Teatrul în perioada postbelică: Iona de Marin Sorescu Genul dramatic/dramaturgia /teatrul: - textul este scris pentru a fi reprezentat

pe scenă - genul literar în care autorul își exprimă ideile în mod indirect, prin intermediul acțiunii și personajelor; modul de expunere specific este dialogul (+monologul și monologul interior), care transformă relatarea specifică epicului în reprezentare, personajele preiau cu totul locul naratorului; - prezența directă a autorului se exprimă doar prin indicațiile scenice/didascalii - indicațiile scenice/didascaliile includ: lista personajelor, timpul și locul desfășurării acțiunii, numele personajelor din fața replicilor, explicațiile dintre paranteze referitoare la decor, vestimentație, gesturi, mimică - structurarea textului în acte, tablouri și scene; unitatea minimală este replica - specii: comedia, tragedia, drama Drama: specie a genului dramatic care îmbină elemente tragice și comice - tinde să fie mai apropiată de complexitatea vieții reale - personajul este complex, îmbinând trăsături pozitive și negative - conflictul este puternic, complex, exterior sau interior (psihologic) - deznodământul este mai apropiat de realitatea vieții, de multe ori este tragic Teatrul modern: - anulează distincțiile dintre speciile tradiționale - amestecă tragicul și comicul - inserția liricului în text - preferința pt. teatrul absurdului și teatrul parabolă - raportarea în manieră parodică față de dramaturgia tradițională - reinterpretarea miturilor - lipsa conflictului, apariția personajului idee/simbol - încălcarea succesiunii cronologice a evenimentelor; timpul și spațiul cu valoare simbolică - utilizarea monologului și a monologului interior/dialogului interiorizat Încadrarea în context: - apare în 1968 în revista Luceafărul - se încadrează în neomodernism, curent literar apărut în anii 60, după o perioadă în care literatura fusese subordonată politicului - principalii reprezentanți ai aceste perioade sunt Nichita Stănescu în poezie și Marin Sorescu în dramaturgie și poezie - Iona este o parabolă dramatică; face parte din trilogia Setea muntelui de sare (1974) alături de Paracliserul și Matca; titlul trilogiei este o metaforă care sugerează că setea de comunicare și de (auto)cunoaștere sunt soluțiile de ieșire a omului modern din absurdul și automatismul existenței - este subintitulată tragedie în patru tablouri; termenul „tragedie” nu are aici sensul tradițional, ci unul existențial, de luptă a individului cu destinul și încercare de a se regăsi pe sine Tema: “Ştiu numai că am vrut să scriu ceva despre un om singur, nemaipomenit de singur.”(M. Sorescu, Insomnii) - singurătatea ființei umane, lupta cu destinul și efortul de regăsire a sinelui; - Iona întruchipează speranța eternă - în contextul dispariției lui Dumnezeu din lumea modernă, omul se revoltă în fața destinului, refuză să-și accepte soarta de ființă solitară și încearcă să se salveze redescoperindu-și identitatea Semnificația titlului: titlul este preluat de la numele proorocului din Vechiul Testament, trimis de Dzeu în cetatea Ninive pt. a propovădui credința; temându-se că va fi ucis, el fuge cu o corabie către Tarsis, dar D-zeu trimite o furtună puternică ce îi determină pe corăbieri să îl arunce pe fugar în mare, 1

dar zadarnică (trebuia să ridice un bloc de piatră pe vârful unui deal. neostentativ.lipsește conflictul exterior din teatrul clasic. sugerând luarea cu el.spațiul este simbolic. acvariul. .în tabloul al II-lea și al III-lea planul este interior: burțile peștilor .interior. a sinelui. Conflictul: .lipsa precizării perioadei istorice. decât o jumătate de ecou. închisă ca un pântece de pește. pedepsit. destinul eroului și titlul capătă cu totul alte semnificații: a) Io. ci caută o cale de scăpare. Cealaltă jumătate – apa. “Striga Io-na şi nu se mai auzea decât Io. cu năvodul aruncat peste cercurile de cretă. plasate la începutul fiecărui tablou. cele 3 zile devin o viaţă. după moarte. confruntarea dintre personaje. .didascaliile/indicațiile scenice: ample. E întors cu spatele spre întunecimea din fundul gurii peștelui uriaș. Iona petrece o perioadă destul de lungă în burta peştelui: ”La gura grotei răsare barba lui Iona”. burțile peștilor. Iona este o replică parodică a istorisirii biblice: a) Autorul preia doar numele eroului şi faptul că Iona a fost înghiţit de o balenă. timpul psihologic care reliefează stările interioare ale personajului. au rolul de a contura spațiul simbolic și de a individualiza personajul „Ca orice om foarte singur. niște cercuri făcute cu creta. f) Iona nu stă să se roage lui Dumnezeu.unde va fi înghițit de un chit. Iona sunt eu (…) omenirea întreagă este Iona (…). de Hemingway – căutarea peștelui uriaș=obsesia absolutului.mitul lui Don Quijote.: La strigătul lui Iona nu va mai răspunde. la un moment dat. b) Personajul sorescian nu a săvârșit niciun păcat și nu are posibilitatea eliberării. Caracterul acesta „pliant” al individului trebuie jucat cu suplețe. moara de vânt. Compoziție și structură: .mitul biblic al lui Iona din Vechiul Testament.” TABLOUL I „Scena e împărțită în două. Iona stă în gura peștelui. în care dau veseli din coadă câțiva peștișori. Iona este omul în condiţia lui umană. =particulă de negaţie familială. ajuns pe culme. autoiluzionarea. fără posibilitate de salvare. după cerințele vieții sale interioare și trebuințele scenice.perspectiva discontinuă. c) Nimic din ce spune şi face personajul nu seamănă a vorbă sau gest de profet.Moby Dick de Melville. Io în vreo limbă veche înseamnă eu. un mic acvariu. După trei zile și nopți petrecute în burta peștelui rugându-se și cerându-i iertare lui D-zeu. .mitul lui Sisif: personaj din mitologia greacă. Piesa lui Sorescu este însă o replică parodică a parabolei biblice. cei doi pescari care cară în spate câte o scândură. d) Episodul biblic este dilatat. cu propriul sine. ci în cea interioară. g) Salvarea nu se află în lumea exterioară. motivul vânătorului devenit vânat. se comportă. este o metaforă a existenței tragice . Bătrânul şi marea. respingerea realității. . își pune întrebări și-și răspunde. ( Marin Sorescu ) b) Particula na poate fi echivalentă cu: =ia. Cervantes – lupta cu morile de vânt. Se dedublează și se „strânge”. nepăsător. ultimele două tablouri pot fi interpretate de alt actor. în Infern să facă o muncă veşnică. Lângă el. . în faţa vieţii şi în faţa morţii”. tot timpul.în primul și ultimul tablou planul este exterior . piatra se rostogolea şi Sisif trebuia să o ia de la capăt) – trecerea succesivă dintr-o burtă de pește în alta. sugerând negarea eului Influențe cultural-mitologice: . e) Monstrul marin care îl înghite pe Iona este el însuşi înghiţit. marea. . în final.Relații spațiale: . ca și când în scenă ar fi două personaje. Jumătate din ea reprezintă o gură imensă de pește. Iona va fi eliberat. Dacă rolul va părea prea greu. Iona vorbește tare cu sine însuși. drama existențială a protagonistului cauzată de discrepanța dintre idealul de libertate și de cunoaștere absolută și damnarea de a trăi într-o lume absurdă.” TABLOUL II 2 . se înscrie imaginarului: plaja. situarea în atemporal (trăsături ale teatrului modern).Relații temporale: .

” .  Enumerarea lucrurilor care s-au păstrat în amintirea personajului dezvăluie un cult al banalului. Lungă și ascuțită –vezi barba schivnicilor de pe fresce.” TABLOUL III „Interiorul peștelui II.în finalul tabloului identificăm motivul vânătorului devenit vânat. colțurile mai întunecoase ale scenei se pot mișca ritmic. Vorbesc. scena e pustie. La început. sunt puncte de sprijin afectiv. spărtura ultimului pește spintecat de Iona. al cunoașterii. în loc să afirme comunicarea. Eroul devine conştient de propria sa condiţie. III – interior  Tabloul I: Iona pescuieşte chiar în gura chitului care îl va înghiţi. scoici. 3 . amintiri care-l apără de somn şi de moarte. murdar de alge.înghiţirea lui Iona semnifică faptul că personajul intră într-o aventură a cunoaşterii (succesiunea de pești = motivul labirintului) . Iona încă nu se vede.așteptarea peștelui fabulos simbolizează idealul. câteva elemente care să creeze impresia de pântece uriaș. IV – exterior. Iar într-o parte a scenei – important! – o mică moară de vânt. dar peste câteva clipe observăm mirați că ni s-a terminat apa. limitată .  Vorbirea e singura modalitate de supravieţuire (Ilie Moromete): “Fac ce vreau.„Interiorul peștelui I. o speranță. având alături un acvariu. în același timp.spațiul simbolizează condiția tragică a omului modern. bineînțeles. trăind într-o lume închisă. Ceva ca o plajă.motivul dublului (se strigă pe sine însuși) și dispariția ecoului simbolizează scindarea. Ne punem în gând o fericire. libertatea peştilor din acvariu este o falsă libertate.” . Eventual. Să vedem dacă pot să şi tac. tot felul de nade frumos colorate. Personajul e închis în “celula“ singurătăţii. căutarea absolutului . din aceste amintiri se naşte „lumina . În față. al nesemnificativului: ceea ce ţine de viaţa de fiecare zi (papucii.  Tabloul al III-lea: interiorul Peştelui II (o mică moară de vânt de care Iona se fereşte). salcâmul din faţa casei). Iona este un Demiurg mai mic. Decor asemănător. Poate câteva elemente în plus. ceva nisipos. alge.nadele simbolizează iluziile de care omul se lasă ispitit în drumul căutării absolutului: „Apa asta e plină de nade. II. înotăm printre ele. nu exotici. în sfârșit ceva frumos. încercarea de a păcăli destinul neprielnic și de autoiluzionare (îşi aduce peştii de acasă). Visul nostru de aur e să înghițim una. cuierul. casa şi gospodăria sunt însăşi viaţa şi modul de apărare împotriva morţii. semnifică existenţa limitată. Să-mi ţin gura… nu mi-e frică”. celui din tabloul anterior. lucrurile mărunte. Iona se va feri tot timpul să nu nimerească între dinții ei de lemn. ca şi cea a lui Iona. în interiorul Peştelui I. pierderea eului . Construind mica lume a acvariului. Tabloul al II-lea:  se petrece în întuneric.  pântecul umed și întunecos al peştelui devine dintr-un spațiu terifiant unul al limpezirii. atât de repede. ajunge în Peştele III. Bureți. al renașterii. La gura grotei răsare barba lui Iona. cu mâinile dibuind. peștii. „Închide” și „deschide”: peștele mistuie. Atras de ea ca de un vârtej.” TABLOUL IV „O gură de grotă. Liniște. lemne. crede că a ieșit pe malul mării. Poate să se învârtească. In dreapta o movilă de pietroaie. Impresia că te afli pe fundul mării și. La început. dar constată că orizontul nu este decât „un șir nesfârșit de burți.4 tablouri: simetrice sub aspectul spațialității: I. case. în mare. pe cea mai mare.  Tabloul al IV-lea: spărgând cu un cuţit burta Peştelui III. Ca niște geamuri puse unul lângă altul” Interpretare: Tabloul I: . spre a marca evoluția. încât părem gălăgioși. În mijloc Iona în picioare. Barba fâlfâie afară. scena e în semiobscuritate. Dialogul neagă. Noi.  Tabloul al II-lea: interiorul Peştelui I (mizerie acvatică).  Lumina care se aprinde sugerează o aventură petrecută doar la nivel spiritual.acvariul cu peştişori comuni. mizerie acvatică. al iluminării. .ca o idee care i-a venit lui Iona”. oscioare. prizonier al unui Demiurg mai mare. năuc.

progres. motiv de şantaj sentimental: “Dacă mă sinucid?…Sau ai prefera să mă spânzur”. Iona constată îngrozit că orizontul e “un şir nesfârşit de burţi. la fel cum făcuse tot timpul până atunci. face planuri de viitor. Iona nu reușește să închege cu ei nici o conversaţie.  În joacă.  Viaţa este comparată cu un cerc care se închide în alte cercuri mai mari. serviciu). care se luptă cu morile de vânt. crezând că sunt uriași. dar nu-l interesează pentru că nu cunoaşte şi a doua parte. existenţa dublului.)un lăcaş de stat cu capul în mâini în mijlocul sufletului “. apăsat de grijile zilnice. acompaniindu-l cu un cântec funerar: “Veşnica mistuire. resemnându-se și încercând doar să se adapteze la ceea ce i se întâmplă. o va scoate la capăt (“ies eu la un liman”). Iona îşi aminteşte vag de mitul biblic al lui Iona. Tabloul al IV-lea:  Iona este convins că.”  Iona visează să constuiască “o bancă de lemn în mijlocul mării(. peretele abdominal al peştelui II. spre deosebire de Don Quijote.  Apar cei doi pescari figuranți care traversează din când în când scena cărând câte o bârnă în spinare. refuză să conștientizeze situația. a nu fi rănit: „Ar trebui să se pună un grătar la intrarea în orice suflet. instabil. mai târziu scoate brusc un cuţit de sub haină. veşnica mistuire”. Sinuciderea lui Iona din final ar însemna refuzul Omului de a se lăsa înregimentat de Sistem. dar îl priva pe individ de libertate. încercând să distrugă limitele. fapt ce simbolizează dispariția lui D-zeu din lumea modernă  Faptul că Iona primeşte hrană la oră fixă este o ironie a soartei: prizonierului i s-a luat libertatea.. are nostalgia stabilităţii. 3 probe pe care personajul trebuie să le depăşească pentru a dobândi cunoaşterea. „Iona se va feri tot timpul să nu nimerească între dinții ei de lemn. îngrădirile existenței.  motivul gemenilor şi motivul ochilor sugerează scindarea personajului. mânat de dorinţa de a se elibera (= aluzie la reincarnare). încearcă să trimită scrisoarea într-o bășică de pește. psihologia generaţiilor (Chitul: “O fi tânăr. revelația acestor universuri concentrice în care este captiv determină sentimentul tragic  Semnificaţia celor doi pescari tăcuţi este de “îngeri ai morţii – care urmau să-i ducă soţiei lui Iona scândurile pentru sicriul său”. trăsături definitorii ale creației soresciene  Iona face reflecţii despre viață și moarte. a unui alter-ego. Tabloul al III-lea: . în cele din urmă. a repaosului absolut. Iona îl ajută pe chit să mistuie un peştişor. – ironia. care presupunea un trai sigur (locuinţă. dar acest capăt nu este decât o grotă pustie.  Cele 3 burţi ale peştilor reprezintă 3 trepte ale iniţierii. asemenea naufragiaților. în schimb îi este asigurată hrana. timp. 4 . fără experienţă”). . Viaţa este o suită de limite pe care omul trebuie să le străbată. Singura cale de a evada din acest spaţiu absurd era doar cea spirituală. dar constată că n-a reușit decât să pătrundă într-un alt pește (limitele succesive ale existenței umane)  Scrie cu propriul sânge o scrisoare adresată mamei în care solicită mai multe naşteri “succesive” (=ciclicitatea existenței/reîncarnarea). un punct sigur şi statornic.. într-un loc nisipos.Moara de vânt este un element care sugerează asemănarea lui Iona cu Don Quijote autoiluzionarea. respingerea realității.Ca să nu se bage nimeni în el cu cuțitul. faptul că tot el este acela care o găsește îi accentuează sentimentul singurătății  Personajul nu e pasiv: cu cuţitul în mână taie peretele abdominal al peştelui I. Diferenţa dintre Iona şi cei doi pescari este cea dintre omul care îşi pune întrebări despre lume şi despre el însuşi şi omul nepreocupat de întrebările fundamentale. care își duce resemnat povara existenței  Reușește cu ajutorul unghiilor să taie o fereastră prin care să evadeze. dar nu va face gestul firesc de a o înlătura din cale.”. meditează asupra limitelor pe care omul ar trebui să și le stabilească în viață pt. al peştelui III. spiritul ludic. În acest univers fluid. poate fi o aluzie la sistemul comunist. îşi doreşte un loc fix. care arată cum personajul a ieşit din burta chitului. murdar de alge. Ca nişte geamuri puse unul lângă altul”. par muți și surzi sau indiferenţi. ca o capcană într-un şir nesfârşit de capcane.

el va putea fi ucis. din burţile suprapuse ale peștilor se realizează prin călătoria în sine şi prin metafora luminii: “Răzbim noi cumva la lumină”. învierea se amână!”). speriat.procedee moderne: monologul interior și introspecția . ci o salvare. descoperire. Dar drumul. Gestul repetat al spintecării semnifică drumul spre el însuşi. va trece de la solitudine la solidaritatea cu propria-i fiinţă. Iona se va regăsi în final. Cum să nu se vadă cât de imensă. în mormânt. victima propriului ideal . prin sinucidere. dar nu înfrânt”. curios. el a greșit-o. reconstituind. ci în sine: „Am pornit-o bine. ca o iluminare născută din miezul fiinţei. salvarea prin credință nu mai este posibilă. certându-se.” Nicolae Manolescu.personajul sorescian are statutul social de pescar. Trebuia s-o ia in partea cealaltă. . prin intermediul indicațiilor scenice . imperativ. cu cât se apropie de final devine blazat. uimit. încă o dată. stigând “răzbim noi cumva la lumină”. definește în manieră metaforică viața („Cum se numea drăcia aceea frumoasă și minunată și nenorocită și caraghioasă. Construcția personajului: Modalități de caracterizare: . Iona ? (Işi spintecă burta). o tentaţie a individului de a-şi lua în stăpânire destinul.  Iona îşi regăsește trecutul. la capătul puterilor.  Această replică lasă sfârşitul piesei deschis mai multor interpretări: a) efortul de a evada din limitele existenței. Sinucidere ar fi fost asumarea eşecului. distanţa dintre el şi sine anulându-se.ex: scena în care Iona își pierde ecoul/ cea în care scrie un bilet cu propriul sânge. Răzbim noi cumva la lumină”. . enervat. b) un gest simbolic. Triumful lui Iona “Gestul final al eroului nu e o sinucidere ( fiindcă el nu se dă bătut: întoarcerea cuţitului împotrivă-şi trebuie interpretată simbolic!).sunt sugestive în acest sens trăsăturile care se desprind din indicațiile scenice.de a se elibera.principala trăsătură a personajului. omul contemporan este nevoit să găsească alte soluții de salvare existențială. găsind calea salvării nu în exterior. pe care am trăit-o eu?”) și își redescoperă propria individualitate: “Mi-am adus aminte: Iona. vesel.directă: realizată de autor. nehotărât. de copleşitoare.  Faptul că personajul are un alter ego sugerează scindarea conştiinţei. de a-şi înfrânge condiţia. chinzuind. înainte de a înfrunta. Eu sunt Iona”. personajul descoperă un D-zeu căzut parcă el însuși captiv între limitele propriei creații („e aici.pe tot parcursul piesei.ca urmare a morții lui D-zeu în lumea modernă (afirmată de filosoful german Nietzsche). Iona face un efort bidirecționat: în plan concret . spintecând burțile peștilor. prin pierderea legăturii cu sacrul. a predecesorului său mitic și a propriei ființe. cu calm după căderea paravanului. ci devine un simbol . dacă în I tablou Iona este explicativ. este singurătatea:„ Știu numai că am vrut să scriu ceva despre un om singur. care. 5 . și nici nu mai are glas să urle până la ei: Oameni buni. înțelept. obsesia absolutului. dar tot el este cel care îl găsește . nemaipomenit de singur” . de forţa sa: de aici înainte. Adevărata măreţie a lui Iona este de a fi luat cunoştinţă de sine. actul de a pescui semnifică nevoia de cunoaștere și autocunoaștere. care devine o stare de fapt. la nivel simbolic. Iona îşi spintecă burta cu cuţitul. destinul ? “Gata. dintr-un nou cerc. Singura salvare – care înseamnă că lupta continuă şi după ce condiţia tragică a fost asumată. este bucuria cu care Iona îşi spune cele din urmă cuvinte de încurajare. făcându-și curaj. în plan simbolic – de a-și aminti povestea arhetipului. formată de ani.Iona reprezintă imaginea generică a omului contemporan. el devine astfel pescarul pescuit/vânătorul vânat.în teatrul modern personajul nu mai este o individualitate.  Ieşirea din labirint. îl aşteaptă. evident. însingurat și introvertit .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful