You are on page 1of 16

GANDIREA 1.Caracterizarea gandirii 2.Operatiile generale ale gandirii 3.Operatiile specifice ale gandirii. Teoria lui J. Piaget 4.

Rolul imaginii in procesul gandirii 5.Notiunea privita din punct de vedere psihologic 6.Judecata din punct de vedere psihologic 7.Ratiunea 8.Rezolvarea problemelor 9.Intelegerea 1.Caracterizarea gandirii Definitie: Gandirea este o succesiune de operatii care duc la dezvaluirea unor aspecte importante ale realitatii si la rezolvarea anumitor probleme (in sensul de dificultati intampinate in calea atingerii unui obiectiv propus). Rene Decartes considera insa gandirea drept o calitate specifica spiritului, deci noi am gandi tot timpul. De fapt, marele ganditor pune semnul egalitatii intre termenii gandire si constiinta (constiinta reflexiva in special). Psihologia trebuie insa sa distinga niveluri diferite de activitate. Din definitie reiese ca gandirea implica o succesiune de operatii. Cand spunem succesiune nu inseamna ca actul gandirii trebuie sa dureze mult: ca si in cazul perceptiei, implicarea lor se poate realiza extrem de repede, ca si cum ar fi simultane (cand intrevad solutia "dintr-o data"). Alteori, rezolvarea presupune eforturi prelungite, ani de zile- aspect subliniat in descrierea actului de creatie, in care gandirea este inclusa in mod organic. Se pot distinge doua categorii de operatii ale gandirii: operatii generale, prezente in orice act de reflectie, si operatii specifice, in relatie cu o anumita categorie de probleme, cu un anume domeniu de cercetare. 2.Operatiile generale Operatiile generale sunt: comparatia, analiza, sinteza, abstractizarea si generalizarea. Comparatia consta intr-o apropiere pe plan mintal a unor obiecte sau fenomene cu scopul stabilirii asemanarilor si deosebirilor dintre ele. De obicei, se spune ca ea ar consta in stabilirea similitudinilor si a diferentelor, insa acestea presupun analiza si sinteza, comparatia fiind doar momentul initial al reflectiei care necesita alaturarea mintala pentru a putea sa stabileasca potrivirile ori nepotrivirile. Analiza este separarea mintala a unor obiecte si fenomene sau a unor insusiri, parti, elemente ale lor, iar sinteza- o legatura stabilita

intre obiecte, fenomene sau diferitele lor parti, elemente sau insusiri. Aceste operatiuni au corespondent in numeroase actiuni pe care le efectuam zilnic: alaturarea unor obiecte, descompunerea lor, combinarea lor sau confectionarea de unelte. Ele sunt prezente si in psihicul animalelor superioare care pot rezolva astfel o serie de probleme. Celelalte doua operatii nu le mai gasim decat la fiintele umane. Abstractizarea este o analiza a esentialului, izolarea pe plan mintal a unor aspecte sau relatii esentiale intre obiecte si fenomene. Spre deosebire de analiza, in abstractizare exista constiinta unui anume aspect, apartinand la mai multe obiecte sau fenomene, chiar unei clase intregi. Generalizarea se caracterizeaza ca fiind operatia prin care extindem o relatie stabilita intre doua obiecte sau fenomene asupra unei intregi categorii. Se vorbeste insa de generalizare si atunci cand includem un dat particular intr-o clasa mai larga de obiecte, fenomene sau insusiri. 3.Operatiile specifice ale gandirii. Teoria lui Jean Piaget In tratatul sau de logica, Edmond Goblot se refera in mod explicit la importanta unor actiuni mintale. Astfel, in capitolul referitor la rationamentul deductiv, el scoate in evidenta sterilitatea silogismului a carui concluzie nu aduce nimic nou fata de premize. Progresul gandirii, arata el, presupune efectuarea unor actiuni mintale si a unor acte de constatare a rezultatelor obtinute. Despre rolul actiunilor mintale a scris mai intai psihiatrul si psihologul Pierre Janet, in urma caruia Jean Piaget a dezvoltat un mare ciclu de investigatii experimentale concludente. Pierre Janet a descris numeroase "conduite" caracterizand diferite situatii in care intervine gandirea. Pornind de la aceste idei, J. Piaget a izbutit sa demonstreze ca actiunile mintale, operatiile specifice gandirii provin din interiorizarea treptata a unor actiuni pe care copilul le face mai intai in mod real, in practica de fiecare zi. O data formate, operatiile asigura gandirii o mai mare mobilitate si plasticitate. Exista avantaje evidente in "a experimenta" mai intai in plan mental: se face economie de timp, de materiale, nemaiincercand experiente ce nu au sorti de

izbanda, dar mai ales putem realiza o mare variatie de proceduri, care inlezneste descoperirea esentialului, lucru evidentiat de multe cercetari (P. Galperin- Rusia). Gandirea abstracta se desfasoara de obicei sub forma de controversa imaginata, sprijinita, din cand in cand, pe evocarea unor fapte sau fenomene concrete. Pana a ajunge la acest nivel de gandire exista o evolutie indelungata si plina de complicatii, descrisa de J. Piaget pe baza numeroaselor convorbiri si experimente efectuate cu copii de diferite varste. El imparte procesul gandirii in mai multe etape (J. Piaget, 1965). Prima etapa, de la nastere la 1an si 6 luni (sau 2 ani), e caracterizata ca fiind una senzorio-motorie, intrucat gandirea are loc numai in planul actiunii concrete si are la baza combinarea de scheme de actiune care vor servi drept substructuri ale unor structuri operatorii si notionale ulterioare. Importanta acestui schematism senzorio-motor pentru formarea viitoarelor operatii se verifica, intre altele, prin faptul ca la copiii nascuti orbi, studiati sub acest raport de Y. Hatwell, insuficienta schemelor de pornire cauzeaza pana la adolescenta o intarziere de 3-4 ani si mai mult in ceea ce priveste constituirea celor mai generale operatii, in timp ce copiii deveniti orbi mai tarziu nu prezinta un decalaj atat de mare. Intre 1 an si 6 luni (sau 2 ani) si 4 ani se manifesta gandirea simbolica. Acum copilul intelege simbolul: in jocul cu subiect el considera un scaun drept un automobil, un bat ca fiind o pusca etc., dar nu are clara constiinta existentei unor clase de obiecte similare. Functia simbolica permite astfel inteligentei senzorio-motorii sa se prelungeasca in gandire, astfel incat in tot cursul acestei a doua perioade, gandirea inteligenta ramane pre-operatorie. A treia faza este aceea a gandirii intuitive: de la 4 la 7-8 ani. Acum el e capabil sa stabileasca unele relatii intre fenomene pe care le percepe direct, dar se loveste de multe dificultati caracteristice, care i-au permis lui J. Piaget sa infirme pozitia kantiana ce sustine apriorismul unor categorii. Astfel, la aceasta varsta, prescolarul nu are ideea de conservare a substantei,decurgand din principiul identitatii. De

la 7 la 11-12 ani se vorbeste de stadiul operatiilor concrete. Acum observam prezenta ideii de conservare si apar operatiile reversibile in gandire. Totusi, daca in fata unor situatii concrete, percepute de el, poate solutiona o serie de probleme destul de dificile, in cazul problemelor abstracte, pe planul verbal, copilul se poticneste, nu mai poate rationa corect. Abia in ultima faza, dupa 11-12 ani, gandirea se poate desfasura exclusiv pe planul vorbirii interioare si primeste o extrema plasticitate. J. Piaget vorbeste de faza operatiilor formale. Acum se dezvolta si capacitatea "discutiei imaginate", a posibilitatilor inlantuiri de rationamente sprijinite pe argumente pertinente. Cercetarile psihologului elvetian arata lungul drum, complexitatea experientelor necesare pentru a se constitui si sistematiza nenumaratele grupari de operatii specifice. De la o gandire implicata in miscare si perceptie, se ajunge la posibilitatea reflectiei in plan verbalabstract, in limbaj interior, creandu-se ample posibilitati de prevedere si organizare a activitatii, in vederea unei optime adaptari. 4.Rolul imaginii in procesul de gandire Imaginile au un rol important in primele faze ale formarii gandirii. Ele intervin mai ales sub forma unor actiuni imaginate. Sprijinul cel mai important al gandirii il constituie activitatea de vorbire, limbajul. Acesta devine o activitate insolubil legata de gandirea abstracta, care este, in mare masura, o discutie imaginata. Desigur, cuvintele sunt un fel de imagini: auditive, kinestezice, vizuale, dar sunt ferm cristalizate si se succed in virtutea sensului logic si nu datorita legilor asociatiei. 5.Notiunea privita din punct de vedere psihologic A.Categorizarea. Creierul are o tendinta de unificare, de grupare a stimulilor. Ea este solicitata de nevoile adaptarii, ale vietii si e posibila datorita gandirii. Gruparea se realizeaza mai intai intre obiectele ce servesc aceluiasi obiectiv. O categorie nu trebuie insa confundata cu un concept, realitate mult mai complexa, desi ea poate conduce, treptat, la formarea lui. Unul din rezultatele importante ale categorisirii il reprezinta formarea de scheme cognitive, care grupandu-se formeaza structuri ample.

Schemele cognitive constau in structuri generale de informatii, activate imultan, corespunzand unor situatii complexe din realitate (Miclea, M.). Schemele cognitive simplifica enorm perceptia si interpretarea situatiilor, cat si organizarea comportamentului nostru zilnic. Rolul fundamental il are insa un alt mod de grupare decat cel dictat de utilitatea practica si comportamentul obisnuit, anume gruparea obiectelor si fenomenelor dupa criterii esentiale. Are loc formarea de retele semantice si de notiuni. B.Notiunile. La animalele superioare, orientarea lor in mediul ambiant se efectueaza cu ajutorul imaginilor si al schemelor cognitive. Omul, folosind limbajul, utilizat conform unor prescriptii sociale, realizeaza abstractizari, adica sesizarea unor serii de relatii esentiale. Acestea sunt denumite relatii semantice. Cristaliarea unor serii de relatii semantice in jurul uni cuvant duce la aparitia notiunilor. Ed. Goblot afirma ca notiunea este o posibilitate de a formula numeroase judecati cu privire la o clasa de obiecte sau fenomene. Astfel, putem spune ca o notiune este un mijloc de a stabili enorm de multe legaturi cu alte notiuni, impresii, amintiri privind tot felul de obiecte, fenomene, insusiri alelor, relatii in care exista constiinta a ceea ce este particular si ceea ce e general. C.Formarea notiunilor este initial in stransa relatie cu experienta, cu organizarea si cu complicarea schemelor, cu formarea de relatii semantice. E un proces de lunga durata, greu de abordat pe cale experimentala. Dar, la adult, unde e formata memoria semantica, unde exista zeci de mii de notiuni ierarhizate, dobandirea unui nou concept este mai usoara: e suficient ca noul termen sa fie pus in relatie cu cateva notiuni bine cunoscute, pentru ca el sa fie bine inteles. 6.Judecata din punct de vedere psihologic Judecata este o asertiune (Ed. Goblot), adica afirmarea sau negarea unui raport. Ea presupune o generalizare si o analiza, intrucat asertiunea vizeaza un aspect al subiectului si, totodata, o sinteza, prin relatia stabilita cu o anume categorie. Psihologia observa mai intai ca judecata constituie la origine un act social. Judecata adevarata, act de gandire, este bazata pe o

convingere intemeiata rational. R. Descartes scria: Actiunea gandirii prin care credem un lucru este diferita de aceea prin care cunoastem ca-l credem. Aici se reliefeaza specificul constiintei reflexive de a putea cunoaste si verifica actele gandirii proprii. Intr-o judecata, eu am constiinta unor temeiuri pe baza carora fac o afirmatie. Daca e nevoie, pot enunta aceste argumente rationale. Orice judecata este un act voluntar. Intentia noastra este de a informa sau de a influenta o persoana. Convingerea presupune adeziune si exprimarea ei implica un act de decizie, precedat uneori de o deliberare explicita, act care presupune reflexiune, analiza situatiei, a posibilitatilor de interpretare a ei, a consecintelor unei decizii. 7.Ratiunea Asa cum notiunea implica nenumarate judecati, si o judecata poate fi concluzia explicita a unor rationamente. Prin rationament intelegem acea forma de gandire in care, pornind de la una sau mai multe judecati, obtinem o alta judecata. Sunt mai multe feluri de rationamente. In afara de cel prin analogie, laudat de J.Stuart Mill, avem rationamentul deductiv, desfasurat pe planul verbal-abstract si in care concluzia decurge cu necesitatea din premise. Foarte important este si rationamentul inductiv, cand de la judecati particulare, de la o serie de fapte, ajungem la concluzii generale. In toate cazurile, intervin multiple judecati, unele in concordanta, dar intre altele exista contradictii. Ratiunea este constituita din principiile bine cunoscute ale gandirii: principiul identitatii, al noncontradictiei, al tertului exclus si al ratiunii suficiente. Sunt cele mai generale legi ce guverneaza rationamentul, asigura logica si caracterul convingator al unei demonstratii. 8.Rezolvarea problemelor Daca valoarea (corectitudinea) unui rationament constituie obiectul de studiu al logicii, descrierea mecanismului prin care gandirea progreseaza pana la solutionarea problemei reprezinta principala preocupare a psihologiei gandirii. Este foarte dificil, fiindca procesul e complex, se desfasoara aproape numai pe plan mintal, si inconstientul intervine din plin, ca si in cazul imaginatiei. Nu intotdeauna solutia poate surveni exclusiv printr-o

restructurare a perceptiei initiale. Asa cum a demonstrat Ed. Goblot, in multe cazuri se cere o transformare a figurii, a expresiilor, a situatiilor, efectuarea unor actiuni mintale, a unor operatii. Imaginarea unor operatii corespunzatoare este cheia succesului in asemenea probleme. In general, solutionarea problemelor presupune: a)o analiza a datelor; b)o analiza a scopului, a situatiei finale; c)transformarea acestor date- operatiile implicate. Aceste operatii sunt calificate ca "operatori". Un operator poate fi o actiune fizica urmarind transformarea situatiei date sau poate fi o actiune mintala, o operatie cognitiva transformand o cunostiinta in alta. In fiecare domeniu exista operatori specifici. Un specialist cunoaste un numar mare de operatori si incearca utilizarea lor. In problemele dificile e nevoie de combinarea sau chiar modificarea lor esentiala, pornind de la analiza datelor concrete ale problemei. Aici intervine imaginatiafunctie cu pondere evidenta in rezolvarea problemelor. Rolul imaginatiei este evident in cazul procesului de solutionare a problemelor si mecanismul psihologic al acestei functii fiind prea putin cunoscut, nici demersul gandirii nu este inca elucidat, decat in cazul unor probleme facile, cand sunt suficienti algoritmii bine cunoscuti. Reiese necesitatea unei plasticitati intelectuale, a unor scheme usor modificabile, susceptibile de noi structurari. Este evident rolul operatiilor intelectuale reversibile, al capacitatii de dezbatere pe plan mintal, al ipotezelor. Certa este marea insemnatate a variatiei experientelor, informatiilor si a necontenitei prelucrari pe plan mintal a observatiilor, supozitiilor. 9.Intelegerea Intelegerea este un rezultat, partial sau final, al unui proces de gandire. Ea consta in stabilirea unor relatii importante intre ceva necunoscut si ceva dinainte cunoscut. Exista o intelegere nemijlocita, directa, bazata pe o experienta repetata anterior si intelegerea mijlocita, cea care se obtine in urma unor eforturi actuale de gandire, eforturi de scurta durata, ori, dimpotriva, dificile, solicitand timp indelungat. Intelegand diferite obiecte, fapte, fenomene stabilim acel vast sistem organizat de

legaturi, ducand la memoria semantica, la formarea de retele semantice, la sistemul ierarhizat al notiunilor care inlesnesc intelegerea de noi situatii si solutionarea unor probleme complexe. Bibliografie: Andrei Cosmovici- "Psihologie generala", Editura Polirom, Iasi, 1996 Jean Piaget - "Psihologie si pedagogie", Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1972

Gandirea, un proces psihic Definitie: Gandirea este procesul psihic cognitiv de reflectare mijlocita si generalizare abstracta sub forma notiunilor si rationamentelor a insusirilor comune, esentiale si necesare ale obiectelor si a relatiilor logice dintre ele. Gandirea - Structura si dinamica psihicului uman ni se dezvaluie din trei perspective distincte: pe de o parte din doua perspective particulare, pe de alta parte dintr-o perspectiva unica. Prima consta in considerarea psihicului uman in cadrul raportului individ uman-realitate inconjuratoare", iar a doua in cadrul raportului individ uman-societate"; impreuna ele dau o perspectiva integrala. Gandirea - In cadrul raportului individ uman-realitate inconjuratoare" psihicul ne apare ca activitate psihica, caz in care avem de-a face cu structura si dinamica activitatii psihice. In cadrul raportului individ uman- societate", psihicul ne apare ca sistem de insusiri psihice ale individului ca fiinta sociala. In cazul primului raport, individul uman ne apare ca individ singular, iar psihicul ca apartinand pur si simplu individului uman. Gandirea - In cadrul activitatii psihice distingem doua categorii: 1.procesele psihice; 2. insusirile psihice. Procesele psihice sunt interactiuni proprii raportului dintre individ si realitatea inconjuratoare. Procesele psihice sunt impartite in trei categorii: - procese psihice cognitive (de cunoastere), - procese psihice afective,

- procese psihice reglative (involuntare si voluntare). Din categoria proceselor psihice cognitive fac parte senzatiile, perceptiile, reprezentarea, imaginatia si gandirea. Toate aceste procese psihice formeaza intelectul. Procesul psihic cognitiv superior (intelectual) prin intermediul operatiilor de analiza si sinteza, abstractizare si generalizare obtine produse sub forma ideilor, conceptelor si rationamentelor se numeste gandire. Cognitia este termenul folosit de psihologi pentru a descrie gandirea, modul in care acumulam si manipulam cunostintele. Psihologii cognitivisti studiaza gandirea, felul in care oamenii invata, organizeaza cunostintele, rezolva problemele. Psihologii intr-un mod mai larg, definesc gandirea ca fiind manipularea reprezentarilor mentale ale informatiilor. Manipularea se refera in general la orice transformare, combinare sau modificare a prezentarilor mentale. Reprezentarile mentale pot lua forma cuvintelor, a sunetelor a imaginilor vizuale, a actiunilor. Informatia se refera la semnificatia sau sensul acordat modificarilor energiei din mediul inconjurator. Rezultatele proceselor psihice prin care se realizeaza reflectarea doirecta, nemijlocita a realitatii obiective au caracter intuitiv; ele sunt desemnate prin termenul generic de imagine psihica. Produsul psihic intuitiv are ca obiect fie o insusire izolata a entitatii, fie insusirile globale ale acesteia. Produsul psihic intuitiv este de doua categorii. Exista produs psihic intuitiv prin care lucrul este redat in conditii in care reflectarea este realizata in cadrul unui raportnu numai direct, nemijlocit dintre subiect si lucru, ci si actual, semnalul care a fost emis de lucru fiind actualmente in contact cu receptorii. Exista, insa, produs psihic intuitiv prin care lucrul, desi este redat in conditiile in care reflectarea este realizata in cadrul unui raport direct, nemijlocit dintre subiect si lucru, acest raport, nu mai este efectiv prezent, ci dimpotriva, este un raport care in mod efectiv a avut loc doar in trecut. Definitie: Gandirea este procesul psihic cognitiv de reflectare mijlocita si generalizare abstracta sub forma notiunilor si rationamentelor a insusirilor comune, esentiale si necesare ale

obiectelor si a relatiilor logice dintre ele. Gandirea - Structura si dinamica psihicului uman ni se dezvaluie din trei perspective distincte: pe de o parte din doua perspective particulare, pe de alta parte dintr-o perspectiva unica. Prima consta in considerarea psihicului uman in cadrul raportului individ uman-realitate inconjuratoare", iar a doua in cadrul raportului individ uman-societate"; impreuna ele dau o perspectiva integrala. Gandirea - In cadrul raportului individ uman-realitate inconjuratoare" psihicul ne apare ca activitate psihica, caz in care avem de-a face cu structura si dinamica activitatii psihice. In cadrul raportului individ uman- societate", psihicul ne apare ca sistem de insusiri psihice ale individului ca fiinta sociala. In cazul primului raport, individul uman ne apare ca individ singular, iar psihicul ca apartinand pur si simplu individului uman. Gandirea - In cadrul activitatii psihice distingem doua categorii: 1.procesele psihice; 2. insusirile psihice. Procesele psihice sunt interactiuni proprii raportului dintre individ si realitatea inconjuratoare. Procesele psihice sunt impartite in trei categorii: - procese psihice cognitive (de cunoastere), - procese psihice afective, - procese psihice reglative (involuntare si voluntare). Din categoria proceselor psihice cognitive fac parte senzatiile, perceptiile, reprezentarea, imaginatia si gandirea. Toate aceste procese psihice formeaza intelectul. Procesul psihic cognitiv superior (intelectual) prin intermediul operatiilor de analiza si sinteza, abstractizare si generalizare obtine produse sub forma ideilor, conceptelor si rationamentelor se numeste gandire. Cognitia este termenul folosit de psihologi pentru a descrie gandirea, modul in care acumulam si manipulam cunostintele. Psihologii cognitivisti studiaza gandirea, felul in care oamenii invata, organizeaza cunostintele, rezolva problemele. Psihologii intr-un mod mai larg, definesc gandirea ca fiind manipularea reprezentarilor mentale ale informatiilor. Manipularea se refera in general la orice transformare, combinare sau

modificare a prezentarilor mentale. Reprezentarile mentale pot lua forma cuvintelor, a sunetelor a imaginilor vizuale, a actiunilor. Informatia se refera la semnificatia sau sensul acordat modificarilor energiei din mediul inconjurator. Rezultatele proceselor psihice prin care se realizeaza reflectarea doirecta, nemijlocita a realitatii obiective au caracter intuitiv; ele sunt desemnate prin termenul generic de imagine psihica. Produsul psihic intuitiv are ca obiect fie o insusire izolata a entitatii, fie insusirile globale ale acesteia. Produsul psihic intuitiv este de doua categorii. Exista produs psihic intuitiv prin care lucrul este redat in conditii in care reflectarea este realizata in cadrul unui raportnu numai direct, nemijlocit dintre subiect si lucru, ci si actual, semnalul care a fost emis de lucru fiind actualmente in contact cu receptorii. Exista, insa, produs psihic intuitiv prin care lucrul, desi este redat in conditiile in care reflectarea este realizata in cadrul unui raport direct, nemijlocit dintre subiect si lucru, acest raport, nu mai este efectiv prezent, ci dimpotriva, este un raport care in mod efectiv a avut loc doar in trecut.

SURSA 03
Gndirea reprezint nivelul cel mai nalt de prelucrare i integrare a informaiei despre lumea extern i despre propriul nostru EU. Prin ea se realizeaz saltul calitativ al activitii de cunoatere de la particular la general, de la accidental la necesar, de la simpla constatare a existenei obiectului la interpretarea i explicarea lui legic-cauzal, se face trecerea de la procesele psihice cognitiv senzoriale la cele cognitiv superioare.Prin urmare, gndirea este procesul psihic de reflectare mijlocit i generalizat-abstract sub forma noiunilor, judecilor i raionamentelor - a nsuirilor comune, eseniale i necesare ale obiectelor i a relaiilor legice, cauzale ntre ele.Caracterul mijlocit al gndirii const n aceea c ea opereaz nu direct asupra realitii, ci asupra informaiei furnizate de percepii i reprezentri. Desfurarea ei presupune ntotdeauna fie existena unei informaii care se extrage n prezent n cadrul contactului senzorial cu obiectul, fie a unei

informaii evocate din tezaurul memoriei. n acest fel, chiar produsele unei activiti a gndirii devin, la rndul lor, obiect al unui proces ulterior de gndire. Dar, cum rezult i din definiia de mai sus, dei elaborarea gndirii este precedat de formarea experienei i schemelor perceptive, i a sistemului de reprezentri, ea nu este o continuare n linie dreapt a acestora, ci apare ca un moment de discontinuitate, de salt, de restructurare calitativ a mecanismelor i principiilor comunicrii informaionale a omului cu lumea extern. Caracterul general-abstract al gndirii rezid n aceea c ea se desfoar permanent n direcia evidenierii nsuirilor generale i eseniale ale obiectelor i fenomenelor, i a subordonrii diversitii cazurilor particulare unor modele ideale generale noiuni, principii, legi. Gndirea se organizeaz ca un sistem multifazic, ntinzndu-se pe toate cele trei coordonate temporale: trecut, prezent i viitor. Ea realizeaz o permanent corelare ntre diversele momente i stri ale obiectului: folosete informaia despre trecutul obiectului pentru a explica prezentul lui, integreaz informaia despre trecutul i prezentul obiectului pentru a determina starea lui n viitor. Ea realizeaz o reflectare de tip predictiv, anticipativ, pe lng funcia interpretativ-explicativ, dobndind i o funcie creatoare: elaborarea de modele, proiecte i planuri ideale pe baza crora, n cursul activitii practice, se realizeaz noi obiecte, noi configuraii ale mediului nconjurtor. Fiind procesul de cunoatere de rangul cel mai nalt, care asigur ptrunderea n esena lucrurilor, nelegerea relaiilor logice dintre acestea, explicarea i interpretarea lor, i care face posibil rezolvarea problemelor complexe, de ordin teoretic i practic, gndirea ocup un loc central n sistemul psihic uman. Atributul centralitii este conferit gndirii nu numai de faptul c se bazeaz pe celelalte funcii i disponibiliti ale subiectului (trecnd succesiv de la fenomen la esen, de la particular la general, de la concret-intuitiv la abstract-formal), ci i de faptul c ea acioneaz ca un adevrat mecanism de comand-control asupra celorlalte procese psihice, organizndu-le, modificndu-le

n concordan cu criterii i exigene logice obiective: ntr-un cuvnt, le confer dimensiunea raionalitii. De asemenea, centralitatea gndirii n cadrul sistemului psihic uman se demonstreaz i prin aceea c trsturile i funciile contiinei i gsesc expresia cea mai nalt n structura i dinamica ei. Coninutul informaional al gndirii Gndirea este un proces de cunoatere, alturi de senzaii, percepii, reprezentri, memorie, imaginaie. Procesele de cunoatere au un punct comun n reflectarea realitii ele reflect aspecte, laturi, nsuiri ale realitii. Dar, n timp ce procesele senzoriale reflect nsuiri concret intuitive, accesibile simurilor, gndirea reflect nsuiri eseniale (invariani cognitivi). Un invariant cognitiv exprim ceea ce este comun, constant, invariabil i definitoriu pentru o ntreag categorie de obiecte sau fenomene. nsuirile concret intuitive fiind accesibile simurilor, ne apar aa cum sunt ele. n schimb, gndirea trece dincolo de aparen la esen, dincolo de particular la general. nsuirile eseniale sunt impalpabile, inaccesibile simurilor. n schimb, sunt accesibile simurilor prin intermediul unor operaii complexe de abstractizare i generalizare. nsuirile eseniale sunt extrase din realitate, ndeprtndu-se tot ceea ce este conjunctural, contextual, neesenial. Reflectarea din gndire este o reflectare multipl, mijlocit prin intermediul cunoaterii perceptive, a reprezentrilor, a experienei acumulate, dar mai ales prin intermediul cunoaterii tiinifice. Limbajul este un factor mijlocitor i un mecanism de integrare i vehiculare a informaiei. Reflectarea din gndire, spre deosebire de cea din procesele senzoriale, se desfoar pe axa timpului, ntre trecut, prezent i viitor. Gndirea i extrage coninuturile din stocurile memoriei, le reactualizeaz selectiv n raport cu cerinele prezentului i emite predicii cu privire la viitor. Reflectarea din gndire prezint un grad nalt de libertate, astfel nct se poate deplasa nu numai pe axa timpului, ci i pe verticala cunoaterii. Funciile gndirii Gndirea are o funcie cognitiv, avnd rolul esenial n

cunoaterea abstract, formal a realitii. n baza acestei funcii, gndirea realizeaz trecerea dincolo de aparen la esen, dincolo de form la coninut. O a doua funcie este cea adaptativ reglatorie. Gndirea are un rol central n sistemul psihic uman. Pe de o parte, gndirea valorific rezultatele celorlalte activiti i procese psihice, fiind multiplu mijlocit. Pe de alt parte, gndirea valorizeaz, dezvolt i perfecioneaz celelalte procese psihice. n acest mod, se dezvolt formele complexe ale percepiei i observaia, reprezentrile generale, memoria logic, imaginaia reproductiv, motivaia cognitiv etc. Structurile operatorii ale gndirii Gndirea este procesul psihic care dispune de cel mai vast sistem de structuri operatorii, fiind procesul psihic maximal operaionalizat. Operaiile fundamentale ale gndirii sunt: analiza, sinteza, comparaia, generalizarea, abstractizarea i concretizarea. Produsul gndirii Gndirea se finalizeaz prin concepte, judeci, raionamente, prin sisteme cognitive ncheiate. Unitatea de baz a gndirii este noiunea integrator categorial care selecteaz i sistematizeaz nsuirile eseniale, logice i necesare, cu privire la o ntreag clas de obiecte sau fenomene. Structura de coninut a procesului gndirii nu este o simpl nlnuire de noiuni luate separat, ci un sistem de relaionare logic a noiunilor n judeci i a acestora n raionamente. Judecata este o structur informaional mai complex, care reflect obiectul n relaie cu alte obiecte sau dezvluindu-i anumite nsuiri, care n noiunea luat separat sunt ascunse. Raionamentul este o structur informaional discursiv i ierarhizat, n care gndirea pornete de la anumite date (judeci) i ajunge la obinerea altora noi (concluzii). Cel mai important aspect psihologic al noiunii ca produs al gndirii este trirea ei n plan subiectiv ca semnificaie. A gndi nseamn a nelege, a ptrunde semnificaia noiunilor cu care operm. Altfel, noiunile nu sunt dect, cel mult, etichete verbale lipsite de coninut