PLANTAREA POMILOR ŞI ÎNGRIJIREA LOR DUPĂ PLANTARE

Săpatul gropilor Lucrarea de săpare a gropilor se realizează în mod diferit în funcţie de tipul de plantaţie şi de lucrările executate anterior. În cazul în care plantaţia se înfiinţează pe teren desfundat pe întreaga suprafaţă, gropile se sapă numai cu puţin înainte de lucrarea de plantare propriu-zisă şi au dimensiuni în funcţie de mărimea sistemului radicular. La pomii plantaţi sub formă de vargă, gropile au dimensiuni de 40/40/40 sau 50/50/50 cm diferenţiat în funcţie de specie. În terenul desfundat, lucrarea de pichetare poate fi înlocuită cu cea de tutorare iar groapa se sapă alături de tutore. Când săpatul se face mecanic (cu burghiul de săpat gropi) se pichetează şi se sapă gropile, cu excepţia ţăruşilor “capete de rând” unde nu se sapă gropi (ei rămân bine bătuţi). Pentru refacerea pichetajului după săpatul mecanic al gropilor se întinde din nou pangilca de pichetat între ţăruşii “capete de rând” şi se execută tutoratul. În continuare se sapă gropile de la capetele de rând şi se tutorează prin prelungirea aliniamentului. Pe terenul nedesfundat se pichetează şi se sapă gropi de 80/80/80 cm sau 1,0/1,0/1,0 m. Pentru a nu deranja aliniamentul iniţial şi a fixa tutorele cu exactitate în locul pichetului se utilizează scândura de repichetare. În cazuri deosebite, gropile pot fi şi mai mari (1,5/1,5/1,5 m). Prin dimensiunile mari ale gropilor se urmăreşte mobilizarea solului în profunzime cel puţin în jurul pomului. Pământul rezultat din săpatul gropilor se aşează în două grămezi, pe două din laturile gropii. Pentru plantatul de toamnă, gropile se sapă vara iar cu două-trei săptămâni înainte de plantat se trage pământul în gropi. Pe fundul gropilor se aşează brazdele peste care se pune solul din fundul gropii şi se lasă pentru plantatul propriu-zis al pomilor pământ mărunt şi mai fertil. Pe terenurile cu pantă mare (Fig.24), săpatul gropilor se face astfel: a) Se taie stratul de iarbă de la suprafaţă sub formă de brazde (glii). Pe porţiunea din aval, unde se clădesc brazdele (1), se degradează covorul vegetal (pentru a împiedica alunecarea brazdelor) ; b) Se scoate un nou strat de pământ pe adâncimea de o cazma care se aşează sub formă de muşuroi, în amonte de groapă (2); c) Se sapă un nou strat de pământ pe adâncimea de o cazma şi i se dă gropii o poziţie orizonatlă sau o mică înclinare în contrapantă (3); d) La plantarea pomului, pe sistemul radicular se aşează pământul mărunt şi fertil din muşuroiul din amonte de groapă (4); e) Se clădesc brazdele pe taluzul format în aval de groapă. Prin înierbarea acestuia se împiedică eroziunea.

Platforma gropii se măreşte an de an iar la un moment dat se unesc în lungul rândului platformele de la pomii învecinaţi formând o terasă continuă pe rândul de pomi. Plantarea pomilor Lucrarea de plantare presupune mutarea pomilor obţinuţi în pepinieră la locul definitiv, în livadă. Reuşita lucrării este dependentă de calitatea materialului săditor, momentul când se face plantatul şi de atenţia cu care se face plantarea.

1. Calitatea materialului săditor Pomii folosiţi la plantat sunt sub formă de vargă sau cu coroana formată din ramuri anticipate (în câmpul II al şcolii de pomi). Indiferent dacă pomii sunt sub formă de vargă sau cu coroana formată ei trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de STAS 989/II-77.

2. Epoca de plantare Cele mai bune rezultate se obţin la plantatul de toamnă al pomilor, când umiditatea solului este mai aproape de optimum iar perioada favorabilă plantării se prelungeşte până la venirea îngheţului. La pomii plantaţi de toamnă pământul se aşează mai bine în groapă, se acumulează mai multă apă iar pomii suportă mai uşor eventuala secetă din primăvară. Peste iarnă rădăcinile pomilor plantaţi se cicatrizează şi se formează noi rădăcini iar în primăvară pornirea în vegetaţie este mai timpurie cu 15-20 de zile în comparaţie cu cei plantaţi primăvara. Toamna lucrările de plantare se desfăşoară într-un ritm normal şi nu alert, cum se întâmplă la plantatul de primăvară. La plantatul de toamnă procentul de prindere este mare de aceea el este recomandat în toate cazurile. Plantatul de toamnă nu este recomanrat în regiunile cu ierni aspre şi fără strat de zăpadă, unde solul îngheaţă pe adâncime mai mare, ceea ce poate provoca degerarea rădăcinilor pomilor. Sunt situaţii când nu se pot planta pomii în cursul toamnei datorită întârzierii scoaterii pomilor din pepinieră, a timpului nefavorabil, a lipsei de teren pregătit sau a forţei de muncă etc. într-o asemenea situaţie devine obligatorie plantarea de primăvară. Plantarea de primăvară nu beneficiază de avantajele prezentate la plantarea de toamnă. Calusarea şi formarea de noi rădăcini se realizează primăvara mai târziu, în consecinţă şi pornirea în vegetaţie este întârziată, motiv pentru care creşterile sunt mai mici, perioada de vegetaţie se poate prelungi în toamnă iar maturarea ţesuturilor este mai slabă. Perioada de plantare este scurtă şi se suprapune cu celelalte lucrări agricole de sezon iar după plantare poate urma o perioadă secetoasă, cu efecte negative asupra prinderii.

Pentru înlăturarea unei părţi din dezavantajele prezentate se recomandă fasonatul şi mocirlitul rădăcinilor din toamnă, cu plantare în şanţuri de stratificare, fiecărui pom în parte asigurând în felul acesta calusarea rădăcinilor şi chiar formarea de noi rădăcini. Plantarea de primăvară trebuie făcută imediat ce se poate intra pe teren, întocmindu-se graficul de plantare a speciilor în funcţie de precocitatea pornirii lor în vegetaţie. După plantare solul se udă cu 30-40 l apă pentru fiecare pom, cu scopul de a diminua pierderile. Pregătirea materialului săditor pentru plantat începe cu fasonarea rădăcinilor şi mocirlirea lor. Fasonatul constă în înlăturarea rădăcinilor uscate sau rupte, netezirea rănilor de pe rădăcinile mai groase, scurtarea şi împrospătarea rădăcinilor sănătoase. Lucrarea de fasonare urmăreşte menţinerea unui sistem radicular cât mai bogat şi sănătos. Rădăcinile de schelet trebuie să fie cât mai lungi, fără ca aceasta să îngreuneze plantarea. La portaltoii generativi, rădăcinile se fasonează prin tăiere sub un ungi de 90º (pentru a răni cât mai puţin rădăcinile). La cei vegetativi rădăcinile de schelet se fasonează oblic (sub un unghi de 45º) pentru a stimula formarea de noi rădăcini şi cu orientarea secţiunii de tăiere către fundul gropii. Mocirlirea pomilor se face în mod asemănător cu cea de la plantarea puieţilor, portaltoilor în pepinieră. Plantarea propriu-zisă a pomilor se face înainte ca mocirla de pe rădăcini să se usuce (în caz de uscare, pomii se remocirlesc). Pomul se aşează în partea nordică a tutorelui, lipit de acesta. Lucrarea se face de către două persoane: una ţine pomul lipit de tutore, cealaltă introduce pământ mărunt şi reavăn pe rădăcini (în groapă) până la acoperirea sistemului radicular. Pentru ca pământul să intre între rădăcini muncitorul care ţine de pom îl mişcă pe verticală. Când sistemul radicular este acoperit cu pământ se va urmări ca punctul de altoire să fie mai sus decât suprafaţa terenului cu 2-3 cm astfel ca după tasare el va ajunge la cota terenului. Pe terenurile în pantă adâncimile de plantare sunt diferite şi, anume: la baza pantei punctul de altoire se plasează cu 2-3 cm mai sus decât cota terenului; la mijlocul pantei la cota terenului; în vârful pantei punctul de altoire se plasează mai jos cu 2-3 cm faţă de cota terenului. Pe terenuri nisipoase (psamosoluri), pomii se plantează în gropi circulare, cu punctul de altoire mai jos decât cota terenului cu 60 cm. În general, prin întreaga operaţiune de plantare se va avea grijă ca punctul de altoire să ajungă, în final, la nivelul suprafeţei solului, pentru a împiedica înrădăcinarea altoiului sau formarea de lăstari din portaltoi situaţie ce ar putea conduce la despărţirea celor doi parteneri de la punctul de altoire. Tasatul solului se face după acoperirea sistemului radicular cu pământ şi după ce există garanţia că pământul a pătruns între rădăcini. Muncitorul care a ţinut de pom intră cu ambele picioare în groapă şi tasează bine solul pe toată suprafaţa gropii, realizând o legătură intimă între pământul din groapă şi cel din pereţii gropii. Tasarea se face cu încălţăminte necontondente (cizme de cauciuc). La

nevoie se pun în groapă îngrăşăminte organice (5-15 kg de gunoi bine fermentat) şi minerale 20-25 g N, 15-20 g P2O5 şi 20-25 g K2O adăugându-se pământ până la cota terenului după care acesta se tasează din nou. La nevoie se udă cu 30-40 l apă pe pom. Verificarea calităţii lucrării de plantare.După cea de a doua tasare a solului se prinde pomul cu o mână spre în faţă şi se trage în sus. Dacă pomul nu iese din sol este bine plantat. Pentru a verifica introducerea pământului între rădăcini se smulge un pom la întâmplare. Dacă sistemul radicular este curat de mocirlă înseamnă că s-a introdus pământ între rădăcini şi s-a tasat bine. În cazul în care pe unele rădăcini mocirla este prezentă înseamnă că nu s-a asigurat contactul intim al rădăcinilor cu solul. Următoarea lucrare este cea de protejare a trunchiului pomului dacă plantaţia nu este împrejmuită. Protejarea trunchiului se face cu hârtie, folie de polietilenă, tulpini de porumb, şipci din lemn etc. După protejarea trunchiului se face muşuroitul pomilor. Muşuroiul are înălţimea de 40-50 cm şi depăşeşte marginea gropii cu 25 cm. La plantatul de toamnă nu se leagă pomii la tutori pentru a permite coborârea lor în sol, odată cu aşezarea pământului în groapă. La plantatul de primăvară pomii se plantează cu punctul de altoire mai jos decât cota terenului cu 1,0-1,5 cm iar muşuroiul are înălţimea de 30-35 cm. Pomii plantaţi prea adânc pornesc târziu în vegetaţie, vegetează slab şi formează numai rozete de frunze. În asemenea situaţii se scot pomii din sol şi se plantează din nou la adâncime normală. Plantarea mai la suprafaţă duce la uscarea pomilor dat fiind faptul că solul din jurul sistemului radicular se usucă repede. Pentru evitarea acestor situaţii pomii trebuie controlaţi imediat după plantare şi, acolo unde se constată nereguli, se reface lucrarea. Lucrările de îngrijire după plantare. În primul an după plantare se execută următoarele lucrări: a) Tăierea vergilor la înălţimea preconizată de formarea coroanei alese. Dacă pomii sunt cu coroana formată se aleg şarpantele care se scurtează în acelaşi plan iar axul se scurtează mai sus cu 25-30 cm faţă de planul orizontal al şarpantelor. b) Desfacerea materialelor de protecţie de pe trunchi. c) Legarea pomilor la tutore în opt, cu sfoară sau răchită, după ce în prealabil s-au scurtat şi netezit tutorii. d) Corectarea adâncimii de plantare. e) Desfacerea muşuroiului şi udarea pomilor, când devine necesar. f) Lucrarea şi întreţinerea solului. g) Combaterea bolilor şi dăunătorilor.

h) Fertilizarea cu îngrăşăminte minerale la nevoie. i) Verificarea legării la tutore, la nevoie se slăbeşte. j) Suprimarea lăstarilor de pe trunchi sau ciupirea lor. k) Alegerea lăstarilor pentru primele şarpante şi la nevoie scurtarea lor la lungimea de ramificare. De regulă, lăstarii de la nivelul coroanei se lasă să crească liberi pentru a stimula formarea unui aparat foliar bogat. l) Toamna, după căderea frunzelor, se completează golurile. m) Protejarea trunchiului pomilor împotriva rozătoarelor, mai ales când plantaţia nu este împrejmuită.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful