MIHAIL SADOVEANU BALTAGUL

Stăpâne, stăpâne, Mai chiamă ş-un câne…

I
Romanul începe cu o legendă: îndată după facerea lumii, Dumnezeu „a pus rânduială” diferitelor neamuri: ţiganilor „să cânte cu cetera”, nemţilor le-a „dat şurubul” etc. Moldovenii de la munte au sosit, cu cererea lor, la urmă („– Am întârziat, Prea Slăvite, căci suntem cu oile şi cu asinii. Umblăm domol; suim poteci oable şi coborâm prăpăstii. Aşa ostenim zi şi noapte; tăcem, şi dau zvon numai tălăncile. Iar aşezările nevestelor şi pruncilor ne sunt la locuri strâmte între stânci de piatră. Asupra noastră fulgeră, trăsneşte şi bat puhoaiele. Am dori stăpâniri largi, câmpuri cu holde şi ape line.”) astfel încât Domnului nu i-au rămas prea multe ca să le dea („Dragi îmi sunteţi, dar n-am ce vă face. Rămâneţi cu ce aveţi. Nu vă mai pot da într-adaos decât o inimă uşoară ca să vă bucuraţi cu al vostru. Să vă pară toate bune; să vie la voi cel cu cetera; şi cel cu băutura; şi s-aveţi muieri frumoase şi iubeţe.”). Legenda o spunea Nechifor Lipan, cioban „foarte priceput la meşteşugul oieritului”, din munţii Tarcăului, de lângă apa Moldovei, cioban care plecase, toamna, la Dorna ca să cumpere oi şi care nu revenise la timp. Fiul său, Gheorghiţă, era plecat cu turmele la apa Jijiei, unde le dusese pentru a le lăsa la iernat, iar acasă au rămas Vitoria Lipan, soţia lui Nechifor, şi Minodora, fiica lor. În casa din sat, viaţa decurge normal: Minodora, tânără aflată la vârsta măritişului, primeşte o carte poştală cu versuri de dragoste de la fiul dascălului din sat, dar Vitoria nu acceptă ideea relaţiei dintre cei doi tineri, căci nu dorea ca fiica ei să-şi schimbe starea socială, modul de viaţă. Cu toate acestea, femeia oierului are un vis rău, îşi vede bărbatul „călare, cu spatele întors cătră ea, trecând spre asfinţit o revărsare de ape. ”.

II
Se produce un alt semn prevestitor, de plecare: „Vitoria privi cu uimire la cocoşul cel mare, porumbac, cum vine fără nici o frică şi se aşează în prag. Inima-i bătu nădejde, aşteptând semnul cel bun. Dar cocoşul se întoarse cu secera cozii spre focul din horn şi cu piscul spre poartă. Cântă o dată prelung şi se miră el singur.”. În plus, se schimbă vremea, cad primii fulgi şi femeia „Privi în juru-i cu obrazul deodată împietrit şi văzu totul rece şi umed sub zloată. ”. La masă, îngândurată din pricina întârzierii soţului, Vitoria Lipan găseşte totuşi cu cale să-şi certe părinteşte fiica – „Eşti încă un plod, care ai să cunoşti de-acu înainte supărările vieţii. Mănâncă şi mai ales nu te gândi la lunganul acela al dascălului. Are un nas, drept după porecla care li s-a dat tuturor din neamul dascălului. Ochii mititei şi nasurile topor. Când îl văd că se mai desmiardă cu cântece şi cu vorbe delicate pe-acolo de prin străinătăţi, mă bucur care nu se mai află. Să faci bine, domnişoară, să-ţi vezi de rânduielile tale de fată mare, să-ţi baţi şi să-ţi scuturi perinile şi lăicerele de zestre, căci, în câşlegile ce vin, am de gând să te mărit. Oi găsi un român aşezat, cu casă nouă în sat şi cu oi în munte, să i te dau şi să scap de tine.”

III
Vitoria se adresează părintelui Daniil pentru sfat, iar preotul o îndeamnă să aştepte, căci el crede că soţul ei întârzie dintr-o pricină oarecare, un picior scrântit sau vreun necaz cu autorităţile dar femeia spune că Nechifor „Poate zăbovi, o zi ori două, cu lăutari şi cu petrecere, ca un bărbat ce se află; însă după aceea vine la salaşul lui. Ştie că-l doresc şi nici eu nu i-am fost urâtă. ”. Sub dictarea Vitoriei, părintele îi scrie lui Gheorghiţă, băiatul celor doi soţi, cerându-i să lase pe baciul Alexa cu oile la Jijia, unde le adăpostiseră pentru iernat, şi să vină de sărbători acasă, dacă nu soseşte până atunci tatăl său acolo, cum îi era obiceiul, „căci am nevoie de tine, fiind acuma tu singur barbat la gospodărie.”, încheie mama scrisoarea.

IV
Soţia încearcă să afle ceva despre cel dispărut cu ajutorul babei Maranda, vrăjitoarea satului, convinsă fiind că bătrâna îl are în slujba ei „pe cel cu nume urât”, ascuns poate în căţeluşa vrăjitoarei. Bătrâna îi ghiceşte în cărţi: „una cu ochi verzi şi cu sprâncene îmbinate” îl reţine lângă ea pe bărbatul care se complace în chefuri („El acolo-i ca un fecior de crai. Ia galbănu-n gură şi-l stupeşte tocma între lăutari.”), dar Vitoria nu prea crede.

Lucrurile mai valoroase din casă sunt lăsate la părintele Daniil. 10 martie. „Gheorghiţă era un flăcău sprâncenat ş-avea ochii ei. a şaptea vinere de post. Vitoria comunică părintelui Daniil hotărârea ei de a porni în căutarea soţului. ”). ”. Eu n-am alt sprijin şi am nevoie de braţul tău. „toate pe lumea asta arată ceva. Poveştile la stână. hangiu şi negustor evreu din Călugăreni. Potecile la zmeură şi mai sus la afine. când ocolea aşa.”. constată mama. ”. mama şi fiul vor porni la drum. cunoscut de Nechifor. de patimă şi durere.V Revenit acasă de la bălţile Jijiei. în cursul discuţiei lor „ Îl văzu sfios şi nesigur. căci avea copii mari. dintre poporănii de faţă nu cunoştea înţelesul acelei împărtăşanii. Se curăţise de orice gânduri. Totuşi va găsi un mijloc ca mintea ei să ajute şi braţul lui să lucreze. După ce îşi spune păsul. când ea era plină de gânduri. adevărat că nimenea nu poate descoperi leşul mortului. calică şi lipsită de toate. Vitoria a luat cu sine şi o puşcă a soţului ei iar Gheorghiţă un baltag. [constată naratorul] rânduri după rânduri de generaţii.”. dacă-l are. iar dacă ar fi îl va găsi. nopţilor şi greierului de vară. Înainte de a porni însă Gheorghiţă. făurit la cererea femeii şi blagoslovit de preot. în acest scop. cu treizeci şi opt de mii de lei. S-ar fi cuvenit să-i fie ruşine. umblând după turmele ciobanilor. gândea Vitoria. dorinţi şi doruri în afară de scopu-i neclintit. VII Înainte de plecare. spre a se ruga icoanei făcătoare de minuni a Sfintei Ana şi a cere sfat părintelui stareţ Visarion. şi munteanca asta n-ar avea soţ. dacă nu e lumină de sus care să arate.” VI La Piatra Neamţ. însă nu mărturisea asta nimănui.”) iar Minodora va fi lăsată la mănăstirea Văratec. vineri. Asta-i dragostea noastră din tinereţă pe care i-am păstrat-o ca pe un ban bun. dar avea o frumuseţă neobişnuită în privire. care o trimite la stăpânire. iar vitele din gospodărie în grija argatului. dorind să-l trimită singur în căutarea tatălui. Deşi îşi pusese nădejdea în flăcău. Mitrea. De-acu trebuie să te arăţi barbat. se veseliseră de creşterea zilei şi începutul anilor. M-ar cununa părintele Daniil. dar ea nu crede că-i va fi folositoare. împreună cu domnul David (acesta se mărturisise înainte domnului Iordan: „dacă n-aş fi ovrei şi însurat. căci „Într-aşa împrejurare. într-o zi de luni. de bunăvoie. ca şi omul ei care nu era lângă dânsa. „Izolate de lumea din văi. După întoarcerea în sat. dar „Nimeni.”. însă Vitoria Lipan „se socotea moartă. Nu prea era vorbăreţ. Pe lângă cele necesare drumului. crâşmar. într-o săptămână aş face o nuntă. VIII În drumul lor spre Bicaz.”) este avertizat de mama lui: „Înţelege că jucăriile au stat. crâşmarul din sat. călare. e un prost. […] Asta era o mare mâhnire. piei de miei şi brânză. acompaniată de Gheorghiţă („eu duc spre soţul meu flăcău mândru şi voinic. […] Întorcea un zâmbet frumos ca de fată şi abia începea să-i înfiereze mustăcioara. căci. ori n-are nici o putere. dintre cele douăsprezece hotărâte sieşi de Vitoria înainte de a accepta că soţul ei nu se mai întoarce. care o admiră („Nu mai era tânără. Abia acum înţelegea că dragostea ei se păstrase ca-n tinereţă. Ori îi prost. spune el. Ştia să cheme în amurgit ieruncile şi căpriorii. craiul nostru cel de demult”. dar ştia să spuie destul de bine despre cele ce lăsase şi văzuse. în sute după sute de ani. În ziua de Bobotează. Pentru a avea banii necesari. femeia împreună cu fiul ei merg la mănăstirea Bistriţa. unde vor face popas. Vitoria a luat sfânta împărtăşanie. decât numai sieşi. chemat de domnul Iordan. Încep sărbătorile de iarnă. toate urmau ca pe vremea lui Boerebista. când învăluie focul limbi sub sprânceana pădurii. sara. pe 27 februarie. A doua zi. de-o lasă pe dânsa amărâtă. Vitoria se adresează prefectului. care în mintea lui regreta despărţirea de copilărie („ se gândea la multe lucruri bune peste care a avut el stăpânire în munte cât a fost copil.”). Ai auzit dumneata vreodată moarte de om să nu se afle. vinde domnului David. dacă soţul ei a fost ucis. . este sfătuită să întocmească o jalbă. pe lângă speranţa în ajutorul divin. care spune fiului că nu crede în varianta babei Maranda („am înţeles că demonul acela. Pârâul cu bulboanele au fost ale lui. domnul David află de la Vitoria scopul drumului ei şi o încurajează în ideea că Nechifor nu este totuşi mort. unde mătuşa Vitoriei este călugăriţă. Poate se aştepta la dânsa.”).

Să deschidă grajdul pentru cai să le puie fân sub bot. în dosul unei dugheniţi ş-a unei crâşme”. Apoi soţia domnului David îi informează că în toamnă. lângă a cărui casă cei doi călători opriseră pentru a vedea cum doi gălăţeni care îi momesc pe săteni cu jocul de zaruri spre a lua bani de la ei sunt cercetaţi şi arestaţi de subprefectul Anastase Balmez aflat prin acele locuri în campanie electorală. Nechifor avea baltag. că se bucură să umble pe lună. De la moş Pricop. Odată. pe gheaţa de pe apa Bistriţei. ca întru pomenirea morţilor. eu pe voi vă pălesc în numele tatălui şi vă prăvălesc cu piciorul în râpă. se duce lupul şi scurmă. ne-au ieşit înainte oameni mânjiţi cu funingine. Aşa au întâmpinat-o în drumul ei pe Vitoria şi alţii. dar să nu-mi faceţi mie ruşine să staţi sub păretele meu. De oameni răi spunea că nu-i pasă. ştiind că rămăsese marea lui iubire: „ Înţelegea ea într-o privinţă că.şi leş să nu iasă la lumină? Se duc hultanii şi corbii ş-arată unde zace un trup lovit de bandiţi. cel mai adesea se desmiardă şi luceşte – de cântec. Apa îl dă la mal dacă-i înecat. Ea era deasupra tuturora. să intre la lehuză şi să-i puie rodin sub pernă un coştei de bucăţele de zahar şi pe fruntea creştinului celui nou o hârtie de douăzeci de lei. iar potcoavele nu le pot bate decât măni dimineaţă. moş Pricop. Au ridicat ciomegele asupra noastră şi au strigat să lepădăm paralele pe care le avem şi merindele pe care le purtăm. Şi caii să-i potcoviţi din nou. cu bani mulţi asupră-şi.”. pe Vitoria o năpădesc amintiri legate de micile lui infidelităţi dar îl iartă. rezumând faptele. acelea-s petreceri – cum bei un pahar de vin. pentru un bărbat ca dânsul. cinstind cu bătrânul un pahar de rachiu. avea într-însa o putere ş-o taină. Dacă-i într-o fântână vine vreme de secetă şi fac picioarele semn celui care se uită într-însa. pe care Lipan nu era în stare să le deslege. atâta vă dau. Numai şi-a lepădat din cap căciula. Astăzi e sfânta duminică. că „Locuitorii aceştia de sub brad sunt nişte făpturi de mirare. IX În Fărcaşa. Ori beau [zic . ori cum rupi o creangă. dar hangiul nu l-a văzut revenind. ceva mai departe.”. ferindu-se de alte neamuri şi de oamenii de la câmpie şi venind la bârlogul lor ca fiara de codru – mai cu samă stau ei în faţa soarelui c-o inimă ca din el ruptă. care „Au întins plosca ş-au ridicat pistoalele. despre Nechifor Lipan cei trei află că „-Era om vrednic şi fudul.”). ”. are pentru dânşii pistoale încărcate în desagi. zise Donea hangiul. astfel încât Vitoria va socoti că au semn divin spre a opri acolo. Vitoria şi Gheorghiţă îşi vor continua drumul dar „Când au intrat în sat la Fărcaşa. îi opreşte un alai de nuntaşi. fiind ea singură acasă.”.”.” şi că trecuse pe acolo către Dorna. Aceia au ferit pe după nişte ciritei şi s-au dus. Să vă dau o bucată de pâne uscată ş-un pahar de apă. Iuţi şi nestatornici ca apele. Nu-i putea sta nimeni împotrivă. plăcându-le dragostea şi beţia şi datinile lor de la începutul lumii. şi-a scuturat pletele ş-a înhăţat baltagul. prilej pentru Vitoria de a preciza: „Mie mi-era drag când îl vedeam aşa. Eu îs fierar şi potcovar. Venea la dânsa ca la apa cea bună. venind noi de la Piatra pe când eram grea cu Gheorghiţă acesta. se discută despre firea celui dispărut. numai să aibă el toate după gustul lui. Să v-aduceţi în casă buclucurile şi să vă hodiniţi. despre faptul că era „cu harţag la chef”. Nechifor stătuse puţin la ei şi plecase apoi neînsoţit spre Dorna. răbdători în suferinţi ca şi-n ierni cumplite. în Borca. Plecând din Bicaz.”. Se suiseră spre noi dintr-o râpă. Vitoria şi Gheorghiţă întâlnesc un botez – femeia oierului a trebuit „să descalece. nu departe de Piatra Teiului. deodată s-a prăvălit de pe muntele cel mare un vânt rece. domnul David spuse că îl caută din pricina unei datorii către femeie. cu mare coraj.”. Vitoria şi Gheorghiţă vor găzdui acasă la Domnul David în „Călugăreni. Atâta a strigat: Măi slăbănogilor. nu se vedea nici în cer. X Naratorul afirmă. Pentru că soţia jidovului mărturisise a-i fi plăcut de omul ei. Vitoria află că soţul ei oprise acolo spre a-şi potcovi calul („ omul acela zicea că se duce noaptea. din care „lepădă o picătură” pe jos. nici în pământ. Dacă-i îngropat. Aşa era şi acel Nechifor Lipan care acum Lipsea. se arată a fi extrem de supărat dacă străinii nu-i cinstesc ospeţia: „Trebuie să baţi la uşă [spune acesta Vitoriei] şi să strigi la babă să-ţi deie drumu. pe înserat. trăgând după dânsul nouri negri şi vârtejuri de ninsoare. Când au trecut prin dreptul bisericii. În popasul de la hanul lui Donea din Bicaz. nu numai moş Pricop. nu se uita la parale. Atâta am. fără a o arăta drept soţie a oierului. [unde gazda] îşi avea aşezare. la un corn de drum. de prietinie. Astfel. fără griji în bucurii ca şi-n arşiţile lor de cuptor. ca vremea. Pentru a nu trezi bănuieli.

drum pe care îl apucă şi Vitoria. Nechifor Lipan. „a avut gust să-i facă părintele o cetanie şi-o aghiazmă şi să-i stropească oile. Vitoria merge împreună cu domnul Toma. care încearcă prin întrebări timide să dea de urma soţului ei. spune slujbaşul. XI „La marginea celei din urmă Dorne”. că soţul ei trecuse pe acolo „Cătră Sfinţii Arhangheli Mihai şi Gavril”. Scheună încet. Cel cu căciulă brumărie. plângând. şi amuţise şi el. crâşmarul întrebat. Cum ar fi cutezat să lovească şi să jefuiască? Asta o fac hoţii de drumul mare. niciunul fiind Nechifor Lipan. După confruntare. care nu avuseseră de unde să mai cumpere. despre care nu ştie ce s-a făcut. dar numai pentru urechile ei. Pe drum. Vitoriei Lipan îi spune domnul Macovei. după ce se arătaseră semne de împrimăvărare. dar strecoară totodată şi aluzii referitoare la posibila crimă.”.”. începea să i se facă lumină. care îşi consultase în acest scop registrele. la Suha. Avea buza de sus despicată ca la iepure. nu atât pentru tine. cârciumarul de acolo. Din acestea vânduse. între Sabasa şi Suha trebuia să găsească ea cheia adevărului. să bănuiţi dumneavoastră de cine ştie ce. că Nechifor cumpărase. împreună cu doi ciobani. Vitoria şi soţia cârciumarului pun la cale un plan pentru atragerea în capcană a presupuşilor vinovaţi de moartea lui Nechifor Lipan. şi vorbind lămurit.”. Gheorghiţă dă semne de maturizare („Flăcăul începea să doarmă mai puţin şi să se tragă la faţă. urcat de Vitoria şi Gheorghiţă sub călăuzirea lui Neculăieş.”). ”. lucru care i-a plăcut crâşmarului. . şi să fi căutat nou. în timp ce vremea se strică din nou. prin sat. pe nişte gospodari pe care toată lumea îi ştie de treabă şi la locul lor? Averea pe care o au e câştigată cu cinste.”. cucoana Maria vădeşte o părere foarte proastă întrucât „s-au umflat şi s-au lăţit ca broaştele în tău. ori îi omoară acolo pe loc. dintre care „Unul era mai puţintel la trup şi negricios ca mine. Femeia avea în ea o sfârşeală bolnavă şi-n acelaşi timp o bucurie. după asta. Spre indignarea domnului Vasiliu („D-apoi se poate una ca asta.”. Revenită în Sabasa. de la slujbaşul de acolo. Ş-apoi. ieşind din sat. cât pentru baltag. Mai întâi vor fi chemaţi la primărie „pentru o chestie mare care-i în interesul lor. mai vonic decât toţi şi râdea des şi tare.”. om vedea dacă nu pică jos fudulia unor muieri. cârciumar în Sabasa. dar pe urmă apărea mai încolo. privind atentă peste gardurile unor case până când într-o gospodărie îl descoperă pe Lupu. Vitoria Lipan va juca rolul unei femei speriate de situaţie şi necăjite. Despre cei doi ciobani şi mai ales despre soţiile lor. iar mama îi readuce aminte rostul său („Mănâncă zdravăn şi te întăreşte. dând astfel semn. Ajunşi în Vatra Dornei. îşi prezintă în continuare strategia negustoreasa. găsind în animal o parte din fiinţa celui prăpădit. adică moartea. lângă muntele Stânişoara. Râdea şi bea.” de când „Le-a căzut din cer avere.”). în vale. înălţă botul şi linse mâna care-l mângâia. din partea Sfintei Ana.”. XII De la domnul Iorgu Vasiliu. Multe vorbe nu spunea. o sută de oi altor doi gospodari. cu mâna sa. Acolo. ca şi faptul că acelaşi cioban nu uitase să-şi hrănească câinele. Iar „urma se găsea din semn în semn. mai ales că vântul a stat („Căzuse jos.”. câinele lui Lipan veni drept la dânsa şi i se aşternu la picioare. drept consecinţă. Iar ei se conformează. copilul dat pentru aceasta de domnul Toma. Celălalt. Nechifor Lipan nu mai era. La Sabasa fuseseră trei. în dialogul cu cei doi însoţitori ai lui Nechifor Lipan: atunci când Bogza sugerează că soţul ei ar fi părăsit-o pentru o altă femeie („Să nu fie săturat el de vechi. Se înălţase deasupra? Căzuse dedesubt? Aici. Dincoace. Vitoria ştie că ciobanul voinic şi cu buza de sus despicată se numeşte Calistrat Bogza iar de la soţia domnului Vasiliu. Vitoria răspunde prin „numai să nu fie cea cu dinţii rânjiţi. Vitoria află „la o canţelarie”.”). îşi vede soţul întors către ea cu faţa. până în satul Sabasa. Uneori părea că se stânge. unde „– Or ieşi la întrebare ş-om vedea ce-or spune. Mai ales îi plăcea tare băutura. trei sute de oi. cucoana Maria. în timp ce se îndepărta în întunecime. cel de pe care se vede apa Moldovei.”). Vitoriei „În întuneric. Până în Sabasa deoarece la crâşma domnului Iorgu Vasiliu ajunseseră doar doi ciobani. în noiembrie.aceştia] în cinstea feciorului de împărat şi a slăvitei doamne mirese.”) arătată celor două femei. Şi plecase împreună cu ei şi cu toate cele trei sute de oi către Neagra.”. „Cunoscând-o. iar nu nişte gospodari din Suha. poate de moarte de om. peste muntele Stânişoara. dă sfat cucoana Maria. că ciobanul mic de statură este Ilie Cuţui şi că ambii locuiesc în satul Doi Meri. adică a soţiilor lor. adică din crâşmă în crâşmă.

cu zgârciuri umede. Iar craniul omului purta urmă de baltag. pe căi ocolite. Dar sufletul lui se întorsese spre dânsa şi-i dădea îndemnuri. sub tarniţă şi poclăzi. pe care nimica n-o poate înlătura.”. simţea intrând în el soare şi bucurie. Nimeni nu mai putuse vedea acea cruntă privelişte. Botforii. ale căror neveste devin neliniştite şi încearcă să înlăture bănuielile ce planează asupra soţilor lor. „aşa de strâmt. cucoana Maria. La acel interogatoriu asistase şi Vitoria Lipan. Pe cale. constatând totodată că „Avea în ea o putere nouă. subprefectul primeşte răspunsurile date Vitoriei în timpul discuţiei cu ei de la primărie: „ Eu de moartea acelui oier nu pot pentru ca să ştiu nimica. „Flăcăul părea cu totul zăpăcit. […] Căci eu. cu ochii mititei şi buzele răsfrânte. cu toate rânduielile ştiute. am trăit pe lumea asta numai pentru omul acela al meu ş-am fost .”. lătrând şi încercând să-i încleşteze de boturi. să cadă ca-ntr-o fântână. A treia zi soseşte subprefectul Anastase Balmez. cum că eu şi Cuţui ne-am despărţit de el când am ajuns în vârful Stânişoarei. însă împuţinat de dinţii fiarelor. să caute cânele. toate dovezile. ”. prin sfânta de la Bistriţa. pe când mama observă cu atenţie locul.”. apar ghioceii şi „Trupul ei ar fi vrut să cânte şi să înmugurească. din porunca lui Dumnezeu. fatalistă: „dacă i-a fost lui Nechifor scrisă asemenea soartă. dragă cucoană Marie. Era el acolo. Am eu destule oi – zice – la apa Jijiei. Plângea ca un copil mic. Gheorghiţă rămâne să vegheze (simţind cum „Singurătăţile muntelui pulsau de apele primăverii. Abia acum înţelegea că acolo zace tatăl lui. Numai soarele îl ajungea şi-l bătea în plin. aşa de dosit. făcând apoi cele de cuviinţă pentru privegherea mortului până au să vină reprezentanţii „stăpânirii” spre a constata crima. Acolo invită pe subprefect şi pe cei doi ciobani la înmormântare. constată moartea violentă şi o ascultă pe Vitoria Lipan. în Suha se ivesc bănuieli despre o posibilă vinovăţie a lui Calistrat Bogza şi Ilie Cuţui. ”). dă falsă mărturie Calistrat Bogza. Vitoria porneşte din nou peste munte. decât atât. află Vitoria Lipan de la aceasta. zăcea mai încolo. grabnic.”. tocmai unde trebuia ca să-şi găsească pe cel drag. şi duceţi-vă sănătoşi. Ce pot pentru ca să spun. ”. Nu suia la nici o potecă. curăţit de carne. XIV Lângă ce mai rămăsese din tatăl său. şi cheltuielile pe care le-am făcut. în chemări. Lupu dă semne de nelinişte. după care îşi mărturiseşte soţiei domnului Vasiliu hotărârea de a continua întru descoperirea adevărului şi durerea: „Trebuie să iasă împotriva duşmanului. lovit şi brâncit de mâna duşmanului. lucru pe care Bogza şi Cuţui nu-l puteau dovedi. Toate acestea le credea femeia împreună cu o altă convingere a ei. Sângele şi carnea lui Nechifor Lipan se întorceau asupra lui în paşi. în zboruri. conform obiceiului ciobanilor. Aici fusese soarta lui Nechifor Lipan. a adus-o pe dânsa.”. albeau ţărâna. „Deodată se repezi asupra cailor. taşca. în convorbiri separate cu soţia hangiului din Suha. dar în acelaşi timp se ofilea în ea totul. viaţa tainică îşi întindea iar punţile peste prăpăstiile morţii. când a văzut el cât drum mai are până la apa Moldovei şi pe urmă până la apa Prutului.”. prefăcându-se a crede în cele spuse de foştii tovarăşi ai soţului ei dar strecurând totodată indicii pentru descoperirea adevărului – dacă s-a făcut vânzare de oi. să-l ridice din locul pieirii şi să-l puie în pământ sfânt. atunci. Era ş-o hotărâre mai de sus – cătră care inima ei întruna sta îngenunchiată. trebuia să existe un martor. în cimitirul din Sabasa. care-i răzbea în toate mişcările şi în priviri. Vitoria cunoscu altă binecuvântare. chimirul. care îi sugerează să întrebe ciobanii care i-au ajutat pe Bogza şi Cuţui să aducă oile de la Dorna dacă ştiu de vânzarea de oi. sau măcar chitanţă. Vitoria. Dumnezeu. aşa de singuratic. Atuncea. ca clopoţeii pe care-i ţinea în degete şi care pieriseră. s-a lehămetuit şi s-a hotărât să se lese de turma sa. pe Bogza şi Cuţui. n-avea nici un fel de legătură în curmeziş cu vecinătăţile. în Suha. Între timp. pentru a-şi conduce stăpânii la locul din prăpastia de lângă drum unde se aflau rămăşiţele pământeşti ale lui Nechifor Lipan: „Oase risipite.”. ş-atuncea doresc să-l văd zbătându-se cum s-a zbătut omul meu în râpă. De unde-i venise gândul? Fără îndoială de la Nechifor Lipan. Scheletul calului. El – se înţelegea lesne – nu mai era între vii cu trupul. căciula brumărie erau ale lui Nechifor. XV În timpul interogatoriului la care îi supune.XIII „În gândul acesta care-i venise dintr-o dată. Daţi-mi câştig ca şi pentru celelalte o sută. în timp ce Vitoria merge în sat după ajutoare. A doua zi după acea discuţie cu prietena sa de la han.

Şi-a tras de la subsuoara stângă baltagul şi. care îl muşcă de beregată. în timp ce căuta să vadă dacă pe craniul decedatului se văd urme de lovitură de baltag.”. […] Când cel din deal a făcut semn.”. Vitoria Lipan îi cere lui Calistrat Bogza să-i dea baltagul său lui Gheorghiţă pentru a-l vedea. dar din toată inima. ca atunci când vrei să despici un trunchi. Era în vreme de asfinţit. Şi se mai aflau în preajma lui doi oameni.”. primind ca răspuns din partea ei un „– Dumnezeu să te ierte”. . vor pleca să îşi recupereze turma furată. îşi motivează femeia informaţiile date: „Avea cu el cânele. Calistrat Bogza se înfurie. pe jos. prins de jandarmi. după ce şi-a strigat cu ţipăt cumplit durerea. în finalul romanului Vitoria îi spune fiului ce vor face în continuare: plătesc ce trebuie. cu menţiunea că al ciobanului de la Doi Meri „e mai vechi şi ştie mai multe. şi-şi ducea calul de căpăstru. O singură pălitură i-a dat.”. celălalt vinovat mărturiseşte şi el crima.”. Vitoria. se repede asupra lui Gheorghiţă spre a-şi lua baltagul înapoi dar acesta îl loveşte cu arma în frunte şi dă drumul câinelui. ca să luăm de coadă câte-am lăsat. Liniştită.”. Să ştiţi că nu era noapte. Al doilea venea în urma lui Lipan. Calistrat Bogza şi Ilie Cuţui păşesc departe unul de altul. pentru ca presupunând legătura cu acel obiect să spună istoria uciderii soţului ei. căci se simţea învinuit („Destul! răcni omul. Unul dăduse călcâie calului şi grăbise spre pisc. Iar de-acum îmi mai rămân puţine zile. în râpă. ca şi cum ar fi fost martoră. păşind ferit cu opincile pa carare. cel dintâi fiind „ca într-o fierbinteală bolnavă”. căci „Mi-a spus Lipan cât am stat cu dânsul. ciobanul recunoaşte crima şi îşi cere iertare Vitoriei şi lui Gheorghiţă. vor face parastasele cuvenite mortului „Ş-apoi după aceea ne-om întoarce iar la Măgura.mulţămită şi înflorită cu dânsul. şi îl trece. râzând. căci al flăcăului este la fel. destul!”). a venit în dosul lui Nechifor Lipan. cu nor. XVI În timpul mesei de după înmormântare. adică să n-aibă nici o grijă. ca să bage de samă dacă nu s-arată cineva. Iar pe soră-ta să ştii că nici c-un chip nu mă pot învoi ca s-o dau după feciorul acela nalt şi cu nasul mare al dăscăliţei lui Topor. că locu-i singuratic. deoarece simte că va muri. Ascultând aluziile femeii. atâtea nopţi. pe când. cel care umbla pe jos a lepădat frâul. La înmormântare. fiului ei. „ s-a întors mai liniştită şi a zvârlit şi ea asupra soţului un pumn de ţărână.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful