Cartea lui Enoh - dialoguri cu îngerii

Şi a plăcut Enoh lui Dumnezeu şi apoi nu s-a mai văzut, pentru că l-a mutat Dumnezeu. Geneză 5:2

În literatura angelologică, cu toate că există o mulţime de cărţi, două opere se detaşează prin forţa divină pe care o emană: Dialoguri cu Îngerul de Gita Mallasz şi Cartea lui Enoh. Ambele scrieri sunt „periculoase” şi bulversante pentru cei dogmatici, care pretind că sunt preocupaţi de spiritualitate. Pentru că ambele arată clar că se poate dialoga direct cu Dumnezeu şi cu Îngerii, fără vreun intermediar, fie el preot sau rabin. Din acest motiv, cele două cărţi sunt în mod deliberat „uitate” sau cenzurate, căci autorităţile religioase nu agreează textele care oferă o mare libertate celor care le citesc. Unul dintre cele mai enigmatice manuscrise descoperite la Marea Moartă este Cartea lui Enoh, text considerat apocrif de către autorităţile bisericeşti. În urma unor îndelungate controverse, cercetătorii au ajuns la concluzia că aceasta a fost „cartea de căpătâi” a lui Iisus şi că El o ştia pe de rost, ceea ce explică numărul mare de pasaje din Cartea lui Enoh citate în Evanghelii. Teologii experţi în Sfânta Scriptură au afirmat timp de sute de ani, în decursul secolelor al XIX-lea şi al XX-lea, că textele lui Enoh au fost scrise cu cel puţin 100 de ani şi cu cel mult 300 de ani după moartea lui Iisus. A existat o întreagă dispută asupra subiectului anteriorităţii Cărţii lui Enoh faţă de Evanghelii. Însă descoperirea manuscriselor din cea de-a patra cavernă de la Qumran a permis stabilirea în mod ştiinţific a faptului că textele lui Enoh disponibile la ora actuală sunt anterioare cu cel puţin 200 de ani naşterii lui Iisus. Una din implicaţiile majore ale acestei descoperiri este faptul că astfel se dovedeşte că Iisus e ra un foarte bun cunoscător al Cărţii lui Enoh, că aceasta era de fapt cartea Lui preferată, dacă ţinem cont de numărul frazelor „enohiene” care se regăsesc în rostirile Sale, aşa cum sunt ele relatate în Evanghelii. Mai mult, scrierile lui Enoh propulsează cititorul într-o nouă şi fascinantă dimensiune, cea a lumilor astrale. Ele conţin toate revelaţiile pe care ni le au adus cercetările realizate în ultimii douăzeci de ani de către dr. Raymond Moody, dr. Elisabeth Kübler -Ross şi dr. Melvin Morse asupra fenomenului EGVM – experienţe la graniţele dintre viaţă şi moarte. De asemenea, revelaţiile cuprinse în Cartea lui Enoh sunt întru totul la unison, până în cele mai mici detalii, cu descoperirile lui Robert Monroe referitoare la experienţele extracorporale (ieşirile din corpul fizic în decursul dedublării astrale) – de pildă, fenomenul retrăririi in extenso a vieţii de până în acel moment (faptul de a-ţi revedea întreaga viaţa „defilând” prin faţa ochilor). Cartea lui Enoh, lucrare apocrifă, reprezintă totodată una dintre cele mai vechi şi mai importante surse ale tradiţiei creştine în ceea ce priveşte descrierea îngerilor. Excepţional de moderne, cu implicaţii deosebit de importante datorită vechimii lor, dialogurile lui Enoh cu Dumnezeu şi cu Îngerii (Uriel, Gabriel, Mihail şi Rafael) reprezintă un document de importanţă capitală, care merită să fie citit de cât mai mulţi oameni. Cartea lui Enoh era şi un text sacru evreiesc, înainte ca reformatorul evreu Simon Ben Jochai să o condamne vehement, în anul 70 d.C., împreună cu toţi cei care ar îndrăzni s-o citească. Motivul acestei mânii era acela că Alesul

profesor la Oxford. Examinările lingvistice comparative ale tuturor ediţiilor . câteva copii intacte ale Cărţii lui Enoh. Astfel. în 1887. fiind însă complementară acesteia. în arhiva Bibliotecii Naţionale din Belgrad. care făcea parte din scripturile lor canonice. Cartea lui Enoh slavonă.despre care vorbeşte Enoh semăna foarte mult cu Fiul Omului. Revitalizată de interesul care i se arată. ceea ce i -a descurajat definitiv pe colecţionarii de cărţi interzise. un an mai târziu. Ea va fi urmată. În 1880. Cartea lui Enoh îşi continuă cariera literară până când un exeget decide să întocmească un catalog critic al tuturor textelor „apocrife”. care era inclusă în canonul biblic al acelor vremuri. din secolul al IV-lea. Cartea lui Enoh a fost neobosit copiată şi recopiată. ajungându-se chiar ca existenţa ei să fie complet uitată. În 1906. o condamnă în catalogul său „raţional” de texte eretice „Liber de Haeresibus”. unul pentru Universitatea din Oxford. în 1821. tot „din întâmplare”. nu au rezistat în faţa îngrozitoarei Inchiziţii. ca toate celelalte pergamente cu scripturi sfinte. care scria că „incredulii văd [în Cartea lui Enoh] un mijloc puternic. manuscrisul îşi dezvăluie tainele: fusese scris într-un amestec de bulgară veche şi de sârbă medievală din secolul al XV-lea. a validat concluzia lui Filastrius. condamnând definitiv Cartea lui Enoh. de vreme ce creştinii preţuiau foarte mult această scriere. pentru că toate celelalte exemplare care supravieţuiseră Evului Mediu creştin european reapar la suprafaţă: în 1832. unul pentru el însuşi şi încă unul pe care l-a oferit regelui Ludovic al XV-lea al Franţei. 6 ani mai târziu. Luca şi Ioan. deci la aproximativ 30 de ani după moartea lui Iisus. Cartea lui Enoh şi Cartea lui Tobias vor fi clasificate în categoria cărţilor cu conţinut secret. Cartea lui Enoh a ieşit din nou din umbră.. Bruce a adus cu el trei exemplare. După o examinare lingvistică. irezistibil. Însă de îndată ce. timp de aproape 300 de ani după Iisus. Italianul Filastrius din Brescia. cu Mesia despre care începea să se vorbească. la aceeaşi concluzie a ajuns şi preotul François Martin. Apoi. din generaţie în generaţie. Analizele lingvistice mai avansate au demonstrat că stilul de redactare provenea din traducerea unei cărţi greceşti. povestea Îngerilor care nu ezitau să flirteze cu fiicele oamenilor îl indignase profund.o nouă viaţă. de a ruina din temelii credinţa creştină [dacă ar fi adevărat că această Carte ar fi anterioară naşterii lui Iisus]”. aceasta dovedea un sing ur lucru: redactarea ei era în mod obligatoriu ulterioară celor patru evanghelii ale lui Matei. datând din secolul al XVII-lea. Bonwetsch – în germană şi François Martin – în franceză. sau Enoh 2. fratele lui Iisus. Acei călugări din deşert reproduceau cu fidelitate Cartea. Dar marea noutate consta în text: acesta era complet diferit de versiunea etiopiană (sau Enoh 1). citează în mod deschis din Cartea lui Enoh în epistola sa redactată în anul 61. mult mai importantă: profesorul Sokolov descoperă şi el. lingvistul englez Richard Laurence. o limbă arhaică. Însă în 1773 exploratorul scoţian James Bruce a găsit. Această versiune a fost tradusă în 1892 în franceză de preotul Bouriant.fără să ştie . Iuda Tadeu. Iar timp de 1400 de ani nimeni nu va mai auzi nimic despre ea. Primele traduceri au fost realizate de preoţii Morfill – în engleză. aparent întâmplător. Şi. Un alt motiv al lui Filastrius pentru a-şi justifica verdictul l-a constituit prezenţa cu totul de neînţeles a frazelor rostite de Iisus. reuşeşte să traducă această lucrare din etiopiană în engleză. Graţie acestei descoperiri a lui Bruce. Cu toate acestea. el îi insuflă . „copiate” în Cartea lui Enoh. săpăturile arheologice franceze realizate în situl egiptean de la Akhmin au dus la descoperirea unei copii a Cărţii lui Enoh în versiune greacă. într-o veche mănăstire din Abisinia (Etiopia). După el. de îndată ce copiile lor se alterau. profesorul rus Popov găseşte o versiune moldovenească. graţie unor bibliotecari competenţi. numită şi „slavonă”. pur şi simplu pentru că în cadrul Bisericii Etiopiene Cartea lui Enoh era în continuare considerată o carte sfântă. o Carte a lui Enoh acoperită de praf. incompletă. Este un fapt logic. În antiteză. Această versiune de la Belgrad va deveni Cartea secretelor lui Enoh.. Marcu. Iar cele care au reuşit aceasta. împreună cu proprietarii lor. un cercetător găseşte. grotele de la Qumran având să fie descoperite de-abia în 1947). în Biblioteca Vaticanului câteva fragmente dintr-o versiune în limba greacă. Este aşadar de înţeles de ce conciliul din Laodiceea. Cartea lui Enoh se „trezeşte” pe deplin. (fără să ştie că manuscrisul lui Enoh era de fapt anterior. De -abia în anul 325. de o alta găsită în Iugoslavia. ca şi cum toate Cărţile lui Enoh s-ar fi înţeles între ele. atunci când un prim conciliu ecumenic hotărăşte să compună Biblia şi să aleagă textele care vor deveni „publice” sau „ascunse” publicului. indignat şi el de aceşti Îngeri ştrengari. Numai puţine exemplare au reuşit să supravieţuiască acestui conciliu. Aceasta a ars ultimele exemplare.

din 1952. A trebuit să apară protestul public al dr. La întrebarea „Cum se explică faptul că extrase din Cartea lui Enoh se regăsesc în Noul Testament?”. Aceste manuscrise ar fi rămas necunoscute publicului dacă Edmund Wilson nu ar fi publicat în 1955 o serie de artico le în cotidianul The New Yorker. „Enoh a rămas ascuns şi nici o fiinţă umană nu ştia unde anume el trăia. . numărul de documente de la Qumran făcute publice a diminuat brusc şi apoi s-a redus la zero. în Cartea lui Enoh regăsim prezenţa cristică într -un mod tainic. cu deplină certitudine. După cum explica profesorul Laurence în ediţia din 1911 a Enciclopediei Britannica. Toţi specialiştii sunt de acord că fragmentele cele mai „sensibile” din punct de vedere teologic i-au fost încredinţate preotului de origine poloneză. cei doi experţi au comentat în faţa reprezentanţilor mass-media rezultatele muncii lor de asamblare şi de traducere a textului. scrisă într-o limbă semitică. Prezentând peste 200 de fotografii ale unor fragmente din manuscris. Profesorii James Robinson şi Robert Einsmann de la California State University din Long Beach au ţinut o conferinţă de presă la New York pentru a prezenta un nou manuscris de la Qumran. Aceasta l-a determinat pe jurnalistul Stephan Hoeller să scrie în 1992 î n revista Gnosis Spring: „Membrii echipei de la Qumran erau aproape în exclusivitate preoţi catolici. tradiţia spirituală afirmă că a fost un mare iniţiat care a trebuit să realizeze legătura între cer şi pământ. cu excepţia profesorului John Allegro. Allegro. „câteva pasaje incomprehensibile au făcut chiar să fie necesară retraducerea pasajelor etiopiene în greacă. din care însă el nu se va mai întoarce printre oameni”. În ceea ce-l priveşte pe Enoh.. În noiembrie 1991. În tradiţia iudaică se afirmă că „în timp ce Enoh le vorbea oamenilor. cea originară. dintr-o singură carte. a răspuns: „Nu ştiu. Parte integrantă a misiunii sale a fost intensa activitate de răspândire a învăţăturilor divine.”. Însă aceasta era definitiv pierdută în negura vremurilor – cel puţin. El şi-a asumat sarcina dificilă a învăţării şi ghidării oamenilor. Joszef Milik. Oare au descoperit pasaje atât de „periculoase” în aceste manuscrise încât au fost nevoiţi să le păstreze secrete? Concluzia care se impune de la sine este una singură: Cartea lui Enoh era într-adevăr cartea favorită a lui Iisus. ceea ce demonstrează clar că în acele vremuri Cartea lui Enoh era considerată un text de referinţă”. Laurence presupune astfel că versiunile etiopiană. această „cortină de fier” a căzut. după cum afirmă tradiţia spirituală. Acesta a fost proba bil motivul pentru care Enoh „a fost luat în ceruri”.. Astăzi. apoi din greacă acestea au fost traduse în aramaică pentru a se detecta repetiţiile din versiunea greacă”. Imediat după publicarea articolelor lui Wilson în The New Yorker. aplanând conflicte şi îndemnând mereu la bine şi la progres. Aproape toate manuscrisele nepublicate erau în mâinile sale şi au rămas astfel până în ziua de azi. îndeosebi după ce Huntington Library din San Marino. ţinute secrete. ca şi cum această scriere nu fusese decât o imensă repetiţie. El era numit „Pacificatorul”. unde a primit iniţieri şi revelaţii secrete. a faptului că iniţial Cartea lui Enoh a fost scrisă în versuri. în care arăta că Vaticanul se temea ca aceste documente să nu reveleze informaţii defavorabile creştinismului. La revenirea sa. aceştia au văzut un armăsar alb coborând din ceruri. California.disponibile au permis stabilirea. sti l care s-a pierdut în decursul traducerilor succesive. în mijlocul unui vârtej de vânt şi de praf. Milik. Efectul senzaţional al acestei conferinţe a relansat imediat scandalul manuscriselor de la Marea Moartă. un renumit specialist în manuscrisele de la Marea Moartă. adresat tuturor celor care îşi dau pur şi simplu osteneala de a deschide cărţile. un avertisment extraordinar dincolo de timp şi de spaţiu. Sfântul Iuda îl citează până în cele mai mici amănunte. Atunci. total necunoscut publicului. precum şi comunităţii evreieşti aflate la originea Noului Testament. cărui fapt i se datorează această întârziere? Criticii acuză Vaticanul şi pe specialiştii săi. a decis să facă publice fotografiile acestor manuscrise. din 1985: „De ce oare colegii mei ţin ascunse aceste comori? Publicul trebuie să afle despre ele. care aveau să dovedească anterioritatea absolută a Cărţii lui Enoh faţă de toate celelalte texte creştine. în special pe Milik. autentică. ce făcea şi care erau intenţiile sale”. Există referiri conform cărora el ar fi scris 366 de cărţi. fiind o fiinţă umană foarte evoluată spiritual. aşa s-a considerat până la fantastica descoperire a manuscriselor de la Qumran. Enoh le-a spus celor ce se aflau acolo că acel armăsar a coborât din ceruri pentru a-l lua pe el într-o lungă călătorie. iar această echipă de la Qumran a ridicat o adevărată „cortină de fier” în jurul fragmentelor. De fapt. în cea mai mare parte a lor. de către Vatican. slavonă şi greacă proveneau dintr -o singură sursă.

6 I-am salutat îngrozit.” 8 M-am grăbit să le dau ascultare.” 5 Atunci m-am trezit din somn. Până atunci. nici de ce plângeam. putând astfel să-i văd mai bine.. unde lau aşezat pe nori. Dar înainte vei lăsa porunci copiilor şi familiei tale. Iar aripile lor erau mai strălucitoare decât aurul şi mâinile lor – mai albe ca zăpada. Spune -le ce trebuie să facă în lipsa ta şi explică-le că nimeni nu trebuie să încerce să te vadă până când Domnul te va trimite înapoi la tine acasă. Eram singur în casă şi dormeam în patul meu. Enoh. mai sus şi mai departe. ascultaţi: nu ştiu unde mă duc. . Îngerii l-au luat şi l-au aşezat pe aripile lor pentru a-l duce în Primul Cer. 3 Deodată au apărut în faţa mea două siluete omeneşti uriaşe. dar nu vedeam nimic altceva decât văzduhul. căci azi vei vizita împărăţia Sa. nici ce o să se petreacă cu mine.] 2 Am privit de jur împrejurul meu. nu-mi amintesc să mai fi văzut oameni aşa de mari pe Pământ. nu vă îndepărtaţi de Dumnezeu ca să nu cădeţi pradă neantului. Regim şi Gaidad. Dumnezeu Cel Veşnic ne-a trimis la tine. Şi acum. Enoh. 4 Ei stăteau în picioare la căpătâiul patului meu şi au început să mă cheme pe nume: „Enoh. mai mare decât o mare pământească. făcându-mă să plâng chiar în timp ce dormeam. Feţele lor străluceau ca Soarele. Nu înţelegeam ce simţeam. Am plecat de acasă şi m-am dus la copiii mei Matusalem.Fragmente din Cartea lui Enoh Doi Îngeri îi apar lui Enoh 1 S-a petrecut în prima zi a lunii. cărora leam spus ce doreau cei doi Îngeri. Bucură-te. aşa că ei mi-au spus: 7 „Îndrăzneşte. 2 În timpul somnului m-a cuprins o tristeţe fără de margini.. dar culoarea violetă părea să predomine. 3 Atunci Îngerii m-au dus în Primul Cer şi mi-au arătat o mare nesfârşită. ochii lor scăpărau ca nişte raze arzătoare şi din gura lor ieşeau flăcări. Pe faţa mea se citea doar frica. nu daţi voie nimănui să încerce să mă vadă până când mă voi întoarce. nici de unde venea acea supărare sau ce însemna ea. Enoh este dus de Îngeri în Primul Cer 1 [După ce Enoh a terminat de vorbit. Fie ca Domnul să vă mângâie. cum nu înţelegeam nici ce mi se petrecea. Cântecele şi înfăţişarea lor erau diferite. Enoh îşi anunţă copiii Copiii mei. şi nu-ţi fie deloc teamă. dragii mei copii.