Asocia]ia Literarã „Pãstorel” Ia[i

Revistã interna]ionalã de literaturã umoristicã
Nr.7/2013 (27) Serie nouă

14.04.2013 Muzeul Mihai Codreanu, şedinţa lunară a Asociaţiei. Participă copii de la şcoala Mihai Codreanu care susţin un recital de creaţie poetică. Prof. univ, dr. Bogdan Ulmu admiră superbul volum Shakespeare prezentat de dealer-ul editurii, Bogdan Roman.

25.05.2013 Membri ALPI împreună cu (aflată în mijloc) doamna directoare Daniela Crizantema Nane la festivitatea de sărbătorire a 120 de ani de existenţă a şcolii „Constantin Parfene” din Vaslui.

TO NICOMAH, WITH LOVE de E. Deutsch
Agil precum un urs lâng-o furnică, Râzând cu gura plină, Nicomah, Atunci când scrie înc-o strofă mică Se simte, tot mai mult, maharajah. Navigator printr-un tărâm de vis, Aşa ca D’Artagnan, cel făr’ de frică, Fandând cu-a sa floretă cere-un bis, Agil precum un urs lâng-o furnică. De-şi moaie pana-n tuşuri colorate Atacă şi-adversarii strigă: ”Ah!” Iar el lansează poante avântate, Râzând cu gura plină, Nicomah! Se simte ca haiducul legendar, Brav cavaler ce n-are nici o frică, Ştiind c-al său renume-i milenar Atunci când scrie înc-o strofă mică….
„BOOKLOOK” – publicaţie trimestrială de umor DIRECTOR: Mihai Batog-Bujeniţă REDACTOR-ŞEF: Eugen Deutsch SECRETAR DE REDACŢIE: Mihai Haivas COLEGIUL REDACŢIONAL: George Roca (Australia), Dorel Schor (Israel), Ionel Stoiţ (Novi Sad-Serbia), Georgeta Resteman (Cipru), Gheorghe Bălăceanu, Sorin Cotlarciuc. ADRESA REDACŢIEI: Str. GEORGE COŞBUC nr. 19 IAŞI c.p. 700469; e-mail:

Tbmb.curs@yahoo.comTH; HTmihai_haivas@yahoo.coom
H

http://alpi.iasi1.ro/logo/logo.png
Revista se distribuie gratuit. Atât redactarea cât şi colaborările sunt onorifice. Materialele din revistă pot fi preluate de către alte publicaţii cu specificarea sursei şi comunicarea la redacţie.

Foto şi desene: sursa internet, autori necunoscuţi, cărora le mulţumim
Acest număr al revistei este onorat de participarea cu lucrări a maeştrilor graficieni: Radu Bercea, Costel Pătrăşcanu, Edi Mattes, Gheorghe Bejenaru şi Eugen Marinescu.

Revista Booklook face parte din Asociaţia Revistelor, Publicaţiilor şi Editurilor

IN MEMORIAM – Nicolae Paul Mihail “MICUL TESTAMENT AL JUPÂNULUI NICOMAH”
(fragmente)

Eu, Nicomah, student întârziat, Puţin răcit însă întreg la minte, În nouă sute nouă'ş'opt văleat Nepreaştiind cât timp mai am ’nainte, Am socotit adânc, cu luare- aminte, Averea-mi (cam puţină) din prezent Şi vreau să scriu, în câteva cuvinte, Ca şi Villon, un fel de testament. ..................................................... Testez aici, în actul meu final, Distinsului redactor, nea Cutare, Fin activist şi intelectual Ce-a torpilat poeme de valoare Ca tot ce stă la dânsul prin sertare, De autori respinşi oficial, S-adune cu intenţii creatoare Spre-a scoate-al său volum original.

Deşi de multă vreme altfel sper, Se-avântă mulţi spre-a scrie vagi catrene, Pompoase, fără sare şi piper, Parc'ar umbla în frac, numa'n izmene. Se-agaţă toţi de muza Melpomene Sperând ca poanta să le iasă bine, Dar cu şopârle moarte şi cu pene, Poţi scrie versuri, mă scuzaţi, cretine. Acelor vidanjori ce-n loc de poantă Merg doar pe baftă ca la joc de-arşice Le las la fiecare câte-o cuantă Şi un rastel întreg de polonice, Când duduie cafeaua în ibrice, Şi muza-n epoleţi mi-aşterne cracul, Eu mă gândesc la vorba care zice: - De n-ai talent, mai bine du-te dracu’! Cu bancuri de trei bani şi garagaţe, Cam mulţi în Epigramă dau năvală Dar focul sacru de nu-l ai în maţe Nu ciocăni la poarta principală. În lături bârfi murdare, cleveteală, Şi moftul ciocoiesc cu râs sardonic, Umorul nu-l obţii la-ngrămădeală Ci-ntr-un miraj neapărat armonic. Vedeţi, cu Epigrama-i o poveste Pe care unii o-nţeleg pe dos: Umorul poate este ori nu este Dar versul bun decurge-armonios. Nici prea labil, dar nici prea riguros, Zdrobit de norme goale şi mărunte, El trebuie să zboare tumultuos De vrei ca veşnicia s-o înfrunte. Pledez, deci, pentru-o artă magistrală, Pentru-un impact direct şi chiar tăios, Admir o poantă de-i originală, Cu un buchet ca vinul tămâios. Să taie fără teamă pân’ la os Doreşte cu ardoare-orice felibru, Şi de-aia cer şi ferm şi cuviincios: Păstraţi în Epigramă-un echilibru.

FAMILIA ÎNAINTE DE TOATE
Afară ninge ca-n filmele cu basme despre Hansel şi Gretel, iar în aer pluteşte mirosul de vin fiert cu scorţişoară, atât specific sărbătorilor. În totală neconcordanţă cu exteriorul, sufletul domnului Erizipel Tobă este bântuit de o îngrozitoare iarnă siberiană şi-un crivăţ cumplit. Cum de este posibil aşa ceva, mai ales că domnul este directorul economic al unei primării dintr-un mare şi vestit oraş al acestei fericite ţări!? Să vedeţi... Ieri sosise în biroul său, ca să-l felicite, o crăciuniţă extrem de nostimă de la etajul trei şi, ca de obicei, el o crăcise pe birou, oarecum în spiritul sărbătorilor, dar fără respectarea strică a sfintelor obiceiuri. Vâlvătaia pasiunii îi luase domnului Erizipel minţile, nu şi crăciuniţei, pentru că nu avea de unde, aşa că, acesta, uitând de unele măsuri de precauţie, lăsase biroul neasigurat cu lanţul yalei. Doar aşa se explică de ce, cam peste un minut, uşa zbură din ţâţâni, iar în pragul ei apăru conducerea judeţeană a partidului de guvernământ. Avea părul vâlvoi, ochii injectaţi şi mâinile deocamdată în şolduri. Pe lângă calitatea primă de şef de partid, mai era şi doamna primar, dar şi soţia legitimă a domnului Erizipel, pe numele ei Sofica, dar asta nu trebuie să ne ducă în eroare. Nu avea nici o urmă de „sofia” în ea, ci numai aspectul şi apucăturile unui obuzier nemţesc din primul război mondial. Dacă însăşi Gorgona ar fi fost în locul ei, cei doi ar fi împietrit pur şi simplu, în plin elan de cunoaştere colegială, fără să le pese prea mult. Acum însă alta era situaţia! Domnul Erizipel nu împietrise, ci doar înlemnise cu chiloţii în vine lăsând vederii un peisaj deloc falnic. Crăciuniţa, deoarece nu avea de recuperat chiloţei, se strecură sprintenă ca o şopârliţă care a stat pe un bolovan la soare, încercând să nimerească uşa şi să o evite în acelaşi timp pe şefa ei, doamna primar. Finalmente chiar a reuşit, încasând doar doi pumni în figură şi un singur şut în apetisantul ei poponeţ. Odată scoase din şolduri, mâinile conducerii judeţene de partid, înşfăcară o linie de pe masă, o linie de un metru făcută din fag fiert, cu care executară un număr de o mare virtuozitate, concomitent cu un susţinut recital vocal, despre care nu vom pomeni nimic. Lini a descria arcuiri de o impecabilă eleganţă, prin aerul încins al biroului, care se opreau brusc în capul, pe spatele şi uneori chiar pe delicatele organe, aflate la vedere, ale domnului Erizipel, fapt ce a dus, către final, la emiterea unor predicţii din partea vătămatului, precum că: - Nu mai da, Sofico, că mă nenoroceşti şi te fac terci cu ciocanul dă şniţele, fir -ai a dreacu’ dă nemernică care mi-ai mâncat viaţa! Plus altele cel puţin la fel de interesante... Numai că, numita Sofica, deloc îngrijorată de perspectivele enunţate asupra viitorului apropiat, nu se opri decât când, de oboseală, căzu cu răsuflarea tăiată pe canapea şi începu să recite, pentru completarea scenetei, bocetele rituale adecvate momentului. Foarte dezamăgiţi de acest deznodământ banal, privitorii, respectiv personalul din birourile alăturate, se retraseră din cadru, făcând diverse comentarii prognostice referitoare la ce va urma. Sperau totuşi măcar la o împunsătură de cuţit, sau cel puţin un cap spart. Dar, spre nefericirea lor, lucrurile au rămas totuşi într-o notă de mediocritate deloc aurită, însă, dacă e să judecăm la rece, absolut specifică. Aşa se face că, domnul director economic al primăriei dormi în acea seară pe canapea, în birou, oblojindu-se cu o sticlă de ţuică plus nişte înjurături care includeau

numai sfintele sărbători pascale, fiindcă cele de crăciun nu sunt deocamdată în repertoriu, dar şi cu unele gânduri de răzbunare ce vizau spargerea farfuriilor şi a bibelourilor din vitrina matrimonială. Asta până când ţuica, un binecunoscut panaceu, îşi făcu datoria şi domnul Erizipel intră într-o binemeritată comă. Acestea fiind faptele, astăzi, în această superbă zi hibernală, domnul director economic zace şi geme cu capul prins în mâini, încercând să găsească o soluţie pentru criza ivită. Este însă foarte greu, mai ales că, încă de la prima oră, a primit o hârtie semnată: „conducerea judeţeană de partid”, dar şi o alta, de la doamna primar, precum că toate contractele economice încheiate pe parcursul directoratului său se anulează şi concomitent, vor fi înştiinţate organele procuraturii pentru demararea unei cercetări referitoare la sumele încasate de firmele contractante şi neonorate cu lucrări nici la ora asta! Nasol! Dar nasol rău de tot! Deoarece, ca să fim bine înţeleşi, directorul şi soţul primăriei şi al conducerii de partid era, prin interpuşi, desigur, managerul a trei firme ce aveau ca obiect de activitate, de la ascuţitul creioanelor până la transporturi intergalactice şi erau câştigătoarele exclusive ale tuturor licitaţiilor primăriei. Sumele încasate de la bugetul acesteia erau transferate imediat în conturile managerului, asta şi pentru că respectivele firme, chiar dacă se ofereau să asfalteze străzile sau să facă focuri de artificii pe stadion spre bucuria cetăţenilor, erau formate numai dintr-un văr contabil şi un altul responsabil cu răspunsul la telefon. Astfel, cheltuielile erau reduse la minimum, iar serviciile firmelor se amânau spre vestitele calende greceşti, dovadă a măiestriei manageriale a p atronului din umbră, respectiv domnul, soţul şi stăpânul (asta -i formula consacrată chiar dacă nu corespunde realităţii) doamnei primar. Vedeţi deci de ce, acum, situaţia se arăta foarte albastră iar domnul director, în urma unui amplu proces de judecată, luă decizia unui act disperat. Deschise seiful personal şi scoase de acolo, suspinând, un teanc de bani. Peste două ore zbura deja către Viena... ...Joi seara, când doamna primar se întorcea destul de bine dispusă de la un bal de caritate, după ce şoferul îi deschise portiera, păşi cam clătinat pe alee şi intră într -un fel de univers paralel. Ferestrele casei erau toate luminate, iar în living focul din şemineu şi lumânările parfumate care ardeau din belşug dădeau impresia unei feerii demne de măiestria marilor regizori de la Holywood, când vor ei să ne arate scene de dragoste romantică între miliardari. Puţin în penumbră, aşezat artistic în fotoliul de piele galbenă, se afla, în halat de mătase roşu cu monogramă aurie şi eşarfă albă, domnul Erizipel lăbărţând un surâs ce l-ar fi făcut invidios chiar şi pe Rudolf Valentino. Inima sensibilă a doamnei începu să bată cu altă intensitate, iar vocea cam şovăitoare şi molatecă rosti plină de duioşie: - Da’ ci ti-apucă, băiii, futachi, crez’ cî’ţ merji cu măndica ca cu curvili tăli?! Io-s fimeii serioasă băiiii, cu funcţii, nu o distrabalatî ca niisprăvitili şelea di li călăreşti tu pi la biro’! - Măi, Sofico, las-o focului dă supărare, că mai greşeşte omu’! Ce, Doamne iartă mă, pui la suflet toate prostiile, îţi cauzează, dragă, la ficat şi la ten, ca să nu mai vorbim de poziţia ta în ierarhie şi în societate... Poate că discursul domnului Erizipel ar fi marcat mai puţin succes, dacă pe masă nu ar fi aburit desertul favorit al doamnei: poale -n brâu cu brânză de capră, iar din frapiera de argint nu s-ar fi ivit gâtul aurit al unei sticle de şampanie. Ca să nu mai vorbim că lângă farfuria cu brânzoaice stătea deschisă o superbă cutie din lemn de pin matlasată cu mătase vişinie pe care se odihnea aruncând străl uciri verzi un splendid set format dintr-un colier cu pandantiv, un inel şi o broşă din smaralde bordate cu diamante. Hai, să fim sinceri! Combinaţia de un strălucit rafinament între deliciile gastronomiei autohtone, ştiinţa podgorenilor francezi şi arta bijutierilor evrei puteau

încălzi chiar şi o inimă de piatră. Or, doamna Sofica nu era deloc o statuie, ci doar o femeie sensibilă, o fire simţitoare, poetică am putea spune, dacă acest aspect al sufletului ei nu ar fi atât de bine ascuns de imperativele funcţiilor pe care le deţine. Aşadar oftă: - Hai, bă, ghiorlane, dă şi tu ceva dă băut, că , uite, mă mai înmuiai şî io! Domnul Erizipel speculă abil momentul, îşi desfăcu halatul ca să i se vadă părul de pe piept, se ridică din fotoliu, întinse încă puţ in surâsul de don Juan cu experienţă şi luă din frapieră sticla de şampanie. Calculă mental unghiul sub care să o deschidă în aşa fel încât dopul să o lovească pe scumpa sa soţie drept în frunte. Auzise că, de multe ori, aceste momente festive conduc la rezultate letale. O şuviţă din părul dat cu briantină îi cădea fermecător peste un ochi. Poate din cauza asta sau poate pentru că emoţia momentului îl copleşise şi pe el, dopul luă o altă traiectorie, se izbi de pereţi, tulbură apele de cristal ale uriaşului policandru şi sfârşi fără glorie sub masă. Şampania se revărsă ca un torent al fericirii din recipientul cu etichetă de tradiţie către paharele din sticlă roşie, cu picior şi frumoase incizuri făcute la strung. Primul pahar luă calea glorioasă a gâtlejulu i însetatei doamne urmând minunatelor arome ale brânzei de capră. Domnul Erizipel bău şi el, delicat, din pahar, înghiţind cu acest prilej o lacrimă amară împreună cu pastila de Viagra pe care o ţinuse până atunci sub limbă. Peste aproape jumătate de oră, doamna se lăsă sedusă de masculinitatea din ce în ce mai agresivă a soţului său şi, acolo, pe blana de urs din faţa şemineului, i se dărui cu toată fiinţa, spulberând barierele impuse de poziţia sa ierarhică, mult peste cea a celui care acum o poseda cu un entuziasm molipsitor. Aici, spre binele cititorilor care-şi mai doresc să continue viaţa sexuală, atragem atenţia că nu este recomandabil să vă imaginaţi vreuna din scene. Ţine mai mult de horror decât de senzualitate. Dar, dacă totuşi... vă asumaţi riscul! A doua zi, Erizipel stătea tuflit la birou şi se străduia din răsputeri să împingă o aspirină pe gât. Intră, fără să bată la uşă secretara sa personală, tanti Filica, o mătuşă de -a neveste-sii, din Calafat. Femeie de treabă totuşi, îi spuse cu glas blând: - Erizipele, muică, vezi că te căută nebuna, cică să te duci dă urgenţă la ea, da’ ai grijă, muică, stai şi tu mai la o parte, că parcă văz că iar o iei şi mi -e să nu paţi v’un necaz dă la loviturilii ălia, că eşti om încă în putere şi... Erizipel urca deja treptele către biroul soţiei, ţinându -se ferm de pereţi. Ajuns în antecamera doamnei primar, primul lucru pe care-l văzu, era scaunul gol al secretarei Nutzi, cea cu urările de acum cinci zile. Calculatorul, acoperit cu un mileu de ma crame, semăna cu un catafalc şi în ochi simţi o usturime cumplită. Traversă încăperea, cam într-un mileniu, urmărit atent de colegele de muncă ale atât de dragei Nutzi. Deschise uşa şi intră convins că va muri de durere peste câteva secunde. - Etete, bă, că arăţi ca un căcat de vacă-n călduri ş-abi’ dă te mai ţâi pă picioare! Aşa-i când te călăreşte o femeie vrednică şi sănătoasă dă -n Filiaşi, nu ca miorlăitele astea, dă li să văz coastele pă’n flanică şi buricu’ gol ca să vă ia vouă minţâle dă proşti ce sunteţi! Hai, că te iertai şi uite, ia dă colea contractele, că hârtia aia, fu aşa dă sanchi, să te ia frigurile pă la boaşe, că nici io n-oi fi aşa dă proastă cum par, să nu mai am mălaiu’ la alegerile viitoare. Hai, marş la muncă şi ai grijă: vii cu banu -n dinţi acasă că io am controlu’! Că ţi-o fi trecut doru’ dă fufe, cred acu’! Domnul Erizipel simţi cum îl ia plânsul şi pupă plin de evlavie inelul cu piatră verde de mărimea ochiului de pisică. Primi supus o palmă în cap şi se retrase cu spatele molfăind scuze şi o fierbinte recunoştinţă. Ajuns afară le zdrobi cu o privire victorioasă pe cutrele din anticameră şi porni vesel pe scări în jos, fredonând ceva cu specific. Gândi plin de duioşie:

- Bă, la urma urmei, e ea cam scroafă, da’ are suflet bun şi dacă e s-o luăm p-aia dreaptă, tot familia e celula dă bază a societăţii, băga -mi-aş picioarele-n ea dă celulă şi al dracu’ s-o ia dă viaţă azi şi mâine...

Mihai Batog-Bujeniţă

CARICATURA BOOKLOOK-ASHĂ

VESELA ODISEE A OLIMPICILOR ZEI (fragmente) Dup-un periplu-n PARNASUL pe unde-am sedus nişte muze, Simt cum, din zare, OLIMPUL cu zei fabuloşi şi zeiţe, Îmi sugerează popasul prin zonele sale confuze Unde ajung chiar în timpul când moda cu frunze de viţe Este în vogă în barul la care eroi mitologici Sucuri de fructe consumă căci nu ar dori să se-mbete Fără să guste Cotnarul pe care aezi antologici L-au comparat cu o mumă a zborului fără rachete... Stau deci de vorbă cu zeii pe piscul ce zgârie norii Care plutesc fără grabă în jur, trimiţând chiar bezele Spre a-ndulci corifeii ce-nvârt pe un deget toţi sorii, Luna – a nopţii podoabă – şi Carul cel Mic, plin de stele… Boss-ul ce-acolo comandă din jeţu-i de piatră tocită, ZEUS, îşi mângâie barba ornată cu fulgere strâmbe Şi o uzată ghirlandă de trăsnete-aduse ca mită, Strânse de nimfe din iarba prin care cântau, bravi, la drâmbe, Nişte aezi, ce (sărmanii!) nu ştíu să servească… manele!... Mândru, el îmi povesteşte cum, multe milenii de-a-rândul, A provocat Don Juanii intrând astfel chiar în belele:

Soaţa-i, geloasă fireşte, mereu cochetase cu gândul Unei riposte rapide şi fără de menajamente! Astfel năstruşnica HERA lovise în nevinovate Fete, probabil candide, deşi nu complet inocente, Vrând ca să zguduie sfera cea plină de multe păcate! Dura zeiţă, patroană a nunţilor şi a femeii, Se răsfăţa fără jenă ştiindu-se tare ca Prima Doamnă (şi prima matroană!) din cer comandând cam toţii zeii, Chiar de-o frumoasă Elenă cândva zguduise, ea, clima Când mărul, clasic, de aur ce Paris urma să-l ofere Celei mai sexy zeiţe, ajunse chiar la AFRODITA, Prins de-o cunună de laur ce-astfél o făcuse să spere Că, pentru multe fetiţe, mereu va-ncarna doar ispita! Blonda zeiţă, născută din valuri de spumă marină, Iute din alge-şi ţesuse tunica mai mult străvezie Fără să aibă vreo cută – apoi se pornise, senină, Către miraje seduse de-un scrib ce visa poezie! Însă frumoasa zeiţă, ce-avea nişte gusturi ciudate, Îşi înşelase amanţii cu… soţul – HEFAISTOS fierarul Zeul ce-avea o cheiţă sub care ţinea ferecate Flăcări, sfidând pe savanţii ce-i contestaseră harul…

Eugen Deutsch


După certuri mai vechi,

” – ashe

urări de împăcare Mi-a spus: „Mereu, să-ţi împlineşti, Orice speranţă, mă pricepi?!” Zic: „Ţie, tot ce tu-mi doreşti!

Şi îmi răspunde...iar începi?!”
Alternative Scăpaţi de-al posturilor chin Îşi cumpără, ca să petreacă, Din Alba - toţi românii - vin Şi din Arad - românii - ...pleacă. Schimbare de opinii Venit în vizită la Alba, Vei constata, când intri-n cramă, Că vinul nu se bea cu halba Ci-l guşti, ca pe o...epigramă. Obiceiuri... Beţia dragostei - ca june - , Beţii cu vin, de nu ţii minte, Şi-un ultim viciu te răpune, De-un timp: beţia de cuvinte! Speranţe Deşi m-atrage mustăria, Apreciind mai mult tăria, La Chişinău aş vrea să-nchin O cupă cu nectar „di...vin”! Politicieni şi economişti Soluţia-n economie Acum, desigur, este grea, Că nu se ştie ce se vrea Dar nu se vrea nici ce se ştie. Epitaful unui leneş „Stau în linişte, cumva, Starea asta s-o suport. De vreţi să plec undeva, Eu, de-aici nu plec nici mort”. Motanul după castrare în prima noapte alergând din casă-n casă Alearg-acuma pe furiş, Scrutând doar amintirile Când trist fiind pe-acoperiş, Amână întâlnirile. Antologie de minciuni De-aveţi minciuni mai gogonate Păstraţi-le pentru culegeri Că sunt atât de mult gustate În perioada de alegeri. Deputatul traseist Căutând noi aliaţi, În sfârşit, el se decide: „Stau un an la democraţi Şi doi ani la trei partide”.

Marian Dobreanu

Petre Gigea-Gorun

Despre vară Nedumerirea e-n zadar, Căldura, toate le dilată: Lichide, zile, preţ amar, Câştigul însă, niciodată. Oferte electrocasnice Târgul ăsta mă tentează Şi-aş fi cumpărat oricum; Preţul nu mă-ngrijorează, Ci factura de consum! Viorica Găinariu Mesaj precaut V-aş trimite-o epigramă Chiar de sunt un pic năuc, Căci, cu dânsa, îmi e teamă C-o să intru în "booklook". Vot uninominal Văzând pe cei ce guvernează Aviz la ultimul mandat Conchid că-n ţară mai votează Doar Cetăţeanul turmentat. Vlad Tepeş Un domnitor expert în puncţii Ce prea uşor, la o agapă, Îşi ridica boierii-n funcţii... Cam până la nivel de-o ţeapă. Ioan Fârte Încă se poartă Dând din coate nemilos, Avansează cu folos Şi odată avansat, Crede că a meritat. Am ales Puteam lăsa să vină dorul Inima să-mi răvăşească Dar am preferat umorul Şi o sticlă de „Fetească”. Ioan Mugurel Sasu Fiecare îşi are naşul Beau vârtos, puterea-mi creşte Când mă lupt cu razachia, Vinul doar mă ameţeşte, La pământ mă pune... via! Vin’ la vie Cu-oarece tărie Vinul moleşeşte, Dar, când e să fie, Via te-ntăreşte! Vinul şi apa Sapi la vie, tai de zor, Legi, stropeşti ca un nebun, Când pe apa de izvor Preţul este mult mai bun. Bărbătească A băut mai voiniceşte, Dar i-alungă veselia Soaţa, care se stropşeşte... Că-şi tot uită pălăria! Pro domo Pe uşa cramei, ce-i închisă, Stă scris „Intrarea interzisă”. Ar fi mai mare mulţumirea De-ar fi oprită doar ieşirea! Pastrama Mustării sub cer de toamnă, În decor de ţară, frust, Au arome ce te-îndeamnă Să găseşti la oaie... gust. Mihai Sălcuţan

Texte greşite de-a dreptul!
Auzim zilnic, la radio sau tv, precum şi la serbările şcolare, melodii & poezele eronate, pe care, în virtutea inerţiei, ne-am obişnuit să le considerăm valabile. Ei bine, la rugămintea unor părinţi disperaţi, am catadicsit să reparăm (în ceasul al 13-lea!) acele înscrisuri greşite, arătînd care a fost varianta originală şi originară. Căţeluş cu părul creţ: poezia pare azi scandaloasă, deoarece cel mai bun prieten al omului, fie că are părul buclat, ori lins, fie că e chel sau excelează prin pilozitate, nu e nebun să fure raţa din coteţul stăpînului, ştiind ce-l aşteaptă, după; deci, varianta iniţială a celebrei poezii era: ” Căţeluş cu părul creţ/pleacă-n Africa, semeţ/s-aducă acas’ nutreţ /pentru vaca din Topleţ !”. Dar cum în anii comunismului nu era voie să te legi de tovarăşii africani, A.Toma şi şleahta sa de mistificatori iudeo-masonici au dereglat sensul social-politic al poeziei, eludînd sacrificiul animalului; sau aruncându-l în pueril; de azi, copiii vor rosti adevăratele versuri, spre nedumerirea educatorilor tradiţionalişti, dar spre satisfacţia istoricilor moderni...; În pruncuţ de moroşan ...: ...cum susţine Gh.Turda, să n-arunci cu bolovan ; cică dacă l-oi nimeri, vai de capul tău va fi! Eu nu cred că un om sănătos la tărtăcuţă fuge pînăn Maramu’, să caute moroşeni minori şi să-şi exerseze tirul pe ei. Varianta ajunsă la noi, treimiiştii, pe cale bucală, din moşi şi străbabe, şi existentă în registrele culegătorilor de muşeţel & folclor, sună astfel : „La boier cu burdihan/nu-i bine să ceri un ban!/Că dacă teo omeni/zece zile te-oi cruci!”. Cum textul bătea în arghirofilii ranchiunoşi, s-a hotărît, tacit, să fie complet modificat, spre a nu strica, la chefuri, cheful celor ce se simţeau cu muscoiul (pardon de expresie!) pe căciulă...; Din copită murgul bate... lălăie Tiberiu Ceia, gurist pe care nu-l poţi suspecta de loc de nervozitate. Ei bine, draci lectori, textul e, la origini, dur, da’ dur de tot! Fiindcă murgul bate nu de florile mărului, ci „because nu mai poate străbate (potecile & cărările satelor –n.n.)/ de-atâta străinătate!” Înţelegem însă de ce s-a pervertit textul iniţial : ca să nu fie acuzat Eminescu de plagiat! ; scuza e plauzibilă şi pioasă, nu? ; Ia să-mi dai tu mie samă.../ „Ia să-mi dai pe Murgu, vamă!” Hm! Se vede cu ochiul liber, din avion, că autorul anonim avea ce -avea cu un oarecare Murgu, pe care l-a psihanalizat simplist, în prizonier...Şi-apoi, aici e vorba de o pastişă după Negruzzi („Ai să dai sama, doamnă!”), Miţa Baston („Năică, îmi fac sama!”) şi Neculce („o samă de cuvinte”), iar termenul frisonează contempranii, ducându-ne cu gândul la Osama ben Laden! Ergo: textul trebuie interzis grabnic; Am pierdut o batistuţă...-„ mă bate mămica”. Cine nu ştie acest nevinovat cîntec al vârstei întîia?! Partea proastă e că avem de-a face cu o manoperă grosolană: care mamă-şi pocneşte odrasla pentru pierderea unei cârpuliţe? Textul iniţial apare în capodopera marelui Will, Othello, şi este cântecul de lebădă al Desdemonei: „Am pierdut eu o batistă/Mă bate maurul!/Dacă o găseşte Cassio/Să-şi păzească turul!”. Înţelegem însă că ultimul vers nu era educativ, aşa că s-a preferat, şi de data aceasta, varianta oligoidă – în plus, lipsită de rimă (mămica rimează cu guriţa? hm!). În speranţa că am pus la punct unele chestiuni de filologie & anecdotică literară, încheiem aici studiul nostru arid, aferent unor lălăieli & ţipurituri vioaie. Distracţie prudent/plăcută! Culegător involuntar de folclor, Bogdan ULMU

SONETE ÎN DIALOG
SONET LIVRESC
Stăteam de veghe-n lanul de secară Privind la jocul ielelor; mici spice De-argint se unduiau părând arşice Ce dănţuiau în legea lor barbară. Sus luna, surâzând ca o complice, Cu CARUL MIC se preumbla, uşoară, Voind să-ntreacă STEAUA cea POLARĂ, Făcându-şi din comete, o elice… Privea şăgalnic înspre constelaţii, Căci, dup-un veac de grea singurătate, Râvnea s-audă-a stelelor ovaţii… Pe urmă, a zâmbit, cam vag, spre mine Iar eu am fost, e drept cu greutate, Trezit din noi visări diamantine!

SONET PĂMÂNTESC
Pitit ca hoţu-n lanul de secară, Eu nu admir stelarul sens din spice, Mai bine, joc cu greierii arşice Să mă îmbăt de muzică barbară. Eu nu doresc să-mi fac din cer complice Să iau pe-obraz o palmă mai uşoară. Un mac mi-aleg să-mi fie Stea Polară Şi-un fluture, pe frunte, drept elice. Eu vreau aici, aproape, Constelaţii, Nicicum, păduri de grea singurătate. Doar de la ciocârlii aştept ovaţii. Un lan de-amici se-agită-n jur de mine Şi gândurile, fără greutate, Se fac… privighetori diamantine…

SONET (aproape!) EXOTIC
Se fac… privighetori diamantine… Acele gânduri ce visează zboruri Spre alte, mai mirifice, decoruri Cu cactuşi, baobabi dar şi verbine. Pe-acolo poţi s-auzi subtile coruri Iar muzele dansează pentru tine Ca nişte fanteziste balerine Pe poante ce visează alte doruri. Dar greierii aşteptă doar furnica Având cămara plină de poeme, Deşi e cam avară… mititica!

SONET PENTRU CONTRA
Aveam un zeu, p-onoarea mea, parol! Să fiu al dracu’ dacă-ncerc să mint, Căci n-am băut o ceaşcă de absint! De şapte zile am stomacul gol. Eu n-am în vene „bahicul ocol” – Aşa îmi place mie să-l alint – Şi nu mă pierd în pulberea de-argint A ceea ce se cheamă „protocol”. Aveam un zeu, era aici, fudul – Îi văd şi-acuma nevăzutu-i chip! – Şi mă-nvăţa cerescul său cirip.

A dispărut… şi l-am cătat în beci, Iar fluturii râvnesc doar curcubeul, În iesle-n ţarc, în consecinţă, deci, Pictat pe-un diamant din zări boeme, Oficial, de azi, declar că-i… nul! Şi-aşteaptă ca-n Parnas… să-i plimbe zeul!!!

Eugen Deutsch

Janet Nică

EPIGRAME DE BUDANĂ
Barmanii Să nu mai înjurăm barmanii! Le curgă banii, râu, în pungă Că ei ne prelungiră anii Cu vinul lor de... apă lungă. Geo Olteanu Precizare Lui Diogene, ştiţi şi voi, Aşa i-a hărăzit destinul: Să locuiască în butoi… Dar mai întâi băuse vinul. Ioan Marinescu-Puiu Unui jurist cu dublă vocaţie Când bunul meu coleg de legi La masă stă c-un şef mai mare, Îi toarnă vinul în pahare Şi, la ureche, pe colegi! Leonida Secreţeanu Unui credincios Dacă vorbeşti şi-mi vine-n minte In vino veritas, latinul, Deduc din câteva cuvinte: Nimic nu ai comun cu vinul! Vasile Panaitescu Vinul, calul şi femeia Mai de demult, după-un pahar de vin, Ştiam că, sigur, armăsar devin, Acum femeia să mai beau mă roagă... Dar tot degeaba, eu rămân "mârţoagă"! Ştefan-Cornel Rodean Vinul şi adevărul Golim butoaie de milenii, De i-am albit lui Bachus părul Găsim ciroze sumedenii, Dar nu aflăm şi adevărul Dan Căpruciu Poetului Victor Tulbure Lui vinul îi e bun amic, De-aceea eu, la nume, zic Să-şi mai adauge un "l" Să-l cheme Victor Tulburel. Marin Sorescu Aroma vinului Aroma vinului trecut Încet la cap se suie, Era pe când nu s-a băut, Azi l-am băut şi nu e. Păstorel Teodoreanu Drumul scurt al vinului moldovenesc Cât e must îl bei cu cana. (Ce dulceaţă-ntr-un teasc e!) Bei din beci tot cu stacana Şi... pişite na daske. Sever Purcia Poliţia Română şi "In vino veritas" Când cazu-i foarte complicat Muncesc cu toţii exemplar, Interogând în lung şi-n lat, De la Fetească la Cotnar. Mihai-Gabriel Voinea Unuia, cu pretenţii de mare patriot Prea mă-mbătaţi cu apă chioară Când vine vorba despre ţară! Din asta a-nţeles vecinul Că trebuie s-ascundă vinul! Gheorghe Gurău După pensionare Drag mi-au fost pe lumea asta, Calul, vinul şi nevasta... Dar, de-un timp nevasta spune, Că tot uit la ce sunt bune! Eugen Coţa

Efectul vinului roşu Ca o bigotă-n tema asta, Că fericirea stă în vin, Te canoneşte-ades nevasta: - "Să te sfinţeşti în beci! Amin"! Vinul de ieri şi de azi Ştiau exact şi bebeluşii Ce gust amar avea VIN RUŞII. Cum azi mereu se gată banii Degeaba VIN AMERICANII! Sever Purcia In vino veritas? Întrebat, de soaţa-i jună, De-o iubeşte, doar un pic, El i-a spus, sub clar de lună: - Astăzi, n-am băut nimic! Viorel Frîncu Şi astăzi Şi astăzi, ca-n atâtea seri Când pivniţa-i adâncă, Tăria vinului de ieri Ne urmăreşte încă. Păstorel Teodoreanu Vinul apă nu se face Cei mai naivi mă lase-n pace Mai pună mîna pe pahar Că vinu-n apă se (prea)face... Vă spun ca simplu... ospătar! Gheorghe Gurău Unui beţiv Precum beţivul, în pahare, Răstoarnă vinul, agresiv, Şi vinu,-n semn de răzbunare, La fel răstoarnă pe beţiv. Vero

Domnilor cârciumari din ţara mea M-a ajuns amarul, Apa şi veninul: Să vă fie anul Cum v-o fi şi vinul. Când înjoseşti... Când înjoseşti şi sucul ei şi via Şi cu sifon spurci vinul pe care va să-l bei, Nu te gândeşti tu, oare, mişel între mişei, Că pângăreşti natura şi compromiţi beţia? Păstorel Teodoreanu Unuia care voia să se lase de băutură Ai avut "curaj" Să înfrunţi destinul, Dar la derapaj Te-a adus... tot vinul... Constantin Enescu Lui Damaschin Damaschin când vede via Iute-şi scoate pălăria Şi salută cu onoare... Vinurile viitoare. A.C. Cuza Bunicului Ca om logic şi integru, Se întreabă Tata Moşu: Dacă bea numai vin negru, Cum de are nasul roşu?!... Virgiliu Şchiopescu Toast la masa mirilor Să petreacă tot oraşul, Curgă vinul, tescovina, Şi să ne trăiască naşul! Dar în niciun caz cu fina. Condruţ O. Păun

UMOR ENGLEZESC… DIN SPANIA?!
UMOR ENGLEZESC Una e să vorbeşti limba unui popor, iar alta e să-i înţelegi mentalitatea. Pe mine una mă fascinează, de-a dreptul, umorul britanic. Expresie condensată a felului lor de a gândi, întruneşte două extreme aparent imposibil de mixat: pe de-o parte detaliul minim, observat cu o ascuţime de brici aproape indecentă, iar pe de altă parte, privirea de ansamblu dintr-un punct atât de îndepărtat - “din avion”, cum s-ar zice pe la noi – încât anulează din start ideea că noi am putea avea cumva ceva de-a face cu chestiunea în cauză. Iată un exemplu: deunăzi mă aflam într-un magazin de artizanat, străduindu-mă din răsputeri să extrag un coş de răchită aflat la baza unei piramide foarte înalte. Coşul dorit l -am obţinut, dar piramida s-a dărâmat cu un zgomot asurzitor. Nici nu mă dezmeticesc bine şi deja aud în spatele meu o voce stinsă şi tânguitoare: “Gracious God! You almoust gave me a heart attack!” (Dumnezeule Mare! Era să fac atac de cord.). Mă întorc înmărmurită şi văd un englez vârstnic, tremurând din tot corpul. Mă scuz în repetate rânduri şi mă asigur că n-a păţit nimic, că, mă rog, e iarăşi totul bine. Câteva clipe mai târziu, în timp ce stăteam la coadă la casă, mă bate cineva uşor pe umăr. Mă răsucesc pe călcâie şi văd o englezoaică, veselă, care mă întreabă nonşalant: “Are you the Lady who almost made me to a rich widdow?” (Dumneavoastră sunteţi Doamna care era să mă facă o văduvă bogată?). Cu altă ocazie mă aflam în sala de festivităţi a unui hotel cu prestigiu. Tocmai tipărisem rezultatele finale ale turneului de bridge pe care îl monitorizasem pe calculator. Abia aşteptam să se termine festivitatea de premiere şi să putem merge cu toţii la Festivalul Berii, ca să sărbătorim cum se cuvine. Bucuroasă că mi-am terminat treaba, am înşfăcat plasa cu costumul tirolez şi m-am repezit în toaleta damelor ca să mă îmbrac adecvat. Îmbrăcatul corsetului e o filosofie întreagă. Am desfăcut fermoarul până la capăt, mi -am băgat capul în deschizătura pentru decolteu şi mi-am strecurat mâinile în mânecile care lasă umerii goi. Şi atunci s-a întâmplat nenorocirea! Am rămas înţepenită, cu mâinile proţăpite în sus, pe lângă urechi şi cu sânii iţindu-se obraznici pe sub marginea dantelată a bluzei. O privire rapidă în oglinda imensă m-a convins că arătam chiar mai rău de cum mă simţeam: o caricatură schimonosită, cu faţa roşie de efort şi cu o privire speriată. Nici gând să ies aşa în lobby-ul hotelului şi să cer ajutor! Unde mai pui că în graba mare lăsasem telefonul mobil împreună cu poşeta, lângă calculator. Nu-mi rămânea decât să aştept să vină cineva să mă salveze. Nu trecuse multă vreme şi pe uşa toaletei a intrat o damă britanică, bine pusă la punct, cu aspect de femeie acră. De cum m-a zărit a rămas pe loc ca trăznită, fixându-mă cu o expresie perplexă. M-am scuzat, pe un ton protocolar, pe cât posibil: “Mă tem că sunt imobilizată în această situaţie jenantă. Credeţi că-mi puteţi da o mână de ajutor? Mulţumesc lui Dumnezeu ca v-a scos în calea mea!” Doamna cu pricina nu s-a formalizat prea mult, şi, în doi timpi şi trei mişcări m-a eliberat din chingile corsetului. Apoi a început să râdă nestăvilit, în cascade şi hohote atât

de curgătoare, încât mi-a fost imposibil să nu mă molipsesc şi eu. Am sfârşit amândouă prăbuşite pe marmura lustruită a podelei, sprijinite una de alta ca două păpuşi stricate, zguduindu-ne de râsete şi ţinându-ne de burţi. N-am mai râs aşa homeric, eliberator, de pe vremea şcolii primare! După ce ne-am mai liniştit oleacă, Doamna englezoaică mi -a spus cu lacrimi în ochi: “Sunt venită în Spania de o săptămână şi, practic, nu am zâmbit şi nu am râs deloc de când sunt aici. Am venit cu sarcina tristă de a vinde casa în care a locuit tatăl meu şi de a derula moştenirea lăsată de el după ce a murit brusc, săptămâna trecută. Între noi fie vorba, eu nu cred că Dumnezeu m-a trimis pe mine ca să te scot pe tine de la ananghie, ci tu ai ieşit în calea mea ca să mă eliberezi din corsetul, mult prea strâmt, în care mă sufocam eu de la o vreme încoace.” Sunt convinsă că suntem cu toţii capabili de a vedea lucrurile cu aceeasi detaşare cu care le văd britanicii, mai ales atunci când ne aflăm în situaţii pasibile de a ne acapara complet, cufundându-ne în tristeţi anoste, cotidiene. Cred că putem fi şi noi la fel, pentru că, se vede treaba, înţelegem perfect umorul lor subtil. Există, deci, şansa să posedăm şi noi undeva o genă capabilă de a relativiza totul aşa, graţios, cum o fac ei. Câtă vreme sunt încă pe post de învăţăcel, mă bucur în fiecare zi de micile lor comentarii intercalate şi nu mă mai mir când partenerul meu de tenis se scuză politicos dacă marchează câte un punct la adversar, răzând muchia fileului la mustaţă: “Oh, lucky me. I’m so sorry!”, pentru ca mai apoi să se întoarcă elegant pe călcâie şi să -mi şoptească, pişicher, făcându-mi cu ochiul: “Actually, no. I’m not.” Gabriela Căluţiu-Sonnenberg, Benissa, Spania

Desen de MEM

ZICERILE DIN FRUNZĂ ALE LUI MIHAI
Revista presei
Citind ziarele de prin ţară am constatat că politica nu mai interesează pe nimeni. Alt gen de ştiri acaparează atenţia opiniei publice. De exemplu:

În timpul priveghiului mortul a strănutat. Orgie cu minore la cabana Babele. Gâsca boului de primar a fugit cu măgarul porcului de cârciumar. Şeful de post din Diocheţi s-a spovedit fără să ţină post. Preotul restructurat a rămas fără slujbă. Un bătrân de 90 de ani s-a înscris la grădiniţă. Foc de artificii de ziua pompierilor. Publicul a răsuflat uşurat la inaugurarea unui closet public-privat. Electrocutat în timp ce dezlega integrame cu creionul de tensiune. O vacă din Sperieţi a fătat un ficus. Sihastru surprins făcând sex în grup de unul singur. Copil al străzii a furat o locomotivă cu aburi de aurolac. Cartier din Capitală terorizat de struţii comunitari. Surdo-mut periculos prins în timp ce vorbea la telefonul mobil furat. Credincios soţiei convertit la budism. Mihai Frunză

Desen de Radu Bercea

Muierea mea-i de-acum internaută! Trebuie, musai, să-ţi spun un secretÎmi zise badea Ion aseară-n poartă Bătu-o-ar Dumnezeu, tâmpită soartă, Tu ştii că Leana-i „vip” pe internet? Că dacă-ţi spun ce face-a mea consoartă... A-nnebunit – şi mi-a şoptit discret – Socializează... cică, da’-n făget De-o chem la lucru, e bolnavă-moartă De păcăleli ne-am săturat cu toţii De păcăleli ne-am săturat cu toţii Ce, am greşit cumva? Ia, îndrăzniţi Să-mi contraziceţi spusa! Vă sfiiţi? Mereu ne „aburesc”, zâmbind, netoţii Ce tot promit, dar uită... şi grăbiţi Încearc-apoi s-o dreagă: ”vrerea sorţii Fu să vă daţi mereu de ceasul morţii Luaţi covrigi, tăceţi, vă potoliţi!” „E foamea mare”-am auzit recent „Cei oropsiţi”, trăind cu caviar, „Sărmani şi goi”... ajunşi în parlament Azvârle pilde-n pagini de ziar Ca să ne-nveţe să trăim decent Vă spune azi „smerit” un pamfletar! Mă bate-un gând… Mă bate-un gând de-o vreme-ncoace Şi-mi dă târcoale poezia Cu ochiu-mi trage ironia Nu ştiu de ce, dar nu-mi dă pace Căci de trăieşti în România De azi, cu nesătui rapace Cu ştanţe “trase” pe capace Te cam apucă “pandalia” Mânia, frate - spus decent Crucindu-te atunci când vezi Cum se foiesc şi se zburlesc Şi-au portofolii-n parlament Ieri ochi albaştri, astăzi… verzi Într-un spectacol…chiar burlesc! O doare capu’, boala ei i-acută... Io’ trag ca prostu’ lemne şi le vând Ea dă cu „like”-ul ori e beată-mută! Mi-s pedepsit să fiu mereu flămând Muierea mea-i de-acum... internaută Eu, în pădure-un biet ţăran ... bolând! Nu pierd „feisbucul”, doar nevasta! Am învăţat curând un truc: Nu am nevoie de reclamă Şi de mă vreau băgat în seamă Îmi fac un cont şi-s pe „feisbuc”Îmi spuse Ion - un pic mi-e teamă Să nu ajung la balamuc Pe alte căi să n-o apuc... Că nu-mi mai dă Măria zeamă! Iar de mă vede prin vreun grup Cum „schimb impresii”-mi rupe coasta Când mai admir în tihn-un trup Doar n-o cădea pe noi năpasta! De internet eu nu mă rup Nu pierd „feisbucul”, doar nevasta!

SENIORI AI EPIGRAMEI: VALERIAN LICĂ
“Onoarea” medicului Nu fac prea multe comentarii, Dar cu atâtea “onorarii” Se conturează un sindrom: Pe medic boala-l face om. Prietenul meu,chirurgul Pe căile ce le parcurg În viaţă-aş vrea să te implic În calitatea de amic, Nu în aceea de chirurg! Unui chirurg corupt Un chirurg de milioane Fără dram de omenie, Ca s-ajungă la „ciolane” A tăiat în...carne vie. Unui dentist După-un tratament de dinţi. Am rămas cei doi eroi: Eu cu punga de puroi, El cu punga de arginţi. Recidivă În spital eu sunt persoana Cu manifestări stupide: Medicul mi-nchide “rana” Asistenta “mi-o deschide”. La cabinetul medical La o reflecţie adâncă Am dat sentinţa medicală: Şi aşteptarea e o”boală”… Ce n-are un remediu, încă. Ionizările Terapia ce se-aplică Mi se pare excelentă: Simt ceva ce “mă furnică” De “mă uit” la asistentă! Medicamente compensate Umbli toată capitala Să asiguri procurarea, Pân`la urmă cheltuiala Anulează compensarea. Beţivul Un cetăţean plin de arţag, De-un caragialian calibru, La care mersul în zig-zag E starea lui de echilibru. Băuturi mistificate Se zburleşte-n creştet, părul, Când în vinurile drese, Unii văd doar adevărul, Alţii numai...interese. “In vino veritas” Guvernanţii-au aplicat deviza: Taxe tot mai mari! Crescând acciza, Vinu-a devenit mai prohibit Şi-adevărul greu de stabilit. Cetăţeanul turmentat După cum îi este felul Îl găsim mereu în cramă: “Limpede”ca tulburelul, “Afumat” ca o pastramă. Declaraţie la vârsta a treia Crâşmăriţă din Buzău. Mult mă-mbată chipul tău. Dar nu cred c-o să te-alinte Doar beţia de cuvinte. Ceai dansant Tinerii, colegi de clasă, Răsfăţaţi şi puşi pe trai, Au băut atâta “ceai”… Până au căzut sub masă. Probitate Amicul meu e colosal, Un moralist de clasă,iacă: Mi-apreciază cinstea,dacă I-o fac la... cel mai bun local. Compensaţie În cârciumioara lui, fireşte, Cu alcool se ameţrşte, Acasă soaţa lui şireată Cu ”apă rece”... îl îmbată.

Iar am fost păcălit!
La noi, ziua de întâi aprilie este, demult, ziua păcălelilor. Dar anul acesta am fost păcălit mai mult ca oricând! Încă de dimineaţă, actuala mea soţie (şi, posibil, viitoarea mea văduvă) s -a trezit, s-a dus în baie şi m-a sunat de pe mobil. Mă scol, cu ochii cârpiţi şi dorinţa arzătoare de a înjura şi cârpi pe cine mă sună. Iau telefonul şi aud o voce suavă, şoptind „Iubitule, a plecat cotoroanţa aia de nevastă-ta?” Fac o pauză (greşeala mea!), mă uit în jur şi rostesc: „Da…” „Cum, da!?” răsună baia. Îmi dreg vocea şi încerc s-o dreg: „Da’…cine e la telefon?” „Mă-ta!” tună, din hol consoarta, de reverberează apartamentul, vibrează lustra şi se aude ecoul, de undeva, din munţii Pădurea Neagră. Intră soaţa, furtună. Ce furtună, tzunami! „Nemernicule, voiam să te păcălesc, dar văd că tu eşti cel care mă păcăleşti şi mă înşeli!” Apoi începe să mă îngâne, cu voce baritonală: „Îţi sunt fidel, dragă, numai la peştera muierii mele stau, nici o (bip) nu mai dau, la niciuna!” Că tot voiam un calendar de perete, a luat calendarul de pe masă, mi-a arătat că e…1 aprilie şi-a dat cu el de perete! Cu greu am reuşit să mă strecor în baie, nici nu m-am uitat în oglindă, să nu-mi stric şi mai tare ziua, m-am spălat pe faţă, m-am îmbrăcat pe dos şi-am plecat la serviciu. Sarabanda păcălelilor a continuat, la nesfârşit: şeful mi-a spus să trec pe la casierie, să-mi ridic prima. Nu a fost prima, a fost a doua. A doua păcăleală. Un coleg de birou m-a atenţionat, arătându-mi puloverul: „Vezi că l-ai îmbrăcat pe dos!” „Hai, că nu mai ţine, ştiu ce zi e astăzi!” Şi aşa era. Era pe dos. Pe masa de lucru, o grămadă de reviste răsfirate, cu coperte deocheate, femei pline, dar goale, dive în poziţii lascive. Iar mi -a făcut-o vreun coleg! Degeaba am încercat eu să le strâng, când a intrat directorul, întrebând, ca pentru sine: „Ia să văd, cu ce se mai ocupă subalternii mei?” Nici nu mă mai interesa cine mi-a făcut-o, odată ce directorul m-a interogat feroce, cu degetul pe una din femei: „Asta cine e?!”, iar eu i-am răspuns, precum nevastă-mea: „Mă-ta!” Am plecat din birou, o să plec din funcţie, din serviciu, din oraş, dar rămân în ţară, dat fiind că, la noi, ziua păcălelilor e în fiecare zi… Ananie GAGNIUC

Desen de Eduard Mattes

Spațiu, linie, punct Printr-un bruiaj teribil, asemănător unui scârțâit de scripcă dezacordată, departe de ceea ce numim îndeobște “muzica sferelor”, mahmureala punea stăpânire cu viteză astronomică pe spațiul gol din capul umanoidului înșelat și părăsit. De sub prosopul care-l acoperea răzbăteau niște gemete slabe, ca de cosmonaut buimac la ieșirea dintr-un simulator de zbor. Se pare că, în cazul lui, „trezirea” anunțată în Era Vărsătorului tocmai avusese loc prin câteva tentative de a se ridica de la sol; dar până să conștientizeze el lipsa de imponderabilitate, se prăbuși în gol și cimentul rece îi opri căderea liberă. Mai adăugă astfel încă o vânătaie la cele căpătate în eforturile anterioare de a înțelege științific realitatea gravitațională și pe cea încă și mai dificilă a eternului feminin... Strigă la coana Frosa să-i aducă o stacană cu borș acru de să-i leviteze căciula, dar pentru că nu-i răspunse nimeni, o luă târâș pe cont propriu până la masă și parcurse astfel distanța ca de la Pământ la Lună. În sfârșit, se felicită pentru „aselenizare” și, dând să apuce sticla izbăvitoare de coniac, scanată de departe, văzu în ultimă instanță peticul de hârtie cu dedicația amarnică. Își încrucișă ochii împăienjeniți, apropiind și depărtând biletul, doar doar o descifra mesajul și, după un timp variabil, reuși. Carevasăzică, Frosa probabil că experimenta beția cosmică alături de Matriță ăla, sau cum i-o fi zicând, slăvit să-i fie neamul!... Ce-o să mai experimenteze săracu‟ și ventuzele și toate hachițele ei! Și ce-or să mai zboare farfuriile prin spațiu!... Apucă sticla, trase un gât ca să-și restabilească nivelul de energie și, drept urmare, începu să cugete: nu pricepea în ruptul capului cât de alienat putea fi ăla care-o răpise. Numai de nu i-ar veni vreo idee s-o expedieze înapoi. Deh, te pomenești că-și face mendrele cu ea, apoi o trimite pe Pământ și demagnetizată și fără bigudiuri!... Deși, la cât de bine se orientează femeile în spațiu, nu mai găsește ea în veci drumul spre casă... Mai luă o gură de coniac, exprimând prin acest gest fără echivoc polisemantismul termenului “magnetizare”. Porni apoi către verandă cu sticla în mână, hotărât să cinstească puzderia de aștri, care spori ulterior cu alte câteva stele verzi ivite la impactul cu pământul, după ce se împiedică de aceeași navetă – obstacol și pentru „rivalul” său din ajun. Înjură într-un limbaj aproape galactic, dar întrucât configurația astrală îi era benefică și sticla era intactă, o scurse rapid și o așeză la loc de cinste, printre bibelourile din vitrină. Mulțumi surâzând tâmp stelei lui norocoase și, fără nici un apropo, trase un vânt. Se îndreptă apoi agale pe “Aleea starurilor” – cărăruia spre closetul din fundul curții, ca să scape de nebuloasele care-i cam borfăiau în burtă. Și pe când la distanță de ani-lumină o supernovă zguduia galaxia, aici se producea o explozie fiziologică de proporții aproape cosmice. Apoi, ceva mai ușurat, zăbovi o clipă să admire kantian cerul înstelat de deasupra și morala coniacului cu trei stele dinăuntrul lui (întocmai ca macrocosmosul reflectat în microcosmos), atingând starea de beatitudine a unuia care tocmai descifrase misterul universului și, implicit, enigma sexului slab. Vine o vreme în viață când trebuie să tragi linie. Repetă obsesiv “să se spele pe cap cu ea, să se spele pe cap cu ea”... Se vede treaba că o portiță stelară scârțâi, întredeschizându-se și lăsând să se strecoare o undă de energie negativă. În plan subtil avusese loc deja un efect de interferență cuantică, de vreme ce de sus începu să cearnă ceva ca o cenușă, de unde trase (de păr) concluzia că extratereștrii nu sunt pleșuvi și se spală și ei probabil cu leșie. - „R-ați ai haosului cu mătreața voastră cu tot, zise – nefiresc de intuitiv – umanoidul, scuturându-se de ploaia de infinite particule care tot cădeau și care nu făceau decât să demonstreze încă o dată valabilitatea teoriei conform căreia este ușor să iei femeia altuia, dar e infinit mai greu s-o dai înapoi... întreagă! Punct. Violeta Urdă

SONET DE CRĂCIUN - Poruncă, Doamne, dă cu mare Glas ! Că uite, anu-i pe sfârşite, Din Vinu’ ăla ce-a rămas Prin butiile-ţi hodorogite Să ne trimită Petru’ăl Sfânt (adresa o cunoaşte El) Vreo cinci Ulcioare de Pământ Din cel mai dulce Tulburel. SONETUL SFINŢILOR Îţi facem, Doamne, azi, o plecăciune Că multă grij-ai pus la Calendar Duzini de Sfinţi, tot d-ăi cu hramuri bune, Evlavioşi, martiri şi plini de har. Ion, Mihai, Costache şi Andrei... Tot zile-n care ţine veselia. Nu pun la socoteală şi femei: Elena, Caterina sau Maria! O rugă parcă, totuşi, am avea, Sau un reproş... Tu, ia-o cum oi vrea - De ce nu faci cişmelele cu vin ? La Tine nu-i o treabă foarte grea! Ne-ai izbăvi de cel mai mare chin Şi Sfinţii ţi-am serba atunci din plin ! Iar dacă mare’n Mila Ta Socoţi că asta-i prea puţin, Pune d’asupra şi-o purcea De lapte...(Noi îţi mulţumim!) Cererea, Doamne, toţi am vrea Să ne-o rezolvi, urgent. Amin! P.S.Parafă puse Domnul şi zâmbi: - Trimite, Petre, Vinu’ la copii! SONETUL REVEDERII - Salut Prieteni! Clipa e sublimă! La masă, deci, să ne-aşezăm... Nu vom comite, cred, o crimă Dacă pe chelner îl strigăm: - Maestre, adu vin să-ncapă In gropi de bombă, douăzeci! Mai adă brânză, roşii, ceapă Să meargă şpriţurile reci! Pune-i friptură lu’ Pasquale Şi peşte la Coco şi Jim, Lu’ Boss dă-i patru - cinci sarmale… Nu-ţi face griji că nu plătim! Căci Domnul, milostiv şi precaut Ne-a acordat şi azi un împrumut!

Mihai Eugen Marinescu

APA DE PLOAIE
Plouă… Vremea asta mohorată, cu norii zdrenţuiţi atârnând pe firele de telegraf, mă indispune teribil. Nu degeaba spunea poetul că, în asemenea condiţii, îl apuca o tristeţe iremediabilă. Fenomenul e absolut general, indispoziţia e totală, să te mai miri că unii încep să scrie versuri, că alţii se sinucid sau iau o poziţie somnolentă în parlament…? Iată-l, de pildă, pe Cutare. Îl cunosc numai din vedere, dar ne vedem aşa, de câţiva ani, aproape zilnic în staţia de autobuz. Salut, salut, uneori un ce mai faci, vorba aia… Astăzi se observa de la distanţa că e amărât din cauza ploii, că starea vremii îl indispune sută la sută. Ce mai faci? îl întreb ca să intru în vorbă. Bine…, răspunde el posac. E clar ca nu -i bine de loc. Ce poate să fie bine?! - Eşti trist pentru că a pierdut echipa dumitale favorită la fotbal? tatonez eu terenul mai mult în glumă. - Da' de unde, am jucat la loto pe treizeci de variante, cu echipa mea am mers la sigur, dar ceilalţi mi-au făcut figura… Dar nu-i nimic, nu-i prima dată… - Ce mai face doamna? - Ah, nu ştii? se mira el. Suntem în divorţ. I -a sucit minţile un agent imobiliar, un anglo saxon de pe strada Jabotinski. Cam de şase luni nici nu am văzut -o şi mănânc sandviciuri cu ton de trei ori pe zi. Nu au absolut niciun gust... Omul se satură, crede-mă. - Bine că nu ai probleme cu fiscul, îl încurajez eu cu mult tact. Cu fiscul e mult mai complicat decât cu nevasta… Nevastă mai găseşti. - Cine spune că nu am probleme? pronunţă el rar. Am probleme, şi încă cum! Mi-au recalculat o diferenţă de impozit care cu amenda, cu dobânda şi cu conexarea se ridica la mai mult decât venitul meu…Oficial! Probleme nu am? Ohooo… - Lasă că te descurci, îl asigur prietenos. Ieşi dumneata din buclucul asta. Bine că eşti sănătos! Cum spune proverbul, importantă e sănătatea…Fii matale sănătos! - Proverbul spune, este el de acord, numai că uite ce se întâmplă: dimineaţa am nişte dureri de şale că nu mai ştiu pe care parte să cobor din pat. La prânz mă supără stomacul, probabil de l a tartinele astea insipide, iar seara mă doare capul şi nu pot să adorm până mult după miezul nopţii. - Ehei, dumneata stai bine, îl asigur eu competent. Am o mătuşă care suferă cumplit de trigliceride… Şi pe un vecin de-al meu, unul de la etajul şapte, l-a pocnit cineva în cap cu o sticlă de bere… Ce ştii dumneata, l-au cusut în patru locuri… Sunt cazuri şi cazuri, nu ai voie să te plângi… - În plus, am împrumutat nişte bani unui cumnat şi acum nu mi -i mai înapoiază… Nu vrea… Susţine că îl calomniez din cauza divorţului. - Tipul divorţează? - Nu el. Eu… Dânsul e cumnat din partea ei, de aia… Nu mai spun că mi -a dispărut cartea de credit, mi s-a defectat televizorul a doua zi după ce a ieşit din garanţie, m-au invadat furnicile în bucătărie, liftul nu funcţionează, am început să chelesc, am două procese pe rol inclusiv cel cu divorţul, s-a scumpit transportul în comun şi ploua… Plouăăă! - Da, domnule, spun eu solidar. Te înţeleg foarte bine… Trebuie să speram însă că ploaia va înceta, cerul se va însenina şi temperatura medie va creşte. - Şi până atunci, vrea el să ştie… Ce mă fac eu până atunci? - Nu pune nimic la inimă, îl sfătuiesc eu sincer. Nu da atenţie! Fii tare!... Fă -te că plouă!!

Dorel Schor

STANŢE ÎN GRAI NEAOŞ BĂNĂŢEAN
VINOVATUL Ştiţi voi cine-i vinovat Că sunt aşa-ndatorat? Ţara nu e vinovată Că şi ea-i îndatorată M-am gândit da’ n-am aflat Până când nu am visat Că îmi vine un pitic Aşa drăgălaş şi mic Şi zice: ,,Curentul nu l-ai plătit?!'' Am râs de m-am prăpădit El să mă batjocorească Cine are să plătească Eu n-am bani, da-i omenesc Să m-aştepte, că plătesc, Că şi ei, când n-au avut, Eu le-am dat un împrumut Piticul sare la mine: - ,,Îţi tai curentul de mâine De rămâi la întuneric!'' Mă uit la el, bietul pitic, Nu-nţelege el nimic Lume-ai mare, el e mic Tresar din vis, e dimineaţă Mă duc să mă spăl pe faţă Fac un ,,clanţ'' curent deloc Beznă, beznă peste tot Văd pe fereastră în vecini Lumea se scaldă-n lumini Pe stradă totu-i luminat Deci, pe mine m-au tăiat. Şi atunci în întuneric Mă gândesc la cel pitic Şi atuncea am aflat Ştiţi voi cine-i vinovat Că sunt aşa-ndatorat Numai piticii sunt de vină Că ne taie din lumină ? Pitici sunt vinovaţi Că ne lasă-ntunecaţi.

IZI TRECE RIVER BEGA O POEZIE ROMÂNO- SÎRBO- ENGLEZĂ Izi trece river Bega Şi cu sobom duce mulj Supt njim siting mister Sima Şi în vater kvasi žulj Nu departe od tog pleisa Se scăldase jedna girl Se scăldase rili sama Şi se sasvim svlaciel Ei îi prige mister Sima Să încerce svoju moć Dragă, darling, oj ljubavi, Vil ju după mine poć Mară cutio odrpana Ori nu te vezi kakav si Şi îi giving dva samara Chiar onako gierlski Izi trece river Bega Şi cu sobom duce mulj Supt njim siting mister Sima Not mai doare vise žulj.

Ioan Stoiţ - Novi Sad- Serbia

CA-N FAŢA UNEI PIRAMIDE (În amintirea poetului Mihai Codreanu) Sonetul tău e-un monument perfect, E o construcţie piramidală, În fiecare vers percep o dală La care n-am găsit nici un defect… L-ai dăltuit cu trudă şi migală, După al tău necunoscut proiect, L-ai îmbinat precum un arhitect, Desăvârşindu-i forma lui finală… De-atâta strălucire şi grandoare Mă simt ca-n faţa unei piramide, Şi dacă peste ea - cu-nverşunare, Vor trece-n valuri clipele fluide, Muşcând, pe rând, din ale ei contururi, Sonetul tău va dăinui de-a pururi! IATĂ OMUL! (fantezie de iarnă) Caut un om, ca filosoful grec, Dar lampa mea degeaba arde gazul, Şi tot ca Diogene-mi plâng necazul, Supus la rându-mi la un alt eşec... N-am pentru cine să îmi pun obrazul, Din câţi am întâlnit pe unde trec; Ba-n loc de lamp-am folosit un bec, Sperând ca el să-mi lumineze cazul... Şi după veri şi ierni de căutat, Când am zărit un om într-o ogradă, (Ah, unde-i Diogene să îl vadă!) Precum Pilat din Pont am exclamat: Acesta-i omul meu imaculat! Că altul nu-i ca omul...de zăpadă! Iulian Gohor

DE CE SE DUC FEMEILE LA MARE? Femeile se duc la mare Ca să se plimbe goale pe faleze Sub ultavioletele din soare... Deci să se „ultravioleze”... OPTICĂ Cum mi-au mai spus şi alţii-n alte dăţi Mi-a zis-o şi un bou cu cap de om Că viaţa adevărată-i lâng-un rom Decât în pat ca să citeasc-o carte. FRUMOASĂ Frumoasă foc, dulce minune De la câlcâie până la... E-o melodie, vă pot spune Toată-i, numai ...”tralala”... MUZA Câte muze-n viaţă am avut Nu mi-au luat mai mult de un salar Însă doar una m-a corupt Şi am trecut-o-n spaţiu locatar GENIU-N SOMN Simţind că muza-l atinge c-o aripă S-a uşurat pe el ca-n dosul gării, Şi cum era deja un bard al ţării, Strigă ca Goethe: „Opreşte-te clipă”!... DESCOPERIRE Doar citindu-l pe-ndelete Am văzut ce-i poate capul Înzestrat doar c-o ureche Şi deştept cum ştim că-i napul.

Ioan Gligor Stopiţa

LA DOFTORU’ UNGUREANU
De câte ori îmi aduc aminte de această povestire din copilărie... încep să râd cu hohote! Sper să vă molipsesc şi pe dumneavoastră! Când eram mic locuiam la Oradia Mare pe strada Poştei. Vis-à-vis de casa noastră îşi avea cabinetul doctorul Ungureanu, un medic foarte bun, dar cam zăpăcit... şi veşnic ocupat... Un excelent internist şi chirurg. Prin anii '50 mai avea încă parte de cabinet particular. Doctorul îşi terminase programul şi se pregătea să plece în spital unde avea de făcut o operaţie. Secretara sa, o jună domnişoară era şi ea pe picior de plecare... Deodată se aud bătăi puternice în uşa de la intrare... - Cine-i acolo!? (întreabă doctorul iritat...) - Io! - Care „io”, mă omule? - D’apo io, Ioanè! - Care Ioanè? - A lu’ Petrinjel să trăiţ... Doctorul Ungureanu, supărat până peste măsură, împinge brusc uşa, care deschizându-se înspre afară îl loveşte puternic pe Petrinjel în piept. Acesta îşi pierde echilibrul şi cade în fund... Se ridică, se uită speriat la doctor, ţinându-se cu mânile de piept, cam în locul unde îl pălise clanţa uşii! - Ce-i mă? Eşti beteag? - D’apo’ mă doare un pic... da’ nu-i bai! - Hai, intră... dacă te doare! - Da’ nu mă doare prè tare! N-oi muri... - Nu-i muri că-s eu aici, dar la ora asta se vine? N-ai văzut orarul de pe uşă? - Doumnu' doftor, îl văzui... Vă cer iertare... dar... - Măi! Minte scurtă... păi dacă îl văzuşi atunci de ce vii la ora asta? - D-apoi.. păntru că am... - Noa ştii ceva? Dezbracă-te! Dar iute! - Tulai Doamne, dar di ce? (se uită speriat cu coada ochiului la secretară...) - Măi, omule, tu ştii unde ai venit? - Da, să trăiţ, la doftor! - Noa atunci dez-bră-ca-rea! Dar cât mai iute, până nu mă mânii! - Ioai păcatile mele! (şi se uită necăjit spre uşa cu pricina... ducând iar mâinile la piept!) - Măi Ioane, tu eşti bolnav...! Văd că te doare pieptul? - Nu mă doare prè tare... Ş-apoi dacă mă doare... mi-a trèce...! - Eu mă grăbesc. N-am timp de vorbărie... Trebuie să plec! - Da mèreţ dom’ doftor...Nu-i bai, oi vini io altădată! - Acum dacă eşti aici, lasă că te fac eu bine... - Da nu trabă, că nu mai am nimică! Nu mă mai doare... (ţanţoş, îşi umflă pieptul şi duce demonstrativ mâinile la spate!) - Petrinjel, tu mă înebuneşti! De ce ţi-e frică? Nu ţi-am spus să te dezbraci? Mă mai ţii mult de vorbă... că-s aşteptat la spital! Am zâs, am zâs! Dez -bră-ca-rea!! Unu-doi! Omul nostru începe să se dezbrace încet, uitându -se cu tristeţe în ochii doctorului şi din când în când pieziş la tânăra secretară! Îşi pune clopul pe un scaun, apoi îşi dă jos vesta, o împătureşte cu meticulozitate şi o pune sub pălărie. Apoi se ridică pe vârfuri şi se uită fix spre fereastră de parcă ar vrea să comunice cu cineva din stradă! - Măi! Ce te injimbi aşa...? Mai iute... că trece timpu' şi te costă! - D'apoi, n-am bani dom' doftor... că-s sărac! - Nu-i bai! Lasă că mi-i plăti altădată, numa dezbrăcă-te mai iute... Omul îşi dezbracă cu mare precauţie cămaşa... întorcându-se cu spatele la secretară, o împătureşte şi-o pune ordonat pe vestă sub pălărie!

- Mă! Dă jos bocancii şi nădragii! Dar mai iute! - Şi nădragii... şi bocoancele? Tulai, da’ cu ce greşii dom' doftor? - Da’ mult mai vorbeşti fârtate! Dă jos şi izmenele... - Ioai... tulai, numa alè nu! (roşu la faţă ca un rac se uită speriat la secretară şi îşi acoperă ochii cu palmele...) - Hai, lasă, lasă! Nu trebuie să te ruşinezi! A mai văzut fata şi alţi oameni dezbrăcaţi! - Io nu pot... Îs însurat, mă vede Dumnezo şi mă bate! - Dez-bra-că-te am zis! Nu înţelegi! Vrei să pun fata să te dezbrace? - Ioai Doamne fereşte... că de află Lodovica mè... mă şi omoară! Las’ că m-oi dezbraca io sângur! În sfârşit, omul se despoaie de tot... îşi împreunează palmele şi îşi acoperă cu ele părţile sensibile... precum fac copiii când se duc la scaldă... Nu mai poate scoate însă nici un cuvânt! - Petrinjel, vezi patul acela? - Ca-ca-care pat? se bâlbâie Petrinjel, cuprins de emoţie şi ruşine... - Ăla de lângă biroul domnişoarei... - Vă-vă-văd! Şi-şi-şi ce-ce tra-trabă să fa-fac...? - Noa culcă-te pe el! - Doa-doamne Dumnezeule iartă-mă! Numa aaasta nu...! Aşè în chièlè goală, pă-pă pa-pat lângă be-berou?! Tu-tulai Doamne! Da... ce vreţ să fa -faceţ cu mi-mine dom’ doftor? - Ioane, tu nu ai mai fost niciodată la medic!? Suie -te odată pe pat şi întinde-te cu faţa în sus că trabă să te vijgălesc! Ţăranul, livid, se întinde pe pat cu mare neîncredere... - Noa amu spune ce ai! Care ţi-e baiu’? - D'apoi dom' doftor... am un car cu lèmne afară... Nu vreţ să le cumpăraţ că -s de vânzare? Doctorul Ungureanu se trezeşte la realitate şi râde ca un nebun... Îşi dă seama de comicul situaţiei! Secretara pufneşte şi ea în râs... Bietul Petrinjel se uită nedumirit la doctorul Ungureanu şil întreabă: - Noa-noa, aşè-i că nu-s be-beteag? - Nu eşti Ioane, nu eşti! Io-s cel be-beteag! - Tu-tulai! Şi... ce vi-i ba-baiu? - D-apoi Petrinjel dragă, este un car cu lemne afară şi vreau să -l cu-cumpăr! Ungureanu i-a cumpărat toate lemnele, ba i-a mai dat şi nişte bani în plus pentru buna dispoziţie creată... Desigur povestea a răsuflat... nu numai de la tânăra secretară ci mai ales din gura doctorului pe care îl apuca râsul de fiecare dată când vedea vreo căruţă trecând pe stradă... Râdea ca un nebun fără să ţină cont de cine era însoţit... Cei care nu îi ştiau povestea se uitau la el nedumiriţi... şi îl întrebau: - Domnule doctor, vă simţiţi bine!? Iar doctorul răspundea: - Ta-taci şi dezbracă-te! Am zâs, am zâs!

George Roca

SPIRALE EPIGRAMATICE
RECORD În cartea cu recorduri s-ar înscrie Frapând doar prin originalitate, De-am face-o formidabilă piftie, Din porcii care au imunitate! EXPLICAȚIE De ce tot porci străini băgăm atât Și-n răcituri − gândind ca oameni culți − Nu-i pentru că ne-ar sta ai noștri-n gât, Ci pentru că la ei sunt porci mai mulți! RÂSUL NU DĂUNEAZĂ Putem spera să trecem de necaz Cu ce măsuri se iau spre-a ne susţine, Căci dacă lumea încă face haz, E clar că noi de râs ne f0m bine. SECRETUL PĂSTRĂRII PRIETENILOR Din mulţi – precum îţi e dorinţa – Prieteni buni rămân doar cei Ce-i poţi păstra, de-ţi dai silinţa... Să nu fii tu mai bun ca ei. PROTECŢIA PRIETENILOR Urmând un țel, de nu ţin seamă Că şi-mplinirea lui e-un stres, Cât am prieteni, nu mi-e teamă... Au grijă ei să n-am succes. RENUNȚARE Avea amantă, dar știută Fiind de toți pe lumea asta, Că viața-n doi e mai plăcută, Aşa c-a părăsit… nevasta!

PROSTITUATA LA SPOVEDANIE Cu-aşa păcate să aspir Să fiu iertată-ar fi-n zadar; Dar m-am convins sub patrafir Că om cu har ca el... mai rar. ÎI DOARE ŞI PE GUVERNANŢI Ei ştiu că-s dări şi traiu-i dur, Dar prea îi acuzăm în grabă, Că au un interes obscur Şi-i doare-n... ultima silabă! NEPUTINŢĂ MEDICALĂ Întinsă-n pat, orice mi-ar spune, Mi-ar fi şi milă s-o ascult Cînd ştiu că leacul ei minune, La mine-a expirat de mult. UNII ALEŞI Atît se simt de ataşaţi De ţara-mamă ’ncât regret Să spun că par neînţărcaţi, De sug şi-acuma… din buget SFAT SOȚIEI DE MILITAR Ce face-i strict secret și-n fine, Soția, fără vreo tocmeală, Când vine el târziu, mai bine Să nu-i mai ceară… socoteală!

Gheorghe Bălăceanu

ARHEOLOGIE EPIGRAMATICĂ REVISTE DE UMOR CARE AU PUBLICAT EPIGRAME (1) Începem cu acest număr al revistei noastre o selecție a epigramelor publicate în principalele reviste de umor, altele decât revista fanion EPIGRAMA (1938- fondator și director Virgiliu M.Slăvescu).Una dintre acestea a fost revista GLUMA, apărută în 19 mai 1940, cu subtitlul: ,,Revistă săptămânală de humor", redactor Ion Anestin. Chiar dacă dominantă în această revistă era proza umoristică, urmată, ca spațiu tipărit, de poezia umoristică, redactorii au avut ideea salutară de a introduce și rubrici de epigramă, stabilind prin POȘTA REDACȚIEI un dialog destul de interesant și instructiv cu cititorii care-și trimiteau ,spre publicare, încercările lor literare, în special epigramatice. Prezentăm, pentru început, CUVÂNT ÎNAINTE, autor Al. O Teodoreanu, publicat chiar în primul număr al revistei: ,,La început, după scripturi, a fost (fără glumă), cuvântul. Gluma a venit mai târziu. De aceea n-am putut răspunde altfel amicilor și glumeților confrați ai acestei foi, decât glumind și eu, adică așezându-mi cuvântul înaintea glumei lor. Să glumești în asemenea vremi nu-i ușor, ba uneori nici frumos. Ei, iubite cetitorule, tocmai aici e-aici. E glumă și glumă. Măgarul de pildă când vrea să glumească dă omului o copită-n cap și-l omoară. Omul, poate lovi pe om și mai rău și să-l ție și-n viață. Înțelegi acușica ce pilduiește viața noastră. Când vrei să glumești deci, va să găsești gluma cea mai potrivită și nici pe Minerva celor vechi, nici pre Dumnezeul nostru al creștinilor nu superi , rogu-te, nu te îndoi. Cu aproapele, ce-i drept, e mai greu să te descurci. Acesta e ades mai iritabil și totdeauna mai răzbunător. Adevăratului glumeț însă de asta nu-i pasă: Zică cine, cine-o zice, / Când îmi vine, eu glumesc. / Dacă te irit, amice, / Iaca, nu mă sinchisesc. Căci, iar mă-ntorc și zic: dacă ne-am da robi tisteții și amărăciunii, ne-am prăpădi de tot și domnia-ta și eu și toți ceștia cât ne vezi și nu ne vezi, giur- pregiur, cum ziceau bătrânii.Și, la urma urmei, ce e gluma și zeflemeaua și ironia cu toat ale lor, ce sunt? Nimic alt, iubiților, decât limbajul cifrat cu care cei isteți se înțeleg între ei, sub nasul proștilor, așa cum stăpânii, când nu vor să fie pricepuți, întrebuințează în fața subalternilor, o limbă străină. Nădăjduind că se vor găsi destui care să ne deslege cifrul, urăm celorlal ți sănătate și viață lungă, căci fără ei nam mai afla subiecte”. (Al. O. TEODOREANU) După acest spumos Cuvânt Înainte, trecem la o selecție mai restrictivă (din motive de spațiu tipografic!) a epigramelor sau a catrenelor cu pretenții de epigrame, indicând autorii, iar în paranteză numărul revistei în care au fost publicate. BAHICĂ Insinuant, un gând mă sapă Și-ncet s-așterne sub creion: Când Păstorelul vede apă, De ce... îi vine cu sifon? Cocoş(1) PRECIZĂRI (pentru păsări) Geto-Daci se socotesc Toți Românii buni din veac, Numai ,,Neamul Românesc" Are-un Geto-Cotcodac.* Păstorel(1) * Aluzie la Georgescu-Cocoș, directorul ziarului ,,Neamul Românesc". DUELUL PĂSTOREL-COCOȘ Păstorel bea el ce bea, Treaba lui, nu-i treaba mea. Eu remarc că cine-l sapă Întră repede la... apă. *** A intrat Cocoș la apă? Nu mă mir deloc, parol. Întrebarea e: cum scapă? Cum? Sub formă de rasol? Omul cu Mască (4)

UNUI CONCENTRAT CHEFLIU A zbierat ca un măgar Și-a băut ca un nebun. Lumea zice că-i tunar Dar eu văd că el e tun! ACELUIAȘI L-au băgat la închisoare Pentru că s-a îmbătat. Doară la desconcentrare Să mai beie concentrat.

UNEIA Toți te numesc prostituată Dar nu e logic, nici uman. În goana ta după un ban Eu te-aș numi ...prost-situată! Mico-May (6)

TESTAMENTUL LUI PĂSTOREL Când voi muri, la groapa mea, Să cânte vesel lăutarii, Prietenii vârtos să bea Păstorel(5) Și să mă plângă ...cârciumarii. LUI MIRCEA ELIADE, AUTORUL ROMANULUI ,,NUNTĂ ÎN CER" De când cu ,,nunta" dumitale, ,,În cer" se poate ca să fie Destul de mare bucurie, Dar pe pământ e numai jale. EPIGRAMIȘTILOR De ce în lume vânturați Că femeia e ușoară? Când srigă toți cei însurați: Pentru noi e o povară! Claudiu Bejan (8) UNEI FETE DE 26 ANI CARE ZICE CĂ ARE NUMAI 16 ANI Te privesc, te-ascult și, poate De-astă dată mă înșel: După minte, ai dreptate, După mutră, n-ai de fel. Grigore Țepeş (9) UNEI TRECUTE Cu ochii tăi adânci ca marea Pe orice tânăr îl vrăjești. Că este logică urmarea: Ca marea să atragă...pești. UNUI AMATOR DE FETE MARI Îți place numai ,,fata mare" Că tu-i faci prima ...revelație. Și ea te-admiră fiindcă n-are Un termen vechi de comparație. N. Gărdescu (10) Arheolog-epigramist: prof. Mihai Haivas

LUI TUDOR MĂINESCU În litigiile grele , Judecă și dă sentința; Doar când e la epigrame, Își declină competința. Petre Stănescu (5) POLEMISTUL COCOȘ Pretutindeni vede roș Și se războiește tare. Speță mândră de Cocoș: Capul mic și pana mare. Omul Cu Mască (5) DOMNULUI PROFESOR AL.R. Foaie verde apă chioară, Nu se mâncă tot ce zboară, Dar mă-ntreb și eu așa: Tot ce curge să se bea? P.S. Apă beau și n-aș mai bea! DOMNULUI CEZAR PETRESCU Beau la apă ne-ncetat Și mă plimb cu ea așa; Bine că nu-s om de stat, Că mă fotografia. P.S. Apa trece, setea ba! Al. O Teodoreanu (6)

SFATURI DEN BETRANI
NOSTALGIE CONJUGALĂ De o viaţă împreună, Cum stăteau, întinşi în pat, Şi priveau pe geam la lună, Soaţa dulce-a exclamat: - Îţi aduci bărbate-aminte: Fost-am pentru tine-o zână, Iar tu, tandru şi cuminte Mă luai sfios de mână Şi prin parc, o zi întreagă, Sau când noaptea se îngână, Ne plimbam?!... El, fără vlagă, O luă uimit de mână. Ea priveşte-nfiorată Luna plină de mister Şi-l întreabă înc-odată: - Este mult, cumva de-ţi cer Să mă mai săruți ca-n seara Când, desigur, mă doreai Şi trezeam în tine fiara Ce cu greu o stăpâneai? El se-ntoarse-ncet spre soaţă, Sărutând-o blând pe frunte Şi-n comunicarea-i gheaţă Nu găseşte nici o punte. Însă ea îşi vrea alesul, Arde toată de dorinţă; Să-i trezească interesul Se alintă,-şi dă silinţă: - Dragul meu, ştii noaptea-n care Mă muşcai de coapse, sâni? - Treci femeie la culcare, Că suntem demult bătrâni! Se sculă nervos, în rate, Înjurând-o de toţi sfinţii. - Und'te duci acum bărbate? - Pân'la baie să-mi iau... dinţii!

PROMISIUNE CONJUGALĂ - Mă vei plânge când, la Cer, Eu voi fi demult plecat? - Sigur dragă, ştii că zbier Pentru orişice rahat! POTENŢĂ Dragă-s foarte bun la pat, Şi ce spun, sper să-nţelegi: Eu, când nu sunt deranjat, Dorm ne-ntors şi zile-ntregi. PE FRIGIDER Mi-a lăsat bilet nevasta: ,, Nu mai merge, eşti infect, Plec la mama, îţi spun basta!"... Când deschid... mergea perfect. TREI ÎN DOUĂ O femeie nu dezminte, Trei dorinţe-o preocupă: Wisky, cât mai fin,-nainte Şi-o țigară bună... după! SEXUL ÎN GRUP Are-un mare avantaj, Chiar de seamăn-a- ghiveci: Poți să faci un reportaj, Iar de-ai treabă...poţi să pleci.

Nicolae Stancu

Unui amic Semănăm, dar nu prea clar, Nu-ntru totul, fiindcă tu Poţi oricând să fii „măgar”, Iar eu, din păcate, nu! Rezultate Aţi băgat votul! Pe urmă A ieşit din urnă-o turmă; Veţi avea, turma a spus, Ce-aţi tot scos şi introdus! Unguente minunate Nu am salvat nici un picior, din două, Deşi le-am uns şi le-am frecat trei ani, Ba, m-am ales şi cu-o durere nouă: Durerea c-am pierdut şi timp şi bani! Unui şef... rău (Cine moare în „Săptămâna Luminată” are păcatele iertate!) Mă rog să treci la „somnul lin” ... Dar nu chiar azi, ci altădată, Că-i Săptămâna Luminată Şi-ai suferi mult... prea puţin! Reţetă Doi ani m-am înfometat Şi-n finalu-acestei drame, Bucuros am constatat C-am slăbit... cincizeci de grame! O soţie concesivă Primind întregul meu salar, A spus, c-un glas cuprins de frică: - Te învoiesc la una mică, Dar vezi… să fie la pahar! Ploi cu stele efemere Privind la televizoare, Ne simţim, în vremuri grele, Inundaţi de ploi cu stele… Dezbrăcate, căzătoare.

FABULA GREIERULUI Într-o vară, mai spre treier, Un gri-negru pui de greier Se ruga pios şi trist: - Doamne, fă-mă un... artist! Ruga fiindu-i ascultată, Iată-l, în final de vară, Mare-maestru la vioară Cu o operă bogată. Concerta din seară-n zori Dăruind mari bucurii, Miilor de-ascultători Din păduri şi din câmpii! Scena sa era o floare Şi cânta pe ea visând, Când, nu cred că din eroare, I-a păscut un... bou flămând! Pentru-o lume prost condusă, Se cade-o morală spusă: Să ajungi artist e bine Dar să n-ai în jur... bovine!

Val Andreescu

ÎNŢEPĂTURI ÎNTRE MAEŞTRI BĂUTURA (Domnului Păstorel Teodoreanu) Spunea deunăzi Păstorel (Și asta spue-o cui nu știe), Cum că-n război a comandat O baterie. Noi, că-l cunoaștem mai demult, Rectificăm și nu din ură: Condus-a multe baterii De băutură. El singur spune că-n război A fost ca-n vilegiatură, Urmat din urmă de-un butoi Cu băutură. Odată nemții l-au surprins Și s-a produs harababură. Atunci, a comandat: ,,Tunari, La băutură!" Ca proiectilele din tun Zburau paharele spre gură! (Un tren de luptă mai avea, Cu băutură). Și noi mai știm c-a fost rănit De o pustie de spărtură, Ce dintr-o sticlă a sărit La băutură. Și-acum vă poate arăta La mâna stângă, (nu la gură), O zgaibă ce nu-l încurca La băutură. L-au dus de-acolo la spital Să nu-l audă cum înjură, (C-așa e Domnul Păstorel La băutură). Au vrut să-i amputeze mâna, Cea cu pustia de spărtură: El s-a opus și-a vindecat-o Cu băutură. Și astăzi încă, orice boală, Chiar dac-ar fi o bătătură, O vindecă mereu de-atuncea Cu băutură. Și l-au făcut locotenent Fiind ingrați peste măsură, C-ar fi prea mic și general La băutură. De s-a mai dus sau nu pe front Nu știm și nimenea n-o jură, Dar știm că nu s-a mai lăsat De băutură. Autor: D. D. Casian (Ziarul Opinia, 30 aprilie, 1932) Culese de prof. Mihai Haivas

Desen de Gheorghe Bejenaru

MIHAI HAIVAS... DESPRE CĂRȚILE CONFRAȚILOR AUTORILOR CU C.V.-URI PREA LUNGI Eu cred că un C.V. de autor Ar trebui, prieteni, să conțină Și pozele, alb-negru sau color, Din viața voastră... intrauterină. PERSPECTIVE SUMBRE PENTRU UN CONFRATE Citindu-ți cărțile, îmi vine-un gând Că-n scrisul tău, chiar lucruri mai de soi Se vor putea găsi atuncea când, Va curge Dunărea prin Dorohoi. BÂRFE LA O LANSARE DE CARTE Invitații când se-adună La lansare, o să zică: - Vezi, intenția e bună, Numai conținutul strică?! CONSTATARE Pe tomul tău, citit atent, Din vechi catrene-nsăilat, Îți sciu un simplu compliment: ,,Doar titlul pare... adecvat!" UNUI AUTOR CATASTROFAL Amice dragă, cin'te-a pus Să te apuci iar de compus, Și cin'te-a-mpins, pe cititori, Ca, sistematic, să-i omori?! AUTORULUI UNUI VOLUM SALVAT DE PREFAȚĂ Dispus la sacrificii epocale, Citii volumul până dimineață Și din noianul rândurilor tale Eu am gustat ceva, doar din... prefață. AUTORULUI UNUI VOLUM CU UN CUPRINS PREA LUNG Cu tot dinadinsul Spun, ce calea-valea: Când citii ,,cuprinsul", Mă cuprinse jalea!

UNUI SCRIITOR CU VOLUME MEDIOCRE Nu vreau să fac macabre glume Când doar întreb::nu încercași Posterității ca să lași, Plecând, doar opere postume? LA O LANSARE DE CARTE CU MULT FAST Lansarea ne-asurzește ca o tobă, Volumu-ți este nemaipomenit, Pe mine, drept să spun, m-a încălzit, Dar după ce... l-am aruncat în sobă! UNUI CONFRATE CE MI-A OFERIT UN VOLUM Amice, nu te tachinez: Volumu-ți când i l-am citit, Să-l fi văzut, deși chinez, Pe Li, rămas și el... crucit! SUCCES SURPRIZĂ AL UNEI CĂRȚI MODESTE Mi s-a părut un fapt hilar Când, pentru cartea apărută, La cel din urmă exemplar Se îmbulzeau, nebuni, o sută! UNUI AUTOR DE FABULE FOARTE PROASTE Crede-mă că nu-s taclale, Când vorbesc de-acest tom nou: Toate fabulele tale Scrise, par a fi, de-un... bou!

RIVALITATE (MINIFABULĂ) Boul zise către vacă: - Starea asta cum să-mi placă? Nu credeam c-am să ajung Și cu tine să mă-mpung! UNUI POET DEBUTANT Când mai scrii autografe, Grijă ai să nu faci gafe. Ai deja de una parte: Că ai scris această carte! SOȚ PRIVILEGIAT Soața lui fiind cam grasă, Noaptea bine-l încălzește... Cum, ,,căldura" n-o plătește, Lui, de iarnă, nici că-i pasă! CONFESIUNE Cât încă sunt bărbat în viață, Eu simt nevoia să iubesc. Dar rău nu e, vă spun pe față: Că am la ce să mă gândesc! Ioan Maftei-Buhiăieşti

VULPEA ÎN POST Vulpea intră în pădure, Cică să culeagă mure; Cum pășește supărată De un corb e salutată. Corbului hoinar, sprințar, Cocoțat sus, în arțar, Vulpea, prefăcută-i spune: - Unde sunt arbuști cu-alune? Tu fiind mai sus ca mine Poți vedea cu mult mai bine. Vino jos să stăm la sfat, Că pari tare-nsingurat, Iar eu, tot postind de zor Pot să-ți fiu de ajutor! Corbul zice: - Ce se vede Nu pot, vulpeo, a mai crede Și cu greu îmi vine-ați spune: Ai venit să strângi alune, Când, de fapt, vicleană soră, Ești temută carnivoră! Te mai lauzi că ții post, Dar să știi că eu nu-s prost! Nu mă păcălești cu postul, Știu și care-ți este rostul! Schimbând și ritmul vechi, trohaic, MORALA o concep... prozaic: De-or fi ei urși, sau corbi, ori ciori Nu-i păcălești de două ori, Cum se întâmplă foarte des Când țeapă-ți dă... un reales!

Desen de Gheorghe Bejenaru

LAUDĂ MEDIOCRITĂȚII E-o gândire cu mult rost Despre-un scrib incompetent: Ca să scrii așa de prost Ai nevoie de ...talent! MINCIUNI OFICIALE Ne înșeală profitorii, Ce ne trag iar clapele; Ne tot mint conducătorii De...,,îngheață apele"! LA NUNTA UNOR VECHI ÎNDRĂGOSTIȚI De-atâția ani voi v-ați iubit, Că pot s-afirm , și nu vă mint: Un pic de-ați mai fi zăbovit, Făceați și nunta de argint! SPONSOR MATRIMONIAL Galant și ,,dezinteresat" Mi-a dat concursul să mă-nsor, Râvnind, în schimb, cum am aflat, La ...dreptul meu de autor! Mihain Cosma APRECIERE Volumul tău de poezie, Citindu-l toată dimineața, Am constatat cu frenezie Că-i de valoare... doar prefața! PLEC LA BĂI! Ce-mi pasă dacă am copil, Îl duc bunicilor la țară; Eu stau la băi întreaga vară... Pe tata-l las într-un azil! OUĂLE DE PAȘTE Stăteau pe masă ouăle vopsite Mândrindu-se acum cu noua viață: Și-au hotărât la urmă, plictisite, Că nu se pun cu ouăle din piață! Georgeta Paula Dimitriu

PROPUNERE Ană, știu că nu-i ușor Ca să dormi tot singurică. Hai, la noapte, puișor Să fim doi... și-o păsărică! PRETENȚII Tu vrei să fii un om de vază, Ba, și mereu băgat în seamă; Dar pari ca oaia cu gălbează Și-n plus... nu ești de nici o zeamă! CONSTATARE Trăind la casă, ori la bloc Observ că viața nu stă-n loc, Și toate cele au un rost De ești deștept, sau ești un prost! Vasile Unguraşu - Onești DOSARELE REPARTIZATE PROCURORILOR Deși cam trei mii de dosare Diverse, are-un procuror, Ritm unic de tergiversare Aplică astăzi tuturor. LEGEA PICNICULUI ȘI A GRĂTARULUI Nu cred c-aceste legi vor fi-n măsură De rele s-o ferească pe Natură, Când nea Ion, stăpân al muntelui, Își promovează numai legea lui. Mihai Stancu

Ion Pribeagu - In memoriam (n. 27 octombrie 1887, România - d. 1971, Israel) De ziua mea
Aș fi dorit iubiți prieteni, De ziua mea - care a fost ieri Să mi se împlinească una Din mult râvnitele plăceri. Să fac o masă ca-n poveste, Să vă invit pe toți la mine Dar n-am saloane atât de multe Și scaune am prea puține. Aveam în teatru o pleiadă De talentați actori ș-artiste, Cărora le-am scris cuplete, skeciuri Și roluri prime în reviste, Am împărțit cu ei succese Și flori, ș-aplauze, fericit, Dar nimeni n-a trimis o floare Și nici o vampă n-a venit... Aveam și-o dragă, o blondină, În brațe e-un mănunchi de vise Căreia i-am închinat poeme Ce nici în vise n-au fost scrise, Speram să vie să-i văd ochii Și obrăjorii puf de nea, Să-mi dăruiască înc-un zîmbet Din prag, dar n-a venit nici ea. Speram să vie Budișteanu, Cu-a lui vioară fermecată Ca să-mi mai cânte o ”ciocîrlie Cum mi-a cîntat și altă dată, Sau Angelica Moldovanu Să mă vrăjească cu ”Bundița” Cu vocea-i de privighetoare Și tot ansamblul ”Miorița”. Guvernul n-a bătut medalii Sau mărci poștale să-mi consacre, Cu ”Treanca fleanca” „mere acre”, Și nimenea din toată lumea Nici din Paris sau Botoșani Nu mi-au trimis o telegramă Cu trei cuvinte ”La mulți ani”! Și nu știu, cum tîrziu în noapte Cum stam cu gândul dus spre stele... Și-mi povesteam de unul singur, Despre campaniile mele, Cum am învins în luptă cruntă Cu mărăcinii și scaieții Și le-mpleteam cu haz și patos Că se strâmbau de râs... pereții. Deodată, fulger, mi-am dat seama Că dintre toți ce i-am dorit De ziua mea să-mi spună o vorbă De duh Nici unul n-a venit. Și m-am trezind ciocnind c-o sticlă Cu vin de la Ierușalaim Urîndu-mi: - ”să trăiești Ionică”! Ad mea ve esrim! Lehaim! Și nu fii supărat că astăzi Nu ai cu cine să petreci Că o să vie toți la anul Când ai să împlinești optzeci. Că mi-au lipsit atâți prieteni De la al glumei tămbălău Vă spun, stimate cititoare, Parol, bemet, că-mi pare rău. Pe de altă parte, să mă credeți Declar cinstit că-mi pare bine Fiindcă saloane n-am prea multe Și lire-n pungă prea puține. (Ion Pribeagu, TREANCA - FLEANCA, pag.89 - 91, 1972, Israel) Foto de la Wikipedia.ro

FEMEIA FRUMOASĂ E PERICULOASĂ Când chipul ei, de farmec plin, De tine e divinizat, Ca prostul intri în declin Și scos, apoi, ești... la mezat! TERAPIA PRIN RÂS Aplicând-o la durere, Debutezi printr-un surâs, O continui cu plăcere... Până când te faci de râs! MOTIV DE DIVORȚ Cătând verdicte la răcoare, Găsești doi divorțați aparte: Un crai ce-nșeală până moare Și-o pofticioasă pân'la moarte. UNOR CONCUBINI Evitând vagabondajul, Criza, sfada și impactul, Cuplu-își face doar rodajul, Până când încheie actul! METAMORFOZA SOȚIEI Pân'la nuntă te încântă, Iar apoi te izmenește, Dup-aceea te descântă... Și-n final te pomenește! PORTRET DE AMANTĂ Te seduce cu divanul Și profită cât cuprinde, Până când obține banul... Iar pe urmă o întinde.

EMINESCIANĂ „De rupi din codru-o rămurea” Copacul plânge după ea. De vrei urgent ca să-l împaci Sădește patru-cinci copaci! FRUNZA „PLĂMÂNUL NATURII” Că frunze taie, ne-ncetat, La câini, mulți oameni, este logic; O să se strice, și-i păcat, Tot echilibrul ecologic. ÎNCĂLZIREA GLOBALĂ Iarna gerul când sporește, Zice-un moș, privind spre cer: „Atmosfera se-ncălzește… Când și-al meu calorifer? OFUL ECOLOGISTULUI Privind spre sobă, spun mereu, De multe ori nu-mi aflu locul: Copacul crește-atât de greu Și ce ușor îl arde focul! SUSPUȘII DE OCAZIE O dorință e firească, Sunt motive elocvente: Șapte vieți vor să trăiască, Însă toate… opulente. MILIONARII DE CARTON E-un mister drept fabulos: Cei legați fraudulos De putere, sunt drogați Ca s-ajungă ei bogați.

A. Baican

Sorin Cotlarciuc

NOUTĂŢI ÎN

BIBLIOTECA BOOKLOOK-AŞĂ

PARADISUL PIERDUT Aabandonându-şi manşa, calm, decis, Un comandor tot căuta, cu jind, Prin zările incerte bâjbâind, Un plan de zbor direct spre… Paradis... Dar, prin literatură rătăcind, Şi decolând pe-aripi de antic vis, (Colaborând, se pare, şi c-o Miss) A scris şi-o carte-ntreagă drumeţind. Deci navigând, plin de elan, prin timp Cu OZN-uri foarte nărăvaşe, Prin epoca de piatră sau Olimp, A redactat mici cronicuţe-akhaşe, Dar când, într-un final, s-a deşteptat Spre căsnicie a… aterizat! Eugen Deutsch

O FIRMĂ CU… FIRMĂ Fabuliştii cu blazon Au deschis, cu brio, FIRMA ANIMALELOR; un zvon, Lustruit cu glaspapir, m-a Îndemnat spre noi esenţe, Ce, din cactuşii cu spini, Au extras, prin vechi valenţe, Sucul tonic de… ciulini! Mici jivine, oameni, plante, Ustensile, cuie, ace, Se întrec, prin fine poante, Cu alese dobitoace. Din această încleştare Cert, apare şi-o MORALĂ, Suplă şi surâzătoare Ce va face, sigur, şcoală: Dacă ai o pană fermă Şi, din lume-ai spicui, Poţi străpunge-o epidernă Groasă… spre-a-o lecui!!

Eugen Deutsch

12.05.2013 Şedinţa: Armindeni Poetic. Recită Răzvan Nichifor din clasa a-VI-a , elev al şcolii „Mihai Codreanu”, o veritabilă speranţă pentru poezia satirică.

Şedinţa ALPI din 09.06.2013. Recitalul îndrăgitei actriţe a Teatrului Ateneu din Iaşi, Erica Moldovan, pe un text de Cornel Udrea.

European din nord privind cu interes cátre sud