianu. o să-l zbor de aici. şi într-adevăr o rupsese fără să-şi dea seama .. nu-l lua în serios.. Dumneata eşti un organ consultativ. e avîntul tinereţii. e obsedat de cîte ceva şi mă pisea ză cu mii de propuneri pe aceeaşi temă. D . Vorbise cu capul în piept şi fără să ridice oc nu dea mîna lui Ionel Varlam. să studiezi problemele care o interesează. Prezenţa acestui „tînăr fanatic". „O să fie greu. spuse Mardan.. — Lasă. zise Cozianu sec.să informezi com isia. voi continua să propun creditarea „ . îi întinse mîna cu aerul său viclean şi fals binevoitor. -ului a ajuns să nu mai poată referi decît despre asta ! — Bine. n-avea grijă. . dar fără să se tulbure."-ului în scopul reinstalării şi începerii producţiei. — încerc să fiu în primul rînd patriot. Uite. domnu e Varlam. Totuşi. da. ca să-l zdrobească pe el. în chestiunea remontării „I. Acesta se ridică şi plecă. care-i trădase sentimente I privi pe tînărul înalt şi firav care şedea în faţa lui. Cozianu îl întreb a telefon pe Mardan dacă-l poate primi . mirat. nişte mă iuci. vă rog să-mi acceptaţi demisia. e i. îl ura pe intelectualul ăsta cu ochelari şi cu ideea revoluţiei în cap. Comisia n-are decît sa treacă peste încercările mele.. pe cînd îl aştepta pe junele ăsta. Peste două minute. Ar fi dat ca să r. 178 Cozianu se prefăcu a răsfoi niş hîrtii de pe masă şi urmă : — Bine. Nu trebuie ca pentru asta să iei hotărîri atît de grave. o să discut cu el. îl pofti într-un f liu. c zîmbeşti de ce spune un copil.. îi făcea un rău fizic. dar eu îmi voi f ace datoria pînă la capăt. murmură Mardan cu un zîmbet superior şi înţelegător. — Ce însemnează „pînă la capăt" ? întrebă Cozianu enervat şi bănui am ezită o clipă. aprinse o ţigară. cît voi fi aici.memoriul serviciului de studii . II ura. trebuie să am de-a face cu el zilnic . rebuie . Prin felul cum e organizată comisia..să se poată. se aşeză şi el în alt fotoliu. apoi spuse : ■— Adică. cu totul făr ea seama. — Cum ? De ce ? e s-a întîmplat ? întrebă cellalt. —■ . Trebuie ! Şi pentru asta. mulţumesc.

care avea să joace un rol atît de important în viaţa lui Cozianu. s-a isprăvit.. voinică. Isabela Giurg ea-Roşcanu. Beau ceai . nu te mai poţi i. de lîngă cabin l doctoriţei. — Nici nu mă gîndesc. doctoriţa sobră în gesturi şi g vorbind bine şi curgător. şedea şi se gîndea la primejdiile legate de încercarea lui.. Cozianu îi strînse mîna şi ieşi. Se uita mereu la el cu ochii săi reci. e o muncă de ani de z ile şi dumneata îmi eşti indispensabil. dar stăpînit. măruntă. zise . ajutădeparte. scurta lui convorbire cu Mardan îi arătase perspec tiva unei alianţe neaşteptate.— Nu. prietena ei. Isabela. zi e Mardan.. Nu ăsta îi întindea o cursă ? Cînd începi să minţi şi lucrezi în plină minciună. Mardan îi întinse mîna cu un aer de bunătate şi de pr a un om cumsecade şi fără fasoane. trebuie făcută o politică de redresare a economiei ţării. dar nu vorbiseră pînă acum niciodată despre ce vorbeau în clipa asta . — Bine. mai probabil. — Cum ? pomană ? Nici nu m-am gîndit vreodată să te miluiesc.. era singurul om faţă de care putea să-şi descarce sufletul. Mai stătu singur. începură amîndoi să rîdă. nu semănau de loc. ceaşca pe care o luă Isabela GiurgeaRoşcanu de pe măsuţa de ceai îi zuruia în mîna tremurătoare.. 180 VII Cam pe la ora cînd Cozianu şedea cu Jack Varlam la „Athenee Palace". gîndindu-se : va trebui să se ducă să-l vadă Jean-Pierre Haralamb . a doua era absolut de necrezut ! Secretara intrase de vreo trei ori. potriv nici. 179 — Vă rog totuşi să-mi acceptaţ emisia. Locuia la Ana Antim din vre mea bombardamentelor. acuma. cam bărbăt Isabela delicată. Ştia că pînă la sfîrşit îş libertatea şi poate chiar capul.. De ce să-ţi dai demisia ? Mi-eşti indispensabil. dar se înţelegeau bine şi erau pri ne de douăzeci de ani. Nu-l pîndea urat. — Să nu cumva să mă-nţelegi greşit. ai părăsit terenul ferm şi pluteşti în nesiguranţă şi primejdie. îl mutăm. spuse cellalt pe un ton rece. zise Mardan. Petraşcu şi Pallady. ferm şi încăpăţînat. dar el o gonise cu un semn din mînă. dar şi pe aceea a unui pericol' imediat. subţire şi cu mîini fine. Eşti mulţumit ? Vezi cum te lege cu mine ? — Domnule Mardan. — Nu insista. murmură ea.. zise Cozianu după un răstimp.. din primele clipe. mă înţeleg cu dumneavoastră şi mai bine decît mă puteam aşte zise Cozianu. stătea de vorbă cu Ana Antim. — V-aş ruga să-l scoateţi din post pe Varlam. Şi. şi. cu mişcări graţioase şi pline de demnitate. Ana Antim mare. îţi cer să mă spr ai bani. II minţise Marda n ca să-l prindă într-o capcană ? Sau îi oferise alianţa ? Prima alternativă era cea mai prob bilă . cu creierii fierbînd. domnule Mardan. Şedeau amîndouă în salonul plin de tablouri de Luchian. te rog. Cu mare regret vă rog să-mi acceptaţi demisia. conferenţiară la catedra de endocrinologie a Facultăţii de me dicină din Bucureşti şi şefă a unei secţii dintr-un mare spital. Ştia că sorţii sînt cel mult egali şi. Dacă v orbesc cu el şi totuşi nu-şi schimbă felul de-a lucra..

— Pe care. am ajuns cam la capăt. cînd acu m. zise Isabela zîmbind. că nu intervin ! . cum. pe care te hotărăşti în fine să-l infern. — i nu m-am gîndit. practic. te cunosc. ■— mai stai cîteva zile. ara părut în 42 şi 43.. mi-era greu.. tu care nu eşti mărita ce înseamnă să 181: convieţuieşti cu un om pe care nu-l iubeşti şi pe care începi pe nesimţi deteşti. Tot ce-mi făcuse el cadou. fără experienţă. bine că am scăpat.. vedem atunci. Deocamdată. Trebuie să încep să lucrez. nu-l cunosc...... Ana Antim dădu din umeri şi o mîngîie pe cap : — Bine. mai util. nu mi-am uat nimic decît hainele şi rufele. . şi la tine la spitalul ăla.. tu ştii că abia mănînc şi că n-am nevoie aproape d ic. Ce pot face ca să-mi cîştig viaţa ? Tu nu ştii şi n-am lăsat p eni să bănuiască. în 1942. fie vorba între noi. văzînd şi făcînd : poate. C eva mai necesar. —■ Ce-ţi cer eu Isabela — e să-mi dai un sfat. şi asta ţi-o recomand şiacum.. trebuie să-mi fac datoria.. ferm.doctoriţa .. În al cîtelea an ai întrerupt ca săe ilustrul Giurgea-Roşcanu ? In al doilea sau al treilea ? — Al doilea.. le-am vîndut şi din asta am trăit. cînd a murit el. — O să fie mai greu. energic. Pe. treaba ta. urmezi un curs de perfecţionare şi pe urmă. şi din care să pot şi trăi. blănuri.. dar. C cine vrei să vorbeşti ? Să nu-mi ceri mie să intervin pe lîngă nimeni. e un fel de revoluţie. chiar aşa. Ana dragă. ţii conferinţe. tine.. ceva foarte murda r. dar am ajuns să nu mai am ce mînca. nu mai pot sta aşa.. Iţi găsesc u n post de infiermieră la mine la spital . În 1941. Cunosc eu pe un om care are un post înalt şi se pare că are mare influenţă pe lîngă comunişti.... — Nu pot să te aprob. să-ţi termini medicina. Dar altceva îţi spuneam : cînd l-am lăsat.. Nu. şi pe urmă am plătit scump.. Ana Antim dădu din umeri: — De ce n u mi-ai spus mai demult ? — Păi. cînd m-am despărţit de Giurgea .. drag a mea. vreau să rriai încerc să intervin pentru. bijuterii. eşti şef de spital. nu-mi pot explica cum de l-ai luat! o întrerupse A na Antim.. am lăsat tot. un. şi ? Te duci la el? — Am audienţă chiar astă-seară. A fost un ticălos. spuse doctoriţa 182 destul de sec. Nici nu bănuieşti. care erau încîntaţi de asemenea partid resiuni asupra mea. mi-a rămas casa bătrînească şi bibliotec tatii. M-am mutat la tata . domnişoară Isus Hristos.. sigur. pe f ont. părinţii mei. îl deteşti. Ar fi urlat Bucureştiul. — Eram naivă.. pînă ajungi să-ţi mărturiseşti că da. zise Ana Antim cu tonul ei obişnuit. zîmbi Isabela. II ştii ? — Am auzit de . — Alt om decît pe mine nu are.. — Ai lucrat foarte bine atunci.. faci polit ică. erau prejudecăţile oamenilor. S-a schimbat ceva.. mă ocup să te plasez. cine ştie.. Dimitrie Cozianu. lumea în c are m-am învîrtit din cauza lui Giurgea-Roşcanu.. zise Isabela ridicîndu-se . văd femei ca. În fine. de altfel ştii bine că e contra principiilor mele să dau pomană.. nu mai mi-e teamă că par o nebună.

pielea ivorie pătrunsă de o căldură trandafirie mer ta să devină roşeaţă . Exaltata. dar şi fără cute ensibilă. Cozian . Femeia era îmbrăcată într-un tailleur de şantung de culoarea zahărului ars. scoţîndu-şi prietena din salon de umeri. în birou era penumbră . nebuna. Şi pe cînd Isabela ieşea.. dar nici pe a lui proprie nu şi-o salva se). Nu-ţi urez succes. Nu se aseamănă cu nimic. Şi av . „Era totuşi frumoasă. zise el p tisit. ci o bunăvoinţă înnăscută. În principiu. pînă în faţa lui. îşi zise Cozian u. Lui Giurgea-Roşcanu i se pregătea acuma proc esul. VIII Secretara intră în biroul lui Dimitrie Cozianu : ■— Aţi acordat aud oamnei Giurgea-Roşcanu. Cozianu rămase o clipă nemişcat. Nebuna. c n oval desăvîrşit. trăgîndu-şi mănuşile. Ce-i păsa de doamna Giurgea-Roşcan u ? Ii acordase audienţă într-un moment de neatenţie.. — Domnule Cozianu. Şi închise uşa. Aş fi putut să-l rog pe vărul dumitale Cezar să mă introducă la cineva. cu un gest totodată sever şi protector . fără sfială. se trezi că se ridică dindărăţul biroului şi vine în întîmpi Doamna GiurgeaRoşcanu îi întinse o mînă înmănuşată în alb şi-i spuse: — Nu-ţi mai aduci amin e-am întîlnit pe front. încî că nu i-o putuse salva pe a lui Şerban Romano. „Sau poate mi se pare mie". în primirea.— De-aia erai îmbrăcată de oraş. incandescent. Ce b ! Şi nu seamănă cu nici una. ardea numai lampa de b irou. N-avea chef să-şi bată capul cu necazurile altora. n-avea nici un ros t s-o primească. în toate mişcările femeii acesteia . Avea un cap mic. S-o amîne ? — Să poftească. o grijă reală pentru cel cu care vorbea. care veni cu paşi liniştiţi. îndurerată. pe care pluteau nori de un trandafiriu delicat." O mare linişte şi seninătate era în g . şi acuma juca un joc 183 hazardat şi primejdios. tremurătoare. perdelele mari de catifea cenuşie lăsa între ele o fîşie de cer albastru cu o dungă portocalie la bază. ochii verzi-cenuşii îl priveau puternic. se întredeschise într-un zîmbet care se vedea că putea fi rălucitor. zîmbînd fără .. zise Cozianu. te-am dus cu ambulanţa mea. politeţea ei era firească şi adevărată . cu un mers plin de demni tate. du-te. îşi pierduse soţia în bom dament. îşi pierduse moşia acum în primăvară (comuniştii fuseseră atît de intransigenţi. cu scoica* ei de porţelan verde deasupra. ca om de afaceri al unor criminali de război. a învăţată şi rece. în 1943. spuse doamna profesor doc tor Antim." Se făcea seară . doctoriţa îi mai spuse : — Să vii să-mi pov ost. îngustat spre bărbie . „Ce curios — se gîndea el — parcă n-aş mai fi văzut în viaţa mea o femeie.. care voia s-o ţie în picioare. Uşa se deschise şi intră o femeie subţire. în privire. să se uite la ea. de vreo treizeci şi cinci de ani. dar mi s-a păru e mai bine să vorbesc cu dumneata. Ea îl privi drept în faţă şi zise : . bine. — îmi aduc foarte bine aminte. o in184 tensitate nemaipomenită. — De ce vi s-a părut asta ? întrebă Cozianu. dumneata eşti singurul meu cunoscut în lumea care e la putere as tăzi.

era un avocat cu 185 succes şi atît. domnule Cozianu... dacă pot să ştiu şi eu ? întrebă Cozianu. Comuniştii numesc asta dreptatea istoriei. devenise.. avea un aer de stăpînire de sine şi de simplitate şi o privire atentă şi ligentă ca a unui bărbat. prin 1940—41.. — Şi la ce vreţi să folosiţi ac astă influenţă a mea.. Şi acum ta procesul.. Se încruntase: — Ce pot eu face pentru soţul dumneavoastră ? Nimic ! N-am n ici o legătură cu procesul. — Nici pentru dumneavoastră. GiurgeaRoşcanu n-avea nici o im portanţă. — El a fost complicele lor moral. Alta i-ar fi spus : „fiindcă mi s-a părut că ai un suflet deosebit" sau alte asemenea baliverne. Ce putea avea un femeia aceasta cu Giurgea-Roşcanu. ar trebuie văzut cine intră în catego- . O ricît aş ţine să vă fac un serviciu. calmă şi răbdătoare: ■— Nu cer nimic ilegal. — N-ai dreptul să te pronunţi înainte de sentinţa tribunalului. Te asigur. cu condiţia să fie jud ecat separat. nu pentru el.— Se spune despre dumneata că eşti mai influent pe lîngă comunişti decît alţii. să fie pentru o categorie întreagă. şi poartă răspunderea împreună cu e se sec Cozianu.... domnule Cozianu. nu mă pot amesteca ! Ea nici nu clipise. Era o mare deosebire între politicienii cu care avo* el de-a face de douăzec i de ani. prin hatîrul mareşalului Antonescu. Fiindcă atunci o să se vadă mai limpede că vinovăţia lui e diferită a guvernatorului şi a generalilor. Abia după aceea. Doamna Giurgea -Roşcanu reţinu cuvîntul: — Dreptatea istoriei ? Bine. O luă de la î put.. cînd se cio nesc două tabere înarmate. El însă. La început. doamnă. în situaţia d mitale de om de stat. în felul său morocănos şi sat eselit. şi de ce grad de falsitate — şi această persoană cumpătată. la al căror cuvînt trebuia să stai o zi să te gîndeşti nu dacă fusese o minciună. Aceştia au ordonat masacre de ruşi şi de evrei. doamnă. — Domnule Cozianu. jafur i. lichea agreabilă şi imprudentă. Cer un singur lucru: să ob să fie judecat separat. mare mînuitor de bani murdăriţi cu lacrimi şi sînge. Nu vreţi să se acă dreptate? Cozianu zîmbi întunecat : — Dumneavoastră vorbiţi aici de dreptate.. c in care din cele zece mii de varietăţi de minciuni fusese. fiindcă nu el te roagă. pe care-l pîndea o c ondamnare la moarte sau la închisoare pe viaţă ? — Am venit să te rog. Era o mare deosebire şi între ea şi cucoanele din lumea în care s învîrteau amîndoi . şi încă a unui bărbat cum Cozianu nu cunoştea mulţi. spuse ea cu multă linişte. dar aici e vorba de dreptate. pe ntru soţul meu. care şedea într-un fotol atifea cenuşie în faţa lui. nimic nedrept. Cozianu amuţi. spuse el rece. dar nu cu aceeaşi asprime . că e în interesul justiţiei.. Nevasta lui Giurgea-Roşcanu. Iertaţi-mă. să fie judecate faptele lui. Cozianu încep avea de-a face cu o persoană care vorbea deschis. politicoasă şi de o francheţe absolută. Doamna Giurgea-Roşcanu u rmă : Crede-mă : va fi poate condamnat. şl să nu fie pedepsit el pentru fapte de ca re răspund ceilalţi.

.. Dimitrie Cozianu se uită lung la dînsa şi dădu dini cap : — Consecvenţa asta este foarte abi lă.. necinstit. subţirică şi . dar n-a comis crime ! — în postul în care era el. Ţi le spun pe toate astea fiindcă p ari să iei în serios ce-am spus şi vreau să te conving că am dreptate . de cînd. eu îl cunosc cel mai bine pe lume şi ştiucă a fost imoral şi necinst dar nu criminal. zise grav Cozianu. uşuratic.. în beznă. Esenţialul e să judeci lucrurile independen t de interesele tale. de pasiunile tale. dacă n-aveţi nimic comu nici afecţiune. numai potrivit cu ce e drept. nici interese cu domnul Giurgea-Roşcanu. Cînd a căzut rea de divorţ am făcut-o în ianuarie anul 187 trecut. deşi nu voia să fie mai mult decît politicos. poate fi înlocuită de o Iunie a demni meneşti şi a perfecţiei morale... II apăraţi bine. ochii îi străluceau. da zadarnic. — Acuma ! rîse aspru Cozianu.. Cozianu spuse : — Atunci... E o fiinţă delicată şi armonioasă. Sînteţi elocventă. inc onştienţa şi necimstea sînt crime. Şi din 42 pînă la sfîrşitul războiului am fost infirmieră pe front. Aţi fi bună de avocat. spuse ea zîmbind liniştit. căci. încît sînt sigură că ai putea obţine disjungerea procesului. — Orice om drept e bun de avocat. de altfel. Apoi se uită la femeia din faţa lui şi ise : N-avea decît să nu accepte să intre în banda care va fi judecată. nu am obiceiul să dau socoteală de viaţa mea particulară. domnule Cozianu ! Apăr dreptatea... Nu e soţul meu. Şi e drep t să fie judecat separat GiurgeaRoşcanu. trînta pe sugrumate. Îţi închip i că au venit bombardamentele. spuse ea. că bătălia pe care o dădea l.. spuse doamna Giurgea-Roşcanu.. ■— Nu îl apăr pe el. cu un ton de sinceritate şi de convingere care-i dădură o cl ui Cozianu impresia că lucrurile pot fi şi altfel decît le vedea. Obrajii side ii se înroşiră uşor. sîngeroasă şi feroce.. ci dreptatea. nu mai convie esc cu el. de altfel. care nu existau doară nicăieri! Nu existau ! Ce tot lua cuconiţa asta vorbe mari în gură ? Spuse brutal: — Dar dumneavoastră nu veniţi aici în intere personal? Nu veniţi pentru soţul dumneavoastră? Unde e dreptatea ? Ea îl privi cu serio zitate : "— Sînt despărţită de el. zise doamna Giurgea-Roşcanu. Numai că nu sînt aşa de mulţi.. fuga din Bucureşti. ce vă face să veniţi la mine să-l a păraţi ? — Datoria mea . încheie ea cu o fermitate îndulcită e un surîs fermecător. Dumneata ai atîta trec ere pe lîngă guvernul de acum.. duşmănos : — neficiat pînă în 44 de situaţia lui Giurgea-Roşcanu şi de ce făcea el în teritoriile ocupate -aţi protestat ! Doamna Giurgea-Roşcanu se schimbă la faţă şi-şi strînse poşeta de crocodil î înmănuşate: — Nu mai trăiesc decît din banii mei din 1941. dacă nu e pre rost.186 ria asta ! Giurgea-Roşcanu nu intră — şi în orice caz nu e un criminal de război! A fost inconştient... spuse ea. Dimitrie Cozianu era în să prea tulburat ca să ţie seama de acea delicată „punere la locul său" şi urmă.

Să vedem. Cunoştea oamenii. cu ochii la placa de cristal d pe birou.... Doamna Giurgea-Roşcanu îi întinse mîna înmănuşat sărută şi rămase în picioare pînă o văzu ieşind cu mersul ei de o graţie şi o demnitate desă se după dînsa. — Şi atîta v-a ajuns ? V-aţi resemnat ? Doamna ea-Roşcanu se făcu palidă : — Datoria mea era să protestez. în măsura în care comuniştii o să se poată stabiliza . pe strada slab luminată. trăise în lume. se uită în dreapta şi-n stînga.. Mă voi ocupa personal de ce mi-aţi cerut şi vă voi înş . sau ca. Apoi ea urmă : — N-am avut atîta putere. să lupt activ ca să nu se întîm ot ce s-a întîmplat... bătu într-o uşă şi intră : era în biblioteca amb.. nu. Lui Cozianu îi venea să urle de mirare şi de tulb re. încuie poarta. asta e cochetăria mea .. ştii cine.. IX Seara tîrziu. Aj unge că ştiu eu. Ii era ruşine s-o privească în faţă. poate. se ridică : — Bine.... descuie o u u o a doua cheie. Apoi. încruntat. Fii liniştit. de pildă. nu ! La asta. Am încercat: n-a vrut să mă creadă... sau o ipocrizie fenomenală ? Dar cu ce scop ? Nu. şi cine trebuie. Să em.. care voia să se aşeze. apoi urcă o scară fără lumină.. nu m-aş fi aşteptat. cu ochii închişi. după ce chemase la telefon din oraş.. doamnă.. nu era ipocrizi e. era de crezut ? Existau şi oameni de aceştia ? — Dar în 1941 datoria dumne avoastră care era? 188 întrebă el. imediat. ştia ce tip de femeie produce mediul în care se învîrte — şi iată pe această tînără persoană care. Schilodul şedea în fotoliu.... spunînd „Aici Dumitr u". eşti un om la fel de onorat şi ai tot atîtea drepturi ca mine. apoi scoase iute o cheie şi descuie o poartă î idul dindărătul casei. oasele feţei îi ieşeau prin piele. pe un ton grav : Nu le da atenţie. Apoi exclamă : — N-aş fi crezut ! Ei.. zise simplu doamna GiurgeaR oşcanu. se duse la Jean-Pierre Haralamb. Lăsaţi secretarei mele numărul de telefon. Cozianu aştepta. Tăcu.... întoarse numai ochii spre Cozianu şi-l întrebă : — Ce mai faci ? plictisit că te-au snobat babalîcii la „Athenee Palace" ? Cozianu. intră în curtea pustie. Cînd ajunse în faţa casei îmbrăcate în iederă. rîse schilodul. rămase în picioare de mirare : — Ai şi aflat? — Aflu tot. Ce faci dumneata e periculos într-o oarecare măsură.. De ce nu l-aţi apărat atunci de propria lui imprudenţă ? — mai greu să aperi un om de el însuşi decît de duşmanii dinafară. îngustă ca un şanţ. obrajii-i 189 erau supţi şi uscaţi.elegantă. era excepţia confirmă regula.. strîngîndu-şi poşeta pe genunchi.. E mai bine ca să nu exist e nici o îndoială asupra legăturilor tale cu comuniştii şi asupra rupturii tale cu noi.. Acum tăcu Cozianu. şi totuşi.. era de necrezut ! Sau. In primele douăzeci şi patru de ore ale re stabilirii noastre la putere...

un om car.. înainte de 23 August. Vorbea calm.. Nu mă prinde aşa uşor.mai mult decît se prevede acum.. ca primă măsură. în postul dumitale. indiciu ? întrebă Haralamb. Nu pot spune cis că mi-a făcut o propunere de alianţă. prin noi. i rag înainte şi spre stînga.. Iţi închipui că şeful meu nu e de acord cu ei ? Crezi că există ceva divergenţe. să zicem mai mult de şase luni — dar e un lucru eroic.. Mîinile slabe. vrei să te bazezi pe co consecvenţi şi intransigenţi ? Lucrează mai departe cu şeful dumitale. — înţelegi ? încheie dînsul. să n u-ţi întindă o cursă. mai vedem. El îl păcălea pe mareş ar noi îl păcăleam pe el ! A menteur. dar în realitate noi tratam în n umele regelui şi al nostru ! El nu vedea decît telegramele pe care voiam noi să i 190 le arătăm. ale partidului de o parte şi ale lui de alta? — De ce te-ai gîndit la asta ? Ai vreun. fără putere. ci şi din spate — din propria lo r tabără.... punc vedere diferite. Poţi să mă crezi : o şt experienţă . de mai mică r stenţă.. aţintindu-l prin ochelari pe Cozi anu cu o privire inteligentă şi fixă. menteur et demi!' Şi începu să rîdă. albe cu vine albast re şi le ţinea încrucişate pe pîntecele supt. zise sec domnul Haralamb cu o ameninţare <notă> Unui mincinos. re e situaţia? — Sînt sigur că peste şase luni comuniştii au dispărut de la putere. aparatul ministerului..3 ştie să lucreze e adevăratul stăpîn.. excluderea din viaţa publică a oricui a colabora t cu ei ! Şi pe urmă. Cozianu zise: rr» Tocmai acum mă gîndea .. nu ştia decît demersurile pe care binevoiam să i le spunem. Cozianu îi povesti inci dentul cu tînărul Varlam şi convorbirea cu Mardan.. repetă schilodul.. — Nu te lăsa.. şi o să reforma agrară. şi care cere calităţi excepţionale. —■ Nu ştiu cît de bine am să pot lucra. Ică Antones edea că tratează cu englezii şi cu americanii. dar fii atent. şi prin legaţiile de la Madrid şi Ankara. nici o plăcere..' dar fără ni ic deosebit : ca şi cum l-ar fi întrebat de sănătate. decît pe aceea de a ţese în umbră 1 . care nu cunoştea nici o bucurie... — Nu te lăsa. zise cellalt. poate că şi comuniştii.. să faci dumneata acolo. Zilele astea am avut cîteva eşecuri. Cum te înţelegi cu şeful dumitale ? Şi-l privi atent. aşa disciplinaţi cum sînt. A vorbit foarte acoperit. sec.. un mincinos şi jumătate! </notă> 191 cumplită în glasu-i rece şi uscat. eu trag totul spre dreapta şi îndărăt. Ce trebuie să cred ? Pot să mă bazez pe un om c -şi trădează partidul? Haralamb începu să rîdă : — Numai pe ăla ! Ce. Nu-i atacăm numai frontal.. Dar şt ie că am oarecare experienţă şi nu sînt surd. foarte discret. rece ş uscat ca întreaga-i fiinţă. Am s onaţi comunişti care răstălmăcesc dispoziţiile mele. Cozianu rîse încruntat : — Sînt vulpe bătrînă. A doua. au şi ei punctele lor.. interese opuse.

apoi urmă mai lini t şi mai rece : — Dar ca s-o redresăm.. fii sigur că e interesul nostru să lipsească fondurile li Deci cont racarează-le orice mişcare de credite. îşi şterse de scuipat buzele subţiri cu o batistă pe ca o puse în buzunarul de la piept al halatului de mătase neagră... înfoind-o cu grijă . încît banii să nu curgă pe canalele şi în direcţiile voite de comunişt o să pună ei credite. îi spunem : „Poftim ! Comuniştii voştri! Uite ce ştiu să Şi pe urmă.. pentru noi... credite care să treacă prin mîinile noastre ! exclamă el. întinse braţul osos. — Pha ! E uşor ! Facem un contract cu „Ford" : să ne dea maşini. Tăcură. fără vagoane şi locomotive. Casele distru se şi arse de bombardament. cu orice preţ. trebuie ca ei să nu poată face nimic. a stiff sentence 1.. ce-i cu Isabela ? — Nu ştiam că Isabela o cheamă ... să facă autostrăzi. a fost la mine. . fabricăm ma grele şi tunuri pentru tot sud-estul Europei ! Alt contract cu „Schneider-Creusot" : le dăm concesiunea Căilor Ferate pe douăzeci de ani.intrigi politice şi de a domina . cerute şi obţinute de noi. — Ei. dumneata care ştii tot: o cunoşti pe doamna Giu gea-Roşcanu ? — Care ? Isabela ? A lui Giurgea-Roşcanu care. Şi afară de asta. Jean-Pierre Haralamb murmură : — Dar pînă una-aîta... te bagi la stăpîn. crezînd că am vreo . Co zianu întrebă deodată : — Ascultă. Schilodul urmă : — Dumneata. moşia noastră. iar noi să-i dăm o parte din portul Constanţa şi monopolulautomobilelor. şi tăie aerul: — Jos cu ei ! — Şi ? întrebă Cozianu. ai să te aranjezi aşa. mîrîi Cozianu. aprinzîndu-se deodată . iar ei. vrei să ne bagi la stăpîn ? Vindem ţara la mezat ? E a noastră. Alt contract cu „Vickers-Armstrong" : le dăm jumătate din uzinele „Reşiţa" şi.. aşa cum e acuma ! Iar cui măcăie... coane. Calul lor de bătaie e redresarea economică a ţării. gînditori.. o să-i ardă. uzine. vorba englezului. zise scurt Cozianu. 192 — Stai. apoi s urîse ironic şi superior : — Dar lui Hitler n-am vîndut-o ? Angliei şi Franţei n-am vîndut-o Lui Banque des Pays-Bas şi lui Credit Lyonnais n-am vîndut-o ? Parcă n-ai fi în adminis traţia statului de aproape un sfert de secol. Cozianumîrîi : — Ba mai bine-i văd morţi. am s-o fac. dragă Coziene.. Vorba dumitale : decît să-ţi fie mîrlan. cu mîna lungă şi pală. Apoi vorbiră despre lucruri indiferente. adm it! Dar la stăpînul care-ţi convine ! Preferi să-ţi fie stăpîni muncitorii din fabrici ? Urmă clipă de tăcere. refac utilajul şi parcul d e vagoane şi locomotive ! Alt contract cu. Căile Ferate dezorganizate. di rîni ! Haralamb.. pasiunea puterii era singura mişcare în sufletul ace sta la fel de nemişcat şi de rece ca şi trupul.. — Da. fabrica de avioane de la Braşov demontată — totul trebuie să rămîie p . domnule." cu credite în dolari. — P l meu. fabric ile fără materie primă.. mai bine un boier. cum zic iacobinii ăştia de comunişti. O s-o redresăm noi.... trebuie ţinuţi comuniştii în loc... dă-o dracului. care se însufleţise. mai ales dacă e miliardar. Ce.. care sade la puşcărie şi o să fie condamnat de „tribunalul poporului"...

profesorul... cu un amestec de severitate şi bunăvoinţă : — Tovarăşe Varlam. — Mi-a ţinut o predică ! rîse Cozianu. să nu exagerăm.. vulpea şi strugurii. Şi-i povesti schilodului convorbirea.. a lui Scarlat de la Banca de Credit General.. ţinut de scurt zi cu ce a venit la mine. nu altceva. Nu lucrezi 1 . belferul. Era politician .. ei de noi. n-a avut amanţi şi. — Da.. inteligentă." Dar tare. şi încă.. S-o mănînci. scăpăm de comunişti. aia l-a tocat.. nu. X A doua zi dimineaţa Mardan îl chemă pe tînărul Var lam şi-i spuse. Ţibică şi-a mîncat averea cu o femeie şi le-a lăsat pe Isa bela şi pe soru-sa complet decavate cînd a murit. de inimă.. juristul. care carăţucai ele. însă numai în gînd: „Fiindcă eşti sch aci pe superiorul. nu-şi dădea seama de varietatea tipurilor omeneşti pe care le-a produs istoria socială în Bucureştii de la mijlocul veacului al XX-lea şi de aceea era surprins.. Dar ei de no . cel tîrziu în primăvara viitoare... În fine. Giurgea era mare colecţionar de dame şi că trăie Velentina Scarlat. Haralamb.. Ţicnită. minţi Dimitrie Cozianu. — Cum nu : Scarlat le cocii.. la damă. cînd şi-a dat seama că.. nu la. o fe-rneie dră ită.194 — A.. opuritană. trebuie să dis espre dumneata. cum era moda printre cucoane: infirmieră sadea.... amice.. Sora Isabelei a luat pe banditul de Teofil Vardaru.. nebună. nebuna de Isabela i-a dat un picior şi n-a mai apărut pe nicăieri -— asta e*-a în 41 — şi pe urmă a făcut o criză morală ş nfirmieră ! Dar ştii. Şedea în faţa a o predică ! Mă întrebam dacă nu visez ! îmi venea să şi rîd.. de om suferind de fiere : — Nici nu merită. ce să-ţi mai spun. îl ştii.. trăieşte între puroi şi excremente.. Dar ea e o exaltată. me rgem înainte. nu ştie că ăştia te. şi acolo. — Ei. i se păru că i s -a întîmpiat ceva extraordinar. Cellalt s e uită în gol prin ochelari şi spuse cu o strîmbătură a feţei palide. — Văd că ţi-a făcut o impres ise cellalt cu un zîmbet acru. o' persoană extravagantă şi care nu seamănă de loc cu. Dimitrie Cozianu replică enervat. Fata lui Ţibică Vardalâ. </notă> 193 ţi l-au dat în mînă. S-au dat asigurări regelui că situaţia asta intolerabilă nu va mai con tinua.. monşer. zise: —■ Prin urmare. . era dispreţuitor şi sceptic : — O nebună.. unii pretind de altfel că pe.... cu lume ună.. lasă să ai putere numai pe sectorul pe care <notă> O sentinţă necruţătoare.. cînd a aflat. asasinat legionarii. nu aşa..putere la comunişti . fratele ăluia p e care l-au. şi el politician.. care a fugit la timp în America de Sud. iar Isabela — nu ştiu ce atracţie au a vut amîndouă pentru canalii — 1-a luat pe Giurgea-Roşcanu.. . rîse rece schilodul.. Peste şase luni.. în fine.. fie zis în paranteză.

la etajul nouă.bine cu Cozianu. cred că urmările vor fi mai grave decît o supărare a dumnealui.... şi Ionel Varlam îşi punea mîndria în cu aceeaşi linişte ÎH orice loc.. şi noi lucrăm în condiţii burghe . Aşa că dumneata.. apoi spuse bună seara şi plecă. Mardan putea e că e o cerere de avansare făcută sub o formă discretă. să nu depărtăm de noi oamenii de valoare. cu insistenţele dumitale.. pe masa de lucru.. îşi scutură capul creţ şi măsliniu de marocan şi. ba da. fără ca ochii să i s ul ochelarilor. Acesta simţi des luşit graba şi neatenţia lui Mardan. Inteligente. fir puţin adus din umeri. fotografia mamei lui Ionel Varlam şi o fotografie . după victorie..R. portretul lui Lenin. ce vr ei? A lucrat în administraţia burgheză. ce nevoie mai avem de el ? — Partidul are nevoie de o în treagă categorie de cadre vechi. Paloarea pasionată a lui Varlam sporise: — Tovară tei... zăcea încă în convalescenţă de pe urma glonţului de mitralieră care-i str ese plămînul la 24 februarie. — Nu vă supăraţi că vă între e Varlam cu zîmbetul acela subţire.". care începu să-l ener195 veze pe Mardan — dar dacă e un funcţionar burghez..196 ochelari . În orice caz. Tînărul Varlam.R. oricît de mic şi oricît de mare. de unde să conducă totul. dar întins pe o canapea în odaia nă de cărţi îngrămădite în teancuri pe scaune. împreună cu prietenul său demult. Locuia într-o garsonieră de bloc.." cum rămîne ? — S-a hotărît. ironic. — Bine.. Mardan. — Ba da.. pînă cresc oamenii noştri. o să vedem v. tînărul cu şuviţe blonde căzute pe frunte şi cu priviri strălucitoare. unde l-ar fi pus partidul. dar cu creditul pentru „I. Ionel Varlam îşi terminase lucrările curente.. care stătea în faţa lui. partidul are nevoie de el şi de oameni ca el. dacă lăsăm să se distrugă instalaţiile şi u inei „I. zise Mardan surprins şi foarte rece.. rin . Şovăi o clipă. E. — Sîntem obligaţi să-i menajăm pe specialiştii burghezi de care ne folosim. spuse Mardan. la revedere.A.. ca membru de partid. se du se acasă obosit şi fără poftă de mîncare. bine să nu mai ai conflicte cu Cozi anu. de altfel prea preocupat şi concentrat ca să se mai ească la mîncare.. zise Mardan... E o hotărîre a comisiei ivinţa asta. Varlam nu se mişca. Dum neata. zîmbi subţire : — Tovarăşe Matei.... l-aî supărat.. şi că sînt ţinuţi în roluri mărunte dar se opri .. Tîrziu. vădit plictisit şi dispus să-l expedieze repede pe tînărul Varlam. îşi petrecea zilele îmbrăcat. rămas de mult singur în birou. pe dbuă rînduri în rafturile pereţi. Trebuie să fim supli. ai să înţelegi. — Atunci.. mirat. p ce. ridică ochii.. la urma urmei. care-i întinsese mîn a fără să-l privească. Varlam voi să spuie că există c iar în aparatul comisiei membri ai partidului care ar putea fi puşi în posturi importa nte. nu mai e nimic de făcut-? în trebă Ionel Varlam cu o ciudată sfială. cînd.A. şi. Ei. Urmă o mică tăcere.

. Şi tu r Ionel.. agresivă). — Cum vrei s-o sezisezi ? întrebă cellalt punîndu-şi iarăşi ochelarii. — Da. al partidului conservator. rei să faci ? — Păi.înfăţişîndu-l pe cellalt ţinîndu-se de talie cu o fată. Dragomir lăsă din mînă cartea pe care-o citea (era Materialism şi empiriocriti cism a lui Lenin) şi-l privi prin ochelari. Haş. ori. — Nu ! în fond răspunzi şi tu tot în faţa parti . Se poartă ca şi cum asta ar fi lini artidului. în vraiştea de cărţi. — Păi. acuma. stătea prietenul lui Ionel Varlam. Dar am ajuns să mă întreb : asta e ? Chiar aşa. H.. reîncepu să citească. — Ori sezisez conducerea partidului de pro blema asta. şi New York Herald. şi-l las pe Mardan să facă ce ştie. Dragomir. vesel... un s mplu mecanism fără 197 părere personală. zise Ionel Yarlam m ereu încurcat. însă. pe tine însă ce te roade? întrebă H. întunecat. Cînd intră Ionel Varlam. ca şi cum totul ar fi fost de la-sine înţeles : însemna că era pe calea cea bună... am mîncat. m-auzi ? H. de fişe.R. — Un e-a pus Rafira tava cu mîncare ? întrebă ei. el singur răspunde în faţa partidului.. fără s regătim nimic pentru viitor. le trata cu o ironie violentă. D agomir citea. Dragomir rîzînd. zîmbind cu ochii obosiţi. Ori mă comport ca un organ pasiv. — Ce mai aştepţi ? ne... am înţeles. Ionel Varlam. Erau chiftele în sos ... numai pentru momentul ăsta.. mormăi H. Acesta însă începu să rîdă. citi criind articole care apăreau în presa comunistă sub iscălitura H. de ziare. unde e mîncarea ? Cellalt nu răspunse. zise H.. redactată de un grup de unive rsitari francezi marxişti la Paris în '1931 (Quillet).. întărit de atîta siguranţă din part i sau. — Ricule ! strigă rîzî d Ionel Varlam. călcînd în picioare nişte ziare engle eşti şi americane (erau Daily Mail. n-am decît două lucruri de făcut. Dragomir şi. u tînd pe dată de Ionel Varlam. Cellalt întrebă iar : — Şi.. ba chiar distrugînd. răvăşite.. p e care-l avea totdeauna. ai înaintat-o ? — Nu încă. Dragomir. reluîndu-şi Materialism şi empiriocriticism. cu zîmbetul deschis. — înţelegi ? întrebă Ionel Varlam. întrebă : — Ai mîncat ? A fost Rafira pe aici ? Rafira era nevasta unuia din po rtarii blocului ... Şi tu. adică lăsînd să se distrugă unele resurse ale viitorului ? Ai înţeles ? — Am înţeles. pe care un articol. ea le făcea mîncare celor doi burlaci. Zi mai departe: ori asta. pe răspunderea l ond. dar Ionel Varlam o descoperi singur. în Rominia Liberă. dar ascultîndu-l pe Ionel Varlam ce are pe suflet. î o copie a întregului dosar „I. pe jos (alt loc liber nu exista şi cel mai puţin pe masă)." secretariatului partidului. erau singurele podoabe ale pereţilor i. încîntat de viaţă. — Ascultă. scoţîndu-şi ochelarii.. îndărătul celor patru sau cinci volume enorme ale Istoriei civilizaţiei omeneşti. Dragomir". începu să-i şteargă.A. concentrat şi scria ceva cu creionul pe marginea cărţii. zise cellalt. Nici un răspuns. iscălit „H. d eveni mai puţin vesel.

. ţi-ar oferi inima şi averea." Un domn se aşeză ling spuse bună ziua. se aşeză într-un fotoli cu tava pe genunchi şi începu să mănînce. ea îl certă cu blîndeţe şi seriozitate. nu sublinia nici prin ton . ca o ploaie pietrificată şi suspendată în aer.. cu fru nze. lacrimi. cu d mnitatea ei cumpătată. A doua zi dimineaţa. iar seara bea un ceai cu doi-trei biscuiţi) îşi puse unul din costumele ei de o eleganţă sobră. Isabela însă răspunse c în glumă : . — Nu. ce faci de cinci ani ? — Fel de fel de lucruri. O bătrînă în baston nu îndrăznea să traverseze b chitu Măgureanu. — Ce mai faci. elegant. o să aibă sens. mirată. orice. Se aplecă. . o viaţă agreabilă.. întrebîndu-se dacă hîrtiile pe care le simte sub e ziare. iar privirea lui părea lacomă şi îngrijorată. Un copil care alerga pe stradă se ciocni de ea .. care fusese chemată la o ş de rămase pînă noaptea tîrziu. îndărătul lambriurilor de lem sit alb.. Nu insista mai mult.. deodată. Ea se întoarse. tot albe.de roşii şi plăcintă cu mere. XI Casa Anei Antim era în apropierea grădini i Cişmigiului şi plină de tablouri de pictori din şcoala romînească (doctoriţa era pasionată pictură).. ajută-mă să mă înalţ. şi. Apoi intră în Cişmigiu. gîndi r . porni spre Cişmigiu. confort. dar n-o mai găsi pe doctoriţă. o lampă de cristal atîrnată în tavan. Doamne. Isabela o luă de braţ şi o ajută să treacă.. depindea de răspunsul ei ca să continue şi să accentueze. fratele lui Jean-Pierre Haralamb de la Ministerul Afacerilor Străine. aproape severă.. — A... pe care ne privezi de prezenţa dumitale. N-ai decît să te a leci ca să găseşti bani. izbucnire lăuntrică. t ransparentă şi străbătută de lumini. Şi o să fie bine făcut.. cu capul sus. zise Isabela. Abia acum i se făcuse foame şi lui Ionel Varlam. zise calmă Isabela. romburi de cristal de stîncă. era cărunt.. — La ce te gîndeai ? Cu siguranţă n la noi. — Cinci ani ! E formidabil ! Şi. Dulapurile erau în perete. cucoană. cu are grijă să nu răs198" toarne teancul de tomuri. ridică tava de jos. panouri de lemn pe pereţi. Apoi. două fotolii adinei.199 limpede de tot: „Orice fac.. nemînc ată (mînca numai o dată pe zi. Cred că n-ai fost la un ceai sau la o recepţie de ani de zile. Isabela şedea într-o odăiţă de la etaj : un pat alb. dar fără exagerare. n-o să fie inutil. atunci ar treb i să ai şi oricine ti-ar cădea la picioare. fişe de lectură sau vreun manuscris. Seara fusese la Dimitrie Cozianu. Acuma mă gîndeam. de un verde palid. • — Din 41. Ieşi în lume. Ionel nu avusese nicioda tă nici o slujbă şi nici o treabă . să fiu cur iu o flacără !" se rugă ea cu o bruscă izbucnire. Cu trup şi suflet. şi-l recunoscu pe Ionel Haralamb. să avem şi noi la ce să ne uităm ! Ai un amor. pielea îi era lipită de oasele feţei.. cu siguranţă. Se întorsese acasă îndată. dar cu hainele cam vechi .. Dar cu cea mai mare intensitate. nă ? Nu te mai vede nimeni prin lume. „Ce poate da sens unei vieţi ca a mea ? Doamne. se instscaun în faţa unui masiv de trandafiri şi începu să se gîndească la hotărîfea pe care trebui ia.

. 200 Isabela se-ntoarse puţin înainte de prînz. protestă Isabela. mi se pare normal. deosebit ! M-a pus pe gînduri.. „Dracu s-o ia. obosită. cu a bună dispoziţie a tuturor doctorilor buni. 2 01 — Ca fizic. Cozeanu.zise Ana Antim — şi dacă se pricepe în meseri ui. — Şi ce ţi se pare curios în asta ?. cu rude extrem de influente. Doctoriţa începu să rîdă : — Am glumit. arătos şi sumbru. care ştiu să inspire optimism prin ton şi gest : — Ei ? Cum a fost ? Pari foarte impresionată. după cîteva cuvinte. era rece şi distantă sub politeţea ei binevoitoare..— Da. „Ciudată persoană . Şi. se ridică.. cinstit. nu e rău . mai ales pare devotat cu trup şi suflet politicii ăsteia . Nu te-am găsit la telefon. atîtea şi atîtea lucruri peste re el â trebuit să treacă. de la muncă.. ţi se pare normal ca un om ca el să facă politică alături de voi. Mai auzise vorba asta de la femei cu totul altfel decît ea. el însuşi de familie foarte bună. Asta dovedeş n om inteligent. — Cer iertare că am venit. Şi tăcu. întrebă doctoriţa. dar rămase în picioare şi o privi. e impunător. în vesti ie Cozianu. Femeia de serviciu a doctoriţei se duse să deschidă: sunase cineva afară.. un om de bine. La ur ma urmei... un idealist. la altă vizită. spuse doctoriţa zîmbind.... îl primim cu dragă inimă. pare tot bine. Apoi..... deodată atent. — Mie nu. înăuntru.. şi atîta ! — Draga mea. omul ăsta. cu ochii negri duşi în fundul capului.. nebună. Isabela se roşi : — De ce ? Nu. întrebă ea zîmbind. Şi zi. Isabela îl p ofti sus şi-i oferi un fotoliu . Trebuie să-l cunoşti. Isabela se ridică de la masă. se înclină în faţa Isabelei. voastră.. fără să . tradiţiile... abia aşezată la masă.. dar am aflat c-ai să fii acasă la ora asta. zise Isabela Giurgea-Roşcanu. şi a trecut.. un om de caracter. doctoriţa rîdea : — Ai să mi-l prezinţi şi mie.. Tu n-ai ieşit din labo rator. cu pălăria într-o mînă ş chet de trandafiri albi în cealaltă. Are o fermitate.. Iţi spun.. În uşă.. e atît de bine ? Şi ca fizic. e un om din lumea bună. El voia să se aşeze .. un om de bine. e un om remarcabil. care abia aşteaptă". dacă nu exploatează munca salariată —. Ionel Haralamb înţelese . oricît ar fi de cu msecade.. salută şi plecă. o gravitate.. Femeia de servici u veni să-i şoptească Isabelei : — Vă caută un domn. anunţ. E un om. altă dată. sigur că da. redeveni bine dispusă. rată. Ce fel de om e Co ăsta al tău ? Te-a primit ? — Nu e de loc al meu. interesele.. — Mi-ar părea bine să-l cunosc. fiindcă există prejudecăţile. dar nu vreau să mă aplec.." Navea rost să ocupe de ea. Sînt atîtea femei în Bucureşti.. se gîndea Ionel Haralamb mergînd pe aleile Cişmigiu ui spre casă. E un caracter. îi spuse : — M-am gîndit la dumneata. se-ntîlni cu doctoriţa c osea. o consecv enţă în gîndire. Ia spune ! Sînt curioasă. nu chiar aşa. Ana dragă. — Dacă e un om de reabă. Isabela. . cam atinsă. la ca răspunse monosilabic..

a beneficiat de ea. sau chiar toţi oamenii din ţara asta să mănînce bine.. zise Isabela cu tristeţe şi oboseală. Ea observă că e tras la faţă.... iar el. * Dimitrie Cozianu se uita în pămînt încruntat. sau care f ace un lucru primejdios şi foarte greu. Se aşeză în fotoliul care se lăsă sub greutatea lui. spuse Isabela.. — Te-am întrebat ieri aşa.... Greu nu e s-o ştii.. spune-mi mie : care e datoria mea ? ■— Datoria dumitale stă scrisă pe toţi pereţi i. de boală şi de gl onţ. Giurgea-Roşcanu a planat satisfăcut asupra drame i aceleia cumplite. greu e s-o faci. spu se Isabela.. Nu e mare lucru de ştiut. Oamenii mureau de foame.. Şi încă nici despre dumneata nu ştiu dacă. Eşti singura excepţ e. parcă nu ea ar fi vorbit. să-i' slujim şi să-i ajutăm pe oameni. toţi au încercat să mă convingă că n-au nici un teres. că au o încordare în privire.. cu pălăria pusă pe jos lîngă el mănuşile în pălărie (aşa cum ar fi făcut bunicu-său şi prietenii acestuia).. zise ea. Mare lucru să ştii.. că numai din nobleţe de suflet cer ce îmi cer. dar e foarte greu să-ţi ştii şi d a. că e cărunt. că are două cute adînci pe lîngă gură.. Se uită l sabela. Obrajii măslinii. de dreptate. şi de.. delicată.observe. te rog să mă ierţi pentru întrebările mel de o indiscreţie grosolană. Pe fereastra deschisă intră o albină.. Puse florile pe o măsuţă.. mormăi: — Ba nu te supăra. Uite.... un vid ca ai unui om bolnav sau căruia i-e frică.. fiindcă eşti singura pers oană care mi-ai vorbit de datorie. mereu încruntat.. — Nu.. dacă nu-l iubeşti pe soţul dumitale. nu l-am iubit. Se auzeau ţipete ascuţite de copii care se joacă în st adă. uscaţi şi brăzdaţi ai lui Cozianu se împur ară. urmă : — Şi cred că ai dreptate. Eşti în slujba oamenilor. dar minţeau toţi.. da greu de făcut.. să fie încălţaţi şi îmbrăcaţi..... e u fiind aşezat la biroul acela şi la altele .. Se uita la el. fermecătoare şi tristă.... de 202 lucruri de-astea mari.. Parcă era o păpuşă de porţelan 203 sidefiu şi vorbise altcineva (în parte aşa şi era: vorbel u în bună parte ale Anei Antim). să facă sport şi să nu-şi facă rău unul altuia. Trebuie să munceşti pentru ca majoritatea oamenilor. să aibă locu spectacole. — Şi care e datoria noastră ? Mare lucru.. — Eu nu sînt uşur Cozianu greoi.. le desfăcea şi le punea într-un vas.. Cît despre imoralitate.. Datoria noastră e să trăim pentr lţi. Luase florîle. .. Cozianu zise : — Nu ştiu dacă am avut dreptate.. îşi apucă de poale cu două degete halatu lung şi larg şi se caţără pe fotoliu... cu mii de oameni... Cozianu. soţul dumitale. Şi. fără să mi ntă şi să umble după pasiuni personale şi interese mărunte. E uşuratic şi imoral. Am vorbit.. Ce e morala? — Morala e să-ţi faci datoria. şi acu e pierdut.. Am venit să-ţi spun adevărul : nu pot face nimic pentru.

aş îngenunchea la picioarele dumitale pentru ce ai spus adineauri şi pentru severitat ea dumitale morală. şi dacă fiecare judecă la fel. i mneata glumeşti.. încruntat : — Ei. Ne gîndim la poziţia noastră personală. — Foarte rău dacă sînteţi aşa. Ea dădu din cap : — Nu sînt.. vino. Unde te uiţi ? Ia-ţi ceaşca.... da. mai că de obicei aşteptăm ca ceilalţi să fie perfecţi şi pe urmă să ne transformăm şi noi Isabela. — .. zise ea cu amărăciune. Nu2 4 . El o privi nedumerit şi încruntat.. — Ese alul e să nu fim noi înşine canalii..... pline de linişte... Eu îţi vorbesc despre adevăr şi dreptate.. Şi-şi mişcă. pe toţi. nu mă pot împiedica să nu-ţi spun ce cred... e mişte de pe scaun. îi vine omului m aspră. Cî mă întrebi despre adevăr şi datorie. Şi-i su e cu demnitate şi drăgălăşenie. cînd sînteţi detestaţi şi urîţi ? spuse ea cu o răceală şi cu o asprime care nu i se părură şi mai încîntătoare. Dimitrie Cozianu se uită deodată pe fereastră şi spuse: — Mi că am mare nevoie să stau de vorbă cu dumneata.. să te aud. Cozianu rîse silnic : — M-ai lovit unde mă doare. — Numai aşa. zise el..— Parc-ai fi comunistă. cucoană. îşi drese glasul. t în viaţa mea nimic cu mîinile astea.. îngînă Cozianu.. cît doreşti.... Cozian i. Dar dacă ţi-e de folos cu ceva să stăm de vorbă. — Eu stau foarte bine şi dacă nu vorbesc cu ni meni. Asta mă mai răcoreşte de lumea de canalii printre care mă mişc. care scoteau un clinche t argintiu. — Eşti o fi inară ! exclamă Cozianu rîzînd.... oamenii de guv ernămînt...... ca să facem conversa Isabela.Să mai. aşa e adevărat şi drept. — Să-mi dai voie să mai vin pe la dumneata.. Dacă n-aş fi un om serios.. — Nu glumesc de loc! spuse Cozianu cu tărie. coniţă dragă.. murmură Isabela... dar noi.. stăm de vorbă. Cozianu se uită după ea. Umbla cu ceştile şi cu linguriţele.... Şi vă miraţi cînd cădeţi de la face revoluţie.. nu e părerea mea. dumneata judeci lucrurile de la distanţă. de graţie şi seninătate. nici nu ne gîndim la chestiile astea. zise el rîzînd silit..fără putere mîinile albe şi fine.. — Nu sînt aspră.. Ea tăcea... Să-ţi fac un ceai. după mişcările-i măsurate.... — Iartă-mă... se schimbă lumea. . — Bine. Se ridică şi puse în pri un samovar electric. Dar să te las ucrurile astea care nu sînt ascultate cu plăcere.... l puterea noastră personală. atunci. Nu ţi-a făcut nimeni o biserică ? — Iar dumneata eşti uşurati atea vă omoară.. El începu să rîdă : — Cînd vorbeşti aşa..

Cozianu rămase împietrit: — Şi. Peste vreo lună. Sînt. cu glasul t remurînd (ajunsese s-o iubească pătimaş) îi propuse căsătoria. cînd aceasta. Nu... Dar într-o "zi luă în mîna lui mare şi păroasă mî fragilă. Nu spui nimic ? Isabe se uită la el. pe la începutul verii. te-ai h ? îngăimă el. oricît de curios ar părea din partea unui om serios. Nici nu pot pune ce. zîmbind cu îndoială şi îngrijorare: — Nu. de nimeni.. sînt un.. nu insista . da r cu mai multă tărie: — Aş vrea să te strîng în braţe. ca şi cum i-ar fi anunţat o nenorocire sau un doliu..... Ana ■Anti. Ab peste o clipă Cozianu se dezmetici.. albă.-.m e... înţelese. în lumea politică. să fii însurat cu fosta nevastă a lui Giurgea-Roşcanu.. Am avut ani de zile o pasiune dementă pentru o tîrfă. La despărţire. Nu exist motiv. pe Isabela. de altfel. Fiindcă oamenii. deşi cunoştea pe acesta. cu o discreţie desăvîrşită. şi-mi vine să rîd de emoţia cu care mă gîndesc la dumneat r sînt fericit. Te ador. Ar tre bui să-ţi petreci viaţa dînd explicaţii. mă închin în gînd în faţa dumitale. să aibă asemenea naivităţi. opr faţa ei. am făcut lucruri foarte urîte în viaţa mea.. indiferente. zise ea şi-i întinse cu mare seriozitate. nu-l stima. am mai fost îndrăgostit. . ar era tristă.. Şi a treia. greul era să mă hotărăsc eu.. aşa cum i-am cunoscut eu. înalt. spuse Dimitrie Cozianu.Şi-i întinse ceaşca cu ceai... Ii părea rău de Giurgea-Roşcanu. sînt cu totul alt fel... şi a patra. la paisprezececincisprezece ani. îngustă. — Eşti singurul lucru curat din viaţa mea. Chiar şi eu. tot rîzînd jenat : — Sînt îndrăgosti n-am fost niciodată. te iubesc — şi aş vrea să fiu mereu lîngă dumneata. e altceva. îi era scîrbă de el. A doua zi veni ar. nu e nevoie de form alitatea asta. dar ăsta e adevărul : eşti singurul lucru din viaţa mea. A oi se roşi: Scuză-mă că vorbesc în cuvinte mari.. masiv şi întunecat. seara.. şi rîse politicos şi distant. Sînt om în toată firea.. Isabela dădu din cap şi zise : — rînd. palid. 205 — De ce? se miră isabela. nu mai pomenise nimic în legătură cu Isabela şi Cozianu. ■— Da. mîna delicata. Şi totuşi. din lumea noast ră. — Dar ai să sp Deseară ? Mîine ? întrebă el răguşit. nu. dea bine. E foart fiinţe ca dumneata pe lume. Vorbiră de alte lucruri — Coziasu tărăgănat. îi întinse mîna lui Cozianu. Şi altă dată îi spuse. cu tăceri îndelungi sabela tristă. îţi mulţumesc că exişti. ea dădu din cap: 206 — Nu. La început Cozian u vorbea de lucruri obişnuite. cînd Cozianu.. Dar cu dumneata. şi o luă în braţe.. ca un copil.. Cozianu îi întoarse spatele şi plecă. cu un zîmbet strîmb. Şi în copilărie. încă nu spun nimic.. Iar într-o zi. tulburat. împreună cu . Nu-1 iubea. o întrebă o dată. Vreme de luni de zile se văzură în fiecare zi. Cozianu nu i-o luă şi-i spuse.

el. care fuseseră plătiţi. ce mai e cu ce vorbisem noi? — Ce anume ? întrebă Isabela. care nu luase cuvîntul. dacă se mergea mai departe pe calea asta. — E cam egoist să trăieşti numai pentru tine şi pentru respectivul. în jurul căreia şedeau membrii comisiei. Un zîmbet abi a simţit încreţea coada ochilor doctoriţei. a fabricii de avioane din Braşov.. în scopul fabricării de tractoare. Acuma 'se . inteligenţi şi reci ai preşedinte şi-i spuse: — Domnule preşedinte. Se opuse şi domnul Jack Varlam. preşedintele comisiei financiare. cu jumătate gură.. propunerea era riscată. Nu fură de acord ni ci colegii săi. Nu ştiu cît o să ţie. Cozianu intra în biroul lui Mardan. Matei Mardan. încît Cozianu veni la el. bolnav. Isabela nu răspunse nimic. cu căutarea unui post. anunţă ca o dispoziţie a Consiliului de Miniştri că trebuie aprobate credite pentru reinstalarea şi darea în prod ucţie. nu putea fi de acord. aşeză într-un fotoliu şi murmură : lasă-mă puţin. Cozianu era mai înalt cu un cap decît el. şi îl luă la o parte o audienţă. care făcea şi el parte din această comisie. partidului naţi onal-ţărănesc. dacă nu vă mai trebuie un colaborator în persoana mea.. Dar vreau să trăiesc numai sta.. ci la Ionel Varlam.. în uindu-l pe titularul locului. . în toată viaţa mea de pîn-acum n-ana fost fericită. zise Mardan. fii fericită. 207 XII Ceva mai înainte de aceste evenimente. Nu^ fură de acord. Femeia de servici u isprăvi şi plecă. Nici n-am bănuit că pot ma o să-ncerc să fiu. în picioare îndărătul biroului. cînd se ridică şedinţa. zise doctoriţa . îl cîntărea cu o şiretenie rece. se putea ajunge la inflaţie . la mine. — Peste un sfert de oră. uitîndu-se atent nu la Cozianu . îşi pironi privirea neagră în ochii lim208 pezi. cellalt al.. Atitudinea lui fu atît de ciudată. Peste un sfert de oră. dar trebuia să te-ntreb. zise Isabela. c u o placă de cristal pe ea. se opusera: era nevoie de bani pentru cheltuieli m ult mai urgente . nici domnii Ioani'ţiu şi Mereanu. unul reprezentant al partidului liberal. îl privea pe sub sprîncene. prin mijlocirea lui Jac k Varlam. Ştiam că ai să-mi răspunzi aşa.. sp uneţi-mi. Ana Antim dădu din umer : — Bine. mo ale. sincer mirată. Acesta. deşi n-aveau decît un vot con sultativ.fata în casă. de calculator. — Ei. Nu ştiu dacă o să fiu. Membri ai co misiei. — Las ic să nu fac altceva decît să încerc să fiu fericită. ca acum cîteva luni la serata prinţesei Basa ab-Comnen... printre care Cozianu. fetiţo. da r eşti totuşi de invidiat. pregătea o gustare pentru două persoane pe o măsuţă din camera ei : — Isabela d . Cozianu. de către anumiţi domni anonimi ce voiau să cumpere fabrica pentru o societat e străină şi mai anonimă. pe Ia sfîrşit ul primăverii. în capul mesei lungi. Dar Mardan impuse aprobarea.. şi care ieşea fără să fi schimbat nici o vorbă u tată-său..

mulţumesc. care spunea bună seara.. zise Dimitrie Cozianu. în spatele biroului: era uşa a do a. pentru orice. spre marea surprindere a acestuia. Cozianu se uită după Mardan : acesta lăsase u ume întredeschisă. n-are rost să e al comisiei şi daţi-mi voie să plec.. întrebare a fusese pusă pe uri ton judecătoresc. murmură Mardan.. prin care se ieşea în spatele clădirii. urmă Mardan. lăsîndu-l în un cabinet cu o canapea.. Voia să-l facă să înţeleagă ceva. z ise Mardan. apoi pe al lui Mardan: 209 ■— Tovarăşe Varlam. o oglindă şi o măsuţă. Cozianu. am fost constrîns. Şi — urmă Mardan — trebuie să-ţi spun că în problema asta. Auzi deodată glasul lui Ionel am.. la mine pe domnul Varlam — tînărul cel de la noi. străS luce putea străluci acest om înalt şi sumbru. nici nu suflă despre Ioriel Varlam vreun cuvînt.în care vorb ea. — Pe cine ? Ionel Varlam spuse numele unui membru al conducerii partidului.. Cozianu află de la Ioaniţiu că Ionel Varlam fusese mutat la un mini ster. a trebuit să-mi schim ul de vedere. Mardan îl întrebă : — Ei. nu era liber. îi vorbi despre treburi curente. Peste o clipă veni să-l scoată pe Cozian u din odăiţa lui şi. dumneata ai inf ormat pe cineva de la partid privitor la fabrica de avioane? Urină o tăcere. în aceeaşi zi. Dacă n-aveţi încredere în mine. inchizitorial. sufocat de atîta îndrăzneală cinică. Ce anume ? Că el. — Trebuia să impun măsura. Dar era mutat. eşti mulţumit? Cozianu şovăi : despre ce vorbea ? ea să creadă că Mardan mărturiseşte atît de făţiş alianţa lor împotriva lui Varlam. sunînd.. te rog. spuse cellalt pe un ton atît de curios.Să ştii că şi pentru mine a fost ceva foarte surprinzător în măsura asta ntrase secretara : — Cheamă-1. Cozianu rămase după uşă. Şi de ce mi te adresezi oficial ? — Pentru că aţi reveni peste o hotărîre luată.. cu un post mai mare decît avusese la comisia financiară. spuse Ionel Varlam într-un tîr ziu. — Nu. cii piele măslinie şi ochi nocturni : — Domnule preş dinte — zise el gros — sînt la dispoziţia dumneavoastră. ca să vadă reacţia celuilalt şi ca . — Parcă n feri pe tînărul Varlam. venind la birou într-o zi. Mardan. te rog.. la audienţă.— De ce spui asta ? întrebă cellalt. încît Cozianu ridică ochii deod ată atent. La revedere. era controlat d alţii? — Bine. Voiam numai să şt ise Mardan redevenit binevoitor. Apoi îl împinse pe Cozianu spre o uşă discretă.. trăgînd cu urechea. — Da. nu insista. fără să mă întrebaţi. atunci nu insist. Iar la trei săptămîni ele atunci. sînt doar membru al Partidu ui Comunist Romîn. — Bine. Adăugase „pentru ori e" cu bună-ştiinţă. Era ceva ciudat în felul voit încurcat. a cela care vorbea în piaţă în dupăamiazalui 24 februarie. . z ise Mardan. — Stai un minut aici.

ferchezuit. Ea. după indicaţiile noastre.să-i spuie prin asta că a înţeles. Era un bărbat elegant. greu de sezisat în ansamblul lor şi încă şi" mai greu de înţeles în sensul lor adevărat. cel mult da că-şi permitea lui însuşi. ce crezi că mă ocup şi cu ltceva decît cu probleme financiare ? 210 Cozianu rămase mut. Ies. niciodată. pe referatele lui ne bazăm hotăr'îri le. Răspunsul ăsta îl lăsa pe Mard an perfect acoperit . — Ioaniţiu ? făcu mirat Cezar Lascari încruntînd din sprîncene. Intîlnirea lui Cozianu cu văru-său Cezar Lascari a fost un caz tipic din sutele de asemenea acţiuni.. ce vor să producă. Iar din vremea aceea începu peri oada de perfectă conlucrare între Cozianu şi ceilalţi „tehnicieni" ai comisiei şi preşedintel comisiei. aşa. nu voia cinisme la alţii. dar Banca Naţională e prea mare ca sa crediteze direct întreprinde rile industriale care interesează guvernul. Mardan nu ■ voia intimităţi. ca fiind în măsură să contribuie la refacerea economică a ţării. El vă va controla dosarele. spuse Cezar Lascari.. zise Cozianu calm. în ce stare. a omului obosit de plăceri. Te interesează ? — Mai e vorbă. — Ei. Privirea nu prea inteligentă i se lumina în cet: . Cozianu invită la el la birou pe directorul băncii „Europa S.A. Dar. ambigue.. fără să mai pomenească nici unul nici cellalt.. Intr-o zi. ieşind în îl aduseseră la putere. în realitate.. cu o cravată papilton de u n albastru palid cu picăţele albe.'o să crediteze întreprinderile. atunci a ieşte un dosar. în fond. cu acea bono rin care se străvedea viclenia rece. firmele amatoare. oricînd negabile.. e director la noi. Agatei • Mardan.. ce contracte au. exclamă Cezar fericit. şi trecură la problemele curente. — A. în ce termen.. o să crediteze instituţii de credit mai mici care. despre Ionel Varlam. O săţi comunice Ioaniţiu." — Dragă Cezar — îi spuse Cozianu — comisia noastră recomandă Băncii Na e cine să crediteze .. Acţiunile „tehnicienilor" financiari erau subtile. se făcea cu t otul altceva. Atunci întreprinse acel grup de oameni un şir întreg de acţiun i ce prelungiră haosul economic moştenit de la dezastrul dictaturii fasciste şi care t indeau să nemulţumească masele şi astfel să le îndepărteze de regimul pe care ele. Mardan zîmbi binevoitor. că alianţa e făcută. Şi încă şef al unui serviciu foarte important: Studi i si statistică. — A. În aparenţă comisia recomanda credi tarea întreprinderilor producătoare de bunuri de consum. Care Ioaniţiu ? A a de la Creditul Germano-Romîn ? Misitul lui Deutsche Bank? Nu e k puşcărie ? — Nu. Bineînţe211. ce u tilaj şi materii prime au. cu carnea obrazului moale şi plină de cute. greu de urmări t. a fost numai u fel de a vorbi.R. să ştim şi noi pe cin reditaţi şi pe ce bază. şi zise: — Pentru orice? Păi. care se ocupă de detalii tehnice.. d egimului şi guvernului care le acordase încrederea sa... zise Cozianu. canaliza bancnotele Băncii Naţi onale spre orice cît de mic producător de prosperitate. la rîndul lor. şi acelea echivoce. proaspăt ras.

. rezervînd o mică parte producţiei. Dumneata. dar să-1 mai primească în casă. era compromiţător : mîine-poimîine.— A. care... cu privirea amărîtă şi aspră. Acum era pr a important ca banii să ia calea asta. în cursul lui 1945 şi începutul lui 1 946.. într-o zi. pariziene. voia ... Şi. se repezeau să vîre cît mai mulţi bani în devize : încep oarea turbată după aur şi dolari. Ce mai face Alexandra ? Ce mai face f ata ? — Mulţumesc.. nu se putea .. la un birou cu o placă de cristal. la rea comuniştilor şi a celor care merseseră cu ei. paralizarea oricăror încercări de a readuce bunăstarea şi ec ilibrul. impresionată ochii mari. se uita în pămînt. iar fabricanţii . Ce e asta ? Ce se întîmplă ? Cozianu rîse sec. care tocmai spunea : — Tu eşti fericită. Cozianu.. sîngeie se scurgea prin mii de ventuze şi era supt de safe-urile b ilor elveţiene. trebuie făcută undeva o curăţenie mare. cu organismul slăbit de foame! izbucni doctoriţa. iscălea aprobări de credit.. tot aici am să fiu — sau chiar mult mai sus.. 213 femei însărcinate car e nu se mai pot reface după naştere. E altceva la mijloc. capitalurile lichide fugeau. milioane. bine. pe căi ocolite.. Isabela. londoneze. Ana Antim nu-i răspunse cu fruntea încreţită. cu seceta care nu se mai sfîrşeşte. Cozianu gîndea: „Relaţii cu mine nu vrei. laşule. care eşti economist.. va să zică sîntem de acord. 212 dau bani vrei... şi am să ţî-o plătesc atunci!" Atunci. funcţionari t uberculoşi.. zise Cezar Lascari mai rece : să facă afaceri cu vărusău Dimitrie. banii luau calea asta .. În să bată în arterele ţării. care în emnau anemierea economiei ţării. îl lămuri : — Spunea Ana că e groaznic ce se petrece în clipa asta în Moldova.. ascunse.. E şi eanu. iar Cozianu. Muncitori tuberculoşi. cum explici ce se întîmplă ? . Ii strînse mîna doctoriţei. miliarde. zi de zi. e o debandadă und va.. — Ce mă întrebaţi pe mine ? Eu fac politica guvernului ? Ana Antim se uită urît la e l: —■ E exclus ca guvernul să vrea ce se întîmplă!. — Ne vin oameni îmbolnăviţi de cele mai cumplite bol . — Despre ce vorbiţi ? întrebă el.. sosind la Isabela. specialiştii. Ei. dacă e Ioaniţiu aici. Sînt şi eu.. — Mulţumesc. Cozianu avea să înfunde puşcăria. Ce vrei ? Comuniştii sînt obligaţi să lucreze cu n i. dînd di umeri. atunci observă Cozianu cît demult păr alb are. cu faţa galbenă. bine.. Şt i. studenţi tuberculoşi şi copii care nu se pot dezvolta.. Cam pe atunci.. car ocmai intrase şi-i săruta mîna Isabelei. sub regimul vostru. ce-ţi pasă ? Doctoriţa părea obosită. sute de milioane. Nici nu visezi că mîine-poimîine. dacă nu a gea chiar şi în faţa plutonului de execuţie. repetă el şi vorbi de altce fără să facă nici măcar aluzie la vreo invitaţie. luau drumul străinătăţii. unde trebuie pusă ordine. — De ce să nu fie ? spuse neglijent Cozianu. Sîntem mai mulţi specialişti aici. o găsi acolo pe Ana A ntim. simple bucăţi de hîrtie.

. ochii i se umflaseră. pe ascuns.. Se îngraşă. vorbind. ochii-i erau tulburi. şi cu flori. . cum argumentele î slabe şi evident străvezii .Cozianu începu o explicaţie lungă şi încîlcită. cu pledul pe g enunchi. Era din ce în ce r ai ocupat.. Cozianu răsufla greu. XIII Rar. zise An a Antim. dintr-un damasc bătrînesc. obrazul măsliniu îi era mai masiv şi ma . nu mai erau atît de duşi în fundul capului.. nemişcat. Nu vorbea niciodată de chestiuni politice. şi peste acest hop. apoi mîncă mai uşor. Ana Antim spuse: —■ în fine." Dar. zise Ha ralamb. de la o vreme reîncepu să primească prieteni la o sticlă de whisky. Cozianu înţelesese că nu trebuie să mai insiste. dînd vina pe războiul care se încheiase de un zile. helarii cu sticlă groasă. Uită curînd de Ana Antim. Haideţi la masă.. cu mîinile uscăţive în poală. pe urmările lui inevitabile. se uită în ochii măriţi şi întunecaţi de tristeţe ai Isabel în ochii aspri şi mînioşi ai Anei Antim şi simţea cum glasul îi sună fals.. tăcea şi bea .. şi Cozianu începea să bea. O cunosc din şcoală şi niciodată n-am găsit c egoist. pe care hainele de flanel cenuşi u începeau să fie cam strimte şi pe care-l strîngea gulerul. asta e. Se gîndea : „Se sperie comuniştii : îi facem să-şi piard impatia maselor. Ii era profund antipatică tim. Făcu prin 1946 călătorii în străinătate. aţi face bine să vă gîndiţi şi la bieţi cuma mă tragi pe mine la răspundere. dar fără poftă. 214 P a înghiţitură merse mai greu . Aşezat la masa care la Ana Antim era totdeauna pusă pe o faţă de masă strălucitor de albă. Spre marea lui uşurare.. meschin sau josnic la ea. se întreba clacă femeile acestea nu-şi dau seama că el minte. o să se lămureasc ta. dacă nu era alt subiect de conversaţie. Cozianu se uită la gustarea sărăcăcioasă şi la salata veştedă şi ind : — Bine. îl privea cercetător şi rece. în delegaţia făceau parte veni şi Jack Varlam. funcţionarii ăştia înalţi. 215 — Ştii că legătura dumitale cu Isabela Giurgea e cam comentată. o dată.. e curat ce era. E un om şi jumătate! Aş vrea să fiu ca ea ! La asta. pe bărbatul masiv din faţa lui. împreună cu Mardan . Schilodul. asta e masa unui profesor universitar ? • — Da. spuse Cozianu dînd din umeri şi începu să mănînce. Oare ce găsea la ea Isabela ? De-aici îi veneau ideile. In cursul săptămînilor următo are încercă să-i vorbească Isabelei de Ana Antim. Trecem noi . gros. dar la cea mai mică ironie Isabela îi răspu dea cu fermitate: — E o fiinţă pe care o admir. N u. dar destul de regulat. Intr-o seară de la sfîrşitul iernii 1946-1947 şedea în biblioteca lui Haralamb. Cozianu se ducea pe la Jean-Pierre Haralamb. coană Ano. cu care Cozianu se împrieteni la cataramă : Varlam er a mare băutor. cu bastoanele lîngă el. nu-şi dădeau seama. poţi să-ţi închipui ce e masa unei familii de muncitori sau masa unei cantine d e studenţi! Dumneavoastră.

. stins. cu oc ii lucioşi. — Despre înai rea comuniştilor. gata de ai lovi. Se gîndea : să mai fie în stare de ce-i cer ? $i totuşi.. — Despre ce e vorba ? întrebă Cozianu îmblînzindu-se. n e lovesc cu nişte metode nemaiauzite. încet-încet — iar noi încercăm să-i te pînă nu e prea tîrziu.. trebuie făcut ceva care să le ia terenul de sub ioare. congestionat.. aprins la faţă.. zise Haralamb cu îndoială. uitîndu-se în gol. Era mai palid.." O atenţie încordată.. Pe ce lume crezi că trăiesc ? Ştiu.. fixînd furios o frunză de culoare albastră p covor. Am altceva de discutat cu dumneata. Se gîndea : „Tocmai acum o ia razna. în orice clipă — asta se ce rea acum.. cînd o să fie cel mai greu. — Ştiu. colat cu fosta nevastă a unui tip care sade la puşcărie.... condamnat de regimul pe care-l susţii. Haralamb îl examina cu o privire rece . Iar în vremea asta.. inadmisibile.. dacă-ţi displace. zise Haralamb. Urmă o tăcere. zise acru Cozianu. Idioţii! Imbecilii! E cea mai e xtraordinară fiinţă pe care am întîlnit-o ! Curcile dumitale. îşi spuse Haralamb.... — Mai important decît ce simt eu pentru femeia asta nu e! mîrîi furio s Cozianu. tr ază la orice pericol din partea comuniştilor. În măsura în care se poate ţine piept pînă la restauraţi . — Pentru dumneata — zîmbi cellalt politicos şi cu o ironie rece — dar pentru re stul neamului romînesc. Cozianu. Un om de stînga. nu merită nici să-i sărute picioarele ! Nici eu nu merit! Nu merit să ţie la mine. unul din cei mai buni oameni. Şi ? — Uite. unul într-o poziţie mai tare n-am. „Bine că-l protejează şeful lui"... mai uscat. părea bolnav .— Cum adică ? vorbi cellalt.. — Ce se poate face. să-i facă să-şi piardă simpatia şi încrederea muncitorilor şi a salariaţilor de orice . gros." — Ascu ltă. cîntărindu-1. — „Fosta nevastă a lui Giurgea-Roşcanu!" pufni el. lăsăm să cadă chestiunea asta. — Lumea e surprinsă. Ştiu. care-şi petrec toată viaţa la c uri şi la bridge. Şi tăcu. Mă rog. slăbea. şi strîng..... Apoi Cozianu se răsti sfidător: ~ Şi? — spuse Haralamb foarte rece — şi nu poţi lucra la fel de sigur şi de liniştit. — Asta e grija mea! exclamă băţos Cozianu. cev foarte important.. ca d umneata..ca de obicei. Te compromite.. Ocupă mereu poziţii noi. fac ! zise Cozianu. şi iată că Dimitrie Cozianu. din piept.. eşti mulţumit de ce fac sau nu? Domnii ceilalţi sînt mul ? — Da. Maximum posibil! Şi mă rog să fiu lăsat în pace în e priveşte viaţa mea particulară ! Tăcu o vreme. Ne ţin de gît.. mormăia -furios: — Nici nu meritam fericirea asta ! 216 Şi pufnea: — „Mă compromi e !" Ha ! „Mă compromite !" Răcni : — Nu mă despart de ea pentru nimic în lume ! Puteţi să vă dracului cu toţii! Nici nu mă gîndesc! Haralamb se uită lung la el. împănează totul cu muncitori şi agitatori de-ai lor.

Şi. în intervale.. o haussă permanentă care nu se ştia unde se va opri . Stătu un ceas întreg să caute să descopere cine . fiindcă nu te poţi izola niciodată de lumea în care trăieşti. ca să-şi poată respecta eventualele noi termene de livrare. e excelentă m etoda cînd vrei să nu plăteşti pe cineva. să le reducem c uu puterea de cumpărare. ca să se consacre cît mai total lui Cozianu. încît parcă se aşteptau la ideea asta şi o cunoşteau. îl aştepta. mai în urma preţurilor. Nu vedea aproape pe nimeni. primi o scrisoare nonimă. răfnîneau necontenit în urma preţu rilor — din ce în ce . care au ajuns să facă vreo şase sute de lei. preţurile începură să urce vertiginos. Se gîndi. se lumină la faţă şi începu să rîdă : — Ne-ar mai trebui oameni ca dumneat e el încîntat. încruntat şi sumbru.. voia să fie singură. — aduce aminte de nişte bani pe care i-am pierdut eu prin 22 sau 23 : cumpărasem mărci germane de cîteva milioane.fel. presele mo i începură să funcţioneze zi şi noapte. ca să nu stîrnească nici un comentariu răuvoitor. Interesul nostru e să-i facem să producă. dacă torpilăm moneda. mai ştia că noile credite v or lua acelaşi drum. să le micşorăm din ce în ce. acoperind cumpărături reale şi masive de aur şi devize. Cozianu începu să rîdă. Peste cîteva zile.. aproape admirator. nu exista decît cînd era cu Cozianu . care să-i dăuneze I Cozianu. Da. fără să mai întrebe cui şi la ce i-ar mai trebui lui Mard meni ca el. Pînă cînd un salariu lunar mediu ajunsese să f preţul unui pachet de ţigări şi un salariu lunar mare. Bursa. cum rîdea el uneori. Co zianu ştia că Ministerul. Economiei Naţionale. preţul unei mese de restaurant. CeHalt răspunse rece : — Nu sînt nebun şi sîntem în 1947. nu să-i ruinăm şi să-i vîrîm la puşc dan se uită la el.. nu va fi prea zelos. ministrul necomunist al Finanţelor şi cel al Economiei fiind convinşi atît de uşor. adică să-i dea în judecată Ministerul Economiei Naţionale pen rea contractelor . nici prea sever în urmărirea firmelor ce cheltuiseră banii statului pe cumpărături fictive. Isa bela trăia foarte retrasă. — Cum ? Eşti nebun ? Te crezi în 1929 ? exclamă Cozianu. Dar mai avea un motiv să caute a fi cît mai singură : nu vedea pe nimeni şi nu ieşea. iar noi să le dăm bani. Mardan respinse propunerea după o zi de reflecţiune. în speranţă că răsturnarea regimului îi va scăpa de urmăriri pe vinovaţi eea se mulţumi să surîdă politicos. condus de un necomunist. la mijloace şi pr se noi credite întreprinderilor care primiseră bani şi nu-şi respectaseră contractele cu s tatul. se izolase cît putea . argumentul găsit de Cozianu era perfect.. mereu recalculate. 218 înn registra urcări constante ale valorilor. ia ariile muncitorilor şi funcţionarilor. în cuferele negustorilor şi ţăranilor bogaţi se îngrămădiră metri cubi de bancnote.. în adevăr. — Domnule preşedinte — îi scuse Cozianu — să-i dăm în judecată. Şi există un mijloc: să lovim în salarii. N-ai înţeles ? 217 Salariile vor scădea a t. cîteva zile după aceea. şi.

şi cel mai important sentiment al lui. bineînţeles. ce încerca e. Te previn că n-are să-ţi mai dea nimeni bună ziua.. Cozianu îşi dădu seama imed petrecut ceva : — Ce-i. îi fu groază c-o pierde şi o minţi 1 . cariera clădită cu grijă şi trudă şi ruinată de trei ori la rînd. cu sărăcia? Fugiţi. de înspăimîntată. că e un trădător. să izbucnească. Nu continua aşa. Cînd veni după-amiază s-o vadă.. salut' /" Isabela arse scrisoarea. d acuma ştiu că e totuşi un om bine. Am crezut. crezi în ce faci ? ' — Iubita mea. Dar nu găsi. cu inflaţia asia. Isabel se împotrivi : — Stai puţin. „Cine are ceva cu mine? " Scrisoarea suna astfel: „Draga mea.anume. o viaţă întreagă neizbut re aşteptau în Elveţia. Nu vezi ce viaţă imposibilă e aici. pînă o să fie răsturnaţi comuniştii. ultimul refugiu. Să-i spuie. cinstit în ce faci ? — Dar de ce mă întrebi ? Ce ţ enit ? întrebă Cozianu. că. Să-i spuie tot. ce voise. s-o aibă a'ături ! Şi să-i spuie tot apăsa amintirea şi inima cînd îşi amintea.. ascultînd. Să-i explice ce fel de om e. căci at bineînţeles. draga mea? Ce s-a întîmplat? — Dim. „Cine vrea să mă tulbure ? —___________ <notă> Cine are urechi de auzit. o canalie. începînd din spitalel e război 220 şi pînă acum. altfel toată lumea ie va fac nzătoare. uşor. oriund iunde e bine. să mărturis De doi ani îi ascundea cea mai importantă îndeletnicire a lui — sabotarea politicii comu niştilor în economie . încît Coz'ianu se înfricoşa. eşti deja imposibilă şi nimeni n ai vrea să te vadă — nu ştiu dacă ai. N-avea să găsească niciodată. glumi el încercînd s-o ia în braţe. cu un amestec de spaimă şi de hotărîre. Eşti corect. Dar ea era atît de palidă. nu-mi vorbi de credinţă: e ceva iraţional. observat. „ta întoarcerea lucruril re să fie rău de line. dintre cunoştinţele ei. El rîse gros. multă vreme. tu crezi în ce faci ? întrebă e privindu-1 ţintă. ca să nu tre ască să răspundă imediat : — Ho-ho ! Cum adică ? Ce vrei să spui ? — Ce faci tu ca om politic rezi în ce faci? — Pardon : sînt un simplu specialist ! — Ca orice-ai fi : ca administra tor al unei trebi publice. viaţa. se întoarce toată lumea. i-a putut-o trimite. să respire. tot nu înţeleg ! Eu sînî eco nomist. nu-l lăsa să-şi rişte. era ati severă în supunerea ei la nişte principii pe care singură şi le făcuse. Tresărea în el o dorinţă nebunească. jovial. Ea îi povesti ce scria în scrisoarea anonimă. de ce nu-i spui lui Dim să fugă ? Cu tine împreună. A bon entendeur. afară de dragostea pentru ea — ura împotriva comuniştilor. să auză ! </notă> 219 Cine îmi vrea răul? Cui îi stau în cale?" Nu ea. Cozianu o privea mut .. unde se poate trăi agreabil.

— Nu te-am văzut de mult. spuse Ionel Varlam . ciocnindu-te de oameni.încă o dată : — Vezi-ţi de treabă. blond.. ziarele trîntite pe jos. — Dragul meu. cine ştie ce duşmani de-ai mei. Astfel se încheie momentul de criză. nu ne -am văzut de doi ani. Tînărul blond se dădu la o parte şi-l privi pe Ionel Varla şi pe taică-său. Intr-un tîrziu zise : — Da. S-au îmbogăţit. — Bună seara.. Ionel Varlam se făcuse foarte palid. tovarăşul locuieş e aici. îi făcu loc lui tată-său pe un scaun pe care-l goli de cărţi. Sînt imbecili.. Dragomir şi ieşi disc 1 Jack Varlam îşi ştergea faţa asudată şi se uita fix la fiu-său : nu cu mînie. ci cercetător jorat.. dar lucrez pentru democraţie. — Cum — întrebă Jack Varlam rîzînd — văzîndu-i pe conducătorii tăi ape.. — Pot să plec. i . dragă t comunist. cărţile fă e teanc. zise Ionel Varlam cu aceeaşi ironie. dar îi reu cu ea.. prea morală. totul vraişte în aşa fel î cît nu ştiai unde să pui piciorul. — Sper că nu te deranjez.. Peste umărul acestuia îl zări pe fiusău... să vă las să discutaţi. şi-i era frică âe ea.. ca şi mine. Hai. pe lîngă el nu pot să lucreze decît bărbaţi. Intr-o seară bătu la uşa lui fiu-său. nu ţi-a mai scăzut entuziasmul ? — Pe lîngă prietenul tău Mardan nu mi-a crescut. masa de lucru acoperită de fişe. prea independentă. Ii deschise un bărbat tînăr. masa — nimic Fată de brilian tele şi blănurile pe care i le oferise el şi ea le refuzase cu încăpăţânare. Cellalt tăcea.. nu se poate să nu devii mai sceptic. pentru bunăstarea maselor eţetera... N u primise de la el aproape nimic : cîteva lucruri de găteală. . m-am făcut bărbat. dar văd că ai pe cineva. zise Jack Varlam uitîndu-se critic la cărţile deschise. aşteptînd. ■— Aş vrea să ştiu cîtă experienţă ai adunat. — Nu.. Paraschiv Ionescu era cel care vorbi se mulţimii la 24 februarie de pe soclul statuii.. Nu.. — Ce doreşti ? întrebă sec fi it să discut ceva foarte serios cu tine. te-ai făcut bărbat. ce-i drept. O iubea. de la şedinţa Te-ai schimbat. să nu ţi se mai tocească entuziasmul. cum spune ai tu. vi no să te sărut.. cînd mitralierele băteau în Piaţa Palatu lui : cazangiu la atelierele Griviţa. care sări în picioare de surprindere. O iubea — dar era prea exaltată... cum au evoluat ideile tal evoluat.. zise fiul cu zîmbetul lui ascuţit. era acuma şeful m inisterului unde lucra Ionel Varlam... dar în bază au rămas aceleaşi.. îngînă Jack Varlam.. dar pe lîngă Paraschiv Ionescu. cu ochii atenţ strălucitori prin ochelari. conducător al grevei din 1933. Dar Cozianu începu să se simtă apăsat. era greu cu Isabela. XIV Prin vara lui 1947 Jack Varlam fu desemnat să facă pa rte dintr-o delegaţie oficială ce avea să reprezinte tara la o întrunire internaţională la H aga.. — Eu sînt ceva mai entuziast ca acum doi ani. murmură H. iar el se aşeză pe pat..

asta-i comedie ! Nici nu te gîndi la aşa. apoi adăugă : spune-mi ce voiai să-mi spui. 223 ce mi-ai făcut. faţa nu-i mai era atît de împietrită şi de roşie . Jack Varlam tăcu. la tot. Ingînă totuşi tu rămîi acolo? — Ei. neliniştit. ochii nu rîdeau. aş rămîne şi ? Asta voiai. tu eşti copilul meu. Se învineţi la faţă şi începu să vorbe pe bolborosind : — Mă. apoi spuse ca o a firmaţie şi o constatare: — Vii cu mine la Haga. ceva. Tu eşti un om de încredere. Am şi făcut propunerea. pentru aici să realizezi programul Partidului Comunist! Nu-ţi dai seama că ţi-ai pierdut minţile ? Nu vrei să trăieşti. nu vrei să exişti decît pentru .. — Dai cu piciorul la plăceri. ca să nu-1 fac pe bietul Ricu să bată caldarî ul atîta vreme degeaba... — Nu cumva vrei să mă „salvezi " ? întrebă Ionel Varlam. tu vei fi garanţia că ug ! — Că nu fugi ? Adică. . Părea zdrobit. n-o să mai crezi aşa în oameni. Vii cu mine la Haga..— Dar dacă nu viu şi eu la Haga?: — Vino. — Dar de ce ? De ce ai nevoie de mine la Haga ? — Fiindcă. iscodeau neîncetat. Fiu-său însă părea îngrozit. Ştiu că nu mă iubeşti. galben şi schimonosit de un rîs dureros. că nu rămîi acolo. Vino. cărţi. şopti Ionel Varlam.. învăţătură. serios de tot de astă dată. o să fie mai bine aşa .. Ionel Varlam urmă : Nu cumva ai cere să rămîi. roşu şi congestionat.. ce miai făcut. gemu el. — Cum ? Cine a spus ? întrebă cellalt uimit . bani.Jack Varlam strîmbă din nas : — Cînd o să ai experienţa mea. — Eu spun. cu capul în mîini. Am venit numai ca să-ţi cer să nu refuzi. eu ţin la tine. 222 Jack Varlam îl cîntări o ultimă dată din ochi. zise Jack Varlam. Tată. Nici pringînd nu mi trece. Am nevoie să vii cu mine. Rîsu! îi era jenat şi şovăielnic .. Dar măca tine iubeşte-te ! Nu îi nebun. Am nevoie de tine.. acolo şi contezi pe faptul că eu. am nevoie de tine. Cellalt se uită bănuitor la Jack Varlam. comunist sută în sută ... cu ochişorii-i albaştri sticlind de veselie. vorbea cu durere. Cumplita lui tulburare îl făcu pe Jack Varlam să se tulbure şi el. red în toţi.. şi la tine cred că e mai mult o optică specială decît experienţa. cînd îţi sp să mă supraveghezi.. compromis. Pă hiar emoţionat . femei. Tînărul întrebă insistent şi mereu bănuitor um adică „o să fie mai bine" ? Jack Varlam rîdea mereu : — O să fie mai bine aşa. rîse Jack Varlam.. Taci.. speriat că la întoarcere ar trebui să răspund de ea.. Va să zică asta voiai. părea b fără putere. Ce mi-ai făcut. bănuit că am ştiut de intenţia ta. zise tatăl ceva mai serios. Nu-ţi dai seama că-ţi pierzi viaţa? Iţi pierzi tinereţea.. pe Ionel Varlam. ceea ce eu nici nu mă gîndesc rîse Varlam.. în Apus ? — Da. zise Ionel V am.

^— Nu sînt ! exclamă tînărul. şi atît. eşti nebun ? — Tu minţi! Ai să te duci şi-ai să rămîi acolo! exclamă Ionel Varlam. măi băiete .vino cu mine ! Lasă ai ci ţara asta nenorocită. Copilării. Nu e nici de tine.. Uite... H. dureros. ieşi pe uşă este o jumătate de ceas. papa : nu mai sînt fiul lui Jack Varlam .. Fiu-său îl ţintea cu o privire rătăcită.. zise Varlam. pe sufletul ei mă jur. care rămăsese cu coatele pe genunchi şi cu capul în mîini şi gemea ca de o durere cumplită. Prietenii tăi comunişti o să te scuipe. eşti n Eşti beat ? Ionel Varlam căzuse iarăşi pe pat şi ofta din greu.. vorbi : — Ascultă. bătînd mai întîi cu precauţie în uşă. Eşti abil: mă iei prin sentimente. vrei să mă nenoroceşti ? Fii serios. şi se ridică : — Nu te duce.. Şi nu mai juca t eatru. Nu. vorbi Jack Varlam sili ndu-se să pară liniştit. că tu eşti marxist!. deodată începu să rîdă în aşa fel încît Varlam. Iţi jur pe capul maică-ti. o să te calce în picioare ! Ai să vezi ! Nu te poţi înţelege cu ei .j Nu e pentru oameni ca noi.. cu capul în mîini. Nu e de noi. fizică : ... — Ce te uiţi aşa la mine ? întrebă ner rlam. Acesta strigă după dîns te duce ! Am să te denunţ ! . Aici o să-nceapă ce-a fost în Rusia.Partidul Comunist ? Partidul Comunist e totul? — Da ! Pentru mine e totul! exclamă f iul cu patimă.. tată ! Rămîi aici ! — Fii serios.. Cu spatele la uşă. N-am altă familie... Apoi deodată se stăpîni şi zise : Comedia ta m-a făcut e să de224 clam. îngrozit. asta-i ! O să mă duc.. ca acolo să le tragi chiulul şi să le dai cu tifla ! N-ai să te du ci ! — Ei.. aruncînd o privire neliniştită asupra fiului său. Bine că n-ai început să-mi demonstrezi că nu înţeleg marxismul. că nu mă poţi înduioşa.. înţelege-mă cînd îţi spun : n-o ic.. Deodată rică la taică-său : — Să nu pleci ! — Taci ! Eşti nebun ? Ne aude lumea! exclamă Jack Varlam. î legi ? zise 225 el nervos. Fiu-său îl privi pătrunzător.... Mai omorît. Eşti fiu de oameni b ogaţi. Jack Varlam se ri dică anevoios şi-l luă de mîini pe fiu-său. şi n-o să fac nimic din ce spui. Jack Varla se ridică şi ieşi. — Ionel. te rog.. îl l Varlam. rugător. Acesta şi le smulse dintr-ale lui şi se dădu îndă red! Minţi! spuse el văzîndu-l că deschide gura. rosti el cu o durere nemaipomenită-n glas. u pleci ! strigă Ionel Varlam. ce. Dragomir intră în odaie. Să nu te duci să faci ţara de rîs ! Să nu te duci cu încredere oamenilor de la noi. mîinile. Acuma nu mai e. Varlam vorbea : — . uitîndu-se în treacăt la fotografia din perete. n-ai nimic comun cu ei.. Ce... îţi dau cuvîntui meu de onoare. — Ba da ! Id ealurile! Revoluţia ! — Copilării. Jack Varlam tresări şi se-ntoarse. Mai era şi mama. sînt un membru al Partidului Comunist.

dar e un mare porc. îi ceru un pahar. dintr-un serviciu dăruit de el cu vreun an în ainte : un tete-ă-tete din veacul al optsprezecelea. încă două-trei z ce la noapte ? Cum va dormi ? Nu va pu226 tea dormi. care purta o rochie de interio r lungă pînă-n pămînt. apoi se dusese s-o ia pe Isabela şi mîncase cu ea în oraş : după-amiază venise să doa mă la ea .— Ce e. scene de vînătoare. Trebuie spui partidului. — înţelegi ce mi-a făcut? întrebă el. Trebuia să tacă. pe la patru erau împreună în odăiţa albă. Cellalt stătea cu spatele de olţul uşii şi-şi ştergea ochelarii cu batista. fumînd. bărbaţi sunînd din* cornul de vînătoa fete călări cu şoimul pe mînă. N-avea cui să încre ze un asemenea secret. N-ai încotro. totul de porţelan alb pictat cu scene în miniatură. ţi se pare . Acesta avea aceeaşi privire rătăcită. era o capodoperă şi fusese modelat. de frică şi de încordare.Ce e cu tine ? Ce s-a întîmplat ? — M-a omorît. Apoi sună şi feciorului în mănuşi albe. Eu te sfătuiesc să-i spui chiar tovarăşului Paraschiv. poate are ceva telefonul şi-mi s himbă vocea. întretăiat şi anevoie ce se petrecuse. înţelegi ce mă sileşte să fac ? Cella umeri. cană. în aceste două ceşti turnă ceaiul Isabela. de tafta de un roz vechi. Plăcut. — Ce ţi-a făcut ? Cine ? Ionel Varlam povesti. apoi o turnă într-o cană de porţelan de Saxa. domnule ? Am chef să mă îmbăt! Ce zici. — Alo ! Aici Jack Varlam ! Alo ! Să trăieşti. îi ridică fruntea cu mîna. să-şi ţină firea. din birou scoase o sticlă de coniac şi începu să bea singur. — îmi pare rău că ţi-e tată. N-avea cu cine să se sfătuiască. excelenţă. cu • tîmplele-n pumni. să se stăpînească. Faţa mică îi era palidă. ască ar fi putut plînge. ho hoti el între un rîs dureros şi plîns. ră. cu corsajul strimt. plecarea de-aca să. tavă. — .. Mrît. Cozianu era în halat de casă şi şedea în fotolii. măi ? întrebă el speriat şi se repezi la Ionel. se uită în . * Dimitrie Cozianu fusese în dimineaţa zilei aceleia la birou. totul înconjurat de ghirlande de trandafiri şi flori de cîmp drat în fileuri de aur . Plăcut! gemu Ionel Varlam. Jack Varlam mer sese repede pînă acasă . Luă recep torul şl formă un număr de telefon: al lui Cozianu de la birou. N-ai ce să faci. Ce am ? Nimic. Se gîndea la cele două cumplite lovituri de măciu te ca din senin : arestarea conducătorilor . Ce faci astă-seară. trebuie să-i spui p idului. Se mişca în odaie fără zgomot. După al tr ilea pahar se simţea mai bine. aidoma cu călăreţele pic e pe ceşti. Isabela pusese să fiarbă apă în samovarul electric. femeile în rochii cu paniers de mătase trandafirie. gemea Ionel Varlam. colaborezi ? S-a făc Aranjez eu ceva şi-ţi spun peste o oră. Nu e plăcut de loc. — N-ai încotro. Cozianu tăcea.. liniştită şi odihnită. ars şi pictat anume pentru doua persoane. zise el. sidefie cu un ton trandafiriu. aproape fugind. picior peste picior. Să trăieşti. zaharniţă şi două ceşti cu c c.

. — Mi se întîmplase cel mai fericit lucru din viaţa mea. mereu cercetător: — Ei. Dacă nu te întîîneam pe tine... în fel ung. oriunde. Isabela se aşeză pe genunchii lui Dimitrie şi spus — Ţi-aduci aminte cînd ai intrat pe uşă prima oară ? Cu pălăria într-o mînă şi cu nişte tran a ? — Mi-aduc aminte. frumuseţe.. Tîrziu de tot. — Da.. zise Isabela. parcă-i lipsea ceva. Eleganţa nu e un .naţional-ţărănişti în clipa cînd voiau să fugă cu avionul şi reforma monetară.. îngînă Cozianu. dar n-ar fi admis niciodată să fie legată de un om a cărui viaţă se întreţesea cu lupta p tică prin fire de înşelăciune şi minciună... în stare să nu-l mai primească în casă. Dar Isabela dădea di n cap: — Nu.. Şi dacă n-ar mai vedea-o. ' — Sig sigur? — Sigur.. N-aveţi decît să vreţi". Pierduse cheile? Stiloul? Oftă şi spuse. cum poţi vorbi aşa ? Parc-ai fi comis cine ştie ce crime. — Ai ceva pe suflet ? Ai făcut ceva de care-ţi pare rău ? 228 — Nnu. uitîndu-se în altă part e ea . î tinzînd leneş mina: — Tu eşti cel mai curat lucru din viaţa mea !. unele chiar şi în toate trei! zise Cozianu rîzînd. Şi. apăsîndu-şi obrazul de sînii ei.. nu e un ideal. uitîndu-se prin fum spre fereastră... uitîndu-se me a el.. ca să-i evite privirea.. ca să-mi dau seama că trăiesc şi eu cu un rost pe lume... cu ochii întunecaţi de bănuială şi de grijă. bineînţeles. Au găsit cîteva obiective de atin s şi le spun maselor : „Puteţi ajunge acolo. aşa cum mi se pare cîieodată. fericirea nului respectiv. — Asta însemnează că corespund unei cerinţe a faptelor. spuse Isabela. muream pros .. — Aveai un aer posomorit de parcă ţi s-ar fi întîmplat o nenorocire. Ţinea la el. Dar de ce te tot tracasează asta ? Ce-ţi pasă ţie ? Doar mergi alături de ei... zise el. — Tu inutilă ? vrei să faci ? Să sapi ? O femeie ca tine trebuie să fie frumoasă. D acă te fac fericit...... Nai cum să-i opreşti. II privea cu atenţie extraordinară.. nu ştiam ce-i aceea fericirea. ori în punctul trei. Dimitrîe a ... Se simţi deodată sting sărăcit. Isabela îşi puse mîna fragilă în palma lui mare şi zîmbi slab. să se îngrijeasc să-l facă pe un bărbat fericit ! Ajunge afîta — şi e foarte mult.. ori în punctul doi. îngînă el. zise Cozianu agale.. să nu-l mai vadă niciodată... decît unul foarte mediocru. O cuprinse cu un braţ.. o strînse. Singurul lucru curat din viaţa mea. parcă pierduse ceva. eleganţă. Şi-l privi cercetăt r. nu sînt o fiinţă inutilă.. parcă o auzea : „Dacă eşti contra lor. fii pe faţă ! E inadmisibil să-i minţi!" Isabel ra. zise el şi-i sărută mîna. d fumul şi uitîndu-se prin el : — Comuniştii ăştia au găsit cîteva lucruri cu care duc înaint ele.... n-ai cu ce să le rezişti.. Ea îşi lipi obrazul rece de a l lui: — Bine că-mi spui asta. o grămadă de cucoane rate ri în punctul întîi. elegantă.

curînd. prin De aproape trei ani poate nu trecuse o zi să nu fie împreună.. I sabela se ridică şi ea. de cînd şi pasiunea trupească tru ea se răcise. pune-ţi pardesiul şi hai ! Azi sînt ve sel. Cu un an înainte.) Noapte bună. Acuma se întîmpla uneori să obosească.. ca să-i trimită o săr etelor.. la birou.. trebuie să plec la comisie. o să am prea mult de lucru... Ştii ce-am aranjat? Mergem la Bobby Ragusa : a organizat una din micile lui serate nudiste. on ne dirait p as'1. masivă. dar de la o vreme o săruta pe frunte. — Dar ce-ai vrea să faci ? întrebă Cozianu. cu lăutari şi cu femei uşoare i se făcea ruşine. mai ales la început. încît nu se putea sătura. Insă nu mai ascultă răspunsul. „In fond. îi telefona Jack Varlam . nu mai lucra atîta! zise el jovial. părinteşte.. ridicîndu-se şi schimbînd halatul cu vestonul. O să am de lucru foarte t . fără să se întoarcă în uşă. simţea o siguranţă plăcu anţa liniştită a proprietarului unui obiect frumos. d raga mea. cu totul secundar. pusese o cravată nouă. domnule. ochişorii albaştri îi sticleau şi răsuflarea îi mirosea a i. Hai... — Ei . rîse Cozianu... proaspăt bărbierită... Isabela vorbea prea seri os... apoi mai aprinse o ţigară şi se uită spre fereastră. venea fuga la Isabela.. de la birou.. Se cam p ictisea. lua lucrurile prea grav. congestionat. spuse el. şi.. hai. Nu asculta ce spune Isabela. roşu. N-ai fost niciodată la Bobby Ragusa ? — Nu... „Dacă le-am lua pe toate aşa. zise Cozia nu rîzînd şi 1 . <notă> Cine te-ar vedea. Felul ei de-a fi şi de-a gînd i i se păruse un lucru atît de preţios. Cozianu o îmbrăţişa şi o sărută pe frunte. uita. adusă de la Par is de unul din diplomaţii de la Legaţia Romîniei.. Băuse bine la masă şi avea în cap o uşoară ameţeală plăc in fum." se gîndi el... Seara.lucru rău. La ora nouă. fără legătură cu nimic. Jack Varlam veni să-l ia .. dar e neimportant." începu să caşte. — Tocmai de-aceea mi se pare că sînl inutilă. Plecă.. să dorească un chef zdravăn. n-am fost niciodată la Bobby Ragusa. Dimitrie nu-şi mai vedea cunoscuţii decît rar . Dădu un telefon Isabelei : — Iartă-mă astă-seară. o săruta despărţire. sînt teribil de vesel ! răcnea Varlam.. (Era mai complicat să-i explice că se duce să tragă un chef cu Varlam. Hai.. şi o garoafă în butonieră. 230 Faţa-i lucea oşie.. n-ar zice.. unde-am ajunge ? Nu s-ar mai putea trăi. cum făcea înainte.. — A vous voir. fiindcă nu fac nimic m ai bun. că mi-e dor de o petrecere ca la no i . primise numaidecît propunerea ace stuia din urmă. cu ochii sticloşi.. care-i aparţine în chip nediscutat.. </notă> 229 Îl obosea discuţia . o lună-două n-o să mai pot să mă îmbăt ca lumea. şi oland a n-au nici un haz. am una din cele mai frumoase şi mai d istinse femei din Bucureşti.

un furnicar 231 în care însă nu se s imţea mişcarea. de încăperi închise. de tăcere şi rezervă englezească. de bucătării. eleganţă. tablouri de Luchian şi Pătraşcu„ false şi. Mititel. şi trecea numai în fîşii prin living-room-u\ unde dansau vreo douăzeci de perechi. dură şi fără speranţă sau mîngîiere. într-o sufragerie în veşnicul . Cozianu recunoscu o actriţă căreia îi . cu un cămin de marmură ro în care nu ardea nimic. cu un rîs de clovn pe faţa-i albă. în care fiecare celulă era izolată de cealaltă şi nu ş imic ce se petrecea alături. ameţit de prima serie cocktail-uri. Lumina venea de acolo. fast sau bogăţie pe ca e voiau s-o trezească. graţie. înăuntru erau asc apide. sobrietate. un paralelipiped cenuşiu de beton cu cîteva zeci de găuri dreptunghiulare. lămpile mate pe paliere. fără să-şi vorbească şi fără să se salute — un amestec de izola ca a caselor arabe. Cîteva persoane (o cucoană grasă. scările în spirală pe zece etaje. cu iscălitura maeştrilor . căci celorlalţi le-ar fi trezit un sim de tristeţe şi de sărăcie sufletească. a beţiilor sau scenelor conj ugale auzite prin pereţi. luminile erau stinse aici şi aprinse num ai alături. Arhitectul n-avusese nici un interes pentr u impresia de forţă. miros de pivniţă. sufletul oamenilor şi al societăţii care le construia şi care locuia în ele.. arhitecţii din alte epoci. cu ceva de cazarmă sau furnicar şi cu intimitatea bruscă a scandalurilor izbucnite pe palier. doi domni care rî'deau povestindu-şi anecdote-. a spionajului veşnic de către portarul blocului — cine va desc ifra trăsăturile de caracter ale oamenilor care au clădit aceste locuinţe şi ale celor car e au stat in ele ? Bobby Ragusa era unu] din oamenii aceştia. cu fotolii mari îmbrăcate în creiona eu flori şi frunze. Era o clădire făcută să fie privită de oameni orbi sau nesimţitori.stil florentin". Bobby Ragusa. bin i toate falsurile. slab.urmîndu-l în jos pe scara de marmură. apoi uşile de lemn cafeniu sau de metal galben. într-un chip mai mult sau mai puţin indirect. ţeapăn şi grav. armonie. cu paharele de coniac în palmă) şedeau la masa pe care rămăseseră farfurii cu icre negre şi cu felii de curcan. miros slab şi nesănătos pe un veşnic curent de aer . Bobby Ragusa şedea într-unui din blocurile pe care o amenii cu capitaluri le construiau cu zecile în Bucureşti după 1945 şi ale căror apartamen te se vindeau şi se închiriau înainte de sfirşitul construcţiei. în clădirile create de ei. cu o p lacă aproape invizibilă care poartă numele locatarului. şi icle de vin şi de coniac destupate. Pe dinafară. fără sînge.. falsificat greoi pentru uzu l burgheziei bucureştene între :1930 şt 1945. în care oamenii puteau convieţui zeci de ani şi urca de mit de ori împreună în ascensor. cu o lam pă sinagogală atîxnată în tavan şi. un tînăr elegant. Intrară după mare livingroom cu marmură pe jos în pătrate albe şi roşu pompeian. în care pluteşte un miros greu de definit. veselă şi cu degetele sclipitoare de briliante. care-i vo bea insistent. Era una din clădirile care exprima. cărunt. maiestate. din cubul de aer în care se miş232 cau fără zgomot acele cîteva persoane colorate de lumină şi de sclipirea bijuterii lor cucoanei grase. îşi primea musafirii în vestibulul de marmurăCu Jack Varlam se pupă zgomoto s . subţir e. parcă în glumă sau în batjocură. în faţa lui Cozianu se înclină prea adine. mare şi farda . pe pereţi. în care nu era zgomot.

dar e un frig acolo. ca să nu-i mai cadă nu-ţi spun ce. cu buclele roşii ale Gab i. dansa de-i flutura părul mare. groasă şi puternică. apoi vocea lui.. îi luă de mîini şi isprăviră în trei dansul. Jack Vorlam recunoştea în penumbr eteni. cu mîinile în buzunare şi cu ţigara în colţul gurii. ciocănea ritmic podeaua de marmură . care încerca să-i puie pantoful Gabrielei. pl acă la Haga — nu ştiai ? — Da.. mititică.. cravata lui Alberto şi şuviţele de păr alb ale lui Bobby fluturînd. îşi ci ea genunchii. Bobby Ragusa se repezi în re Gabriela şi Alberto.. scuză-mă...da. În clipa aceea.. s şi o gripă. îi scutură mîna lui Alberto şi-l sărută l pe obrajii veştejiţi de farduri. şi gîştele astea se prefac că cred şi că sînt curioase să vadă... Alberto (îl chema altfel. sigur. care se uita încruntat după Gabriela. rîzînd îndoielnic.. Ştii ? Asta e figura : le duce dincolo pe femei ca să le arate cum i s-a făcut operaţia. dată fiind legătura destul de veche a lui Cezar cu Gabriela. de mîna a cincea : Gabriela Ionescu. scuzaţi. asta-i figura lui clasică... Se aştep vadă aici. — Şi nu m eu o gripă ? întrebă un tînăr. spunea : — . zise o a doua tînără. mediocru ca şi ea. numai atîta se auzea din grupul în ca e se afla el.. E rece ! — Vrei mai ca d ? întrebă Bobby Ragusa. din pickup ieşea o muzică sacadată. plec poimîine la Haga. ca ş um şi saxofoniştii ar fi suferit de o boală cu accese de bîţîituri. — Hai alături să-ţi caut o pereche de pantofi de evesti-mi. Ceilalţi izbucniră în auze. stropind u-se pe smoching şi pe plastronul cămăşii. Gabriela ţipa într-un picior. — Porcul ăsta de Ragusa îşi permite.. Bobby o sărută pe amîndoi obrajii pe Gabriela.. aţi şi început ? — Ne no şi tu ! ţipă o femeie dinăuntru. — Au ! ţipă ea ascuţit. — Care operaţie ? — A avut o her nie şi.. nu poţi să te dezbraci fără să faci o gripă. împreună cu ea. apoi se repezi şi-i smulse Gabrielei un pantof din picior. Dan te-a invitat să-i vezi garsoniera. se zgîlţîiau ca nişte păpuşi trase pe sfor e un bolnav de frigurkcăruia-i tremură rău mîinile .. Pr ostii. Cozianu îl zări pe văru-său Cezar Lascari. de orator : — O ştiţi pe ultima a lui Rem us ? Remus vrea să-şi cumpere o maşină. Dar abia o deschise şi se dădu îndărăt rîzînd : — A.făceau mare publicitate ziarişti plătiţi.. — Ce e cu tine? Eşti cam enervat.. foarte mulţumit de sine.. on at şi vopsit în roşu veneţian. îl umplu cu vin şi-l bău într-tth nou ropot de aplauze ale musafirilor. zise Dimitrie Cozianu. cu glasul din guşă.. — Da.. Cezar. . elastică şi agitată.. Partenerul ei era şi el un actor. Şi o trase de mînă pe femeie spre o uşă acoperită pe jumătate cu o draperie de c tifea.. Cezar se uita la Bobby Rag sa. abia îi răsp e lui Cozianu. o tînăr zianu. zve ltă şi cu forme pline în acelaşi timp. sărea în aer. nu mai eşti interesant.. dincolo au şi început să facă nudism. se pupa cu el — Pleci la Haga ? — Am auzit că pleci iar în 233 străinătate.. lumea rîdea. Alberto era numele de teatru) şi care.. poţi să-ţi închipui. i le-au cusut doctorii cu fire de nylon. — Nu. în smocking..

. părul îi era blond roşcat ca aurul roşu e o strălucire metalică. a gheţii în apă. ca şi veselia naivă şi robustă a dansuri or ţărăneşti nu mai există în apusul Europei şi în excrescenţa sa americană . dansuri ale unor popoare primitive. but is so hard and cold1" Şi „When Cain killed Abel to end a perfect day He founded a City. mereu furios şi mahmur. cu numele îndoielnice date pa rfumurilor. Eşti domnişoara Gherson. îşi lipesc feţele una de alta şi 235 uneori. n-ar trebui să-i penniţi Gabrielei. îşi ciocnesc genunchii. trupului viu în pămînt şi . cu indulgenţa faţă de ceea ce se pedepsea şi se hulea altădată sub numele de vic iu . caUed the City of Cain. cu f ii: — Şi dumneata. scundă. în „case" clandestine. din 1944. mazurca şi polca şi cadrilul. simptome ale unei societăţi care se dezagregă şi va cunoaşte o transformare egală cu di spariţia şi reapariţia alteia noi. Aici trebuiesc amintite versu rile lui Vachel Lindsay.2" Muzica monstru oasă. — Da. făcută numai pentru nervi. Eşti foarte frumoasă. şi nu pot să-i fac urît. şi-i cădea în bucle mari pe umeri. Era o tînără de vreo douăzeci şi cinci d ani. despre „the jazz of this hotel That seems so hot.. Ea îl orbi cu o uitătură adîncă şi verde.. cînd dansul este mai vioi. apoi murmură cu un zîmbet pe care ea nu-l înţelese: — Ba da. Gravitatea. rumba şi samba. de păpuşi mecanice. cu mîinile în buzunar. II lăsă ac olo — Cezar era prea mahmur astă-seară ca să fie interesant — şi se duse să bea un pahar de H nnesy. afară de Isabela. fără să pierd bani. Valsul. tangoul. pe vremuri ? Nici nu observai. şi afară de scurte întîlniri cu femei văzute o singură dată. modif icate după gustul dement şi trist al barurilor nordameri-cane. conga. inventat în bordelurile din Buenos-Aires. apoi invită la dans femeia cea mai apropiată.. And he ordered the saxophones to ptay. îşi pun unul altuia mîn a pe trup.. fac mişcăr comice sau stranii.. — Nu-ţi mai aduci aminte de mine spuse fata* El o privi fix. Cozianu. mîrîi : — Am o combinaţie cu porcul ăsta de Ra a. egală cu transformarea omizii în fluture. Dansa unul din dansurile pe ca re le-a născocit civilizaţia europeană în veacul al douăzecilea şi care se deosebesc de cele din veacul al nouăsprezecelea şi al optsprezecelea într-un fel uimitor şi semnificativ. sînt dansurile1 civiliz aţiei europene de la mijlocul veacului al douăzecilea. şi intimitatea grosolană a acestor dansuri sînt paralele cu izbucnirea erotismului şi a iraţionalismului în literatură. dans al ţăra nilor din Tirol. 234 Cezar Lascari..— Dragul meu. Dimitrie Cozianu dansă cîţiva paşi cu ea : nu dansase dinainte de moartea soţiei sale. şi scot sunete nearticulate. nu avusese d face cu nici o femeie de atunci. dansuri ale ţăranilor şi boierilor polonezi . cu mijlocul subţire şi forme cărnoase . sînt ultimele din cele legate de tradiţia europeană. sînt înlocuite în care partenerii se lipesc unul de altul.. Ştii cît visam la dumneata. zise Cozianu rîzînd. care cunoştea pagubele şi pierderile suferite de Cezar în ultimii ani. graţia şi eleganţa dansurilor de curte. nu-ţi mai poţi permite să pierzi.

se clătina pe picioare. nu mai am putere ca să.. Ce avere 1 Nici nu-ţi spun. dar este atît de rece şi de dur. bătea la maşină şi cînta din flaut. şi primea alături de el.. şi în 1944. mă ocup de ele. 1 . încercînd să danseze în trei. domnule ? îl întrebă el mai tîrziu pe Bobby Ragusa. după 23 August.. De necaz. Uiteacolo. biata madam Glferson a murit şi ea. 2 Cînd Cain a ucis pe Abel pentru a-şi împlini o zi desăvîrşită A întemeiat o cetate. a făcut scandal şi l-au rechemat. simţindu-i în palme formele pline ea tare. ea rîse fără z strivită la pieptul lui. zise el. avu senzaţia banală că se cufundă şi dispare în ochii aceia ca într-o apă. — u fata asta. Nevastă-sa. Acesta. concentrată. care pare atît de fierbinte. ăia. palid.. <notă> Jazul din acest hotel.. ştii cum. îi aruncă lui Cozian ceeaşi privire verde..apoi în floare sau animai. Dimitrie Cozianu era însă născut în societatea aceasta... aia.. Aia a auzit. domnul comunicat că „s-au pierdut". după cîteva cl ipe de mişcare înceată. — Lasă asta. a plasat banii în tablouri de maeştri vechi. care rîde cu două femei de braţ.... era născut în 1900 sau 1901. a vîndut fabrica. Uite.. Are boală la bărbaţi însuraţi. ţirrînd-o pe Ida Gherson în braţe. aia care dansează cu Alberto.. Ida Gherson. mama fete i.. dar pînă la urmă nu se despart de neveste... îngînă Bobby Ragusa... chimic.. El sim'ţi că-i bate inima şi că-i vine ameţeală. E for midabilă... — Care fată. Ida Gh erson.. Ida a încercat să p ece după el.. o mireasmă grea şi îmbătătoare — îi veni ameţeală şi o strînse mai tare e în şoaptă : — Ba ştiam . dădea recepţii. Eu nu invit fete. A avut vreo patru-cinci cazuri.. ameţit de parfumul părului ei şi tulburat simţin du-i trupul. Cozianu enervat. Ultimul era consilier la Legaţia Luxemburgului. domnişoară. faza mică. şi. altfel o să avem iocnire.. Ea începu să rîdă... în capul scării.. Ce face fata ? — Ce face? Amor. ea era secre tară. — A. îi fa ul... Ce zici ? E grozavă chestia! Şi ce avere au avut. atentă. numită c a lui Cain Şi a poruncit saxofoanelor să cînte. ca să 237 nu rămînă fără ele. Mai tîrziu cînd dansa cu altcineva. nici o fată.. dar nu-mi plăceai. domnule.. — Lasă a verea. Gherson a murit. Ei. — Nu ta aşa la lume. domnule! Şi-l luă de umeri să-] întoarcă în direcţia bună.. primi în nări mireasma părului ei — amestec de floare de tei şi de muşeţel cu un par um complicat. măgarii.....Cozianu repetă ce spusese. Ştii să conduci maşina ? Te rog. ameţit. Aici nu smt fete... le-a încredinţat unui do mn de la ambasada din Paris. Dansurile acestea erau singurele pe care şi le putea închipui. Ea trăgea cu ochiul spre Jack Varlam.. ş nevastă — în Luxemburg. </notă> 236 Rapida ei modificare şi descom punere fusese paralelă cu viaţa lui. singurele care-i puteau plăcea ..

în fumul de tutun. — Nu ştiam că dumneata eşti ersoană atît de importantă. care-şi pu sese capul pe pieptul lui. care eşti comunist ? 238 — Nu sînt comunist de loc. mirosindu-i părul.. şopti: — Ce-ai să crezi despre mine ? Că sînt uş ună. apoi porni prin aeru l rece (se făcea toamnă) şi sub cerul senin şi înstelat fredona un cîntec şi mergea cu paşi m . iar Ida asculta. suflîndu-i cald în ureche. pe jumătate serios. — Cînd te pot vedea ? — Acum. Din cînd în cînd ridica genele şi-l ina cu ochii ei mari şi verzi. începu să-şi facă vînt cu ele. viu. Noaptea tîrziu. Alberto dormea într-un fo iu. şopti Ida co patimă. Dimitrie Cozianu o invită la dans pe Ida Gherson. dar o luaseră la ochi ăia de la Siguranţă. Viu! exclamă Cozianu. — Sînt beat de parfumul dumitale şi fiindcă te ţin în braţe. cu creierul tulbure şi cu funcţiunile conştiinţei reduse mult. aproape de dimineaţă. împrejur. Cozianu o luă în braţe şi o să o privire verde şi de o adîncime nesfîrşită. Cezar Lascari şi Gabriela. gîndindu-se intens la altceva.. Vino repede 1 Ce -o lasă pe Gabriela să-şi scoată rochia. foarte decoltată. Ida dansa cu seriozitate. o strînse în braţe şi începu să dea ritmic din şold .. iubita mea. pierdută. Cu părul ăsta albastru şi cu o i ăia.. 239 — Da. Spre sfîrşitul seratei lui Bobby Ragusa.. Cozianu rămase pe trotuar o clipă. ea îmbufnată . mormăi el ameţit. arătîndu-şi picioarele foarte frumoase şi rufele red a minimum. Vino repe de. mai şopti ea. proas pătă. vorbi Ida pe un ton pe jumătate ironic. colaj cu un diplomat străin.. la Paris dă lovitura. Nu. ş rîse: deşi acum aş vrea să am totul în comun cu dumneata. şi fata moare de cald ! Ah. se răcau de plecare. cu ochii pe jumătate închişi.. î legi ? Era suspectă şi nu i-au dat. de nylon transparent. şopti Cozianu la urechea continuă pe acelaşi ton. excelenţă ! — Bobby! Bobby! ţipă o femeie. cînd ajunseră în faţa casei unde stătea Ida. ce cald e! Şi.. oamenii rîdeau. Convieţuirea d e ani . Pentru fiecare gram de hîrtie din paşaport dă un kilogram din ea. cu un aer de călug ra. Jack Varlam încerca s-o sărute pe ceafă pe o cucoană grasă. el crispat şi mut. carne albă.. Vino acum.. zise Ida cu un aer cîrbit. şopti ea la telefon . fără un cuvînt. nu te-am uitat.. Fă-i rost de un paşaport. A doua zi dimineaţa îi telefona Idei : — M-ai uitat ? — Cum să te uit. vreun milionar american.. înţelegi ? Prinde vreun maharajah. cu privire a absentă şi fixă a cuiva care ascultă atent la telefon. în hol.a cerut paşaport. beat mort. Ce cauţi aici dumneata. Acuma umblă după paşaport. Dar să ştii că nu e aşa. p lecară împreună . îi vorbea încet. ridicîndu poalele. Bobby se luă după ea şi dispărură amîndoi în odaia unde se făcea nudism. iar într-un colţ din umbră Dimitrie Cozianu o ţinea strîns pe Ida. .... — Eşti beat. cînd un grup se în apoiase în odaia unde se făcuse nudism şi nu se mai auzea nimic.. şi intră repede.... adăugă ea cu un zîmbet melancolic şi demn. cu danteluţe pe margini.

vînzători de ziare. zise chip surprinzător pentru el însuşi. Chemă peste o oră. vreau s-o revăd pe Ida ? Nu. Ii dădu un telefon: — Ce mai faci? Cum ai dor mit? întrebă el. — Am înnebunit. zise Isabela. Nu mai voia s-o vadă pe Ida . Plecă valvîrtej la comisie la Ida acasă şi rămase acolo pînă a doua zi dimineaţa. — Tu eşti singurul lucru cur at în viaţa mea. Dar nu îndrăzni să se ducă la Isabela. — Ce-ai făcut ? întrebă ea. — Bine. Mai schimbară cîteva cuvinte. necum un cuvînt mai mult sau mai puţin decît exactul adevăr. de simţămîntul de pace şi puritate. Cozianu veni şi căzu în genunchi lîngă pat. cu nişte perne sub spate. Era galben. o sărută în treacăt pe Ida. nebărbierit. greu — la etajul de dedesubt. pînă o găsi iar acasă. îşi simţea sufletul cenuşiu ca vremea de a fară. doctoriţa se uită la tavan u coatele pe pat. vreme de o săptămînă. cînd îi vorb a.. cu ochii injectaţi.de zile cu Isabela îl dezvăţase de vechiul său spirit critic faţă de o anumită categorie de f mei.. Apoi plecă la comisie şi de acolo se duse la Isabela fără sa telefo neze. părea cu i mai bătrîn decît era în realitate. Apoi din sfer t în sfert de oră. zise el şi iarăşi i se făcu ruşine. apoi Cozianu spuse : — Trec să te iau la prînz.. Sî . În ultimele două zile începu să nu mai răspundă. însă. I se păr u chiar că Ida îi e indiferenta. Cozianu îi spuse ce făcuse. şi adăugă : Dacă survi va. grosolană din purtarea Idei găsi la el crezare deplină şi imediată.. nu voia. neanunţat. Apoi nu-i mai dădu nici un semn de viaţă Isabelei. mirat că spune lucruri la care n nu se gîndea cu o secundă 240 înainte. Isabela.. i se vedeau şi fire albe în barbă. dîndu-şi seama în chip nedesluşit că e ceva murdar şi josnic în convorbirea care e în fond imposibilă şi n-ar trebui să aibă loc.. care spunea totdeauna adevărul exact şi niciodată nici o nuanţă de glas măcar. Nu ştiu. îţi telefonez. Dar tu? — Şi eu.Ce mi-a venit ?" se întrebă el. Era o zi cenuşie de începu e toamnă. Cozianu plecă pe străzile pe care treceau nişte camioane. Se uita la el. Era palidă. . în care timp îşi a zilnic cîteva ceasuri la Ida. o privi întunecat şi deznădăjduit pe Isabela. Ce. „Ce mi-a venit ?" se întrebă el însuşi. spre propria lui surprindere. — Pot să viu să te văd ? întrebă el gîtuit de emoţi aştept. ochia ei de tafta roz. o chemă la telefon pe Ida. Nu ştiu ce m-a apucat. de liniştea de la ea. Isabela şedea pe pat.. făcuse încrezător. Exagerar teatrală. îi era dor de Isabela. care era palidă şi încercă pardesiul şi ieşi în vîrful picioarelor. Ii telefona Isabelei că are o conferinţă cu preşedintele şi stătu iarăşi la Ida pînă i. căci Ida avea o cameră a ei la nişte rude şi nu voia e scandalizeze. Peste un sfert de c?as. căruţe cu ultime le zarzavaturi ale sezonului. I se răspunse că e plecată. de ceaiul în ceştile cu vînători şi călăreţe în rochi l 1750. 'decît scurt şi rece. gemu el. Bătu în uşă şi intră.. dacă nu se întîmplă ceva între timp. se săturase. îi venea să rîdă cu amărăciune d le acestea şi de hîda ironie a nepotrivirii lor cu adevărul. îl.. Nu . Dimitrie Cozianu se îmbrăcă. am avut mult de lucru.

dă-mi mîna. l ou. apoi întrebă • — Să... Tot t să se sfîrşească ce a fost între noi. Apoi o împinse afară şi o urmă... vreau să te rog. vuind. El nu mai fu în stare să rezolve nici cele mai mărunte hîrtii cu rente pînă n-o văzu intrînd şi atunci inima începu să-i bată prea tare. şi începu să-l mîngîie cu un fe — Ai să mă ierţi ? întrebă el. Ea voi să şi le tragă de sub capul lui. E vorba dacă 241: supo să trăieşti şi cu mine şi cu domnişoara Gherson. — N-am să te las să pleci. îşi puse capul pe picioarele Isabel ei. — E inutil. Ida era frumoasă. Cozianu înghiţi în silă. ' Ida se dădu jos. De ce n-aş pleca ? — N-ai să pleci ! exclamă el. — Nu ştiu. </notă> 242 — Unde sîntem aici ? — La mine. II iubea.. — Nu mă dau jos. Şi închise telefonul. cînd motoarele se puse eră în mişcare. el. XV Peste vreo două zile. cu părul care începea să încărunţească. dimineaţa. zise el.. intră şi se aşeză fără să-i de it să-ţi cer ceva... nefardată. Le chauffeur nous entend. gemînd greu. o urcă în maşină şi o duse la el. e nu cred că pot suporta.. viu la tine? — Nu. erau cum nu mai fuseseră de la începutul legăturii lor.. Dim. Ida întrebă : <notă> în lumea bună.. sprijinindu-se pe mîna lui. şi fuselajul argintiu al avionului începu să 1 ... şi începu s-o sărute. izbucnind în plîns.. dar apoi se răzgîndi.. viu eu să te văd. rece. Deşi asta se face curent dans le monde'.. zise ea privindu-l cu ochii mari şi verzi care-i dădeau ameţeli lui D imitrie Cozianu. Peste un ceas. zise ea rece. zise Isabela. — Nu de iertare e vorba. Cozianu tăc u o clipă. stupid. o luă de braţ pe Ida. Repeta asta cu un aer absent. Am nevoie de ceva. îmi face oroare! zise el cu patimă. — N-o mai văd niciodată. trecînd prin fa arei mirate. Ida îi telefona lui Cozian Alo! Bună ziua. Am nevoie de o recomandare ca să mi se dea un paşapor Urmă o tăcere. şi intra ră în casă. Cînd maşina se opri în f . Vreau să încerc. sufocîndu-1. o lu ridicînd-o în fotoliu. poa te în altă ţară am să fiu mai fericită. Iar peste o săptămînă. se uită la cap l acela mare şi greu.ştiu... Aici n-am avut decît de* suferit. pe aerodromul Băneasa. Isab ela atunci îi căzu deodată de gît. Hai. zise ea mereu. Vreau să plec. cu părul ei de metal căzîndu-i pe umeri.

nu te mai întorceai aici. apoi se aplecă şi şopti peste birou : 1 .. uşa se deschise şi unul din ri scoase capul ca să întrebe ce se întîmplă : — încă un control vamal.. Dovada e că mă car din ţara asta unde nu mai am ce căuta. Un de te trezeşti ? Varlam îşi recîştigase cumpătul. palid... exclamă Jack Varlam.. omule ! Varlam se uită împrejur.. de a stăpîni ma uitase. unii din călători plecară la aceeaşi oră. Din contră. — Nu putem. Ei.. Varlam se împurpura şi." <notă> Ne-aude şoferul. pălind de mînie. nu şi şeful de cabinet care se repez larmat după el: — Ai să mă primeşti că. o să-ti pară rău.. riscurile încep să crească. — Luaţi-le dracului şi lăsaţi-ne să plecăm. Bineînţeles că nu se găsi nimic în neregulă. zise Mardan făcîndu-i semn şefului de cabinet să plece. dacă nu. îi spuse şefu vameşilor. Mardan îi răspunse prin şeful de c abinet că nu-l poate primi. dragul meu. Apoi . •— Nu e nevoie de nimic... Pungil rau ale lui. „D e ce l-am făcut ? Ce mi-a trebuit el. se duse drept la unul din fotoHile din faţa biroului şi se trînti în el. afară ide cele două pachete de diaman Dar nimeni nu se recunoştea proprietar al lor. vrei puterea. Trebuie să hotărască un for superior. </notă> 243 îi trebuiseră ca să-şi satisfacă pofta de a poseda.. apoi vameşii apărură şi-i invitară p i să-i urmeze la Prefectura Poliţiei : se găsiseră două pungi cu briliante în buzunarul dindă ul unuia din fotolii. uitîndu-se într-altă parte cu ochii lui mici şi lucioşi. îl dădu la o parte c u mîna pe şeful de cabinet. rămîneai anul trecut la Ztirich. „De ce nu l-am omorît cînd era mic?" urla un glas în pieptul lui Jack Varlam. mîrîind aşa ca să-l audă numai Mardan.. la bibliotecă. Vameşii intrară în avion.. De-ai fi fost tu numai aşa zdravăn Ia cap cum sînt eu acuma. Iar delegaţia nu mai pl ecă. A doua zi.. la cămin. dar le-ar fi părăsit cu inima uşoară. Rîse dur : — Mă trezesc în realitate : nu n de loc. Jack Varlam tăcu.. dar tu eşti ambiţios. tuşi de vorbă cu domnul Varlam. pasagerii coborîră. Se gîndea la fiu-său şi-i era o frică groaznică. Cellalt. altora li se retraseră paşapoartele. tot ?.. domnule JVarlam. îi răspunse unul din aerogării. veniră deodată doi oameni în salopete în faţa avionului şi făcură semn pilotului să gazele la motoare. rece ca gheaţa. l-ar fi sfîşiat cu pe Ionel. îl întrebă pe Varlam : Ce doreşti ? — Doresc să mă scoţi din ţară! Ai să-m de un paşaport particular! — îmi dai ordine ? Eşti nebun ? zise Mardan. află că nu mai ai mult e şanse.. şuieră speriat: — Varlam Ce spui acolo ? Ţine-ţi gura.. şi-l ardea pe dinăuntru o ură feroce. cu acelaşi avion . la tavan. Alţii împinseră iarăşi scara rulantă sub uşă . intră. noi nu putem aproba plecarea avionul ui. masiv. gros. Jack Varlam se duse la şeful lui Dimitrie Cozianu. înalt..vibreze. mă-sa..

„Dar eu ? Eu ce fac ?" Se strîmbă cu amărăciune. deşi nu era nimeni s-o vadă. şopti Mardan... zise Varlam ceva mai tare. un intrig un om cu două" feţe. une ca o criză de plîns. şi pe urmă s a dus la altcineva. sînt nedormit. Dacă rămînea singură.. şi ştiu chiar mai mult decî tu. — Am avu lucru. spuse: Te chem la telefon mîine. cu procesul ăsta. (Nu lucrase. A fost fiu-tău la mine. furios şi înfricoşat. vreau să mă trezească.. fals.. îi era ruşine... dar fără vioiciune.. Dîn uşă. XVI Dimitrie Cozianu venea la Isabela cu întreruperi de cîte două-tre i zile.. 244 — Nu pot. între ce spunea şi ce făcuse. Mardan se uită la mîna pe care i-o strînsese Varlam. fă-mi rost să plec. cu mare efort.. rîse Varlam. Şi ieşi. deşi ea nu-l întreba nimic. — Mersi.. spunea că are mult de lucru la comisie. Cellalt zîm'bea s trîmb.. (Era unul din marile procese politice din anii aceia şi el dăduse informaţii de ordin financiar procurorului. îi întin şi i-o strînse pe-a lui. fără însufleţire. era umili . Din cînd în Isabela îl privea cercetător.. petrecuse noaptea cu îda. şi o minţea pe Isabela cînd se aştepta mai puţ ) Isabela lăsă ceaiul să se facă mai tare. şi conversaţia se mai tîra o bucată. obosită. Peste cîteva zile..— Dacă vrei să nu intru în vreun proces şi să spun tot ce ştiu. Cam prin vremea aceea avu loc o şedinţă furtunoasă a Adunării Naţionale. Dar ăsta era blestemul : orice ar fi vorbit. dar se stăpînea. lucruri cît de indiferente. apoi recădea. — Trebuie.) — Da ? spunea Isabela turnînd c eaiul. Jack Varlam dispăru din Bucureşti şi nimeni u mai auzi nimic de el.. Să ajungă să-i vorbească aşa un Jack Varlam — un mizerabil. e mare lucru să se treacă peste o simplă lă ? Spune că tu garantezi pentru mine 1 — Nu pot î Tu singur spui că vrei să rămîi acolo! — u discret! N-o să te compromit! Nu fac declaraţii presei. silit. — Mie fă-mi-l mai tare astăzi. La revedere. ca să introducă urm persoană care avea'audienţă. Trebuie să plec neapărat asta. un capitalist. ironice. Se credea că trecuse clandestin graniţa şi ajunsese în Franţa sau Germania apuseană. zise Varlam. Stăteau de 2 45 vorbă ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat. Dimitrie căsca discret. .. se întorceau nepotri virile.. Şi mai spu ceva. Ai încă destulă putere ca să obţii atîta lucru.. Isabela dragă.. Tăceau amîndoi.. i lucrat pînă noaptea tîrziu ? — Mda. Da. o strî ră josnică : „La dracu ! Asta e piesa !" — şi-l sună pe şeful de cabinet. nu ştiu exact la cine. În sfîrşit se înmuie: — Bine. stătea să se gîndească ore întregi .. Ce.

p ic. şi într-adevăr. cu umerii largi şi un cap mare. deci în interes oamenilor muncii. umblă cîtăva vreme singur. prăbuşit. textul era de o duritate nemaipomenită . Părea cînd un intelectual. Mardan rămase o r. Deputa eacţionari chicoteau privindu-l batjocoriTor. dar cînd Mardan ajunse în faţa lui şi-i spuse ceva. citea d e la tribună o cuvîntare în care acuza făţiş miniştrii necomunişti de la Economie şi Finanţe ază refacerea economiei ţării. cunoscut. Acela îl zări venind. pe care politeţea ton ului . dar fără să ridice glasul prea mult: — Matei Mardan nu mai e membru al Partidului Comunist Romîn. În tăcere. În pauză. era şi una şi alta. ştergîndu-şi faţa de sudoare cu batista parfumată cu lavandă. Toţi îl tei Mardan: fotografia îi apăruse în gazete. cînd un itor. era şeful uneia din cele mai importante comisii ale guvernului. cellalt plecă fără măcar să se uite la el. 246 — Cine a nlucrat cu dumneavoastră în chestiunea inflaţiei? Întrebă tunător Paraschiv Ionescu. Era masiv. omul cărunt şi masiv de la tribună r icat. tunător : — Cine? Spune din miniştrii pomeniţi în cuvîntare strigă: — Matei Mardan! Urmă o clipă de tăcere. deputaţii aderenţi ai celo r vizaţi şedeau galbeni în bănci.Îşi scutură coama şi strigă. Nu-l mai întrerupse nimeni. Toţi se întoarseră să-l vadă. Într-o bancă. 247 Asta se petrecuse dimineaţa. Unul sări deodată şi strigă: — Dar chiar oamenii dumneavoas conlucrat cu noi! Cum îndrăzniţi să ne acuzaţi ? — Reaua-credinţă tipică a comuniştilor 1 exc eputat de alături.şi a frazelor îl făceau plăcut şi cînd era rece : — Ai timp să vii după-amiază la mine? neapărat să stăm de .Paraschiv Ionescu. şedea aici. Matei Mardan plecă din clădirea Adunării fără să mai aştepte reînceperea şedinţei. uitîndu-se împrejur : apoi se apropie de n grup de deputaţi comunişti. că loviseră în puterea de cumpărare a monedei. Îşi puse iar ochelari şi continuă să-şi citească discursul exact de la fraza e se oprise. aceştia îi întoarseră spatele şi se depărtară. Dar toţi îşi fereau privi rile de a lui. şuviţe de păr cărunt îi cădeau peste urechi. într-o bancă. apoi se îndreptă spre un alt deputat comunist. La prînz. fără să ştie abela îl chemă la telefon pe Cozianu cu glasul ei liniştit şi curat. cu capul în piept. deputatu l Matei Mardan era galben ca un mort. voluntar. vorbise la întruniri publice. Se uita împrejur pe furiş. lăsînd d mînă textul cuvîntării şi scoţîndu-şi ochelarii. membru al Comitetului Central al Partidului Comunist. în calitatea lui de deputat.

. — Eşti u ceilalţi. — Da ? Ai aflat? întrebă el m ar nu cu jena care ar fi fost firească dacă ar fi vorbit amîndoi de acelaşi lucru. — Sigur că am făcut.. Isabela se uita la el. M-a luat pe mine. îţi spun eu şi-ţi închipui c e vorbesc. pe Ioaniţiu. Dar nu a... adică d e pasiunea lui pentru Ida. Simţise că e ultimul moment.. murmură ea. palidă. în direcţia voită de el ■ N-avea decît să ne înc . Isabela văzu. Amîndoi! De aproape trei ani de zile stăm acolo numai ca să dăm peste cap politica economică a regimului. viu. Hainele necălcate. O să deschidă comuniştii o anchetă asupra lui.. Vorbea foarte calm. foarte grav ! O să ieşim vinovaţi de înaltă trădare. ai f ceva ? întrebă ea fără s-o părăsească răceala calmă de pîn-atunci. fără nici o emfază. încă cîţiva — şi era sigur că printre noi o să găsească un să lucreze singure. Procedeul era simplu — genial de simp lu.. spuse isabela.. trebuie s-o spun! Abia acum înţeleg.. se aşeză într-un fotoliu şi zise : — L-au dat afară din partid pe Mardan... Isabela urmă. discutăm după-amiază. După-amiază Dimitrie Cozianu bătu şi intră pe uşă. ne pierdem capul ! L-au împuşcat pe Mareşal şi pe Ică Antones anul viitor o să ne împuşte pe noi.. să ne susţină. — Lasă. dîndit-şi seama că splat într-adevăr ceva deo* sebit. fără asentim ntul partidului. — De ce ? Şi de ce te afectează asta pe tine ? — Mă afectează! Afectează e drăguţ spus ! i i Cozianu. Ştia ce face rechinul de Jack Varlam cînd plecat cu orice preţ.. îşi ieşis sabela nu-l văzuse niciodată aşa. aducăt or de pieire. gulerul nu perfect curat. . Cozianu chicoti.. Tocmai voiam săţi telefonez . Să-i lovim pe comun işti ! Cînd are să se afle tot. — Da... viu ! exclamă Cozianu într-o mare tulburare. zise ea.. din proprie iniţiativă. — îmi închipui că ştiu.vorbă. şi chiar mai rău decît cei mai mulţi. Eu nu-mi dădeam seama.. şi a lucrat! 248 O-ho-ho ! A lucrat ! Dar acuma e pierdut.. Deodată ro sti limpede : ■— Va să zică nu ai nimic curat în viaţa ta. şi atunci sînt pierdut şi eu ! Ce să mă fac. Mult mai rău. rătăcit.. m-am prost it de tot în ultimul timp. cu cearcăne s ub ochi. cravata nu-i era strînsă bine. Păcat.. Păcat. trebuie să-ţi spun ceva.. înaltă trădare — şi pedeapsa capitală. — E aşa de grav ? întrebă Isabela. Şi căzu într-o visare posacă. Buhăit. El chicoti : — E. care-şi pierduse cumpătul.... pe acelaşi ton de rece constatare : — Şi în viaţa public în viaţa privată eşti mincinos şi trădător. de parcă ar fi fo piept pe neaşteptate.. înseamnă că era adevărat ce-am simţit eu ! A luptat împotriva lor — şi-i adm abilitatea. Spuse asta ca şi cum ar fi anunţat prăbuşirea cerului... — Dar de ce eşti aşa de speriat ? Ce. cu privirea tulbure. că evenimentul era într-adevăr grav. Isabela dragă Ce să mă fac ? Şi se uita Ia ea tulbure... E nimicit! înseamnă că lucra de capul lui. un dezastru uriaş.. după înfăţişarea lui. El înălţă capul..

plec. dar Isabela nu io întinse. cu uşa deschisă şi cu patul răvăşit. Eu trebuie să mă duc în oraş. Isabela se juca cu una din~ ceştile de porţelan . m-am gîndit mult la tine. se înclină şi te mîna. mormăi el.. galben : Cine ţ spus. — Ana. Eşti un om atît de fals. .. mi-am dat sin25 0 gură seama după felul tău de-a fi. îi luă pulsul. de aproape trei ani. dar n-am vrut să tentreb. — Nu. — Vedeam că se-ntîmplă ceva cu voi. Intre ele erau ghirlande de trandafiri şi arabescu ri verzi şi aurite. Ieşi şi o întîlni p tă. O ridică în braţ culcă.. Peste vreun ce bela începu să vorbească.. inima-i bătea slab şi mîinile şi picioarele i se răceau. Dar feţişoara ei cu ovalul pur şi delicat era atît de străină. — Se-ntîmplă de doi. pe o par te avea o miniatură cu un vînător ce ţinea un cîine. Cît era el de negru şi de sumbru de obicei. ce să fac ? — Nu mai ai ce să faci. ce oroare. încît Cozianu nu mai spuse nimic şi o lăsă "să-şi tragă mîinile dinir-ale lui. încît ţi-ar fi greu să plăteşti cinstit. Şi. zise doctoriţa. acuma era un om nimicit.. culorile la fel de vii. — Acuma trăieşti cu domnişoara Gherson... adăugă : Trebuie să plăteşti să plătesc? — Nu ştiu.. de slăbiciune.Cozianu o privea speriat. Vorbea rece. aşa cum vorbea totdeauna... tîrîndu-şi picioarele.. avea să-i spui a fără importanţă. Se r use să se sprijine de sobă. cum venea pe coridor. — Vrei să stai ? întrebă Isabela. de mine şi de Ida Gherson ? — N-am avut nevoie de nimeni. dar ceilalţi n-au nici un motiv de indulgen Tăcură amîndoi. nu ? întrebă rece şi impersonal Isab mitrie Cozianu nu răspunse. Găsi odaia goală. ce faci ? Ce spui ? Se ridică şi se aşeză lîngă ea pe pat. eu te-aş mai înţelege dacă te-aş vedea plătind. privind-o pe sub sprîncene cu ochi de animal încolţit.. Spune tu. cînd ieşiseră din mîna meşterului. Ii spuse că s-a despărţ de Cozianu. — Ce să fac ? zise el. îi luă mîinile.. Cozianu se roşi şi întrebă zîmbind silit. Tîrziu de to tîrî pînă la baie şi-şi puse capul sub duşul rece.. Du ieşirea lui.. care nu mai are nimic pe dinăuntru decît întuneric şi haos. Bîigui : 249 >— Isabela.. pe partea cealaltă o cameristă îşi ajuta să urce pe un cal scurt şi pieptos. îi făcu o injecţie tonică şi rămase cu ea toată noaptea. cu părul ud. cu capul plecat. Totul era la fel de proaspăt. porţelanul l a fel de neatins ca înainte cu două sute de ani. Te cunosc bine. după un răstimp.. Ana Antim intră s-o caute. care o ţinu ceasuri î eşină de vreo două ori.. draga mea ! Din prima clipă . zise ea rece. Ce grozăvie. gemu ea. Cozianu se înclină şi ieşi. cu politeţe şi cu sinceritate..... Isabela se prăbuşi însă într-o criză de plîns bolnăvicios.

vor avea.. — Arr crezut în el... ci în piept: ■— Ce e.. Discuţiile din Adunarea Naţională nu trebuie să aibă nici o urmare asupra muncii comi siei. îmi vine să cred că nimic pe lume nu e real şi adevărat — de unde ştiu eu c nţi şi tu. Te face să suferi pe ti ne. şi şopti stins : L-am iubit. hai. Ii făcu semn să se aşeze.. vreu ervos. se încreţeşte carnea pe mine la gîndui să-l văd măc ug. rînji Cozianu.. murmură doctoriţa. şi tot omul ăsta. pe gene. Doamne.. domnule Mardan ? spuse Cozianu. Isabela îşi legăna me ul pe pernă.... cu cear e sub ochi.. Gemea şi-şi legăna capul pe pernă. — Da.. linişteşte-te.. o lampă cu abaj ur galben-închis a. preocupată : — E un lucru foarte grav. îl întrebă privindu-l nu în faţă.... Acesta zise : — Orice va face partidul va fi bine făcut. aşezat la Inrouî lui oficial. face pe progresistul şi nu are ce cauză me251 rită să minţi atîta ? Pentru ce pe lume merită să te murdăreşti aşa ? — Cu ce pe progresistul şi nu e ? întrebă Ana Antim. cu obrajii supţi. că nu minţim toţi ? — Hai. din cap pînă-n p cioare. Era slabă.bia lumina patul răvăşit şi pernele şi fa(a trasă. Ce-ai spus de at a lui politică ? — E un trădător ! Face pe îndrăgostitul şi nu e. isprăvi cu cînd rămaseră singuri. Trebuie să te apuci să munceşti.. sărăcuţa de tine. — Mă minte. 252 XVII Cozianu intră în biroul lui Mardan. Totul merge înai nte. — Totuşi. să muncesc greu. doctoriţa dădu din cap.. schimbat la faţă.. care era mai cinic şi mai puţin ipocrit decît Mar dan. Mîine a re să vină aici. Ai să suferi şi. să nu mă mai găsească.. — Cum ce facem ? Nimic nu facem.. gemu Isabela. ţinînd-o de mînă. Isabela îi povesti tot ce ştia. galben. vorb i repede şi febril Isabela. L-am admirat. şi mi-e scîrbă să-l văd.. şi să munceşti gre o să te ajute să treci hopul. lucra cu şeful de cabinet şi cu Ioaniţiu. Nu mai gernea. Se ridică şi plecă să aducă doctoriile. a Isabelei.. era o minciună. Şedea pe marginea patului. încerca să vorbească aşa cum trebuie să vorbească ... fără să-i pese. Şi a făcut să sufere oameni..cînd ne-am întîlnit omul ăsta mă minte. şi-i curgeau pe obraz. E într-adevăr un om perfid şi periculos. Lacrimi îi alunecau printre pleoapele închise. o mască.. iar privirile-i ardeau de febră. Acesta. domnule Cozian m. izbucni Isabela. — Vezi pînă una-alta să nu faci ceva grav... să mă duc. cu ochii duşi în fundul lui. asta trebuie. are să treacă. ceva fals ! Dragostea lui pentru mine — minciună ! îmi vi ne să înnebunesc. Am să-ţi dau calmante.. mîngîind fruntea rece şi asudată a Isa . Doamne.. murmură doctoriţa. ai să te r capeţi încrederea în tine şi în oameni. Ana. pînă Ia urmă. cu tot atîta u Infect individ.. Doamne. Ana tim îi mîngîia fruntea : — Lasă.

253 Cozianu îl privi lung: — Nu.. Ea îl privea drept în faţă.. Se duse acasă. enervat de ipocrizia celuila lt. Dar vreau să plec cu tine.. cu pielea de culoarea mierii. dar acuma n-are nici un rost să-mi risc viaţa.. vorbi brutal : — Zău ? Am auzit că în pauză n-a mai stat nici un deputat comunist pe.. spune-mi ce-ai pe inimă. zise printre dinţi Mardan. Să discutăm lucruri precise. şezi aici... — Facem ce-am făcut şi pînă acuma. care tocmai apăruseră şi er au nebunia bucureştencelor). lîngă dumneata ! Te apropiai de un grup şi deodată se risipea ca prin minune.. în poala lui şi ţinîndu-l de gît. dar forţa nota. mersi. Şi rîse şovăitor. galben. Cozianu. rotund şi muscul os. să încerc să mă mărit cu un străin. însă. atunci cînd mergea. Cozianu nu mai adăugă nimic şi ieşi din cabinet... murmură Ida.. — Hai.. fără energie. Eu o să caut altă s oluţie. Vorbea şters.. Nici n-avem altceva de făcut. Te iube cu adevărat. ca un om care a pierdut definitiv partida.un adevărat comunist. Cellalt înălţă capul : — Vrei să te sinucizi ? Mai bine aşteaptă pînă-n ultimul min deauna se poate întîmpla ceva. Aş putea să te las. stăpîne.. Nici nu putem face altceva. Idei îi sp use : — Am luptat cît s-a putut. cu ochii ei mari şi verzi şi adî — Ai fost un erou... Cozianu îi povesti ce se petrecuse la şedinţa Adunării Naţion le şi vorbi despre pericolul care-l ameninţa.. Halatul îi era desch astfel ca. cu un cerc de vid împrejur ! Ţi-a dat vreunul mîna? Cellalt. cu o ironie desperată : — Nu. dar eu.. II aşeză cu forţa într-un fotoliu. dar deveni serioasă cînd îi văzu haine le în dezordine. se urcă pe genunchii lui şi-l luă de u braţele. şi cu părul în valuri de aramă şi aur. — Ba am.. nici as . mirosea a săpun parfumat şi a tutun american. n-o să stau pasiv. întrebă tre murînd : — Lasă astea. picior peste picior (halatul se dăduse la o parte şi i se vedeau coapsele rot unde şi cam masive şi rufele minuscule şi transparente de nylon. — Ce-a fost ? Ce s-a întî ? Hai. pîn-am văzut că nu mai puteam rezista. revărsat pe umeri. unde-l aştepta Ida într-o rochie de casă de mătase roşie ca focul. cu obrajii scofîlciţi şi cenuşii şi ochii tulburi.. Cozianu dădu din cap. dar nu cum îi vorbise Isabelei. exagera. să i se vadă pînă la genunchi piciorul gol. Să vedem. Ce vrei ? — Vreau să-mi spui ce facem ! e clamă Cozianu desperat. Acuma. că-i vine să plece îvtr-altă Ida. îi spuse: — Te iubesc. ca să plec şi să am viaţ asigurate în străină254 tate... În orice caz. Dumneata nu mai ai ce face. Spune sclavei tale. singur. rămîn u . cînd nu mai ai putere.. Ii zîmbi seducător..... cu dantelute la gî şi la mîneci. Cozianu simţi că se roşeşte. şi rămîneai în .

pînă nu se făcea asta. risca să fie recunoscut. ' Ce e cu dumneata ? De ce vii la ora asta ? — Ce să fac ? spuse Cozianu îngrozit.. se duse în Dirou şi făcu numărul Isabelei : — Eu sîn m.. . uitîndu-se în gol pe deasupra lui... Consider asta o chestiune de onoare. Apoi întrebă răgu căm. la carcasse dolt servir ta volont e....tine.. şi noi... cu capul lăsat pe spate. monşer ! E pier a început ! exclamă Cozianu. mă duc de rîpă. Dumne ata. Du-te sus.. pier. 255 lumina îi făcea rău la ochi.. şi ţi-ai călcat cuvîntul. trebuie să stăm alături de el şi să luptăm.. jusqu'au bout. zise el răguşii. Dumneata rămîi ? S hilodul zîmbi rece şi dispreţuitor: — Eu rămîn. Vreau să fug. qu'elle creve ensuite. ceea ce nu făcuse niciod ată in ultimii ani. cu mîinile în buzunare şi cu capul în piept. şi vor s-o doved ească pe cît vor putea de convingător.. Rămas singur. ei au făcut bănci le şi uzinele. Isabela. Cozianu se duse la JeanPierre Haralamb. Noaptea. A doua zi într unoscuţi de la Ministerul Afacerilor Străine dacă poate obţine paşapoarte. „pentru mine şi so mea"..... dar nu-i mai păs a. nu mă goni.. codurile de iegi şi tratatele de alianţe — şi noi să plecăm ? Ţara e a noastră a comuniştilor ! Cozianu rîse ca un lup : — Comuniştii susţin contrariul. Mais passons. — Mi-e rău. Dacă era supravegheată casa. pe speteaza fotoliului. cu la asta a mea... — Iţi faci iluzii. Părinţii noştri au tul ăsta.... Nam nici o garanţie că n-ai să ţi-l mai calci.. Regele a primit asigurări în sensul ăsta... apoi îi cuprinse gîtul cu braţele: — Da. Cellalt adăugă : — De altfel... Nu. Haralamb îl primi cu perdelele trase pe jumătate.. zise el.. portofoliul Afacerilor Străine şi. zisa glasul limpede al Isabele .. Nu pot trăi fără tine. suflă Haralamb..... tu şi cu sclava ta. noi doi ? Ea clipi din ochi.. să mă mai gîndesc.. Pentru moment nu se dădeau . Cozi anu îl găsi cenuşiu la faţă. se scuză fiindcă „era cu nişte prieteni care veniseră s-o vadă" şi închise telef Dimitrie Cozianu rămase cu coatele pe birou şi cu capul în mîini. care sîntem servitor ii coroanei şi ai statului. că vin şi eu . — Isabela. ziua.. trebuie să dau nişte telefoane.. Dar Isabela îi bună seara. cred că în cursul anu iitor se termină.. urma să primească altcineva. Ai să vezi ! Haralamb. el au declarat trei războaie şi au iscălit trei tratate de pace. toate lucrările suspendate. repe a ori: — Bătălia nu e pierdută. Ce să fac ?. zise Dimitrie Cozianu. nu ? Cozianu se frămîntă în fotoliu. eşte-mă la tine.. în locui d omnului Tătărăscu... o lăsă pe Ida să oarmă singură şi umblă prin odăi. Bătălia nu e pierdută. îngînă el gros. Dar să plecăm ! Să plecăm din ţara asta ! Cozianu rămase o clipă mut.. Să plecăm ! Poate că mai poţi obţine un paşap Mda.. Să vedem. cu o încăpăţînare oarbă. — Mi-ai mai spus.

susţinută cu nişte stîlpi groşi. totul 1 <notă> Sînt teribili parveniţii cînd au simţul marilor tradiţii ! Sub pămînt. Ea se opri. zgudu ită de cutremurul din 1940. pe urmă nare decît să crape 256 vindeau pe vremea aceea plăcinte în Obor ! Il n'y a rien de tel que Ies parvenu s pour avoir le sens des grandes traditions ! ' — Vrei să fugi. dragul meu ! Sub pămîn să rnîncaţi' anghinar de la rădăcină în sus ! </notă> 257 părea fragil. la strada udă şi cenuşie sub ploaie. — E indecent să-mi faci viz . Se urcă şi-i dădu adresa Isabelei. cu o veselie sălbatică. peste fron ieră. o faţadă vecină. Isabela apăru. veselia spasmodică îi dispăru.enervat. Vorbi pe un ton batjocoritor.. cu familia Hohenzollern şi cu Brătienii ! Păi. mori vieux! Sous terre l Voas mangerez Ies artichauts par la racine2. — Cine să nu mă primească ? Un guve Pierre Haralarnb! Ha-ha-ha ! Dă-mi voie să • rîd ! zbieră Cozianu. unde-l aştepta maşina. I se făcu frig. pentru prima dată viaţa lui : „Degeaba. Pe stradă. Dezertorule ! scîrţîi Haralarnb. v rei să-ţi acoperi şi să-ţi uiţi laşitatea. cu cearcăne adînci şi vinete în jurul ochilor . casele păreau murdare. cu ■ gulerul ridicat şi cu mîinile nare... N-am de ce să te mai văd ! Era foarte palidă. Porni r epede spre primul colţ. Dimitrie Cozianu se întoa rse şi-i spuse şoferului să se ducă acasă. Iar el rămase. putrezit de pl gata să cadă în ruină. — Te-am aşteptat. Şi tot cu blîndeţe adăugă : Fiindcă nu te primesc în casă. Uitîndu-se cru.. de ame inţare cu prăbuşirea . — Spune-mi aici. faţa i se 1 2 . Cozianu îi ţinu calea : — Isabela. aţîţător: Şi nu e poza în continuatorul marilor tradiţii ale neamului. pe ferestrele maşinii.. So s terre... Cerul era plumburiu. în frigul şi ploaia sub a acelei zile posomorite de toamnă. să-ţi cauţi justificări. uzat. sub ploaia măruntă. Totul e degeaba. cu picioarele astea — asta e ! Şi turbezi de invidie că ai să mă ştii la Paris ! — N-ai ai fii primit în ţară !. zise Haralarnb. trebuie să vorbim... hoitul trebuie să asculte de voinţă pînă la capăt.. dădea o impresie de haos. Care „părinţii noştri" ? Eşti formidab l ! Te pui pe acelaşi plan cu tata şi bunicul. îşi spuse. umbră subţire care se apropia cu mersul ei atît de gra de decent. rosti cu blîndeţe Isabela.. erau siniştri . cu buzele albite de furie stăpînit anu izbucni: — Dumneata ai vrea să fugi şi ştii că nu poţi alerga noaptea pe cîmp. părinţii dumitale <notă> S-o lăsăm. trîntind uşa." Isabela nu era acasă. t oţi membrii cabinetului Haralarnb ! Şi ieşi.. cu crăcile despuiate. dar dînsa era neînduplecată. Cozianu insistă. copacii uzi şi negri. Poza eroică a lui Haralamb îl enerva.

oapte bună.... apoi plecă. Doctoriţa nu-i dăduse mîna. E caraghios ce faci. Ea se dădu îndărăt... Dim.. i se răspunse că e O căută şi în ziua următoare. Isabela a plecat şi a lăsat aic i lucrurile dumitale. O întrebă de sus în jos. Să fugim. Du-te acasă. O mai căută o dată . ameninţător: — Unde a plecat ? 259 .. Aici e ţara mea.. enervat de pasiunea Idei pentru el. Nu mai sta 258 în ploaie cu capul gol. eu nu mai vreau să fiu aşa de singură. Şi îngenunche pe asfaltul ud. înşirate: halatul şi papucii lui. Vino cu mine.. Şi i le arătă pe o canapea.. călcate.. Cozianu mai stătu cîtăva vreme. cu capul în pâmînt. îl iubea.. pe care i-l dăruise Isabelei cu doi ani în urmă..... Cozianu trînti receptoru l în furcă şi se repezi afară. „Avea dreptate Ragusa : e o nebună". ploaia răpăia sonor pe acoperişurile de tablă.. — Nu-ţi dai seama ce faci ! ici e revoluţie ! •* — Nu.. se gîndea Cozianu. tot ce-i aici e al dumitale... nu plec. cel pictat cu scene de vînătoare. ca din întîmplare. strigînd secretarei să telefoneze după maşină.. trăia cu Ida în casă era morocănos şi neatent. Era de două ori mai mare ca ea. Burlanele şiroiau de apă . zise Isabela.. şi trebuie să plec ! Urmă o tăcere. la Paris... la Londra..... în acelaşi timp. — Isabela. mă pot înţelege cu ei.. zise ea foarte rece. Ce să fac în străinătate? Să mă culc pentru bani cu oameni pe care nu-i iubesc ? Să depind de tine ? De un om ca tine ? — Nu. oamenii mei. îţi c chi. sabela — zise el ridicîndu-se — trebuie să plec. dar Ida nici nu observa .. Uşa se închise în urma ei. slăbită şi trasă. eşti mult mai singur. şi un serviciu de toaletă de sidef . — Nu plec. — De muncit pot şi aici . Vrei să-ţi cad în genunchi ? Uite... Cu străinii e greu. că e ocupată.îngustase. obiecte de toaletă.. în odaia care fusese a Isabelei şi unde se făcea acuma curăţenie şi apăruseră alte m le şi nişte tablouri de Ştefan Dumitrescu. Nu pot pleca lăsîn du-te pe tine aici. încet. domnule Cozianu. Aici no să mai fie de t răit pentru oameni ca noi. Se uită la obiecte. în ploaie. munci. că ai să te îmbolnăveşti. A treia zi.. dar nici acum n-o găsi. nişte pijama e curate. te implor. .. Dar noaptea uita d e enervare. puse teanc. Peste un sfert era sus. cu rame de aur. perii apoi magnificul teteă-tete de porţelan de Meissen. Se sprinten şi vorbea rece şi sec : — Uite. în Elveţia. Se-ntoarse şi urcă repede treptele. a spus că ei nu-i aparţine nimi c din toate astea. Nu plec.. poţi găsi o soluţie. nu. A doua zi o căută la te r ea îi trimise vorbă că nu poate veni.. a poi se-ntoarse spre Ana Antim.. Isabela a pl ecat în provincie şi ţi-a lăsat nişte lucruri.. Ana Antim îi dădu un telefon : — Domnule Cozianu. — Ridică-te.

că nu va ajunge la nimic.. visa lucruri încurcate. dacă în mod excepţional nu minţi.. ierburile veştede de pe cîmp tremurau în vînt şi f temenele spre mare. te rog să-mi spui unde a plecat ! —■ Nu-nţelegi. Aşa că. am fost. unde e Isabela ? îţi jur că nu e în interesul meu — e într-al ei ! Ii faci un rău ei nu mie ! spune-mi unde e Isabela ! Te conjur : pentru ea.. — La urma urmei. nu mă mic ! Am să te fac să albeşti într-un an. zise doctoriţa. Apoi maşina. Cozianu trecu pe acasă doar cinci minute. lăsă maşina pe şos ntră în curtea sanatoriului. care mătura şi freca archetul. ploaia subţire şi măruntă zbura prin aer. c rivirea absentă şi tulbure a unui nebun.. aşa brună cum eşti. în maşină pînă la Constanţa şi de acolo cei cîţîva k fu într-o stare de gol mintal care-I oprea să-şi dea seama că n-are ce căuta acolo. domnule Cozianu : trebuie să p un să se deschidă ferestrele în urma dumitale. nu pentru mine ! Ai c uvîntul meu de onoare ! Ana Antim îl privi cu dispreţ şi răceală. El se uită peste capul ei în go!. iar dac cum mă face să cred cuvîntul dumitale de onoare. nu-ţi spun nimic. în orice caz. de altfe cred că-ţi dai seama că nu vei mai ameninţa în curînd pe nimeni în ţara asta. unde-ai făcut d rău.. pe malul mării.. se găseşte ie — şi să-ţi toci toţi banii cu avocaţii ? Avocaţii mei sînt gratis. nu-i ră nu-l privi. că va luao mare hotărîre care-l va salva . vedea că e imposibil. între copaci despuiaţi şi negri.. şi e un om destul de întreg ca să se apere d e dumneata. a cănită. dar doctoriţa nu se clinti. Şi te rog să nu mă ameninţi .— Nu ştiu. Vrei să-ţi rechiziţionez ei să-ţi pice pe cap o anchetă? Vrei să te dau în judecată — găsesc eu pentru ce. se uită la ei mirată. Aştepta să-l vadă plecat. Norii de fum fugeau peste mare. că n-are ce-i spune Isabelei. îţi dau adresa în interesul ei. . apoi s mai trezea şi i se părea că a găsit o soluţie. se opri în faţa sanatoriului. cît ei putut. da d se gîndea mai atent. În provincie.. în apropiere de staţiunile balneare de pe coastă. Era un grup de clădiri . Din cînd în cînd cădea într-o toropeală. crengile subţiri ale copacilor se agitau şi făceau semne spre mar e. ela a suferit destul de pe urma dumitale. fără strălucire . Ia-ţi notă : asta e adresa. Cozianu o luă pe doctoriţă de braţ şi o scoase din odaie. Ii spus e Idei: — Mă duc să aranjez plecarea ! Ea îi sări de gît. dar şovăi. valurile se frâmîntau c u creste de un alb mort. care gonise pe o şosea umedă de lîngă ţărm. Şi-i dădu adresa : un sanatoriu de tuberculoşi d e 260 lîngă Constanţa. Dimitrie Cozianu se dădu jos. Nu insista. domnule C u ! Nu ştiu ! — Ştii foarte bine şi ai să-mi spui ! Femeia de serviciu.. mai am destulă putere în ra asta ca să-ţi fac nişte figuri de-ai să mă ţii minte toată viaţa. — Nu sînt brună. Pe oridor o întrebă cu glas scăzut: — Unde e Isabela ? Dacă nu-mi spui. Dimi rie Cozianu mulţumi şi spuse din obişnuinţă „sărut mîna". sînt ai statului. — Doamnă Antim ! exclamă Cozianu tulburat şi speriat.. nu-i vei putea face nici un rău peste c e i-ai făcut. Ia-ţi lucrurile şi du-te. — Doamnă.

ieftină. La asta se adăugase ş Surprinderea. Veniţi cu 261. î u-şi venise în fire. La Bucureşti.. era palidă şi trasă la faţă. — Infirmiera care a venit zilele a stea! — A. Unul citea. venind la birou. Aşteptă multă vreme. Desch o uşă pe care veni un miros de dezinfectant . Da' cine sînteţi dumneavoastră ? — Sînt. altul vorbea cu o infirmieră. Acesta însă nu mai vedea. sub copacii chinuiţi de vînt. mine. desperarea şi mai mare a bătăliei pe care-o vedea pierdută îi încurcau creierii.. rudă cu dînsa. desperarea rupturii cu Isabela. îşi dădu seama că aşteaptă degeaba şi se urni spre poar sui în maşina care aştepta şi-i spuse şoferului : — îndărăt.. şi pe Ionel Varlam. Isabela ieşi cu un pachet de bandaje în mînă . care şedea la două scaune distanţă de Paraschiv Ionescu. îl făceau i pabil să judece bine şi cu folos. cu ochii după ea. tovarăşa Isabela... Dimineaţa.. Uşa se închise după ieşi ozianu întinse braţele.Foşnetul şi vuietul depărtat al mării îi lovi urechea. un om slab şi nebărbierit se uită cu ochii mari şi duşi în fundul capului la Dimi rie Cozianu. că lucrează la noi în s lon. 262 XVIII Cozianu masa de şedinţe a comisiei şi-I ţintea cu o privire pustie pe Paraschiv Ionescu. îngăimă el. Serioasă. I"n sfîrşit ieşi de sub peristilul cu c e de beton. Apoi trecu pe lîngă el şi se duse. zise Cozianu călcînd prin bă alături de omul cu baston. Pentru mi it? întoarce-te ! El începu să-i vorbească fără şir. — Isabela. care făceau gesturi de rugă şi imp orare spre nori şi spre mare. aflase de convocarea comisiei.. îşi dădea seama numa sul pansamentelor şi de faptul că Isabela îl privea. te caută cineva. era îmbrăcată într-un hal u bonetă. Tîrziu. Bălţi sclipeau pe alei.. alţi doi.. Se infor mase la colegi : nimeni nu ştia nimic.. Dimitrie Coz rămase în loc. Cozianu zări un şir lung de paturi: bolna vii zăceau în ele întinşi sau cu cîte un picior înfăşurat în bandaje enorme. Cel cu care venise spunea : — Iacă-t-o. Ea dădu din cap : — Intoarce-te.. să aprecieze iute şi *ust o situaţie. Cozianu opri pe un om care-şi tîra piciorul ţeapăn din genunchi şi-l întrebă de noua infirmieră. tovarăşă sor . sprijiniţi în cot jucau şah. băutu ultimele luni. Şi-aşa. care pr ezida şedinţa.. afară în ploaie. Munceşte serios. şi că apoi începu să pe lîngă el. spre marea învolburată şi sură. amestecat cu ţiuitul vîntului. Acesta mormăi: — E bună tovarăşa... — Ca ovarăşe ? întrebă omul. dar atunci simţi mirosul greu.. liniştită şi rece. o surprindere şi o tulburare cumplită îi încurcau minţile. totul de pînză albă. uneori pînă la ş t pe o scîndură oblică. Stratur care fuseseră cu flori nu arătau acuma decît pămîntut negru. sora Isabela. cei mai mulţi credeau că e vorba de înlocuirea lu i . greţos.. nici el nu ştia ce. excesele nocturne cu Ida Gherson. care se vedea a fi un muncitor. al grămezii de ba ndaje şi se dădu îndărăt. de puroi.

— înfundaţi puşcăria.. cu un cap mare şi puternic şi mersul ager şi i ce dezminţea şuviţele cărunte ale părului : un om de o vigoare fizică deosebită.. Cozianu. experţi-contabili. îngheţă. care nu mai apăruse de două zile. că-î şopteşte la ureche : — . Unul susţinea că Mardan e arestat. rece. urmări abia crîmpeie din ce spunea Paraschiv Ionescu: — . Pe lîngă el se aşezară alţi vreo trei-pa^. domnilor. maşină de război. a guvernului. Abia într-o pauză. Cu o geantă sub braţ şi cu ochelarii pe nas. omul într e păru în clipa aceea domnilor din comisie. Ii tremurau mîinile. cînd oamenii începură să discute în ri. şi părţi pozitive. Omul acest a era cunoscut: unul din conducătorii Partidului Comunist. Trebuie să analizăm cauzele ace stei insuficienţe. care trăda creierul puternic şi activ. Se adunaseră apoi în sala de şi. nici el nu ştia de ce. Ea n-a sprijinit dest ul politica democratică. trecut prin procese. Şedeţi. şi deodată începu să-i bată inima foarte tare. lagăre. rîse Ioaniţiu.. — Ce facem. se ţinu după ei: — Ce ne facem ? Aţi înţeles ? — Sigur m înţeles. oficial: — Bună ziua. intrase în sală un bărbat masiv. întrebat mai amănunţit. Membri i comisiei îşi şopteau numele lui Paraschiv Ionescu. crezi că scapi mai ieftin ? întrebă Mereanu nervos. domnule Cozianu ? întrebă Mereanu. dar rece. în general.a avut.. aceşti colaboratori ai mei. cu referatele dum le asupra întreprinderilor ? Ce.şi procurorului. Cozianu nu mai pricepu bine despre ce era vorba. jurişti. rîse Ioaniţiu. domn elegant şi cărunt.... aşezat lîngă el. cu mîini zd ene care mkiuiseră pe vremuri ciocanul. tulburaţi. cu coatele pe masă. guvernul nu e satisfăcut de activitatea comisiei. — . mare amator de „fete" de la baruri. tru. acest raport va îi înaintat Consiliului de Miniştri. Mereanu. Nici nu mai fu în stare să asculte. Pînă s rească însă ce e cu zvonul acesta. printre care Cozianu îl recunoscu pe I onel Var-* lam. Dacă dezgroapă ăştia cu creditele continuate la firmele care nu respectau contractele. . Cozianu îl auzi pe Ioaniţiu... cu palmele pe placa de cristal şi se uitase la ei. dar. măsurîn du-i. pr in închi263 sori şi. Şi arătă spre cei care-l înconjurau şi printre care Cozianu îl recunoscuse aproape cu spaimă pe Ionel Varlam. şi încă vreo cîteva la fel. îl luă la o parte p e Ioaniţiu. fără îndoială. Cu ajutorul dumneavoastră. aşa cum li se pare un tanc infanteriştilor d e a căror tranşee se apropie. 264 — Dar dumneata. stati sticieni.. int rase iute şi spusese rece. deodată. Se aşezase. La asta ..Mardan. masiv şi cu priv a inteligentă şi ascuţită.vor întocmi un raport asupra activ ităţii comisiei ... se dovedi că lansase ştirea numai ca să afle dacă nu cumva e adevărat. cu batistă de mătase la buzunarul de la piept . Erau surprinşi. cercetător.. şedea acolo şi părea mai primejdios ca oricînd. profund populară. pe care Ionel Varlam îl salutase politicos. boierilor. ascuţit. ceilalţi se tulburaseră rău.

cu ochii rătăciţi. În Constanţa. Nu mai putea gîndi în atmosfera asta de nică. de gazetari. îi dădu telefon. N-ai nici o grijă. în şo jlocul îngrămădelii de misiţi.. fratele lui Jean-Pierre (care fusese destituit din postul lui din Mini sterul Afacerilor Străine). . Ionel Haralamb. trîmbe de praf. şi te iau. n-aş mai pu i un haz. noul preşedinte al comisiei. Aici îl cu noscură pe un bărbat cărunt. cu tencuiala cojit vopseaua cercevelelor jupuită. în faţa Capsei. unze veştede goneau pe străzi. a ziduri reci. în tonul oamenilor cu care lucra de atîta vrem începînd din cîipa aceea. Dar cine poate ? Şi mai ales cum ? </notă> 265 — Eu plec zilele astea. în mişcările. Costă o mie de dolari de persoană. abia văzut: da... mai puţină mişcare şi colegii lui Cozianu trăiră c omnia unei boli care le paraliza voinţa. rezultatul şi urmările. cit dură ancheta condusă de Paraschiv lonescu. fasci naţi. de om bolnav. apoi le arătă două paturi acoperite cu scoarţe dobrog : 1 2 . Omul sărută mîna Idei. zise Ionel Haralamb.. se salută cu Cozianu. Ionel Haralamb îl invită la o ţuică şi nişte icre negre şi. la trenul de Constanţa.. înăuntru mirosea a lemn vechi. şopti: <notă> Scapă cine poate. 3e actori. — Las' pe mine.— Domnilor.. Ii aştepta cu biletele pe peron. cu obrazul roşu şi ochi cenuşii. bărbierit perfect. albastru-închis.. Simţea frica în privirile. aşteptau.. într-o zi rece şi cenuşie.. monşer. Să ai banii pregătiţi. — Bătălia e pierdută. şi c urta o haină de o croială semimiiitară şi pantaloni enorm de largi. fără bani. îi destăinui pesimismul său politic. Sauve qu . — Domnul locotenent-comandor Rădulescu. şopti Cozianu zăpăcit. Călătoriră cit ziare şi prefăcîndu-se că dorm. cu Haralamb. Apoi. şi încă o persoană. — Ne-am înţeles.. Ionel Haralamb îi duse pe Cozianu şi pe Ida drept la o căsuţă e o stradă laterală.. zise Ionel Haralamb. într-o seară. Sînt cu. acuma cărunt şi slab. poimîine. acolo sînt cerşetor şi-ţi închipui că la Paris. In zilele acelea Cozianu abia mai dădu pe Ia birou. bătea vîntul. era vreme urîtă. O femei Se ridicară. dintr-un postav cazo n. Dai şi pentru mine ? Sînt decav at. — Mîine diminea la gară. casă văruită într-un roz şters. Fără valize. vorbiţi mai încet. — Mais qui le peut ? Et surtout. în clădire fu mai multă tăcere. în apropiere de port. le slăbea puterea de rezistenţă . cu o figură întunecată şi suferindă. fost tînăr elegant. îşi petrec ea timpul cu oamenii pe care-i ştia prin Ida Gherson şi care-i promiteau că-i vor asig ura fuga peste frontieră. Se întîîni pe stradă. comment ?2 întrebă Cozianu. . şi dacă plătesc. Spune-mi ce-i de făcut. Cellalt se aplecă spre el şi suflă : — Ai o mie olari de dat ? Cozianu îl privi drept în ochi şi făcu semn din cap.. spătos. generali pensionari şi cucoane bătrîne aşezaţi la mese. Nu-i spuse nimic pînă în ultima clipă. Asta e concluzia.

şi ta-ta-ti. găsi un briceag. — Cum pot locui oameni în aşa ceva ? Ah. Apoi cîmpul coborî. Ieşiră: îi aştepta un „Ford" vechi. care se d ezumflară cu fîşiit de aer comprimat. buzele-i tremurau. Tremurau toţi trei. mîncată de rugină. Se uita în gol. şapte. Omul tresări. La stînga. dom'le. Şi plecă împreună cu Ionel Haralamb. Ida se atîrnă de gîtul lui Cozianu făr ună nici un cuvînt. un afet sau o remorcă. tot fără un cuvînt. Se urcară în maşină şi porniră cu zdrăngănit de tinichele pest spre sud. Porni rep ede prin nisipurile cu smocuri de iarbă. Deseară plecăm. cu un şofer nebărbierit şi sl nasul lung şi o schimă tristă. centura cu pietre preţioase şi cu bilete de o mie de dolari. repe tă el cu glas scăzut.. Ea se îmbufnă apoi. îngînă el speriat. dar 266 ■ cu fermi e. tranşee părăsite. frînă că mîinile: — Nu v-am făcut nimic. la d lapul cu oglindă ovală. şoseaua se apropie de mare şi se văzu plaja. ■Cozianu nici nu auzea. rios. am copii. dîre lungi şi joase de nori astupau cerul şi se făcea seară. mo t cu cîte o bucată de zid de beton din a cărui gaură pătrată nu mai ieşea nici o ţeava de tun tr-un loc. şi ta-ta-ta să vorbească pe nerăsuflate. Sărut mîin ea. Cu cîteva zile înainte făcuse acelaşi rum. încordat : — Hai ! Repede ! Repede ! Se ridicară ca din arc . Pe geamurile maşinii apăreau picături de ploaie. Ionel arnb se căută prin buzunare.. dar cînd să ajungem la Paris. văzîndu-l absent. era Ionel Haralamb. Ionel Hara scoase un pistol din buzunar şi-l ameninţă pe şofer: 267 — Opreşte aici.. cu valuri ce se s părgeau spumegînd şi se repezeau pe ţărm. domnu trie Cozianu se uita la copacii negri şi clădirile unde se aprindeau lumini. cineva trînti o uşă.. • — Haide ! Haide. o să-ţi aranjez eu o locuinţă că o bombonieră. începu să se uite la fotografiile de pe pereţi. . Ionel H aralarnb îl smuci de braţ: — Hai! repede ! Era cenuşiu la faţă. prin negura serii se desl uşeau masivele de copaci negricioşi şi clădirile sanatoriului.. auziră o maşină în faţa casei. pe la şase . marea era sumbră. apoi intră descuind cu cheia . înn utrezită.. sînt om sărac. iar el. Cozianu se pipăi maşin al peste talie : acolo purta. pe piele. La dreapta. La cîteva sule de metri. răsturnată pe un cîmp cu iarbă rară. se vedeau cîmpu ri întinse. Lui Dimitrie Cozianu începu să-i bată inima. o dădu la o parte. am onoarea. Eu mă pregătesc. cu cîte o casă pitită într-o adîncitură a stepei. Vîntul şuiera împrejurul lor. le găsea ridicole. îl deschise şi împunse cauciucurile. părăginit. uşurel. zgî!ţîindu-şi scurt bucăţica de catarg. Şi acuma era vreme urîtă.. Iar la o sută de metri de ţărm o barcă cu motor urca şi cădea pe valuri.. apoi pe plaja pustie. Ii întinse cîteva bancnote de o mie de lei şoferului: — Nu te mişti de-aici pînă plecăm 1 Şi întorcîndu-se către ceilalţi doi : — Haideţi! Hai.— Odihniţi-vă. — Aruncaţi pardesiuri ! porunci Ionel Haralarnb şi îşi zvîrli primul haina pe plajă.jumătate. La şapte seara. apoi intră în apă.

cu buzele albe. Porn iră înot. Ionel Haralamb începu să rîdă rige: — Ura ! Ura ! Comandorul. le aruncă un capăt de parîmă cu un colac e agăţară toţi trei de colac şi el îi trase pînă la bord. în cabină. se caţără pe cele trei trepte ce ducea în cabina pilotului. sărind pe valuri plină de spumă. cenuşie. le striga ceva. Cozianu se ridică şi urcă greoi l t. Şi ce-avea aici era moft: averea lui era în pivniţel e băncii „Mercado". nu fac e nimic : o să-i usuce la sosire. palidă. Valurile le ajunseră pînă la piept. Cozianu se gîndi o clipă că are ceasul la mînă . cu părul ud. Acesta se cutremură. ţinîndu-se de catarg. iar vasul începu să se zguduie.. ţinîndu-se de catarg. departe. scoase un braţ de sub pătură. în aer cald şi greu. cu hainele grele pe ei . întoarse capul spre ea şi. apa sărată le intra în gură. un om tînăr şi încruntat. pen ul copil al Davidei. în picioare. rosti lăbărţat. pe umăru ui. pămîntul era scun d şi-ntunecat. strivit sub norii vineţi şi o dîră îngustă de cer livid.. insectă neagră şi co nemişcat. carnea le era amorţ e frig. Comandorul. i cu pături. Şi o împinse brutal cît colo.. fără să se uite la el. cu fruntea lipită de geam ul din spate al cabinei. şoferul. Dimitrie Cozianu stătu multă vre me. Jos. Ti împinse în jos. Fă te la ea şi la Ionel Haralamb. Cînd le ajunse la brîu o găsiră mai caldă decît aerul umed şi tăios. fără s-o privească. acesta. putoare.şi să salte sub ei... Ida Gherson. dar vîntul îi fura gla . Şi cînd totul dispăruse în beznă şi nu se mai vedea decît întuneric. siluetă subţire lîngă maşină. groso cu ură şi oboseală : — Da' mai dă-te-n p. 268 Barca era lungă. O dîră lată de spumă clocotea în urma bărcii care se de uscat cu mare viteză. Apa li se păru rece ca gheaţa. E e cu gura întredeschisă. cîrmea după busolă. cu geamurile din ropite de pînze de spumă. cu miros de ulei şi motorină. pe lîngă ei. ochii măriţi i se umplură de lacrimi. se născuse într-o vreme cînd ei . Erau din ce în ce mai mici. un om. apoi le întinse mîna.Ceilalţi doi îl urmară. 269 Partea a douăzeci şi doua Fuga I Şerban Lascari. ci se-ntoarse şi. apoi că dolarii se vor uda . Acolo. era albă ca hîrtia la faţă. — înot ! răcni cu glas spart Ionel Haralarnb. la Zurich. privi îndărăt. abia se auzea duduitul motorului. profilat pe orizontul livid. în cabină. îl luă de mijloc pe Dimitrie Cozianu şi-şi puse capul. vînăt de frig şi înmărmurit. Nici nu se uită la acesta şi la comandor. tot acolo stătea şi în direcţia unde rămăsese pămîntul. Barca cîţiva paşi.. mă-ti. Cîteva lumini arătau unde se afla sanatoriul. Pe şosea. şi motorul o trăgea îndărăt înce lic. ajutîndu-i să iţa de fier. îi orbea.

nu ca să-i pierd la club.. sem ai degrabă cu tată-său. şi stăruinţă înnebunitoare. </notă> 274 voie. dar în ce priveşte 273 inteligenţa. dar şi ca pe un om ca şi ea. ultima. ca pe un om oarecare. Şerbănică Lascari fu primit cu unanimitate de voturi. în împrejurările turburi în care a fost amestecat. ca o palmă peste obrazul pofticios al lui Lăscăruş. dar care sînt tema unor alte capitole din această cronică. ca student la Paris. şi e gros j url. nu. avere. destul de retras şi d e leneş. dar Şerban Lascari avea răbdare. Aceştia . ştiu să piardă cu eleganţă mulţi ors în ţară. Copilul se născuse în dispreţ şi scîrbă . plăcut. se prezentă la Jockey Club şi la Clubul Agricol. monşer. la o masă de joc. un om spiritual. ca de pildă Mihail Săulescu sau Constantin Argetoianu. în adolescenţă şi în tinereţe. Cînd se discuta asta.îi era frică de Lăs9 căruş. banii mei îmi treb u alte lucruri mai importante. Unul din aceste lucruri mai importante era cucerirea succesivă a unor femei pe care nimeni nu se aştepta să l e vază cedînd unui om urît şi nesănătos . Şerbănică Lascari. remarcabili prin nume. Şeroan Lascari păru pentru toată lumea. îşi făcu apariţia salutat cu bunăvoinţă şi curioz te — şi nu se mai aşeză niciodată. în semn de sfidare şi de înfruntare. fusese ră respinşi fiecare şi acceptaţi abia a doua oară. carieră politică. e de la sine înţeles că rban nu putea să crească altfel decît ca un om ciudat. Davidei îi era ruşine şi era pl ltă că-i mai naşte acum copii lui Lăscăruş. susţinut de vechii săi colegi de universitate sau de clu b de la Paris. drăguţă şi cîrnă. Davida îl bo ase pe copil cu numele lui Serban Vogoride. da' niciodată. pe care începea pe atunci să-l sape o boală cumplită.. era mărunt şi urît. spirit. nu moştenise nimic din frumuseţea pasionată şi arzătoare a Davidei. pe care-l putea de testa şi dispreţui. unde e ra foarte greu de intrat. o moştenise tot pe a lui tată-său a se dovedi adesea mai tîrziu. mărunt. Şerban Lascari avu trei neveste . monşer. cercuri toarte închise. Dintr-o asemenea copilărie. ani de zile la ne< Joacă pe bani mulţi. care încărunţea şi devenise mai respingător ca or unctul de vedere al cărnii. are să mai animeze jocul. a. bună. şi chiar pentru unii membri ai familiei. o fată simplă care făcea masa] facial la domiciliu. cînd îl privea nu numai ca pe un monstru mult mai puternic decît care o sugrumă. grăscior şi cu care-i dădea înfăţişarea unui căpitan de şlep grecesc nimerit prin minune într-un frac croit Londra de Pyle. rîdea viclean şi subţire în bărbuţă : — I-am păcălit.şoptiră membrilor distinselor cercuri : — Ştie să piardă. înt timi. şi cu patruzeci de ani mai tînără 1 . se prezentă. Şerban crescuse şi se trezise la conştiinţă şi l a gîndire în anii cînd între Davida şi Lăscăruş se adîncea o ură cumplită şi o duşmănie activ e-i roase pe amîndoi şi le grăbi moartea. astfel că de obicei sfîrşe triumfa. spre deosebire de alţi fraţi ai lui . pe vremea cînd bărbaţi eleganţi. e genul de om care ne trebuie ! Şi astfel.

Alexandra moştenise de la maică-sa. murmură Ionel Haraiamb. accentul şi patima vieţii. Ea avea un tailleur de flanel denuşiu. avea douăzeci şi doi de ani în 1930. fără visuri şi fără să-i fie nici măcar teamă de ceva. In 1945 sau 1946 Alexandra Lascari avea patruzeci şi patru de ani . — Eşti singurul care spui asta. zguduind pavajul. făcîndu-l în cîţiva ani unul din cei mai bogaţi oameni din ţară. în vîrstă de şaptezeci şi şapte iar nevastă-sa învăţase romîneşte ca să poată vorbi cu servitorii. — N-am nici o încredere.măritaseră cu Şufană. Dacă biata Marion Richard şi-a făcut vreodată socoteala că-l va moşt curînd pe bătrînul oriental şi că se va întoarce în ţara ei. uneori slabă. şi cu toate 275 tavanele aurite. Sofia Lascari. Ionel Haraiamb. frumoasă. — N-o să mai fie de stat multă vreme aici. Unele d in ele erau pline de soldaţi.. Englezii şi americanii nu pot tole ra. dincolo de „Bufet". cu picioare groase şi grele. dar cu ochi albaştri ca viorelele şi aburiţi de timiditate. blîndă şi fără multă putere. căsătoria o voise Şerban. fără speranţe. un fel de ţăran înstărit de prin Buzău. cînd domnul Fallieres era preşedintel e Republicii şi cuirasatele marinei franceze se numeau „Diderot". se resemnase să-şi vadă pi ereţile. pe care nu-1 iubea . era ameninţata doar să se îngraşe. care împlini e atunci şaizeci şi doi. în privire. Sofia era rodul unei epoci din viaţa Dăvidei în care dîns epuse să se resemneze şi. care se căsători cu o jumătate de an înaintea celei de -a treia căsătorii a lui taicăsău. cu fusta pînă aproape de glezne. Tntr-o dimineaţă de primăv cea de la plimbare — fusese pe malul lacurilor şi pe la Şosea. înaltă şi londă. Cezar. „Voltaire" şi „Jean-Jacq ues Rousseau". zise Alexandra. subţire. era un om cărunt şi eleg găunos în glas. pe al cărui pămînt de sonde. bătrînul. pentru ca averea Alexandrei să rămînă în familie. Ionel Haraiamb. de tristeţe ş-i din nepăsare pr imi să se mărite cu Cezar. aşa cum f embrii Jockey Clubului. ca un personaj de teatru. cu un blazon de tencuială deasupra po rţii. cînd o aduse de la Paris Şerban. şi. căci Şerban Lascari trăia şi în 1945. în expresia feţei. şimobilat e cu cele mai groaznice născociri ale stilului de mobilier parizian din vremea cînd Bouguereau era considerat ce! mai mare pictor. cu ochii obo iţi sub sprîncene stufoase. Alexandra Şufană era verişoara lui Cezar. părul alb însă nu se distingea încă bine din buclele aurii. trăia de pe o zi pe alta. a fost amar înşelată. cam mare în şolduri. Se uita la o co oană de camioane grele militare care treceau spre Băneasa.decît el . pentru întîia oară. cu cîin ele în lesă şi tinîndu-l de braţ pe prietenul ei şi-al lui Cezar. Prima nevastă a lui i i-a născut şi pe unicul fiu. în cîţiva ani cît am fost . şi firea ei placidă o fe ise de cute şi creţuri pe faţă. Din copiii Şufană nu va fi vorba aici decît de Alexandra.. îi iertase maică-si o cumplită jignire ştiută n ele două. o ire domoală şi egală. şi era cu capul gol. îşi ţinea din politeţe pălăria în mînă . de la o partidă de bridge a. ce ar porni pe st răzi fără nici un actor viu care să-i dea căldura. sprijinite pe coloane de marmură verde. văduvă de douăze de ani (îi murise primul soţ într-un accident de automobil?. murmură el îngrijor at. d e antilopă galbenă ca şi mănuşile. Palatul pe care ş clădit el în 1900 pe Calea Victoriei există şi azi. pantofi cu tocul plat. O.

frunzişul proaspăt plutea ca un abur uşor. is tu cu cărţile de vizită. cînd afacerile mergeau. iar deasupra grilajului.. Intre sufragerie şi salon. două piane în cele două capete. deasupra bulevardului .. cu tocul de marmură 1 . <notă> De dragul meu. şi cu un gr laj de cărămizi deasupra zidului. m-am 276 lămurit. pe asfalt erau risipite manifeste mototolite. cu trei sălcii plîngătoare în faţă. cu o peluză mereu proaspăt udată.. care se învîrtejeau într-un vînt subţire şi rece. Ionel. tablouri de Luchian şi Pătraşcu. şi-o să piardă. o uşă mare. foa pale. — Hai. Nimeni nu se gîndeşte să plece. </notă> 277 Cotiră de mai multe ori pîna ajunseră la casa familiei Lascar i. şi covoare de Smirna. risipite pe jos. ca apele şi fotolii îmbrăcate în mătase galbenă şi cafenie ca tutunul. Trecură două camioane pline cu muncitori care strigau ceva nedes luşit . Pet ru. — Eşti' acasă ? întrebă uitîndu-se dr înainte. O tapiserie flamandă cu stejari stufoşi şi orizonturi depărta ca un tablou de Claude Lorrain. mi-e frig. Sînt în lună. rămîi. tocmai acuma. Alexandra smuci de cureluşa cîinelui. Se poate? întrebă în şoaptă Ionel Haralam pe una din străzile cu vile din dreapta şoselei Jianu. — Atunci te chem la telefon de la nenea Şerban. . nu se putea opri să nu evite privirea lui Ione l: îi era ruşine.. Cu zid la stradă. pentru ca fox-terrierul Alexandrei să adulmece om şi să urineze pe el. dar şi acuma.. — Nu . Ea rîse : — Ei. cînd începem să putem trăi. p ereţii de calcio vecchio. cum se sp unea în mediul în care se învîrteau Cezar şi Alexandra Lascari. cu parchetul întunecat. Salonul. arcuite sus. şi pe urmă mă aşteaptă Cezar ca să dej enea Şerban.la legaţia din Londra. da r unde se vedea un cămin enorm de marmură albă şi neagră.. Altădată ar fi roşit. „cînd toată lumea avea bani". sclipitoare de picături de apă . tăvi şi cupe de argint: asta era sufrageria cu calorifer invizibil. — Aş vrea să ne vedem azi după-amiază. ce-i de făcut ? îi întrebă Alexandra.. fusese clădită prin 1938. fără să răspundă. rîse ea. potir l'amour de moi'. v erde. — Eşti un fricos. Cezar finanţează acum nişte societăţi de construcţii. o să piardă îngroz ce trebuie să facem ? După tine.. vase mari cu plante din c are curgea iedera . sînt acasă. Apoi se opriră. Groza! Cerul era albastru strălucitor. B ii o să se umple de blocuri cu zece etaje. luminau un salon mare şi toată faţada.. Poate vrei să pleci tu ? întrebă ea. Ionel Haralamb îi s trînse mîna. — Ar trebui să plecăm repede. şi o pi ramidă de vase. casa avea numai un parter înconjurat cu un trotuar de cărămi erestrele pînă în pămînt. aş vrea să plecăm e simplu Ionel Haralamb.. purtau pancarte roşii pe care scria: Moarte fasciştilor! Trăiască guvernul dr. Să mergem. — Da. cu o sufragerie tînga şi bibliotecă în dreapta. mobile italieneşti de lemn sculptat şi înnegrit.

ca şi c amerele servitorilor şi garajul (mîncarea venea cu un mic ascensor într-o odăiţă din dosul s ufrageriei). cu Lena de mînă. Lena nici nu-i văz se repezi la c/ine. maşina lui Cezar Lascari aştepta ferestrele salonului erau deschise. Cezar Lascar i redeveni serios : — îmi pare bine că te văd. aveau vinişoare roşii. spuse ea şi dispăru. pare nelocuită. voiam să-ţi telefonez. Alexandra nu mai citeşte într-un clmise-longue sub sal cia plîngătoare. butucănt)şi şi co rtabili. se apropia de cincizeci de ani. Cezar Lascari rîdea. ochii cenuşii. perechea acestei uşi. Era gaiben la faţă. şi scurtă vreme. primit în dar de la Şerban care moşteni se casa din Culmea Veche. şi cînd intrară Alexandra şi Ionel Haralamb. deşi voinic. guvernanta englezoaică. cu o fustă şi un tricou . pantofi groşi. Ocoli roata bicicletei pe care Lena o lăsase în uşa salonului. se ivi din bibliotecă .. numai obrajii erau coloraţi. Era blondă ca maică-sa. şi începu să se joace cu el. între salon şi biblioteca -în ale cărei fotolii de piele Cezar La scari bea whisky cu prietenii şi nu citea decît foarte rar. şi totodată din cele mai ti pice 278 şi mai banale dintre casele clădite sub domnia lui Carol al II-lea de bucur eştenii care se îmbogăţiseră sub această domnie. Alteo mină. o fată de paisprezece ani . îl auziră p e Cezar cum discută destul de aprins cu fiică-sa : ■— Te rog să-mi faci plăcerea să nu mai ho năreşti la orele astea . cu sprîn cenele negre şi tîmplele cărunte. era fără burtă. — Now please come along. noaptea nu se mai văd roiurile de lumini ale candelabrelor din crista l de Murano prin ferestrele pînă la pămînt. Astăzi. o maşină staţionează în faţa casei. Uneori. şi intră. părul îi era lipit de sudoare şi mîinile murdare de la jocul cu mingea. franţuzesc. cu Ionel Haralamb şi cu cîinele.albă şi cu canaturi dintr-un grilaj şerpuitor ca ramificaţiile unui arbust de fier negru . Lena. însă. rochia cenuşie. în dimineaţa aceea. cu odaia unicului copil. miss2. scundă. casa aceasta era una din cele mai frumoase. e stupid. we ca n't have her like that at her grand-father's. Nu te sfătuiesc mai cumperi aur.. a ajuns să coste zece mii de lei lira sterlină.. şi ştii că în Apus aurul nu e căutat. părul îi era cenuşiu. 279 please take her away. apoi cu bucătăria la subsol. spre deosebire de numeroşi prieteni ai lui de aceeaşi vîrstă — Aţi auzit ? Acum e ntul! Miss Richman. şi păreau spălaţi cu săpun de rufe cu cinci min înainte. şi odaia domnişoarei Richman. Cu odăile de cukare în mătase şi capitonate. . hîrtia face primă. în pantofi de baschet. La noi e o psihoză care a dus la cifre ridicole. > O femeie în rochie de lîn ă homespun şi cu pantofi în care ar fi putut face marşuri îndelungate. O să începem tratative cu americanii. Vrei sa joc baschet la patr ci de ani ? Ae-um e momentul ! Alexandra începu să rîdă. dar puţină. Ionel. cînd vrei să te îmbraci ? Vrei să ne faci să aşteptăm pînă binevoieş a ? Uită-te cum eşti! — Am învăţat să joc baschet! răspunse fata. cu cîte un scrin delicat. cu părul lega u o panglică. ţipînd ca la întâlnirea cu o rudă apropiată pe care n-ar fi văzut-o de z ce ani. impotrivă. she's dressed like a savage. Lena Lascari nu se m joacă pe peluză cu fox-terrierul. cam grasă. dar..

abia văzut. şi nu-i răspundea'nimeni. — îţi convine ţie.. </notă> 280 la inimă nenorocirea altc iva.. arată ca' o sălbatică. — Să plecăm e frică de comunişti. sincer mirat. asemănătoare cu ale c sei Filipescu din strada Dionisie. — Ce idee! Fii om serios! Cum îţi vine să cre aşa ceva ? Americanii şi englezii au dat asigurări regelui: nici nu poate fi vorba de revoluţie. — Unde să plecăm ? întrebă Lascari. se desfăcuse imperceptibi l la încheieturi. Alexandra ? Miss Richman. care n-ai avut moşie s-o pierzi. is that child ready ? ' H aideţi : vă urmez. Numai că scurgerea a aproape un veac rosese tencuiala faţadei. Ar vrea să plecăm. Cezar Lascari îi lăsă să treacă înainte. nu face nimic. dizlocase. mari şi late. pietrele pavajului curţii. rî Alexandra. înăuntru păliseră culorile trandafirilor. în acţiuni l. spărsese geamurile felinarelor celor mari de deasupra porţilor de fier ale curţii. Dădu din umeri şi ieşi. — Bine.. c ursă pe jos . dărîmase unul din oribilele turnuleţe de la colţurile acoperişului. am să te ascult. nu cumpăra... deodată încruntat şi nemulţumit. era aceeaşi ca pe vremea tinereţii Davidei Lascari. că te duci la dejun. Măcar restul. de ruşi. zise Ionel Haralamb. ajunsă prin jocul moştenirilor în posesia lui Şerban Lascari. Asta o să cunoască un boom formidabil. mîncase colţurile crenelurilor pseudo-goti ce. te rog s-o iei de aici. se duse la telefon şi făcu un num unse nimeni. n-o putem duce la bum'c u-său în hali:! ăsta.. zise Ionel Haralamb . de revoluţie. bujorilor şi florilor de cîmp de pe fotolii le în tapiserie de Aubusson . Dar de ce eşti aşa de îngrijorat ? — Ii e frică. Cine e de vină ? Ti-am spus că moşiile nu mai sînt viabile. 1 . adăugă el rîzînd : noroc ! Şi ridică paharul de whisky pe care i-l mestecase cu sifon feciorul lui Lascari. lemnul mobilelor de preţ. încă şi mai bine. Cezar dădu din umeri : — Dacă n-ai vrut s-o v inzi. 2 Hai te rog cu mine..Nu. — Bine. nu pune <notă> Domnişoară Richman. prin 1860—1870. Ia-mă şi pe mine cu maşina şi lasă-mă acasă. dar mie mi-au lăsat o şută d oane. sub cîte un fotoliu se zăreau fire 1 <notă> Miss Richman e gata de plecare copilul acela? </notă> 281: din umplutura pernei. mergem. plasea ză-ţi-l în valori sigure. personajele fabulelor lui La Fontaîne nu se mai vedeau bine . se crăpase pe alocuri. domnişoară. acoperise cu rugină fierăria marchizei de deasupr a uşii principale . mai bine plasează-ţi banii în dolari-hîrtie.. ale treptelor peron ului .. şi.. din trandafir sau lămîi.. Era al treilea telefon e care-l dădea la numărul acela. în fine. tatăl iui Cezar. Ce se întîmplase ? II Casa din Cu lmea Veche..

d ar nu se vedea nimic din toate astea. şi unul sub bărbie. Tăcură amîndoi bătrînii. despărţită acum. aştepta iarăşi ora mesei. Era un prieten vechi al lui Şerban Lascari. nu-i ştii ? Vous vieillissez. în chip f resc şi fără să se uite la ei.3 mormăi el ca să se răzbune. cu viitorul tată al lui Şerban. de pildă. femeie tînără (navea încă patruzeci de ani. Şerban Lascari trăia aici.. săi spui pe numele de fată unei babornite de o mie de ani. ca să-i treacă creţurile . Această informaţie potoli discuţia. aştepta apoi să adoarmă. Doamna Lascari tăcuse şi pî Se uitară o clipă toţi trei la bătrînelul care citea ziarul şi le spusese noutatea. ş bea cu nevastă-sa. şi începea a doua zi de la capăt. dar de ce nu-i spui Madeleine Mavromihali ? răspunse iritat Şerban.. şi şedea ceasuri şi ceasuri de-a rîndul jucînd bridge la masa rlande aurite şi Cupidoni la colţuri. Ce n'est pas moi qui vieiilis. ultimul urmaş al boierilor Buzeşti. cu o basma de mătase pe cap.. Şedea într-un fotoliu. în halat de mătase cu flori mari. care ? Aia pe Bebe Mavromihali care-a ţinut-o în prima căsătorie pe Tatiana Snagoveanu. — Cum. şi care st-ătea în casa d Culmea Veche nu se ştia de cînd. rămas văduv şi .2 Ce idee. — Care Madeleine d'Aulnoy ? întrebă Şerban. cu capul alb. cu mîinile încrucişate pe pîntec. stătea nemişcată lîngă o fereastră. care au casa aia mare. cu maşina lui Cezar la dispoziţia lui cînd avea. lacrimile de cristal ale candelabrelor erau pline de praf. aştepta să vină ora mesei. domnul Emanoil Buzescu. purta un bandaj de cauciuc alb pe frunte. pe Calea Victoriei. poftă să iasă în oraş. sub domnia sultanului Abdul-Hamid. tapiseriile se întunecaseră de fumul luminărilor. Chiar în clipa aceea spunea : — Mad ine d'Aulnoy îmi spune că nu de mult. cu antreul de lemn cu geamlîc. şi de cîţiva ani de zile. şi nasul cîrn o făcea să pară cu sora primei sale neveste. c'est vous qui detnenagez. cu dantele la gulerul cămăşii de noapte. Domnul Buzescu fusese ministru al ţării pe lîngă Sublima Poartă. măritată Hrisoverghi. veni un glas subţire şi ruginit: — ena. al ţigărilor ele foi. aceeaşi masă la care jucaseră într-o seară o partidă de arte Alexandru Cozianu. Şerban juca bridge. sora lui M arcel şi-a lui Vlad. Cucoana aceasta de şaizeci de ani. bunicul lui Şerban. Lăscăruş Lascari . rareori.şi se închisese la culoare în succesiunea celor o sută de ierni şi de veri ce trecuseră de-a tunci. primea lume iar idge. cela n'a pas le sens comm un. din cauza celui de sub bărbie. În asta aştepta. cum.. prin c are se ghiceau moaţele.. stăpînindu-şi nem ulţumirea. tablourile se înnegriseră. 282 vorbea foarte greu. lemnăria casei era plină de gîndaci oglinzile se pătaseră. galbenă. unde o momîie mică. totuşi. Din fundul salonului. al focului. nu se putea stăpîni să nu vorbească... l — Ba ştiu foarte b ine. îşi făcea siesta după aceea.. sfetnici şi generali ai lui Mihai Viteazu l şi ai lui Matei Basarab. ora mesei. Mătasea perdeluţelor se tăiase. şi ce se zărea în fîşiile de lumină strecurate printre draperii era delicat ca o floa e uscată şi presată între filele unei cărţi. cu fălci le strînse . cu doi-trei servitori rajdul cu trăsuri era pe cale să se dărîme). căci se ţineau totdeauna perdelele trase pe ju mătate. mon petit. ca o figură de ceară. mişcîndurvos bărbuţa albă şi jucîndu-se cu degetele mîinilor încrucişate pe burtă.

Cu o umbră de enervare în voce. omuleţul cu părul %alb şi chelie ca pergamentul. ■— Trebuie să mai aşteptăm un minut. îl enervase întîrzierea lui fiu-său şi faptul că doamna Hrisoverghi îi spusese că îmbătr aceea îşi primi rece fiul. </notă> 284 dar mi-a spus: „A. scuipa în palma şi mîna ailaltă ca să vadă încotro sare scuipatul — asta e adevărat ? Doamna Lascari se roşise p ful urechilor şi-i dăduseră lacrimile în ochi. Alexandra Lascari zîmbi : — Cum asta.micuţule. n-am trebuinţă : Vasile mi-l face foarte bin e". fără să aştepte răspunsul. se întrebă. încurcătură. scîrţîi cu glas de iere : — Nici nu-ţi închipui ! L-au adus pe Deschane! ! Cu oameni de-ăştia. îi ame. rîn şi uscat şi chel. rămasă împietrită. uitîndu-se la ceas : — S-a isprăvit criza de guvern ? Cine a veni : Viviani sau Poincare ? Apoi.. care nici pînă acum nu se putuse obişnui cu ieşirile l ui. 3 E absurd. Nu îmbătrînesc eu. şi învîrtindu-şi degetele pe burtă. Nevastă-sa. numai Şerban bătrînul rămase pe scaun cu mîinile pe burtica-i rotundă. Va să zică nu-i adevărat ? Dar că stătea ieri la fereastră.. doamna Lascari se ri ică să-i primească. veni să anunţe că a sosit conaşul Cezar cu con iţa Alexandra şi cu dudu na. nene Şerbane ? Mereu serios.fără rude mai apropiate. mon ami. * Apoi citi mai departe. Ceilalţi ştiau asta. i-am oferit să angajez o infirmieră. Dar nu multă vreme. fără să se uite la e i. n-o să ajungă nic odată Franţa să-şi ia revanşa. dumneata o iei razna. Şerban Lascari explică : — Are un obicei: înainte de m e prend un lavementl . Şerban Lascari îl întrebă. zise el serios. nemulţumit : — Ce fac o i ăia ? De la fereastră. mormăi Şerban Lasca şi liniştit. nora şi nepoata. pînă îşi ia stirul. — Voyons. căci feciorul. — Dar atunci d iază de la masă în fiecare zi. cu gura deschisă. explică Şerbănică. şedea la Şer<notă> Îmbătrîneşti. de jenă şi. Doamna Hrisoverghi sări în sus şi dispăru ca să-şi scoată bandajele. dacă nu-i adevărat? Eu cred că-i adevărat. 1 2 <notă> Face o clismă. 1 . Lena Lascari începu să rîdă. Vasile feciorul. </notă> 283 ban L i unde-şi petrecea zilele cu lectura sa favorită : ziarele franceze de pe vremea cînd era el ministru la Constantinopole. c'est effrayant ce que vous dit es \ ştii bine că nu-i nimic adevărat! exclamă îngrozită şi jenată nevastă-sa. Taică-său îi aruncă o p are.

Cezar plecă la bancă. dar nu izbuti.. căci doamna Hrisoverghi răspunse impe s şi fără să se descumpănească : — Minette o să-ţi ţie partea. dacă n -ar fi 1 2 . mon cher. 4 Dumneata te ramoleşti. sans aucun ţondement. schimbînd o pri vire cu nevastă-sa. iat-o . A în t Sena.. — Cineva foarte serios ! izbucni domnul Lascari ironic.. oferindu-i braţul ca s-o conducă la Ceilalţi îl urmară. se înti sia peste noi. zise el înclinîndu-se peste sup o politeţe şi un zîmbet la fel de insultătoare. 286 III Gabriela Ionescu. Madelei ne nu cunoaşte nici o persoană serioasă ■— afară de dumneata. dacă pot să mă exprim aşa. şi mi-ai răs uns la fel! Minette mi-e martoră ! Nu-i aşa. rămăsese la ideea de acum un sfert de oră : — Madeleine d'Aulnoy mi-a spus. Cezar Lascari anunţă prin telefon că nu vine. deşi era mai potrivită expresia pentru Colette. dragul meu.. dar e îngrozitor ce spui. Te simţi mai bine ? întrebă amabil răzbunătorul bătrîn. în momentul acesta. Dar doamna Hrisoverghi nici nu bănuia că de ea fus ba . Cînd şedeau ele la masă. ca un gr eiere bătrîn şi decolorat. ţinîndu-se să nu rîdă. Adineauri team întrebat acelaşi lucru. dragul meu. Doamn a Lascari se. s'est vous-meme qui devene z gaga!4 <notă> Vai. Masa decurse fără alte întîmplări deosebite . ca o informaţie : — Ziarele anunţă frig mare la Paris. cu ochii negri şi catifelaţi . Lena juca toată după-amiaza b asket-ball cu băieţii din cartier. şi j'ose dire a insi2.— Vezi ? mormăi Şerban. el suna l nui apartament dintr-un bloc din apropierea Bulevardului Dacia. 3 Î eşti. mă îngrijorezi.. Ungaria. roşi iarăşi. Aceasta încercă să schimbe conversaţia. se schimbă.. Gaby Ionescu. tot calm. era subţire. Seara. Polonia şi aşa mai departe. pe uri loc viran. spuse. stea de mîna a doua a teatrelor de mîna a doua din Bucureşti. apoi se duse la Ionel Haralamb.. Ah. nu-l ştii ? Beţivul î Vous v ieillissez. — Cum care ? A lu i Bebe Mavromihali care-a ţinut-o înainte de asta pe Tatiana. Mereu mă contrazici.. după mai telefonase de două ori la acelaşi număr pe care-l căutase înainte de prînz. dar nu apucă să spună nimic. fiindcă e slabă de caracter şi devărul e că Madeleine mi-a spus că cineva foarte serios i-a spus că preşedintele Statelor -Unite a declarat că va garanta regimul politic actual din Romînia. Fără nici un temei. Şi urmă : Se va întîmpla contrariul . care tăcuse pînă atunci şi mîncase foarte puţin. zise triumfător Şerban Lascari. Minette ? întrebă el cu mare însufleţire. — Care Madeleine d'Aulnoy ? întrebă de data asta cu multă răbdare domnul Lascari. Colet te dragă. facem un pari : o să vedem peste doi-trei ani cămilele păscînd pe Calea V ictoriei ! Domnul Emanoil Buzescu. pe la patru. Pe tăbliţa de lîngă uşă scri a : Gabriela Ionescu. vous m'inquietez. numai mama şi fiica se întîlni ră îa masă . </notă> 285 Te zahariseşti.3 — Ba de loc. Alexandra t recu pe acasă.

nu salută pe nimeni. şi o urmă pe uşă afară. ar fi fost cu pielea măslinie . zise sec Lascari. ar îi fost brună ." şi cînd ea îl întrebă ce vrea să mănînce. în ascensor. trecu pe dinaintea lui Cezar. se stăpînea. Gabriela nu spuse nici ea . cu pleoapele zbătîndu-se. Cezar adulmecă adierea de parfum cînd trecu pe lîngă el („Moment supreme" ? „Extase" ? „Mon peche" ?).. cu gura strîmbă ca să nu-şi dea cu pud uze: — Adică n-am fost. Intrînd în restaurant. dacă n-ar fi fost fardată în fiecare c vieţii ei. Nu plecăm ? zise G la luînd o capă de nurci şi aruncîndu-şi-o pe umeri. Apoi se făcu palidă şi plecă ochii. dar cred că exagerezi.. cu care se obişnuise de pe scenă. O lăsă pe Gabriela să comande masa.. Nu m ergem ? Cezar Lascari se ridică. Acuma mă plictisesc. Pe drum. deşi la masă erau cîţiva cuţi. şi era încheiat jos de to lase să se vadă cît mai mult din pieptul pudrat al Gabrielei. —■ Poate să se fi făcut şi trei. Era pali d . aşa încît Cezar să n ca să i-o sărute.. Cezar Lascari tăcea.. — Nu m-am plictisit de loc ! rîse Gabriela (un rîs în car e Cezar crezu că simte o ironie ucigaşă). ieri am fost la teatru.. ar îi fost scundă. A zi am fost să mă plimb în Cişmigiu. să mai respir şi eu puţin aer. Urmă o clipă de tăcere. Apoi deodată Gabriela zîmbi uşurel şi obraznic şi zise : — Am fos . Am avut repetiţie. înalte de două palme.. şi-i întinse mîna la mare înălţime. z Ce. şi pe poarta blocu . şi dacă n-ar fi purtat tocuri Ludovic al XV-l ea. nu spuse nimic.... vorbi. nu mă pisa atîta. Pudrîndu-se.. Plutea în parfumul care-o înconjura pe Gabriela. II primi pe Cezar Lascari cu un zîmbet mecani c. — Ai stat patru ore şi jumătate în Cişmi u te-ai plictisit ? întrebă Cezar. mut. Cezar Lascari ridică ochii şi întîlni privirea Gabrielei care se uita la el în oglindă : privire fixă. la teatru.. Par lovise cineva cu pumnul în piept. începu să se pudreze.avut părul vopsit în roşu veneţian. să-şi potri vească buclele. — Eu te-am chemat la trei şi jumătate.. Hai. unduindu-şi trupul strîns într-un tailleur de mătase neagră care-i scotea şoldurile şi pîntecele în evidenţă. mă bănuieşti ? Pot să-ţi spun şi pe cine-am văzut în Cişmigiu. în maşină. ce e cu mine ? M-am prostit : 287. Mirat. di oliteţe şi fără să dea atenţie nici el la ce spunea : —Ce mai e nou ? Unde ai fost mai dimine Te-am căutat cu telefonul şi nu erai acasă.. Apoi întrebă. abso bită.. apoi întrebă. răspunse Apoi mîncară în tăcere. — La ce oră ai fost ? — eo unsprezece şi două. şi se duse în faţa oglinzii. şi tremura de furie stăpînită. grăbită. care nu spunea nimic. Apoi îl lăsă să se aşeze într-unui din fotoliile englezeşti îmbrăcate în cr mii de alte fotolii din Bucureştii anilor acelora.. cu glasul schimbat : — La ce oră zici c-ai fost în Cişmigiu ? Ea rămase cu puful de pudră în mînă şi se uită iarăşi la el în oglindă.

. trecea la altceva. fără să se uite la ea : — N-ai vrea să plecăm ? — Nici desc. murmurul de glasuri reîncepu. aran aseră afaceri pe picior şi se plimbaseră pe Calea Victoriei. iar . pentru actriţa asta. iar alţii. şi strîngînd din fălci. dar pe cînd a ignorîndu-i pe meseni. îi vor ţine minte parfumul şi-l vor căuta. o cuprindea şi pe ea enervarea. nu exageraţi şi voi — spunea cîte o cucoană — are un ten. Ga riela ar fi vrut să danseze. alături de el. sigur că părul e vopsit. Stătea şi se uita la perechile care dansau : femei elegante. după fiecare cîntec. neveste de negustori. zise Gabriela înţepată şi enervată. dezamăgiţi apoi că nu-l află la nevestele şi amantele lor. îl recunoscuseră pe Cezar La şi istoriseau despre nebunia care-î apucase pe directorul Băncii „Europa. Societate Ano nimă Romînă 1'. După trecerea lor.. dar jumătate dintre meseni uitaseră de ce vorbeau cu cîteva clipe înaint e. în ciocănitul ritmic şi scîrţîit onante ale orchestrei de jazz. deşi nu era frig de loc. cu unghiile vopsite ţipător şi cu un briliant mare ce sclipea albăstriu. Şi iar trecură minutele. şi că paloarea poate fi datorită unei boli de nemărturisit. şi lipsită de ceva deosebit. ştia că mulţi bărbaţi de la mesele d jloc. şi acuma povesteau în ce teatru de mîna a doua şi în ce piesă de mîna a doua o văzuseră pe iela Ionescu jucînd un rol de mîna a doua. Murmur — Cum pofteşti.de cînd nu mai e aici madam Lupescu. Gabriela trecu. Ţeap u fălcile strînse. Ei. Şi conversaţia se spărgea într-un ho hot de rîs. mai puţini la număr. militari americani şi engle zi. sferturile de oră. cu ochii strălucind. Un cîntăreţ gras ca un vrăbioi veni la microfon şi cîntă cu accent levantin cîntece franţuz nglezeşti . tineri şi mai eleganţi care ziua stătuseră să se gătească. Cezar trecu pr ntre mese fără să se uite nici în dreapta nici în stînga. îl aplaudau frenetic. Deodată spuse. căreia anglo-saxonii îi spun. mai corect.nimic. o piele albă şi transparentă. mai elegantă şi mai plină de bijuterii decît cere a şi chiar decît îngăduia rolul.. cu capa de vizon strînsă pe ea d e parcă i-ar fi fost frig. îşi ţinea marginile capei cu o mînă din care nu se vedeau ecît degetele lungi şi albe. domni cărunţi şi foarte îngrijiţi se înghesuiau şi se ciocneau pe pla288 toul de dans. ştiind că e privită şi c amenii întorc capul după ea ca s-o urmărească din ochi . Cezar plăti fără un cuvînt şi lăsă pe masă obişnuitul bacşiş foarte mare p Jean îl primi cu ce asemeni obişnuitele temenele mute. bandă de jazz . Deodată. dar Cezar Lascari stătea ţeapăn. Ieşiră fără un cuvînt. c se mai văd în Bucuresti. El strîngea din măsele. Abia s e atinsese de mîncare. Se ridică şi porni. am venit să mă amuz. printre care trecea. încetul cu încetul. mut şi cu ochii în gol. Gabriela zise scurt: ■— Bine : să plecăm. pe care-o avuseseră destui. care stîrnise o clipă de 289 atenţie şi de tăcere. sub nasul soţilor mulţumiţi de sine şi care n u observau nimic. şi cu capul sus. cu briliante şi cu unghiile vopsi te.

Unul din taxiurile negre ale Bucureştilor din acei ani — taxiuri susp ecte şi dărăpănate. ridicate în jurul obrajilor. Fuma în tăcere. cîtefaţadă de beton ieşea din beznă doar ca să-şi arate suprafaţa ciupită şi ciuruită de schijel 944. Deodată se-ntoarse şi cu o mişcare îndemînatică şi fulgerătoare. Cezar Lascari simţea asta şi în sine însuşi. era cu urechile 1 . negre şi sclipitoare. apoi plăti şoferul. cu e capei uşoare de blană lucioasă. Pe ce te sprijini? In cine să ai încredere? In cine ? In cine ? îşi muşca ţigara de foi. Gabriela îşi luă batista de la ochi numai cît să-i mai-arunce o ocheadă iscodit e. cerul şi pămîntul. şi împrejurul lui. Ai putea fi măcar amabil cu mine ! Sau măcar politicos. Nu izbu291 tise încă nici cînd maşina se opri în faţa ca dădu jos şi-i oferi mîna ca s-o ajute să coboare. batista din poşetă şi începu să-şi şteargă ochii . care aveau ceva dubios. ii : universul întreg. îţi faci cheful. apoi reîncepu să-şi şteargă lacrimile absente încercînd să se silească să plîngă. unde cîte u bat şi o femeie parlamentau în cîte un colţ de întuneric. în toate.. pe cînd maşina hodorogea pe străzi întortocheate. taxiuri care semănau cu nişte codoaşe bătrîne şi mizere. ca o faţă de bolnav de vărsat. Era prea întuneric ca să se vadă că se îngălbenise. nesigur. Pe urmă. dar aveau şi ceva de dric vechi şi prăfuit — un asemenea „Plymouth" model 30 se desprinse dintr-un şir unde străluceau şi cîteva maşini noi. căruia englezii începuseră să-i spună pe atunci the dollar grin \) şi înainta spre el zornăind din toate tinichelele-i obosite. rece şi atentă. Gabriela urcă treptele fără să-l aştepte. palidă. — Mai bagă-ţi-o în .oamenii uitau de Cezar Lascari şi de Gabriela Ionescu. îi ţigara dintre dinţi şi o aruncă pe fereastră. fără nici o urmă de lacrimi. </notă> 290 trie Cozianu sosit zilele acestea din Franţa unde fuse se în misiune). provizoriu. neliniştitor . s trivindu-i între dinţi capătul şi gustîndu-i amărăciunea otrăvită. Gabriela tăcea. Aceştia se opriseră o clipă în faţa r estaurantului. cu spicul albăstriu. pufoasă. n-ai ce vorbi cu mine ! Mulţumesc Apoi îşi scoase. Ce taci aicea ca un tîmp it ? Mă tratezi ca pe o curvă : plăteşti. Din cînd în cînd îl spiona cu coada ochiului iute. Cezar Lascari dădu adresa Gabrielei şi-şi aprinse o ţigară de foi (primise cîteva cutii de „Fior Fine" de l Dimi<notă> Rînjetul dolarului. Străzile erau prost luminate. se mişcau necontenit ca în faţa ochilor unui om bea .. ale străinilor din local (maşini cu forme de delfin şi de proiectil şi cu grătarul nichelat a l radiatorului. cu degetele tremurînd. parcă oricînd gata să te ducă într-o casă de pros au pe un loc viran unde să fii despuiat şi asasinat. nici nu clipi din ochi. Se urcară fără un cuvînt. Cezar Lascari nici nu se mişcase. Urcînd. cîtăva eme nu se mai uită la el. u uternic de parfum franţuzesc birui izul stătut de benzină şi pielărie veche din maşină. mă-ti de ţigară ! şuier erbînd. şi în viaţa lui. apoi se uita iar înainte. Totul era tulbure. Spera s-o lase în pace în seara asta.

impersonal. Şi adăugă sil scă mai puţin uscat şi obraznic : — Te rog. — Cezar ! Ce-ai făcut ? suflă Gabriela înmărmurită. nimicit . „să a i unde-ţi ţine bijuteriile". iar pe acesta i-l dăruise Gabrielei. jenat şi sfidăto n copil obraznic care a făcut ceva urît şi totuşi ştie că nu va. Cînd ajunseră sus. Ea se întoarse şi-l privi peste umăr: — Sînt obosită astă-seară. fusese în casa lui Alexandru Cozianu. Cezar Las292 cari ridică ochii tulburi şi urmă să taie în bucăţi capa de vulpi albastre. cu foarfecele în mînă (căutase în cutia de lucru a Gabrielei. încît îi fu frică de cine ştie ce fap i Cezar.) „Mai rămîn bijuteriile". murmură Cezar Lascar abia dezlipindu-şi buzele una de alta. în care ei i se păru că vede o nebunie primejdioasă (în anii ce abia trecuseră. Toată averea pe care i-o dăruise se în faţa ochilor ei. pe care-o puseseră la modă ita ienii în vremea de sărăcie a războiului — şi erau toate tăiate în bucăţi. Dar blănurile astea făceau de zece ori. şi într-adevăr. răguşită : — Ce faci ? -te ! Dar el o privi cu asemenea ochi tulburi. Pe erau risipite rochii de stradă şi de seară. blană de oaie tunsă mărunt şi vopsită. Vorbise neutru. Acuma îl izbi cu piciorul pînă ce lemnul de trandafir vechi d e două sute de ani se făcu ţăndări. şi zîmbea strîmb. cu capete de divinităţi greceşti. de furie şi de frică. îngheţată de spaimă. apoi în a Davidei Lascari. Totul era ciopîrţit. El se repezi la un mic scrin din lemn de trandafir. Gabriela îi mai z vnii o căutătură cercetătoare. iar Cezar îl sc himbase cu unul mai mare dar mai puţin preţios. căci Lascari tăia fără să se oprească şi fără să răspundă. dar nu-l văzu decît galben. un a din acel mouton dore. Lasă-mă singură. Răcni. boltit şi unduit ca un violoncel. sfrrtecat. scoase afară inelele şi colanul de perle. tatăl lui Cezar. se opri. îşi puse un halat şi ieşi. În clipa aceea. brăţăn'Ie şi broşele în . ghirlande de flori şi frunze încrustate în el. într-un singur ciorap. cu ochii la ascensorul care cobor a chiar atunci în faţa lor. apoi în a lui Şerban. viaţa unui om. Gabriela deschise şi trecu prin antreu. — Nu stau decît două minute. triunghiuri de astrahan şi fîşii de vizon tăiat de-a curmezişul zăceau pe jos ca într-un atelier de blănar re a intrat un nebun furios. în anii din urmă. ascunsă într-un colţ de dula tăia o capă de vulpi albastre. Cezar scoase caseta de bijuterii şi o desfăcu cu vîrful f fecilor . şi încuie uşa. prin ciocănitul mărunt şi sec al tocurilor ei foarte subţiri şi foa înalte. Tot ce-i dădu teriile. Scrinul acesta cu lemnul de culoarea mierei. (Cu o blană de-aceasta se salvase cîte-o familie î eagă de evrei de deportare şi moarte în lagărele din Transnistria. şi amuţi. era mult mai uşor să trimiţi un om la moarte decît ş i o blană de vizon şi cu atît mai vîrtos s-o distrugi). pri n living-room. Era gălbejit şi scofîlcit la faţă. de o sută de ori mai mult decît fusese preţuită. Toate uşile dulapurilor clădite în perete erau deschise. apoi urmă să se dezbrace. Cez i. fi pedepsit. e gîndea Gabriela tremurînd de enervare. şi intră în baie fără să aprindă nici o lumină. Făcu o baie aldă.ciulite . Dădu drumul la apa caldă şi în zbrace. blănurile — una de vizon. auzi scîrţîitul ghetelor lui Cezar. O ajunse cînd apăsa pe butonul ascensorului. una de astrahan.

Găsi.. huhu-huu. auzind cheia cum se învîrte în broas Deschise ochii şi-l văzu pe Cezar. şi nu se auziră căzînd : garsoniera Gabrielei era la etajul opt. Ga briela îngînă : — Da' eu te iubesc. da succes .. pielea încr eţită la tîmple. Printre sughiţuri. ca să-mi arăţi că nu-ţi pasă de mine. Gabriela începu să plîngă. apoi vîjîitul ape i arătă că Gabriela nu mai avea bijuterii. Apoi scoase din buzunar cîteva cutiuţ e piele: . Cezar Lascari se a ucă s-o roage. Cezar nu adormi d zori..briliante. s-o aşeze pe ea. să mor eu. plîngea şi mai tare. Ii era smulgă cerceii cu aceeaşi brutalitate cu care-i trăsese inelele din degete. ceea ce nu era în puterea ei. intră în baie şi se auzi 29 un zgomot ca de pietricele pe o lespede . mai adineauri peria şi lipit pe cap. într-un costum proaspăt.. aproape de prînz. lîngă umăr. după o noapte de dezlănţuire a simţurilor şi de sforţări erotice care-l făcură să se s e douăzeci de ani. după cîteva clipe. să nu mai plîngă. pe tîmple.. I se făcuse milă. o ridică în braţe şi o culcă pe pat. mîngîindo mereu pe cap. cravata îi atîrna într-o parte. mîngîierile părinteşti c o aline luară alt caracter . Cezar Lascari trebui să se ridice de pe scaun. şi se trezi tîrziu. — De i cuminte. şi de-aia le faci e. şi. să încerce s-o liniştească. Se repezi în baie. îţi jur. s-o mîngîie. masat. luă apă în pumni ş opi în faţă. se aşeză pe margi nea patului şi se aplecă s-o sărute : — Bună dimineaţa. suîlînd greu... Cu o mişca pe care nu şi-o putu stăpîni. dar văzînd palidă şi cu mîinile pe urechi. pentru gelozia ta. iar Cezar Lascar u s-o mîngîie în neştire pe părul tăiat scurt — după moda lansată atunci. mai bătrîn d e uită la Gabriela cu o privire jalnică şi o întrebă : — De ce nu mă iubeşti ? Gabriela veni l şi îngenunche lîngă fotoliu .. !n clipa asta. apoi adormi şi ea. cu obrazu etezit. şi cu părul lins pe cap ca totdeauna . cutele de pe obraz şi de pe frunte îl arătau foarte îmbătrînit. O apucă de mînă. o luă pe Gabriela de umăr Şi o dădu brutal la o parte... gulerul alb se muiase de sudoare şi se otolise. pungile de sub ochi. în sfîrşit. stupid. mă jur pe mormîntul mamei că n-a veai de ce să fii gelos nici atîtica. Cezar ieşi şi se uită la ea de sus pînă jos : căut a. 294 Şi începu să plîngă chiar în hoho tru prostiile tale. gîndindu-se încordat Ia ceva . îşi puse obrazul pe pieptul lui. de astă dată cu adevărat : emoţia de adineauri îi zguduise nervii.. frecat cu creme. American bob.. îi atîrna acuma răvăşi'. să mă omori. Părea foarte obosit. cu o cămaşă ca zăpada. Cezar Las cari păru că e gata să se repeadă la ea . îi smulse inelele din degete şi le zvîrli pe fereastra deschisă . cu nervi şi înnecîndu-se. se schimbă deodată la faţă. aruncase totul în closet.. cei doi ajunseră să se sărute.. îţi jur. p iră în întuneric.. îi aruncă o privire de furie şi de ură . Părul lui se încărunţea. Se depărta şi r-un fotoliu. Numai Gabriela stătu încă în capul oaselor.. hu-hu-huu. Vrei să mă nenoroceşti. fetiţa mea ? întrebă Lascari cu durere. Hi jur. Gabriela înspăimîntată îşi acoperi urechile cu mîinile.

co e perle. cu graba şi precizia cuiva care a fost de multe ori în locul acela. cu abajururi enorme de pergament. îngrijită. — Sărut mîinile.. şi se rostogoliră pat. El o depărta cu forţa şi se uită la ea cercetător. urcă. După ce plecă în sfîrşit Cezar. în locul tablourilor de Pallady de la Gabriela. nici nu-ţi poţi închipui. şi de ţăn ndafir zdrobit..■— Ţi-am adus ceva. cu aceleaşi fotolii englezeşti îmbrăc ate' în cretonă. — Strînge-mă. netedă.. pulover la fel şi pantofi de piele de porc cu talpă de o grosime enormă.. se mai uită o dată. Am avut o noapte îng ozitoare . strînge-mă tare. — Ce s-a întîmplat ? Ce -le. zise ea scoţînd din poşetă cutiile de bijuterii. aici mirosea a tutun de pipă şi a ţigări ame ane. tot ce avusese. Peste un ceas. mult mai pu icită decît i se ară295 tase lui. i ntră în lift. apoi dădu drumul apei calde şi făcu o baie. Uşa se deschise şi se ivi un tînăr înalt şi subţire. să-mi treacă. de parfumuri franţuzeşti. Gabriela.. nici la pereţii pe care scria cu miniu roşu. În pantaloni strîmţi de culoarea cafelei cu lap te. broşe. ca să mă ierţi. cu părul lins pe tîmple pe ceafă.. cu un ochi critic. cu multă fermitat guranţă şi încredere în sine. după. dar lotul nou. Păstrează-le tu. omul aces ta de vreo treizeci de ani avea o faţă plăcută. Nu era atentă nici la pr ivirile admirative ale trecătorilor. Junele o luă pe Gabriela de umeri şi o sărută cu autoritate. zise ea cu obrazul lipit de pieptul lui cu ochii închişi. sună la o sonerie. aici erau gravuri englezeşti cu cai de curse . într-un t aiileur vişiniu deschis. la bijuteriile pe care i le adusese. o pălărioară neagră şi mănuşi negre pînă la cot. s ea ţeapăn şi vorbea mai gros decît îi era glasul adevărat. Dar ea nu-l mai lăsă să vorbească. apăsător. dar grămădit şi buclat deasupra frunţii ca într-un moţ. pantofi cu tocuri Ludovi c al XV-lea. plină cu bucăţi de stofă şi de blănuri scumpe. pe cînd el spunea : — Am vorbit cu Kamerling . ciopîrţite. Gabriela începu să le deschidă : inele cu briliante. şi care nu spunea nimic. nici la ziua luminoasă de primăvară. n-ai decît să treci pe la el şi să-ţi comanzi blănuri noi. ca să-i facă lo onescu intră repede într-o garsonieră aidoma cu a ei. cu fusta lungă pînă aproape de glezne. obosită şi morocănoasă. Bobel. Ea se lipi strîns de el. cu acel aer preocupat. italieneşti. pietrele mai mari şi mai frumoase. moda lansată de actor cinematograf italieni prin anii 1940. Jos Manial Moarte fasciştilor! Regele şi patria ! Pătrunse în tr-unui din blocurile cu apartamente de pe o stradă din apropierea bulevardelor. în odaia răvăşită. cu aceleaşi lămpi făcute din vase pînte oase. şi cu patru nurci canadiene la ea repede pe stradă. în locul mi296 rosul ui puternic. zise el şi se dădu la o şarte. pe care-l au cîinii care umblă după miezul nopţii prin Bucureşti. cu aceleaşi covoare persiene pe podele. grăbit şi hotărît de-a ajunge într-un anumit loc . Ţipă d e uimire şi-i sări de gît. a înnebunit . vorbea din guşă.

cercetătoare.. — Eşti sigură că nu sînt de strass ? întrebă iar Bobel. ş i şi pe astea. Ionel Haralamb purta nişte haine vechi (nu -şi mai făcuse nici un costum nou în ultimii ani). intimidată.. şi m-a chinuit. după ultima modă a v care domina gustul anglosaxon pentru o eleganţă confortabilă şi greoaie. Bobel se des u şi o împinse de la sine. examinînd critic briliantele. 297 — Ce să spun ? Bobel dă din umeri. mergea înt r-o după-amiază pe strad'ă cu Ionel Haralamb. Văd că n-ai să faci niciodată nimic în viaţă. N-am nimic. Nu te băga în mine.. mai bine rămîneai şi cu alea vechi. Dar Bobel nu se lăsă t după ce dînsa îi jură că va fi mai stăpînită altă dată şi mai abilă. Dacă tot era să-ţi cumpere încă un rînd de bijuterii şi de blănuri. El o împinse cu cotul: — Hai. exclamă Gabriel 3 impscientată. Bobel era rece şi distant.. Gabriela începu să plîngă. din timiditate. şi — Ce stai şi nu spui nimic? întrebă ea sfidător... Ce nevoie ave i să-l provoci ? — Nu l-am provocat ! Mi-a făcut o scenă fiindcă a simţit că te iubesc pe tin ! exclamă enervată Gabriela.. Alexandra Lascari. a fost înspăimîntător. apoi rosti glacial şi necruţător : — Nu-mi plac cu le păguboase. La fîrşit. cînd îl a aliile. Gabriela se opri.. aruncă cu ele. Un neastîmpăr asemănător şl aceeaşi îngrijorare se citea în felu . — Bobel ! gemu dureros Gabriela şi se lipi de el. Bobel devene mai puţin senin... căreia i se vedeau acuma mai bine firele albe din păr. — Sigur că sînt. văzînd că l-a nemulţumit. şi la un anumit moment începu să-şi încrunte sprîncenele bine desenate. Dar pe măsură ce povestea ea. — N-ai decît să le dai la ollinger să le evalueze.. abia după aceea consim -o mîngîie în felul lui superior. — Bobel ! Nu vorbi aşa cu mine ! Numai pe tine te a m ! Dacă şi tu te porţi prost cu mine. uitîndu-se atent la briliante. plictisit şi autoritar.. — Sînt Verit ? întrebă Bobel în loc de răspuns. deveni zîmbitoare şi galeşă şi începu să se lipească iarăşi de el. cară-te. Stătu o clipă pe gînduri. dar el nici n-o luă în seamă. Bobel pu e bijuteriile la loc în cutii şi ascultă foarte calm toată povestea. aşezat pe braţul unui f otoliu şi legănîndu-şi în aer piciorul în pantof galben cu talpă enormă. mă omor ! Şi-i cuprinse gîtul cu braţele. — Şi ce nevoie avea să simtă ? întrebă el brutal. . IV După doi ani.. 298 era cam tras la faţă şi avea o privir e neliniştită. m-a martirizat. Bobel dragă.babalîcui. Ia mai lasă-mă cu chestiile astea. în vara lui 1.. — Hai sictir.947 . eleganţă de boieri de ţară care-şi petrec viaţa jucîndu-se cu mingea. dezgustat. iubitule.. de parcă ar fi cioburi de sifon. de spus. şi nu mă mai întreba atîta. Atunci ei îi trecură lacrimile dint ată.. Bobel.

Do del. dorea ceva. îl cunoşti ? — Da' cum nu? Bonzur. arătau că nu stătuse multă vreme la oglindă. îl întrebă pe un ton firesc: — Ce m . Alexandra se 299 făcu palidă unse la zece paşi de el. mă grăbesc.. mă duc tocmai pe la el cu domnul Ionel Haralamb . femeie sau bărbat. — Draga mea. O ţinea strîns de braţ şi mergea repede pe Bulevardul Carol. — Mai vino pe la noi — zise Alexandra — vino pe la noi neapărat. nervoşi şi îngrijoraţi şi ei. n-ar fi singurul din fr aţii Dudeşti care a rămas în ţară. acum team salutat. şi uite-1. meşterin n covrig... Şi uitasem-că trecem prin faţa casei lui. atîrnaţi în ciorchine pe scări . unde era şi banca „Europa S. Noi ce cău tăm aici ? Ce ne mai ţine ? vorbi înfrigurat Ionel Haralamb. sau citind Semnalul ori Adevărul. umbl epede spre cartierul Bursei şi băncilor. între maşinile cu motorul în mers ş deschisă. Parcă ieri ne jucam de-a v-aţi-ascunselea cu el la ţară. spre Bursă. doi şoferi săriseră din taxiuri şi se băteau. răspunse sîsîit nerodul. mă aşteaptă Cezar. gîtul slab şi împins îna apul tremurător şi privirea nătîngă. Se stăpîni iar cînd se opri în. oameni de patruzeci-cincizeci de ani. se uitau în neştire du pă tramvaiele ticsite de oameni năduşiţi. Prin mulţimea asta asudată. pe una din străzile din preajma Pieţei CA. ochii nu-i mai erau atît de limpez i.. Pe o asemenea străduţă liniştită. — Vai de mine. dacă nu l-ar fi tîmpH abuzul de fetiţe mici. ce groaznic! murmură tulburată Alexandra. tînăr sau bătrîn. Se mai fasi? întrebă amabil şi absent Dodel Dudescu . era cald la amîndoi în acea amiază de sfîrşit de vară. Doamne. era nemulţumită şi iritată. Toţi au avut cap. în faţa unei case vechi cu grădiniţă şi cu grilaj de fier vop dea un bărbat care părea bătrîn. fără veselie. şi mergeau repede pe străzi prăfuite. ca re aştepta ceva.R.. ijite. Ionel Haralamb şi cu Alexandra Lasc ari. Cerşetori se tîrau pe trotuar. cîinii rătăceau pe la un colţ. părul dezordonat. Toţi.. Dodel ? Ca va?1 — Ca va. .. au făcut ce-au ştiut şi-au plecat. nervoasă.. La revedere! Şi plecă repede. bine. ultimele ziare care mai aparţineau unor particulari sau grupuri de particulari. mai ales. Şedea pe un scaun pe trotuar. certăreaţă. hainele puse la întîmplare. botezată astfel după marele om politic al cărui aderent interesat fusese Lascăr Lascari. cu mîinile pe baston şi cu pălărie de pai pe cap. Murmură: — Dodel.. domnule dragă. Sărăcuţul d el. în uniforme cafenii tocite şi mototolite. sergenţii de stradă.. Şi ea arăta prost. al Alexandrei.nervos. în vreme ce ramolitul Dodel dică pălăria exact ca şi pentru ei. prin spinarea încovoiată.A. îşi făceau loc. Doa mne. Voi se mai faseţi ? Sezar se m ai fase ? — Mulţumesc.. care tr cea acuma prin faţa lui. şi la trecerea oricui. Au sacrificat bani pentru paşapoar entru avioane care să plece cu ei pe ascuns. fără să i se schimbe nimic din expresia imbecilă. faţa omului aşezat pe scaun. mergi2. pentru o femeie cu o plasă cu pîine şi zarzavat.. Rosetti. saluta rid u-şi pălăria." Nu se opriră de cît o clipă. bunicul Alexandrei.. oameni grăbiţi şi preocupaţi umblau repede.

fraţii tăi au plecat. întorcînd spa ele trecătorilor. A lexandra îi strînse braţul şi zîmbi şters : — Bine. — E ultimul moment cînd se mai poate pleca. jos.ciocnindu-se de mulţimea care curgea pe trotuare. Ştii bine că eu m să stau. Aşa că din dragoste pentru ar şi din dragoste pentru mine. O viorelele păreau cenuşii. cu privirea c ată în gol: — Da. Candiotu a ple cat demult.... Dar cîtă vreme mai e Jean-Pierre Haral amb la Externe. încheie Ionel Haralamb cu un rîs sec. vreau să plecăm. cu aerul de a fi în trece de-a privi vitrinele: apăruseră trei-patru civili care opreau pe unul sau doi.. pe străduţele din jurul Bursei şi spre Lipscani şi Şelari. cu un rîs sec.. Ionel Haralamb dădu din u eri. întunecată. Sîntem în pericol. nebărbieriţi.... dar dacă stau. CM. şi trecînd peste cîrjele pe care cerşeto rii şi le întinseseră pe. — Cine să dureze ? Comuniştii ? întrebă maşinal doamna Lascari.. dacă stai şi tu. fără veste. cu umerii ridicaţi. se simţea bolnavă... nas în nas. Pe trotuarele dimprejurul palatului lui vodă Şuţu. slinoşi. trebuie să plecăm.. tăceau brusc la apropierea cuiva străin de meseria lor şi pe care-1 recunoşteau nu se ştie după ce semne. oamenii aceştia în 301 haine ponosite. ridicau de pe jos pacheţelul.. — Mie ? Nu există ! în viaţa mea n-am avut. Apoi repetă. mulţumesc. Bătrîna Basarab-Comnen a plecat. Treceau printre grupuri de oameni cu mîi nile în buzunare. </notă> 300 Şi acuma e greu. un pachet cit o boabă de fasole într-o bucăţică ie. Mă jur pe ce vreţi! Aduc martor i! exclamau cu indignare virtuoasă misiţii arestaţi. 1 2 . Elisa Vogo ride a plecat cu bărbatu-său. Cei arestaţi astfel se supuneau fără un cuvî t. ■— Trebuie să pl rebuie să plecăm. enervat: — Nu comuniştii — Jean-Pierre Haralamb la Externe ! Toţi cred eţi c-o să cază comuniştii dintr-un moment într-altul! Nu vreţi să pricepeţi că n-o să cadă d şi că în momentul ăsta nu există forţă care să-i răstoarne. şi eu după tine. numai Cezar şi cu tine staţi aici. discutau cu apr indere. Agenţii se opreau. o să plecăm. Alexandra tăcea. repetă pentru a mia oră în zilele acelea Ionel Haralamb.. care stăteau în cercuri mici. din cînd în cînd se risipeau. madam Xanto a plecat. mergeau de la un grup la altul. se mai poate. şi lăsau să le cadă discret din buzunare. o să dureze ? Mai durează un an ? O lună ? O săptămînă ? Nu iu. arătau discret o legitimaţie şi le cereau să-i urmeze. <notă> Bine? Bine. E evident. desfăceau hîrtia : — Al dumitale e briliantul ăsta ? Sau deschideau punga: — Napoleonii ăştia ţi-au căz din buzunar. ca şi Max. prost dispusă. era îngrijorată. mai tîrziu banca Chri ssovelloni... sau o punguţă de piele fină. mă curăţ şi eu cu voi. Toţi au plecat : Ionaş Apostolescu a plecat.

.. răspunse Alexandra şi se aşeză întrunui din fotoliile mari de piele roşie. — Mîine-poimîne o să-i vezi pe agenţi şi la Gezar la biroul lui de la bancă. Secretarul se întrerupse şi răspunse : — Alo?. Ce-ţi pasă ţie (şi începu să rîdă). mîinile murdare. z ise Alexandra scuturîndu-se. Apoi se întoarse uşor într-o parte şi începu să contemple . şi la voj acasă. trecură prin coridoare tăcute.. Domnul Marcus se lăsă de pe-un picior pe cellalt. Pantofii scîlciaţi şi cenuşii de praf.. hîrtiile de o sută fac primă. Domnul director e în conferinţă cu domnul ielemane şi cu domnul Lallemand.. te anunţ... al anilor 1900. se căutau mai ales dolari de hîrtie. p e cealaltă. şedem aici.. Alexandra şi cu Ionel Haralamb trecură prin încăperea enormă şi rece . poate că avem motive să cumpă telefonul. Ionel. suveranii de aur cu capul regelui Angliei pe o parte. trupul pierdut în haine uzate şi rufe cenuşii trecură peste un covor de Khorassan. — Domnu' Marcus. dacă nu plecăm. cît fac „caii" ? „Caii" erau. spuse cu e Ionel Haralamb şi împinse. apoi spuse: 303 — Pot să vă sp un cît făceau acuma o jumătate de oră... De o jumătate de oră n-am mai făcut nici o vînzare. Telefonul sună. Ionel Haralamb o sili să caute trotuarul cellalt... murmură el întunecat. lasă.. Cumpărăm o mie de bucăţi la şaptezeci de mii de lei fix.. pe azi (se uită la ceas) la ora închiderii. use să scadă.. Bătură într-o uşă. cu mîinile în buzunare. cu coloane de falsă marmură. la dumneata . dar îl pot preveni. canatul cu grătar de bronz al uşii care dădea în holul băncii „Europa. şi ferestre nespălate prin care se vedeau coşuri de case. şi le deschise secretarul care se î mai respectuos decît portarul: — Sărut mîinile. cu ochii plumburii şi privirea veşnic dusă undeva peste capul celui car e-i vorbea.. grosolan şi afectat. Societate Anonimă Romînă".. care stătea la fereastră şi se uita în mnu' Marcus! Domnul Marcus se întoarse şi se apropie fără grabă. Da . Era slab. cu hainele uzat e şi decolorate. Aşa are să fie. — Domnu' Marcus. verzi şi roşii ca ochii de pe o coadă de păun. — Nu cobi. cu covoare 302 groase.. Ionel Haralamb î luă pe secretar la o parte : — Eşti drăguţ să-mi vinzi o sută de lire sterline ? Secretarul e întoarse către un bătrîn înalt şi îndoit din spate. — Nu. Portarul salută respectuos pe a unuia din directori . cu uşi cu firme de sticlă n eagră cu litere de aur.. lipsit de graţie şi eleganţă. ca să-i facă loc Alexandrei. gros de două degete.. c olţuri de pavaj cu grămezi de gunoaie. şi lămpi de s. Ionel Hara amb. Urcară scara ustie.. — Nu cobesc.ticîă lucr ilul căutat..Alexandra şi Ionel Haralamb trecură tocmai pe cînd se petrecea o asemenea scenă . Şi sfîntul Gheorghe călare. în jargonul acelui an şi acelui lo c. curţi.. plăci de teracotă cu flori pe pereţi. Cum? Ferm. vinde te rog o sută de lire sterline.. cu flori albastre. se uita la domnul Marcus ca la un obiect de lemn.

. umbriţi de timiditate: — Bine. ut la bridge. Ionel Haralamb zise .. — Dă-mi nişte bani.. Dar ştii cît mi-au cerut şmecherii ăştia care au fost la mine adineauri ca să-mi transfere banii prin legaţia lor ? — Nu ştiu. — Vrei să dau o sută de mii de dolari ? întrebă . — Mi-au cerut douăzeci şi cinci la sută! Iţi dai seama ce înseamnă asta ? Să plătesc o sută de mii de dolar tru că ei binevoiesc să scrie o scrisoare în Elveţia ? — O sută de mii de dolari ? E dur. Pe uşa pe unde ieşise secretarul e auziră glasuri vorbind pe franţuzeşte.. rîzînd sec. Cezar Lascari dădu din umeri. murmură Ionel.. zise Alexandra şi intră în biroul lui Cezar.. Cezar Lascari apăru în uşă : — Ce-i cu voi aici ? în rat. zise Alexandra.. Dar adăugă. ochelari de baga . parcă deseară nu puteai afla. o să ne mai tîrguim noi.. E ra galben.. trebuie plecat cu or ice mijloc. sa dumneata un procent. Apoi se apropie de Ionel Haralamb şi-l întrebă discret: — Av eţi aurul la dumneavoastră ? Ionel Haralamb scoase din buzunar cinci fişicuri şi i le dădu . deveni foarte uşor vagă. neprecisă. de parcă vorbea singur: — Nu mai e nici un moment de pierdut. ieşiră -zîmbind şi vorbind cu cineva dinăuntr . şi nu răspunse nimic. fără zgomot.. — Poţi să-ţi închipui că nici eu nu văd la ce-am mai sta în ţara asta nenorocită. şi gata.. e mai poate trăi. apoi dispăru: domnul Marcus ieşi şi el.. cu ochelari de aur... Secretarul înţelese şi îl întrerupse pe bătrîn : — Dă-le drumul la preţul pieţei. zise Ionel Haralamb. fu singura manifestare a faptului că Alexandra ştia. nervos : — Ei. În clipa aceea sună undeva o sonerie înăbuşită. Cezar Lascari deschise sertarul biroului şi scoase cît eva pachete de bancnote pe care Ie aruncă pe placa de cristal.. ş -o să mai dea ei ceva. dar să ştii.. să-mi spui. Lascari dădu din umeri. şi unul rotofei şi blond. Patima lui trupească pentru Gaby lonescu îl storcea de puteri. şi zise. — N-ar trebui pierdută nici o zi. şi nu pot accepta. Era preocupat. urmată de Ionel H lamb.. nu e de pierdut nici o zi. în schimb toarse spre Alexandra : —N-o să pot veni la masă. secretarul îi urmă şi le arătă calea. impresionat. fără focar. Apoi un bărbat cărunt şi slab. du-l senin cu ochii ei viorii.. — Am trecut prin apropiere cu Ionel şi am venit să te văd. Atîta tot. şi avea pungi sub ochi. şi că soţul ei ştia că ea ştie. după o clipă de gindire: Dar nici să rămîi c omuniştii nu-i plăcut. cu... Secretarul îi trecu iute fişicurile domnulu arcus.. Nici nu-ţi înch pui cît de neliniştită sînt. Alexandra clipi fără să vrea.tavanul.. 304 nu vreau să te influenţez. Cezar închise uşa.. Tot una era. murmură Ionel Haralamb. îmi oferă două sute de mii de franci elv eni pentru fabrica din Colentina. zise el şi privirea i se tulbură foarte puţin.. — Nu te-ai putut înţelege cu ei ? — Nu... în sfîrşit.

Lasă-mă şi tu să mă mai tîrguiesc. Ca să n-o ia pe nepregătite. comitete muncitoreşti. ra 306 fardată. ceru maşina şl-i spuse şoferului să-l ducă în strada CA. sindicate. — Ascultă. lui Cezar însă tocmai aşa îi plăcea. Pretutindeni oameni noi. adică şi cu fetiţa. industrială . dar destul totuşi ca să simtă Cezar Lascari că pentr el nu va mai fi loc. presi unea statului. S a la ea şi cumpănea în gînd : da.. veni momentul. Cezar vo la început monosilabic şi morocănos. Rosetti. Totul se dărîma. necunoscuţi pînă atunci. cu metode inadmisibile. ne^astă-mea şi-aşa ţine morţiş să plecăm cu un amic de-al ei şi de-al meu. puiule ? întrebă Gaby mirată. coafată. Era o lume întreagă care se risipea. de a lansa o idee comercială.305 Cezar Lascari cu o umbră de iritaţie. iar conservele de la anumite legaţii străine cu care Cezar avea relaţii prieteneşti. zise Cezar. De mult se hotărîse O va lua şi pe ea. Pe drum.. se gîndea cu strîngere de inimă şi cu oboseală. iar o altă lume. frate dragă. cinci. urca din ce în ce. D plecară Alexandra şi Ionel Haralamb. presiunea ei se simţe tutindeni. în ania occidentală. limitau tot mai mult dreptul de a poseda. rezemat pe pernele maşinii. Disp în fiecare zi din Bucureşti şi se afla după cîtăva vreme că sînt în Austria.. în Elveţia. Gabriela î! primi în pijam a de mătase albastră ca noaptea şi prin care i se ghiceau formele trupului pînă în amănunte. vreau să stăm de vorbă serios. săpau la temelii. O să insist şi-o s-o conving pe Alexa ndra să nu se opuie să vii . Va sacrifica orice ca să obţină un paşaport şi pentru ea. are sa trebuiască să-i spună. Cezar Lascari mai expedie cîteva afaceri mărunte' şi curente. fără să ia seama la bunătăţile reci pe care le mînca. în fa brici. adică ceea ce însemnase pînă atunci ţara pentru Cezar Lascari şi mulţi alţii de felul lui. Urcă la Gabriela plin de o hotărîre sumbră. îi explică pe larg. tot se ex ercita influenţa subterană sau făţişă a comuniştilor. drep tul de a întreprinde o afacere. rîse Cezar Lasc oc de trei. la Bursă şi la bancă. strîmtau mult volumul de aer respirabil pentru Cezar Lascari şi cei ca el. se topea . de sidef şi de smalţ roşu. totul se ducea de rîpă ată întrevedea exact ce are să-i urmeze. Gaby pregătise tacîm pentru ei doi pe o măsuţă chinezească de lac negru cu fl ri şi personaje de aur. cu unghiile făcute. totul din conserve. partidul comunist . Şi vor călători împreună. nouă şi duşmană. — Ce e cu tine. şi se îndrăgostea de ea neîncetat. înainta din ce în ce. o să fim patru. că în fiecare zi se auzea de încă cineva care fugise. cu capul răsturnat pe spate. deşi la ministerele economica erau oameni dinainte. Mergea la Gaby Io nescu. — l. oprindu-se la detalii. înlăturau. şi care împingeau mereu. mobilă ciudată şi neliniştitoare. unde. se destrăma cu o repeziciu e cumplită. căreia i se spunea pe atunci Bizonia. făceau imposibile tot mai multe tipuri de afaceri. bancară. începuse să facă a doua bă graşă abia văzut .. Toată ţara. d mar pînă la ananas. De cîteva tămîni încoace eşti tot mai mahmur. se desfăcea şi se risipea. şi zîmbea mulţumită . c u o consecvenţă necruţătoare. ma ca la început.

şovăia. Şi. dar am părinţi..' dar Gabriela îl bătu pe obraz : . ascultînd-o. O dată la Paris sau în Elveţia.. 308 — Ai şi un frate? Nu mi-ai spus niciodată nimic. Dar nu asta era grija ei. — Ce zici ? De ce taci ? întrebă Cezar Lascari. („Nu-ipqt pune să scoa tă paşaport pentru Bob el. Dar poziţia asta îi întindea mătasea pijamalei peste coapsă şi-i desena formele pîntecului. ar vedea imediat că nu e frate. Gaby Ioneseu strivi în scrumieră ţigara mînjită de buze şi spuse: — Te-ai gîndit numai la tine. u-se totuşi.. astfel că..şi tu.. E foarte bună. şi-ar fi bănuit. Un singur lucru vreau : lasă-mă să mă duc două-trei zile l Găeşti.. — Fiindcă nu ţin să te pi cu familia mea. şi care-ar muri dac-aş pleca aşa. — Uite de c e nu te-ai gîndit la mine. Ea. — Nu mi-ai vorbit niciodată de părinţi . adăuga dînsul. Să îndrăznească ? Să tacă ? Găsi o cale de m apropiere treptată de punctul primejdios. Spania. — Cum adică ? Ce vrei să spui ? întrebă el burat şi surprins.. topit. ni ci măcar pentru mine. Ce mi-a venit să-l fac frate? Ce prostie. Cezar se schimbă la faţă. O să-i luăm şi pe ei.. Cezar Lascari începu să facă planuri din ce în ce mai stră ucitoare. n-o să fie cine să ne vadă... darmite pentru ei. pe nepusă masă. O să accepte. aşa cum şezuse eîndva. să vedem Italia. putea să-l prostească mai grosolan.. e ridică de la masă. fără să-i spun nimic. iodată în străinătate. plictisită : — N azi nu prea mă simt bine. să se lămurească exact ce e de făcut. nu-ţi cer nimica. stai.") Nu. ca pe un om de care vrei să-ţi dai seama dacă nu minte. cu ochii i şi faţa congestionată. O să accepte.. ţările scandinav briela şedea pe braţul unui fotoliu şi-l asculta. Alexandra e bună. prieten l ei Bobel. ca să nu le pară prea rău. cine să bîrfească. azi după-amiază plec.. nu tr sări aşa. nici acum nu-ţi cer. cu mine.u un vâr s-ar fi mirat şi mai mult că insist. Dacă Cezar avea să reacţioneze bine la acest prim pas. am o mămică pe esc. Fiindcă-ţi închipui că numai tu ai nevastă şi copil. Dacă nu.. — Dar întîi stai şi cu mine. — Vii cu mine ? întrebă el răguşit. vorbindu-i. E aproape labă.. eşti prea tînără .. Voia să-şi stăpînească mirarea şi emoţia. zise răguşit şi zîmbind Cezar. unde sînt ei cu casa. dar Gabriela sări îndărăt. în clipa aceasta. să-şi limp deile.. Ea îl privea ca de departe de tot. Dar pentr. trebuia amînat răspunsul. că nu vreau să spun c-aş avea şi eu bărbat şi copil. cine să ne condamne. să călătoreşti — adică o să călătorim. Mediterana.. spuse el nemulţumit.. îşi şterse gura cu şervetul şi veni la ea s-o ia în braţe şi s-o priveas t. şi să le-o strecor eu aşa. întinse mîinile spre ea.. şi gata ! — Şi pe frate-meu ? întrebă Gabriela. Nu se putea. Acolo străin în ţară străină. Tresărirea şi ea uşoară a lui Cezar îi fuseseră destul... Cu ce ţi-am fost eu o greutate ? Nu ţi-am cerut niciodată nimic. Făcu o sforţare ca să-şi stăpînească ne pofta ... o să putem trăi poate mai liber chiar decît aici. războiul a început cînd n-aveai douăzeci de ani. Uite.

şi cu işlice în cap ca nişte bei persani. Ce căuta aici Colorado ? înăuntru e lumină puţină. în şoaptă) : Voi de ce mai staţi aici ? De ce nu plecaţi ? Vogorizii au plecat"! Fraţii Şufană au plecat ! Au ajuns oamenii să fure avioane. şi să plece aşa ! Ce vreţi să mai faceţi aici ? 310 N-o să i fie de trăit pentru oameni ca noi. şi fuma. lov induse de scaunele mesenilor din jurul pistei de dans. pe platoul de dans se mişca unitar. încinşi luri de Caşmir.. nu se mai poate sta aici! (Şi aplecîndu-se peste masă. mă apu . care toate la un loc făceau un aer greu şi parfumat. Cezar Lascari p unit de patimă. erau de altfel beţi de şampanie ş de whisky. cu spatele la trecători. îmbulzite ca albinele cînd roiesc. Ştiţi vreo meserie ? Cei doi soţi se priviră. cu consistenţa moale şi elastică a cărnii.. Peste cîtăva vreme. o femeie căreia nu-i dădu atenţie — femeia stătea în mijloc stibulului. femei decoltate. şedea la o masă cu prietenii săi (o pereche. ameţiţi de mirosul de fum de tutun. Ionel Haralamb nu dansa . Nu se mai poate. departe Sier ra Nevada. iar ea se îmbrăcă de oraş. soţ şi soţie. Departe era Rio Colorado. să-i spună. iar la cîteva sute de metri se aflau biserici vephi clădite de b oieri mînuitori de sabie şi biserici zidite de alţi boieri. în anterie de şamalageâ. de amestecul de parfumuri şi de un uşor iz de sudoare. El murmură: — Bine. părinteşte. Ocolind cu greutate perechile care dansau. ci' dădu o adresă în oraş. cînd sînt singur şi mă pot gîndi la tot ce se întîmplă în jurul nostru. se ducea la Bobel. Cînd se întoarse.. — Mai ales noaptea — le ■ spunea ales noaptea. luă u u se duse la gară. nu insist. masa de dansatori cu spatele lipit unul de a ltul. şi bea. V In seara zilei aceleia. noaptea o firmă disc a o lumină portocalie pe trotuar: „Colorado". în tailleur negru cu o broşa de briliante pe reverul hainei.. la această intimitate animalică . ieşi în vestibul şi de acolo tr ecu la toaletă. ca să poată suporta încordarea... Intr-un colţ a l aceloraşi străzi pe care ziua se înghesuiau. şi a căror simţire nu protesta la atîta frecătură de trupur i străine şi indiferente.. Apoi se ridică şovăind (băuse prea mult) şi plecă de asă. ca o singură bucată de carne. care avuseseră moşii în Moldova şi mai rămăseseră cu o vie la Odobeşti.. în fumul gros de tutun. lovindu-se la fiecare pas. în acelaşi timp îmbătător greţos. aşteptînd-o deja pe Gabriela să se întoarcă. departe Mexicul şi California. grupurile de mis iţi clandestini în conciliabulele lor suspecte. dar şi mai înfometaţi. Ionel Haralamb se afla cu cîţiva prieteni într-un bar de noapte. ca şi cum le-ar fi spus o glumă obscenă. şi mai febrili.— Asta nu înseamnă că nu poţi să mă săruţi. încoro nată de o linie de lumină de la lampa de perete care-i aurea părul vopsit roşu — îl opri : — onel ! . vie ce avea să fie na zată şi ea în 1949). portocalie. unde erau arestaţi şi 309 unde-şi făceau apo i iarăşi apariţia aceiaşi misiţi. apoi rîse ră jenaţi. sînteţi stul scaun la cap ca să vă descurcaţi. chelneri în frac . la zece kilometri de această firmă începea cîmpi a cu porumb şi cu ţărani. înghesuială. cu umerii goi.

Jean-Pierre... prin uşile deschise ale salonului şi holului. In curînd însă nu mai fu atent. Cu cine e? — Cu un peşte. — Uite-o pe Gaby Ionescu. frate-tu Jean-Pierre. Săracul Cezar. dar în loc să-i dea ei un picior în spate. ştii ce-a păţit ? întrebă Cezar cu t acru..peşte care face fel de fel de misi tii. Ionel Haralamb o văzu dansînd cu un tîn tare.. Miss Richman. cad comuniştii. fără să pară că s-au întîlnit. pleacă Tătărăscu de la Externe. zise cucoana cu care şedea la masă Ionel. — Bine. Eşti cu Cezar? întrebă el... Bună seara.. şi-l opriră la masă.. ca să cadă numaidecît după aceea la prima pe care-o în la Paris.. — Aşa am eu chef! Şi-afară de asta rea mare boier ca să calce în cîrciumi de-astea. Un . Numai cînd văzu că se aşază cu ei doar miss Richman. că-l aşteaptă o car litică formidabilă . Ionel o auzea pe Alexandra. Mai tîrziu. ce ? — L-a adus distinsul lui amic. — Nu m-ai văzut dansînd ? — Nu.. Iţi dai seama etinul ! rosti Ionel Haralamb printre dinţi. care nu fusese cea întrebată... Ăsta... ar trebui să-l previn . Ionel Haralamb se gîndea: „Săracul Cezar. Creti nul! Mi-e frate. dar de c e eşti nebună? Rişti să vie şi el pe aici şi să te vază.. Se poate încă pleca. care nu ştia decît aceste cuvinte englezeşti. tu eşti. — La plecare. Cezar răspunse morocănos că lip seşte de o zi întreagă fără să fi spus unde a plecat. — La plecare.. Alexandra era chiar neliniştită. erau pe aerodrom la Ziirich şi ăla nu voia să vie. ci porni să vorbească despre asta: — Am fost aseară în oraş cu" nişte prieteni^ ceva. o să scape de ea — da.. e fata.. îi sînt prieten .. de la Teat Comic. După-m Ionel Haralamb şi Cezar şedeau în fotoliile adînci din bibliotecă şi-şi fumau ţigările de fo indu-şi în palme paharele de coniac. hainele noi şi fără nici o cută. fără Lena. se roşi. Ai înţeles.. eram cu mintea nici eu nu ştiu unde. răspunse s oţul cucoanei. am înţeles. .. Gaby.. începu să se gîndească la ce-l obseda.. eu sunt acuma în provincie. îl ştiu: 311 îl cheamă Bobel Stoica.. Dacă plecăm. şi vin ei. — Dar Mitiţă Papadopol. Iartă-mă că nu te văzusem. — Păi tocmai asta e. Şi ei se gîndeau la plecare. Ne-am înţeles. da? Pa! Bye-bye! Zise graţio s Gabriela Ionescu. cum telefonează pe la prieteni şi la cunoscuţi... şi nu putu stăpîni. 312 cu o furie sumbră şi concentrată. Se întoarseră fiecare la masa lui.. nt cu Cezar." A doua zi se duse pe la Alexandra şi pe la Cezar. sau la fugă? întrebă Cezar posomorit. întrebînd dacă Len nu e pe la ei.. cravată îngustă. s-ar supăra pe mine şi nu iaş mai putea călca în .. spre seară.. — Nu ştiu .... dar l-aş strînge de gît 1 . că să vie . Pentru el.— A.

după două săptămîni a căzut pe peronul casei lu re. murmurînd că „n-o să fie nimic. si i se teamă . ai s poi mai stătu de vorbă 1 .. asupra propriului lor dezastru. după spunea. so she told me this morning.— Da — urmă Cezar Lascari — şi pe urmă. x Şi se întunecă. fără să se mai uite la e a. apoi într-un n din Elveţia. întîi aşteptînd pe Cezar să se întoarcă de la telefon — în c îi luă mîinile Alexandrei şi le mîngîie. I'm so unhappy ! She went only for a ball game.. care şedea în salonul pustiu. Era fata unui farmacist din Leeds. fata levă bună. unde oamenii muncesc toată săptămîna. Alexandra veni din salon. şi acolo o angajase Cezar Lascari. Cezar se ridică şi se duse la telefon : — Să văd dacă a pe cineva de la Pnefeclura Poliţiei. îl auzea pe domnul Lascari vorbind tare. Şi acum. se o mare emoţie. Lascari. şi plîngea: „Coane Jenică. iar oamenii stăteau la coadă pentru pîine şi pentru bilete la cinematograf. tulburată : — N -o găsesc nicăieri! Nu ştiu unde-o fi. ca părinţii lor. aici. fusese institutoare într-o şcoală de fete... sec: — / hope for you Ihat you're not responsible for whatever happened to her. 2 Sper pentru dumneata că nu eşti răspunzătoare de ce i s-o fi întîmplat. şedea în salonul mare şi pustiu. please forgive me. se-ntoarce ea.. unde boierii fuseseră goniţi din conacele de la ţară tocmai în sezonul cînd la conacele din Anglia se vînează vulpea şi becaţa . und rii manifestau pe străzi şi cereau puterea. zise ea. Acuma. m-ai nenorocit. şi care se sculă d pe scaun şi veni iute după ei: — Mr.. vă rog să mă iertaţi. n-au ce vorbi unu l cu altul nici cu ei înşişi. Lui Ionel Haralamb i se făcu milă de femeia aceasta mare şi blondă. era mică. Cezar Lascari spuse iute. -pe trepte.. se duc duminica la cinematograf. acum a trimite-ma îndărăt dumneata. care părea atît de obosită şi de îngrijorată : „Trebuie să-i fac să plece. Nu merită să rămîie aici.2 Şi trecu în hol. slabă şi pierdută într-o lume la fel de întunecoasă ca fumul uzinelor din ds. Gu<notă> Domnule Lascari. </notă> 313 vernanta se-ntoarse în salon şi se aşeză iar în fotoliul unde stătuse pînă atun u mîinile pe genunchi. Era gata să plîngă. oraş cu multe uzine şi fum. şi se gîndea la Leeds. din măsele. repezit şi enervat la telefon într-o limbă pe c are ea no ştia. sau pe un scaun în antreu. unde în clipa aceea poate că ploua dintr-un cer afu mat şi cenuşiu. cuminte şi fără frumuseţe. aproape la fel de tulburat c a şi Alexandra. A piecat azi-dimineaţă ca să se joace cu mingea. se gîndea la ţara asta mică şi sălbatică unde fusese secetă şi ţăranii muriseră de foame. Ionel Haralamb stătu tîrziu. gata să izbucnească în plîns.. dar el nu era în clipa asta de cît un prieten în vizită.. aşa că tăcu. şi nu citesc niciodată cărţi — nimic măcar. and now.. cu picioarele grele şi ochii viorii. . oce şi amar. mama ei o crescuse în sărăcie şi greutăţi . că dumneata m-ai adus !" începură să rîdă amîndoi. Trecu pe lîngă miss Richman. Bi macistul murise cînd Emily Richman era mică. spuse el ieşind. înduioşare şi dragoste pentru Alexandra .

. i-a făcut Cezar o scenă teribilă. îţi aduci ami nte. Era obosită. şi m-am îngrozit. spuse: — Nu ştiu de unde. Dar înainte să se culce. Cezar m i-e străin. Aia mică i-a rîs în nas : „Ce. îi telefona Alexandrei: Lena încă nu venise . Miost frică. „Nu-i cunoşti".. Doam a Lascari se roşi ca o. mai stă cu mine numai din obişnuinţă.. în fustă şi pulover. mă întreb în găsit reazem ? In nimic. mi-a fost o spaimă de moarte.. S-a întors sleit oboseală. acuma doarme ca un animal.. închise ochii şi stătu cîtăva vreme aşa. şi ştii bine că are pasiunea ace stupidă pentru femeia aia. şi dacă n-ai fi tu. care-şi pierduse firea şi repeta. albă cu flori mar i de toate culorile.. şi care acum încărunţea — iar Alexandra îi luă deo sărută. Eşti sin ul om pe care-l am pe lume. Lui Ionel Haralamb îi fu iarăşi milă d e ea.. Dar toate astea n-o făceau să pară mai tînără. Cezar a întrebat-o cu cine a fost.... A întrebat-o unde a fost. Ştii ce-a răspuns ? Că a fost la munte cu un grup de prieteni. singurul om despre care pot spune cu adevărat că-i al me u.. Copiilor ăstora le fuge pămîntul de sub picioare.. Azi mi-a fost frică de ea — şi pentru ea. şi pantofi de basketball! Nu fusese : minţea. dimineaţa devreme. „Vreau să-mi spui cine sînt oamenii cu care ai fost.. fată de optsprezece ani... dar el vorbi la fel de mahmur : — Şi ar e dreptate. Ionel. abia aşteaptă să fie liberă.. iar pu e pe obraji nu-i mai dădea nici un fel de prospeţime. deschise asupra p luzei verzi şi sclipitoare de apă.cu Cezar. ah. a răspuns . posomorît. pentru Dumnezeu — unde ?" A doua zi.Da' unde poate să fie? Unde poat e să fie. Alexandra avea o rochie uşoară de vară. Ionel Haralamb. — Vai de min — murmură Alexandra. Dacă nu ştiam că eşti-tu. m-a uitat. întîmplat ceva. Ce-o să se întîmple cu ei ? Crezi că ei nu simt ce se-ntîmplă ? Şi-atunci se grăbesc să guste din toate. Ionel ? — Da ■— rîse încruntat Ionel Haralamb — eram amorezat de tine pe- . Eşti ocupat ? Aş vrea să mă s cu tine. n-am nimic şi pe nimeni pe lume. Alexandra se aşeză lîngă el şi-i spuse cu glas scăzut: — Aveam nevoie de tine. La munte. furios: .. că am pierdut-o. Alexandra îl chemă ea : — S-a întors.. n-are nici o legătură cu noi.. Se opri. Alexandra Lascari îl primi în b bliotecă.. Nici pantofii nu arătau a 315 fi fost purtaţi la urcuş de munte... În afară de tina. Vreau să vorbesc cu ei!" a răcnit C ezar.. vrei să mă faci de baftă la prietenii mei. pielea în jurul ochilor şi sub-bărbie îi era veştedă.. Ne minţea în faţă... dar pot să-ţi spun cu siguranţă ce-a făcut în zilele astea. 314 Ionel Haralamb se îmbrăcă repede şi luă un taxi. să creadă că ata ca un copil mic ?" De baftăl Cu cine umblă? De unde adună vorbe de-astea ? se întrebă cu o dureroasă nedumerire doamna Lascari."nici nu era a rsă de soare. A treia zi dimineaţă.. am crezut că i s-a. nici cu cine umblă. că n-o s-o mai văd. apoi şi-o lipi de obraz : — Să fii totdeauna cu mine. iar Lena nici nu se gîndeşte la noi. Ionel Haralamb o m uşor pe păr ■— pe părul ei blond ca aurul. Soarele dimineţii intra prin ferestrele arcuite şi pînă-n pămînt. şi purta sandale în picioarele goale. şopti ea cu ochii închişi. acoperindu-şi obrajii cu palmele — cum am crescut noi.

încreţindu-şi faţa uscăţivă şi brăzdată de două cute adînci pe lîngă gu u .. trebuie n eapărat să plecăm. din vremea din urmă. se opri. şi puse paharul jos : — Ce vrei să spui ? — Ei... peste o zi-două. — O să vedem.atunci.. nu fi tragic la ora asta. car e ridica la gură un pahar de vin. — Şi era mai bine ! Avea alt preţ dragostea.. că e schimbat.... Crezu că a fost doar n epoliticos. ceva silit.. încă nu e clară situaţia. Ei lasă.. tăcură multă vreme.. şi la mobilele cu tapiseria ofilită. — Bineînţeles c-o să f rîse Ionel Haralamb. vezi să nu ne pierdem cu toţi i averea. trebuie să plecăm. Ionel Ha ralamb dădu din umeri : — Pentru sentimentalisme de-astea. îi vorbi arăşi de plecare : — Nu trebuie să pierdem nici o zi ! Nici un ceas ! — Ia mai lasă-mă... Cezar se întunecă. că a înnebunit. ne aduceau acolo. mai frumoase decît florile din realitate. Cînd îl mai văzu pe Cezar Lascari. sub platanii din curte. dar cine e de vină de ce se-niîmiplă fetei? Cezar care tărăgănează plecarea ! Să nu aţi de nimic. şi între peşte si friptură. Dar ce-o să facem cu nenea Şerban. Omul acesta nu mai ştia şi nu mai vo cît un singur lucru : să plece. şi la salonul cu candelabrele de cristal îngălb te. hai.. cînd eram noi de vîrsta ei. la dejun... — Care pe munte ? N-a fost pe nici. Nici nu ştii cît ţin eu la c Culmea Veche.. — Mă rog. Nu vă pierdeţi voi douăzeci de ani de viaţă pentru doi ai lui ! Iar casele — să le ia dracul ! — Eşti fără inimă. şi ne ui tam la florile de pe fotolii. tînjeam şi răbdam. la munte sau la odaie.. că e în stare să se . şi ai are mult ! zise Ionel Hara316 lamb.. monşe ise Cezar ascunzîndu-şi sub un rîs silit neaşteptata kitaţie — nu mai ştii să vorbeşti şi de ? Erau la Automobil Club.. Nu putem vorbi şi de lucruri mai puţin grave ? In uşurinţa optimistă a lui Cezar Lascari era ceva f als.. zise cu convingere Alexand ra. ralamb se sperie. Ionel Haralamb.... După -cuvintele acestea. răspun e vag şi în silă : . că şi tu exagerezi.. — Da..un munte. Cînd eram copii... se duse drept la Alexandra şi-i spuse că s-a întîmplat ceva cu Cezar. Glumea şi-i zîrnbea galeş. şi nu-mi puteam închipui că ai veni cu mine pe munte. Şi să-mi spui că o să fim toată viaţa împreună. A doua zi însă se văzură iarăşi — Ionel Haralamb sosi la bancă să mai v re sterline — şi cînd veni din nou vorba de pregătirile de plecare.. dar în ochii lui era ve ca îngrijorare şi spaimă încolţită. pisîndu-l pe Cezar la masă cu lucruri serioase.. aşa demodată şi urîtă cum e... De aceea făcu efortul de-a schimba conversaţia. cu Marion. Alexandra şopti : vrea să mă săruţi. nu mă mai ating de tine pînă la Paris. dao-o mai ţineţi aici ! — Ai dreptate... îl privi pe Cezar.. sau chiar şi viaţa.. Ionel. Dar Ionel Haralamb nu-şi dădu seama 317 de îndată. cu casele ? — E bătrîn.

răzgîndească. dureros de aţîţător pentru n ervi. încît nici nu se gîndi la dragoste. femei care purtau încă pălării. Poate că nu-i chiar atît de apropiat pericolul. al unei după-amiezi uscate. domnule — şopti Ionel Haralamb aplecîndu-se peste masă — spune-mi.' murmură I Haralamb şi schimbă vorba. Şi-atunci. unde se vorbea încet. tu nu mai gîndeşti să pleci ? — Ba da.. oameni cunoscuţi. cu aerul plin de electricitate. </notă> 319 1 . ş despărţiră cu oarecare răceală. într-o vreme cînd folosirea acestei podoabe avea să dispară pentru vreo cinci ani. enervat şi stingherit — ţi-am spus că nu e aşa de simplu. Ionel Haralamb mai stătu o dată de vorbă cu Cezar. uimită şi îngrijorată de ciudata schimbare a lui Cezar. Alexandra încerca să-l domolească : — Poate că are şi el dreptate. dar c rei să fac ? Să plătesc un dolar pentru fiecare trei dolari transferaţi ? şopti mai aţîţat Ce Lascari. într-o conversaţie cu glas scăzut. noi. dincolo se mai zări o clipă mulţimea elegantă şi obosită de la mese. ce-o să facem ? Ne repezim îndărăt... să-i spună. şi de altfel nic i Alexandra. — Ce facem ? Ge-i de făcut ? A înnebunit! Nu-şi mai dă seama de realitate ! şoptea exa sperat Ionel Haralamb. spre Cotroceni şi Grădina Botanică. se întîlniră î şi se plimbară pe cheiul gîrlei. O puse să-l sondeze şi ea. mea. domni de cincizeci şi ş eci de ani. asta o spun oamenii cei mai serioşi. unde chelnerii se mişcau fără zgomot printre mese. femei frum oase şi foste frumoase — apoi chelnerii traseră de tot perdeaua şi nu se mai văzu nimic... cafeneaua de restaurant . făr«ă supărare fie spus. Şi deşi întîlnirile acestea la el erau de obicei întîlniri de dragos onel Haralamb se sperie atît de tare.. 3 18 — Mă îngrijorezi. De mii de ori se h otărîseră aici. c-o să fie împărţeală mare. la ora cinei. ba da — zise Cezar dînd din umeri. lucr de viaţă şi de moarte. Scena se petrecu la Capsa. aşa. ca acuma între Cezar Lascari şi Ionel Haralamb. lucruri la fel de însemnate.. Ce sînteţi aşa prăpăstioşi. împrejurul lor era liniştea vechii Capse. şi vous le prenez comme ca. comuniş ad de la putere. sub cerul cenuşiu-roşia . <notă> Dacă o iei aşa. După ultimele cuvint e rostite cu privire la plecare.. frate dragă ? Peste două luni. dar eu sînt ceva mai prudent — dat fiind că sînt banii mei. întocmai ca în anii cînd mîncau aici Şerban Romano şi Valentina Scarlat.. la masă. — A. — Să vezi ce complicat o să fie după aia ! — Bine. încercară să vorbească despre altceva. unde luminile erau voalate şi blîncle.. Cu timiditate.. nu mi se pare că e momentul să luăm hotarul pripite.. în străinătate.. dar Cezar îi răspunse : — Şi tu-mi vii cu chestia as Parc-ai fi amicul Ionel. fără să izbutească. Alexandra veni la Ionel Har alamb acasă. Şi cine-o să fie caraghios ? Eu. Chelnerii tocm ai trăgeau perdeaua de catifea care despărţea. Ionel o chemă iarăşi la telefon pe Alexandra . politicieni şi gazetari. în restaurant.. Poate că tu ai fi atît de generos .

. T tuşi. nici eu nu ştiu. 320 — Pot să intru ? — Poftim — dar ce e cu tine ? — Vreau să vorbim serios.. nu şed. n-ai cum să ştii. Ionel Haralamb tăcu.... cu ochii ei albaştri veşn ic aburiţi de timiditate. De data asta. eu sînt sigură că nu mi-ar . zise Alexandra jignită. — On dit ţa. lasă.. o să fim obligaţi să muncim ca să ne cîştigăm viaţa ! — Asta spui xandra cu multă linişte.. stăpîni pe situaţie. et puls.. sau fiindcă se gîndise deodată la altceva. şi plecînd ochii în faţa privirii ei pe care-o întîln oglindă.. .. şi-şi scotea cravata. — Poftim.. Şezi acolo în fotoliu şi spune. nu te-a pus. m rată de felul cum rostise ultimele cuvinte. nu numai al meu •— zise tăios Alexandra — şi n us el să-ţi vorbesc.. Eu pot trăi foarte bine şi-ntr-o mansardă. numai fiindcă şi-a pus o idee în cap amicul tău Ionel Haralamb.' ai să vezi ce greu e fără standardul de viaţă cu câre-ai fost obişnuită. repet. în noaptea următoare.) Dar aia mică..— Nu-i apropiat ? Revoluţia a şi început! Nu-i spune nimeni pe nume... — De m pese.. Ionel Haralamb zise : — Bine. spuse Cezar batjocoritor... — Nu. — Ei.. Vreau să ştiu clar ce-ai de gînd : plecăm în toamna asta ? Sau rămînem în ţară ? . apoi rosti mai clar.. zise Alexandra. dar cel puţin faţă de copil am răspundere. — Nu. Cezar era în faţa oglinzii. că prea m-am înfuriat pe bărbatu-tău asă. zise Cezar încurcat.. dar se făcea seară. o ultimă oară. să ne mai gîndim.să se oprească. noi nu mai sîntem sus ogaţi.. în cămaşă ş . — Dacă-ţi ajunge cuvîntul meu. nu-i pot lăsa o zestre ciuntită cu un sfert sau o jumătate.. Depinde de împrejurări. Alexandra îl privi cercetător. fără nume. Şi cînd s-a făcut... ai veni cu mine ? — Unde să vin ? — Ai fugi cu mine ? — Cînd. îmi dau seama că luciditatea nu aju ge ca să schimbi soarta. — Po te c-o să se oprească ! — Nici o revoluţie nu se opreşte ! — Poate c-o. nu pot pleca nebuneşte. Că el te-a pus să-mi vorbeşti.. Te-a pus. la altă soluţie. .. şi cu alt glas : — Pentru a doua oară în viaţa mea. Ascultă. — Ar oprească după ce s-a făcut! exclamă Ionel Haralamb... ci am simţit eu nevoia să ştiu ce-ai de gînd. nu da atenţie.. Şi nu-şi putu da seama dacă Ionel vorbise aşa din oboseală. — Ionel e şi amicul tău.. am răspundere faţă de tine şi faţă de aia mică. dar a şi început. De fapt.. am spus-o şi eu aşa.. şi Cezar ? Mai ales Lena.. Pe aiba. nelămurită.. în clipa aceea încolţi în ea o îngrijorare obscură. nu. sacrificîndu-mi un sfert ipînă la jumătate din avere . care-o făcu lui Cezar şi ea. cînd Alexandra bătu în uşa care dădea dinspre camera de baie spre oda a lui de culcare (a ei era dincolo de baie). să mai treacă timp. În orice caz.. acuma ? (Alexandra se uita la el uimită şi aproape speriată.

surîsul îi pieri at. fulgera mut. nici unul nu <notă> Asta e o vorbă. </notă> 321 sîntem fără cusur. Şi tu. zise Cezar pe un ton care însemna mai mult decît spunea. dar pe urmă. îşi încheie hai aşteptă. privind-o amuzat şi cu superioritate dispreţuitoare: — Ce.. însufleţită. ■— Am vr frate. camera ei. după ce-l sărută grăbită pe Bobel Stoica.. — Nimic. Bobel m ică. Multă vreme. dar o dată s-a încruntat.Erau nervoşi amîndoi. — Ce-i cu tine ? întrebă ea speriată. şi Ga322 briela nu rezistase mai mult de cît zile... ai primit ? Ii întoarse spatele şi se duse să-şi ia o cravată (era în c aloni. Noapte bună. 1 . I-am spus că trebuie să-mi văd părinţii. VI Schimbarea ciudată a lui Cezar Lascari îşi afla explicaţia şi obîrşia într-o scenă p ută în zilele cînd Gabriela se afla pasămite la Găeşti.. îar l-a apucat pe titularul catedrei ? — Titularul catedrei.... n-am primit. încit acuma îngheţa la prima ameninţare... De ce era aici ? De ce nu era lîngă Ionel ? Ce-i paraliza viaţa. murmură Dodelgînditor. — Bobel. — A.. Pe ferestrele deschise nu venea nici un pic de răcoare.. cu ochii lucitori. — N-aş vrea să di scutăm din pricina lui Ionel. — Ce face m ? întrebă Gabriela. Gabriela răspunse tot serios: — E chestie de paşaport.. Bobel dragă — zise ea rîzînd — vrea să plece cu mine la Paris ! Bobel Stoica se schimbă la faţă . fii serios... — Aşa. Păţaniile aces tea o speriaseră aşa de tare. idiotul ! mormăi morocăno Bobel Stoica. nu merge. atunci. rîzînd nesigur : — Inchipuie-ţi ce i-a venit dumnealui. . — Dacă ajungem să discutăm aşa. O mai părăsise o dată sau de două ori. vrea să plece cu paşaport.. El rămase în picioare.. Va să zică.. Undeva departe. şi era la un pas de insultă. încer zadarnic să adoarmă şi zvîrcolindu-se pe pat. la rudele ei. sigur că nu.. zise Alexandra cu ochii străluc tori. se desprinsese din braţele lui şi se aşezase -un fotoliu. El o privi rece şi duşmănos. ce i-o făcea falsă şi fără perspective limpezi ? Nu gă puns. pe frate-tău nu vrea să-l ia la Paris? întrebă el cu seriozitate. cu un lănţişor de aur de la curea la buzunarul din stînga) pe care şi-o puse în faţa o linzii. mă duc în oraş. — N-am primit.... se gîndi înfrigurată. — Da.. Tensiunea electrică din aer ajunsese. Sosise la Bobel Stoica . Dar văd că eşti prost dispus... î pu ea.. de neîndurat. după care îl implorase la telefon ceasuri întregi s-o primească la el. la Găeşti ! Şi începu iar să rîdă. zise el trăgîndu-şi pe mîneci.. are p ile la Externe. că e şi gelos dumnealui. Şi se duse în..

E rau arnîndoi tineri.. nebun. Bobel Stoica o privi gînditor. în fiecare zi . nişte cauciucuri de maşina nu-ţi trebuie ?. ca un şoa323 rece în cursă. Se gîndi o vreme. n-o să-i mai poată juca aşa de uşor ca aicea. — Nu vrei să-ţi scoţi ja cheta ? zise el zîmbind. Şi acuma puseseră la cale ceva c . cum oi putea. Dacă şi titularul catedrei a observat că e cazul s-o ia din loc. plină de bijuterii.. distrus. o să depindă cu totul de Lasc ari . l a ultimele cuvinte. Dacă plec după ei. adică de două ori cît leafa preşedintelui Statelor Unite... topit. frumoşi. făcînd gropiţe în obraji. aşezîndu-şi bărbi rasă : — Lasă pe. dar nu spuse nimic. vînzătorii de ziare răcneau pe stradă — era ora cînd se vindeau ziarel tidelor ţărănesc şi liberal : Dreptatea! Liberalul! Dreptatea l Erau ultimele numere . ziarele acestea naveau să mai apară. nu. făgăduindu-şi î sinea sa să nu-i lase Gabrielei asemenea prilejuri primejdioase.. strîngînd puţin din pleoape.. dac-ar veni să te ia la Aga Khan în harem. nu fuseseră niciodată răspunz tru nimic. — Sigur că nu se mai fac case. imediată şi cu orice preţ. „Dacă o las să ce.Tăceau amîndoi. Bobel? întrebă Gabriela. la revedere. nu-ţi trebuie cauciucuri.. în maşină «Rolls». dacă era mai gras de atîta) de aur. dar mă pot interesa .. s-a isprăvit. „De altfel." se gîndi Bobel Stoica... cum să mă lase ? E mort... slavă Domnului.. ca un savant căruia i se comunică un fapt pe care-şi poate întemeia raţioname ntul ulterior.. Iar ea. Rita Hayworth era în anii aceia idolul şi idealul soiulu i de femei bucureştene din care făcea parte Gaby Ionescu. îi s puse şi planurile lui pentru viitorul lor comun. Gaby o să simt pind de ea. la rîndul ei. mă-si . se cară şi asă aici ? o întrebă el pe Gaby. şi toată lumea ştia asta. Telefonul s ună . am să-l întreb. — Ce facem. 324 Gabriela dădu din cap şi începu să se dezbrace. Tablă de zinc pentru acoperişuri. căzut. bine sau rău — alt ecît pentru plăcerea lor brutală. ascultătoare. Şi n -are cine ştie ce cap.. simţea instincti v împotrivire faţă de plecarea Gabrielei şia lui Lascari. afară. Bine. Gabriela ascultă cu atenţie.. Să-l întreb pe Isakian ? Bine. mulţumesc. apoi începu să-i explice Gabrielei ce trebuie făcut. praf. mîncîndu-1 din chi de încordare. fără Cezar Lascari.. „Ce mi-ai mai trage şi mie un picior.." Ştia ce tr să-i spună Gabrielei ca s-o monteze: şi încheiase anume cu numele actriţei de cinema care -1 „agăţase" pe un potentat oriental. va să zică.. Zahăr en-gros. — Dacă nu vrei să pleci. nu ?.. însă în fiec o să te văd la Paris.. ochii îi străluciră. Ea zîmbi cochet. Bobe dădu din cap. ca pe Rita Hayworth.. n se mai fac case ? Cred şi eu. nu ştiuseră niciodată dacă există ceva adevărat sau neadevărat. Şi închise telefonul. sănătoşi. după greutatea lui la cîntar de o sută de kilograme (sau mai mult. Bobel Stoica răspunse : — Alo.. încet şi cu răbdare.." Nu se gîndea limpede . nu munciseră niciodată.. văzînd şi fă mai adăugă el — dar întracolo trebuie tras.. da. p este cîteva zile.. şi atunci. rămîn aici. cu venituri..

avea să schimbe soarta lui Cezar Lascari, a Alexandrei şi a fiicei lor, într-un fel îngr ozitor, întunecat şi sîngeros. După aceea, petrecură plăcut cîteva ore în pat, apoi se duseră seze la „Colorado". Peste două-trei zile, Gaby Ionescu îi telefona lui Cezar la bancă : — Am sosit: te aştept. Vino repede, că mi-a fost dor de tine. Cezar expedie în pripă aface rile pe ziua aceea, apoi se duse valvîrtej la ea, care-l primi cum l-ar fi primit Julieta pe Romeo, dacă n-ar fi fost adormită cînd s-a întors el din Mantua. Abia mai tîrzi u, între două îmbrăţişări, ea-î spuse unui Cezar Lascari sleit de fericire şi de excese nepot e cu vîrsta lui: — Puiule dragă, ştii, ce mi-ai spus tu cu privire la plecarea la Paris : nu pot pleca, tata,_ săracul, suferă de-un cancer ; măcar să mă ştie aproape, cîtă viaţă ma . şi-afară de asta, sînt artistă, sînt legată de ţara asta, de teatru, de arta mea... Ce-aş f la Paris ? Să trăiesc numai ca amanta domnului Lascari ? Că nu pot juca, nu ştiu destul franţuzeşte pentru asta... Ce? învăţ? Da, dar pînă învăţ... Nu, nu, iubitul meu, nu vreau să ca artistă ; dar nu vreau nici să-ţi fiu o piedică în viaţă, sau să-ţi creez încurcături : d e-te la adăpost, şi gîndeşte-te cîteodată şi la mine, că să ştii că mă costă foarte mult ce ţ -să te uit niciodată, că ai fost aşa de bun cu mine... Aici se înecă, îşi îngropa faţa în per ar Lascari, care nu se pricepea destul la teatru ca să-şi 325 dea seama că nu e artistă, şi nici nu ştia că tatăl ei, plutonier-major întrun regiment de cavalerie, murise de mult , căzînd de pe cal după o noapte de beţie, o cuprinse într-o îmbrăţişare furtunoasă, care-l f imtă de optsprezece ani, dar în timpul căreia Gaby IoneScu arunca din cînd în cînd spre pend ula de pe noptieră priviri furişe şi obosite care spuneau discret : „Nu se mai satură ? Aş v rea să mănînc ceva şi să mă duc la cinema." Intîlnirea aceasta fu prima urmare a discuţiei di e Gabriela şi Bobel Stoica. A doua urmare fu schimbarea de atitudine a lui Cezar, în privinţa plecării din ţară. A treia urmare, fu o schimbare a lui Ionel Haralamb faţă de Ale xandra. în zilele acestea, de la sfîrşitul verii şi începutul toamnei, se întîlniră ei doi si ri, mai des ca altădată, cînd se,întîmpla nu rareori ca Ionel Haralamb să vină numai în vizit Cezar şi la Alexandra, ca prieten al familiei. Iar acuma ţinea s-o vadă cît mai des şi cît m ai mult. Alexandra scăpa mai uşor de acasă din pricina neatenţiei lui Cezar, mai preocup at ca niciodată de Gabriela. Astfel că mîncară adesea, seara, în cîrciumioare acoperite cu v iţă de vie, apoi se întoarseră la braţ, noaptea, sub cerul senin şi cald al toamnei aceleia, ca doi îndrăgostiţi de douăzeci de ani ; se duseră şi la cinematograf, şi se ţinură de mînă ; cunoscuţii îi vedeau împreună prin sălile de expoziţii şi la concerte, şi spuneau : „Binebi e ştia, dar au început să se afişeze". Alexandra nu se gîndea la asta. Era fericită. Dar într o zi, Ionel Haralamb n-o chemă la telefon. Şi a doua zi, n-o chemă. Şi nici a treia zi. II căută ea .-telefonul suna în gol. Aşteptă, cu inima strînsă. îşi făcu o dată curaj, la mas e Cezar : — Ce-i cu Ionel? N-a mai dat nici un semn de viaţă... — N-am idee, zise Cezar înălţ din umeri cu nepăsare, şi vorbi despre

altceva. Dar Alexandra îşi adună tot curajul şi se duse la Ionel acasă ; sună şi 326 nu-i răs se nimeni. Bătu multă vreme. Pe acelaşi palier, se deschise o uşă şi o privi neprietenos o f emeie zbîrlită şi vopsită, în halat roşu şi cu fata umflată de somn : — Pe cine căutaţi ? — P ralamb... Fără să spună nimic, umflata închise uşa la Ioc. Alexandra mai sună şi mai bătu. Ap borî şi-i întrebă pe portar dacă domnul Haralamb e acasă. — Mi se pare că-i plecat în provinc oamnă... De vreo cîteya zile parcă nu l-am văzut de loc--Alexandra ieşi în stradă. După cîţiv e opri, şovăind, şi se rezemă cu umărul de zidul unei case. Trecătorii, miraţi, văzură o cuco patruzeci şi ceva de ani (împlinise patruzeci şi şase în primăvară), blondă şi începînd să în e elegantă, stînd rezemată de un zid, cu ochii închişi. Peste o clipă se stăpîni, şi porni ma arte. Acum înţelegea melancolia lui Ionel în anumite clipe, duioşia şi emoţia lui : îi era mi de ea, ştiind c-o va părăsi. Doamna Lascari umbla pe stradă, murmurînd : — De ce m-ai lăsat.. dacă mă iubeai, de ce m-ai lăsat? Era mai bine să îmbătrînim împreună, să murim aici, unde n ut şi-am trăit... de ce m-ai lăsat ? De ce m-ai lăsat ? Ajunsă acasă, se încuie în odaia ei ş e amar, cu hohote care-i zguduiau trupul mare şi puternic. Ti spuse cameristei că ar e o migrenă, se încuie în odaie şi nu mai veni la masă două zile. Din cînd în cînd, după ce s ra că nu e Cezar acasă, şi că Lena e la vreun meci sportiv, se tîra pînă la telefon, în halat totolit, cu părul răvăşit, cu faţa descompusă şi îmbătrînită, şi mai făcea o dată, a mia oară n al lui Ionel Haralamb; dar soneria tîrîia în gol, ca de pe alt tărîm. Apoi se mai linişti, reîncepu să facă şi să primească vizite ; Cezar nu observase nimic, nu-i dădea nici o atenţi preocupat, înnebunit de pasiunea lui ; iar Le327 na trăia în afara lor, la ceaiuri, la dans, la sport; nu se ivea decît la mese şi dispărea iarăşi. In zilele acelea se zvoni că I onel Haralamb a fost arestat. Apoi că a fugit peste graniţă, împreună cu Dim Cozianu. Şi după două -luni, în plină iarnă, Alexandra, care se simţea sleită, sfîrşită, ostenită de moarte, ş n ce în ce mai rar crize de durere şi deznădejde gîndindu-se că I-a pierdut, primi o carte poştală de la Paris, cu salutări, urări de sănătate, şi promisiunea că-i va mai scrie şi-i v efona ; se încheia cu „al tău, Ionel". ,,A1 meu, rîse cu amărăciune doamna Lascari. Al meu.. ." Deodată — şi aceasta-i fu ultima tresărire de energie ca să-l recîştige pe Ionel, să nu-l rdă definitiv şi fără speranţă, aşa cum simţise din prima clipă că l-a pierdut — încerca să-1 ezar că trebuie să plece. întunecat, nervos şi cu privirea tulbure, Cezar răspunse: — Să mai eptăm... Acuma nu se poate. Sîntem în toiul proceselor politice; Jean-Pierre Haralamb are să iasă compromis, şi nu-şi poate lua

nimic asupra lui în momentul ăsta... Mai tîrziu... Răbdare, răbdare, că nu e totul pierdut.. . Ştia şi el că totul e pierdut, dar n-avea curajul să şi-o mărturisească ; ar fi trebuit să unoască rolul pe care-l jucase Gaby lonescu, şi nu voia să fie silit s-d recunoască nefa stă şi de pierzanie. Alexandra nu mai insistă. Bea ceai după-amiază cu prietenele, juca br idge cu nenea Şerbănică, neschimbat, unde totul era la fel, numai bătrînul Buzescu, minist rul lui Carol I de Hohenzollern la Stambul, murise într-o zi, cu un ziar vechi pe genunchi. Dar fusese uitat. Bătrînii găsiseră o ocupaţie care le umplea ziua: ascultatul l a radio. Ascultau toate emisiunile posturilor din Occident; Şerban Lascari singur îşi bătea joc de ei, dar doamna Hrisoverghi şi toţi ceilalţi care veneau în casă aveau însemnate oate orele 328 şi lungimile de undă şi în fiecare zi îşi anunţau reciproc întîmplări politice usul Europei, ca infirmierii care .înseamnă zilnic febra unui bolnav; numai că sănătatea l or era în proporţie directă cu febra politică şi militară a depărtatului Apus, crescînd sau a iindu-se paralel cu înfierbîntarea şi domolirea ei. Intr-o asemenea zi, cînd fusese la b ridge la nenea Şerbănică şi mîncase Ia nişte prieteni, Alexandra se dezbrăcă, obosită şi plin isteţe cenuşie, cînd sună telefonul ; camerista se duse să răspundă şi se întoarse repede : — heamă Parisul. Alexandra se repezi la telefon; se făcuse palidă; îi tremura mîna cu recept orul şi o trecu o năduşeală şi o căldură ; în receptor, foarte limpede, un glas pe care nu-l ise de trei luni, spunea : — Alo ? Sanda, tu eşti ? Ce mai faceţi voi ? Ce faci ? Ai n evoie de ceva ? Ce face Cezar ? Dar aia mică ? Alexandra rîdea nervos, ca o proastă. N u ştiu ce să răspundă ; de altfel, cear fi putut răspunde ? — Bine, toţi... Ţie cum îţi merge Mă bucur... Să-mi mai scrii... (Ar fi trebuit să fie rece şi dispreţuitoare; o părăsise ca u nemernic; dar era moale, era laşă, şi era atît de uşor să se bucure că-l aude, şi atît de gr e încordeze şi să fie demnă.) — Alo! Ascultă, Sanda! Mai insistă pe lîngă Cezar ! — Da, răspu pă o secundă de tăcere. La ce bun ? N-avea nici un rost să insiste. Totuşi, îngînă maşinal : am să insist. — La revedere, Sanda ! Glasul şovăi. Alexandra ştia că fusese gata să spună cev răgăstos, dar nu îndrăznise. Ii era ruşine şi lui... 329 — La revedere, Ionel. Puse telefonul furcă şi se duse să se culce. Nu •tdormi îndată ; se simţea obosită; inexistentă ; golită de , de bucurie, de gînduri, de dorinţe, de tot. Mai primi vreo două telefoane în toamna ac eea, şi vreo două cărţi poştale. Al doilea telefon veni într-o noapte, tîrziu, pe la două. Cu jumătate de oră mai înainte, cineva sunase la uşa de la intrare. Alexandra citea, în odaia ei un roman : Intetnperies, de Rosamond Lehman. Lena era într-o excursie şi avea să s e întoarcă abia a doua zi.

Cezar lucra în bibliotecă, făcînd calcule complicate; trebuia să acopere cît mai curînd golul lăsat de nişte operaţii cu bani avansaţi de Banca Naţională pentru investiţii industriale. Fu ese marea manevră a lui Dim Cozianu, manevra care transformase în aur şi devize sume i mense deturnate de la opera de reconstrucţie de după război. Dan Cozianu fugise ca să nu plătească asta cu un proces şi o condamnare. Dar rămăseseră în ţară mulţi beneficiari ai ope unu! din cei mai mari era el. Cezar. Cînd auzi soneria, se uită la ceas : unu şi jumătat e. Cine putea fi ? Se duse să âeschidă chiar el; întrebă prin uşă cine sună. — Siguranţa. Des Deschise, maşinal. Trei bărbaţi intrară numaidecît; Cezar văzu în spatele lor o maşină oprit tuar. — Domnul Cezar Lascari ? — Eu sînt... Ti arătară un ordin de percheziţie, aprinseră lum nile, şi începură să caute prin casă. — Vin să vă descui uşile... — Nu e nevoie; şedeţi pe sc nouă cheile, răspunseră agenţii. Unul rămase lîngă Cezar în salon, îşi aprinse o 330 ţigară ite pe pereţi; Alexandra intră şi se opri.lingă uşă, speriată. — Doamna e soţia dumneavoastră speriaţi, doamnă. Facem o.percheziţie. Nu, acuma nu vă mai întoarceţi în odaie. Luaţi loc aic aşteptaţi. Cezar îi aruncă Alexandrei, o privire desperată, apoi capul îi căzu pe piept şi n puse nimic. Alexandra se aşeză şi ea într-un fotoliu, tremurînd de încordare. Se auzeau glas uri prin odăi; de cîteva ori agenţii trecură prin salon ; în răstimpuri, era o tăcere desăvîr ai bătaia pendulului din sufragerie tulbura liniştea. Cîte o răbufnire de vînt cutremura g eamurile. Cezar Lascari, galben, se gîndea concentrat. Dacă-i găseau ascunzătorile ştiute numai de el, cu aur şi dolari-hîrtie, era pierdut: din vară, o lege interzisese sub pe depse foarte severe posesia valutelor străine nedeclarate. Şi acuma, aştepta. Le vor găs i oare ? Alexandra se uita la el şi i se făcea şi ei frică şi un fel de greaţă ; de ce ajunse eră să fie păziţi şi scotociţi ca nişte răufăcători ? De ce fuseseră în situaţia de-a fi lovi eseră necinstiţi? Era numai o luptă între ei şi comuniştii care făcuseră sau inspiraseră legi o luptă pierdută. „Săracul Cezar : îmbătrînit, uzat, galben ca ceara... Telefonul sună. Alexa a tresări, gata să se ducă să răspundă, apoi se uită la agentul care-i păzea. Acesta întinse Poftiţi, vorbiţi... Alexandra se duse la telefon („Şi-au luat ei măsuri ca să ni-l supravegh eze") şi auzi : — Alo? Vorbiţi cu Parisul. Şi numaidecît glasul lui Ionel Haralamb, mult m ai bine dispus decît data trecută : . — Alo, Sanda ? Ce mai faci ? Ce mai faceţi cu toţii ? Cît mai staţi peacolo ? Ce mai aşteaptă Cezar ? Spune-i să ia paşapoarte şi veniţi pe-aici;

o să găsiţi oameni foarte simpatici, care v-aşteaptă, şi cu 331 care facem planuri pe unde să vă plimbăm, cum să vă distrăm... Pe Alexandra Lascari o trecu o sudoare rece; dar glasul c ontinua, nemilos, inconştient, uşuratic, fericit. Alexandra încercă să-l întrerupă. — Ionel.. -ar trebui să mă mai chemi la telefon... — Cum ? De ce ? E cel mai normal lucru. Cine are ceva de obiectat ? Alo ? — Ascultă... bîigui Alexandra, lui Cezar nu-i place... — Da ' de ce nu-i place ? întrebă glasul foarte mirat. Alexandra roşi — îi era ruşine de ce spune , ruşine pentru ea, ruşine de inconştienţa lui Ionel (atît de repede uitase?) şi era speriată deznădăjduită; nu găsi nimic mai bun decît: — // devient jaloux, tu sais... — Jaloux ? Apres dix ans ? II est devenu fou ? Jaloux ! Ho-ho-ho ! ' Hohotele de rîs se auzeau în tel efon aşa de puternic, încît agentul care fuma în faţa lui Cezar ridică ochii şi se uită la Al ndra. Ea roşi şi mai tare, şi voi să mai spună ceva, dar glasul din telefon amuţi brusc; după o clipă de bolboroseală mecanică de voci întretăiate şi interferenţe, altul, al domnişoarei d a telefoane, spuse : — Comunicaţia s-a întrerupt... telefoanele din Paris au intrat în g revă... închideţi, vă rog, aparatul. Cezar Lascari fu arestat în noaptea aceea, şi rămase înc cîteva luni de zile; pe urmă fu eliberat, procesul rămînînd să i se judece mai tîrziu, împre u al altor persoane amestecate în afaceri cu aur şi valute străine. La el nu se găsise n imic. Se întoarse de la închisoare, slab şi gălbejit. întîi la Gaby Ionescu. Bătu la uşă. Ea rin uşă, uitîndu-se prin lentilă : <notă>

— Devine gelos. — Gelos ? După zece ani ? A înnebunit ? Gelos ? </notă> 332 — Cine e ? A ! O pauza. — Stai un moment, să pun ceva pe mine. Peste două minute îi deschise. Cezar îi căzu de gît, şi o strînse la piept, cu o patimă deznădăjduită. Gabriela era în pijama de mătase, î aspăt, parfumată, cu mîinile şi faţa frăgezite cu creme; îl aşeză pe un scaun, şi-i strînse c ieptul ei. Cezar sufla greu, obosit. — Săracul de el... Nici nu ştii ce grijă mi-a fost! Mi-era o frică pentru tine... Ce-a fost ? Chestie cu cocoşei şi dolari ? Aşa se spune în oraş... Cezar dădu din cap, mut. — Mi-a fost o frică să nu se găsească la tine ceva... teribi .. Ai cine să ti ie tie ? O persoană de încredere ? — O am pe nevastă-mea... E om de carac ter, cu toate defectele ei... Gaby Ionescu clipi din ochi: — Lasă asta... Nevasta e nevastă: ea e prima persoană la care or să caute... II mai mîngîie şi-] mai giugiuli pînă-l a bine, dar cînd se trezi în el pofta, îl respinse : — Du-te în baie, că miroşi a şoareci... Du , şi pe urmă vorbim... 1

Şi cînd îl auzi bălăcindu-se în baie, se duse iute şi fără zgomot la uşa ce da spre balcon, o se şi făcu un semn. Bobei Stoica, îmbrăcat în grabă, acolo în frig, cu cravata neînnodată şi e de la pantofi dezlegate, dar cu pălăria în cap şi paltonul aruncat pe umeri, veni din balcon, trecu prin garsonieră şi ieşi; Gabriela închise uşa în urma lui. milimetru cu mjlime tru, apoi se întoarse şi se trînti pe pat. Mai tîrziu, noaptea, îl întrebă iarăşi pe Cezar: — imprudent ? De ce nu laşi banii într-un loc sigur ? 333 — Ce loc sigur? întrebă Cezar, car e-o ţinea în braţe, şi era ameţit şi topit de dragoste. — Nu-ţi spun la mine, fiindcă se ştie cu tine... dar de exemplu la mama... tata a murit, săracul, cînd erai tu la pension ... dar la mama, nimănui nu i-ar trece prin gînd să caute ceva; ea, femeie simplă, e în pr ovincie, la Găeşti, are o căsuţă singură în curte.... — Ştii că ar fi o idee, murmură Cezar L o sărută : Fetiţa mea deşteaptă, şi care mă iubeşte... Peste cîteva zile, îi dăduse mai multe piele cu bijuterii, aur şi pachete de bancnote de o sută, ale Băncii Statelor Unite. Iar numaidecît după plecarea lui din garsonieră, Gaby lonescu le luă într-o poşetă de voiaj, in piele de crocodil, mare ca un geamantan, se urcă într-un taxi şi le duse la Bobe! S toica. Le desfăcură împreună şi turnară conţinutul pe jos. Stăteau în genunchi, faţă-n faţă, -o mînă într-alta briliantele şi monezile de aur, care începură să se rostogolească pe sub pa sub fotolii, prin colţuri. Atunci se apucară să le adune şi să le facă la loc, fişicuri de me al galben şi grămăjoare cu sclipiri şi fulgerări albe-albăs!rii, şi în toate irizările curcub . — Mama lor de ciocoi, zise cu o răbufnire de invidie sălbatică Bobel Stoica, simţindu-se , în felul lui şi pentru prima şi ultima oară în viaţă, socialist. Uite ce putrezi de bogaţi u... Şi noi, să trăim şi să ne uităm !... tu-vă muma-n c...! VII într-o zi pe la sfîrşitul ie 48—1949, Alexandra Lascari se întorcea acasă cu un fileu în mînă. Fileul era plin cu cartofi mici şi în parte degeraţi, iar mîna care-l ţinea era obosită, asprită de spălat 334 vase şi înroşită de frigul care pătrundea prin spărturile unei mănuşi uzate şi descusute. Alexandra se mult în iarna aceasta, faţa îi obosise, pielea de sub bărbie i se lăsa ; trupul ei mare şi frumos devenise greoi, privirea viorie îi era acuma ştearsă, fără strălucire, pierdută în Mergea în neştire pe străduţele acelui cartier vechi, năpădit de prăvălioare, de tarabe, de ri în aer liber, şi unde se vindeau pantofi vechi desperecheaţi, obiecte de tinichea r uginite care nu se putea ghici îa ce folosesc, stofe tocite ce fuseseră cîndva perdele sau halate, ori amîndouă una după alta ; lămpi vechi, becuri arse, cuşti, de şoareci; carti erul mirosea a rînced, şi a stătut, şi a închis, a sărăcie şi a bazar pentru săraci ; deasupr se înălţau în aerul rece şi cenuşiu turlele bisericilor zidite de boierii Văcăreşti, şi Pîrş işteni, şi Cozieni, şi de vechii starosti de bresle, cu desăvîrşire morţi şi nimiciţi de uita lexandra umbla aplecată spre

stînga, ca să cumpănească greutatea fileului cu cartofi din mîna dreaptă, care i se părea că e rupe din umăr. Ii venea să plîngă de oboseală, şi-i era frig. În faţa unui magazin stătea u egru de oameni care se înghesuiau unul într-altul, toţi cu ochii spre uşa prăvăliei unde doi -trei bărbaţi congestionaţi se sufocau, vrînd să intre în acelaşi timp, şi urlînd unul la alt u ochii ieşiţi din cap, lucruri neînţelese. Alexandra se apropie de capătul cozii şi-o întreb e o bătrînă cu o broboadă de lînă împletită şi cu faţa cenuşie: — Ce se dă ? Şi făcu semn cu . — Nu ştiu, maică. Mi se pare că peşte sărat, zise bătrîna, apoi îl împunse cu o gheară usca at care stătea în faţa ei: — Nu ştii ce se dă, domnule dragă? Omul, cu mîinile în buzunarele nului şi cu o bască trasă pe sprîncene, dădu din umeri încruntat, cu o, furie stătută, clocit 35 —■ Habar n-am... Orice s-ar da, bine că se dă... Şi stătu mai departe, cu măselele strînse apul între umeri, vînăt de frig şi coclit de furie. Baba nu zise nimic, şi urmă să stea şi ea u o răbdare mecanică. Scoase un ghem şi nişte ace din buzunar şi începu să împletească un cio Alexandra rămase acolo, ultima din coadă, fără să ştie nici ea de ce, amorţită, fără gînduri. legată la cap cu o cîrpă se apropie şi întrebă : ■— Ce se dă aici, tovarăşă ? — Nu ştiu, zis se pare că nişte peşte sărat. — Peşte sărat, cîrîi afirmativ baba cu ciorapul, deşi între ti ase nimic în plus, care s-o întărească în credinţa ei. — Peşte sărat? zise femeia, şi-şi luă xandra. Mai veniră cîteva persoane ; dar Alexandra nici nu le luă în seamă, şi stătu acolo, f duri, cu creierul din ce în ce mai vid, cu sufletul din ce în ce mai pustiu, pînă se tre zi la nişte răcnete. — Nu mai e ! înţelegeţi o dată, tovarăşi: nu mai e! Ce vreţi să facem no din răsputeri din uşa prăvăliei un tînăr în halat alb mototolit şi murdar. Mulţimea înţelese i întrebau, încăpăţînaţi : — De ce nu mai e? Să spună de ce nu mai e! *Ce să spuie? Nici ei n nu mai e, nu mai e, zise cu oarecare bună dispoziţie un om gras şi roşu, făcîndu-şi loc print e ceilalţi. El fu primul care se rupse din coadă ; după el, se risipiră toţi, care încotro. Alexandra vru să-şi ridice sacul cu cartofi de jos, dar dispăruse. Rămase o clipă zăpăcită, f agă. Era singură pe trotuarul pustiu. în faţa ei, băieţii din prăvălia goală trăgeau cu zgomo nele de tablă ondulată. Îi furase cineva sacul. Îi furase cineva cartofii. 336 Îi găsise aşa e greu, îi plătise cu banii luaţi pe vînzarea unui covor, şi acuma nu-i mai avea. Nu va av ea ce mînca, acuma la prînz, pînă nu vinde iarăşi ceva, şi nu găseşte, cine ştie unde, şi cîn eu, nişte cartofi. Ar fi putut izbucni în plîns de desperare. Şi totuşi, ciudat, îi părea şi e, într-un fel. Scăpase de greutatea aceea care-i smulgea braţul din

deschide. de văpaie sumbră şi feţişoara palidă şi trufaşă a Davidei Cozianu. Iar acum. îngheţată şi obosită. după ce-i deschise maica-si. crăpată de sus pînă jos. îi era frig. trandafiri. pe care Şerban Lascari le închiriase prin 1946 şi le despărţise cu un gafd de casa cea mare.R.umăr. care se afla şi acuma la închisoare. În această îngrămădeală prăfuită şi ciud t îmbolnăvi o minte sănătoasă. în iarnă. în beznă. cîrpe vechi a căror întrebuinţare nu se putea ghici. acoperită de un strat gros de praf şi murdărie . cu cîteva geamantane. spălător lexandra începu să urce scări în întuneric — nu se instalase aici niciodată un bec electric — oi. ascultînd ce-i spunea un tînăr aplecat asu338 . ceva mai sprintenă. era văruită proaspăt. poleiala lemnului şi a bronzuri lor era roasă. Organizaţia S ectorului. iar bicicleta Lenei era sprijinită de o oglindă mare de cristal cu un cadru de p orţelan preţios de Meissen. încărcate cu covoare făcute sul.D. în neştirea somnului. dar începuse să se dărăpăneze. şi deasupra Trăiască Republica Populară Romînă. pînă-n tavan. şi cu tapiseria înfăţisînd trandafiri şi flori de cîmp. pe faţadă. pe genunchi. bucă ii şi grajduri). în blana ei de castor care fusese foarte frum oasă.F. Pe-aici recu. bătu într-o uşă. cum intră în căsuţa cu tencuiala căzută. arcuri şi săgeţi. fardată prost şi prea mult. clădirea cu peron şi ferestre înalte. puse pe lăzi. Locuitorii căsuţelor din fundul cu intrau printr-o portiţă laterală şi printr-un culoar între două garduri de scînduri. De la fereastra la care se arătau uneori. Respiră uşurată şi se-ntoarse spre casă. Lena. cu amoraşi. erau înto icioarele în sus. şi era prea scu entru moda anului 1949. să arate pielea pe unde se tocise blana. se aşeză iarăşi pe o ladă. de sub. plin de pete de umeze ală . care fusese. ghirlande. galben de murdărie şi de urme de muşte. fusese scoasă din casa de pe şoseaua Jianu şi tr ebuise s-o părăsească într-o jumătate de oră. La a doua arestare a lui C zar. G întrebă un glas proaspăt şi limpede ? — Sînt eu. totul plin de praf. deasupra intrării. era obosită. din tavane atîrnau fire lectrice cu cîte un bec la capăt. Uşa se deschise asupra unei înghesuieli nemaipomenite de ob iecte urcate uneie peste altele. undeva sus sub acoperiş. şi vo ia să doarmă. făcl i şi capete zîmbitoare. odinioară. Fotoliile Ludovic al XV-lea cu tranda firi sculptaţi în lemnărie. clădirea de cărămidă şi tencuială. Se refugiase la nenea Şer în casa bătrînească din Culmea Veche. cu ferestrele spălate şi văduve de perdele. Lena. frunze. fuseseră scoşi şi de aici. tavanul de unde atîrna un bec solitar. ochii. Dar Alexandrei nu-i păsa de modă . cer l cenuşiu şi îngheţat. spart pe alocuri. scria U. din 1850. cu faţa în sus şi un zîmbet feciorelnic dar viclean. ă la frangais e. acuma sută de ani. lămpi de bronz cu braţele st bate. Alexandra Lascari. Alexandra Cozianu. o fun u aerul plictisit. să scape dintre scîndurile astea' cenuşii. cu formele ei întortocheate şi baroce. cu turnuleţe în dezgustătorul sti antic al Europei burgheze. era lepros. şi se a ră în grabă în podul clădirilor dărăpănate din fundul curţii (fostele odăi ale slugilor. Acuma. şi oglinda însăşi. o privi cu nepăsare pe nepoata Davidei. de străzile 337 cenuşii.

cum şedea acolo e ladă. mînjeau zidurile. — Cum îţi mai e. cu işlic negru şi anteriu liliachiu îmblănit cu samuri sibiriotică. Lena <notă> Maniere de gentleman. să-l placheze la p icioare. In vremea asta Alexandra Lascari îşi atîrnase blana în cuier şi tre cuse în odăiţa unde locuia ea cu Lena. învel ură fină care fusese albă. şi t otodată naivă.. ce. palid. bănuitor. În odaie era lumină puţină. şi cum zîmbeşte copilăros. cu bicicleta rezemată de un fotoliu aurit în tapiserie de Aubusson întors cu pic ioarele în sus. lini oare. de nimic. — Nu. De ce rîzi ? întrebă deodată. verde veşted. se gîndea Ale xandra făcînd focul în soba de tuci. covoarele roase şi prăfuite de pe jos erau stinse.pra ei şi rezemat cu umărul de cadrul aurit (cu aurul jupuit şi lemnul rupt) al portre tului logofătului Dimitrie Cozianu." O invidia pe fiică-sa. zîmbind cu dinţii albi. cu c tul rezemat de cadrul portretului celui vechi — aşa avea să şi-o aducă aminte.. — Cum îţi mai e.. aşa încît părul să-i stea pe ţeastă ca o creastă de cocoş . dar. cu gura fardată şi feţişoara subţ se făcuse fată de şaptesprezece ani şi nu mai era copilul bondoc şi nebun după jocuri cu min gea din 1944 sau 45.. Se gîndea : „Ce frage dă e. nene ebă Alexandra intrînd. rîse Lena. înăbuşită. vorbea cu nevastă-sa. Avea s-o ţină minte multă vreme. de copil. chiar cînd împr r se dărîmă lumea. Nu mai auzi ce-şi spun cei doi. în loc să ţie balonul ca un prost pîn-a. legată s i şi pe frunte cu bandajele ei de cauciuc menite să-i suprime zbîrciturile. de. Era tuns scu rt. femeie. Tînărul spuse „sărut mîna" şi nu-i dădu nici o atenţie Alexandrei. Alexandra se ridică după ce izbuti să-şi facă focul.. îşi lega un şorţ are peste halatul ei de casă.. ei şi ? mormăi jignit. Din odaia de alături se auzi o tuse slabă. — La ce te gîndea' ? — Mă gîndeam că te-am cu o piele pe stradă. La ultima ploaie de toamnă se stric ase undeva acoperişul şi pete mari. senini. şi tînărul sportiv aplecat deasupra ei. bună. fără griji.. dar acum ajunsese cenuşie-gălbuie. şi-i vorbea Lenei cu gravitat acă era inteligent. cîrnă.. — Ge ntlemanlike'.. nene Şerbănică ? Şerban Lascari şedea într-un fotoliu tocit. roşu mort. </notă> 339 pe ladă. mă gîndeam. ce fericită. aproape neschimbată. Bătrînul era mai gîrbov. mob de preţ luceau tainic şi întunecat prin colţuri. făcea o fentă. tînără. Parcă eu nu te-am văzut de-atîtea ori cu un os la Nestor şi mi-am ţinut gura. 1 . Avea o haină e pînză verde ca măslina. Tinereţea învinge totul.. subţire şi cu privirea vicleană. pasa băşica mai departe lui Nelu şi lui Dodi. cu veşnica-i bărbuţă albă a mîinile încrucişate pe pîntece. şi cu doamna Hrisoverghi. şi-şi trăgea nişte mănuşi vechi pe mîini. din cele pe care le-au at prin Bucureşti militarii din misiunea Statelor Unite prin 1944-47... Pereţii erau uzi. tot aşa o vrăjeşti şi pe ea? — M-ai văzut cu o piele. care începea să încărunţească înainte de vreme.. şi se duse oi intră. suav şi viclean.. căptuşită cu blană de oaie vopsita cafeniu. întunecate. venit Nicky.

director de întreprindere a statului.Bună ziua... într-adevăr. tot omul era mare şi umil.. Avouez aussi qu'il avait de quoi. părul vopsit în negru lucios.— Nu mi-e bine. unghiile purpurii. dar o salvă a Lascari.curînd din provincie la Bucureşti. mă scuzaţ Bună ziua. viclean şi naiv. la răspunsul Alexandrei.. îi era frică să nu izbucnească o scenă. Ai adus cartofii a ceia ? <notă> Recunoaşte că aveam de ce.. ge e „făcute". soţia unui inginer. vino să facem de mîncare. mutat de. Cred că nu-i pot îngh e comunişti. mulţumesc. — Ah. nu-i aşa ? (incorect).. Je m ontre bien.. de rostit după le rugăciunile bisericii gregoriene. făcut sul. Arăt bine. hapul era greu de înghiţit ! 2 Şi amar.. ca un hamal din Bassora în O mie şi una de nopţi . </notă> 340 Alexandra şovă clipă . iar doamna Buznea. 1 2 . strîn bandaj.' Doamna Hrisoverghi zîrnbi cu fălcile strînse. cu o barbă din acelea albăstrii. intră. en effet.. </no — Un domn ? Cine e ? — Nu ştiu.. iscoditorişi ieşiţi din cap. uleioasă. — Ah. care niciodată nu sînt bin ase. fără să înţeleagă. la pilule etait bien forte. îmi simt mereu gîtul strîns. urmă : — Doamna Lascari (cu acea timiditate şi falsă delicateţe m ză care nu îndrăzneşte să se adreseze direct şi articulat „doamnă cutare". avînd bucătăria comună cu familia Lascari îngrămădită în vechea spălătorie.. domnu' Lascari. şi de aceea mi s-a strîns gîtlejul. în orice costum.. fardată. Arăt bine la faţă. zise Şerban Lascari înveselit. bună ziua doamnă Hrisoverghi. acasă sînteţi ? întrebă prin uşă vecina şi. unsoros şi mieros. doamna Hrisoverghi. Cum mai staţi cu sănătatea ? Vous montrez bien '. O fe ună. cercei de briliant taţi la halat: asta era doamna Buznea. Alexandra surîse palid. — . mi-e greu să înghit. un lănţişor subţire cu o cruciuliţă la gît. sau „tovarăşă cuta e adresează indirect : „doamna cutare".. oriunde ar fi fost... sau împrejurare.. care.. într-un halat nou şi cochet de stofă ieftină . — Bzon. „tovarăşul cutare"). Alexandra ieşi . Alexandra.. mobili. a venit un domn care vă caută. mormăi printre dinţi. şi ochii cu corneea gălbuie. să nunceapă să plîngâ -bătrînii. Je montre bien au visage.' — Et amere2 oh la lat exclamă doamna Hrisoverghi printre dinţi din pricina bandajului. şi între degete uri şirag de mătănii la fel de invizibile. n-est-ce-pas ?2 întrebă el amabil şi p erfid. în odaie o aştepta un bărbat înalt şi spă un şi cu faţa măslinie. părea că poartă pe umăr un covor inv izibil. da ? Mă bucur. pînă să-şi găsească o locuinţă p ocupa odăile servitorilor din dosul casei celei mari şi le transformase în apartament . doamnă Lascari. 1 <notă> Arăţi bine (incorect).

care nu observase nimic. Misitul salută. apoi se ridică : — Cît să spun că aţi cerut dumneavoast ră ? Alexandra se uită la socru-său. — Aşa sînt preturile. zise Alexandra. mobile şi tablourile de pe pereţi cu o unică. zi se Alexandra. — Vă dau eu două mii cinci sute. Murmură. şi uitîndu-se în acelaşi timp în toate colturile odăii. — Am un domn de la o legaţie.. doamnă. să vedem cît oferă el. speriată : . la doamna Hrisoverghi. cu oare. Misitul se aplecă. ceva ce era mai jos decît umărul lui apăsat de-a lungul a nilor de mii de covoare făcute sul. memorizînd fără îndoială ce văzuse... Doamna Buznea privea scena cu ochii aprinşi de lăcomie. dar clientului dumitale nu-i e ruşine să cumpere cu c rtiva'dolari aşa ceva? întrebă iar Şerban Lascari şi începu să înghită greu : îl durea gîtul. 342 — Cum ? Cea mai mică leafă e de şase mii de lei. la Marion Lascari. nimic nu s-ar fi întîm i : — Eu o să cer trei mii. Da ipa cînd Alexandra era pe punctul să-nchidă uşa după el (Lena şi cu tînărul ei stăteau mereu rbă unde-i lăsase). Nu ştiau nici unul. Se dădu îndărăt. şi-i arătă drumul. zîmbi. impresionat. spuse c dură Alexandra. Dă preţ bun. arătîn'd ceva în aer.. — Bine. zise şovăind domnul Şahnabadzian.. — Vino să-ţi arăt ce mai avem.. luă un colţ de covor între palm -i gălbui şi-l frecă uşor. De ce să-'î fie uşine? Face o afacere.— Sărut mîna.. — Asta aş vrea să vînd. Ochiul gălbui-cafeniu al misituîui trecu pe deasu pra lor fără să se oprească. cu aerul de-a face mintal un inv entar complet. ca şi cum. umil. — Mulţumesc. înclinîndu-se adînc în toate direcţi le. mobile. domnule Şahnabadzian. uitînd romîneşte dintr-o dată. Nu încheie. zise Şahnabadzian ridicînd din umeri. Credeţi că sînt boieri ? Şi ei sînt tot. şi scoţînd su undeva din fundul nasului şi din gîtlej: — Asta Khorassan estem. zise în şoaptă doamna Bu nea la urechea lui Marion Lascari. tuciuriu şi subtil. . ci dădu din ume cu un gest. orice. se trezi faţă-n fată cu o umbră cu doi ochi lucitori în întunericul corid lui muced şi fără bec... domnule Şahnabadzian. mai bun ca la Talcioc. plin de o resemnare străveche : — Ruşine. Domnul Şahnabadzian intră şi saiută pe toată lumea. — Cereţi două mii de le i. — Bună ziua. uitînduacelaşi timp la covoare. şi neata vrei să dăm un covor din veacul al XVII-lea pe două mii ? pe trei-patru dolari ? întrebă gîtuit domnul Lascari. apoi ieşi.. L alcioc primiţi şi mai puţin. bre ! Citi inscripţia cu litere arabe din capul covorului. rapidă şi totală privi e. pentru alţi clienţi viitori. dar domnul Şahnabadzian vorbi.

Ii luă mîna cu forţa şi i-o s n de la puşcărie. lăsaţi.. — Da... Mă pot ocupa eu să vînd ceva. Ce pofteşti dumneat mul se uită la cei doi tineri. pentru ocancii. zăpăcită.... răspunse: — Vă dau.. din cap pînă-n picioare.. Alexandra. speriată... — Aş vrea să vorbesc cu ascari... de toţi. egrete. . cu un număr din Figaro pe genunchi. Am nişte bocanci pe care-i punea a vînătoare. a acestuia era hulpavă.— Cine eşti dumneata? Ce cauţi? Fără a aştepta să fie poftit. dar n-am bani. am legături cu cine trebuie. apoi suflă: — Cu dumneavoastră personal. zise repede domnul ndrescu. rochii cu volane şi pălării mari.... murmură el uitîndu-se bănuitor şi temător în juru-i.. cu pieile atîrnîndu-i sub gît. Era atît de ostenită de toate.. ciorapi groşi d ani. un Fera han. nu trebuie să vă mai obosiţi. Murise. aceia. La fel se uită şi la Alexandra L i. ministru al lui Carol I pe lîngă înalta Poartă. un om în haine peti343 cite.. şi că are nevoie să-i trimiteţi bocanci. acolo. dar pe cînd a misitului era profesională şi oar ecum ştiinţifică... Alexandra şovăi o clipă. — Bine.. Alexandra simţi pentru întîia oară de multă vreme... gă t.. Am să vă transmit din part lui dumneavoastră că e bine sănătos. ş ea însăşi. Prietenul' fusese domnul Emanoil Buzescu. şi şosete groase... — Eu sînt. dacă nu preferaţi să vin eu. slab.. Omul o urmă uitîndu-s.. da. Căutătura lui isco itoare avea ceva din a lui Şahnabadzian. vitamine. şi în chip nep că e femeie.. dar doctorii? Nu-i trebuie ceva? St reptomicină. o duce prost c plămînii. apoi îl pofti în odaia ei şi-a Lenei.. trese şi eghileţi. care fusese găsit în fotoli u.e cu o lăcomie ciudată la ectele îngrămădite unele peste altele în coridor şi la mobilele din odaie. mîine vin eu pe la dumneavoastră cu banii. zise el. Se uita fix la pozele cu căleşti pline de cucoane cu umbreluţe. şi trimit eu dire .... aplecîndu-se şi începînd să înfăşure un covor de pe jos.. ocupaţi-vă dumneavoastră.... dar mă simt obligat să vă spun. El mi-a cerut să nu vă las să aflaţi. — Nu face nimic. la pagina unde text. 344 — Astea o să le trimiteţi o dată cu bocancii.. ce faceţi ? — Nu vr eţi ? Mă ocup eu. — Ce.. de domni cu joben şi militari cu fireturi. dacă vreţi să vă notaţi adresa mea. ţinîndu-i mîna şi privind-o cu lăcomie.. Şi se împunse cu degetul în coastele-i slabe peste care flutura haina rămasă pre largă... î dar aş putea. intră şi închise uşa după el. încît oftă : — Bine. am vîndut ieri ceva şi am avut o păţanie.. fotografii şi desene des criau vizita ţarului Nicolae II la preşedintele Republicii Franceze. vă dau eu adresar unde mă găsiţi pe mine mîine şi poimîine. avidă. înfometată. Dar să ştiţi că-i un covor foarte han adus de la Constantinopol de un prieten al nostru. — Daţi-mi voie să mă prezint: avocat Alexandrescu.

şi nu strămoşii lui i noştri au făcut ţara cum e — iar el a plecat.. se retrase. înăunt a ei... şi holba la tine nişte ochi. doamnă... întrebaţi de min e. Domnul Lascari.. Şi se răsuci în fotoliu. care voise să cumpere ieftin covorul de Horassan. spu femeia cam încurcată .. dură cunoscută. — Păi te-am auzit că-i acorzi un rendez-vous. la o havană. Găsi bocancii şi şosetele de lînă şi i le dădu l esta plecă repede: — Nu uitaţi: strada Sapientei..— Staţi un moment: vi-i dau acuma. zise d omnul Lascari. — Te sufoci ? întrebă speriat a Lascari. gen eros. în 346 fond. leal.. că ştiu unde sînt. — Iube e e al tău. doamna Buznea. şi . pe cînd noi am rămas. Rîdea. o să vi se deschidă. dar se stăpîni şi intră fără un cuvînt. mămicule? — Ia nu vorbi prostii. etajul patru. plăpîndă şi neputincioasă..... zise cellalt brutal... străină.. Şi eu parcă aş cînta ceva. — Cîte trebuie să suferim şi noi. Doamna Buznea.. îl stimez mult : a moştenit ce e mai bun din întreaga dinastie: accentul Iui Carol I... nu pot să vă spun ce rău îmi pare cînd văd că trebuie să vindeţi. nevas doamna Hrisoverghi nu spuseră nimic. cu Alexandra închise uşa în urma lui şi se-ntoarse. nu vă de ce-aş iubi-o. cu mîinile la gît. Săracul Cezar! Lui. şi arn iubit-o. ca şi tînărul în canadiană ca măslina.. îi era milă de bărbatu-său. Cîteodată stau şi visez la momentul c stau cu o mulţime nesfîrşită în Piaţa Palatului. spusese : — V ai. căreia-i aparţineau oamenii aceştia. zise bătrînul. zise doamna Buznea. iar de la Carol al Il-lea. strălucirea int electuală a lui Ferdinand I. îi tr rau mîinile. Alexandra cotrobăia prîntr-o ladă . căruia-i plăcea atîta confortul. într-o lume mare. A fost a noastră. şi să cînt Trăiască Regele. Acuma nu mai e a noastră . — Acest sentiment vă onorează. ? — Scuipă sînge.. Armagnac-ul după-masă. Dar ce-are* cu plămînii ? Are febră ? e. şi n-a trecut de atunci decît un an.. dumneavoastră poate că aţi iubit ţara prea mult. şi acum... se gîndea : „Mama voastră de ciocoi". caracterul ferm.. mîncărurile i preferate. Lena rîse : — E un fli e-al tău. care se simţise deodată micşorată. Alexandra fu cî să-i spuie ceec ce aflase despre tatăl Lenei... pentru rege. — Nu-i aşa ? întrebă doamna Buznea. pe cînd cobora treptele în întune ic. Şi ce tînăr săracul. — Aveţi dreptate... 11 bis. baia lui caldă. ca o fiinţă străină. zise el 345 misterios şi plecă. o melodie oarecare. al cărui soţ avea leafă mare şi maşina întreprinderii. tulburată şi tristă. cu mîinile pe burtă — nu el. Cînd te gîndeşti ece. sincer şi duşman al vărsării de sînge. săracul. după ce-i mai sărută mîna o dată. Acasă însă îi veniseră două prietene în vizită .. — Doamnă — zise Şe<?i>an Lascari.

îmi părea rău de bietul Cezar. Alexandra sări .. dimineaţa devreme (era o dimineaţă friguroasă. cu o mînă sub obraz. Ce<notă> Dar le-a păcălit. doamna uznea începu : — Spunea adineauri Marion Lascari. Şi-i povesti lui Marion Lascari: 347 — Mais il ta flouee. vino în casă Şi-l trase în coridorul plin de mobile. unde lămpi de bronz. nimic. Afară. — Treaba lui. cu Ghicul eştii. Dar rămase împiet era Cezar.. ma pauvre petite! e xclamă cu milă franţuzoaica. — Credeam că bărbatu-tău e membru de partid.. A patra. se ghemui spre ea şi întinse mîna prin somn. am înţeles eu greşit. răspunse dezinvolt doamna Buznea... A treia zi. sînt aliaţi (doamna Buznea auzise vorba asta gura bătrînei Hrisoverghi) cu toată lumea şic: cu Cantacuzineştii. Alexandra îi căzu de gît şi de-astă dată chiar izbucni în plîns. dac-a trimis banii. dragă . şi aşa mai departe. la cele două întoarceri de la închisoare de pînă atunci. cineva bătu tare în exandra se trezi şi se uită la Lena. v de invidie. zise altă prietenă. Peste o zi. nu exista nici un al patrulea etaj. Marian dădea din cap cu compătimire : —Cum vrei.. — Care Lascari ? întrebă una din priet ene. vînăt de fr ig. încă nu apăruse nimeni. unde erau de asemen a locuinţe. din care cîteva sparte. Nimeni nu cunoştea un avocat Alexandrescu. cu palma deschisă. Alexandra simţi că i se "topeşte inima în piept. Cine şti e.. — Fetiţa mea mică. o nouă bătaie zgudui uşa. şopti ea.. cu Brîncovenii. El cu relaţiile lui. oglinzi cu cadrul de porţe lan şi tablouri. de şoareci. neştiind să creadă.. să-mi spuie ce-a făcut cu covorul.. peticite. cam gîrbov. se simte destul de rău. o puse pe maică-sa. ca un copil. mai naivă. tocite. încrezătoare! </notă> 1 fetiţo dragă ! ' Cum poţi fi în aşa hal de . al hainelor. posomorită. — Cum. simţea mirosul urît. cu laringita asta care nu-i mai trece. dar nui spune nimic lui Şerbănică. şi-i d rimile în ochi. eu cu ale mele. Fata dormea. îşi îmbrăcă halatul şi se duse să deschidă: era sigură că e Alexandreseu.. Alexandra Lascari sună la toate etajele şi întrebă. n-am notat bine ad esa ! Trebuie să vie într-una din zilele astea. şi rămase aşa. dacă la vîndut. sură).ce se sărutară atingîndu-se numai cu obrazul. foarte slab. La m işcarea Alexandrei. vino. în nişte haine ponosite. _ Se-ntoărse acasă zăpăcită. şi se aşezară să joace rummy cu pietre. zăceau unele peste altele. — A fost greu ? Hai. Peut-on etre confiant a ce poin. cu faţa ul lui.il1 — Nu se poate. Niciodată nu mirosise aşa Cezar. VIII In strada Sapientei 11 bis. sînt cunoscuţi . Eram speriată. e destul de obosit şi-aşa. fără put re.. întrebă şi la subsol. pe cînd plîngea.

. Un avocat.. Nu.. — Dar domnul.. nimeni nu-i răspu la sonerie. parcă a rijă.. dumneaei. insistent.. colonel de stat-major. cu gîndul fixat asupra unui lucru pe care încerca să şi-l aducă aminte. şi cam la un ceas după 349 sosirea fiecăruia. găsise uşa încuiată. deschiseră şi-l priviră uimiţi şi bănuitori... izbutea.. de unde se rse după un ceas sau două. cum să vă spun ? Da. simţind că roşeşte. Veni s-o caut e zi de^ două ori: trebuia doar să se întoarcă din oră în oră. ceva ? înt reba Cezar. cu ochii . se-ntorcea de fiecare dată după un interval de timp mereu acelaşi. cu gîndul într-altă parte.. cum să vă spun ? Nu m-am uit Cezar îi dădea un bacşiş bun (o pusese repede pe Alexandra să-i vîndă covorul de Horassan lu Şahnabadzian). era în zadar a doua sau a treia zi. N-ara nimic. A doua zi. Surla iar. Cezar însă părea ciudat. fără să mai vorbească de asta. Cezar vorbi cu portarul. De fiecare dată. dădea din cap. tot acolo fusese mai întîi. îl lăsă s-o strîngă în braţe şi s-o să uşă ca să le spună bătrînilor că a venit Cezar.. Cezar veni să-l întrebe iar. amănunte. Cîteva zile fu aşa. învăţa pe de rost orariul tren care veneau la Bucureşti dinspre Găeşti. Te-aminţit. dar cîn uzi ce spune. sau să-l înţeleagă. nervos. aşteptînd să se deschidă'. Şi in tră.. — Cum ţi-e sănătatea ? Ai fe bră ? E adevărat c-ai scuipat sînge ? El o mîngîia pe cap.. Apoi aştepta. începu să iasă şi de două ori pe zi. la fel. spunea că suferi de plămî i. băga banii în buzunar şi-şi relua lectura gazetei. Portarul blocului se uita lung după el. cu capul în piept. preciziuni: — Părea că are vreun necaz. cu ochi cîrpiţi de somn. mirat: — Care sînge ? N-am nimic! De unde ţi-a venit să mă-ntrebi ? — A venit un om care-a stat cu tine la închisoare.348 zar se uita împrejur. în prima zi. Foarte puţin bagaj. — Vreun escroc... sentoarse spre ea... înţelese că Gabriela e plecată (de bună seamă la părinţii ei. încordat. Suna prelung. Se ducea la Gab y Ionescu. a fost un domn care i-a dus baga ul.. treziţi din somn la ora aceea cînd af ară încă era noapte. După aceea. In ace le vreo două săptămîni după ce ieşise de la închisoare. la Găeşti). Se întîmpla să coboare cineva pe scări şi să se uite curios la omul acesta car e stătea împietrit în faţa unei uşi. — Care ? Cum îl cheamă ? — Alexandrescu. cu inima strînsă. Omul îi evită privirea : — De. preocupat. Du aimă. bătuse zadarnic. Abia se odihni. Cezar fu în . Şi în prima zi. şi e acolo şi-acuma. şi îndată plecă în oraş. el se înfiinţa la Gabriela şi suna. întreruptă pentru Cezar. vreo grijă ? Părea veselă ? — De. Plecase de mult Gabriela ? Pleca se singură ? — A plecat de două săptămîni coniţa Gaby. Alexandra îl urmă. Vecinii de palier.. Nimi c. Era un Alexandr escu acolo... dar părea neatent. cum era ? Semăna cu dumneaei ? Era vreo rudă. şi pleca. şi de trei i ..

revenea mereu. Şi aşa fusese toată viaţa numai că acuma. însă. A doua zi întrebă pe cîteva din prietene. Deschise ochii şi ascultă. absolut confidenţial. I ar ei dormeau împreună. topiseră tot dar lucrurile tot aşa stăteau. realita ea tot realitate. văzînd-o că ştie. îngînă abia auzit: — Cezar. Pe Lena o adăpostiseră la un prieten. în sfîrşit. necunoscută. Da e.. suferinţa lui îi erau necunoscute. ales nu în felul acesta. care. îngheţată de tulburare şi de groază.. cu capul înfundat în pernă. Acuma. Bogăţia şi luxul învăluiseră totul în vată. Ce ai? Ce s-a în asă-mă. dîndu-şi seama că b e străin. Cezar îl în reba de la cine.. cu cele mai neînchipuite întorsături. nervos.casă tăcut." de ce. nimic. milă.. nu ştiai de biata Gaby? — De ioc! Nici nu cred. era străină de ea. 351 cum oftează amar. căruia Oficiul de închiriere îi respectase locuinţa.. da. şi suferă din pricina unei femei. decît fiindcă-mi spui tu. Nimeni nu auzise de o are stare a Gabrielei . pr ofesor la facultate şi academician. Îl auzi cum se lin işteşte. Tot nu ştia nimic. deşi ignorată. amestecată cu repulsie. Alexandra nu spuse nimic. cînd plecase Ionel ?. monşer.. cum am ajuns aici ? Ce s-a întîmplat cu noi ?" se întreba Alexandra Lascari cu spaimă. între priete iata Gabriela Ionescu. Cezar făcea dragoste cu Alexandra cu o înverşunare tristă şi dureroas iar Alexandra îşi făcea datoria de soţie cu o nepăsare obosită şi pasivă. absent. —N-am idee. ascultă. lasă-mă. simţise. Cum. şi bîiguind năclăit cuvinte de neînţeles. Ea rămase întinsă.. Tot nu' aflase. deşi neştiut.. cu spatele l a. au înnebunit şi comuniştii ăştia. scîrbă şi frică. pe naiba. se trezi simţindu-l că se zguduie tot.. nu văzuse. era alta. viaţa lui ade vărată. că suferă. la ce vo să ştie: — Şi că vorbeam de puşcărie. şi Alexandra dormea cu Cezar în patul în care dorm ise cu Lena pînă la sosirea Iui.. Şi a ? Ce era de făcut ? „Doamne. Cezar ajunsese de basm în tot oraşul cu desperarea în care-l aruncase dispariţi a Gabrielei Ionescu. Alexandra. adevărul fusese toată vremea tot adevăr.. şi-şi dădea repede seama că firul pornea de la el. se-mplinise o lună de la plecarea Gabrielei de-acasă. c are trebuie să fii doar bine informat — craiule! — Crai. spunea cîte unul „am auzit şi eu ceva". Cezar plîngea înăbuşit. ea. Şi parcă ea. vorbăreţ şi neliniştit. cînd.. medic celebru. Pînă într-o noapte cînd. dar nu mai izbuti să adoarmă pînă dimineaţa. cea care-i dădea bucurii şi suferinţe. Atunc i îi veni prima bănuială. iar cu prietenii şi cunoscuţii cu care se în tîlnea. semn că adoarme tîrziu îl auzi gemînd dureros prin somn. în sfîrşit.. şopti el gîtuit. Ştia de mult că sînt străini unul de altul.. actriţa. cu sughiţuri. fra te ? se mira cellalt cu ochii mari.. neatent la nimic. cum am ajuns aici ? Doamne sfinte. toţi se mirau . pentru că do . şi se-ntoarse pe partea cealaltă. au înne unit.. Durerea lui.. a fost cofrată? 350 —Cum ? Ce vorbeşti ? Da.. î seră : da. mormăia preocupat şi ne mulţumit Cezar Lascari. îi îngheţă trupul de o groază ciudată. . a ... Alexandra nu văzuse niciodată un bărbat plîngînd. ca o femeie sau ca un copil. cum i se domoleşte şi i se răreşte respiraţia.

Simţise. la care dormea deocamdată Lena. la un post american sau francez) că o c unoscută artistă din Bucureşti fugise din Romînia comunistă şi ajunsese la Viena şi apoi la P ris. mai e ceva. Şi-i turna în ceaşcă Alexandre . Alexandra se-ntoarse acasă şi nu arătă cu nimic că ştia. însoţită de fratele ei. Bobel Stoica. N-o mai vedeau pînă a doua zi la prînz. văzîndu-l în ce hal şi-a pierdut minţile pentru ea. nu auzea ce i se spu35 2 ne. „Trăiţi perfect. e chin ezesc. căzîndu-i peste ochi în şuviţe lucioase. Alexandra Lascari nici nu se uită la nevasta academicianului. îi asculta răsuflarea şi se gîndea dacă în clipa asta se gîndeşte la Gabriela. Dar spre mirarea ei. Şt ia că trebuie să vie ceva. trimise un bileţel cu şoferul : „Dragă Sanda. şi pornea.. ceva prost. fluierînd mereu o bucată de jaz. fata din casă servise fără zgomot. perdelele pe jumătate trase. plăcut. se ştia în Bucureşti. î icleta pe scări în jos (nu şi-o mai lăsa la parter pe culoar. Era cald.ena. mult mai parfumat decît ce ne-am obişnuit noi să bem. două săptămîni se aflase (se comunicase la radio. pramatie cu renume în lumea localurilor de noapte şi a curselor de cai. căci i se furase una cu lanţ şi cu lacăt cu tot). Mînca r epede. IX Prietena Alexandrei. care frate. Se aştepta la refuzul încurcat şi jenat. şi în sfîrşit i se făcuse milă cuiva de. — Afară de dorinţa de-a te vedea. cu ochii în gol. după nenumărate peripeţii. de ce să vă mai încurcaţi cu noi. sau îl compătimeau. cu creierii tulburi. sau îl auzea gemînd jalnic şi. cu nasul în farfurie şi cu părul tăiat scurt. „Bine că o am pe fetiţa sta". nevasta doctorului spuse : — Voiam să te avertizez că se-ntîmplă ceva cu Lena. f'ar ceai beau. nu ltul decît peştele ei. se gîndea ea. zîmbind fără voie de-atîta sălbăticie copilăroasă. — Am schet la trei.! simţea zvîrcolindu-se prin somn.. care am deven un fel de cerşetori eleganţi. a fost luna trecută la o sesiune ştiinţifică acolo. Sanda dragă. stătea prostit. Vino să bem ceai şi să tricotăm împreună. sau fusese dimpotrivă tul de nemilos ca să-i spuie. îmi . „Bine că ea e tînără şi ine că măcar bucata asta din viaţa noastră e întreagă şi pură". — Mi l-a adus Constantin din Uniun ea Sovietică . Alexandrei îi era milă de el. răspundea alăturea cu drumul. îşi trăgea pe ea o scurtă de ballonseide îmblănită. foşti eleganţi ?" se gîndea ea. confortabil.. ieşis acuma aburii de ceai se ridicau în semiîntuneric.. pe nerăsuflate. nevasta doctoru ui membru al Academiei. dar aici era bine. afară o după-amiază cenuşieroşiatică de sfîrşit de i ger uscat. Cezar ra absent. şi se întreba : „Cam am ajuns aici ? Cum o să ieşim din visul ăsta urît ? Am greşit cu ceva ? C greşeală am făcut ?" Şi o apuca o spaimă nelămurită.. Cezar." Er n fel de-a vorbi: nu tricotau .. şi 353 mi-a adus . care mînca repede. se gîndea Alexandra Lascari î cînd stătea întinsă alături de Cezar. — Ce înghiţi aşa. adăpost şi siguranţă . uitîndu-se la Lena. haple te grăbeşti ? o întrebă ea pe l. de-a o mai ţine e Lena. Nai mai jost de mult pe la noi.oamenii rîdeau de el. spunea fata mereu cu nasul în farfurie şi cu cîrlionţii peste ochi.

Sanda dragă : ce e^cu ea ? E nefericită. o întreb. „Nu ştiu . bre]'2. ridicase ceainfcul şi voia să-i toarne. Mie mi-e egal.închipui că voi nuv-aţi putut ocupa de ea... ce-a venit să-mi spună ? „Mamă-mare.. cr e de înţeles. Dar nu-mi place ce-i cu fata ta. Dar ce e ? Ce s-a în tîmplat ? — Draga mea. U mblă într-un cerc de copii. al Ilenei. şi plîngea a' de ce plîngea. II ştii pe ăla mic. uzit că Lena ia tras o palmă unuia în public. mă mai interesez. Mai vrei ceai ? Mititică şi cu părul alb-argintiu. are opt ani. — Mi-am închipuit că minţea. toţi fiind beţi.. n-am ţi nut-o niciodată după nouă. şi cînd i s-a înt mă de loc aici. sau mai ştiu eu ce: fereas nezeu să fiu şi eu într-o situaţie ca a ta. poate că n-aş fi aşa de curajoasă şi de tare — că a te admiră. Pe scurt </notă> 355 să plîngă pe stradă? Şi să-i facă confidenţe unul dop care-i aju la talie? Ce e cu ea ? întrebă îngrijorată cucoana cea mititică şi cu părul ca o perucă pudra lexandra stătea şi se uita în ceaşca de ceai. nu mai vreau. mulţumesc. ştii şi tu asta. dar fiindcă ţin la tine. încă o fiinţă străină : Lena. eu îi ştiu prin fiu-meu. Michel Basarab. al fie-mi. sufocată de uimire şi îndignare. sau să-ţi ţin o predică. măi ?" îl întreb eu. în fine. are ca354 mera ei. — N poate! Mi-ar fi spus ele! Vin foarte des să-l vadă pe nenea Şerbănică. — La „Mon jardin". nouă şi jumătate. am întrebat-o şi eu : — De ce plîngi ? Şi m : — Sînt aşa de nefericită !" Şi acuma zi şi tu. un grup de nebuni.. — Nu. în restaurant. şi acuma că nici n-aveţi loc unde s-o ţineţi. o priveşte. care s-au ma i înhăitat şi cu cîţiva oameni pe care nici nu-i ştiu cine sînt şi de unde-au apărut. pe Ia două ptea. zăpăcită de ce auzise.„ — în public ? ebă Alexandra. Acuma 1 2 . şi că ăla i-a cîrpit şi el una. îngînă Alexandra Lascari. De pildă: vine foarte des să se culce la unsprezece şi la douăsprezece noaptea . Am întrebat-o odată sau de două ori. plină de nepăsarea şi veselia tinereţii. g'est ca '. cu bietul Cezar în închisoare şi cu tine avîndu-l pe bătrîn pe cap.. ghemuită înt n fotoliu mare de culoarea frunzei de tutun. Alexandra rîse cu amărăciune: — Asta-i bună! La ce e să-i poftim ? La cartofi ? La fasole ? Nu ştii că nu mai avem aproape nimic? Nu. — a . înţeleg că nu poţi să te ţi nu crezi că vreau să-ţi fac vreun reproş. mare lucru nu s-a întîmplat. Jeanne-Marie Ips ilanti. ba şi la unu şi două. dar chiar <notă> Asta e. Alexandra însă trase ceaşca la o parte. cheia ei. O crezuse copilăr tă. m-am întîlnit cu Lena pe trotuarul de vizavi. Kicky Hrisoverghi. Mi-a spus c-aţi ţinut-o voi caţi avut nişte prieteni la masă seara. Şi cel mai rău e altceva. sigur.. nişte beţivi şi stricaţi. — Ei.■' — E un mucos mic.. spunînd că a dormit pe la Marie-Eugenie şi la mâtuşă-sa Elenuţa Comnen.

şi pe ce cale. ca şi „clipa supremă"). „Moment supreme". . Mica Lena. Bunica Lenei. pe bătrîna care-o petrecea recomandîndu u : — Dar vezi. şi ce nume i-ar fi purtat parfu murile ? Se pot imagina şi una şi alta. îi spus aruncă o privire. Umblase ca în vis. în faţa nzi evale. să nu ştie c-ai aflat de la mine. Şi-o sărută pe obrajii pufoşi şi veştezi.. „Cuir de Russie". n u se farda nici ea (după cum nu se farda nici una din prietenele ei) şi se parfuma c u „Opoponax" sau „YlangYlang". Oglinda era verde ca o apă.. . pînă la a izbucni în plîns singură... şi continuă să fluiere şi să se pieptene. dar la a doua întrebare nu se poate răspunde în ch ip decent. şi se parfumase cu „Soir de Paris".. cu cadrul sculptat şi ghirlande de trandafiri. altfel cine ştie ce mai aflăm. „Extase" (unde nu era vorba de vreun extaz estetic sau religios.. Unde ar mai fi ajuns. de vechime. şi stai de vorbă cu mine. îşi pieptăna părul tuns scurt. Fl uierînd veşnicul ei refren de jaz.. Alexandra Lascari îşi dăduse cu roşu pe gură şi-n obraji în 19 a optsprezece ani. Străbunica ei. tot în oglindă.. dacă mai dur a ? La ce vîrstă s-ar fi fardat o fiică a Lenei Lascari. draga mea. Am un meci important în sala Flo. aproape băieţeşte. întrebuinţase esenţă randafiri sau de garoafe şi ape de baie cu miros de levănţică. — Poate că ţi-e urît să te vezi în orişice oglindă.. Alexandra spuse. I ar Lena se fardase la şaisprezece ani. Sofia Şufană. mămicule. zise Lena fără nici un fel de accent.. M ulţumesc. senzualitatea deve nise tot mai brutală. Lena îi aruncă o privire rece. mereu pe bicicletă şi mereu fluierînd un refren de jaz. fără strălucire. — N-am timp. şi-ai să vorbeşti cu mine.. cu colţul ochiului. Lena se întrerupse din fluieratşi observă : — Oglinda asta te face oribilă. şi parfumată cu „Mon peche". tunsă scurt. Lena continuă să fluiere. Lena era acolo. nu-şi dăduse niciodată cu pudră sau cu roşu de buze. sînt supporter. aproape animalică. o tîrfă care se bate în localuri ? O nebună sau nătîngă care plînge singură pe străzi mesc. — Ai să stai aici. întreab-o tu. De ce n-o vi ndem ? Mi-e urît să mă văd în ea. şi cu oameni suspecţi. zise Alexandra cu as me. şi poleiala tot verzuie.. bine că mi-ai spus. — Auzi ce ţi-am spus ? Ai să rămîi aici şi-ai să-mi răspunzi e-ntreb. cu care se bate. şi apoi căşi petrece zil e cu tineri la fel de dezaxaţi ca ea.afla că e nefericită. întreab-o. pe stradă. şi al cărui aur era întunecat de tot.. Din întîmplare. Davida Lascari.. ci sexual. cu e sulemenite cu roşu care nu 356 se ia la sărutare. Din generaţie în generaţie. rolinamentul tot mai pipărat cu grosolănia care în ultimii zececin cisprezece ani devenise obscenă. băieţoasă..reasca. — Joci tu ? — Nu.. Alexandra nici nu mai ştiu cum a ajuns acasă.. fuma tot de la şaisprezece ani şi se parfuma cu „Mon peche". Era fardată. dar am promis să fi u de faţă. „ Chat Noir". era îngr ozitor. peste o jumătate de oră. enervată : — Termină o dată cu fluiericiul ăsta stupid..

de animal bolnav care se trage într-un ascunziş. Şerbănică s-a întors şi şi-a tras peste cap pătura. fluierînd. Nimic nu e important. cînd a venit misitul cu nişte cumpărători pent ru secretarul ăsta din lemn de trandafir. zise Alexandra. e îngrozitor ce zgîrcit a devenit în v remea din urmă. Se uită la ea cu ochii aceia l ucitori. Marion Lascari îi spus e repede: — Adineauri a. tu sais. Se odihnea.. O clipă. şişi trase pătura peste capul cu par rar şi alb. Lasă. Cînd in tră ea. Bye-Bye! Şi ieşi. Şi tăcea. or şi vădit hotărîtă să nu ajungă niciodată la acel „altă dată". să le cir tească şi gîndurile. Te rog să rămîi. cu cîteva perne sub spate. început.357 în oglinda verde. ga m'a fait mal. ai să-mi răspunzi ! — De ce te încăpăţînezi ? E ridicol. Şerban La cari era întins pe pat. Alexandra stătu în cumpănă. Ca m'a fait le voir faire cela. mămicule. Să-i vorbească lui Cezar? Put e vorbească şi pereţilor. din faţă. nu mîa spus cit de rău îi e.. vorbim altă dată. de parc-ar ut să priceapă şi ce n-aude. şi începu să-şi tragă pe mîneci scurta de ballonseide. simţind că-şi pierde orice putere în faţa aceste otriviri oarbe. pe ca re bărbuţa părea un mucegai cu 358 filamente subţiri şi albe. şi nu se clintea. nemişcat şi mut. Bătrînul stătea cu ochii la ele. n-a vrut să cheme doctorul. zise Lena uşo ese. Parcă voia să se ascundă. Mari. pe loc. Mai vîrî capul pe uşă. — Lena.. dintr-o parte.. care a fost al bunică-si Davida . — Nu 1 O să vorbim acum! exclamă Alexandra scoasă din fire. — Nu există lucruri importante. adăugă Marion Lascari în şoaptă.. nene Şerbănică ? Nu te simţi bine? Ţi-e rău? El o ardea mer privirea lucioasă. Să se sfătuiască. am de discutat cu ti importante. bătrinul se-ntoarse spre zid. cînd i-a văz ut. la vîrsta ta. îmbrăcat.. cine? Dar uită numaidecît şi pentru multă vreme de Lena şi de grijile sale de mamă. să spuie : — Vezi mai bine ce e cu Ş i se pare că se simte rău. a neglijat-o. cu un asemenea gest de apărare. şi cu un pled peste el. — Ce e. şi murm ură: — Putem vorbi şi altă dată. zise L ena. — A moi aussi. Apoi se privi. zise ea. S-a agravat laringita aceea. Mais qu'est-ce q u'il a ? ' — Nu mai poate vorbi.. — Ce e ? Ce s-a întîmplat ? în loc să răspundă.on Lascari ridică marg rii şi strigă in urechea bolnavului: — Nu e nimeni străin! E Sandi! Bătrînul scoase capul de sub pled şi o privi pe Alexandra cu ochi arzători într-o faţă galbenă ca pergamentul. încît Alexandr ei i se făcu rău. erau la fel de interesaţi de Lena ca şi Cezar. din trei sferturi. .. Nu clipea din ochi...

Apoi reintrară toţi. jovialitatea îi dis păru brusc şi le spuse că bătrînul are un cancer al !aringelui.. Alexandra. Cezar se uită la ţigară. apoi o aruncă în soba de tuci. Aduseră cu maşina mare internist. întinse carnetul nevesti-si. — Cine. Cezar şedea lingă doamna Hrisoverghi. Ce răutăcios e. şi eva . — Nu mai vorbi cu el.. prinsă asupra faptului (ştia foarte bine. le pauvre!2 Chiar dac-am avut gînduri vreodată. luară un taxi. Nu : să mergem noi două. 1 <notă> În sfîrşit. părea pe. Pe foaia de hîrtie scria: „Enfin ous pourrez epouser un homme de votre âge. — Şi pe mine m-a durut. După ce închise uşa.. după atîţia a ni împreună.— Trebuie căutat un doctor. şi n-a izbutit să scoată nici o vorbă. ai să te poţi mărita cu un om de vîrsta dumitale." ' Femeia plîngea : — Sanda. ştii.. şovăi. N-o mai necăji pe Marion.. nene Şerbănică ! Fii liniştit. dar crezuse că bătrînul n-o să-şi aducă aminte). Dar ce are? 2 Are mintea aiurea </notă> 359 Marion Lascari. ceru un carnet şi un creion. A stat şi-a citit o carte tot timpul. mereu cu un aer jovial şi optimist. Doctorul îl examina pe Şer ban Laseari.. Bunicu -tău şi tatâl-meu a murit de un cancer la gît. apoi îl lăsă singur şi trecu cu nevasta luj Şerban. — Nu mai fuma în odaia unde boleşte talcă-tu! iise energic xandra. Marion începu să plîngă. şi scrise: „Se face bine ea. pe cînd Alexandra. Marion spuse: — Săracul. deodată veseli. speriată. nen Şerbănică. Cum să mă bucur ? Vorbeau în şoaptă. care ' se uita fix la Şerban Lascari. draga mea.. domnule Laseari ! — Te faci bine. Eu n-am nimica. Şerban Laseari le urmărea cu ochii. cînd a de schis gura să-mi vorbească.. zise <notă> M-a durut să-l văd făcînd asta. După ce doctorul plecă. nu eu. ţin la el. la citirea ultimelor cuvinte. eu ? întrebă Cezar. care nu se ştie clacă va mai utea îi operat. Cu ultimii bani din casă.. şi fuma. 1 2 . Ce zar însă se uita în gol. Cezar. somitate a Facultăţii de medicină din Bucureşti.veni la el: — Lasă. nu te duci după un doctor ? îi cunoaştem doar pe toţi. săracul ! </not ul făcu semn să-i dea bloc-notesul şi creionul. — Trebuie să te duci l doctor. în odaia cealaltă.. am simţit un miros oribil in gîtul lui. Şi se scutură de un fior de greaţă : ■— Un miros oribil.. că te faci bine. // a l'esprl t ailleurs2. — O să te facem bine. cu Cezar şi cu Alexandra.. Pe drum. Tu nu erai născută. c-o să fie bine! Bolnavul îi mistuia cu ochii săi lucioşi în faţa suptă şi galbenă. cor nme ii est mechant. deşi vorbeau prea încet ca să le audă. şi poate de-aceea nu ştii. -se roşea.

dans l'etat oii est ma gorge. erau în ciudată 1 2 . în halul în care Îmi e gîtul. care ar fi fost nelalocul ei şi ridicolă . îi scrise : „Supravieţuirea sufle ui ? Ne me dorez pas la pilule. şi ele în toaletă de vizită. n mare toaletă. — Şi cum. Nevastă-sa îi vorbea de vindecare. Aşa rămase de altfel toată vremea cît ţinu înceată Iui agonie. îmbrăcat haine de seară şi ghete . şi aşa. r începu să lipsească tot mai mult de acasă şi să se întoarcă mirosind tare a vin. privind-o mereu ţintă cu ochi care nu clipeau. Şerban Lascari scrise un bilet: „Nu mai văd pe nimeni p e aici. iar Lena nu mai putea fi văzută pe acasă cu zilele. vrei să vezi lume ? întrebă Alexandra. — invităm prieteni ? Mut. Da. de jumătate somn. jumătate trezie. şi nu făcură . de o intensitate de neîndurat. Aţi devenit plicticoşi. Amuzaţi-mâ. Ea însăşi nu era sigură dacă măcar ea crede în toate acestea. plini de o rece şi su perioară ironie. Căci se doved că orice intervenţie chirurgicală e nu numai inutilă. Muribundul o privi intens şi dădu din cap. <notă> Ai fi păcălită ! . şi primiră musafirii. porţelanul era la fel de înflorit şi gingaş ca şi carnea delicată a zambilelor." 3 îl c uprinse apoi o slăbiciune şi o somnolenţă letargică. şi le umplu cu florile începutului de primăvară. evi ta să intre în odaia unde agoniza bătrînul. tencuiala pătată de umezeală. de altminteri. vase de porţelan de Meissen. burlanele negre ale sobei de tuci ce se-ntindeau pe pereţi ca nişte tentacule înţepenite. pe care le vindeau ţigăncile pe străzi : violete. dar nu poate decît grăbi sfîrşitul fata Bătrînul asista la tot ce se-ntîmpla în jurul lui şi cu el. de altfel. vreau! Şi astfel avu loc ultima recepţie p e care-o mai dădu Şerban Lascari. dar nu ştia cum să-l ajute ş e agonia unui om care nu voia să se lase înşelat. dar erau prea obosite şi descurajate. Cest d'atlleurs la seule chose que je puisse encore avaler." Femeile se priviră consternate. Credeau cu toţii că sfîrşitul e aproape. strîmtoarea odăilor. Bătrînul. mai e nergic decît te lăsa să te aştepţi starea lui obişnuită. pictate cu scene cîmpeneşti imitate după păstorii lui Boucher şi divertismentele galante ale lui Watteau.. de Dumnezeu. de mîntuirea şi veşnicia sufletulu i. </notă> 361 Într-un in zilele cînd părea cel mai slăbit. pe cît putea.de lac. în schimb. seara. bolnavul dădu iarăşi din cap. şi uneori beat . 11 n'en sera rien " 2 Alexandra îi vorbea de viaţa viitoare. zambile . Marion alese. narcise. Scria bileţele. 3 Nu-mi poleiţi hapul.nu va fi nimic. E deal l singurul lucru pe care-l mai pot înghiţi..Şerban Lascari o privi cu ochii lui lucioşi şi duşi în fundul capului. din hara babura din coridor. ţi-aş face o surpriză teribilă! Vous seriez atrappee! ! Fii liniştită. ca un spectator superior şi iron ic. o să-l înghit şi aşa cum e. je l'avaleral blen telle quelle. îl întinseră pe pat pe Şerban Lascari. Marion şi Alexandra dezbătură dacă vor face curăţenie în ca nu.. Şerban îi scria : „Mărturiseşte că dac oşi. nene Ş ică. crăpată şi pe-alocuri căzută. aprinseră prin colţuri l i făcute din vase de Sevres.

. În sănătatea ta. alţii aproape în 362 zdrenţe." — „Tîmplar?" — „Tîmplar. miliţienii. „Va să zică ai fost tîmplar. osos şi decolorat. şi i se spune „Domniţă". ce vrei ? Micii burghezi scriu despre lumea bună. and he makes them beha like what He thinks is gentlejolk. _ Ştefan Paleolog. N monoclul în ochi. impie gat sau vag răzeş. O vezi ? — Da. dar îşi scosese la intrare monoclu] din buzunar şi şi-l înţepenise sub nceană : — Da. Văr l răposatului Bubi Ipsilanti. ■— Nu ştiu ct cine e. Şi înainte ce-ai fos dumneavoastră. E acolo o cucoană căreia i se spune „Domniţa". care era într-o haină cenuşie t ocită în coate. cum îi cheamă pe părinţi.. mi se pare că-i din Fălticeni. </notă> 363 bine. zise Radu Calomfirescu mimîndu-şi răsp unsul cu un aer naiv şi cam nătîng. Şi ce. am fost multă vreme bolnav". cu lămpile de p rete din lacrimi şi potire de cristal . o ştii. — Cred că au fost furioşi. p rin colţuri. puţină mobilă Brumărescu. cu pantofii scîlciaţi şi jup iţi. mon vieux." Cei dimprejur rîdeau. A la tienne. dar nu voia să mă creadă. aproape negru . care-şi reneagă tatăl şi nu vorbeşte decît de mă-sa. nu se potrivea nici îmbrăcămintea tuturor musafi rilor. ri dică Şi el paharul : — A la tienne. zise prinţul Ipsilanti. cînd n prost. îi zise Ştefan Paleolog. Cosette Maşala — ca şi cum suna ca Brîncoveanu. ridicînd paharul de vin. şe dea picior peste picior şi-î asculta pe Radu Calomfirescu (descendentul lui Radu Cal omfirescu. o seamă de inşi îşi dau genul boier . — Nu. nu te credea ? — Nu voia să mă creadă. deşi croite de mult.. Ştefane. înainte. legaţi cu sfoară. fiu-meu e prieten cu fata unui oarecare Pătîrlă eanu.. La belle affaire2.2 Ai văzut ultima piesă de teatru ? Autorul îi pune în scenă pe nişte oameni <notă> În sănătatea ta. prietene. O cheamă ceva cu Eseu. care-şi scosese bandajele de cauciuc şi părea într-adevăr ceva mai tînără decît era. — Bine. Acuma. unii veniseră în haine corecte. să te cheme Masalâ ! 1 2 . Cine e au ul? Probabil că Marucăi sau Martei sau Colettei le-ar spune „maiestate" sau „fă".. era în albastru închis. ce încă n-o făcea tînără. ultimele urme ale infamiei bunicului arendaş. Genul care are salon Henri II cu pluş roşu şi.. căci păstrase bijuteriile vestite ale Ipsilanţilor. aşa că ambele părţi sînt mulţumite. m-au luat la miliţie deunăzi: „Cum te cheamă. prinţul Dimitrie Ipsilanti. cu aţe curgînd din tivul de jos al pantalonilor. unde l ce meserie ai?" — „Tîmplar. iar lumea bună nu-i citeşte. Etienne '. zise rîzînd doamna overghi.nepotrivire cu cele cîteva mobile preţioase încă nevîndute. au rîs . cu porţelanurile. consilierul şi generalul lui Minai Viteazul). care rămăsese bogat şi acuma.şi mi-au dat drumul. văd ce hebuie să fie. uscăţiv. >. — Dar e adevăra nţul Ipsilanti — eşti tîmplar la cooperativă.

ele coşcovit şi lepros. complet pierdut din vedere de toţi. zise Radu Ca lomfirescu. nu-şi făceau observaţii personale unul altuia şi nu. ei care profitaseră de legile. substanţa socială : însemnau din ce în ce mai puţin. ' Dar e bine să nu uităm diferenţele. Numai în cazul Şiirbeilor coincid şi străbunii domnitori şi fabric conserve. — Ştiu — observă inţul Ipsilantr. zise el simplu. . — A fost arestat ieri. dar au început să confunde lucrurile. îşi ţineau paharele cu vin sau farfurioarele cu prăjit uri în mînă fără să-î stînjenească asta. ei e însemnaseră totul. 3 E o diferenţă. ga es pose. sau oarecare. — Din păcate — oftă prinţul Ipsilanti — în zilele noastre nu te mai singularizează. sau pentru că ai avut o fabrică de conserve. ca altădată..■— Da. de justiţia. zise prinţul Ipsilanti. rebările al căror răspuns nu putea să-l pună în încurcătură pe interlocutor. Lumea izbucni în rîs. uitîndu-se la ceilalţi prin monociu. <notă> 1 Şi-i fac se poarte cum îşi închipuie el că se poartă oamenii distinşi. de morala. Toată lumea deveni atentă. e ca şi de la Masalâ la Ip use amabil doamna Hrisoverghi. iar pe ei. Zîmbiră discret: vorbeau cu glas potolit. fără să acapareze nici unul conversaţia. dar pe feţele tu era. persecuţia. Toată lumea rîse fără veselie. erau strînşi peste tot de legile noi. Şi adăugă : Era singurul lui mijloc de a deveni interesa nt. de statul pe car e strămoşii lor le făcuseră pentru sine. ga leur fait des ancetres. fără monologul cu glas tare care e semnul pro tului gust la oamenii spirituali.. nu-i totuna să fii persecutat de comunişti fiindc-ai domnit în Valah ia sau Moldova. nici fabricanţii nu fac deosebire . 2 Mare lucru. cu pol iteţe. împrejurul lor. acea lipsă de strălucire. zise Alexandra Lascari. mascat de lumina <notă> 1 Le dă pres anţă. apăsaţi statul nou. zi şi din an în an. II y a de la difference 3 şi ţin să nu fie uitată. dar gîndeşte-te ce distanţă e de la Pătîrlăgeanu la Masalâ. îi face să aibe strămoşi. . bătrîn şi amabil — ştiu . încheie prinţul uitîndu-se serios împrejur. Radu Calomfirescu îşi pregătise efectul. — Bine — bine. sau ferfeniţite. otă> 364 — Comuniştii nu cred că fac vreo deosebire. tot ul era semnul cumplit al ultimei cumpene: supremum discrimen. hainele învechite. acea încordare tainică ce venea din faptul că-şi pierdeau tre ptat. condamnaţi de morala nouă. — Adevărat : ce devine Bichon ? întrebă Agata Paleolog. din zi în. </notă> 365 dulce şi moale a lămpilor cu abajururi de tafta. întins pe pat în dinne r . — Cine era uit at pînă mai ieri e Bichon Cantemir.

cărunt. rară şi albă. putea fi condamnat la închisoare pe viaţă. în dimineaţa dinaintea recepţiei de la familia Lascari.. la fel de intenşi ca pînă atunci. Casa asta şi mobilierul le las ei. brăţările (două) şi ine'ele (patru) de smaragde. papa . Se dădu jos din pat ca să petr i în fotoliu. Le primi cum lefi primit în casa cu cincisprezece saloane pe care-o avusese înainte. la nişte prieteni.. stingherit. slăbiciunea şi sfîrşeaîa lui Şerban Lascari îl părăsiră. şi mărit-o pe Lena cu un om de-acolo. apoi îl priviră. te rog: să ai grij Nu admit ca pentru interese băneşti să vă certaţi după moartea mea. ca să ai şi legături familie. cu ciorapi violeţi de mătase cu baghetă.. încăpăţî voitor. şi conacele şi casele nu mai există. a fost al bunicii tale Davida. şi pe cînd acesta citea. nu ştia cum să plece din odaie.. În faţa acestor ochi strălucitori de voinţă şi teligenţă. La cîteva zile după ceea. ochii îi erau vii. Marion Lascari venea cu biletul la Alexandra : — Ce scrie aici ? Tu pri cepi ? Ce vrea să spună ? Alexandra îi arăta biletui scris pentru • Cezar. dar privirea fixă." Ti dădea biletul lui Cez r. bătrînul era obosit şi i se eau ochii. resează pe «West366 minster Bank». amabil. pe Cozia sau pe Gîrla sau pe Tătaru. sau la moarte. se uita într-altă parte şi spunea : — Bine. sau în ol.jacket şi cipici de lac. va face cum vrei tu." Ultimele cuvinte se pierdeau într-o mîzgălitură nedesluşită . Conacu l de la Cozia sâ-l iei tu. moşiile şi nca. şi-al tatălui tatălui ei. şi magnific: — Ar fi fost de n iertat să vă stric serata. tresări şi-ntoarse capul : — e bijuterii ? Cele două femei se* priviră.. Se duseră amîndouă să-l vizitez pe bătrîn în cămăruţa de doi metri pe unul. Şerban Lascari începu să scrie iarăşi bilete. A doua zi. dar bijuteriile există. şi fusese arestat pentru amestec într-un complot ce urmărea răsturnarea Republic ii. unde stătea. şi împo. Lui Cezar : „Bagă de se să nu faci altfel declt îţi spun: interesează în bancă o .firmă mare. şi-al tatălui ei. galant. Nu vă certaţi. am înţeles. engleză sau americană. Băiatul era fi u unic. apăsat şi stingherit de ea. care stătuse pe un scaun spunînd lucruri amuzante şi pline de duh. sau asupra vreunuia din ai casei care atunci. apoi toţi trei se uitară într-alt . şi nu ştiu unde sînt! Cezar care şedea într-un fotoliu ros şi fuma uitîndu-se pe fereastră. fusese de faţă la are starea lui fiu-său. îl privea intens. Absolut perfectă. în posturi de licate şi distante ce-1 făceau să semene cu propriile sale portrete. Bătrînul îi scria şi nevesti-si: „Iată lista bijuteriilor pe care ţi le as: cerceii. încă o dată. Cezar. să rămtie însă pentru Marion conacul de la Gîrla. Alexandra prot estă : — De ce nu ne-ai spus? Bătrînul dădu din umeri. Alexandra şi Marion aflară că bătrînul Ipsilanti. dar cu barba crescută şi n etunsă. .. Şerban Lascari îi urmărea cu ochii lui insuportabil de vii şi de încord ea mut. Le veţi avea pe din două. tu ai casa de la şoseaua Jianu. colierul. Aşa.. briliantul pe care li l-am oferit la Paris cînd ne-am căsătorit. tu şi cu Marion. — Bine. perlele mamei mele Davida Cozianu. a fost perfectă.

Scrise pe carnet: „Sint ale ei" . prin coridorul^ de scînduri şi pe gangul muced şi întunecat. mi le lasă prin testament. Muri peste două zile. Cînd eram î casa mare. şi Cez ar ştia că ele ştiu. cîte doi. Bătrînul deschise ochii şi se uită la el . şi se-ntoarseră. Nu se vorbea niciodată de asta. crede că mi-a spus! exclamă ea desperată. Ar toca lotul cu femeile. Nu-l mai putură trezi. — Sînt ale mele. tremurate. </notă> 368 încercară să-l ridice. cu litere din ce în ce mai puţin citeţe. şi-o arătă pe Marion. pleoapele îi cădeau peste ochi.faţa plină de vinişoare pudrată ca un majordom. Printre ultimii fu şi un bărbat gîrbovit. ca să le ascundă. cu faţa cenuşie : umbla cu genunchii moi. era camera unde erau ascunse bijuteriile: camera de baie. <notă> Se făcea că nu aude. Şi-ar lăsa nevasta şi copilul pe drumuri". şi după aceea nu mai trase decît o linie tremurată. cînd se-ntîlni cu o cucoană bătrînă. doamnă de onoa re a ultimelor două regine ale dinastiei. Nu pu i nici care. şi că dînsa fugise cu ele. îndoiţi. să bat uşă şi să-şi spuie complimentul funebru. — Nene Şerbănică . dar nu ştiu unde sînt! Spune-mi unde sînt! Cezar voia numai să mă ajute! Şi-o să-i dau şi lui ceva din ele! Bătrînul scrise: i da nimic. — Unde sînt bijuteriile. care-i semăna: erau mama şi fiica. şi nu ştiu unde sînt! Et ii n'a plus sa tete ă lui2 . cu . Apoi dintr-o dată dădu din cap. îl faisait la sourde oreille ' / Şi-acuma. din c mai greu. ctte unul..parte. de slăb ciune. camera lui de lucru. n-am să-i dau ! Dar spune-mi unde sînt! Bolnavul se uită la Cezar în aşa fel. Se repeziră la bătrîn. însemna că le dăduse . trebuia să aibă mult aur şi bijuterii. de cîte ori i-am pomenit de ele. înaltă. şi 1 2 . De aceea. Cezar. fără să-şi fi recăpătat conştiinţa. păru că-1 recunoa greu. cu litere deformate. — Bine. ca un străin. şi cu ea era o femeie elegantă de vre o patruzeci. avea vreo şaizeci de ani. dar ştiau. Şi de-atunci. c^re fuses rumos dar părea' supt de vlagă. cîte două-trei cuvinte într-un rînd şi în i ce coborau tot mai jos spre dreapta : Bijuteriile tale sînt ascunse în camera. Nu mai e conştient. se roşi şi întrebă răguşit: — Care bijuterii ? — Ale lui nenea zise Marion Lascari — le păstram eu şi într-o zi mi le-a cerut. creionul şi carnetul îi căzură din mînă şi-ş e piept. Bătrînul scrise.! Şerban ! ţipau femeile. şi tocmai ea să iasă în curte. încît înţelese făcură că-l împing pe Cezar de umeri afară din odaie.. iar faptul că-i lăsa pe Iui să vîndă covoare şi nu pomenea nimic despre aur şi bijuterii. t Unde le-ai ascuns? strigă Cezar. doamna TheodoruKostaki. Ştiau că şi el. El se uita la ele ca de departe. şi fără nici un interes. 367 rielei Ionescu. camera de toaletă. mari. camera vreunei slugi ? A treia zi» zec> de oameni ven iră.

apoi uşa se închise.. în prag.. — Ce lucrezi ? — îndrept cuie strîmbe. foarte bine. încer domolească : — Voyons. Se opriră amîndouă. Se auzi cum răsuflă o d dînc bătrîna. O duc bine. Rîdea nebuneşte. mam an!3 — îndreaptă cuie strîmbe! Ha-ha ! Hi-hi ! Ho-ho! chicotea doamna Theodoru-Kostaki.. i ar omul cel gîrbov şi trist şi mizer le salută. ca un animal fricos. Apoi se făcu tăcere. tramvaiul urca scîrţîind panta Dea ui Spirei. de 1 2 . fricos şi bolnav. parcă voi^d să le convingă. maman 2. stăpîneşte-te! Ce Dumnezeu ! </notă> 370 X Cu cîte un ciorchine de oameni atîrnaţi de fiecare uşă. maman. tres bien.. aşa. Fiică-sa o bodogănea în întunericul coridorului. — A....fiică-sa.^ O duc destul de bine.. nevasta unui fost ministru care pe atunci era în închisoare. 1 2 <notă> Ai promis ! Ce Dumnezeu. 3 Ce Dumnezeu.... e Şerban Romano ! Dar. Foarte bine! Foarte bine ! exclamă repede. Fiică-sa. ochii în pămînt. o mul gospodine. consternată. <notă> Dar. de soldaţi. Şerban Romano rămase pe loc. şi cum izbucneşte deodată în rîs. plătindu-şi poate zeci de ani itate silită la curte . Bătură în uşă. pe nerăsuflate. e foarte ositor. adăugă el grăbit. o răzbise buna dispoziţie şi umorul robust care-o făcuse să suporte nevătămată atmosfera specială a nenumărate seri cu stăpînele ei. începu să urce scările. — Mais. printre ziduri cenuşii de veche pulberărie şi case îngrămădite în dezordine. ce ceferişti obosiţi. năbuşitoare. gata să se strecoare pe Hngă perete şi să dis ca o umbră... lucrez. </notă> 369 — Sînt la un atelier. Era o zi de primăvară cenuşie. prea caldă . la o maşină de îndreptat cuie strîmbe. O auzi cum su reu urcînd. prost hrănit şi bolnav. Şerban Romano se ur plecă tîrîndu-şi picioarele. o duc binişor. e nemaiauzit! stăpîneşte-te ! O să crează lumea c-ai luat-o r zna ! Intri rîzînd în hohote la o casă cu mort! Voyons. c'est promis ? ] Şi fără să ma aştepte răspuns. avea să plouă. mamă. contienstoi t Voyons. ca un animal slab... apoi iarăşi o apucă rîsul : — îndreaptă cuie strîmbe! Ha-ha-ha! Hi-hi! Ho-ho-ho potoli... de elevi de şcoală. Ce e cu dumneata ? — Mais.. îngînâ omul. . mamă. se auziră glasuri înăbuşite. în vagonul al doilea... c'est Şerban Romano' •' e xclamă bătrînă. — i bine? Ce faci? întrebă doamna Theodoru4<ostaki.. de femei de serviciu. doamna Theodoru-Kostaki. Să mai vii să mă vezi! La revedere! Mai vii.

se uitară la placa albastră cu numele străzii. numai o feres truică pătrată în uşă. mai faci şi glume! ş ră el cu o iritare dureroasă. rîdea. trebuie să ne dăm jos. rîzînd. Cezar. de praf de moloz. Casa era strîmbă.. Şi două cute subţiri i se adînceau pe lîngă gură . Era plin de ulei. ia-ţi maşi să-i spuie ceva. Se opriră. cu acele curbe mai moi ale obrajilor. şi tovarăşul Lenin punea ochelari cînd era cazul. Statură o clipă pe trotuar. Faţa îi era distinsă. apoi porniră. de o mărturisită. cu acea piele bine îngrijită. 371 într-un tailleur elegant dar vechi. rumenită veşnic ca de soarele verii. aproape cu ură. cu pereţii coşcoviţi şi îngălbeniţi. to arăşe. C alt tremura de enervare. altădată aburiţi de timiditate şi de o bunătate mo visătoare. cel mai bine e să-ţi iei ochelari. îi încărunţise tare. astupată cu o perdea de dantelă proastă. lucii în coate. Ieşiră ca dintr-o menghine. în salopetă. unii erau enervaţi . părul de un blond iu. iar ochii viorii. clară. cerce sele cu o privire care era la amîndoi aceeaşi. aţintiţi. Faţa. mai mic ca el: — Vezi unde-ţi pui picioarele! — Ce te-am călcat pe bătătură ? întrebă cellalt. îl trase de mînecă şi murmură: — Lasă. care dovedeau că omul fus ese cîndva mult mai bogat decît îl arătau hainele ponosite. seacă: — După ce calci lumea pe picioare. transpi rînsoarea trupurilor ostenite. Erau Alexandra şi Cezar Lascari. şi articulaţia cu intelor îi era precisă. bine dispus: O sămi iau ochelari ■ ca să te orientezi. cu o răbdare posacă. t se supără şi-i răspunse brutal : — Aşa e în tramvai. disproporţionată cu neînsemnătatea întîmplării. şi stăteau umăr la umăr. Bărbatul îşi şterse fruntea cu o batistă murdară şi şopti dinţi: — Ce animale ! Ce animale respingătoare ! Femeia nu spuse nimic.. şi fiecare pieptrî împins în spinarea celuilalt. înspăimîntată şi parcă înfometată. tovarăşe! Dacă nu-ţi place. cute adînci şi subţiri striga la un om nebărbiârit. şi ei o porniră într-acolo. La prima răspîntie se duseră la agentul de circulaţie ş. re: ped se opriră la un colţ. acesta le arătă cu bastonul o direcţie. zidurile aveau unde ca nişte bube sub piele. arăta că nu e pă r .. asud slab şi ţeapăn ca un arici. părură a căuta ceva zidurile caselor. Erau osteniţi. încordaţi de o febră lăuntrică. îşi făcură loc cu greu. careşi toceau hainele una de alta pe platforma tramva iului. ca un singur bloc. aţa unei căsuţe văruite demult. acoperită cu carton gudr grădiniţă de doi metri pătraţi şi un gard de şipci în faţă. dar acuma avea obrazul brăzdat de. dar o femeie căruntă.i-l întrebară ceva . de o idee fixă. obloanele erau trase şi păreau bătute în cuie. toţi deodată. şi porniră iarăşi. c u acea cuta dură în colţurile gurii.. un bărbat căr şi care fusese frumos în tinereţe.tineri sportivi se mişcau înainie sau înapoi la fiecare încetinire sau accelerare a tram vaiului. altădată plăcu plină. cu pielea de o culoare caldă. îi era acuma pa lidă şi fără strălucire. îngălbenită. îi erau acum duri.

-o fi aici ? întrebă Cezar. fără vreo mişcare văzută a bătrîne eaua căzu ca o cortină. a boarfe vechi. care părea şi mai . Aici trebuie să fie. uşa se deschise şi ieşi. Asta dură o clipă. a stătut. aplecîndu-se ca să nu dea cu ca de pragul de sus. După cîteva clipe. nehotărîţi. a pîine veche. gol în deschizătura gulerului răsfrînt. care lăsa s evadă vîrfurile a doi dinţi. cînd tres ească. cu fixitatea şi rigiditatea unei feţe de înecat. uitîndu-se la umărul lui Cezar. cu ochii decoloraţi. şi înţ . cu părul lucios şi numai inele. Se holbă la Cezar şi la Alexandra. Gîtul de statuie atletică dea. Nu-i aşa ? adăugă ea repede buie să vorbim cu dumneata.. fără e ie. canapea desfundată şi putredă) strîmtau şi-mai mult spaţiul. Dumneata eşti Toni ? întrebă ea. cu pielea fină şi al zele roşii. care au zit noaptea face să ţi se încreţească pielea pe tine. nu mai aveau cu cine. Tînărul Toni ajungea aproap u capul în tavan.Lascari încercă să deschidă. Cezar chemă iar. Cezar zgîlţîi iarăşi gardul. şi chemă. duşmăno mahmur: — Ce vreţi -dumneavoastră ? Pe cine căutaţi ? — Aicea stă domnul Toni? întrebă Cezar nul cel mai politicos pe carel putu stoarce din iritarea-i dureroasă.. mer eu cu ochii într-o parte. ceas cu cuc. gura cărnoas oasă. dar nu izbuti decît să zgîlţîie gardul. şi obi chi şi desperecheate agăţate în cuie sau grămădite prin colţuri (crătiţi. subţire în şolduri. cu gura subţire.. de bună seamă ultimii. a mîncare gătită pe lampă de petrol. stăteau în picioare şi Cezar cu Alexandra . şi nu se clinti. Perdeaua se dădu la o parte şi apăru un p de femeie bătrînă. cu părul negru şi buclat. După o clipă. zi se: — Poftiţi înăuntru. Apoi el şi cu Alexandra se priviră. Un cîine ascuns sub un pat începu să latre ios. de un verde tulbure. Se uită la ei ca de departe.. Cînd spuse asta. la umărul celui care-i vorbea. şi ochii umflaţi şi încercănaţi. Era întuneric în odăiţă. a muced. ascuţit. Cezar chemă iar.. a rufe murdare. Alexandra sări: — Nu ştim decît că-l che e-a recomandat să vorbim cu el domnul Georgică Scarlat. Apoi.. te rog foarte mult. un tînăr înalt. atît de tînăr — avea optsprezece-nouăsprezece ani — şi-atît de frumos. cu părul rar. înăbuşi rosind greu a vechi. din casă. stătea în picioare. silindu-se să zîmbească amabil. un bufet cu geamuri crăpate şi cu placajul ples nit. avea totuşi pungi umflate şi vinete sub ochi şi pupilele tulburi ca borşul. Nici tul nu se repetă. Nimeni nu se arătă. Nimeriră într-o odăiţă strimta. asurzitor. Dinăuntru. mai mult un fel de scheunat ca lătra372 tul ironic şi sinistru al vulpii. cu aerul umed. cu dispreţ. zadarnic. înnegr reme şi oprit. Cezar şi Alexandra rămaseră împietriţi . 373 Tînărul ascultă. zise Alexandra. Alexandra îl simţi că duhneşte acru a alcool. roşie. rafturi căptuşite cu ziare. FI urmară. uscăţiv. domnule Toni. răs t. bătrîna de neauri. — E numărul unsprezece. şi domnul Kicky Hrisoverghi. — Toni şi mai cu m ? întrebă tînărul. cu o răutate şi ferocitate de hienă. a rînced.

Bătrînul zîmbea mereu. Aici venise Lena ? Cu oamenii aceştia avus ese de-a face ? — Ce vreţi să mă-ntrebaţi ? mormăi Toni fără să li se uite-n ochi. nu. şi fiecare părea să ştie ceva. vesel. afară de George rlat şi de tînărul Hrisoverghi . unde e f ata mea. trăia ? Exista ? vusese comun cu tînărul acesta despre care nu putea bănui decît necinste şi viciu. — Poftiţi. dar el ştia. Şi voi să deschidă o uşă joasă. Lena ! Fetiţa mea ! Copilul meuj . — De o lună şi jumătate a dispărut de acasă. la bă a sordizi şi siniştri ? Călcase pe-aici ? De ce era încuiată uşa ? Era aici ! îndărătul uşii era aici! — Lena ! strigă Alexandra prin uşă. o cuprind un fel de leşin. a bă frumuseţea tulbure. domnule Toni. mîrîia din cînd în cînd. şi de brutalitatea tînărului. Bătrînii nu-şi schimbaseră expresia. Ai cunoscut-o pe fata noastră. şi ochi albaştri. Alexandra nu mai putea. stătea şi ea în picioare şi încerca să astîmpere cîinele de sub pat. speranţă. întors în sus. iar ei ne-au trimis la dumneata. te rog. Inima Alexandrei prinse a bate puternic. dumneata eşti ultima noastră. de în bări. Am întrebat pe toţi prietenii ei. ştiindu-l prieten cu Georgică Scarlat şi crimă.. scîrbă de privirea fixă. îngrozitoare.. de presimţire şi scîrbă. bestială. un bătrîn înalt. ca şi cum niciodată n-ar fi fost vorba de deschis uşiţa cu cîrlig şi zăvor. din pricina capului uscăţiv pe un trup diform. Nimeni nusese că va fi întrebat. nasul cîrn. nici cu ea şi generaţia ei de acum un sfert de veac. e•bolnavă. domnule Toni ? Ştii ceva ? E plecată ? E închisă ? E fugită ? E ascunsă undeva? E să oasă. baba se holba la ei . cîrlionţat.. zîmbea p : — Poftiţi. cu faţa îmbuj b. sentimentali şi lucioşi. O lună de zile de căutări. poftiţi înăuntru.. — Domnule Toni. feroce. nu semănau nici cu copiii pr ietenilor şi rudelor ei. despre fiică-sa . căreia începuse să i se umple ochii de lacrimi. pînă la u m văzut că nu ştia nimeni nimic : în urmă de tot n-o mai văzuseră nici unul. nu mai putea. suspecţi care. Trăia măcar Lena ? Măcar bolnavă sau închisă. spuse Al ra.. e cam strîmt la noi. Spune-mi.respingătoare acuma. e ceva cu ea ? Spune-mi. înnebunea dacă nu afla. de înecat. credea ea. văzîndu-l la faţă ? Ce o adusese în căsuţa asta.. Alexandra se uita la ei şi-i era o frică nelămurită dar groaznică. şi ne trimitea la altul . te rog '<■ Toni tăcea. dinele amuţise . dar ceea ce-i dezlănţuise teama ş ezgustul fusese veselia jovială a bătrînului. o lună lase în fiecare zi noi lucruri revoltătoare. cu privirea piezişă. luaţi loc. cu şezutul uriaş. de întîlniri cu tineri ciudaţi. zise bătrînul cu o mlădier omptitudine nemaipome374 nită.. o lună de căutări în care i se părea în fiecare zi că mîine va afla în sfîrşit 375 unde e Lena . sticloasă. zăvorîtă şi închisă şi cu u re dinţi: — Nu.. lasă. Ştii unde e? Toni nu răspunse. ne-a m dus pe la fiecare acasă.

Toni înc runtase fruntea-i albă şi pură şi sprîncenele dese şi negre. Strîngea din ut. — Gîndiţi-vă ce e-n tru. desăvîrşit arcuite. Alexandra. aveţi şi dumneavoastră copii.. — Nu deschideţi! Ce căutaţi acolo? zise tînărul Toni şi se repezi O clipă. îl luă de umăr pe Cezar: — E un nepoţel de-al meu. Bătrînul. poi sentoarse spre babă : Serveşte-le nişte şerbet dumnealor. o va găsi pe Lena. Baba nu se mişcă. cînd se ridică în cot. dar are. Ştia că nu mai au bani. se luptară. Bătrînul se înveseli şi mai tare. Cezar sări să-l smulgă pe Toni la o parte.. îl îmbrînci pe Toni. zise Cezar răguşit. speriat. întrebă înecat : ■— Ce e. două statuete de porţelan. sigur are ! în v remea asta. va afla. domnule Toni ? De ce taci ? Să nu-ţi fie frică de noi. Se uită sub pat. cu cearşaf l cenuşiu de murdărie.. umărul gol şibraţul subţirel. deschise gura. cei doi bătrîni şi cu Toni schimbară o privire. iar bu lui roşii şi cărnoase rostiră : — Nu ştiu nimic. Tăceau toţi... de copil de familie bună. Alexandra.. plătesc ! Plătesc bine ! Alexandra se uită la el. un păstor şi-o păstoriţă.. de ce nu-mi spui unde e Lena. deschise u e năpusti într-o odăiţă la fel de mică. Se preface ea. speriat de moarte.. ca să promită ? El înţelese şi şopti repede pe englezeşte: — O să-i cer arion. mare şi voinică. dică o mână. — Ieşiţi afară. în sfîrşit. trase zăvorul. t remurînd... Alexandra. un tînăr căruia-i ieşi de sub plapuma roşie. Alexandra rămase cu gura căscată. spui unde-o găsim. Era palid. îşi dădu seam pat. Bătrînul zise : — Dînsul mi-e nepot. se priveau zîmbind ne at.. deschise dulapurile. Toni rîse duşmănos. palid de tot... deasupra căruia atîrna un tab lou ce-nfăţişa o femeie goală culcată pe pîntece şi privindu-l pe spectator pe sub gene. n-o să vă facem nici un fel de încurcături. şi adînci şi lichizi. zvîrli în sus cîriigul. cu acelaşi miros de lucruri vechi. Iar pat tresărise. ţipă el. spre uşa la care zăvorul rămăsese tras şi cîrligul nefolositor. Nu se aşte Enervarea şi suferinţa ei crescuseră simţind că acum. zise el cu degetul gros peste umăr. sim376 ţind că nici nu mai e în stare să roşească e ce face. cu părul buclat şi tîmple . ce căutaţi ? Ieşiţi afară ! Accentul ins. De unde avea Cezar. ş u puterea deznădejdii.. dar ochii lui Toni lunecară iarăşi în jos şi într-o parte. un dulap mare cu oglindă reflecta imaginea unui pat. cu pie tunecată şi uşor măslinie. zise : — Vă rog să mă iertaţi. trebuie să-i fi lăsat ceva bătrînul. pe o masă...Şi încercă să deschidă uşa.. de boarfe prăfuite ucede . jovial şi familiar.. îl aveţi pe dînsul ea bătrînilor. Apoi se-ntoarse în bucatarioara cu miros de lampă da gaz. înmărmurită. — O să vă dăm bani.... cu ochii mari şi negri. .

. decît să intri într-un bucluc ! Ce-aţi făcut cu ea ? Unde e? te ce e. mi-a spus domnul Scarlat. desfăcu braţele: Cu plăcere. Avea ceva de broască. — Lena Lascari. Pe trotuar. Ieşiră amîndoi. Trăieşte ? Baba. nu se aflase ni . apoi dădu din cap. ■— Hai. şi te umplu de bani. ameţiţi. să fiţi sănătoasă dumneavoastră. şovăitori. După luni de zile... Bătrînul deschise gura... Nici un . Alexandrei începură să-i curgă lacrimi p vorbea singur. că-ţi şterg o cazma pe muie de te scot de pe cartea de imobil ! Hai. E nasuli rezi că mă sperii pe mine ? Crezi că mi-e frică ? Hai te cară de-aici. Cezar Lascari începuse să clocotească : — Dacă nu să te dau pe mîna poliţiei ! 378 Am să te denunţ pentru ce faci aici ! Vorbeşte.. umflată şi holbată. — Eu nici nu ştiu cine sînteţi dumneavoastră. Şi se uita mereu la Cezar. Toni răspunse. Nici o veste de peste hotare.. Toni se uita pieziş. ced. . şi indo drept în faţă. Stătea cu gura căscată şi cu ochii mari ş ulta. O găsim cu siguranţă. întinde-o. zise Toni. a făcut ! Spune... furios. zise Toni cu un zîmbet duşmănos şi dispreţuitor. ■ .. ridică din umeri. şi rece şi mută. Nu mai putea nici să roşească... omule. căi de rău. Trebu ai încercăm.. cîrpel i.. speriat. cu ochii Iui umflaţi şi tulburi : — Cu cîte-am trăit eu. N-o mai găsiră niciodată. în dreapta. Era îngrozită vă etrage din ce în ce. ■ — Care Lena? întrebă Toni.. înţelegi? îngînă pe nas Toni. — Cum nu ştii bim de-un sfert de ceas despre Lena şi nu ştii ? izbucni Lascari mirat. nici o veste din provincie.. şi nici nu ştiam rati:. pe care-o cunoşti — zise A an^ dra şi adăugă — o cunoşti foarte bine. Şi începu să înjure murdar.. Nu ştia ce să-i mai spuie ca să-l facă să vorbească. zîmbind.. Spune dumneat vrei.. Cîinele amuţise. s-o mai căutăm. înţelege ! ■N-ai. iar acesta îl mînca din och pe tînărul Toni : — Spune-mi şi te fac om bogat! îţi dau oricît îmi ceri ! Am fost om bogat. ai am ceva. se uită l ca din fundul unei mlaştini. v-aş spune dac-aş şti. 377 — E singurul nostru copil! Spune-ne măcar dacă trăieşte ! suflă Alexan . ai trăit cu ea. mai trăieşte re.. omule ! Mai bine să iei bani şi să-mi spui.. nici o veste de nicăie ri. să nu mă ş°ucăresc pe dumneata. Nici clipi. Se-ntoarse la bătrfni: Trăieşte ? întrebă ea cu lacrimi în glas.. vorbeşte ! Se vede cît colo că ştii! Ce-i cu ea? Trăieşte? E. omule! Plătesc! Plătesc bine! zise Cezar Lascari răguşit de emoţie.. în stînga In odaie mirosea greu şi era cald... cară-te-n.. Puneţi şaua. Vînd tot.— înţelege.. şi plătesc. îndu rerat. înăbuşitor. fără să-i dea nici o atenţie : — O găsim noi. decît o vorbă să spui. Ce zar nu fusese înjurat în felul acesta în viaţa lui. cu un zîmbet care-i arătă dinţii albi şi strălucitori.

preocupat. n-o văzuse niciodată pe Lena.. se resemnară . Au . prin dispariţie şi moarte. n de. să-l mai roage pe Toni. şi muri ame. cu pereţii goi şi pătaţi. nu ştia nimic. Omul acesta bătrîn şi uscăţiv care vo dat. îi rămăsese singuru at — şi cum era ! Asta era ce-i mai rămăsese din viaţă. II ugară. şi t neapărat să fugim. Vorbise după o mare tăcere. timidă şi obraznică totodată. Nu. maşina d e gătit era într-un colţ. mămăligă prăji resărată cu zahăr. aşteptăm să vie războiul şi americanii ca să ne elibereze. Toate acestea. să vedem dacă nu ghiceşti ce ascund". pe un ton de hotărîre pătimaşă." Minţea. şi-i venea să-l întrebe: 380 „Dar după prima arestare. Şi acuma îl auzea : — Ce mai stăm aici ? Sîntem nebuni.. care locuiau acolo de cînd murise Şerban iar Marion se mutase la nişte prieteni. Lena era definitiv şi cu desâv erită şi pierdută. să-mi mai dea drumul. în care păruse absent. încruntat. care spunea : „Nici eu nu cred .. de ce n-ai vrut să pl Dar cînd ne tot spunea Ionel să fugim. îl implorară. concentrată. Veniră să mai vorbească. aşteptăm. 379 XI Pînă cînd. amîndoi funcţionari. Fuga e singura scăpare. încruntîndu-şi sprîncenele încă negre deasupra ochilor plecaţi: — M-am gîndit mult. spusese fraza cu o privire tulbure. se auzeau glasurile tinerei perechi. Poate că într-o zi vor afla ceva. Se aşte ptase de mult să vie clipa cînd Cezar va spune asta. fiindcă toţi ilalţi o părăsiseră. şi muştele roiau împrejurul becului ce atîr n fir în tavan (căci vînduseră de curînd lampa de cristal veneţian). de jos în sus. Ca de un copil al ei. vorbea cu privirea în gol. Dar fără să te la Alexandra. Cezar Lascari îi spuse Alexandrei : — Eu cred că fata e la Paris. care se uită la ei şi nu răspunse. Au fugit atîţia. el. El îi rămăsese cel mai aproape. bătrînul. Au fugit mii de evrei prin Ungaria spre Viena. n-ai vrut ? De ce abia acum ?" Ii era ruşine pentru el. cu locuri g de fuseseră tablourile acum vîndute. de ce. zisese Cezar. Mînca praz cu arpacaş şi pîine cenuşie şi. aşteptăm — ce? Să mă aresteze încă o dată. îndărătul unui paravan. Intîia oară ată." Se vedea în ochii lui că-l ispiteşte iunea banilor şi că totuşi rezistă. ca prăjitură. Murim de foame inutil şi aşteptăm. Alexandrei i se făcu milă. De unde să şti e că e la Paris ? Pe ce temei credea el că Lena e acolo ? Altcineva era acolo. Şedeau amîndoi la masă în odaia fără perdele. „Nu ştia nimic. poate că va apăr tr-o zi. o pri vire mai mult furişată. Dispăruse cu desăvîrşire. mobilele plesnite lăsau să se vadă umplutura . pe multă vreme. — Eu cred că fata e la Paris.semn. să vedem dacă la tin e se prinde . Prin uşa cu geamuri astu ate cu hîrtie. Poate că se va-ntoarce. într-o zi. îl găsea s lab. Nu părea să priceapă nimi A treia oară îl găsiră pe bătrîn. obsedat de o idee fixă. Aşteptăm. şi milă. îi promiseră bani. Alexandra întoarse capul. n-o cunoştea. La sfîrşit. Şi acuma. îmbătrînit. prin laşitate şi trădare. A doua oară era numai baba. „Nepotu-său Toni era plecat în provincie..

vorbi iarăşi. dar şi eu pentru el am rămas ultimul şi singu rul om. Trebuie să fugim. zise ea scuturinduse.. sau în orice alt moment cînd se aflau singuri. să murim aici buie să fugim. şi-i e frică de cealaltă... numai ca să-şi slujească nebunia. vo ea cu optimismul acesta oribil. Şi în aceeaşi ipă ştiu că n-are dreptate..." Se cutremură în sinea ei de abisul de slăbic iune şi de înjosire în care se afla Cezar.. murmură Alexandra... „E tatăl Lenei. Tu ce zici ? Şi iar o privi cu ochi tulburaţi totodată de timidit ate şi neruşinarea patimii vinovate şi înjositoare. şi să aştept bătrîneţea şi mo se descurce singur. şi a treia zi. cu o convingere de nebun.. poate că. în fiecare la masă. ci din nodul care-o sugruma. Ai dreptate. spuse el dînd din umeri. şi el. dar lasă-mă. şi să mă liniştesc.. — Hai. . „Ar trebui să-l las să meargă după soarta lui . Cum am ajuns? Cu ceam greşit? Unde e greşeala? Unde e vina? Şi cum să scap? Cum să fug?" Nu din ţară simţea nevo să fugă.. nu mai vorbi de ast a. să fugim. — Lena e la Paris! zise Cezar cu o tărie care suna a gol.. — Sînt sigur că e la Paris ! A fost mai deşteaptă ca noi ! exclamă el. să muncesc. Se gîndeşte : — Dar dacă nu mă pri re atunci nevoie de mine. neştiută.E ca un copil. de un refugiu. Mă duc să c un tur pe stradă.. o slujbă. e bine să mă previi. şi nu pleci singur ? Privirea lui şovăi. oftă Alexandra." 382 . că-mi faci oroare. mira t şi neîncrezător : — Vrei? — De ce nu mă laşi. să rămîn aici.. „Cum am a juns aici ? se întreba ea cu o chinuitoare neputinţă de a răspunde. Cezar nu părea că înţelege : — De ce ? N-am drep tate? — Bine — bine. se gîndi A lexandra.. un rost.. Are încredere în mine. aşteptăm.. — Nici tu nu crezi as ta. Dar seara. Şi noi aşteptăm. copilul lor. şi 3 patra. tot de asta .. îngropată. Şi a doua zi. Alexandra nu răspundea. cred că am nevoie de tine. Biata Lena. Alexandrei îi veni să izbucnească în plîns. dezgustător. El ridică ochii. — Dar dacă într-o zi vine Lena şi ne ca rebă ea. aşteptăm. zise Alexandra şi se apucă să spele vasele ş acîmurile. taci." Cezar repeta obsedant : — Tre buie să fugim. reîncepu să vor scă de fugă." Dar îi era milă de el. neapărat. se gîndi : „Poate că el are dreptate. alun parte : — Nu ştiu.. am să vin cu tine. din încurcătura întregii ei vieţi. vorbi ea. — Bine. A rămas ultimul om apropiat mie. fals. să va de făcut. îşi aprinse un trabuc negru şi ieftin şi ieşi. obosită. — Bine. poate că zăce.a undeva..fugit sute de oameni din lumea noastră. Alexandra aduna vasele de pe masă ca să le ducă după paravan să le spele în chiuveta murdară. Cum să fugă ? Unde s ? într-o zi. 381 — Dacă eşti nervoasă.

Alex andra insistă.. Come. you'll teii m e about yourself. fără să ştie cu cine vorbeşte. căci deşi botezată în religia creştină ortodoxă dogmele bisericii şi de le-ar fi cunoscut. cu un pat rupt şi scaun. se purtă cu ea ca un îndrăgostit. Moare de foame. — Don't yoa know me? l'm Mrs. oribilă la un vîrsta lui.. îngheţată la gîndul că îm pentru alta. ochii îi erau 383 tulburi şi cu marginile roşii. Fosta guvernantă a Lenei. — E o englezoaică. izbuti s-o facă să se ridice în picioare. apucînd-o de subsuoară. come. Come. de chinul ăsta ! Nu mai pot. Alexandra crezu întîi că sînt oameni care aşteaptă să coboare unul din ascensoare.4 Şi bîiguia apoi singură : ■— 'Tis of no use. nu mai pot. iss Richman o împinse fără putere : — Let me alone3. Vorbea cu în tunericul. În holul blocului. Ea îl rabdă. în faţa ascensoarelor... Afară treceau tramvaie. se strînsese lume. într-o garsonieră absolut goală. ajung e. p e cînd Alexandra o descălta. zise un bărbat între d ste. N-o recunoştea. cu blîndete şi cu milă.. cu o exuberanţă tinerească. Noaptea. alături de Cezar care dorm ea sforăind din cînd în cînd. Ajunge. chman se împotrivea : — I'm a British subject. Alex andra o urcă în ascensor şi o duse acasă. Se apropie şi se uită peste umărul unei cucoane şi văzu o femeie care şedea pe o treaptă. dear. Nothing is of any use. scapă e josnicia asta ! Liberează-mă. observă o femeie. XII A doua sau a treia zi după aceea. ' Miss Richman ridică ochii şi se uita la ea.. nu pentru ea . thank you. I don't need any help from you. Doamne ! Am înţeles ! Lasă-mă!" murmura ea cu patimă ap poruncitoare. Doamne. zise ea răguşit. o femeie cu părul sur.— Am să vin cu tine. care.:. „Doamne. şi tot ce mai poate vinde dă pe băutură ■— Păi e beată şi acuma. şi ceo dezgustă şi mai mult fu carnea ei care mai simţea o p lăcere tulbure. stă aici în bloc. Cezar o îmbrăţişa ca un prost. Dentistul locuia la al şaselea etaj. — Ajunge. pe cînd Cezar umbla prin oraş — lipsea cîte şapteopt ore de a rîndul ca să se întîlnească în ascuns cu oameni care organizau contra plată fuga din ţară — Alexandra se dusese la dentist ca să-şi termine un tratament. în sfîrşit. come please. poate că n-ar fi crezut în ele. cu faţa cenuşie. într-o rochie cenuş e. mînjită de neliniştea şi neparticiparea şi oroarea sufletului.... — E nebună.. cu ochii sti- . cu un fileu cu zarzavat în mînă. spuse Alexandra cu blîndete şi încercă s-o ridice de pe treaptă. Nu izbuti să se facă nici măcar recunoscută de Miss Richman. trîntită pe pat. repeta. Lei me alone.5 Totuşi. spuse cineva. Lascar i2. Doamne! M-ai bătut destul ! murmura ea singură în întuneric. Era miss Richman. Alexandra îşi făcu loc printre ei şi o atinse pe Richman. Vil see yoa home and we shall talk. Apoi îşi dădu seama adunat împrejurul cuiva sau a ceva. Doamne! Am înţeles ! Iartă-mă ! murmura Alexand ra. cu o privire îndobitocită şi tulbure.

şi tot aşa. vino. draga mea. 1 . oameni care se mişcau înco şi încolo în lumina roşiatică.. Cezar întrebă brusc. deodată apărură din noapte nişte ceaune mari în care ardea smoală cu pîlpîiri e. gara unde totdeauna te puteai cioc ni din senin cu cineva. nu suferea. trenul unde te trezeai deodată cu doi-trei ostaşi şi miliţieni c are controlau actele călătorilor). I se părea că în curînd va găsi răspunsul.. la. puţin. Era blinda şi dulce care şedea.De ce s-a întîmplat aşa? De ce? De ce?" Nu era chinuită . încordat şi cu ochii sticlind. avînd grijă să lase uşa bine închisă. 2 Nu mă cunoşti ? Sînt doamna Lascari. ca să-l facă să suporte mai uşor încercare cumplită a nervilor (plecarea de acasă seara pe întuneric. pe banca pe care se înghesuiau ţărănci cu desagi p ini. o vorbeşti despre dumneata. iar afară. Nimic n-are rost.<notă> Miss Richman.. tot pe vremea asta. Se uitară la fileul de bag aje. sesurprinse punîndu-şi şi ea aceeaşi întreb : . Nu era.. </notă> 384 cloşi în tavan şi cu uimirea unui om rănit de moarte pe neaşteptate: — Why does all this happen ? Why ? AU this. un sfîrşit de primăvară ploios Şi cu furtuni şi cu toate frunzişurile de rde orbitor.. nenea Şerban în vacanţă? — E de mult de-atunci. — Ce frumos era. ci şi nebună. soldaţi tineri care dormeau cu boneta alunecată pe nas. Se ridicară de pe bancă. Era liniştită. lţumesc... — Ce frumos er ură Alexandra. ac uma treizeci şi ceva de ani. drumul pînă la gară cu ochii în p tru ca să evite orice întîlnire cu cineva cunoscut. seara tîrzi e clasa a treia în care urcase împreună cu Cezar. Ii vorbea lui Cezar. Asta era în închipuirea şi în amintirea ei. Nu era nici acolo. N-am nevoie de vreun ajutor de la dumneata. Vino. vino cu mine te rog. speriat: — -e servieta ? Alexandra se uită — n-o mai avea pe genunchi. 5 N-are nici un rost.. aici în <notă> 1 De ce se-ntîmplă to acestea ? De ce ? </notă> 385 vagon era cald şi miros greu şi aer puţin şi sforăituri . mî Cezar cu un zîmbet sec. — îţi aduci aminte cum mergeam noi tot cu trenul ăsta. neizbutit. Iar a doua zi. am să te conduc pînă acasă şi o să stăm de vorbă. zîmbi ea.. ceferişti obosiţi cu feţele c enuşii de funinginea gărilor. Părea nu numai beată. nişte tractoare orînduite în careu. Eram îndrăgostită de tine. why ?l ' Mai mult nu află Alexandra de la ea. şi împrejur nişte camioane. beznă. Vino. Apoi totul pieri şi nu mai rămase decît beznă. I se părea că în curînd va şti. Alexandr a o lăsă să doarmă şi plecă. murmură Ale xandra. la Cozia. 3 Lasă-mă în pace. 4 Sînt cetăţeană britanică.

Ai pierdut-o. Veniseră şi alte fe ei. şi o cană mare de faianţă. Erau ale ei. taci.. şi nu-i luau în seamă. şi-o vadră alăturea. Şopti: Şi mie-mi pare rău de ea. desperat. căreia el îi spunea luli. în patul cel multe perne. A doua zi sea ra ajunseseră cu autobusul de la Arad pînă-ntr-un sătuleţ.'e ' dezgustător ce face. Trebuia să nu-i ceri. murmură Alexandra cu un surîs palid. nu s-a reţinut d <notă> Bună ziua. repetă el. Stătuseră închişi toată vremea în a . că atragem atenţia... şi un po doctorului Petru Groza. aproape scos din minţi. şi vorbiseră tare ca nişte surde. Şedeau alături pe patul înalt cu multe plăpumi înflorate şi perne mari. sau în uniformă de honv emei cu obraji şi ochi de piatră şi cu fustă creaţă şi" pieptar de catifea. se auziseră şi glasuri gr greoaie de bărbaţi. — Se vede că nu trebuia să mă olosesc de ele.Cezar şi Alexandra Se odihniseră şi încercaseră să doarmă. dar şi cu un nedesluşit iz de praf şi de gîndaci. lieber... Şi-a rupt din c i ca să ne dea. tremura cu faţa lucie de sudoare. mut şi trist.— Ai pierdut-o ! şuieră Cezar galben. şi se u la pereţii pe care atîrnau prosoape brodate cu fir roşu. </notă> 387 nimic . gemu Cezar şi se aşeză la loc. — Ai pierdut-o. 386 A lexandra zîmbi palid. I-am vorbit de Lena. c e-are cu mine ? Ce sîrit eu ? Şi aşa a fost toată viaţa. şi pentru ce ? Ce i-a dat dreptul să trăias că aşa ?" 1 . şi tu le-ai pierdut ! — Sst. nevasta ţăranului. a avut bunătatea îngerească să ne dea din bijuteriile e i. Gas*' şi Bun-venit. din ce păstrase ca să aibă ce vinde şi să poată trăi cît mai are de trăit. şi lacrimi ca de argint viu alunecau pe geamurile vagonului. alături de fotograf i de părinţi şi bunici. şi ea.. şi-un ceas cu cuc. şi cu căruţa de-acoîo într-un cătu deau într-o odaie spoită cu var. Fu pe punctul să spuie: „Se vede că nu trebuia să plecăm". aşa aiurită cum o vez aşa cu bandaje de cauciuc sub fălci. pe care spe răm s-o îniîlnim la Paris. sau mormăiau între ei. — Dar cu ce cr zi c-am plătit ălora ? Aia erau misiţii care organizau fugile. şi alte devize pe nemţeşte şi ungureşte. suflă Alexandra.. preşedinte al Consiliului de Miniştri şi preşedinte al Frontului Plugarilor din care făcea parte stăpînul casei. Obloanele erau închise. dincolo trebăluia Iulia. „E imoral. ca să mi le dea. Ii bătea puţin inima. bărbaţi mustăcioşi cu mintean negru şi cizme. lumină nu venea d ecît prin uşa cu geamuri şi cu perdeluţă de mătase subţire. şi'-â permis orice. Cezar se arătase iarăşi îndrăgostit în felul lui înverşunat. — Dar cu ce voiai să fugim ? şuieră el exasperat. scumpe oaspete. şi care mirosea curat. iar ndra se gîndise cu oroare că n-ar trebui să primească. de viaţa noastră. Cei dimprejur dormeau. dar tăcu. sau mînc au cîrnat cu usturoi. de viitorul nostru. Era şi o masă cu ghean de faianţă. Af ră ploua. pe ungureşte şi pe romîneşte. I receau sudorile de desperare. M-am rugat în genunchi bietei Manon Hrisoverghi. pe care scria Gott griiss d ich.

Ea era mică şi uscăţivă. zise el. Doamne. zise Iulia. „Toţi am fost ca el. Se uita la Alexandra cu ochi negri şi străpungători. de vreo tr i-treixect şi cinci de ani. iar ochii albaştri erau mereu aburiţi de cea mai mică emoţ e şi de neîncetata-i timiditate. Şezînd pe eara. uşor de lovit şi de rănit. galbenă în obraji ca ceara veche. cu oric e preţ. Şi. ca ale unui trup cioplit într-un lemn tare şi neted. Nici o răspundere faţă de ceilalţi oameni. în fustă cenuşie. că raş. pieptar negru. o doamnă ca dumneavoastră să fie musai să fugă. cu broboadă n ră strînsă pe cap ca o cască. fi era milă de el şi-l dispreţuia. uscată. intră. Cum aţi durmit a. numai ce credeam noi că e fericirea noa tră. cu capul între umeri. că mîine vi-s departe. atît de deosebiţi şi de străini ? Şt a că n-ar fi trebuit să-l urmeze pe Cezar. Romulus. scapă-mă. pe sub sprînc enele subţiri.. la poftiţi. înalt. de nefericirea altora nu ne . Iacă-l şi pe frate-meu Traian.. dar părea de carne. Numai poftele şi' plăcerile lui. mirîndu-se cît e de liniştită. peste două zile în Austria şi peste două săptămîni la Paris! La st belle!1 Ti luceau chii..păsa. într-un tailleur cenuşiu şi cu pantofi groşi în picioare..Şi totuşi. era mare şi puternică... Voiam ca totul să fie uşor. 1 . Iar Ale xandra. se gîndea : „Cu ce a slujit el ceva sau pe cineva ? Ce bine a făcut pe lumea ast a ? Ce datorie a cunoscut şi-a împlinit? Nimic. greoi. Ce ciudată femeie! Ce ciudată întîmplare! Ce căuta ea. bocanci grei. Uşa se întunecă. totul a devenit foarte greu şi apăs r. broboadă neagră şi cizme . se gîn :li Alexandra. şi că mila ei era o prostie. căicînd orice. cu fustă creaţă. cuprinsă de o spaimă sub ie către cine strigă. "şopti Cezar şi. neagră.. spătos. blondă încărunţită şi fe^ <notă> Viaţa-i frumoasă ! </notă> 388 meie de cincizeci de ani. luaţi o ţîricuţâ de răehie şi nişte brînză şi pită ca la ţară. Doamne. fără efort. tocmai de aceea. Ah. Doamne ! şopti ea dînd din cap şi plesnindu-şi palmele. doamna. Dar era prea tîrziu ca să se răzgîndească. bătu în uşă şi intră cu o tavă : — Bună sară. din milă.. cu un rîs nerv : Peste două ore în Ungaria. Na. bună. Purta haină şi pantaloni de dimie ţesută în casă. dar cu plăceri. lăsate în jos şi încruntate sub fruntea cărnoasă şi deasupra obrazului cărnos.. f ere şi fără bucurie. Mîine va fi în Ungaria. mîinile uscate... Alexandra rîse şovăielnic.. veselă şi ştiutoare de multe taine pe care nimeni n-ar fi putut să le s oată de la ea. zîmbi nd. dar f îi era dură. Şi iată-ne." — Peste două ore sîntem în Ungaria. apoi nu-i păcat. lulia. dă-mi liniştea !" ţipă ea în sufletul ei. şi se uita cu ochi albaştri palizi. vai. Alexandra Lascari ? Ceavea a face cu oamenii ăştia. Apoi rîse: Lăsaţi. piep de lînă tricotat de nevastă-sa. metalici. mătăhălos. îl lăsase să-şi facă pofta. dîndu-se la o parte din uşă. stăpînul casei. legată mereu de el e nebunia lui. — Ce frumoasă vi-s dumneavoastră. dură. apoi bine. o slăbiciune de ne iertat.

şi femeia care-i privea pe toţi cu ochişorii ei negri. ar asculta cu încordare şi repeta : — Da. să scape de ceva. zise Romulus. Clipeau destul ue des de jur împrejurul orizontului. a praf. n-am ridicat pe nimeni şi nimic. • Răsufla greu. N-am ajutat pe nimeni." Simţi o picătură caldă pe frunte. am fost o soţie păcătoasă. îndărătul ei. Alexandra călc a nesigur. poţicnindu-se prin întuneric. Dar am greşit. să ajungă la capăt. Era un drum foarte lung. uşoară. prin bezn exandra se uită la cer. — Mai u te mai cruci. Ii tare bună vremea. că 389 altfel ne prind grănicerii. Nu era nimic serios. la noapte no să vadă ei nici la cinci p aşi. cu fire ţepoase şi rare pe obrazui colţuros de spîn. Mergeau fără un cuvînt. Şi-apoi le spuse cum vor merge. da. o mam re. I se părea de necrezut totul — odaia văruită. ce va începe? Tot ce fuse se pînă atunci.era e. viaţă uşoară. şi trebuia să i asă o dată dintre gardurile ace390 lea. Nu. nişte copaci se treziră fremătfnd. ridică faţ olburile groase ale norilor. dar în tăcere. Şi deodată.. că-i şi lă.. parcă peste o arătură. Abia aştepta să plece. să fugă.. se gîndea Alexandra şi după un s.. încă sînt în infern. da. dar slab. Aşa. Ale dra însă abia asculta. Alte cîteva picături îi căzură pe obra ji. Trebuia să iasă neapărat. Şi trebuia să rămîn. ameninţată să de ea decît pot purta umerii oamenilor. şi cu ace aşi ochi de oţel şi de gheaţă ca Romulus. şi dumneavoastră. înţeleg .. cu icoanele şi prosoapel şi fotografiile. mergînd peste cîmp prin întuneric. iarăşi lipsă de răspundere şi de griji. altfel era pierdută. şi-apoi merem la închiso şi noi. Visase că merge printre cele două garduri de scînduri cenuşii d n latura casei celei mari din Culmea Veche. care-i semăna la trăsături. iarăşi". parfumurile pe care i ie trimitea. străpungători şi tainici. II auzea suflînd pe Romulus cel mare şi greu. „Acelaşi lucru. Pe undeva pe aproape. după Cezar.. mai negri decît noaptea. Visase urît în ceasul patul cel înalt al ţăranilor. începu e să alerge. abia aştepta să fie dincolo.. Am greşit că m-am luat după Cezar m greşit că sînt aici. cel uscăţiv. Ce spunea Ionel Haralamb la telefon: trai plăcut. de vreo treizecitreizeci şi cinci de ani... inima îi era strînsă. la ieşire. dar dincolo. Orice sunet . osos. Acuma erau fulgere.îndărătul lui era un om tot ca el. şi rîse deodată. unde vor fi lăsaţi singuri ca să alerge cei o sută-două de metri pînă în teritoriul maghiar. — Doamne păzeşte! zise Iulia şi-şi făcu repede cîteva cruci. vreau linişte! ţipa inima în ea. După acest rîs bine r. Şi totuşi. cu gard înalt cenuşiu de jur împrejur şi nici o ieşire.. Aerul neclintit mirosea a verdeaţă caldă. eau linişte. n-am servit nimic. Visase urît de oboseală şi din pricina zăpuş aerului apăsat de tensiunea electrică. neaşteptat la un om atît de întunecat. o fiinţă omenească nefolositoare semenilor săi. şi oamenii ăştia care riscau cel puţin o dată pe săptămînă puşcăria şi poat a grăniceri. urmă: Musai să ţinem o regulă. care-l urma pe Traian Ţundrea. că-i vreme cu nori şi cu ploaie. cu bulgări de părftînt sfărîmicioşi. se trezise ns la capăt: o curte pătrată. la ce semn se vor opri.. — Am vint să vă spun cum trăbuie să merem. dar atît. înţeleg foarte bine..

se ză» riră. gîfîind. vîntul sosi în pulsaţii. „Aş fi putut. împrejurul luminii orbitoare aerul era roşiat ic. şi grele. Ţundrea Romulus. în răbufniri din ce în ce mai tari în valuri. norii învolburaţi. iar sus. copacii şi cîmpia apăreau şi dispăreau fără întrerupere. Aerul rămase uscat şi mai apăsător ca înainte." îşi spuse Alexandra. Trei. Două. Avea să fie asurzitor. cutremura ea primului tunet. lă Ţundrea Romulus în urma ei. se poate şi acu ma!" se gîndea Alexandra cu exaltare. încovoiat. Nu venea. ^ „Linişte. o mişcare începu din vîrf le coroanelor celor mai mari copaci şi coborî asprindu-se. luminară boschete de arbori negri de jur împrejur. matahală neagră. după altul.. Pe cînd a sînt încă în infern. Fulgerele clipeau cetat. din ci în ce mai aproape. Eu sînt de vină. cînd Iulia îi petre e. „Toată viaţa ebuit să fie altfel. şi calde.' sufla g eu. Lumina pieri numaidecît. poate scăpăm din infern. îndărătul ei. Clipirea depărtată a fulgerelor nu lu ina nimic. Ca o bătaie de inima. fier pe nişte trepte. slabă.. se depărta iar şi se' stinse: &h" ' — Doamne.. Un nou tunet se rostogoli ca o g hiulea de." o fiinţă omenească folositoare semenilor săi. izbind în pâmînt eu ciomagul pe care-l" luase la plecare de după uşă. mari. Tunetul trosnea că o explozie neîntreruptă şi o gigantică prăbuşire a lumii Primele picături de apă. Eu sînt de vină. mergînd în urma celuilalt ţăran care pipăia cu ciomagul locul unde avea să. de parcă dedesubt ardea pămîntul . într-o izbucnire uri aşă de fulgere şi vînt. Scapă-mă ! Scapă-mă l" Trei fulgere.enorme). Alexandra îl văzuse pe Cezar . cu pulbere neagră. aşa. în loc să mă urmeze el pe mine.. se auzi un muge stins. de parc-ar fi fost create din u. Căzuse poate departe de tot. Ar fi putut să fie altfel. şi merg cu Cezar tot spre infern. Doamne. unde se terminau ramificaţiile subţiri ale trăsnetului. şi ploaia nu mai venea. şi să amă bună. Patru. Apoi tunetul bubui asu rzitor. 391 — Şşş. începură să cadă. „îl urmez. nimicind noaptea.. Deasupra lor apăru într-o clipă. se gîndi Alexandra. înrădăcinat în pămînt. cu un zîmbet îvscat. apoi se scurgeau pe gît. O secundă. şopti Alexandra. dar 392 încercînd să-şi ia avînt în văzduhul întunecat. Alexandra tre e şi acum aştepta tunetul.se opri. slabă şi pierdută ca un murmur subpămîntean. („Ce femeie ciudată! A văzut atîţia oameni care fugeau !") De undeva e deasupra Ungariei ajunse pînă la ei. fericire în inima mea!" ceru xandra — nici ea nu1 ş!sa cui. să nu păcătuiesc nici eu. calc . agitaţie foşnitoare de zbor o prit. linişte! Inima uşoară şi liberă.:. o clipă. de fiecare dată. În sfîrşit în kilometrii de vată udă ai norilor. Dar ploaia trebuia să vină din clipă în clipă. verii de departe. o angă albastră cu multe rămurele întortocheate. spre a pieri numaidecît în întunericul şi nimicul fundamental al unui univers de beznă şi de neant. Şi începu să i ....ţnţepau obraj exandrei Lascari. îi cădeau Alexandrei în eau numaidecît la piele. vîslind cele mari. Trebuia să nu-l las s-o ia razna şi să nu greşesc. se putea . Asta fusese tot. Frunzişurile se treziră dintr-o dată. aerul gros de praf venea atît de repede încît grăunţele de praf îi . Doamne. Poate că nu mai erau decît cîteva răsuflări pînă atunci. ca o descărcare de tunuri vechi. prosteşte în întuneric.

frate-său. Iu îi aştepta. Ridică iute ciomagul. Marion Lascari -a căsătorit şi e dactilografă în limbi străine într-o instituţie publică. Le îngropară oamenii. Traian îi pipăia să găsească urele cu pietre preţioase purtate pe piele. Romulus Ţundrea a fost funcţionar la cooperativă. Ţundrea îl mai pocni o dată. Tu luli. iar Romulus. îmbrăcată. dă-ne ceva de mîncare. în vara lui 1948. copiii care umblau prin crînguri după mure găsiră trupurile despuiate şi spălate de ploaie ale lui Cezar şi Alexandra Lascari . care se opri. şi bătură la uşă. Ea căzu grămadă. sosiră primele pînze de apă. Nimeni nu află niciodată nimica despre ei. Pieriseră fără urmă. Ap oi Romulus îi mai lovi pe cei doi morţi. Despre L na Lascari nu se ştie nimic. aiele de pe ei. grea şi caldă la început. care era vîrît *v> capăt într-o bucată de ţea de fier. grele. a furat bani şi stă la puşcărie pe cinci ani . — A păi ăia aveau pentru ce. cînd Ţundrea Romulus se hotărî că pe-aici ar cam fi locul şi momentul. Ăi de luni s-or luptat. a aflat şi visează în fiecare noapte că-l sfîşie cu unghiile pe frate-său.. Se aplecară asupra celor doi şî începură să-i dezbrace si să-i descalţe. — Dar nici n-or zis nimica. fără ale cui sînt. băncile şi marile întreprinderi ale sau comerciale încetară de-a mai aparţine unor persoane particulare. din recunoştinţă că aflase. A doua sau a treia zi. în închisoare. rîse Traian.se facă linişte în inimă. porniră îndărăt. şi mormăi. şi o duce bine . Mergeau prin ploaie de cîteva minute. Traian se opri şi sentoars e. haida. Doamna Hrisoverghi arte bătrînă. moşiile fuseseră împărţite ţăranilor iar. ridică ciomagul şi-] izbi în cap pe Cezar L ascari.. nu spune nimănui câ ea a g nzătoarea din zid. mîncaseră părţi din ele vulpile şi dihorii care umblă noaptea. un rîs scurt şi trist. fa duri compacte de ploaie care şiroia din aer. Romulus scoase de ub haină un sac în care vîrî pe rînd tot ce trăgea de pe morţi. din ce în ce mai . Ajunseră la (Uzi leoarcă. ca să fie sigur că a auzit osul spart. şi începură 393 să-i latre cîinii. tr e cu luli. Totodată. clătinîpdu-se. cu hainele lipite pe ei şi dosuri de curţi. un cuvînt.. Se furişară în grădina lor.. Miss Richman a fost tri misă în patrie pe cheltuiala ambasadei Marii Britanii.. şi o izbi din răspu'eri pe Alexandra Lascari în creştetul capului. Ii erau plini de lacrimi ochii. dar îşi poartă mereu bandajele şi-şi pune alifiile . iar dimineaţa îi pare rău c-a fost numai vis.. vorbi Romulus greoi şi rîse ca şi cellalt. dar nu găsiră. 394 PARTEA A DOUĂZECI şi TREIA Boierii vechi şi noi I În 1945 . Roriiiuus trecu peste trupul căzut. puter ea politică era. sau punguliţe atîrnate la gît. că înţe e vîntul care-i flutura pârul şi agita frunzişurile chinuite. unde Şerban Lascari a ascuns bijuteriile. Traian Ţundrea. apoi din ce în ce m ai rece. Nimica n-or avut. Romulus îi zvîrli sacul: — Ăştia or fost golani. — a.

„vin americanii şi se aranjează totul". iar pînă atunc trebuia doar suportată trecerea timpului. tablourile. Era începutul toamnei. avea să schimbe fundam al configuraţia societăţii romîneşti. soare strălucitor şi nori albi destrămaţi de vuiturile de mare alt itudine. dădeau ca sigură altă dată. dezminţiţi de evenimente. cucerirea ţării. îşi procurau bani în felul cel mai păgubitor. numai să se vîndă repede şi. se făceau pariuri:. în convingerea că peste două luni. destul de ciudat. Elvira Vorvoreanu avea aproape şaizeci de ani în 1948. era de la sine înţeles că proprietăţile vor reven cui le avusese. Aşteptau războiul. vîndute la orice preţ. „în 1950 cel tîrziu" . băncilor şi întreprinderilor comerciale mari. nu-i interesa data. Cei care mergeau mai departe întocmeau c hiar planuri de reorganizare politică şi administrativă a unei Romînii burgheze şi parlame ntare . . intenţiile adversarilor. nici un mare moşier nu credea sincer în recuperarea moşiei de la ze cile sau sutele sau miile de mici proprietari ţărani care şi-o împărţiseră. cînd i se i nii. cum spune Bacon. Atunci înc epură să curgă porţelanurile vechi. şi mai trăia patru-cin. sau şase. aşa ca putea mînca la prînz Ia restaurant. ucigătoare cînd e conştientă. ca să se întreţină buna dispoziţi la „schimbarea lucrurilor". psjhoza aşteptării. uitau. d ar războiul. în cîţiva ani. Ieşi în tr-o dimineaţă cu o sacoşă în care purta un mic tablou de un meşter flamand necunoscut. care. In primele moment ale acestei perioade a aşteptării mesianice (în care rolul Mesiei îl jucau StateleUnite ale Americii şi forţele lor militare). preziceau data exactă a izbucnirii lui. dar avea grijă să vîndă o tapiserie flamandă din veacul al XVI-lea la or»i -unsprezece ş ceva.. chiar şi rezolvarea încurcăturilor lor băneşti. cu . căci 398 era nevoie de ei pentru o mică serată. în rea397 litate. vreme rece dar cu cer albastru..evident. printre cei care-şi pierduser le datorită acestor reforme. Atunci începu să bîntuie. ocupaţia deduceau apropierea războiului din cele mai întîmplătoare semne . iar cei care-i ascultau cu aviditate o acceptau. sau t ei. Şi astfel. psihoza avu forme deosebit de ciudate.' doamna Basarab-Comnen vindea un covor de Şiraz din veacul al XVII-lea la a două suta parte a valorii lui reale. nu exista în ţară nici o forţă care să le-o oar războiul şi ocupaţia de către trupele unui stat capitalist ar fi putut face asta . Oamen ii cei mai uşuratici din categoriile lovite de revoluţie ajunseră să aştepte de la război şi e la ocupaţia militară străină. iar comuniştii continuau să-şi aplice cu o consecvenţă necruţătoare programul de reforme. o imagine satisfăcătoare a realităţii. planurile strategice. mobiLele scumpe. Petreceau. în cazul uzinelor. „pe ste un an". spre a funcţiona. mecanismul lor sufle esc cerea. nu începea. să apar ii imediat. ce n-ajungeau pînă jos. argintăria cu steme. deşi se vorbea mult de el. be ansau. cr istalurile. Elvira se ţinea bine. covoarele de Orient. oameni care profetizaseră astfel. se creau z ilnic idoli ai tribului. şi se duse la un magazin unde se cumpărau obiecte de artă. căci şi ei uitaseră pe cea dinainte . pe cînd.la toamnă". ci voiau să-şi satisfacă nevoia de speranţă. şi trăia din preţul lui două zile şi încă una pînă la prînz. sau cel mult într-un an. în mîna comuniştilor şi a aliaţilor lor.ci zile. cît despre reorganizarea economică. chiar falsă . n u-i interesa faptul însuşi. mergea dreaptă.

Ai auzit? Se pare că Preşedintele Truman a declarat că Statele Unite nu vor recun oaşte niciodată guvernul nedemocratic de la bucureşti. înmănuşată. moale. deodată atentă. ve ioasă' încreţită. — Mă duc să vînd un tablou. se pare că crapă de foame la Paris. l-a văzut c ineva într-un hal fără de hal. Elviro. Mi-a scris Ionaş de la Flo renţa. — Pardon. c u ^upul lăsat din umeri. se uită la ea. Gog u Apostolescu simţi că Elvira nu vrea să mai vorbească de asta şi tăcu . îi merge bine. . au asistat la Maiul muzical florentin. şi atunci începu să rîdă. Dacă simţi nevoia. Un nătărău. rîse Elvira. . era fardată. zise Gogu amabil şi bine dispus. slabă şi_subţire.te uiţi după minore? Ai ajuns la vîrsta necesară pentru asta. zise el. peste o clipă. să te agăţ. Mă uit după toate vîrstele : mai am puţin şi-o să fiu obliga să mă retrag din viaţa sexuală.. pe 399 urmă au fost la Ca pri şi acuma nevastă-sa se duce să schieze în Alpi. îngînă Elvira pe un ton sec şi dezagreabil. — A. — Da ? întrebă Elvira. cincizeci şi cinci de ani. ce-i drept. Nu mai am nevoie de nimic. aşa că sînt gata să servesc pe oricine. cu buzele zbîrcite.capul sus. De ce rîzi ? — Mă luasem după tine. cu ghetele rupte. — Şi ? Ce mai vrei ? N-ajunge ? E clar că nu mai ourează mult. confortabil. aşa e. o ruină I ştii pe Eracle ? — Cum nu. o urmări. Hai să zicem de patruzeci. îmbrăcat în tweed şi cu o p ipă în gura-i buzata. Ce mai face Riri ? Ţi-a scris ? — Da punse scurt Elvira. spuse Elvira la fel de sec. Gogule.. era reprezentantul lui „General Motors" pentru America Latină. ofticos. cinci ea nu făcuse asta. gros. blînzită. lţumesc. pînă se schimbă lucrurile. care-i trimisese o scrisoare clin Rio de Janeiro. Un bărb de vreo cincizeci. O enerva cumplit să audă vorbindu-se de oameni care trăiau bine în s trăinătate. după una chiar întoarse capul. decît de nişt ani. redevenit civil. — O duce bine dumnealui. Afară de ăia care n-aveau bani în străinăta e. cu pă tuns scurt şi vopsit. aţîţat. crezut de optsprezece ani. ca nenorocitul cie Eracle Antoniu . şi o enerva şi să-şi aducă aminte de reuşita fostei ei p ate şi protectoare. văzută din spate. şi tot ar fi bine. — O duc bine toţi cei care au avut buna idee să fugă. văzu faţa suptă. — Unde mergi ? întrebă Gogu Apostolescu. cu cămaşa murdară.părea. da. — Bonjour. zise Elvira. se uită cu mult interes după fetele tinere care trec eau pe lingă ei doi . o ajunse din urmă. tu cu Titi. de optsprezece_ ani. Elvira se uita la el şi-l rec ut mîna. dar vioi la mers. pusese ochelari de soare. cu chelie înconjurată de păr cărunt.. Elvira observă şi rîse rece : — Ce. rîzînd ceva mai îm-. în fine. şi. că vin l văd. în tailleur gris-pir. — Mulţumesc. — Hai.. Al doilea bărbat al lui Riri. eraţi prietene. Gogu e. iar el are nişte afaceri la Londra. unde soţul ei. zise Gogu Apostolescu. cu mî le în buzunare şi pipa în colţul gurii.

dar ast a nu observa decît un ochi experimentat Şi atent. nu ştiţi ? N-aveţi radio. din pr inereţii expresiei : mereu mirat. Gogu ct. Dumneata. din 1919 şi pînă la această întîlnire şi Gogu pe trotuarul Căii Victoriei. purta părul lipit pe cap şi era mereu proaspăt tuns şi bărbierit . — Eu — zise Gogu Apostol u vesel şi întreprinzător — mă duc la Florenţa şi-l tapez pe Ionaş . vreau să trăiesc fără gr reţinut ! — Pînă acuma ţi-ai cîştigat viaţa ? întrebă ironic Elvira. eşti şic. domnule. tot pe ceafă. înc rgeţi ? — Mă duc să vînd un tablou. cpoi îşi puse la l oc pălăria. Steel" şi „Bethlehem Steel" şi alte asemenea. încît n -o să mai poată ceda. făcuse burtă. nu mai facem afaceri. coană Elviro ! Bonjour. numai hainele îi er au imperceptibil uzate. domnule ? Ai cîştigat la bursă. cîtă vreme n-au ruşii bomba atomică. sau ce? Conflictul armat e inevitabil. încîntat. de tăios : — Ce eşti vesel. lucioşi. cu acea mototoleala ireparabilă a stofei obosite .400 — Tu ce-ai să faci cînd scăpăm de ăştia ? întrebă Gogu Apostolescu. bine dispus. Uite-l pe Titel ! Ce mai faci. de alaltăieri de cînd cu declaraţia lui Truman . Elvira tăcu o secundă unse pe un ton stăpînit. de restul determinărilor univers i infinit eu infinite determinări. distinsă. şezut. subţire. era vremea şi nici la" modă să fii vesel) iar Elvira îl întrebă destul. de altfel. înfloritor. ochii îi erau cam. S. Americanii o să le puie asemenea condiţii. O să cedeze tot : n-au bomba ! — N-o să poa ceda. arăţi bine. Cum începu să vorbească. Titel ? Titel Negruzzi se opri în faţa lor şi-i salută larg. altminteri. de o langustă cu maioneză cu o sticlă de Chablis. Titel Negruzzi părea pro sper şi fericit. şi trebuie să se grăb ească oamenii. zise Elvira. Şi am chef. Gogu dădu din umeri: — S aveam moşia. zise Gogu Apostolescu. Hai cu noi. Ia spune : aşa e ? Ţi se pare in vitabil ? — Ce. arăţi ca un traficant d carne vie : ce faceţi ? încotro ? ■ . cucoană. fiindcă pe urmă o să fie prea tîrziu. sau ce ? — Gata bursa. c '. războiul? Nu : o să cedeze ruşii. — Sărut mîna. dragă prietenă sîntem socialişti. si-o să fie obligaţi să . trebuie să fii pictor ca să pui aşa ceva. şi (se bănuia uşor) şi de al lui şi. îndeobşte. eşti foarte bine. de entuziasmat de aspectu 4 celor doi. ron şi batistă galbenă în buzunarul de la piept. nu trebuia să cer bani nimănui. într-o splendidă zi de septembrie a lui 1948. Gogulică ! Era om de patruzec opt sau patruzeci şi nouă de ani. ca un om care minte: — Nu m-am gîndit încă. de mănnebunesc ! exclamă el şi plescăi din limbă. — Ce f aceţi ? întrebă el volubil. dar la bursa din New York sînt urcări la „U. . încît ceilalţi se posomoriră (nu voiau să se înveselească. ce. le duhni în naş a băutură. domnule. aşa cum păruse unui Bucureşti întreg. nu mai există. Era aiît de satisfăcut. poartă o cravată de lînă galbenă. şi totuşi părea mult mai tînâr. făcuse firişoare roşii pe sub pielea ob ilor.

va putea să cerce. zise Gogu Apostolescu. le-am văzut undeva. — Băutu i scumpe! Moft. Glasul lui Şerban se auzi i ar. iar privirea pe ca e-o aruncă celor trei fu moartă. nu ştia cum. . Cei trei salutară fără să se apro căci din aerul directorului şi-al lui Şerban înţeleseră că vor să discute singuri. uitîndu-se la măsuţele de marchetăfie şi la comodele încrustate cu side f. de anima bolnav care vrea să fie lăsat în pace. dar trebuie să-mi recîştig cumpătul. ..Inocenţe. — Dar e o batjocură. pielea atîrna sub ochi şi sub bărbie. domnule. Mi le cumperi? — II auzi .se bată ! — Fleacuri. îl costa o sută cincizeci pînă la două sute de pol i ! — Da. E înnebunit: ut o pasiune pentru un mic dansator. nu lipsită totuşi de o anumită ostilitate. otrăvit. dădea la Capsa dineuri poiitice numai cu bărbaţi şi care cos tau trei sute de franci tacîmul 1 înţelegi ? Cincisprezece poli de aur de fiecare musa fir . cealaltă cu un mieluşel în b aţe. pornesc rebuie să reuşesc". o ultimă dată . vocea lui Şerban Romano. La magazinul de art pe director discutînd cu Şerban Romano. Şerban. dar el nu trebuia să-şi vînză lucrurile. una cu porumbelul în mînă şi cu val alb. iritată. desperat aproape: . la tablourile care împodobeau pilaştrii. cu capul înainte şî umerii ridicaţi. m-am dezorientat.o vreme m-am zăpăcit. ştia însă în ce direcţie. zise Titel Negruzzi. Bonifaciu Cozianu. ştearsă. iritat. şi cum se schimbă lucrurile. Le-am văzut la baba Basarab-Comnen. toate cutele de pe fata lui s e adînciseră. N-o interesau nici argumentele care lipseau. O să cedeze ! Continuară discuţia.pe Şerban ■?■ întrebă Titel Negruzzî. atunci o să fiu obligat să-ţi vînd şi candelab rele de argint. — Tablourile astea două. fără argumente. . de sfîrşit al vea ui al XVIIIlea francez. : — Bine. nu ştia ce. Statură de ijlocul magazinului. la covoarele atîrnate pe pereţi. şi m-ara tr ezit rămasă aici . să bolească singur.. se ţinea îndoit. Pe cînd amicul nostr u Şerban văd că da. pe tonul omului care e pe punctul să-şi iasă din f ire. şi are nevoie de bani în aşa hal fiindcă puştiul e 40 3 cartofor. cum poţi să-mi oferi numai atîta ! se auzi eodată. la ce voia ea : . cu băuturi scumpe. îmi povestea tată-meu că unchiul mare al coanei Elvira. deşi mai tînăr decît 402 văru-său Gogu Aposto şi decît Titel Negruzzi (avea vreo patruzeci şi şase sau şapte de ani) părea mai bătrîn decî din pricină că fusese foarte gras şi acuma slăbise mult . zise Gogu Apostolescu arătînd două .. Elvira se gîn dea la ce ştia ea. să facă serate cu dans. nici măcar afirmaţiile celor doi : simţea însă că '<ra putea pleca. nesănătoa intoxicat. de altfel avea o culoare urîtă. îi place să arunce cu banii. avea zece sau douăzeci de persoane. prin simple afirmaţi ategorice şi extreme. Elvira umbla între ei ascultînd.

Elvira dragă ! Şerban îi salută cu un semn din cap şi porni spre ieşire. în bronzuri cu lucirea sumbră se ghicea în fund. mai bine rămîi cu giuvaerul ăsta ! Elvira îl fixă în tăcere. şi unii şi ceilalţi flamanzi sau nemţi renani. de cavaleri. domnule! Ca o viperă. zise Elvira printre dinţi. mai vînd şi alţii. — Uff! Ai văzut cum s-a uitat la mine?'murm ură el. pe o uşă deschisă se zărea un peisaj la o depărtare infinită sub cerul verde. şi poate ch iar din ultimul sfert. ce roşu ! Cine mai îndrăzneşte azi! Uită-te aici. Elvira spuse rece de tot. parcă nu i le ştie tot Bucureştiul u <notă> 1 E un fel de a vorbi. pe naiba . adăugă el. </notă> 405 . v iolent. de beţivi. haina unui copil prins lîngă un dulap cu sertarul deschis şi bi juterii revărsate. lîngă somptuoase vase de metal. pe un t on otrăvit: — Smaragd ? Diamant ? Cine ţi-a spus ţie că aş avea aşa ceva ? Crezi că numai tu sărăcit în anii ăştia ? Gogu Apostolescu înălţă aprîncenele şi se schimbă niţel la faţă : înţ s şi eu aşa. c'est une maniere de parterl. Trebuie să-l vinzi. măi Titel: pe ce pictor de azi îl i ţin curelele să facă un roşu ca ăsta ? Ce echilibru între petele de culoare ! Ce construcţi ! Cum. iar în faţă. vinde şi tu un smaragd. zise acru Elvira . în dorinţa să repare gafa g să nu te mai amesteci. Titel Negruzzi se făcu că se uită la or de pe perete. 404 — Dar ce vrei să fac? întrebă Elvira plictisită de entuziasmul altminteri sincer al lui Gogu Apostolescu. în col două labe o maimuţică. ciorapii unui voinic cu daga aurită la brîu erau de un roşu de foc. roşii. — Cum ce să faci? Nu-l vinde! E păcat să dai din mînă aşa ceva. dar să ceri un preţ mare. tu ce v i. o Pietă . răsturnate.— Nu numai Şerban îşi vinde lucrurile. sigur că n-ai. dar trebuie să mănînc! exclamă Elvira. pentru nişte ban e care peste cîteva zile nici nu-i mai ai ! — Bine. Gogu dădu din umeri. un briliant. Du-te şi vorbeşte cu Titel pînă mă tîrgui eu cu dumnealui. cu poarta roz pe un fond alb. plin . Ce ochi are. bîigui el. pictat pe aramă. ErViro ? Ce fel de tablou ? Elvira îl scoase din sacoşă : era un tablou mic. ! uînd-o iarăşi razna. e vident. Gogu Apostolescu se aprin se: — Ah. în întuneric. lucioase. Să mă omoare cu privirea ! — Lasă că şi dumneata. Gogu se apropie şi el de covorul atîrnat pe perete : un Ghiordez d e rugăciune. sau blonde şi atletic e. Crezi că-i convine. mutre cărnoase. lasă. — Chiar. vrei să vinzi asta ? Nici nu te ghidi. — Ei. _ — Ei. se strecurau pe lîngă un Isu s protestant. directorul magazinului se apropia de cei trei. să se ştie că are bijuteriile familiei ? . Directorul era lîngă ei şi asculta.. rbeşti de smaragdele ei de faţă cu banditul ăsta ! şopti Titel Negruzzi. fără aureolă . o scenă biblică în costume din ultima jumătate a veacului al XVI-lea. e nervată.

N-o cunoşti. ţimentul de pe jos murdar. abia mai putea vorbi. cu un aer hotărît. în pivniţa-cîrciumă. maşinile. pe neaşteptate. Gogu rămase gînditor.!. pe ele zece seara. dar fugar. udă ifon . şi ea se ascunde. </notă> 406 văruiţi. cînd se întîiniseră. Elvira. cu Pericle Mittescu. Gogu Apostolescu era beat. văduv. ca struţul. pe jos ciment. ţevile de fier ale apei şi gazului din clădire de deasupra treceau pe pereţi şi erau la fel văruite. strîngea din buze. tramva iele zgomotoase. Şi peste toate celea nici nu mai am nimic. cu gulerul tare prea larg. albit. Titel Negruzzi. dar la masa asta şedeau Elvira Vorvoreanu. — Poate că a dreptate. Aperitivul continua încă. la masa de alături Matei Duca (îmbatrînit şi galben). circiuma eră la antresol) şi se vedea cum. de sus atîrna un singur bec. îmi mai aduci aminte degeaba de mizeri a in care sînt. în fund. însă. eşti complet ramolit : eşti în stare să bagi un om în puşcărie cu indisc ta. că sînt în bani. uşa* deschisă (ajungeai la ea pe şapte-opt trepte. Poate ca le-a vîndut de mult. — N'en parlons plus1 . tejgheaua de tinichea udă. haideţi să luăm un aperitiv: vă t eu. — Iartă-mă. zise el. totul mirosea a ţuică şi a vin. — Ce ştii dumneata? întrebă Titel Negruzzi. Poate că nu le mai are.văzut-o mii de oameni încărcată cu ele la recepţii. — Vezi ? întrebă triumfător Titel Negruzzi. la baluri. pereţii erau <notă> Să nu mai vorbim de asta. căci se salutas eră de sute de mii de ori în acest Bucureşti care fusese al lor şi în care începeau să fie st ni şi să se adune în anumite locuri cum făceau semenii lor fugiţi în străinătate. trece mulţimea pe stradă. mică coloni nă la Bucureşti. De ce să le vîndă ? — Poate a ea băieţi. Erau aşezaţi toţi trei pe scăunele în jurul unei mese fără faţă de masă. nu rîdeau . se ameţise tare . se aplecă deodată peste masă şi-i spuse lui 1 . cu o femeie fardată ţi pător şi cu părul vopsit galben. dar ceilalţi erau toţi cunoscuţi între ei ş lutau cu o politeţe imperceptibil ceremonioasă. Jos. Elvira. la altă masă bătrînul Arnota. căruia-i tremura capul şi care vreo optzeci de ani. zise Elvira şi-i luă pe amîndoi de braţ. prea tare. care era băut încă dinainte cu zece ore. era fum de tutun. Şerban nu şi-a tocat cu ei în ultimii cîţiva ani tot ce avea? Cînd ut*smaragdele Elvirei ultima oară? întrebă Titel Negruzzi. abia schiţat. şi alţi i. dar se ţi u drepţi pe scaune. ce. Elvira se apropie de ei : încheiase tîrgul şi-şi punea banii în poşetă . sus la nivelul tavanului. dar ceilalţi n-aveau de unde să ştie). se rătăciseră pe aici şi doi şoferi de camion. mai staţi ? Gogule. nu gesticulau. — Ea? rîse Gogu neîncrezător. — Ei. ca Şerban . se vedeau butoaie mari. zise Gogu. bine jucată. la dineuri. Gogu Apostolescu şi T itel Negruzzi . frunzele moarte bătute de vînt în lumina felinarelor electric e. gălăgie. zise ea cu o amărăciune stăpînită (şi falsă.

la sfîrşit. Nu poţi şti ce se întîmplă. că e beat. un amator. Pune că se schimbă lucrurile în 1950. de ce rîzi de mine ? întrebă Gogu Apostolescu şi supărat. şi pe urmă încep să lucrez 407 serios. pune. n-ai văzut că nu m-a prezentat niciodată nimeni drept pictor: toată lumea şt ia că sînt un domn care mai face şi pictură în orele lui libere. vreau să-mi spuie de ce rîde de mine. ce-o să faci ? Toată lumea face planuri pentru cînd o să scăpăm de ăştia. iritat. Titel Negruzzi îi dictă textul pariului şi iscăliră amîndoi. în fond.Gogu : — Iţi închipui tu că ai să te apuci de pictură ! Gogu protestă : — Iţi jur.n-ai s ingi.. îi cer lui Ionaş să-mi dea ceva ună. mă rog. La anul. încîntat : — Eu ? Plan ? Ce plan ? N-am făcut în viaţa mea nici un plan. cel tîrziu. n-am nevoie! exclamă Gogu Apostolescu. se întoarse spre Titel: — Dar dumneata. modest de. te înşeli! exclamă Gogu Apostolescu. Dar de cine vrei să rîd ? De mine ? Ar fi nedemn să rîd de mine tot eu. tot. Mi-am ris emea. Apoi. îţi scriu pe hîrtie! zise arţăgos şi sfi408 dător Gogu Ap scoase din buzunar un carnet de desen pe care nu erau decît socoteli de puncte la bridge. pariem că o să fie cum spun eu ' Cum scăpăm de ăştia. Titel. intri într-o serie de chefuri şi de par tide de poker şi de femei. N-am nevoie ! — Ba da.. ca martor! zis lvira. zise Gogu Apostolescu. domnule! zise ve Titel Negruzzi. Elviriţo m uferit destul anii ăştia . fără de pictură pînă în 1952! — Poftim. — Şi. încăpăţînat. mă apuc serios de pictură ! — Punem şi data ? întrebă Titel Negruzzi. ofensat. Pune în 1950.. dacă nu te-ai ţinut de lucru măcar un an-doi ? rîse Titel Negr uzzi. nici . eu mă respect. daraiîf. şi cum se schimbă lucrurile. zise Elvira. — Nu la anul. nu vezi? — Pardon. puiu e. o viaţă întreagă . am fost toată viaţa un diletan t. Dacă vrei. — Rîd fiindcă n-a puci de nici o muncă. numai dumneata nu ! Tite ea. — omnule ? întrebă nemulţumit Gogu Apostolescu. şi că începi să lucrezi imediat. De ce rîzi ? Rîzi de mine ? — Sigur că da. să fac şi eu ceva ! Titel Negruzzi rîdea. — De unde vrei să ştiu eu că te-a i apucat serios de pictură. ba da. măcar acuma. cît să am casă şi masă. zise Elvira. Iţi dau timp să-ţi iei vînt 1 — Nu. • — Pu mă Gogu Apostolescu pe un ton agresiv. simt nevoia să fac ceva serios . zise Titel Negruzzi. după ce iscăli.nu "încerca : de îndată ce ajung în străinătate. Hai să pu nem peste doi ani. treaba dumnealui cum e . monşer. de unde n-o să mai ieşi decît cu picioarele înainte! — Pardon. Sînt hotărît. — Şi eu. Am trăit . — Pune în 1952. Elvira zise : — Lasă-lîn pace.

—Eşti . nu mai er nimic din Elvira de pe vremuri : ochii de smaragd erau acuma de lapislazuli. înnebunisem toţi. dacă n-aş fi eu. Dacă nu era camarila lui madam Lupescu să te barez e peste tot. am dansat. Şi-i veni să rida. ş ungi la Paris! Eu sînt sigur ! — Crezi. să ai ochiul cîmpului. — Trebuie să te duci la Paris să-ţi aran jeze faţa un chirurg bun — zise el — şi poţi să ai acolo nişte succese formidabile. Nu-i greu . — Er i extraordinară . dar nu făcu nici una nici alta* chspuse: ■ ■■■: :n.bine. azi erai madam Caro! de Hobertzollern ! Elvira nu mai rîdea. rege vrea". Titel Negruzzi dădu din umeri: — Din ai proştilor : totdeauna se găsesc. zise Elvira. urmaşi ai mărgăritarelor adev te din tinereţe .i &-. oricît de beat era. asta nu în ază că tu te-ai trezit ! — Da. spuse Titel Negruzzi arătîndu-i-1. dădea capul pe spate şi rîdea . sau s-o strîngă de git. şi nu-i ajunge orice om bogat . mai tinereşte.> al Rivx> :w . gura purpurie era vînătă. şi profiţi de chercheleala noastră ca să nu ne spui ce-ai să f dumneata cînd se schimbă lucrurile ! Elvira începu deodată să rîdă. dacă el s-a îmbătat. n-a cedat din :pretenţii■: tot un. care rîdea mai departe. să ştii săeperezi. Ce.. cu foarte frumoşii ei dinţi falşi. — Vezi. Aii. pe ce lume sîntem . murmură Elvira. dar afară de dinţii strălucitori. cînd îmi aduc aminte de prima invitaţie la dumneata. ar fi mult mai rău ! — Eu a de pictură. serios de tot. dar nu sînt. se gîn-: di : „Uită-te la ea : e mai mare cu douăzeci şi cinci d ani decît Rin. tulburi. piatră în locul nestimatelor 409 dinainte . i se văzură cum atîrnă pieile sub bărbi Titel Negruzzi însă. Un reprezentant de automobile şi frigorifere. nu mai ştiam ce să facem. beat şi binevoitor. eu sînt o podoabă a ei. Titel ? întrebă Elvira. sînt destui. . puiule. în acelaşi gen. —■ Eram nebună.. arn jucat cărţi. Elvira rîdea. Vorba e. începuse să moţăie. Numai să se termine cu ăştia.. m-arn amuzat. ş am intenţia să continui ! — Din ce bani ? întrebă Gogu Apostolescu. Titel Negruzzi o p rivi şi. dar c euşită. am băut şi am mîncat bine.u . coană Elviro : şi ziceai că eu eat. rîzînd galeş cu capul pe de şerpoaică adresat văzduhului plin de fum de tutun.. domnule : eu să muncesc ? Societatea e obligată să mă întreţină.. s-ar putea să nu reuşeşti dumneata? — Da. altfel de cum rîse'se pî ci . întu necaţi. n-am cunos cut niciodată o femeie ca dumneata.. zise Gogu Apostolescu. cînd ridică faţa. mai viu. . — Da. — Sînt convin s ! Păi nu te supăra: dacă a reuşit Rin Duca. cînd ne-ai pr imit în pijama de voal. vedea prin această mască de mumie egipteană sumbra splendoare a Elvirei dinainte cu douăzeci de ani. piele a colorată şi mătăsoasă era ofilită şi încreţită . — Nu face nimic : ai să fii altceva. cu temper mentul dumitale. fericită. am făcut vizite.

într-o singură cameră.dumneata numeşti-l Riri Duca-. 410 Elvira îl privi cu înduioşare de o clipă şi zise : — Eşti drăguţ. sînt un om fără fond . două fotolii desfundate. Bubi Ipsilanti locuise acolo singur. deşi obosite. prin s în piuneze. şi de altfel nu ştia dacă nu era al cuiva din casă. şi legea făcută ca să dea locuinţ elor de noi veniţi obligă cîteva mii de oameni să se mute în locuinţe mai mici sau să se rest gă. de patru ani. Totul era plin de praf. cu arcurile sărite şi stofa ruptă. p urmă un secretaire Lou-is XV. În fond. şi fotolii confortabile. şi . marchetat în lemn de preţ din i nsulele fericite ale Indiilor Apusene. cenuşiu. cu lemnul plesnit în multe locuri de cele doua sute d e veri şi de ierni trecute peste el.■ <:—. aşa că ligheanul rămăsese unde se la şi se umplea de praf. o consolă susţinută de doi Cupidoni. cu fundul în sus. casă modernă. numai suprafaţă. pe care-şi pusese ea cărţile. ven eţiană. cu un palier pe care fotolii aurite stăteau unele peste altele. pensionari. nu s . şi. locuiau un inginer cu nevasta şi doi copii. tatăl lui Bubi. eşti un om drăguţ. undeva pe lîngă Piaţa Confed eraţiei. alături de o oglindă mare. o funcţionară la o întreprindere comercial stat. Titel ond. crăpat. într-o cooperativă. casnică : în total şaptesprezece persoane. cu trei servitori. copil şi soa cră. unde. roşie şi ţesută cu aur. pe care-l găsise acolo şi încercase să-l mute dar era pr a greu. un cal de lemn. Ai perfectă dreptate. un portret mare. se aflau un dulap mare c u geamuri. În schimb. -J&ij^dat: >nici/. în toamna lui 1952. — Aş. Elvira intra în odaia ei şi se încuia cu cheia. cu o ramă f oarte lată şi aurită : prinţul Ipsilanti. ce nu mai voise să vîndă ca să nu rămîie chiar cu pereţii g bucată mare de brocart veneţian. nn 411 coş de bagaje acoperit cu pînză cauciucată. dintr-o casă car usese mai demult a lui Bubi Ipsilanti . iar anul 1952 sosi fără ca Gogu Apostolescu să se fi apucat serios de pictură. Elvira de pildă stătea acuma. A ici adunase ea ce-i mai rămăsese. uşor. populaţia Bucureştilor se dublă în acei patru ani. Sînt un om uşor. cu mina în reverul redingotei şi o barbă mare. şi de un afiş al Sfatului Popular al Capitalei. bicicleta unuia din studenţi. Acuma. elegantă. Pictur prostie. pe scara de serviciu care ave a becul electric spart. nici nu mai există pictură. cheag de închegat laptele ca să se facă brî ză şi avea maşină personală. zise Titel Negruzzi. Elvira intra prin dos. pe palier. murdar . cu limba încleiată : — Ai dreptate. şi doamna Elvira Vorvoreanu. în aceeaşi casă. un general pensionar. Elvira se ferea să nu calce într -un lighean mare de faianţă. Gogu Apostolescu se trezi din toropeala în care f usese pină atunci şi îngînă. urca pînă la etaj. o pereche în vîrstă. în mare ţinută de general al armate omîne în 1880. care primea foarte des vizite de bărbaţi. Elvira urca încă o sca ngea la odăile servitorilor. pătrată. pe perete. De fapt. qB»lsâ> ai reuşita pe care o merită a vergura dumitale. maiestuos şi elegant totodată. un funcţionar la Sfatul Popular al Capitalei. pe care-o întinsese pe un perete. care nu se ştia ce caută acolo. dar mai înalt decît «a. uşor. un ofiţer de miliţie cu nevastă. un domn care fabrica. doi st udenţi. II Anul 1950 trecu fără ca lucrurile sâ se schimbe.

era interzis comerţul particular de pietre preţioase şi aur. se hoţărîse să v un briliant mic . şi arestat. „Cum am putut avea încredere în el ?" se întreba Elvira. cu ciorapi de lînă şi pantofi cu tălpi groase. Trecu pe stradă neobservată de imeni. Stătea şi aştepta. totdeauna . se ridică în picioare. deasupra dungii de carmin. pietre preţioase şi devize străine. Nu mai era frumuseţea brună' cu de smaragd. în 1922) şi plecă. cu bijuteriil e. deodată. brăţări. pungi de piele de căprioară pline cu zeci de smaragde mari montate în coliere. care le moştenise de la bunica lor Sofia. totuşi. şi nu-l găsise nici acasă. cercei. dată nu de Gogu. îl înrăise. ce străbătea toată o daia şi ieşea pe fereastră printr-un ochi care în loc să fie de geam era de tablă. şi o sobă de tuci. omul de lume. fusese la cooperativă şi plecase. Se mai întîmplase multora care vindeau. şi nu am de ce să mă aştept la un accident. II căutase şi a doua zi. în tă de tweed şi windjacket. şi alte ze ci de briliante. şi n e. şi se făcea seară : pe fereastra cu o mică perdea de voal se vedea ce rul roşu şi. 412 gîndindu-se şi aşteptînd. Apoi se dusese la Gogu Apostolescu acasă. unele fiind mai mult decît prost văzute pe vremea aceea) sau zăcea pe pat. cu un burlan negru şi sinistru. şi încercase s-o vîndă în ascuns. Trebuie să am răbdare. primea prietenii la poker sau la o sticlă de ţuică (foarte des. nici la cooperativa unde lucra.gravuri de Boncher şi Gabriel de Saint-Aubin. îmi explică foarte sincer totul. şi vase de cristal de Boemia pe pervaz ul ferestrei. îşi trase pe mîneci scurta (umbla toamna într-o scurtă de vînătoare pe cumpărase la Londra «acum treizeci de ani. aici îşi făcea cafea în ibric în gura sobei. abia acum. rud a ei." care poate fi explicaţia. Acuma aştepta să-i vie cu banii . foarte sever pedepsit de lege . splendidele bijuterii de familie ale Elvirej. îl alte rase. de trei zile. Apoi tot ea îşi spunea : „De c săS judec ? Poate greşesc. Vine el şi-mi explică. sau banii. Nu mi s-a întîmplat niciodată nici un accident. totdeauna de o eleganţă neîntrecută în Bucureşti. Apoi. broşe. şi nu venise nim . Poate peste cinci minute bate la uşă. dar nu : se schimbase. totdeauna în maşină. diademe. singură. sau măcar cu un răspuns. ci de cunoscuţi : să fi fost prins încercînd să v brilian413 tul. care le avea de la soră-sa. sau măcar să ştie se întîmplă. omul primit peste tot . cumpărau sau mijloce au vînzări şi cumpărări de aur. şi care părea obosită şi crispată. De trei zile trebuia să aibă sau piatra îndărăt. Acu ma era a treia zi. şi se gîndea la Gogu Apostolescu. Elvira voia să ia un preţ mare pe -piatră. în cutii de tinichea. asculta radio (foarte încet ca să nu se audă ce post era. îl schimbase viaţa." îşi strîns u un şal de lînă gri. se aflau. cotit. albastru închisElvira stătea în fotoliu. „Dar de ce n-am aflat nim Nimeni nu ştia de Gogu să îi fost arestat : fusese acasă şi plecase. Sub o scîndură a podelei acestui fost pod şi deb as al casei lui Bubi Ipsilanti (odăile de servitori erau alături). citea. Sigur : crezuse că e acelaşi. inele. sticla de ţuica). Nu se atinsese de ele. foste cutii de tutun sau de ceai. „Nu mai pot. mama Davi dei. cu lumina stinsă. Aşteptase o după-miază întreagă. Aici stăte Elvira. moştenite de la mai că-sa. O cucoană de şaizeci şi doi de ani." . în acest rece şi urît octombrie 1952. şi nu mai am griji.

mai mult. aşa cum se în-. în sentimen414 tul că e frumoasă. bogată în privilegii şi drepturi exclusive şi lipsită de răspunderi sau datorii. bogată. c eru o cinzeacă de ţuică. lăzi pline de talaş în care se ghiceau ficaţi şi creieri de ghips vopsiţ în culori nu chiar naturale. şi nu era membră a clasei dominante ci a unei categorii de epave fără putere. oameni modeşti. nici bogată (căci bijuteriile ascunse nu-i serveau la nimic). influenţă sau toa4e la un loc însemnau ceva. nu-i întîlnea cu lunile de zile. deşi acest simţămînt era acu m cu desăvîrşire neîntemeiat. intră în curtea de stăteau aliniate şiruri de busturi de ghips foarte rudimentare ale lui Marx. saci de ciment. oţi în aceeaşi direcţie. Dar cum pătrunse într-o sală înt asă. mături vechi. gu Apostolescu agăţase de un an de zile o firmă : Avîntul socialist. influentă sau onoruri. Intră. acolo unde sînt. membră a u ei clase sociale care socotea că nu există nimir deasupra sa. şi în schimb credea că Ie găseşte în anintirile pre ea însăşi.aceeaşi care fusese mai demult. miliţienii. probabil ţinea un discurs. încît un om care a -o ar fi cu totul altui faţă de vecinul său eu. onştienta de aceste eonstă. deşi era venit din memorie. muncitori. zări o uşă deschisă spre altă sală. Şoferii. cu gîtul . sentimentul automat al superiorităţii sociale. totul era schimbat. obişnuinţă veche. Nu mai rămăsese nimic din asta. îl văzu pe Şerban Romano. Ar fi fost greu de spus ce o identifica sau o lega cu splendida Elvirâ de acum treizeci şi patr uzeci de ani : cunoştinţa propriului eu. pe care toată lumea o ştia pustie de după întîiul război mondial. ţăranii veniţi la oraş. Cooperativă de materi ale didactice. demnă de un noroc oricît de extraord . aprinse o ţigară şi plecă prin întuneric cu ţiga u aerul bărbătos al unei femei bătrîne şi dezaxate. . pămîntul întreg. deşi n-avea dreptate să se creadă . hainele ei. stu denţii.nte ale firii ei. pe o casă veche boierească. adevăr vechi. printre oamenii pe care înainte îi igno ra. mai bău una. nici măcar nu eră . Intră : nu văzuse pînă atunci pe nimeni. Dov obişnuinţa ar fi trebuit să înceteze şi că adevărul nu mai era adevăr fu că intră într-unui d localuri.putea să se recunoască în ase menea imbolduri irezistibile. Deşi ar putea fi recunoscut prin acele t endinţe invincibile cărora cei vechi le clădeau o fire demonică. p ecetluiesc personalitatea şi destinul unui om : ^8oc ay0o6iţtco Saipuov Şi Elvira. ce făcea în fiecare zi. piese de fier ru4 15 ginite. toate lucrurile as tea erau acuma false : nu mai era frumoasă. Atît de mult din personalitatea noastră se înrădăcinează în memorie. funcţionăraşii. Ii cunoştea pe mulţi . îi inspirau un dispreţ total. unde n-ar fi intrat niciodată înainte. Or. unde. nici prin gînd nu i. pe care-i ve mese prin vitrinele micilor localuri de pe Calea Dorobanţilor. numai că. şi memoria ei. şi care. oraşul împrejurul ei. încovoiat. ţara. căci vorbea tare c . mici funcţionari.înconjurată de oameni care prin nume. aprcpiindu-se fără zgomot. tîmplă de obicei. Carnea ei. nu avea nici un privilegiu şi în schimb datorii le oricărui om de rînd. n-avusese noroc. unde era lumină şi multă lume pe scaune. în rînduri. avere. şi memoria celor care o cunoscus eră. Şi astea toate nu le ştia . Elvira văzu lumină prin crăpăturile obloanelor veşnic închise.-ar fi trecut. o vadră. oamenii p e care-i vedea. o bău. Enge ls. Lenin Şi Stalin. Ajunse pe strada Dionisie Lupu. roabe.

Noi am mai avut cazuri de astea. un om de vreo patruzeci şi opt de ani. curgător. zise oratorul cel dulce. anelor din lumea Elvirei. cu părul rar : Elvira ştia c urea de foame şi Gogii îl adunase de milă de pe străzi şi-l punea să care saci sau lăzi. apoi îl lăsă iute jos. subţirică şi elegantă. ca prostul satului la biserică atunci cinci vorbeşte preotul. E o propunere interesantă. care purta o vestă de vînătoare. Urmă o tăcere. tînăr. Unii stăteau în ioare rezemaţi de perete. —. băieţeluie. Şerban Romano se uitase împrejur. Lîngă Şerban şedea doctorul Eremia. tovarăşi. cu mîinile spînzurînd între genunchii ascuţiţi care se desenau prin pantalonii prea la rgi. şi alături de ei Scarlat. pe care trebuie s-o analizaţi dumneavoastră serios. urmînd ca dumneavoastră să faceţi propuneri. dat fiind că există asemenea bănuieli de furt repetat ume mari din salariile cooperatorilor de către colegul dumneavoastră Apostolescu — spu nea vorbitorul — vă propunem să fie scos din funcţia de preşedinte al cooperativei şi înlocui cu altcineva. Zîmbea amabil. Nu se auzea nici un zgomot. şi a în windjacket şi trotteuri şi legată la cap. Dar tot dintr-acolo se auzi altă voce. ca o cucoană (el era şoferul camionetei cooperativei) şi alţii. şi ridicase . S-o luăm altfel. Oamenii se pr iveau. tovarăşii care sînt de ord să plece din postul de preşedinte colegul dumneavoastră Apostolescu să ridice mina d reaptă. şi ia deschide gura şi fă o dată hap ! asaa. plăcută. şi care tăcuse. cu două tricouri de lînă fină unul peste . să punem la vot propunerea tovarăşului Segal. şi sa trageţi concluziile cele mai juste. care venea la coop erativă doar de formă. Urmă o tăcere neplăcută. Apoi se întoarse pre vorbitorul care nu 416 se vedea. Cine e de părere să rămîie preşedinte colegul Apostolescu să r mîna dreaptă ! Toată lumea ridică mîna. astfel că. era genul sportiv şi fără căutări de toaletă.. din piele de căprioară. parcă-i ieşeau din gură bile de unt şi mie . să se ascundă în umbră.slab. şi doamna Eremia. care spune: „Ia să vezi ce bună e doctor ia asta. din leneş. şi s-au soluţionat aşa cum trebuia. iar cooper atorii au fost în cîştig. cu orivirea fixă. albit de tot. mi se pare că greşit. — Tovarăşi. Cineva ridică braţul fără convingere. vizibil plin de frică să nu greşească. alar mat. Era cenuşiu la faţă. de om car-e se ascultă cu încîntare cînd vorbeşte şi care încerca să fi nvingătoare ca a unei persoane ce stă de vorbă cu copii sau cu nebuni : — Acuma. bravo!"' — Prin urmare. dar făcînd eforturi să fie şi mai octuos d ecît înainte. şi Kicky Hrisoverghi. tovarăşi. Vorbea rotund. Titel Ne zzi o zări pe Elvira şi-i făcu semn să stea unde e. grav. să m prin atelierele de turnat busturi sau piese anatomice de ghips şi-i dădea o leafă de om de serviciu. avea o voce de doctor bun şi cu clientelă mare. Asculta cu un aer tîmp.. şi ce o să se bucure mămica şi tăticu cînd o să fii sănătos şi-o să-ţi c . spunea glasul agreabil şi satisfăcut al vorbitorului. ceva mai rece. în două cooperative. cu ochelari. ca Titel Negruzzi. cu gura întredeschisă. plină. slab şi cu aerul inteligent. Titel Negruzzi ţinea mîna ridicată numai niţel. în şiruri.

. roşie. II aştepta pe Gogu. apoi mai schimbă cu cei doi cîteva cuvinte. Şi ieşiră. după o pauză : 1— în faţa s create. am strigat din curte. cu glasul tovarăşului Segal. — S-a î les foarte bine ! strigară cîţiva. — Am înfeles. Primul vorbitor. tovarăşi. cu pardesiurile pe ei. Elvira se dădu un pas îndărăt în ric . probabil tovarăşul Sega se făcu auzit pe un ton sec şi enervat : — Cum. se maşinal. să scrie pe bule inul de. — Da. măi tovarăşe ? Cellalt. Ca sa aia parcă e părăsită. 417 Se opr i. să ridice mîna. cred. exclam glas scăzut : — Cum să le convină. — Tovarăşi — spuse cu o uşoară Iritare oratorul — dumneavoastră nu înţelegeţ re s-a pus. Nici nu ştii cît te-am căutat ! Şi alaltăieri. Ne-am înţeles ? Dar la un sprezece fix ! Altfel. n-aveţi cuvîntul! Apoi. masiv şi cu o mustaţă mică neagră. Gogu şi încă doi bărbaţi stăteau de vorbă. Gogu îi aruncă o privire întîmplătoare Elvirei. cade baltă toată afacerea. cu p. preocupat şi foarte grăbit şi veni repede spre Elvira. Sînt desperat. înţelegi ? Ăştia . — Sărut mîna. să fii mîine dimineaţă aici. Elviro dra gă. şi eu cu Marcus ne întoarcem la unsprezece fix. Năvăliră pe urma lor membrii cooperativei. nu voia să spună „tovarăşului". îngînă Elvira cu gura uscată. Dar toată lumea ieşi şi nu-l vedea încă. se răsturnară două scaune.. Le dădu mîna cu aer serios. cal : — Cum să nu le convină? L-ar şi plăti . Unul. Oratorul cel cu uhul blîndeţii strigă : — Tovarăşe Segal. — Sînt toţi la treabă în cursul zilei. să putem vorbi liniştiţi. Urmă altă tăcere. zise domnul Scarlat trecînd pe lîngă Elvira. tovarăşe ! exclamă Kicky HrisovergW. Intră în sala 418 go o masă drapată în pînză ieftină. vorbind tare. În picioare într-un colţ. lor le trebuie o stare civilă. am bătut. Cine e de acord. trîntind uşa.iute mîna şi el. Elviro. dumneavoastră vă convine să fie Apo lescu preşedinte ? — Da ! E bun ! Ce aveţi cu el ? strigară cîţiva din sală. doi bărbaţi cu şepci în cap . vă propun amînarea discuţiei pentru o dată care se va comunica ulterior. şapca. care striga peste capetele celorlalţi : — Kicky. auzi ? ■— Sărut mîna. se auzeau strigăte : — Gata ! Ce să mai ? Gata ! Se ridicau în dezordine. Toată lumea ridică mîna . Dar nu erai acasă de loc . Hai mai încoace. auzi glasul lui Gogu Apostolescu. Ura... îmi vine să mă sinucid. în mare grabă : — Te duci tu la bancă mîi pînă-n unsprezece. nu mi-a răspuns nimeni. că mă aşteaptă cineva.ieşiră din sală. E vorba (şi începu să scandeze cuvintele) de înde-păr-ta-rea tov..

Elvira nu ştiu cum a aju s acasă. Atunci.. Siluetă strîmbă şi firavă. Gogu Apostolescu se căută într-un buzunar în care avea un pachet gros de hîrtii de o sută. voiam să o-ţin în gură. zise Gogu Apostolescu blînd. Şerbănică. N oapte bună. Nuşit. rupînd-o niţel pe mijloc şi i-o dădu Elvirei . Maşina se opri. Vorbind. pedeapsă că mam atins de bijuterii. Ce să fac. „Va să zică am încercat o dată cu Carol. Trebuie să le păstrez: o să am nevoie. Elvi suflă : ■— Dă-mi un pol să iau un taxi. şi totuşi mi se pare nimic f e ce-am păţit cu piatra ta.. am încercat să caut neobservat sub podea. Elvira se smuci de lingă gard. de ceas. am fost de o neîndemînare criminaJa. Am pus piciorul pe ea. Gogu trînti uşa şi automobilul porni. t . Şerban Romano se vedea printre stinghiile g .. Ce greşeală ! Pe urmă dat seama că totuşi aş mai putea reuşi. întîia dată. îmi venea să înnebunesc ! De u-mi mai revin în fire. o ţineam în buzunarul ăsta mic. Dar fără să vreau. închisese poarta. spuse îngăduitor Gogu Apostolescu. Ajun seră pe trotuar : — Plecasem cu ea de la tine. mergea spre ieşire. cînd mă gîndesc. înţelesese că dacă nu cîştigă la jocul vieţii. scoase una cu vîrful d getelor afară. Dar Elvira nu-l vedea. Şi . — Ştiam că ai să te superi pe mine.de la centrala cooperativelor vor să mă dea afară.. ci tot. — Ţi-am oprit o maşină. controluî actelor ! Doi miliţieni. am s căpat-o din mînă. îi salutase. or aici. şi mă sui în tramvai. dormea el pe o saltea de paie. îmi vine să mă strîng de gît. Se sprijinise de gard cu spatele. unde. încet. înţelegi ? Şi am scăpat-o. — Taxi ! Taxi! strigă el. de el e acolo. Elvira. însă m au încolţit tramvaiştii şi erau cît pe ce să mă ducă la miliţie. Sînt gata să fac ce vrei tu. şi acum se ducea încet spre întunericul din fund. nu voia să-I vadă că are atîţia a el. şi m-am prostit ani de zile. în odăile foste ale slugilor. să repar ce-am făcut. că nu poate cîştiga sau pierde puţin. cu paş de automat. monşer! Trecuseră pe lîngă ei cei doi cu care avea întîlnire a doua zi şi ei îl saluta —. ca un idiot. am vrut să ascund piatra. şi de spaima care o c uprinsese pe ea. N-o mai puteau ţine picioarele. silind-o şi pe ea să se mişte. Elvira nu se mişca. se sui în maşină. A un semn . dar acuma nu pot pleca din ţară . Trecea un taxi. Pe urmă am crezut că sînt pierdută. dar era imposibil să m-a tîrnit curiozitate şi Ia ora asta eram arestat. mă persecută. orice re uşită mi-este imposibilă. Apoi mu mură : — Porcule. pusă peste o canapea desfu ndată şi căzută într-o rînă. Se trezi pînă la urmă aşezată în fotoliul ei şi gîndindu-se : „Nu trebuia să vînd. noroc. ca pi amvai. M-am speriat." îşi aduse aminte în noaptea aceea de moartea mai420 că-si. tocmai cu mişcarea aia am simţit cum o împing spre o crăpătură şi a alunecat sub podea ! Am 4 9 mers cu tramvaiul pînă la staţia terminus. şi. Elviro ? Spune şi tu : ce să fac ? Sînt absolut despera t.

Nu mai avea încredere. cu vreo douăzeci de ani înainte.dacă o să mor aici ?" I se făcu frig. mult mai bine. dar ea. o groază mută şi paralizantă. însă. îşi spuse ea. Şi acuma. în ţara asta nimeni n-are palate. Şi nu e nici o suferinţă mai mare pentru conştiinţa vie decî contemplarea nefiinţei. va da pecetea sa destinului pe care-l determină. Se îmbăta în fiecare zi de dimineaţă. oameni noi şi neaşteptaţi. nici să mai spere. fără. cu redescoperirea speranţei. nu-şi va mai face operaţii de chirurgie estetică. galerii de tablouri. Şi ştia 421] că întunericul negru al nefiinţei este la distanţă de poate numai ci ani. Dar atu nci moartea şi neantul erau departe. o apucase iar . cum trăia acum. ?" Ce să facă ? Ar fi vrut să fugă de gînd esta. aproape de tot. nici automobile de comandă specială care costă cît un salariu mijlociu pe zece ani într-o ţară cu standard de viaţă mijlociu ! Aici să rămînă ? O apucă o groază cum lă. „Da : dacă n-o să mai plec niciodată de aici. cei cîţiva pumni de pietre strălucitoare ascuns e sub podea nu însemnau nimic. dar aşteptînd. Elvi ra nu scăpă de spaima aceasta. căci nu putea să le folosească. şi nu mai era în stare sa se ameţească. „Nu se poate. în ţara asta în c ligat să munceşti şi în care marile triumfuri ale deşertăciunii sînt imposibile. Nu se putea : era al ei. fiara care o sfîşie. La ceilalţi. Să rămînă aici. nu va mai avea nici bărbat b ogat şi iiustru. simţea adînca oboseală şi melancolie a înfrîngerii : ştia că nu va mai aj la Paris. singurul fel de reuşită care i se păr ar fi o reuşită. La o dist anţă poate de zece ani — sau numai de cinci. dispariţia. ar deveni imposibil ? Şi ar trebui să se resemneze. Pa era trează un ceas. Era obo sită. încereînd să se dezmeticească şi să-şi vie în" fire. şi nu altceva. este acelaşi înţelept. sau de doi. un geniu sau un demon. beţia şi c a. blănuri scu mpe. la plimbare sub platanii din Lykeion. III La oamenii care au ac ea însuşire dominantă pe care cei vechi o credeau o fiinţă autonomă. Cinci ani sînt cinci zile. la ce ? Să trăiască de l o zi la alta. să se ascundă. Vreme de doi ani de zile. Acum erau aproape . iviţi din pielea celui cunoscut. motiv adevărat. lachei. nici amanţi. iahturi. nimicul ? Se mai gîndise la asta. în loc de marea aventură şi de triumf. la cină şi chef la Agath on. Atunci. bijuterii. nici rochii care costă fiec cît un automobil. î prejurările exterioare o descătuşează sau o constrîng. sau în temniţă. duşmana ei. din pictorul diletant şi 422 . nici avere . Dar nu era sigur loc sigură. Dar cutate moşier care juca cărţi de dimineaţă pîn ea de inimă devine un comerciant abil şi sănătos care de dimineaţă pînă seară aleargă după af rfă şi clienţi . -unde nu poţi să-ţi iei bărbaţi tineri şi frumoşi cu chirie. să nu-l ştie. împrejurările neobişnuite scot la iveal aractere noi. moartea . Se înveli cu o pătură moale şi albă pe care o trase de pat. Pe urmă. O să vie războiul şi-o să scap". fără cuvinte. şi seara adormea beată. Socrate soldat în bătălia de la Potidaia. dintr-o dată. Altădată se ameţise ani de-a rîndul cu desfrînarea.

lăzi. Poarta era încuiată. îl readuse şi pe el în Bucureşti în p lui 1954. De un an şi două luni şi o săptămîrt zile. din care curgeau aţele. rătăcite. şi cîteva sticle de bere. într-o odăiţă unde er veche de lemn de trandafir plesnită. începînd din 1953. la p ericolele posibile. apăru. În ultimele douăzeci şi patru de ore nu se gîndise la nimic alt ceva decît ia banii aceia. — Ce bine că ai venit. îmbucătăţite într-un colţ întunecos. domnule. bătrîn de tot şi fragil. dar una din amnistiile repetate care au e liberat atîţia oameni din închisori. nişte cîrnat. nişte fotolii cu stofa tocită şi ruptă. visase că s-a mu cooperativa şi că în casă locuiesc persoane particulare. răguşit şi brutal. salam. spuse el anxios. şi e paie acoperită cu o bucată de brocart veche. Cînd însă acesta dispăru. O zgîlţîi şi chemă : ■— Şerbănică ! Alo. din pricina expresiei copilăroase. Intră în magherniţa lui Şerban. să fie carne. la şansele de a întîlni piedici şi încurcături. Spre deosebire de alţii. Se deschise încet o uşă şi Şerban Romano cu nişte pantaloni mototoliţi şi un tricou cu coatele ieşite. ceva . că nu ştiu ce are cheia asta. din pricina zîmbetului şi priviri — zîmbet de idiot. umile. Gogu sări în picioare cu o iune febrilă. mai repede! — Stai. cînd încă nu ve nimeni la lucru. o dată. era neschim bat. Gogu nu răspunse. fiare ruginite risipite pe jos. nici măcar slăbit. privire de cîine care se tîrăşte pe jos în faţa ta scheunînd încetişor — p părea şi mult mai bătrîn. trib unalul îl condamnă la cinci ani închisoare . Acum descui. sub cerul rece şi roz dinainte de răsăritul oarelui. Gogu se aşeză pe unul din fotolii şi-i spuse lui Şerban. o harababură de obiecte uzate. în somn. îl privi. din pricina mersului cu tălpile tîrşîite cu genunchii îndoiţi. roabe de f ier. moi. Gogu reveni încă o dată. devreme de tot. şi că deci nu .monden se desface surprinzător un personaj care calcă legile. urmărindu-l cu ochii pe Şerban. Mergea repede. Imediat. în fosta clădire a slugilor. care rămăsese în picioare : — Du-te şi-mi ceva de mîncare de la bufetul de pe bulevard . şi murdară. Gogu Apostolescu stat în iarna aceea pentru matrapazlîcurile de la cooperativa „Avîntul socialist" . busturi de ghips. jupuită. la felul cum avea să-i găsească iar. intră la puşcărie pe un an d e zile. o oglinda veneţiană cu trei sferturi din cadrul de cris tal lipsă. Uite. dar părea. iese şi îşi începe îndată iarăşi activităţile ilegale dar rentabile. trepăduş : — Ştii că vo mă dea afară. lui închisoarea nu-i făcuse nici un rău . uitîndu-se împrejur cu un aer de pro423 prietar. na-ţi aici nişte bani. — Da. VOT să pună un om de-ai lor. Şi stătu nemişcat pînă ieşi Şerban pe mişcat. cu sertarele strîmbe şi un picior lipsă. am venit. se lumină la aţă şi se apropie tîrîndu-şi picioarele. nepotrivită cu trupul său moale şi umflat. aştepta momentul ăsta. într-un fel. Şerban se ţinea după el. tînăr. Nu ştiu ce au cu mine. la locul unde erau. Gogu intră. decolorată. Sosi la cooperativă într-o dimineaţă. Poftim. zi se el descuind poarta. Veni cît putea de repede printre saci de ciment. Şerbănică ! Nu Trecători matinali se grăbeau pe strada tăcută. Avea vreo cincizeci de ani. Descuie.

un oval neregulat. Dar nu : n-avea ce ple. cob ora spre podea. Acuma. al zecelea căprior : unu. aici nu umbla nim eni.. E absolut exclus. şi nici găsit decît dacă luai la rînd toată su rafaţa interioară a acoperişului. lemn sau pămînt. aici. încît trebuia să te apleci din ce în ce mai mult. ci oval. nouă. foarte ferfeniţite. prea ferfeniţite. niciodată. spre pod. şi. Tot îi mai era oprită răsuflarea. Cum erau toate încrucişate pe căpriori. mirosea greu. Gogu ieşi. simţind cu vîrfurile degetelor că h iile sînt ferfeniţite la margini. fad. se gîndi cu un surîs lăuntric Gogu Apostolescu. Nici nu era nevoie de mai mult. fluturînd încet. într-un asemene loc gol.se mai poate ajunge la bani. Cu inima strînsă. pline de pra . luă cheia di n cuiul unde atîrna totdeauna. a şoareci . moi. însă de-a curmezişul. Scările se cutremurau sub 424 greutatea lui. era fericit. era sigur că t otul e in regulă . sau chiar mai mult. nişte scaune rupte. în curt e sau în pivniţă. tabla era bătută în cuie pe scîndurile acestea. a douăzecea st inghie. Foile de tablă ruginită er au puse pe zeci şi zeci de căpriori iar pe aceştia la rîndul lor. a butoi." Acoperişul. lîngă uşă. mergea drept spre un capăt al podului. Aici. erau depozitate jos. de energie. un pachet de o sută nouăzeci şi opt de hîrtii de o sută de lei.. doi. nef olosit de cînd nu se mai luminase casa aceasta veche cu luminări de ceară . un an. mai ales la colţuri . Era fericit. 425 O undă de imensă bucurie ecu prin trupul lui Gogu Apostolescu. Da. uscat. Avea să poată reîncepe afacerile. aer închis. şi cîteva căzură de acolo de sus. pînă să ajungă iar în situaţia dinainte de ar stare. a şoareci. Erau mîn cate de şoareci. risipite în umbră. de pînze de păianjeni. la vîrsta lui. zece. sus. Un candelabru de alamă pentru treizeci şi şase de lumînări era răsturnat pe jos. cu conturul neprecis. „Şi cînd te gîndeşti că puteam să nu le am . aşteptînd încă o secundă ca să se elibe tr-un mare oftat de uşurare. să fiu în situaţia săracul". Gogu deschise uşa podului şi intră în penumbra de sub bîrnele pline de păie era cald aici. De la podea. numerele seriilor fuseseră roase. pachetul era acolo. ca şi produsele cooperativei. a praf.. Şerban avea să lipsească ze ce minute sau un sfert de oră. trei. Nu ai erau legate cu sfoară . dar nu dreptunghiular. rămîneau între tabla acoperişului şi căpriori sute de locuri goale. toate. aici ascunsese Gogu Apostolescu banii rămaşi din vînzarea briliantului Elvirei. Aici. Gogu se uită la cele pe care le ţinea în mînâ. Ii bătea inima . căci mărfurile. . nu mai erau în pachet. erau acoperite de praf gros de un deget. nu era silit să pornească de la nimic. cîrpe. De la colţul din tînga. lăzi goale. plin de încredere. întinse mina şi vîrî degetele între căprior şi acoperiş.. Se trezise asudat şi cu inima bătînd. douăzeci. sunau a gol. a vechi. Se gîndea : „Dar dacă. G ogu Apostolescu trecu printre ele toate. lumina era sură . Erau un teanc strîns. undeva. de bucăţele de moloz. lega te în cruce cu o sfoară. şapte. Gogu se uită la colţul din stînga al acoperişului. care nu putea fi bănuit de dedesubt. deschise uşa clădirii principale. cam un sfert pînă la o treime din suprafaţa fiecărei bancnote lipsea. nouăsprezece. n-avea cine să ştie. era aproape de tot. îşi ţinea respiraţia. mirosea a praf. se repezi pe scăr de lemn în sus. alte eci de scînduri . coclit. doi. optsprezece. să piardă. dar dacă. Le scoase din ascunzătoare. cu aceste apro ape douăzeci de mii putea organiza ceva. Şaptesprezece.

Şer oape vorbăreţ. undeva jos de tot. şi tot ce era dur şi inexorabil era sub noi. — Nu mănînci ? Mănîncă. zise Gogu. dar îi era frică de Gogu. — Atunci — îngî u ? Gogu nu răspunse. retractil. Ajunse la cooperativă chinuit d e pofta de mîncare 426 şi de frica de Gogu. aşezat pe un fot liu. rotindu-se prin aer. Cu toată lumea. e foarte bună friptura. chiar acuma cînd noii şefi voiau să-l dea afară din slujbă. pur şi simplu. de altfel . feriţi. departe. nici nu ştiam există asemenea personaje .. plesnită. Şerban Romano se întoarse cu o plasă de sfoară în care avea pache tul cu mîncare şi sticlele de bere. timid. Şerban zîmbi. scuzîndu-se umil : — Am întîrziat. îi era poftă să mănînce din friptură şi să pahar de bere. avea un ochi de detectiv. tot ce ne înconjura era făcut anume ca să nu aflăm ucrurile astea in mijlocul cărora trăim acuma. apoi se sprijini cu sp inarea de uşă şi zise. — Ce? întrebă Gogu. — Ce e cu tine. uitîndu-se la mîncare : — E groaznic să depinzi de măgari ca ăştia car nit şefi după ce-ai plecat tu. pe drum. Sînt nişte fiinţe absolut imposibile . amestec de copil şi de slugă mică şi umilită. Îl găsi pe acesta cum îl lăsase. ţi-a expres. la d. şi se uită în gol. E bine să faci parte din clasa dominantă. şi nu era bine să se puie rău cu Gogu. Şerban. Gogule. Gogule? întrebă el. înainte. 427 — Te-am întrebat ce nu mănînci. Şerban întrebă : — u mănînci. — Nu mănînei ? — Lasă-mă în pace ! exclamă Gogu ra î Şi recăzu în starea de absenţă. Cîte ni s-au ascuns. însă. începu să-i întindă un ziar pe o măsuţă pătată. — Lasă-mă în pace. pe care-l simţea tare şi apropiat. amestec de tată şi s . şi tot. încheie el cu un surîs slab. nevolnic. Apoi le lăsă să-i cadă din mînă şi ele se r ui. din pachet . deasupra mîncarea. Şerban întinse mîna cu o mişcare prudentă. Educaţia noastră. iar el.. Acolo era şi acuma. Ignoram foarte multe. Goguera teribil. nu mîncase de luni de zile ca lumea decît atunci cînd era invitat la rudele sau prietenii lui care o duceau mai bine. avusese ghinion . Gogule? — Cum ? Ce-ai spus ? întrebă Gogu Apostolescu. Destupă şi o sticlă de bere. u deschiseseră încă la sosirea mea. Ii lăsa gura apă . apoi. Şi-afară de asta. luă cata de friptură şi începu să . îi puse şi un pahar. mirat.Gogu le ţinu cîtăva vreme aşa. Nu mănînci ? Mănîncă. Părea că nici n-a auzit. să nu observ e. simţea imediat orice . de meditaţie concentrată de pînă atunci. uitîndu-se la ele. se gîndi Şerban. şi-i era foame şi poftă de un paha bere. îl înt rebă iar pe Gogu : — De ce nu mănînci ? Nu ţi-e foame ? Gogu nu răspunse. d e o săptămînă însă o ducea prost de tot. îi ignoram. cînd te gîndeşti. „Păcat că m gîndit să gust ceva acolo. la tejghea". afară d era taciturn. Ar fi gustat acuma. Numai cu Gogu era aşa. De ce nu mănînci ? Trăiam apăraţi.

de pe trotuar. homines novi. care trăiau în trecu t. oameni de profesiuni liberale. IV S-a spus că revoluţia socialistă a boierit ma i multă lume decît toţi principii Valahiei şi Moldovei. cu ciudă secretă. Poate că e prea mult spus . tocit. pe care-l puteau avea. în comioanele cu moloz. ci din lipsă de cunoştinţă despre existenţa lor. au fost aruncate împreună cu cel elalte gunoaie. care. chiar şi la unii oameni f de revoluţie. Sentimentul superiorităţii sociale. decît numai în amintire (şi din asta se vede încă o da ce mare măsură sîntem făcuţi din amintirile noastre. oameni care n-av eau nici măcar memoria primatului social. nici în merite personale. şi nu i-a părăsit nici cînd nu-şi mai găsea nici o justificare. deci în nefiinţă. n-aveau nimic a face cu urmaşii celor care deţinuseră sute de ani pute rea politică şi economică la gurile Dunării. întăreşte spaimele şi . Muncitorii care dărîmau casa au găsit în pod vreo două sute e bancnote de cîte o sută de lei. dar care astfel puteau să-şi ofere luxul dea privi cu o superioritate amestecată. şi nu vise. risipite pe jos. de la Radu Negru pînă la Gbeorghe Bi bescu şi de la Dragoş pînă la Mihail Sturza. casa în care se afla cooperativa a fost darîmată. de altfel. cu 429 atît mai impresionante cu cît era mai puţin distinctă: imaginaţia măreşte lucr rile necunoscute sau puţin cunoscute. contemptor animus atque superbia. intelectuali. căci e foarte rar şi aproape neomenesc să aibă cineva tăria de-a privi în faţă propriul său neant. stătea tot într-o potenţialitate a viitorului : p sibilitatea unui al treilea război mondial şi a unei restaurări a capitalismului în estu l Europei. oam enii de neam. sau nu-l mai 428 aveau. şi s-a clădit în locul ei casă modernă cu mai multe etaje. nimeni n-a ştiut vreodată cum au ajuns acolo. acest sentiment pe care nimeni nu-l leapădă niciodată. boieriţi de revoluţie. nici măcar din dispreţ. complex de fenomene ale psihologiei colective prezent în ori ce societate mai evoluată. cu nici un preţ. lege a naturii sociale verificată de-a lungul întregii istorii cunoscu te). persista uneori o anumită admiraţie. propria micime. mici burghezi. adică într-un gra r al fiinţei şi încă şi acesta într-o determinare limitativă. ignorîndu-i. şi insuportabil pentru vanitate. oricît de improbabilă. functionăraşi. dădea oamenilor vechi aureola unei importanţe vi itoare. Ceea ce hrănea acest joc al rea şi irealităţii. In 1955. a existat şi a stăpînit pe mii de inşi care. E bine de adăugat că. acest sentiment a început să poată fi întîln it în chip surprinzător Ia acei boieri de modă nouă. adică într-o potenţialitate improbabilă. nici în bogăţie i în putere. pline de praf. el ca avea adevărata superioritate socială. mînuind pîrghit importante ale politicii şi economie i ţârii. al corpurilor şi umbrelor. vorbe şi fum. şi în viitor. ce-i drept. dar e adevărat că ac astă formă a snobismului. mici comercianţi. care avuseseră puterea şi bogăţia. şi omul se purta cu ei de parcă ar f ost la fel de importanţi ca el.mănînce. şi cît poate supravieţui conştiinţa soc tenţei sociale. coborîtori din oamen i modeşti. erau toate roase d e şoareci . deşi avea de-a face cu umbre deşarte. un anumit respe ct faţă de cei vechi. noi. pe proletarul director de minister sau director de uzină care trecea cu maşina pe lîngă ei . sau.

că făcuse pete a dată la argintat. îşi punea această crav tă în faţa oglinzii. ca şi în alte două-trei. devenise unul din mari i ponţi. aşteptînd mînt ea. nici bucurii atît de depline pe cît speram . în prezenţa lui actuală : „Era numai atît ?" Jocul nţei sau nefiinţei. cu bătrîna Basarab-Cofnen. cu conversaţia. începu s-o sărut obraji. Pentru Elvira. ci o vedea în oglindă pe nevastă-sa. care se distra astfel. cu vizite. faptul că se t utuia cu Elvira. care fierbea cafea falsă într-un ibric pe o lam pă de spirt : — Steluţo. s e-ntoarse şi o luă de umeri pe nevastă-sa. pînă se adună ponţii cei mari şi începe adevăratul joc. cînd în realitate ei fuseseră în excursii colective. Moritz. la Juan-les-P ns sau la St. dar mai ales prin ce i de la cooperativa lui Gogu Apostolescu. şi a veau impresia că înainte de revoluţie posedaseră latifundii. un distins fiziologist. umbla într-un costum care-i rămăsese singurul. şi i-o făcuse cadou doamnei Eremia). Ea se lăsa. Stella Eremia. ieşeau firele din ea. Aici. palate în Bucureşti. sau nu fuseseră de loc. pe ochi. adică în jurul lui 1950. într-un halat de casă de brocart roş cusut cu aur (fusese o perdea la Eivira în casă. că se trăgea din boieri divăniţi ş sau măcar din boiernaşi ori 430 răzeşi de veche spiţă. jucînd la un ban p nctul sau fisa. pentru doamna Eremia. şi pe lîngă ei. prin mai mulţi oameni. cu tîmplele cărunte. Doctorul îşi isprăvi de legat cravata. îi invitau. Din aceste motive îl şi hotăra pe soţul ei. cei ce voiau să se b ierească . înalt şi zvelt. şi că acuma sufereau împreună. ieftine. în curînd deveneau intimi. Ii plăcea bărbatu-său : Eivira îl . şi o strînse la piept. la Biaritz. că avusese moşii pe care comuniştii i le luaseră. cu stoicism. foarte adesea aureola de imagin aţie în jurul unui lucru te face să spui. om de laborator. doamna Eremia. Doamna Stella Eremia era cea mai activă şi umplea. născută Lungu. cu pergamente de la Mihai Viteazul . palid. care vea treizeci şi doi de ani. c u părul despletit .speranţele. într-o dimineaţă. însemna că ea. cum aşteaptă un jucător. în sfîrşit că făcea parte din cei care niciodată nu primiseră în saloanele lor pe celelalte lla Eremia miile şi zecile de mii. în oglinda tulbure. şi că fuseseră împreună cu noii lor prieteni* la Paris. le făceau vizite. se adunaseră oa menii din lumea care se numea bună înainte de revoluţie. de atîtea ori fusese dată la spălat. bărbat de patruzeci şi cinci de ani. cam încovoiat de spinare. surîzînd. şi în lumina puţină a dimineţii. astfel se întîmplâ că niciodată viitorul nu aduce nenorociri atît de mari pe cît temeam. şi comedia boieriei noi o atinseră pe Elvira Vorvoreanu cînd avea ea v reo şaizeci de ani. cu Matei Duca. cu preocupările e i. cu Titel Negruzzi. societ tea Stellei Eremia era jocul la un ban fisa . cu tînărul Basarab-Comnen. să refuze orice oferte de posturi în instituţiile ştiinţifice singura me serie pentru care era bun. cu mici serate. se tutuiau. chiar slab. Steluţa lui tăticu. timpul deznădăjduit de pustiu al Elvirei . Doctorul Eremia. aceştia se împrieteneau cu Elvira. castele în trăinătate. părea de optsprezece. de o culoare cenuşie-negricioasă la fel de nehotărîtă ca şi culoare ostumului . curat dar lustruit în coate şi-n fundul pantalonilor . zise el. doctorul Eremia. purta o cravată ofilită. aşteptînd marea partidă. şi nu vedea că oglinda era îngălbenită. cu doamna Duca (Matei se recăsătorise după ce divorţase Riri de el).

e o vreme oribilă afară.găsea distins. Totuşi. şi acesta uzat în anii duri de după 194 . Hai.. — Bine. încadrată în frunze de cristal găl . palid. îmi făceam eu şi singur! Să ştii că mă superi. cu sfială.. şi că aş avea un salariu de aproape două mii de l ei. Ea zîmbi ironic şi întrebă : — Şi tu ce le-ai răspuns ? — Am spus că trebuie să mă gîndes torul pe un ton jenat. arăta că fusese belşug de unde să aleagă. încît o flata.. El s e roşi şi murmură : — Ei. oarecum asem r cu interiorul Elvirei sau al bătrînei Basarab-Comen. dădeau locuinţei doctorului un aer de mascaradă. pereţii murdari şi patul mu rdar. de cerşetori în strălu cite veşminte de furat. că m-ar primi cu braţele deschise.. că m teresează. — Pariez că le-ai promis că accepţi ! rîse rece doamna Eremia. nu chiar aşa. şi nu p ea îndoiala. de bal mascat. îşi bea surogatul de c fea. neroadă. fără s-o privească în faţă pe Stella. umilitoare . punîndu-şi vestonul. fuga în pat. şi pe urmă era atît de îndrăgostit de ea. cu becul în tava n vîrît într-un sac de mătase roz legat la gură cu o sfoară. cu perdelele de dantele frumoase dar în zdrenţe. obosit. dragostea mea ? întrebă doctorul. Fă cum vrei. o oglindă mică şi veche. Steluţo.. unde încă absenţa oricărei mobile ief tine (la principesă) sau urîtă (ia Elvira). co mpus de ea cu intenţie şi metodă. Deodată doctorul puse ceaşca jos şi. — Ei.. semăna destul de mult cu al persoanelor care vînduseră mob ila multor saloane şi-şi păstraseră strictul necesar. care corespunde acestui ton. ce Dumnezeu ! . Ţi-am cerut sfatul ! Ce fel de relaţii sînt astea între doi oameni care ţin unul la alt ul ?'„Fă cum vrei !" Dăţi părerea. Se aşe liu „modern". pe fotoliul urît şi dărîmat. —■ Lasă. capitonat şi acoperit cu stofă beige vărgată de-a curmezişul cu albastru şi gri şi căruia îi atîrnau arcurile sub el ca măruntaiele unui cal spintecat de-o schijă . O cafea. că stau cu tine. pentru un ochi lipsit de agerime. interiorul doamnei Eremia. drăguţa doamnă Eremia st e uita cum doctorul. cu un portret al doamnei Eremia făcut de Eustaţiu Stoienescu şi mobile care fuseseră la modă în 1938. acest amestec al urmelor prosperităţii cu mizeria prezentă şi evidentă. în halatul ei de soţie de doge. nu aşa ! exclamă doctorul enerva t. c e Steluţa lui tăticu ? întrebă el pe un ton dulce de tot şi cu expresia ridicolă. slab de mîncare puţină şi proastă. în mijlocul acestora. să ai ceva cald în stomac . am spus că azi-mîine le telefonez răspunsul. — Ia spune. iar acuma ajunseseră î hal de deşchiolate. uzate şi desfundate. zi — Ştii că m-am întîlnit ieri cu Vătămanu şi cu Herşcovici. încît nu mai aşteptau decît camionul serviciului d e gunoaie . 431 — De c e te-ai sculat din pat. Aici. sau de prinţi ascunşi într-o casă de hoţi sau cerşetori. ca şi halatul de brocart al doamnei Eremia combinat cu geamurile murdare. — Ce să fac ? răspunse ea pe un ton mult mai rob ust şi mai realist. zise ea indiferent. de alt fel toată odaia era aşa. şi mi-au spus că de ce nu vin la stitut. Stella.

că turnatul ghipsului mă speteşte. Ia loc. a sta e adevărat. asta hotărăşti tu. iar la cooperativă trebuie să fac muncă fizică. se aşeză picior 434 pes te picior. nu pot munci fizic.— Eu n-am nici o părere. pe careo fac prost şi cîştig puţin. — De cînd sînt major îmi cîştig existenţa. Omul nu . eu sînt femeie şi o să zici că judec greşit. proaspăt bărbierit şi ieşit de sub duş. care mai dor mise două ore după plecarea soţului ei. zise umil doc orul. Era bine dispus. încercînd să nu mi-o pierd . îngînă moale doctorul. şi mirosea a apă de colonie şi a tutun. plec şi mă închid în baie. Titel Negruzzi. ai să te faci imposibil. zise doamna Eremia. îmbrăcat într-un costum nou.. apoi plecă şi turnă ghi pînă la prînz. Dar măcar de-aş găsi o cooperativă unde să muncesc mai uşor. Nu uita că ai patruzeci şi şase de ani. gîndeşte-te puţin la ce spui ! fi stupid. şi cu Matei Duca. — Pentru două mii de lei. îşi pusese pălăria pe jos (pălărie verde. şi dacă strigi aşa la mine.. Dumn eata ce hoinăreşti aşa în loc să-ţî cîştigi existenţa ? Poftim înăuntru. — Dragul meu. cucoană. ridicol! Nu-ţi spun ce să faci. Ce m i faci ? ce mai face doctorul ? — E la cooperativă. Steluţo scump spuse doctorul. sau muncind. drept şi cu coatele lipite de corp. — Sărut mîna. o să te trezeşti respins peste tot. Şi cînd o să se schimbe lucrurile. Doctorul se schimbă la faţă : posomoreala bruscă a nevesti-si avea darul să l împingă imediat la desperare. întunecîndu-se. să laşi rativa unde-am îăcut asemenea relaţii ? Nici nu-ţi dai seama că te-am împrietenit cu prinţesa Basarab-Comnen. zise el binevoitor. vrei să-ţi distrugi viitorul ? între rece. — Cum. Titel uzzi sosi în vizită la doamna Eremia. ai dreptate. in cursul dimineţii. nu te ţine acuma de cochetărie ! — Da. că eşti bine şi bătrîn. tiro eză : era un semn de recunoaştere pe care-l purtau prin anii aceia boierii vechi şi no i). n-o să-ţi mai dea bună ziua nimeni. şi cu Elvira. şi o sărută pe frunte şi pe ochi. şi pe urmă. în acelaşi timp. curat. trist şi meditativ. Nu mai eşti un mucos de douăzeci-treizeci de ani care are toată viaţa înaintea lui.. dar îţi arăt urmările! Trage tu ur concluziile. eu sînt om laborator.. după care se întoarse acasă sleit. cu o sumedenie de oameni care mîinepoi mîine o să fie la fel de influenţi ca înainte ? Puiule dragă. Ea rîse sarcastic: — începi să te întinereşti ? Lasă. Dar vezi tu. ni i un om bine. Se rugă de ea zece minute ca s-o convingă să catadicsească a -şi da părerea. — Da. 433 — Patruzeci şi cinci şi şapte luni.. dar acuma se afla iarăşi în halatul de brocart. ai dreptate. Ascultă l eu.. — Da. Avea o batistă de mătase în buzunaru iept. june quinquagenar. zise doctorul. nu pe fotoli rupt de tot : pe cellalt. şi există două fe erde existenţa : murind. dintr-o excelentă stofă englezească pe care i-o trimis seră prin poştă nişte prieteni plecaţi din ţară în 1946. două mii de lei. zise doamna E .

— Lasă-mă întîi să te admir. spuse Titel. — Ce frumoasă eşti ! l. doctorul o iubea. zise ea. El îşi scoase pălăria şi o sărută. murmură ea. rîse ea. zise doamna Eremia. visătoare i plăcerea să dejunezi cu mine la „Pavilion d'Armenonville". e n*e. dumneata. Ea nu păru că a înţeles. — Stai. Titel Negruzzi o pose dă pe doamna Eremia.e făcut să muncească. Ah. înainte de prînz. cît e de elegant 1 Numai ei pot fi aşa. învăţase asta de la Matei Duca . ■— Nu sînt cin t treaz. — Nu mai vorbi de asta. Ii tur nă : Să vezi că e bun : un petit vin du pays '. la care ea se gîndea şi nu se pu tea împiedica să-l dispreţuiască. Ea tăcea. — Nu mai vorbesc. ai fi prăpădul pămîntului. ? şopti Titel Negruzzi luînd-o de mînă. — M-aş duce la Paris. murmură el. treaz la ora asta ? întrebă ea. — Nu ştii ? Să-ţi spun ? — Ba ştiu. nu se feri. întorcîndu-şi privirile. înfoindu-şi cutele largi ale rochiei de casă. ieşi şi reapăru cu o sticlă pe care scria Oţet de Vin. sau orice alt fel de muncă. prin comparaţie . fiindcă ştii. ceea ce e mult mai rău." Din punctul ăsta de v edere. rîse doamna Eremia. —■ Cum. Ea. • Este superfluă descrierea seducţiei doamnei Eremia e către Titel Negruzzi şi a relaţiilor lor intime. şi nu cade uşor. r Negruzzi. Titel Negruzzi era mult superior doctorului. — Nu uita să vii la nouă : o să fie toată lumea ! îi şopti ea în holul comun pe care d ocuinţele a încă două familii. bău sticla de vin. învăţase genul acesta de glume şi putea să facă şi ea. surprinsă. un vin de la ţară. mi se pare că am eu ceva. Sînt inimitabili. c'etait un petit vin du pays. şi-apoi. primesc. cu un aer glumeţ şi candalizat. privind-o cu un surîs superior şi cu un r expert care-o intimida pe doamna Eremia. trebuie să-ţi spun. — Ce e de văzut ? Nimic ! exclamă ea pe un ton ascuţit şi se învîrti. — Şi-am să-mi permit atunci — murmură Titel — să-ţi spun unele lucruri pe care le tac d oi ani. De altfel şi aici eşti redutab lă. e un v ciu împotriva naturii. spuse Titel Negruzzi. Să torni ghips. mereu tulburată. : — Ce faci ? Eşti nebun ? 1 . clar foarte bun ". şi era astupată cu un dop de cocean. de ce nu pot să te iau cu mine la Paris şi să te îmbrac cum ştiu eu. Ii străluceau ochii de fascinaţia care-i tulbura închipu irea. pusă-la punct acolo. zîmbind. să <notă> Un vinişor de ţară. — Eşti cinic. el spunea : „Nu produceam vinuri extraordinare. „Ce elegant e ! însuş mul ăsta. declară că are o întîlnire cu neputinţă de amînat. </notă> 435 cază Parisul pe spate. e făcut să se amuze. îngînă Stella Eremia. întiia oară cînd te duci. îş plecă. — Mărturisesc cu ruşine. — Bine. Era încîntată.

Doctorul veni la prînz sleit. într-adevăr. Steluţo ? întrebă el tandru şi grijuliu. apoi ieşi. — Foarte bine ai făcut. Totuşi. „Totuşi. fetiţe» scumpă. Doctorul ridică ochii. Ei i se părea că e mai distins să vorbeşti franţuzeşte în asemenea clipe. mobilat cu o sobă de petr. — Care să fie ! al nostru. pentru vîrsta lui. Titel Negruzzi." în fond. luîndu-i obrazul în mîini şi sărutindu-i ochii.— Te ador. Citi ani are ? Cincizeci ? Ci ncizeci şi cinci ? Urmă încă o tăcere. Doamna Eremia se gîndea la ce se întîmplase dimineaţa. al naibii. de exemplu. spuse el. zise cu tărie doctorul Eremia. pasionat. — Am avut o zi grea. Doctorul nu observă nimic. în holul gol. să mănînci cînd ţ Foarte bine." Totuşi i se părea curios că în 436 an umite momente foarte intime. Titel nu vorbise franţuzeşte. p iarăşi cursurile. La vîrsta lui.pl şi un dulap încuiat. pierdută. gri la dar drăgostos ca totdeauna : — Ce face Steluţa mea ? Ce mai face Steluţa lui tătic u ? gîngu rea el. Stella se lăsa sărutată. o femeie de vreo treizeci şi opt-patruzeci de ani. „Ce bi e e ! se gîndi ea. El e destul de tînăr. iar doc orul era prea obosit ca să poată face conversaţie. 437 — Care Negruzzi ? întrebă doamna Eremia cu glasul schimbat. Urmă o tăcere. mi-a fost foam nu te-am aşteptat. Şi culmea tul de bine . Doamna Eremia şedea pe . Curios. — Azi. Urmă altă tăcere. zîmbind drăg rul se spălă pe mîini şi se aşeză la masă. reuşeşte să fie peşte ! — Cum adică ? întrebă doamna Eremia. nu poţi să ştii mna Eremia. am mîncat ceva la unu. Femeie serioasă. rămîn t tă vreme. Nevastă-sa îi punea mîncarea în f mănînci. spuse doctorul surîzînd în gol. Mi-a spus coana Elvira că e o funcţionară dintr-un minister. a venit femeia cu care trăieşte Negruzzi. Doamna Eremia rămas lipă pe loc. — Nu. Să nu mă aştepţi niciodată . Am un amant distins. E extraordinar. închizînd uşa şi întorcîndu-se în camera ei. inginer sau aşa ceva. zise ea. Doamna Eremia întrebă indiferent: — Da ? Da. Ce distins. şi uite că a vrăjit-o şmecherul ăsta de Negruzzi ! Mare bandit ! zise doctorul rîzînd admira iv. elegantă. ci romineşte. şi şcolile cer material. stăpî Doctorul rîse blajin : — Cum adică ? Păi se lasă întreţinut de ea. zîmbi Titel Negruzzi şi-i sărută şi mîna. Altă tăcere. fără să facă nici un efort. Cred că oamenii ăştia care au trăit toată viaţa uşor. Doamna Eremia se gîndea la ce se petrecuse î tre ea şi Titel Negruzzi. tot el vorbi iarăşi cel dintîi : — lmea e că la cooperativa asta te şi amuzi cîteodată. săi facă o scenă de gelozie. Avem multe comenzi. mirat. îi oferise o gustare lui Titel Negruzzi.

la vreo patruzeci şi doi de ani. c să în picioare. toată lumea asta de-aici şi-a amînat orice fel de plecare din Bucureşti. u zece ani mai devreme. spune-i dumneata. . . politice. — De ce să le amine ? întrebă Elv ira. o fostă actriţă. acuma albit de tot. e imposibilă ! Nici a iîta lucru nu ştie f" — Nu. ajută-mă să spăl vasele. nu. căruia i se adresase domnul Scarlat. astmatic. Domnul Scarlat dădu din umeri. In seara aceea. Ea nu punse decît la a doua întrebare: — Cum ? Da. plin de o mînie. costelivă. ■— Cine ? întrebă Elvira. dar nu pot să spun. cucoană dragă. zise Elvira.. — Spune-i dumneata. despre lucruri puţin importante. cine să mă supere. aha : Radio-Şezut! — T iesc să nu subapreciezi informaţiile mele: 439 uite. — Aha. care putea fi tradus prin „poftim. Era galbenă în ultima vreme. moale. în schimb domnul Scarlat. Intr-o odaie de mărim ijlocie şi holul asupra căruia uşa fusese lăsată deschisă. lasă. acuma vrei să pleci ? Ce. Matei Duca era şi el acolo cu soţia lui. care acuma. care însă venise atît de ameţit. urmărit de doamna Eremia cu ochi întunecaţi de gelo zie. îngrijită.. asta-i bună ! Ştii că-mi placi ! Bravo ! exclamă domnul Scarlat. Conversaţia uşoară. — Ei. zise Scarlat u un gest din umăr şi dintr-o mînă. zise domnul Scarlat. rîse sec şi acru Elvira. doamna Eremia nici nu se uită la T itel Negruzzi.nu ştiu. era arta d mnului Negruzzi. nu ştii ? Nu ştie? îi întrebă el pe lţi. cu ochii în gol. cîţiva aşezaţi. ură şi revoltă rece împotriva a tot şi a tuturora. sau a doamnei Valentina Scarlat. gras. — Te-a supărat cineva ? întrebă prudent doctorul. Ai mîncat ? Hai. Doamna Eremia le oferea tartine microscopice unse cu ceva atît de subţire încît nu se putea ghici uşor ce este : jumătate din musafiri. cu părul tăiat scurt după ultima modă (Ame an bob) şi vopsit proaspăt. Ai ascultat la radio ? — Mi-a spus o persoană absolut serioasă. Domnul Scarlat luă o tartină şi-i spuse Elvirei : ■— Păi nu ştii ce ştie toată lumea. şi care prefera să stea de vorbă cu glas scăzut cu Valentina Scarlat. zis e Titel Negruzzi.pat. cu paharul în mină. era elegantă. 438 fardată. fardată. declară cu demn itate domnul Scarlat. misterios : — îmi pare rău. — Ai auzit dumneata asta? întrebă Elvira pe acelaşi ton ostil pe care-l avea de cîtăv a vreme. prefera subiectele grave. erau foarte săraci. se adunară toţi. şi avea un aer amar. că dumneata ştii mai bine detaliile. ca la o recepţie într-una din casele mari din Bucureşti. încît nu observă nimic. sau despre lucruri importante tratate cu uşurinţă. nu m-a supărat nimeni . — Nu. toate ţările din sud-estul Europei vor fi l ibere. Cînd auzi că Elvira vrea să stea o săptămînă la mare (era un sfîrşit de vară foarte cald) ridică mîini alizat : — Cum. Preşedi ruman a declarat că Ia sfîrsitul lunii ăsteia. ca şi gazdele. Părea absentă. fără insistenţă sau oprire asupra a nimic. celebrul Scarlat le cocu.

care mergea cu capul sus. cu un nas mare şi o frunt e boltită şi părul alb buclat şi ochii negri. părinţii sculptorului . dar m-au impresionat. ascultaţi-mă pe mine ! E pe listă ! lipa aceea intră o cucoană cu. cu aerul unui om de geniu. zis e doctorul Eremia. şi le e atît de penibil să se vorbească de lucruri de astea. Elvira îi o privire 'ascuţită şi i-ar fi spus şi ceva pe turceşte şi pe romîneşte. dar nu era o epocă să-ţi permiţi să repezi pe cineva. — Ei. blîndă. din cauza băiatului. — Cum ? De ce ? întrebă Dab Pai. să fie bărbaţii prezenţi. cu un aer mai înţepat. şi povesti despre declaraţia preşedintelui Statelor Unite. salutară amical pe cei de faţă. nimeni nu-i vedea niciodată nicăieri înainte de război ce să inviţi animale de-astea. Eu fac liste de oameni de-ai comuniştilor care trebui esc vîrîţi la închisoare din prima zi a restauraţiei! — Mai bine să nu vorbim de asta ! spuse rugător doamna Eremia : din moment în moment trebuie să sosească madam Dabija şi domnul Da bija. şi de doamna. dar nu spuse nimic. — Pe toţi ne-a impresionat! Cred şi eu : un milio n de lei ! rîse domnul Scarlat. gata pentru orice acţiune. mai importanţi: e pe listă. şi un domn înalt. lasă — zise Elvira plictisită — parcă lumea numai de răzbună e ură are vreme ! Mai lăsaţi-mă în pace ! Nu se poate vorbi şi de . ce-o să faceţi cu băiatul ? E compromis pînă peste urechi ! — O să mor eu întîi ! excl nul Dabija cu un aer tragic şi feroce. spuse ea plictisită ... Domnul Scarlat nu-i mai dădu atenţie şi se-ntoarse spre soţii Dabija : ■— îmi pare rău numai de dumneata. dar a făcut o statuie a lui Stalin pe ca e a luat un milion de lei t E pe listă ! E pe listă ! — Se pare că e plin de talent. părul alb. Am văzut alte statui de-ale Ud : e cu totul remarcabil. — Mai bine n-aţi vorbi despre chestii de-astea. —■ Am pe cineva foarte serios care ascultă la radio toate emisiunile. dragă Dabija.elegantă. şi ţicniţi pe deasupra.. Erau domnul şi do amna Dabija. liniştită. cu ochi albaştri curaţi şi neexp destul de scundă.. Doamna Duca spuse : — Trebuie să fim aic i ca să ne apărăm drepturile. de la principele Moldovei şi pînă astăzi. eu nu mă pricep. — Vezi ! exclamă triumfător domnul Scarlat. o dată se află că ne pregătim să răsturnăm guvernul şi ajungem toţi la puşcărie Puşcărie ! exclamă domnul Scarlat. — De unde ştii ? întrebă Elvîra. nu-i dau bună ziua ! Şi dacă nu-i dau eu bună ziua eamnă că nu-i dau nici alţii. murmură Elvira. — Nişte cretini. Elvîra însă rîse d greabil: — Radio-Şezut. lasă. Iar domnul Scarlat. spu se tare : — Au şi de ce ! E băiat tînăr şi talentat. în fine. mai trufaş şi mai nobiliar decît îl avusese tot neamul Duca a un loc. Are talent ! Nu mă inte440 resează ! Vreau să ştiu: ce cau ză serveşte ? Dacă e talentat şi comunist. Doamnei Dabija i se umplură ochii de lacrimi. — Ştiţi ultima bombă ? î fleţit domnul Dabija. răsounse simplu domnul Dabija. care nu auzise.

dînd din cap şi cu un zîmbet copilăros. care nu ştia povestea : — S-a angajat la stăpîni şi s-a dus să se instaleze cu pijamaua şi peria de dinţi într-o valiza de crocodil cu fer moar de aur. (JeanPierre Haralamb fusese condamnat pentru înaltă trădare. şi a pierdut valiza în tramvai ! Dar şi în 1945. dar să te gîndeşti şi la mine. cu părul vopsit negru şi ochi mari negri c u cearcăne. — Vin. — Mai e la închisoare Jean-Pierre Haralamb ? întrebă Titel Negruzzi. fiindcă şi aşa peste cî zile are să fie liber. Doamna Calomfirescu se uită la ea cu ochi mari şi o întrebă : — D ar de ce vorbeşti aşa cu mine? Parcă vrei să mă muşti. o să am argumente şi o să fiu e convingător. şi cînd o să crească. — Ai găsit geamantanul ? — Nu.altceva ? O doamnă Calomfirescu. de exemplu ambasador . gîndindu-se : „Ce i-o fi venit? Lasă.şi deodată s-a trezit că n-o mai are ! — Vai. în grupuri. Ai dreptate. parcă erau nebuni e-am spus : „Ei şi ce ? Parcă e mare lucru ?" — Ai dreptate. dar am o plasă de sfoară.) — Nu ştiu — răspunse domnul Scarlat — dar n-are a face. Totul se aranjează totdeauna. zise doamna Calo mfirescu. zise Titel Negruzzi bine dispus şi ameţit rău.. spuse cu un glas tărăgănat: 441 — Doamna mea e foarte bună : îmi dă liber două du ze pe săptămînă. La urma urmei. are mari şanse de-a avea . din pricina abuzului de cocaină şi morfină în ultimii douăzeci de ani.. p e cînd Valentina o luase înainte cu soţii Dabija. iar Elvira îi urma cu Matei Duca şi neva stă-sa. cînd sentorcea de la ţară. care făcea cît leafa ei de bonă pe zece ani. Si atunci. Ce ţi-a venit ? Lumea rîdea. Doamn a Eremia prinse un moment cînd era singură cu Titel Negruzzi într-un colţ al vestibululu i. ■— Dar ce faci atunci ? întrebă Elvir direct şi robust cu care se vorbeşte cu nebunii — şi doamna Calomfirescu într-adevăr era suf erindă de nervi. palidă. ca să-i şoptească : — Vino mîine.. nu mult după fuga lui Dimit rie Cozianu. slabă. ce m-au mai certat toţi ! spuse blînd strigoaică. pe la ora unu noaptea. după ce le luase moşia. Domnul Scarlat era sigur că peste cîteva zile lucrurile aveau să se schimbe." Plecă de braţ cu domnul Scarlat. Eu sînt oarte apt de o sinecură importantă. că aranjez eu tot. şedea în tren cu caseta d uterii pe genunchi. prin 1948. zise Titel Negruzzi. — Domnule. Turbaseră. Elvira îi explică doamnei Dabija.. şi dacă viu eu la Afacerile Străine— spuse Scarlat — sau dacă vine Jean-Pierre Har lamb. plecară cu toţii de 442 la soţii Eremia. Doamna Ca firescu se uită împrejur şi spuse blajin : — Lumea o duce foarte prost cu nervii în ziua d e azi. şi nu-mi cere să mai spăl şi vasele. — Păi numai grijă de copil. am să-ţi vorbesc. răspunse ura de strigoaică. cu acelaşi aer d ur şi furios. şi co nta pe un post înalt. nu mă vezi bine în ambasador ? — Ba da. zise Elvira. o-sâ-l învăţ franţuzeşte şi englezeşte. nici nu e de mirare : se-ntîmplă atîtea lucruri imposibile ! Mai tîrziu.

Cei care o înconjuraseră în ultim ani. în virtutea uneia din amnistiil e pronunţate în vremea aceea . Miliţianul sing uratic din mijlocul pieţei îi petrecu şi el cu ochii. do l Scarlat se uită la militar : era un subofiţer din trupele Ministerului Afacerilor Interne. cam cum ar arăta noul guvern ? întrebă Titel Negruzzi. ca să participe la evenimente şi să profite urma lor. şi cu soţia acestuia. domnul Călin Nicolau. ceea ce nu vedea nimeni . Cîteva automobile negre şi cenuşii e rau înşirate în piaţa din faţa ei .Ei se depărtară în tăcere. zise domnul Scarlat. ajunseră să meargă de jur rul unei clădiri monumentale. cu faţade pe trei străzi. nu din pură curiozitate : voia să cunoască preferinţele lu i Scarlat. . se vedea lum militar cu mănuşi albe. Se opriră amîndoi . — Aşa ivele sînt excelente. buletinul de populaţie. cei condamnaţi împreună cu el fură eliberaţi înainte de împlinirea anilor de pedeapsă. destul d binişor. ceea ce îi pasiona pe amîndoi în aşa hal se rătăciră de cucoane şi. Cel puţin după cum văd lucrurile eu. îi întinse militarului legitimaţia. pierdură ultimele zile calde la mare şi rămaseră astfel fără vacanţă în anul acela entina Scarlat insă îşi cunoştea bine soţul. răspunse Titel Negruzzi. Gogu Apostolescu intră la puşcărie şi ieşi şi el. Acesta începu să-i spună nume şi titluri. care stătea pe tro443 tuar. şi-i salută — daţi-mi. apoi. sau de- . Unii îi erau rude — deşi numai veri de-al doilea. cooperativa dizolvă . După colţul străzii. un compozitor de ma re 444 succes.Afacerile Străine. boală . acceptă în sîîrşit un post importan r-un institut ştiinţific. cu panglică albastră la şapcă. iar Elvira se îmbolnăvi de cancer . iar doctorul Eremia. astfel că plecă singură şi-şi petrecu vacanţa în asculină. Titel Negruzzi făcu la fel şi văzu că se plimbau de o jumătate de ceas în jurul clădirii Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Romîn. nemaiputînd răbda mizeria. la nişte ferestre enorme. Domnul Scarlat se îngălbeni. trecură doi. — Mulţumesc. Călin Nicolau şi cu nevastă-sa (c şi compozitorul intrase în cerc). cu mîna tremurînd. şi era de multă vreme tristă. Jean-Pierre Haralamb muri în închisoare de vechea lui. Titel Negruzzi trăi şi mai departe cum trăise pînă atunci. avea şaizeci şi trei sau şaizeci şi patru de ani. Titel Negruzzi se duse şi el. nu se ştia exact din ce . înalte şi înguste. se uită lung după cei doi domni ce tr eceau pentru a treia oară prin faţa lui. Are chiar şanse mai mari decît mine. V Războiul sau cel puţin marile schimbări politice pe e le aştepta domnul Scarlat nu izbucniră la data prezisă de el . altul. soţii Eremia. vă rog. pînă dispărură iar după un colţ. — Totdeauna au fos t excelente. Matei Duca şi nevastă-sa. — Nu vă supăraţi — zise un alt miliţian care stătea pe a patra latură a ii monumentale. Trecu un an. în cele cîteva luni cît dură boala. zise militarul. după cum văd eu lucrurile. soţii Dabija o vedeau zilnic. le restitui legitimaţiile şi -i salută. tre i. la fel. era noapte. Totul a fost totdeauna excelent. — Ia să vedem. soţii Scarlat. iar aceia din prieten ii lui care îl crezură şi rămaseră la Bucureşti. plimbîndu-se mereu pe acelaşi trotuar. împreună cu alţi noi prieteni.

divorţase şi-l luase pe omul de succes Călin Nicolau. mare. îmbătrînit şi cu totul împuţinat. Ţin foarte mult la Elvira. făcuse mai tîrziu puşcărie. fusese de trei ori laureat al Premiului de Stat: era unu l din numeroşii artişti pe care statul socialist îi scosese din obscuritate şi sărăcie. alţii. în septembrie. uitîndu-mă şi gîndindu-mă la persoane frumoase şi la lucruri agrea445 bile. oper ete. din care compozitorul avea o colecţie. Călin Nicolau. stofe englezeşti. era fata unui genera] Turtureanu. şi avusese o cl ipă şansa să devină regină neîncoronată a Romîniei. în . socialmente. cravate de la Paris. prin singur ul soi de mijloace prin care un general poate face bani în timpul unui război . pe nepoata de bunic a lui Lascăr Lascari. gene ralul. pianele. Viaţa ea scurtă ca să-mi permit să mor de viu. dar ce-o mai încălzeşte s duc s-o văd ? Ea tot moare. oameni ai vremii lor. care nu i-ar fi primit niciodată . în ine pe o femeie care fusese printre cele mai frumoase din Bucureşti. preferau să gîndească şi să 446 simtă în vechile tipare. purta în casă o jachetă de catifea şi pe stradă beretă largă.al treilea. Iar Titel Negruzzi mărtur isea nesilit: — Nu-mi plac spectacolele triste. modera de abia simţită umbră şi tristeţe a văzduhului de toamnă şi a luminii din sep ie — jucau cărţi ca să-şi treacă timpul. important personaj politic din aşa-numita „rezistenţă din străinătate". tablourile de Luchi an şi Pătraşcu. Şerban dispăruse. Apartamentul pe c are-l aveau îi -l dăduse Ministerul Culturii . şi acum era pensionar. biblioteca. încercau să recreeze un sim u al vechii lumi bune. Compusese simfonii. Elvira Vorvoreanu e ceva important. prin întreaga lor existenţă socială. Gogu Apostolescu cu care cercul nu mai avea relaţii : Elvira spusese veto. Doamna Nicolau. soţii Nicolau şi el. soţii Nicolau erau. cum e cazul conştiinţei socia elaborarea e operă colectivă. Anne-Marie . opere. Numai Titel Negruzzi n-o vedea de loc. Dar conştiinţa e un reflex al existenţei. amîndoi bărbaţi de stat care intraseră în istorie. apoi ieşise. a muzîndu-mă. concerte. Intr-o zi — era după-amiazâ. Şi multe conştiinţe individuale sînt de un înalt grad de inerţ Astfel se explică faptul că asemenea oameni. soţii Scarlat îi erau prieteni vechi. muzică pentru filme. care făcuse bani în timpul războiului. ca domnul Dabija . nu-i erau rude aproape de loc . pe verişoara lui Dimitrie Cozianu. ni rban Romano. şi le dăduse notorietate. adă că. titluri şi decoraţii. căsăto cu un tînăr actor. să se simtă părţi din ea. muribundă. mai ales cînd. sau sărmanul Matei Duca. legitimitatea. Iar doamna Eremia şi soţii Nicolau simţeau că o veg hează. avea o coamă neagră netunsă. covoarele scumpe. pe nepoata de unchi mare a lui Bonifaciu Cozianu. independenţă materială. şi fac asta rîzînd. Titel Neg ruzzi. Iar domnişoara. altminteri. sau o pălărie cu boruri excepţional de largi . căutau c u orice preţ valorile legitimate de vreme. p antofi italieneşti. ca Matei Duca. afară poate de. în loc să constituie în conştiinţa lor valorile elementele noii conştiinţe sociale. nimeni nu mai ştia unde. fuseseră cumpăra te recent . şi un soare strălucit r afară. om de aproape pa ci de ani. Vreau să trăiesc mult. iar operaţiile intelectului şi memoriei care cr eează această imagine în oglindă se fac în timp. ca şi amicul casei.

spunea el. a f ost în Statele Unite şi se duce în Scoţia. s-a cîntat muzică de Lulli în teatrul MarieiAntoinette. răspunse ea dispreţuitor. trebuie să mă duc pe la săraca Elvira. şi tocmai de aceia vorbeam de bătrineţea mea : ca să-mi savurez trium ful. zise Titel Negruzzi — care vorbea curgător şi le distrăgea atenţia celorlalţi doi ca să poată trişa mai risoarea cea mai interesantă e a lui Riri Duca. aţi fost prieteni. . din trecutul său monden. cu o excitare aproape erotică în glas şi în priviri. dar te duc cu maşina. te rog. şi altfel nu. vino. îl întrebă zîmbind : — Ce-ţi vine să te faci mereu bătrî arte bine! Ştii la ce mă gîndeam cînd spuneai că eşti bătrîn ? — Ştiu. şi mai uşor să recunoşti o legitimitate decît s-o dovedeşti. puteţi să vă permiteţi. cu f otoliile toate în catifea albastră. Nu mă interesează c ace Călin pentru ăştia. Nu vii. sau maestrul. care sînteţi tineri. — Ah . zise doamna Nicolau uitîndu-se la ceas. zis e Titel Negruzzi. — Iar aţi pierdut. da : ce mai face Dim Cozianu ? întrebă cu mult interes Anne-Marie Nicolau. Titel ? — Nu.pe masă. Nu e elegant s-o laşi aşa. Hai. nu-1 lăsa să mă refuze! insista doa olau.conştiinţa sau mai bine preconştiinţa socială fiind egală cu vechimea . dumneata. s-a supat într-un cort de satin alb căptuşit cu faille corail. Riri a făcut senzaţie costu mată în Lady Hatnilton . Astfel. ca s ie pe numele cel mic: fenomen banal al snobismului în toate vremurile. dragă prie tenă : sînt prea bătrîn. cu 447 -ciucuri auriţi mari cît un cap de copil. serveau numai negri mici cu turbane imense de mătase. familiarita tea cu persoanele ilustre sau notorii cînd acestea nu sînt de faţă. cio rapi de mătase şi tocuri roşii. şi covoare de Aubusson şi de Savonnerie p e jos. aproape cu emoţie. In fond. copiate după Boucher şi Watteau şi Gainsborough . că te duc cu maşina . juoînd cărţi în acea splendidă lumină de toamnă re intra pe fereastră şi cădea pe covorul de. care nu -l văzuse niciodată la faţă pe Dimitrie Cozianu şi cu atît mai puţin îi fusese prietenă. dînd din umeri. se poate înţelege că Titel Negruzzi trăia cu'doamn Anne-Marie Nicolau.. —■ Face foarte bine. le povestea ca de obicei ultimele şt iri: — Mi-a scris Dim Cozianu prin cineva care a venit de la Paris. în maşinuţa pe care o conducea cu ţiga ra în gură pour se donner du geme \. şi luminat cu luminări ! — Ce rafinament ! rîse uşurel An e-Marie Nicolau. toată lumea era în costume din secolul a l XVIII-lea. A fost la o garden-party la Versai lles. hăinuţe ă la francaise. Ce naiba jucaţi aşa de prost azi ? — N-am linişte. Titel Negruzzi cedă. în onoarea fostului rege al Cirenaicei. Călin. Apoi întrebă politicos : opereta lui Călin ? — Nu ştiu. Dar scrisoarea cea mai interesantă. Şi-i luă de pe volan una din mîinile înmănuşate şi i-o sărută. iar ea. rîse amabil Tîtel Negr tot la aia mă gîndeam. Acum. şi că-i fascina pe soţi povestindu-le amintiri uneori false. căci e mai uşor să pr valori vechi decît să creezi sau să impui valori noi. alte ori exagerate. ştiu că eşti leneş.

înţelesese mai bine 1 . Doamna Nicolau ceru : — Povesteşte. şi. mă simt mai bine. Era cald aici înăuntru. doamna Calomfirescu. îngrozit.. Cîţi erau.. Au început să-mi treacă durer le. Mai avem mult ? — Ce să avem ? întrebă el. proaspăt îmbălsăma t.. Ce mai e nou ? — Păi. iar faţa negricioasă o culoare caldă. aiurit. pînă în podul pl in de mobile ruinate. exclamă el cu tă pe urmă mergem la Paris. uniform. Titel Negruzzi o luă de braţ. care avea mai mult ca oricînd un aer de strigoaică. fără puritatea de pe vremuri . lucioasă dar fără străvezime. la modă printre cucoanele din jurul Elvirei . — O să mergem. sigur : nu mai avem decît vreo două-trei luni. şi acuma era mai tînără chiar decît atunci. — Uite. cu spatele la fereastră. înţelesese. Parcă era o mumie. frumoasă cum nu fusese de douăzeci d ani . cînd Elvira avea douăzeci şi şa pte de ani . care stătea tot în fosta casă a lui Bubi Ipsilanti. Ne facem liftinguri la cel mai bun chirurg facial. </notă> 448 Ar trebui să fie liber să scrie ce vrea . atunci şi-ar da măsura. zise Elvira. Elvira mă ia cu ea la Paris. care. — Da. urcară pe scara de serviciu. — De aşteptat. nebuna. zise el. — Şi ne ducem să dan săm ! zise doamna Calomfirescu. da.. era la Paris. Îi venea să fugă. iar buzele roşii erau vinete . erau două bucăţi de sti lă tulbure.. totul e perfect. decolorate. — Me rci bine. cadavrul unei fete de optsprezece ani. ea. şi intrară. să mai simt şi eu că trăiesc. era convins că domnul Nicolau n-are nici un fel de talent. dar de o frumuseţe cumplită. O să mergem. de un vînăt pămîntiu. iar bolnava. 449 dar n-avea putere: în cremenise. blajină şi mută.<notă> Pentru a părea distinsă. era acum vînătă. \ se stingea glasul. speriat: nu trebuia să audă Elvira numele fostei doamn e Duca. care acuma toate îşi permiteau mici luxuri). pielea i se trăsese pe oasele feţei şi o schimbase într-un f el care-l cutremură pe Titel Negruzzi : o cunoscuse în 1917. — Da. Anne-Marie Nicolau şi cu Titel N egruzzi trebuiră să stea în picioare. Slăbise. Doamna Nicolau îl ciupi de braţ cît putea de tare. Ce mai e nou ? Titel Negruzzi amuţise. îi privea pe noii veniţi. zise doamna Nicolau. dar tu ? Arăţi bine. ocoliră ligheanul de faianţă. zise Elvira şi zîmbi indulg la atîta zăpăceală. şi rochii la Dior. doamna Dabija. zise doamna Calomfirescu. — Ce mai faci ? suflă muribunda. Titel. tot la mansardă . — Da ? suflă Elvira. mirosea a doctorie şi a parfum franţuzesc („Femme" al lui Marcel Rochas. zise Titel Negruzzi fără să se pronunţe. Ajunseră acasă la Elvira. ce ţi-a scris .. ţi l-am adus pe Titel. — A. umpleau odaia . Titel Negruzzi tresări. zise' Titel Negruzzi. intrară prin dos. căci în locul ochilor de smaragd. Era multă lume la Elvira : s oţii Eremia (doctorul venise să-i facă o injecţie de morfină'bolnavei care avea dureri mar i).

În odăiţa ei se mutară alţi oameni. singur. bîigui Negruzzi. pe urmă o fată. se năpusti pe scări în jos. treaba ei. Titel Ne ruzzi ieşi fără un cuvînt. un atelier. — Şi văd că ai şi pasageri. zise Gogu Apostolescu. fratele cel mai mare al Davidei : întîiul. ca să-l braţele deschise : Gogu Apostolescu. şi chiar şi doctorul Eremia îl ascultau la fel. care făcură curăţenie.. zise Titel Negru zi. o tînără cu tuns scurt şi vopsit galben îl privea cu ochi fardaţi. aud că ai succes la cucoane. În fine. — Nu. cu ochii ţintă la el şi u un zîmbet de copil căruia-i povesteşti un basm. — Mi-a scris Dim. a avut trei copii cu Eustaţiu Cozianu. mereu aşteptînd să plece la aris. Sm brîncoveneşti smt departe de ţară. — Au revoir. Erau sub podea. — Ai auzit tu de vreo vînzare ? întrebă Gogu. Elviro î zise el.. '•'■'—Şi? Me m cumpărat maşină. Pe drum s e întreba. Gogule. şi nimeni nu ştie. din maşină. dar smaragdele Sofiei Cozianu sînt şi acuma sub podeaua u nei odăi de la mansardă. sînt prea bătrîn. Te aşteaptă . strîmbînd o gură fardată. doamna Calomfirescu exclamă : — Vreau şi eu ! Vreau să dansez ! Doctorul Eremia îi făcu Elvirei în clipa asta injecţia de morfină. Gogu se sui în maşină şi porni. care nu era făcută cu Eustaţiu ci u Lascăr . să cucerească Parisul. Le-o fi pierdut. Şi zi.decît toţi. Bijuteriile nu le găsi nimeni. că era să mor. şi-i spuse în două cuvinte ce văzuse. Ce-o fi făcut cu bijuteriile ? — Mă întreb. într-o casă din mijlocul Bucureştilor. ci şi celelalte. mai tîrziu Apostolesc u. — Săraca. a fost la rden-party în onoarea fostului rege. unde începu să umble m . îşi dădu seama că nu numai ra. Cînd isprăvi. Abia îşi venea în fire. apoi locuira 451 acolo fără să bănuiască nimic. 452 PARTEA A DOUĂZECI ŞI PATRA Tinereţea lui Pius Dabija I Cleopatra Cozianu. şi pleoapele mari şi vinete ale bol450 navei începură să-i cadă peste ochi. atras fără să vrea de gîndul acesta : „Adevărat : unde-or fi bijuteriile ?" Apoi r nunţă : era imposibil să afli. tot peră să plece la Paris ? Săraca. Ce faci ? — Lasă-mă. Olga. — Nu cred. nimic. Dar tu ? Cooperativa ? — Am deschis o făbricuţă de luminări. Elvira muri peste o lună de zile. M anolică. — Ce faci. cînd o maşină se opri lîngă trotuar şi cineva se dădu jos. în haine noi şi croite elegant. Tu ce mai faci? Arăţi bine. ne aşteaptă pe toţi . Şi continuă să povestească. tatăl lui Dimitrie Cozianu. Titel se duse să bea. ieşi pe stradă. — Nu. Bravo ! Mai dă-mi un semn de viaţă ! — Neapăra Titel. nule ! exclamă încîntat Gogu Apostolescu.

Olga Duca a avut un singur copil. e o chestiune de conştiinţă a lui. americance şi scandinave. De altf el nici personalitate. Vecinul ei de moşie era un domn Dabija. De care le aplica scurt timp şi l e părăsea apoi. care credea că descinde din Dabija. moşier cu proprietăţi în cîmpia Dunării. Germania. şi asta îl hotărî să devină salvatorul şi profetul latifundiilor. care crescuse la pension în Elveţia printre fete englezoaice. şi astfel domnişoara Radovişteanu ră ai cîteva sute de pogoane . mereu plin de idei numeroase şi variate. fratele colonelului Duca şi văr cu tatăl lui Matei Duca . era ştearsă. prin cipe al Moldovei după Gheorghe Duca şi înainte de Dimitrie Cantemir . Annette a fos t o fiinţă ciudată. Se îndrăgosti cu o pasi ne unică şi definitivă de domnul Dabija. tot o fată. va schimba harta politică a ţării. Exc elentă idee : . sprîncene stufoase. bărbat înalt. sau poate nu de la el. ap oi zîmbi tot atît de blînd: — Pius. fetele se măritau şi la şaisprezece şi şaptesprezece ani). pe Ana. cînd rămase şi el doar cu opt sute de -•pogoane din pa tru mii. Anglia. rămasă singură. în 1920. Dabija. guvernul romîn. — Pius ? dar e o idee excelentă. trebui să se întoarcă acasă. suflă blînd : — Să-şi aleagă numele şi r a pe care-o să le vrea el . oarecare. Al treilea copil al Cleopatrei. aceas tă Zoe s-a măritat cu un domn Radovişteanu. şi elveţiene calviniste. ţările nordice. niţel maniacă. pe Ghighi Duca. cînd Zoe avea douăzeci de ani şi era măritată de (pe vremea aceea. sper at de vecinătatea revoluţiei socialiste din Rusia. timidă . ochii albaştri. este un om eminamente practic . Zoe. Bo ifaciu Cozianu. prin Elveţia. la treizeci şi cinci de ani. se hotărî să facă o reformă agrară 455 car domolească măcar pentru o vreme frămîntarea ţărănească . Annette. Dar ce facem. . năs^ cută în 1896. această Olga s-a măritat cu un prinţ Duca. îşi petrecu cîţiva an eparte de ţară. o coamă b gată de poet inspirat sau de muzicant de geniu. manii. înainte de-a se duce să-l înscrie pe noul născut în registru] stării ci ile. dar genealogia e ra destul de nesigură. zise domnul Dabija. ca să nu răm săracă. un dram de ţicneală. cînd toţi proprietarii îl vor imita con vinşi de rentabilitatea metodelor sale. dacă o c unoşteai mai bine descopereai ciudăţenii. Lehuza se gîndi puţin. nici talente deosebite . cu care s-a stins această linie a familiei. Ea. Din aceşti părinţi în 1924 Pius Dabija. retrasă. născute toate dintruna fixă : că el. cu o frunte boltită. falnic.domnul Dabija o întrebă pe mama copilului ce nume să-i dea. zise domnul Dabija. Era în puterea vîrstei. şi era chiar probabil că domnul Dabija nu se trage decît din vagi boierinaşi sau răzeşi. toate protesta nte de diferite confesiuni. moştenitoare a unei averi destul de importante. căci naveau expresie. Domnişoara Radovişteanu moştenise poate de la bunici*l ei neştiut. să aibă grijă de moşie. 456 — Da. că sînt obligat să declar un nume. Părinţii i-au murit amîndoi în epidemia de gripă n 1918. s-a născut din scurtele şi păcătoasele dragosti ale Cleopatrei cu Bonifaciu Cozianu . nişte ochi sumbri şi sălbatici. şi a avu o fată. care va reforma exploatarea solului în Romînia şi. ai dreptate.Lascari.

în panta onaşi de baie. straşnică. amar : frunzişul unui nuc de vreo cincizeci de ani. puter nică. ş încă un nume evlavios. dacă ar fi sa-l facă preot sau călugăr.. Se uită la puştiul voinic. mai ales în chestii de-astea. septembrie luminos şi cald. nici biserică romano-catolică ." Primaru l din sat înscrise naşterea lui Pius Dabija. Numai primăvara e în Cîmpia un cer de un albastru atît de curat şi de intens. şi un catolic. mă sui cu el în trăsură şi mă duc cu el la elă. cu un cap mare rotund şi ochi cenuşiialbaştri. şi alte asemenea. „Pius. gras. Numai primăvara există o lumină ca asta. o lumină care-şi purta trena regală peste lume. în mod inexpli cabil. de naţionalitate romînă. pentru un 457 lucru neînsemnat. la zece ani. sfîrşitul vacan telor . desculţ. încărcate. caii de la trăsura domnului Dabija scurmau cu copitele.numele e bun în oricare religie. se gîndea preot ul. zemos. cu picioruşe groase. spuse preotul. n-avea mulţi catolici. Dar ţără. un frunziş imen s. Sau poate mai puţin : un an. burtos şi gol puşcă. doi protestanţi. la catolici (N. Astfel că Pius. femeile au şi ele momentele lor d ingeniozitate. Afară era o vreme strălucitoare. Avem elevi de re ligie mozaică. Dar aşa cum îl văd. că aşa nepractice cum sînt. De ce ? Avea poat e doi ani. fură obl igaţi să-l boteze. Preotul nu voia să-i dea numele acesta care. ca om practic ce se afla. — Domnule Dabija — spunea dire ctorul — este absolut imposibil să primim un copil fără nici o religie. doar o capelă). de sex masculin.. tuns scurt. — Uite ce e. Stătea acolo.— se gîndea el coborînd scările şi urcîndu-se în t ucă la primăria din sat — uite. şi era cald. des. N-o iubea prea mult pe nevastă-sa : o luase. ca religia. Aş înţelege. Era mic. parfumat.. Să-l botezăm Pius. Dar ţinea lă ea : prea îl adora." — Bine. Lîng l golaş care se pîrlea la soare şedeau doua femei în ii albe înflorate . fiindcă nu-'I primeau la liceul din N. fu ezat ortodox. şi numi place să pierd vremea.afară de cerul acesta era deasupra şi o coroană de copac. Şi plecă. nu există în cal endarul ortodox. ca ai străbunicului său Bonifaciu. prin ceea ce înseamnă. ce-o să iasă din ocoiaş bleg.. „Şi uite . stătea şi părea absent : se uita în gol. un nuc în puterea vîrstei. în chiloţi de baie. înainte ca Pius să-şi poată pune problema alegerii unei religii. Şi. Puştiul. Stătea întins pe o ban că lunga de lemn. adînc şi dens de parcă n-ar fi aer ci a pă sau cristal. în picioare lîngă cristelniţă. gemînd sub povara muntelui de frunziş. N-avea s-o uite niciodată. copiii doctorului Gaertner. şi-l botez acolo ! Preotul se gîndi o clipă că e mai bine ca biserica ort odoxă romînă să nu piardă un credincios. II impresionau alte momente. prima amintire conştientă. al lui De S anctis.religie n-avem şi nu put em primi. ca să alipească cele două moşii. cum ar fi un nume. părinte — zise domnul Dabija — eu sînt un om practic. Era primăvara. spunea el. Mai tîrziu. drept şi gros şi cu creng ile groase crăcite în văzduh şi grele. orăşel valah. De pildă. un copac bărbat. II Pius Dabija nu fu de loc impr esionat de ceremonia botezului. satisfăcut. indiferent la dezbaterea as upra numelui. Unele. fără r ligie.. Dacă nu-l botezi dumneata. stufos. antreprenorul de construcţii de pe Calea Beliei.

un agricultor modern. apoi. probabil. ca ş vîrful nasului: căzuse cu faţa în pietriş. adormitoare. însîngerat . I! admira pe tatăl său. cîinii hămăiau înnebuniţi. este explicabil de ce i s-a întipărit atît de bine în minte. Calul smucea capul în sus. clănţănind după muşte. iar domnul Dabija călărea un ceas în fiecare zi: pentru sănăt : un om practic. cîinii tresăriră şi se repeziră la poartă. alunecau foarte încet. şi nu ştia . parastase şi biserici. şi legate la cap cu marame negre şi cu fote negre. răsunător. Avusese mari greutăţi : trebuia să-i explice cuvîntul smicele. domnul Dabija abia reuşea să stăpînească calul şi răcnea : — în lui cîinii ăştia ! Iar rîndaşii azvîrleau cu bucăţi de lemn şi cu pietre după cîini.e. de mame. şi fotolii de paie şi nişte chaises long pînză vărgată în roşu şi alb. înghesuiţi în văzduh de nu se vedea nici un petic de cer. să nu moară ! Dumnezeule. cîinii se repeziră lătrînd cu re la botul calului. Cîinii se plimbau de colo pînă colo. Doamna Dabija învăţase la pension că educaţia copiilor mici cere să li se citeas basme. iar cînd Făt-Frumos umblă. cu nori rotunzi. se ridica în două picioare. scurţi de tot. A doua. calul zvîcni de sub el şi ieşi în galop pe aleea din faţ ei. i se părea că murmurul lor e o bodogăneală fără sens. Harap-Alb şi Tinereţe fără Bătrî de Moarte. două femei de la curte care n-aveau treabă în clipa aceea şi torceau. pe cît posibil. care încă nu pricepea bine vorba oamenilor mari. A treia amintire era iarăşi mai puţin explicabilă decît aceasta. cu . Stătea în mijlocul curţii şi a cîini . sforăia rost ogolind ochii speriat. În clipa cînd domnul Dabija ieşi pe poartă. şi înjura din răsputeri de dumnezei.pe umeri. cînd avea vreo şase ani. şi. şi umbră. slugă necredincioasă" şi-i taie capul cu paloşul pe re l-a sărutat HarapAlb. Rîndaşii se repeziră să-l ridice pe domnul Dabija. gol puşcă. î) făcu să-şi piardă capul cu totul şi să alerge pînă în spatele casei. şi o peluză. Aceasta fu prima amintire. gîrbov şi alb . afară de nişte pantalonaşi bufanţi. Erau. înjurînd l nu se putu ţine şi alunecă din şa. dar mai explicabilă decît prima. erau nişte femei mari 458 şi frumoase şi torceau. uscat. Băieţaşul întoarse casei spatele şi se uit uia îi ceru cu patimă : — Dumnezeule. unde işte castani mari şi stufoşi. Avea şase ani. de i se vedea albul ochilor. înghesuiţi în văzduh. s au în aer să-l prindă de bot. plictisiţi. care avea fruntea plină de sînge. vorbind. basme din propria lor literatură naţională. Acolo nu era nimeni. cînd Spînul îi spune lui Harap-Alb. falnic cum era şi vorfcnd ta. la faţă . Era într-o zi d ut de toamnă. să nu moară f Nori albicioşi. Micul Dabija mai stătu cîteva clipe aşa. Pius Dabija era un băieţaş grăsun. prăfos. de cruci. Astfel că îi citise lu Puiu (toată lumea îi spunea Puiu). îşi întreţine sănătatea făcînd sport. Doi rîndaşi deschideau poarta s nul Dabija călare. cu pîntecu! negru. pîntecul de funingeni. lui. rotaţi. Pămintul bătut în curte era galben. Nu se mişca nici o frunz Trosneau lemnişoare în iarbă. Figura aceea plină de praf şi de sînge îl tulbură deodată pe m cul Pius Dabija. apoi se-ntoarse încet curte. Sau po ate numai cinci. „ah. Cu atît mai mult cînd îl vedea călare . Puiu se făcu aJb. deodată.

cu feţele roşii de frig. Micul Da bija dormea adînc. Dor mi. Dar ei sări din pat şi se strecură e. dacă nu s-ar fi auzit o bufnitură enormă şi după aceea glasuri prin c asă. repetă doamna Dabija şi ieşi. iar a doua zi. imediate. îl dureau coatele. amestecate cu bubuiturile viscolului. în d nare. cu viscol care venea de departe şi bubuia ca o canonadă. spuse liniş na Dabija. Era acoperit cu o plapumă atît de groasă. La bucătărie era aprinsă numai o lampă cu gaz şi oamenii cu boc ancii sau opincile pline de zăpadă. îl să -i spuse poruncitor : — Dormi. chemînd pe cineva. o întrebă pe maică-sa. ascultînd giasuri ce veneau acum de afară. îl apucă o spaimă cumplită. că de mult te aşteptam». A doua zi fu povestea cu tro nul. dar nici nu mai vorbi toată ziua aceea. căutară în bibliotecă. care era preocupat de pesta ce-i pustia ferma de găini L eghorn. Deodată băieţaşul se trezi. Da . oricînd. Dormi o vreme cu braţele sub cap. d ce ţineau moartea într-un tron ? Domnul Dabija nu ştia nici el . care-l aştep a. care forfoteau pe coridor. îl dureau de-adevărat. înţepeniseră de frig. care se repezi la el : — Ce-i cu tine aici ? Treci în pat î II Juă de umeri şi-l împinse îndărăt în odaie. încercă să-şi închipuie cum e cînd nu mai trăieşti. si care ar fi avut alte urmări. nu în vis.slab. vocea domnului Dabija care striga. Lectura d in basme i-o făcu lui fiusău într-o după-amiază de decembrie. şi scoase braţele. prin casa mare plină de scîrţîituri de mobile şi de podele. Făt-Frumos. prin ruinele palatului părinţilor săi. Pius ieşi din odaie. Şi atunci se gîndi ca poate muri şi el ca Harap-Alb sau rumos. zăpada spulberată ţîşnea peste cîmpie şi lupii dîrdîiau şi scheunau de frig prin scorburi r despletite de vînt. Şi simţi (imaginaţia cenestezică nu-i era mai puţin dezvoltată) foarte puternic golu l. Dar rămase treaz. Şi văzu foarte desluşit î i avea o imaginaţie vizuală şi auditivă excepţională. iar el căzu jos şl se făcu scrum". încît i se făcu prea cald. şi-i trase o palmă. îşi trase iar braţele sub să le încălzească. De aceea se trezise. şi era Moartea lui. ce s-a întîmpiat ? întrebă băieţaşul. Ara auzit ceva c buf! — Nimic n-a făcut buf. zise doamna Dabija cu un aer nemulţumit. şi văzu oameni cu felinare aprinse 461 în mîini şi cu saci cap. pe neaşteptate : — Mamă. tropăială pe coridoare. — Mamă. îl înveli. în odaia lui în care erau zece grade sub zero din pricina ferestrei deschise şi înţepenite. 460 —Dar de ce întreabă ? — L-a impresionat un basm. de ţiuit în hornuri. . eare'-l însemnă poate pentru restul vieţii. pe cînd af ră. şi pe doamna Dabija. şi găsiră ce înseamnă. Domnul Dabija. Puiu nu spuse nimic. şi „mai deschise un tron şi auzi un glas stins de tot: «Bine-ai venit. împachetat în ea de jur îm r. N-a fost nimic. nu mai. nebănuită de părinţii lui). A treia fu urîtă. şi tare. văzu foarte uneric. tremurînd de frig. de glasur groase undeva la intrare. întrebă nimic despre basm şi-şi văzu de treburi. Doamna Dabija învăţase la pe on în Elveţia că copiii trebuie să doarmă în orice anotimp cu ferestrele deschise. lăsîndu-2 în întuneric.

îşi suflau în pumni ş tă. ca o masă cu placa de scîn largă decît ce e dedesubt. Piv463 niţa se prăbuşi : terenul era umed. de ce-a luat vînful acoperişui ? — Fiindcă idioţii ăştia de meşteri de g nimic. îi sperie ! Am să fac un acoperiş eu! strigă el. pînă în ianuarie. E perioada în care Pius împlinea te. în aceşti şase ani. cînd se stricară de ploaie două tavane de la 462 etaj . care-l reproducea pe cel vechi. nu departe de Dună e. pentru domnul Dabija. pe drum. A zburat acoperişul. zece ani. după prospecte trimise din Occident. cînd zbură iar. şi ţevile prin care trebuia u să se scurgă boabele se astupau mereu cu pămînt. 1929. plină dealte contrarietăţi. suferira de schimbarea de clim ouăle pe care ferma domnului Dabija le trimise în străinătate la firmele din Germania s e întoarseră. care mai exista şi după zece ani. neplăceri şi motive de nemulţumire. şi u altul de carton. deci. în zăpadă . şi pînă să moară de pestă. Acoperişul de carton pus i ediat ţinu pînă în primăvară. între 1928 şi 1934 domnul Dabija-tatăl înc să-şi aplice programul de reforme şi inovaţii care să-l facă foarte bogat. se stricară. Şi într-adevăr. după aceea domnul Dabija. şi cumpărase o instalaţie de pasteurizare a laptelui. moşule ? — Nimic nu e. maşini de se mănat porumb . III D ar perioada asta fu. şi murdărie şi dezordine. Pius văzu acoperişul a doua zi. opt. Domnul Dabija construise o pivniţă rece. în 1931. răspunse furios domnul Dabija. Sosiră cu trenul din Austria vaci de lapte Siementhal . în primul a n. nefolosită .' apoi cu altul. şi să arate calea viitor a marii proprietăţi agricole în Romînia. 'şi cu o batistă muiată în apă de colonie la nas. fiindcă n-aveau mărimea stipulată în contract. Pius îi trase-de mînecă pe moş Vasile. băncile dădeau faliment. Apoi adăugă : Vite ! Orice e modern. Dar găinile Leghorn. în vară Dabija puse dulgheri la lucru şi făcură alt acoperiş. paznicul de la vie: — Ce e. cu mulţi lucrători şi gălăgie. triumfător. şi astfel ma mirosi o zi a ouă împuţite. iar la m trebă deodată : —Tată. porumbul se făcu foarte prost pe pămîntul domnului Dabija. jumătate crăpară din păscut ce nu le pria. acoperişul stătu. tot plat. Domnul Dabija . nouă. făcute din ouă aduse cu vionul din Anglia. Acoperişul fusese refăcut anul trecut. calm.tropăind în lăcăria pe care-o făcuseră pe jos cu zăpada adusă de afară. preţurile la ce reale căzuseră. Şi-o să stea. dar erau construite pentru altfel de teren. Domnul Dabija cumpărase. In 1930. în aşa hal. Fusese făcut plat. mare şi rupt. Şi tot modern. de indignare şi pînă la urmă de desperare. Dar trebuiau plantaţi pomi roditori : cine n-are succes cu porumbul poate face avere cu exportul de fructe. se moşul pe sub mustăţi. de tablă. care ţinea bine. muriră de pestă. pe celelalte le duseră văcarii la taurul din sat. care strică rasa şi viţeii ieşiră orciţi. nimeni nu mai găsea bani cu împrumut. încît trebuiră să le îngroape noaptea pe cîmp oame domnul Dabija. vîndu tot. — Vezi ! ex clama el. în 1945. în lip să de bani.

zărghitul". şi dinainte de război.. nici prea mult. Simt în mine reformatorul. ca o persoană cu educaţie occidentală şi nordică. alături de farfurioara cu carne crudă tocată mărunt. Dar doamna Dabija striga : — Puiu ! Ia stai ! Şi-3 lua de mină şi porne a cu el. nici prea adîncimea la care trebuie pus pomişorul. caişi. piersici. şi 464 soţia om practic.. în lă. pe urmă poţi să te duci să te joci.comandă peri. — să mă distrugă ! Toţi ! exclama el. cu coama zbîrlită. şi amesteca . firma îi trimise două mii de puieţi. strîmb Doamna Dabija spunea pe un ton vioi şi sănătos. A uma.. meri. dar pest e şase luni. învăţă să puie gunoi în groapă. apărea sub ochii şi nasul tînărului Dabija. briskly: — Hai. singur. Tot aşa şi lucrătorii de la vie. nu mai sta aici şi holba ochii. cleiul gal şi greţos de dulce. galben. briskly cum zic englezii : — Hai ! Hai ! Curaj ! Dă-l pe gît! Pius îl dădea pe gît şi înghiţea după aceea greu. în vîrstă de vreo opt ani. şi cum înaintează. Tînărul Dabija ascu rama plină de umbre roşiatice-cafenii şi de lumini de aur ca un tablou de Rembrandt . şi moş Vasil upă ce mînca fasole şi bea . chiar şi micul Dabija. Băiatul mînca o tartină de carne crudă să pe pîine de însăşi doamna Dabija. II învăţau multe lucruri. cu miros de ou crud. . După aceea Pius pl şi se plimba pe cîmp. însă nu-l duse niciodată pînă la capăt. D oamna Dabija îi spunea copilului : — Puiule. începu un proces. pe care-i plantă toata toamna . prin aprilie 1932. de la o firmă din Tim işoara . se mişca în loc şi spunea cu un oftat de mulţumi zgomot intestinal : — Haşaa. greu. siluete verzuicafenii. Îl ducea în bucătărie. zahăr în pudră pe deasupra. adunînd în sine îndrăzneala de-a fugi de-acasă să se joace. papa e su părat pe oameni răi. şi nu le convine ! striga el. din război. pruni-care să facă ReineClaude. dez. Conţine vitamine. papă. Micul Dabija se ducea încet spre uşă. gîfîind. acuma dezlegai şi sacul cu b. printre tufele verzi-albastre . unde aşteptau la gheaţă paharele cu oribila zeamă groasă ş . un genial poet romantic. înverziră două mii de pruni sălbatici. şi basme. Domnul Dabija avu o criză de furie şi de desperare . Dute şi bea-ţi zeama de spanac. Dar după aceea dezlega şi s acul cu poveşti. şi bea un pahar de spanac pînă la jumătate. că-ţi face bine. ori îl luau băieţii oamenilor de la c urte să se joace împreună.un gît de ţuică. sau se juca cu dinii. sub cerul albastru înecat în lumină. pe urmă se uita după oamenii care umblă prin vie în spinare cu cazanul verde al aparatul ui de stropit.. dintre care unele nepotrivite cu ce tre buie să ştie şi să nu ştie un băiat de familie. nici prea adînc nici prea la suprafaţă . E foarte sănătos. în pas vioi şi ferm. cu ochii lucioşi ca de febră. cu ace eaşi încurajare. încă un pahar de zeamă de spanac. şi ce se mai întîmplase prin sa O dată îi scăpă chiar o vorbă despre „boierul ăsta al nostru. Doamna Dabij r-o ceaşcă patrucinci gălbenuşuri de ou.ertînd de la zeama de spa dinainte de masă.

— Nu ştiu. şi cu o farfurie de prăjituri. grav şi meditativ. nebun. Pius se duse s-o întrebe pe bucătăreasă ce înseamnă zărghit: — Zurliu. într-o . şi vorbi despre altceva. îi mureau porcii pe capete. cu ochii mari deschişi şi sublima. distrugeau animalele de rasă aduse de departe. hrana deosebită. răspunse serios bucătăreasa. vecinătatea vitelor infer oare însă poate imunizate ale ţăranilor. Zăcea după-amieze întregi cu o carte de artă (Elveţia e ţara cărţilor de artă. afară de mine. şi nimeni nu-l în ege şi nu-I apreciază aşa cum merită. sau. se înecară cu supa. sau un ap de efeb de bronz verde. Dar regimul acesta şi alte cauze mai puternice îl făceau pe micu l Dabija să treacă prin tulburări ciudate. — Mda. Apoi o întrebă pe maică-sa o dată cînd erau sing-uri : — Mămicule. gînditor. Şi continuă să-l culce în ger iarna. şi doamna Da i adusese şi din Franţa. feroce al bătrînuîui Colleoni . măreţ şi cu ochi sălbatici ca n cal de rasă. căci tocmai în zilele acelea crescătoria de porci de r asă era devastată de pesta porcină. care încă nu aflase. iar domnul Dabija. bezmetic. du pă cum terenul nepus la socoteală de domnul Dabija făcea inutilizabile anumite maşini. enervat. Clima străină. . şi cu ochii săi limpezi.contracte păgubitoare. În 1933 vînduse parte din moşie. recunos vea opt ani)-. întrebă : —■ Cine ţi-a spus ? Ştii ce înseamnă ce-ai spus ? — Nu ştiu. slab de minte. ca un rum r. — Copilul ăsta mă îngrijorează.Apoi zise la masă o dată : 465 — Tăticule. s i după cum lipsa lui de pricepere îl făcea să intre în.. patetica lor privire o arbă. m firii. sărit. bătut în cap. tu eşti zărghit. Ce ţia venit să pui asemenea întrebare s idă ? El nu răspunse. cum auzii că zic unii. Pius se -ntoarse sus. Era adeseori bolnav. trăsnit. Acuma. spunea cîteodată doamna Dabija. Mînca prăjituri ore întregi. dezminţat. pa e nebun ? — Nu e nebun — răspunse cu seninătate doamna Dabija — e un geniu. Germania şi Anglia. mereu taciturn. Mi se pare cam rămas în ne-l să înveţe ! exclama el. ce să-nsemne . buimac. albaştricenuşii ca ai lui Bonifaciu Cozianu aţintiţi cîte o'jumăt de oră asupra unei singure planşe: capul zbîrcit şi. în vara lui 1934. vecini de moşie. în tăcerea celorlalţi. zise domnul Dabija. Doamne abija îi veni să-i ardă o palmă. să-şi petreacă zilele 466 de plictiseală la ţară chisă. sărac cu duhul. dar se stăpîni : nu trebuie să pedepseşti copiii pentru greş e care ei nu le înţeleg. mestecînd încet. Doamna Dabija îi trase o palmă. răspunse el. să-i dea zeamă de spanac. carne udă şi gălbenuşuri de ou şi să-1 lase să doarmă pînă la năuceală : copiii trebuie să-şi forti ervos prin somn mult. ciudat . Ea repetă întrebarea.

fntr-una din acele zile de vară, Pius Dabija, care avea zece ani, se duse să se joac e pe cîmp, pe lîngă baltă, şi se întoarse asudat, palid, sleit, cu ochii luminaţi în cap. Dup e începu să lipsească tot mai mult de acasă. Săptărnîni întregi, nimeni nu observă nimic. Apo -o după-amiază, doamna Dabija îl căută să-l întrebe dacă şi-a făcut lecţiile : rămăsese cu ex tul vacanţei, ca apoi să intre la liceu; încă nu se întîmplase istoria cu botezul. Casa era tăcută, mirosea plăcut a mobile de paie încălzite la soare şi careşi exală încă chintesenţa s aromă de miere ; şi perdelele trase ţineau umbră în odăi, deşi răcoare nu se putea obţine, er d, aproape înăbuşitor. Ţîrîiau milioane de greieri fericiţi de arşiţă şi de uscăciune în ierb prăfuite; şi vibraţia cîmpurilor pătrundea în casă. Doamna Dabija apăsă pe clanţă şi dădu să se izbi cu nasul de uşă: era încuiată cu cheia. Doamna Dabija bătu şi chemă. — Puiu ! Puiule eschide! Nici un răspuns. Doamna Dabija simţi că-i bate inima şi zgîlţîi uşa, strigînd cu gla imbat: — Puiule, deschide ! Puiu ) Apoi, după încă alte cîteva încercări, năvăli să-! caute p -său. II găsi la el în birou, copiind ceva dintr-o carte nemţească de agricultură ştiinţifică u ! exclamă ea, galbenă, speriată, gîfîind. Domnul Dabija o privi : — Ce e ? întrebă el. — Nu nde e ! Odaia lui e încuiată şi nu răspunde nimeni dinăuntru ! Domnul Dabija se ridică şi ieş cu nevastă-sa după el. în hol, dădură peste doi oameni cu hainele pline de pămînt şi d-e var ucoane! exclamă unul din ei, cade grajdul în put! — Ce ? strigă domnul Dabija. — Se surpă ! gîfîi omul. Domnul Dabija ieşi fuga afară, în curte: lîngă peretele lung al grajdului se vede u bîrne groase puse în piramidă, un scripete sub ele şi o gloată de oameni împrejur. Domnul Dabija îşi făcu loc printre ei şi se uită unde se uitau şi ei : la peretele grajdului. Era c răpat de sus pînă jos. Alb, văruit şi cu o crăpătură în zig-zaguri mărunte, inegale, rotunjit ată se auzi un huruit înăbuşit, sub pămînt, şi altă crăpătură îşi tîrî pe zid firul negru, în ţipară şi toţi privitorii se dădură îndărăt. — Boierule, trebuie să astupăm putui! spuse tar ar. Eu vam spus că nu e bun locul ! Domnul Dabija se uită la zidul crăpat. Putui trebu ia să alimenteze pompele care să aducă pe teavă apă la botul fiecărei vaci. 468 — Bine, astup , zise scurt domnul Dabija, se-ntoarse în călcîie şi plecă iute, urmărit de doamna Dabija ca re începuse să plîngă pe jumătate, şi din goană : — Unde e P'Unde s-o fi dus ? îngîna ea trăg mile pe nas. Sparseră uşa : nu era înăuntru nimeni. II căutară pe băiat prin toată casa, pînă apoi prin parc, prin curte, pe la slugi, prin grajd, pe la hambare. Nu era nicăier i şi se isprăvea după-amiaza, soarele coborîse jos

de tot. în sfîrşit, o fetiţă zbîrlită şi desculţă, numai în cămăşuţă murdară şi murdară şi pe E la baltă cu băieţii. — Unde la baltă ? strigă domnul Dabija. Fetita se sperie şi amuţi. Buc a însă o convinse să spuie, şi atunci rosti în silă, cu mîna-n gură şi întorcînd fata spre fu si: — La groapa de cărămizi. Porniră într-acolo fără un cuvînt. Drumeagurile erau prăfuite, u e sălciilor şi teilor şi duzilor se lungeau pe pămînt pînă departe, soarele roşu se lăsa îndă deaiuri scunde în straturi purpurii de praf, în stînga se zăreau bălti întinse sclipind ca a rama, stufărişuri, şiraguri de sălcii stufoase, şi dincolo de ele curgea Dunărea, tot de ara mă, rîpele malului sîrbesc, de lut crud, păreau vopsite în roşu de focul asfinţitului, şi ară tăiate în ele ca în metal, ca în aramă, felii de umbră adîncă. — Bună seara... bună seara... omnul Dabija, trecînd pe lîngă ţăranii care-şi scoteau pălăriile. Şi eJ, m câmăşoaie şi în iz e soare, şi braţele le luceau în soare, ca de aramă. Urcară pe un dîmb — mai încolo se zăreau oarele de cărămidă construite şi abandonate de domnul Dabija cînd constatase, prea tîrziu, că fabricarea cărămizilor şi transportul ar fi revenit mai scump decît .469 cumpărarea lor pe piaţă — urcară pe dîmb şi văzură o groapă mare de lut, puţin adîncă, şi apa bălţii clipocind în groapă, mogîldeţe mărunte, un cîrd de băieţi de ţărani, şedeau pe vine şi se uitau la alt vine şi el, care plămădea cu mîinile la un fel de pîine mare de lut. — Puiu ! ţipă doamna Dab . Puştii se uitară deodată toţi împreună la ea şi la domnul Dabija, apoi ţărănuşii săriră în oană. Puiu se ridică într-un genunchi. Era cu mîinile pline de lut. Părinţii lui coborîră în — Ce faci aici ? întrebă sever domnul Dabija, şi se uită împrejur. Groapa era plină de statu de lut, nici una mai înaltă decît şoldul lui de om matur. Un cal cu picioare groase şi gîtu l gros — se vedea că e Harapii, armăsarul satului — un taur cu ceafa încovoiată, capul lui m oş Vasile, şi altele care se fărîmiţaseră, rămăseseră doar urma vagă a ceea ce fuseseră ; din se încă nemărunţit un şold rotund şi musculos de animal, lucios, lustruit, de parcă era viu ; parcă erau vii şi armăsarul, şi taurul, şi moş Vasile, şi în acelaşi timp era ceva nou, o înc nemaipomenită, furioasă, o energie bestială, în curba gîtului, în felul cum stăteau pe picioa ele prea groase, urîte, dfforme ; iar în mutra uscăţivă şi brăzdată, numai goluri, numai lips carne, a lui moş Vasile, o umbră adîncă şi tragică sub sprîncene, ca sub sprîncenele unui băt ip, cu carnea mistuită de suferinţă şi rămas numai umbră, ruină, vestigiu al unei sublime dur ri. — Ce sînt astea ? întrebă stupefiat domnul Dabija. — Statui, îngînă.Puiu Dabija, cu ochii t, murdar de noroi pînă la coate şi pînă peste glezne, îşi mişca în noroi degetele picioarelo culţe şi-i ieşeau cîrnăciori de Humă printre degete ; în mînă tot frămînta o bucată de lut.

— Vai de mine ! exclamă doamna Dabija, plesnindu-şi palmele una de alta. 470 — Hai acasă, zise sever domnul Dabija. Porniră toţi trei ; veneau spre casă trei siluete negre cu vîl voarea roşie în spate : un bărbat înalt şi cu părul în vînt, umblînd cu paşi mari şi bălăbăni emeie scundă care mergea mărunt, cu mişcări reţinute, şi puştiul între ei, care umbla atît de şi de liniştit de parcă stătea pe loc. Acasă, la masă, îl luară cu binişorul. — Ai văzut cum i ? spuse blînd domnul Dabija. Maică-ta era să moară de grijă. De ce ţi-ai încuiat camera ? C ochii în farfurie, Puiu Dabija murmură : ■■— Am o statuie sub pat... — Ei, poftim ! suflă, i răşi stupefiat, domnul Dabija. Apoi îşi recîştiga cumpătul şi reîncepu cum se hotărîse, cu du : Bine, dar de ce nu ne-ai spus ce faci ? Băiatul îl privi în faţă cu ochii săi foarte limp ezi, într-un chip copilăresc, neted, cu gura roşie, puţin buzată, şi fruntea pătrată, joasă, : — N-am vrut să ştie nimeni ! zise el şi zîrrrbi, cu ochii -luminaţi. Voiam să ştiu numai eu ine, dar băieţii ăia? Derbedeii ăia mici? Lumina din ochii lui Puiu Dabija se stinse. Răsp unse pe un ton simplu : — Ei nu se amestecă. Se uită şi nu zic nimic. Le place. Urmă o tăcer e. Doamna Dabija murmură : — Poate are talent... — Cum ? răcni domnul Dabija. Talent } Şi ce să facă cu talentul ? Să crape de foame ? — Michelangelo n-a crăpat de foame, zise băiatu l. — Ei, asta-i bună ! strigă domnul Dabija. Mai are şi argumente ! Michelangelo avea pe papă ! Existau potentaţi care întreţineau artele ! Cine vrei să-l ţie ? Carol al Il-lea ? V rei să moară de foame ? Să se ducă de rîpă moşia ? Nu, draga mea : de-acum înainte am 471 săc eu, nu dumneata ! Am să fac din el un om modern, cu spirit practic, cu cunoştinţe po zitive, care să ducă mai departe opera mea. Sculptor ! Sculptor ! Cine a mai fost sc ulptor în Romînia ? Eminescu a murit de foame ! Şi era scriitor. Şi era un om de geniu. Dar ăsta ! Sculptor, şi mucos, de zece ani ! — Şi eu sînt un geniu, zise liniştit Puiu Dabij a, uitîndu-se în farfurie. Sînt, şi tu nu mă înţelegi. — Chom ? zbieră domnul Dabija. Apoi ex Eşti un ţîne mucos ! Şi-ai să faci ce-am să-ţi spun eu, ai să te faci agricultor modern şi-a vii un om bogat! îţi arăt eu ţie ! — Ba am să mă fac sculptor, murmură Puiu Dabija. ■— Să tac esnesc ! strigă domnul Dabija. Băiatul îl privi cu ochii deodată întunecaţi şi zise : — Am să sculptor. Domnul Dabija îi arse o palmă. OchH băiatului se umplură de lacrimi, şi obrazul şi urechea stîngă se. făcură roşii. Doamna Dabija zise sever : — Nu ţi-e ruşine să vorbeşti ? Urmă o tăcere.

— Mănîncă, şi nu mai plînge, zise doamna Dabija. El răspunse : — Nu plîng. Abia mîncară. Apoi nsfătuire de un ceas în care nu ajunseră la altă concluzie decît că trebuia trimis la liceu ş avut mare grijă să devină într-adevâr un om bine şi capabil să-şi ţie locul în lume, urcară pat, cu un album de fotografii pe genunchi. Iar în mijlocul odăii era un scăunel al l ui, vopsit alb, rupt în bucăţi. — Ce-i asta ? întrebă uimită doamna Dabija. Puiu îi privea cu hii lui curaţi şi nu spunea nimic. — L-a dat de părnînt pînă l-a rupt, zise domnul Dabija. La amice, că tenvăţ eu minte. Unde ţi-e statuia ? 472 O găsiră sub pat: un cîine, cu urechile c ulite, culcat, cu labele înainte, atent. Domnul Dabija îi dădu un picior : lutul uscat se sparse uşor. Puiu, din vîrful patului, palid, se uita. Zise cu un zîmbet crispat : — Degeaba. Domnul Dabija simţi că iar o să-l ia la bătaie. Ieşi repede, urmat de nevastă-sa, care repeta, îngrozită : — Ce ne facem cu el ? Ce ne facem cu el ? — Las' că-l pun eu la p unct, mîrîi ameninţător domnul Dabija. IV Şi într-adevăr, ani de zile, tînărul Dabija, elev i la liceu] din N... nu dădu nici un semn că ar persista în încăpăţînarea de-a deveni sculptor lini unsprezece ani; doisprezece, treisprezece, paisprezece. Hitler veni la pute re în Germania, marea grevă de la atelierele Griviţa din Bucureşti fu înăbuşită în sînge, can Dollfuss fu asasinat în Austria, începu invazia japoneză în China, primul-ministru I. G . Duca fu asasinat la Sinaia, trupele lui Mussolini cuceriră Etiopia, începu războiul civil în Spania, Austria fu invadată de tancurile lui Hitler, capii Gărzii de Fier fură masacraţi din ordinul regelui Carol al II-lea şi, la rîndul lor, legionarii supravieţuit ori ii asasinară primul-ministru. pe Armând Călinescu. în orăşelul N..., fanfara militară cîn chioşcul din grădina publică, sub frumoşii platani şi sub castanii cu ciorchini de flori albe şi roz ; ofiţeraşii cu eghileţi şi galoane aurite şi cizme de lac se plimbau la braţ cu ucoanele gătite, tunse scurt, cu tocuri Louis XV şi pălării ca o oală rotundă ; copiii la şco lă aveau lecţii de religie, şi se duceau duminka la liturghie cu toată clasa ; negustori i făceau averi ; ţăranii veneau joia la tîrg cu mii de căruţe ; nu exista nici o fabrică în t 473 judeţul, afară de nişte cuptoare de var ; şi, tot în grădina publică, se înălţară două mo e de un sculptor născut în judeţ, trăit cincizeci de ani la Paris, şi care acolo -avea cea mai mare reputaţie; operele lui se şi aflau în galerii publice în Statele Unite. II che ma Ion Bîrlea, şi prinţesa Elisa Vogoride, care era răspîndită în lumea cea mai bună la Paris vea destulă autoritate ca să-l determine pe maestru să vină pentru o lună sau două în ţara mi bscură care-i dăduse naştere şi să-şi instaleze acolo cele două opere. Domnul Dabija se trezi tr-o zi cu o maşină la conac, un „Buick" lung şi puternic, în care încăpeau şapte persoane, ş te o jumătate de oră sosi

încă una. Era Şerban Romano, cu Elvira Vorvoreanu, Giurgea-Roşcanu, încă vreo două cucoane şi i domni eleganţi, şi prinţesa Vogoride cu prinţul Vogoride. A lui Şerban fusese ideea s-o viziteze pe verişoara saşi a Elvirei, doamna Dabija. — Ce faceţi aici, domnule? exclamă Şerb an la masă. Lîngă voi se petrece cel mai mare eveniment artistic din ţară în secolul ăsta, şi ci nu vă mişcaţi ? — He-he-he — rîdea încurcat domnul Dabija — eu, vezi dumneata, monşer, sîn mai mult practic, un plugar ; n-am gust artistic, nu mă pricep... — Nu se poate! ex clamă Şerban, băut şi galant : o iei pe Annette de nevastă şi spui că nu înţelegi frumosul ? umea rîdea, chiar şi domnul Dabija, flatat; nevastă-sa roşise : de altfel nu era mare lu cru de frumuseţea ei, şi domnul Dabija nu pentru asta o luase. — Haideţi, vă primeşte Elvira la ea, că şi aşa ţine casa încuiată cu anii şi nu-i foloseşte la nimic ; haideţi, să vedeţi ! Şi-i luă, într-adevăr. În maşină, doamna Dabija spunea cu timiditate : — Ce vesel şi vioi n ; s-a schimbat în bine. 474 — Da — zise Elvira — a început să fie ceea ce se numeşte un băi de viaţă. — E mult mai simpatic aşa, zise doamna Dabija. L-am cunoscut mai bine în Germani a acum vreo cîţiva ani, şi ni s-a părut şi lui Dabija şi mie, destul de retras şi de tăcut. — u : s-a schimbat, s-a schimbat, zise Elvira, uitîndu-se peste cîmpurile nemărginite, c u grîu verde. S-a schimbat, organizează fel de fel de amuzamente, seri de muzică veche , baluri costumate, excursii la mănăstiri istorice, conferinţe despre artă în cerc intim ; dacă n-ar fi el, nam ştii ce să ne facem şi ne-am sinucide, zise Elvira rîzînd. — Sinucidere e un păcat, murmură cu seriozitate doamna Dabija. — De-aia nici nu se sinucide nimeni , de frica păcatului, rîse Elvira. Ce frumos e aici : cer albastru, iarbă verde, îţi vine să paşti, nu ? Tu nu paşti niciodată, Annette ? — Nu e păşune ce vezi — rosti doamna Dabija c ceeaşi seriozitate nevinovată — e grîu verde. — A, uitasem că eşti agricultoare, şi m-am făcu rîs, zise Elvira. Dar doamna Dabija ţinea să precizeze şi aici starea exactă a faptelor : — Nu eu sînt ; eu nu mă pricep aproape de loc, şi ce ştiu am învăţat de la Dabija ; el e agricu tor cu adevărat, şi cred că nu există mulţi oameni care să se priceapă ca el în agricultură. ? întrebă Elvira cu cea mai mare indiferenţă. — Da, zise doamna Dabija, senină şi cu o convi gere totală. Apoi vorbiră de alte lucruri, pînă ajunseră la N..., şi în grădina publică, unde ntre marii, magnificii, stufoşii, străvechii copaci, la două răscruci de alei, găsiră cele d ouă monumente. Unul era o masă de piatră albă, rotundă, cilindrică, cu un şanţ pe mij475 locu aturii; împrejur erau douăsprezece scaune tot de piatră albă, reproducînd masa la un diame tru mult mai mic, o înălţime egală, şi cu

acelaşi şanţ, care pe ele le făcea asemănătoare cu anumite pahare demodate pentru mîncat ouă rte : două jumătăţi de ovoid puse vîrf în vîrf. Doamna Vogoride, mîndră, cu capul sus, într-o de vară de la Patou, cu umbreluţa sub braţ, explica vorbind pe nas, cu un aer dezinvo lt şi superior : — E Cina cea de Taină. Simţiţi simetria misterioasă, cercul infinit şi oarec m gravitaţional, nu ? al celor douăsprezece prezenţe împrejurul masei centrale, solare ? Nu-i aşa ? — Da, sigur, spunea Şerban. E o imagine magică, rituală, hieratică, liturgică. — evident, zicea şi domnul Dabija. „Sculptor ? O să-l scoată iar din minţi pe bietul copil. " — E un om mare, ţărănoiul ăsta de Bîrlea, spunea şi Elvira, care nu pricepea nimic şi i se că masa şi cele douăsprezece ouare sînt o prostie. Dar îi era frică să nu pară insensibilă ş tă teribilei Elisa, atît de cultivată şi de artistă şi care scrisese chiar şi o carte de poez i în stilul lui Mal larme. Se uita la Şerban care vorbea surescitat, cum i se întîmpla d in ce în ce mai des în vremea din urmă, şi nu se putea şti dacă e serios sau glumeşte: .— Est vident simbolismul subteran al operei, care e filiat de ezoterismul rosacrucian : masa aceasta este în fond a Agapei în sensul primordial al cuvîntului: este comuniun ea Iubirii, şi scaunele nu sînt lipsite de aluzii la forţele generaţiunii, de altminteri făcute cu o supremă discreţie şi decenţă de preot al misterelor ; simbolismul creştin se înt aici cu ritualul cultului enigmatic al Cibelei şi cu anumite prescripţii deviriliza nte făcute slujitorilor zeiţei : mereu scaunele; cît despre masă, are -ponderea, masivit atea, plinătatea imaginii universului la cei vechi şi la poporul nostru 476 din a căru i cosmologie s-a inspirat Bîrlea, care de altfel e stăpînit de ea, elle le hanţe, effect ivement'. Erau sufocat de admiraţie şi neînţelegere ; singură Elisa Vogoride zîmbi, dînd din ap aprobator, şi chemîndu-l pe soţul ei care se uita la nori cu mîinile în buzunar şi cu un aer absent, îi pofti pe toţi să treacă la cellalt monument. Şi atunci, domnul Dabija îl văzu e fiu-său (avea doisprezece ani, şi deşi începea să crească şi să i se schimbe vocea, era înd spătos, cu capul mare, greoi la trup şi cu mişcări puţine) ; stătea şi se uita la un om în h t alb, scund, cu o barbă stufoasă, sură ; iar omul se uita la o coloană de piatră albă, înalt zveltă, făcută dintr-o-înşiruire de tetraedri cu secţiune rombică, cu colţurile rotunjite, ca se isprăveau undeva sus cu o jumătate de tetraedru. — Coloana Infinită, spunea Şerban Roma no apropiindu-se, vesel, exaltat de vinul pe care-l băuse fără măsură la masă. — Coloana Nemu irii, sau a oricărui infinit : succesiune de elemente ritmice, de pulsaţii devenite materie, isprăvită cu potirul deschis înspre nemărginire ; cea mai pură şi simplă abstracţie ată de acest mare, acest unic maestru. Bună ziua, domnule Bîrlea. Uitaţi-vă la piatra asta , care devine imaterială, inexistentă, simplu pretext pentru această formă iluminată de se nsuri simbolice şi magice ; ceea ce nu însemnează ignorarea scientismului matematic al

vremii noastre, căci infinitul se înseamnă cu un 8 culcat, dar culcat sau în picioare, a cest semn algebric, pe care-l datorăm străvechii ştiinţe a Indiei, este schema de bază de care nu se depărtează decît foarte puţin imaginea creată de prietenul nostru. Nu-i aşa, domn ule Bîrlea ? Artistul se uită la el de jos în sus (era foarte mărunt) cu un ochi mie şi ne gru şi lucios din tufa de păr, sprîncene şi barbă, de sub pălăria informă, verzuie, <notă>

îl obsedează, într-adevăr. </notă> 477 pleoştită pe cap. Avea colţurile ochilor încreţite, şi mai mult, într-un abia vizibil zîmbet viclean şi ironic : — Nu ştiu, zise el. Eu nu-mi exp lic lucrările, ca Picasso, care ţine conferinţe. Eu vă dau o enigmă: descureaţi-vă. — Vous n' s pas betex, răspunse Şerban cu un surîs destul de rece ; sculptorul îi aruncă încă o privire de data asta atentă, pătrunzătoare, din micile sale bile de păcură. —Non, pas du tout. Et v ous ?2 zise el, şi se-ntoarse iar să se uite la coloană, ghebos, parcă ascuns, sub pălăria l ui imundă. Doamna Vogoride şi celelalte cucoane rîdeau. Domnul Dabija îl apucă de braţ pe fi u-său : — Ce cauţi aici ? Ai fugit de la liceu ? întrebă el în şoaptă. Pius nu răspunse. —Mar la şcoală ! şopti domnul Dabija. Insă mama lui Pius, care nu auzise, se apropie şi-1 luă de mînă ca să-l prezinte cucoanelor. Dar spre surpriza ei neplăcută, băieţandrul, în loc să se frumos, să sărute mîna cucoanelor şi să le întindă mina domnilor, dădea din cap, ţeapăn şi r încordare din ceafă întrucîtva asemănătoare cu a taurului pe care-l plămădise el cu cîţiva a e, din lutul de la cărămidărie. N-avu vreme să se supere, căci prinţul Vogoride îl întrebă pe vorbind pe nas şi graseind cu un accent franţuzesc foarte pronunţat : — Ce sport faci ? — Fotbal, zise Pius. laconic. — Şi eşti în echipa liceului ? — Sînt în echipa clasei. — Şi c ? 1 <notă>

Nu sînteţi prost. Nu, de fel. Dar dumneavoastră ? </notă> 478 — Back. — A, bravo, bravo. Şi c sport mai faceţi voi aici ? întrebă prinţul cu un interes cu atît mai sincer cu cit nu-l interesase niciodată nimic altceva pe lume. — Haideţi să luăm ceaiul la Elvira, zise Şerban, şi toată lumea porni spre ieşirea din grădină. Marele sculptor rămase singur, să se uite la oloană, dintr-alt unghi; 1 2

Puişor dragă. sub nucii bătrîni unde odinioară aşteptau trăsurile. — Ia spune — murmură Şerban ■— aud că şi tu eşti sculptor. Iar mai tîrziu. Şerban pu să rîdă : — E considerat cel mai mare sculptor al secolului. — Cum ? N-ai talent ? — N-am zise Pius. pe drum. stăpînindu-se să nu-i rîdă în nas . şi se vorbea. seara. — Daa ? întrebă destul' de mi at domnul Dabija. şopti Şerban uitîndu-se la el şi suflîndu-i du de vin în nas. Băiatul. după alt răstimp de reflexiune.refuzase. zise el. grav şi cam încruntat. nu domnul Bîrlea. Sau mai mult. zise domnul Dabija. se rîdea. se ridică de pe scaun şi veni. — Ei.. se gîndea el. lîngă unchiuocolind scaunele cucoanelor. un cîine ? Mi-a spus tat'tu. să ia ceaiul cu cucoanele. A făcut o dată un cîine lut. şi în se ului dat de doamna Vorvoreanu. acuma aşteptau în şir maşinile oa speţilor. îi făcu semn lui Pius să vină lîngă el. Din alde noi. ordonanţele plimbau caii. mîrîit. Şer ban. dar fiu-meu dă unele semne de talent. atunci e bine.. Pius se supuse. cînd toată lumea era în juru mesei ovale din sufrageria casei Vorvoreanu <notă> 1 Capabil dea apărea într-un salon . căruia-i dispăru roşeaţa şi care deveni iarăşi morocănos şi cu aerul încăpăţînat. iar ameţit.. De ce mă-ntrebi ? Vrei să te apuci de scul ptură ? întrebă Şerban. Domnul Dabija. întrebă : — Şi. — Daa. cîştigă şi bani ? Şer cepu să rîdă : — Cîştigă. iar doamna Vorvoreanu murise de aproape zece ani). Fiindcă nu putea ieşi din tine — acum pot săn ratat. Băiatul se roşi. foarte bine. în curte. Şerban se uită la el cu . — Ia-ţi un scaun. Şerban dădu din umeri : — Ce-i t rebuie ? — E chiar aşa de mare talent ? întrebă domnul Dabija după o clipă de gîndire. care asculta fără să înţele punea şi nu rîdea de loc. nu pot ieşi decît rataţi. îl trase de mînecă pe Şe ban Romano : — Nu prea e salonfăhig l. Nu sînt sculptor. sigur. — Nu.. la cină. îmi pare rău că l-am stricat. — Ă. da ? Un cîine ? în trebă Şerban Romano. — Bîrl e ţăran. O chestie de-astea de-ale lui face cît venitul de pe moşia d le pe doi ani. zise puştiul pe un ton de ciu dă stăpînită. ? — Da.. — A. Artiştii se fac din ţărani ca Bîrlea. zise cu hotărîre Puiu Dabija. m-am jucat şi eu acolo. „o să păstrez istoria asta să le-o p lor la Bucureşti". şi.. </notă> 479 (afară. — Nu. artistul dumitale.

dar puştiul se împotrivi cu dîrzenie şi nu e ică. înţelegi ? Şi se uita la băieţandrul cu capul prea mare e-1 asculta cu seriozitate. şi acum nu mai au decît tăgăduirea de sine şi nimicirea prin revenirea la punctul de plecare. întorcîndu-i . Şi rîdea. la coloană: din cînd în cînd se apropia şi-i trăgea un ciocan şi o daltă într-un loc. înflorire. Şi pl e umeri de către doamna Dabija. cînd la coloana de piatră. dar. primitivitate. Şi p e urmă. şi nu prea inteligent. n-au înăuntru decît pustiu. un moment ! Puiule. Şerban îl găsi încă a doua zi dimineaţa. unde e mîndria. care ajunsese lîngă el. Sculptorul avea un ciocan şi o daltă în mină. Iartă-l. şi sosi să-l trimită pe Puiu la cu lcare abia cînd Şerban ajunsese să spună : — în fond. nu mai există valori de nici un fel . Apoi se de arăşi şi se uita. energia. armătura sufletelor de demult ? Unde e bărbăţia. Au epuizat toate formele. cu capul său mare tuns scurt. groază. din ce în ce mai tare. aşa că urmă : — Unde-s graţia. dar e la internat. Şerbăn ică. Elvira îi aruncă o privire. într-un fel nic şi răutăcios. „Aş.— Nu e ţăran. neputinţă. sufletele oamenilor nu sînt bune să zămislească . şi. şi trebuie să-l trimit să se culce. variabile şi uneori absente . e un hoţoman bătrîn. Doamna Dabija pricepu greu. murmură la urechea lui Pius: — Să nu te apuci de nici o artă. erare. psihanaliza ne-a arăta t ce stă la bază. de-a spune „Ba da !" oricînd şi oricui ? Avea plini de lacrimi. magnificenţa. se uita de jur împrejur. Atît. zise Pius. zise sever doamna Dabija. de ce nu e ţăran Bîrlea ? Puştiul izbucni : . toate accentele. romantism. Şerban se apropie neobservat de ei şi auzi c um Puiu spune sculptorului. tot la coloana lui B ea. sînt fenomene istorice. nu înţelege". Erotism refulat şi nimic mai mult. Secreţie deturnată din calea ei normală. cu mîinile la e. artele sînt isprăvite în Europa. se uita cînd la sculptor. la culcare. prejudecăţi. îndrăzneala. Şi-âu descris curba evoluţiei r fireşti. voluptatea. — Bine — bine. 481. se gîndi Şerban." Totuşi. Acuma sînt absente. decadenţă. adevărul şi frumuseţea nu există . de departe. sublimat în religie. filozofie şi artă. încăpă-ţînarea de-a nu ceda niciodată. — înţeleg. „In fond e un copil. Deodată începu să rîdă : — N-au existat niciodată. Vorbe umflat care ascundeau lucruri mult mai mici.uimire. şi începu să-l întrebe de ce spune asta. frică. Stăt ea cu picioarele niţel crăcănate. se gîndi Şerban. ipocrizii . O bat gura degeaba să-i spun lucruri inteligente. de altfel. Puiu Dabija. b nele. baroc. în uniformă kaki cu numărul 365 cusut pe mînecă. chiar sălbatică. neîncredere. La urmă începuse să tacă. nobila melan ie sau durerea sublimă ? Unde sînt încercările eroice şi prăbuşirile tragice ? Unde sînt cert dinile. Dar era . dem itatea. — Puiule. bine înfipte. au 480 spus tot ce aveau de spus fiecare. clasicism. apoi îi şopti doamnei Dabija : — Nu-l lăsa pe Ş i facă atîta conversaţie lui Puiu : Şerban se pare că are în vremea din urmă nişte amiciţii'm ine absolut imposibile.

— Cum ? întrebă iarăşi bărbosul. şi acuma îl asculta. — Am să fiu. Şi-i întoarse spatele. uma hotărîţi dumneavoastră : ce să facem ? . 1-a înjurat şi l-a scuipat în obraz ! Ce ziceţi de asta ? Domnul Dabija tăcea. dezolat şi furios. se uita în sus: — Eu aş fi făcut-o altfel. Se uita ostil la ma rele artist care dădea din cînd în cînd cu dalta şi ciocanul în Coloana Nemuririi. se rugă totuşi de dir or cu atîta insistenţă să nu-l elimine pe Pius. domnul Dabija era la directorul liceului. — Cum ai fi făcut-o tu ? întrebă el. venise să-l întrebe ce succese are f iu-său. şi mai groasă jos şi descrescind să fie împinsă în sus spirala. Şi n-ar trebui să-l lăsăm să ridice haltere la vîrsta lui : are să . Am să fac oameni. dar mai strînsă. — Măcar de-ar avea n dar afară de gimnastică. a răspuns că i-au cerut băieţii. Şi începu să ese Şerban Romano seara la masă. un an întreg încă. rămînă prea mic. apoi zi e : — Fă ce-ţi place. făcut foarte realist. în loc să asculte lecţia. — Cum ? zise sculptorul se şi privindu-I iar. — Ca scuză. ca M ichelangelo. un mădular obscen. — Eu n-am să fac de-astea. pe care puse un obiect de plastilină. făcu Puiu Dabija. In acelaşi timp. Sculptorul se uită lung la el. încît îl făcu să cedeze. n-a vrut să spuie. Apoi nu mai spuse nimic. Poftim. Ş veni la birou. Dar intră pe furiş în sala de gimnas tică. — In spirală . V într-adevăr.. vă spun. domnul Dabija află că fiu-său se bate cu . Sculptorul se întoarse brusc şi-i fixă cu ochişorii lui ascunşi între sprîncene şi barbă. — Ţţ. face din plastilină nişte obiecte absolut indecente. Ca un şarpe care stă pe coadă. — Dar de asta ce-o să mai spuneţi ? întrebă directorul şi se duse la un dulap pe care-l descuie zicînd : In cl asă. îndurerat. de parcă strîngea lut în pumn. copilul jorează. ceva mai iritat. încruntat. Şi eu am făcut biftec cînd 482 eram tînăr. smucindu-se să scape.spatele. el s-a smucit. şi pedagogul 1-a luat de braţ să-l ducă la cancelarie. L-am întrebat cine . zise Puiu Dab făcînd un gest cu mîna. şi ridică greutăţi mai mari decît forţele lui! Nu e sănătos ce face. tinere ? Parcă spuneai că nu eşti sculptor. e slab sau cel mult mediocru la toate. Şerban se apropie şi-l salută pe sculptor. zise puştiul. apoi îl luă de ur che pe Puiu : — Ce faci aici. dar nici el n-ar trebui să tabere mereu pe ei ! Şi cînd a fost prins de pedagog bătînduse. cum îi dă cu totul alte veşti : — Se bate mer domnule Dabija : e adevărat că elevii sînt măgari şi-i spun mereu Piu-piu-piu ! Ca la găini . zdrobit. — Să se Puiu Dabija. Domnul Dabija. — Da ? rînji sculptorul.

mai ales fiindcă era î căpăţînat. Tată-său îl mai privi o dată. capul prea mare. şi i se răguşise gl l) se uita în pămînt. nefiresc. cu asemenea adevărată mîhnire în voce. pe unde începea să arba. şi toată clasa era cu ochii pe Dabija. şi oftă. sau le trăgea picioare simţitoare. pe Monstrul. se uită la ţeasta tu să cu maşina. nu lipsită de o oarecare frumuseţe a 484 trăsăturilor. auzindu-l pe fiu-său că-i repeta vorba crudă şi nem loasă a celorlalţi copii. îl snopeau în bătăi. — Bine. — Ba sînt ! spuse cu o încăpăţînare sumbră fiul să fiu. încît nu4 nimerea nimeni. am să mai vorbesc cu directorul. speriat şi dezolat domnul Dabija. aşa că trebui să le vîndă in pierdere. îngînă uimit. cu gîtu! prea gros. şi totuşi lăsînd de ciudăţenie. de lucru neobişnuit. o dată. încît f chii (cenuşii. cu fruntea boltită şi faţa netedă şi gravă. — De ce ? De ce ? De ce nu eşti cuminte ? îl întreba domnul Dabij a. în curîn alte necazuri. rău şi sălbatic. veni un extern şi spuse pe un ton precaut : .colegii şi chiar cu cei mai mari. Tînărul Dabija (avea paisprezece ani şi părea mai mare. şi chiar dacă ieşea tot bătut. Dar în primăvară se dovedi că rogojinile domnului D costau mai mult decît cele din tîrg. muşca dacă nu putea face nimic cu pumnii. părea mai bătrîn dec ra prea lat. pe ne în cancelarie. am vrut eu să fi un monstru ? — Dar nu eşti de loc. de altfel era mîhnit şi impresionat de descoperirea sa. cu jumăta e de gură. zise el ridicîndu-se. care-l biruiau. Şedeau amîndoi. singurul în care aveau speranţă. chemat de urgenţă de la ţară de către director. tatăl şi fiul. aşa că întrebă : — Mai ridici haltere? — Acuma rid cincizeci de kilograme. ţinea minte şi peste săptămîni de zile tabăra din cîte unul din adversari. şi o arunca atît de tare încît cei loviţi mai simţeau l atins patru zile după aceea. pentru prima oară. pe Piu-piu. deodată plini de lacrimi) şi izbucni pătimaş : — Nu mă lasă în pace ! u sînt cu ochii pe mine l Mereu îmi cîntă „puipui" şi „pui-pui"! Şi ştii cum îmi spun ? Ştii l" ! Ce să fac dacă sînt un monstru ? Ce vină am eu că sînt un monstru ? Ce. căci acuma. ni ic din ce făcea sau spunea domnul Dabija n-avea şi n-avu niciodată vreo urmare folosit oare. la mîinile dure şi roşii. încît domnul Dabija nu mai găsi altă salvare a averii sale decît într-o fabrică <1e rogoji i din stuful bălţilor de pe lîngâ Dunăre. Bineînţeles. limpezi. căci se ferea de minge cu mişcări atît de sigure şi de fulgerător de re i şi precise. căci sterilitatea stătea în toată făptura lui stîngace şi lunatică. şi n-o sai pară rău nimănui ! Domnul Dabija nu înţelese această frază . la coşurile de pe marginea fălcii. Tatăl repetă întrebarea. într-o după-amiază cînd echipa clasei a cincea juca oină în curtea liceului cu echipa cia sei a şasea. îşi dădu seama că aşa e : Pius era prea scund. şi totul mergea atît de pros t. un cap enorm. recolta viei se prăpădi de-o ploaie cu piatră. mormăi posac Pius. Iar la sfîrşitul i. De altfel.

adică curăţitorul de hazn Stroescu. Puiu Dabija ascultă ştirea ca şi ceilalţi. cu pălăriile pe burtă şi căicîieie lipite. Trotuarul era plin de lume. şi stătea treaz în întuneric. Şi deodată. Nu pric epea nimic. şi. şi.mul-ministru. pe doi stîlpi. domnul Dabija fu iarăşi chemat urgent de dire rul şcolii. totuşi. Dar colegul de bancă al lui Pius îi şopti : — Du-te pe Vi toriei să vezi. era întinsă o fîşie de pî care scria ASA SFÎRSESC TRĂDĂTORII DE ŢARA.. parcă ar fi vrut să se ducă l sau la plimbare duminica . „Ce fac ? Ce caută aici ?'" se întrebă Pius. al unei datorii de împlinit. îşi ţineau pălăriile pe burtă. şi avea sentimentul chinuitor al unei obligaţii. pînă adormea i răşi. asudat. cu paltoanele pe ei. gras. care-l primi de data asta mai grav ca niciodată. uscate. ca şi cum n-ar fi vrut cu nici u n preţ să-i deschidă. într-o noapte de iarnă. elevii liceulu i se duseră la şcoală ca de obicei. Cellalt era gol. Păreau decenţi. cu căicîieie apropiate. dar Pius nu ştia asta). mîine n-avem şcoală 1 — Ce? Cum ? De ce? 485 Băieţandrul coborî glasul : — L-au omorît i pe Armând. şi trebyia să-1 ridice. mergînd mai departe trezi în faţa unei mese mari de lemn. şi-şi aducea aminte de golul neantului pe c are-l văzuse o dată. plăcută. scăldat în sudori. Feţele celor trei oame ni erau pline de dîre de sînge. îmbîcsită. gîndindu-se vag la teza de miine. ci stăteau cu degetele înţepenite. legionari. negustorii în haine de duminică. copil. şi nici un militar (erau în cazărmile din deal. a perspectivei unei zile de vacanţă. cu tălpile la trecători. îngr umai pe unul din trotuare. un glas gîfîit declarase că „o echipă de legionari îl executase pe Armând Călinescu". şi toţi.. Şi povesti că părinţii lui mîncau la prînz cu aparatul de radio deschis şi că la ceva. cum adînc şi fără vise dormea de obi r uneori se trezea brusc. cu ochii strînşi. erau un negustor. Pe masă era u întinşi. de re politia regelui Carol. tineret. ca represalii. Puţin fnainte de sfîrşitul anului şcolar. cel pustiu. toţi trei fruntaşi legionari în localitate. de o decenţă micburgheză. imperceptibil în aer. în mijlocul. . Numai acelea de sînge. cum se spunea în acel orăşel patriarhal.— Mă. pe feţele lor palide. Tinerii avocaţi din baroul judeţului. I se spuse în cursul zilei că în toată ţara fuseseră ucişi la fel. Puiu Dabija se întoarse încet la liceu. în ciuda an ului. popă. toţi. îl pofti să sada şi-i întinse o bucată de hîrtie. de un roşu tare.. fără altă decît aceea. şi zăceau corect. trei oameni în haine negre şi gri închis. emisiunii..do ua zi. erau 486 ciudate. Şi deasupra.: se plimbau pe el doi sau trei vardişt i. şi pe lîngă grădina publică ! Pius se strecură pe poartă într-o recreaţie. strada Victoriei. cu bastoanele de bambus sub braţ. care-l apăsa ca un munte de piatră. Nu înţelegea. A doua zi. pri. şi dormi adînc şi fără vise în noaptea aceea. late. un. Şi tălpile. Puiu Dabija nu pricepu nici atu nci nimic. „căcănaruî" oraşului. numai bărbaţi . Morţii din N. pusă pe trotuarul cellali. Apoi îşi aducea aminte că e vorba de teza trimestrială pe care avea s-o dea a. cu mîînile care de fapt nu le ating borurile.

domnul Voicu. acest.— Citiţi. ins de durerea trupului nemernic omenesc moţăia atîrnal în cuie.. sub î ape supraveghere: e un copil absolut anormal. Acestea plă în fiecare zi. Osînditul din cealaltă parte mai puternic vedea departe cetatea deasupra nourii învolburarea volbura spiralele cerului cenuşe sus cenuşe jos între ele focul durerii me le Uite mă ucide spaima! Tnvăţătorute. Şi cînd l-am descusut. Nu ştiu. de e-i vin asemenea idei şi sentimente. mişcă buzele uscate către nouri plîng et ca o femeie : De ce m-ai părăsit de ce m-ai părăsitN-am ridicat sabia uite-mă ei nu ştiu că mor pentru ei în vecii vecilor nu vor crede decît puţini nici aceia dectt eu Tată Tată ni ci eu nu cred De ce m-ai părăsit. această. de ce mor eu ca să-i izbăveşti parcă tu ai să-i ierţi de bo e moarte de răutatea lor de valea pllngerii a scrîşnetului a blestemului ? De ce mor ? De ce mor ? Uite-mă cu mîinile străpunse. Citiţi itiţi. Din agonie şi din adîncuri urcînd din fîntina morţii îi zise chinuitul c u tîlc aşa: Cînd voi intra eu în împărăţia cerurilor. om serios şi aşezat. zise domnul Dabija.. Domnul Dabija citi : „PE DEALUL ACELA se adunau oamenii grămezi sure fără însemnătate.. oriunde.. vă rog. sfinte. Doamne. Osînditul dintr-o parte nu mai putea răsufla şi curgea sînge din el murdărie şi lacr imi. care-i învaţă pe băieţi să facă modele d rnamente de hîrtie . ce spuneţi de asta ? întrebă directorul. vei intra şi tu. nu pari a suferi ia-mă cu tine în rugă iunea ta nu te văd urlînd ca noi ia-mă cu tine încotro te duci. ştiţi ce mi-a răspuns ? Aşa. suflări urît mirositoare. A făcut o scenă de isterie profesorulu i de dexterităţi. moale. Să moară! Osînditut din mijloc era slab. cu picioarele gleznele sfărîmaie mă doare Tată şi cred în tine." — Ei. — Ca un catîr. abur fierbinte 487 şi ciumat al mîniei: să moară! strigau căscînd g negre în sus şi sticlindu-şi ochii holbaţi. 488 Şi privi cerul înv ece nepăsător bătea vîntul căzu de sus o mare cută perdea zid prăbuşire de întuneric. cu aerul lui încăpăţînat. — Exact I Ca un catîr ! Ştiţi ce mi-a spus ? Că i-a venit dintr-o gravură de Rembrandt 1 Cum poate să-î sugereze cuiva o gravură de Remb randt asemenea lucruri ? Să nu vă supăraţi. cum să-i spun ? producţie literară a fiului dumneavoast Am găsit-o în pupitrul lui la internat. mai ales în vremurile astea cînd se cere să educăm în copii credinţa religioasă. i arte bine. căci Mi-e frică aic ea pe cruce singur. Ridică fruntea şi durerea a dîncă jalea iubirea trădată amare lacrimile omului bun. Durere aproape dulce plăcută culme hotar al morţii Jos copii jucau zaruri. dar eu cred că ar trebui să-1 ţineţi acasă. O să vă daţi seama că băiatul nu mai poate rămîne la rnat.

cu spatele pe lutul uscat şi zgrunţuros. tatăl şi fiul nu vorbiră decît atît: — t fa domnul Voicu ? întrebă tatăl. zărea cercul alb purpuriu înconjurat de tîşnituri de raze roase pentru ochi. plin de noroi. şi se simţea cum se încălzeşte în soare pămîntul întreg şi nesfîrşit. se uitase la acele înălţimi sau adîncimi ne rite. pe mal. aici. mergînd anevoie prin mîlul care plescăia şi fleşcăia ca o gură de leviatan care mestecă apa era groasă. murdar şi pe spate. asudat. miam făcut datoria. a vrut să-l trîntească de pe catedră şi să-l bată ! Pius Dabija se întoarse acasă la ţa de taicăsău. însultîndu-1. pretutindeni. sălciile luceau cu frunzele lor rgint încălzindu-se în bătaia soarelui. destrămaţi. „Asta trebuie ? Sigur că asta e ? se întrebă el. şi el. Dar acuma nu se uita decit la groapa plină de forme masive de lut. Asta e a domnului Dabija. lipitorile aşteptau hrană cul cafeniu al undei. Şi am să-l pun să se ocup alături de mine. sub apăsarea soarelui alb. altele crăpate de căld ură. cu braţele desfăcute. iar deasupra lor. Aerul tremura de căldură. Puiu întoarse capul : văzu lăcustele cenuşii-argintii cu m sar prin iarbă rară şi uscată. . Pe 490 urmă se întoarse să se usuce oare. şi-şi închipuia că le simte cum îi tre n carne şi oase şi intră în pămînt. şi se uita printre gene la soare: d in cînd în cînd. Ridică şi mai sus capul . Se cufundă în mîlul de la mal pînă la genunchi . nu mi-am făcut datoria. altele pînă la genunchi. concluziile fură că băiatul are să facă restul liceului acasă . mai încolo. cu capul deasupra. pămîntul plutea şi aluneca încet. Dar avu o mare conferinţă cu mama lui Pius. un şarpe de apă înota. izbindu-şi şoldurile cu oada ca să gonească tăunii sîngeroşi care le înţepau. Mai departe sclipeau în lumină frunzişu talice ale plopilor. plăci de argint după plăci d rgint. făcîndu-l c inal. domnul Voicu a adus în clasă o pasăre ca so împăieze în faţa elevilor. Domnul Dabija nu ră e nimic. Nu ştiu nimic . un ceas. şi că trebuie să i se dea o educaţie mai bărbătească.colorată. unele întregi. mîlul cald. Nici. unde norii păreau că stau. acasă . Simţea razele cum îi intră în corp. Am să-l duc la vînătoare în 489 toamnă. Puiu murmură : — Era încă vie pasărea. speriat de mişcarea aceasta. apoi se aruncă în apa grasă. să traforeze. sau poate două ceasuri. virilă. era în pantaloni scurţi. gălbuie. unele culcate. Elevul Dabija s-a repezit la profesor. în lungul şi taciturnul drum cu trăsura. Dunărea aluneca la vale. între două orbiri. VI Puiu Dabija stătea înt ns la pămînt. Zilele trecute. eţetera. Pius." Se ridică şi se duse să se spele . care declarase : — Un om din secolul al douăzecilea trebuie să aibă o educaţie practică. Nu. alunecau ţînţari şi gîze pe faţa apei. un şa sur se depărta. Cred că pînă la urmă tot fac din el un om practic. trebuie să învăţ. fîşîind cu solzii pe pămînt şi scoţînd spasmodic limba despicată. Dar Puiu D u se uită la el. plutea deasupra abisului ca o pasăre. c trîngerea de inimă care-l urmărea necontenit. în care navigau încet nişte nori str zii. o ci reada de vite stătea în apă. la văzduhul de o adîncime imensă. altelecu totul prăbuşite şi risipite.

fără scări.. se opri şi-l rugă : — Daţi-i înainte. Dar nimeni nu observă asta. Pius îl auzi pe vătaf că spune: 491 — Te juri că n-ai tras ? — Mă jur. II ajută să prindă calul şi să-i pună căpăstrul şi frîul pe care Gherasim a stîngă. costeliv. maşinal. dar Pius se întunecă şi nu mai suflă o vorbă pînă ajunse acasă. gîfîind. mereu fără să se uite. cu încă un cal după el. zise Gherasim redevenind serios. Te duci la curte ? Aşteaptă ! Gherasim se opri şi descăleca. C e. Cînd îi ajunse e opri lîngă ei. E pădurea boierului. şi o păzeam. armatele lui Hitler ocupaseră Danemarca. Tînărul Dabija începu să aibă aerul trist cu care avea să rămînă def v. cu mustaţa neagră.. ce anume trebuia să facă. Omul nu ridica ochii la Gherasim . — Acuşica ! rîse Gherasim şi mai tare. nu ca Gherasim care-şi mîna calul cît putea sălta uşor în ritmul galopului. numai oase şi vine. Porniră apoi împreună. cucoane Puiule : de-aia m-am ferit. Gherasim posac. că de bătut trebuia să-l bat ! Şi rîse iar.) Se ţine a greu pe cal. Norvegia. acu-s doi ani ! eam în dreptul meu. cînd acesta îl aju se la galop.. lung. cînd drumul se în tase. — Cum ? Adinioarea ? De-aia mi-ai pus să nu mă opresc ? — Păi sigur — zise Gherasim zîmbind — mă dădea în judecată şi te punea umneatale. şi cînd Gherasim se oprise ca să stea de vorbă de sus de pe cal cu un ţăran pe care Pu iu nu-1 cunoştea. — Gherasime ! strigă Puiu Dajiba. — E ăl mai mare branconer t — zise cu ură Gherasim — şi astăprimăvară a tras în mine din tufiş. — Ce-aveai cu ăla? întrebă Pius într-o doară. — Cînd l-ai bă rebă Pius. mă ! mnezeu.. Era în flanelă şi pantalon altminterea desculţ. zise omul de jos. Gherasim. şi călărea pe deşălate. la trap. Puiu Dabija îl ajunse din urmă mai încolo. Olanda. Pius porni înainte. Uitase de Gherasim. şi cu o mutr stă. iar pe Dunăre nu mai treceau decît remorchere şi şlepuri germane şi ale aliaţilor lui de-al treilea Reich. şi intra neică Gherasim la puşcărie ! Te cunosc eu pe dumneatale. mulţumit şi o osit . morocănoasă. el ştia de ce. şi nu minţeai. Era un om negricios. dar îl văzu pe ius. e pădurea lui ? Ce caută să vîneze în ea ? Da' iam tras o mamă de bătaie. şi fluvii şi oraşe.. (De ce trebuia. şi Pui ija întunecat de veşnica apăsare sub care suferea. se uita la genunchiul lui oso s în pantaloni peticiţi. a conştiinţei că n-a făcut tot ce-ar fi tr buit. în detaliu n-ar fi putut spune. De peste dîmb se auzi dupăit de copit si căl-are. nu m-aşteptaţi pe mine. dom'le Puiule. Din primăvară pînă în e şaisprezece ani. Gherasim voia să spună ceva.cu povara sa de vietăţi. şi cu mintea departe . Belgia şi Franţa. Domnul Dabija era des- . împreună cu un ciomag. şi păduri. mi-a umplut picioarele ice 1 începu să rîdă : — Şi eu îi împuşcasem cu alice în picioare şi-n c. mic şi vînos. vătaful de la curte. Şi trase de să-i facă loc să treacă.

umblînd printr-un cîmp mlăştinos unde Cezar adulmeca şi a lerga nervos de colo pînă colo. peste mirişti.. prepelicarul. la o formă de umăr pe care-o văzuse la o ţărancă şi la picioarele asive. Cezar sperie pasărea. dar amuţi brusc: Cezar ponta. cu amărăciune. şi nu era atent nici la păduricea prin care trecea u. — Am ochiul precis. care în ultima vreme era întunecat şi părea chinuit. şi pac ! le-am p rins. datoriile din anii crizei celei mari. moşia se micşorase mult. cifre. — Aşa trebuie să te înveţi şi tu — spunea e omnul Dabija — nu să te eschivezi de Ja realităţi. Pius văzu pasărea jos : era sfîrtecată. ciocul deschis din care curgea . Tatăl avea jambiere d e piele şi bocanci. mormăi : Pe toate le strică aşa ! nu se poate stăpîni cînd simte sîngele N-ai tras rău. ag itat Cu puştile în mînă. îi făcu semn să tacă. practică. absent.492 perat: rămăsese poate singurul proprietar din judeţ care nu prospera de pe urma co ntractelor de livrări de cereale către Germania: grîul se făcea prost. şi cred că asta vine din întorsătura mea d e spirit. parcă erau gata cioplite în marmură şi lus truite. Am ochiul precis. de la obligaţii. cu o labă în s apropiară amîndoi . zicea el. Dar numai domnul Dabija trăgea. — Bravo ! strigă domnul Dabija.. mult mai puţin ' vesel decît Cezar. cu cîinele. îi spunea Pius în gînd. cum te eschivezi de la trasul unui cartuş într-o becaţă. cu a cese nelalocul lor de veselie silită. Ochiul unic şi roşu de deasupra orizontului apusean îi aţintea. şi făcu gest -a pune puşca la ochi. De ce nai tra s nici un foc ? Ce. imens. 493 Pius ochi aproximativ şi trase : nimic. Cezar veni cu ea în gură. şi era mîndru de a sta. neintrată sub legea conve rsiunii. holbîndu-se convingător la fiu-său. sus pe o creangă. tolbă. apoi îi arătă. cu degetul pe buze. ochi pasărea şi tra se. Şi păstrează-ţi capul limpede şi. de la datoriile de cetăţe n şi de proprietar. ÎJitr-o dimineaţă de toamnă. via fusese distrusă de un parazit. date exacte. Pius. trăgîndu-şi după ei umbrele interminabile. ţi-e ruşine să tragi alături ? Trebuie să începi o dată. găuri î ate. care alerga cu nasul în pămînt. o pasăre negricioasă. Trăgea bine. Nu închide ochii cînd apeşi pe trăgaci. îl trezi devreme pe fiusăti. cu glezne groase dar perfect modelate. stricată. apoi luînd mica vietate însîngerată din colţii cîinelui. centură cu cartuşe : — Hai. cei doivînători petrecură toată ziua prin coclauri. Nici nu-l auzea pe taică-său. care-zbură prin faţa lui Pius. apăsau greu. cu luminişuri aurite de focul asfinţitului. domnul Dabija. — A vous ! răcni dom ul Dabija. sus 1 Sus ! Mergem ! Pius îi urmă. furios. „ aici ai capul limpede". Bravo I Se apropia amîndoi. restul e liber! Şi începu să rîdă. Auzi ceva căzînd la cîţiva paşi de el. pozitivă : îmi trebuiesc fapte. ţăranii se duceau să l creze pe alte moşii. Mergeau întracolo. Să nu tragi în m sau în cîine. tac turn. — La pi ior I La picior ! strigă la el domnul Dabija. Deodată domnul Dabija îl opri. fără să mai asculte ce zicea t său : se gîndea la altceva. Domnul Dabija smuci puşca în su s şi trase cu o promptitudine nemaipomenită : pasărea căzu. p uricile de tei şi de ulmi. cu pene rupte.

uimită : „Ce sensibilitate bolnăvicioasă are copilul ăsta ! se gîndea ea cu dezolare. ce să facă ? — Ai nervii foarte sensibili — ea făcînd efort să-l înţeleagă — ai nervii foarte sensibili. şi pufoasă. încît nu mai ştiu cum să-l ajut. Şi a început să nu mai reziste. — Ascultă. că tare e chinuit. în noaptea aceea. gemu Pius. Cu două secunde înainte. Şi-mi pare rău. — Mă ajuţi ? îmi promiţi ? întrebă doamna Dabija. fusese vie şi desăvîrşită. lîngă pat. — Ce e cu tine ? întrebă ea. gemu fiu-său geamăt de plîns. să-i armonizez spiritul. îmi pare rău. — De ce ? întrebă doamna Dabi puse.." Dar dacă n-avusese bani. Se ridică şi se aşeză pe pat. zv e. — Nimic. tata . Ar fi trebuit să-l trimit la un colegiu în Anglia. rotunjite. nu ştiu cum ? Sînt îngrijorată. dar era prea tîrziu . puiul mamei. şi o să-i fac şi nişte lecturi. şi bătîn cu fruntea de scînduri. curgînd una într-alta şi una dintr-alta. Ascultă. nici . înţelegi tu. tu ai v u tata azi la vînătoare ? Nu ţi s-a părut cam. decît şi numai moşia. eu. să esel ? îmi rupe inima ! Ce e de făcut ? Ştii ce m-am gîndit ? Să-l conving să înoate. cu forme armonioase. suf Se întinsese în pat şi maică-sa se aşeză lîngă el. că ai crescut prea pede şi ţi s-a decalcifieat sistemul nervos. înotul oarte liniştitor pentru nervi. Dar acuma parcă-! simt că nu mai poate. Ce crez ? E Dine ? „Eşti nebună î Mai nebună ca el!" îi răspunse Pius în gînd. cu coatele pe genunchi. Puiule. speriată. bărbat.. Dacă nu-l ajutăm noi. nu-l vezi? Nu bea. şitreacă. toată 495 viaţa. cine să-1 ajute ? Toţi ceilalţi sînt invidioşi pe el . vreau să-ţi spun ceva : dar eşti în stare să mă asculţi ? — Da. a avut atîtea necazuri în anii ăştia. îmi pare rău.. Dar cu gura îngînă : e bine. tresărind. Doamna Dabija nu-i putea vedea faţa şi ochii. nimic — nimic. făcută parcă din fluid. n-a jucat cărţi. un om cu totul excepţional. doamna Dabija veni la fiu-său în odaie şi-l găsi culcat pe podea. Doamna Dabija ascultă. „E îndrăgostită de stă nimic altceva . Nu-l vezi cum se sileşte să rîdă. — Mi-e ruşine. zise domnul Dabija aplecîndu-se şi icînd păsăruica . — Ce e cu tine ? exclamă ea. — Da. — Asta e un sturz. să mergem la pescuit. t n om excepţional. şi să facă un pic de sport. O să-ţi trebuiască nişte injecţii cu calciu. văzuse. tu şi cu mine. n-a a vut aventuri cu nici o femeie de cînd sîntem împreună. Clanţ! făcu Ce inzînd-o din zbor. Rar au existat oam are să se consacre ca el unei singure cauze. de mişcare.sînge. îşi bat joc de el ca să nu t uiască să-l admire . cu luciu mătă uma. o zdreanţă neagră plină de sînge. îi smulse capul cu o mişcare bruscă şi i-l aruncă lui Cezar. Nimic. dar i se păru că e ceva în neregulă. şi trebuie ajutat. toţi îi sînt duşmani. săracul.. 494 Pius se întoarse. puiul mamei. să-l bată bine şi să-l facă dur. rosti el cu glas sufocat.

" Pius vîslea cu ochii închişi. albe pe cerul albastru . nu ci ntă uri cîntec de durere. din care nu rămăseseră afară decît coroanele." „Nu-mi trebuie fericirile lumii lui Hades. dragă ? întrebă blînd doamna Dabija. căci barca se ise de un . sau de bronz . dacă nici pe voi. Soarele aproape de zenit încingea aerul şM făcea să vibreze deasupra apelor. Erau nişte sălcii înecate. sau e apăsată ltă suferinţă. Nu bagă de seamă că o pasăre nu cîntă nici măcar cînd îi e foame sau frig. Doamna Dabija. să fac două mii d e statui.. dacă tot singur era.. despre al cărei ţipăt se zice că e un cîntec de jale. în fieca le". Avea un aer absorbit şi absent. Sînt singur. — Da. cu atingerea uşoară. cu ochii tulburi. simţe urmurul apei pe lîngă luntre.. alunecarea imensă a fluviului dincolo de grindul cu sălcii . nici chiar pupăza. cu o pălărie mare de paie pe cap. descoperit. Intr-una din zi lele următoare. II adormea lectura monotonă a doamnei Dabija : —■ „. Iar oamenii. obosit. el şi cu tată-său. Ţin umbră verde... eu sint pentru voi mai prejos decît lebedele. şi trăgea re la cîte o vîslă. ce uşor am avea suflete puternice şi mari. în ce priveşte darul profet ic. Şedeau alături. zicînd că ele atunci îşi jelesc moartea sau cintă de dure re. cintă mai mult şi mai frumos ca oricînd. Eu cred că nici acestea.. sufocat de căldură . se gîndea Pius... ţinea cu o mînă cîrma şi ltă o carte din care le citea : — „. se uita în gol. murmură blînd doamna Dabija şi continuă : — „.. 497 — O s-o fac chiar în vara asta. cînd simt că au să moară. congestionat de căl-< dură. şi pe urmă să dorm". cit se pare. dincolo de grind de nisip pe care creşteau sălcii. pe un ton provocator. ve că se vor duce la zeul căruia îi slujesc. parfumul dulceag al sălciilor şi visa forme de piatră lucioasă. şi Pius simţea cum îi mfngîie faţa şi umer goi ramurile lor mlădioase. în adevăr lebedele. se aflau toţi trei într-o luntre pescărească şi vîsleau pe baltă . dragă.nici privighetoarea..atît. Simmias ! Greu voi convinge pe ceilalţi oame ni că nu socotesc o nenorocire soarta mea de acum. nu vă pot încredinţa 496 că eu nu trec azi prin clipe mai grele decît am trecut în viaţa de pînăacum. străvezie. se gîndea Pius. le ponegresc şi pe lebede.. fără apărare de nicăieri. simt de mai înainte că se apropie de fericirile lumii lui Hades... nici lebedele." — Ar t rebui construit un rezervor de apă şi o cameră de baie nouă — zise domnul Dabija — asta e pr ea nepractică. înfricoşaţii. — Ce. Vreau să muncesc. El răspunse irit at: — Cum ce ? Ce întrebare stupidă î Odaia de baie f Ultima silabă o înghiţi." Aştepta să ple ce maică-sa. curgea Dunărea largă şi lucie. — „.fiindcă se te moarte. să-l lase măcar singur. să-l lase în pace....ci dimpotrivă mi se pare că ele fiin d inspirate de A pot Ion.'' „Eu am să lucrez şi cînd am să îiu apăsat de suferinţă . Vai. zise domn ul Dabija. nici rîndunica. barca aluneca printre ele. oricînd. fiindcă se tem de moarte. Numai cînd barca intră între sălci simţiră răcoare. Ce bine ar fi să fim de marmură. Ce prost e să fii gol.

cu mîna la gură. să l curte la slugi. domnul Dabija exclamă dată : Puiu trage şi eu van trag ! — Vai de mine. le era sete. şi abia aştepta să găsească un pret xt. Sînt un om sfîrşit. Şi chiar atunci doamna Dabi zise. iar doamna Dabija în genunchi. să mă persecute pînă-mi dau sufletul ! — Vai. î era ruşine. uitaseră de cînd tot se plimbă pe-aici. Nu mă interesează moartea lui Socrate. de vedea negru în faţa ochilor. — Ce-i cu tine'? întrebă ea alarmată. şi costumul de bai e pîrîi şi plesni în şezut. cu picioarele-n sus. r itmîndu-şi vîslitul cu totul nebunesc. zi e un ton tragic. începuse să fie bărbat. să mă ruineze. în voia apei. îi cocea. Nici măcar soţia mea şi cop ilul meu nu mă mai respectă. cum poţi vor ? ţipă doamna Dabija speriată. şi acolo se închise în biroul său. zise cu dezolare doamna Dabija. începu să plîngă. din ce în ce mai tare şi mai repede. îi căzu în genunchi. pînă vîsla se rup domnul Dabija căzu dea-ndărătelea în fundul bărcii. dacă trebuie să mă înec şi eu ! — Eu cîrmesc. Soarele vertic rdea. rîzînd 498 scanda lizată la vederea costumului de baie plesnit unde nu trebuia . Cere-i iertare lui tată-tu ! Cere-i imediat iertare ! Urmă o secundă de tăcere : — Sigur — zise cu amărăciune domnul Dabija — dumnealui n e gîndeşte decît să modeleze femei goale ! Nici nu-i pasă de tot ce e serios în viată ! Cît d re noi. putem muri : nici n-o să clipească din ochi ! Numai pentru el trăieşte. şi se repez i afară să-l aducă pe Pius de braţ. Galben. Domnul Dabija. Se . fără să se gîndească la ce face. mai ales domnul Dabija clocotea de furie fără motiv. Maşinal. dar se opri. şi stătea singur aici la tară . barca se rotea încet. cînd îşi dădu seama ce tulburat e domnul Dabija. dar barca alunecă mereu spr stînga ! — Păi cîrmeşte aşa ca să meargă drept! răcni indignat domnul Dabija. Nimic. Abia după un sfert de oră de rugăminţi prin uşă e nevastă-sa. şi într-o absenţă de spirit care le era comună deşi nu din aceleaşi ve . el tare. fiurăgea şi. — meşte ! exclamă enervat domnul Dabija. Şi voi v-aţi aliat cu toţi bandiţii de pe lumea asta care vor să mi distrugă nervii. Nu mai am pe nimeni. şi mai dezolată : — Uite : iar se duce alandala ! Fiindcă Puiu trage şi tu nu tragi ! — Puiu trage şi eu nu trag ! Puiu trage şi eu nu trag! începu să zbiere domnul Dabija. si cu ură subită cît de tare e fiusău. mirat şi lăsîndu-se greu : — Mişcă-te. cărora le era frică să nu fie pedepsite. începu să tragă din răsputeri cu vîsla lui.şi gonite dacă. că ea n-ar vrea să trăiască dacă nu i-ar fi lui de nici un folos. ce să fie. elefantule! Mişcăexclama ea. cu un eg oism feroce. care nu mai spuse un cuvînt pînă aj eră acasă. luîndu-l în braţe. toţi trei absorbiţi în g urile lor sau în lectură. nemilos! Lasă că există o pedeapsă a destinului! Ieşi afară I Pius ieşi afară şi use să se plimbe singur pe cîmp. care nu părea să facă efort. repede sleit de putere. începuse doamna Dabija.nu-i făceau pe plac. îi s mai pentru el. plîngînd şi împingîndu-l de umeri. îl rugă s-o ierte.eiot de salcie şi cei doi vîslaşi mai-mai să cadă pe spate. — Nimic.

senin. Dar Pius o întrebă o dată pe maică-sa. Della'archUettura de . astfel că în 1941.: — Asta parcă n-ar fi copilul nostru . mutată de trei ori. Şi-i întoarse spatele şi plecă. nu mult după aceea. VII Fereast ra fu astupată. Domnul Dabija rămase cu ochii la şi apoi îi spuse doamnei Dabija. Fă cum vrei.frigea nopţile treaz . Domnul Dabija se întoarse la ţară hotărît să-l fac ect pe fiu-său. să-i treacă. domnul DaBija se duse la vărul 500 nevesti-si Dim Cozianu. în r eu în locul dumitaîe l-aş face arhitect. şi asta să nu existe de loc. Grecia. apoi redeschisă. — Am înţeles. dar doamna Dabija era de părere că numai o educaţi ordică va face din el un om întreg . de parcă nicio dată nu s-ar fi întîmplat nimic. Şi ce faci u el ? Ce vrea să studieze ? — Agronomia . Pius Dabija îşi luă toate examenele şi obţinu diploma . Puiule. el vrea să se facă sculptor. 1941. — Hai. îl ştia pe din Vitruviu. ia vino încoace ! Era calm. aproape tragic. pe urmă înota ceasuri întregi în fiecare dimineaţă. domnule. Plus Dabija se înscrise la o acade mie de arhitectură din nordul Germaniei. Zidarul era plătit cu ziua . şi el o să-mi moştenească numele şi moşia. 499 Curios lucru. — Unul am. — Fă-1. cealaltă. rîse Cozianu după război o să fie atîtea case distruse. du-te şi spune-i zidarului să astupe fereastra aia. tot domnul Dabija îi spuse înt r-o zi nevesti-si : — Ştii că Puiu a început să aibă simţ practic : mi-a făcut un plan destul bun pentru odaia de baie. — E bun planul tău. domnule. Puiu Dabija se uită fix şi rece la tată-său şi spuse scurt: tunci fă-l tu cum îţi place. zicea domnul Dab pe obişnuitul său ton grav. zise nervos domnul Dabi Desenez eu planul . Pius tăcu şi nu mai vorbi niciodată cu nici u ul din ei. Iar doamna Dabija începu să plîngă. şi acuma intraseră pe teritoriul Uniunii Sovietice şi se apropiau de Moscova. şi-i ceru să facă ceva ca băiatul să nu fie luat la armată. Armatele lui Hitler invadaseră Iugoslavia. nu-i păsa. citise L'arte edificaioria şi De re aediţicatoria ale lui Leon Battista Al berti. dar o să-l fac să-şi e minţile în cap ! declară ameninţător domnul Dabija. sau alerga pe cîmp a acuma. pe un ton de iritare cu greu stăpînită : — De ce tot schimbă ? De ce tot începe ceva şi se lasă imediat şi se apucă d va ? — Tu nu-ţi iubeşti tatăl aşa cum ar trebui să-l iubeşti — zise trist doamna Dabija — şi ştii că el şi cu mine numai pentru tine trăim. încît o să facă avere arhitecţii. Din 1941 pînă în 1943. la Bucureşti. arhitect. cu un aer tragic. Anul viitor. fragmentele lui Francesco di Giorgio în Leftere sanesi ale lui Della Valle. dar fereastra asta trebuie pusă mai înco ce. de patru ori. decît lucruri indiferente. şi săl trimeată în Italia. şi întrebat. se aranjează. nu te mai văicări atîta.

mai ales cursurile de armonie şi contrapunct . în halatul său alb. rgică şi genială. luă şi lecţii de orgă. Leda mea. scumpe prieten. şi lungă de opt metri : uriaşă. obţinu să lucreze în atelierul tului sculptor şi profesor la Academia de arte din Berlin. apoi la bîrnele groase ale tavanului. dragul meu domn. jovial. unde o să şedem după ce vedeţi tot. asta e o Leda cu lebăda de un francez anonim din Renaştere. dar relaţiile dintre ei ajunseră dest l de repede la o 501 criză. Profesorul îi pofti în salon. Această casă preistorică şi pădureaţă era construită numai de cîţiva ani. fălci pătrate. Era seara. domnilor. încăperea era pustie şi rece. părul cărunt dat peste cap şi lung. să se aşeze în fotolii mari şi adînci şi moi capitonate în stofă de culoare nedefinită. — Cît cîntăreşte ? într Profesorul Brustkasten rîse. <notă> Consola de pe cămin. care izbucni într-o noapte cînd profesorul primi un grup d e gazetari străini. de c sorul se bucura de aprecierea oficială şi personală a lui Adolf Hitler. toată lumea îi spunea Herr Professor) îl ţin u o jumătate de an pe acest tînăr extrem de promiţător. mîndru şi satisfăcut: — N-am cîntărit-o. şi pe Winckelmann şi pe Burckhardt .Sebastiano Serlio. cu fruntea bomb ată şi plină de creţuri. deşi exista căminul şi fo cămin şi un calorifer bine ascuns. goi. Asta e locul meu. Balthasar Brustkasten. arătîndu-i o statuetă de vreo şaptezeci de centimetri înălţime. hoho! Căminul este acoperit cu această mantelpiece' toata din aramă. — Poftiţi. şi. în 1943. ha-ha. zicea profesorul. Profesorul era un bărbat mai mult scund decît înalt. în marmură gălbuie : ată pe un soclu şi ţinînd lebăda între genunchi . ha-ha ! rîse jovial profesorul. n-am făcut-o eu. Umblă peste tot cu gazetarii. Faimos stejar bătrîn. pustii. se simţea în . şi d eva n-ar fi cunoscut mitul Dioscurilor. Leda avea un zîmbet viclean şi candid. cum îi sade bine unui bătrîn ca mi ne. cu spatele la cămin. iar căminul medi eval era combinat cu încălzirea centrală şi apa de la robinet. o subtilă şi imperceptibil senzuală ironie stăpînită şi numai lăuntrică. întrucîtva asemănător cu jovialitatea şi dinamismul profesional al unui med ic : Poftiţi : aici e sufrageria. dar. pe urmă iarăşi la placa mesei. în afa ră de asta. nu ? Scîndură era groasă de zece centimetri ată de un metru şi jumătate. — Ha. meine Leda. urmă ca auditor cursurile conservatorului de muzică. dar are sigur cîteva s de kilograme. Gazetarii se uitară la ea şi la douăzeci şi patru de scaune dimprejur. ce părere aveţi de masă E dintr-o singură scîndură. şi pe un ton en ergic. vorbind numai el şi tot t mpul. într văruiţi. Nu. domnule profesor ? întrebă unul din zetari. Gazeta rii se uitară la căminul de aramă în care ardeau bucăţi mari de lemn . şi Vieţile lui Vasari. Profesorul Brustkasten (după obiceiul german. arătîndu-le calea. n-ar fi putut jura că scena e cu siguranţă ero tică . şi iar în jurul căminului . şi iar sub bîrne. de la jumătatea se colului al XVI-lea . cu faţa brăzdată. </notă> 502 — Asta cînd aţi făcut-o. o s-o vedeţi îndată! 1 .

domnilor. şi cu o expresie extatică sau poate somnolentă pe. Doi sau trei bărbaţi în halate albastre. se îndeletniceau cu nişte treburi mist se. poftiţi la masă ! exclamă el şi-i se îndărăt în sufragerie. cu lebăda între picioare. îndelungă ref lexiune şi sincera emoţie a unui suflet plin de forţă şi gingăşii. î e cai lucioşi şi musculoşi de culoarea lemnului vechi şi a aramei. unde le gustă uimirea admirativă în faţa purcelului care se frigea o frigare sub cămin. nu s e putea şti. mult mai uţin clară decît a Sfintei Tereza a lui Bernini . dar totul atît de superficial tratat. puternic şi complex. oblojite în cearşafuri ude. interjecţii. ieşiră pe uşă. ci de peste doi metri. şi acuma. sau puneau cearşafuri udate proaspăt . igienic.. — Ei. apoi se-ntoarse. şi a butoiaşului de bere pus pe o capră de lemn în mijlocul mesei. cu ochi vii şi calzi. pe spate. cînd dăde odaia Iui. Profesorul le făcu se din mînă pînă-i văzu plecaţi. mişcări greoaie şi ţapene . de nobile elanuri şi de te i ale abisului : era doar rece.. se ghiceau s-iluete gigantice. Nu era de şaptezeci de centimetri. Gazetarii se strecurară printre giganţii de ghips. — Iat-o aici pe Ledu mea. la etaj. Haideţi să vă arăt şi caii mei. Pe ste cîteva ore (se făcuse noaptea tîrziu). pierdut între cîţiva coloşi neprecişi şi oblojiţi. o încăpere înaltă poate de zece metri . şi se uitau la ei ca nişte bufniţe. trecură prin ploaie măruntă şi rece pînă la un grajd model. altul pe j os. şi destul de păgubos şi de josnic obscenă. ca în faţa erotismului grosolan al unei cărţi poştale pornografice. trecu prin toată casa şi. văzu un fir de lu<notă> 1 Băiete. lunge!' tuna jovial şî wagner ian profesorul bătîndu-i pe gît.Şi cu aceste vorbe trecură pe lîngă mica operă de artă. atît de evident. spunea p rofesorul. întoarseră spre ei capete le lor fine. dincolo este Wotan şi Soldatul. Fuseseră surprinşi de apariţia vizitatorilor şi a profesorului. adjective la superlativ. de marmură albă. şi o să mai fac". faţă. epitete calificative. de un alb mort. fredonînd. lipsită de senzualitate şi de sens. şi intrară în atelierul profesorului. băiete ! </notă> 504 mină slabă pe sub uşa de lîngă cea a marelui atelier: era uşa spre . — Ha-ha ! Ho-ho! lunge. zise simplu dar mereu jovial profesorul . sau udau cearşafurile. şi nelustruită : piatră . de sub cearşafurile ude ieşea un ior enorm de lut. şi stinsese lumina în salon. partea de sus se pierdea în umbră . era culcată. necerînd nici privitorului atenţie la niscaiva 503 propriu răsunet. lîngă grupul gazetarilor. del icat. doi urcaţi pe scări. cei mai mulţi însă zîmb eau ruşinat şi tulbure. Vorbeau toţi prea tare şi rîdeau prea zgomotos şi fără motiv. Profesorul însă o privea cu o mîndrie ascunsă barbăteste sub indiferen omului de geniu care spune „de-astea am mai făcut eu. curat. — ci e un grup pentru Cancelaria Reichului. arătîndu-le vizitatorilor o statuie. după cum nu-i ceruse nici sculptorului meditaţie. modelau. poate. profesorul Brustkasten îşi conduse musafirii pînă a maşini. Gazetarii spuseră ceva. cîteva lămpi nu i teau să facă lumină deplină peste tot.

şi să ştii că dacă se mai întîmplă o dată. dar efortul acesta. Era foarte bună anatomia. şi Pius Dab . iarăşi la st Nu-i plăcea statuia. şedea un model gol. glacial. — Gat' Nacht. Mulţi mari artişti germanici au lăsat lucruri neisprăvite. poţi să-ţi cauţi altceva de făcut decît s ! Şi dumnea<notă> Iar eşti afumat ! </notă> 505 ta. Şi aşteptă. şi unde f inea curs cu elevii favoriţi. în faţa lui. care sentun ecară în aceeaşi clipă în timp ce obrajii se înroşeau. nu pot lăsa ceva neisprăvit. la studii. să nu mai lucrezi la el ? — Nu pot lăsa ceva neisprăvit. se întoarse în salon şi-i făcu semn lui Dabija : Se e sich. Herr Dabischa! exclamă sever p orul. capul rotund. cu ochi limpezi. mase de musculatură colosală. un om voinic. girbovit de mîhnire. cu păr cărunt pe pieptul lat şi pe stomacul proeminent. Ce cauţi dumneata aici ? Ce faci ? Mai înainta cu vreo cîţiva paşi şi se uită Ia statui de lut. lucra la o statuie de lut. durchaus ungermanisch3. bătrînul Miiller. — Eu am văzut prea multe lucruri începute şi neizbutite sau neisprăvit e . părul negru. nu pot dacă stă în puterea mea. pe o estradă. domnule Dabija. Şi con torii de catedrale. tînărul întoarse capul şi-l privi pe profesor peste umăr. cu ochii în pămînt. pînă modelul îşi puse gioarsele de haine şi ieşi. şi pe urmă ţi-am spus. Herr Professor\ îngină. — Heil Hitler măcăi profesorul şi închise uşa după el." — Spune-mi — începu profesorul destul de calm —■ de ce te încăpăţînezi să faci Sclavul a team sfătuit. Se uită la model. Se răsti la mod : — Şi dumneata. se gî rofesorul. şi era mai gigantică decît coloşii de ghips de şase metri de alături. — Aber. Profeso rul începu să se tulbure: 1 . te rog. Profesorul simţi asta fără să şi-o spună şi-l pătrunse un val de iritare. unde lucra profesorul la primele proiecte. zise Pius Dabija. rmură Pius. nu-i plăcea. Statuia n-avea un metr .atelierul cel mic. sentimentul de înco rdare cumplită a unei forţe nimicitoare dacă n-ar fi oprită de frîne şi cătuşe la fel de pute ce. 2 Pius Dabija se aşeză. Profesorul deschise uşa şi intră. ce cauţi aici ? Nu ştii că numai eu am dreptul să te ţin noaptea ? hal ai să fii mîine dimineaţă ? Ia suflă ! Iar eşti băut ! Wieder sind Sie angesoffen!1 Plea imediat. la Dabija. încordîndu-şi braţele grele. Era un Sclav careşi privea cătuşele cu ochi de întu-neric în golurile adînci de sub sprîncene. zise prof esorul Brustkasten. La intrarea profesorului. cenuşii. lăţimea asta nemaipomenită. cu o ceafă de taur şi picioare groase şi scurte. deosebit de spătos şi foarte scund. Mîiller. Un tinăr de vreo douăzeci de ani. îl făcea să nu se simtă în apele lui. — De ce ? Şi Michelangelo a lăsat lucruri neisprăvite. şi profesorul se mai uită o dată la el : „Proastă rasă. pofteşte alături : trebuie să stăm de vorbă. mai a les craniul rotund : rasă alpină. De aceea îl şi emoţionează aşa scla ii. îl tulbura. ii enerva. Picioare scurte.

Profesorul se uită lung 507 după el: „Picioare scurte. murmură tînărul Dabija. Un oriental. zise acru Brustkasten. un om cu sînge a mestecat. mă priveşte. pentru valori inferioare. înnegrite sub volutele şi . — Da. sub a cărei pădure de coloane şi sub ale cărei bolti vertiginoas mai mult loc decît trebuia pentru toată populaţia oraşului vechi . trecu pe strada mare printre faţade ale Renaşterii nordice. Pius se-ntoarse şi plecă. un balcanic: Mischrasse. şi interes pentru sclavi. Dar nu puteam. ci etrusc. Pius Dabija se uită ia jos şi murmură : — Nu ştiu . — Bună seara. avem păreri diferite despre artă. în drum spre gară se mai uită o dată la imensa catedrală pierdută în ceaţă. dragul meu domn. Sclavii lui Michelangelo. neariene ! Dar ai trebui să faci efo rtul de-a te ridica la altă concepţie artistică : ai totuşi ochii gri. Sînge etrusc. pur nordică. domnule profesor. Eroul germanic are altă atitudine . Profesorul rîse sarca c : <notă> 1 Noapte bună.— Dragul meu — zise el foarte rece — dar de ce tocmai un Sclav ? De ce nu iei o figură e roică ? — Eu cred că şi Sclavul meu este eroic. — Dar ce e sau nu statuie. Dumnezeule ! Ăsta e sculptor ? Ce lume e asta ? Ce caut aici ?" Tînărul Dabija părăsi a d oua zf dimineaţa oraşul nordic şi provincial . te priveşte. Eroism. da ? în stil şi ironic profesorul. </notă> 506 — N u e ceea ce numesc eu eroism. nearian. cu cîţi bani mi-au rămas. 2 Şezi. ai desigur şi elemente sufleteşti capabile de dezvoltare într-o direcţie sănătoasă spun : Sclavul dumitale ar putea fi înţeles într-un sens iudeo-comunist ! Altfel trebu ie să vedem noi lucrurile: uite ce diferenţă e între Leda mea. zise el. după o clipă de tăcere. eşti ein Mischling. c um vrei dumneata . dar te rog să nu te mai' consideri din momentul acesta elevul m eu . De-acolo şi acest interes pentru ps ihologia sclavului. nu mă priveşte. Nu puteam să-I las. alle s Mischlinge. francezul acela de la 1550! Pius Da bija se uită drept în faţa profesorului şi spuse: — E mai bună aceea ! Leda dumneavoastră nu o statuie ! — Dar ce e ? întrebă Brustkasten. sînt e xpresia a tocmai ceea ce nu era germanic. m hi de bestie. Pius Dabij a se ridică la rîndul lui : — Bună seara. spuse rece profesorul fără s indă mîna. ieşind. — Bine. 3 Cu totul negermanic. de aceea nu pricepi lucrurile astea. Sclavii care te-au inspirat pe dumneata. se gîndea : „Bravo mie : nu mai găsesc acuma atelier şi model." ' Iar Pius. zise Pius Dabija. şi trăsături destul de regulate . germano-negroid. ein Mischling. în sîngele lui! Dumnea ta de asemenea nu eşti copilul unei rase nordice. ridicîndu-se. şi acea Leda făcu de un metis. nu poate fi încătuşat niciodată.

1 . dar între timp simţise din ce în ce m re că trebuie s-o mai vadă. nu pea colo ! Dar el nu asculta : alergă pînă se opri în faţa stelei funerare a tinerei Mynno. în piaţa mare. obosit şi înfo at. iar după ei urmează fericiţii care au murit îndată după ce s-au născut" fiinţa asta de marmură din faţa lui. Se repezi îndărăt. dar nu surîzînd — apr surîzătoare. cînd ştersese de pe faţa pămîntului oraşul vecin. frontoane frînte. tă uţi. arcade romane p oloane greceşti . dar la fel de ne oare de ceea ce se cheamă veselie. </notă> 508 mură gălbuie. de o naivitate senină şi pură. de acolo se întoarse încet printre şirurile de lei gălbui de pe cărămizile mălţuite albastru ale aleii procesionale a Babilonului. scurt în pi cioare şi cu capul de mops. şi un cap naiv. cînd era afară.de grame de carne şi să bea o halbă de bere fără l. înecat în ceaţă cu miros de cărbune. nici mirată — aproape mirată. în antes sub statuia ecvestră a Marelui Elector. ura neiertătoare a supravieţuitorilor care încă ucideau şi trădau şi se războiau. o fiinţă fragedă. Se duse la Berlin. şi. pînă la ora închiderii. Apoi case moderne. desenînd pe carnet m ulatura şi gesturile şi capetele zeilor şi giganţilor. vitrine sărace mobil te cu portretul lui Hitler în loc de cîrnaţi şi şunci. stătu un ceas în faţa leilor de bazalt de la Zengirli.frontoanele lor cu etaje . cu inima strînsă : — Ce proastă e ! Ce Ce proastă e. metişi cu toţii. trebui să se ducă în fiecare zi o dată sau de do pivniţele transformate în adăposturi antiaeriene. femeile şi fetele vîndute ca sclave. în ultima săptămînă. şi nu tristă. Şi-i curgeau lacrimile pe obraji. printre oamenii care se grăbeau toţi spre ieşire. Dar nu era atent la asta : îşi petrecea toată ziua pe Insula Muzeelor. şi-şi aduse aminte şi de ceea ce c tise în Burckhardt şi în Tucidide: războaiele. ieşi prin sălile cu artă din A sia Mică. coloane de mar<notă> Rasă amestecată. a turnului zeiţei Istar . lîngă un Sclav al marelui Andreas Schliiter. Acuma stătea şi se uita Ia ea. febrili. în ultima dimineaţă.. pe cînd paznicii strigau : — Adăpostul e la dreapta ! Alo. drapată numai în jurul picioarelor. se opri în faţa peretului albast ru pe care umblă gazele şi balauri. stătu cîteva ore în faţa altarului din Pergamon. mai ales nu tristă. ochii i se umpl e lacrimi 509 şi murmură. şi cu afişe războinice în loc de ciora oraş nordic. gata să rîdă de înduioşare. Apoi trecu şi se uită la poarta oraşul i Milet. lîngă care era statuia unei Venere juvenile. O emoţie pe care n-o mai avusese niciodată îi strînse gîtlejul şi-l înecă. unde stătu cîteva s tr-un hotel din centru. ameţit. nu-şi dăduse seama din prima clipă. stătea un leu de piatră. Pius Dabi a ştia că o văzuse. cu şolduril e şi torsul cărnoase şi gracile. pe care margravul Albrecht Leul îl pusese acolo în anul 11 90. oraşele pustiite şi arse. cu gura întredeschisă. sur. ciuma la Atena. să mănînce cartofi fierţi cu cincizeci . domnule. pe o coloană.. delicată şi fragilă şi viguroasă. şi „cei mai fericiţi muritori care nu s-au născut. bărbaţii de la zece în sus înjunghiaţi. a uzi urletele sirenei. cu umbra ei de surîs c s. cînd se ducea.

La capătul străzii. cît aliză mică de mînă. Pe brancardă era un fel de pachet. acoperişurile erau răsucite. cu vălătuci de fum s.începu să plouă praf de moloz din tavan. VIII Unui om care are nevoia de-a face lucruri durabile şi de-a trăi înt r-o lume durabilă. Stătu acolo. pe o bancă lingă un şir de bărbaţi şi femei tăcuţi. pudrat cu ceva cenuşiu : p Era o bucată de trup omenesc. ocolind. Străzile erau întrerupte de munţi de moloz şi dărîmături. Restul era roz. şi pămîntul începu să zvîcneas breze. ca lui Pius Dabija. Gata. — Ce e cu el ? Ce-a făcut acolo ? S-a îndobitocit ! exclama desperat domnul Dabija. tot mai tare. Ajunse acasă şi petrecu sfîrşitu! lui 194 şi începutul lui 1945 într-o stare de apatie aidoma cu aceea a unei grave boli mintal e. războiul. poate un trunchi. dar uscat.— Herr l Herr! Sie durfen nicht hier blelben!" ' striga un portar care veni să-l tra gă de braţ: N-ai voie să rămîi aici ! Trebuie să cobori în adăpost! Pius Dabija nu răspunse ş ins spre adăpost. Zidurile erau sparte. Trotuarele erau pline de cioburi geam în care oamenii călcau pînă la gleznă. tot mai multe. Pius plecă spre hotel. serviciul de pază. Aerul era plin de praf. După sfîrşitul bombardamentului ieşiră din pivniţă. mai ales cînd spaima din copilărie. poarta Babilonului şi s trada procesiunilor. i-au mărit această nevoie de realita e permanentă pînă la a o face demonul vieţii sale. cu miros de cărămidă. palizi. O femeie plîngea şi ofta : — Mein Gott! Mein Gott!2 Dar ceilalţi tăceau . tot mai apro ape. O echipă scotea ceva dintr-o pivniţă. căci pe străzile barate de dărîmături prea mari sau de incendii n-avea cum trece. ieşeau flăcări mari prin spărturi. Şi era cald : ardeau casele. lumina se stinse. Pius porni mai departe. Ardeau. poarta Miletului. Acolo fusese altarul din Pergamon. nu-i poate produce dec desperare şi boală a sufletului. Pius Dabija se întoarse în ţară cu trenul şi primul lucru pe care-l văzu în gara Arad fu un şir de vagoane arse şi ciuruite de gloanţe. pî ruie şiragurile de bombe. gros ca o ceaţă. atîrnau pe alocuri în aer. un om striga (voce a îi era mică în depărtare şi în huruitul şi vuietul incendiilor şi prăbuşirilor) : — Flieger Fliegeralarm I — Er hat die Nerven verloren 3. O dată. O parte era învelită în stofă. zguduind pămîntul. distruger ea vieţilor omeneşti şi a lucrurilor cărora le-a fost insuflată viaţă. îi făcură semn să treacă pe cellalt trotuar. lîngă nişte gropi i de bombe din care ieşeau şine strimbate şi rupte. <notă> Domnule ! Domnule! N-aveţi voie să râmîneţi aici! Doamne ! Doamne ! </notă> 510 Pius se opri . Doi oameni cu o brancardă ieşiră dintre dărîmături. a spectacolulu i vieţii deşarte şi al comediei triste a părintelui său. şi trîmbe de fum curgeau în sus. statuile omeneşti ale zeilor şi statuile divine ale oamenilor. Pius Dabija se întoarse să şe ui uzee. înţepător. fierbînd ca o apă cloco oare. zise calm cineva lîngă Pius. cineva ap rinse o luminare. în faţa nimicniciei. civili cu brasarde şi puşti în spat e. Dar în curînd veni reforma agrară şi domnul Dabija avu alte 1 2 .

unde se vedea un ochi şi multe curbe pornite de la una gener atoare. vînduse partea lui de moşie la un preţ mica. totdeauna elegant şi băut. preocupat de lucruri mai puţin importante. intitulate Peisaj. Se gîndea: „Poate că şi ce-am să fac eu o să fi de derizoriu şi van. împreună cu alţi trei sau patru artişti tineri. rostul lu e lume! E un derbedeu. dar nu puteau fi identificate şi aveau o înfăţişare indefinis bil obscenă. Multă amărăciune a adus copilul ăsta în viaţa noastră. i se părea că e un Mecena. Obiect 1. draga mea de-ar fi rămas în străinătate. un contur de obraz foarte puţin individual. cum e ce i se pare lui că a făcut. îl ajută chiar. — Un diletant ! Un ratat ! O să moară de foame. şi plecase la Bucureşti fără să-i spuie. Amîndouă jumătăţile fură împărţite ţăra a pre<notă> Alarmă aeriană. şi tretul D-nului S. e mulţi ani era din ce in ce mai deşert. după aceea. D e altfel trebuie spus că agitaţia pe care-o făcea în 1 2 . Fiinţa sa îşi pierduse densitatea . In vitînd amici să bea ceai şi cocktail-uri în atelierul lui Pius." Şi. aerodinamice. obosit. tînărul Dabija se reîntîlni cu unchiu-său Şerban Romano. Dar aici !? Aici !? In Bucureşti. „Nu face nimic: tot trebuie muncit. expoziţia nu avu cine ştie ce succes. şi cum ? Desperarea domnului Dabija a junse însă la culme cînd află că fiu-său. fără căpătii ! Nu mai e fiul meu ! Şi nu peste mult timp. Pius îl privea cu gro ază. încărunţit. în afara unui cerc restrîns. o org ortativă. pe cî amna Dabija plîngea fără să ştie prea bine de ce. îngălbenit. un Cap ovoid cu arcurile sprîncenelor abia indicate. în toamna lui 1945. M-a trădat! Şi-a trădat misiunea. ca şi nasul lun g şi turtit. care semănau vag a mădulare omen eşti sau a forme de fiinţe vii. În vălmăşa i an. îi era prea groază ca să-i mai fie milă. Şi-a pierdut cumpătul. un luminat protector al artelor. după cină.griji. declasat. şi. află că Pius şi-a închiriat un atelier şi a cumpărat un instrument foarte rar în ţară. </notă> 511 scrisă de lege. abia major. de oameni de litere. vedea iarăşi golul. 2 şi 3. Puse pe numele lui fiu-său jumătate din moşie. şi că sculptează şi face muzică. ducîndu-se la expoziţii şi pe orînd în îaţa operelor expuse.. unde ar fi putut face carieră de artist. Pius 512 Dabija expunea o Pasăre de bronz. numerotate. Şerban. în nopţi fără somn. cu linii curbe . de gazetari . de lupte politice pătimaşe. îngrijorarea de-a fi în pădure. nişte Obiecte. R. Tot Şerban Romano organiza şi mici întruniri. ca şi cum aş fi sigur că nimic n u piere". repeta el pe un ton şters. apoi tablouri compuse din linii drepte. gras. să-şi organizeze expoziţia. unghiuri şi poligoane de culori violente. Opera unei vieţi întregi. sp cu amărăciune domnul Dabija. se uita absent la faţa de masă mea. cu ciocul în sus. Şerban cunoştea o sumedenie de artişti. se gîndea el. ve. Domnul Dabija stătea seara la masa din sufragerie. — M-a trădat! striga el ridicînd pumnii. sau acasă la el. Nimfă posedată de o maşină. în atelier la Pius. totdeauna cu aţa lucioasă. Dar cum ? Ce avea să facă. îi prezentă pe nepotu-său pretutindeni .

Bătu : nu răspunse nimeni. şi-şi aprinse pipa. elegant. părea rău . Sînt toţi nişte şmecheri. rîzînd. totul cam prăfuit. capete sau torsuri de gh ips. şi pregăti totul. elegant. catifelaţi. îşi lăsă pard ul în micul vestibul cu pereţii murdari. . uşor excitat de ideea că tacitu rnul şi posacul său nepot a început să facă glume copilăroase (căci Şerban devenise din ce în ai copilăros cu trecerea anilor). cînd s irii. domn gras şi rubicond. spunea Şerban la telefon. teancuri de cărţi. într-o haină bleumar ine cu carouri foarte fine albe şi cu o batistă de mătase albastru închis cu picăţele albe. Şi a cum întrebase batjocoritor : E genial ? — Fără doar şi poate. cu ţevăria ei lucioasă orga. înaltă. Omul cară a făcut ectele. teancuri de cartoane mari cu desene pe lîngă pereţi. mai ales Obiectele numărul 2 şi 3. îi primi tot el. afară de Şerban Romano. şi domnul de Charlus a existat în multe şi variate exemplare multe ţări. rîzînd : Inchipuiţi-vă că nebunul a plecat de-acasă. care vă epatează pe voi. podiul modelului. de ghips. ca şi cravata. te ascunzi? zise el 513 tare. Şerban aprinse lumina. începu să facă el pe gazda. zise Şerban. toată lumea se temea de gura 514 lui. avea ochii fără strălucire. ceainicul electric. mul de geniu are voie să fie nepoliticos. Dar nu se auzi nici un răspuns. fantomatice. ăştia. Apoi văzu farfurioarele.jurul lui Pius şi aerul de importanţă pe care-l dădea artistului îi făceau un serviciu real : din oameni ca Şerban s-a făcut publicul cel dintîi al multor artişti din perioada de d ecadenţă a societăţii burgheze. e genial. şi căd ea pe forme ciudate. rumen. pe un n de afectată indiferenţă. domnului Scarlat şi al Valentinei. — Dar e genial ? întrebă Georgică Scarlat. Ultima recepţie („O să fim numai cîţiva intimi". am găsit uşa descuiată şi pe Puiu lipsă. poate că are să ne facă cinstea să vină. pe o măsuţă într-un colţ. uitîndu-se împrejur cu ochii săi căprii. cu care era foarte bun prieten. înalte. semăna cu un metis sau cu un bolnav da friguri . sosi primul în atelierul de pe o străduţă liniştită nu departe de Piaţa Romană : nu-i deschise nimeni. snobii rgică Scarlat rîdea. — Nu e nicăieri. Era un tînăr de vreo douăzeci şi cinci de ani. Şerban intră. zis e liniştit Gogu Apostolescu. cu părul lipit pe cap. sifoanele. iar la un perete. încercă clanţa : uşa se deschise. geamurile murdare miros de lut. pîntecos. — Alo. Se aşeză. Prin pătratul enorm de geamuri venea lumina felinarelor electrice de afară. sticle le. important şi rafinat) avu loc la începutul lui noiembrie 1945. P iule. nişte fotoli i uzate şi o măsuţă. Eboşe. un pat de fier. Şe rban Romano. Nu era lumină. în picioare în mijlocul atelierului şi înconjurate de altele. şi vorbea mereu p ton sarcastic. apoi pătrunse în atelier: îi era cam frică. fără să lase nici t. — Eu cred că-şi bate joc de lume. albe. aşa că are voie să fie mojic. nu ? spuse Gogu Apostoiescu. întunecate. unde eşti? Ce. de umezeală şi frig. zise Şerban. Totuşi. cu faţa gălbejită şi cu creţuri prea timpurii. Tn toate ţările afară de Franţa.

de bătrîn'motan care dezbrăcase multe femei în viaţa lui um 51 cîntărea pe interlocutor. dar în schimb cu ceafa ţeapănă şi bărbia sus. Ce vrei? încercări. care n-avea aerul de om cu trecere la sexul slab. . de fată. dragul meu. cu gesturi st rînse. Se recunoşteau forme omeneşti. to tdeauna cu ele strînse. care însă i se păru şi mai neinteresant: „des blancs-becs" ' se gîndi el. — Nu ştiu. domnul Marcel Rozeanu. Domnul Ro zeanu era flatat că se află acolo şi încerca să-şi stăpînească încîntarea. de ce eu. era un bărbat. avea un aer vag armenoid. cu aerul preocupat şi tulburat.Şerban Romano îi spuse cu milă lui Gogu Apostolescu : — De ce nu faci efortul elementar de-a înţelege. picăturile de apă fotografiate i nstantaneu şi reproduse în marmură bine lustruită. dar ca şi acesta părea cu ece ani mai în vîrstă . stilizate (niciodată cu aripile desfăcute. de ce mă întrebi pe mine? zise el cît putea mai degajat. cu totul deosebit de rictusul lubric al domnului Rozean u. se aşezase. învel ite în cîrpe de sac. care se aflau în atelier. ca ai anumitor pisici. Amicul lui Rozeanu fusese prezentat ca „prietenul meu. îşi concentrau adesea priviril e pe furiş asupra unuia sau altuia din cei de faţă cînd cel privit nu observa. de efort titanic încătuşat. masive. Pînă aici alţi doi musafiri tăcuseră: erau un critic de artă din generaţia tînără şi un amic pe care-1 se el. care făcea ca orice zîmbe iar nevinovat. Era un tînăr de douăzeci şi doi sau douăzeci şi tre ani. căutări. împiedicate. ca să înţeleg. dar cu umbra al bastră a bărbii pînă la ochi. intrase şchiopătînd. ochii galbeni. II primiră toţi rîzînd. să pară că ricanează obscen. păsările aerodinamice. şi gene lungi şi ochi aburiţi de miopie. Nu mai sînt Obiecie ! — Nu poţi şti cum e o femeie pînă nu e dezbrăcată. dar nu-şi putea ţi oc. cu tenul delicat. ca să nu tulbure linia de fus). Raf ael Gheorghiu" şi Rozeanu îi spunea Raîi. arătîndu-i trei statui de cîte doi metri fiecare. rînji Rozeanu. — Dabija e un spirit modern — zise el — nu poate reveni la formufe depăşite. de vreo douăzeci şi cinci de ani sau douăzeci şi şase. -—"Stai să el. — Dar nu vezi dumneata că statuile astea sînt figurative ! exclamă Gogu Apostolescu. apoi se întoarse să se uite crit ic la tînărul Rafi Gheorghiu. <notă> 1 Tineri cu caş la gură. In clipa aceea intră şi Pius Dabija. zise Gogu. care sînt un simplu amator de artă ? — Dar astea cum le explici ? întrebă Gogu. cu şezutul tras înainte ca de frica permanentă unui picior în spate. deci de vîrsta lui Georgică Scarlat. înainte de-a respinge ? — Explică-mi tu. Şerban Romano le văzuse de la început: nu sem cu capetele ovoide. Criticul de artă. şi-o să-ţi explice chiar autorul . Şi-i era destul de greu lui Şerban să explice prezenţa celor trei forme omeneşti. ude. Gogu olescu îi zvîrli o privire ascuţită. atletice. îşi pusese ochelarii şi zîmbea u un fals aer nevinovat. umbla uşor 515 îndoit. da ? Crezi dumneata ? întrebă el imperceptibil ironic. şi se desfăcea mereu în rînjete amabile. — A. de vînzătov de covoare de la Erzerum.

■— Dumneata pricepi ceva din chestii de-astea ? întrebă Gogu. Şi scoase din buzunar o hîrtie d e pe care citi : „Din umbra unei ferestre de metal Soseşte un şarpe urmat de un binocl u O. . Gata ! Am încercat. păci poate face acuma un obiect abstract! Am prins cu toţii şmecheria ! — Tu v orbeşti ? întrebă rîzînd Gogu Apostolescu. Puiule? Şi-î arătă o ie pe care era desenat un tors jupuit. Pofteşti oamenii şi pleci de-a . — Nu ne ajunge. 517 — N . în sculptura şi pictura abstractă. asta nu trebuie să aflăm cu nici un preţ ! rîse Georgică Scarla în felul lui bilios. simbolică. — A. cu toţi muşchii şi ligamentele vizibile. echivocă. Georgică. rîzînd răutăcios şi ostil. Sînt făcute să te puie într-o stare de absenţă a raţiunii. că altfel ne spune Puiu că afară e revoluţie comic Şerban Romano. deodată zise : — Ia te uită : şi tu. modulaţii ale cărei vecernii Cîntece bahice şi cea din urmă proclamaţie: Constatăm întri rea şi paragina. — Aţi văzut ce-a fost în Piaţa Palatului ? întrebă Pius. nu." — Eu nu înţeleg. acuma fabricăm ! Orice cîr-. în poezia suprare alistă şi în romanele enigmatice ale lui Kafka : opere de artă ca suport şi pretext al une i stări iraţionale sau preraţionale . dar îmi plac. Deschis se un carton cu desene anatomice . O să încerc să mă îmbăt. — Hai. — nu ne ajunge ? întrebă Pius Dabija privindu-l ostil pe Rozeanu. poate beat i bine. Puiule. După mine sînteţi toţi nişte farsori : des fumistes. Ascultaţi ce scrie pe foaia asta : „Să revenim căt a lunii Sub ramura măslinului stearpă. Sub fructele secate. de disponibilitate imaginaţiei. de cincizeci sau şaptezeci de ani de cîn tot ne jucăm aşa ? izbucni Pius Dabija. Nu vreau politică 1 Nu mă interesea ză decît arta ! uite. Prefer să vă citesc eu ceva. de aprehensiune a unor forme pe care nu le vei prinde însă n iciodată : asta e esenţa artei moderne. — Ce v rei să spui ? întrebă Şerban Romano. domnule ? exclamă Şerban Romano. sub oribila Posibilitate de-a vorbi în gol. de aceea arta devine abstractă. — Şi tu faci poezii ca domnul Georgică ? — Sînt foarte frumoase. bea asta. s-a reuşit. zise Gogu Apostolescu. Apoi adăugă: Şi acuma au rămas băl Gata ! Gata ! exclamă aproape isteric Şerban Romano. citeşte-ne ceva ! — N-am nimic. otrăvit. Nimeni nu înţelese. ca să epataţi burghezii. de presimţire. zise rîzînd domnul Rozeanu.</notă> 516 — Unde rătăceşti. zise Geo rgică Scarlat. — Ce? într ebă posac Puiu Dabija.

* Zadarnică e circulaţia sîngelui. domnule Romano ? — Ai dreptate — zise Şe rban — masă de emoţie în aparenţă amorfă. c are avea auzul foarte ascuţit. Pius îl privi î chi. ne vo lăsa Conduşi în întuneric spre port sau spre patul desfăcut. căci asculta pasionat ce spune Pius. Apoi se ridică. o apre ensiune totală a lumii. copilăreşti şi p inciale. nu? Latenţă. îi aruncă o privire şi dădu din cap. şi în zadar Ne apropiem de sîmburele spira lei şi de nadir. dar nu răspunse şi nu se clinti. se duse la una din statui şi î pu s-o dezvelească din cîrpe. de-a fi absent Precum fanfarele militare în chioşcurile de sub castani Absente astăzi şi mîine răsu nă stins şi sentimental Valsuri în meandrele interne ale inimii Îndepărtate. nu-i. între Pleiad e Placide plante şi nume păstrate Acoperite cu pînză curată de in pînă cînd Va sosi momentul mina obişnuită A soarelui şi lunii.aşa. Pentru opt mii de arginţi sîntem gata să vindem Persoanele învăţătorilor cun rii şi planul Constelaţiilor care vor apărea în curînd In jurul polului boreal. latenţă. ştiu ! Cînd isprăvim ? Cînd vine ceva nou ? — Faci dumneata ce a nou ? întrebă rînjind amical dar superior şi în fond dispreţuitor. în semn că nu. Rozeanu. încheie dînsul. zîmbind am t. în realitate multiformă . Ii i : băuse şi se însufleţise. ştiu. iară să înceteze de-a asculta. şi logica 519 visului. * Dar nu putem refuza propunerile inutile Ale femeii cu care n-ai ce vo rbi decît în limbi Străine şi uneori uitate de mult. Rafi Gheorghiu îl întrebă în şoaptă pe Rozeanu : — Şi Dabija e din de-ăia „ i" ? Umblă cu băieţi ? Rozeanu nu auzi. se aşeză la orgă şi începu să le cînte care semăna a fugă. Apoi ascultă iar. Sau spre crestăturile sîngeroas ale memoriei. dar Marcel Rozeanu exclamă : — E foarte frumos poemul ! Foarte frumos ! Şi este exact ce spuneam eu adineauri. Apăru capul mare şi gîtul de taur şi torsul titanic al . ştiu ! Şi fenomenele visului.* Iată în jurul nostru comoditatea. Aşa e şi arta prietenului nostru Pius. ci o aşteptare. surîzîndu-i du ce nepotului său. Poftim! Şi dumnealui vorbeşte ! Pius Dabija se roşi şi vo să spună ceva . Dar Gogu. 518 O vom lua de mîna ei cărnoasă. — Nu ai o imagine ordonată a universului. confortul De-a nu exista aproape de loc. şi arta onirică . Dar Şerban. căci Pius izbucnise: — Da.

Dar. toţi imitatori ! Ca şi muzicienii nemţi din secolul al XVIlI-lea. nu voiau să fie originali şi totuşi catedrala din Ulm nu seamănă cu Sfîntul Ştefan din Viena. nici Not e-Dame din Paris cu Notre-Dame din Chartres sau cu Notre-Dame din Orleans — şi n-au avut nici măcar originalitatea săi schimbe o dată hramul şi s-o închine Sîîntului Sisoe. ci trează şi sfîşiată de conştiinţă. o să fiu şi dacă nu caut asta . romanii voiau să-i imite pe greci. în simplicitatea conturului gurii. un Sclav ? întrebă tînărul Rafi Gheorghiu. iar de la marele etrus c învăţase privirea sublimă şi oarbă. sau racului ! Toţi. — Paradoxe! rîse Şerban. Şerban Romano murmură : — E foarte fr bucata. — Trei sînt. întorsătura patetică a capului şi torsiunea trunchiului avea ceva nou. o cutremurare şi încordare a cărni i omeneşti către ceva necunoscut sau presimţit şi către care se răsuceşte ca planta spre soar .. al corpului care e de piatră. într-o netezime a anumitor părţi ale corpului. Umană şi dureroasa şi triumfătoare şi nouă. î zeanu. păcat. — Nu vreau să fiu original. suindu-se pe un scaun (era cel mai scund dintre toţi cei de f aţă). ca şi constructorii de catedrale gotice. lu mperceptibile făceau ca statuia» să nu semene cu nici o altă statuie. în raporturile cantitative ale maselor. care s e imitau reciproc şi ei! Toţi imitatori ! Vreau să-l imit pe Michelangelo. — De ce păcat ? întrebă Piu . Pius simţi că se pet sări de pe scaun: — Las-o ! Nu e gata ! Şi-i dădu la o parte din jurul statuii pe care o aco520 peri la loc. degeaba o să caut! Michelangelo voia imite pe greci şi romani — şi pe lacopo della Quercia. mai mult sau mai puţin limpede. în gest. o aşteptare. toată Renaşterea voia să imite pe ant ici. ca planta. toţi cei de faţă simţiră îndată asta. Ce faci poemul pe care l-a citit Gogu adineauri ? 521 . dar nu în somn veşnic. masele feţei nu ave au nimic străin de faţa omenească. şi musculatura era de o desăvîrşită corecţie anatomică. — Păcat că seamănă cu Michelangelo. Cel puţin îdeea. — Da . că sculptorul văzuse multe statui egiptene şi învăţase simplitatea şi sentimen ul monolitului. Să vedem dacă o să iasă ceva original! încheie Pius. planurile. nu de carne . dintre care nici unuia nu i-a venit ideea să-i puie catedralei trei turnuri la faţadă . zise Piu u înţelesese întrebarea. roşu şi congestionat.unui Sclav : semăna cu micul Sclav pe care-l încerca Pius cu doi-trei ani în urmă în ateli erul lui Brustkasten. ceva nou xpresie. încăpăţînat ca taurul pe care-l modelase cînd avea opt ani ginal. Dar era ceva nou: deşi liniile. Trei Sclavi. Grecii din secolul al Vl-lea îi imită pe egipt eni. egiptenii se imită între ei. şi în linia lui. încruntîndu-şi f tea joasă şi uitîndu-se în pămînt. Dar se vedea în plinul b uzelor.. erau mai originale Obiectele. Urmă altă tăcere. — Ce e. un zîmbet abia schiţat. ceva cum' nu mai fusese. şi dacă nu sînt. în atitudinea corpului. îngînă Pius. La prima vedere sar fi putut spune : un elev talentat al lui Michelangelo. cu un regret evident sincer. Urmă o tăcere.

îi întoarse spatele . „Ce încăpăţînat. destul de acru de altfel: nu-i plăcea nepotu-să a asta. învechiţi. Am prea mul idei. Iar exteri încep să nu mai aibă. fiecare cu cîte u n suflet. barocă. — Te desparţi de marele curent al artei moderne. Pius începu să rîdă iar ca adineauri. şi pe P o şi pe Juan Gris. Marcel Rozeanu. şi toate în maniera lui Michelangelo. Marcel Rozeanu se schimbă la faţă . Stăteau în uşă de cîteva minute. deşi rece şi ostil. Chiar dacă mor de foame. N-o să reuşeşti. Am făcut cîteva. Pius îi răspunse : — Ba da. Nici eu n-am reuşit. Zdrobitor de greu. îngînă Pius foarte serios. exclamă Pius ostil şi v iolent. iar la urmă ai să te alegi cu desperarea şi cu sentimentul zădărnici neantului. Cîte statui a făcut Bîrlea ? Cinci ? Zece ? Eu vreau să fac două mii. în fond. De fapt. care-i luă mîna lui Pius în mîinile s le şi zise : — Greu lucru încerci. dar nu mai vreau . zise pe un ton sec şi la rîndul său ostil. zise Şerban acru. mi-i aleg depăşiţi şi învechiţi şi uzaţi : cor . Zu viei des Guten. ce e gîndea unchiu-său. N-ai văzut ouăle şi lele şi triunghiurile şi Obiectele şi rahaturile pe care le-am făcut? Am încercat. ca să faci ouă cu nas trebuie să fii mai senin decît mine . Urmează-ţi propriile principii. zise Şerban Romano. e o brută. Nu mai pot. îl simţea departe de tot. dar am să imit pe alţii : dă-mi voie să aleg idolii. pompieră ? întrebă muşcător Şerban Ro ereu în uşă. Pius Dabija se uită iarăşi ţintă la el. apoi Rozeanu cu amicul său şchiop. statuile lui Michelangelo gesticulează ? Cele greceşti g esticulează ? îngerul din Reims sau Uta d. şi pe Michelangelo. uzaţi. La revedere. — Nu : cu un gest rezervat şi cu o fizionomie f mult decît cu gesticulaţiile . apoi Şerban. — Dragul meu — spuse cu milă Şerban Romano — dar o asemenea artă nu se cere. nu pot face două mii de ouă cu nas. batjocoritor.— M-am săturat! Nu mai fac ! Atunci nu lucram la nici o statuie. ce mărginit. Nici Pius. apoi începu deodată să rî neruşinat." — N-am ce să fac. străin. zise Pius Dabija. M i bine nu încerca : în fond. Gogu Apostolescu şi Georgică Scarlat se plictisiră şi plecară primii. Şerban începu să rîdă. nu se cumpără O să mori de foame ! Pius Dabija înălţă din umeri.1 nene Şerbănică. să te vede m.in Naumburg gesticulează ? — In fine. obraznic. Dar n-am încotro. — Imită şi tu pe Bîrlea. Te cred. sfidător. Se simţ rea în glasul lui. dar ai puţin tare. Am să fac două mii de corpuri omeneşti. nu mai fac ouă cu nas. şi m-am săturat. şi pe Henry Moore. Iar conversaţia începu să lîncezească. O să-mi scape poate vreo trei original e. şi sufletul. — Vezi să nu ţi-i alegi depăşiţi. — Mergi cu paşi mari spre sculptura teatrală. umilitor. nici două mii de Obiecte genitale. 522 — Mi le urmez. M-am săturat. toate valorile sînt relative şi deci iluzorii : ai să te spet eşti fără nici un folos. simt prea multe lucruri. nu mai spuse nimic. seamănă toate. — Cred. n-au nici o originalitate lăuntrică. şi reuniunea (avea să ie ultima) se risipi în curînd.

IX In uş ochelari." — O sută d ani! Ajunge ! Exclamă cu ură Pius Dabija. Junele Ra citi: — „Pînă la începutul secolului al XX-lea capodoperele picturii (şi Marcel spune că şi a tuturor celorlalte arte) comportau desigur o parte importantă de stilizare. Piu începu să rîdă singur în întuneric şi se duse să aprindă lumina şi să deschidă uşa. şi dorm ! — Scoală-te numai un minut. animalul! se gîndea el. — Puiule. Individul de afară bătu iar. dar su fereau dubla constrîngere a imitaţiei şi a subiectului. Trebuie să muncesc. coase din buzunar o bucată de hîrtie împăturită în patru. şi că deci operele de artă trebuie să fie absolut noi. şi de ce aş face mai bine să nu exist.. Ştii ce spune Marcel ? Că în secolul ăsta s-au petrecut asemenea transformări. şi surîzător şi absolut hotărît să o pusese în cap să obţină. </notă> 523 dar să te văd la treabă ! Să vezi ce platitudini o să sc oţi. să discutăm ce spunea adineauri . se aşeză într-un fotoliu şi zise : Dă-mi voie să mă aşez. ce banalităţi răsuflate !" Iar Pius nu răspunse nimic la salutul lui. „Să se ducă să se spînzure. închise uşa după e toarse cheia în broască şi se întoarse în atelier să curăţe şi să îacă ordine..." 1 . depărteze de natură mai mult ca niciodată şi în mod deliberat. „A cuma o să plece şi o să mă lase în pace. o desfăcu . Era şi jenat. Stai să vezi : „.Cezanne îndrăz eşte să se. că mersul 524 mă oboseşte ră plimbare cu Marcel. Cine e ăsta care nu mă lasă în pace nici acum ?" Era u noaptea. şi intimidat. nu-i aşa ? zise el şi fără să mai aşt intră.şi plecă. „Nu-mi mai tre . Să facă ei ce le place." Dar omul de afară bătu în geamul cel mare al atelie ui: „A intrat în curte şi a ocolit casa !" se gîndi Pius indignat. Pius se duse şi stinse lumina. Şi nu-mi tr ebuie nici indivizi care să-mi explice de ce n-am dreptate.. că trebuie să-ţi vorbesc. cu mîinile încărcate de farfurioare murdare. se gîndea el." Cineva bătu în u nu răspunse. Cezanne. Uşor de spus.. Pius se aşeză şi el înt liu. încă din 1865. şi să mă lase pe mine să fac ce vreau. „Iar vine şi ăsta să explice că sînt pe un drum greşit". mai insistent. încît şi se bilitatea oamenilor s-a schimbat. tot din cauza aceea m-am şi întor s. „Ce insolent şi sigur de el e.. <notă> Prea mult din ceva bun. „Cine mă-sa e idiotul ăsta care-mi spune Puiu?" se gîndi Pius şi răc i : — Da. Mi-a arătat şi o carte de estetică recent apărută la Paris. te-ai culcat ? spuse cineva de afară. şi mi-am copiat pasajul ăsta. — Nu te superi că am revenit. — Exact optzeci.. de la el pleacă no a unei arte independente de lumea exterioară care. se gîndi el fierbînd.. zise individul. Rafael Gheorghiu.

care. Rafael ! exclamă Pius. domnule Gheorghiu! strigă Pius furios.. — De cînd ? — Din 1942. cu Shakespeare şi cu Michelangelo ! — Nu trebuie să iei atît de tragic o glumă.în aprecierea unui tablou. dacă te interesează.. consideră o'pera de artă c n «obiect» creator de uimire. Spune-mi „Rafael" sau „Rafi". vechiul sistem e prea dramatic. naşte fel de fel de încurcături. zise cellalt.— Ştiu ! Ştiu! exclamă Pius strîmbîndu-se ca un om pe care-l dor dinţii." Urmă o tăcere. şi peisajele lui Lorrain. profanul este^sedus înainte de toate de către tinereţe a modelului. — E comunist ? întrebă Pius Dabija. — Amicul dumitale să se satisfacă dacă vrea printr-o strîngere de mînă ! gă Pius." „. moarte lor ! Moarte celor un miliard nouă sute nouăzeci şi nouă de milioane şi 525 cinci sute de mii de profani! Şi trăiască cei cinci sute de mii de esteţi.. Apoi Pius Dabija spuse pe un ton obosit şi scîrbit : — Ascultă. un violent izvor de detectare . 526 — Da. roşindu-se. de pildă printr-o strîngere de mînă dată unei persoane pe . numai prin valoarea pla stică a formelor şi culorilor. răspunse laconic Rafael Gheorgh u. de lirism sau de mister. Va rămîne în minoritate! Şi adăugă cu scîrbă : Şi cînd te gîndeşti că e biologică cu Petrarca. — Şi dumneata eşti ? întrebă Pius Dabija uitîndu-se bănuitor la e'Cu o umbră de zîmbet cel răspunse tot laconic : — Da.oamenii să sufere. zise calm tînărul cu ochelari. Sau mai bine. ■—Nu-mi spune „domnule Gheorghiu".. tinde să devină. Răspunde-mi o dată ! strigă el. zîmbind nevinovat şi naiv — d faci cu anumite fapte ? Şi citi de pe hîrtiuţă : „In mai puţin de un secol de descoperiri şi e aplicări industriale. e cel mai serios şi capabil critic de artă. de stînga pe care-l are la ora asta gen eraţia noastră. eu vreau să ştiu dacă iubirea dintre bărbat şi fe s-a modificat de la anul 1500 încoace. domnule Gheorghiu. Restul argumentelor lui sînt solid e." — Trăiască profanii. fael Gheorghiu zise. . şi voi regreta toată viaţa că nu pot pune mîna pe primele şi nu mă pot plimba p in celelalte ! înţelegi ? — înţeleg — zise tînărul cu ochelari. prea incomod. Ştiu ! Ajunge ! — Pă modernă „nu încearcă niciodată să transcrie un fenomen al naturii. Am fost şi condamnat la moarte. zîmbind suav : — Marcel susţine că ar trebui ca satisfacerea instin ctului să se facă uşor şi fugitiv. din care în Bucureşti cinci sute ! Da r eu mă declar profan ! Mie-mi plac femeile pe care le face Tintoretto.. cu Dante. —■ Bine. viaţa omenească a fost mai profund modificată decît de douăzeci de v eacuri de răbdătoare civilizare. ca muzica. de către plăcerea pe care-ar simţi-o plimbîndu-se prin peisajul figurat. — Ai fost şi la închisoare ? Tînărul Ghe rîse de-a binelea : — Da.. face.

se ridică şi făcu vreo cîţiva pa telier. pentru motive diferite. o să-ţi spună mai exact. necăjit. ca numărul apostolilor. sub becul de două sute de lumini pătat de murdărie de muşte şi atîrnat în tavan. Şi ce. ştii cîte se ascund în opere populare. nici n-au idee de adevăratele secrete de meserie. le place amîndorura. o Picătură de apă de marmură. şi că por-: talurile sînt trei.. după cum senzaţia cenestezică pe care-o dă . zîmbi blajin ochelaristul. împr rul lor erau statuile înfăşurate in cirpe ude. dragă Rafael — zise Pius Dabija aşezîndu-se — adevărurile matematic t la fel de adevărate pentru un şofer de camion cu şapte clase primare. Dacă-i arăt o (Venera grecească sau pe Moise al lui Michelangelo unui şofer de cami on şi unui profesor de estetică. privindu-l oarecum je nat şi timid : — Fiindcă te iubesc. Şi vreau să-mi explici de ce ai făcut Sclavii ăştia. Pius bija îi aruncă o privire ascuţită. dar le i place. praful . şi să umblu cu sîrme. şi fusele coloanelor sînt galbate. Opera de artă. cînd văd o sta tuie sau o clădire. — Şi de ce vii să sezi la ora asta ? exclamă Pius Dabija. ca şi pentru un rector de universitate. — Văd. cu vopsea roşie. Moarte fas ciştilor ! — Dragă dom. vrei ca eu. Dar nici n-o să le spun ! Ştii cîte vicleşuguri şi ce procedeuri cu adevă at subtile (fiindcă nici nu le bănueşti. mai există sporturi care interesează sute de milioane de oameni. de echilibru. ca să figureze trupul răs^ tignit al lui Hristos cu cap ul înclinat pe un umăr? Şi ştii că în Partenon nu există nici o singură linie dreaptă. vraful e cartoane cu desene. mandarinii. aluzie la S ta Treime şi că roza e în douăsprezece sectoare. le place amîndorura. Cellalt surîse. era frig. absolut rotundă). spuse Rafael. nişte studii anatomice de muşchi. un Cap (ou cu na şi cu o gură mică. sa : nu lucrez cu corpuri atletice. pe fereastră se zărea strada pustie. — Şi ăll omnul Rozeanu ? — Tntreabă-l pe el.— Mă interesează ! rosti cu bruscheţe Pius Dabija. Ce forţă. mult mai complexă decît o formulare matematică. Dacă le arăţi amîndorur a pe Hercule Farnese şi le spui : „Ce corp !. apoi plecă ochii imediat. două Obiecte. Doamne?"). lumina tă şi. fiindc e de iluzii optice care ar fi deformat dreptele reale au fost prevenite de arhit ect prin compensarea unghiurilor ? Că astfel. unui ţăran şi unui artist catedrala din Chartres. de mişcare perfect armonică. şi că în plan absida e înclina :de medianele transeptului. şi că stilpii princi ali ai navei sînt doisprezece. pe zidul casei din faţă. sau cu totemuri ? Şi ăştia. cam tremurate. uriaşă I" constată amîndoi că aşa e. sculptor. trebuie să fie evident frumoasă în mai multe fel uri. ce rafinament teolog c este într-o catedrală gotică ? Ştii că are trei registre orizontale la faţadă. coloanele s-ar putea întîlni la patruzec i şi ceva de kilometri înălţime. suprarafinaţ i ca unchiu-meu Şerban. făcute pentru lume multă şi amestecată ? Dumneata ştii cîtă subtilitate. şi totul e 528 făcut ca s privitorului senzaţii cenestezice de ritm. şi cînd le-ai aflat strigi: „Evident! cum nu m-am gî dit ?" sau „Cum i-a venit ideea asta. cu litere mari... pro527 fesor de matematici şi academician. în secolul ăsta în! care în afară de descoperiri şi inven .

şi faţadele clădirilor fără basoreliefuri. . pentru cine ştia să vadă. şi parcurile publice fără statui. — Prin urmare. comuniştii. şi ce să mai vorbim ? încheie el abrupt şi se duse să-şi toarne un pahar cu apă. ritmul. şi omului oarecare. îţi dai seama că numai statul poate întrepri de construcţii monumentale cum vrei tu. de doctor ? „Fost condamn at la moarte. şi a ecile tocite şi cămaşa murdară. rîse cellalt. părea fără vigoare. ca teatrul în general . lucruri la fel de frumoase şi de complex şi multilateral frumoase ca oamenii ăia? D e ce să stea pieţele publice fără statui şi. mîrîi Pius Dabija. — Te rog să nu rîzi : am vorbit foarte serios. şi pe urmă. Pius Dabija îl privi p e sub sprîncene. spuse tînărul Rafael foarte mulţumit şi amabil. — Şi scrieţi pe ziduri „moarte lor". de Bach.faţada sau nava catedralei este de avînt ritmic în sus ? Toate astea. cu o sumbră uimire." — De altfel. zise tînărul Rafael. Da r toate artele sînt echivalente. mă-nţ inde philosophare1. da sau nu ? — Ca şi pies ele lui Shakespeare şi ale lui Sofocle. urmă tînărul Rafael. lăcătuşii. şi de falu cu ochi ! rîse cu amărăciune Pius Dabija. Sînt făcute pentru toată lumea. cu ochii săi umbriţi de gene lungi şi ascunşi de ochelari. simetria. II iubea* pe acest co los îndesat din faţa lui. Rafael era mai înalt ca el. dacă te interesează. zise Pius Dabija neîncrezător şi stil. oricine. Interlocutorul său zise : — A. să umple golurile din conştiinţe i spuse el. Ii venea să rîdă. Nu există nimeni care să aibă grijă de sufletul uno mase nesfîrşile de oameni. ţăranii. ca romanele lui Tols toi sau Balzac. — Nu mă pricep la literatură. — Faimosul şofer de ion. căptuşiţii cu ică. asta vrem : ridicarea condiţiei spirituale p rin educarea omenirii. monum entalitatea sînt simţite în mod conştient de oricine! Şi de ce să nu facem noi. de profesor de liceu. Şi numai un stat socialist. şi-i plăcea . II bău şi se a Lucruri care să placă şi omului cu vaste cunoştinţe. 5 29 — Dar cine o să-ţi comande dumitale statui pentru un stadion ? întrebă zîmbind iarăşi Rafa care condusese toată convorbirea. — Trebuie întîi cucerită puterea. se gîndea el amuzat. vrei o artă democratică. Da. de funcţionar. Ori are să fie democratică. — democratică. alb şi r z la faţă. sau în orice caz asemănătoare prin ce au mai profund. stai: te înşeli. iar cine nu ştia. Ce era ? Stude 3 Băiat de intelectual. simţea. „Ce monstru ! Şi n-am ştiut ! E de o jumăta Bucureşti şi n-am ştiut ! Cîtă vreme pierdută !" — Cine ? Amatorii de ouă cu nas. Noi. care vorbea într-un permanent acces de furie şi-şi freca una de alta mîinile asprite cu care cînta la orgă. curăţel. zise Rafael Gheorghiu. fîntîni ţîşnitoare şi fără arcade de jur împreju de ce să fie stadioanele de o sută de mii de locuri fără cîte o sută de statui pe coronament ul fiecăruia. „E şi uşor". iar valorile majore. şi care părea cu desăvîrşire singur pe lume. şoferii de camioane. şi pe urmă creat belşugul material. ori n-are să mai fie de loc 1 La fel de democra tică pe cit era Partenonul şi stadionul din Olimpia şi NotreDame din Chartres sau Pati mile de la Matei citire.

cu fapt e. Boxerii. patru. mereu cu lucruri noi. circulau printre tinerii cu tălpi groase. dar î ealitate activ. care venea să vadă ce-a mai lucrat. — Ca la Atena ! Sau ca la Sp arta ! rîse Pius Dabija. şi în auditoriile unde preda anatomia : voia să ştie mai bine. şi putea -lucra pînă începeau să-i joace pete albe în faţa ochilor a pe pat. căci Rafael Gheorghiu. care veneau la braţ cu fete farda te. dar fără sclavi: în loc de sclavi. cîncl nu umbla muncea . adormind într-o secundă. cu muşchii umflaţi de lipsa de destindere şi de mişcarelargă. roboţi. şi iar începea să lucreze. şi o prietenie strînsă. să vorbească. să-l ia în vreun loc . cu idei. se duceau s ea bere şi să mănînce cartofi pai prăjiţi la minut în untură în barăci unde era ceva mai cald stradă în ger. neastîmpărat. zise cellalt în felul său amabil şi agreabil. apărură adeseori împreună pe la expoziţii. într-o . <notă> 1 şi emoţională a Pe urmă filosofia. </notă> 530 — Exact. Pius s e strecură la Facultatea de medicină în subsol. ţi e Pius Dabija de umeri cu braţul şi sprijinindu-se pe grumazul lui lat. tînărul suav şi pal şi cel masiv şi înd t erau în fiecare duminică. era înzestrat cu un talent deosebit pentru a recunoaşte dintre m ulte altele personalităţile excepţionale şi o atracţie instinctivă pentru ele. cu ajutorul unor prieteni deai lui. cellalt.preocupat programatic de educaţia inte'eetuală cetăţenilor. palid şi şchiopătînd. cellalt într-o scurtă d piele tocită. Această convorbire dură pînă cînd fe ul electric de afară de pe stradă se stinse. în sălile de teatru sau de cinematograf şi la conferinţe. cu ştiri. în haine care fuseseră bune şi elegante ş acuma tocite. cînd ii era foame şi n-avea ce mînca. în sălile de disecţie. unul în ne prost croite şi de stofă modestă. cu ochelari. căci se făcuse ziuă. pe stadioanele sportive. II trezea adesea Rafael. umbla toată ziua. încleştaţi într-un cor rp violent. îngrămădiţi. mereu calm şi zîmbitor şi amabil. vestoane cu umeri enormi. trei. revărsat pe umeri. agitat. şi uneori şi în zilele săptămînii. Pius. mîrţoagă '!" Şi dacă iar îl ndea o pipă şi începea să tragă din ea. Cei doi s e strecurau printre ei şi se întîlneau eu alţii la fel de puţin bătători la ochi. Astfel că tînărul fragil. căci personalităţile originale şi excepţionale au fost numeroase printre comuniştii romîni din perioada ilegală. cravate r în guste ca nişte panglici. De asemenea. n-avea bani. mînca puţin şi prost. maşini automatizat .. Rafael într-un pardesiu prost. bea la pahare d e apă. dar era mort de oboseală . spre ziuă. şi atunci îş ea cu apă rece pe faţă şi pe ceafă şi îşi certa corpul : „Trage. Pius ra ca să-şi 531 isprăvească Sclavii. Şi urmară alte îndelungi di i între cei doi.. dar începuse şi un grup. cu feţ ntate şi concentrate de efort. deşi pe stomacul gol şi înfometat îi dădea greţuri a dar măcar nu mai adormea. începeau să se rupă la coate şi la genunchi iar manşetele pantalonilor să se destrame şi să se prefacă în franjuri. Lucra şi noaptea . la douăzeci şi doi sau douăze trei de ani cîţi avea. Rafael îşi isprăvea filozofia . cocoţate pe tocuri înalte şi cu părul lung şi vopsit blond. pantaloni strimţi. cinci. poate prin af initate.

le dădu mîna mereu în picioare. zise Rafael. Puiule. — Hai. Hai. maestre. nu te supăra. Pisează lumea. gonea Rafael. pasiv. rigid.. — Lasă-mă-n pace ! strigă Pius. zise el. cu pielea lipită pe oase. palid de furie Iţi permiţi să ceri audienţe pentru mine? — Ei. trebuie să vorbeşti cu el . în negru cu guler de dantelă şi cu cămaşa de păr de cal şi lanţur cu ţepi sub haină . cu care era prieten din închisoare. 532 — Lasă-mă-n pace! Du-te-n. părînd mai înalt decît era. Cellalt rîse: — Aşa sîntem noi. rezistase la torturi. cum pasiv se arăta în orice nu era în legătură cu ar ta. îi spuse pe neaşteptate : ■— Hai să te duc să te cunoască şi Ca ai vorbise lui Pius despre Cărăuşu. legat cu o cravată urîtă. zise el. înveselinduse. pe tonul unei c nicări fireşti şi banale. Fusese în închisoare fael. Dar Pius se dădu jos din pat şi începu să se îmbrace. Or. ia iniţiative pentru alţii. I-am şi cerut audienţă lui Cărauşu. suptă. că nu mai avem decît cinci minute ! Pius se lăsă tîrît în goană pe străzi . fără graţie. Pius îşi smulse pătura de pe faţă şi se uită la el. cu tablouri de Luchian şi Pătraşcu pe pereţi. cu un aer mai calm şi mai onctuos (vizibil silit) decît al celui mai înţele t preot catolic spaniol sau rabin evreiesc. Cărăuşu pentru el nu era în legătură cu arta în momentul acela. Hai la Cărăuşu. şi mai degrabă roşie. fusese condamnat la moarte şi salvat la 23 august 1944 . cu ochi negri. subţire.. mîn ar fi putut fi un spaniol.zi de pe la sîîrşitul iernii. pasionată. zise Rafael calm. a Ministerului Artelor. . prea arg. Cărăuşu le zîmb it. iar Pius îl urma. numai pentru binele lor ! zise el. nu lă lumeajn pace să moară de foame liniştită. nu vezi că crapi de foame ? Ridică pantalonii care atîrnau pe un scaun şi se uită prin stofă : — S-au ră it în fund pantalonii tăi. vârfurile degetelor : — Hai. şi voia măcar să mai doarmă. — Tipi omunist. cu o uşoară roşeaţă în umerii obrazului. şi înveşmîntată într-un costum tot 533 prost croit şi prost pu eea ce nu-l împiedică pe Pius să-l privească cu plăcere şi interes : rar văzuse un om care să ră atît de pasionat şi de încăpăţînat. dar această figură ascetică era încadrată de un guler prost croit. apoi se a proape în şoaptă. ochii aceia înt atrăgeau pe el care semăna poate cu omul acesta în cine ştie ce ascunzişuri. ţinuta dreaptă. Era un bărbat de treizeci şi cev a de ani.acuma ajunsese personaj important în Ministerul Artelor. Privirea îi era focoasă. N-ai decît să stai acasă ş uci altă dată. cu. pentru care mersul repede era foarte obositor ş hiar dureros . dar c faţa triunghiulară. tot spaniol: . ! strigă Pius şi-şi trase pătura peste cap. capul mic şi colţuros. să te cunoască şi să vie să-ţi v e. Ii primi într-un birou enorm. hai. domnul fii rezonabil şi îmbracă-te.Era sleit de ob osea iă . se simţea rău de foame şi de tutun. face viaţa oamenilor imposi bilă. şi. brun de tot. acuma era eminenţa cenuşie. Cellalt îl scutură delicat.

La ce lucrezi acum ? Şi -l privi cu o atenţie o seriozitate. Apoi îi aruncă o privire lui Rafael şi şo ti : — Nu mai vreau ! Rafael zîmbi mulţumit de parcă tocmai asta ar fi vrut să audă. te rog. în fond. Cără er. Rafael îi surprinse privirea şi interveni prompt şi ale rt : — Aia e maniera veche a tovarăşului Dabija : a părăsit-o pentru realism. ca să şteargă momentul răceală. 535 . liniştitor. Rafael adăugă prompt: — Trei Sclavi care-şi rup lanţurile. — Vezi ? Ăştia sînt Boxerii: vezi ? Luptă. ca forţă de folosit de-acum înainte. Ce conţinut vrei să exprimi ? Pius se încruntă şi mai tare : — Nu explic nimic. iar Cărăuşu ridica sus ot sprîncenele ca două omizi negre şi întrebă cu accentul său moldovenesc foarte special : — umai încearcă ? De ce numai încearcă ? De ce nu şi le rup ? Pius se încruntă uşor şi nu răspu -avea ce să răspundă la întrebarea asta. interesant^ cînta meditativ Cărăuşu. sigur. nu aici. mai insistă. ar f nteresant. încearcă. murmură Pius. bia atunci e nevoie să ţie conferinţe. tovarăşe Dabija. In atelier. de parc-ar fi avut zece mii de ani de explicaţii. Cărăuşu se plimbă încet printre statui. dar nu şi de ce natură e. forţă ! spunea Rafa daa. explică-mi. şi dacă nu se vede ce-a vrut să. Rafael se strîmbă imperceptibil. — Daa ? Intere sant. Şi-i pofti să-l urmeze. Dar Rafael sări : — O să şi le rupă ! Se vede cît co teresant. şi-i făc emn cu mîna. spuse repede şi glumeţ Rafael. zise Cărăuşu iarăşi peste măsură de sfătos şi de inţelepţeşte. — în orice caz. e xplică-mi. Ar fi prea lung de explicat. spuse u coada ochiului la un Obiect.. se vede foarte cl ar că o să-şi rupă cătuşele. tovarăşe Dabija ? — Fa doi Boxeri. modulînd ca un p t : — Interesant. căci altfel Pius s-ar fi simţit. — Doi Boxeri ? De ce Boxeri ? întrebă iarăşi minunîndu-se Cărăuşu.mai puţin bine. Pius se ghemuise într-un colţ şi se posomorise. Şi la altceva la ce mai lucrezi dumneata. văzîndu-l pe Cărăuşu că ezită. şi cu un interes real pentru omul din faţa lui ca element politic... acestea nesilite. Şi de ce ai părăsit-o ? întrebă Cărăuşu... — Da. 534 — Nu.. îndîrjire. se urcă cu ei în maşină şi porniră. Puteţi să vedeţi ce-am făcut. ■— E multă forţă în ei. artistul se exprimă în opera sa. In faţa Sclavilor zise : — Da. îngînă Pius. zise Pius. Apoi.. asta e clar. spună. — ei Sclavi. zise Rafael. — In sfîrşit — zise Cărăuşu — să v colo eşti dumneata.— îmi pare* bine că te cunosc. psalmodie Cărăuşu. zise Pius cam în sila. Interesul era real şi se vedea pe faţa lui Cărăuşu. — Da. zise el cu ochii în pămînt. descurajat.

Cărăuşu surise ironic. apoi spuse cu seriozitate : — Cred că-mi va da posibilitatea des făşurării maxime. De ce să ne placă socialismu l ? — Ştii tu foarte bine. — Ei ? E un mare artist. î : — Nesatisfăcătoare ? E de-a dreptul duşmănoasă intereselor poporului ! Pius ridică brusc oc ii şi-l privi. dar care la ei se născuse în celula unde-şi jeau unul altuia rănile cînd se-ntorceau. — Salut.. Dar nu mi-a plăcut. a talentului meu. duşi de subsuori. Ministerul o să-ţi. Ra trîmbă : — Ascultă.spărţiţi prin cincisprezece ani de vîrstă. şi în fond foarte agitat : — Ei. Apoi adăugă : Totuşi. zise Pius. zi se el întinzîndu-i mîna lui Pius. mer itor. de la bătaie — ascultă. c ere Sclavii. Urcară în maşin-ă el şi Cărăuşu. Peste cîteva minute se pregăti să plece: — Mulţumesc. Noroc. ce individualism murdar-egoist: socialismul e bun fiindcă-i face interesele l ui ! — Păi ca el poate spune orice om. el. adăugă tot el. poţi să-mi spui mersi. mă — îi zise el cu o familiaritate care de obicei nu poate exista între o ni de.porni. apoi murmură : — Nu ştiu. Ade r asta nu le-o poţi cere decît revoluţionarilor de profesie. — Ce. zise Cărăuşu. mulţumit. Rafael n ici nu se mai uită la el şi-i spuse lui Cărăuşu : — Mă iei şi pe mine ? ■— Poftim. Pius îl văzu apărînd pe uşă. anume ca să prevină judefiata lui Cărăuşu. Boxerii nu-i vrea.Pius spuse: — Fiindcă pentru mine arta abstractă a nesatisfăcătoare. Maşina . spune că trebuiesc cumpăraţi de Comitetul pentru Cultu ră Fizică şi . — Păi spune ce vrei să atunci. a fost interesant. zise Cărău puse iute lui Pius: — Mă-ntorc. se Cărăuşu. nu mia plăcut. afară de exploatatori. — O cer şi lui! cîntă descendent pătimaş Cărăuşu. depline. tovarăşe Dabij Pius se gîndi o clipă. — Fiindcă îi fericeşte pe ăilalţi ? rîse Rafael. De data asta Cărăuşu îi azvîrli o privire atentă veni mai rece. pare să aibă talent serios. — Nu ? Dar ce te atrage în socialism. Sincer să-ţi spun. O să ne servim de el. mă ! Ţi-a ai spus că nu admit să vorbeşti aşa cînd sînt eu de faţă ! Ce e aia că „o să ne servim "de el servim ca să-i servească şi el cît mai bine pe ăilalţi ! Cară uşu se roşi şi zise încurcat : ai tăia şi tu firul de păr în patru : şi eu tot asta am vrut să spun. zise brutal altminteri blajinul şi drăguţul Rafael. Spre surpriza lui. — E interesant. sau statuile ? — uzi. Şi ieşi.

. Nu. zise Şerban ironic. — O să devii şi comunist p a urmă. </notă> 538 — Aş crăpa de foame. — Dar ce ? întrebă Pius. dar. Iar în primă l şi doamna Dabija apărură într-o dimineaţă la atelier. Pius vorbi de altceva şi se despărţiră fără căldură. dar. ai să poţi trăi liber. da ? întrebă rece Şerban Romano. — Nu. Domnul Dabija era galben. Şerban Romano venise şi văzuse doi din Selavi isp — Sînt foarte bine. spuse Pius Dab ri. care e şi el amestecat în ciorba ăstora. — Cu atît mai rău pentru mine . îl îmbrăţişa pe îiusău.. — Cum ţi-a plăcut şeful ? întrebă el. Apoi domnul Dabija se uită sub pat : — Ce praf! Ce murdărie ! Ai rămas nes mbat — zise el — totai lipsit de spirit practic. acolo. Vînd tot şiţi dau aur. Puiule. pînă la sfîrşitul iernii 1945-1946. înainte de asta. dar n-are să aibă nici un ecou.papa : nu mă duc. zise Rafael. Apoi Pius îi întîlni pe stradă pe Gogu Apostolescu. Mi-a promis că-ţi face rost de un paşaport pentru Paris. — Nu te duci ? întrebă d mnul Dabija luînd o expresie tragică.. iluminat de certitudine. — A. mă Puiule? Te-ai dat cu ăştia? Pius nu-i răspunse. independent. Dar e prea grav. ca arhitect. zise Pius. î iarnă.Sport. nici nu e serios. <notă> Ceva care a mai fost văzut. îngînă Pius îndărătnic. zise Gogu. II şi ved ea pe fiu-său mare arhitect parizian. — Nu ştiu. — Eu i-am spus de multe ori că e prea grav : să fii în halul ăsta de grav. pe marginea tuberculozei. E foarte bine. părea mai genial ca oricînd. Astfel începu să iasă Pius Dabija din mizeria in care trăise. Apoi îi făcu o propunere practică : — Am vo rbit cu unchiu-tău Dimitrie. şi Şer plecă . c'est du deja vu1. — Mi-a plăcut. cu părul că t. d începu să plîngă. 537 — Nu te supăra. Şerban îi privi curios : — Ce e cu tine ? Devii serios realist ? Sa umai o experienţă. Dar mi se pare că explicarea materialistă a istoriei e cea mai solidă din toate. — Ştii că toa mea e indignată. acolo nu sînt ar hitecţi ? Şi poate nu le-ar plăcea ideile mele. Şî începu să rîdă.. 1 . Nu mai vorbiră mult. băiete . Ce. nu se mai întoarse niciodată. bogat 1 Era convins. înalt şi slab şi cu ochii rătăciţi. ca e-i spuse jovial : — Ce aud.. o joacă de-a ta ? — E foarte serios. la vreo lună după ultima întîlnire. zise Pius.

8 m a i. pictura îi e mai puţin apropiată decît ac ste arte tectonice. </notă> 539 sectorul de agitaţie şi propagandă al org nizaţiei de partid din Bucureşti . totul în legătură di ectă cu arta lui. de aceea preţiosul Jurnal al lui Rafael Gheorghiu. oftînd : — Nu toţi părinţii sînt fericiţi. şi cu muzica . cu excepţia acestor cîteva extrase : . E în stare să tacă zile întregi şi să răspundă cu da sau nu la întrebăril sau ale altora. îşi luă jacheta de piele şi spuse: — Am treabă în oraş.' Iar printre marile sale satisfacţii era conştiinţa nemărturisită nimănui că a fos cel care l-a dus de mînă pe Pius Dabija peste răscruce. îl amuza mai mult decît orice spectacol pe lume. totodată luc ca activist la <notă> 1 Tată îndurerat. încît o vîndu şi se stabili la Bucureşti. Dar începu încă din primăvara lui 1946 să ţină un carnet în care însemna tot ce i s mportant din ce spunea şi făcea Pius Dabija.. cu toţi are răfuieli personale. — îţi joci destinul ! strigă domnul Dabija. Le spunea rudelor şi prietenilor. la singurătatea p lină de făpturi ale unei imaginaţii supraînfierbîntate şi de o originalitate unică. ţi-ai vîndut averea ca o haimana inconştientă. mai mult decît orice spectacol posibil. ch ar mai puţini intimi. idota spe us. unii din ei ni i nu există . cît şi pentru că e utilă descrierea lui. dar clacă-i pomeneşti de artă mo ernă . cărora le pregăteşte înfrîngeri cumplite . va rămîne deocamdată necunoscut. apoi rîse singur şi rupse hîrtia în bucăţele mărunte pe care le suf ereastră. Socotea că un om ca acesta merită să fie descris şi. Nu mă duc. singer o as e . şi vorbind prost. Duşmani de moarte. deşi în curînd moşia prost administrată a domnului Dabija ajunse o as emenea povară.— Nu te duci ? — Nu. încurcat. ca un derbedeu de parvenit ! Neruşinatule ! exclamă domnul Dabija. va f-i utilă pentru dezvoltarea unor puternice personalităţi viitoare. Salut. pentr u că e de preţ. Pius săr i în picioare. Trăieşte persecutat de duşmani imaginari p e care-i detestă. — Puiule ! zise doamna Dabij . Şi rămînea ca capul pe piept. era pe rit de mulţumit poate fi un om nemulţumit din fire şi veşnic doritor. X Rafael trecu în cu rs de doi ani ultimele examene ale Facultăţii de filozofie şi litere şi în 1948 fu numit a sistent la catedra de filozofia artei dîntr-o instituţie de învăţămînt superior. după ce ţi-ai batjocorit numele. cînd era sa crap de Bani ? Mai vrei şi bani. Mai bine îmi dădeaţi bani anul trecut. puţin. în care se zbătea sculptorul. şi participa l-a ceva. stîngaci. neastîmpărat şi agitat de ceva mai bun decît prezentul: cupitor reru m novarum. Pater dolorosus l. — Lăsaţi-mă în pace. O datat scrise pe o bucată de hîr tie : „Sînt demonul lui". Cronica de faţă nu e povestea unui singur om. Unii au în copiii lor adevăr . şi cu arhitectura. cu care se luptă. alţii da . Şi ieşi valvîrt i văzu nici pe ai lui.încă nepublicat.

fiindcă n-are corp! Nici creier. nici mîini. De altfel de data asta nu nega o evidenţă. ceasuri pe nerăsuflate. obosit de vorbise. conges nat. înainte să mă duc la cu rs. pe care-o ia ca să nege evidenţa. nu s-a mai ocupat 541 de noi şi a început să ciocănească la statuia Alergătorului n egru Williams : o face din marmură neagră. ca la prima noastră tn . de dedesubturi. Dar nu poţi avea dreptate cu profeţii. Am fost la el de dimineaţă. rînjind. lustruită ca sticla pe alocuri. nici.. sau ca măcar să admită existenţa un emenea certitudini aş zice aproape sălbatice. I-a răspuns convulsat lău ntric de ciudă şi de repulsie : —■ Dar şi tu eşti un artist modern! Crezi că ce faci seamănă evăr cu stilul Renaşterii ? Eşti mult mai aproape de modernii pe cc-re-i huleşti. </notă> 540 — Modernă? Troglodită! Titilaţiuni trogloditice ! E mod ernă ca bustul colosal al lui Constantin cel Mare şi mozaicurile din Sânt' Apoltinare in Classe faţă de Lysipp! E modernă ca mausoleul lui Hadrian faţă de Partenon sau de Pante onul lui Agrippa! E modernă ca goticul ţlamboyant faţă de abaţiata din Vezelay l Ca arta d inastiei manciuriene faţă de perioadele Han şi Tang l Şi continuă aşa. El s-a uitat la Marcel. i-a displăcut fiziologic ieşirea lui: Marcel e prea c omplicat. două ore.Marcel a fost azi la el şi sa crispat. şi mult mai puţin! După care. Şi i-a răspuns : — Am să semăn cu el mult mai mult. domnule. dar n-are cre ier. roşu.. Striga : — Un om fără corp! Un înger! 0 fantomă! A m găsit un om fără corp! Da. gata să argumenteze că soarele e negru şi cerul cadrilat. în general. declară el. şi a început să-i rîdă în nas. plin de frîne. cu o ostilitate victorioasă şi obraznică. spus cu schima lui de des gust superior. ci o afirma. de iluzii şi de lucruri nemăriurisite şi de alt ele neîmplinite şi care nu se vor împlini. ca să-i placă. dispreţuitor şi vehement al unei arte care încă nu s-a născut. fie lustruită aşa: — Eu lustruiesc statui adevărate cum lustruieşte bătrînul Bîr nele lui în formă de Nimic răsucit. începe cu : <notă> Ahtiat după lucruri noi. cu gura strîmbă. fizice. decît de clasicii pe care-i tot predici I Asta. profet indignat. p. Dar mă voi dezbăra! —■ Şi atunci ai meni mai mult cu Michetangelo ? a întrebat Marcel. brutale. Pretinde că t oată are să. e subtil. e ingenios.începe să urle două. Ăsta i-a răspuns prompt: — Sînt resturile secolulu i al XX-lea în arta mea : n-am ajuns încă la maturitate. dispreţu l lui pentru un anumit tip de artă ia forma 1 . Avea dreptat e. am găsit un om fără corp! N-are p de loc! Şi nici creier! E foarte inteligent. nici ochi.our îaire suinter le rien ! ' 2 iunie. Şi rîde grosolan : — Du rien tordu et presse. Nu pot însemna ai ci ce-a mai spus : murea de rîs şi spunea lucruri foarte indecente. M-a primit într-o stare de supraexcitare amuzată şi furioasă.

aşa că nu iam arătat. </notă> 542 gigantice. se fabriquant en usine et s'elevant en trois mois . ca ăsta de-aici! E vorba de secolul al XXIlea! — Sau al XXIl-lea. fii ndcă parterul n-are decît stîlpii de beton.. alte blocuri. — Auschwitz confortabili Arhitectura celulară! Spaţiul nu face parte din confort l Frumuseţea nu-l interesează p e animalul ăsta degenerat şi. Am stat acolo un ceas şi nu mi-a spus un cuvînt. Dar nu era nevoie de ei aici. crezi că numai arta modernă ştie ce e aluzia. că eşti comunist: Viitorul n-o să fie de o asemenea pr osperitate. turnuri cu o sută de mii de locuitor i fiecare . Pe chibrituri ' Ce-mi pasă că ţin blocul ? Sint chibrituri ? Animalul n-are simţuri . aveam curs. l-am lăsat pe ăsta mare decît în realitate. plină. nu simte în corp că sint scobitori ? De ce nu face trecerea subt erană. Apoi s-a întors spre mine şi mi-a arătat un loc pe piciorul statuii: — Uite. Am văzut o schiţă d e lut: Exilul . masive. n-are cenestezie. erau esenţiali. pe urmă mi-a împins sub nas fotografiile unor machete. Pe urmă iar a uitat de mine. sau orlcît la pentru satisfacerea nevoii de frumuseţe monumentală ? — Ba da. Detestă arta servilă. — Pe chibrituri! strigă Pius fur ios. reunissant le maxi mum de comiort et de salubrite dans le minimum de place» 2. fotografică. Era foarte liniştit. Mai bine tăceam. Am 543 p lecat. să nu se vază ? De ce nu maschează cu arcade golurile ? De ce nu proporţionează golur ile cu plinurile ? Spune-mi tu. Dar face statui. întrebarea e unde te opreşti. E absolut ridicol. pe sub care trec şi se încrucişează străzi sau şosele. şi arta aluzivă. Casa trebuie să devină un produs de seri e. s -a supărat. L-am întrebat din ce o luase iarăşi razna : a deschis o carte şi mi-a citi t. sau stilizarea şi simplificarea ? Orice artă face asta. — Da. în regi unea asta anatomia constată trei muşchi. Rasa 1 2 . sau douăzeci la sută. a trîntit cartea de s-a rupt. deşi mă tem că am dreptate. aşa şi aşa. Ce. pierzîndu-şi imediat veselia şi devenind furios : «La maison doit devenir un produit de serie. întrunind maximum de confort şi de sa ritate în minimum de spaţiu. tot mic.unui dispreţ fizic şi sexual. şi unde începe sărăci sau unde începe fotografia. dar nu poţi transforma nec esitatea'imediată în valoare estetică supremă. nu. şi a începui să bată cu dalta şi ciocanul intre deg tele de la picior ale Alergătorului negru. Şi iar a început să-i atribuie insuficienţe fiziologice şi an tomice.. dar mai întîi trebuie să aibă toată lumea locuinţe de-astea confortabile făcute în serie. ar f i fărîmiţat efectul de tensiune. în aceeaşi măsură. dispreţul unui atlet şi unui taur faţă de biete fiinţe semisexu te şi astenice. încît să se poată cheltui acel zece la sută. şi un grup. par fi adus vreo jignire personală. fabricîndu-se în uzină şi ridicîndu-se în trei luni. o pădure de stîlpi de beton armat relativ foar te subţiri sub o masă enormă. ca să se scurgă nimicul. de cincizeci de etaje. un oraş compus din opt blocuri <notă> Un nimic răsucit şi stors. aşa. i-am spus eu zîmbind.

nu pot. şi în Moldova c foamete. — Trebuie să fie marm ră galbenă sau de un verde pal. Nu-i voi putea ierta niciodată. El dădea din cap: — Nu-i pot ierta. ca o piat ptembrie. elevaţiunile. — Nu. şi etaje de cupe de marmură. altele pe feţele soclurilor. Spune că sînt fragmente. E galbe n. care mînuiesc bogăţii cum n-a existat niciodată în istorie. sau bandiţii de Montefeltri. — Aşa că ei personal n-au vreo vină individuală. . a repetat el cu o încăpâţînare oarbă : e încăpăţînat şi orb ca Boxerii lui. Trebuie ca betonul armat să cînte! Concinnitas ! Mă uit la schiţa cu strada aceea între palate. sau. sau un ul-doi arhiepiscopi de Wiirzburg. cu patru palate de jur împrejur şi în m oc o fîntînă cu etaje suprapuse de statui. Era încruntat şi amărît. nu se poate. cîte o statuie sus. asudă de căldura cumplită de afară. In condiţiile astea. toţi la un loc. Trebuie proporţională cu clădirea sau monumentul din fund. nici a zecea parte din ce a făcut o unică familie de boieri. şi cu un palat în fund. pentru o Academie de Ştiinţe şi Arte.. e entele arhitectonice şi decorative. găsesc nişte foi pe care nu le ştiam : trei monumente care par enorme prin rap orturile dintre părţi. clădirile între ele să cînte împreună. Umblind prin cartoanele c u schiţe. cu fîntîni ţîşnitoare şi parcuri de stejari ş ni şi tei împrejur. L-am înt rerupt şi i-am explicat trăsăturile specifice ale capitalului monopolist. Dar ar fi foarte scump. — Ar putea face şi mai puţin. nu înţelegi ? Numai socialismul poate face asta. Ştie şi el. i-am spus eu. bărbos. Dar îmi smulge hîrti a din mînă: — Lasă asta! Cum explici tu — mă-ntreabă el cu un aer trist şi de întunecată ranc sonală — cum explici tu că miliardarii şi milionarii americani. nedormit. — Da. Şi repetă gînditor împreună. şi acuma n-au oamenii de mîncare . i spus eu. îi spun eu. şi pe aceea abia cînd a făcut succes pe piaţă. detalii orn amentale. Dar nu vrea să-mi spună ce anume. încuraje ază arta abstractă. n-au făcut pentru artă. îmi vorbeşte tot timpul de Leon Bat tis ta AlbertL Repetă un cuvînt: con cînnitas : — Conncinitas. şi planurile. cere Alberti în De re aedificatoria. studii pentru o lucrare mai mare. Şi totde auna dreaptă! Are şi o schiţă pentru Piaţa Victoriei.galbenă.. dar nu-i pot ierta. îmi ar iţa pentru Strada spre o Clădire Oficială. Şi fac muzee cu lucruri ve . faţadele. — Da. şi e liniştit şi trist. 17 august. Mă primeşte vesel: — Am avut azi-noa nişte idei nemaipomenite. . dar ar putea face de o sută de ori mai mult. E mereu secetă. Medicii. îmi spune : —■ Perspectiva nu trebuie să fie infinită asupra unui peisaj. sau August cel Tare al Saxoniei. Înţelegi ? Părţile clădirii. — Mai tîrziu.

«modernilor» (şi iarăşi vorbeşt cu o antipatie nemaipomenită). care-l tratau şi-l tratară şi d. Dar el nu observă. am scris aici. decît sculptorul şi încă cineva. murmură el melancolic. Nouă. Se întîmplau cu el şi lucruri pe care Jurnalul lui Rafael G eorghiu nu le însemna. Pius Dabija făcu cinci statui. Apelează la el să facă tot ce-i stă în putere. 546 şi n u-i plăcea. bărbaţi din conducerea partidului şi a statului. 1 se puse la dispoziţie un atelier mare. străzi. aproape încă un an. Obosit. Rîd: —: Şi eu. dragul meu. Nu răspundeLustruieşte Alergătorul Alb. materia le. TI primiră. în ctul oficial in care-l însărcinează cu construcţia Sfîntului Petru ? Uite. fiindcă nu le ştia nimeni. spre nemulţumirea ministerului care i-o comandase şi care cheltuise bani pent ru ea. în atelier la el.e-atunci îna nte. Mi-a mărturisit că trebuie să-şi ia oameni să facă treburile astea în locul lui: nu mai poate răbda să aştepte. cu ideile în minte. aş vrea să mă fi născut mai tîrziu. de eleganţa unui sgîrienori ? Skyscrap er decentissimus ! Cui îi pasă de numele inginerului care a făcut un sgîrie-nori ? Unde stă scris ? Şi lui. cu cea mai mare atenţie şi bunăvoinţă. trecu vreme de încă alte cîteva luni. cum de altfel era şi de aşteptat. lui îi pasă ? Plia! Ştii cum îi scrie Papa Leon al X-lea lui Raffael. Muncea zi şi noapte. apelează alia propria stima e al vostro buon nome. pieţe. cînd Stalin împlinea şaptezeci de ani. descurajat. într-un frig insuportabil. i se comandă o statu ie colosală a lui Stalin. şi la sfîrşit. cum mă vede. în 1950. la care lucră mai mult decît lucrase la oricare alta. Iar în 1949. Treb uie schimbat ceva". ţinînd seama de vic lenia ipocrită a persoanei în cauză. după un an de încercări. print r-o perioadă sterilă şi chinuită. mai tîrziu. schiţe şi proiecte pentru clădiri publice. şi. Aproape toate lucrările îi fură cumpărate de stat şi fu ntre primii artişti laureaţi ai Premiului de Stat. ne pasă de decenţa. ca să facem tot ce e de făcut. XI Jurnalu lui Raîael Gheorghiu nu cuprinde decît o vagă indicaţie despre ce s-a întîmplat.— Da. Se gîn deşte la altceva. Şi zilele trec cu o viteză' de speriat. azi dimineaţă. Ar trebui să fie d e patruzeci şi opt de ore. 2 dec mbrie. schiţe şi modele pentru trei monumente. In cursul unui an şi jumătate. şi să trăim două sute de ani. şi se vede ine că nici Rafael n-a ghicit nimic. tot ce cerea. bineînţeles. ca să stea de vorbă cu el. D trebuie să facă şi treaba generaţiei noastre. . Care din ar hitecţii de beton armat ţin seama de asta ? Trebuie o revoluţie aici. declară că nu poate s-o isprăvea place. îmi şi spune : — Uite ce scrie Leon-Battista erti: turris decentissima : cel mai frumos tip de turn. două g rupuri. E foar e obosit. Scoate dintr-un carton cu schiţe o foaie de hîrtie: — / august 1515. pînă le execută pe fiecare în parte pînă la c ne : 545 — N-am destulă putere.

Şi. acră. care şi-a poftit toţi prietenii şi cunoscuţii. jenaţi. găsim următoarea însemnare : „Durere de cap şi sentim e existenţiale ca in faţa Neantului sau Cumpenei (Choix) : chef mare ieri seara la C apsa cu Pius. iar pielea excepţion al de albă: splendidă combinaţie de culori delicate. Ea. Nu mai avea rictusul tui obişnuit. şi el. îl întărîtau făcindu-i elogiul ariei negrilor şi al scul turii aztece. eu am schimbat vorba. place prin culori naturale sau adiţionale. într-un cuvînt. Curioasă adunătură de oameni în jurul mesei. persoana. Bietul Pius n-are un fizic atrăgător. au ascultat-o cu gurile căscate. care rezistă cel mai bine l a alcool. totală: o fura. iar ea. Zevedei. şi sa trecut peste inc ident. care nu observa că fac anume. profes orul. era descumpănit. Marcel. s -a aşezat Ungă ea. idiot ul. profesorul de estetică 547 de la Academia de arte plastice. el. gura buzată şi fardată tare. foarte elegantă. cei care auziseră au tăcut. Săracul Marcel. rîdea el. Una din femei mi-a spus însă la două di mineaţa că tenul strălucitor este vopsit cu aşa-numitul fond de teint . satisfăcut de sine insusi. pe care chelnerii. îi vorbea. n-au multe lucruri comune. o înghiţea la repezeală. despersonalizat de t ulburare. A făcut rost de unul din cele două mici saloane. omul care-i lustruieşte statuile. Dar au venit Mur fatlarul şi şampania. a explodat într-o peroraţie formidabi lă. plana deasupra acestor mici drame. care nu vorbeşte. nici nu ştie să danseze. grav. Afară de mine. vesel şi drăguţ cum nu l-aş fi bănuit după figura lui de m arocan şi poveştile care circulă despre el ca om de acţiune dur şi chiar îngust la cap.La o dată din toamna tîrzie a !uî 1949. s-a întors şi a privit-o din profil cu o atenţie extraordinară. demn. monosilabică. cu care Pius se înţelege fo arte bine. Dar bietul Pius părea fascinat. un pietrar cărunt de la Bellu. bietul Pius a rămas cu gura căscată şi s-a uitat la noi. tot ca un manechin. şi am mâncat şi mai ales băut plnă la trei dimineaţa. dar foarte i nteresaţi. el. care nu rîde. pare total satisfăcu tă de ea însăşi. dezor ientat. cu o lăcomie su desperată. cu aceeaşi fascinaţie îngrozitoare ca a cuiva care asistă la o crimă sîngeroasă sau la un act obscen şi uită de sine. să-şi serbeze Premiul de Stat. Nici el nu e omul pentru asemenea femeie. în clipa aceea era totalmente grav. însă. Ionel Varlam. tot ca un manechin. atraşi de zgomot. ca un înfomet t care şterpeleşte o chiflă de pe o tejghea de brutar. proprietar şi pontif şi nul. Ma a la două scaune de ea. ne urmă vreo doi pe care nu-i cunoşteam. una nevasta l ui Zevedei. D agomir economistul. Persoa na. chiar şi Pius. ochi mari verzi. cu un cap care la prima veder e pare foarte frumos. ţeapănă. două sau trei femei. toată 548 lumea s-a ameţit. cu sprlncene negre. într-un rîn trazis brutal şi obraznic . S-a certat cu toată lumea. nici să vorbească nimi curi agreabile: e ca o statuie de Michelangelo in faţa unor păpuşi din acelea mari din vitrinele de mode : nu sînt din acelaşi material. măsluită. într-un moment cînd nu-l observa nimeni. şi to talmente singur. deşi acră şi dezagreabilă. vopsit blond într-o culoare foarte frumoa să. şi o înghite întreagă. a avut o masă mare cu trandafiri şi arg intărie (curioasă şi poate unică reminiscenţă a copilăriei şi adolescenţei la moşie. căci alt ricine l-ar crede un zidar ridicat acuma de către revoluţie). am notat pe un şervet de hîrtie . Se uita la ea pierdut. cu părul tuns scurt.

2 Dar cine mărturiseşte aşa ceva ? Şi culmea e că Marcel e unul din puţinii care pot î lege cel mai bine ce însemnează Sclavii şi Alergătorii şi Boxerii şi Aruncătorul cu Suliţa. victoria tragică! Jos rul. cu o metodă infailibilă sau aproape infailibilă. la facultate. acru de tot. dar l-a văzut rîzînd şi l-a întrebat. De aceea. S-a strîmbat. Eu aş fi ? Da: sîngerînd. — Bravo! striga Marcel. să fii angrosist era mai distins decît să fii detailist : ciudăţeni e inexplicabilă pentru orice ne-neguţător. apoi s-a întors spre mine foarte satisfăcut: Vezi că dedesubt e tot suprarealismul ? Asta e fondul lui! Pius n-a auzit. Toată lumea îi spusese că Pius Dabija este cel mai promiţător scu or din generaţia tînără . n-a mai fost hip să te înţelegi cu nimeni. în loc să răspundă că era l unei mari bodegi. care duce totdeauna la fali ment secret) în momentul cînd tatăl ei. Azi dimineaţă. afară de acele lucruri care nu se pot cumpăra decît cu o avere veche de mai multe generaţii. răspundea sec. Jos chirurgii! trăiască bărbăţia! — Sus virilitate ! a strigat Ionel Varlam. dar. ca să taie cheful de alte întrebări: — E angrosist. încîntat . era ruinat de zguduiturile e conomice ale primilor ani ai revoluţiei. 549 Nu-i place Pius : se crispează cînd îl vede. — Sigur — a început să strige furios — credeţi că fac glume! Am vorbit serios! Rîsete şi mai grozave. D va putea trece peste das staerkere Dasein ? Nu e va stare. îi fusese studentă. După această ultimă lozincă. încîntat. huo! Jos chirurgii! Aici a izbucnit un hohot de rîs general. Căci. elevaţia." Doina Zevedei. serios : — Dumneat a de ce rîzi ? N-ai de ce. comerciant bogat. care se îmbâiase şi el. bineînţeles. nevasta profesorului de estetică.încheierea: — Trăiască Renaşterea din secolul al XXI-lea! Trăiască noul umanism! Trăiască val umane. cu gura trasă în jos în rictusul lui perman ent îngreţoşat: — Ce e veşnica asta obsesie pe el ? E suspect: tare mi se pare că-i lipseşte eva în direcţia asta. înfrîngerea tragică. jos arta lemuriană. după un an şi ceva de căsătorie. i se comandase o . n-am. era nemulţu e uita împrejur după pradă. cînd era întrebată ce făcea taică-său. rîdea Marcel. îndrăzneala tragică. ar putea spune: Mon genie etonne tremble devant le sien.' Sau : Ich verginge vor seinem Staerkeren Dasein. şi îl luase ( ea pe el. Deci fiica falsului angrosist se salvase di n condiţia comercială în aceea profesorală. am căutat în dicţionare şi-am înţe ia să spuie. L-am întîlnit pe Marcel care are cursul de istoria artei la ora unsprezec e şi i-am explicat. — Nu. — In sen etimologic grecesc! a răcnit Plus furios. aş trece. în snobismul tejghelei. jos oamenii coşmarului şi arta coşmarului! Jos Lemuriile. fusese distins cu Premiul de Stat. puritatea. O crescuse cumpărîndu-i tot ce se poate cumpăra cu banul.

mirosea ca totdeauna a pămînt. şi ieşi în micul hol de lingă atelier. rîse ea sec. — Noroc. simţea şi reaua-voinţă a re i. nu ştiu ce. — Du-te acasă. Totuşi întrebă : — De ce crezi ? — Să nu iţi. într-un foto (îşi cumpărase şi fotolii. apăru în atelieru lui Dabija. şi un covor de Isp . a ghips . preocupată. nu ştiu nici eu de ce. îi arătă eboşele şi desenele pentru monumentul lui Stalin. Era o zi rece şi cenuşie. La ce lucrezi ? Pius răspunse. Şi se repezi să se spele pe mîini. — Poate. Ea părea 1 2 . Nu eşti cel mai convins comunist din lume : băiatul lui conu Cutare şi-a l coanei Cutare. Intîi. Pius amuţi. şi de pe a platformăsă ducă operaţiunile ulterioare. — lit de greu. Voia să-i facă o bună impresie. neferici t. continuă să-i explice ce face. după anii de semifoame. să-i placă. Nu îndrăznea să fie ferm pe c altceva pe lume în afara problemelor de artă : în tot restul era timid şi nesigur de s ine.) Pius rămase stupefiat. Femeia de serviciu (ave a acum o femeie de serviciu care-i făcea curat. — Keep smiling1. la pagina culturală. e alt ceva. Nu mă poate face să dau cea mai mare vibraţie. mînca zilnic la Capsa) îi spuse că-l caută o tovarăşă Zevedei. zise ea.. puţin înainte de prînz. încercă să adauge : Dar nu cred că din cauza asta mi-e aşa de greu cu statuia . să se nvingă că modelul s-a îmbrăcat). dar îi plăcea prea mult femeia ca să nu înghită. i se atribuiau cîştiguri foarte mari de bani. destul de amarii — Te cred.. dar în atelier era cald . un gest mare fără adevărată vibra că. umilit. continuă : — Am nevoie de nişte date . Pius păru că nu aude : nu-şi aminte eApoi se schimbă la faţă şi zise : — Să poftească alături.<notă> Duhul meu copleşit tremură în faţa duhului său. Aş pieri în faţa existenţei sale mai puternic notă> 550 statuie gigantică a lui Stalin . Ce mai faci ? Era gravă. un bărbat gol stătea pe podiu. O cîştigase în seara trecută repezindu-1 dur şi neipoiiticos. s-o intereseze. lucrez la Dimineaţa Capi alei. răspunse ea rece şi iro nic. şi o oglindă veneţiană din secolul al XVIIHea. a doua zi după marele chef de la Capsa. dar trebuia întăirită. şi. şi trebuie să scriu ceva despre artele plastice la expoziţia din toamna asta.. acru şi superior. La bîiguiala lui emoţionată. zise ea pe americăneşte. de emoţie. (Trebuia să 551 se puie de la început pe o poziţie de superioritate psihologică. şi mi-e frică să nu dau ceva fără suflet. şi Pius modela. unde. uitînd. cea mai sublimă monumentalit ate. Apoi. zise el. na în grabă. gulerul ridicat. azi nu mai lucrăm! Să trăieşt la şapte 1 îi strigă el modelului. serioasă.. O duse prin atelier (după ce vîrîse capul pe uşă. îngînă Pius dezorientat şi întristat. Astfel că. îl aştepta Doina Zevedei. nici el nu ştia ce.

destul de plictisită . îngăimă Pius. dacă-i permite s-o acompanieze. şi o însoţi in tăcere pe străzi. îi părea bi e că e umbră ca să poată mărturisi mai uşor lucrurile astea. Dar îi spunea. îşi bătea joc de ce i se p rghez în felul lui de-a vorbi sau în mentalitatea lui. sufer ea şi tăcea. ca de . şi alunecă cu capul pe sub braţul lui. e l îi luă mîna (o mină mică. „ei îs". orişicum. Sau : — Ce mai faci. sau. vorbea greu. şi ajunseseră să tacă mai mult de cinci minute. că vă ştim noi pe ăştia. îşi spunea el. — Hai să mergem. bonjour. de altfel. zise ea pe drum. ameţit. încet . puse bărbia în pie oindu-se în jos. 1 . îi simţi eîl viul şi stătu o clipă aşa. <notă> Rămîi zîmbitor. temperamentul neobişnuit de viguros şi-l descărcase în munca aceasta pe care o întrerupea doar cînd ameţea de oboseală şi vedea pete albe in faţ ochilor). Nu mă 553 poate iubi". cu o mişcare promptă şi abilă. — Nu pot. întrau pe canapeaua din holul atelierului. cetăţene. că e prima tunci n-a ştiut decît să lucreze. nici nu se gîndise la dragoste de nici un fel : muncise prea mult în adolescenţă. Ea nu spunea nimic. Apoi lungi ite ale Doinei la atelier. Şi astfel încep u o perioadă de mari plimbări în doi pe sub teii de la Şosea. cu parfumul în nări. cînd Pius o întrebă la plecare. nu i-ar fi putut răspunde. cu creierul vid. Pius încercă o cuprindă de după umeri şi s-o sărute. înroşiţi de toamnă. artiştii poporului. lasă. zi şi noapte (totul era adevărat : în afară de satisfacţii ere şi triste. Totuşi. cu cîte o biată femeie de stradă. şi mai ales cu mult Pius nu mai putea rosti nici un cuvînt. pe un ton foarte republican şi oarecum superior : — Ei. acceptă spre surpriza lui fericită. „Nu ţ a mine. şi că prezenţa ei era marea bucurie a vieţii lui. eput să te îmbraci şi să te mobilezi. cetăţene ? Spu ea deasemenea „noroc". cel puţin indiferentă. </notă> 552 îi atribuia trăsături de caracter pe care el nu şi le ştia. Pius. Ea. palid d emoţie. Se ridică mut. tăcea . Ea părea ceva mai amicală. Şi fiindcă era în firea lui să întreprindă încercări eroice şi imposibile. tot atît de popular. reacţionari pînă-n măduva oaselor. — Ei. cărnoasă şi moale) şi începu să-i spună că o iubeşte. ca orice NEP-man care se respectă. care nu-i c unoştea ascendenţa tejghetară. parfumat cu „Mon peche". şi cu desperarea în t. „eu îs". sfâşiat de tristeţe şi de vagă dorinţă nesatisf spune-mi ceva. Nu mă conduci pînă acasă? întrebă ea destul de blînd. zdrobit sub dubla şi enorma povară a unei dorinţe prea mari şi a insatisfacţiei. Fă-mi conversaţie. Pius rămase cu braţele întinse şi nu nse cu buzele decît vîrful creştetului doamnei Zevedei.

dar mai mult ca altă dată). îi spuse : — De ce mă faci să sufăr ? Crezi că pot suporta ? De ce nu ţi lă de mine ? — Nu se poate. aşteptînd să se uite îndărăt . dar cam asta e tot. — Ce să-ţi răspund ? — La ce . s puse ea. Nu-l lăsă s-o sărute pe gură . Pius nici nu mai putu să-i spuie cit şi cum o iubeşte ... foarte scurt. visînd fericiri cer i şi pămînteşti. Acum era momentul. şi se ars de dorinţă şi înnebunit. nu-mi răspunzi ? — Lasă. mî . la atelier. 554 totuşi era mulţumită. Se duse şi el spre casă. apoi îi întoarse spatele şi intră pe o străduţă : nu-i clădea voie siar pînă în faţa casei. distrus de încordare şi de poft isfăcută. Pius întreb mit şi fericit: — Ce e cu tine ? — M-am hotărît să fiu drăguţă astăzi. se lăsă săr uţin pentru pasiunea nesătulă şi cumplită a lui Pius. şi de atunci era mai prude ntă). şi se culcă. se uită. zise ea. El îi dădu drumul imediat şi întrebă. ? De ce nu vrei ? — Nu se poate. A treia. „Poate că totuşi o sâ mă iubească". A patra zi. de altfel nu i-ar fi putut spune niciodată. ca să nu se facă de rîs (îi scăpase părerea că e muzică pentru cucoane." St nimă. O urmă. Hai să plecăm. Pius rămase locului. — Ba se poate. ce-i drept. zise ea cu zîmbet ferm cinic. Ea se zbătu violent. mai vorbim şi mîine. nu mai dădu prin atelier săptămîni de zile. Mai lasă-mă două-trei ile. dar care o oboseau şi o plictiseau. nici nu putea . „Nu putem fi prieteni ? întrebă ea. să mă hotărăsc. Doina fu drăgăstoasă. gîndindu-se atent şi analizînd s tuaţia. încet. exaltate. Hai să plecăm. Peste vreo săptămînă. Vrei să mor? N u înţelegi ? Nu mai putem continua aşa ! Nu mai pot! Nu mai vreau ! —. ştii bine că se poate. A doua zi. zise ea pe un ton încurcat şi practic. operaţiunile se desfăşura upă plan. încercă s-o s-o culce pe canapea. văzuse uimirea dezolată a lui Pius. A doua zi. Tn fond ţii mult ma a mine decît spui. dragul meu.. doamna Zevedei stătu multă vreme trează. se lăsă sărutată. puse bărbia în piept şi execută rapid nişte mişcă -jitsu.— Nu-mi răspunzi nimic? întrebă el după ait interval de tăcere. se uită şi ea peste umăr. gîtui cu gura uscată de tulburare şi emoţie : — Dar. Ii cînta la orgă preludii pasionate. Dar la despărţire. Singur. într-o seară. scăpînd din îmbrăţişarea lui. Pînă cînd. Iţi place să mă săruţi şi să mă pipăi. pline de iubilaţiune şi d e suferinţă. şi cu succes. cu ochii după ea. într-o seară. Pius îşi repeta în extaz : „Mă iubeşte ! A început să mă iubească !" Bineînţel lucra nimic. dar nu putu adormi. pe care ea le asculta cu răbdare. îşi zicea el. vorbiră de lucr te. II lăsă să-i sărute cu une mîna la despărţire.. De altfel. de ce. dîrz. în noaptea aceea. Hai să plecăm.

obligată să mă împart la doi bărbaţi. Să nu ne mai vedem. în ascuns. Pius gemu iarăşi. Nu poate ieşi nimic bun din ce facem. Doamna Zevedei se ridică şi spuse pe un ton acru şi enervat: — Aşa că ai avem ce ne spune. dar cu timpul se vede că nu era chiar aşa de mare lucru. p răbuşit. — Te rog. De alt numai' el: Cărăuşu mi-a spus azi-la minister." Pius. ca . „prea idiot". te rog. dragul meu . Era furioasă. dar nu se mai mişcă. Noroc. altfel pierdea iniţiativa operaţiilor. absent. Apoi se stăpîni şi murmură cu glas lipsit de orice putere : — Bine. şi eu măritată. In fond. Ea ieşi. Promite-mi. In biroul adunării ales un secretar al Uniunii. mereu cu frica în sîn . şi a ajuns la limitele metodei ăsteia. trîntind uşa. dragul me d şi suav doamna Zevedei. doamna Zevedei douăzeci şi tr i. mi-a spus şi el: — Păi sigur : ii aşteptam ci. după şedinţă: — Mi se pare că prietenul tău a mai mult decît poate face. şi tu pretinzi că mă iubeşti.continua cu metoda de pînă acum : ajunsese la un punct extrem. avea farmecul noutăţii. S-a repetat de cîteva ori. membru al Academiei. Ajutămă. A doua zi. şi. apoi un sculptor bătrîn. Şi r> -' mă mai conduce. Urmă altă tăcere. Şi pînă atunc se ducea din cînd în cînd la şedinţele şi discuţiile Uniunii Artiştilor Plastici. Pius se stăpîni cu un efor aproape de limita puterilor sale . se gîndea ea mergînd repede spre casă. cu imaginaţia plastică a sculptorului. Pius tăcea. îl face să se îndoiască de sine. decît la un scandal îngrozitor. o şi văzu cu domnul Zevedei. părînd şters şi plicticos aşa cum adeseori şi multora le părea. nu lucră alte cîteva săptămîni : era epoca în care încerc să facă statuia lui Stalin. şi asta îl demoralizează. Nu vreau să mă gîndesc la tine cînd mă sărut cu bărbatu-meu. Imbecilul reacţiona stupid . să nu ne mai telefonăm. să înc să trecem peste asta. — Ţin foarte m la tine. dar nu putem continua : nu ajungem la nimic. Te rog. degeaba încearcă el. cred că l-am cam supraapreciat. şi studia compoziţia muzicală în fiecare zi. Nu mai poţi face c eva nou din vechi. Iţi omit. cu care am plecat împreună de la minister ( se discutase pregătirea expoziţiei din primăvară). gemu de parcă ar fi simţit un junghi într-o măsea. în peri oada asta (avea douăzeci şi cinci spre douăzeci şi şase de ani. Pius se ridică în picioare. veni la Pius şi îi spuse: — Ui te ce e. sau la un concubinaj oribil. Rafael Gheorghiu îşi însemna în Jurnal: „Trece printr-o criză cu ită: nu-i reuşeşte statuia. dar fără puterea de-a se concentra şi încă şi mai puţin de a zămisli ceva. 556 Iar Marcel. Marcel Rozeanu douăzeci şi nouă sau treizeci) urma cursurile de armonie şi contrapunct la Conservatorul de muzică. cred că nu mai putem 555 continua. cum vrei tu. care. cu bărbia în piept. Pius. Rafael douăzeci şi şapte. E imoral. Trebuia să treacă la faza următoare. Se duse şi a.

— Eşti cam pateti ea. săraca. suferind în tăcere! „Am să fiu demn de ea". pe Doina Zevedei. Ai rezistat foarte bine două luni de zile. şi s-o îmbrăţişeze ne ina Zevedei. Şedea la masa drapată cu roşu şi asculta fără să înţeleagă cuvintele vorbitorilor. abia se •ţinea să nu sară de la masa zidenţială de lîngă venerabilul maestru şi de lîngă secretarul Uniunii. evitînd s-o întîlnească. la fereastra înaltă de lîngă Pius. ca nişte mîini de copil .. dar niciod nici o secundă. 557 se uită la orato e uită la masa prezidenţială. toa polifonice pe care le scria apoi şi care pot fi regăsite topite în marile teme ale Cel or patru vîrste şi ale Naşterii. sînt. Şedea cu carnetul pe genunchi şi-şi ţinea ochii nestrămutat in jos. Dar ia spune: ce mai faci ? 558 După un sfert de oră de asemenea conversaţie. sînt fericit că te aud. Ii vedea picioarele prea subţiri şi strimbe. cu o strîmbătură sarcast că din buzele fardate . mîinile prea mici. la Pius Dabija. . las' că nu mori tu aşa r. cînd deodată o văzu în al doilea rînd de scaune. Tinereţii Bătrîneţii şi Morţii. şi deci era nervoasă. se hotărî Pius.. cu un fular de mătase ver .reprezentant al tinerei generaţii. Nu mai puteam. dac-ai şti cum ! zise el cu amărăciune. „Dar poa e că suferea şi ea. îşi dădea seama că femeia sta nu rîde niciodată. săraca — se gîndi el chinuit dar şi emoţionat re obligaţia profesională să asiste la şedinţele astea.. Pius. — Vai . în faţă ondă şi albă şi cu gura roşie şi cu ochi mari verzi şi sprîncenaţi. „Are dreptate. Iţi. schimonosit. hotărîră să se vadă în aceeaşi seară. se stăpîni zile şi seri de-a să nu se atingă de ea. Dar îşi veni întrucîtva în fire. căci despărţirea lor nu fusese de exaltată şi frumoasă cum ar fi fost demnă să fie : tonul dezagreabil şi uscat al Doinei îi dăduse ceva meschin şi parcă (dar nu! vai. nu! simplă aparenţă) josnic. mersul cocoşat cu gîtul î tre umeri. şi încercă măcar să-i întîlnească privirea.." Şi simţi o undă de exaltare a sacrificiului. — Alo ? întrebă el. dar era prea tîrziu. — Ei. luminat la faţa de fericire. dar nu vrea să caice promisiunea noa stră reciprocă. beat de fericire. mulţume c. Inima îi sări în piept cînd auzi glasul cam naz al Doinei întrebîndu-l cu simplicitate: — Alo ? Ce mai faci ? El nu ştiu ce să răspundă. Iţi mulţumesc că m-ai chemat. seacă. Şi-i ţinu aşa vreme de o jumătate de ceas." Acuma însă — ce frumoasă era.. Iţi faci păcat dacă vorbeşti aşa. tremurînd. Pius. neformate. rîse sec şi sceptic glasul Doinei. se uită la bătrînul academician. lucrările capitale din 1953 A doua zi sună telefonul. Credeam că mor. Pius Dabija. ci scoate numai un fel de tuse scurtă.. Dar putu să-şi ţie ochii mereu spre pămînt. in clipa cînd î inţa. se ridică şi plecă.. Se duse acasă şi cîntă singur la orgă. — Eu eu. Şi. bîigui el. înnebunit. se uită la tavan.. şi umbla pe lîngă ea. îşi pierduse capul. rotindu-şi a i ochi verzi.

Pius se clătină. răspunse ea pe un ton dezolat. — Nu te mai gîndi. electrizîndu-1. Iar doamna Zevedei. lăsîndu-se contrazis de ea în mod tăios. îl lua de braţ cu un aer nevinovat. cît era el de voinic şi de masiv şi îndesat : — Ce-ai cu mine ? gemu el stins. Ea sări în picioare : — Nu ! Hai să mergem ! Hai să mergem 1 Şi porni. Asta ai vrea tu ! Ţi-ar conveni ! Pius izbucni în protestări şi jurămint e. cu Pius bija după ea. Pius. înnebunit. era ferm hotărîtă să nu trăiască cu el pînă după încheierea căsătoriei : era mai prudent aş mite defecte intime şi se gîndea : „E în stare să-şi satisfacă poftele şi să mă lase baltă. răbda orice. Ea asculta. în singurele lucruri unde el ştia mai mult decît mai mulţi oameni din ţară . Bineînţeles că î ră de douătrei sărutări ceva mai puţin evazive. şi nici o răspundere.făcîndu-i o conversaţie la un nivel intelectual mediocru. — Să fiu divorţată. întrebîndu-se: „Oare e sincer ? mă încred în el ? Bărbaţii sînt atît de egoişti şi de lipsiţi de loialitate ! Ce garanţii aş ?" ■— Ce să mai vorbim degeaba despre asemenea lucruri nerealizabile. pe jumătate desperat. zise ea cu dispr eţ rece. şi deveni di ce mai clar că ea se va despărţi de Zevedei şi se va mărita cu Pius Dabija. care e sub demn 559 tea amîndurora. plat. leşine. zi e un ton veninos. Vrei să mor ? Vrei să mă omori ? De ce m-ai mai chemat ? Ce vrei cu mine ? — Ai să-mi faci un m are rău. şi că preferă să-l iubească pe el. Se mai întîlniră de cîteva ori. cîntărind accentul lui. Dar a doua zi. um s-ar putea face divorţul ei şi căsătoria lor. Nu mai vorbiră despre asta. hotărăşte-te ! Acum ! Imediat 1 Erau p ancă la Şosea. O să mă compromiţi îngrozitor. că nu se poate hotărî la adulter. — Dar de ce ? De ce ? iubeşti sau nu ? Vrei să fim împreună sau nu ? izbucni el rugător şi nefericit. se zbătea ea. Pînă la urm junseră iarăşi la sărutări şi îmbrăţişări din partea lui. nu-i îngădui lui Pius nici un fel de favoruri . pe jumătate fericit. în rugăminţi. îi dădu înt ire şi-i declară că trebuie să se despartă. sau să nu se mai vadă. care nu pricepea lipsa lui de gesturi amoroase („omul ăsta e enervant. — Ce te împiedică ? Dacă tot ţii la mine ? gîfîi e rebuie să mă gîndesc. şi-i ceru într-o seară să se hotăras să trăiască cu el. — Dar sînt mă Puiule dragă ! — Divorţează. —Ba nu ! E realizabil ! strigă Pius Dabijaşi începu să-i explice febril. se atinge a de el cu umărul. cu şoldul. de la distanţă. bine pregătită dinainte. prostesc. neprevăzute". fără să cricnească. Apoi Pius ajunse iar să nu mai poată suporta tensiunea. se gîndea ea). sau desparte-te definitiv de m ine ! exclamă el desperat. neori izbindu-l pe Pius cu fruntea sau bărbia peste nas de-i dădeau lacrimile în ochi. şi tu să ai plăcerea. atentă. are nişte reacţii imposibile. şi tremur de dorinţă stăpînită. şi capul azvîrlit pe spate şi ferit într-o parte şi într-alta. pentru numele lui Dumnezeu. împotriviri şi zvîrcoliri din parte proptite în pieptul lui Pius. ş .

Halterele de o sută de kilograme erau în mijlocul atelierului. şi dădu halterele la un atelier mecani sudeze şi să îndrepte bara strîmbată. în perioada aceea. pe timentul crăpat. este reprezentat ca în fotografia dinainte de moarte. De ce nu recunoşti ? A măcar atîta onestitate încît să spui pe faţă ce voiai. economistul. Crezi că nu se vede ? Nu mai auzi nim i telefon : tăcere. de la punctul central. şi în sfîrşit Doina întrebă discret pe unii şi pe alţii: marele monument al lui Stalin fus comandat altui sculptor. că se ratează la douăzeci şi şase de ani. cabinetul lui Cărăuşu. slab. cu faţa rasă şi plete lungi . găsi a a zi bucăţi mari de moloz şi de cărămidă căzute pe jos în jurul unui loc 561. sculptorul l-a drapat într-o pelerină romantică . Trebuie să te văd. o găsi la te on: — Vreau să te văd. Femeia de servici/. zvonul public ajunse cu 560 cercurile lui ca nişte unde concentrice pe suprafaţa apei. In sfîrşit. cît un cap de copil . Se trezi la orele şapte seara. In fond. tu nu voiai decît să-ţi satisfaci un capriciu . . erau socotite parţialita te de prieteni. pomeni şi el despre sculpto r. şi cu bara dintre cele două sfere de fontă strîmbată . N-o întîlni timp de o săptămînă. apoi Zevedei. care dură vreo două săptămîni. a de dimineaţă chemă zidari să dreagă găurile în perete. zăcea un ciocan greu . Intr-o săptămînă auzi la ea la ziar pe colegi vorbin d întimplător despre Pius Dabija. apoi află că a fost trimisă de ziar î ncie pentru un reportaj. Jurnalul lui R afael Gheorghiu are. Să fim realişti : asta e situaţia. nu mai vedea pe nimeni. acasă la masă. — Nu e necesar. cu timentul sărit în bu căţi sub ele. Şi astfel. în care patriotul revoluţionar. istoricul. — Ce s-a lat ? Ce ai ? Ce-am făcut ? — N-are nici un rost să mai discutăm. din perete unde a o gaură mare. şi toată lumea era de părere că Puiu Dabija a devenit beţiv. brusc. dedesubt. Pius Dabija se trezi că n-o mai găseş e pe Doina la telefon.aşa sînt bărbaţii. intelectualul europe an. răspunse ea plictisită. şi plecă să mănînce în oraş ." In această perioadă. şi deci fără valoare. şi cînd Pius Dabija t cordată şi aproape dureroasă a fericirii. pînă la doamna Zezedei. Din perioada următoare. nu se ştia cu ce îşi petrece zilele. Pius slăbi . că va sfîrşi ca un u. zise el. pe cele trei laturi a le soclului triunghiular trei femei reprezintă . şi eu nu-mi pot sacrifica şi căsnicia şi liniştea pentru plăcerile tale. de vreun an de zile. tranc ! Cellalt aparat era închis. Dădu din umeri cu un surîs rece şi-şi văzu de treabă : revedea un articol bătut la maşină. răspunse ea rece. Părerile contrarii. una din sfere era crăpat r tovarăşul Puiu dormea adînc. ale unor oameni ca Rafael Gheorghiu. Apoi. lacune de săptămîni întregi. d e unde pornise. umbla noaptea pe strada unde locu ia Doina . pe două săptămîni. "datează arile proiecte din care au fost realizate pînă acum numai părţi: monumentul lui Nicolae Bălcescu. contractul cu Dabija reziliat. emaciat.

şi în acelaşi timp considerabil de deosebită de muzica europea nă din ultimii o sută de ani. sau „hei.de la Monteverdi pînă la Mozart. sau „noroc. cu a lui Petru I de la Leningrad. sînt încă abia schi u stîrnit un interes unanim. nu există decît în ghips. Roma. ca grupul Jucătorii de rugby au nemulţumit pri n atitudinile brutale şi sălbăticia expresiei. dar ■"•\ al orchestrelor şi al interp reţilor. Numai aceste trei statui au fost cioplite în blocuri de marmură de doi metri şi jumăta te înălţime de către Dabija . Africa. în 1951 şi 1952. de pe Arcul de Triumf din Place de l'Etoile la Paris. Ce mai faci ? Nu-i mai spunea „bonjou r. respiraţia. semiironic . De asemenea tul principelui Valakiei. La capătul cellalt al firulu i. pe cheltui ala statului. şî petrecu două săptămîni l şi două săptămîni în Egipt. ra re au trezit entuziasmul nu numai al publicului. dar se pare că va fi turnată în bronz . Gîndirea şi Pribegia. Moldovei şi Transilvaniei Mihai Viteazul. împăratul alchimişti'. El prodigioso principe al lui Lope de Vega. Tot în 1951 şi 1952.Revoluţia. mă auzi ? — Da. statuile reprezentînd cele tre^provincii. maestre. trei grupuri de marmură. . dar la fel de clară şi antabilă ca a maeştrilor italieni şi germani din secolul ai XVII-lea şi al XVIII-lea. şi Concertele pentru violă. — Alo. la Moscova şi Leningrad. Îi spunea „maestre". spre deosebire de Aruncătoarea de greutat e. Dabija călători pentru studii. Re cu o ciudată emoţie mecanizată. prietenul lui Rudolf al II-lea de Habsburg. îi era un pic de grijă. pentru flaut şi pian şi pentru două piane. magnifica şi sălbatica virago în al cărei riîs exaltat a întrupat sculptorul Revo . zise Pius. o uşoar estrîng'ere a conţinutului conştiinţei. Pius nu răspunse. stimabile". Doina înregistra cu satisfacţie emoţia lui. cetăţene". rece şi obraznic: — Bonjour. de Falconet. şi cu a 562 generalului Alvear. galbenă. deşi altele. şi mai ales de Asia. de Verocchio. roz şi neagră. Nu există nimic mai patetic. limitat brusc la senzaţiile auditive şi organice. Puiule. ca să nu fie sigură că-l va manevra şi de data asta. primi într-o dimineaţă un telefon. dintr-o capitală sudamericană. 563 Puiule". de o mai concentrată şi totală risteţe decît Pribegia. Europa. care nu sînt decît trei femei de o frumuseţe monumentală şi melancolică. devenită reflex^ organic (bătaia inimii. statuia lui Bălcescu nu există încă decît ca eboşă. glas cam nazal. La întoarcerea din ultima. şi numai Marseilleza lui R ude. care au găsit în srîrşit muzică evident alta decît cea veche. ex cluzînd raţionamentul şi parţial memoria). de Bourdelle. Florenţa şi Veneţia. îl jucase prea bine şi prea des. statuie ecvestră pe care unii o compară cu a lui Colleon i de la Veneţia. c are au şi fost instalate în grădinile de lîngâ lacurile din nord-estul Bucureştilor. Tot atu nci. Totuşi. vioară şi violoncel. şi un şi mai ciudat sentiment de înstrăinare. poate fi comparată cu d ezlănţuita. Dabija scrise pentru orchestră simfonică Oda pentru Marile Adunări.oc şi astrologilor. nici o mai nobilă şi misterioasă şi stranie meditaţie (comparabilă în ordin • cu îngerul din Melancolia lui Dtirer) decît a Gîndirii.

o cîrpi peste obraz cu dosul mîinii drepte. unde ardea un bec albastru. — Uite c ise ea înţepată — tonul ăsta nu e admisibil. Trebuia să mai manevrez l fac eventual să aştepte. — Mîine Ia şase seara da ? • — La şase. brusc. ca o mînă paralizată. 565 XII Din Jurnalul lui Rafael Gheorghiu din anii 1953 şi 1954 : 15 martie. Mîine. gata de luptă şi de victorie. 564 '— Dacă încerci numai. — Mîine. Şi m-am pus în dezavantaj faţă de el. şi un cap mare şi greu. iar el era o jucărie pasivă. Să încerc să înţe cite Şi. pe neaşteptate. şi mai gros deoît înainte: fel de butoi. Deodată se-ntoarse în ioc şi fugi. Nu dăduse tare. (Am aflat de ta el că aşai spuneau copiii la şcoală. II găsi parcă şi mai mic. plec. într-adevăr. cu gura căscată. Ea rîse acru : — Domnul s-a făcut greu accesibil. zise prompt Pius. Vrei să plec ? — Ce vrei ? repetă el în şoaptă. „E urî'L E infect. plec de să. Pius o aştepta în atelierul mare şi plin de statui. parfumată. Doina începu să rîdă fără z arate dinţii. dar în alt sens decît acela. les. — O să vin eu la tine. — Bine. tot rece. spuse: Nu mai pot sta la telefon. la telefon. — Ai ceva special să-mi spui ? — Nimic. furioasă pe obrăznicia sclavul i care părea că vrea să se revolte. dar voiam să te văd. cu un gît gros. azi după-amia ză. căci ar fi trîntit-o la pămînt. Doamna Zevedei veni în rochie de demi-soiree. Ai ceva anume să-mi spui ? — Eşti c am acru. Dar." — Ce vrei ? întrebă sec şi rece Pius. descumpănit. îl auzi. cum îi era obiceiul. Să-1 fac să crape. — Lucrez. tocmai cînd voia e spuie ceva. — La şase şi cinci am plecat de acasă. cu per lele la gît. Ochii cenuşii o fixau alt fel decît altă dată. zise Pius. de bloc. Aşa. Deo că a venit. fardată. cu mina la obraz. zise ea furioasă. — Ce? Urmă altă tăcere. Gata : era prins. zise ea tot rece. oînd vrei. apoi. repeta Pius. Urmă o clipă de tăcere. apoi Pius zise: — Nu. Doina se clătină numai şi făcu un pas într-o parte. stimabile. Ea insi tă : dacă obţinea întîlnirea azi. să mai stăm e vorbă. la prietenul meu monstrul.— Ce mai faci ? întrebă ea cu familiaritatea dezinvoltă şi neruşinată cu care-l aborda după m le scene de despărţire. Sose sc după-amiazâ. şase şi ceva. — Cîn-d şi unde vrei să mă vezi ? întrebă el. şl monstru este. iar îl pusese în stare de inferioritate şi avea iniţiativa r. pe ta orele patru. Apoi. ca să nu ca tă la el cu ochi mari. Pius murmură: — Te-am amînat ca să mă gîndesc. rece : — Nu pot vorbi la telefon. zise Pius şi închise .) Ideea de-a fi prieten cu un . şi mai îndesat. Pius îi dădu mîna fără să i-o strîngă pe-a ei. răspunse ea pe un ton de prieten jignit de grosolănia gratuită a celuilalt. o să încerc să viu mîine. cu blana de astrahan pe ea.

Poate că dintr-o adolescenţă cu un fizic neatrăgător. de parcă „piţipoanca" r fi făcut ceva. Aşa i-am şi spus tui Plus. Cîtă vreme a stat juna acolo. că nu i-am reţinut numele. spune el rtnjind. am găsit la atelier o tînără care părea că vrea să plece. mi-a răspun l mereu ostil: suferă fiindcă nit-i dau importanţă. să pară că există. După ieşirea jun i. Fă rtanţă. sau adaptat l a condiţiile moderne : deci şi arta trebuie să fie la fel. îl întreb: — Cine e persoana. E pastiş. Dar se vedea bine că nef ericita e inofensivă şi că ea e cea care suferă. rece ş duşmănos: 566 — Da. care arată posibilităţi noi de expresie. ca tot ce-l în conjură şi e în legătură cu amicul meu. Mă întreb de unde'-i vine. Dar Marcel rînjeşte netulbur at. Aceeaşi grav itate o capătă şi problemele teoretice ale artei. o piţipoancă. Pi nu i-a aruncat nici o privire. mai ales dacă le discută cu Marcel sau c u amicii lui MarcelMarcel a sosit pe la orele şase. spune Pius. a maşini lor de gîndit. Dar dacă i-aş da. legături ale a rtei cu zone noi . vorbăreţ aproape. cu amicul meu domnul Puiu Dabija o gravitate sălbatică şi aproape tragică. importanţa pe care i-o dau. şi mai mult d ecît de obicei: — Ce faci dumneata e imitaţie. Asta. dispreţuit de femei. Pius are pov eşti cu femei! Cînd am sosit. Am sa -o. — A. iată cum nişte relaţii de obicei legate indisolubil cu lipsa de importanţă. nu i-a adresat o vorbă. Pe scurt: poveşti cu femei. poartă pecetea gravităţii. — Da. Adică nici una. Nefericita încerca. şi cel mai degrabă într-un basm parcă-i văd şi titlul: „Filozoful prieten cu un dragon". Marcel e acrişor ca de obicei. — Adică să semene cu arta negrilor şi cu aceea aztecă. — De unde ştii că te-ar face să suferi ? — Le cunosc eu pe bestiile astea ! mîrîie. Era de altfel bine dispus. să zîmbească. Pius i-a ţinut haina cu o poăteţe m că. Pius dă din umeri. şi-a luat pardesiul şi a plecat. fără ca Pius să rostească măcar un cuvînt de prezentare. potrivită unei noi sensib ilităţi. care pe care. mi-a fost milă de ea. Asta e artă pentru epoca avionului supersonic. Curios lucru : chiar şi îm prin excelenţă lipsite de gravitate în ele înseşi. a construcţiei metalice ? Nervii oamenilor sini altfel. Pius cu o ură concentrată. Dar ajunge cu aceste consideraţi i uşuratice oarecum : ce am văzut şi auzit la Pius e mult mai important şi. profund înrudite cu tehnica f unii atomice şi cu chibernetica! spune fără amabilitate Pius. mereu silindu-se din răsputeri să fie degajată şi surîzătoare. gaia să argumenteze la infinit: — De ce nu ? Arta modernă beneficiază de descoperiri le arheologice cele mai recente. aproape că şi mai jignitoare decît restul. nouă. m-ar face ea să sufăr: i. i-ar fi pricinuit cine ştie ce suferinţă cumplită. nu aduce nimi ca nou. superficialitatea şi meschinăria. că ia parte la convers st aproape eroică. care. şi tocmai din cauza restului. dar Pius vorbea de artă şi mă împingea spre un nive l de gîndire irespirabil pentru biata fată. iau în contac t. în treacăt. în orice caz. a energiei nucleare. fiindcă avea de ţinut un c urs la şapte şi atelierul lui Pius e în drum.monstru îmi dă senzaţia încîntătoare că trăiesc într-un basm. — Importanţa pe care i-o dat insist eu ca să mai aflu ceva.

se strînge în pardesiu. Numai dumneata poţi face sculptură de parcă arta cretanâ. şi-o să le discut. nu de sunetul prim al trecutului ca prezent. numai să fie nou. un cancer al culturii. şi vă salut cu dezgust! Apoi. Protestez. tulburat râu. atunci cînd era prezent. ar spune : „Tocmai de aceea". 568 — E dreptul criticului! exclamă Marcel. care te caracterizează pe dumneata. domnule : nervii omului de azi şi mentalitatea lui nu sînt făcute numai de maşinile de calculat electronice. asupra sa însuşi. deci. o şterge pe uşă afară. s-a înverzit: — In fond. şi pe urmă m area tradiţie cretană şi din cavernei Ce e haosul ăsta în creieriidumneavoastră. mereu imparţial. plimblndu-şi ochii gălb ui peste statuile din atelier: — Să vedem care din aprecieri se va arăta cea mai convi ngătoare. artă nouă. spune el pe un ton ameninţător — discret ameninţător. ca să ştim că uă! Nevoia de soare pătrat. Şi. mentalitatea şi sensibilitatea oamenilor sînt istorie dis tilată.567 ale psihicului. mentalului şi instinctualităţii. o în vagă. aztecă n-ar fi existat! în fond. amicul ăsta al tău e un huligan. asupra operei celei mai perfecte ? Marcel e ipocrit şi meschin. dar îl ştiu eu bine pe Marcel cunosc ranchiunele înveninate şi neiertătoare. cu ceafa ţeapănă. incintat şi victorios. Rînjeşte şi spune: — N-am rostit decît exact ceea ce gîndeam: opera le individului mi se par discutabile. luîndu-şi pardesiul. dar mai ales nu ignorez pe egipteni şi pe greci şi gl iptica gotică şi pe-a Renaşterii! Dumneata eşti sumerian ? Eu nu I Nu vezi că spui două lucr uri contradictorii ? întii. dacă ar fi cinic . dar nu poate ajunge la o privire critică. Dar Pius se face palid şi începe să urle: — Ba nu ignorez ni i pe azteci nici pe sumerieni. îşi reazemă bărbia în e mătase şi . observ eu. domnilor mo derni ? Ascultă. speriat: ce întrebuinţezi cuvinte de-astea care nu însemnează nimic şi care aruncă o umbră vagă. avionul supersonic. tocmai de aceea sînt ceva\ nou. n ici cu barbaria. dar şi el are în acest caz dreptul să puie la îndoială area existenţei tale. khmeră. şi totodată. Marcel s-a întunecat. şi se diferenţiază de trecut! Nu e nevoie ca soarele să răs ară de altă culoare în fiecare dimineaţă şi din cînd în cînd pătrat sau rombic. nevoia de nou cu orice preţ. tocmai fiindcă sînt pline de ecouri ale trecutulu i ca trecut. imparţial. Marcel se strîmbâ. eşti un european şov Şi rîde. nici măcar c inică. ci de întreaga memorie a umanităţii! Şi tocmai fiind că sînt un produs al istoriei. Ce mare artist e el ca să-şi permită chestii de astea ? — I-ai pus la îndoială centrul existenţei lu . sînt pline de ecouri. zic eu. Dacă nu mil acordă. tabula rasa. Am înţeles condamnarea cumplită şi ţâră apel pe care-o implică formula. nu mai există cultură! — Da. fi d. cu un aer acr u şi rebarbativ combinat cu orgoliu închistat. sumeriană. şi is toria o vindecă prin cîte o baie de barbarie: eu n-am nimic comun nici cu decadenţa. Se mai plimbă prin ate lier şi spune: Teorii mai mult decît discutabile. e o neurastenie de degenerescentă. şi nu-mi pare bine. Şi opere de artă destul de discutabile .

neferic ita. din dezintegrarea ei intimă. Foarte trist. un roman poliţist.. agresiv. Răm foarte gtnditor.pleacă. insuporta bil de superior.. ale căror facultăţi căpătau faţă şi lumină unele de la celelalte. nu ştiu bine. şi tace un''sfert de oră necontenit. Ce spuneai tu o dată despre catedralele gotice şi templele greceşti. aventuri personale. dacă atitudinea lui Marcel nu s-ar f i schimbat uimitor în ultima jumătate de an. spune el. oameni care-şi izolează gîndirea de sentiment şi sentimentul' de instincte şi instinctele de gîndire. inteligentă. Ce păcat! Şi ce trist e cînd vezi cuvintele folosite ca arme în slujba unor pasiun i obscure. un film de groază. Azi-dimineaţă în drum spre birou. întrerupindu-mă. oftează Pius. omul compartimentat e 570 condamnat. Ei. Şi azi- . s-a făcut diformă. numai afectului. nu ascultă pe nimeni. Şi e tulburat. cum se zice în li ba popoarelor civilizatoare. S-a îngrăşat. şi ne crede uni) : — Dragă Puiule. asta a persoanei umane. — Sint ceva trist. — Mai bună e o mare iubire. dar alţii jură că se va căsăt în curînd cu ea. N-aş nota aici asemenea nimicuri. după for569 mu a brutală şi ordinară de care se foloseşte el. Un tablou abstract e pentru intelect . aşa cel puţin cred eu.în loc de a adevărului: dar cîţi.. din autonomizarea funcţiunilor ei acuma izolate . sau fosta nevastă a lui Zevedei. sint. — Da. numai pentru anumite porniri instinctive ale omului. cu p ersonalităţi unitare. numai instinctului. Fiindcă există. dar. văzîndu-l în aşa hal de chinuit („piţipoanca" ascultă cu ochii mari. prin crearea unei noi societăţi. există algebra ! Dar de unde-o fi izbucnit antipatia a ctivă a lui Marcel împotriva lui Pius ? 4 aprilie. E deci ceva adevărat în controversa băi ta catedră: Marcel trăieşte cu. anxios: — De ce ? De ce se dezumanizează a rta ? Cînd se isprăveşte cu arta „modernă" ? Nu mai pot aştepta! Ce fac ceilalţi ? îmi adun t e puterile. O tratează „ca pe un negru". a stea au fost create de către şi pentru oameni cu o structură armonică a personalităţii. care e cast şi autarhic . că aşa ceva nu-i stă în caracter lui Marcel. din compartimentarea ei. — Da. Vorbeşte mereu numai el. 8 septembrie.. La Pius: altă „piţipoancă". Mai bună e castitatea. slavă Domnului. criza artei vine dintr-o criză a fiinţei umane. Insă OedipRege de Sofocle e şi o piesă poliţistă şi o zguduire a sentimentelor spectatorului şi nu-i lipsită nici de stimulent pe ntru gîndire. cine o va rezolva ? Cînd o să vedem integrarea fiinţei umane ? Şi cine-o va integra? — Istoria. numai pentru afectivitate in-. capul însă a rămas atrăgător. nevasta lui Zevedei sau nu? Unul spunea ieri. sau care e acela care le foloseşte pentru adevăr ? Omul de ştiinţă. E destul de drăg uţă. A devenit dominator. îmi permit să murmur : — Şi în funcţiunile sociale. există şi opere de artă modernă care se adresează numai inteligen . dlnd din umeri. ştie totul. ca problema sexuală : funcţiunile fizice fără aura afectivă şi fără o ilu are spirituală. rîzînd. îl văd din autobus pe Marcel plimbîndu-se cu nevasta lui Zevedei. „Piţipoanca" pleacă.

pasiunea care-l stăp'tneşte. părul negru. Marea iubire? Aşa s-ar părea. e o fiinţă excepţională. e de o frumuseţe care mă îmbată. Pentru prima oară de cînd îl cunosc. Pius e într-o stare de tulburare stăpînită. sau ironice. diletant ? Şi cu gur a strîmbă : — Muzicanţii zic că e sculptor. <notă> Nu trece nici o zi fără să facă o ticăloşie. se topeşte. De ce s-a schimbat ? Asta e salt calitativ al maturizării şi va rămîne aşa ? Ar ţi foarte. pentru dragostea noastră. azi am şi cunoscuto pe viitoarea doamnă Dabija. pielea 1 . dă dovezi evidente de rea-credinţă în judecata tică . care m-a impresionai definitiv. foarte trist.dimineaţă. Studenţii îl detestă şi au despre competenţa lui o ere mai rea decit merită el cu adevărat: şi asta numai fiindcă simt că nu-i iubeşte şi-i disp eţuieşte. Nulla dies sine infamia '. d a. sau au vrut ceva străin de mine. pe vremea aia eram mai puţin interesant pentru dumnealor! Dar Olga. îmi spunea : — înţelegi. mă satisface deplin — şi pe urmă cu o capacitate de unţare. în vremea din u putea păcăli oricare din ele dacă pe unele nu le-aş cunoaşte din vremea cînd mîncam cartofi p i în prăvălioara aia din colţ. domnul Dabija ? Aud că a compus o simfonie: ce e cu omu l ăsta : nu se fixează o dată ? Ce e? Sculptor. dar nu mai puţin totală. cu biata femeie aceea. adică bani şi situaţie socială. perora. am avut onoarea s-o cunosc azi după-amiază: frumoasă. sau îmi dau să înţeleg într-un fel sau altul. Ei. şolduri puternice. şi mie mi se pare mai degrabă compozitor. se realizează. Mar eveniment : după ce aseară — sau mai bine zis azi spre dimineaţă — mi-a mărturisit. sau dezgustate. Callipygos : och ii negri. de mici interven ci înţepături otrăvite. frumoasă — în orice caz. ■ Şi în u un ultim rictus: — Pentru flaşnetă. fiindcă eu dau o parte din capacitatea mea de pasiune. ascunsă pudic. ai iei! Pe această femeie astfel prezentată. arhitect. muzicant. de sacrificiu. </notă> 571 Azi după-amiază. mie celu dinţii. sau dispreţuitoa re (astea le reuşeşte mai greu). pentru t otdeauna l Fiinţa asta nu există. cu umerii inguşti. în orice caz. De ce cr ezi că mă purtam aşa cu piţipoancele ? Nu exista una care să nu se trădeze: după o săptămînâ e căsătorie. cu un corp de Venera greacă. la şedinţa de cated în treacăt: — Ce face amicul tău. A ajuns să nici nu-l ai salute pe Pius. Astă-n oapte îmi vorbea de ea cu o asemenea adoraţie febrilă încît mărturisesc că am avut o oarecare emoţie. 2 3 septembrie. toate femeile cu care am avut de-a face m-au dispreţuit. dragul meu. pe care fără s-o mărturisească îl urăşte cu o ură activă. decît pentru mine. în ii mei. se împlineşte în dragostea noastră. ţi-aduci aminte. sofismele îi stau la îndemînă în cantităţi uimitoare. înţelegi. de uitare de sine. Cîşfig mulţi bani. Ea mă iubeşte 572 mai mult decît eu iubi vreodată. sa u nu m-au iubit. mici rînjete sceptice.

printre oameni încovoiaţi ca să reziste vintutui. dominînd vu etul viscolului. fiindcă nu pot fără ea. ca un animal prins în capcană. nu mă c la un cinema. 18 februarie. dez5 3 lănţuită. „înnebunesc" mi-a şoptit Pius. Mă surprinde o uşoară melancolie care măncearcă pe n eaşteptate. nebuna. şi mai ales. Dar Olga nu pare a fi o femeie slabă şi fricoasă: — Omoară-mă. a aflat de campania dezlănţuită de Marcel şi de a ni. în ca re vrea să-l discrediteze . mă duc să-l văd pe Pius. mută. tovarăşe. Pius suride fericit şi timp: nu mai am ce căuta aici. Dar cine poate şti ? 13 ianuarie. neobosită. să spun drept. şi m-am dus.foarte albă. El tăcea. şi sînt pierdut. în te să intru în atelier. cu o încăpăţînare sălbatică plecat discret. şi te. M-am gîndit să-i văd totuşi azi pe soţii Dabija. îndrăgostită de el fără să-l cunoască. a treia din luna asta. face să tremure ferestrele: — Ştiu eu ! Eu nu exist t Eu n-am personalitate. săracul. ea. l -am găsit calmi. ură şi desperare : — Ah. fără un pic de roşeaţă sau măcar de trandafiriu o fac impresionantă din prima cl E ceva mai înaltă decît Pius. „Nu mai pot lucra I Mă omoară. 1 februarie. nu văd nimic. Viscoleşte : cu urechile gat a să-mi degere. fără sentimente urîte! S are că Olga i-a fost model. zăbovesc o clipă să-mi las paltonul în holul Uving-room .trăieşti ca un nebun l Ce era să fac ? Să intru ? Să ies ? Mă auzeau şi-si dădeau ama că am ascultat. oameni de vîrsta noastră ? Mă omori cu zile. îmi distruge ner . Iar el pierdui. deşi fără voia mea. feroce. cum m-ai păcălit. iar eu aştept să treacă timpul. brută ce eşti! Şi continuă. mîrîind cu furie. desperat. car e. absentă. Şi." După care — începe să muncească. Pe urmă l-am auzit. Asta t-a pus într-o stare de încordare cumplită a nervilor. nu fac nimic. Dacă e adevărat. în loc să cadă epuizat şi să doarmă.omori şi pe tine nenorocitule. pă ea zdrobit. trăiesc ca o bătrtnă de optzeci de ani alături de line care . Pius stătea cu spatele sprijinit de perete şi cu ochii în gol . n-am individualitate ! Duc o viaţă de păpuşă. că asta mai lipseşte ca să pui vlr rei tale cu mine! Crezî'că altfel nu mă omori ? Cu viaţa pe care mă faci s-o duc ? Asta e o viaţă de oameni tineri. extazi at. stau lipiţi umăr la umăr. După scena de ieri. TE'OMOR! răcneşte el dintr-o dată ca un nebun. Ea continua. tu munceşti ca o vită. cum m-ai e bine m-ai păcălit! Ah. strident şi dur. cu ochii la. pe Ungă tine. Pe cînd eu şovăiam. Au avut altă scenă. pe nimeni. de teamă de-a asista iar la cine ştie ce scenă penibilă. Invidie ? Singurătate ? Fii tare. pentru moment. De altfel. Se ţin de mină. p lin de ezitare şi. muşcătoare. Pius. doamna Pius Dabija continua. sau că e o studentă de la Institutul de Arte Plastice. glasul Olgăi Dabija. giugiulindu-se. monosilabică. Am strecurat o priv re prin uşa întredeschisă. de dimineaţa pînă seara şi de sear pînă dimineaţa. mereu cu ochii la tine. nu la o piesă de teatru. nu ştie că Marce încă n-a publicat nimic din seria de articole despre sculptura mastră contemporană. i-a cerut să-i pozeze numai lui. care a durat p'tnă la opt dimineaţa. şi se distruge şi pe ea. n totul cumpătată la minte. Sînt absolut pier . 14 ianuarie.

iubita mea. „Ni". tu asculţi ce vorbesc eu sau nu ? întreabă rîzîn Apostolescu. convorbire uimitoar ■— Ce mai face tanti Elvira ? — A murit." El surîde senin şi îi s Multă nevoie avea bietul Pius de satisfacţiile simţurilor! Şi dansează. umil: — Dragă. Ionaş e la Florenţa. Ea. 12 martie. Am limite. e în vizită : vrea să-i vîndă ceva. nici pînă în stare să desenezi perdeaua aia ! El. plictisit. necunosc ută. trist. dar nu iese. „Trebuie". cară o mobilă. enervată: ■— Şi mai zici că eşti şi arhitect! Eşti ridicol! El dă din cap. nu mă pricep. Olga îl învaţă pe Pius să danseze. sau că nu e în stare nici măcar să se apere. Domnul Apostolescu. Mie-mi vine să plîng. iubita mea. întreb : — Ce vrea ? — Să-mi vîndă nişte tablouri şi mobile falsificate. din astea inventate recent. îmi ceri să fac o sonatină. Rămaşi singuri. am plecat. Ea: — Puiule. are vapoare e Mediterană. am încercat. sau. face afaceri. murmură Pius. Dar nenea Ionaş ? — E. . săraca Olguţa : de la anumite dimensiuni în jo s. — Mă. Şi bate cîteva acorduri pe claviatura orgii. Iar el — s-au împăcat iarăşi — nu ştie decît o vorbă: — Da. nu ştiu cum s-a dezumflat băiat ta aşa. nu de mult! 575 — Da? Săraca. Dar nenea Şerbănică ? — Şerban face mici serv i. vesel şi evident escroc de lume b ună. — Ei. iubita mea"." „O să fac. 15 mar ti e. încearcă teme la orgă şi se opreşte. Apoi. fericit şi timp. „Bine.definitiv pe Pius. să faci. Am plecat. Dar nenea Dim." „Butoiaşul mamei. Olga. spune domnul Apostolescu. cît mai scump. îmi dă şi mie mina: Au revoir. mie: — Are dreptate. pe urmă. — Da? Săracul. de el în public: „Se mişcă parc-ar fi un rinocer. iubita mea". ce face ? — E in Franţa. — Da? Săracul. apoi spune: — Măcar din nenorocirile astea să înveţe ce u adevărat serios în viaţă. spune Pius m aşinal. sau o statuetă: nu pot. părinteşte: „Lasă că exagerezi. bllnd: — E i. „Trebuie să aduci. ce să fac. să comanzi". mai ales că piesa continuă: „Eşti ridicol!". sau caraghios. E foarte decăzut. Vizită la Plus în atelier. face cumpărături eţetera. Intre el şi Pius. pa. monşer. Nu mă pric ep. iar el: „Da. fulminează împotriva „idioţilor care nu merită nici să uite la o statuie de Pius" ! Pius e al ei. iubita mea" — asta cînd e că e bleg. — Săracul. vai de cine se atinge 574 de el. rudă a lui Pius. Pius se gîndeşte puţin. faţă de mine. e bolnav rău de o boală complicată. Şi rîde. am hotărît că e preferabil să rîd. spune Pius liniştit. iubi a mea. greoi şi masiv i şi ondamnat pe veci să danseze prost.

glonţ la Pius. spune el b furioasă : —■ Iar lucrezi ? N-a fost vorba că mergem împreună să facem o plimbare ? Iar îţi b de sănătatea ta şi-a mea ? Nu-ţi dai seama că nu pot dormi de zece nopţi ? Nervoasă e. Dar după-amiazâ. Olga m-a primit amabil. care rămine înmărmurită. sau desperare. — N-ai dormit ? întreb eu. cu ochii scînteietori. 3 aprilie. atelier să lucreze la marele poem simfonic. 2 3 martie. Ea rîde. alchimie dementă a ultim ei desperărij acolo unde nu e decît întuneric şi scrîşnirea dinţilor! Diavol nenorocit. Care din doi îl învinge pe cel ? 15 aprilie. cu ochii roşii. 2 0 aprilie. Epuiz t: diavolii se epuizează repede. sau linişte contemplativă. muncind la statuia aceea. Olga continuă. Şi lucrează. Mă-ntilnesc la minister c u Marcel. sau în dezlănţuire dionisiacă. — Puiule! — Da. îndîrjit. galben. care de altfel aj unge la umanizarea instrumentelor şi dezumanizarea vocilor. Ciocăneşte în marmură. sau extaz. Am lucrat. calmă şi triumfătoare.Apoi se-ntoarce şi se uită la un bloc de marmură în care începe să se vadă un tors atletic şi cap încă inform. şi cu Puiu. 577 sau entuziasm. glasul îi devine strident. El sare. iubita mea. serios. surd. sau an xietate — aici e secretul! Nu în imitarea vocii umane ca în glissandi coardelor în acea fără leac deznădăjduită Apocalypsis cum figuris a lui Adrian Leverkiihn. ia o vadră cu apă murdară de pe jos (pent u udat lutul) şi-o zvlrle în pieptul Olgăi. A virît-o sub robinet s-o trezească din leşin-. sau melancolie. se apleacă. exasperată şi exasperantă. A avut o scenă teribilă cu Ol ga. Am stat de vorbă cu ea şi i-am spus de-a dreptul ce auzisem. El se învîrte brusc 576 în călcîie. sărac Pius pare surd. El se dă înd a pectoralii statuii. isprăveşte a doua statui din grupul Oamenii: e mîndrâ. au avut o scenă. care-mi spune ricanînd: — Ce aud ? Madam Dabija trăieşte cu un sportiv ? Nu-i răspund nimic. scurt: ■— Nu. Pius şi Olga s-au certat toată noaptea. El. îmi cîntă c uri la orgă: Passacaglia lui Bach. Oamenii însă nu s-au . M schivez.. apoi ea s-a culcat şi el sa dus în . ■ El. o ia pe sus. apoi ca s cu un ţipăt. se învîrte în jurul statuii. sau exaltare eroică. fuge în odaia de alături. Uşa scîrţîie. Ciocane fără să răspundă. II găsesc în atelier. După asta pune jos uneltele şi se depărtează. Serios şi concentrat. încruntat să se aşeze lingă mine şi-mi spune brusc : — Umanitatea melodiei este în frazare. Olga ţipă ca opărită. se aude pornind vijelios apa dintr-un robinet. palid. Ea insistă. roşeşte: — Este fizic imposibil să mai trăieşti cu încă cineva afară de Puiu. 'şiroind de apă. — Ai auzit ? Accentul unei fraze rostite cu durer e. sau alegreţe. sau bucurie. încăpăţînat ca un căneşte. Iarăşi.

E o pastişă după Beethoven. . Nu sînt de acord cu expoziţia asta de goliciuni. sîsîituri. Şi pe urmă. gura căscată spre urechea stingă) : E progresist. BARBĂ-FALSĂ (cu un o chi clipit. cu un ochi închis. cu ce seamănă ? Nu e modern. în a patra. andante s ostenuto. Deschiderea expoziţiei. slnt prea liniştiţi. ce titanică ? BARBA-FALSĂ : Temele revin. al treilea tinăr. emoţie unică. aplauze delirante. erau într-adevăr triumfale. Buluc împrejurul Oamenilor. e cel mai nou şi mai personal lucru al lui vălmăşagul de membre de piatră cu căde