UNIVERSITATEA ECOLOGICA BUCUREȘTI

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE

LUCRARE DE LICENȚĂ COMISIA EUROPEANA

Coordonator stiintific Asist. univ. drd. Andreea Băbeanu

Absolvent Dobre Bogdan

Iulie 2013

PLANUL LUCRARII

Introducere..................................................................................pag

Capitolul I. Consideraţii introductive………………………….pag Secţiunea I. Aspecte de natură istorică…………………………..pag Secţiunea a II-a. Delimitări conceptuale………………….………pag

Capitolul II. Comisarii europeni Secţiunea I. Compoziţia Comisiei Europene şi statutul comisarilor europeni……………………………………………...……pag Secţiunea a II-a. Comisia sub Preşedinţia lui Romano Prodi…..PAG

Capitolul III. Organizarea şi funcţionarea Comisiei Europene Secţiunea I. Funcţionarii publici din cadrul Comisiei Europene………..PAG Secţiunea a II-a. Secretariatul General, Directoratele Generale şi Serviciile subordinate Comisiei Europene de sub Preşedinţia lui Romano Prodi…….PAG Secţiunea a III-a. Funcţionarea Comisiei Europene……………………pag

Capitolul IV. Atribuţiile Comisiei Europene Secţiunea I. Rolul Comisiei……………..……………………………..pag Secţiunea a II-a. Funcţia de initiative…………………………………pag Secţiunea a III-a. Funcţia de execuţie………………………………….pag Secţiunea a IV-a. Funcţia de supraveghere………………………….pag Secţiunea a V-a. Funcţia de reprezentare…………………………..…..PAG

Capitolul V. Dezvoltări actuale şi viitoare Secţiunea I. Tratatul de la Nisa……………………………………pag Secţiunea a II-a. Dezvoltări post-Nisa……………………………….pag

Capitolul VI. Concluzii

INTRODUCERE

Comisia Europeană este instituţia cea mai “revoluţionară” din sistemul comunitar, fiind motorul integraţionist al Uniunii Europene. Comisia Europeană, apreciata drept “gardianul respectării tratatelor”, este organul executiv al Uniunii Europene. În calitate de organ executiv, Comisia gestionează politicile europene şi negociază acordurile de comerţ şi de cooperare internaţională precum şi elaborează şi promovează deciziile comunitare . În anumite domenii, ca cele ale agriculturii, concurenţei şi comerţului, se bucură de o autonomie considerabilă pentru a lua decizii, fără a supune Consiliului de Miniştri propunerile, în virtutea puterilor specifice care-i sunt conferite de tratate sau a puterii delegate de Consiliu Comisia Europeană derivă din una din cele 5 instituții create în sistemul supranațional al Comunităților Europene, urmând propunerea lui Robert Schuman (ministrul de externe al Franței) din 9 mai 1950. Funcționând din 1951 ca Înalta Autoritate în Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului, comisia a suferit numeroase schimbări în privința competențelor și a componenței, sub diferiți președinți, implicând cele trei comunități. În conformitate cu protocolul asupra lărgirii Uniunii Europene din Tratatul de la Nisa, Comisia încorporează un comisar din fiecare stat membru numiţi pentru un mandat de 5 ani. În prezent Comisia are 25 de comisari . Fiecare comisar este responsabil de un anumit portofoliu sau un anumit domeniu politic la fel ca ministrul unui guvern. Comisia Europeană este condusă de un preşedinte, în prezent aceasta funcţie fiind ocupata de Jose Manuel Barroso ( Portugalia). Rolul Comisiei Europene este de a asigura respectarea prevederilor tratatelor fundamentale ale UE, de a propune legislaţia comunitară şi de a asigura aprobarea ei. Fondurile şi programele UE (inclusiv cele destinate ţărilor din afara UE) intră în adminstrarea Comisiei Europene. Comisia este instituţia cu o poziţie centrală în UE. Sediul Comisiei Europene este la Bruxelles. Serviciile Comisiei sunt compuse din 23 de Directoare Generale şi 9 servicii. Aparatul de lucru al Comisiei este extrem de numeros, avand aproximativ 250 de organe

recrutaţi prin concurs cu o cat mai largă răspandire geografică. În prezenta lucrare ne propunem să analizăm activitatea Comisiei Europene ca element executive al Uniunii Europene. Scopul urmărit: în teza de licenţă este: cercetarea profundă a Comisiei Europene ca organ executiv al Uniunii Europene. precum şi peste 17. Cercetarea ştiinţifică a subectului se bazează pe suportul teoretico-ştiinţific normativlegislativ şi practica jurisdicţională în procesul investigator privind realizarea tezei de licenţă.. Walter Hallstein a condus prima Comisie a Comunității Economice Europene (CEE) care s-a întâlnit pentru prima dată pe 16 ianuarie 1958 la Castelul Val-Duchesse din Bruxelles. deasemenea să determinăm ce o face să deţină un rol central în componenţa Uniunii Europene. Acesta a obținut un acord privind prețul cerealelor și a făcut de asemenea o bună impresie țărilor terțe atunci când si-a făcut debutul internațional la negocierile comerciale privind acordul general privind tarifele și comerțul. Berger V. Deleanu S. Drăganu T. Fuerea A.. Suportul metodologic îl constituie metodele şi factorii care strălucesc în procesul de investigaţie a lucrării precum: metoda istorică. Marcu V..subsidiare şi numeroase grupuri de lucru.... Pascariu G. metoda cantitativă. Louis Armand a condus prima Comisie a EuroAtom. Manolache O.300 de funcţionari .. Hallstein a consolidat legislația europeană și a început să aibă un impact important în legislația națională.. metoda comparativă. aceştia fiind: Călinoiu C. Ţurcanu S. metoda sociologică. Baza teoretică a cercetării ştiinţifice efectuate este fundamentată pe lucrările ştiinţifice ale savanţilor jurişti.. . metoda logică. Osmochescu E..

Ideea unităţii europene Unitatea europeană este un concept obsesiv utilizat în prezent în mass-media. mediul universitar. CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE Secţiunea I. Ideea de unitate europeană nu este însă ceva nou. La începuturi ea a fost abordată din perspectiva găsirii unei soluţii pentru evitarea conflictelor dintre statele bătrânului continent şi prin consecinţă pentru o viaţă mai bună a populaţiei. forumul de soluţionare a diferendelor dintre cetăţi constituindu-l Consiliul amficţionilor.CAPITOLUL I. un conciliu format din oameni înţelepţi. datorită prevalenţei pornirilor războinice. un învăţământ laic şi propunea organizarea unei federaţii europene cu un organism central. confederaţia cetăţilor greceşti dispunea de instituţii religioase şi politice comune. securitatea şi bunăstarea socială s-au păstrat de-a lungul timpului până în ziua de azi ca principalele forţe motrice ale integrării europene. În plan teoretic. Platon a fost primul gânditor care a susţinut ideea păcii prin organizarea de confederaţii. . În epoca romană. Pierre Dubois a scris ‘’De recuperatione Terrae Sanctae’’ în care cerea o reformă a Bisericii. unitatea politică a unei mari părţi a Europei se va destrăma odată cu Pacea de la Verdun din 843. credincioşi şi bogaţi pentru a fi feriţi de corupere. de cucerire. pricepuţi. a fost părăsită ideea de arbitraj. dar sub dominaţia roman Realizată pentru o scurtă perioadă sub Imperiul carolingian. apar numeroase proiecte de organizare a păcii. De altfel. „Pax romana” — aspiraţia Romei — avea în vedere unificarea întregii Europe. romanii neconcepând ideea soluţionării în alt mod decât prin război a diferendelor dintre ei şi popoarele considerate „barbare”. ci are rădăcini adânci la nivelul istoriei continentului. Aspecte de natura istorică 1. politic românesc şi european în general. o creaţie a noii gândiri europene. În acea vreme.

o pace universală prin subordonarea monarhilor europeni unui conducător suprem. deciziile ar fi luate cu o majoritate de trei pătrimi – incontestabilă atingere a suveranităţilor – şi. preconiza o soluţie de tip federalist a Europei. reprezentanţii europeni ar fi reuniţi într-o Dietă. în graniţele fostei Galii romane având alipite şi Olanda. Bentham sugerează. introduce o idee nouă. regele Prusiei. de fapt. Dieta fiind dotată cu o forţă armată. Emeric Cruce. o veritabilă exaltare a ideii europene este anunţată de Doamna de Staäel atunci când scrie: „De acum. Abatele de Saint-Pierre îşi leagă numele de faimosul „Proiectul pentru a face pacea permanentă în Europa” (1713). „Nouveau Cynée”. În al său „Plan al unei păci universale şi eterne”. în care schiţează imaginea unui Senat european care ar avea competenţe legislative şi judiciare. în 1623. o adunare permanentă ar avea în acest scop sediul la Veneţia şi ar permite deopotrivă menţinerea păcii şi dezvoltarea schimburilor economice. contemporan cu Ludovic al XIII-lea. În secolul al XIX-lea. Provinciile Ilirice. Astfel. altele ajungând la nişte realizări efemere. legislatorul viitoarei Pennsylvanii propune în al său „Eseu pentru pacea actuală şi viitoare a Europei” (1963) o schemă cu o înfăţişare în chip particular modernă. Jeremy Bentham. Voltaire concepea unitatea continentului ca fiind realizabilă de către Frederic al II-lea. La începutul secolului al XVIII-lea. .Marele poet italian Dante Aligherii. redactat în 1789. părţi din regatul Prusiei. Perioada de convulsii care a urmat Revoluţiei franceze a dus la apariţia mai multor proiecte de integrare europeană. în momentul său maxim. în „De monarhia”. William Penn. cea a presiunii opiniei publice internaţionale. Napoleon I era împărat al Franţei. unei unice şi legitime autorităţi. publică. e necesar să avem spiritul european”. crearea unei Diete care s-ar limita să ofere „avize” şi să emită „opinii” în probleme de interes comun… presupunându-se că opinia publică internaţională ar fi suficientă pentru a înscrie aceste „avize” în realitate. În legătură cu cele din urmă se poate cita situaţia Imperiului napolonean. mai ales. care va fi confirmată adesea în epoca contemporană. ele ar putea fi efectiv sancţionate. unele rămase la stadiu ideatic. lucrare din anul 1303. rege al Italiei. protector al Confederaţiei Elveţiene şi al Confederaţiei Rhinului. Belgia. dar publicat abia în 1839. Piemont. lucrare în care preconizează organizarea păcii internaţionale prin arbitraj. al Marelui Ducat al Varşoviei.

şi lumea se va mira că au fost vreodată cu putinţă. iar în Reagatul Neapolelui se afla pe tron unul din mareşalii săi. Alt „proiect pentru pace eternă” este cel al lui Kant din 1875. studierea ştiinţifică a cauzelor războiului. În acest context apar două concepţii privind construcţia Europei: . el reuneşte la Viena congresul constitutiv al Uniunii Paneuropene. în 1894. de regiune a lumii. dintr-un tată ambasador al Austro-Ungariei şi o mamă japoneză. El încearcă. . de „integrare” a Europei. este susţinută mai ales de autori care nu sunt decât simple persoane private. caz asemănător şi cu Regatul Suediei. el leagă pentru prima oară democraţia şi internaţionalismul. în mod deschis federalistă. Victor Hugo rosteşte celebrele cuvinte: „Va veni ziua când armele vor cădea din mâini şi bombele tunurilor vor fi înlocuite cu cuvântul şi cu dreptul de vot universal al popoarelor … va veni o zi când tunurile nu se vor mai vedea decât prin muzee. născut la Tokyo. în 1922. Secolul XIX este.Şi va veni ziua când vom vedea două grupări uriaşe: Statele Unite ale Europei şi Statele Unite ale Americii dându-şi mâna prietenească peste ocean…”.o simplă cooperare care să menajeze suveranităţile statale existente. secolul unor propuneri federaliste. începe să fie limpede percepută. publică la Viena. a cărui influenţă asupra preşedintelui Woodrow Wilson va fi considerabilă. Preconizând stabilirea unei „Societăţi a Naţiunilor” pe baza unui „Stat de Drept” internaţional. manifestul „Paneuropa” în care arată: „Problema Europei se reduce la două cuvinte: unificare sau prăbuşire” În 1926.pe tronul Regatului Spaniol se afla unul din fraţii săi. Imediat după primul război mondial problema organizării Europei în calitate de continent. . la care iau parte 2000 de persoane. . La Congresului pacifist de la Paris din 1849. prin excelenţă. pentru prima dată. Contele Coudenhove-Kalergi. . devenit cetăţean al tinerei Republici Cehoslovace după Tratatul de la Saint-Germain. aceeaşi situaţie fiind şi în cazul Westfaliei.o depăşire a suveranităţilor printr-un proces de unificare. Kant schiţează o veritabilă teorie pacifistă şi internaţionalistă. A doua concepţie. propunând cerinţa conformităţii constituţionale a statelor membre.

Şaisprezece state sunt părţi ale acestei convenţii: Austria. întâi de toate. la sfârşitul conflictului mondial. Elveţia şi Turcia. 2. Portugalia. Este important să remediem această anarhie prin crearea unei Uniuni federale între popoarele europene”. Aceasta va constitui prilejul desfăşurării Conferinţei de Cooperare Economică Europeană care va studia bilanţul nevoilor comune. Dar Statele Unite pun o condiţie pentru această ofertă. numeroase mişcări de rezistenţă s-au pronunţat în favoarea unei viitoare unităţi europene: în Franţa. Europa a fost epicentrul a două conflicte mondiale care. Luxemburg. Belgia. Irlanda. Olanda. Construcţia comunitară A. Franţa. Norvegia. într-un discurs rostit la Universitatea Harvard. Între timp Uniunea Sovietică a convins „noile democraţii” ale Europei centrale şi răsăritene să nu accepte oferta americană – în special Cehoslovacia. Marii Britanii şi Uniunii Sovietice. Republica Federală Germania în 1955 şi Spania în 1959. Suedia. statele europene vor trebui să participe la o instituţie însărcinată cu gestiunea colectivă a ajutorului şi cu colaborarea unui program de reconstrucţie europeană. propune statelor europene să prelungească şi să sporească ajutorul economic nord-american. mişcarea „Lupta”. constată: „În intervalul unei singure generaţii. Spre sfârşitul celui de-al doilea război mondial parte că pentru Europa se deschide epoca realizărilor efective. două state vor fi admise în OECE. precum şi zonele occidentale de ocupaţie din Germania şi teritoriul Triestului. Regatul Unit. În Europa ocupată. în Italia.În 1928. grupul numit „Partidul de acţiune”. Ulterior. în 1944. Uniunea Europeană Pe 5 iunie 1947. care. au avut ca origine existenţa a treizeci de state suverane pe acest continent. . Pe 16 aprilie 1948 este semnată convenţia instituind Organizaţia Europeană de Cooperare Economică. Gaston Riou preconiza o confederaţie continentală în lucrarea sa „Europa patria mea” ca singură condiţie de a-i păstra rolul de hegemon în lume faţă de prezenţa în competenţa planetară a Statelor Unite ale Americii. care se raliase propunerii lui Marshall. Proiectul de declaraţie a rezistenţelor europene elaborat la Geneva. generalul Marshall. secretarul de stat american. îmbrăcase diferite forme. Grecia. Islanda. Danemarca.

au schiţat o notă de câteva pagini care conţinea raţiunea precum şi paşii de urmat în direcţia unei propuneri care va radicaliza diplomaţia tradiţională. şi introducerea unui mecanism comun de luare a deciziilor. Explozia primei bombe atomice sovietice din septembrie 1949 precum şi constantele ameninţări venite din partea Kremlinului au dus la creşterea stării de incertitudine şi teamă care vor caracteriza de altfel perioada războiului rece. Diplomaţia franceză se afla în faţa unei dileme. la sfârşitul lunii aprilie 1950. alte evenimente pe planul relaţiilor internaţionale îşi pun amprenta asupra dezvoltărilor ce au loc la nivel european. Conferinţa din 24 aprilie 1947 asupra problemei Germaniei care a avut loc la Moscova. cu un impact psihologic ridicat. Franţa trebuia să aleagă între două variante. a fost semnalul pentru Occident că Moscova se transformă dintr-un aliat în principala ameninţare pentru democraţiile europene. O întâlnire la vârf între cele trei guverne a fost programată să aibă loc la 10 mai 1950. Cererea scădea. ori va susţine eforturile americane de reconstrucţie a Germaniei inclusiv a zonei Ruhr şi Saar. Statele Unite doreau ca Republica Federală Germană să fie ajutată pe plan economic. Astfel. Problema germană devenea din ce în ce mai acută în discuţiile de la nivelul cancelarilor occidentale. preţurile cădeau în ritm alarmant şi apăreau semne că producătorii de oţel se vor îndrepta. spre un cartel care să restricţioneze concurenţa în acest domeniu.În paralel cu cele descrise mai sus. perioada de timp de la sfârşitul războiului nu fusese suficient de lungă pentru a şterge din conştiinţa populaţiilor europene a anumitor traume şi sentimente. mecanism căruia să i se adauge treptat responsabilităţi suplimentare. iniţiatorii săi au păstrat secretul . Acest lucru se datora în mare parte unui fapt normal. iar unele voci de la Washington susţineau chiar o reînarmare a ţărilor învinse. ori să ia o poziţie fermă împotrivă ceea ce ar fi dus la un impas în relaţiile cu Bonnul. Una din principalele probleme de la acea moment era dată de criza de supraproducţie de oţel care se prefigura în diferite ţări europene. Jean Monet şi echipa sa. În legătură cu acest document. deoarece Robert Schuman. Crearea Consiliului Europei la 5 mai 1949 a arătat faptul că guvernele nu erau gata să îi limiteze prerogativele. Jean Monet a dedus faptul că succesul integrării se poate baza pe o limitare a obiectivelor către arii specifice. a sosit momentul la care trebuia luată o decizie. ministrul afacerilor externe francez. a fost însărcinat de omologii săi american şi britanic să propună un plan de reintegrare a Germaniei în lumea economico-politică occidentală. În primăvara anului 1950. în virtutea tradiţiei interbelice.

Franţa a găzduit o conferinţă internaţională la Paris. Doar dacă vom elimina din dezbateri sentimentele partizane vom ajunge la o soluţie. Germania. Pe fundalul înăspririi războiului rece. pentru că ele constituiau chiar punctul central al propunerii. Jean Monet a caracterizat astfel spiritul în care trebuie să se desfăşoare discuţiile: „Suntem aici pentru a duce la îndeplinire o sarcină comună – nu pentru a negocia pentru propriul avantaj naţional. directorul Biroului privat al lui Robert Schuman. Pe 1 ianuarie 1949 cancelarul Adenauer. Cele trei ţări din Benelux şi Italia au răspuns iniţiativei şi au luat loc la masa negocierilor. la fel şi atitudinea tuturor europenilor se va putea schimba gradual. se temea de . cu industria grea”. Luxemburgul. putem să schimbăm metodele. un mesager din biroul său i-a înmânat-o personal Cancelarului Adenauer la Bonn. Dacă noi. Crearea unui pol al industriei grele în Europa occidentală fusese deja sugerată. ea figura în recomandările făcute de Adunare Comitetului de Miniştrii. ci pentru a căuta a se ajunge la un avantaj pentru toţi. Aceeaşi idee fusese reluată apoi de deputatul laburist Frederic Lee în faţa Adunării Consultative a Consiliului Eropei. pe când ministrul francez apăra acest plan în faţa celorlalţi miniştrii ai guvernului francez. Germania ar intra cu feroasele din Ruhr. în salonul Orologiului din Quai d’Orsay. prezidată de către Jean Monet. adâncit în iunie 1950 prin declanşarea războiului din Coreea. Robert Schuman a făcut o declaraţie publică la o conferinţă de presă ţinută la ora 4 p. A fost înmânat lui Bernard Clappier. Din acest moment propunerea a intrat în arena politică. Franţa cu minereul său din Lorena.” Independenţa şi atribuţiile Înaltei Autorităţi nu au fost puse la îndoială.m. de către învingători. Saar. de la sfârşitul conflictului. A răspuns imediat că pe deplin de acord cu această initiative. preocupat să vadă ridicat controlul unilateral asupra Ruhrului exercitat. care era angajată în războiul din Indochina. iar în dimineaţa de 9 mai. propusese înlocuirea lui cu „o asociaţie de drept internaţional pe bază cooperativă”: „În această asociaţie. Reacţia acestuia a fost imediată şi entuziastă. În acelaşi timp. La 20 iunie 1950. Având acordul celor două guverne. cei adunaţi aici. francez şi german. Europa Occidentală se simţea vulnerabilă şi expusă unei ameninţări sau chiar unei invazii sovietice.pentru a preîntâmpina inevitabilele obiecţii şi contrapropuneri care ar fi apărut dacă el ar fi fost dat publicităţii. Franţa. Acţiuni ulterioare erau cerute pentru ca iniţiativa franco-germană să devină realitate. Franţa. Belgia.

pentru perioada ce precede Actul Unic European. a fost semnat Tratatul prin care se crea Comunitatea Europeană a Energiei Atomice. Pe lângă obiectivele de natură economică. la 1 ianuarie 1986 au fost primite Portugalia şi Spania. Tot la aceeaşi dată. la 1 ianuarie 1981 a fost inclusă Grecia. Procesul integraţionist cunoaşte o nouă etapă calitativă prin semnarea. René Pleven a prezentat la 24 octombrie 1950 o propunere de Comunitate Europeană a Apărării. următoarele: . Treptat a avut loc o lărgire a ariei geografice a Comunităţilor. noua Comunitate dispune de un drept de opţiune asupra mineralelor. a refuzat autorizarea ratificării. Tratatul a fost semnat la 27 mai 1952 la Paris. primul ministru francez. Astfel. În acest context. respectiv. . ajungându-se în 1986 la 12 state.crearea în Europa a unui nou echilibru de forţe. a Tratatului de la Roma pe baza căruia s-a constituit Comunitatea Economică Europeană. toate statele în afară de Franţa ratificându-l în scurt timp. materiilor brute şi materialelor fisionabile speciale produse pe teritoriul statelor membre. Marea Britanie şi Irlanda. Obiectivul principal al Comunităţii Economice Europene îl constituia formarea unei pieţe comune care să reproducă pe cât posibil caracteristicile unei pieţe naţionale.Tratatul din 22 iulie 1975 prin care s-a creat Curtea de Conturi. în august 1954. Finlanda şi Suedia. iar în 1995. creşterea încrederii reciproce în detrimentul confruntărilor militare. la Roma. Prin art. iar la 1 ianuarie 1995 au devenit membre Austria.Decizia din 21 aprilie 1970 prin care se statua finanţarea comunităţilor din resurse proprii. precum şi de posibilitatea de a exercita un control de securitate asupra destinaţiei finale a produselor. . acţiunea eşuând. cum sunt: stabilirea şi securitatea statelor membre şi. la 25 martie 1957. Adunarea Naţională franceză.Tratatele din 22 aprilie 1970 şi respectiv 22 iulie 1975 prin care se creşte atribuţiile Parlamentului European în ceea ce priveşte adoptarea bugetului. Momente importante în direcţia integrării comunitare mai pot fi citate. astfel încât acestea să nu fie folosite în scopuri militare. . membrii fondatori ai Comunităţii Economice Europene au vizat şi realizarea unor deziderate de factură politică. la 15 state europene. la 1 ianuarie 1973 au devenit membre ale Comunităţilor Danemarca. 52 din acest Tratat.

Revizuirea generală a ratatelor comunitare s-a realiza prin Actul Unic European semnat la 28 februarie 1986 la Strasbourg şi intrat în vigoare la 1 iulie 1987. care s-a substituit Înaltei Autorităţi a CECA precum şi celor două Comisii ale CEE şi CEEA. Acesta aduce multe elemente de noutate. executivul cel mai independent de sate. nu a adus modificări majore în arhitectura Uniunii Europene. asupra căruia vom reveni mai pe larg în Capitolul V. la 7 februarie 1992 a Tratatului asupra Uniunii Europene. Prin articolul 9 din Tratatul de fuziune de la Bruxelles. a fost instituită o Comisie unică a Comunităţilor europene. De . cele mai importante fiind reglementările a doi noi piloni ai UE. Următorul pas deosebit de important în construcţia comunitara a fost făcut prin semnarea la Maastricht. Politica Externă şi de Securitate Comună precum şi Justiţia şi Afaceri Interne. reformele pe care le cuprinde au mai mult un caracter tehnic. Comisia Europeană La 10 august 1952. semnat la 26 februarie 2001. Următorul act major adoptat la nivel comunitar. Pe baza prevederilor Actului Unic European. B. De altfel. precum şi adoptarea regulilor care stau la baza creării Uniunii Economice şi Monetare. Consiliul European constituit pe baza înţelegerii de la Paris din 1974 este recunoscut ca instituţie a Comunităţii. şi-a început prima şedinţă la Luxembourg. Primul privea puterile viitoarei Comisii executive unificate: vor fi ele aliniate la cele ale Înaltei Autorităţi a CECA. O serie de dificultăţi au trebuit surmontate înainte de a se ajunge la semnarea tratatului care a realizat unificarea executivelor. Cel mai recent Tratat adoptat în cadrul UE este Tratatul de la Nisa.. semnat la 2 octombrie 1997. respectiv Tratatul de la Amsterdam de modificare a Tratatului asupra Uniunii Europene şi a tratatelor care au instituit Comunităţile Europene şi unele acte conexe. prezidată de Jean Monet.Actul pentru alegerea reprezentanţilor în Adunare cu sufragiul universal direct de la 20 septembrie 1976. sau la cele ale Comisiilor Pieţei Comune sau Euroatomului. după textul tratatelor. acest tratat a adus schimbări la nivelul multor componente instituţionale ale Comunităţilor Europene. Înalta Autoritate.

un fals compromis este. situând-o astfel într-o anumită dependenţă faţă de Parlamentul european.fapt. care la momentul respectiv erau exercitate împreună cu statele membre. prerogativa unor iniţiative. De fapt. Olanda ţinând să aibă doi reprezentanţi în viitoarea comisie unică. Comisia a rămas cu aceleaşi atribuţii. dimpotrivă preconizează instituirea unei „rotaţii” la preşedinţie – care i-ar permite să îndepărteze una din părţile cele mai îndrăzneţe ale Europei supranaţionale. Alte probleme. atenţia orientată către consideraţii juridice formale sublinia cel puţin persistenţa reticenţelor politice. încă o dată. dezbaterea era pur teoretică: practica a arătat că cel mai important dintre executivele comunitare era Comisia Pieţei Comune. Principalele inovaţii aduse de Tratatul de la Maastricht poartă asupra desemnării şi duratei mandatului Comisiei. În final. respectiv de la 4 la 5 ani. dar stabileşte răspunderea politică a acestea faţă de Parlamentul European. guvernul francez. paragraf 1. acest scurt termen nepermiţându-i instalarea unei administraţii unice. care poate adopta o moţiune de cenzură împotriva ei. Luxemburgul dovedindu-se puţin dornic să renunţe la rangul său de capitală a CECA. în locul acestora fiind inserate în cele trei tratate comunitare dispoziţii având un conţinut identic. realiza aici. apare o ultimă dificultate: mai multe guverne hotărăsc să subordoneze depunerea instrumentelor de ratificare unui acord privind numirea membrilor Comisiei unice. Odată semnat şi ratificat Tratatul de la Bruxelles. articolul P. modificările aduse de tratat nefiind esenţiale. care nu încredinţează domnului Hallstein decât un mandat de 6 luni – mandat pe are preşedintele Comisiei îl va declina. guvernele Germaniei Federale şi Olandei susţin candidatura profesorului Hallstein. astfel: . reprezentau semnul apariţiei mocnite a egoismelor naţionale: cea a numărului comisarilor. Prin AUE anumite puteri de decizie au fost transferate de la Consiliu către Comisie. . Prin Tratatul de la Maastricht. Prin Tratatul de la Amsterdam. au fost abrogate articolele de la 10 la 19 din ratatul de fuziune de la Bruxelles referitoare la compunerea şi organizarea Comisie. fost preşedinte al Comisiei CEE la preşedinţia Executivului unificat.în privinţa cooperării în domeniul justiţiei şi al afacerilor interne. îi rămân în exclusivitate. cea a sediului instituţiilor. ridicate de unele delegaţii. Tratatul de fuziune stipulează independenţa Comisiei faţă de guvernele statelor membre.

. . Curtea de Justiţie şi Curtea de Conturi. La acestea mai trebuie adăugat şi Consiliul European. în cadrul CE. Parlamentul. interesul popoarelor din Comunitate. Delimitări conceptuale Înainte de a prezenta pe larg problematica legată de Comisia Europeană este necesară o descriere. fiind considerat ca având un caracter paracomunitar.Instituţii de bază.în domeniul „cooperării intensificate”. Repartizarea funcţiilor între aceste instituţii nu respectă schema tradiţională a exercitării funcţiilor statului. În context trebuie subliniat faptul că. Parlamentul European este asociat într-o oarecare măsură la activitatea legislativă. pe care nu o împarte cu statele membre. deşi nu are importanţa primelor patru. pe scurt. . în organizarea Comunităţilor Europene sunt două mari categorii de instituţii şi organe: .Organele complementare Instituţiile care formează structura de bază sunt cinci: Consiliul. Comisia deţine monopolul iniţiativei. Fiecare dintre ele ocupă un loc distinct în organizarea Comunităţilor.s-a întărit poziţia preşedintelui Comisiei. asigură legalitatea folosirii resurselor financiare 2. Comisia. şi a celorlalte instituţii comunitare. care deşi nu este o instituţie a Comunităţilor are o importanţă covârşitoare asupra evoluţiei acestora. Secţiunea a II-a. iar Curtea de Conturi. Curtea de justiţie răspunde principiului statului de drept. deoarece principalul organ legislativ este Consiliul. interesul comun. dar importanţa lui în acest domeniu este departe încă de aceea a unui parlament statal. . Comisia. Instituţiile fundamentale ale Comunităţilor Europene au următoarele trei caracteristici principale: 1. Parlamentul. răspunzând unor nevoi fundamentale: Consiliul reprezintă interesele statelor membre. care cumulează şi atribuţii executive.

care. fiind înfiinţată odată cu CECO sub forma „Adunării Parlamentare compuse din reprezentanţi ai popoarelor reunite în Comunitate”. Odată cu noile reglementări date de Tratatele de la Maastricht şi Amsterdam. elaborând regulamente şi directive. deşi are un rol preponderent executiv. Printre funcţiile PE se distinge în mod deosebit cele de deliberare şi cea de control. abilitat să angajeze guvernul acestui stat membru. acestea îşi exercită atribuţiile pe baza celor trei tratate. cel puţin în spiritul prevederilor tratatelor. instituţia parlamentară a decis să-şi schimbe numele în „Adunarea Parlamentară Europeană”. În 1958. Istoria PE este marcată de o permanentă luptă pentru a-şi spori competenţele proprii. Sistematizat. . la care se adaugă cele exercitate în cadrul cooperării interguvernamentale din cadrul Uniunii Europene. pentru ca în 1962 să ia denumirea de „Parlament European”.Consiliul este veritabilul suprem legislativ comunitar.Parlamentul nu poate demite Consiliul. Consiliul Uniunii europene are competenţe în toţi trei pilonii comunitari. . unele din principalele atribuţii ale acestei instituţii sunt următoarele: . Consiliul îşi păstrează un rol neobişnuit pentru el ca organ consultativ şi de tutelă a Comisiei (Înalta Autoritate) Parlamentul European este una din principalele instituţii comunitare. dar îşi dă votul de încredere în privinţa componenţei Comisiei.în cadrul Tratatului CECA. Consiliul se prezintă în sistemul instituţional comunitar ca instituţia reprezentativă a statelor membre. Fiecare stat membru trebuie să fie reprezentat în Consiliu de un membru al guvernului naţional. . odată cu apariţia CEE şi CEEA. având în vedere faptul că politicile economice naţionale nu sunt de competenţa exclusiv naţională.se ocupă cu coordonarea generală a acţiunilor comunitare cu acţiunile statelor membre. 3. Preşedinţia Consiliului este exercitată prin rotaţie de fiecare stat membru pentru o durată de şase luni după o ordine fixată prin tratat. este obligată să respecte dispoziţiile Consiliului. Instituţiile fundamentale sunt comune pentru toate cele trei Comunităţi.

adică în toate problemele de personal. Este format din 15 membri aleşi pe o perioadă de 6 ani. Ea este în acelaşi timp singura instituţie competentă să se pronunţe cu privire la interpretarea corectă a Tratatelor. la 22 iulie 1975. Ea exercită şi o funcţie de asistenţă a autorităţilor bugetare. . Toate activităţile financiare ale Comunităţilor sunt supuse controlului ei. Tribunalul de primă instanţă este instituţia asociată Curţii de Justiţie. Rolul CJCE este acela de a asigura interpretarea şi implementarea legislaţiei comunitare în concordanţă cu prevederile Tratatelor TCE şi TUE. .Curtea de Justiţie este o instituţie care a jucat un mare rol în stabilirea superiorităţii dreptului comunitar. inclusiv recursurile în despăgubire. Înfiinţată în 1958 prin Tratatul CEE este compusă din 15 judecători numiţi prin acordul guvernelor ţărilor membre pentru o perioadă de şase ani. Curtea de Conturi a fost declarată instituţie. care se referă la acte individuale privitoare la aplicarea art.recursurile formulate împotriva Comisie de către întreprinderi şi asociaţii de întreprinderi. după consultarea Parlamentului European. .litigiile dintre Comunităţi şi agenţii lor. la cererea Parlamentului. comună pentru toate cele trei Comunităţi. Este compusă din 15 membrii numiţi de Consiliu prin vot unanim. Este în principal competent să se pronunţe în: . Prin Tratatul de la Maastricht. care se referă la punerea în practică a regulilor de concurenţă aplicabile întreprinderilor. prin tratatul de revizuire a dispoziţiilor bugetare. Curtea de Conturi a fost creată. 50 şi 57 la 66 din Tratatul CECA. din proprie iniţiativă sau la solicitarea instanţelor judecătoreşti din statele UE.recursurile formulate împotriva unei instituţii a Comunităţilor de către persoane fizice. este unică. mandatul putând fi reînnoit.

adoptarea unui număr important de măsuri vizând aplicarea şi controlul implementării normelor comunitare şi transferul de competenţe de la nivel naţional spre cel comunitar. În realitate. Această era concepţia originară privind constituirea şi organizarea Comisiei CEE. aşa cum o indică şi numele. Compoziţia Comisiei Europene şi statutul comisarilor europeni Comisia a fost concepută. o structură specializată care trebuie să dispară în ziua în care problema pentru care a fost înfiinţată şi-a găsit rezolvarea. devenită ulterior Comisia Comunităţilor Europene şi apoi Comisia Europeană. În realitate. Comisia a căpătat din ce în ce mai mult un rol de gestiune a politicilor de competenţă comunitară. ca o „administraţie de misiune”‚ prin opoziţie cu „administraţia de gestiune”. Comisia a suferit mai multe influenţe ce traduc. de altfel. pentru o misiune precisă. Voinţa politică şi necesitatea de fapt au concurat la admiterea ideii unei Comisii – administraţie de gestiune care nu mai corespunde schemei iniţiale ce o concepuse pentru o misiune dată. că ea are o structură lejeră. Comisia CEE. ceea ce a dus inevitabil la apariţia unui aparat administrativ propriu. Prin această înţelegem o administraţie adaptată la o problemă dată. Trebuie deci reţinut că administraţia de misiune este concepută. deşi amprenta germană iniţială era vizibilă în structura administraţiei CEE. ea este mai mult consecinţa decât cauza evoluţiei tipului de administraţie. la un moment de timp şi la un loc. în calitate de problema de management. numeros şi greoi. devenită apoi Comisia CE – un singur organism pentru cele trei Comunităţi – a suferit indirect influenţele franceze ale celorlalte două Comisii (CECO şi CEEA).CAPITOLUL II. că este o administraţie de concepţie. toate acestea au contribuit la . ci şi politică. COMISARII EUROPENI Secţiunea I. dar a împrumutat direct de la administraţia germană un mod de organizare suplu şi lejer care dispunea din start de un minim de infrastructură de gestiune Realizarea progresivă a primelor obiective trasate prin Tratatele originare. Însă. la începuturile sale. Începând cu sfârşitul anilor ‘60. sortită să dispară odată ce problema era rezolvată. polivalenţa de care am vorbit anterior atunci când menţionam că sarcinile sale erau divizate în opt sectoare tehnice şi unul administrativ. Concepută ca o administraţie de misiune ce a evoluat spre gestiunea politică. problema numărului de comisari nu este doar una de management public.

Portugalia. Italia. iar nu separat. Irlanda. din cadrul Comisiei.Numărul şi numirea comisarilor europeni Comisia este compusă din 20 de membri care au statut de independenţă faţă de guvernele naţionale. Numărul membrilor Comisiei Europene. Germania. „mai mici”. Luxemburg. Grecia. Repartiţia celor 20 de locuri. Finlanda şi Suedia – au desemnat câte un singur reprezentant. la fel ca şi în cazul celorlalte organe instituţionale. Pe de o parte. modificându-se în funcţie de numărul statelor member. cu toate că sunt numiţi de acestea.conştientizarea unor schimbări cantitative şi calitative în activitatea Comisiei Europene. Membrii Comisiei Europene sunt recrutaţi din rândul elitei conducătoare a statelor membre în lumina criteriilor capacităţii profesionale şi a garanţiilor de independenţă faţă de statele din care provin având în spatele lor o vastă experienţă politică şi managerială. b) celelalte zece ţări. având drept model iniţial de organizare administraţia germană. dar suferind şi influenţe franceze. iar importanţa sa este pusă în valoare doar în contextul ansamblului. dezvoltarea în timp a aşa-numitului „acquis communautaire” şi complexitatea problemelor cu care Comunitatea se confruntă au făcut ca pregătirea noilor texte legislative ca şi gestiunea celor deja adoptate să nu mai poată fi realizată de către un singur comisar. . Regatul Unit al Marii Brtanii şi al Irlandei de Nord şi Spania – dispun de câte două locuri. 1. iar pe de altă parte nu se dorea sacrificarea rolului de organ de reflexie şi de decizie care fusese raţiunea de a fi a Comisiei. Olanda. Danemarca. Soluţia nu putea fi decât un compromis de genul celui prezentat anterior. Austria. prezintă un grad sporit de integrare verticală. ca întindere – Belgia. fiecare secţiune are sarcinile sale precise. ceea ce o face să evite efectele nefaste ale unei ierarhizări greoaie. pentru cele 15 state membre ale Uniunii Europene este următoarea: a) cele cinci ţări „mari” – Franţa. Această structură a Comisiei Europene. este variabil. În această structură.

Membrii Comisiei trebuie să fie desemnaţi ţinând cont de competenţa lor generală şi ei trebuie să prezinte toate garanţiile de independenţă. Rezultatul votului este transmis preşedintelui Consiliului European şi guvernelor statelor membre. şi din partea . 214 paragraful 2 din TUE. însă. fiecare comisar se angajează printr-o procedură solemnă să respecte pe întreaga perioadă a învestiturii. un jurământ în faţa Curţii de justiţie. comisarii europeni au ca privilegii şi imunităţi de prim plan următoarele: . Ei prestează. precum şi după aceea. 32 al regulamentului de funcţionare interioară a Parlamentului. în exercitarea lor. Preşedintele Comisiei este desemnat de comun acord de către guvernele statelor membre. obligaţiile ce îi revin. la învestirea în calitate de reprezentant al statului. Totodată. preşedintele Parlamentului solicită guvernelor statelor membre să-şi retragă propunerea şi să prezinte ulterior una nouă. Dacă guvernele statelor membre au o putere discreţionară de a propune membrii Comisiei.Procedura de numire în Comisie este prevăzută în art. . în raport cu răspunderea pe care o păstrează în continuare. imunitate care îşi menţine efectele şi după încetarea activităţii în cadrul Comisiei. el având valoarea unui aviz. este obligatorie asigurarea aceleiaşi atitudini. după ce guvernele statelor membre au convenit asupra propunerii privind desemnarea preşedintelui Comisiei.scutirea de impozite pe salarii şi alte drepturi băneşti acordate. În cazul unui vot negativ. dar mai ales din prisma funcţiei importante ocupate. în care scop sunt organizate audieri. astfel. după ce în prealabil a fost consultat Parlamentul European. Statutul comisarilor europeni Ca şi alţi funcţionari comunitari. de independenţă. În urma desemnării persoanelor respective de către guverne. Parlamentul aprobă sau respinge propunerea cu majoritatea voturilor exprimate prin apel nominal. De fapt.imunitatea de jurisdicţie pentru actele săvârşite în exercitarea atribuţiilor ce le revin. La declaraţie participă şi Consiliul şi ea este urmată de dezbateri. 2. ca oficiali ai Comunităţilor europene. Parlamentul European este îndreptăţit să verifice criteriile de desemnare. În continuare. Potrivit art. Necesitatea aprobării propunerii de desemnare a preşedintelui Comisiei de către Parlament a fost confirmată de tratatul de la Amsterdam. preşedintele Parlamentului invită candidatul propus să facă o declaraţie în faţa Parlamentului. de către organele comunitare. se acordă de către Parlament un vot de încredere.

Numirea noi Comisii va respecta procedura obişnuită. Le este interzis. Încetarea colectivă a mandatului membrilor Comisiei poate avea loc printr-un vot de cenzură adoptat de Parlament sau prin demisia colectivă. . În prima ipoteză. 3. într-un sens sau altul. fără să numească un înlocuitor. Din aceste considerente. ca urmare a încetării colective a mandatului. Este vorba despre demisia în bloc a colegiului Comisiei Europene survenită la 15 martie 1999. Consiliul poate. Nu pot ocupa nici alte funcţii care le-ar aduce avantaje la încetarea mandatului. să fie membrii ai Parlamentelor naţionale sau ai Parlamentului european.statelor membre care încă de la început s-au angajat să o respecte excluzând orice încercare de a influenţa. la cererea Consiliului sau a Comisiei. c) decesul. să hotărască vacanţa funcţiei respective. Locul rămas vacant va fi ocupat de un comisar numit prin acordul guvernelor statelor membre. pe oricare dintre membrii Comisiei[10]. cauzele pot fi: a) demisia. Mandatul comisarilor poate înceta în mod individual şi în mod colectiv. fără să fie nevoie de prezentarea acestuia Parlamentului European. pentru „greşeli grave” sau dacă cel în cauză nu mai îndeplineşte condiţiile necesare exercitării funcţiei. noii numiţi îşi vor exercita atribuţiile numai în perioada de timp care a mai rămas până la împlinirea normală a mandatului stabilit iniţial. caz unic în istoria Uniunii Europene şi care a creat o situaţie fără precedent pe care nici Tratatele nu o reglementează în detaliu. delegaţilor le sunt interzise toate activităţile care sunt incompatibile cu demnitatea primită. spre exemplu. Demisia în bloc a colegiului Comisiei Europene conduse de Jacques Santer În istoria Comisiei europene există un singur caz în care a avut loc o încetare colectivă a mandatului membrilor Comisiei. b) demiterea din oficiu. Atât în cazul unei înlocuiri individuale. cât şi în cazul numirii unei noi Comisii. prin votul unanim. care nu poate fi pronunţată decât de Curtea de Justiţie.

ele având loc.La 17 decembrie 1998 Parlamentul European a refuzat descărcarea bugetară a activităţii Comisiei Europene pentru anul 1996. dezbaterea moţiunii are loc obligatoriu la cel puţin 24 ore de la depunere. proasta gestiune şi nepotism”‚ număra peste 140 pagini. inclusiv acuzaţii de fraudă. a promis că instituţia pe care o conduce se va conforma concluziilor comitetului de anchetă. care au stat la originea conflictului ce a opus parlamentul şi executivul european. fie după 1996. Deşi un singur comisar este acuzat în mod direct de încălcarea deontologiei profesionale şi favoritism flagrant – este vorba despre Edith Cresson. Majoritatea cerută pentru adoptare este una dublă. şi trebuie să fie motivată. fiind necesară întrunirea simultană a voturilor majorităţii membrilor PE şi a două treimi din sufragiile exprimate. Procedura prevede că moţiunea se depune la preşedintele PE de cel puţin o zecime din membrii parlamentului. Până în prezent au fost depuse cinci moţiuni de cenzură însă nici una dintre ele nu a putut fi adoptată. în realitate. luxemburghezul Jacques Santer. preţul acestei respingeri fiind însă instituirea unui comitet de anchetă format din cinci experţi independenţi care să verifice corectitudinea afirmaţiilor privind gestiunea incorectă pe care anumiţi membri ai Comisiei ar fi făcut-o în exercitarea atribuţiilor ce le revenea. Comisia a acceptat propunerea PE de constituire a unui comitet de anchetă care să analizeze acuzaţiile menţionate anterior şi să publice un raport în acest sens până la 15 martie 1999. Conform articolului 34 din Regulamentul PE. fost prim ministru al . adică de minim 63 eurodeputaţi. Rezultatul activităţii acestuia. În fapt. Preşedintele Comisiei Europene din acel moment. un grup de 71 eurodeputaţi au depus o moţiune de cenzură împotriva Comisiei. Aceste dosare au influenţat decizia Parlamentului European în procedura de descărcare bugetară pentru anul 1996 deşi. refuzul Parlamentului European de a acorda descărcarea bugetară are la origine o serie de acuzaţii de iregularităţi în gestiunea financiară a Comisiei Europene. pentru a evita întrunirea majorităţii cerute de adoptarea moţiunii de cenzură. fie înainte. Consecinţă a acestui act. Supusă la vot la 14 ianuarie 1999. iar votul se face prin apel nominal la cel puţin 48 ore după începerea dezbaterilor. În cazul concret al rezoluţiei din 14 ianuarie 1999. intitulat „Primul raport privind acuzaţiile de fraudă. aceasta a fost respinsă de către plenul PE. Ea nu poate aparţine unui singur grup politic. majoritatea faptelor incriminate nu aveau nici o legătură cu exerciţiul bugetar respectiv.

Deoarece Consiliul European a cerut ca noua Comisie să pună rapid în aplicare reformele necesare ameliorării organizării proprii. reforma administraţiei. în acelaşi timp. nominalizarea celorlalţi membri ai Comisiei urmând să aibă loc după alegerile parlamentare europene din 10-13 iunie 1999. Desemnarea acestuia s-a făcut conform procedurii din Tratatul de la Maastricht. Prezentarea raportului „Comitetului înţelepţilor” a determinat o reacţie imediată din partea PE. Jacques Santer a anunţat acest lucru câteva ore mai târziu în noaptea de 15-16 martie 1999. conform documentului menţionat. italianul Romano Prodi. liberalizarea sectorului distribuţiei comerciale şi privatizarea unor domenii de activitate rămase încă sub control statal. gestiunii şi controlului financiar. Mandatul acestei noi echipe a fost stabilit pentru o perioadă de 4 luni şi 5 ani. renunţarea la excesul de reglementări. a programelor şi proiectelor comunitare precum şi restructurarea serviciilor acestei instituţii astfel încât să existe garanţia unei gestiuni cu un grad înalt de integritate şi eficacitate. din 24-25 martie 1999. a unui program de modernizare şi reformare a administraţiei Comisiei Europene. lista acestor aşteptate reforme europene: descentralizarea aplicării deciziei. 4. Consiliul European extraordinar de la Berlin. la 3 martie 1999. un document intitulat „Pentru o cultură . Dată fiind importanţa dosarelor aflate pe agenda liderilor UE în perioada respectivă. prima prioritate a echipei condusă de Romano Prodi o constituie lansarea. a adoptat o decizie rapidă privind succesorul lui Jacques Santer. Jacques Santer lansase. care să permită coordonarea optimă a fondurilor structurale. se fac vinovaţi. în regim de urgenţă. raportul constată implicarea Comisiei în acţiuni a căror amploare depăşea capacitatea sa de gestiune şi rolul atribuit prin Tratate. Codurile de conduită promovate de Comisia Jacques Santer Într-o încercare de a restabili încrederea statelor membre şi a Parlamentului European în echipa sa. drept „un om capabil să facă din Comisia Europeană o maşină de reforme” prezentând. care a cerut demisia Comisiei.Franţei – o serie de alţi membri ai Comisiei. de neglijenţă. identificat în persoana fostului prim-ministru italian Romano Prodi. proastă administrare şi tolerare a unor acte de indisciplină. Pe lângă acestea. inclusiv preşedintele Jacques Santer. stimularea pieţelor de capital. echilibrul finanţelor publice. formula fiind o condiţie cerută de către Romano Prodi pentru a accepta funcţia de preşedinte al Comisiei Europene. Primul ministru britanic Tony Blair l-a descris pe noul preşedinte al Comisiei Europene.

Codurile de conduită introduse de către Jacques Santer răspund toate unui obiectiv unic: clarificarea regulilor şi practicilor privind rolul şi comportamentul diferiţilor actori ce evoluează în cadrul Comisiei Europene.atunci când pronunţă un discurs sau participă la conferinţe. când va avea 27 sau chiar 30 de membri şi când structura şi cultura Comisiei vor trebui să corespundă noilor sale misiuni. în timpul mandatului lor. Le vom analiza pe rând. trebuie să se adapteze noului său rol care să reflecte o administraţie modernă. Comisia. al doilea reglementează relaţiile între comisari şi serviciile ce le sunt subordonate. Predarea. cu titlu gratuit. ultimul urmând să fie definitivat după intrarea în funcţiune a echipei lui Romano Prodi. Justificarea acestor măsuri nu rezidă doar în criza fără precedent ce a zguduit Comisia Europeană în martie 1999. Codul ce reglementează conduita comisarilor stabileşte următoarele reguli de comportament: În ceea ce priveşte activităţile externe: . însă trebuie să informeze preşedintele Comisiei Europene despre intenţia de a publica o carte. Dintre cele trei coduri. când s-a extins la domenii rezervate anterior competenţelor naţionale ale statelor membre.comisarii pot exercita funcţii onorifice şi neremunerate în cadrul fundaţiilor sau organismelor analoge în domeniile politic. comisarii nu pot accepta nici un fel de retribuţie pentru intervenţiile lor.politică şi administrativă Europeană” care conţine un set de trei coduri de conduită: primul stabileşte regulile de conduită pentru comisari şi cabinetele acestora. de cursuri în interesul construcţiei europene este admisă. Scrierea periodică de articole pentru diferite publicaţii este considerată activitate profesională. care prin definiţie se înscrie unui cadru multicultural. ci ţine în egala măsură de necesitatea de a pregăti Uniunea Europeană pentru viitor. doar primele două au fost făcute publice înainte de demisia Comisiei. nici o altă activitate profesională.comisarii pot publica cărţi şi pot primi drepturile de autor aferente.comisarii nu pot exercita. artistic sau de caritate. Ei pot avea astfel de . . . remunerată sau nu. transparentă şi eficace. cultural. iar cel de-al treilea codifică regulile deontologice pentru funcţionarii de carieră ai Comisiei Europene. Nivelul de integrare nu a fost niciodată atât de ridicat şi complex ca cel de astăzi. .

premiu sau distincţie onorifică pe care le primesc. Aceste declaraţii fac obiectul unui examen de conduită sub autoritatea preşedintelui Comisiei şi sunt păstrate la Secretariatul General al Comisiei şi comunicate preşedinţilor Parlamentului European.funcţii şi în instituţii de învăţământ. Astfel .misiunile sunt definite drept deplasări ale comisarilor în . reprezentare şi acceptare de cadouri. fiind plătite din indemnizaţia de reprezentare prevăzută de Regulamentul Comisiei.afara locului uzual de muncă şi sunt efectuate în exercitarea funcţiei lor din cadrul Comisiei. reguli în materie de misiuni. membrii Comisiei nu pot deţine astfel de interese dacă acestea pot antrena riscul unui conflict de interese în exercitarea funcţiei în cadrul Comisiei Europene. Sub aspectul intereselor financiare.comisarii nu pot accepta cadouri în valoare de peste 150 EURO.respectarea principiului colegialităţii interzice comisarilor să pună în discuţie o decizie luată de Comisie în ansamblul său. Pentru a evita orice risc de conflict de interese. comisarii trebuie să declare activităţile profesionale ale soţiilor (soţilor) lor. Alte articole din cod stabilesc aplicarea principiului colegialităţii. indiferent de natura acestuia. . În cazul în care cheltuielile de reprezentare nu sunt acoperite prin această decizie. ele sunt trecute în sarcina comisarului. Curţii de Justiţie a CE şi Curţii de Conturi a CE. acestea trebuie predate Serviciului de Protocol al Comisiei. La preluarea mandatului de comisar ei fac o declaraţie de avere care se întinde şi asupra soţiei (soţului) şi a copiilor. . . În toate cazurile însă exercitarea acestor atribuţii face obiectul unei declaraţii publice şi nu trebuie să antreneze riscul unui conflict de interese. primesc cadouri de o valoare superioară acestei sume. Comisarii trebuie să-l informeze pe preşedintele Comisiei cu privire la orice decoraţie.comisarii pot exercita funcţii onorifice în organele de conducere ale partidelor politice dacă acest lucru nu afectează activitatea lor în serviciul Comisiei.regulile în materie de organizare de recepţii şi acţiuni de reprezentare sunt cele definite printr-o decizie a Comisiei din 19 septembrie 1979 (COM(79)507). fiind reglementate de o decizie internă a acesteia. dar nu pot exercita nici un mandat public. . Dacă. în virtutea uzajului diplomatic. . ca şi divulgarea conţinutului dezbaterilor interne ale Comisiei.

La terminarea detaşării lor la cabinet. prieteni ai comisarilor respectivi. cel mult trei dintre membrii de nivel A ai cabinetului pot fi angajaţi în calitate de agenţi temporari. gardă de corp. de nici un drept particular pentru o nominalizare în cadrul serviciilor. şofer. prin diferite artificii.Codul privind conduita comisarilor face ordine şi în compoziţia cabinetelor. În alegerea compoziţiei cabinetelor. fiind asimilaţi funcţionarilor de carieră. Comisarii îşi aleg personalul de serviciu ce le este afectat. codul de conduită stipulând că aceştia nu pot avea nici o relaţie directă cu direcţiile generale subordonate comisarului respectiv. numărul agenţilor temporari pentru ansamblul celor două categorii nu poate fi mai mare de doi. de asemenea. în funcţii importante în interiorul cabinetelor. din cadrul efectivelor existente în administraţia Comisiei. cel puţin doi dintre ei nu trebuie să aibă aceeaşi naţionalitate cu comisarul respectiv. în timp ce serviciile trebuie să fie în măsură să asigure sarcinile de . comisarii ţin cont de politica egalităţii de şanse promovate constant de către Comisie. agenţii temporari nu beneficiază. instituţia consilierilor speciali. şi serviciile Comisiei. nu pot fi asimilaţi membrilor cabinetului şi sunt supuşi aceloraşi reguli deontologice ca şi personalul instituţiei Se observă clar că scopul acestor reguli restrictive este de a limita fenomenul de „paraşutaj” al unor persoane din exterior. Este reglementată. recurgerea la orice altă formă de colaborare externă nu poate fi decât ocazională şi trebuie supusă aprobării prealabile a preşedintelui Comisiei. Preşedintele Comisiei este autoritatea investită cu puterea de numire pentru ansamblul personalului cabinetelor. dintre care maxim doi de nivel B. în aparatul funcţionarilor de carieră. Cabinetele comisarilor includ şi zece funcţionari sau agenţi temporari de nivel B şi C. aceştia fiind singurii abilitaţi să reprezinte comisarii la reuniuni. că responsabilitatea politică aparţine comisarilor. cel puţin unul dintre membrii cabinetului care îndeplinesc funcţia de şef sau şef-adjunct de cabinet trebuie să fie funcţionar de carieră. inclusiv cabinetele acestora. la încheierea contractului. Cel de-al doilea cod de conduită reglementează relaţiile dintre comisari. El stabileşte că aceste relaţii sunt fondate pe loialitate şi încredere. pasul următor constituindu-l permanentizarea lor. funcţionarii de carieră sunt reintegraţi în serviciile Comisiei după procedurile statutare normale. stipulând că acestea sunt formate din următoarele categorii de funcţionari: şase de nivel A.

sfătuindu-l cu privire la deciziile politice individuale şi furnizându-i toate elementele de apreciere necesare. Serviciile elaborează programul anual de lucru în cadrul orientărilor politice fixate de comisar şi colegiul Comisiei. . . informându-l pe comisar în mod regulat şi consultându-l atunci când o decizie de gestiune presupune o opţiune politică.asigura reprezentarea externă a comisarului.contribuie la informarea comisarului şi semnalează acestuia orice eveniment petrecut într-un stat membru al UE sau într-o organizaţie internaţională. .asigură punerea în aplicare a priorităţilor stabilite de comisar precum şi gestiunea curentă a politicilor vizate.gestiune şi execuţie. în special atunci când au impact direct asupra activităţii acestor servicii. cabinetul informează directorii generali subordonaţi comisarului despre contactele acestuia cu exteriorul pe teme legate de dosarele ce ţin de portofoliul în cauză. Repartizarea competenţelor este stabilită prin Statutul Comisiei. informează serviciile cu privire la deciziile comisarului şi pregăteşte acordul politic al colegiului în stadiul final al deciziei. .îşi îndeplinesc sarcinile având drept obiectiv unic pro¬tejarea intereselor Comisiei Europene.pentru asigurarea eficienţei activităţii.participă la buna funcţionare a principiului colegialitătii informând comisarul asupra dosarelor ce nu sunt în competenţa sa proprie şi informează serviciile din subordinea comisarului despre lucrările colegiului. conform instrucţiunilor acestuia.participă la elaborarea orientărilor politice de către comisar propunându-i opţiuni strategice. . . ca şi prin aplicarea următoarelor principii: Cabinetele: . susceptibil de a avea un impact . veghează la respectarea priorităţilor şi programării decise de către comisar. Serviciile: .asistă comisarul în stabilirea priorităţilor politice ale portofoliului sau/şi participă la elaborarea conţinutului acestuia prin consultarea serviciilor. Regulamentul Financiar şi Regulamentul Interior.

major asupra gestiunii portofoliului acestuia sau asupra poziţiei sale în cadrul colegiului. Serviciile furnizează comisarului, de asemenea, orice elemente de informare necesare exercitării funcţiei acestuia, cum ar fi proiecte de discurs sau note pentru conferinţele de presă. Serviciile îşi coordonează, împreună cu comisarul şi cabinetul acestuia, acţiunile vis-a-vis de exterior. În vederea asigurării funcţionării optime a instituţiei, bazată pe o colaborare eficace şi o gestiune corectă a fluxului de informaţie între cabinete şi serviciile principiile de mai sus sunt transpuse în practică prin intermediul următoarelor reguli de bază: - directorul general este cel care organizează şi coordonează activitatea serviciilor în raport cu comisarul şi cabinetul acestuia; - orientările generale ale portofoliului său sunt definite de către comisar într-un cadru colegial. Ele sunt apoi con¬cretizate. în consultare directă cu directorul general, într-un document programatic numit „scrisoare de misiune” ce este actualizată în permanenţă, în funcţie de evoluţiile activităţilor din cadrul portofoliului. Pe baza scrisorii de misiune, cu respectarea orientărilor fixate şi în consultare cu comisarul, directorul general este cel care îşi asumă funcţia de gestiune în deplină transparenţă şi fără interferenţe externe în gestiunea curentă; - modalităţile de lucru şi canalele de difuzare a informaţiei sunt stabilite, la începutul mandatului, de către directorul general împreună cu şeful de cabinet al comisarului. Ele vizează organizarea reuniunilor între direcţia generală şi comisar, canalele de difuzare a solicitărilor comisarului şi a răspunsurilor serviciilor, punctele de contact pentru chestiunile politice şi pentru cele de gestiune curentă, repartizarea sarcinilor între cabinet şi servicii[31], cererile de dosare emanând de la alţi comisari, reprezentarea comisarului şi problemele legate de deplasările acestuia; - pentru a păstra structura organizaţională şi circuitele astfel definite, solicitările adresate de un cabinet unui serviciu ce nu se află în subordinea sa trebuie să treacă pe la cabinetul competent, în mod normal serviciile neputând avea contacte directe cu alte cabinete. În caz contrar, ele sunt ţinute să-şi informeze propriul cabinet în legătură cu aceste contacte; - înainte de a lansa orice iniţiativă ce depăşeşte gestiunea curentă, directorul general cere acordul comisarului, cu atât mai mult în cazurile când angajează consultări inter-servicii, iar

dosarele de importanţă majoră fac obiectul unor reuniuni comune ce asociază directorii generali şi şefii de cabinet. În ceea ce priveşte gestiunea resurselor umane, codul de conduită stabileşte că, pentru personalul ce nu ocupă funcţii de conducere, numirile sunt de competenţa directorului general, de comun acord cu Direcţia Generală de Personal şi cu Administraţia Actelor Oficiale. În cazul ocupării funcţiilor de conducere, pentru numirea pe un post de nivel A2 (director) comisarul şi directorul general stabilesc de comun acord pro-punerea de numire ce va fi prezentată colegiului Comisiei de către comisarul responsabil cu problemele de personal, după consultarea preşedintelui Comisiei şi a comisarului ce coordonează direcţia pentru care se face numirea. Pentru numirea şefilor de unitate (nivel A3), directorul general este cel care face alegerea candidatului cel mai bine plasat, după care cere acordul comisarului competent pentru a angaja procedura de numire. Posturile de conducere vacante trebuie publicate într-un interval maxim de trei luni de la apariţia vacantei. Cu aceste remarci, încheiem analiza celei mai complexe şi mai dinamice instituţii a Uniunii Europene, cea care reprezintă practic esenţa admi¬nistraţiei comunitare. Înţelegerea exactă a ansamblului mecanismelor de funcţionare a „birocraţiei europene” nu poate însă avea loc fără o prezentare corespunzătoare a celorlalte două elemente ce alcătuiesc osatura instituţională şi de decizie a UE.

Secţiunea a II-a. Comisia sub Preşedinţia lui Romano Prodi
1.Membrii Comisiei Comisia europeană sub conducerea lui Romano Prodi este formată din următorii comisari: Romano Prodi – are cetăţenie italiană şi s-a născut în 1939, studii superioare de Drept şi Economie, între 1978-1979 a fost Ministru al Industriei, între 1996-1998 a fost Preşedinte al Consiliului de Miniştrii, din 1999 este Preşedinte al Comisiei Europene. Rt Hon. Neil Kinnock – are cetăţenie britanică şi s-a născut în 1942, studii superioare în Relaţii industriale, Istorie şi Educaţie. Face parte din partidul laburist. Între 1995-1999 a fost

membru al Comisiei Europene responsabil pentru Transporturi iar din 1999 este vicepreşedinte al Comisiei Europene însărcinat cu Reformele Administrative. Loyola de Palacio del Valle-Lersundi – are cetăţenie spaniolă şi s-a născut în 1950, studii de Drept. Membru al partidului popular. Între 1996-1999 a fost Ministru al Agriculturii, Pescuitului şi Alimentaţiei, din 1999 este membru al Comisiei Europene, vicepreşedinte, responsabilă cu relaţiile cu Parlamentul European, Transport şi Energie Franz Fischler – are cetăţenie austriacă şi s-a născut în 1946, studii superioare asupra agriculturii la Universitatea din Viena. Este de orientare creştin-democrată. Între 1989-1994 a fost Ministru Federal al Agriculturii şi Pădurilor, între 1995-1999 a fost membru al Comisiei Europene responsabil pentru Agricultură şi dezvoltarea rurală, din 1999 este membru al Comisiei responsabil pentru Agricultură, dezvoltarea rurală şi pescuit. Christopher Patten – are cetăţenie britanică şi s-a născut în 1944, studii superioare la Universitatea din Oxford asupra Istoriei Moderne. Face parte din curentul conservator. Între 1985-1986 a fost Ministru de Stat, Departamentul Educaţiei şi Ştiinţei, între 1986-1989 a fost Ministru al Dezvoltării Teritoriilor de peste mări, între 1992-1997 a fost guvernator al Hong Kong, din 1999 este membru al Comisie Europene responsabil pentru Relaţii externe. Viviane Reding – are cetăţenie luxemburgheză şi s-a născut în 1951, Doctor în ştiinţe umane, Apartenenţă politică la creştin-democraţi, din 1999 este membră a Comisiei Europene şi are ca portofoliu Educaţia şi Cultura, Tineret, Sport şi Media. Anna Diamantopoulou – are cetăţenie greacă şi s-a născut în 1959, studii Universitare şi postuniversitare în Inginerie civilă şi Dezvoltarea regională. Este socialistă, din 1999 este membră a Comisiei având ca portofoliu Munca şi protecţia socială. António Vitorino – are cetăţenie portugheză şi s-a născut în 1957, studii superioare juridice, Masterat în Drept şi Ştiinţe politice. Apartenenţa politică la socialişti. Între 1995-1997 a fost viceprim-ministru şi ministru al Apărării, din 1999 este membru al Comisie Europene responsabil pentru Justiţie şi Afaceri Interne. David Byrne – are cetăţenie irlandeză şi s-a născut în 1947, studii superioare de Drept. Aparţine de partidul popular. Din 1999 este membru al Comisiei Europene responsabil pentru Sănătate şi Protecţia consumatorului. Frederik Bolkestein – are cetăţenie olandeză şi s-a născut în 1933, studii universitare în domeniul matematicii, fizicii, filozofiei, limbii greacă, economie, Masterat în Drept. Aparţine

partidului liberal. Între 1982-1986 a fost Ministru al Comerţului exterior, între 1988-1989 a fost Ministru al Apărării, din 1996 Preşedintele Internaţionalei liberale, din 1999 este Comisar cu portofoliul Piaţa internă. Günter Verheugen – are cetăţenie germană şi s-a născut în 1944, studii de istorie, sociologie şi politică. Face parte din partidul social democrat. Între 1998-1999 a fost Ministru de Stat la Ministerul Federal de Externe, din 1999 este membru al Comisiei Europene având ca portofoliu Extinderea. Margot Wallström – are cetăţenie suedeză şi s-a născut în 1954. Membră a partidului social democrat. Între 1988-1991 Ministru al Afacerilor Civile, între 1994-1996 a fost Ministru al Culturii, între 1996-1998 a fost Ministru al Afacerilor Sociale, din 1999 este membră al Comisiei Europene responsabilă cu Mediu înconjurător. Mario Monti – are cetăţenie italiană şi s-a născut în 1943, studii universitare de economie şi management, între 1995-1999 a fost membru al Comisiei Europene, responsabil pentru Piaţa internă, servicii financiare şi integrare financiară, vamă şi taxe, din 1999 este Comisar responsabil pentru Concurenţă. Michaele Schreyer – are cetăţenie germană şi s-a născut în 1951, studii superioare în economie şi sociologi. Face parte din partidul ecologist, din 1999 este membră al Comisiei Europene responsabilă pentru Buget. Michel Barnier – are cetăţenie franceză şi s-a născut în 1951, studii superioare în comerţ. Este gaulist. Între 1993-1995 a fost Ministru al Mediului, între 1995-1997 a fost Ministru de Stat pentru Afaceri Europene, din 1999 este membru al Comisiei Europene responsabil pentru Politică Regională. Pascal Lamy – are cetăţenie franceză şi s-a născut în 1947, studii superioare de Drept, Economie, Administraţie, Ştiinţe Politice. Este socialist. Din 1999 este membru al Comisiei Europene responsabil pentru Comerţ. Pedro Solbes Mira – are cetăţenie spaniolă şi s-a născut în 1942, studii superioare de Ştiinţe Politice, Drept şi Economie. Este socialist. Între 1991-1993 a fost Ministru al Agriculturii, Pescuitului şi Alimentaţiei, între 1993-1996 a fost Ministru al Economiei şi Finanţelor, din 1999 este membru al Comisie Europene responsabil cu Afaceri economice şi monetare. Philippe Busquin – are cetăţenie belgiană şi s-a născut în 1941, studii superioare de fizică, filozofie şi despre Mediul înconjurător. Face parte din partidul socialist. În 1980 a fost

personalul şi Administraţia internă.Ministru al Educaţiei. calitatea hranei şi mobilitatea. Acestea au fost publicate pe 27 august şi includ în ele şi descrierea făcută de fiecare comisar în parte a activităţii profesionale şi a proprietăţilor pe are le au soţii acestora. . exprimată la întâlnirea ţinută la Aartselaar în 16-17 iulie 1999. Între 1987-1990 a fost Ministru de finanţe.lansarea unei noi agende economice şi sociale pentru modernizarea economiei UE şi creşterea performanţei ei în paralel cu întărirea modelului social european. Între 1979-1982 a fost Ministru Energiei. Este socialist.stabilizarea întregului continent european şi întărirea rolului Europei pe plan mondial. pentru a se evita apariţia unor conflicte de interese. între 1994-1999 a fost Ministru pentru Dezvoltare. studii superioare de Ştiinţe politice şi Economie. Echipa de comisari condusă de Romano Prodi a fost de acord cu cerinţa acestuia. Priorităţile Comisiei Actuala Comisie Europeană şi-a stabilit următoarele priorităţi pentru perioada cât se va afla în funcţie: . din 1999 este membru al Comisiei Europene responsabil cu Cercetarea. folosirea globalizării şi ajutarea sistemului internaţional să aibă o funcţionare mai bună. Este social democrat. Erkki Liikanen – are cetăţenie finlandeză şi s-a născut în 1950. de a da declaraţii despre interesele financiare ale fiecăruia.ajungerea la o reală îmbunătăţire a traiului zilnic al tuturor. . din 1999 este membru al Comisiei Europene responsabil cu Dezvoltarea şi Ajutorul Umanitar.promovarea unei noi forme de guvernare care va aduce Europa mai aproape de populaţie şi va face instituţiile UE mai transparente şi mai democratice. . studii superioare în Ştiinţe Politice. între 1995-1999 a fost membru al Comisiei Europene responsabil cu Bugetul. în mod special cu privire la protecţia mediului. respectul drepturilor individuale. din 1999 este membru al Comisiei Europene responsabil pentru Întreprinderi şi O Societate Informatizată. între 1988-1992 a fost Ministru al Afacerilor Sociale. ducerea la îndeplinire a istoricei oportunităţi de unificare a continentului. 2. în 1981 a fost Ministru al Afacerilor Interne. Poul Nielson – are cetăţenie daneză şi s-a născut în 1943. .

