Universitatea Crestina Dimitrie Cantemir Master Internaional Economie Sociala

EVALUAREA POLITICILOR SI PROGRAMELOR SOCIALE

Student: Barbu Alexandra Facultatea: Stiinte Politice Sectia: Economie Sociala Anul: II Master

Bucuresti 2013

Continutul lucrarii

Introducere

Capitolul.I Capitolul.II

Identicarea si diagnoza problemei sociale: saracia Evaluarea

Capitolul.III Feedback si corectie Capitolul.IV Concluzii si propuneri pragmatice evolutiei

Bibliografie

Introducere: Organizatiile Economiei Sociale sunt actori economici si sociali activi in toate sectoarele, care se caracterizeaza in principal prin scopurile si prin forma lor specifica de antreprenoriat. Economia sociala include organizatii cum sunt cooperativele, mutualele, asociatiile si fundatiile. Aceste intreprinderi sunt deosebit de active in anumite domenii cum ar fi protectia sociala, serviciile sociale, sanatatea, bancile, asigurarile, productia agricola, serviciile de proximitate, educatie si formare, cultura, saracie, sport si activitati recreative. Atributiile economiei sociale: Se bazeaza pe principiile solidaritatii si a implicarii individuale in procesul cetateniei

active ; Genereaza slujbe de buna calitate si un nivel de viata mai bun; Ofera un cadru care sa permita aparitia unor noi intreprinderi si noi forme de munca; Joaca un rol important in dezvoltarea locala si coeziune sociala; Este responsabila social; Este un factor de democratie; Contribuie la stabilitatea si pluralismul pietelor economice ; Corespunde prioritatilor Uniunii Europene si ale obiectivelor strategice: coeziune

sociala, ocupare deplina, lupta impotriva saraciei, democratie participativa, o mai buna guvernare, dezvoltare durabila. Formele legale ale economiei sociale pot sa varieze de la o tara la alta. Totusi, aceste intreprinderi se disting fata de companiile bazate pe capital prin urmatoarele : Suprematia individului si a obiectivelor sociale in fata capitalului; Calitatea de membru voluntara si deschisa; Controlul democratici exercitat de catre membri; Combinarea intereselor membrilor, utilizatorilor si/sau interesul general; Apararea si aplicarea principiului solidaritatii si responsabilitatii; Management autonom si independent fata de autoritatile publice; Surplusul este utilizat pentru a contribui la obiectivele de dezvoltare durabila, servicii de interes pentru membri sau servicii de interes general. Intreprinderile sociale sunt implicate in mod deosebit in activitati care asigura realizarea infrastructurii si a serviciilor necesare pentru a face mai usor pentru altii sa infiinteze intreprinderi mici sau sa inceapa proiecte generatoare de venit pentru comunitatile locale; dar

asigura si servicii comunitare si comerciale care sa satisfaca necesitatile locale cele mai importante si mai urgente. De asemenea, acestea se angajeaza in activitatile de comert din care sectorul privat s-a retras ca urmare a faptului ca nu era destul de profitabil si actioneaza sa furnizeze unele dintre serviciile care in trecut erau asigurate de sectorul public (lupta mai degraba pentru o comunitarizare a serviciilor publice decat pentru o privatizare a acestora). Nu in cele din urma, intreprinderile sociale actioneaza intens pentru a crea locuri de munca, mai ales pentru persoanele care sunt slab calificate sau pentru personele cu handicap si, in acelasi timp folosesc resursele umane disponibile pe plan local pentru a dezvolta proiecte locale. De asemenea, Economia Sociala creeaza un mediu mai sigur decat o face munca independenta obisnuita. In felul lor, intreprinderile Economiei Sociale permit cetatenilor obisnuiti sa faca ceea ce fac din 1990 cele mai mari intreprinderi: sa-si puna in comun si sa-si coordoneze resursele si aptitudinile. Ele recunosc competentele, capitalul si munca unui mare numar de indivizi si pot astfel sa dobandeasca dimensiuni care le permit sa fie competitivi in materie de productie de bunuri si de oferte de servicii. Asistam la un proces rapid de constituire a unei noi paradigme in stiinta: paradigma dezvoltarii sociale proiectate si planicate. Dezvoltarea sociala se refera la orientarea intregii lumi, a unei tari, regiuni, comunitati sau institutii spre realizarea unei stari dezirabile, pusa ca obiectiv de realizat printr-un proces planicat in timp, printr-un set de actiuni conjugate.

Capitolul.I Identicarea si diagnoza problemelor sociale

Schimbarea prin criza este impusa de presiunea factorilor negativi si nemultumirea exploziva, iar solutiile vizeaza un orizont de timp redus si se dovedesc adesea slab eciente. Dezvoltarea sociala planicata presupune, insa, un proces amplu de proiectare pe termen mediu si lung pentru solutionarea problemelor sociale si valoricarea oportunitatilor, nu doar solutionarea unor crize sau relaxarea unor tensiuni. Paradoxal, orientarea spre dezvoltare sociala nu s-a manifestat in tarile plasate la varful evolutiei - in tarile cele mai dezvoltate, aflate intr-un proces neproblematic de perfectionare, sau in comunitatile prospere ci in cele confruntate cu situatii de criza ale dezvoltarii, cum este si cazul Romaniei.

Saracia inseamna o viata lipsita de sansele de a trai in cadrul unui anumit standard minim de nivel de trai. Acest standard este relativ, fiind foarte diferit dupa tara sau regiune. Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS), organizatie din cadrul ONU, defineste saracia ca pe un indice rezultat din raportul dintre venitul mediu pe glob pe cap de locuitor si venitul mediu (salariul mediu) pe cap de locuitor al tarii respective. De exemplu in Germania, unde exista un procent de 60 % din salariile medii din Uniunea Europeana, limita saraciei a fost considerata in anul 2003 la un venit lunar de 983 euro. Pentru ca o problema sociala este conectata cu actiunea, atitudinea colectivitatii fata de aceasta este cruciala in dinamica sociala. Din punctul de vedere al atitudinii colectivitatii, saracia este o problema asumata in stare manifesta - problema considerata de colectivitate ca ind importanta, pentru solutionarea careia este necesar sa se actioneze. Fata de respectiva problema se dezvolta o atitudine activa. Romania ar putea fi caracterizata printr-o stare de saracie relativa de masa sustine prof. univ. dr. Catalin Zamfir in 2000. In acest sens, practic s-au conturat predominant doua clase sociale: cea prospera, redusa la numar si cea a saracilor, majoritara. Inexistenta clasei de mijloc sau mai corect, ponderea extrem de redusa a acesteia, influenteaza rolul politicilor sociale in sensul sprijinului moral si financiar in redresarea pe plan economic, dar si social. Saracia a cuprins societatea romaneasca din ce ince mai mult, iar diminuarea sau eliminarea acesteia reprezinta un proces mult mai complicat si mai costisitor, atat financiar, cat si din punct de vedere uman, decat ar fi presupus masurile de prevenire a aparitiei sau a extinderii acesteia. La scara globala, saracia are multe cauze isorice: colonialismul, sclavagismul, razboiul si cucerirea. Intre acele cauze si ceea ce numim factorii care mentin saracia este o diferenta enorma. Diferenta consta in ceea ce putem face azi. Nu putem merge inapoi in istorie ca sa schimbam trecutul; ceea ce putem sa facem insa este sa eliminam factorii care perpetueaza acest fenomen. Datorita interesului mare starnit de problema saraciei, au fost emise mai multe explicatii cu privire la cauzalitatea saraciei, incepand cu explicatiile ce puneau accent pe individ ca fiind singurul vinovat de starea in care se afla si terminand cu explicatiile potrivit carora sistemul social ar fi de vina in ceea ce-i priveste pe saraci si starea acestora. a) Explicatia individual-psihologica a cauzalitatii saraciei. Potrivit acestei perspective, se considera ca vinovati de starea de saracie sunt insisi saracii, datorita greselilor personale si comportamentului lor deviant orientat spre gratificatii usoare si imediate (orientare prezenteista): alcoolism, lipsa de interes fata de procesele educationale si lipsa lor efectiva de efort pentru a se indeparta de starea de saracie. Una din acuzatiile privind greselile saracilor se fundamenteaza pe

orientarile de valoare ale acestora, considerandu-se ca sunt in aceasta stare datorita lipsei de efort in a depasi situatiile dificile, incompetenta, lipsa lor de abilitate si talent etc. Concluzia acestei orientari este ca saracii trebuie ajutati dar si pedepsiti moral pentru ca sunt saraci, intrucat vina este a lor si deci societatea trebuie sa fie dura cu ei. Numai ca aceasta atitudine conduce la stigmatizarea sociala a saracilor care, conform altor puncte de vedere, este o atitudine contraproductiva ce diminueaza sansele saracului de a evada din situatia de saracie si, de asemenea, reprezinta si o atitudine imorala "aruncandu-se" vinovatia asupra victimei (saracul nu este un vinovat ci victima). Pe de alta parte ajutorul, acordat saracilor poate crea dependenta si deci un efect negativ in neconcordanta cu scopul ajutorului. De aceea ajutoarele trebuiesc acordate astfel incat sa nu incurajeze ramanerea in starea de saracie, ci implicarea in gasirea solutiilor la propriile nevoi. Din punctul de vedere al acestei teorii, cauzele care conduc la saracie sunt de natura patologica (indolenta si nepasare, resemnare, fatalism; cauze genetice - status social dependent de inteligenta; cauze psihologie - neadaptare datorita personalitatii) si presupun blamarea victimei. b) Explicatia economica si sociala a cauzalitatii saraciei. O perspectiva opusa celei prezentate anterior considera saracia ca avand cauzalitatea in societate, indivizii cu venituri reduse fiind considerati victime si nu vinovati. Conform acestei abordari se presupune ca saracia ar putea fi eliminata prin programe si actiuni la nivelul general al societatii, iar atitudinea de blamare a saracului (care este o victima) conduce la o orientare gresita a programelor sociale. Aceasta perspectiva care considera societatea raspunzatoare de starea de saracie a unora dintre membrii ei, apreciaza ca saracii ar fi caracterizati de multe valori pozitive si modele de comportament similare clasei medii, dar situatia lor concreta, de viata, ii obliga sa dezvolte anumite trasaturi subculturale pentru a putea supravietui. O abordarea oarecum complementara este oferita de perspectiva (explicatia) economica a saraciei, care considera ca saracia provine din sistemul de organizare economica bazata pe mecanismul pietei libere. Astfel, in acest sistem, veniturile provin fie din activitatea economica prezenta (salarii, profituri), fie trecuta (proprietati, investitii etc.). Veniturile primare nu sunt egal distribuite, anumite segmente ale populatiei obtinand foarte mult, in timp ce alte segmente nu au acces la asemenea facilitati (batranii, somerii, cei cu salarii mici etc.) ceea ce determina necesitatea interventiei statului in favoarea celor defavorizati pentru o redistributie secundara a veniturilor. Din acest punct de vedere exista doua teorii: a) o teorie optimista, conform careia o piata libera produce oportunitati pentru fiecare. In aceste conditii, cei care nu pot sa profite de oportunitati sunt cei saraci, cei incapabili si cei ce nu vor (in acest context somajul este

considerat a reprezenta un accident economic si are accente individuale). b) o teorie opusa celei optimiste, conform careia polarizarea societatii in saraci si bogati este tocmai rezultatul efectelor pietei libere care favorizeaza pe cei bogati si ii defavorizeaza pe saraci, oportunitatile fiind deci inechitabil distribuite; cu alte cuvinte saracii nu se fac vinovati de incapacitate de a profita de pe urma oportunitatilor oferite de piata libera, ci sunt victime ale societatii si sistemului bazat pe piata libera. c) Perspectiva functionalista de abordare a saraciei. Explicatia politica a saraciei. Abordarea functionalista pune accent pe disfunctiile institutionale ale societatii, care s-ar constitui drept cauza a saraciei. In lumina acestei abordari sunt demne de retinut doua elemente: 1. se considera ca sfera si natura saraciei ar depinde de schimbarile sociale rapide inregistrate in secolul XX. Progresul tehnologic, automatizarea, reducerea posibilitatii prestarii muncilor necalificate in mediul urban si rural, schimbarea patternurilor rezidentiale - au condus la alterarea cererilor si nevoilor. In consecinta, se apreciaza ca un segment important al populatiei s-a dovedit din ce in ce mai vulnerabil si mai nepregatit pentru conditiile sociale postindustriale. 2. o alta directie in abordarea functionalista incearca sa considere saracia ca o parte necesara a sistemului social, si nu o criza a institutiilor sociale. In acest sens se considera ca pragul saraciei ar servi ca factor de motivatie pentru munca, chiar daca unele munci nu sunt inalt valorizate. Aceste munci care nu sunt recunoscute sunt si mai putin rasplatite, pentru a-i indemna pe saraci ca prin eforturi proprii sa se indeparteze de starea de saracie si deci sa tinda spre locuri de munca valorizate si rasplatite pe masura. In schimb, muncile considerate importante, complexe, care presupun o formare profesionala de durata, sunt rasplatite printr-un prestigiu mai inalt si printrun venit mai consistent. In timp ce toate muncile contribuie la functionarea intregului sistem social, exista totusi o ierarhie a recompenselor care creeaza un sistem de stratificari sociale, in care oamenii plasati in partea de jos castiga mai putin. d) Teoriile privind inegalitatile si conflictele sociale (Marxism). Aceasta abordare are la baza conceptia marxista a conflictelor de clasa, conform careia inegalitatea economica ce domina societatea capitalista promoveaza interesele proprietarilor de mijloace de productie generand astfel monopolul puterii din partea unui segment restrans de oameni ce detin puterea economica (si complementar pe cea politica), situatie care da nastere la exploatarea maselor (sarace) de catre elita puterii. In lumina acestei teorii, programele de combatere a saraciei sunt de cele mai multe ori inadecvate, orientand in mod gresit prioritatile. Acesti teoreticieni sustin ca asemenea programe determina apatie si dezorganizare in randul saracilor (care constituie grosul maselor), solutia fiind mobilizarea politica, organizarea si castigarea puterii care sa conduca la reducerea inegalitatilor si in ultima instanta la egalitate socio-economica.

e) Perspectiva interactionista de abordare a saraciei. Aceasta perspectiva se concentreaza asupra modurilor in care oamenii percep si definesc elementele care le influenteaza vietile. Perceptia si (auto)definirea ca sarac le consolideaza existenta in saracie. Pentru cei saraci, principalul punct de referinta il constituie vecinii aflati, in aproape toate cazurile, in aceeasi situatie. Numarul alegerilor posibile este restrans si astfel apare o reproducere a modelelor din jurul lor. Orientarea programelor de combatere a saraciei pentru eliminarea acestor pungi de saracie ar trebui sa se faca prin incurajarea investitiilor in aceste zone dar si prin incercarea de a schimba patternurile comportamentale. f) Teoria etichetarii sociale a saracilor. Sustinatorii acestei teorii afirma ca prin etichetarea saracilor, societatea contribuie la perpetuarea saraciei. Daca saracii sunt definiti ca fiind lenesi, incompetenti, imorali, apatici, fara dorinta de a se schimba si de a avea succes, atunci acesti indivizi vor accepta definitiile ca atare si acest lucru se intampla in special cand sursele de socializare (familie, scoala, mass-media) aplica continuu asemena etichete. In fapt, fara incurajare si autoincredere, de exemplu, este mai probabil pentru un copil provenit dintr-o familie saraca sa aiba rezultate scolare slabe si sa abandoneze scoala. Unii adulti incearca, pentru copii lor, sa puna accent pe educatie, dar aceasta teorie a etichetarii vrea sa sugereze un proces indelungat si continuu de identificare a lor in raport cu conditiile inadecvate de viata si cu imaginea lor sociala reflectata in perceptia celorlalte segmente sociale. In consecinta saracii sunt (sau apar) defavorizati si acest aspect al defavorizarii este intarit atat in interiorul subculturii saraciei (o lume a saracilor creata artificial atat de acestia cat si de nonsaraci prin atitudinile si comportamentele lor vis-a-vis de situatia saracilor) cat si in afara acesteia. Totodata, saracii tind sa-si defineasca mediul lor social si de viata din perspectiva lipsurilor, pentru ca acestea constituie pentru ei un punct de reper principal si predomina in viata lor. De aici se ajunge la o imagine negativa de sine, la blazare si la o acceptare fatalista, a situatiei de sarac conducand la dezvoltarea acestei subculturi a saraciei si la evadarea din realitate prin comportamente uneori deviante si subterfugii compensatoare (alcoolism, droguri etc.). Solutia ar fi eliminarea (auto)definirii negative si o incurajare a redefinirii pozitive a situatiei si posiblitatilor. Prin aceasta s-ar imbunatati imaginea de sine, concomitent cu cresterea si asigurarea unor sanse mai mari de obtinere a unor venituri, in special din munca, si care sa fie administrate in mod rational si nu orientate spre gratificatii imediate. g) Explicatia culturala a saraciei. Conform acestei abordari, se considera ca saracii isi creeaza o lume a lor, o cultura proprie care a fost denumita generic "cultura saraciei". Conceptul de cultura a saraciei a fost lansat de Oscar Lewis (1966), care a efectuat unele studii asupra comportamentului populatiei sarace din Puerto-Rico, cultura care, in sens antropologic, apare ca

fiind determinata de o serie de patternuri sedimentate social, care modeleaza felul in care oamenii gandesc, simt si actioneaza. In cadrul acestei culturi a saraciei, familia nucleara este dominanta si este centrata indeosebi pe mama, tatal avand un rol foarte scazut in cadrul vietii de familie (fie datorita faptului ca este la slujba sau in permanenta cautare de lucru, fie pentru ca este alcoolic, a parasit familia, e in detentie, decedat etc.). In acest mediu casatoriile sunt realizate intre parteneri foarte tineri, relatiile sexuale apar foarte timpuriu, copiii se nasc la varste scazute ale cuplului si de aici rezulta o instabilitate crescuta si o coeziune slaba a familiei, care asociate cu o situatie financiar-materiala dificila conduc la dezvoltarea unor patternuri de comportament specifice saracilor. De asemenea, personalitatea majoritatii celor aflati in saracie este slaba si exista un autocontrol foarte scazut, aparand o orientare prezenteista (catre gratificatii imediate) cu efecte perturbatoare asupra ciclului social normal. Concluzia trasa de criticii culturii saraciei este ca modul de viata al saracilor provine mai degraba din situatia in care se afla (traiesc) decat din patternuri. Tanara generatie nu este neaparat prizoniera culturii mediului social din care provine, ci a situatiei in care se afla, schimbarea situatiei conducand la adoptarea altor comportamente care pot conduce la imbunatatirea conditiilor de viata.

Diagnoza problemelor sociale In ierarhia europeana, Romania ocupa penultimul loc, cu o rata a saraciei de Estimarea dimensiunii (amplorii) problemei 23,0%, urmata de Letonia, 26,0%. Nivelul scazut de trai, cu care se confrunta circa o cincime (23,0% )din populatia Romaniei, reprezinta o problema de actualitate, intre categoriile afectate de acest fenomen fiind pensionarii, agricultorii si persoanele fara loc de munca. a) Vinovati de starea de saracie pot fi insisi saracii, datorita greselilor personale si comportamentului lor deviant orientat spre gratificatii usoare si imediate: alcoolism, lipsa de interes fata de procesele educationale si lipsa lor efectiva de Identicarea cauzelor efort pentru a se indeparta de starea de saracie; lipsa de efort in a depasi situatiile dificile, incompetenta, lipsa lor de abilitate si talent. b) Saracia provine din sistemul de organizare economica bazata pe mecanismul pietei libere adica de inegalitatea dintre oameni; anumite segmente ale populatiei obtinand foarte mult, in timp ce alte segmente nu au acces la asemenea facilitati. c) Se considera ca sfera si natura saraciei ar depinde de schimbarile sociale rapide inregistrate in secolul XX, pragul saraciei ar servi ca factor de motivatie

pentru munca, exista totusi o ierarhie a recompenselor care creeaza un sistem de stratificari sociale, in care oamenii plasati in partea de jos castiga mai putin. d) Inegalitatea economica ce domina societatea capitalista promoveaza interesele proprietarilor de mijloace de productie generand astfel monopolul puterii din partea unui segment restrans de oameni ce detin puterea economica. e) Modul in care oamenii percep si definesc elementele care le influenteaza vietile. Perceptia si (auto)definirea ca sarac le consolideaza existenta in saracie. f) Saracii tind sa-si defineasca mediul lor social si de viata din perspectiva lipsurilor, pentru ca acestea constituie pentru ei un punct de reper principal si predomina in viata lor. De aici se ajunge la o imagine negativa de sine, la o acceptare fatalista, a situatiei de sarac conducand la dezvoltarea acestei subculturi a saraciei si la evadarea din realitate prin comportamente uneori deviante si subterfugii compensatoare (alcoolism, droguri etc.). g) O instabilitate crescuta si o coeziune slaba a familiei, care asociate cu o situatie financiar-materiala dificila conduc la dezvoltarea unor patternuri de comportament specifice saracilor. Alte repere pentru stabilirea limitei saraciei sunt insuficienta venitului pentru acoperirea cheltuielilor necesare unei alimentari regulate, sau a necesarului Identicarea efectelor pentru imbracaminte, incalzire si alte necesitati indispensabile traiului. Aceasta saracie atrage dupa sine deficiente culturale, o lipsa de calificare si cresterea analfabetismului populatiei. a) a) Crearea locurilor de munca pentru someri; Stabilirea b) b) Educatia, fiecare persoana trebuie ajutata sa isi cunoasca abilitatile; prioritatilorc) c) Un balans economic de egalitate cat mai realist intre oameni - anumite segmente ale populatiei obtinand foarte mult, in timp ce alte segmente nu au acces la asemenea facilitati; d) d) disparitia ierarhiei recompenselor conform careia exista un sistem de

stratificari sociale, in care oamenii plasati in partea de jos castiga mai putin. e) e) acordarea unei atentii sporite persoanelor sarace atat prin ajutor material, cat in mod special prin educare, oferirea unui loc de munca prin care acesta sa se dezvolte pentru a nu intra in starea de perceptie si (auto)definire ca sarac. In acest clasament, prioritari fiind tinerii si cei de varsta a treia si, mai ales persoanele cu studii medii si superioare aflate in somaj.

Dinamica saraciei este determinata de politicile anti-saracie, dar si de dezvoltarea globala a economiei. Prognoza dinamicii problemei Chiar daca nu se intreprinde nimic, saracia va absorbita partial de cresterea economica. Dar este important de stiut in ce masura cresterea economica reduce saracia; care sunt segmentele sociale a caror saracie nu este afectata semnicativ de cresterea economica. Opiniile cetatenilor privind problemele sociale, diferentiate pe segmente sociale, sunt importante pentru ca inuenteaza agendele politice, care stabilesc Atitudinea colectivitatii prioritatile la nivel national/local. Saracia este o problema asumata in stare manifesta - problema considerata de colectivitate ca ind importanta, pentru solutionarea careia este necesar sa se actioneze. Fata de respectiva problema se dezvolta o atitudine activa.

Capitolul.II Evaluarea

Un program antisaracie nu poate reprezenta doar adaugari la politica antisaracie existenta, ci va trebui inevitabil sa aiba in vedere si unele schimbari de structura in orientarea politicilor sociale. Unele dintre aceste schimbari au inceput sa fie operate in ultimii ani, ca de exemplu adoptarea legilor venitului minim garantat, a sistemului national de asistenta sociala, a prevenirii si combaterii marginalizarii sociale. Ele vor trebui implementate si sustinute cu energie. Din perspectiva promovarii PNAinc, politica sociala din ultimii ani inca prezinta cateva puncte vulnerabile, care necesita interventie: 1. Efortul financiar insuficient pentru sustinerea politicii sociale, in raport cu standardele Uniunii Europene, dar si cu practica celorlalte tari europene in tranzitie. In momentul de fata Romania se afla departe de nivelul angajarii sociale al tarilor din Europa Occidentala, precum si al celorlalte tari europene in tranzitie care nu se afla in criza. 2. Pe fondul unui deficit cronic de finantare a tuturor formelor de suport social, a fost caracteristica o evolutie inegala a finantarii acestora. Cresterea modesta a cheltuielilor sociale publice ca procent din PIB, dupa 1989, a fost absorbita in mod special de serviciile sociale fundamentale: invatamant si sanatate, si ele masiv subfinantate in regimul socialist. Pe toate

componentele protectiei sociale efortul statului relativ la capacitatea economica a tarii este substantial mai redus comparativ cu celelalte tari europene: atat pentru beneficiile sociale, cat si pentru sustinerea serviciilor sociale fundamentale, in special a invatamantului si sanatatii. a) In sfera transferurilor sociale financiare (pensii, alocatii pentru copii, ajutor de somaj, ajutor social), deci a protectiei sociale efective, efortul a ramas relativ la acelasi nivel, doar cu mici variatii anuale. b) Serviciile sociale fundamentale - sanatatea si invatamantul - au primit in primii ani ai tranzitiei o atentie mai speciala, dupa care au fost in mare masura sacrificate. Efortul bugetar (ca procent din PIB) este mult inferior atat fata de celelalte tari in tranzitie care nu se afla in situatii de criza severa, cat si fata de tarile occidentale). Este recomandabil ca in prioritatile de politica sociala sa se includa cresterea cheltuielilor pentru invatamant si sanatate, cu atat mai mult cu cat investitiile publice in aceste sectoare au fost, in mod sistematic, mult mai mici decat necesitatile. Invatamantul si sanatatea reprezinta o sursa esentiala a cresterii economice sustenabile. 3. Sistemul de prioritati in distribuirea beneficiilor sociale i-a ignorat in mod sistematic pe cei mai saraci dintre saraci. Daca, fara indoiala, a fost corect accentul acordat suportului clasei salariale lovite greu de tranzitie - disponibilizari, pensionari inainte de limita-, ignorarea pe o lunga perioada a celor mai saraci a dus la aparitia unor zone de saracie extrema si de excluziune sociala cronica. 4. O centrare pe sistemul de furnizare de beneficii sociale individuale, cu ignorarea larga a programelor orientate spre solutionarea unor probleme sociale. Sistemele de administrare a beneficiilor financiare (pensii, ajutor de somaj, alocatie pentru copii) au functionat satisfacator, in comparatie cu alte sisteme. Guvernarea a avut mereu capacitati mai degraba subdezvoltate de a face fata variatelor probleme sociale grave care au explodat in perioada tranzitiei: lupta impotriva violentei domestice, neglijarea si chiar maltratarea copiilor in familie, exploatarea sexuala a copiilor, explozia fenomenului "copiilor strazii", reforma sistemului de suport pentru copiii abandonati, protectia chiriasilor, suportul pentru persoanele fara adapost, stoparea traficului de persoane, protectia populatiei de escrocherii de tot felul. In tratarea unor asemenea probleme sociale extrem de grave, cu efecte distructive, cel mai adesea ireversibile, guvernarile au demonstrat o paralizie acuta. De cele mai multe ori unele masuri, de regula sovaitoare si nesustenabile, au fost luate extrem de tarziu, sub presiuni interne, dar si externe. 5. O politica de suport al familiei confuza, fragmentata intre mai multe organisme Guvernamentale. Dincolo de un set important de masuri de suport al familiei nu exista nici

pana in momentul de fata o conceptie coerenta de protectie sociala a acesteia. Mai mult decat atat, politica sociala a ignorat in mare masura familia in dubla sa ipostaza: atat ca sursa a unei largi game de patologii sociale (violenta domestica, lipsa de suport social reciproc, abandonul/neglijarea copiilor, perpetuarea culturii saraciei), cat si ca resursa esentiala de suport pentru solutionarea problemelor sociale. 6. Orientarea politicii sociale a fost mai degraba pasiva decat activa. Resursele utilizate pentru sustinerea unor programe active, chiar daca au inregistrat o evolutie ascendenta in ultimii ani, au avut mai degraba o eficienta modesta. Desi nu exista date sistematice, impresia cea mai raspandita este ca cele mai multe dintre programele care se intentiona sa fie de tip activ au avut efecte disproportionat de reduse in raport cu costurile. 7. Lipsa cvasicompleta a sistemului de servicii de asistenta sociala din comunitate, complementar cu obsesia institutiilor de asistenta sociala. Regimul socialist a avut o preferinta politica distincta: ignorarea sistematica a problemelor sociale, complementar cu absorbtia in institutii specializate a celor mai grave dintre ele. Persoanele cu handicap au fost absorbite in institutii specializate, alternativa fiind mentinerea in familie, fara vreun ajutor practic. Copiii abandonati, definitiv sau temporar, erau plasati in institutii. Conditionarea alocatiei pentru copii de pozitia de salariat a parintilor frustra in fapt o zona a colectivitatii, tot mai mult exclusa din sistemul muncii, de acest suport social. 8. Inexistenta unui sistem public de servicii de asistenta sociala care sa asigure accesul tuturor celor aflati in nevoie la servicii de asistenta sociala, complementar cu resurse importante alocate dezvoltarii de programe-pilot dificil de generalizat. Lipsa unui sistem public de servicii de asistenta sociala a facut imposibila dezvoltarea unui pachet minimal de servicii de asistenta sociala, ca drept universal. 9. De la o politica accentuat centralista la o descentralizare mai degraba haotica, nesustinuta nici financiar si nici tehnic. Politica sociala de suport a statului socialist roman era puternic centralizata: un sistem de beneficii sociale definit strict prin lege, cu posibilitati practic inexistente pentru autoritatile locale de a dezvolta programe proprii, cu institutii de asistenta sociala administrate direct de organismele nationale. 10. Fragmentarea sistemului de securitate sociala intre o multime de organisme guvernamentale care, din acest motiv, au dificultati de a elabora o politica de protectie sociala coerenta. In locul unor prioritati clar definite, care sa stea la baza distribuirii resurselor, acestea au reprezentat obiectul a numeroase dispute interinstitutionale, blocandu-se procesul de stabilire de prioritati.

11. Vulnerabilitatea sistemului de protectie sociala minimala. Datorita unor procese neprevazute si greu de controlat grupuri mari de oameni care nu se gaseau in situatii de dificultate pot deveni vulnerabili, cazand in saracie, intrand intr-un ciclu al dificultatilor fara iesire. Cazul tipic il reprezinta iesirea in somaj cu sanse mici de reincadrare. Persoanele care isi pierd locul de munca in zone prabusite economic sau care nu au calificarea/capacitatea necesara reintegrarii facile pe piata muncii cunosc un rapid proces de prabusire socialeconomica. Datorita procesului de erodare a pensiilor pensionarii cu pensii mici, mai ales in conditiile exploziei costului utilitatilor publice sau in situatia instalarii unor probleme de sanatate care impun tratamente costisitoare, sunt cuprinsi treptat intr-un ciclu de saracire fara sanse de iesire. 12. Pierderi importante de eficienta in sistem. In conditiile unor nevoi mari si ale orientarii resurselor spre beneficii financiare, sistemul ofera aparenta unei eficiente destul de ridicate. In fapt, datorita lipsei de prioritati si a excrescentelor birocratice exista pierderi de eficienta care, eliminate, ar duce la importante economii: a) beneficii sociale orientate ineficient (de exemplu, abonamente scumpe pentru transport oferite persoanelor cu handicap care le utilizeaza intr-o masura redusa) sau cu risc ridicat de fraudare (beneficii pentru persoane care obtin nemeritat certificate de persoane cu handicap); b) eficienta scazuta prin nefunctionarea sistemului de prioritati. Desi beneficiile par a fi eficiente, pentru ca se adreseaza efectiv unor nevoi acute, in lipsa unor mecanisme de stabilire a prioritatilor, ele pot fi inechitabile pentru ca ofera mai mult unora si mai putin altora. Fiind stabilite prin reglementari rigide, greu de modificat, orice beneficiu obtinut de o categorie de persoane, in conditii de limitare severa a resurselor, exclude de la beneficii potentiale alte categorii; c) exista pierderi datorate birocratiei: legi excesiv de complicate, cu schimbari frecvente, fac ca unele beneficii sa fie furnizate de birocratii supradimensionate, cu risc ridicat de eroare si cu un nivel ridicat de insatisfactie din partea beneficiarilor. Simplitatea si stabilitatea sistemului de beneficii sunt esentiale pentru o politica sociala eficienta. d) fragmentarea risipitoare a resurselor limitate in programe care nu s-au inchegat intr-o conceptie strategica clara si care au inghitit o cantitate mare de resurse in fazele preparatorii, fiind apoi abandonate, de regula datorita fie lipsei de eficienta, fie epuizarii resurselor initiale. Eliminarea acestor pierderi de eficienta ar conduce la importante economii. 13. Evolutii institutionale confuze au fost responsabile de dezechilibre din domeniul beneficiilor sociale si de ineficienta utilizarii fondurilor. Poate cel mai grav caz este cel din domeniul pensiilor.

14. Nu a existat decat marginal o preocupare pentru distribuirea cat de cat echitabila a costurilor sociale ale tranzitiei. Deficitul de politica sociala a fost suportat in mod special de segmentele cel mai sarace, fiind din acest motiv responsabil de o accentuare a polarizarii sociale. Inexistenta unei strategii coerente, restitutia proprietatilor in lipsa unui suport al celor dezavantajati direct de aceasta masura au aruncat direct in saracie severa unele segmente ale populatiei. Aceasta politica restauratorie, pe langa faptul ca a constituit una dintre principalele surse de coruptie, va afecta si in viitor resursele financiare publice sever limitate. 15. Dificultatea de a absorbi eficient programele externe de suport, fie ca este vorba despre creditele nerambursabile oferite de U.E. sau de imprumuturile de la Banca Mondiala. Datorita deficitului de conceptie interna si de coordonare, confuziei birocratiei interne si externe, lipsei de imaginatie si responsabilitate, lipsei mecanismelor rapide de corectie, resurse importante financiare au fost irosite pe programe cu eficienta scazuta, dezvoltate paralel sau chiar divergent in raport cu cele finantate din bani publici. Aceste dezechilibre in modul de abordare a protectiei sociale au grave consecinte asupra gradului de acoperire a celor mai elementare nevoi de protectie sociala, asupra accesului la servicii sociale, dar si asupra calitatii acestora si, in general, asupra echitatii protectiei sociale. 16. Acoperirea insuficienta cantitativ si calitativ a nevoilor cu servicii/beneficii sociale. O serie de nevoi - mai putin manifeste sau mai articulate in spatiul public - nu au fost adresate prin masuri si programe sociale. Din categoria acestor nevoi fac parte in special cele asociate grupurilor sociale foarte sarace, aflate intr-un proces rapid de excluziune si marginalizare sociala. Unele nevoi de suport au fost acoperite doar formal-legislativ, fara insa a se asigura o acoperire reala (de exemplu, cazul serviciilor comunitare destinate populatiei varstnice). Concluzia practica este ca, printr-o reconsiderare a politicii sociale se poate resorbi o parte importanta a problemelor sociale acumulate. Pe langa necesara relansare economica o revedere a optiunilor de politica sociala reprezinta o resursa importanta a solutionarii problemelor sociale grave acumulate. De aici, necesitatea unei strategii globale care sa ofere o abordare unitara si coerenta a fenomenului saraciei cu care se confrunta societatea noastra.

Capitolul.III Feedback si corectie

Saracia relativa si absoluta, aflata intr-o ofensiva neimblanzita, face din viata un calvar pentru mai bine de jumatate din populatie. Batranii, somerii si tinerii traiesc - prin

insasi logica deformata a reformei - la limita mizeriei, iar cei care au un loc de munca nu sunt motivati. Diferentele dintre angajati si someri s-au estompat de-a lungul timpului, devenind minore. Guvernul Romaniei acorda o atentie deosebita valorificarii superioare a capitalului uman, atat prin perfectionarea profesionala a salariatilor, cat mai ales prin cresterea productivitatii muncii.

Feedback-ul asociat monitorizarii Incepand cu 2001, datele privind nivelul saraciei in Romania oferite publicitatii au fost calculate pe baza metodologiei CASPIS. Ca orice estimare statistica, validitatea acestor date a fost contestata uneori (de catre unii reprezentanti ai sindicatelor si ai massmedia), dar a fost, in general, sustinuta de catre decidenti, cercetatori si cele mai importante organizatii internationale. Datele privind saracia si incluziunea sociala nu au fost utilizate doar in scopul elaborarii unui numar important de rapoarte de cercetare asupra unor probleme sociale, ci si pentru a fundamenta rapoarte de planificare a politicilor sociale. Prin hotarare de guvern, atat metodologia de masurare a saraciei, cat si lista de indicatori de incluziune sociala au fost asumate oficial. Rolul CASPIS nu a fost insa, in primul rand, unul metodologic, iar analiza saraciei a fost doar un segment de activitate, destinat sa ghideze elaborarea si punerea in practica a politicilor sociale. Evolutia ocuparii va fi influentata de cativa factori. Pe de o parte, fluxul de investitii straine va genera noi locuri de munca. Se asteapta ca intreprinderile mici si mijlocii sa aiba, de asemenea, o contributie pozitiva asupra cresterii gradului de ocupare, localizata mai ales sub aspectul muncii nesalariale. Pe de alta parte, continuarea procesului de restructurare si privatizare va induce presiuni asupra ocuparii, generand noi disponibilizari. Feeedback-ul asociat evaluarii Conform evaluarii aferente Planululi National Anti-Saracie si Promovare a Incluziunii Sociale impolementat in Romania, problema principala a sistemelor de monitorizare a incluziunii sociale este lipsa de comparabilitate a datelor intre nivelul european, national si judetean. Indicatorii culesi la nivel local din surse administrative nu sunt comparabili cu indicatorii calculati pe baza anchetelor implementate de Institutul National de Statistica. Sistemul national, revizuit in 2008, include o serie de indicatori care trebuie calculati si la nivel judetean/ local pentru a da o imagine adecvata a distributiei teritoriale a efortului public de combatere a unor probleme. Printre indicatorii care pot fi urmariti si in plan teritorial figureaza: rata neta de cuprindere in invatamant (pe total si pe niveluri de invatamant), rata abandonului scolar (pe total si pe niveluri de invatamant), rata de dependenta economica,

proportia somerilor inregistrati in populatia stabila in varsta de 1862 ani, ponderea somerilor de lunga durata in totalul somerilor inregistrati, speranta de viata sanatoasa, rata mortalitatii infantile, incidenta TBC, incidenta hepatitei s.a.m.d.1

Etape ale procesului de corectie Pentru sprijinirea autoritatilor publice locale in elaborarea si aplicarea unor programe anti-saracie si promovare a incluziunii sociale, Secretariatul tehnic CASPIS a initiat un proces de sprijinire a autoritatilor publice, care s-a concretizat in constituirea a 41 de Comisii judetene anti-saracie si elaborarea de Planuri judetene anti-saracie, in fiecare judet, prin elaborarea de recomandari metodologice, organizarea de conferinte de constientizare a problematicii saraciei si excluziunii sociale, la nivel judetean, asigurarea asistentei tehnice pentru toate consiliile judetene, prin contractarea unei echipe de consultanti care sa sprijine judetele in elaborarea si monitorizarea PJA (Planului judetean anti-saracie). In acest sens au fost pregatiti membri din secretariatele tehnice, prin seminarii in domeniul monitorizarii de programe, indicatori de incluziune sociala si planificare strategica, au fost dotate secretariatele tehnice ale comisiilor judetene cu cate un calculator, suport metodologic in ceea ce a insemnat revizuirea Planurilor judetene anti-saracie. Din punct de vedere al promovarii si formarii unei culturi a incluziunii sociale s-au initiat o serie de cercetari privind aspectele specifice ale excluziunii sociale. Astfel, a fost elaborat un set de indicatori de incluziune sociala atat la nivel national, cat si la nivel judetean, corelat cu participarea la elaborarea Memorandumului comun de incluziune sociala, impreuna cu experti din Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei, precum si a altor documente strategice, cum ar fi: Obiectivele de dezvoltare ale mileniului, Planul national de dezvoltare 2004-2006 si 2007-2013. Membrii CASPIS au fost consultati in procesul de elaborare a Memorandumului comun de incluziune sociala si s-au reunit cu prilejul lansarii primului raport asupra Obiectivelor de dezvoltare ale mileniului, a carui elaborare a fost coordonata de catre reprezentanti ai UENDP si CASPIS. Capitolul.IV Concluzii si propuneri pragmatice evolutiei

In concluzie, diminuarea saraciei este legata de dezvoltarea economiei, de cresterea gradului de educare, de cresterea fortei de munca, de ocuparea salariatilor cu salarii mari,
1

Cosmin Briciu, Msurarea srciei i incluziunii sociale - un caz de asimilare selectiv a inovaiei

care permit acoperirea mai mare a cheltuielilor de consum. Restrangerea saraciei impune dezvoltarea economiei rurale, precum si dezvoltarea infrastructurii utilitatilor publice, locuintelor si asezarilor umane. Expertii considera ca investitiile cu valoare locala mare trebuie inmultite, pentru ca acestea pot genera salarii mari. Din aceste considerente Guvernul Romaniei acorda o atentie deosebita recalificarii si reconversiei fortei de munca.

Bibliografie

I. Tratate, cursuri, monografii, cercetari: 1. Catalin Zamfir ,,Elemente penru o Strategie Antisaracie in Romania 2. Catalin Zamfir ,, Dimensiuni ale saraciei 3. Cosmin Briciu ,,Masurarea saraciei si incluziunii sociale- un caz de asimilare selectiva a inovatiei 4. Adina Mihailescu ,, Minimul de trai si costurile sociale: concepte operationale in analiza calitatii vietii 5. Institutul de Cercetare a Calitatii Vietii ,,Saracie urbana si saracie rurala 6. Institutul National de Statistica ,,Conditiile de viata ale populatiei din Romania in anul 2008 7. Institutul National de Statistica ,,Dimensiuni ale incluziunii sociale in Romania

II. Legislatie: 1. HG nr. 1.827 din 22 decembrie 2005 privind aprobarea Programului de implementare a Planului national antisaracie si promovare a incluziunii sociale (PNAinc) pentru perioada 2006-2008; 2. HG nr. 488 din 26 mai 2005 privind aprobarea sistemului national de indicatori de incluziune sociala; 3. Planul National de Dezvoltare 2007-2013; 4. Legea nr. 416 din 18 iulie 2001 privind venitul minim garantat; 5. Legea nr. 47 din 8 martie 2006 privind sistemul national de asistenta sociala;