CURS SELECTIV PENTRU EXAMENUL DE LICENTA FACULTATEA DE DREPT SESIUNEA IULIE 2013

1

CUPRINS DREPT CIVIL ...............................................................................................................8 PARTEA GENERALA..................................................................................................8 Obligatia civila................................................................................................................9 1. Definitia obligatiei civile........................................................................................9 2. Clasificarea obligatiilor civile.................................................................................9
3. Obiectul raportului juridic civil...........................................................................................................................12

3.1. Definitia obiectului raportului juridic civil............................................................12 3.2. Clasificarea bunurilor.............................................................................................13
Conditiile de fond ale actului juridic civil...............................................................................................................19 1. Capacitatea de a incheia acte juridice civile.......................................................................................................19 2. Consimtamantul..................................................................................................................................................21

2.1. Consimtamantul – parte componenta a vointei juridice........................................21 2.2. Notiunea si valabilitatea consimtamantului...........................................................23 2.3. Viciile de consimtamant........................................................................................24 2.3.1. Eroarea ...........................................................................................................24 2.3.2. Dolul ..............................................................................................................28 2.3.3. Violenta ..........................................................................................................30 2.3.4. Leziunea..........................................................................................................32
3. Obiectul actului juridic civil................................................................................................................................34

3.1. Terminologie si notiune .......................................................................................34 3.2. Conditii de valabilitate...........................................................................................34 3.3. Sanctiune................................................................................................................35
4. Cauza (scopul) actului juridic civil ....................................................................................................................35

4.1. Notiune si reglementare.........................................................................................35 4.2. Structura cauzei......................................................................................................35 4.3. Conditiile cauzei....................................................................................................36 4.4. Sanctiune................................................................................................................36 4.5. Proba cauzei...........................................................................................................36
4. Forma actului juridic civil...................................................................................................................................37 4.1. Notiune.............................................................................................................................................................37 4.2.Corelatia dintre principiul consensualismului si forma actului juridic.............................................................37 4.3. Clasificarea conditiilor de forma ale actului juridic civil.................................................................................37 4.4. Forma ceruta ad validitatem............................................................................................................................38 4.5. Forma ad probationem.....................................................................................................................................38 4.6. Forma ceruta pentru opozabilitatea fata de terti...............................................................................................39 5. Principiile care guverneaza efectele actului juridic civil....................................................................................39

5.3.1. Precizari generale................................................................................................39 5.3.2. Principiul fortei obligatorii - pacta sunt servanda...............................................39 5.3.3. Principiul irevocabilitatii actului juridic civil.....................................................40 5.3.4. Principiul relativitatii efectelor actului juridic civil. ..........................................41 TESTE GRILA.........................................................................................................................43 – DREPT CIVIL I –..................................................................................................................43 Partajul este inadmisibil in cazurile: coproprietatii asupra despartiturilor comune, proprietatii devalmase si in alte cazuri prevazute de lege (de exemplu: cand unul dintre coproprietari a uzucapat, in conditiile legii)......................................................................................................55 TESTE GRILA.........................................................................................................................79 DREPTURI REALE.................................................................................................................79 TESTE GRILA.......................................................................................................................122
2

TEORIA GENERALA A OBLIGATIILOR..........................................................................122 CONTRACTE SPECIALE.....................................................................................................127 CAPITOLUL I........................................................................................................................128 CONTRACTUL DE VANZARE-CUMPARARE.................................................................128
I.1. Notiunea si caracterele juridice ale contractului de vanzare-cumparare........................................................128

I.1.1. Notiunea.........................................................................................................................128 I.1.2. Caracterele juridice........................................................................................................128 I.2.1. Capacitatea partilor........................................................................................................130 I.2.1.1. Incapacitati speciale de a cumpara............................................................................130 I.2.2. Consimtamantul.............................................................................................................132 Dreptul de preemtiune.............................................................................................................137 I.2.3. Obiectul contractului.....................................................................................................138 I.2.3.1. Lucrul vandut..............................................................................................................138 I.2.3.2. Pretul...........................................................................................................................141 I.2.4. Cauza in contractul de vanzare-cumparare....................................................................143 I.3. Efectele contractului de vanzare-cumparare.....................................................................143 I.3.2. Obligatiile vanzatorului................................................................................................144 I.3.2.2. Predarea lucrului vandut.............................................................................................145 3.1.2. Obligatia de garantie (art.1672 si urm. Cod civil) .......................................................146 3.2. Obligatiile cumparatorului...............................................................................................155 3.2.1. Plata pretului.................................................................................................................155 3.2.1. Luarea in primire a lucrului vandut..............................................................................156 Daca in urma verificarii se constata existenta unor vicii aparente, cumparatorul trebuie sa il informeze pe vanzator despre acestea fara intarziere. In lipsa informarii, se considera ca vanzatorul si-a executat obligatia............................................................................................156 3.2.2. Suportarea cheltuielilor vanzarii...................................................................................157 ............................................................................................................................157 4. Varietati de vanzare............................................................................................................157 4.1. Vanzarea dupa greutate, numar sau masura.....................................................................157 4.2. Vanzarea pe incercate......................................................................................................157 4.3. Vanzarea cu pact de rascumparare (art.1758 si urm.)......................................................158 4.4. Vanzarea unei mosteniri (de drepturi succesorale)..........................................................158 4.5. Vanzarea de drepturi litigioase si retractul litigios..........................................................159 CAPITOLUL V......................................................................................................................160 CONTRACTUL DE DONATIE.............................................................................................160 II.1. Notiune, reglementare si caractere juridice.....................................................................160 II.1.3. Caractere juridice.........................................................................................................160 II.2. Conditii de fond...............................................................................................................160 II.2.1. Capacitatea partilor......................................................................................................160 II.2.2. Incapacitatea partilor....................................................................................................161 II.2.2.1. Incapacitati de a dona................................................................................................161 II.2.2.2. Incapacitati de a primi...............................................................................................161 II.2.3. Consimtamantul...........................................................................................................162 II.2.4. Obiectul contractului....................................................................................................163 II.2.5. Cauza contractului de donatie......................................................................................163 II.3. Principiul irevocabilitatii donatiilor................................................................................163 II.3.4. Cauzele legale de revocare a donatiilor........................................................................164
3

Revocarea pentru ingratitudine...............................................................................................164 II.4. Donatiile simulate, indirecte si darurile manuale............................................................165 II.4.1. Donatiile simulate........................................................................................................165 II.4.2. Donatii indirecte...........................................................................................................165 II.4.3. Darurile manuale..........................................................................................................166 II.5. Efectele contractului de donatie......................................................................................167 II.5.1. Obligatiile donatorului.................................................................................................167 II.5.1.1. Obligatia de predare..................................................................................................167 II.5.1.2. Obligatia de garantie.................................................................................................167 II. 5.2. Obligatiile donatarului.................................................................................................167 CAPITOLUL III.....................................................................................................................173 CONTRACTUL DE MANDAT.............................................................................................173 Mandatul cu reprezentare .......................................................................................................173 III.1. Notiune...........................................................................................................................173 III.2. Caractere juridice...........................................................................................................173 - Mandatul cu reprezentare -...................................................................................................174 III.3. Dovada mandatului........................................................................................................174 III.4. Conditii de validitate a mandatului................................................................................174 III.4.1. Capacitatea partilor.....................................................................................................174 III.4.2. Obiectul si intinderea mandatului...............................................................................175 III.4.3. Forma mandatului......................................................................................................175 III.4.4. Actul cu sine insusi si dubla reprezentare (autocontractul)........................................176 III.5. Efectele contractului de mandat.....................................................................................176 III.5.1. Efecte intre parti..........................................................................................................176 III.5.1.1. Obligatiile mandatarului..........................................................................................176 III.5.1.2. Obligatiile mandantului...........................................................................................177 III.5.2. Efecte fata de terti.......................................................................................................178 III.6. Incetarea efectelor contractului de mandat....................................................................179 III.6.1. Revocarea mandatului.................................................................................................179 III.6.2. Renuntarea mandatarului............................................................................................180 III.6.3. Moartea unei parti.......................................................................................................180 III.6.4. Alte cauze de incetare.................................................................................................180 III.7. Efectele incetarii mandatului.........................................................................................180 - Mandatul fara reprezentare. Contractul de interpunere -......................................................180 TESTE GRILA.......................................................................................................................183 CONTRACTE SPECIALE.....................................................................................................183 CAPITOLUL 2.......................................................................................................................189 2.4. Nedemnitatea succesorala................................................................................192 3.1. CLASA I DE MOSTENITORI LEGALI: DESCENDENTII DEFUNCTULUI .................................................................................................................................196 3.4. Clasa a IV-a de mostenitori legali (colateralii ordinari).................................199 4.3. Dreptul de mostenire al sotului supravietuitor asupra mobilierului si obiectelor de uz casnic care au fost afectate folosintei comune a sotilor.........................................203
CAPITOLUL 5......................................................................................................................................................209

CONSIDERATII GENERALE CU PRIVIRE LA TESTAMENT............................209
Elocvente in acest sens sunt si dispozitiile art.416 alin.(3) din Codul civil, din care reiese ca recunoasterea paternitatii unui copil din afara casatoriei facuta pe calea testamentului este irevocabila, desi, testamentul

4

este esentialmente revocabil. Aceste prevederi nu reprezinta, insa, exceptii de la principiul revocabilitatii dispozitiilor testamentare, ci tocmai o ilustrare a ideii ca in cadrul unui testament pot coexista mai multe acte juridice de sine statatoare. ....................................................................................................................211 Legatele si celelalte dispozitii legate de transmiterea succesorala isi vor produce efecte la moartea testatorului, in schimb, recunoasterea de filiatie va produce efecte imediat, de la redactarea testamentului, respectiv de la data manifestarii de vointa a testatorului. Recunoasterea este valabila chiar daca testamentul ar fi nul pentru vicii de forma, daca sunt indeplinite conditiile pentru validitatea recunoasterii...........................................211

TESTE GRILA.......................................................................................................................231 INSTITUTII DE DREPT SUCCESORAL.............................................................................231 TESTE GRILA ......................................................................................................................256 DREPT PROCESUAL CIVIL................................................................................................256 TESTE GRILA......................................................................................................................297 DREPT PENAL - PARTEA GENERALA............................................................................297 A. INFRACTIUNI CONTRA PERSOANEI..........................................................................310
CARACTERIZARE GENERALA.......................................................................................................................310 1. Obiectul infractiunilor contra persoanei............................................................................................................310 I. OMUCIDEREA.................................................................................................................................................311 1.- Omorul.............................................................................................................................................................311 2. Omorul calificat................................................................................................................................................314 3. Omorul deosebit de grav...................................................................................................................................318 II. LOVIREA SI VATAMAREA INTEGRITATII CORPORALE SAU A SANATATII..................................321 1. Lovirea sau alte violente...................................................................................................................................322 2. Vatamarea corporala.........................................................................................................................................324 3. Vatamarea corporala grava...............................................................................................................................325 4. Lovirile sau vatamarile cauzatoare de moarte (art.183 C.pen.)........................................................................326 III. INFRACTIUNI CONTRA LIBERTATII PERSOANEI................................................................................327 1 - LIPSIREA DE LIBERTATE IN MOD ILEGAL............................................................................................327 2.VIOLAREA DE DOMICILIU...........................................................................................................................329 3.SANTAJUL .......................................................................................................................................................331 IV. INFRACTIUNI PRIVITOARE LA VIATA SEXUALA...............................................................................332 1 - VIOLUL ..........................................................................................................................................................332 2. ACTUL SEXUAL CU UN MINOR.................................................................................................................335 3 - PERVERSIUNEA SEXUALA........................................................................................................................337 Continutul constitutiv............................................................................................................................................338 4.CORUPTIA SEXUALA....................................................................................................................................339 5. INCESTUL.......................................................................................................................................................340

B. INFRACTIUNI CONTRA PATRIMONIULUI................................................................341
Consideratii generale.............................................................................................................................................341 1 - FURTUL..........................................................................................................................................................341 2. FURTUL CALIFICAT.....................................................................................................................................343 3. TALHARIA......................................................................................................................................................346 4.INSELACIUNEA..............................................................................................................................................349 5 - DELAPIDAREA.............................................................................................................................................351 6 - DISTRUGEREA..............................................................................................................................................354 7. TAINUIREA.....................................................................................................................................................355

C. INFRACTIUNI CONTRA AUTORITATII......................................................................357
1 - ULTRAJUL.....................................................................................................................................................357 2 - UZURPAREA DE CALITATI OFICIALE....................................................................................................358 3. SUSTRAGEREA DE SUB SECHESTRU.......................................................................................................359 D. INFRACTIUNI DE SERVICIU SAU IN LEGATURA CU SERVICIUL.....................................................360 1 - ABUZUL IN SERVICIU CONTRA INTERESELOR PERSOANELOR......................................................360 2. ABUZUL IN SERVICIU CONTRA INTERESELOR PUBLICE...................................................................362 3 - NEGLIJENTA IN SERVICIU.........................................................................................................................363 4.PURTAREA ABUZIVA....................................................................................................................................365

5

5 - LUAREA DE MITA........................................................................................................................................366 6 - DAREA DE MITA..........................................................................................................................................371 7 - PRIMIREA DE FOLOASE NECUVENITE...................................................................................................376 8 - TRAFICUL DE INFLUENTA........................................................................................................................377 E. INFRACTIUNI CARE IMPIEDICA INFAPTUIREA JUSTITIEI.................................................................380 1. DENUNTAREA CALOMNIOASA.................................................................................................................380 2 - MARTURIA MINCINOASA..........................................................................................................................382 3 - FAVORIZAREA INFRACTORULUI............................................................................................................384 Curtea de Apel Bucuresti, sectia I penala, decizia nr.840/1997............................................................................386 4 - ARESTAREA NELEGALA SI CERCETAREA ABUZIVA.........................................................................386 6. INLESNIREA EVADARII...............................................................................................................................390 F. INFRACTIUNI PRIVITOARE LA REGIMUL STABILIT PENTRU UNELE ACTIVITATI REGLEMENTATE DE LEGE.............................................................................................................................392 1. NERESPECTAREA REGIMULUI ARMELOR SI MUNITIILOR................................................................392 2. NERESPECTAREA REGIMULUI MATERIILOR EXPLOZIVE.................................................................394

G. INFRACTIUNI DE FALS.................................................................................................395
I. FALSIFICAREA DE MONEDE, TIMBRE SAU ALTE VALORI.................................................................395 1 - FALSIFICAREA DE MONEDE SAU ALTE VALORI................................................................................395 2. DETINEREA DE INSTRUMENTE AN VEDEREA FALSIFICARII DE VALORI.....................................398 II. FALSURI IN INSCRISURI.............................................................................................................................399 1 - FALSUL MATERIAL IN INSCRISURI OFICIALE.....................................................................................399 2 -FALSUL INTELECTUAL...............................................................................................................................400 3 - FALSUL IN INSCRISURI SUB SEMNATURA PRIVATA.........................................................................401 4 - UZUL DE FALS..............................................................................................................................................402 5. FALSUL IN DECLARATII.............................................................................................................................402 6. FALSUL PRIVIND IDENTITATEA...............................................................................................................403

H. INFRACTIUNI CARE ADUC ATINGERE UNOR RELATII PRIVIND CONVIETUIREA SOCIALA................................................................................................405
1- ULTRAJUL CONTRA BUNELOR MORAVURI SI TULBURAREA ORDINII SI LINISTII PUBLICE...406 2 - ASOCIEREA PENTRU SAVARSIREA DE INFRACTIUNI.......................................................................407

Forme, modalitati, sanctiuni...................................................................................................408
3. PROSTITUTIA.................................................................................................................................................408

Continut constitutiv.................................................................................................................408 Forme, modalitati, sanctiuni...................................................................................................408
4 - PROXENETISMUL........................................................................................................................................409

Conditii preexistente:..............................................................................................................409 Forme, modalitati, sanctiuni...................................................................................................410 TESTE GRILA......................................................................................................................411 DREPT PENAL - PARTEA SPECIALA..............................................................................411 TESTE GRILA.......................................................................................................................439 DREPT PROCESUAL PENAL............................................................................................439

6

DREPT CIVIL PARTEA GENERALA

7

Obligatia civila 1. Definitia obligatiei civile Obligatia civila reprezinta latura pasiva a continutului raportului juridic civil. Putem defini obligatia civila ca fiind indatorirea subiectului pasiv juridic civil de a avea o anume conduita, corespunzatoare dreptului subiectiv corelativ, conduita care poate consta in a da, a face ori a nu face ceva si care, la nevoie, poate fi impusa prin forta coercitiva a statului1. Din definitie reiese ca obligatia civila are urmatoarele trasaturi: titularul ei trebuie sa aiba o anumita conduita, corespunzatoare dreptului subiectiv corelativ; indatorirea consta intr-o actiune (a da, a face) sau inactiune (a nu face); in cazul nerespectarii indatoririi, aceasta poate fi impusa subiectului pasiv prin forta de constrangere a statului; 2. Clasificarea obligatiilor civile Criteriile de clasificare si categoriile de obligatii civile sunt urmatoarele: a) in functie de obiectul lor, obligatiile civile se clasifica dupa cum urmeaza: obligatia de a da (aut dare); obligatia de a face (aut facere); obligatia de a nu face ceva (aut non facere); obligatia pozitiva (obligatia de a da si obligatia de a face); obligatia negativa (obligatia de a nu face); obligatia de rezultat (numita si determinata); obligatia de diligenta (numita si de mijloace); b) dupa opozabilitatea lor, obligatiile civile se impart in: obligatiile obisnuite (opozabile numai intre parti); obligatii opozabile si tertilor (scriptae in rem);. c) in functie de sanctiunea juridica a obligatiei civile, diferentiem intre: obligatii civile perfecte; obligatii civile imperfecte (numite si naturale). a) Obligatii de a da, obligatii de a face si obligatii de a nu face Obligatia de a da – aceasta obligatie ridica inainte de toate precizarea semnificatiei sale juridice, aceasta in sensul ca nu trebuie confundata cu obligatia de a preda un bun oarecare mobil sau imobil. Astfel, obligatia de a da consta in indatorirea subiectului pasiv a unui raport juridic de a constitui sau transmite in folosul subiectului activ un drept real asupra unui bun. Pentru a putea executa obligatia de a da, subiectul pasiv trebuie sa fie titularul dreptului real respectiv, si sa aiba capacitatea de a instraina; astfel, de exemplu, intr-un contract de vanzare-cumparare, obligatia vanzatorului ce consta in a transmite catre cumparator dreptul de proprietate asupra lucrului vandut este o obligatie de a da. Aceasta obligatie nu se confunda cu obligatia de a preda materialmente lucrul vandut, deoarece aceasta este o obligatie de a face. Obligatia de a face – consta in indatorirea ce-i revine subiectului pasiv a unui raport juridic civil de a savarsi anumite fapte, actiuni, lucrari sau servicii in afara celor care se incadreaza in obligatia de a da. Obligatia de a face poate fi instantanee cand se executa deodata printr-un singur fapt (de exemplu, predarea lucrului imprumutat sau vandut). Aceasta obligatie poate fi succesiva,
1

A se vedea Gh.Beleiu, op. cit., p.90

8

cand se executa in timp, printr-o actiune continua sau prin actiuni repetate (de exemplu, prestarea unui serviciu, intretinerea unei persoane). Obligatia de a nu face – consta in indatorirea subiectului pasiv a unui raport juridic civil, de a se abtine de la savarsirea uneia sau mai multor fapte determinate (de exemplu, obligatia care le revine proprietarilor vecini de a nu planta pomi decat la distanta de 2 m de linia despartitoare a celor doua proprietati sau obligatia pe care si-o asuma nepoata fata de unchi, printr-un contract de donatie, de a nu se casatori pana la absolvirea liceului sau facultatii)2. Aceasta clasificare prezinta interes in ceea ce priveste calificarea unor acte juridice, precum si posibilitatea aducerii la indeplinire silita a obligatiilor.3 b) Obligatii civile pozitive si obligatii civile negative Obligatiile civile pozitive presupun o actiune care incumba subiectului pasiv al unui raport juridic civil. Sunt obligatii pozitive obligatiile de „a da” si „a face”. Obligatiile negative presupun o abstentiune a subiectului pasiv al unui raport juridic civil. Este obligatia negativa obligatia de „a nu face ceva”. Spre exemplu, este o obligatie pozitiva obligatia de intretinere, deoarece aceasta consta in asigurarea de catre debitor a celor necesare traiului creditorului. Obligatia debitoului de a nu savarsi fata de debitor fapte grave, contrare legii si bunelor moravuri este o obligatie negativa. c) Obligatii civile de rezultat si obligatii civile de diligenta Obligatii civile de rezultat – se mai numesc si obligatii determinate. Sunt acelea care constau in indatorirea debitorului de a obtine un rezultat determinat(art. 1481 alin 1 din Codul civil republicat). Caracteristic lor este faptul ca obligatia este strict precizata sub aspectul obiectului si scopului urmarit, debitorul asumandu-si indatorirea ca, desfasurand o anumita activitate, sa atinga un rezultat bine stabilit 4 (spre exemplu, obligatia vanzatorului de a preda cumparatorului lucrul vandut). Obligatii civile de diligenta – se mai numesc si obligatii de mijloace. Sunt acele obligatii prin care debitorul se obliga sa depuna toata staruinta pentru atingerea rezultatului, fara a se obliga la insusi rezultatul preconizat (de exemplu, obligatia asumata de avocat fata de clientul sau, obligatia medicului de a actiona cu toata prudenta si diligenta cerute de stiinta si etica medicala, in vederea vindecarii pacientului de o anumita boala). Potrivit art. 1481 alin 3 din Codul civil republicat, pentru a se stabili daca o obligatie este de mijloace sau de rezultat, se va tine seama indeosebi de: modul in care obligatia este stipulata in contract, existenta si natura contraprestatiei si celelalte elemente ale contractului, gradul de risc pe care il presupune atingerea rezultatului si influenta pe care cealalta parte o are asupra executarii obligatiei. d) Obligatii civile obisnuite, opozabile tertilor si obligatii reale Obligatii civile obisnuite – sunt acele obligatii care incumba debitorului fata de care sau nascut. Aceste obligatii sunt opozabile „intre parti”, ca si dreptul creat. Majoritatea obligatiilor civile sunt obisnuite.
2 3

A se vedea C. Turianu, Curs de drept civil. Partea generală. Editura Universitară, Bucuresti, 2003, p.81. A se vedea G. Boroi, C.A.Anghelescu, op. cit., p.69. 4 A se vedea G. Boroi, C.A.Anghelescu, op.cit., p.69.

9

Obligatiile opozabile si tertilor – numite si obligatii scriptae in rem, sunt acele obligatii care sunt strans legate de un bun, creditorul putand obtine satisfacerea dreptului sau doar daca dobanditorul actual al bunului este tinut sa respecte acest drept, desi este tert fata de contractul care a dus la nasterea dreptului creditorului. Este o astfel de obligatie cea prevazuta in art. 1811 din Codul civil republicat, potrivit caruia, daca bunul dat in locatiune este instrainat, dreptul locatarului este opozabil dobanditorului, astfel: in cazul imobilelor inscrise in cartea funciara, daca locatiunea a fost notata in cartea funciara, in cazul imobilelor neinscrise in cartea funciara, daca data certa a locatiunii este anterioara datei certe a instrainarii, in cazul mobilelor supuse unor formalitati de publicitate, daca locatarul a indeplinit aceste formalitati, in cazul celorlalte bunuri mobile, daca la data instrainarii bunul se afla in folosinta locatarului. Obligatiile reale – numite si obligatii propter rem,1 sunt acele obligatii care incumba, potrivit legii, detinatorului unui bun, datorata importantei deosebite a bunului pentru societate. Este o asemenea obligatie cea a detinatorului unui teren agricol, de a-l cultiva, conform prevederilor Legii nr. 18/1991 legea fondului funciar5, cea a proprietarilor si detinatorilor de terenuri cu orice titlu, care sunt obligati sa ia masurile prevazute de lege pentru protectia faunei cinegetice si a mediului sau de viata, raspunzand pentru pagubele pe care le produc acestora prin actiuni ilicite savarsite cu intentie sau din culpa, potrivit prevederilor Legii nr. 407/2003 a vanatorii si a protectiei fondului cinegetic. e) Obligatii civile perfecte si imperfecte Obligatii civile perfecte – sunt acele obligatii a caror executare este asigurata in cazul in care nu sunt aduse la indeplinire, de bunavoie, prin forta de constrangere a statului. Astfel, in ipoteza in care persoana obligata nu-si indeplineste de bunavoie indatoririle ce-i revin titularului, se pot adresa instantelor judecatoresti competente pentru a obtine o hotarare judecatoreasca in baza careia se poate cere executarea prin constrangere a obligatiei corelative dreptului sau incalcat sau nerecunoscut. Cele mai multe obligatii intra in aceasta categorie. Obligatii civile imperfecte – acestea mai sunt denumite si obligatii civile naturale. Aceste obligatii sunt acelea care se infatiseaza in opozitie cu prima categorie prin aceea ca nu poate cere executarea lor in mod silit. Daca insa o asemenea obligatie a fost executata de bunavoie, persoana obligata care si-a indeplinit in felul acesta indatoririle ce-i reveneau, nu mai poate cere restituirea lor. Cu titlu de exemplu amintim art. 2506 alin. 3 din Codul civil republicat care prevede ca cel care a executat de bunavoie obligatia dupa ce termenul de prescriptie s-a implinit, nu are dreptul sa ceara restituirea prestatiei, chiar daca la data executarii nu stia ca termenul prescriptiei era implinit, si art. 2264 care mentioneaza faptul ca pentru plata unei datorii nascute dintr-un contract de joc sau de pariu nu exista drept la actiune, cel care pierde neputand sa eara restituirea platii facuta de bunavoie, cu exceptia fraudei sau a cazului in care cel care a platit era lipsit de caapcitate de exercitiu ori avea capacitate de exercitiu restransa.

1

A se vedea I. Lulă, Privire generală asupra obligatiilor „propter rem” în Dreptul nr. 8 / 2000, p.8 – 22. Republicată în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1 din 5.01.1998 si modificată ulterior, pricipala modificare fiind adusă de Legea nr.247/2005 privind privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente.
5

10

3. Obiectul raportului juridic civil 3.1. Definitia obiectului raportului juridic civil Intr-o formulare sintetica, se poate considera ca obiectul raportului juridic civil are in vedere modul de comportare al subiectelor sale in vederea exercitarii drepturilor subiective, respectiv executarii obligatiilor civile corelative. Asa fiind, putem retine ca prin obiect al raportului juridic civil urmeaza sa intelegem actiunile sau inactiunile pe care subiectul activ le poate pretinde, iar subiectul pasiv este obligat sa le indeplineasca. In numeroase cazuri actiunile sau inactiunile partilor au ca obiect bunurile, acesta fiind si motivul pentru care bunurile au fost calificate drept obiect derivat al raportului juridic civil. Inainte de a formula o definitie asupra notiunii de bunuri trebuie sa lamurim sensurile notiunii de lucru si bun. Prin aceasta se intelege ceea ce-i poate fi folositor omului in viata sa zilnica. Astfel, omului ii sunt utile apa, cerul, lumina, pamantul, plantele etc., insa notiunea de bun are o alta semnificatie social juridica, aceasta in sensul ca un lucru, pentru a deveni bun este necesar nu numai sa-i fie util omului, dar sa fie in acelasi timp susceptibil de apropiere sub forma unor drepturi pe care sa le poata exercita asupra lui. Art. 535 din Codul civil republicat defineste bunurile cafiind lucrurile, corporale sau incorporale, care constituie obeictul unui drept patrimonial. In doctrina6 bunurile au fost definite ca fiind valoarea economica utila satisfacerii unor nevoi ale subiectelor de drept civil si este susceptibila de apropriere sub forma dreptului patrimonial. In sens larg, notiunea de „bun” desemneaza atat lucrul, cat si dreptul patrimonial care are ca obiect acest lucru7. Potrivit art. 31 din Codul civil republicat, patrimoniul reprezinta totalitatea drepturilor si obligatiilor patrimoniale care apartin unei persoane fizice sau juridice. Patrimoniul are doua componente: activul, alcatuit din totalitatea drepturilor subiective cu valoare economica (drepturile reale, drepturile de creanta si drepturile care privesc latura patrimoniala a drepturilor de creatie intelectuala), si pasivul, format din totalitatea obligatiilor patrimoniale (obligatiile obisnuite – a da, a face, a nu face –, obligatiile reale si obligatiile opozabile si tertilor). Drepturile nepatrimoniale nu intra in cadrul patrimoniului (spre exemplu, dreptul la viata, dreptul la sanatate, dreptul la nume, etc.), chiar daca incalcarea unui asemenea drept poate da nastere unui drept de creanta. De asemenea, nu fac parte integranta din patrimoniu obligatiile corelative drepturilor absolute (obligatiile negative generale, opozabile erga omnes), deoarece nu au valoare economica propriu-zisa8. Este de retinut ca ori de cate ori se face vorbire despre un drept sau obligatie patrimoniala cu caracter real, aceasta se refera pe de o parte la patrimoniul acelor subiecte de drept ca universalitate, iar pe de alta parte, la bunurile concrete asupra carora acel drept se exercita sau acea obligatie urmeaza sa se indeplineasca. Astfel, de exemplu, prin efectuarea unor acte juridice cum ar fi vanzarea- cumpararea, un anumit bun poate sa iasa din patrimoniul unei persoane si sa intre in patrimoniul altei persoane. Acestea fiind spuse, se poate afirma existenta unei corelatii de tipul parte-intreg intre notiunile de „bun” si „patrimoniu”, bunul putand fi privit atat individual, cat si ca element activ al patrimoniului9. In concluzie, bunurile unei anumite persoane pot fi privite in totalitate
6 7

A se vedea Gh.Beleiu, op.cit., p.96. Idem.. 8 A se vedea M. Ioan, Drept civil. Drepturi reale principale, Editura Pro Universitaria, Bucuresti, 2011, p.12. 9 A se vedea Gh.Beleiu, op. cit., p.91.

11

in cadrul patrimoniului ca universalitate de drepturi si obligatii, iar in individualitate, in functie de regimul lor juridic. Avand in vedere ca bunurile formeaza categoria cea mai reprezentativa la care se refera conduita subiectelor in cadrul raporturilor juridice civile se impune o cercetare amanuntita a lor. 3.2. Clasificarea bunurilor Clasificarea bunurilor reprezinta importanta deoarece ea determina pe de o parte asemanarile si deosebirile dintre anumite categorii de bunuri, iar pe de alta parte, regimul juridic pentru fiecare categorie in parte. Codul civil republicat distinge intre urmatoarele categorii de bunuri: bunuri mobile si bunuri imobile, bunuri fungibile si bunuri nefungibile, bunuri consumptibile si bunuri neconsumptibile, bunuri divizibile si bunuri indivizibile, bunuri principale si bunuri accesorii. In literatura juridica se face referire si la alte categorii de bunuri care, de altfel, pot fi deduse din alte dispozitii legale. Asemenea exemple pot fi: bunuri alienabile si bunuri inalienabile, bunuri sesizabile si insesizabile etc. Bunurile se clasifica in functie de urmatoarele criterii: 1) in functie de natura lor, bunurile se impart in bunuri mobile si bunuri imobile; 2) in functie de regimul circulatiei juridice, putem vorbi despre bunuri aflate in circuitul civil si bunuri scoase din circuitul civil; 3) dupa cum pot fi sau nu inlocuite unele cu altele in executarea unei obligatii civile, avem bunuri fungibile si bunuri nefungibile; 4) dupa cum folosirea lor implica sau nu consumarea substantei sau instrainarea lor, distingem intre: bunuri consumptibile si bunuri neconsumptibile; 5) dupa cum sunt sau nu producatoare de fructe: bunuri frugifere si bunuri nefrugifere; 6) dupa modul de percepere: bunuri corporale si bunuri incorporale; 7) dupa cum pot fi sau nu impartite fara sa isi schimbe destinatia, bunurile se impart in bunuri divizibile si indivizibile; 8) in functie de corelatia dintre ele, bunurile sunt principale si accesorii; 9) dupa cum pot fi sau nu supuse urmaririi si executarii silite pentru plata datoriilor, bunurile sunt sesizabile si insesizabile. 1) Bunuri mobile si bunuri imobile Bunurile imobile sunt acele bunuri care au o asezare fixa si stabila, in sensul ca nu se pot misca dintr-un loc in altul (spre exemplu, terenurile, constructiile, etc.). Bunurile mobile sunt acele bunuri care au o asezare fixa si stabila, fiind susceptibile de a fi stramutate sau transportate dintr-un loc intr-altul (ex. animalele, fructele desprinse de pomi, mobilele etc.). Aceasta clasificare este cunoscuta inca din dreptul roman. In Codul civil republicat, prin art.536 se dispune ca bunurile sunt mobile sau imobile. Totusi, pentru a avea o imagine completa a acestor bunuri, trebuie sa analizam regimul lor juridic. Potrivit reglementarilor cuprinse in Codul civil, republicat, bunurile imobile sunt de trei feluri: • imobile prin natura lor, in sensul ca prin existenta propriu-zisa, sau in modul artificial sunt incorporate solului si au menirea ca prin fixitatea lor sa poata fi

12

folosite: terenurile, izvoarele si cursurile de apa, plantatiile prinse in radacini, constructiile si orice alte lucrari fixate in pamant cu caracter permanent, platformele si alte instalatii de exploatare a resurselor submarine situate pe platoul continental, precum si tot ceea ce, in mod natural sau artificial, este incorporat in acestea cu caracter permanent (art. 537 din Codul civil republicat); • imobile prin destinatie – in sensul ca desi sunt mobile prin natura lor, prin destinatia care le este data, anumite bunuri se considera a fi imobile; art. 538 prevede faptul ca raman bunuri imobile materialele separate in mod provizoriu de un imobil, pentru a fi din nou intrebuintate, atat timp cat sunt pastrate in aceeasi forma, precum si partile integrante ale unui imobil care sunt temporar detasate de acesta, daca sunt destinate spre a fi reintegrate; de asemenea, materialele aduse pentru a fi intrebuintate in locul celor vechi devin bunuri imobile din momentul in care au dobandit aceasta destinatie; • imobile prin determinarea legii10 – se au in vedere drepturile reale imobiliare si actiunile care au ca obiect apararea pe cale juridica a drepturilor reale imobiliare (art. 542 din Codul civil republicat). Bunurile imobile se considera a fi tot de trei feluri, in conformitate cu reglementarile din Codul civil republicat: • mobile prin natura lor – acele bunuri care nu sunt considerate de lege imobile, conform art. 539 din Codul civil republicat; in aceasta categorie intra si undele electromagnetice sau asimilate acestora, precum si energia de orice fel produse, captate si transmise, in conditiile legii, de orice persoana si puse in serviciul sau, indiferent de natura mobiliara sau imobiliara a sursei acestora11; • mobile prin determinarea legii sunt redate de drepturile patrimoniale si actiunile care au ca obiect apararea pe cale judiciara a acestora, cu exceptia acelora care reprezinta bunuri imobile prin determinarea legii. Astfel, intra in aceasta categorie drepturile de creanta care au ca obiect bunuri imobile, drepturile reale si drepturile de creanta care au ca obiect bunurile mobile, respectiv actiunile prin care se apara acestea; • mobile prin anticipatie – desi prin natura lor, anumite bunuri sunt imobile prin natura lor, avandu-se in vedere situatia de viitor, prin conventia partilor, se considera a fi mobile12; art. 540 din Codul civil republicat, prevede ca bogatiile de orice natura ale solului si subsolului, fructele neculese inca, plantatille si constructiile incorporate in sol devin mobile prin anticipatie, atunci cand prin vointa partilor, sunt privite in natura lor individuala in vederea detasarii lor; bunurile mobile prin anticipatie au un caracter mobiliar relativ, in sensul ca acestea sunt mobile numai in raporturile dintre partile actului juridic respctiv, fata de terti urmand sa devina mobile numai dupa desprinderea efectiva de fond13;
10 11

Ibidem, p.75. A se vedea G.Boroi, C.A.Anghelescu, op.cit., p.76. 12 A se vedea Gh. Beleiu, op.cit, p. 92. 13 A se vedea G.Boroi, C.A.Anghelescu, op.ci.t, p.76.

13

Diferentierea de regim juridic dintre bunurile imobile si bunurile mobile, prezinta interes sub urmatoarele aspecte: - regimul publicitatii instrainarilor si constituirea de drepturi reale asupra lor este propriu in principiu numai bunurile imobile; - pentru bunurile mobile nu este necesara publicitatea instrainarilor, deoarece cel care poarta un asemenea bun se considera a fi proprietar; - in cazul bunurilor imobile, se face distinctie intre nuda proprietate si posesia ca stare de fapt; aceasta in sensul ca aceste doua stari sau situatii pot apartine fiecare altui titular; ca urmare, dreptul de proprietate poate fi aprobat prin actiunea in revendicare, iar posesia, prin actiunile posesorii; - in ceea ce priveste bunurile imobile, posesia poate duce la uzucapiune (art. 930 si urmatoarele din Codul civil republicat), iar pentru bunurile mobile, posesia de buna credinta valoreaza proprietate, conform art. 935 din Codul civil, o prezumtie absoluta si irefragabila de proprietate sau poate conduce la dobandirea proprietatii prin uzucapiune (art. 939 din Codul civil, republicat); - in dreptul international privat, bunului imobil i se aplica legea tarii pe teritoriul careia este situat, in timp ce bunului mobil i se aplica legea proprietarului bunului, conform prevederilor Legii nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat14; - in cazul bunurilor imobile, instrainarea este supusa, uneori, unor cerinte mai stricte; - litigiile cu privire la bunurile imobile sunt solutionate de instantele in raza teritoriala a carora se afla bunul, pe cand litigiile cu privire la bunurile imobile sunt solutionate de instantele in a caror raza teritoriala se afla domiciliul paratului; - in cazul bunurilor comune ale sotilor, instrainarea sau grevarea unui imobil nu se poate face decat daca celalalt sot si-a dat consimtamantul expres in acest sens, in timp ce pentru instrainarea bunurilor mobile opereaza prezumtia de mandat tacit reciproc. 2) Bunuri aflate in circuitul civil si bunuri scoase din circuitul civil Bunurile aflate in circuitul civil sunt bunuri care pot face obiectul actelor juridice. Aceasta categorie de bunuri se imparte, la randul ei, in bunuri care pot circula liber, neingradit (aici intra majoritatea bunurilor) si bunuri care pot fi dobandite, detinute sau instrainate cu respectarea anumitor conditii prevazute de lege (spre exemplu, substantele radioactive, obiectele de cult, materiale explozibile, arme, munitii etc.). Bunurile scoase din circuitul civil sunt acele bunuri care nu pot face obiectul actului juridic civil, acestea fiind inalienabile (spre exemplu, bunurile care fac exclusiv obiectul dreptului de proprietate publica si anume bogatiile de interes public ale subsolului, spatiul aerian, apele cu potential energetic valorificabil, de interes national, plajele, marea teritoriala, resursele naturale ale zonei economice si ale platoului continental – art.859 Codul civil, republicat15). Importanta acestei clasificari priveste valabilitatea actelor juridice civile, sub aspectul obiectului lor16, in sensul ca actele juridice care au ca obiect bunuri scoase din circuitul civil si actele juridice care au ca obiect bunuri care circula restrictiv si care au fost incheiate fara respectarea conditiilor legale sunt lovite de nulitate absoluta.
14
15

Publicată în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 245 din 1 octombrie 1992 A se vedea si art.136 din Constitutia Romaniei. 16 A se vedea G.Boroi, C.A.Anghelescu, op.cit., p.78.

14

3) Bunuri fungibile si bunuri nefungibile Bunurile fungibile sunt acele bunuri care in executarea unei obligatii, gasindu-se intr-un raport de echivalenta, pot fi inlocuite cu altele, fara ca aceasta sa afecteze validitatea platii. Este de retinut ca potrivit art.543 alin.2 din Codul civil, republicat, sunt fungibile bunurile determinabile dupa numar, masura sau greutate. Bunurile nefungibile sunt acele bunuri care avand individualitate proprie determinata pe baza unor trasaturi specifice nu se pot inlocui unele cu altele pentru a elibera pe debitor de executarea obligatiei ce-i revine (ex. un tablou facut de un anumit pictor, o carte cu dedicatie etc.). In art. 543. alin.3, Codul civil republicat stabileste ca izvor al caracterului fungibil sau nefungibil al unui bun poate fi si vointa partilor, care se pot intelege ca un bun fungibil sa fie considerat nefungibil si invers. Vechea reglementare retinea si clasificarea bunurilor in individual determinate, ca fiind acele bunuri care se individualizeaza prin insusiri proprii, speciale (spre exemplu, o carte cu o dedicatie si un autograf din partea autorului, un autoturism individualizat prin seria sasiului etc.) si generic determinate care se individualizeaza prin insusirile speciei ori categoriei din care fac parte, individualizarea acestora facandu-se prin masurare, numarare, cantarire (spre exemplu, o cantitate de cereale, doi metri de stofa, etc.). Desi in Codul civil republicat aceasta clasificare nu este prezenta, exista dispozitii legale care se refera la cele doua categorii de bunuri, cum sunt: art.1273, art.1274, art.1482, art.1486, etc. Bunurile individual determinate sunt nefungibile, iar cele determinate generic sunt fungibile. Interesul juridic al acestei clasificari consta in aceea ca, daca obiectul raportului juridic civil este un bun fungibil, debitorul poate sa-i predea creditorului un bun de acelasi fel, iar daca bunul este nefungibil, debitorul, pentru a se elibera de obligatie, trebuie sa-i predea creditorului bunul individual determinat. Totodata, momentul transmiterii dreptului real difera in functie de natura bunului. Astfel, ca regula generala, in cazul bunurilor nefungibile, dreptul real se transmite in momentul inchieierii actului juridic, chiar daca nu s-a predat bunul respectiv (art.1674 din Codul civil republicat), iar in cazul bunurilor fungibile, dreptul real se transmite in momentul individualizarii acestora prin predare, numarare, masurare, cantarire ori prin orice alt mod convenit sau impus de natura bunului (art.1678 din Codul civil republicat). Locul predarii bunului individual determinat este locul unde acesta se gasea in momentul contractarii, iar bunurile determinate generic trebuie predate la sediul debitorului, din momentul incheierii contractului, deoarece in principiu, plata este cherabila, iar nu portabila (art.1494 alin.1 lit.b si c). 4) Bunuri consumptibile si bunuri neconsumptibile Bunurile consumptibile sunt acele bunuri mobile a caror intrebuintare obisnuita implica instrainarea sau consumarea substantei lor (spre exemplu alimentele, lemnele pentru foc, combustibilul). Bunurile neconsumptibile sunt cele care pot fi intrebuintate in mod continuu fara ca prin aceasta sa se consume materialmente substanta sau sa fie implicata instrainarea lor (spre exemplu terenuri, cladiri etc.). Art.544 alin.3 din Codul civil republicat prevede posibilitatea schimbarii prin act juridic a calitatii unui bun din consumptibil in neconsumptibil.

15

Subliniem faptul ca, desi in majoritatea cazurilor bunurile consumptibile sunt fungibile, iar cele neconsumptibile sunt nefungibile, cele doua clasificari nu se suprapun, deci consumptibilitatea nu trebuie confundata cu fungibilitatea. Un astfel de exemplu de bun consumptibil si nefungibil este acela al ultimei sticle cu vin dintr-o recolta de vin renumita. Totodata, exista si bunuri neconsumptibile, dar fungibile, cum ar fi doua carti din aceeasi editie17. Utilitatea acestei clasificari se releva prin aceea ca numai asupra bunurilor neconsumptibile se pot institui drepturi de folosinta temporara care sa permita titularilor folosirea lor si concomitent sa le fie impusa obligatia restituirii in individualitatea lor identica. 5) Bunuri frugifere si bunuri nefrugifere Bunurile frugifere sunt acele bunuri care in mod periodic si fara sa-si consume substanta dau nastere la alte bunuri numite fructe. Fructele reprezinta acele produse care deriva din folosirea unui bun, fara a diminua substanta acestuia. Potrivit art. 548 din Codul civil republicat, distingem trei categorii de fructe, dupa cum urmeaza: • fructe naturale sunt acele produse directe si periodice ale unui bun, obtinute fara interventia omului, cum ar fi acelea pe care pamantul le produce de la sine, productia si sporul animalelor (spre exemplu mere padurete, pasuni necultivabile etc.); • fructe industriale sunt acele produse directe si periodice ale unui bun, obtinute ca rezultat al interventiei omului, cum ar fi recoltele de orice fel (spre exemplu culturi agricole, vita-de-vie etc.); • fructele civile sunt veniturile rezultate din folosirea bunului de catre o alta persoana in virtutea unui act juridic, precum chiriile, arenzile, dobanzile, venitul rentelor si dividendele. Fructele se disting de producte. Productele sunt produsele obtinute dintr-un bun cu consumarea sau diminuarea substantei acestuia, precum copacii unei paduri, piatra dintr-o cariera si altele asemenea (art. 549 din Codul civil republicat). Bunurile nefrugifere sunt acele bunuri care nu au insusirea de a da nastere periodic unor produse, fara a li se consuma substanta. Interesul juridic al acestei clasificari prezinta importanta din mai multe puncte de vedere: in timp ce fructele naturale si cele industriale se dobandesc prin culegere (percepere) la data separarii de bunul care le-a produs (art.550, alin.2 din Codul civil republicat), cele civile se dobandesc zi cu zi (art.550 alin 3 din Codul civil republicat); uzufructuarul are dreptul doar la fructe, nu si la producte, care se cuvin nudlui proprietar; posesia de bunacredinta conduce numai la dobandirea proprietatii fructelor, nu si a productelor (art. 948 din Codul civil republicat). 6) Bunuri corporale si bunuri incorporale Bunurile corporale sunt acelea care au existenta materiala perceptibila cu ajutorul simturilor umane. Bunurile incorporabile reprezinta valoarea economica ideala cu existenta abstracta (spre exemplu drepturile patrimoniale). Se disting urmatoarele categorii de bunuri incorporabile18:
17 18

A se vedea G.Boroi, C.A.Anghelescu, op.cit., p.80. A se vedea G. Boroi, C.A.Anghelescu, op. cit., p.82

16

drepturile reale, altele decat dreptul de proprietate; proprietatile incorporale; in aceasta categorie sunt incluse bunuri a caror existenta depinde de activitatea si de puterea creatoare a omului, fie dintr-o activitate in curs, fie dintr-o activitate trecuta si materializata in creatii spirituale (spre exemplu, dreptul de autor si alte drepturi conexe); - titlurile de valoare, fiind incluse in aceasta categorie valorile mobiliare (spre exemplu, actiuni, obligatiuni), precum si efectele de comert (cambia, biletul la ordin si cecul); - drepturile de creanta; Aceasta clasificare prezinta importanta sub urmatoarele aspecte: dobandirea proprietatii mobiliare ca efect al posesiei de buna-credinta (art. 935 din Codul civil republicat) opereaza numai pentru bunurile mobile corporale, si numai exceptional pentru bunurile mobile incorporale, respectiv titlurile la purtator (art. 940 din Codul civil republicat); dobandirea proprietatii prin simpla traditiune opereaza numai bunurile corporale; titlurile de valoare se transmit diferit: la purtator – traditiune, nominale – prin cesiune, la ordin – prin gir sau andosament; regimul de drept international privat difera, fiind guvernat de prevederile cuprinse in Cartea a VII-a a Codului civil republicat. 7) Bunuri divizibile si indivizibile Bunurile divizibile sunt acelea care poate fi impartite fara sa isi schimbe, prin aceasta destinatia lor economica. Bunurile indivizibile sunt acelea care nu pot fi impartite in natura fara a li se schimba destinatia lor economica (art. 545 alin.2 din Codul civil republicat). Spre exemplu, o bucata de stofa poate fi impartita, fiind un bun divizibil, pe cand un autoturism este un bun indivizibil, deoarece prin impartire i se schimba destinatia. Art. 535 alin.3 din Codul civil republicat prevede posibilitatea schimbarii destinatiei unui bun divizibil intr-un bun indivizibil. Interesul juridic al acestei clasificari priveste materia partajului si al obligatiilor, astfel daca partajul priveste un bun indivizibil, acesta din urma se atribuie unuia din proprietari cu obligarea lui la o sulta catre ceilalti sau bunul respectiv este scos la vanzare prin licitatie, iar pretul este impartit. Daca bunul indivizibil formeaza obiectul unei obligatii cu mai multe subiecte, se creeaza o indivizibilitate naturala, astfel, fiecare debitor este tinut sa execute intreaga prestatie. 8) Bunuri principale si accesorii Bunurile principale sunt bunurile care au o existenta de sine statatoare si respectiv o destinatie si un regim juridic propriu. Bunurile accesorii sunt acele bunuri care sunt legate prin destinatia lor de alte bunuri si ca atare, nu pot fi folosite decat impreuna (spre exemplu, cureaua pentru ceas, antena pentru televizor, betele pentru sky etc.). Interesul juridic este dat de regula de drept potrivit careia accesoriul urmeaza soarta principalului (accesorium sequitur principale), drept urmare, daca un bun principal face obiectul unui act juridic, bunul accesoriu se considera ca urmeaza regimul juridic al bunului principal, chiar daca nu s-a stipulat expres o asemenea clauza. 9) Bunuri sesizabile si bunuri insesizabile

-

17

Bunurile sesizabile sunt acelea ce pot forma obiectul executarii silite a debitorului, conform art. 409 din Codul de procedura civila. Bunurile insesizabile sunt acele bunuri care nu pot fi urmarite pentru plata unei datorii. Intra in acesta categorie bunurile destinate4 satisfacerii unor nevoi de baza ale omului (alimente hrana), cele destinate exercitarii profesiei, precum si bunurile care fac obiectul dreptului de proprietate publica dat fiind caracterul general al acestora. Bunuri apartinand domeniului public si bunuri apartinand domeniului privat al statului – aceasta clasificare se aplica doar statului si unitatilor administrativ-teritoriale sunt titulari ai dreptului de proprietate publica si dreptului de proprietate privata dupa cum bunurile intra in domeniul public sau privat. Astfel, doar bunurile din domeniul public la satului publice sunt inalienabile, imprescriptibile, insesizabile, in conditiile legii. Potrivit prevederilor din Codul civil republicat, bunurile mai pot fi impartite in: bunuri comune si bunuri proprii ale sotilor. Astfel, sunt bunuri comune acele bunuri dobandite in timpul casatoriei de oricare dintre soti cu exceptia cazurilor prevazute de art. 340 din Codul civil republicat. Potrivit acestui din urma articol, se constituie cu titlu de bunuri proprii urmatoarele: bunurile de uz personal; bunuri dobandite in timpul casatoriei prin mostenire, legat sau donatie, afara de cazul in care dispunatorul a prevazut ca ele vor fi comune; bunurile de uz personal si cele destinate exercitarii profesiei unuia dintre soti daca nu sunt elemente ale unui fond de comert care face parte din comunitatea de bunuri; drepturile patrimoniale de proprietate intelectuala asupra creatiilor sale si asupra semnelor distinctive pe care le-a inregistrat; bunurile dobandite cu titlu de premiu sau recompensa, manuscrisele stiintifice sau literare, schitele si proiectele de inventii si alte asemenea bunuri; indemnizatia de asigurare sau despagubirea pentru pagubele pricinuite persoanei; indemnizatia de asigurare si despagubire pentru orice prejudiciu material sau moral adus unuia dintre soti; valoarea care reprezinta si inlocuieste un bun propriu sau bunul in care a trecut aceasta valoare. Importanta acestei clasificari rezida in faptul ca la efectuarea partajului, sotilor le sunt stabilite drepturile asupra acestor bunuri in functie de titlul cu care sunt detinute (bunuri proprii sau bunuri comune). Conditiile de fond ale actului juridic civil 1. Capacitatea de a incheia acte juridice civile Capacitatea de a incheia actul juridic civil reprezinta acea conditie de fond si esentiala care consta in aptitudinea subiectului de drept civil de a participa la viata juridica prin incheierea de acte juridice civile, in scopul de a dobandi drepturi subiective civile si a-si asuma obligatii civile19. Capacitatea de a incheia acte juridice civile reuneste in structura sa o parte a capacitatii de folosinta a subiectului de drept civil (care se manifesta in aptitudinea generala si abstracta a acestuia de a incheia acte juridice civile), precum si capacitatea de exercitiu a subiectului de drept civil (in urma incheierii actelor juridice civile se dobandesc drepturi subiective civile si se asuma obligatii civile)20, fara a se confunda cu acestea21. Codul civil reglementeaza aceasta conditie de fond, esentiala si generala, in art.1180, potrivit caruia „poate contracta orice persoana care nu este declarata incapabila de lege si nici oprita sa incheie anumite acte juridice civile ”. Asadar, in materia incheierii actelor
19 20

A se vedea Gh.Beleiu, op.cit., p.140. Idem. A se vedea, în acelasi sens si G.Boroi, C.A.Anghelescu, op.cit., p.123. 21 E.Lupan, I.Sabău-Pop, op.cit., vol.I, p.189.

18

juridice civile este instituit principiul capacitatii de a incheia acte juridice civile, exceptia fiind incapacitatea. Avand in vedere ca legiuitorul nu face distinctie intre persoanele fizice si persoanele juridice, iar ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus, principiul functioneaza atat in cazul persoanelor fizice, cat si in cazul persoanelor juridice. In privinta persoanelor fizice, in literatura de specialitate s-a apreciat ca principiul capacitatii de a incheia acte juridice civile se intemeiaza pe ideea ca, in timp ce capacitatea este o stare de drept - de jure -, discernamantul este o stare de fapt - de facto - ce poate exista izolat, chiar la o persoana incapabila, dupa cum o persoana deplin capabila se poate gasi intr-o situatie in care, temporar, sa nu aiba discernamant22. In ceea ce priveste persoanele juridice, acestea nu au o existenta naturala fiind, potrivit art.25 alin.3 din Codul civil, republicat, acele forme de organizare care, intrunind conditiile cerute de lege, devin titulare de drepturi si de obligatii civile. Astfel, nu se poate vorbi despre vointa si discernamantul lor, motiv pentru care legiuitorul a creat institutia reprezentarii legale a persoanelor juridice la incheierea actelor juridice civile, care sa permita participarea acestui subiect de drept civil la viata juridica23 prin organele sale de administrare. De la principiul capacitatii de a incheia acte juridice civile exista urmatoarele exceptii: - persoanele declarate incapabile de lege, adica persoanele lipsite de capacitate de exercitiu, respectiv minorii care nu au implinit 14 ani si interzisii judecatoresti. Art.43 Codul civil, republicat, prevede ca cei lipsiti de capacitate de exercitiu – minorii care nu au implinit 14 ani si interzisii judecatoresti, de regula 24, nu pot incheia personal acte juridice civile, ci acestea vor fi incheiate in numele lor de reprezentantii legali. In ceea ce priveste persoanele cu capacitate restransa de exercitiu (persoanele cu varsta cuprinsa intre 14 si 18 ani), in temeiul art.41 Codul civil, republicat, acestea pot incheia acte juridice civile, dar, de regula25, cu incuviintarea parintilor sau a tutorelui, iar in cazurile prevazute de lege si cu autorizarea instantei de tutela. Aceste categorii de persoane nu reprezinta exceptii de la principiul capacitatii de a incheia acte juridice civile, ci mai degraba o confirmare a acestuia. Astfel, cunoscut fiind faptul ca in intervalul 14-18 ani discernamantul persoanelor fizice este in curs de formare, legiuitorul nu face altceva decat sa asigure ocrotirea intereselor acestei categorii de persoane prin completarea vointei lor cu incuviintarea parintilor sau a tutorelui si, dupa caz, cu autorizarea instantei de judecata. Sanctiunea care intervine in cazul incheierii actelor juridice civile de catre persoanele lipsite de capacitate de exercitiu sau de cele cu capacitate restransa de exercitiu cu nerespectarea dispozitiilor legale este nevalabilitatea actului (nulitatea relativa), chiar fara dovedirea unui prejudiciu (art.44 alin.1 Codul civil, republicat). - persoanele carora le este interzisa incheierea anumitor acte juridice civile 1. Art.206 alin.1 Codul civil, republicat prevede ca persoanele juridice pot avea orice drepturi si obligatii civile, afara de acelea care, prin natura lor sau potrivit legii, nu pot apartine decat persoanelor fizice. In continuare, la alin.2 al aceluiasi text legal se precizeaza ca persoanele juridice fara scop lucrativ pot avea doar acele drepturi si obligatii civile care
22 23

A se vedea Gh.Beleiu, op.cit., p.144. Pentru detalii, a se vedea E.Chelaru, Drept civil. Persoanele în reglementarea NCC, Editia 3, Editura C.H.Beck, Bucuresti, 2012, p.200 si urm. 24 La alin.3 al art.43 se prevede că aceste categorii de persoane pot încheia totusi acte de conservare si acte de dispozitie de valoare mică, cu caracter curent si care se execută la momentul încheierii lor. 25 Minorii care au împlinit varsta de 14 ani pot încheia singuri actele juridice civile pe care le puteau încheia singuri si cei lipsiti de capacitate de exercitiu.

19

sunt necesare pentru realizarea scopului stabilit prin lege, actul de constituire sau statut. In concluzie, principiul capacitatii persoanelor juridice de a incheia acte juridice civile cunoaste doua limite: i. actele juridice civile care se refera la drepturi si obligatii civile care prin natura lor sau prin dispozitiile legii apartin exclusiv persoanelor fizice ii. actele juridice civile care se refera la drepturi si obligatii civile care nu servesc realizarii scopului pentru care au fost infiintate persoanele juridice. Actele juridice civile incheiate cu incalcarea acestor doua limite nu sunt valabile, fiind lovite de nulitate absoluta. 2. Potrivit art.146 alin3 Codul civil, republicat, minorul nu poate sa faca donatii, altele decat darurile obisnuite potrivit starii lui materiale si nici sa garanteze obligatia altuia. Actele incheiate cu incalcarea acestei incapacitati fiind lovite de nulitate relativa. 3. In temeiul art.147 alin.1 Codul civil, republicat, este interzisa, sub sanctiunea nulitatii relative, incheierea de acte juridice intre tutore sau sotul, o ruda in linie dreapta ori fratii sau surorile tutorelui, pe de o parte, si minorul aflat sub tutela, pe de alta parte. 4. alte asemenea interdictii expres si limitativ prevazute de lege sub sanctiunea nulitatii absolute sau relative, in functie de natura interesului ocrotit26. 2. Consimtamantul 2.1. Consimtamantul – parte componenta a vointei juridice Consimtamantul este o manifestare de vointa ce exprima hotararea partilor de a incheia actul juridic. Acesta este urmare a unui proces psihologic complex determinat de anumite nevoi pe care subiectul de drept doreste sa le satisfaca prin mijloace juridice (fapte sau acte juridice) asupra carora delibereaza si, in final, ia hotararea de a incheia un anumit act juridic pe care o exteriorizeaza spre a fi cunoscuta de cealalta parte. Asadar, etapele procesului psihologic 27 amintit constau in: 1) identificarea nevoii care se impune a fi satisfacuta; 2) identificarea mijloacelor prin care se poate atinge acest deziderat; 3) analizarea acestora si deliberarea asupra lor; 4) luarea hotararii de a incheia un anumit act juridic civil ca mijloc de satisfacere a nevoii declansatoare; 5) exteriorizarea hotararii si incheierea actului juridic respectiv. Potrivit art.1182 din Codul civil, republicat, contractul se incheie prin negocierea lui de catre parti sau prin acceptarea fara rezerve a unei oferte de a contracta. Pentru dreptul civil – ramura de drept, necesitatea satisfacerii anumitor nevoi reprezinta motivul pentru care o persoana fizica sau juridica ajunge sa incheie un act juridic civil, adica scopul sau cauza actului juridic respectiv. In ceea ce priveste hotararea exteriorizata de a incheia un anumit act juridic civil, aceasta reprezinta consimtamantul. Aceste doua elemente formeaza vointa juridica. In continuare, amintim faptul ca vointa juridica este guvernata de doua principii: 1) principiul libertatii de vointa28reglementat in art.1169 Codul civil, republicat a carui denumire marginala este chiar „Libertatea de a contracta”. Potrivit acestui text legal, partile
26

Cu titlu de exemplu, a se vedea art.1653-1655 Codul civil, republicat, care reglementează incapacitătile de a cumpăra si de a vinde. 27 Pentru detalii, a se vedea Gh.Beleiu, op.cit., p.145-146. 28 I.Albu, Libertatea contractuală în „Dreptul” nr.3/1993, p.29-37.

20

sunt libere sa incheie orice contracte si sa determine continutul acestora, in limitele impuse de lege, de ordinea publica si de bunele moravuri. Din interpretarea acestor dispozitii se deprind urmatoarele concluzii: - libertatea de vointa se manifesta in 1) posibilitatea subiectelor de drept de a alege un anumit act juridic civil pe care urmeaza sa il incheie 29; 2) posibilitatea subiectelor de drept de a alege continutul actului juridic respectiv. Odata incheiat actul juridic, acesta are putere de lege intre partile contractante 30, putand fi modificat sau desfiintat numai prin acordul partilor sau din cauze autorizate de lege31. - libertatea de vointa nu are insa un caracter absolut, ci cunoaste limitele impuse de lege32, ordinea publica si bunele moravuri33. 2) principiul vointei reale (interne) exprima regula potrivit careia in ipoteza neconcordantei intre vointa interna a partilor (reala) si manifestarea sa exterioara se va da intaietate vointei interne (reale)34. Acest principiu isi gaseste consacrare legala in: - art.1266 Codul civil, republicat, potrivit caruia contractele se interpreteaza dupa vointa concordanta a partilor, iar nu dup sensul literar al termenilor, iar la stabilirea vointei concordante se va tine seama, intre altele, de scopul contractului, de negocierile purtate intre parti, de practicile statornicite intre acestea si de comportamentul lor ulterior incheierii contractului. - art.1289 si art.1290 Codul civil, republicat, care reglementeaza institutia simulatiei care presupune existenta concomitenta a doua acte juridice civile intre aceleasi parti si anume unul public, aparent prin care se creeaza o anumita aparenta juridica ce nu corespunde realitatii si unul secret (contrainscris) care corespunde vointei reale a partilor si prin care se anihileaza in tot sau in parte aparenta juridica creata de actul public35. In temeiul acestor dispozitii legale, contractul secret produce efecte numai intre parti si, dupa caz, succesorii lor universali sau cu titlu universal si nu poate fi invocat impotriva tertilor care, intemeindu-se cu buna-credinta pe contractul public, au dobandit drepturi subiective civile. Asadar, intre parti isi produce efectele actul secret in temeiul principiului vointei reale a partilor, in schimb fata de tertii de buna-credinta care au dobandit drepturi in baza aparentei create de actul public, acesta din urma va fi opozabil. Rationamentul pentru o astfel de solutie legala rezida din necesitatea ocrotirii bunei-credinte a tertilor si sanctionarii subiectelor de drept care au recurs la un astfel de mecanism (cea mai buna sanctiune pentru cei implicati este tocmai opozabilitatea actului public, desi nu corespunde vointei reale a partilor).
29

Amintim aici prevederile art.12 alin.1 Codul civil, republicat, care fac referire la actele juridice civile patrimoniale, de dispozitie, potrivit cărora oricine poate dispune liber de bunurile sale, dacă legea nu prevede în mod expres altfel. 30 A se vedea, art.1270 alin.1 Codul civil, republicat ca temei juridic pentru principiul obligativitătii actului juridic civil. 31 A se vedea art.1270 alin.2 Codul civil, republicat ca temei juridic pentru principiul irevocabilitătii actelor juridice civile. 32 Cu titlu de exemplu, a se vedea alin.2 al art.12 Codul civil, republicat, care prevede că nimeni nu poate dispune cu titlu gratuit, dacă este insolvabil. 33 În completare, amintim că potrivit art.11 Codul civil, republicat, nu se poate deroga prin conventii sau acte juridice unilaterale de la legile care interesează ordinea publică sau de la bunele moravuri. 34 Pentru detalii privind conceptiile cu privire la raportul dintre vointa reală si vointa declarată, a se vedea Gh.Beleiu, op.cit., p. 35 Pentru detalii, a se vedea C.Stătescu, C.Bîrsan, Drept civil. Teoria generală a obligatiilor, Editia a VIII-a, Editura All Beck, Bucuresti, 2002, p.84 si urm.

21

2.2. Notiunea si valabilitatea consimtamantului In literatura de specialitate consimtamantul a fost definit ca fiind este acea conditie esentiala, de fond si generala a actului juridic civil care consta in hotararea de a incheia un act juridic civil, manifestata in exterior36. Pentru a fi valabil, consimtamantul trebuie sa intruneasca urmatoarele conditii prevazute de art.1204 Codul civil, republicat: a) sa fie serios ceea ce inseamna ca manifestarea de vointa trebuie sa fie exprimata cu intentia de a produce efecte juridice civile. Aceste efecte juridice constau in nasterea, modificarea sau nasterea unui raport juridic civil. Literatura de specialitate37 a aratat ca aceasta conditie de valabilitate a consimtamantului nu este indeplinita in urmatoarele cazuri: - cand manifestarea de vointa a fost facuta in gluma (jocandi causa), din prietenie, curtoazie sau complezenta; - cand manifestarea de vointa s-a facut sub conditie pur potestativa, adica sub conditie ce depinde exclusiv de vointa debitorului 38. Art.1403 Codul civil, republicat, prevede faptul ca obligatia contractata sub o astfel de conditie nu produce nici un efect juridic; - cand manifestarea de vointa este foarte vaga (o afirmatie de tipul „iti dau bunurile mele” nu poate produce efecte juridice civile intrucat nu indica cu certitudine daca transferul este unul gratuit sau oneros si nici daca opereaza in timpul vietii sau dupa moartea transmitatorului, adica manifestarea de vointa are caracter mult prea vag); - cand manifestarea de vointa a fost facuta cu o rezerva mintala cunoscuta de destinatarul acesteia (avem in vedere aici, spre exemplu, situatia subiectului de drept civil care urmareste sa creeze aparenta unei stari de insolvabilitate prin incheierea de acte juridice civile fictive prin care pare ca instraineaza bunuri ale sale, care, in realitate, ii apartin in continuare. Astfel de acte juridice civile sunt lipsite de efecte juridice intre parti). b) sa fie exprimat in deplina cunostinta de cauza ceea ce presupune constientizarea efectelor juridice pe care le produce manifestarea de vointa. Numai o persoana cu discernamant este capabila de a-si asuma responsabilitatea faptelor sale. Art.1205 alin.1 Codul civil, republicat, vine in sprijinul afirmatiilor de mai sus prin instituirea regulii potrivit careia este anulabil contractul incheiat de o persoana care, la momentul incheierii acestuia, se afla, fie si numai vremelnic 39, intr-o stare care o punea in neputinta de a-si da seama de urmarile faptei sale. In ceea ce priveste discernamantul, in dreptul civil functioneaza urmatoarele prezumtii relative: - persoana lipsita de capacitate de exercitiu (minorul sub 14 ani ori cel pus sub interdictie judecatoreasca) este prezumata a fi lipsita de discernamant, din cauza varstei fragede, respectiv din cauza sanatatii mintale. - minorul cu varsta cuprinsa intre 14 si 18 ani este prezumat a avea discernamantul in curs de formare.
36 37

A se vedea Gh.Beleiu, op.cit., p.146. Ibidem, p.150. 38 În exemplul „îti vand bunul meu dacă voi dori”, vanzătorul îsi asumă o obligatie afectată de modalităti si anume de o conditie pur potestativă (depinde exclusiv de vointa lui). 39 Cauze care afectează discernămantul unei persoane în mod vremelnic, temporar, ar putea fi, spre exemplu, febra foarte mare sau betia completă.

22

persoana fizica cu deplina capacitate de exercitiu este prezumata ca are discernamantul juridic necesar participarii la viata juridica prin incheierea de acte juridice civile. Aceste prezumtii pot fi rasturnate prin proba contrarie. Astfel, actul juridic civil incheiat de o persoana prezumata a avea discernamant, dar care, in realitate, s-a aflat in neputinta de asi da seama de urmarile faptei sale, nu este valabil, fiind lovit de nulitate relativa. In acest sens sunt dispozitiile alin.2 al art.1205 Codul civil, republicat, potrivit carora contractul incheiat de o persoana pusa ulterior sub interdictie poate fi anulat daca, la momentul cand actul a fost facut, cauzele punerii sub interdictie existau si erau indeobste cunoscute. In cazul persoanei juridice, reprezentantul ei legal este, intotdeauna, o persoana fizica cu capacitate de exercitiu, astfel ca nu se pune problema discernamantului. c) sa fie exteriorizat. Suntem de parere ca pentru a produce efecte juridice civile, manifestarea de vointa se impune a fi exteriorizata spre a fi cunoscuta. Astfel, este binecunoscut faptul ca momentul incheierii unui contract este marcat de intalnirea unei oferte de a contracta cu acceptarea ofertei, care nu reprezinta altceva decat vointele partilor manifestate in sensul de a se produce anumite efecte juridice civile. Oferta si acceptarea ofertei pot fi emise in scris, verbal sau prin savarsirea de fapte concludente40 din care se desprinde cu precizie o anumita atitudine ce poate avea efecte juridice civile41. In temeiul art.1196 alin.2 Codul civil, republicat, tacerea nu produce efecte juridice civile, cu exceptia situatiei in care aceasta rezulta: 1) din lege42; 2) din acordul partilor sau din practicile statornicite intre acestea; 3) din uzante; 4) din alte imprejurari43. d) sa fie liber ceea ce inseamna ca pentru a fi valabil exprimat consimtamantul nu trebuie sa fie afectat de vicii de consimtamant. Potrivit art.1206 Codul civil, republicat, consimtamantul este viciat atunci cand este dat din eroare, surprins prin dol, smuls prin violenta sau in caz de leziune. Mentionam faptul ca in reglementarea viciilor de consimtamant legiuitorul s-a limitat la contractele civile. Intrebarea care se pune este daca viciile de consimtamant pot opera si in cazul actelor juridice unilaterale. Raspunsul este afirmativ, dat fiind faptul ca, in temeiul art.1325 Codul civil, republicat, daca prin lege nu se prevede altfel, dispozitiile legale privitoare la contracte se aplica in mod corespunzator actelor unilaterale. 2.3. Viciile de consimtamant 2.3.1. Eroarea i) Notiune Eroarea este falsa reprezentare a realitatii la incheierea unui act juridic civil44.
40

-

Trebuie mentionat aici art.1187 Codul civil, republicat, potrivit căruia oferta si acceptarea trebuie emise în forma cerută de lege pentru încheierea valabilă a contractului. Legiuitorul are în vedere împărtirea actelor juridice civile în consensuale, solemne si reale după criteriul modului de formare. 41 Amintim aici fapta taximetrului de a stationa în locuri special amenajate, care reprezintă manifestarea de vointă a acestuia de a încheia un contract de transport exprimată printr-un comportament concludent, neechivoc. 42 Amintim art.1810 alin.1 Codul civil, potrivit căruia dacă, după împlinirea termenului, locatarul continuă să detină bunul si să îsi îndeplinească obligatiile fără vreo împotrivire din partea locatorului, se consideră încheiată o nouă locatiune, în conditiile celei vechi (…). 43 În cazul ofertei făcute în interesul exclusiv al celeilalte părti, tăcerea destinatarului are valoare juridică, reprezentand acceptare a ofertei în cauză. 44 A se vedea Gh.Beleiu, op.cit., p.152; T.Popescu, Drept civil. Teoria actului juridic, Editura Athenaeum, 1992, p.97; D.Cosma, Teoria generală a actului juridic, Editura Stiintifică, 1969, p.153; M.Toma, op.cit., p.68; G.Boroi,

23

In primul rand, consecintele erorii sunt prezentate in art.106 alin.1 Codul civil, republicat ("consimtamantul este viciat cand este dat prin eroare (…) ") si art.1207 alin.1 Codul civil, republicat ("partea care, la momentul incheierii contractului, se afla intr-o eroare esentiala poate cere anularea acestuia, daca cealalta parte stia sau, dupa caz, trebuia sa stie ca faptul asupra caruia a purtat eroarea era esential pentru incheierea contractului"). ii)Clasificare Din acest ultim text legal se poate deduce ca in functie de importanta elementului asupra caruia cade falsa reprezentare si efectele juridice ale unei astfel de convingeri , eroarea poate fi esentiala sau neesentiala. Eroarea esentiala presupune ca falsa reprezentare a realitatii cade asupra unor elemente esentiale, determinante pentru incheierea actului juridic civil. Ea reprezinta un viciu de consimtamant ce are atrage, de regula, nulitatea relativa a actului juridic civil astfel incheiat. Eroarea atrage anularea actului juridic civil, fiind esentiala atunci cand: a) falsa reprezentare cade asupra naturii sau obiectului actului juridic civil (art.1207 alin.2 pct.1 Codul civil, republicat), adica una dintre parti are convingerea gresita ca incheie un anumit act juridic civil45, insa in realitate se incheie un altul (error in negotio46). Obiectul contractului este definit in art.1225 alin.1 Codul civil, republicat, ca fiind operatiunea juridica, precum vanzarea, locatiunea, imprumutul si altele asemenea, convenita de parti, astfel cum aceasta reiese din ansamblul drepturilor si obligatiilor contractuale. Asadar natura actului juridic civil este determinata de operatiunea juridica indicata, adica de obiectul sau. b) falsa reprezentare cade asupra - identitatii obiectului prestatiei, atunci cand una dintre parti contracteaza cu privire la un anumit bun, iar cealalta parte crede ca actul juridic civil se refera la un alt bun cu totul diferit47 (error in corpore); - asupra unei calitati esentiale a obiectului prestatiei sau asupra unei alte imprejurari considerate esentiale de catre parti in absenta careia actul juridic civil nu s-ar fi incheiat. Ne aflam in aceasta situatie atunci cand actul juridic civil se incheie tocmai in considerarea unei calitati esentiale a obiectului prestatiei, care, insa, nu este conforma cu realitatea 48 (error in substantiam). De asemenea, consimtamantul este viciat prin eroare in cazul in care actul juridic civil se incheie in considerarea unei alte imprejurari esentiale, care, in realitate, lipseste (art.1207 alin.2 pct.2 Codul civil, republicat). Prin obiect al prestatiei intelegem obiectul actiunii sau inactiunii la care se obliga partea sau partile actului juridic civil, adica bunul asupra caruia se rasfrange comportamentul partilor. c) falsa reprezentare cade asupra identitatii persoanei sau asupra unei calitati a acesteia in absenta careia actul juridic civil nu s-ar fi incheiat (art.1207 alin.2 pct.3 Codul civil, republicat). De aceasta data, caracterul esential al erorii cade asupra identitatii fizice a
C.A.Anghelescu, op.cit., p.134. 45 De exemplu, se încheie un contract de închiriere, iar una dintre părti are convingerea gresită că s-a încheiat un contract de vanzare-cumpărare cu plata pretului în rate. 46 A se vedea si Gh.Beleiu, op.cit., p.152. 47 De exemplu, o parte vinde un copiator, iar cealaltă parte are impresia că achizitionează o imprimantă. 48 De exemplu, o persoană cumpără o brătară crezand că este din aur, în realitate brătara este confectionată din alt metal; o persoană are convingerea că achizitionează o masină de epocă, în realitate fiind vorba despre o masină de ultimă generatie.

24

persoanei49, identitatii civile sau calitatilor esentiale ale acesteia care au fost determinante pentru incheierea actului juridic civil respectiv50 (error in personam). In materia casatoriei, eroarea constituie viciu de consimtamant numai atunci cand priveste identitatea fizica a celuilalt sot (art.298 alin.2 Codul civil, republicat), nu si atunci cand cade asupra altor calitati ale acestuia. Ratiunea unei astfel de reglementari rezida din scopul pentru care se incheie orice casatorie. d) falsa reprezentare priveste o norma juridica determinanta, potrivit vointei partilor, pentru incheierea actului juridic civil, cu conditia sa nu fie accesibila si previzibila (eroarea de drept) (art.1207 alin.3 coroborat cu art.1208 alin.2 Codul civil, republicat). Pot indeplini aceste conditii actele normative emise de organele administratiei publice centrale sau locale care au valoare de izvoare de drept civil in masura in care acestea nu au fost publicate in Monitorul Oficial al Romaniei sau nu au fost aduse la cunostinta publicului in alt mod, de natura a crea prezumtia de cunoastere. Aceasta prevedere legala este de natura a inlatura discutiile din literatura de specialitate51 avand ca obiect admisibilitatea sau inadmisibilitatea erorii de drept ca viciu de consimtamant. e) falsa reprezentare cade asupra unor motive ale actului juridic civil, considerate de parti ca fiind hotaratoare (art.1207 alin.4 Codul civil, republicat). f) falsa reprezentare cade asupra unor fapte care nu puteau fi cunoscute cu diligente rezonabile (eroarea de fapt). Acest caz se desprinde din interpretarea per a contrario a textului art.1208 alin.1 Codul civil, republicat. g) falsa reprezentare se concretizeaza intr-o eroare asupra cantitatii, esentiala pentru incheiere actului juridic civil (eroare de calcul) (art.1210 Codul civil, republicat). Este cazul bunurilor de gen care se individualizeaza prin cantarire, atunci cand cantitatea reprezinta elementul determinant pentru incheierea actului juridic. Eroarea neesentiala exista ori de cate ori falsa reprezentare a realitatii cade asupra unor elemente care, la incheierea actului juridic civil, nu au fost determinante sau considerate astfel. Acest tip de eroare poate atrage, cel mult, in rectificarea actului, insa poate ramane si fara vreo consecinta juridica52. Sunt considerate a fi erori neesentiale: - cele care privesc simplele motive ale actului juridic civil, care nu au fost calificate de parti ca fiind determinante; - cele care cad asupra unor norme juridice accesibile si previzibile; se presupune, astfel, ca respectivele dispozitii juridice erau susceptibile de cunoastere si, pe cale de consecinta, nu pot forme obiectul unei false reprezentari in mintea vreunui subiect de drept civil care participa la viata juridica prin incheierea de ace juridice civile; - cele care cad asupra unor fapte care puteau fi cunoscute cu diligente rezonabile (eroarea de fapt nescuzabila); - simplele erori de calcul, mai putin cele care cad asupra cantitatii – esentiala pentru incheierea actului. Amintim aici situatia actelor juridice civile in cadrul
49 50

Una dintre părti are impresia că încheie actul juridic civil cu Popescu Ion, însă se contractează cu fiul acestuia. De exemplu se contractează cu o persoană crezandu-se că este vorba despre un pictor renumit, în realitate aceasta fiind un simplu zugrav. 51 Gh.Beleiu, op.cit., p.153-154. În acest sens, se afirmă că teza inadmisibilitătii erorii de drept ca viciu de consimtămant se bazează pe obligatia cunoasterii legii, pe prezumtia absolută de cunoastere a legii, nefiind îngăduită apărarea bazată pe invocarea necunoasterii legii civile: nemo censetur ignorare legem. 52 G.Boroi, C.A.Anghelescu, op.cit., p.137.

25

carora se prevede ca o anumita prestatie stabilita in moneda unica europeana va fi platita in lei la cursul monedei Euro de la o anumita data calendaristica. Daca, cu ocazia conversiei monetare avem de a face cu o eroare de calcul, aceasta nu va fi considerata esentiala, astfel ca prestatia va fi dusa la indeplinire, facand obiectul unei rectificari. Alte clasificari a erorii in dreptul civil ar putea avea la baza urmatoarele criterii: - natura realitatii fals reprezentata, in functie de care eroarea poate fi: de fapt (falsa reprezentare a unei situatii faptice, la incheierea actului juridic - care priveste obiectul actului, valoarea etc) sau de drept (falsa reprezentare a existentei ori continutului unei norme juridice la incheierea actului juridic civil); - identificarea riscului de eroare, in functie de care eroarea poate fi: asumata (care poarta asupra unui element cu privire la care riscul de eroare a fost asumat de catre cel care o invoca sau, dupa imprejurari, trebuia sa fie asumat de acesta; cu titlu de exemplu amintim situatia in care se doreste achizitionarea unei bijuterii din aur, contractandu-se in acest sens cu o persoana cunoscuta in societate ca vinde bijuterii din alte metale la pret de aur ) sau neasumata (care poarta asupra unui element cu privire la care riscul de eroare nu a fost, si nici nu putea fi asumat); - modalitatea care determina falsa reprezentare a realitatii, in functie de care eroarea poate fi: de calcul sau de comunicare/transmitere (care poarta asupra declaratiei de vointa comunicate sau asupra declaratiei de vointa transmise inexact prin intermediul unei alte persoane sau prin mijloace de comunicare la distanta). iii)Structura Eroarea ca viciu de consimtamant este formata dintr-un singur element si anume falsa reprezentare a realitatii. Caracterul intrinsec al falsei reprezentari determina si dificultatea probarii sale53. Totusi, se apreciaza ca fiind vorba despre un fapt juridic, eroarea poate fi probata prin orice mijloc de proba54. iv) Conditii Pentru admisibilitatea erorii ca viciu de consimtamant se cer urmatoarele conditii: - elementul asupra caruia se rasfrange falsa reprezentare a realitatii la momentul incheierii contractului sa fi fost determinant pentru incheierea actului juridic, astfel incat, daca ar fi fost cunoscuta realitatea, actul nu s-ar fi incheiat. Aprecierea caracterului determinant al elementului fals reprezentat se face dupa un criteriu subiectiv, de la caz la caz, si numai prin exceptie se poate aplica un criteriu obiectiv, abstract55. - in cazul actelor juridice bilaterale sau multilaterale, art.1207 alin.1 Codul civil, republicat, impune si o a doua conditie a erorii, care insa nu este susceptibila a opera si in cazul actelor juridice unilaterale, si anume cealalta parte sa fi cunoscut sau sa fi trebuit sa cunoasca ca faptul asupra caruia a purtat
53 54

Gh.Beleiu, op.cit., p.154. G.Boroi, C.A.Anghelescu, op.cit., p.137. 55 Pentru detalii a se vedea Gh.Beleiu, op.cit., p.154;

26

eroarea era esential pentru incheierea contractului. Asadar, nu se cere ca cealalta parte sa fi cunoscut eroarea, ci caracterul determinant pentru incheierea actului juridic civil a elementului in privinta caruia cealalta parte era in eroare. De asemenea, nu se cere conditia ca fiecare parte sa se afle in eroare, pentru existenta viciului erorii, dar daca totusi ambele parti se afla in eroare fiecare are dreptul sa ceara anularea actului pentru eroarea careia ii este victima56. v) Sanctiune Dupa cum am amintit mai devreme, eroarea viciu de consimtamant determina posibilitatea partii care si-a reprezentat in mod gresit realitatea de a invoca nulitatea relativa a actului juridic civil astfel incheiat. Conditia impusa de art.1212 Codul civil, republicat, este invocarea erorii cu buna-credinta. Astfel, partea care este victima unei erori nu se poate prevala de aceasta contrar exigentelor bunei credinte. Aceasta presupune faptul ca reauacredinta este sanctionata cu mentinerea actului juridic civil, chiar daca partea s-a aflat in eroare la momentul incheierii lui. In temeiul art.14 alin.2 Codul civil, republicat, buna credinta se prezuma pana la proba contrarie, ceea ce inseamna ca cel interesat ar trebui sa probeze reaua credinta a partii victima a erorii pentru ca actul juridic civil sa produca efectele asa cum a fost incheiat. In cazul actelor juridice bilaterale, legiuitorul consacra, cu titlu de noutate, posibilitatea adaptarii actului, inlaturandu-se astfel desfiintarea acestuia. Potrivit art.1213 Codul civil republicat, procedura adaptarii contractului presupune parcurgerea urmatorilor pasi: - partea care a fost victima unei erori la incheierea actului juridic civil si este indreptatita sa invoce anulabilitatea contractului notifica cealalta parte cu privire la modul in care ea a inteles contractul sau introduce actiunea in nulitatea relativa a contractului; - in termen de 3 luni de la data notificarii sau de la data la care i-a fost comunicata cererea de chemare in judecata (dar inainte de obtinerea anularii prin hotarare judecatoreasca), cealalta parte declara ca doreste sa execute sau executa fara intarziere contractul asa cum a fost inteles de victima erorii (de exemplu, in ipoteza contractului de vanzare-cumpararea a unei bijuterii in care cumparatorul s-a aflat in eroare in ceea ce priveste materialul din care este confectionata bijuteria, notifica aceasta vanzatorului, iar el declara ca va pune la dispozitie sau chiar pune la dispozitia cumparatorului o bijuterie identica cu prima, cu mentiunea ca de aceasta data este confectionata din metalul dorit de cumparator). Dupa indeplinirea acestei proceduri, contractul se considera incheiat asa cum a inteles victima erorii, dreptul de a obtine anularea fiind astfel stins. 2.3.2. Dolul i)Notiune Dolul consta in inducerea in eroare a unei persoane, prin mijloace frauduloase sau prin omisiunea frauduloasa de a o informa asupra unor imprejurari pe care se cuvenea sa le cunoasca.
56

Idem.

27

Spre deosebire de eroare, cand doar eroarea esentiala determina nulitatea relativa a actului juridic civil, in cazul dolului, care nu este altceva decat o eroare provocata 57, partea al carei consimtamant a fost astfel viciat poate cere anularea contractului, chiar daca eroarea in care s-a aflat nu a fost una esentiala (art.1214 alin.2 Codul civil, republicat). Asa cum dispune art.1214 alin.4 Codul civil, republicat, dolul nu se presupune si, prin urmare, trebuie probat. Fiind vorba despre un fapt juridic civil, pot fi aduse orice mijloace de proba in acest sens. ii)Clasificare58 Dupa cauza erorii, dolul se imparte in: - dol provocat prin manopere dolosive (frauduloase) cand inducerea in eroare se datoreaza savarsirii unor actiuni (sugestie sau captatie 59) care au ca scop determinarea unei persoane sa incheie un act juridic civil, pe care altfel nu l-ar fi incheiat; - dol provocat prin omisiune (dol prin reticenta) cand inducerea in eroare se datoreaza unor inactiuni care constau in omisiunea frauduloasa de informare cu privire la anumite imprejurari care, daca ar fi fost cunoscute, actul juridic civil nu ar mai fi fost incheiat60. iii)Structura Dolul, ca viciu de consimtamant, este alcatuit din doua elemente: - un element obiectiv, material, ce consta in utilizarea de mijloace viclene (masinatiuni, siretenii, manopere dolosive) pentru a induce in eroare. - un element subiectiv, intentional, ce consta in intentia de a induce in eroare o persoana, pentru a o determina sa incheie un act juridic civil. Pentru probarea dolului este necesara dovedirea existentei celor doua elemente ale sale. Astfel, simplul fapt de a profita la incheierea actului juridic civil de ignoranta sau de lipsa de experienta a unei persoane nu constituie dol, deoarece lipseste elementul obiectiv 61. In acelasi mod, lipsa intentiei de a induce in eroare exclude dolul62. iv)Conditii Pentru a fi viciu de consimtamant, dolul trebuie sa indeplineasca, cumulativ, urmatoarele conditii: - eroarea sa se datoreze unor manopere sau omisiuni frauduloase , chiar daca eroarea nu a fost esentiala. Se apara in acest mod orice persoana care a fost victima unor masinatiuni la incheierea unui act juridic civil. - sa provina de la altcineva . Astfel, in temeiul art.1214 alin.1 si 3 Codul civil, republicat, in cazul actelor juridice bilaterale, dolul poate proveni de la
57 58

Gh.Beleiu, op.cit., p.155. Pentru clasificarea dolului în principal (ce cade asupra unor elemente determinate la încheierea actului juridic civil) si dol incident (ce cade asupra unor elemente nedeterminate la încheierea actul juridic), la care legiuitorul actual a renuntat, a se vedea Gh.Beleliu, op.cit., p.155. 59 Specularea afectiunii sau pasiunii unei persoane spre a o determina să facă o donatie sau un legat – ibidem, p.156. 60 Un exemplu din literatura juridică si practica judiciară, în acest sens, ar fi reprezentat de actul de vanzarecumpărare a unei case de vacante la a cărui încheiere vanzătorul a omis să aducă la cunostinta cumpărătorului că în imediata apropiere a imobilului se află o fermă de porci sau o groapă de gunoi. 61 A se vedea în acest sens, C.A.Anghelescu, op.cit., p.142. 62 Pentru detalii, a se vedea Gh.Beleiu, op.cit., p.156.

28

cocontractant, de la reprezentantul acestuia, prepusul sau gerantul sau. Nu se cere conditia ca dolul sa fie comun (sa existe pentru fiecare parte a actului bilateral), dar daca acest lucru se intampla, atunci fiecare parte are dreptul sa exercite actiuni in anulare pentru dolul a carui victima este 63. Dolul sub forma sugestiei sau captatiei poate fi intalnit si in cazul actelor juridice unilaterale cum este testamentul64. Din art.1215 Codul civil, republicat, rezulta ca dolul poate proveni si de la un tert, insa pentru a atrage nulitatea relativa a actului juridic se impune ca cealalta parte sa fi cunoscut sau sa fi trebuit sa cunoasca dolul la incheierea lui. In caz contrar, actul juridic se mentine, autorul dolului raspunzand pentru prejudiciile cauzate victimei dolului. Exceptie de la aceasta regula face testamentul in cazul caruia, potrivit art.1038 alin.2 Codul civil, republicat, dolul atrage nulitatea relativa chiar daca manoperele dolosive nu au fost savarsite de beneficiarul dispozitiilor testamentare si nici nu au fost cunoscute de acesta. v)Sanctiune Partea al carei consimtamant a fost viciat prin dol poate alege una dintre urmatoarele solutii: nulitatea relativa a actului juridic civil pe care l-a incheiat astfel si despagubiri de la autorul dolului, in temeiul tezei I a art.1257 Codul civil, republicat; mentinerea actului juridic civil si reducerea prestatiei sale cu valoarea despagubirilor pe care ar fi fost indreptatit sa le incaseze, in temeiul tezei a II-a a art.1257; confirmarea actului juridic (renuntarea la dreptul de a cere nulitatea relativa 65) cu mentinerea dreptului de cere despagubiri, in temeiul art.1265 alin.3 Codul civil, republicat; in cazul dolului provenit de la un tert cand nu sunt indeplinite conditiile pentru desfiintarea actului juridic civil, victima dolului are dreptul de a obtine despagubiri de la tertul autor al dolului. adaptarea actului juridic civil in conditiile art.1213 Codul civil, republicat, pe motiv ca dolul este o eroare provocata66. 2.3.3. Violenta i)Notiune Violenta - viciu de consimtamant consta in amenintarea unei persoane cu un rau care ii induce fara drept o temere de natura a o determina sa incheie un act juridic civil pe care, altfel nu l-ar fi incheiat. Efectele violentei sunt prevazute, in primul rand de art.1206 Codul civil, republicat ("Consimtamantul este viciat cand este (…) smuls prin violenta"); in continuare art.12161220 Codul civil, republicat, sunt consacrate prezentului viciu de consimtamant. ii)Clasificare
63 64

Gh. Beleiu, op.cit., p.157. Idem, p.157. 65 Art.1262 si urm Codul civil, republicat. 66 Pentru detalii a se vedea G.Boroi, C.A.Anghelescu, op.cit., p.144.

29

Dupa natura raului cu care se ameninta, violenta poate fi: - violenta fizica cand temerea insuflata este de asa natura incat partea amenintata putea sa creada, dupa imprejurari, ca viata, persoana sa ori a sotului, sotiei, ascendentilor/descendentilor sai, respectiv bunurile sale ar fi expuse unui pericol grav si iminent (alin.2 si 3 art.1216); - violenta morala cand temerea insuflata este de asa natura incat partea amenintata putea sa creada, dupa imprejurari, ca sa ar fi expusa unui pericol grav si iminent (alin.2 art.1216); desi textul face referire doar la onoarea persoanei, consideram ca este vorba despre violenta morala si atunci cand amenintarea este indreptata impotriva demnitatii, imaginii si vietii private. Dupa caracterul amenintarii, violenta poate fi: - violenta justa cand temerea este indusa de o amenintare justa, precum exercitarea unui drept; aceasta nu constituie viciu de consimtamant dat fiind caracterul ei si, prin urmare, nu determina anulabilitatea actului juridic astfel incheiat (spre exemplu, creditorul il ameninta pe debitor cu realizarea dreptului sau de creanta prin apelarea la forta coercitiva a statului). Cu toate acestea, in temeiul art.1217 Codul civil, republicat, amenintarea cu exercitiul unui drept depaseste caracterul just atunci cand are ca scop obtinerea unor avantaje injuste; - violenta injusta cand temerea este indusa fara drept ca urmare a unei amenintari injuste; aceasta constituie viciu de consimtamant si determina anulabilitatea actului astfel incheiat. In textele legale amintite anterior, legiuitorul se refera exclusiv la violenta – viciu de consimtamant. Dupa natura ei, temerea indusa de amenintare poate fi: - temere justificata care este de natura sa creeze convingerea unei persoane ca, in lipsa consimtamantului sau, valori de natura fizica sau morala, ar putea fi expuse unui pericol grav si iminent; - temere reverentiara, care izvoraste din respect, iar nu ca urmare a unei amenintari (art.1219 Codul civil, republicat). iii)Structura Violenta - viciu de consimtamant presupune intrunirea a doua elemente constitutive: - un element obiectiv, extrinsec, care presupune un comportament care consta in acte de amenintare savarsite de cealalta parte sau de un tert; - un element subiectiv, de natura psihologica, care consta in insuflarea unei temeri persoanei amenintate ca anumite valori fizice sau morale ar fi expuse unui pericol grav si iminent, ceea ce o determina sa incheie un anumit act juridic civil, alterandu-i consimtamantul. iv)Conditii Pentru a fi viciu de consimtamant, violenta trebuie sa intruneasca urmatoarele conditii: - temerea insuflata sa fie determinata prin incheierea actului juridic, ceea ce presupune ca, in lipsa ei, actului juridic civil nu s-ar fi incheiat . Aceasta conditie rezulta din art.1216 alin.2 Codul civil, republicat, si in temeiul alin.4 al aceluiasi text legal, ea se apreciaza dupa criterii subiective, de la caz la caz, tinand seama de varsta, starea sociala, sanatatea si caracterul celui asupra caruia s-a exercitat violenta, precum si de orice alta imprejurare ce ar fi

30

putut influenta starea acestuia la momentul incheierii actului juridic civil. Amenintarea cu un rau poate privi atat persoana autorului actului, viata, onoarea sau bunurile sale cat si o persoana apropiata acesteia precum sotul sau sotia, descendentii ori ascendentii. Desi alin.3 al art.1216 nu face referire la bunurile persoanelor apropiate autorului actului juridic civil, suntem de parere ca exista violenta si in acest caz, dat fiind ca legiuitorul foloseste sintagma „violenta (…) indreptata impotriva unei persoane apropiate”, care trebuie interpretata in spiritul ei, iar nu doar in litera ei. - amenintarea care cauzeaza temerea justificata sa fie injusta , nelegitima. Simpla temere reverentioasa, fara violenta, nu este viciu de consimtamant, dupa cum am amintit mai sus. Este asimilata violentei si starea de necesitate in care se afla o persoana, stare care o determina sa incheie un contract pe care altfel nu l-ar fi incheiat si de care cealalta parte a profitat. In ceea ce priveste actele juridice bilaterale, amenintarea cu un rau poate proveni atat de la cealalta parte, cat si de la un tert. In cazul in care amenintarea provine da la un tert art.1220 alin.1 Codul civil, republicat, impune pentru anularea actului juridic civil, ca cealalta parte al carei consimtamant nu a fost viciat sa fi cunoscut sau sa fi trebuit sa cunoasca violenta savarsita de catre tert. Dispozitia legala se justifica prin aceea ca partea al carei consimtamant nu a fost viciat nu trebuie sa suporte consecintele unui comportament care nu-i este imputabil in nici un fel. Violenta – viciu de consimtamant poate aparea si in cazul actelor juridice unilaterale. v)Sanctiune Partea al carei consimtamant a fost viciat prin violenta poate alege una dintre urmatoarele solutii: - nulitatea relativa a actului juridic civil pe care l-a incheiat astfel si despagubiri de la autorul dolului, in temeiul tezei I a art.1257 Codul civil, republicat; - mentinerea actului juridic civil si reducerea prestatiei sale cu valoarea despagubirilor pe care ar fi fost indreptatit sa le incaseze, in temeiul tezei a II-a a art.1257; - confirmarea actului juridic (renuntarea la dreptul de a cere nulitatea relativa 67) cu mentinerea dreptului de cere despagubiri, in temeiul art.1265 alin.3 Codul civil, republicat; - in cazul violentei provenite de la un tert cand nu sunt indeplinite conditiile pentru desfiintarea actului juridic civil, victima are dreptul de a obtine despagubiri pentru prejudiciul suferit de la tertul autor al violentei (art.1220 alin.2 Codul civil, republicat). 2.3.4. Leziunea i)Notiune Leziunea este acel viciu de consimtamant care consta in disproportia vadita de valoare intre doua prestatii, in sensul ca una dintre parti, profitand de starea de nevoie, de lipsa de experienta ori de lipsa de cunostinte a celeilalte parti, stipuleaza in favoarea sa ori a unei alte persoane o prestatie de o valoare considerabil mai mare la data incheierii actului, decat valoarea propriei prestatii68.
67 68

Art.1262 si urm. Codul civil, republicat. Art.1221 alin.1 Codul civil, republicat.

31

ii) Clasificare Spre deosebire de legislatia anterioara, actualul Cod civil recunoaste existenta viciului leziunii atat in cazul minorului cat si in cazul majorului, dupa cum urmeaza: - in cazul majorului exista leziune ori de cate ori una dintre parti, profitand de starea de nevoie, de lipsa de experienta ori de lipsa de cunostinte a celeilalte parti, stipuleaza in favoarea sa ori a unei alte persoane o prestatie de o valoare considerabil mai mare la data incheierii actului, decat valoarea propriei prestatii; - in cazul minorului exista leziune atunci cand: • una dintre parti, profitand de starea de nevoie, de lipsa de experienta ori de lipsa de cunostinte a minorului, stipuleaza in favoarea sa ori a unei alte persoane o prestatie de o valoare considerabil mai mare la data incheierii actului, decat valoarea propriei prestatii; • acesta isi asuma o obligatie excesiva prin raportare la starea sa patrimoniala, la avantajele pe care le obtine din actul juridic respectiv sau la ansamblul circumstantelor, dupa cum prevede alin.3 al art.1221 Codul civil, republicat. iii) Structura Leziunea are un singur element structural: paguba egala cu disproportia de valoare intre contraprestatii. In cazul minorului discutam si despre paguba egala cu disproportia dintre obligatia asumata de minor si starea sa patrimoniala, avantajele pe care le obtine sau ansamblul circumstantelor. iv) Conditii Leziunea exista daca sunt intrunite urmatoarele conditii: - leziunea sa fie o consecinta directa si nemijlocita a profitarii de starea de nevoie, de lipsa de experienta ori de lipsa de cunostinte a uneia dintre parti ; in cazul minorului aceasta conditie poate lipsi; - leziunea sa existe in momentul incheierii actului juridic; - disproportia de valoare intre contraprestatii trebuie sa fie considerabila; in cazul majorului, disproportia de valoare trebuie sa depaseasca jumatate din valoarea pe care o avea la momentul incheierii actului juridic civil, prestatia promisa sau executata de partea lezata69. Limita este stabilita numai in cazul majorului, nu si in cazul minorului. In ceea ce priveste minorii, actele juridice civile incheiate de minorii care nu au implinit varsta de paisprezece ani sunt anulabile pentru incapacitate, chiar daca nu exista leziune. v) Sanctiune Partea al carei consimtamant a fost viciat prin violenta poate alege una dintre urmatoarele solutii: - nulitatea relativa a actului juridic civil pe care l-a incheiat astfel, in temeiul tezei I a alin.1 art.1222 Codul civil, republicat; - mentinerea actului juridic civil si reducerea prestatiei sale cu valoarea daunelor interese pe care ar fi fost indreptatit sa le incaseze, in temeiul tezei a II-a a alin.1 art.1222;
69

Art.1222 alin.2 Codul civil, republicat.

32

In temeiul art.1222 alin.3 Codul civil, republicat, instanta de judecata poate dispune mentinerea actului juridic civil daca cealalta parte ofera, in mod echitabil, o reducere a propriei creante sau, dupa caz, o majorare a propriei obligatii70. 3. Obiectul actului juridic civil 3.1. Terminologie si notiune Codul civil actual face distinctia, in art.1225 si 1226, intre obiectul contractului si obiectul obligatiei. Astfel, prin obiectul actului juridic civil se intelege operatiunea juridica, convenita de parti, astfel cum reiese ea din ansamblul drepturilor si obligatiilor asumate. Cu titlu de exemplu, obiectul unui act juridic de vanzare cumparare este reprezentat de operatiunea vanzarii; obiectul actului de locatiune este operatiunea inchirierii etc. Obiectul obligatiei este reprezentat de prestatia la care se angajeaza debitorul, adica actiunea sau inactiunea de care va fi tinut cel care se obliga. 3.2. Conditii de valabilitate Potrivit alin.2 al art.1225, pentru a fi valabil, obiectul actului juridic civil trebuie sa fie determinat si licit. In ceea ce priveste obiectul obligatiei, amintim urmatoarele conditii de valabilitate: a) sa existe. Aceasta este conditia primordiala pentru validitatea obiectului obligatiei, intrucat daca obiectul lipseste, nu se pune problema existentei celorlalte conditii. Cand obiectul actului juridic priveste un bun ori un lucru, existenta obiectului se apreciaza dupa urmatoarele reguli: - daca bunul a existat, dar nu mai exista la momentul incheierii actului juridic, conditia nu este indeplinita, iar actul nu este valabil; - daca bunul exista in momentul incheierii actului, conditia este indeplinita; - bunul viitor poate forma obiect valabil in lipsa unei prevederi legale contrare. b) sa fie in circuitul civil. Aceasta conditie este expres prevazuta de art.1229 Codul civil, republicat. Prin bunuri aflate in circuitul civil intelegem bunurile susceptibile sa faca obiectul unor acte translative sau constitutive, ori, altfel spus, bunuri care pot fi dobandite sau instrainate prin actele juridice civile 71. Aceste bunuri sunt alienabile si formeaza regula, exceptia fiind bunurile inalienabile, scoase din circuitul civil. c) sa fie determinat sau determinabil . Aceasta conditie rezulta din dispozitiile art.1226 alin.2 Codul civil, republicat, si este indeplinita prin ipoteza in cazul bunurilor certe si prin determinare (masurare, numarare, cantarire) in cazul bunurilor de gen. In situatia in care un element a actului juridic civil urmeaza a fi determinat de un tert, acesta trebuie sa actioneze in mod corect, diligent si echidistant. Daca nu sunt indeplinite aceste cerinte instanta de judecata urmeaza a stabili elementul nedeterminat de catre parti, la cererea partii interesate72. d) sa fie posibil. Aceasta conditie da expresie regulii de drept potrivit careia nimeni nu poate fi obligat la imposibil, intrucat "ad imposibilum, nulla obligatio". Conditia nu se indeplineste atunci cand imposibilitatea este absoluta (pentru oricine) cum este obligatia asumata de una dintre partile contractuale de a traversa inot Marea Neagra. Daca imposibilitatea este relativa
70 71

Este vorba despre adaptarea actului juridic civil în conditiile art.1213 Codul civil, republicat. Gh.Beleiu, op.cit., p.162. 72 Art.1232 Codul civil, republicat. Pentru determinarea pretului între profesionisti, a se vedea art.1233, iar cu privire la determinarea pretului prin raportare la un factor de referintă art.1234.

33

(numai pentru un anumit debitor) cum este obligatia de a traversa inot Dunarea, obiectul obligatiei este valabil, iar in caz de neexecutare culpabila este angajata raspunderea civila contractuala. Este de subliniat faptul ca imposibilitatea poate fi de ordin material sau juridic si se apreciaza in functie de progresul tehnico-stiintific. De asemenea art.1227 Codul civi, republicat, prevede ca actul juridic este valabil chiar daca, la momentul incheierii sale, una dintre parti se afla in imposibilitate de a-si executa obligatia. e) sa fie licit. In temeiul art.1226 alin.3 conditia nu este indeplinita cand obiectul actului juridic este prohibit de lege sau contravine ordinii publice ori bunelor moravuri. Pentru anumite acte juridice civile se cer urmatoarele conditii speciale: - in actele translative sau constitutive de drepturi, se cere ca transmitatorul sa fie titularul acelui drept. Totusi, potrivit art.1230 Codul civil, republicat, bunurile unui tert pot face obiectul unei prestatii, debitorul fiind obligat sa le procure si sa le transmita creditorului sau, dupa caz, sa obtina acordul tertului, in caz contrar raspunzand pentru prejudiciile cauzate. - in actele intuitu personae se cere ca obiectul sa constea intr-un fapt personal al debitorului. Conditia este impusa de caracterul personal al unor acte juridice (antrepriza, mandatul), in care insusirile debitorului sunt esentiale pentru executare; - in actele autorizate se mai cere sa se fi obtinut autorizatia administrativa, precum in cazul imprumutului sau instrainarii armelor sau munitiilor. 3.3. Sanctiune In cazul in care obiectul actului juridic civil nu este determinat si licit, sanctiunea este nulitatea absoluta a actului respectiv. De asemenea, sanctiunea nulitatii absolute intervine in cazul in care obiectul obligatiei nu este determinat, respectiv determinabil, licit, in circuitul civil. 4. Cauza (scopul) actului juridic civil 4.1. Notiune si reglementare Cauza sau scopul este elementul esential de validitate si de fond pentru actul juridic civil, care consta in motivul pentru care actul juridic civil s-a incheiat. Impreuna cu consimtamantul, cauza formeaza vointa juridica, iar, ca element esential al actului juridic civil, nu se confunda nici cu consimtamantul si nici cu obiectul unui asemenea act, fiind un element independent, de sine statator. Cauza este un element specific fiecarei manifestari de vointa in parte, astfel ca in materia contractului obligatia fiecarei parti are o cauza proprie, neexistand o cauza comuna contractului. 4.2. Structura cauzei Structura cauzei actului juridic civil cuprinde doua elemente: scopul imediat si scopul mediat. Scopul imediat (causa proxima), numit si scopul obligatiei, este un element abstract si invariabil, in cadrul unei anumite categorii de acte juridice. Astfel, in contractele sinalagmatice, cauza (scopul) obligatiei fiecareia dintre cele doua parti consta in reprezentarea (prefigurarea mintala) a contraprestatiei (o parte se obliga stiind ca si cealalta parte se obliga, la randul ei). In actele cu titlu gratuit, elementul invariabil (scopul imediat)

34

consta in intentia de a gratifica (animus donandi), indiferent ca este donatie, sponsorizare etc. In actele reale, scopul imediat consta in prefigurarea remiterii lucrului. Spre exemplu, depozitarul se obliga sa restituie bunul deponentului, pentru ca stie ca i s-a predat bunul spre depozit cu obligatia de a-1 restitui. In actele aleatorii, scopul imediat consta in elementul risc, adica prefigurarea unei imprejurari viitoare si incerte de care depinde sansa castigului, respectiv riscul pierderii. Scopul mediat (causa remota), numit si scopul actului juridic, consta in motivul principal ce a determinat incheierea unui act juridic civil. Acest motiv priveste fie insusirile unei prestatii, fie calitatile unei persoane. Scopul mediat este concret si variabil, de la o categorie la alta de acte juridice civile, si chiar in cadrul aceleiasi categorii de acte juridice de drept civil. Astfel, in contractul de vanzare-cumparare, scopul mediat consta in destinatia concreta in vederea careia bunul a fost cumparat, element subiectiv care variaza de la un cumparator la altul (pentru consum, relaxare, exercitarea unei profesii etc). 4.3. Conditiile cauzei Pentru valabilitatea cauzei - luata global - se cer intrunite, cumulativ, urmatoarele conditii: a)sa existe. Aceasta conditie este mentionata expres de art.1236 alin.1 Codul civil, republicat. In doctrina si practica, constatarea lipsei cauzei presupune o dubla distinctie: - identificarea scopului imediat si a scopului mediat; - identificarea cauzelor lipsei cauzei. Astfel, cand lipsa cauzei se datoreaza lipsei de discernamant, atat scopul imediat, cat si cel mediat, lipsesc (deoarece ambele elemente presupun existenta discernamantului), in consecinta, lipsa cauzei va atrage nulitatea relativa a actului juridic civil. Cand lipsa cauzei se datoreaza lipsei contraprestatiei, lipsei predarii bunului in actele reale, lipsei riscului in actele aleatorii, lipsei intentiei de a gratifica in actele cu titlu gratuit, sanctiunea aplicata va fi nulitatea absoluta. b) sa fie licita. Astfel conditia nu este indeplinita atunci cand este contrara legii si ordinii publice. c) sa fie morala. In temeiul art.1236 alin.3 cauza este imorala atunci cand este contrara bunelor moravuri. 4.4. Sanctiune Aceasta conditie este prevazuta de art.1238 alin.1 sub sanctiunea nulitatii relative, cu exceptia cazului in care contractul a fost gresit calificat si poate produce alte efecte juridice. In alin.2 al aceluiasi text legal, legiuitorul prevede ca o cauza ilicita sau imorala atrage nulitatea absoluta daca este comuna sau, in caz contrara, cealalta parte a cunoscut-o sau trebuia sa o cunoasca. 4.5. Proba cauzei In ce priveste dovedirea cauzei, art.1239 Codul civil, republicat dispune: "Contractul este valabil chiar si atunci cand cauza nu este expres prevazuta. Existenta unei cauze valabile se prezuma pana la proba contrarie". Prin aceasta dispozitie se instituie doua prezumtii: - prezumtia existentei cauzei; - prezumtia valabilitatii cauzei.

35

Deci, cauza nu trebuie probata, existenta si valabilitatea cauzei sunt prezumate, de aici consecinta: numai cine pretinde ca lipseste cauza, ori ca aceasta nu este valabila, trebuie sa dovedeasca. Fiind un fapt juridic, cauza poate fi dovedita prin orice mijloc de proba, inclusiv proba cu martori si prezumtii. 4. Forma actului juridic civil 4.1. Notiune Forma actului juridic civil a fost definita ca fiind acea conditie a actului juridic civil care consta in modalitatea de exteriorizare a manifestarii de vointa cu intentia de a naste, modifica sau stinge un raport juridic concret73. Terminologic, notiunea de forma a actului juridic este susceptibila de doua intelesuri: a) in sens restrans, forma actului juridic este inteleasa ca modalitate de exteriorizare a vointei juridice. b) in sens larg, forma actului juridic este inteleasa in sensul de "conditia de forma" ceruta actului juridic, respectiv: - forma ceruta pentru valabilitatea actului juridic (forma ad validitatem); - forma ceruta pentru probarea actului juridic (forma ad probationem): - forma ceruta pentru opozabilitate fata de terti. 4.2.Corelatia dintre principiul consensualismului si forma actului juridic In materia modului de exteriorizare a vointei partilor de a incheia actul juridic, forma este dominata de principiul libertatii alegerii modului de exteriorizare a vointei juridice. Altfel spus, partile au libertatea de a incheia actul juridic exteriorizandu-si vointa lor prin orice forma susceptibila de a face cunoscuta aceasta vointa celeilalte parti (verbal, in scris, prin gesturi si atitudini, expres sau tacit etc). Inscriindu-se in limitele acestei libertati de exprimare a vointei juridice, principiul consensualismului este regula potrivit careia, din punct de vedere al formei sale, actul juridic civil se incheie prin simpla manifestare de vointa, fara ca aceasta vointa sa imbrace o forma speciala. Altfel spus, simpla manifestare de vointa este nu numai necesara, ci si suficienta, pentru ca un act juridic civil sa ia nastere si sa produca efecte juridice. Manifestarea de vointa nu trebuie sa imbrace o forma speciala. 4.3. Clasificarea conditiilor de forma ale actului juridic civil. Dupa criteriul izvorului care cere o anumita forma actului juridic concret, distingem intre: - forma legala, impusa de legea civila; - forma conventionala, impusa de acordul partilor de a exterioriza manifestarea de vointa intr-o anumita forma. Dupa criteriul consecintelor juridice ale nerespectarii conditiilor de forma, distingem intre: - forma ceruta pentru valabilitatea actului civil (forma ad validitatem), a carei nerespectare atrage nulitatea actului; - forma ceruta pentru probarea actului (forma ad probationem), a carei nerespectare atrage imposibilitatea dovedirii cu alt mijloc de proba;
73

Gh. Beleiu, op. cit., p.170; M. Toma, op. cit., p.74; P. M. Cosmovici, op. cit., p.191.

36

- forma ceruta pentru opozabilitate fata de terti, a carei nerespectare atrage inopozabilitatea actului (posibilitatea tertilor de a-1 ignora, de a face abstractie de existenta si efectele sale). 4.4. Forma ceruta ad validitatem i)Notiune, reglementare si caractere Forma ceruta ad validitatem este acea conditie esentiala ceruta de lege pentru valabila incheiere a unui act juridic si care consta in exteriorizarea manifestarii de vointa a partilor cu o anumita solemnitate, forma scrisa sau forma autentica, sub sanctiunea nulitatii absolute. Cu titlu de exemplu amintim actul juridic de vanzare cumparare a unui teren sau contractul de donatie. Forma ad validitatem prezinta urmatoarele caractere: - este un element constitutiv esential al actului juridic a carui absenta este sanctionata cu nulitatea absoluta; - este incompatibila cu manifestarea tacita a vointei; - este exclusiva, partile neavand posibilitatea sa adopte o alta modalitate de exteriorizare a vointei lor, ci numai pe aceea prevazuta de lege. Instituirea formei autentice urmareste: - atentionarea partilor asupra consecintelor patrimoniale ale incheierii unor acte (donatie, ipoteca, adoptie, casatorie etc); - asigurarea unei depline libertati si a certitudinii consimtamantului partilor; - asigurarea controlului societatii, prin organele statului, asupra unor categorii de acte ce depaseste interesul partilor; - realizarea unei publicitati de natura sa ocroteasca interesele creditorilor si ale tertilor. ii)Conditii cerute formei ad validitatem Pentru realizarea formei ad validitatem, se cer intrunite urmatoarele conditii: a)intregul continut al actului juridic (toate clauzele actului juridic civil, esentiale si neesentiale) trebuie sa imbrace forma ceruta pentru validitatea sa; b)actul aflat in interdependenta cu actul solemn trebuie sa imbrace si el forma solemna; uneori, actul care determina ineficacitatea actului solemn trebuie, in principiu, sa imbrace si el forma solemna (exceptie face legatul, care poate fi revocat si tacit); de asemenea forma actului de modificare a unui act solemn este supusa conditiilor de forma cerute de lege pentru incheierea sa. iii)Sanctiune Potrivit art.1242 alin.1 Codul civil, republicat, este lovit de nulitate absoluta contractul incheiat in lipsa formei pe care, in chip neindoielnic, legea o cere pentru incheierea sa valabila. 4.5. Forma ad probationem i)Notiune si caractere Prin "forma ceruta pentru probarea actului juridic civil" se intelege acea cerinta care consta in intocmirea unui inscris care sa probeze actul juridic civil" 74. Forma ceruta ad probationem prezinta urmatoarele caractere: - este obligatorie (iar nu facultativa); nerespectarea ei atrage sanctiunea inadmisibiliiatii dovedirii actului (negotium) prin alt mijloc de proba;
74

Gh. Beleiu, op. cit., p.174.

37

- reprezinta o exceptie de la principiul consensualismului. ii) Sanctiune Sanctiunea nerespectarii formei cerute ad probationem nu consta in nevalabilitatea actului, ci in imposibilitatea dovedirii actului cu alt mijloc de proba. 4.6. Forma ceruta pentru opozabilitatea fata de terti i)Notiune si caractere Forma ceruta pentru opozabilitatea fata de terti consta in acele formalitati care sunt necesare, potrivit legii, pentru a face actul juridic opozabil si persoanelor care n-au participat la incheierea lui, in scopul ocrotirii drepturilor ori intereselor lor75. Forma ceruta pentru opozabilitatea actului prezinta urmatoarele caractere. - se justifica in ideea de protectie a tertilor; - este obligatorie si nu facultativa; In acest context amintim prevederile art.18 Codul civil, republicat, potrivit carora drepturile, actele si faptele privitoare la starea si capacitatea persoanelor, bunurilor acestora, precum si orice alte raporturi juridice sunt supuse publicitatii in cazurile expres prevazute de lege. Ca modalitati de publicitate enumeram: cartea funciara, Arhiva Egectronica a Garantiilor reale mobiliare, registrul comertului s.a. ii)Sanctiunea Sanctiunea nerespectarii formei cerute pentru opozabilitate fata de terti nu consta in nevalabilitatea actului, ci in inopozabilitatea sa fata de terti, ceea ce presupune ca acestia pot ignora existenta actului juridic civil si, implicit, a realitatii juridice care rezulta din el. 5. Principiile care guverneaza efectele actului juridic civil 5.3.1. Precizari generale Principiile efectelor actului juridic civil sunt reguli de drept care stabilesc cum si fata de cine se produc aceste efecte. Sunt asemenea reguli: principiul fortei obligatorii, principiul irevocabilitatii actului civil, principiul relativitatii efectelor actului juridic civil. 5.3.2. Principiul fortei obligatorii - pacta sunt servanda Principiul fortei obligatorii este consacrat de art.1270 alin. 1 Codul civil, republicat, in urmatoarea formulare: "Contractul valabil incheieat are putere de lege intre partile contractante". Potrivit acestui principiu, odata incheiat, un act juridic civil devine obligatoriu pentru parti asa cum este si legea insasi, cu mentiunea ca aceasta din urma are un destinatar nedeterminat, fiind obligatorie tuturor. Necesitatea instituirii unui astfel de principiu rezida din imperativul moral al respectarii cuvantului dat, motiv pentru care daca una din parti nu respecta conventia, aceasta poate fi adusa la indeplinire prin forta coercitiva a statului. Exceptiile de la principiul pacta sunt servanda sunt reprezentate de cazurile in care efectele contractului se produc altfel decat cum au dorit partile la incheierea actului juridic civil in cauza. Acestea sunt: a) cazuri de restrangere a aplicabilitatii actului juridic civil - incetarea contractului de mandat ca urmare a mortii, incapacitatii sau falimentului mandantului sau mandatarului (art.2030 Codul civil, republicat); - incetarea de drept a contractului de locatiune daca bunul este distrus in intregime sau nu mai poate fi folosit potrivit destinatiei stabilite (art.1818 alin.1 Codul civil, republicat);
75

Idem, p.176.

38

b) cazuri de extindere a aplicabilitatii actului juridic civil - prelungirea efectelor actului cu executare succesiva datorita suspendarii temporare a executarii lui pe tot timpul cat dureaza cauza de suspendare (caz de forta majora) in temeiul art.1351 alin.2 Codul civil, republicat; c) cazuri de revizuire a efectelor actului juridic civil - amintim aici impreviziunea care presupune revizuirea efectelor unui act juridic civil atunci cand executarea acestuia devine mult prea oneroasa. In temeiul art.1271 Codul civil, republicat, regula este aceea ca partile sunt tinute sa isi execute obligatiile chiar daca executarea lor a devenit mai oneroasa. Cu titlu de exceptie, instanta poate dispune adaptarea sau incetarea actului, daca executarea actului juridic civil a devenit excesiv de oneroasa datorita unei schimbari exceptionale a imprejurarilor care ar face injusta obligarea debitorului la executarea obligatiei. Pentru aceasta este necesara indeplinirea urmatoarelor conditii: * schimbarea imprejurarilor a intervenit dupa incheierea contractului; * schimbarea imprejurarilor, precum si intinderea acesteia nu au fost si nici nu puteau fi avute in vedere de catre debitor, in mod rezonabil, in momentul incheierii contractului; * debitorul nu si-a asumat riscul schimbarii imprejurarilor si nici nu putea fi in mod rezonabil considerat ca si-ar fi asumat acest risc; * debitorul a incercat, intr-un termen rezonabil si cu buna-credinta, negocierea adaptarii rezonabile si echitabile a contractului. 5.3.3. Principiul irevocabilitatii actului juridic civil Acest principiu este consacrat de art.1270 alin. 2 Codul civil, republicat, in temeiul caruia "contractul (…) inceteaza numai prin acordul partilor ori din cauze autorizate de lege". Irevocabilitatea da expresie regulii simetriei potrivit careia nu se poate pune capat efectelor unui act decat in aceleasi conditii in care acesta a fost incheiat. De la regula irevocabilitatii, doctrina si practica admit o serie de exceptii. Exceptiile sunt situatii in care se pune capat efectelor actului unilateral prin vointa autorului lui si ale actului bilateral prin vointa uneia din parti. Admisibilitatea exceptiilor de la principiul irevocabilitatii este stabilita de art.960 alin. 2 Cod civil, care precizeaza: "ele se pot revoca... din cauze autorizate de lege". Astfel, in materia actelor unilaterale sunt admise urmatoarele exceptii de la principiul irevocabilitati: - testamentul, care, potrivit art.1051 Cod civil, este esentialmente revocator; - revocarea ofertei, pana la ajungerea ei la destinatar. In materia actelor bilaterale sunt admise urmatoarele exceptii de la principiul irevocabilitatii: - revocarea donatiilor intre soti pe timpul casatoriei, consacrata de art.1031 Codul civil, republicat); - denuntarea de catre oricare dintre parti a locatiunii incheiata pe perioada nedeterminata (art.1816 alin.1 Codul civil, republicat); - mandatul inceteaza prin revocarea sa de catre mandant si prin renuntarea mandatarului (art.2030); - incetarea contractului de societate la cererea unor asociati (art.1523 Cod civil); - deponentul poate solicita oricand restituirea bunului, iar depozitarul poate restitui oricand bunul cand contractul s-a incheiat pe perioada nedeterminata (art.2115).

39

5.3.4. Principiul relativitatii efectelor actului juridic civil. Principiul relativitatii efectelor actului juridic civil este consacrat in art.1280 „contractul produce efecte numai intre parti, daca prin lege nu se prevede altfel”. Continutul acestui principiu este expus si in adagiul res inter alios acta, aliis neque nocere, neque prodesse potest (un act incheiat intre anumite persoane nici nu avantajeaza si nici nu este vatamator pentru altcineva). Pentru intelegerea continutului principiului relativitatii, cat si a exceptiilor de la acesta, este necesara precizarea notiunilor de parti, avand cauza si terti. Parte este persoana care participa la incheierea actului civil, fie personal, direct, fie indirect, prin reprezentant, si care primeste efectul contractului. Tertul este persoana care nu participa nici direct, nici prin reprezentant, la incheierea actului juridic si care nu suporta in principiu efectele acestuia. Avand cauza este persoana care, datorita unor legaturi cu partile, desi nu participa la incheierea actului, suporta ca si partile efectele acestuia. Sunt avanzi cauza: succesorii (universali, cu titlu universal si cu titlu particular) si creditorii chirografari. Succesorii universali si cu titlu universal, dobandind intreg patrimoniu sau o parte a patrimoniului uneia din parti, se subroga in drepturile sau indatoririle acestuia rezultate din acrul incheiat. Succesorul cu titlu particular dobandeste un bun individual determinat in legatura cu care altcineva a dobandit drepturi si obligatii (de exemplu, mostenitorul dobandeste un imobil inchiriat unei persoane) pe care trebuie sa le respecte. Creditorul chirografar este acel creditor care nu se bucura de nicio garantie reala din partea debitorului sau, cu mentiunea ca, in temeiul art.2324, patrimoniul debitorului reprezinta garantia comuna a tuturor creditorilor chirografari ai aceluiasi subiect de drept civil. Este un avand cauza intrucat suporta modificarile in activul sau pasivul debitorului sau, produse ca efect al actelor incheiate de acesta cu alte persoane. Prin exceptie de la principiul relativitatii intelegem situatia juridica in care un act facut de o persoana, parte a actului, produce efecte si fata de un tert ce nu a participat la incheierea actului. Aceste exceptii pot fi aparente sau veritabile. Exceptiile aparente sunt cele in care efectele unui act se produc asupra unui tert in temeiul legii si nu ca urmare a vointei uneia din parti sau a ambelor parti. Sunt incluse in aceasta categorie de exceptii: situatia avanzilor cauza (succesorii dobandesc drepturile autorilor lor prin efectul legii), a promitentilor (parti la contractul promisiunea faptei altuia si care se obliga pe sine) si titularii actiunilor directe (lucratorii folositi de un antreprenor, dar neplatiti, care pot, in temeiul art.1856, sa actioneze pe client si sa solicite acestuia ceea ce datora antreprenorului). O veritabila exceptie de la principiul relativitatii in ce priveste latura activa a raportului obligational este stipulatia pentru altul (acel contract prin care o parte, stipulant, dispune ca cealalta parte, promitent, sa execute o prestatie, constand a da, a face sau a nu face ceva in favoarea uneia treia persoane numita tert beneficiar). Dreptul celui de-al treilea se naste din conventia partilor si nu din dispozitia legii. Exercitiul dreptului subiectiv astfel nascut depinde de vointa tertului beneficiar. Stipulatia pentru altul isi gaseste aplicatie in materia donatiei cu sarcina cand sarcina a fost stipulata in favoarea unui tert (art.1027 alin.2 Codul civil, republicat), a asigurarilor de persoane (art.2227 si 2228 Codul civil, republicat) si a transporturilor (art.1955 Codul civil, republicat).

40

41

TESTE GRILA – DREPT CIVIL I –

I. CAPACITATEA PERSOANEI FIZICE 1. Capacitatea de a incheia actul juridic este : a) o parte a capacitatii civile de exercitiu b) o parte a capacitatii civile de folosinta c) o cerinta a valabilitatii consimtamantului 2. Capacitatea, ca element al actului juridic presupune: a) aptitudinea de a-si exercita dreptul la incheierea actului juridic b) aptitudinea de a deveni titular de drepturi si obligatii civile c) in structura sa, doar o parte a capacitatii de exercitiu a persoanei fizice sau juridice 3. Cat priveste capacitatea de a incheia acte de administrare: a) minorul lipsit de capacitate de exercitiu incheie acte de administrare prin reprezentantul sau legal b) minorul poate incheia singur acte de administrare, in masura in care nu sunt lezionare c) minorul cu capacitate de exercitiu restransa poate sa incheie acte de dispozitie fara incuviintarea prealabila a ocrotitorului legal, in masura in care nu il prejudiciaza 4. Capacitatea de a incheia actul juridic civil este: a) o stare de drept b) o stare de fapt c) o parte a capacitatii civile de exercitiu 5. Capacitatea de a incheia actul juridic civil este o conditie: a) de eficacitate b) de fond c) de forma 6. Capacitatea de exercitiu anticipata poate fi recunoscuta de catre: a) parintii minorului b) instanta de tutela c) autoritatea tutelara 7. Minorul lipsit de capacitate de exercitiu poate incheia singur:
42

a) acte de administrare b) acte de instrainare c) acte de dispozitie de mica valoare, cu caracter curent si care se executa la momentul incheierii lor 8. Minorul care are capacitate restransa de exercitiu poate incheia singur: a) acte de instrainare b) acte de administrare c) acte de conservare si acte de administrare care nu il prejudiciaza 9. Capacitatea deplina de exercitiu se dobandeste: a) prin efectul casatoriei b) la implinirea varstei de 18 ani, odata cu punerea sub interdictie judecatoreasca c) la implinirea varstei de 16 ani 10. Minorul poate sa incheie acte juridice privind munca, indeletnicirile artistice sau sportive: a) singur b) cu incuviintarea prealabila a parintilor sau tutorelui c) cu incuviintarea prealabila a parintilor sau tutorelui si cu autorizarea instantei de tutela

43

DREPT CIVIL. DREPTURI REALE

44

Capitolul I. PROPRIETATEA PRIVATA 1.1. Continut Proprietatea privata este dreptul titularului de a poseda, folosi si dispune de un bun in mod exclusiv, absolut si perpetuu, in limitele stabilite de lege (art. 555 NCC). 1.2. Intinderea sau, in alti termeni, limitele exercitarii dreptului de proprietate privata 1.2.1. Intinderea dreptului de de proprietate privata, ]n general Dreptul de proprietate poate fi exercitat in limitele materiale ale obiectului sau, adica in limitele corporale ale bunului care formeaza obiectul sau, cu ingradirile stabilite prin lege (art. 556 NCC). Exercitarea dreptului de proprietate poate fi limitata prin vointa legiuitorului sau a proprietarului, insa, in acest din urma caz, cu exceptiile prevazute de lege (art. 556 NCC). 1.2.2. Intinderea dreptului de proprietate asupra terenurilor Proprietatea terenului se intinde si asupra subsolului si a spatiului de deasupra terenului, cu respectarea limitelor legale (art. 559 alin. (1) NCC). Apele de suprafata si albiile acestora apartin proprietarului terenului pe care se formeaza sau curg, in conditiile prevazute de lege. Proprietarii terenurilor invecinate sunt obligati sa contribuie la granituire prin reconstituirea hotarului si fixarea semnelor corespunzatoare, suportand, in mod egal, cheltuielile ocazionate de aceasta (art. 560 NCC). Orice proprietar poate sa isi ingradeasca proprietatea, suportand, in conditiile legii, cheltuielile ocazionate (art. 561 NCC). 1.3. Dobandirea dreptului de proprietate Dreptul de proprietate se poate dobandi (art. 557 NCC) prin: a) conventie, b) mostenire legala sau testamentara, c) accesiune, d) uzucapiune, e) efectul posesiei de buna-credinta, in cazul bunurilor mobile si al fructelor, f) ocupatiune, g) traditiune, h) hotarare judecatoreasca, atunci cand ea este translativa de proprietate prin ea insasi. i) efectul unui act administrativ, in cazurile prevazute de lege j) alte moduri de dobandire, reglementate prin lege In conceptia NCC, dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile se dobandeste prin inscriere in Cartea funciara., cu exceptia cazurilor anume prevazute de lege (art. 557 alin. (4) NCC).

45

1.4. Riscul pieirii bunului Proprietarul suporta riscul pieirii bunului (res perit domino), daca acesta nu a fost asumat de o alta persoana sau daca prin lege nu se dispune altfel (art. 558 NCC). 1.5. Stingerea dreptului de proprietate Dreptul de proprietate privata se stinge (art. 562 NCC) prin: a) pieirea bunului, b) abandonare de catre proprietar, in cazul bunurilor mobile c) renuntare la dreptul de proprietate, in cazul bunurilor imobile inscrise in Cartea funciara, d) expropriere pentru o cauza de utilitate publica stabilita potrivit legii, cu justa si prealabila despagubire, f) confiscare, in cazul bunurilor destinate sau folosite pentru savarsirea unei infractiuni ori contraventii sau cele rezultate din acestea. De subliniat ca proprietatea nu se stinge prin neuz. Ea poate fi insa dobandita de altul prin uzucapiune sau intr-un alt mod, in cazurile si conditiile anume determinate de lege 1.6. Limitele juridice ale dreptului de proprietate privata 1.6.1. Limite legale 1.6.1.1. Chestiuni generale Legea poate limita exercitarea dreptului de proprietate fie in interes public, fie in interes privat. Limitele legale in interes privat pot fi modificate ori desfiintate temporar prin acordul partilor. 1.6.1.2. Protectia mediului si buna vecinatate Dreptul de proprietate obliga la respectarea sarcinilor privind protectia mediului si asigurarea bunei vecinatati, precum si la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului. 1.6.1.3. Folosirea apelor 1.6.1.3.1. Cazul curgerii firesti a apelor Proprietarul fondului inferior nu poate impiedica in niciun fel curgerea apelor provenite de pe fondul superior.

46

Daca aceasta curgere cauzeaza prejudicii fondului inferior, proprietarul acestuia poate cere autorizarea justitiei spre a face pe fondul sau lucrarile necesare schimbarii directiei apelor, suportand toate cheltuielile ocazionate. La randul sau, proprietarul fondului superior este obligat sa nu efectueze nicio lucrare de natura sa agraveze situatia fondului inferior. 1.6.1.3.2. Cazul curgerii provocate a apelor Proprietarul fondului inferior nu poate impiedica curgerea provocata de proprietarul fondului superior sau de alte personae. In acest caz, proprietarul fondului superior este obligat sa aleaga calea si mijloacele de scurgere de natura sa aduca prejudicii minime fondului inferior, ramanand dator la plata unei despagubiri juste si prealabile catre proprietarul acestui din urma fond. Nu se poate provoca curgerea apelor pe un fond pe care exista o constructie, impreuna cu gradina si curtea aferenta, sau un cimitir. 1.6.1.3.3. Cazul intrebuintarii izvoarelor Proprietarul poate acorda orice intrebuintare izvorului ce ar exista pe fondul sau, sub rezerva de a nu aduce atingere drepturilor dobandite de proprietarul fondului inferior. Proprietarul fondului pe care se afla izvorul nu poate sa ii schimbe cursul daca prin aceasta schimbare ar lipsi locuitorii unei localitati de apa necesara pentru satisfacerea nevoilor curente. Proprietarul fondului pe care se afla izvorul poate cere repararea prejudiciilor cauzate de persoana care, prin lucrarile efectuate, a secat, a micsorat ori a alterat apele sale. 1.6.1.3.4. Reguli speciale privind folosirea apelor Dispozitiile NCC privind folosirea apelor se completeaza cu reglementarile speciale in materia regimului apelor. 1.6.1.4. Picatura stresinii Proprietarul este obligat sa isi faca streasina casei sale astfel incat apele provenind de la ploi sa nu se scurga pe fondul proprietarului vecin. 1.6.1.5. Distanta si lucrarile intermediare cerute pentru anumite constructii, lucrari si plantatii 1.6.1.5.1. Distanta minima intre constructii Orice constructii, lucrari sau plantatii se pot face de catre proprietarul fondului numai cu respectarea unei distante minime de 60 de cm fata de linia de hotar, daca nu se prevede altfel prin lege sau prin regulamentul de urbanism. Orice derogare de la distanta minima se poate face prin acordul partilor exprimat printr-un inscris autentic.

47

1.6.1.5.2. Distanta minima pentru arbori In lipsa unor dispozitii cuprinse in lege, regulamentul de urbanism sau a obiceiului locului, arborii trebuie saditi la o distanta de cel putin 2 metri de linia de hotar, cu exceptia acelora mai mici de 2 metri, a plantatiilor si a gardurilor vii. In caz de nerespectare a distantei, proprietarul vecin este indreptatit sa ceara scoaterea ori, dupa caz, taierea, la inaltimea cuvenita, a arborilor, plantatiilor ori a gardurilor vii, pe cheltuiala proprietarului fondului pe care acestea sunt ridicate. Proprietarul fondului peste care se intind radacinile sau ramurile arborilor apartinand proprietarului vecin are dreptul de a le taia, precum si dreptul de a pastra fructele cazute in mod natural pe fondul sau. 1.6.1.6. Vederea asupra proprietatii vecinului 1.6.1.6.1. Fereastra sau deschiderea in zidul comun Nu este permis sa se faca fereastra sau deschidere in zidul comun decat cu acordul proprietarilor. 1.6.1.6.2. Fereastra de vedere Este obligatorie pastrarea unei distante de cel putin 2 metri intre fondul, ingradit sau neingradit, apartinand proprietarului vecin si fereastra pentru vedere, balconul ori alte asemenea lucrari ce ar fi orientate catre acest fond. Fereastra pentru vedere, balconul ori alte asemenea lucrari neparalele cu linia de hotar spre fondul invecinat sunt interzise la o distanta mai mica de 1 (un) metru. 1.6.1.6.3. Fereastra de lumina Dispozitiile de mai sus nu exclud dreptul proprietarului de a-si deschide, fara limita de distanta, ferestre de lumina daca sunt astfel construite incat sa impiedice vederea spre fondul invecinat. 1.6.1.7. Dreptul de trecere Proprietarul fondului care este lipsit de acces la calea publica are dreptul sa i se permita trecerea pe fondul vecinului sau pentru exploatarea fondului propriu. Trecerea trebuie sa aduca o minima stanjenire exercitarii dreptului de proprietate asupra fondului ce are acces la calea publica. 1.6.1.8. Alte limite legale 1.6.1.8.1. Dreptul de trecere pentru utilitati Proprietarul este obligat sa permita trecerea prin fondul sau a retelelor edilitare ce deservesc fonduri invecinate sau din aceeasi zona, de natura conductelor de apa, gaz sau altele

48

asemenea, a canalelor si a cablurilor electrice, subterane ori aeriene, dupa caz, precum si a oricaror alte instalatii sau materiale cu acelasi scop. 1.6.1.8.2 Dreptul de trecere pentru efectuarea unor lucrari Proprietarul este obligat sa permita folosirea fondului sau pentru efectuarea unor lucrari necesare fondului invecinat, precum si accesul vecinului pe terenul sau pentru taierea crengilor si culegerea fructelor, in schimbul unei despagubiri, daca este cazul. 1.6.1.8.3. Starea de necesitate In cazul in care o persoana a folosit sau a distrus un bun al altuia pentru a se apara pe sine ori pe altul de un pericol iminent, proprietarul bunului are dreptul sa ceara o despagubire echitabila numai de la cel care a fost salvat. Nu poate pretinde nicio despagubire proprietarul care a provocat sau a favorizat aparitia pericolului. 1.6.1.9 Reguli speciale Limitarile legale prevazute de NCC se completeaza cu dispozitiile legilor speciale privind regimul juridic al anumitor bunuri (terenuri, constructii, paduri, bunuri din patrimoniul national-cultural, bunuri sacre ale cultelor religioase si altele asemenea). 1.6.2. Limite conventionale 1.6.2.1 Chestiune principiala Proprietarul poate sa consimta la limitarea dreptului sau prin acte juridice, daca nu incalca ordinea publica si bunele moravuri (art. 626 NCC). Un exemplu de limitare conventionala este “clauza de inalienabilitate” (de neinstrainare). 1.6.2.2 Clauza de inalienabilitate. Conditii. Domeniu de aplicare. Conditii de opozabilitate. Sanctiuni Instrainarea unui bun se poate interzice prin conventie sau testament, insa numai pentru o durata de cel mult 49 de ani si daca exista un interes serios si legitim. Termenul incepe sa curga de la data dobandirii bunului. Dobanditorul poate fi autorizat de catre instanta sa dispuna de bun daca interesul care a justificat clauza de inalienabilitate a bunului a disparut sau daca un interes superior o impune. Nulitatea clauzei de inalienabilitate stipulate intr-un contract atrage nulitatea intregului contract daca a fost determinanta la incheierea acestuia. In contractele cu titlu oneros, caracterul determinant se prezuma, pana la proba contrara. Clauza de inalienabilitate este subinteleasa in conventiile din care se naste obligatia de a transmite in viitor proprietatea catre o persoana determinata sau determinabila.

49

Transmiterea bunului pe cale de succesiune (mostenire legala) nu poate fi oprita prin stipularea inalienabilitatii. Clauza de inalienabilitate nu poate fi invocata impotriva dobanditorilor bunului sau a creditorilor proprietarului care s-a obligat sa nu instraineze decat daca este valabila si indeplineste conditiile de opozabilitate. 1.6.3. Limite judiciare 1.6.3.1 Depasirea inconvenientelor normale ale vecinatatii Daca proprietarul cauzeaza, prin exercitarea dreptului sau, inconveniente mai mari decat cele normale in raporturile de vecinatate, instanta poate sa il oblige la despagubiri catre cel vatamat, precum si la restabilirea situatiei anterioare atunci cand acest lucru este posibil. 1.7. Apararea dreptului de proprietate privata 1.7.1. Precizari prealabile Apararea dreptului de proprietate se realizeaza printr-o serie de actiuni in justitie pe care legea le pune la indemana proprietarului pentru a-si apara dreptul sau. In cazul imobilelor inscrise in cartea funciara, dovada dreptului de proprietate se face cu extrasul de carte funciara. 1.7.2. Actiunea in revendicare 1.7.2.1. Definitie. Sediu Actiunea in revendicare este actiunea proprietarului neposesor impotriva posesorului neproprietar sau altei persoane care detine bunul proprietarului fara drept, prin care proprietarul solicita sa-i fie recunoscut dreptul de proprietate asupra bunului si sa i se permita (re)intrarea in posesia acestuia. El are, de asemenea, dreptul la despagubiri, daca este cazul 1.7.2.2. Efectele admiterii actiunii in revendicare Paratul va fi obligat la restituirea bunului sau la despagubiri (daca bunul a pierit din culpa sa ori a fost instrainat). In aceleasi conditii, paratul va fi obligat la restituirea productelor sau a contravalorii acestora. In toate cazurile, despagubirile vor fi evaluate in raport cu momentul restituirii. 1.7.3. Actiunea negatorie Proprietarul poate intenta actiunea negatorie contra oricarei persoane care pretinde ca este titularul vreunui drept real, altul decat cel de proprietate, asupra bunului sau (art. 564 NCC).

50

1.7.4. Alte actiuni prin care se poate apara proprietatea Proprietatea se mai poate apara si prin actiuni posesorii (art. 949 – art. 952 NCC), avand in vedere ca unul din atributele proprietatii il constituie dreptul de a poseda bunul ( jus possidientis).

Capitolul II. MODALITATILE DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATA 2.1. Proprietatea comuna 2.1.1. Chestiuni generale 2.1.1.1. Notiune Proprietatea comuna este acea modalitate a proprietatii, caracterizata prin apartenenta concomitenta a dreptulului de proprietate privata asupra aceluiasi bun, mai multor titulari, deopotriva indreptatiti sa-si exercite, de asemenea concomitent, toate atributele dreptului lor. 2.1.1.2. Formele proprietatii comune Proprietatea comuna poate avea urmatoarele forme: a) pe cote-parti (coproprietatea), care la randu-i poate fi: i. coproprietate obisnuita ii. coproprietate fortata b) in devalmasie (devalmasia). 2.1.1.3. Prezumtia de coproprietate Daca bunul este stapanit in comun, coproprietatea se prezuma, pana la proba contrara. 2.1.2. Coproprietatea obisnuita 2.1.2.1. Intinderea cotelor-parti Fiecare coproprietar este titularul exclusiv al unei cote-parti (ideale) din dreptul de proprietate si poate dispune in mod liber de aceasta in lipsa de stipulatie contrara. Cotele-parti sunt prezumate a fi egale, pana la proba contrara. Daca bunul a fost dobandit prin act juridic, proba contrara nu se va putea face decat prin inscrisuri.

51

2.1.3. Coproprietatea fortata 2.1.3.1. Chestiuni generale 2.1.3.1.1. Cazurile de coproprietate fortata Se afla in coproprietate fortata: 1. unele elemente ale condominiilor: a) terenul pe care se afla cladirea, compus atat din suprafata construita, cat si din cea neconstruita necesara; b) fundatia, curtea interioara, structura, structura de rezistenta, peretii perimetrali si despartitori dintre proprietati si/sau spatiile comune, acoperisul, terasele, scarile si casa scarilor, holurile, pivnitele si subsolurile necompartimentate, rezervoarele de apa, centralele termice proprii si ascensoarele; c) instalatiile de apa si canalizare, electrice, de telecomunicatii, de incalzire si de gaze de la bransament/racord pana la punctul de distributie catre partile aflate in proprietate exclusiva, canalele pluviale, paratrasnetele, antenele colective, precum si alte asemenea parti; d) alte bunuri care, potrivit legii sau vointei partilor, sunt in folosinta comuna 2. zidul, santul, precum si orice alta despartitura intre doua fonduri care sunt prezumate a fi in proprietatea comuna a vecinilor , 3. bunurile ce fac obiectul proprietatii periodice 4. bunurile care constituie amintiri de familie 5. bunurile comune situate pe linia de hotar intre doua imobile vecine, necesare sau utile pentru folosirea acestora, cum ar fi potecile, fantanile, drumurile si izvoarele; 6. bunurile comune afectate utilizarii a doua sau a mai multor fonduri, cum ar fi o centrala termica sau alte instalatii care deservesc doua sau mai multe cladiri, un drum comun intr-un cartier de locuinte sau alte asemenea bunuri; 7. orice alt bun comun prevazut de lege. 2.1.3.1.2. Coproprietatea asupra partilor comune din cladirile cu mai multe etaje sau apartamente Partile comune pot fi atribuite coproprietarilor in folosinta exclusiva, de cel putin 2/3 din numarul coproprietarilor si al cotelor-parti, numai daca prin aceasta nu sunt lezate drepturile celorlalti coproprietari,. Cota-parte din dreptul de proprietate asupra partilor comune are caracter accesoriu in raport cu dreptul de proprietate asupra spatiului din cladire care constituie bunul principal. In lipsa unei stipulatii contrare existente in titlurile de proprietate, cotele-parti se stabilesc prin raportarea suprafetei utile a fiecarui spatiu locativ la totalul suprafetei utile a spatiilor locative din cladire. Fiecare coproprietar poate folosi, in conditiile acordului de asociere, atat spatiul care constituie bunul principal, cat si partile comune, fara a aduce atingere drepturilor celorlalti si fara a schimba destinatia cladirii. In lipsa unor prevederi legale sau intelegeri contrare, fiecare coproprietar suporta cheltuielile legate de intretinerea, repararea si exploatarea partilor comune, in proportie cu

52

cota sa parte. Cheltuielile legate de partile comune folosite exclusiv de catre unii coproprietari cad in sarcina acestora. Coproprietarii sunt obligati sa permita accesul in spatiile care constituie bunuri principale pentru efectuarea lucrarilor necesare conservarii cladirii si intretinerii partilor comune. In aceasta situatie, pentru prejudiciile cauzate, ei vor fi despagubiti de catre asociatia de proprietari sau, dupa caz, de catre proprietarul in interesul caruia au fost efectuate lucrarile. In cazul in care cladirea a fost distrusa in intregime ori intr-o proportie mai mare de jumatate din valoarea ei, orice coproprietar poate, in lipsa unei intelegeri contrare, sa solicite vanzarea la licitatie publica a terenului si a materialelor de constructie care au rezultat. 2.1.3.2. Coproprietatea asupra despartiturilor comune 2.1.3.2.1. Prezumtia de coproprietate asupra despartiturilor comune Zidul, santul, precum si orice alta despartitura intre doua fonduri sunt prezumate a fi in proprietatea comuna a vecinilor, daca nu rezulta contrariul din titlul de proprietate, dintr-un semn de necomunitate ori daca proprietatea comuna nu a devenit proprietate exclusiva prin uzucapiune, in conditiile legii. Se considera ca sunt semne de necomunitate: a) cand culmea unui zid este dreapta si perpendiculara spre un fond si inclinata spre celalalt fond, caz in care zidul este prezumat a fi in proprietatea exclusiva a proprietarului fondului catre care coama zidului este inclinata. b) cand pamantul este aruncat ori inaltat exclusiv pe o parte a santului, caz in care santul este prezumat a fi in proprietatea exclusiva a proprietarului fondului pe care este aruncat pamantul. c) orice alte semne care fac sa se prezume ca zidul a fost construit exclusiv de unul dintre proprietari. 2.1.3.2.2. Obligatia de construire a despartiturilor comune Oricare dintre vecini ii poate obliga pe proprietarii fondurilor invecinate sa contribuie la construirea unei despartituri comune. In lipsa unor dispozitii legale, a regulilor de urbanism sau a obiceiului locului, inaltimea zidului comun se stabileste de parti, dar fara a depasi 2 metri, socotindu-se si coama zidului. Coproprietarii sunt tinuti sa suporte cheltuielile ocazionate de intretinerea si repararea despartiturii comune, proportional cu dreptul fiecaruia. Oricare dintre coproprietari are dreptul sa sprijine constructii ori sa instaleze grinzi in zidul comun cu obligatia de a lasa 6 centimetri spre celalalt coproprietar si fara a afecta dreptul acestuia de a sprijini constructiile sale ori de a instala propriile grinzi in zidul comun. 2.1.4. Proprietatea comuna in devalmasie 2.1.4.1. Notiune

53

Exista proprietate in devalmasie atunci cand, prin efectul legii sau in temeiul unui act juridic, dreptul de proprietate apartine concomitent mai multor persoane fara ca vreuna dintre acestea sa fie titularul unei cote-parti determinate din dreptul de proprietate asupra bunului sau bunurilor comune. 2.1.4.2. Regulile aplicabile proprietatii devalmase Daca se naste prin efectul legii, proprietatea in devalmasie este supusa dispozitiilor acelei legi care se completeaza, in mod corespunzator, cu cele privind regimul comunitatii legale. In cazul in care izvorul proprietatii in devalmasie este un act juridic, dispozitiile privitoare la regimul comunitatii legale se aplica in mod corespunzator. 2.1.5. Partajul 2.1.5.1. Notiune. Imprescriptibilitatea actiunii de partaj. Domeniu de aplicare Partajul este un mod de incetare a coproprietatii. Partajul poate fi cerut oricand, afara de cazul in care a fost suspendat: prin lege, act juridic ori hotarare judecatoreasca Dispozitiile privind partajul sunt aplicabile bunurilor aflate in coproprietate, indiferent de izvorul sau, precum si celor aflate in devalmasie. 2.1.5.2. Felurile partajului Partajul poate fi facut prin buna invoiala sau prin hotarare judecatoreasca, in conditiile legii. 2.1.5.3. Imparteala partilor comune ale cladirilor Partajul este inadmisibil in cazurile: coproprietatii asupra despartiturilor comune, proprietatii devalmase si in alte cazuri prevazute de lege (de exemplu: cand unul dintre coproprietari a uzucapat, in conditiile legii). Partajul poate fi cerut in cazul partilor comune din cladirile cu mai multe etaje sau apartamente atunci cand aceste parti inceteaza de a mai fi destinate folosintei comune. In cazul proprietatii periodice si in celelalte cazuri de coproprietate fortata, partajul este posibil numai prin buna invoiala. Partajul nu poate fi suspendat pentru o perioada mai mare de 5 ani. In cazul imobilelor, conventiile trebuie incheiate in forma autentica si supuse formalitatilor de publicitate prevazute de lege. Instanta sesizata cu cererea de partaj poate suspenda pronuntarea partajului, pentru cel mult un an, 2.1.5.4. Modul de impartire. Reguli

54

Partajul bunurilor comune se va face in natura, proportional cu cota-parte a fiecarui coproprietar. Daca bunul este indivizibil ori nu este comod partajabil in natura, partajul se va face in unul dintre urmatoarele moduri: a) atribuirea intregului bun, in schimbul unei sulte, in favoarea unuia ori a mai multor coproprietari, la cererea acestora; b) vanzarea bunului in modul stabilit de coproprietari ori, in caz de neintelegere, la licitatie publica, in conditiile legii, si distribuirea pretului catre coproprietari proportional cu cota-parte a fiecaruia dintre ei. 2.1.5.5. Efectele juridice ale partajului Fiecare coproprietar devine proprietarul exclusiv al bunurilor sau, dupa caz, al sumelor de bani ce i-au fost atribuite numai cu incepere de la data stabilita in actul de partaj, dar nu mai devreme de data incheierii actului, in cazul impartelii voluntare, sau, dupa caz, de la data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti. In cazul imobilelor, efectele juridice ale partajului se produc numai daca actul de partaj incheiat in forma autentica sau hotararea judecatoreasca ramasa definitiva, dupa caz, au fost inscrise in cartea funciara. Coproprietarii isi datoreaza, in limita cotelor-parti, garantie pentru evictiune si vicii ascunse, dispozitiile legale privitoare la obligatia de garantie a vanzatorului aplicandu-se in mod corespunzator. Coproprietarii nu datoreaza garantie daca prejudiciul este urmarea faptei savarsite de un alt coproprietar sau daca au fost scutiti prin actul de partaj. 2.1.5.6. Sanctiuni Partajul prin buna invoiala poate fi desfiintat pentru aceleasi cauze ca si contractele. Partajul facut fara participarea tuturor coproprietarilor este lovit de nulitate absoluta. Partajul va fi insa valabil chiar daca nu cuprinde toate bunurile commune caci pentru bunurile comune omise se poate face oricand un partaj suplimentar. 2.2. Proprietatea periodica 2.2.1. Notiune Proprietatea periodica (time shering) este acea modalitate a proprietatii in care mai multe persoane exercita succesiv si repetitiv atributul folosintei specific dreptului de proprietate asupra unui bun mobil sau imobil, in intervale de timp determinate, egale sau inegale. Proprietatea periodica se naste in temeiul unui act juridic, dispozitiile in materie de carte funciara aplicandu-se in mod corespunzator. 2.2.2. Drepturile si obligatiile coproprietarilor Fiecare coproprietar este obligat sa faca toate actele de conservare, in asa fel incat sa nu impiedice ori sa nu ingreuneze exercitarea drepturilor celorlalti coproprietari.

55

Actele prin care se consuma in tot sau in parte substanta bunului pot fi facute numai cu acordul celorlalti coproprietari. La incetarea intervalului, coproprietarul este dator sa predea bunul coproprietarului indreptatit sa il foloseasca in urmatorul interval. In cazul in care unul dintre coproprietari tulbura in mod grav exercitarea proprietatii periodice, acesta va putea fi exclus, prin hotarare judecatoreasca, la cererea coproprietarului vatamat. Excluderea va putea fi dispusa numai daca unul dintre ceilalti coproprietari sau un tert cumpara cota-parte a celui exclus. 2.2.3. Incetarea proprietatii periodice Proprietatea periodica inceteaza prin radiere din cartea funciara in temeiul dobandirii de catre o singura persoana a tuturor cotelor-parti din dreptul de proprietate periodica, precum si in alte cazuri prevazute de lege.

56

Capitolul III. DEZMEMBRAMINTELE DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATA 3.1. Superficia 3.1.1. Notiune Superficia este dreptul de a avea sau de a edifica o constructie pe terenul altuia, deasupra ori in subsolul acelui teren, asupra caruia superficiarul dobandeste un drept de folosinta. Dreptul de superficie se dobandeste prin: a) act juridic, b) uzucapiune c) alt mod prevazut de lege. Dispozitiile privind superficial sunt aplicabile si in cazul plantatiilor, precum si al altor lucrari autonome cu caracter durabil. 3.1.2. Durata dreptului de superficie Dreptul de superficie se poate constitui pe o durata de cel mult 99 de ani. La implinirea termenului, dreptul de superficie poate fi reinnoit. 3.1.3. Intinderea si exercitarea dreptului de superficie Dreptul de superficie se exercita in limitele si in conditiile actului constitutiv sau in lipsa unei stipulatii contrare, in limitele suprafatei de teren pe care urmeaza sa se construiasca/sau aferenta si de cea necesara exploatarii constructiei. In cazul in care proprietarul intregului fond a transmis exclusiv constructia ori a transmis terenul si constructia, in mod separat, catre doua personae, titularul dreptului de superficie nu poate modifica structura constructiei. El o poate insa demola, dar cu obligatia de a o reconstrui in forma initiala. 3.1.4. Evaluarea prestatiei superficiarului In cazul in care superficia s-a constituit cu titlu oneros, daca partile nu au prevazut alte modalitati de plata a prestatiei de catre superficiar, titularul dreptului de superficie datoreaza, sub forma de rate lunare, o suma egala cu chiria stabilita pe piata libera, tinand seama de natura terenului, de destinatia constructiei in cazul in care aceasta exista, de zona in care se afla terenul, precum si de orice alte criterii de determinare a contravalorii folosintei. 3.1.5. Actiunea confesorie de superficie

57

Actiunea confesorie de superficie poate fi intentata impotriva oricarei persoane care impiedica exercitarea dreptului, chiar si a proprietarului terenului. Dreptul la actiune este imprescriptibil. 3.1.6. Cazurile de incetare a superficiei Dreptul de superficie se stinge prin radierea din Cartea funciara, pentru una dintre urmatoarele cauze: a) la expirarea termenului; b) prin consolidare, daca terenul si constructia devin proprietatea aceleiasi persoane; c) prin pieirea constructiei, daca exista stipulatie expresa in acest sens; d) in alte cazuri prevazute de lege. 3.1.7. Efectele incetarii superficiei Proprietarul terenului dobandeste dreptul de proprietate asupra constructiei superficiarului, prin accesiune, cu obligatia de a plati valoarea de circulatie a acesteia de la acea data; daca constructia nu exista in momentul constituirii dreptului de superficie, iar valoarea acesteia este egala sau mai mare decat aceea a terenului, proprietarul terenului poate cere obligarea constructorului sa cumpere terenul la valoarea de circulatie pe care acesta ar fi avut-o daca nu ar fi existat constructia. Constructorul poate refuza sa cumpere terenul daca ridica, pe cheltuiala sa, constructia cladita pe teren si repune terenul in situatia anterioara. 3.2. Uzufructul 3.2.1. Chestiuni generale 3.2.1.1. Notiune Uzufructul este dreptul de a folosi bunul altei persoane si de a culege fructele acestuia, intocmai ca proprietarul, insa cu indatorirea de a-i conserva substanta. 3.2.1.2. Obiectul uzufructului Pot fi date in uzufruct orice bunuri mobile sau imobile, corporale ori incorporale, inclusiv o masa patrimoniala, o universalitate de fapt ori o cota-parte din acestea. 3.2.1.3. Accesoriile bunurilor ce formeaza obiectul uzufructului Uzufructul poarta asupra tuturor accesoriilor bunului dat in uzufruct, precum si asupra a tot ce se uneste sau se incorporeaza in acesta. 3.2.2. Constituire Uzufructul se poate constitui prin:

58

a) act juridic, b) uzucapiune c) alte moduri prevazute de lege. Uzufructul se poate constitui numai in favoarea unei persoane existente. 3.2.3. Durata uzufructului Uzufructul in favoarea unei persoane fizice este cel mult viager. Uzufructul constituit in favoarea unei persoane juridice poate avea durata de cel mult 30 de ani. Atunci cand este constituit cu depasirea acestui termen, uzufructul se reduce de drept la 30 de ani. Daca nu s-a prevazut durata uzufructului, se prezuma ca este viager sau, dupa caz, ca este constituit pe o durata de 30 de ani. Uzufructul constituit pana la data la care o alta persoana va ajunge la o anumita varsta dureaza pana la acea data, chiar daca acea persoana ar muri inainte de implinirea varstei stabilite. 3.2.4. Actiunea confesorie de uzufruct Actiunea confesorie de uzufruct poate fi intentata impotriva oricarei persoane care impiedica exercitarea dreptului, chiar si a proprietarului terenului. 3.2.5. Drepturile si obligatiile uzufructuarului si ale nudului proprietar 3.2.5.1. Drepturile uzufructuarului 1. Uzufructuarul are folosinta exclusiva a bunului, inclusiv dreptul de a culege fructele. 2. Daca uzufructul cuprinde si bunuri consumptibile, (bani, grane, bauturi) – cvasiuzufruct – uzufructuarul are dreptul de a dispune de ele, insa cu obligatia de a restitui bunuri de aceeasi cantitate, calitate si valoare sau, la alegerea proprietarului, contravaloarea lor la data stingerii uzufructului. 3. Daca uzufructul poarta asupra unor bunuri care, fara a fi consumptibile, se uzeaza ca urmare a utilizarii lor, uzufructuarul are dreptul de a le folosi ca un bun proprietar si potrivit destinatiei lor. El nu va fi obligat sa le restituie decat in starea in care se vor afla la data stingerii uzufructului. 4. Uzufructuarul poate ceda dreptul sau unei alte persoane fara acordul nudului proprietar. 5. Uzufructuarul are dreptul de a inchiria sau, dupa caz, de a arenda bunul primit in uzufruct. 6. Uzufructuarul poate pretinde despagubiri pentru lucrarile adaugate unui bun imobil doar pentru lucrarile necesare. 7. Uzufructuarul padurilor tinere destinate unor taieri periodice, este dator sa pastreze ordinea si catimea taierii, potrivit regulilor stabilite de proprietar in conformitate cu dispozitiile legale.

59

8. Uzufructuarul poate sa exploateze partile de paduri inalte care au fost destinate taierii regulate. In celelalte cazuri, uzufructuarul nu poate taia arborii inalti; 9. Uzufructuarul poate lua din paduri araci pentru vii, produsele anuale sau periodice ale arborilor. 10. Uzufructuarul isi poate insusi pomii fructiferi ce se usuca si cei cazuti accidental cu indatorirea de a-i inlocui cu altii. 11. Uzufructuarul se poate folosi intocmai ca nudul proprietar de carierele de piatra si de nisip ce sunt in exploatare la constituirea dreptului de uzufruct. El nu are insa niciun drept asupra carierelor nedeschise inca si nici asupra comorii ce s-ar putea descoperi in timpul uzufructului. 3.2.5.2. Obligatiile uzufructuarului si ale nudului proprietar 3.2.5.2.1. Obligatiile uzufructuarului 1. Uzufructuarul pentru a intra in posesia bunurilor are obligatia inventarierii bunurilor mobile si constatarii starii in care se afla imobilele, cu exceptia cazului in care uzufructul unui bun mobil este dobandit prin uzucapiune. 2. Uzufructuarul are obligatia respectarii destinatiei bunurilor data de nudul proprietar, cu exceptia cazului in care se asigura o crestere a valorii bunului sau cel putin nu se prejudiciaza in niciun fel interesele proprietarului. 3. Uzufructuarul este obligat sa raspunda pentru prejudiciile cauzate nudului proprietar prin folosirea necorespunzatoare a bunurilor date in uzufruct. 4. In lipsa unei stipulatii contrare, uzufructuarul este obligat sa depuna o garantie pentru indeplinirea obligatiilor sale. Sunt scutiti sa depuna garantie vanzatorul si donatorul care si-au rezervat dreptul de uzufruct. 5. Uzufructuarul este obligat sa efectueze reparatiile de intretinere a bunului (reparatiile mari cazand in sarcina nudului proprietar). 6. Uzufructuarul este obligat sa il instiinteze pe nudul proprietar despre necesitatea reparatiilor mari. Atunci cand nudul proprietar nu efectueaza la timp reparatiile mari, uzufructuarul le poate face pe cheltuiala sa, nudul proprietar fiind obligat sa restituie contravaloarea lor pana la sfarsitul anului in curs, actualizata la data platii. 7. Uzufructuarul este obligat sa suporte toate sarcinile si cheltuielile ocazionate de litigiile privind folosinta bunului, culegerea fructelor ori incasarea veniturilor. 8. Uzufructuarul este obligat sa aduca de indata la cunostinta nudului proprietar orice uzurpare a fondului si orice contestare a dreptului de proprietate, sub sanctiunea obligarii la plata de daune-interese. 9. Daca turma data in uzufruct a pierit in intregime din cauze neimputabile uzufructuarului, acesta va restitui numai pieile ori valoarea acestora. Daca turma nu a pierit in intregime, uzufructuarul este obligat sa inlocuiasca animalele pierite cu cele de prasila. 3.2.5.2.2. Obligatiile nudului proprietar 1. Nudul proprietar, este obligat sa suporte sarcinile si cheltuielile proprietatii. Cand acestea au fost suportate de uzufructuar, nudul proprietar este obligat la rambursarea acestora, iar cand uzufructul este cu titlu oneros, datoreaza si dobanda legala.

60

3.2.6. Dispozitii speciale privind uzufructul 1. Uzufructul asupra unei creante este opozabil tertilor in aceleasi conditii ca si cesiunea de creanta si cu indeplinirea formalitatilor de publicitate prevazute de lege. 2. Uzufructuarul are dreptul sa incaseze capitalul si sa perceapa dobanzile creantei si sa indeplineasca toate actele necesare pentru conservarea ori incasarea dobanzilor. 3. Uzufructuarul rentei viagere are dreptul de a percepe, pe durata uzufructului sau, veniturile dobandite zi cu zi. Acesta va fi obligat numai la restituirea veniturilor incasate cu anticipatie. 4. Dreptul de a spori capitalul care face obiectul uzufructului, cum ar fi cel de a dobandi valori mobiliare, apartine nudului proprietar. Uzufructuarul are numai dreptul de a exercita uzufructul asupra bunurilor astfel dobandite. 5. Dreptul de vot aferent unei actiuni sau altei valori mobiliare, unei parti indivize, unei cote-parti din dreptul de proprietate sau oricarui alt bun apartine uzufructuarului. 6. Dividendele a caror distribuire a fost aprobata, in conditiile legii, de Adunarea Generala in timpul uzufructului se cuvin uzufructuarului de la data stabilita prin hotararea Adunarii Generale. 7. Daca uzufructuarul universal ori cu titlu universal plateste datoriile aferente masei patrimoniale sau partii din masa patrimoniala date in uzufruct, nudul proprietar trebuie sa restituie sumele avansate, la stingerea uzufructului, fara nicio dobanda. 8. In lipsa de stipulatie contrara, uzufructuarul unui fond de comert nu poate sa dispuna de bunurile ce il compun. In situatia in care dispune de aceste bunuri are obligatia de a le inlocui cu altele similare si de valoare egala. 3.2.7. Stingerea uzufructului Uzufructul se stinge: 1. pe cale principala prin: a) moartea uzufructuarului ori, dupa caz, incetarea personalitatii juridice; b) ajungerea la termen; c) consolidare, atunci cand calitatea de uzufructuar si de nud proprietar se intrunesc in aceeasi persoana; d) renuntarea la uzufruct; e) neuzul timp de 10 de ani sau, dupa caz, timp de 2 ani in cazul uzufructului unei creante. 2. cand uzufructuarul abuzeaza de folosinta bunului, aduce stricaciuni acestuia ori il lasa sa se degradeze. 3. cand bunul a fost distrus in intregime dintr-un caz fortuit. Cand bunul a fost distrus in parte, uzufructul continua asupra partii ramase. 3.3. Uzul si abitatia 3.3.1. Notiuni

61

Uzul este dreptul unei persoane de a folosi lucrul altuia si de a-i culege fructele naturale si industriale numai pentru nevoile proprii si ale familiei sale. Abitatia este dreptul ce are titularul sau de a locui in locuinta nudului proprietar impreuna cu sotul si copiii sai, chiar daca nu a fost casatorit sau nu avea copii la data la care s-a constituit abitatia, precum si cu parintii ori alte persoane aflate in intretinere. Din cele ce preceda rezulta ca uzul este o varietate a uzufructului iar abitatia este o varietate a uzului. Ca urmare, dispozitiile privind uzul si abitatia se completeaza, in mod corespunzator, cu cele privitoare la uzufruct. 3.3.2. Constituirea uzului si a abitatiei Uzul si abitatia se constituie in temeiul unui act juridic sau prin alte moduri prevazute de lege. 3.3.3. Limitele dreptului de uz si abitatie Dreptul de uz ori de abitatie nu poate fi cedat (spre deosebire de usufruct care poate fi cedat), iar bunul ce face obiectul acestor drepturi nu poate fi inchiriat sau, dupa caz, arendat. 3.3.4. Obligatia uzuarului si a titularului dreptului de abitatie Daca titularul dreptului de uz sau de abitatie este indreptatit sa perceapa toate fructele naturale si industriale produse de bun ori, dupa caz, sa ocupe intreaga locuinta, este dator sa plateasca toate cheltuielile de cultura si reparatiile de intretinere intocmai ca si uzufructuarul. 3.4. Servitutile 3.4.1. Notiune Servitutea este sarcina care greveaza un imobil, pentru uzul sau utilitatea imobilului unui alt proprietar. Utilitatea rezulta din destinatia economica a fondului dominant sau consta intr-o sporire a confortului acestuia. Servitutea se poate constitui si in vederea unei utilitati viitoare a fondului dominant 3.4.2. Constituirea servitutii Servitutea se poate constitui prin: a) act juridic b) uzucapiune. 3.4.3. Obligatiile in sarcina proprietarului fondului aservit Prin actul de constituire se pot impune in sarcina proprietarului fondului aservit anumite obligatii pentru asigurarea uzului si utilitatii fondului dominant.

62

3.4.4. Clasificarea servitutilor 3.4.4.1. Clasificare a) Servituti aparente si neaparente Sunt servituti aparente acelea a caror existenta este atestata de un semn vizibil de servitute, cum ar fi o usa, o fereastra, un apeduct. Sunt servituti neaparente acelea a caror existenta nu este atestata de vreun semn vizibil de servitute, cum ar fi servitutea de a nu construi ori de a nu construi peste o anumita inaltime. b) Servituti continue si necontinue Sunt servituti continue acelea al caror exercitiu este sau poate fi continuu fara a fi necesar faptul actual al omului, cum ar fi servitutea de vedere ori servitutea de a nu construi. Sunt servituti necontinue acelea pentru a caror existenta este necesar faptul actual al omului, cum ar fi servitutea de trecere cu piciorul ori cu mijloace de transport. c) Servituti pozitive si negative Sunt servituti pozitive acelea prin care proprietarul fondului dominant exercita o parte din prerogativele dreptului de proprietate asupra fondului aservit, cum ar fi servitutea de trecere. Sunt servituti negative acelea prin care proprietarul fondului aservit este obligat sa se abtina de la exercitarea unora dintre prerogativele dreptului sau de proprietate, cum ar fi servitutea de a nu construi. 3.4.4.2. Importanta clasificarii Prin uzucapiune tabulara poate fi dobandita orice servitute. Prin uzucapiune extratabulara pot fi dobandite numai servitutile pozitive. 3.4.5. Exercitarea servitutii Modul de exercitare al servitutii se evidentiaza prin drepturile si obligatiile proprietarului fondului dominant respectiv aservit, care decurg modurile de constituire a servitutii: 1. In lipsa vreunei prevederi contrare, proprietarul fondului dominant poate lua toate masurile si poate face, pe cheltuiala sa, toate lucrarile pentru a exercita si conserva servitutea. Cheltuielile legate de conservarea acestor lucrari revin celor 2 proprietari, proportional cu avantajele pe care le obtin. 2. Proprietarul fondului aservit este obligat sa se abtina de la orice act care limiteaza ori impiedica exercitiul servitutii. Astfel, el nu va putea schimba starea locurilor ori stramuta exercitarea servitutii in alt loc. Daca are insa un interes serios si legitim, proprietarul fondului aservit va putea schimba locul prin care se exercita servitutea in masura in care exercitarea servitutii ramane la fel de comoda pentru proprietarul fondului dominant. 3. Proprietarul fondului dominant nu poate agrava situatia fondului aservit si nu poate produce prejudicii proprietarului fondului aservit prin exercitarea servitutii.

63

4. Daca fondul dominant se imparte, servitutea va putea fi exercitata pentru uzul si utilitatea fiecarei parti, fara ca situatia fondului aservit sa poata fi agravata. 3.4.6. Stingerea servitutilor 1. pe cale principala prin radierea lor din cartea funciara pentru: a) consolidare, atunci cand ambele fonduri ajung sa aiba acelasi proprietar; b) renuntarea proprietarului fondului dominant; c) ajungerea la termen; d) rascumparare; e) imposibilitatea definitiva de exercitare; f) neuzul timp de 10 de ani; g) disparitia oricarei utilitati a acestora. 2. prin exproprierea fondului aservit, daca servitutea este contrara utilitatii publice careia ii va fi afectat bunul expropriat

Capitolul IV. POSESIA 4.1. Chestiuni generale 4.1.1. Notiune Posesia este exercitarea in fapt a prerogativelor dreptului de proprietate asupra unui bun de catre persoana care il stapaneste si care se comporta ca un proprietar. 4.1.2. Exercitarea posesiei Posesorul poate exercita prerogativele dreptului de proprietate asupra bunului: - in mod nemijlocit, prin putere proprie, - prin intermediul unei alte persoane. Persoanele lipsite de capacitate de exercitiu si persoanele juridice exercita posesia prin reprezentantul lor legal. 4.1.3. Cazurile care nu constituie posesie Nu constituie posesie detinerea (legiuitorul foloseste termenul stapanirea insa noi consideram ca acesta nu poate descrie atitudinea fata de bun a unui detentor precar), unui bun de catre un detentor precar, precum: a) locatarul, comodatarul, depozitarul, creditorul gajist; b) titularul dreptului de superficie, uzufruct, uz, abitatie sau servitute, fata de nuda proprietate; c) fiecare coproprietar, in proportie cu cotele-parti ce revin celorlalti coproprietari;

64

d) orice alta persoana care, detinand temporar un bun al altuia, este obligata sa il restituie sau care il stapaneste cu ingaduinta acestuia. Detentorul precar poate invoca efectele recunoscute posesiei numai in cazurile si limitele prevazute de lege. 4.1.4. Prezumtia de posesie si prezumtia de proprietate Pana la proba contrara, acela care stapaneste bunul este prezumat posesor. Pana la proba contrara, posesorul este considerat proprietar, cu exceptia imobilelor inscrise in cartea funciara. 4.2. Intervertirea precaritatii in posesie Intervertirea detentiei precare in posesie nu se poate face decat in urmatoarele cazuri: a) daca detentorul precar incheie cu buna-credinta un act translativ de proprietate cu titlu particular cu alta persoana decat cu proprietarul bunului; b) daca detentorul precar savarseste impotriva posesorului acte de rezistenta neechivoce in privinta intentiei sale de a incepe sa se comporte ca un proprietar; in acest caz, intervertirea nu se va produce insa mai inainte de implinirea termenului prevazut pentru restituirea bunului; c) daca detentorul precar instraineaza bunul, printr-un act translativ de proprietate cu titlu particular, cu conditia ca dobanditorul sa fie de buna-credinta. 4.3. Incetarea posesiei Posesia inceteaza prin: a) transformarea sa in detentie precara; b) instrainarea bunului; c) abandonarea bunului mobil sau inscrierea in cartea funciara a declaratiei de renuntare la dreptul de proprietate asupra unui bun imobil; d) pieirea bunului; e) trecerea bunului in proprietate publica; f) inscrierea dreptului de proprietate al comunei, orasului sau municipiului; g) deposedare, daca posesorul ramane lipsit de posesia bunului mai mult de un an. 4.4. Viciile posesiei 4.4.1. Enumerarea viciilor posesiei - discontinuitatea: cand posesorul o exercita cu intermitente anormale in raport cu natura bunului. - violenta: cand este dobandita sau conservata prin acte de violenta, fizica sau morala, care nu au fost provocate de o alta persoana. - clandestinitatea: daca se exercita astfel incat nu poate fi cunoscuta. 4.4.2. Invocarea viciilor posesiei

65

Discontinuitatea poate fi opusa posesorului de catre orice persoana interesata. Numai persoana fata de care posesia este tulburata sau clandestina poate invoca aceste vicii. 4.4.3. Incetarea viciilor posesiei Posesia viciata devine utila indata ce viciul inceteaza. 4.5. Efectele posesiei 4.5.1. Uzucapiunea Principalul efect al posesiei il constituie posibilitatea posesorului de a dobandi proprietatea asupra bunului posedat sau, dupa caz, asupra fructelor produse de acesta. Nu pot fi uzucapate bunurile care, inainte sau dupa intrarea in posesie, au fost declarate prin lege inalienabile (neinstrainabile). 4.5.2. Dobandirea fructelor prin posesia de buna-credinta 4.5.2.1. Conditiile dobandirii fructelor bunului posedat Posesorul de buna-credinta dobandeste dreptul de proprietate asupra fructelor bunului posedat. Posesorul de rea-credinta trebuie sa restituie fructele percepute, precum si contravaloarea acelora pe care a omis sa le perceapa. 4.6. Actiunile posesorii 4.6.1. Conditii Cel care a posedat sau care a detiut cu titlu precar un bun, cel putin un an, poate solicita instantei de judecata prevenirea ori inlaturarea oricarei tulburari a posesiei sale sau, dupa caz, restituirea bunului. Posesorul este indreptatit sa pretinda si despagubiri pentru prejudiciile cauzate. 4.6.2. Persoanele impotriva carora se pot introduce actiunile posesorii Actiunile posesorii pot fi introduse si impotriva proprietarului. Actiunea posesorie nu poate fi insa introdusa impotriva persoanei fata de care exista obligatia de restituire a bunului. 4.6.3. Termenul de exercitare a actiunii posesorii In caz de tulburare ori de deposedare, pasnica sau violenta, actiunea se introduce in termenul de prescriptie de un an de la data tulburarii sau deposedarii.

66

4.7. Luarea masurilor pentru conservarea bunului posedat Daca exista motive temeinice sa se considere ca bunul posedat poate fi distrus ori deteriorat de un lucru aflat in posesia unei alte persoane sau ca urmare a unor lucrari, precum ridicarea unei constructii, taierea unor arbori ori efectuarea unor sapaturi pe fondul invecinat, posesorul poate sa ceara luarea masurilor necesare pentru evitarea pericolului sau, daca este cazul, incetarea lucrarilor. Pana la solutionarea cererii, posesorul ori, dupa caz, cealalta persoana poate fi obligata la plata unei cautiuni, lasate la aprecierea instantei, numai in urmatoarele situatii: a) daca instanta dispune, in mod provizoriu, deplasarea lucrului ori incetarea lucrarilor, cautiunea se stabileste in sarcina posesorului, astfel incat sa se poata repara prejudiciul ce s-ar cauza paratului prin aceasta masura; b) daca instanta incuviinteaza mentinerea lucrului in starea sa actuala ori continuarea lucrarilor, cautiunea se stabileste in sarcina paratului astfel incat sa se asigure posesorului sumele necesare pentru restabilirea situatiei anterioare.

Capitolul V. MODURI DE DOBANDIRE A PROPRIETATII PRIVATE 5.1. Uzucapiunea 5.1.1. Uzucapiunea extratabulara Dreptul de proprietate asupra unui imobil si dezmembramintele sale pot fi inscrise in cartea funciara, in temeiul uzucapiunii, in folosul celui care l-a posedat timp de 10 ani, daca sunt indeplinite urmatoarele conditii: a) proprietarul inscris in cartea funciara a decedat ori, dupa caz, si-a incetat existenta; b) a fost inscrisa in cartea funciara declaratia de renuntare la proprietate; c) imobilul nu era inscris in nicio carte funciara. In toate cazurile, uzucapantul poate dobandi dreptul numai daca si-a inregistrat cererea de inscriere in cartea funciara inainte ca o terta persoana sa isi fi inregistrat propria cerere de inscriere a dreptului in folosul sau, pe baza unei cauze legitime, in cursul sau chiar dupa implinirea termenului de uzucapiune. 5.1.2. Uzucapiunea tabulara Drepturile celui care a fost inscris, fara cauza legitima, in cartea funciara, ca proprietar al unui imobil sau titular al unui alt drept real, nu mai pot fi contestate cand cel inscris cu buna-credinta a posedat imobilul timp de 5 ani dupa momentul inregistrarii cererii de inscriere, daca posesia sa a fost neviciata. Este suficient ca buna-credinta sa existe in momentul inregistrarii cererii de inscriere si in momentul intrarii in posesie. 5.1.3. Curgerea termenului uzucapiunii

67

Termenul uzucapiunii incepe sa curga de la sau dupa data decesului/incetarii existentei juridice a proprietarului, respectiv data inscrierii declaratiei de renuntare la proprietate, chiar daca intrarea in posesie s-a produs la o data anterioara. Viciile posesiei suspenda cursul uzucapiunii. 5.1.4. Jonctiunea posesiilor Fiecare posesor este considerat ca incepe in persoana sa o noua posesie, indiferent daca bunul a fost transmis cu titlu universal sau particular. Pentru a invoca uzucapiunea, posesorul actual poate sa uneasca propria posesie cu aceea a autorului sau. 5.2. Dobandirea proprietatii mobiliare prin posesia de buna-credinta 5.2.1. Chestiuni generale 5.2.1.1. Prezumtia de titlu de proprietate Oricine se afla la un moment dat in posesia unui bun mobil este prezumat ca are un titlu de dobandire a dreptului de proprietate asupra bunului. 5.2.1.2. Opozabilitatea fata de terti Cu exceptia cazurilor prevazute de lege, posesia de buna-credinta a bunului mobil asigura opozabilitatea fata de terti a actelor juridice constitutive sau translative de drepturi reale. 5.2.2. Dobandirea proprietatii mobiliare prin posesia de buna-credinta Persoana care, cu buna-credinta (adica nu cunostea si nici nu trebuia, dupa imprejurari, sa cunoasca lipsa calitatii de proprietar a instrainatorului), incheie cu un neproprietar un act translativ de proprietate cu titlu oneros avand ca obiect un bun mobil devine proprietarul acelui bun din momentul luarii sale in posesie efectiva. Cu toate acestea, bunul pierdut sau furat poate fi revendicat de la posesorul de bunacredinta, daca actiunea este intentata, sub sanctiunea decaderii, in termen de 3 ani de la data la care proprietarul a pierdut stapanirea materiala a bunului. Daca bunul pierdut sau furat a fost cumparat dintr-un loc ori de la o persoana care vinde in mod obisnuit bunuri de acelasi fel ori daca a fost adjudecat la o licitatie publica, iar actiunea in revendicare a fost introdusa inauntrul termenului de 3 ani, posesorul de bunacredinta poate retine bunul pana la indemnizarea sa integrala pentru pretul platit vanzatorului. 5.2.3. Dobandirea bunului mobil in temeiul uzucapiunii Acela care poseda bunul altuia timp de 10 ani, in alte conditii decat cele prevazute in prezenta sectiune, poate dobandi dreptul de proprietate, in temeiul uzucapiunii.

68

5.2.4. Posesia titlurilor la purtator Dispozitiile privind posesia bunurilor mobile se aplica si titlurilor la purtator, in masura in care prin legi speciale nu se dispune altfel. 5.3. Ocupatiunea 5.3.1. Dobandirea bunului prin ocupatiune Posesorul unui lucru mobil care nu apartine nimanui devine proprietarul acestuia, prin ocupatiune, de la data intrarii in posesie, insa numai daca aceasta se face in conditiile legii. Sunt lucruri fara stapan: - bunurile mobile abandonate - bunurile care, prin natura lor, nu au un proprietar, cum sunt: animalele salbatice, pestele si resursele acvatice vii din bazinele piscicole naturale, fructele de padure, ciupercile comestibile din flora spontana, plantele medicinale si aromatice si altele asemenea. Lucrurile mobile de valoare foarte mica sau foarte deteriorate care sunt lasate intr-un loc public, inclusiv pe un drum public sau intr-un mijloc de transport in comun, sunt considerate lucruri abandonate. 5.3.2. Proprietatea bunului gasit 5.3.2.1. Conditii Bunul mobil pierdut continua sa apartina proprietarului sau. Gasitorul bunului este obligat ca, in termen de 10 zile, sa il restituie proprietarului ori, daca acesta nu poate fi cunoscut, sa il predea organului de politie din localitatea in care a fost gasit. Acesta are obligatia de a pastra bunul timp de 6 luni, fiind aplicabile in acest sens dispozitiile privitoare la depozitul necesar. Organul de politie va afisa la sediul sau si pe pagina de internet un anunt privitor la pierderea bunului, cu mentionarea tuturor elementelor de descriere a acestuia. 5.3.2.2. Vanzarea bunului gasit Daca, datorita imprejurarilor sau naturii bunului, pastrarea sa tinde sa ii diminueze valoarea ori devine prea costisitoare, el va fi vandut prin licitatie publica. 5.3.2.3. Restituirea bunului gasit catre proprietar Bunul sau pretul obtinut din valorificarea lui se va remite proprietarului, daca acesta il pretinde, sub sanctiunea decaderii, in termen de 6 luni. insa nu inainte de a se achita cheltuielile legate de pastrarea bunului. In cazul bunurilor cu valoare comerciala, proprietarul este obligat sa plateasca gasitorului o recompensa reprezentand a zecea parte din pret sau din valoarea actuala a bunului.

69

In cazul in care proprietarul a facut o oferta publica de recompensa, gasitorul are dreptul de a opta intre suma la care s-a obligat proprietarul prin aceasta oferta si recompensa fixata de lege ori stabilita de catre instanta judecatoreasca. Daca bunul ori pretul nu este pretins de proprietarul originar, el va fi considerat lucru fara stapan si remis gasitorului pe baza de proces-verbal. In acest caz, gasitorul dobandeste dreptul de proprietate prin ocupatiune. Dovada ocupatiunii se poate face prin procesul-verbal mentionat sau prin orice alt mijloc de proba. Daca gasitorul refuza sa preia bunul sau pretul, acesta revine comunei, orasului sau municipiului pe teritoriul caruia a fost gasit si intra in domeniul privat al acestuia. 5.3.3. Drepturile asupra tezaurului gasit Tezaurul este orice bun mobil ascuns sau ingropat, chiar involuntar, in privinta caruia nimeni nu poate dovedi ca este proprietar. Dreptul de proprietate asupra tezaurului descoperit intr-un bun imobil sau intr-un bun mobil apartine, in cote egale, proprietarului bunului imobil sau al bunului mobil in care a fost descoperit si descoperitorului. 5.4. Accesiunea 5.4.1. Chestiuni generale 5.4.1.1. Definitie Accesiunea este acea situatie juridica in care proprietarul unui bun devine si proprietarul a tot ce se alipeste cu bunul ori se incorporeaza in acesta, daca legea nu prevede altfel (art. 567 NCC). 5.4.1.2. Precizare Redactorii noului cod au asezat accesiunea (ca mod de dobandire a proprietatii) in cadrul proprietatii private deoarece, pe de o parte, au pastrat topica vechiului cod iar, pe de alta parte, pentru ca regimul proprietatii private (in ce priveste bunul principal) se extinde si asupra bunurilor accesorii. 5.4.1.3. Formele accesiunii Accesiunea este: a. naturala, cand unirea sau incorporarea este urmarea unui eveniment natural, b. artificiala, cand rezulta din fapta proprietarului ori a unei alte persoane. 5.4.2. Accesiunea imobiliara naturala Este reprezentata de urmatoarele situatii: a) aluviuni b) terenuri lasate de apele curgatoare

70

c) terenuri lasate de apele statatoare d) avulsiuni e) albiile raurilor, insule si prundisuri f) insule nou-formate g) albii parasite de apele curgatoare 5.4.3. Accesiunea naturala asupra animalelor Este reprezentata de urmatoarele situatii: a) animalele domestice ratacite pe terenul altuia b) porumbei, iepuri, pesti si alte asemenea animale c) roiuri de albine. 5.4.4. Accesiunea imobiliara artificiala 5.4.4.1 Chestiuni generale Accesiunea imobiliara artificiala vizeaza: - constructiile, - plantatiile si - orice alte lucrari efectuate asupra unui imobil. Lucrarile pot fi: - autonome - adaugate respectiv - cu caracter durabil - cu caracter provizoriu. Art. 579 NCC instituie o prezumtie legala relativa de proprietate in fvoarea proprietarului terenului stabilind ca orice lucrare este prezumata a fi facuta de proprietarul imobilului, cu cheltuiala sa si ca este a lui, pana la proba contrara. In cazul rasturnarii prezumtiei se poate ivi una din urmatoarele doua situtii: - realizarea unei lucrari cu materialele altuia asupra imobilului propriu respectiv - realizarea unei lucrari cu materialele proprii asupra imobilului altuia. 5.4.4.2. Realizarea lucrarii cu materialele altuia In cazul in care a realizat lucrarea cu materialele altuia, proprietarul imobilului devine proprietarul lucrarii, neputand fi obligat la desfiintarea acesteia si nici la restituirea materialelor intrebuintate. Proprietarul materialelor are numai dreptul la contravaloarea materialelor, precum si la repararea oricaror alte prejudicii cauzate. 5.4.4.3. Realizarea unei lucrari asupra imobilului altuia 5.4.4.3.1. Realizarea unei lucrari autonome cu caracter durabil asupra imobilului altuia

71

A. Lucrarile autonome cu caracter durabil efectuate cu buna-credinta Autorul lucrarii este de buna-credinta daca se intemeiaza fie pe cuprinsul cartii funciare fie pe un mod de dobandire nesupus inscrierii in cartea funciara. De buna credinta este si autorul lucrarii care se intemeiaza pe un drept de superficie sau pe orice alt drept care, potrivit legii, ii permite, realizand o lucrare asupra imobilului altuia, sa devina proprietarul acesteia. In acest caz proprietarul imobilului are dreptul: a) sa ceara instantei sa dispuna inscrierea sa in cartea funciara ca proprietar al lucrarii, platind, la alegerea sa, autorului lucrarii fie valoarea materialelor si a manoperei, fie sporul de valoare adus imobilului prin efectuarea lucrarii; sau b) sa ceara obligarea autorului lucrarii sa cumpere imobilul la valoarea de circulatie pe care acesta ar fi avut-o daca lucrarea nu s-ar fi efectuat. Nu poate invoca buna-credinta cel care construieste in lipsa sau cu nerespectarea autorizatiilor cerute de lege. B. Lucrarile autonome cu caracter durabil efectuate cu rea-credinta Constructorul este de rea credinta cand nu este de buna credinta. In acest caz, proprietarul imobilului are dreptul: a) sa ceara instantei sa dispuna inscrierea sa in cartea funciara ca proprietar al lucrarii, cu plata, la alegerea sa, catre autorul lucrarii, a jumatate din valoarea materialelor si a manoperei ori din sporul de valoare adus imobilului; b) sa ceara obligarea autorului lucrarii la desfiintarea acesteia; c) sa ceara obligarea autorului lucrarii sa cumpere imobilul la valoarea de circulatie pe care acesta ar fi avut-o daca lucrarea nu s-ar fi efectuat. 5.4.4.3.2. Realizarea unei lucrari adaugate cu caracter durabil asupra imobilului altuia A. In privinta lucrarilor adaugate necesare Proprietarul imobilului dobandeste dreptul de proprietate asupra lucrarii adaugate necesare din momentul efectuarii acesteia, platind autorului cheltuielile rezonabile facute de acesta, chiar daca imobilul nu mai exista. In cazul in care lucrarea a fost efectuata cu rea-credinta, din suma datorata de proprietarul imobilului se va putea deduce valoarea fructelor imobilului diminuata cu costurile necesare obtinerii acestora. B. In privinta lucrarilor adaugate utile In cazul in care autorul lucrarii utile este de buna-credinta, proprietarul imobilului devine proprietarul lucrarii din momentul efectuarii acesteia, cu plata, la alegerea sa: a) a valorii materialelor si a manoperei; b) a sporului de valoare adus imobilului. In cazul in care autorul lucrarii utile este de rea-credinta, proprietarul imobilului are dreptul:

72

a) sa devina proprietarul lucrarii, platind, la alegerea sa, autorului lucrarii fie jumatate din valoarea materialelor si a manoperei, fie jumatate din sporul de valoare adus imobilului; b) sa ceara obligarea autorului lucrarii la desfiintarea acesteia, cu repunerea imobilului in situatia anterioara si plata de daune-interese. In ambele cazuri, cand valoarea lucrarii este considerabila, proprietarul imobilului poate cere obligarea autorului sa il cumpere la valoarea de circulatie pe care imobilul ar fi avut-o daca lucrarea nu s-ar fi efectuat. C. In privinta lucrarilor adaugate voluptuare In cazul lucrarii voluptuare, proprietarul imobilului are dreptul: a) sa devina proprietarul lucrarii, fara inscriere in cartea funciara si fara nicio obligatie catre autorul lucrarii; b) sa ceara obligarea autorului de rea-credinta al lucrarii la desfiintarea acesteia, cu readucerea imobilului in situatia anterioara si plata de daune-interese. Autorul de buna-credinta al lucrarii poate sa o ridice inainte de restituirea imobilului catre proprietar, cu conditia de a readuce imobilul in situatia anterioara. 5.4.4.3.3. Lucrarile realizate doar partial asupra imobilului autorului A. Lucrari cu caracter durabil In cazul lucrarii cu caracter durabil realizate cu buna-credinta partial pe terenul proprietarului vecin, acesta din urma poate cere inscrierea intr-o noua carte funciara a unui drept de coproprietate al vecinilor asupra imobilului rezultat, incluzand terenul aferent, in raport cu valoarea contributiei fiecaruia. Daca lucrarea a fost realizata cu rea-credinta, proprietarul terenului vecin poate opta intre a cere ridicarea lucrarii de pe teren, cu obligarea autorului acesteia la plata de dauneinterese, daca este cazul, si respectiv de a cere inscrierea in cartea funciara a unui drept de coproprietate al vecinilor. B. Lucrari cu caracter provizoriu Cand lucrarea are caracter provizoriu, in absenta unei intelegeri contrare, autorul ei va fi obligat sa o desfiinteze, si, daca este si de rea-credinta, sa plateasca despagubiri pentru prejudiciile cauzate, inclusiv pentru lipsa de folosinta. 5.4.5. Accesiunea mobiliara artificiala Bunul mobil produs cu materialele altuia apartine celui care l-a confectionat sau, dupa caz, proprietarului materialelor, in functie de raportul dintre manopera si valoarea materialelor, determinat la data confectionarii bunului. Proprietarul bunului datoreaza despagubiri egale cu valoarea manoperei sau, dupa caz, cu valoarea materialelor.

73

Cand valoarea materialelor este egala cu manopera sau exista o diferenta nesemnificativa, proprietatea asupra bunului este comuna si se exercita in conditiile coproprietatii obisnuite. In cazul in care se unesc doua bunuri mobile avand proprietari diferiti, fiecare poate pretinde separarea bunurilor daca prin aceasta celalalt proprietar nu ar suferi un prejudiciu mai mare de o zecime din valoarea bunului sau. Daca nu se poate obtine separarea bunurilor proprietatea asupra bunului este comuna si se exercita in conditiile coproprietatii obisnuite

Capitolul VI. PROPRIETATEA PUBLICA 6.1. Chestiuni generale 6.1.1. Definitia dreptului de proprietate publica Proprietatea publica este dreptul de proprietate ce apartine statului sau unei unitati administrativ-teritoriale asupra bunurilor care, prin natura lor sau prin declaratia legii, sunt de uz ori de interes public, cu conditia sa fie dobandite prin unul dintre modurile prevazute de lege. 6.1.2. Obiectul proprietatii publice. Delimitarea de domeniul privat Constituie obiect exclusiv al proprietatii publice: - bogatiile de interes public ale subsolului, - spatiul aerian, - apele cu potential energetic valorificabil, de interes national, - plajele, - marea teritoriala, - resursele naturale ale zonei economice si ale platoului continental, - alte bunuri stabilite prin lege organica. Celelalte bunuri care apartin statului ori unitatilor administrativ-teritoriale fac parte, dupa caz, din domeniul public sau din domeniul privat al acestora, insa numai daca au fost, la randul lor, dobandite prin unul dintre modurile prevazute de lege. 6.1.3. Domeniul public national, judetean si local Bunurile proprietate publica fac parte din domeniul public national, judetean sau, dupa caz, local. 6.2. Caracterele dreptului de proprietate publica Bunurile proprietate publica sunt inalienabile, imprescriptibile si insesizabile.

74

Proprietatea asupra acestor bunuri nu se stinge prin neuz si nu poate fi dobandita de terti prin uzucapiune sau, dupa caz, prin posesia de buna-credinta asupra bunurilor mobile. In conditiile legii, bunurile proprietate publica pot fi date in administrare sau in folosinta si pot fi concesionate ori inchiriate. 6.3. Limitele exercitarii dreptului de proprietate publica Dreptul de proprietate publica este susceptibil de orice limite reglementate de lege pentru dreptul de proprietate privata, in masura in care acestea sunt compatibile cu uzul sau interesul public caruia ii sunt destinate bunurile afectate. Incompatibilitatea se constata prin acordul dintre titularul proprietatii publice si persoana interesata sau, in caz de divergenta, pe cale judecatoreasca. 6.4. Dobandirea dreptului de proprietate publica. Cazuri Dreptul de proprietate publica se dobandeste prin: a) achizitie publica; b) expropriere pentru cauza de utilitate publica; c) donatie sau legat, acceptat, daca bunul, prin natura lui sau prin vointa dispunatorului, devine de uz ori de interes public; d) conventie cu titlu oneros, daca bunul, prin natura lui sau prin vointa dobanditorului, devine de uz ori de interes public; e) transferul unui bun din domeniul privat al statului/unei unitati administrativteritoriale in domeniul public al acestora; f) alte moduri stabilite de lege. 6.5. Stingerea dreptului de proprietate publica Dreptul de proprietate publica se stinge daca: a) bunul a pierit b) bunul a fost trecut in domeniul privat, daca a incetat uzul sau interesul public. 6.6. Apararea dreptului de proprietate publica Obligatia apararii in justitie a proprietatii publice revine titularului. Acesta poate exercita actiunea in revendicare. Pe de alta parte, titularii drepturilor corespunzatoare proprietatii publice (altii deci, decat titularii dreptului de proprietate publica) sunt obligati: a) sa il informeze pe proprietar cu privire la orice tulburare adusa dreptului de proprietate publica; b) sa il introduca in procesul impotriva sa pe titularul dreptului de proprietate publica. 6.7. Drepturile reale corespunzatoare proprietatii publice 6.7.1. Chestiuni generale. Drepturile reale corespunzatoare proprietatii publice

75

Drepturile reale corespunzatoare proprietatii publice sunt: a) dreptul de administrare, b) dreptul de concesiune, c) dreptul de folosinta cu titlu gratuit. 6.7.2. Dreptul de administrare 6.7.2.1. Constituirea dreptului de administrare Dreptul de administrare se constituie prin: - Hotarare a Guvernului, - Hotarare a Consiliului judetean sau, dupa caz, a Consiliului local. Aceleasi autoritati controleaza si modul de exercitare a dreptului de administrare. 6.7.2.2. Exercitarea dreptului de administrare Dreptul de administrare apartine: - regiilor autonome - autoritatilor administratiei publice centrale sau locale - altor institutii publice de interes national, judetean ori local. 6.7.2.3. Stingerea dreptului de administrare Dreptul de administrare inceteaza: - odata cu incetarea dreptului de proprietate publica - prin actul de revocare emis, in conditiile legii, daca interesul public o impune, de organul care l-a constituit. 6.7.2.4. Apararea dreptului de administrare Apararea in justitie a dreptului de administrare revine titularului acestui drept, prin actiune confesorie. 6.7.3. Dreptul de concesiune 6.7.3.1. Continutul dreptului de concesiune Concesionarul are dreptul si, in acelasi timp, obligatia de exploatare a bunului (!), in schimbul unei redevente si pentru o durata determinata, cu respectarea conditiilor prevazute de lege si a contractului de concesiune. Poate fi concesionar orice persoana (fizica sau juridica). Procedura de concesionare, precum si incheierea, executarea si incetarea contractului de concesiune sunt supuse conditiilor prevazute de lege. 6.7.3.2. Exercitarea dreptului de concesiune

76

Concesionarul poate efectua orice acte materiale sau juridice necesare pentru a asigura exploatarea bunului. Cu toate acestea, sub sanctiunea nulitatii absolute, concesionarul nu poate instraina si nici greva bunul dat in concesiune sau, dupa caz, bunurile destinate ori rezultate din realizarea concesiunii si care trebuie, potrivit legii sau actului constitutiv, sa fie predate concedentului la incetarea, din orice motive, a concesiunii. Fructele, precum si, dupa caz, productele bunului concesionat revin concesionarului. In toate cazurile, exercitarea dreptului de concesiune este supusa controlului din partea concedentului. 6.7.3.3. Apararea dreptului de concesiune Apararea in justitie a dreptului de concesiune revine concesionarului, prin actiune confesorie. 6.7.4. Dreptul de folosinta cu titlu gratuit 6.7.4.1. Continutul si limitele dreptului de folosinta cu titlu gratuit Dreptul de folosinta asupra bunurilor proprietate publica se acorda, cu titlu gratuit, pe termen limitat, in favoarea institutiilor de utilitate publica. De regula, titularul nu beneficiaza de fructele civile ale bunului. Constituirea si incetarea dreptului de folosinta cu titlu gratuit este aidoma dreptului de administrare. 6.7.4.2. Apararea dreptului de folosinta cu titlu gratuit Apararea in justitie a dreptului de folosinta cu titlu gratuit revine titularului dreptului, prin actiune confesorie.

77

TESTE GRILA DREPTURI REALE

1. Dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile si al fructelor se poate dobandi prin: a) numai prin lege, b) efectul posesiei de buna-credinta; c) partaj. 2. Stingerea dreptului de proprietate: a) expropriere pentru o cauza de utilitate publica stabilita potrivit legii, cu justa si prealabila despagubire; b) crearea unui dezmembramant asupra proprietatii; c) mostenire legala sau testamentara. 3. Cum se poate constitui servitutea: a) cedarea dreptului de proprietate; b) prin lege; c) act juridic. 4. Posesorul poate exercita posesia asupra bunului: a) prin intermediul unei alte persoane. b) prin comodatar; c) numai prin intermediul proprietarului. 5. Instrainarea unui bun se poate interzice prin conventie sau testament, insa numai pentru o durata: a) de cel mult 50 de ani; b) de cel mult 30 de ani; c) de cel mult 49 de ani. 6. Cand poate fi cerut partajul: a) partajul poate fi cerut oricand, afara de cazul in care a fost suspendat: prin lege, act juridic ori hotarare judecatoreasca b) partajul nu poate fi cerut decat atunci cand bunurile comune se pot imparti in natura; c) numai atunci cand bunul este indivizibil ori nu este comod partajabil in natura. 7. Dreptul de superficie se poate dobandi prin: a) cedarea dreptului de proprietate; b) uzucapiune; c) atribuirea intregului bun, in schimbul unei sulte, in favoarea unuia ori a mai multor coproprietari, la cererea acestora. 8. Cum se poate constitui uzufructul: a) prin pieirea constructiei, daca exista stipulatie expresa in acest sens;

78

b) prin consolidare, daca terenul si constructia devin proprietatea aceleiasi persoane; c) alte moduri prevazute de lege. 9. Servitutiile pe cale principala se sting prin radierea lor din cartea funciara pentru: a) neuzul timp de 5 de ani; b) neuzul timp de 10 de ani; c) neuzul timp de 20 de ani. 10. Dreptul de proprietate publica se dobandeste prin: a) dreptul de folosinta cu titlu gratuit; b) Hotarare a Guvernului; c) donatie sau legat, acceptat, daca bunul, prin natura lui sau prin vointa dispunatorului, devine de uz ori de interes public; 11. Dreptul de proprietate publica se stinge: a) daca bunul a pierit; b) prin actul de revocare emis, in conditiile legii, daca interesul public o impune, de organul care l-a constituit; c) prin act juridic. 12. Cui apartine dreptul de administrare: a) oricarei persoane; b) autoritatilor administratiei publice centrale sau locale; c) fiecarui coproprietar, in proportie cu cotele-parti ce revin celorlalti coproprietari. 13. Actiunile posesorii pot fi introduse: a) impotriva proprietarului; b) impotriva statului, prin Ministerul de Finante; c) impotriva Primariei din localitatea in care se afla bunul. 14. Bunul pierdut sau furat poate fi revendicat de la posesorul de buna-credinta, daca actiunea este intentata, sub sanctiunea decaderii, in termen de: a) 6 luni de la data la care proprietarul a pierdut stapanirea materiala a bunului; b) un an de la data la care proprietarul a pierdut stapanirea materiala a bunului; c) 3 ani de la data la care proprietarul a pierdut stapanirea materiala a bunului. 15. Dobandirea bunului mobil in temeiul uzucapiunii altfel decat prin posesia de buna credinta se face de: a) acela care poseda bunul altuia timp de 3 ani b) acela care poseda bunul altuia timp de 10 ani c) acela care poseda bunul altuia timp de 5 ani 16. Bunul mobil pierdut continua sa apartina proprietarului sau, gasitorul bunului este obligat ca, in termen de: a) 10 zile, sa il restituie proprietarului;

79

b) 30 zile, sa il restituie proprietarului; c) 15 zile, sa il restituie proprietarului. 17. Titularul dreptului de uz poate: a) culege si dispune de toate fructele naturale, industriale si civile ale bunului asupra caruia poarta dreptul sau; b) a se folosi de lucrul altuia si a-i culege fructele naturale si industriale numai pentru nevoile proprii si ale familiei sale c) folosi si culege fructele civile ale bunului asupra caruia poarta dreptul sau. 18. Distanata minima intre constructii este de: a) 2 metri b) 1,90 metri; c) 0,60 metri 19. Realizarea unei lucrari autonome cu caracter durabil cu buna-credinta. Asupra imobilului altuia, permite proprietarului sa ceara: a) inscrierea sa in cartea funciara ca proprietar al lucrarii, platind, la alegerea sa, autorului fie valoarea materialelor si a manoperei, fie sporul de valoare adus imobilului prin efectuarea lucrarii b) dezafectarea lucrarii si readucerea imobilului la starea initiala, pe cheltuiala autorului ei; c) inscrierea sa in cartea funciara ca proprietar al lucrarii, cu plata, la alegerea sa, catre autorul lucrarii, a jumatate din valoarea materialelor si a manoperei ori din sporul de valoare adus imobilului. 20. Distanta minima pentru arbori este de: a) 2 metri; b) 2 metri, cu unele exceptii c) 0,60 metri. 21. In cazul realizarii unei lucrari adaugate cu caracter durabil asupra imobilului altuia trebuie: a) distins dupa buna sau reaua credinta a autorului lucrarii b) distins dupa necesitatea, utilitatea si satisfactia pe care o produce lucrarea c) distins numai dupa caracterul autonom sau adaugat al lucrarii respectiv dupa caracterul durabil sau provizoriu al lucrarii

80

81

DREPT CIVIL. TEORIA GENERALA A OBLIGATIILOR

82

Capitolul I. CONTRACTUL 1.1. Notiune Contractul este acordul de vointe dintre doua sau mai multe persoane cu intentia de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic. 1.2. Clasificare a) Contractul sinalagmatic si contractul unilateral - contractul este sinalagmatic atunci cand obligatiile nascute din acesta sunt reciproce si interdependente. - in caz contrar, contractul este unilateral chiar daca executarea lui presupune obligatii in sarcina ambelor parti. b) Contractul cu titlu oneros si contractul cu titlu gratuit - contractul prin care fiecare parte urmareste sa isi procure un avantaj in schimbul obligatiilor asumate este cu titlu oneros. - contractul prin care una dintre parti urmareste sa procure celeilalte parti un beneficiu, fara a obtine in schimb vreun avantaj, este cu titlu gratuit. c) Contractul comutativ si contractul aleatoriu - este comutativ contractul in care, la momentul incheierii sale, existenta drepturilor si obligatiilor partilor este certa, iar intinderea acestora este determinata sau determinabila. - este aleatoriu contractul care, prin natura lui sau prin vointa partilor, ofera cel putin uneia dintre parti sansa unui castig si o expune totodata la riscul unei pierderi, ce depind de un eveniment viitor si incert. d) Contractul consensual, solemn sau real - contractul este consensual atunci cand se formeaza prin simplul acord de vointa al partilor. - contractul este solemn atunci cand validitatea sa este supusa indeplinirii unor formalitati prevazute de lege. - contractul este real atunci cand, pentru validitatea sa, este necesara remiterea bunului. e) Contractul de adeziune - contractul este de adeziune atunci cand clauzele sale esentiale sunt impuse ori sunt redactate de una dintre parti, pentru aceasta sau ca urmare a instructiunilor sale, cealalta parte neavand decat sa le accepte ca atare. f) Contractul-cadru - contractul-cadru este acordul prin care partile convin sa negocieze, sa incheie sau sa mentina raporturi contractuale ale caror elemente esentiale sunt determinate de acesta. Modalitatea de executare a contractului-cadru, in special termenul si volumul prestatiilor, precum si, daca este cazul, pretul acestora sunt precizate prin conventii ulterioare.

83

g) Contractul incheiat cu consumatorii - contractul incheiat cu consumatorii este supus legilor speciale si, in completare, dispozitiilor prezentului cod. 1.3. Incheierea contractului 1.3.1. Conditiile esentiale pentru validitatea contractului 1.3.1.1. Capacitatea partilor Poate contracta orice persoana care nu este declarata incapabila de lege si nici oprita sa incheie anumite contracte. 1.3.1.2. Consimtamantul A. Formarea contractului A.1. Chestiuni generale Contractul se incheie prin negocierea lui de catre parti sau prin acceptarea fara rezerve a unei oferte de a contracta. Este suficient ca partile sa se puna de acord asupra elementelor esentiale ale contractului, chiar daca lasa unele elemente secundare spre a fi convenite ulterior ori incredinteaza determinarea acestora unei alte persoane. Partile au libertatea initierii, desfasurarii si ruperii negocierilor si nu pot fi tinute raspunzatoare pentru esecul acestora. Partea care se angajeaza intr-o negociere este tinuta sa respecte exigentele buneicredinte. Partile nu pot conveni limitarea sau excluderea acestei obligatii. Este contrara exigentelor bunei-credinte, intre altele, conduita partii care initiaza sau continua negocieri fara intentia de a incheia contractul. Cand o informatie confidentiala este comunicata de catre o parte in cursul negocierilor, cealalta parte este tinuta sa nu o divulge si sa nu o foloseasca in interes propriu, indiferent daca se incheie sau nu contractul. Incalcarea acestei obligatii atrage raspunderea partii in culpa. Atunci cand, in timpul negocierilor, o parte insista sa se ajunga la un acord asupra unui anumit element sau asupra unei anumite forme, contractul nu se incheie pana nu se ajunge la un acord cu privire la acestea. A.2. Momentul si locul incheierii contractului Contractul se incheie in momentul si in locul in care acceptarea ajunge la ofertant, chiar daca acesta nu ia cunostinta de ea din motive care nu ii sunt imputabile. De asemenea, contractul se considera incheiat in momentul in care destinatarul ofertei savarseste un act sau un fapt concludent, fara a-l instiinta pe ofertant, daca, in temeiul ofertei, al practicilor statornicite intre parti, al uzantelor sau potrivit naturii afacerii, acceptarea se poate face in acest mod.

84

A.3. Oferta si acceptarea ofertei A.3.1. Forma ofertei si a acceptarii Oferta si acceptarea trebuie emise in forma ceruta de lege pentru incheierea valabila a contractului. A.3.2. Oferta de a contracta O propunere constituie oferta de a contracta daca aceasta contine suficiente elemente pentru formarea contractului si exprima intentia ofertantului de a se obliga in cazul acceptarii ei de catre destinatar. Oferta poate proveni de la persoana care are initiativa incheierii contractului, care ii determina continutul sau, dupa imprejurari, care propune ultimul element esential al contractului. Propunerea adresata unor persoane nedeterminate, chiar daca este precisa, nu valoreaza oferta, ci, dupa imprejurari, solicitare de oferta sau intentie de negociere. Cu toate acestea, propunerea valoreaza oferta daca aceasta rezulta astfel din lege, din uzante ori, in mod neindoielnic, din imprejurari. In aceste cazuri, revocarea ofertei adresate unor persoane nedeterminate produce efecte numai daca este facuta in aceeasi forma cu oferta insasi sau intr-o modalitate care permite sa fie cunoscuta in aceeasi masura cu aceasta. Oferta devine caduca daca: a) acceptarea nu ajunge la ofertant in termenul stabilit sau, in lipsa, intr-un termen rezonabil, dupa imprejurari; b) destinatarul o refuza. Decesul sau incapacitatea ofertantului atrage caducitatea ofertei irevocabile numai atunci cand natura afacerii sau imprejurarile o impun. A.3.3. Acceptarea ofertei Orice act sau fapt al destinatarului constituie acceptare daca indica in mod neindoielnic acordul sau cu privire la oferta, astfel cum aceasta a fost formulata, si ajunge in termen la autorul ofertei. Tacerea sau inactiunea destinatarului nu valoreaza acceptare decat atunci cand aceasta rezulta din lege, din acordul partilor, din practicile statornicite intre acestea, din uzante sau din alte imprejurari. Raspunsul destinatarului nu constituie acceptare atunci cand: a) cuprinde modificari sau completari care nu corespund ofertei primite; b) nu respecta forma ceruta anume de ofertant; c) ajunge la ofertant dupa ce oferta a devenit caduca. Eventual, raspunsul destinatarului, exprimat intr-una din situatiile de mai sus poate fi considerat, dupa imprejurari, ca o contraoferta. Acceptarea tardiva produce efecte numai daca autorul ofertei il instiinteaza de indata pe acceptant despre incheierea contractului.

85

Acceptarea facuta in termen, dar ajunsa la ofertant dupa expirarea termenului, din motive neimputabile acceptantului, produce efecte daca ofertantul nu il instiinteaza despre aceasta de indata. A.3.4. Comunicarea ofertei, acceptarii si revocarii Oferta, acceptarea, precum si revocarea acestora produc efecte numai din momentul in care ajung la destinatar, chiar daca acesta nu ia cunostinta de ele din motive care nu ii sunt imputabile. Comunicarea acceptarii trebuie facuta prin mijloace cel putin la fel de rapide ca cele folosite de ofertant, daca din lege, din acordul partilor, din practicile statornicite intre acestea sau din alte asemenea imprejurari nu rezulta contrariul. B. Valabilitatea consimtamantului B.1. Conditii Consimtamantul partilor trebuie sa fie serios, liber si exprimat in cunostinta de cauza. B.2. Lipsa discernamantului Este anulabil contractul incheiat de o persoana care, la momentul incheierii acestuia, se afla, fie si numai vremelnic, intr-o stare care o punea in neputinta de a-si da seama de urmarile faptei sale. B.3. Viciile consimtamantului Consimtamantul este viciat cand este dat din eroare, surprins prin dol, smuls prin violenta sau in caz de leziune. B.3.1. Eroarea Partea care, la momentul incheierii contractului, se afla intr-o eroare esentiala poate cere anularea acestuia, daca cealalta parte stia sau, dupa caz, trebuia sa stie ca faptul asupra caruia a purtat eroarea era esential pentru incheierea contractului. B.3.1.1. Eroarea esentiala Eroarea este esentiala cand: a) poarta asupra naturii sau obiectului contractului; b) poarta asupra identitatii obiectului prestatiei sau asupra unei calitati a acestuia ori asupra unei alte imprejurari considerate esentiale de catre parti in absenta careia contractul nu s-ar fi incheiat; c) poarta asupra identitatii persoanei sau asupra unei calitati a acesteia in absenta careia contractul nu s-ar fi incheiat.

86

Eroarea de drept este esentiala atunci cand priveste o norma juridica determinanta, potrivit vointei partilor, pentru incheierea contractului. Eroarea care priveste simplele motive ale contractului nu este esentiala, cu exceptia cazului in care prin vointa partilor asemenea motive au fost considerate hotaratoare. B.3.1.2. Eroarea nescuzabila Contractul nu poate fi anulat daca faptul asupra caruia a purtat eroarea putea fi, dupa imprejurari, cunoscut cu diligente rezonabile. Eroarea de drept nu poate fi invocata in cazul dispozitiilor legale accesibile si previzibile. B.3.2. Dolul Consimtamantul este viciat prin doi atunci cand partea s-a aflat intr-o eroare provocata de manoperele frauduloase ale celeilalte parti ori cand aceasta din urma a omis, in mod fraudulos, sa il informeze pe contractant asupra unor imprejurari pe care se cuvenea sa i le dezvaluie. Partea al carei consimtamant a fost viciat prin dol poate cere anularea contractului, chiar daca eroarea in care s-a aflat nu a fost esentiala. Contractul este anulabil si atunci cand dolul provine de la reprezentantul, prepusul ori gerantul afacerilor celeilalte parti. Dolul nu se presupune. B.3.3. Violenta Poate cere anularea contractului partea care a contractat sub imperiul unei temeri justificate induse, fara drept, de cealalta parte sau de un tert. Exista violenta cand temerea insuflata este de asa natura incat partea amenintata putea sa creada, dupa imprejurari, ca, in lipsa consimtamantului sau, viata, persoana, onoarea sau bunurile sale ar fi expuse unui pericol grav si iminent. Violenta poate atrage anularea contractului si atunci cand este indreptata impotriva unei persoane apropiate, precum sotul, sotia, ascendentii ori descendentii partii al carei consimtamant a fost viciat. In toate cazurile, existenta violentei se apreciaza tinand seama de varsta, starea sociala, sanatatea si caracterul celui asupra caruia s-a exercitat violenta, precum si de orice alta imprejurare ce a putut influenta starea acestuia la momentul incheierii contractului. Constituie violenta si temerea insuflata prin amenintarea cu exercitiul unui drept facuta cu scopul de a obtine avantaje injuste. B.3.4. Leziunea Exista leziune atunci cand una dintre parti, profitand de starea de nevoie, de lipsa de experienta ori de lipsa de cunostinte a celeilalte parti, stipuleaza in favoarea sa ori a unei alte persoane o prestatie de o valoare considerabil mai mare, la data incheierii contractului, decat valoarea propriei prestatii.

87

Existenta leziunii se apreciaza si in functie de natura si scopul contractului. Leziunea poate exista si atunci cand minorul isi asuma o obligatie excesiva prin raportare la starea sa patrimoniala, la avantajele pe care le obtine din contract ori la ansamblul circumstantelor. Partea al carei consimtamant a fost viciat prin leziune poate cere, la alegerea sa, anularea contractului sau reducerea obligatiilor sale cu valoarea daunelor-interese la care ar fi indreptatita. Dreptul la actiunea in anulare sau in reducerea obligatiilor pentru leziune se prescrie in termen de un an de la data incheierii contractului. Anulabilitatea contractului nu poate sa fie opusa pe cale de exceptie cand dreptul la actiune este prescris. Nu pot fi atacate pentru leziune contractele aleatorii, tranzactia, precum si alte contracte anume prevazute de lege. 1.3.1.3. Obiectul contractului 1.3.1.3.1. Chestiuni generale Reprezinta operatiunea juridica, precum vanzarea, locatiunea, imprumutul si altele asemenea, convenita de parti, astfel cum aceasta reiese din ansamblul drepturilor si obligatiilor contractuale. Obiectul contractului trebuie sa fie determinat si licit, sub sanctiunea nulitatii absolute. Obiectul este ilicit atunci cand este prohibit de lege sau contravine ordinii publice ori bunelor moravuri. 1.3.1.3.2. Obiectul obligatiei Obiectul obligatiei este prestatia la care se angajeaza debitorul. Sub sanctiunea nulitatii absolute, el trebuie sa fie determinat sau cel putin determinabil si licit. Contractul este valabil chiar daca, la momentul incheierii sale, una dintre parti se afla in imposibilitate de a-si executa obligatia, afara de cazul in care prin lege se prevede altfel. In lipsa unei prevederi legale contrare, contractele pot purta si asupra bunurilor viitoare. Numai bunurile care sunt in circuitul civil pot face obiectul unei prestatii contractuale. Daca prin lege nu se prevede altfel, bunurile unui tert pot face obiectul unei prestatii, debitorul fiind obligat sa le procure si sa le transmita creditorului sau, dupa caz, sa obtina acordul tertului. In cazul neexecutarii obligatiei, debitorul raspunde pentru prejudiciile cauzate. 1.3.1.4. Cauza contractului 1.3.1.4.1. Notiune Cauza este motivul care determina fiecare parte sa incheie contractul.

88

1.3.1.4.2. Conditii Cauza trebuie sa existe, sa fie licita si morala. Cauza este ilicita cand este contrara legii si ordinii publice. Cauza este imorala cand este contrara bunelor moravuri. Cauza este ilicita si atunci cand contractul este doar mijlocul pentru a eluda aplicarea unei norme legale imperative (frauda la lege). . 1.3.1.4.3. Sanctiune Lipsa cauzei atrage anulabilitatea contractului, cu exceptia cazului in care contractul a fost gresit calificat si poate produce alte efecte juridice. Cauza ilicita sau imorala atrage nulitatea absoluta a contractului daca este comuna ori, in caz contrar, daca cealalta parte a cunoscut-o sau, dupa imprejurari, trebuia s-o cunoasca. 1.3.1.4.4. Proba cauzei Contractul este valabil chiar atunci cand cauza nu este expres prevazuta. Existenta unei cauze valabile se prezuma pana la proba contrara. 1.3.1.5. Forma contractului Vointa de a contracta poate fi exprimata verbal sau in scris. Vointa poate fi manifestata si printr-un comportament care, potrivit legii, conventiei partilor, practicilor statornicite intre acestea sau uzantelor, nu lasa nicio indoiala asupra intentiei de a produce efectele juridice corespunzatoare. Inscrisul care constata incheierea contractului poate fi sub semnatura privata sau autentic, avand forta probanta prevazuta de lege. 1.3.1.5.1 Sanctiune Este lovit de nulitate absoluta contractul incheiat in lipsa formei pe care, in chip neindoielnic, legea o cere pentru incheierea sa valabila. Daca partile s-au invoit ca un contract sa fie incheiat intr-o anumita forma, pe care legea nu o cere, contractul se socoteste valabil chiar daca forma nu a fost respectata. 1.3.1.5.2 Modificarea contractului Daca prin lege nu se prevede altfel, orice modificare a contractului este supusa conditiilor de forma cerute de lege pentru incheierea sa. 1.3.1.5.3 Forma ceruta pentru inscrierea in cartea funciara In afara altor cazuri prevazute de lege, conventiile care stramuta sau constituie drepturi reale care urmeaza a fi inscrise in cartea funciara trebuie sa fie incheiate prin inscris autentic, sub sanctiunea nulitatii absolute. 1.3.1.5.4 Forma contractelor electronice

89

Contractele care se incheie prin mijloace electronice sunt supuse conditiilor de forma prevazute de legea speciala. 1.4. Nulitatea contractului 1.4.1. Chestiuni generale 1.4.1.2. Nulitatea Orice contract incheiat cu incalcarea conditiilor cerute de lege pentru incheierea sa valabila este supus nulitatii, daca prin lege nu se prevede o alta sanctiune. Daca prin lege nu se prevede altfel, nulitatea contractului poate fi constatata sau declarata prin acordul partilor. Prin acordul partilor nu pot fi instituite si nici suprimate cauze de nulitate. Orice conventie sau clauza contrara este considerata nescrisa. 1.4.1.3. Nulitatea absoluta Este nul contractul incheiat cu incalcarea unei dispozitii legale instituite pentru ocrotirea unui interes general. Nulitatea absoluta poate fi invocata de orice persoana interesata, pe cale de actiune sau de exceptie. Instanta este obligata sa invoce din oficiu nulitatea absoluta. Contractul lovit de nulitate absoluta nu este susceptibil de confirmare decat in cazurile prevazute de lege. Daca prin lege nu se prevede altfel, nulitatea absoluta poate fi invocata oricand, fie pe cale de actiune, fie pe cale de exceptie. 1.4.1.3. Nulitatea relativa Contractul incheiat cu incalcarea unei dispozitii legale instituite pentru ocrotirea unui interes particular este anulabil. Nulitatea relativa poate fi invocata numai de cel al carui interes este ocrotit prin dispozitia legala incalcata. Nulitatea relativa nu poate fi invocata din oficiu de instanta judecatoreasca. Contractul anulabil este susceptibil de confirmare. Nulitatea relativa poate fi invocata pe cale actiune numai in termenul de prescriptie stabilit de lege. Cu toate acestea, partea careia i se cere executarea contractului poate opune oricand nulitatea relativa a contractului, chiar si dupa implinirea termenului de prescriptie a dreptului la actiunea in anulare. 1.4.2. Cauzele de nulitate 1.4.2.1. Cauzele de nulitate absoluta

90

Contractul este lovit de nulitate absoluta in cazurile anume prevazute de lege, precum si atunci cand rezulta neindoielnic din lege ca interesul ocrotit este unul general. 1.4.2.2. Cauzele de nulitate relativa Contractul este anulabil cand au fost nesocotite dispozitiile legale privitoare la capacitatea de exercitiu, cand consimtamantul uneia dintre parti a fost viciat, precum si in alte cazuri anume prevazute de lege. In cazurile in care natura nulitatii nu este determinata ori nu reiese in chip neindoielnic din lege, contractul este anulabil (prezumtia de nulitate relativa). In afara cazurilor in care legea prevede sanctiunea nulitatii, contractul se desfiinteaza si atunci cand sanctiunea nulitatii absolute sau, dupa caz, relative trebuie aplicata pentru ca scopul dispozitiei legale incalcate sa fie atins (nulitatea virtuala). 1.4.3. Efectele nulitatii 1. Contractul lovit de nulitate absoluta sau anulat este considerat a nu fi fost niciodata incheiat. 2. Desfiintarea contractului atrage, in conditiile legii, si desfiintarea actelor subsecvente incheiate in baza lui. 3. In cazul in care contractul este desfiintat, fiecare parte trebuie sa restituie celeilalte, in natura sau prin echivalent, prestatiile primite, chiar daca acestea au fost executate succesiv sau au avut un caracter continuu. 4. Clauzele contrare legii, ordinii publice sau bunelor moravuri si care nu sunt considerate nescrise atrag nulitatea contractului in intregul sau numai daca sunt, prin natura lor, esentiale sau daca, in lipsa acestora, contractul nu s-ar fi incheiat. In cazul in care contractul este mentinut in parte, clauzele nule sunt inlocuite de drept cu dispozitiile legale aplicabile. 5. In cazul contractelor cu mai multe parti in care prestatia fiecarei parti este facuta in considerarea unui scop comun (contract plurilateral), nulitatea contractului in privinta uneia dintre parti nu atrage desfiintarea in intregime a contractului, afara de cazul in care participarea acesteia este esentiala pentru existenta contractului. 6. In caz de violenta sau dol, cel al carui consimtamant este viciat are dreptul de a pretinde, in afara de anulare, si daune-interese sau, daca prefera mentinerea contractului, de a solicita numai reducerea prestatiei sale cu valoarea daunelor-interese la care ar fi indreptatit. 7. In cazul anularii sau constatarii nulitatii contractului incheiat in forma autentica pentru o cauza de nulitate a carei existenta rezulta din insusi textul contractului, partea prejudiciata poate cere obligarea notarului public la repararea prejudiciilor suferite, in conditiile raspunderii civile delictuale pentru fapta proprie. 8. Contractul nul poate fi refacut, in tot sau in parte, cu respectarea tuturor conditiilor prevazute de lege la data refacerii lui. In toate cazurile, contractul refacut nu va produce efecte decat pentru viitor, iar nu si pentru trecut. 9. Un contract lovit de nulitate absoluta va produce totusi efectele actului juridic pentru care sunt indeplinite conditiile de fond si de forma prevazute de lege. Conversiunea contractului nu poate opera daca in contractul respectiv partile stipuleaza expres excluderea

91

aplicarii conversiunii sau acest lucru reiese, in chip neindoielnic, din scopurile urmarite de parti la data incheierii contractului. 1.4.4. Validarea contractului 1.4.4.1. Cauzele de validare Contractul afectat de o cauza de nulitate este validat atunci cand nulitatea este acoperita. Nulitatea poate fi acoperita prin confirmare sau prin alte moduri anume prevazute de lege. 1.4.4.2. Confirmarea contractului Confirmarea unui contract anulabil rezulta din vointa, expresa sau tacita, de a renunta la dreptul de a invoca nulitatea. Vointa de a renunta trebuie sa fie certa. 1.4.4.3. Conditiile confirmarii Un contract anulabil poate fi confirmat daca in momentul confirmarii conditiile sale de validitate sunt intrunite. Persoana care poate invoca nulitatea poate confirma contractul numai cunoscand cauza de nulitate si, in caz de violenta, numai dupa incetarea acesteia. In lipsa confirmarii exprese, este suficient ca obligatia sa fie executata in mod voluntar la data la care ea putea fi valabil confirmata de catre partea interesata. 1.4.4.4. Cuprinsul actului confirmativ Pentru a fi valabil, actul confirmativ trebuie sa cuprinda obiectul, cauza si natura obligatiei si sa faca mentiune despre motivul actiunii in anulare, precum si despre intentia de a repara viciul pe care se intemeiaza acea actiune. 1.4.4.5. Efectele confirmarii Confirmarea isi produce efectele din momentul incheierii contractului si atrage renuntarea la mijloacele si exceptiile ce puteau fi opuse, sub rezerva insa a drepturilor dobandite si conservate de tertii de buna-credinta. Cand fiecare dintre parti poate invoca nulitatea contractului sau mai multe parti o pot invoca impotriva alteia, confirmarea facuta de una dintre acestea nu impiedica invocarea nulitatii de catre celelalte parti. 1.5. Efectele contractului 1.5.1. Efectele intre parti

92

1.5.1.1. Forta obligatorie Contractul valabil incheiat are putere de lege intre partile contractante. Contractul se modifica sau inceteaza numai prin acordul partilor ori din cauze autorizate de lege. Contractul valabil incheiat obliga nu numai la ceea ce este expres stipulat, dar si la toate urmarile pe care practicile statornicite intre parti, uzantele, legea sau echitatea le dau contractului, dupa natura lui. Clauzele obisnuite intr-un contract se subinteleg, desi nu sunt stipulate in mod expres. 1.5.2. Efectele fata de terti 1.5.2.1. Relativitatea si opozabilitatea efectelor contractului fata de terti 1.5.2.1.1. Continut Contractul produce efecte numai intre parti, daca prin lege nu se prevede altfel. Contractul este opozabil tertilor, care nu pot aduce atingere drepturilor si obligatiilor nascute din contract. Tertii se pot prevala de efectele contractului, insa fara a avea dreptul de a cere executarea lui, cu exceptia cazurilor prevazute de lege. La moartea unei parti, drepturile si obligatiile contractuale ale acesteia se transmit succesorilor sai universali sau cu titlu universal, daca din lege, din stipulatia partilor ori din natura contractului nu rezulta contrariul. Drepturile, precum si, in cazurile prevazute de lege, obligatiile contractuale in stransa legatura cu un bun se transmit, odata cu acesta, succesorilor cu titlu particular ai partilor. 1.5.2.1.2. Exceptii A. Promisiunea faptei altuia Cel care se angajeaza la a determina un tert sa incheie sau sa ratifice un act este tinut sa repare prejudiciul cauzat daca tertul refuza sa se oblige sau, atunci cand s-a obligat si ca fideiusor, daca tertul nu executa prestatia promisa. Promitentul nu raspunde insa daca asigura executarea obligatiei tertului, fara a se produce vreun prejudiciu creditorului. B. Stipulatia pentru altul Oricine poate stipula in numele sau, insa in beneficiul unui tert. Prin efectul stipulatiei, beneficiarul dobandeste dreptul de a cere direct promitentului executarea prestatiei. Beneficiarul trebuie sa fie determinat sau, cel putin, determinabil si sa existe in momentul in care promitentul trebuie sa isi execute obligatia. In caz contrar, stipulatia profita stipulantului, fara a agrava insa sarcina promitentului. Daca tertul beneficiar nu accepta stipulatia, dreptul sau se considera a nu fi existat niciodata.

93

Stipulatia poate fi revocata cat timp acceptarea beneficiarului nu a ajuns la stipulant sau la promitent. Stipulatia poate fi acceptata si dupa decesul stipulantului sau al promitentului. C. Simulatia Simulatia este operatiunea de folosire de catre o persoana a unui inscris constatator al unui act juridic care nu corespunde unei operatii reale, fie ca aceasta operatie nu a avut loc (in cazul fictiunii), fie ca operatia reala este alta decat aceea aratata in inscris (in cazul deghizarii), fie ca operatia reala a intervenit intre alte persoane decat cele indicate in inscris ca fiind parti (in cazul interpunerii de persoane). Contractul secret produce efecte numai intre parti si, daca din natura contractului ori din stipulatia partilor nu rezulta contrariul, intre succesorii lor universali sau cu titlu universal. Cu toate acestea, contractul secret nu produce efecte nici intre parti daca nu indeplineste conditiile de fond cerute de lege pentru incheierea sa valabila. Contractul secret nu poate fi invocat de parti, de catre succesorii lor universali, cu titlu universal sau cu titlu particular si nici de catre creditorii instrainatorului aparent impotriva tertilor care, intemeindu-se cu buna-credinta pe contractul public, au dobandit drepturi de la achizitorul aparent. Tertii pot invoca impotriva partilor existenta contractului secret, atunci cand acesta le vatama drepturile. Existenta contractului secret nu poate fi opusa de parti creditorilor dobanditorului aparent care, cu buna-credinta, au notat inceperea urmaririi silite in cartea funciara sau au obtinut sechestru asupra bunurilor care au facut obiectul simulatiei. Dovada simulatiei poate fi facuta de terti sau de creditori cu orice mijloc de proba. Partile pot dovedi si ele simulatia cu orice mijloc de proba, atunci cand pretind ca aceasta are caracter ilicit.

94

Capitolul II. FAPTUL JURIDIC LICIT 2.1. Gestiunea de afaceri 2.1.1. Conditii Exista gestiune de afaceri atunci cand, fara sa fie obligata, o persoana, numita gerant, gestioneaza in mod voluntar si oportun afacerile altei persoane, numita gerat, care nu cunoaste existenta gestiunii sau, cunoscand gestiunea, nu este in masura sa desemneze un mandatar ori sa se ingrijeasca in alt fel de afacerile sale. Cel care, fara sa stie, lucreaza in interesul altuia nu este tinut de obligatiile ce ii revin, potrivit legii, gerantului. El este indreptatit la restituire potrivit regulilor aplicabile imbogatirii fara justa cauza. Nu exista gestiune de afaceri atunci cand cel care administreaza afacerile unei alte persoane actioneaza cu intentia de a o gratifica. Gerantul trebuie sa il instiinteze pe gerat despre gestiunea inceputa de indata ce acest lucru este posibil. 2.1.2. Continuarea gestiunii Gestiunea de afaceri il obliga pe gerant sa continue gestiunea inceputa pana cand o poate abandona fara riscul vreunei pierderi ori pana cand geratul, personal sau prin reprezentant, ori, dupa caz, mostenitorii acestuia sunt in masura sa o preia. Mostenitorii gerantului care cunosc gestiunea sunt tinuti sa continue afacerile incepute de acesta din urma, in aceleasi conditii ca si gerantul. 2.1.3. Obligatiile gerantului La incetarea gestiunii, gerantul trebuie sa dea socoteala geratului si sa ii remita acestuia toate bunurile obtinute cu ocazia gestiunii. Gerantul care actioneaza in nume propriu este tinut fata de tertii cu care a contractat, fara a limita dreptul oricaruia dintre acestia de a se regresa impotriva geratului. 2.1.4. Obligatiile geratului Atunci cand conditiile gestiunii de afaceri sunt intrunite, chiar daca rezultatul nu a fost atins, geratul trebuie sa ramburseze gerantului cheltuielile necesare, precum si, in limita sporului de valoare, cheltuielile utile facute de gerant, impreuna cu dobanzile din ziua in care au fost efectuate, si sa il despagubeasca pentru prejudiciul pe care, fara culpa sa, gerantul l-a suferit din cauza gestiunii. Geratul trebuie sa execute si obligatiile nascute din actele necesare si utile care, in numele ori in beneficiul sau, au fost incheiate de gerant. Caracterul necesar sau util al actelor si cheltuielilor se apreciaza la momentul la care gerantul le-a facut. 2.2. Plata nedatorata

95

2.2.1. Notiune Cel care plateste fara a datora are dreptul la restituire. Nu este supus restituirii ceea ce s-a platit cu titlu de liberalitate sau gestiune de afaceri. Pana la proba contrara se prezuma ca plata s-a facut cu intentia de a stinge o datorie proprie. 2.2.2. Plata primita cu buna-credinta de creditor Restituirea nu poate fi dispusa atunci cand, in urma platii, cel care a primit-o cu bunacredinta a lasat sa se implineasca termenul de prescriptie ori s-a lipsit, in orice mod, de titlul sau de creanta sau a renuntat la garantiile creantei. In acest caz, cel care a platit are drept de regres impotriva adevaratului debitor in temeiul subrogatiei legale in drepturile creditorului platit. 2.2.3. Restituirea platii anticipate Ceea ce debitorul a platit inainte de implinirea termenului suspensiv nu se poate restitui decat atunci cand plata s-a facut prin doi sau violenta. De asemenea, este supusa restituirii si plata facuta inainte de indeplinirea conditiei suspensive. 2.3. Imbogatirea fara justa cauza 2.3.1. Conditii Cel care, in mod neimputabil, s-a imbogatit fara justa cauza in detrimentul altuia este obligat la restituire, in masura pierderii patrimoniale suferite de cealalta persoana, dar fara a fi tinut dincolo de limita propriei sale imbogatiri. 2.3.2. Imbogatirea justificata Imbogatirea este justificata atunci cand rezulta: a) din executarea unei obligatii valabile; b) din neexercitarea de catre cel pagubit a unui drept contra celui imbogatit; c) dintr-un act indeplinit de cel pagubit in interesul sau personal si exclusiv, pe riscul sau ori, dupa caz, cu intentia de a gratifica. 2.3.3. Conditiile si intinderea restituirii Restituirea nu este datorata decat daca imbogatirea subzista la data sesizarii instantei. Cel care s-a imbogatit este obligat la restituire. Cererea de restituire nu poate fi admisa, daca cel prejudiciat are dreptul la o alta actiune pentru a obtine ceea ce ii este datorat.

96

Capitolul III. RASPUNDEREA CIVILA 3.1. Chestiuni generale Orice persoana are indatorirea sa respecte regulile de conduita pe care legea sau obiceiul locului le impune si sa nu aduca atingere, prin actiunile ori inactiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Cel care, avand discernamant, incalca aceasta indatorire raspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat sa le repare integral. In cazurile anume prevazute de lege, o persoana este obligata sa repare prejudiciul cauzat de fapta altuia, de lucrurile ori animalele aflate sub paza sa, precum si de ruina edificiului. 3.2. Cauze generale exoneratoare de raspundere 3.2.1. Forta majora si cazul fortuit Daca legea nu prevede altfel sau partile nu convin contrariul, raspunderea este inlaturata atunci cand prejudiciul este cauzat de forta majora sau de caz fortuit. Forta majora este orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil si inevitabil. Cazul fortuit este un eveniment care nu poate fi prevazut si nici impiedicat de catre cel care ar fi fost chemat sa raspunda daca evenimentul nu s-ar fi produs. 3.2.2. Fapta victimei sau a tertului Fapta victimei insesi si fapta tertului inlatura raspunderea chiar daca nu au caracteristicile fortei majore, ci doar pe cele ale cazului fortuit, insa numai in cazurile in care, potrivit legii sau conventiei partilor, cazul fortuit este exonerator de raspundere. 3.2.3. Exercitiul normal al drepturilor Cel care cauzeaza un prejudiciu prin chiar exercitiul drepturilor sale nu este obligat sa il repare, cu exceptia cazului in care dreptul este exercitat abuziv. 3.2.4. Alte cauze de exonerare Victima nu poate obtine repararea prejudiciului cauzat de persoana care i-a acordat ajutor in mod dezinteresat sau de lucrul, animalul ori edificiul de care s-a folosit cu titlu gratuit decat daca dovedeste intentia sau culpa grava a celui care, potrivit legii, ar fi fost chemat sa raspunda. 3.3. Raspunderea pentru fapta proprie 3.3.1. Continut

97

Cel care cauzeaza altuia un prejudiciu printr-o fapta ilicita, savarsita cu vinovatie, este obligat sa il repare. Autorul faptei ilicite este obligat sa repare prejudiciul cauzat si cand acesta este urmare a atingerii aduse unui interes al altuia, daca interesul este legitim, serios si, prin felul in care se manifesta, creeaza aparenta unui drept subiectiv. Autorul prejudiciului raspunde pentru cea mai usoara culpa. Pentru aprecierea vinovatiei se va tine seama de imprejurarile in care s-a produs prejudiciul, straine de persoana autorului faptei, precum si, daca este cazul, de faptul ca prejudiciul a fost cauzat de un profesionist in exploatarea unei intreprinderi. 3.3.2. Cauze speciale de exonerare 3.3.2.1. Legitima aparare Nu datoreaza despagubire cel care, fiind in legitima aparare, a cauzat agresorului un prejudiciu. Cu toate acestea, va putea fi obligat la plata unei indemnizatii adecvate si echitabile cel care a savarsit o infractiune prin depasirea limitelor legitimei aparari. 3.3.2.2. Starea de necesitate Cel care, aflat in stare de necesitate, a distrus sau a deteriorat bunurile altuia pentru a se apara pe sine ori bunurile proprii de un prejudiciu sau pericol iminent este obligat sa repare prejudiciul cauzat, potrivit regulilor aplicabile imbogatirii fara justa cauza. 3.3.2.3. Divulgarea secretului comercial O persoana se poate exonera de raspundere pentru prejudiciul cauzat prin divulgarea secretului comercial dovedind ca divulgarea a fost impusa de imprejurari grave ce priveau sanatatea sau siguranta publica. 3.3.3. Raspunderea minorului si a celui pus sub interdictie judecatoreasca pentru fapta proprie 3.3.3.1. Raspunderea minorului Minorul care nu a implinit varsta de 14 ani sau persoana pusa sub interdictie judecatoreasca nu raspunde de prejudiciul cauzat, daca nu se dovedeste discernamantul sau la data savarsirii faptei. Minorul care a implinit varsta de 14 ani raspunde de prejudiciul cauzat, in afara de cazul in care dovedeste ca a fost lipsit de discernamant la data savarsirii faptei. 3.3.3.2. Raspunderea altor persoane lipsite de discernamant

98

Cel care a cauzat un prejudiciu nu este raspunzator daca in momentul in care a savarsit fapta pagubitoare era intr-o stare, chiar vremelnica, de tulburare a mintii care l-a pus in neputinta de a-si da seama de urmarile faptei sale. Cu toate acestea, cel care a cauzat prejudiciul este raspunzator, daca starea vremelnica de tulburare a mintii a fost provocata de el insusi, prin betia produsa de alcool, de stupefiante sau de alte substante. Lipsa discernamantului nu il scuteste pe autorul prejudiciului de plata unei indemnizatii catre victima ori de cate ori nu poate fi angajata raspunderea persoanei care avea, potrivit legii, indatorirea de a-l supraveghea. Indemnizatia va fi stabilita intr-un cuantum echitabil, tinandu-se seama de starea patrimoniala a partilor. 3.3.4. Raspunderea altor persoane pentru fapta lor proprie Cel care l-a indemnat sau l-a determinat pe altul sa cauzeze un prejudiciu, l-a ajutat in orice fel sa il pricinuiasca sau, cu buna stiinta, a tainuit bunuri ce proveneau dintr-o fapta ilicita ori a tras foloase din prejudicierea altuia raspunde solidar cu autorul faptei. Daca prejudiciul a fost cauzat prin actiunea simultana sau succesiva a mai multor persoane, fara sa se poata stabili ca a fost cauzat sau, dupa caz, ca nu putea fi cauzat prin fapta vreuneia dintre ele, toate aceste persoane vor raspunde solidar fata de victima. In cazul in care victima a contribuit cu intentie sau din culpa la cauzarea ori la marirea prejudiciului sau nu le-a evitat, in tot sau in parte, desi putea sa o faca, cel chemat sa raspunda va fi tinut numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o. 3.4. Raspunderea pentru fapta altuia 3.4.1. Raspunderea pentru fapta minorului sau a celui pus sub interdictie Cel care in temeiul legii, al unui contract ori al unei hotarari judecatoresti este obligat sa supravegheze un minor sau o persoana pusa sub interdictie raspunde de prejudiciul cauzat altuia de catre aceste din urme persoane. Raspunderea subzista chiar in cazul cand faptuitorul, fiind lipsit de discernamant, nu raspunde pentru fapta proprie. Cel obligat la supraveghere este exonerat de raspundere numai daca dovedeste ca nu a putut impiedica fapta prejudiciabila. In cazul parintilor sau, dupa caz, al tutorilor, dovada se considera a fi facuta numai daca ei probeaza ca fapta copilului constituie urmarea unei alte cauze decat modul in care si-au indeplinit indatoririle decurgand din exercitiul autoritatii parintesti. 3.4.2. Raspunderea comitentilor pentru prepusi Comitentul este obligat sa repare prejudiciul cauzat de prepusii sai ori de cate ori fapta savarsita de acestia are legatura cu atributiile sau cu scopul functiilor incredintate. Este comitent cel care, in virtutea unui contract sau in temeiul legii, exercita directia, supravegherea si controlul asupra celui care indeplineste anumite functii sau insarcinari in interesul sau ori al altuia.

99

Comitentul nu raspunde daca dovedeste ca victima cunostea sau, dupa imprejurari, putea sa cunoasca, la data savarsirii faptei prejudiciabile, ca prepusul a actionat fara nicio legatura cu atributiile sau cu scopul functiilor incredintate. 3.5. Raspunderea pentru prejudiciul cauzat de animale sau de lucruri 3.5.1. Raspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale Proprietarul unui animal sau cel care se serveste de el raspunde, independent de orice culpa, de prejudiciul cauzat de animal, chiar daca acesta a scapat de sub paza sa. 3.5.2. Raspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri Oricine este obligat sa repare, independent de orice culpa, prejudiciul cauzat de lucrul aflat sub paza sa. Dispozitiile de mai sus sunt aplicabile si in cazul coliziunii unor vehicule sau in alte cazuri similare. Se considera ca are paza animalului sau a lucrului proprietarul ori cel care, in temeiul unei dispozitii legale sau al unui contract ori chiar numai in fapt, exercita in mod independent controlul si supravegherea asupra animalului sau a lucrului si se serveste de acesta in interes propriu. 3.6. Raspunderea pentru ruina edificiului Proprietarul unui edificiu sau al unei constructii de orice fel este obligat sa repare prejudiciul cauzat prin ruina lor ori prin desprinderea unor parti din ele, daca aceasta este urmarea lipsei de intretinere sau a unui viciu de constructie. 3.7. Alte cazuri de raspundere Cel care ocupa un imobil, chiar fara niciun titlu, raspunde pentru prejudiciul cauzat prin caderea sau aruncarea din imobil a unui lucru. 3.8. Repararea prejudiciului in cazul raspunderii delictuale Orice prejudiciu da dreptul la reparatie. Dreptul la reparatie se naste din ziua cauzarii prejudiciului, chiar daca acest drept nu poate fi valorificat imediat. Cei care raspund pentru o fapta prejudiciabila sunt tinuti solidar la reparatie fata de cel prejudiciat. Prejudiciul se repara integral, daca prin lege nu se prevede altfel. Despagubirea trebuie sa cuprinda pierderea suferita de cel prejudiciat, castigul pe care in conditii obisnuite el ar fi putut sa il realizeze si de care a fost lipsit, precum si cheltuielile pe care le-a facut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului.

100

Repararea prejudiciului se face in natura, prin restabilirea situatiei anterioare, iar daca aceasta nu este cu putinta ori daca victima nu este interesata de reparatia in natura, prin plata unei despagubiri, stabilite prin acordul partilor sau, in lipsa, prin hotarare judecatoreasca. In caz de vatamare a integritatii corporale sau a sanatatii unei persoane, despagubirea trebuie sa cuprinda, dupa caz, echivalentul castigului din munca de care cel pagubit a fost lipsit sau pe care este impiedicat sa il dobandeasca, prin efectul pierderii sau reducerii capacitatii sale de munca. In afara de aceasta, despagubirea trebuie sa acopere cheltuielile de ingrijire medicala si, daca va fi cazul, cheltuielile determinate de sporirea nevoilor de viata ale celui pagubit, precum si orice alte prejudicii materiale. Despagubirea pentru pierderea sau nerealizarea castigului din munca se acorda, tinandu-se seama si de sporirea nevoilor de viata ale celui prejudiciat, sub forma de prestatii banesti periodice. La cererea victimei, instanta va putea acorda despagubirea, pentru motive temeinice, sub forma unei sume globale. Daca cel pagubit nu avea o calificare profesionala si nici nu era in curs sa o primeasca, despagubirea se va stabili pe baza salariului minim net pe economie. In caz de vatamare a integritatii corporale sau a sanatatii, poate fi acordata si o despagubire pentru restrangerea posibilitatilor de viata familiala si sociala. Instanta judecatoreasca va putea, de asemenea, sa acorde despagubiri ascendentilor, descendentilor, fratilor, surorilor si sotului, pentru durerea incercata prin moartea victimei, precum si oricarei alte persoane care, la randul ei, ar putea dovedi existenta unui asemenea prejudiciu. Dreptul la despagubire pentru atingerile aduse drepturilor inerente personalitatii oricarui subiect de drept va putea fi cedat numai in cazul cand a fost stabilit printr-o tranzactie sau printr-o hotarare judecatoreasca definitiva. Cel care a facut cheltuieli pentru ingrijirea sanatatii victimei sau, in caz de deces al acesteia, pentru inmormantare are dreptul la inapoierea lor de la cel care raspunde pentru fapta ce a prilejuit aceste cheltuieli. Daca in cadrul asigurarilor sociale s-a recunoscut dreptul la un ajutor sau la o pensie, reparatia este datorata numai in masura in care paguba suferita prin vatamare sau moarte depaseste ajutorul ori pensia.

101

Capitolul IV. EXECUTAREA OBLIGATIILOR 4.1. Plata 4.1.1. Notiune Obligatia se stinge prin plata atunci cand prestatia datorata este executata de bunavoie. Plata consta in remiterea unei sume de bani sau, dupa caz, in executarea oricarei alte prestatii care constituie obiectul insusi al obligatiei. Plata poate sa fie facuta de orice persoana, chiar daca este un tert in raport cu acea obligatie. Creditorul este dator sa refuze plata oferita de tert daca debitorul l-a incunostintat in prealabil ca se opune la aceasta, cu exceptia cazului in care un asemenea refuz l-ar prejudicia pe creditor. In celelalte cazuri, creditorul nu poate refuza plata facuta de un tert decat daca natura obligatiei sau conventia partilor impune ca obligatia sa fie executata numai de debitor. Plata facuta de un tert stinge obligatia daca este facuta pe seama debitorului. In acest caz, tertul nu se subroga in drepturile creditorului platit decat in cazurile si conditiile prevazute de lege. Plata trebuie facuta creditorului, reprezentantului sau, legal sau conventional, persoanei indicate de acesta ori persoanei autorizate de instanta sa o primeasca. 4.1.2. Conditiile platii Debitorul este tinut sa isi execute obligatiile cu diligenta pe care un bun proprietar o depune in administrarea bunurilor sale, afara de cazul in care prin lege sau prin contract s-ar dispune altfel. 4.1.3. Plata obligatiilor de mijloace si obligatiilor de rezultat In cazul obligatiei de rezultat, debitorul este tinut sa procure creditorului rezultatul promis. In cazul obligatiilor de mijloace, debitorul este tinut sa foloseasca toate mijloacele necesare pentru atingerea rezultatului promis. Pentru a stabili daca o obligatie este de mijloace sau de rezultat se va tine seama indeosebi de: a) modul in care obligatia este stipulata in contract; b) existenta si natura contraprestatiei si celelalte elemente ale contractului; c) gradul de risc pe care il presupune atingerea rezultatului; d) influenta pe care cealalta parte o are asupra executarii obligatiei. 4.1.4. Plata obligatiei de a preda bunuri individual determinate Debitorul unui bun individual determinat este liberat prin predarea acestuia in starea in care se afla la momentul nasterii obligatiei.

102

Daca insa, la data executarii, debitorul nu este titularul dreptului ce trebuia transmis ori cedat sau, dupa caz, nu poate dispune de acesta in mod liber, obligatia debitorului nu se stinge. 4.1.5. Plata obligatiei de a stramuta proprietatea Obligatia de a stramuta proprietatea implica si obligatiile de a preda lucrul si de a-l conserva pana la predare. In ceea ce priveste imobilele inscrise in cartea funciara, obligatia de a stramuta proprietatea o cuprinde si pe aceea de a preda inscrisurile necesare pentru efectuarea inscrierii. 4.1.6. Plata obligatiei de a preda un bun Obligatia de a preda un bun individual determinat o cuprinde si pe aceea de a-l conserva pana la predare. 4.1.7. Plata obligatiei de a da bunuri de gen Daca obligatia are ca obiect bunuri de gen, debitorul are dreptul sa aleaga bunurile ce vor fi predate. El nu este insa liberat decat prin predarea unor bunuri de calitate cel putin medie. 4.1.8. Plata obligatiei de a constitui o garantie Cel care este tinut sa constituie o garantie, fara ca modalitatea si forma acesteia sa fie determinate, poate oferi, la alegerea sa, o garantie reala sau personala ori o alta garantie suficienta. 4.1.9. Plata obligatiei de a da o suma de bani Debitorul unei sume de bani este liberat prin remiterea catre creditor a sumei nominale datorate. Plata se poate face prin orice mijloc folosit in mod obisnuit in locul unde aceasta trebuie efectuata. 4.1.10. Plata partiala Creditorul poate refuza sa primeasca o executare partiala, chiar daca prestatia ar fi divizibila. Cheltuielile suplimentare cauzate creditorului de faptul executarii partiale sunt in sarcina debitorului, chiar si atunci cand creditorul accepta o asemenea executare. 4.1.11. Darea in plata

103

Debitorul nu se poate libera executand o alta prestatie decat cea datorata, chiar daca valoarea prestatiei oferite ar fi egala sau mai mare, decat daca creditorul consimte la aceasta. In acest din urma caz, obligatia se stinge atunci cand noua prestatie este efectuata. Daca prestatia oferita in schimb consta in transferul proprietatii sau al unui alt drept, debitorul este tinut de garantia contra evictiunii si de garantia contra viciilor lucrului, potrivit regulilor aplicabile in materia vanzarii, cu exceptia cazului in care creditorul prefera sa ceara prestatia initiala si repararea prejudiciului. In aceste cazuri, garantiile oferite de terti nu renasc. 4.1.12. Cesiunea de creanta in locul executarii Atunci cand, in locul prestatiei initiale, este cedata o creanta, obligatia se stinge in momentul satisfacerii creantei cedate. Dispozitiile art. 1.568–1.584 sunt aplicabile in mod corespunzator. Daca, potrivit intelegerii partilor, obligatia in locul careia debitorul isi cedeaza propria creanta se stinge inca de la data cesiunii, dispozitiile art. 1.586 sunt aplicabile in mod corespunzator, cu exceptia cazului in care creditorul prefera sa ceara prestatia initiala. 4.1.13. Locul platii In lipsa unei stipulatii contrare ori daca locul platii nu se poate stabili potrivit naturii prestatiei sau in temeiul contractului, al practicilor statornicite intre parti ori al uzantelor: a) obligatiile banesti trebuie executate la domiciliul sau, dupa caz, sediul creditorului de la data platii; b) obligatia de a preda un lucru individual determinat trebuie executata in locul in care bunul se afla la data incheierii contractului; c) celelalte obligatii se executa la domiciliul sau, dupa caz, sediul debitorului la data incheierii contractului. 4.1.14. Data platii In lipsa unui termen stipulat de parti sau determinat in temeiul contractului, al practicilor statornicite intre acestea ori al uzantelor, obligatia trebuie executata de indata. Instanta poate stabili un termen atunci cand natura prestatiei sau locul unde urmeaza sa se faca plata o impune. 4.1.15. Plata anticipata Debitorul este liber sa execute obligatia chiar inaintea scadentei daca partile nu au convenit contrariul ori daca aceasta nu rezulta din natura contractului sau din imprejurarile in care a fost incheiat. Cu toate acestea, creditorul poate refuza executarea anticipata daca are un interes legitim ca plata sa fie facuta la scadenta. In toate cazurile, cheltuielile suplimentare cauzate creditorului de faptul executarii anticipate a obligatiei sunt in sarcina debitorului.

104

4.1.16. Punerea in intarziere a creditorului 4.1.16.1. Cazuri de punere in intarziere a creditorului Creditorul poate fi pus in intarziere atunci cand refuza, in mod nejustificat, plata oferita in mod corespunzator sau cand refuza sa indeplineasca actele pregatitoare fara de care debitorul nu isi poate executa obligatia. 4.1.16.2. Efectele punerii in intarziere a creditorului Creditorul pus in intarziere preia riscul imposibilitatii de executare a obligatiei, iar debitorul nu este tinut sa restituie fructele culese dupa punerea in intarziere. Creditorul este tinut la repararea prejudiciilor cauzate prin intarziere si la acoperirea cheltuielilor de conservare a bunului datorat. 4.1.16.3. Drepturile debitorului Debitorul poate consemna bunul pe cheltuiala si riscurile creditorului, liberandu-se astfel de obligatia sa. 4.1.17. Punerea in intarziere a debitorului 4.1.17.1. Moduri Punerea in intarziere a debitorului poate opera de drept sau la cererea creditorului. 4.1.17.2. Punerea in intarziere a debitorului de drept Debitorul se afla de drept in intarziere atunci cand s-a stipulat ca simpla implinire a termenului stabilit pentru executare produce un asemenea efect. De asemenea, debitorul se afla de drept in intarziere in cazurile anume prevazute de lege, precum si atunci cand: a) obligatia nu putea fi executata in mod util decat intr-un anumit timp, pe care debitorul I-a lasat sa treaca, sau cand nu a executat-o imediat, desi exista urgenta; b) prin fapta sa, debitorul a facut imposibila executarea in natura a obligatiei sau cand a incalcat o obligatie de a nu face; c) debitorul si-a manifestat in mod neindoielnic fata de creditor intentia de a nu executa obligatia sau cand, fiind vorba de o obligatie cu executare succesiva, refuza ori neglijeaza sa isi execute obligatia in mod repetat; d) nu a fost executata obligatia de a plati o suma de bani, asumata in exercitiul activitatii unei intreprinderi; e) obligatia se naste din savarsirea unei fapte ilicite extracontractuale. Cazurile in care debitorul se afla de drept in intarziere trebuie dovedite de creditor. Orice declaratie sau stipulatie contrara se considera nescrisa.

105

4.1.17.3. Punerea in intarziere de catre creditor Debitorul poate fi pus in intarziere fie printr-o notificare scrisa prin care creditorul ii solicita executarea obligatiei, fie prin cererea de chemare in judecata. Daca prin lege sau prin contract nu se prevede altfel, notificarea se comunica debitorului prin executor judecatoresc sau prin orice alt mijloc care asigura dovada comunicarii. Prin notificare trebuie sa se acorde debitorului un termen de executare, tinand seama de natura obligatiei si de imprejurari. Daca prin notificare nu se acorda un asemenea termen, debitorul poate sa execute obligatia intr-un termen rezonabil, calculat din ziua comunicarii notificarii. Cererea de chemare in judecata formulata de creditor, fara ca anterior debitorul sa fi fost pus in intarziere, confera debitorului dreptul de a executa obligatia intr-un termen rezonabil, calculat de la data cand cererea i-a fost comunicata. Daca obligatia este executata in acest termen, cheltuielile de judecata raman in sarcina creditorului. 4.1.17.3. Efectele intarzierii debitorului Debitorul raspunde, de la data la care se afla in intarziere, pentru orice pierdere cauzata de un caz fortuit, cu exceptia situatiei in care cazul fortuit il libereaza pe debitor de insasi executarea obligatiei. Notificarea prin care creditorul pune in intarziere pe unul dintre codebitorii solidari produce efecte si in privinta celorlalti. Notificarea facuta de unul dintre creditorii solidari produce, tot astfel, efecte si in privinta celorlalti creditori. 4.2. Executarea silita in natura 4.2.1. Dreptul la executarea in natura Creditorul poate cere intotdeauna ca debitorul sa fie constrans sa execute obligatia in natura, cu exceptia cazului in care o asemenea executare este imposibila. Dreptul la executare in natura cuprinde, daca este cazul, dreptul la repararea sau inlocuirea bunului, precum si orice alt mijloc pentru a remedia o executare defectuoasa. 4.2.2. Executarea obligatiei de a face In cazul neexecutarii unei obligatii de a face, creditorul poate, pe cheltuiala debitorului, sa execute el insusi ori sa faca sa fie executata obligatia. Cu exceptia cazului in care debitorul este de drept in intarziere, creditorul poate sa exercite acest drept numai daca il instiinteaza pe debitor fie odata cu punerea in intarziere, fie ulterior acesteia. 4.2.3. Executarea obligatiei de a nu face

106

In cazul neexecutarii obligatiei de a nu face, creditorul poate cere instantei incuviintarea sa inlature ori sa ridice ceea ce debitorul a facut cu incalcarea obligatiei, pe cheltuiala debitorului, in limita stabilita prin hotarare judecatoreasca. 4.3. Executarea prin echivalent 4.3.1. Dreptul la daune-interese Creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat si care este consecinta directa si necesara a neexecutarii fara justificare sau, dupa caz, culpabile a obligatiei. 4.3.2. Prejudiciul 4.3.2.1. Evaluarea prejudiciului 4.3.2.1.1. Chestiuni generale Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferita de creditor si beneficiul de care acesta este lipsit. La stabilirea intinderii prejudiciului se tine seama si de cheltuielile pe care creditorul le-a facut, intr-o limita rezonabila, pentru evitarea sau limitarea prejudiciului. Creditorul are dreptul si la repararea prejudiciului nepatrimonial. 4.3.2.1.2. Clauza penala si arvuna A. Clauza penala A.1. Chestiuni generale Clauza penala este aceea prin care partile stipuleaza ca debitorul se obliga la o anumita prestatie in cazul neexecutarii obligatiei principale. In caz de neexecutare, creditorul poate cere fie executarea silita in natura a obligatiei principale, fie clauza penala. Debitorul nu se poate libera oferind despagubirea convenita. Creditorul poate cere executarea clauzei penale fara a fi tinut sa dovedeasca vreun prejudiciu. Dispozitiile privitoare la clauza penala sunt aplicabile conventiei prin care creditorul este indreptatit ca, in cazul rezolutiunii sau rezilierii contractului din culpa debitorului, sa pastreze plata partiala facuta de acesta din urma. Sunt exceptate dispozitiile privitoare la arvuna. A.2. Cumulul penalitatii cu executarea in natura Creditorul nu poate cere atat executarea in natura a obligatiei principale, cat si plata penalitatii, afara de cazul in care penalitatea a fost stipulata pentru neexecutarea obligatiilor la timp sau in locul stabilit. In acest din urma caz, creditorul poate cere atat executarea obligatiei

107

principale, cat si a penalitatii, daca nu renunta la acest drept sau daca nu accepta, fara rezerve, executarea obligatiei. A.3. Nulitatea clauzei penale Nulitatea obligatiei principale o atrage pe aceea a clauzei penale. Nulitatea clauzei penale nu o atrage pe aceea a obligatiei principale. Penalitatea nu poate fi ceruta atunci cand executarea obligatiei a devenit imposibila din cauze neimputabile debitorului. A.4. Reducerea cuantumului penalitatii Instanta nu poate reduce penalitatea decat atunci cand: a) obligatia principala a fost executata in parte si aceasta executare a profitat creditorului; b) penalitatea este vadit excesiva fata de prejudiciul ce putea fi prevazut de parti la incheierea contractului. B. Arvuna B.1. Arvuna confirmatorie Daca, la momentul incheierii contractului, o parte da celeilalte, cu titlu de arvuna, o suma de bani sau alte bunuri fungibile, in caz de executare arvuna trebuie imputata asupra prestatiei datorate sau, dupa caz, restituita. Daca partea care a dat arvuna nu executa obligatia fara justificare, cealalta parte poate declara rezolutiunea contractului, retinand arvuna. Atunci cand neexecutarea provine de la partea care a primit arvuna, cealalta parte poate declara rezolutiunea contractului si poate cere dublul acesteia. Creditorul obligatiei neexecutate poate insa opta pentru executare sau pentru rezolutiunea contractului si repararea prejudiciului potrivit dreptului comun. B.2. Arvuna penalizatoare Daca in contract este stipulat expres dreptul uneia dintre parti sau dreptul ambelor parti de a se dezice de contract, cel care denunta contractul pierde arvuna data sau, dupa caz, trebuie sa restituie dublul celei primite. B.3. Restituirea arvunei Arvuna se restituie cand contractul inceteaza din cauze ce nu atrag raspunderea vreuneia dintre parti. 4.3.3. Vinovatia debitorului 4.3.3.1. Chestiuni generale

108

Debitorul este tinut sa repare prejudiciul cauzat cu intentie sau din culpa. 4.3.3.2. Prezumtia de culpa Culpa debitorului unei obligatii contractuale se prezuma prin simplul fapt al neexecutarii. 4.3.3.3. Rezolutiunea, rezilierea si reducerea prestatiilor 4.3.3.3.1. Dreptul la rezolutiune sau reziliere Daca nu cere executarea silita a obligatiilor contractuale, creditorul are dreptul la rezolutiunea sau, dupa caz, rezilierea contractului, precum si la daune-interese, daca i se cuvin. Rezolutiunea poate avea loc pentru o parte a contractului, numai atunci cand executarea sa este divizibila. De asemenea, in cazul contractului plurilateral, neindeplinirea de catre una dintre parti a obligatiei nu atrage rezolutiunea contractului fata de celelalte parti, cu exceptia cazului in care prestatia neexecutata trebuia, dupa circumstante, sa fie considerata esentiala. Rezolutiunea poate fi dispusa de instanta, la cerere, sau, dupa caz, poate fi declarata unilateral de catre partea indreptatita. De asemenea, in cazurile anume prevazute de lege sau daca partile au convenit astfel, rezolutiunea poate opera de plin drept. 4.3.3.3.2. Efectele rezolutiunii si ale rezilierii Contractul desfiintat prin rezolutiune se considera ca nu a fost niciodata incheiat. Daca prin lege nu se prevede altfel, fiecare parte este tinuta, in acest caz, sa restituie celeilalte parti prestatiile primite. Rezolutiunea nu produce efecte asupra clauzelor referitoare la solutionarea diferendelor ori asupra celor care sunt destinate sa produca efecte chiar in caz de rezolutiune. Contractul reziliat inceteaza doar pentru viitor. 4.3.3.4. Exceptia de neexecutare Atunci cand obligatiile nascute dintr-un contract sinalagmatic sunt exigibile, iar una dintre parti nu executa sau nu ofera executarea obligatiei, cealalta parte poate, intr-o masura corespunzatoare, sa refuze executarea propriei obligatii, afara de cazul in care din lege, din vointa partilor sau din uzante rezulta ca cealalta parte este obligata sa execute mai intai. Executarea nu poate fi refuzata daca, potrivit imprejurarilor si tinand seama de mica insemnatate a prestatiei neexecutate, acest refuz ar fi contrar bunei-credinte. 4.3.3.5. Imposibilitatea de executare

109

Atunci cand imposibilitatea de executare este totala si definitiva si priveste o obligatie contractuala importanta, contractul este desfiintat de plin drept si fara vreo notificare, chiar din momentul producerii evenimentului fortuit. Dispozitiile art. 1.274 alin. (2) sunt aplicabile in mod corespunzator. Daca imposibilitatea de executare a obligatiei este temporara, creditorul poate suspenda executarea propriilor obligatii ori poate obtine desfiintarea contractului. In acest din urma caz, regulile din materia rezolutiunii sunt aplicabile in mod corespunzator. 4.4. Mijloacele de protectie a drepturilor creditorului 4.4.1. Masurile conservatorii Creditorul poate sa ia toate masurile necesare sau utile pentru conservarea drepturilor sale, precum asigurarea dovezilor, indeplinirea unor formalitati de publicitate si informare pe contul debitorului, exercitarea actiunii oblice ori luarea unor masuri asiguratorii. 4.4.2. Masurile asiguratorii Principalele masuri asiguratorii sunt sechestrul si poprirea asiguratorie. 4.4.3. Actiunea oblica 4.4.3.1. Notiune Creditorul a carui creanta este certa si exigibila poate sa exercite drepturile si actiunile debitorului atunci cand acesta, in prejudiciul creditorului, refuza sau neglijeaza sa le exercite. Creditorul nu va putea exercita drepturile si actiunile care sunt strans legate de persoana debitorului. Cel impotriva caruia se exercita actiunea oblica poate opune creditorului toate mijloacele de aparare pe care le-ar fi putut opune debitorului. 4.4.3.2. Efectele admiterii actiunii oblice Hotararea judecatoreasca de admitere a actiunii oblice profita tuturor creditorilor, fara nicio preferinta in favoarea creditorului care a exercitat actiunea. 4.4.4. Actiunea revocatorie (pauliana) 4.4.4.1. Notiune Daca dovedeste un prejudiciu, creditorul poate cere sa fie declarate inopozabile fata de el actele juridice incheiate de debitor in frauda drepturilor sale, cum sunt cele prin care debitorul isi creeaza sau isi mareste o stare de insolvabilitate. Un contract cu titlu oneros sau o plata facuta in executarea unui asemenea contract poate fi declarata inopozabila numai atunci cand tertul contractant ori cel care a primit plata cunostea faptul ca debitorul isi creeaza sau isi mareste starea de insolvabilitate.

110

4.4.4.2. Efectele admiterii actiunii Actul atacat va fi declarat inopozabil atat fata de creditorul care a introdus actiunea, cat si fata de toti ceilalti creditori care, putand introduce actiunea, au intervenit in cauza. Acestia vor avea dreptul de a fi platiti din pretul bunului urmarit, cu respectarea cauzelor de preferinta existente intre ei. Tertul dobanditor poate pastra bunul platind creditorului caruia profita admiterea actiunii o suma de bani egala cu prejudiciul suferit de acesta din urma prin incheierea actului. In caz contrar, hotararea judecatoreasca de admitere a actiunii revocatorii indisponibilizeaza bunul pana la incetarea executarii silite a creantei pe care s-a intemeiat actiunea, dispozitiile privitoare la publicitatea si efectele clauzei de inalienabilitate aplicandu-se in mod corespunzator.

111

Capitolul. V. STINGEREA OBLIGATIILOR 5.1. Moduri de stingere a obligatiilor Obligatiile se sting prin plata, compensatie, confuziune, remitere de datorie, imposibilitate fortuita de executare, precum si prin alte moduri expres prevazute de lege. 5.2. Compensatia 5.2.1. Notiune Datoriile reciproce se sting prin compensatie pana la concurenta celei mai mici dintre ele. 5.2.2. Conditii Compensatia opereaza de plin drept de indata ce exista doua datorii certe, lichide si exigibile, oricare ar fi izvorul lor, si care au ca obiect o suma de bani sau o anumita cantitate de bunuri fungibile de aceeasi natura. O parte poate cere lichidarea judiciara a unei datorii pentru a putea opune compensatia. Oricare dintre parti poate renunta, in mod expres ori tacit, la compensatie. 5.2.3. Cazuri in care compensatia este exclusa Compensatia nu are loc atunci cand: a) creanta rezulta dintr-un act facut cu intentia de a pagubi; b) datoria are ca obiect restituirea bunului dat in depozit sau cu titlu de comodat; c) are ca obiect un bun insesizabil. 5.2.4. Efectele compensatiei fata de terti Compensatia nu are loc si nici nu se poate renunta la ea in detrimentul drepturilor dobandite de un tert. Astfel, debitorul care, fiind tert poprit, dobandeste o creanta asupra creditorului popritor nu poate opune compensatia impotriva acestuia din urma. Debitorul care putea sa opuna compensatia si care a platit datoria nu se mai poate prevala, in detrimentul tertilor, de privilegiile sau de ipotecile creantei sale. 5.3. Confuziunea 5.3.1. Notiune Atunci cand, in cadrul aceluiasi raport obligational, calitatile de creditor si debitor se intrunesc in aceeasi persoana, obligatia se stinge de drept prin confuziune.

112

Confuziunea nu opereaza daca datoria si creanta se gasesc in acelasi patrimoniu, dar in mase de bunuri diferite. 5.3.2. Efectele confuziunii fata de terti Confuziunea nu aduce atingere drepturilor dobandite anterior de terti in legatura cu creanta stinsa pe aceasta cale. 5.4. Remiterea de datorie 5.4.1. Notiune Remiterea de datorie are loc atunci cand creditorul il libereaza pe debitor de obligatia sa. Remiterea de datorie este totala, daca nu se stipuleaza contrariul. 5.4.2. Feluri Remiterea de datorie poate fi expresa sau tacita. Ea poate fi cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, potrivit naturii actului prin care aceasta se realizeaza. 5.5. Imposibilitatea fortuita de executare 5.5.1. Notiune. Conditii Debitorul este liberat atunci cand obligatia sa nu mai poate fi executata din cauza unei forte majore, a unui caz fortuit ori a unor alte evenimente asimilate acestora, produse inainte ca debitorul sa fie pus in intarziere. Debitorul este, de asemenea, liberat, chiar daca se afla in intarziere, atunci cand creditorul nu ar fi putut, oricum, sa beneficieze de executarea obligatiei din cauza imprejurarilor mai sus, afara de cazul in care debitorul a luat asupra sa riscul producerii acestora. Atunci cand imposibilitatea este temporara, executarea obligatiei se suspenda pentru un termen rezonabil, apreciat in functie de durata si urmarile evenimentului care a provocat imposibilitatea de executare. Dovada imposibilitatii de executare revine debitorului. Debitorul trebuie sa notifice creditorului existenta evenimentului care provoaca imposibilitatea de executare a obligatiilor. Daca notificarea nu ajunge la creditor intr-un termen rezonabil din momentul in care debitorul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca imposibilitatea de executare, debitorul raspunde pentru prejudiciul cauzat, prin aceasta, creditorului. Daca obligatia are ca obiect bunuri de gen, debitorul nu poate invoca imposibilitatea fortuita de executare.

113

Capitolul VI. PRIVILEGIILE SI GARANTIILE REALE 6.1. Garantia comuna a creditorilor Cel care este obligat personal raspunde cu toate bunurile sale mobile si imobile, prezente si viitoare. Ele servesc drept garantie comuna a creditorilor sai. Nu pot face obiectul garantiei generale bunurile insesizabile. Creditorii ale caror creante s-au nascut in legatura cu o anumita diviziune a patrimoniului, autorizata de lege, trebuie sa urmareasca mai intai bunurile care fac obiectul acelei mase patrimoniale. Daca acestea nu sunt suficiente pentru satisfacerea creantelor, pot fi urmarite si celelalte bunuri ale debitorului. Bunurile care fac obiectul unei diviziuni a patrimoniului afectate exercitiului unei profesii autorizate de lege pot fi urmarite numai de creditorii ale caror creante s-au nascut in legatura cu profesia respectiva. Acesti creditori nu vor putea urmari celelalte bunuri ale debitorului. 6.2. Privilegiile 6.2.1. Notiune Privilegiul este preferinta acordata de lege unui creditor in considerarea creantei sale.Privilegiul este indivizibil. Privilegiile sunt opozabile tertilor fara sa fie necesara inscrierea lor in registrele de publicitate, daca prin lege nu se prevede altfel. Creditorul privilegiat este preferat celorlalti creditori, chiar daca drepturile acestora sau nascut ori au fost inscrise mai inainte. Rangul privilegiilor intre ele se stabileste prin lege. 6.2.2. Stingerea privilegiilor Daca prin lege nu se prevede altfel, privilegiile se sting odata cu obligatia garantata. 6.2.3. Privilegiile generale Privilegiile asupra tuturor bunurilor mobile si imobile ale debitorului se stabilesc si se exercita in conditiile prevazute de Codul de procedura civila . 6.2.4. Privilegiile speciale Creantele privilegiate asupra anumitor bunuri mobile sunt urmatoarele: a) creanta vanzatorului neplatit pentru pretul bunului mobil vandut unei persoane fizice este privilegiata cu privire la bunul vandut, cu exceptia cazului in care cumparatorul dobandeste bunul pentru serviciul sau exploatarea unei intreprinderi; b) creanta celui care exercita un drept de retentie este privilegiata cu privire la bunul asupra caruia se exercita dreptul de retentie, atat timp cat acest drept subzista.

114

Daca prin lege nu se prevede altfel, privilegiul special se stinge prin instrainarea, transformarea sau pieirea bunului. 6.3. Ipoteca 6.3.1. Notiune Ipoteca este un drept real asupra bunurilor mobile sau imobile afectate executarii unei obligatii. 6.3.2. Caracterele juridice Ipoteca este, prin natura ei, accesorie si indivizibila. Ea subzista cat timp exista obligatia pe care o garanteaza si poarta in intregime asupra tuturor bunurilor grevate, asupra fiecaruia dintre ele si asupra fiecarei parti din acestea, chiar si in cazurile in care proprietatea este divizibila sau obligatiile sunt divizibile. 6.3.3. Drepturile creditorului ipotecar Dreptul de ipoteca se mentine asupra bunurilor grevate in orice mana ar trece. Creditorul ipotecar are dreptul de a-si satisface creanta, in conditiile legii, inaintea creditorilor chirografari, precum si inaintea creditorilor de rang inferior. 6.3.4. Obiectul si intinderea ipotecii 6.3.4.1. Obiectul ipotecii Ipoteca poate avea ca obiect bunuri mobile sau imobile, corporale sau incorporale.Ea poate greva bunuri determinate ori determinabile sau universalitati de bunuri. Bunurile inalienabile sau insesizabile nu pot fi ipotecate. Ipotecarea bunurilor inalienabile sau insesizabile va fi valabila ca ipoteca asupra unui bun viitor, in situatiile in care bunul in cauza este afectat de o inalienabilitate sau insesizabilitate conventionala. Ipoteca nudei proprietati se extinde asupra proprietatii depline la stingerea dezmembramintelor. Daca in urma partajului sau a unui alt act constitutiv ori translativ de drepturi constituitorul pastreaza vreun drept asupra unei parti materiale din bun, ipoteca ce fusese constituita asupra unei cote-parti indivize din dreptul asupra bunului se stramuta de drept asupra partii respective din bun, insa numai in limita valorii cotei-parti indivize. 6.3.4.2. Intinderea creantei ipotecare Ipoteca garanteaza cu acelasi rang capitalul, dobanzile, comisioanele, penalitatile si cheltuielile rezonabile facute cu recuperarea sau conservarea bunului. Ipoteca se extinde asupra bunurilor care se unesc prin accesiune cu bunul grevat. Ipoteca mobiliara se mentine asupra bunului rezultat din transformarea bunului grevat si se

115

stramuta asupra celui creat prin contopirea sau unirea bunului grevat cu alte bunuri. Cel care dobandeste prin accesiune bunul astfel creat este tinut de ipoteca. Bunurile mobile care, fara a-si pierde individualitatea, devin accesorii ale unui imobil pot fi ipotecate fie odata cu imobilul, fie separat. Ipoteca asupra unei universalitati de bunuri se intinde asupra tuturor bunurilor cuprinse in aceasta. 6.3.5. Efectele ipotecii fata de terti Creditorul ipotecar poate urmari bunul ipotecat in orice mana ar trece, fara a tine seama de drepturile reale constituite sau inscrise dupa inscrierea ipotecii sale. 6.3.6. Efectele ipotecii fata de dobanditorul bunului Cel care dobandeste un bun ipotecat raspunde cu acel bun pentru toate datoriile ipotecare. Dobanditorul bunului ipotecat se bucura si, dupa caz, este tinut de toate termenele de plata de care beneficiaza sau este tinut si debitorul obligatiei ipotecare. Daca dobanditorul bunului ipotecat nu stinge creanta ipotecara, creditorul poate incepe urmarirea silita asupra bunului, in conditiile legii. 6.3.7. Ipotecile conventionale 6.3.7.1. Dreptul de a ipoteca Ipoteca conventionala poate fi constituita numai de titularul dreptului ce urmeaza a fi ipotecat si care are capacitatea de a dispune de acesta. Ipoteca conventionala poate fi constituita de debitorul obligatiei garantate sau de un tert. Ipoteca unui drept anulabil sau conditional Cel ce are asupra bunului un drept anulabil ori afectat de o conditie nu poate consimti decat o ipoteca supusa aceleiasi nulitati sau conditii. Ipoteca conventionala asupra unei universalitati de bunuri mobile sau imobile, prezente ori viitoare, corporale sau incorporale nu poate fi consimtita decat cu privire la bunurile afectate activitatii unei intreprinderi. 6.3.7.2. Obligatiile garantate Ipoteca conventionala poate garanta indeplinirea obligatiilor de orice fel. 6.3.7.3. Ipoteca conventionala imobiliara 6.3.7.3.1. Constituirea ipotecii imobiliare Ipoteca asupra unui bun imobil se constituie prin inscriere in cartea funciara.

116

Ipoteca asupra unei universalitati de bunuri nu greveaza bunurile imobile cuprinse in aceasta decat din momentul inscrierii ipotecii in cartea funciara cu privire la fiecare dintre imobile. 6.3.7.3.2. Forma contractului Contractul de ipoteca se incheie in forma autentica de catre notarul public, sub sanctiunea nulitatii absolute. Ipoteca asupra bunurilor unei persoane juridice poate fi consimtita in virtutea puterilor conferite in urma deliberarilor sau a imputernicirilor intocmite sub semnatura privata, in conformitate cu regulile din actul constitutiv privitoare la reprezentare. 6.3.7.3.3. Obiectul ipotecii imobiliare Se pot ipoteca: a) imobilele cu accesoriile lor; b) uzufructul acestor imobile si accesoriile; c) cotele-parti din dreptul asupra imobilelor; d) dreptul de superficie. 6.3.7.4. Ipoteca conventionala mobiliara 6.3.7.4.1. Constituirea ipotecii Ipoteca mobiliara se constituie prin incheierea contractului de ipoteca, insa ea produce efecte de la data la care obligatia garantata ia nastere, iar constituitorul dobandeste drepturi asupra bunurilor mobile ipotecate. 6.3.7.4.2. Forma contractului de ipoteca Contractul prin care se constituie o ipoteca mobiliara se incheie in forma autentica sau sub semnatura privata, sub sanctiunea nulitatii absolute. 6.3.7.4.3. Obiectul ipotecii mobiliare Se pot ipoteca: a) creante banesti nascute din contractul de vanzare, contractul de locatiune sau orice alt act incheiat cu privire la un bun, cele rezultate dintr-un contract de asigurare, cele nascute in considerarea asumarii unei obligatii sau a constituirii unei garantii, a folosirii unei carti de credit ori de debit ori a castigarii unui premiu la o loterie sau alte jocuri de noroc organizate in conditiile legii; b) creante constatate prin titluri nominative, la ordin sau la purtator; c) conturi bancare; d) actiuni si parti sociale, valori mobiliare si alte instrumente financiare; e) drepturi de proprietate intelectuala si orice alte bunuri incorporale; f) petrolul, gazul natural si celelalte resurse minerale care urmeaza a fi extrase;

117

g) efectivele de animale; h) recoltele care urmeaza a fi culese; i) padurile care urmeaza a fi taiate; j) bunurile corporale care fac obiectul unui contract de locatiune, care sunt detinute in vederea vanzarii, inchirierii ori furnizarii in temeiul unui contract de prestari de servicii, care sunt furnizate in temeiul unui contract de prestari de servicii, precum si materia prima si materialele destinate a fi consumate sau prelucrate in exploatarea unei intreprinderi, produsele in curs de fabricatie si produsele finite; k) echipamentele, instalatiile si orice alte bunuri destinate sa serveasca in mod durabil exploatarii unei intreprinderi; l) orice alte bunuri mobile, corporale sau incorporale. 6.3.7.5. Stingerea ipotecilor Ipoteca imobiliara se stinge prin radierea din cartea funciara sau prin pieirea totala a bunului. Ipoteca mobiliara se stinge, iar ipoteca imobiliara se poate radia pentru una dintre urmatoarele cauze: a) stingerea obligatiei principale prin oricare dintre modurile prevazute de lege; b) neindeplinirea evenimentului de care depinde nasterea obligatiei garantate ori indeplinirea evenimentului de care depinde stingerea acesteia; c) neindeplinirea evenimentului de care depinde nasterea ipotecii ori indeplinirea evenimentului de care depinde stingerea acesteia; d) dobandirea de catre creditor a bunului grevat; e) renuntarea expresa sau tacita a creditorului la ipoteca; f) in orice alte cazuri prevazute de lege. 6.4. Gajul 6.4.1. Obiectul gajului Gajul poate avea ca obiect bunuri mobile corporale sau titluri negociabile emise in forma materializata. 6.4.2. Constituirea gajului Gajul se constituie prin remiterea bunului sau titlului catre creditor sau, dupa caz, prin pastrarea acestuia de catre creditor, cu consimtamantul debitorului, in scopul garantarii creantei. Gajul asupra titlurilor negociabile se constituie, in cazul titlurilor nominative sau la purtator, prin remiterea acestora, iar in cazul titlurilor la ordin, prin andosarea acestora, in scop de garantie. 6.4.3. Publicitatea gajului

118

Publicitatea gajului bunurilor mobile corporale se realizeaza fie prin deposedarea debitorului, fie prin inscrierea gajului la arhiva. Publicitatea gajului asupra sumelor de bani se realizeaza numai prin detinerea acestora. Gajul asupra titlurilor negociabile este perfectat prin remiterea sau, dupa caz, prin andosarea titlurilor. 6.4.4. Conservarea gajului Gajul exista numai atat timp cat creditorul detine bunul gajat sau, dupa caz, cat timp este valabila andosarea titlului la ordin. Cu toate acestea, gajul nu se stinge atunci cand: a) creditorul nu mai detine bunul, fara voia sa, prin fapta altei persoane; b) creditorul a remis temporar bunul debitorului sau unui tert pentru a-l evalua, repara, transforma sau ameliora; c) creditorul a remis bunul unui alt creditor al debitorului sau in cadrul unei proceduri de urmarire silita. 6.4.5. Restituirea bunului catre creditor Sub rezerva regulilor privitoare la dobandirea proprietatii bunurilor mobile prin posesia de buna-credinta, creditorul gajist poate sa ceara restituirea bunului de la cel care il detine, cu exceptia cazului in care bunul a fost preluat de un creditor ipotecar cu rang superior sau preluarea a intervenit in cadrul procedurii de executare silita. 6.4.6. Indivizibilitatea gajului Gajul poarta asupra tuturor bunurilor grevate pana la stingerea integrala a obligatiei garantate. Mostenitorul debitorului, platind partea din datorie care ii revine, nu poate cere partea sa din bunul grevat cat timp obligatia nu este stinsa in intregime. Mostenitorul creditorului gajist, primind partea din creanta care ii revine, nu poate remite bunul grevat in dauna celorlalti mostenitori care nu au fost platiti. 6.5. Dreptul de retentie 6.5.1. Notiune Cel care este dator sa remita sau sa restituie un bun poate sa il retina cat timp creditorul nu isi executa obligatia sa izvorata din acelasi raport de drept sau, dupa caz, atat timp cat creditorul nu il despagubeste pentru cheltuielile necesare si utile pe care le-a facut pentru acel bun ori pentru prejudiciile pe care bunul i le-a cauzat. Prin lege se pot stabili si alte situatii in care o persoana poate exercita un drept de retentie. Dreptul de retentie nu poate fi exercitat daca detinerea bunului provine dintr-o fapta ilicita, este abuziva ori nelegala sau daca bunul nu este susceptibil de urmarire silita.

119

Dreptul de retentie nu poate fi invocat de catre posesorul de rea-credinta decat in cazurile anume prevazute de lege. 6.5.2. Indatoririle celui care exercita dreptul de retentie Cel care exercita un drept de retentie are drepturile si obligatiile unui administrator al bunului altuia imputernicit cu administrarea simpla, 6.5.3. Opozabilitatea dreptului de retentie Dreptul de retentie este opozabil tertilor fara indeplinirea vreunei formalitati de publicitate. Cu toate acestea, cel care exercita un drept de retentie nu se poate opune urmaririi silite pornite de un alt creditor, insa are dreptul de a participa la distribuirea pretului bunului, in conditiile legii. 6.5.4. Stingerea dreptului de retentie Dreptul de retentie inceteaza daca cel interesat consemneaza suma pretinsa sau ofera retentorului o garantie suficienta. Deposedarea involuntara de bun nu stinge dreptul de retentie. Cel care exercita acest drept poate cere restituirea bunului, sub rezerva regulilor aplicabile prescriptiei extinctive a actiunii principale si dobandirii bunurilor mobile de catre posesorul de buna-credinta.

120

TESTE GRILA TEORIA GENERALA A OBLIGATIILOR

1. Dreptul de retentie in privinta unui bun care trebuie restituit sau remis se naste: a) de la punerea in intarziere a creditorului b) din momentul in care creditorul nu isi executa obligatia sa izvorata din acelasi raport de drept sau, dupa caz, atat timp cat creditorul nu il despagubeste pentru cheltuielile necesare si utile pe care le-a facut pentru acel bun ori pentru prejudiciile pe care bunul i le-a cauzat c) de la inceperea procedurii de executare silita 2. Plata nedatorata presupune ca: a) orice suma platita altuia fara a primi ceva in schimb trebuie restituita: b) nu este supus restituirii ceea ce s-a platit cu titlu de liberalitate sau gestiune de afaceri c) restituirea trebuie facuta pentru ca partea ca a primit plata sa nu se imbogateasca fara justa cauza. 3. Raspunderea pentru fapta proprie impune reparatie a) oricand i se produce altuia o paguba b) numai cand prejudiciul cauzat este urmarea unei fapte ilicite c) cand prejudiciul cauzat este urmare a atingerii aduse unui interes al altuia, daca interesul este legitim, serios si, prin felul in care se manifesta, creeaza aparenta unui drept subiectiv 4. In cazul promisiunii faptei altuia, promitentul nu raspunde: a) daca asigura executarea obligatiei tertului, fara a se produce vreun prejudiciu creditorului b) indiferent de cum actioneaza sau nu tertul c) ope legis 5. Contractul poate fi anulat daca: a) in cuprinsul sau s-a strecurat o eroare materiala b) daca faptul asupra caruia a purtat eroarea putea fi, dupa imprejurari, cunoscut cu diligente rezonabile c) cand eroarea poarta asupra naturii sau obiectului contractului 6. La incetarea gestiunii de afaceri a) geratul trebuie sa execute actele de dispozitie facute de gerant in numele sau b) geratul trebuie sa execute si obligatiile nascute din actele necesare si utile care, in numele ori in beneficiul sau, au fost incheiate de gerant c) geratul trebuie sa execute actele de administrare si dispozitie facute de gerant in numele sau 7. Contractul se incheie in momentul: a) autentificarii actului de catre un notar public
121

b) cand acceptarea ajunge la ofertant, chiar daca acesta nu ia cunostinta de ea din motive care nu ii sunt imputabile c) acordarii de data certa contractului 8. Plata facuta inainte de implinirea termenului suspensiv: a) nu se poate restitui b) se poate restitui numai atunci cand plata s-a facut prin doi sau violenta c) se poate restitui numai prin hotararea instantei judecatoresti. 0. Imbogatirea este justificata atunci cand rezulta: a) dintr-un quasidelict b) din neexercitarea de catre cel pagubit a unui drept contra celui imbogatit c) din orice fapt ilicit 10. Creditorul: a) poate refuza executarea anticipata daca are un interes legitim ca plata sa fie facuta la scadenta b) nu poate refuza executarea anticipata chiar partiala c) nu poate refuza executarea anticipata 11. In cazul raspunderii pentru fapta proprie raspund numai: a) numai autorii majori, cu capacitate de exercitiu deplina b) atat autorii majori, cu capacitate de exercitiu deplina cat si autorii minori mai mari de 14 ani daca nu dovedesc ca au fost lipsiti de discernamant c) atat autorii majori, cu capacitate de exercitiu deplina cat si autorii minori mai mari de 14 ani daca nu dovedesc ca au fost lipsiti de discernamant precum și majorii care in momentul in care a savarsit fapta pagubitoare erau intr-o stare, chiar vremelnica, de tulburare a mintii ca urmare a unui fapt provocat de el insusi care l-a pus in neputinta de a-si da seama de urmarile faptei sale 12. In cazul obligatiei de rezultat, debitorul este tinut: a) sa procure creditorului rezultatul promis. b) sa foloseasca toate mijloacele necesare pentru atingerea rezultatului promis c) sa realizeze pe cat posibil rezultatul promis 13. Constituie oferta de a contracta: a) propunerea precisa adresata unor persoane nedeterminate, fara ca prin lege, uzante ori din imprejurari sa rezulte altfel b) inscrisul (pliantul, revista, afisul etc.) in care sunt prezentate produsele si preturile c) propunerea care contine suficiente elemente pentru formarea contractului si exprima intentia ofertantului de a se obliga in cazul acceptarii ei de catre destinatar 14. La incetarea gestiunii de afaceri a) gerantul trebuie sa dea socoteala geratului si sa ii remita acestuia toate bunurile obtinute cu ocazia gestiunii b) gerantul trebuie numai sa dea socoteala geratului

122

c) gerantul trebuie sa ceara ratificarea actelor sale de catre gerat. 15. Comitentul nu raspunde daca dovedeste a) ca victima cunostea sau, dupa imprejurari, putea sa cunoasca, la data savarsirii faptei prejudiciabile, ca prepusul a actionat fara nicio legatura cu atributiile sau cu scopul functiilor incredintate b) ca raspunde autorul faptei ilicite care a provocat prejudiciul c) ca victima insasi a fost in culpa 16. Imposibilitatea fortuita de executare constituie un mijloc de stingere a obligatiei a) cand obligatia sa nu mai poate fi executata din cauza unei forte majore, a unui caz fortuit ori a unor alte evenimente asimilate acestora, produse inainte ca debitorul sa fie pus in intarziere, sau chiar daca se afla in intarziere, atunci cand creditorul nu ar fi putut, oricum, sa beneficieze de executarea obligatiei din cauza imprejurarilor mai sus, afara de cazul in care debitorul a luat asupra sa riscul producerii acestora b) cand obligatia sa nu mai poate fi executata din cauza moartii sau incetarii existentei creditorului c) cand obligatia sa nu mai poate fi executata din cauza moartii sau incetarii existentei debitorului 17. Cererea pentru restituire intemeiata pe imbogatirea pentru justa cauza a) trebuie admisa oricand b) se poate formula oricand c) nu poate fi admisa, daca cel prejudiciat are dreptul la o alta actiune pentru a obtine ceea ce ii este datorat 18. Prejudiciul se repara: a) integral, daca prin lege nu se prevede altfel b) partial de fiecare autor, potrivit culpei sale c) proportional cu veniturile si mijloacele debitorului 19. Obligatiile se sting prin: a) moartea sau incetarea existentei creditorului b) moastea sau incetarea existentei debitorului c) prin compensatie 20. Exceptia de neexecutare poate fi invocata a) in orice contract oneros b) in contractele sinalagmatice c) atat in acte bilaterale cat si in acte unilaterale. 21. Debitorul poate fi pus in intarziere de catre creditor a) printr-o somatie afisata la avizier sau la usa de intrare in condominiu sau in curtea imobilului, dupa caz iar daca adresanutul refuza afisarea prin telefon sau fax

123

b) printr-o notificare scrisa prin care creditorul ii solicita executarea obligatiei, fie prin cererea de chemare in judecata c) prin intermediul organelor de politie 22. Cel obligat la supraveghere este exonerat de raspundere a) numai daca dovedeste lipsa discernamantului persoanei supravegheate b) numai daca dovedeste ca nu a putut impiedica fapta prejudiciabila c) numai daca partea reclamanta dovedeste vinovatia persoanei supravegheate 23. Cel care este obligat personal raspunde a) cu toate bunurile sale mobile si imobile, prezente si viitoare. b) cu bunul ipotecat c) atat cu bunul ipotecat cat si cu bunul gajat 24. Dreptul la executare in natura cuprinde: a) repunerea partilor in situatia anterioara b) dreptul la repararea sau inlocuirea bunului, precum si orice alt mijloc pentru a remedia o executare defectuoasa c) acordarea de sulte 25. Clauza penala este aceea prin care a) partile stipuleaza ca debitorul se obliga la o anumita prestatie in cazul neexecutarii obligatiei principale b) partile stabilesc ca instanta de judecata sa acorde daune interese c) partile stabilesc ca in cazul savarsirii vreunei fapte penale de catre oricare dintre ele, in legatura cu contractul, sa incunostinteze organele in drept, pentru tragerea lor la raspundere penala. 26. Remiterea de datorie are loc atunci cand: a) datoria este transmisa unei alte persoane b) datoria este platita de debitor esalonat c) creditorul il libereaza pe debitor de obligatia sa. 27. Proprietarul unui edificiu sau al unei constructii de orice fel este obligat sa repare prejudiciul cauzat prin ruina lor ori prin desprinderea unor parti din ele a) numai datorita simplei sale calitati de proprietar b) daca i se stabileste vinovatia c) daca aceasta este urmarea lipsei de intretinere sau a unui viciu de constructie. 28. Dreptul de ipoteca se mentine asupra bunurilor grevate a) daca ipoteca este inscrisa la Primaria din localitatea in care se afla fiecare bun in parte b) numai cand se afla la creditor c) in orice mana ar trece 29. Plata obligatiilor banesti trebuie facuta: a) la locul asumarii obligatiei

124

b) la domiciliul sau, dupa caz, sediul creditorului de la data plati c) la domiciliul sau, dupa caz, sediul debitorului de la data plati 30. Actul confirmativ trebuie sa cuprinda: a) obiectul, cauza si natura obligatiei b) obiectul, cauza si natura obligatiei si sa faca mentiune despre motivul actiunii in anulare, precum si despre intentia de a repara viciul pe care se intemeiaza acea actiune c) obiectul, cauza si natura obligatiei si intentia de a repara viciul

125

CONTRACTE SPECIALE

126

CAPITOLUL I CONTRACTUL DE VANZARE-CUMPARARE I.1. Notiunea si caracterele juridice ale contractului de vanzare-cumparare I.1.1. Notiunea In temeiul art. 1650 Cod civil76 rezulta ca vanzarea este contractul prin care vanzatorul transmite sau, dupa caz, se obliga sa transmita cumparatorului proprietatea unui bun in schimbul unui pret pe care cumparatorul se obliga sa il plateasca. Poate fi, de asemenea, transmis prin vanzare un dezmembramant al dreptului de proprietate sau orice alt drept. Dispozitiile prezentului capitol privind obligatiile vanzatorului se aplica, in mod corespunzator, obligatiilor instrainatorului in cazul oricarui alt contract avand ca efect transmiterea unui drept, daca din reglementarile aplicabile acelui contract sau din cele referitoare la obligatii in general nu rezulta altfel. Nu pot forma obiectul contractului de vanzare-cumparare drepturile personale nepatrimoniale si cele patrimoniale care au un caracter strict personal (dreptul de uz, abitatie al sotului supravietuitor etc.) sau care sunt prevazute de lege ori sunt contractate intuitum personae (dreptul de intretinere, de pensie)77. I.1.2. Caracterele juridice 1. Vanzarea este un contract sinalagmatic (bilateral), deoarece prin incheierea sa da nastere la obligatii reciproce intre partile contractante. Vanzatorul are obligatia sa predea lucrul vandut si sa-l garanteze pe cumparator, iar cumparatorul are obligatia sa plateasca pretul. 2. Vanzarea este un contract cu titlu oneros. Ambele parti urmaresc anumite interese patrimoniale, adica primirea unui echivalent in schimbul prestatiei la care se obliga. Vanzatorul urmareste pretul iar cumparatorul urmareste sa primeasca bunul. 3. Vanzarea este un contract comutativ, deoarece intinderea obligatiilor reciproce sunt cunoscute de parti de la incheierea contractului si nu depind de un eveniment viitor si incert, care ar face sa existe sanse de castig si pierdere pentru ambele parti contractante. 4. Vanzarea este un contract consensual, putand fi incheiat prin simplul acord de vointa al partilor fara indeplinirea vreunei formalitati si fara remiterea lucrului vandut si a pretului in momentul incheierii contractului. Vanzarea nu este un contract solemnn si nici real. Prin exceptie de la principiul consensualismului, in cazurile special prevazute de lege vanzarea devine un contract solemnn (vanzarea terenurilor). In legatura cu forma contractului de vanzare-cumparare mai precizam ca, daca necesitatea unei anumite forme (ex. act notarial) rezulta numai din intelegerea partilor, el nu
76

Legea nr.287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al Romaniei Partea I nr.511 din 24 iulie 2009, republicat în Monitorul Oficial al Romaniei Partea I nr.505 din 15 iulie 2011 în temeiul art.218 din Legea nr.71/2011 publicată în Monitorul Oficial al Romaniei Partea I nr.409 din 10 iunie 2011 77 A se vedea Francisc Deak Tratat de drept civil. Contracte speciale 1999 p.10; C.Stătescu, C. Barsan, Drept civil. Drepturi reale, Universitatea din Bucuresti,1988, p.248; C. Barsan, M. Gaită, M.M.Pivniceru, Drept civil Drepturi reale, Editura Institutului European, 1997, p.154-155; I.P.Filipescu, Dreptul civil. Dreptul de proprietate si alte drepturi reale, Editura Actami, 1998, p.295.

127

se transforma in contract solemn. O asemenea intelegere are numai semnificatia amanarii incheierii contractului de vanzare-cumparare si deci reprezinta un antecontract78. In legatura cu forma contractului de vanzare-cumparare mai precizam ca, daca necesitatea unei anumite forme rezulta numai din intelegerea partilor, el nu se transforma in contract solemnn. 5. Vanzarea-cumpararea este un contract translativ de proprietate din momentul incheierii lui. Acest lucru inseamna ca prin simplul acord de vointa a partilor si independent de predarea lucrului vandut si plata pretului se produce incheierea contractului si transferul dreptului de proprietate de la vanzator la cumparator, acesta din urma suportand si riscul pieirii lucrului. Cu exceptia cazurilor prevazute de lege ori daca din vointa partilor nu rezulta contrariul, proprietatea se stramuta de drept cumparatorului din momentul incheierii contractului, chiar daca bunul nu a fost predat ori pretul nu a fost platit inca. Textul constituie o aplicatie particulara a dispozitiei cu caracter general cuprinsa in art.1273 alin.1 Cod civil, care dispune „drepturile reale se constituie si se transmit prin acordul de vointa al partilor, chiar daca bunurile nu au fost predate, daca acest acord poarta asupra unor bunuri determinate, ori prin individualizarea bunurilor, daca acordul poarta asupra unor bunuri de gen. Fructele bunului sau dreptului transmis se cuvin dobanditorului de la data transferului proprietatii bunului ori, dupa caz, a cesiunii dreptului, afara de cazul in care prin lege sau prin vointa partilor se dispune altfel. Dispozitiile in materie de carte funciara, precum si dispozitiile speciale referitoare la transferul anumitor categorii de bunuri mobile raman aplicabile”. Creditorul pus in intarziere preia riscul pieirii fortuite a bunului. Daca cineva a transmis succesiv catre mai multe persoane proprietatea unui bun mobil corporal, cel care a dobandit cu buna-credinta posesia efectiva a bunului este titular al dreptului, chiar daca titlul sau are data ulterioara. Este de buna-credinta dobanditorul care, la data intrarii in posesie, nu a cunoscut si nici nu putea sa cunoasca obligatia asumata anterior de instrainator. Daca niciunul dintre dobanditori nu a obtinut posesia efectiva a bunului mobil corporal si creanta fiecaruia de predare a bunului este exigibila, va fi preferat cel care a sesizat cel dintai instanta de judecata (art.1275 cod civil). Prin exceptie, transferul imediat al dreptului de proprietate si al riscurilor nu opereaza in urmatoarele situatii: a). Cand obiectul contractului este un drept real asupra unui imobil tabular. Sub rezerva unor dispozitii legale contrare, drepturile reale asupra imobilelor cuprinse in cartea funciara se dobandesc, atat intre parti, cat si fata de terti, numai prin inscrierea lor in cartea funciara, pe baza actului sau faptului care a justificat inscrierea. Drepturile reale se vor pierde sau stinge numai prin radierea lor din cartea funciara, cu consimtamantul titularului, dat prin inscris autentic notarial. Acest consimtamant nu este necesar daca dreptul se stinge prin implinirea termenului aratat in inscriere ori prin decesul sau, dupa caz, prin incetarea existentei juridice a titularului, daca acesta era o persoana juridica.
78

A se vedea A se vedea Francisc Deak Tratat de drept civil. Contracte speciale 1999 p.10; C.Stătescu, C. Barsan, Drept civil. Drepturi reale, Universitatea din Bucuresti,1988, p.248; C. Barsan, M. Gaită, M.M.Pivniceru, Drept civil Drepturi reale, Editura Institutului European, 1997, p.154-155; I.P.Filipescu, Dreptul civil. Dreptul de proprietate si alte drepturi reale, Editura Actami, 1998, p.295.

128

b). Daca, la data incheierii contractului asupra unui bun individual determinat, acesta se afla in proprietatea unui tert, contractul este valabil, iar vanzatorul este obligat sa asigure transmiterea dreptului de proprietate de la titularul sau catre cumparator. c). Atunci cand obiectul contractului nu este un bun individual determinat, ci un bun de gen, ce trebuie individualizat ulterior. “Atunci cand vanzarea are ca obiect bunuri de gen, inclusiv bunuri dintr-un gen limitat, proprietatea se transfera cumparatorului la data individualizarii acestora prin predare, numarare, cantarire, masurare ori prin orice alt mod convenit sau impus de natura bunului” art.1678 Cod civil. d). Bunul viitor poate face obiectul unui contract de vanzare-cumparare, dar tranferul dreptului de proprietate si al riscurilor va avea loc, di momentul crearii sale sau dupa aparitia lor. e). Partile pot amana printr-o clauza speciala transferul dreptului de proprietate pentru un moment ulterior incheierii contractului. In acest caz transferul poate fi determinat printr-un termen suspensiv sau printr-o conditie suspensiva. Codul civil art.1684 prevede ca stipulatia prin care vanzatorul isi rezerva proprietatea bunului pana la plata integrala a pretului este valabila chiar daca bunul a fost predat. Aceasta stipulatie nu poate fi insa opusa tertilor decat dupa indeplinirea formalitatilor de publicitate cerute de lege, dupa natura bunului. f). In cazul cumpararii marfurilor intr-o unitate cu autoservire, vanzatorul face o oferta publica de vanzare iar cumparatorul accepta oferta in momentul in care a preluat marfa. g). Art.1755 din codul civil prevede si situatia “atunci cand, intr-o vanzare cu plata pretului in rate, obligatia de plata este garantata cu rezerva dreptului de proprietate, cumparatorul dobandeste dreptul de proprietate la data achitarii ultimei rate din pret; riscul bunului este insa transferat cumparatorului de la momentul predarii acestuia”. I.2. Conditii de validitate I.2.1. Capacitatea partilor Regula este capacitatea, iar incapacitatea este exceptia, de aceea cazurile de incapacitate sunt expres prevazute de lege79 si sunt de stricta interpretare80. In materia contractului de vanzare-cumparare, cat priveste capacitatea de exercitiu se aplica regulile generale. Codul civil la art.1652 prevede ca „pot cumpara sau vinde toti cei carora nu le este interzis prin lege”. Contractul de vanzare cumparare este un act de dispozitie atat pentru vanzator, cat si pentru cumparator; in consecinta, partile trebuie sa aiba capacitate de exercitiu deplina, iar persoanele lipsite de capacitate sau care au capacitate de exercitiu restransa trebuie sa incheie contractul prin ocrotitorul legal, respectiv cu incuviintarea acestuia si in toate cazurile cu autorizatia Autoritatii Tutelare. I.2.1.1. Incapacitati speciale de a cumpara. Pentru contractul de vanzare-cumparare legea prevede anumite incapacitati speciale, interdictii de a vinde si cumpara. Interdictiile de a vinde sunt stabilite de lege, in

79 80

A se vedea CSJ, sect.civ.,dec.nr.2524/1993, în Dreptul nr.12, 1994, p.60 A se vedea G. Boroi Tratat de drept civil, p.105

129

functie de natura bunurilor, si nu in consideratia persoanei, urmand sa fie analizate in legatura cu obiectul contractului de vanzare-cumparare. 1. Sub sanctiunea nulitatii absolute, judecatorii, procurorii, grefierii, executorii, avocatii, notarii publici, consilierii juridici si practicienii in insolventa nu pot cumpara, direct sau prin persoane interpuse, drepturi litigioase care sunt de competenta instantei judecatoresti in a carei circumscriptie isi desfasoara activitatea (art.1653 alin.1, Codul civil). Sunt exceptate: a) cumpararea drepturilor succesorale ori a cotelor-parti din dreptul de proprietate de la comostenitori sau coproprietari, dupa caz; b) cumpararea unui drept litigios in vederea indestularii unei creante care s-a nascut inainte ca dreptul sa fi devenit litigios; c) cumpararea care s-a facut pentru apararea drepturilor celui ce stapaneste bunul in legatura cu care exista dreptul litigios. Dreptul este litigios daca exista un proces inceput si neterminat cu privire la existenta sau intinderea sa. In cazul vanzarii bunurilor la licitatie publica aceasta interdictie nu opereaza. Prin “drepturi litigioase” trebuie sa se inteleaga nu numai drepturile care formeaza obiectul unui proces inceput si neterminat81, dar si cele in privinta carora se poate naste o contestatie serioasa si viitoare82si indiferent de natura dreptului si de initiativa cumparatorului de a vinde. Incalcarea ei se sanctioneaza cu nulitatea absoluta a actului si cu suportarea cheltuielilor vanzarii si plata daunelor interese. 2. sunt incapabili de a cumpara, direct sau prin persoane interpuse, chiar si prin licitatie publica: a. Mandatarii, atat cei conventionali, cat si cei legali, imputerniciti a vinde un lucru nu pot sa-l cumpere, intrucat nu se poate admite ca o persoana sa cumuleze si rolul de vanzator si pe cel de cumparator. Legea a stabilit aceasta prohibitie pentru ca mandatarul sa nu fie pus in situatia de a alege intre interesul sau, care este de a cumpara cat mai ieftin, si interesul pe care trebuie sa-l apere, obtinand pretul cel mai ridicat. b. Parintii, tutorii, curatorii, administratorii provizorii nu pot cumpara bunurile persoanelor pe care le reprezinta. c. functionarii publici, judecatorii-sindici, practicienii in insolventa, executorii, precum si alte asemenea persoane, care ar putea influenta conditiile vanzarii facute prin intermediul lor sau care are ca obiect bunurile pe care le administreaza ori a caror administrare o supravegheaza art.1654 Codul civil. Incalcarea interdictiilor prevazute la alin. (1) lit. a) si b) se sanctioneaza cu nulitatea relativa, iar a celei prevazute la lit. c) cu nulitatea absoluta. I.2.1.2. Incapacitati speciale de a vinde

81 82

A se vedea TJ Brasov, dec.civ.nr.297/1974, în RRDnr.7, 1975, p.68. A se vedea Cas.I,dec.nr.75/1919, în C.civ.adnotate, p.423-424 nr.3

130

1. Persoanele prevazute la art. 1.654 alin. (1)83 nu pot, de asemenea, sa vanda bunurile proprii pentru un pret care consta intr-o suma de bani provenita din vanzarea ori exploatarea bunului sau patrimoniului pe care il administreaza ori a carui administrare o supravegheaza, dupa caz. Dispozitiile alin. (1) se aplica in mod corespunzator si contractelor in care, in schimbul unei prestatii promise de persoanele prevazute la art. 1.654 alin. (1), cealalta parte se obliga sa plateasca o suma de bani. Vechiul cod civil prevedea faptul ca vanzarea intre soti este interzisa. Scopul interdictiei era acela de a impiedica sotii sa realizeze sub aparenta unor vanzari simulate donatii irevocabile. Prin aceasta interdictie se aparau si interesele mostenitorilor, dar si interesele creditorilor. Nerespectarea interdictiei cu privire la vanzarea intre soti ducea la nulitatea relativa a contractului, anularea putand fi ceruta de oricare dintre soti, de mostenitori sau de creditori, fara a fi obligati sa dovedeasca fraudarea drepturilor84. Codul civil nou pastreaza revocabilitatea donatiilor intre soti, numai in timpul casatoriei. Este lovita de nulitate orice simulatie in care donatia reprezinta contractul secret in scopul de a eluda revocabilitatea donatiilor intre soti (art.1033, alin.1, Cod civil). Este prezumata persoana interpusa, pana la proba contrara, orice ruda a donatarului la a carei mostenire acesta ar avea vocatie in momentul donatiei si care nu a rezultat din casatoria cu donatorul (art.1033, alin.2, Cod civil). I.2.2. Consimtamantul. Contractul se incheie prin negocierea lui de catre parti sau prin acceptarea fara rezerve a unei oferte de a contracta. Este suficient ca partile sa se puna de acord asupra elementelor esentiale ale contractului, chiar daca lasa unele elemente secundare spre a fi convenite ulterior ori incredinteaza determinarea acestora unei alte persoane. In conditiile prevazute la alin. (2), daca partile nu ajung la un acord asupra elementelor secundare ori persoana careia i-a fost incredintata determinarea lor nu ia o decizie, instanta va dispune, la cererea oricareia dintre parti, completarea contractului, tinand seama, dupa imprejurari, de natura acestuia si de intentia partilor. Consimtamantul (acordul de vointa) intre doua parti este necesar si suficient – cu exceptia cazurilor prevazute de lege85 – in vederea formarii contractului. Consimtamantul partilor trebuie sa fie serios, liber si exprimat in cunostinta de cauza (art.1204 Cod civil). Este anulabil contractul incheiat de o persoana care, la momentul incheierii acestuia, se afla, fie si numai vremelnic, intr-o stare care o punea in neputinta de a-si da seama de urmarile faptei sale art.1205 alin.1 Cod civil.
83

Alte incapacităti de a cumpăra (1) Sunt incapabili de a cumpăra, direct sau prin persoane interpuse, chiar si prin licitatie publică: a) mandatarii, pentru bunurile pe care sunt însărcinati să le vandă; exceptia prevăzută la art. 1.304 alin. (1) rămane aplicabilă; b) părintii, tutorele, curatorul, administratorul provizoriu, pentru bunurile persoanelor pe care le reprezintă; c) functionarii publici, judecătorii-sindici, practicienii în insolventă, executorii, precum si alte asemenea persoane, care ar putea influenta conditiile vanzării făcute prin intermediul lor sau care are ca obiect bunurile pe care le administrează ori a căror administrare o supraveghează. 84 A se vedea M. Bădilă “Propunere de lege ferenda”, privind nulitatea încheierii contractelor de vanzare-cumpărare între soti în RRD nr.9, 1977 p.31 85 A se vedea Art.41 din Constitutie, art.481 C. civ., Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru utilitate publică

131

Contractul incheiat de o persoana pusa ulterior sub interdictie poate fi anulat daca, la momentul cand actul a fost facut, cauzele punerii sub interdictie existau si erau indeobste cunoscute (art.1205, alin.2, Cod civil). Consimtamantul fiecarei parti trebuie sa fie neviciat. Codul civil prevede urmatoarele vicii: art.1.207-art.1222 Cod civil Consimtamantul este viciat cand este dat din eroare, surprins prin dol sau smuls prin violenta. De asemenea, consimtamantul este viciat in caz de leziune. Eroarea Partea care, la momentul incheierii contractului, se afla intr-o eroare esentiala poate cere anularea acestuia, daca cealalta parte stia sau, dupa caz, trebuia sa stie ca faptul asupra caruia a purtat eroarea era esential pentru incheierea contractului. Eroarea este esentiala: 1. cand poarta asupra naturii sau obiectului contractului; 2. cand poarta asupra identitatii obiectului prestatiei sau asupra unei calitati a acestuia ori asupra unei alte imprejurari considerate esentiale de catre parti in absenta careia contractul nu s-ar fi incheiat; 3. cand poarta asupra identitatii persoanei sau asupra unei calitati a acesteia in absenta careia contractul nu s-ar fi incheiat. Eroarea de drept este esentiala atunci cand priveste o norma juridica determinanta, potrivit vointei partilor, pentru incheierea contractului. Eroarea care priveste simplele motive ale contractului nu este esentiala, cu exceptia cazului in care prin vointa partilor asemenea motive au fost considerate hotaratoare. Eroarea nescuzabila Contractul nu poate fi anulat daca faptul asupra caruia a purtat eroarea putea fi, dupa imprejurari, cunoscut cu diligente rezonabile. Eroarea de drept nu poate fi invocata in cazul dispozitiilor legale accesibile si previzibile. Eroarea asumata Nu atrage anularea contractului eroarea care poarta asupra unui element cu privire la care riscul de eroare a fost asumat de cel care o invoca sau, dupa imprejurari, trebuia sa fie asumat de acesta. Eroarea de calcul Simpla eroare de calcul nu atrage anularea contractului, ci numai rectificarea, afara de cazul in care, concretizandu-se intr-o eroare asupra cantitatii, a fost esentiala pentru incheierea contractului. Eroarea de calcul trebuie corectata la cererea oricareia dintre parti. Eroarea de comunicare sau de transmitere Dispozitiile privitoare la eroare se aplica in mod corespunzator si atunci cand eroarea poarta asupra declaratiei de vointa ori cand declaratia a fost transmisa inexact prin intermediul unei alte persoane sau prin mijloace de comunicare la distanta. Invocarea erorii cu buna-credinta Partea care este victima unei erori nu se poate prevala de aceasta contrar exigentelor bunei-credinte. Adaptarea contractului Daca o parte este indreptatita sa invoce anulabilitatea contractului pentru eroare, dar cealalta parte declara ca doreste sa execute ori executa contractul asa cum acesta fusese

132

inteles de partea indreptatita sa invoce anulabilitatea, contractul se considera ca a fost incheiat asa cum l-a inteles aceasta din urma parte. In acest caz, dupa ce a fost informata asupra felului in care partea indreptatita sa invoce anulabilitatea a inteles contractul si inainte ca aceasta sa fi obtinut anularea, cealalta parte trebuie, in termen de cel mult 3 luni de la data cand a fost notificata ori de la data cand i s-a comunicat cererea de chemare in judecata, sa declare ca este de acord cu executarea sau sa execute fara intarziere contractul, astfel cum a fost Daca declaratia a fost facuta si comunicata partii aflate in eroare in termenul prevazut la alin. (2) sau contractul a fost executat, dreptul de a obtine anularea este stins si notificarea prevazuta la alin. (2) este considerata lipsita de efecte. Dolul Consimtamantul este viciat prin dol atunci cand partea s-a aflat intr-o eroare provocata de manoperele frauduloase ale celeilalte parti ori cand aceasta din urma a omis, in mod fraudulos, sa il informeze pe contractant asupra unor imprejurari pe care se cuvenea sa i le dezvaluie. Partea al carei consimtamant a fost viciat prin dol poate cere anularea contractului, chiar daca eroarea in care s-a aflat nu a fost esentiala. Contractul este anulabil si atunci cand dolul provine de la reprezentantul, prepusul ori gerantul afacerilor celeilalte parti. Dolul nu se presupune. Dolul comis de un tert Partea care este victima dolului unui tert nu poate cere anularea decat daca cealalta parte a cunoscut sau, dupa caz, ar fi trebuit sa cunoasca dolul la incheierea contractului. Independent de anularea contractului, autorul dolului raspunde pentru prejudiciile ce ar rezulta. Violenta Poate cere anularea contractului partea care a contractat sub imperiul unei temeri justificate induse, fara drept, de cealalta parte sau de un tert. Exista violenta cand temerea insuflata este de asa natura incat partea amenintata putea sa creada, dupa imprejurari, ca, in lipsa consimtamantului sau, viata, persoana, onoarea sau bunurile sale ar fi expuse unui pericol grav si iminent. Violenta poate atrage anularea contractului si atunci cand este indreptata impotriva unei persoane apropiate, precum sotul, sotia, ascendentii ori descendentii partii al carei consimtamant a fost viciat. In toate cazurile, existenta violentei se apreciaza tinand seama de varsta, starea sociala, sanatatea si caracterul celui asupra caruia s-a exercitat violenta, precum si de orice alta imprejurare ce a putut influenta starea acestuia la momentul incheierii contractului. Amenintarea cu exercitiul unui drept Constituie violenta si temerea insuflata prin amenintarea cu exercitiul unui drept facuta cu scopul de a obtine avantaje injuste. Starea de necesitate Contractul incheiat de o parte aflata in stare de necesitate nu poate fi anulat decat daca cealalta parte a profitat de aceasta imprejurare. Temerea reverentiara Simpla temere izvorata din respect, fara sa fi fost violenta, nu atrage anularea contractului.

133

Violenta savarsita de un tert Violenta atrage anularea contractului si atunci cand este exercitata de un tert, insa numai daca partea al carei consimtamant nu a fost viciat cunostea sau, dupa caz, ar fi trebuit sa cunoasca violenta savarsita de catre tert. Independent de anularea contractului, autorul violentei raspunde pentru prejudiciile ce ar rezulta. Leziunea (art.1221) Exista leziune atunci cand una dintre parti, profitand de starea de nevoie, de lipsa de experienta ori de lipsa de cunostinte a celeilalte parti, stipuleaza in favoarea sa ori a unei alte persoane o prestatie de o valoare considerabil mai mare, la data incheierii contractului, decat valoarea propriei prestatii. Existenta leziunii se apreciaza si in functie de natura si scopul contractului. Leziunea poate exista si atunci cand minorul isi asuma o obligatie excesiva prin raportare la starea sa patrimoniala, la avantajele pe care le obtine din contract ori la ansamblul circumstantelor. Partea al carei consimtamant a fost viciat prin leziune poate cere, la alegerea sa, anularea contractului sau reducerea obligatiilor sale cu valoarea daunelor-interese la care ar fi indreptatita. Cu exceptia cazului prevazut de art. 1.221 alin. (3), actiunea in anulare este admisibila numai daca leziunea depaseste jumatate din valoarea pe care o avea, la momentul incheierii contractului, prestatia promisa sau executata de partea lezata. Disproportia trebuie sa subziste pana la data cererii de anulare. In toate cazurile, instanta poate sa mentina contractul daca cealalta parte ofera, in mod echitabil, o reducere a propriei creante sau, dupa caz, o majorare a propriei obligatii. Dispozitiile art. 1.213 privitoare la adaptarea contractului se aplica in mod corespunzator. Promisiunea unilaterala de vanzare sau de cumparare. In cazul promisiunii unilaterale de vanzare, o persoana primeste promisiunea proprietarului de a vinde acel bun, rezervandu-si facultatea de a-si manifesta ulterior consimtamantul sau de a-l cumpara86. O promisiune de vanzare nu constituie o vanzare si nu poate produce efectele unei vanzari87. Promisiunea de vanzare este un contract unilateral, intrucat creeaza obligatii numai pentru una dintre parti. Poate imbraca si forma de promisiune bilaterala, in cazul in care cel care promite vanzarea bunului primeste in schimb promisiunea pretului. Obligatia promitentului se stinge la expirarea termenului prevazut, daca exista un asemenea termen, iar daca nu, la implinirea termenului legal de prescriptie care incepe sa curga de la data incheierii promisiunii. Promisiunea de a contracta trebuie sa contina toate acele clauze ale contractului promis, in lipsa carora partile nu ar putea executa promisiunea. In caz de neexecutare a promisiunii, beneficiarul are dreptul la daune-interese daca promitentul refuza sa incheie contractul promis, instanta, la cererea partii care si-a indeplinit propriile obligatii, poate sa pronunte o hotarare care sa tina loc de contract, atunci cand natura contractului o permite, iar cerintele legii pentru validitatea acestuia sunt indeplinite.

86 87

A se vedea Francisc Deak Tratat de drept civil. Contracte speciale 1999 p.23. A se vedea I. Lulă Natura juridică a promisiunii unilaterale de vanzare, în Dreptul nr.6/1967 p.43-45.

134

Prevederile prezentului alineat nu sunt aplicabile in cazul promisiunii de a incheia un contract real, daca prin lege nu se prevede altfel. Conventia prin care partile se obliga sa negocieze in vederea incheierii sau modificarii unui contract nu constituie promisiune de a contracta (art.1279 Cod civil). Promisiunea bilaterala de vanzare-cumparare. Partile se obliga sa incheie in viitor un contract de vanzare-cumparare la un pret stabilit88. Cand una dintre partile care au incheiat o promisiune bilaterala de vanzare refuza, nejustificat, sa incheie contractul promis, cealalta parte poate cere pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de contract, daca toate celelalte conditii de validitate sunt indeplinite. Dreptul la actiune se prescrie in termen de 6 luni de la data la care contractul trebuia incheiat. Dispozitiile alin. (1) si (2) se aplica in mod corespunzator in cazul promisiunii unilaterale de vanzare sau de cumparare, dupa caz. In cazul promisiunii unilaterale de cumparare a unui bun individual determinat, daca, mai inainte ca promisiunea sa fi fost executata, creditorul sau instraineaza bunul ori constituie un drept real asupra acestuia, obligatia promitentului se considera stinsa (art.1669 Cod civil). Pactul de optiune privind contractul de vanzare-cumparare. Este o varietatea a promisiunii de vanzare prin care proprietarul unui bun se obliga ca, in cazul in care il va vinde, sa acorde preferinta unei anumite persoane la un pret egal. Oferta este irevocabila de indata ce autorul ei se obliga sa o mentina un anumit termen. Oferta este, de asemenea, irevocabila atunci cand poate fi considerata astfel in temeiul acordului partilor, al practicilor statornicite intre acestea, al negocierilor, al continutului ofertei ori al uzantelor. Declaratia de revocare a unei oferte irevocabile nu produce niciun effect (art.1191 Cod civil). Contractul se incheie prin exercitarea optiunii in sensul acceptarii de catre beneficiar a declaratiei de vointa a celeilalte parti, in conditiile convenite prin pact . Atat pactul de optiune, cat si declaratia de acceptare trebuie incheiate in forma prevazuta de lege pentru contractul pe care partile urmaresc sa il incheie. Pactul de optiune trebuie sa contina toate elementele contractului pe care partile urmaresc sa il incheie, astfel incat acesta sa se poata incheia prin simpla acceptare a beneficiarului optiunii. Daca partile nu au convenit un termen pentru acceptare, acesta poate fi stabilit de instanta prin ordonanta presedintiala, cu citarea partilor (art.1278 Cod civil). In cazul pactului de optiune privind un contract de vanzare asupra unui bun individual determinat, intre data incheierii pactului si data exercitarii optiunii sau, dupa caz, aceea a expirarii termenului de optiune nu se poate dispune de bunul care constituie obiectul pactului. Atunci cand pactul are ca obiect drepturi tabulare, dreptul de optiune se noteaza in cartea funciara. Dreptul de optiune se radiaza din oficiu daca pana la expirarea termenului de optiune nu s-a inscris o declaratie de exercitare a optiunii, insotita de dovada comunicarii sale catre cealalta parte (art.1668 Cod civil).

88

A se vedea TJ Sibiu dec. civ. Nr.504/1992

135

Dreptul de preemtiune In materia contractului de vanzare-cumparare, dreptul prioritar la cumparare poate fi dobandit nu numai pe cale conventionala (precum este cazul pactului de preferinta), ci si pe cale legala, prin dispozitia expresa a legii. In aceasta ultima ipoteza, vointa vanzatoruluiproprietar nu are nici un rol in nasterea si executarea dreptului prioritar la cumparare legal, avand insa obligatia sa-l respecte. In conditiile stabilite prin lege sau contract, titularul dreptului de preemptiune, numit preemptor, poate sa cumpere cu prioritate un bun (art.1730 alin.1, Cod civil). Terenurile din fondul forestier aflate in proprietate privata se pot vinde cu respectarea, in ordine, a dreptului de preemptiune al coproprietarilor sau vecinilor (art.1746 Cod civil). Dispozitiile prezentului cod privitoare la dreptul de preemptiune sunt aplicabile numai daca prin lege sau contract nu se stabileste altfel. Titularul dreptului de preemptiune care a respins o oferta de vanzare nu isi mai poate exercita acest drept cu privire la contractul ce i-a fost propus. Oferta se considera respinsa daca nu a fost acceptata in termen de cel mult 10 zile, in cazul vanzarii de bunuri mobile, sau de cel mult 30 de zile, in cazul vanzarii de bunuri imobile. In ambele cazuri, termenul curge de la comunicarea ofertei catre preemptor (art.1730 Cod civil). Vanzarea bunului cu privire la care exista un drept de preemptiune legal sau conventional se poate face catre un tert numai sub conditia suspensiva a neexercitarii dreptului de preemptiune de catre preemptor (art.1731 Cod civil). Conditiile exercitarii dreptului de preemptiune Vanzatorul este obligat sa notifice de indata preemptorului cuprinsul contractului incheiat cu un tert. Notificarea poate fi facuta si de acesta din urma. Aceasta notificare va cuprinde numele si prenumele vanzatorului, descrierea bunului, sarcinile care il greveaza, termenii si conditiile vanzarii, precum si locul unde este situat bunul. Preemptorul isi poate exercita dreptul prin comunicarea catre vanzator a acordului sau de a incheia contractul de vanzare, insotita de consemnarea pretului la dispozitia Dreptul de preemptiune se exercita, in cazul vanzarii de bunuri mobile, in termen de cel mult 10 zile, iar in cazul vanzarii de bunuri imobile, in termen de cel mult 30 de zile. In ambele cazuri, termenul curge de la comunicarea catre preemptor a notificarii prevazute la alin. (1). Efectele exercitarii preemptiunii (art.1733 Cod civil) Prin exercitarea preemptiunii, contractul de vanzare se considera incheiat intre preemptor si vanzator in conditiile cuprinse in contractul incheiat cu tertul, iar acest din urma contract se desfiinteaza retroactiv. Cu toate acestea, vanzatorul raspunde fata de tertul de buna-credinta pentru evictiunea ce rezulta din exercitarea preemptiunii. Clauzele contractului incheiat cu tertul avand drept scop sa impiedice exercitarea dreptului de preemptiune nu produc efecte fata de preemptor. In cazul in care mai multi titulari si-au exercitat preemptiunea asupra aceluiasi bun, contractul de vanzare se considera incheiat: a) cu titularul dreptului legal de preemptiune, atunci cand se afla in concurs cu titulari ai unor drepturi conventionale de preemptiune; b) cu titularul dreptului legal de preemptiune ales de vanzator, cand se afla in concurs cu alti titulari ai unor drepturi legale de preemptiune;

136

c) daca bunul este imobil, cu titularul dreptului conventional de preemptiune care a fost mai intai inscris in cartea funciara, atunci cand acesta se afla in concurs cu alti titulari ai unor drepturi conventionale de preemptiune; d) daca bunul este mobil, cu titularul dreptului conventional de preemptiune avand data certa cea mai veche, atunci cand acesta se afla in concurs cu alti titulari ai unor drepturi conventionale de preemptiune. Orice clauza care contravine prevederilor alin. (1) este considerata nescrisa (art.1.734). In cazul in care bunul face obiectul urmaririi silite sau este scos la vanzare silita cu autorizarea judecatorului-sindic, dreptul de preemptiune se exercita in conditiile prevazute de Codul de procedura civila. Dreptul de preemptiune are caracter indivizibil si nu se poate ceda. Dreptul conventional de preemptiune se stinge prin moartea preemptorului, cu exceptia situatiei in care a fost constituit pe un anume termen. In acest din urma caz, termenul se reduce la 5 ani de la data constituirii, daca a fost stipulat un termen mai lung. I.2.3. Obiectul contractului Vanzarea-cumpararea da nastere la doua obligatii reciproce: obligatia vanzatorului are ca obiect lucrul vandut si obligatia cumparatorului are ca obiect pretul. Daca lipsesc cele doua elemente atunci contractul nu este valabil incheiat. Obiectul contractului il reprezinta operatiunea juridica, precum vanzarea, locatiunea, imprumutul si altele asemenea, convenita de parti, astfel cum aceasta reiese din ansamblul drepturilor si obligatiilor contractuale. Obiectul contractului trebuie sa fie determinat si licit, sub sanctiunea nulitatii absolute. Obiectul este ilicit atunci cand este prohibit de lege sau contravine ordinii publice ori bunelor moravuri (art.1225 Cod civil). Sub sanctiunea nulitatii absolute, el trebuie sa fie determinat sau cel putin determinabil si licit. Contractul este valabil chiar daca, la momentul incheierii sale, una dintre parti se afla in imposibilitate de a-si executa obligatia, afara de cazul in care prin lege se prevede altfel. I.2.3.1. Lucrul vandut. Sunt bunuri lucrurile, corporale sau necorporale, care constituie obiectul unui drept patrimonial (art.535 Cod civil). Conditii: a. sa fie in circuitul civil (in comert); b. sa existe in momentul incheierii contractului sau sa poata exista in viitor; c. sa fie determinat sau determinabil, sa fie licit si sa fie posibil; d. sa fie proprietatea vanzatorului. a. Lucrul sa fie in circuitul civil Acest lucru inseamna ca nu pot forma obiectul acestui contract lucrurile care nu sunt in circuitul civil. Prohibitia poate fi: absoluta, vizand bunurile care prin natura lor sau printr-o declaratie a legii sunt de uz sau interes public si care sunt inalienabile; relativa, referitoare la bunurile care, pot fi vandute-cumparate, dar numai de catre anumite persoane sau numai in anumite conditii.

137

Notiunea de “lucruri in comert” respectiv scoase din comert vizeaza fie numai inalienabilitatea unor bunuri fie numai regimul special al circulatiei anumitor bunuri. Legea declara inalienabile (imprescriptibile si insesizabile) bunurile care fac parte din domeniul public al statului sau al unitatilor administrativ-teritoriale. Ele pot fi concesionate ori inchiriate, sau date spre administrare, in conditiile legi. Un alt caz de inalienabilitate, dar numai temporara este terenul atribuit conform art.19 alin1, art.21 si art.43 din Legea 18/1991, care nu poate fi instrainat prin acte intre vii timp de 10 ani, socotiti de la inceputul anului urmator celui in care s-a facut inscrierea proprietatii, sub sanctiunea nulitatii absolute a actului de instrainare. In acest caz este vorba de terenurile cu privire la care s-a constituit dreptul de proprietate in favoarea coproprietarilor care nu au adus pamant in cooperativa si a altor persoane prevazute de lege. Consideram ca in acest caz nu este vorba despre o simpla incapacitate de instrainare, ci este vorba despre o inalienabilitate prevazuta propter rem. In general inalienabilitatile sunt prevazute de lege in consideratia bunului (intuitum rei), iar nu a persoanei titulare a dreptului89. Derogarea relativa este prevazuta de lege in privinta bunurilor care constituie monopolul statului si care pot fi vandute sau cumparate, in conditiile prevazute de lege, numai de persoane fizice sau juridice autorizate pe baza de licenta90. Exista bunuri care sunt in circuitul civil, dar care din motive de ordine publica sau economico-sociale, pot fi cumparate numai cu respectarea unor prevederi legale speciale. Precizam ca bunurile din patrimoniul national nu sunt scoase din circuitul civil si deci pot fi instrainate sau dobandite, dar scoaterea lor din tara temporar sau definitiv, de catre persoane fizice sau juridice , se poate face numai cu prezentarea la unitatile vamale a adeverintei eliberate de oficiul local pentru patrimoniul cultural national91. Un bun nu poate fi declarat inalienabil prin vointa omului92, intrucat o asemenea clauza contravine principiului liberei circulatii a bunurilor si dreptului proprietarului de a dispune liber si absolut de bunul sau, drept garantat in limitele prevazute de lege. Inalienabilitatea conventionala poate fi recunoscuta valabila, numai daca se justifica printr-un interes serios si legitim, cum ar fi garantarea executarii unei obligatii sau alt interes. Interesul determina si caracterul temporar al inalienabilitatii, deci clauza de inalienabilitate nu poate avea un caracter perpetuu93. b. Lucrul sa existe sau sa poata exista in viitor. Daca partile au avut in vedere un lucru existent, dar acel lucru era pierit total in momentul incheierii contractului, vanzarea este nula absolut, intrucat obligatia vanzatorului este lipsita de obiect, ceea ce antreneaza si lipsa cauzei obligatiei cumparatorului. Daca lucrul exista in momentul incheierii contractului, dar era pierit in parte anterior, cumparatorul poate alege: fie sa renunte la contract, fie sa ceara executarea lui asupra partii ramase din lucru cu o reducere proportionala din pret.

89 90

A se vedea TJ Sibiu, dec.civ.nr.602/1991, în Dreptul nr 5, 1002, p.84 A se vedea S.David, Contractul de cesiune, în Dreptul nr.9, 1991, p.43 91 A se vedea OG nr.68/1994 modificată de Legea nr.41/1995 si OG nr.24/1997 aprobată cu modificări si completări din Legea nr.56/1998; T Caras-Severin, dec.nr.29/1995 cu Notă de L. Barac, în Dreptul nr.7, 1995, p.64-70 92 A se vedea CC.,dec.nr.6/1992 în Jurisprudenta CC 1992-1997, p.123 93 A se vedea Ph. Malaurie, Cours de droit civil. Les succesions, Paris, 1989, p.184-186; P.Perju, Probleme de drept civil si procesual civil din practica Tribunalului Judetean Suceava, în Dreptul nr.4, 1993, p.51

138

Face exceptie ipoteza in care operatiunea are un caracter aleatoriu. In acest caz cumparatorul este constient de riscul pieirii, dar cumpara sperand sa nu fi intervenit. Vanzarea este valabila daca are ca obiect un lucru viitor, care nu exista in momentul incheierii contractului, dar poate exista in viitor. Dintre bunurile viitoare, numai mostenirea nedeschisa nu poate forma obiectul unui contract94. Nerealizarea lucrului viitor nu afecteaza validitatea contractului. In acest caz vanzatorul pe langa pierderea pretului, va fi obligat si la plata daunelor-interese pentru neexecutarea obligatiei asumate, daca nu dovedeste o cauza straina exoneratoare de raspundere. Face exceptie ipoteza in care contractul are caracter aleatoriu, cumparatorul asumandu-si riscul nerealizarii lucrului viitor, realizare independenta de vointa si atitudinea vanzatorului. Daca in momentul vanzarii unui bun individual determinat acesta pierise in intregime, contractul nu produce niciun efect. Daca bunul pierise numai in parte, cumparatorul care nu cunostea acest fapt in momentul vanzarii poate cere fie anularea vanzarii, fie reducerea corespunzatoare a pretului (art.1659 Cod civil). c sa fie determinat sau determinabil, sa fie licit si sa fie posibil. Sub sanctiunea nulitatii absolute, el trebuie sa fie determinat sau cel putin determinabil si licit (art.1226 alin.2 Cod civil). In lipsa unei prevederi legale contrare, contractele pot purta si asupra bunurilor viitoare (art.1228 Cod civil). d lucrul sa fie proprietatea vanzatorului. Contractul este valabil chiar daca, la momentul incheierii sale, una dintre parti se afla in imposibilitate de a-si executa obligatia, afara de cazul in care prin lege se prevede altfel (art.1227 Cod civil). Daca prin lege nu se prevede altfel, bunurile unui tert pot face obiectul unei prestatii, debitorul fiind obligat sa le procure si sa le transmita creditorului sau, dupa caz, sa obtina acordul tertului. In cazul neexecutarii obligatiei, debitorul raspunde pentru prejudiciile cauzate (art.1230 Cod civil). Daca partile sau cel putin cumparatorul a fost in eroare, socotind ca lucrul vandut apartine vanzatorului, se admite ca vanzarea este anulabila95 pentru eroare asupra calitatii esentiale a vanzatorului, care a fost socotit de cumparator proprietarul lucrului. Sanctiunea care intervine este nulitatea relativa, putand fi invocata pe cale de actiune sau pe cale de exceptie numai de cumparator si succesorii lui. Vanzatorul nu poate cere anularea chiar daca a fost de buna credinta, caci eroarea comisa de un contractant asupra propriei sale persoane nu poate vicia contractul. Anularea nu poate fi ceruta nici de catre cumparator sau succesorii lui daca vanzatorul a devenit proprietarul lucrului dupa vanzare sau vanzarea este ratificata de catre adevaratul proprietar. Adevaratul proprietar nu poate cere anularea, dar poate intenta actiune in revendicare96, daca bunul se afla in posesia vanzatorului. Daca partile au incheiat contractul in cunostinta de cauza, stiind ca lucrul vandut este proprietatea unei alte persoane si, deci problema anularii pentru eroare nu se poate
94 95

A se vedea Francisc Deak, op.cit.,p.55 A se vedea R. Sanilevici,I. Macovei, Consecintele vanzării lucrului altuia în lumina practicii judiciare, în RRD nr.2,1975, p33-47 96 A se vedea TS, col.civ.,dec.nr.2257/1967, în CD, 1967, p.83; CSj, sect.civ.,dec.nr.2467/1992 si nr.132/1994; TMB, sect.a IV-a civ.

139

pune, solutia fiind aceea de nulitate absoluta in virtutea cunoscutului adagiu clasic “fraus omnia corrumpit”(frauda corupe totul)97. In cazul in care un coindivizar instraineaza fara acordul celorlalti, un bun, nu se aplica regulile privitoare la vanzarea lucrului altuia, ci regulile proprii starii de indiviziune, soarta contractului de vanzare-cumparare depinzand de rezultatul partajului98. In cazul in care are loc instrainarea cotei ideale de proprietate dintr-un bun determinat sau dintr-o universalitate ori dintr-un bun determinat din universalitate, cumparatorul se substituie in drepturile coindivizarului vanzator99 fiind fara relevanta rezultatul partajului care va interveni ulterior si la care va participa cumparatorul in calitate de coindivizar100. Alta este situatia cand vanzatorul instraineaza in natura, in materialitatea sa, bunul aflat in indiviziune sau o portiune determinata material din acel bun, desi nu are drept de proprietate exclusiva asupra lucrului vandut sau asupra unei parti materiale din lucru. In aceasta din urma situatie avem mai multe solutii: • daca bunul este atribuit la partaj copartasului instrainator, contractul ramane valabil si dreptul cumparatorului se consolideaza retroactiv, deoarece imparteala are caracter declarativ, deci produce efecte retroactive, vanzatorul devenind retroactiv proprietar exclusiv; • daca bunul instrainat este atribuit altui copartas, actul de instrainare va fi ineficace retroactiv pentru lipsa calitatii de proprietar al vanzatorului, aplicandu-se regulile care guverneaza vanzarea lucrului altuia. In cazul vanzarii bunului indiviz de catre unul dintre coindivizari, ceilalti coindivizari nu pot cere constatarea nulitatii sau anularea actului de instrainare in timpul starii de indiviziune si nici nu pot intenta o actiune in revendicare daca cumparatorul a intrat in posesia bunului. I.2.3.2. Pretul Pretul este obiectul prestatiei cumparatorului. El consta intr-o suma de bani pe care cumparatorul o plateste vanzatorului. 1. Conditii: a. Sa existe b. Sa fie fixat in bani; c. Sa fie determinat sau determinabil; d. Sa fie sincer si nu fictiv e. Sa fie serios Daca aceste conditii nu sunt indeplinite, contractul este nul absolut101. a. Pretul trebuie sa existe, in sensul ca el trebuie mentionat ca prestatie a cumparatorului in momentul incheierii contractului. b. Pretul sa fie stabilit in bani
97

-a civ.,dec.nr.385/1997, în Culegere TMB 1993-1997, p.58-59 A se vedeaTS,sect.civ.,dec.nr.279/1976, în CD,1976,p.82 98 A se vedea C.Stătescu si C.Barsan, Teoria generală a obligatiilor,p.178-182; D.Cozma, Teoria generală a actului juridic civil, Editura Stiintifică, Bucuresti, 1969, p.217; R.Sanilevici, I.Macovei, Consecintele vanzării lucrului altuia în lumina solutiilor practicii judiciare, în RRD nr.2, 1975, p.33 si urm. 99 A se vedea CSJ, sect.civ.,dec.nr.1306/1995, în Dreptul nr.2, 1996, p.109 100 A se vedea M.Eliescu, Transmisiunea si împărteala mostenirii, Editura Academiei, Bucuresti, 1966, p.208; CSJ, sect.civ.,dec.nr.1199/1991, în Deciziile CSj 1990-1992, p.150 101 A se vedeaCSJ, sect.com.,dec.nr.257/1997, în Buletinul CSJ 1997, p.460-462

140

Stabilirea pretului sub forma unei sume de bani este de esenta vanzarii. Daca instrainarea unui lucru se face nu pentru bani, ci in schimbul unui alt lucru, pentru stingerea unei obligatii sau in schimbul unei alte prestatii, contractul nu mai poate fi calificat vanzare-cumparare, ci un schimb, o dare in plata sau un alt contract, eventual contract nenumit. Nu poate fi calificat vanzare-cumparare contractul prin care proprietatea unui lucru se transmite in schimbul intretinerii pe viata. Obligatia de intretinere a dobanditorului este o obligatie de a face, care nu echivaleaza cu un pret. Tot astfel, daca drept contra-echivalent s-a stipulat o prestatie periodica in bani, dar care se plateste pana la moartea creditorului nu mai este vanzare, ci renta viagera102. c. Pretul sa fie determinat sau determinabil. Pretul este determinat daca cuantumul lui este hotarat de parti in momentul incheierii contractului. Determinarea pretului nu presupune stabilirea modalitatii de plata103 ori a termenului platii, aceste elemente urmand a fi determinate. Pretul este determinat si atunci cand stabilirea lui este lasata la aprecierea unui tert ales de comun acord de catre parti sau de catre persoana desemnata de parti. In cazul in care exista preturi legale obligatorii, partile trebuie sa se conformeze, respectiv se subintelege ca partile au avut in vedere pretul legal, chiar daca contractul nu contine precizari in aceasta privinta, caci numai conventiile legal facute au putere obligatorie de lege intre parti. Vanzarea facuta pe un pret care nu a fost determinat in contract este valabila daca partile au convenit asupra unei modalitati prin care pretul poate fi determinat ulterior, dar nu mai tarziu de data platii si care nu necesita un nou acord de vointa al partilor (art.1661 Cod civil). Atunci cand persoanele astfel desemnate nu determina pretul in termenul stabilit de parti sau, in lipsa, in termen de 6 luni de la incheierea contractului, la cererea partii interesate, presedintele judecatoriei de la locul incheierii contractului va desemna, de urgenta, in camera de consiliu, prin incheiere definitiva, un expert pentru determinarea pretului. Remuneratia expertului se plateste in cote egale de catre parti. Daca pretul nu a fost determinat in termen de un an de la incheierea contractului, vanzarea este nula, afara de cazul in care partile au convenit un alt mod de determinare a pretului (art.1662 alin.2 si 3 Codul civil). d. Pretul sa fie sincer si nu fictiv. Prin pret sincer se intelege un pret real pe care partile sa-l fi stabilit nu in mod fictiv, ci in scopul de a fi cerut si platit in realitate. In cazul in care pretul este fictiv, contractul este nul ca vanzare-cumparare caci ii lipseste pretul, dar poate fi valabil ca o donatie, daca “vanzatorul” a avut intentia de a face o liberalitate si daca sunt indeplinite toate conditiile cerute pentru validitatea donatiei. “Este nula vanzarea prin care partile se inteleg, printr-un act secret, sa se plateasca un pret mai mare decat cel care se declara in actul autentic”. Vanzarea este anulabila atunci cand pretul este stabilit fara intentia de a fi platit. De asemenea, daca prin lege nu se prevede altfel, vanzarea este anulabila cand pretul este intr-atat de disproportionat fata de valoarea bunului, incat este evident ca partile nu au dorit sa consimta la o vanzare. Partile pot sa realizeze o simulatie prin deghizarea partiala a pretului.

102 103

A se vedeaF. Deak, Tratat de drept civil. Contracte speciale, Ed Actami, Bucuresti, 1999, p.570-572 A se vedea F.Deak op. Cit.p.65

141

Contractul secret produce efecte numai intre parti si, daca din natura contractului ori din stipulatia partilor nu rezulta contrariul, intre succesorii lor universali sau cu titlu universal. Cu toate acestea, contractul secret nu produce efecte nici intre parti daca nu indeplineste conditiile de fond cerute de lege pentru incheierea sa valabila (1289 Cod civil). Contractul secret nu poate fi invocat de parti, de catre succesorii lor universali, cu titlu universal sau cu titlu particular si nici de catre creditorii instrainatorului aparent impotriva tertilor care, intemeindu-se cu buna-credinta pe contractul public, au dobandit drepturi de la achizitorul aparent. Tertii pot invoca impotriva partilor existenta contractului secret, atunci cand acesta le vatama drepturile (art.1290 Cod civil). Dovada simulatiei poate fi facuta de terti sau de creditori cu orice mijloc de proba. Partile pot dovedi si ele simulatia cu orice mijloc de proba, atunci cand pretind ca aceasta are caracter ilicit (art.1292 Cod civil). e. pretul sa fie serios Pretul trebuie sa fie serios, adica sa nu fie derizoriu, atat de disproportionat in raport de valoarea lucrului vandut, incat sa nu existe pret104, sa nu poata constitui obiectul obligatiei cumparatorului si deci o cauza suficienta a obligatiei asumate de vanzator de a transmite dreptul de proprietate. Daca in momentul incheierii contractului exista o disproportie vadita intre cele doua obiecte, se poate cere anularea pentru leziune, dar numai daca lezata este o persoana cu varsta intre 14-18 ani, care incheie singur, fara incuviintarea ocrotitorului legal, un contract pentru a carui valabilitate nu se cere autorizarea prealabila a Autoritatii Tutelare si numai daca nu l-a ratificat expres sau tacit dupa ce a implinit varsta de 18 ani. I.2.4. Cauza in contractul de vanzare-cumparare Cauza reprezinta un element constitutiv in structura actului juridic si o conditie de validitate a acestuia. Cauza reprezinta scopul in vederea caruia vanzatorului, cat si cumparatorul se obliga unul fata de celalalt. Din dispozitiile art.1236 Cod civil se desprind trei conditii pe care cauza contractului de vanzare-cumparare trebuie sa le indeplineasca:  Cauza trebuie sa existe, sa fie licita si morala.  Cauza este ilicita cand este contrara legii si ordinii publice.  Cauza este imorala cand este contrara bunelor moravuri. I.3. Efectele contractului de vanzare-cumparare Prin efectele contractului de vanzare-cumparare se inteleg obligatiile pe care contractul le creeaza in sarcina partilor contractante. Intelesul unui contract de vanzarecumparare daca este indoielnic se interpreteaza in favoarea cumparatorului. Potrivit art.1269 Cod civil daca, dupa aplicarea regulilor de interpretare, contractul ramane neclar, acesta se interpreteaza in favoarea celui care se obliga. Stipulatiile inscrise in contractele de adeziune se interpreteaza impotriva celui care lea propus. Codul civil introduce notiunea de impreviziune (art.1271 Cod civil)in contracte dispunand ca daca executarea contractului a devenit excesiv de oneroasa datorita unei schimbari exceptionale a imprejurarilor care ar face vadit injusta obligarea debitorului
104

A se vedea A. Benabent,op.cit.p.30-31

142

a) adaptarea contractului, pentru a distribui in mod echitabil intre parti pierderile si beneficiile ce rezulta din schimbarea imprejurarilor; b) incetarea contractului, la momentul si in conditiile pe care le stabileste. Aceste dispozitii sunt aplicabile numai daca: a) schimbarea imprejurarilor a intervenit dupa incheierea contractului; b) schimbarea imprejurarilor, precum si intinderea acesteia nu au fost si nici nu puteau fi avute in vedere de catre debitor, in mod rezonabil, in momentul incheierii contractului; c) debitorul nu si-a asumat riscul schimbarii imprejurarilor si nici nu putea fi in mod rezonabil considerat ca si-ar fi asumat acest risc; d) debitorul a incercat, intr-un termen rezonabil si cu buna-credinta, negocierea adaptarii rezonabile si echitabile a contractului. I.3.2. Obligatiile vanzatorului. Vanzatorul are trei obligatii: sa transmita proprietatea bunului (sau dreptul vandut) sa predea lucrul vandut cumparatorului si sa-l garanteze pe acesta contra evictiunii si contra viciilor. I.3.2.1. Obligatia de a transmite dreptul vandut (art.1673 Cod civil) Vanzatorul este obligat sa transmita cumparatorului proprietatea bunului vandut. Odata cu proprietatea cumparatorul dobandeste toate drepturile si actiunile accesorii ce au apartinut vanzatorului. Daca legea nu dispune altfel, dispozitiile referitoare la transmiterea proprietatii se aplica in mod corespunzator si atunci cand prin vanzare se transmite un alt drept decat dreptul de proprietate. Riscul in contractul translativ de proprietate ramane in sarcina debitorului obligatiei de predare chiar daca proprietatea a fost transferata dobanditorului (in lipsa de stipulatie contrara, cat timp bunul nu este predat, riscul contractului). In cazul pieirii fortuite a bunului, debitorul obligatiei de predare pierde dreptul la contraprestatie, iar daca a primit-o, este obligat sa o restituie. Cu toate acestea, creditorul pus in intarziere preia riscul pieirii fortuite a bunului. El nu se poate libera chiar daca ar dovedi ca bunul ar fi pierit si daca obligatia de predare ar fi fost executata la timp (art.1274 Cod civil). Cu exceptia cazurilor prevazute de lege ori daca din vointa partilor nu rezulta contrariul, proprietatea se stramuta de drept cumparatorului din momentul incheierii contractului, chiar daca bunul nu a fost predat ori pretul nu a fost platit inca (art.1674 Cod civil). In materie de vanzare de imobile, stramutarea proprietatii de la vanzator la cumparator este supusa dispozitiilor de carte funciara (art.1676 Cod civil). Atunci cand vanzarea are ca obiect bunuri de gen, inclusiv bunuri dintr-un gen limitat, proprietatea se transfera cumparatorului la data individualizarii acestora prin predare, numarare, cantarire, masurare ori prin orice alt mod convenit sau impus de natura bunului (art.1678 Cod civil). Stipulatia prin care vanzatorul isi rezerva proprietatea bunului pana la plata integrala a pretului este valabila chiar daca bunul a fost predat. Aceasta stipulatie nu poate fi insa opusa tertilor decat dupa indeplinirea formalitatilor de publicitate cerute de lege, dupa natura bunului (art.1684 Cod civil).

143

I.3.2.2. Predarea lucrului vandut. Prin predare se intelege punerea lucrului vandut la dispozitia cumparatorului 105 impreuna cu tot ce este necesar exercitarii libere si neingradite a posesiei. Obligatia de a preda bunul se intinde si la accesoriile sale, precum si la tot ce este destinat folosintei sale perpetue. Vanzatorul este, de asemenea, obligat sa predea titlurile si documentele privitoare la proprietatea sau folosinta bunului. Obligatia de a preda bunul se intinde si la accesoriile sale, precum si la tot ce este destinat folosintei sale perpetue. Vanzatorul este, de asemenea, obligat sa predea titlurile si documentele privitoare la proprietatea sau folosinta bunului. In cazul bunurilor de gen, vanzatorul nu este liberat de obligatia de predare chiar daca lotul din care faceau parte bunurile respective a pierit in totalitate, afara numai daca lotul era anume prevazut in conventie. In ceea ce priveste modul de executare, predarea presupune, in unele cazuri numai o atitudine pur pasiva din partea vanzatorului iar in alte cazuri indeplinirea unor acte sau fapte pozitive necesare pentru intrarea in stapanirea efectiva a lucrului cumparat (art.1315, art.1316 si art.1318 C.civ.). a. Pentru termenul si dovada predarii se aplica regulile generale referitoare la executarea obligatiilor106. b. Predarea se face la locul unde se afla lucrul in momentul contractarii In celelalte cazuri predarea va trebui sa se faca la domiciliul debitorului c. Cheltuielile de predare sunt in sarcina vanzatorului iar cele ale ridicarii de la locul predarii, in sarcina cumparatorului (obligatia este cherabila si nu portabila), daca nu exista stipulatie contrara si daca lucrul nu poate fi localizat d. In ceea ce priveste obiectul predarii, vanzatorul este obligat sa predea lucrul vandut “ in masura determinata in contract” In cazul predarii avem si reguli speciale atunci cand este vorba de vanzare de imobile. Daca imobilul s-a vandut “cu aratare de cuprinsul sau si pe atat masura” (un teren de 500 mp pe un pret de 10 mil. lei mp.), si la predare sau ulterior se constata ca intinderea nu corespunde celei aratate in contract, diferenta va fi luata in consideratie dupa cum urmeaza: Daca intinderea este mai mica, cumparatorul poate cere completarea terenului sau reducerea din pret proportionala cu intinderea gasita lipsa107. Rezolutiunea se poate cere numai daca imobilul nu poate fi folosit pentru destinatia avuta in vedere la achizitionarea lui. Daca intinderea este mai mare, cumparatorul este obligat sa plateasca in plus pretul excedentului sau, daca excedentul dovedit prin masuratoare depaseste a 20-a parte a intinderii aratate in contract el poate cere rezolutiunea contractului (art.1328 C.civ.). Daca vanzarea este facuta “altfel decat pe masura” adica pe un pret global (un loc de casa se vinde cu 10 mil. lei), diferenta intre intinderea declarata si cea reala nu se ia in consideratie, ea poate insa provoca un spor sau o micsorare a pretului daca valoreaza cel putin

105 106

A se vedea F.Deak op.cit.p.72 A se vedea C.Stătescu, C.Barsan op.cit. p.287-291 107 A se vedea TS, col.civ.,dec.nr.1021/1956, în CD, 1956 p.107-109

144

a 20-a parte din pretul total al vanzarii. In caz de excedent peste a 20-a parte cumparatorul poate opta si pentru rezolutiunea vanzarii (art.1333 C.civ.). Daca s-au vandut doua sau mai multe imobile printr-un singur contract si pret, iar intinderea unuia este mai mare iar a celuilalt este mai mic, diferentele de pret datorate potrivit regulilor aratate se compenseaza. In toate cazurile cand cumparatorul cere rezolutiunea vanzarii el are dreptul, pe langa pret, la restituirea cheltuielilor vanzarii si la daune-interese, conform regulilor generale, fiindca vanzatorul este in culpa. Daca cumparatorul pastreaza imobilul acesta este obligat sa plateasca dobanda la suplimentul de pret. e. In lipsa de stipulatie contrara vanzatorul este obligat sa predea , o data cu lucrul si fructele percepute dupa momentul transferarii dreptului de proprietate, vanzatorul are dreptul sa primeasca cheltuielile facute pentru producerea fructelor (art.1324 C.civ.). f. Cumparatorul are de asemenea dreptul la accesoriile lucrului vandut si la tot ce a fost destinat la uzul sau perpetuu (art.1325 C.civ.) Sanctiunea nerespectarii obligatiei de a preda lucrul, in cazul culpei vanzatorului, poate fi: rezolutiunea vanzarii cu daune-interese, executarea in natura a contractului sau invocarea exceptiei de neexecutare (exceptio non adimpleti contractus). In cazul executarii cu intarziere a obligatiei de predare, cumparatorul are dreptul sa ceara daune-interese (art.1321 C.civ.) dar numai de la data punerii in intarziere a vanzatorului (art.1081 si art.1079 C.civ.). In cazul in care lucrul vandut nu se preda in momentul incheierii contractului, vanzatorul este obligat sa-l conserve pana in momentul predarii deoarece lucrul trebuie sa fie predat in starea in care se afla in momentul incheierii contractului, chiar daca, potrivit conventiei, proprietatea se transmite ulterior, dar lucrul exista in acel moment si este individualizat (obligatie accesorie predarii). In caz de deteriorare a lucrului vanzatorul raspunde ca un depozitar, culpa fiind prezumata cat timp nu dovedeste o cauza straina exoneratoare de raspundere (caz fortuit, forta majora). Daca cumparatorul a devenit proprietar din momentul incheierii contractului el trebuie sa suporte cheltuielile ocazionate de pastrarea lucrului (art.1618 C.civ.). 3.1.2. Obligatia de garantie (art.1672 si urm. Cod civil) Obligatia de garantie a vanzatorului are o tripla infatisare: vanzatorul trebuie sa-l garanteze pe cumparator pe cumparator contra evictiunii, a viciilor bunului si pentru buna functionare a bunului. 3.1.2.1. Garantia contra evictiunii. Se numeste evictiune pierderea totala sau partiala a proprietatii lucrului ori tulburarea cumparatorului in exercitarea dreptului sau de proprietate. Obligatia de garantie impotriva evictiunii exista nu numai fata de cumparator dar si fata de subdobanditori, chiar daca acestia sunt succesori cu titlu particular sau cu titlu gratuit. Obligatia de garantie contra evictiunii a vanzatorului se transmite mortis causa la succesorii universali sau cu titlu universal. Evictiunea impotriva cumparatorului poate proveni din fapte personale ale vanzatorului sau din pretentiile unui tert. I. Garantia contra evictiunii rezultand din fapte personale.

145

Se numeste fapt personal orice act sau fapt anterior vanzarii, dar tainuit fata de cumparator, ori ulterior vanzarii, dar neprevazut in contract, savarsit de catre vanzator sau succesorii sai universali ori cu titlu universal, de natura al tulbura pe cumparator in linistita folosinta a lucrului, indiferent ca este vorba de o tulburare de fapt cumparatorul este deposedat de o parte din terenul vandut sau de drept (vanzatorul invoca un drept de uzufruct asupra lucrului vandut, nereprezentat prin contract). In cazul tulburarii din partea vanzatorului, cumparatorul se poate apara prin invocarea unei exceptii personale numita exceptie de garantie: cine trebuie sa garanteze pentru evictiune nu poate sa evinga (art.1696 Cod civil). Vanzatorul daca a vandut lucrul altuia si apoi l-a mostenit pe adevaratul proprietar, nul poate evinge pe cumparator, acesta putandu-i opune exceptia de garantie. Deoarece obligatia de garantie a vanzatorului este o obligatie patrimoniala, dupa moartea lui ea se transmite asupra succesorului universal sau cu titlu universal. Exceptia de garantie nu poate fi opusa succesorilor cu titlu particular al vanzatorului, ei nefiind tinuti de obligatiile autorilor. Obligatia de garantie a vanzatorului pentru fapte proprii vizeaza nu numai tulburarea directa a cumparatorului, dar si evictiunea care se realizeaza prin intermediul unui tert. Art.1699 Cod civil ne arata limitele clauzei de neraspundere pentru evictiune si anume, chiar daca s-a convenit ca vanzatorul nu va datora nicio garantie, el raspunde totusi de evictiunea cauzata ulterior vanzarii prin faptul sau personal ori de cea provenita din cauze pe care, cunoscandu-le in momentul vanzarii, le-a ascuns cumparatorului. Orice stipulatie contrara este considerata nescrisa. II. Garantia contra evictiunii rezultand din fapta unui tert. Daca tulburarea vine din partea unui tert, vanzatorul trebuie sa-l apere pe cumparator, iar daca nu reuseste sa-l apere va fi obligat sa suporte consecintele evictiunii, indiferent ca a fost sau nu de buna credinta. Obligatia de garantie exista in acest caz daca sunt indeplinite urmatoarele conditii: sa fie vorba de o tulburare de drept, cauza evictiunii sa fie anterioara vanzarii si cauza evictiunii sa nu fi fost cunoscuta de cumparator. La cele trei conditii se mai adauga, uneori, necesitatea actiunii in justitie intentata de catre un tert impotriva cumparatorului. a. Sa fie vorba de o tulburare de drept. Vanzatorul este garantat numai daca tulburarea din partea tertului este o tulburare de drept, el nu raspunde pentru simpla tulburare de fapt 108. Dreptul invocat de catre tert trebuie sa fie un drept real, cum ar fi dreptul de proprietate sau dreptul de uzufruct ori a unui drept de creanta. In cazul ipotecilor si privilegiilor obligatia de garantie se declanseaza numai daca debitorul principal nu-si plateste datoria si creditorul trece la realizarea creantei. b. Cauza evictiunii sa fie anterioara vanzarii. Vanzatorul este garantat numai daca tulburarea din partea tertului are o cauza anterioara vanzarii109. Vanzatorul nu poate raspunde de imprejurarile ivite dupa incheierea contractului si transmisiunea lucrului in patrimoniul cumparatorului 110, afara numai daca evictiunea provine dintr-un fapt personal.

108 109

A se vedea V.Georgescu, Notă la dec.civ. a T. Regional Iasi nr.2239/1957, în LP,nr.3,1960,p.123-128 A se vedea CAS.1,dec.nr.788/1911, în C.civ.adnotat, p.453 nr.14 110 A se vedea TS, sect.civ.,dec.nr. 1071/1964, în CD, 1964, p.70-73

146

Deoarece cauza evictiunii trebuie sa fie anterioara vanzarii, pentru uzucapiunea, chiar inceputa inainte, dar desavarsita ulterior, vanzatorul nu raspunde. c. Cauza evictiunii sa nu fi fost cunoscuta de cumparator. Daca cumparatorul a avut cunostinta de pericolul evictiunii, inseamna ca a acceptat riscul si problema raspunderii vanzatorului in caz de realizare a riscului nu se poate pune; sarcina probei cunoasterii cauzei evictiunii de catre cumparator incumba vanzatorului. Cat timp evictiunea nu s-a produs, vanzatorul este tinut sa se abtina de la orice fapt sau act ce ar putea avea drept consecinta tulburarea cumparatorului. Daca evictiunea este pe cale sa se produca, vanzatorul este obligat sa-l apere pe cumparator impotriva pretentiilor tertului (obligatia de “a face”). Daca evictiunea s-a produs, se angajeaza raspunderea vanzatorului pentru pagubele suferite de cumparator. Cumparatorul chemat in judecata de un tert care pretinde ca are drepturi asupra lucrului vandut trebuie sa il cheme in cauza pe vanzator. In cazul in care nu a facut-o, fiind condamnat printr-o hotarare intrata in puterea lucrului judecat, pierde dreptul de garantie daca vanzatorul dovedeste ca existau motive suficiente pentru a se respinge cererea. Cumparatorul care, fara a exista o hotarare judecatoreasca, a recunoscut dreptul tertului pierde dreptul de garantie, afara de cazul in care dovedeste ca nu existau motive suficiente pentru a impiedica evictiunea. Termenul de prescriptie pentru introducerea actiunii in garantie este de 3 ani, termen ce incepe sa curga de la data producerii evictiunii. 1. Evictiunea totala. Vanzatorul este obligat sa restituie integral pretul primit, chiar daca valoarea lucrului s-a micsorat din cauze fortuite sau din neglijenta cumparatorului 111, cu singura exceptie a foloaselor realizate de cumparator din stricaciunile aduse lucrului. Cumparatorul poate cere rezolutiunea vanzarii daca a fost evins de intregul bun sau de o parte a acestuia indeajuns de insemnata incat, daca ar fi cunoscut evictiunea, el nu ar mai fi incheiat contractul. Odata cu rezolutiunea, cumparatorul poate cere restituirea pretului si repararea prejudiciului suferit. Vanzatorul este tinut sa inapoieze pretul in intregime chiar daca, la data evictiunii, valoarea bunului vandut a scazut sau daca bunul a suferit deteriorari insemnate, fie din neglijenta cumparatorului, fie prin forta majora. Daca insa cumparatorul a obtinut un beneficiu in urma deteriorarilor cauzate bunului, vanzatorul are dreptul sa scada din pret o suma corespunzatoare acestui beneficiu. Daca lucrul vandut are, la data evictiunii, o valoare mai mare, din orice cauza, vanzatorul este dator sa plateasca cumparatorului, pe langa pretul vanzarii, sporul de valoare acumulat pana la data evictiunii. Daunele-interese datorate de vanzator cuprind (art.1702 Cod civil): a) valoarea fructelor pe care cumparatorul a fost obligat sa le restituie celui care l-a evins; b) cheltuielile de judecata efectuate de cumparator in procesul cu cel ce l-a evins, precum si in procesul de chemare in garantie a vanzatorului; c) cheltuielile incheierii si executarii contractului de catre cumparator; d) pierderile suferite si castigurile nerealizate de catre cumparator din cauza evictiunii.
111

A se vedea D.Alexandresco, op.cit.p.218

147

De asemenea, vanzatorul este tinut sa ramburseze cumparatorului sau sa faca sa i se ramburseze de catre acela care evinge toate cheltuielile pentru lucrarile efectuate in legatura cu bunul vandut, fie ca lucrarile sunt autonome, fie ca sunt adaugate, dar, in acest din urma caz, numai daca sunt necesare sau utile. Daca vanzatorul a cunoscut cauza evictiunii la data incheierii contractului, el este dator sa ramburseze cumparatorului si cheltuielile facute pentru efectuarea si, dupa caz, ridicarea lucrarilor voluptuare. 2. Evictiunea partiala. In cazul in care evictiunea partiala nu atrage rezolutiunea contractului, vanzatorul trebuie sa restituie cumparatorului o parte din pret proportionala cu valoarea partii de care a fost evins si, daca este cazul, sa plateasca daune-interese. Pentru stabilirea intinderii daunelorinterese, se aplica in mod corespunzator prevederile art. 1.702 3.1.2.2. Garantia contra viciilor lucrului vandut. Vanzatorul garanteaza cumparatorul contra oricaror vicii ascunse care fac bunul vandut impropriu intrebuintarii la care este destinat sau care ii micsoreaza in asemenea masura intrebuintarea sau valoarea incat, daca le-ar fi cunoscut, cumparatorul nu ar fi cumparat sau ar fi dat un pret mai mic (art.1707 Cod civil). Este ascuns acel viciu care, la data predarii, nu putea fi descoperit, fara asistenta de specialitate, de catre un cumparator prudent si diligent. Garantia este datorata daca viciul sau cauza lui exista la data predarii bunului. Vanzatorul nu datoreaza garantie contra viciilor pe care cumparatorul le cunostea la incheierea contractului. In vanzarile silite nu se datoreaza garantie contra viciilor ascunse. Daca partile nu au convenit altfel, vanzatorul este obligat sa garanteze contra viciilor ascunse, chiar si atunci cand nu le-a cunoscut. Clauza care inlatura sau limiteaza raspunderea pentru vicii este nula in privinta viciilor pe care vanzatorul le-a cunoscut ori trebuia sa le cunoasca la data incheierii contractului. I. Conditii: a. Trebuie ca viciul sa fie ascuns, vanzatorul nu raspunde de viciile aparente si despre care cumparatorul a putut singur sa se convinga. Viciul poate fi considerat ascuns numai daca cumparatorul nu l-a cunoscut si printro verificare normala, dar atenta, nici nu putea sa-l cunoasca112. Trebuie ca viciul sa fi existat in momentul incheierii contractului113. Pentru viciile ivite ulterior contractarii vanzatorul nu raspunde, deoarece prin efectul incheierii contractului riscurile trec asupra cumparatorului o data cu dreptul de proprietate. In cazul in care proprietatea nu se transmite in momentul incheierii contractului, vanzatorul raspunde si pentru viciile ivite ulterior vanzarii. b. Trebuie ca viciul sa fie grav, adica din cauza lui, lucrul sa fie impropriu intrebuintarii la care este destinat dupa natura sa ori potrivit conventiei sau sa se micsoreze intr-atat valoarea de intrebuintare, incat cumparatorul, in cunostinta de cauza, n-ar fi cumparat sau ar fi platit un pret mai mic.

112 113

A se vedea TMB, sect.a IV-a civ.,dec.nr.155/1990 A se vedea V Stoica, C.Turianu, loc.cit.p.10-11; M.Muresan, op.cit.p.92

148

Obligatia de garantie pentru vicii se aplica la orice vanzare, inclusiv 114 la antecontratul de vanzare-cumparare, indiferent ca lucrul este un mobil sau imobil, in stare uzata sau noua, cu doua exceptii: Cumparatorul care a descoperit viciile ascunse ale lucrului este obligat sa le aduca la cunostinta vanzatorului intr-un termen rezonabil, stabilit potrivit cu imprejurarile, sub sanctiunea decaderii din dreptul de a cere rezolutiunea vanzarii. In cazul in care cumparatorul este profesionist, iar bunul vandut este mobil corporal, termenul in care cumparatorul trebuie sa-l instiinteze pe vanzator este de doua zile lucratoare. Atunci cand viciul apare in mod gradual, termenele mentionate mai sus incep sa curga din ziua in care cumparatorul isi da seama de gravitatea si intinderea viciului. In cazul in care vanzatorul a tainuit viciul nu poate invoca prevederile prezentului articol. II. Efectele si intinderea raspunderii vanzatorului pentru vicii115. In temeiul obligatiei vanzatorului de garantie contra viciilor, cumparatorul poate obtine, dupa caz: a) inlaturarea viciilor de catre vanzator sau pe cheltuiala acestuia; b) inlocuirea bunului vandut cu un bun de acelasi fel, insa lipsit de vicii; c) reducerea corespunzatoare a pretului; d) rezolutiunea vanzarii. La cererea vanzatorului, instanta, tinand seama de gravitatea viciilor si de scopul pentru care contractul a fost incheiat, precum si de alte imprejurari, poate dispune o alta masura prevazuta la alin. (1) decat cea solicitata de cumparator. Daca numai unele dintre bunurile vandute sunt afectate de vicii si acestea pot fi separate de celelalte fara paguba pentru cumparator, iar instanta dispune rezolutiunea contractul se desfiinteaza numai in parte. Rezolutiunea contractului, in ceea ce priveste bunul principal, atrage rezolutiunea lui si in privinta bunului accesoriu. Daca la incheierea contractului vanzatorul cunostea viciile bunului vandut, vanzatorul este obligat la plata de daune-interese, pentru repararea intregului prejudiciu cauzat, daca este cazul. Atunci cand vanzatorul nu cunostea viciile bunului vandut si s-a dispus fie reducerea corespunzatoare a pretului fie rezolutiunea vanzarii el este obligat sa restituie cumparatorului doar pretul si cheltuielile facute cu prilejul vanzarii, in tot sau in parte, dupa caz. In cazul pierderii sau deteriorarii bunului, chiar prin forta majora, cumparatorul poate sa obtina a)inlaturarea viciilor de catre vanzator sau pe cheltuiala acestuia; b) inlocuirea bunului vandut cu un bun de acelasi fel, insa lipsit de vicii;c) reducerea corespunzatoare a pretului; d) rezolutiunea vanzarii. Dispozitiile privitoare la garantia contra viciilor ascunse se aplica si atunci cand bunul vandut nu corespunde calitatilor convenite de catre parti. In cazul vanzarii dupa mostra sau model, vanzatorul garanteaza ca bunul are calitatile mostrei sau modelului. III. Termenul de intentare a actiunilor. Termenul de prescriptie al dreptului de valorificare a garantiei este de 3 ani.

114 115

A se vedea TS, sect.civ.,dec.nr.1604/1989 A se vedea F.Deak, op.cit., p.92-94

149

Daca prin lege nu se prevede altfel, prescriptia dreptului la actiune izvorat din transmiterea unor bunuri sau executarea unor lucrari, cu vicii aparente, in cazurile in care legea sau contractul obliga la garantie si pentru asemenea vicii, incepe sa curga de la data predarii sau receptiei finale a bunului ori a lucrarii sau, dupa caz, de la data implinirii termenului prevazut de lege ori stabilit prin procesul-verbal de constatare a viciilor, pentru inlaturarea de catre debitor a viciilor constatate (art.2530 Cod civil). Aceleasi dispozitii se aplica si in cazul lipsei calitatilor convenite ori al lipsurilor cantitative, insa numai daca oricare dintre aceste lipsuri puteau fi descoperite, fara cunostinte speciale, printr-o verificare normala. Dreptul la actiunea in raspundere pentru vicii ascunse incepe sa curga: a) in cazul unui bun transmis sau al unei lucrari executate, alta decat o constructie, de la implinirea unui an de la data predarii ori receptiei finale a bunului sau a lucrarii, in afara cazului in care viciul a fost descoperit mai inainte, cand prescriptia va incepe sa curga de la data descoperirii; b) in cazul unei constructii, de la implinirea a 3 ani de la data predarii sau receptiei finale a constructiei, afara numai daca viciul a fost descoperit mai inainte, cand prescriptia va incepe sa curga de la data descoperirii. (2) Pentru executarea unor lucrari curente, termenele sunt de o luna, in cazul prevazut la lit. a), respectiv de 3 luni, in cazul prevazut la lit. b). Dispozitiile enumerate mai sus se aplica si in cazul lipsei calitatilor convenite ori al lipsurilor cantitative, insa numai daca oricare din aceste lipsuri nu puteau fi descoperite, fara cunostinte speciale, printr-o verificare normala. Potrivit art.2531 Cod civil termenele prevazute sunt termene de garantie inauntrul carora viciile trebuie, in toate cazurile, sa se iveasca. Prin dispozitiile prezentului articol nu se aduce insa nicio atingere termenelor de garantie speciale, legale sau conventionale. Dispozitiile prezentului articol se aplica, in mod corespunzator, si in cazul produselor pentru care s-a prevazut un termen de valabilitate, ca si in cazul bunurilor sau lucrarilor pentru care exista un termen de garantie pentru buna functionare. 3.1.2.3. Garantia pentru buna functionare a bunului Noul cod civil prevede la art.1617 Cod civil obligatia vanzatorului privind garantia pentru buna functionare a bunului. In cazul oricarei defectiuni ivite inauntrul termenului de garantie, sa repare bunul pe cheltuiala sa. Daca reparatia este imposibila sau daca durata acesteia depaseste timpul stabilit prin contract sau prin legea speciala, vanzatorul este obligat sa inlocuiasca bunul vandut. In lipsa unui termen prevazut in contract sau in legea speciala, durata maxima a reparatiei este de 15 zile de la data cand cumparatorul a solicitat repararea bunului. Daca vanzatorul nu inlocuieste bunul intr-un termen rezonabil, potrivit cu imprejurarile, el este obligat, la cererea cumparatorului, sa ii restituie pretul primit in schimbul inapoierii bunului. Garantia nu va fi datorata daca vanzatorul dovedeste ca defectiunea s-a produs din pricina modului nepotrivit in care cumparatorul a folosit sau a pastrat bunul. Comportamentul cumparatorului se apreciaza si luandu-se in considerare instructiunile scrise care i-au fost comunicate de catre vanzator.

150

Sub sanctiunea decaderii din dreptul de garantie, cumparatorul trebuie sa comunice defectiunea inainte de implinirea termenului de garantie. Daca aceasta comunicare nu a putut fi facuta in termenul de garantie, din motive obiective, cumparatorul are obligatia sa comunice defectiunea intr-un termen rezonabil de la data expirarii termenului de garantie. Aceleasi dispozitii sunt aplicabile in mod corespunzator si in cazul in care vanzatorul a garantat ca bunul vandut va pastra un timp determinat anumite calitati. Potrivit art.1177 Cod civil contractul incheiat cu consumatorii este supus legilor speciale si, in completare, dispozitiilor prezentului cod. O dispozitie speciala este cea prevazuta in Legea nr.363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comerciantilor in relatia cu consumatorii si armonizarea reglementarilor cu legislatia europeana privind protectia consumatorilor. Prezenta lege are drept scop o mai buna functionare a pietei si asigurarea unui nivel inalt de protectie a consumatorilor, prin reglementarea practicilor comerciale ce pot aduce atingere intereselor economice ale consumatorilor. O ala dispozitie speciala este aceea prevazuta de Legea nr.449/2003, republicata in 2008 privind vanzarea produselor si garantiile asociate acestora unde se definesc urmatorii termeni: a) consumator - orice persoana fizica sau grup de persoane fizice constituite in asociatii, care, in cadrul contractelor care intra sub incidenta prezentei legi, actioneaza in scopuri din afara activitatii sale comerciale, industriale sau de productie, artizanale ori liberale; b) produs - bun material mobil a carui destinatie finala este consumul sau utilizarea individuala ori colectiva. Nu intra sub incidenta prevederilor prezentei legi bunurile vandute in urma confiscarilor, in cadrul procedurii de executare silita sau pe baza unui alt act emis de autoritatile judecatoresti, apa si gazele care nu sunt ambalate intr-un volum limitat sau intr-o cantitate fixa si energia electrica; c) vanzator - persoana fizica sau juridica autorizata, care, in cadrul activitatii sale, comercializeaza produse in conditiile unui contract incheiat cu consumatorul; d) producator: 1. operatorul economic care fabrica un produs finit sau o componenta a unui produs; 2. operatorul economic care fabrica materia prima; 3. operatorul economic care isi aplica denumirea, marca sau un alt semn distinctiv pe produs; 4. operatorul economic care reconditioneaza produsul; 5. operatorul economic sau distribuitorul care modifica, prin activitatea sa, caracteristicile produsului; 6. reprezentantul inregistrat in Romania al unui operator economic care nu isi are sediul in Romania sau, in cazul inexistentei acestuia, importatorul produsului; 7. operatorul economic care importa produse in vederea realizarii ulterioare a unei operatiuni de vanzare, inchiriere, leasing sau orice alta forma de distributie specifica derularii afacerilor; 8. distribuitorul produsului importat, in cazul in care nu se cunoaste importatorul, chiar daca producatorul este mentionat; 9. distribuitorul produsului, in cazul in care importatorul nu poate fi identificat, daca nu informeaza persoana prejudiciata, in termen de 30 de zile de la cererea acesteia, asupra identitatii importatorului; e) garantie - orice angajament asumat de vanzator sau producator fata de consumator, fara solicitarea unor costuri suplimentare, de restituire a pretului platit de consumator, de

151

reparare sau de inlocuire a produsului cumparat, daca acesta nu corespunde conditiilor enuntate in declaratiile referitoare la garantie sau in publicitatea aferenta; f) reparare - in caz de lipsa de conformitate, aducerea unui produs la conformitate cu contractul de vanzare-cumparare; g) viciu ascuns - deficienta calitativa a unui produs livrat sau a unui serviciu prestat care nu a fost cunoscuta si nici nu putea fi cunoscuta de catre consumator prin mijloacele obisnuite de verificare; h) durata medie de utilizare - intervalul de timp, stabilit in documente tehnice normative sau declarat de catre producator ori convenit intre parti, in cadrul caruia produsele de folosinta indelungata trebuie sa isi mentina caracteristicile functionale, daca au fost respectate conditiile de transport, manipulare, depozitare si exploatare. Nu sunt supuse prevederilor prezentei legi produsele folosite care sunt vandute prin procedura licitatiei publice, la care consumatorul are posibilitatea sa participe personal. Intra sub incidenta prevederilor prezentei legi si produsele care vor fi achizitionate pe baza unui contract de vanzare de produse ce urmeaza a fi fabricate sau prelucrate. Vanzatorul este obligat sa livreze consumatorului produse care sunt in conformitate cu contractul de vanzare-cumparare. Se considera ca produsele sunt in conformitate cu contractul de vanzare-cumparare daca: a) corespund descrierii facute de vanzator si au aceleasi calitati ca si produsele pe care vanzatorul le-a prezentat consumatorului ca mostra sau model; b) corespund oricarui scop specific solicitat de catre consumator, scop facut cunoscut vanzatorului si acceptat de acesta la incheierea contractului de vanzare-cumparare; c) corespund scopurilor pentru care sunt utilizate in mod normal produsele de acelasi tip; d) fiind de acelasi tip, prezinta parametri de calitate si performante normale, la care consumatorul se poate astepta in mod rezonabil, date fiind natura produsului si declaratiile publice privind caracteristicile concrete ale acestuia, facute de vanzator, de producator sau de reprezentantul acestuia, in special prin publicitate sau prin inscriere pe eticheta produsului. Nu poate fi invocata neconformitatea daca in momentul incheierii contractului de vanzare-cumparare consumatorul a cunoscut sau nu putea, in mod rezonabil, sa nu cunoasca aceasta lipsa de conformitate ori daca lipsa de conformitate isi are originea in materialele furnizate de consumator. Vanzatorul nu este raspunzator de declaratiile publice prevazute la litera d), in oricare dintre urmatoarele situatii, daca probeaza ca: a) nu a cunoscut si nu ar fi putut, in mod rezonabil, sa cunoasca declaratiile in cauza; b) declaratia fusese corectata la momentul incheierii contractului de vanzarecumparare; c) decizia de a cumpara produsul nu putea fi influentata de declaratiile publice in cauza. Orice lipsa a conformitatii rezultata dintr-o instalare incorecta a produselor va fi considerata echivalenta cu o lipsa a conformitatii produselor, daca instalarea face parte din contractul de vanzare a produselor si produsele au fost instalate de vanzator sau pe raspunderea sa.

152

Prevederile de mai sus se aplica si in cazul in care produsul destinat a fi instalat de consumator este instalat de acesta si instalarea incorecta este datorata unei deficiente in instructiunile de instalare. Potrivit dispozitiile prezentei legi vanzatorul este raspunzator fata de consumator pentru orice lipsa a conformitatii existenta la momentul cand au fost livrate produsele. In cazul lipsei conformitatii, consumatorul are dreptul de a solicita vanzatorului sa i se aduca produsul la conformitate, fara plata, prin reparare sau inlocuire, sau sa beneficieze de reducerea corespunzatoare a pretului ori de rezolutiunea contractului privind acest produs. In cazul lipsei conformitatii, consumatorul are dreptul de a solicita vanzatorului in primul rand repararea produsului sau are dreptul de a solicita inlocuirea produsului, in fiecare caz fara plata, cu exceptia situatiei in care masura este imposibila sau disproportionata. O masura reparatorie va fi considerata ca disproportionata, daca ea impune vanzatorului costuri care sunt nerezonabile in comparatie cu cealalta masura reparatorie, luandu-se in considerare: a) valoarea pe care ar fi avut-o produsele daca nu ar fi existat lipsa de conformitate; b) importanta lipsei de conformitate; c) daca cealalta masura reparatorie ar putea fi realizata fara un inconvenient semnificativ pentru consumator. O masura reparatorie va fi considerata ca imposibila daca vanzatorul nu poate asigura produse identice pentru inlocuire sau piese de schimb pentru reparare, inclusiv ca urmare a lipsei utilajelor sau a tehnologiei aferente. Orice reparare sau inlocuire a produselor va fi facuta in cadrul unei perioade rezonabile de timp, stabilita de comun acord, in scris, intre vanzator si consumator, si fara niciun inconvenient semnificativ pentru consumator, luandu-se in considerare natura produselor si scopul pentru care acesta a solicitat produsele. Perioada de timp stabilita nu poate depasi 15 zile calendaristice de la data la care cumparatorul a adus la cunostinta vanzatorului lipsa de conformitate a produsului. In cazul repararii produsului, in acesta vor fi montate numai piese noi. Notiunea fara plata, prevazuta se refera la toate costurile necesare aducerii produselor la conformitate, inclusiv costurile postale, de transport, manipulare, diagnosticare, expertizare, demontare, montare, manopera, materiale utilizate si ambalare. Consumatorul poate solicita o reducere corespunzatoare a pretului sau rezolutiunea contractului in oricare dintre urmatoarele cazuri: a) daca nu beneficiaza nici de repararea, nici de inlocuirea produsului; b) daca vanzatorul nu a luat masura reparatorie intr-o perioada de timp rezonabila; c) daca vanzatorul nu a luat masura reparatorie, fara inconveniente semnificative pentru consumator. Consumatorul nu este indreptatit sa solicite rezolutiunea contractului, daca lipsa conformitatii este minora. Daca vanzatorul este raspunzator fata de consumator pentru lipsa de conformitate rezultata dintr-o actiune sau dintr-o omisiune a producatorului ori a unui operator economic din acelasi lant contractual, vanzatorul are dreptul de a se indrepta impotriva celui responsabil de lipsa de conformitate, in conditiile legii. Raspunderea vanzatorului, conform prevederilor art. 9-14, este angajata daca lipsa de conformitate apare intr-un termen de 2 ani, calculat de la livrarea produsului.

153

Dupa expirarea termenului consumatorii pot pretinde remedierea sau inlocuirea produselor care nu pot fi folosite in scopul pentru care au fost realizate ca urmare a unor vicii ascunse aparute in cadrul duratei medii de utilizare, in conditiile legii. Pentru produsele a caror durata medie de utilizare este mai mica de 2 ani, termenul prevazut la art. 16 se reduce la aceasta durata. Consumatorul trebuie sa informeze vanzatorul despre lipsa de conformitate in termen de doua luni de la data la care a constatat-o. Pana la proba contrara, lipsa de conformitate aparuta in termen de 6 luni de la livrarea produsului se prezuma ca a existat la momentul livrarii acestuia, cu exceptia cazurilor in care prezumtia este incompatibila cu natura produsului sau a lipsei de conformitate. Garantia este obligatorie din punct de vedere juridic pentru ofertant, in conditiile specificate in declaratiile referitoare la garantie si in publicitatea aferenta. Garantia trebuie sa cuprinda mentiuni cu privire la drepturile conferite prin lege consumatorului si sa ateste in mod clar ca aceste drepturi nu sunt afectate prin garantia oferita. Garantia trebuie sa precizeze elementele de identificare a produsului, termenul de garantie, durata medie de utilizare, modalitatile de asigurare a garantiei - intretinere, reparare, inlocuire si termenul de realizare a acestora, inclusiv denumirea si adresa vanzatorului si ale unitatii specializate de service. Garantia trebuie redactata in termeni simpli si usor de inteles. La cererea consumatorului garantia va fi oferita in scris sau pe orice alt suport durabil, disponibil si accesibil acestuia. In cazul in care garantia nu respecta prevederile legale, valabilitatea acesteia nu este afectata, consumatorul avand dreptul de a solicita vanzatorului indeplinirea conditiilor incluse in declaratiile referitoare la garantie. Clauzele contractuale sau intelegerile incheiate intre vanzator si consumator inainte ca lipsa de conformitate sa fie cunoscuta de consumator si comunicata vanzatorului, care limiteaza sau inlatura, direct ori indirect, drepturile consumatorului prevazute de prezenta lege, sunt nule de drept. In cazul produselor folosite, consumatorul si vanzatorul pot conveni reducerea termenului, dar nu la mai putin de un an de la data livrarii produsului. 3.2. Obligatiile cumparatorului Cumparatorul are urmatoarele obligatii: de a plati pretul, de a lua in primire lucrul vandut si de a achita cheltuielile privind vanzarea. 3.2.1. Plata pretului. Locul si data platii. Plata pretului este cea mai importanta obligatie a cumparatorului, in lipsa careia contractul este nul absolut. In lipsa unei stipulatii contrare, cumparatorul trebuie sa plateasca pretul la locul in care bunul se afla in momentul incheierii contractului si de indata ce proprietatea este transmisa (art.1720 alin.1, Cod civil). Daca la data incheierii contractului bunurile se afla in tranzit, in lipsa unei stipulatii contrare, plata pretului se face la locul care rezulta din uzante sau, in lipsa acestora, la locul destinatiei (art.1720 alin.1 Cod civil). In cazul in care nu s-a convenit altfel, cumparatorul este tinut sa plateasca dobanzi asupra pretului din ziua dobandirii proprietatii, daca bunul produce fructe civile sau naturale, ori din ziua predarii, daca bunul nu produce fructe, insa ii procura alte foloase.

154

Daca cumparatorul are motive de a se teme de o evictiune, el are dreptul sa suspende plata pretului pana cand vanzatorul va face sa inceteze tulburarea sau ii va da o cautiune, daca nu s-a prevazut ca pretul va fi platit si in asemenea situatii. Cumparatorul nu poate suspenda plata pretului daca a cunoscut pericolul evictiunii in momentul incheierii contractului sau daca in contract s-a prevazut ca plata se va face chiar in caz de tulburare. Sanctiunea neplatii pretului. In cazul contractului de vanzare-cumparare, ca si in orice alt contract bilateral, neexecutarea obligatiei de catre una dintre parti confera celeilalte parti posibilitatea de a invoca exceptia de neexecutare sau de a cere fie executarea, fie rezolutiunea contractului. Vanzatorul poate invoca exceptia de neexecutare (confundata cu dreptul de retentie, daca cumparatorul a devenit proprietar inainte de invocarea ei), refuzand sa predea lucrul vandut, daca cumparatorul nu plateste pretul si nu beneficiaza de un termen suspensiv. Atunci cand vanzatorul a acordat un termen pentru plata pretului, se considera ca a renuntat la acest drept si nu va putea refuza predarea decat daca cumparatorul a decazut din beneficiul termenului . Vanzatorul poate cere si obligarea cumparatorului la executarea in natura a obligatiei, ceea ce este posibil atunci cand debitorul este solvabil. Actiunea in plata pretului are un caracter personal si se prescrie in termenul general de 3 ani. Atunci cand vanzarea s-a facut fara termen de plata, iar cumparatorul nu a platit pretul, vanzatorul poate ca, in cel mult 15 zile de la data predarii, sa declare rezolutiunea fara punere in intarziere si sa ceara restituirea bunului mobil vandut, cat timp bunul este inca in posesia cumparatorului si nu a suferit transformari. Daca actiunea in restituire nu a fost introdusa in conditiile stabilite de acesta, vanzatorul nu mai poate opune celorlalti creditori ai cumparatorului efectele rezolutiunii ulterioare a contractului pentru neplata pretului Atunci cand vanzarea are ca obiect un bun imobil si s-a stipulat ca in cazul in care nu se plateste pretul la termenul convenit cumparatorul este de drept in intarziere, acesta din urma poate sa plateasca si dupa expirarea termenului cat timp nu a primit declaratia de rezolutiune din partea vanzatorului. 3.2.1. Luarea in primire a lucrului vandut. Cumparatorul este obligat sa ia in primire lucrul vandut la locul si termenul la care vanzatorul este obligat sa-l predea suportand cheltuielile ridicarii de la locul predarii116. In caz de neexecutare, dupa punerea in intarziere a cumparatorului, vanzatorul poate cere instantei obligarea cumparatorului la luarea in primire a lucrului, la nevoie sub sanctiunea de daune cominatorii sau poate cere autorizatia sa-l puna in alt loc, daca are nevoie de locul unde se gaseste, cheltuielile (de transport, depozitare etc.) fiind in sarcina cumparatorului. Vanzatorul mai are optiunea sa ceara rezolutiunea contractului de vanzare-cumparare cu daune-interese. Bunul trebuie sa fie predat in starea in care se afla in momentul incheierii contractului. Cumparatorul are obligatia ca imediat dupa preluare sa verifice starea bunului potrivit uzantelor.

116

A se vedea supra nr.23.2-23.4

155

Daca in urma verificarii se constata existenta unor vicii aparente, cumparatorul trebuie sa il informeze pe vanzator despre acestea fara intarziere. In lipsa informarii, se considera ca vanzatorul si-a executat obligatia In lipsa unui termen, cumparatorul poate cere predarea bunului de indata ce pretul este platit. Daca insa, ca urmare a unor imprejurari cunoscute cumparatorului la momentul vanzarii, predarea bunului nu se poate face decat dupa trecerea unui termen, partile sunt prezumate ca au convenit ca predarea sa aiba loc la expirarea acelui termen. Daca obligatia de plata a pretului este afectata de un termen si, dupa vanzare, cumparatorul a devenit insolvabil ori garantiile acordate vanzatorului s-au diminuat, vanzatorul poate suspenda executarea obligatiei de predare cat timp cumparatorul nu acorda garantii indestulatoare ca va plati pretul la termenul stabilit. Daca insa, la data incheierii contractului, vanzatorul cunostea insolvabilitatea cumparatorului, atunci acesta din urma pastreaza beneficiul termenului, daca starea sa de insolvabilitate nu s-a agravat in mod substantial. 3.2.2. Suportarea cheltuielilor vanzarii. In lipsa de stipulatie contrara, cheltuielile pentru incheierea contractului de vanzare sunt in sarcina cumparatorului. Masurarea, cantarirea si cheltuielile de predare a bunului sunt in sarcina vanzatorului, iar cele de preluare si transport de la locul executarii sunt in sarcina cumparatorului, daca nu s-a convenit altfel. In absenta unei clauze contrare, cheltuielile aferente operatiunilor de plata a pretului sunt in sarcina cumparatorului. 4. Varietati de vanzare 4.1. Vanzarea dupa greutate, numar sau masura Aceasta varietate de vanzare are ca obiect lucruri de gen, dar dintr-un lot determinat, deci dintr-un gen limitat si este necesar sa se procedeze la cantarire, numarare sau masurare, fie pentru individualizarea cantitatii vandute din lot, fie pentru determinarea pretului. Vanzarea devine perfecta din momentul in care partile au cazut de acord asupra lucrului si asupra pretului si deci in caz de neexecutare din partea vanzatorului cumparatorul este in drept sa ceara fie executarea contractului, fie rezolutiunea cu daune interese117. Proprietatea si riscurile nu se transmit daca lucrurile nu au fost masurate, cantarite sau numarate, deoarece nu este individualizat lucrul vandut sau nu este determinat pretul, iar in caz de pieire determinarea nici nu ar fi posibila. Daca pieirea este fortuita, vanzatorul nu va putea fi obligat sa plateasca dauneinterese, dar nici nu va putea cere pretul. 4.2. Vanzarea pe incercate Vanzarea pe incercate este un contract incheiat in momentul realizarii acordului de vointa, in care se prevede conditia suspensiva a incercarii lucrului de catre cumparator (art.1681 Cod civil). Cumparatorul nu poate refuza obiectul pe motiv ca nu ii place, iar daca o face vanzatorul poate cere expertiza. De aici rezulta concluzia ca lucrul poate fi refuzat doar daca este necorespunzator. Vanzatorul are facultatea de a fixa termen potrivit pentru incercare si raspuns.
117

A se vedea F.Deak, op.cit., p.108

156

Contractul este incheiat din momentul realizarii acordului de vointa, deoarece este vorba de o conditie suspensiva. Riscul pieirii fortuite a lucrului este in sarcina vanzatorului, deoarece vanzarea sub conditie suspensiva nu este translativa de proprietate. Delimitarea fata de vanzarea pe gustate. Vanzarea pe incercate nu trebuie confundata cu vanzarea pe gustate, deoarece vanzarile nu se socotesc incheiate decat dupa ce cumparatorul a gustat marfa si a declarat ca ii convine. Cumparatorul poate refuza marfa pe motiv ca nu ii place. Aceasta vanzare nu este o vanzare sub conditie, deoarece in acest caz conditia care ar afecta vanzarea ar fi pur potestativa si vanzarea ar fi nula. Proprietatea se transmite dupa individualizarea bunului. 4.3. Vanzarea cu pact de rascumparare (art.1758 si urm.) Vanzarea cu pact de rascumparare este o vanzare supusa unei conditii rezolutorii exprese care consta in facultatea pe care si-o rezerva vanzatorul de a relua lucrul vandut, restituind pretul si cheltuielile facute de cumparator, intr-un anumit termen, reluarea operand cu efect retroactiv atat impotriva cumparatorului cat si impotriva tertilor dobanditori de drepturi asupra bunului vandut, numai fructele percepute pana la rascumparare nefiind supuse restituirii118. Exercitarea optiunii de rascumparare de catre vanzator se poate face numai daca acesta restituie cumparatorului pretul primit si cheltuielile pentru incheierea contractului de vanzare si realizarea formalitatilor de publicitate. Exercitarea optiunii il obliga pe vanzator la restituirea catre cumparator a cheltuielilor pentru ridicarea si transportul bunului, a cheltuielilor necesare, precum si a celor utile, insa in acest din urma caz numai in limita sporului de valoare. In cazul in care vanzatorul nu exercita optiunea in termenul stabilit, conditia rezolutorie care afecta vanzarea este considerata a nu se fi indeplinit, iar dreptul cumparatorului se consolideaza. Efectele vanzarii cu optiune de rascumparare se stabilesc potrivit dispozitiilor privitoare la conditia rezolutorie, care se aplica in mod corespunzator. Cu toate acestea, vanzatorul este tinut de locatiunile incheiate de cumparator inaintea exercitarii optiunii, daca au fost supuse formalitatilor de publicitate, dar nu mai mult de 3 ani din momentul exercitarii. Vanzatorul care intentioneaza sa exercite optiunea de rascumparare trebuie sa ii notifice pe cumparator, precum si pe orice subdobanditor caruia dreptul de optiune ii este opozabil si fata de care doreste sa isi exercite acest drept. In termen de o luna de la data notificarii, vanzatorul trebuie sa consemneze sumele mentionate la dispozitia cumparatorului sau, dupa caz, a tertului subdobanditor, sub sanctiunea decaderii din dreptul de a exercita optiunea de rascumparare. In cazul vanzarii cu optiune de rascumparare ce are ca obiect o cota dintr-un bun, partajul trebuie cerut si in raport cu vanzatorul daca acesta nu si-a exercitat inca optiunea. Vanzatorul care nu si-a exercitat optiunea de rascumparare in cadrul partajului decade din dreptul de optiune, chiar si atunci cand bunul este atribuit, in tot sau in parte, cumparatorului. In cazul in care diferenta dintre pretul rascumpararii si pretul platit pentru vanzare depaseste nivelul maxim stabilit de lege pentru dobanzi, pretul rascumpararii va fi redus la pretul platit pentru vanzare. Prevederile prezentului Cod se aplica si vanzarilor in care vanzatorul se obliga sa rascumpere bunul vandut.
118

A se vedea F.Deak, op.cit., p.110

157

4.4. Vanzarea unei mosteniri (de drepturi succesorale) Vanzarea unei mosteniri este un contract prin care titularul unui drept succesoral instraineaza cu titlu oneros acest drept altei persoane119. Vanzarea poate avea loc numai dupa deschiderea mostenirii, daca s-a facut vanzarea mostenirii inainte de a fi deschisa atunci sanctiunea care intervine este nulitatea absoluta. O mostenire nu poate fi instrainata nici cu acordul persoanei despre a carei mostenire este vorba, intrucat poate trezi dorinta mortii120. Vanzarea are ca obiect mostenirea dobandita de vanzator, fie dreptul asupra unei universalitati, fie cota-parte indiviza asupra universalitatii121. Vanzatorul este obligat sa predea cumparatorului fructele percepute, creantele incasate sau pretul lucrurilor vandute din masa succesorala, daca nu exista o conventie contrara. Obligatia de garantie a vanzatorului este aceea ca acesta raspunde numai de calitatea sa de mostenitor nu si de continutul universalitatii transmise. 4.5. Vanzarea de drepturi litigioase si retractul litigios Dreptul litigios, supus unei contestatii judiciare, poate forma obiectul vanzarii indiferent ca este un drept real sau de creanta, inclusiv drept de proprietate intelectuala sau drepturi succesorale. Contractul acesta este un contract aleatoriu, deoarece exista sanse de castig sau pierdere, vanzatorul nu garanteaza existenta dreptul cedat. Daca s-a facut o asemenea instrainare, adversarul cedentului are posibilitatea de a elimina din proces pe cesionar, platindu-i suma cu care a cumparat dreptul litigios impreuna cu cheltuielile si dobanzile. Aceasta operatiune porta numele de retract litigios, iar cel care il exercita retractant. Conditii si efecte a. sa existe un proces inceput, dar neterminat asupra fondului dreptuluiProcesul trebuie sa fie in curs de judecata atat in momentul cesiunii, cat si in momentul exercitarii retractului. Un viitor proces nu justifica exercitarea retractului litigios. b. cesiunea sa fie facuta in schimbul unui pret c. manifestarea vointei de a exercita retractul litigios trebuie sa fie insotita de faptul material al platii pretului real al cesiunii, cu dobanzile aferente din ziua platii si a cheltuielilor facute de cesionar. d. retractul litigios sa fie exercitat inaintea instantei cu ocazia dezbaterii procesului sau pe cale extrajudiciara, printr-o notificare. Retractul litigios nu se poate exercita in anumite conditii limitativ prevazute de lege: 1. cand cesiunea s-a facut catre un comostenitor sau coproprietar al dreptului cedat. In acest caz cesiunea are ca scop sa puna capat indiviziunii. 2. cand cesiunea s-a facut la un creditor spre plata creantei. 3. cand cesiunea s-a facut catre posesorul fondului asupra caruia exista dreptul litigios.

119 120

A se vedea M.Eliescu, Transmiterea si împărteala mostenirii, Editura Academiei, 1966, p.222 A se vedea F.Deak, op.cit., p.111 121 A se vedea CSJ, sect.civ.,dec.nr. 1199/1991, în Deciziile CSJ 1990-1992, p.148-151

158

CAPITOLUL V CONTRACTUL DE DONATIE II.1. Notiune, reglementare si caractere juridice II.1.1. Notiune (art.985 Cod civil). Liberalitatea este actul juridic prin care o persoana dispune cu titlu gratuit de bunurile sale, in tot sau in parte, in favoarea unei alte persoane. Nu se pot face liberalitati decat prin donatie sau prin legat cuprins in testament. Donatia este contractul prin care, cu intentia de a gratifica, o parte, numita donator, dispune in mod irevocabil de un bun in favoarea celeilalte parti, numita donatar. II.1.3. Caractere juridice. a. Donatia este un contract unilateral, deoarece numai una dintre parti are obligatii contractuale (donatorul). b. Donatia este un contract cu titlu gratuit. Astfel, donatorul transmite unul sau mai multe drepturi donatarului, fara ca aceasta din urma sa se oblige la plata vreunui echivalent. Ca exceptie mentionam donatia cu sarcina, in acest caz donatia devine cu titlu oneros, dar numai in limita valorii sarcinii. c. Donatia este un contract solemnn, deoarece este supusa formei speciale, impusa ca o conditie ad validitatem. Donatia se incheie prin inscris autentic, sub sanctiunea nulitatii absolute. Sunt exceptate donatiile indirecte, cele deghizate si darurile manuale. Bunurile mobile care constituie obiectul donatiei trebuie enumerate si evaluate intr-un inscris, chiar sub semnatura privata, sub sanctiunea nulitatii absolute a donatiei. Bunurile mobile corporale cu o valoare de pana la 25.000 lei pot face obiectul unui dar manual, cu exceptia cazurilor prevazute de lege. Darul manual se incheie valabil prin acordul de vointe al partilor, insotit de traditiunea bunului. d. Donatia este un contract translativ de proprietate. In cazul in care partile nu au certitudinea ca au incheiat un contract de donatie, atunci interpretarea urmeaza sa se faca in sensul aplicarii regulilor care guverneaza actele cu titlu oneros iar nu a regulilor prevazute pentru liberalitati122. e. Donatia este un contract irevocabil. In acest caz exista exceptii de la regula si anume donatia poate fi revocata pentru ingratitudine si pentru neexecutarea fara justificare a sarcinilor la care s-a obligat donatarul. Orice donatie incheiata intre soti este revocabila numai in timpul casatoriei. II.2. Conditii de fond Pentru a fi valabil incheiat un contract de donatie trebuie sa indeplineasca conditiile de fond prevazute de art.987 Cod civil II.2.1. Capacitatea partilor Orice persoana poate face si primi liberalitati, cu respectarea regulilor privind capacitatea. Conditia capacitatii de a dispune prin liberalitati trebuie indeplinita la data la care dispunatorul isi exprima consimtamantul.
122

A se vedea M.Eliescu, Mostenirea si devolutiunea ei, Editura Actami, Bucuresti 1966, p.153-154

159

Conditia capacitatii de a primi o donatie trebuie indeplinita la data la care donatarul accepta donatia. II.2.2. Incapacitatea partilor II.2.2.1. Incapacitati de a dona Cel lipsit de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa nu poate dispune de bunurile sale prin liberalitati, cu exceptia cazurilor prevazute de lege. Minorul nu poate sa faca donatii, altele decat darurile obisnuite potrivit starii lui materiale, si nici sa garanteze obligatia altuia (art.146 Cod civil). Actele facute cu incalcarea dispozitiilor prevazute de art.144 sunt anulabile, dispozitiile art. 144 alin. (3) fiind aplicabile in mod corespunzator. In cazul interzisilor judecatoresti, potrivit art.175 Cod civil bunurile celui pus sub interdictie judecatoreasca, descendentii acestuia pot fi gratificati de catre tutore, cu avizul consiliului de familie si cu autorizarea instantei de tutela, fara insa sa se poata da scutire de raport. Persoana care nu exista la data intocmirii liberalitatii poate beneficia de o liberalitate daca aceasta este facuta in favoarea unei persoane capabile, cu sarcina pentru aceasta din urma de a transmite beneficiarului obiectul liberalitatii indata ce va fi posibil. Sub sanctiunea nulitatii absolute, dispunatorul nu poate lasa unui tert dreptul de a-l desemna pe beneficiarul liberalitatii sau de a stabili obiectul acesteia. Cu toate acestea, repartizarea bunurilor transmise prin legat unor persoane desemnate de testator poate fi lasata la aprecierea unui tert. Este valabila liberalitatea facuta unei persoane desemnate de dispunator, cu o sarcina in favoarea unei persoane alese fie de gratificat, fie de un tert desemnat, la randul sau, tot de catre dispunator. II.2.2.2. Incapacitati de a primi. Incapacitati absolute de a primi. Persoanele fizice neconcepute si organizatiile care n-au dobandit personalitatea juridica nu au capacitatea de a primi donatii. Copilul conceput poate fi gratificat. Potrivit legilor speciale ale profesiei, demnitarii, judecatorii, procurorii au interdictia de a primi cu titlu gratuit. Sanctiunea civila a actului facut cu incalcarea acestei incapacitati este nulitatea absoluta. Incapacitati relative de a primi Sunt anulabile liberalitatile facute medicilor, farmacistilor sau altor persoane, in perioada in care, in mod direct sau indirect, ii acordau ingrijiri de specialitate dispunatorului pentru boala care este cauza a decesului. Aceasta dispozitie se aplica si preotilor care au asistat pe donator din punct de vedere religios in cursul ultimei boli. Sunt exceptate de la sanctiune potrivit art.990 alin.2 Cod civil liberalitatile facute sotului, rudelor in linie dreapta sau colateralilor privilegiati si liberalitatile facute altor rude pana la al patrulea grad inclusiv, daca, la data liberalitatii, dispunatorul nu are sot si nici rude in linie dreapta sau colaterali privilegiati. Sunt de asemenea anulabile liberalitaptile facute de cel reprezentat sau ocrotit chiar dupa dobandirea capacitatii depline de exercitiu persoana nu poate dispune prin liberalitati in folosul celui care a avut calitatea de reprezentant ori ocrotitor legal al sau, inainte ca acesta sa fi primit de la instanta de tutela descarcare pentru gestiunea sa.

160

Se excepteaza situatia in care reprezentantul ori, dupa caz, ocrotitorul legal este ascendentul dispunatorului. Sanctiunea nulitatii relative se aplica si liberalitatilor deghizate sub forma unui contract cu titlu oneros sau facute unei persoane interpuse. Surdo-mutul care nu stie sa scrie nu poate accepta o donatie decat cu asistarea unui curator special numit de Autoritatea Tutelara, care va avea rolul de interpret al vointei surdo-mutului. 1. Persoanele juridice. a. Donatiile facute statului urmeaza sa fie acceptate dupa cum urmeaza: • Donatiile oferite ministerelor, altor organe sau institutii centrale care depind direct de Guvern, precum si unitatilor bugetare care fac parte din sistemul acestora se accepta de ministrul sau conducatorul organului sau institutiei; • Donatiile oferite unitatilor administrativ-teritoriale se accepta, dupa caz, de consiliul judetean sau al municipiului Bucuresti • Donatiile oferite regiilor autonome sau societatilor comerciale cu capital majoritar de stat se accepta de conducatorii acestora insa, daca sunt de interes national, cu autorizatia prealabila a organului tutelar, iar daca sunt de interes local, cu autorizatia consiliului judetean sau al municipiului Bucuresti, dupa caz. b. Cat priveste persoanele juridice care nu sunt de stat, acceptarea donatiilor oferite asociatiilor sau fundatiilor fara scop patrimonial se poate face numai cu autorizatie prealabila si avizul guvernului, cu exceptia contributiilor sau donatiilor initiale necesare pentru alcatuirea patrimoniului propriu, a cotizatiilor periodice si a subventiilor din partea statului123. c. Persoanele juridice care nu sunt de stat dat urmaresc un scop patrimonial, precum si sindicatele124, pot accepta donatiile, prin organele lor, fara autorizatie prealabila. Cu privire la momentul cand capacitatea este ceruta trebuie sa retinem urmatoarele aspecte. Daca donatia se incheia prin acte separate (intre absenti), donatorul trebuie sa fie capabil in momentul facerii ofertei, in momentul acceptarii ei de catre donatar si in momentul primirii comunicarii actului de acceptare, caci donatia produce efecte numai in acest moment. Nerespectarea incapacitatilor – atat de a face, cat si de a primi donatii – se sanctioneaza, de regula, numai cu nulitatea relativa a contractului, nulitatea putand fi invocata de cel ocrotit sau de succesorii sai in drepturi. In unele cazuri cand incapacitatile sunt dictate de interese de ordine publica, sanctiunea este nulitatea absoluta a contractului (sanctiunea nulitatii absolute se aplica si donatiilor facute medicilor, farmacistilor si preotilor). II.2.3. Consimtamantul Pentru a fi incheiata valabil o donatie trebuie sa exprimat in mod liber cu intentia de a produce efecte juridice, avand la baza vointa partilor. In cazul in care consimtamantul este viciat se sanctioneaza cu nulitatea relativa.
123

A se vedea Art.3 si 89 din Legea nr.21/1924; CSJ, sect.com., dec.nr.46/1993 si nr. 259/1992, în Dreptul nr.9, 1993,p.77; Deciziile CSJ 1990-1992, p.492; E. Popa Regimul juridic privind înfiintarea de persoane juridice cu scop nepatrimonial sau nelucrativ, în Dreptul nr.9, 1993, p.37-39; S.Beligrădeanu, Instanta competentă să dispună cu privire la persoanlitatea juridică a asociatiilor, fundatiilor, federatiilor si confederatiilor, în Dreptul nr.2, 1994, p.70-71. 124 A se vedea Art.23 alin.1 din Legea nr.54/1991

161

II.2.4. Obiectul contractului Potrivit dreptului comun, bunul care formeaza obiectul contractului trebuie sa fie in circuitul civil, sa fie determinat sau determinabil, posibil, licit 125 si sa existe sau sa poata exista in viitor. Din bunurile viitoare nu pot forma obiectul donatiei. II.2.5. Cauza contractului de donatie Scopul pentru care donatorul transfera, cu titlu gratuit, proprietatea sau un alt drept patrimonial altei persoane trebuie sa fie real licit si moral. In caz contrar, donatia nu poate fi valabil incheiata. Donatia ce are o cauza care contravine legii sau bunelor moravuri ori ordinii publice este nula absolut. Dovada incumba celui care o pretinde si poate fi facuta prin oricare dintre mijloacele de proba. Cauza donatiei cuprinde doua elemente: intentia de a gratifica si motivul determinant. Intentia de a gratifica consta in transmiterea dreptului de proprietate asupra unui bun sau altui drept real sau de creanta, cu titlu, gratuit. Motivul determinat este scopul practic urmarit de donator, element subiectiv, variabil si concret. II.3. Principiul irevocabilitatii donatiilor Liberalitatile intre vii sunt, prin esenta lor, irevocabile126. II.3.1. Donatia nu este valabila atunci cand cuprinde clauze ce permit donatorului sa o revoce prin vointa sa. Astfel, este lovita de nulitate absoluta donatia care (art.1015 Cod civil): a) este afectata de o conditie a carei realizare depinde exclusiv de vointa donatorului; b) impune donatarului plata datoriilor pe care donatorul le-ar contracta in viitor, daca valoarea maxima a acestora nu este determinata in contractul de donatie; c) confera donatorului dreptul de a denunta unilateral contractul; d) permite donatorului sa dispuna in viitor de bunul donat, chiar daca donatorul moare fara sa fi dispus de acel bun. Daca dreptul de a dispune vizeaza doar o parte din bunurile donate, nulitatea opereaza numai in privinta acestei parti. Sunt considerate clauze permise urmatoarele: Donatia poate fi cu termen, pentru ca termenul nu afecteaza dobandirea dreptului transmis, ci numai exercitiul acelui drept. Donatia poate fi afectata de o conditie cazuala sau mixta, respectiv si de vointa unei alte persoane decat donatorul. Poate fi stipulata plata datoriilor prezente al donatorului Prevede expres posibilitatea stipularii reintoarcerii conventionale a bunurilor daruite pentru cazul cand donatarul ar muri inainte de donator, chiar daca lasa descendenti sau pentru cazul de predeces al donatarului si al descendentilor lui. In cazul depunerii unei sume de bani la CEC sau alte unitati bancare, pe numele altei persoane, deponentul poate insera in libret o clauza de imputernicire pe seama sa. Nici clauzele de inalienabilitate nu contravin principiului irevocabilitatii. Donatia cu rezerva uzufructului in favoarea donatorului127 sau a unui tert. II.3.2. Orice donatie incheiata intre soti este revocabila numai in timpul casatoriei.
125 126

A se vedea dec.civ.nr.1147/1986, a T.J. Hunedoara, în RRD nr.9, 1987, p.76 A se vedea F. Deak. Tratat de drept civil. Contracte speciale. Editura Actamin,1999, p.141-142. 127 A se vedea TJ Timis, dec.civ.nr.40/1987, în RRd nr.5/1987, p.67

162

II.3.3. Nulitatea casatoriei atrage nulitatea relativa a donatiei facute sotului de reacredinta. Este lovita de nulitate orice simulatie in care donatia reprezinta contractul secret in scopul de a eluda revocabilitatea donatiilor intre soti. Este prezumata persoana interpusa, pana la proba contrara, orice ruda a donatarului la a carei mostenire acesta ar avea vocatie in momentul donatiei si care nu a rezultat din casatoria cu donatorul. II.3.4. Cauzele legale de revocare a donatiilor Donatia poate fi revocata pentru ingratitudine si pentru neexecutarea fara justificare a sarcinilor la care s-a obligat donatarul. Revocarea pentru ingratitudine si pentru neindeplinirea sarcinilor nu opereaza de drept. Revocarea pentru ingratitudine. Donatia se revoca pentru ingratitudine in urmatoarele cazuri: a) daca donatarul a atentat la viata donatorului, a unei persoane apropiate lui sau, stiind ca altii intentioneaza sa atenteze, nu l-a instiintat; b) daca donatarul se face vinovat de fapte penale, cruzimi sau injurii grave fata de donator; c) daca donatarul refuza in mod nejustificat sa asigure alimente donatorului ajuns in nevoie, in limita valorii actuale a bunului donat, tinandu-se insa seama de starea in care se afla bunul la momentul donatiei. Actiunea in revocare128 pentru ingratitudine este o pedeapsa civila si se caracterizeaza prin urmatoarele: a. Este o actiune strict personala si deci poate fi intentata numai de persoana impotriva careia faptele au fost savarsite, adica numai de donator. In mod exceptional mostenitorii devin titularii actiunii in revocare: Daca a fost intentata de donator, dar acesta a decedat inainte de terminarea procesului; Daca donatorul a decedat inainte de expirarea termenului in care actiunea poate fi intentata. b. Titularul actiunii cunoscand faptul de ingratitudine il poate ierta pe donatar. c. Actiunea nu se poate intenta decat in contra autorului faptului de ingratitudine d. Admiterea actiunii nu produce efecte retroactive fata de terti. Toate donatiile sunt supuse revocarii pentru cauza de ingratitudine. Revocarea pentru neexecutarea sarcinii Daca donatia este cu sarcina, donatarul are obligatia de a executa sarcina, deoarece in caz contrar, donatia va fi revocata. Sarcina reprezinta o obligatie impusa de donator gratificatului, in limita carei se diminueaza caracterul gratuit al liberalitatii. Sarcina trebuie sa fi posibila, licita si morala. Ea poate fi dispusa in favoare dispunatorului, in favoarea tertului sau in favoarea gratificantului insusi. Revocarea donatiei intervine in situatia in care neexecutarea ei provine de la donatar care se afla in culpa. Revocarea donatiei pentru neexecutarea sarcinii este judiciara, deci pentru a produce efecte ea trebuie sa fie ceruta instantei de judecata. Sarcina poate fi executata de oricine are vreun interes si anume de mostenitorii, de creditorii chirografari ori de cesionar.
128

A se vedea TJ Bihor, dec.civ.nr.178/1979, în RRD nr.12/1979, p.40

163

In cazul sarcinii stipulate in favoare unui tert, acesta poate cere numai executarea obligatiei asumate de donatar, dar nu si rezolutiunea contractului, deoarece el nu este parte contractanta. Dreptul la actiunea prin care se solicita executarea sarcinii sau revocarea donatiei se prescrie in termen de 3 ani de la data la care sarcina trebuia executata. Donatarul este tinut sa indeplineasca sarcina numai in limita valorii bunului donat, actualizata la data la care sarcina trebuia indeplinita. Cand donatia este revocata pentru neindeplinirea sarcinilor, bunul reintra in patrimoniul donatorului liber de orice drepturi constituite intre timp asupra lui II.4. Donatiile simulate, indirecte si darurile manuale II.4.1. Donatiile simulate Donatiile simulate sunt de mai multe feluri: donatii deghizate, donatii prin interpunere de persoane. Donatia este deghizata cand conform actului public apare incadrata intr-o operatiune juridica cu titlu oneros Simulatia in general nu este sanctionata cu nulitatea129. Forma pe care trebuie sa o imbrace donatia deghizata este cea autentica130. Cat priveste proba deghizarii, se aplica regulile din materia simulatiei, deci partile si succesorii lor universali ori cu titlu universal o pot dovedi prin contrainscris sau inceput de dovada scrisa care poate fi completata cu martori si prezumtii131. Tertii, inclusiv succesorii cu titlu particular si creditorii chirografari ai partilor, pot face dovada prin orice mijloc de proba. Potrivit Codului civil pana la dovada contrara, instrainarea cu titlu oneros catre un descendent ori un ascendent privilegiat sau catre sotul supravietuitor este prezumata a fi donatie daca instrainarea s-a facut cu rezerva uzufructului, uzului ori abitatiei sau in schimbul intretinerii pe viata ori a unei rente viagere. Prezumtia opereaza numai in favoarea descendentilor, ascendentilor privilegiati si a sotului supravietuitor ai defunctului, daca acestia nu au consimtit la instrainare. In cazul donatiei prin interpunere de persoane simulatia nu vizeaza natura gratuita a contractului, ci persoana adevaratului donatar. Deoarece contractul care se incheie cu persoana interpusa este o donatie, neindoielnic trebuie sa fie incheiat in forma autentica, realizandu-se astfel scopul ocrotirii donatorului si a familie sale. Sanctiunea nulitatii relative se aplica si liberalitatilor deghizate sub forma unui contract cu titlu oneros sau facute unei persoane interpuse. Sunt prezumate pana la proba contrara ca fiind persoane interpuse ascendentii, descendentii si sotul persoanei incapabile de a primi liberalitati, precum si ascendentii si descendentii sotului acestei persoane. II.4.2. Donatii indirecte Donatiile indirecte sunt acte juridice incheiate cu intentia de a gratifica, dar infaptuite pe calea unui act juridic diferit de contractul de donatie132.
129 130

A se vedea C. Stătescu, C. Barsan, op.cit., p.78 A se vedea C.Hamangiu, I.Rosetti Bălănescu, Al. Băicoianu, op.cit. p.773 131 A se vedea CSJ,sect.civ.dec.nr.463/1993, în Jurisprudenta CSJ 1993, p.37-39. 132 A se vedea TS sect.civ.,dec.nr.427/1971, în CD,1971, p.121

164

In cazul donatiei indirecte actul ce se incheie (altul decat donatia) este real, voit de parti, dar prin intermediul lui se realizeaza indirect o gratificare, o libertate133. Donatiile din aceasta categorie nu trebuie sa fie facute respectand forma autentica si sunt supuse numai regulilor de fond (nu si de forma)ale donatiilor. In schimb, actul prin intermediul caruia se realizeaza indirect liberalitatea trebuie sa fie incheiat cu respectarea conditiilor de forma si de fond. Actele cele mai intrebuintate pentru realizarea unei donatii deghizate sunt: renuntarea la un drept, remiterea de datorie si stipulatia in folosul altuia134. Daca renuntarea este facuta cu intentia de a gratifica atunci aceasta are ca rezultat facerea unei liberalitati135. Prin urmare, numai existenta intentiei de a gratifica da nastere unei donatii indirecte. Donatia este de fapt un act accesoriu al operatiei principale care este renuntarea si de care va profita persoana chemata in puterea legii de a beneficia de dreptul respectiv. Renuntarile obisnuite sunt scutite de forma prevazuta pentru donatii, doar daca sunt pur abdicative de drepturi, iar nu translative. 1. Remiterea pe datorie. Un creditor renunta cu acordul debitorului total sau partial, cu titlu gratuit la valorificarea dreptului de creanta136. 2. Stipulatia in favoarea unei terte persoane. • Aceasta donatie se realizeaza independent de acceptarea donatiei de catre donatar, se naste direct si nemijlocit in patrimoniul sau din momentul incheierii contractului intre stipulantul-donator si promitent137. • Acceptarea donatiei poate fi facuta nu numai de catre donatar, dar si de catre succesorii sai in drepturi, si nu numai in timpul vietii, dar si dupa moartea donatorului. • Donatia devine irevocabila numai din momentul acceptarii. II.4.3. Darurile manuale. Darul manual138 reprezinta o categorie speciala de donatie pentru validitatea careia se cer intrunite doua elemente: a). acordul de vointa pentru a transfera si dobandi un drept cu titlu gratuit; b). traditiunea, predarea efectiva si reala (materiala) a bunului daruit. Temeiul juridic al darului manual este acordul partilor. Bunurile mobile corporale cu o valoare de pana la 25.000 lei pot face obiectul unui dar manual, cu exceptia cazurilor prevazute de lege. Darul manual se incheie valabil prin acordul de vointe al partilor, insotit de traditiunea bunului. Poate constitui dar manual depunerea de catre parinti a unei sume de bani la CEC pe numele copilului minor (sau major), astfel incat nu mai fac parte din bunurile comune ale sotilor si nu formeaza obiectul partajului la incetarea comunitatii139, afara numai daca se
133 134

A se vedea F. Deak, op.cit., p.154 A se vedea Dec TS, completul de 7 judecători, nr.9/1986, cu Note de A. Chiara si V. Stoica, M. Ronea, în Dreptul nr.2-3, 1991, p.41-52. 135 A se vedea C.Hamangiu, I.Rosetti Bălănescu, Al. Băicoianu, p.777 136 A se vedea C. Stătescu, C. Barsan, op.cit., p.345 137 A se vedea C. Stătescu, C. Barsan, op.cit., p.72-73 138 F. Deak, op.cit., p.159 139 A se vedea V. Pătulea, Natura si efectele juridice ale actelor de depunere de sume de bani pe librete de economii CEC întocmite pe numele altor persoane decat depunătorul, în RRD nr.5,1982,p.12-14; E. Safta-Romano, Examen teoretic al participării judiciare referitoare la contractul de donatie, în RRD nr.6,1989, p.48; TS, sect.civ.,dec.nr.2264/1984, în CD, 1984, p.96

165

dovedeste ca depunerea pe numele copilului nu s-a facut cu intentia ca suma in cauza sa iasa din patrimoniul comun al sotilor si sa intre in patrimoniul copilului140. Nu constituie dar manual predarea unui libret nominalizat pe numele donatorului ori altei persoane, dar netransferat pe numele donatarului, pentru ca simpla predarea a unui titlu nominativ nu implica transferul dreptului asupra sumelor141. Nu constituie dar manual predarea unui libret nominativ, in care primitorul este inscris la clauza testamentara, pentru ca drepturile sale se vor naste numai la moartea titularului de libret. Daca primitorul este inscris la clauza de imputernicire, poate fi vorba de un dar manual, daca inscrierea clauzei si predarea – primirea libretului s-au facut cu intentia de a face si de a primi o liberalitate. II.5. Efectele contractului de donatie Ca efect142 al donatiei, dreptul care formeaza obiectul contractului se transmite din patrimoniul donatorului in patrimoniul donatarului. II.5.1. Obligatiile donatorului. II.5.1.1. Obligatia de predare. Donatorul are obligatia sa predea bunul daruit potrivit clauzelor stabilite si sa-l pastreze pana la predare, raspunzand de pieirea sau deteriorarea lui din vina sa. Daca predarea se face ulterior atunci donatorul are obligatia si de a conserva lucrul. II.5.1.2. Obligatia de garantie. In principiu donatorul nu datoreaza garantie pentru evictiune si nici pentru vicii ascunse, deoarece contractul este cu titlu gratuit. Prin exceptie, donatorul datoreaza garantie in urmatoarele cazuri: a. Daca a promis expres garantia pentru evictiune sau pentru vicii. b. Daca evictiunea provine din faptul sau personal. c. In caz de dol, donatorul raspunde de pagubele rezultand din viciile ascunse, cunoscute de el si necomunicate, care au cauzat un prejudiciu donatarului d. Daca donatia nu este pur gratuita, donatorul raspunde de evictiune in limita valorii sarcinilor. II.5.1.3. Obligatia de a da Principalul efect al donatiei este transmiterea dreptului real care formeaza obiectul contractului din patrimoniul donatorului in patrimoniul donatarului (obligatia de a da). Daca obiectul contractului de donatie este un drept real imobiliar atunci aceste trebuie inscrise in cartea funciara sunt drepturi tabulare. Ele se dobandesc, se modifica si se sting numai cu respectarea regulilor de carte funciara. II. 5.2. Obligatiile donatarului. Cand donatia este pur gratuita, donatarul nu are nici o obligatie, ci numai o indatorire denumita traditional “recunostinta”143, care, in cazuri anume determinate de lege, este sanctionata prin posibilitatea data donatorului de a revoca donatia pentru cauza de ingratitudine144. Revocarea donatiei pentru neexecutarea sarcinii trebuie sa fie ceruta in justitie.

140 141

A se vedea TS,sect.civ.,dec.nr.1466/1982, în CD, 1982, p.134-137 A se vedea T. Menesi, Notă la dec.civ. a TJ Bihor nr.178/1979, în RRD nr.12, 1979, p.40-41. 142 A se vedea F. Deak, op.cit., p.168 143 A se vedea F. Deak, op.cit., p.170 144 A se vedea C. Stătescu, C. Barsan, op.cit., p.318

166

Sarcina ca si conditia, nu trebuie sa fie imposibila, ilicita sau imorala. Ea poate fi prevazuta fie in favoarea donatorului, fie in favoarea unei terte persoane, fie in favoarea donatarului insusi. Prin caracterul sau translativ de proprietate, contractul de donatie produce efecte direct doar intre partile contractante. Pentru ca donatia sa produca efecte si fata de terti, este necesara indeplinirea formelor de publicitate. II.6. Raportul si reductiunea donatiei II.6.1. Raportul donatiilor Raportul donatiilor este obligatia pe care o au intre ei sotul supravietuitor si descendentii defunctului care vin efectiv si impreuna la mostenirea legala de a readuce la mostenire bunurile care le-au fost donate fara scutire de raport de catre cel ce lasa mostenirea. In lipsa de stipulatie contrara din partea donatorului, sunt obligati la raport numai daca ar fi avut vocatie concreta la mostenirea defunctului in cazul in care aceasta s-ar fi deschis la data donatiei. In caz de renuntare la mostenirea legala, descendentul sau sotul supravietuitor nu mai are obligatia de raport, putand pastra liberalitatea primita in limitele cotitatii disponibile. Prin stipulatie expresa in contractul de donatie, donatarul poate fi obligat la raportul donatiei si in cazul renuntarii la mostenire. In acest caz, donatarul va readuce la mostenire numai valoarea bunului donat care depaseste partea din bunurile defunctului la care ar fi avut dreptul ca mostenitor legal. Dreptul de a cere raportul il au numai descendentii si sotul supravietuitor, precum si, pe cale oblica, creditorii personali ai acestora. Mostenitorul datoreaza raportul numai pentru donatiile pe care le-a primit personal de la donator. Daca descendentul donatarului vine in nume propriu la mostenirea donatorului, nu este obligat sa raporteze donatia facuta ascendentului sau, chiar daca a acceptat mostenirea acestuia din urma. Descendentul care vine la mostenire prin reprezentare succesorala este obligat sa raporteze donatia primita de la defunct de catre ascendentul sau pe care il reprezinta, chiar daca nu l-a mostenit pe acesta din urma. Nu sunt supuse raportului: a) donatiile pe care defunctul le-a facut cu scutire de raport. Scutirea poate fi facuta prin chiar actul de donatie sau printr-un act ulterior, intocmit in una dintre formele prevazute pentru liberalitati; b) donatiile deghizate sub forma unor instrainari cu titlu oneros sau efectuate prin persoane interpuse, cu exceptia cazului in care se dovedeste ca cel care a lasat mostenirea a urmarit un alt scop decat scutirea de raport; c) darurile obisnuite, donatiile remuneratorii si, in masura in care nu sunt excesive, sumele cheltuite pentru intretinerea sau, daca este cazul, pentru formarea profesionala a descendentilor, a parintilor sau a sotului si nici cheltuielile de nunta, in masura in care cel care lasa mostenirea nu a dispus altfel; d) fructele culese, veniturile scadente pana in ziua deschiderii mostenirii si echivalentul banesc al folosintei exercitate de donatar asupra bunului donat. De asemenea, raportul nu este datorat nici in cazul in care bunul donat a pierit fara culpa donatarului. Cu toate acestea, daca bunul a fost reconstituit prin folosirea unei

167

indemnizatii incasate ca urmare a pieirii sale, donatarul este tinut sa faca raportul bunului in masura in care indemnizatia a servit la reconstituirea acelui bun. In cazul in care indemnizatia nu a fost utilizata in acest scop, ea insasi este supusa raportului. Daca indemnizatia rezulta dintr-un contract de asigurare, aceasta se raporteaza numai in masura in care depaseste cuantumul total al primelor platite de donatar. Raportul se face prin echivalent. Este considerata ca nescrisa dispozitia care impune donatarului raportul in natura. Cu toate acestea, donatarul poate efectua raportul in natura daca la data cererii de raport este inca proprietarul bunului si nu l-a grevat cu o sarcina reala si nici nu l-a dat in locatiune pentru o perioada mai mare de 3 ani. Raportul prin echivalent se poate realiza prin preluare, prin imputatie sau in bani. Raportul prin preluare se realizeaza prin luarea din masa succesorala de catre mostenitorii indreptatiti la raport a unor bunuri, pe cat posibil de aceeasi natura si calitate cu cele care au format obiectul donatiei, tinand seama de cotele succesorale ale fiecaruia. In cazul raportului prin imputatie, valoarea donatiei se scade din partea mostenitorului obligat la raport. In cazul raportului in bani, cel obligat la raport va depune la dispozitia celorlalti mostenitori o suma de bani care reprezinta diferenta dintre valoarea bunului donat si partea din aceasta valoare ce corespunde cotei sale succesorale. Raportul se realizeaza in cadrul partajului, prin buna invoiala sau pe cale judecatoreasca. Raportul cerut de unul dintre mostenitori profita si celorlalti mostenitori indreptatiti sa solicite raportul, cu exceptia celor care au renuntat in mod expres la raport. In vederea efectuarii raportului prin echivalent, se ia in considerare valoarea bunului donat la momentul judecatii, tinandu-se insa cont de starea lui in momentul donatiei, din care se scade valoarea, la momentul judecatii, a sarcinilor asumate prin contractul de donatie. Daca bunul a fost instrainat de donatar anterior cererii de raport, se tine seama de valoarea lui la data instrainarii. Daca bunul donat a fost inlocuit cu altul, se tine cont de valoarea, la data raportului, a bunului intrat in patrimoniu si de starea lui la momentul dobandirii. Totusi, daca devalorizarea bunului intrat in patrimoniu era inevitabila la data dobandirii, in virtutea naturii sale, inlocuirea bunului nu este luata in considerare. Sumele de bani sunt supuse indexarii in raport cu indicele inflatiei, corespunzator perioadei cuprinse intre data intrarii lor in patrimoniul donatarului si data realizarii raportului. Donatarul are dreptul sa recupereze, proportional cu cotele succesorale, cheltuielile rezonabile pe care le-a facut cu lucrarile adaugate, precum si cu lucrarile autonome necesare si utile pana la data raportului. Totodata, donatarul este raspunzator de toate degradarile si deteriorarile care au micsorat valoarea bunului ca urmare a faptei sale culpabile. (3) Donatarul poate retine bunul pana la plata efectiva a sumelor ce ii sunt datorate pentru cheltuielile facute,afara de cazul in care creanta lui se compenseaza cu despagubirile pe care le datoreaza. II.6.2. Reductiunea donatiilor Stabilirea rezervei succesorale si a cotitatii disponibile Valoarea masei succesorale, in functie de care se determina rezerva succesorala si cotitatea disponibila, se stabileste astfel:

168

a) determinarea activului brut al mostenirii, prin insumarea valorii bunurilor existente in patrimoniul succesoral la data deschiderii mostenirii; b) determinarea activului net al mostenirii, prin scaderea pasivului succesoral din activul brut; c) reunirea fictiva, doar pentru calcul, la activul net, a valorii donatiilor facute de cel care lasa mostenirea. In vederea aplicarii alin. (1) lit. c), se ia in considerare valoarea la data deschiderii mostenirii a bunurilor donate, tinandu-se insa cont de starea lor in momentul donatiei, din care se scade valoarea sarcinilor asumate prin contractele de donatie. Daca bunurile au fost instrainate de donatar, se tine seama de valoarea lor la data instrainarii. Daca bunurile donate au fost inlocuite cu altele, se tine cont de valoarea, la data deschiderii mostenirii, a bunurilor intrate in patrimoniu si de starea lor la momentul dobandirii. Totusi, daca devalorizarea bunurilor intrate in patrimoniu era inevitabila la data dobandirii, in virtutea naturii lor, inlocuirea bunurilor nu este luata in considerare. In masura in care bunul donat sau cel care l-a inlocuit pe acesta a pierit fortuit, indiferent de data pieirii, donatia nu se va supune reunirii fictive. Sumele de bani sunt supuse indexarii in raport cu indicele inflatiei, corespunzator perioadei cuprinse intre data intrarii lor in patrimoniul donatarului si data deschiderii mostenirii. Nu se va tine seama in stabilirea rezervei de darurile obisnuite, de donatiile remuneratorii si, in masura in care nu sunt excesive, nici de sumele cheltuite pentru intretinerea sau, daca este cazul, pentru formarea profesionala a descendentilor, a parintilor sau a sotului si nici de cheltuielile de nunta. Pana la dovada contrara, instrainarea cu titlu oneros catre un descendent ori un ascendent privilegiat sau catre sotul supravietuitor este prezumata a fi donatie daca instrainarea s-a facut cu rezerva uzufructului, uzului ori abitatiei sau in schimbul intretinerii pe viata ori a unei rente viagere. Prezumtia opereaza numai in favoarea descendentilor, ascendentilor privilegiati si a sotului supravietuitor ai defunctului, daca acestia nu au consimtit la instrainare. Rezerva succesorala si cotitatea disponibila se calculeaza in functie de valoarea stabilita potrivit alin. (1). La stabilirea rezervei nu se tine seama de cei care au renuntat la mostenire, cu exceptia celor obligati la raport. Dupa deschiderea mostenirii, liberalitatile care incalca rezerva succesorala sunt supuse reductiunii, la cerere. Reductiunea liberalitatilor excesive poate fi ceruta numai de catre mostenitorii rezervatari, de succesorii lor, precum si de catre creditorii chirografari ai mostenitorilor rezervatari. Caile de realizare a reductiunii Reductiunea liberalitatilor excesive se poate realiza prin buna invoiala a celor interesati. In lipsa unei asemenea invoieli, reductiunea poate fi invocata in fata instantei de judecata pe cale de exceptie sau pe cale de actiune, dupa caz. In cazul pluralitatii de mostenitori rezervatari, reductiunea opereaza numai in limita cotei de rezerva cuvenite celui care a cerut-o si profita numai acestuia. Dreptul la actiunea in reductiune a liberalitatilor excesive se prescrie in termen de 3 ani de la data deschiderii mostenirii sau, dupa caz, de la data la care mostenitorii rezervatari au pierdut posesia bunurilor care formeaza obiectul liberalitatilor.

169

In cazul liberalitatilor excesive a caror existenta nu a fost cunoscuta de mostenitorii rezervatari, termenul de prescriptie incepe sa curga de la data cand au cunoscut existenta acestora si caracterul lor excesiv. Exceptia de reductiune este imprescriptibila extinctiv. Ordinea reductiunii Legatele se reduc inaintea donatiilor. Legatele se reduc toate deodata si proportional, afara daca testatorul a dispus ca anumite legate vor avea preferinta, caz in care vor fi reduse mai intai celelalte legate. Donatiile se reduc succesiv, in ordinea inversa a datei lor, incepand cu cea mai noua. Donatiile concomitente se reduc toate deodata si proportional, afara daca donatorul a dispus ca anumite donatii vor avea preferinta, caz in care vor fi reduse mai intai celelalte donatii. Daca beneficiarul donatiei care ar trebui redusa este insolvabil, se va proceda la reductiunea donatiei anterioare. Reductiunea are ca efect ineficacitatea legatelor sau, dupa caz, desfiintarea donatiilor in masura necesara intregirii rezervei succesorale. Intregirea rezervei, ca urmare a reductiunii, se realizeaza in natura. Reductiunea se realizeaza prin echivalent in cazul in care, inainte de deschiderea mostenirii, donatarul a instrainat bunul ori a constituit asupra lui drepturi reale, precum si atunci cand bunul a pierit dintr-o cauza imputabila donatarului. Cand donatia supusa reductiunii a fost facuta unui mostenitor rezervatar care nu este obligat la raportul donatiei, acesta va putea pastra in contul rezervei sale partea care depaseste cotitatea disponibila. Daca donatarul este un succesibil obligat la raport, iar partea supusa reductiunii reprezinta mai putin de jumatate din valoarea bunului donat, donatarul rezervatar poate pastra bunul, iar reductiunea necesara intregirii rezervei celorlalti mostenitori rezervatari se va face prin luare mai putin sau prin echivalent banesc. In cazul intregirii rezervei in natura, gratificatul pastreaza fructele partii din bun care depaseste cotitatea disponibila, percepute pana la data la care cei indreptatiti au cerut reductiunea. Reductiunea unor liberalitati speciale Daca donatia sau legatul are ca obiect un uzufruct, uz ori abitatie sau o renta ori intretinere viagera, mostenitorii rezervatari au facultatea fie de a executa liberalitatea astfel cum a fost stipulata, fie de a abandona proprietatea cotitatii disponibile in favoarea beneficiarului liberalitatii, fie de a solicita reductiunea potrivit dreptului comun. Daca mostenitorii rezervatari nu se inteleg asupra optiunii, reductiunea se va face potrivit dreptului comun. Imputarea liberalitatilor Daca beneficiarul liberalitatii nu este mostenitor rezervatar, liberalitatea primita se imputa asupra cotitatii Daca gratificatul este mostenitor rezervatar si liberalitatea nu este supusa raportului, ea se imputa asupra cotitatii disponibile. Daca este cazul, excedentul se imputa asupra cotei de rezerva la care are dreptul gratificatul si, daca o depaseste, este supus reductiunii. Daca gratificatul este mostenitor rezervatar si liberalitatea este supusa raportului, ea se imputa asupra rezervei celui gratificat, iar daca exista, excedentul se imputa asupra cotitatii disponibile, afara de cazul in care dispunatorul a stipulat imputarea sa asupra rezervei globale.

170

In acest ultim caz, numai partea care excedeaza rezervei globale se imputa asupra cotitatii disponibile. In toate cazurile, daca se depaseste cotitatea disponibila, liberalitatea este supusa reductiunii.

171

CAPITOLUL III CONTRACTUL DE MANDAT Mandatul cu reprezentare III.1. Notiune Mandatul este un contract prin care o persoana, numita mandatar, se obliga sa incheie unul sau mai multe acte juridice pe seama unei alte persoane, numita mandant, care ii da aceasta imputernicire si pe care il reprezinta145. Mandatul este cu titlu gratuit sau cu titlu oneros Mandatul este cu titlu gratuit sau cu titlu oneros. Mandatul dintre doua persoane fizice se prezuma a fi cu titlu gratuit. Cu toate acestea, mandatul dat pentru acte de exercitare a unei activitati profesionale se prezuma a fi cu titlu oneros. Daca mandatul este cu titlu oneros, iar remuneratia mandatarului nu este determinata prin contract, aceasta se va stabili potrivit legii, uzantelor ori, in lipsa, dupa valoarea serviciilor prestate. Mandatul este cu sau fara reprezentare. Mandatul este un contract prin care o persoana, numita mandatar, se obliga sa incheie unul sau mai multe acte juridice pe seama unei alte persoane, numita mandant. Mandatul fara reprezentare este contractul in temeiul caruia o parte, numita mandatar, incheie acte juridice in nume propriu, dar pe seama celeilalte parti, numita mandant, si isi asuma fata de terti obligatiile care rezulta din aceste acte, chiar daca tertii aveau cunostinta despre mandat. Conflictul de interese intervine atunci cand contractul incheiat de un reprezentant aflat in conflict de interese cu reprezentatul poate fi anulat la cererea reprezentatului, atunci cand conflictul era cunoscut sau trebuia sa fie cunoscut de contractant la data incheierii contractului. III.2. Caractere juridice. a). Mandatul este un contract consensual deoarece pentru incheierea lui valabila este suficienta simpla manifestare de vointa a partilor. In practica mandatul se prezinta sub forma unui inscris care de cele mai multe ori, poarta numele de mandat, imputernicire sau procura. In cazul in care mandatul este tacit dovada mandatului se va putea face prin orice mijloc de proba (inclusiv martori sau prezumtii), atat intre parti cat si fata de terti146. b). In principiu mandatul este cu titlu gratuit, dar in cazul in care mandatarul este un profesionist atunci se considera ca mandatul este cu titlu oneros. c). Mandatul este un contract intuitu personae deoarece se incheie in consideratia unei anume persoane, increderea pe care o are mandantul o are in mandatar are o importanta deosebita la incheierea contractului de mandat.

145 146

A se vedea F.Deak, Tratat de drept civil. Contracte speciale, p.336 A se vedea fr. Deak, op.cit. p.343

172

- Mandatul cu reprezentare Contractul de mandat poate fi incheiat in forma scrisa, autentica ori sub semnatura privata, sau verbala. Acceptarea mandatului poate rezulta si din executarea sa de catre mandatar. Mandatul dat pentru incheierea unui act juridic supus, potrivit legii, unei anumite forme trebuie sa respecte acea forma, sub sanctiunea aplicabila actului insusi. Prevederea nu se aplica atunci cand forma este necesara doar pentru opozabilitatea actului fata de terti, daca prin lege nu se prevede altfel. Tot ceea ce mandatarul a facut, in numele mandantului, inainte de a cunoaste sau de a fi putut cunoaste cauza de incetare a mandatului este socotit ca valabil facut in executarea acestuia (art.2036 Cod civil). In cazul reprezentarii conventionale, atat reprezentatul, cat si reprezentantul trebuie sa aiba capacitatea de a incheia actul pentru care reprezentarea a fost data. Contractul este anulabil atunci cand consimtamantul reprezentantului este viciat. Daca insa viciul de consimtamant priveste elemente stabilite de reprezentat, contractul este anulabil numai daca vointa acestuia din urma a fost viciata. Reprezentatul de rea-credinta nu poate invoca niciodata buna-credinta a reprezentantului. III.3. Dovada mandatului. Daca mandatul este expres si legea speciala nu prevede altfel, dovada se face dupa regulile dreptului comun, atat intre parti cat si de catre tertul care contracteaza cu mandatarul. In cazul mandatului tacit, dovada acestor fapte se face, atat de catre parti cat si de tertul care contracteaza cu mandatarul sau de alti terti, prin orice mijloc de proba admis de lege, indiferent de valoarea actului incheiat sau care urmeaza sa se fi incheiat de catre mandatar147. Daca existenta mandatului a fost dovedita, continutul si intinderea imputernicirii se stabilesc prin interpretarea clauzelor contractuale, orice dovada in acest scop fiind admisa potrivit dreptului comun, insa interpretarea trebuie sa fi restrictiva. Daca existenta mandatului nu a fost dovedita, raporturile dintre parti urmeaza a fi solutionate potrivit regulilor gestiunii de afaceri sau imbogatirii fara justa cauza. Mandatul dat pentru incheierea unui act juridic supus, potrivit legii, unei anumite forme trebuie sa respecte acea forma, sub sanctiunea aplicabila actului insusi. Prevederea nu se aplica atunci cand forma este necesara doar pentru opozabilitatea actului fata de terti, daca prin lege nu se prevede altfel. III.4. Conditii de validitate a mandatului III.4.1. Capacitatea partilor. Mandantul trebuie sa fie capabil de a contracta el insusi actul cu a carui indeplinire il insarcineaza pe mandatar. Anularea pentru lipsa capacitatii de exercitiu a mandantului poate fi invocata si de mandatar, pentru a nu fi expus raspunderii fata de tertul cu care contracteaza si care ar suferi pagube in urma anularii mandatului. In privinta mandatarului se cere, in toate cazurile, capacitate deplina de exercitiu, caci in actele pe care le incheie trebuie sa exprime un consimtamant valabil 148. Numai trimisul poate fi o persoana chiar fara capacitate de exercitiu, deoarece acesta trimite doar declaratia
147 148

A se vedea CSJ,sect.civ.,dec.nr.335/1991, în Deciziile CSJ 1990-1992, p.62-64 A se vedea S. Ghimpsu, S.Grosu, Capacitatea si reprezenatarea personelor fizice, Editura Stiintifică Bcuuresti, 1961, p.323.

173

de vointa a persoanei care l-a trimis, fiind suficient sa aiba discernamant strict necesar pentru activitatea sa. Mandatul se stinge prin punerea sub interdictie a mandatarului. III.4.2. Obiectul si intinderea mandatului. Obiectul mandatului trebuie sa fie determinat, posibil si ilicit. Mandatul poate avea ca principal obiect numai incheierea de acte juridice de catre mandatar, actele materiale putand avea numai caracter accesoriu149. Actele cu caracter strict personal nu pot fi facute prin mandatar. Intinderea mandatului: a. Mandatul special – cand se da pentru o singura operatie juridica. b. Mandatul general – cand mandatarul primeste imputernicirea de a se ocupa de toate treburile mandantului. Pentru actele de dispozitie se cere un mandat special150. Actele de conservare sau de administrare pot fi incheiate de mandatar pe baza unui mandat general. Mandatul conceput in termeni generali nu este valabil decat pentru actele de administrare si conservare. In toate cazurile mandatarul nu poate face nimic afara din limitele mandatului sau. Fie ca este special sau general, mandatarul trebuie sa se incadreze in limitele imputernicirii primite. 151 III.4.3. Forma mandatului . Mandatul este de regula un contract consensual, care ia nastere prin simplul acord de vointa al partilor, fara a fi supus vreunei forme speciale. Mandatul poate fi dat in forma scrisa sau verbala, ori in mod tacit. In practica mandatul este constatat de obicei printr-un inscris numit procura (act juridic unilateral) sau imputernicire. Cand actul juridic la care participa mandatarul in numele mandantului urmeaza sa fie incheiat in forma solemnna atunci procura trebuie sa fie data in forma autentica, deoarece procura formeaza un tot indivizibil cu actul in vederea caruia a fost dat152. Pentru unele operatii juridice , legea prevede necesitatea unei procuri autentice indiferent de forma actului juridic ce urmeaza sa fie incheiat de catre mandatar, in numele mandantului. Mandatul tacit rezulta din acele imprejurari de fapt care fac neindoielnica intentia partilor si nu trebuie confundat cu mandatul aparent. In cazul mandatului aparent, desi lipseste vointa mandantului de a fi reprezentat 153, tertii contracteaza cu credinta scuzabila si legitima ca mandatarul aparent are puteri de reprezentare. Mandatul aparent produce efecte ca si cum mandatarul aparent ar fi avut puteri de reprezentare, tertul contractant de buna-credinta poate actiona impotriva mandantului in baza actului incheiat cu mandatarul aparent, caz in care va fi obligat sa execute si obligatiile asumate.
149 150

A se vedea CSJ, sect.civ.,dec.nr.355/1991 A se vedea TS, sect.civ. dec.nr.1396/1978, în RRD nr.3, 1979, p.60 si dec.nr. 2080/1978, în RRD nr.5, 1979, p.54 151 A se vedea V.M.Ciobanu, Tratat teoretic si practic de procedură civilă, vol.I, Editura National, Bucuresti,1996, p.337348; G.Boroi, D.Rădulescu, Codul de procedură civilă – comentat si adnotat, Editura All, Bucuresti,1994, p.130-135 152 A se vedea C.Rosu, M. Nicolae, Valabiliatea mandatului verbal si a mandatului tacit pentru cererea de stabilire a dreptului de proprietate în temeiul legii fondului funciar, în Dreptul nr.1,1999, p.19-30; TS,sect.civ.,dec. nr.24/1972, în CD, 1972, p.152. 153 A se vedea D. Gherasim, Buna credintă în raporturile civile, Editura Academiei, Bucuresti, 1981, p.218-219

174

Persoana reprezentata fara voia ei poate actiona impotriva tertului numai daca a ratificat actul incheiat de mandatarul aparent, caz in care mandatul aparent se transforma, cu efect retroactiv intr-un mandat cu reprezentare de drept comun. 154 III.4.4. Actul cu sine insusi si dubla reprezentare (autocontractul) . In cazul in care mandatarul incheie actul juridic care formeaza obiectul mandatului cu sine insusi sau cu o terta persoana pe care tot el o reprezinta, exista pericolul neglijarii intereselor mandantului, in primul caz, sau al unuia dintre mandanti, in cel de-al doilea. Un asemenea pericol nu exista daca mandantul fiind in cunostinta de cauza, convine sa dea imputernicire mandatarului in acest sens ori daca clauzele actului sunt astfel precizate, incat este exclusa vatamarea intereselor mandantului. Mandantul poate cere anularea actului pentru dol prin reticenta sau pentru violarea de catre mandatar a obligatiei fata de mandant155. Actul cu sine insusi si dubla reprezentare nu trebuie sa fie confundate cu mandatul in interes comun. Mandatul in interes comun nu se confunda cu mandatul remunerat. In primul caz, mandatarul este cointeresat in incheierea actului care formeaza obiectul mandatului. In al doilea caz, interesul lui rezida in contractul de mandat care il indreptateste la plata remuneratiei, chiar daca operatiunea juridica in vederea careia a fost conferit mandatul nu a putut fi realizata. III.5. Efectele contractului de mandat III.5.1. Efecte intre parti. III.5.1.1. Obligatiile mandatarului. a. Indeplinirea mandatului. Principala obligatie a mandatarului este de a executa mandatul. Neexecutarea sau executarea necorespunzatoare a acestei obligatii face ca mandatarul sa fie raspunzator nu numai de dol dar si de culpa simpla. Prin executarea mandatului nu trebuie inteleasa incheierea actului proiectat. Daca mandatarul, cu toate diligentele depuse, nu poate incheia actul juridic in conditiile imputernicirii primite, raspunderea lui nu va fi angajata. Daca culpa mandatarului este stabilita, masura raspunderii lui va fi data de paguba suferita de mandant din cauza neexecutarii sau executarii necorespunzatoare a obligatiei asumate. Mandatarul nu raspunde insa pentru neexecutarea obligatiilor asumate de tertul contractant, daca nu a comis o culpa in alegerea acestuia si contractul de mandat nu prevede in sarcina lui o obligatie de garantie. Daca lucrul detinut in baza mandatului piere fortuit, mandatarul nu raspunde, chiar daca l-ar fi putut salva, sacrificand un bun propriu. Conditiile raspunderii mandatarului pot fi modificate prin conventia partilor. Mandatarul nu poate sa depaseasca limitele stabilite prin mandat. Cu toate acestea, el se poate abate de la instructiunile primite, daca ii este imposibil sa il instiinteze in prealabil pe mandant si se poate prezuma ca acesta ar fi aprobat abaterea daca ar fi cunoscut imprejurarile ce o justifica. In acest caz, mandatarul este obligat sa il instiinteze de indata pe mandant cu privire la schimbarile aduse executarii mandatului. Mandatarul este obligat sa il instiinteze pe mandant despre imprejurarile care au aparut ulterior incheierii mandatului si care pot determina revocarea sau modificarea acestuia.
154 155

A se vedea F.Deak, op.cit., p.347 A se vedea T.R.Popescu, P.Anca, Teoria generală a obligatiilor, Editura Stiintifică, Bucuresti, 1968, p.76; A.Pop, Ghe.Beleiu, Drept civil. Teoria generală a dreptului civil, Universitatea din Bucuresti, 1980, p.342-343.

175

b. Obligatia de a da socoteala. Mandatarul trebuie sa dea mandantului socoteala despre indeplinirea mandatului. In virtutea acestei obligatii mandatarul este dator sa dea in primire mandantului tot ce i s-a predat in puterea mandatului (bunurile sau documentele primite de la mandantul insusi sau de la terti) in acest din urma caz, chiar daca bunurile primite nu s-ar cuveni mandantului, deoarece tertul pagubit va cere restituirea platii nedatorate de la mandant. Orice mandatar este tinut sa dea socoteala despre gestiunea sa si sa remita mandantului tot ceea ce a primit in temeiul imputernicirii sale, chiar daca ceea ce a primit nu ar fi fost datorat mandantului. In perioada in care bunurile primite cu ocazia executarii mandatului de la mandant ori in numele lui se afla in detinerea mandatarului, acesta este obligat sa le conserve. c. Obligatii rezultand din substituirea unei terte persoane. Pluralitatea de mandatari In absenta unei stipulatii contrare, mandatul conferit mai multor persoane pentru a lucra impreuna nu are efect daca nu a fost acceptat de catre toate aceste persoane. Cand mai multe persoane au acceptat acelasi mandat, actele lor il obliga pe mandant chiar daca au fost incheiate numai de una dintre ele, afara de cazul cand s-a stipulat ca vor lucra impreuna. In lipsa de stipulatie contrara, mandatarii raspund solidar fata de mandant daca s-au obligat sa lucreze impreuna. Substituirea facuta de mandatar Mandatarul este tinut sa indeplineasca personal mandatul, cu exceptia cazului in care mandantul l-a autorizat in mod expres sa isi substituie o alta persoana in executarea in tot sau in parte a mandatului. Chiar in absenta unei autorizari exprese, mandatarul isi poate substitui un tert daca: a) imprejurari neprevazute il impiedica sa aduca la indeplinire mandatul; b) ii este imposibil sa il instiinteze in prealabil pe mandant asupra acestor imprejurari; c) se poate prezuma ca mandantul ar fi aprobat substituirea daca ar fi cunoscut imprejurarile ce o justifica. Mandatarul este obligat sa il instiinteze de indata pe mandant cu privire la substituire. Daca substituirea nu a fost autorizata de mandant, mandatarul raspunde pentru actele persoanei pe care si-a substituit-o ca si cum le-ar fi indeplinit el insusi. Daca substituirea a fost autorizata, mandatarul nu raspunde decat pentru diligenta cu care a ales persoana care l-a substituit si i-a dat instructiunile privind executarea mandatului. In toate cazurile, mandantul are actiune directa impotriva persoanei pe care mandatarul si-a substituit-o. d. Obligatia de conservare a bunurilor mandantului Mandatarul va exercita drepturile mandantului fata de terti, daca bunurile primite pentru mandant prezinta semne de deteriorare sau au ajuns cu intarziere. In caz de urgenta, mandatarul poate proceda la vanzarea bunurilor cu diligenta unui bun proprietar. III.5.1.2. Obligatiile mandantului. a. Desdaunarea mandatarului156. Mandantul este obligat sa restituie mandatarului toate cheltuielile facute cu ocazia executarii mandatului. El nu poate refuza restituirea acestor cheltuieli, chiar daca operatia in
156

A se vedea F.Deak, op.cit., p.353

176

vederea careia a fost conferit mandatul nu a putut fi efectuata si nici sa ceara reducerea lor pe motiv ca ar fi fost exagerate, daca mandatarului nu i se poate imputa nici o culpa. Mandantul trebuie sa plateasca si dobanzi la sumele avansate de mandatar. Aceste dobanzi curg, fara punere in intarziere, din ziua cand mandatarul a facut plata. De asemenea, mandantul suporta si pierderile suferite de mandatar cu ocazia indeplinirii mandatului, daca nu i se poate imputa vreo culpa. b. Plata remuneratiei. Cand mandatul este cu titlu oneros, mandantul este obligat sa plateasca suma stipulata chiar daca operatia in vederea careia a fost conferit mandatul nu a putut fi efectuata. Mandantul poate fi scutit de plata remuneratiei numai in cazul in care exista o culpa a mandatarului, nu si in cazul in care el executa mandatul cu intarziere. c. Solidaritatea mandantilor. Cand mai multe persoane au numit un mandatar pentru o afacere comuna, fiecare dintre ele este raspunzatoare solidar pentru toate efectele mandatului. Solidaritatea este in acest caz legala. d. Dreptul de retentie al mandatarului. Mandatarul poate retine lucrurile pe care le-a primit pentru indeplinirea mandatului, intrucat creantele corelative sunt prilejuite de acelasi raport juridic157. III.5.2. Efecte fata de terti. a. Raporturile dintre mandant si terti. Ca urmare a actelor incheiate de mandatarul reprezentant, intre mandant si terti de creeaza raporturi juridice directe; in fapt tertul trateaza cu mandatarul, in drept contracteaza cu mandantul. Mandantul desi absent, a fost reprezentat de mandatar si toate efectele legale active sau pasive ale actului incheiat de mandatar cu tertul se resfrang asupra mandantului. El devine personal creditorul respectiv debitorul tertului ori titularul dreptului real dobandit prin actul incheiat, respectiv patrimoniul sau va suferi modificarea rezultand din instrainarea sau constituirea dreptului real in favoarea tertului ori prin stingerea unui raport obligational Actele incheiate de mandatar cu depasirea imputernicirilor primite nu obliga pe mandant daca nu le-a ratificat expres sau tacit. Daca mandantul ratifica mandatul atunci mandatul incepe sa-si produca efectele retroactiv intre parti si succesorii lor de la data incheierii actului, iar fata de terti de la data ratificarii158. In lipsa ratificarii si daca nu poate fi invocata ideea mandatului aparent, actele excesive ale mandatarului obliga pe mandant numai in conditiile gestiunii de afaceri, ceea ce presupune dovada utilitatii pentru gerant a actului incheiat si faptul ca, prin contractul de mandat, nu s-a interzis depasirea limitelor imputernicirii, caci gestiunea nu se poate face decat “fara cunostinta” gerantului, iar nu impotriva vointei lui159. Daca conditiile gestiunii de afaceri nu sunt indeplinite mandantul va putea fi actionat numai in limita imbogatirii. Daca mandantul “nu este indatorat pentru tot ceea ce mandatarul ar fi facut afara din limitele puterilor sale” (art.1546 C.civ.), evident ca el nu raspunde nici pentru actele sau faptele ilicite cauzatoare de prejudicii savarsite de mandatar cu ocazia indeplinirii mandatului care, in orice caz, sunt “afara din limitele puterilor sale”160.
157

A se vedea R.Sanilevici, Teoria generală a obligatiilor, Universitatea “Al. I.Cuza”, Iasi, 1976, p.324; M-L. Ghinea, Unele probleme referitoare la dreptul de retentie, în RRD nr.11, 1983, p.10. 158 A se vedea F.Deak, op.cit., p.355 159 A se vedea C.Stătescu, C.Barsan, op.cit., p.100 si urm. 160 A se vedea F.Deak, op.cit., p.355

177

Raporturile dintre mandatar si terti. Intrucat mandatarul contracteaza in numele si pe seama mandantului, nu se creeaza raporturi juridice intre el si tertii cu care contracteaza. Fata de mandatar actul incheiat in limitele imputernicirii nu produce efecte juridice. Mandatarul este insa obligat sa cunoasca limitele imputernicirii sale iar in cazul in care el depaseste actele pentru care a fost imputernicit este raspunzator de faptele sale fata de terti, in sensul ca este tinut sa le garanteze validitatea actelor, afara de cazul cand a dat tertilor posibilitatea de a lua cunostinta de intinderea imputernicirii. III.6. Incetarea efectelor contractului de mandat Modurile de incetare Pe langa cauzele generale de incetare a contractelor, mandatul inceteaza prin oricare dintre urmatoarele moduri: a) revocarea sa de catre mandant; b) renuntarea mandatarului; c) moartea, incapacitatea sau falimentul mandantului ori a mandatarului. d) falimentul mandatarului sau al mandantului Cu toate acestea, atunci cand are ca obiect incheierea unor acte succesive in cadrul unei activitati cu caracter de continuitate, mandatul nu inceteaza daca aceasta activitate este in curs de desfasurare, cu respectarea dreptului de revocare sau renuntare al partilor ori al mostenitorilor acestora. III.6.1. Revocarea mandatului. Mandatul este revocabil. Mandantul poate revoca (denunta unilateral) mandatul oricand, chiar daca este cu termen si poate sa-l constranga pe mandatar a-i restitui procura. In caz de pluralitate de mandanti revocarea se poate face numai prin consimtamantul tuturor. Conditiile revocarii Mandantul poate oricand revoca mandatul, expres sau tacit, indiferent de forma in care contractul de mandat a fost incheiat si chiar daca a fost declarat irevocabil. Imputernicirea data unui nou mandatar pentru aceeasi afacere revoca mandatul initial. Mandatul dat in conditiile prevazute la art. 2.028 (cand mandatul a fost dat aceluiasi mandatar de mai multe persoane pentru o afacere comuna, fiecare dintre ele raspunde solidar fata de mandatar de toate efectele mandatului) nu poate fi revocat decat cu acordul tuturor mandantilor. Efectele revocarii Mandantul care revoca mandatul ramane tinut sa isi execute obligatiile fata de mandatar. El este, de asemenea, obligat sa repare prejudiciile suferite de mandatar din cauza revocarii nejustificate ori intempestive. Atunci cand partile au declarat mandatul irevocabil, revocarea se considera a fi nejustificata daca nu este determinata de culpa mandatarului sau de un caz fortuit ori de forta majora. Publicitatea revocarii procurii autentice notariale Daca procura a fost data in forma autentica notariala, in vederea informarii tertilor, notarul public caruia i se solicita sa autentifice revocarea unei asemenea procuri este obligat sa transmita, de indata, revocarea catre Registrul national notarial, tinut in format electronic, potrivit legii. Notarul public care autentifica actul pentru incheierea caruia a fost data procura are obligatia sa verifice la Registrul national notarial daca acea procura a fost revocata.

b.

178

Dispozitiile alin. (1) si (2) sunt aplicabile si in cazul autentificarilor realizate de misiunile diplomatice si oficiile consulare ale Romaniei. III.6.2. Renuntarea mandatarului. Mandatarul poate renunta la mandat, neavand nici o importanta daca mandatul este cu titlu oneros sau gratuit. El are obligatia de a anunta pe mandatar de renuntarea sa. Mandantul va raspunde fata de mandant in cazul in care renuntarea este de natura sa pagubeasca pe mandant, afara de cazul cand dovedeste ca executarea in continuare a mandatului i-ar fi pricinuit lui insusi o paguba insemnata. III.6.3. Moartea unei parti. Mandatul inceteaza prin moartea uneia dintre parti, a mandatarului sau a mandantului. Cu toate acestea in caz de moarte a mandatarului, mostenitorii lui trebuie sa-l instiinteze pe mandant si pana atunci sa continue indeplinirea mandatului, efectuand actele necesare apararii intereselor acestuia, daca au avut cunostinta de existenta si persoana mandantului161. In caz de deces al mandantului, mandatarul este tinut sa termine operatiunea daca intarzierea ar provoca pagube mostenitorilor mandantului. Actele incheiate de mandatar cu tertii de buna-credinta, atunci cand nu avut la cunostinta moartea mandantului raman valabile. Dupa moartea mandantului obligatia mandatarului de a da socoteala se executa fata de mostenitorii defunctului162. Dispozitiile legale referitoare la incetarea mandatului prin deces nefiind imperative, da posibilitatea partilor de a stipula in contract o clauza derogatorie, stabilind conditiile in care executarea contractului continua dupa moarte. III.6.4. Alte cauze de incetare. • punerea sub interdictie • insolvabilitatea163 • falimentul164 In general mandatul inceteaza in orice imprejurare care provoca o incapacitate, intrucat normele privind incapacitatea si reprezentarea legala a incapabililor se opun continuarii mandatului. III.7. Efectele incetarii mandatului Orice mandatar este tinut sa dea socoteala despre gestiunea sa si sa remita mandantului tot ceea ce a primit in temeiul imputernicirii sale, chiar daca ceea ce a primit nu ar fi fost datorat mandantului. In perioada in care bunurile primite cu ocazia executarii mandatului de la mandant ori in numele lui se afla in detinerea mandatarului, acesta este obligat sa le conserve. - Mandatul fara reprezentare. Contractul de interpunere In unele cazuri desi mandatarul lucreaza in interesul mandantului, incheie totusi actul in numele sau personal fara a-l reprezenta pe mandant. In aceste situatii contractul incheiat
161 162

A se vedea C.Hamangiu, I.Rosetti Bălănescu, Al. Băicoianu, op.cit., p.1013 A se vedea F.Deak, op.cit., p.359 163 A se vedea Legea nr.64/1995, modificată ulterior 164 A se vedea Legea nr.64/1995 modificată ulterior

179

intre mandant si mandatar se numeste: mandat fara reprezentare. Intrucat reprezentarea este de natura contractului de mandat, alaturi de mandatul fara reprezentare din dreptul comercial, poate exista si un contract civil de mandat fara reprezentare, cunoscut sub numele de contract de interpunere165. Contractul de interpunere este de fapt un contract simulat prin interpunerea de persoane, un caz particular de interpunere de persoane166. Se recurge la aceasta formula juridica cand o persoana (mandantul) vrea sa incheie un act juridic, dar in asa fel incat persoana sa nu fie cunoscuta de terti, cum ar fi cocontractantul mandatarului ocult si alti terti. In acest scop mandantul da un mandat unei alte persoane, care insa contracteaza in nume propriu si nu in calitate de mandatar. Contractul de interpunere este o simulatie prin interpunerea unor persoane indiferent ca persoana care contracteaza cu mandatarul ocult este sau nu partas la simulatie. In ambele cazuri, actul public consfinteste o situatie juridica necorespunzatoare realitatii si deci este simulat. Conventia de interpunere de persoane nu este prin ea insasi ilicita 167, dar daca a fost intrebuintata in scopuri ilicite, atat conventia dintre mandant si mandatarul ocult, cat si actul incheiat cu tertul contractant vor fi nule. Daca nu suntem in prezenta fraudei la lege, in cazul contractului de interpunere, raporturile dintre mandant si mandatar se reglementeaza potrivit regulilor de la mandat. Ca si mandatarul cu reprezentare, persoana interpusa este obligata sa predea mandantului tot ce a primit in executarea mandatului168. Daca tertul este partas la simulatie, actul incheiat cu mandatarul va produce efecte si fata de el in conditiile regulilor aplicabile mandatului cu reprezentare. In caz de neexecutare a obligatiilor de catre mandatarul ocult, mandantul poate intenta o actiune in declararea simulatiei pentru a inlatura aparenta creata prin actul public. Fata de tertii de buna-credinta care nu cunosc realitatea, inclusiv cocontractantul care n-a fost partas la simulatie, mandatarul apare ca adevaratul contractant si va deveni personal creditor sau debitor ori titular al dreptului real. Efectele fata de terti Tertii nu au niciun raport juridic cu mandantul. Cu toate acestea, mandantul, substituindu-se mandatarului, poate exercita drepturile de creanta nascute din executarea mandatului, daca si-a executat propriile sale obligatii fata de mandatar. Bunurile dobandite de mandatar Mandantul poate revendica bunurile mobile dobandite pe seama sa de catre mandatarul care a actionat in nume propriu, cu exceptia bunurilor dobandite de terti prin efectul posesiei de buna-credinta. Daca bunurile dobandite de mandatar sunt imobile, acesta este obligat sa le transmita mandantului. In caz de refuz, mandantul poate solicita instantei de judecata sa pronunte o hotarare care sa tina loc de act de transmitere a bunurilor dobandite. Creditorii mandatarului
165 166

A se vedea F.Deak, op.cit., p.361 A se vedea R.Petrescu, Aspecte din practica Tribunalului Suprem referitoare la simulatia în actele juridice, în RRD nr.1, 1976, p.35 167 A se vedea A. Ionascu, Contributia practicii judecătoresti la dezvoltarea principiilor dreptului civil roman, II, Editura Academiei, Bucuresti, 1978, p.36-37 168 A se vedea TS, sect.civ., dec.nr.804/1970, p.38-39

180

Creditorii mandatarului nu pot urmari bunurile dobandite de acesta in nume propriu, dar pe seama mandantului, daca mandatul fara reprezentare are data certa si aceasta este anterioara luarii oricarei masuri asiguratorii sau de executare.

181

TESTE GRILA CONTRACTE SPECIALE 1. Cu exceptia cazurilor prevazute de lege, ori daca din vointa partilor nu rezulta contrariul, proprietatea se stramuta de drept cumparatorului: a. din momentul incheierii contractului, chiar daca bunul nu a fost predat ori pretul nu a fost platit inca; b. numai daca pretul a fost platit; c. o data cu predarea bunului. 2. Parintii, tutorii, curatorii, administratorii provizorii: a. pot cumpara bunurile persoanelor cand aceste au implinit 18 ani; b. nu pot cumpara bunurile persoanelor pe care le reprezinta; c. vor putea cumpara bunurile persoanelor pe care le reprezinta doar cu incuviintarea autoritatii tutelare. 3. Obligatia de a preda bunul: a. se intinde numai la bunul principal; b. se intinde si la accesoriile sale, precum si la tot ce este destinat folosintei sale perpetue; c. se intinde la bunul principal si la cel accesoriu. 4. Vanzarea-cumpararea este un act de dispozitie: a. numai raportat la lucrul vandut si pretul care formeaza obiectul contractului; b. numai raportat la patrimoniul partii contractante. c. numai pentru vanzator, intrucat el transfera dreptul de proprietate. 5. a. b. c. Cheltuielile de predare in cazul contractului de vanare-cumparare sunt: in sarcina cumparatorului; in sarcina vanzatorului; in sarcina vanzatorului si a cumparatorului.

6. Donatie cu sarcina: a. este un contract sinalagmatic in limita sarcinii; b. este un act juridic afectat de o conditie rezolutorie pur potestativa; c. este lovita de nulitate intrucat contravine principiului irevocabilitate donatiilor. 7. Bunurile mobile care constituie obiectul donatiei: a. trebuie enumerate si evaluate intr-un inscris, chiar sub semnatura privata, sub sanctiunea nulitatii absolute a donatiei; b. trebuie enumerate si evaluate intr-un inscris, numai autentic, sub sanctiunea nulitatii absolute a donatiei; c. trebuie enumerate si evaluate intr-un inscris, numai solemn, sub sanctiunea nulitatii absolute a donatiei. 8. Este cauza legala de revocare a donatiei:

182

a. neexecutarea sarcinii indiferent daca exista sau nu culpa; b. ingratitudinea; c. survenienta de copil. 9. Contractul de mandat este: a. de regula consensual care ia nastere prin simplul acord de vointa al partilor, fara a fi supus vreunei forme speciale; b. numai scris in forma autentica; c. intotdeauna incheiat in forma scrisa sub semnatura privata. 10. Este obligatie a mandantului: a. obligatia de a da socoteala; b. obligatia de plata a remuneratiei; c. obligatia de a dezdauna pe mandatar daca s-a prevazut expres in contract.

183

INSTITUTII DE DREPT SUCCESORAL

184

CAPITOLUL 1 ASPECTE GENERALE PRIVIND INSTITUTIA MOSTENIRII Potrivit dispozitiilor Constitutiei Romaniei din 2003169 (art. 46): ”dreptul de mostenire este garantat”, asigurandu-se astfel, la nivel de principiu, ca acest drept poate fi realizat prin interventia institutiilor statului. Codul civil in Cartea a IV -a privind mostenirea si liberalitatile cuprinde doua titluri dedicate exclusiv succesiunilor: Titlul I „Dispozitii referitoare la mostenire in general” (art. 953-962) si Titlul II ”Mostenirea legala” (art. 963983), in timp ce in cadrul ultimului titlu, in Capitolul III este reglementat testamentul. Pe langa aceste prevederi legale, care constituie principalul izvor al materiei succesiunilor, Codul civil mai cuprinde si alte reglementari referitoare la acest domeniu si cu care dispozitiile de mai sus se intregesc. Este de remarcat ca desi conceptiile politice si sociale isi pun amprenta asupra solutiilor legislative adoptate in timp, sub regimul comunist se poate spune ca materia succesiunilor a ramas relativ intacta. Intinderea emolumentului succesoral era insa redusa intro societate in care nu exista o proprietate privata autentica, avand la baza in principal proprietatea colectiva. Reglementarile din materia succesiunilor care se fundamenteaza tocmai pe proprietatea privata isi capata adevaratele lor valente intr-o societate libera, democratica in care proprietatea privata este cu adevarat garantata170. Cand o persoana inceteaza din viata, patrimoniul pe care il lasa se transmite anumitor persoane, prin modurile stabilite de lege. In acest sens, trebuie deosebit modul de transmitere al mostenirii „ab intestat” de nostenirea testamentara171. Pe parcursul timpului, notiunea de mostenire a primit numeroase definitii. Intr-o prima optica, prin mostenire se intelege „transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedata catre una sau mai multe persoane in fiinta (persoane juridice, persoane fizice, sau statul in cazul succesiunilor vacante)”.172 Intr-o alta conceptie,173 succesiunea (mostenirea) reprezinta transmiterea unui patrimoniu, fractiune de patrimoniu sau a unor bunuri singulare de la o persoana decedata la una sau mai multe persoane in fiinta. Asadar, succesiunea reprezinta o transmitere cu titlu mortis causa prin care, afara de cazul in care se refera la bunuri privite din punct de vedere ut singuli se transmit nu numai drepturi dar si obligatii, deci mai mult decat simpla proprietate. Termenul de succesiune poate fi privit din doua puncte de vedere. Din punct de vedere lato sensu „succesiunea reprezinta orice transmisiune de drepturi, chiar cu titlu particular”. Din punct de vedere stricto sensu, insa, termenul de succesiune (mostenire) este susceptibil de doua intelesuri. In primul rand mostenirea reprezinta transmisiunea patrimoniului unei persoane decedate la una sau mai multe persoane in viata. In al doilea inteles, succesiunea sau mostenirea desemneaza patrimoniul transmis mortis causa, spunandu-se ca succesiunea sau
169 Constitutia Romaniei din anul 2003 este forma republicată a Constitutiei Romaniei din 1991, cu actualizarea denumirilor si renumerotarea articolelor, revizuită prin Legea nr. 429/2003, aprobată prin Referendumul national din 18-19 octombrie 2003, confirmat prin Hotărarea Curtii Constitutionale nr. 3 din 22 octombrie 2003. Textul Constitutiei din anul 2003 a fost publicat în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003. 170 Reglementări legale privitoare la mosteniri se găsesc si alte acte normative care au diferite obiecte de reglementare. Amintim doar cu titlu de exemplu Legea nr. 18/1991, cu modificările ulterioare, Legea nr. 112/1995, Legea nr. 10/2001 etc. 171 A se vedea în acest sens art. 650 din Codul civil Roman. În conformitate cu prevederile art. 650 „succesiunea se difereste sau prin lege sau după vointa omului, prin testament.” 172 A se vedea FRANCISC DEAK, „Tratat de drept succesoral”, Editura Actami, Bucuresti, 1999, p. 5 173 În acest sens DAN CHIRICĂ, „Drept civil - Succesiuni”, Editura Lumina Lex, 1999, p. 3.

185

mostenirea este insolvabila. Tot astfel se poate vorbi si de succesiunea mobiliara si succesiunea imobiliara.174 Ca sinonime ale notiunii de succesiune se folosesc in literatura de specialitate termenii de mostenire si de ereditate. In acelasi context, in literatura de specialitate175, se considera ca dreptul de mostenire are doua acceptiuni:  notiune de mostenire sau de succesiune se utilizeaza in sensul de transmitere a patrimoniului unei persoane fizice decedate;  sau pentru desemnarea a insusi patrimoniului transmis din cauza de moarte, deci in sens de masa succesorala. In limbajul tehnic de specialitate, insa, persoana decedata al carei patrimoniu, fractiune de patrimoniu, sau bunuri individuale se transmit prin succesiune este desemnata prin termenul de „de cujus”, acest termen provine de la prescurtarea formulei romane is de cujus succesione agitur (cel despre a carui mostenire este vorba). In acest sens trebuie facuta o precizare, si anume, in dreptul civil prin notiunile de succesiune, mostenire sau ereditate este desemnata nu numai transmisiuea mortis causa ci si obiectul acestei transmisiuni176. Pornindu-se de la prevederile art. 955 C. civ. potrivit carora “patrimoniul defunctului se transmite prin mostenire legala, in masura in care cel care lasa mostenirea nu a dispus altfel prin testament”s-a conchis ca functie de izvorul vocatiei succesorale avem mostenire legala sau testamentara.. Mostenirea este legala cand ea se defera in ordinea si cotele determinate prin lege, persoanelor stabilite ca facand parte din una din clasele de mostenitori stabilite in Codul civil. Ea se va deferi in temeiul legii numai in masura in care nu exista testament sau acesta nu isi produce, in total sau in parte efectele, sau testamentul cuprinde dispozitii de alta natura ca recunoasterea unui copil, dispozitii cu privire la funeralii etc, dar nu privitoare la transmiterea patrimoniului succesoral. Codul civil, spre deosebire de dreptul roman unde succesiunea ab intestat era considerata o exceptie, o priveste ca pe cea mai fireasca modalitate de transmitere a patrimoniului lui „de cujus” catre rudele sale de sange care sunt constituite in clase de mostenitori. Mai mult decat atat, si in cazul in care defunctul a lasat testament, legiuitorul a instituit rezerva succesorala, institutie menita a proteja interesele unor mostenitori legali impotriva liberalitatilor excesive ale lui de cujus. Cei care dobandesc succesiunea in baza legii sunt mostenitori universali intrucat au vocatie la intregul patrimoniu al defunctului, chiar si in ipoteza in care exista o pluralitate de mostenitori si fiecare va lua numai o parte din mostenire. Nu exista, asadar mostenitori legali cu vocatie numai la bunuri singulare (ut singuli). In cazul mostenirii testamentare transmisiunea bunurilor defunctului are loc in baza testamentului. Dispozitiile defunctului cu privire la bunurile sale din cuprinsul testamentului poarta denumirea de legate, iar beneficiarii acestora de legatari. Cele doua categorii de mosteniri, cea legala si cea testamentara, nu se exclud, ci dimpotriva ele pot coexista. In cazul in care exista testament dar si mostenitori legali rezervatari, coexistenta lor se impune chiar, intrucat prin dispozitiile din cuprinsul
174

Pentru mai multe detalii a se vedea MIHAI ELIESCU, „Curs de succesiuni”, Editura Humanitas, Bucuresti, 1997, p.

13. Pentru mai multe detalii, a se vedea LIVIU STANCIULESCU, „Drept civil. Dreptul de mostenire”, Editura Atlas Lex, Bucuresti, 1996, p. 6 176 În acest sens, M. ELIESCU, „Mostenirea si devolutiunea în dreptul R.S.R.,”, Editura Academiei, Bucuresti, 1966. p. 20.
175

186

testamentului nu se va putea incalca rezerva mostenitorilor legali, punandu-se problema reductiunii legatelor la limita cotitatii disponibile. De asemenea, daca defunctul a facut legate cu titlu particular patrimoniul va reveni mostenitorilor legali care insa vor fi tinuti sa execute legatele fata de legatarii cu titlu particular. Daca insa este vorba de un legat particular, adica avand ca obiect un bun individual determinat dreptul asupra acestuia va fi dobandit de catre legatar direct de la defunct, fara sa treaca asupra mostenitorilor legali. In ipoteza in care prin legatele instituite de defunct nu se epuizeaza patrimoniul succesoral, devolutiunea succesorala va fi legala pentru rest si testamentara pentru ceea ce cuprind legatele. Daca insa s-au instituit mai multi legatari cu titlu universal, epuizandu-se astfel mostenirea sau daca s-au instituit mai multi legatari universali, devolutiunea mostenirii va fi exclusiv testamentara. Asadar, Codul civil nu a pastrat principiul din dreptul roman al incompatibilitatii mostenirii testamentare cu cea legala (nemo partim testatus partim intestatus decedere potest), adica nimeni nu poate muri in parte cu testament, in parte fara testament. In aceasta ordine de idei, in practica judiciara s-a pus problema coexistentei calitatii de mostenitor legal si testamentar in aceeasi persoana. Tribunalul Suprem s-a pronuntat in sens afirmativ decizand177: ”calitatea de mostenitor legal subzista si in cazul in care aceasta este unita cu cea de mostenitor testamentar, fiind de neconceput ca titularul unui drept bazat pe o pluralitate de temeiuri sa fie pus in situatia de a lua mai putin si de a fi exclus de la un beneficiu pe care l-ar putea culege numai pe baza unuia din temeiurile juridice componente“.

177

Tribunalul Suprem , sectia civilă, dec. nr. 2775/1984, în Culegere de decizii pe anul 1984, p. 126.

187

CAPITOLUL 2 NOTIUNEA SI CONDITIILE DREPTULUI DE MOSTENIRE LEGALA 2.1. Notiunea devolutiunii succesorale legale Prin devolutiunea mostenirii se intelege atribuirea catre anumiti mostenitori a patrimoniului succesoral. Mostenirea este legala in cazul in care transmiterea mostenirii are loc in temeiul legii, la persoanele, in ordinea si in cotele determinate de lege178. Devolutiunea legala - („ab intestat”) a mostenirii are loc atunci cand nu exista testament, caci in acest din urma caz devolutiunea ar fi testamentara. Din definitia enuntata rezulta ca in cazul devolutiunii legale, legiuitorul determina categoriile de persoane care vor culege mostenirea in functie de anumite criterii, cum este gradul de rudenie sau calitatea de sot supravietuitor. In cazul devolutiunii testamentare transmisiunea are loc potrivit vointei lui de cujus exprimata in testament. Intre cele doua forme ale devolutiunii mostenirii nu exista neaparat un raport de excludere, intrucat, asa cum am aratat, ele pot coexista179. Astfel, de exemplu, daca defunctul a dispus prin testament numai de o parte a mostenirii, sau chiar daca a dispus de intreg, dar exista mostenitori rezervatari acestia isi vor primi partea lor (rezerva) in virtutea legii. Mostenirea va fi tot legala si atunci cand defunctul a lasat testament dar acesta nu cuprinde legate ci numai alt fel de dispozitii, precum recunoasterea unui copil, dispozitii privind funeraliile sau privitoare la desemnarea unui executor testamentar etc. Tot astfel, se poate intampla ca testamentul sa nu cuprinda legate ci numai exheredari, astfel ca el va fi folosit numai pentru inlaturarea de la mostenire a celor exheredati, iar mostenirea se va imparti potrivit legii de catre cei care nu au fost inlaturati prin vointa lui de cujus. 2.2. Enumerarea conditiilor mostenirii Legale si reglementare legala In Capitolul II din Titlul I ”Despre mostenire si liberalitati”, intitulat ”Conditiile generale ale dreptului de a mosteni”, Codul civil prevede (art. 957-962) doua conditii pentru ca o persoana sa poata veni la mostenire si anume180:  sa aiba capacitate succesorala si  sa nu fie nedemna de a mosteni;  la aceste conditii, doctrina a mai adaugat: sa aiba vocatie (chemare) la mostenire si sa nu fie inlaturata de la mostenire (exheredare, dezmostenita). Prima conditie prevazuta de art. 957 C. civ., capacitatea succesorala si cea de a treia, vocatia succesorala, sunt conditii pozitive, iar cea de a doua, nedemnitatea succesorala, prevazuta de art. 958-961 C. civ. este una negativa. Aceasta pe de o parte, iar pe de alta, se observa ca prima conditie si cea de a treia (capacitatea si vocatia succesorala) sunt valabile atat pentru mostenirea legala, cat si pentru cea testamentara, pe cand nedemnitatea priveste numai mostenirea legala, corespondentul ei pentru mostenirea testamentara fiind revocarea judecatoreasca a legatelor pentru ingratitudine prevazuta de alin.2 al art. 1069 C. civ. Vocatia succesorala isi are temeiul, in cazul mostenirii legale in lege iar in cazul celei testamentare in testament. Raportul dintre capacitatea succesorala si vocatia succesorala este
178 179

Pentru această definitie FR. DEAK, op. cit., p. 59. DUMITRU C. FLORESCU, „Drept civil. succesiunile”, Editura Universitătii „Titu Maiorescu”, Bucuresti, 2001, p.

37 În Codul civil francez, această materie este reglementată în Cartea a III-a “Modalităti de dobandire a dreptului de proprietate”, titlul I, “Despre succesiuni”, capitolul II “Conditiile cerute pentru a mosteni”.
180

188

de la general la particular, intrucat daca o persoana exista sau este conceputa si se naste vie are un drept general si abstract prevazut de a mosteni, care este o parte a capacitatii de folosinta. Are asadar, capacitate succesorala generala. Pe cand vocatia succesorala intemeiata pe lege sau pe testament se raporteaza la o succesiune concreta si rezulta din raporturile concrete de rudenie sau de casatorie cu defunctul, in cazul mostenirii legale si din cuprinsul testamentului, in cazul mostenirii testamentare181. In ceea ce priveste drepturile succesorale ale sotului supravietuitor se mai impune indeplinirea unei conditii, si anume calitatea de sot. Premisele dreptului de a mosteni sunt182:  prima premisa: la baza dreptului de a mosteni sta rudenia de sange;  a doua premisa: dreptul de a mosteni decurge si din consacrarea faptului ca afectiunea existenta intre soti, care constituie baza edificiului casatoriei si al familiei, trebuie sa conduca in mod necesar la consacrarea unui drept reciproc de mostenire intre acestia;  a treia premisa: dreptul de a mosteni se intemeiaza pe principiul egalitatii intre sexe, pe principiul egalitatii in drepturi al copiilor din casatorie, din afara casatoriei si din adoptie, precum si pe principiul reciprocitatii vocatiei succesorale legale;  a patra premisa: dreptul de a mosteni rezulta nu numai din lege, ci si din efectele juridice pe care legea civila le recunoaste actului unilateral de vointa - testamentul;  a cincia premisa: dreptul de a mosteni trebuie consacrat cu necesitate in favoarea unui ultim mostenitor - statul in drept sa culeaga mostenirile vacante, in lipsa oricaror alti mostenitori. Daca aceste conditii sunt indeplinite transmiterea mostenirii opereaza pe deplin drept in virtutea legii, din momentul deschiderii mostenirii, adica momentul mortii lui de cujus183. Acest lucru - indeplinirea conditiilor - nu inseamna insa ca mostenitorii legali (aceeasi situatie se intalneste si in cazul legatarilor) sunt siliti sa primeasca mostenirea. Astfel, potrivit art.1100 din Codul civil “cel chemat la mostenire in temeiul legii sau al vointei defunctului poate accepta mostenirea sau poate renunta la ea”, coroborat cu art.1106 „nimeni nu poate fi obligat sa accepte o mostenire ce i se cuvine” dupa principiul latin “nemo invitus heres”. Daca mostenitorul, bazandu-se pe acest text, renunta la mostenire, prin aceasta desfiinteaza cu efect retroactiv titlul de mostenire, devenind o persoana straina de mostenire, in conformitate cu art. 1121 din Codul civil184. In concluzie la cele subliniate retinem ca in cazul in care sunt indeplinite aceste conditii, transmisiunea mostenirii se face in virtutea legii, fara a se intelege ca, in aceasta situatie, mostenitorii sunt obligati sa primeasca mostenirea. 2.3. Vocatia succesorala legala Pentru ca o persoana fizica sau juridica, sau statul in cazul succesiunilor vacante sa poata mosteni in tot sau in parte succesiunea lasata de catre defunct, nu este suficient ca persoana care pretinde mostenirea sa aiba capacitate succesorala, ci mai este necesar ca ea sa
181

TR. IONASCU, „Curs de drept civil, succesiuni si liberalităti”, Iasi, 1928, p. 10; I. ROSETTI BĂLĂNESCU, AL BĂICOIANU, „Drept civil roman. Regimuri matrimoniale. Succesiuni. Donatiuni. Testamente”, Vol. III. Editura Socec, Bucuresti, 1948, p. 222; FR. DEAK, op. cit. p. 43 si urm; FR. DEAK, ST. CĂRPENARU, „Drept civil. Contractele speciale. Dreptul de autor. Dreptul de mostenire”, Bucuresti, 1983, p. 385. 182 A se vedea MARIN POPA, op. cit., p. 20. 183 Potrivit art. 954 Cod civil: „mostenirea unei persoane se deschide în momentul decesului acesteia”; pană în momentul mortii lui de cujus, erezii, fie legali sau testamentari, nu au nici un drept asupra patrimoniului acestuia. 184 Art. 1121 Cod civil arată că “succesibilul care renuntă este considerat că nu a fost niciodată mostenitor”.

189

aiba chemare la mostenire, indiferent ca aceasta chemare exista in virtutea legii, sau in temeiul unui testament lasat de catre defunct. Legea confera vocatie succesorala la mostenire rudelor defunctului, inclusiv rudelor din adoptie, sotului supravietuitor la defunctului sau statului. Vocatia succesorala sau chemarea la mostenire este conferita fie de lege, fie de vointa lui de cujus prin testament sau contract de donatie de bunuri viitoare. Legea confera vocatie - chemare - la mostenire rudelor defunctului in anumite limite, inclusiv persoanelor a caror rudenie rezulta din adoptie, sotului supravietuitor al defunctului si statului185. Notiune de vocatie succesorala are doua sensuri: unul general si altul concret. In sensul general ea desemneaza vointa potentiala a unor persoane de a culege mostenirea lasata de catre alte persoane. In acest caz se analizeaza vocatia legala succesorala a rudelor in linie directa fara limita de grad sau limitarea vocatiei succesorale legale a rudelor pe linie colaterala pana la gradul al IV-lea ori principiul reciprocitatii vocatiei succesorale. Vocatia succesorala prezinta si un caracter concret, determinat prin devolutiunea succesorala, prin intermediul careia se selecteaza, dintre persoanele cu vocatie succesorala generala acele persoane care vor culege in mod efectiv mostenirea lasata de catre defunct. In acest sens, vocatia succesorala concreta presupune indeplinirea a doua elemente, si anume: unul pozitiv (vocatia succesorala generala) si unul negativ (persoana in cauza sa nu fie inlaturata de la mostenire de un alt succesibil, chemat in temeiul legii in rang preferential sau de un legatar). Nici vocatia succesorala generala si nici cea concreta nu se confunda cu aptitudinea general-abstracta a unei persoane de a se bucura, in continutul capacitatii sale de folosinta, de dreptul de mostenire, garantat prin Constitutie. Cunoscand faptul ca transmiterea mostenirii este o transmisiune pentru cauza de moarte - mortis causa - rezulta ca principiul reciprocitatii vocatiei succesorale nu poate viza statul si nici persoanele juridice, pentru ca desi statul are - iar persoanele juridice in anumite conditii - vocatie succesorala, acestia nu pot transmite o mostenire. Acest principiu nu este aplicabil nici in domeniul mostenirii testamentare, chiar daca, concret doua persoane si-au conferit prin actele lor separate de ultima vointa, vocatie testamentara reciproca. Principiul nu poate fi aplicat pentru cele doua testamente, deoarece acestea sunt acte juridice unilaterale independente, iar vocatia succesorala a legatarilor nu este interdependenta. De altfel, vocatia testamentara succesorala este, in majoritatea cazurilor unilaterala. Numai in cazul sotilor se obisnuieste conferirea reciproca a vocatiei succesorale prin testamente distincte186. Acest principiu, care nu este prevazut expres de lege, este cel care guverneaza materia mostenirii legale intre persoanele fizice. In virtutea acestui principiu, daca o persoana are vocatie succesorala legala generala la mostenirea altei persoane si aceasta din urma are aceeasi vocatie in raport cu prima, acesta fiind sensul pozitiv al principiului. In concret, vocatia acestor persoane cu chemare reciproca la mostenirea unu-altuia, va depinde de ordinea in care va interveni decesul lor si de concursul celorlalti mostenitori187. Principiul reciprocitatii vocatiei legale generale la mostenire are si un sens negativ, si anume acela al cazului unei persoane care nu are vocatie la mostenirea unei alte persoane, nici
A se vedea pentru aceste aspecte FR. DEAK, op. cit., p. 47; D. CHIRICĂ, op. cit., p. 32. În acest sens, FR. DEAK, op. cit., p. 63, nota 9; întrucat testamentul este un act juridic personal si esentialmente revocabil fiecare persoană trebuie să dispună pentru cauză de moarte prin testamente separate; testamentul reciproc, prin care două sau mai multe persoane dispun prin acelasi testament, una în favoarea alteia sau ambele în favoarea unei persoane, este interzis prin lege - art. 1036 din Codul civil. 187 Un exemplu în acest sens este cazul în care copilul are vocatie la mostenirea lăsată de părinti, vocatia succesorală operand si în sens invers. Acelasi lucru întamplandu-se si în raporturile dintre frati si surori, dintre nepoti de frate si unchi ori mătusi etc.
186 185

190

aceasta din urma nu poate avea vocatie la mostenirea primeia. De exemplu, copilul incredintat unei familii sau unei persoane ori aflat in plasament la o familie sau persoana si membrii familiei la care se afla, ginerele ori nora si socrii, etc. Potrivit doctrinei188 principiul al reciprocitatii vocatiei succesorale legale cunoaste o singura exceptie: cazul casatoriei nule sau a anularii ei prin hotarare judecatoreasca intervenita dupa decesul sotilor sau a unuia dintre ei, constatandu-se ca unul dintre ei a fost de buna-credinta la incheierea casatoriei declarata nula sau anulata (casatoria putativa). In acest caz, daca sotul de buna-credinta este cel supravietuitor el va avea vocatie succesorala, in schimb daca supravietuieste cel de rea-credinta celui de buna-credinta, acesta nu il va putea mosteni pe cel de buna-credinta, neavand vocatie succesorala (art. 304 C.civ.). Daca ambii soti au fost de buna-credinta sau de rea-credinta, principiul reciprocitatii vocatiei succesorale, in sens pozitiv sau negativ se restabileste. Totusi, in literatura de specialitate, se mai aminteste de inca o exceptie de la acest principiu al reciprocitatii vocatiei succesorale legale. Este vorba de ipoteza in care o persoana - adoptatorul - a adoptat doi sau mai multi copii, dintre care pe unul cu efecte depline, pe ceilalti cu efecte restranse si pune problema vocatiei succesorale reciproce dintre ei in calitate de colaterali privilegiati (frati sau surori) si nu in raport cu adoptatorul. 2.4. Nedemnitatea succesorala § 1. NOTIUNEA SI CARACTERELE JURIDICE ALE NEDEMNITATII Pentru ca o persoana sa poata mosteni nu este suficient sa aiba vocatie succesorala generala sau concreta, fiind necesar sa indeplineasca si o conditie negativa, si anume sa nu fie nedemna de a mosteni. Nedemnitatea succesorala reprezinta decaderea de drept a mostenitorului legal din dreptul de a culege o mostenire determinata, inclusiv rezerva la care ar fi avut dreptul din aceasta mostenire, deoarece s-a facut vinovat de o fapta grava fata de cel care lasa mostenirea sau fata de memoria acestuia. Dupa cum s-a stabilit in literatura de specialitate 189, nedemnitatea succesorala are un caracter de pedeapsa civila care se bazeaza pe motive de moralitate publica, neputandu-se admite ca om persoana vinovata de fapte grave fata de o alta persoana sa o poata mosteni pe aceasta. Institutia nedemnitatii succesorale se caracterizeaza prin urmatoarele caractere juridice: nedemnitatea opereaza numai in cazul savarsirii faptelor limitativ prevazute de lege si numai in materia succesiunii legale190;  nedemnitatea opereaza de drept, cel ce lasa mostenirea neputand inlatura efectele ei prin iertarea nedemnului pentru fapta sa;  fiind o sanctiune se aplica si produce efecte juridice doar in persoana autorului faptei;  domeniul de aplicare al nedemnitatii nu poate fi extins la alte mosteniri, nedemnul fiind inlaturat numai de la mostenirea defunctului fata de care a savarsit faptele;  sanctiunea nedemnitatii, fiind prevazuta pentru fapte savarsite cu vinovatie, mostenitorul trebuie sa fi actionat cu discernamant.

FR. DEAK, op. cit., p. 63 si urm.; L. STĂNCIULESCU, op. cit, p. 42 si urm. A se vedea pentru mai multe detalii M.B. CANTACUZINO, „Elementele dreptului civil”, 1921, p. 221 190 În domeniul mostenirii testamentare pentru faptele grave săvarsite de către legatar la adresa testatorului sau fată de memoria acestuia atrage revocarea judecătorească a legatelor.
189

188

191

§ 2. CAZURILE DE NEDEMNITATE DE DREPT Din dispozitiile in art. 958 din Codul civil rezulta in mod expres care sunt cazurile in care intervine nedemnitatea succesorala, astfel:  persoana condamnata penal pentru savarsirea unei infractiuni cu intentia de a-l ucide pe cel care lasa mostenirea;  persoana condamnata penal pentru savarsirea, inainte de deschiderea mostenirii, a unei infractiuni cu intentia de a-l ucide pe un alt succesibil care, daca mostenirea ar fi fost deschisa la data savarsirii faptei, ar fi inlaturat sau ar fi restrans vocatia la mostenire a faptuitorului. 1. Atentatul la viata celui care lasa mostenirea. Art. 958 alin. 1 C. Civ. prevede ca este nedemn a mosteni condamnatul pentru savarsirea unei infractiuni cu intentia de a- ucide pe defunct. Insa, pentru ca acest text de lege sa devina operativ sunt necesare urmatoarele conditii:  sa existe din partea succesibilului o actiune intentionata de ucidere sau o tentativa de ucidere a celui despre a carui mostenire este vorba;  sa existe o hotarare judecatoreasca de condamnare a succesibilului vinovat. In cazul in care condamnarea este impiedicata prin decesul autorului faptei, prin amnistie sau prin prescriptia raspunderii penale, nedemnitatea opereaza daca acele fapte au fost constatate printr-o hotarare judecatoreasca civila definitiva. 2. Acuzatia la viata unui succesibil; Art. 958 alin. 2 C. Civ. declara nedemn de a succede pe acela „condamnat penal pentru savarsirea, inainte de deschiderea mostenirii, a unei infractiuni cu intentia de a-l ucide pe un alt succesibil care, daca mostenirea ar fi fost deschisa la data savarsirii faptei, ar fi inlaturat sau ar fi restrans vocatia la mostenire a faptuitorului”. § 3. CAZURILE DE NEDEMNITATE JUDICIARA Din dispozitiile in art. 959 din Codul civil rezulta in mod expres care sunt cazurile in care poate fi declarata nedemnitatea succesorala, astfel:  persoana condamnata penal pentru savarsirea, cu intentie, impotriva celui care lasa mostenirea a unor fapte grave de violenta, fizica sau morala, ori, dupa caz, a unor fapte care au avut ca urmare moartea victimei. Daca hotararea de condamnare pentru aceste faptele se pronunta ulterior datei deschiderii mostenirii, termenul de un an se calculeaza de la data ramanerii definitive a hotararii de condamnare. Atunci cand condamnarea este impiedicata prin decesul autorului faptei, prin amnistie sau prin prescriptia raspunderii penale, nedemnitatea se poate declara daca acele fapte au fost constatate printr-o hotarare judecatoreasca civila definitiva. In acest caz, termenul de un an curge de la aparitia cauzei de impiedicare a condamnarii, daca aceasta a intervenit dupa deschiderea mostenirii.  persoana care, cu rea-credinta, a ascuns, a alterat, a distrus sau a falsificat testamentul defunctului;  persoana care, prin dol sau violenta, l-a impiedicat pe cel care lasa mostenirea sa intocmeasca, sa modifice sau sa revoce testamentul. Sub sanctiunea decaderii, orice succesibil poate cere instantei judecatoresti sa declare nedemnitatea in termen de un an de la data deschiderii mostenirii. Introducerea actiunii constituie un act de acceptare tacita a mostenirii de catre succesibilul reclamant. Pentru

192

ultimele doua cazuri, termenul de un an curge de la data cand succesibilul a cunoscut motivul de nedemnitate, daca aceasta data este ulterioara deschiderii mostenirii. § 4. CONSTATAREA, INVOCAREA SI EFECTELE NEDEMNITATII In literatura de specialitate este unanim recunoscut ca nedemnitatea succesorala produce efecte juridice de plin drept, in virtutea legii, nefiind necesar sa fie pronuntata de catre instanta.191 In ceea ce priveste momentul in care poate fi constatata nedemnitatea, aceasta nu poate fi decat ulterior deschiderii succesiunii, caci anterior acestui moment, actiunea este lipsita de interes. Nedemnitatea poate fi invocata oricand de catre orice persoana interesata (comestenitori, legatari gratificati de defunct peste limitele cotitatii disponibile, de instanta judecata din oficiu, de catre notarul public si chiar de catre cel nedemn) 192, pe baza hotararii judecatoresti din care rezulta nedemnitatea. Cat timp nedemnul se afla in viata va fi invocata impotriva acestuia, iar dupa decesul sau impotriva succesorilor sai. In nici un caz succesorii nedemnului nu s-ar putea prevala de caracterul civil al pedepsei civile care este nedemnitatea, din moment ce aceasta operand in virtutea legii, defunctul nedemn nu a putut avea nici un drept asupra mostenirii autorului sau193. Fiind o pedeapsa civila care opereaza in temeiul legii, nedemnitatea face ca mostenitorul vinovat sa fie inlaturat de la succesiunea persoanei fata de care s-a facut vinovat de faptele expres si limitativ prevazute de lege. Inlaturarea nedemnului de la mostenire este completa, el neputand culege nici macar rezerva atribuita de lege mostenitorilor rezervatari194. Nedemnitatea succesorala produce efecte chiar de la data deschiderii succesiunii, ca si cand mostenitorul vinovat nu ar fi fost chemat la mostenirea celui decedat. De aceea, atunci cand nedemnitatea este constatata la o data ulterioara celei a deschiderii succesiunii, ea produce efecte retroactive. Pedeapsa civila a nedemnitatii este relativa, in sensul ca nevrednicul este indepartat de la succesiunea celui fata de care s-a facut vinovat de savarsirea unei fapte expres prevazute de lege, iar nu si de la mostenirea altor persoane.195 Efectele nedemnitatii sunt diferite dupa cum se produc in raport cu: ceilalti mostenitori; cu tertii; cu descendentii. 1. Efectele nedemnitatii in raport cu ceilalti mostenitori. Nevrednicul este obligat sa restituie toate bunurile pe care le-ar detine in calitate de mostenitor legal al defunctului. Odata cu aceste bunuri, mostenitorul nedemn va trebui sa restituie toate fructele si veniturile pe care le-a dobandit de la data deschiderii succesiunii. Aceasta insemna ca nedemnul este considerat de rea-credinta, el trebuind sa restituie nu numai fructele pe care le-a perceput cat si pe cele pe care ar fi trebui sa le perceapa. Fiind de rea- credinta, pentru sumele de bani pe care le-a primit, nedemnul datoreaza dobanzi din ziua platii ci nu din ziua punerii sale in intarziere.
A se vedea M. ELIESCU, op. cit., p. 76, FR. DEAK, op. cit., p. 58 A se vedea în acest sens V. GHERMAN, Notă la sentinta civilă nr. 866/1957 a Trib. Pop. rai. Vatra Dornei, în Revista Legalitate Populară nr. 3/1959, p. 123 si urm. 193 Pentru mai multe detalii, a se vedea M. ELIESCU, op. cit., p. 78. 194 În practica judiciară s-a statuat într-o spetă că sotia care si-a ucis sotul este exclusă de la mostenirea acestuia, dar aceasta nu înseamnă că eu nu îsi păstrează dreptul de proprietate asupra cotei ce-i revin din bunurile comune dobandite în timpul căsătoriei cu sotul defunct - C.S.J., sec. civ., decizia civilă nr. 1526/1990, publicată în Revista Dreptul nr. 2-3/1991 p. 72. 195 A se vedea în acest sens, C. HAMANGIU, I. ROSETI BĂLĂNESCU, AL. BĂICOIANU, „Tratat de drept civil roman”, Vol. III, Editura All Beck, Bucuresti, 1998, p. 228.
192 191

193

In masura in care nevrednicul a platit datorii ale succesiunii, el are dreptul la inapoierea acestora. De asemenea, el are dreptul la restituirea cheltuielilor necesare si utile facute cu bunurile succesorale, dar fiind de rea-credinta nu are dreptul la restituirea cheltuielilor voluptorii pe care le-ar fi facut cu aceleasi bunuri. Drepturile si obligatiile nevrednicului fata de mostenire care s-ar fi stins prin consolidare sau prin confuziune in cazul in care nu ar fi operat nedemnitatea, redevin active chiar din momentul deschiderii succesiunii. 2. Efectele nedemnitatii in raporturile cu tertii. In acest sens trebuie sa distingem daca actele incheiate de catre succesorul nedemn cu tertii sun acte de conservare, de administrare sau de dispozitie. In aceea ce priveste actele de conservare si cele de administrare, aceste isi pastreaza valabilitatea, in masura in care profita mostenitorilor, problema punandu-se in ceea ce priveste actele de dispozitie. In legatura cu aceasta situatie, in literatura de specialitate, opiniile sunt contradictorii. Astfel se considera ca actele de dispozitie incheiate de catre un mostenitor nedemn raman valabile numai in masura in care bunurile sunt mobile iar tertul dobanditor este de bunacredinta la data dobandirii lor, iar actele cu privire la un bun imobil se mentin in masura in care, tertul dobanditor ar putea invoca in favoarea sa uzucapiunea, sau daca s-ar putea prevala de principiul potrivit caruia eroarea comuna si invincibila creeaza drept (error comunis facit jus)196. Daca tertul dobanditor este de rea-credinta, principiul resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis primeste din plin eficienta, astfel incat actul de dobandire se desfiinteaza cu efect retroactiv ca si titlul de mostenire al instrainatorului. 3. Efectele nedemnitatii in raporturile cu descendentii. Nedemnitatea fiind o sanctiune civila strict personala ar trebui sa produca efecte juridice doar in ceea ce-l priveste pe nevrednic, ci nu in persoana descendentilor acestuia. Cu toate acestea, doctrina si jurisprudenta sunt unanime in sensul ca descendenti nedemnului nu pot veni la mostenirea unui ascendent prin reprezentarea nedemnului, ci numai in nume propriu. In masura in care descendentii vin la mostenire in nume propriu ci nu prin reprezentare, ei au dreptul de a mosteni pe ascendentul descendentului. In acest caz, daca o persoana lasa la decesul sau un mostenitor lovit de nedemnitate si un nepot, fiu al nedemnului, iar mostenirea este legala, nepotul culege intreaga mostenire in nume propriu ca descendent de gradul al doilea, descendentul de gradul intai fiind inlaturat de la mostenire pentru nedemnitate.

196 A se vedea în acest sens M. ELIESCU, op. cit., p. 79-80, FR. DEAK, op. cit., p. 63-64, D. CHIRICĂ, op. cit., p. 7374. În acelasi sens a se vedea CAMELIA TOADER, R. POPESCU, „Consideratii în legătură cu aplicarea principiului aparentei în drept în materia mostenirii”, în Revista Dreptul nr. 9/1993, p. 37-39.

194

CAPITOLUL 3 DREPTUL DE MOSTENIRE AL RUDELOR DEFUNCTULUI197 3.1. CLASA I DE MOSTENITORI LEGALI: DESCENDENTII DEFUNCTULUI Prima clasa de rude chemate la mostenirea defunctului este constituita, potrivit art. 975 C. civ. din copiii acestuia si urmasii lor in linie dreapta la infinit indiferent ca sunt rezultati din casatorie sau din afara acesteia. Copilul din afara casatoriei este asimilat pe deplin cu cel din casatorie cu conditia evidenta ca legatura de filiatie sa fie stabilita prin una din caile admise de lege. In prezent, legea consacra numai adoptia cu efecte depline numai ca distinctia dintre cele doua forme de adoptie se impune. Astfel, daca adoptatorul este de cujus, in ambele feluri de adoptie, cel adoptat si descendentii sai vor fi chemati la mostenirea adoptatorului. In cazul adoptiei cu efecte depline raporturile de rudenie cu parintii firesti si rudele acestora inceteaza astfel ca cel adoptat si descendentii sai nu vor mai putea veni la mostenirea parintilor de sange sau a rudelor acestora. In schimb, in cazul adoptiei cu efecte restranse se pastreaza legaturile de rudenie in propria familie, astfel ca adoptatul si descendentii sai vin la mostenirea ascendentilor firesti in calitate de descendenti. In ipoteza ca adoptia nu a fost facuta de catre defunct ci de catre descendentul acestuia, numai in cazul adoptiei cu efecte depline adoptatul si descendentii sai vor avea chemare succesorala la mostenirea lasata de defunct intrucat devin rude nu numai cu adoptatorul, ci si cu rudele acestuia, asadar, si cu defunctul. In cazul adoptiei cu efecte restranse insa adoptatul si descendentii sai nu vor avea vocatie la mostenirea ascendentului adoptatorului intrucat nu sunt rude cu rudele adoptatorului si deci nici cu de cujus. Impartirea mostenirii intre descendentii de gradul I se face in mod egal sau pe capete. Aceeasi este situatia si in cazul descendentilor de grad subsecvent cand vin la mostenire in nume propriu si nu prin reprezentare. Daca insa descendentii de gradul II si urmatoarele vin la mostenire prin reprezentare, impartirea nu se face pe capete ci pe tulpini si subtulpini. Daca exista descendenti mai indepartati in grad care nu beneficiaza de reprezentare ei vor fi exclusi de la mostenire intrucat mostenitorii in grad mai apropiat cu defunctul ii inlatura de la mostenire pe cei in grad mai indepartat. Descendentii lui de cujus sunt mostenitori rezervatari, legiuitorul (art. 1087 C. civ.) pastrandu-le prin vointa sa o parte a mostenirii, care este rezerva, chiar atunci cand defunctul ar fi efectuat liberalitati peste cota permisa de legiuitor (cotitatea disponibila) avand dreptul sa ceara reductiunea liberalitatilor excesive. 3.2. Clasa a II-a de mostenitori (ascendentii privilegiati si colateralii privilegiati) Daca nu exista rude din clasa I-a de mostenitori, sau acestea nu vor sau nu pot primi mostenirea, legiuitorul cheama la mostenire rudele din clasa II-a de mostenitori. Aceasta poarta denumirea de clasa mixta intrucat in ea se cuprind ascendentii privilegiati care sunt rude de gradul I cu de cujus si colateralii privilegiati care sunt rude de cel putin gradul II, fara a se exclude unii pe altii. Aceasta categorie de rude poarta denumirea de privilegiati intrucat mai exista ascendenti mai indepartati in gard decat parintii, care se numesc ascendenti ordinari si care fac parte din clasa III-a de mostenitori, dupa cum exista si colaterali mai
Legiuitorul randuieste rudele lui de cujus în privinta drepturilor lor la mostenirea acestuia în patru clase de mostenitori, asa cum am arătat.
197

195

indepartati in grad care fac parte din clasa a IV de mostenitori - toti fiind inlaturati de la mostenire in prezenta celor din clasa II-a. Ascendentii privilegiati sunt parintii defunctului, din casatorie, din afara casatoriei sau din adoptie. Astazi nu se mai pune la indoiala dreptul parintilor de a veni la mostenirea copilului lor decedat. Ceea ce confera fundament acestui drept este legatura obiectiva de filiatie dintre parinte si copil precum si principiul egalitatii sexelor si al reciprocitatii vocatiei succesorale. In cazul adoptiei cu efecte depline, intrucat cel adoptat nu mai are legaturi de rudenie cu parintii sai firesti acestia, indiferent ca sunt din casatorie sau din afara ei nu au vocatie succesorala la mostenirea copilului lor adoptat. In schimb, in cazul adoptiei cu efecte restranse dreptul la mostenirea copilului lor adoptat al parintilor firesti se mentine intrucat sunt mentinute legaturile de rudenie cu acestia. Adoptatorii au si ei chemare succesorala la mostenirea adoptatului, alaturi de parintii firesti ai copilului. In cazul in care la mostenire vin numai ascendentii privilegiati ai defunctului neexistand colaterali privilegiati, potrivit art. 980 C. civ. patrimoniul defunctului se va imparti in mod egal intre ei, adica in cote de cate ½ pentru fiecare sau 1/3 si respectiv 1/4 dupa cum vin unul sau ambii parinti firesti si cei din adoptie in cazul adoptiei cu efecte restranse. Daca la data deschiderii mostenirii traieste numai unul din parinti, atunci el va culege intreaga mostenire. Cand insa la mostenire ascendentii privilegiati vin impreuna cu colateralii privilegiati, daca exista un singur parinte, acesta va primi 1/4 din mostenire, cealalta cota de 3/4 revenind colateralilor privilegiati, indiferent de numarul lor. Daca traiesc ambii parinti ei vor lua cota de ½ impreuna cate 1/4 pentru fiecare, cealalta jumatate revenind colateralilor privilegiati, indiferent de numarul lor. In cazul adoptiei cu efecte restranse pot veni la mostenire patru ascendenti privilegiati insa numai cota de ½ afectata lor se va impartii intre ei, astfel ca vor lua 1/4, 1/6 sau 1/8 fiecare. In cazul in care la mostenire vine in concurs cu clasa a II-a de mostenitori sotul supravietuitor mai intai se stabileste cota ce se cuvine acestuia, restul impartindu-se dupa regulile aratate intre mostenitorii din aceasta clasa. Colateralii privilegiati sunt fratii si surorile defunctului precum si descendentii din frati si surori, pana la gradul IV inclusiv. Fratii si surorile pot fi din casatorie, din afara casatoriei si din adoptia cu efecte depline. La adoptia cu efecte restranse cel adoptat si descendentii sai nu devin rude cu rudele adoptatorului, astfel ca la acest tip de adoptie cei adoptati de aceeasi persoana nu au vocatie reciproca unul fata de altul si nici in ipoteza existentei unui copil, de exemplu al adoptatorului si unul rezultat din adoptie, intrucat, nu devin rude intre ei. Colateralii privilegiati in cazul adoptiei cu efecte restranse se recruteaza numai dintre rudele firesti ale defunctului198. Asadar, daca adoptatorul a adoptat mai multi copii, toti cu efecte depline, ei se vor mosteni intre ei. Daca toti au fost adoptati cu efecte restranse nu au vocatie unul la mostenirea celuilalt. Daca insa a adoptat un copil, de exemplu, cu efecte depline si unul cu efecte restranse, nici in aceasta ipoteza adoptatul cu efecte depline nu-l va mosteni pe celalalt adoptat cu efecte restranse desi s-a sustinut si teza inversa, intrucat rudenia nu poate fi unilaterala adica numai adoptatul cu efecte depline sa fie considerat frate cu cel adoptat cu
198

FR. DEAK, op. cit. p. 112.

196

efecte restranse, iar invers nu. Ei nu se mostenesc, asadar, unul pe altul intr-o astfel de ipoteza. Cel adoptat cu efecte restranse pastrandu-si legaturile de rudenie din familia fireasca va veni la mostenirea fratilor sai de sange si eventual a celor adoptati de parinti cu efecte depline. Daca insa parintii sai firesti ar fi adoptat un copil cu efecte restranse ei nu au vocatie succesorala reciproca intrucat nu sunt considerati rude intre ei. Cat priveste imparteala mostenirii intre colateralii privilegiati, regula generala instituita de art. 981 C. civ. este aceea ca se va imparti in parti egale, adica pe capete. Aceasta este valabila si pentru descendentii din frati si surori. Regula generala se aplica insa numai atunci cand fratii sunt frati buni - frati si dupa mama si dupa tata. Pot exista insa frati numai dupa tata, caz in care se numesc frati consangvini sau consangeni si frati numai dupa mama care se numesc frati uterini. Cand la mostenire sunt chemati frati care fac parte din aceeasi categorie, toti sunt frati consangvini sau toti sunt frati uterini, se aplica regula generala, respectiv mostenirea se va imparti in parti egale. Situatia este insa alta cand exista frati si surori din categorii diferite si atunci mostenirea se imparte pe linii, cota de ½ pentru linia paterna si cota de ½ pentru linia materna. Cota de ½ din linia paterna se va impartii in mod egal intre fratii pe linie paterna, iar cota de ½ intre fratii pe linie materna. Fratii buni vor lua insa cate o parte din ambele linii, adica atat cea paterna, cat si cea materna, pe cand ceilalti, numai din linia din care fac parte. Nu are in prezent importanta daca fratii sunt din casatorie sau din afara casatoriei. Pentru exemplificare sa presupunem ca la moartea lui de cujus au ramas un frate bun, un frate consangvin si unul uterin. Mostenirea se imparte in doua parti egale ½ pentru linia paterna si ½ pentru linia materna. Fratele bun va culege cate o parte din ambele linii, pe cand ceilalti numai din linia paterna, si respectiv materna. Mostenirea se imparte in doua: cota de ½ din linia paterna se va imparti la randul ei in doua, adica in cote de 1/4 pentru fratele bun si fratele consangvin, iar cota de ½ din linia materna se va imparti tot astfel in doua - cate 1/4 pentru fratele bun si fratele uterin. Rezulta, ca fratele bun ia cate o parte din ambele linii pe cand ceilalti doi numai din liniile de care apartin. Aceasta imparteala este o exceptie de la regula ca in interiorul aceleasi clase de mostenitori rudele de grad egal mostenesc in parti egale, intrucat este necontastat faptul ca fratii, indiferent ca sunt din aceeasi casatorie sau din casatorii diferite sunt fata de defunctul lor frate rude de grad egal. Nedemnitatea sau renuntarea unui frate consangvin sau uterin profita celor care fac parte din aceeasi linie. Din dispozitiile Codului civil rezulta ca impartirea pe linii a mostenirii intre colateralii privilegiati are loc nu numai atunci cand ei vin la mostenire in nume propriu, ci si atunci cand vin descendentii lor prin reprezentare sau in nume propriu, cand toti cei in grade de rudenie mai apropiat cu defunctul sunt decedati, renuntatori sau nedemni. Drepturile succesorale ale colateralilor privilegiati se caracterizeaza prin aceea ca ei nu sunt nici mostenitori rezervatari si nici sezinari. Ei pot veni al mostenire fie in nume propriu, cand este vorba de frati si surori, fie prin reprezentare, daca este vorba de descendentii lor, daca conditiile reprezentarii sunt indeplinite. Ei nu sunt obligati la raportul donatiilor. 3.3. Clasa a III-a de mostenitori (ascendentii ordinari) In aceasta clasa se cuprind ascendentii mai indepartati in grad decat parintii defunctului, cum sunt bunicii, strabunicii acestuia etc., la infinit. Nu are importanta daca ei sunt rude din casatorie sau din afara casatoriei sau din adoptia ce efecte depline. Daca de

197

cujus a fost adoptat cu efecte restranse ascendentii ordinari pot fi numai din rudele sale de sange. Ascendentii ordinari sunt chemati la mostenire numai in ipoteza in care nu exista mostenitori din clasele de mostenitori superioare. In cadrul interior al acestei clase functioneaza principiul proximitatii gradului de rudenie, astfel ca bunicii vor inlatura de la mostenire pe strabunici. Cei in grad egal de rudenie vor mosteni in parti egale. Daca in concurs cu ascendentii ordinari vine si sotul supravietuitor mai intai se va stabili cota ce se cuvine acestuia restul urmand a se imparti intre ascendentii ordinari. Ascendentii ordinari:  pot veni la mostenire numai in nume propriu, nu si prin reprezentare;  nu sunt mostenitori rezervatari;  nu sunt obligati la raportul donatiilor;  fiind insa rude in linie directa ascendenta cu de cujus sunt mostenitori sezinari. 3.4. Clasa a IV-a de mostenitori legali (colateralii ordinari) Potrivit art. 983 C. civ. din aceasta clasa de mostenitori fac parte rudele colaterale ale lui de cujus, altele decat fratii si surorile lui ori a descendentilor acestora, pana la gradul IV inclusiv, adica unchii, matusile, verii primari si fratii si surorile bunicilor defunctului. Acestia vin la mostenire numai in lipsa unor mostenitori din primele trei clase de mostenitori. Colateralii ordinari pot fi din casatorie, din afara casatoriei sau din adoptie cu efecte depline. In cazul adoptiei cu efecte restranse colateralii ordinari nu pot veni decat din rudenia fireasca a defunctului adoptat. Daca colateralii ordinari sunt de acelasi grad, vor imparti mostenirea in parti egale. Daca exista colaterali ordinari de grade diferite de rudenie, cei mai apropiati in grad ii vor inlatura pe cei mai indepartati. Daca exista sot supravietuitor mai intai se va stabili cota acestuia, iar restul se va imparti intre colateralii ordinari. Mostenitorii din aceasta clasa pot veni la mostenire numai in nume propriu, nu si prin reprezentare, nu sunt mostenitori rezervatari, nici sezinari si nu sunt obligati la raportul donatiilor.

198

CAPITOLUL 4 DREPTURILE SUCCESORALE ALE SOTULUI SUPRAVIETUITOR 4.1. Cadrul legal in materie si conditiile cerute sotului supravietuitor pentru a putea mosteni In cadrul legii noastre civile, sotul supravietuitor se bucura de importante drepturi in succesiunea sotului sau predecedat, chiar in concurs cu clasa descendentilor. Codul civil, in forma sa primitiva, era destul de restrictiv in ceea ce priveste drepturile succesorale ale sotului supravietuitor, acesta putand veni la mostenire numai in masura in care nu existau succesibili, in cele patru clase de mostenitori, in mod cu totul exceptional legiuitorul recunostea doar vaduvei lipsite de avere anumite drepturi in raport cu celelalte clase de succesori. Aceasta reglementare a fost mai tarziu inlocuita cu dispozitiile Legii nr. 319/1944, prin care i se recunosteau sotului supravietuitor anumite drepturi in raport cu toate clasele de mostenitori, care in prezent a fost abrogata de Codul civil, ale carui dispozitii sunt incidente in prezent (art.970-974). Pentru ca sotul ramas in viata sa poata veni la mostenirea sotului decedat este indiferent daca el este barbat sau femeie, o solutie care se cere indeplinita este ca la data deschiderii succesiunii el sa aiba calitatea de sot. Asadar, pe langa conditiile generale cerute de lege (capacitatea succesorala, vocatia succesorala si sa nu fie nedemn), pentru a putea veni la mostenire in persoana sotului supravietuitor este necesara si indeplinirea unei conditii speciale, si anume calitatea de sot. Calitatea de sot trebuie sa existe la data deschiderii succesiunii, neavand relevanta durata casatoriei cu defunctul, starea materiala sau sexul sotului supravietuitor, daca au avut sau nu copii, daca au fost sau nu despartiti etc. In schimb, concubinajul a doua persoane de sex diferit, oricat de durabil ar fi nu confera vocatie succesorala legala concubinului supravietuitor.199 In acest sens, in practica judiciara200 s-a decis ca asa cum domiciliul separat al sotilor nu influenteaza raporturile patrimoniale dintre soti in timpul vietii, nu poate influenta nici dreptul la mostenire al sotului supravietuitor dupa moartea unuia dintre ei. Tot astfel, s-a aratat ca, in schimb, convietuirea a doua persoane de sex diferit (concubinajul), oricat de durabila ar fi fost, nu confera vocatie succesorala legala concubinului supravietuitor.201 Intrucat calitatea de sot se poate pierde prin divort sau prin constatarea nulitatii ori prin anularea casatoriei, urmeaza sa facem, in aceasta privinta, unele precizari. Astfel, in caz de divort casatoria este desfiintata din ziua cand hotararea judecatoreasca prin care a fost pronuntata a ramas definitiva. Pana la aceasta data calitatea de sot se pastreaza, chiar daca moartea a intervenit in cursul procesului, eventual chiar dupa pronuntarea divortului, dar inainte ca hotararea sa fi devenit irevocabila. In aceasta situatie efectele divortului nu se mai produc, casatoria incetand prin moarte, sotul supravietuitor urmand sa mosteneasca. Solutia dreptului se justifica prin aceea ca, pana la ramanerea irevocabila a hotararii de divort, nu se cunoaste soarta raportului juridic litigios dintre soti de-dus judecatii; poate interveni impacarea partilor in cursul procesului, admiterea sau respingerea actiunii, atacarea cu apel si cu recurs a hotararii pronuntate inainte de a fi
Pentru mai multe detalii, a se vedea LIVIU STĂNCIULESCU, op. cit., p. 75. Tribunalul Suprem, sec. civ. dec. nr. 1861/1982, în Revista Romană de Drept nr. 11/1983, p 75. 201 Concubinul supravietuitor poate pretinde numai drepturile rezultand din contributia (dovedită) adusă la achizitionarea unor bunuri în timpul concubinajului, inclusiv sumele de bani depuse CEC sau alte unităti bancare - Tribunalul Suprem, sectia civilă, dec.nr. 1047/1981, în Culegere de decizii pe anul 1981, p. 54.
200 199

199

ramas definitiva si irevocabila etc. Dupa ramanerea irevocabila a hotararii fostul sot al defunctului, evident, nu mai are calitatea sa mosteneasca. In caz de nulitate absoluta sau relativa, casatoria se desfiinteaza cu efect retroactiv, astfel incat problema unor drepturi succesorale nu se mai pune, chiar daca hotararea judecatoreasca prin care s-a constatat nulitatea sau s-a anulat casatoria a intervenit ulterior decesului unuia dintre soti. Calitatea de sot pe care sotul supravietuitor o avusese la data deschiderii succesiunii se desfiinteaza cu efect retroactiv. In mod exceptional, art. 304 C.civ, care consacra institutia casatoriei putative, prevede ca sotul care a fost de buna-credinta Ia incheierea casatoriei declarata nula sau anulata pastreaza, pana la data cand hotararea instantei judecatoresti ramane definitiva, situatia unui sot dintr-o casatorie valabila. Prin urmare, in aceasta situatie nepierzand calitatea de sot pe care o avea la data deschiderii succesiunii, sotul supravietuitor va veni la mostenirea sotului decedat. In schimb, daca sotul supravietuitor nu a fost de buna-credinta nu va putea veni la mostenire, pierzand calitatea de sot cu efect retroactiv. Daca moartea unuia dintre soti intervine dupa ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti de desfiintare a casatoriei, nici unul dintre soti (de buna sau de rea-credinta) nu va putea mosteni, deoarece nu are calitatea de sot. Asadar, pentru a putea intra in posesia mostenirii lasata de catre sotul defunct, in persoana sotului supravietuitor trebuie intrunite cumulativ urmatoarea conditii: sa aiba capacitate succesorala, sa nu fie nedemn, sa aiba vocatie succesorala, iar ca o conditie speciala sa aiba calitatea de sot la data deschiderii succesiunii. Astfel, prin C.civ. se recunosc sotului supravietuitor urmatoarele drepturi:  dreptul de mostenire in raport cu orice clasa de mostenitori;  un drept special de mostenire asupra mobilelor si obiectelor apartinand gospodariei de uz casnic, precum si asupra darurilor de nunta (art.974);  un drept temporar de abitatie asupra casei de locuit (art. 973). 5.2. Dreptul de mostenire al sotului supravietuitor in concurs cu oricare dintre clasele de mostenitori legali sau in lipsa rudelor din cele patru clase Sotul supravietuitor nu face parte din nici o clasa de mostenitori legali, dar concureaza cu oricare clasa chemata la mostenire, de unde rezulta ca el nici nu este inlaturat de la mostenire, dar nici nu inlatura de la mostenire rudele defunctului, indiferent din ce clasa fac ele parte. Art.972 C.civ. acorda sotului supravietuitor o cota-parte din masa succesorala a carei marime variaza in functie de clasa (subclasa) de mostenitori cu care vine in concurs, astfel: a) un sfert din mostenire, daca vine in concurs cu descendentii defunctului; b) o treime din mostenire, daca vine in concurs atat cu ascendenti privilegiati, cat si cu colaterali privilegiati ai defunctului; c) o jumatate din mostenire, daca vine in concurs fie numai cu ascendenti privilegiati, fie numai cu colaterali privilegiati ai defunctului; d) trei sferturi din mostenire, daca vine in concurs fie cu ascendenti ordinari, fie cu colaterali ordinari ai defunctului. Daca sotul supravietuitor vine la mostenire impreuna cu rudele defunctului, stabilirea cotei ce i se cuvine se face cu intaietate fata de stabilirea cotelor mostenitorilor cu care concureaza202. In toate cazurile, se tine seama, pentru stabilirea partii succesorale a sotului
De exemplu, în cazul în care sotul supravietuitor vine în concurs cu doi copii ai defunctului, se procedează mai întai la stabilirea cotei-părti ce revine sotului supravietuitor în raport cu întreaga masă succesorală (1/4), după care partea rămasă
202

200

supravietuitor, numai de rudele impreuna cu care el “vine la succesiune”, deci care mostenesc efectiv, adica nu sunt renuntatori, nedemni sau exheredati (daca, in acest din urma caz, nu sunt mostenitori rezervatari). Insa lipsa lor influenteaza cota sotului supravietuitor numai daca este totala in cadrul clasei sau subclasei respective. De exemplu, renuntarea sau nedemnitatea unuia dintre copiii defunctului profita celuilalt (celorlalti) copii, cota sotului supravietuitor de 1/4 nefiind afectata. In schimb, daca toti copiii renunta, cota sotului supravietuitor se mareste in functie de clasa (subclasa) cu care urmeaza sa concureze, iar daca nu exista mostenitori dintr-o alta clasa (si nici legatari), culege intreaga mostenire. In ceea ce priveste calculul partii disponibile si implicit al rezervei, se aplica dispozitiile art. 1090 C. civ., in sensul ca pe langa bunurile lasate de testator in momentul mortii se adauga daca este cazul si bunurile de care a dispus prin donatii, dupa starea lor din momentul donatiei si dupa valoarea din momentul mortii clonatorului. Din aceasta masa de bunuri se scad datoriile, iar asupra a ceea ce a ramas se calculeaza partea disponibila. In legatura cu drepturile sotului supravietuitor in concurs cu diferitele clase de mostenitori legali se pun doua probleme speciale referitoare la:  ipoteza existentei a doua sau mai multe persoane care pretind drepturi succesorale in calitate de soti supravietuitori (bigamie, poligamie);  ipoteza in care sotul supravietuitor concureaza cu doua clase (subclase) de mostenitori legali. In prima ipoteza, mostenirea lasata de defunctul bigam sau cota-parte din aceasta mostenire prevazuta de lege in favoarea sotului supravietuitor in concurs cu diferitele clase de mostenitori legali, se imparte in mod egal intre sotul din casatoria valabila si sotul inocent din casatoria nula, ei fiind, deopotriva, de buna-credinta. Problema concursului sotului supravietuitor cu doua clase (subclase) de mostenitori legali se pune numai in caz de exheredare a unor mostenitori legali rezervatari. In caz de exheredare a mostenitorilor legali nerezervatari problema nu se pune, pentru ca ei nu “vin la succesiune” (de exemplu, fratii defunctului), asa incat cota sotului supravietuitor se stabileste in raport de mostenitorii cu care concureaza efectiv (de exemplu, parintii defunctului, caz in care sotul supravietuitor are dreptul la 1/2 din mostenire, iar nu la 1/3 cat ar fi avut in prezenta si a fratilor defunctului). Daca au fost exheredati parintii defunctului, ei culeg totusi rezerva in calitate de mostenitori legali rezervatari, astfel incat la stabilirea cotei cuvenite sotului supravietuitor trebuie sa se tina seama si de prezenta lor. Rezulta ca - daca exista mostenitori din subclasa colateralilor privilegiati - sotul supravietuitor va primi numai 1/3 din mostenire, desi ascendentii privilegiati au fost exheredati. Din interpretarea dispozitiilor legale se desprind urmatoarele caractere juridice ale dreptului la mostenire al sotului supravietuitor:  sotul supravietuitor vine la mostenite in nume propriu, nu prin reprezentare;  sotul supravietuitor este un mostenitor rezervatar;  sotul supravietuitor este obligat, in cazul in care vine in concurs cu descendentii, sa raporteze la masa succesorala donatiile primite de la sotul decedat;  sotul supravietuitor nu este mostenitor sezinar, fiind obligat sa solicite punerea in posesie.

(3/4) se împarte în părti egale celor doi copii ai defunctului.

201

4.3. Dreptul de mostenire al sotului supravietuitor asupra mobilierului si obiectelor de uz casnic care au fost afectate folosintei comune a sotilor Art.974 C.civ. recunoaste sotului supravietuitor un drept special de mostenire asupra mobilierului si obiectelor de uz casnic care au fost afectate folosintei comune a sotilor. Din interpretarea prevederilor exprese ale textului legal, rezulta ca atunci cand vine la mostenire cu alti succesori, sotul supravietuitor, in afara partii sale succesorale are un drept de mostenire special. Ratiunea acestui text legal este aceea de a nu permite modificarea conditiilor de viata ale sotului supravietuitor fara a avea la baza o justificare temeinica. 203 In masura in care la mostenire vin si descendenti ai defunctului, acest drept special al sotului supravietuitor nu mai subzista, bunurile respective incluzandu-se in masa succesorala, urmand a se imparti intre toti mostenitorii, in conformitate cu regulile enuntate anterior. Legea, referindu-se in mod generic la mobile, respectiv la obiectele apartinand gospodariei de uz casnic, a revenit jurisprudentei si doctrinei sarcina de a stabili continutul acestor termeni. In acest sens, s-a retinut 204, ca acest sistem este aplicabil numai in masura in care sotul decedat nu a dispus de partea sa din aceste bunuri prin acte intre vii sau prin testament. Din acest punct de vedere bunurile apartinand gospodariei de uz casnic i se cuvin in totalitate sotului supravietuitor, peste partea sa succesorala numai in masura in care sotul decedat nu a dispus de partea sa din aceste bunuri prin acte juridice intre vii asupra prin acte pentru cauza de moarte. In cazul in care sotul supravietuitor a dispus prin testament de o parte din aceste bunuri, sotul supravietuitor isi va pierde dreptul asupra partii respective din bunuri care au fost instrainate de catre defunct prin intermediul dispozitiilor testamentare. Dupa cum s-a remarcat in literatura de specialitate 205, trebuie avut in vedere faptul ca in categoria de bunuri mobile nu intra toate bunurile mobile detinute de catre soti, ci numai acelea care prin natura si prin acceptiunea lor au fost destinate folosintei cumune. Cu titlu exemplificativ se pot avea in vedere obiectele de menaj, masina de gatit, frigiderul, aspiratorul, masina de spalat rufe206 etc. In practica judiciara207 s-a aratat ca in aplicarea textului legal, privitor la legatul mobilelor si obiectelor apartinand gospodariei casnice, prezumat a fi stabilit in favoarea sotului supravietuitor, pentru determinarea concreta a calitatii la care se refera textul trebuie luate in considerare fie natura intrinseca a bunurilor aflate in gospodarie, fie afectatiunea data acelor bunuri. In acest din urma caz trebuie avute in vedere conditiile obisnuite de viata ale sotilor, nivelul lor profesional si cultural, in asa fel incat, in ipoteza in care sotul supravietuitor ar veni in concurs cu alte clase de mostenitori in afara descendentilor el sa nu fie privat de folosinta unor bunuri care intrau efectiv in gospodaria casnica, modificandu-i-se fara o temeinica justificare conditiile de viata. Tot astfel, s-a retinut208 ca in intelesul notiunii de „mobilier si obiectele de uz casnic care au fost afectate folosintei comune a sotilor”, folosite de art.974 C.civ., biblioteca si biroul, constituind piese de mobilier, apartin gospodariei comune. Cat priveste aparatul radio
Trib. Suprem, Sec. civ., dec. civ. 2218/1971, Ioan G. Mihută, Repertoriu de practică judiciară a Tribunalului Suprem si a altor instante judecătoresti pe anul pe anii 1969-1975, Editura Stiintifică si Enciclopedică, p. 208. 204 Trib. Suprem, sec. civ., dec. civ. nr. 521/1988, în R.R.D. nr. 2/1989, p. 68, cu notă de H. A. UNGUR, FR. DEAK, „În legătură cu dreptul de mostenire al sotului supravietuitor asupra mobilelor si obiectelor apartinand gospodăriei casnice”, în R.R.D. nr. 11/1988, p. 11 si urm. 205 A se vedea: M. Eliescu, op. cit., p. 138. 206 Trib. Suprem, sec. civ., dec. civ. nr. 1071/1987, în Revista Romană de Drept nr. 3/1988, p. 64. 207 Trib. Supr., sect. civ., dec. nr. 2218 din 11 decembrie 1971, nepublicată; Plen. Trib. Supr., dec. de îndrum. nr. 12 din 30 decembrie 1968, în C.D. 1968, p. 28. 208 Trib. Supr., sec. civ., dec. nr. 2734 din 27 noiembrie 1973, nepublicată.
203

202

si de televiziune ori aparatul de fotografiat, tinand seama de conditiile si nivelul de viata al familiei, sunt de asemenea obiecte integrate gospodariei, de uz curent, care prin natura si destinatia lor nu pot fi considerate ca au avut alta afectatie decat aceea de a folosite in familie, neputind fi astfel scoase din categoria bunurilor la care se refera mentionatul text de lege. Bunurile apartinand gospodariei taranesti intra in categoria celor stabilite in textul legal din urmatoarele considerente: textul are in vedere „obiectele de uz casnic afectate folosintei comune a sotilor”, legate de viata intima a sotilor, inclusiv bunurile gospodaresti in general, cum ar fi cele din gospodaria taraneasca, legate de indeletnicirea agricola, care evoca ideea de profesionalism; cu toate acestea bunurile destinate exercitarii profesiei sotilor sau numai a unuia dintre ei prin insasi natura lor impiedica includerea lor in categoria bunurilor gospodariei casnice; intrucat terenul agricol se dobandeste de catre mostenitori in conformitate cu prevederile reglementarilor legale in vigoare209 este indicat ca si celelalte bunuri din gospodaria taraneasca, strans legate de cultivarea terenului (o parte dintre acestea fiind si ele imobile prin destinatie), sa poata fi tot astfel mostenite. Nu intra in categoria bunurilor mobile si obiectelor apartinand gospodariei de uz casnic, urmatoarele categorii de bunuri:  bunurile care potrivit naturii lor nu pot si nu au fost folosite in cadrul gospodariei propriu-zise, cum ar fi automobilul, motocicleta, bunurile necesare exercitarii profesiunii liberale a unuia dintre soti, obiecte care prin valoarea lor artistica deosebita depasesc intelesul notiunii de bunuri casnice;  bunuri care nu au fost afectate folosintei comune in cadrul gospodariei casnice, cum ar fi bunurile procurate in alt scop, bunurile dobandite dupa data intreruperii in fapt a convietuirii210, obiectele de uz personal ale defunctului. In practica judecatoreasca, 211 s-a statut ca in cazul in care sotia supravietuitoare si defunctul au fost intelectuali de aceeasi profesie, bunurile care au constituit biroul profesional al defunctului nu pot fi considerate ca fiind bunuri mde uz casnic. Televizorul si aparatul de radio, ce fusesera in folosinta comuna a sotilor, fac parte din cuprinsul notiunii de mobilier si obiecte apartinand gospodariei de uz casnic la care are dreptul sotul supravietuitor cand vine in concurs cu descendentii defunctului, intrucat prin bunuri mobile de uz casnic se inteleg toate acele bunuri afectate concret si efectiv folosintei comune a sotilor, corespunzator nivelului obisnuit de trai al unei familii.212 Trebuie avut in vedere faptul ca mobilele si obiectele apartinand gospodariei casnice revin sotului supravietuitor numai in masura in care defunctul nu a dispus in mod expres de partea sa din aceste bunuri, insa in toate cazurile dreptul de dispozitie al sotului supravietuitor nun poate depasi rezerva succesorala a sotului supravietuitor.

Dobandirea terenurilor agricole prin mostenire nu este limitată. Numai în cazul actelor juridice între vii, în conformitate cu prevederile Legii nr. 54/1998, privind circulatia juridică a terenurilor, proprietatea dobanditorilor nu poate depăsi 200 de ha. De teren agricol în echivalent arabil, de familie (art. 2 ali. 2 din Legea nr. 54/1998). În sensul aceluiasi act normativ, prin „familie” se întelege sotii si copii necăsătoriti, dacă gospodăresc împreună cu copiii lor. 210 În principiu pentru recunoasterea drepturilor succesorale ale sotului supravietuitor în concurs cu diferitele clase de mostenitori sau în lipsa rudelor, convietuirea la data deschiderii succesiunii nu are relevantă. Solutia diferită se impune însă în cazul bunurilor gospodăriei casnice, datorită criteriului afectiunii lor. Dacă soti au avut gospodării separate din diferite motive, cum ar fi încadrarea în muncă în localităti deosebite, se are în vedere faptul că sotul supravietuitor are dreptul la bunurile de uz casnic, indiferent de locul în care se aflau în momentul decesului celuilalt sot. 211 Trib. Municipiului Bucuresti, dec. nr. 3109/1956 cu notă de D. Rizeanu, în Legalitatea Populară nr. 5/1957, p. 607. 212 A se vedea în acest sens, Trib. Jud. Prahova, dec. civ. nr. 1714/1969, în Revista Romană de Drept, nr. 1/1970, p. 181.

209

203

In practica judiciara213 s-a aratat in acest sens, ca dreptul sotului supravietuitor nu este conditionat de convietuirea neintrerupta a sotilor pana la decesul unuia dintre ei, acest drept existand si in cazul in care sotii au avut gospodarii separate locuind in orase diferite, indiferent de locul in care s-ar gasi bunurile in momentul decesului unuia dintre soti. Pentru ca sotul supravietuitor sa culeaga aceste bunuri, trebuie indeplinite o serie de conditii:  sotul supravietuitor sa nu vina la mostenire in concurs cu descendentii defunctului (clasa I de mostenitori legali), deci trebuie sa vina la mostenire numai in concurs cu ascendentii si rudele colaterale ale defunctului (mostenitorii legali din clasele II, III, si IV);  sotul decedat sa nu fi dispus de partea sa din aceste bunuri prin liberalitati inter vivos (donatii), sau mortis causa (legate facute prin testament). Este posibil, insa ca sotul defunct sa fi dispus de partea sa din aceste bunuri prin acte liberale facute in favoarea unor terte persoane ori in favoarea unor mostenitori ai sai, caz in care bunurile respective nu pot fi dobandite in mod exclusiv de catre sotul supravietuitor. In acest caz, in masura in care, defunctul a dispus prin liberalitati de toata partea sa din mobile si din bunurile apartinand gospodariei de uz casnic, sotul supravietuitor va fi lipsit de aceste bunuri.  in cazul casatoriei putative (din cauza de bigamie), stabilirea drepturilor sotilor supravietuitori asupra mobilelor si obiectelor apartinand gospodariei de uz casnic se face in raport de afectiunea concreta in gospodarie.214 Cu privire la natura juridica a dreptului de mostenire special al sotului supravietuitor, in literatura de specialitate au fost conturate doua opinii. Intr-o prima opinie 215, s-a considerat, mult timp, ca sotul supravietuitor culege acest drept special de mostenire in temeiul unui legat (cu titlu particular) prezumat, legea considerand ca defunctul a voit sa lase sotului sau peste cota legala, mobilierul si obiectele apartinand gospodariei de uz casnic. Fiind un legat prezumat de lege, acesta este supus liberalitatilor testamentare. Insa, incepand cu anul 1968, in practica judiciara s-a adoptat o alta solutiei, si anume ca dreptul special al sotului supravietuitor este tot un drept de mostenire legala dar afectat scopului prevazut de lege, avand in acest sens o destinatie speciala. 216 Cu toate deosebirile care exista intre cele doua teorii o serie de concluzii sunt convergente, in timp ce altele au caracter divergent, astfel:  in ambele teorii se arata ca sotul supravietuitor este rezervatar numai in privinta dreptului de mostenire pe care il are in concurs cu diferitele clase de mostenitori legali nu si in privinta dreptului special de mostenire;  daca sotul supravietuitor vine in concurs cu mostenitori nerezervatari, el culege integral bunurile prevazute;  daca sotul supravietuitor a ascuns sau a dat la o parte bunurile, sau o parte dintre
A se vedea în acest sens Trib. Suprem, sec. civ., dec. civ. nr. 1762/1977, IOAN G. MIHUTĂ, „Repertoriu de practică judiciară a Tribunalului Suprem si a altor instante judecătoresti pe anul pe anii 1975-1980”, Editura Stiintifică si Enciclopedică, p. 138. 214 Astfel, sotul supravietuitor din căsătoria valabilă cu defunctul va culege bunurile pe care le-a folosit în cadrul gospodăriei comune cu defunctul, în timp ce sotul supravietuitor de bună-credintă din căsătoria nulă (putativă) va culege, si el, pe cele din gospodăria comună cu defunctul. 215 A se vedea în acest sens M. ELIESCU, op. cit. p. 140. 216 Trib. Suprem, dec. de îndrumare nr. 12/1968, IOAN G. MIHUTĂ, „Repertoriu de practică judiciară a Tribunalului Suprem si a altor instante judecătoresti pe anul pe anii 1968-1973”, Editura Stiintifică si Enciclopedică, p. 30.
213

204

acestea, nu pierde dreptul special de mostenire consacrat; In practica 217 judecatoreasca s- prevazut ca succesibilul vinovat de sustragerea sau ascunderea bunurilor succesorale, nu poate lua nimic din lucrurile ascunse, el urmand sa piarda partea care i-ar fi revenit din aceste bunuri;  in conceptia legatului prezumat, sotul supravietuitor raspunde de pasivul mostenirii numai proportional cu partea din succesiune la care este chemat. Deosebirile dintre cele doua teorii atrag si unele consecinte destul de importante:  in conceptia legatului prezumat, daca sotul supravietuitor vine in concurs cu mostenitorii rezervatari ai defunctului el are dreptul la bunurile care formeaza obiectul dreptului special insa numai in limita cotitatii disponibile, astfel incat daca rezerva parintilor ar fi incalcata dreptul la legatul prezumat ar fi supus liberalitatii. In conceptia dreptului special de mostenire, sotul supravietuitor culege toate aceste bunuri in totalitate, chiar daca ar fi singurele bunuri lasate de catre rudele defunctului;  in conceptia legatului prezumat, sotul supravietuitor poate opta diferit in privinta dreptului la mostenire legala, in timp ce in conceptia dreptului special de mostenire legala rezulta ca optiunea este indivizibila, deoarece ambele drepturi ii sunt recunoscute sotului supravietuitor ca mostenitor legal. Astfel, isi gaseste aplicabilitatea teoria dreptului special, aceasta fiind in concordanta cu normele de ordine practica, pe de o parte, iar pe de alta parte nu ar fi normal ca sotul supravietuitor sa fie considerat mostenitor legal cu privire la o serie de bunuri, iar cu privire la alte bunuri sa aiba calitatea unui mostenitor testamentar. 4.4. Dreptul de abitatie al sotului supravietuitor In timpul convietuirii, sotul care locuieste in locuinta celuilalt sot se bucura de un drept de folosinta asupra respectivei locuinte. In concordanta cu aceste elemente, in art. 973 C.civ. se prevede ca sotul supravietuitor are in momentul deschiderii succesiunii, pe langa celelalte drepturi recunoscute de lege, un drept de abitatie asupra casei de locuit, insa numai in masura in care casa face parte din succesiune, iar sotul supravietuitor nu are o locuinta proprie. Dreptul de abitatie al sotului supravietuitor exista si se exercita de catre acesta, indiferent de categoria de mostenitori cu care sotul supravietuitor vine in concurs. Dreptul de abitatie are un caracter legal, luand nastere in virtutea legii. Insa pentru existenta unui drept de abitatiei sunt necesare mai multe conditii:  sotul supravietuitor sa nu aiba o locuinta proprie;  locuinta asupra careia se constituie dreptul de abitatie sa faca parte din masa succesorala, adica sa fi apartinut sotului decedat, fie exclusiv, sau in cota parte cu alte persoane decat sotul supravietuitor218;  sotul supravietuitor sa fi locuit la data decesului lui de cujus in locuinta respectiva, fie impreuna cu sotul sau fie separat de acesta;  nu devine prin mostenire proprietarul exclusiv al mostenirii. In masura in care sotul supravietuitor este singurul mostenitor al defunctului, nu se mai pune problema dreptului de abitatie, deoarece in calitatea de unic mostenitor a sotului
Curtea Supremă de Justitie sec. civilă, dec. nr. 1349/1983, în Revista Romană de Drept nr. 6/1984, p. 53. În caz de proprietate comună (în devălmăsie sau pe cote părti), dreptul de abitatie are în vedere numai partea ce a apartinut exclusiv sotului decedat, deoarece partea care a revenit sotului supravietuitor detine acest imobil cu titlu de proprietate, iar în cea ce priveste cota-parte ce apartine altuia nu poate dobandi nici un drept prin mostenire.
218 217

205

supravietuitor el devine unic proprietar al succesiunii, deci in acest context, inclusiv asupra locuintei. Daca este comostenitor impreuna cu altii, dreptul de a bitatiei ii va permite sotului supravietuitor sa foloseasca locuinta potrivit necesitatilor, dar numai in raport de cota-parte din dreptul de proprietate dobandit prin mostenire.  defunctul sa nu fi dispus altfel, in sensul ca defunctul putea inlatura dreptul de abitatie, ca drept de mostenire legala, fiindca sotul supravietuitor nu este rezervatar decat in raport de drepturile succesorale ; Dreptul de abitatie al sotului supravietuitor se caracterizeaza prin urmatoarele elemente:  dreptul de abitatiei este un drept real, avand ca obiect o casa de locuit. In acest caz titularul dreptului va avea si posibilitatea de a se folosi de terenul aferent, in masura necesara folosirii locuintei219;  dreptul de abitatie este un drept temporar care dureaza pana la data iesirii din indiviziune, dar cel putin un an de la data deschiderii succesiunii sau pana la data recasatoririi sotului supravietuitor;  dreptul de abitatiei este un drept strict personal, deci inalienabil, neputand fi cedat sau grevat in favoarea altei persoane. Spre deosebire de dreptul comun, sotul supravietuitor nu poate inchiria partea din casa pe care o locuieste, iar in ceea ce-i priveste pe comostenitori, acestia pot cere restrangerea dreptului de abitatie a sotului supravietuitor, in masura in care locuinta nu-i va fi necesara in intregime. Totodata, comostenitorii au dreptul de a procura sotului supravietuitor o alta locuinta in alta parte, in masura in care exista neintelegeri intre ei, insa numai pe baza hotararii judecatoresti. Avand un caracter strict personal si inalienabil, dreptul de abitatiei este si insesizabil, creditorii titularilor dreptului sotului supravietuitor nu au dreptul de220 a-l urmari.  dreptul de abitatiei este atribuit sotului supravietuitor cu titlu gratuit. Aceasta inseamna ca pe timpul cat se bucura de acest drept, sotul supravietuitor nu este obligat sa plateasca chirie mostenitorului care a dobandit casa. In masura in care sotul supravietuitor este el insusi comostenitor al casei, el nu va fi obligat sa plateasca chirie nici inainte dar nici dupa realizarea impartelii mostenirii pentru cota-parte corespunzatoare drepturilor comostenitorilor. Dreptul de abitatie al sotului supravietuitor inceteaza la iesirea din indiviziune sau odata cu recasatorire acestuia. Daca sotul supravietuitor va continua sa foloseasca locuinta si dupa incetarea dreptului de abitatie (daca locuinta nu a cazut in lotul sau prin imparteala dar srecasatorit), acesta va fi obligat sa plateasca chirie daca foloseste mai mult decat cota sa din dreptul de proprietate asupra locuintei. Daca sotul supravietuitor nu a obtinut o parte din locuinta in urma impartelii (locuinta devenind proprietatea exclusiva a comostenitorilor), sotul supravietuitor va putea fi evacuat in conditiile dreptului comun. In ceea ce priveste drepturile succesorale ale sotului supravietuitor recunoscute prin lege, putem spune ca el este intotdeauna un mostenitor neregulat deoarece nu este un continuator al personalitatii juridice a defunctului el nu este un mostenitor in adevaratul sens al cuvantului, ci numai un succesor la bunuri. Avand in vedere ca sotul supravietuitor poate fi chemat la mostenire in cazurile si in conditiile expres prevazute de lege, el dobandeste toate
A se vedea TR. IONASCU, S. BRĂDEANU, „Drepturile reale principale în R.S.R.”, Editura Academiei Romane, Bucuresti, 1978, p. 121. 220 În acest sens a se vedea M. COSTIN, „Marile institutii ale dreptului civil roman”, vol. I, Editura Dacia, Cluj-Napoca 1982, p. 315.
219

206

drepturile inerente calitatii de succesor.

207

CAPITOLUL 5 CONSIDERATII GENERALE CU PRIVIRE LA TESTAMENT 5.1. Definitie Succesiunea se defera, sau prin lege sau dupa vointa omului, prin testament, asa cum prevede art.955 din Codul civil. Rezulta ca patrimoniul succesoral se poate transmite nu numai in temeiul legii, dar si in temeiul vointei celui care lasa mostenirea, manifestata prin testament, caz in care mostenirea (devolutiunea ei) este testamentara. Desi se poate afirma ca, in dreptul nostru, mostenirea legala este regula si constituie dreptul comun in materia transmiterii patrimoniului succesoral, ea poate fi inlaturata - in tot sau in parte - in conditiile sau in limitele prevazute de lege, prin testamentul lasat de de cuius. Aceasta inseamna ca legea consacra principiul libertatii testamentare, libertate la care nu se poate renunta, in sensul ca orice persoana capabila este libera a face sau nu un testament si de a dispune, pe aceasta cale, de patrimoniul sau. Deci, trebuie considerata ilicita o conventie prin care o persoana s-ar obliga sa nu dispuna, pe cale testamentara, de bunurile sale.221 Cu toate acestea, in dreptul nostru civil, libertatea testamentara nu este absoluta, legea prevazand imperativ anumite ingradiri, cea mai importanta fiind institutia rezervei succesorale prevazuta in favoarea unor mostenitori legali si care este sustrasa actelor liberale ale celui care lasa mostenirea, fie ca este vorba de liberalitatile facute in timpul vietii, fie pentru cauza de moarte. Cele mai vechi testamente au fost intalnite in Egiptul antic, in Israel, pe timpul lui Moise, in Sparta, precum si in Atena, unde a fost introdus pe timpul lui Solon, fiind permis sa testeze numai cetatenii atenieni care nu aveau copii legitimi. Testamentul a avut o mare importanta in Roma antica, unde se considera o dezonoare sa mori fara testament. Stravechiul testament roman cuprindea testamentul comitiis si testamentul in procinctu222. In Legea celor XII Table a fost inscris principiul echivalentei testamentului cu textul legii, testatorul fiind comparat cu un rege care porunceste: Dicat testator et erit lex voluntas ejus. La inceputul imperiului roman posibilitatea de a testa a lui pater familias a fost limitata prin introducerea cu quarele, care face sa apara pentru prima data notiunea rezervei succesorale. Totusi, dreptul de a testa, in diferite perioade istorice, a fost contestat sau chiar desfiintat. Astfel, Ludovic al XV-lea a autorizat, printr-o ordonanta, cinci feluri de testamente, care au fost inlaturate dupa Revolutia franceza (1789), de abia Codul lui Napoleon stabilind adevaratele principii ale devolutiunii testamentare, care au fost adoptate de intreaga lume civilizata. O alta problema mult discutata a fost aceea daca testamentul este o institutie de drept civil sau dimpotriva, este una de drept natural. Astfel, daca dreptul de a testa este o institutie civila, libertatea de a dispune de bunurile sale trebuie sa existe in masura in care o recunoaste dreptul civil. Daca dimpotriva, el apartine dreptului natural, atunci el este o consecinta a dreptului de proprietate, bazat pe ocupatiune si posesiune, si in acest caz, cand pater familias
221 222

Ioan Adam, Adrian Rusu - „Drept civil. Succesiuni”, Ed.All Beck, Bucuresti, 2003 M. V. Jakotă – “Drept roman”, vol. 3, Ed. Fundatiei “Chemarea”, Iasi, 1993, pag. 523.

208

moare, locul sau devine vacant si un altul ii ia locul, dar el nu va putea face o adevarata transmisiune de patrimonii, caci proprietatea se stinge la moartea lui. Dreptul de a testa este consacrat de dreptul civil, dar nu aduce nici o atingere ideii de proprietate. Testamentul apare in definitiv ca expresiunea ultimei gandiri si supremelor afectiuni ale omului, care se mentin in secret si nu se dezvaluie decat dupa moarte. Dreptul de a testa este recunoscut ca un drept natural, multumita caruia omul dispune de avutul sau dupa moarte, dupa cum poate sa dispuna prin acte intre vii. Dupa Tropolong, testamentul este consecinta si complementul dreptului de proprietate, caci un popor nu este cu adevarat liber daca nu are dreptul de a testa. Trebuie deci ca in toate cazurile, egalitatea sa se stabileasca prin intermediul succesiunilor. Nu trebuie confundat insa dreptul de a testa cu libertatea absoluta de a testa. Legea a acordat intr-adevar dreptul de a face un testament, insa a ingradit libertatea de a dispune de avere prin testament. Astfel, legea a organizat rezerva succesorala si care nu este altceva decat o ingradire la libertatea de atesta, adusa de catre legiuitor in interesul familiei. Pe cat este de necesar de a asigura dreptul de a testa, pe atat este de necesar de a impiedica pe testator sa abuzeze de acest drept, dispunand de intreaga sa avere in favoarea stainilor si in paguba familiei apropiate. Legiuitorul modern considera testamentul ca o derogare de la ordinea legala a succesiunilor. El arata fata de testament mai putina favoare decat legiuitorul roman si, in loc de a da, ca acesta din urma, prioritate succesiunii testamentare asupra succesiunii ab intestat, el da, dimpotriva, prioritate succesiunii legale, socotind ca testamentul este o tulburare adusa devolutiunii legale a bunurilor, trebuind ca atare sa fie ingradit si strict organizat. Formalismul, adesea sever, pe care legiuitorul l-a impus testamentului, isi gaseste in parte explicatia in aceasta tendinta a legiuitorului modern.223 Constitutia noastra prevede in mod expres, la art.46, ca “Dreptul la mostenire este garantat”, ceea ce arata importanta deosebita pe care o reprezinta dreptul la mostenire. Dupa Modestinus, “testamentum est voluntatis nostrae justa sentintia de ec qoud post mortem fieri velit” - testamentul este expresia legitima a vointei, in legatura cu lucrurile, care cineva ar dori sa se infaptuiasca dupa moartea sa. Conform dispozitiilor Codului civil224, testamentul poate fi definit ca un act juridic unilateral, personal si revocabil prin care o persoana, numita testator, dispune in una dintre formele cerute de lege, pentru timpul cand nu va mai fi in viata. 5.2. Cuprinsul testamentului Actele prin care defunctul dispune de bunurile sale pentru cazul mortii sale se numesc legate. De regula, cuprinsul testamentului este alcatuit din legate - care sunt dispozitii referitoare la patrimoniul succesoral sau la bunurile ce fac parte din acel patrimoniu - dar testamentul mai poate cuprinde, pe langa legate, si alte manifestari de ultima vointa ale defunctului, cum ar fi: a) Exheredari, adica inlaturarea de la mostenire a unor mostenitori legali in limitele prevazute de lege;
223

C.Hamangiu, I.Rosetti Bălănescu, Al.Băicoianu – “Tratat de drept civil roman”, vol.III, Ed.All Beck, Bucuresti, 1998, pag.504-505 224 Art.1034 C.civ.

209

b) Sarcini impuse legatarilor sau mostenitorilor legali, de natura patrimoniala sau de alta natura; c) Desemnarea unui executor testamentar, adica a unei persoane imputernicita sa aduca la indeplinire dispozitiile testamentare; d) Revocarea totala sau partiala a unui testament anterior sau a unei dispozitii testamentare anterioare; e) Retractarea revocarii dispozitiilor unui testament anterior; f) Un partaj de ascendent, adica imparteala facuta de testator, intre descendentii sai, a bunurilor succesorale sau a unei parti din aceste bunuri; g) Recunoasterea de catre tata a unui copil din afara casatoriei sau recunoasterea de catre mama a copilului trecut in registrul de stare civila ca nascut din parinti necunoscuti; h) Alte dispozitii de ultima vointa, cum ar fi cele privitoare la inmormantarea si funeraliile defunctului, recunoasterea unei datorii etc., dispozitiile legale in materie nefiind limitative. Rezulta ca nu este obligatoriu ca testamentul sa cuprinda legate, fiind posibil ca un testament sa cuprinda doar manifestari de ultima vointa ale defunctului. Concluzia unanim impartasita in literatura de specialitate este aceea ca testamentul nu este un simplu act juridic, el este un act juridic exceptional, este un tipar juridic, o forma juridica, cuprinzand o multitudine de acte juridice de sine statatoare cu regimuri juridice aparte. Elocvente in acest sens sunt si dispozitiile art.416 alin.(3) din Codul civil, din care reiese ca recunoasterea paternitatii unui copil din afara casatoriei facuta pe calea testamentului este irevocabila, desi, testamentul este esentialmente revocabil. Aceste prevederi nu reprezinta, insa, exceptii de la principiul revocabilitatii dispozitiilor testamentare, ci tocmai o ilustrare a ideii ca in cadrul unui testament pot coexista mai multe acte juridice de sine statatoare. Legatele si celelalte dispozitii legate de transmiterea succesorala isi vor produce efecte la moartea testatorului, in schimb, recunoasterea de filiatie va produce efecte imediat, de la redactarea testamentului, respectiv de la data manifestarii de vointa a testatorului. Recunoasterea este valabila chiar daca testamentul ar fi nul pentru vicii de forma, daca sunt indeplinite conditiile pentru validitatea recunoasterii. 5.3. Caracterele juridice ale testamentului Testamentul este un act juridic, deoarece cuprinde manifestarea de ultima vointa a testatorului, cu intentia de a produce efecte juridice si, ca atare trebuie sa indeplineasca conditiile generale de validitate cerute de lege pentru orice act juridic, precum si cele specifice actelor juridice cu titlu gratuit. a) Testamentul este un act juridic unilateral din punct de vedere al formarii sale. El este expresia unei singure vointe, aceea a testatorului, si aceasta vointa, exprimata sub forma unui testament, are drept efect sa confere singura legatarilor, la moartea testatorului, un drept asupra bunurilor pe care le-a legat testatorul. Vointa testatorului este producatoare de efecte juridice indiferent de atitudinea legatarului si inainte de acceptarea legatului. Legatul se dobandeste din momentul deschiderii succesiunii, prin actul unilateral al testatorului, daca legatarul nu renunta la legat. b) Testamentul este un act juridic cu titlu gratuit.

210

c) Testamentul este un act juridic personal. El nu poate fi incheiat decat de catre testator personal, nu si prin reprezentare sau cu incuviintarea ocrotitorului legal. In masura in care o persoana are capacitatea de a testa, o poate face exclusiv personal, iar daca nu are aceasta capacitate, nu o poate face prin reprezentare sau cu incuviintarea altor persoane. Chiar daca testatorul primeste consultatii de specialitate de la o alta persoana in vederea redactarii testamentului, el trebuie sa exprime vointa sa personala. d) Testamentul este un act juridic individual. Din caracterul personal al testamentului rezulta si caracterul individual, in sensul necesitatii ca el sa exprime vointa unei singure persoane. Legea interzice ca doua sau mai multe persoane sa testeze prin acelasi act, un astfel de act fiind lovit de nulitate. e) Testamentul este un act juridic solemn. Pentru ca acesta sa produca efecte juridice, vointa testatorului trebuie sa fie exprimata in formele prevazute de lege pentru validitatea testamentului. Incalcarea formei solemne face ca testamentul sa fie lovit de nulitate absoluta, chiar daca mostenitorii testatorului s-ar obliga, in timpul vietii acestuia, sa execute dispozitiile testamentare. f) Testamentul este un act juridic pentru cauza de moarte. Acesta, desi valabil in momentul intocmirii sale, va produce efecte din clipa incetarii din viata a testatorului. Astfel, legatarul nu dobandeste nici un drept cat testatorul este in viata; testatorul pastreaza dreptul la dispozitie asupra bunurilor de care dispune prin testament. g) Testamentul este un act juridic esentialmente revocabil. Testatorul va putea sa revina asupra continutului sau, sa-l modifice sau sa-l revoce pana in ultima clipa a vietii sale. Acest drept recunoscut de lege testatorului este discretionar si nesusceptibil de abuz.225 Inainte de moartea testatorului, testamentul nu confera dispozitiilor cuprinse in el nici o eficacitate, fiind prin excelenta un act revocabil. Orice clauza de renuntare la dreptul de a revoca dispozitiile testamentare, cuprinsa in testament, este nula absolut, aceasta reprezentand un pact asupra unei succesiuni viitoare, interzis de lege.226 Dupa decesul testatorului, testamentul va putea fi revocat, la cererea mostenitorilor, prin intermediul instantei judecatoresti, in cazurile si in conditiile prevazute de lege. 5.4. Asemanari si deosebiri intre testament si contractul de donatie Bunurile se pot instraina fie cu titlu oneros, fie cu titlu gratuit. Instrainarile cu titlu oneros intra in marea clasa a actelor juridice denumite contracte. Printre modurile de a instraina cu titlu gratuit, testamentul nu este un contract, ci un act de dispozitie unilateral in care apare numai vointa testatorului. Celalalt mod de a dispune cu titlu gratuit, donatia, poate fi clasificat printre contracte, caci pentru ca o donatie sa existe, din punct de vedere legal, este necesar concursul vointelor donatorului si donatarului, primul instrainand bunul sau, cel de-al doilea acceptand donatia. Cu privire la testament si la efectele sale, este de facut o importanta observatie: pentru ca legatul sa-si produca efectul la moartea testatorului, nu este suficient ca acesta sa-si manifeste vointa, in formele cerute de lege, mai trebuie ca legatarul sa accepte bunul ce i-a fost testat. In caz contrar, legatul este caduc, fara fiinta. Testamentul si donatia prezinta un caracter comun: ambele sunt acte de dispozitie cu titlu gratuit. Pe langa aceasta, ele au drept scop atribuirea unor bunuri dupa alegerea si dorinta dispunatorului, catre anumite persoane, special alese de el pentru consideratii de afectiune ori alte motive.
225 226

Liviu Stănciulescu – “Drept civil. Contracte speciale. Succesiuni”, Ed. All Beck, Bucuresti, 2002, pag.432 Art. 965 alin.(2) C.civ.

211

Testamentele si donatiile sunt deci de natura sa modifice simtitor ordinea devolutiunii succesorale ab intestat si din aceasta cauza, legiuitorul a luat masuri relative la rezerva succesorala, in scop de a asigura mostenitorilor rezervatari, transmisiunea intangibila a unei anumite portiuni din succesiunea dispunatorului, punandu-i astfel la adapostul abuzului de donatii sau de dispozitii testamentare. De asemenea, atat testamentul, cat si donatia sunt acte solemne, adica acte pentru a caror realizare si existenta legea cere indeplinirea unor formalitati determinate si considerate ca substantiale. Ea se sprijina pe considerentul ca dispozitiile testamentare, ca si donatiile, constituind instrainari cu titlu gratuit, prezinta o deosebita gravitate, deoarece dispunatorul donator sau testator - nu primeste nimic in schimbul obiectului donat sau testat. Cu toate ca atat donatia, cat si testamentul sunt acte juridice si gratuite, intre acestea exista unele deosebiri esentiale227: a) testamentul este un act juridic unilateral, izvor de obligatii, in timp ce donatia este un contract; b) testamentul, cu exceptia legatelor particulare, are in vedere nu numai bunurile pe care le-a lasat defunctul, ci si bunurile pe care le avea la moartea sa, ceea ce nu este cazul pentru donatii; c) testamentul produce efecte numai din momentul mortii testatorului – pana atunci legatarul neavand decat o speranta – in timp ce donatia produce efecte in timpul vietii partilor (hic et nunc); d) testamentul este prin esenta un act juridic revocabil, in timp ce donatia este irevocabila.

227

E. Safta-Romano – “Dreptul de mostenire. Doctrină si juriprudentă”, Ed. Graphix, Iasi, 1995, pag. 140

212

CAPITOLUL 6 CONDITII DE VALIDITATE ALE TESTAMENTULUI 6.1. Conditii de fond ale testamentului Testamentul trebuie sa indeplineasca conditiile de validitate ale actului juridic in general228, precum si anumite conditii specifice: Conditiile de fond specifice testamentului sunt: a) capacitatea de a dispune si primi prin testament; b) vointa libera si neviciata a testatorului; c) cauza valabila a actului juridic. 6.1.1. Capacitatea de a dispune si primi prin testament Legiuitorul a instituit anumite reguli speciale, atat cu privire la capacitatea de a dispune cat si la aceea de a primi prin testament. Asadar, pentru ca dispozitia testamentara sa fie valabila si deci producatoare de efecte juridice, testatorul trebuie sa aiba capacitatea de a dispune pe aceasta cale prin liberalitati (legate) sau alte acte juridice (exheredari, revocarea unui testament anterior etc.), iar persoana in favoarea careia opereaza dispozitia sa aiba capacitatea de a primi prin testament. Capacitatea de a dispune prin testament „Cel lipsit de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa nu poate dispune de bunurile sale prin liberalitati, cu exceptia cazurilor prevazute de lege”, asa cum este prevazut la art.988 din Codul civil, deci capacitate de a dispune prin testament o au toate pesoanele fizice, cu exceptia celor pe care legea le-a considerat incapabile, regula constituindo capacitatea, iar incapacitatea fiind exceptia (omnes testamentum facere possunt qui non, prohibentur). Incapacitatile de a dispune prin testament trebuie sa fie prevazute expres de lege si sunt de stricta intrepretare. Nimeni nu poate renunta in tot sau in parte la capacitatea de a dispune sau primi prin testament, deoarece aceasta ar insemna o renuntare in parte la capacitatea de folosinta229 si, potrivit prevederilor art.29 alin.2 C.civ., “nimeni nu poate renunta nici in tot, nici in parte, la capacitatea de folosinta sau la cea de exercitiu”. Incapacitatile de a dispune prin testament sunt prevazute in Codul civil si sunt urmatoarele: a) Incapacitatea de a dispune prin testament este prevazuta pentru persoanele lipsite de capacitate de exercitiu (minorii sub 14 ani si interzisii judecatoresti), precum si pentru persoanele cu capacitate restransa de exercitiu (minorii intre 14 si 18 ani), incapacitatea lui fiind totala. Intrucat dispozitia tastamentara este esentialmente personala, aceste categorii de persoane nu pot dispune nici prin reprezentant sau cu incuviintarea ocrotitorilor legali, chiar daca a implinit varsta de 14 ani (capacitatate de exercitiu restransa). Potrivit prevederilor art.39 din Codul civil, minorul care se casatoreste dobandeste capacitate de exercitiu deplina. In plus, pentru motive temeinice, instana de tutela poate recunoste minorului care a implinit varsta de 16 ani capacitatea deplina de exercitiu.
228 229

Art. 948-968 C.civ. D. C. Florescu – “Drept civil. Succesiunile”, Ed. Universitatii Titu Maiorescu, Bucuresti , 2001, pag.82.

213

b) Minorul ajuns la majorat nu poate dispune in favoarea celui care a avut calitatea de repreyentant ori ocrotitor legal al sau, daca socotelile tutelei nu au fost predate si primite, adica pana in ziua cand instanta de tutela a dat descarcare pentru gestiunea tutorelui. Dispozitia testamentara facuta pana in acest moment nu este valabila, chiar daca testatorul moare dupa incuviintarea socotelilor. Cele doua reguli aratate mai sus nu se aplica daca tutorele este sau a fost un ascendent al dispunatorului. In favoarea acestui tutore, minorul nu poate dispune sub nicio forma. Ca un corolar necesar al incapacitatii minorului de a dispune in favoarea tutorelui in conditiile aratate, acesta din urma este lovit de incapacitatea de a primi prin testament de la cel ocrotit. Pentru a testa, o persoana trebuie sa fie sanatoasa din punct de vedere mintal, indiferent cat de bolnava este aceasta. In doctrina230 s-a aratat ca batranetile cele mai adanci si infirmitatile fizice, care nu au alterat inca facultatile intelectuale, nu sunt o cauza de anulare a unei dispozitii testamentare, daca dispunatorul este in stare a-si manifesta vointa. Un testament este valabil chiar daca a fost intocmit pe patul mortii. Existenta unor infirmitati personale face sa nu poata fi indeplinite formalitatile legale pentru anumite testamente. Astfel, orbul nu poate face un testament mistic deoarece nu poate sa scrie si sa citeasca. De asemenea, persoana care nu stie sa scrie, nu poate face un testament olograf. Persoana muta nu poate face un testament autentic, deoarece nu se poate sti daca vointa sa a fost libera. Un surdo-mut care nu stie nici sa scrie, nici sa citeasca nu va putea testa in nici un fel. S-a decis231 ca actul ce consemneaza constatarile medicului care a examinat pe testator, la cererea notarului, inainte ca acesta sa autentifice testamentul, constituie o proba hotaratoare in stabilirea discernamantului. Desi capacitatea de a dispune prin testament, este prezumata de lege, in situatia in care se dovedeste ca la data intocmirii testamentului testatorul era lipsit de discernamant, intervine sanctiunea nulitatii relative a actului astfel intocmit. Pentru a stabili daca testatorul a avut sau nu discernamant, instanta va analiza intreg materialul probator, putand recunoaste o mai mare forta probanta actelor medicale intocmite in aceeasi perioada cu testamentul, decat expertize medico-legale efectuate la cativa ani dupa decesul testatorului. Interzisul judecatoresc nu poate dispune valabil prin testament nici in momentele sale de luciditate, incapacitatea sa fiind totala si permanenta. Este gresita solutia instantei de judecata care a hotarat ca nu se poate cere anularea testamentului pe motiv de alienatie mintala daca in timpul vietii testatorului nu se ceruse sau nu fusese pus sub interdictie judecatoreasca.232 In practica judiciara s-a decis ca validitatea unui testament nu este influentata numai de incapacitatile legale, ci si de incapacitatea naturala, adica de lipsa unei vointe constiente in momentul intocmirii actului, indiferent daca se datoreaza unei cauze vremelnice sau este nascuta dintr-o cauza permanenta. Daca se face dovada ca in chiar momentul declaratiei de vointa dispunatorul nu era constient, actul este nul. Nu este admisibila anularea unui testament atat pentru lipsa de discernamant a testatorului, cat si pentru faptul ca vointa sa a fost viciata prin dol, sub forma captatiei, deoarece aceste doua cauze de nulitate relativa se exclud reciproc.
230

D.Alexandresco – “Explicatiunea teoretică si practică a dreptului civil roman”, vol.4, Atelierele grafice SOCEC & CO, 1914, pag 34. 231 Tribunalul Judetean Suceava, Decizia civ. nr.837/1972, în Revista Romană de Drept, nr.6/1974, pag.50-53
232

Tribunalul Regional Arges, Decizia civilă nr. 1624/1966, în Revista Romană de Drept nr. 5/1968, pag. 136

214

Testamentele care au fost intocmite sub imperiul violentei, urii, a unei pasiuni ori a unei manii oarbe, de natura sa tulbure discernamantul, in principiu sunt valabile, iar in raport de circumstantele reale urmeaza sa se stabileasca daca testatorul a avut sau nu, la intocmirea testamentului, discernamantul afectat. Testamentul intocmit cu neobservarea prevederilor legale privitoare la capacitatea de a dispune se sanctioneaza cu nulitatea relativa, care poate fi invocata de cei ocrotiti si de succesorii lor in drepturi. Termenul de prescriptie a dreptului la actiunea in anulare a testamentului curge de la data deschiderii succesiunii, cand actul de liberalitate produce efecte, si nu de la data intocmirii testamentului. Capacitatea de a primi prin testament Regula generala proprie capacitatii de a dispune prin testament, este aceeasi si in ceea ce priveste capacitatea de a primi prin testament, adica oricine poate fi gratificat prin testament mai putin acele persoane prevazute de lege ca incapabile. Incapacitatile de a primi prin testament sunt urmatoarele: a) Nu pot fi gratificate in mod direct prin testament persoanele neconcepute la data deschiderii succesiunii233. Lucrul asta este posibil numai daca liberalitatea este facuta in favoarea unei persoane capabile, cu sarcina pentru aceasta din urma de a transmite beneficiarului obiectul liberalitatii indata ce va fi posibil. Conform prevederilor art.36 din Codul civil, drepturile copilului sunt recunoscute de la conceptie, dar numai daca se naste viu (infans conceptus pro nato habetur quoties de commodis eius agitur), nu si viabil, cum cere Codul civil francez. Astfel „copilul conceput este considerat ca exista”, iar „copilul nascut mort este considerat ca nu exista”. Deci, pentru a primi prin testament este esential ca un copil sa fie nascut sau cel putin conceput la data deschiderii succesiunii, fara a distinge intre diferitele forme ale liberalitatilor, si cu atat mai puin intre formele testamentului. b) Nu va putea primi prin testament tutorele de la cel care s-a aflat in ocrotirea sa. Aceasta dispozitie se aplica si tutorilor de fapt, adica celor care administreaza tutela fara a fi instituiti tutori in mod legal. Incapacitatea exista pana ce instanta de tutela a acordat descarcarea de gestiune. Prevederea instituita la art.988 Cod civil se aplica si tutorelui interzisului judecatoresc. Nu vor putea primi prin testament medicii, farmacistii sau alte persoane, in perioada in care, in mod direct sau indirect, ii acordau ingrijiri de specialitate dispunatorului pentru boala care este cauza a decesului. Textul se va aplica moaselor, infirmierelor, asistentilor medicali etc., daca este indeplinita conditia acordarii tratamentului medical. Pentru a opera interdictia in privinta farmacistilor, acestia trebuie sa fi ingrijit personal pe testator de boala de care acesta a murit, neaplicandu-se celor care au vandut medicamente prescrise de medici. Se observa ca ceea ce intereseaza este nu calitatea de medic, farmacist, ci asistenta cu caracter repetat sau de continuitate acordata bolnavului in calitatile vizate de lege. Prin urmare, bolnavul poate gratifica un prieten medic, daca nu la tratat in cursul ultimei boli. Textul se aplica si medicilor care s-au retras si nu mai practica medicina, precum si celor care, dobandind o diploma de medic la o facultate de medicina, nu au promovat examenul de libera practica. c) In mod asemanator, incapacitatea se extinde si in privinta preotilor sau a altor persoane care acordau asistenta religioasa in timpul bolii care este cauza a decesului. Prin “preot” se intelege persoana care asista religios, indiferent de religia sau cultul din care face parte.
233

Art.989 alin.(2) C.civ.

215

Interdictia nu opereaza daca preotul nu a indeplinit atributiile ritualului sau, ori numai l-a impartasit sau i-a citit rugaciuni pe patul de moarte. De asemenea, este necesar ca si preotul sa-l fi asistat neintrerupt pe bolnav si sa-i fi procurat in tot timpul bolii incurajarile religiei, astfel incat contactul neintrerupt cu bolnavul sa poata justifica prezumtia legala de captatie. Instituirea acestor din urma incapacitati rezida din temerea legiuitorului ca aceste categorii de persoane, profitand de starea pacientului in ultimele momente ale vietii sale, sa-i smulga dispozitii remuneratorii in favoarea lor. Aceasta incapacitate se refera la medicii si farmacistii care l-au ingrijit pe de cuius de ultima boala din a carei cauza a decedat, liberalitatea fiind facuta in cursul acestei boli. Pentru a opera prohibitia trebuie indeplinite cumulativ urmatoarele conditii: 1. liberalitatea sa fi fost facuta in cursul bolii de care a murit dispunatorul; 2. moartea sa fi fost cauzata de boala de care a fost ingrijit; 3. legatarul sa fi tratat pe bolnav, iar tratamentul sa fi fost continuu. Constituie exceptii de la regulile enuntate, liberalitatile facute sotului, rudelor in linie dreapta sau colateralilor privilegiati, precum si liberalitatile facute altor rude pana la al patrulea grad inclusiv, daca, la data liberalitatii, dispunatorul nu are sot si nici rude in linie dreapta sau colaterali privilegiati. d) Nu vor putea primi prin testament notarul public care a autentificat testamentul; interpretul care a participat la procedura de autentificare a testamentului; martorii, in cazurile prevazute la art. 1.043 alin. (2) si art. 1.047 alin. (3); agentii instrumentatori, in cazurile prevazute la art. 1.047; persoanele care au acordat, in mod legal, asistenta juridica la redactarea testamentului. Incapacitatea se bazeaza pe o prezumtie absoluta de influentare a vointei libere a defunctului, opereaza la orice testament facut pe mare, indiferent de forma sa, iar rudenia care permite dispozitia testamentara nu este marginita in grad sau in linie. In cazul incapacitatilor mentionate care afecteaza capacitatea de folosinta a persoanelor la care se refera, sanctiunea incalcarii lor este nulitatea absoluta, care poate fi invocata de orice parte interesata. In situatia in care se afecteaza consimamantul dispunatorului, sanctiunea este cea a nulitatii relative. In literatura de specialitate s-a exprimat si opinia ca sanctiunea incapacitatii de a primi prin testament este, potrivit dreptului comun, nulitatea relativa a dispozitiei testamentare, deoarece incapacitatea “nu este dictata de interese de ordine publica”234. Intrucat acceptarea unei liberalitati este un act care depaseste sfera actelor de administrare, minorii si interzisii, fiind lipsiti de capacitate de exercitiu, nu pot exercita acest drept decat prin reprezentantii lor legali235. Acceptarea liberalitatilor legale fara respectarea dispozitiilor mentionate mai sus este sanctionata cu nulitate relativa, fiind o nulitate de protectie pentru minori si interzisi si putand fi invocata doar de cei ocrotiti. Cu toate ca testamentul produce efecte de la data deschiderii succesiunii, pana in acest moment testatorul putandu-l revoca, total sau partial, aprecierea capacitatii de a dispune sau de a primi prin testament se raporteaza la data intocmirii actului, modificarile ulterioare referitoare la capacitate fiind lipsite de relevanta. Statul sau unitatile administrativ teritorile pot fi beneficiare ale unui legat, putand primi orice legat universal, cu titlu universal sau cu titlu particular, deoarece in cazul acestora nu se aplica principiul specializarii.
234 235

Fr.Deak - “Tratat de drept succesoral”, Ed. Actami, Bucuresti, 1999, pag.183-185. Art.43 alin.3 și 4 din Codul civil.

216

Pentru unitatile administrativ teritoriale, legatul este primit de catre consiliile locale, iar in cazul statului, de catre organul financiar competent. Bunurile primite intra in domeniul privat al statului sau al unitatilor administrativ teritoriale. 6.1.2. Vointa testatorului libera si neviciata „Consimtamantul este valabil numai daca testatorul a avut discernamant si consimtamantul sau nu a fost viciat”236. Viciile de consimtamant ale testatorului vor afecta valabilitatea testamentului, producand aceleasi consecinte juridice ca la orice act juridic. Eroarea, pentru a vicia vointa testatorului, trebuie sa existe fie asupra identitatii persoanei fizice in favoarea careia s-a dispus prin testament, fie asupra evenimentului care a constituit motivul determinant al legatului; spre exemplu, nestiinta testatorului ca are rude de sange, in masura in care aceasta nestiinta a fost motivul determinant al legatului. Dolul este foarte frecvent in materie de dispozitii cu titlu gratuit. O persoana care se afla in pragul mortii este mult mai influentabila si manoperele care se exercita asupra sa de catre persoanele care o inconjoara pot cu usurinta sa o convinga sa faca acte intre vii sau dispozitii de ultima vointa, avand drept scop sa avantajeze pe cei ce urmaresc falsificarea vointei sale. In materia testamentului, dolul prezinta anumite particularitati, manifestate sub forma sugestiei si captatiei, daca faptele sunt exercitate prin manopere viclene si dolosive in scopul de a-l determina pe dispunator sa faca o liberalitate pe care altfel nu ar fi facut-o si nici nu ar fi avut motive sa o faca. Sugestia si captatia sunt utilizate pentru a desemna generic activitati de orice natura desfasurate in scopul de a castiga increderea unei persoane si de a o determina sa faca anumite liberalitati testamentare, fie in favoarea unei alte persoane, fie in favoarea autorului acestei activitati. Este destul de dificil a se face o distinctie neta intre sugestie si captatie intrucat, si din punctul de vedere al modalitatilor activitatilor folosite, si din acela al scopului urmarit, acestea se intrepatrund. Captatia consta in manoperele dolosive si mijloacele frauduloase mai directe si mai brutale folosite de o persoana in scopul de a castiga increderea dispunatorului si a insela buna lui credinta pentru a-l determina sa o gratifice prin testament. Sugestia consta in folosirea unor mijoace indirecte, metode si procedee cu caracter ascuns, rafinat, insidios, in scopul de a sadi in mintea dispunatorului ideea de a face o liberalitate pe care nu ar fi facut-o din proprie initiativa. Deci, sugestia consta in folosirea unor mijloace, nepermise de lege si de regulile de morala, in vederea realizarii scopului propus, urmarindu-se deci sa i se sugereze testatorului modul cum sa dispuna. In principiu, sugestia si captatia nu constituie prin ele insele cauze de anulare a testamentului si deci, pentru ca acestea sa duca la anularea actului se impune sa aiba un caracter dolosiv si fraudulos, de natura sa afecteze consimtamantul dispunatorului. In doctrina s-a statuat ca, in principiu, corespund intelesului notiunii de manopere viclene si dolosive, izolarea sau indepartarea testatorului de rude sau prieteni, insinuarea unor calomnii la adresa acestora, sechestrarea dispunatorului, abuzul de influenta sau autoritate, interceptarea corespondentei. Simpla simulare de grija sau prestarea interesata a unor servicii si ingrijiri nu sunt de natura sa duca la anularea unei dispozitii testamentare.237 Avand in vedere aceste aspecte, rezulta ca, pentru a fi in prezenta dolului in materie testamentara, este necesar a fi indeplinite in mod cumulativ urmatoarele conditii: a) utilizarea de manopere, de mijloace viclene, frauduloase;

236 237

Art.1038 C.civ. Curtea Supremă de Justitie, s.civ., Decizia nr.2447/1991, în “Dreptul” nr.7/1992, pag. 78-79.

217

b) intentia de a induce in eroare cu rea-credinta pe testator sa dispuna in sensul in care nu ar fi facut-o din proprie initiativa; c) manoperele frauduloase sa fi avut un rol determinant, avand drept rezultat alterarea vointei testatorului. Nu sunt considerate mijloace dolosive ingrijirea unei rude de o alta ruda, legatul pe care un concubin il face altui concubin, afectiunea deosebita a testatorului pentru legatar etc. Cu privire la violenta, ca viciu de consimtamant, in materia testamentului aceasta nu este intalnita, deoarece chiar daca testatorul ar fi victima unei amenintari care i-ar fi afectat libertatea de exprimare a vointei, avea ulterior posibilitatea de a revoca legatul pe care l-ar fi facut sub imperiul violentei. 6.1.3. Cauza actului juridic Cauza actului juridic este valabila daca are la baza intentia liberala de a da fara a urmari sa primeasca ceva in schimb. Aceasta intentie de a gratifica este cauza abstracta si obiectiva a oricarei obligatii cu titlu gratuit, este vointa dispunatorului de a juca rolul testatorului. Cauza falsa, ilicita sau imorala atrage dupa sine nulitatea testamentului:  cauza falsa este reprezentarea mintala a unui scop care nu corespunde cu realitatea;  cauza ilicita este cea in care scopul urmarit este potrivnic legii;  cauza este imorala cand este contrara bunelor moravuri. 6.2. Conditii de forma ale testamentului In dreptul nostru, vointa testamentara nu produce efecte decat daca imbraca anumite forme, impuse de lege in scopul de a asigura libera manifestare a vointei testatorului, cat si certitudinea declaratiei sale de ultima vointa.238 Nerespectarea acestor forme strict prevazute de lege atrage sanctiunea nulitatii. Dispozitia testamentara este un act juridic solemn. Aceasta nu va trebui imbracata intotdeauna in forma autentica. Legiuitorul permite testatorului sa aleaga intre doua forme de testament numite ordinare:  testamentul olograf;  testamentul autentic. In afara de acestea, Codul civil da posibilitatea ca, in imprejurari deosebite, sa se poata recurge la unul din testamentele autentice simplificate, cunoscute sub denumirea de testamente privilegiate239. Aceeasi sanctiune, a nulitatii absolute, se aplica si codicilului, in caz de nerespectare a formei prevazute de lege pentru testament.Codicilul este inscrisul ce cuprinde dispozitii de ultima vointa care alcatuiesc adaosul, suplimentul sau accesoriul unei dispozitii testamentare anterioare. Pentru a fi valabil codicilul, trebuie sa indeplineasca aceleasi conditii ca si actul juridic principal pe care il insoteste.240
238

V. Stoica, Sotul supravietuitor - mostenitor legal sau testamentar, Ed. “Scaiul”, Bucuresti, 2000, pag. 22-31 În vechiul drept romanesc, prima formă de dispozitie pentru cauză de moarte a fost cea orală, “limba de moarte”, care se făcea în prezenta martorilor (de obicei fete bisericesti). Testamentul scris, diata, trebuia să fie iscălit prin semnare sau punere de deget ori de pecete, să fie datat si întocmit, care să-l întărească prin semnătură. 239 Art.1047 C.civ. 240 În dreptul roman, codicilul avea o semnificatie redusă, în sensul că, desi reprezenta o cale prin care se dispozitii la un testament anterior întocmit, “nu putea contine nici instituire, nici substituire de mostenitori si nici dezmosteniri”.

218

6.3. Reguli de forma comune tuturor testamentelor Conditiile de forma cerute pentru orice fel de testament sunt:  obligativitatea formei scrise;  obligativitatea testamentului separat (oprirea testamentului conjunctiv). 6.3.1. Obligativitatea formei scrise In dreptul nostru, legea recunoaste valabilitatea oricarui testament numai daca a fost facut in forma scrisa. Testamentul oral sau verbal, cunoscut in literatura de specialitate sub denumirea de “nuncupativ”,241 in dreptul nostru nu produce efectele juridice ale unui testament valabil, indiferent de numarul martorilor 242. In ipoteza in care o persoana ar pretinde ca este impiedicata de o terta persoana sau de forta majora sa prezinte instantei judecatoresti un testament scris prin care a fost desemnata legatar, se disting doua situatii: a) cand reclamantul pretinde ca forta majora sau terta persoana l-au impiedicat pe testator sasi exprime vointa de a-l gratifica intr-una din formele testamentare scrise si, in acest caz, se apreciaza ca manifestarea de ultima vointa a defunctului, chiar daca este probata de reclamant cu martori, nu intruneste conditiile de forma pentru testament. b) cand reclamantul pretinde ca un inscris testamentar valabil a existat, dar ca a disparut ulterior, prin pierdere, distrugere sau dosire. Solutia depinde de situatia in care s-a aflat testatorul, si anume daca a cunoscut sau nu despre pieirea, distrugerea sau dosirea testamentului. Daca testatorul a cunoscut pieirea, distrugerea sau dosirea testamentului se considera ca ne aflam in cazul unei revocari tacite a legatelor cuprinse in inscris, intrucat acesta putea sa refaca testamentul, facand astfel dovada staruintei sale in intentia de a face o liberalitate. Daca insa testamentul a fost distrus sau dosit fara stirea autorului sau dupa moartea acestuia, fie prin fapta unei terte persoane, fie printr-un caz de forta majora, legatarul va putea dovedi prin orice mijloc de proba existenta si cuprinsul testamentului valabil incheiat. 6.3.2. Obligativitatea testamentului separat A doua regula de forma243 comuna tuturor testamentelor este cea care opreste testamentul conjunctiv. Art.1036 din Codul civil interzice ca doua persoane sa testeze prin acelasi act una in favoarea celeilalte sau in favoarea unei terte persoane. Oprelistea impusa de Codul civil se justifica prin preocuparea legiuitorului de a garanta caracterul unilateral si personal al testamentului, dar mai ales caracterul, prin esenta, revocabil al acestuia. Fara aceasta interdictie fiecare testator nu ar putea revoca propriile sale dispozitii fara consimtamantul celorlalti244. In practica, problema se pune in fata notarului public, cand sotii solicita sa faca un testament unul in favoarea celuilalt prin acelasi act, pentru ca nici unul sa nu-l poata revoca fara consimtamantul celuilalt.

241 242

Nuncupatio - lat. = declarare de mostenitori. Testamentul oral a fost recunoscut de dreptul roman, dar si de dreptul vechi romanesc, fiind aplicabil si în secolul nostru în Transilvania, prin dispozitiile Codului civil austriac. 243 M.B. Cantacuzino – “Curs de drept civil”, Craiova, 1995, pag.349. 244 Testamentul este conjunctiv “numai dacă este, ca act juridic, o operă comună a două sau mai multe persoane, dispozitiile fiind contopite în acelasi context”.

219

In materie de testament nu se pot lua masuri de siguranta, intrucat acestea ar contraveni atat libertatii testatorului de a reveni asupra manifestarii sale de vointa pentru cauza de moarte, cat si caracterul unilateral si personal al testamentului. 6.3.3. Sanctiunea nerespectarii conditiilor de forma cerute pentru orice fel de testament Sanctiunea nerespectarii conditiilor de forma cerute pentru orice fel de testament este nulitatea absoluta si va putea fi invocata de orice persoana interesata.245 Sanctiunea nulitatii absolute este atenuata in anumite situatii: a) Testamentul autentic, nul pentru vicii de forma, are valoare de testament olograf valabil daca este scris in intregime, datat si semnat de testator; b) Testamentul nul pentru vicii de forma da nastere unei obligatii imperfecte (naturale), in sarcina mostenitorilor defunctului, care poate constitui cauza unei obligatii civile perfecte pe care si-o asuma un mostenitor de a executa ultima vointa a defunctului (cu toate ca testamentul este nul); c) Mostenitorul care, voluntar si in cunostinta de cauza, executa legatul facut printr-un testament nul pentru vicii de forma, nu se mai poate prevala de nulitatea acelui legat. Astfel, s-a decis ca nulitatea absoluta a testamentului pentru vicii de forma se poate acoperi prin confirmare de catre mostenitor.

245

Art.1041 C.civ.

220

CAPITOLUL 7 FELURILE TESTAMENTULUI 7.1. Enumerare Felurile de testament prevazute de lege se pot clasifica in trei categorii:  testamente ordinare (obisnuite), incheiate in conditii normale si care sunt: testamentul olograf si testamentul autentic;  testamente privilegiate (extraordinare), care pot fi incheiate numai in anumite imprejurari exceptionale. Astfel sunt, testamentul militarilor, testamentul facut in timp de boala contagioasa si testamentul maritim;  alte forme de testament, special permise de lege pentru legatele avand ca obiect anumite sume de bani sau pentru dispozitiile testamentare ale cetatenilor romani aflati in strainatate. Este de subliniat faptul ca diferitele feluri de testamente, astfel cum sunt reglementate de lege, au valoare juridica egala. In acest sens, se poate vorbi de un principiu al echivalentei formelor testamentare. Astfel, la revocarea sau modificarea dispozitiilor testamentare, nu se cere respectarea unei simetrii a formelor. De exemplu, un testament autentic poate fi revocat – total sau partial – printr-un testament olograf (sau invers). Numai in privinta fortei probatorii a inscrisului testamentar exista deosebiri intre diferitele feluri de testamente, dar, dupa ce testamentul a fost dovedit, efectele dispozitiilor testamentare vor fi aceleasi indiferent de felul testamentului. 7.2. Testamentele ordinare 7.2.1. Testamentul olograf Notiune Testamentul olograf este valabil ca atare “cand este scris in intregime, datat si semnat de mana testatorului”246. Cu toate ca nu necesita indeplinirea unor formalitati speciale, fiind confectionat ca inscris sub semnatura privata, testamentul olograf – ca si orice alt testament – este un act solemn: scrierea integrala, datarea si semnarea de mana testatorului sunt prevazute de lege sub sanctiunea nulitatii absolute, deci ad solemnitatem, iar nu ad probationem sau pentru opozabilitate. Toate cele trei cerinte de solemnitate (scrierea, datarea si semnarea) trebuie sa fie indeplinite de mana testatorului si “trebuie intrunite cumulativ, in lipsa oricareia dintre ele testamentul fiind nul”247. Testamentul olograf a fost introdus in Roma in anul 446, de imparatul Valentinian al III-lea, dar nu a fost admis in legislatia lui Justinian. Regiunile din Sudul Frantei, unde se pastrase traditia dreptului roman, n-au admis nici ele generalizarea testamentului olograf, pana la Revolutie. In schimb, in regiunile din Nordul Frantei, unde domnea dreptul cutumiar, recunosteau si intrebuintau foarte mult testamentul olograf. Testamentul olograf a fost introdus atat in Codul civil francez, cat si in Codul civil roman de la 1864, fiind preluat si in continutul Codului civil actual.
246 247

Art.1041 C.civ. C.S.J., s. civ., Dec. nr. 1409/1992, în Deciziile C.S.J. 1990-1992, pag. 130-133.

221

In dreptul nostru, testamentul scris de altul (allograf) sau chiar de testator, dar cu mijloace mecanice si, semnat de el in fata martorilor, nu este valabil. Daca testamentul nu este scris, datat si semnat de mana testatorului, el poate avea valabilitate numai ca alt fel de testament, daca conditiile acelui fel de testament sunt indeplinite. Avantaje si inconveniente Testamentul olograf prezinta o serie de avantaje, si anume:  poate fi folosit de oricine stie sa scrie;  se poate face oricand si oriunde, fara ajutorul altei persone (nu necesita prezenta unui martor);  nu necesita cheltuieli;  asigura secretul deplin al dispozitiilor de ultima vointa;  poate fi revocat usor de testator prin distrugerea voluntara a inscrisului testamentar. Testamentul olograf, datorita simplicitatii, prezinta si unele inconveniente, cum ar fi:  poate fi usor de dosit sau distrus dupa moartea testatorului sau chiar in timpul vietii, dar fara stirea lui;  nu asigura protectia vointei testatorului impotriva influentelor abuzive (sugestie sau captatie) ale celor interesati;  datorita simplicitatii formalitatilor poate fi mai usor de falsificat;  poate fi contestat mai usor decat celelalte feluri de testamente;  daca testatorul nu are cunostinte juridice, testamentul poate cuprinde formulari neclare, confuze si chiar contradictorii, susceptibile de interpretari neconforme vointei reale a testatorlui. Unele din inconvenientele testamentului olograf pot fi inlaturate prin intocmirea lui in mai multe exemplare sau prin incredintarea testamentului unei persoane de incredere, ori prin depozitarea lui la un birou notarial (potrivit prevederilor art.95 din Legea nr.36/1995248) pentru a fi eliberat la moartea testatorului persoanei indicate de el. Depozitarea testamentului la un birou notarial nu il transforma intr-un testament autentic; el ramane un testament olograf si valabil ca atare daca a fost scris in intregime, datat si semnat de mana testatorului. Conditii specifice de validitate ale testamentului olograf Scrierea Intregul continut al testamentuluoi olograf trebuie sa fie scris de mana testatorului, cerinta prevazuta de lege ad solemnitatem 249, spre deosebire de formalitatea “bun si aprobat” prevazuta de lege ad probationem in cazul contractelor unilaterale. Daca testamentul nu este scris de mana testatorului, fiind dactilografiat, va fi nul, chiar daca a fost facut personal de testator si cuprinde mentiunea - datata si semnata de catre testator - ca reprezinta ultima sa vointa. In privinta scrierii de mana legea nu prevede limitari: testatorul poate scrie cu orice (cerneala, creion, pasta, vopsea, carbune, creta etc.); pe orice fel de material (hartie - inclusiv carte postala, panza, lemn, piatra, sticla, material plastic etc.); in orice limba cunoscuta de catre testator, fie si moarta (de exemplu latina) 250; cu orice fel de scriere (cu caractere de mana
248

Legea nr.36/1995 - Legea notarilor publici si a activitătii notariale, publicată în Monitorul Oficial al Romaniei, nr.92 din 16 mai 1995, cu modificările si completările ulterioare. 249 Art.1041 C.civ. 250 Ph.Malaurie – “Cours de droit civil. Les succesions. Les liberalites”, Paris, 1989, pag. 238. Se admite si scrierea într-un limbaj conventional (secret), dar traductibil.

222

sau de tipar, stenografie sau alfabetul special pentru orbi etc.); pe un singur suport material sau mai multe (de exemplu, mai multe foi de hartie), in acest din urma caz, cu conditia sa existe o legatura materiala sau cel putin intelectuala intre ele pentru a constitui un singur act, chiar daca nu a fost scris dintr-o data ci pe etape. Testamentul olograf astfel redactat poate cuprinde si modificari, stersaturi, adaugiri sau intercalari facute de mana testatorului cu ocazia sau posterior redactarii testamentului. In principiu, asemenea interdictii nu afecteaza validitatea testamentului si ele urmeaza a fi luate in considerare, chiar daca nu sunt datate si semnate separat, daca reprezinta simple corecturi sau interpretari ale dispozitiilor initiale. In schimb, daca interventia contine dispozitii testamentare noi fata de cele initiale sau elimina ori modifica continutul initial al testamentului, ele trebuie privite ca testament nou (numite in practica “codicil”) si recunoscute ca valabile numai daca, pe langa scriere, au fost si datate si semnate de mana testatorului. Cerinta scrierii testamentului de catre testator nu exclude participarea unei alte persoane care sa-l ajute la redactare, oferind un model scris sau verbal pentru formularea corecta a dispozitiilor voite de testator. Colaborarea tertului nu trebuie insa sa vicieze consimtamantul testatorului, testamentul va fi valabil numai daca, din continutul lui rezulta ca exprima vointa libera a testatorului, asistenta fiind pur tehnica. Cuvintele ilizibile din testament se considera ca nu exista, spatiile goale neafectandu-i valabilitatea. Testamentul este valabil daca este scris in versuri, contine prescurtari ale datelor, numelor, ale bunurilor lasate, daca prin aceasta nu se pune la indoiala vointa testatorului. Datarea O alta conditie de validitate a testamentului olograf este datarea lui exacta, de mana testatorului, prin indicarea zilei, a lunii si anului in care a fost intocmit. Ea prezinta importanta pentru ca, in functie de data testarii, se poate stabili daca testatorul a avut sau nu capacitate de a testa, iar in cazul pluralitatii de testamente succesive, cu dispozitii contrare si incompatibile, in raport cu data lor se stabileste “ultima vointa” a testatorului, care urmeaza a fi luata in considerare, revocand pe cele anterioare. Datarea testamentului se poate face in cifre sau in litere ori prin referire la un eveniment care se poate stabili cu certitudine (ex. Prima zi de Craciun 1997). Intrucat legea nu specifica locul unde trebuie sa fie inserata data, se admite ca ea poate fi asezata nu numai la sfarsitul testamentului, dar si la inceputul sau in cuprinsul lui, daca rezulta ca se refera la intregul continut al testamentului, chiar daca acesta cuprinde mai multe foi. Ora si locul intocmirii testamentului nu sunt elemente obligatorii; la nevoie se poate dovedi prin orice mijloc de proba. Daca redactarea testamentului s-a facut de-a lungul mai multor zile, data acestuia este cea in care se finalizeaza redactarea. Lipsa datei testamentului olograf atrage nulitatea absoluta a acestuia 251. Avand in vedere ca testamentul este un act solemn, este gresita solutia potrivit careia sanctiunea ar fi nulitatea relativa pentru datarea incompleta a testamentului.

251

L. Stănciulescu, Drept civil. Dreptul la mostenire, Ed. Atlas Lex, Bucuresti, 1996, p.112

223

Daca pe un testament sunt trecute mai multe date diferite, acesta este nul, indiferent unde sunt plasate acestea. S-a considerat de catre unii autori 252 ca un asemenea testament este valabil cu conditia ca datele sa fie mentionate in locuri distincte pe inscris. In ipoteza in care data trecuta in testament este falsa, adica testatorul in mod intentionat a inregistrat o alta data decat cea reala, testamentul va fi nul chiar daca testatorul nu a urmarit fraudarea legii. Dovada falsificarii datei testamentului se poate face prin orice mijloc de proba, daca prin falsificarea datei s-a urmarit fraudarea legii (de exemplu, in ceea ce priveste capacitatea) si prin elemente extrase din cuprinsul intelectual sau din starea materiala a testamentului – elemente intrinseci –, daca nu s-a urmarit o asemenea frauda. Rectificarea datei se poate face daca, din cuprinsul testamentului, se poate trage concluzia cu certitudine a datei reale in locul celei trecute din eroare si nu pe baza de prezumtie. Testamentul olograf poate fi rectificat si partial in privinta datei, deoarece data eronata a unui testament olograf este divizibila. Inexactitatea datei este acoperita daca a fost rectificata ulterior de catre testator printr-un supliment de testament (codicil). In toate cazurile, daca testamentul este datat se prezuma, pana la proba contrara, ca data este cea reala, iar daca data este incompleta sau inexacta, se poate completa sau rectifica un element care lipseste sau este inexact, fara a afecta celelalte elemente, ele fiind divizibile. Semnatura Este o alta formalitate necesara pentru validitatea testamentului. Prin semnatura, testatorul atesta ca testamentul este opera sa si ca exprima ultima sa vointa pentru caz de moarte. Lipsa semnaturii atrage sanctiunea nulitatii absolute a testamentului. Asadar, in lipsa semnaturii actul poate fi un simplu proiect de testament, nedefinitivat si ca atare lipsit de efecte juridice. Legea nu reglementeaza unde si cum trebuie sa fie pozitionata semnatura in cuprinsul testamentului. De regula, ea trebuie sa se afle la sfarsitul testamentului, insa ea poate fi situata si la inceputul sau in cuprinsul lui. Esential este sa rezulte in mod neindolielnic ca prin semnatura data testatorul si-a insusit intregul continut al testamentului si dispozitiile pe care le cuprinde reprezinta vointa sa. Semnatura nu trebuie sa cuprinda numele si prenumele testatorului, ea insa trebuie sa reproduca grafic ceea ce in mod obisnuit reprezinta semnatura testatorului. Persoanele care in mod obisnuit folosesc un pseudonim pot semna cu acesta. Esential pentru valabilitatea semnaturii testamentului olograf: trebuie sa rezulte neindoielnic ca semnand, testatorul si-a insusit intregul cuprins al testamentului. Nu satisface cerinta legii semnatura pe un plic in care se afla testamentul 253 apreciinduse ca cei interesati ar putea introduce in plic un simplu proiect de testament, afara de cazul in care contine si formula “Acesta este testamentul meu”. Asadar, semnatura de pe plic poate fi recunoscuta valabila numai daca intre ea si continutul plicului se poate stabili o legatura indisolubila care sa excluda posibilitatea inlocuirii testamentului cu un continut care sa nu reprezinte vointa ultima si definitiva a testatorului. Daca testamentul cuprinde mai multe foi, nu este necesara semnatura pe fiecare foaie, fiind suficient ca aceasta sa fie pusa pe ultima
252 253

D. Alexandresco, op. cit., vol.IV, p.62 D. Macovei – “Drept civil – succesiuni”, Ed. Fundatiei “Chemarea”, Iasi, 1993, p.78; D. Chirică – “Drept civil – succesiuni”, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1996, p.101

224

foaie. In schimb, se considera nul testamentul care ar fi semnat numai pe margine, in loc sa fie semnat in josul actului. Semnatura trebuie sa fie manuscrisa, punerea de deget a nestiutorului de carte nu constituie o semnatura, in consecinta testamentul va fi nul.254 Tot nul este si testamentul care este semnat numai prin folosirea unei parafe, a unui sigiliu sau a unei stampile. Din cele expuse rezulta ca testamentul si semnatura trebuie sa alcatuiasca un tot unitar, iar daca semnatura lipseste sau nu indeplineste conditiile aratate, testamentul este nul in mod iremediabil. Solutiile admise in privinta datei testamentului, care poate fi stabilita, intregita sau rectificata in conditiile aratate, sunt inaplicabile in materie de semnatura. Forta probanta a testamentului olograf Testamentul olograf este un inscris sub semnatura privata, el nefiind un act autentic in sensul ca, pentru a fi valabil, la intocmirea sa nu participa un functionar public; el este insa un act solemn, iar pentru a fi incheiat trebuie sa respecte conditiile prevazute de art.1041 C.civ. Astfel, in principiu, testamentul olograf se bucura de puterea doveditoare a actelor sub semnatura privata. In cazul testamentului olograf trebuie facuta distinctia intre puterea doveditoare a scrierii si semnaturii, pe de o parte, si puterea doveditoare a datei, pe de alta parte. In conformitate cu dispozitiile art.1177 C.civ., cei carora li se opune un asemenea testament pot sa nu recunoasca scrierea si semnatura testatorului. Prin urmare, mostenitorii legali carora li se opune testamentul pot opta pentru doua atitudini: fie sa recunoasca valabilitatea testamentului, caz in care acesta se bucura de aceeasi putere probatorie ca si un act autentic, urmand ca procedura notariala sa-si urmeze cursul, fie sa nege scrierea testamentului, caz in care instanta competenta va trece la verificarea de scripte ori va dispune efectuarea unei expertize grafologice. Potrivit prevederilor art.1178 C.civ., legatarii care isi intemeiaza drepturile pe testamentul contestat sunt tinuti sa dovedeasca prin verificarea de scripte, atestarea scrierii si semnaturii de mana a testatorului. Sarcina probei ii incumba celui ce pretinde un drept, in acest caz, legatarului. Legea admite doar proba cu martori, in situatia in care prezentarea testamentului olograf este dificila dintr-un caz de forta majora. Prin urmare, proba testimoniala nu este suficienta in situatia contestarii scrierii sau semnaturii, deoarece nu suntem in prezenta unui caz de forta majora.255 In ceea ce priveste data testamentului, daca scrierea si semnatura au fost recunoscute de cei carora li se opun, sau prin procedura verificarii de scripte s-a stabilit ca ele apartin testatorului, aceasta are valoare de data certa, opozabila tertilor, pana la proba contrara, derogandu-se astfel de la prevederile art.1182 C.civ. Data poate fi insa contestata de catre mostenitorii interesati, acestia putand dovedi ca ea nu corespunde realitatii. Fata de caracterul de solemnitate al datei cuprinse in testamentul olograf, proba poate fi facuta numai prin elemente intriseci testamentului, inafara de cazul fraudei sau lipsei de discernamant a testatorului, care pot fi dovedite prin orice mijloc de proba, deci chiar prin elemente extrinseci testamentului.

254 255

T.S., s. civ., Decizia nr.2420 în C.D. 1955, p.199. T.S., s.civ., Decizia nr.264/1955 în C.D. 1955, p.204

225

S-a decis de catre jurisprudenta256 ca testamentul olograf, fiind un act sub semnatura privata, in situatia in care va fi contestat, se va recurge la procedura verificarii de scripte, iar in caz de indoiala se va dispune efectuarea unei expertize a scrisului. Formalitatea instituita de art.1042 C.civ Potrivit art.1042 C.civ., testamentul olograf, inainte de a fi pus in executare, trebuie prezentat notarului public in a carui raza teritoriala s-a deschis succesiunea, pentru a constata, prin proces-verbal, deschiderea testamentului si starea in care a fost gasit, si ulterior va fi depus in arhiva notarului public. Prezentarea testamentului o poate face nu numai legatarul, dar si orice persoana care l-ar gasi257. Legea nu prevede nici o sanctiune pentru nerespectarea acestei formalitati, fiind unanim admis ca neprezentarea testamentului notarului public nu aduce nici o atingere validitatii si executarii acestuia si deci, testamentul isi produce efectul si poate fi valorificat chiar daca nu a fost in prealabil infatisat notarului public. De altfel, numai testamentul gasit la inventarierea bunurilor succesorale se vizeaza spre neschimbare si se pastreaza in depozit, la biroul notarului public. Testamentul inventariat sau prezentat de partea interesata, in cadrul procedurii notariale succesorale, se deschide numai in acest cadru, intocmindu-se un proces-verbal in care se constata starea materiala, daca testamentul este olograf sau mistic. 7.2.2. Testamentul autentic Notiune. Reglementare Potrivit art.1043 C.civ., testamentul autentic este acela care a fost autentificat de catre notarul publicsau de o alta persoana investita cu autoritate publica de catre stat, potrivit legii. In vechiul drept francez, testamentul autentic este acela care este instrumentat de doi notari in prezenta a doi martori sau de un singur notar in prezenta a patru martori. Ulterior, Legea din 8 decembrie 1950 a modificat art.971 C.civ. francez (corespondentul art.860 C.civ. roman), revenind la regimul normal al actelor notariale. Astfel, testamentul autentic este redactat de doi notari sau de un notar asistat de doi martori. Martorii trebuie sa fie majori si sa stie sa scrie. Sotii nu pot fi martori in acelasi testament, dar ei pot fi martori in testamente diferite. De asemenea, nici legatarii si nici parintii lor sau rudele pana la gradul IV inclusiv, nu au dreptul sa fie martori la autentificarea testamentului.258 Avantaje si inconveniente Testamentul autentic prezinta o serie de avantaje:  de a fi folosit de persoanele care nu pot sau nu stiu sa scrie, sau persoanele care din cauza infirmitatii, a bolii sau din orice alte cauze nu pot semna;  face mai dificila folosirea mijloacelor dolosive;  asigura pastrarea sa si garanteaza indeplinirea dispozitiilor de ultima vointa ale testatorului, un exemplar ramanand intotdeauna in arhiva biroului notarial. Fiind un act autentic, face dovada pana la inscrierea in fals a acestuia. Asadar, contestarea testamentului de catre persoanele interesate este mai anevoioasa; actul de autentificare are autoritate publica, iar continutul actului este verificat de notar pentru a nu
256 257 258

Curtea Supremă de Justitie, s. civ., Decizia nr. 1409/1992, în Deciziile C.S.J. 1990-1992, pag. 130. Tribunalul Regional Craiova, Decizia civilă nr. 6151/1956, în Justitia Nouă nr. 1/1957, pag. 140. Art.975 C.civ. francez

226

cuprinde clauze contrare legii sau bunelor moravuri 259 ori clauze neclare, de natura a genera procese inutile. In toate cazurile, testamentul se bucura de forta probanta a actelor autentice 260 si, ca atare, sarcina dovezii revine celui care il contesta. Inconvenientele testamentului autentic sunt urmatoarele:  presupune anumite cheltuieli si necesita pierdere de timp pentru indeplinirea formalitatilor de autentificare;  nu asigura secretul dispozitiilor de ultima vointa. In realitate acest inconvenient este aproape inexistent, deoarece testatorul poate alege pentru autentificare orice notar din tara, iar notarul si personalul biroului notarial au obligatia sa pastreze secretul profesional in conditiile prevazute de Legea nr.36/1995. Autentificarea Autentificarea testamentelor facute pe teritoriul tarii este de competenta notarilor publici sau altor persoane investite cu autoritate publica de catre stat, potrivit legii. Autentificarea actelor, inclusiv a testamentelor, nu face parte dintre actele notariale care pot fi indeplinite de catre secretarii consiliilor locale ale comunelor si oraselor unde nu functioneaza birouri ale notarilor publici, sau de catre alte institutii261. Teritorial, competenta notarilor publici este generala, deci autentificarea testamentului se poate face la orice birou notarial din tara, indiferent de domiciliul testatorului. Testamentul care urmeaza sa fie autentificat poate sa fie redactat, dupa indicatiile si vointa testatorului, de catre notarul public, dar el poate fi intocmit si de catre testator sau, la cererea acestuia, de catre un tert. Articolul 44 din Legea nr.36/1995, potrivit caruia actul poate fi redactat numai de catre notar sau avocat, iar persoanele cu pregatire juridica superioara numai inscrisurile pentru sine, sot, ascendenti sau descendenti, nu este aplicabil in cazul testamentului, pentru ca acesta nu este inscris “pentru care legea prevede forma autentica”, in cazul testamentului forma autentica nefiind obligatorie ci facultativa. Avand in vedere caracterul esentialmente personal al testamentului, testatorul nu poate fi reprezentat la autentificare, el trebuie sa fie prezent in persoana, fie la sediul biroului notarului public, fie in afara sediului, daca, din motive temeinice, este impiedicat sa se prezinte la sediul biroului. Temeinicia motivelor este lasata la aprecierea notarului public. Testamentul se intocmeste in limba romana. La cererea justificata a testatorului, notarul public poate autentifica testamentul intocmit intr-o alta limba pe care o cunoaste sau dupa ce a luat cunostinta de cuprinsul lui prin interpret. Autentificarea se constata printr-o incheiere care, sub sanctiunea nulitatii, trebuie sa cuprinda printre altele: data si locul autentificarii, cu precizarea imprejurarilor pentru care s-a indeplinit in afara biroului notarial, daca este cazul; modul in care s-a constat identitatea testatorului; constatarea ca s-a luat consimtamantul testatorului si ca testamentul a fost semnat de acesta in fata notarului, respectiv mentiunea notarului ca testatorul nu a putut semna. Daca conditiile de autentificare nu sunt indeplinite si testatorul staruie in cerere, notarul da, in termen de 5 zile de la data inregistrarii cererii, o incheiere de respingere

259 260

Art.4 si art.6 din Legea nr.36/1995 Ion Deleanu – “Tratat de procedură civilă”, Ed. Europa Nova, Bucuresti, 1997, pag. 279. 261 Art.12 din Legea nr.36/1995

227

motivata, pe care testatorul o poate ataca prin plangere la judecatorie. Daca va fi admisa, notarul va autentifica actul, conform hotararii judecatoresti ramase definitiva si irevocabila262. Daca testamentul nu a fost autentificat cu respectarea prevederilor legii, sanctiunea este nulitatea absoluta. Insa actul nul ca testament autentic, poate valora ca testament olograf, in cazul in care conditiile prevazute de lege pentru acesta sunt indeplinite. Autentificarea in situaii particulare In cazul acelora care, din pricina infirmitatii, a bolii sau din orice alte cauze, nu pot semna, notarul public, indeplinind actul, va face mentiune despre aceasta imprejurare in incheierea pe care o intocmeste, mentiunea astfel facuta tinand loc de semnatura. Mentiunea va fi citita testatorului de catre notar, in prezenta a 2 martori, aceasta formalitate suplinind absenta semnaturii testatorului. Declaratia de vointa a surdului, mutului sau surdomutului, stiutori de carte, se va da in scris in fata notarului public, prin inscrierea de catre parte, inaintea semnaturii, a mentiunii "consimt la prezentul act, pe care l-am citit". Daca surdul, mutul sau surdomutul este, din orice motiv, in imposibilitate de a scrie, declaratia de vointa se va lua prin interpret, dispozitiile art.1045 alin. (1) aplicandu-se in mod corespunzator. Pentru a lua consimtamantul unui nevazator, notarul public va intreba daca a auzit bine cand i s-a citit cuprinsul testamentului, consemnand aceasta in incheierea de autentificare. Forta probanta a testamentului autentic Testamentul autentificat in conditiile legii face deplina dovada, pana la inscrierea in fals, in ceea ce priveste constatarile personale ale agentului instrumentator facute prin propriile sale simturi (ex propriis sensibus) in limita atributiilor conferite de lege si mentionate in incheierea de autentificare, cum ar fi: data si locul autentificarii, prezenta si identitatea testatorului, consimtamantul si semnatura lui etc. In schimb, declaratiile testatorului consemnate in incheierea de autentificare, precum si cele inserate in testament fac dovada numai pana la proba contrara, deoarece agentul instrumentator nu a putut decat sa ia act de aceste declaratii, neavand posibilitatea sa controleze daca ele corespund validitatii 263. Tot astfel vor putea fi combatute costatarile facute de notar, chiar personal, dar in afara atributiilor legale. Puterea doveditoare deosebita a testamentului autentic este avuta in vedere si in reglementarea procedurii succesorale notariale. Astfel, daca testatorul a instituit un legatar universal, la dezbaterea succesorala se citeaza, in afara de legatar, numai mostenitorii rezervatari, daca exista, nu si ceilalti mostenitori legali, cum se procedeaza daca testamentul este olograf sau mistic Aceasta nu inseamna insa ca mostenitorii nerezervatari nu ar putea ataca testamentul autentic prin procedura inscrierii in fals, respectiv prin actiunea in anulare, de exemplu, pentru lipsa de discernamant a testatorului sau pentru vicii de consimtamant etc. Este adevarat ca notarul respinge cererea de autentificare in cazul in care constata lipsa de discernamant a testatorului, iar daca are indoieli cu privire la deplinatatea facultatilor mintale a acestuia, procedeaza la autentificare numai daca un medic specialist atesta in scris ca testatorul poate sa-si exprime in mod valabil consimtamantul in momentul autentificarii 264, dar autentificarea nu atesta - notarul nu are calitatea de a atesta - existenta discernamantului testatorului; lipsa
262 263 264

Art.51 si art.67 din Legea nr.36/1995 si art.57 din Regulamentul de aplicare a acesteia. Curtea Supremă de Justitie, s. civ., Decizia nr. 222/1994, în Dreptul nr. 5/1995, pag. 82. Art.51 alin.(2) lit.d si art.59 din Legea nr.36/1995

228

capacitatii testatorului, vicierea consimtamantului etc., pot fi dovedite, potrivit dreptului roman, prin orice mijloc de dovada.

229

TESTE GRILA INSTITUTII DE DREPT SUCCESORAL 1. Comorientii sunt doua sau mai multe persoane: a. care au murit in acelasi timp dar in imprejurari diferite; b. care au murit in acelasi timp si in aceleasi imprejurari; c. care au murit in aceleasi imprejurari dar la diferenta de o secunda una de alta. 2. Descendentii fratilor si surorilor defunctului: a. nu sunt mostenitori rezervatari; b. pot veni la mostenire numai in nume propriu; c. au vocatie succesorala generala indiferent de gradul de rudenie cu defunctul. 3. Colateralii ordinari: a. pot veni la mostenire in nume propriu si prin reprezentare; b. pot fi din casatorie, din afara casatoriei sau din adoptie; c. sunt chemati la mostenire in ordinea gradelor de rudenie. 4. Au capacitate succesorala: a. persoane fizice in viata la data deschiderii procedurii succesorale; b. persoanele concepute dar nenascute la data deschiderii succesiunii cu conditia sa se nasca vii si viabili; c. persoana disparuta. 5. Sotul supravietuitor culege din mostenirea sotului defunct: a. daca decesul sotului a intervenit dupa pronuntarea hotararii de divort; b. daca decesul sotului a intervenit la 5 zile dupa introducerea actiunii de divort; c. daca hotararea judecatoreasca prin care s-a constatat nulitatea casatoriei a intervenit ulterior decesului unuia din soti. 6. Dreptul de abitatie al sotului supravietuitor: a. este un drept temporar care dureaza cel mult 1 an de la deschiderea mostenirii; b. este un drept strict personal, deci alienabil; c. este conferit sotului supravietuitor chiar daca acesta are locuinta. 7. Testamentul olograf: a. trebuie scris in intregime, datat si semnat de mana testatorului; b. trebuie datat si semnat de mana testatorului; c. trebuie scris in intregime si semnat de mana testatorului. 8. Testamentul este autentic daca: a. a fost autentificat numai de un notar; b. a fost autentificat de un notar sau de o alta persoana investita cu autoritate publica prin hotarare judecatoreasca; c. scris in intregime, datat si semnat de mana testatorului.

230

9. In cazul acelora care, din pricina infirmitatii, a bolii sau din orice alte cauze, nu pot semna, notarul public, indeplinind actul, va face mentiune despre aceasta imprejurare in incheierea pe care o intocmeste, mentiunea astfel facuta tinand loc de semnatura. Mentiunea va fi citita testatorului de catre notar: a. in prezenta a 2 martori; b. in prezenta a unui martor; c. in prezenta rudelor. 10. Un testament nu poate fi revocat expres, in tot sau in parte: a. decat printr-un act autentic notarial sau printr-un testament ulterior. b. numai prin act autentic; c. numai printr-un alt testament.

231

DREPT PROCESUAL CIVIL

232

1. PRINCIPIILE CODULUI DE PROCEDURA CIVILA Noul Cod de Procedura Civila prevede expres principiile procesului civil in art. 5 – art. 23, mare parte dintre acestea fiind consacrari legislative ale unor principii enuntate anterior de doctrina (de exemplu principiul legalitatii, principiul egalitatii, principiul disponibilitatii, principiul oralitatii, dreptul la aparare, dreptul la un proces echitabil, rolul activ al judecatorului etc.). Pe langa acestea mai consacra si o serie de alte principii noi, precum: - obligativitatea reprezentarii partilor in recurs prin avocat sau consilier juridic (art. 13 alin. (2) NCPC); - punerea in discutia partilor, din oficiu, a unor chestiuni de fapt sau de drept (art. 14 alin. (4) si (5) NCPC); - posibilitatea recunoscuta expres judecatorului de a clarifica juridic actele si faptele deduse judecatii (art. 22 alin. (4) si (5) NCPC); - posibilitatea recunoscuta expres judecatorului de a introduce in cauza alte persoane (art. 22 alin. (3) NCPC); - posibilitatea depasirii limitelor investirii (a principiului disponibilitatii) in cazurile expres prevazute de lege (art. 22 alin. (6) NCPC); - obligativitatea respectarii principiilor generale ale dreptului, a bunei credinte si principiul echitatii (art. 22 alin. (7) NCPC). 2. COMPETENTA TERITORIALA ALTERNATIVA Cererea de chemare in judecata impotriva unei persoane juridice de drept privat se poate face si la instanta locului unde ea are un dezmembramant fara personalitate juridica, pentru obligatiile ce urmeaza a fi executate in acel loc sau unde izvorasc din acte incheiate prin reprezentantul dezmembramantului ori din fapte savarsite de acesta (art. 109 NCPC) Cererea de chemare in judecata a mai multor parti poate fi introdusa la instanta competenta pentru oricare dintre acestia; in cazul in care printre parati sunt si obligati accesoriu, cererea se introduce la instanta competenta pentru oricare dintre debitorii principali. Daca, in mod evident, un parat a fost chemat in judecata numai in scopul sesizarii

233

instantei competente pentru el, oriare dintre parti poate invoca necompetenta la primul termen de judecata la care partile sunt egal citate in fata primei instante (art. 112 alin. (2) NCPC. Mai sunt competente teritorial, de asemenea, si: - Instanta domiciliului reclamantului, in cererile privitoare la stabilirea filiatiei (art. 113 pct. 1 NCPC); - Instanta in a carei circumscriptie domiciliaza creditorul reclamant, in cererile referitoare la obligatia de intretinere, inclusiv cele privind alocatiile de stat pentru copii (art. 113 pct. 2 NCPC); - Instanta domiciliului consumatorului, in cererile avand ca obiect executarea, constatarea nulitatii absolute, anularea, rezolutiunea, rezilierea sau denuntarea unilaterala a contractului incheiat cu un intreprinzator ori alt profesionist sau in cererile avand ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor art. 113 pct. 8 NCPC. 3. COMPETENTA TERITORIALA EXCLUSIVA Cererile formulate de un intreprinzator sau alt profesionist impotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanta domiciliului consumatorului (art. 121 NCPC). Totusi, partile pot conveni alegerea instantei competente, numai dupa nasterea dreptului la despagubire. Orice conventie contrara este considerata ca nescrisa (art. 126 alin. (2) NCPC). Cererile in materia insolventei sau concordantului preventiv sunt de competenta exclusiva a tribunalului in a carui circumscriptie isi are sediul debitorul (art. 120 NCPC); Daca un judecator are calitatea de reclamat intr-o cerere de cometenta instantei la care isi desfasoara activitatea, va sesiza una din instantele judecatoresti de acelasi grad aflate in circumscriptia oricareia dintre curtile de apel invecinate cu curtea de apel in a carei circumscriptie se afla instanta in care isi desfasoara activitatea. In cazul in care cererea se introduce impotriva unui judecator care isi desfasoara activitatea la instanta competenta sa judece cauza, reclamantul poate sesiza una din instantele judecatoresti de acelasi grad aflate in circumscriptia oricareia dintre curtile de apel invecinate cu curtea de apel in a carei circumscriptie se afla instanta care ar fi fost competenta, potrivit legii (art. 127 alin. (1) si (2) NCPC). 4. CITAREA SI COMUNICAREA ACTELOR DE PROCEDURA

234

Citarea si comunicarea actelor de procedura se va face in plic inchis. Plicul va purta mentiunea: „PENTRU JUSTITIE. A SE INMANA CU PRIORITATE” (art. 154 NCPC). Cominicarea citatiilor si a altor acte de procedura se poate face de grefa instantei si prin telefac, posta electronica sau prin alte mijloace ce asigura transimiterea textului actului si confirmarea primirii acestuia, daca partea a indicat instantei datele corespunzatoare in acest scop. In vederea confirmarii, instanta, odata cu actul de procedura, va comunica un formular care va contine: denumirea instantei, data comunicarii, numele grefierului care asigura comunicarea si indicarea actelor comunicate; formularul va fi completat de catre destinatar cu data primirii, numele in clar si semnatura persoanei insarcinate cu primirea corespondentei si va fi expediat instantei prin telefax, posta electronica sau prin alte mijloace (art. 154 alin. (6) NCPC). Citatia va fi comunicata personal, iar in cazul refuzului de primire citatia va fi depusa in cutia postala. In lipsa cutiei postale se va proceda la afisarea instiintarii (art. 163 alin. (1)(3) NCPC). In cazul procedurii prin afisare, partea are obligatia sa se prezinte dupa o zi, dar nu mai tarziu de 7 zile la instanta sau la primarie, daca instanta de judecata este in alta localitate decat cea in care se face comunicarea pentru pentru ridicarea citatiei. La expirarea acestui termen, procedura se considera indeplinita (art. 163 alin. (3) lit. g) NCPC). Citatia si celelalte acte de procedura trebuie comunicate cu cel putin 5 zile inainte de termenul de judecata (art. 159 NCPC). Citarea prin publicitate se face afisandu-se citatia la usa instantei, pe portalul instantei de judecata competente si la ultimul domiciliu cunoscut al celui citat, iar daca instanta va dispune si in Monitorul Oficial al Romanieie sau intr-un ziar central de larga raspanire (art. 167 alin. (2) NCPC). In cazul citarii prin publicitate, va trebui desemnat un curator dintre avocatii baroului pentru reprezentarea intereselor paratului citat prin publicitate (art. 167 alin. (3) NCPC). 5. PROCEDURA DE COMUNICARE A CITATIEI SI A ACTELOR DE PROCEDURA Comunicarea citatiei se va face persoanei in drept sa o primeasca, care va semna dovada de inmanare certificata de agentul insarcinat cu inmanarea (art. 163 alin. (1) NCPC).

235

Daca destinatarul refuza sa primeasca citatia sau daca nu este gasita nicio persoana, agentul va depune in cutia postala sau, in lipsa acesteia, va afisa pe usa locuintei destinatarului o instiintare care trebuie sa cuprinda: - anul, luna, ziua si ora cand depunerea sau, dupa caz, afisarea a fost facuta: - numele si prenumele celui care a facut depunerea sau, dupa caz, afisarea si functia acestuia; - numele, prenumele si domiciliul sau, dupa caz, resedinta, respectiv sediul celui instiintat; - numarul dosarului in legatura cu care se face instiintarea si denumirea instantei pe rolul careia se afla dosarul, cu indicarea sediului acesteia; - aratarea actelor de procedura despre a caror comunicare este vorba; - mentiunea ca dupa o zi, dar nu mai tarziu de 7 zile de la depunerea sau, dupa caz, afisarea instiintarii ori, cand exista ugenta, nu mai tarziu de 3 zile, destinatarul este in drept sa se prezinte la sediul instantei de judecata pentru a i se comunica citatia. - mentiunea ca, in cazul in care, fara motive temeinice, destinatarul nu se prezinta pentru comunicarea citatiei in interiorul termenului de 7 zile sau, dupa caz, al termenului de 3 zile prevazut de lit. f), citatia se considera comunicata la indeplinirea acestui termen (art. 163 alin. (3) NCPC). Citatia sau actul de procedura poate fi inmanat si functionarului insarcinat cu primirea corespondentei (art. 163 NCPC). Cominicare actelor de procedura intre avocati sau consilieri juridici se va face dupa o procedura asemanatoare celei reglementate prin Legea nr. 202/2011 (art. 169 NCPC). In situatia cominicarii actelor de procedura direct in instanta, daca o parte refuza primirea actului de procedura, acele si inscrisurile se considera comunicate prin depunerea la dosar, de unde, la cerere, parte le poate primi sub semnatura (art. 170 alin. (1) NCPC). In situatia schimbarii locului de citare al unei parti, aceasta are obligatia sa instiinteze atat instanta, cat si partea adversa prin scrisoare recomandata a carei recipisa de predare se va depune la dosar odata cu cererea prin care se instiinteaza instanta despre schimbarea locului citarii. In cazul in care partea nu face aceasta incunostintare, procedura de citare pentru aceeasi instanta se considera valabil indeplinita la vechiul loc de citare (art. 172 NCPC). 6. ACTELE DE PROCEDURA

236

Cererile si orice alte acte de procedrua care emana de parti adresate, personal sau prin reprezentant, instantelor judecatoresti pot fi formulate si prin inscris in forma electronica, daca sunt indeplinite conditiile prevazute de lege (art. 148 alin. (3) NCPC). In cazul in care nu se respecta cerinta multiplului exemplare sau in situatia cererilor transmise pe fax sau posta electronica, pentru comunicare, instantele vor efectua copii pe cheltuiala partii care avea acesta obligatie (art. 149 alin. (3) NCPC). Cererea de chemare in judecata sau de declarare a unei cai de atac este valabil facuta chiar daca poarta o denumire gresita (art. 152 NCPC) Nulitatea, este clasificata in: - nulitate absoluta si nulitate relativa; - nulitate expresa si nulitate virtuala; - nulitate conditionata si nulitate neconditionata. Nulitatea este, in cele mai multe situatii, conditionata de existenta unei vatamari. In cazul nulitatilor exprese, vatamarea este prezumata, partea adversa putand face dovada inexistentei vatamarii. In cazul nulitatilor virtuale, vatamarea trebuie probata. Nulitatea este neconditionata (nu trebuie sa se probeze o vatamare) in cazul incalcarii dispozitiilor legale referitoare la: - capacitatea procesuala; - reprezentare procesuala; - competenta instantei; - compunerea sau consituirea instantei; - publicitatea sedintei de judecata; - alte cerinte legale extrinseci actului de procedura, daca legea nu dispune altfel (art. 176 NCPC). Actul de procedura nu va fi anulat daca pana in momentul pronuntarii asupra exceptiei de nulitate a disparut cauza acesteia (art. 177 alin. (3) NCPC). Ori de cate ori este posibila inlaturarea vatamarii fara anularea actului, judecatorul va dispune indreptarea neregularitatilor actului de procedura (art. 177 alin. (1) NCPC). Toate cauzele de nulitate a actelor de procedura deja efectuate trebuie invocate deodata, sub sanctiunea decaderii partii din dreptul de a le mai invoca (art. 178 alin. (5) NCPC).

237

Nulitatea unui act de procedura nu impiedica faptul ca acesta sa produca alte efecte juridice decat cele care decurg din natura lui proprie (art. 179 alin. (4) NCPC). 7. TERMENELE PROCEDURALE. REPUNEREA IN TERMEN Reglementare generala a termenelor de procedura (art. 180-186 NCPC) este aeeasi ca si cea din Codul din 1865. Este considerat in termen si actul depus la un serviciu de curierat rapid sau la un serviciu special de comunicare (art. 183 alin. (1) NCPCP). Decaderea ca sanctiune ce intervine pentru nerespectarea termenelor imperative, iar actul facut peste termen este lovit de nulitate (art. 185 NCPC). Termenele de exercitare ale cailor de atac curg de la comunicare, intrucat conform art. 427 NCPC, toate hotararile judecatoresti se comunica. Avem doua cazuri de intrerupere a termenelor procedurale, respectiv: 1. cand a intervenit moartea uneia din parti; in acest caz, se face din nou o singura comunicare la ultimul domiciliu al partii decedate, pe numele mostenirii, fara sa se arate numele si calitatea fiecarui mostenitor; 2. cand a intervenit moartea reprezentantului partii; in acest caz, se face din nou o singura comunicare partii. Termenele procedurale nu incep sa curga, iar daca au inceput sa curga mai inainte se intrerup fata de cel lipsit de capacitate de exercitiu ori cu capacitate de exercitiu restransa, cat timp nu a fost desemnata o persoana care sa il reprezinte sau sa al asiste (art. 184 alin. (3) NCPC). Cele mai importante termene cu caracter de noutate prevazute in Codul de procedura civila: - depunerea intampinarii – 25 zile de la comunicarea cererii de chemare in judecata (art. 201 NCPC); - depunerea raspunsului la intampinare – 10 zile de la data comunicarii intampinare (art. 201 NCPC); - formularea cererii de reexaminare in situatia anularii cererii de chemare in judecata pentru vicii de forma in procedura scrisa prevazuta de art. 201 NCPC – 15 zile de la comunicarea incheierii de anulare a cererii;

238

- primul termen de judecata – maxim 60 de zile de la data raspunsului la intampinare – sau data la care trebuia depusa intampinarea sau raspunsul la intampinare (art. 201 NCPC); - prezentarea la instanta sau primarie pentru receptionarea citatiei (in plic inchis) in cazul procedurii de afisare – 7 zile (art. 153-168 NCPC); - formularea cererii de reexaminare in situatia aplicarii unei amenzi judiciare sau a despagubirii – 15 zile de la data la care a fost luata masura sau de la data comunicarii incheierii (art. 191 alin. (2) NCPC); - amanarea pronuntarii – 15 zile (art. 396 alin. (1) NCPC); - motivarea hotararii judecatoresti – 30 zile (art. 426 alin. (5) NCPC); - termenele de apel si recurs – 3 zile (art. 468 alin. (1) si art. 485 alin. (1) NCPC). Repunerea in termen este reglementata mai putin restrictiv in NPCP fata de vechiul Cod de procedura civila. Astfel, pentru a putea fi repusa in termen, partea va trebui sa faca dovada unor „motive temeinic justificate” (art. 186 alin. (1) NCPC) fata de formularea vechiului Cod care prevedea ca motiv de repunere in termen: „o imprejurare mai presus de vointa sa”. Desi termenul pentru formularea cererii de repunere in termen ramane 15 zile si in NCPC, in cazul cailor de atac termenul poate fi mai mare, art. 186 alin. (2) teza 2 NCPC prevazand ca: „aceasta durata este aceeasi cu cea prevazuta pentru exercitarea caii de atac”. 8. PROCEDURA PREALABILA SI INCEPUTUL PROCESULUI Sesizarea instantei se poate face numai dupa indeplinirea unei proceduri prealabile, daca legea prevede in mod expres aceasta. Dovada indeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare in judecata. Procedura concilierii prealabile nu mai este obligatorie. Ramane obligatorie insa procedura prealabila in materia contractelor administrative conform art. 7 alin. (6) al Legii nr. 554/2004. In materia contenciosului administrativ ramane in vigoare procedura prealabila conform art. 7 din Legea nr. 554/2004. In procesele pornite dupa 1 august 2013 devine obligatorie procedura prealabila a sedintei de informare privind mediere art. 2 alin. (12) din Legea nr. 192/2006. Neindeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocata decat de catre parat prin intampinare, sub sanctiunea decaderii (art. 193 alin. (2) NCPC (judecatorul nu va putea anula

239

cererea de chemare in judecata in procedura prevazuta de art. 201 NCPC pentru lipsa procedurii prealabile deoarece momentul intampinarii este ulterior momentului verificarii regularitatii cererii). Totusi, in ceea ce priveste procedura verificarii evidenselor succesorale, lipsa dovezii acetei proceduri va putea fi invocata si de catre instanta din oficiu in procedura scrisa (art. 193 alin. (3) NCPC). Art. 192 alin. (2) NCPC, defineste momentul inceputului procesului, aratand ca procesul incepe prin inregistrarea cererii la instanta, in conditiile legii. Cererea astfel inregistrata (indiferenta daca este depusa personal, prin reprezentant, prin posta, fax, e-mail sau alt mijloc de comunicare) primeste data certa si este inregistrata prin aplicarea stampilei de intrare in instanta (art. 199 NCPC). 9. CEREREA DE CHEMARE IN JUDECATA Cererea de chemare in judecata, depusa personal sau prin reprezentant, sosita prin posta, curier, fax sau scanata si transmisa prin posta electronica ori prin inscris in forma electronica, se inregistreaza si primeste data certa prin aplicarea stampilei de intrare (art. 199 alin. (1) NCPC). Cererea de chemare in judecata trebuie timbrata la momentul inregistrarii, aceasta lipsa putand fi complinita cel mai tarziu in procedura de verificare a regularitatii cererii. Lipsa motivelor de fapt atrage nulitatea cererii de chemare in judecata (art. 196 alin. (1) NCPC). Cererea de chemare in judecata, ca orice act de procedura, poate fi facuta si in forma electronica (art. 148 alin. (2) si (3) NCPC) – ar putea prezenta utilitate practica pentru a putea fi expediata prin e-mail in ultima zi a unui termen dupa inchiderea oficiului postal (art. 182 alin. (1) si art. 199 alin. (1) NCPC). In cerere: - trebuie precizata valoarea obiectului acestuia cu indicarea modalitatii de calcul (art. 194 lit c) NCPC) – in materie imobiliara valoarea se determina potrivit legislatiei fiscale (art. 104 alin. (1) NCPC). - trebuie precizate CNP-ul, CUI-ul si conturile bancare ale reclamantului si ale paratului (daca sunt cunoscute de catre reclamant) (art. 194 lit. a) NCPC).

240

Vor fi anexate cererii de chemare in judecata, dupa caz: - extrasul de carte funciara cu aratarea titularului acesteia sau un certificat care atesta ca imobilul nu este inscris in cartea funciara (art. 194 lit. c) NCPC); - interogatoriul pentru persoanele care au obligatia sa raspunda in scris la acesta (art. 194 lit. e) NCPC). 10. PROCEDURA DE VERIFICARE A CERERII DE CHEMARE IN JUDECATA Cererea de chemare in judecata, depusa personal sau prin reprezentant, sosita prin posta, curier, fax sau scanata si transmisa prin posta electronica ori prin inscris in forma electronica, se inregistreaza si primeste data certa prin aplicarea stampilei de intrare (art. 199 alin. (1) NCPC). Completul caruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifica, de indata, daca cererea de chemare in judecata indeplineste cerintele legale. Cand cererea nu indeplineste aceste cerinte, reclamantului i se vor comunica in scris lipsurile, cu mentiunea ca, in termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicarii, trebuie sa faca completarile sau modificarile dispuse, sub sanctiunea anularii cererii (art. 200 alin. (2) NCPC). Daca obligatiile nu sunt indeplinite in termen, prin incheiere, data in camera de consiliu, se dispune anularea cererii (art. 200 alin. (3) NCPC). Impotriva incehierii de anulare, reclamantul va putea face cerere de reexaminare in termen de 15 zile de la data comunicarii incheierii (art. 200 alin. (4) si (5) NCPC). Cererea se solutioneaza prin incheiere definitiva data in camera de consiliu, cu citarea reclamantului, de catre un alt complet al instantei respective care va putea reveni asupra masurii anularii daca aceasta af ost dispusa eronat sau daca neregularitatile au fost inlaturate in termen. In caz de admitere, cauza se retrimite completului initial investit (art. 200 alin. (5) si (6) NCPC). Este important de precizat ca cererea va trebui sa fie timbrata in aceasta faza procesuala conform art. 192 C.pr.civ., lipsa timbrajului conducand la anularea cererii dupa ce, evident, reclamantul va fi instiintat sa completeze timbrajul in 10 zile (art. 200 alin. (2) NCPC).

241

Cererea de ajutor public judiciar ar fi preferabil sa fie introdusa odata cu cererea de chemare in judecata. 11. INTAMPINAREA Termenul de depunere a intampinarii este de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare in judecata – termenele pot fi insa reduse de judecator in functie de circumstantele cauzei (art. 201 alin. (5) NCPC) – termenul de depunere a intampinarii va fi inscris pe citatie. Intampinarea trebuie sa contina CNP-ul, CUI-ul si conturile bancare ale paratului daca nu au fost mentionate de reclamant (art. 205 alin. (2) lit. a) NCPC). In situatia in care se solicita interogatoriul pentru reclamant daca acesta are obligatia de a raspunde in scris, interogatoriul trebuie anexat intampinarii (art. 205 lit. d) NCPC). O problema de importanta practica esentiala este aceea daca poate fi ceruta prelungirea termenului de depunere a intampinarii de catre parte pentru motive de lipsa de aparare sau alte motive temeinice? Raspunsul este dat de art. 208 alin. (2) NCPC care prevede foarte clar ca nedepunerea intampinarii in termen atrage decaderea din dreptul de a propune probe si a invoca exceptii in afara celor de ordine publica – sanctiunea decaderii va fi indicata expres in citatie (art. 201 alin. (1) NCPC). Ca atare, paratul care nu a depus intampinare in termen poate solicita doar repunerea in termenul de depunere a intampinarii, conditiile repunerii in termen in NCPC fiind mai putin restictiv decat cele reglementate in vechiul Cod de procedura civila. Conform art. 186 alin. (1) NCPC partea care a pierdul un termen procedural va fi repusa in termen numai daca dovedeste ca intarzierea se datoreaza unor motive temeinic justificate. In situatia in care reclamantul isi modifica cererea de chemare in judecata la primul termen, intampinarea fata de aceasta modificare trebuie depusa cu 10 zile inainte de termenul fixat in cauza. In cazul interventiei voluntare sau fortate, intampinarea fata de cererea de intervenitie trebuie depusa in termenul fixat de instanta in acest scop (art. 65 alin. (3) NCPC, art. 69 alin. (3) NCPC, art. 74 alin. (2) NCPC, art. 77 alin. (2) NCPC). In situatia unei cereri de ordonanta de plata, intampinarea va fi depusa de creditor cu cel putin 3 zile inainte de termenul fixat in cauza (art. 1018 alin. (3) NCPC).

242

Exceptii care trebuie invocate prin intampinare sub sanctiunea decaderii: - necompetenta relativa (art. 130 alin. (3) NCPC); - lipsa procedurii prealabile (art. 193 alin. (2) NCPC); - exceptia de nulitate relativa a unor acte de procedura savarsite pana la inceputul judecatii (art. 178 alin. (3) lit. a) NCPC); - prescriptia (art. 2513 NCPC) sau alte exceptii care trebuie invocate prin intampinare conform Codului civil sau a altor acte normative speciale. Acte de procedura ce trebuie efectuate de parat pana la momenul depunerii intampinarii: - cererea de chemare in judecata a altor persoane (art. 68 alin. (3) NCPC); - cererea de chemare in garantie (art. 73 alin. (3) NCPC); - aratarea titularului dreptului (art. 76 NCPC). 12. CEREREA RECONVENTIONALA Cererea reconventionala se depune odata cu intampinarea sub sanctiunea decaderii (art. 209 alin. (4) NCPC). Cand reclamantul si-a modificat cererea de chemare in judecata, cererea reconventionala se va depune cel mai tarziu pana la termenul ce se va incuviinta paratului in acest scop (art. 209 alin. (6) NCPC). In cazul in care pretentiile formulate prin cerere reconventionala privesc si alte persoane decat reclamantul, acestea vor putea fi chemate in judecata ca parati (art. 209 alin. (2) NCPC). Cererea reconventionala se comunica potrivit art. 201 NCPC la fel ca si cererea de chemare in judecata. Reclamantul nu poate formula cerere reconventionala la cererea reconventionala a paratului initial (art. 209 alin. (7) NCPC). 13. PRIMUL TERMEN DE JUDECATA Primul termen de judecata va fi fixat la finalizarea „etapei scrise” a procesului civil putand fi de maxim 60 de zile (art. 201 alin. (3) si (4) NCPC). La primul termen instanta:

243

- va trebui sa isi verifice competenta (art. 131 NCPC); - va estima durata procesului (art. 238 alin. (1) NCPC); - va intreba partile daca nu doresc sa uzeze de administrarea probelor prin avocati (art. 367 NCPC); Reclamantul isi poate modifica obiectul cererii de chemare in judecata numai pana la primul termen de judecata fara a fi necesar acordul expres al tuturor partilor (art. 204 NCPC). Exceptii ce se pot invoca pana la primul termen de judecata: - necompetenta absoluta (art. 130 alin. (2) NCPC); -necompetenta teritoriala speciala (art. 112 alin. (2) NCPC); - conexitatea (art. 139 alin. (2) NCPC); - exceptiile ce trebuie invocate prin intampinare in cazurile in care intampinarea nu este obligatorie. 14. CERCETAREA PROCESULUI Cercetarea procesului, este etapa procesului civil, ulterioara „etapei scrise” care pregateste dezbaterea in fond a cauzei. In etapa cercetarii procesului, conform art. 237 alin. (1) NCPC instanta: 1. va rezolva exceptiile ce se invoca ori pe care le poate ridica din oficiu; 2. va examina cererile de interventie formulate de parti sau de terte persoane, in conditiile legii; 3. va examina fiecare pretentie si aparare in parte, pe baza cererii de chemare in judecata, a intampinarii, a raspunsului la intampinare si a exceptiilor partilor, daca este cazul; 4. va constata care dintre pretentii sunt recunoscute si care sunt contestate; 5. la cerere, va dispune, in condtiile legii, masuri asiguratorii, masuri pentru asiguare dovezilor ori pentru constatarea unei situatii de fapt, in cazul in care aceste masuri nu au fost luate, in tot sau in parte (art. 203 NCPC); 6. va lua act de renuntarea reclamantului, de achiesarea paratului sau de tranzactia partilor; 7. va incuviinta probele solicitate de parti, pe care le gaseste concludente, precum si pe cele pe care, din oficiu, le considera necesare pentru judecarea procesului si le va administra in conditiile legii;

244

8. va decide in legatura cu orice alte cereri care se pot formula la primul termen de judecata la care partile sunt legal citate; 9. va dispune ca partile sa prezinte dovada efectuarii verificarilor in registrele de evidenta ori publicitate prevazute de Codul civil sau de legi speciale; 10. va indeplini orice alt act de procedura necesar solutionarii cauzei, inclusiv verificari in registrele prevazute de legi speciale. Cercetarea procesului va avea loc in sedinta publica in procesele pornite intre 15 februarie 2013 si 31 decembrie 2015 si in camera de consiliu in procesele pornite dupa 01 ianuarie 2016 (art. XII din Legea nr. 2/2013). Exceptiile pot fi absolute sau relative. Exceptiile absolute sunt cele prin care se invoca incalcarea unor norme de ordine publica. Exceptiile relative sunt cele prin care se invoca incalcarea unor norme care ocrotesc cu precadere interesele partilor (art. 246 NCPC), ele pot fi invocate de partea care justifica un interes, cel mai tarziu la primul termen de judecata dupa savarsirea neregularitatii procedurale, in etapa cercetarii procesului si inainte de a se pune concluzii in fond (art. 247 alin. (2) NCPC). La finalizarea cercetarii procesului, instanta fixeaza un termen pentru dezbaterea procesului de fond (art. 244 alin (1) NCPC). Pentru dezbaterea fondului, judecatorul pune in vedere partilor sa redacteze note privind sustinerile lor si sa le depuna la dosar cu cel putin 5 zile inainte de termenul fixat, fara a aduce atingere dreptului acestora de a formula concluzii orale (art. 244 alin. (2) NCPC).

15. PROBELE Instanta este obligata, la primul termen, dupa verificarea competentei, clarificarea cadrului procesual si solutionarea exceptiilor invocate, sa intrebe partile daca doresc aplicarea procedurii administrarii probelor prin avocati sau consilieri juridici (art. 367 NCPC).

245

Nimeni nu este tinut a proba ceea ce instanta este tinuta sa ia cunostinta din oficiu (art. 251 NCPC). Administrarea probelor se face in sedinta publica in procesele pornite intre 15 februarie 2013 si 31 decembrie 2015 si in camera de consiliu in procesele pornite dupa 01 ianuarie 2016 (art. XII din Legea nr. 2/2013). Administrarea probelor se face potrivit legii in vigoare la data administrarii lor (art. 26 alin. (2) NCPC). Instanta nu mai este obligata sa audieze expertul cu privire la estimarea costului si duratei expertizei putand a solicita aceste informatii in scris de la expert (art. 331 alin. (2) NCPC). Inscrisul pe suport informatic este admis ca proba in aceleasi conditii ca inscrisul pe suport hartie, daca indeplineste conditiile prevazute de lege (art. 266 NCPC). Daca prin lege nu se prevede altfel, documentul care reproduce datele unui act, inscrise pe un suprot informatic, face deplina dovada intre parti, pana la proba contrara (art. 284 alin. (1) NCPC). Contractele incheiate pe formulare tipizate sau standardizate ori incorporand conditii generale tip, dupa caz, sunt considerate inscrisuri sub semnatura privata, daca legea nu prevede altfel. Daca legea nu dispune altfel, biletele, tichetele sau alte asemenea documente, utilizate cu ocazia incheierii unor acte juridice sau care incorporeaza dreptul la anumite prestatii, au forta probanta a inscrisurilor sub semnatura privata, chiar daca nu sunt semnate (art. 289 alin. (1) NCPC). Sunt considerate mijloace materiale de proba lucrurile cre prin insusirile lor, prin aspectul lor ori semnele sau urmele pe care le pastreaza servesc la stabilirea unui fapt care poate duce la solutionarea procesului (art. 341 NCPC). Mai pot fi mijloace de proba si fotografiile, fotocopiile, filmele, discurile, benzile de inregistrare a sunetului, precum si alte asemenea mijloace tehnice, daca nu au fost obtinute prin incalcare legii ori a bunelor moravuri. Marturisirea facuta in afara procesului este un fapt supus aprecierii judecatorului, potrivit regulilor generale de probatiune (art. 350 alin. (1) NCPC). Niciun act juridic nu poate fi dovedit cu martori daca valoarea obiectului sau este mai mare de 250 lei. Cu toate acestea, se poate face dovada cu martori, contra unui intreprinzator

246

sau altui profesionist, a oricarui act juridic, indiferent de valoarea lui, daca a fost facut de acesta in exercitiul activitatii sale profesionale, in afara de cazul in care legea speciala cere proba scrisa (art. 309 alin. (2) NCPC). Se prevad expres situatiile in care este admisibila proba cu martori pentru dovedirea unui act juridic sau in contra prevederilor unui asemenea act (art. 309 alin. (4) si (5) NCPC). Interdictii cu privire la persoanele care pot depune marturie: fostul sot, logodnicul, concubinul si persoanele aflate in dusmanie sau in legatura de interese cu vreuna dintre parti (art. 315 NCPC). Martorii pot fi ascultati chiar la termenul la care proba a fost incuviintata (art. 312 alin. (1) NCPC). 16. PROPUNEREA SI INCUVIINTAREA PROBELOR Probele se propun, sub sanctiunea decaderii, de catre reclamant prin cererea de chemare in judecata, iar de catre parat prin intampinare, daca legea nu dispune altfel. Ele pot fi propuse si oral, in cazurile anume prevazute de lege (art. 254 NCPC). Ca atare, este foarte important, avand in vedere procedura scrisa (art. 201 NCPC) , ca probele sa fie propuse la timp. Dovezile care nu au fost propuse in aceste conditii nu vor mai putea fi cerute si incuviintate in cursul procesului, in afara de cazurile in care: 1. necesitatea probei rezulta din modificarea cererii; 2. nevoia administrarii probei reiese din cercetarea judecatoreasca si partea nu o putea prevedea; 3. partea invedereaza instantei ca, din motive temeinic justificate, nu au putut propune in termen probele cerute; 4. administrarea probei nu duce la amanarea judecatii; 5. exista acordul expres al tuturor partilor (art. 254 alin. (2) NCPC). In aceste cazuri, partea adversa are dreptul la proba contrara numai asupra aceluiasi aspect pentru care s-a incuviintat proba invocata (art. 254 alin. (3) NCPC. Proba va fi ceruta, sub sanctiunea decaderii, in aceeasi sedinta, daca amandoua partile sunt de fata (art. 260 alin. (6) NCPC). Partea care alipsit la incuviintarea dovezii este obligata sa ceara proba contrara la

247

sedinta urmatoare, iar in caz de impiedicare, la primul termen cand se infatiseaza (art. 260 alin. (7) NCPC). Avand in vedere motivele prevazute mai sus, in cazul amanarii, partea este obligata cand cere proba cu martori, sa depuna lista acestora in termen de 5 zile de la incuviintarea probei, iar daca s-a incuviintat proba cu inscrisuri, trebuie sa depuna copii certificate de pe inscrisurile invocate, cu cel putin 5 zile inainte de termenul fixat pentru judecata, sub sanctiunea decaderii din dreptul de a administra proba incuviintata (art. 254 alin. (4) NCPC). Pentru lamurirea in intregime a procesului, instanta poate dispune ca partile sa completeze probele. Judecatorul, din oficiu, poate sa puna in discutia partilor necesitatea adminsitrarii altor probe, pe care le poate ordona chiar daca partile se impotrivesc (art. 254 alin. (5) NCPC). Daca administrarea probei incuviintate necesita cheltuieli, instanta va pune in vedere partii care a cerut-o sa depuna la grefa, de indata sau in termenul fixat de instanta, dovada achitarii sumei stabilite pentru acoperirea lor (art. 262 alin. (1) NCPC). Nedepunerea sumei atrage decaderea din dreptul de a administra acea proba (art. 262 alin. (3) NCPC). Cu toate acestea, partile nu pot invoca in caile de atac omisiunea instantei de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus si administrat in conditiile legii (art. 254 alin. (6) NCPC). Instanta poate reveni asupra unor probe incuviintate daca, dupa administrarea altor probe, apreciaza ca administrarea vreuneia nu mai este necesara, aceasta fiind obligata sa puna aceasta imprejurare in discutia partilor (art. 259 NCPC). 17. ADMINISTRAREA PROBELOR Cercetarea la fata locului (cand este incuviintata) se va efectua inaintea administrarii celorlalte probe (art. 260 alin. (5) NCPC). Cand proba cu martori a fost incuviintata (art. 254 alin. (2) NCPC), dovada contrara va fi ceruta, sub sanctiune decaderii, in aceeasi sedinta, daca amandoua partile sunt de fata (art. 260 alin. (6) NCPC). Probele se vor administra chiar in sedinta in care au fost incuviintate. Pentru administrarea celorlalte probe se va fixa termen, luandu-se totodata masurile ce se impun

248

pentru prezentarea martorilor, efectuarea expertizelor, aducerea inscrisurilor si a oricaror alte mijloace de proba (art. 260 alin. (2) NCPC). Dovada si dovada contrara vor fi administrate, atunci cand este posibil, in aceeasi sedinta (art. 260 alin. (4) NCPC). Martorii pot fi ascultati chiar la termenul la care proba a fost incuviintata (art. 312 alin. (1) NCPC). 18. JUDECATA IN FOND Cand judecatorul se socoteste lamurit, prin incheiere, declara cercetarea procesului incheiata si fixeaza termen pentru dezbaterea fondului in sedinta publica (art. 244 alin. (1) NCPC). Pentru dezbaterea fondului, judecatorul pune in vedere partilor sa redacteze note privind sustinerile lor si sa le depuna la dosar cu cel putin 5 zile inainte de termenul stabilit, fara a aduce atingere dreptului acestora de a formula concluzii orale (art. 244 alin. (2) NCPC). Practic, principiul contradictorialitatii se manifesta pe deplin pana la finalizarea procesului, spre deosebire de legislatia veche care permitea partii sa depuna concluzii scrise care sa nu fie comunicate cu cealalta parte. Astfel, toate argumentele partilor vor putea fi combatute reciproc, pe de-o parte, iar pe de alta parte, judecatorul este obligat sa isi intemeieze hotararea numai pe motive de fapt si de drept, pe explicatii sau pe mijloace de proba care au fost supuse, in prealabil, dezbaterii contradictorii (art. 14 alin. (6) NCPC) cu finalitatea asigurarii pronuntarii unei hotarari legale. Ca atare, in virtutea acestor principii art. 389 NCPC arata ca dezbaterile au ca obiect imprejurarile de fapt si temeiurilor de drept, invocate de parti in cererile lor sau, dupa caz, ridicate de catre instanta din oficiu. Daca din dezbateri reiese necesitatea completarii probatiunii, instanta poate dispune administrarea sau refacerea unor probe (art. 391 NCPC), revenindu-se in etapa cercetarii procesului. Dupa administrarea probelor, va trebui fixat un nou termen pentru dezbaterea in fond a litigiului. Dupa incheierea dezbaterilor, partile nu mai pot depune niciun inscris la dosarul cauzei, sub sanctiunea de a nu fi luat in seama (art. 394 alin. (3) NCPC).

249

Amanarea pronuntarii va putea fi dispusa pentru un termen de 15 zile (art. 396 alin. (1) NCPC). Cauza va putea fi repusa pe rol daca instanta mai are nevoie de lamuriri (art. 400 NCPC). 19. APELUL Majoritatea hotararilor vor putea fi atacate cu apel conform noilor reglementari. In foarte multe situatii, apelul va reprezenta singura cale de atac – hotararea pronuntata in apel nemaifiind supusa recursului. In procesele pornite dupa 01 ianuarie 2016, procedura scrisa a apelului se va desfasura la prima instanta. Apelul si, cand este cazul, motivele de apel se depun la instanta a carei hotarare se ataca, sub sanctiunea nulitatii (art. 471 NCPC). Dupa primirea cererii, respectiv a motivelor de apel, presedintele instantei care a ponuntat hotararea atacata va dispune comunicarea lor intimatului, impreuna cu copiile certificate de pe inscrisurile alaturate si care nu au fost infatisate la prima instanta, punandu-i-se in vedere obligatia de a depune la dosar intampinare in termen de cel mult 15 zile de la data comunicarii. Instanta la care s-a depus intampinarea o comunica de indata apelantului, punandu-i-se in vedere obligatia de a depune la dosar raspunsul la intampinare in termen de cel mult 10 zile de la data comunicarii. Intimatul va lua cunostinta de raspunsul la intampinare din dosarul cauzei. Presedintele, dupa implinirea termenului de apel pentru toate partile, va inainta instantei de apel dosarul, impreuna cu apelurile facute, intampinarea, raspunsul la intampinare si dovezile de comunicare a acestor acte. Partea care a executat partial o hotarare care nu era susceptibila de executare provizorie (de drept sau judecatoreasca) nu mai poate declara apel principal referitor la partea de hotarare executata (art. 467 alin. (2) NCPC). Este precizat expres efectul devolutiv al apelului (art. 476 alin. (1) NCPC) care enunta ca apelul exercitat in termen provoaca o noua judecata asupra fondului, instanta de apel statuand atat in fapt, cat si in drept. Art. 477 indica limitele acestui efect devolutiv aratand ca instanta de apel va proceda la rejudecarea fondului in limitele stabilite, expres sau implicit, de catre apelant, precum si cu privire la solutiile care sunt dependente de partea din hotarare care a fost atacata.

250

Devolutiunea va opera cu privire la intreaga cauza atunci cand apelul nu este limitat la anumite solutii din dispozitiv ori atunci cand se tinde la anularea hotararii sau daca obiectul litigiului este indivizibil. Cu toate acestea, devolutiunea va fi totala si in cazul unui apel nemotivat, deoarece in acest caz apelantul nu isi restrange obiectul apelului iar potrivit art. 476 alin. (6) NCPC in cazul in care apelul nu se motiveaza ori motivarea apelului sau intampinarea nu cuprinde motive, mijloace de aparare sau dovezi noi, instanta de apel se va pronunta, in fond, numai pe baza celor invocate la prima instanta. Chiar daca in apel nu se pot formula pretentii noi partile pot insa sa expliciteze pretentiile care au fost cuprinse implicit in cererile sau apararile adresate primei instante (art. 478 alin. (4) NCPC). 20. RECURSUL Recursul devine prin NCPC cu adevarat cale extraordinara de atac (art. 483 alin. (3) NCPC). Recursul va putea fi formulat numai prin avocat (art. 486 alin. (2) NCPC si art. 13 alin. (2) NCPC). Termenul de recurs se majoreaza la 30 de zile. Totusi, raman legi speciale care prevad un alt termen – spre exemplu art. 20 din Legea nr. 554/2004 prevede termenul de recurs de 15 zile in materia contenciosului administrativ. De regula, recursul va fi solutionat de Inalta Curte de Casatie si Justitie cu o procedura de filtru (art. 493 NCPC), iar, in caz de admitere a recursului (cu exceptia contenciosului administrativ), casarea va fi numai cu trimitere (art. 497 NCPC). Inscrisurile vor putea fi depuse numai pana la primul termen de judecata (art. 492 alin. (2) NCPC). Motivarea hotararii de recurs va viza exclusiv motivele de casare (art. 499 NCPC). Considerentele deciziei de casare vor viza strict problemele de drept – nu vor mai fi obligatorii sub aspectul necesitatii administrarii unor probe (art. 501 alin. (1) NCPC). 21. RECURSUL – MOTIVELE DE CASARE Motivele de casare (art. 488 NCPC) sunt:

251

1. cand instanta nu a fost alcatuita potrivit dispozitiilor legale; 2. daca hotararea a fost pronuntata de alt judecator decat cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecata decat cel stabilit aleatoriu pentru solutionarea cauzei ori a carui compunere a fost schimbata, cu incalcarea legii; 3. cand hotararea a fsot data cu incalcarea competentei de ordine publica a altei instante, invocata in conditiile legii; 4. cand instanta a depasit atributiile puterii judecatoresti; 5. cand, prin hotararea data, instanta a incalcat regulile de procedura a caror nerespectare atrage sanctiunea nulitatii; 6. cand hotararea nu cuprinde motivele pe care se intemeiaza sau cand cuprinde motive contradictorii ori numai motive straine de natura cauzei; 7. cand s-a incalcat autoritatea de lucru judecat; 8. cand hotararea a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a normelor de drept material. Motivele de recurs nu pot fi primite decat daca ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau in cursul judecarii apelului ori, desi au fost invocate in termen, au fost respinse sau instanta a omis sa se pronunte asupra lor (art. 488 alin. (2) NCPC). 22. PROCEDURA DE FILTRARE A RECURSURILOR LA INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE Prin NCPC se instituie o procedura de filtrare a recursurilor la Inalta Curte de Casatie si Justitie (art. 493 NCPC). Astfel, un complet format din trei judecatori va dispune asupra admisibilitatii in principiu a recursului. Pe baza recursului, intampinarii, a raspunsului la intampinare si a inscrisurilor noi, presedintele completului va intocmi un raport asupra admisibilitatii in principiu a recursului sau va desemna un alt membru al completului ori magistratul-asistent in acest scop. Raportul trebuie intocmit in cel mult 30 de zile de la repartizarea dosarului. Raportorul nu devine incompatibil (art. 493 alin. (2) NCPC). Raportul va verifica daca recursul indeplineste cerintele de forma prevazute de sanctiunea nulitatii, daca motivle invocate se incadreaza in cele prevazute la art. 488, daca exista motive de ordine publica ce pot fi invocate in conditiile art. 489 alin. (3) ori daca este vadit nefondat.

252

Dupa analiza raportului in completul de filtru, acesta se comunica de indata partilor, care pot formula in scris un punct de vedere asupra raportului, in termen de 10 zile de la comunicare. In lipsa dovezii de comunicare a raportului si inainte de expirarea unui termen de 30 de zile de la comunicare, completul nu va putea trece la examinarea recursului (art. 493 alin. (4) NCPC). In cazul in care completul este in unanimitate de acord ca recursul nu indeplineste cerintele de forma, ca motivele de casare invocate si dezvoltarea lor nu se incadreaza in cele prevazute la art. 488 sau ca recursul este vadit nefondat, anuleaza sau, dupa caz, respinge recursul printr-o decizie motivata, pronunatata, fara citarea partilor, care nu este supusa niciunei cai de atac. Decizia se comunica partilor (art. 493 alin. (5) NCPC). Daca raportul apreciaza ca recursul este admisibil si toti membrii sunt de acord, iar problema de drept care se pune in recurs nu este controversata sau face obiectul unei jurisprudente constante a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, completul se poate pronunta asupra fondului recursului, fara citarea partilor, printr-o decizie definitiva, care se comunica partilor. In solutionarea recursului instanta va tine seama de punctele de vedere ale partilor (art. 493 alin. (6) NCPC). Doar daca recursul nu poate fi solutionat intr-unul din modurile expuse mai sus, completul va pronunta, fara citarea partilor, o incheiere de admitere in principiu a recursului si va fixa termenul de judecata pe fond a recursului, cu citarea partilor (art. 493 alin. (7) NCPC). Ca atare, vor fi destul de rare cazurile in care se va ajunge la solutionarea in sedinta publica a recursurilor la Inalta Curte de Casatie si Justitie. 23. CONTESTATIA IN ANULARE SI REVIZUIREA Termenul de exercitare a acestor cai de atac se va raporta la momentul comunicarii hotararii definitive. Astfel, motivele de contestatie in anulare sunt reglementate de dispozitiile art. 503 NCPC, iar cele de revizuire de art. 509 NCPC. Contestatia in anulare speciala va putea fi exercitata, atat impotriva hotararii definitive pronuntate in recurs, cat si impotriva hotararilor definitive pronuntate in apel cand apelul este singura cale de atac ce poate fi exercitata in cauza (art. 503 alin. (3) NCPC).

253

In ceea ce priveste motivele de revizuire, art. 509 alin. (2) NCPC prevede ca pentru motivele de revizuire prevazute la alin. (1) pct. 3, dar numai in ipoteza judecatorului, pct. 4, pct. 7-10 sunt supuse revizuirii si hotararile care nu evoca fondul. Conform art. 511 alin. (4) NCPC, revizuirea se motiveaza prin insasi cererea de declarare a caii de atac sau inlauntrul termenului de exercitare a acesteia, sub sanctiunea nulitatii. Conform art. 83 alin. (4) NCPC la redactarea contestatiei in anulare si a revizuirii, precum si la sustinerea acestora, persoanele fizice vor fi asistate sau reprezentate numai de catre un avocat.

254

TESTE GRILA DREPT PROCESUAL CIVIL 1. Din cati judecatori va fi format completul care va decide asupra admisibilitatii in principiu a recursului: a) 5 judecatori; b) 7 judecatori; c) 3 judecatori; 2. NCPC consacra urmatoarele noi principii: a) obligativitatea reprezentarii partilor in recurs prin avocat sau consilier juridic; b) principiul disponibilitatii; c) rolul activ al judecatorului. 3. Comunicarea citatiei se va face: a) la usa instantei; b) persoanei in drept sa o primeasca; c) primariei din localitatea unde isi are domiciliul partea citata 4. Cererile in materia insolventei sau concordatului preventiv sunt de competenta: a) Instantei in a carei circumscriptie domiciliaza creditorul reclamant; b) Tribunalului in a carui circumscriptie isi are sediul debitorul; c) Instantei unde isi are domiciliul reclamantul. 5. In cazul procedurii prin afisare, partea are obligatia sa se prezinte: a) dupa 5 zile, dar nu mai tarziu de 7 zile la instanta sau la primarie; b) dupa 3 zile, dar nu mai tarziu de 5 zile la instanta sau la primarie; c) dupa o zi, dar nu mai tarziu de 7 zile la instanta sau la primarie. 6. Neindeplinirea procedurii prealabile: a) nu poate fi invocata decat de catre parat prin intampinare, sub sanctiunea decaderii; b) nu poate fi invocata decat de catre instanta, sub sanctiunea decaderii;

255

c) nu poate fi invocata decat de catre parat cat si de catre instanta, sub sanctiunea decaderii. 7. In cat timp de la data comunicarii hotararii, apelantul poate depune la dosar raspuns la intampinare: a) in termen de cel mult 10 zile de la data comunicarii; b) in termen de cel mult 15 zile de la data comunicarii; c) in termen de cel putin 10 zile de la data comunicarii. 8. In cazul nulitatilor exprese, vatamarea: a) este prezumata, partea adversa putand face dovada inexistentei vatamarii b) trebuie dovedita, prin orice mijloc de proba de partea care o invoca; c) trebuie invocata de instanta, partea careia ii profita trebuie sa o dovedeasca prin orice mijloc de proba. 9. Ce exceptii se pot invoca la primul termen de judecata: a) exceptia de nulitate relativa a unor acte de procedura savarsite pana la inceputul judecatii; b) necompetenta teritoriala speciala; c) prescriptia sau alte exceptii. 10. Prin Noul cod de procedura civila termenul general de recurs este de: a) 15 zile; b) 30 zile; c) 10 zile. 11. Judecatorul pune in vedere partilor, pentru dezbaterea fondului, sa redacteze note privind sustinerile lor si sa le depuna la dosar: a) cu cel putin 5 zile inainte de termenul stabilit; b) cu cel putin 15 zile inainte de termenul stabilit; c) cu cel putin 7 zile inainte de termenul stabilit. 12. O hotarare poate fi casata pentru unul din urmatoarele motive:

256

a) cand hotararea a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a normelor de drept procesual civil b) cand hotararea a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a normelor de drept material c) cand hotararea a fost data ca urmare a unei erori materiale 13. In ce termen se pot face completarile sau modificarile dispuse de catre instanta, sub sanctiunea anularii cererii, de catre reclamant: a) in termen de cel mult 15 zile de la primirea comunicarii; b) in termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicarii; c) in termen de cel mult 30 zile de la primirea comunicarii. 14. Termenul de depunere a intampinarii va fi: a) cu 10 zile inainte de termenul fixat in cauza; b) in termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicarii; c) de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare in judecata. 15. Termenul de depunere a cererii reconventionale: a) odata cu intampinarea sub sanctiunea decaderii; b) odata cu cererea de chemare in judecata; c) cu 10 zile inainte de termenul fixat in cauza. 16. Cercetarea procesului se face: a) anterioara „etapei scrise” care pregateste dezbaterea in fond a cauzei. b) odata cu „etapa scrisa” care pregateste dezbaterea in fond a cauzei. c) ulterioara „etapei scrise” care pregateste dezbaterea in fond a cauzei. 17. Ce acte juridice nu pot fi dovedite cu martori: a) daca valoarea obiectului sau este mai mare de 250 lei; b) daca valoarea obiectului sau este mai mica de 250 lei; c) daca valoarea obiectului sau este mai mare de 500 lei.

257

18. Primul termen de judecata: a) maxim 60 de zile de la data raspunsului la intampinare – sau data la care trebuia depusa intampinarea sau raspunsul la intampinare; b) maxim 30 de zile de la data raspunsului la intampinare – sau data la care trebuia depusa intampinarea sau raspunsul la intampinare; c) maxim 15 de zile de la data raspunsului la intampinare – sau data la care trebuia depusa intampinarea sau raspunsul la intampinare. 19. Dovezile care nu au fost propuse prin cererea de chemare in judecata, respectiv prin intampinare, in conditiile opozitiei partii adverse, nu mai pot fi cerute decat: a) la primul termen de judecata; b) nevoia administrarii probei reiese din cercetarea judecatoreasca si partea nu o putea prevedea; c) in apel. 20. Atunci cand proba cu martori a fost incuviintata, dovada contrara va fi ceruta, sub sanctiunea decaderii: a) la termenul la care proba a fost incuviintata; b) in aceeasi sedinta, daca amandoua partile sunt de fata; c) in aceeasi sedinta, daca una din parti este de fata. 21. Exercitarea contestatiei in anulare, respectiv revizuirii, se va raporta la: a) momentul pronuntarii hotararii; b) momentul ramanerii definitive a hotararii; c) momentul comunicarii hotararii definitive 22. Ce lipsuri atrag nulitatea cererii de chemare in judecata: a) aratarea motivelor de drept; b) aratarea dovezilor pe care se sprijina; c) aratarea motivelor de fapt.

258

23. Cererile referitoare la obligatiile de intretinere se vor depune la: a) Instanta domiciliului reclamantului; b) Instanta domiciliului consumatorului; c) Instanta in a carei circumscriptie domiciliaza creditorul reclamant.

259

PARTEA A II-A DREPT PENAL

260

DREPT PENAL – PARTEA GENERALA.

261

1. Notiunea dreptului penal Denumirea „drept penal", isi are originea in cuvantul latin poena care inseamna pedeapsa, derivand, astfel, din sanctiunea aplicabila pentru fapta interzisa. In literatura de specialitate se cunosc numeroase definitii ale dreptului penal, fiecare autor incercand sa surprina trasaturile esentiale ale acestuia si elementele sale distinctive. Avand in vedere sustinerile general valabile din literatura juridica de specialitate cu privire la definirea dreptului penal, apreciem ca dreptul penal se poate defini ca: „sistemul normelor juridice care reglementeaza relatiile de aparare sociala prin interzicerea ca infractiuni, sub sanctiuni specifice denumite pedepse, a faptelor periculoase pentru valorile sociale, in scopul apararii acestor valori, fie prin prevenirea infractiunilor, fie prin aplicarea pedepselor persoanelor care le savarsesc". 2. Relatiile de aparare sociala - obiect al dreptului penal Ca ramura distincta a dreptului, dreptul penal are un obiect propriu de reglementare, reprezentat de o categorie specifica de relatii sociale, numite relatii de aparare sociala. Relatiile de aparare sociala - represive si de conformare obiect al dreptului penal . Relatiile de aparare sociala ca obiect al dreptului penal se nasc din chiar momentul intrarii in vigoare a legii penale si nu din momentul savarsirii faptei interzise, aceasta, deoarece, dreptul penal se realizeaza cu preponderenta prin respectarea de buna voie a normelor sale, de regula destinatarii legii penale, conformandu-si conduita cerintelor normelor penale. In acest aspect rezida si rolul preponderent preventiv al dreptului penal in apararea valorilor sociale esentiale ale societatii. Relatia sociala de conformare se transforma in relatie de conflict atunci cand este incalcata obligatia instituita prin norma penala, moment din care, pentru restabilirea ordinii de drept, faptuitorul este obligat sa suporte sanctiunea prevazuta de norma penala nesocotita. 3. Necesitatea dreptului penal Necesitatea dreptului penal este determinata de: a) necesitatea apararii valorilor sociale;

262

Existenta societatii nu este posibila fara apararea sistemului de valori pe care aceasta se fundamenteaza. b) existenta fenomenului infractional si necesitatea combaterii lui; Fenomenul infractional, reprezentand totalitatea infractiunilor savarsite la un moment dat intr-o anumita societate, exista, nu poate fi ignorat, si, ca fapt real existent in societate, este evidentiat de statistica penala. c) necesitatea reglementarii juridice a actiunii de aparare a valorilor sociale; Prin prevederea faptelor periculoase si a sanctiunilor necesare pentru prevenirea si combaterea acestor fapte, societatea asigura o ocrotire reala a valorilor sale preocupanduse, totodata, si de respectarea riguroasa a drepturilor infractorului pe care-l apara impotriva unor eventuale actiun. 4.Intentia si modalitatile ei. Exista intentie ca forma a vinovatiei, atunci cand faptuitorul prevede rezultatul faptei sale si urmareste producerea acelui rezultat sau, desi nu-l urmareste, accepta eventualitatea producerii lui. In functie de atitudinea faptuitorului fata de producerea rezultatlui, intentia prezinta doua modalitati,: intentia directa si intentia indirecta sau eventuala. a) Intentia directa. Exista aceasta modalitate a intentiei atunci cand faptuitorul isi reprezinta actiunea sau inactiunea sa, modul de infaptuire, rezultatul la care conduce fapta si urmareste producerea acelui rezultat b) Intentia indirecta sau eventuala exista atunci cand faptuitorul, care prevede rezultatul faptei sale, nu urmareste producerea acestui rezultat, dar accepta eventualitatea producerii lui prin savarsirea faptei. Ceea ce caracterizeaza, deci, intentia indirecta este atitudinea indiferenta a faptuitorului fata de rezultat. 5. Culpa si modalitatile ei. Exista culpa ca forma a vinovatiei atunci cand faptuitorul a prevazut rezultatul faptei sale, dar nu a urmarit si nu a acceptat eventualitatea producerii lui, insa a actionat socotind fara temei ca acel rezultat nu se va produce sau nu a prevazut rezultatul desi trebuia si putea sa-l prevada. Din aceasta definitie rezulta doua modalitati importante: culpa cu prevedere (usurinta) si culpa simpla (greseala). a) Culpa cu prevedere (usurinta, temeritate) exista cand faptuitorul a prevazut

263

rezultatul faptei sale, nu a acceptat insa acest rezultat, ci a sperat neintemeiat ca el nu se va produce. b) Culpa simpla (greseala) exista atunci cand faptuitorul nu a prevazut rezultatul faptei sale, desi trebuia si putea sa-l prevada. Ceea ce caracterizeaza culpa simpla este neprevederea de catre faptuitor a rezultatului socialmente periculos al faptei sale, in conditiile in care el avea datoria de a a prevedea acest rezultat si totodata avea posibilitatea sa-l prevada, in conditiile concrete in care a savarsit fapta. Pentru stabilirea vinovatiei in forma culpei simple se folosesc doua criterii: un criteriu obiectiv prin a carui utilizare se urmareste sa se stabileasca daca faptuitorul trebuia sa prevada rezultatul socialmente periculos si un criteriu subiectiv, prin care se urmareste sa se verifice daca faptuitorul, care trebuia sa prevada rezultatul faptei sale, a avut in fapt posibilitatea sa prevada acest rezultat, daca putea sa-l prevada in momentul savarsirii faptei. 6. Asemanari si deosebiri intre intentie si culpa cu prevedere Culpa cu prevedere are ca trasatura comuna cu intentia prevederea rezultatului faptei, iar cu modalitatea intentie indirecta are ca element comun imprejurarea ca faptuitorul nu urmareste producerea rezultatului faptei. Ea se deosebeste insa de intentia indirecta prin neacceptarea de catre faptuitor a rezultatului faptei. 7. Actele preparatorii. Notiune si feluri Notiune. Actele de pregatire sau preparatorii reprezinta prima faza a perioadei externe a activitatii infractionale si constau in anumite acte, activitati de procurare de date, informatii ori adaptare a mijloacelor sau instrumentelor ce vor fi folosite la comiterea infractiunilor si de creare a conditiilor favorabile savarsirii acestora. Actele de pregatire sunt posibile numai la infractiunile intentionate. Pentru a fi considerate acte de pregatire a infractiunii, activitatile desfasurate trebuie sa indeplineasca anumite conditii: a) Din continutul activitatii sa rezulte neindoielnic ca este efectuata pentru savarsirea infractiunii. Sa aiba, deci, un caracter univoc. b) Actul preparator sa se concretizeze intr-o activitate obiectiva de creare a conditiilor pentru savarsirea infractiunii (ex.: procurarea de instrumente, de date, de informatii in legatura cu locul si timpul unde urmeaza sa fie savarsita infractiunea etc);

264

c) Activitatea de pregatire sa nu cuprinda acte ce intra in continutul elementului material al laturii obiective adica sa nu faca parte din actele de executare; d) Actele de pregatire sa fie intentionate. Felurile actelor de pregatire. Dupa natura lor actele de pregatire sunt: acte de pregatire materiala si acte de pregatire morala. Actele de pregatire materiala constau in pregatirea pentru savarsirea infractiunii din punct de vedere material ca: procurarea de instrumente, de mijloace, in adaptarea acestora pentru comiterea infractiunii (ex.: procurarea unui cutit, a unei substante otravitoare, a unei scari, a cheilor pentru deschiderea incuietorilor etc). Actele de pregatire morala constau in culegerea de date, informatii cu privire la locul si timpul in care urmeaza sa se savarseasca infractiunea, in atragerea de complici. Prin actele de pregatire morala se creeaza conditii psihice favorabile comiterii infractiunii. 8. Regimul actelor de pregatire in dreptul penal roman actual. De principiu, in dreptul penal roman actele preparatorii nu sunt imcriminate. Actele preparatorii, la unele infractiuni, sunt incriminate insa, dar nu ca faza de desfasurare a activitatii infractionale, ci prin asimilare cu tentativa (la unele infractiuni grave prin folosirea expresiei „Se considera tentativa si producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor...”), sau ca infractiuni de-sine-statatoare (atunci cand pericolul lor este evident, cand caracterul lor este univoc (ex.: art.285 Cp., privind detinerea de instrumente in vederea falsificarii de valori.. ) ori ca acte de complicitate anterioara, cand sunt savarsite de alta persoana decat autorul, atunci cand acesta a savarsit o infractiune consumata ori o tentativa pedepsibila. 9. Tentativa. Notiune si conditii

Tentativa este forma de infractiune care se situeaza in faza de executare a infractiunii, intre inceputul executarii actiunii ce constituie elementul material al laturii obiective si producerea rezultatului socialmente periculos. Tentativa este definita in doctrina ca forma a infractiunii ce consta in punerea in executare

265

a intentiei de a savarsi infractiunea, executare care a fost intrerupta ori nu si-a produs efectul desi executarea a fost efectuata in intregime. Tentativa este deci o forma atipica a infractiunii caci intotdeauna rezultatul nu se va produce datorita intreruperii actului de executare, sau datorita altor imprejurari, cand actul de executare a fost efectuat in intregime. Conditiile tentativei. Din definitia data tentativei, rezulta conditiile pe care aceasta trebuie sa le indeplineasca: a) existenta intentiei de a savarsi o infractiune; b) punerea in executare a intentiei de a savarsi infractiunea; c) executarea sa fie intrerupta ori sa nu-si produca efectul.

10. Tentativa (relativ) improprie. Se caracterizeaza ca orice tentativa prin punerea in executare a intentiei de a savarsi infractiunea, executare care este realizata in intregime, dar producerea rezultatului nu a fost posibila datorita insuficientei sau defectuozitatii mijloacelor folosite, ori datorita imprejurarii ca in timpul cand s-au savarsit actele de executare, obiectul lipsea de la locul unde faptuitorul credea ca se afla. Un mijloc este insuficient cand nu are aptitudinea in cazul concret sa realizeze rezultatul urmarit, (de ex.: otrava pusa in mancarea victimei este insuficienta pentru uciderea acesteia) Un mijloc este defectuos cand in cazul concret nu functioneaza ( exemplu: o arma de foc defecta nu poate produce expulzarea glontului). In cazul tentativei improprii tentativa este si terminata, dupa criteriul gradului de realizare a activitatii infractionale, deoarece actiunea ce constituie elementul material este dusa pana la capat. Cauza care impiedica producerea rezultatului se situeaza in timp anterior inceputului executarii actiunii. Insuficienta, defectuozitatea mijloacelor, ca si lipsa obiectului infractiunii de la locul stiut de faptuitor, sunt preexistente. Tentativa improprie astfel cum a fost examinata mai sus este cunoscuta si sub denumirea de tentativa relativ improprie. 11. Incriminarea si sanctionarea tentativei in dreptul roman Tentativa este periculoasa si este incriminata in legislatia penala. Fiind o forma atipica de infractiune, continutul tentativei este examinat in doctrina penala ca orice continut de

266

infractiune sub raportul conditiilor preexistente si al continutului constitutiv. Sunt cunoscute doua conceptii privind incriminarea tentativei: a incriminarii nelimitate si a incriminarii limitate. Legiuitorul penal roman a adoptat sistemul incriminarii limitate a tentativei numai la infractiunile grave. Prin dispozitiile Codui penal, s-a prevazut ca tentativa se pedepseste numai cand legea prevede expres aceasta. Ca modalitate tehnica de incriminare a tentativei, legiuitorul a prevazut, dupa fiecare incriminare a faptei, ca „tentativa se pedepseste”, ori a prevazut aceasta dupa un grup de infractiuni. Tentativa se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea consumata, ale carei limite se reduc la jumatate ( teoria diversificarii pedepsei in raport cu infractiunea consumata). Daca pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea consumata este detentiunea pe viata, pedeapsa ce se va aplica pentru tentativa va fi inchisoarea de la 10 la 20 de ani. In cazul in care pentru infractiunea consumata sunt prevazute pedepse alternative, instanta trebuie mai intai sa se fixeze asupra uneia dintre pedepse si apoi sa aplice pedeapsa pentru tentativa. 12. Desistarea si impiedicarea producerii rezultatului – cauze de nepedepsire a tentativei Concepte Intreruperea executarii actiunii ca si impiedicarea producerii rezultatului, in cazul in care executarea a fost dusa pana la capat, din proprie initiativa a faptuitorului, au pe planul dreptului penal valoarea unor cauze de impunitate. Desistarea reprezinta renuntarea de bunavoie, de catre faptuitor, la continuarea executarii actiunii ce constituie elementul material al laturii obiective a infractiunii. Impiedicarea producerii rezultatului consta in zadarnicirea din partea faptuitorului, de bunavoie, a aparitiei rezultatului faptei sale, care a fost realizata in intregime. Atat desistarea cat si impiedicarea producerii rezultatului sunt cauze de nepedepsire, reprezinta o incurajare a faptuitorului de a renunta la continuarea executarii faptei, ori la producerea rezultatului, impiedicand aparitia acestuia.

267

Conditiile desistarii pentru a constitui cauza de nepedepsire: a) Sa existe un inceput de executare a faptei, adica faptuitorul sa inceapa realizarea actiunii ce reprezinta elementul material al laturii obiective a infractiunii; b) Executarea faptei sa fie intrerupta. c) intreruperea sa fie rezultatul actiunii de bunavoie, din proprie initiativa, a faptuitorului. nepedepsire: a) Faptuitorul sa fi executat in intregime actiunea ce reprezinta elementul material al laturii obiective a infractiunii; b) Faptuitorul, dupa executarea faptei, sa impiedice producerea rezultatului (impiedicarea producerii rezultatului este posibila numai la asa-zisele infractiuni materiale ce presupun producerea unui anumit rezultat); c) Impiedicarea producerii rezultatului sa fie facuta de faptuitor de bunavoie; d) impiedicarea producerii rezultatului sa aiba loc mai inainte de descoperirea faptei de catre organele de urmarire penala ca si de catre orice persoana. Efectele desistarii si impiedicarii producerii rezultatului. 1. Desistarea si impiedicarea producerii rezultatului sunt cauze de nepedepsire, de impunitate astfel incat faptuitorul nu va fi pedepsit pentru tentativa la infractiunea in vederea careia incepuse executarea ori impiedicase rezultatul. 2. Daca pana in momentul desistarii si impiedicarii producerii rezultatului, activitatile desfasurate realizeaza continutul unei alte infractiuni, faptuitorul urmeaza sa raspunda penal pentru infractiunea realizata pana in acel moment. 13. Infractiunea simpla Ca forma a unitatii naturale, infractiunea simpla se caracterizeaza, sub raport obiectiv, printr-o singura actiune sau inactiune si printr-un singur rezultat, iar sub raport subiectiv, printr-o singura forma de vinovatie. Infractiunea simpla nu trebuie inteleasa ca fiind rezultatul unei singure actiuni (o singura lovitura in cazul vatamarii corporale), ea putand ingloba mai multe acte de executare care nu au insa semnificatie proprie, integrandu-se natural in activitatea infractionala unica. Actele de executare multiple, nu pun in discutie unicitatea celorlalte elemente - obiect, subiect, forma de Conditiile impiedicarii producerii rezultatului pentru a constitui cauza de

268

vinovatie. 14. Infractiunea continua Notiune. Ca forma a unitatii naturale, infractiunea continua se caracterizeaza prin prelungirea in mod natural a actiunii sau inactiunii, ce constituie elementul material al laturii obiective, dupa consumare, pana la interventia unei forte contrare. Epuizarea infractiunii continue este data de momentul interventiei unei forte contrare care poate avea ca sursa: vointa faptuitorului insusi, interventia autoritatii, interventia altei persoane. In legislatia penala, infractiunea continua se identifica dupa elementul material al laturii obiective ce presupune o actiune ori o inactiune ce dureaza in timp, ca: „detinerea”, „retinerea”, ¨purtarea”, ..conducerea unui autovehicul” etc. Feluri Activitatea infractionala la unele infractiuni continue este susceptibila de intreruperi care sunt determinate de natura activitatii infractionale (ex.: portul ilegal de uniforma poate fi intrerupt noaptea si reluat dimineata). Aceste intreruperi sunt firesti, tin de natura activitatii si nu afecteaza unitatea infractiunii continue. Astfel de infractiuni sunt cunoscute in doctrina penala sub denumirea de infractiuni continue succesive. Sunt infractiuni continue permanente acelea pentru care este caracteristica desfasurarea activitatii infractionale fara intrerupere, deci care nu necesita interventia faptuitorului pentru prelungirea activitatii infractionale. Este importanta aceasta clasificare, deoarece orice intrerupere in cazul infractiunilor permanente are valoarea unei epuizari a infractiunii, iar reluarea activitatii infractionale inseamna savarsirea unei noi infractiuni continue. Data savarsirii infractiunii continue este importanta deparece : legea penala aplicabila in timp, va fi legea in vigoare din momentul epuizarii acesteia, moment de la care se calculeaza termenul de prescriptie a raspunderii penale si in functie de care se stabileste incidenta unui act de clementa (amnistie, gratiere). Tot in functie de desfasurarea activitatii infractionale continue se va stabili legea penala aplicabila in spatiu, fiind cunoscuta incidenta legii penale romane chiar daca numai o parte din infractiune sau rezultatul s-a produs pe teritoriul tarii (principiul ubicuitatii). De asemenea, activitatea continua inceputa inainte de implinirea

269

varstei de 14 ani, nu va intra in infractiunea continua, iar daca infractiunea continua inceputa in timp ce faptuitorul era minor se desfasoara si dupa ajungerea acestuia la majorat, conform regulii unicitatii ilicitului penal, se va considera ca intreaga activitate infractionala s-a desfasurat cat timp infractorul era major. 15. Infractiunea deviata Notiune. Este o forma a unitatii naturale de infractiune si desemneaza infractiunea savarsita prin devierea actiunii de la obiectul sau persoana impotriva carora era indreptata, datorita greselii faptuitorului, la alt obiect sau persoana, pe de o parte, sau prin indreptarea actiunii — din eroare a faptuitorului — asupra altei persoanei sau altui obiect decat acela pe care vrea faptuitorul sa-l vatame , pe de alta parte. Modalitati sub care se poate savarsi infractiunea deviata . Din notiune, se desprind doua modalitati sub care se poate savarsi infractiunea deviata. a) devierea actiunii (greseala faptuitorului in executarea actiunii), asa zisa — „aberratio ictus” (ex: faptuitorul urmareste sa loveasca o persoana care se afla intr-un grup si manevrand gresit corpul contondent, lovitura este aplicata altei persoane). Se considera ca s-a comis o singura infractiune si nu doua infractiuni — o tentativa la infractiunea pe care infractorul luase hotararea si infractiunea realizata prin devierea actiunii. b) savarsirea faptei asupra altei persoane ori asupra altui obiect datorita erorii faptuitorului, cu privire la persoana ori obiectul vizat — asa zisa persoana pe care o ucide). Observatie : se propune ca solutia infractiunii unice deviate sa nu fie admisa in cazul devierii actiunii (aberratio-ictus) cand se realizeaza si o tentativa pedepsibila pe langa infractiunea consumata, cand tentativa nu mai poate fi absorbita in infractiunea consumata. Spre exemplu: infractorul, dorind moartea rivalului sau, descarca un foc de arma asupra acestuia, care se afla intr-un grup si ucide pe altul. In aceasta ipoteza, este corect sa se retina, pe langa infractiunea de omor consumat, si tentativa de omor asupra rivalului, deci doua infractiuni in concurs deoarece trebuie avut in vedere ca, legea nu apara viata unei anumite persoane, ci apara viata oricarei persoane. „ error in persona” ( ex: infractorul vrea sa ucida pe rivalul sau dar, noaptea, pe intuneric, il confunda cu o alta

270

16. Infractiunea continuata. Notiune. Conditiile de existenta a infractiunii continuate. Data savarsirii infractiunii continuate Infractiunea continuata este forma unitatii legale de infractiune caracterizata prin savarsirea de catre aceeasi persoana, la intervale de timp diferite, in realizarea aceleiasi hotarari infractionale, a unor actiuni sau inactiuni, care prezinta fiecare in parte, continutul aceleiasi infractiuni. Unitatea infractiunii continuate este creatia legiuitorului care, din ratiuni de tehnica legislativa si de politica penala, pe baza legaturilor reale dintre actiunile infractionale ale unei singure persoane, le-a reunit pe toate in cadrul unei singure infractiuni. Conditiile de existenta a infractiunii continuate. 1. Unitate de subiect activ . Aceeasi persoana savarseste mai multe actiuni sau inactiuni (inclusiv unele acte in calitate de autor, iar altele in calitate de complice) 2. Pluralitatea actelor de executare. Este indeplinita aceasta conditie cand se savarsesc cel putin doua acte de executare (actiuni sau inactiuni) la intervale de timp nici prea scurte, nici prea lungi, unul consumat, iar cel de-al doilea poate fi chiar ramas in faza de tentativa. 3. Unitate de rezolutie. Este conditia esentiala pentru unirea tuturor actiunilor in cadrul aceleiasi hotarari infractionale, primare, cu care infractorul savarseste actele de executare. Intentia, reprezinta forma de vinovatie pentru infractiunea continuata. Rezolutia infractionala trebuie sa fie anterioara activitatii infractionale si sa se mentina in linii generale pe parcursul executarii actelor ce compun acea activitate. 4. Unitate de calificare juridica. Actele de executare de acelasi fel trebuie sa prezinte fiecare in parte continutul aceleiasi infractiuni. Deci prin fiecare act de executare, ce consta in actiune sau inactiune, se realizeaza continutul juridic al aceleiasi infractiuni. Ele nu trebuie sa fie identice. Data savarsirii infractiunii continuate este importanta sub mai multe aspecte: de la momentul epuizarii incepe sa curga termenul de prescriptie a raspunderii penale tot in functie de momentul epuizarii se stabileste incidenta unui act de clementa; aplicarea legii penale in timp care va fi cea in vigoare din momentul epuizarii; daca actele de executare se situeaza pe teritorii diferite, legea penala romana va fi incidenta, daca o parte ori rezultatul s-a produs pe teritoriul Romaniei — conform

271

principiului ubicuitatii tot in functie de momentul epuizarii se stabileste incidenta legii penale in raport cu varsta faptuitorului, astfel ca, daca faptuitorul a inceput executarea mai inainte de implinirea varstei de 14 ani, aceste acte de executare nu se iau in considerare, ci numai cele dupa implinirea varstei de 14 ani, daca au fost savarsire cu discernamant, iar daca infractiunea continuata a inceput sa fie comisa mai inainte de implinirea varstei de 18 ani si a continuat si dupa aceasta, infractorul va raspunde penal ca major. Infractiuni ce nu se pot savarsi in mod continuat. Infractiunea continuata nu este posibila : la infractiuni din culpa, la infractiunile al caror obiect nu este susceptibil de divizare la cele care presupun repetarea activitatii pentru a realiza continutul infractiunii

(infractiunile de obicei). 17. Tratamentul penal al infractiunii continuate. Dintre toate formele unitatii legale, infractiunea continuata este o cauza reala, de agravare facultativa a pedepsei pentru acea infractiune Potrivit art.36 NCP, in cazul infractiunii coninuate se aplica pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiuneasavarsita, al carui maxim se poate majora cu cel mult 3 ani in cazul pedepsei inchisorii sau cu cel mult o treime in cazul pedepsei amenzii. Recalcularea pedepsei pentru infractiunea continuata. Daca dupa condamnarea definitiva, sunt descoperite alte actiuni sau inactiuni, ce fac parte din continutul aceleiasi infractiuni, pedeapsa se recalculeaza in functie de intreaga activitate infractionala, instanta putand aplica o pedeapsa mai aspra, ori sa mentina pedeapsa anterior aplicata astfel incat nu va putea aplica o pedeapsa mai mica decat cea stabilita anterior (art.37 NCP). 18. Infractiunea complexa - Notiune. Forme. Structura. Sanctiune Infractiunea complexa este definita in Codul penal ca fiind infractiunea ce cuprinde in continutul sau, ca element constitutiv sau ca circumstanta agravanta, o actiune sau o inactiune care constituie prin ea insasi o fapta prevazuta de legea penala.

272

Aceasta este creatia legiuitorului, determinata de necesitati de politica penala, de tehnica legislativa cat si de legaturile stranse ( uneori de la mijloc la scop) intre actiunile ori inactiunile ce intra in continutul acesteia si care pun in evidenta pericolul sporit al faptelor comise in aceasta legatura fata de situatia cand astfel de fapte ar fi comise separat, fara legatura intre ele. Formele infractiunii complexe In literatura juridica se face distinctie intre: a) infractiunea complexa forma tip si b) infractiunea complexa ca varianta agravanta. a) Infractiunea complexa forma tip sau infractiunea complexa propriu-zisa se caracterizeaza prin aceea ca in continutul ei intra ca element o actiune sau inactiune ce reprezinta continutul unei alte infractiuni. Deci, infractiunea complexa in aceasta forma este formata din reunirea de catre legiuitor a doua infractiuni distincte si crearea unei a treia, deosebite de cele inglobate. Ex : infractiunea de talharie este formata din reunirea a doua infractiuni distincte: furt si amenintare, ori furt si lovire sau alte violente ( se tine seama de legatura stransa intre actiunea de luare si actiunea de lovire sau alte violente ori de amenintare, legatura de la mijloc la scop). b) Infractiunea complexa ca varianta agravanta. Cea de-a doua forma a infractiunii complexe este cea care cuprinde in continutul sau, ca pe un element circumstantial agravant, o actiune sau inactiune ce reprezinta continutul unei alte infractiuni (ex : violul care a avut ca urmare moartea victimei, furtul savarsit prin efractie - cuprinde si distrugerea, degradarea incuietorilor care poate constitui infractiune distincta). Infractiunea complexa, ca varianta agravanta, poate fi si rezultatul unei infractiuni complexe forma tip, care cuprinde in continutul ei circumstanta agravanta continutul unei alte infractiuni (ex: talharia care a avut ca urmare vatamarea integritatii corporale, ori moartea persoanei - art.211 alin.2 si 3 C.p.; pirateria - art.212 alin.2 si 3 C.p.). Structura infractiunii complexe Infractiunea complexa cuprinde in continutul sau elementele infractiunilor reunite sau absorbite. In elementul material al infractiunii complexe sunt reunite actiunile ce constituie

273

elementul material al infractiunilor absorbite. Cu privire la obiectul infractiunii complexe, acesta cuprinde, pe de o parte, un obiect juridic principal si, pe de alta parte, un obiect juridic adiacent. Deci, obiectul infractiunii complexe este (si el) complex.. Dupa obiectul sau juridic principal, infractiunea complexa, apartine unei categorii de infractiuni (exemplu: talharia este cuprinsa in grupul infractiunilor contra avutului; ultrajul in categoria infractiunilor contra autoritatii etc). Forma de vinovatie pentru infractiunea complexa tip este intentia, deoarece faptuitorul prevede rezultatul actiunilor sale si urmareste ori accepta rezultatul acestora. Spre deosebire de forma tip, in cazul infractiunii complexe varianta agravata, vinovatia este praeterintentia. Pedeapsa pentru infractiunea complexa. Sanctiunea aplicabila este cea prevazuta de lege. Este posibil ca, dupa ce s-a aplicat pedeapsa pentru infractiunea complexa, sa se descopere actiuni sau inactiuni, care fac parte din infractiunea complexa. In acest caz, condamnatul va fi judecat si pentru acestea, iar pedeapsa anterioara se va recalcula in functie de intreaga infractiune complexa. Pedeapsa se poate agrava fata de cea initiala, ori poate ramane in aceleasi limite, insa, nu poate fi aplicata o pedeapsa mai usoara decat cea stabilita anterior (art.43 C.p.). 18. Minoritatea faptuitorului Notiune. Minoritatea, cauza care inlatura caracterul penal al faptei, este starea in care se gaseste faptuitorul minor, care in momentul savarsirii faptei prevazute de legea penala nu implinise varsta raspunderii penale. S-a stabilit in art.99 alin.l Cod penal ca „minorul care nu a implinit varsta de 14 ani nu raspunde penal”, iar in alin.2 al aceluiasi articol, ca „minorul care are varsta intre 14 si 16 ani raspunde penal numai daca se dovedeste ca a savarsit fapta cu discernamant”. Pentru minorul care nu a implinit varsta de 14 ani se prezuma absolut ca nu are responsabilitate penala. Minorul care are varsta intre 14 si 16 ani este prezumat relativ ca nu are discernamantul faptelor sale. Aceasta prezumtie fiind relativa se poate rasturna prin dovada ca la savarsirea faptei concrete a avut discernamant. Dovada discernamantului in savarsirea faptei concrete revine acuzarii, in favoarea minorului existand prezumtia relativa a

274

lipsei discernamantului. Conditiile starii de minoritate. Pentru ca minoritatea faptuitorului sa inlature caracterul penal al faptei, trebuie indeplinite urmatoarele conditii: a) Sa se savarseasca o fapta prevazuta de legea penala. b) Faptuitorul, la data savarsirii faptei, sa nu indeplineasca conditiile legale pentru a raspunde penal (art.50 C.p.), adica sa nu aiba implinita varsta de 14 ani (art.99 alin. 1 C.p) sau minorul sa fi avut varsta intre 14 si 16 ani si sa nu se fi constat ca savarsise fapta cu discernamant. Efecte juridice. Fapta prevazuta de legea penala savarsita de un minor care la data comiterii acesteia nu indeplinea conditiile legale pentru a raspunde penal, nu este infractiune, fiind savarsita fara vinovatie. Faptuitorul nu indeplinea conditiile de dezvoltare biopsihica care sa-i permita intelegerea caracterului actiunilor sau inactiunilor lui si sa le dirijeze in mod constient. Minoritatea este o cauza personala si nu se rasfrange asupra participantilor la savarsirea faptei. Starea de minoritate inlatura caracterul penal al faptei si pe cale de consecinta si raspunderea penala. Raspunderea civila nu este inlaturata pentru persoanele care l-au avut sub ingrijire ori paza pe minor si daca se retine culpa acestora. 19. Autoratul. Notiune si conditii. Cand o persoana savarseste singura, direct si nemijlocit o infractiune pentru care a luat singur hotararea infractionala si nu a fost ajutat la executarea infractiunii de nici o persoana, este autorul acelei infractiuni. Autoratul este forma de participatie penala in care o persoana savarseste prin acte de executare fapta prevazuta de legea penala si care presupune cooperarea si a altor persoane la comiterea infractiunii in calitate de instigatori, de complici. Autoratul este forma de participatie esentiala si necesara, fara de care nu pot exista celelalte forme de participatie: instigarea si complicitatea. Sub raport subiectiv, autorul actioneaza intotdeauna cu intentie - in cazul participatiei proprii, iar in cazul participatiei improprii actioneaza din culpa sau fara vinovatie.

275

20. Coautoratul. Notiune si conditii. Infractiuni ce nu pot fi comise in coautorat Coautoratul este forma de participatie in care, la savarsirea unei fapte prevazute de legea penala, si-au adus contributia in mod nemijlocit doua sau mai multe persoane. Coautoratul nu presupune existenta si a altor participanti - instigatori, complici - dar nici nu ii exclude, fiind deci posibila atat participatia sub forma coautoratului fara alti participanti cat si impreuna cu alti participanti - instigatori si complici. Conditiile de existenta ale coautoratului a) Coautoratul presupune contributia concomitenta sau succesiva, a cel putin doua persoane la comiterea faptei. Activitatile coautorilor nu trebuie sa fie identice, ci sa se completeze intr-o activitate unica. b) Sub raport subiectiv coautoratul ca forma a participatiei proprii presupune savarsirea actelor de executare de catre toti participantii cu aceeasi forma de vinovatie: fie intentia, fie culpa. Nu pot fi comise in coautorat: - infractiunile ce presupun inactiunea, cand obligatia de a indeplini o actiune, o activitate, de a iesi din pasivitate, este personala (spre ex.: nedenuntarea – art.170 C.p.). - infractiunile ce presupun un subiect calificat (gestionar, functionar), decat daca faptuitorii au calitatea ceruta de lege. - infractiunile ce se comit in persona propria, (spre ex.: marturia mincinoasa, dezertarea, vagabondajul, violul s.a;) pentru ca, in cazul acestora, actiunea tipica, nu poate fi comisa decat de o singura persoana in acelasi timp. Infractiunile care nu permit coautorul ca forma a participatiei penale, permit insa celelalte forme de participatie - instigarea si complicitatea, care, nu cunosc restrangeri. 21. Instigarea. Notiune si conditii. Instigarea este forma participatiei penale ce consta in fapta de determinare cu intentie, prin orice mijloace, de catre o persoana numita instigator, pe alta persoana numita instigat, sa savarseasca o fapta prevazuta de legea penala. Instigatorului ii apartine hotararea de a savarsi o infractiune, hotarare pe care o transmite altei persoane numita instigat, care va savarsi infractiunea.

276

Conditiile instigarii. a) Efectuarea unei activitati de determinare - inoculare in constiinta instigatului si insusirea hotararii de a savarsi fapta prevazuta de legea penala - din partea unei persoane, instigator, fata de o alta persoana numita instigat. Daca instigatul nu si-a insusit hotararea de a savarsi infractiunea, nu va exista o instigare perfecta ci o instigare fara efect sau neizbutita si nu se va realiza nici conditia participatiei penale. Mijloacele prin care se obtine determinarea instigatorului pot fi dintre cele mai diverse, de la rugaminti, indemnuri, promisiuni, oferire de cadouri, pana la constrangerea acestuia. Activitatea de determinare trebuie sa se situeze in timp anterior luarii hotararii de a savarsi fapta de catre autor. Cand activitatea la savarsirea unei fapte prevazute de legea penala are loc fata de o persoana care luase deja hotararea sa savarseasca acea infractiune se realizeaza o complicitate morala, o intarire a hotararii infractionale luate anterior. b) Activitatea de determinare sa priveasca savarsirea unei fapte prevazute de legea penala. Nu este indeplinita aceasta conditie cand determinarea priveste pe un instigat, care nu are calitatea ceruta de lege pentru comiterea faptei la care este determinat.

c) Instigatorul sa actioneze cu intentie. Comiterea faptei si de catre instigat cu intentie, realizeaza conditiile unei instigari proprii sau perfecte, iar cand instigatul savarseste fapta din culpa sau fara vinovatie sunt realizate conditiile unei instigari improprii sau imperfecte. d) Instigatul sa fi savarsit fapta la care a fost instigat ori sa fi realizat cel putin o tentativa pedepsibila sau a inceput savarsirea faptei la care a fost determinat, dar ulterior s-a desistat ori a impiedicat producerea rezultatului. 22. Felurile instigarii. Instigare proprie si instigare improprie . Dupa forma de vinovatie cu care instigatul (autorul) savarseste fapta se disting: a) Instigarea proprie sau perfecta se caracterizeaza prin realizarea unei concordante sub raport subiectiv intre instigator si instigat, in care si instigatul savarseste fapta cu intentie;

277

b) instigarea improprie sau imperfecta este caracterizata prin lipsa coeziunii psihice intre instigator si instigat. Instigatul savarseste fapta din culpa sau chiar fara vinovatie. Instigare simpla si instigare calificata . Dupa mijloacele folosite de instigator pentru determinarea instigatului sa savarseasca o fapta prevazuta de legea penala se disting: a) instigarea simpla, cand mijloacele de determinare sunt simple obisnuite, ca de ex.: rugaminti, indemnuri etc; b) instigarea calificata, cand pentru determinarea instigatului se folosesc mijloace deosebite ca: oferirea de daruri, exercitarea de presiuni etc. Unitate si pluralitate de instigatori. Dupa numarul persoanelor ce desfasoara activitatea de instigare se disting: a) instigarea cu un singur instigator; b) coinstigarea care presupune cooperarea mai multor persoane la determinarea unei sau unor persoane sa savarseasca o fapta prevazuta de legea penala. Coinstigarea poate fi facuta concomitent sau succesiv. Nu vor fi indeplinite conditiile unei coinstigari cand activitatea de determinare are loc succesiv, iar instigatul a luat hotararea de a savarsi infractiunea dupa ce a fost determinat de primul instigator fiindca activitatea celorlalti nu mai are rol in determinare ci doar in intarirea hotararii infractionale care este o activitate specifica complicelui. Instigare individuala si instigare colectiva. Dupa numarul persoanelor fata de care se desfasoara activitatea de instigare se disting: a) instigarea individuala cand activitatea de determinare se desfasoara asupra unei persoane sau asupra mai multor persoane determinate. b) instigarea colectiva ce se caracterizeaza prin instigarea unui numar nedeterminat de persoane sa savarseasca o infractiune sau infractiuni. Datorita caracterului sau periculos, instigarea colectiva este incriminata distinct ca infractiune de sine statatoare sub denumirea de instigare publica si apologia infractiunilor - art. 324 Cp.. Instigare imediata si instigare mediata. Dupa modul de actiune a instigatorului pentru determinarea instigatului la savarsirea faptei prevazute de legea penala se disting:

278

a) instigarea imediata care instigatorul se adreseaza nemijlocit instigatorului pentru determinarea acestuia la savarsirea infractiunii; b) instigarea mediata cand determinarea are loc prin intermediul altei persoane. Daca mediatorul transmite hotararea infractionala si se limiteaza doar la acest rol el devine complice la savarsirea infractiunii, iar cand la determinarea instigatului, mediatorul are si o contributie personala, el devine coinstigator. Instigare evidenta si instigare ascunsa. Dupa modul deschis ori ascuns in care actioneaza instigatorul pentru determinarea instigatului sa savarseasca o fapta prevazuta de legea penala, instigarea poate fi: a) instigare evidenta sau deschisa sau explicita in care instigatorul expune deschis scopul sau, de a-l convinge la savarsirea faptei pe instigat; b) instigare insidioasa sau ascunsa cand instigatorul nu da in vileag rolul sau, cand obtine determinarea instigatului, fara ca acesta sa realizeze caracterul infractional al faptei sale, la care a fost determinat. Instigare izbutita si instigare neizbutita . Dupa rezultatul obtinut in determinarea instigatului la savarsirea faptei prevazuta de legea penala se disting: a) instigarea cu efect pozitiv, reusita, cand instigatorul a reusit sa determine pe instigat sa accepte hotararea de a savarsi infractiunea; b) instigarea cu efect negativ, in care instigatorul nu a reusit sa determine pe instigat sa ia hotararea de a savarsi infractiunea. In aceasta situatie nu sunt indeplinite conditiile instigarii, iar persoana care a incercat determinarea nu este un participant. In cazul instigarii cu efect pozitiv se pot distinge diferite stadii ale realizarii activitatii instigatului. Cand instigatul a savarsit fapta la care a fost instigat, sunt indeplinite conditiile unei instigari perfecte, reusite. Cand instigatul a inceput savarsirea faptei, dar s-a desistat ori a impiedicat producerea rezultatului – sunt realizate conditiile instigarii instigatul va beneficia de cauza de impunitate a desistarii si impiedicarii producerii rezultatului (art. 22 C.p.), iar instigatorul va raspunde penal. pentru instigare neurmata de executare. Cand instigatorul a reusit sa-l determine pe instigat sa ia hotararea de a savarsi infractiunea, dar ulterior s-a razgandit si nu a trecut la savarsirea faptei ori a trecut la

279

savarsirea faptei si a realizat doar o tentativa nepedepsibila, nu sunt realizate conditiile deoarece nu s-a savarsit o fapta prevazuta de legea penala instigatorul fiind vinovat de infractiunea de instigare neurmata de executare. 23. Concursul de infractiuni. Notiune si conditii Prin concurs de infractiuni in doctrina si legislatia penala este desemnata forma pluralitatii de infractiuni ce consta din savarsirea a doua sau mai multe infractiuni, de catre aceeasi persoana, mai inainte de a fi condamnata definitiv pentru vreuna din ele. Conditiile de existenta ale concursului de infractiuni. a) Prima conditie se refera la savarsirea a doua sau mai multe infractiuni de natura si gravitate diferite, prevazute in codul penal ori in legile speciale sau in legile nepenale cu dispozitiuni penale, consumate ori ramase in faza de tentativa pedepsibila, ori asimilate tentativei si indiferent de forma de vinovatie cu care sunt comise. b) Infractiunile sa fie savarsite de aceeasi persoana. Unitatea de subiect este de esenta concursului de infractiuni. Este indeplinita conditia si atunci cand infractorul are calitatea de autor ori de participant la infractiunile comise cat si atunci cand infractorul a comis unele infractiuni in timpul minoritatii iar altele dupa implinirea varstei de 18 ani. c) Savarsirea infractiunilor mai inainte de condamnarea definitiva a infractorului pentru vreuna din ele. d) Infractiunile comise, ori cel putin doua dintre ele sa poata fi supuse judecatii. Astfel, daca infractorul este trimis in judecata numai pentru o infractiune, deoarece pentru celelalte sunt incidente cauzele de inlaturare a raspunderii penale ori cauze de impunitate - nu este indeplinita conditia de existenta a concursului de infractiuni. 24. Formele concursului de infractiuni Concursul de infractiuni este cunoscut in doctrina penala si in legislatie sub doua forme: concursul real si concursul formal. 1.Concursul real de infractiuni. Concursul real se mai numeste si concurs material ori concurs prin mai multe actiuni sau inactiuni.

280

Concursul real de infractiuni este acea forma ce se realizeaza prin savarsirea mai multor infractiuni ca urmare a mai multor actiuni sau inactiuni distincte. El poate fi omogen, cand infractiunile savarsite de o persoana sunt de aceeasi natura, iar cand infractiunile sunt de natura diferita, concursul este eterogen. In functie de legaturile care exista intre infractiunile aflate in concurs se disting doua modalitati ale concursului: concursul real simplu si concursul real calificat. Concursul real simplu. Concursul real simplu se caracterizeaza prin aceea ca intre infractiunile savarsite nu exista o alta legatura decat cea personala (savarsite de aceeasi persoana). Concursul real calificat. Concursul real calificat sau caracterizat sau cu conexitate se caracterizeaza prin existenta anumitor legaturi conexiuni intre infractiunile savarsite de aceeasi persoana. Dintre formele posibile de conexitate ce pot exista intre infractiunile aflate in concurs, in legea penala (art. 33 lit. a Cp.) au fost retinute doar doua: conexitatea etiologica si conexitatea consecventionala. Concurs cu conexitate etiologica. Conexitatea etiologica presupune o legatura mijloc-scop intre infractiunile comise, adica o infractiune este comisa pentru a inlesni savarsirea altei infractiuni. Atat infractiunea mijloc cat si infractiunea scop sunt comise cu intentie iar hotararea de a fi savarsite este anterioara comiterii ambelor infractiuni. Concurs cu conexitate consecventionala. Conexitatea consecventionala presupune o legatura de la cauza la efect intre infractiunile aflate in concurs, adica se comite o infractiune pentru a acoperi savarsirea altei infractiuni. Infractiunea efect in aceasta conexitate consecventionala este comisa intotdeauna cu intentie, iar infractiunea cauza poate fi savarsita atat cu intentie cat si din culpa. Hotararea de a savarsi infractiunea efect este luata dupa comiterea infractiunii cauza.

2. Concursul ideal de infractiuni. Concursul ideal sau formal de infractiuni ori concursul printr o singura, exista atunci cand „ actiune sau inactiune savarsita de aceeasi persoana, datorita imprejurarilor in care a avut loc si urmarilor pe care le-a produs, intruneste elementele mai multor infractiuni".

281

Infractiunile savarsite in concurs ideal pot fi de aceeasi natura, concursul fiind omogen, ori de natura diferita, concursul fiind eterogen. Infractiunile savarsite in concurs ideal de cele mai multe ori sunt de natura diferita (ex.: conducand fara permis, in stare de ebrietate, infractorul provoaca un accident de circulatie in care este vatamata grav integritatea corporala a unei persoane si uciderea din culpa a alteia). Infractiunile aflate in concurs ideal pot fi savarsite cu: intentie directa, cu intentie directa unele si altele cu intentie indirecta, cu intentie unele si altele din culpa, dupa cum toate pot fi savarsite din culpa. 25. Efectele circumstantelor atenuante. Efectele circumstantelor atenuante sunt aceleasi indiferent daca acestea sunt legale ori judecatoresti. Circumstantele atenuante constatate au ca efect atenuarea obligatorie a pedepsei, atenuare ce poate consta intr-o reducere, ori o schimbare a pedepselor prevazute de lege pentru infractiunea comisa. 26. Circumstantele agravante legale. Constituie circumstante agravante urmatoarele imprejurari: - Savarsirea faptei de trei sau mai multe persoane impreuna Participarea mai multor persoane la savarsirea faptei imprima acesteia un caracter grav, pentru ca sporeste indrazneala faptuitorilor, astfel incat, prin cooperarea acestora se asigura consumarea infractiunii, stergerea urmelor infractiunii si scade rezistenta victimei in apararea valorilor sociale. Circumstanta agravanta a participarii mai multor persoane la savarsirea infractiunii este o circumstanta reala care se rasfrange asupra participantilor, in masura in care au cunoscut-o ori au prevazut-o, fiind necesara dovedirea cunoasterii ori prevederii de catre fiecare participant. - Savarsirea infractiunii prin acte de cruzime, prin violente asupra membrilor familiei ori prin metode sau mijloace care prezinta pericol public 1. Savarsirea infractiunii prin cruzime, presupune o salbaticie in comiterea infractiunii, urmarind provocarea de suferinte mari victimei in cazul infractiunii de omor. 2. Savarsirea infractiunii prin violente asupra membrilor familiei Agravanta se aplica

282

in cazul oricarei infractiuni de violenta savarsite asupra unui membru de familie, cu exceptia celor in continutul carora este prevazuta ca element circumstantial de agravare a infractiunii (art.180 alin. 1 si alin.2 art.181 alin. 1C.p.). Agravanta generala este aplicabila in cazul infractiunilor de vatamare corporala grava (art.182 C.p.), sau de loviri sau vatamari cauzatoare de moarte. 3. Savarsirea faptei prin metode ori mijloace care prezinta pericol public . Metodele ori mijloacele care prezinta pericol public sunt cele prin care se pun in primejdie viata mai multor persoane (de ex.: prin otravirea apei ori a alimentelor ce sunt servite mai multor persoane). Cand o astfel de imprejurare este prevazuta si ca element circumstantial al unei infractiuni calificate, nu se valorifica decat ca element circumstantial. Imprejurarea este o circumstanta agravanta reala, si deci, se va rasfrange asupra participantilor numai in masura in care acestia au cunoscut-o sau au prevazut-o. - Savarsirea infractiunii de catre un infractor major, daca aceasta a fost comisa impreuna cu un minor Atragerea pe calea infractionala a minorului reprezinta o imprejurare agravanta pentru major. Majorul trebuie sa fi cunoscut situatia ca la comiterea infractiunii, coopereaza cu un minor. De aceea, eroarea cu privire la varsta minorului pe care il credea major, inlatura agravanta. Si aceasta agravanta este o circumstanta reala si se rasfrange, asupra tuturor participantilor majori care au cunoscut imprejurarea ca la savarsirea infractiunii participa si un minor. - Savarsirea infractiunii pe temei de rasa, nationalitate, etnie, limba, religie, gen, orientare sexuala, opinie, apartenenta politica, convingere, avere, origine sociala, varsta, dizabilitate, boala cronica necontagioasa sau infectie HIV/SIDA - Savarsirea infractiunii din motive josnice „Motivele josnice” sunt considerate acele porniri interioare contrare moralei. - Savarsirea infractiunii in stare de intoxicatie anume provocata in vederea comiterii faptei. Betia preordinata sau premeditata, cum mai este denumita in stiinta dreptului penal, este o circumstanta agravanta care reflecta o periculozitate mai mare a faptuitorului care se pregateste pentru savarsirea infractiunii, provocandu-si aceasta stare pentru a avea mai mult curaj in savarsirea faptei, ori pentru a o invoca in instanta, ca imprejurare atenuanta.

283

Savarsirea infractiunii de catre o persoana care a profitat de situatia prilejuita de o calamitate Periculozitatea infractorului este mai mare atunci cand el savarseste infractiunea profitand de starea de tulburare produsa de o calamitate (cutremur, inundatii, incendiu de proportii etc), cand oamenii se afla in suferinta, sunt preocupati de salvarea vietii lor si mai putin de paza bunurilor. 28. Efectele circumstantelor agravante Efectele circumstantelor agravante in cazul persoanei fizice. Prin dispozitiile art.78 alin.l Cod penal, s-a consacrat principiul agravari facultative a pedepsei, in cazul constatarii circumstantelor agravante, atat legale cat si judecatoresti. In prezenta circumstantelor agravante, se aplica o pedeapsa catre maximul principal, iar daca acesta este neindestulator, in cazul pedepsei inchisorii se poate aplica un spor de pana la 2 ani, care nu poate depasi o treime din acest maxim, iar in cazul amenzii se poate aplica un spor de cel mult jumatate din maximul special. Pedeapsa se aplica dintr-o data. Potrivit NCP, cand in cazul aceleiasi infractiuni sunt incidente doua sau mai multe dispozitii care au ca efect reducerea pedepsei, limitele speciale ale pedepsei prevazute de lege pentru onferactiunea savarsita se reduc prin aplicarea succesiva a dispozitiilor privitoare la tentativa, circumstante atenuante si cazuri speciale de reducere a pedepsei, in aceasta ordine Daca sunt incidente doua sau mai multe dispozitii care au ca efect agravarea raspunderii penale, pedeapsa se stabileste prin aplicarea succesiva a dispozitiilor privitoare la circumstante agravante, infractiune continua, concurs sau recidiva.

29. Categoriile de bunuri supuse confiscarii speciale. Prin dispozitiile art.l18 Cod penal, s-au determinat categoriile de bunuri supuse confiscarii speciale. a) Bunurile produse prin fapta prevazuta de legea penala. Prin bunuri produse prin fapta prevazuta de legea penala, se inteleg acele bunuri care au luat fiinta prin savarsirea faptei, care deci nu au existat inainte de savarsirea faptei ca: bancnote false, titluri de credit false, alimente falsificate ,inclusiv bunurile care au capatat prin savarsirea faptei o astfel de

284

calificare(de ex.: bunurile introduse in tara prin contrabanda). b) Bunurile care au fost folosite, in orice mod, la savarsirea unei infractiuni, daca sunt ale infractorului sau daca apartinand altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor (art.l18 lit.b C.p.). Este necesar, deci, ca acestea sa fi fost folosite la savarsirea infractiunii si sa apartina infractorului sau daca bunurile nu apartin infractorului, ci altei persoane, este necesar ca aceasta sa stie ca infractorul foloseste bunurile sale pentru savarsirea unei infractiuni. In practica judiciara s-a decis corect ca nu pot fi confiscate autovehiculele cu care inculpatii s-au deplasat in localitatea unde au vandut drogurile si nici telefoanele mobile cu ajutorul carora acestia au comunicat intre ei, intrucat aceste bunuri nu au fost folosite pentru savarsirea infractiunii, fapta putand fi comisa si fara folosirea acestora, deci nu erau determinante pentru realizarea activitatii infractionale. Este supusa confiscarii speciale conform art. 118 alin.l lit.b C.p. si arma de vanatoare folosita de inculpat in comiterea infractiunii de braconaj. Daca bunurile nu pot fi confiscate deoarece nu sunt ale infractorului, iar persoana careia ii apartin nu a cunoscut scopul folosirii lor, se confisca echivalentul in bani al acestora (art.118 alin.3 C.p.). Daca valoarea bunurilor supuse confiscarii este vadit disproportionata fata de natura si gravitatea infractiunii, se dispune confiscarea in parte, prin echivalent banesc, tinand seama de urmarea infractiunii si de contributia bunului la producerea acesteia (art.l18 alin.2 C.p.). Legea prevede si o exceptie si anume ca nu poate fi dispusa aceasta masura in cazul infractiunilor savarsite prin presa (art.l18 alin.l lit.b teza a II-a C.p.). Nu se pot confisca prin urmare bunurile folosite de ziaristi pentru savarsirea infractiunii cum ar fi: calculatoare, aparate foto, aparate video si alte asemenea bunuri. c) Bunurile produse, modificate sau adaptate in scopul savarsirii unei infractiuni, daca au fost utilizate la comiterea acesteia si daca sunt ale infractorului. Cand bunurile apartin altei persoane confiscarea se dispune daca producerea, modificarea sau adaptarea a fost efectuata de proprietar ori de infractor sau cu stiinta proprietarului (art.l18 alin.l lit.c C.p.). Bunurile produse in scopul savarsirii unei infractiuni sunt acelea care nu au avut o existenta anterioara, au fost create in scopul comiterii de infractiuni si au fost folosite pentru comiterea infractiunii. Intra in aceasta categorie de exemplu o arma care a fost confectionata

285

artizanal pentru comiterea infractiunii de braconaj sau omor etc. Bunurile modificate sau adaptate in scopul savarsirii unei infractiuni sunt acelea care au existat si anterior, dar asupra carora s-a intervenit tocmai pentru a putea fi folosite la savarsirea infractiunii. (exemplu, o masina al carei rezervor de combustibil a fost special modificat pentru a fi mai incapator si a ajuta astfel la transportul combustibilului sustras dintrun depozit.) Daca bunurile nu pot fi confiscate deoarece nu sunt ale infractorului, iar persoana careia ii apartin nu a cunoscut scopul folosirii lor, se confisca echivalentul in bani al acestora (art.l18 alin.3 C.p.). Si cu privire la aceasta categorie de bunuri, la fel cu cea de la art.118 alin.1 lit. b C.p. bunurile trebuie sa fi fost utilizate la savarsirea unei infractiuni. Daca aceste bunuri au fost folosite la savarsirea doar a unei fapte prevazute de legea penala nu se vor putea confisca. d) Bunurile care au fost date pentru a determina savarsirea unei fapte sau pentru a rasplati un faptuitor (art.118 alin.l lit.d C.p.). In aceasta categorie intra sumele de bani ori alte bunuri ce au fost date infractorului pentru a-l determina sa savarseasca infractiunea (de ex.: marturie mincinoasa, trafic de influenta etc.) Vor fi confiscate bunurile si atunci cand instigatul nu a trecut la savarsirea faptei, ori a denuntat oferta ce i s-a facut in cazul infractiunii prevazuta la art.255 alin.4 raportat la art.254 alin.2 C.p. Nu este necesar pentru confiscarea acestor categorii de bunuri sa se fi savarsit o infractiune, ci este este suficienta comiterea unei fapte prevazute de legea penala. e) Bunurile dobandite prin savarsirea faptei prevazute de legea penala, daca nu sunt restituite persoanei vatamate si in masura in care nu servesc la despagubirea acesteia (art.l18 alin.l lit.e C.p.). Bunurile dobandite prin savarsirea faptei sunt acelea care au fost insusite, care au ajuns in mod direct ori indirect in stapanirea ilegala a unor persoane. Bunurile „dobandite” prin savarsirea faptei prevazuta de legea penala au o existenta anterioara savarsirii faptei. Sunt astfel bunuri dobandite prin savarsirea faptei prevazute de legea penala: bunurile furate, delapidate, bunurile obtinute prin inselaciune, prin amenintare etc. Confiscarea speciala a bunurilor dobandite prin savarsirea faptei prevazute de legea penala va putea fi luata numai in masura in care bunurile nu sunt restituite persoanei vatamate ori nu servesc la despagubirea acesteia.

286

Daca persoana vatamata nu este cunoscuta, ori nu cere sa fie despagubita, bunurile nu sunt supuse confiscarii. Cand bunurile dobandite prin fapta prevazuta de legea penala au fost instrainate, sumele ori bunurile obtinute iau locul celor dobandite prin fapta prevazuta de legea penala si confiscarea speciala a acestora se poate dispune de asemenea, numai cand nu servesc la despagubirea persoanei vatamate. Daca faptuitorul a realizat din vanzarea bunului furat o suma mai mare decat aceea pe care a fost obligat sa o plateasca partii civile, diferenta trebuie sa fie confiscata. Cand bunul dobandit prin fapta prevazuta de legea penala a fost instrainat unui dobanditor de buna-credinta, atunci, s-a decis just in practica judiciara, ca bunul nu poate fi confiscat, dar faptuitorul este obligat la plata sumei obtinuta prin instrainarea bunului supus confiscarii speciale. f) Bunurile a caror detinere este interzisa de lege (art.118 alin.1 lit.f C.p.). Intra in aceasta categorie lucrurile a caror detinere constituie o fapta prevazuta de legea penala, si deci implicit, ca orice fapta prevazuta de legea penala prezinta pericol social (de ex. detinerea de arme si munitii — art.279 C.p.; detinerea de instrumente in vederea falsificarii de valori — art.285 C.p. etc). Reguli comune privind luarea masurii confiscarii speciale. Daca bunurile supuse confiscarii speciale nu se gasesc, in locul lor se confisca bani si bunuri pana la concurenta valorii acestora. Instanta poate sa nu dispuna confiscarea bunului daca acesta face parte din mijloacele de existenta, de trebuinta zilnica ori de exercitare a profesiei infractorului sau a persoanei asupra careia ar putea opera masura confiscarii speciale (art.118 alin.ultim C.p.). 30. Gratierea. Notiune si feluri. Gratierea este masura de clementa ce consta in inlaturarea, in total sau in parte, a executarii pedepsei aplicate de instanta ori in comutarea acesteia in una mai usoara. Gratierea poate fi acordata individual, prin decret al Presedintelui Romaniei, potrivit art.94 lit.d) din Constitutia Romaniei, sau colectiv, de catre Parlament, prin lege organica, conform art.72 alin.(3) lit.g) din Constitutie. Gratierea se acorda si produce efecte in personam, dar poate fi acordata si in rem condamnatilor pentru anumite infractiuni sau la pedepse de o anumita gravitate. Felurile gratierii. Dupa modul de acordare in raport cu persoanele carora li se acorda se disting:

287

gratierea individuala si gratierea colectiva. a) Gratierea individuala este acordata de regula la cererea celui condamnat. Ea poate fi acordata si din oficiu. Gratierea individuala se cere si poate fi acordata numai dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare, (vezi si art.3-11 din Legea nr.546/2002 privind gratierea si procedura gratierii) b) Gratierea colectiva este acordata unui numar nedeterminat de persoane pentru o categorie de condamnari determinate prin natura pedepsei ori cuantumul lor, sau pronuntate pentru anumite infractiuni. Dupa criteriul conditiilor in care este acordata se disting: gratierea neconditionata si gratierea conditionata. a) Gratierea este neconditionata sau pura si simpla cand se acorda fara a impune in viitor beneficiarului ei anumite obligatii. b) Gratierea este conditionata cand acordarea ei este conditionata de buna conduita a beneficiarului acesteia in viitor, o anumita perioada de timp, sub sanctiunea executarii pedepsei neexecutate ca urmare a gratierii, care nu se contopeste cu pedeapsa aplicata pentru noua infractiune. Dupa criteriul intinderii efectelor ce le are in raport cu pedeapsa, gratierea poate fi: totala, partiala sau comutare. a) Gratierea este totala cand priveste intreaga pedeapsa aplicata Gratierea totala se mai numeste si remitere de pedeapsa, caci priveste iertarea de executare a intregii pedepse aplicate. b) Gratierea este partiala cand prin actul de clementa este inlaturata executarea doar a unei parti din pedeapsa. Gratierea partiala mai este denumita si reducere de pedeapsa. c) Comutarea este forma gratierii ce consta in inlocuirea pedepsei aplicate de instanta de judecata cu o pedeapsa de alta natura, mai usoara (spre ex.: pedeapsa inchisorii este inlocuita cu amenda). Gratierea sub forma comutarii se acorda, de regula, individual. 31. Efectele gratierilor succesive. Gratierile partiale succesive intervenite in cursul executarii unei pedepse de mai lunga

288

durata, au ca efect reducerea succesiva a pedepsei, corespunzator fiecarei gratieri. O astfel de solutie poate fi prevazuta chiar prin actul de acordare a gratierii partiale. Prin actul de acordare a gratierii se poate prevedea si solutia contrara, anume ca nu beneficiaza de gratiere condamnatii carora li s-a mai redus pedeapsa ca urmare a unei gratieri anterioare, ori ca vor beneficia de dispozitiile de gratiere mai favorabile.

32. Prescriptia executarii pedepsei. Notiune si termene Prescriptia executarii pedepsei este o cauza care inlatura executarea pedepsei. Prescriptia consta in stingerea fortei executive a unei hotarari de condamnare ca urmare a trecerii timpului. Prin prescriptie se stinge dreptul statului de a cere executarea pedepsei aplicate si se stinge si obligatia condamnatului de a mai executa pedeapsa ce i s-a aplicat. Ca si prescriptia raspunderii penale, prescriptia executarii pedepsei isi gaseste justificarea in anihilarea eficientei pedepsei aplicate daca nu a fost executata o perioada de timp. Termenele de prescriptie a executarii pedepsei pentru persoanele fizice. Prin dispozitiile art.126 Cod penal, sunt stabilite termenele de prescriptie a executarii pedepsei pentru persoanele fizice in functie de durata pedepsei ce urmeaza a fi executata, dupa cum urmeaza: a) 20 de ani cand pedeapsa care urmeaza a fi executata este detentiunea pe viata sau inchisoare mai mare de 15 ani; b) 5 ani, plus durata pedepsei ce urmeaza a fi executata, dar nu mai mult de 15 ani, in cazul celorlalte pedepse cu inchisoarea; c) 3 ani in cazul cand pedeapsa este amenda. Tot un termen de 20 de ani a fost prevazut pentru prescrierea executarii pedepsei inchisorii, atunci cand aceasta inlocuieste pedeapsa detentiunii pe viata (art.130 C.p.). In acest caz termenul de prescriptie curge de la ramanerea definitiva a hotararii de condamnare la detentiunea pe viata. Durata termenelor de prescriptie a executarii pedepsei se calculeaza de la ramanerea

289

definitiva a hotararii de condamnare. Termenul de prescriptie se calculeaza in functie de pedeapsa aplicata pentru o singura infractiune, ori pedeapsa rezultata in caz de concurs de infractiuni, pluralitatea intermediara ori recidiva postcondamnatorie; Dispozitii speciale privind calcularea termenelor de prescriptie a executarii pedepsei se mai gasesc si in alte articole din Codul penal. Astfel, potrivit dispozitiilor art.129 Cod penal, termenele de prescriptie a executarii pedepsei se reduc la jumatate pentru cei care la data savarsirii infractiunii erau minori. 33. Intreruperea si suspendarea cursului prescriptiei executarii pedepsei. Intreruperea cursului de prescriptie a executarii pedepsei si a sanctiunilor cu caracter administrativ are acelasi efect ca si intreruperea cursului prescriptiei raspunderii penale, adica stergerea termenului curs anterior si dupa incetarea cauzei de intrerupere, incepe sa curga un nou termen de prescriptie. Intreruperea termenului de prescriptie a executarii pedepsei si a sanctiunilor cu caracter administrativ are loc, potrivit dispozitiilor art.127 Cod penal, prin: a) inceperea executarii pedepsei; b) savarsirea de infractiuni. Alaturi de aceste cauze, care prin interventia lor anihileaza efectul produs prin curgerea timpului, readucand in actualitate fapta comisa, pedeapsa aplicata si respectiv conduita periculoasa a infractorului ce persevereaza pe calea infractionala, legiuitorul a mai prevazut inca o cauza, anume: c) sustragerea de la executare, dupa inceperea executarii pedepsei, sustragere care determina curgerea unui nou termen de prescriptie, care se calculeaza de la data sustragerii. Termenul de prescriptie trebuie sa curga neintrerupt si integral. 34. Suspendarea cursului prescriptiei. Cursul termenului de prescriptie a executarii pedepsei poate fi oprit sau suspendat in cauzele prevazute de lege si reluat dupa incetarea cauzei care a determinat suspendarea. Cursul termenului de prescriptive a executarii pedepsei se suspenda in cazurile si conditiile prevazute in codul de procedura penala. Astfel, au efect suspensiv de executare, apelul si recursul declarate in termen. Caile ordinare de atac declarate peste termen si caile

290

extraordinare de atac au efect suspensiv de executare numai daca s-a dispus suspendarea de catre organul competent. Totodata, cursul prescriptiei executarii pedepsei se suspenda in cazurile de amanare sau de intrerupere a executarii pedepsei ; prescriptia isi reia cursul din ziua in carea a incetat cauza de suspendare (NCP). 35. Efectele prescriptiei Prescriptia executarii pedepsei. stinge executarea pedepsei principalesi odata cu ea, si pedeapsa accesorie Prin prescriptie se stinge executarea pedepsei principale si o data cu aceasta si pedeapsa accesorie. Prescriptia nu inlatura executarea pedepselor complementare. Prescriptia nu produce efecte asupra masurilor de siguranta. Aceasta inseamna ca masurile de siguranta se vor executa indiferent de timpul scurs de la luarea acestora pana la prinderea faptuitorului. Legiuitorul roman a prevazut imprescriptibilitatea executarii pedepselor principale pronuntate pentru infractiunilor contra pacii si omeniri, datorita gravitatii dosebite a acestor infractiuni. 36. Reabilitarea de drept in cazul persoanei fizice Notiune si conditii Reabilitarea de drept este forma de reabilitare ce intervine din oficiu pentru anumite condamnari de mica gravitate, la implinirea de catre condamnat a conditiilor prevazute de lege. Reabilitarea de drept opereaza in virtutea legii, fara a fi necesara cererea fostului condamnat pentru obtinerea ei. Reabilitarea de drept intervine, potrivit dispozitiilor Noului Cod penal, in cazul condamnarii la amenda sau la pedeapsa inchisorii, care nu depaseste 2 ani sau la pedeapsa inchisorii a carei executare a fost suspendata sub supraveghere, daca in decurs de 3 ani de la executarea pedepsei, condamnatul nu a savarsit o alta infractiune. Reabilitarea persoanei juridice are loc daca in decurs de trei ani, de la data la care pedeapsa amenzii sau dupa caz, pedeapsa complementara, a fost executata sau considerata ca executata si persoana juridica nu a amai savarsit o alta infractiune. Conditiile reabilitarii de drept in cazul persoanei fizice . Pentru dobandirea reabilitarii de drept trebuie indeplinite anumite conditii ce privesc: - condamnarea;

291

- timpul scurs de la executarea sau stingerea pedepsei; a) Conditii cu privire la condamnare. Reabilitarea de drept intervine pentru condamnari de mica gravitate (si anume pentru condamnarile enuntate in definitia din NCP). Reabilitarea de drept va interveni si in cazul condamnarilor succesive daca fiecare in parte, indeplineste conditiile prevazute de lege. Reabilitarea de drept nu va opera, insa, daca pentru una dintre condamnarile succesive nu sunt indeplinite conditiile prevazute de lege, fiindca reabilitarea priveste pe condamnat si nu condamnarile pe care acesta le-a suportat, reabilitarea avand caracter indivizibil iar o reabilitare partiala fiind lipsita de semnificatie juridica. Condamnatul poate cere insa reabilitarea judecatoreasca. Conditii privind termenul de reabilitare. Interventia reabilitarii de drept este conditionata de trecerea unui termen de 3 ani de la executarea pedepsei, ori de la stingerea executarii acesteia. Termenul este aceleasi, indiferent de natura pedepsei, inchisoare sau amenda si se calculeaza de la executarea pedepsei ori de la stingerea executarii pedepsei prin modalitatile prevazute de lege. 37. Reabilitarea judecatoreasca. Notiune si conditii. Reabilitarea judecatoreasca este reabilitarea ce se acorda, la cererea fostului condamnat, de catre instanta de judecata, in urma verificarii indeplinirii conditiilor prevazute de lege. Avand in vedere ca se acorda in toate cazurile in care nu opereaza reabilitarea de drept, deci indiferent de natura infractiunii si de gravitatea pedepsei aplicate, reabilitarea judecatoreasca este socotita ca fiind forma tipica, modalitatea principala de inlaturare a consecintelor ce rezulta dintr-o condamnare. Conditiile reabilitarii judecatoresti. Reabilitarea judecatoreasca se acorda la implinirea conditiilor prevazute de lege: - cu privire la condamnarile pentru care se cere; - cu privire la termenele de reabilitare; - cu privire la conduita condamnatului. Conditiile cu privire la condamnare.

292

Condamnarile pentru care se acorda reabilitarea judecatoreasca sunt acelea pentru care nu intervine reabilitarea de drept. De asemenea, poate fi ceruta reabilitarea judecatoreasca pentru o condamnare cu privire la care a intervenit amnistia, deoarece reabilitarea apare uneori, cu efecte mai favorabile decat amnistia (scoaterea din cazierul judiciar a persoanelor condamnate, in cazul amnistiei, are loc dupa 2 ani de la incidenta amnistiei, iar in cazul reabilitarii aceasta are loc de indata); Reabilitarea judecatoreasca se acorda pentru toate condamnarile succesive, chiar daca pentru unele din acestea ar fi incidenta reabilitarea de drept. Conditii cu privire la termenul de reabilitare. Termenul de reabilitare este o conditie esentiala a reabilitarii judecatoresti si reprezinta intervalul de timp dintre executarea pedepsei ori stingerea executarii acesteia, prin modurile prevazute de lege, si judecarea cererii de reabilitare, interval in care condamnatul, prin conduita sa, probeaza ca s-a indreptat si ca merita reabilitarea. Legea prevede urmatoarele termene : 4 ani in cazul condamnarii la pedeapsa inchisorii mai mare de 2 ani, dar care nu depaseste 5 ani 5 ani in cazul condamnarii la pedeapsa inchisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depaseste 10 ani 7 ani in cazul condamnarii la pedeapsa inchisorii mai mare de 10 ani, sau in cazul detentiei pe viata, comutata sau inlocuita cu pedeapsa inchisorii. 10 ani in cazul detentiei pe viata, considerata ca executata ca urmare a gratierii, a implinirii termenului de prescriptie a executarii pedepsei sau a liberarii conditionate. Conditii cu privire la conduita condamnatului. 1. In cursul termenului de reabilitare condamnatul sa nu fi savarsit o alta infractiune 2. Achitarea cheltuielilor de judecata si a despagubirilor civile. Aceasta conditie priveste achitarea in intregime, voluntara, a cheltuielilor de judecata si a despagubirilor civile la plata carora condamnatul a fost obligat, afara de cazul in care partea vatamata a renuntat la despagubiri sau cand instanta constata ca cel condamnat si-a

293

indeplinit in mod regulat obligatiile privitoare la despagubirile civile din hotararea de condamnare. Nu este indeplinita conditia atunci cand condamnatul s-a sustras de la executarea despagubirilor civile pana cand acestea s-au prescris. Daca neplata cheltuielilor de judecata si a despagubirilor civile nu se datoreaza relei credinte a condamnatului, se poate dispune reabilitarea Instanta de judecata sesizata cu cererea de reabilitare a fostului condamnat, constatand ca sunt indeplinite conditiile cerute de lege, acorda reabilitarea condamnatului. Este posibil ca instanta sa constate neindeplinirea conditiilor prevazute de lege pentru acordarea reabilitarii si atunci dispune respingerea cererii de reabilitare. Cand respingerea se datoreaza neindeplinirii conditiilor de fond, o noua cerere de reabilitare va putea fi facuta dupa un termen de un an, care se socoteste de la data respingerii cererii prin hotarare definitiva. Daca respingerea cererii de reabilitare se datoreaza neindeplinirii conditiilor de forma procedurale, cererea de reabilitare poate fi reinnoita oricand cu exceptia cazului cand cererea a fost respinsa ca prematura si care va putea fi introdusa la implinirea termenului de reabilitare. . 38. Revocarea liberarii conditionate Daca pe durata supravegherii persoana condamnata nu respecta, cu rea credinta, masurile de supraveghere sau nu executa obligatiile impuse, instanta revoca liberarea si dispune executare restului de pedeapsa. Daca cel condamnat, dupa acordarea liberarii, a savarsit o noua infractiune, care nu a fost descoperita in termenul de supraveghere si pentru care s-a pronuntat o condamnare la pedeapsa inchisorii, chiar dupa expirarea acestui termen, instanta revoca liberarea si dispune executarea restului de pedeapsa. Pedeapsa pentru noua infractiunese stabileste si se executa, dupa caz, potrivit dispozitiilor de la recidiva sau de la pluralitatea intezrmediara. Aceste dispozitii se plica si in cazul liberarii conditionate din executarea pedepsei detentiei pe viata 39. Anularea liberarii conditionate.

294

In situatia in care pe parcursul termenului de supraveghere se descopera ca persoana condamnata savarseste o noua infractiune pana la acordarea liberarii, pentru care i s-a aplicat pedeapsa inchisorii chiar dupa expirarea termenului, liberarea se anuleaza, aplicandu-se dupa caz, dispozitiilz privitoare la concursul de infractiuni, recidiva, pluralitate intemediara. Daca sunt indeplinite conditiile legale, instanta poate acorda liberarea conditionata. Daca s-a dispus liberarea, termenul de de supraveghere se calculeaza de la data acordarii primei liberari. Daca dupa liberare, instanta dispune executarea pedepsei rezultante, partea din durata pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, neexecutata la data anularii liberarii, se va executa dupa executarea pedepsei inchisorii.

295

TESTE GRILA DREPT PENAL - PARTEA GENERALA

1.Tentativa nu se pedepseste: a) atunci cand faptuitorul fie ca s-a desistat fie ca a impiedicat producerea rezultatului mai inainte de descoperirea faptei; b) numai atunci atunci cand faptuitorul a impiedicat mai inainte de descoperirea faptei producerea rezultatului; c) numai atunci cand faptuitorul s-a desistat de la savarsirea faptei pusa in executare, mai inainte ca organul de urmarire penal 2. Inactiunea consta: a) intr-o actiune directa si nemijlocita a infractorului; b) intr-o interventie activa a infractorului; c) intr-o atitudine a faptuitorului care nu face ceva ce legea penala impune sa faca; 3. In literatura juridica straina dreptul penal mai este cunoscut sub denumirea: a) drept criminal; b) drept judiciar; c) drept infractional; 4. Prin principiul umanismului legii penale se intelege ca: a) intreaga reglementare penala trebuie sa porneasca de la interesele fundamentale ale omului; b) intreaga activitate in domeniul dreptului penal trebuie sa se desfasoare pe baza legii si in conformitate cu legea; c) intreaga reglementare penala functioneaza ca o garantie a libertatii pesoanei deoarece, fara savarsirea unei infractiuni nu se poate antrena raspunderea penala a unei persoane; 5. Principiul conform caruia infractiunea este unicul temei al al raspunderii penale: a) presupune asigurarea prevenirii savarsirii faptelor periculoase, atat prin conformare cat si prin constrangere fata de cei care savarsesc asemenea fapte; b) reprezinta o garantie a libertatii persoanei intrucat, fara savarsirea unei infactiuni, nu se poate antrena raspunderea penala a unei persoane; c) presupune stabilirea si aplicarea sanctiunilor de drept penal in functie de gravitatea faptei savarsite, de periculozitatea infractorului, de necesitatile de indreptare a acestuia ; 6. Principiul individualizarii sanctiunilor de drept penal: a) presupune luarea in considerare a intereselor fundamentale ale omului; b) reprezinta o garantie a libertatii persoanei intrucat, fara savarsirea unei infractiuni, nu se poate antrena raspunderea unei persoane; c) presupune stabilirea si aplicarea sanctiunilor de drept penal in functie de gravitatea faptei savarsite, de periculozitatea infractorului, de necesitatile de indreptare a acestuia; 7. Sistemul sanctionator pentru concursul de infractiuni adoptat de Codul penal roman este: a) sistemul cumulului aritmetic sau al aditionarii pedepselor; b) sistemul mixt al cumulului aritmetic si al absorbtiei pedepselor; c) sistemul cumulului juridic sau sistemul contopirii pedepselor.
296

8. Infractiunile care au in continutul lor referiri la rezultatul produs sunt: a) infractiuni materiale sau de rezultat; b) infractiuni de pericol; c) infractiuni formale; 9. Prin retroactivitatea legii penale se intelege: a) aplicarea prevederilor legale infractiunilor savarsite cat timp legea penala respectiva se afla in vigoare; b) aplicarea prevederilor unei legi penale faptelor comise dupa iesirea din vigoare a legii respective; c) aplicarea prevederilor unei legi penale, a efectelor ei asupra unor fapte comise inainte de intrarea in vigoare a legii respective; 10. Daca legea de dezincriminare intervine in cursul urmaririi penale: a) nu produce nici un efect deoarece ea se aplica numai faptelor savarsite dupa momentul intrarii ei in vigoare, conform principiului activitatii legii penale; b) se va pronunta achitarea; c) se va pronunta scoaterea de sub urmarire penala sau se va clasa cauza; 11. Daca legea de dezincriminare intervine dupa condamnarea definitiva: a) nu produce nici un efect deoarece ea se aplica numai faptelor savarsite dupa momentul intrarii ei in vigoare, conform principiului activitatii legii penale; b) se rejudeca respectiva cauza si se pronunta achitarea. c) pedeapsa nu se mai pune in aplicare sau, daca a inceput executarea, aceasta va inceta; 12. Constitutia Romaniei este: a) o lege fundamentala; b) o lege ordinara. c) o lege penala; 13. Principiul ultraactivitatii legii penale, consacrat de art. 16 C.penal, se aplica numai pentru: a) legile penale speciale; b) legile penale extraordinare; c) legile penale temporare; 43. Subiectii raportului juridic penal sunt; a) doar persoanele fizice si juridice. b) doar statul si persoanele fizice; c) statul, persoanele fizice si juridice, ca destinatari ai legii penale; 14. Raportul juridic penal de conformare se naste: a) din momentul intrarii in vigoare a normei cu caracter penal; b) din momentul edictarii normei cu caracter penal; c) in momentul in care norma cu caracter penal este incalcata 15. Raportul juridic penal de conflict se naste: a) in momentul intrarii in vigoare a normei cu caracter penal; b) in momentul citirii actului de sesizare; c) in momentul savarsirii infractiunii; 16. Exista doua tipuri de raporturi juridice penale: a) raporturi juridice penale de conformare si raporturi juridice penale de conflict; b) raporturi juridic penale interne si raporturi juridice penale externe; c) raporturi juridice penale legale si raporturi juridice penale ilegale;

297

17. In cadrul raportului juridic penal, statul este: a) subiect dominant; b) subiect adiacent; c) subiect secundar; 18. Extradarea este un act: a) administrativ; b) juridic, bilateral, politic; c) unilateral; 19. Principiul activitatii legii penale presupune: a) legea penala este activa de la intrarea ei in vigoare si pana la iesirea din vigoare; b) legea penala se aplica unor fapte si dupa iesirea ei din vigoare; c) legea penala se aplica unor fapte comise inainte de intrarea ei in vigoare; 20. Care este momentul intrarii in vigoare a unei legi penale? a) la data adoptarii de catre Parlament b) la data publicarii in Monitorul Oficial; c) la 3 zile de la publicarea in Monitorul Oficial; .21. Momentul initial al unei legi penale este: a) momentul intrarii in vigoare; b) momentul initiativei legislative; c) momentul aplicarii legii; 22. Dupa pozitia pe care o are statul in realizarea extradarii, aceasta poate fi: a) extradarea temporara si extradare permanenta; b) extradare activa si extradare pasiva; c) extradare simpla si extradare complexa. 23. Trasaturile esentiale ale infractiunii sunt: a) pericolul social al faptei si vinovatia; b) vinovatia, raspunderea penala si pedeapsa; c) pericolul social al fapteii, vinovatia si prevederea faptei in legea penala; 24. Faptele care constituie infractiuni si pedepsele ce se aplica infractorilor sunt prevazute: a) in legi penale si hotarari ale guvernului; b) in legi penale si decrete ale presedintelui Romaniei; c) numai in legi penale; 25. Fapta care prezinta pericol social, pentru a constitui infractiune trebuie: a) sa fie o actiune sau o inactiune prin care se aduce atingere uneia din valorile mentionate in art. 1 Cp.; b)sa fie o actiune sau inactiune prin care se aduce atingere uneia din valorile mentionate in art. 1 Cp. si pentru sanctionarea carora este necesara aplicarea unei pedepse; c) sa fie o actiune prin care se aduce atingere uneia din valorile mentionate in art. 1 Cp. si pentru sanctionarea careia este necesara aplicarea unei pedepse; 26. Gradul de pericol social al unei infractiuni este apreciat in concret de catre:: a) organul de cercetare penala atunci cand executa urmarirea penala; b) legiuitorul, atunci cand a incriminat-o in legea penala; c) instanta de judecata atunci cand solutioneaza cauza penala; 27. Vinovatia cuprinde:

298

a) numai factorul intelectiv sub forma prevederii sau a posibilitatii prevederii de catre subiect a urmarilor socialmente periculoase; b) numai factorul volitiv care consta in vointa subiectului de a savarsi fapta si dorinta de a produce in realitate urmarile socialmente periculoase; c) doi factori: factorul volitiv si factorul intelectiv; 28. Vinovatia exista atunci: a) cand actiunea sau inactiunea care prezinta pericol social este savarsita cu intentie sau din culpa; b) cand actiunea sau inactiunea care prezinta pericol social este savarsita numai cu intentie; c) cand actiunea sau inactiunea care prezinta pericol social este savarsita cu intentie directa si praeterintentie; 29. Exista intentie directa, ca forma a vinovatiei, atunci cand : a) faptuitorul prevede rezultatul faptei sale, nu-1 accepta, socotind fara temei, ca el nu se va produce; b)faptuitorul prevede rezultatul faptei sale si desi nu-1 urmareste, accepta producerea lui; c) faptuitorul, prevede rezultatul faptei sale si urmareste producerea lui, prin savarsirea acelei fapte; 30. Exista intentie indirecta ca forma a vinovatiei, atunci cand: a) faptuitorul prevede rezultatul faptei sale si desi nu-1 urmareste, accepta eventualitatea producerea lui; b) faptuitorul prevede rezultatul faptei sale, nu-1 accepta, socotind fara temei ca el nu se va produce; c) faptuitorul prevede rezultatul faptei sale, doreste si urmareste producerea lui prin savarsirea acelei fapte. 31. Exista culpa cu prevedere ca forma a vinovatiei, atunci cand: a) faptuitorul prevede rezultatul faptei sale si desi nu-1 urmareste accepta producerea lui; b) faptuitorul prevede rezultatul faptei sale, nu urmareste producerea lui si socoteste in mod usuratic, ca acest rezultat nu se va produce; c) faptuitorul nu prevede rezultatul faptei sale desi trebuia si putea sa-1 prevada; 32. Exista culpa simpla sau greseala ca forma a vinovatiei atunci cand: a) faptuitorul prevede rezultatul faptei sale, nu urmareste producerea lui si socoteste fara temei, ca acest rezultat nu se va produce b) faptuitorul prevede rezultatul faptei sale si desi nu-1 urmareste accepta producerea lui; c) ) faptuitorul nu prevede rezultatul faptei sale, desi trebuia si putea sa-1 prevada; 33. Praeterintentia ca forma a vinovatiei exista: a) in situatia in care faptuitorul nu prevede rezultatul faptei sale desi trebuia si putea sa-1 prevada; b) in situatia in care faptuitorul doreste si urmareste ori accepta producerea unor urmari periculoase, insa in realitate se produc, din culpa, urmari mai grave decat cele urmarite sau acceptate. c) in situatia in care faptuitorul prevede rezultatul mai grav al faptei sale si desi nu-1 urmareste, accepta producerea lui; 34. Continutul constitutiv al unei infractiuni este dat de: a) totalitatea conditiilor cerute de lege cu privire la imprejurarile comiterii unei infractiuni. b) totalitatea conditiilor cerute de lege pentru ca o fapta sa constituie infractiune; c) totalitatea conditiilor cerute de lege cu privire la latura obiectiva si latura subiectiva; 35. O infractiune are un continut agravat sau calificat atunci cand: a) este savarsita de mai multe persoane; b) este savarsita de un infractor recidivist;

299

c) pe langa conditiile necesare pentru existenta ei in forma tipica, cuprinde si alte circumstante de agravare; 36. Obiectul juridic al unei infractiuni il constituie: a) relatiile sociale vatamate sau periclitate prin savarsirea faptei; b) bunul sustras sau distrus prin savarsirea faptei, c) obiectivul urmarit de infractor prin savarsirea faptei; 37. Pentru a fi subiect activ al unei infractiuni, o persoana fizica trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: a) sa aiba varsta minima ceruta de lege si sa fie responsabila din punct de vedere penal; b) sa aiba varsta minima ceruta de lege, sa fie responsabila si sa aiba posibilitatea de a decide libera si neconstransa asupra savarsirii infractiunii; c) sa savarseasca fapta cu vinovatie;. 38. Persoana juridica va fi subiect activ al infractiunii atunci cand : a) infractiunea a fost savarsita in realizarea obiectului ei de activitate sau in interesul ori in numele persoanei juridice si cu forma de vinovatie prevazuta de legea penala; b) infractiunea are legatura cu atributiile de serviciu ale societatii comerciale, autoritatii ori institutiei respective; c) persoana juridica nu poate fi subiect activ al infractiunii; 39. Subiect pasiv general al unei infractiuni este: a) persoana fizica sau juridica care au devenit victime ale infractiunii; b) persoana fizica sau juridica care a suferit raul produs prin infractiune; c) statul; 40. Prin „verbum regens' se intelege : a) urmarea periculoasa; b) elementul material al laturii obiective a infractiunii; c) scopul infractiunii; 41. Urmarea imediata care se produce prin savarsirea unei infractiuni se materializeaza: a) fie intr-un rezultat, fie intr-o stare de pericol; b) numai intr-un rezultat palpabil; c) in rezultatul socialmente periculos; 42. Dovedirea raportului de cauzalitate este necesara in legatura cu : a) infractiunile de pericol; b) infractiunile de rezultat; c) infractiunile grave; 43. Mobilul unei infractiuni: a) desemneaza scopul urmarit de faptuitor; b) desemneaza acel sentiment (dorinta, tendinta, pasiune) care conduce la nasterea in mintea faptuitorului a ideii savarsirii unei infractiuni si care il determina sa osavarseasca; c) desemneaza finalitatea urmarita de faptuitor prin savarsirea infractiunii; 44. Scopul savarsirii unei infractiuni: a) desemneaza acel sentiment (dorinta, tendinta, pasiune) ce conduce la nasterea in mintea faptuitorului a ideii savarsirii unei anumite infractiuni; b) desemneaza finalitatea urmarita prin savarsirea faptei; c) desemenaza aptitudinea psihica a faptuitorului fata de fapta si urmarile acesteia; 45. Perioada externa a savarsirii unei infractiuni intentionate cuprinde:

300

a) ) faza actelor de pregatire, faza actelor de executare si faza urmarilor; b faza actelor de pregatire, faza actelor de executare si faza urmarilor; c) faza actelor de pregatire, faza tentativei si faza infractiunii fapt consumat; 46. De principiu, legiuitorul roman, a adoptat: a) teza incriminarii actelor preparatorii; b) teza incriminarii doar a unor acte preparatorii; c) teza neincriminarii actelor preparatorii; 47. Exista tentativa perfecta: a) atunci cand faptuitorul executa integral activitatea infractionala fara insa a se produce rezultatul specific infractiunii puse in executare; b) atunci cand faptuitorul incepe executarea elementului material al laturii obiective a infractiunii, insa pe parcursul desfasurarii, executarea este intrerupta si nu poate fi dus pana la capat; c) atunci cand faptuitorul executa integral activitatea infractionala insa rezultatul nu se produce datorita mijloacelor defectuoase folosite de catre acesta in comiterea faptei; 48. Exista tentativa imperfecta: a) atunci cand faptuitorul incepe executarea elementului material al laturii obiective a infractiunii, insa pe parcursul desfasurarii executarea este intrerupta si nu poate fi dusa pana la capat; b) atunci cand faptuitorul executa in intregime elementul material al laturii obiective a infractiunii si cu toate acestea rezultatul urmarit nu se produce; c) atunci cand faptuitorul nu executa elementul material al laturii obiective deoarece renunta sa mai comita infractiunea. 49. Exista tentativa relativ improprie: a) atunci cand imposibilitatea de consumare a infractiunii este datorata mijlocului folosit care prin natura lui nu era apt in nici o imprejurare sa produca rezultatul urmarit de faptuitor; b) atunci cand faptuitorul dispune de toate conditiile necesare sub aspectul mijloacelor ce vor fi folosite si al obiectului material al infractiunii pentru ca acesta sa se consume, si totusi infractiunea nu se consuma datorita modului defectuos in care au fost folosite mijloacele de catre faptuitor sau altor cauze; c) atunci cand prin natura lui mijlocul folosit de faptuitor pentru savarsirea infractiunii este apt sa produca rezultatul, dar in cazul concret, in raport de conditiile existente, s-a dovedit a fi insuficient sau defectuos, ori in situatia cand obiectul material al infractiunii lipsea in mod accidental din locul unde acesta stia ca se afla; 50. Tentativa nu este posibila: a) la infractiunile savarsite cu intentie indirecta; b) la infractiunile continuate; c) la infractiunile omisive; 51.Tentativa nu este posibila: a) in cazul infractiunii comisive; b) in cazul infractiunii continuate; c) ) in cazul infractiunii de obicei; 52. Tentativa se pedepseste: a) la fel cu infractiunea consumata; b) cu o pedeapsa prevazuta cu amenda judiciara;

301

c) cu o pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea consumata, ale carei limite se reduc la jumatate; 53. Sunt susceptibile de forma fapt epuizat: a) infractiunile continue; b) infractiunile deviate; c) infractiunile complexe; . 54. Sunt susceptibile de forma fapt epuizat a) infractiunile continuate; b) infractiunile deviate; c) infractiunile complexe; 55. Ce efecte produce legea de dezincriminare daca aceasta intervine in cursul judecatii? a) se va pronunta scoaterea de sub urmarire penala; b) se va pronunta clasarea; c) se va pronunta achitarea; 56. Care sunt formele unitatii naturale de infractiune: a) infractiunea simpla, infractiunea continua si infractiunea deviata; b) infractiunea simpla, infractiunea continuata si infractiunea deviata; c) infractiunea simpla, infractiunea continuata si infractiunea continua; 57. Infractiunea de lipsire de libertate in mod ilegal este: a) o infractiune continuata; b) o infractiune continua; d) o infractiune de obicei; 58. Data savarsirii unei infractiuni continue este: a) momentul cand se comite actiunea/inactiunea element al laturii obiective; b) momentul la care a incetat actiunea/inactiunea infractionala; c) momentul in care s-a produs rezultatul; 59. Momentul epuizarii infractiunii continue: a) momentul incetarii actiunii/inactiunii infractionale; b) momentul producerii rezultatului; c) coincide cu momentul consumarii infractiunii; 60. Momentul in raport cu care se aplica beneficiul gratierii in cazul savarsirii unei infractiuni continue este: a) momentul producerii rezultatului; b) momentul consumarii infractiunii; c) momentul epuizarii activitatii infractionale; 61. Formele unitatii legale de infractiune sunt: a) infractiunea complexa, infractiunea continua, infractiunea progresiva si infractiunea de obicei; b) infractiunea complexa, infractiunea continuata, infractiunea progresiva si infractiunea de obicei; c) infractiunea simpla, infractiunea continua si infractiunea deviata; 62. Infractiunea este continuata: a) atunci cand o persoana savarseste la diferite intervale de timp actiuni sau inactiuni care prezinta fiecare in parte continutul unei infractiuni, inainte de a fi fost condamnata definitiv pentru vreuna din ele; b) atunci cand o persoana savarseste la diferite intervale de timp, dar in realizarea aceleiasi rezolutii actiuni sau inactiuni care prezinta fiecare in parte continutul aceleiasi infractiuni;

302

c) atunci cand actiunea/inactiunea ce formeaza elementul material al laturii obiective, se prelungeste in timp, in chip natural, chiar dupa momentul consumarii; 63. In cazul infractiunii continuate: a) exista unitate legala de infractiune; c) exista concurs de infractiuni; d) exista pluralitate de infractiuni; 64. Data la care se considera savarsita infractiunea continuata este: a) data realizarii celei de a doua actiuni sau inactiuni din continutul infractiunii continuate; b) data comiterii ultimei actiuni sau inactiuni ce intra in continutul infractiunii continuate; c) data comiterii primei actiuni sau inactiuni; 65. Termenul de prescriptie a raspunderii penale in cazul infractiunii continuate se calculeaza in raport de : a) data la care s-a produs rezultatul; b) momentul consumarii infractiunii continuate; c) data comiterii ultimei actiuni sau inactiuni; 66. Momentul in raport cu care se aplica beneficiul amnistiei in cazul savarsirii unei infractiuni continuate este: a) momentul consumarii infractiunii; b) momentul producerii rezultatului; c) data comiterii ultimei actiuni sau inactiuni; 67. Momentul consumarii infractiunii progresive este: a) momentul incetarii ultimei actinuii sau inactiuni; b) momentul savarsirii actiunilor prin care se realizeaza elementele materiale specifice laturii obiective; c) momentul epuizarii rezultatului; 68. In cazul savarsirii unei infractiuni continuate, momentul care se ia in calcul pentru stabilirea starii de recidiva este: a) data condamnarii infractorului; b) data epuizarii infractiunii; c) momentul consumarii infractiunii; 69. O infractiune este complexa: a) numai atunci cand in continutul sau intra ca element constitutiv o actiune sau inactiune care constituie prin ea insasi o fapta prevazuta de legea penala; b) cand latura obiectiva a infractiunii se amplifica progresiv fara interventia faptuitorului; c) cand in continutul sau intra ca element constitutiv sau ca circumstanta agravanta o actiune sau inactiune care constituie ea insasi o fapta prevazuta de legea penala; 70 Infractiunea progresiva este: a) acea infractiune a carei latura obiectiva dupa ce a atins momentul consumarii se prelungeste in timp, pana la interventia unei forte care pune capat acelei activitati infractionale; b) acea infractiuni a carei latura obiectiva dupa ce a atins momentul consumarii, . corespunzator unei anumite infractiuni, se amplifica progresiv, fara interventia faptuitorului, fie prin agravarea urmarii produse, fie prin producerea de noi urmari vatamatoare corespunzatoare unei infractiuni mai grave;

303

d) acea infractiune care este savarsita de faptuitor gradat, progresiv, pornind de la acte infractionale mai simple la acte infractionale mai complexe. 71. Formele pluralitatii de infractiuni sunt: a) participatia penala, concursul de infractiuni si recidiva; b) participatia penala, pluralitatea intermediara si pluralitatea naturala. c) ) concursul de infractiuni, recidiva si pluralitatea intermediara; 72. Exista concurs de infractiuni: a) numai atunci cand doua sau mai multe infractiuni au fost savarsite prin actiuni sau inactiuni distincte, de aceeasi persoana, inainte de a fi condamnata definitiv pentru vreuna din ele; b) atunci cand doua sau mai multe infractiuni, au fost savarsite de catre aceeaasi persoana, printr-o activitate unica sau prin actini sau inactiuni distincte, mai inainte sa fi intervenit o condamnare definitiva pentru vreuna dintre ele; c) atunci cand doua sau mai multe infractiuni au fost savarsite de mai multe persoane printr-o actiune sau inactiune unica; 73. Exista concurs real de infractiuni: a) atunci cand mai multe infractiuni au fost savarsite de aceeasi persoana inainte de a fi fost condamnata definitiv pentru vreuna din ele; b) atunci cand o actiune sau o inactiune savarsita de aceeasi persoana, datorita imprejurarilor in care a avut loc si urmarilor pe care le-a produs, intruneste elementele constitutive ale unor infractiuni diferite; c) atunci cand o actiune sau o inactiune savarsita de aceeasi persoana, datorita imprejurarilor in care a avut loc si urmarilor pe care le-a produs, intruneste elementele constitutive ale aceleiasi infractiuni; 74. Exista concurs ideal de infractiuni: a) atunci cand o actiune sau inactiune savarsita de aceeasi persoana, datorita imprejurarilor in care a avut loc si urmarilor pe care le-a produs intruneste elementele constitutive a mai multor infractiuni; b) atunci cand mai multe infractiuni au fost savarsite de aceeasi persoana, inainte de a fi condamnata definitiv pentru vreuna din ele; c) atunci cand o actiune sau inactiune savarsita de aceeasi persoana, datorita imprejurarilor in care a avut loc si urmarilor pe care le-a produs, intruneste elementele constitutive ale aceleiasi infractiuni; 75. Cum se va aplica pedeapsa principala in caz de concurs de infractiuni, conform prevederilor noului Cod Penal, atunci cand instanta a stabilit numai pedepse cu inchisoarea? a) se aplica pedeapsa mai grea, la care se adauga un spor de pana la 5 ani inchisoare; b) se aplica pedeapsa cea mai grea la care se poate adauga un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite) se aplica pedeapsa rezultata din cumularea pedepselor pentru fiecare infractiune in parte; 76 . Cum se aplica pedeapsa principala in caz de concurs de infractiuni, atunci cand instanta a stabilit o pedeapsa cu inchisoarea si o pedeapsa cu amenda? a) se aplica pedeapsa inchisorii, la care se adauga pedeapsa amenzii in intregime, conform prevederilor Noului cod penal; b) se aplica pedeapsa inchisorii care poate fi sporita pana la maximul ei special, iar cand acest maxim nu este indestulator se poate adauga amenda in totul sau in parte; c) se aplica doar pedeapsa cu inchisoarea, amenda contopindu-se in aceasta; 77. Elementul material al laturii obiective se poate manifesta sub forma: a) unei actiuni sau inactiuni;

304

b) doar a unei actiuni; c) valorii sociale vatamate; 78. interpretarea oficiala autentica sau legala a legii penaleeste realizata de: a) presedintele tarii in momentul in care promulga o lege; b) legiuitor, in momentul in care adopta o lege si da explicatii, in continutul acesteia, cu privire la anumiti termeni, expresii sau situatii juridice care impun o interpretare unitara; c) organele judiciare, in momentul in care realizeaza incadrarea juridica a faptei; 79. Contributia directa si nemijlocita la savarsirea faptei prevazuta de legea penala este specifica: a) coautorilor; b) instigatorului; c) complicelui; 80. Fapta persoanei care promite inainte de savarsirea infractiunii ca va tainui bunurile provenite din aceasta, dar dupa savarsirea ei, nu-si mai tine promisiunea: a) constituie complicitate; b) nu are semnificatie penala; c) este lipsita de vinovatie; 81. Fapta persoanei care inainte de savarsirea infractiunii, promite faptuitorului ca il va favoriza constituie: a) instigare; b) infractiunea de favorizare a infractorului; c) complicitate; 82. Savarsirea faptei prevazute de legea penala de catre mai multi participanti cu aceeasi forma de vinovatie este specifica: a) participatiei proprii; b) participatiei improprii; c) concursului de infractiuni; 83. Savarsirea faptei prevazute de legea penala de catre mai multi participanti cu forme de vinovatie diferite este specifica: a) participatiei improprii; b) participatiei ocazionale; c) participatiei propriu-zise; 84. In cazul legitimei aparari atacul trebuie sa fie indreptat impotriva: a) celui care se apara, altei persoane sau impotriva unui interes general; b) celui care se apara sau altei persoane, unui interes obstesc sau unui bun important; c) celui care se apara sau altei persoane; 85. In cazul legitimei aparari atacul: a) pune in pericol persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obstesc; b) pune in pericol viata sau integritatea corporala a persoanei. c) pune in pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obstesc; 86. Este in stare de necesitate: a) acela care savarseste fapta prevazuta de legea penala pentru a salva de la un pericol care nu poate fi inlaturat altfel, viata integritatea corporala sau sanatatea sa, a altuia sau un bun important al sau ori al altuia sau un interes public; b) acela care savarseste fapta prevazuta de legea penala pentru a salva de la un pericol care nu putea fi inlaturat altfel, viata, integritatea corporala sau sanatatea sa ori a altuia;

305

c) acela care savarseste fapta prevazuta de legea penala pentru a salva de la un pericol iminent care nu putea fi inlaturat altfel, viata, integritatea corporala sau sanatatea sa, a altuia sau un bun important al sau ori al altuia sau un interes public; 87. Constrangerea morala este o cauza care inlatura: a) raspunderea penala; b) caracterul penal al faptei; c) executarea pedepsei; 88. Nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala savarsita din cauza: a) unei constrangeri fizice careia faptuitorul nu i-a putut rezista; b) unei constrangeri fizice fata de care faptuitorul nu a opus rezistenta; c) unei constrangeri fizice fata de care faptuitorul a ripostat; 89. In cazul constrangerii morale, pericolul cu care se ameninta trebuie sa fie: a) grav; b) iminent; c) imediat; 90. Exista caz fortuit, atunci cand fapta prevazuta de legea penala savarsita de autor este: a) datorata neprevederii de catre acesta a rezultatului socialmente periculos; b) consecinta neprevederii de catre acesta a rezultatului socialmente periculos desi exista obligatia legala de prevedere. c) consecinta unei imprejurari care nu putea fi prevazuta de acesta; 91. In situatia cazului fortuit, faptuitorul; a) nu prevede posibilitatea producerii rezultatului socialmente periculos al actiunii sau inactiunii sale, desi trebuia si putea sa-1 prevada; b) nu prevede posibilitatea producerii rezultatului socialmente periculos ca urmare a actiunii sau inactiunii sale, deoarece considera ca acesta nu se va produce; c) este in imposibilitate de a prevede interventia unei imprejurari care suprapusa pe actiunea sau inactiunea sa, a produs rezultatul socialmente periculos; 93. Categoriile de minori care nu raspund niciodata penal pentru savarsirea unei fapte prevazute de legea penala: a) minorii care nu au implinit varsta de l8 ani; b) minorii care nu au implinit varsta de 14 ani; d) minorii care nu au implinit varsta de 16 ani; 94. Minorii cu varsta intre 14 si 16 ani, care savarsesc fapte prevazute de legea penala: b) nu raspund penal; c) raspund penal numai daca au savarsit fapte grave; d) raspund penal numai daca au savarsit faptele cu discernamant; 95. In conformitate cu prevederile din Noul Codul Penal, infractiunea este: a) fapta care prevazuta de legea penala, savarsita cu vinovatie, nejustificata si imputabila persoanei carea a savarsit-o; b) fapta care prezinta pericol social, savarsita cu vinovatie si prevazuta de legea penala; c) fapta care este prevazuta de legea penala si este savarsita cu vinovatie; 96. Vinovatia, ca trasatura esentiala a infractiunii, presupune existenta a doi factori, inerenti vietii psihice: a) intentia directa sau intentia indirecta; b) constiinta si vointa;

306

c) usurinta sau neglijenta; 97. Intentia, ca forma a vinovatiei, este cunoscuta sub doua forme: a) intentia principala si intentia secundara; b) intentia directa si intentia indirecta; c) intentia culpabila si intentia neculpabila; 98. Latura obiectiva a unei infractiuni cuprinde: a) elementul material, urmarea imediata si raportul de cauzalitate; b) elementul material, vinovatia si raportul de cauzalitate; c) actiunea sau inactiunea, urmarea imediata si vinovatia; 99. Culpa este cunoscuta sub doua modalitati principale: a) culpa cu premeditare si culpa spontana; b) culpa pozitiva si culpa negativa; c) culpa cu prevedere sau usurinta si culpa simpla sau neglijenta; 100. Praeterintentia cuprinde: a) intentia directa si intentia indirecta, reunite; b) o actiune supravenita ; c) intentia si culpa, reunite; 101. Care sunt termenii sau conditiile preexistente infractiunii? a) scopul si mobilul infractiunii; b) latura obiectiva si latura subiectiva a infractiunii; c) obiectul si subiectii infractiunii; 102. Care sunt subiectii infractiunii? a) subiectul principal si subiectul secundar; b) subiectul activ si subiectul pasiv; c) subiectul generic si subiectul specific; 103. Elementul material al laturii obiective se poate manifesta sub forma: a) unei actiuni sau inactiuni; b) doar a unei actiuni; c) valorii sociale vatamate; 104. Recidiva postcondamnatorie exista atunci cand infractiunea ce reprezinta al doilea termen al acesteia este savarsita: a) atat inainte de inceperea executarii pedepsei, in timpul executarii acesteia cat si in stare de evadare; b) numai in timpul executarii pedepsei; c) numai dupa executarea pedepsei;

307

DREPT PENAL PARTEA SPECIALA

308

A. INFRACTIUNI CONTRA PERSOANEI CARACTERIZARE GENERALA 1. Obiectul infractiunilor contra persoanei a) Obiectul juridic generic al acestor infractiuni il constituie ansamblul relatiilor sociale referitoare la manifestarea libera a persoanei sub aspectul principalelor sale atribute, ca drepturi absolute ale acesteia, opozabile „erga omnes”, prin obligarea celorlalti membri ai societatii de a se abtine de la savarsirea oricaror fapte prin care acestea ar fi lezate sau prejudiciate. Cu alte cuvinte, obiectul juridic al infractiunilor contra persoanei il formeaza relatiile sociale care consacra dreptul individului la respectarea vietii, sanatatii, integritatii fizice, libertatii si demnitatii sale. Toate infractiunile prezinta un grad de pericol social ridicat determinat, pe deoparte de importanta valorilor sociale protejate prin lege, iar pe de alta parte acest gen de criminalitate se comite de regula prin procedee violente. b) Obiectul juridic special il constituie relatiile sociale circumscrise fiecareia din atributele esentiale ale persoanei (viata, integritatea corporala, libertatea, demnitatea etc.) privite ca drepturi absolute, opozabile tuturor. c) Obiectul material il reprezinta corpul victimei asupra caruia faptuitorul, prin actiune sau inactiune lezeaza valori sociale precum viata, integritatea, sanatatea sau libertatea. In anumite situatii (santaj, amenintare, divulgarea secretului profesional etc.) infractiunea este lipsita de obiect material. 2. Subiectii infractiunilor - Subiectul activ nemijlocit (autorul) poate fi orice persoana, legea nefacand precizari in acest sens. In anumite situatii, subiectul este calificat (mama la pruncucidere, tata, frate, sora sau alti descendenti sau ascendenti in linie dreapta pentru infractiunea de incest etc.). - Subiectul pasiv(victima infractiunii) este persoana fizica impotriva careia a fost indreptata activitatea infractionala a faptuitorului. 3. Latura obiectiva a) Elementul material al infractiunilor contra persoanei se realizeaza, de regula, printr-o mare varietate de actiuni (ucidere, lovire, amenintare, constrangere, vatamare etc.) sau inactiune in cazul omorului, pruncuciderii, uciderii din culpa etc. b) De regula, infractiunile contra persoanei produc si o urmare imediata, prevazuta, in mod expres sau implicit, in continutul textului de incriminare (urmarea imediata a infractiunii de omor este uciderea unei persoane). c) Mijloacele de savarsire a faptei infractionale sunt in general nerelevante insa, in unele cazuri acestea conditioneaza existenta infractiunii in forma simpla sau agravanta (in public, pe timpul noptii, prin mijloace care pun in pericol viata). d) Raportul de cauzalitate intre fapta si rezultat se stabileste cand legea conditioneaza incriminarea de existenta unei urmari materiale invocate. 4. Latura subiectiva Sub aspectul formei de vinovatie, infractiunile contra persoanei pot fi savarsite cu intentie (omorul), praeterintentie (lovirile, vatamarile corporale, lovirile cauzatoare de moarte) sau din culpa (ucidere din culpa). Forme, modalitati, sanctiuni

309

Actele pregatitoare, desi posibile la marea majoritate a infractiunilor nu sunt incriminate, iar tentativa nu se sanctioneaza decat numai pentru o parte dintre ele. Modalitati: Faptele contra persoanei pot fi incriminate sub numeroase modalitati normative, in forma simpla sau calificata. Sanctiunile sunt diverse, pedeapsa variind in functie de gravitatea faptei (detentiunea pe viata, pedeapsa inchisorii, amenda, iar unele cazuri si sanctiuni complementare). I. OMUCIDEREA 1.- Omorul Continutul legal. Omorul consta in uciderea unei persoane – asa cum este definit in art. 174 C.pen. Dupa cum rezulta din textul de incriminare, omorul este fapta persoanei care ucide cu intentie alta persoana. Infractiunea de omor cu care debuteaza capitolul II – Infractiuni contra persoanei, constituie fapta tipica pentru toate infractiunile ce apartin acestui capitol. Din ea isi trage seva si celelalte infractiuni (omorul calificat,omorul deosebit de grav, si uciderea din culpa. Toate incriminarile faptelor prevazute in acest capitol sunt derivate din art. 174 C.pen. A ucide o persoana, inseamna actiunea cu violenta asupra corpului victimei, avand ca rezultat imediat moartea acesteia. Omorul, a fost incriminat in legislatia penala a tuturor timpurilor intrucat aceasta infractiune pune in pericol viata omului ca valoare sociala fundamentala. Fara respectarea vietii persoanei, nu poate fi conceputa existenta insasi a comunitatilor umane si convietuirea pasnica a membrilor lor. Dreptul la viata apartine asadar persoanei fizice, caruia ii corespunde obligatia statului de a asigura protectia vietii persoanei, astfel incat nimeni sa nu se atinga de aceasta valoare. Conditii preexistente a) Obiectul juridic special al infractiunii de omor il constituie ansamblul relatiilor sociale a caror formare, desfasurare si dezvoltare normala, nu pot fi asigurate decat prin protejarea vietii persoanei, impotriva faptelor intentionate de ucidere. Omul, este o valoare sociala fundamentala fiindca prin om si in jurul sau se formeaza si se dezvolta imensa majoritate a relatiilor sociale la care ne-am referit. b) Obiectul material al infractiunii de omor il constituie corpul omului aflat in viata, indiferent de varsta, sex, stare de sanatate sau a normalitatii bioantropologice (normal, anormal, viabil sau neviabil etc.). Viata este un fenomen complex ca forma de miscare; ea are la baza procese biologice si psihice care subordoneaza procesele inferioare (chimice, fizice, mecanice). Daca viata inceteaza in sens biologic, inceteaza si viata ca valoare sociala fundamentala si implicit relatiile sociale legate de ea. Toate persoanele au dreptul la viata, indiferent de starea de sanatate, boala incurabila sau muribunde, nefiind ingaduit nimanui sa suprime viata cuiva, indiferent cat mai are de trait chiar si in cazul in care bolnavul solicita acest lucru. Problema eutanasiei este destul de controversata in doctrina medicala sau juridica, Codul penal roman nu admite eutanasia. Pentru existenta obiectului material al infractiunii de omor trebuie indeplinite urmatoarele conditii: - fapta sa fie savarsita asupra unui om viu, asupra unui corp omenesc viu (o persoana se considera in viata, in sensul legii penale, din momentul inceperii procesului biologic al nasterii); - obiectul material al infractiunii de omor sa constea in uciderea altui om – corpul apartinand victimei. In consecinta, sinuciderea sau incercarea de sinucidere nu se rasfrange asupra
310

dreptului la viata al altuia, prin urmare potrivit dreptului penal, aceasta nu constituie infractiune. Intrucat viata unei persoane nu poate exista decat in corpul persoanei, exista o unitate organica intre obiectul juridic si obiectul material al infractiunii. Viata este un fenomen complex ca forma de miscare; ea are la baza procese biologice si psihice, care subordoneaza procesele inferioare (chimice, fizice, mecanice). Daca inceteaza viata in sens biologic, inceteaza si viata ca valoare sociala, implicit relatiile legate de ea. Ceea ce este obiect material (corpul uman) nu se confunda cu subiectul pasiv care este o persoana in viata. Dupa consumarea infractiunii, persoana pierde calitatea de subiect pasiv, corpul lipsit de viata devine obiect material. In cazul tentativei, victima infractiunii continua sa traiasca, caz in care subiectul pasiv se confunda cu obiectul material. Subiectii infractiunii a) Subiectul activ al infractiunii poate fi orice persoana apta pentru raspunderea penala. Infractiunea poate fi comisa de o singura persoana sau de o pluralitate de persoane in participatie (sub forma coautoratului, instigarii sau complicitatii) b) Subiectul pasiv(victima) este persoana ucisa ca urmare a actiunii sau inactiunii faptuitorului si poate fi, de asemenea, orice persoana, indiferent de starea, statutul personal sau social, intrucat ocrotirea vietii are caracter universal Pentru existenta subiectului pasiv este suficient sa se constatate ca persoana a suferit raul produs de infractiune adica decesul sau punerea vietii in pericol (concluziile examinarii medico-legale). Continutul constitutiv Latura obiectiva: a) Elementul material se realizeaza prin orice activitate materiala, care are ca finalitate uciderea unui om. Termenul de „ucidere” se poate defini ca fiind activitatea comisiva sau omisiva savarsita prin orice mijloace ce are ca rezultat suprimarea vietii, adica moartea unui om. Fiind o infractiune comisiva, elementul material consta de regula, intr-o actiune de ucidere a unei persoane, compusa din unul sau mai multe acte, exercitate asupra victimei sub forma unor actiuni fizicomecanice (sugrumare, lovire, taiere, impuscare, electrocutare, explozii etc.), actiuni chimice (otravire, intoxicare, acizi chimici), actiuni psihice (care provoaca stari de soc sau emotii puternice, provocand moartea victimei – amenintari, sperierea, intimidarea, stresul psihic etc.). Fapta poate fi savarsita si prin inactiune, omisiune sau abstentiune, atunci cand faptuitorul era obligat sa actioneze pentru a inlatura cauza sau imprejurarile care au provocat moartea victimei si cu stiinta nu a facut-o (nehranirea unui neputincios, neadministrarea unui tratament medical etc.). Actiunea de ucidere, poate fi directa – cand autorul actioneaza in mod direct, nemijlocit asupra victimei provocandu-i moartea; si poate fi indirecta, atunci cand autorul foloseste sau antreneaza forte, energii sau animale (folosirea unor animale salbatice, asmutirea unui caine, folosirea unor insecte sau reptile veninoase) care au avut ca urmare moartea victimei. Mijloacele sau instrumentele folosite de autor trebuie sa fie apte pentru savarsirea unei activitati ucigatoare, fie prin ele insele, fie prin intrebuintarea lor in anumite moduri, imprejurari sau conditii. In oricare din situatiile de mai sus, problema se pune cu privire la incriminare, nu la fapta propriu-zisa – fiind vorba de un act care sa posede o forta distructiva de natura a provoca moartea persoanei in conditiile date. Forta distructiva se manifesta sub forma unor actiuni fizico-mecanice (sugrumare, impuscare, taiere, electrocutare, lovire etc.), actiuni chimice (otravire, administrarea de droguri), actiuni psihice (intimidare, determinare). Aceeasi forta distructiva este prezenta si in cazul inactiunii, atunci cand faptuitorul omite intentionat sa hraneasca copilul, bolnavul sau persoana neputincioasa, neadministrarea tratamentului medical, lasare in frig etc..

311

Actiunea ucigatoare poate fi savarsita in mod direct nemijlocit asupra victimei sau indirect prin canalizarea altor forte sau energii (folosirea unui caine sau alt animal, reptile, insecte veninoase etc.) sau prin constrangere morala. Actiunea de ucidere ca element material al omorului trebuie sa aiba ca urmare imediata moartea victimei. Fara producerea acestui rezultat, actiunea de ucidere nu poate constitui infractiunea de omor ci eventual tentativa acesteia, omorul fiind o infractiune de rezultat. b) Urmarea imediata. De cele mai multe ori, in norma de incriminare a faptei (descrierea actiunii sau inactiunii) este prevazut si rezultatul, acesta facand parte din descrierea actiunii (elementul material al laturii obiective). Producerea rezultatului, desi nu este prevazuta in mod expres in continutul legal al infractiunii, constituie o trasatura care intregeste notiunea de ucidere, deoarece nu se poate vorbi despre uciderea unei persoane cat timp nu s-a produs moartea acesteia. Prin producerea rezultatului mortal, omorul este o infractiune de rezultat. Incriminarile, in care legiuitorul a descris rezultatul explicit sau comprimat in norma de incriminare, se numesc incriminari de rezultat, spre deosebire de cele unde lipseste o astfel de cerinta, si care se numesc incriminari de simpla actiune (formale). Fiind o infractiune savarsita prin acte violente, acestea sunt relevante in momentul in care se produce rezultatul, respectiv moartea victimei. In lipsa acestui rezultat, actul de violenta poate fi luat in considerare ca element constitutiv al infractiunii de tentativa de omor sau al altei infractiuni savarsita prin violenta (vatamare corporala). c) Legatura de cauzalitate. Intre actiunea sau inactiunea faptuitorului si moartea victimei trebuie sa existe un raport de cauzalitate, in sensul ca moartea victimei a fost cauzata de fapta savarsita de infractor si ca fapta acestuia constituie cauza mortii victimei. In teoria dreptului penal si in practica judiciara, se admite ca pentru existenta legaturii de cauzalitate nu este necesar ca actiunea faptuitorului sa fie cauza unica a mortii va exista legatura de cauzalitate si atunci cand la producerea mortii au concurat si alte cauze: preexistente (boala, uzura a organismului) sau comitente (actiunea factorilor atmosferici) sau survenite (complicatiile ivite in cursul tratamentului medical) cata vreme legatura de cauzalitate dintre fapta infractorului si moartea victimei nu a fost intrerupta. Latura subiectiva. Forma de vinovatie in cazul infractiunii de omor este intentia directa sau indirecta, dupa cum infractorul prevede ca fapta sa (comisiva sau omisiva) va produce ca rezultat moartea unei persoane si doreste producerea acesteia, ori, desi nu o doreste, o accepta in mod constient. In general intentia de a ucide rezulta, fie in mod direct din declaratia faptuitorului sau din existenta probelor aflate in dosarul de urmarire penala; fie in urma analizei cauzelor, conditiilor si imprejurarilor in care a fost savarsita fapta. Exista intentia de ucidere si in cazul erorii asupra identitatii persoanei, deoarece o astfel de eroare nu poarta asupra unei imprejurari de care depinde caracterul penal al faptei. Pentru existenta intentiei de a ucide, este suficient ca infractorul sa fie constient ca suprima viata unui om in general si nu a unui „anumit” om. Mobilul sau scopul nu constituie o trasatura a laturii subiective deci nu prezinta interes decat atunci cand acestea sunt elemente circumstantiale ale infractiunii de omor calificat. Legea penala nu admite uciderea unei persoane nici chiar in situatia unei morti iminente, nici in cazul in care aceasta sufera de o boala incurabila. In practica judiciara, intentia de a ucide se deduce din materialitatea faptei, care de cele mai multe ori releva pozitia infractorului fata de rezultat (perseverenta cu care inculpatul a aplicat victimei numeroase lovituri in zone vitale ale corpului, sectionarea carotidei, injunghierea in zona cordului etc.). Forme, modalitati, sanctiuni a) Forme. Infractiunea de omor, fiind o infractiune comisiva, materiala, conditionata de producerea unui rezultat distinct de actiune in timp si spatiu si determinat de aceasta, este susceptibila de desfasurare in timp si deci de forme imperfecte (actele preparatorii sau tentativa). Exista tentativa

312

(pedepsita conform art. 174, alin. (2) C.pen.). atunci cand actiunea de ucidere a fost intrerupta sau nu si-a produs efectul, fapt ce nu exclude producerea unor vatamari a integritatii corporale sau sanatatii victimei. Actele preparatorii, desi sunt posibile, nu se pedepsesc. Infractiunea de omor se consuma in momentul in care activitatea de ucidere a produs urmarea imediata, respectiv moartea victimei. b) Modalitati. Infractiunea de omor incriminata in art. 174 C.pen. constituie forma tipica, modalitatea simpla a actiunii de ucidere. In forma sa tipica, poate imbraca numeroase modalitati faptice determinate de imprejurarile concrete in care s-a comis fapta. Forma agravata a infractiunii de omor este determinata de circumstantele legale enuntate in art. 175 C.pen. care incrimineaza omorul calificat. Nu trebuie sa consideram ca exista mai multe infractiuni de omor – ci exista o singura infractiune tip, celelalte fiind infractiuni derivate (omorul calificat, omorul deosebit de grav, uciderea din culpa, uciderea la cererea victimei etc.) in functie de mijloacele folosite, locul si timpul savarsirii, relatiile dintre faptuitor si victima, mobilul faptei, gradul de pericol social . c) Sanctiuni. In varianta sa simpla, omorul se pedepseste cu inchisoare de la 10 la 20 ani si interzicerea unor drepturi. Tentativa se pedepseste cu aplicarea art. 21 alin.(2) C.pen. cu inchisoare de la 5 la 10 ani. Urmarirea penala, se efectueaza, in mod obligatoriu, de catre procuror, iar judecata, in prima instanta este de competenta tribunalului. Stabilirea cauzelor mortii se face de catre medicul legist prin raportul de constatare medico-legala. 2. Omorul calificat Continutul legal. Actiunea sau inactiunea, care are ca urmare moartea victimei, imbraca anumite particularitati prevazute de legiuitor ca elemente circumstantiale, grupate in jurul faptei tipice, sporindu-i gradul de pericol social, reprezentand o modalitate normativa agravata a acesteia. Potrivit art. 175 C.pen., „omorul calificat consta in uciderea unei persoane in una din urmatoarele imprejurari”: a) cu premeditare; b) din interes material; c) asupra sotului sau unei rude apropiate; d) profitand de starea de neputinta a victimei de a se apara; e) prin mijloace ce pun in pericol viata mai multor persoane; f) in legatura cu indeplinirea indatoririlor de serviciu sau publice ale victimei; g) pentru a se sustrage, ori a sustrage pe altul de la urmarire, arestare, ori de la executarea unei pedepse; h) pentru a inlesni sau ascunde savarsirea altei infractiuni; i) in public. Dupa cum se poate observa, omorul calificat, consta in savarsirea omorului in anumite circumstante agravante, precis determinate in textul de incriminare, care confera faptei un grad de pericol social ridicat si dovedesc o periculozitate sporita a infractorului, imprejurari care determina aplicarea unei pedepse mai grele. Aceste imprejurari sunt valorificate de legiuitor si prevazute ca elemente circumstantiale in continutul infractiunii de omor, reprezentand o modalitate normativa agravata a acesteia. Infractiunea de omor este o infractiune de complexitate naturala. Infractiunea de omor absoarbe toate celelalte infractiuni consecutive cu aceasta. Omorul calificat nu este o infractiune de sine statatoare, ci tot fapta prevazuta la art. 174 C.pen. la care se adauga anumite circumstante (in numar de 9) care ii sporesc gradul de pericol social.

313

a) Omorul cu premeditare presupune o pregatire anticipata a activitatii infractionale, o gandire prealabila asupra modului in care va fi savarsita fapta. Premeditarea inseamna trecerea unui interval de timp intre momentul hotarari de a savarsi fapta si pana in momentul realizarii efective a acesteia. Durata acestui timp nu este fixa si nici nu poate fi stabilita dinainte. Codul penal de la 1864 incrimina omorul savarsit cu „precugetare” – aceasta fiind definita astfel: „Precugetarea este atunci cand mai inainte de savarsirea faptei, s-a facut hotararea de a porni asupra vietii unei persoane, ori asupra celuia ce se va gasi, sau se va nemeri, si chiar cand hotararea ar atarna de vreo imprejurare ori conditiune”. Codul penal din 1936 sanctiona in art. 464 omorul comis cu premeditare pe care il numea „asasinat”. Premeditarea, era luarea hotararii inainte de comiterea faptei, era omorul cu sangerare, iar faptuitorul, care ucidea cu premeditare, era considerat mai periculos decat cel care comitea fapta fara a o gandi in prealabil. Juristul italian Francesco Carrara (1805-1888) definea premeditarea ca fiind „luarea hotararii infractionale si exteriorizarea ei, fie si numai intr-un singur act de pregatire morala sau materiala”. Actul de pregatire este moral cand faptuitorul monitorizeaza victima, studiaza comportamentul acesteia, culege informatii despre ea si familia acesteia, ii urmareste traseele de deplasare. Actul de pregatire material, presupune derularea unor activitati materiale ale faptuitorului: isi procura sau confectioneaza arma pe care o va folosi, isi alege locul si timpul in care va actiona asupra victimei, isi creeaza un alibi prin care sa ingreuneze ancheta judiciara etc. Astfel, omorul se considera a fi savarsit cu premeditare, atunci cand din momentul in care se ia hotararea de a ucide o persoana si pana la punerea in executare a acestei hotarari, s-a scurs un interval de timp in care faptuitorul a chibzuit asupra acestei hotarari, si-a procurat sau creat mijloacele necesare materializarii faptei. Premeditarea trebuie inteleasa nu numai ca un aspect al elementului subiectiv, ci ca o pregatire in vederea savarsirii faptei. Omorul cu premeditare, prezinta un pericol social mai ridicat decat omorul simplu, datorita periculozitatii infractorului, care isi pregateste cu sange rece actiunea de ucidere, dovedind o periculozitate ferma in realizarea hotararii infractionale. Premeditarea, fiind o circumstanta personala, care tine de latura subiectiva a infractiunii, efectele sale nu se transmit altor participanti, decat daca cel care a premeditat omorul a efectuat acte de pregatire impreuna cu alte persoane care au cunoscut scopul pregatirii, premeditarea in acest caz se converteste intre circumstanta reala si, ca atare, se rasfrange asupra participantilor (ex. cel care-i procura arma faptuitorului cunoscandu-i intentia si unde o va folosi, va raspunde pentru complicitate la omor calificat). Pe langa activitatea psihica a faptuitorului de reflectare asupra modului in care va savarsi fapta, premeditarea mai presupune ca acesta sa fi trecut la savarsirea unor activitati pregatitoare, de natura sa intareasca hotararea luata si sa asigure realizarea ei. Pentru ca premeditarea sa atraga raspunderea penala pentru omor calificat trebuie indeplinite anumite cerinte: - autorul sa fi gandit (chibzuit) savarsirea faptei; - sa fi luat masuri de pregatire in vederea comiterii omorului si sa-si fi creat conditiile necesare producerii rezultatului. Aspecte din practica judiciara In sarcina inculpatului s-a retinut infractiunea de omor cu premeditare, atunci cand acesta a avut un conflict cu victima, iar in ziua urmatoare a planuit o agresiune asupra acesteia cu scopul de a se razbuna. Astfel, s-a inarmat, a pandit victima , a atacat-o prin surprindere si a ucis-o.

314

Amenintarea repetata a victimei cu moartea intr-un interval mai mare de timp, urmata de pandirea acesteia si lovirea in cap cu un topor, leziune care i-a provocat moartea constituie , de asemenea, omor cu premeditare. b) Omorul savarsit din interes material consta in savarsirea faptei de ucidere a unei persoane din interes material. Circumstanta de agravare si calificare a omorului, in acest caz, rezulta din mobilul special al infractiunii si anume „interesul material”, care a determinat faptuitorul sa savarseasca omorul. Interesul material ca mobil al uciderii unei persoane, poate sa fie expresia unor trebuinte materiale si consta in urmarirea obtinerii, printr-o astfel de fapta, a unor foloase sau avantaje materiale directe sau indirecte (stingerea unor datorii, obtinerea unor sume de bani, dobandirea unei succesiuni, pentru a obtine pretul sau rasplata materiala promisa pentru savarsirea omorului etc.). Pericolul social sporit al omorului in acest caz, rezulta din caracterul deosebit de periculos al recurgerii la omucidere pentru satisfacerea unor interese materiale. Pentru existenta acestui element circumstantial, este suficient sa se constate ca faptuitorul a ucis din interes material. Nu orice omor care este comis din interes material se incadreaza la art. 175 lit.b C.pen., ci numai omorul care aduce faptuitorului avantaje materiale pe care acesta le-ar putea obtine in mod legal, dar vrea sa le obtina mai repede sau in conditii mai bune (mostenirea unei averi, dreptul de a accede la un post care ii asigura o stare materiala mai buna avand competenta de a obtine acel post). Daca omorul se comite cu ocazia sustragerii unor valori sau bunuri materiale din posesia victimei, fapta va intruni elementele constitutive ale infractiunii de talharie urmata de moartea victimei (art. 211 C.pen.). In cazul circumstantei pe care o analizam, nu prezinta interes valoarea bunurilor sau avantajelor care pot fi obtinute. Este important ca aceste avantaje sa fi constituit mobilul comiterii omorului. Practica judiciara a evidentiat faptul ca nu orice mobil de ordin patrimonial acopera notiunea de interes material. Nu este indeplinita cerinta legii daca omorul a fost savarsit ca urmare a disputei dintre faptuitor si victima pentru stapanirea unui bun sau pentru folosinta unor bunuri. Omorul din interes material este o circumstanta personala intrucat priveste latura subiectiva a infractiunii, deci nu se transmite participantilor decat in cazul in care acestia au actionat din acelasi motiv. In practica judiciara s-au pronuntat solutii in care, nu orice mobil patrimonial acopera notiunea de interes material. Cerinta legii nu este indeplinita daca, omorul a fost savarsit ca urmare a unor certuri intre faptuitor si victima in legatura cu stapanirea sau folosinta bunurilor. Exemplu: Inculpatul a hotarat sa ucida victima , deoarece nu i-a permis sa foloseasca un teren pentru pasunat , precum si pentru faptul ca i-a interzis accesul la un drum de trecere. c) Omorul savarsit asupra sotului sau asupra unei rude apropiate . Aceasta fapta prezinta un pericol deosebit, deoarece victima nu este avizata despre intentiile autorului, relatiile dintre autor si victima bazandu-se pe afectiune. Calitatea de sot rezulta numai dintr-o casatorie legal incheiata care dureaza pana la desfacerea ei in conditiile legii. Potrivit dispozitiilor art. 149 C.pen. calitatea de rude apropiate o au ascendentii si descendentii, fratii si surorile, copiii acestora precum si persoanele devenite prin adoptie astfel de rude. Prin membru de familie se intelege sotul sau ruda apropiata daca aceasta locuieste si gospodareste impreuna cu faptuitorul. Fiind vorba de o circumstanta personala, aceasta nu se rasfrange asupra participantilor, lipsiti de calitatea respectiva (daca o persoana ucide copilul mamei impreuna cu aceasta, va raspunde pentru omor simplu, iar mama pentru complicitate la infractiunea de omor calificat). d) Omorul savarsit profitand de starea de neputinta a victimei de a se apara . Agravanta este justificata prin faptul ca autorul suprima viata unei persoane care nu se poate apara (varsta frageda,

315

infirmitate fizica sau psihica, stare de betie completa, drogata etc.). Aceasta circumstanta este valabila si in situatia in care, desi nu sufera de anumite infirmitati, in timpul savarsirii omorului aceasta dormea, neputand reactiona in vreun fel. A profita de starea de neputinta a victimei de a se apara, presupune cunoasterea de catre faptuitor a conditiei precare a acesteia, folosindu-se de aceasta stare pentru a o ucide. e) Omorul savarsit prin mijloace care pun in pericol viata mai multor persoane . Forma agravanta a acestei infractiuni, rezulta ca urmare a mijloacelor folosite de autor pentru uciderea victimei (explozivi, gaze toxice, incendii, substante radioactive etc.) prin care se pune in pericol viata mai multor persoane fiind posibila uciderea mai multor subiecti pasivi. In cazul savarsirii acestei infractiuni, autorul actioneaza cu intentie indirecta fata de persoanele a caror viata a fost pusa in pericol prin mijloacele folosite. f) Omorul savarsit in legatura cu indeplinirea indatoririlor de serviciu sau publice ale victimei . Aceasta circumstanta de calificare are in vedere omorul savarsit dintr-un sentiment de nemultumire sau de razbunare pentru modul in care victima, in cadrul obligatiilor de serviciu sau publice, a satisfacut interesele sau pretentiile autorului. Daca victima indeplineste o functie importanta in stat sau politica fapta va fi incriminata potrivit art. 160 C.pen. (atentat). Nu prezinta interes daca nemultumirea faptuitorului fata de victima era sau nu justificata. Impotriva abuzului functionarului exista alte cai legale de solutionare. Ceea ce agraveaza fapta este mobilul razbunarii cu care actioneaza autorul, dorinta lui de a-si face singur dreptate pedepsind functionarul pentru faptele sale in legatura cu serviciul. Exemplu:Uciderea paznicului care, l-a surprins pe autor in flagrant de furt; a functionarului public care a refuzat eliberarea unei autorizatii in beneficiul autorului. g) Omorul savarsit pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la urmarire, arestare, ori de la executarea unei pedepse. Prin savarsirea unei astfel de infractiuni se pun in pericol nu numai relatiile sociale care formeaza obiectul juridic al infractiunii de omor ci si relatiile sociale referitoare la infaptuirea justitiei, avand ca rezultat stirbirea increderii in aceste autoritati si prejudiciile aduse prestigiului justitiei. Pentru a-si asigura sustragerea de la urmarirea penala, arestarea preventiva sau de la executarea unei pedepse, invinuitul sau inculpatul care savarseste un omor in aceste conditii, va raspunde penal pentru omor calificat. Gravitatea pericolului social al omorului savarsit in astfel de imprejurari, rezulta din scopul urmarit de faptuitor si anume sustragerea sa ori a altei persoane de la raspunderea penala ( de la urmarirea penala, de la arestarea preventiva sau de la executarea unei pedepse pronuntate de instanta de judecata). Aceasta fapta are si un obiect juridic secundar, in sensul ca sunt incalcate si relatiile sociale privind infaptuirea justitiei. Totodata, pericolul social sporit al acestei infractiuni se datoreaza si periculozitatii infractorului care nu ezita sa curme viata unei persoane pentru a-si asigura libertatea sau pentru a scapa de urmarirea organelor judiciare. Apreciem ca faptuitorul savarseste omorul in imprejurarile mentionate mai sus si in cazul in care acesta este surprins in flagrant de o persoana, il urmareste si acesta o ucide pentru a-si asigura scaparea. In cazul in care autorul savarseste omorul pentru a evada dintr-un loc de retinere sau detinere, in afara de infractiunea de omor calificat, savarseste in concurs de infractiuni, si infractiunea de evadare (pedeapsa pentru evadare se adauga la pedeapsa aflata in curs de executare). Deoarece legea nu conditioneaza agravanta de existenta urmaririi penale, a arestarii preventive sau executarii unei pedepse, agravanta va opera in orice situati, chiar daca faptuitorul nu a fost cercetat sau pus sub invinuire. In astfel de cazuri, inculpatul va raspunde pentru infractiunea de evadare in concurs cu infractiunea de omor agravat, cu aplicarea dispozitiilor legale referitoare la recidiva.

316

In cazul in care victima are calitatea de magistrat, politist, jandarm ori militar fapta se incadreaza in infractiunea de omor deosebit de grav(art.176 lit.f C.pen). h) Omorul savarsit pentru a inlesni, sau ascunde savarsirea altei infractiuni Expresia „savarsirea altei infractiuni” face trimitere la orice fel de infractiune, art. 144 C.pen nu face nici o deosebire in acest sens. Pericolul social sporit al omorului comis in aceasta imprejurare este evidentiat de scopul urmarit de faptuitor si care consta in ascunderea unei infractiuni savarsita anterior de catre el sau de o alta persoana, fie in inlesnirea savarsirii de el sau de catre o alta persoana a unei alte infractiuni. Pentru existenta elementului circumstantial nu prezinta interes daca scopul urmarit a fost realizat. De asemenea nu are relevanta daca autorul savarsind omorul a reusit sau nu sa inlesneasca comiterea sau ascunderea acelei infractiuni. Prin ’’ascundere’’se intelege actiunea de ucidere pentru a disimula o alta infractiune, ori pentru a face ca aceasta alta infractiune sa nu poata fi descoperita (uciderea unei persoane dupa violarea ei, uciderea persoanei care a surprins in flagrant autorul in timp ce fura din locuinta acesteia. i) Omorul savarsit in public. Locul public evidentiaza un grad de pericol social sporit al infractorului, determinand, prin atitudinea sfidatoare a acestuia o nesiguranta pentru cetateni. Se considera a fi comis omorul in public atunci cand este savarsit intr-un loc public (strada, piata, gara, parc, plaja etc.) sau in locuri accesibile publicului (teatre, cinematografe, stadioane, unitati de invatamant, restaurante etc.) daca sunt de fata doua sau mai multe persoane. Se retine aceeasi forma calificata a infractiunii si daca omorul s-a comis intr-un loc neaccesibil publicului dar cu intentia ca fapta sa fie vazuta sau auzita de doua sau mai multe persoane. Forme, modalitati, sanctiuni Forme. Este o infractiune materiala, de rezultat, susceptibila a se desfasura in timp. Actele pregatitoare sunt posibile insa nu se sanctioneaza. Tentativa este incriminata si sanctionata conform art. 175 C.pen. Modalitati. Infractiunea se consuma in urma actiunii de ucidere, cand victima a decedat. Modalitatile normative ale omorului calificat sunt cele prevazute in art. 175 lit. „a-i” C.pen. Sanctiuni. Se pedepseste mai aspru decat omorul simplu cu inchisoare de la 15 la 25 ani si interzicerea unor drepturi. 3. Omorul deosebit de grav In cazul omorului, legiuitorul a impartit circumstantele agravante in doua categorii din care una defineste omorul calificat iar cealalta omorul deosebit de grav. Acestea din urma sunt prevazute in art. 176 C.pen. si constau in savarsirea omorului: a) prin cruzimi; b) asupra a doua sau mai multe persoane; c) de catre o persoana care a mai savarsit un omor; d) pentru a savarsi sau ascunde savarsirea unei talharii sau piraterii; e) asupra unei femei gravide; f) asupra unui magistrat, politist, jandarm ori asupra unui militar, in timpul sau in legatura cu indatoririle de serviciu sau publice ale acestora; g) de catre un judecator sau procuror, politist, jandarm sau militar in legatura cu indeplinirea indatoririlor de serviciu sau publice ale acestora.

317

Imprejurarile prezentate mai sus reprezinta comportari antiumane care alarmeaza si revolta societatea in cel mai inalt grad, depasind gradul de pericol social al omorului calificat. a) Omorul savarsit prin cruzimi Dictionarul limbii romane atribuie cuvantul „crud” - „celui care se desfata la suferintele altuia sau „fapta cruda, ferocitate, barbarie”. Prin cruzimi in sensul legii penal se inteleg modurile procedurale, mijloacele si actele de violenta aplicate victimei de natura a-i provoca suferinte mari, prelungite in timp pentru a o chinui inainte de a o ucide sau care denota ferocitate, sadism, un mod inuman de savarsire a omorului, care trezeste in constiinta publica un sentiment de oroare, dezaproband lipsa de omenie si josnicia infractorului (lovituri repetate cu toporul, decapitarea victimei etc.). Cruzimea include si termenul de tortura. Sub aspect subiectiv, aceasta circumstanta l-a determinat pe legiuitor sa includa in latura subiectiva a infractiunii nu numai intentia de comitere a omorului ci si intentia de a supune victima la chinuri prelungite altele decat cele inerente omorului propriu-zis. Nu intereseaza daca cruzimile au dus prin ele insele la moartea victimei sau daca au fost folosite numai pentru a schingiui victima inainte de a o ucide. Elementul circumstantial exista atunci cand omorul a fost conceput si realizat intr-un mod chinuitor, prin provocarea unor suferinte de neindurat. Cruzimea ucigasului se manifesta prin faptul ca el a urmarit sau acceptat in mod constient nu numai moartea victimei dar si chinuirea acesteia. In cazul actelor de violenta repetate, trebuie sa se faca distinctia intre situatiile in care aceste acte au semnificatia de a chinui victima si de a-i prelungi suferintele, fata de situatiile in care repetarea loviturilor nu exprima prin specificul obiectului folosit decat modalitatea de a realiza uciderea (inculpatul a aplicat victimei in regiunea capului mai multe lovituri cu o bata, cauzandu-i fractura oaselor craniene si o hemoragie puternica care au dus la deces). Toate acestea s-au desfasurat in timp scurt, autorul a urmarit sa suprime viata victimei si nu sa-i provoace chinuri prelungite in timp. In doctrina, s-a evidentiat faptul de a nu fi asimilate actelor de cruzime suferintele provocate in majoritatea cazurilor de omucidere cand sunt folosite mijloace ca: topor, otrava, glont etc. Daca actiunea de ucidere se realizeaza prin colaborarea mai multor faptuitori, actele acestora nu se fractioneaza in raport de fiecare faptuitor, ci se iau in considerare in ansamblu. Astfel, daca trei inculpati aplica victimei lovituri repetate cu diferite obiecte cauzandu-i multiple leziuni si suferinte prelungite se va retine infractiunea de omor savarsit prin cruzimi. Legiuitorul a dorit sa sanctioneze mai aspru faptuitorul care manifesta o periculozitate sociala extrema. Practica judiciara a scos in evidenta numeroase fapte de cruzime (stropirea victimei cu benzina si incendierea acesteia, biciuirea victimei cu sarma ghimpata, zdrobirea globilor oculari, arderea cu fierul de calcat, socuri electrice prelungite, provocarea unor fracturi multiple si lasarea in zapada, zdrobirea degetelor, unghiilor, scoaterea ochilor, arderea cu fierul de calcat etc.). b) Omorul savarsit asupra a doua sau mai multor persoane Acest element circumstantial exista in toate situatiile in care actiunea de ucidere cu intentie a avut ca rezultat moartea a doua sau mai multor persoane. Circumstanta de calificare a acestui omor o constituie pluralitatea victimelor ucise. In lipsa acestei circumstante ne-am afla in fata unui concurs real de infractiuni si vom avea atatea infractiuni cate victime exista. Insa legiuitorul a facut o exceptie, considerand ca pedeapsa aplicata in caz de concurs ar fi neindestulatoare, a creat o unitate infractionala legala sanctionata in conditiile art. 175 C.pen. (inchisoarea de la 15 la 25 ani si interzicerea unor drepturi). In cazul omorului sanctionat de art. 176 lit. „b” C.pen. exista ca element specific vointa de a ucide in aceeasi imprejurare si prin aceeasi actiune doua sau mai multe persoane (explozia unei bombe care a ucis mai multe persoane, otravirea alimentelor pe care le-au consumat victimele, descarcarea unei arme asupra unui grup de persoane, descarcarea unor flacoane cu substante toxice volatile in incaperi

318

folosite de mai multe persoane etc. avand ca rezultat uciderea a cel putin doua persoane). Din practica judiciara, rezulta ca elementul circumstantial „asupra a doua sau mai multor persoane” este indeplinit ori de cate ori doua sau mai multe persoane au fost ucise de infractor in aceeasi imprejurare sau cu aceeasi ocazie, indiferent daca omorul multiplu s-a produs printr-o singura actiune sau prin mai multe actiuni (tragand succesiv focuri de arma asupra mai multor victime, lovind cu toporul doua sau mai multe persoane. Cerinta esentiala in aceasta situatie, este ca actiunile de ucidere sa se deruleze in cadrul aceleiasi activitati infractionale, adica in aceeasi imprejurare sau cu aceeasi ocazie. Daca cel de-al doilea omor a fost comis dupa o perioada de timp ce implica o alta activitate infractionala sau a fost comis la un scurt interval de timp, insa in imprejurari diferite, nu va mai exista unitatea infractionala prevazuta in art. 176 lit.”b” C.pen. ci o pluralitate de infractiuni ce presupune aplicarea dispozitiei prevazute in art. 176 lit.”c” C.pen. Infractiunea agravata se retine indiferent daca autorul a ucis cel putin doua persoane printr-o singura actiune (explozie) sau mai multe actiuni (focuri de arma repetate, lovind cu cutitul doua sau mai multe persoane etc.). Pentru retinerea agravantei faptuitorul trebuie sa aiba reprezentarea consecintelor, constand in uciderea a doua sau mai multor persoane, sa urmareasca sau sa accepte un asemenea rezultat. c) Omorul savarsit de o persoana care a mai comis un omor. Forma se caracterizeaza prin aceea ca ea constituie o infractiune de omor repetata, faptuitorul savarsind anterior o alta infractiune de omor in forma consumata. Agravanta se aplica din moment ce exista o fapta anterioara de omor, indiferent daca acea fapta a fost prescrisa, amnistiata sau daca a fost comisa in timpul minoritatii faptuitorului. Circumstanta de calificare a faptei consta in existenta acestui antecedent special al faptuitorului. Prin omor se intelege numai fapta prevazuta in art. 174 C.pen. si nu orice infractiune care a avut ca urmare moartea unei persoane (ucidere din culpa, loviri cauzatoare de moarte, uciderea la cererea victimei, pruncuciderea etc.). Prin urmare antecedentul cerut de lege nu opereaza in aceste cazuri. De asemenea, agravanta nu se aplica daca omorul anterior a fost comis in legitima aparare. Practica judiciara si unii autori, impartasesc punctul de vedere potrivit caruia, pentru existenta faptei prevazuta la art. 176 lit.”c” C.pen. este necesar ca autorul sa fi savarsit anterior o alta infractiune de omor in faza de tentativa sau consumata. „Savarsirea unei infractiuni” potrivit art. 144 C.pen., se intelege comiterea oricareia dintre faptele pe care legea le pedepseste ca infractiune consumata in calitate de autor, instigator sau complice. Incriminand omorul deosebit de grav, legiuitorul a avut in vedere antecedentele autorului (savarsirea anterioara a altui omor) vizandu-l ca deosebit de periculos, indiferent daca a intervenit reabilitarea, amnistia sau prescriptia. d) Omorul savarsit pentru a comite sau ascunde savarsirea unei talharii sau piraterii. Forma agravata a infractiunii consta in scopul urmarit de faptuitor si anume ascunderea savarsirii unei infractiuni de talharie sau piraterie. In prima teza, faptuitorul savarseste omorul pentru a-i facilita savirsirea uneia din cele doua infractiuni(uciderea ofiterului de cart pentru a putea comite un act de piraterie asupra unei nave). In a doua teza termenul de ’’ascundere ’’ are inteles de disimulare. Deoarece talharia si pirateria sunt infractiuni cu pericol social ridicat, scopul urmarit de faptuitor face ca omorul sa depaseasca prin gravitatea sa atat omorul simplu cat si omorul calificat. Daca in cazul omorului calificat prevazut in art. 175 lit.”h” C.pen., faptuitorul urmareste savarsirea faptei, inlesnirea sau ascunderea oricarei infractiuni, in cazul omorului deosebit de grav (art. 176 li.”d” C.pen.) scopul se restrange la ascunderea unor infractiuni grave (talharii sau piraterii).

319

Savirsirea omorului pentru a inlesni comiterea talhariei si insusirea de bunuri ale victimei ucise sunt doua infractiuni aflate in concurs: omor deosebit de grav(art.176 lit.d) si talharie prev. de art.211 alin (1) C.pen.. Asadar, ori de cate ori omorul consumat sau in faza de tentativa este savirsit in scopul de a crea conditii prielnice comiterii sau ascunderii unei talharii sau piraterii, indiferent daca rezultatul s-a produs sau nu, constituie omor deosebit de grav. e) Omorul savarsit asupra unei femei gravide. O asemenea fapta cauzeaza moartea a doua fiinte si lezeaza simtamantul firesc al respectului fata de fenomenul creatiei umane. Graviditatea este o stare fiziologica stabilita de catre medic sau prin alte mijloace. Nu are semnificatie stadiul evolutiei sarcinii deoarece textul foloseste termenul „femeie gravida” fara nici o limitare. Pentru existenta infractiunii, starea de graviditate trebuie sa fie reala. Daca faptuitorul savarseste omorul convins ca victima este gravida, dar in realitate se constata inexistenta sarcinii, agravanta nu functioneaza. In situatia in care atat femeia vizata cat si femeia ucisa (eroare de persoana) sunt gravide, textul de lege se aplica deoarece cadrul normativ protejeaza viata oricarei femei insarcinate. In momentul in care faptuitorul savarseste actul de ucidere el trebuie sa cunoasca starea de graviditate a victimei indiferent de sursa. f) Omorul savarsit asupra unui magistrat, politist, jandarm ori asupra unui militar, in timpul sau in legatura cu indeplinirea indatoririlor de serviciu sau publice ale acestora. Ratiunea retinerii unei asemenea agravante decurge din calitatea subiectului pasiv, aceea de purtator al autoritatii de stat (procuror, judecator, politist, jandarm sau militar). Pentru a opera aceasta circumstanta functionarul trebuie sa se afle in timpul serviciului sau fapta sa aiba legatura cu indeplinirea indatoririlor de serviciu sau publice ale victimei. Calitatea de magistrat o au procurorii sau judecatorii potrivit legii nr.303/2004. Calitatea de militar o au persoanele stabilite de legea nr.80/1995(statutul cadrelor militare). g) Omorul savarsit de catre un judecator, procuror, jandarm, politist sau militar in timpul sau in legatura cu indeplinirea indatoririlor de serviciu sau publice ale acestora. Agravanta are legatura directa cu calitatea de judecator, procuror, jandarm sau militar a subiectului activ al infractiunii care reprezinta autoritatea de stat. Pentru retinerea acestei circumstante trebuie sa existe o legatura intre indatoririle de serviciu si activitatea infractionala de ucidere. II. LOVIREA SI VATAMAREA INTEGRITATII CORPORALE SAU A SANATATII Caracterizare generala. Infractiunile contra integritatii corporale sau sanatatii constituie o subgrupa a infractiunilor contra persoanei, in care sunt reglementate acele fapte de pericol social, savarsite prin orice mijloace, prin care se cauzeaza unei persoane suferinte fizice sau o vatamare a integritatii corporale ori sanatatii. Obiectul juridic al acestor infractiuni il constituie relatiile sociale care se refera la asigurarea integritatii corporale sau sanatatii persoanei fizice, adica la asigurarea unui climat de siguranta in care persoana sa fie intangibila. Sanatatea si integritatea fizica a persoanei sunt valori sociale intangibile garantate si prin dispozitiile art. 22 din Constitutia Romaniei. Viata sociala nu se poate desfasura normal decat in conditii de siguranta civica, pentru membrii societatii, faptele de agresiune corporala fiind incriminate si sanctionate de legea penala. Sunt incriminate numai faptele de pericol social prin care este vatamata integritatea corporala sau sanatatea altuia (nu sunt sanctionate actele de autoagresiune).
320

Sub aspectul continutului obiectiv, aceste infractiuni sunt comisive, dar pot fi savarsite si prin omisiuni. Cele mai multe au, ca urmare imediata, o vatamare a integritatii corporale sau sanatatii persoanei agresate. In unele situatii, urmarea imediata se poate prelungi dincolo de momentul consumarii infractiunii agravandu-se in mod progresiv in functie de complicatiile survenite ulterior. Sub aspectul laturii subiective, aceste infractiuni se savarsesc fie cu intentie directa sau indirecta fie din culpa.

1. Lovirea sau alte violente Continutul legal: Infractiune incriminata de art. 180 C.pen. si consta in „lovirea sau orice alte acte de violenta cauzatoare de suferinte fizice exercitate asupra unei persoane (alin.(1) precum si lovirea sau actele de violenta care au pricinuit o vatamare ce necesita pentru vindecare ingrijiri medicale de cel mult 20 zile”. In ambele situatii fapta este agravata „daca a fost savarsita asupra membrilor de familie.” Dupa cum se observa, textul de lege protejeaza pe deoparte corpul persoanei si sanatatea, iar pe de alta parte integritatea corporala a persoanei impotriva lovirilor sau altor violente. Prin loviri intelegem actiunea de lovire a corpului uman cu sau de corpuri dure. Lovirile sunt de natura fizica. Alte violente, sunt violente de natura fizica, care nu sunt loviri cum ar fi socurile electrice, otravurile, radiatiile etc. Lovirea sau violenta se poate exercita printr-o actiune directa (lovirea cu pumnul, cu piciorul, cu corpuri dure) sau indirecta (imbrancire, trantire, asezare in calea victimei a unui obstacol, prin asmutirea unui caine etc.). Lovirile se pot exercita si prin inactiuni (neacoperirea unor gropi, santuri, nesemnalizarea unor obstacole, neingradirea unui loc periculos) prin care victima este expusa sa se loveasca. Fapta de lovire sau alte violente a fost incriminata intr-o varianta tip [alin. (1) art. 180 C.pen.] si o varianta agravata caracterizata prin producerea unor leziuni traumatice sau este afectata sanatatea persoanei iar pentru vindecare sunt necesare zile de ingrijiri medicale. Actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate. Daca fapta a fost comisa asupra membrilor de familie, actiunea penala se pune in miscare si din oficiu. Impacarea partilor inlatura raspunderea penala, producandu-si efecte si in cazul in care actiunea penala a fost pusa in miscare din oficiu. Conditii preexistente Obiectul infractiunii: a) obiectul juridic special il formeaza relatiile sociale care se refera la ocrotirea integritatii corporale sau sanatatii fiecarei persoane impotriva actelor de agresiune. Savarsirea faptei este conditionata de existenta in viata a persoanei agresate, indiferent de starea de sanatate sau sensibilitatea victimei. b) obiectul material – corpul persoanei agresat sau supus la suferinte fizice. Subiectii infractiunii: a) Subiectul activ poate fi de regula orice persoana, iar in forma agravata trebuie sa fie sot sau ruda apropiata cu victima. Fapta se poate comite si in participatie in toate formele sale. b) Subiectul pasiv in cazul alin. (1) si (2) poate fi orice persoana. In cazul formelor agravate subiectul pasiv este calificat – (membru de familie). Continutul constitutiv Latura obiectiva:

321

a) elementul material consta in savarsirea oricarei activitati care a avut ca rezultat atingerea violenta a corpului omenesc producatoare de suferinte fizice. Cauzarea de suferinte fizice se poate realiza prin orice mijloace. Lovire – actiune energica de atingere, agresiune, izbire brusca si violenta asupra corpului victimei, cu sau de un corp contondent (lovirea de perete, caldaram, cu instrumente de lovire sau arma etc.). Acte de violenta – manifestari brutale, constrangeri fizice de natura a cauza suferinte fizice (trantirea, smulgerea parului, aruncarea asupra victimei cu diverse obiecte, asmutirea cainelui sau alte animale periculoase etc.). Prin vatamare corporala se produce o afectare a substantei corpului uman sau sanatatii acestuia. Vatamarea este consecinta unei actiuni agresive(violente) , prin intermediul unui obiect asupra corpului uman, care are ca efect producerea unui traumatism (echimoze, hematom, escoriatii, plagi etc.) Fapta se realizeaza astfel prin actiune dar si prin inactiune (victima fiind expusa sa se loveasca – imprastierea pe scari a unei substante lunecoase, amenintarea victimei – aceasta fuge din cauza spaimei se impiedica si se loveste in cadere etc.). b) urmarea imediata consta in provocarea unei suferinte fizice ca urmare a lovirilor sau violentelor exercitate asupra victimei. In cazul lovirii, suferinta fizica este prezumata, fiind o consecinta directa a actelor de agresiune (echimoze, excoriatii, fracturi care necesita ingrijiri medicale, pentru vindecare, realizandu-se forma tip a infractiunii). c) legatura cauzala exista intre activitatea faptuitorului si rezultatul produs. Latura subiectiva – Infractiunea de lovire poate fi savarsita cu intentie directa sau indirecta de a vatama integritatea corporala sau sanatatea victimei. In anumite imprejurari poate fi savarsita si cu intentie depasita (praeterintentie), cand autorul desi a savarsit fapta cu intentia de a lovi urmarind producerea unui anume rezultat, a prevazut si urmarile mai grave, fara a le dori sau accepta. Infractiunea nu exista daca lovirile sau violentele sunt consecinta unor jocuri sportive legale (lupte, box, arte martiale etc.). Forme, modalitati, sanctiuni Forme: La aceasta infractiune, tentativa este posibila, insa nu este incriminata datorita pericolului social redus. Infractiunea se consuma in momentul lovirii sau exercitarii actului de violenta asupra corpului victimei si producerii suferintei fizice. Chiar daca in aceleasi imprejurari victimei ii sunt aplicate mai multe lovituri (bataie) va exista o singura infractiune. Daca insa faptuitorul loveste mai multe persoane, va exista concurs real de infractiuni. Infractiunea poate fi savarsita si in forma continuata, daca agresorul loveste aceeasi persoana in imprejurari diferite si in baza aceleiasi rezolutii infractionale. Modalitati: In afara formei simple infractiunea are si doua forme agravate: a. fapta se sǎvarseste asupra membrilor de familie b. cand fapta produce leziuni ce necesitǎ pentru vindecare ingrijiri medicale de cel mult 20 de zile. Nu intrǎ in acest termen durata concediului medical. Prin „ingrijiri medicale” se intelege supunerea victimei la un regim sau tratament adecvat in vederea vindecarii. Durata concediului medical nu coincide intotdeauna cu durata ingrijirilor medicale pentru vindecare. Timpul necesar pentru ingrijiri medicale se stabileste de catre medicul legist in urma examinarii medico-legale a victimei. Sanctiuni: - inchisoare de la o lunǎ la 3 ani - in forma tip si - inchisoare de la 6 luni la 1 an, de la 3 luni la 2 ani, de la 1 la 2 ani - in forma agravatǎ. Pentru toate modalitatile normative pedeapsa inchisorii este prevazuta in alternanta cu amenda.

322

2. Vatamarea corporala Continutul legal: Potrivit art.181 C.pen vatamarea corporala este „fapta prin care s-a pricinuit integritatii corporale sau sanatatii o vatamare care necesita pentru vindecare ingrijiri medicale de cel mult 60 zile”. Fapta este mai grava daca a fost savarsita asupra membrilor familiei.” Vatamarea corporala, este o fapta care lezeaza integritatea corporala sau sanatatea altei persoane si este o varianta a infractiunii de lovire sau alte violente, care prezinta un pericol social mai mare decat al acesteia din urma, ca urmare a consecintelor produse. Actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate. In cazul formei agravate, actiunea penala poate fi pusa in miscare si din oficiu. Impacarea partilor inlatura raspunderea penala, producandu-si efectele si cand a fost pusa in miscare din oficiu. Conditii preexistente Obiectul infractiunii: -obiectul juridic special - este format din totalitatea relatiilor sociale care ocrotesc integritatea corporalǎ sau sǎnǎtatea fiecǎrei persoane, indifedent cǎ este o persoanǎ oarecare sau membru de familie. -obiectul material - este corpul persoanei agresate. Subiectii infractiunii: a) subiect activ poate fi orice persoana, iar pentru forma agravata acesta are calitatea de sot sau ruda apropiata cu victima, daca aceasta din urma locuieste sau gospodareste impreuna cu el. Dacǎ loviturile sunt exercitate de un functionar in exercitarea atributiilor de serviciu, atunci vom avea infractiunea de purtare abuzivǎ. Participatia penala este posibila sub toate formele sale. b) subiectul pasiv poate fi orice persoana aflata in viata indiferent de varsta sau starea de sanatate. Pentru forma agravata prevazuta la alin. (11) subiectul pasiv are calitatea de membru de familie. Continutul constitutiv Latura obiectiva: a) elementul material consta intr-o actiune sau inactiune ce are ca rezultat o vatamare a integritatii corporale sau sanatatii victimei care necesita pentru vindecare intre 21 de zile si cel mult 60 de zile. Fapta poate consta intr-o lovire sau orice act de violenta indreptate impotriva persoanei vatamate, cauzatoare de suferinte fizice, avand o urmare imediata specifica (infirmitate, prejudiciu grav estetic, avortul sau punerea in primejdie a vietii persoanei). Actiunea poate fi violenta (loviri, imbranciri, injunghieri) sau neviolenta (consumul de bauturi sau alimente alterate, otravire, tratament medical neadecvat, transmiterea unei boli infectioase etc.). Elementul material poate consta si intr-o inactiune sau omisiune adica prin abtinerea de la indeplinirea unei obligatii de natura sa preintampine sau sa evite cauzarea unei vatamari corporale altei persoane. b) Intre actiunea sau inactiunea faptuitorului si rezultat (vatamarea) exista o legatura de cauzalitate. Latura subiectiva – forma de vinovatie este intentia directa sau indirecta. Vatamarea corporala poate imbraca si forma unei infractiuni, praeterintentionate, daca dupa lovirea victimei se produc vatamari care necesita intre 21-60 zile de ingrijiri medicale, autorul are o pozitie subiectiva caracteristica culpei. Forme, modalitati, sanctiuni Forme: - infractiunea se consuma in momentul producerii rezultatului descris in norma de incriminare – vatamarea necesita intre 21-60 zile ingrijiri medicale pentru vindecare.

323

Actele pregatitoare si tentativa nu se pedepsesc. Modalitati: forma simpla si forma agravata [art.181 alin.(1) si 181 alin.(2)]. Sanctiuni: in forma simpla art. 181 alin. (1) C.pen. pedeapsa este inchisoarea de la 6 luni la 5 ani. Pentru forma agravata – inchisoarea de la 1 la 5 ani. Punerea in miscare a actiunii penale se face la plangerea prealabila. Impacarea partilor inlatura raspunderea penala. 3. Vatamarea corporala grava. Continutul legal: Art. 182 C.pen. „fapta prin care s-a pricinuit integritatii corporale sau sanatatii o vatamare care necesita pentru vindecare ingrijiri medicale mai mult de 60 zile”. Fapta se pedepseste mai grav daca a produs vreuna din urmatoarele consecinte: pierderea unui simt sau organ, incetarea functionarii acestora, o infirmitate permanenta fizica sau psihica, slutirea, avortul ori punerea in primejdie a vietii persoanei - alin.(2 ). Fapta este mai grava cand a fost savarsita in scopul producerii consecintelor prevazute in alineatele precedente [alin.(3)]. Vatamarea corporala grava este o infractiune care urmeaza in ordinea gravitatii, vatamarea corporala simpla si se caracterizeaza de regula prin aceea ca are la baza lovirea sau alte violente, avand ca finalitate producerea unor consecinte mult mai grave, prevazute in norma de incriminare. Conditii preexistente Obiectul infractiunii: a) obiectul juridic special si obiectul material este acelasi cu ale celorlalte infractiuni contra integritatii corporale si sanatatii, prezentate anterior. Subiectii infractiunii: a) subiectul activ poate fi orice persoana fizica responsabila din punct de vedere penal. Participatia este posibila sub toate formele sale (coautorat, instigare sau complicitate). b) Subiectul pasiv – persoana vatamata ca urmare a actiunii agresorului. Continutul constitutiv a) Latura obiectiva – se poate sǎvarsi printr-o actiune de lovire sau acte de violentǎ. Fapta se poate sǎvarsi si indirect, prin intermediul unui animal sau obiect. Specificul acestei infractiuni constǎ in aceea cǎ durata ingrijirilor medicale depǎseste 60 de zile sau produce una din urmǎtoarele consecinte:prevazute in art. 182 C.pen. Actiunea sau inactiunea agravanta in functie de consecinte, poate fi alternativa: - o vatamare care necesita pentru vindecare mai mult de 60 de zile de ingrijiri medicale; - pierderea unui simt sau organ, ori incetarea functionarii acestuia . Este vorba de pierderea unuia din cele cinci simturi ale fiintei umane, ori lipsirea persoanei de o parte a corpului care indeplineste o anumita functie, ori desi se pastreaza organul, acesta nu-si mai poate indeplini functia; - producerea unei infirmitati fizice sau psihice permanente; Infirmitatea este o stare de anormalitate fizica sau psihica a corpului cu caracter permanent (deformarea cutiei toracice, anchilozarea articulatiilor, psihoze, tulburari de comportament, stari depresive etc.). Nu are relevanta numarul zilelor de ingrijiri medicale necesare vindecarii. - slutirea – cauzarea unui grav prejudiciu estetic (schimbarea infatisarii, desfigurarea etc.) slutirea trebuie sa fie permanenta; - avortul – se cere ca faptuitorul sa fi stiut sau sa fi putut prevedea starea de femeie insarcinata; - punerea in primejdie a vietii persoanei. In aceasta situatie, faptuitorul nu urmareste moartea victimei si nici nu accepta un asemenea rezultat, altfel ar fi sanctionata pentru tentativa de

324

omor. Daca survine moartea victimei, va fi acuzat de savarsirea infractiunii de loviri sau vatamari cauzatoare de moarte (art. 183 C.pen.). b) Latura subiectiva: Infractiunea prevazuta la alin.(1) si (2) art. 182 C.pen. se savarseste cu intentie directa sau praeterintentie. In cazul praeterintentiei, faptuitorul actioneaza cu intentie in cazul faptei de lovire sau vatamare, dar este in culpa fata de consecinta mai grava produsa. Forme., modalitati, sanctiuni Forme: Infractiunea se consuma in momentul producerii vreuneia dintre consecintele prevazute de art. 182 alin.(1) C.pen. In varianta tip a infractiunii, tentativa nu se pedepseste in schimb tentativa se pedepseste in cazul infractiunii prevazute in art. 182 alin.(3) C.pen. Modalitati: Infractiunea de vatamare corporala grava are pe langa modalitatile normative prezentate in art. 182 alin. (1) si doua modalitati agravate in alin.(2) si (3). Agravanta presupune ca fapta sa fi fost savarsita cu intentie directa, ceea ce presupune ca faptuitorul a prevazut consecintele grave care s-au produs si a urmarit ca acestea sa se produca. Sanctiuni: In forma simpla, vatamarea corporala grava se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 7 ani. In situatia prevazuta de art. 182 alin.(2) – inchisoare de la 2 la 10 ani, iar pentru cea prevazuta la art. 182 alin.(3) – inchisoare de la 3 la 12 ani. Pentru aceasta infractiune, actiunea penala se pune in miscare din oficiu. Constatarea sau expertizele medico-legale sunt necesare in vederea stabilirii duratei ingrijirilor medicale necesare vindecarii sau a consecintelor vatamatoare prevazute de lege. 4. Lovirile sau vatamarile cauzatoare de moarte (art.183 C.pen.) Continut legal: „Daca vreuna dintre faptele prevazute la art. 180-182 C.pen. a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este inchisoarea de la 5 la 15 ani”. Fiind cea mai grava dintre infractiunile contra integritatii corporale si sanatatii persoanei, avand ca urmare moartea victimei, se aseamana prin rezultat cu infractiunile de omucidere. Deoarece moartea victimei este o urmare praeterintentionata a faptei de lovire sau vatamare corporala, lovirile cauzatoare de moarte au fost incluse printre infractiunile contra integritatii corporale sau sanatatii persoanei si nu printre infractiunile de omor la care forma de vinovatie este intentia directa sau indirecta. Infractiunea de loviri sau vatamari cauzatoare de moarte se deosebeste de celelalte infractiuni contra integritatii corporale sau sanatatii prin urmarea imediata, respectiv moartea victimei, care constituie elementul circumstantial prezent in continutul sau. Acest element circumstantial consta in lovirea sau vatamarea corporala a unei persoane ce are ca urmare moartea victimei. Este necesar sa se stabileasca, ca lovirea sau vatamarea corporala savarsita de autor a fost cauza mortii victimei. Conditii preexistente: Obiectul infractiunii: a) obiectul juridic special il formeaza relatiile sociale care se refera la ocrotirea integritatii corporale sau sanatatii fiecarei persoane (acelasi cu cel al infractiunilor prevazute in art. 180-182 C.pen.), deosebirea consta in faptul ca in cazul infractiunii prevazute la art. 183 este vorba de relatiile sociale care ocrotesc viata persoanei, impotriva lovirilor sau vatamarilor ce pot afecta aceasta valoare sociala.

325

b) Obiectul material este identic cu cel al infractiunii prevazute in sectiunea a II-a, Titlul II C.pen. Subiectii: a) Subiect activ poate fi orice persoana fizica responsabila din punct de vedere juridic. Participatia penala este posibila sub toate formele sale. b) Subiect pasiv – persoana impotriva careia sunt indreptate actiunile violente de natura a-i provoca moartea. Continutul constitutiv Latura obiectiva: a) Elementul material al laturii obiective se realizeaza prin actiuni sau inactiuni care au avut ca urmare imediata moartea victimei. b) - urmarea imediatǎ - moartea persoanei. c) Intre activitatea faptuitorului si moartea victimei exista intotdeauna o legatura de cauzalitate. Chiar daca moartea survine dupa o perioada mai lunga de timp de la aplicarea lovirii intentionate infractiunea subzista. Latura subiectiva. Forma de vinovatie specifica acestei infractiuni este praeterintentia. Lovirea sau fapta de vatamare corporala se savarseste cu intentie, urmarea mai grava – moartea victimei – are loc din culpa subiectului activ. Acesta este constient ca loviturile aplicate victimei ii vor produce vatamarea corporala, dar nu urmareste si nici nu accepta producerea mortii; daca acest rezultat se produce subiectul va raspunde in raport cu acest rezultat. Forme, modalitati, sanctiuni Forme: - infractiunea se consuma in momentul producerii mortii victimei. Tentativa nu este posibila, intrucat moartea victimei survine din cauza subiectului, ori faptele din culpa exclud tentativa. Modalitati: Infractiunea imbraca modalitatile normative prevazute in art. 180-182 C.pen. Sanctiuni: - Inchisoarea de la 5 la 15 ani, pedeapsa fiind mai usoara decat pentru omor, dar mai severa decat pentru uciderea din culpa.

III. INFRACTIUNI CONTRA LIBERTATII PERSOANEI

1 - LIPSIREA DE LIBERTATE IN MOD ILEGAL Continutul legal: (art. 189 C.pen.): „Lipsirea de libertate a unei persoane in mod ilegal. Fapta este mai grava daca este savarsita prin simulare de calitati oficiale, prin rapire, de catre o persoana inarmata, de doua sau mai multe persoane impreuna sau daca in schimbul eliberarii se cere un folos material sau orice alt avantaj, precum si in cazul in care victima este minora sau este supusa unor suferinte ori sanatatea sau viata ii este pusa in pericol – art. 189 alin.(2) C.pen. Se considera ca avand o gravitate sporita, lipsirea de libertate a unei persoane, savarsita cu scopul de a o obliga la practica prostitutiei – alin.(3). Fapta este mai grava daca pentru eliberarea persoanei se cere, in orice mod ca statul, o persoana juridica, o organizatie internationala interguvernamentala sau un grup de persoane sa indeplineasca sau sa nu indeplineasca un anumit act – alin.(4).

326

Gradul de pericol social creste daca faptele prevazute in alin. (1) – (4) se savarsesc de catre o persoana care face parte dintr-un grup organizat alin.(5). Daca fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, infractiunea este de gravitate maxima.” Sechestrarea unei persoane intr-un spatiu inchis din care nu poate iesi, urcarea ei cu forta intr-un autovehicul si transportarea intr-un loc in care nu are libertate de miscare, impiedicarea unei persoane de a se deplasa intr-un anumit loc, cat si prin obligarea (silirea) acesteia de a se deplasa contrar vointei sale etc. sunt fapte de lipsire de libertate. Prin savarsirea faptei, care prezinta un pericol social evident, (valori sociale aparate si de Constitutia Romaniei – inviolabilitatea libertatii si sigurantei persoanei) are drept consecinta impiedicarea desfasurarii normale a relatiilor sociale. Prin Decretul-Lege nr. 111 din 30 martie 1990 Romania a aderat la Conventia internationala contra luarii de ostatici adoptata la New York in 17 decembrie 1979 si s-a angajat sa reprime luarea de ostatici ca manifestarea terorismului international. Conditii preexistente a) Obiectul juridic special il constituie relatiile sociale a caror existenta si normala desfasurare depind de ocrotirea libertatii de miscare a persoanei (posibilitatea de a circula liber, de a actiona potrivit vointei sale in limitele legii). Libertatea fizica a persoanei constituie o valoare sociala importanta, dezvoltarea personalitatii umane fiind posibila intr-un cadru social in care membrii sai au libertate de gandire si actiune. In cazul formelor agravate ale infractiunii, vom avea si un obiect juridic secundar care consta in relatiile sociale referitoare la integritatea corporala si sanatatea persoanei, iar daca s-a pus in pericol viata subiectului pasiv – relatiile sociale ce privesc dreptul la viata. b) Obiectul material – este corpul victimei, a persoanei lipsita de libertate in mod ilegal. Subiectii infractiunii: a) Subiect activ poate fi orice persoana responsabila. Participatia penala poate fi intalnita in toate formele sale. Fapta prevazuta in alin.(5) este susceptibila a fi comisa de catre o pluralitate de infractori. b) Subiect pasiv – poate fi orice persoana, indiferent de locul si timpul savarsirii infractiunii (poate lipsi de libertate chiar in locuinta sa), iar daca este minor, va opera agravanta prevazuta in art. 189 alin.(2) C.pen. Continutul constitutiv Latura obiectiva: a) elementul material consta intr-o actiune sau inactiune prin care se produce lipsirea de libertate a persoanei in orice mod. Nu are relevanta timpul sau locul savarsirii faptei. In mod obligatoriu lipsirea de libertate trebuie sa aiba un caracter ilegal. In caz contrar, fapta nu va fi infractiune. Nu are relevantǎ penalǎ nici restrangerea libertǎtii impusǎ de activitatea desfǎsuratǎ de subiect - militarii in termen, sportivii din cantonamente etc. Lipsirea de libertate in mod ilegal se poate realiza fie prin impiedicarea persoanei de a se deplasa conform vointei sale, fie prin obligarea acesteia de a se deplasa in anumite locuri impotriva vointei sale. Lipsirea de libertate in mod ilegal se poate infaptui si printr-o inactiune ce consta in omisiunea de a pune in libertate o persoana atunci cand au incetat temeiurile legale pentru privarea sau restrangerea libertatii acesteia. b) urmarea imediata – consta in lipsirea de libertate a victimei, imposibilitatea acesteia de a se manifesta potrivit vointei sale, de a se deplasa si actiona in conformitate cu dorinta sa. c) legatura de cauzalitate – exista si trebuie demonstrata. Daca lipsirea de libertate are ca scop constrangerea victimei la intretinerea unor relatii sexuale, autorul va raspunde numai pentru viol (lipsirea de libertate fiind absorbita de fapta mai grava). Daca dupa comiterea violului inculpatul continua sa retina victima (a incuiat-o intr-o camera, a constrans-o sa nu paraseasca incaperea, va exista infractiunea prevazuta de art. 189 C.pen., in concurs cu cea de viol).

327

Latura subiectiva – aceasta infractiune se savarseste cu intentie directa sau indirecta. Daca a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, vinovatia se prezinta sub forma praeterintentiei. Forme, modalitati, sanctiuni Forme: Tentativa faptelor prevazute in art. 189 alin.(1) – (4) se pedepseste. Constituie tentativa si producerea sau procurarea mijloacelor, instrumentelor sau luarea de masuri in vederea comiterii faptei, numai in cazul modalitatii prevazute in alin.(4) - art. 189 C.pen. Infractiunea se consuma in momentul in care se produce urmarea imediata, rspectiv lipsirea de libertate. Fiind o infractiune continua vom avea si forma epuizarii – aceasta producandu-se cand lipsirea de libertate a incetat. Modalitati: Fapta este susceptibilǎ de modalitǎtile normative agravate: - cand fapta este sǎvarsitǎ prin simularea de calitǎti oficiale; - prin rǎpire; - de o persoanǎ inarmatǎ; - de douǎ sau mai multe persoane impreunǎ; - dacǎ in schimbul eliberǎrii se cere un folos material sau orice alt avantaj; - victima este minorǎ sau este supusǎ unor suferinte ori sǎnǎtatea sau viata ii este pusǎ in pericol, pedeapsa este inchisoarea de la 7 la 15 ani. - lipsirea de libertate a unei persoane sǎvarsitǎ in scopul de a o obliga la practicarea prostitutieiinchisorii de la 7 la 15 ani; - dacǎ pentru eliberearea persoanei se cere, in orice mod, ca statul, o persoanǎ juridicǎ, o organizatie internationalǎ intreguvernamentalǎ sau un grup de persoane sǎ indeplineascǎ sau nu un anumit act, pedeapsa este inchisoarea de la 7 la 18 ani. - dacǎ faptele prevǎzute in alin.1-4 se sǎvarsesc de cǎtre o persoanǎ care face parte dintr-un grup organizat, pedeapsa este inchisoarea de la 5 la 15 ani, in cazul alin. 1, inchisoarea de la 7 la 18 ani in cazul alin. 2 si 3, inchisoarea de la 10 la 20 de ani, in cazul alin. 4. - dacǎ fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este inchisoarea de la 15 la 25 de ani. Sanctiuni: - inchisoare de la 3 la 10 ani – in forma tip si - inchisoare de la 7 la 15 ani, inchisoare de la 7 la 18 ani, inchisoare de la 10 la 20 de ani, inchisoare de la 15 la 25 de ani - in forma agravatǎ.

2.VIOLAREA DE DOMICILIU Continutul legal: „Patrunderea, fara drept, in orice mod, intr-o locuinta, incapere, dependinta sau loc imprejmuit tinand de aceasta, fara consimtamantul persoanei care o foloseste, sau refuzul de a le parasi la cererea acesteia. Fapta este mai grava daca se savarseste de o persoana inarmata, de doua sau mai multe persoane impreuna, in timpul noptii, sau prin folosirea de calitati mincinoase”. (art. 192 C. pen.)

328

Prin incriminarea acestei fapte sunt protejate libertatea individuala si dreptul la intimitate al persoanei. Conditii preexistente Obiectul infractiunii: a) obiectul juridic special este format din ansamblul relatiilor sociale privind apararea libertatii persoanei sub aspectul vietii domestice. Desi aceasta libertate apartine individului intereseaza si societatea. In acest sens, Constitutia Romaniei in art. 27 prevede ca „domiciliul si resedinta persoanei sunt inviolabile”. b) obiectul material este reprezentat de incaperea, locuinta, dependintele, locul imprejmuit, asupra caruia se indreapta actiunea faptuitorului (patrunderea fara drept in orice mod). Accesul altei persoane in domiciliul sau resedinta titularului se face doar prin consimtamantul expres sau tacit al acestuia. Subiectii: a) subiectul activ poate fi orice persoana. Poate sǎvarsi aceastǎ infractiune si proprietarul care pǎtrunde in locuintǎ fǎrǎ consimtǎmantul chiriasului. Participatia penala fiind posibila in toate formele sale (coautorat, instigare, complicitate). b) Subiect pasiv – persoana care foloseste domiciliul (detinatorul de drept sau de fapt al domiciliului) - are dreptul sa permita sau sa refuze accesul altei persoane. Acesta nu se identifica intotdeauna cu proprietarul locuintei (poate fi si chirias). Continutul constitutiv Latura obiectiva: a) elementul material se realizeaza prin actiunea de a patrunde fara drept in domiciliul altuia sau prin inactiunea de a refuza parasirea locuintei sau resedintei la cererea expresa a subiectului pasiv. Locuinta – reprezinta locul destinat uzului domestic al uneia sau mai multor persoane (casa de locuit, apartament, camera de hotel, cabana, rulota etc.). Incaperea – este o parte din locuinta – daca mai multe persoane au cate o camera separata in acelasi apartament sau imobil. Dependinte – anexe gospodareste aflate in relatie de dependinta fata de locuinta (bucatarie, garaj, pod, camara, magazii). Loc imprejmuit – indragirea unei proprietati in care se afla locuinta sau dependintele acesteia (curtea casei de locuit). Patrunderea fara drept se poate realiza prin orice mod in prezenta sau in lipsa victimei. Exceptii: Nu se retine infractiunea de violare de domiciliu in urmatoarele situatii: - pentru executarea unui mandat de arestare sau a unei hotarari judecatoresti; - pentru inlaturarea unei primejdii privind viata, integritatea sau bunurile unei persoane; - pentru asigurarea ordinii publice sau sigurantei nationale; - pentru prevenirea sau raspandirea unei epidemii. Legea prevede ca patrunderea sa fie efectuata fara drept in mod abuziv fara justificare legala. b) Urmarea imediata, consta in incalcarea libertatii persoanei prin savarsirea faptelor descrise mai sus. c) Exista legatura de cauzalitate intre actiunea faptuitorului si urmarea imediata. In doctrina, exista opinii divergente in privinta incadrarii juridice a faptei, in cazul in care ’’patrunderea fara drept’’ s-a realizat in scopul comiterii unei infractiuni de furt. De regula, se considera ca ne aflam in prezenta unei infractiuni complexe(art.208 ref.la art.209 C.pen-furtul calificat), care absoarbe in latura obiectiva si fapta de violare de domiciliu.

329

Alti autori, considera ca infractiunea de violare de domiciliu si cea de furt calificat se afla in concurs de infractiuni Latura subiectiva: infractiunea se comite cu intentie directa sau indirecta. Forme, modalitati, sanctiuni Forme: Consumarea infractiunii are loc in momentul cand faptuitorul a patruns fara drept in locuinta sau refuza sa o paraseasca. Tentativa desi este posibila nu se sanctioneaza. Modalitati: Modalitatea simpla (art. 192 alin.(1) Fapta este susceptibilǎ de modalitǎtile normative agravate: a. cand fapta se sǎvarseste de o persoanǎ inarmatǎ; b. de 2 sau mai multe persoane impreunǎ; c. in timpul noptii sau; d. prin folosire de calitǎti mincinoase. Sanctiuni: Pentru forma simpla pedeapsa este inchisoarea de la 6 luni la 4 ani. Actiunea penala se pune in miscare la plangere prealabila. Impacarea partilor inlatura raspunderea penala. Pentru forma agravata, punerea in miscare a actiunii penale se poate face din oficiu iar pedeapsa este inchisoarea de la 3 la 10 ani. 3.SANTAJUL Continutul legal: Potrivit art. 194 C.pen santajul reprezinta „Constrangerea unei persoane prin violenta sau amenintare sa dea, sa faca, sa nu faca sau sa sufere ceva, daca fapta este comisa spre a dobandi in mod injust un folos pentru sine sau pentru altul. Fapta este mai grava cand constrangerea consta in amenintarea darii in vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromitatoare pentru persoana amenintata, pentru sotul acesteia sau pentru o ruda apropiata”. Conditii preexistente: Obiectul juridic: a) obiectul juridic special este format din relatiile sociale referitoare la libertatea psihica a persoanei impotriva faptelor de natura a ingradi posibilitatea celui santajat de a voi si dispune in mod liber de actiunile sale. b) Infractiunea nu are un obiect material, libertatea psihica constituind un drept personal. Cand constrangerea se exercita asupra corpului victimei, producandu-i anumite leziuni, corpul acesteia devine obiect material al infractiunii de santaj. Subiectii: a) subiect activ poate fi orice persoana si prin oricare din formele participatiei penale. b) subiect pasiv este persoana asupra careia se exercita presiunea psihica. Continutul constitutiv Latura obiectiva: a) elementul material al laturii obiective il reprezinta o actiune de constrangere prin care victima este obligata sa dea, sa faca, sa nu faca sau sa sufere ceva impotriva vointei sale. Constrangerea se poate realiza prin violenta sau amenintare in limitele prevazute de art. 180 C.pen. In principal, santajul este o infractiune indreptata nu impotriva patrimoniului sau a altor interese ale persoanei ci impotriva libertatii psihice. In toate variantele sale, fapta trebuie sa fie apta sa constranga vointa victimei. Prin constrangere, aceasta este obligata sa adopte o anumita conduita dorita de catre subiectul activ si anume: sa dea (o

330

suma de bani, un bun sau un inscris); sa faca (sa depuna plangere impotriva cuiva, sa dea o declaratie, sa elibereze un spatiu etc.); sa nu faca (sa nu faca plangere impotriva unei persoane, sa nu faca recurs impotriva unei hotarari judecatoresti, sa nu incheie un anumit contract etc.); sa sufere ceva (sa i se distruga autoturismul, sa suporte o fapta umilitoare). In ceea ce priveste violenta , si aceasta, trebuie sǎ se exercite in limitele prevǎzute in art. 180 C. pen. Dacǎ prin folosirea violentei se produce o vǎtǎmare corporalǎ, va exista un concurs de infractiuni. Amenintarea presupune efectuarea de cǎtre fǎptuitor a unui act care sǎ inspire victimei temerea cǎ in viitor va suporta un rǎu, constand in sǎvarsirea unei fapte pǎgubitoare. Violenta si amenintarea trebuie sǎ constituie mijloace de a exercita o constrangere asupra victimei. A da ceva inseamnǎ un act de deposedare prin remiterea unui bun sau prin a suporta un prejudiciu. Infractiunea de santaj absoarbe infractiunea de amenintare. Atentie! A nu se confunda cu infractiunea de talhǎrie- doar in situatia in care deposedarea de un bun se face prin acte de violentǎ concomitente , va fi infractiune de talhǎrie. Intre violenta sau amenintare si actul prin care victima cedeaza constrangerii trebuie sa treaca un anumit timp; daca victima este constransa sa dea imediat bani sau bunuri aflate asupra sa sau in imediata apropiere fapta va constitui infractiunea de talharie si nu santaj. b) Urmarea imediata – consta in ingradirea libertatii psihice a victimei, de a actiona potrivit vointei sale, prin crearea unei stari de teama a acesteia. c) Exista legatura de cauzalitate. Infractiunea de santaj fiind mai grava absoarbe prin vointa legii faptele de amenintare, lovire sau alte violente, Latura subiectiva: Forma de vinovatie este numai intentia directa – calificata prin scop -autorul exercita o constrangere asupra victimei pentru a o determina sa dea, sa faca, sa nu faca sau sa sufere ceva si urmareste producerea acestui rezultat cu scopul de a dobandi ceva in mod injust pentru sine sau pentru altul. Forme, modalitati, sanctiuni Forme: Consumarea se produce in momentul in care s-a indeplinit cerinta legii adica starea de temere a celui constrans. Tentativa desi posibila nu se pedepseste. Modalitati: Modalitatea simpla art. 194 alin.(1) C.pen. si forma agravata care consta in amenintarea darii in vileag a unei fapte reale sau imaginare compromitatoare pentru persoana amenintata pentru sotul sau o ruda apropiata (art. 194 alin.(2) C.pen). Sanctiuni: In forma tipica (simpla) sanctiunea este inchisoarea de la 6 luni la 5 ani. Pentru forma agravata – inchisoarea de la 2 la 7 ani. Actiunea penala se pune in miscare din oficiu. IV. INFRACTIUNI PRIVITOARE LA VIATA SEXUALA

1 - VIOLUL Continutul legal: (art. 197 C.pen.): „Actul sexual de orice natura, cu o persoana de sex diferit sau de acelasi sex, prin constrangerea acesteia sau profitand de imposibilitatea ei de a se apara ori de a-si exprima vointa. Fapta este mai grava daca: -fapta a fost savarsita de doua sau mai multe persoane impreuna,

331

-daca victima se afla in ingrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul faptuitorului, -daca victima este membru al familiei, -daca s-a cauzat victimei o vatamare grava a integritatii corporale sau a sanatatii, -ori daca victima nu a implinit varsta de 15 ani. Fapta prezinta o maxima gravitate daca a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei. Infractiunile privitoare la viata sexuala. se adreseaza unor valori sociale, care vizeaza intimitatea si libertatea sexuala, inviolabilitatea sexuala a persoanei, pe de o parte, si moralitatea vietii sexuale, pe de alta parte. Manifestarile de viata sexuala au loc in cadrul unor relatii in a caror normala desfasurare sunt interesate, atat persoanele care participa la acestea, cat si societatea insasi. Persoana este interesata ca relatiile sexuale sa se desfasoare potrivit vointei sale, astfel incat sa-i fie aparate viata, integritatea corporala, sanatatea fizica si psihica si demnitatea. Societatea, este interesata ca relatiile sexuale ale membrilor sai sa se desfasoare in asa fel incat sa se asigure dezvoltarea demografica normala, tineretea si vigoarea acesteia. Violul este, fara indoiala, cea mai grava infractiune sexuala, deoarece aproape in toate cazurile aduce victimei un prejudiciului fizic si o trauma psihica. Violul poate duce la vatamari grave ale organelor genitale , precum si ale tesuturilor adiacente, ceea ce poate duce la dereglari neuropsihice grave si durabile in timp. Infractiunile referitoare la viata sexuala reprezinta incalcari ale libertatii si moralitatii vietii sexuale cu consecinte grave asupra persoanei vatamate si familiei acesteia. In cazul infractiunilor de viol, ceea ce protejeaza legiuitorul, este libertatea individului de a decide cu privire la propria lui viata sexuala, libertatea victimei de a decide cu privire la alegerea ei in ceea ce se numeste un act sexual. Conditii preexistente: Obiectul juridic: a) obiectul juridic special il constituie relatiile sociale care se refera la libertatea si inviolabilitatea sexuala a oricarei persoane de a intretine relatii sexuale dupa propria sa vointa. Fapta lezeaza nu numai valori sociale importante ale persoanei (libertatea si inviolabilitatea sexuala), ci si valori sociale fundamentale ca: viata, integritatea corporala sau sanatatea victimei ce pot constitui un obiect juridic secundar al infractiunii. b) Obiectul material este reprezentat de corpul persoanei asupra careia se savarsesc actele cu caracter sexual (de agresiune sexuala). Aceste actiuni daca sunt comise asupra unui cadavru vor constitui infractiunea de profanare de morminte (art. 319 C. pen.). Subiectii infractiunii: a) Subiect activ al acestei infractiuni poate fi orice persoana, atat de sex masculin, cat si de sex feminin, care prin constrangere sau profitand de imposibilitatea victimei de a se apara ori de a-si exprima vointa, o supune unui act sexual. Participatia penala este posibila in toate formele sale: coautorat, instigare si complicitate. In anumite situatii [art. 197 alin.(2)] subiectul activ este calificat, avand calitatea de ruda in linie directa, frate, sora sau victima se afla in ingrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul acestuia. b) Subiectul pasiv poate fi orice persoana indiferent de sex asupra careia se comit actele de abuz sexual. Nu are relevanta daca subiectul pasiv a mai avut vreo relatie sexuala cu faptuitorul sau nu, ori cu o alta persoana. Subiect pasiv poate fi chiar sotul faptuitorului daca acesta este constrans pentru a intretine relatii sexuale. In anumite situatii subiectul pasiv este circumstantiat si anume:

332

Alin(2)-ca prima modalitate agravata-subiectul pasiv are calitatea de elev, pacient sau membru de familie. Alin(3)-subiectul pasiv este minorul care nu a implinit varsta de 15 ani. Continutul constitutiv Latura obiectiva: a) Elementul material consta intr-o actiune (actul sexual de orice natura), cu o persoana de sex opus sau de acelasi sex. Se are in vedere atat raportul sexual cat si relatiile sexuale. Prin satisfacerea nevoilor sexuale in reglementarea actuala, se intelege orice alte modalitati excluzand perversiunile sexuale prin care subiectul activ isi satisface impulsurile sexuale (perversiunea sexuala, fiind incriminata distinct in art. 201 C.pen.). Infractiunea de viol presupune un act sexual fara consimtamantul persoanei cu care se doreste a avea relatia sexuala. Constrangerea victimei trebuie sa fie efectiva de natura a invinge rezistenta acesteia. Constrangerea se poate materializa in doua modalitati: constrangere fizica ori constrangere morala (amenintare) sau profitarea de starea victimei de a nu se putea apara sau de a-si exprima vointa. Terminologie: Act sexual –fapta omului care se refera la sex si la viata sexuala. Act sexual de orice natura–orice modalitate de obtinere a unei satisfactii sexuale prin folosirea sexului sau actionand asupra sexului intre persoane de acelasi sex sau de sex opus. Raport sexual (heterosexual)–conjunctie a organelor de sex masculin si feminin (penetrarea vaginala). Relatii sexuale intre persoane de acelasi sex (homosexuale)-relatii sexuale de invertire sau pervertire a instinctului sexual purtate intre persoane de acelasi sex (intre barbati-pederastie, intre femeiamorul lesbian). b) Urmare a mijloacelor de constrangere folosite, trebuie sa se produca o incalcare a libertatii si inviolabilitatii sexuale a persoanei vatamate. c) Intre actiunea de constrangere sau amenintare si urmarea imediata trebuie sa existe o legatura cauzala care trebuie dovedita. Latura subiectiva – Infractiunea de viol se savarseste cu intentie directa; faptuitorul isi da seama ca realizeaza raportul sexual impotriva vointei persoanei si ca incalca, in felul acesta, libertatea si inviolabilitatea ei sexuala, urmare a carei producere o doreste. Intentia faptuitorului trebuie sa existe in momentul exercitarii constrangerii. Daca faptuitorul a realizat raportul sexual profitand de starea de neputinta a victimei de a se apara si de a-si exprima vointa, pentru existenta violului, este necesar ca acesta sa fi cunoscut, in momentul savarsirii faptei, aceasta stare a victimei. Eroarea faptuitorului cu privire la aceasta imprejurare ii inlatura vinovatia si, ca urmare, raspunderea penala. Forme, modalitati, sanctiuni Forme: Actele pregatitoare savarsite de catre autor nu sunt pedepsite. Tentativa se pedepseste; exista tentativa cand faptuitorul a inceput executarea actelor de constrangere, dar din motive independente de vointa sa, actul sexual nu a avut loc. Infractiunea de viol se consuma in momentul in care s-a produs actul sexual. Modalitati: Violul in forma simpla se comite prin cele doua modalitati normative descrise in lege: constrangerea si profitarea de starea in care s-a aflat victima. Formele agravante ale infractiunii sunt prevazute de art. 197 alin.(2) lit. a-c si art. 197 alin.(3) C.pen. astfel:

333

a) savarsirea faptei de doua sau mai multe persoane impreuna. Aceasta imprejurare presupune ca la locul savarsirii infractiunii sa fie de fata doua sau mai multe persoane indiferent de participarea fiecareia – aceasta agravanta, presupune o cooperare simultana a participantilor in savarsirea infractiunii; b) victima se afla in ingrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul faptuitorului . Gravitatea faptei in acest caz rezulta din situatia speciala in care se afla victima in raport cu faptuitorul, acesta avand calitatea de (parinte, tutore, profesor, medic curant, asistent maternal etc.) care poate sa faca presiuni psihologice asupra victimei; c) victima este membru de familie – in aceasta situatie victima este sotul sau ruda apropiata, daca locuieste impreuna cu faptuitorul. Daca agresiunea sexuala are loc asupra unei rude in linie dreapta (frate, sora, copil) in afara de infractiunea de viol se va retine si infractiunea de incest in concurs ideal de infractiuni; d) s-a cauzat victimei o vatamare grava a integritatii corporale sau sanatatii (leziuni grave ale organelor genitale, rupturi ale sfincterelor etc.); e) victima nu implinise varsta de 15 ani. In aceasta situatie autorul trebuie sa-si fi dat seama ca victima este minora, sub aceasta varsta sau sa fi prevazut o asemenea posibilitate. Daca a avut convingerea ca victima avea o varsta mai mare de 15 ani, fiind in eroare de fapt, va fi pedepsit pentru varianta simpla a infractiunii; f) fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei . Rezultatul mai grav se va retine in sarcina autorului numai daca acesta, desi nu l-a prevazut putea si trebuia sa-l prevada, sperand fara temei ca nu se va produce (praeterintentia). Sanctiuni. In forma simpla, violul se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 10 ani. Pentru modalitatile agravate, pedeapsa este inchisoarea de la 5 la 18 ani (art. 187 alin.(2)); de la 10 la 25 ani (art. 197 alin.(3)) si de la 15 la 25 ani cand violul are ca urmare moartea sau sinuciderea victimei. Pentru violul simplu prev. de art.197 alin.(1) C.pen. actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate. Daca victima este o persoana lipsita de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa, actiunea penala se pune in miscare din oficiu sau la cererea reprezentantului legal al victimei. In cazurile violului urmat de moartea sau sinuciderea victimei urmarirea penala se efectueaza in mod obligatoriu de catre procuror, iar judecata in prima instanta apartine Tribunalului. 2. ACTUL SEXUAL CU UN MINOR Continutul legal: (art. 198 C.pen.): „actul sexual, de orice natura cu o persoana de sex diferit sau de acelasi sex, care nu a implinit varsta de 15 ani alin.(1) precum si actul sexual de orice natura cu o persoana de sex opus sau de acelasi sex intre 15 si 18 ani, daca fapta este savarsita de tutore sau curator, ori de catre supraveghetor, ingrijitor, medic curant, profesor sau educator folosind calitatea sa alin.(2) art. 198 C.pen. Fapta este mai grava daca actul sexual de orice natura cu o persoana de sex diferit sau de acelasi sex, care nu a implinit varsta de 18 ani, a fost determinat de oferirea de bani sau alte foloase de catre faptuitor, direct sau indirect victimei alin.(3). Faptele prevazute de alin. (1) – (3) prezinta o gravitate mai mare daca au fost savarsite in scopul producerii de materiale pornografice ori daca pentru realizarea acestui scop, a fost folosita constrangerea. Fapta este de o gravitate si mai mare daca actul sexual cu persoane care nu implinise 15 ani a fost savarsita in conditiile prevazute de art. 197 alin.(2), lit.b, ori daca faptele referitoare la ambele categorii de victime au avut urmarile prevazute de art. 197 alin. (2) lit.c. Fapta este foarte grava cand a avut ca urmare moartea victimei. In acest articol sunt incriminate orice acte de natura sexuala in afara raportului sexual, actul sexual oral sau anal savarsite prin constrangere, punerea victimei in imposibilitatea de a se apara sau de

334

a-si exercita vointa ori profitand de aceasta stare. Prin act de natura sexuala se intelege orice fel de act care ar tinde la obtinerea satisfactiei sexuale, spre satisfacerea sexuala a autorului faptei, act care nu are nici o legatura cu raportul sexual clasic. Cercetarea judiciara, expertizele medico-legale trebuie sa dovedeasca ca actele exercitate asupra victimei aveau ca scop satisfacerea sexuala. Conditii preexistente Obiectul infractiunii: a) obiectul juridic il reprezinta acele relatii sociale referitoare la libertatea sexuala a persoanei de a-si satisface nevoile sexuale dupa propria sa vointa, avand libertate deplina in alegerea partenerului. In anumite situatii exista si un obiect juridic secundar cand sunt lezate valori sociale precum viata, sanatatea sau integritatea corporala a persoanei agresate. Legiuitorul a avut in vedere protectia minorului, lipsit de experienta si fara a se putea apara sau a opune rezistenta impotriva celui care incearca sa profite de naivitatea sa (este marcat pentru toata viata). Inceperea de timpuriu a vietii sexuale poate avea consecinte grave asupra dezvoltarea fizice si morale a minorului, precum si pentru copiii care s-ar putea naste din aceste raporturi. b) obiectul material este corpul minorului indiferent de sex, victima a infractiunii. Subiectii infractiunii: a) subiect activ poate fi orice persoana, iar in cazul in care victima are varsta intre 15-18 ani acesta trebuie sa aiba calitatea de tutore, supraveghetor, ingrijitor, medic curant, profesor, educator etc. (subiect activ calificat). b) subiectul pasiv este minorul care nu a implinit varsta de 15 ani sau are varsta intre 15 si 18 ani si care se afla in relatii speciale cu subiectul activ (subiect pasiv calificat). Legea nu impune limita minima de la care persoana poate sa devina subiect pasiv al infractiunii, insa se admite ca aceasta limita are legatura cu momentul cand victima dobandeste capacitatea de a avea o relatie sexuala. Daca victima, datorita varstei fragede, nu avea posibilitatea de a-si exprima vointa, fapta va constitui viol. Continutul constitutiv Latura obiectiva: a) Elementul material consta intr-un act sexual realizat cu consimtamantul persoanei, de acelasi sex sau de sex opus. In cazul modalitatii prevazute de art. 198 alin.(2) pentru a obtine consimtamantul victimei, subiectul activ se foloseste de calitatea sa de tutore, curator, supraveghetor, medic curant etc. In practica judiciara s-a asimilat calitatea de medic stomatolog cu aceea de medic curant, iar aceea de antrenor de scoala sportiva cu aceea de profesor sau educator, fiind justificata prin influenta la fel de mare a acestora , ca si cea a medicului curant sau a profesorului ori educatorului. In practica judiciara s-a decis ca infractiunea de act sexual cu un minor nu se afla in concurs cu infractiunea de seductie, daca inculpatul a determinat, prin fapte sau promisiuni nesincere de casatorie, o minora sub 15 ani la raport sexual. b) Pentru existenta infractiunii prevazuta de art. 198 C.pen. este necesar sa se produca urmarea imediata (actul sexual consimtit). c) Exista legatura de cauzalitate intre actiunea faptuitorului si rezultat. Latura subiectiva. Fapta se savarseste numai cu intentie. Pentru existenta acesteia, se cere ca faptuitorul sa fi cunoscut varsta victimei ori sa fi acceptat varianta ca victima ar putea avea varsta respectiva. Forme, modalitati, sanctiuni

335

Tentativa se pedepseste (tentativa imperfecta). Consumarea infractiunii se produce in momentul in care a fost realizat actul sexual. Modalitati: Exista doua modalitati normative ale infractiunii, daca victima are varsta sub 15 ani sau are intre 15 si 18 ani, iar fapta este savarsita de tutore, curator sau de catre supraveghetor, medic curant, profesor, educator, folosindu-se de calitatea sa. Modalitatile agravate: - actul sexual a fost determinat de oferirea de bani, ori alte foloase, victimei in mod direct sau indirect; - faptele prevazute in alin. (1) – (3) daca au fost savarsite in scopul producerii de materiale pornografice; - fapta este mai grava daca s-a realizat prin constrangere (in aceleasi conditii ca infractiunea de viol); - daca a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei. Sanctiuni: Fapta simpla se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 10 ani (alin.(1) si alin.(2). Modalitatea agravata prevazuta in alin.(3) se pedepseste cu inchisoarea de la 3-12 ani. Pentru faptele incriminate de alin.(4) – pedeapsa este inchisoarea de la 5 la 15 ani si interzicerea unor drepturi. In cazul alin.(5) – inchisoarea de la 5 la 18 ani iar daca a avut ca urmare moartea victimei de la 15 la 25 ani. Pentru toate cazurile se aplica si sanctiuni complementare de interzicerea unor drepturi. Actiunea penala se pune in miscare din oficiu. 3 - PERVERSIUNEA SEXUALA Continutul legal: Potrivit art. 201 C.pen. constituie infractiune „actele de perversiune sexuala savarsite in public sau care au produs scandal public alin.(1). De asemenea constituie infractiune, actele de perversiune sexuala savarsita cu o persoana care nu a implinit varsta de 15 ani, [alin.(2)] precum si actele de perversiune sexuala cu o persoana intre 15 si 18 ani, daca fapta este savarsita de catre tutore, curator, ori de catre supraveghetor, ingrijitor, medic curant, profesor sau educator, folosind calitatea sa, [alin.(3)]. Fapta este mai grava daca actele de perversiune sexuala cu o persoana care nu a implinit varsta de 18 ani au fost determinate de oferirea sau darea de bani ori alte foloase de catre faptuitor in mod direct sau indirect [alin.(31)]. Faptele prevazute in alin. (2), (3) si (31) prezinta agravanta mai mare daca au fost savarsite in scopul producerii de materiale pornografice ori daca pentru realizarea acestui scop s-a folosit constrangerea [alin.(32)]. Fapta este si mai grava daca actele de perversiune sexuala au fost savarsite asupra unei persoane aflate in imposibilitatea de a se apara sau de a-si exprima vointa sau prin constrangere (alin.4). Gravitatea faptei creste daca actiunile de mai sus au avut drept urmare vatamarea grava a integritatii personale sau sanatatii [alin.(5) teza I] si este de maxima gravitate daca fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei [alin.(5) teza II]. Conditii preexistente Obiectul infractiunii: a) obiectul juridic special il reprezinta relatiile sociale care privesc viata sexuala a persoanei si care trebuie sa se desfasoare in conditii de moralitate si decenta. In anumite situatii poate exista si un obiect juridic adiacent care priveste inviolabilitatea sexuala, libertatea psihica, integritatea corporala, sanatatea si chiar viata cand actele de perversiune se savarsesc prin constrangere.

336

b) Obiectul material este reprezentat de corpul persoanei asupra careia se savarsesc actele de perversiune sexuala. Subiectii infractiunii: a) subiect activ poate fi orice persoana fizica barbat sau femeie; in situatia prevazuta in alin.(3) subiectul este calificat (tutore, curator, supraveghetor, ingrijitor, medic curant, profesor sau educator). b) Subiect pasiv – exista numai la modalitatile agravate, acesta poate fi un minor sub 15 ani ori unul intre 15 si 18 ani, care se afla in relatiile precizate mai sus cu subiectul activ sau cu o persoana adulta aflata in imposibilitatea de a se apara sau a-si exprima vointa ori care a fost constransa la acte de perversiune sexuala. Cand actele de perversiune sexuala au fost consimtite, va exista o infractiune cu o pluralitate naturala de faptuitori, acestia identificandu-se cu subiectii activi. Continutul constitutiv a) Elementul material consta in savarsirea unor fapte nefiresti legate de satisfacerea sexuala. Actele de perversiune sexuala trebuie sa se produca in public sau sa fi produs scandal public (repulsie, revolta, dezaprobare etc.). Prin scandal public se intelege reactia unui numar de persoane care, luand cunostinta de savarsirea acestor acte sexuale, isi exprima sentimentele de indignare si revolta provocate de aceasta fapta. Prin acte de perversiune sexuala se intelege orice modalitate de obtinere a unei satisfactii sexuale, altele decat cele aratate la infractiunea de viol. b) Urmarea imediata consta in producerea scandalului public sau in lezarea libertatii sexuale a persoanei. In medicina legala, actele de perversiune sexuala au fost grupate in trei categorii: sodomia de specie, perversiunea mijloacelor si perversiuni diverse. Sodomia de specie-cunoscuta sub numele de zoofilie sau bestialitate se refera la actele sexuale dintre oameni si animale. Denumirea de sodomie vine din Biblie de la orasul Sodoma, pe care Dumnezeu, impreuna cu orasul Gomora le distrugea dandu-le foc. Acesta hotarare a fost luata datorita lucrurilor nefiresti care se petreceau acolo: acte sexuale neaprobate de legile din aceea vremea , violuri si marele desfrau si in general acte de rautate extrema. Perversiunea mijloacelor se refera in principal la sadism si masochism. Numele de sadism provine de la marchizul de Sade, care a prezentat in romanele sale eroi a caror deviza era „placeri fizice insotite de dezordine morala”. Sadismul presupune satisfacerea instinctelor sexuale prin producerea celor mai variate violente asupra partenerului. Uneori aceste violente merg pana la crima. Masochismul presupune atitudinea unei persoane care cauta placerea in durere. Perversiuni diverse : necrofilia, narcisismul, fetisismul, voayeurismul, azoofilia, gerontofilia. Necrofilia se materializata prin raporturi sexuale cu cadavre. Narcisismul consta in obtinerea satisfactiei sexuale prin contemplarea propriului corp. Fetisismul reprezinta contemplarea obiectelor care apartin persoanei iubite si care are rolul de a produce satisfactie sexuala; Voayeurismul – se materializeaza in satisfacerea instinctului sexual prin placerea de a privi actele sexuale savarsite de altii. Azoofllia - producerea de senzatii prin contemplarea lucrurilor neinsufletite ce au semnificatie erotica (statui, nuduri). Gerontofilia - consta in satisfacerea instinctului sexual cu femei in varsta.

337

c) Raportul de cauzalitate -intre actele sexuale nefiresti savarsite si scandalul public produs trebuie sa existe raport de cauzalitate. Latura subiectiva – aceasta infractiune se comite cu intentie. In modalitatea agravata (vatamarea corporala grava sau a sanatatii persoanei ori moartea sau sinuciderea victimei) forma de vinovatie este praeterintentia. Forme, modalitati, sanctiuni Forme: Tentativa sau infractiunea consumata. Pentru a exista tentativa, actele desi intrerupte trebuie sa fi fost savarsite in public sau sa fi produs scandal public. Infractiunea se consuma in momentul cand s-au produs actele de perversiune in public sau in conditii care tulbura ordinea publica. Modalitati: Exista o modalitate simpla si mai multe forme agravate. Modalitatile agravate sunt: a) savarsirea actelor de perversiune cu o persoana mai mica de 15 ani; b) persoana are intre 15 si 18 ani insa fapta este savarsita de tutore, curator, supraveghetor, profesor etc. Folosindu-se de calitatea sa; c) persoana nu a implinit 18 ani, actele de perversiune fiind acceptate ca urmare a oferirii de bani ori alte foloase de catre faptuitor; d) actele de perversiune au fost savarsite in scopul producerii de materiale pornografice; e) daca au fost savarsite prin constrangere; f) daca au provocat vatamarea corporala grava, moartea sau sinuciderea victimei. Sanctiuni: Pentru forma simpla, pedeapsa este inchisoare de la 1 la 5 ani. Pentru formele agravate, pedeapsa inchisorii variaza in functie de pericolul social al faptei: 3-12 ani; 5-15 ani; 5-18 ani; 15-25 ani. Pentru modalitatile agravate se prevede si pedeapsa complementara a interzicerii unor drepturi.

4.CORUPTIA SEXUALA Continut legal: „actele cu caracter obscen savarsite asupra unui minor sau in prezenta unui minor. Fapta este mai grava daca actele cu caracter obscen se savarsesc in cadrul familiei sau in scopul producerii de materiale pornografice; prezinta un pericol social mai mare atunci cand actiunea consta in ademenirea unei persoane in vederea savarsirii de acte sexuale cu un minor de sex diferit sau de acelasi sex” (art. 202 C.pen.). Conditii preexistente Obiectul juridic special il reprezinta relatiile sociale cu privire la viata sexuala pentru care minorul trebuie pregatit in conditii decente si morale. Prin incriminarea acestei fapte se asigura un climat de dezvoltare normala a minorului, pentru a fi pus la adapost de savarsirea oricaror acte obscene, in cadrul societatii sau in mediul familial.. Subiectii infractiunii: a) subiectul activ poate fi orice persoana indiferent de sex, care indeplineste conditiile raspunderii penale. b) subiectul pasiv este un minor de sex masculin sau feminin. Continutul constitutiv Latura obiectiva: a) Elementul material se realizeaza prin acte cu caracter obscen. Prin „ acte cu caracter obscen” se inteleg acele manifestari exterioare cu conotatie sexuala care aduc atingere pudorii si bunului simt al celor prezenti. Poate fi obscen fie prin natura, fie prin semnificatie. Aceste fapte se comit in prezenta sau asupra unui minor.
338

Prin „acte” vom intelege orice fel de manifestari exterioare, avand continutul incriminat. Nu intereseaza daca actele se comit in public (in acest caz, va fi concurs de infractiuni cu ultrajul contra bunelor moravuri si tulburarea linistii publice) sau in particular. In practica judiciara s-a decis ca exista aceasta infractiune numai si prin simpla apropiere a organelor sexuale ale autorului fata de un minor. b) Urmarea imediata consta in incalcarea, atingerea adusa valorilor sociale aparate de lege Latura subiectiva – Coruptia sexuala se comite cu intentie. Vinovatia imbraca forma intentiei directe cu conditia ca faptuitorul sa cunoasca, sa stie ca minorul asista la aceste fapte obscene. Forme, modalitati, sanctiuni Forme: Este posibila tentativa intrerupta care se pedepseste conform art. 204 C.pen. Infractiunea se consuma in momentul in care s-a efectuat actul obscen asupra minorului sau in prezenta acestuia. Modalitati: Exista o forma simpla, cu doua modalitati normative: fie actele cu caracter obscen se savarsesc asupra minorului fie in prezenta acestuia. Exista si trei forme agravate: actele se savarsesc in cadrul familiei [alin.(2)]; fapta a fost savarsita in scopul producerii de materiale pornografice [alin.(2 1)]. A treia modalitate consta in ademenirea unei persoane in vederea savarsirii de acte sexuale cu un minor de sex diferit sau de acelasi sex. [alin.(3)]. Ademenirea, consta in atragerea persoanei la aceste relatii sexuale prin oferirea de bani sau cadouri. Sanctiuni: Pentru forma simpla pedeapsa este inchisoarea de la 6 luni la 5 ani. In cazul primei modalitati agravate pedeapsa este inchisoare de la 1 la 7 ani. Pentru cea de-a doua, pedeapsa se majoreaza cu 2 ani, iar in ipoteza alin.ultim pedeapsa este inchisoare de la 1 la 5 ani. 5. INCESTUL Continut legal: Art. 203 C.pen. – „raportul sexual intre rude in linie directa sau intre frati si surori”. Prin incriminarea acestei fapte, legiuitorul impiedica producerea unor astfel de raporturi sexuale ce sunt potrivnice principiilor morale pe care se intemeiaza familia si a pericolului de degenerare a speciei umane. Conditii preexistente Obiectul infractiunii: a) obiectul juridic special il formeaza relatiile sociale privitoare la viata sexuala. Pericolul faptei consta in producerea unor degenerari ale speciei umane si incalcarea relatiilor de familie. Subiectii infractiunii: a)-subiectul activ - incestul presupune, obligatoriu, un raport sexual intre doua persoane de sex diferit, ceea ce o caracterizeaza ca fiind o infractiune bilateralǎ, cu subiect activ plural, unde rǎspund penal ambele persoane. Subiectii sunt calificati, in sensul cǎ sunt rude. Participatia este posibila in forma instigǎrii si complicitǎtii. b)-subiectul pasiv - de regulǎ nu existǎ, insǎ in mod exceptional ar putea fi acel partener care a fost victima celuilalt. In aceasta situatie este posibil ca numai unul dintre parteneri sǎ rǎspunda penal. Continutul constitutiv Latura obiectiva: a) elementul material se realizeaza prin savarsirea unui raport sexual normal intre persoane de sex opus - frate si sora sau rude in linie directa b) Urmarea imediata – consta in lezarea valorilor sociale ocrotite de lege.

339

Latura subiectiva forma de vinovatie este intentia directa. Faptuitorul are reprezentarea ca savarseste un raport sexual cu o persoana in linie directa de rudenie sau cu o sora si voieste sa consume acest raport. Eroarea oricarui participant cu privire la gradul de rudenie nu atrage raspunderea penala. Forme, modalitati, sanctiuni Forme: Tentativa si infractiunea consumata. Infractiunea se consuma prin realizarea raportului sexual; daca fapta se repeta in timp, infractiunea este in forma continuata. Modalitati: are o singura modalitate normativa. Sanctiuni: pedeapsa cu inchisoare de la 2 la 7 ani. Actiunea penala se pune in miscare din oficiu

B. INFRACTIUNI CONTRA PATRIMONIULUI

Consideratii generale Potrivit terminologiei legii penale, notiunea de "patrimoniu" nu are acelasi inteles ca in dreptul civil. Sub aspect civil, patrimoniul inseamna totalitatea drepturilor si obligatiilor pe care le are o persoana si care au valoare economica, adica pot fi evaluate in bani, sau cu alte cuvinte, totalitatea drepturilor si datoriilor actuale si viitoare ale unei persoane. In dreptul penal, termenul de patrimoniu se refera la bunuri in individualitatea lor, susceptibile a fi apropiate de faptuitor prin mijloace frauduloase ori a fi distruse, deteriorate, tainuite, etc. Prin incriminarea faptelor care aduc stingerea patrimoniului, legea penala are in vedere actiunea ilicita a faptuitorului si nu pozitia juridica a victimei. Relatiile sociale de natura patrimoniala, ocupa unul dintre domeniile importante ale societatii, avand un rol esential in evolutia si dezvoltarea oranduirii sociale . Dreptul penal are rolul de a proteja raporturile interumane de natura patrimoniala. Infractiunile contra patrimoniului sunt incriminate de legiuitor pentru a proteja o valoare sociala importanta, care este patrimoniul persoanei fizice sau juridice, avutul public si privat. Infractiunea caracteristica a acestui grup este furtul incriminat in art. 208 C.pen 1 - FURTUL Continutul legal: Este prevazut in art. 208 C.pen si consta in „luarea unui bun mobil din posesia sau detentia altuia, fara consimtamantul acestuia in scopul de a si-l insusi pe nedrept. Conform alin.(4) constituie furt si luarea unui vehicul cu scopul de a-l folosi pe nedrept. Potrivit alin.(3), in situatiile descrise anterior va exista furt si atunci cand bunul apartine in intregime sau in parte faptuitorului, dar in momentul savarsirii faptei acel bun se gasea in detentia legitima a altei persoane”. Conditii preexistente Obiectul juridic generic al infractiunilor contra patrimoniului (valoarea sociala pe care o constituie patrimoniul si relatiile sociale care se nasc si se dezvolta in legatura cu acesta) este comun si in cazul furtului. In notiunea de patrimoniu sunt incluse bunurile corporale si incorporale, bunurile consumptibile ori fungibile, mobile sau imobile, principale sau accesorii etc. a) Obiectul juridic special il constituie relatiile sociale de ordin patrimonial a caror existenta, evolutie si dezvoltare este conditionata de pastrarea situatiei fizice a bunurilor mobile si impiedicarea

340

luarii lor pe nedrept din patrimoniul privat sau public. Norma de incriminare priveste posesia sau detentia bunului deoarece prin aceste atribute juridice se exteriorizeaza dreptul de proprietate. b) Obiectul material este bunul mobil aflat in posesia sau detentia altuia. Bunul care constituie obiectul material al infractiunii de furt trebuie sa aiba o anumita valoare (materiala, afectiva ori sentimentala) pentru cel care-l detine. Potrivit dreptului civil, bunul mobil este cel care poate fi deplasat, transportat sau transferat dintrun loc in altul. Imobilele nu pot face obiectul infractiunii de furt. Totusi, daca parti din astfel de bunuri devenite mobile prin detasare sau demontare (usi, ferestre, materiale de constructii) sunt furate pot deveni obiect material al infractiunii de furt. Mai sunt considerate bunuri mobile arborii, recoltele, fructele, fanul cosit de pe pasune etc. Banii si hartiile de valoare sunt considerate bunuri mobile si pot constitui obiectul material al furtului. Potrivit alin.(2) art. 208 C.pen. sunt considerate bunuri mobile si acele energii care au o valoare economica: energia electrica, termica, hidraulica precum si inscrisurile. Se include in aceasta categorie si bunurile mobile apartinand unor persoane juridice a caror patrimoniu constituie proprietate privata. Nu constituie obiect al furtului bunurile abandonate, deoarece nu apartin unui proprietar. Subiectii infractiunii: a) subiectul activ al infractiunii poate fi orice persoana. De regula, persoana care savarseste furtul nu are nici un drept asupra bunului pe care il sustrage din proprietatea altei persoane. In unele cazuri, subiect activ al infractiunii poate fi si proprietarul care fura bunul aflat in acel moment in posesia legitima a altei persoane. Infractiunea de furt exista si in situatia cand cel care savarseste fapta are in tot sau in parte, un drept de proprietate asupra bunului. Pentru existenta infractiunii nu intereseaza, daca proprietarul are calitatea de sot sau ruda apropiata in raport cu partea vatamata. Furtul poate fi savarsit de o singura persoana sau de mai multe persoane. Daca fapta a fost savarsita de doua sau mai multe persoane impreuna, furtul este calificat, potrivit art. 209 lit. a C.pen. b) Subiectul pasiv poate fi atat o persoana fizica cat si o persoana juridica. Poate fi intalnita si o pluralitate de subiecti pasivi, cand prin aceasta fapta sunt sustrase bunuri apartinand unor diferite persoane (furturile din birouri, locuri de cazare in comun, vestiare etc.). Continutul constitutiv Sub aspectul elementului material, latura obiectiva a infractiunii de furt include urmatoarele elemente: - un element material constand intr-o actiune (luarea); - unele cerinte care intregesc elementul material (deposedarea si apropierea bunului catre faptuitor), in sensul ca bunul mobil intra in stapanirea acestuia. In mod exceptional, furtul se poate savarsi si prin inactiune – cazul celui care preda o masa de bunuri, omitand intentionat sa le restituie pe toate. b) Cerinte esentiale: Actiunea de luare a bunului mobil care se gaseste in posesia sau detentia altei persoane sa se faca fara consimtamantul acesteia. Prin urmare pentru realizarea laturii obiective a infractiunii de furt, trebuie indeplinite trei cerinte esentiale: lucrul sustras trebuie sa fie un bun mobil; acest bun sa se fi aflat in posesia sau detentia altei persoane; iar luarea sa se fi facut fara consimtamantul acesteia. Posesia si detentia au intelesul de simpla stapanire de fapt. Posesia consta in stapanirea materiala a lucrului de catre o persoana, care se comporta ca si proprietar.

341

Detentia este tot o stapanire de fapt a unui lucru, insotita de obligatia de a-l restitui proprietarului. Actiunea de luare se realizeaza prin doua acte: deposedarea, adica scoaterea bunului din posesia sau detentia unei persoane si trecerea acelui bun in sfera de stapanire a faptuitorului. Doctrina si jurisprudenta a apreciat ca actiunea de luare se poate realiza prin diverse moduri: apucare, inhatare, ascundere, desprindere, prin utilizarea unor instrumente de cuplare ori prin mijloace cum ar fi:cu propria mana, prin folosirea unor animale dresate, prin racordari ilegale la sursele de energie etc. Nu are importanta modul sau mijlocul de savarsire a furtului. In cazul furtului savarsit asupra unui vehicul in scopul folosirii pe nedrept, infractiunea se realizeaza prin actiunea de luare, insa faptuitorul nu urmareste insusirea vehiculului, ci numai folosirea lui. Nu intereseaza nici locul sau timpul savarsirii furtului, afara de cazul cand savarsirea faptei in anumite conditii de loc sau timp califica furtul (savarsirea faptei intr-un loc public, in timpul noptii etc.). c) Urmarea imediata . Infractiunea de furt este consumata cand faptuitorul si-a indreptat actiunea de luare a bunului si trecerea acestuia in stapanirea sa faptica. Urmarea imediata este realizata si atunci cand bunul luat fara drept este ascuns de catre faptuitor chiar in locul de unde l-a sustras (furturile de pe rafturile magazinelor). Urmarea imediatǎ nu trebuie confundatǎ cu paguba produsǎ prin aceastǎ urmare, motiv pentru care, atunci cand se realizeazǎ o restituire a bunului, urmarea imediatǎ nu este inlǎturatǎ. d) Este necesar ca intre actiunea de luare si rezultat sa existe o legatura de cauzalitate. Latura subiectiva este de cele mai multe ori intentia directa calificata prin scop si in situatii deosebite intentia indirecta – cand bunul furat contine in el si alte lucruri cu privire la care faptuitorul lear fi putut prevedea, insa accepta rezultatul faptei sale (luarea unui portofel in care pe langa bani se afla si alte documente sau inscrisuri). Pentru configurarea laturii subiective a infractiunii de furt, trebuie realizata cerinta ca intentia de a lua un bun al altuia sa aiba ca scop insusirea lui pe nedrept. Deci intentia, trebuie coroborata cu scopul ilicit urmarit prin luarea acelui bun – insusirea lui pe nedrept. Forme, modalitati, sanctiuni Forme: Legea pedepseste tentativa intr-un text distinct, art. 222 C.pen. Infractiunea se consuma in momentul in care posesia de fapt a bunului trece in stapanirea de fapt a infractorului indiferent cat dureaza aceasta posesie. Infractiunea exista in forma consumata chiar daca faptuitorul nu a reusit sa pastreze bunul, pentru ca a fost prins imediat dupa luarea acestuia si chiar daca faptuitorul nu a reusit sa faca acte de dispozitie cu privire la bunul furat. Furtul savarsit asupra unui vehicul in scopul folosirii pe nedrept se consuma in momentul deplasarii vehiculului de catre faptuitor. Epuizarea are loc, in momentul incetarii actiunii de luare, in cazul formei continue, iar in cazul formei continuate, in momentul savarsirii ultimei actiuni de luare Modalitati: Potrivit art. 208 si 210 C.pen., furtul cunoaste mai multe modalitati normative: furtul de bunuri materiale mobile, furtul de energii, furtul de vehicule, furtul intre soti, furtul intre persoane ce locuiesc impreuna, furtul savarsit de un minor in paguba tutorelui sau, furtul unui bun ce apartine faptuitorului etc. Sanctiuni: inchisoarea de la 1 la 12 ani indiferent de forma de proprietate (publica sau privata). 2. FURTUL CALIFICAT Continutul legal: Potrivit art. 209 C.pen., „furtul este calificat cand a fost savarsit in una din urmatoarele imprejurari:

342

de doua sau mai multe persoane impreuna; de o persoana avand asupra sa o arma sau o substanta narcotica; de catre o persoana mascata, deghizata sau travestita; asupra unei persoane aflate in imposibilitatea de a se apara sau de a-si exprima vointa; intr-un loc public; intr-un mijloc de transport in comun; in timpul noptii; in timpul unei calamitati; prin efractie, escaladare, sau prin folosirea fara drept a unei chei mincinoase sau adevarate, se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 15 ani”. Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza furtul privind: a) un bun care face parte din patrimoniul cultural; b) un act care serveste pentru dovedirea starii civile, pentru legitimare sau identificare; constituie tot furt calificat, dar se pedepseste mai grav (cu inchisoare de la 4 la 18 ani) furtul urmatoarelor categorii de bunuri: a) titei, gazolina, condensat, etan lichid, benzina, motorina, alte produse petroliere sau gaze naturale din conducte, depozite, cisterne ori vagoane cisterna; b) componente ale sistemelor de irigatii; c) componente ale retelelor electrice; d) un dispozitiv ori sistem de semnalizare, alarmare ori alertare in caz de incendiu sau alte sisteme de urgenta publica; e) un mijloc de transport sau orice alt mijloc de interventie la incendiu, la accidente de cale ferata, rutiere, navale sau aeriene, ori in caz de dezastru; f) instalatii de siguranta si dirijare a traficului feroviar, rutier, naval, aerian si componente ale acestora; g) bunuri prin insusirea carora se pune in pericol siguranta traficului si a persoanelor pe drumurile publice; h) cabluri, linii, echipamente si instalatii de telecomunicatii, radiocomunicatii precum si componente de comunicatii. Furtul care a produs consecinte deosebit de grave se pedepseste cu inchisoare de la 10 la 20 de ani si interzicerea unor drepturi. Analiza circumstantelor a) Savarsirea furtului de doua sau mai multe persoane impreuna este considerata agravanta intrucat imprima faptei o periculozitate sporita. Acest furt este savarsit de catre doi sau mai multi participanti, autori, instigatori si complici din care cel putin unul este autor. Autorii conlucreaza intre ei, in mod concomitent si conjugat, au mai mult curaj si incredere si posibilitati de riposta in caz de surprindere. Existǎ aceastǎ agravantǎ si in situatia in care fapta se sǎvarseste de un major impreunǎ cu un minor, chiar dacǎ cel din urmǎ nu rǎspunde penal. Exista furt calificat chiar daca intre participanti nu a existat o intelegere prealabila si aceasta a intervenit in mod constant. b) Savarsirea furtului de catre o persoana avand asupra sa o arma sau o substanta narcotica. Pericolul creste deoarece faptuitorul este inarmat, se simte mai in siguranta, stiind ca poate intimida sau imobiliza victima prin folosirea mijloacelor aflate asupra sa. Pentru realizarea agravantei, faptuitorul trebuie sa fie inarmat sau sa poarte asupra sa o substanta narcotica in momentul savarsirii furtului. Potrivit art.151 alin.(1) „Arme” sunt instrumentele, dispozitivele sau piesele declarate astfel prin dispozitii legale.

a) b) c) d) e) f) g) h) i)

343

(2) Sunt asimilate armelor orice alte obiecte de natura a putea fi folosite ca arme si care au fost intrebuintate pentru atac. Prin „substanta narcotica” se intelege orice substanta care are insusirea de a produce persoanei careia ii este administrata o stare de somnolenta, de pierdere a cunostintei, diminuarea sensibilitatii si a reflexelor. Sunt incluse in categoria acestor substante morfina, cloroformul, eterul si altele, precum si orice alte substante susceptibile sa anihileze rezistenta persoanei, cum este cazul gazelor lacrimogene.. c) Furtul savarsit de catre o persoana mascata, deghizata sau travestita . Aceasta imprejurare confera furtului un caracter mai grav prin comportamentul autorului stiind ca va fi mai greu de identificat inspirand teama in acelasi timp. Persoana mascata este acea persoana care poarta total sau partial o masca, in acest fel reusind sa se ascunda privirilor si sa nu fie recunoscuta de cei in prezenta carora opereaza.... Persoana deghizata este acea persoana care se imbraca sau isi aranjeaza infatisarea, astfel incat sa nu poata fi recunoscuta, purtand peruca sau parul vopsit, aplicandu-si barba sau mustata artificiala, imbracandu-se de asa natura incat sa-si ascunda identitatea.... d) Furtul comis asupra unei persoane incapabile de a-si exprima vointa sau de a se apara . Forma agravata a acestei infractiuni se datoreaza situatiei in care se afla subiectul pasiv, imprejurare de care profita din plin faptuitorul. Incapacitatea persoanei de a se apara presupune o neputinta fizica de a opune rezistenta faptuitorului care sustrage bunul mobil (betie, infirmitate somn etc.). Starea de incapacitate se poate datora unei boli, betiei, varstei fragede ori inaintate, sau unei stari de oboseala extrema si nu trebuie sa fie cauzata de faptuitor sau participanti. e) Savarsirea furtului intr-un loc public. Faptuitorul isi poate realiza fapta cu sanse sporite de finalizare, deoarece aglomerarea de persoane face ca atentia victimei sa fie distrasa si sa se concentreze mai putin asupra bunurilor sale iar faptuitorul isi pierde mai usor urma in multimea de persoane prezente in acel loc . Prin loc public se intelege orice loc, care prin natura sau destinatia lui este in permanenta accesibil publicului, chiar daca nu este prezenta nici o persoana, precum si orice alt loc in care publicul are acces, dar numai in anumite intervale de timp ori numai cu anumite ocazii – strada, piata, targuri, oboare, parcuri de distractii, manifestari sportive etc. f) Furtul savarsit intr-un mijloc de transport in comun . Aglomerarea de persoane, fluxul mare de calatori, starea de oboseala, busculadele create la urcarea in mijlocul de transport, sunt imprejurari de care faptuitorul profita pentru a comite infractiunea de furt. Mijlocul de transport in comun este acel mijloc de transport cu o destinatie anume sau care are posibilitatea de a transporta mai multe persoane deodata –tramvai, autobuz, metrou etc.. Cerinta esentiale este ca mijlocul de transport sa fie folosit, in momentul savarsirii faptei, in conformitate cu destinatia sa-ne se considera furt calificat daca acesta se afla in depou, garaj etc. Aceasta agravanta nu se retine in cazul furturilor din taxiuri, deoarece taxiurile nu sunt considerate mijloace de transport in comun, deoarece sunt destinate unui numǎr restrans de persoane. g) Savarsirea furtului in timpul noptii . Noaptea, prin instalarea intunericului, ofera conditii favorabile pentru savarsirea infractiunii (autorul este protejat de intuneric, se poate apropia mai usor de locul in care se afla bunul vizat, oamenii se afla la odihna, parasirea locului faptei se realizeaza de asemenea mult mai usor). „Timpul noptii” presupune instalarea intunericului dupa o anumita ora, care difera in functie de anotimp (iarna intunericul se instaleaza mai devreme) si dureaza pana cand lumina va lua locul intunericului. Infractiunea exista chiar daca locul era puternic luminat. Agravanta exista indiferent daca infractorul a profitat sau nu de timpul noptii sau daca a savarsit doar o parte din activitatea infractionala in timpul acesteia. h) Furtul savarsit in timpul unei calamitati.

344

Prin calamitate se intelege o stare de fapt prilejuita de un eveniment neasteptat sau inevitabil, pagubitoare pentru intreaga colectivitate (cutremur, inundatii, incendiu, epidemii etc.). Timpul calamitatii incepe odata cu producerea evenimentului si ia sfarsit cand inceteaza aceasta stare. Incetarea acestei stari se produce in momentul in care actul normativ prin care s-a instalat, prevede ca starea de calamitate a incetat. Aceste situatii prezintǎ un grad de pericol social sporit, intrucat in timpul unor astfel de evenimente, grija este indreptatǎ cǎtre salvarea unor vieti sau a unor bunuri de valoare deosebita. Astfel de situatii creeazǎ pentru infractori posibilitǎti mai mari de sustragere a unor bunuri. i) Furtul comis prin efractie, escaladare sau prin folosirea fara drept a unei chei adevarate ori a unei chei mincinoase. Agravanta se refera la anumite metode, moduri sau mijloace care, folosite de faptuitor pentru comiterea furtului, imprima faptei o periculozitate sociala sporita. Prin efractie se intelege inlaturarea sau distrugerea violenta a oricarui dispozitiv sau sistem de siguranta a cailor de acces in imobil (lacate, broaste, dispozitive de inchidere, ferestre, ziduri, sisteme de supraveghere electronica etc.). Prin „escaladare” se intelege trecerea peste un obstacol care il separa pe faptuitor de bunul mobil a carui sustragere o urmareste (trecerea peste un gard, catararea pe zidul cladirii pentru a patrunde in imobil pe fereastra sau balcon etc.). „Cheia adevarata” este cea pe care o foloseste in mod frecvent cel indreptatit. Pentru comiterea furtului, autorul isi procura aceasta cheie folosindu-se de diverse imprejurari (vizita la domiciliul victimei si furtul cheii; imprietenire cu copiii victimei; pierderea cheii etc.). „Cheia mincinoasa” este o cheie falsa, contrafacuta, sau orice alt instrument cu ajutorul caruia se poate actiona asupra mecanismului de deschidere fara a fi distrus sau degradat. Art. 209 alin.(2) C.pen. incrimineaza ca furt calificat urmatoarele fapte: a) asupra unui bun care face parte din patrimoniul cultural. Aceasta situatie agravanta vizeaza obiectul material al furtului, in sensul ca acesta face parte din patrimoniul cultural al Romaniei. Aceasta categorie cuprinde bunuri cu valoare deosebita, istorica, artistica, obiecte de cult, bijuterii etc.; b) furtul unui act care dovedeste starea civila sau identitatea persoanei (certificate de nastere, casatorie, deces; carte de identitate, legitimatii de serviciu, pasapoarte etc.). Furtul acestor documente are ca scop folosirea acestora pentru comiterea de alte infractiuni intentionate. Forma calificata a furtului prevazuta in art. 209 alin.(3) are ca obiect produse sau substante periculoase (titei, benzina, motorina, gazolina etc.). „Consecintele deosebit de grave” sunt prevazute de art. 146 C.pen. intelegandu-se o paguba mai mare de 200.000 lei sau o perturbare grava a activitatii unei autoritati publice ori persoane fizice sau juridice. Paguba materiala confera caracterul calificat al furtului. 3. TALHARIA Continutul legal: „Furtul savarsit prin intrebuintare de violente sau amenintari ori prin punerea victimei in stare de inconstienta sau neputinta de a se apara, precum si furtul urmat de intrebuintarea unor astfel de mijloace pentru pastrarea bunului furat sau pentru inlaturarea urmelor infractiunii ori pentru ca faptuitorul sa-si asigure scaparea, se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 18 ani” (art. 211 C.pen.). Talharia savarsita in urmatoarele imprejurarii: a) de o persoana mascata, deghizata sau travestita; b) in timpul noptii;

345

c) intr-un loc public sau intr-un mijloc de transport, se pedepseste cu inchisoare de la 5 la 20 ani. Pedeapsa este inchisoare de la 7 la 20 ani, daca talharia a fost savarsita: a) de doua sau mai multe persoane impreuna; b) de o persoana avand asupra sa o arma, o substanta narcotica ori paralizanta; c) intr-o locuinta sau in dependentele acesteia; d) in timpul unei calamitati; e) a avut una din urmarile prevazute in art. 182 [alin.(21)]. Talharia care a produs consecinte deosebit de grave sau a avut ca urmare moartea victimei se pedepseste cu inchisoare de la 15 la 25 ani si interzicerea unor drepturi. Dupa cum rezulta din textul de incriminare, talharia este furtul comis prin violenta sau amenintare exercitat asupra proprietarului bunului mobil. Pericolul social al acestei infractiuni rezulta din faptul ca pentru luarea unui bun mobil din posesia sau detentia altuia, sunt lezate valori sociale foarte importante precum viata, sanatatea, sau integritatea corporala a persoanei. Aceste relatii sociale sunt in pozitie secundara fata de relatiile patrimoniale ce reprezinta obiectul juridic principal al faptei. Talharia este o infractiune complexa. In continutul ei sunt intrunite mai multe infractiuni distincte ca: furtul, amenintarea, fapte ce aduc atingere integritatii corporale sau sanatatii persoanei. Asadar, in cazul talhariei ne aflam in fata unor infractiuni mijloc (violente, amenintare) si a unei infractiuni scop (furtul). Daca nu ar fi fost incriminata aceasta infractiune, furtul ar fi intrat in concurs cu orice violenta prin intermediul careia a fost comis. Conditii preexistente Obiectul infractiunii: a) obiectul juridic special este complex, fiind reprezentat pe de o parte de relatiile sociale patrimoniale ca obiect juridic principal, precum si relatiile sociale privind viata, sanatatea, integritatea corporala si libertatea persoanei ca obiect juridic secundar, adiacent. Asadar, talhǎria este indreptatǎ in acelasi timp impotriva a douǎ valori sociale (patrimoniul si persoana); b) Obiectul material. In cazul talhariei, actiunea principala este furtul avand ca obiect material bunul sau bunurile pe care autorul doreste sa le sustraga. Fiind o infractiune complexa, talharia va avea ca obiect material al actiunii adiacente corpul persoanei impotriva careia au fost exercitate violente sau amenintari Subiectii infractiunii: a) subiectul activ poate fi orice persoana responsabila. Subiect activ poate fi chiar si proprietarul bunului care savarseste actiunea de luare, prin intrebuintarea mijloacelor prevazute in art. 211 alin.(1) C.pen., bun care in acel moment se afla in posesia legitima a persoanei vatamate. Participatia penala este posibila sub forma coautorului, cat si sub forma instigarii sau a complicitatii. Coautoratul exista si atunci cand unii dintre participanti au contribuit direct numai la realizarea actelor de violenta sau amenintare, iar altii, numai la sustragerea bunurilor. b) Subiectul pasiv al infractiunii este persoana asupra careia s-a savarsit talharia (au fost sustrase bunurile ori au fost savarsite actele de violenta). Violentele se pot savarsi nu numai asupra proprietarului bunului vizat ci si asupra oricarei persoane care are posesia sau detentia bunului sau care pazeste bunul si doreste sa-l impiedice pe faptuitor sa comita furtul. In toate situatiile, victima trebuie sa fie prezenta la locul savarsirii furtului deoarece numai violentele savarsite cu aceasta ocazie pot fi luate in consideratie pentru existenta infractiunii de talharie. Continutul constitutiv

346

Latura obiectiva: a) Elementul material este format din doua actiuni corelate si anume: actiunea de furt ca actiune principala si actiunea de constrangere ca activitate adiacenta. Actiunea principala a elementului material al talhariei se poate realiza sub oricare din variantele infractiunii de furt simplu sau calificat cu scopul de insusire sau folosire pe nedrept a bunului. Pentru existenta actiunii adiacente este suficienta intrebuintarea unuia dintre mijloacele enumerate de lege. Violenta, amenintarea sau punerea in stare de inconstienta sau neputinta, realizeaza activitatea secundara a elementului material numai daca au servit ca mijloc pentru comiterea furtului. Talhǎria nu trebuie confundatǎ cu furtul calificat situatie in care fǎptuitorul actioneazǎ profitand de starea victimei de a se apǎra sau de starea de inconstientǎ a cesteia, pe cand in cazul talhǎriei fǎptuitorul ii provoacǎ victimei intentionat aceste stǎri pentru a putea mai usor sǎ sustragǎ bunurile. Talhǎria poate intra in concurs cu infractiunea de ultraj cand fapta se sǎvarsaste asupra unui functionar public care indeplineste o functie ce implicǎ exercitiul autoritǎtii de stat. Prin intrebuintarea de violente sau amenintari - ca mijloc de comitere a infractiunii de talharie trebuie sa se realizeze constrangerea fizica sau psihica a victimei, in scopul realizarii actiunii de luare a bunului. . Astfel, Judecatoria Resita, prin Sentinta penala nr.229/1993 ramasa definitiva, prin respingerea recursului declarat de inculpati cu Decizia penala nr.311/1993, a procedat corect condamnand pe inculpatul V.S. la 3 ani inchisoare pentru fapta prevazuta de art.211, alin. 2, cu aplicarea art.75, lit. a, Cod penal, iar pe inculpatul F.I. la 2 ani inchisoare pentru aceeasi fapta, cu aplicarea art.6 si art.75, lit. a si art.74 - Cod Penal. In fapt, s-a retinut ca inculpatii, in seara zilei de 8 noiembrie 1993, au intrat cu forta in locuinta victimei B.I. care se afla impreuna cu concubina sa. Inculpatul V.S. a lovit cu cutitul pe concubina lui B.I. provocandu-i o vatamare corporala care a necesitat pentru vindecare ingrijiri medicale 20 de zile. Tot inculpatul V.S. a amenintat cu cutitul si pe victima B.I., iar acesta de frica a sarit prin geamul locuintei care se afla la etajul II. In urma cazaturii, B.I. s-a accidentat, necesitand pentru vindecare ingrijiri medicale de 90 de zile. Inculpatii au sustras din casa victimei suma de 85.000 lei, dupa care au plecat. Este explicabila atitudinea victimei, deoarece amenintarea care s-a produs asupra sa a venit din partea inculpatului care cu cateva momente mai inainte o ranise cu cutitul pe concubina sa. Constrangerea psihica exercitata asupra sa a fost de asemenea intensitate incat a servit inculpatilor ca mijloc pentru sustragerea bunurilor. b) Urmarea imediata. Ca si in cazul furtului aceasta se produce in momentul in care bunul trece in stapanirea faptuitorului. c) Intre actiunea incriminata si rezultatul produs exista o legatura de cauzalitate. Latura subiectiva. Talharia se savarseste cu intentie directa atat in privinta actiunii principale cat si al celei adiacente – faptuitorul prevede si urmareste producerea rezultatului. Din punct de vedere subiectiv, la variantele agravante care au avut ca urmare moartea victimei exista ca forma de vinovatie praeterintentia. Forme, modalitati, sanctiuni Forme: Actele pregatitoare nu sunt incriminate. Tentativa este posibila si se sanctioneaza conform art. 222 C.pen. Este posibila tentativa improprie sau intrerupta. Nu este posibila tentativa perfecta. Consumarea: Infractiunea de talharie se consuma cand actiunea principala – furtul – s-a desfasurat complet si s-a produs urmarea imediata prin intermediul actiunii adiacente (violenta amenintarea sau aducerea victimei in stare de inconstienta sau in imposibilitatea de a se apara). In cazul
347

modalitatii agravate, talharia va fi considerata consumata daca s-au produs rezultatele prevazute de norma – vatamarea corporala grava, moartea victimei sau consecinte deosebit de grave. Epuizarea: Ca si furtul, talharia este susceptibila de activitate infractionala prelungita in timp, dupa consumare. In masura in care dureaza actiunea adiacenta (mijloacele de constrangere) in aceeasi masura poate fi prelungita prin acte succesive sustragerea (actiunea principala). Modalitati. In varianta simpla, talharia se prezinta in mai multe modalitati normative: - modalitatea normativa in care violentele si celelalte mijloace se produc in acelasi timp cu savarsirea furtului; - modalitatea normativa cand violentele se produc dupa consumarea furtului respectiv: pentru pastrarea bunului furat; inlaturarea urmelor infractiunii; pentru asigurarea scaparii. Modalitatile agravate sunt prevazute in alin.(2); (21) si (3) art. 211 C.pen., respectiv: • de o persoana mascata, deghizata sau travestita; • in timpul noptii; • intr-un loc public sau intr-un mijloc de transport. Alin.(21) – de doua sau mai multe persoane impreuna; - de o persoana avand asupra sa o arma sau un narcotic; - intr-o locuinta sau in dependentele acesteia; In literatura juridica, "locuinta" a fost definita ca fiind un loc destinat efectiv si actual uzului domestic al uneia sau mai multor persone indiferent daca este inchis sau partial deschis, stabil sau mobil, daca este destinat special acestui scop ori nu este destinat (cort, coliba, garaj, etc.), daca reprezinta o locuinta permanenta sau trecatoare (camera de hotel, cabina unui vapor, etc.); esential este sa fie folosita, in fapt, efectiv pentru nevoi legate de viata domestica a persoanei (repaus, alimentare, etc). Prin "dependinte" se inteleg locurile accesorii ale locuintei, cum ar fi: bucataria, camera, pivnita, magazia, terasa, etc., deci locurile care, direct sau indirect, sunt in relatie de dependenta fata de locuinta. Prin aceasta imprejurare de agravare s-a urmarit, deci, in primul rand protectia bunurilor si, in al doilea rand, protejarea persoanei la folosirea linistita a locului in care isi traieste viata intima. - in timpul unei calamitati; - a avut vreuna din urmarile aratate in art. 182. Alin.ultim: cand aceasta a produs consecinte deosebit de grave sau a avut ca urmare moartea victimei. 4.INSELACIUNEA Continutul legal: Potrivit art. 215 alin.(1) C.pen., varianta tip consta in „inducerea in eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevarata a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasa a unei fapte adevarate, in scopul de a obtine pentru sine sau pentru altul un folos material injust si daca s-a pricinuit o paguba”. Inselaciunea este incriminata intr-o varianta tip, doua variante speciale si doua agravate.” Fapta este mai grava daca este savarsita prin folosirea de nume sau calitati mincinoase ori de alte mijloace frauduloase. Daca mijlocul fraudulos constituie prin el insusi o infractiune, se aplica regulile privind concursul de infractiuni. Cunoscuta si sub denumirea de escrocherie, inselaciunea consta in amagirea unei persoane si determinarea ei de a lua o dispozitie pagubitoare privind avutul sau, cu scopul ca escrocul sau o alta persoana sa realizeze un folos patrimonial injust. Prin inselaciune, autorul convinge victima sa-i dea un folos care nu i se cuvine, fara ca aceasta sa realizeze ca in realitate este prejudiciata. Consimtamantul victimei desi exista acesta este viciat prin inducerea in eroare a acesteia.

348

Prin „nume mincinoase” se inteleg orice fel de nume sau pseudonume folosite de faptuitor si care nu fac trimitere la adevarata sa identitate. „Calitatile mincinoase” pot fi de orice natura inclusiv cele oficiale. „Alte mijloace frauduloase” cuprind orice fel de alte metode folosite de faptuitor pentru ca fapta sa-si atinga tinta. Daca in forma simpla prevazuta in alin. (1) este nevoie doar de abilitatea faptuitorului pentru a pacali victima, in forma calificata prevazuta in alin. (2) pentru a induce in eroare victima, acesta se foloseste de nume sau calitati mincinoase sau de alte mijloace frauduloase (legitimatii false). Daca faptuitorul falsifica documentul sau inscrisul oficial de care se foloseste pentru comiterea faptei, se va retine un concurs de infractiuni (fals material in inscrisuri oficiale si inselaciune). Prima varianta speciala presupune inducerea sau mentinerea in eroare a unei persoane cu ocazia incheierii sau executarii unui contract, astfel incat cel inselat nu ar fi incheiat contractul daca nu ar fi fost in eroare. A doua varianta speciala consta in emiterea unui CEC fara acoperire asupra unei institutii de credit stiind ca pentru valorificarea lui nu exista acoperirea necesara. Prima varianta agravata, comuna celei tip si variantelor speciale consta in inselaciunea savarsita prin folosirea de nume sau calitati mincinoase sau orice alte mijloace frauduloase. A doua varianta agravata opereaza cand inselaciunea a avut consecinte deosebit de grave. Conditii preexistente Obiectul infractiunii: a) obiectul juridic special il reprezinta relatiile sociale de ordin patrimonial care trebuie sa se desfasoare intr-un climat de incredere intre oameni sau intre societati comerciale. b) Obiect material al infractiunii pot fi bunurile mobile, inscrisurile cu valoare patrimoniala, precum si bunurile imobile asupra carora se pun in miscare manoperele frauduloase ale faptuitorului. Subiectii infractiunii: a) subiect activ poate fi orice persoana. Participatia penala este posibila in toate formele sale. b) Subiect pasiv este persoana fizica sau juridica privata ori publica al carei patrimoniu a fost pagubit prin inselaciune. Continutul constitutiv Latura obiectiva: a) Elementul material in forma tip este o actiune frauduloasa de amagire sau inducere in eroare a victimei, prin prezentarea ca adevarata a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasa a unei fapte adevarate. Actiunea de inducere in eroare se poate realiza prin orice mijloace. Nu are relevanta daca victima a fost sau nu usor indusa in eroare. Pentru existenta infractiunii de inselaciune prevazuta de art. 215 alin.(3) C.pen. (prima varianta speciala) trebuie indeplinite urmatoarele conditii: - sa aiba loc cu ocazia incheierii unui contract sau executarea acestuia; - cand se incheie sau se executa contractul, faptuitorul sa induca sau sa mentina in eroare subiectul pasiv; - actiunea de pacalire sa-i determine pe cei indusi sau mentinuti in eroare sa incheie sau sa execute contractul in conditiile dorite de catre faptuitor; - actiunea sa fie savarsita cu intentie. Practica judiciara a stabilit ca exista inselaciune in forma agravata [art. 215 alin.(2)] daca autorul induce in eroare subiectul pasiv folosindu-se de un inscris oficial sau sub semnatura privata fals. b) Urmarea imediata: consta in crearea unei situatii care a produs o paguba patrimoniului public sau privat. Paguba produsa este strans legata de pericolul social al faptei si dozarea pedepsei. c) Legatura de cauzalitate: exista intre actiunea de inducere in eroare a victimei si prejudiciului cauzat.

349

Latura subiectiva: forma de vinovatie este intentia directa, calificata prin scop (obtinerea pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust). Prin folos material se intelege orice profit si/sau avantaj, care poate fi evaluat in bani si care atunci cand este realizat duce la cresterea patrimoniului. Folosul injust este acel folos la care faptuitorul nu era indreptatit. Pentru existenta infractiunii nu intereseaza daca faptuitorul urmareste folosul pentru sine sau pentru altul. Forme, modalitati, sanctiuni Forme: Actele pregatitoare desi posibile, nu se pedepsesc. Ele se au in vedere la individualizarea pedepsei si in stabilirea gradului de pericol social al faptuitorului. Tentativa se pedepseste; atat cea perfecta cat si tentativa imperfecta. Consumarea infractiunii are loc in momentul in care s-a produs urmarea imediata, adica inducerea in eroare a victimei si producerea unei pagube. Actiunea de amagire a victimei poate imbraca uneori forma unei activitati infractionale continuate. Epuizarea infractiunii realizandu-se in momentul efectuarii ultimei activitati infractionale. Modalitati: Textul art. 215 C.pen. incrimineaza inselaciunea intr-o varianta simpla, doua modalitati speciale si doua agravate. Sanctiuni: In varianta simpla, pedeapsa este inchisoarea de la 6 luni la 12 ani [alin.(1)]. In cazul primei agravate, cand s-au folosit calitati mincinoase sau mijloace frauduloase, pedeapsa este inchisoarea de la 3 la 15 ani. Aceeasi pedeapsa se aplica si in cazurile prevazuta la alin.(3) si (4) art. 215 C.pen. (variantele speciale). Pentru agravata prevazuta in art. 215 alin.(5) C.pen. pedeapsa este inchisoarea de la 10 la 20 ani si interzicerea unor drepturi. Pentru persoana juridica – amenda de la 10.000 la 900.000 lei (art. 711 alin.(3) C.pen.). 5 - DELAPIDAREA Este prevazuta de art. 2151 C.pen. intr-o varianta simpla si alta agravata. Delapidarea consta in: „insusirea, folosirea sau traficarea de catre un functionar, in interesul sau ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestioneaza sau administreaza [alin.(1)]. Varianta agravata se realizeaza in cazul in care delapidarea a avut consecinte deosebit de grave – alin.(2)”. Conditii preexistente Obiectul infractiunii: a) Obiectul juridic special il constituie relatiile sociale de natura patrimoniala, a caror existenta si dezvoltare sunt conditionate de protectia bunurilor ce apartin sau intereseaza o persoana juridica publica sau privata, impotriva activitatilor ilicite ale gestionarilor sau administratorilor de insusire, folosire sau traficare a acestora. Infractiunea fiind savarsita de un functionar public sau functionar, are ca obiect juridic secundar si relatiile sociale privind desfasurarea normala si corecta a serviciului unitatii private sau publice. Asadar, obiectul juridic special este complex, fiind reprezentat in primul rand de relatiile sociale de ordin patrimonial si relatiile sociale privind buna desfasurare a serviciului de catre subiectul activ. b) Obiectul material il reprezinta banii, bunurile sau valorile pe care faptuitorul le gestioneaza sau administreaza. Pot constitui obiect material al infractiunii numai bunurile mobile sau cele ce pot fi desprinse de un imobil (usi, ferestre, fructe subansamble etc.). Prin „bani” se inteleg biletele de banca si monedele metalice romanesti sau straine care au putere circulatorie, indiferent daca se afla in numerar sau la dispozitia unitatii private sau publice.

350

Prin „valori” se inteleg hartiile de valoare si inscrisurile de orice fel, cum sunt obligatiunile C.E.C., cecurile, hartiile de virament, timbrele, titlurile de credit, de creanta etc., daca incorporeaza drepturi a caror valorificare este legata de detinerea respectivelor inscrisuri. Prin „alte bunuri” se inteleg bunurile mobile corporale, altele decat banii ori valorile asimilate acestora, care au o valoare economica si fac parte din sfera de gestionare sau administrare a faptuitorului. Subiectii infractiunii: a) Subiectul activ este functionarul public sau functionarul care gestioneaza sau administreaza bunurile unei unitati publice sau private. Autorul infractiunii este de doua ori calificat – in primul rand el are calitatea de functionar public sau functionar, iar in al doilea rand are calitatea de gestionar sau administrator de bunuri apartinand unei persoane juridice. Cele doua calitati trebuie indeplinite cumulativ, lipsa oricareia dintre ele conduce la inexistenta infractiunii de delapidare. Calitatea de functionar public sau functionar, trebuie inteleasa in conformitate cu prevederile art. 147 C.pen. Functionarul sau functionarul public se afla in serviciul uneia dintre unitatile la care se refera art. 145 C.pen. acesta aflandu-se intr-un raport de munca cu unitatea pagubita (salariat). Intotdeauna, functionarul (care nu este functionar public) trebuie sa se afle in raport de munca, pe baza unui contract de munca cu unitatea prejudiciata. Deci, atat functionarul cat si functionarul public este subiect activ al infractiunii de delapidare. Functionarul public – definitie (art.147 alin.1 C.penal) - prin ,,functionar public” se intelege orice persoana care exercita permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investita, o insarcinare de orice natura, retribuita sau nu, in serviciul unei unitati dintre cele la care se refera art.145. Functionarul – definitie (art.147 alin.2 C.penal) - prin ,,functionar” se intelege persoana mentionata in alin.1, precum si orice salariat care exercita o insarcinare in serviciul unei alte persoane juridice decat cele prevazute in acel alineat. Unitate – definitie (art.145 C.penal) - prin termenul ,,public” se intelege tot ce priveste autoritatile publice, institutiile publice, institutiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publica, serviciile de interes public, precum si bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public. Calitatea de gestionar o are , potrivit dispozitiilor din art. 1 ale Legii nr. 22 din 18 noiembrie 1969 privind angajarea gestionarilor, construirea de garantii si raspunderea in legatura cu gestionarea bunurilor , acel functionar care exercita ca atributii principale de serviciu , primirea , pastrarea si eliberarea de bunuri aflate in administrarea , folosinta sau detinerea, chiar temporara a unei unitati publice sau a oricarei alte persoane juridice, indiferent de modul de dobandire si de locul unde se afla bunurile. Functionarul public este persoana fizica investita cu o functie publica cu caracter de permanenta in serviciile autoritatii centrale sau locale, ori in institutiile publice care apartin de acestea. Ocuparea functiei de catre functionar, in mod legal, se face prin simpla investire sau prin investirea urmata de incheierea unui contract de munca sau prin simpla incheiere a unui contract de munca. Administrator, este functionarul in ale carui atributiuni de serviciu intra si efectuarea de acte de dispozitie cu privire la bunurile ce apartin unitatii publice sau private in raport de natura si scopul activitatii acesteia. Asemenea acte de dispozitie privesc planificarea, aprovizionarea, desfacerea, repartizarea platilor etc., sunt indeplinite de functionarii din conducerea unitatii respective (directori, contabili, inginerul sef, consilierii, managerii etc.). Infractiunea de delapidare se poate comite si de catre administratorul judiciar ori lichidatorul averii debitorului in cazul producerii insolventei (art. 145 din legea nr. 85/2006).

351

Exista o deosebire intre gestionar si administrator, in sensul ca primul vine in contact direct si material cu bunurile datorita atributiunilor sale legate de primirea, pastrarea sau eliberarea bunurilor, iar cel de-al doilea are numai un contact virtual, juridic, cu bunurile pe care le administreaza, concretizat in actele de dispozitie pe care le efectueaza cu privire la acestea Aceastǎ infractiune se poate sǎvarsii si in coautorat cu conditia ca toti participantii sǎ albǎ calitatea cerutǎ de lege. b) Subiect pasiv este institutia publica sau orice alta persoana juridica in care functionarul isi desfasoara activitatea. Continutul constitutiv Latura obiectiva: a) Elementul material consta in actiunea de sustragere definitiva sau temporara a unui bun din patrimoniul persoanei juridice de catre functionarul care il gestioneaza sau administreaza. Insusirea, folosirea sau traficarea sunt modalitati ale sustragerii. Insusirea consta in scoaterea unui bun din posesia sau detentia unei persoane juridice si trecerea acestuia in stapanirea faptuitorului care poate sa-l consume, utilizeze ori sa-l instraineze. Folosirea consta in luarea sau scoaterea din patrimoniul unei unitati publice cu scopul de a-l folosi in interesul sau sau pentru altul. Traficarea este de asemenea o forma de sustragere si consta in scoaterea bunului din patrimoniul unitatii, apoi in actul de speculare in vederea obtinerii unui profit. Deci traficarea presupune ca dupa scoaterea bunului din patrimoniul persoanei juridice sa fie dat in folosinta altei persoane in schimbul unui profit sau castig. In cazul traficarii scoaterea bunului este temporara ca si la folosire insa scopurile sunt diferite; la „traficare” se urmareste realizarea unui profit pe cand la „folosire” se urmareste satisfacerea unei nevoi personale. In caz de delapidare prin folosire sau traficare paguba consta in uzura bunului, iar daca obiectul material este o suma de bani – dobanda legala cuvenita pe timpul folosirii sumei. b) Urmarea imediata – consta in scoaterea bunului din sfera patrimoniala a unitatii pagubite. c) Legatura cauzala exista intre actiunea de insusire, folosire, traficare si rezultat – deposedarea unitatii de acel bun. Latura subiectiva. Delapidarea se savarseste cu intentie, de cele mai multe ori cu intentie directa, nefiind exclusa si intentia indirecta. In opinia noastra delapidarea se comite prin intentie directa avand in vedere modalitatile elementului material (insusirea, folosirea, traficarea). Forme, modalitati, sanctiuni Forme: Tentativa se pedepseste conform cu art. 222 C.pen. Infractiunea se consuma in cazul in care elementul material consta in activitatea de „insusire”, in momentul in care se realizeaza imposedarea faptuitorului cu bunul respectiv. In cazul traficarii se consuma odata cu folosirea sau traficarea bunului. Este posibila si forma infractiunii continue mai cu seama in cazul „folosirii” sau „traficarii”, ca si in forma continuata cand se realizeaza prin acte succesive de sustragere. Modalitati: Sunt trei modalitati normative definite prin: insusire, traficare, folosire. Consecintele deosebit de grave se materializeaza in producerea unor pagube mai mari de 200.000 lei sau cand s-au produs perturbari deosebit de grave a activitatii cauzate persoanelor juridice. Sanctiuni: In cazul variantei simple pedeapsa este inchisoarea de la 1 la 15 ani. Modalitatea agravata se pedepseste cu inchisoare de la 10 la 20 ani si interzicerea unor drepturi. Potrivit art. 711 alin.(2) C.pen. persoana juridica se sanctioneaza cu amenda de la 10.000 la 900.000 lei.

352

6 - DISTRUGEREA Continutul legal:: Fapta prevazuta de art. 217 C.pen. si consta in: „distrugerea, degradarea ori aducerea in stare de neintrebuintare a unui bun apartinand altuia sau impiedicarea luarii masurilor de conservare ori de salvare a unui astfel de bun, precum si inlaturarea masurilor luate alin.(1). Fapta este mai periculoasa „in cazul in care bunul are o deosebita valoare artistica, stiintifica, istorica, arhivistica sau o alta asemenea valoare ori cand consta in distrugerea, degradarea sau aducerea in stare de neintrebuintare a unei conducte petroliere sau de gaz, a unui cablu de inalta tensiune, echipamentelor si instalatiilor de comunicatii sau pentru difuzarea programelor de radio si televiziune, a sistemelor de alimentare cu apa [alin.(2) si (3)]. Fapta este mai grava daca „distrugerea, degradarea sau aducerea in stare de neintrebuintare a unui bun este savarsita prin incendiere, explozie sau prin orice alt asemenea mijloc daca rezulta pericol public”. Cand distrugerea este sub o forma grava sau foarte grava nu intereseaza daca bunul distrus apartine chiar faptuitorului. Rezultatul specific al acestei infractiuni consta in desfiintarea bunului, deteriorarea acestuia ori pierderea permanenta sau temporara a insusirilor sau a posibilitatii de intrebuintare a bunului, cauzanduse o paguba materiala patrimoniului persoanei careia aceasta ii apartine. Conditii preexistente a) Obiectul juridic specific este reprezentat de relatiile sociale prin care se asigura integritatea materiala a bunurilor si potentialul de utilizare normala al acestora. b) Obiectul material il reprezinta orice bun apartinand patrimoniului privat sau public. In cazul variantei simple bunul trebuie sa apartina altuia. Bunul poate fi mobil sau imobil, poate fi si un inscris daca in continutul sau sunt consemnate raporturi patrimoniale. Daca inscrisul este oficial si pastrat de o institutie de stat sau de catre unitati la care se refera art. 145 C.pen. va fi incadrata in art. 242 C.pen. (sustragerea sau distrugerea de inscrisuri). Bunurile abandonate sau cele care nu mai pot fi utilizate cfm. destinatiei lor initiale nu pot constitui obiect material al infractiunii de distrugere. Dacǎ bunul are o valoare deosebitǎ, fapta va fi mai gravǎ. Obiectul material al distrugerii il constituie de asemenea conductele petroliere, echipamente, statii de radio-TV, cabluri de inalta tensiune etc., caz in care fapta va fi mai aspru sanctionata. Subiectii infractiunii: a) Subiectul activ in varianta simpla poate fi orice persoana, mai putin proprietarul bunului distrus. In cazul formelor agravate subiect activ poate fi orice persoana chiar si proprietarul. Participatia penala este posibila in toate formele sale. b) Subiectul pasiv este persoana fizica sau juridica al carei bun a fost distrus. Se poate intalni si o pluralitate de subiecti pasivi in cazul in care bunurile distruse apartineau mai multor persoane, bunuri aflate in indiviziune. Continutul constitutiv Latura obiectiva: a) Elementul material consta intr-o actiune alternativa de distrugere, degradare, aducere in stare de neintrebuintare, de impiedicare a masurilor de conservare ori de salvare a unui bun sau de inlaturare a masurilor, de conservare ori salvare a bunului dupa ce acestea au fost luate. Distrugerea are drept urmare lezarea substantei bunului in asa fel incat acesta isi pierde valoarea economica, devenind inutil (daramarea constructiei, incendierea autoturismului, uciderea animalului, ruperea sau arderea unui inscris etc.). Degradarea – activitate prin care bunul isi pierde unele dintre calitatile sale, diminuandu-i valoarea
353

Aducerea in stare de neintrebuintare – atingerea adusa bunului fara a fi distrus ori degradat insa este pus in situatia de a nu mai putea fi utilizat (sustragerea sau inlocuirea unei piese de la o masina, agregat, instalatie etc.). Impiedicarea luarii masurilor de conservare ori de salvare a unui bun – consta in a impiedica o persoana de a intreprinde sau de a executa activitatile de conservare si mentinere a bunului in starea initiala. Inlaturarea masurilor luate de conservare ori salvare a unui bun, presupune inlaturarea masurilor luate pentru conservare sau salvare a bunului (nerespectarea conditiilor de temperatura, umiditate, luminozitate necesare conservarii). In forma agravata prevazuta in alin.(4), actiunile de distrugere, degradare sau aducerea in stare de neintrebuintare se realizeaza prin mijloace deosebit de primejdioase (incendiere, explozie ori alt asemenea mijloc). Folosirea acestor mijloace atrage agravarea faptei numai daca prin utilizarea lor a rezultat un pericol public punand in pericol viata, integritatea ori sanatatea persoanelor. Pericolul public este pericolul care ameninta o colectivitate de persoane sau o multime de bunuri. Pentru existenta infractiunii este suficienta o singura actiune din cele enumerate de lege. b) Cerinte esentiale – Pentru realizarea laturii obiective a formei tip, bunul trebuie sa apartina altuia. Aceasta cerinta nu mai este necesara in cazul formelor agravate. c) Urmarea imediata consta in schimbarea in rau a existentei bunului sau a capacitatii de utilizare a acestuia si producerea unei pagube persoanei careia ii apartinea bunul. d) Legatura de cauzalitate. Exista intre actiunile care definesc elementul material si urmarea imediata. Latura subiectiva. Infractiunea prevazuta in art. 217 C.pen. se comite numai cu intentie directa sau indirecta. Forme, modalitati, sanctiuni Forme: Tentativa se pedepseste conform art.222 C.pen. Consumarea se produce in momentul in care actiunea de distrugere a luat sfarsit si s-a produs urmarea imediata (distrugerea, degradarea, aducerea in stare de neintrebuintare etc.). Distrugerea se poate savarsi in forma continuata, epuizarea avand loc odata cu comiterea ultimului act al activitatii infractionale. Modalitati: Infractiunea prezinta mai multe modalitati normative si anume: distrugerea, degradarea, aducerea in stare de neintrebuintare a unui bun, impiedicarea luarii masurilor de conservare ori de salvare si inlaturarea masurilor luate. In variantele agravate, modalitatile sunt numai distrugerea, degradarea ori aducerea in stare de neintrebuintare. Agravanta prevazuta in art. 217 alin. (2), se prezinta sub toate modalitatile normative prevazute la alin.(1), dar are in vedere anumite obiecte materiale (conducte de petrol, gaze, instalatii de comunicatii, cablu de inalta tensiune etc.). La fel modalitatile normative prevazute in alin.(3) si (4) au in vedere un anumit obiect material specific, fie mijloacele folosite in actiunea de distrugere. Sanctiuni: In forma simpla pedeapsa este inchisoare de la o luna la 3 ani sau amenda. Pentru variantele agravate, sanctiunea este inchisoare de la 1 la 10 ani alin.(2) si (3), iar in varianta agravata prevazuta in art. 217 alin.(4) sanctiunea este inchisoare de la 3 la 15 ani. 7. TAINUIREA Continutul legal: Prevazuta de art. 221 C.pen., consta in: „ primirea, dobandirea, transformarea unui bun, ori inlesnirea valorificarii acestuia, cunoscand ca bunul provine din savarsirea unei fapte prevazute de legea penala, daca prin aceasta s-a urmarit obtinerea pentru sine sau pentru altul a unui folos material.”

354

Tainuirea aduce atingere relatiilor patrimoniale, prin aceea ca face sa se piarda urma bunurilor provenite din infractiuni, impiedicand recuperarea acestora si reintegrarea lor in patrimoniul din care au fost scoase in mod ilicit. In acelasi timp, prin incriminarea acestei fapte se protejeaza si activitatea de infaptuire a justitiei. Fapta de tainuire este savarsita, de regula, in vederea obtinerea unor interese materiale pentru faptuitor sau pentru alte persoane. Conditii preexistente: Obiectul infractiunii: a) Obiectul juridic special este format in principal de relatiile patrimoniale, conditionate de apararea patrimoniului persoanelor impotriva faptei de tainuire, iar in secundar de relatiile sociale, de infaptuirea justitiei in cazuri concrete (identificarea autorilor, recuperarea prejudiciului, administrarea probatoriului, sanctionarea infractorilor etc.). b) Obiectul material il constituie bunul sau bunurile provenite din savarsirea unei infractiuni asupra carora are loc actiunea specifica tainuirii. Bunurile care formeaza obiectul material al infractiunii sunt dintre cele mai variate (bijuterii, inscrisuri de valoare, timbre, aparatura electronica, autoturisme, produse petroliere etc.). Deci obiectul material nu poate fi decat bunurile mobile. Subiectii infractiunii: a) Subiect activ poate fi orice persoana, iar in unele cazuri chiar proprietarul – de exemplu o persoana comite un furt in paguba creditorului gajist iar bunul furat este tainuit de debitorul gajist care este chiar proprietarul bunului. b) Subiect pasiv este persoana fizica sau juridica privata sau publica, victima a infractiunii din care provine bunul tainuit. Continutul constitutiv Latura obiectiva: a) Elementul material consta intr-o actiune alternativa: - primirea, dobandirea, transformarea ori inlesnirea valorificarii bunurilor provenite din savarsirea unei fapte penale; - primirea, consta in actiunea faptuitorului de a accepta sa detina cu orice titlu un bun mobil provenit din savarsirea unei infractiuni (depozit, gaj sau comodat); - dobandirea, presupune achizitionarea bunului de catre faptuitor devenind proprietar prin cumparare, schimb, donatie etc.; - transformarea presupune a modifica substanta bunului in functie de natura acestuia prin prelucrare, topire, turnare, montare etc.; - inlesnirea valorificarii inseamna a ajuta, a sprijini in orice mod o persoana sa valorifice, sa vanda bunul provenit din infractiune. Aceasta se poate face prin expunerea bunului intr-o casa de amanet, recomandarea unor persoane dornice pentru achizitionarea bunului, intermediere sau vanzare cu amanuntul. Pentru existenta infractiunii, este necesar ca actiunea incriminata sa priveasca intotdeauna unui bun provenit dintr-o infractiune. Comportarea tainuitorului va fi interpretata ca o promisiune de tainuire expresa sau tacita. b) Urmarea imediata consta in schimbarea situatiei de fapt a bunului, prin trecerea lui in alta sfera patrimoniala ori prin modificarea substantei bunului in cazul transformarii. c) Legatura de cauzalitate rezulta din insasi materialitatea faptei. Latura subiectiva: Forma de vinovatie este intentia directa, fiind calificata prin scop (obtinerea unui folos material pentru sine sau pentru altul). Pentru existenta laturii subiective se cere ca faptuitorul sa fi cunoscut provenienta ilicita a bunului (acesta sa provina din savarsirea unei infractiuni). Daca

355

faptuitorul nu a urmarit un folos material fapta va fi incadrata ca infractiunea de favorizare a infractorului (art. 264 C.pen.). Forme, modalitati, sanctiuni Forme: actele pregatitoare si tentativa desi posibile nu sunt pedepsite. Consumarea infractiunii are loc in momentul executarii uneia din urmatoarele actiuni: primirea, dobandirea, transformarea sau inlesnirea valorificarii bunului provenit din infractiuni, faptuitorul cunoscand provenienta reala a acestuia. Tainuirea poate fi savarsita si in forma continuata, in situatia in care bunurile dobandite provin din infractiuni diferite. Modalitati: Tainuirea se prezinta sub mai multe modalitati normative, putand exista o multitudine de modalitati faptice. Sanctiuni: Pedeapsa este inchisoare de la 3 luni la 7 ani fara ca aceasta sa depaseasca pedeapsa pentru infractiunea din care provine bunul. Tainuirea savarsita de sot sau ruda apropiata nu se pedepseste.

C. INFRACTIUNI CONTRA AUTORITATII

1 - ULTRAJUL Continut legal: „amenintarea savarsita nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directa, contra unui functionar public care indeplineste o functie ce implica exercitiul autoritatii de stat, aflat in exercitiul functiunii – forma simpla” (art.239C.pen.). Exista si trei modalitati agravate: - lovirea sau orice acte de violenta savarsite impotriva unui functionar public care indeplineste o functie ce implica exercitiul autoritatii de stat, aflat in exercitiul functiunii, ori pentru fapte indeplinite in exercitiul functiunii; - vatamarea corporala savarsita impotriva unui functionar public care indeplineste o functie ce implica exercitiul autoritatii de stat, aflat in exercitiul functiunii ori pentru fapte indeplinite in exercitiul functiunii; - vatamarea corporala grava savarsita impotriva unui functionar public care indeplineste o functie ce implica exercitiul autoritatii de stat, aflat in exercitiul functiunii ori pentru fapte indeplinite in exercitiul functiunii. Conditii preexistente Obiectul infractiunii: a) Obiectul juridic special il constituie relatiile sociale referitoare la autoritatea de stat, a caror manifestare este asigurata prin apararea prestigiului si sigurantei functionarilor. Obiect juridic special secundar, cuprinde relatiile sociale care se refera la libertatea sau integritatea corporala a persoanei investita cu autoritate publica. Prin functie ce implica exercitiul autoritatii de stat se intelege acea functie, care confera functionarului atributii si competente de a da dispozitii si de a lua masuri necesare pentru respectarea lor. b) Obiectul material: daca infractiunea este savarsita prin amenintare nu are obiect material; daca se comite prin lovire sau alte violente, obiectul material este corpul functionarului public. Subiectii infractiunii: a) Subiectul activ poate fi orice persoana. Participatia penala este posibila sub toate formele sale.
356

b) Subiect pasiv este in principal institutia sau organul care exercita autoritatea publica; subiect pasiv secundar este functionarul public care indeplineste o functie ce implica exercitiul autoritatii publice impotriva careia s-a savarsit amenintarea, vatamarea sau vatamarea corporala grava. Astfel de functionari sunt: parlamentarii, membrii guvernului, judecator, procuror, politisti, jandarmi, agentul de circumscriptie financiara, brigadier silvic, inspectori ai administratiei publice locale, primari etc. Continutul constitutiv: a) Elementul material cuprinde actiunile specifice care caracterizeaza infractiunile contra persoanei: amenintarea, lovirea sau alte violente, vatamarea corporala, vatamarea corporala grava etc. Pentru intregirea laturii obiective ale infractiunii trebuie indeplinite urmatoarele cerinte esentiale: - fapta sa fie savarsita nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directa; - sa fie savarsita impotriva unui functionar public aflat in exercitiul functiunii sau pentru fapte indeplinite in exercitiul functiunii. Actiunile incriminate se savarsesc nemijlocit in prezenta functionarilor sau in mod indirect prin telefon, scrisoare, retele de calculator etc. Functionarul se afla in exercitiul functiunii pe parcursul celor 8 ore de munca, in cadrul sau in afara institutiei publice, chiar si in afara serviciului cand natura functiei o cere (politist, procuror ori in misiune sau delegatie). c) Urmarea imediata – consta in crearea unei stari de pericol pentru autoritatea cu care este investit organul din care face parte functionarul ultragiat, iar ca urmare adiacenta, atingerea adusa libertatii sau integritatii corporale a persoanei. d)Legatura de cauzalitate: exista intre actiunea incriminata si urmarea imediata. Latura subiectiva a infractiunii este numai intentia care poate fi directa sau indirecta. Este necesar ca faptuitorul sa fi cunoscut calitatea victimei, precizand ca prin fapta va aduce atingere prestigiului persoanei care detine o functie publica. Forme, modalitati, sanctiuni Forme: Actele pregatitoare si tentativa nu se pedepsesc. Consumarea faptei are loc in momentul savarsirii actiunii incriminate si producerea urmarii imediate. Modalitati: In cazul formei simple, ultrajul se comite prin amenintare. In cazul formelor agravate, modalitatile de comitere sunt: amenintarea, lovirea sau alte acte de violenta, vatamare corporala sau vatamare corporala grava – fiecare din aceste actiuni fiind incriminate in mod distinct in codul penal ca infractiuni contra persoanei. Pentru existenta infractiunii de ultraj aceste actiuni trebuie indreptate impotriva functionarului aflat in exercitiul functiei sau pentru fapte indeplinite de catre acesta in exercitarea functiei sale. Sanctiuni: In forma simpla, ultrajul se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani. In cazul formei agravate alin. (3) pedeapsa este inchisoare de la 6 luni la 6 ani, iar daca s-a produs o vatamare corporala grava – inchisoarea de la 3 la 12 ani. In art. 2391 au fost incriminate cazuri speciale de pedepsire in cazul infractiunii prevazute la art. 180-182, 189 si 193 savarsite impotriva sotului, copiilor sau parintilor unui judecator, procuror, politist, jandarm sau militar in scop de intimidare sau razbunare, maximul pedepsei majorandu-se cu 2 ani. 2 - UZURPAREA DE CALITATI OFICIALE Continutul legal: „Folosirea fara drept a unei calitati oficiale, insotita sau urmata de indeplinirea vreunui act legal de acea calitate” (art. 240 C.pen.). Conditii preexistente: Obiectul infractiunii:

357

Obiectul juridic special il formeaza relatiile sociale a caror dezvoltare este conditionata de exercitarea calitatilor oficiale numai de catre persoanele investite cu astfel de calitati. Subiectii infractiunii: a) Subiect activ poate fi orice persoana responsabila, folosind fara drept o calitate oficiala. Poate fi subiect activ si o persoana oficiala, daca foloseste fara drept o alta calitate oficiala ori cel care a pierdut-o si continua sa o exercite . b) Subiect pasiv poate fi autoritatea publica prejudiciata prin calitatea oficiala pe care faptuitorul o exercita fara drept. Continutul constitutiv: a) Elementul material cuprinde doua activitati distincte, cumulative care pot fi savarsite simultan sau succesiv: folosirea fara drept a unei calitati oficiale si indeplinirea unui act legat de acea calitate. „A folosi o calitate oficiala” inseamna a efectua un act, o activitate prin care faptuitorul isi atribuie acea calitate sau pe care nu o mai are. Calitatea oficiala presupune o functie care implica exercitiul autoritatii, adica puterea de a lua dispozitii cu caracter obligatoriu. „Indeplinirea vreunui act” legat de calitatea uzurpata, implica efectuarea unui act care intra in atributiile functiei sau insarcinarii pe care o implica calitatea oficiala. b)Cerinte esentiale: Cerinta elementului material este ca folosirea calitatii oficiale sa se fi facut fara drept. c)Urmarea imediata consta in savarsirea actiunii incriminate si crearea unei stari de pericol pentru autoritatea publica in numele careia s-a folosit fara drept calitatea oficiala. Latura subiectiva se prezinta sub forma intentiei directe sau indirecte. Forme, modalitati sanctiuni Forme: Tentativa nu se pedepseste, infractiunea se consuma in momentul savarsirii celor doua actiuni incriminate si s-a produs urmarea imediata. Modalitati: nu prezinta modalitati normative, insa pot exista mai multe modalitati faptice in raport cu felul calitatii oficiale atribuite, mijloacele folosite etc. Sanctiuni: inchisoarea de la 6 luni la 3 ani.

3. SUSTRAGEREA DE SUB SECHESTRU Continut legal: „Sustragerea unui bun care a fost legal sechestrat. Fapta este mai grava daca sustragerea de sub sechestru este savarsita de custode” (art. 244 C.pen.). Conditii preexistente: a) Obiectul juridic special il constituie relatiile sociale privitoare la asigurarea autoritatii masurii sechestrului aplicat de organele indreptatite. b) Obiectul material il constituie bunul sechestrat. Bunul sechestrat este acel bun inventariat si indisponibilizat de organul de drept (art. 163-166 C.proc.pen.). Subiectii infractiunii: a) Subiect activ poate fi orice persoana. Daca faptuitorul are calitatea de custode, ne aflam in prezenta unei forme agravate. Custodele este persoana cǎreia i s-a incredintat paza si conservarea temporarǎ a bunurilor. b) Subiect pasiv – Organul de stat care a instituit sechestrul. Continutul constitutiv:

358

Latura obiectiva: a) Elementul material se realizeazǎ prin orice actiune prin care se poate realiza sustragerea bunului legal sechestrat; cerinta esentiala este ca acel sechestru sǎ fi fost legal aplicat. Sustragerea se poate realiza prin instrǎinarea sau consumarea bunurilor sechestrate. Daca o persoanǎ are bunurile legal sechestrate date in custodie altei persoane, si acesta persoana le sustrage, el va sǎvarsi un concurs ideal de infractiuni si anume: sustragere de sub sechestru si furt. b) Urmarea imediata – consta in savarsirea actiunii incriminate si crearea unei stari de pericol pentru relatiile sociale ocrotite. c) Legatura de cauzalitate este realizata odata cu savarsirea faptei. Latura subiectiva: Intentia directa sau indirecta. Aceasta implica cunoasterea de catre faptuitor ca bunul pe care-l sustrage se afla legal sechestrat. Dacǎ fǎptuitorul nu stia cǎ bunul se aflǎ sub sechestru, el va rǎspunde pentru furt. Forme, modalitati, sanctiuni Forme: actele preparatorii si tentativa desi posibile nu se sanctioneaza. Consumarea se produce in momentul in care actiunea de sustragere a fost comisa si s-a produs urmarea imediata. Modalitati: modalitatile normative corespund celor doua forme ale infractiunii (simpla si agravata). Sanctiuni: Pentru forma simpla, pedeapsa este inchisoare de la o luna la un an sau amenda, iar pentru forma agravata inchisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda.

D. INFRACTIUNI DE SERVICIU SAU IN LEGATURA CU SERVICIUL Prin incriminarea acestor infractiuni se asigura desfasurarea an conditii normale a serviciului in unitatile publice sau in orice unitate a carei activitate este reglementata potrivit legii. Obiectul juridic generic al acestor infractiuni il reprezinta relatiile sociale care privesc buna evolutie a relatiilor de serviciu, pretinzandu-se functionarilor( persoanelor) o anumita conduita.

1 - ABUZUL IN SERVICIU CONTRA INTERESELOR PERSOANELOR Continutul legal: „fapta functionarului public (sau functionarului, conform art. 258 C.pen.) care in exercitiul atributiilor de serviciu, cu stiinta, nu indeplineste un act sau il indeplineste in mod defectuos si prin aceasta cauzeaza o vatamare intereselor legale ale unei persoane ” (art. 246 C.pen.). Textul incrimineaza abuzul functionarilor, numai daca faptele de abuz nu sunt incriminate in mod distinct in Codul penal (arestarea nelegala si cercetarea abuziva (art. 266 C.pen.), supunerea la rele tratamente (art. 267), tortura (art. 2671 C.pen.) etc. Prin abuz in serviciu se intelege acea comportare sau conduita ilegala, incorecta a unui functionar public sau functionar ce consta in incalcarea intentionata a atributiilor de serviciu fie prin neindeplinirea lor, fie prin indeplinirea lor abuziva , savarsita in timpul sau cu ocazia exercitarii serviciului. Conditii preexistente Obiectul infractiunii:

359

a) Obiectul juridic special – acele relatii sociale privitoare la asigurarea bunului mers al unitatilor prevazute la art. 145 C.pen., la buna desfasurare a activitatii de serviciu precum si apararea drepturilor si intereselor oricarei persoane impotriva functionarilor publici abuzivi. b) Obiectul material: de regula, nu exista obiect material. Daca avem in vedere expresia „vatamarea intereselor legale ale unei persoane” atunci cand aceste interese privesc un bun sau un inscris, obiectul material va fi bunul sau inscrisul respectiv. Subiectii infractiunii: a) Subiectul activ este calificat fiind un functionar public sau functionar (conform art. 258 C.pen.). Ambele notiuni sunt definite de art. 147 C.pen. Calitatea de functionar public sau functionar trebuie sa existe in momentul comiterii faptei, iar daca aceasta este savarsita in coautorat, toti coautorii trebuie sa aiba aceasta calitate. Pot comite aceastǎ infractiune in coautorat, de exemplu, membrii unei comisii de examen pentru ocuparea unui post, intr-o anumitǎ institutie, care in mod abuziv priveazǎ o persoanǎ de dreptul de a ocupa acel post, cu toate cǎ din punct de vedere legal si al cunostintelor indeplinea toate conditiile. Instigarea si complicitatea sunt posibile fǎrǎ indeplinirea vreunei cerinte esentiale. b) Subiectul pasiv: distingem un subiect pasiv principal, reprezentat de stat, ca titular al valorii sociale ce asigura bunul mers al activitatii organelor si institutiilor. Subiect pasiv principal poate fi si o persoana juridica privata cand subiectul activ este un functionar, adica salariatul acesteia. Subiect pasiv secundar fiind persoana fizica careia i s-a adus o vatamare intereselor legale prin fapta abuziva a subiectului activ. Continutul constitutiv Latura obiectiva: a) Elementul material este reprezentat atat de o actiune cat si de o inactiune. Indeplinirea unui act in mod defectuos (actiune); neindeplinirea cu stiinta a unui asemenea act (inactiune)]. Termenul „act” folosit de textul art. 246 C.pen., pentru desemnarea actiunii sau inactiunii ca element material al laturii obiective, trebuie inteles ca fiind acea operatiune care trebuie efectuata de functionarul public sau functionar in exercitiul atributiilor de serviciu (cele prevazute in fisa postului). Un „functionar public” sau un „functionar” este in exercitiul atributiilor de serviciu atunci cand desfasoara activitati legate de indatoririle sale de serviciu precum si cand aduce la indeplinire anumite dispozitii primite de la sefii ierarhici date in conditii legale. Pentru a se retine infractiunea sub forma actiunii, indeplinirea unui „act” trebuie sa se faca in mod defectuos – indeplinirea unei operatiuni altfel de cum trebuia efectuata. Prin neindeplinirea unui act se intelege omisiunea functionarului de a efectua operatia pe care era tinut sa o efectueze (refuzul nejustificat al functionarului public sa elibereze unei persoane un act de studiu). Prin indeplinirea unui act in mod defectuos se intelege efectuarea unui act de serviciu necorespunzator sau prin depasirea atributiilor de serviciu. b) Urmarea imediata, consta intr-o vatamare a intereselor legale ale unei persoane si atingerea adusa calitatii relatiilor de serviciu din unitatea in care isi desfasoara activitatea subiectul activ. Interesele legale ale unei persoane se regasesc in actele normative statute sau regulamente clare in aplicarea acestora. c) Legatura de cauzalitate – Infractiunea prevazuta in art. 246 C.pen. este una de rezultat, impunandu-se cercetarea si stabilirea legaturii intre elementul material si urmarea imediata.

360

Latura subiectiva: Sub aspectul vinovatiei, infractiunea comisa prin inactiune se savarseste cu intentie directa. Pentru cealalta modalitate normativa forma de vinovatie poate fi atat intentia directa cat si cea indirecta. Culpa este exclusa de termenul ’’ cu stiinta’’continut de textul de lege. Forme, modalitati, sanctiuni Forme: actele pregatitoare si tentativa nu se pedepsesc. Infractiunea se consuma in momentul cand s-a produs urmarea prevazuta de lege (lezarea unui drept al subiectului pasiv). Consumarea are loc atunci cand infractiunea se realizeaza prin actiune, in momentul indeplinirii actului in mod defectuos, iar daca infractiunea se realizeaza prin inactiune, in momentul expirarii termenului stabilit pentru indeplinirea actul respectiv. Abuzul in serviciu contra intereselor persoanelor poate fi savarsit in forma continuata. Modalitati: exista doua modalitati normative – neindeplinirea cu stiinta a unui act si indeplinirea in mod defectuos a unui act – in cadrul serviciului pe care subiectul activ il indeplineste. Varianta agravata este prevazuta de art. 248¹ C.pen. Sanctiuni: inchisoarea de la 6 luni la 3 ani daca subiectul activ este functionar public si inchisoare de la 6 luni la 2 ani daca faptuitorul este functionar. 2. ABUZUL IN SERVICIU CONTRA INTERESELOR PUBLICE Continutul legal: „Fapta functionarului public care, in exercitiul atributiilor sale de serviciu, cu stiinta nu indeplineste un act sau il indeplineste in mod defectuos si prin aceasta cauzeaza o tulburare insemnata bunului mers al unui organ sau al unei institutii de stat, ori al unei alte unitati la care se refera art. 145 C.pen. sau o paguba patrimoniului acesteia” (art. 248 C.pen.). Fapta se poate comite atat in sectorul public cat si in cel privat, cu conditia ca urmarea sa fie suportata de „un organ sau o institutie de stat ori de o unitate din cele la care se refera art. 145 C.pen.”. Prin fapta functionarului public (functionarului) care ’’cu stiinta nu indeplineste un act sau il indeplineste in mod defectuos’’se produc doua urmari: o tulburare insemnata bunului mers al unui organ sau o paguba patrimoniului unei organizatii din cele prevazute in art.145 C.pen. Ceea ce se protejeaza este interesul persoanei juridice contra abuzurilor functionarilor. Conditii preexistente: Obiectul infractiunii: a) Obiectul juridic asigura apararea relatiilor sociale a caror nastere, dezvoltare si normala desfasurare nu ar fi posibile fara indeplinirea corecta a sarcinilor de serviciu de catre functionarii publici (sau functionari). b) Obiectul material – nu exista – deoarece activitatea infractionala nu se rasfrange in mod direct asupra unui bun sau lucru. In cazul in care comportarea abuziva a functionarului public sau functionarului vizeaza un bun, acesta devine obiect material (refuzul subiectului activ de a preda beneficiarului anumite bunuri). Subiectii infractiunii: a) Subiectul activ este calificat – functionar public sau functionar – asa dupa cum rezulta din textul de lege. Participatia penala este posibila in toate formele sale. In caz de coautorat, acestia trebuie sa aiba calitatea ceruta de lege. b) Subiect pasiv – poate fi o autoritate publica, un organ, o institutie de stat ,o unitate din cele prevazute la art. 145 C.pen. sau o persoana fizica care a fost prejudiciata. Continutul constitutiv Latura obiectiva:

361

a) Elementul material poate fi reprezentat atat de o actiune (indeplinirea in mod defectuos a unui act) sau inactiune (neindeplinirea unui act). In ambele situatii prin act se intelege operatiunea care trebuie efectuata de catre functionarul public (sau functionar) conform obligatiilor sale de serviciu. Terminologie: „Indeplinirea actului in mod defectuos”, presupune indeplinirea lui in alte conditii, imprejurari, modalitati sau termene decat cele reglementate de lege; „neindeplinirea unui act” presupune omisiunea faptuitorului, ramanerea sa in pasivitate, neefectuarea unui act pe care era obligat sa-l indeplineasca potrivit indatoririlor de serviciu (fisa postului). b) Cerinte esentiale: fapta sa fie savarsita in exercitiul atributiilor de serviciu. c) Urmarea imediata – consta intr-o tulburare insemnata a bunului mers al unui organ sau institutii de stat sau o paguba in dauna patrimoniului acestuia. Prin ’’tulburare insemnata’’ se intelege o perturbare importanta a relatiilor de serviciu, iar paguba afecteaza patrimoniul acesteia. Aceasta „tulburare” trebuie sa fie efectiva, sa aiba o anumita gravitate si sa fie determinata in raport cu specificul activitatii acelei unitati. d) Legatura de cauzalitate se stabileste intre fapta functionarului si rezultatul produs (o tulburare insemnata a activitatii sau o paguba patrimoniului institutiei) deoarece urmarile sunt prevazute in mod explicit. Latura subiectiva: Forma de vinovatie este intentia directa sau indirecta, faptuitorul prevede ca prin fapta sa va cauza o tulburare insemnata bunului mers al unui organ sau institutii ori o paguba patrimoniului acesteia, urmarind sau acceptand acest lucru (Textul de incriminare foloseste expresia „cu stiinta” (in cunostinta de cauza). Forme, modalitati, sanctiuni Forme: Actele pregatitoare si tentativa desi posibile nu se pedepsesc. Infractiunea se consuma in momentul in care se produce una din urmarile prevazute in mod alternativ (o tulburare insemnata sau o paguba patrimoniului unei unitati publice). Infractiunea poate imbraca si forma continuata, daca fiecare act in parte intruneste continutul faptei ( un sofer angajat al unei societati comerciale executa fara aprobare mai multe transporturi cu masina unitatii an beneficiul unor terti, obtinand avantaje materiale). Modalitati: Exista doua modalitati normative: neindeplinirea unui act; indeplinirea acestuia in mod defectuos. Sanctiuni: Cand fapta este savarsita de un functionar public, pedeapsa este inchisoarea de la 6 luni la 5 ani; daca este savarsita de un functionar, maximul pedepsei se reduce cu 1/3 (3 ani si 4 luni).

3 - NEGLIJENTA IN SERVICIU Continutul legal: „Exista o varianta tip si una agravata a infractiunii ( art. 249 C.pen.). In varianta tip infractiunea consta in: „Incalcarea din culpa, de catre un functionar public sau functionar, a unei indatoriri de serviciu, prin neindeplinirea acesteia sau indeplinirea ei defectuoasa, daca s-a cauzat o tulburare insemnata bunului mers al unui organ sau al unei institutii de stat ori a unei alte unitati din cele la care se refera art. 145 sau o paguba patrimoniului acesteia ori o vatamare importanta intereselor legale ale unei persoane” (art. 249 alin.(1) C.pen.). „Fapta prevazuta la alin.(1) daca a avut consecinte deosebit de grave” este forma agravata a infractiunii – art. 249 alin.(2) C.pen. Conditii preexistente: Obiectul infractiunii:

362

a) Obiectul juridic special il reprezinta relatiile sociale referitoare la respectarea de catre functionarii publici (functionari) a obligatiei de a-si indeplini in mod corect atributiile ce le revin pentru a nu vatama interesele publice ori interesele legale ale persoanelor fizice. b) Obiectul material, de regula lipseste la infractiunea de neglijenta in serviciu. Daca actiunea ce constituie elementul material este indreptata asupra unui lucru (neglijenta in intrebuintarea unor bunuri: aparate, masini, instalatii, materiale etc.) exista un obiect material al infractiunii. In cazul in care ca urmare a neglijentei in serviciu s-a produs o vatamare corporala a unei persoane, obiectul material il reprezinta corpul acesteia. Ex: fapta medicului care nu a luat toate mǎsurile pentru desfǎsurarea in bune conditii a unei operatii de vaccinare, din care cauzǎ s-a produs uciderea din culpǎ a unei persoane de cǎtre agentul sanitar. Pentru acest caz medicul va rǎspunde pentru neglijentǎ in serviciu, iar agentul sanitar pentru ucidere din culpǎ. Subiectii infractiunii: a) Subiect activ este functionarul public sau orice alt functionar (art. 147 C.pen.). Fiind o infractiune savarsita din culpa este exclusa participatia penala. Totusi, ar putea fi vorba de coautorat, atunci cand indeplinirea unei obligatii incumba unui grup de persoane unei echipe care executa un control, o inventariere etc. b) Subiect pasiv este organul, institutia de stat sau o alta unitate din cele la care se refera art. 145 C.pen. Continutul constitutiv Latura obiectiva: a) Elementul material este reprezentat de „incalcarea din culpa a unei indatoriri de serviciu” de catre un functionar public (functionar) prin neindeplinirea acesteia sau prin indeplinirea ei defectuoasa. Prin “indatorire de serviciu” se intelege acea atributie a functionarului public sau functionarului, cuprinsa in fisa postului, pe baza unor acte normative, specifica serviciului respectiv, iar prin “incalcarea unei indatoriri de serviciu” se intelege nerespectarea, nesocotirea indatoririlor de serviciu, cu caracter general sau special. Dispozitia organului ierarhic superior constituie indatorire de serviciu pentru functionarul public sau alt functionar, daca este data in temeiul unei norme juridice a carei aplicare intra in sarcina acestuia. b) Cerinte esentiale: Pentru intregirea elementului material al infractiunii este necesar ca functionarul public (functionarul) sa se afle in exercitiul atributiunilor de serviciu. Subiectul pasiv nu poate fi in afara organelor sau institutiilor statului ori a unitatilor prevazute de art. 145 C.pen. cand este vorba de o paguba sau de o tulburare insemnata a bunului mers al activitatii (calificat), sau poate fi orice persoana daca a suferit o vatamare importanta a intereselor sale legale. c) Urmarea imediata este explicit aratata in textul de lege si consta „intr-o tulburare insemnata a bunului mers al unui organ sau institutii de stat ori al altei unitati prevazuta de art. 145 C.pen.” d) Neglijenta in serviciu fiind o infractiune de rezultat este necesar a se stabili legatura de cauzalitate intre actiunea sau inactiunea faptuitorului si urmarea ceruta de norma de incriminare. Latura subiectiva: Forma de vinovatie este culpa cu cele doua forme ale sale: neglijenta si usurinta. Dovedire culpei revine in sarcina organului judiciar. Forme, modalitati, sanctiuni Forme: Este incriminata numai fapta consumata. Consumarea se produce in momentul cand s-a executat actiunea incriminata ori in momentul in care a expirat termenul in care actul trebuia executat. Modalitati: Exista doua modalitati pentru forma tipica a infractiunii: „neindeplinirea unei indatoriri de serviciu” si „indeplinirea defectuoasa a unei indatoriri de serviciu de catre un functionar public (functionar)”. In cazul formei agravate sunt prevazute ca elemente circumstantiale, producerea

363

unei pagube mai mari de 200.000 lei sau o perturbare deosebit de grava cauzate uneia din unitatile prevazute la art. 145 C.pen. Sanctiuni: Pentru forma tip pedeapsa este inchisoarea de la o luna la 2 ani cand autorul este functionar public iar in cazul in care autorul este un functionar, maximul pedepsei se reduce cu 1/3. In varianta agravata, pedeapsa este inchisoarea de la 2 la 10 ani cand autorul este functionarul public, maximul reducandu-se cu 1/3 cand fapta este savarsita de un functionar. Persoanele juridice se sanctioneaza cu amenda intre 5.000 si 600.000 lei (art. 711 alin. (2) C.pen.).

4.PURTAREA ABUZIVA Continutul legal: Fapta prevazuta de art. 250 C.pen. si consta in: „(1) Intrebuintarea de expresii jignitoare fata de o persoana, de catre un functionar public in exercitiul atributiilor de serviciu, se pedepseste cu inchisoare de la o luna la un an sau cu amenda. (2) Amenintarea savarsita de catre un functionar public, in conditiile alin.(1)., se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amenda. (3) Lovirea sau alte acte de violenta savarsite de catre un functionar public in conditiile alin.(1), se pedepseste cu inchisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda. (4) Vatamarea corporala savarsita de catre un functionar public in conditiile alin. (1), se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 6 ani. (5) Vatamarea corporala grava savarsita de catre un functionar public, in conditiile alin.(1) se pedepseste cu inchisoarea de la 3 la 12 ani”. Dupa cum se poate observa, infractiunea este incriminata intr-o modalitate simpla (tip) si patru modalitati agravate. Purtarea abuziva este fapta functionarului public(functionarului-art.258 C.pen.), care in timpul exercitarii atributiilor de serviciu , profereaza expresii jignitoare fata de o persoana sau savarseste fata de aceasta fapte de amenintare, lovire sau alte violente, vatamare corporala sau vatamare corporala grava. Pericolul social al faptei subzista nu numai ca urmare a savarsirii infractiunilor mentionate, ci si prin faptul ca acestea sunt savarsite de catre un functionar public(functionar) in exercitarea functiei sale ca reprezentant al autoritatii sau institutiei publice ori al persoanei juridice de interes public in care acesta isi desfasoara activitatea. Prin purtarea abuziva a functionarului se aduce atingere si prestigiului autoritatii sau institutiei publice cu care acesta se afla in relatii de serviciu. Conditii preexistente: Obiectul infractiunii: a) Obiectul juridic principal il reprezinta relatiile sociale care presupun o comportare corecta si respectuoasa a functionarului public (functionar) fata de orice persoana. Obiectul juridic secundar se constituie din relatiile sociale privind onoarea, reputatia, sanatatea, integritatea corporala si libertatea psihica a persoanelor. b) In cazul variantelor agravate a purtarii abuzive exista si un obiect material, reprezentat de corpul persoanei asupra caruia sunt savarsite actele de violenta. Subiectii infractiunii: a) Subiectul activ nemijlocit este calificat: un functionar public (sau functionar) aflat in exercitarea atributiunilor de serviciu. b) Subiect pasiv poate fi orice persoana careia i s-au adresat expresiile jignitoare sau care a suferit lovirile sau alte violente.

364

Acesta este specific infractiunilor complexe in sensul ca subiect pasiv principal este autoritatea sau institutia din care face parte functionarul public , iar subiect pasiv secundar este persoana fizica victima a comportamentului abuziv al functionarului. Subiect pasiv poate fi si o unitate dintre cele prevazute la art. 145 C.pen. sau orice alta persoana juridica a carei activitate a fost perturbata prin fapta functionarului public (functionarului). Continutul constitutiv: Latura obiectiva: a) Elementul material consta intr-o actiune – intrebuintarea de expresii jignitoare de natura a desconsidera persoana sau de a lovi in demnitatea sa. Expresiile jignitoare utilizate de functionari pot imbraca forma scrisa, orala, gesturi etc. In cazul agravantei, elementul material poate consta in mai multe actiuni: lovirile sau alte violente, vatamarea corporala, amenintari, vatamare corporala grava etc. Prin „expresii jignitoare” se intelege orice manifestare prin care se aduce atingerea reputatiei sau onoarei victimei. b) Cerinte esentiale: faptele sa fi fost comise de catre functionarul public (functionarul) aflat in exercitiul functiunii. c) Urmarea imediata: Comiterea oricareia dintre actiunile incriminate are ca urmare o comportare ilicita a functionarului public si crearea unei stari de pericol care lezeaza prestigiul si buna desfasurare a activitatii unei institutii publice. Latura subiectiva: Purtarea abuziva se savarseste cu intentie, directa, indirecta sau chiar praeterintentie, in cazul variantelor prev. in alin. 4 si 5 art. 250 C.pen. Daca comportamentul abuziv al functionarului public este indreptat asupra a doua sau mai multor persoane in acelasi timp si aceleasi imprejurari el savarseste tot atatea imprejurari de purtare abuziva aflate in concurs, intrucat pluralitatea de subiecti pasivi determina intotdeauna o pluralitate de infractiuni, daca legea nu dispune altfel. Daca insa asupra aceleeasi persoane faptuitorul foloseste amenintarea, lovirea sau vatamarea corporala, el savarseste o singura infractiune de purtare abuziva care absoarbe in varianta cea mai grava, variantele mai usoare. Forme, modalitati, sanctiuni Forme: Este incriminata numai in forma consumata. Consumarea are loc in momentul in care sau proferat expresiile jignitoare fata de o persoana ori s-a recurs la amenintare, lovire sau alte violente. Modalitati: In cazul variantei tip exista o singura modalitate normativa „intrebuintarea de expresii jignitoare”. In cazul variantei agravate intalnim patru modalitati normative: amenintare, lovire, sau alte violente, vatamarea corporala si vatamarea corporala grava. Sanctiuni: Sunt prevazute in continutul legal.

5 - LUAREA DE MITA Continutul legal: „Fapta functionarului care direct sau indirect, pretinde ori primeste bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori accepta promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, in scopul de a indeplini, a nu indeplini ori a intarzia indeplinirea unui act privitor la indatoririle sale de serviciu sau in scopul de a face un act contrar acestor indatoriri” (art. 254 C.pen.). Conditii preexistente Obiectul infractiunii:

365

a) Obiectul juridic special il constituie relatiile sociale din sfera raporturilor de serviciu, care presupune indeplinirea corecta a indatoririlor de serviciu de catre orice functionar sau functionar public. b) Obiectul material. Obiectul material al infractiunilor de serviciu sau in legatura cu serviciul il constituie insasi obiectivarea atributiilor de serviciu, actele materiale ce incorporeaza atributiile agentului. In literatura juridica se considera ca obiectul material il constituie lucrul asupra caruia se indreapta in mod firesc sau intamplator savarsirea faptei prevazute de legea penala, operatiunile fizice asupra acestuia expunandu-l la un pericol sau vatamandu-l. Problema existentei sau inexistentei obiectului material la infractiunile de luare si dare de mita este controversata in doctrina. In opinia unor autori. se considera ca obiectul material al infractiunilor de luare si dare de mita il constituie " bani, valori si alte foloase care nu i se cuvin " date de functionar sau primite de el. In acest sens Tribunalul Suprem, sectia penala, in motivarea Deciziei nr.3581/19737, arata ca " foloasele reprezinta obiectul material al infractiunii de luare de mita". In opinia altor autori, infractiunile nu au obiect material; asupra sumelor de bani sau alte foloase injuste, date, oferite, promise sau pretinse nu se indreapta in nici un fel actiunile incriminate in art. 254 C.p., nu opereaza fizic asupra lor si nu le vatama in integritatea si structura lor. In cazul infractiunilor care au obiect material punerea in pericol a relatiilor sociale ocrotite prin incriminare are loc tocmai prin periclitarea in orice mod, prin vatamarea obiectului material. Cand aceste foloase constau in bunuri corporale ele nu constituie decat bunuri dobandite prin savarsirea infractiunii de luare de mita, in sensul ar. 118, lit. d, C.pen, si de aceea sunt supuse confiscarii in conditiile art. 254, alin. 3. Definind obiectul mitei, Codul penal din 1865 se referea la " daruri sau prezenturi", iar Codul penal din 1936 la "bani, bunuri, valori, comisioane sau orice alt folos necuvenit dupa lege ". In articolul 254 din Codul penal actual se vorbeste numai despre "bani sau alte foloase care nu i se cuvin ". In literatura juridica s-a facut precizarea ca prin expresia " foloase care nu i se cuvin " se intelege orice folos material care ar constitui o imbogatire fara just temei, adica o sporire a activului sau o diminuare a pasivului patrimoniului faptuitorului pe cale ilicita a exercitarii necorespunzatoare a atributiilor sale de serviciu. Legea enunta semnificativ banii; acestia reprezentand mijlocul cel mai frecvent de corupere a functionarului in practica judiciara existenta. In practica judiciara s-a decis ca obiectul mitei poate consta in: sume de bani, indiferent daca au fost dati in mod expres ca un dar sau sub forma unui imprumut simulat, acordarea unui imprumut unui functionar pentru a face un act contrar indatoririlor sale de serviciu, diferite daruri sub orice forma cum ar fi vanzari simulate, schimburi avantajoase pentru functionari, pierdere voita la joc de noroc in favoarea functionarului. Este necesar sa existe o proportie intre valoarea actului si folosul promis astfel ca acesta sa apara ca o rasplata. S-ar putea sustine ca luarea de mita implica, prin concept, cumpararea bunavointei functionarului, oferirea unui folos care sa echivaleze cu valoarea serviciilor care se asteapta de la acesta; atat functionarul cat si mituitorul au reprezentarea unei proportii intre serviciul cerut si suma promisa. In practica se intalnesc chiar functionari care " si-au tarifat "serviciile, pretinzand sume fixe pentru actul solicitat indiferent cine e persoana mituitorului. Existenta unei proportii cu valoarea actului pe care functionarul il indeplineste, desi nu este o cerinta a legii, exista ca o realitate obiectiva implicata in structura intima a raporturilor care se creaza intre functionar si mituitor. S-ar putea desprinde concluzia ca daca se ofera functionarului o suma excesiv de mare in raport cu valoarea actului pretins nu ar exista luare de mita. In realitate "cadoul" primit de functionari contine atat o valoare proportionala cu serviciul prestat, dar si o valoare suplimentara reprezentand fie o plata anticipata a celorlalte servicii ilicite care vor fi cerute functionarului, fie o donatie facuta acestuia. In privinta

366

darurilor ocazionale oferite functionarului daca sunt in legatura cu un serviciu concret pe care mituitorul il solicita acestuia, vor avea si ele caracter de mita. Numai daca se ofera functionarului daruri simbolice (un buchet de flori) pentru serviciile solicitate nu pot fi considerate foloase in sensul art. 254 C.p., aceste mici atentii excluzand ideea unei retributii, a unei traficari a functiei. Mita reprezinta in esenta sa o retributie pentru indeplinirea, neindeplinirea sau intarzierea unui act de serviciu. Dar orice retributie are un aspect obiectiv in sensul ca implica o relatie intre darul pretins, primit sau promis si actul de serviciu pe care functionarul urmeaza a-l efectua, a nu-l efectua sau a-l indeplini cu intarziere, si un aspect subiectiv care presupune un interes personal si vointa de a retribui din partea celui care da, respectiv vointa si constiinta de a accepta o plata din partea celui care primeste. Subiectii infractiunii: a) Subiect activ nu poate fi decat functionarul public sau functionarul care pretinde sau primeste bani sau alte foloase. Avand in vedere art. 1 din Legea nr. 78/2000 modificata si completata ulterior pot avea calitatea de subiect activ si una din urmatoarele persoane: a) cel care exercita o functie publica, indiferent de modul in care au fost investitii in cadrul autoritatilor publice; b) cei care indeplinesc temporar potrivit legii o functie sau insarcinare in masura in care participa la luarea deciziilor sau le pot influenta in cadrul serviciilor publice, regiilor autonome, societatilor comerciale, companiilor nationale, unitatilor cooperatiste sau al altor agenti economici; c) care exercita atributii de control potrivit legii; d) care acorda asistenta specializata unitatilor prevazute la lit. a si b in masura in care participa la luarea deciziilor sau le pot influenta; e) care indiferent de calitatea lor controleaza sau acorda asistenta specializata in masura in care participa la decizii; f) care detin o functie intr-un partid, sindicat, asociatie fara scop lucrativ sau fundatie; g) alte persoane fizice in conditiile prevazute de lege. Conform art, 147, alin. 2 C.p. " prin functionar se intelege persoana mentionata in aliniatul 1, precum si orice salariat care exercita o insarcinare in serviciul unei alte persoane juridice decat cele prevazute in acel aliniat". Pentru a intelege dispozitiile art. 147 C.p. se cuvine sa facem unele precizari legate de semnificatia termenilor folositi de legiuitor. Prin " insarcinare in cadrul unei unitati" se intelege un complex de atributii de orice natura, indiferent de caracterul acestora, exercitate pe o durata permanenta, nedeterminata sau pe o perioada temporara, delimitata. Prin expresia" cu orice titlu "se intelege plasarea unei sarcini de serviciu indiferent de gradul si denumirea functiei. Prin expresia " indiferent cum a fost investita "se intelege existenta persoanei in functie indiferent de modul in care a obtinut-o: a fost numita prin decizie scrisa, incadrata cu contract de munca sau a fost aleasa. Activitatea desfasurata de functionarul public conform insarcinarii primite poate fi platita sau nu. Important e ca insarcinarea sa fie exercitata si pe deplin indeplinita. Exercitarea insarcinarii de catre functionarii publici trebuie sa se realizeze numai in serviciul unei unitati dintre cele prevazute de art. 145 C.pen.. Din dispozitiile art. 147 rezulta ca notiunea de functionar are inteles mai larg decat notiunea de functionar public. In sfera acestei notiuni, pe langa persoanele aratate la alin. 1 si orice salariat care exercita o insarcinare in serviciul unei alte unitati cu personalitate juridica decat cele prevazute in acel

367

alineat. Se considera ca prin expresia " orice alt salariat" se intelege orice persoana incadrata cu contract de munca in conditiile prevazute de Codul muncii, nu si persoana care presteaza un serviciu in baza unei conventii civile. Deci, poate fi subiect activ al acestei infractiuni; un militar, medic, farmacist, executor judecatoresc, gardieni publici, notari publici etc. Continutul constitutiv Latura obiectiva Elementul material se poate realiza fie printr-o actiune fie prin inactiune; actiune (pretinderea sau primirea de bani sau foloase ce nu i se cuvin); inactiune – nerespingerea de catre faptuitor a promisiunilor. Terminologie: - a pretinde – a cere ceva, a formula o pretentie – initiativa apartine faptuitorului; - a primi – a prelua, a lua in posesie – initiativa apartine celui care da mita; - a pretinde si primi un folos necuvenit, de catre un functionar, dupa indeplinirea in parte a unei indatoriri de serviciu dar inainte de finalizarea ei – constituie infractiunea de luare de mita; - a accepta o promisiune – a-si da acordul cu privire la promisiunea facuta de cineva; acceptarea presupune intotdeauna o ofera; - a nu respinge o promisiune – a nu-si manifesta dezacordul cu privire la promisiunea facuta de cineva. b) Cerinte esentiale: - oricare dintre actiunea sau inactiunea elementului material trebuie sa aiba ca obiect „bani sau alte foloase” –foloasele presupun orice avantaj de natura patrimoniala; - banii sau foloasele trebuie sa fie necuvenite – adica faptuitorul sa nu fie indreptatit a le pretinde sau primi. In acelasi timp, banii sau foloasele trebuie sa fie pretinse, primite etc., ca urmare a indeplinirii, neindeplinirii sau intarzierii indeplinirii unui act privitor la obligatiile sale de serviciu. - Actiunea sau inactiunea faptuitorului trebuie sa fie anterioara indeplinirii sau neindeplinirii actului. - Actul pentru a carui indeplinire sau neindeplinire functionarul pretinde sau primeste bani sa faca parte din sfera atributiunilor de serviciu ale acestuia. Elementul material al faptei se savarseste intotdeauna inaintea efectuarii sau neefectuarii actului de serviciu ori a realizarii lui necorespunzatoare. Primirea folosului ulterior efectuarii sau neefectuarii actului de serviciu trebuie sa fie precedata de o pretindere, acceptare sau nerespingere a unei promisiuni referitoare la acel folos dobandit de catre functionar pentru sine sau pentru altul. Infractiunea subzista chiar daca folosul promis sau pretins nu i se remite efectiv. Actiunea sau inactiunea care constituie elementul material al infractiunii de luare de mita trebuie sa indeplineasca mai multe conditii concomitente. In primul rand, trebuie ca pretinderea, primirea, acceptarea sau nerespingerea promisiunii sa aiba ca obiect bani sau alte foloase. In al doilea rand e necesar ca banii sau celelalte foloase pretinse sau primite, sau a caror promisiune a fost acceptata ori nu a fost respinsa, sa fie necuvenite, sa nu fie legal datorate. S-a considerat ca banii sau foloasele sunt necuvenite nu numai atunci cand, pentru indeplinirea unui act gratuit, se pretinde sau se primeste o retributie, ci si atunci cand se primeste ceva peste ceea ce legalmente este datorat sau se accepta, ori nu se refuza, o promisiune care depaseste ceea ce se datoreaza. O alta conditie e aceea ca savarsirea oricareia dintre faptele ce realizeaza elementul material al infractiunii sa aiba loc anterior sau cel mai tarziu concomitent cu indeplinirea, neindeplinirea sau

368

intarzierea actului privitor la indatoririle de serviciu ale functionarului sau cu efectuarea unui act contrar acestor indatoriri. Aceasta conditie reprezinta si un criteriu de deosebire a infractiunii de luare de mita de infractiunea de primire de foloase necuvenite prevazuta de articolul 256 C.p. Ultima conditie prealabila impune ca actul pentru a carui indeplinire, neandeplinire, etc. se pretinde, se accepta sau nu se respinge promisiunea unor foloase, sa faca parte din sfera atributiilor de serviciu ale functionarului, adica sa fie un act privitor la indatoririle sale de serviciu sau un act contrar acestor indatoriri c) Urmarea imediata: Luarea de mita creaza - prin comportarea lipsita de probitate a subiectului - o stare de pericol pentru activitatea organizatiilor prevazute de art. 145 C.p. pentru indeplinirea indatoririlor de serviciu, de catre functionar pentru buna reputatie a acestuia. In literatura noastra juridica s-a relevat, pe drept cuvant, ca atunci " cand elementul material consta in primirea de mita care a fost pretinsa in scopul indeplinirii unui act licit privitor la indatoririle de serviciu, urmarea imediata consta si in vatamarea patrimoniului adusa persoanei constranse a da mita " d) Raportul de cauzalitate. In cazul luarii de mita, legatura cauzala dintre fapta incriminata (elementul material) si urmarea imediata deriva din materialitatea faptei. Latura subiectiva: Infractiunea se savarseste cu intentie directa. Pentru existenta infractiunii este necesar ca faptuitorul in momentul savarsirii actiunii sau inactiunii incriminate, sa fi urmarit realizarea scopului (indeplinirea, neindeplinirea, intarzierea indeplinirii unui act privitor la indatoririle sale de serviciu). Din formularea art. 254 C.p. se poate desprinde ideea ca latura subiectiva consta in vointa functionarului de a efectua una din activitatile specifice laturii obiective, adica de efectuare de catre functionar a actiunii de pretindere sau primire a folosului necuvenit ori de acceptare sau nerespingere a promisiunii de mita, in scopul de a-si incalca indatoririle de serviciu in oricare din modalitatile prevazute de lege, fiind constient ca, prin aceasta, creaza o stare de pericol pentru bunul mers al organizatiei publice sau private. Pentru a exista vinovatia, indiferent de forma sau modalitatea acesteia este necesar ca, subiectul sa aiba constiinta deplina despre actiunea sau inactiunea a carei comitere o concepe, in vederea realizarii unui anumit rezultat si sa-si reprezinte sau sa-si poata reprezenta urmarile socialmente periculoase ale acestei actiuni sau inactiuni. Deci vinovatia, asa cum rezulta din prezentarea ei in art. 19 C.pen., presupune din partea subiectului, atat cunoasterea faptei pe care el isi propune sa o savarseasca, cat si prevederea urmarilor acesteia. Actul de vointa sub impulsul caruia e savarsita fapta este precedat de un act de constiinta, de o atitudine a constiintei fata de fapta conceputa, de urmarile ei; constiinta creaza cauzalitate psihica, iar vointa declanseaza cauzalitatea fizica a faptei. In cazul luarii de mita, faptuitorul, savarsind cu vointa actiunea sau inactiunea ce constituie elementul material al infractiunii, stie ca foloasele pe care le pretinde ori le primeste sau a caror promisiune o accepta ori nu o respinge nu i se cuvin si ca mita, in intelesul ei, are drept scop fie indeplinirea, neindeplinirea sau intarzierea unui act privitor la indatoririle sale de serviciu, fie efectuarea unui act contrar acestor indatoriri; actionand in acest fel, cu constiinta ca primeste o retributie necuvenita, in legatura cu efectuarea unui act de serviciu, faptuitorul are reprezentarea pericolului creat pentru activitatea organizatiilor de stat sau private. Deoarece acest rezultat este cert, inevitabil, forma de vinovatie cu care se savarseste infractiunea este intentia directa. Dar faptuitorul savarseste fapta si indirect, dupa cum prevede art. 254 C.pen. S-a afirmat ca scopul urmarit nu exclude existenta intentiei indirecte care apare, potrivit art. 19 C.p. atunci cand faptuitorul nu urmareste crearea starii de pericol pentru relatiile sociale de serviciu, ci numai accepta posibilitatea

369

producerii ei. intr-o alta opinie se are in vedere faptul ca termenul " accepta " este folosit de lege atat in definirea intentiei directe ( art. 19, pct. 1, lit.b C.p.) cat si in descrierea continutului infractiunii de luare de mita ( art. 254, alin. 1 C.p.), dar cu toate acestea nu se poate deduce ca luarea de mita ar fi comisa si cu intentie indirecta. Se argumenteaza ca in cazul intentiei indirecte " acceptarea " se raporteaza la rezultatul faptei, a carui survenire subiectul nu si-l reprezinta ca o certitudine, ci ca o eventualitate; in cazul luarii de mita, " acceptarea "desemneaza una din actiunile tipice si se raporteaza la promisiunea folosului facuta functionarului de catre mituitor. Ori, odata ce promisiunea folosului ( conceput atat de catre mituitor cat si de functionarul mituit ca o retributie pentru actul de serviciu ) a fost acceptata de acesta din urma, rezultatul, constand in starea de pericol pentru valorile sociale ocrotite, este in toate cazurile cert, de neevitat, iar functionarul nu si-l poate reprezenta decat ca atare. In legatura cu scopul indicat de art. 254 C.p., pentru existenta infractiunii este suficient ca faptuitorul sa fi actionat in vederea finalitatii respective, indiferent daca acel scop s-a realizat sau nu. Forme, modalitati, sanctiuni Forme: Actele pregatitoare si tentativa in cazul luarii de mita nu sunt posibile. Daca faptuitorul este surprins in timp ce ia mita nu se poate retine tentativa intrucat, anterior acesta a pretins bani sau foloase ori a acceptat promisiuni avand ca obiect bani sau alte foloase. Luarea de mita se consuma in momentul pretinderii, primirii sau acceptarii ori nerespingerii promisiunii unui astfel de folos, orice activitate ulterioara acestui moment nu are nici o influenta asupra existentei infractiunii. In doctrina se apreciaza ca luarea de mita este o infractiune instantanee, susceptibila de consumare anticipata, deoarece simplul act al pretinderii, acceptarii sau nerespingerii unei promisiuni consuma infractiunea. Modalitati: Pentru oricare din variantele sale (tip sau agravata) luarea de mita are doua modalitati: prima consta in pretinderea sau primirea de catre subiectul activ de bani sau alte foloase ce nu i se cuvin, cea de a doua consta in acceptarea sau nerespingerea de catre faptuitor a promisiunii unor foloase necuvenite. In practica judiciara s-a retinut l