Carta Albă a Guvernării .Cu privire la sarcinile trasate mai sus. Comisia a publicat „Obiectivele strategice 20002005” în care identifică un număr de elemente cheie printre care pot fi citate o nouă agendă economică şi socială. procesul de lărgire a UE. Carta Europeană a Drepturilor Fundamentale.

Mai mult. începând cu sfârşitul anilor ‘60.CAPITOLUL III. Astfel. cum ar fi portofoliul relaţiilor externe. Altele însă. . a cunoscut începând de atunci o serie de modificări de substanţă. Astfel. deşi şi-a conservat structura până la mijlocul anilor 80. pe când în administraţiile naţionale rigiditatea lor face să ne găsim adesea în faţa fenomenului invers. similitudinile cu portofoliile ministeriale naţionale se opresc aici. deşi fiecare comisar are o autoritate particulară într-un anumit domeniu şi asupra activităţii serviciilor administrative corespunzătoare. în acelaşi timp din ce în ce mai mult responsabilul unui sector din activitatea Comisiei în ansamblul său. Funcţionarii publici din cadrul Comisiei Europene 1. numărul acestor portofolii este cel mai adesea ajustat la numărul comisarilor. Desigur. conţinutul şi instabilitatea portofoliilor comunitare marchează diferenţa de semnificaţie dintre procedurile comunitare şi cele naţionale. Un exemplu în acest sens este sectorul agricol. în calitate de membru al Comisiei. ORGANIZAREA SI FUNCTIONAREA COMISIEI EUROPENE Secţiunea a I-a. Această dublă funcţie a făcut ca. el este parte a unei instanţe colegiale şi orizontale fiind. care a făcut întotdeauna obiectul unor atribuţii specifice ale Direcţiei Generale VI — Agricultura. în perioada în care Comisia era condusă de Jacques Delors. dar diferă de aceasta prin anumite aspecte. anumite portofolii afişează o relativă coerenţă dublată de o oarecare stabilitate. Sistemul îşi are originea în practica naţională. o parte din relaţiile externe a fost disociată de restul ansamblului din raţiuni personale. Începând cu ianuarie 1993 apare chiar o divizare a DG I — Relaţii externe: de acum înainte DG I păstrează doar relaţiile economice externe. iar noua DG IA preia relaţiile politice externe. În cazul Comisiei Europene.Portofoliile Comisarul a devenit un fel de „Ianus cu două chipuri” căci. Comisia să funcţioneze pe baza unui sistem de „portofolii”.

în acei ani. ceea ce îi permitea o mai bună supraveghere precum şi putere de arbitru asupra activităţii celorlalţi comisari. nu însă şi ierarhice în raport cu ceilalţi membri ai cabinetului. iar DG IA pe cele cu ţările din Europa Centrală şi de Est. Cabinetele sunt. acestea având rolul să-i asiste în îndeplinirea sarcinilor. problemele monetare şi coordonarea fondurilor structurale. împrumutând şi unele elemente din cea de director de cabinet ministerial. Cipru şi Malta. Fiecăruia dintre aceştia i se încredinţează responsabilitatea supravegherii unei părţi din domeniul ce constituie portofoliul comisarului. celei a secretarului general din Comisariatul Francez al Planului. este adevărat. şeful de cabinet având în plus responsabilitatea coordonării şi arbitrajului. Turcia. Această activitate era însă facilitată de faptul că propriul cabinet prezidenţial (cei zece consilieri) acoperea şi responsabilităţile celorlalţi membri ai Colegiului. fosta URSS.De la 1 ianuarie 1995. Vom nota că portofoliul preşedintelui nu conţinea iniţial sectoare propriu-zise de activitate comunitară. Japonia. odată cu preluarea preşedinţiei Comisiei de către Jacques Santer. Coreea de Sud. încadrate cu un şef de cabinet asistat uneori de un adjunct şi cu un număr de membri variind iniţial între cinci pentru preşedinte şi trei pentru ceilalţi comisari. O menţiune particulară trebuie făcută pentru cabinetul preşedintelui între membrii căruia. Prin verticalizarea organizării Comisiei. de o manieră generală. repartizarea sarcinilor între DG I şi DG IA s-a modificat din nou: DG I preia relaţiile cu America de Nord. Noua Zeelandă. cele două direcţii generale fiind coordonate de către comisari diferiţi. China. unii dintre ei având titlul de consilier – ceea ce are doar consecinţe onorifice şi financiare. prevede în articolul 15 instituţionalizarea cabinetelor comisarilor. . sunt repartizate şi toate celelalte sectoare de activitate a Comisiei. pe lângă domeniile proprii atribuţiilor preşedinţiei. 2. Australia. o anumită originalitate ce ţine de specificitatea comunitară. Hong-Kong. în plus faţă de sarcinile tradiţionale ale preşedintelui. Macao şi Taiwan. rolul cabinetului comisarului s-a apropiat tot mai mult de cel al cabinetelor miniştrilor francezi păstrând. Originea franceză a unei astfel de instituţii nu lasă nici o îndoială în măsura în care funcţia de şef de cabinet al unui comisar corespundea. datând din 1963.Cabinetele Regulamentul interior al Comisiei. însă din 1985 acelaşi Jacques Delors a luat în responsabilitatea sa.

să introducă un set de trei „coduri de conduită” care să reglementeze comportamentul comisarilor şi al cabinetelor acestora. inspectoratul general. pe preşedintele de atunci al Comisiei Europene. drepturile omului şi problemele instituţionale (ultimele patru domenii le coordona împreună cu alţi comisari. Exagerarea uneori a promovării unor apropiaţi sau a unor persoane de încredere l-a determinat. Ţinând cont de rolul său. numirea unui membru al cabinetului nu se face după aceleaşi reguli ca cele aplicabile desemnării funcţionarilor comunitari (administratorilor) în general. ceea ce nu înseamnă că relaţiile de încredere nu se pot instaura şi între naţionalităţi diferite. ceea ce explică de ce relaţiile între comisar şi membrii cabinetului trebuie să fie bazate pe o încredere totală şi reciprocă. Dintr-un anumit punct de vedere. secretariatul general. ci irlandez. Romano Prodi a promis însă o „internaţionalizare” a cabinetelor. Cu toate acestea similitudinea nu merge mai departe. ci că afinităţile de comunicare şi gândire sunt mai uşor de stabilit cu un resortisant de aceeaşi naţionalitate. acela de a-l asista pe comisar. în marea majoritate a cazurilor cabinetele au aceeaşi naţionalitate ca şi comisarul. în a căror competenţă directă intrau sectoarele menţionate). politică externă şi de securitate comună. serviciul comun de interpretareconferinţe. în plus faţă de sarcinile specifice funcţiei de preşedinte al Comisiei Europene. având în vedere diferenţele între structurile amintite. relaţia dintre comisari şi serviciile subordonate precum şi conduita generală a funcţionarilor de carieră din cadrul Comisiei Europene.Succesorul său. biroul de securitate. a venit însă prea târziu pentru a mai putea împiedica demisia în bloc a celor 20 de comisari. Jacques Santer. el oferind primul exemplu deoarece şeful său de cabinet nu este italian. serviciul juridic. Cabinetul formează echipa comi¬sarului şi dispare odată cu acesta. care s-a vrut a fi un pas concret pe linia reformei administraţiei comunitare. În ceea ce priveşte organizarea cabinetului preşedintelui Comisiei Europene. serviciul purtătorului de cuvânt. Jacques Santer avea sub directa sa coordonare. În consecinţă. de aceea îi este ataşat şi subordonat doar lui. membrii cabinetelor pot fi comparaţi cu ceea ce în Franţa se numesc „consilieri tehnici”‚ adică persoane ce răspund de activitatea unui anumit sector din minister. se poate constata o anumită analogie cu cabinetul primului ministru francez unde regăsim consilieri însărcinaţi cu dosare ce acoperă activitatea altor ministere. Măsura. . precum şi numărul personalului alocat celor două cabinete. chestiunile monetare. celula de prospectivă. în luna martie 1999.

Regula . paragraful 1) se referă la evitarea suprapunerii de competenţe între diferitele unităţi.Serviciile Fiecare comisar. Oficiul de statistică. Încă de la origine această administraţie a fost organizată în direcţii generale. Comisia fiind liberă să procedeze la decupajul administrativ pe care îl doreşte. Este vorba despre acele servicii care sunt comune celor trei Comunităţi originare : Serviciul juridic. în limita competenţelor acesteia. poate nu exclusiv dar oricum în bună măsură. nu a cunoscut nici o schimbare substanţială de la înfiinţare şi până astăzi. posedă un statut echivalent cu cel al direcţiei generale.Revenind la analiza structurii cabinetelor. Motivele reorganizărilor interne ţin adesea de constrângeri exterioare care impun Comisiei să facă modificări în gestiunea administrativă. Singura excepţie veri¬tabilă o constituie D. Deşi numărul direcţiilor generale a rămas relativ constant de-a lungul timpului. există servicii care. imperativelor de ordin politic. ei trec din sectorul administrativ în cel politic. are deci responsabilităţi într-un anumit număr de sectoare de activitate a Comisiei. rare sunt direcţiile generale care să nu fi suferit în timp modificări de structură şi competenţă. numărul serviciilor asimilate a crescut continuu. Pe de altă parte. Secretariatul general. urmând ca apoi să revină la statutul iniţial – de regulă pe o poziţie superioară celei de pe care au plecat. atribuind competenţe pentru fiecare unitate administrativă în funcţie de nevoile momentului.G. Restructurarea serviciilor se supune deci. raportat la celelalte direcţii generale. II în „Afaceri economice şi financiare” care. Serviciul de traduceri. Am putea adăuga. deşi nu au formal acest titlu. Cu toată această stabilitate a lor. vom observa că există şi un fenomen al „administraţiei de stat-major”‚ care constă în detaşarea la cabinete a unor persoane de aceeaşi naţionalitate cu comisarul şi care provin din structura permanentă a Comisiei Europene. Serviciul de interpretare-conferinţe. înconjurat de cabinetul său. Singura limită impusă în acest sens de regulamentul interior al Comisiei (articolul 19. Pentru perioada în care îndeplinesc atribuţii de cabinet.G. eventual. pentru îndeplinirea cărora el are la dispoziţie administraţia propriu-zisă a instituţiei. ele însele fiind decupate în alte unităţi administrative. şi D. VI „Agricultura”‚ deşi aceasta a fost amputată în 1977 de domeniul pescuitului care s-a constituit într-o direcţie generală separată. 3. Serviciul de presă şi informare.

ci şi în componentele acestora. Pentru a putea face acest lucru ei se bazează pe Statutul personalului Comisiei care. Pentru argumentarea acestei afirmaţii câteva exemple sunt relevante. acesta fiind cel de-al treilea criteriu pentru aprecierea importanţei unei D. Un astfel de criteriu ar putea fi vechimea. În această ecuaţie un rol important revine şi ariei de competenţe a direcţiei generale în cauză. precizează că „Orice funcţionar titular al unui post de grad A1. O direcţie generală este cu atât mai importantă cu cât este mai eficientă. dar acest criteriu trebuie completat cu un al doilea.G. acest lucru va afecta negativ coeziunea serviciilor sale care. creând astfel un climat de incertitudine ce influenţează randamentul direcţiei generale în ansamblul său. graţie vechimii şi coeziunii sale interne apare drept una dintre cele mai importante direcţii generale ale Comisiei Europene. Dacă se modifică structura unei D. o naţionalitate diferită de cea a comisarului de care depinde. Demonstraţia „per a contrario” este dată de exemplul D. aceasta pentru păstrarea coeziunii interne a Comisiei şi protejării interesului comunitar. Se ştie că direcţiile generale au în fruntea lor un funcţionar de grad A1 ce are.G. Cum sectorul . prin decizia autorităţii investite cu puterea de numire în postul respectiv. de regulă. Toate aceste reflecţii conduc la interogaţia privind criteriile în funcţie de care o direcţie generală este considerată mai importantă decât alta. Iată de ce restructurările constituie un impediment pentru coeziunea acestor structuri. A2 sau A3 poate fi retras din acel post în interesul serviciului. care dă direcţiei generale o cunoaştere excelentă asupra propriei sale structuri şi mecanisme de administraţie comunitară. în primul rând în ceea ce priveşte direcţii le generale. şi va fi cu atât mai eficientă cu cât dispune de o coeziune internă şi o coerenţă mai mare în exercitarea atribuţiilor sale. VI „Agricultura” care. în articolul 50. În ciuda acestei reguli cutumiare. Este semnificativ de constatat că majoritatea restructurărilor sunt operate la intrarea în funcţiune a unei noi Comisii ori cu ocazia plecării unui membru şi sosirii altuia nou.G. Această retragere nu are caracterul unei sancţiuni disciplinare”.delicată a respectării echilibrului geografic (între naţionalităţi) ce apare la atribuirea posturilor de comisari de către guvernele statelor membre are incidenţa nu doar la nivel de portofolii.. noii comisari – în orice caz unii dintre ei – au luat obiceiul de a se debarasa de directorii generali cu care nu întreţin relaţii bune. pentru a-şi regăsi ritmul de funcţionare vor avea nevoie de un timp de adaptare sau chiar vor obliga autoritatea să facă noi modificări. cel al coeziunii interne.

structurată în direcţii. evidentă.G. de exemplu. fiecare unitate administrativă are atribuit un sector de activitate reprezentând o parte a unui ansamblu mai vast care constituie competenţa direcţiei generale din care face parte. în interiorul aceleiaşi direcţii regăsim cel puţin două naţionalităţi diferite printre şefii de unitate. Acest mod de organizare se subordonează la două reguli generale: pe de o parte. iar directorii au. Aceştia din urmă au şi ei câte un mic „cabinet”. Respectarea acestor reguli asigură interdependenţa între unităţi. situată ca model undeva între organizarea ministerelor francez şi german. aceea că decupajul administrativ coincide cu gradele funcţiei publice comunitare. ansamblul directorilor dând socoteală directorului general. Întâlnim adesea directori generali-adjuncţi. Repartizarea geografică este deci bine asigurată în ierarhia administrativă. a unei persoane ce a intrat în structura administraţiei Comisiei Europene via cabinetul unui comisar. sentimentul de participare la realizarea aceluiaşi scop şi coerenţa carierei de funcţionar comunitar. În fapt. fiecare şef de unitate este responsabil în faţa directorului. dacă sunt de dimensiuni mai mari din punct de vedere al personalului cu care sunt încadrate. un comisar influent îşi poate impune protejatul în ciuda opoziţiei de care vorbeam. în principiu. cât şi politic. este aceea că avem de-a face cu o structură de tip piramidal-ierarhizată. stârneşte întotdeauna reacţii adverse din partea funcţionarilor de carieră care aşteaptă ani de zile să ocupe un astfel de post. dar constituie adesea un obstacol în calea avansării funcţionarului în cariera sa. atât sub aspect economic. Desigur. fiecărui grad superior corespunzându-i o funcţie şi reciproc. iar acestea în unităţi care constituie elementele de bază ale structurii administraţiei comunitare. A doua se referă la incredibilul dozaj între naţionalităţi. ca regulă generală. Câteva observaţii asupra organizării Comisiei se impun: prima. Următorul eşalon sub direcţiile generale sunt direcţiile şi apoi unităţile. Înţelegem acum de ce paraşutarea pe un post de şef de unitate. acestea din urmă numindu-se şi divizii. este. o altă naţionalitate decât directorul general şi provin din două trei ţări diferite. dar astfel de intruziuni perturbă sistemul.agricol joacă un rol de primă mână. pe de altă parte. avem un element suplimentar în favoarea argumentaţiei de mai sus. Fiecare D. al căror rol este de a coordona direct una sau mai multe direcţii sau unităţi de bază şi care servesc totodată ca filtru între directorul general şi . Din punct de vedere ierarhic.

excepţie făcând direcţiile generale de relaţii externe care. adică cele ce răspund de un sector al economiei. O ultimă remarcă: direcţiile generale cu competenţe verticale. ceilalţi sunt însărcinaţi cu rezolvarea unor chestiuni particulare ce nu au nimic de-a face cu decupajul funcţional al direcţiei generale. Primii îndeplinesc rolul de confident şi de consilier al directorului general într-un domeniu ce poate acoperi activitatea mai multor direcţii. dar dacă luăm în calcul şi structurile asimilate acestora ajungem la un total de 35. XII — Ştiinţă. dar începând cu anul 1991 pot fi şi A4 sau chiar A5.G.G. cercetare. de obicei funcţionar de grad A2. deşi au competenţe orizontale. În fruntea fiecărei direcţii se află un director.G. Serviciul comun interpretare-conferinţe. şi care se află în fruntea unui secretariat. Fiecare director are în subordine un anumit număr de unităţi. sunt bine încadrate cu personal. Compoziţia unei direcţii generale nu respectă însă întotdeauna o schemă-tip dată. cu competenţe orizontale. ci reflectă mai curând o anumită tendinţă: aceea de a multiplica numărul de filtre între directorul general şi direcţiile subordonate. De asemenea. Numărul direcţiilor dintr-o D. în comparaţie cu D. pe lângă directorul general mai poate fi întâlnită o persoană ale cărei atribuţii se apropie de rolul şefului de cabinet în sensul francez al termenului. Numărul direcţiilor generale ce poartă acest nume este în prezent de 25. Dacă luăm în calcul institutele de cercetare aflate în ţările membre. variază între 2. D. indiferent dacă are sau nu acest titlu. dar subordonate direct direcţiei generale de la Bruxelles cea mai mare densitate de directori o întâlnim la D. veriga de bază a decupajului administrativ. Alături de aceşti adjuncţi pot fi întâlniţi asistenţi sau consilieri ai directorului general. obligând mai devreme sau mai târziu autoritatea să facă o reorganizare. Acest fenomen conduce însă inevitabil la o anumită îngreunare a . ceea ce dă o imagine asupra uriaşului mecanism administrativ pe care îl reprezintă Comisia Europeană. dezvoltare.serviciile a căror activitate o supervizează. Un număr prea mare de direcţii devine problematic pentru o gestiune eficientă. al căror număr variază de la o direcţie la altă. şi 11. a căror poziţie oscilează între cea a consilierilor tehnici şi cea a însărcinaţilor de misiune în cabinetele ministeriale franceze. Regăsim deci şi aici tendinţa constatată la nivel de director general de constituire în sânul serviciilor Comisiei a unei administraţii de stat-major. au tendinţa de a angaja mai mult personal şi de a-şi mări numărul de direcţii din subordine. care are 20 de astfel de posturi. VI – Agricultura. asistat frecvent de unul sau doi consilieri numiţi de către directori în raport de competenţă şi afinităţi. Şefii de unitate sunt de obicei funcţionari de grad A3.G.

captând practic statut de direcţie generală. structura fiind determinată de tipul problemei de rezolvat. între anii 1973 – 1977. ceea ce implică un caracter temporar.G. ei nu reprezintă serviciul din care provin. Spre deosebire însă de Task-force pentru aderări. XIII reprezintă răspunsul la o problemă permanentă. a fost încurajată multiplicarea structurilor orizontale.G. sectorul în cauză devenind în ultimii cinci ani unul dintre cele mai active şi dinamice domenii de . În prezent aceasta a fost din nou activată sub numele de „Task-force Largire” pentru a conduce negocierile de aderare cu ţările central şi esteuropene. concepută pentru o problemă punctuală. din 1992. A. Pentru a depăşi impedimentul. sub numele de „Direcţia F – Delegaţia pentru negocierile de aderare cu Grecia”‚ iar din 1977 a devenit cvasi-permanentă sub denumirea de „Probleme relative la extindere”‚ scăpând ierarhiei tradiţionale deoarece nu era pusă sub autoritatea directorului general. I şi subordonată direct unui comisar. Membrii unei Task-force sunt puşi la dispoziţia acestei structuri pe durata misiunii pentru care a fost creată. structurată în direcţii şi unităţi şi dirijată de un director general. ci a unuia dintre adjuncţii săi. lucrează sub ordinele şefului unităţii ad-hoc iar desemnarea lor are un caracter personal. şi unde se vor întoarce după încheierea detaşării. I – Relaţii externe. În 1981 şi-a schimbat din nou denumirea. Un alt exemplu se referă la crearea. care au devenit din ce în ce mai frecvente.activităţii lor în ceea ce priveşte funcţia de concepţie. acestea erau reprezentate de aşa-numitele „Task-forces”‚ unităţi create de către Comisie pentru îndeplinirea unor sarcini ad-hoc. apariţia D. După realizarea acestui obiectiv în 1973. Ulterior a dispărut pentru a reapărea la negocierile de admitere în UE a Suediei. Putem observa aici echivalenţa cu administraţia naţională de misiune ori cu rolul originar al Comisiei Europene. şi nu angajează responsabilitatea acestuia în sânul unităţii Task-force. Finlandei şi Austriei. a unei Task-force denumită „Tehnologie de informaţie şi telecomunicaţii”‚ care s-a transformat ulterior în ceea ce astăzi cunoaştem drept Direcţia Generală XIII – Telecomunicaţii. devenind „Direcţia H” din cadrul D. cu ani în urmă. Cu alte cuvinte. Irlandei şi Danemarcei. Serviciile special La origine. adjunct subordonat direct unui vicepreşedinte al Comisiei.G. Prima veritabilă Task-force a fost constituită pentru gestionarea negocierilor de aderare la UE a Marii Britanii. ea a continuat să existe în sânul serviciilor D. permiţând activităţi coordonate şi eliminând astfel întârzierile datorate nesincronizării.

Cu alte cuvinte. Direcţia generală este un ansamblu ierarhizat. nu există ierarhie între direcţiile generale. Importanţa şi diversitatea sarcinilor Secretariatului General. Ca regulă generală. a cărei autoritate administrativă supremă este un director general care răspunde. de publicare a textelor legislative emanate de la guvern. Este evident că .activitate ale Uniunii Europene. putem spune că are sarcina de a pregăti ordinea de zi a executivului. Dacă încercăm să schematizăm rolul secretariatului general în guvernul francez. Această situaţie. pune însă probleme de conflict de competenţe. ce alătură funcţia de reglementare cu cea de gestiune. trebuie distins între direcţiile generale care se bazează pe administraţiile naţionale ale ţărilor membre UE pentru a-şi putea aplica reglementările. În cadrul primului tip. în faţa unuia sau mai mulţi comisari pentru acti¬vitatea serviciilor ce-i sunt subordonate. sunt de competenţa directorului general. faţă de 34 de prim-miniştri. La nivelul Comisiei Europene postul a fost ocupat de la origini şi până astăzi de doar trei persoane. din 1946 până în 1987 în Franţa s-au succedat cinci secretari generali ai guvernului. explică permanenţa titularilor acestui post. Similitudinea dintre cele două structuri merge însă mai departe şi ţine de funcţiile acestora. şi cele care dispun de un corp propriu de funcţionari comunitari pentru a asigura implementarea actelor normative pe care le emană. toate posedând un statut egal. instituţie comunitară creată după modelul naţional francez. şi alte structuri de acelaşi nivel. Serviciile generale Prin servicii generale înţelegem aproape exclusiv direcţiile generale din cadrul Comisiei Europene. normală pentru o administraţie centrală.G. Tendinţa de evoluţie a acestor Task-forces de la provizoriu spre permanent este tot o consecinţă a transformării Comisiei Europene dintr-o administraţie de misiune într-una de gestiune. actualul secretar general fiind numit. de convocare a guvernului şi de a asigura secretariatul consiliului de miniştri şi a instanţelor interministeriale. după ce predecesorul său s-a pensionat pentru limită de vârstă. precum şi de organizare a relaţiilor dintre primul-ministru şi parlament. cu o structură piramidală. În revanşă. toate relaţiile cu incidenţă juridică ori care marchează o etapă în procesul de adoptare a unui act comunitar dintre o D. B. coordonare şi proceduri de arbitraj între diferitele direcţii generale. Astfel. în care accentul este pus pe structurile permanente ce posedă în principal competenţe de coordonare. din punct de vedere legal problemele de coordonare între servicii ţin de vârful piramidei. la rândul său.

însă ele sunt aplicabile doar dacă unităţile administrative în cauză doresc să facă recurs la anumite proceduri pe care le pot la fel de bine ocoli.acestea din urma vor beneficia de o mai mare autonomie în funcţionare pentru că eficienţa lor nu depinde decât de ele însele. În consecinţă şi în ciuda eforturilor colegiului Comisiei. vis-a-vis de alte D. adică la nivelul politic O coroborare a celor două prezentări făcute structurii Comisiei Europene (statică şi dinamică) permite constatarea că. nici timpul necesar şi nici dorinţa să participe la elaborarea documentelor. în special în cazul coordonării inter-servicii şi în ciuda măsurilor de care am vorbit. iar orice modificare intervenită în structura grupului se înregistrează la unitatea pentru coordonare internă din cadrul Direcţiei C a Secretariatului General al Comisiei. deşi egalitatea între servicii este ridicată la rang de principiu. El este asistat de un secretariat. De menţionat că un director general nu are. desigur. nu putem identifica o procedură de consultare obligatorie între servicii. un anumit număr de reguli interne de cooperare ce le sunt impuse serviciilor de o manieră generală. În fapt. Nu rare sunt însă situaţiile când serviciile administrative. Pentru a estompa această deficienţă Comisia a creat o obişnuinţă în a constitui grupuri inter-servicii dotate cu o structură provizorie reală. dar sunt libere să ajungă la finalitatea cerută aşa cum cred ele de cuviinţă. serviciile acestora trebuie să respecte directivele directorului general. Consecinţa este trimiterea dosarului la eşalonul superior. mai ales. deoarece nu primesc ordine din exterior. nu cad de acord asupra unor chestiuni tehnice. Cât priveşte direcţiile generale ce posedă doar funcţie normativă.G. Această diviziune a muncii presupune deci existenţa unor relaţii de încredere între directorul general şi colaboratorii săi. şi de cabinetele de care acestea din urmă depind. Există. deoarece ea nu favorizează un spirit de cooperare ce solicită un efort suplimentar din partea serviciilor. activitatea serviciilor în materie de concepţie de texte normative este doar în mod excepţional rezultatul concertării între servicii. unele servicii sunt „mai egale” decât altele. Preşedintele unui astfel de grup este în general un funcţionar aparţinând direcţiei generale „chef de file”. de obicei. . fiind de regulă rodul direcţiei generale ce are dosarul principal al problemei („chef de file”)‚ celelalte structuri administrative implicate dându-şi doar avizul pe textul deja elaborat. el concentrându-se asupra rolului de a apăra interesele propriei direcţii generale în faţa comisarului său şi. Independenţa de care structurile Comisiei Europene se bucură este responsabilă în bună măsură pentru această situaţie.

administrarea a mai mult de 120 de delegaţii ale Comisiei europene în statele lumii. consecinţă a absenţei unei structuri de coordonare la nivelul serviciilor direcţiei generale. Aceste servicii beneficiază deci de atribuţii importante definite în mod normal de către un nivel superior. .relaţiile cu statele nemembre ale UE.programul TACIS[19]. monitorizarea economiei statelor membre.Această superioritate se datorează în primul rând faptului că sunt anumite servicii care deţin puterea de a pune în aplicare competenţe importante ale Comisiei. rezultate din transferul acestora de la nivelul naţional la cel comunitar.relaţiile cu organizaţiile internaţionale. Secretariatul General. Pe de altă parte.reconstrucţia Kosovo. Consiliul Europei etc. Atribuţiile specifice acestui directorat sunt: . ceea ce le face să apară ca privilegiate în raport cu alte unităţi administrative de acelaşi nivel formal. . . Activează în următoarele domenii: studii şi cercetări economice. Javier Solana. cum ar fi ONU. Faptul că se optează tot mai mult pentru o structură cu competenţe verticale favorizează dezvoltarea unor astfel de situaţii. relaţii cu ţările nemembre . NATO. analizarea şi dialogul cu ţările aflate în proces de aderare. punând într-o postură avantajoasă serviciile compuse în întregime din funcţionari europeni. OSCE. Directoratele Generale şi Serviciile subordonate Comisiei Europene de sub Preşedinţia lui Romano Prodi Comisia are în subordine 36 de Directorate Generale şi Servicii Specializate. Directoratul General privind Afaceri economice şi financiare se află sub autoritatea comisarului Pedro Solbes Mira şi este condus de către Klaus Regling. . fiecare condusă de către un Director General după cum urmează: Directoratul General privind Relaţiile Externe este condus de către Guy Legras şi este în strânsă colaborare cu Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Politică Externă şi de Securitate. monitorizarea zonei euro. Secţiunea a II-a. aparatul administrativ propriu-zis pierde din putere în profitul suprastructurii politice comunitare la care se apelează adesea pentru arbitraj.

Directoratul General dezvoltă în prezent un vast program de cercetare în domeniul resurselor şi a managementului acestora. este managerul Fondului Social European. Directoratul General pentru Forţa de Muncă şi Afaceri Sociale se află sub autoritatea comisarului Diamantopoulou şi este condus de către Odile Quintin are ca scop promovarea unui Model Social European. Informarea şi chiar cooperarea în diverse arii cu organizaţiile neguvernamentale este un alt obiectiv al acestui Directorat General.UE şi cu organizaţiile internaţionale cu profil economic şi financiar. analiză economică asupra pieţelor financiare şi mişcărilor de capital. cum ar fi managementul resurselor acvatice. relaţiile şi acordurile cu ţările nemembre UE şi organizaţiile internaţionale. care acoperă toate domeniile pescuitului. procesarea şi comercializarea lor. precum şi în alte arii problematicii forţei de muncă. Trebuie subliniat şi faptul că acest Directorat General are competenţe şi pe plan internaţional. măsuri structurale şi organizarea pieţii comune a peştelui şi a altor produse acvamarine. liberalizare şi intervenţia statului şi ajutorul de stat. Una din principalele activităţi pe care le-a avut şi le are în ultimii ani acest Directorat General este aceea a pregătirii şi implementării Uniunii Economice şi Monetare. Principalele domenii de activitate sunt: politica în domeniul angajării forţei de muncă. . Sub autoritatea comisarului Mario Monti. evaluare economică. Directoratul General al Pescuitului se află sub autoritatea Comisarului Franz Fischler şi este condus de către Steffen Smidt. Principalele domenii de activitate sunt: conservarea şi managementul resurselor marine. egalitatea între femei şi bărbaţi precum şi egalitatea şanselor şi lupta împotriva discriminării. controlul unificărilor în domeniul economic. modern şi inovator care să ducă la mai multe şi mai bune locuri de muncă precum şi la o societate bazată pe egalitatea şanselor. integrarea socială. protecţia socială. Principalele arii de activitate sunt: supravegherea îndeplinirii legislaţiei anti-trust europene. în parteneriatul UE cu statele dezvoltate industrial ale lumii şi prin consilierea statelor din Centrul şi Estul Europei. Este responsabil pentru politica comună de pescuit. Directoratul General al Concurenţei are ca scop stabilirea şi implementarea unei politici coerente în domeniul concurenţei. Directoratul are în frunte pe Alexander Schaub. dezvoltarea dialogului social. Acest Directorat General este responsabil şi pentru monitorizarea bunei desfăşurări a Strategiei Europene asupra Forţei de Muncă.

respectiv dialogul social cu reprezentanţii personalului. informarea lui etc. supravegherea dezvoltării carierei.Directoratul General pentru Administraţie şi Personal este condus de către Reichenbach Horst.crearea unui bun climat la locul de muncă în concordanţă cu cerinţele de igienă. să trăiască şi să muncească acolo unde doresc. .supravegherea respectării de către personal a Regulamentelor de personal.alocarea resurselor umane. .administrarea şi achiziţionarea bunurilor mobile şi imobile ale Comisiei. să călătorească unde şi când vor şi să poată activa liber în domeniul afacerilor.populaţia să fie în siguranţă faţă de persecuţia statului sau de către criminalitate. organizarea instruirii personalului. . protecţia şi obligaţiile ce rezultă din faptul de a trăi sub domnia legii. alte proceduri de selecţie şi administrând recrutarea şi procedurile de numire în cadrul structurii Comisiei.evaluarea şi monitorizarea procesului de descentralizare administrativă. . poştă.populaţia – cetăţenii europeni – să fie liberi să facă şi să spună ceea ce vor. . printare şi de aprovizionare a birourilor. plata drepturilor financiare ale acestuia.coordonarea folosirii tehnologiei informaţionale în Comisie precum şi menţinerea unui climat informaţional coerent cu dezvoltarea tehnologiilor şi resursele avute la dispoziţie. mobilităţi personalului şi promovării acestuia. sănătate şi siguranţă.politica de personal.administrarea serviciilor de transport. .populaţia să se bucure de privilegiile. . consilierea şi procurarea de asistenţă personalului departamentelor generale.asigurarea celorlalte departamente ale Comisiei cu personalul de care au nevoie prin organizarea de concursuri. Principalele domenii de activitate sunt: . Directoratul General al Justiţiei şi Afacerilor Interne este condus de către Adrian Fortescue şi are ca principalele obiective ca în cadrul UE: . . . .coordonarea. . .

centre de cercetare şi industrie.dezvoltarea politicii Uniunii Europene în domeniul cercetării şi a dezvoltării tehnologice şi astfel să contribuie la competitivitatea pe plan internaţional a industriei UE.Directoratul General al Pieţei Interne este condus de către John F. Principalul instrument uzitat de Directoratul General al Cercetării în atingerea obiectivelor este Programul Cadru multi-anual care ajută la organizarea suportului financiar necesar cooperării în acest domeniu între universităţi. sănătăţi. serviciilor. politici de mediu şi privind fondul forestier precum şi în relaţiile internaţionale cu implicaţii în domeniul agriculturii. .să ofere suport şi celorlalte activităţi comunitare. . Principalul scop pe care îl are de îndeplinit este dezvoltarea agriculturii şi a zonelor rurale.coordonarea activităţilor de cercetare de la nivel comunitar cu cele de la nivelul statelor membre. Mogg şi are ca principale domenii de acţiune: reformele economice şi procesul de integrare. monitorizarea liberei circulaţii a bunurilor. energiei. persoanelor. Directoratul General pentru Agricultură se află sub autoritatea comisarului Franz Fischler şi este condus de către José Manuel Silva Rodriguez. supravegherea liberei circulaţii a plăţilor şi capitalurilor. dezvoltarea rurală. . Domeniile principale de activitate sunt: măsuri de piaţă. Directoratul General pentru Cercetare se află sub autoritatea comisarului Phillppe Busquin şi este condus de către Achilleas Mitsos iar misiunile acestui Directorat General sunt următoarele: .promovarea unei mai bune înţelegeri a rolului ştiinţei în societatea modernă şi stimularea unei dezbateri publice asupra problematicii legate de domeniul cercetării la nivel european. cum ar fi în domeniul mediului. dezvoltării regionale etc. Directoratul General pentru Politică Regională se află sub autoritatea comisarului Michel Barnier şi este condus de către Guy Crauser. aceasta din urmă împreună cu alte Directorate Generale care sunt responsabile pentru politici structurale. Acest Directorat General este responsabil . Directoratul General are responsabilităţi şi în domeniul extern prin participarea la procesul de monitorizare a statelor candidate la integrare în UE precum şi prin asigurarea relaţiilor cu principalii parteneri economici externi. dialogul cu cetăţenii şi sectorul afacerilor.

acest Directorat General administrează şi controlează aplicarea Codului Vamal şi se asigură că administraţia vamală a statelor membre duce la îndeplinire sarcinile caracteristice acestui domeniu ca şi cum ar exista o singură administraţie în domeniu. .ISPA. Directoratul General pentru Energie şi Transport este condus de către F. O importanţă deosebită o are acest Directorat General prin gestionarea a trei fonduri majore ale UE: . Lamoureux. acest Directorat se asigură că legea comunitară este respectată în ordinea implementării pieţei comune şi a construcţiei uniunii economice şi monetare. Are ca domenii de activitate: reţeaua transeuropeană de transport a energiei.implementarea bugetului corectă şi la nivelul veniturilor precum şi al cheltuielilor.promovarea unui management sănătos al finanţelor departamentelor Comisiei.organizarea cadrului anual pentru buget precum şi regulile bugetare. relaţia dintre mediu şi industrie. Vanden Abeele şi are rolul să menţină şi să apere cadrul vamal al UE prin aplicarea uniformă a nomenclatorului şi regulilor originare.pentru măsurile luate în favoarea regiunilor defavorizate din UE.Fondul European de Dezvoltare Regională care cuprinde toate cele 15 state membre UE. În legătură cu taxele. . precum şi pe plan internaţional în relaţiile cu alte state precum şi organizaţii internaţionale cu interese în domeniul protecţiei mediului.Fondul de Coeziune prin care se asistă proiectele în domeniul mediului şi transportului din 4 din ţările membre UE care se află sub media europeană la nivelul economic. naval. noile energii. Directoratul General pentru Buget este condus de către Jean-Paul Mingasson şi are ca obiective de îndeplinit: . impactul mediului asupra sănătăţi. . Uniunea Vamală şi de Taxe este condusă de Directorul General M. cel de la sol şi cel urban. . Directoratul General pentru Mediu se află sub autoritatea comisarului Margot Wallström şi este condus de către James Currie. .garantarea procedurilor anuale bugetare precum şi alocarea resurselor între departamentele Comisiei. . energiile convenţionale. În acest sens. Acest Directorat General activează în următoarele domenii: supravegherea calităţii mediului şi a resurselor naturale. transportul aerian.

. Totuşi principalul rol al EUROSTAT-ului rămâne procesarea şi publicarea informaţiilor statistice la nivelul UE împărţite pe mai multe domenii. . EUROSTAT are ca misiune furnizarea de statistici de calitate şi imparţiale Uniunii Europene. Trebuie subliniat . Implicarea acestuia se face în coordonare cu propriile programe ale statelor membre UE în acest domeniu şi pe cât este posibil cu principalii donatori internaţionali. pe baza directivelor de negociere propuse de Comisie şi aprobate de Consiliu. Din 1958 a devenit Directorat General al Comisiei în prezent fiind condus de către Directorul General Yves Franchet. agricultură şi protecţia mediului etc. Banca Mondială etc. acorduri bi şi multilaterale cu alte state în domeniului comerţului. a societăţii civile. Domeniile în care se implică acest Directorat General sunt: . În prezent câteva din domeniile de activitate ale lui au luat un avânt neexistent cu un deceniu în urmă. Directoratul General pentru Integrarea Europeană (Lărgire) este condus de către Eneko Lanbaduru Illarramendi. în legătură cu politicile viitoare în acest domeniu. 133 TCE.furnizarea publicului larg a date privind activitatea sa precum şi consultarea diferitelor grupuri de interese. social şi regional.să negocieze.monitorizarea aplicării tratatelor semnate în domeniul comercial şi utilizarea cadrului normativ a Organizaţiei Mondiale a Comerţului pentru rezolvarea unor eventuale dispute. Acest directorat general are ca principală misiune ajutarea pe plan economic a ţărilor în curs dezvoltare.monitorizarea politicilor interne şi externe ale Comunităţilor în legătură cu politica de comerţ precum şi a investiţiilor externe.pe baza unor analize de calitate să definească interesele de comerţ ale UE în termeni ofensivi dar şi defensivi. ale oamenilor de afaceri. .Directoratul General pentru Dezvoltare este condus de către Jacobus Richelle. În acest sens se poate da exemplul colectarea de date pentru Uniunea Economică şi Monetară sau dezvoltarea sistemelor de statistică în statele candidate la aderare. cum ar fi: economic şi de convergenţă monetară. Directoratul General pentru Comerţ este condus de către Peter Mogens Carl şi are ca principal scop conducerea politicii comerciale comunitare conform directivelor conţinute în art. ori de câte ori interesele UE o cere. . de exemplu FMI.

informeze presa despre politicile puse în practică de Comisie. securităţii şi interesului economic al consumatorului precum şi a sănătăţii populaţiei la nivelul UE. Spre deosebire de celelalte Directorate Generale acesta nu este direct subordonat unui comisar ci se află sub directa autoritate a Comisiei. Principalele domenii în care se implică sunt: .propunerea şi monitorizarea legislaţiei în domeniul veterinar.organizarea de comitete ştiinţifice care să studieze problematica legată de sănătate şi protecţia consumatorului. . protejării consumatorului şi a sănătăţii. .evaluarea posibilelor riscuri pentru sănătatea consumatorilor pe termen lung. .că acest organism nu culege datele folosite el însuşi ci le preia de la organizaţiile din acest domeniu din fiecare stat membru. fitosanitar. . Directoratul General al Presei şi Comunicaţilor se află sub autoritatea Preşedintelui Comisiei Europene Romano Prodi fiind condus de către Jonathan Faull şi are misiunea să: .promovarea de acţiuni pentru îmbunătăţirea sănătăţii populaţiei UE şi prevenirea îmbolnăvirilor. . Directoratul General a instituit o strânsă colaborare cu 14 din ţările membre în împărtăşirea metodelor de audit precum şi în planificare în acest domeniu. Directoratul General pentru Sănătate şi Protecţia Consumatorului este condus de către Robert Coleman şi are ca misiune introducerea unui nivel ridicat de protecţie a sănătăţii. .asigurarea că interesul consumatorului este luat în considerare în politicile pe diverse planuri la nivel comunitar. precum şi ajutarea organizaţiilor de protecţie a consumatorilor să se implice mai mult în procesul de luare a deciziilor la nivel comunitar.organizarea de inspecţii la nivelul UE pentru verificarea îndeplinirii de către alimente a standardelor în vigoare. Directoratul General al Controlului Financiar este condus de către Edith Kitzmantel şi are ca principală misiune furnizarea de servicii de audit financiar politicilor comunitare precum şi monitorizarea din acest punct de vedere a activităţilor comunitare şi raportarea rezultatelor Comisiei.

precum şi colaborarea cu întreprinderile mici şi mijlocii. Biblioteca audio-vizuală. cultură. tineret. . Astfel..analizarea pe baze permanente a trendului şi structurii pieţei comunitare.pregătirea analizelor economice. Directoratul General pentru Întreprinderi este condus de către Fabio Colasanti.îmbunătăţirea mediului de afaceri. web-site-ul EUROPA şi reprezentanţe ale Comisiei în cele 15 state membre UE. .se asigure că mesajele Comisiei sunt redactate în mod profesionist şi reflectând cât mai clar şi accesibil ideile ce le cuprind.inovarea unor programe cadru deja existente ori promovarea a altora noi. . Directoratul General al Culturii şi Educaţiei este condus de către Nikolaus Van Dre Pas şi are ca domenii de activitate: educaţia. audiovizual şi sport. Directoratul general pentru o Societate Informatizată este condus de Robert Verrue şi are ca misiuni principale: . Europa prin Satelit. .elaborarea instrumentelor comunitare care vor pune în practică programul informaţional la nivelul UE Centrul Unit de Cercetare este un laborator de cercetare ştiinţific şi tehnic care face parte integrantă din Comisia Europeană şi este condus de către Finbarr Mcsweeney. Directoratul General cuprinde Serviciul de Presă şi Comunicaţii.colaborarea cu ţările candidate pentru implementarea în acestea a acquis-ului comunitar cu impact în domeniul întreprinderilor. . societatea civilă şi comunicaţii. domeniile de activitate în care se implică sunt: . Este un .completarea şi managementul Pieţei Unice pentru produse. precum şi dezvoltarea lor într-un mod care este compatibil cu dezvoltarea susţinută a UE. formarea vocaţională. Misiunea acestui Directorat General se adresează întregului mediu de afaceri şi priveşte întărirea competitivităţii întreprinderilor. politice şi sociale necesare pentru aplicarea unei politici de creare a societăţii informatizată la nivel UE.

Grupul de Consilieri Politici este condus de către Directorul Ricardo Levi şi furnizează sfaturi regulate. Serviciul poate acţiona ca un agent de sine stătător al Comisiei în relaţiile cu Curtea de . economică. Serviciul Legal este condus de către Directorul General Michel Petite şi furnizează asistenţă specializată în domeniul juridic Comisiei precum şi tuturor departamentelor acesteia. o perspectivă pe termen lung este de dorit a se avea în vedere. Comisia a instituit de la 1 ianuarie 2001 Oficiul Comun al Ajutorului European condus de către Directorul General Giorgio Bonacci. Este un serviciu intern al Comisiei Europene care răspunde direct de Preşedintele Comisiei. Misiunea acestuia este de a implementa instrumentele de ajutor extern ale Comisiei Europene care sunt fondate pe bugetul Comisiei Europene şi pe Fondul de Dezvoltare Europeană. Rolul consilierilor este de a se concentra asupra problemelor multi-disciplinare şi care tind să aibă un orizont mai lung de timp decât cele cu care se confruntă în mod uzual Comisia. Protecţia EUROATOM este condusă de Directorul Christian Waeterloos. Datorită faptului că multe din politicile UE sunt prevăzute să fie implementate într-un termen îndepărtat de timp. Oficiul este responsabil pentru toate fazele ciclului proiectelor ceea ce asigură ducerea la îndeplinire a programelor stabilite de Directoratul General al Dezvoltării şi Directoratul General al Relaţiilor Externe şi aprobate de Comisie. socială. tehnologică etc. În direcţia eforturilor făcute pentru reformarea managementului ajutorului extern. Biroul European Anti-Fraudă este condus de către Directorul General Franz-Hermann Brüner. imparţiale şi informate Preşedintelui Comisiei precum şi comisarilor asupra problemelor ce ţin de politica viitoare a Uniunii Europene. instituţională. În mod obişnuit aceste probleme au mai multe dimensiuni. ştiinţifică. Serviciul este consultat înaintea oricărei iniţiative a Comisiei şi opinia sa este prezentată întregii Comisii. În principiu rolul acestor consilieri este acela a unui „catalizator” pentru noile idei şi tendinţe de la nivelul UE. precum şi a faptului că o decizie luată în prezent are efecte ireversibile pentru viitoarele decizii. El nu se ocupă de programele de ajutor de pre-aderare. Agenţia de Aprovizionare EUROATOM este condusă de Directorul General Michael Goppel.Directorat General care furnizează consilierea ştiinţifică şi know-how-ul tehnic trebuincios politicilor comunitare. cum ar fi dimensiunea politică.

Serviciul se află sub directa autoritate a Preşedintelui Comisiei. întărind instituţiile promovând proiecte pilot în acest sens.monitorizează proiectele umanitare. sau chiar faţă de Organizaţia Mondială a Comerţului. precum şi Comitetul Regiunilor. religie sau convingere politică a acestora. Tribunalul de Primă Instanţă. . dar şi din servicii. Directorul General al Serviciului asistă la şedinţele săptămânale ale Comisiei. combustibili. Biroul duce la îndeplinire şi alte misiuni.informarea publicului larg cu problemele de ordin umanitar. Ajutorul este prevăzut să meargă direct către cei aflaţi în nevoie.Justiţie. Serviciul de Traduceri este condus de către Directorul General Brian McCluskey. .relaţiile cu Consiliul.resurse şi probleme generale. medicamente şi alte materiale sanitare.coordonarea programelor şi politicilor. Ajutorul poate fi format din bunuri cum ar fi alimente.studii de fezabilitate pentru operaţiunile umanitare desfăşurate. . Comitetul Economic şi Social. . Avocatul Poporului (Ombudsman) European.promovează şi coordonează măsuri de prevenire a dezastrelor prin instruirea de specialişti.simplificarea metodelor de lucru şi procedurilor. Biroul de Ajutor Umanitar este condus de către Directorul Costanza Adinolfi şi are ca principal scop oferirea de ajutor victimelor dezastrelor naturale şi a conflictelor armate din afara UE. Secretariatul General este condus de către Secretarul General David O’Sullivan. . Acesta are în subordine mai multe departamente printre care pot fi citate cele care se ocupă cu: . Totuşi.registrul. cum ar fi: . . .relaţiile cu Parlamentul European. Datorită rolului său important. . purificări ale apei şi ajutor logistic. Serviciul Unit de Interpretări şi Conferinţe este condus de către Marco Benedetti. Cranfield. ca de exemplu tratamente medicale. . Biroul pentru Publicaţiile Oficiale ale Comunităţilor Europene este condus de către Directorul General Thomas L. indiferent de rasă.

Accentul va fi pus pe activitatea de „policy-making”. adică pe participarea Comisiei la funcţia normativă. Acesta cuprinde şase oficiali care servesc ca o punte de legătură între comisar şi directoratele generale din subordine. Decizia se ia cu votul majorităţii şi odată adoptată ea devine decizie comună a Comisiei Pe lângă personalul directoratelor generale pentru care sunt responsabili. obligatoriu. Funcţionarea Comisiei Europene Comisia se întruneşte odată pe săptămână pentru a adopta propuneri precum şi pentru a lua deciziile ce se impun la momentul respectiv. deoarece studiul se concentrează pe analiza acestei instituţii. Unul din principalele scopuri ale Secretariatului General este să vegheze la respectarea principiului responsabilităţii colective.Secretariatul General raportează direct Preşedintelui Comisiei. Funcţionarea oricărei administraţii presupune existenţa unor reguli în acest sens. Serviciul de Audit Intern este condus de către Directorul General Julius Muis. La întâlnire fiecare problemă este prezentată de către comisarul în a cărui responsabilitate intră. Este însă necesar să adăugăm că adoptarea textelor urmează anumite proceduri şi poate suferi . Numărul Directoratelor Generale. ci se pot modifica de la o etapă la alta. Dar ei au pe de altă parte şi atribuţiile unor „ochi şi urechi” ai comisarului în problemele de care acesta se interesează. prin „reguli de funcţi¬onare” înţelegem regulile interne din cadrul Comisiei Europene. acordul colegiului comisarilor. excluzându-le pe acelea care reglementează raporturile acesteia cu ale structuri. fiecare comisar are propriul cabinet particular. se ştie că orice text normativ cu caracter definitiv trebuie să fi obţinut în prealabil. Când este nevoie. Comisia poate ţine şedinţe extraordinare. În cazul de faţă. Din acest punct de vedere. Secţiunea a III-a. precum şi împărţirea lor pe domenii de activitate nu sunt fixe. Aceasta este regula de bază.

precum şi cabinetelor comisarilor corespondenţi. El intră apoi în mâinile juriştilor-revizori ai aceluiaşi serviciu pentru verificarea concordanţei terminologiei juridice a viitoarei norme în toate cele 11 limbi oficiale ale Uniunii Europene. cu condiţia că principiul responsabilităţii colegiale să fie respectat. prin grija Secretariatului General. în principiu.câteva derogări. în fiecare miercuri. Cealaltă procedură amintită. iar Serviciul Juridic şi-a dat avizul favorabil pe proiectul de text. membrilor Comisiei şi se consideră aprobat dacă până la . Dacă reuniunile plenare rămân regulă. Procedura de abilitare are rolul de a scuti colegiul Comisiei să ia decizii în materii în care marja de apreciere este foarte redusă şi nu prezintă dificultăţi politice. Pentru a facilita activitatea Comisiei. Procedura scrisă este folosită atunci când direcţiile generale şi celelalte servicii implicate au ajuns în prealabil la un acord asupra problemei în cauză. conform articolului 27 din Regulamentul interior.. pentru a putea fi înscrisă pe ordinea de zi a colegiului Comisiei. În cazul în care o propunere necesită avizul mai multor D. Comisia poate abilita pe membrii săi să ia. Acesta este apoi difuzat. este un mecanism ce permite Comisiei să ia decizii în probleme ce nu necesită o discuţie în cursul reuniunii sale săptămânale şi care nu sunt acoperite nici de procedura de abilitare.G. pentru a se pronunţa asupra textelor incluse pe ordinea de zi spre adoptare. al căror obiectiv este de a scuti Comisia de dosarele ce pot fi pregătite în afara colegiului. direcţia generală „chef de file” distribuie în prealabil proiectul şi celorlalte servicii interesate. Adoptarea unui text de către Comisie în şedinţă urmează procedura prevăzută în articolul 2 din Regulamentul interior şi are loc dacă întruneşte sprijinul a cel puţin 11 din cei 20 de comisari (majoritatea simplă). dar continuă şi joi dacă este necesar. În această privinţă Secretariatul General joacă un rol important de grefă şi de control al procedurii. cea scrisă. Mai întâi proiectul de act normativ trebuie să fi primit „libera trecere” din partea Serviciului Juridic care asigură conformitatea textului cu ordinea juridică comunitară. în numele şi sub controlul său. Astfel. pe lângă procedura orală în şedinţa plenară au mai fost puse la punct alte două modalităţi de luare a deciziei: procedura de abilitare şi procedura scrisă. Dar această eventuală adoptare presupune intervenţia prealabilă a mai multor niveluri ale structurii administrative. dar care necesită totuşi dezbatere la nivel de comisari. măsuri de gestiune sau de administrare clar definite. în formula sa colegială. Comisia se reuneşte. există însă şi reuniuni ale unor grupuri de membri.

care să efectueze cea mai mare parte din activităţi instituţiei. Probleme de coordonare în sânul unei direcţii sunt rar constatate. dar au şi un rol echivalent până la un punct cu cel al COREPER pe lângă Consiliul UE. căci decupajul administrativ face ca eventualele conflicte de competenţă să apară cu titlu de excepţie la acest nivel. de negociere între ele şi cu serviciile. În acest context este evident că fără existenţa unor servicii administrative eficiente.G. volumul de probleme cărora Comisia trebuie să le găsească rezolvare face necesară pregătirea dosarelor de către direcţiile generale înainte de a fi prezentate colegiului. . când avem de¬a face cu propuneri ce au un caracter tehnic ori când este vorba de acte de execuţie. de către directorul general. Din cele expuse reiese clar rolul de deliberare şi decizie al Comisiei. Comisia n-ar putea să-şi ducă la îndeplinire sarcinile ce-i sunt atribuite prin Tratat. fie mai multe servicii din cadrul aceleiaşi direcţii. rol aprioric şi cu atât mai exclusiv cu cât chestiunea este mai politică. Pe de altă parte. admiţând că conflictul există între două direcţii din cadrul aceleiaşi D. de supraveghere administrativă şi de mediator. iar dacă totuşi se ivesc. odată cu depăşirea epocii când era o administraţie de misiune. Veritabilele probleme de coordonare interservicii se nasc însă atunci când cele două servicii ce-şi declară simultan competenţa nu au aceeaşi autoritate ierarhică comună. În ambele situaţii însă. Din contră. ele sunt tranşate de către director sau. definirea priorităţilor se face la nivel politic. În primul caz. colegiul în ansamblu sau comisarii implicaţi direct şi cabinetele lor vor juca un rol mai activ în pregătirea textelor. deşi direcţiile generale au posibilitatea să-şi prezinte argumentele în favoarea şi a altor puncte pe care le doresc introduse în programul Comisiei Realitatea este că dosarele pe care serviciile Comisiei sunt chemate să le trateze nu solicită decât rareori o singură competenţă. Trebuie însă precizat că rolul serviciilor este mai mult sau mai puţin primordial după cum proiectul de act normativ are un caracter politic sau unul tehnic. Cabinetele comisarilor cumulează funcţii de pregătire a dosarelor. ia toate nivelurile şi îşi asumă un rol coordonator. Secretariatul General este prezent peste tot. serviciile sunt cele care au contribuţia hotărâtoare. în marea majoritate a cazurilor fiind implicate. fie alte direcţii sau direcţii generale..sfârşitul unui interval de timp indicat în nota ce însoţeşte documentaţia nici un membru al Comisiei nu a formulat rezerve.

Comitetul consultativ al locurilor de muncă. cum ar fi de exemplu: Comitetul de politică economică. Comitetul consultativ al barourilor. Comisia s-a consultat cu 235 de comitete cu compoziţie variabilă.În ultimii ani. Adresa Comisiei Europene este Rue de la Loi 200. Comitetul consultativ al consumatorilor. . B-1049 Brussels. igiena şi protecţia sănătăţii la locul de muncă. Comitetul consultativ pentru securitatea. care au sprijinit-o în elaborarea şi aplicarea politicilor comunitare.

Comisia are şi un important rol politic.CAPITOLUL IV. care rezultă însă din alte dispoziţii ale Tratatului CEE. Funcţia de initiative Spre deosebire de situaţia existentă într-un stat naţional. ea fiind răspunzătoare. .formulează propuneri. în faţa Parlamentului european. recomandări şi avize (funcţia de iniţiativă). la nivel comunitar respectivul drept revine în . căci omite funcţia de reprezentare internă şi externă a Uniunii Europene.enumerarea din articolul 211 nu era completă. din acest punct de vedere. Astfel.dispune de putere de decizie proprie şi participă la adop¬tarea actelor de către Consiliul şi Parlamentul European (funcţia de decizie). unde dreptul de iniţiativă legislativă este exercitat de guvern şi parlament. făcând o trecere în revistă a conţinutului competenţelor Comisiei Europene Secţiunea a II-a.veghează la execuţia tratatelor (funcţia de supraveghere). . De asemenea. . ATRIBUTIILE COMISIEI EUROPENE Secţiunea I. Rolul Comisiei Tratatele comunitare atribuie Comisiei ca rol principal pe acela de a exprima interesul comunitar şi de a asigura realizarea acelui interes.exercită competenţele de execuţie pe care i le conferă Consiliul (funcţia de execuţie). Competenţele Comisiei Europene sunt enumerate în articolul 211 TUE. Comisia Europeană: . . Asupra lor vom insista în continuare. Funcţiile care au suferit un proces evolutiv mai pronunţat sunt cele referitoare Ia participarea Comisiei la activitatea normativă în cadrul ansamblului comunitar (legislaţie şi execuţie).

chiar modeste. Revenirea la practica majorităţii calificate ca urmare a Actului Unic European a permis Comisiei să-şi regăsească rolul său originar. statele membre s-au ferit să consacre în mod explicit acest drept în revizuirile pe care tratatele originare le-au suferit până în prezent. cuprinde practic majoritatea domeniilor comunitare. asemenea parlamentelor naţionale. respectiv riscul denaturării propunerii. Comisia dispune de mijloace prin care îşi poate impune punctul de vedere. Monopolul iniţiativei de care dispune Comisia este însă contestat de către Parlamentul European care ar vrea să dispună de acest drept. Ea are oricând dreptul de a a-şi retrage propunerea invocând unul din următoarele trei motive: schimbarea substanţială a împrejurărilor ce au stat la baza propunerii. chiar şi atunci când Consiliul decide cu unanimitate. Pentru Comisie dreptul de a-şi retrage propunerea constituie un corolar al dreptului de iniţiativă. în sensul că acesta a amânat nepermis de mult dezbaterea propunerii. după Tratatul de la Amsterdam.principal Comisiei Europene. revenind şi Consiliului Miniştrilor Uniunii Europene şi Parlamentului. În orice caz. însă Curtea de Justiţie a CE a evitat să tranşeze controversa interinstituţională. jucând în acest fel un rol central în negocierile ce preced adoptarea deciziei. Acest rol fusese considerabil diminuat prin practica unanimităţii. cu titlu de excepţie. în unele cazuri. Ea dispune de posibilitatea alegerii momentului introducerii unei propuneri în faţa Consiliului. deşi practica pare a fi favorabilă admiterii retragerii propunerii de către Comisie. în măsura în care Consiliul decidea cu unanimitate el putea oricând să se abată de la propunerea Comisiei. Consiliul are de ales între a accepta o propunere care nu-i convine decât parţial ori a nu putea legifera deloc. Pretenţiile sale. mai ales în ceea ce priveşte al treilea motiv invocat. În aceste condiţii. Monopolul puterii de iniţiativă este una dintre armele principale ale Comisiei. lipsa unui interes manifest din partea Consiliului. Pe de altă parte. ori riscul denaturării conţinutului acesteia de către Consiliu. consecinţă a Compromisului de la Luxemburg (1966) în urma căruia s-a pus capăt crizei generate de retragerea Franţei generalului de Gaulle de la procesul decisional căci. s-au ciocnit sistematic de opoziţia Comisiei însă toate cele trei modificări . Consiliul a contestat acest drept al Comisiei. Retragerea trebuie însă motivată şi este necesară informarea Parlamentului European ori de câte ori este implicată procedura de consultare a acestuia pentru adoptarea respectivei propuneri ceea ce.

Comisia Europeană deţine monopolul iniţiativei legislative în sfera primului „pilon”. ci decurge mai curând din tendinţa de a instaura un dialog direct între Parlamentul European şi Consiliul UE în cadrul procedurii legislative. iniţiativă care este transpusă spre decizie Consiliului Uniunii Eurpene. fiind însărcinată cu o misiune generală de iniţiativă. Tratatul de la Maastricht a adus ca noutate complicata procedură de codecizie ce permitea PE să respingă textul Comisiei după o a treia lectură. Actul Unic European a introdus procedura de cooperare cu Parlamentul. deoarece Consiliul nu poate să delibereze decât pe baza unei propuneri a acesteia. iar Tratatul de la Amsterdam a simplificat substanţial această ultimă procedură. cel comunitar. Dacă în cadrul procedurii de cooperare Comisia reuşise prezervarea dreptului său. Aşadar. momentan Tratatul de la Nisa nefiind încă ratificat de toate statele membre. respectiv procedura de consultare a PE. Modificarea propunerii se poate face de către Comisie pe tot parcursul procedurii de adoptare a unui act . credem. iar în cazul celui de al treilea ea împarte această atribuţie cu statele membre. Comisia este doar asociată Consiliului Uniunii Europene. pentru că dintre amendamentele propuse de Parlament sunt prezentate Consiliului doar cele pe care Comisia şi le-a însuşit. apariţia procedurii de codecizie a constituit. Astfel. o prima breşă în monopolul Comisiei. Consiliul Uniunii Europene singur sau împreună cu Parlamentul European adoptă acte normative în principiu numai pe baza propunerilor înaintate de Comisie. iar Consiliul nu poate modifica propunerea Comisiei decât cu unanimitate. De remarcat că ameninţarea pentru monopolul iniţiativei exercitat de către Comisie nu vine însă în mod esenţial din revendicarea de către Parlament a unei competenţe în domeniu. Comisia are posibilitatea de a-şi retrage propunerea atât timp cât Consiliul nu a statuat. Comisia a fost concepută ca „instituţie motrice” a integrării europene. În cazul celui de al doilea „pilon”. Garantă a interesului general comunitar. au marcat apariţia unor concesii pe care Consiliul European le-a făcut în favoarea instituţiei parlamentare europene. după obligarea Comisiei de a prezenta Parlamentului European propunerile înainte de trimiterea lor către Consiliu. permiţând Parlamentului să-şi consolideze puterea în procesul legislativ comunitar.importante ale Tratatului de la Roma care se aplică în dreptul comunitar. Comisia dispune de un monopol al iniţiativei în Uniunea Europeană.

În practică. să retragă Comisiei facultatea de decizie pentru a o înapoia Consiliului. De acum înainte competenţa de principiu aparţine Comisiei. De asemenea. se făcuse simţită nevoia adoptării a numeroase măsuri de execuţie la nivel comunitar. mai ales în materie de politica agricolă comună.normativ. Consiliul deţinea. Pentru a realiza o analiză tehnică a problemelor. ceea ce a pus Consiliul în imposibilitatea de a le soluţiona în timp util. prin votul lor nefavorabil. Însă odată cu aceasta a apărut o nouă problemă. În cazul retragerii propunerii. sunt solicitate să îşi exprime opiniile Comitetele consultative alcătuite din reprezentanţi ai mediilor socio-profesionale europene. propunerile Comisiei sunt pregătite în cadrul departamentelor sale administrative. în anumite cazuri. Funcţia de execuţie Până la adoptarea Actului Unic European. În practică însă. Consiliul poate stimula funcţia de iniţiativă legislativă a Comisiei. atunci când există posibilitatea să-i ceară acesteia să efectueze toate studiile pe care le consideră oportune pentru realizarea obiectivelor comune şi să-i prezinte toate propunerile corespunzătoare. cu excepţia situaţiilor în care Consiliul îşi rezerva în mod expres acest drept pentru sine. atât puterea legislativă. Cerinţele legate de eficienţa acţiunii comunitare au condus pe autorii Actului Unic la modificarea articolului 145 CEE pentru a putea conferi Comisiei competenţe executive. în cadrul departamentelor Comisiei se apelează în mod frecvent la experţii independenţi. . căci renunţând la puterea de execuţie Consiliul a creat obiceiul de a supraveghea Comisia cu ajutorul unor comitete compuse din reprezentanţi ai statelor membre care pot. cât şi pe cea executivă. Comisia neputând lua măsuri de execuţie decât în urma unei abilitări dată de Consiliu. regula anterioară fiind inversată: Consiliul nu mai este executivul care îşi poate delega competenţa către Comisie. Curtea de Justiţie a CE a apreciat că această procedură este conformă cu Tratatele. Secţiunea a III-a. Aşa a apărut termenul de „comitologie”‚ care în limbajul dreptului comunitar desemnează tocmai această practică a comitetelor. aceasta trebuie motivată şi este necesară informarea Parlamentului European ori de câte ori este implicată procedura de consultare a acestuia. atâta timp cât nu se modifică echilibrul instituţional. ci aceasta din urmă reprezintă executivul. apoi sunt supuse comisarilor pentru examinare şi adoptare.

Tipologia acestora. Şi a două formulă. În virtutea acestui atribut Comisia poate să declanşeze anumite proceduri juridice care au menirea de a stabili dacă. propunerea Comisiei se va aplica totuşi pentru a se evita vidul normativ. Consiliul ori statele membre îndeplinesc obligaţiile ce le revin din tratate. nu este deloc controversat deoarece el lasă Comisiei Europene puterea de decizie în caz de dezacord cu comitetul. evitându-se astfel blocajul pentru că oricare ar fi situaţia există o decizie care se aplică. care poate adopta. zisă a „contra-fileului”‚care autorizează Consiliul să se opună măsurilor propuse de Comisie. prin votul cu majoritate simplă. cel consultativ. comitetul consultativ nu a fost utilizat decât în mai puţin de o treime din cazurile pentru care Comisia a propus acest lucru. Pentru aceste . este acela al controlului aplicării tratatelor comunitare atât de către Consiliu. Dacă el nu face acest lucru. Decizia în cauză consacră existenţa a trei tipuri de comitete: comitet consultativ. stabilită de Consiliu prin decizia nr. Se pare însă că nu aceasta este şi orientarea Consiliului deoarece. Funcţia de supraveghere Un atribut esenţial ce revine Comisiei. a născut controverse aprinse cu privire la competenţa acestor comitete. o declaraţie anexată Actului Unic European menţionând doar preferinţa manifestată pentru comitetul consultativ în chestiuni legate de piaţa internă unică. este sesizat Consiliul care poate adopta propunerea Comisiei prin vot cu majoritate calificată. Astfel. Nu există nici o ierarhie între diferitele tipuri de comitete. 87/373 din 13 iulie 1987. Aceasta este aşa-numita „variantă a fileului”. În această situaţie avem de-a face cu un vid normativ. cât şi de către statele membre. Primul. cu majoritate calificată. în caz de aviz negativ al comitetului. atunci se aplică decizia Comisiei. Există însă şi o altă opţiune. sau o poate modifica cu unanimitate. a comitetului de reglementare. comitet de gestiune şi comitet de reglementare. ridică însă unele critici. cea a comitetului de gestiune a fost acceptată de către Curtea de Justiţie. Dacă nu reuşeşte să întrunească nici una din aceste majorităţi. căci procedura sa prevede că dacă există un dezacord între Comisie şi comitet va fi sesizat Consiliul. în ansamblul deciziilor privind piaţa internă. Cea de-a treia formulă. Secţiunea a IV-a. alte măsuri de execuţie decât cele propuse de Comisie.

în ciuda succesului fazei precontencioase care permite soluţionarea a 80% din cazuri înainte de a fi sesizată Curtea de Justiţie. Pentru limitarea acestora s-a propus aplicarea unor sancţiuni pecuniare. Pentru a-şi îndeplini funcţia de „gardian al tratatelor”. în scop preventiv sau de informare. Acţionând din oficiu sau în urma unei plângeri. Comisia beneficiază şi de o putere de aplicare a unor sancţiuni (amenzi sau plata unor penalităţi) în special întreprinderilor care încalcă regulile concurenţei. Prin exercitarea acestei funcţii de supraveghere a mandatului de respectare a dispoziţiilor tratatelor comunitare. însă diversitatea motivelor ce determină statele membre să evite respectarea normelor comunitare – mergând de la neglijenţa administraţiilor naţionale până la dificultăţile de aplicare sau teama de reacţia adversă a opiniei publice din ţara respectivă – face ca interesul aplicării acestor sancţiuni să fie limitat la cazuri de neaplicare persistentă. Funcţia de reprezentare Comisia Europeană îndeplineşte totodată şi un semnificativ rol reprezentativ. o multiplicare a ipotezelor de neaplicare a Tratatului. Cu toate acestea s-a constatat. cât şi misiunea de a declanşa o acţiune în justiţie contra statului care nu aplică tratatele. întreprinderilor sau persoanelor fizice. Secţiunea a V-a. prevăzute mai târziu chiar explicit în Tratatul de la Amsterdam.considerente Comisia este cunoscută în doctrină şi sub denumirea de „păzitor (paznic) al tratatelor”. ea fiind abilitată potrivit dispoziţiilor Tratatului de la Roma să reprezinte interesele Comunităţii pe plan internaţional. Comisia a dezvoltat o întreagă procedură destinată să permită corectarea inacţiunii statelor membre înainte de a se ajunge la declanşarea unei acţiuni în contencios. Comisia a fost denumită şi „gardian al tratatelor”. Ca urmare Comisia Europeană are atribuţia de a conduce negocierile cu terţe state pentru încheierea de acorduri în domeniile care sunt trecute pe baza prevederilor Tratatului în competenţa Comunităţii. . Tratatele originale însărcinează Comisia Europeană să vegheze la aplicarea acestora şi îi acordă în acest scop atât puteri specifice. Comisia poate cere informaţii statelor.

cu cât el necesită negocieri prealabile adoptării oricărei iniţiative legislative cu statele membre. cu rang de ambasade. Comisia are atât competenţă de executare. Comisia reprezintă Uniunea Europeană în relaţiile cu statele nemembre şi organismele internaţionale. Pentru dreptul de legaţie pasivă scrisorile de acreditare sunt remise preşedintelui Comisiei şi preşedintelui în exerciţiu al Consiliului. în raport cu persoanele fizice sau juridice. după consultarea Comitetului monetar. Rolul ei este cu atât mai dificil. Comisia beneficiază de un înalt grad de autonomie în exercitarea atribuţiilor sale. Comisia poate administra şi măsuri protecţioniste – acestea fiind măsuri temporare ce constituie excepţii de la tratate. emite directive sau adoptă decizii. cât şi medierea negocierilor dintre statele membre. Ulterior. transporturi). este interesant de remarcat că deşi acestea din urmă au reprezentanţe permanente la UE. în special în domeniul politicii concurenţiale şi al controlului aplicării politicilor comune (în agricultură. Fondul Agricol European de Garanţie şi Orientare). conduse de un şef de delegaţie cu rang de ambasador şi având imunitate diplomatică. Ea poate să elaboreze regulamente. fiind adoptate de statele membre în acord cu Comisia pentru a depăşi unele dificultăţi deosebite. cu excepţia acordurilor de asociere sau aderare. în interiorul Uniunii ea reprezintă interesul comunitar. fiind împuternicită de fiecare dată de către Consiliul Uniunii Europene printr-o „decizie de negociere”. Consiliul Uniunii Europene va ratifica acordul internaţional. Comisia nu este reprezentată în capitalele comunitare decât prin birouri încadrate cu un număr redus de funcţionari. cât şi competenţă decizională. cu celelalte instituţii comunitare sau cu statele membre. votând de regulă cu majoritate calificată. Ca reprezentant pe plan extern al Uniunii. Comisia administrează bugetul Uniunii Europene şi fondurile speciale ce îi sunt atribuite (Fondul Social European. Cât priveşte reprezentarea în ţările membre. Astfel. Comisia este cea care negociază tratatele internaţionale încheiate de Uniune. aceste atribuţii fiindu-i conferite direct prin dispozitiile tratatelor sau prin delegare de competenţă de către Consiliu. Comisia Europeană trebuie să acţioneze în aşa fel încât interesul comunitar să primeze în faţa intereselor statelor membre. care trebuie votate cu unanimitate. poate . Comisia.Exercitarea acestui funcţii se face de către Comisie prin intermediul delegaţiilor sale în statele terţe.

În eventualitatea unui dezechilibru al balanţei de plăţi. Comisia poate autoriza un stat membru să adopte măsurile considerate necesare pentru redresarea situaţiei. .autoriza un stat membru a cărui piaţă de capital este în dificultate. să adopte măsuri protecţioniste ale căror condiţii sunt definite de Comisie.

DEZVOLTARI ACTUALE SI VIITOARE Secţiunea I. chiar dacă Franţa. Tratatul de la Nisa conţine reglementări noi asupra ei. Cum Comisia Europeană este una din principalele instituţii ale Uniunii Europene. Italia şi Franţa -. Odată cu preluarea de către Franţa a Preşedinţiei UE în a doua parte a anului 2000. noua Preşedinţie înscriindu-şi acest obiectiv pe agenda sa ca o prioritate. Pregătit de Conferinţa Interguvernamentală consacrată „Reformei instituţionale”. Implicaţii asupra Comisiei Europene La 15 februarie 2000 se deschid negocierile de aderare cu încă un grup de state. a fost constrânsă să facă mai multe concesii şi să renunţe la ambiţiile sale. dându-se astfel un semnal clar că extinderea este un proces sigur cu o finalitate într-un viitor mai îndepărtat sau mai apropiat. Tratatul de la Nisa s-a axat. in ansamblu. preşedinta în exerciţiu a Uniunii. în principal pe reformarea instituţiilor Uniunii Europene. . acestea se aflau deja într-o fază în care închiseseră provizoriu o parte din capitolele de negociere. atât în corpul propriu-zis al actului dar şi în unul din Protocoalele anexate lui. oamenii politici de prim rang din structurile de conducere ale celor 15 state membre UE au subliniat această necesitate în numeroase ocazii.CAPITOLUL V. care depinde de performanţele fiecărei ţări candidate în parte. după cum am arătat şi în capitolul precedent. Reforma instituţiilor europene a devenit un lucru necesar. favorabil celor patru „mari” ţări – Germania. Tratatul de la Nisa 1. între care şi România. încheiată odată cu Summit-ul de la Nisa Rezultatul este. Cum la 31 martie 1998 fuseseră deschise negocierile de aderare cu un prim grup de state. Marea Britanie. în comparaţie cu celelalte. Preşedinţia franceză organizase deja consultări cu principalii factori de decizie din fiecare ţară şi existau bazele puse de negocierile Conferinţei Interguvernamentale. Summit-ul de la Nisa a fost cel mai îndelungat şi cel mai complicat. Conştienţi de acest lucru. s-a pus problema revizuirii Tratatelor constitutive în sensul reformei instituţionale atât de necesare.

Modul în care este ales Preşedintele Comisiei şi membrii ei. .Dacă sistemul actual de stabilire a numărului de comisari nu ar fi schimbat. Conferinţa Interguvernamentală a optat şi pentru o sporire a puterilor Preşedintelui Comisiei Europene. este următorul: „Art. în concordanţă cu propunerile făcute de către fiecare stat membru. Comisia Europeană a recomandat la 27 ianuarie 2000: . să se ajungă la un număr de 34-35 de comisari. Preşedintele şi ceilalţi membrii ai Comisei astfel nominalizaţi.începând cu prima Comisie Europeană care îşi va începe mandatul după aderarea celui de-al douăzeci şi şaptelea membru. Consiliul. va adopta lista cu celelalte persoane pe care intenţionează să le numească ca membrii ai Comisiei. Consiliul. Această perspectivă îşi are marele neajuns că se ajunge la un organism a cărui funcţionare eficientă este pusă sub semnul întrebării. 214(2). nominalizarea trebuie să fie aprobată de Parlamentul European. numărul de membrii etc. reunit în prezenţa şefilor de stat şi de guvern. având posibilitatea să aplice o politică coerentă Ceea ce a rezultat în urma negocierilor intense purtate de către reprezentanţii statelor membre sunt o serie de texte care vor fi introduse în Tratatele de bază ale Uniunii Europene şi care vor reglementa domenii cum sunt: metoda de numire a Preşedintelui şi membrilor Comisiei Europene. hotărând printr-o majoritate calificată.reducerea numărului de comisari la unul pentru fiecare stat membru.” . hotărând prin majoritate calificată şi prin acordul comun cu Preşedintele nominalizat. atunci ar trebui. în bloc. tendinţă care a pornit de la ideea că o instituţie este mai puternică atunci când conducătorul ei are mai multă putere. va numi persoana pe care intenţionează să o numească Preşedinte al Comisiei Europene. În cadrul Conferinţei Interguvernamentale. numărul comisarilor va fi mai mic decât cel al ţărilor membre. odată cu aderarea a încă 12 ţări. competenţele Preşedintelui Comisiei Europene. După aprobarea de către Parlamentul European. vor fi supuşi votului de aprobare al Parlamentului European. conform reglementărilor ce vor intra în vigoare odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Nisa. Preşedintele şi ceilalţi membrii ai Comisiei vor fi investiţi de către Consiliu care va hotărî prin majoritate calificată.

art.art.art. 67 TCE (referitor la azil. . . . în favoarea hotărârilor date cu majoritate calificată. Cu excepţia reînnoirilor obişnuite sau din cauză de deces. funcţia membrilor Comisiei încetează în mod individual prin demisie voluntară sau din oficiu. 93 TCE (referitor la taxe). care hotărăşte cu majoritate calificată. 215 TCE va fi înlocuit cu: „Art. Una din direcţiile principale de construcţie a Tratatului de la Nisa a constituit-o şi aceea a limitării domeniului în care Consiliul trebuie să hotărască prin vot în unanimitate. Preşedinţia portugheză şi cea franceză au identificat cel puţin 15 articole din TCE în care procedura unanimităţii ar trebui înlocuită cu cea a majorităţii calificate. Se poate observa că principala modificare este înlocuirea „acordului comun” necesar pentru numire cu „hotărârea prin majoritate calificată”. imigrare şi vize). 42 TCE (referitor la securitate socială care este necesară în domeniul liberei circulaţii a lucrătorilor). . 133 TCE (referitor la politica comercială comună). 161 TCE (politica de coeziune socială şi economică).Reglementarea actuală care guvernează materia numirii Preşedintelui Comisiei Europene şi a celorlalţi membri este art. Membrul demisionar sau decedat este înlocuit pentru perioada rămasă din mandat de către un nou membru numit de Consiliu. a cărei funcţionare nu trebuie împiedicată sau oprită de greutatea de obţinere a unui vot unanim. 215. 214 din TCE. au fost selectate cele referitoare la 5 problematici în care apare ca deosebit de importantă pentru realizarea extinderii Uniunii trecerea la votul cu majoritate calificată: . Alegerea între unanimitate şi majoritate calificată a fost cauza unor crize grave la nivel Comunitar în trecut. unele state fiind foarte sensibile la probleme care ţin de „suveranitatea naţională”.art. . Din cadrul acestor articole. Această restrângere apare ca deosebit de necesară din perspectiva unei Uniuni Europene cu un nivel ridicat de integrare.art. Tot referitor la Comisie se arată că actualul art.

Articolul 217 din TCE va fi înlocuit de noul articol 217. care va decide asupra organizării sale interne. 2. „respectarea orientărilor politice” trasate de către Preşedintele Comisiei. sub autoritatea acestuia. 217 arată doar că: „Comisia poate numi unul sau doi vicepreşedinţi dintre membrii săi”. În afara cazului demisiei din oficiu reglementată de art. rezultă că principala înlocuire se produce prin aducerea în locul acordului comun a majorităţii calificate. Procedura prezentată la 214(2)este aplicabilă pentru înlocuirea Preşedintelui. care prevede următoarele: „1. Se poate observa adoptarea unei noi concepţii. Membrii Comisiei trebuie să ducă la îndeplinire responsabilităţile care leau fost însărcinate de către Preşedinte. Un membru al Comisiei trebuie să demisioneze la cererea Preşedintelui. după obţinerea de către acesta a aprobării Colegiului”. Comisia va lucra respectând orientările politice definite de Preşedintele ei. Preşedintele va numi vicepreşedinţi din rândul membrilor Comisiei 4.” Actualul articol 215 prevede. eficientă şi pe bază de colegialitate. După obţinerea aprobării Colegiului. 217 este mult mai cuprinzător şi se axează în principal pe competenţele crescute de care beneficiază Preşedintele Comisiei Europene. să decidă să nu se mai producă înlocuirea. numit de comun acord de guvernele statelor membre”. În prezent art. hotărând prin vot unanim. 3. nivel la care Comisia are un cuvânt greu de spus. spre deosebire de viitoarea reglementare prezentată mai sus. că „Cel în cauză este înlocuit pentru durata rămasă din mandat de un nou membru. noul art. sau până când Consiliul va decide că nu este cazul ca înlocuirea să aibă loc. La fel ca şi în cazul precedent. pentru a asigura funcţionarea ei coerentă. În eventualitatea unei demisii voluntare sau din oficiu.Consiliul poate. Acesta poate realoca aceste responsabilităţi în timpul mandatului comisiei. Astfel. Preşedintele este înlocuit pentru durata rămasă din mandat. Ca element de noutate apare şi . lucru care a rezultat din nevoia crescută de aplicare a unei politici coerente la nivel Comunitar. Responsabilităţile care incumbă asupra Comisiei vor trebui structurate şi alocate între membrii Comisiei de către Preşedintele ei. 216 membrii Comisiei vor rămâne în funcţie până când vor fi înlocuiţi.

Comisia trebuie să includă câte un cetăţean al fiecărui stat membru. de către Preşedintele Comisiei Amplificarea puterilor Preşedintelui Comisiei Europene. duce la o creştere a importanţei şi prestigiului funcţiei. nu este o situaţie singulară în contextul Comunitar. Secretarul General al Consiliului îndeplineşte în acelaşi timp şi funcţia de Înalt Reprezentant pentru Politică Externă şi de Securitate al Uniunii Europene. 213(1) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană şi art. În acest sens. Astfel. 126(1) al Tratatului instituind Comunitatea Europeană a Energiei Atomice vor fi înlocuite de către următoarele: «1. Numărul membrilor Comisiei este stabilit de Consiliu prin vot unanim». Mai ales în relaţiile internaţionale în care Uniunea Europeană se implică activ. Când Uniunea va consta din 27 de state membre. se poate lua exemplul Înaltului Reprezentant pentru Politică Externă şi de Securitate. Numărul membrilor Comisiei este mai mic decât numărul statelor membre. art. art. De la 1 ianuarie 2005 şi cu efect din momentul când prima Comisie de după această dată îşi va începe mandatul. potrivit Tratatului de la Amsterdam. aranjamentele necesare fiind adoptate de Consiliu prin vot unanim. Javier Solana.» 2. 126(1) al Tratatului instituind Comunitatea Europeană a Energiei Atomice vor fi înlocuite de către următorul: «1. Membrii Comisie vor fi aleşi pe baza competenţei lor generale şi care oferă toate garanţiile de independenţă. rezultat al noilor reglementări. Numirea în această funcţie a unei personalităţi puternice. Membrii Comisie vor fi aleşi pe baza competenţei lor generale şi care oferă toate garanţiile de independenţă. ea este beneficiară a acestei noi abordări de numire şi promovare a personalităţilor. Numărul membrilor Comisie poate fi schimbat de Consiliu printr-un vot unanim. Acest amendament se va aplica de la data de la care îşi începe mandatul prima Comisie de după aderarea celui de-al douăzeci şi şaptelea stat membru. Articolul 4 al Protocolului asupra extinderii Uniunii Europene statuează: „1. . 213(1)[8] Tratatul instituind Comunitatea Europeană şi art. Membrii Comisiei sunt aleşi pe baza unui sistem rotativ întemeiat pe principiul egalităţii. Javier Solana fiind fostul Secretar General al NATO din perioada conflictului din Kosovo.realocarea responsabilităţilor în timpul desfăşurării mandatului comisarilor.

dacă s-ar fi mers în continuare pe sistemul că ţările mari au dreptul la doi comisari. atunci România. la o cercetare atentă a Protocolului. Orice stat care aderă la Uniune are dreptul. .” Protocolul care cuprinde articolele prezentate mai sus a fost una din „pietrele de încercare” ale negocierilor în cadrul Summitului de la Nisa. 4. hotărând în unanimitate. aspectele defavorabile. va adopta: . să aibă unul din cetăţenii săi ca membru al Comisiei. poziţiile statelor membre păreau de multe ori a fi ireconciliabile asupra prevederilor care trebuiau înscrise în acesta. până la aplicarea paragrafului 2. la momentul adeziunii sale. Astfel. Consiliul.implementarea aranjamentelor pentru un sistem rotativ bazat pe principiul egalităţii. Din perspectiva României.numărul de membrii ai Comisiei. .3. datorită ariei geografice şi a demografiei. într-un anumit context să fim . Din păcate. în consecinţă. subiectul fiind nu numai Comisia ci şi ponderea pe care fiecare stat o va avea în instituţiile Uniunii Europene. există riscul deloc de neglijat ca să fim cea de-a „douăzeci şi şaptea” ţară membră a Uniunii Europene. b) referitor la punctul (a). îşi fac apariţia: . conţinând toate criteriile şi regulile necesare pentru determinarea compoziţiei colegiilor succesive în mod automat pe baza următoarelor principii: a) Statele membre vor fi tratate strict pe picior de egalitate cu privire la succesiunea şi timpul petrecut de cetăţenii lor ca membrii ai Comisiei. ar fi fost îndreptăţită poate să aibă doi membrii în Comisie. În ciuda eforturilor franceze. favorabil apare faptul că s-a dat semnalul clar că şi ţara noastră va avea un reprezentant în Comisie la un moment dat. diferenţa dintre numărul total de perioade în funcţie deţinute de cetăţenii a oricăror două state membre să nu poată fi mai mare de una. reglementările privind compoziţia Comisiei au aspecte favorabile dar şi defavorabile.cum capitolele închise provizoriu de ţara noastră în negociere cu Uniunea Europeană sunt destul de puţine în comparaţie cu restul ţărilor candidate. fiecare colegiu succesiv trebuie să fie compus în aşa fel încât să reflecte în mod satisfăcător aria demografică şi geografică a tuturor statelor membre ale Uniunii. după semnarea tratatului de aderare de către cel de-al douăzeci şi şaptelea stat al Uniunii.

. se instituie un Comitet Politic şi de Securitate care are ca atribuţie monitorizarea situaţiei internaţionale în domeniile acoperite de Politica Externă şi de Securitate Comună şi contribuie la definirea politicilor de urmat prin prezentarea opiniilor sale Consiliului. aşa cum a fost el modificat de Tratatul de la Amsterdam. hotărând cu o majoritate minimă de patru cincimi. poate face recomandări respectivului stat. este faptul că aceasta poate sesiza Consiliul în această privinţă. Negociatorii Tratatului de la Nisa au optat pentru constituirea unor noi organisme comunitare. fără a prejudicia responsabilităţile Preşedinţiei sau Comisiei. respectiv Comisia Europeană. Articolul 7 introdus prin Tratatul de la Amsterdam dă posibilitatea Consiliului să penalizeze un stat care încalcă grav şi în mod repetat drepturile fundamentale. Prin Tratatul de la Nisa se introduce un nou art. stabileşte principiile fundamentale pe care se bazează Comunităţile.„favoriţi” pentru ocuparea poziţiei de ţară care la respectiva Comisie care se va forma să nu participe cu un reprezentant. Important din perspectiva subiectului studiului nostru. Importanţa poziţiei Comisiei Europene este subliniată de faptul că o astfel de propunere nu poate fi făcută decât de Parlamentul European sau cel puţin o treime din ţările membre. Astfel. la cererea acestuia sau din proprie iniţiativă. Articolul 6 din Tratatul asupra Uniunii Europene. Când un stat membru este în dificultate sau este serios ameninţat cu dificultăţi severe cauzate de dezastre naturale sau întâmplări excepţionale aflate dincolo de controlul său. 7 care statuează în plus faţă de reglementarea anterioară că atunci când există un risc serios ca o ţară să încalce grav principiile fundamentale pe care se bazează Comunităţile. argumentând acest fapt prin necesitatea existenţei unei mai bune şi consecvente acţiuni în anumite domenii ale politicii comunitare. Nu trebuie neglijată nici tendinţa care reiese din aceste tratat cu privire la o adâncire a cooperării între Consiliu şi Comisie concretizată prin obligativitatea consultării acesteia din urmă în numeroase arii de activitate comunitară. Totuşi. Consiliul. Va monitoriza implementarea politicilor convenite. În privinţa competenţelor încredinţate Comisiei Europene prin Tratatul de la Nisa se poate observa că acestea se axează în principal pe posibilitatea dată instituţiei de a propune Consiliului luarea unor măsuri în diferite domenii care vor fi prezentate mai jos. acest articol nu prevede un mecanism care să prevină încălcarea drepturilor fundamentale.

va stabili un Comitet de Protecţie Socială. Obiectivele comitetului vor fi: . Viitorul art. care va autoriza Comisia să deschidă negocierile necesare. asistenţă financiară comunitară statului membru respectiv. asupra a oricărei plăţi care va fi făcută în locul remuneraţiei. Consiliul şi Comisia vor fi responsabili pentru asigurarea ca acordurile negociate să fie compatibile cu politicile şi regulile interne comunitare. fie din proprie iniţiativă. la propunerea Comisiei. Preşedintele Consiliului trebuie să informeze Parlamentul European asupra deciziei luate. 210 va statua faptul că. . votând cu o majoritate calificată. Comisia va trebui să raporteze regulat comitetului special situaţia negocierilor. Comisia poate cere Consiliului amendarea prevederilor Statutului Curţii de Justiţie. 207. în anumite condiţii. Comisiei i se acordă şi dreptul de a cere amendarea unor prevederi ale statutului Băncii Europene de Investiţii. să formuleze opinii sau să întreprindă alte acţiuni în câmpul său de competenţă. va determina salariile. statut pe care noul Tratat îl situează într-un Protocol separat anexat tratatului. Când acordurile cu unul sau mai multe state sau organizaţii internaţionale trebuie negociate.monitorizarea situaţiei sociale şi dezvoltarea politicilor de protecţie socială în statele membre şi în Comunitatea Europeană per ansamblu. alocaţiile şi pensiile Preşedintelui şi membrilor Comisiei. Comisia va trebui să facă recomandări Consiliului. Comisia va conduce aceste negocieri în consultaţie cu un Comitet Special numit de Consiliu pentru a asista Comisia în obiectivele ei şi în cadrul directivelor care pot fi trasate de Consiliu. experienţă şi practici utile între statele membre precum şi cu Comisia Europeană. hotărând cu majoritate calificată.Consiliul.promovarea schimburilor de informaţii. cu excepţia Titlului I. respectiv progresele făcute. Consiliul. la cererea fie a Consiliului sau a Comisiei. cu statut de consultant pentru promovarea cooperării în politicile de protecţie socială dintre statele membre şi cu Comisia Europeană.fără a prejudicia cele deja statuate în art. Consiliul. să hotărască tot prin majoritate calificată. Va trebui. . Fiecare stat membru şi Comisia Europeană vor numi câte doi membri în acest Comitet. de asemenea. . după consultarea cu Parlamentul European. poate acorda. să pregătească rapoarte.

adunate de la două treimi din membri. Belgia – 22. Atunci când o decizie este în proces de adoptare prin majoritate calificată. Premierul belgian Guy Verhofstadt şi Premierul Portugaliei. Olanda – 25. Referitor la România. Italia. Grecia – 22. Romania – 33. unde Consiliul trebuie să voteze cu majoritate calificată. Republica Cehă – 20. Comisia va adresa propuneri Consiliului şi pentru implementarea politicilor comerciale comune. Se statuează şi necesitatea lansării unei propuneri a Comisiei către Consiliu pentru stabilirea ratelor finale de convertibilitate a monedelor naţionale în ECU. Danemarca. Spania – 50. Statele mici au protestat până în ultimul moment. susţinând că prin „Reforma instituţională” rolul statelor mici se va diminua considerabil. Slovacia – 13. Conform „Protocolului asupra lărgirii Uniunii Europene”. Franţa – 72. Actele Consiliului trebuie să fie adoptate cu cel puţin 169 de voturi în favoare a majorităţii membrilor acolo unde Tratatul prevede că actul este adoptat la propunerea Comisiei. Italia – 72. Spania cu 27. Belgia. Suedia şi Austria câte 10. Alte prevederi Reforma instituţiilor europene s-a concentrat asupra ponderii pe care fiecare stat membru o va avea în procesul adoptării deciziilor importante. Bulgaria – 17. pentru adoptarea în Consiliu va fi nevoie de cel puţin 169 de voturi în favoare. Grecia şi Portugalia câte 12. În celelalte cazuri. numărul membrilor Parlamentului European va fi: Germania – 99. Astfel. Dacă se dovedeşte că această condiţie nu este îndeplinită. Marea Britanie – 72. . 2.În domeniul problemelor financiare. Antonio Gutteres „s-au bătut pentru ca rolul statelor mici în sistemul decizional să fie important”. Comisia face propuneri Consiliului care ia hotărâri prin vot unanim. Suedia – 18. Ungaria – 20. Germania şi Marea Britanie câte 29. Austria – 17. Irlanda şi Finlanda câte 7 şi Luxemburg cu 4. un membru al Consiliului poate cere să se verifice dacă statele membre care susţin decizia constituind majoritatea calificată reprezintă cel puţin 62% din totalul populaţiei Uniunii. Polonia – 50. Portugalia – 22. voturile membrilor săi vor fi după cum urmează: Franţa. decizia respectivă nu va fi adoptată. acordul cu care s-a încheiat întâlnirea de la Nisa prevede o importanţă deosebită pe care ţara noastră o va avea în instituţiile UE. Olanda cu 13.

însoţiţi de miniştrii lor de externe.7.9. Portugalia . Ungaria 12. Portugalia .21.4.9. Spania 21. distribuţia va fi următoarea: Germania . Slovenia – 7. Austria .7.10. Slovacia . Letonia – 8. Spania 27. Republica Cehă . Finlanda . Parisul întrevede posibilitatea ca Berlinul să-i ia locul ca centru de gravitaţie al unei comunităţi extinse. Estonia . Cipru . Austria . au avut o întâlnire în oraşul alsacian Blaesheim. Irlanda .12.4. Bulgaria . Franţa – 24. În privinţa Comitetului regiunilor. Lituania .12.29. membrii vor fi repartizaţi astfel: Germania . Lituania . împreună cu premierul Lionel Jospin.29. Denmarca 7. Lituania – 12.10. Denmarca .9. Malta – 5.9.4.7.12. Cipru . Marea Britanie . Spania .5. rezultând un total de 344. Bulgaria . Berlinul a avut un rol predominant. Italia . Luxembourg – 6. depăşind pentru prima data ponderea Franţei.12.7.12. cu cei 82 de milioane de locuitori. a dobândit.12. Slovenia .12.4. Polonia . Belgia .10. Bulgaria .12. Suedia . Finlanda . Ungaria . Portugalia .9.12.7. Malta . Estonia .12.12. Lituania . după unificare. Republica Cehă . Franţa . cel mai mare număr de voturi (99) în Parlamentul European. la summit-ul de la Nisa. Polonia . Olanda .6. Belgia .9.12. Franţa .24. Letonia .7.12.29.12.24. Suedia . Marea Britanie . Una din divergenţele majore este cauzată de creşterea puternica a influenţei Germaniei care. În cazul Comitetului Economic şi Social.24.9.7. Luxembourg .24. Estonia – 6. În acest context cancelarul Gerhard Scrhöder şi preşedintele Jacquesc Chirac.7. Din aceste interese.21. Austria .6.15.27. Luxembourg .5. Ca urmare.24.12.12. Marea Britanie . Parisul nutreşte îngrijorarea că influenţa Germaniei va creşte şi mai mult o dată cu aderarea la UE a ţărilor din Europa centrală si de est. Slovacia . Irlanda . România .6. Letonia . o ţară îndreptată din punct de vedere istorico-cultural şi chiar economic spre Franţa mai mult decât Germania. Slovacia . România . Letonia . Italia . Polonia . Italia – 24. Grecia .29. Finlanda – 13. Irlanda . Estonia . Slovenia . poate că România. Malta .12.6.12. Cipru – 6.3. rezultând un total de 344. Irlanda – 12.9. Belgia .9. Grecia .Danemarca – 13.24.12. Denmarca 9. în mod tradiţional. . Olanda .21. rezultând un total de 732. rezultând un total de 345. Ungaria . de lângă Strasbourg.15. Republica Cehă .14. Suedia . va fi sprijinită de Paris mult mai activ în procesul de aderare. unde.4. Numărul de voturi în cadrul Consiliului va fi următorul: Germania . Cipru . România .12. Olanda . Malta .7. Slovenia .12. Finlanda . Grecia .7. Luxembourg .12.13.

chiar dacă nu pot interveni direct. deşi partidele de guvernământ şi principalele două partide de opoziţie au susţinut pentru varianta afirmativă. Ministerul ceh de externe consideră că rezultatul referendumului „nu pune în cauză extinderea UE“.Secţiunea a II-a. Mai mult ca sigur că reacţia populaţiei din multe state ar fi fost aceeaşi cu a irlandezilor. a respins noul act european. negociator-sef cu UE. de aceea se poate pune problema situaţiei care ar fi apărut dacă mai multe state ar fi prevăzut această procedură constituţională în pentru adoptarea Tratatului de la Nisa. Ţările candidate şi-au exprimat îngrijorarea faţă de rezultatele referendumului. prin care Suedia dorea să îşi prezinte bilanţul pozitiv al mandatului cu privire la extinderea Uniunii Europene. euroscepticii influenţează prin poziţia lor multe din guvernele europene. cu puţin timp înaintea Summitului de la Goteborg. a declarat. Dezvoltări post-Nisa La 26 februarie 2001. Slovacia consideră că rezultatul referendumului „nu este o veste bună pentru Europa“. Pentru a fi puse în aplicare prevederile Tratatului de la Nisa fiind nevoie ca toate cele 15 state membre să îl ratifice procesul intră într-un anumit blocaj Procentajul la referendumul irlandez a fost de 54% – „nu”. la rândul său. dar poate influenţa. Pavel Telicka. Din păcate. dar au apreciat că nu este vorba de o catastrofă. chemat la urne pentru a se pronunţa prin „Da” sau „Nu” asupra ratificării Tratatului de la Nisa. atmosfera“. cât şi în statele candidate la aderare. Orişicât. Rezultatul „nu trebuie să aibă un impact substanţial asupra procesului de extindere. Miniştrii de externe ai ţărilor membre UE au semnat Tratatul de la Nisa. într-o oarecare măsură. cu atât mai mult cu cât sondajele indică faptul ca 59% dintre irlandezi susţin primirea de noi membri in Uniune. a avut loc un moment de alunecare în procesul de ratificare al Tratatului de la Nisa. Electoratul din Republica Irlanda. Rezultatul referendumului a provocat decepţie atât în ţările membre UE. care riscă să afecteze serios extinderea UE. De subliniat că Irlanda este singurul stat din UE care permite cetăţenilor să se pronunţe în această privinţă prin referendum. Ministerul de Externe de la Bratislava declarându-se decepţionat şi exprimându-şi temerea că „rezultatul riscă să complice aplicarea . mai ales ţinându-se seama de faptul că 2001 este un an electoral în multe din statele membre UE. Preşedintele Aleksandr Kwasniewski a afirmat că rezultatul referendumului reprezintă „o veste tristă“.

Puşcaş a mai precizat că. preşedintele Jacques Chirac. se arată la art. dar fără să schimbe în esenţă textul documentului. cât si în statele candidate. Obiectivul pe care Summitul îl subliniază este posibilitatea acestor state să participe la alegerile din 2004. Totuşi. nu există „actori declaraţi deschis împotriva României“. În această atmosferă atât de încărcată în declaraţii şi luări de poziţie. autorităţile slovace se aşteaptă ca „Guvernul şi Parlamentul irlandez să facă toate demersurile necesare pentru a modifica actuala opinie a populaţiei“. capitolele de aderare deschise de noi fiind bine pregătite. . care a creat condiţii bune pentru extinderea UE în 2004“. după lovitura data de irlandezi Tratatului de la Nisa Berlinul şi Parisul au reafirmat necesitatea ratificării acestuia „fără întârziere”.concluziilor summitului de la Nisa. în pofida rezultatului negativ al referendumului din Republica Irlanda Negociatorul şef român în relaţiile cu Uniunea Europeană. în cadrul celui de-al 77-lea summit franco-german. a declarat. că votul din Irlanda se va resimţi din punctul de vedere al strategiilor şi politicilor atât în statele membre ale uniunii. Uniunea Europeană fiind gata să ia în considerare neliniştile irlandezilor care au respins Tratatul de la Nisa. în procesul de negociere cu UE. Negocierile cu ţările candidate la aderarea la UE vor continua cu o hotărâre şi cu o vigoare intacte. Puşcaş spune ca referendumul din Irlanda nu este de natură să ne surprindă nepregătiţi. În Concluziile Preşedinţiei asupra Summitului de la Goteborg. în Germania. rezultatele referendumului nu au stopat şi nu a avut in vedere cenzurarea procesului de extindere a uniunii spre Est. În ceea ce priveşte posibilele efecte asupra negocierilor purtate de România. şi prim-ministrul Lionel Jospin. Vasile Puşcaş. a mai spus ministrul Vasile Puşcaş. Negociatorul sef mai crede că această întâmplare va genera reacţii în întreaga uniune şi va determina mutarea accentului pe negocierile politice. Negocierile de aderare nu se vor opri. cancelarul Gerhard Schröder. dar că procesul în sine nu va avea de suferit. în opinia sa. Întruniţi la Freiburg-am-Brisgau. Pe de alta parte. 4: „Procesul de ratificare al Tratatului de la Nisa va continua în aşa fel încât Uniunea să poată fi în poziţia de a primi noi state membre la sfârşitul anului 2002”. s-au întrunit la Goteborg şefii de stat şi de guvern din Uniunea Europeană pentru Summitul programat la sfârşitul Preşedinţiei suedeze.

Ca urmare. au fost adoptate trei anexe care conţin o „Decizie privind anumite probleme ridicate de Danemarca referitoare la Tratatul privind Uniunea Europeană”. „Declaraţii ale Consiliului European” şi „Declaraţii unilaterale ale Danemarcei”. a luat mai multe hotărâri în acest sens. Acest vot negative al populaţiei Danemarcei la adresa Tratatului de la Maastrcht a fost urmat de o reacţie hotărâtă la nivelul cancelariilor ţărilor membre. pentru a putea fi stopată de acest obstacol. La art. În 2001. în urma unui nou referendum. în cooperare cu Comisia şi implicând Parlamentul European. anexată Tratatului de la Nisa. Printr-o „Declaraţie asupra viitorului Uniunii”. Astfel. Ţările candidate vor fi de asemenea implicate în acest proces. după cum reiese din declaraţiile prezentate mai sus. care a avut loc la 18 mai 1993. S-a căutat o soluţie care va face să se deblocheze cât mai rapid situaţia nou apărută. La 2 iunie 1992. Această declaraţie evidenţiază trei faze. Curentul principal de opinie era că trebuia să se ajungă la ducerea la bun sfârşit a procesului de intrare în vigoare a Tratatului fără să se redeschidă dezbaterile asupra textului deja negociat. procesul de integrare fiind ireversibil şi voinţa politică de ducere la bun sfârşit a reformei comunitare prea puternică. Preşedinţia suedeză şi apoi cea belgiană. prin referendum Tratatul privind Uniunea Europeană. 7 se face referire la un ajutor special ce va fi acordat Bulgariei şi României pentru sprijinirea acestora în procesul de aderare la UE. deoarece era nevoie de ratificarea tuturor celor douăsprezece state membre a Tratatului pentru ca acesta să intre în vigoare. Danemarca a respins. se cere o dezbatere mai profundă şi mai largă asupra viitorului Uniunii.Se face apoi referire la referendumul irlandez arătându-se sprijinul acordat de Consiliul European pentru metodele pe care le va pune în aplicare guvernul irlandez pentru deblocarea situaţiei create. La Summitul de la Laeken din decembrie 2001. Consiliul European întrunit la Edinburgh. Danemarca a ratificat Tratatul în cauză. vor încuraja dezbaterile pe tema viitorului cu Parlamentele statelor membre dar şi la nivelul direct al populaţiei acestor state. O subliniere aparte se dă şi faptului că „procesul de lărgire este ireversibil”. la 12 decembrie 1992. Consiliul European va dezbate şi adopta o nouă Declaraţie care se va axa pe . de data aceasta cu rezultat pozitiv. O paralelă între această situaţie creată de votul irlandez se poate face cu situaţia din 1992 vis-a-vis de Danemarca. Se subliniază încă o dată faptul că ţările candidate vor fi judecate doar pe baza propriilor merite. Probabil că soluţionarea problemei irlandeze va urma aceeaşi cale ca şi în cazul Danemarcei.

Dacă până la acel moment lăsase prim planul declaraţiilor de acest tip ministrului său de externe. presupune o Uniune europeană care să devină în viitor un stat federal după modelul Republicii Federale Germania. viziunea germană. arătând că „Franţa şi alte naţiuni europene nu vor accepta” o astfel de situaţie sau un astfel de concept al federalizării. pledând pentru o federaţie de state-naţiuni şi pentru menţinerea şi întărirea actualelor structuri de organizare şi conducere a Uniunii. Declaraţia evidenţiază patru direcţii de dezbatere pentru viitor: . Premierul socialist francez. şi-a prezentat propriul proiect pentru viitorul Uniunii Europene. Viziunea sa este în contradicţie cu proiectul de federalizare propus recent de cancelarul german. Lionel Jospin. a spus Jospin într-o aluzie evidentă la planul lui Schröder.o mai precisă delimitare a puterilor între Uniune şi statele membre. În principal. care „pentru unii semnifică un executiv european a cărui legitimitate să fie dată în întregime de Parlamentul European”.continuarea acestui proces în 2002 şi 2003. . optează pentru transformarea Comisiei Europene într-un veritabil Guvern european. „Acest executiv ar deţine monopolul diplomaţiei şi al apărării… naţiunile europene urmând să capete un statut echivalent cu cel al landurilor germane sau al statelor americane”. Jospin a ţinut să precizeze accepţiunea largă conţinută în cuvântul „federaţie”. . Gerhard Schröder. . printre altele.simplificarea tratatelor pentru ca acestea să devină mai clare şi uşor de înţeles fără însă a l-i se schimba sensurile articolelor conţinute în prezent. întărirea puterilor Parlamentului European mai ales în domeniul bugetar precum şi transformarea Consiliului în Cameră Superioară a Parlamentului. La final. În discursul său.Statutul Cartei Drepturilor Fundamentale în Uniunea Europeană. Gerhard Schröder. Această Conferinţă nu va pune nici un fel de obstacol în faţa lărgirii. Jospin s-a arătat în schimb adeptul ideii de federaţie de state-naţiuni iniţiat de fostul preşedinte al Comisiei . la acel moment a dat o declaraţie largă asupra opiniilor sale. Cancelarul german a fost primul care a reacţionat la această propunere de dezbatere asupra viitorului Uniunii Europene în cadrul unei conferinţe de presă susţinute în primăvara anului 2001. o Conferinţă Interguvernamentală va fi convocată în 2004 pentru a trata cele rezultate din dezbaterile precedente.rolul pe care îl are Parlamentul naţional în sistemul european.

el a propus ca Parlamentul să poată fi chiar dizolvat de Consiliul European. Şeful guvernului belgian. membrii având astfel pondere egală în luarea hotărârilor. Jacques Delors. crearea unei politii de frontieră comune şi a unui Parchet european. cotidianul Trouw a calificat ataşamentul lui Jospin la ideea de naţiune o atitudine „foarte franceză”.Europene. . guvernul de la Berlin. care să dispună de un fond de acţiune economica pentru a putea ajuta ţările din spaţiul euro în cazul în care întâmpină dificultăţi. Olanda. care reuneşte şefii de stat şi de guvern şi în cadrul căruia se iau în prezent cele mai importante decizii la nivel european. Presa britanica. Tony Blair. Consiliul rămâne esenţial pentru modelul federaţiei de statenaţiuni. triunghiul de baza fiind esenţial. surprins de dezbaterea europeană în plină campanie electorala a ţinut însă să se delimiteze imediat de viziunea lui Jospin. Berlinul a evidenţiat că în viziunea lui Jospin au fost surprinse şi puncte comune cu cea germană. a salutat faptul ca Jospin şi-a făcut cunoscut punctul de vedere legat de reforma Uniunii Europene. a găsit la rândul său. idee susţinută şi de preşedintele francez Jacques Chirac. şi numirii Preşedintelui Comisiei de către formaţiunea politică europeană. Jospin a insistat şi pe ideea că parlamentele naţionale să joace un rol în construcţia europeană printr-o „conferinţă permanentă a adunărilor legislative”. în special în ce priveşte regulile de funcţionare a Uniunii O idee de bază în proiectul european al lui Jospin este crearea unui „guvern economic” al zonei euro. „interesante” câteva din propunerile lui Jospin. În ţara vecină. Sprijinind totodată ideea unei Constituţii europene. Prudent. în special ideea dotării zonei euro cu un „guvern economic”. la rândul ei. şi prin care să fie reglementată situaţia „competiţiei neloiale dintre sistemele de taxe ale diferitelor state membre UE”. Consiliu şi Parlament” trebuie să evolueze sub această formă. singurul care şi-a manifestat entuziasmul faţă de planul german. victorioasă în alegerile europene. Guy Verhofstadt. Pentru premierul francez. în ceea ce priveşte adoptarea unei Constituţii a UE. Premierul britanic. împuternicite cu „un adevărat rol politic”. „sistemul instituţional european conceput în jurul triunghiului alcătuit de Comisie. a denunţat posibilitatea creării unui superstat european. fără a vorbi despre divergentele profunde cu planul propus de Schröder. Cu diplomaţie. El s-a declarat împotriva bulversării actualei arhitecturi instituţionale. În viziunea sa. În plus. refuzând categoric armonizarea fiscalităţii în Europa. precum si „o convergenţă de principiu privind abordarea problemei competenţelor”.

în care statele mari vor lua decizii fără a ţine prea mult cont de obiecţiile celor mici. Cei câţiva entuziaşti care s-au luptat la început cu mentalităţi învechite şi aparent de neschimbat. Polonia. Pasul făcut la Nisa de către factorii de decizie din statele membre ale UE. dar rămân ataşat de naţiunea mea”.citându-l pe premier: „Sunt pentru Europa. CAPITOLUL VI. CONCLUZII Dreptul instituţional comunitar european a pornit cu paşi timizi în ţara noastră privit cu neîncredere cei care nu percepeau amploarea fenomenului care a urmat încet dar sigur nu numai la nivelul academica dar şi la cel social-politic. ziarul grec Elephterotypia exprimă temeri legate de „o lipsă de democraţie” în Europa preconizata de premierul francez. motive pentru a considera că visul lor s-a înfăptuit. este un pas care a făcut ca întrebarea „dacă?” să se transforme în „când?”. dacă este să luăm în considerare şi numai implementarea acquis-ului comunitar în legislaţia noastră ceea ce face ca de la nivelul juridicului spiritul şi valorile europene să fie integrate treptat şi la celelalte nivele ale conştiinţei umane. după un deceniu de străduinţe. E drept. chiar dacă pus faţă în faţă cu sincopa irlandeză. şi mulţi îşi exprimă încă pesimismul în această privinţă dar noile realităţi nu mai dă speranţe dă certitudini. unul dintre principalii candidaţi la aderare a făcut cunoscut printr-un comunicat al Ministerului de Externe de la Varşovia că aceasta este „cu siguranţă mai apropiată de concepţia unei federaţii de state naţiuni înscrisă in cadrul instituţional şi juridic european existent”. . Deja efectele procesului de integrare nu mai pot fi negate de nimeni ele întâlnindu-se în viaţa de zi cu zi. au acum. Fără să critice sau să aprobe planul lui Jospin. România nu este încă integrată în UE.

motorul care a făcut ca această impresionantă construcţie să reuşească să treacă sincopele inerente apărute din timp în timp. cum este cazul internetului . Am încercat să mă ancorez cât mai bine în practic şi să prezint ultimele dezvoltări. Informaţiile folosite în această lucrare au fost culese din lucrările specialiştilor români dar şi din studiile autorilor străini. de altfel ca şi Comunităţile privite pe ansamblu sunt construcţii noi fără precedent în istorie şi de aceea tot ceea ce este legat de ele nu are un caracter închis. lucru care îl face cu atât mai interesant de studiat. neschimbat. Comisia Europeană. de aceea de un real folos au fost noile mijloace de comunicaţie.Am ales ca temă pentru această Lucrare „Comisia europeană” deoarece am considerat că aceasta este de fapt „sufletul” Comunităţilor. şi suferă o continuă transformare.

BILBLIOGRAFIE .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful