ACTIVITATEA SAU FUNCȚIUNEA JUDECĂTOREASCĂ 1.

Organe şi competenţă Şi în viaţa Bisericii ca şi în viaţa oricărei societăţi, aşa precum există norme de conduită obligatorii pentru toţi membrii ei, există şi organe speciale cărora le este încredinţată judecarea celor ce le încalcă, lucrând fie împotriva lor, fie omiţând să ducă la îndeplinire îndatoririle care derivă din ele. În Biserică, organele de îndrumare şi supraveghere pentru respectarea normelor de conduită sunt toate organele de conducere constituite în sânul ei, începând de la cel mai mic slujitor al Bisericii şi sfârşind cu cea mai înaltă autoritate ierarhică, sau sinodală. Cu toate acestea, caracterul juridic pe care l-a dobândit ulterior judecata bisericească a făcut ca specificul ei religios-moral să fie trecut uneori în umbră şi a determinat cu timpul chiar o separare nejustificată între judecata religios-morală şi cea formal-juridică. Procedându-se la această separare, s-a ajuns să se constituie două categorii de organe care îndeplinesc funcţia judecătorească în Biserică: vechile organe duhovniceşti şi organele judiciare propriu-zise, dintre care cea dintâi instanţă a fost cea episcopală. Alături de instanţa episcopală amintită, au apărut, în secolul al IV-lea, şi s-au cristalizat în forme tot mai precise, o seamă de instanţe strict bisericeşti, în cadrul cărora nu se judecau , decât foarte rar, litigii cu caracter civil, din viaţa Bisericii. Aceste instanţe au fost: - instanţa episcopală în alcătuirea ei veche, adică în aceea de presbiteriu format numai din clerici, iar uneori şi din clerici şi laici. În competenţa acestei instanţe intra judecarea tuturor cauzelor privitoare la cler, ca şi alte cauze iscate între mireni. - instanţa horepiscopilor, iar mai târziu a periodepţilor şi, în cele din urmă, a urmaşilor acestora, adică a protopopilor. Această instanţă judeca abaterile şi litigiile care surveneau în viaţa clerului subordonat horepiscopilor şi urmaşilor acestora, precum şi unele cauze în care i se adresau credincioşii simpli. - instanţa sinodală autocefală de tip vechi, dinainte de apariţia organizaţiei mitropolitane, adică dinainte de secolul al IV-lea, organizată conform canoanelor 34 şi 37 apostolice. - instanţa mitropolitană apărută în secolul IV şi organizată conform canoanelor 4, 5 şi 6 ale Sinodului I ecumenic, prevăzută apoi şi de alte canoane. - instanţa numită a episcopilor vecini, amintită în diverse canoane începând cu secolul al IV-lea (can. 14 Antiohia). - instanţa sinodală intermediară, superioară instanţei mitropolitane, dar inferioară celei exarhale, a fost prevăzută numai pentru cazuri excepţionale, în canoanele Sinodului de la Antiohia (can. 6 Antiohia). - instanţele speciale prevăzute de sinodul de la Cartagina pentru judecarea diaconilor, preoţilor şi episcopilor, instanţe formate fiecare din câte un număr determinat de episcopi şi anume: instanţa sinodală pentru

1

diaconi formată din 4 episcopi, cea pentru preoţi din 7 episcopi şi cea pentru episcopi din 12 episcopi (can. 12, 20 şi 100 Cartagina). - instanţa exarhală, formată din scaunul central al diecezei sau al exarhatului, ca sinod exarhal deplin sau mai restrâns, instanţă prevăzută de can. 6 II ec.; can. 9 şi 17 IV. ec.1. - instanţa patriarhală prevăzută de canoanele 6 II ec.; can. 9 şi 17 IV ec. Acestea sunt instanţele bisericeşti de judecată formală juridică, constituite paralele cu dezvoltarea organizaţiei Bisericii în cuprinsul Statului roman. Dar în afata acestora şi ca organe sau instanţe cu caracter excepţional, au mai apărut şi alte forme sau alte tipuri de instanţe judiciare, care au dobândit importanţă în viaţa Bisericii. Acestea sunt următoarele: - instanţa reprezentată de Sinodul ecumenic , care a dobândit o importanţă deosebită mai ales la scaunul din Constantinopol şi la cel din Roma; - instanţa sinodală a Bisericilor autocefale; - instanţele excepţionale ale judecătorilor aleşi dintre episcopi sau dintre alte feţe bisericeşti (can. 14 Antiohia); - unele căpetenii bisericeşti, cărora li s-a conferit, fie în chip de privilegiu personal, fie în cadrul dezvoltării instanţelor excepţionale a judecătorilor aleşi (can. 3, 4 şi 5 Sardica)2. Ca instanţe cu totul aparte au mai apărut în Biserică două feluri de instanţe, dintre care: una a rămas iar alte nu se mai practică, existând totuşi posibilitatea ca ele să fie reactualizate, anume: - Sinodul Ecumenic, ca instanţă cu totul excepţională şi cu competenţă universală, a cărui lipsă a fost suplinită, în materie judiciară, de sinoadele endemice, de cele panortodoxe sau de cele interortodoxe. - instanţele pentru monahi. În fruntea tuturor acestor instanţe şi în acelaşi timp deasupra tuturor a rămas însă instanţa duhovnicească, reprezentată de episcopi şi de preoţi, instanţă de la ale cărei hotărâri nu se poate face nici apel, nici recurs, ea funcţionând după normele prevăzute pentru administrarea Sfintei Taine a Pocăinţei. Celelalte instanţe au o competenţă determinată, pentru fiecare, atât prin norme canonice cât şi pe cale de obicei sau prin practica vieţii judiciare a Bisericii. În acord cu această rânduială şi ţinându-se seama de specificul local, în Biserica Ortodoxă Română, organele disciplinare şi de judecată pentru clericii de mir, preoţi, diaconi şi cântăreţi, în chestiunile pur bisericeşti sunt: consistoriul disciplinar protopopesc şi consistoriul eparhial, iar organele de recurs sunt: Sinodul mitropolitan, pentru cazurile de depunere din treaptă şi Sfântul Sinod, pentru cazurile de caterisire. Ele funcţionează în baza reglementării legale din sfintele canoane, a Statutului de organizare şi funcţionare a Bisericii Ortodoxe Române (art. 145-158, cu modificările ulterioare) 3, a
1 Sintagma Ateniană, vol. II, p. 240. 2 Vezi comentariile lui Zonaras, Balsamon şi Aristen la canonul 4 al Sinodului I Ecumenic (Sintagma Ateniană, vol. II, p. 122-124) şi la canonul 19 al Sinodului de la Antiohia (Sintagma Ateniană, vol. III, p. 162-164). 3 Vezi: “Biserica Ortodoxă Română”, an. CXVI(1998), nr. 7-12, p. 407. 2

Regulamentului de procedură al instanţelor disciplinare şi de judecată şi a Regulamentului pentru organizarea vieţii monahale (art. 122-133). Instanţele disciplinare şi de judecată pentru monahi se numesc consilii de disciplină şi funcţionează în baza Regulamentului pentru organizarea viaţii monahale4. Instanţa de judecată pentru ierarhi este Sfântul Sinod. 2. Abaterile şi delictele bisericeşti Încălcarea normelor religioase, morale şi canonice ale Bisericii păgubeşte atât lucrarea de mântuire a celor ce se fac vinovaţi de asemenea abateri, cât şi mântuirea celorlalţi membri ai Bisericii, asupra cărora se răsfrâng ele în mod negativ. În condiţiile vieţii noastre de după căderea în păcat, când binele se impune să fie ajutat iar răul combătut, pentru ca libertatea organizată săşi dobândească o valoare şi un rol pozitiv pentru viaţa noastră, singurul organizator al libertăţii este legea sau dreptul. Societatea omenească nu are alt mijloc mai eficace pentru crearea şi menţinerea stării de ordine din cadrul ei, decât dreptul iar ca ramură a dreptului, dreptul penal. Dreptul penal reprezintă instrumentul prin care se apără valorile sociale împotriva faptelor periculoase. Denumirea de “drept penal” este folosită în două accepţiuni: prima, în aceea de ramură specifică a dreptului, care reuneşte sistemul normelor juridice penale; ce-a de a doua, în aceea de ştiinţă, de ramură distinctă a ştiinţelor juridice care studiază aceste norme. Dreptul penal este o ramură a sistemului nostru de drept, fiind alcătuit dintr-o totalitate de norme juridice legiferate de puterea legislativă, care stabilesc ce fapte constituie infracţiuni, condiţiile răspunderii penale, sancţiunile şi alte măsuri ce urmează a fi aplicate sau luate de către instanţele judecătoreşti persoanelor care au săvârşit infracţiuni, în scopul apărării celor mai importante valori sociale ale statului de drept5. Astfel stând lucrurile, se înţelege că nici Biserica nu se poate rezema numai pe mijloacele ei sacramentale sau ierurgice. Şi ei îi sunt absolut necesare şi normele de drept, şi anume normele de drept canonic care sunt conforme cu natura şi misiunea ei. Respectarea legalităţii bisericeşti, a canonicităţii care se bazează pe învăţătura de credinţă se impune cu necesitate pentru menţinerea rânduielilor bisericeşti şi păstrarea disciplinei proprii a Bisericii, ca şi pentru păstrarea credinţei şi pentru ca trăirea ei să se desfăşoare mereu “într-una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică”. Din aceste motive, autoritatea bisericească este îndreptăţită să ia măsurile cele mai corespunzătoare pentru îndreptarea celor ce săvârşesc abateri, pentru ferirea celorlalţi credincioşi de influenţele negative pe care le suferă din cauza respectivelor abateri, precum şi pentru apărarea stării de bună rânduială sau de ordine din viaţa Bisericii, stabilită prin normele canonice.
4 Regulamentul pentru organizarea vieţii monahale şi funcţionarea administrativă şi disciplinară a mănăstirilor, tipărit cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Editura Trinitas, Iaşi, 1998, p. 1-47. 5 Alexandru Boroi, Drept penal. Partea generală, Ediţia a III-a, Editura All Beck, Bucureşti, 2000, p. 13. 3

. vezi şi F. p. ultraj. derivat din verbul infrago. 23-31). 262 arată că prin infracţiune se înţelege “orice acţiune sau omisiune pe care societatea o interzice sub ameninţarea unei pedepse”. II. Padova. IV. observând faptele periculoase pentru valorile sociale esenţiale ale societăţii. Cu aplicare la viaţa juridică. în general. 2. definiţii foarte largi10. 187. Aspectul material este evidenţiat de faptul că infracţiunea constituie un act de conduită exterioară. Maritovari. Antoniu. nr. p. Codul penal actual a alocat infraţiunii întreg Titlul II al Părţii sale generale (art. Codul penal în vigoare a consacrat pentru prima dată o definiţie generală a infraţiunii în art. Cap. adică orice încălcare a legii. În legislaţiile moderne. Droit penal general. 1971. 32-43). mărturie mincinoasă. Decoeg. Reflecţii asupra conceptului de infracţiune. frângere. infracţiunea înseamnă un act prin care se înfrânge sau se rupe legea. 143. săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală ”. 6 G. care din cauza vătămării unei anumite valori sociale este supusă sancţiunii penale. p. Într-un alt sens. Participaţia (art. delict etc. îmbrăcând forme diferite ca: tâlhărie. 44-51). Droit penal general. 1990. moral şi juridic. ca instituţie fundamentală. Infracţiunea. 17-19). Cap. V. parte generale. 1988. Cap. Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei (art. Diritto penale. 8 Denumirea de infracţiune provine de la substantivul latinesc infractio. 61 defineşte infracţiunea ca “o conduită calificată astfel printr-un text de lege”. III. abatere. 7 Ibidem. iar în alte cazuri. Pluralitatea de infracţiuni (art. Prandel. în sensul ei cel mai larg. seconda edizione. cuprinde un sistem de norme juridice penale ce consacră. 7. reprezintă un act de conduită exterioară a omului. 1980. 10 A. prevăzută de legea penală cu elementele ei componente şi care defineşte o anumită infraţiune. şi deci cu raportare la legi. Dispoziţii generale (art. 143. p. care înseamnă “rup”. noţiunea de infraţiune desemnează fapta descrisă 6. 17-51) sistematizat pe 5 capitole: Cap. Tentativa (art. le interzice sub sancţiuni specifice pentru a preveni săvârşirea lor în viitor7. fals intelectual etc. Infraţiunea. 20-22). o manifestare de energie fizică de natură să producă modificări în lumea obiectivă. Armand Colin.onis. uman. 4 . Paris. ca fiind “fapta care prezintă pericol social.Încălcarea normelor de conduită prin care se păstrează buna rânduială a vieţii sociale este privită sau apreciată în literatura juridică de specialitate prin următorii termeni: infracţiune. p. Cedam. Cap. condiţiile de existenţă şi trăsăturile caracteristice comune infraţiunilor prevăzute de Partea specială a Codului penal. noţiunii de infraţiune 8 i se acordă un spaţiu restrâns printr-o formulare concretă9. în “Studii şi Cercetări Juridice”. I. Din examinarea conceptului infracţiunii se constată că aceasta are drept corespondent în realitatea obiectivă un fenomen complex – fenomenul infraţiunii – care îmbracă aspectele de a fi: material. Este accepţiunea ce o are în vedere legiuitorul care . în legile penale speciale şi în legile nepenale cu dispoziţii penale. 9 J. care înseamnă spargere.

delict. p. disciplinare etc. Cuvântul delict înseamnă părăsire sau ocolire. 5 . toate abaterile pe care le săvârşeşte vreun membru al Bisericii. al unei persoane fizice. expresie a personalităţii făptuitorului. 83-84. iar gravitatea lor este apreciată după gravitatea păcatelor pe care le indică ele. orice abatere care se săvârşeşte de către un membru al Bisericii îmbracă întâi o calificare religios-morală şi abia în al doilea rând o calificare juridică. moral şi canonic. Datorită acestui fapt. a obligaţiilor sale. abatere. decrete şi hotărâri. 11 Alexandru Boroi. acest cuvânt exprimând mai bine caracterul de păcat al ei.. Doctrina juridică a păstrat termenul de delict civil care înseamnă fapta contrară legii. o atare încălcare este cântărită şi apreciată şi cu raportare la legile de drept. de un pericol social mai redus decât infracţiunea. la canoanele Bisericii. aspectul juridic al infracţiunii derivă din aceea că ea constituie încălcarea unei obligaţii juridice de conformare prevăzută de norma incriminatoare11. adică a normelor cu caracter religios. iar cel moral priveşte atitudinea morală a făptuitorului faţă de valorile sociale. ori evitarea ei. cu intenţie sau din culpă. Încălcarea normelor de conduită prin care se păstrează buna rânduială a vieţii bisericeşti. fără ca această obligaţie la despăgubiri să derive dintr-un raport contractual preexistent între autorul conduitei ilicite şi cel prejudiciat. apoi i se mai zice “încălcare a legii” sau “delict bisericesc” sau chiar – împrumutându-se terminologia curentă din ştiinţele juridice moderne – infracţiune bisericească. Cu alte cuvinte. Aspectul social se desprinde din faptul că infraţiunea este săvârşită de o persoană fizică şi este vătămătoare sau periculoasă pentru o anumită valoare socială importantă din societatea noastră. care atrage aplicarea unei sancţiuni administrative. El vine de la cuvântul latin “delictum”. este privită sau apreciată mai întâi sub aspectul ei de păcat şi abia în al doilea rând. de către o persoană încadrată în muncă. Termenul de abatere este rezervat pentru a desemna faptele contrare legii sau regulilor de convieţuire socială. contravenţie. Contravenţia este fapta săvârşită cu vinovăţie care prezintă un pericol social mai redus decât infracţiunea şi care este prevăzută şi sancţionată de legi. În doctrina juridică contravenţiile sunt considerate abateri de la legile administrative. Cu aplicare la normele de conduită. sunt socotite în esenţa lor păcate. care produce o daună altei persoane şi care răspunderea patrimonială a celui vinovat pentru repararea prejudiciului cauzat. adică lăsarea la o parte a legii. De aceea nici nu s-a adoptat un nume unic pentru a exprima prin el noţiunea de faptă ilicită săvârşită de unul din membri Bisericii. abandonez. el înseamnă abatere de la calea prevăzută şi indicată de lege. indiferent cum s-ar numi acestea. derivat din verbul “deliquo” care înseamnă părăsesc. op. un act conştient.Aspectul uman demonstrează că infracţiunea reprezintă un act de conduită al omului. crimă. ci acesteia i se zice în mod tradiţional “fărădelege”. Abaterea disciplinară fiind considerată încălcarea cu vinovăţie. indiferent de funcţia sau postul deţinut. cit. săvârşită de o persoană. În sfârşit. inclusiv a normelor de comportare.

6 . mai există şi delicte bisericeşti pe care le pot săvârşi toţi credincioşii. După obiectul asupra căruia este îndreptată fapte ilicită. Delictele bisericeşti. 31 ap. 317-319 15 Cf. . A. indiferent de starea căreia aparţin. deoarece într-adevăr unele dintre acestea au caracter penal.. respectiv obţinerea unui serviciu spiritual. VI. 1 Vasile cel Mare)14. 6 Gangra. Canoanele….blasfenia împotriva lui Dumnezeu. schisma bisericească este refuzul de a asculta de autoritatea bisericească legală (can. 261-274 şi Sintagma lui Matei Vlastares. 73 Vasile cel Mare. clericii şi monahii . b) împotriva lucrurilor sfinte.simonia sau traficul cu cele sfinte.schisma ( σχισµα) confesională este despărţirea de Biserică din cauza înţelegerii deosebite a unor aspecte mai puţin importante ale învăţăturii bisericeşti sau a unor chestiuni uşor de împă cat (can. Ξ. 2. faţă de persoane: faţă de preot. VI.. adică actele prin care se încalcă prevederile normelor canonice sau nu se îndeplinesc aceste prevederi. 14 Arhid.)13. delictele generale pot fi: a) împotriva credinţei.a. vol. biserică.). 2 Ancira. 12. în Sintagma Ateniană. 1. diacon ş. 13 Vezi Titlul 12 al Nomocanonului. p.hula. se numesc “ delicte bisericeşti” şi se împart numai după cele două categorii de făptuitori. între care se numără: . . în Sintagma Ateniană. adică trei stări: starea laică. 1. . 2 Grigorie de Nissa. p. este firesc ca să existe şi fapte ilicite specifice pentru starea monahală.14. 10 I ec. p. s-ar putea proceda şi la împărţirea faptelor ilicite bisericeşti în astfel de categorii. I. ce pot fi săvărşite de toţi credincioşii. între care se numără: . indiferent căreia dintre cele trei stări aparţin. 5 Antiohia. p.15 I-II Constantinopol)15. de numesc delicte generale. 65 VI ec. Prin simonie nu se înţelege numai darea sau primirea de bani sau alte daruri pentru dobândirea. 74-75.. în doctrina canonică. în canoane şi doctrina canonică faptele ilicite.sacrilegiul (valoarea lucrurilor sfinte) poate fi: faţă de loc: altar. În mod obişnuit. 450-454. A. pe lângă delictele pe care le pot săvârşi laicii. Cum însă în Biserică există trei categorii de membri. Floca. adică după cum aceştia sunt laici sau clerici şi ca urmare şi pedepsele corespunzătoare sunt grupate tot în două categorii şi anume: pedepse pentru laici şi pedepse pentru clerici. .. Dar. dr.). 10. vol.apostasia = lepădarea credinţei creştine şi îmbrăţişarea unei confesiuni necreştine (can. pe ramuri de drept. p. în Sintagma Ateniană. altele administrativ şi altele disciplinar. 62 ap. cimitir etc. Sintagma lui Matei Vlastares. 13. 1 Vasile cel Mare. membri ai Bisericii. . 11 Cartagina. în Sintagma Ateniană. VI. şi real: faţă de obiectele sfinte. ci acest delict se săvârşeşte şi atunci:1) când se face hirotonia sau înaintarea în grad ca răsplată pentru servicii 12 Vezi şi în Sintagma lui Matei Vlastares. 10 Petru al Alexandriei)12.Prin analogie cu împărţirea faptelor ilicite în dreptul de stat. 57. vol. . prof. episcop.superstiţia sau credinţa deşartă (can.erezia = respingerea intenţionată şi îndărădnică a unei dogme fixată de Biserică sai ţinerea la o părere dogmatică eretică reprobată de Biserică (can. starea clericală şi starea monahală. membri ai Bisericii. Ioan N. altele civil. vol. 6 II ec.

personale; 2) când aceasta rezultă din consideraţii de rudenie (nepotism) sau de prietenie; 3) când se abuzează de persoane influente pentru dobândirea ilegală de demnităţi bisericeşti (can. 30 ap.) 16 şi; 4) când se întrebuinţează diferite mijloace pentru a obţine voturi pentru alegerea întro funcţie bisericească (can. 2 Sardica)17. Obiectul delictului simoniei îl formează: 1) acordarea sau primirea demnităţii de episcop, preot şi diacon în schimbul unui serviciu (can. 29 ap.; can. 22 VI ec.; can. 4 VII ec.); 2) acceptarea sau acordarea unui serviciu în hierarhia jurisdictionis sau traficul cu funcţiunile bisericeşti (can. 2 IV ec.); 3) pretinderea de bani pentru Sfânta Împărtăşanie sau pentru alt mijloc de mântuire (can. 23 VI ec.) şi; 4) abuzul de puterea jurisdicţională pentru un folos josnic, precum şi darea unei sentinţe nedrepte sau darea unei pedepse nemeritate pentru câştig sau din culpă (can. 4 VII ec.). c) contra persoanei proprii sau a aproapelui, delicte între care se numără: 1. cele împotriva vieţii fizice ca: - sinuciderea; - duelul; - avortul; - uciderea18 (can. 65 ap.; 11 I ec.; 7, 8, 11 Vasile cel Mare; 5 Grigorie de Nissa). 2. cele împotriva onoarei: - frauda; - defăimarea; - calomnia19 ; - vizitarea localurilor neonorabile20; - adulterul21; - desfrâul22. 3. cele împotriva bunurilor persoanei (avere): - furtul23; - delapidarea; - înşelăciunea; - camăta, etc.24. d. contra societăţii (autorităţii), delicte între care se numără: - înalta trădare (can. 83 ap.);
16 Arhid. prof. dr. Ioan N. Floca, Canoanele…, p. 23. Vezi şi Sintagma Ateniană, vol. I p. 172. 17 Arhid. prof. dr. Ioan N. Floca, Canoanele…, p. 217. Vezi învăţătura canonică despre acest delict şi despre gravitatea lui în Enciclicile canonice ale lui Ghenadie al Constantinopolului din anul 459 (Ibidem, 395-396) şi ale lui Tarasie al Constantinopolului din 788 (Ibidem, p. 397-401). Zonaras înşiră în comentariul său la canonul 6 al Sinodului II ecumenic între delictel e cele mai grave: η επι δοσει χρηµατων χειροτονια (Sintagma Ateniană, vol. II, p. 182). În timpul lui Tertulian (sec. II), această hotărâre a Sfintei Scripturi era considerată ca normă pentru care Tertulian chiar mărturiseşte: “Praesident probati quique seniores, honorem istum non pretio, sed testimoni adepti; neque enim pretio ulla res Dei constat (Apologeticum, 39). Teodoret al Cirului (Istoria bisericească, I, 4) numeşte simonia: χριστεµπορειν (impia ex Christo nundinatio). 18 Can. 65 ap.; 11 I ec.; 7, 8, 11 Sf. Vasile cel Mare; 5 Sf. Grigorie de Nissa. 19 Can. 55, 56 ap.; 6 I ec.; 21 IV ec.; 8, 19, 128 Cartagina; 89 Vasile cel Mare; 6 Grigorie de Nissa; 11 Grigorie Teologul. 20 Can. 46 ap.; 24 VI ec.; 24, 25 Laodiceea; 40 Cartagina. 21 Can. 48, 61 ap.; 87, 98 VI ec.; 20 Ancira; 8 Neocezareea; 102 Cartagina. 22 Can. 25, 61 ap.; 1 Neocezareea; 3, 22, 29, 32, 38, 59, 70 Sf. Vasile cel Mare; 4 Sf. Grigorie de Nissa. 23 Can 25 ap.; 61 Sf. Vasile cel Mare; 6 Sf. Grigorie de Nissa; 11 Sf. Grigorie Teologul. 24 Can. 44 ap.; 17 I ec.; 10 VI ec.; 4 Laodiceea; 21 Cartagina; 6 Sf. Grigorie de Nissa. 7

- conjuraţiunea (can. 18 IV ec.; 34 VI ec.); - sperjurul (can. 25 ap.; 10, 17, 82 Vasile). e. împotriva îndatoririlor bisericeşti: - neîndeplinirea îndatoririi de a prim unele Sfinte Taine; - de a participa la sfintele slujbe25; - de a susţine biserica26; - de a se îndeletnici cu treburi nedemne de calitatea de creştin27. În categoria delictelor bisericeşti, specifice pentru starea clericală , trebuie socotite acelea pe care le pot săvârşi numai clericii, prin încălcarea normelor privitoare la cele trei categorii de lucrări pe care ei sunt obligaţi să le săvârşească în îndeplinirea misiunii lor. Delictele ce pot fi săvârşite numai de clerici pot fi împărţite şi ele în trei categorii şi anume: a. delicte în legătură cu exercitarea puterii învăţătoreşti, cum ar fi: - săvârşirea de acte de propovăduire a credinţei în afara unităţii în care clericul are competenţa să-şi săvârşească lucrarea preoţească; - refuzul de a propovădui dreapta credinţă28. b. delicte în legătură cu exercitarea puterii sfinţitoare , cum ar fi: - săvârşirea de acte sfinte împotriva rânduielilor prescrise pentru acestea sau refuzul de a le săvârşi29; - divulgarea secretului mărturisirii30; - hirotonia unui episcop, preot şi diacon pentru a doua oară în aceeaşi treaptă31; - săvârşirea cu de la sine putere a lucrărilor sfinte de către un preot depus pe cale legală pentru un delict32; - săvârşirea hirotoniei cu de la sine putere de către un episcop într-o eparhie străină fără consimţământul episcopului eparhiot33; - săvârşirea serviciului divin într-un paraclis de către un cleric fără ştirea şi consimţământul episcopului eparhiot34; - părăsirea cu de la sine putere a locului său de serviciu şi acceptarea altuia de episcop, preot sau diacon fără ştirea şi consimţământul autorităţii bisericeşti competente35; - neglijarea altor îndatoriri cu caracter sacerdotal.
25 Can. 20 I ec.; 28, 32, 81 VI ec.; 103 Cartagina. Vezi şi can. 58 ap.; 19 VI ec. 26 Can 38 ap.; 15 Ancira; 25 Antiohia; 26, 33 Cartagina. 27 Can. 6, 20, 81, 83 ap.; 3 IV ec.; 11 I-II Constantinopol. 28 Can. 58 ap.; 19 VI ec. 29 Can. 20 I ec.; 28, 32, 81 VI ec.; 103 Cartagina. Cf. şi comentariul Zonaras la canonul 6 al Sinodului VII ecumenic, în Sintagma Ateniană, vol. II, p. 578. 30 Can. 123 Cartagina, 34 Sf. Vasile cel Mare; 28 Nichifor Mărturisitorul. 31 Can. 62 apostolic; 48 Cartagina. 32 Can. 35 ap.; 6 II ec.; 4 Antiohia. 33 Can. 35 ap.; 15 I ec.; 2 II ec.; 8 III ec.; 5 IV ec.; 13 Ancira; 13, 22 Antiohia; 3 Sardica; 48 Cartagina. 34 Can. 31, 59 VI ec.; 10 VII ec.; 12 I-II Constantinopol. 35 Can. 14, 15, 16 ap.; 15, 16 I ec.; 5, 12, 20 IV ec.; 17, 18, 20 VI ec.; 3, 21, Antiohia; 1, 2 Sardica; 54 Cartagina. 8

c) delicte în legătură cu exercitarea puterii conducătoare , cum ar fi: - îndeletnicirea cu treburi incompatibile cu starea preoţească36; - neglijarea îmbrăcămintei preoţeşti37; - nechivernisirea averii bisericeşti sau întrebuinţarea ei pentru scopurile sale38. Delictele ce pot fi săvârşite numai de monahi pot fi împărţite şi ele în trei categorii, ţinându-se seama de specificul stării monahale, determinate de cele trei voturi sau juruinţe pe care le fac membrii cinului monahal. Abaterile sau delictele săvârşite de monahi se împart în abateri de gradul I şi abateri de gradul II. Sunt considerate abateri sau delicte de gradul I şi pedepsite ca atare: - neluarea în seamă şi nesupunerea la împlinirea datoriilor călugăreşti; - neregulile în treburile oficiale ale mănăstirii; - faptele săvârşite împotriva ordinii şi a bunei cuviinţe monahale ca: neparticiparea la slujbele de zi şi de noapte, adunări neîngăduite pentru mâncare, băutură sau vorbă deşartă, cârtirea pentru orice, defăimarea, sudalma, povăţuirea de rău a celor slabi, fuga de ascultare, nepăsuirea, lovirea, neîngrijirea îmbrăcămintei, neprimirea mustrării în duh de dragoste etc; - provocarea de neînţelegeri, de certuri, de vrajbă, uneltire împotriva autorităţilor; - împlinirea fără blagoslovenie a faptelor ce trebuiau mai întâi aprobate de stareţ sau stareţă39. Sunt considerate abateri sau delicte de gradul II şi pedepsite conform art. 452 din Regulamentul de procedură al instanţelor disciplinare şi de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române: - neascultarea faţă de dispoziţiile Chiriarhului locului; - săvârşirea celor sfinte în afară de mănăstire, fără învoirea stareţului şi fără consimţământul preoţilor locale, precum şi săvârşirea cununiilor religioase în mănăstire, fără aprobarea Chiriarhului locului; - părăsirea mănăstirii şi şederea afară din mănăstire, fără aprobarea Chiriarhului locului; - condamnarea de către instanţele penale pentru delicte prin sentinţă rămasă definitivă; - administrarea necinstită a averii mănăstirii; - furtul şi înstrăinarea bunurilor de obşte; - calomnia şi acuzarea neîntemeiată de fapte necinstite a căpeteniilor şi conducătorilor bisericeşti, precum şi participarea la
36 Can. 6, 20, 81, 83 ap.; 3 IV ec.; 10 VII ec.; 11 I-II Constantinopol. 37 Can. 27, 62, 96 VI ec.; 6 VII ec. Cu privire la purtarea bărbii şi a părului hotărăşte canonul 44 al Statuta ecclesiae antiqua: “Clericus nec coman nutriat, nec barbam radat” (Harduini, Conciliorum Collectio regia …, vol. I, p. 982). 38 Can. 38 ap.; 15 Ancira; 25 Antiohia; 26, 33 Cartagina. 39 Regulamentul pentru organizarea vieţii monahale şi funcţionarea administrativă şi disciplinară a mănăstirilor, art. 127, p. 41. 9

.desfrânarea. . din 8 iunie 1949.nesocotirea ritualului prescris la săvârşirea lucrărilor sfinte. .erezia.omorul. .schisma.simonia. implicarea în probleme politice). . fără aprobarea Chiriarhului sau fără consimţământul preotului locului. .executarea înainte de a dobândi aprobarea organelor superioare a celor hotărâte ce trebuiesc să fie în prealabil aprobate de autorităţile superioare.neglijenţa sau neascultarea în îndeplinirea datoriilor bisericeşti. Sunt considerate abateri şi sancţionate ca atare: .). p.bătaia. autorităţile ei şi feţele bisericeşti sunt atacate şi demnitatea lor ştirbită.îndeplinirea cu treburi nepotrivite chemării călugăreşti (negoţul. . împarte fărădelegile săvârşite de clerici şi monahi în: abateri şi delicte disciplinare. practicarea şi propovăduirea unor învăţături greşite. . Regulamentul de procedură al instanţelor disciplinare şi de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române. etc. . homosexualitatea ori alte păcate împotriva firii. “turma Sfântului Ilie” ş.călcarea secretului mărturisirii.a. . 40 Ibidem.săvârşirea de la sine putere a lucrărilor sfinte de un ieromonah sau ierodiacon oprit sau depus din treaptă pentru vreun delict. . 10 . fără voia şi fără ştirea episcopului respectiv. de Regulamentele acesteia. “ucenicii ierodiaconului Visarion”.neglijarea celor sfinte. precum şi a tuturor ordinelor şi dispoziţiilor bisericeşti.batjocorirea celor sfinte sau ierosilia. . 42-43.neglijarea. unde Biserica. . 129. . . . străine de duhul Ortodoxiei (fenomenul “Pucioasa”.însuşirea. participarea la întruniri neîngăduite. art.apostazia.adunări. fie ca serviciu. neîndeplinirea sau împlinirea cu rea credinţă a îndatoririlor impuse de Legea şi Statutul de organizare şi funcţionare a Bisericii Ortodoxe Române.jocul de noroc.părăsirea parohiei fie ca locuinţă. precum şi a practicilor orientale. . . .beţia.căutarea de certuri şi provocare de neînţelegeri în sânul Bisericii sau impunerea cu sila a plăţii serviciilor religioase.40.săvârşirea celor sfinte într-o altă parohie sau biserică. . . şederea mai multă vreme afară din parohie. deţinerea de funcţii străine de viaţa monahală.

art.blasfemia. Sunt considerate ca delicte disciplinare şi pedepsite ca atare: . . . 3. .desfrânarea. constatate şi pedepsite de către instanţele judecătoreşti42. a locului său de serviciu şi îndeplinirea serviciilor preoţeşti în altă parohie. .săvârşirea. .adulterul. . art.neglijarea ritualului prescris la săvârşirea lucrărilor sfinte. .îndeletnicirea cu afaceri nepotrivite chemării preoţeşti.părăsirea.administrarea incorectă a bunurilor bisericeşti. a lucrărilor sfinte de un preot sau diacon suspendat sau depus legal. faţă de căpeteniile şi superiorii Bisericii. . . pentru orice alte crime şi delicte.bătaia. Infracţiuni contra siguranţei statului: . neîndeplinirea îndatoririlor impuse de Statutul de organizare şi funcţionare şi de Regulamentele lui de aplicare.simonia.violarea secretului mărturisirii. . . . 54-55. precum şi faţă decorporaţiunile. Codul Penal al statului nostru împarte infracţiunile astfel: 1. 42 Ibidem. precum şi de toate ordinele şi dispoziţiile autorităţilor bisericeşti.beţia. 11 . p.camăta. . .furtul.schisma. . 41 Regulamentul de procedură al instanţelor disciplinare şi de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române. . însuşirea sau întrebuinţarea lor în alte scopuri.trădarea prin transmiterea de secrete. . .apostazia. . . săvârşite contra ordinii şi bunei cuviinţe41.sacrilegiul sau ierosilia. . .uciderea.fapte mai puţin grave.acţiunile duşmănoase contra statului. cu de la sine putere.trădarea. .condamnarea definitivă de către instanţele judecătoreşti ale Statului.jocul de noroc. . 53-54. . instituţiile şi organele bisericeşti. . fără ştirea şi consimtământul autorităţii bisericeşti competente. cu de la sine putere. 2. .incorectitudini săvârşite în afaceri oficiale (constatate şi sancţionate de autorităţile judecătoreşti de stat).neglijarea..conjuraţiunea împotriva autorităţilor legale şi trădarea Statului.sperjurul.calomnierea şi acuzarea neîntemeiată de fapte necinstite faţă de orice cleric.trădarea prin ajutarea inamicului.erezia. . p.

. .complotul. .omorul calificat. . 45 Ibidem. 47 Ibidem.lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte.spionajul. Infracţiuni contra libertăţii persoanei: .sclavia. 2.lipsirea de libertate în mod ilegal. 2. . . p. . 12 .divulgarea secretului profesional47. 3. b) Lovirea şi vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii: .propaganda în favoarea statului totalitar.comunicarea de informaţii false.ameninţarea.atentatul care pune în pericol siguranţa statului.compromiterea unor interese se stat. . Infracţiuni contra vieţii. 98-100.atentatul contra unei comunităţi. 46 Ibidem.violarea secretului corespondenţei.vătămarea corporală gravă.violarea domiciliului. p.determinarea sau înlesnirea sinuciderii44. . . 87-95. . . .omorul deosebit de grav. Bucureşti. Infracţiuni privitoare la viaţa sexuală: . . . 1997.provocarea ilegală a avortului46. . Infracţiuni contra persoanei se împart în: 2.pruncuciderea.divulgarea secretului care periclitează siguranţa statului. integrităţii corporale şi sănătăţii: a) Omuciderea: . p. . p. p. . 43 Codul Penal cu completările şi modificările până la 15 aprilie 1997. .supunerea la muncă forţată sau obligatorie.acţiuni împotriva ordinii constituţionale. 95-98. 1..şantajul. . . .nedenunţarea. Editura Lumina Lex.vătămarea corporală din culpă45. 2. 103-106. . c) Avortul .subminarea puterii de stat. .uciderea din culpă.infracţiuni contra reprezentantului unui stat străin43. . 101-102. .vătămarea corporală.violul.omorul. . . 44 Ibidem.actele de diversiune. 2.subminarea economiei naţionale. .lovirea sau alte violenţe.

dacă afirmarea sau imputarea a fost săvârşită pentru apărarea unui interes legitim49. . p. . .perversiunea sexuală . Infracţiuni contra patrimoniului: .defăimarea ţării sau a naţiunii. 121-124. pentru sine ori pentru altul. Infracţiuni contra autorităţii: . . se urmăreşte numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. . p. .ofensa adusă unor semne. ori înlesnirea valorificării acestuia. .relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex. 49 Ibidem. p.sustragerea sau distrugerea de înscrisuri.corupţia sexuală – actele cu caracter obscen săvârşite asupra unui minor sau în prezenţa unui minor.pirateria. .tulburarea de posesie – ocuparea. . . . .ultrajul. Infracţiuni contra demnităţii: . .ruperea de sigilii.. a unui folos material.furtul calificat. . Tăinuirea săvârşită de soţ sau de o rudă apropiată nu se pedepseşte50.însuşirea bunului găsit.portul nelegal de decoraţii sau semne distinctive. în întregime sau în parte. fără drept. dobândirea sau transformarea unui bun. 2. 3. . sau de către un minor în paguba tutorelui său.raportul sexual cu o minoră.furtul. . . . cunoscând că bunul provine din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.uzurparea de calităţi oficiale. . p. 48 Ibidem. 111-120. . 13 .distrugerea calificată. .incestul48.ofensa adusă autorităţii.gestiunea frauduloasă.pedepsirea unor furturi la plângerea prealabilă: furtul săvârşit între soţi ori între rude apropiate.sustragerea de sub sechestru51.proba verităţii celor afirmate sau imputate este admisibilă. 4. . 50 Ibidem. . 4. .tăinuirea – primirea.seducţia. dacă prin aceasta s-a urmărit obţinerea.calomnia.distrugerea. a unui imobil aflat în posesia altuia. .delapidarea.insulta.tâlhăria. . 51 Ibidem. 110-111. ori de către cel care locuieşte împreună cu persoana vătămată sau este găzduit de aceasta.distrugerea din culpă. 106-110.

încercarea de a determina mărturia mincinoasă. . p. . . . . .supunerea la rele tratamente. . Infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege. . 137-140. .darea de mită.abuzul în serviciu contra intereselor publice. p. . . .arestarea nelegală şi cercetarea abuzivă.abuzul în serviciu contra intereselor personale.denunţarea calomnioasă. . . .evadarea. .accidentul şi catastrofa de cale ferată54.distrugerea şi semnalizarea falsă. 5. .nerespectarea hotărârilor judecătoreşti.părăsirea postului şi prezenţa la serviciu în stare de ebrietate. . 52 Ibidem. din culpă. 54 Ibidem. .represiunea nedreaptă. .neîndeplinirea cu ştiinţă a îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă. 2.favorizarea infractorului.traficul de influenţă52.tortura.luarea de mită.nedenunţarea unor infracţiuni. Infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei: .reţinerea sau distrugerea de înscrisuri53. se împart în: 5. . 125-129.mărturia mincinoasă. 129-137.5.abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi.primirea de foloase necuvenite. . .omisiunea sesizării organelor judiciare. 3.omisiunea de a încunoştinţa organele judiciare.abuzul în serviciu în formă calificată. Infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe căile ferate: neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă. 5.nerespectarea regimului materialelor nucleare sau al unor materiale radioactive. 14 .înlesnirea evadării. Infracţiuni privitoare la regimul stabilit pentru activităţi reglementate de lege: . 5.împiedicarea participării în proces. 1. .nerespectarea regimului materialelor explosive. p. Infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul: . . . .neglijenţa în păstrarea secretului de stat. .purtarea abuzivă. . 4. 53 Ibidem. .nerespectarea regimului de ocrotire a unor bunuri.nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. .

falsificarea de timbre.specula.concurenţa neloială. 146-147. p.deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori56.folosirea instrumentelor oficiale false57. 1. . . p.abandonul de familie. 141-145. Infracţiuni care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea socială se împart în: 8. . . mărci sau bilete de transport. Infracţiuni de fals se împart în: 6.falsul intelectual. 15 .punerea în circulaţie a produselor contrafăcute. 1. 145-146.falsul în înscrisuri sub semnătură privată.falsul privind identitatea58. timbre sau de alte valori: . Infracţiuni la regimul stabilit pentru anumite activităţi economice: . 6. Falsificarea instrumentelor de autentificare sau de marcare: . .zădărnicirea combaterii bolilor. . 59 Ibidem. . 6. . p. . .deturnarea de fonduri.înşelăciunea cu privire la calitatea mărfurilor. 8.falsul material în înscrisuri oficiale. . 7.înşelăciunea la măsurare.relele tratamente aplicate minorului. 57 Ibidem.contrafacerea obiectului unei invenţii. 6.falsificarea instrumentelor oficiale. .falsificarea de monede sau de valori. 3. . . . 2. . 154-156. 60 Ibidem. 55 Ibidem. p.exercitarea fără drept a unei profesii55.falsificarea de valori străine.uzul de fals.nerespectarea dispoziţiilor privind importul de deşeuri şi reziduri59. Infracţiuni contra sănătăţii publice: .bigamia. . 58 Ibidem. . . Falsificarea de monede.adulterul. 147-149. Infracţiuni contra familiei: . p.nerespectarea dispoziţiilor privind operaţii de import export. . 2. 56 Ibidem. Falsuri în înscrisuri: .falsul în declaraţii.. p. nerespectarea măsurilor privind încredinţarea 60 minorului . 8. 150-153.divulgarea secretului economic. .

. 16 . . . .tulburarea folosinţei locuinţei. Infracţiuni săvârşite de militari: a) Infracţiuni contra ordinii şi disciplinei militare: . . 168.prostituţia. .ultrajul contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice. . p. .lăsarea fără ajutor prin omisiunea de înştiinţare62.răspândirea de materiale obscene.lovirea sau insulta inferiorului64.profanarea de morminte. .infectarea apei. p. Infracţiuni contra capacităţii de apărare a României se împart în: 9. .dezertarea. c) Infracţiuni specivice aviaţiei şi marinei militare: .călcarea de consemn.vagabondajul.absenţa nejustificată.părăsirea câmpului de luptă65.lovirea sau insulta superiorului. Infracţiuni privitoare la asistenţa celor în primejdie: .jocul de noroc63.insubordonarea. 159-160.zborul neautorizat. p.sustragerea de la tratamentul medical. .capitularea.falsificarea de alimente sau alte produse61.lăsarea fără ajutor. 8.încăierarea. 1. 9. . . . . .răspândirea bolilor la animale sau plante. 3. 8. . .contaminarea venerică şi transmiterea sindromului imuno deficitar dobândit (SIDA).împiedicarea libertăţii cultelor şi prozelitismul religios. p.propaganda naţionalist-şovină. b) Infracţiuni pe câmpul de luptă . .. . Alte infracţiuni care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea socială: .cerşetoria.punerea în primejdie a unei persoane în neputinţa de a se îngriji. .asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni.instigarea publică şi apologia infracţiunilor. 64 Ibidem.traficul de stupefiante. . 62 Ibidem. . 165-168. p. 65 Ibidem. 157-159.proxenetismul. 61 Ibidem. 160-165. . 4. 63 Ibidem. . .

coliziunea66. ca instanţă duhovnicească pentru faptele considerate împotriva rânduielilor de viaţă creştină. 2.Excomunicarea (αϕορισµος. .distrugerea unor obiecte şi însuşirea unor bunuri. 66 Ibidem. 10. Această epitimie poate fi agravată prin oprirea de a participa la sfintele slujbe sau de a fi lipsit de administrarea vreuneia dintre Sfintele Taine sau ierurgii. . .genocidul. 3. p. Infracţiuni săvârşite de militari sau de civili: .defetismul – răspândirea sau publicarea în timp de război de zvonuri sau informaţii false. Infracţiuni săvârşite de civili: . 9. 9. . exagerate sau tendenţioase relative la situaţia economică şi politică a ţării. Epitimia de acest fel se numeşte şi afurisire sau excomunicare. p. . .folosirea emblemei Crucii Roşii în timpul operaţiunilor militare.părăsirea navei. a) Pedepsele generale pentru toţi membri Bisericii sunt următoarele: . 68 Ibidem. 173. . . 174-177. . 69 Ibidem. Această epitimie se mai numeşte şi interdict. însă numai în înţelesul că ea constă din oprirea temporală de la Sfânta Împărtăşanie.neprezentarea la încorporare sau concentrare68. adică cu excomunicarea sau afurisirea în sens propriu. 1. excomunicatio) sau afurisirea în sens propriu înseamnă îndepărtarea din Biserică prin lipsirea de calitatea de membru al Bisericii şi implicit prin lipsirea de orice drepturi legate de această calitate70. la starea morală a populaţiei în legătură cu declararea şi mersul războiului şi săvârşirea altor asemenea fapte de natură să slăbească rezistenţa morală a populaţiei. p. 67 Ibidem. . .sustragerea de la serviciul militar. Infracţiuni contra păcii şi omenirii: . 17 . Pedepsele bisericeşti şi sancţiunile penale 3.părăsirea comenzii..coborârea pavilionului. 169-171. fără ca aceasta să fie împreunată cu excluderea din rândul mirenilor Bisericii.tratamentele neoneroase. .sustragerea de la rechiziţii militare67.neluarea măsurilor necesare în operaţiile navale. 171-172.sustragerea de la serviciul militar.Epitimia (επιτιµια) pe care o dă duhovnicul în scaunul mărturisirii. . . Pedepsele bisericeşti Pedepsele prevăzute de sfintele canoane pentru delictele bisericeşti pot fi şi ele împărţite în pedepse generale pentru toţi membri Bisericii şi în pedepse specifice pentru faptele ilicite deosebite ale clericilor şi ale monahilor. p. tăinuirii şi favorizării69 3.propaganda de război.jefuirea celor căzuţi pe câmpul de luptă.sancţionarea tentativei.

58. censurae) prin care se iau de tot toate drepturile şi bunurile spirituale sau numai unele până la îndreptarea vinovatului. 1. . 26 VI ec.depunerea sau pierderea dreptului pentru totdeauna de a săvârşi vreo lucrare sacră. 5. 27 Sf. în sensul 70 Această pedeapsă o tratează şi Zonaras în comentariul său la canonul 13 al Sinodului III din Constantinopol (Sintagma Ateniană. 75 Can. can. Canoanele…. 180. Canoanele…. 59 ap. vol. Nicodim Milaş. prof. III. Pedepsele de îndreptare sunt următoarele: . stipulează: “ca să se bucure şi mai departe de onoarea locului lor ( της µεν της κατα καθεδραν µετεχιν). p. în Biserica veche. 78 Can. vol. p. II.oprirea de a săvârşi anumite lucrări sfinte77. 20 IV ec. 79 Can 16 I-II Constantinopol. 18 . Arhid. 21-22. dr. să nu predice şi să nu săvârşească nici o îndatorire preoţească” (Dr. prof. 48. Arhid.. care se mai numeşte şi arghia75. şi care se aplică prin rostirea unui blestem asupra celui ce s-a făcut vinovat de cele mai grave abateri şi în care persistă cu îndărătnicie. şi pedepse în sens propriu-zis (τιµοριας σορρονιζουσας. în Sintagma Ateniană. p.173). dr. constă din supunerea celui excomunicat la cea mai gravă dintre pedepsele bisericeşti. 1. . 10 Antiohia. II. 80 Canonul 6 al Sinodului de la Ancira. part. vol. . Floca.suspendarea de la slujire pe un anumit timp76. . stipulează că aceasta “să se facă numai după una. 133 Cartagina 76 Can 35 apostolic. însă să nu jertfească. Vasile cel Mare.. 72 Canonul 31 apostolic. poenae medicinalis. can. part. A se vedea can. Pedepsele în înţeles propriu sunt următoarele: . p. 13 Sardica. II..oprirea temporală de la săvârşirea sfintelor taine.mustrarea sau dojana se face personal de episcop sau de sinod (în public)73. În primul caz. . 690). p. p. vol. 69 Sf. afară de hula împotriva Duhului Sfânt. 13. . 77 Can..depunerea din treaptă. echivalentă cu pedeapsa capitală.pierderea pentru totdeauna a dreptului de a mai fi ridicat la un rang ierarhic superior sau administrativ78.. vol. 8.. 25 Antiohia. II. fără pierderea calităţii de de preot80. fără pierderea calităţii de cleric74. 3 VI ec. Caterisirea pentru orice fel de abatere. care tratează despre pedeapsa care trebuie dată unui preot care este necredincios episcopului său. şi caterisirea pentru una din aceste trei abateri capitale. referindu-se la cei care au jertfit idolilor iar mai târziu s-au căit. Ioan N. însemna şi simpla excomunicare (lepădare)71. Ioan N. Nicodim Milaş. caterisirea înseamnă numai aplicarea unei pedepse prin care cel în cauză este lipsit de starea preoţească. Floca. 10 Laodiceea. . Cu privire la scopul urmărit. Arhid. p. prof. Canoanele…. Canoanele…. Canoanele…. şi a doua şi a treia stăruinţă din partea episcopului” (Sintagma Ateniană.. pedepsele pentru clerici se grupează în pedepse de îndreptare (τιµορας διορθουσας. Floca. apostazia şi schisma. 9 Neocezareea şi can. 71 Vezi: canonul 18 al Sinodului de la Ancira. Vasile cel Mare. 73 Constituţiile Apostolice. 9 Neocezareea. canonul 19 IV ec.. .caterisirea înseamnă lipsirea de starea clericală şi este de două feluri. 20 VI ec. A se vedea şi can. 39.excluderea din serviciu pentru totdeauna79. 16 Antiohia. 23). 74 Can. 14 Sardica. b) Pedepsele specifice prevăzute pentru clerici. poenae vindicative) prin care se iau cu totul toate drepturile şi bunurile spirituale şi de care este legată şi pierderea funcţiunii deţinute până acum. dr. 3 VI ec. p. 3-4. II.Anatema (αναθεµα) numită şi blestem sau afurisenie. Anatema. Dr. can. Ioan N.sfatul72. can.

. fără pierderea calităţii de preot. . 81 Can. 3 Antiohia. art. pe baza unei anchete regulamentare. Vasile cel Mare. 64. .pierderea oficiului de paroh pe un timp limitat sau definitiv. cu putinţa de a fi întrebuinţat în administraţia bisericească. 4. p. până la o lună de fiecare dată. când are preot coslujitor. can. până la 30 de zile82. .. 27 Sf. can. până la 30 de zile într-un an. 51 62.. 55-56. care constă în oprirea cu desăvârşire de la săvârşirea celor sfinte şi de la orice altă lucrare sacerdotală. . 1. 83 Ibidem. Pedepsele aplicate de Chiriarh şi de instanţele disciplinare şi de judecată sunt clasificate în pedepse vremelnice şi pedepse disciplinare. 21 VI ec. 50. . .caterisirea.anatema. Chiriarhul. .degradarea definitivă a vinovatului din rangurile bisericeşti şi onorifice pe care le posedă. 3.canonisirea la sfintele mănăstiri la catedrala episcopală.oprirea de a săvârşi unele lucrări sfinte. p.depunerea sau pierderea dreptului pentru totdeauna de a săvârşi vreo lucrare sfântă.oprirea de a săvârşi anumite lucrări sfinte. . 19 . însă este oprită folosirea lui. . 8.excluderea din monahism (pentru călugări)83.oprirea de la săvârşirea tuturor lucrărilor sfinte pe un timp anumit. caterisirea înseamnă atât aplicarea pedepsei.pierderea pentru totdeaunaa dreptului de a fi ridicat la un grad ierarhic superior sau administrativ. are dreptul să aplice direct şi fără drept de recurs.oprirea totală de la săvârşirea lucrărilor sfinte. . . . cu obligaţia de a lua parte activă la toate actele religioase. până la 90 de zile într-un an. cât şi constatarea căderii din har ca rezultat al săvârşirii conştiente a vreuneia din cele trei abateri capitale81.pierderea oficiului de preot. 63 ap. din partea celui sancţionat următoarele pedepse disciplinare: . can. art.că este cu desăvârşire oprit de la săvârşirea celor sfinte. sau a unui raport ori referat al organelor administrative în subordine. 18. Pedepsele definitive aplicate de aceleaşi instanţe sunt: . 82 Regulamentul de procedură al instanţelor disciplinare şi de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române. În al doilea caz. Acesta îi rămâne în continuare. Pedepsele vremelnice aplicate de episcop şi instanţele de judecată bisericească persoanelor supuse judecăţii sunt: . Regulamentul de procedură al instanţelor disciplinare şi de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române face distincţie între pedepsele aplicate numai de Chiriarh şi cele aplicate de Chiriarh şi de instanţele disciplinare şi de judecată. dar nu în sensul că i s-ar lua harul.canonisirea la o sfântă mănăstire sau la catedrală.advertismentul şi dojana arhierească.avertismentul şi dojana arhierească. .destituirea (pentru cântăreţi şi paraclisieri). persoanele supuse judecăţii.

Sancţiunile de drept penal au cunoscut în decursul timpului o continuă diversificare şi perfecţionare.). În timp ce alte sancţiuni juridice. avându-şi întotdeauna cauza în săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală84. op. 282-283. întrucât implică anumite privaţiuni sau restricţii. 2. Alte sancţiuni de drept penal. având şi o finalitate de exemplaritate. au dimpotrivă caracter preponderent preventiv. îndeplinesc şi o funcţie preventivă. Măsurile educative sunt sancţiunile de drept penal aplicabile exclusiv infractorilor minori şi care au un conţinut preponderent educativ. op. pedepsele reprezintă în mod preponderent acest caracter deşi. de exemplu. Din punctul de vedere al mecanismului aplicării lor. în majoritatea cazurilor. cum sunt. sancţiunile specifice proprii dreptului penal. reparări de pagube. au în genere un caracter reprisiv sau retributiv. totodată. 84 Al.. este consecinţa juridică a săvârşirii infracţiunii. astfel încât sistemul sancţionator penal cunoaşte în prezent trei categorii de sancţiuni de drept penal: pedepse. În concepţia codului penal în vigoare. cum sunt măsurile educative şi măsurile de siguranţă. 576. Măsurile de siguranţă sunt sancţiuni de drept penal cu un caracter preponderent preventiv şi se iau faţă de persoanele care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală. sancţiunile de drept penal. instrumentele de realizare şi restabilire a ordinii de drept. Boroi. măsurile de constrângere pe care le atrage comiterea faptelor prevăzute de legea penală şi. anulări de acte etc. Dintre sancţiunile de drept penal. în scopul înlăturării unei stări de pericol şi al preîntâmpinării săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală. sancţiunile civile. Dongoroz. Vezi şi V. 20 . sancţiunile de drept penal se deosebesc de cele extrapenale prin faptul că.3. constând în măsuri de restabilire a situaţiei anterioare (restituiri de bunuri. la rândul său. exercitată din oficiu. Pedepsele în dreptul penal Sancţiunile de drept penal sunt consecinţele pe care legea penală le impune în cazul încălcării preceptelor sale. O altă trăsătură caracteristică a sancţiunilor de drept penal este aceea că ele acţionează post delictum. în vreme ce acţiunea penală este. totodată. p. sancţiunile de drept penal se deosebesc de toate celelalte printr-o serie de trăsături caracteristice. Sancţiunile de drept penal sunt reglementate în cadrul uneia dintre cele trei instituţii fundamentale ale dreptului penal. Tratat. fiind. Ele constituie sancţiuni specifice minorilor. au în general un caracter reparator sau restrictiv. Din acest punct de vedere se vorbeşte de caracterul necesar şi inevitabil al sancţiunilor de drept penal. iar aceasta. exercitarea acţiunii civile este lăsată la latitudinea titularului dreptului lezat. măsuri educative şi măsuri de siguranţă. Pedepsele reprezintă cele mai importante sancţiuni de drept penal. alături de infracţiune şi de răspunderea penală. cit. sancţiunile sunt efectul răspunderii penale. cit.. p. Toate aceste trei categorii de sancţiuni sunt consacrate şi în codul nostru penal sub forma unui ansamblu de reglementări prin care sunt stabilite categoriile de sancţiuni aplicabile şi condiţiile aplicării acestora. Privite în cadrul general al sancţiunilor juridice.

pedeapsa se caracterizează într-o anumită privaţiune sau restricţie impusă persoanei care a săvârşit infracţiunea privare sau restricţie de libertate. Prin aplicarea şi executarea pedepsei nu se urmăreşte cauzarea unor suferinţe fizice sau înjosirea celui condamnat. .. . Pedeapsa se deosebeşte de celelalte sancţiuni juridice prin următoarele trăsături esenţiale: a) pedeapsa este o măsură de constrângere . c) pedeapsa este un mijloc de constrângere statală. Boroi. 285-286. 50 Cod penal. Ca măsură cu caracter coercitiv (represiv). nefiind transmisibilă. ca un mijloc de reeducare a celui condamnat. Nu există pedeapsă în general.Prin dispoziţia înscrisă în art. cum ar fi: . durata sau cuantumul pedepsei. prevenirea săvârşirii în viitor de noi infracţiuni de către acesta85. în acelaşi timp. de îndreptare a condamnatului.după obiectul asupra căruia poartă: pedepse corporale. anumite privaţiuni sau restricţii. 21 . de drepturi civile etc. op. Codul penal în vigoare cuprinde o singură clasificare a pedepselor – în funcţie de felul în care se aplică şi pe baza importanţei care se atribuie 85 Al. neexistând deci răspundere penală pentru fapta penală a altei persoane. Din această definiţie rezultă că în dreptul nostru penal pedeapsa are un dublu caracter: unul coercitiv (măsură de constrângere) şi altul corectiv (mijloc de reeducare). ştiinţa penală a procedat la clasificarea acestora după diverse categorii. Privaţiunea sau restricţia şi suferinţa corespunzătoare pot avea o intensitate diferită. .după gravitatea lor: pedepse criminale. deoarece persoana faţă de care se aplică este pusă să sufere.după durata lor: pedepse perpetue şi pedepse temporale. b) pedeapsa este un mijloc de reeducare. pedepse pecuniare. e) pedeapsa se aplică infractorului. în funcţie de felul. Pedeapsa este sancţiunea specifică dreptului penal.). ci numai pedeapsă ca sancţiune pentru o anumită infracţiune. Pentru a permite mai buna cunoaştere şi folosire a pedepselor. adică nu poate fi aplicată decât celui vinovat de săvârşirea unei infracţiuni. pedepse privative sau restrictive de libertate. cit. e) pedeapsa se aplică în scopul prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni. în mod silit. pedepse corecţionale şi pedepse de simplă poliţie.după caracterul lor: pedepse politice. deoarece nu poate fi aplicată decât de stat în numele societăţii. d) pedeapsa se aplică numai în cazul comiterii unei infracţiuni. fiecare dintre aceste două caractere implicând o finalitate distinctă. pedepse de drept comun şi pedepse mixte. . p. de împiedicare a repetării conduitei antisociale. legiuitorul Codului penal din 1968 a definit pedeapsa ca o măsură de constrângere şi. ci îndreptarea sa. pedeapsa se stinge în cazul decesului condamnatului înainte de executarea pedepsei. de formare şi permanentizare în conştiinţa acestuia a convingerii că respectarea legii penale este o necesitate.după importanţa şi rolul lor: pedepse principale şi pedepse secundare. Fiind legată de persoana infractorului. pedepse privative sau restrictive de drepturi morale.

Prin urmare. pentru ca o pedeapsă concretă să-şi atingă scopul preventiv. adică enumerarea categoriilor de pedepse şi a felurilor de pedeapsă în cuprinsul aceleiaşi categorii. . sunt instanţele de judecată începând cu instanţa duhovnicească şi srşind cu sinodul ecumenic.. Înstituţie de bază a dreptului penal. dreptul de a fi tutore sau curator. în timp ce pedepsele secundare (fie complementare. Cadrul general al pedepselor în vigoare formează conţinutul art. Operaţia de adaptare a pedepsei în raport cu fiecare infracţiune şi cu fiecare infractor. în vederea realizării scopului de prevenţie generală şi specială. să realizeze un efect preventiv maxim. conţinutul acestei pedepse îl formează totalitatea drepturilor prevăzute de art. Individualizarea pedepsei. Editura Ştiinţifică. dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. Aplicarea pedepselor Organele sau forurile de judecată. Bucureşti. pen. prin fiecare din funcţiile ei. dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii. pedeapsa este reglementată în partea generală a Codului penal. . şi anume: a) pedepse principale: . locul principal îl ocupă cadrul pedepselor.000 la 50. Dispoziţiile art. în cadrul pedepsei accesorii. În această reglementare. 87 J. chemate şi îndreptăţite să aplice pedepsele bisericeşti.amenda de la 100. 1970. ca un adaos (un complement) sau ca un accesoriu al unei pedepse principale privative de libertate. diferenţiate după modul de aplicare. c) pedepse accesorii: . ceea ce o deosebeşte de pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.interzicerea unor drepturi de la 1 la 10 ani. poartă denumirea de individualizare a pedepsei87. 288-289. după caz. p. penal. b) pedepse complementare: . p.închisoarea de la 15 zile la 30 de ani.000.interzicerea tuturor drepturilor prevăzute de art. în conţinutul căreia intră doar unul sau unele dintre drepturile prevăzute în art.detenţiunea pe viaţă. ea trebuie astfel aleasă şi dozată încât.degradarea militară. şi anume: dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice şi în funcţiile elective publice. După dreptul penal. prevăzută de art. Grigoraş. fie accesorii) apar. 53 Cod penal prevăd denumirea fiecărei categorii de pedepse şi afiecărui fel de pedeapsă.pedepsei sub raport funcţional – anume în pedepse principale şi pedepse secundare sau alăturate. Cadrul de pedepse statornicit în Codul penal cuprinde trei cat egorii de pedepse. 53 Cod penal. În doctrina de specialitate se face distincţie între individualizarea ce se realizează în faza de elaborare a normelor juridice penale. . 76.000. 22 . 6486. Pedepsele principale sunt acelea care pot fi stabilite şi aplicate singure. 64 C. indicând minimul şi maximul general al fiecărei pedepse. 64 C. 64. drepturile părinteşti. în faza de 86 Ibidem. 4.

pentru cazurile de caterisire. diaconi şi cântăreţi. 3. care trebuie reeducat. Individualizarea legală se realizează de către legiuitor în procesul elaborării legii penale şi se concretizează în: a) stabilirea cadrului general al pedepselor. p. Individualizarea juridică sau judecătorească a pedepsei se realizează post delictum de către instanţa judecătorească şi constă în adecvarea pedepsei la o anumită faptă concretă şi la un infractor concret. cit. spre deosebire de aceasta din urmă – care realizează numai prevenţia generală – individualizarea juridică realizează atât o prevenţie generală. individualizarea juridică şi individualizarea administrativă 1. cât şi una specială. dintre care doi membri clerici. cu cunoştinţe canonice. Boroi. Se discută. 2. în chestiuni pur bisericeşti sunt: 1. Individualizarea judiciară se realizează în cadrul şi limitele determinate prin individualizarea legală şi. membrul cântăreţ nu participă. în legătură cu plata serviciilor religioase sau refuzul serviciului religios. 23 . Sinodul mitropolitan. În cazurile nd se judecă chestiuni privitoare numai la preoţi. de trei forme de individualizare a pedepselor: individualizarea legală. 307-308. op. putându-se concretiza nu numai în modificări ale regimului de executare. pentru cazurile de depunere din treaptă. dintre preoţii cu examenul de promovare.aplicare a pedepsei şi a celorlalte sancţiuni de drept penal şi în faza de executare. Consistoriul disciplinar protopopesc funcţionează pe lângă fiecare protopopiat. Consistoriul disciplinar protopopesc. Consistoriul disciplinar protopopesc are un preşedinte şi trei membri.aplanarea şi eventual judecarea diferendelor ivite între personalul bisericesc cu privire la împărţirea ofrandelor şi veniturilor epitrahilului etc. de către Chiriarh. . 5. 2. preoţi. Organele disciplinare și de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române Organele disciplinare şi de judecată pentru clericii de mir. 88 Al. b) stabilirea pedepsei pentru fiecare infracţiune în parte în raport de gradul de pericol social abstract al faptei. în acest sens. din categoria I-a. Sfântul Sinod. Consistoriul Eparhial. numiţi pe termen de patru ani.. şi un cântăreţ. 2. dar eventual şi în reducerea duratei executării pe calea eliberării condiţionate şi a graţierii88. a felului şi a limitelor generale ale fiecărui gen de pedepse. ţinând cont de importanţa valorii sociale lezate şi de gravitatea vătămării la care e supusă aceasta. Organele de recurs sunt: 1. Individualizarea administrativă se realizează în faza executării de către organele administrative de executare. În competenţa Consistoriului disciplinar protopopesc intră: .aplanarea şi eventual judecarea neînţelegerilor dintre credincioşi şi personalul clerical. precum şi a conflictelor de ordin personal în legătură cu funcţiunea bisericească dintre credincioşi şi personalul clerical. 1.. c) stabilirea cadrului şi mijloacelor legale în care se va realiza individualizarea juridică şi administrativă.

Ei se aleg de Adunarea eparhială. din categoria I-a. bisericească sau civilă pentru delictele prevăzute în art. cu drept de recurs la Consistoriul Eparhial. în termen de 15 zile de la primirea hotărârii de cel în cauză. 29 din Regulamentul de procedură. în timpul pentru care a fost ales. Dacă în cazurile de pedepsire. Pedepsele prevăzute la art. hotărârile Consistoriului disciplinar protopopesc sunt definitive şi executorii. B. la propunerea preşedintelui. după aprobarea lor de Chiriarh. Consistoriul va avea un grefier. 60 din Regulamentul de procedură sunt nule de drept.judecarea în primă şi ultimă instanţă a personalului bisericesc inferior – cântăreţii şi paraclisierii – pentru abaterile şi delictele disciplinare prevăzute în art. a instruirii procesului. În acest caz. ca şi a introducerii recursului. Hotărârile date de un Consistoriu ai cărui membrii nu întrunesc condiţiile prevăzute de art. A. a citării părţilor. şi se aprobă de Chiriarh. După împrejurări. Chiriarhul va putea trimite pe vinovat în judecata Consistoriului eparhial. pe termen de 4 ani. doctori sau licenţiaţi în teologie. dacă vreun membru. va fi revocat de Chiriarh şi în locul său va fi numit altul. . lit. lit. adică destituirea. putând fi realeşi. 50. părţile au dreptul să facă recurs la Consistoriul Eparhial în termen de 15 zile de la primirea hotărârii de către cel în cauză. Nu poate fi ales membru în Consistoriul eparhial nici un preot care a suferit vreo condamnare judecătorească. au drept să facă recurs la Consistoriul Eparhial. dintre membrii titulari ai acestuia. a. Membrii sunt toţi preoţi cu examenul de promovare. d şi e din Regulamentul de procedură rămân definitive după aprobarea hotărârii de către Chiriarh. suferă vreo condamnare judecătorească. În acest caz. după aprobarea ei de către Chiriarh. Judecarea litigiilor se va pronunţa cel mai târziu în trei zile de la judecată. prevăzute de lit. 4. cu cunoştinţe canonice şi juridice. Cine reclamă la protopopiat. b. par. c din Regulamentul de procedură. e. c. 2. dacă hotărârea a rămas definitivă. 4. b.vor fi de la 30 la 90 de zile. pierde dreptul de a mai rămâne ca membru în Consistoriu. iar pedepsele prevăzute de lit. Toate hotărârile date de Consistoriul disciplinar protopopesc se vor trimite Chiriarhului locului spre aprobare. 2 şi 3 din Regulamentul de procedură. a personalului bisericesc inferior – cântăreţi şi paraclisieri – pentru abaterile şi delictele disciplinare prevăzute în art. iar cauza se va judeca din nou. Nici o reclamaţie fără dovezi nu este primită. Procedura introducerii acţiunii. în cazurile de mai sus. De asemenea. se vor de hotărâri de împăcare sau se vor aplica pedepsele prevăzute la art. va fi aceeaşi ca la Consistoriul eparhial. 50. a pronunţării şi comunicării hotărârilor. 2 şi 3 din Regulamentul de procedură. . când acestora li se aplică vreuna din pedepsele prevăzute în art. Consistoriul Eparhial funcţionează la fiecare Eparhie şi este format din trei membri titulari şi doi membri supleanţi. pentru cazul când acestora li se aplică pedeapsa prevăzută la art. părţile nu se declară mulţumite. trebuie să facă dovada celor reclamate.judecarea în primă instanţă.În caz de judecare. iar hotărârea luată de Consistoriul Eparhial este definitivă şi executorie. part. Preşedintele Consistoriului se numeşte de Chiriarh. numit de Chiriarh. d şi e din acelaşi Regulamenr. lit. d şi e. Dacă vreunul din membrii judecători se va vădi de părtinire sau de rea credinţă. Nu mai pot fi 24 . a-f din acelaşi Regulement. lit. a.

care prin natura lor fac dovada certă până la înscrierea în fals. numele şi prenumele. d şi e să nu depăşească termenul de 6 luni. până la o nouă alegere. Reclamaţiile trebuie să cuprindă: localitatea de unde vine cererea (pâra). lit. d din Regulamentul de procedură. iar preşedintele Consistoriului eparhial. mai înainte de a se trimite Consistoriului. cu aprobarea Chiriarhului respectiv. care se pot adresa Chiriarhului împotriva lor. de oricine are dreptul şi îndeplineşte condiţiile canonice de a reclama un cleric şi a petiţiona. par. Alegerea noului membru se va face numai pentru restul timpului. Locul membrului revocat va fi ocupat. e. rămas pentru ceilalţi membri. pentru pedeapsa caterisirii. lit. B. cu drept de recurs la Sinodul Mitropolitan. când acestora li s-a aplicat pedeapsa prevăzută în art. Reclamaţiile care nu îndeplinesc aceste condiţii se înapoiază spre completare. b) în primă instanţă. B. Acţiunea împotriva membrilor clerului se va introduce în Consistoriul eparhial. a şi b din Regulamentul de procedură. B. adică destituirea. lit. B. 4. prevăzută în art. a – e. sau una din pedepsele prevăzute în art. anchetate însă de delegatul Eparhial. până la îndeplinirea timpului de patru ani. prevăzute în art. prevăzută în art. par. par. d) în ultimă instanţă. Consistoriul Eparhial judecă: a) în primă şi ultimă instanţă: abaterile şi delictele preoţilor şi diaconilor. sub pedeapsa de nulitate. precum şi prin sesizarea cazurilor de către autorităţile Statului. dacă sunt mai mulţi. cu drept de recurs la Sfântul Sinod. Cazurile când acţiunea se introduce prin rapoarte sau din oficiu se trimit în judecată din oficiu de către Chiriarhul respectiv. 4. prevăzute în art. d) din oficiu. al reclamatului şi ale martorilor propuşi. precum şi toate probele care s-ar putea folosi de către reclamant ca doveditoare. 2 şi 3 din Regulamentul de procedură. A.aleşi în Consistoriul eparhial preoţii care îndeplinesc o însărcinare administrativ bisericească.par. ca instanţă de recurs: recursurile personalului inferior – cântăreţi şi paraclisieri – împotriva hotărârilor date de Consistoriile disciplinare protopopeşti. de unul din membrii supleanţi. par. lit. 4. pe următoarele căi: a) prin plângeri timbrate. în cazul când acestora li se aplică pedeapsa depunerii din treaptă. le va trece în registru de 25 . c din Regulamentul de procedură. a datei săvârşirii ei şi a condiţiilor în care s-a petrecut. 2 şi 3.. fără altă trimitere. c) prin însuşi inculpatul care cere să se justifice de culpa de care este învinuit. cu indicarea vinei. cu observarea ca pedepsele prevăzute la lit. pe baza referatului oricărui consilier administrativ eparhial. în cazul când acestora li se aplică una din pedepsele prevăzute în art. c. lit. 4. abaterile şi delictele preoţilor şi diaconilor. b) prin rapoarte de inspecţie însoţite de procesele verbale constatatoare ale organelor administrative bisericeşti. desemnat de preşedintele Consistoriului. c) în primă instanţă. 4. domiciliul reclamantului sau ale reclamanţilor.

emiterea de citaţii. Chiriarhul primind reclamaţiile le trimite organului în drept spre anchetare. se poate adresa unui alt organ judiciar sau unei alte instanţe care le poate efectua. Conform art. mandate. clericii care sunt sancţionaţi de prima instanţă cu una din următoarele pedepse: pierderea pentru totdeauna a dreptului de a fi ridicat la un grad ierarhic superior sau administrativ. Deosebirea dintre actele procesuale şi procedurale constituie criteriul de reglementare a competenţei comisiei rogatorii. să procedeze la ridicarea unor obiecte sau să efectueze orice alt act procedural.judecată.a. Înmânarea citaţiilor se va face cu trei zile înainte de ziua anchetei. cu excepţia celei duhovniceşti. cerându-le să se prezinte cu toate dovezile ce le vor avea. 132 Cod de procedură penală. Procedura în materia de judecată bisericească În judecarea faptelor ilicite şi aplicarea pedepselor. 26 . ca şi în ridicarea sau modificarea pedepselor. iar în cazuri excepţionale. precum şi actele care servesc la comunicarea acestora. suspendarea din serviciu a inculpatului. Abaterile socotite grave de Chiriarh. Înainte de a merge în localitate spre a face ancheta. în cel mult 10 zile. delegatu l însărcinat cu aceasta va anunţa părţile despre ziua. trecerea în registrul de judecată se va face imediat. dacă un organ judiciar nu are posibilitatea să asculte un martor. hotîrâri. caterisirea sau destituirea. să facă o cercetare la faţa locului. poate face ancheta cu aprobarea Chiriarhului la oficiul protopopesc. de a accelera judecata. urmează o procedură asemănătoare cu aceea a instanţelor judiciare ale Statului. 6. afară de cazurile care atrag caterisirea. Dacă delegatul găseşte de cuviinţă. De asemenea. Anchetele se fac în localitatea unde domiciliază părţile şi într-una din bisericile parohiei stabilită mai înainte de delegatul însărcinat cu anchetarea. cercetarea la faţa locului ş. cu aceeaşi obligaţie pentru instanţele respective. Sunt acte procedurale actele ce se întocmesc în proces pentru a fi communicate părţilor. Actele procesuale şi procedurale comune Actele procesuale şi procedurale sunt mijloace juridice prin care se impulsionează şi realizează activitatea judiciară. rămân suspendaţi din serviciu. redactarea de ordonanţe. cu accelelarea însă a judecării procesului pentru toate cazurile de această natură. adică atunci când acţiunea este introdusă prin plângeri. Când acţiunea împotriva membrilor clerului se introduce direct de inculpat. Pe lângă acestea socotim că sunt acte procedurale şi cele de administrare a probelor în cursul anchetei şi cercetării judecătoreşti. până la darea sentinţei difinitive. atrag după sine chiar din momentul ordonării anchetei sau al acţionării în judecată. fixează termenul şi trimite citaţii părţilor şi martorilor. preşedintele Consistoriului primind cererea. depunerea din treaptă. până la darea unei sentinţe definitive. ora şi locul unde va face ancheta. Pentru celelalte cazuri. instanţele bisericeşti.Această procedură este următoarea: 1. pe cale de rejudecare sau de pogorământ. Legea prevede că nu pot forma obiectul comisiei rogatorii dispunerea actelor şi măsurilor procesuale ca: punerea în mişcare a acţiunii penale.

în care se prevăd atât cuprinsul cât şi efectuarea acestor acte. rechizitoriul de trimitere în judecată. 1979.luarea măsurilor preventive. Actele procesuale comune 1. prin care orice persoană interesată poate solicita sprijinul organelor şi instanţelor de judecate pentru recunoaşterea unor drepturi. ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii. referitoare la conţinutul actului. cele mai importante categorii de acte: a) În raport cu obligativitatea lor. formularea de cereri etc. referitoare la modul de realizare şi efectuare a actelor. formularea de cereri şi excepţii etc. precum şi dispunerea celorlalte acte şi măsuri procesuale. Editura Didactică şi Pedagogică. 27 . p. încuviinţarea de probatorii. Clasificarea actelor procesuale şi procedurale Actele procesuale şi procedurale sunt numeroase şi foarte variate.). prin care se exercită drepturi şi obligaţii. să fie realizate şi constatate numai în baza dispoziţiilor legii. 3. satisfacerea unor pretenţii sau intervenţia organului căruia i se adresează. de exemplu: rezoluţia de începere a urmăririi penale ori de clasare a cauzei. hotărârile instanţelor de judecată etc. Din cele de mai sus reiese că actele procesuale constituie manifestări de voinţă ale participanţilor la proces. în cursul procesului 89 GH. iar constatarea îndeplinirii actului să se facă într-un document procedural. Cererea este un act procedural comun. se îndeplinesc dispoziţii legale ori anumite necesităţi procesuale. Cererea. pe scurt. Îndeplinirea actelor procesuale şi efectuarea actelor procedurale se consemnează în anumite acte scrise. trimiterea în judecată etc. potrivit principiului oficialităţii şi acte neoficiale efectuate de părţi şi alţi participanţi la proces (plângerea. fiind producătoare de efecte juridice. vom enumera. b) În funcţie de subiectele procesuale care le efectuează se disting acte oficiale. sediul organului judiciar sau extrajudiciar care procedează la efectuarea acestuia. distingem acte imperative (încetarea urmăririi. Legea prevede anumite condiţii comune de valabilitate a actelor procesuale şi procedurale. precum şi condiţii de formă. de scoatere de sub urmărire ori de clasare a cauzei sau încetarea urmăririi. Ele trebuie să producă efecte juridice. Este obligatoriu ca actele procesuale şi procedurale să fie îndeplinite în limba oficială în care are loc procesul. procesele verbale de constatare a îndeplinirii unor acte procedurale.). Bucureşti. care sunt îndeplinite de subiecte oficiale. Astfel. care prevede condiţii de fond. Locul unde se îndeplineşte actul este. Theodoru şi Lucia Moldovan. Legea impune adesea ca activitatea procesuală să fie consemnată în scris. în vederea realizării finalităţii procesului de judecată89. Nesocotirea condiţiilor de fond şi de formă prescrise de lege pentru valabilitatea actelor procesuale şi procedurale constituie o violare a legii care poate atrage nulitatea actelor.) şi acte facultative (constituirea de parte. de obicei. de documentare procedurală. şi anume este necesar să fie îndeplinite sau efectuate de persoanele care au calitatea necesară şi numai în conformitate cu prevederile legale. De aceea. Asemenea acte de documentare procedurală sunt. 170-171. 2. Drept procesual penal.

sau care trebuie să participe la activitatea procesuală. organul solicitant. Actul citării este individual şi se poate face şi prin notă telefonică sau telegrafică. în sensul că numai adresarea corectă a cererii poate fi luată în considerare. însă reglementează în amănunţime cuprinsul anumitor cereri în situaţii speciale. pretenţia sau obiectul cererii. calitatea procesuală şi indicarea obiectului cauzei. pentru reabilitare. iar în comune: judeţul. care devine act procedural şi are şi caracterul de document numit citaţie. Citarea este un act procedural prin care o persoană este chemată să se prezinte în faţa organului de urmărire sau a instanţei de judecată. numărul. a) Locul de citare. întrun anumit loc şi la o anumită dată şi oră. precum şi invitaţia de prezentare cu arătarea consecinţelor legale în caz de neprezentare. Dispoziţia de citare se consemnează. etejul. Citaţia se semnează de cel care o emite90. . semnătura solicitantului şi data. strada. chemarea persoanei să fie necesară sau obligatorie. 2. aplicarea de măsuri asigurătorii. data emiterii şi numărul dosarului. Chemarea cuprinsă în citaţie are două feluri de menţiuni: unele care asigură prezenţa persoanei indicate. 28 . cu excepţia cazului când legea prevede anume o asemenea condiţie. de exemplu persoana vătămată. judeţul. de obicei. Orice citaţie trebuie să cuprindă următoarele menţiuni: . camera.adresa celui citat. Legea nu prevede dispoziţii privind conţinutul şi forma unei cereri în general. sau biserica parohială etc.numele şi prenumele celui citat. sediul său. judeţul. p. motivele pe care se întemeiază. anul şi locul de înfăţişare. O persoană poate fi citată chiar dacă nu e subiect al procesului de judecată. Orice cerere trebuie adresată organului competent. dar de obicei aceasta este p condiţie de valabilitate sau de nulitate a actului. într-un act scris.denumirea organului sau instanţei care emite citaţie. comuna şi satul. cu indicarea calităţii procesuale a participantului şi a sancţiunii în caz de neprezentare. iar altele care cuprind informaţii privind cauza. recuzarea unei persoane incompatibile etc. Potrivit la sediu trebuie indicată: localitatea. cu cererea pentru revizuire. care trebuie să cuprindă în oraşe şi municipii: localitatea. luna. ziua. 90 Ibidem. numărul şi apartamentul. 172. strada.părţile pot cere administrarea de probe. dispoziţia de chemare să fie luată prin rezoluţie sau ordonanţă în faza de urmărire ori încheiere în faza de judecată. Pentru valabilitatea citării trebuie să fie îndeplinite anumite condiţii legale: procesul să fie început. să pună întrebări.. aceasta trebuie să aibă în general următoarele menţiuni: numele şi prenumele solicitantului. . Prin citaţie se asigură prezenţa în faţa organelor judiciare a persoanelor care trebuie să dea explicaţii. .ora. Aşa este cazul cu conţinutul cererii în cadrul procedurii plângerii prealabile. Chiar dacă legea nu indică în mod expres cuprinsul unei cereri. Citarea.

de regulă. acest organ este obligat să înmâneze de îndată citaţia persoanei citate. trebuie să predea citaţia administratorului. de obicei. În cazurile când citarea are loc prin serviciul personal. iar persoana citată locuieşte într-un imobil cu mai multe apartamente ori într-un hotel. Orice alt mod de înmânare a citaţiei sau afişarea ei nu este valabil. având în vedere diferite situaţii concrete şi posibile (art. op. Persoana care primeşte citaţia semnează dovada de primire. Theodoru şi Lucia Moldovan. o afişează pe uşa locuinţei. unei rude sau oricărei persoane care locuieşte cu persoana citată sau care în mod obişnuit îi primeşte corespondenţa. inculpatul va fi citat la noua adresă Prin această dispoziţie s-a instituit o garanţie importanţă care asigură prezenţa învinuitului92.173. a martorilor şi a reclamantului se va face prin parohul celei mai apropiate parohii din localitate91. se va face prin parohul local. Dacă acesta şi-a schimbat adresa indicată în declaraţie şi a încunoştiinţat organul judiciar de schimbarea intervenită. agentul însărcinat cu predarea citaţiei încheie despre aceasta un proces-verbal şi. 79. p. cit. 29 . el trebuie citat la aceste adrese.Acest loc este prevăzut de Regulamentul de procedură al instanţelor disciplinare şi de judecată. În cazul că agentul nu găseşte nici una din aceste persoane. portarului ori celui care în mod obişnuit îl înlocuieşte. un alt loc sau alte locuri pentru a fi citat. 79). dacă organul judiciar apreciază. În situaţia că. la adresa unde locuieşte efectiv iar în ipoteza că aceasta nu este cunoscută la adresa locului său de muncă. în ultim caz. Aceasta înseamnă că învinuitul sau inculpatul trebuie citat nu la domiciliul său legal. Tot astfel. În ipoteza că persoana citată nu vrea să primească citaţia ori primind-o nu vrea sau nu poate să semneze dovada. iar agentul certificând identitatea şi semnătura încheie proces-verbal. p. Dacă însă reclamatul e însuşi preotul paroh. persoanei citate. agentul afişează citaţia pe uşa locuinţei încheind proces-verbal. invinuitul sau inculpatul a indicat.. art. Astfel. printr-o declaraţie. Dacă persoana nu vrea ori nu poate semna dovada de primire. ci la adresa unde se află efectiv. Înmânarea citaţiei se poate face şi altor persoane care sunt găsite acasă în lipsa celui citat. b) Procedura de înmânare a citaţiei Înmânarea citaţiei se face. În asemenea cazuri agentul este obligat să se 91 Regulamentul de procedură…. Citarea părţilor şi a martorilor. şi anume agentul înmânează citaţia soţului. 92 Gh. învinuitul sau inculpatul se citează. că s-a produs o schimbare de adresă. diaconul sau unul din personalul inferior. în cursul procesului. dacă în cauză este preotul coslujitor. în caz de refuz de primire. certificându-i semnătura sau arătând motivul pentru care nu s-a putut obţine semnătura persoanei. pe baza datelor aflate la dosar. 70. O altă modalitate de înmânare a citaţiei are loc în cazul în care nu este găsită nici una din persoanele care au calitatea să primească citaţia în locul celui citat. citarea va avea loc la noua adresă. Citaţia nu poate fi înmânată unui minor sub 14 ani ori unei persoane lipsite de uzul raţiunii. citaţia se înmânează numai prin serviciul de personal al unităţii la care lucrează. sub luare de dovadă. citarea lui. care va semna dovada de primire.

Dovada de primire a citaţiei ori procesul verbal de predare a acesteia. şi menţiunile arătate mai sus. 174. p. Ori de câte ori. 174-175. -dacă obiectul reclamaţiei nu este de natură gravă. În cazul în care agentul nu poate obţine dovada de primire a citaţiei. agentul fiind obligat. legea prevede o procedură subsidiară. după caz. numai părţile. prenumele. eventual şi secretarii săi. c) Dovada de primire şi procesul-verbal de predare a citaţiei. calitatea şi semnătura celui care înmânează citaţia.. În fine. iar investigaţiile efectuate de agent au rămas fără rezultat. se vor sfătui părţile să se împace. Organul judiciar care a dispus citarea are şi competenţa de a verifica legalitatea citării şi de a constata deficienţele procedurii de citare. ce constă în încheierea de către agent unui proces-verbal de predare a citaţiei. se depune de agent la organul care a emis citaţia şi se face dovada îndeplinirii procedurii de citare. denumirea organului sau a instanţei de judecată care a emis citaţia. Citaţia va fi afişată pe uşa principală a clădirii. urmând ca organul judiciar să emită citaţie la noua adresă93. Dacă se constată că nu s-au respectat dispoziţiile legale de citare se dispune. totodată. acesta va cuprinde în mod corespunzător. 93 Ibidem. care pentru a fi valabilă trebuie să cuprindă următoarele menţiuni: numărul dosarului. refacerea actelor procedurale îndeplinite în lipsa persoanei neregulat citate94. încheind proces-verbal despre aceasta. cu prilejul predării sau afişării unei citaţii. unde se face ancheta. semnătura persoanei căreia i s-a înmânat citaţia. În afară de anchetatori. nu are voie nimeni să participe la anchetă. . anularea citaţiei şi.se vor introduce în Biserică. iar dacă nu poate afla. numele. 94 Ibidem. dacă persoana citată şi-a schimbat adresa. parte vătămată. Ancheta În ziua fixată pentru cercetare. Consemnarea îndeplinirii actului de înmânare a citaţiei se face prin dovada de primire. eventual. în auzul celor de faţă. cu arătarea calităţii acesteia. de exemplu inculpat. în situaţia că persoana citată locuieşte într-un imobil cu mai multe apartamente şi în citaţie nu s-a indicat apartamentul sau camera în care locuieşte acesta.intereseze când poate găsi persoana citată pentru a-i înmâna citaţia. 30 . citaţia va fi afişată pe uşa locuinţei indicată în citaţie.se va da citire reclamaţiei. prenumele şi calitatea persoanei citate. martor etc. p. certificarea de către acesta a identităţii persoanei citate. 3. delegatul Centrului Eparhial va proceda după cum urmează: . reclamantul şi reclamatul. se încheie un proces-verbal. pe lângă menţiunile privitoare la modul de îndeplinire a procedurii de citare. data pentru care este persoana citată. în care se arată cauza pentru care nu s-a putut obţine dovada de primire a citaţiei. să se intereseze pentru aflarea noii adrese şi să menţioneze în procesulverbal datele obţinute. data înmânării citaţiei. în această împrejurare trebuie să afişeze citaţia pe uşa locuinţei persoanei citate. numele.

mut. practica judiciară nu se poate lipsi de mijloace de probă atât de importante cum sunt declaraţiile martorilor. Martorii reclamantului de la anchetă vor fi chemaţi în faţa instanţei de judecată numai în cazul de a se stabili jurământul mincinos sau sperjurul. ci prin posibilitatea acoperirii în întregime. de la caz la caz. 196 C. nu este capabilă să perceapă fenomenele prin anumite simţuri sau nu poate reda în mod corect faptele percepute. datorită lipsei de sinceritate a unora şi a greşelilor involuntare comise de alţii. fie la anchetă.Excepţii de la obligaţia de ascultare ca martor Legea prevede dispoziţii încriminatorii pentru divulgarea secretului de stat. orice persoană fără deosebire de sex.pen. Propria sa mărturie e considerată adevărată. 2. Îndatorirea de a fi martor are un caracte r general. Depoziţia proprie este suficientă. Calitatea de martor în proces În proces se folosesc în mod frecvent declaraţiile martorilor pentru dovedirea faptelor şi împrejurărilor de fapt ale cauzei. din cauza stării sale fizice (orb. care se pedepseşte cu înlăturarea din biserică şi din însărcinările bisericeşti ce ar avea. dacă litigiul va fi diferit spre judecată. călugării. 251. În 31 . pentru a se constata dacă se face dovada celor reclamate. Învinuirile nedovedite cu martori şi infractori sau cu acte scrise şi autentice. Reclamantul este dator să facă proba celor afirmate de el. surd) sau psihice (debilitate mintală). . fie la instanţa de judecată. un anumit timp sau cu alte pedepse date de Consistoriu sau de Chiriarh. Frecvenţa folosirii acestui mijloc de probă nu se explică printr-o încredere deosebită ce se acordă martorilor în relatarea completă şi exactă a faptelor. infractori sau cu acte scrise şi autentice. Pentru clericii de mir. cetăţenie. poate fi ascultată ca martor şi persoana care. La anchetă se vor audia numai martorii reclamantului. chiar prin hotărârea de achitare a pârâtului. de serviciu şi al celui profesional (art. Pentru a deveni martor este necesar ca o astfel de persoană să fie chemată în calitate de martor de către un ordan judiciar.. Această probă se face cu martori.). 4.în caz de nereuşită.se va cere reclamantului să arate dovezile ce le are în susţinerea reclamaţiei. dacă ascultarea unei asemenea persoane serveşte aflării adevărului. cad asupra reclamantului. se vor da pedepsele prevăzute de Regulamentul de procedură. până la proba contrarie şi nu este nevoie să fie sprijinită pe dovezi şi mărturii străine. se va începe ancheta. situaţie socială etc. iar pârâtul îşi va propune martori în apărare. vârstă. 298. cântăreţii şi paraclisierii reclamanţi. Partea vătămată se va prezenta în persoană şi nu va avea nimic de probat cu martori sau cu alte dovezi. religie. întrebându-se pârâruldacă are de spus ceva. Cu toate criticile care se aduc probaţiunii prin martori. prin declaraţii de martori.. de la faptul principal la împrejurările care caracterizează persoana părţilor în proces. a celor mai diverse fapte şi împrejurări ce pot forma obiect de probaţiune. Declaraţiile martorilor 1. organul judiciar apreciind. Potrivit legislaţiei în vigoare. În proces poate fi martor parsoana fizică care are cunoştinţă despre vreo faptă sau despre vreo împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului. numai în faţa instanţei de judecată. poate fi chemată ca martor în proces.

martorul are obligaţia să facă declaraţii şi să răspundă la întrebările ce i se pun. De asemenea. b) Odată prezentat. În prima etapă de ascultare. prenume. fiind întrebat dacă este rudă sau încuscrit a vreuneia din părţi şi în ce raporturi se află cu acesrea. aceasta se stabileşte prin orice mijloace de probă. nu sunt admise ca martori în proces. organul judiciar stabileşte identitatea martorului. c) Martorul are datoria să declare tot ceea ce ştie şi numai adevărul cu privire la faptele cauzei. fiind contrară legii. farmacistul. nu are valoare probantă. dacă este în duşmănie sau în proces cu una din părţi. întrebându-l despre nume. Printre persoanele la care se referă direct această dispoziţie sunt: preotul. unchii. Procedura de ascultare a martorilor Fiecare martor se ascultă separat. Martorul are şi drepturi procesuale: a) este protejat contra violenţei sau ameninţărilor care s-ar putea exercita asupra sa în vederea obţinerii de declaraţii şi are dreptul de a refuza să răspundă întrebărilor care nu au legătură cu cauza. nepoţii şi verii primari. Interdicţia ascultării persoanelor legate de secretul profesional încetează atunci când însăşi legea obligă la informare. Declaraţia dată de o persoană pentru care există interdicţia de ascultare. fără a fi de faţă martorii care nu au fost încă ascultaţi. 3. dacă se află în serviciul uneia din părţi sau 32 . soţul şi rudele apropiate în linie dreaptă ale unei părţi. iar în caz de repetare va fi constrâns să se prezinte prin aducere silită.mod corespunzător şi Codul de procedură penală prevede dispoziţia potrivit căreia persoana obligată a păstra secretul profesional nu poate fi ascultată ca martor cu privire la faptele şi împrejurările de care a luat cunoştinţă în exerciţiul profesiei. afinii (cuscrii) în acelaşi grad şi persoanele declarate de canoane şi de legi incapabile de a depune ca martor. c) Martorului i se restituie cheltuielile efectuate cu deplasarea. sub sancţiunea de a fi pedepsit pentru mărturie mincinoasă. Dacă martorul refuză să facă declaraţii sub motivul că nu ştie nimic în cauză. interdicţia încetează atunci când persoana sau instituţia faţă de care există obligaţia păstrării secretului a dat încuviinţarea necesară. surorile. notarul. Obligaţiile şi drepturile procesuale ale martorilor Martorul are următoarele obligaţii procesuale: a) Să se înfăţişeze la locul şi data indicată în chemare. de ce religie este. adresă. în alte condiţii decât cele legale. Se verifică apoi dacă martorul are vreun interes de cauză. lipsa nejustificată se sancţionează cu amendă judiciară. avocatul. comite infacţiunea de mărturie mincinoasă. medicul şi personalul medical auxiliar. 4. ocupaţie. profesii pentru care legile lor organice prevăd obligaţia păstrării secretului profesional. fraţii. Astfel. b) Martorul are dreptul de a cere să se consemneze declaraţia în modul cum o consideră reală. Fără a interzice ascultarea. În caz de îndoială asupra identităţii martorului. Ascultarea se desfăşoară în două etape. etate. deşi cunoaşte împrejurările esenţiale asupra căruia i s-a cerut să facă declaraţii. întreţinerea pe durata ascultării şi are dreptul la venitul de care a fost lipsit datorită îndeplinirii obligaţiei de martor. legea instituie o categorie de persoane ca nu sunt obligate să depună ca martor.

cine sau prin cine. de completare a unor relatări. dacă i-a primis sau i-a dat ceva. că am mărturisit adevărul. spunând numai ceea ce am văzut şi ştiu. În cazul în care martorul este soţ sau rudă apropiată cu inculpatul. 96 Declaraţia nesemnată de către martor şi de către persoana care l-a ascultat nu are caracter autentic şi nu poate servi ca probă legală. Fiecare martor. în cazul în care instanţa nu s-a străduit să afle adevărul prin modul cum a condus ascultarea. Dacă nu ştie semna. pronunţă o hotărâre nelegală şi netemeinică. fără nici un interes pentru cauză. Aşa să-mi ajute Dumnezeu”. 33 . După ce a terminat relatarea liberă. nici întrebări care se referă la faptele a căror dovedire este oprită lege sau care ar vătăma. martorului i se pun întrebări cu privire la persoana părţilor. Martorul este lăsat mai întâi să declare tot ceea ce ştie cu privire la faptă şi făptuitor. i se pune în vedere că nu este obligat să depună ca martor. fără ură. Martorului nu i se pot pune întrebări tendenţios sugestive. martorul care urmează să fie ascultat depune următorul jurământ: “În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. onoarea sa ori a altuia. se consideră că prin relatare liberă martorul are mai mari posibilităţi să declare tot ceea ce ştie. Eu … jur înaintea Atotputernicului Dumnezeu. se aplică. Dacă pentru declaraţiile părţilor legea prevede o valoare probantă condiţionată – coroborarea lor cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor administrate – pentru declaraţiile martorilor nu se prevede o asemenea restricţie. I se pune în vedere martorului obiectul cauzei şi i se arată care sunt faptele sau împrejurările pentru dovedirea cărora a fost propus ca martor. dacă acesta prezintă încrederea că spune adevărul. şi mă leg în cuget curat. Ca şi la ascultarea inculpatului. Particularităţile ascultării inculpatului în faza de urmărire şi în cea de judecată. nici părtinire. după depunerea jurământului. pentru vreuna din părţi. precum şi modul în care se consemnează declaraţia. corespunzător.subaltern. cerându-i-se să declare tot ce ştie cu privire la acestea. După îndeplinirea acestor mormalităţi. 5. în astfel de cazuri martorul trebuie să fie ascultat din nou. precum şi dacă a suferit vreo pagubă de pe urma infracţiunii. astfel încât. e obligat să semneze foaia de jurământ. de verificare a sincerităţii sau exactităţii relatărilor. 95 Nerespectarea dispoziţiilor care reglementează ascultarea inculpatului şi a martorilor este sancţionată cu o nulitate relativă. şi la ascultarea martorilor96. ca să nu spună adevărul şi dacă da. dacă l-a învăţat cineva cum să mărturisească. Întrebările pot fi de precizare a unor date. Valoarea probantă a declaraţiilor martorilor Regulamentul de procedură al instanţelor disciplinare şi de judecată ale Bisericii noastre acordă declaraţiilor martorilor o valoare probantă egală cu a celorlalte mijloace de probă. A doua etapă constă din ascultarea martorului asupra faptelor pe care le cunoaşte în legătură cu cauza. jurământul va fi semnat de martor prin punerea degetului şi certificat de delegatul eparhial. Legea are astfel în vedere că martorii sunt. precum şi în ce mod a luat cunoştinţă despre cele declarate95. care ştie toate. După depunerea jurământului i se atrage atenţia martorului că dacă nu spune adevărul săvârşeşte infracţiunea de mărturie mincinoasă. fiind posibilă o sentinţă dată pe relatarea unui singur martor.

iar. pe de o parte. asupra memorizării şi apoi a reproducerii lor. În acest caz se procedează la confruntare. Procedee speciale de ascultare a părţilor şi martorilor 1. prin administrarea probelor necesare sau confruntând-o cu alte probe cărora li s-a verificat autenticitatea97. de rea-credinţă. în completul întregului material probator. motivat. persoana martorului spre a se vedea dacă are interesul să nu spună adevărul. organele judiciare au obligaţia să analizeze în mod critic declaraţiile martorilor. În practică se întâmplă ca acelaşi martor să dea declaraţii succesive care se contrazic. Declaraţiile făcute şi răspunsurile date cu ocazia confruntării se consemnează în scris într-un proces-verbal. Practica de judecată ne arată însă că există şi martori nesinceri. între declaraţiile martorilor între ele. care. deşi de bună-credinţă. prin ea însăşi. nu există o preferinţă legală după cum declaraţia a fost dată la organul care a făcut ancheta sau la instanţa de judecată. persoanele ale căror declaraţii se contrazic sunt chemate în faţa organului judiciar şi li se cere. printr-o ascultare bine condusă. sau chiar inexact. să verifice fiecare relatare în parte şi apoi să o examineze în ansamblul probelor administrative. în acest caz. sinceri şi relatează complet şi exact faptele şi împrejurările de care au luat cunoştinţă. 7. organul judiciar având obligaţia. dintr-un motiv sau altul. exactitatea relatării făcute. între declaraţiile date de părţi şi de martori. prin factorii care influenţează asupra perceperii evenimentelor. verificând. Declaraţiile martorilor în care organul judiciar nu are încredere sunt înlăturate. se poate constata existenţa unor contradicţii între declaraţiile date de părţi între ele. organele judiciare pot. Având cunoştinţe aprofundate de psihologie juridică. să înţeleagă defecţiunile produse în percepere datele ce s-au uitat printr-o slabă memorizare. intervenind activ pentru înlăturarea lor. denaturează în mod voit adevărul sau ascund ceea ce cunosc. Aceste lipsuri care se constată în declaraţiile unor martori de bună credinţă sunt explicate. de psihologia juridică. să lămurească contrazicerile. 34 . de organul de anchetă sau de preşedintele completului de judecată şi de grefier. să relateze incomplet evenimentele la a căror producere a fost de faţă. o prezumţiei a lipsei de obiectivitate. care constituie un procedeu de ascultare în vederea lămuririi contradicţiilor care există între declaraţiile date anterior de două sau mai multe persoane. ce s-a spus incomplet sau inexact datorită greutăţii de reproducere. să se întemeieze pe declaraţia care este confirmată de ansamblul probelor din dosar. 97 Legătura de rudenie a martorului cu una din părţi nu constituie. semnat de persoanele confruntate şi după caz. să relateze fapte pe care nu le-a perceput. la această concluzie se poate ajunge numai după o analiză a declaraţiei făcute. pentru a putea stabili care corespunde adevărului. Se poate încuviinţa ca persoanele confruntate să-şi pună singure întrebări. ca şi la declaraţiile inculpatului. Organele judiciare trebuie să descopere care martori sunt de rea-credinţă. În vederea confruntării.de regulă. pe de altă parte. Confruntarea După ce s-a efectuat ascultarea părţilor şi a martorilor. motivat. prin întrebări. după cunoaşterea explicaţiilor date de martor. Este posibil ca martorul. De aceea.

Interpreţii se folosesc. utilă soluţionării cauzei. astfel. Raportul de expertiză este însoţit de material ilustrativ – scheme. fotografii. Concluzia probabilă se poate corobora cu celelalte probe administrative şi să fie. în calitate de expert. tehnicii sau artei şi care este abilitată. Folosirea experţilor Se numeşte expert persoana fizică care are cunoştinţe de specialitate într-un anumit domeniu al ştiinţei. Declaraţiile făcute se consemnează în scris. oficial. care constă în efectuarea operaţiilor specifice fiecărei specialităţi. în care se descriu operaţiile efectuate. Expertul depune sau trimite raportul de expertiză organului judiciar care a dispus expertiza. prin semnătura sa interpretul garantând exactitatea traducerii. afirmative sau negative. Interpretului i se aplică dispoziţiile privitoare la ascultarea martorilor. Expertul va trebui să îndeplinească aceleaşi condiţii ca şi martorii şi să depună jurământul prevăzut în art. servind la aflarea adevărului. în procesul judiciar. în limba română. Organul de urmărire poate comunica părţilor concluziile la care a ajuns expertul. grafice. se pot formula şi concluzii probabile. ori nu se poate exprima (surdo-mut). în sensul că nu este exclus un răspuns afirmativ la întrebarea pusă. îi asigură folosirea unui interpret. concluziile. care cuprind răspunsurile la întrebările puse. 89 din Regulamentul de procedură. necesită astfel de cunoştinţe. şi în cazul în care unele înscrisuri aflate în dosarul cauzei sau prezentate în instanţă sunt redactate într-o altă limbă decât cea română. în care se consemnează condiţiile în care s-a ajuns la efectuarea expertizei. Expertul efectuează o cercetare asupra chestiunii ce trebuie lămurită. desfăşurate de expert în condiţiile legii. părţile iau 35 . Expertul mai poate formula şi concluzia că nu se poate răspunde la întrebări datorită insuficienţei materialului dat spre expertiză sau condiţiilor în care acesta a fost recoltat. de a lămuri chestiunile care. 3. Folosirea interpreţilor Când persoana chemată să facă declaraţii nu cunoaşte limba română. Expertul poate ajunge la concluzii categorice. expertul întocmeşte un raport de expertiză scris. în vederea lămuririi prin cunoştinţe de specialitate a unor chestiuni de care depinde justa soluţionare a cauzei. Raportul de expertiză cuprinde: partea introductivă. partea descriptivă. se numeşte expertiză. în cursul judecăţii. În cursul judecăţii părţile pot cere a fi asistate de un interpret ales de ele. un singur raport se întocmeşte şi atunci când există o comisie de experţi. Concluziile expertului constituie probe. analiza acestora în lumina celor constatate de expert. iar organul de anchetă sau instanţa de judecată nu are posibilitatea să se înţeleagă cu aceasta. precum şi întrebările la care a trebuit să răspundă. după aceleaşi reguli. chiar dacă sunt opinii diferite. schiţe. La terminarea lucrării. obiecţiile şi explicaţiile părţilor. Această cercetare. raportul de expertiză în care sunt consemnate aceste concluzii constituie mijlocul de probă.2. însă nu există suficiente date sau temeiuri ştiinţifice pentru a se afirma aceasta în mod categoric. pe baza cunoştinţelor de specialitate pe care le posedă şi cu ajutorul aparatajului şi materialelor pe care ştiinţa şi tehnica le pune la dispoziţie.

consilierul administrativ eparhial studiază actele dacă au fost întocmite conform formelor şi regulilor în vigoare. Noua expertiză. după foaia calificativă a persoanei în cauză. pot cere efectuarea unei noi expertize. criticându-le motivat. Dacă din cercetările făcute. persoana delegată cu ancheta îşi va da părerea sa asupra vinovăţiei şi a nevinovăţiei celui reclamat. ca să completeze ancheta. Atât procedura de informare. din proprie iniţiativă sau în urma obiecţiilor făcute de către părţi. că raportul de expertiză nu răspunde la toate întrebările formulate sau că. al persoanei în cauză.cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză depus la dosar. expertul depune un raport scris suplimentar. existând materiale noi. de o comisie de experţi. Centrului eparhial care a ordonat ancheta. dispune efectuarea unui supliment de expertiză de către expertul sau comisia de experţi care a efectuat expertiza. După terminarea cercetării. în termen de 8 zile. instanţa de judecată poate dispune ascultarea în şedinţă a expertului. este necesar să fie examinate şi acestea. sau dacă sunt necesare unele măsuri disciplinare prevăzute de art. desemnaţi în acelaşi mod ca şi primii experţi. se efectuează de regulă. semnat de delegatul eparhial. dacă are îndoială asupra exactităţii concluziilor expertului. După ce persoana însărcinată cu ancheta a depus la cancelaria Episcopiei rezultatul cercetării. cu toate probele. dacă cuprind şi lămuresc pe deplin chestiunea. Când suplimentul de expertiză se dispune de către organul de urmărire sau se efectuează la o instituţie specializată. găseşte că nu este cazul de trimiterea în judecată. le va aplica. reclamat şi pârât. 36 . face propuneri pentru neurmărire sau pentru trimiterea în judecată a vinovatului. făcându-se menţiune despre aceasta în statutul personal (foaia calificativă). cât şi cea de anchetă se vor îndeplini în termen de cel mult 30 de zile de la data când persoana însărcinată cu ancheta a primit sau i s-a reînnoit delegaţia din partea Episcopului. Părţile nemulţumite de concluziile trase de expert. care este public. la propunerea consilierului administrativ. În cazul trimiterii în judecată a unei persoane bisericeşti din oficiu: a) pe baza foii calificative. şi organul judiciar. cu un raport. În cazul în care se vor dovedi neajunsuri. se va anexa şi o copie certificată de Episcop. poate dispune efectuarea unei noi expertize. Noua expertiză se efectuează în aceleaşi condiţii legale ca şi expertiza şi se termină prin depunerea raportului de expertiză la organul judiciar care a dispus-o. se va trimite. având acelaşi obiect ca şi prima expertiză. pentru lămuriri suplimentare. procesul-verbal încheiat în cauză. alţii decât cei care au efectuat expertiza. face referat Episcopului asupra rezultatului anchetei şi. din proprie iniţiativă. după caz. Suplimentul de expertiză se poate efectua în două modalităţi: în scris sau prin lămuririle orale date de către expert. În raport. Episcopul. după procedura de ascultare a martorilor. 50 din Regulamentul de procedură. cazul sau se va clasa. Când organul judiciar constată. Procesul verbal de cercetare va cuprinde pe lângă depoziţiile părţilor şi a martorilor şi menţiunea incidentelor produse eventual în timpul cercetării. Episcopul poate cere foştilor anchetatori sau altor persoane.

Judecata este încadrată în cele două faze procesuale. cu scopul procesului: ca orice persoană care a săvârşit o abatere să fie trasă la răspundere. Caracterul necesar al fazei de judecată decurge din dispoziţia canoanelor şi a legilor de stat potrivit cărora justiţia se înfăptuieşte numai prin instanţele de judecată. Prin scopul său. instanţa trebuie să-şi formeze convingerea pe baza probelor administrate în cauză şi potrivit conştiinţei juridice. dar aceasta hotărăşte. cu ordin de chemare în judecată înscris pe rol. precum şi a soluţionării cauzei în raport de cele constatate fie prin aplicarea sancţiunii prevăzute de lege inculpatului vinovat. care urmăreşte aducerea la îndeplinire a ceea ce s-a hotărât la judecată. 2. din care una – urmărirea – pregăteşte judecata. care are ca finalitate numai constatarea dacă este sau nu cazul ca învinuitul să fie trimis în judecată. Importanţa judecăţii în cadrul procesului se reflectă în structura acestuia. judecata se deosebeşte de urmărire. cu participarea activă a acuzării şi a părţilor. Dacă din actele de cercetare. iar cealaltă – executarea hotărârilor – aduce la îndeplinire ce a hotărât judecata. Participanţii la judecată şi noua lor poziţie procesuală Organul judiciar care conduce activitatea este instanţa de judecată. ridica excepţii. având obligaţia să soluţioneze cauza în conformitate cu normele canonice şi cu adevărul. JUDECATA BISERICEASCĂ I. precum şi executarea hotărârilor. Scopul judecăţii coincide.b) pe baza referatului consilierului administrativ se va trimite în original reclamaţia sau raportul cu referatul respectiv. primind dosarul respectiv. va înainta Consistoriului dosarul respectiv spre judecată. Preşedintele Consistoriului. pentru soluţionarea justă a cauzei. pune concluzii în faţa instanţei de judecată. de asemenea. în vederea aflării adevărului cu privire la abaterea şi vinovatul cu care a fost a fost sesizată. Episcopul socoteşte că persoana reclamată este vinovată. Judecata în primă instanţă Procesul poate lua sfârşit în cursul urmăririi numai în cazul în care se constată existenţa unei cauze de excludere sau de înlăturare a vinovăţiei. instanţa trebuie să aibă un rol activ. 1. dispune citarea părţilor şi a celorlalţi martori. pentru faptele şi persoanele cu care a fost sesizată instanţa de judecată. întrucât numai astfel cauza poate fi lămurită sub toate aspectele şi aplicate normele canonice în toate dispoziţiile lor. organul de urmărire trebuie să declanşeze faza următoare a procesului – judecata – în cadrul căreia procesul îşi poate găsi soluţionarea prin sancţionarea vinovatului şi obligaţia civilă a acestuia şi a părţii responsabile civilmente. Pentru realizarea acestui scop imediat. Scopul judecăţii Judecata constă din activitatea procesuală şi procedurală desfăşurată de către instanţa de judecată. Dacă se constată că inclupatul este vinovat şi răspunde pentru abarea săvârşită. fie prin excluderea sau înlăturarea răspunderii acestuia. când nu este vinovat. Ceilalţi participanţi pot face cereri. 37 . chiar dacă soluţia nu coincide cu punctul de vedere exprimat de acuzare sau de părţi.

3. oral. demnităţii sau vieţii intime a unei persoane. pe care a avut-o în cursul urmăririi. când la judecată ia parte: completul de judecată corespunzător etapei în care se desfăşoară judecata şi instanţei judecătoreşti la care este cauza pendinte. La judecată sunt chemate să ia parte şi părţile din proces – inculpatul. Constituirea legală a instanţei este prevăzută sub sancţiunea unei nulităţi absolute. Centrul eparhial şi mitropolitan. care nu infirmă însă regula publicităţii: nu sunt admişi minorii sub 16 ani şi persoanele care ar excede capacitatea de cuprindere a sălii sau a locului unde se desfăşoară şedinţa de judecată. acuzatorul pierde poziţia de conducător al procesului. însă. deci în sala destinată judecăţii. Prin derogare. în şedinţă. adică la Protopopiat. partea civilă şi partea responsabilă civilmente – care au. Regulile de bază specifice judecăţii În timp ce urmărirea se desfăşoară în prezenţa numai a organului de cercetare şi. Organele de cercetare nu participă la desfăşurarea judecăţii. faţă de care se păstrează secretul datelor obţinute. judecata are loc în faţa instanţei constituite potrivit normelor legale în vigoare şi se desfăşoară în şedinţă publică. După Regulamentul de procedură al instanţelor disciplinare şi de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române. când legea permite. a) Instanţa este constituită potrivit legii. pe lângă Consistoriul Eparhial Episcopal câte cinci apărători. Pentru motive temeinice. nemijlocit şi contradictoriu. acuzatorul. iar pe lângă Consistoriul Eparhial de la Arhiepiscopii câte opt.La judecată participă şi acuzatorul. şi capătă o poziţie subordonată instanţei de judecată. cu asigurarea chemării la judecată a tuturor părţilor din proces şi a dreptului lor de a lua parte la întreaga desfăşurare a judecăţii. egală cu a părţilor. în unele cazuri asistenţa lor fiind obligatorie. când participarea sa este obligatorie. în această fază. la Consistoriul Disciplinar Protopopesc vor funcţiona cel mult patru apărători. La judecată părţile pot fi reprezentate. de regulă. Apărătorul participă la judecată la toate activităţile care se desfăşoară în prezenţa părţilor şi nu mai suferă restricţiile impuse de caracterul necontradictoriu al urmăririi. Ele pot fi. deplinătatea drepturilor procesuale acordate părţilor. la sediul instanţei. c) Şedinţa de judecată este publică. în sensul că la aceasta poate asista orice persoană care nu are vreo calitate procesuală în cauza care se judecă. De la accesul liber al publicului există două limitări. Şedinţa este secretă numai faţă de public. eventual. a acuzatorului. la 38 . partea vătămată. grefierul de şedinţă. totdeauna asistate de un apărător. moralei creştine. Dacă în cursul urmăririi părţile părţile îşi apărau interesele mai ales prin cereri şi memorii scrise şi numai ocazional prin participarea la efectuarea actelor de urmărire. instanţa poate dispune ca judecata să se desfăşoare în alt loc. b) Instanţa judecă. fără o participare activă a părţilor. în cursul judecăţii regula constă în participarea la toate actele de judecată şi numai ocazional în introducerea de cereri şi memorii scrise. normele canonice şi legale prevăd şi cazurile în care judecata se poate desfăşura în şedinţă secretă: când publicitatea ar putea aduce atingere unor interese ale Bisericii. Şedinţa de judecată are loc.

ceea ce presupune şi posibilitatea schimbării sale. p. apărătorii şi celelalte persoane chemate în instanţă în interesul cauzei. trebuind să perceapă direct probele şi susţinerile făcute de acuzator şi de părţi. în “Revista Română de Drept”. ca organ judiciar. 1. totodată părţile iau cunoştinţă imediat de cererile şi susţinerile nelegale şi neîntemeiate. orice împiedicare a unui membru al completului de 98 Declaraţiile unor martori esenţiali ascultaţi la anchetă sau urmărire constituie un material probator ce trebuie obligatoriu supus cercetări judecătoreşti. în documentele procedurale scrise. a martorilor – totuşi. Să ne însuşim ştiinţa şi arta de a judeca. formularea de cereri. în “Studii şi Cercetări Juridice”. în ceea ce priveşte efectuarea şi conţinutul lor. În acest mod publicul poate lua cunoştinţă de cauza care se judecă. pronunţarea hotărârii în şedinţă publică (art.). Theodoru. procese-verbale. de concluziile părţilor. părţile nu pot lua cunoştinţă de ele decât din documentele scrise şi nu le pot combate decât tot în scris. 132 RP). 39 . 1970. E. 137169 RP). Oralitatea este asigurată prin dispoziţiile care prevăd stingerea cauzei şi apelul celor citaţi (art. de activitatea instanţei de judecată. neparticipând la efectuarea lor. Kahane. pentru a da soluţia legală şi temeinică. ştiinţa şi arta înfăptuirii justiţiei. ridicarea de excepţii şi punerea de concluzii. Garantarea drepturilor părţilor de a fi prezente la judecarea ca uzelor penale. p. O nemijlocire totală presupune desfăşurarea întregii judecăţi în faţa aceleiaşi complet de judecată. cu respectarea principiilor oralităţii. Rolul instanţelor judecătoreşti în aplicarea şi determinarea pedepselor. Deşi unele acte de urmărire sunt şi ele efectuate oral – ascultarea învinuitului. implică o dezbatere orală a cauzei sub toate aspectele sale. dacă s-a produs o vătămare care nu poate fi înlăturată altfel98. nr. nr. ascultarea părţilor şi a martorilor (art.desfăşurarea ei participând părţile. Principiul nemijlocirii impune astfel administrarea din nou în faţa instanţei a probelor efectuate de organul de urmărire. din momentul începerii dezbaterilor judiciare şi până la luarea hotărârii completul trebuie însă să rămână acelaşi. nemijlocirii şi contradictorialităţii. nr. care urmează să soluţioneze cauza. încheieri de şedinţă. d) Judecata se desfăşoară oral. Gr. Pronunţarea hotărârii se face întotdeauna în şedinţă publică. instanţa de judecată. Şedinţa secretă de judecată se dispune de către instanţa de judecată la cererea preşedintelui. 106. precum şi a tuturor probelor noi. prin viu grai. 1972. reprezentanţii acestora. Declararea şedinţei secrete se face în şedinţă publică. 1971. Vezi în acest sens: S. 1. a unor martori etc. p. Potrivit normelor canonice şi legale în vigoare există o simplă recomandare pentru rămânerea aceluiaşi complet de judecată în tot cursul judecăţii. Se poate declara şedinţă secretă pentru întreaga desfăşurare a procesului sau numai pentru efectuarea unor acte de judecată (ascultarea părţii vătămate. pentru ca cei ce au perceput probele şi au ascultat susţinerile să dea şi soluţia corespunzătoare. pentru a fi supusă controlului celor ce asistă la judecată. Actele de judecată desfăşurate oral se consemnează. 29. a uneia din părţi sau din oficiu. ale acuzării. Nerespectarea oralităţii şedinţei de judecată poate atrage nulitatea judecăţii. în “Revista Română de Drept”. e) Judecata se desfăşoară nemijlocit. 176 RP). Nicolcioiu. 121. 4. ca declaraţii. acordarea ultimului cuvânt inculpatului personal.

Trecerea unei cauze prin două grade de jurisdicţie – judecata în primă instanţă. formează o fază procesuală unitară. o dispută orală şi scrisă între acuzator şi părţile din proces. astfel încât acuzatorul şi partea vătămată. Nerespectarea contradictorialităţii poate atrage. 5. Fiecare grup procesual activează de pe poziţiile funcţiei pe care o exercită. Sub orice formă s-ar desfăşura judecata. principiile după care se desfăşoară. apel şi recurs – care. Judecata în primă instanţă fiind indispensabilă în toate cazurile în care se desfăşoară judecata. Judecata ca fază distinctă a procesului Trăsăturile specifice ale judecăţii în ce priveşte scopul său. la vinovăţia inculpatului şi la sancţiunea ce trebuie aplicată. f) Judecata se desfăşoară în contradictoriu. Primul grad de jurisdicţie îl formează judecata în primă instanţă. în formularea de cereri şi ridicarea de excepţii. dacă s-a produs o vătămare gravă. o cauză urmând un ciclu un ciclu ordinar de două trepte de judecată la instanţe de grad ierarhic diferit – judecata în primă instanţă şi judecata în recurs. Etapele ordinare ale judecăţii Sistemul nostru judiciar cunoaşte două grade de jurisdicţie. deosebită de urmărire şi de executarea hotărârilor luate. efectuîndu-se un control judiciar asupra modului în care a fost judecată şi soluţionată cauza de către prima instanţă. şi inculpatul asistat de apărător. judecata în recurs – ca un ciclu ordinar. poziţia procesuală a organelor judiciare şi a părţilor care iau parte la judecată. în punerea de concluzii. motiv pentru care toate activităţile de judecată care îşi propun soluţionarea cauzei cu privire la existenţa abaterii. pe de o parte. de care ordinară de atac. Această dispută. introducerea recursului amână definitivarea hotărârii primei instanţe până la soluţionarea cauzei 40 . asupra căreia instanţa urmează să se pronunţe. fără a fi constituit o garanţie eficientă. chiar dacă punctele de vedere sunt contrare. cu caracter facultativ. Încă din anul 1948 s-a renunţat la sistemul existent în trecut a trei grade de jurisdicţie – primă instanţă. care realizează sarcina de soluţionare a cauzei. se declanşează în urma exercităţii căii de atac a recursului. legal organizată. nulitatea judecăţii. au drepturi procesuale egale în administrarea probelor. Al doilea grad de jurisdicţie. fac ca întreaga judecată să fie considerată de lege o fază procesuală distinctă. prelungea judecata în mod inutil. exprimă cerinţa prezenţei tuturor părţilor la judecată şi supunerii fiecărei chestiuni. Etapele de desfăşurare a judecăţii 1. 4. cuvântului acuzatorului şi tuturor părţilor din proces. este o consecinţă a caracterului recursului.judecată de a participa în continuare la judecată sau la deliberare atrage reluarea de la început a dezbaterilor sub sancţiunea nulităţii absolute. Normele canonice şi juridice pun pe o poziţie procesuală egală funcţia de învinuire cu cea de apărare. astfel încât se desfăşoară. este considerată ca principala etapă a judecăţii. în scopul prezentării instanţei de judecată a celor mai bune argumente de fapt şi de drept pentru soluţionarea justă a cauzei. La judecată se înfruntă funcţia de învinuire cu cea de apărare. în cursul judecăţii. de altă parte. sub denumirea generică de judecată. ea păstrează caracteristicile examinate mai sus.

Măsurile pregătitoare ale şedinţei de judecată cad în atributul preşedintelui consistoriilor de judecată şi al personalului auxiliar. fie că aparţine primei instanţe. Aşadar. ci este posibilă revenirea cauzei din nou la judecata în primă instanţă. deci în ciclul ordinar de judecată. 2. prin modalitatea sa de efectuare. numai între membrii completului de judecată. pe baza principiilor oralităţii. Aceste activităţi se deosebesc între ele prin modalităţile în care se efectuează. 6. pentru ca instanţa să aibă toate datele necesare pentru a se pronunţa. în acest caz devine posibilă şi trecerea cauzei printr-o nouă judecată în recurs. În efectuarea lor nu intervine instanţa de judecată şi nici nu se aplică regulile de bază ale judecăţii. pentru a se putea executa o hotărâre este necesar – ca regulă – să fie judecată cauza şi în recurs. contradictorialităţii şi publicităţii. pentru a se da soluţia corespunzătoare în locul celei greşite sau nelegale. pentru fiecare cale de atac extraordinară. în prezenţa părţilor şi a apărătorilor lor. această activitate se deosebeşte. Norme comune de desfăşurare a judecăţii 1. În şedinţa de judecată se dezbate cauza. Aşadar. prin epuizarea celor două etape ordinare şi eventual a început şi executarea acesteia. Deliberarea se desfăşoară în secret. Şedinţa de judecată este activitatea de judecată principală. revizuirea şi recursul extraordinar. deliberarea şi darea hotărării. desfăşurarea şedinţei de judecată. Remedierea acestor situaţii poate fi obţinută prin exercitarea unei căi extraordinare de atac – contestaţia în anulare. Ciclul ordinar – format din judecata în primă instanţă şi judecarea în recurs – are nu numai un sens de succesiune. Spre deosebire de recurs. calea de atac extraordinară se poate exercita numai pentru anumite lipsuri grave pe care le prezintă hotărârea definitivă. Norme comune pentru măsurile care pregătesc şedinţa de judecată 41 . nemijlocirii. Judecata în căile extraordinare de atac După ce hotărârea a rămas definitivă. este posibil să se constate că s-a comis o eroare judiciară sau o gravă încălcare a normelor canonice şi juridice. care atrage un control judiciar pentru orice lipsuri ale hotărârii primei instanţe. fie instanţei de recurs. Activităţile de judecată la care se referă normele comune În fiecare etapă a judecăţii se efectuează următoarele activităţi de judecată: luarea măsurilor de pregătire a şedinţei de judecată. ca urmare a rejudecării cauzei în primă instanţă. iar pronunţarea hotărârii se face de preşedintele completului de judecată însoţit de grefier. O cale de atac este extraordinară când se exercită împotriva unei hotărâri judecătoreşti difinitive. prevăzute limitativ şi diferit de lege. dacă aceasta s-a desfăşurat cu încălcarea esenţială a legii de procedură sau nu a soluţionat cauza în fond. 2. Din momentul în care sa constatat că există cazul corespunzător căii de atac extraordinare exercitate.de către instanţa de recurs. se desfăşoară în faţa instanţei de judecată constituită potrivit normelor legale în vigoare. cauza se reia din etapa judecăţii în primă instanţă sau în recurs. de celelalte două activităţi de judecată.

Chemarea se face prin citaţie. dă şi ia cuvântul părţilor. experţilor.În vederea desfăşurării în bune condiţii a şedinţei de judecată se iau următoarele măsuri de pregătire: a) Fixarea termenului de judecată Preşedintele completului de judecată. pronunţă hotărârea. procedează. la administrarea probelor. preşedintele instanţei. martorilor. fixează termenul când va avea loc şedinţa de judecată b) Citarea părţilor (art. se respectă următoarele regili comune: a) Preşedintele completului de judecată conduce şedinţa de judecată şi are un rol important în asigurarea normalei desfăşurări a acesteia. experţii. Când aceste măsuri nu au fost îndeplinite. prin mandate de aducere. cere să se delege un apărător din oficiu. experţilor. care constituie garanţii ale apărării: emiterea citaţiei şi înmânarea ei trebuie astfel efectuate faţă de inculpat. Pentru asigurarea apărării. Acuzatorul şi părţile pun întrebări altor părţi. interpreţilor Întrucât în cursul şedinţei de judecată urmează a fi verificate probele administrate în faţa instanţei. încât acesta să o poată primi cu cel puţin trei zile înainte de termenul fixat pentru judecată. părţile şi apărătorii au dreptul să ia cunoştinţă de dosar în tot cursul judecăţii. asistenţa juridică este obligatorie. Citarea părţilor se conduce potrivit procedurii legale. Citarea inculpatului la prima instanţă prezintă unele particularităţi. martorii. p. c) Citarea martorilor. 119)99 Principiile contradictorialităţii şi dreptului de apărare impun chemarea părţilor pentru termenul când s-a fixat şedinţa de judecată. în recurs sau în căile extraordinare de atac. potrivit normelor legale în vigoare. e) Verificarea îndeplinirii măsurilor pregătitoare Preşedintele completului de judecată are îndatorirea să verifice dacă părţile au fost legal citate pentru termenul de judecată. Membrii completului de judecată. dacă e cazul. ia măsurile de ordine necesare. ia măsuri immediate pentru respectarea întocmai a legii. d) Asigurarea apărării obligatorii Dacă. după înregistrarea dosarelor. este necesar ca la termenul de judecată să fie chemaţi prin citaţie ori. datele sunt menţionate în acest act. dacă este asigurată asistenţa juridică. precum şi. închide şedinţa. care deschide şedinţa. părţile şi apărătorii au îndatorirea de a studia în prealabil actele din dosar. când sesizarea se face prin plângerea prealabilă. Întreaga activitate din şedinţa de judecată se desfăşoară prin intermediul preşedintelui completului. identitatea şi adresa părţilor sunt indicate fie în referatul organului de cercetare fie în rechizitoriul acuzatorului. 3. 42 . 76. astfel încât la termenul de judecată fixat să poată avea loc judecata. odată cu fixarea termenului de judecată. prin intermediul 99 Regulamentul de procedură…. pentru a putea acţiona cu eficienţă în cursul şedinţei de judecată. în cazuri excepţionale. având astfel timpul necesar să se pregătească pentru prezentarea la judecată. în cazuri urgente. experţii care trebuie să dea lămuriri orale instanţei. Norme comune pentru desfăşurarea şedinţei de judecată În cursul şedinţei de judecată în primă instanţă.

dispunând facerea apelului părţilor şi a celorlalte persoane citate. pentru a se respecta totuşi principiul contradictorialităţii şi a dreptului la apărare. are loc prin intermediul preşedintelui completului de judecată. judecata nu poate avea loc chiar dacă procedura de citare este îndeplinită în raport cu datele iniţiale. care iau în cunoştinţă noul termen de judecată. în caz de nesupunere. Dacă părţile sunt prezente. c) Deschiderea şedinţei şi verificările făcute de preşedinte Preşedintele deschide şedinţa de judecată şi anunţă cauza a cărei judecare este la rând. 102 Citarea devine însă necesară când intervin elemente noi. fie la termenul care se acordă în 100 Ibidem. 123-169)100. caz în care se consideră procedura îndeplinită. părţi. 101 Ibidem. pe de o parte. poate lua măsuri pentru prezentarea acesteia. ţinând seama de mărimea sălii de şedinţă. care poate lua.preşedintelui afară de cazul când acesta acceptă să fie puse direct. acuzator. între data citării şi data judecăţii. în acest scop. ca cele indicate mai sus. atragerea atenţiei tuturor persoanelor aflate în sala de şedinţă de a păstra disciplina şedinţei şi. legea permite înlăturarea lipsurilor pe care acesta le prezintă fie de îndată. dacă acestea au fost legal citate şi procedura îndeplinită (art. Aceiaşi dispoziţie este şi pentru martorii şi experţii prezenţi la un termen. îndepărtarea lor din sala de şedinţă. constatând dacă acestea s-au prezentat. acesta hotărăşte asupra tuturor chestiunilor care nu sunt date în căderea completului de judecată şi semnează. 43 . 77-82. cauza este în stare de judecată. Legea permite judecarea cauzei şi în lipsa părţilor. preşedintele verifică dacă a fost îndeplinită procedura legală de citare. Dacă vreuna din părţi lipseşte. partea este chemată în sala de şedinţă şi preşedintele îi aduce la cunoştinţă actele esenţiale efectuate în lipsă şi îi citeşte declaraţiile celor ascultaţi. De asemenea. chiar dacă ar lipsi la vreunul din aceste termene. b) Asigurarea ordinii şi solemnităţii şedinţei de judecată Asupra menţinerii ordinii şi solemnităţii şedinţei de judecată veghează preşedintele completului. următoarele măsuri: limitarea accesului publicului la şedinţa de judecată. cum ar fi schimbarea poziţiei procesuale a unei părţi. Când judecata rămâne în continuare. înainte de începerea dezbaterilor. chiar la o altă dată. În cazul în care a fost îndepărtată una din părţile din proces. Părţile se pot prezenta şi fără a fi fost legal citate. orice legătură între instanţă. partea prezentă nu mai este citată pentru termenele ulterioare. amânând în acest scop judecata.78. d) Verificările prealabile făcute de instanţa de judecată Instanţa face verificări prealabile cu privire la regularitatea actului de sesizare şi a luării şi aplicării hotărârii. Când a intervenit un element nou. p. împreună cu grefierul. martori. dacă instanţa consideră că prezenţa părţii lipsă este necesară. actele procedurale care consemnează desfăşurarea şedinţei de judecată (art. de regulă foarte apropiată. părţile şi celelalte persoane care participă la proces nu se mai citează. a locului de judecare a cauzei în altă localitate. 133)101. În ce priveşte actul de sesizare. fiind considerată că are termenul de cunoştinţă102. În cazul în care cauza se amână. Totuşi. p.. experţi etc.

cu menţiunea dacă au fost legal citate. în vederea refacerii acestuia. a celor lipsă. Dacă aceste lipsuri nu pot fi înlăturate în instanţă. pentru executare va fi supusă Chiriarhului. Suspendarea durează până când instanţa constată că nu mai subzistă cauza care a determinat-o. 184. f) Rezolvarea chestiunilor incidente Cererile şi excepţiile formulate de acuzator şi părţi. 84.acest scop. întrerupând cursul acesteia. fie că a fost dată fără acest drept. în care se consemnează desfăşurarea procesului în şedinţa de judecată. fără ca acesta să suspende executarea hotărârii. care îl împiedică să participe la judecată 104 . e) Drepturile acuzatorului şi ale părţilor (art. precum şi cele invocate din oficiu de către instanţă. 180) În timpul judecăţii grefierul de şedinţă ia note despre cele discutate şi hotărâte. iar pe baza loc întocmeşte încheierea de şedinţă. Instanţa se pronunţă prin încheiere motivată şi asupra tuturor măsurilor luate în cursul judecăţii. de către consilierul administrativ eparhial. după care instanţa se pronunţă asupra lor prin încheiere motivată. În ce priveşte actul de luare şi aplicare a hotărârii. data şedinţei de judecată. în partea descriptivă se trec actele de cercetare judecătorească efectuate. poate fi atacată separat cu recurs. conform art. cererile formulate. p. reluarea judecăţii dispunându-se prin oficiu Încheierea de suspendare a judecăţii. art. excepţiile 103 Regulamentul de procedură…. 44 . se procedează la restituirea dosarului organului care a întocmit actul de sesizare. Încheierea de şedinţă cuprinde. fie din cauză că cel pedepsit n-a uzat de dreptul de recurs. identitatea persoanelor prevăzute. drepturile procesuale sunt limitate la chestiunile referitoare la acţiunea în care este parte: partea vătămată cu privire la latura penală. 104 Suspendarea este posibilă în cazul în care starea de boală este rezultatul propriei activităţi voluntare a inculpatului. vinovăţia inculpatului. ridicarea de excepţii şi punerea de concluzii în legătură cu chestiunile ce se ivesc în timpul judecăţii cât şi cu chestiunile de fond: existenţa faptei. răspunderea pentru abaterea săvârşită. spre a dispune aplicarea ei”103. g) Suspendarea judecăţii Pentru acelaşi motiv pentru care se poate suspenda urmărirea – boala gravă a inculpatului. suspendarea nu atrage în mod necesar şi revocarea executării hotărârii. 186-187) Mijloacele prin care acţionează acuzatorul şi părţile în cursul judecăţii la care participă sunt: formularea de cereri. partea civilă şi partea responsabilă civilmente la pretenţiile civile. Pentru unele părţi. sunt supuse în discuţia contradictorie a părţilor. a apărătorului.se poate suspenda prin încheiere motivată şi judecata. în partea introductivă. rămasă definitivă. 124 “orice hotărâre dată de Consistoriul Eparhial. date cu privire la denumirea instituţiei care a judecat. h) Încheierea de şedinţă (art. sau la declararea nulităţii lui. identitatea membrilor Consistoriului şi a grefierului care au constituit instanţa. constatată printr-o expertiză medico-legală.

termenul nu are sancţiune procesuală. această omisiune atrage nulitatea absolută a hotărârii.ridicate. precum şi concluziile puse de acuzator şi părţi cu ocazia dezbaterilor. care variază de la o etapă la alta. a compunerii completului de judecată. 45 . lipsa ei atrage nulitatea hotărârii ce se pronunţă105. sau cel mai târziu în trei zile. aceasta trebuie pronunţată în şedinţă publică. Această activitate se situează imediat după încheierea dezbaterilor în şedinţa publică şi se explică prin necesiatea ca membrii completului de judecată să confrunte datele dosarului cu cele rezulate din şedinţa de judecată şi totodată să-şi confrunte părerile cu privire la modul în care urmează a fi soluţionată cauza. Fiecare membru al completului de judecată are vot egal. pot fi amânate cel mult 15 zile. principiu de organizare judecătorească consacrat prin normele canonice şi prin legea fundamentală a Statului. 105 Lipsa încheierii care consemnează dezbaterile nefăcând posibilă constatarea publicităţii sentinţei. ceea ce a dispus instanţa cu privire la chestiunile prealabile ridicate în şedinţă. Deliberarea se desfăşoară în secret. achită sau încetează procesul. este un proces-verbal în care se consemnează activitatea din şedinţa de judecată şi în acelaşi timp o hotărâre. Norme comune privitoare la deliberarea şi darea hotărârii Deliberarea este activitatea prin care completul de judecată chibzuieşte asupra soluţiei pe care trebuie să o dea cauzei judecate. prin aceasta se înlătură rediscutarea cauzei. următoarele norme comune: a) Procedura deliberări (art. Încheierea de şedinţă are un caracter mixt. a concluziilor puse în şedinţă. 4. de acuzator sau părţi. în legătură cu deliberarea şi darea hotărârii. 174) Normele canonice şi legale în vigoare recomandă ca deliberarea şi pronunţarea hotărârii să se facă de îndată. şi uneori de la o cauză la alta. La deliberare participă însă toţi membrii completului care a judecat cauza. lipsa unuia atrăgând nevaliditatea hotărârii. Pentru motive temeinice. cât şi divulgarea celor discutate şi a părerilor formulate. Încheierea de şedinţă constituind actul prin care se face controlul asupra desfăşurării legale a şedinţei de judecată. prevede. discuţiile purtate. prima instanţă condamnă. în conformitate cu Codul de procedură penală al statului nostru. O primă condiţie a deliberării constă în desfăşurarea ei numai între membrii completului de judecată. fie că este preşedinte sau acuzator. fiind interzisă orice influenţă din afară. Secretul deliberării asigură independenţa membrilor completului de judecată în luarea hotărârii şi supunerea lor numai legii. În final trebuie să se ajungă la o soluţie pentru cauza judecată. iar instanţa de recurs admite sau respinge recursul. deoarece cuprinde şi un dispozitiv. a prezenţei părţilor şi a asistenţei judiciare acordate. După luarea hotărârii. Regulamentul de procedură al instanţelor disciplinare şi de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române. în afara cadrului legale – şedinţa de judecată. Deliberarea are ca obiect chestiunile asupra cărora trebuie să se pronunţe instanţa de judecată. după încheierea dezbaterilor.

însă ele nu sunt citate. În minută trebuie să fie menţionate toate datele esenţiale prevăzute pentru dispozitivul hotărârii. cum sunt sentinţele de declinare de competenţă. Dacă unanimitatea nu poate fi întrunită. Sentinţele pot fi de două feluri: sentinţe prin care se soluţionează cauza. iar pentru judecarea în căile de atac poate constitui momentul în care hotărârea devine definitivă. ori de câte ori se pronunţă instanţa de recurs sau de 106 Lipsa minutei de la dosarul cauzei nu permite verificarea compunerii legale a com pletului de judecată şi concordanţa hotărârii redactate ulterior cu rezultatul deliberării. hotărârea se ia cu majoritate. cu nulitatea absolută. c) Pronunţarea hotărârii (art. considerându-se că au cunoştinţă de data pronunţării. 107 Lipsa din minută şi dispozitiv a sancţiunii că pronunţarea s-a făcut în şedinţă publică nu atrage nulitatea hotărârii decât dacă se constată că s-a produs vreo vătămare părţii care o invocă. Lipsa unei semnături duce la concluzia lipsei unui membru al completului de judecată de la deliberare. 46 . cel care este în minoritate face opinie separată. de asemenea. 180) Rezolvarea fiecărei chestiuni supuse deliberării trebuie să fie rezultatul acordului celor ce compun completul de judecată. luând acordul membrilor completului. d) Felul hotărârilor judecătoreşti Instanţele de judecată pot pronunţa trei feluri de hotărâri: sentinţe. Această dată are însă importanţă. Sentinţa este hotărârea pronunţată de prima instanţă. sancţionată cu o nulitate absolută. Dacă din deliberare rezultă mai mult de două păreri. 176) Hotărârea – soluţia adoptată – se pronunţă în şedinţă publică107 de către preşedintele completului de judecată asistat de grefier. ca normă comună trebuie menţionată cuprinderea corectă a soluţiei date cauzei şi semnarea minutei de către toţi membrii completului de judecată. Sunt. În acest caz. Întrucât pentru fiecare etapă a judecăţii cuprinsul dispozitivului variază. La această şedinţă părţile se pot prezenta. b) Luarea hotărârii. deci sentinţe de condamnare. sentinţe hotărârile prin care prima instanţă se dezinvesteşte fără a soluţiona cauza. de aceea. deoarece în cazul primei instanţe începe să curgă termenul de recurs. În momentul în care s-a obţinut unanimitatea sau majoritatea de păreri hotărârea este luată şi se consemnează într-un act procedural denumit minută106. sau sentinţe prin care se admite sau se respinge o cale de atac extraordinară (revizuirea) sau o cerere prin care s-a deschis o procedură judiciară. fiind sancţionată. de restituire a dosarului. Minuta (art. legea obligă judecătorul care opinează pentru soluţia cea mai severă să se alăture celei mai apropiate de părerea sa. deci o greşită compunere a instanţei de judecată. pe care trebuie să o motiveze. Aşadar. decizii. precum şi hotărârea pronunţată de această instanţă la rejudecarea cauzei după casare. astfel încât nu se poate obţine o majoritate. Decizia este hotărârea prin care instanţa se pronunţă asupra recursului.Preşedintele completului pune în discuţie fiecare chestiune şi apoi soluţia finală care trebuie dată cauzei. achitare sau încetare a procesului. încheieri. el îşi spune părerea cel din urmă. de trimitere a cauzei la organul competent.

ori se dezinvesteşte fără a soluţiona cauza. de siguranţă. Calea de atac ordinară a recursului 1. dacă au fost pronunţate de prima instanţă. asiguratorii. se pune în mişcare controlul judecătoresc în scopul înlăturării hotărârilor nelegale şi netemeinice se numesc căi de atac. Exercitarea căii de atac în condiţiile 108 Semnarea minutei şi a hotărârii de către alt judecător decât cel menţionat în încheierea de şedinţă când s-a judecat cauza atrage nulitatea minutei şi a hotărârii. cum sunt măsurile preventive. Mijloacele prevăzute de normele canonice şi juridice prin care. Sistemul unei singure căi ordinare de atac Prima instanţă trebuie să pronunţe hotărâri legale şi temeinice. că în toate cauzele se dau astfel de hotărârii. 5. Dacă împiedicarea priveşte pe grefierul de şedinţă. Unele încheieri fac corp comun cu sentinţa sau decizia. decizie sau încheiere. Lipsa semnăturii unui membru al completului de judecată de pe sentinţă sau decizie. 180) Sentinţa sau decizia se redactează în cel mult 15 zile de la pronunţare de către unul din judecătorii completului de judecată şi se semnează de toţi membrii completului 108 şi de grefier. 47 . Când un membru al completului de judecată este împiedicat să semneze (boală. ori se soluţionează o contestaţie în anulare de competenţa instanţei de recurs sau de recurs extraordinar. e) Redactarea şi semnarea hotărârii (art. în condiţiile în care minuta este semnată de acesta. hotărârea se semnează.recurs extraordinar asupra căii de atac exercitate. incidentele ridicate. admiterea sau respingerea de probe). ori au fost luate sau revocate măsurile necesare normalei desfăşurări a judecăţii. în cursul judecăţii. hotărârea luată poartă numele de decizie. Cuprinsul hotărârii variază după cum este o sentinţă. concediu etc. Ar fi nerealist a se crede. în sensul că au rezolvat unele chestiuni de fond ale cauzei (chestiuni prealabile. Deosebirea prezintă importanţă cu privire la posibilitatea încheierilor din ultima categorie de a fi atavate cu un recurs separat. la cererea acuzatorului sau a persoanelor îndrituite. Încheierea este hotărârea luată de instanţa de judecată. suspendarea judecăţii. În alte cazuri nu există concordanţă între hotărârea primei instanţe şi situaţia reală de fapt ca urmare a neadministrării tuturor probelor necesare ori a aprecierii lor incomplete sau greşite. a unor acuzatori sau judecători.). în aceleaşi condiţii. Aceeaşi denumire de decizie poartă şi hotărârea prin care se rezolvă un conflict de competenţă sau o cerere de strămutare. alte încheieri rezolvă chestiuni adiacente fondului cauzei. Normele canonice şi juridice au instituit mijloace care să asigure înlăturarea oricăror hotărâri nelegale şi netemeinice şi înlocuirea lor cu hotărâri corespunzătoare. În unele cazuri sunt încălcate dispoziţiile legale datorită cunoaşterii lor insuficiente. asupra soluţionării cauzei. interpretării lor greşite sau abuzului organului de cercetare. hotărârea se semnează de preşedintele completului sau de preşedintele instanţei. de grefierul şef. făcându-se menţiune despre cauza care a determinat împiedicarea. încălcându-se prevederile privitoare la compunerea completului de judecată. prin care se rezolvă cererile formulate. nu atrage nulitatea hotărârii decât dacă exprimă refuzul acestuia de a semna hotărârea. însă.

în baza rolului său activ. Numai în cazul în care trebuie completate probele. recursul este astfel reglementat încât să poată fi uşor exercitat şi oricât este necesar. recursul declanşează un control în fapt şi în drept din partea instanţei de recurs. când hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică. Recursul este o cale de atac de reformare deoarece declanşează activitatea de judecată a instanţei ierarhic superioare. a o înlocui fără rejudecare printr-o altă hotărâre sau a pronunţa o nouă hotărâre după rejudecarea cauzei. pe de altă parte. are deci puterea de a desfiinţa hotărârea primei instanţe pentru lipsurile pe care le are. Recursul nu pune în mişcare o nouă judecată a cauzei în fond. cât şi a celor privitoare la respectarea şi aplicarea corectă a normelor canonice şi juridice. Controlul judiciar exercitat cu privire la o hotărâre nedefinitivă se pune în mişcare printr-o cale ordinară de atac. a fost întărită judecata în primă instanţă – ca judecată de fond – şi. în condiţiile unui proces rapid şi eficient. se procedează la o cercetare judecătorească şi la o rejudecare a cauzei după regulile de la prima instanţă. De aceea în România din 1948 s-a instituit o singură cale ordinară de atac. pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele. În fine. un asemenea sistem se găseşte şi în reglementarea actuală a dreptului în unele ţări occidentale. recurs). care are dreptul de a desfiinţa (casa) hotărârea atacată. însă. denumită recurs. unele transformări în reglementarea judecăţii. cu privire la orice lipsă de legalitate şi temeiniciei. a determinat. Judecata în recurs are de obiect verificarea legalităţii şi temeiniciei hotărârii primei instanţe. Desfiinţarea apelului. orice hotărâre a primei instanţe 48 . Practica a dovedit că sistemul mai multor căi ordinare de atac nu este de natură a garanta mai bine legalitatea şi temeinicia hotărârilor. Instanţa de recurs. Pentru a permite înlăturarea tuturor lipsurilor din hotărârea primei instanţe. esenţa judecăţii în recurs constă în examinarea soluţiei pronunţate de prima instanţă în raport de materialele din dosar. ea este menţinută. într-o cale de atac “în fapt şi în drept”. a fost transformat recursul dintr-o cale de atac “în drept”. Ca urmare. în fapt şi în drept. apel. care declanşează verificarea atât a legalităţii cât şi a temeinicităţii hotărârii primei instanţe. chiar în condiţiile în care cel ce a declarat recurs nu are cunoştinţe juridice şi nici posibilitatea de a angaja un apărător priceput. nu numai cu privire la criticile aduse de acuzator şi de părţi. spre a constata dacă este sau nu corespunzătoare acestora. iar în caz contrar este înlocuită cu alta. au existat două (apel şi recurs) sau chiar trei căi ordinare de atac(opoziţie. deci atât a lipsurilor cu privire la situaţia de fapt. care constituie a doua judecată în fond a cauzei. Pentru a fi eficient. În dreptul român. pe de o parte. controlul instanţei de recurs se efectuează. Trăsăturile caracteristice recursului Recursul este reglementat ca o cale de atac de reformare. până în 1948.prevăzute de normele legale în vigoare atrage în mod obligatoriu desfăşurarea activităţii de control judiciar. În acest mod se poate înlătura orice lipsă pe care o prezintă hotărârea primei instanţe. 2. ca instanţă ierarhic superioară. şi a soluţiona ea însăşi cauza în conformitate cu legea şi adevărul. Ca urmare.

într-un termen convenabil şi prin forme procedurale simple. c. de către orice parte din proces. nu sunt succeptibile de recurs hotărârile instanţei de recurs. atât prin sfera hotărârilor care pot fi atacate cu recursul său cât şi prin modul cum devoluează cauza la instanţa de recurs. nu sunt supuse recursului nici deciziile date asupra fondului. b) Încheierile sunt. ca regulă. Titularii dreptului de recurs În orice proces sunt titulari ai dreptului de recurs acuzatorul şi părţile din proces. par. nici încheierile. A. a căror legalitate şi temeinicitate se apreciază şi în raport de influenţa pe care au avut-o asupra soluţiei date. ca urmare. acuzatorul poate declanşa recurs împotriva oricărei hotărâri supuse recursului. fără deosebire dacă a participat sau nu la judecata în primă instanţă. fără nici o ezitare. a) Şedinţele prin care se soluţionează cauza sunt întotdeauna supuse recursului. 2. 84. a din Regulamentul de procedură109. a-e date de Consistoriul eparhial. 49 . supuse recursului. Regula potrivit căreia în recursul unei părţi nu se poate agrava situaţia acesteia. Astfel. 110 Ibidem. e să nu depăşească termenul de şase luni110. creează accesul liber. În aceste cazuri. Ca urmare. organe şi persoane interesate în obţinerea unei soluţii legale şi temeinice. Intră în această categorie toate încheierile care soluţionează chestiuni premergătoare fondului cauzei. Exercitând recursul de pe poziţia de organ care veghează la respectarea legii în activitatea instanţelor de judecată. p. prin recursul său. dar numai odată cu şedinţa. 4. 84. a oricărei părţi la folosirea acestei căi de atac în cazul în care nu este mulţumită de hotărârea primei instanţe.care soluţionează cauza poate fi atacată cu recurs. de unii sau de toţi titularii dreptului de recurs. cu menţiunea ca cele de la lit. 1. astfel. lit. chiar dacă acest drept nu este recunoscut altor titulari. Recursul poate fi declarat împotriva aceleiasşi hotărâri de un singur titular. recursul declarat împotriva sentinţei se socoteşte făcut şi împotriva încheierilor. chiar dacă acestea au fost date după pronunţarea şentinţei. 183. a) Acuzatorul este un titular deplin al dreptului de recurs. al. Condiţiile de exercitare a recursului 1. 3. se asigură. art. această poziţie impune acuzatorului să 109 Regulamentul de procedură…. un control judecătoresc asupra hotărârilor de pedepsire. De la regula de mai sus există două derogări: Nu sunt supuse recursului pedepsele date pe cale disciplinară direct de Chiriarh. 50. al. prevăzute în art. sau de recurs extraordinare. lit. 67. Nu sunt supuse recursului vreuna din pedepsele prevăzute la art. precum şi cele prevăzute în art. 183. achitare sau de încetare a procesului. ceea ce însemnează împotriva hotărârilor primei instanţe. p. art. 2. Hotărârile primei instanţe sunt de două feluri: şedinţe şi încheieri. Hotărârile supuse recursului Recursul fiind o cale extraordinară de atac nu poate fi exercitat decât împotriva hotărârilor judecătoreşti nedefinite. d. acuzatorul poate atrage examinarea cauzei atât în favoarea cât şi în defavoarea părţilor din proces.

Dreptul de recurs al părţii vătămate este. d) Martorul. termenul curge de la comunicarea unei copii de pe dispozitivul hotărârii primei instanţe pentru inculpatul care a fost prezent la dezbateri. ca substituit procesual. deşi nu a fost chemată în proces. termenul curge de la înregistrarea de către instanţă a adresei prin care prima instanţă trimite dosarul în vederea verificării lui şi a exercitării dreptului de recurs.aibă nu numai dreptul dar şi obligaţia de a declara recurs atunci când are convingerea că hotărârea primei instanţe este nelegală şi netemeinică. Apărătorul. fie prin încheiere. singurii titulari ai dreptului de recurs fiind. Pentru acuzatorul prezent la judecată. 111 Ca urmare. dând posibilitatea instanţei de recurs să agraveze situaţia inculpatului. cum este. recursul poate fi declarat şi de soţul acestuia. ca substituit procesual. când este un substituit procesual. termenul curge de la pronunţare. persoana care. cu încuviinţarea persoanelor prevăzute de legea civilă. în acest caz. expertul şi apărătorul sunt titulari ai unui drept de recurs restrâns la modul în care au fost soluţionate cererile de cheltuieli judiciare cuvenite lor. e) Orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-o măsură sau printr-un act al instanţei. Declarând recurs în legătură cu retribuţia cuvenită. recursul părţii vătămate poate privi numai partea din hotărârea care se referă la abaterile din categoria arătată. Pentru persoana lipsită de capacitate de exerciţiu. precum şi pentru părţile care au lipsit atât la derbaterile judiciare cât şi la pronunţare. prin recursul său. recursul se declară personal. poate declara recurs pentru orice titular al dreptului de recurs. Termenul de recurs (art. Titularii dreptului de recurs pot exercita acelaşi drept personal. 3. pentru celelalte fiind inadmisibil. a fost obligată să predea un lucru pe care-l posedă. ca urmare. dacă termenul pentru care s-a dat una din aceste soluţii nu este corespunzător. 208) Recursul trebuie declarat în termenul prevăzut de lege. c) Partea vătămată. prin reprezentanţi sau prin substituiţi procesuali. de exemplu. însă. pentru persoana cu capacitate de exerciţiu restrânsă. Pentru inculpat. fie că prima instanţă s-a pronunţat prin sentinţă. pentru a putea fi schimbat de instanţa de recurs. recursul se declară de reprezentantul legal. restrâns numai la hotărârile privitoare la abateri pentru care acţiunea se pune în mişcare la plângerea prealabilă. El poate declara recurs şi împotriva sentinţelor de achitare sau de încetare a procesului. când acuzatorul nu participă la judecată. apărătorul este titular al dreptului de recurs111. dacă o hotărâre priveşte mai multe abateri cu regim procesual diferit. Termenul general de recurs este de 15 zile. acuzatorul şi inculpatul. Termenul de recurs curge de la pronunţarea hotărârii ce se atacă pentru părţile care au fost prezente la dezbaterile judiciare sau la pronunţare. apărătorul din oficiu nu poate declara recurs împotriva încheierii de restituire a dosarului pentru că nu s-a dispus asupra onorariului cuvenit. se poate referi numai la latura delictuală a cauzei. 50 . în afară de acuzator. b) Inculpatul are dreptul să declare recurs împotriva hotărârilor prin care se soluţionează cauza. poziţie deosebită de cea în care declară recurs pentru părţi.

însă instanţa de recurs. cererea de recurs să fie introdusă după expirarea termenului legal de recurs. prelungirea termenului până la prima zi lucrătoare dacă acesta se sfârşeşte într-o zi nelucrătoare. Pentru a nu se folosi recursul peste termen în scopul întârzierii executării hotărârii primei instanţe. normele canonice şi juridice prevăd şi două remedii: repunerea în termen şi recursul peste termen. recursul se consideră în termen şi este. căci numai astfel se poate presupune că partea nu a luat cunoştinţă de judecată şi de hotărâre. b) Recursul peste termen (art. se aplică dispoziţiile generale privitoare la termene – zile libere. admisă fiind. a doua condiţie se referă la data limită până când poate fi declarat recursul peste termen şi este similară cu cea de la repunerea în termen.). care a devenit definitivă din momentul expirării termenului legal de recurs. Termenul de recurs are un caracter legal şi imperativ. când. Şi pentru recursul peste termen se cer două condiţii: prima condiţie cere ca partea care îl declară să fi lipsit atât la judecată cât şi la pronunţare. apărători. persoane vătămate în interesele lor legitime. o poate acorda. termenul de 15 zile arătat mai sus este termenul limită. care poate avea drept consecinţă menţinerea unei hotărâri nelegale şi netemeinice. recursul poate fi introdus imediat după pronunţarea încheierii şi cel mai târziu în 15 zile de la pronunţarea sentinţei prin care s-a soluţionat cauza. al. dar înainte de trecerea a 15 zile de la începerea executării pedepsei sau a despăgubirilor civile. prin judecată urmând a înţelege toate şedinţele de judecată care s-au desfăşurat până la deliberare şi nu numai ultimul termen de judecată.Pentru martori. prin ele însuşi. în faţa căreia trebuie dovedită cauza de împiedicare. recursul peste termen nu suspendă executarea hotărârii atacate. La calcularea termenului de recurs. etc. Prin recursul peste termen se suplineşte eventualitatea nedeclarării recursului în termen de către partea care nu a luat cunoştinţă de judecată şi nici de hotărârea pronunţată. experţi. declararea recursului fiind posibilă chiar înainte de începerea executării Repunerea în termen se hotărăşte de instanţa de recurs. 51 . Apreciind asupra temeiniciei cererii. inundaţie. astfel încât nerespectarea sa atrage decăderea din dreptul de a declara recurs şi nulitatea oricărei cereri de recurs făcute după expirarea termenului (art. 208. Pentru a opera repunerea în termen se cer două condiţii cumulative: să fi existat o cauză temeinică care a împiedicat partea să declare recurs în termen (pierderea facultăţilor mintale în acea perioadă. a) Repunerea în termen constituie mijlocul procesual prin care o parte care nu a putut declara recurs din cauze ce nu-i sunt imputabile este repusă în dreptul din care fusese decăzută după expirarea termenului de recurs. 217) îndeplineşte un rol asemănător repunerii în termen. luarea în consideraţie a datei depunerii recursului la oficiul poştal prin scrisoare recomandată şi nu a datei de înregistrare la instanţă. Întrucât decăderea este o sancţiune gravă. dând posibilitatea supunerii hotărârii primei instanţe controlului instanţei de recurs. 2). suspensiv de executare. instanţa de recurs poate suspenda executarea hotărârii atacate până la soluţionarea cererii. constatând temeinicia lui. Celelalte efecte ale recursului peste termen sunt identice cu ale recursului în termen.

precum şi motivele de recurs. prin introducerea unui recurs. În cazul în care cererea scrisă nu este semnată sau atestată. sau de apărătorul său. aceasta înaintează dosarul la instanţa de recurs. partea îşi poate retrage recursul dar numai până la încheierea dezbaterilor în faţa instanţei de recurs. Efectul acestei renunţări constă în rămânerea definitivă a hotărârii la expirarea termenului de recurs. Orice parte din proces poate retrage recursul declarat. printr-o declaraţie făcută în scris. după înregistrare.4. 209-211) Recursul se declară prin cerere scrisă. 6. adică la instanţa a cărei hotărâre se atacă. partea în favoarea căreia este deschisă această cale de atac poate renunţa expres la introducerea ei. profesia. retragerea recursului după expirarea termenului de recurs atrage definitivarea hotărârii la data retragerii şi nu la data hotărârii prin care s-a luat act de retragere. apoi. Astfel. pentru a-i da dată certă. instanţa de recurs având obligaţia. Retragerea recursului prezintă interes pentru că definitivează hotărârea primei instanţe la o dată anterioară celei rezultate din soluţionarea acestuia. cererea trebuie atestată de un grefier de la instanţa a cărei hotărâre se atacă. va trebui să le depună odată cu cererea de recurs. dacă interesele legitime o cer. 5. al. Cererea de recurs se va prezenta de cel interesat preşedintelui Consistoriului Eparhial. dec laraţia scrisă de retragere. se poate depune la instanţa a cărei hotărâre a fost atacată sau la instanţa de recurs. În faţa instanţei de recurs partea poate face oral declaraţia de retragere a recursului. Depunerea cererii de recurs. 2). semnată personal de recurent. 4. făcută personal sau prin mandatar special. părţile pot reveni până în acest moment la renunţarea făcută. După ce s-a născut dreptul de recurs. în care se va face menţiune despre aceasta. intervenită după pronunţarea primei instanţe. Dacă recurentul voieşte a se servi şi de alte acte afară de cele depuse cu dosarul Consistoriului Eparhial. singura care poate lua act de retragerea recursului. domiciliul recurentului şi al părţilor cu care a fost în judecată. să trimită cererea de recurs primei instanţe pentru a o înainta. Retragerea recursului declarat După declararea recursului. deoarece cu excepţia renunţării la latura civilă. iar acesta o va înainta cu dosarul respectiv instanţei de recurs. 208. Renunţarea la calea de atac a recursului (art. Pentru persoana care nu poate să semneze. se va alătura la cererea de recurs şi o copie legalizată de pe hotărâre sau de pe dispozitivul hotărârii recurate. Declararea recursului (art. depusă la instanţa care a pronunţat hotărârea. în mod greşit. Când declaraţia de retragere a recursului a fost depusă la prima instanţă. sau făcută oral în şedinţa în care s-a pronunţat hotărârea. deoarece nu se prevede de lege o asemenea sancţiune. De asemenea. ea poate fi confirmată în instanţa de recurs de partea ori de reprezentatul ei. la instanţa de recurs nu atrage anularea ei. Efectele recursului 52 . Renunţarea expresă poate avea loc până la expirarea termenului de recurs şi se poate face personal sau prin mandatar special. sentinţa devine definitivă în momentul pronunţării ei. cu dosarul. Cererea de recurs va cuprinde: numele şi prenumele. dacă retragerea recursului s-a făcut în vederea aplicării pogărământului sau graţierii.

cu menţiunea ca cele de la lit. deoarece examinarea cauzei se face atât sub aspectul legalităţii cât şi al temeiniciei hotărârii atacate. d şi e să nu depăşească termenul de şase luni. recursul are un efect devolutiv şi cu privire la chestiunile de fapt şi la cele de drept. instanţa de recurs poate constata că aspectele de nelegalitate şi de netemeinicie invocate prin recurs nu sunt întemeiate. a) Potrivit normelor canonice şi juridice în vigoare. Faţă de rezultatul acestei confruntări. recursul devoluează cauza în anumite limite. chiar dacă prin recurs nu au fost invocate decât unele temeiuri sau nu au fost formulate decât unele cereri. Efectul suspensiv de executare Introducerea recursului în termenul legal suspendă executarea hotărârii primei instanţe în dispoziţiile care privesc partea care l-a declarat. între soluţia adoptată prin hotărâre şi soluţia prevăzută de lege. Instanţa de recurs are obligaţia de a examina cauza sub toate aspectele legalităţii şi temeiniciei hotărârii atacate. în caz contrar. lit a din Regulamentul de procedură. Aşadar. fără o desfiinţare prealabilă a acesteia. Astfel. între ceea ce a reţinut hotărârea ca adevăr şi adevărul obiectiv. hotărârea este executorie la data expirării termenului de recurs. recursul nu promovează o reeditare a judecăţii care a avut loc la prima instanţă. a-e. ci o examinare a hotărârii atacate în raport de materialele din dosar. sau o poate desfiinţa. 67. par. atunci şi instanţa de recurs este îngrădită în soluţiile pe care le poate da cauzei. Devoluţia este integrală şi în ce priveşte temeiurile de nelegalitate şi de netemeinicie sub care se face verificarea. instanţa de recurs efectuează o confruntare între modul în care s-a desfăşurat activitatea procesuală şi procedurală şi modul cum trebuia desfăşurată potrivit legii. Ca urmare. 4. De la efectul suspensiv al recursului sunt unele derogări. dar recursul este întemeiat pe alte temeiuri pe care le invocă din oficiu. spre o nouă judecată. Astfel recursul nu suspendă executarea dispoziţiilor din hotărârea atacată care se referă la: pedepsele date pe cale disciplinară direct de Chiriarh.1. 50. instanţa judecă recursul numai cu privire la persoana care l-a declarat şi la persoana la care se 53 . lit. precum şi cele prevăzute în art. instanţa care judecă recursul poate menţine hotărârea atacată. Dacă legea dă recursului un efect devolutiv limitat. care are de obiect verificarea legalităţii şi temeiniciei hotărârii atacate. exercitată de una sau alta din părţi. schimbând sau modificând soluţia ori dispunând rejudecarea cauzei. c. recursul inculpatului suspendă executarea pedepsei. între probele administrate şi probele care trebuiau administrate. Fiind însă o cale de atac. în cazul când Consistoriul Eparhial aplică una din pedepsele prevăzute la art. determinate de persoana care la declarat sau la care se referă recursul şi de calitatea procesuală. prevăzute în art. Limitele în care poate face această examinare instanţa de recurs sunt determinate de limitele efectului devolutiv al recursului. dacă este legală şi temeinică. 2. Pentru părţile care nu au declarat recurs sau faţă de care recursul declarat nu se referă.A. În procesul nostru. De asemenea. Efectul devolutiv şi limitele sale Prin efectul devolutiv al recursului se înţelege transmiterea cauzei de la prima instanţă la instanţa de recurs.

acuzatorul şi părţile pot restrânge recursul lor numai la unele persoane. 4. chiar şi achitarea inculpatului. când există şi recursul unei părţi cu interese contrare. Efectul non reformatio in pejus constituie o cucerire democratică a procesului.referă declaraţia de recurs. care poate apăra numai interesele legitime. acuzatorul apărând interesele justiţiei bisericeşti. în unele cazuri. 54 . deoarece restrângerea recursului nu produce efecte decât în cazul în care a avut loc înăuntrul termenului de recurs. soluţionând cauza. deoarece agravarea este o urmare a recursului părţii cu interese contrare. apărătorului sau al altor persoane. deoarece stabilirea adevărului şi aplicarea corectă a legii nu poate fi considerată ca o agravare a situaţiei părţii vătămate. Motivarea ulterioară a recursului numai cu privire la unele persoane nu împiedică instanţa de recurs să examineze întreaga cauză. când acuzatorul a făcut precizarea. Astfel. În recursul acuzatorului. recursul unui inculpat devoluează cauza numai în legătură cu soluţia care-l priveşte. nu i se poate agrava situaţia acestei părţi. Neagravarea situaţiei părţii în propriul său recurs este incidentă numai în cazul în care există doar recursul unei părţi sau al unor părţi care formează un grup cu aceeaşi poziţie procesuală. schimbarea sancţiunii într-o pedeapsă mai mare. iar în alte cazuri devoluează unele chestiuni adiacente când este introdus de martor. deşi. neavând dreptul să invoce situaţia altui inculpat. atât în favoarea cât şi în defavoarea lor. expert sau apărător. Efectul extensiv al recursului Dacă efectul devolutiv limitează examinarea cauzei numai la persoanele care au declarat recurs sau la care se referă recursul declarat. În acest caz devoluarea se face numai cu privire la persoanele la care se referă recursul declarat. Cu toate acestea. că în unele cazuri recursul devoluează fondul cauzei. Declaraţia de recurs a acuzatorului. expertului. Cu toate acestea. Regula are aplicare şi în recursul martorului. dar înăuntrul termenului de recurs. 3. însă. normele canonici şi juridice în vigoare prevăd că instanţa de recurs. în declaraţia de recurs. În recursul inculpatului nu i se poate agrava situaţia: prin schimbarea încadrării juridice a faptei într-o abatere sau delict mai grav. În recursul părţii vătămate. are efect devolutiv cu privire la toate persoanele care au fost părţi în proces. că recursul este declarat în favoarea unei părţi. nu poate crea o situaţie mai grea pentru partea care a declarat recursul. chiar dacă încadrarea juridică ori pedeapsa aplicată de prima instanţă nu corespunde legii. se poate agrava situaţia oricărei părţi. se poate pronunţa orice soluţie. prin precizările pe care le fac în declaraţia de recurs sau într-o declaraţie ulterioară. situaţia tuturor părţilor la care se referă poate fi schimbată în defavoarea lor. Efectul de a nu se putea agrava situaţia părţii care a declarat recursul Pentru a se garanta deplina libertate în exercitarea căii de atac a recursului. corespunzător soluţiei date. acest efect este exprimat de adagiul non reformatio in pejus. fără nici o rezervă. împiedică înlăturarea acelor erori sau încălcări de lege care sunt în defavoarea părţii care a declarat recurs. se poate face o primă precizare. b) În ce priveşte limitele efectului devolutiv în calitatea pe care o are recurentul în proces.

Această verificare se face numai pe baza materialelor din dosar. Instanţa de recurs are obligaţia de a verifica legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate în raport de toate persoanele care au participat la judecata în prima instanţă. II. neagravarea situaţiei părţii în propriul recurs şi extensiv – instanţa de recurs este obligată să verifice legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate. aşadar. instanţa de recurs are o primă sarcină de a constata dacă recursul declarat este întemeiat.efectul extensiv obligă instanţa de recurs să examineze cauza şi cu privire la părţile care nu au declarat recurs sau la care acesta nu se referă. Din momentul ăn care a constatat nelegalitatea sau netemeinicia hotărârii atacate şi a desfiinţat-o. instanţa de recurs are îndatorirea de a soluţiona cauza în fond. 2. există o limitare a legii în sensul că nu li se poate crea o situaţie mai grea. de aceea examinarea obiectului judecăţii în recurs se concentrează asupra acestei activităţi. Judecata în recurs I. Obiectul judecăţii în recurs 1. aceasta a doua obligaţie nu mai corespunde sarcinii de control judiciar ci celei de instanţă de fond care trebuie să rezolve acţiunea depusă în faţa instanţei. Obligaţiile instanţei de recurs Fiind o cale de atac care declanşează activitatea de judecată a instanţei ierarhic superioare. incident numai în cazurile când într-o cauză sunt mai mulţi inculpaţi şi mai multe părţi vătămate. Verificarea legalităţii şi temeiniciei hotărârii recurate În limitele efectelor pe care le produce recursul – devolutiv. rejudecarea cauzei efectuându-se după regulile judecăţii în primă instanţă. legea 55 . Prin excepţie. examinarea acestei activităţi se va restrânge numai la regulile care o particularizează. fără să poată crea acestor părţi o situaţie mai grea. în această etapă nefiind permisă efectuarea unei cercetări judecătoreşti. Efectul extensiv este. cu privire la legalitatea şi temeinicia ei. Prin aceasta se înţelege că extinderea se face numai într-o singură direcţie – atenuarea situaţiei acestor persoane. recursul instituie pentru instanţa de recurs obligaţia efectuării unui control judiciar asupra hotărârii pronunţate de prima instanţă. în raport de concluzia la care ajunge urmând să menţină sau să desfiinţeze hotărârea atacată. pătând hotărî şi în privinţa lor. Caracteristic pentru judecata în recurs este efectuarea controlului judiciar. întrucât nu dă loc la efectuarea de acte de cercetare. În ce priveşte soluţionarea cauzei şi cu privire la persoanele care au declarat recurs sau la care se referă recursul declarat. îndeplinindu-şi prima obligaţie. Ca urmare. neîntâlnit la judecata în prima instanţă. dintre care numai unele au declarat recurs sau numai la unele se referă recursul declarat.

instanţa de recurs poate constata aprecierea necompletă şi greşită a probelor de către prima instanţă. în mod obligatoriu. instanţa de recurs are obligaţia să constate şi din oficiu necesitatea administrării de probe noi. ceea ce înseamnă examinarea legalităţii sub aspectul respectării canoanelor şi legilor de stat. legalitatea sub aspectul respectării dispoziţiilor legale care garantează aflarea adevărului sau care asigură drepturile părţilor. în primul rând. sau există o cauză care înlătură 56 . dar cu excepţia cazurilor în care legea permite acoperirea lor.admite depunerea de înscrisuri noi. nu au deci o susţinere probatorie sau. e) Se verifică dacă soluţia dată cauzei este conformă cu normele canonice şi juridice în vigoare. Când s-a produs o nulitate relativă. se aplică dispoziţiile privitoare la nulităţi. Astfel. care a dus la reţinerea unor fapte şi împrejurări care nu corespund adevărului. Orice nulitate absolută intervenită în cursul judecăţii atrage nelegalitatea hotărârii şi obligaţia desfiinţării ei. că nu au fost reţinute fapte şi împrejurări care rezultă din probele administrate. deoarece câtă vreme o hotărâre a fost dată cu încălcarea unor dispoziţii esenţiale – de natură a garanta aflarea adevărului sau de a asigura drepturile părţilor – subzistă o îndoială asupra temeiniciei ei. acelaşi efect îl produc şi nulităţile absolute intervenite în cursul urmăririi. Pentru a verifica această situaţie. dacă a fost invocată în termen de parte sau din oficiu de instanţă. temeinicia hotărârii primei instanţe sub aspectul aprecierii complete şi juste a probelor administrate. în continuare. chiar dacă au fost administrate toate probele necesare. dimpotrivă. instanţa de recurs poate constata că unele fapte sau împrejurări reţinute de prima instanţă nu rezultă din probleme administrate. instanţa de recurs verifică dacă probele noi cerute în recurs sunt necesare pentru lămurirea cauzei. este posibil ca hotărârea primei instanţe să nu corespundă adevărului datorită unei aprecieri necomplete sau greşite a acestora. în consideraţie la examinarea legalităţii şi temeiniciei hotărârii atacate. 3. b) Se verifică apoi temeinicia hotărârii în raport de respectarea obligaţiei primei instanţe de a fi administrat toate probele necesare pentru aflarea adevărului. În amândouă aceste situaţii hotărârea atacată este netemeinică. c) Instanţa de recurs verifică. În acest scop. şi deci necesitatea desfiinţării ei. instanţa de recurs examinează toate probele administrate şi le dă aprecierea justă. legalitatea hotărârii atacate este viciată şi atrage desfiinţarea acesteia dacă vătămarea produsă nu poate fi înlăturată altfel. O asemenea verificare este necesară. instanţa de recurs constată implicit netemeinicia hotărârii atacate. Instanţa de recurs poate constata că prima instanţă a condamnat pe inculpat deşi fapta săvârşită nu constituie infracţiune. Confruntând rezultatul convingerii pe care şi-a format-o cu ceea ce a reţinut prima instanţă. în amândouă cazurile. În determinarea cazurilor în care nerespectarea unor prevederi legale atrage nulitatea hotărârii. d) Un alt aspect sub care se verifică temeinicia hotărârii atacate este cel al respectării obligaţiei ca faptele şi împrejurările reţinute prin hotărârea atacată să corespundă probelor şi să reprezinte adevărul. care urmează a fi luate. Aspectele sub care se examinează legalitatea şi temeinicia hotărârii recurate a) Instanţa de recurs verifică.

De aceea instanţa care exercită controlul judiciar are obligaţia de a verifica soluţia sub acest aspect. ca urmare nu pot fi considerate înscrisuri declaraţiile scrise ale unor martori. în sensul Regulamentului de procedură. Sunt însă şi următoarele particularităţi: a) Citarea părţilor este obligatorie. se examinează şi caracterul just al soluţiei. nu este oprită depunerea unor 57 . în raport de poziţia pe car e o au în calea de atac: recurentul este partea care a declarat recurs. până cel târziu în ziua judecăţii. o denumire proprie. aceleaşi măsuri ca la orice etapă a judecăţii. dacă hotărârea este legală şi temeinică sub toate aspectele arătate. rapoartele scrise ale unor experţi. În recurs nu se citează martori. scrisorile. Cu toate acestea. Soluţia instanţei de recurs va fi determinată de aspectul de nelegalitate sau de netemeinicie prioritar în ordinea indicată mai sus. Înlăturându-se orice formalism rigid.răspunderea. fixarea termenului de judecată. chitanţele. f) În final. interpreţi. Măsurile pregătitoare Pentru pregătirea şedinţei de judecată în recurs se iau. De aceea motivele de recurs se depun. prin aceasta înţelegându-se pronunţarea unei sancţiuni individualizată după scopul de a îndrepta pe inculpat. de ce pedeapsa nu a fost just individualizată. prin cererea de recurs nu se indică şi motivele pentru care s-a declarat recurs. prin memorii separate. ce încălcare a dispoziţiilor canonice şi legale s-a produs. Prin înscrisuri se înţeleg actele şi documentele scrise care constituie mijloace de probă ca înscrisuri. actele de evidenţă primară. c) Depunerea de înscrisuri noi Odată cu cererea de recurs. ci numai certificatele de orice fel. singurele mijloace de probă care sunt admise în recurs. II. Procedura de judecată în recurs 1. în recurs. cu memoriul de motive de recurs ori separat se pot depune şi înscrisuri noi. adeverinţele. experţi. probele ce nu au fost administrate sau cele care nu au fost complet şi just apreciate. hotărârea primei instanţe fiind redactată după expirarea termenului de recurs. Înscrisurile sunt noi când nu au fost cunoscute de către prima instanţă de judecată în momentul pronunţării. ori că a fost achitat un inculpat pentru caterisire. actele autentice ori sub semnătură privată emanate de la părţi. O hotărâre poate fi nelegală şi netemeinică sub mai multe aspecte. deoarece nu se desfăşoară o cercetare judecătorească. deşi nu erau întrunite condiţiile legale ale acesteia. de regulă. de către acuzator şi părţi. legea îngăduind părţilor să învedereze necesitatea administrării de probe noi (art. modificând-o dacă nu este justă. intimatul este partea la care se referă recursul declarat. care fapte şi împrejurări reţinute nu corespund probelor şi nu reprezintă adevărul. 218). părţile capătă. Motivele de recurs trebuie să se refere la ăncălcările dispoziţiilor legale ce s-au produs. motivele de recurs se pot formula şi oral în ziua judecăţii. studiul dosarului de către completul de judecată şi de către părţi. asigurarea asistenţei juridice când este obligatorie. chiar dacă sunt legalizate. b) Motivarea recursului De regulă. citarea păţilor.

după care fiecare partea va avea cuvântul ca intimat în recursul care o priveşte. în cuvântul său. puncte de vedere ale unor specialişti. în primul rând. a) Verificările prealabile se referă. precum şi din combaterea lor. ori lipsa apărătorului când asistenţa juridică este obligatorie împiedică desfăşurarea judecăţii în recurs sub sancţiunea nulităţii absolute sau relative. caută să argumenteze că motivele de recurs nu sunt întemeiate şi cere menţinerea hotărârii atacate. să pună în discuţie orice chestiune care ar duce la rezolvarea justă a recursului. 58 . atunci când nu sunt întemeiate. se rezolvă orice excepţii şi cereri (de necompetenţă. din oficiu. Se verifică apoi regularitatea introducerii recursului. după convingerea pe care şi-a format-o cu privire la legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate. Când cererea de recurs nu este semnată sau atestată. Intimatul. Instanţa poate. în ordinea aspectelor de nelegalitate şi de netemeinicie. Acuzatorul. de asemenea. precizând soluţia pe care o cere de la instanţa de recurs. de incompatibilitate. la rejudecarea cauzei. care cuprinde şi o cercetare judecătorească. de amânare) care împiedică desfăşurarea dezbaterilor judiciare. b) Dezbaterile judiciare constau din susţinerea motivelor de recurs. Se verifică apoi prezenţa părţilor. Şedinţa de judecată în recurs Spre deosebire de judecata în primă instanţă. iar specialiştii au efectuat o expertiză. în raport de hotărârea atacată şi de persoana care l-a declarat. Inculpatul are cel din urmă cuvântul. în toate cazurile. Ordinea dezbaterilor este următoarea: cuvântul recurentului. Când sunt mai mulţi recurenţi. însă instanţa de recurs nu le poate avea în vedere la soluţionarea cauzei decât după ce. dacă recursul a fost declarat în termen şi este admisibil. altfel va fi considerată ca neregulat introdusă. Neîndeplinirea procedurii de citare pentru partea lipsă. al intimatului şi apoi al acuzatorului. se cere confirmarea ei de către parte sau de reprezentantul ei. în condiţiile prevăzute de lege. acestea se pot prezenta în recurs personal sau prin reprezentanţi. 2. persoanele respective au fost ascultate ca martori. ordinea în cuvântul recurenţilor este determinată de ordinea dezbaterilor la prima instanţă. prezenţa obligatorie a acuzării şi a grefierului. Când nu există nici un impediment la desfăşurarea judecăţii în recurs. după caz. se trece la dezbaterile judiciare. pentru a-şi expune ultimele sale argumente în apărare. Se verifică. Părţile şi acuzatorul au dreptul la replică. prin care se critică hotărârea atacată ca nelegală şi netemeinică. şedinţa de judecată în recurs cuprinde numai rezolvarea chestiunilor prealabile şi dezbaterile judiciare. constatarea tardivităţii şi inadmisibilităţii recursului face să nu mai aibă loc dezbaterile judiciare. susţine motivele de recurs sau punctul de vedere al intimatului. care veghează la soluţionarea legală şi temeinică a cauzelor. În fine.declaraţii scrise ale unor persoane. printre care şi acuzatorul. la regularitatea constituirii instanţei de judecată – complet compus potrivit legii. Recurentul expune oral motivele de recurs.

pe de o parte. instanţa poate delibera şi asupra soluţiei pe care trebuie să o dea fondului cauzei. iar pe de altă parte. III. 2. Prin respingerea recursului se menţine hotărârea atacată care devine definitivă. Drepturile instanţei de recurs în soluţionarea cauzei în recurs Spre deosebire de reglementarea soluţionării recursului în alte legislaţii. Prin această soluţie ia sfârşit şi judecata în recurs. să ajungă la o altă situaţie de fapt decât cea reţinută prin hotărârea atacată. instanţa deliberează asupra temeiniciei tuturor recursurilor şi cu privire la toate persoanele din cauză. a) Instanţa de recurs are dreptul de a da o nouă apreciere probelor administrate de prima instanţă şi. După luarea hotărârii. încheind ciclul ordinar al procesului. În raport de constatările făcute. prin decizia pe care o pronunţă. în timp util. c) După admiterea recursului pe motivul că nu au fost administrate toate probele necesare. situaţia inculpatului. admiţând recursul acizatorului împotriva unei hotărâri de achitare a inculpatului. în recursul acuzatorului sau al părţii vătămate. după admiterea acestuia. Deliberarea şi luarea hotărârii Instanţa deliberează asupra soluţiei pe care trebuie să o dea recursului examinând. dacă se află într-unul din cazurile în care legea permite o astfel de soluţie. În cazul în care ajunge la soluţia de admitere a recursului. temeinicia motivelor de recurs formulate de recurent. toate aspectele legalităţii şi temeiniciei hotărârii atacate. se redactează decizia. ca urmare. instanţa de recurs rejudecă ea cauza şi administrează aceste probe. printr-o cercetare judecătorească. În acest caz. Hotărârea instanţei de recurs 1. Când sunt mai multe recursuri sau când un recurs se referă la mai multe persoane. 59 . similară cu judecata în prima instanţă. Regulamentul de procedură a acordat drepturi largi instanţei de recurs nu numai în soluţionarea recursului. aceasta se consemnează în minută şi apoi. menţine sau revoca măsura preventivă. În acest mod. dând o nouă soluţie în raport de convingerea pe care şi-a format-o. 223) Soluţiile de bază la judecata în recurs sunt: respingerea recursului şi menţinerea hotărârii atacate.În tot cursul judecăţii în recurs. deşi acesta a fost pedepsit de prima instanţă în temeiul aceloraşi probe. Astfel. instanţa poate lua. instanţa de recurs desfăşoară o activitate de judecată în fond. b) Instanţa de recurs. şi admiterea recursului. din oficiu. dacă din probele administrate instanţa de recurs ajunge la convingerea nevinovăţiei inculpatului. are dreptul de a agrava direct. poate pronunţa o soluţie de achitare. ci şi a fondului cauzei. casându-se hotărârea recurată. ca urmare a controlului judiciar complet pe care trebuie să-l efectueze. 3. instanţa de recurs va da şi soluţia asupra recursului. Soluţiile la judecata în recurs (art. instanţa de recurs poate da o soluţie de caterisire dacă reţine vinovăţia acestuia. poate suspenda judecata sau poate lua orice altă măsură necesară judecăţii. în lumina argumentelor contrare prezentate de intimat.

a-e. Schimbarea soluţiei sau rectificarea textelor se face prin aceeaşi decizie prin care s-a admis recursul şi s-a casat hotărârea atacată. Regulamentul de procedură prevede.trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă 3. Respingerea recursului (art.rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs. 223. casarea hotărârii atacate şi soluţionarea cauzei în fond. Soluţia are în vedere mai multe ipoteze: a) Constatând că în cauză există vreunul din cazurile prevăzute de art. după terminologia de specialitate – casarea ei. 4. concomitent cu soluţia în recurs şi soluţia în fond. c) Se rectifică indicarea textelor pe baza cărora a fost condamnat vinovatul. 223. În acest caz recursul nu este întemeiat şi hotărârea trebuie să rămână în fiinţă şi executată. care devine definitivă. instanţa de recurs casează hotărârea atacată şi încetează precesul. 5. când acestea au fost greşit indicate. fără rejudecare. Recursul este inadmisibil când legea exceptează anumite hotărâri de la atacarea lor cu recurs (sentinţa de declinare de competenţă. 10. 2 b) Această soluţie presupune posibilitatea soluţionării cauzei de către instanţa de recurs. 1) Această soluţie intervine în două situaţii: a) Dacă recursul este tardiv şi inadmisibil. Admiterea recursului. după casare. instanţa de recurs menţine hotărârea atacată. ceea ce implică şi desfiinţarea ei. Admiterea recursului. decizia instanţei de recurs) sau nu admite dreptul de recurs unor părţi împotriva anumitor hotărâri. 60 . încheierea de admitere sau respingere a abţinerii. Prin casarea hotărârii atacate cauza rămâne nerezolvată. pct. Recursul este tardiv când a fost introdus peste termenul legal şi nusunt întrunite condiţiile pentru repunerea în termen sau considerarea lui ca recurs peste termen. pct. Ca urmare. lit.soluţionarea cauzei direct. b) Dacă hotărârea atacată este legală şi temeinică. b) Când constată existenţa vreunuia din cazurile prevăzute de art.Admiterea recursului înseamnă constatarea nelegalităţii şi netemeiniciei hotărârii atacate. . deci. respingând recursul. 10 lit. cauza primind. dar cu siguranţa dreptului de apărare a inculpatului. nefiind legal sesizată printr-un recurs regulat introdus. casarea hotărârii atacate şi rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs (art. sau vreunuia din cazurile de nepedepsire. f-g. . Caracteristic pentru această soluţie este faptul că instanţa de recurs nu efectuează o verificare a legalităţii şi temeiniciei hotărârii. trei soluţii pentru instanţa de recurs: . În amândouă situaţiile. fără rejudecare Instanţa de recurs poate da această soluţie numai în favoarea vinovatului şi numai pentru motivul că soluţia dată nu corespunde legii. de aceea soluţia de admitere a recursului este însoţită întotdeauna de o activitate subsecventă care duce la o nouă soluţiuonare a cauzei în fond sau la o nouă activitate de judecată ce ia sfârşit prin soluţionarea cauzei. instanţa de recurs casează hotărârea atacată şi achită pe vinovat. ori cererea de recurs este introdusă de o persoană fără calitate (o persoană care nu este parte în legătură cu fondul cauzei).

casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă (art. Sunt cazuri de nerezolvare a fondului cauzei când prima instanţă nu s-a pronunţat asupra unei fapte pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.când este posibilă agravarea situaţiei sale sau este necesară desfăşurarea unei cercetări judecătoreşti în cadrul rejudecării cauzei. în acest caz. c) Când s-ar putea schimba încadrarea juridică a faptei. . de aceea legea determină cazurile în care se poate adopta această soluţie: a) Când s-au încălcat dispoziţiile esenţiale în asigurarea dreptului de apărare a părţilor. când se va desfăşura o judecată după modelul judecăţii în primă instanţă. Legislaţia în vigoare prevede mai multe ipoteze: a) Când este necesară administrarea de probe şi aceasta se poate face fără întârzierea judecării cauzei. ceea ce întârzie soluţionarea cauzei. la individualizarea pedepsei. de asemenea. etc. b) Când prin hotărârea atacată nu s-a rezolvat fondul cauzei. partea ar fi lipsită de al doilea grad de jurisdicţie dacă s-ar soluţiona fondul direct în recurs. nu a putut să-şi facă apărarea. Legea a avut în vedere. din această cauză. la vinovăţia inculpatului. fie în latura penală fie în latura civilă. fie în favoarea fie în defavoarea inculpatului. în aceste cazuri. În acest caz. b) Când s-ar putea crea inculpatului o situaţie mai grea. . sancţionate cu nulitate relativă. dacă probele pot fi administrate imediat şi părţilor li se dă cuvântul cu privire la existenţa faptei. instanţa de recurs se pronunţă şi asupra probelor ce urmează a fi administrate. spre a fi avute în vedere la soluţia ce s-ar adopta. Rejudecarea poate avea loc în aceeaşi şedinţă de judecată. 2 a). fără deosebire dacă este în favoarea sau defavoarea inculpatului. În cazul în care nu sunt realizate aceste condiţii. şi anume: . 6. 61 . după casarea hotărârii. instanţa de recurs fixează un alt termen de judecată. fixând data rejudecării cauzei.judecata a avut loc în lipsa unei părţi legal citate. când se descoperă în instanţa de recurs noi acte materiale aparţinând aceloraşi abateri sau delicte cu privire la care nu s-a pronunţat prima instanţă. când s-a încetat procesul fără ca prima instanţă să se pronunţe asupra existenţei faptei şi a vinovăţiei inculpatului.judecarea cauzei la prima instanţă a avut loc în lipsa unei părţi nelegal citate. d) Când s-ar putea modifica pedeapsa. necesitatea ca inculpatul să-şi spună cuvântul cu privire la chestiunile de fond ale cauzei.223. încheiată însă cu o decizie dată asupra fondului. Această soluţie intervine atunci când judecata în primă instanţă s-a desfăşurat cu încălcarea unor reguli esenţiale ale judecăţii sau nu a soluţionat fondul cauzei. pct. ceea ce necesită refacerea acestei activităţi în condiţiile legii. Trimiterea spre rejudecare la prima instanţă înseamnă o reluare a judecăţii dintr-o etapă depăşită. dar care a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate.unei părţi i s-a respins în mod nejustificat o cerere de amânare şi. Admiterea recursului.

Pedepsele vremelnice încetează la îndeplinirea termenului 112 “Să se taie cu totul de la Biserică” hotărăşte canonul 28 apostolic pentru episcopul. part. Conţinutul deciziei Decizia instanţei de recurs cuprinde aceleaşi părţi ca şi sentinţa. Casarea se poate referi şi numai la modul de soluţionare a unei chestiuni de fond. temeiurile care au dus la adoptarea uneia din soluţiile examinate. care este cuprinsă în Basilicale. dacă partea introductivă are aceleaşi menţiuni. I. Vezi şi comentariul lui Nicodim Milaş la acest canon. 7. Dispozitivul cuprinde soluţia dată de instanţa de recurs asupra recursului şi. p. 132). vol. 1. p. Canonul 4 al Sinodului de la Antiohia dă aceea pedeapsă tuturor acelora care au relaţii cu asemenea persoane (παντας αποβαλλεσθαι της εκκλησιας) fie că sunt clerici sau laici (Sintagma Ateniană. expunerea cuprinde temeiurile de fapt şi de drept care au dus. vol. instanţa de recurs poate să trimită cauza spre rejudecare şi altei instanţe. Pedepsele bisericeşti se împart. Casarea este parţială când se referă numai la unele fapte sau persoane. asupra fondului cauzei. după caz. în dispozitivul deciziei se pot face şi alte menţiuni. iar. data pronunţării hotărârii şi menţiunea că pronunţarea s-a făcut în şedinţă publică. casarea se poate dispune numai în legătură cu modul în care a fost individualizată pedeapsa. În cazul când nulitatea absolută se referă la incompetenţa după materie sau după calitatea persoanei. III. preotul şi diaconul care a fost depus. probele ce trebuie administrate la rejudecare sau la completarea urmăririi. 1. În raport de soluţia adoptată. În comentari ul său la canonul 28 apostolic.c) Când s-a produs. Limitele casării hotărârii primei instanţe Instanţa de recurs poate casa hotărârea în întregime sau parţial. reţinând vinovăţia inculpatului. al neagravării situaţiei părţii în propriul recurs şi al efectului extensiv. la respingerea sau admiterea recursului. o nulitate absolută. ca timpul care se deduce din pedeapsa pronunţată. Dacă se apreciază că rejudecarea la prima instanţă nu ar fi asigurată în bune condiţii. II. în cazul judecăţii în prima instanţă. şi cu toate acestea îşi permite ca să săvârşească un serviciu bisericesc (Sintagma Ateniană. Balsamon citează o hotărâre din legislaţia greco-romană. nici una din pedepsele bisericeşti pentru indiferent care din membrii Bisericii şi pentru indiferent care fapte ilicite nu se dă pentru veşnicie. p. 8. decât în cazul când cel cărui i se aplică vreuna din aceste pedepse persistă cu îndărătnicie în săvârşirea fărădelegii de care s-a făcut vinovat. ceea ce atrage o nouă soluţie numai cu privire la pedeapsă. egale în grad cu aceea la care a avut loc prima judecată. în pedepse vremelnice (τιµοριαι διορθουσαι) şi în pedepse definitive (τιµοριας σωϕρονιθουσαι). astfel. se dispune rejudecarea de către instanţa competentă a judeca în primă instanţă. ÎNCETAREA ŞI RIDICAREA PEDEPSELOR Potrivit normelor canonice şi obiceiului de drept. 1. II. după cum am văzut. vol. 36. 226-227). Acela care se opune executării pedepsei încetează de a mai fi membru al Bisericii112. când este cazul. Decizia se semnează în condiţiile examinate pentru orice hotărâre. îm Canoanele Bisericii Ortodoxe însoţite de comentarii. actul procedural de la care procesul trebuie să-şi reia cursul. 62 . dar în limitele efectului devolutiv. în caz de casare. dacă o astfel de casare nu împiedică justa soluţionare a cauzei.

415). amnistia poate fi necondiţionată (pură şi simplă). Pedepsele duhovniceşti nu pot fi ridicate sau modificate decât de cei care le-au aplicat sau de urmaşii lor canonici. Pentru aceasta este necesară intervenţia judecătorului competent. şi pogorământul sau iertarea de pedeapsă ori reducerea acesteia. p. atât de fapta ilicită cât şi de pedeapsă. part. anume prevăzute în actul de clemenţă. Biserica şi-a dat şi îşi dă osteneala ca să dea posibilitate acelora care încalcă legile bisericeşti să se îndrepteze şi să se supună lor. Din motivele de drept fac parte: absoluţiunea. Dacă s-a realizat acest scop. iertarea sau dezlegarea completă. ητοι λυσιν των επιτιµιων (Sintag-ma Ateniană. În raport cu aria sa de incidenţă. atunci când acordarea beneficiului ei nu 113 Vezi şi canonul 13 al Sinodului I ecumenic şi comentariul lui Nicodim Milaş la acest canon (Dr. act care corespunde întocmai cu ceea ce în dreptul de stat se numeşte graţiere. Canoanele…. investite cu puterea de a reforma. amnistia poate fi generală. absoluţiunea formală. deoarece numai judecătorul poate da sentinţa şi s-o caseze. Nicodim Milaş. odată cu moartea celui pedepsit. vol. Orice pedeapsă bisericească are drept scop îndreptarea păcătosului şi supunerea lui faţă de legile bisericeşti. în felul următor: αϕεσιν των αµαρτων και καταλαγην. trece cu vederea pedeapsa impusă şi deci duce la împăcarea cu Biserica 114.sau la îndreptarea păcătosului. 63 . modificarea şi ridicarea pedepselor bisericeşti stabilite de instanţele de judecată constituie un drept exclusiv al episcopului eparhiot. pornindu-se de la diverse criterii. precum şi în toate Bisericile autocefale acest drept îi revine numai sinodului plenar al respectivelor Biserici. În raport cu condiţiile în care se acordă. care se acordă numai pentru anumite fapte ilicite. Pedepsele definitive încetează în caz de aplicare normală a procedurii penale bisericeşti 113. în funcţiune. III. motivul de a da pedeapsa nu mai există şi pedeapsa ca atare s-a abrogat. Potrivit normelor canonice şi obiceiului de drept. 114 Balsamon defineşte absoluţiunea în comentariul său la canonul 46 al Sinodului de la Cartagina. Acelaşi drept îl au şi sinoadele Bisericilor autonome. Legislaţia bisericească cunoaşte însă pentru ambele feluri de pedepse deosebite motive pentru încetarea pedepsei sau a delictului şi anume: motive de drept şi motive de fapt. I. de care s-a bucurat înainte de darea sentinţei judecătoreşti. de a casa sau de a revizui hotărârile aduse de respectivele instanţe. Biserica şi-a atins ţinta. 1. atunci când priveşte toate faptele ilicite până la acordarea ei. p. 63-64). gravitatea sau sediul legislativ al delictelor. În cuprinsul fiecărei eparhii. dreptul de a ridica pedepsele pronunţate de instanţele bisericeşti îl au instanţele înseşi sau organele superioare. act identic cu ceea ce în dreptul de stat se numeşte amnistie. Absoluţiunea (αθωωσις) nimiceşte delictul comis. dar cu unele îngrădiri impuse de dependenţa lor faţă de sinodul unei Biserici autocefale. În doctrina de specialitate se face distincţie între mai multe feluri de amnistie. vol. 2. şi specială. indiferent de natura. iar în unităţile teritoriale bisericeşti mai mari. să dea pedeapsa şi s-o abroge. Prin căinţă şi prin îndreptare totuşi nu încetează urmările pedepsei şi respectivul nu poate să fie părtaş fără întârziere la acele drepturi bisericeşti.

hotărăşte canonul 32 apostolic şi mai adaugă “afară de cazul când episcopul care l-a suspendat a murit”. Graţierea individuală produce efecte in personam. nu poate să fie achitat de un alt episcop. p. II. care a fost suspendat de episcop.depinde de îndeplinirea vreunei condiţii cu privire la fapta săvârşită. Acest al doilea episcop este urmaşul episcopului mort în eparhia respectivă 116. În acest caz absoluţiunea se poate face numai după revizuirea tuturor actelor procesului pe baza cărora s-a pronunţat pedeapsa respectivă. sau mitropolitul ori patriarhul117. Graţierea este un act de jurisdicţie extraordinară care nu-i de competenţa judecătorului ordinar. Pe lângă episcopul competent sau urmaşul lui. graţierea se poate prezenta sub diverse modalităţi: a) În raport de caracterul pe care îl are se face distincţie între graţierea individuală şi graţierea colectivă.. 116 Vezi comentariul lui Zonaras la canonul 32 apostolic (Sintagma Ateniană. Această făgăduinţă trebuie s-o facă în scris şi s-o întărească prin jurământ. în timp ce graţierea colectivă are un caracter mixt. Graţierea este necondiţionată sau pură şi simplă când acordarea beneficiului ei nu este subordonată îndeplinirii vreunei condiţii de către vinovat. p. după ce mai înainte a făcut-o autorităţii competente. şi condiţionată. care a hirotonit pe episcopul mort. ci numai de acela care l-a suspendat”. vol. prin care se opreşte executarea pedepsei cu privire la inculpat şi el este rein tegrat cu totul sau în parte în drepturile de care s-a bucurat mai înainte. graţierea poate fi necondiţionată sau condiţionată. fie în scris sau verbal. se cere ca făptuitorul să nu fie recidivist etc. vol. Graţierea este condiţionată atunci când 115 Alexandru Boroi. fie cleric sau laic. După dispoziţiile Codului de procedură penală. 270-271. dar şi in rem. 44).). p. în raport de natura delictului comis sau în raport de natura şi cuantumul pedepsei aplicate. la persoana făptuitorului sau la împrejurările în care s-a comis fapta ilicită. “Preotul sau diaconul. Dreptul de abrogare a pedepsei sau a absoluţiunii îl are acela care a dat pedeapsa prin pronunţarea sentinţei. În raport cu momentul în care intervine actul de amnistie. acordându-se unor persoane determinate în mod nominal. episcopul. după canoane poate să achite pe inculpat şi acel episcop mai bătrân. 64 . 43). op. reducerea acesteia sau graţierea (συγχωρησις) . care este judecătorul suprem pentru orice membru al eparhiei. Pentru dobândirea absoluţiunii inculpatul trebuie să arate o căinţă sinceră pentru delictul comis şi să facă o făgăduinţă solemnă că nu va mai greşi în viitor. se fa ce distincţie între amnistia intervenită înainte de condamnarea definitivă (denumită amnistie proprie) şi amnistia intervenită după condamnarea definitivă (denumită şi amnistie improprie)115. ea operând nu numai in personam. Al doilea fel după care o pedeapsă bisericească dată poate să înceteze este pogorământul. b) În raport de condiţiile de acordare. II. atunci când acordarea ei este subordonată îndeplinirii unor condiţii (de ex. iertarea de pedeapsă. are dreptul de absoluţiune. Fiindcă pronunţarea sentinţei are nevoie de întărirea episcopului pentru a dobândi puterea de lege. cit. 117 Vezi comentariul lui Balsamon la canonul 32 apostolic (Sintagma Ateniană.

fie direct. 122 Dr. 6364.. c) În raport cu întinderea efectelor sale. vol. 31. dr. III. part. a rânduit: “că episcopii au dreptul să procedeze mai blând (ϕιλανθροπευεσθαι)”120. prof. 120 Sintagma Ateniană. îmbolnăvirea şi prescripţia. p. Vezi şi Sintagma Ateniană. 121 Canonul 12 al Sinodului I ecumenic şi canonul 16 al Sinodului IV ecumenic. individual118. prof. Aceste motive sunt următoarele: moartea apropiată. a recunoscut episcopului dreptul de a graţia. op. el trebuie să-şi ispăşească pedeapsa dată123. Dacă episcopul nu este în drept să facă aceasta personal. absoluţiunea în acest caz se dă numai condiţionat. I.impune vinovatului anumite obligaţii (de exemplu de a nu comite un nou delict). să facă făgăduinţă solemnă că nu va mai săvârşi nici o fărădelege şi apoi. 340-341. Canoanele…. 65 . În afară de aceste motive de drept există şi motive de fapt pentru care poate să înceteze pedeapsa. p. g raţierea poate fi totală. p. Respectivul trebuie să se căiască pentru delictul comis. vol. Un alt episcop poate să exercite acest drept numai în acele cazuri care au fost menţionate mai sus. Graţierea este totală când înlătură în întregime executarea pedepsei (remiterea pedepsei). 2. atunci i se ridică pedeapsa şi se împacă cu biserica. Nicodim Milaş. 8-9. 57. Dreptul penal prevede numai prescripţia. să ceară graţierea. Chiar Sinodul de la Ancira (3 14). p. Floca. prin canonul 5. Canoanele…. 118 Alexandru Boroi. 143-144. cit. A se vedea şi Dr. Condiţiile în care cel pedepsit poate să dobândească graţierea sunt. parţială ori cumutare. dacă cel ce a fost achitat rămâne în viaţă. în genere. de regulă. Nicodim Milaş. 1. Floca. fie printr-o persoană cu un bun renume. Dacă se face o asemenea cerere. part. atunci hotărăşte ca acest lucru să se facă de către unul dintre clericii săi. a) Dacă inculpatul este aproape de moarte şi se căieşte pentru delictul comis. Canoanele…. Sub această formă graţierea se acordă. la Dr. 175-176. 2. De altfel. şi hotărând cum să se pedepsească inculpatul respectiv. dr. Dreptul bisericesc al Bisericii Orientale. Cumutarea este o formă a graţierii prin care se schimbă însuşi genul pedepsei aplicate de instanţa de judecată. Nicodim Milaş. Graţierea este parţială când se înlătură numai o parte din pedeapsa aplicată (reducerea pedepsei). Arhid. p. vol. atunci se revizuieşte procesul respectiv122. Această competenţă pentru exercitarea dreptului de graţiere o are acel episcop din eparhia căruia face parte cel pedepsit. Pentru episcop această putere dată lui expres prin canoane şi prin practica bisericească din cele mai vechi timpuri a luat naştere şi din însemnătatea episcopului în Biserică 119. II. 123 Canonul 13 al Sinodului I ecumenic. Canoanele…. Ioan N. vol. II. Acest drept al episcopului a fost întărit de sinoadele ecumenice121. p. p. Ioan N. cu privire la absoluţiune. Arhid. Graţierea condiţionată este considerată în doctrina de specialitate ca o formă a suspendării condiţionate a executării pedepsei (când graţierea înlătură în întregime executarea pedepsei) sau o formă a liberării condiţionate (când graţierea înlătură numai executarea restului de pedeapsă). 419-420. 10 al Enciclicii patriarhilor Bisericii Orodoxe Catolice din anul 1723. aceleaşi ca pentru absoluţiune. 119 Vezi art. p.

cit. între altele. Deşi produce efecte mai 124 Nomocanonul lui Ioan al Antiohiei. vol. 5. schisma. 126 Alexandru Boroi. organul judiciar. Aplicarea şi executarea pedepsei după trecerea unui interval îndelungat de timp. 18. 1661. 273-278. prin ea se amână numai executarea pedepsei124. II. Ca şi în cazul amnistiei. omorul şi recăsătorirea preoţilor şi diaconilor. s-ar dovedi ineficientă în raport cu scopul legii penale. Noţiunea de prescripţie a răspunderii penale desemnează acea cauză de stingere a obligaţiei infractorului de a suporta consecinţele penale ale faptei săvârşite. După caz.b) Îmbolnăvirea nu constituie un motiv pentru încetarea pedepsei. 243. 644. 5. anume determinat prin dispoziţii legale. chiar dacă ar da satisfacţie ideii abstracte de justiţie. 66 . De la regula că prescripţia reprezintă o cauză generală de înlăturare a răspunderii. Împlinirea termenului prevăzut de lege are drept consecinţă că prescripţia îşi propune automat efectul. fără a se cere îndeplinirea vreunei condiţii active. op. Stromatele. se exceptează următoarele delicte grave: apostazia. Vezi şi Sfântul Ioan Gură de Aur. XXXVI. Raţiunea reglementării acestei instituţii de drept penal este strâns legată de însăşi raţiunea represiunii penale. instanţa fiind datoare să o constate din oficiu. 2 din Regulamentul de procedură al instanţelor disciplinare şi de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române. Justelli. constatând intervenită perscripţia. p. cu riscul condamnării unor persoane nevinovate. Hom. prescripţia răspunderii penale126 operează prin simpla trecere a timpului. încetarea urmăririi sau încetarea procesului. vinovăţia sa. ca procesul să se desfăşoare cu operativitate. fără ca prin această cerere să piardă beneficiul prescripţiei în caz că s-ar stabili. iar în majoritatea legislaţiilor civile există o singură excepţie şi priveşte infracţiunile contra păcii şi omenirii. Paris. ca răspunderea penală a inculpatului să intervină cât mai aproape de momentul comiterii abeterii sau delictului. la G. şi în cazul prescripţiei răspunderii penale învinuitul sau inculpatul are dreptul să ceară continuarea procesului pentru a-şi dovedi nevinovăţia. Verificarea împlinirii termenului de prescripţie este anterioară oricărui examen al fondului. totuşi. Spre deosebire de prescripţia pedepsei. II. prescripţia executării pedepsei înlătură numai executarea pedepsei. dar perscripţia poate fi invocată în tot cursul procesului. ca efect al trecerii unui interval de timp. În privinţa acestor infraţiuni prescripţia nu operează125. al. Bibliotheca juris canonici veteris. iar rezonanţa socială a abaterii sau delictului se diminuează până la dispariţie. 125 În legislaţia penală anterioară prescripţia răspunderii penale era cunoscută sub denumirea de “prescripţia urmăririi penale” sau “prescripţia acţiunii penale. Clement Alexandrinul. Trecerea timpului conduce la ştergerea ori denaturarea probelor. conform art. va dispune neînceperea urmăririi. Realizarea acestui scop impune. Spre deosebire de prescripţia răspunderii penale. erezia. care este aceea de a asigura prevenţia generală şi specială a săvârşirii de noi abateri şi delicte. Voelli şi H. de poenit. c) Prescripţia. p. înlăturând posibilitatea aplicării sancţiunilor. cum ar fi buna conduită a inculpatului.. Literatura de specialitate vorbeşte despre două feluri de prescripţie: prescripţia răspunderii penale şi prescripţia executării pedepsei.

125-130 Cod Penal. al. prescripţia executării pedepsei este subordonată îndeplinirii a două condiţii legale.). dacă nu sun t delicte continui. prescripţia executării pedepsei îşi are temeiul în dispoziţiile art. eficienţa pedepsei se mininuează până la totala anihilare. 1 din Regulamentul de procedură al instanţelor disciplinare şi de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române. prin trecerea unui interval mare de timp de la rămânerea definitivă a hotărârii. al. dacă vina este calificată şi urmărită de legile penale şi civile. anume aceea că. 344-347. fără ca pedeapsa să fie executată. prin stingerea dreptului Bisericii şi a Statului de a impune executarea pedepsei şi a obligaţiei corelative. al căror obiect de reglementare îl constituie tocmai efectele judiciare ale acestei cauze de înlăturare a pedepsei. 243. omorul şi recăsătorirea preoţilor şi diaconilor (art. al.P. pe lângă cerinţa de a se fi îndeplinit termenul prevăzut de lege (condiţie pasivă).restrânse. 67 . prescripţia executării pedepsei are aceeaşi raţiune ca şi prescripţia răspunderii penale. 243. Astfel. Totuşi. 244 din Regulamentul de procedură. În conformitate cu dispoziţiile art. 243-244 din Regulamentul de procedură al instanţelor disciplinare şi de judecată ale Bisericii ortodoxe Române şi în dispoziţiile art. 243. în cursul acestui termen. erezia. prescripţia operează potrivit acestor legi. Potrivit art. 2 din prezentul Regulament se prescriu în termen de trei ani de la săvârşirea lor. prescripţia executării pedepsei înlătură executarea pedepsei principale astfel: toate abaterile prevăzute în art. 2 R. învinuitulsă nu fi săvârşit din nou o infracţiune (condiţie activă)127. ce incumbă condamnatului. 3 se prescriu în termen de cinci ani de la săvârşirea şi consumarea lor. de a executa pedeapsa. mai este necesar ca. în timp ce producerea efectelor prescripţiei penale depinde numai de trecerea intervalului de timp prevăzut de lege. 127 Ibidem. afată de cazurile prevăzute de art. p. 2 din Regulamentul de procedură. Ca instituţie juridică. iar delictele prevăzute în art. Se exceptează de la această regulă următoarele delicte grave: apostazia. schisma.

Related Interests