UNIVERSITATEA ECOLOGICA BUCUREȘTI

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE

LUCRARE DE LICENȚĂ COMISIA EUROPEANA

Coordonator stiintific Asist. univ. drd. Andreea Băbeanu

Absolvent Dobre Bogdan

Iulie 2013

PLANUL LUCRARII

Introducere..................................................................................pag

Capitolul I. Consideraţii introductive………………………….pag Secţiunea I. Aspecte de natură istorică…………………………..pag Secţiunea a II-a. Delimitări conceptuale………………….………pag

Capitolul II. Comisarii europeni Secţiunea I. Compoziţia Comisiei Europene şi statutul comisarilor europeni……………………………………………...……pag Secţiunea a II-a. Comisia sub Preşedinţia lui Romano Prodi…..PAG

Capitolul III. Organizarea şi funcţionarea Comisiei Europene Secţiunea I. Funcţionarii publici din cadrul Comisiei Europene………..PAG Secţiunea a II-a. Secretariatul General, Directoratele Generale şi Serviciile subordinate Comisiei Europene de sub Preşedinţia lui Romano Prodi…….PAG Secţiunea a III-a. Funcţionarea Comisiei Europene……………………pag

Capitolul IV. Atribuţiile Comisiei Europene Secţiunea I. Rolul Comisiei……………..……………………………..pag Secţiunea a II-a. Funcţia de initiative…………………………………pag Secţiunea a III-a. Funcţia de execuţie………………………………….pag Secţiunea a IV-a. Funcţia de supraveghere………………………….pag Secţiunea a V-a. Funcţia de reprezentare…………………………..…..PAG

Capitolul V. Dezvoltări actuale şi viitoare Secţiunea I. Tratatul de la Nisa……………………………………pag Secţiunea a II-a. Dezvoltări post-Nisa……………………………….pag

Capitolul VI. Concluzii

INTRODUCERE

Comisia Europeană este instituţia cea mai “revoluţionară” din sistemul comunitar, fiind motorul integraţionist al Uniunii Europene. Comisia Europeană, apreciata drept “gardianul respectării tratatelor”, este organul executiv al Uniunii Europene. În calitate de organ executiv, Comisia gestionează politicile europene şi negociază acordurile de comerţ şi de cooperare internaţională precum şi elaborează şi promovează deciziile comunitare . În anumite domenii, ca cele ale agriculturii, concurenţei şi comerţului, se bucură de o autonomie considerabilă pentru a lua decizii, fără a supune Consiliului de Miniştri propunerile, în virtutea puterilor specifice care-i sunt conferite de tratate sau a puterii delegate de Consiliu Comisia Europeană derivă din una din cele 5 instituții create în sistemul supranațional al Comunităților Europene, urmând propunerea lui Robert Schuman (ministrul de externe al Franței) din 9 mai 1950. Funcționând din 1951 ca Înalta Autoritate în Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului, comisia a suferit numeroase schimbări în privința competențelor și a componenței, sub diferiți președinți, implicând cele trei comunități. În conformitate cu protocolul asupra lărgirii Uniunii Europene din Tratatul de la Nisa, Comisia încorporează un comisar din fiecare stat membru numiţi pentru un mandat de 5 ani. În prezent Comisia are 25 de comisari . Fiecare comisar este responsabil de un anumit portofoliu sau un anumit domeniu politic la fel ca ministrul unui guvern. Comisia Europeană este condusă de un preşedinte, în prezent aceasta funcţie fiind ocupata de Jose Manuel Barroso ( Portugalia). Rolul Comisiei Europene este de a asigura respectarea prevederilor tratatelor fundamentale ale UE, de a propune legislaţia comunitară şi de a asigura aprobarea ei. Fondurile şi programele UE (inclusiv cele destinate ţărilor din afara UE) intră în adminstrarea Comisiei Europene. Comisia este instituţia cu o poziţie centrală în UE. Sediul Comisiei Europene este la Bruxelles. Serviciile Comisiei sunt compuse din 23 de Directoare Generale şi 9 servicii. Aparatul de lucru al Comisiei este extrem de numeros, avand aproximativ 250 de organe

.. Scopul urmărit: în teza de licenţă este: cercetarea profundă a Comisiei Europene ca organ executiv al Uniunii Europene. metoda comparativă.. Louis Armand a condus prima Comisie a EuroAtom. Osmochescu E. Deleanu S. aceştia fiind: Călinoiu C. Manolache O. Pascariu G. deasemenea să determinăm ce o face să deţină un rol central în componenţa Uniunii Europene..subsidiare şi numeroase grupuri de lucru. Cercetarea ştiinţifică a subectului se bazează pe suportul teoretico-ştiinţific normativlegislativ şi practica jurisdicţională în procesul investigator privind realizarea tezei de licenţă. Drăganu T. Baza teoretică a cercetării ştiinţifice efectuate este fundamentată pe lucrările ştiinţifice ale savanţilor jurişti.. metoda cantitativă. Berger V. metoda sociologică. Acesta a obținut un acord privind prețul cerealelor și a făcut de asemenea o bună impresie țărilor terțe atunci când si-a făcut debutul internațional la negocierile comerciale privind acordul general privind tarifele și comerțul. recrutaţi prin concurs cu o cat mai largă răspandire geografică.. Fuerea A..300 de funcţionari . În prezenta lucrare ne propunem să analizăm activitatea Comisiei Europene ca element executive al Uniunii Europene.. Ţurcanu S. Hallstein a consolidat legislația europeană și a început să aibă un impact important în legislația națională. Walter Hallstein a condus prima Comisie a Comunității Economice Europene (CEE) care s-a întâlnit pentru prima dată pe 16 ianuarie 1958 la Castelul Val-Duchesse din Bruxelles.... Suportul metodologic îl constituie metodele şi factorii care strălucesc în procesul de investigaţie a lucrării precum: metoda istorică. Marcu V. precum şi peste 17. metoda logică.

ci are rădăcini adânci la nivelul istoriei continentului. Pierre Dubois a scris ‘’De recuperatione Terrae Sanctae’’ în care cerea o reformă a Bisericii. Ideea unităţii europene Unitatea europeană este un concept obsesiv utilizat în prezent în mass-media. În epoca romană. un conciliu format din oameni înţelepţi. Platon a fost primul gânditor care a susţinut ideea păcii prin organizarea de confederaţii. securitatea şi bunăstarea socială s-au păstrat de-a lungul timpului până în ziua de azi ca principalele forţe motrice ale integrării europene. o creaţie a noii gândiri europene.CAPITOLUL I. „Pax romana” — aspiraţia Romei — avea în vedere unificarea întregii Europe. Aspecte de natura istorică 1. a fost părăsită ideea de arbitraj. . romanii neconcepând ideea soluţionării în alt mod decât prin război a diferendelor dintre ei şi popoarele considerate „barbare”. dar sub dominaţia roman Realizată pentru o scurtă perioadă sub Imperiul carolingian. În acea vreme. politic românesc şi european în general. mediul universitar. apar numeroase proiecte de organizare a păcii. pricepuţi. forumul de soluţionare a diferendelor dintre cetăţi constituindu-l Consiliul amficţionilor. datorită prevalenţei pornirilor războinice. unitatea politică a unei mari părţi a Europei se va destrăma odată cu Pacea de la Verdun din 843. În plan teoretic. CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE Secţiunea I. De altfel. de cucerire. confederaţia cetăţilor greceşti dispunea de instituţii religioase şi politice comune. Ideea de unitate europeană nu este însă ceva nou. La începuturi ea a fost abordată din perspectiva găsirii unei soluţii pentru evitarea conflictelor dintre statele bătrânului continent şi prin consecinţă pentru o viaţă mai bună a populaţiei. un învăţământ laic şi propunea organizarea unei federaţii europene cu un organism central. credincioşi şi bogaţi pentru a fi feriţi de corupere.

lucrare în care preconizează organizarea păcii internaţionale prin arbitraj. lucrare din anul 1303. părţi din regatul Prusiei. La începutul secolului al XVIII-lea. crearea unei Diete care s-ar limita să ofere „avize” şi să emită „opinii” în probleme de interes comun… presupunându-se că opinia publică internaţională ar fi suficientă pentru a înscrie aceste „avize” în realitate. rege al Italiei. care va fi confirmată adesea în epoca contemporană. ele ar putea fi efectiv sancţionate. protector al Confederaţiei Elveţiene şi al Confederaţiei Rhinului. legislatorul viitoarei Pennsylvanii propune în al său „Eseu pentru pacea actuală şi viitoare a Europei” (1963) o schemă cu o înfăţişare în chip particular modernă. Abatele de Saint-Pierre îşi leagă numele de faimosul „Proiectul pentru a face pacea permanentă în Europa” (1713). în 1623. contemporan cu Ludovic al XIII-lea. dar publicat abia în 1839. reprezentanţii europeni ar fi reuniţi într-o Dietă. mai ales. deciziile ar fi luate cu o majoritate de trei pătrimi – incontestabilă atingere a suveranităţilor – şi. altele ajungând la nişte realizări efemere. o pace universală prin subordonarea monarhilor europeni unui conducător suprem. Belgia. Perioada de convulsii care a urmat Revoluţiei franceze a dus la apariţia mai multor proiecte de integrare europeană. Astfel. În al său „Plan al unei păci universale şi eterne”. în „De monarhia”. Piemont. introduce o idee nouă. În legătură cu cele din urmă se poate cita situaţia Imperiului napolonean. e necesar să avem spiritul european”. al Marelui Ducat al Varşoviei. în care schiţează imaginea unui Senat european care ar avea competenţe legislative şi judiciare. Dieta fiind dotată cu o forţă armată. Provinciile Ilirice. Voltaire concepea unitatea continentului ca fiind realizabilă de către Frederic al II-lea. Bentham sugerează. Emeric Cruce. de fapt. în graniţele fostei Galii romane având alipite şi Olanda. Napoleon I era împărat al Franţei. publică. regele Prusiei. redactat în 1789. cea a presiunii opiniei publice internaţionale. unei unice şi legitime autorităţi. . Jeremy Bentham. unele rămase la stadiu ideatic. William Penn. o veritabilă exaltare a ideii europene este anunţată de Doamna de Staäel atunci când scrie: „De acum. preconiza o soluţie de tip federalist a Europei. o adunare permanentă ar avea în acest scop sediul la Veneţia şi ar permite deopotrivă menţinerea păcii şi dezvoltarea schimburilor economice. în momentul său maxim. În secolul al XIX-lea.Marele poet italian Dante Aligherii. „Nouveau Cynée”.

Victor Hugo rosteşte celebrele cuvinte: „Va veni ziua când armele vor cădea din mâini şi bombele tunurilor vor fi înlocuite cu cuvântul şi cu dreptul de vot universal al popoarelor … va veni o zi când tunurile nu se vor mai vedea decât prin muzee. în 1894.o depăşire a suveranităţilor printr-un proces de unificare. El încearcă. la care iau parte 2000 de persoane. propunând cerinţa conformităţii constituţionale a statelor membre. născut la Tokyo. iar în Reagatul Neapolelui se afla pe tron unul din mareşalii săi. . Preconizând stabilirea unei „Societăţi a Naţiunilor” pe baza unui „Stat de Drept” internaţional. publică la Viena. în 1922. În acest context apar două concepţii privind construcţia Europei: . este susţinută mai ales de autori care nu sunt decât simple persoane private.pe tronul Regatului Spaniol se afla unul din fraţii săi. studierea ştiinţifică a cauzelor războiului. . şi lumea se va mira că au fost vreodată cu putinţă. de regiune a lumii. dintr-un tată ambasador al Austro-Ungariei şi o mamă japoneză. începe să fie limpede percepută. secolul unor propuneri federaliste. el leagă pentru prima oară democraţia şi internaţionalismul. Secolul XIX este.o simplă cooperare care să menajeze suveranităţile statale existente. a cărui influenţă asupra preşedintelui Woodrow Wilson va fi considerabilă. pentru prima dată. La Congresului pacifist de la Paris din 1849. caz asemănător şi cu Regatul Suediei. Kant schiţează o veritabilă teorie pacifistă şi internaţionalistă. . aceeaşi situaţie fiind şi în cazul Westfaliei. de „integrare” a Europei. în mod deschis federalistă. A doua concepţie. devenit cetăţean al tinerei Republici Cehoslovace după Tratatul de la Saint-Germain. Alt „proiect pentru pace eternă” este cel al lui Kant din 1875. el reuneşte la Viena congresul constitutiv al Uniunii Paneuropene. . Imediat după primul război mondial problema organizării Europei în calitate de continent. Contele Coudenhove-Kalergi. prin excelenţă.Şi va veni ziua când vom vedea două grupări uriaşe: Statele Unite ale Europei şi Statele Unite ale Americii dându-şi mâna prietenească peste ocean…”. manifestul „Paneuropa” în care arată: „Problema Europei se reduce la două cuvinte: unificare sau prăbuşire” În 1926.

grupul numit „Partidul de acţiune”. îmbrăcase diferite forme. Suedia. Ulterior. Uniunea Europeană Pe 5 iunie 1947. Republica Federală Germania în 1955 şi Spania în 1959. Europa a fost epicentrul a două conflicte mondiale care. în 1944. într-un discurs rostit la Universitatea Harvard. În Europa ocupată. Belgia. care se raliase propunerii lui Marshall. Irlanda. Luxemburg. Spre sfârşitul celui de-al doilea război mondial parte că pentru Europa se deschide epoca realizărilor efective. Olanda. întâi de toate. au avut ca origine existenţa a treizeci de state suverane pe acest continent. numeroase mişcări de rezistenţă s-au pronunţat în favoarea unei viitoare unităţi europene: în Franţa. Gaston Riou preconiza o confederaţie continentală în lucrarea sa „Europa patria mea” ca singură condiţie de a-i păstra rolul de hegemon în lume faţă de prezenţa în competenţa planetară a Statelor Unite ale Americii. mişcarea „Lupta”. Portugalia. Regatul Unit. două state vor fi admise în OECE. Grecia. Pe 16 aprilie 1948 este semnată convenţia instituind Organizaţia Europeană de Cooperare Economică. precum şi zonele occidentale de ocupaţie din Germania şi teritoriul Triestului. care. secretarul de stat american. constată: „În intervalul unei singure generaţii. Danemarca. propune statelor europene să prelungească şi să sporească ajutorul economic nord-american. 2. Construcţia comunitară A. Între timp Uniunea Sovietică a convins „noile democraţii” ale Europei centrale şi răsăritene să nu accepte oferta americană – în special Cehoslovacia. în Italia. statele europene vor trebui să participe la o instituţie însărcinată cu gestiunea colectivă a ajutorului şi cu colaborarea unui program de reconstrucţie europeană. . Şaisprezece state sunt părţi ale acestei convenţii: Austria. Norvegia. Franţa. la sfârşitul conflictului mondial. Proiectul de declaraţie a rezistenţelor europene elaborat la Geneva. Aceasta va constitui prilejul desfăşurării Conferinţei de Cooperare Economică Europeană care va studia bilanţul nevoilor comune. Este important să remediem această anarhie prin crearea unei Uniuni federale între popoarele europene”. Dar Statele Unite pun o condiţie pentru această ofertă.În 1928. Elveţia şi Turcia. generalul Marshall. Islanda. Marii Britanii şi Uniunii Sovietice.

iar unele voci de la Washington susţineau chiar o reînarmare a ţărilor învinse. au schiţat o notă de câteva pagini care conţinea raţiunea precum şi paşii de urmat în direcţia unei propuneri care va radicaliza diplomaţia tradiţională. Explozia primei bombe atomice sovietice din septembrie 1949 precum şi constantele ameninţări venite din partea Kremlinului au dus la creşterea stării de incertitudine şi teamă care vor caracteriza de altfel perioada războiului rece. a fost semnalul pentru Occident că Moscova se transformă dintr-un aliat în principala ameninţare pentru democraţiile europene. spre un cartel care să restricţioneze concurenţa în acest domeniu. Una din principalele probleme de la acea moment era dată de criza de supraproducţie de oţel care se prefigura în diferite ţări europene. Crearea Consiliului Europei la 5 mai 1949 a arătat faptul că guvernele nu erau gata să îi limiteze prerogativele. şi introducerea unui mecanism comun de luare a deciziilor. cu un impact psihologic ridicat. iniţiatorii săi au păstrat secretul . Diplomaţia franceză se afla în faţa unei dileme. Jean Monet a dedus faptul că succesul integrării se poate baza pe o limitare a obiectivelor către arii specifice. Franţa trebuia să aleagă între două variante. mecanism căruia să i se adauge treptat responsabilităţi suplimentare. ministrul afacerilor externe francez. Cererea scădea. Astfel. preţurile cădeau în ritm alarmant şi apăreau semne că producătorii de oţel se vor îndrepta. la sfârşitul lunii aprilie 1950. alte evenimente pe planul relaţiilor internaţionale îşi pun amprenta asupra dezvoltărilor ce au loc la nivel european.În paralel cu cele descrise mai sus. Problema germană devenea din ce în ce mai acută în discuţiile de la nivelul cancelarilor occidentale. În legătură cu acest document. Acest lucru se datora în mare parte unui fapt normal. Statele Unite doreau ca Republica Federală Germană să fie ajutată pe plan economic. deoarece Robert Schuman. ori să ia o poziţie fermă împotrivă ceea ce ar fi dus la un impas în relaţiile cu Bonnul. a sosit momentul la care trebuia luată o decizie. în virtutea tradiţiei interbelice. Conferinţa din 24 aprilie 1947 asupra problemei Germaniei care a avut loc la Moscova. ori va susţine eforturile americane de reconstrucţie a Germaniei inclusiv a zonei Ruhr şi Saar. perioada de timp de la sfârşitul războiului nu fusese suficient de lungă pentru a şterge din conştiinţa populaţiilor europene a anumitor traume şi sentimente. O întâlnire la vârf între cele trei guverne a fost programată să aibă loc la 10 mai 1950. Jean Monet şi echipa sa. a fost însărcinat de omologii săi american şi britanic să propună un plan de reintegrare a Germaniei în lumea economico-politică occidentală. În primăvara anului 1950.

Luxemburgul. la fel şi atitudinea tuturor europenilor se va putea schimba gradual. Germania. Europa Occidentală se simţea vulnerabilă şi expusă unei ameninţări sau chiar unei invazii sovietice. Jean Monet a caracterizat astfel spiritul în care trebuie să se desfăşoare discuţiile: „Suntem aici pentru a duce la îndeplinire o sarcină comună – nu pentru a negocia pentru propriul avantaj naţional. pe când ministrul francez apăra acest plan în faţa celorlalţi miniştrii ai guvernului francez. Cele trei ţări din Benelux şi Italia au răspuns iniţiativei şi au luat loc la masa negocierilor. prezidată de către Jean Monet. propusese înlocuirea lui cu „o asociaţie de drept internaţional pe bază cooperativă”: „În această asociaţie. Dacă noi. putem să schimbăm metodele. Reacţia acestuia a fost imediată şi entuziastă. ea figura în recomandările făcute de Adunare Comitetului de Miniştrii. Franţa. Franţa a găzduit o conferinţă internaţională la Paris.m. A fost înmânat lui Bernard Clappier. Aceeaşi idee fusese reluată apoi de deputatul laburist Frederic Lee în faţa Adunării Consultative a Consiliului Eropei.” Independenţa şi atribuţiile Înaltei Autorităţi nu au fost puse la îndoială. iar în dimineaţa de 9 mai. de către învingători. de la sfârşitul conflictului. în salonul Orologiului din Quai d’Orsay. Având acordul celor două guverne. Franţa. Pe 1 ianuarie 1949 cancelarul Adenauer. cu industria grea”. În acelaşi timp. Franţa cu minereul său din Lorena. francez şi german. Doar dacă vom elimina din dezbateri sentimentele partizane vom ajunge la o soluţie. se temea de . preocupat să vadă ridicat controlul unilateral asupra Ruhrului exercitat. Belgia. cei adunaţi aici. un mesager din biroul său i-a înmânat-o personal Cancelarului Adenauer la Bonn. Acţiuni ulterioare erau cerute pentru ca iniţiativa franco-germană să devină realitate. adâncit în iunie 1950 prin declanşarea războiului din Coreea. Din acest moment propunerea a intrat în arena politică. pentru că ele constituiau chiar punctul central al propunerii. La 20 iunie 1950. Saar. Crearea unui pol al industriei grele în Europa occidentală fusese deja sugerată. ci pentru a căuta a se ajunge la un avantaj pentru toţi. A răspuns imediat că pe deplin de acord cu această initiative. Robert Schuman a făcut o declaraţie publică la o conferinţă de presă ţinută la ora 4 p. directorul Biroului privat al lui Robert Schuman. care era angajată în războiul din Indochina. Germania ar intra cu feroasele din Ruhr.pentru a preîntâmpina inevitabilele obiecţii şi contrapropuneri care ar fi apărut dacă el ar fi fost dat publicităţii. Pe fundalul înăspririi războiului rece.

iar la 1 ianuarie 1995 au devenit membre Austria. Prin art. la 25 martie 1957. Astfel. noua Comunitate dispune de un drept de opţiune asupra mineralelor. .Tratatele din 22 aprilie 1970 şi respectiv 22 iulie 1975 prin care se creşte atribuţiile Parlamentului European în ceea ce priveşte adoptarea bugetului. Procesul integraţionist cunoaşte o nouă etapă calitativă prin semnarea. la 1 ianuarie 1981 a fost inclusă Grecia. următoarele: . Treptat a avut loc o lărgire a ariei geografice a Comunităţilor. Finlanda şi Suedia. la Roma. Adunarea Naţională franceză. 52 din acest Tratat. iar în 1995. În acest context. Tratatul a fost semnat la 27 mai 1952 la Paris. membrii fondatori ai Comunităţii Economice Europene au vizat şi realizarea unor deziderate de factură politică. precum şi de posibilitatea de a exercita un control de securitate asupra destinaţiei finale a produselor. a fost semnat Tratatul prin care se crea Comunitatea Europeană a Energiei Atomice. pentru perioada ce precede Actul Unic European. René Pleven a prezentat la 24 octombrie 1950 o propunere de Comunitate Europeană a Apărării. Momente importante în direcţia integrării comunitare mai pot fi citate. astfel încât acestea să nu fie folosite în scopuri militare. creşterea încrederii reciproce în detrimentul confruntărilor militare.Decizia din 21 aprilie 1970 prin care se statua finanţarea comunităţilor din resurse proprii. în august 1954.Tratatul din 22 iulie 1975 prin care s-a creat Curtea de Conturi. la 1 ianuarie 1986 au fost primite Portugalia şi Spania. a Tratatului de la Roma pe baza căruia s-a constituit Comunitatea Economică Europeană. . Obiectivul principal al Comunităţii Economice Europene îl constituia formarea unei pieţe comune care să reproducă pe cât posibil caracteristicile unei pieţe naţionale.crearea în Europa a unui nou echilibru de forţe. primul ministru francez. acţiunea eşuând. la 15 state europene. Marea Britanie şi Irlanda. materiilor brute şi materialelor fisionabile speciale produse pe teritoriul statelor membre. la 1 ianuarie 1973 au devenit membre ale Comunităţilor Danemarca. a refuzat autorizarea ratificării. cum sunt: stabilirea şi securitatea statelor membre şi. Tot la aceeaşi dată. ajungându-se în 1986 la 12 state. Pe lângă obiectivele de natură economică. . toate statele în afară de Franţa ratificându-l în scurt timp. respectiv.

prezidată de Jean Monet. Comisia Europeană La 10 august 1952. la 7 februarie 1992 a Tratatului asupra Uniunii Europene. O serie de dificultăţi au trebuit surmontate înainte de a se ajunge la semnarea tratatului care a realizat unificarea executivelor. după textul tratatelor. respectiv Tratatul de la Amsterdam de modificare a Tratatului asupra Uniunii Europene şi a tratatelor care au instituit Comunităţile Europene şi unele acte conexe. asupra căruia vom reveni mai pe larg în Capitolul V.Actul pentru alegerea reprezentanţilor în Adunare cu sufragiul universal direct de la 20 septembrie 1976. Următorul pas deosebit de important în construcţia comunitara a fost făcut prin semnarea la Maastricht. Acesta aduce multe elemente de noutate. semnat la 2 octombrie 1997. Cel mai recent Tratat adoptat în cadrul UE este Tratatul de la Nisa. semnat la 26 februarie 2001. cele mai importante fiind reglementările a doi noi piloni ai UE. Consiliul European constituit pe baza înţelegerii de la Paris din 1974 este recunoscut ca instituţie a Comunităţii. care s-a substituit Înaltei Autorităţi a CECA precum şi celor două Comisii ale CEE şi CEEA. executivul cel mai independent de sate. şi-a început prima şedinţă la Luxembourg. Prin articolul 9 din Tratatul de fuziune de la Bruxelles. sau la cele ale Comisiilor Pieţei Comune sau Euroatomului. Pe baza prevederilor Actului Unic European. nu a adus modificări majore în arhitectura Uniunii Europene. De altfel. Următorul act major adoptat la nivel comunitar. acest tratat a adus schimbări la nivelul multor componente instituţionale ale Comunităţilor Europene. a fost instituită o Comisie unică a Comunităţilor europene. B. precum şi adoptarea regulilor care stau la baza creării Uniunii Economice şi Monetare. Înalta Autoritate. Primul privea puterile viitoarei Comisii executive unificate: vor fi ele aliniate la cele ale Înaltei Autorităţi a CECA. reformele pe care le cuprinde au mai mult un caracter tehnic. Politica Externă şi de Securitate Comună precum şi Justiţia şi Afaceri Interne. De . Revizuirea generală a ratatelor comunitare s-a realiza prin Actul Unic European semnat la 28 februarie 1986 la Strasbourg şi intrat în vigoare la 1 iulie 1987..

prerogativa unor iniţiative. în locul acestora fiind inserate în cele trei tratate comunitare dispoziţii având un conţinut identic. astfel: . ridicate de unele delegaţii. au fost abrogate articolele de la 10 la 19 din ratatul de fuziune de la Bruxelles referitoare la compunerea şi organizarea Comisie. care nu încredinţează domnului Hallstein decât un mandat de 6 luni – mandat pe are preşedintele Comisiei îl va declina. Olanda ţinând să aibă doi reprezentanţi în viitoarea comisie unică. dimpotrivă preconizează instituirea unei „rotaţii” la preşedinţie – care i-ar permite să îndepărteze una din părţile cele mai îndrăzneţe ale Europei supranaţionale. care poate adopta o moţiune de cenzură împotriva ei. În final. guvernul francez. situând-o astfel într-o anumită dependenţă faţă de Parlamentul european. acest scurt termen nepermiţându-i instalarea unei administraţii unice. Alte probleme. guvernele Germaniei Federale şi Olandei susţin candidatura profesorului Hallstein. încă o dată. cea a sediului instituţiilor. dar stabileşte răspunderea politică a acestea faţă de Parlamentul European. modificările aduse de tratat nefiind esenţiale. apare o ultimă dificultate: mai multe guverne hotărăsc să subordoneze depunerea instrumentelor de ratificare unui acord privind numirea membrilor Comisiei unice. Prin AUE anumite puteri de decizie au fost transferate de la Consiliu către Comisie. reprezentau semnul apariţiei mocnite a egoismelor naţionale: cea a numărului comisarilor. Odată semnat şi ratificat Tratatul de la Bruxelles. paragraf 1. Comisia a rămas cu aceleaşi atribuţii.fapt. De fapt. Luxemburgul dovedindu-se puţin dornic să renunţe la rangul său de capitală a CECA. dezbaterea era pur teoretică: practica a arătat că cel mai important dintre executivele comunitare era Comisia Pieţei Comune. respectiv de la 4 la 5 ani. realiza aici. Prin Tratatul de la Amsterdam.în privinţa cooperării în domeniul justiţiei şi al afacerilor interne. fost preşedinte al Comisiei CEE la preşedinţia Executivului unificat. atenţia orientată către consideraţii juridice formale sublinia cel puţin persistenţa reticenţelor politice. un fals compromis este. care la momentul respectiv erau exercitate împreună cu statele membre. Prin Tratatul de la Maastricht. Principalele inovaţii aduse de Tratatul de la Maastricht poartă asupra desemnării şi duratei mandatului Comisiei. articolul P. Tratatul de fuziune stipulează independenţa Comisiei faţă de guvernele statelor membre. . îi rămân în exclusivitate.

care deşi nu este o instituţie a Comunităţilor are o importanţă covârşitoare asupra evoluţiei acestora. care cumulează şi atribuţii executive. asigură legalitatea folosirii resurselor financiare 2. Delimitări conceptuale Înainte de a prezenta pe larg problematica legată de Comisia Europeană este necesară o descriere. deşi nu are importanţa primelor patru. Comisia. La acestea mai trebuie adăugat şi Consiliul European. Curtea de Justiţie şi Curtea de Conturi.Organele complementare Instituţiile care formează structura de bază sunt cinci: Consiliul. Instituţiile fundamentale ale Comunităţilor Europene au următoarele trei caracteristici principale: 1. deoarece principalul organ legislativ este Consiliul. în organizarea Comunităţilor Europene sunt două mari categorii de instituţii şi organe: .Instituţii de bază. Curtea de justiţie răspunde principiului statului de drept. Parlamentul European este asociat într-o oarecare măsură la activitatea legislativă. fiind considerat ca având un caracter paracomunitar. pe care nu o împarte cu statele membre. Parlamentul. . Comisia deţine monopolul iniţiativei.în domeniul „cooperării intensificate”. .s-a întărit poziţia preşedintelui Comisiei. pe scurt. dar importanţa lui în acest domeniu este departe încă de aceea a unui parlament statal. Repartizarea funcţiilor între aceste instituţii nu respectă schema tradiţională a exercitării funcţiilor statului. răspunzând unor nevoi fundamentale: Consiliul reprezintă interesele statelor membre. Parlamentul. Comisia. Fiecare dintre ele ocupă un loc distinct în organizarea Comunităţilor. interesul popoarelor din Comunitate. şi a celorlalte instituţii comunitare. iar Curtea de Conturi. . În context trebuie subliniat faptul că. Secţiunea a II-a. în cadrul CE. interesul comun..

unele din principalele atribuţii ale acestei instituţii sunt următoarele: . deşi are un rol preponderent executiv. . Consiliul Uniunii europene are competenţe în toţi trei pilonii comunitari. elaborând regulamente şi directive. este obligată să respecte dispoziţiile Consiliului.Consiliul este veritabilul suprem legislativ comunitar. cel puţin în spiritul prevederilor tratatelor.în cadrul Tratatului CECA. abilitat să angajeze guvernul acestui stat membru. Preşedinţia Consiliului este exercitată prin rotaţie de fiecare stat membru pentru o durată de şase luni după o ordine fixată prin tratat. În 1958. Fiecare stat membru trebuie să fie reprezentat în Consiliu de un membru al guvernului naţional. odată cu apariţia CEE şi CEEA. Printre funcţiile PE se distinge în mod deosebit cele de deliberare şi cea de control. dar îşi dă votul de încredere în privinţa componenţei Comisiei. care. 3.Parlamentul nu poate demite Consiliul. Instituţiile fundamentale sunt comune pentru toate cele trei Comunităţi. Istoria PE este marcată de o permanentă luptă pentru a-şi spori competenţele proprii. acestea îşi exercită atribuţiile pe baza celor trei tratate. . Consiliul se prezintă în sistemul instituţional comunitar ca instituţia reprezentativă a statelor membre. pentru ca în 1962 să ia denumirea de „Parlament European”. Odată cu noile reglementări date de Tratatele de la Maastricht şi Amsterdam. Consiliul îşi păstrează un rol neobişnuit pentru el ca organ consultativ şi de tutelă a Comisiei (Înalta Autoritate) Parlamentul European este una din principalele instituţii comunitare. având în vedere faptul că politicile economice naţionale nu sunt de competenţa exclusiv naţională. la care se adaugă cele exercitate în cadrul cooperării interguvernamentale din cadrul Uniunii Europene. Sistematizat. fiind înfiinţată odată cu CECO sub forma „Adunării Parlamentare compuse din reprezentanţi ai popoarelor reunite în Comunitate”.se ocupă cu coordonarea generală a acţiunilor comunitare cu acţiunile statelor membre. . instituţia parlamentară a decis să-şi schimbe numele în „Adunarea Parlamentară Europeană”.

Prin Tratatul de la Maastricht. . Ea este în acelaşi timp singura instituţie competentă să se pronunţe cu privire la interpretarea corectă a Tratatelor. mandatul putând fi reînnoit. care se referă la punerea în practică a regulilor de concurenţă aplicabile întreprinderilor. la 22 iulie 1975. după consultarea Parlamentului European.Curtea de Justiţie este o instituţie care a jucat un mare rol în stabilirea superiorităţii dreptului comunitar. prin tratatul de revizuire a dispoziţiilor bugetare. Toate activităţile financiare ale Comunităţilor sunt supuse controlului ei. Curtea de Conturi a fost creată. din proprie iniţiativă sau la solicitarea instanţelor judecătoreşti din statele UE. la cererea Parlamentului. . adică în toate problemele de personal. Tribunalul de primă instanţă este instituţia asociată Curţii de Justiţie.recursurile formulate împotriva Comisie de către întreprinderi şi asociaţii de întreprinderi. Curtea de Conturi a fost declarată instituţie. Este compusă din 15 membrii numiţi de Consiliu prin vot unanim. Este în principal competent să se pronunţe în: . este unică. Înfiinţată în 1958 prin Tratatul CEE este compusă din 15 judecători numiţi prin acordul guvernelor ţărilor membre pentru o perioadă de şase ani. inclusiv recursurile în despăgubire. 50 şi 57 la 66 din Tratatul CECA. comună pentru toate cele trei Comunităţi.recursurile formulate împotriva unei instituţii a Comunităţilor de către persoane fizice. Ea exercită şi o funcţie de asistenţă a autorităţilor bugetare. care se referă la acte individuale privitoare la aplicarea art.litigiile dintre Comunităţi şi agenţii lor. Este format din 15 membri aleşi pe o perioadă de 6 ani. . Rolul CJCE este acela de a asigura interpretarea şi implementarea legislaţiei comunitare în concordanţă cu prevederile Tratatelor TCE şi TUE.

ea este mai mult consecinţa decât cauza evoluţiei tipului de administraţie. Prin această înţelegem o administraţie adaptată la o problemă dată. o structură specializată care trebuie să dispară în ziua în care problema pentru care a fost înfiinţată şi-a găsit rezolvarea. Această era concepţia originară privind constituirea şi organizarea Comisiei CEE. Voinţa politică şi necesitatea de fapt au concurat la admiterea ideii unei Comisii – administraţie de gestiune care nu mai corespunde schemei iniţiale ce o concepuse pentru o misiune dată. Începând cu sfârşitul anilor ‘60. adoptarea unui număr important de măsuri vizând aplicarea şi controlul implementării normelor comunitare şi transferul de competenţe de la nivel naţional spre cel comunitar. că este o administraţie de concepţie. Compoziţia Comisiei Europene şi statutul comisarilor europeni Comisia a fost concepută. devenită ulterior Comisia Comunităţilor Europene şi apoi Comisia Europeană. deşi amprenta germană iniţială era vizibilă în structura administraţiei CEE. COMISARII EUROPENI Secţiunea I. Comisia a căpătat din ce în ce mai mult un rol de gestiune a politicilor de competenţă comunitară. aşa cum o indică şi numele. ca o „administraţie de misiune”‚ prin opoziţie cu „administraţia de gestiune”. în calitate de problema de management. pentru o misiune precisă. la începuturile sale. la un moment de timp şi la un loc. ceea ce a dus inevitabil la apariţia unui aparat administrativ propriu. devenită apoi Comisia CE – un singur organism pentru cele trei Comunităţi – a suferit indirect influenţele franceze ale celorlalte două Comisii (CECO şi CEEA). Trebuie deci reţinut că administraţia de misiune este concepută. polivalenţa de care am vorbit anterior atunci când menţionam că sarcinile sale erau divizate în opt sectoare tehnice şi unul administrativ. Concepută ca o administraţie de misiune ce a evoluat spre gestiunea politică. În realitate.CAPITOLUL II. Însă. sortită să dispară odată ce problema era rezolvată. toate acestea au contribuit la . de altfel. În realitate. ci şi politică. Comisia a suferit mai multe influenţe ce traduc. problema numărului de comisari nu este doar una de management public. Comisia CEE. dar a împrumutat direct de la administraţia germană un mod de organizare suplu şi lejer care dispunea din start de un minim de infrastructură de gestiune Realizarea progresivă a primelor obiective trasate prin Tratatele originare. numeros şi greoi. că ea are o structură lejeră.

Olanda. „mai mici”. dar suferind şi influenţe franceze. . 1. Danemarca. Luxemburg. ceea ce o face să evite efectele nefaste ale unei ierarhizări greoaie. Austria. dezvoltarea în timp a aşa-numitului „acquis communautaire” şi complexitatea problemelor cu care Comunitatea se confruntă au făcut ca pregătirea noilor texte legislative ca şi gestiunea celor deja adoptate să nu mai poată fi realizată de către un singur comisar. Germania. Soluţia nu putea fi decât un compromis de genul celui prezentat anterior. În această structură. Această structură a Comisiei Europene. este variabil. având drept model iniţial de organizare administraţia germană. fiecare secţiune are sarcinile sale precise. Membrii Comisiei Europene sunt recrutaţi din rândul elitei conducătoare a statelor membre în lumina criteriilor capacităţii profesionale şi a garanţiilor de independenţă faţă de statele din care provin având în spatele lor o vastă experienţă politică şi managerială. Repartiţia celor 20 de locuri. ca întindere – Belgia. modificându-se în funcţie de numărul statelor member. din cadrul Comisiei. Portugalia.Numărul şi numirea comisarilor europeni Comisia este compusă din 20 de membri care au statut de independenţă faţă de guvernele naţionale. la fel ca şi în cazul celorlalte organe instituţionale. Irlanda. prezintă un grad sporit de integrare verticală. Italia. Pe de o parte. cu toate că sunt numiţi de acestea. iar pe de altă parte nu se dorea sacrificarea rolului de organ de reflexie şi de decizie care fusese raţiunea de a fi a Comisiei.conştientizarea unor schimbări cantitative şi calitative în activitatea Comisiei Europene. iar importanţa sa este pusă în valoare doar în contextul ansamblului. Finlanda şi Suedia – au desemnat câte un singur reprezentant. b) celelalte zece ţări. Regatul Unit al Marii Brtanii şi al Irlandei de Nord şi Spania – dispun de câte două locuri. Numărul membrilor Comisiei Europene. Grecia. pentru cele 15 state membre ale Uniunii Europene este următoarea: a) cele cinci ţări „mari” – Franţa. iar nu separat.

Parlamentul aprobă sau respinge propunerea cu majoritatea voturilor exprimate prin apel nominal. după ce guvernele statelor membre au convenit asupra propunerii privind desemnarea preşedintelui Comisiei. în raport cu răspunderea pe care o păstrează în continuare. preşedintele Parlamentului invită candidatul propus să facă o declaraţie în faţa Parlamentului. de independenţă. În urma desemnării persoanelor respective de către guverne. 32 al regulamentului de funcţionare interioară a Parlamentului. De fapt. fiecare comisar se angajează printr-o procedură solemnă să respecte pe întreaga perioadă a învestiturii. precum şi după aceea. astfel. ca oficiali ai Comunităţilor europene. imunitate care îşi menţine efectele şi după încetarea activităţii în cadrul Comisiei. se acordă de către Parlament un vot de încredere. 214 paragraful 2 din TUE. Totodată. în exercitarea lor. În continuare. de către organele comunitare.scutirea de impozite pe salarii şi alte drepturi băneşti acordate. în care scop sunt organizate audieri. La declaraţie participă şi Consiliul şi ea este urmată de dezbateri. Parlamentul European este îndreptăţit să verifice criteriile de desemnare. însă. În cazul unui vot negativ. este obligatorie asigurarea aceleiaşi atitudini. şi din partea .imunitatea de jurisdicţie pentru actele săvârşite în exercitarea atribuţiilor ce le revin. la învestirea în calitate de reprezentant al statului. preşedintele Parlamentului solicită guvernelor statelor membre să-şi retragă propunerea şi să prezinte ulterior una nouă. el având valoarea unui aviz. Dacă guvernele statelor membre au o putere discreţionară de a propune membrii Comisiei. obligaţiile ce îi revin. dar mai ales din prisma funcţiei importante ocupate. Membrii Comisiei trebuie să fie desemnaţi ţinând cont de competenţa lor generală şi ei trebuie să prezinte toate garanţiile de independenţă. Rezultatul votului este transmis preşedintelui Consiliului European şi guvernelor statelor membre.Procedura de numire în Comisie este prevăzută în art. Statutul comisarilor europeni Ca şi alţi funcţionari comunitari. comisarii europeni au ca privilegii şi imunităţi de prim plan următoarele: . Necesitatea aprobării propunerii de desemnare a preşedintelui Comisiei de către Parlament a fost confirmată de tratatul de la Amsterdam. Preşedintele Comisiei este desemnat de comun acord de către guvernele statelor membre. un jurământ în faţa Curţii de justiţie. Potrivit art. 2. Ei prestează. . după ce în prealabil a fost consultat Parlamentul European.

Demisia în bloc a colegiului Comisiei Europene conduse de Jacques Santer În istoria Comisiei europene există un singur caz în care a avut loc o încetare colectivă a mandatului membrilor Comisiei. b) demiterea din oficiu. Încetarea colectivă a mandatului membrilor Comisiei poate avea loc printr-un vot de cenzură adoptat de Parlament sau prin demisia colectivă. Le este interzis. spre exemplu. Atât în cazul unei înlocuiri individuale. Locul rămas vacant va fi ocupat de un comisar numit prin acordul guvernelor statelor membre. Numirea noi Comisii va respecta procedura obişnuită. Din aceste considerente. caz unic în istoria Uniunii Europene şi care a creat o situaţie fără precedent pe care nici Tratatele nu o reglementează în detaliu. care nu poate fi pronunţată decât de Curtea de Justiţie. fără să numească un înlocuitor. 3. ca urmare a încetării colective a mandatului. delegaţilor le sunt interzise toate activităţile care sunt incompatibile cu demnitatea primită.statelor membre care încă de la început s-au angajat să o respecte excluzând orice încercare de a influenţa. într-un sens sau altul. pe oricare dintre membrii Comisiei[10]. . Mandatul comisarilor poate înceta în mod individual şi în mod colectiv. Nu pot ocupa nici alte funcţii care le-ar aduce avantaje la încetarea mandatului. noii numiţi îşi vor exercita atribuţiile numai în perioada de timp care a mai rămas până la împlinirea normală a mandatului stabilit iniţial. Este vorba despre demisia în bloc a colegiului Comisiei Europene survenită la 15 martie 1999. În prima ipoteză. prin votul unanim. Consiliul poate. la cererea Consiliului sau a Comisiei. să hotărască vacanţa funcţiei respective. să fie membrii ai Parlamentelor naţionale sau ai Parlamentului european. cauzele pot fi: a) demisia. c) decesul. pentru „greşeli grave” sau dacă cel în cauză nu mai îndeplineşte condiţiile necesare exercitării funcţiei. cât şi în cazul numirii unei noi Comisii. fără să fie nevoie de prezentarea acestuia Parlamentului European.

care au stat la originea conflictului ce a opus parlamentul şi executivul european. aceasta a fost respinsă de către plenul PE. refuzul Parlamentului European de a acorda descărcarea bugetară are la origine o serie de acuzaţii de iregularităţi în gestiunea financiară a Comisiei Europene. preţul acestei respingeri fiind însă instituirea unui comitet de anchetă format din cinci experţi independenţi care să verifice corectitudinea afirmaţiilor privind gestiunea incorectă pe care anumiţi membri ai Comisiei ar fi făcut-o în exercitarea atribuţiilor ce le revenea. în realitate. majoritatea faptelor incriminate nu aveau nici o legătură cu exerciţiul bugetar respectiv. fost prim ministru al . fie înainte. inclusiv acuzaţii de fraudă. Majoritatea cerută pentru adoptare este una dublă. Preşedintele Comisiei Europene din acel moment. fie după 1996. şi trebuie să fie motivată. iar votul se face prin apel nominal la cel puţin 48 ore după începerea dezbaterilor. Conform articolului 34 din Regulamentul PE.La 17 decembrie 1998 Parlamentul European a refuzat descărcarea bugetară a activităţii Comisiei Europene pentru anul 1996. un grup de 71 eurodeputaţi au depus o moţiune de cenzură împotriva Comisiei. adică de minim 63 eurodeputaţi. Procedura prevede că moţiunea se depune la preşedintele PE de cel puţin o zecime din membrii parlamentului. Deşi un singur comisar este acuzat în mod direct de încălcarea deontologiei profesionale şi favoritism flagrant – este vorba despre Edith Cresson. Supusă la vot la 14 ianuarie 1999. luxemburghezul Jacques Santer. proasta gestiune şi nepotism”‚ număra peste 140 pagini. dezbaterea moţiunii are loc obligatoriu la cel puţin 24 ore de la depunere. ele având loc. Ea nu poate aparţine unui singur grup politic. Aceste dosare au influenţat decizia Parlamentului European în procedura de descărcare bugetară pentru anul 1996 deşi. Consecinţă a acestui act. Comisia a acceptat propunerea PE de constituire a unui comitet de anchetă care să analizeze acuzaţiile menţionate anterior şi să publice un raport în acest sens până la 15 martie 1999. pentru a evita întrunirea majorităţii cerute de adoptarea moţiunii de cenzură. În fapt. fiind necesară întrunirea simultană a voturilor majorităţii membrilor PE şi a două treimi din sufragiile exprimate. În cazul concret al rezoluţiei din 14 ianuarie 1999. Rezultatul activităţii acestuia. Până în prezent au fost depuse cinci moţiuni de cenzură însă nici una dintre ele nu a putut fi adoptată. a promis că instituţia pe care o conduce se va conforma concluziilor comitetului de anchetă. intitulat „Primul raport privind acuzaţiile de fraudă.

inclusiv preşedintele Jacques Santer. care să permită coordonarea optimă a fondurilor structurale. italianul Romano Prodi. identificat în persoana fostului prim-ministru italian Romano Prodi. stimularea pieţelor de capital. formula fiind o condiţie cerută de către Romano Prodi pentru a accepta funcţia de preşedinte al Comisiei Europene. reforma administraţiei. Mandatul acestei noi echipe a fost stabilit pentru o perioadă de 4 luni şi 5 ani. un document intitulat „Pentru o cultură . se fac vinovaţi. liberalizarea sectorului distribuţiei comerciale şi privatizarea unor domenii de activitate rămase încă sub control statal. care a cerut demisia Comisiei. din 24-25 martie 1999. raportul constată implicarea Comisiei în acţiuni a căror amploare depăşea capacitatea sa de gestiune şi rolul atribuit prin Tratate. Desemnarea acestuia s-a făcut conform procedurii din Tratatul de la Maastricht. Consiliul European extraordinar de la Berlin. la 3 martie 1999. nominalizarea celorlalţi membri ai Comisiei urmând să aibă loc după alegerile parlamentare europene din 10-13 iunie 1999. Jacques Santer a anunţat acest lucru câteva ore mai târziu în noaptea de 15-16 martie 1999. a programelor şi proiectelor comunitare precum şi restructurarea serviciilor acestei instituţii astfel încât să existe garanţia unei gestiuni cu un grad înalt de integritate şi eficacitate. a adoptat o decizie rapidă privind succesorul lui Jacques Santer. gestiunii şi controlului financiar. în acelaşi timp. Primul ministru britanic Tony Blair l-a descris pe noul preşedinte al Comisiei Europene. Pe lângă acestea. 4. Codurile de conduită promovate de Comisia Jacques Santer Într-o încercare de a restabili încrederea statelor membre şi a Parlamentului European în echipa sa. Jacques Santer lansase.Franţei – o serie de alţi membri ai Comisiei. echilibrul finanţelor publice. prima prioritate a echipei condusă de Romano Prodi o constituie lansarea. Prezentarea raportului „Comitetului înţelepţilor” a determinat o reacţie imediată din partea PE. renunţarea la excesul de reglementări. Dată fiind importanţa dosarelor aflate pe agenda liderilor UE în perioada respectivă. în regim de urgenţă. a unui program de modernizare şi reformare a administraţiei Comisiei Europene. conform documentului menţionat. de neglijenţă. proastă administrare şi tolerare a unor acte de indisciplină. lista acestor aşteptate reforme europene: descentralizarea aplicării deciziei. Deoarece Consiliul European a cerut ca noua Comisie să pună rapid în aplicare reformele necesare ameliorării organizării proprii. drept „un om capabil să facă din Comisia Europeană o maşină de reforme” prezentând.

artistic sau de caritate. Justificarea acestor măsuri nu rezidă doar în criza fără precedent ce a zguduit Comisia Europeană în martie 1999.politică şi administrativă Europeană” care conţine un set de trei coduri de conduită: primul stabileşte regulile de conduită pentru comisari şi cabinetele acestora. remunerată sau nu. Nivelul de integrare nu a fost niciodată atât de ridicat şi complex ca cel de astăzi.atunci când pronunţă un discurs sau participă la conferinţe. însă trebuie să informeze preşedintele Comisiei Europene despre intenţia de a publica o carte. Codul ce reglementează conduita comisarilor stabileşte următoarele reguli de comportament: În ceea ce priveşte activităţile externe: . Predarea. nici o altă activitate profesională. comisarii nu pot accepta nici un fel de retribuţie pentru intervenţiile lor. în timpul mandatului lor. transparentă şi eficace. . ultimul urmând să fie definitivat după intrarea în funcţiune a echipei lui Romano Prodi. Codurile de conduită introduse de către Jacques Santer răspund toate unui obiectiv unic: clarificarea regulilor şi practicilor privind rolul şi comportamentul diferiţilor actori ce evoluează în cadrul Comisiei Europene. doar primele două au fost făcute publice înainte de demisia Comisiei.comisarii pot publica cărţi şi pot primi drepturile de autor aferente. cu titlu gratuit. Le vom analiza pe rând. cultural. ci ţine în egala măsură de necesitatea de a pregăti Uniunea Europeană pentru viitor. Comisia. .comisarii pot exercita funcţii onorifice şi neremunerate în cadrul fundaţiilor sau organismelor analoge în domeniile politic. de cursuri în interesul construcţiei europene este admisă. Ei pot avea astfel de . Dintre cele trei coduri. iar cel de-al treilea codifică regulile deontologice pentru funcţionarii de carieră ai Comisiei Europene.comisarii nu pot exercita. care prin definiţie se înscrie unui cadru multicultural. al doilea reglementează relaţiile între comisari şi serviciile ce le sunt subordonate. trebuie să se adapteze noului său rol care să reflecte o administraţie modernă. când s-a extins la domenii rezervate anterior competenţelor naţionale ale statelor membre. . când va avea 27 sau chiar 30 de membri şi când structura şi cultura Comisiei vor trebui să corespundă noilor sale misiuni. Scrierea periodică de articole pentru diferite publicaţii este considerată activitate profesională.

. În cazul în care cheltuielile de reprezentare nu sunt acoperite prin această decizie. Sub aspectul intereselor financiare. Alte articole din cod stabilesc aplicarea principiului colegialităţii. Aceste declaraţii fac obiectul unui examen de conduită sub autoritatea preşedintelui Comisiei şi sunt păstrate la Secretariatul General al Comisiei şi comunicate preşedinţilor Parlamentului European. dar nu pot exercita nici un mandat public. comisarii trebuie să declare activităţile profesionale ale soţiilor (soţilor) lor. .misiunile sunt definite drept deplasări ale comisarilor în . . fiind plătite din indemnizaţia de reprezentare prevăzută de Regulamentul Comisiei. premiu sau distincţie onorifică pe care le primesc. . Comisarii trebuie să-l informeze pe preşedintele Comisiei cu privire la orice decoraţie. . reprezentare şi acceptare de cadouri. membrii Comisiei nu pot deţine astfel de interese dacă acestea pot antrena riscul unui conflict de interese în exercitarea funcţiei în cadrul Comisiei Europene. primesc cadouri de o valoare superioară acestei sume.regulile în materie de organizare de recepţii şi acţiuni de reprezentare sunt cele definite printr-o decizie a Comisiei din 19 septembrie 1979 (COM(79)507).respectarea principiului colegialităţii interzice comisarilor să pună în discuţie o decizie luată de Comisie în ansamblul său. fiind reglementate de o decizie internă a acesteia. ele sunt trecute în sarcina comisarului.comisarii nu pot accepta cadouri în valoare de peste 150 EURO.funcţii şi în instituţii de învăţământ. indiferent de natura acestuia. Pentru a evita orice risc de conflict de interese. în virtutea uzajului diplomatic. La preluarea mandatului de comisar ei fac o declaraţie de avere care se întinde şi asupra soţiei (soţului) şi a copiilor. ca şi divulgarea conţinutului dezbaterilor interne ale Comisiei. În toate cazurile însă exercitarea acestor atribuţii face obiectul unei declaraţii publice şi nu trebuie să antreneze riscul unui conflict de interese. Dacă. Curţii de Justiţie a CE şi Curţii de Conturi a CE. acestea trebuie predate Serviciului de Protocol al Comisiei.comisarii pot exercita funcţii onorifice în organele de conducere ale partidelor politice dacă acest lucru nu afectează activitatea lor în serviciul Comisiei. Astfel .afara locului uzual de muncă şi sunt efectuate în exercitarea funcţiei lor din cadrul Comisiei. reguli în materie de misiuni.

În alegerea compoziţiei cabinetelor. aceştia fiind singurii abilitaţi să reprezinte comisarii la reuniuni. la încheierea contractului. Comisarii îşi aleg personalul de serviciu ce le este afectat. în timp ce serviciile trebuie să fie în măsură să asigure sarcinile de . cel mult trei dintre membrii de nivel A ai cabinetului pot fi angajaţi în calitate de agenţi temporari. din cadrul efectivelor existente în administraţia Comisiei. stipulând că acestea sunt formate din următoarele categorii de funcţionari: şase de nivel A. Cel de-al doilea cod de conduită reglementează relaţiile dintre comisari. Este reglementată. şi serviciile Comisiei. în funcţii importante în interiorul cabinetelor. funcţionarii de carieră sunt reintegraţi în serviciile Comisiei după procedurile statutare normale. Cabinetele comisarilor includ şi zece funcţionari sau agenţi temporari de nivel B şi C. cel puţin doi dintre ei nu trebuie să aibă aceeaşi naţionalitate cu comisarul respectiv. instituţia consilierilor speciali. nu pot fi asimilaţi membrilor cabinetului şi sunt supuşi aceloraşi reguli deontologice ca şi personalul instituţiei Se observă clar că scopul acestor reguli restrictive este de a limita fenomenul de „paraşutaj” al unor persoane din exterior. prieteni ai comisarilor respectivi. prin diferite artificii. fiind asimilaţi funcţionarilor de carieră. dintre care maxim doi de nivel B. inclusiv cabinetele acestora. comisarii ţin cont de politica egalităţii de şanse promovate constant de către Comisie. că responsabilitatea politică aparţine comisarilor. şofer. în aparatul funcţionarilor de carieră. de asemenea. pasul următor constituindu-l permanentizarea lor. codul de conduită stipulând că aceştia nu pot avea nici o relaţie directă cu direcţiile generale subordonate comisarului respectiv. agenţii temporari nu beneficiază. El stabileşte că aceste relaţii sunt fondate pe loialitate şi încredere. recurgerea la orice altă formă de colaborare externă nu poate fi decât ocazională şi trebuie supusă aprobării prealabile a preşedintelui Comisiei. numărul agenţilor temporari pentru ansamblul celor două categorii nu poate fi mai mare de doi. cel puţin unul dintre membrii cabinetului care îndeplinesc funcţia de şef sau şef-adjunct de cabinet trebuie să fie funcţionar de carieră.Codul privind conduita comisarilor face ordine şi în compoziţia cabinetelor. de nici un drept particular pentru o nominalizare în cadrul serviciilor. Preşedintele Comisiei este autoritatea investită cu puterea de numire pentru ansamblul personalului cabinetelor. gardă de corp. La terminarea detaşării lor la cabinet.

. ca şi prin aplicarea următoarelor principii: Cabinetele: . .pentru asigurarea eficienţei activităţii. în special atunci când au impact direct asupra activităţii acestor servicii. Serviciile elaborează programul anual de lucru în cadrul orientărilor politice fixate de comisar şi colegiul Comisiei. conform instrucţiunilor acestuia. Serviciile: . informează serviciile cu privire la deciziile comisarului şi pregăteşte acordul politic al colegiului în stadiul final al deciziei.asistă comisarul în stabilirea priorităţilor politice ale portofoliului sau/şi participă la elaborarea conţinutului acestuia prin consultarea serviciilor. sfătuindu-l cu privire la deciziile politice individuale şi furnizându-i toate elementele de apreciere necesare.asigura reprezentarea externă a comisarului.îşi îndeplinesc sarcinile având drept obiectiv unic pro¬tejarea intereselor Comisiei Europene.gestiune şi execuţie.participă la buna funcţionare a principiului colegialitătii informând comisarul asupra dosarelor ce nu sunt în competenţa sa proprie şi informează serviciile din subordinea comisarului despre lucrările colegiului. susceptibil de a avea un impact . veghează la respectarea priorităţilor şi programării decise de către comisar. Regulamentul Financiar şi Regulamentul Interior. Repartizarea competenţelor este stabilită prin Statutul Comisiei. .participă la elaborarea orientărilor politice de către comisar propunându-i opţiuni strategice. . cabinetul informează directorii generali subordonaţi comisarului despre contactele acestuia cu exteriorul pe teme legate de dosarele ce ţin de portofoliul în cauză. informându-l pe comisar în mod regulat şi consultându-l atunci când o decizie de gestiune presupune o opţiune politică. . .asigură punerea în aplicare a priorităţilor stabilite de comisar precum şi gestiunea curentă a politicilor vizate.contribuie la informarea comisarului şi semnalează acestuia orice eveniment petrecut într-un stat membru al UE sau într-o organizaţie internaţională.

major asupra gestiunii portofoliului acestuia sau asupra poziţiei sale în cadrul colegiului. Serviciile furnizează comisarului, de asemenea, orice elemente de informare necesare exercitării funcţiei acestuia, cum ar fi proiecte de discurs sau note pentru conferinţele de presă. Serviciile îşi coordonează, împreună cu comisarul şi cabinetul acestuia, acţiunile vis-a-vis de exterior. În vederea asigurării funcţionării optime a instituţiei, bazată pe o colaborare eficace şi o gestiune corectă a fluxului de informaţie între cabinete şi serviciile principiile de mai sus sunt transpuse în practică prin intermediul următoarelor reguli de bază: - directorul general este cel care organizează şi coordonează activitatea serviciilor în raport cu comisarul şi cabinetul acestuia; - orientările generale ale portofoliului său sunt definite de către comisar într-un cadru colegial. Ele sunt apoi con¬cretizate. în consultare directă cu directorul general, într-un document programatic numit „scrisoare de misiune” ce este actualizată în permanenţă, în funcţie de evoluţiile activităţilor din cadrul portofoliului. Pe baza scrisorii de misiune, cu respectarea orientărilor fixate şi în consultare cu comisarul, directorul general este cel care îşi asumă funcţia de gestiune în deplină transparenţă şi fără interferenţe externe în gestiunea curentă; - modalităţile de lucru şi canalele de difuzare a informaţiei sunt stabilite, la începutul mandatului, de către directorul general împreună cu şeful de cabinet al comisarului. Ele vizează organizarea reuniunilor între direcţia generală şi comisar, canalele de difuzare a solicitărilor comisarului şi a răspunsurilor serviciilor, punctele de contact pentru chestiunile politice şi pentru cele de gestiune curentă, repartizarea sarcinilor între cabinet şi servicii[31], cererile de dosare emanând de la alţi comisari, reprezentarea comisarului şi problemele legate de deplasările acestuia; - pentru a păstra structura organizaţională şi circuitele astfel definite, solicitările adresate de un cabinet unui serviciu ce nu se află în subordinea sa trebuie să treacă pe la cabinetul competent, în mod normal serviciile neputând avea contacte directe cu alte cabinete. În caz contrar, ele sunt ţinute să-şi informeze propriul cabinet în legătură cu aceste contacte; - înainte de a lansa orice iniţiativă ce depăşeşte gestiunea curentă, directorul general cere acordul comisarului, cu atât mai mult în cazurile când angajează consultări inter-servicii, iar

dosarele de importanţă majoră fac obiectul unor reuniuni comune ce asociază directorii generali şi şefii de cabinet. În ceea ce priveşte gestiunea resurselor umane, codul de conduită stabileşte că, pentru personalul ce nu ocupă funcţii de conducere, numirile sunt de competenţa directorului general, de comun acord cu Direcţia Generală de Personal şi cu Administraţia Actelor Oficiale. În cazul ocupării funcţiilor de conducere, pentru numirea pe un post de nivel A2 (director) comisarul şi directorul general stabilesc de comun acord pro-punerea de numire ce va fi prezentată colegiului Comisiei de către comisarul responsabil cu problemele de personal, după consultarea preşedintelui Comisiei şi a comisarului ce coordonează direcţia pentru care se face numirea. Pentru numirea şefilor de unitate (nivel A3), directorul general este cel care face alegerea candidatului cel mai bine plasat, după care cere acordul comisarului competent pentru a angaja procedura de numire. Posturile de conducere vacante trebuie publicate într-un interval maxim de trei luni de la apariţia vacantei. Cu aceste remarci, încheiem analiza celei mai complexe şi mai dinamice instituţii a Uniunii Europene, cea care reprezintă practic esenţa admi¬nistraţiei comunitare. Înţelegerea exactă a ansamblului mecanismelor de funcţionare a „birocraţiei europene” nu poate însă avea loc fără o prezentare corespunzătoare a celorlalte două elemente ce alcătuiesc osatura instituţională şi de decizie a UE.

Secţiunea a II-a. Comisia sub Preşedinţia lui Romano Prodi
1.Membrii Comisiei Comisia europeană sub conducerea lui Romano Prodi este formată din următorii comisari: Romano Prodi – are cetăţenie italiană şi s-a născut în 1939, studii superioare de Drept şi Economie, între 1978-1979 a fost Ministru al Industriei, între 1996-1998 a fost Preşedinte al Consiliului de Miniştrii, din 1999 este Preşedinte al Comisiei Europene. Rt Hon. Neil Kinnock – are cetăţenie britanică şi s-a născut în 1942, studii superioare în Relaţii industriale, Istorie şi Educaţie. Face parte din partidul laburist. Între 1995-1999 a fost

membru al Comisiei Europene responsabil pentru Transporturi iar din 1999 este vicepreşedinte al Comisiei Europene însărcinat cu Reformele Administrative. Loyola de Palacio del Valle-Lersundi – are cetăţenie spaniolă şi s-a născut în 1950, studii de Drept. Membru al partidului popular. Între 1996-1999 a fost Ministru al Agriculturii, Pescuitului şi Alimentaţiei, din 1999 este membru al Comisiei Europene, vicepreşedinte, responsabilă cu relaţiile cu Parlamentul European, Transport şi Energie Franz Fischler – are cetăţenie austriacă şi s-a născut în 1946, studii superioare asupra agriculturii la Universitatea din Viena. Este de orientare creştin-democrată. Între 1989-1994 a fost Ministru Federal al Agriculturii şi Pădurilor, între 1995-1999 a fost membru al Comisiei Europene responsabil pentru Agricultură şi dezvoltarea rurală, din 1999 este membru al Comisiei responsabil pentru Agricultură, dezvoltarea rurală şi pescuit. Christopher Patten – are cetăţenie britanică şi s-a născut în 1944, studii superioare la Universitatea din Oxford asupra Istoriei Moderne. Face parte din curentul conservator. Între 1985-1986 a fost Ministru de Stat, Departamentul Educaţiei şi Ştiinţei, între 1986-1989 a fost Ministru al Dezvoltării Teritoriilor de peste mări, între 1992-1997 a fost guvernator al Hong Kong, din 1999 este membru al Comisie Europene responsabil pentru Relaţii externe. Viviane Reding – are cetăţenie luxemburgheză şi s-a născut în 1951, Doctor în ştiinţe umane, Apartenenţă politică la creştin-democraţi, din 1999 este membră a Comisiei Europene şi are ca portofoliu Educaţia şi Cultura, Tineret, Sport şi Media. Anna Diamantopoulou – are cetăţenie greacă şi s-a născut în 1959, studii Universitare şi postuniversitare în Inginerie civilă şi Dezvoltarea regională. Este socialistă, din 1999 este membră a Comisiei având ca portofoliu Munca şi protecţia socială. António Vitorino – are cetăţenie portugheză şi s-a născut în 1957, studii superioare juridice, Masterat în Drept şi Ştiinţe politice. Apartenenţa politică la socialişti. Între 1995-1997 a fost viceprim-ministru şi ministru al Apărării, din 1999 este membru al Comisie Europene responsabil pentru Justiţie şi Afaceri Interne. David Byrne – are cetăţenie irlandeză şi s-a născut în 1947, studii superioare de Drept. Aparţine de partidul popular. Din 1999 este membru al Comisiei Europene responsabil pentru Sănătate şi Protecţia consumatorului. Frederik Bolkestein – are cetăţenie olandeză şi s-a născut în 1933, studii universitare în domeniul matematicii, fizicii, filozofiei, limbii greacă, economie, Masterat în Drept. Aparţine

partidului liberal. Între 1982-1986 a fost Ministru al Comerţului exterior, între 1988-1989 a fost Ministru al Apărării, din 1996 Preşedintele Internaţionalei liberale, din 1999 este Comisar cu portofoliul Piaţa internă. Günter Verheugen – are cetăţenie germană şi s-a născut în 1944, studii de istorie, sociologie şi politică. Face parte din partidul social democrat. Între 1998-1999 a fost Ministru de Stat la Ministerul Federal de Externe, din 1999 este membru al Comisiei Europene având ca portofoliu Extinderea. Margot Wallström – are cetăţenie suedeză şi s-a născut în 1954. Membră a partidului social democrat. Între 1988-1991 Ministru al Afacerilor Civile, între 1994-1996 a fost Ministru al Culturii, între 1996-1998 a fost Ministru al Afacerilor Sociale, din 1999 este membră al Comisiei Europene responsabilă cu Mediu înconjurător. Mario Monti – are cetăţenie italiană şi s-a născut în 1943, studii universitare de economie şi management, între 1995-1999 a fost membru al Comisiei Europene, responsabil pentru Piaţa internă, servicii financiare şi integrare financiară, vamă şi taxe, din 1999 este Comisar responsabil pentru Concurenţă. Michaele Schreyer – are cetăţenie germană şi s-a născut în 1951, studii superioare în economie şi sociologi. Face parte din partidul ecologist, din 1999 este membră al Comisiei Europene responsabilă pentru Buget. Michel Barnier – are cetăţenie franceză şi s-a născut în 1951, studii superioare în comerţ. Este gaulist. Între 1993-1995 a fost Ministru al Mediului, între 1995-1997 a fost Ministru de Stat pentru Afaceri Europene, din 1999 este membru al Comisiei Europene responsabil pentru Politică Regională. Pascal Lamy – are cetăţenie franceză şi s-a născut în 1947, studii superioare de Drept, Economie, Administraţie, Ştiinţe Politice. Este socialist. Din 1999 este membru al Comisiei Europene responsabil pentru Comerţ. Pedro Solbes Mira – are cetăţenie spaniolă şi s-a născut în 1942, studii superioare de Ştiinţe Politice, Drept şi Economie. Este socialist. Între 1991-1993 a fost Ministru al Agriculturii, Pescuitului şi Alimentaţiei, între 1993-1996 a fost Ministru al Economiei şi Finanţelor, din 1999 este membru al Comisie Europene responsabil cu Afaceri economice şi monetare. Philippe Busquin – are cetăţenie belgiană şi s-a născut în 1941, studii superioare de fizică, filozofie şi despre Mediul înconjurător. Face parte din partidul socialist. În 1980 a fost

. între 1988-1992 a fost Ministru al Afacerilor Sociale. din 1999 este membru al Comisiei Europene responsabil cu Dezvoltarea şi Ajutorul Umanitar.ajungerea la o reală îmbunătăţire a traiului zilnic al tuturor. . ducerea la îndeplinire a istoricei oportunităţi de unificare a continentului. exprimată la întâlnirea ţinută la Aartselaar în 16-17 iulie 1999. Echipa de comisari condusă de Romano Prodi a fost de acord cu cerinţa acestuia. Poul Nielson – are cetăţenie daneză şi s-a născut în 1943. între 1995-1999 a fost membru al Comisiei Europene responsabil cu Bugetul. de a da declaraţii despre interesele financiare ale fiecăruia. calitatea hranei şi mobilitatea. . Priorităţile Comisiei Actuala Comisie Europeană şi-a stabilit următoarele priorităţi pentru perioada cât se va afla în funcţie: . Este socialist.Ministru al Educaţiei. din 1999 este membru al Comisiei Europene responsabil pentru Întreprinderi şi O Societate Informatizată. Erkki Liikanen – are cetăţenie finlandeză şi s-a născut în 1950. pentru a se evita apariţia unor conflicte de interese. folosirea globalizării şi ajutarea sistemului internaţional să aibă o funcţionare mai bună. Între 1979-1982 a fost Ministru Energiei. personalul şi Administraţia internă.promovarea unei noi forme de guvernare care va aduce Europa mai aproape de populaţie şi va face instituţiile UE mai transparente şi mai democratice. respectul drepturilor individuale. Acestea au fost publicate pe 27 august şi includ în ele şi descrierea făcută de fiecare comisar în parte a activităţii profesionale şi a proprietăţilor pe are le au soţii acestora. în mod special cu privire la protecţia mediului. în 1981 a fost Ministru al Afacerilor Interne. 2.lansarea unei noi agende economice şi sociale pentru modernizarea economiei UE şi creşterea performanţei ei în paralel cu întărirea modelului social european. . din 1999 este membru al Comisiei Europene responsabil cu Cercetarea. Este social democrat. studii superioare de Ştiinţe politice şi Economie. Între 1987-1990 a fost Ministru de finanţe.stabilizarea întregului continent european şi întărirea rolului Europei pe plan mondial. între 1994-1999 a fost Ministru pentru Dezvoltare. studii superioare în Ştiinţe Politice.

Cu privire la sarcinile trasate mai sus. Carta Europeană a Drepturilor Fundamentale. procesul de lărgire a UE. Carta Albă a Guvernării . Comisia a publicat „Obiectivele strategice 20002005” în care identifică un număr de elemente cheie printre care pot fi citate o nouă agendă economică şi socială.

În cazul Comisiei Europene. Mai mult. deşi şi-a conservat structura până la mijlocul anilor 80. pe când în administraţiile naţionale rigiditatea lor face să ne găsim adesea în faţa fenomenului invers. Începând cu ianuarie 1993 apare chiar o divizare a DG I — Relaţii externe: de acum înainte DG I păstrează doar relaţiile economice externe. în perioada în care Comisia era condusă de Jacques Delors. Sistemul îşi are originea în practica naţională. Funcţionarii publici din cadrul Comisiei Europene 1. conţinutul şi instabilitatea portofoliilor comunitare marchează diferenţa de semnificaţie dintre procedurile comunitare şi cele naţionale. Această dublă funcţie a făcut ca. Astfel. Un exemplu în acest sens este sectorul agricol. el este parte a unei instanţe colegiale şi orizontale fiind. în acelaşi timp din ce în ce mai mult responsabilul unui sector din activitatea Comisiei în ansamblul său. Altele însă. deşi fiecare comisar are o autoritate particulară într-un anumit domeniu şi asupra activităţii serviciilor administrative corespunzătoare. iar noua DG IA preia relaţiile politice externe. Desigur. o parte din relaţiile externe a fost disociată de restul ansamblului din raţiuni personale.Portofoliile Comisarul a devenit un fel de „Ianus cu două chipuri” căci. dar diferă de aceasta prin anumite aspecte. Astfel. a cunoscut începând de atunci o serie de modificări de substanţă. numărul acestor portofolii este cel mai adesea ajustat la numărul comisarilor. începând cu sfârşitul anilor ‘60. anumite portofolii afişează o relativă coerenţă dublată de o oarecare stabilitate. care a făcut întotdeauna obiectul unor atribuţii specifice ale Direcţiei Generale VI — Agricultura. cum ar fi portofoliul relaţiilor externe. Comisia să funcţioneze pe baza unui sistem de „portofolii”. similitudinile cu portofoliile ministeriale naţionale se opresc aici.CAPITOLUL III. . în calitate de membru al Comisiei. ORGANIZAREA SI FUNCTIONAREA COMISIEI EUROPENE Secţiunea a I-a.

2. însă din 1985 acelaşi Jacques Delors a luat în responsabilitatea sa. în acei ani. datând din 1963.De la 1 ianuarie 1995. de o manieră generală. Noua Zeelandă. în plus faţă de sarcinile tradiţionale ale preşedintelui. încadrate cu un şef de cabinet asistat uneori de un adjunct şi cu un număr de membri variind iniţial între cinci pentru preşedinte şi trei pentru ceilalţi comisari. problemele monetare şi coordonarea fondurilor structurale. Fiecăruia dintre aceştia i se încredinţează responsabilitatea supravegherii unei părţi din domeniul ce constituie portofoliul comisarului. şeful de cabinet având în plus responsabilitatea coordonării şi arbitrajului. rolul cabinetului comisarului s-a apropiat tot mai mult de cel al cabinetelor miniştrilor francezi păstrând. Vom nota că portofoliul preşedintelui nu conţinea iniţial sectoare propriu-zise de activitate comunitară. odată cu preluarea preşedinţiei Comisiei de către Jacques Santer. repartizarea sarcinilor între DG I şi DG IA s-a modificat din nou: DG I preia relaţiile cu America de Nord. unii dintre ei având titlul de consilier – ceea ce are doar consecinţe onorifice şi financiare.Cabinetele Regulamentul interior al Comisiei. ceea ce îi permitea o mai bună supraveghere precum şi putere de arbitru asupra activităţii celorlalţi comisari. Această activitate era însă facilitată de faptul că propriul cabinet prezidenţial (cei zece consilieri) acoperea şi responsabilităţile celorlalţi membri ai Colegiului. pe lângă domeniile proprii atribuţiilor preşedinţiei. prevede în articolul 15 instituţionalizarea cabinetelor comisarilor. Prin verticalizarea organizării Comisiei. Coreea de Sud. fosta URSS. . cele două direcţii generale fiind coordonate de către comisari diferiţi. Originea franceză a unei astfel de instituţii nu lasă nici o îndoială în măsura în care funcţia de şef de cabinet al unui comisar corespundea. O menţiune particulară trebuie făcută pentru cabinetul preşedintelui între membrii căruia. împrumutând şi unele elemente din cea de director de cabinet ministerial. nu însă şi ierarhice în raport cu ceilalţi membri ai cabinetului. este adevărat. China. Australia. celei a secretarului general din Comisariatul Francez al Planului. Japonia. sunt repartizate şi toate celelalte sectoare de activitate a Comisiei. Cipru şi Malta. Turcia. iar DG IA pe cele cu ţările din Europa Centrală şi de Est. acestea având rolul să-i asiste în îndeplinirea sarcinilor. Cabinetele sunt. Macao şi Taiwan. o anumită originalitate ce ţine de specificitatea comunitară. Hong-Kong.

pe preşedintele de atunci al Comisiei Europene. chestiunile monetare.Succesorul său. inspectoratul general. Măsura. având în vedere diferenţele între structurile amintite. relaţia dintre comisari şi serviciile subordonate precum şi conduita generală a funcţionarilor de carieră din cadrul Comisiei Europene. în marea majoritate a cazurilor cabinetele au aceeaşi naţionalitate ca şi comisarul. ceea ce explică de ce relaţiile între comisar şi membrii cabinetului trebuie să fie bazate pe o încredere totală şi reciprocă. serviciul juridic. ci irlandez. Jacques Santer avea sub directa sa coordonare. Jacques Santer. acela de a-l asista pe comisar. Exagerarea uneori a promovării unor apropiaţi sau a unor persoane de încredere l-a determinat. Cabinetul formează echipa comi¬sarului şi dispare odată cu acesta. drepturile omului şi problemele instituţionale (ultimele patru domenii le coordona împreună cu alţi comisari. serviciul purtătorului de cuvânt. Cu toate acestea similitudinea nu merge mai departe. a venit însă prea târziu pentru a mai putea împiedica demisia în bloc a celor 20 de comisari. serviciul comun de interpretareconferinţe. Ţinând cont de rolul său. . el oferind primul exemplu deoarece şeful său de cabinet nu este italian. ci că afinităţile de comunicare şi gândire sunt mai uşor de stabilit cu un resortisant de aceeaşi naţionalitate. În consecinţă. Dintr-un anumit punct de vedere. de aceea îi este ataşat şi subordonat doar lui. în luna martie 1999. secretariatul general. celula de prospectivă. numirea unui membru al cabinetului nu se face după aceleaşi reguli ca cele aplicabile desemnării funcţionarilor comunitari (administratorilor) în general. politică externă şi de securitate comună. precum şi numărul personalului alocat celor două cabinete. ceea ce nu înseamnă că relaţiile de încredere nu se pot instaura şi între naţionalităţi diferite. să introducă un set de trei „coduri de conduită” care să reglementeze comportamentul comisarilor şi al cabinetelor acestora. în a căror competenţă directă intrau sectoarele menţionate). În ceea ce priveşte organizarea cabinetului preşedintelui Comisiei Europene. biroul de securitate. Romano Prodi a promis însă o „internaţionalizare” a cabinetelor. care s-a vrut a fi un pas concret pe linia reformei administraţiei comunitare. se poate constata o anumită analogie cu cabinetul primului ministru francez unde regăsim consilieri însărcinaţi cu dosare ce acoperă activitatea altor ministere. membrii cabinetelor pot fi comparaţi cu ceea ce în Franţa se numesc „consilieri tehnici”‚ adică persoane ce răspund de activitatea unui anumit sector din minister. în plus faţă de sarcinile specifice funcţiei de preşedinte al Comisiei Europene.

G. Serviciul de traduceri. rare sunt direcţiile generale care să nu fi suferit în timp modificări de structură şi competenţă. II în „Afaceri economice şi financiare” care. Singura excepţie veri¬tabilă o constituie D. deşi nu au formal acest titlu. Motivele reorganizărilor interne ţin adesea de constrângeri exterioare care impun Comisiei să facă modificări în gestiunea administrativă. raportat la celelalte direcţii generale. ele însele fiind decupate în alte unităţi administrative. Cu toată această stabilitate a lor. urmând ca apoi să revină la statutul iniţial – de regulă pe o poziţie superioară celei de pe care au plecat. Încă de la origine această administraţie a fost organizată în direcţii generale. paragraful 1) se referă la evitarea suprapunerii de competenţe între diferitele unităţi. vom observa că există şi un fenomen al „administraţiei de stat-major”‚ care constă în detaşarea la cabinete a unor persoane de aceeaşi naţionalitate cu comisarul şi care provin din structura permanentă a Comisiei Europene. Pentru perioada în care îndeplinesc atribuţii de cabinet. imperativelor de ordin politic. Serviciul de presă şi informare. Deşi numărul direcţiilor generale a rămas relativ constant de-a lungul timpului. Comisia fiind liberă să procedeze la decupajul administrativ pe care îl doreşte. posedă un statut echivalent cu cel al direcţiei generale. Regula . ei trec din sectorul administrativ în cel politic. Oficiul de statistică. poate nu exclusiv dar oricum în bună măsură. în limita competenţelor acesteia.G. există servicii care. Serviciul de interpretare-conferinţe. nu a cunoscut nici o schimbare substanţială de la înfiinţare şi până astăzi. şi D. numărul serviciilor asimilate a crescut continuu.Serviciile Fiecare comisar. Am putea adăuga. pentru îndeplinirea cărora el are la dispoziţie administraţia propriu-zisă a instituţiei. înconjurat de cabinetul său. eventual. VI „Agricultura”‚ deşi aceasta a fost amputată în 1977 de domeniul pescuitului care s-a constituit într-o direcţie generală separată. atribuind competenţe pentru fiecare unitate administrativă în funcţie de nevoile momentului. Singura limită impusă în acest sens de regulamentul interior al Comisiei (articolul 19. Secretariatul general. Pe de altă parte. are deci responsabilităţi într-un anumit număr de sectoare de activitate a Comisiei. Este vorba despre acele servicii care sunt comune celor trei Comunităţi originare : Serviciul juridic. Restructurarea serviciilor se supune deci.Revenind la analiza structurii cabinetelor. 3.

graţie vechimii şi coeziunii sale interne apare drept una dintre cele mai importante direcţii generale ale Comisiei Europene.G. acesta fiind cel de-al treilea criteriu pentru aprecierea importanţei unei D. Iată de ce restructurările constituie un impediment pentru coeziunea acestor structuri.delicată a respectării echilibrului geografic (între naţionalităţi) ce apare la atribuirea posturilor de comisari de către guvernele statelor membre are incidenţa nu doar la nivel de portofolii. dar acest criteriu trebuie completat cu un al doilea. Este semnificativ de constatat că majoritatea restructurărilor sunt operate la intrarea în funcţiune a unei noi Comisii ori cu ocazia plecării unui membru şi sosirii altuia nou. Pentru argumentarea acestei afirmaţii câteva exemple sunt relevante..G. în primul rând în ceea ce priveşte direcţii le generale. Pentru a putea face acest lucru ei se bazează pe Statutul personalului Comisiei care. În această ecuaţie un rol important revine şi ariei de competenţe a direcţiei generale în cauză. noii comisari – în orice caz unii dintre ei – au luat obiceiul de a se debarasa de directorii generali cu care nu întreţin relaţii bune. de regulă. şi va fi cu atât mai eficientă cu cât dispune de o coeziune internă şi o coerenţă mai mare în exercitarea atribuţiilor sale. Dacă se modifică structura unei D. în articolul 50. precizează că „Orice funcţionar titular al unui post de grad A1. cel al coeziunii interne. o naţionalitate diferită de cea a comisarului de care depinde. Această retragere nu are caracterul unei sancţiuni disciplinare”. Se ştie că direcţiile generale au în fruntea lor un funcţionar de grad A1 ce are. VI „Agricultura” care. creând astfel un climat de incertitudine ce influenţează randamentul direcţiei generale în ansamblul său. A2 sau A3 poate fi retras din acel post în interesul serviciului. Demonstraţia „per a contrario” este dată de exemplul D. În ciuda acestei reguli cutumiare. care dă direcţiei generale o cunoaştere excelentă asupra propriei sale structuri şi mecanisme de administraţie comunitară. Un astfel de criteriu ar putea fi vechimea. pentru a-şi regăsi ritmul de funcţionare vor avea nevoie de un timp de adaptare sau chiar vor obliga autoritatea să facă noi modificări. Cum sectorul . aceasta pentru păstrarea coeziunii interne a Comisiei şi protejării interesului comunitar. prin decizia autorităţii investite cu puterea de numire în postul respectiv.G. Toate aceste reflecţii conduc la interogaţia privind criteriile în funcţie de care o direcţie generală este considerată mai importantă decât alta. O direcţie generală este cu atât mai importantă cu cât este mai eficientă. ci şi în componentele acestora. acest lucru va afecta negativ coeziunea serviciilor sale care.

dar astfel de intruziuni perturbă sistemul. cât şi politic. este aceea că avem de-a face cu o structură de tip piramidal-ierarhizată. aceea că decupajul administrativ coincide cu gradele funcţiei publice comunitare.G. dacă sunt de dimensiuni mai mari din punct de vedere al personalului cu care sunt încadrate. în interiorul aceleiaşi direcţii regăsim cel puţin două naţionalităţi diferite printre şefii de unitate. stârneşte întotdeauna reacţii adverse din partea funcţionarilor de carieră care aşteaptă ani de zile să ocupe un astfel de post.agricol joacă un rol de primă mână. Următorul eşalon sub direcţiile generale sunt direcţiile şi apoi unităţile. Fiecare D. fiecare unitate administrativă are atribuit un sector de activitate reprezentând o parte a unui ansamblu mai vast care constituie competenţa direcţiei generale din care face parte. Repartizarea geografică este deci bine asigurată în ierarhia administrativă. un comisar influent îşi poate impune protejatul în ciuda opoziţiei de care vorbeam. Acest mod de organizare se subordonează la două reguli generale: pe de o parte. evidentă. structurată în direcţii. avem un element suplimentar în favoarea argumentaţiei de mai sus. o altă naţionalitate decât directorul general şi provin din două trei ţări diferite. a unei persoane ce a intrat în structura administraţiei Comisiei Europene via cabinetul unui comisar. al căror rol este de a coordona direct una sau mai multe direcţii sau unităţi de bază şi care servesc totodată ca filtru între directorul general şi . iar acestea în unităţi care constituie elementele de bază ale structurii administraţiei comunitare. pe de altă parte. sentimentul de participare la realizarea aceluiaşi scop şi coerenţa carierei de funcţionar comunitar. este. acestea din urmă numindu-se şi divizii. în principiu. fiecare şef de unitate este responsabil în faţa directorului. iar directorii au. Respectarea acestor reguli asigură interdependenţa între unităţi. Desigur. dar constituie adesea un obstacol în calea avansării funcţionarului în cariera sa. de exemplu. Câteva observaţii asupra organizării Comisiei se impun: prima. Aceştia din urmă au şi ei câte un mic „cabinet”. situată ca model undeva între organizarea ministerelor francez şi german. Din punct de vedere ierarhic. Înţelegem acum de ce paraşutarea pe un post de şef de unitate. ansamblul directorilor dând socoteală directorului general. Întâlnim adesea directori generali-adjuncţi. fiecărui grad superior corespunzându-i o funcţie şi reciproc. A doua se referă la incredibilul dozaj între naţionalităţi. În fapt. atât sub aspect economic. ca regulă generală.

G. care are 20 de astfel de posturi. În fruntea fiecărei direcţii se află un director. ceilalţi sunt însărcinaţi cu rezolvarea unor chestiuni particulare ce nu au nimic de-a face cu decupajul funcţional al direcţiei generale. ceea ce dă o imagine asupra uriaşului mecanism administrativ pe care îl reprezintă Comisia Europeană. şi 11. ci reflectă mai curând o anumită tendinţă: aceea de a multiplica numărul de filtre între directorul general şi direcţiile subordonate. Primii îndeplinesc rolul de confident şi de consilier al directorului general într-un domeniu ce poate acoperi activitatea mai multor direcţii. excepţie făcând direcţiile generale de relaţii externe care. pe lângă directorul general mai poate fi întâlnită o persoană ale cărei atribuţii se apropie de rolul şefului de cabinet în sensul francez al termenului. dezvoltare. Fiecare director are în subordine un anumit număr de unităţi. Alături de aceşti adjuncţi pot fi întâlniţi asistenţi sau consilieri ai directorului general. Numărul direcţiilor dintr-o D. Numărul direcţiilor generale ce poartă acest nume este în prezent de 25. Şefii de unitate sunt de obicei funcţionari de grad A3. cercetare.G. dar începând cu anul 1991 pot fi şi A4 sau chiar A5. obligând mai devreme sau mai târziu autoritatea să facă o reorganizare. a căror poziţie oscilează între cea a consilierilor tehnici şi cea a însărcinaţilor de misiune în cabinetele ministeriale franceze. asistat frecvent de unul sau doi consilieri numiţi de către directori în raport de competenţă şi afinităţi.G. Regăsim deci şi aici tendinţa constatată la nivel de director general de constituire în sânul serviciilor Comisiei a unei administraţii de stat-major. sunt bine încadrate cu personal. XII — Ştiinţă. Dacă luăm în calcul institutele de cercetare aflate în ţările membre. al căror număr variază de la o direcţie la altă. cu competenţe orizontale. variază între 2. deşi au competenţe orizontale.serviciile a căror activitate o supervizează. şi care se află în fruntea unui secretariat. Un număr prea mare de direcţii devine problematic pentru o gestiune eficientă. Acest fenomen conduce însă inevitabil la o anumită îngreunare a . O ultimă remarcă: direcţiile generale cu competenţe verticale. dar dacă luăm în calcul şi structurile asimilate acestora ajungem la un total de 35. De asemenea. în comparaţie cu D. veriga de bază a decupajului administrativ. Compoziţia unei direcţii generale nu respectă însă întotdeauna o schemă-tip dată. Serviciul comun interpretare-conferinţe. adică cele ce răspund de un sector al economiei. VI – Agricultura. de obicei funcţionar de grad A2. D. indiferent dacă are sau nu acest titlu.G. dar subordonate direct direcţiei generale de la Bruxelles cea mai mare densitate de directori o întâlnim la D. au tendinţa de a angaja mai mult personal şi de a-şi mări numărul de direcţii din subordine.

adjunct subordonat direct unui vicepreşedinte al Comisiei. sectorul în cauză devenind în ultimii cinci ani unul dintre cele mai active şi dinamice domenii de . acestea erau reprezentate de aşa-numitele „Task-forces”‚ unităţi create de către Comisie pentru îndeplinirea unor sarcini ad-hoc. I – Relaţii externe. Membrii unei Task-force sunt puşi la dispoziţia acestei structuri pe durata misiunii pentru care a fost creată. structurată în direcţii şi unităţi şi dirijată de un director general. lucrează sub ordinele şefului unităţii ad-hoc iar desemnarea lor are un caracter personal. între anii 1973 – 1977. apariţia D. XIII reprezintă răspunsul la o problemă permanentă. Serviciile special La origine. a unei Task-force denumită „Tehnologie de informaţie şi telecomunicaţii”‚ care s-a transformat ulterior în ceea ce astăzi cunoaştem drept Direcţia Generală XIII – Telecomunicaţii. din 1992. care au devenit din ce în ce mai frecvente. captând practic statut de direcţie generală.G. a fost încurajată multiplicarea structurilor orizontale.G. Spre deosebire însă de Task-force pentru aderări. ei nu reprezintă serviciul din care provin.G. devenind „Direcţia H” din cadrul D. Finlandei şi Austriei. După realizarea acestui obiectiv în 1973. permiţând activităţi coordonate şi eliminând astfel întârzierile datorate nesincronizării. Ulterior a dispărut pentru a reapărea la negocierile de admitere în UE a Suediei. şi unde se vor întoarce după încheierea detaşării. Prima veritabilă Task-force a fost constituită pentru gestionarea negocierilor de aderare la UE a Marii Britanii. Putem observa aici echivalenţa cu administraţia naţională de misiune ori cu rolul originar al Comisiei Europene. ci a unuia dintre adjuncţii săi. În prezent aceasta a fost din nou activată sub numele de „Task-force Largire” pentru a conduce negocierile de aderare cu ţările central şi esteuropene. Pentru a depăşi impedimentul. I şi subordonată direct unui comisar. Cu alte cuvinte. structura fiind determinată de tipul problemei de rezolvat. Irlandei şi Danemarcei.activităţii lor în ceea ce priveşte funcţia de concepţie. şi nu angajează responsabilitatea acestuia în sânul unităţii Task-force. Un alt exemplu se referă la crearea. cu ani în urmă. În 1981 şi-a schimbat din nou denumirea. sub numele de „Direcţia F – Delegaţia pentru negocierile de aderare cu Grecia”‚ iar din 1977 a devenit cvasi-permanentă sub denumirea de „Probleme relative la extindere”‚ scăpând ierarhiei tradiţionale deoarece nu era pusă sub autoritatea directorului general. concepută pentru o problemă punctuală. ceea ce implică un caracter temporar. A. ea a continuat să existe în sânul serviciilor D.

sunt de competenţa directorului general. din 1946 până în 1987 în Franţa s-au succedat cinci secretari generali ai guvernului. Direcţia generală este un ansamblu ierarhizat. a cărei autoritate administrativă supremă este un director general care răspunde. Similitudinea dintre cele două structuri merge însă mai departe şi ţine de funcţiile acestora. şi alte structuri de acelaşi nivel. Serviciile generale Prin servicii generale înţelegem aproape exclusiv direcţiile generale din cadrul Comisiei Europene. coordonare şi proceduri de arbitraj între diferitele direcţii generale. în care accentul este pus pe structurile permanente ce posedă în principal competenţe de coordonare. Este evident că . la rândul său. normală pentru o administraţie centrală. explică permanenţa titularilor acestui post. B. actualul secretar general fiind numit. Importanţa şi diversitatea sarcinilor Secretariatului General. ce alătură funcţia de reglementare cu cea de gestiune. În revanşă. toate posedând un statut egal. trebuie distins între direcţiile generale care se bazează pe administraţiile naţionale ale ţărilor membre UE pentru a-şi putea aplica reglementările. toate relaţiile cu incidenţă juridică ori care marchează o etapă în procesul de adoptare a unui act comunitar dintre o D.G. faţă de 34 de prim-miniştri. În cadrul primului tip. La nivelul Comisiei Europene postul a fost ocupat de la origini şi până astăzi de doar trei persoane. putem spune că are sarcina de a pregăti ordinea de zi a executivului. Tendinţa de evoluţie a acestor Task-forces de la provizoriu spre permanent este tot o consecinţă a transformării Comisiei Europene dintr-o administraţie de misiune într-una de gestiune. nu există ierarhie între direcţiile generale. pune însă probleme de conflict de competenţe. în faţa unuia sau mai mulţi comisari pentru acti¬vitatea serviciilor ce-i sunt subordonate.activitate ale Uniunii Europene. de convocare a guvernului şi de a asigura secretariatul consiliului de miniştri şi a instanţelor interministeriale. după ce predecesorul său s-a pensionat pentru limită de vârstă. şi cele care dispun de un corp propriu de funcţionari comunitari pentru a asigura implementarea actelor normative pe care le emană. instituţie comunitară creată după modelul naţional francez. Această situaţie. din punct de vedere legal problemele de coordonare între servicii ţin de vârful piramidei. Cu alte cuvinte. Astfel. Dacă încercăm să schematizăm rolul secretariatului general în guvernul francez. precum şi de organizare a relaţiilor dintre primul-ministru şi parlament. cu o structură piramidală. de publicare a textelor legislative emanate de la guvern. Ca regulă generală.

nu putem identifica o procedură de consultare obligatorie între servicii. Această diviziune a muncii presupune deci existenţa unor relaţii de încredere între directorul general şi colaboratorii săi. nici timpul necesar şi nici dorinţa să participe la elaborarea documentelor. şi de cabinetele de care acestea din urmă depind. . mai ales. serviciile acestora trebuie să respecte directivele directorului general. adică la nivelul politic O coroborare a celor două prezentări făcute structurii Comisiei Europene (statică şi dinamică) permite constatarea că. în special în cazul coordonării inter-servicii şi în ciuda măsurilor de care am vorbit. deşi egalitatea între servicii este ridicată la rang de principiu. De menţionat că un director general nu are. În fapt. Pentru a estompa această deficienţă Comisia a creat o obişnuinţă în a constitui grupuri inter-servicii dotate cu o structură provizorie reală. activitatea serviciilor în materie de concepţie de texte normative este doar în mod excepţional rezultatul concertării între servicii. El este asistat de un secretariat. nu cad de acord asupra unor chestiuni tehnice. Există. el concentrându-se asupra rolului de a apăra interesele propriei direcţii generale în faţa comisarului său şi. însă ele sunt aplicabile doar dacă unităţile administrative în cauză doresc să facă recurs la anumite proceduri pe care le pot la fel de bine ocoli. Independenţa de care structurile Comisiei Europene se bucură este responsabilă în bună măsură pentru această situaţie. Consecinţa este trimiterea dosarului la eşalonul superior. un anumit număr de reguli interne de cooperare ce le sunt impuse serviciilor de o manieră generală. iar orice modificare intervenită în structura grupului se înregistrează la unitatea pentru coordonare internă din cadrul Direcţiei C a Secretariatului General al Comisiei. Cât priveşte direcţiile generale ce posedă doar funcţie normativă. În consecinţă şi în ciuda eforturilor colegiului Comisiei. Nu rare sunt însă situaţiile când serviciile administrative.G. vis-a-vis de alte D. fiind de regulă rodul direcţiei generale ce are dosarul principal al problemei („chef de file”)‚ celelalte structuri administrative implicate dându-şi doar avizul pe textul deja elaborat. deoarece ea nu favorizează un spirit de cooperare ce solicită un efort suplimentar din partea serviciilor.acestea din urma vor beneficia de o mai mare autonomie în funcţionare pentru că eficienţa lor nu depinde decât de ele însele. de obicei. dar sunt libere să ajungă la finalitatea cerută aşa cum cred ele de cuviinţă. unele servicii sunt „mai egale” decât altele. deoarece nu primesc ordine din exterior. desigur. Preşedintele unui astfel de grup este în general un funcţionar aparţinând direcţiei generale „chef de file”.

monitorizarea economiei statelor membre.Această superioritate se datorează în primul rând faptului că sunt anumite servicii care deţin puterea de a pune în aplicare competenţe importante ale Comisiei. Atribuţiile specifice acestui directorat sunt: . Secretariatul General. . Directoratul General privind Afaceri economice şi financiare se află sub autoritatea comisarului Pedro Solbes Mira şi este condus de către Klaus Regling. aparatul administrativ propriu-zis pierde din putere în profitul suprastructurii politice comunitare la care se apelează adesea pentru arbitraj. Secţiunea a II-a. Pe de altă parte. Consiliul Europei etc. . Javier Solana. .reconstrucţia Kosovo. punând într-o postură avantajoasă serviciile compuse în întregime din funcţionari europeni. Activează în următoarele domenii: studii şi cercetări economice.relaţiile cu statele nemembre ale UE. cum ar fi ONU. fiecare condusă de către un Director General după cum urmează: Directoratul General privind Relaţiile Externe este condus de către Guy Legras şi este în strânsă colaborare cu Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Politică Externă şi de Securitate. OSCE. analizarea şi dialogul cu ţările aflate în proces de aderare. ceea ce le face să apară ca privilegiate în raport cu alte unităţi administrative de acelaşi nivel formal. relaţii cu ţările nemembre . Aceste servicii beneficiază deci de atribuţii importante definite în mod normal de către un nivel superior. Directoratele Generale şi Serviciile subordonate Comisiei Europene de sub Preşedinţia lui Romano Prodi Comisia are în subordine 36 de Directorate Generale şi Servicii Specializate. NATO.programul TACIS[19].administrarea a mai mult de 120 de delegaţii ale Comisiei europene în statele lumii. Faptul că se optează tot mai mult pentru o structură cu competenţe verticale favorizează dezvoltarea unor astfel de situaţii. .relaţiile cu organizaţiile internaţionale. monitorizarea zonei euro. rezultate din transferul acestora de la nivelul naţional la cel comunitar. consecinţă a absenţei unei structuri de coordonare la nivelul serviciilor direcţiei generale.

UE şi cu organizaţiile internaţionale cu profil economic şi financiar. este managerul Fondului Social European. analiză economică asupra pieţelor financiare şi mişcărilor de capital. Trebuie subliniat şi faptul că acest Directorat General are competenţe şi pe plan internaţional. Este responsabil pentru politica comună de pescuit. Informarea şi chiar cooperarea în diverse arii cu organizaţiile neguvernamentale este un alt obiectiv al acestui Directorat General. Principalele domenii de activitate sunt: conservarea şi managementul resurselor marine. măsuri structurale şi organizarea pieţii comune a peştelui şi a altor produse acvamarine. Acest Directorat General este responsabil şi pentru monitorizarea bunei desfăşurări a Strategiei Europene asupra Forţei de Muncă. care acoperă toate domeniile pescuitului. integrarea socială. evaluare economică. egalitatea între femei şi bărbaţi precum şi egalitatea şanselor şi lupta împotriva discriminării. Principalele domenii de activitate sunt: politica în domeniul angajării forţei de muncă. Sub autoritatea comisarului Mario Monti. Directoratul General al Concurenţei are ca scop stabilirea şi implementarea unei politici coerente în domeniul concurenţei. relaţiile şi acordurile cu ţările nemembre UE şi organizaţiile internaţionale. Directoratul General dezvoltă în prezent un vast program de cercetare în domeniul resurselor şi a managementului acestora. Directoratul General pentru Forţa de Muncă şi Afaceri Sociale se află sub autoritatea comisarului Diamantopoulou şi este condus de către Odile Quintin are ca scop promovarea unui Model Social European. procesarea şi comercializarea lor. controlul unificărilor în domeniul economic. Directoratul General al Pescuitului se află sub autoritatea Comisarului Franz Fischler şi este condus de către Steffen Smidt. . liberalizare şi intervenţia statului şi ajutorul de stat. dezvoltarea dialogului social. în parteneriatul UE cu statele dezvoltate industrial ale lumii şi prin consilierea statelor din Centrul şi Estul Europei. protecţia socială. precum şi în alte arii problematicii forţei de muncă. modern şi inovator care să ducă la mai multe şi mai bune locuri de muncă precum şi la o societate bazată pe egalitatea şanselor. Directoratul are în frunte pe Alexander Schaub. Principalele arii de activitate sunt: supravegherea îndeplinirii legislaţiei anti-trust europene. Una din principalele activităţi pe care le-a avut şi le are în ultimii ani acest Directorat General este aceea a pregătirii şi implementării Uniunii Economice şi Monetare. cum ar fi managementul resurselor acvatice.

populaţia să fie în siguranţă faţă de persecuţia statului sau de către criminalitate. .alocarea resurselor umane. să călătorească unde şi când vor şi să poată activa liber în domeniul afacerilor.populaţia – cetăţenii europeni – să fie liberi să facă şi să spună ceea ce vor. . . Directoratul General al Justiţiei şi Afacerilor Interne este condus de către Adrian Fortescue şi are ca principalele obiective ca în cadrul UE: . . plata drepturilor financiare ale acestuia.coordonarea. informarea lui etc. Principalele domenii de activitate sunt: . . . poştă.administrarea serviciilor de transport. . protecţia şi obligaţiile ce rezultă din faptul de a trăi sub domnia legii.administrarea şi achiziţionarea bunurilor mobile şi imobile ale Comisiei. sănătate şi siguranţă.coordonarea folosirii tehnologiei informaţionale în Comisie precum şi menţinerea unui climat informaţional coerent cu dezvoltarea tehnologiilor şi resursele avute la dispoziţie. alte proceduri de selecţie şi administrând recrutarea şi procedurile de numire în cadrul structurii Comisiei. . respectiv dialogul social cu reprezentanţii personalului.politica de personal.crearea unui bun climat la locul de muncă în concordanţă cu cerinţele de igienă. .Directoratul General pentru Administraţie şi Personal este condus de către Reichenbach Horst.populaţia să se bucure de privilegiile. .supravegherea respectării de către personal a Regulamentelor de personal.evaluarea şi monitorizarea procesului de descentralizare administrativă. să trăiască şi să muncească acolo unde doresc. . mobilităţi personalului şi promovării acestuia. supravegherea dezvoltării carierei.asigurarea celorlalte departamente ale Comisiei cu personalul de care au nevoie prin organizarea de concursuri. . organizarea instruirii personalului. consilierea şi procurarea de asistenţă personalului departamentelor generale. printare şi de aprovizionare a birourilor.

centre de cercetare şi industrie. sănătăţi.promovarea unei mai bune înţelegeri a rolului ştiinţei în societatea modernă şi stimularea unei dezbateri publice asupra problematicii legate de domeniul cercetării la nivel european. monitorizarea liberei circulaţii a bunurilor. Mogg şi are ca principale domenii de acţiune: reformele economice şi procesul de integrare. dialogul cu cetăţenii şi sectorul afacerilor. . Acest Directorat General este responsabil . Principalul instrument uzitat de Directoratul General al Cercetării în atingerea obiectivelor este Programul Cadru multi-anual care ajută la organizarea suportului financiar necesar cooperării în acest domeniu între universităţi. . Directoratul General pentru Agricultură se află sub autoritatea comisarului Franz Fischler şi este condus de către José Manuel Silva Rodriguez. aceasta din urmă împreună cu alte Directorate Generale care sunt responsabile pentru politici structurale. supravegherea liberei circulaţii a plăţilor şi capitalurilor.dezvoltarea politicii Uniunii Europene în domeniul cercetării şi a dezvoltării tehnologice şi astfel să contribuie la competitivitatea pe plan internaţional a industriei UE. Directoratul General pentru Cercetare se află sub autoritatea comisarului Phillppe Busquin şi este condus de către Achilleas Mitsos iar misiunile acestui Directorat General sunt următoarele: . persoanelor.coordonarea activităţilor de cercetare de la nivel comunitar cu cele de la nivelul statelor membre. serviciilor.să ofere suport şi celorlalte activităţi comunitare. dezvoltării regionale etc.Directoratul General al Pieţei Interne este condus de către John F. energiei. cum ar fi în domeniul mediului. Principalul scop pe care îl are de îndeplinit este dezvoltarea agriculturii şi a zonelor rurale. Directoratul General pentru Politică Regională se află sub autoritatea comisarului Michel Barnier şi este condus de către Guy Crauser. politici de mediu şi privind fondul forestier precum şi în relaţiile internaţionale cu implicaţii în domeniul agriculturii. . Domeniile principale de activitate sunt: măsuri de piaţă. Directoratul General are responsabilităţi şi în domeniul extern prin participarea la procesul de monitorizare a statelor candidate la integrare în UE precum şi prin asigurarea relaţiilor cu principalii parteneri economici externi. dezvoltarea rurală.

.pentru măsurile luate în favoarea regiunilor defavorizate din UE. energiile convenţionale.Fondul de Coeziune prin care se asistă proiectele în domeniul mediului şi transportului din 4 din ţările membre UE care se află sub media europeană la nivelul economic. . relaţia dintre mediu şi industrie.organizarea cadrului anual pentru buget precum şi regulile bugetare. acest Directorat General administrează şi controlează aplicarea Codului Vamal şi se asigură că administraţia vamală a statelor membre duce la îndeplinire sarcinile caracteristice acestui domeniu ca şi cum ar exista o singură administraţie în domeniu. În legătură cu taxele. Directoratul General pentru Energie şi Transport este condus de către F. Vanden Abeele şi are rolul să menţină şi să apere cadrul vamal al UE prin aplicarea uniformă a nomenclatorului şi regulilor originare. .implementarea bugetului corectă şi la nivelul veniturilor precum şi al cheltuielilor. Uniunea Vamală şi de Taxe este condusă de Directorul General M. . acest Directorat se asigură că legea comunitară este respectată în ordinea implementării pieţei comune şi a construcţiei uniunii economice şi monetare. Are ca domenii de activitate: reţeaua transeuropeană de transport a energiei. În acest sens. Directoratul General pentru Mediu se află sub autoritatea comisarului Margot Wallström şi este condus de către James Currie. O importanţă deosebită o are acest Directorat General prin gestionarea a trei fonduri majore ale UE: .Fondul European de Dezvoltare Regională care cuprinde toate cele 15 state membre UE. Directoratul General pentru Buget este condus de către Jean-Paul Mingasson şi are ca obiective de îndeplinit: . naval. noile energii.garantarea procedurilor anuale bugetare precum şi alocarea resurselor între departamentele Comisiei. Lamoureux. cel de la sol şi cel urban. . Acest Directorat General activează în următoarele domenii: supravegherea calităţii mediului şi a resurselor naturale.promovarea unui management sănătos al finanţelor departamentelor Comisiei. transportul aerian.ISPA. impactul mediului asupra sănătăţi. precum şi pe plan internaţional în relaţiile cu alte state precum şi organizaţii internaţionale cu interese în domeniul protecţiei mediului. .

social şi regional. acorduri bi şi multilaterale cu alte state în domeniului comerţului. Trebuie subliniat . în legătură cu politicile viitoare în acest domeniu. EUROSTAT are ca misiune furnizarea de statistici de calitate şi imparţiale Uniunii Europene. de exemplu FMI. Totuşi principalul rol al EUROSTAT-ului rămâne procesarea şi publicarea informaţiilor statistice la nivelul UE împărţite pe mai multe domenii.monitorizarea aplicării tratatelor semnate în domeniul comercial şi utilizarea cadrului normativ a Organizaţiei Mondiale a Comerţului pentru rezolvarea unor eventuale dispute. .monitorizarea politicilor interne şi externe ale Comunităţilor în legătură cu politica de comerţ precum şi a investiţiilor externe. Din 1958 a devenit Directorat General al Comisiei în prezent fiind condus de către Directorul General Yves Franchet.furnizarea publicului larg a date privind activitatea sa precum şi consultarea diferitelor grupuri de interese. Directoratul General pentru Comerţ este condus de către Peter Mogens Carl şi are ca principal scop conducerea politicii comerciale comunitare conform directivelor conţinute în art.să negocieze. .Directoratul General pentru Dezvoltare este condus de către Jacobus Richelle. În acest sens se poate da exemplul colectarea de date pentru Uniunea Economică şi Monetară sau dezvoltarea sistemelor de statistică în statele candidate la aderare.pe baza unor analize de calitate să definească interesele de comerţ ale UE în termeni ofensivi dar şi defensivi. agricultură şi protecţia mediului etc. ori de câte ori interesele UE o cere. ale oamenilor de afaceri. Implicarea acestuia se face în coordonare cu propriile programe ale statelor membre UE în acest domeniu şi pe cât este posibil cu principalii donatori internaţionali. a societăţii civile. Banca Mondială etc. În prezent câteva din domeniile de activitate ale lui au luat un avânt neexistent cu un deceniu în urmă. Directoratul General pentru Integrarea Europeană (Lărgire) este condus de către Eneko Lanbaduru Illarramendi. Acest directorat general are ca principală misiune ajutarea pe plan economic a ţărilor în curs dezvoltare. Domeniile în care se implică acest Directorat General sunt: . cum ar fi: economic şi de convergenţă monetară. pe baza directivelor de negociere propuse de Comisie şi aprobate de Consiliu. . 133 TCE. .

Directoratul General a instituit o strânsă colaborare cu 14 din ţările membre în împărtăşirea metodelor de audit precum şi în planificare în acest domeniu. .promovarea de acţiuni pentru îmbunătăţirea sănătăţii populaţiei UE şi prevenirea îmbolnăvirilor. .informeze presa despre politicile puse în practică de Comisie.asigurarea că interesul consumatorului este luat în considerare în politicile pe diverse planuri la nivel comunitar.propunerea şi monitorizarea legislaţiei în domeniul veterinar. . precum şi ajutarea organizaţiilor de protecţie a consumatorilor să se implice mai mult în procesul de luare a deciziilor la nivel comunitar. . . protejării consumatorului şi a sănătăţii. Principalele domenii în care se implică sunt: . fitosanitar. Directoratul General al Controlului Financiar este condus de către Edith Kitzmantel şi are ca principală misiune furnizarea de servicii de audit financiar politicilor comunitare precum şi monitorizarea din acest punct de vedere a activităţilor comunitare şi raportarea rezultatelor Comisiei. .organizarea de comitete ştiinţifice care să studieze problematica legată de sănătate şi protecţia consumatorului.organizarea de inspecţii la nivelul UE pentru verificarea îndeplinirii de către alimente a standardelor în vigoare. Spre deosebire de celelalte Directorate Generale acesta nu este direct subordonat unui comisar ci se află sub directa autoritate a Comisiei.că acest organism nu culege datele folosite el însuşi ci le preia de la organizaţiile din acest domeniu din fiecare stat membru. Directoratul General al Presei şi Comunicaţilor se află sub autoritatea Preşedintelui Comisiei Europene Romano Prodi fiind condus de către Jonathan Faull şi are misiunea să: . securităţii şi interesului economic al consumatorului precum şi a sănătăţii populaţiei la nivelul UE. Directoratul General pentru Sănătate şi Protecţia Consumatorului este condus de către Robert Coleman şi are ca misiune introducerea unui nivel ridicat de protecţie a sănătăţii.evaluarea posibilelor riscuri pentru sănătatea consumatorilor pe termen lung.

precum şi colaborarea cu întreprinderile mici şi mijlocii. .se asigure că mesajele Comisiei sunt redactate în mod profesionist şi reflectând cât mai clar şi accesibil ideile ce le cuprind. web-site-ul EUROPA şi reprezentanţe ale Comisiei în cele 15 state membre UE. audiovizual şi sport. domeniile de activitate în care se implică sunt: .îmbunătăţirea mediului de afaceri.. Directoratul General cuprinde Serviciul de Presă şi Comunicaţii.colaborarea cu ţările candidate pentru implementarea în acestea a acquis-ului comunitar cu impact în domeniul întreprinderilor.inovarea unor programe cadru deja existente ori promovarea a altora noi.elaborarea instrumentelor comunitare care vor pune în practică programul informaţional la nivelul UE Centrul Unit de Cercetare este un laborator de cercetare ştiinţific şi tehnic care face parte integrantă din Comisia Europeană şi este condus de către Finbarr Mcsweeney. tineret. Biblioteca audio-vizuală. . Directoratul General pentru Întreprinderi este condus de către Fabio Colasanti. Directoratul general pentru o Societate Informatizată este condus de Robert Verrue şi are ca misiuni principale: .completarea şi managementul Pieţei Unice pentru produse. politice şi sociale necesare pentru aplicarea unei politici de creare a societăţii informatizată la nivel UE.pregătirea analizelor economice. Este un . . cultură. Europa prin Satelit. societatea civilă şi comunicaţii. precum şi dezvoltarea lor într-un mod care este compatibil cu dezvoltarea susţinută a UE. formarea vocaţională.analizarea pe baze permanente a trendului şi structurii pieţei comunitare. . Misiunea acestui Directorat General se adresează întregului mediu de afaceri şi priveşte întărirea competitivităţii întreprinderilor. Directoratul General al Culturii şi Educaţiei este condus de către Nikolaus Van Dre Pas şi are ca domenii de activitate: educaţia. Astfel. .

socială. tehnologică etc. precum şi a faptului că o decizie luată în prezent are efecte ireversibile pentru viitoarele decizii. În direcţia eforturilor făcute pentru reformarea managementului ajutorului extern. imparţiale şi informate Preşedintelui Comisiei precum şi comisarilor asupra problemelor ce ţin de politica viitoare a Uniunii Europene. Biroul European Anti-Fraudă este condus de către Directorul General Franz-Hermann Brüner. El nu se ocupă de programele de ajutor de pre-aderare. economică. Grupul de Consilieri Politici este condus de către Directorul Ricardo Levi şi furnizează sfaturi regulate. ştiinţifică. În principiu rolul acestor consilieri este acela a unui „catalizator” pentru noile idei şi tendinţe de la nivelul UE.Directorat General care furnizează consilierea ştiinţifică şi know-how-ul tehnic trebuincios politicilor comunitare. Datorită faptului că multe din politicile UE sunt prevăzute să fie implementate într-un termen îndepărtat de timp. o perspectivă pe termen lung este de dorit a se avea în vedere. Agenţia de Aprovizionare EUROATOM este condusă de Directorul General Michael Goppel. instituţională. Serviciul poate acţiona ca un agent de sine stătător al Comisiei în relaţiile cu Curtea de . În mod obişnuit aceste probleme au mai multe dimensiuni. Misiunea acestuia este de a implementa instrumentele de ajutor extern ale Comisiei Europene care sunt fondate pe bugetul Comisiei Europene şi pe Fondul de Dezvoltare Europeană. Rolul consilierilor este de a se concentra asupra problemelor multi-disciplinare şi care tind să aibă un orizont mai lung de timp decât cele cu care se confruntă în mod uzual Comisia. Serviciul este consultat înaintea oricărei iniţiative a Comisiei şi opinia sa este prezentată întregii Comisii. Protecţia EUROATOM este condusă de Directorul Christian Waeterloos. cum ar fi dimensiunea politică. Comisia a instituit de la 1 ianuarie 2001 Oficiul Comun al Ajutorului European condus de către Directorul General Giorgio Bonacci. Este un serviciu intern al Comisiei Europene care răspunde direct de Preşedintele Comisiei. Oficiul este responsabil pentru toate fazele ciclului proiectelor ceea ce asigură ducerea la îndeplinire a programelor stabilite de Directoratul General al Dezvoltării şi Directoratul General al Relaţiilor Externe şi aprobate de Comisie. Serviciul Legal este condus de către Directorul General Michel Petite şi furnizează asistenţă specializată în domeniul juridic Comisiei precum şi tuturor departamentelor acesteia.

. întărind instituţiile promovând proiecte pilot în acest sens. . Avocatul Poporului (Ombudsman) European. dar şi din servicii.resurse şi probleme generale.Justiţie. . sau chiar faţă de Organizaţia Mondială a Comerţului.studii de fezabilitate pentru operaţiunile umanitare desfăşurate. . Serviciul Unit de Interpretări şi Conferinţe este condus de către Marco Benedetti.promovează şi coordonează măsuri de prevenire a dezastrelor prin instruirea de specialişti. Cranfield. purificări ale apei şi ajutor logistic. ca de exemplu tratamente medicale. Acesta are în subordine mai multe departamente printre care pot fi citate cele care se ocupă cu: .coordonarea programelor şi politicilor. Biroul duce la îndeplinire şi alte misiuni. Serviciul se află sub directa autoritate a Preşedintelui Comisiei.registrul.simplificarea metodelor de lucru şi procedurilor. Biroul de Ajutor Umanitar este condus de către Directorul Costanza Adinolfi şi are ca principal scop oferirea de ajutor victimelor dezastrelor naturale şi a conflictelor armate din afara UE. . cum ar fi: . religie sau convingere politică a acestora.relaţiile cu Parlamentul European. Biroul pentru Publicaţiile Oficiale ale Comunităţilor Europene este condus de către Directorul General Thomas L.relaţiile cu Consiliul. . Ajutorul este prevăzut să meargă direct către cei aflaţi în nevoie. Tribunalul de Primă Instanţă. medicamente şi alte materiale sanitare. Comitetul Economic şi Social. . precum şi Comitetul Regiunilor. Ajutorul poate fi format din bunuri cum ar fi alimente.informarea publicului larg cu problemele de ordin umanitar. indiferent de rasă.monitorizează proiectele umanitare. Secretariatul General este condus de către Secretarul General David O’Sullivan. . Totuşi. Serviciul de Traduceri este condus de către Directorul General Brian McCluskey. combustibili. Directorul General al Serviciului asistă la şedinţele săptămânale ale Comisiei. Datorită rolului său important. .

ci se pot modifica de la o etapă la alta. La întâlnire fiecare problemă este prezentată de către comisarul în a cărui responsabilitate intră. acordul colegiului comisarilor. Acesta cuprinde şase oficiali care servesc ca o punte de legătură între comisar şi directoratele generale din subordine. se ştie că orice text normativ cu caracter definitiv trebuie să fi obţinut în prealabil. Când este nevoie. Unul din principalele scopuri ale Secretariatului General este să vegheze la respectarea principiului responsabilităţii colective. Secţiunea a III-a. Din acest punct de vedere. Este însă necesar să adăugăm că adoptarea textelor urmează anumite proceduri şi poate suferi . În cazul de faţă. Serviciul de Audit Intern este condus de către Directorul General Julius Muis. fiecare comisar are propriul cabinet particular. Accentul va fi pus pe activitatea de „policy-making”. obligatoriu. Decizia se ia cu votul majorităţii şi odată adoptată ea devine decizie comună a Comisiei Pe lângă personalul directoratelor generale pentru care sunt responsabili. excluzându-le pe acelea care reglementează raporturile acesteia cu ale structuri. Funcţionarea Comisiei Europene Comisia se întruneşte odată pe săptămână pentru a adopta propuneri precum şi pentru a lua deciziile ce se impun la momentul respectiv. adică pe participarea Comisiei la funcţia normativă.Secretariatul General raportează direct Preşedintelui Comisiei. precum şi împărţirea lor pe domenii de activitate nu sunt fixe. Dar ei au pe de altă parte şi atribuţiile unor „ochi şi urechi” ai comisarului în problemele de care acesta se interesează. prin „reguli de funcţi¬onare” înţelegem regulile interne din cadrul Comisiei Europene. Aceasta este regula de bază. Numărul Directoratelor Generale. deoarece studiul se concentrează pe analiza acestei instituţii. Comisia poate ţine şedinţe extraordinare. Funcţionarea oricărei administraţii presupune existenţa unor reguli în acest sens.

există însă şi reuniuni ale unor grupuri de membri.câteva derogări. Procedura de abilitare are rolul de a scuti colegiul Comisiei să ia decizii în materii în care marja de apreciere este foarte redusă şi nu prezintă dificultăţi politice.. Pentru a facilita activitatea Comisiei. măsuri de gestiune sau de administrare clar definite. dar care necesită totuşi dezbatere la nivel de comisari. În cazul în care o propunere necesită avizul mai multor D. conform articolului 27 din Regulamentul interior. în fiecare miercuri. Comisia se reuneşte. Adoptarea unui text de către Comisie în şedinţă urmează procedura prevăzută în articolul 2 din Regulamentul interior şi are loc dacă întruneşte sprijinul a cel puţin 11 din cei 20 de comisari (majoritatea simplă). al căror obiectiv este de a scuti Comisia de dosarele ce pot fi pregătite în afara colegiului. este un mecanism ce permite Comisiei să ia decizii în probleme ce nu necesită o discuţie în cursul reuniunii sale săptămânale şi care nu sunt acoperite nici de procedura de abilitare. dar continuă şi joi dacă este necesar. în formula sa colegială. iar Serviciul Juridic şi-a dat avizul favorabil pe proiectul de text. Astfel. Dar această eventuală adoptare presupune intervenţia prealabilă a mai multor niveluri ale structurii administrative. pe lângă procedura orală în şedinţa plenară au mai fost puse la punct alte două modalităţi de luare a deciziei: procedura de abilitare şi procedura scrisă. cu condiţia că principiul responsabilităţii colegiale să fie respectat. prin grija Secretariatului General. pentru a putea fi înscrisă pe ordinea de zi a colegiului Comisiei. precum şi cabinetelor comisarilor corespondenţi. în numele şi sub controlul său. Acesta este apoi difuzat. pentru a se pronunţa asupra textelor incluse pe ordinea de zi spre adoptare. direcţia generală „chef de file” distribuie în prealabil proiectul şi celorlalte servicii interesate. Comisia poate abilita pe membrii săi să ia. Procedura scrisă este folosită atunci când direcţiile generale şi celelalte servicii implicate au ajuns în prealabil la un acord asupra problemei în cauză.G. membrilor Comisiei şi se consideră aprobat dacă până la . cea scrisă. El intră apoi în mâinile juriştilor-revizori ai aceluiaşi serviciu pentru verificarea concordanţei terminologiei juridice a viitoarei norme în toate cele 11 limbi oficiale ale Uniunii Europene. Cealaltă procedură amintită. Dacă reuniunile plenare rămân regulă. în principiu. În această privinţă Secretariatul General joacă un rol important de grefă şi de control al procedurii. Mai întâi proiectul de act normativ trebuie să fi primit „libera trecere” din partea Serviciului Juridic care asigură conformitatea textului cu ordinea juridică comunitară.

de negociere între ele şi cu serviciile. de către directorul general. căci decupajul administrativ face ca eventualele conflicte de competenţă să apară cu titlu de excepţie la acest nivel. serviciile sunt cele care au contribuţia hotărâtoare. definirea priorităţilor se face la nivel politic. ia toate nivelurile şi îşi asumă un rol coordonator. de supraveghere administrativă şi de mediator. În acest context este evident că fără existenţa unor servicii administrative eficiente. . În primul caz. Pe de altă parte. dar au şi un rol echivalent până la un punct cu cel al COREPER pe lângă Consiliul UE. deşi direcţiile generale au posibilitatea să-şi prezinte argumentele în favoarea şi a altor puncte pe care le doresc introduse în programul Comisiei Realitatea este că dosarele pe care serviciile Comisiei sunt chemate să le trateze nu solicită decât rareori o singură competenţă. rol aprioric şi cu atât mai exclusiv cu cât chestiunea este mai politică. Secretariatul General este prezent peste tot. Din contră. Probleme de coordonare în sânul unei direcţii sunt rar constatate. care să efectueze cea mai mare parte din activităţi instituţiei. ele sunt tranşate de către director sau. când avem de¬a face cu propuneri ce au un caracter tehnic ori când este vorba de acte de execuţie. Trebuie însă precizat că rolul serviciilor este mai mult sau mai puţin primordial după cum proiectul de act normativ are un caracter politic sau unul tehnic. Din cele expuse reiese clar rolul de deliberare şi decizie al Comisiei. Veritabilele probleme de coordonare interservicii se nasc însă atunci când cele două servicii ce-şi declară simultan competenţa nu au aceeaşi autoritate ierarhică comună. iar dacă totuşi se ivesc. volumul de probleme cărora Comisia trebuie să le găsească rezolvare face necesară pregătirea dosarelor de către direcţiile generale înainte de a fi prezentate colegiului. colegiul în ansamblu sau comisarii implicaţi direct şi cabinetele lor vor juca un rol mai activ în pregătirea textelor. fie alte direcţii sau direcţii generale. admiţând că conflictul există între două direcţii din cadrul aceleiaşi D.G. Cabinetele comisarilor cumulează funcţii de pregătire a dosarelor. Comisia n-ar putea să-şi ducă la îndeplinire sarcinile ce-i sunt atribuite prin Tratat.sfârşitul unui interval de timp indicat în nota ce însoţeşte documentaţia nici un membru al Comisiei nu a formulat rezerve. fie mai multe servicii din cadrul aceleiaşi direcţii. în marea majoritate a cazurilor fiind implicate. În ambele situaţii însă.. odată cu depăşirea epocii când era o administraţie de misiune.

Comitetul consultativ al locurilor de muncă. Comitetul consultativ pentru securitatea. B-1049 Brussels. cum ar fi de exemplu: Comitetul de politică economică. Adresa Comisiei Europene este Rue de la Loi 200.În ultimii ani. Comitetul consultativ al consumatorilor. Comitetul consultativ al barourilor. igiena şi protecţia sănătăţii la locul de muncă. . care au sprijinit-o în elaborarea şi aplicarea politicilor comunitare. Comisia s-a consultat cu 235 de comitete cu compoziţie variabilă.

formulează propuneri. De asemenea. căci omite funcţia de reprezentare internă şi externă a Uniunii Europene. din acest punct de vedere. Asupra lor vom insista în continuare. care rezultă însă din alte dispoziţii ale Tratatului CEE. Funcţiile care au suferit un proces evolutiv mai pronunţat sunt cele referitoare Ia participarea Comisiei la activitatea normativă în cadrul ansamblului comunitar (legislaţie şi execuţie). Competenţele Comisiei Europene sunt enumerate în articolul 211 TUE. Rolul Comisiei Tratatele comunitare atribuie Comisiei ca rol principal pe acela de a exprima interesul comunitar şi de a asigura realizarea acelui interes. ATRIBUTIILE COMISIEI EUROPENE Secţiunea I. Comisia Europeană: . . . .enumerarea din articolul 211 nu era completă. unde dreptul de iniţiativă legislativă este exercitat de guvern şi parlament. Astfel. ea fiind răspunzătoare. în faţa Parlamentului european.veghează la execuţia tratatelor (funcţia de supraveghere).CAPITOLUL IV.exercită competenţele de execuţie pe care i le conferă Consiliul (funcţia de execuţie). Funcţia de initiative Spre deosebire de situaţia existentă într-un stat naţional.dispune de putere de decizie proprie şi participă la adop¬tarea actelor de către Consiliul şi Parlamentul European (funcţia de decizie). făcând o trecere în revistă a conţinutului competenţelor Comisiei Europene Secţiunea a II-a. . recomandări şi avize (funcţia de iniţiativă). la nivel comunitar respectivul drept revine în . Comisia are şi un important rol politic.

Pretenţiile sale. Comisia dispune de mijloace prin care îşi poate impune punctul de vedere. jucând în acest fel un rol central în negocierile ce preced adoptarea deciziei. Consiliul a contestat acest drept al Comisiei. în măsura în care Consiliul decidea cu unanimitate el putea oricând să se abată de la propunerea Comisiei. Monopolul puterii de iniţiativă este una dintre armele principale ale Comisiei. Ea dispune de posibilitatea alegerii momentului introducerii unei propuneri în faţa Consiliului. Retragerea trebuie însă motivată şi este necesară informarea Parlamentului European ori de câte ori este implicată procedura de consultare a acestuia pentru adoptarea respectivei propuneri ceea ce. În aceste condiţii. mai ales în ceea ce priveşte al treilea motiv invocat. în unele cazuri.principal Comisiei Europene. deşi practica pare a fi favorabilă admiterii retragerii propunerii de către Comisie. însă Curtea de Justiţie a CE a evitat să tranşeze controversa interinstituţională. respectiv riscul denaturării propunerii. Consiliul are de ales între a accepta o propunere care nu-i convine decât parţial ori a nu putea legifera deloc. Monopolul iniţiativei de care dispune Comisia este însă contestat de către Parlamentul European care ar vrea să dispună de acest drept. cuprinde practic majoritatea domeniilor comunitare. ori riscul denaturării conţinutului acesteia de către Consiliu. cu titlu de excepţie. Ea are oricând dreptul de a a-şi retrage propunerea invocând unul din următoarele trei motive: schimbarea substanţială a împrejurărilor ce au stat la baza propunerii. chiar modeste. Pe de altă parte. Revenirea la practica majorităţii calificate ca urmare a Actului Unic European a permis Comisiei să-şi regăsească rolul său originar. Pentru Comisie dreptul de a-şi retrage propunerea constituie un corolar al dreptului de iniţiativă. în sensul că acesta a amânat nepermis de mult dezbaterea propunerii. consecinţă a Compromisului de la Luxemburg (1966) în urma căruia s-a pus capăt crizei generate de retragerea Franţei generalului de Gaulle de la procesul decisional căci. În orice caz. după Tratatul de la Amsterdam. s-au ciocnit sistematic de opoziţia Comisiei însă toate cele trei modificări . Acest rol fusese considerabil diminuat prin practica unanimităţii. asemenea parlamentelor naţionale. chiar şi atunci când Consiliul decide cu unanimitate. lipsa unui interes manifest din partea Consiliului. statele membre s-au ferit să consacre în mod explicit acest drept în revizuirile pe care tratatele originare le-au suferit până în prezent. revenind şi Consiliului Miniştrilor Uniunii Europene şi Parlamentului.

Dacă în cadrul procedurii de cooperare Comisia reuşise prezervarea dreptului său. iniţiativă care este transpusă spre decizie Consiliului Uniunii Eurpene. De remarcat că ameninţarea pentru monopolul iniţiativei exercitat de către Comisie nu vine însă în mod esenţial din revendicarea de către Parlament a unei competenţe în domeniu. Actul Unic European a introdus procedura de cooperare cu Parlamentul. Comisia a fost concepută ca „instituţie motrice” a integrării europene. fiind însărcinată cu o misiune generală de iniţiativă. Tratatul de la Maastricht a adus ca noutate complicata procedură de codecizie ce permitea PE să respingă textul Comisiei după o a treia lectură. credem. apariţia procedurii de codecizie a constituit. Garantă a interesului general comunitar. pentru că dintre amendamentele propuse de Parlament sunt prezentate Consiliului doar cele pe care Comisia şi le-a însuşit. momentan Tratatul de la Nisa nefiind încă ratificat de toate statele membre.importante ale Tratatului de la Roma care se aplică în dreptul comunitar. Comisia este doar asociată Consiliului Uniunii Europene. o prima breşă în monopolul Comisiei. Comisia are posibilitatea de a-şi retrage propunerea atât timp cât Consiliul nu a statuat. respectiv procedura de consultare a PE. cel comunitar. permiţând Parlamentului să-şi consolideze puterea în procesul legislativ comunitar. iar în cazul celui de al treilea ea împarte această atribuţie cu statele membre. Modificarea propunerii se poate face de către Comisie pe tot parcursul procedurii de adoptare a unui act . În cazul celui de al doilea „pilon”. iar Consiliul nu poate modifica propunerea Comisiei decât cu unanimitate. Astfel. Comisia Europeană deţine monopolul iniţiativei legislative în sfera primului „pilon”. deoarece Consiliul nu poate să delibereze decât pe baza unei propuneri a acesteia. ci decurge mai curând din tendinţa de a instaura un dialog direct între Parlamentul European şi Consiliul UE în cadrul procedurii legislative. Consiliul Uniunii Europene singur sau împreună cu Parlamentul European adoptă acte normative în principiu numai pe baza propunerilor înaintate de Comisie. după obligarea Comisiei de a prezenta Parlamentului European propunerile înainte de trimiterea lor către Consiliu. au marcat apariţia unor concesii pe care Consiliul European le-a făcut în favoarea instituţiei parlamentare europene. iar Tratatul de la Amsterdam a simplificat substanţial această ultimă procedură. Aşadar. Comisia dispune de un monopol al iniţiativei în Uniunea Europeană.

atâta timp cât nu se modifică echilibrul instituţional. în cadrul departamentelor Comisiei se apelează în mod frecvent la experţii independenţi. să retragă Comisiei facultatea de decizie pentru a o înapoia Consiliului. propunerile Comisiei sunt pregătite în cadrul departamentelor sale administrative. ceea ce a pus Consiliul în imposibilitatea de a le soluţiona în timp util. Aşa a apărut termenul de „comitologie”‚ care în limbajul dreptului comunitar desemnează tocmai această practică a comitetelor. Secţiunea a III-a. sunt solicitate să îşi exprime opiniile Comitetele consultative alcătuite din reprezentanţi ai mediilor socio-profesionale europene. Consiliul deţinea. Curtea de Justiţie a CE a apreciat că această procedură este conformă cu Tratatele. Comisia neputând lua măsuri de execuţie decât în urma unei abilitări dată de Consiliu. Funcţia de execuţie Până la adoptarea Actului Unic European. Consiliul poate stimula funcţia de iniţiativă legislativă a Comisiei. apoi sunt supuse comisarilor pentru examinare şi adoptare. căci renunţând la puterea de execuţie Consiliul a creat obiceiul de a supraveghea Comisia cu ajutorul unor comitete compuse din reprezentanţi ai statelor membre care pot. În practică însă. cât şi pe cea executivă. Însă odată cu aceasta a apărut o nouă problemă. aceasta trebuie motivată şi este necesară informarea Parlamentului European ori de câte ori este implicată procedura de consultare a acestuia. mai ales în materie de politica agricolă comună. În practică. se făcuse simţită nevoia adoptării a numeroase măsuri de execuţie la nivel comunitar. atunci când există posibilitatea să-i ceară acesteia să efectueze toate studiile pe care le consideră oportune pentru realizarea obiectivelor comune şi să-i prezinte toate propunerile corespunzătoare. Pentru a realiza o analiză tehnică a problemelor. regula anterioară fiind inversată: Consiliul nu mai este executivul care îşi poate delega competenţa către Comisie. În cazul retragerii propunerii.normativ. De asemenea. prin votul lor nefavorabil. . cu excepţia situaţiilor în care Consiliul îşi rezerva în mod expres acest drept pentru sine. ci aceasta din urmă reprezintă executivul. De acum înainte competenţa de principiu aparţine Comisiei. Cerinţele legate de eficienţa acţiunii comunitare au condus pe autorii Actului Unic la modificarea articolului 145 CEE pentru a putea conferi Comisiei competenţe executive. atât puterea legislativă. în anumite cazuri.

Pentru aceste . Şi a două formulă. în ansamblul deciziilor privind piaţa internă. atunci se aplică decizia Comisiei. Nu există nici o ierarhie între diferitele tipuri de comitete. este acela al controlului aplicării tratatelor comunitare atât de către Consiliu. Secţiunea a IV-a. 87/373 din 13 iulie 1987. prin votul cu majoritate simplă. nu este deloc controversat deoarece el lasă Comisiei Europene puterea de decizie în caz de dezacord cu comitetul. Consiliul ori statele membre îndeplinesc obligaţiile ce le revin din tratate. comitetul consultativ nu a fost utilizat decât în mai puţin de o treime din cazurile pentru care Comisia a propus acest lucru. a născut controverse aprinse cu privire la competenţa acestor comitete. Dacă nu reuşeşte să întrunească nici una din aceste majorităţi. comitet de gestiune şi comitet de reglementare. stabilită de Consiliu prin decizia nr. o declaraţie anexată Actului Unic European menţionând doar preferinţa manifestată pentru comitetul consultativ în chestiuni legate de piaţa internă unică. În această situaţie avem de-a face cu un vid normativ. cu majoritate calificată. care poate adopta. cea a comitetului de gestiune a fost acceptată de către Curtea de Justiţie. Există însă şi o altă opţiune. în caz de aviz negativ al comitetului. Primul. cât şi de către statele membre. evitându-se astfel blocajul pentru că oricare ar fi situaţia există o decizie care se aplică.Tipologia acestora. Astfel. Funcţia de supraveghere Un atribut esenţial ce revine Comisiei. căci procedura sa prevede că dacă există un dezacord între Comisie şi comitet va fi sesizat Consiliul. cel consultativ. Aceasta este aşa-numita „variantă a fileului”. zisă a „contra-fileului”‚care autorizează Consiliul să se opună măsurilor propuse de Comisie. propunerea Comisiei se va aplica totuşi pentru a se evita vidul normativ. Se pare însă că nu aceasta este şi orientarea Consiliului deoarece. În virtutea acestui atribut Comisia poate să declanşeze anumite proceduri juridice care au menirea de a stabili dacă. sau o poate modifica cu unanimitate. alte măsuri de execuţie decât cele propuse de Comisie. Decizia în cauză consacră existenţa a trei tipuri de comitete: comitet consultativ. a comitetului de reglementare. ridică însă unele critici. Dacă el nu face acest lucru. Cea de-a treia formulă. este sesizat Consiliul care poate adopta propunerea Comisiei prin vot cu majoritate calificată.

Acţionând din oficiu sau în urma unei plângeri.considerente Comisia este cunoscută în doctrină şi sub denumirea de „păzitor (paznic) al tratatelor”. întreprinderilor sau persoanelor fizice. Pentru limitarea acestora s-a propus aplicarea unor sancţiuni pecuniare. o multiplicare a ipotezelor de neaplicare a Tratatului. Prin exercitarea acestei funcţii de supraveghere a mandatului de respectare a dispoziţiilor tratatelor comunitare. Tratatele originale însărcinează Comisia Europeană să vegheze la aplicarea acestora şi îi acordă în acest scop atât puteri specifice. Pentru a-şi îndeplini funcţia de „gardian al tratatelor”. prevăzute mai târziu chiar explicit în Tratatul de la Amsterdam. Cu toate acestea s-a constatat. ea fiind abilitată potrivit dispoziţiilor Tratatului de la Roma să reprezinte interesele Comunităţii pe plan internaţional. însă diversitatea motivelor ce determină statele membre să evite respectarea normelor comunitare – mergând de la neglijenţa administraţiilor naţionale până la dificultăţile de aplicare sau teama de reacţia adversă a opiniei publice din ţara respectivă – face ca interesul aplicării acestor sancţiuni să fie limitat la cazuri de neaplicare persistentă. Ca urmare Comisia Europeană are atribuţia de a conduce negocierile cu terţe state pentru încheierea de acorduri în domeniile care sunt trecute pe baza prevederilor Tratatului în competenţa Comunităţii. Comisia a fost denumită şi „gardian al tratatelor”. în scop preventiv sau de informare. Funcţia de reprezentare Comisia Europeană îndeplineşte totodată şi un semnificativ rol reprezentativ. Secţiunea a V-a. Comisia beneficiază şi de o putere de aplicare a unor sancţiuni (amenzi sau plata unor penalităţi) în special întreprinderilor care încalcă regulile concurenţei. Comisia poate cere informaţii statelor. Comisia a dezvoltat o întreagă procedură destinată să permită corectarea inacţiunii statelor membre înainte de a se ajunge la declanşarea unei acţiuni în contencios. . cât şi misiunea de a declanşa o acţiune în justiţie contra statului care nu aplică tratatele. în ciuda succesului fazei precontencioase care permite soluţionarea a 80% din cazuri înainte de a fi sesizată Curtea de Justiţie.

cât şi competenţă decizională. cu celelalte instituţii comunitare sau cu statele membre. în interiorul Uniunii ea reprezintă interesul comunitar. fiind împuternicită de fiecare dată de către Consiliul Uniunii Europene printr-o „decizie de negociere”. Rolul ei este cu atât mai dificil. Comisia beneficiază de un înalt grad de autonomie în exercitarea atribuţiilor sale. Comisia poate administra şi măsuri protecţioniste – acestea fiind măsuri temporare ce constituie excepţii de la tratate. Astfel. cu cât el necesită negocieri prealabile adoptării oricărei iniţiative legislative cu statele membre. Comisia. Fondul Agricol European de Garanţie şi Orientare). Consiliul Uniunii Europene va ratifica acordul internaţional.Exercitarea acestui funcţii se face de către Comisie prin intermediul delegaţiilor sale în statele terţe. este interesant de remarcat că deşi acestea din urmă au reprezentanţe permanente la UE. cât şi medierea negocierilor dintre statele membre. Comisia Europeană trebuie să acţioneze în aşa fel încât interesul comunitar să primeze în faţa intereselor statelor membre. poate . transporturi). în raport cu persoanele fizice sau juridice. cu excepţia acordurilor de asociere sau aderare. votând de regulă cu majoritate calificată. fiind adoptate de statele membre în acord cu Comisia pentru a depăşi unele dificultăţi deosebite. în special în domeniul politicii concurenţiale şi al controlului aplicării politicilor comune (în agricultură. Cât priveşte reprezentarea în ţările membre. conduse de un şef de delegaţie cu rang de ambasador şi având imunitate diplomatică. Pentru dreptul de legaţie pasivă scrisorile de acreditare sunt remise preşedintelui Comisiei şi preşedintelui în exerciţiu al Consiliului. Ea poate să elaboreze regulamente. Comisia reprezintă Uniunea Europeană în relaţiile cu statele nemembre şi organismele internaţionale. aceste atribuţii fiindu-i conferite direct prin dispozitiile tratatelor sau prin delegare de competenţă de către Consiliu. care trebuie votate cu unanimitate. emite directive sau adoptă decizii. cu rang de ambasade. Comisia administrează bugetul Uniunii Europene şi fondurile speciale ce îi sunt atribuite (Fondul Social European. Comisia nu este reprezentată în capitalele comunitare decât prin birouri încadrate cu un număr redus de funcţionari. Ca reprezentant pe plan extern al Uniunii. Ulterior. Comisia are atât competenţă de executare. Comisia este cea care negociază tratatele internaţionale încheiate de Uniune. după consultarea Comitetului monetar.

. să adopte măsuri protecţioniste ale căror condiţii sunt definite de Comisie. Comisia poate autoriza un stat membru să adopte măsurile considerate necesare pentru redresarea situaţiei.autoriza un stat membru a cărui piaţă de capital este în dificultate. În eventualitatea unui dezechilibru al balanţei de plăţi.

Cum la 31 martie 1998 fuseseră deschise negocierile de aderare cu un prim grup de state. Tratatul de la Nisa conţine reglementări noi asupra ei. a fost constrânsă să facă mai multe concesii şi să renunţe la ambiţiile sale. după cum am arătat şi în capitolul precedent. Reforma instituţiilor europene a devenit un lucru necesar. în principal pe reformarea instituţiilor Uniunii Europene. Summit-ul de la Nisa a fost cel mai îndelungat şi cel mai complicat. în comparaţie cu celelalte. acestea se aflau deja într-o fază în care închiseseră provizoriu o parte din capitolele de negociere. între care şi România. încheiată odată cu Summit-ul de la Nisa Rezultatul este. Tratatul de la Nisa 1. Pregătit de Conferinţa Interguvernamentală consacrată „Reformei instituţionale”. dându-se astfel un semnal clar că extinderea este un proces sigur cu o finalitate într-un viitor mai îndepărtat sau mai apropiat. favorabil celor patru „mari” ţări – Germania.CAPITOLUL V. Italia şi Franţa -. DEZVOLTARI ACTUALE SI VIITOARE Secţiunea I. care depinde de performanţele fiecărei ţări candidate în parte. Conştienţi de acest lucru. oamenii politici de prim rang din structurile de conducere ale celor 15 state membre UE au subliniat această necesitate în numeroase ocazii. Implicaţii asupra Comisiei Europene La 15 februarie 2000 se deschid negocierile de aderare cu încă un grup de state. Tratatul de la Nisa s-a axat. . Preşedinţia franceză organizase deja consultări cu principalii factori de decizie din fiecare ţară şi existau bazele puse de negocierile Conferinţei Interguvernamentale. in ansamblu. Marea Britanie. Odată cu preluarea de către Franţa a Preşedinţiei UE în a doua parte a anului 2000. Cum Comisia Europeană este una din principalele instituţii ale Uniunii Europene. preşedinta în exerciţiu a Uniunii. atât în corpul propriu-zis al actului dar şi în unul din Protocoalele anexate lui. s-a pus problema revizuirii Tratatelor constitutive în sensul reformei instituţionale atât de necesare. noua Preşedinţie înscriindu-şi acest obiectiv pe agenda sa ca o prioritate. chiar dacă Franţa.

conform reglementărilor ce vor intra în vigoare odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Nisa.reducerea numărului de comisari la unul pentru fiecare stat membru. odată cu aderarea a încă 12 ţări. va numi persoana pe care intenţionează să o numească Preşedinte al Comisiei Europene. numărul comisarilor va fi mai mic decât cel al ţărilor membre. tendinţă care a pornit de la ideea că o instituţie este mai puternică atunci când conducătorul ei are mai multă putere. numărul de membrii etc. Consiliul. atunci ar trebui. Consiliul. Această perspectivă îşi are marele neajuns că se ajunge la un organism a cărui funcţionare eficientă este pusă sub semnul întrebării. va adopta lista cu celelalte persoane pe care intenţionează să le numească ca membrii ai Comisiei. Preşedintele şi ceilalţi membrii ai Comisei astfel nominalizaţi. este următorul: „Art. în concordanţă cu propunerile făcute de către fiecare stat membru. 214(2).începând cu prima Comisie Europeană care îşi va începe mandatul după aderarea celui de-al douăzeci şi şaptelea membru. Conferinţa Interguvernamentală a optat şi pentru o sporire a puterilor Preşedintelui Comisiei Europene. Preşedintele şi ceilalţi membrii ai Comisiei vor fi investiţi de către Consiliu care va hotărî prin majoritate calificată. Modul în care este ales Preşedintele Comisiei şi membrii ei. având posibilitatea să aplice o politică coerentă Ceea ce a rezultat în urma negocierilor intense purtate de către reprezentanţii statelor membre sunt o serie de texte care vor fi introduse în Tratatele de bază ale Uniunii Europene şi care vor reglementa domenii cum sunt: metoda de numire a Preşedintelui şi membrilor Comisiei Europene. competenţele Preşedintelui Comisiei Europene. În cadrul Conferinţei Interguvernamentale. Comisia Europeană a recomandat la 27 ianuarie 2000: . . reunit în prezenţa şefilor de stat şi de guvern. nominalizarea trebuie să fie aprobată de Parlamentul European.Dacă sistemul actual de stabilire a numărului de comisari nu ar fi schimbat. în bloc. După aprobarea de către Parlamentul European. vor fi supuşi votului de aprobare al Parlamentului European. hotărând printr-o majoritate calificată. să se ajungă la un număr de 34-35 de comisari. hotărând prin majoritate calificată şi prin acordul comun cu Preşedintele nominalizat.” .

93 TCE (referitor la taxe). 133 TCE (referitor la politica comercială comună). Preşedinţia portugheză şi cea franceză au identificat cel puţin 15 articole din TCE în care procedura unanimităţii ar trebui înlocuită cu cea a majorităţii calificate. care hotărăşte cu majoritate calificată. Alegerea între unanimitate şi majoritate calificată a fost cauza unor crize grave la nivel Comunitar în trecut. 67 TCE (referitor la azil.Reglementarea actuală care guvernează materia numirii Preşedintelui Comisiei Europene şi a celorlalţi membri este art. funcţia membrilor Comisiei încetează în mod individual prin demisie voluntară sau din oficiu.art. unele state fiind foarte sensibile la probleme care ţin de „suveranitatea naţională”. au fost selectate cele referitoare la 5 problematici în care apare ca deosebit de importantă pentru realizarea extinderii Uniunii trecerea la votul cu majoritate calificată: . 215 TCE va fi înlocuit cu: „Art. Această restrângere apare ca deosebit de necesară din perspectiva unei Uniuni Europene cu un nivel ridicat de integrare. 214 din TCE. 161 TCE (politica de coeziune socială şi economică). imigrare şi vize). Se poate observa că principala modificare este înlocuirea „acordului comun” necesar pentru numire cu „hotărârea prin majoritate calificată”. Tot referitor la Comisie se arată că actualul art. în favoarea hotărârilor date cu majoritate calificată. .art. . Din cadrul acestor articole. .art. Cu excepţia reînnoirilor obişnuite sau din cauză de deces. a cărei funcţionare nu trebuie împiedicată sau oprită de greutatea de obţinere a unui vot unanim. 215. .art. 42 TCE (referitor la securitate socială care este necesară în domeniul liberei circulaţii a lucrătorilor). Membrul demisionar sau decedat este înlocuit pentru perioada rămasă din mandat de către un nou membru numit de Consiliu.art. Una din direcţiile principale de construcţie a Tratatului de la Nisa a constituit-o şi aceea a limitării domeniului în care Consiliul trebuie să hotărască prin vot în unanimitate. .

În afara cazului demisiei din oficiu reglementată de art. sub autoritatea acestuia. că „Cel în cauză este înlocuit pentru durata rămasă din mandat de un nou membru. La fel ca şi în cazul precedent. Articolul 217 din TCE va fi înlocuit de noul articol 217. Comisia va lucra respectând orientările politice definite de Preşedintele ei. Procedura prezentată la 214(2)este aplicabilă pentru înlocuirea Preşedintelui. 2. 216 membrii Comisiei vor rămâne în funcţie până când vor fi înlocuiţi.Consiliul poate. noul art. hotărând prin vot unanim. lucru care a rezultat din nevoia crescută de aplicare a unei politici coerente la nivel Comunitar. nivel la care Comisia are un cuvânt greu de spus. 217 este mult mai cuprinzător şi se axează în principal pe competenţele crescute de care beneficiază Preşedintele Comisiei Europene. Un membru al Comisiei trebuie să demisioneze la cererea Preşedintelui. să decidă să nu se mai producă înlocuirea. După obţinerea aprobării Colegiului. Responsabilităţile care incumbă asupra Comisiei vor trebui structurate şi alocate între membrii Comisiei de către Preşedintele ei. „respectarea orientărilor politice” trasate de către Preşedintele Comisiei. În prezent art. Se poate observa adoptarea unei noi concepţii. după obţinerea de către acesta a aprobării Colegiului”. În eventualitatea unei demisii voluntare sau din oficiu. care prevede următoarele: „1. Ca element de noutate apare şi . Acesta poate realoca aceste responsabilităţi în timpul mandatului comisiei. Membrii Comisiei trebuie să ducă la îndeplinire responsabilităţile care leau fost însărcinate de către Preşedinte. 217 arată doar că: „Comisia poate numi unul sau doi vicepreşedinţi dintre membrii săi”. Preşedintele este înlocuit pentru durata rămasă din mandat.” Actualul articol 215 prevede. spre deosebire de viitoarea reglementare prezentată mai sus. eficientă şi pe bază de colegialitate. numit de comun acord de guvernele statelor membre”. rezultă că principala înlocuire se produce prin aducerea în locul acordului comun a majorităţii calificate. care va decide asupra organizării sale interne. 3. Preşedintele va numi vicepreşedinţi din rândul membrilor Comisiei 4. sau până când Consiliul va decide că nu este cazul ca înlocuirea să aibă loc. pentru a asigura funcţionarea ei coerentă. Astfel.

Secretarul General al Consiliului îndeplineşte în acelaşi timp şi funcţia de Înalt Reprezentant pentru Politică Externă şi de Securitate al Uniunii Europene. Membrii Comisiei sunt aleşi pe baza unui sistem rotativ întemeiat pe principiul egalităţii. Numirea în această funcţie a unei personalităţi puternice. De la 1 ianuarie 2005 şi cu efect din momentul când prima Comisie de după această dată îşi va începe mandatul. de către Preşedintele Comisiei Amplificarea puterilor Preşedintelui Comisiei Europene. art. . duce la o creştere a importanţei şi prestigiului funcţiei. 126(1) al Tratatului instituind Comunitatea Europeană a Energiei Atomice vor fi înlocuite de către următorul: «1. Javier Solana. nu este o situaţie singulară în contextul Comunitar. aranjamentele necesare fiind adoptate de Consiliu prin vot unanim. Membrii Comisie vor fi aleşi pe baza competenţei lor generale şi care oferă toate garanţiile de independenţă. ea este beneficiară a acestei noi abordări de numire şi promovare a personalităţilor. Numărul membrilor Comisie poate fi schimbat de Consiliu printr-un vot unanim. Mai ales în relaţiile internaţionale în care Uniunea Europeană se implică activ.» 2. Comisia trebuie să includă câte un cetăţean al fiecărui stat membru. Acest amendament se va aplica de la data de la care îşi începe mandatul prima Comisie de după aderarea celui de-al douăzeci şi şaptelea stat membru.realocarea responsabilităţilor în timpul desfăşurării mandatului comisarilor. Când Uniunea va consta din 27 de state membre. Articolul 4 al Protocolului asupra extinderii Uniunii Europene statuează: „1. Javier Solana fiind fostul Secretar General al NATO din perioada conflictului din Kosovo. se poate lua exemplul Înaltului Reprezentant pentru Politică Externă şi de Securitate. Numărul membrilor Comisiei este stabilit de Consiliu prin vot unanim». Membrii Comisie vor fi aleşi pe baza competenţei lor generale şi care oferă toate garanţiile de independenţă. 213(1)[8] Tratatul instituind Comunitatea Europeană şi art. 213(1) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană şi art. rezultat al noilor reglementări. În acest sens. potrivit Tratatului de la Amsterdam. art. 126(1) al Tratatului instituind Comunitatea Europeană a Energiei Atomice vor fi înlocuite de către următoarele: «1. Numărul membrilor Comisiei este mai mic decât numărul statelor membre. Astfel.

4. hotărând în unanimitate. În ciuda eforturilor franceze. să aibă unul din cetăţenii săi ca membru al Comisiei. diferenţa dintre numărul total de perioade în funcţie deţinute de cetăţenii a oricăror două state membre să nu poată fi mai mare de una. la o cercetare atentă a Protocolului. poziţiile statelor membre păreau de multe ori a fi ireconciliabile asupra prevederilor care trebuiau înscrise în acesta.numărul de membrii ai Comisiei. subiectul fiind nu numai Comisia ci şi ponderea pe care fiecare stat o va avea în instituţiile Uniunii Europene. în consecinţă.cum capitolele închise provizoriu de ţara noastră în negociere cu Uniunea Europeană sunt destul de puţine în comparaţie cu restul ţărilor candidate. b) referitor la punctul (a). Din perspectiva României. conţinând toate criteriile şi regulile necesare pentru determinarea compoziţiei colegiilor succesive în mod automat pe baza următoarelor principii: a) Statele membre vor fi tratate strict pe picior de egalitate cu privire la succesiunea şi timpul petrecut de cetăţenii lor ca membrii ai Comisiei. Consiliul. fiecare colegiu succesiv trebuie să fie compus în aşa fel încât să reflecte în mod satisfăcător aria demografică şi geografică a tuturor statelor membre ale Uniunii. . Orice stat care aderă la Uniune are dreptul. la momentul adeziunii sale.dacă s-ar fi mers în continuare pe sistemul că ţările mari au dreptul la doi comisari. Astfel. există riscul deloc de neglijat ca să fim cea de-a „douăzeci şi şaptea” ţară membră a Uniunii Europene. Din păcate. datorită ariei geografice şi a demografiei. într-un anumit context să fim . reglementările privind compoziţia Comisiei au aspecte favorabile dar şi defavorabile.3. . până la aplicarea paragrafului 2. va adopta: .implementarea aranjamentelor pentru un sistem rotativ bazat pe principiul egalităţii. după semnarea tratatului de aderare de către cel de-al douăzeci şi şaptelea stat al Uniunii. îşi fac apariţia: . atunci România. favorabil apare faptul că s-a dat semnalul clar că şi ţara noastră va avea un reprezentant în Comisie la un moment dat.” Protocolul care cuprinde articolele prezentate mai sus a fost una din „pietrele de încercare” ale negocierilor în cadrul Summitului de la Nisa. ar fi fost îndreptăţită poate să aibă doi membrii în Comisie. aspectele defavorabile.

Va monitoriza implementarea politicilor convenite. Prin Tratatul de la Nisa se introduce un nou art. aşa cum a fost el modificat de Tratatul de la Amsterdam. Consiliul. poate face recomandări respectivului stat. la cererea acestuia sau din proprie iniţiativă. acest articol nu prevede un mecanism care să prevină încălcarea drepturilor fundamentale. argumentând acest fapt prin necesitatea existenţei unei mai bune şi consecvente acţiuni în anumite domenii ale politicii comunitare. se instituie un Comitet Politic şi de Securitate care are ca atribuţie monitorizarea situaţiei internaţionale în domeniile acoperite de Politica Externă şi de Securitate Comună şi contribuie la definirea politicilor de urmat prin prezentarea opiniilor sale Consiliului. Negociatorii Tratatului de la Nisa au optat pentru constituirea unor noi organisme comunitare. respectiv Comisia Europeană. Importanţa poziţiei Comisiei Europene este subliniată de faptul că o astfel de propunere nu poate fi făcută decât de Parlamentul European sau cel puţin o treime din ţările membre. Nu trebuie neglijată nici tendinţa care reiese din aceste tratat cu privire la o adâncire a cooperării între Consiliu şi Comisie concretizată prin obligativitatea consultării acesteia din urmă în numeroase arii de activitate comunitară. stabileşte principiile fundamentale pe care se bazează Comunităţile. fără a prejudicia responsabilităţile Preşedinţiei sau Comisiei. În privinţa competenţelor încredinţate Comisiei Europene prin Tratatul de la Nisa se poate observa că acestea se axează în principal pe posibilitatea dată instituţiei de a propune Consiliului luarea unor măsuri în diferite domenii care vor fi prezentate mai jos. Când un stat membru este în dificultate sau este serios ameninţat cu dificultăţi severe cauzate de dezastre naturale sau întâmplări excepţionale aflate dincolo de controlul său. Important din perspectiva subiectului studiului nostru. Articolul 7 introdus prin Tratatul de la Amsterdam dă posibilitatea Consiliului să penalizeze un stat care încalcă grav şi în mod repetat drepturile fundamentale. 7 care statuează în plus faţă de reglementarea anterioară că atunci când există un risc serios ca o ţară să încalce grav principiile fundamentale pe care se bazează Comunităţile. . hotărând cu o majoritate minimă de patru cincimi.„favoriţi” pentru ocuparea poziţiei de ţară care la respectiva Comisie care se va forma să nu participe cu un reprezentant. Totuşi. Articolul 6 din Tratatul asupra Uniunii Europene. Astfel. este faptul că aceasta poate sesiza Consiliul în această privinţă.

asupra a oricărei plăţi care va fi făcută în locul remuneraţiei. votând cu o majoritate calificată. experienţă şi practici utile între statele membre precum şi cu Comisia Europeană. la propunerea Comisiei. Comisia poate cere Consiliului amendarea prevederilor Statutului Curţii de Justiţie. să formuleze opinii sau să întreprindă alte acţiuni în câmpul său de competenţă. 207. Când acordurile cu unul sau mai multe state sau organizaţii internaţionale trebuie negociate. să pregătească rapoarte. va stabili un Comitet de Protecţie Socială. va determina salariile. Comisiei i se acordă şi dreptul de a cere amendarea unor prevederi ale statutului Băncii Europene de Investiţii. .Consiliul. la cererea fie a Consiliului sau a Comisiei. Comisia va trebui să facă recomandări Consiliului. să hotărască tot prin majoritate calificată. respectiv progresele făcute. . de asemenea. Consiliul. asistenţă financiară comunitară statului membru respectiv. Comisia va conduce aceste negocieri în consultaţie cu un Comitet Special numit de Consiliu pentru a asista Comisia în obiectivele ei şi în cadrul directivelor care pot fi trasate de Consiliu. poate acorda. Consiliul. cu statut de consultant pentru promovarea cooperării în politicile de protecţie socială dintre statele membre şi cu Comisia Europeană. care va autoriza Comisia să deschidă negocierile necesare.monitorizarea situaţiei sociale şi dezvoltarea politicilor de protecţie socială în statele membre şi în Comunitatea Europeană per ansamblu.fără a prejudicia cele deja statuate în art. Consiliul şi Comisia vor fi responsabili pentru asigurarea ca acordurile negociate să fie compatibile cu politicile şi regulile interne comunitare. Preşedintele Consiliului trebuie să informeze Parlamentul European asupra deciziei luate. după consultarea cu Parlamentul European. Obiectivele comitetului vor fi: . Fiecare stat membru şi Comisia Europeană vor numi câte doi membri în acest Comitet. Viitorul art. statut pe care noul Tratat îl situează într-un Protocol separat anexat tratatului. 210 va statua faptul că. Va trebui. Comisia va trebui să raporteze regulat comitetului special situaţia negocierilor. în anumite condiţii. alocaţiile şi pensiile Preşedintelui şi membrilor Comisiei. cu excepţia Titlului I. fie din proprie iniţiativă. . hotărând cu majoritate calificată.promovarea schimburilor de informaţii.

Grecia şi Portugalia câte 12. Franţa – 72. Comisia va adresa propuneri Consiliului şi pentru implementarea politicilor comerciale comune. Danemarca. Astfel. acordul cu care s-a încheiat întâlnirea de la Nisa prevede o importanţă deosebită pe care ţara noastră o va avea în instituţiile UE. un membru al Consiliului poate cere să se verifice dacă statele membre care susţin decizia constituind majoritatea calificată reprezintă cel puţin 62% din totalul populaţiei Uniunii. decizia respectivă nu va fi adoptată. adunate de la două treimi din membri. Slovacia – 13. pentru adoptarea în Consiliu va fi nevoie de cel puţin 169 de voturi în favoare. Germania şi Marea Britanie câte 29. Dacă se dovedeşte că această condiţie nu este îndeplinită. Italia – 72. Portugalia – 22. Suedia – 18.În domeniul problemelor financiare. Actele Consiliului trebuie să fie adoptate cu cel puţin 169 de voturi în favoare a majorităţii membrilor acolo unde Tratatul prevede că actul este adoptat la propunerea Comisiei. Conform „Protocolului asupra lărgirii Uniunii Europene”. Spania – 50. Belgia. Irlanda şi Finlanda câte 7 şi Luxemburg cu 4. Referitor la România. Comisia face propuneri Consiliului care ia hotărâri prin vot unanim. Spania cu 27. susţinând că prin „Reforma instituţională” rolul statelor mici se va diminua considerabil. Premierul belgian Guy Verhofstadt şi Premierul Portugaliei. Atunci când o decizie este în proces de adoptare prin majoritate calificată. Grecia – 22. Olanda cu 13. Statele mici au protestat până în ultimul moment. Suedia şi Austria câte 10. Romania – 33. Polonia – 50. Se statuează şi necesitatea lansării unei propuneri a Comisiei către Consiliu pentru stabilirea ratelor finale de convertibilitate a monedelor naţionale în ECU. voturile membrilor săi vor fi după cum urmează: Franţa. Bulgaria – 17. Antonio Gutteres „s-au bătut pentru ca rolul statelor mici în sistemul decizional să fie important”. Italia. Austria – 17. Alte prevederi Reforma instituţiilor europene s-a concentrat asupra ponderii pe care fiecare stat membru o va avea în procesul adoptării deciziilor importante. Olanda – 25. 2. Republica Cehă – 20. Marea Britanie – 72. unde Consiliul trebuie să voteze cu majoritate calificată. În celelalte cazuri. Ungaria – 20. Belgia – 22. . numărul membrilor Parlamentului European va fi: Germania – 99.

Danemarca – 13. Irlanda . o ţară îndreptată din punct de vedere istorico-cultural şi chiar economic spre Franţa mai mult decât Germania. Marea Britanie .12.29. Spania 27. Portugalia .7.15. Letonia .7. Austria .15. Letonia – 8.14. după unificare. Austria .7. Estonia .12. membrii vor fi repartizaţi astfel: Germania . Finlanda . rezultând un total de 345. Cipru . împreună cu premierul Lionel Jospin. În acest context cancelarul Gerhard Scrhöder şi preşedintele Jacquesc Chirac.10. Estonia . depăşind pentru prima data ponderea Franţei.24. Slovenia .7.21.29. Ungaria 12. Luxembourg .7.27.13.24.12.10.7. Slovenia – 7. Lituania . Lituania . rezultând un total de 344.12.5.9.4.7.7. Finlanda – 13.4. a dobândit.12.3. Suedia . Franţa .12.4.9. Luxembourg – 6.12. Malta . Republica Cehă . Lituania . poate că România. În cazul Comitetului Economic şi Social.7. Luxembourg . Belgia . în mod tradiţional.24. Italia – 24.9.29. Berlinul a avut un rol predominant. Denmarca . rezultând un total de 344. Olanda . Cipru . Parisul nutreşte îngrijorarea că influenţa Germaniei va creşte şi mai mult o dată cu aderarea la UE a ţărilor din Europa centrală si de est. România . Irlanda . Grecia . România . Parisul întrevede posibilitatea ca Berlinul să-i ia locul ca centru de gravitaţie al unei comunităţi extinse. Numărul de voturi în cadrul Consiliului va fi următorul: Germania .9. Finlanda . Bulgaria . cel mai mare număr de voturi (99) în Parlamentul European.29. Grecia .24. însoţiţi de miniştrii lor de externe.12. distribuţia va fi următoarea: Germania . Slovacia .6. În privinţa Comitetului regiunilor. Malta . Malta .9. Letonia .24. România .7. Cipru – 6. Italia . Slovacia . Franţa . Una din divergenţele majore este cauzată de creşterea puternica a influenţei Germaniei care. Republica Cehă . Denmarca 7.4.9. Italia .12. Denmarca 9. Polonia .12.12.6. Portugalia . Suedia . Republica Cehă . de lângă Strasbourg.9. Spania 21. Ca urmare. Marea Britanie . Franţa – 24. Slovacia .12. Marea Britanie . Suedia .21. Ungaria . Belgia .12. Belgia .9.12. Irlanda . Irlanda – 12.5. Malta – 5.12. Polonia . Lituania – 12. Bulgaria . Bulgaria .21.12.24.6. Finlanda . Portugalia . Luxembourg . Slovenia . Letonia . Estonia . Polonia . Cipru .4. rezultând un total de 732. . au avut o întâlnire în oraşul alsacian Blaesheim. Austria . va fi sprijinită de Paris mult mai activ în procesul de aderare. la summit-ul de la Nisa.12.12.10. Ungaria . Spania . Olanda . Olanda .12. Din aceste interese. unde.12. Slovenia .12. Estonia – 6. cu cei 82 de milioane de locuitori.12.6. Grecia .9.

într-o oarecare măsură. cu atât mai mult cu cât sondajele indică faptul ca 59% dintre irlandezi susţin primirea de noi membri in Uniune. dar au apreciat că nu este vorba de o catastrofă. la rândul său. Rezultatul „nu trebuie să aibă un impact substanţial asupra procesului de extindere. cât şi în statele candidate la aderare. euroscepticii influenţează prin poziţia lor multe din guvernele europene. negociator-sef cu UE. a avut loc un moment de alunecare în procesul de ratificare al Tratatului de la Nisa. a respins noul act european. Ţările candidate şi-au exprimat îngrijorarea faţă de rezultatele referendumului. dar poate influenţa. Pavel Telicka. Slovacia consideră că rezultatul referendumului „nu este o veste bună pentru Europa“. Din păcate. Miniştrii de externe ai ţărilor membre UE au semnat Tratatul de la Nisa. chiar dacă nu pot interveni direct. Ministerul de Externe de la Bratislava declarându-se decepţionat şi exprimându-şi temerea că „rezultatul riscă să complice aplicarea . care riscă să afecteze serios extinderea UE. Pentru a fi puse în aplicare prevederile Tratatului de la Nisa fiind nevoie ca toate cele 15 state membre să îl ratifice procesul intră într-un anumit blocaj Procentajul la referendumul irlandez a fost de 54% – „nu”. chemat la urne pentru a se pronunţa prin „Da” sau „Nu” asupra ratificării Tratatului de la Nisa. mai ales ţinându-se seama de faptul că 2001 este un an electoral în multe din statele membre UE. de aceea se poate pune problema situaţiei care ar fi apărut dacă mai multe state ar fi prevăzut această procedură constituţională în pentru adoptarea Tratatului de la Nisa.Secţiunea a II-a. Dezvoltări post-Nisa La 26 februarie 2001. prin care Suedia dorea să îşi prezinte bilanţul pozitiv al mandatului cu privire la extinderea Uniunii Europene. Mai mult ca sigur că reacţia populaţiei din multe state ar fi fost aceeaşi cu a irlandezilor. Ministerul ceh de externe consideră că rezultatul referendumului „nu pune în cauză extinderea UE“. deşi partidele de guvernământ şi principalele două partide de opoziţie au susţinut pentru varianta afirmativă. Rezultatul referendumului a provocat decepţie atât în ţările membre UE. atmosfera“. De subliniat că Irlanda este singurul stat din UE care permite cetăţenilor să se pronunţe în această privinţă prin referendum. Preşedintele Aleksandr Kwasniewski a afirmat că rezultatul referendumului reprezintă „o veste tristă“. Orişicât. Electoratul din Republica Irlanda. cu puţin timp înaintea Summitului de la Goteborg. a declarat.

În această atmosferă atât de încărcată în declaraţii şi luări de poziţie. rezultatele referendumului nu au stopat şi nu a avut in vedere cenzurarea procesului de extindere a uniunii spre Est. care a creat condiţii bune pentru extinderea UE în 2004“. În ceea ce priveşte posibilele efecte asupra negocierilor purtate de România. şi prim-ministrul Lionel Jospin. Puşcaş a mai precizat că. autorităţile slovace se aşteaptă ca „Guvernul şi Parlamentul irlandez să facă toate demersurile necesare pentru a modifica actuala opinie a populaţiei“. capitolele de aderare deschise de noi fiind bine pregătite. Negociatorul sef mai crede că această întâmplare va genera reacţii în întreaga uniune şi va determina mutarea accentului pe negocierile politice. Totuşi. în pofida rezultatului negativ al referendumului din Republica Irlanda Negociatorul şef român în relaţiile cu Uniunea Europeană. dar fără să schimbe în esenţă textul documentului. a declarat. Negocierile cu ţările candidate la aderarea la UE vor continua cu o hotărâre şi cu o vigoare intacte. Pe de alta parte. după lovitura data de irlandezi Tratatului de la Nisa Berlinul şi Parisul au reafirmat necesitatea ratificării acestuia „fără întârziere”. Negocierile de aderare nu se vor opri.concluziilor summitului de la Nisa. cancelarul Gerhard Schröder. preşedintele Jacques Chirac. în Germania. Întruniţi la Freiburg-am-Brisgau. se arată la art. Vasile Puşcaş. nu există „actori declaraţi deschis împotriva României“. În Concluziile Preşedinţiei asupra Summitului de la Goteborg. dar că procesul în sine nu va avea de suferit. s-au întrunit la Goteborg şefii de stat şi de guvern din Uniunea Europeană pentru Summitul programat la sfârşitul Preşedinţiei suedeze. Uniunea Europeană fiind gata să ia în considerare neliniştile irlandezilor care au respins Tratatul de la Nisa. a mai spus ministrul Vasile Puşcaş. cât si în statele candidate. 4: „Procesul de ratificare al Tratatului de la Nisa va continua în aşa fel încât Uniunea să poată fi în poziţia de a primi noi state membre la sfârşitul anului 2002”. în opinia sa. în procesul de negociere cu UE. Puşcaş spune ca referendumul din Irlanda nu este de natură să ne surprindă nepregătiţi. Obiectivul pe care Summitul îl subliniază este posibilitatea acestor state să participe la alegerile din 2004. că votul din Irlanda se va resimţi din punctul de vedere al strategiilor şi politicilor atât în statele membre ale uniunii. . în cadrul celui de-al 77-lea summit franco-german.

Printr-o „Declaraţie asupra viitorului Uniunii”. La Summitul de la Laeken din decembrie 2001. anexată Tratatului de la Nisa. Probabil că soluţionarea problemei irlandeze va urma aceeaşi cale ca şi în cazul Danemarcei. prin referendum Tratatul privind Uniunea Europeană. se cere o dezbatere mai profundă şi mai largă asupra viitorului Uniunii. de data aceasta cu rezultat pozitiv. „Declaraţii ale Consiliului European” şi „Declaraţii unilaterale ale Danemarcei”. La 2 iunie 1992. vor încuraja dezbaterile pe tema viitorului cu Parlamentele statelor membre dar şi la nivelul direct al populaţiei acestor state. care a avut loc la 18 mai 1993. S-a căutat o soluţie care va face să se deblocheze cât mai rapid situaţia nou apărută. Preşedinţia suedeză şi apoi cea belgiană. în urma unui nou referendum. Danemarca a respins. O subliniere aparte se dă şi faptului că „procesul de lărgire este ireversibil”. Ţările candidate vor fi de asemenea implicate în acest proces. În 2001. Consiliul European întrunit la Edinburgh. Ca urmare. la 12 decembrie 1992. O paralelă între această situaţie creată de votul irlandez se poate face cu situaţia din 1992 vis-a-vis de Danemarca. a luat mai multe hotărâri în acest sens. Acest vot negative al populaţiei Danemarcei la adresa Tratatului de la Maastrcht a fost urmat de o reacţie hotărâtă la nivelul cancelariilor ţărilor membre. în cooperare cu Comisia şi implicând Parlamentul European. procesul de integrare fiind ireversibil şi voinţa politică de ducere la bun sfârşit a reformei comunitare prea puternică. 7 se face referire la un ajutor special ce va fi acordat Bulgariei şi României pentru sprijinirea acestora în procesul de aderare la UE. Consiliul European va dezbate şi adopta o nouă Declaraţie care se va axa pe . după cum reiese din declaraţiile prezentate mai sus. La art. pentru a putea fi stopată de acest obstacol.Se face apoi referire la referendumul irlandez arătându-se sprijinul acordat de Consiliul European pentru metodele pe care le va pune în aplicare guvernul irlandez pentru deblocarea situaţiei create. deoarece era nevoie de ratificarea tuturor celor douăsprezece state membre a Tratatului pentru ca acesta să intre în vigoare. Această declaraţie evidenţiază trei faze. Curentul principal de opinie era că trebuia să se ajungă la ducerea la bun sfârşit a procesului de intrare în vigoare a Tratatului fără să se redeschidă dezbaterile asupra textului deja negociat. Danemarca a ratificat Tratatul în cauză. au fost adoptate trei anexe care conţin o „Decizie privind anumite probleme ridicate de Danemarca referitoare la Tratatul privind Uniunea Europeană”. Se subliniază încă o dată faptul că ţările candidate vor fi judecate doar pe baza propriilor merite. Astfel.

. Cancelarul german a fost primul care a reacţionat la această propunere de dezbatere asupra viitorului Uniunii Europene în cadrul unei conferinţe de presă susţinute în primăvara anului 2001. Jospin a ţinut să precizeze accepţiunea largă conţinută în cuvântul „federaţie”.o mai precisă delimitare a puterilor între Uniune şi statele membre. Premierul socialist francez. care „pentru unii semnifică un executiv european a cărui legitimitate să fie dată în întregime de Parlamentul European”. la acel moment a dat o declaraţie largă asupra opiniilor sale. Viziunea sa este în contradicţie cu proiectul de federalizare propus recent de cancelarul german.continuarea acestui proces în 2002 şi 2003. Jospin s-a arătat în schimb adeptul ideii de federaţie de state-naţiuni iniţiat de fostul preşedinte al Comisiei . Gerhard Schröder. La final. Gerhard Schröder. a spus Jospin într-o aluzie evidentă la planul lui Schröder. „Acest executiv ar deţine monopolul diplomaţiei şi al apărării… naţiunile europene urmând să capete un statut echivalent cu cel al landurilor germane sau al statelor americane”. o Conferinţă Interguvernamentală va fi convocată în 2004 pentru a trata cele rezultate din dezbaterile precedente. Lionel Jospin. . Declaraţia evidenţiază patru direcţii de dezbatere pentru viitor: . În principal. Această Conferinţă nu va pune nici un fel de obstacol în faţa lărgirii. presupune o Uniune europeană care să devină în viitor un stat federal după modelul Republicii Federale Germania. şi-a prezentat propriul proiect pentru viitorul Uniunii Europene. viziunea germană. Dacă până la acel moment lăsase prim planul declaraţiilor de acest tip ministrului său de externe. În discursul său. . printre altele.simplificarea tratatelor pentru ca acestea să devină mai clare şi uşor de înţeles fără însă a l-i se schimba sensurile articolelor conţinute în prezent. optează pentru transformarea Comisiei Europene într-un veritabil Guvern european. pledând pentru o federaţie de state-naţiuni şi pentru menţinerea şi întărirea actualelor structuri de organizare şi conducere a Uniunii.rolul pe care îl are Parlamentul naţional în sistemul european.Statutul Cartei Drepturilor Fundamentale în Uniunea Europeană. întărirea puterilor Parlamentului European mai ales în domeniul bugetar precum şi transformarea Consiliului în Cameră Superioară a Parlamentului. arătând că „Franţa şi alte naţiuni europene nu vor accepta” o astfel de situaţie sau un astfel de concept al federalizării.

idee susţinută şi de preşedintele francez Jacques Chirac. el a propus ca Parlamentul să poată fi chiar dizolvat de Consiliul European. Olanda. „sistemul instituţional european conceput în jurul triunghiului alcătuit de Comisie. Premierul britanic. Şeful guvernului belgian. care să dispună de un fond de acţiune economica pentru a putea ajuta ţările din spaţiul euro în cazul în care întâmpină dificultăţi. În plus. membrii având astfel pondere egală în luarea hotărârilor. Berlinul a evidenţiat că în viziunea lui Jospin au fost surprinse şi puncte comune cu cea germană. victorioasă în alegerile europene. Sprijinind totodată ideea unei Constituţii europene. guvernul de la Berlin. a salutat faptul ca Jospin şi-a făcut cunoscut punctul de vedere legat de reforma Uniunii Europene. crearea unei politii de frontieră comune şi a unui Parchet european. a găsit la rândul său. . Guy Verhofstadt. „interesante” câteva din propunerile lui Jospin. Consiliul rămâne esenţial pentru modelul federaţiei de statenaţiuni. El s-a declarat împotriva bulversării actualei arhitecturi instituţionale. la rândul ei. În viziunea sa. Pentru premierul francez. refuzând categoric armonizarea fiscalităţii în Europa. precum si „o convergenţă de principiu privind abordarea problemei competenţelor”. Consiliu şi Parlament” trebuie să evolueze sub această formă. şi prin care să fie reglementată situaţia „competiţiei neloiale dintre sistemele de taxe ale diferitelor state membre UE”. Jacques Delors. Prudent. în special ideea dotării zonei euro cu un „guvern economic”. împuternicite cu „un adevărat rol politic”. Cu diplomaţie. în special în ce priveşte regulile de funcţionare a Uniunii O idee de bază în proiectul european al lui Jospin este crearea unui „guvern economic” al zonei euro. care reuneşte şefii de stat şi de guvern şi în cadrul căruia se iau în prezent cele mai importante decizii la nivel european. Tony Blair. şi numirii Preşedintelui Comisiei de către formaţiunea politică europeană. singurul care şi-a manifestat entuziasmul faţă de planul german. a denunţat posibilitatea creării unui superstat european. Presa britanica. triunghiul de baza fiind esenţial.Europene. în ceea ce priveşte adoptarea unei Constituţii a UE. În ţara vecină. fără a vorbi despre divergentele profunde cu planul propus de Schröder. Jospin a insistat şi pe ideea că parlamentele naţionale să joace un rol în construcţia europeană printr-o „conferinţă permanentă a adunărilor legislative”. cotidianul Trouw a calificat ataşamentul lui Jospin la ideea de naţiune o atitudine „foarte franceză”. surprins de dezbaterea europeană în plină campanie electorala a ţinut însă să se delimiteze imediat de viziunea lui Jospin.

. au acum. Polonia. chiar dacă pus faţă în faţă cu sincopa irlandeză. unul dintre principalii candidaţi la aderare a făcut cunoscut printr-un comunicat al Ministerului de Externe de la Varşovia că aceasta este „cu siguranţă mai apropiată de concepţia unei federaţii de state naţiuni înscrisă in cadrul instituţional şi juridic european existent”. Cei câţiva entuziaşti care s-au luptat la început cu mentalităţi învechite şi aparent de neschimbat.citându-l pe premier: „Sunt pentru Europa. CAPITOLUL VI. Fără să critice sau să aprobe planul lui Jospin. CONCLUZII Dreptul instituţional comunitar european a pornit cu paşi timizi în ţara noastră privit cu neîncredere cei care nu percepeau amploarea fenomenului care a urmat încet dar sigur nu numai la nivelul academica dar şi la cel social-politic. după un deceniu de străduinţe. Deja efectele procesului de integrare nu mai pot fi negate de nimeni ele întâlnindu-se în viaţa de zi cu zi. ziarul grec Elephterotypia exprimă temeri legate de „o lipsă de democraţie” în Europa preconizata de premierul francez. E drept. dar rămân ataşat de naţiunea mea”. Pasul făcut la Nisa de către factorii de decizie din statele membre ale UE. şi mulţi îşi exprimă încă pesimismul în această privinţă dar noile realităţi nu mai dă speranţe dă certitudini. în care statele mari vor lua decizii fără a ţine prea mult cont de obiecţiile celor mici. România nu este încă integrată în UE. motive pentru a considera că visul lor s-a înfăptuit. dacă este să luăm în considerare şi numai implementarea acquis-ului comunitar în legislaţia noastră ceea ce face ca de la nivelul juridicului spiritul şi valorile europene să fie integrate treptat şi la celelalte nivele ale conştiinţei umane. este un pas care a făcut ca întrebarea „dacă?” să se transforme în „când?”.

Am încercat să mă ancorez cât mai bine în practic şi să prezint ultimele dezvoltări. de aceea de un real folos au fost noile mijloace de comunicaţie. Comisia Europeană. şi suferă o continuă transformare. Informaţiile folosite în această lucrare au fost culese din lucrările specialiştilor români dar şi din studiile autorilor străini.Am ales ca temă pentru această Lucrare „Comisia europeană” deoarece am considerat că aceasta este de fapt „sufletul” Comunităţilor. motorul care a făcut ca această impresionantă construcţie să reuşească să treacă sincopele inerente apărute din timp în timp. cum este cazul internetului . lucru care îl face cu atât mai interesant de studiat. neschimbat. de altfel ca şi Comunităţile privite pe ansamblu sunt construcţii noi fără precedent în istorie şi de aceea tot ceea ce este legat de ele nu are un caracter închis.

BILBLIOGRAFIE .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful