Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

- -1

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Luiza-Adriana Grama

Drumul spre steaua mea

Editura SINGUR Târgoviște, 2013 - -2

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Tehnoredactare: Vasile Petrescu Corectura: Ioana Măeruș Lector: Ştefan Doru Dăncuş Coperta: după un tablou semnat de

Copyright © Luiza-Adriana Grama, 2013 TOATE DREPTURILE REZERVATE AUTORULUI

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României ISBN 978-606-8419-65-7 821.135.1-32

Editura SINGUR Telefon: 072-444.35.87 E-mail: dorudancus@gmail.com Web: www.revistasingur.ro Adresa poştală: SC YEUDENI SRL, OP 8, CP 19 Târgovişte, Dâmboviţa

- -3

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Dedicaţie Dedic această carte părinţilor mei care m-au învăţat să ridic mereu privirea spre cer şi să cred în drumul meu. Vă mulţumesc din suflet că nu aţi renunţat niciodată să credeţi în mine.

Mulţumiri Mulţumesc din inimă Preotului Paroh Florin Lungu pentru sprijinul acordat. Îi mulţumesc pentru că a crezut în visul meu, a văzut mai departe de el.

- -4

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Geneză
La început eram doar punct zburdalnic, Strop de albastru dintr-o lume pură, Grăbit să prindă-n zborul lui năvalnic Geneza unui secol fără ură. Ce-i nevăzut vedeam cu ochii minţii, Ce-i necuprins se cuprindea în toate, Sfârşit şi început mi-erau părinţii, Drept moştenire aveam eternitate. Spirală peste timp m-a pus pământul, Pe aripi visele m-au dus spre stele, Din nopţi albastre mi-am ţesut veşmântul Şi linişte mi-am tatuat pe piele. Mă regăseam şi regăseam în toate Atâtea forme, viaţă şi iubire, Eram şi muritor şi zeitate Şi subjugam ce-i viu cu o privire. Grăbit să prindă-n zborul lui zburdalnic Strop de albastru dintr-o lume pură La început eram doar punct năvalnic, Iar azi mai port în piept acea arsură.

- -5

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Incantaţie
Leagăn de îngeri şi leagăn de stele Du către lună visele mele Să le dea aripi şi ploi să se-adape Şi în galop peste noapte să scape. Raze de lună la ochi mă legaţi Şi-apoi prin lume cu mine plecaţi Unde dorm zorii şi ceaţa-i mătase, Unde-s licorni şi-a albastru miroase...

- -6

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Între nimic şi vanitate
Privesc pe geam, iar gândurile-mi zboară Nelinişti reci în suflet mi-au pătruns Azi pot mărturisi, întâia oară, Hotarul pielii nu îmi e de-ajuns. Sunt punct între nimic şi vanitate Mă-nalţ, şi cad, şi iarăşi mă ridic, În neputinţa mea le ştiu pe toate Şi tot ce ştiu n-ajută la nimic. Privesc pe geam şi spaţiul se dilată Devin pământ, deşi port stele-n păr, Spre care lumi să mai deschid azi poartă Sunt eu minciună sau sunt adevăr? Mă limitez doar la hotarul zilei, Deşi când vine noaptea evadez Să picur strop de vis tăcut iar filei Şi-n carnea ei, trei versuri să crestez. Privesc pe geam şi parcă niciodată N-am mai privit abisul ca acum Să fie noaptea doar tainică poartă Şi eu un veşnic rătăcit pe drum?

- -7

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Ruguri
E ora când tăcerile-mi brăzdează Ascunse riduri ferecate-n pleoape Şi nici un zbor de gene nu cutează Să-mi tulbure a lacrimilor ape. Şi ora se dezbracă de secunde Sub ochii mei golindu-şi conţinutul, Iar eu vibrând de-al dorurilor unde Din gânduri şi tăceri zidesc minutul. E ora când oniricele vise Mi-arată lumea altfel decât pare Şi toate idealurile stinse Ruguri îmi par, arzând în depărtare. Şi-o oră frâng când mă gândesc la tine Tot ce-i lumesc triumfă şi învinge Şi sub aripa nopţii ce mă ţine Încet pe-obraz o lacrimă se stinge.

- -8

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Ultimul clopot
Un clopot bate ne-ncetat Sfidând tăcerea... necuprinsul Şi glasul lui îndurerat Trezeşte marea şi abisul. Şi toate vor să-l ştie mut Le răscoleşte-a lui cădere Şi doar a lumii început A cunoscut aşa durere. Îl cere marea cu alai Să-l facă port în veşnicie Şi suspendat de-un colţ de rai Îmi cântă-n taină numai mie. Abisul l-ar lua cu tot Ecou să-l facă goliciunii Că-n viaţă a fost precum un Lot Supus pe veci deşertăciunii. Din care veac o fi venit De s-a oprit în piept la mine Şi deapănă necontenit Şi să-nţeleagă n-are cine. Mai bate-un clopot pe pământ Şi cu tristeţe atinge luna Şi glasul lui purtat de vânt O va-nsoţi întotdeauna. - -9

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Între două lumi
Hai să împărţim lumea la doi! Tu o jumătate şi eu pe cealaltă Şi tot ce rămâne mai apoi Să se facă inimă de piatră. De la pomi vreau crengile, te rog, Rădăcini şi trunchiuri mă apasă, Voi lăsa doar frunzele zălog Să cânte în vânt iubirea noastră. Două valuri din ocean să-mi dai De la răsărit şi cel de seară Şi în viaţa ta de loc mai ai Fă-mă ţărmul nopţilor de vară. Din pământ vreau tot deşertul eu Căci prin vine tot îmi curge timpul Şi părând pustiu e ca un zeu Ce din infinit îşi ia nisipul. Şi-ntre două lumi echidistante Unde-mi eşti şi iad şi paradis Trec prin purgatoriu zilnic, precum Dante, Nopţile prin vers trăiesc un vis.

- -10

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Ecouri târzii
Poţi să baţi într-o uşă de plumb? Poţi să găseşti ecou într-o lume surdă înconjurată de ziduri? Mi-am zdrelit pumnii bătând la uşa sufletului tău şi acum toată fiinţa mea e însângerată. Îţi cer să-mi dai înapoi toate semnele de punctuaţie pe care le-ai luat când ai plecat. Semnul exclamării nu mă mai poate sprijini, iar semnul întrebării mă face prizonieră mereu. Nu ştiu să pun punct... nu-l găsesc... nici pe mine nu mai ştiu unde m-am pus.... oare am rămas la tine?

- -11

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Tăceri autumnale
A venit toamna, iubite, Şi e jale pe copaci Cuiburile-s părăsite Şi tu taci, mereu tu taci. Ce pustiu e printre ramuri Nici o frunză, nici un cânt, Plâng muşcatele la geamuri Şi e toamnă pe pământ. Din văzduh tot cerne ploaia Amintiri şi stropii reci Şi străină ca şi ea Te aştept mereu să treci. Mi-am pictat azur pe gene, Buzele mi-s flori de mac Şi prin vorbe scrise alene O să-nvăţ şi eu să tac. Şi-n tăceri autumnale Voi începe să te-ador Fără fraze lungi, banale Îţi voi spune că mi-e dor.

- -12

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Nuntă în cer
Aşteaptă-mă la margine de veac La fel de nobil, şi-mbrăcat în frac, Cu-alai ceresc în clopote ce sună Mireasă îţi voi fi, purtând raze de lună. Şi mâna-mi tremurândă de fiori Nu va purta nici un buchet de flori Ci inima mea flacără arzând Şi mistuită-n noapte, prea curând. Şi-n ritmuri ancestrale vom dansa Tu universul meu, eu steaua ta, Pe veci captivă-n braţele-ţi cereşti Cu patimă, vei şti să mă iubeşti. Vom face nunta-n cer, căci pe pământ Tot ce-i frumos e spulberat de vânt Şi-n viaţa asta, plină de nevoi, Doar noi mai împărţim lumea la doi.

- -13

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Iubiri nescrise
Nu m-a învăţat nimeni niciodată cum să las la fiecare prag al vieţii copilăria, adolescenţa, iubirile. Le-am purtat peste tot cu mine ca pe o manta în care mă ascundeam uneori pentru a mă regăsi. Aşa că acum, când te iubesc, o fac cu toate sentimentele purtate peste vreme. Te privesc cu inocenţa copilăriei, şi braţele tale-mi sunt crengile cu care mă legăn în vânt. Cu buzele-mi desenezi şotronul pe trup şi inima mea te urmează încântată. Şi pe fiecare julitură făcută de stelele la care nu ajung laşi inima ta să-mi fie plasture. Te simt cu roiul de fluturi adolescentini ce-mi ţine loc de inimă şi ochii tăi îmi predau lecţii pe care doar piramidele le mai ştiu. Şi te iubesc cu toate iubirile adunate din cărţi şi descopăr cu fiecare secundă trăită şi cu fiecare bătaie de inimă ce ţi se-nchină că încă nu s-a scris nimic despre o iubire ca a mea. - -14

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

La margine de timp
Magul stelele citeşte Şi dezleagă-n tainic ceas, Tot ce-a fost ori o să fie Ce n-a fost şi ce-a rămas. Şi din vremurile-apuse Înţelept înşir-apoi Vechi mătănii obosite, De dureri şi de nevoi. Şi din paşnica-i visare Mai tresare uneori, Când în susur de izvoare Cântă anii călători. Nu mai e decât o umbră Contopită-n infinit, Şi în slova lui măruntă Vezi destinul împlinit.

- -15

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Nu-mă-uita
"Să nu mă uiţi!"... am vrut să-ţi spun, Dar am tăcut, nu-i ca-n poveşti. Să uiţi, chiar şi un dor nebun, Stă scris în legile-omeneşti. "Să nu mă uiţi!"... am vrut să-ţi strig, Nici vântul n-ar putea uita Că-n zi cu soare ori pe frig, Eu mă-nvelesc cu umbra ta. "Să nu mă uiţi!"... ţi-aş spune-acum, Dar vezi că-n viaţă e firesc Să treacă totul ca un fum, Tot ce s-a spus... tot ce iubesc. Azur în gânduri de-am purtat Şi-am presărat în calea ta, Tu să-mi şopteşti, că ai păstrat Doar floarea de Nu-mă-uita.

- -16

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Poeta nebună
Eu, recunosc, sunt poeta nebună Plecată la drum c-un bagaj efemer Şi-n ceas de tăcere sau timp de furtună Privesc înspre stele şi nu uit să sper. Lăsat-am acasă nevoi şi durere Mi-ajunge iubirea prin lume de-o cânt Şi lacrima mea o fac dulce plăcere Şi-o las mărturie c-am fost pe pământ. În vorbe şoptite am venit ieri pe lume Şi vorba şoptită îmi cântă când plec Din munte înalt n-am făcut ţel anume, Doar rostul venirii aş vrea să-nţeleg. Privesc câte-o frunză cum pierde copacul, E semn că pe lume un vis a murit Şi-ncet se apleacă, şi-ncearcă săracul Din vânt să culeagă un vis irosit. Plecat-am în lume desculţă şi tristă, Pe cioburi de stele călcat-am ades Şi-n clopot ce sună... naivă artistă, Încerc să nu fac din soartă-un eres. Vă-nvălui cu vorbe ce-nvaţă să spună O taină pe care de-o viaţă o purtaţi Căci recunosc, sunt poeta nebună, Ce-ncearcă pe voi să vă aibă ca fraţi. - -17

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Cea care sunt
Nu cred că ştiu să vorbesc despre mine Am nume de nor şi-s prin vânt uneori, Las slova curată să spună mai bine De-s aripă frântă sau pasăre-n zbor. Iubesc tot ce mişcă şi ce mă-nconjoară În ochi port mirarea şi seva din vers, Văd lumea frumoasă şi întâia oară Mă plimb printre semeni şi am înţeles. Modestă mă ştiu şi n-am aer de rege Averea mi-e gândul, coroana-i cuvânt, Şi-n inima ta de mă poţi înţelege Înseamnă că-s om şi nu pasăre-n vânt. Mă-ncred în lumină şi-n forţa divină Pun preţ pe iubire şi cred în cuvânt, Nu plâng şi nu sufăr, nu-i nimeni de vină Că-n lume-am venit şi sunt cea care sunt.

- -18

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Rătăcitoare
Am pornit prin lume singură să pot Să păşesc pe urma unui castru mort, Să ascult tăcerea unei păpădii, Să-nvăţ conjugarea verbului a fi. Am pornit prin lume singură să ştiu De la val ce-nseamnă când e prea târziu, De la iarba verde când să mă trezesc, De la bob de rouă simplu să trăiesc. Am pornit prin lume singură s-ascult De la pomi ce-nseamnă să iubeşti prea mult Şi din risipirea visului în vânt Să-nvăţ ce înseamnă a fi de cuvânt. Şi-am pornit prin lume să mă-ntorc pribeagă Zugrăvind prin versuri viaţa mea întreagă Şi de-am strâns pe tâmple timp şi-nţelepciune E doar fiindcă viaţa-mi pare o minune.

- -19

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Cântec care nu s-a spus
A mai căzut o filă-n calendar Şi-o frunză mi-a şoptit... e toamnă iar, Vom îngropa sub noi atâţia paşi Şi-ndrăgostiţii fără zbor rămaşi Se vor petrece singuri pe alei Oftând de dorul lui, de dorul ei. Naive păsări care n-au habar C-o filă ce-a căzut din calendar Nici timpul să o întoarcă n-ar putea, Chiar de zălog o viaţă ar lăsa Şi în amurgul toamnei ce s-a dus, Rămâi un cântec care nu s-a spus. Şi-mbrăţişare timpul le va da Şi pe o bancă singuri, undeva, Vor regăsi sub frunzele de tei Iubirea scrijelată-n lemnul ei Şi parcă-nfiorat, întâia oară, Vezi cum apun iubirile de-o vară. Şi-atunci înveţi ca toamna să apui Şi dorul tău să nu-l spui nimănui, Pe un alt drum porneşti mai înţelept Şi să nu-ţi pară totul prea nedrept Oftezi pierdut, şi-ţi spui că-i în zadar, Eşti doar o filă ce-a căzut din calendar.

- -20

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Cuvinte de-mprumut
Ţi-aş spune: "Te iubesc!", dar te-aş minţi, Iubirea o întâlneşti în orice zi! Îţi fură mintea c-un surâs ştrengar Şi-o porţi un anotimp în buzunar, Sau la rever, de nu e cu împrumut, Te bucură o vreme... şi atât. Dar ce să faci când vorbe nu s-au scris Şi când ce simţi e pur şi interzis Şi-un simplu "Te iubesc" nu e de-ajuns S-arate cât în suflet ai tot strâns? Cum pot două cuvinte de-mprumut Să dovedească-al inimii tumult? Ţi-aş spune: "Te iubesc!"... dar am să tac. Decât cu vorbe simple să te-mbrac Şi-un muritor din zeu ce-ai fost să fac Mai bine te alung... Apoi mă-mbrac În haina trubadurilor pribegi, Al căror glas n-ai vrea să-l înţelegi. Şi-n lume voi porni, mustind de dor, Să cânt iubirea mea şi-a tuturor.

- -21

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Iubirea e un lucru desuet
A mai rămas o umbră când te-ai dus Ce te-a făcut s-o laşi stingheră-n drum? De dorul tău se-ntinde spre apus Şi-n asfinţit o să se facă scrum. A mai rămas doar un parfum discret Din florile presate în album Şi-un nume mic, lăsat într-un antet, Dovadă c-am trecut pe-acelaşi drum. A mai rămas o umbră de regret Că n-am ştiut să te alung la timp Şi te-am făcut un zeu şi din sonet Ţi-am ridicat în inimă Olimp. Au mai rămas doar frunze tremurând Şi vântul toamnei ce-mi şopteşte-ncet: "Toate se trec, le vei uita curând, Iubirea e un lucru desuet."

- -22

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Prea curând
Din bulgăre de humă şi din vânt Nu mi-am dorit să mă-ntrupez vreodată Olarul m-a dat lumii prea curând, Fără să-mi dea şi-o inimă de piatră. Prin zboruri ostenite şi prin vânt N-am reuşit s-ajung mult prea departe Natura m-a dat vremii prea curând, Fără să-mi dea şi aripi să mă poarte În răsărit de aştri şi în vânt Nu mi-am dorit să-mi caut alinare Stăpânul m-a dat sorţii prea curând, Fără să-mi dea şi-un orizont mai mare. Din vorbe-nşelătoare şi din vânt Iubirea n-am dorit-o întrupată Uitarea m-a dat vremilor curând, Fără să-mi lase amintirea toată. Din vânt nebun ce urlă a pustiu, Nu am crezut să te-ntrupezi vreodată Iubirea mi te-a dat mult prea târziu Când îţi clădise-o inimă de piatră.

- -23

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Dulci nimicuri
Închide-ţi pleoapa peste lumea mea Şi ţine-mă captivă între stihuri, În noapte asta vreau să pot ierta Secunda ce mă vinde pe nimicuri. Închide-mă pe veci în încăperi! Fragilitatea lumii mă-nfioară Şi printre toate zilele de ieri Mă odihnesc deplin întâia oară. Rămâi o clipă, cât mai scriu poveşti, Căci lumea e săracă fără stihuri, Eu văd în ele lumi împărăteşti, Iar pentru tine-s numai dulci nimicuri.

- -24

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Din risipiri
Din risipiri te-am adunat fecundă Şi-n primăvară te-am zidit apoi, Deşertul meu secundă cu secundă Şi templul meu păgân cu ochii goi. Din risipiri te-am adunat sfioasă Şi-n vară te-am menit parfum de tei Şi lună, pentru cerul meu mireasă, Pierdută prin aroma dragostei. Din risipiri te-am adunat tăcută Şi-n toamnă te-am dat pomilor pe ram, Iubire frunză arsă şi pierdută Averea mea şi tot ce nu mai am. Din risipiri te-am adunat fierbinte Şi-n iarnă crivăţ aspru te-a răpus Şi nici chiar focul unei inimi sfinte Să-nvingă vremea nu e de ajuns. Şi timpul m-a privit atunci cu milă Zâmbind tăcut, şi-am înţeles prea bine Că-n faţa vremii, filă după filă, Din risipiri, mă adunam pe mine.

- -25

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Printre umbre
Am ars de-atâtea ori ca lumânarea Prin întuneric pâlpâind uşor, Cu dorul încercând s-alung uitarea. Din calea celui rătăcit în zbor. Şi umbre desenam în întuneric, Din sfere mici, planete-nchipuiam Şi-n universul meu arzând feeric Nu mai conta decât ce eu iubeam. Şi-atunci din umbre-mi făuream o lume Şi orice adiere părea zbor, Uitând un timp, un adevăr ce spune Că toate umbrele-n lumină mor. Am ars de-atâtea ori în faptul serii Şi-n miezul zilei căutând ades Şi-am înţeles, doar la sfârşitul verii Din tot ce-i viu, c-o umbră m-am ales.

- -26

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Superstiţii
Din flori de tei culese dintr-o vară Când mă strângeai la piept strigând: "Rămâi!" Ţi-am pregătit, iubite-n astă seară Un ceai purtând un zâmbet de lămâi. Cu mierea buzelor i-am dat dulceaţă Şi-n aburi tainic am ascuns poveşti Nu mai vorbi, tot vrând să dai povaţă Ai ostenit şi tot mai palid eşti. Te sperie în noaptea asta anii Mulţi adunaţi şi prea puţini trăiţi Îi vezi pe tâmple cum ţi-au pus duşmanii, În toamnă ghioceii nedoriţi. Te răscoleşte toamna în mişcare Oftezi pierdut şi tot pe gânduri stai Şi-atunci, şoptind, te scap de-ngrijorare: "Nu eşti pe moarte, ai doar guturai!"

- -27

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Iubindu-l pe Icar
Pe Icar l-am iubit în tăcere, Iubeam dorul de ducă din el Şi nobleţea din trista-i durere, Peste oameni părea cel mai cel. I-am dat bolta cerească din mine Zborul lui să îi pară sublim, Ochii mei îl zideau în neştire, Nu iubeam doar un biet anonim. Pe Icar l-am iubit ca o oarbă Pătimaş şi crezând că e zeu Era zborul, eu firul de iarbă Şi iubirea un pur elizeu. Câtă dragoste oarbă-i pe lume O răsfrânge doar cerul pustiu, O îneacă doar mări fără nume Şi o iartă doar cei care ştiu. Pe Icar l-am iubit prima dată Pentru zborul pe care l-a frânt Şi în dragostea lui răsturnată Vedeam cerul cu stele răsfrânt. Am pictat împreună zenitul Prin culori rătăceam uneori, Cu-n sărut închideam răsăritul Şi cu-n zâmbet vesteam primii zori. - -28

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Pe Icar l-am iubit într-o doară Avea stele pe aripi şi-am zis Că-i frumos ca în zbor să îţi piară Necuprinsul şi dorul de vis. Pe Icar am să-l las printre vise Sau prin cărţi rătăcind după zbor, Cu aripile-n flăcări cuprinse Şi cu inima arsă de dor.

- -29

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Visul unei femei
Suspini în tăcere şi veşnic pari tristă, iubirea o cauţi şi ştii că există deşerturi şi lacrimi în numele ei, doar noaptea mai ştie "Visul unei femei" Şi-un vis se mai naşte sau moare-n tăcere, duci lumea pe braţe zâmbind la durere şi inima ta e izvorul sublim prin tine ne naştem, fără tine murim. Laşi totul de o parte când viaţa ţi-o cere, devii doar o torţă ce dai mângâiere şi-alungi tot ce-i zbucium şi sete şi chin, în rând cu poeţii la tine mă-nchin.

- -30

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Şi visul tău tandru ce pare scânteie va arde de-a pururi în mine, femeie.

- -31

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Între apele cerului
Lasă-mă să-mi înclin capul după unduirea apelor tale verzi, căci nici o oglindă din lume nu mă face să mă văd mai pură decât lumina ochilor tăi. Doar în tine-mi regăsesc graţia de lebădă, captivă între apele cerului şi zbaterea genelor tale.

- -32

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Spre zenit
Iar trece-o noapte fără tine! Simt zorii cum mai frâng o zi Şi aşteptarea rău mă ţine Când simt că nici azi n-ai să vii. Mă pierd în frământări şi vise, Te simt în mine palpitând Şi printre stelele promise Îţi văd lumina tremurând. Mă simt o frunză fără tine Lăsată-n mila unui vânt Prea capricios şi crud din fire Ce doar se joacă prin cuvânt. Năstruşnic uneori ţi-e pasul Mă faci să şovăi când te prind Şi mării mele îi eşti vasul Când spre zenit vreau să colind. Prin care sfere eşti ascunsă Te-aud în taină suspinând Iubesc şi firea-ţi nepătrunsă. Hai, muză, te aştept curând! Nu-mi lăsa vorbele pe buze Sărutul lor e-atât de greu, Tu, cea mai mândră dintre muze, Colindă lumea-n locul meu. - -33

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Troieniri
Ce bine-i că mai ştii drumul spre mine Chiar dacă-i troienit de albe veşti, Lasă-ţi cântarea nopţile s-aline Şi vino c-un surâs să mă trezeşti. De-au curs atâtea toamne neştiute Să le-ngropăm sub fulgii moi de nea, Lasă-mi tăcerea nopţile s-ajute Să te străbat pe veci, cărarea mea. Şi-n ochii tăi adânci, înfiorată, Voi face harta aştrilor cereşti, Cu buzele-mi vei scrie o erată Pe care în tăcere-ai s-o citeşti.

- -34

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Am să te uit
Şi-am să te uit, căci şi uitarea vine, Asemeni unui vis odihnitor Şi peste tot ce-i rău sau ce-a fost bine Va pune timpul pasul lui uşor. Şi-am să te uit, de voi uita de mine, Şi salcie în vânt mă voi pleca Să caut umbra firului ce ţine Făptura mea legată de a ta. Şi când în cea din urmă zi, făloasă C-am reuşit să uit tot ce-am păstrat, Zâmbind la vălul ce pe ochi se lasă Îmi voi aduce-aminte c-am uitat.

- -35

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Mângâieri în vânt
Lăsaţi-mă să m-odihnesc un ceas, Atâtea drumuri m-au ajuns din urmă Şi pân’ la asfinţit n-a mai rămas Decât o rază-n noaptea ce o curmă. Sunt ani de când tot merg pe drum Şi mă-nsoţesc doar vânturi şi himere La fel vorbesc cu ele ca şi-acum, Şi îmi răspund cu-aceeaşi grea tăcere. Am fost plecată-n lume să mă vând, Dar n-am ştiut cât preţuiesc vreodată Şi pe nimic m-am dat, şi prea curând A început austrul să mă bată. La porţi deschise am bătut ades Şi doar ecoul avea glas să-mi spună Că lumea asta n-are înţeles, Şi-n ea mă rătăcesc ca o nebună. Lăsaţi-mă să m-odihnesc un timp Ascundeţi cerul, stelele-s aproape Mai am de străbătut un anotimp, Apoi pe veci pierdută-s printre ape. La răpitori din mări mă voi ceda Şi valul din apus va fi mormântul, Mărgean voi presăra în urma mea Şi mângâierea mea va da-o vântul. - -36

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Dulci păcate
Ce dulce mi-e păcatul când îl împart cu tine pedeapsă mi-e sărutul când nu te poţi abţine. Şi sute de mătănii aş bate zi lumină, căci trupul tău e scara pe care urc senină. Păcătuiesc cu gândul şi când te strig, iubire, şi-aş vrea inima caldă să-mi laşi ca moştenire.

- -37

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Nostalgie
Mai vin arar colindători La ceasul înserării, Toţi îi privesc nepăsători Şi-i dau curând uitării. Nici leru-i ler nu mai e cânt Şi nici o bucurie Nu mai răsună pe pământ, Doar plânsete o mie. Şi iarna s-a topit pe veci Şi parcă niciodată N-o să mai cadă pe poteci, Ninsori ca altădată.

- -38

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Ultimul ceas
A rămas doar un ceas Pân’ la clipa de-apoi, Doar un ceas a rămas Şi ne ducem şi noi. Două semne de foc Dintr-un biet zodiac, Stele fără noroc Ochii lumii desfac. Fără cer de apus, Fără şoapte pe drum, Vom uita ce s-a spus Suntem umbre şi fum. Şi în ziua de-apoi De vom face popas, Vom privi înapoi Întrebând ce-a rămas.

- -39

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Vis de-albastru
Ce faci când încetează să-ţi mai pese Şi-oglinda nu reflectă tot ce simţi, Când seara peste tine umbre ţese Şi să renunţi la viaţă-ncet consimţi? Şi-ai vrea atunci să ningă-o veşnicie În iad de-omăt să te zideşti treptat Şi peste tot ce-a fost nimicnicie Să scrii: "Sfârşit... aici s-a terminat!". De mâine mă voi naşte printre aştri Şi-n calea mea apusul va lega Păduri de nori şi zâmbet de sihaştri Ca-n veci iubirea să n-o pot nega. Şi-n răsărit voi arde câte-o clipă Să dau de veste că nu am apus, Doar obosită am plecat în pripă Să fiu un vis de-albastru nesupus.

- -40

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Două felinare
Şi iar sunt troienită de tăcere, Din munţi coboară zvon de-nstrăinare, Ca victimă un lup hain mă cere Şi ochii lui par două felinare. M-ar sfâşii privindu-mă cu milă, Tot ninge din văzduh a nechemare Cine-ar mai şti că-n cea din urmă filă, M-au scris cu sânge două felinare? Şi glasul nostru stelele adună, Tot mai aproape-s de eternitate, Eu cânt a moarte, el a voie bună Şi două felinare plâng în noapte.

- -41

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Cochilii
Uneori tac, din dorinţa de a auzi oamenii cum frământă viaţa. Îmi place să-i aud strigătul, îl găsesc clocotitor şi mistic şi mă pătrunde cu tainele ei... doar atunci înţeleg mai bine universul ce-mi ţine loc de inimă. Şi pornesc în căutarea oamenilor... a oamenilor gâze, a oamenilor licurici, a oamenilor păsări, dar nu găsesc decât oameni melci şi ca-ntr-un dans nupţial ne atingem tăcerile..

- -42

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

În noapte
Ciripit de păsări m-a trezit în noapte, Două păsări tandre pe un ram de soc Îşi jurau iubire şi cu a lor şoapte Mi-au aprins şi mie inima la loc. Şi-n parfumul florii ce plutea în aer Desenând din gene un poem banal, Am zâmbit la gândul că-n a nopţii caier Şi un tril de păsări pare spiritual. Şi-am deschis fereastra să le cert grăbită: "- Voi nu ştiţi că noaptea inimile dorm, Ce vreţi cu-ale voastre triluri de ispită Să-mi pierd pân' la ziuă şi puţinul somn? - Pătimaş e cântul, dar iubirea-i scurtă, N-avem toţi puterea să zburăm spre sud. Vreau să dorm în pace, la iubire-s surdă, Mai tăceţi o dată, nu vreau să v-aud!"

- -43

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Cel din urmă
Sunt cel din urmă om ce-ţi cere Nu milă şi nici ideal, Doar taina nopţii ca avere Şi punte coama unui val. Îmi e de-ajuns şi-a ta tăcere Nu vreau s-o curm, în ea trăiesc, Minuni din cer şi-un strop de fiere Sunt tot ce astăzi mai râvnesc. Să simt ce-nseamnă a trăi Am străbătut din veacuri două Atinge-mă, nu mă goni, Tu, muritor cu ochi de rouă. Mai stai o viaţă şi-nc-o zi Şi-apoi iar timpuri vom străbate Eu să mă-nalţ, pentru-a trăi, Tu să trăieşti, pentru-a răzbate. Mai stai o viaţă şi-nc-o zi Îmi e de-ajuns şi-a ta tăcere Să simt ce-nseamnă a trăi... Sunt cel din urmă om ce-ţi cere.

- -44

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Înţelepciune
Am învăţat să fiu un Univers Şi între-apusuri să trăiesc intens Şi fără stele Calea s-o descriu Şi-nţelepciunea timpului s-o ştiu. Am învăţat cu-n zâmbet stele cum se fac Şi de la echinocţiu am învăţat să tac, Din haos o lumină am învăţat să fiu Şi-n răsărit de aştri să nu ştiu ce-i pustiu.

- -45

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Incandescenţă
Inimi de hârtie ce s-aprind uşor, Tu si eu, iubite, în acelaşi zbor. De vom arde-o oră mistuiţi apoi, Ploaie de cenuşă curgă peste noi. De vom arde-o viaţă ca-ntr-un templu sfânt, Fie-ne cenuşa rugă pe pământ.

- -46

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Absenţă
M-apasă dorul tău când eşti departe Sunt ca o toamnă ce n-a mai venit Să ia în stăpânire frunze moarte Când risipirii pomii s-au pornit. Doar păsări mai vorbesc atunci cu mine, Mă-mbie să le însoţesc spre nord Acolo voi uita uşor de tine Că-n drum voi lăsa inima pe-un fiord. Halucinant trăiesc în faptul serii Curând şi respiraţia mi-e grea, Mă-nchid tăcută-n legile uitării Şi-apoi mă intoxic cu lipsa ta.

- -47

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Ultimul zid
Nu-mi spui nimic din ce nu ştiu deja Tu-mi spui din cărţi, eu spun din viaţa mea, Cum ai putea să înţelegi ce-ţi spun Când eu sunt cruce, tu doar vânt nebun? Cum poate noaptea arşiţa s-o ştie Când ea se ascunde-n val şi-n stele o mie Sau briza mării crezi că ar putea Creastă de munte să fie cândva? În van cu vorbe-ncerci să mă subjugi Ştiu cine eşti şi unde vrei s-ajungi, De m-am vândut cândva, n-am s-o mai fac. Moartă sau vie tot nu mai am leac. Deci, nu-ncerca s-alungi nici negre gânduri Vreau să le spun concret, nu printre rânduri, Vreau ochii de mă dor când îi închid Să-mi fii iubire cel din urmă zid

- -48

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

De-aş fi...
De-aş fi hoţ de inimi sau hot de durere Mi-aş frânge limanul rupând din tăcere Şi-n ceruri m-aş frânge ca roată de foc, Luminii i-aş cere un dram de noroc... Sau umbră mai mică i-aş cere să fiu Sau clipa din urmă ce geme-a pustiu... Şi, Doamne, i-aş cere nu milă, nici har, Doar ziua din urmă să vină măcar... Pustiu îmi e gândul şi viaţa pustie De îngeri duc lipsă, de morţi n-am solie, De mine uitară şi ploaie şi vânt Şi drumuri mă cheamă spre negrul pământ...

- -49

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Taina din suflet
Şi vei pleca departe, dragul meu, În mii de ziduri timpul se împarte Promite-mi să nu uiţi, de-ţi va fi greu, Că eşti un astru ce răsari şi-n moarte. Pribeag vei fi pe drumuri zi de zi Şi nimeni nu va şti să te aline, Din pragul casei cine te-o privi Şi cui vei spune când nu-ţi va fi bine? Nu-ţi cer să crezi în stele cu noroc Nici în minuni sau în poveşti deşarte, Doar să nu uiţi că-n tine porţi un foc Pe care vreau să-l duci cât mai departe. Voi lumina din ce în ce mai rar, De dorul tău va geme tot pământul N-am să te-aştept... aş şti că-i în zadar, Să ştii prin care lumi mă poartă gândul. Aş vrea doar ochii să-i ridici ades Zâmbind ca înţelepţii ori nebunii Oftând să spui: "Târziu am înţeles Ce taină-n suflet mai păstrează unii."

- -50

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Dualitate
Sufletul meu pereche e jumătate om, jumătate eternitate... clipele mele curg în clipele lui precum râul în braţele mării... iar atunci când mă atinge mă transform în constelaţie doar pentru a-i deschide Calea Lactee... Sufletul meu pereche e jumătate izvor, jumătate sete... nisipurile mele îl sorb şi setea mea îl doare...

- -51

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Provocări
Provoacă-mă să fiu cer şi am să orbesc toate stelele care nu te-au găsit... Provoacă-mă să fiu pământ şi-am să-mi îngrop toţi paşii care nu duc spre tine... Provoacă-mă să fiu cuvânt şi-am să golesc de sensuri toate gesturile... Provoacă-mă să te iubesc şi-am să-ţi răspund învinsă că nu răspund la provocări...

- -52

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Ţi-aş fi cale lactee
Eu aş putea să-ţi fiu cale lactee Uitând de mine la al tău sărut, Doar să m-alungi în cer ca pe-o scânteie Ce s-a aprins de când ai apărut. Alungă paşii ce mă pierd în noapte, Stinge-mi lumina zilei c-un sărut Nu-ţi cer zidiri de lumi, măreţe fapte, Doar al meu vis alungă-l în trecut. Trecut sau viitor îmi e totuna Aceeaşi cupă viaţa mi-o va da Din ea de-o veşnicie beau întruna, Cu ea închin iubite-n cinstea ta. Tu ai putea să-mi fii din noapte cântul Sau ruga spusă la-nceput de zi, Din ochii tăi mi-aş ţese-ntreg veşmântul Şi printre stele veşnic te-aş iubi. Eu aş putea să-ţi fiu cale lactee Uitând de vise şi de-al meu trecut Doar să mă chemi din cer strigând: "Femeie! La pasul tău şi stelele-au tăcut."

- -53

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Visând raza albastră
Am să visez sărutul tău la noapte! E drept că unul nu e de ajuns Să potolească setea mea de fapte Când dorul tău în suflet mi-a pătruns. Doar un sărut nu mi-e de-ajuns, ştii bine, Aşa cum nopţii nu-i de-ajuns o stea S-aprindă constelaţii pentru mine Şi de iubire timpu-n loc să stea. Am să visez atingerea-ţi suavă Şi mâna ce cu grijă mă zidea Ca pe un ţărm de vis sau ca pe-o navă, De-a pururi călătoare-n viaţa ta. Am să visez şi raza ta albastră Şi focul ce la mine te-a adus, Să ardem spre zenit iubirea noastră Şi vorbele ce între noi s-au spus. Aş tot visa, dar somnul nu mai vine Şi obosită noaptea s-a culcat Indiferentă din vecii, ea ţine Doar în poveşti, cu fata de-mpărat.

- -54

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Chemări târzii
Nu căuta-n zadar prin vânt de toamnă Şi nici prin paşii ce te pierd pe-alei, De nu-ţi răspund la strigăt nu înseamnă Că am uitat chemarea dragostei. Şi nici din suflet nu te-am şters vreodată În amintiri eşti pururea prezent, Dar viaţa mea de noapte e legată Şi doar spre stele am un ascendent. De-am să-ţi răspund, va fi din veşnicie De nu vei crede că e prea târziu, Voi face ca-n iubire cald să-ţi fie Şi tot ce-i trist lăsa-vom în pustiu.

- -55

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Născută din tine
Născută-s din dorul de tine, Din liniştea ploilor reci, Din timpul ce-ţi curge prin vine, Din stele ce-n noapte îneci. Născută-s din pura dorinţă De-a smulge din ceruri o stea, Lumină să-ţi fie, fiinţă, Ce-n vise străbaţi lumea mea. De-a pururi născută-s din vreme Şi toate vremelnic le duc, Iubiri înecate-n poeme Şi zboruri prin cuiburi de cuc. Şi-n clipa în care, sfioasă, Pe ceruri observ prima stea, Spre inima ei luminoasă Din suflet înalţ ruga mea. "- Mai naşte-mă, Doamne, o dată Şi dă-mă iar pradă la ploi Şi-n sunetul lor niciodată Eu n-am să privesc înapoi."

- -56

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Când vreau să te uit
În urma ta mai arde-o lumânare şi-un cântec trist se aude-ndepărtat, din tot ce-ai fost, mai eşti o întrupare, al unui anotimp neaşteptat. Şi tot ce-am pus deoparte într-o viaţă, tot ce-am clădit cu trudă s-a dărâmat, căci n-am ştiut iubirii să-i fac faţă şi nici absenţei tale ce-a urmat. Şi-mpart de-atunci tăcerile în două să-mi ţină pe vecie de urât, o parte le ascult atunci când plouă şi altă parte, când vreau să te uit.

- -57

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Aroma ta de pară
Îmi amintesc întâia oară În blânda seară de brumar, Cum îmi şopteai cu glasu-ţi dulce Că de nimic nu am habar. Şi nu ştiu gura-mi cum te arde Şi braţul cum te frânge-ncet, Când te ating cum ţi se pare C-ai fi pe rime un sonet. Îmi amintesc şi-mbrăţişarea Şi câte vorbe-am vrut să-ţi spun, Cum toate mi-au murit pe buze Când mi-ai şoptit ca rămas bun: "- Din toate câte-s pe pământ Am strâns în inimă comoară Tot ce-am primit, tot ce-am cerut Şi tot ce n-am lăsat să moară. - Iubito, toate dragi îmi sunt, Dar aş muri dacă-ntr-o doară Mi-ai cere-n veci cu legământ - -58

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Să uit aroma ta de pară."

Calendarul inimilor triste
În fiecare lună stau să cadă Păreri de rău şi şoapte de amor Doar ochii tăi nu sunt atenţi să vadă Dacă te uit sau dacă-mi este dor. Şi rup din calendare anotimpuri Apoi mă cert căci timpul ce-a trecut Nu se-ntrupează-n veci din flori şi riduri În anotimpul când nu te-am ştiut. Şi-n calendarul inimilor triste Ca să te uit am presărat pământ Şi-am ars tămâie să nu mai existe Pe veci cu ochii tăi un legământ.

- -59

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Zădărnicie
În van lumina zorilor se-arată C-aş vrea din vis să nu mă pot trezi, E doar o nouă zi şi-o nouă dată Din calendarul zilelor pustii. Şi de îmi bate vântul la fereastră Sau ploaia-ncet îmi picură la geam Oftând întreb, privind spre zarea-albastră, În pomul vieţii câte ramuri am? Prin câte toamne voi mai pierde vise Şi câte primăveri mă vor lega, De ce din toate stelele aprinse Sunt cea din urmă care va cădea? De ce pe pleoape mai trăiesc izvoare Şi toate clipele ce trec mă dor, Când simt în mine viaţa-ncet cum moare Şi din cenuşă nu mai pot să zbor? În van întreb, căci doar clepsidra ştie Şi firul de nisip ce doarme-n ea, Şi-aştept zidind din clipa o vecie - -60

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

În care vreau s-ascund făptura mea

La capăt de fir
Nu pot "Alo!" să-ţi spun Te iubesc!... nu-s nebun, Nu ştiu vorba s-o cern Doar te sun din infern. Te-am sunat ca să-ţi spun Că sunt veşnic pe drum Şi tot ceru-i schimbat De când tu ai plecat. Noaptea plouă-n zadar, Ziua stele răsar, Toamna-n clopot s-a stins Şi sunt rug... şi-s aprins. Nici o veste nu-mi dai Mai sunt încă din rai, Mai ai buze fierbinţi, Mă iubeşti sau te minţi? Nu-mi răspunde, nu ştiu Dacă-s mort sau sunt viu Nu ştiu dac-aş putea - -61

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Să aud vocea ta. Sau să sper c-o să-mi spui Ce n-ai spus nimănui... La un capăt de fir Tu asculţi... eu mă mir... Cum de plouă ciudat De când tu ai plecat Şi tot cerul e stins De când stelele-au nins!? Cum de poţi asculta Din infern vocea mea Şi plângând să nu-mi spui: "Te iubesc, mai rămâi!"

- -62

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Aprinde-mă, de poţi
Aprinde-mă, de poţi, cu vorba blândă Şi lasă-mă să ard necontenit, Căci nici o stea din cer nu-i mai flămândă De zborul ei etern spre infinit. Doar vorba ta din buze strecurată Ca ploaia deasă-n luna lui brumar Mă-ndeamnă să mă-mpac cu a mea soartă Şi-alungă-n haos tot ce-i în zadar. Aprinde-mă, de poţi, cu-a ta tăcere Şi lasă-mă să ard neauzit, Căci nici un vers din cer scris cu durere N-atinge-n veci pe cel ce n-a citit. Şi-nvăluită în tăceri ciudate Prea ostenită să le pot cinsti, M-aş apuca să le-ndrăgesc pe toate Şi-n fiecare formă tu ai fi. Aprinde-mă, de poţi, cu-mbrăţişarea Atâtor nopţi în care te-am avut, Fără să ştiu că-n tine porţi uitarea - -63

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Atâtor lumi pe care le-ai ştiut. Şi de-am păşit prin sfere câteodată Sau un mister în taină l-am pătruns Doar de-un surâs şi-o inimă curată Ştiai că în zadar te-ai fi ascuns.

Două file
În iubire suntem doar tăcere Ochii tăi m-ating, buzele tac Şi de-mi pari o blândă mângâiere Cu absenţa vorbelor mă împac. Şi culeg din foşnetul de frunze Şi din raza ce mi-o laşi pe ram Răsuflarea caldă-a unor buze Şi respir cât încă te mai am. În iubire suntem două file Ne citim prin semne sau prin Brail, Tu porţi asfinţitul unei zile, Eu căldura nopţilor de mai. Şi pierduţi în reverii tactile Suntem iar ca la-nceput de timp, Mâna mea te-atinge în neştire, Gura ta mă face anotimp.

- -64

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Rugăciunea tăcerii
Opreşte-mi, Doamne, inima nătângă Se zbate mult prea tare şi n-aş vrea, În ritmul ei ciudat din cer să frângă O noapte de uitare-n calea mea. Şi nu ţi-aş cere-apoi ca să reînvie Pământul e prea nins de albe ploi Şi nici un cer deschis, nici stele o mie, N-ar cere să se-ntoarcă înapoi. Opreşte-mi, Doamne, liniştea pe pleoape Şi cu tăceri m-acoperă treptat, Căci de-am trăit un vis sau doar o noapte Îmi e de-ajuns să ştiu ce-am meritat. Ruine-n cer n-am să-ţi aduc vreodată Nu vreau în rai, pământul mi-e de-ajuns, Şi de-ar vibra sub paşii mei o dată Ninsoare inimii i-ar fi răspuns. Opreşte-mi, Doamne, un surâs pe faţă Ca semn de rămas bun spre cei ce vor Să creadă că nimicul n-are-n viaţă - -65

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Un pas mai lin... ca tot ce-i trecător.

Poete drag
lui Adrian Păunescu

A mai trecut în nefiinţă-o lume, Pe ţărmul morţii se mai stinge un titan Şi-n urma lui doar clocotul din sânge Mai strigă nedreptatea unui an. A mai căzut un clopot în tăcere La glasul lui şi stelele vibrau, Ne-a fost speranţă-n vreme de durere Iar versurile, candele ce-ardeau. Te duci, Poete drag, şi n-ai habar Că-n noi tristeţea-n flacără se stinge Şi Dumnezeu, ne-ngăduie măcar Doar privilegiul de-a te putea plânge.

- -66

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Translucid
M-aş naşte drob de sare dac-aş şti Câţi vor trudi din mină să mă scoată Şi câte lumi sau patimi aş zidi, Câtă sudoare aş închide-n piatră. Mi-ar fi de-ajuns în sare să mă-nchid Fără culori şi fără mângâiere Şi-n trupul meu robust şi translucid N-aş mai simţi a lumii sfâşiere. Mi-ar fi de-ajuns în sare să mă înec Imaginându-mi ţărmuri şi oceane Pe valul vremii cum se mai petrec Şi cum din curcubeu răsar icoane. Mi-aş şterge-apoi din sânge orice glas Să nu pulseze la chemări străine, Să nu invoce timpul ce-a rămas Şi nici pământul ce nu-i aparţine.

- -67

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Ultima poartă
N-am să-ţi spun că mi-e bine Când m-acopăr treptat Cu bucăţi din ruine Ce-mi erau ieri palat. Nici că faţa nu-i plânsă, Nici că ochii nu-s goi, Ce-mi rămâne e însă Tot ce-a fost între noi. Şi-n odaia în care Lângă mine ai stat Chiar de focul e mare Parcă-i frig ne-ncetat. Şi de-i soare afară Sau în ceaţă-am intrat Eu repet într-o doară Nu-i real... am visat. Nu sunt bine, mă iartă, Din ruine îţi scriu, Mi-a rămas doar o poartă - -68

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

S-o deschid nu mai ştiu. De mai ai pentru mine Braţe calde şi dor Să mă sprijini, de-mi vine Chipul trist să-l cobor. Şi un umăr pe care Capul greu să mi-l plec Voi zâmbi cu candoare Şi-am să spun... toate trec.

- -69

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Nu e încă târziu
Peste aşteptările mele s-a aşternut liniştea iar ceaţa pleoapelor îmi acoperă orizontul prea orbit de lumina unei primăveri nedorite... nu e încă târziu să încep să mai cred în zăpezi... troienirile îmi sunt deja paznici şi aşternut şi leagăn... şi pendulez aşa, între ploaia luminii şi ninsoarea inimii, aşteptând să mi se facă mai frig...

- -70

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Prin păduri de gânduri
Lasă-mă să-mi culc capul pe rădăcina cuvântului şi-nveleşte-mă apoi cu paginile nescrise ale fiinţei tale, vei vedea atunci cum vor creşte între file pădurile mele de gânduri firave şi luând din lumina ta puterea se vor înălţa tot mai sus pentru a uni din nou cerul şi pământul...

- -71

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

La ţărmul aşteptărilor
Mi-am dorit să fiu ţărm, dar când m-am trezit înconjurată de ape m-au speriat valurile şi atunci am interzis corăbiilor să mai plece în larg. Credeam că ferindu-le de naufragii vor fi fericite, dar nu am făcut decât să le împiedic să privească înspre stele. Când am simţit apropierea furtunilor mi-am luat corăbiile una câte una şi le-am zdrobit singură de ţărmul aşteptărilor mele, apoi am rugat pescăruşii să închidă în ţipătul lor povestea mea...

- -72

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Abisal
M-ai înălţat ca să-mi arăţi de sus Că pot să tind spre zări şi mai departe, Dar de abisul vieţii nu mi-ai spus Că-l port cu mine-n suflet pân' la moarte. Aş tot urca, dar trepte nu mai am Şi frâng în mine zborul înc-o dată Şi ca un ultim gest, de-un ultim gram, Părinte, mă dezleagă şi mă iartă. Căci n-am ştiut din câte daruri port Pe care să-l trimit în zbor la tine Şi-am tremurat în vânt, biet fir de tort Ce-a rupt şi firul ce ducea spre mine. E linişte în jur, dar ce folos Nu liniştea mă duce mai departe Nici orologiul chiar de-ar sta ne-ntors Nu mi-ar da linişte în astă noapte.

- -73

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Despre fericire cânt
Cât de mult te doresc, Fericire! Când te caut prin frunze, tu te-ascunzi în Iubire, De te caut prin ploaie mă goneşti deseori Şi-mi alungi de pe pleoape somnul până spre zori. Nu pădurea mă cheamă când spre tine alerg Şi nici flori de pe lună nu-mi doresc să culeg, Nu vreau stele să-mi taie cale dreaptă spre cer Nici să-nvăţ de la vreme ce înseamnă să sper. Vreau doar focul iubirii să-l mai port în priviri Şi fiorul simţirii când atingi şi te miri, Vreau iubirea să-mi fie anotimp şi mormânt Şi atunci, Fericire, despre tine-am să cânt. - -74

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Rug înalt
Finalul simfoniei e în mine Şi cheia sol mi s-a lipit de trup Acorduri ancestrale-mi curg prin vine Şi din tăceri un ultim ''la'' mai rup. Şi-l potrivesc cu vocea-mi tremurândă Între un ''do'' din cer şi-un si bemol Să-mi fie rug înalt sau doar osândă Al unui cânt ce curge prea domol Şi în tăcerea nopţii ce mă poartă Din oră-n oră ca pe portativ Îngân un ultim cântec despre soartă Şi despre drumul ei limitativ.

- -75

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Rugă
Învaţă-mă, Doamne, ce-i nepăsarea Sămânţă de floare sau umbră de sunt, În braţele tale îmi caut uitarea Iar apa cea vie o iau din cuvânt. Învaţă-mă ruga cu vorbele tale, Dă-mi aripi din gânduri şi zborul deplin Şi lumilor tale de-nchin osanale Primeşte-le, Doamne, c-aşa mă alin.

- -76

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Epitaful unui râu
De m-aţi iubit vreodată şi n-aţi spus-o, O floare-acum e un tardiv simbol Şi chiar de-aş mulţumi că mi-aţi adus-o Pe drumul meu, plecat-am cu un gol. De m-aţi iubit etern, dar v-a fost teamă De ce simţiţi, de ce-aş putea să fiu, O lumânare-acum nu mai înseamnă Că lutul meu mai simte ce e viu. Tot ce-am iubit, lăsat-am într-o carte, Un vis frumos de-albastru risipit E testamentul scris, căci şi din moarte, - -77

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Eu voi veghea la tot ce am iubit. Nu sunt aici, nu căutaţi zadarnic, O cruce nu înseamnă că eşti viu Am fost un simplu râu, nu munte falnic Şi-acum, în stele, tot râu vreau să fiu.

- -78

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Colindul inimii
Nu mă lăsa pierdută-n bezna nopţii Spunând c-aşa e datina, aşa e scris, Colindătorii să aştepte-n faţa porţii La cei ce cred că viaţa e doar vis. Colinda de o cânt pe jumătate N-ai s-o-nţelegi şi fi-va în zadar, Primeşte-mă, cât încă se mai poate, Şi ia iubirea ce ţi-o dau în dar. Nu e podoaba unei nopţi prea sfinte În care-anini un glob, privind o stea, Apoi s-o uiţi, ca să-ţi aduci aminte C-ai vrea un an în viaţa ta să stea. E tot ce sunt şi tot ce din vecie Port în priviri mergând prin univers, Ia flacăra şi-ngăduie-i să-ţi fie Lumină-n cer şi-n iarnă, drum de mers. Când lerui ler s-o stinge-ncet în noapte Şi peste noi ninsori de timp vor sta, Să-ţi aminteşti, de încă se mai poate, C-am vrut să-ţi dau în dar, colinda mea. - -79

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Rămas bun
De-ai spune-acum că m-ai uitat, Aş crede c-am visat poveşti Şi troienind, sub fulgi de nea, Aş aştepta să mă trezeşti. Şi de m-ar ninge viscolit De dorul tău aş îndura Şi gerul crunt, şi iarna grea, Doar să mă ştiu, din nou, a ta. Şi când ninsoarea va cădea În sfânta noapte de Crăciun Cu glasul stins, colinda mea, Va fi un ultim rămas bun...

- -80

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

În noaptea asta fără lună
Te vreau în noaptea asta fără lună Să făuresc din tine începutul Unui acord, rămas captiv pe strună, Dar zămislit o dată cu pământul. Nici cântece de îngeri şi nici lire N-au cumpărat a lumii-împărăţie, Cum a iubirii mele zămislire Din vorbe n-o să-ţi facă avuţie. Te vreau în noaptea asta doar o clipă De mai ai timp să zăboveşti, iubire, Sub ochii tăi să vezi cum se-nfiripă Un astru ce te vrea ca nemurire.

- -81

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Dor de tine
Mi-e dor de tine ca de-o zi de vară Când din nisipul unui ţărm m-adun Şi mă zidesc castel până spre seară Şi-nchid în el tot ce aş vrea să-ţi spun. Mi-e dor de dorul spulberat de maluri Şi de catargul tău înalt mi-e dor Când dintr-un colţ de stea, m-arunc în valuri Şi în abisul mării simt că-s zbor. Mi-e dor de toamna ce-o ascunzi sub pleoape Şi de tăcerea palmelor mi-e dor Când îngânând un vers le ţii aproape Şi-apoi pe tâmple mi le pui uşor.

- -82

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Îngemănare
Două universuri fac eternitatea făurind din haos vise şi scântei, tu vrei focul sacru şi realitatea să le vezi de-a pururi doar în ochii mei. Vrei ca-n taina nopţii şi-n lumina zilei să fiu prelungirea unui vis ceresc, s-am scântei pe gene, puritatea filei şi uitând de toate să-nvăţ să iubesc.

- -83

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Printre maree
Am spart zidurile casei mele cu inima pentru a dovedi că nici o temniţă nu e suficient de bine clădită, dar o dată sparte zidurile, am realizat că vrând să culeg în palme vântul, am oprit mareele în loc.

- -84

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Uitări
Nu buze-nsângerate mărturisesc iubirea, n-aş vrea pierdut în noapte să crezi că te-am uitat sau că-n cuvinte tandre îmi caut împlinirea... păcatul lumii-l poartă azi cea care-a plecat? sau cel ce din trufie a aruncat în treacăt o vorbă grea de care îndată a uitat?

- -85

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Culegând stele
Pentru a-mi testa adâncimile, trebuie să învăţ mai întâi să-mi cunosc malurile, căci doar aşa voi avea puterea să culeg stelele ce se răsfrâng în mine.

- -86

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Suflet robit
Pierdut-am iar treaptă din scara de fum, de-ai şti ce nedreaptă îmi pare acum şi ce-nşelătoare e lumea de foc, cum calcă-n picioare ce-i fără noroc... zadarnic îmi pare şi luptă şi cânt, zadarnic în zare întreb cine sunt, mai am doar o cheie de lacăt ciobit, mai sunt doar femeie şi-un suflet robit...

- -87

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Cafea în doi
Cu tine-aş bea cafeaua şi pe Marte Şi tot cei pe pământ nu mi-ar lipsi Doar ochii tăi parfum de tei să poarte Şi-n ei să-nchid mereu o nouă zi. Când întristat de doruri ce te cheamă Îţi vei dori o aripă să zbori, Voi rupe din iubire fără teamă Ca printre stele astru să cobori. Mă vei privi de sus zâmbind cuminte, De jos te voi privi zâmbind senin Şi ca-ntr-un vis, noiane de cuvinte, Vor scrie-n stele tot ce-i în destin. Cu tine-aş bea cafeaua pân' la moarte Şi tâmpla ta, albită de ninsori, Mi-ar demonstra că încă se mai poate Iubind, s-aştepţi spre stele să cobori.

- -88

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Femeie - Izvor
Tu priveşte-mă femeie-ntreagă Jumătate eu, voi fi doar dor Şi doar cel de sus o să-nţeleagă De ce jumătate simt că mor. Şi călătorind prin caravane, Traversând deşerturi rând pe rând, Am s-aprind în mine vechi icoane, Unei stele-am să mă rog în gând. Fă-te peste mine râu de munte C-am secat, şi vămile mă vor Drum de mers şi peste noapte punte, Iar eu îmi doresc să fiu izvor.

- -89

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Picătură - Umbră
Cu zăpezi pe tâmple Picurând treptat Iarna îmi arată Tot ce-am însemnat. Condensându-mi lacrimi Mă zideşte-n cer, Boltă de cristale Peste lume pier. Picurând în rugă Tot ce-a mai rămas, Picăturii umbră Încă-i mai dau glas.

- -90

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Iubiri de-argint
În noaptea asta, de-am să ning cu stele sau cu tăceri m-oi troieni treptat, să nu încerci să cauţi printre ele făptura mea sau unde-am înnoptat. Iubiri de-argint mai ning în plină iarnă pe ram de brad luminile se-aprind şi din văzduh, noi lacrimi prind să cearnă, şoptind în dansul lor un vechi colind.

- -91

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Ninsori cum cern
Îngenunchez în faţa ta o clipă Şi ostenită de atâta drum Am să te rog să nu arunci în pripă Cuvinte ce m-ar transforma în scrum. Orgoliul în iubire e povară Prea multe trepte duc către infern, Priveşte-mă, te rog, întâia oară Priveşte ochii mei, ninsori cum cern.

- -92

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Sub ochii tăi
În palme-ţi înfloresc atingeri Şi pielea mea devine rouă Şi-atunci te-ntreb: "Sunt printre îngeri Sau doar zidit-o lume nouă?" Sub ochii tăi mă sting fecioară, Sub gura ta mă nasc femeie Şi ca-ntr-un vis, întâia oară, Din focul sacru sunt scânteie. Şi ţi-aş pătrunde-atunci în sânge Să arzi mocnit o viaţă-ntreagă Şi prin tăceri dorul de-ai plânge Doar ochii mei să te-nţeleagă. Mă vei purta în veşnicie, Te voi purta-n eternitate, Şi doar pământul o să ştie Că-n grija lui le las pe toate. Şi-ai să zâmbeşti şoptindu-mi dulce: "Pe sâni ţi-am desenat o stea Ca să nu uiţi, când te vei duce, C-ai apărut în calea mea." Şi tandru te-aş privi şi sete De noaptea ta mi-ar fi mereu Şi-n primii zori cu albe plete Am să te-alung, Sufletul meu. - -93

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Şoapte
Mai şopteşte-mi că plutim pe ape Că pământul e scăldat de ploi, Că deşi te pierd, te am aproape Şi murind mai ştim să fim tot doi. Vreme a căzut iar în robie Ploile-au migrat şi au tăcut Şi-aş vărsa o lacrimă să-ţi fie, Drumul plin de rouă aşternut. Mai şopteşte-mi că pădurea-i verde, Că pe ceruri aştri n-au apus, Că tot ce ţi-am dat nu se va pierde Şi tot ce-am trăit a fost de-ajuns.

- -94

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Nedumeriri
Mi-am întrebat amintirile ce gust are viaţa şi m-au privit mirate ridicând din umeri. Apoi mi-au şoptit: "Oare nu ai simţit niciodată cum ţi se lovesc primii zori ai zilei de bolta palatină? Nu ai zdrobit niciodată sub tălpile goale boabele de rouă în care încă mai erau captive reflexiile stelelor? Nu ţi-ai izbit niciodată de tâmple fulgii de nea?"

- -95

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Repetitiv
Aceeaşi paşi mă poartă Spre noapte sau spre zi, Şi-acelaşi lut mă iartă Când nu mai pot trăi. Şi-aceeaşi încăpere M-aşteaptă să revin, Când nu mai am putere S-ajung unde-i senin. Şi iarăşi dor de ducă În prag m-aşteaptă iar, Şi umbră şi nălucă Mă mistui în zadar. Aceeaşi paşi mă poartă Şi de-i auzi când trec, Să-mi dai o altă soartă Sau să m-ajuţi să plec.

- -96

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Ce tandru mă alinţi
Ce braţe primitoare ai, durere, La pieptul tău ce tandru mă alinţi! Eşti lumea care-n veşnică tăcere Mi-atinge-n taină tâmplele fierbinţi. Îmi pare că te ştiu de-o veşnicie Ţi-am dat culori şi forme uneori, Ţi-am dat fiinţa mea, rugă să-ţi fie, Şi tu mi-ai dat nelinişti până-n zori. La braţul tău am străbătut pământul Ştiam că mă urmezi oriunde-aş fi, Nu te-a gonit nici soarele, nici vântul Şi te-am sfidat prin verbul "a trăi". Iubirea de mi-ai dat-o, a fost mare Şi ai crezut c-o să mă sting curând, Dar focul meu se-ntinde până-n zare Şi-acum te-alung... s-adorm cu ea în gând.

- -97

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Gri
Afară totu-i gri şi-i obosit, Pe braţul meu tăcut ai adormit Şi vrei să uiţi de frig şi de ninsori Şi-n ochii mei te piezi şi te măsori. Şi-mi spui: "Iubito, lasă-ţi tâmpla jos Doar ochii tăi mai ştiu ce e frumos, Doar braţul tău mai vreau să îl ating S-adorm aşa uitând de ierni cum ning." Şi te-nvelesc zâmbind, şi-ţi dau ce-mi ceri, Să nu existe mâine şi nici ieri Şi-n ton de gri, ce-mi pare-acum mai blând, Adorm şi eu, purtându-te în gând.

- -98

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Clopotul din alte vremi
Pentru cine bate-n taină Clopotul din alte vremi, Dacă poartă-a umbrei haină Şi la tine nu mă chemi? Pentru cine să răsune Glasul lui răscolitor, Când doar nopţilor mai spune Tristul cântec de amor? Zăvorât în schitul laic Dintr-un munte prea tăcut, Cântul lui răsună tainic Şi nu pot să îl ascult. Nici ecoul nu-l mai poartă Şi nici nori nu-l mai păzesc, Pentru cine să mai bată Dacă azi nu te găsesc?

- -99

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Dormi în părul meu
Dormi în părul meu că-i noapte veşnic Şi nici zori sau aştri nu te-ating, Lasă-mi doar pe buze rug sau sfeşnic Gura ta, ce-n ierni tăceri o ning. Voi veghea la somnul tău cuminte De pe frunte gânduri voi goni, Cuibărită-n braţul tău fierbinte Voi uita ce-nseamnă a muri. N-aş mai vrea să ştiu ce-i dor de ducă Nici cu glezna marea s-o măsor, Doar iubirea aş simţi cum urcă Trupul tău şi-al meu, făcându-l zbor. Dormi în părul meu că-i primăvară Şi-am şi ghiocei şi păpădii... Dormi !... nu-mi pasă pentru-ntâia oară Dacă cei din jur sunt încă vii.

-100

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Lacăt la vise
Nu mai vreau să renasc din cenuşă, Nu mai vreau să colind pentru doi, Pune-mi, Doamne, un lacăt la uşă Şi mă-nvaţă uitarea de noi. Din atâtea cărări neumblate Lasă-mi una s-o ştiu numai eu, Nu spre lume sau eternitate Ci spre ţărmul adâncului meu. Pune lacăt la uşi interzise Şi sigiliu pe stele şi foc Frânge-mi zborul, retează-mi din vise, Dar păstrează-mi în ceruri un loc. Port în mine deşert şi maree Oglindesc lumea-n care mă plimb, Din lut fin m-ai creat ca femeie Şi iubirea mi-ai dat-o drept nimb. Nu mai vreau să urc iarăşi un munte, Nu mai vreau să cad iar în păcat, Peste tot ce-i abis sau e punte Viaţa mea oare cât a-nsemnat?

-101

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Penitenţă
Odin doarme la sânul meu şi suspină din când în când, gândurile lui lovesc în gândurile mele răsturnând universul... îl legăn uşor, matern, şi-i şoptesc: - Dormi, nenăscutule, dormi... voi plăti cu ochii mei seva cunoaşterii tale...

-102

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Temple în ruine
Nu privi în urmă când m-alungi Din ruine temple nu se-nalţă, Ochii mei ca două râuri lungi Vor mai spune nopţii de-s în viaţă. Nu privi, n-ai teamă că te strig, Clopotul e mort pentru vecie Nu mai bate-n van, nu-i este frig, Şi nici umbra zilei n-o mai ştie. Nu privi, nici cerul nu s-a-ntors Din povara lumii să mai scadă Şi-n fuiorul clipelor s-au tors Negre ploi, ce-n mine au să cadă. Nu privi, nici eu n-am să privesc, Spulberata floare a iubirii, Semn divin că tot ce-i omenesc Pe vecii supus e-n legea firii.

-103

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Va urma
Între-a fi şi a cunoaşte Câte valuri de dureri? Din nimic, nimic se naşte Ce e azi a fost şi ieri. Între cer şi apa mării Câte zboruri se mai frâng, Cât pustiu e dat uitării, Câte lacrimi se mai plâng? Între ţărmuri şi maree Viaţa mea şi viaţa ta, Foc mocnit, pură scânteie, Dor aprins de "va urma"

-104

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Ca o vrăjitoare
În miez de noapte ca o vrăjitoare Pe mătură-aş veni să te răpesc, Ca să te-nchid tăcut în carul mare Şi să vibrezi când vreau să te găsesc. Aş prinde luna-n cuie drept pedeapsă Că-n multe nopţi la ea mi te-a chemat Şi dorul strâns într-o cutie-albastră Pentru vecie ţi l-aş face pat. Cu buze-nsângerate drept lalele În primăveri ţi-aş desena mereu Iubirea mea, ca pe un dans de iele, Pierdută-n zborul tău de alizeu. Bătând din gene aş stârni maree Nisip clepsidrei veşnic să-i robesc, Căci zeu îmi eşti, şi eu îţi sunt femeie, Şi toate astea fiindcă te iubesc.

-105

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Patru puncte cardinale
Din tot ce-am strâns ieri cu credinţă, Din tot ce-am întâlnit în cale, Mă mai închin azi cu căinţă La patru puncte cardinale. Desperecheată fără vrere Cu trupul mult prea ostenit De zboruri false, ce-n cădere, M-au răstignit spre răsărit. Îmi caut clocotul din sânge Durerea lui veacuri străbate Şi sub lumina ce mă frânge Mă-nchid tăcută-n miazănoapte. La patru puncte cardinale Mai bat mătănii şi mai strig Nu resemnată, nici nu jale, Ci doar purtând pe pleoape frig.

-106

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Din risipirea vremii
Când te-am găsit, ştii bine, Ar fi nedrept să pleci Pustiu e fără tine, De ce nu înţelegi? Mă voi preface-n clipă Să nu mă simţi când trec Şi-n veşnică risipă Sub ochii tăi mă plec. Ce rost mai are ziua Şi noaptea ce-nţeles, Din două lumi stinghere Doar lacrimi am cules. De ce vrei anotimpuri Să mă zidească-n cer, De ce pustiu ţi-e gândul Când braţele-mi te cer? Din risipirea vremii Târziu ai apărut Şi-acum, în pragul serii, Nu-mi cere să te uit.

-107

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Vremelnic
O vreme am, să-nvăţ să strig La tot ce-i crud şi fără nume, Şi mă revolt, şi-mi este frig, Şi locul nu mi-l ştiu în lume. O vreme am, să mă jelesc De tot ce-i negru, dar nu noapte, Şi mă tot cert apoi plătesc Cu viaţa mea, vama spre moarte. O vreme am, c-aşa e scris Să fim vremelnici pe vecie Doar în iubire, mi-am promis, S-ating a lumii veşnicie.

-108

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Gândul bun
Lasă-ţi ochii, dacă pleci, Să-mi mai iau din ei lumina Când veghez în nopţi prea reci Şi nu ştiu a cui e vina. Lasă-ţi florile de tei Să mă poarte-n tot înaltul, Prin abis sau printre zei Tu, păgân, ca nimeni altul. Lasă-ţi trupul ca pe-un prag Să mă treacă peste lume, Ziua foc şi noaptea mag, Zeul meu fără de nume. Lasă-ţi inima drept mal Când pierdută-s printre ape Sau prin dorul abisal Când nu te mai simt aproape. Şi pe suflet să-ţi mai pui Gândul meu cel bun şi vina De-a iubi doi ochi căprui Şi-a uita ce e ruina

-109

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Alergând după stele
Colbul din vise mi-e acum piatră filozofală, cu ea aprind tăcerea din tine şi-o transform în aurul vorbelor... Aminteşte-ţi ce ţi-au şoptit zorile când mi le-ai desprins din păr... Între punct şi spaţiu stă linia vieţii şi ceasul ce ţipă în noi a deşertăciune. Îl mai amăgim uneori iubind, iar alte ori alergând după stele...

-110

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Intimitate
În iubirea mea nu-i loc de umbră Chiar şi-n paradis mai cade-o stea, Paşii mei doar înspre tine urcă Iar de cad, mă-nalţă vocea ta. În iubirea mea nu-i loc de noapte Iar când dorm toţi aştrii, tu luceşti, Şi de paşii m-or purta spre moarte Voi veghea acolo unde eşti. În iubirea mea nu-i loc de iarnă, Nici de ceruri fără zbor nu-i loc, Aştri peste mine se răstoarnă Şi în ochii tăi mereu se-ntorc. În iubirea mea încape-o lume Şi din celelalte scriu poveşti, Lasă norii toţi să se adune C-un surâs i-alung, când mă priveşti.

-111

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Tristeţi rătăcitoare
Nu deştepta tristeţile din mine Nu-mi cere-n schimbul vieţii un răspuns, Tot ce ţi-am dat e tot ce-mi aparţine Nu e puţin şi nu e de ajuns. Nu-mi deştepta dorinţele nebune Cerbii de foc pe tine te nuntesc, Mai ştii ce nume port, mai ştii a spune Sau glasul meu e mult prea pământesc? Nu deştepta nimic din tot ce doare Nimic din ce m-acuză când tu ştii, Că cerul nopţii mele-i mult prea mare Şi mult prea scurtă-i clipa când revii. De nu-i puţin şi nu e de ajuns, Cum să clădeşti o lume ce se cere În ochii infinitului răspuns Şi-n faţa morţii, clipa de tăcere?

-112

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Cântec de lutier
Cât o să mai plângi arcuş pe strune, Cât din jalea ta o să mai spui, Nu simţi timpul cântul cum răpune, Nu te simţi pustiu şi-a nimănui? Nu te-alungă vântul în tăcere, Nu te-ngroapă-n neguri primii zori? Cântul tău e doar o adiere Ca un zbor ce trece printre nori. Cât o să mai plângi pierdut în vise, Spre apus cât timp ai să priveşti? Cu ochii stinşi şi palmele închise Nici un drum pierdut n-ai să găseşti. Nu te simţi răpus de briza mării, Nu te-neacă sarea din priviri, Nu vezi timpul cum te dă uitării, Cât mai poţi s-aduni din risipiri? Ca un ultim cântec de sirenă, Ca un ultim strigăt la catarg, Faci din note visul tău cu trenă Şi-l dezlegi în valuri ce se sparg. Cât o să mai plângi arcuş pe strune, Cât o să mai cauţi un răspuns? Când nici cheia sol nu-ţi poate spune Tot ce lutierii ţi-au ascuns. -113

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Scrisoare de dor
Scrisoarea de dor rătăcită în palmele tale De o scrii prea târziu vei răni taina slovelor sale Şi va cere-n zadar uşii mele să se mai deschidă Scrie cât nu-i târziu, cât în dragoste mai sunt lucidă. Şi zâmbind să-ţi apleci ochii mici peste alba hârtie Şi cu degete lungi lasă-ţi sufletul slova să scrie, Voi citi tremurând ce mi-ai scris iar apoi ruşinată, Voi ofta murmurând: "Se mai nasc vise vii câteodată."

-114

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Mai mult de la viaţă
Învaţă să ceri mai mult de la viaţă Minutul ce vine ascunde comori, Priveşte atent ce natura te învaţă Şi visul nu-ţi frânge când vezi primii nori. În tine trăiesc un zeu şi o umbră De tine depinde ce cale alegi Iar noaptea de-ţi pare tăcută şi sumbră, E doar fiindcă viaţa nu ştii s-o-nţelegi. Fă zeul din tine măreţ ca iubirea, Dă-i aripi să zboare şi glas fermecat, Spre stele te-nalţă, ridică-ţi privirea Şi-alungă în haos ce-i vis ne-mpăcat. Învaţă să ceri mai mult de la viaţă, Pământul se stinge sub umbrele vii, Ia veşnic iubirea drept scut şi povaţă Şi rugă spre ceruri fă verbul "a fi".

-115

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Când dormi
Când dormi, pe chipul tău e-atâta pace, Doar pulsul tău îmi spune că eşti viu Şi te respir cuminte, şi îmi place C-alungi din viaţa mea, tot ce-i pustiu. Când dormi, pe tâmple-ţi cresc boabe de rouă Şi însetată le culeg cu dor, Şi dulci îmi par, şi-aş vrea aşa să plouă, Să-mi sting iubirea când le beau uşor. Şi mâna o întinzi în vis spre mine De parcă vrei să-mi spui: "E-adevărat! Eşti, draga mea, aici, şi-mi este bine Să ştiu, că-n lumea ta nu ai plecat." Când dormi îmi place să te-ating în taină Şi-n palma mea, conturul să-ţi închid, Căci pielea ta e cea mai fină haină În care vreau apoi să mă cuprind.

-116

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Am libertate
Am libertatea de-a gândi şi-a spune Şi libertatea de-a te-nchide-n vers, Tu ai puterea nopţii de-a răpune Şi de-a deschide-n ceruri drum de mers. Am forţa de-a clădi o-mpărăţie Şi slăbiciunea de-a iubi un zeu, Tu ai menirea drumul drept să-mi fie Şi de-a mă face pururi să fiu... eu. Şi eul meu cu eul tău alină, Cu noaptea mea dezleag-o pe a ta, Căci sclavi suntem, deşi n-avem ca vină Decât iubirea pentr-aceeaşi stea. Am libertatea de-a te şti aproape Şi privilegiul de a şti ce poţi, Am zâmbete şi lacrimi am pe pleoape Şi ochii tăi pe ceruri chei de bolţi. Am libertate şi am neputinţă, Am focul din adâncuri şi abis, Tu ai tăria vieţii şi credinţă În libertatea mea, cum mi-ai promis.

-117

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Că ne iubim
Că mă iubeşti îmi spui, şi-o ştiu, Şi-o simt cu inima mea toată Şi cea mai mândră vreau să fiu, Căci prea e dragostea curată. Că te iubesc e-adevărat, Nu ştiu s-ascund, nu-mi pasă cine Se va-ntreba cum s-a-ntâmplat Să mă iubeşti aşa pe mine. În dar primesc şi-n dar îţi dau Făptura-ntreagă, cer şi vise Şi-aş vrea să plec, şi-aş vrea să stau, Şi-aş vrea la doruri porţi închise. Că ne iubim, o ştim doar noi... Şi alte zeci de inimi care Mai cred că simpla cifră doi N-a fost aleasă la-ntâmplare. Şi sprijin bolta mea de-a ta Şi simt cum cresc, şi tu te bucuri Că-ntreaga lume va afla Cum din iubire se nasc fluturi.

-118

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Cerul zborurilor mele
Întâmpin zorii doar cu tine Şi doar atunci mi-e dragă viaţa Când strig, gândindu-mă la tine: "Sărut, Iubire, dimineaţa!" Şi ochii tăi ce ard sub pleoape, Şi gura-ţi dulce ca nectarul, Şi grijile ce-ţi stau aproape, Şi certitudinea şi-amarul, Şi tot ce eşti menit din stele, Să fii în viaţă, nu în gând, Tu, cer al zborurilor mele Şi sensul meu pe-acest pământ.

-119

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Primăveri regăsite
Ce primăvară mi-ai adus în cale Uitasem lângă ea cât e de bine Şi cum păşind pe-alei, de braţ, agale, Las în trecut tristeţe şi suspine... Ce parfumat e cerul lângă tine Şi flori de tei simt cum m-ating pe pleoape, Tot orizontul simt că-mi aparţine Şi trupul tău cel cald, e-atât de-aproape...

-120

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Trista ziuă de joi
Nu pleca prea departe, nu privi înapoi chiar de spinii durerii s-au ivit între noi şi în ziua din urmă peste lacrimi şi ploi aminteşte-ţi de clipa când eram puri şi goi Într-un capăt de lume, într-un negru convoi spinii cer în tăcere trandafirii din noi şi prin vene de curge sânge cald, nu noroi vom hrăni cu iubire trista ziuă de joi.

-121

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Nu mă condamnaţi pentru iubire
Nu mă condamnaţi pentru iubire, Nu mă condamnaţi pentru-n sărut, Mult prea selenară sunt din fire, Prea puţin mai ştiu că sunt şi lut. Deopotrivă scrum, dar şi scânteie Am simţit a lumii zămislire Nu sunt colţ de rai, sunt doar femeie, Nu mă condamnaţi pentru iubire. Din ciudata vremilor zidire Ştiu că prea târziu am apărut... N-am cum să fiu lut, nu port rodire, Nu mă condamnaţi pentru-n sărut. Am privit de jos cum e lumina, Mă revolt la cruda vremuire Că pământu-i trist, doar eu port vina, Mult prea selenară sunt din fire Am primit şi-am dat mereu iubire Este crezul meu în absolut, Treapta de urcat spre devenire, Prea puţin mai ştiu că sunt şi lut. Prea puţin mai ştiu că sunt şi lut, Mult prea selenară sunt din fire, Nu mă condamnaţi pentru-n sărut, Nu mă condamnaţi pentru iubire. -122

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Mai cred...
Mai cred în castani şi în tine Mai cred în iubirea din noi În viaţă doar toamna mă ţine Şi gândul că vii înapoi. Şi-n foşnetul frunzelor moarte Îngrop înc-o zi fără rost Şi scriu, suspinând, pe o carte Că veşnic pierdută ţi-am fost. Credinţele mele-s răpuse De spaţiu, uitare şi ploi... Iar inima gândul îmi spuse, La ce-ai mai veni înapoi? Castanii în ploi se îmbracă Şi reavăn parfumu-i discret Îmi spune şoptit, când se-apleacă, Doar piatra nu simte regret. Mai cred în făptura-ţi divină Mai cred ce în taină mi-ai spus Nu-i ploaia, nici toamna de vină Că visele mele s-au dus

-123

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Posesiuni
Nu vreau decât ce-mi aparţine O palmă de pământ şi-o stea Şi între-aceste lumi divine Cheia de boltă-i gura ta. Nu vreau în cale-mi alte stele, Nu vreau pe boltă aştri noi, Vreau înapoi să-mi dai acele Secunde, care-au ars în noi. Nu vreau nimic din ce au unii, Nimic din ce-am avut cândva, Vreau doar pe boltă raza lunii Şi vocea ta de catifea. Vreau umbra pe pământ să-mi fie Legată doar de umbra ta Cu fire neştiute ţie Şi fără de poveri cândva. Nu vreau pământ pentru palate, Nu vreau imperii, nici arginţi, N-au cum să valoreze toate Cât gestul tău, când mă alinţi. Nu vreau decât ce-mi aparţine Şi-mi aparţii, cu-adevărat, Din focul ce-l purtam în mine Iubirea ta s-a întrupat. -124

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Renunţări
N-am să mai curm cu umbra mea vreo rază, N-am să mai cer iubirii nici un semn, Că dorm pentru vecie sau sunt trează În ochii lumii tot la fel însemn. N-am să mai curm iubiri neîncepute Nici să testez abisuri sufleteşti, N-am să-i mai cer nici inimii s-asculte De glasul tău, de felul cum păşeşti. M-aş alunga din mine, dar mi-e teamă Mi-e focul viu, deşi am lutul stins Şi-aş vrea să uit iubirea ce înseamnă, Şi-aş vrea să uiţi că-n taină te-am aprins. N-am să mai curm cu vocea mea tăcerea -125

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Nici să mai cred în gesturi mici, fireşti, Vreau să găsesc în mine doar, puterea De-a nu-ţi mai spune, cât de drag îmi eşti.

-126

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Vămile iubirii
Dormi, Iubire, dormi la pieptul meu Să trăieşti nu ţi-a fost dat vreodată, Poate aşa n-o să ştii ce e greu Nenăscuţii nu mor niciodată. Dormi, Iubire, viaţa e doar drum Să-l străbaţi n-ai cum, nu ai putere, E târziu, s-a înserat de-acum, Şi vama uitării iar te cere. Te-ai născut târziu şi fără rost, Doar secundă-n plus a unei moarte Nu vei fi nicicând şi nu ai fost O lumină simplă, dintr-o noapte. Lumea nu-i făcută doar din doi N-am să-ţi vând iluzii, nu ai teamă, Neştiută, fără de noroi, Tu spre ceruri eşti singura vamă. Dormi, Iubire, şi-am să-ţi cânt încet Cântec tainic şi venit din stele Fără teamă şi fără regret Vamă-ţi fie versurile mele. Şi de-oi adormi şi eu curând, Fir de-argint sau fir de păpădie Să ne poarte-n ceruri cât mai blând, Nenăscută tu şi eu prea vie. -127

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Povestea heraclitului de rând
Întoarce-te ca om, ce în lumină Îşi dă tributul pentru mii de vieţi Pe ostenite drumuri, fără vină, Mai scaldă-n rouă triste dimineţi Şi vechile cascade din tăcere Se vor trezi, la pasul tău vibrând, Şi apa lor va spune în cădere Povestea heraclitului de rând...

-128

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Desferecând cetatea
Mi-am construit cetatea pe o stâncă Şi stânca s-a clintit din locul ei, Căci o strivea durerea mea adâncă Şi liniştea găsită-n ochii mei... Şi mi-am depus pe mare-atunci cetatea Sperând că valul ei va dezlega Misterul vieţii mele, truda, moartea Şi valul s-a ferit din calea mea... Şi mi-am purtat şi în deşert cetatea Şi-au dat atunci clepsidrele-napoi Nisipul ce-mi zidea eternitatea Şi trist-am dus cetatea între ploi... Şi ca-n potopul biblic am lăsat-o Şi apa a crescut în piatra ei Şi i-am strigat uitării: "Uit-o!... Iart-o!" Şi Dumnezeu mi-a dat-o dragostei... Şi dragostea desferecând cetatea De stâncă, val, deşerturi şi de ploi I-a dat ca punte peste lume cartea Şi glas iubirii ce-o purtăm în noi.

-129

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Între cel dintâi şi cea din urmă
Şi de calc pe stele ca pe-un drum Focul meu nu lasă nici o urmă, Ploi păgâne cad din cer acum Peste cel dintâi şi cea din urmă. Asfinţit şi răsărit păream, Păreai cer... şi fără stea pari încă, Eu din alte galaxii veneam, Tu veneai din noaptea cea adâncă. Şi-am legat în taină două punţi Între cel dintâi şi cea din urmă Să continui eu, când tu renunţi, La iubiri ce-n ceruri stele curmă. Căci s-ar stinge galaxii întregi, Umbră pe pământ şi-n cer tot umbră, Şi-ai putea târziu să înţelegi Că prin noi, în lume, stele umblă. Şi se scurg clepsidre pe ascuns, Stele cad făr'a lăsa o urmă Eu nu cred... tu crezi că-i de ajuns Pentru cel dintâi şi cea din urmă? Drumuri par deschise-n calea mea, Drumuri am lăsat mereu în urmă, De-aş putea de ceruri m-aş lega Între cel dintâi şi cel din urmă. -130

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Dulce-amar
Am cunoscut ce-i rău şi ce e bine Ştiu ce-i amar şi ştiu ce e plăcut, Dar dacă nu te-aş fi iubit pe tine Îţi jur că în zadar m-aş fi născut. Mi-aş fi urcat Golgota şi-n zadar Spre stele-aş fi privit cu resemnare De n-ai fi pus la poarta mea un jar Ce luminează veşnic o cărare. Mi-aş fi croit un drum spre nicăieri Şi-n noaptea mea adâncă, fără stele, La fel ar fi azi, la fel ca ieri De n-aprindeai cu drag visele mele. Am cunoscut pustiuri şi chemări Şi-am ascultat poveşti înfiorată Dar, de-ai fi stat mereu ascuns de zări, Mi-aş fi pierdut la zaruri viaţa toată. Şi-am cunoscut ce-i rău şi ce e bine Ştiu ce-i amar şi ştiu ce e plăcut Şi-acum, când te iubesc pe tine, Din focul cel etern am renăscut.

-131

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Din Salem
Nu sunt o vrăjitoare din Salem Deşi dansez prin ploaie câteodată Port vraja doar în vers, deci nu mă tem, C-ai să îmi ceri s-abjur de ea vreodată. Din câte gânduri tainice-am aprins În pomul vieţii ard doar cele-n care Dorinţa de pustiu nu a învins Deci, lasă vraja mea să te-nconjoare. Posed atâta farmec că nu ştiu Ce ierburi fac licoarea fermecată Şi n-am să-ţi dau să bei, nu cât eşti viu, Şi cât mă placi cu inima curată.

-132

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Ninge
Ninge fără tine ca în fraţii Grimm şi-aş vrea să dispară tot acest sublim, şi-aş vrea să îngheţe noul an pe ram, să rămân pribeagă, dar să te mai am. Şi ne ninge tandru şi ne ninge trist ca o implorare, ca un acatist şi ne lasă tainic, flori de gheaţă-n geam, tu să crezi că-s vie... eu că te mai am... Şi tot cade cerul peste noi de sus Şi veşti de la stele pe fulgi mi-a adus Şi-n omătul moale, ca pe albe foi, Scriu povestea iernii ce-o purtăm în noi...

-133

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Un cer nescris
Un cerc de foc pe-o mână tremurândă Şi-un cer nescris, de steaua ta flămândă, Şi tot ce Dumnezeu a pus în "DA" Unind pe veci făptura mea şi-a ta. Şi binecuvântări, şi trepte multe, Şi-un umăr dacă plângi, şi-un glas să-ţi cânte, Şi tandri ochi ce veşnic vor să-ţi spună: Dormi liniştit, iubite, noapte bună!

-134

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Zăpezile din Muntele Fuji
Priveşti în zare trist, dar fără teamă, Şi glasu-ţi cald începe a-mi şopti Poemul scris cu dor ce tainic cheamă, Zăpezile din Muntele Fuji. Ştiu şi ascult tăcută, înfiorată, Din câţi sunt vii doar noi suntem aleşi Să plângem prin poeme viaţa toată Ca-n zorii zilei, floarea de cireş. Sub vraja noastră cerul nu mai ninge De aripă te ţin şi simt cum zbori, Când ştiu că-n noi mereu iubirea-nvinge Mă pierd zâmbind prin stoluri de cocori. Şi fiecare poartă câte-o veste, Visul cel alb îl scriu, iar tu de-ai vrea Să numeri cu răbdare file-n care În origami-nchid dorinţa mea.

-135

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

A iubi
A iubi nu se uită vreodată Chiar de-n inimă moare un dor, Lumea-ntreagă-i o veşnică roată Şi iubim până stelele mor. A iubi se învaţă-n tăcere Chiar de inima clopot se vrea, Cerul tot pare doar mângâiere Şi un suflet, e singura stea. A iubi e banal, e poetic, Chiar de muzele-n cărţi sau închis Tot pământul e-un flux energetic Şi simţirea îţi pare doar vis. A iubi nu se-nvaţă la şcoală Nu se află în cărţi din trecut, Doar iubind viaţa nu-ţi pare goală Şi trăieşti ca-ntr-un vis de demult. A iubi nu-i o pură-ntâmplare Nu-i un joc de şotron desenat Cu o cretă albastră şi-n care Şapte pietre arunci şi-ai plecat. De-ai iubit n-ai să uiţi niciodată Chiar de-n lume distanţe s-au pus, Fără sens paşii tăi de te poartă Tot iubeşti pân-ajungi la apus. -136

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Ştiu cine sunt
Ştiu cine sunt acum, ştiu cine-am fost, Dar ce va fi de mâine mai departe Doar bunul Dumnezeu o poate şti Şi îngerii ce stau ascunşi în noapte. De flori au parte numai cei ce mor Iar fluturii trăiesc numai o vară, Tăcerile uitate nu mai dor Şi aşteptarea nu mai înfioară. Acolo sau aici sunt tot la fel Vie, ardentă, nu mică păgână Captivă într-un loc, de-un veac stingher, Ce ţine-n mână veşnica ţărână. Eu flote din hârtii nu construiesc Căci efemeră-i apa ce le ţine Şi nici deşertului nu dăruiesc Cetăţi de vise albe şi suspine. De mai visez în taină uneori Cetăţile-s închise pe vecie Şi în zadar şi-o mie de cocori Şi-ar duce zborul către veşnicie. Eu sunt aici şi-aici am fost mereu Fără răspuns şi fără întrebare Plutind pe câte-un val când mi-a fost greu, Statornică cetate în vâltoare -137

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Nu mă mai caut căci ştiu cine sunt De valul meu corabia se teme Căci cu un singur gest, cu un cuvânt, Sunt iar ca ploaia la-nceput de vreme.

-138

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Iubire de granit
Ţi-aş cere piatră rece să iubeşti Ţi-aş cere din granit împărăţie, Dar tu ştii numai umbre să priveşti Iar eu, deşi mă trec, sunt încă vie. Şi mai ştiu încă primăveri s-ating, Mai ştiu zăpezi ce se preschimbă-n rouă, Nu vreau ecoul paşilor să-mi sting Pe drumul către lumea-n care plouă. Căci stropii grei în piatră de lovesc Doar sap-adânc, nu o trezesc la viaţă, Şi-n urmele lăsate eu citesc Un epilog, şi nu blândă prefaţă. Ţi-aş cere piatră ultimul cuvânt, Cuvântul viu, nu cel de pe morminte Pe care-l laşi mereu purtat vânt, Tu de-l accepţi, eu simt mereu că minte.

-139

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Ca sunetul şi-o clapă de pian
E greu să mori sau greu e să re-nvii Şi să dai sens la ce numeai tu viaţă, E greu să uiţi sau e mai greu să ştii C-ai mai pierdut o nouă dimineaţă? Ca sunetul şi-o clapă de pian Pe portativ trăieşti, dar nu prinzi viaţă Decât când te atinge cu alean Un pianist ce note dulci învaţă. Ce armonie şi ce cântec trist De zidul nopţii în zadar s-atinge Căci nu poţi cât un cântec să exişti Şi-apoi să taci când soarele se stinge. O zi alegi şi-n altă zi te pierzi Şi eşti pe rând când fulger când tăcere Şi nu ştii unde mergi şi-ncepi să crezi Că eşti un strop de apă, în cădere. E greu să dormi sau greu e să visezi Şi să-ndrăzneşti ce inima îţi cere, E greu s-alungi sau greu e să păstrezi Ce-i dulce vis şi tandră mângâiere?

-140

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Spaţial
Dincolo de cer ne-am întâlnit Ca doi aştri rupţi din constelaţii, Fără de nadir şi de zenit Şi-nsetaţi de zbor cum nu sunt alţii. Dincolo de vorbe ne-am privit Ochii tăi şi-ai mei... Câtă risipă! De tristeţe cerul s-a umbrit Şi tăcuţi ne-am transformat în clipă.

-141

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Pătimesc
Pătimesc!... şi sunt tristă şi nu am nicio vină Pătimesc!... fulg de viaţă rătăcind prin lumină Nici un zbor nu m-ajunge, nici cireşi n-am în geam Doar un colţ de hârtie şi speranţă un dram. Pătimesc!... şi din zare mă păzeşte un munte Pătimesc!... şi în taină port sudoare pe frunte Nici culori, nici magie, nu-mi mai dau azi fiori Doar speranţă-mi aduce zborul lin de cocori. Pătimesc!… şi m-aş duce pătimesc şi-aş mai sta Ca o stea fără cruce asfinţind undeva...

-142

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Ţi-s ochii trişti
Ţi-s ochii plânşi iar inima se zbate De parcă-n laţuri vânători haini Au prins-o ca în veci să nu-mi arate Ce trist eşti fără mine prin străini. Ţi-s ochii goi şi fără de chemare Şi tâmpla ninsă, deşi mult prea crud, Pe frunte-ţi cresc broboane de sudoare Şi-aş vrea la pieptul meu să te ascund. Să te feresc de toamna care vine, De iarna ce se-anunţă să nu ştii, Eternităţi au mai rămas puţine Şi fără vise, orele-s pustii. Ţi-s ochii trişti... să nu-i ascunzi de mine Nu ţi-aş ierta în veci acest păcat Să împărţim tristeţea se cuvine Cum şi iubirea... tot am încercat.

-143

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Orizont însingurat
Ce am eu şi încă nu ţi-am dat Linii de-orizont însingurate Mări pustii în care-am îngropat Şi-a spera-n zadar şi se mai poate. Hărţi nescrise, drumuri fără rost Şi-orologii fără de secunde Să nu ştii nicicând dacă am fost Stea pe cerul nopţii ce te-ascunde. Ce am eu şi nu-ţi voi da nicicând Răsărituri fără de lumină Paşi pierduţi prin lumi care se vând Şi păcate fără nicio vină. Şi să ierţi c-am mai păstrat cândva Din prea plinul unor mări sărate Ce-au trăit o vreme-n perna mea Şi-au pierit sub vise îngropate. Şi din tot ce am şi nu ţi-am dat Testament voi face către stele Şi din tot ce-am strâns şi-am adunat Căi Lactei s-or naşte iar din ele.

-144

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Când elfii tac
lui Cristian Tănase

Când elfii tac, poveştile sunt triste Şi luna-şi duce razele-n pustiu Ploaia din ochilor, strânsă-n batiste Pune pe inimii vălul străveziu. Când elfii-s trişti, poveştile-s albastre Şi noaptea-şi strânge stelele la piept Ca nici un dor, de-ar coborâ din astre Să nu şoptească: "Veşnic am s-aştept!" Când elfii dorm, albastru se-mpleteşte În rugăciuni şi vorbe de argint Şi peste tot ce-i viu, pacea domneşte Şi răsuflarea lor e dulce-alint.

-145

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Tăceri incendiate
Păduri incendiate de tăcere, Miros de vise arse şi mult scrum, Toamna din mine iar tributul cere Şi asfinţesc mereu, pe-acelaşi drum. Un râu desparte cele două pleoape Şi-n apa lui pe rând se oglindesc Doi cerbi ce-n vară s-au ştiut aproape Şi s-au iubit total, nepământesc. Se-mbracă-n rug cărarea către tine, Din cer doar ceaţa mai coboară lin, Culori se-nchid şi tremură în mine Şi de la frunze strigăte tot vin. Păduri incendiate de tăcere, Plecări grăbite şi-n văzduh mult zbor, Toamna din mine vămile îşi cere Şi din înalt, iar singură cobor.

-146

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Ultima galaxie
Tu ştii atât de bine că nu e de ajuns Legând raze de lună să ceri simplu răspuns, Îţi las puterea toată să cauţi, dacă vrei, Dar taina cea adâncă e doar în ochii mei... Primordialul Haos să-l scuturi ai putea, Ba chiar pentru o noapte şi stelele ţi-ar da Lumină nouă, clară, să afli unde-i scris, De ce pe lumea asta, vreau doar ce-i interzis... N-am un regat, nici zestre, nici mare-mpărăţie Să-ţi dau drept recompensă la taina mea cea vie Deci, dac-o afli, spune-mi, ca preţ ar fi de-ajuns O galaxie-n care doar zeii au pătruns?...

-147

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

"Fur Elise"
Doar o notă mai cântă-mi, să visez aş mai vrea, Toată liniştea lumii strânsă-i în palma ta Şi pianul de sticlă se supune vibrând Şi nu vezi?... însuşi tipul s-a oprit, ascultând. Spre aduceri aminte mai atinge o clapă Şi-ncruntat nu-mi privi, roua strânsă sub pleoapă Nu-nţelegi că în vise şi sub notele-atinse Stă iubirea ce Geniul o cânta "Fur Elise"?...

-148

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Ferecatele porţi
Săruturi târzii scuturate din ram Fredoneaz-acel vals ce-n tăcere-l dansam Şi în parcul prin care rătăcesc paşii tăi Doar lumina din stele te conduce pe-alei. "Sunt aici şi departe!" ...aş striga să m-auzi Şi în palme aş strânge roua ochilor uzi Şi aş face ca toată aşteptarea ce-o porţi Să deschidă în inimi, ferecatele porţi.

-149

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Atingeri
Pot să ating, de vreau, şi universul Şi goală să mă-ntind pe braţ la tine Şi-n loc de frunza Evei să port versul Iar gestul meu să spună: "Vezi, ce bine, Şi cum se atinge-n taină o femeie Cu mângâieri de vorbe şi de fapte?" Doar tu lucind firav, ca o scânteie, Crezi că-i de-ajuns s-apari în miez de noapte. Şi că-i de-ajuns o zbatere de pleoape Să-ţi stingă tainic dorul din privire. Eşti palid, şi-mi eşti drag, şi-mi eşti aproape Şi-n gestul tău nu simt împotrivire. Pot să ating de vreau întreaga lume, Dar ce folos când goală-i de simţire Şi când uitând de sine vrea un nume Negâng că firul vieţii e subţire. Pot să ating nadirul şi zenitul Să fiu cometă sau un bob de rouă, Dar după toate astea vreau sfârşitul Să mi-l găsesc sub ochii tăi... când plouă.

-150

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

În curând
În curând am să spulber un mit, În curând, alungată din stele, Am să cuget la tot ce-am primit Şi-am să-ţi spun toate visele mele. Şi-am să fac iar recursuri la ploi, Condamnată să vând doar himere, Cu un zâmbet voi da înapoi Tot albastru ce-mi este cădere. În curând am să plec pe un drum, În curând am să trec de răscruce Şi-am să caut prin spaţiu de-acum Să văd paşii pe unde m-or duce. Şi-am să-nchid ce-i nescris într-un val, Pedepsită să fiu doar tăcere, Voi da sufletul meu sideral Pe un timp ce-i etern în cădere. În curând am să leg ca în vis Umbra-mi udă cu iarbă de stele Şi zdrobind tot ce-a fost interzis Fără chei vor fi vămile mele.

-151

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

În zadar
Şi-n zadar p-un perete desenez porţi de aur sau în ramă înlănţui visul meu, vis de faur, Doar ecoul de-ajunge dintr-o lume pierdută voi privi lung spre tine cu privire de ciută Şi-ţi voi cere pădurea, şi-ţi voi cere un val, şi-n alintul meu dulce vei fi timp sideral Şi pe-albastrele ziduri îmi vei scrie din nou tot poemul din ţara ce n-apare-n tablou...

-152

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Ploi albastre
Te-aş lăsa când munţii crestele-şi albesc ca pe-o amăgire, ca pe-un dor ceresc, şi aş cere punte între două căi doar lumina blândă a ochilor tăi. Te-aş lăsa căldură peste asfinţit şi lumină stelei ce n-a răsărit şi ca preţ aş cere doar ce n-a durut amintirea-ţi blândă, şi primul sărut. Şi să cadă veşnic aş lăsa apoi umbrele tăcerii ce-au crescut în noi şi prin ierni de flăcări, ca doi fulgi vioi, vom topim zăpada în albastre ploi.

-153

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Tăceri în haine de satin
Mă scriu în vers şi mă ascund în rime Şi-nchid tăceri în haine de satin Nici mersul drept, nici zborul la-nălţime, N-au fost peceţi în micul meu destin. Am rătăcit prin zodii de iubire Şi m-am călit în zodii de amurg, Iar de-am ales albastru ca robire Ştiam că-n versuri zilele îmi curg. Mă pun în vers ca floarea în petale Şi-aprind culori în tot ce întâlnesc, Mi-e sufletul din alte lumi astrale Şi viu se simte doar dacă iubesc. Am cercetat nescrise documente Şi-n călimări am pus numele meu, Ce sunt, ce am, e scris în testamente Să scrii cu-albastru este tare greu. Mă scriu în vers să mă citească cine?... Aceeaşi robi, dintre pământ şi cer, Ce-au suferit în taină ca şi mine Să creadă-n vise, doar atât le cer.

-154

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Din canapea
Cum nu te saturi tu să mă citeşti pe mine când visele mi-s mici şi faptele-s puţine şi tot ce simt aştern, cu rimă pe hârtie, sunt doar un fulg de nea trăind prin poezie. pe câte-un colţ de suflet mă mai topesc tăcut cu ochii plini de rouă, cu părul desfăcut, nu-s braţe să mă prindă şi nici n-aş încăpea de-aceea vând doar vise de-aici, din canapea...

-155

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Solitare jumătăţi marine
Eu îţi tot spun că ard iar tu apui Şi-n mări arunci iubirea-nsângerată Apoi tăcerii mele te supui Şi-oftând rosteşti: "Te rog, iubit-o, iartă!" Eu îţi tot spun că zbor iar tu priveşti Pe chipul tău şi cerul se topeşte Adânc în ochi te uiţi şi îmi şopteşti "Auzi, iubito, liniştea cum creşte!" Şi eu apun în marea ta apoi Cu fiecare val se face seară Prea îmbrăcaţi de dor, sau mult prea goi, Ne transformăm în vietăţi de ceară. Şi navigăm pe mări ce nu-s în hărţi, Căci nu sunt stele calea să le-arate, Ca două solitare jumătăţi Călătorind spre viaţă sau spre moarte. Eu îţi tot spun că-s vie, tu tăcut Un val ascunzi sub pleoape şi cu teamă Te-depărtezi apoi şopteşti pierdut, "Auzi, iubito, marea cum ne cheamă?"

-156

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Împărţind frăţeşte
În sobă urlă vântul a turbare, În mine viscoleşte ne-ncetat Şi noaptea asta, ca din întâmplare, De ziduri timpul s-a lipit şi-a stat. Privesc la el, captiv în neputinţă, Pare fragil şi pot să-l înţeleg, La fel mă simt şi eu, biaţă fiinţă, Când de căderea lui viaţa mi-o leg. În noaptea asta împărţim frăţeşte Un zid şi neputinţa de-a fi doi, Chemarea vremii liniştea topeşte Şi-o lasă-ncet să cadă peste noi. Am să-l desprind de ziduri!... Prea mă strânge, Prea îmi induce gândul că mi-e dor, Sclavia lui mă doare şi-mi înfrânge Dorinţa de-a fi pentr-o zi cocor. În noaptea asta timpul nu mai curge, Vrea inimii un mic răgaz să dea, Doar anotimpuri îmi mai curg prin sânge Şi-n geamul meu mai doarme mica stea...

-157

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

M-aş scrie-n palma ta
M-aş scrie-n palma ta ca un poem Cu litere de-o şchioapă sau aldine Să simţi arsura vorbei când te chem Şi când îţi strig: "Îmi este dor de tine!" M-aş scrie când cursiv şi când mai rar Când tremurat, când fără de sfială, Şi poate-aş fi cel mai cuminte jar Venit din aurora boreală. M-aş scrie-n palma ta ca un totem Căci eu, primordială creatură, Ştiu doar că-ţi sunt, că-mi eşti, şi că suntem Două făpturi ce nu cunoaştem ură. M-aş scrie-n palma ta ca legământ, Ca zbor celest ce nu cunoaşte moarte, Şi de-aş purta a nopţilor veşmânt Ai şti că te-aş iubi şi mai departe. Când ai dormi m-aş scrie pe obraz, Prin păr ţi-aş trece fără nicio grabă, Şi-aş înveli în nuanţe de turcoaz Iubirea mea, ca ochii tăi s-o vadă. M-aş scrie-n palma ta ca început Născut între zăpezile din tâmple Şi-aş fi unica ploaie ce-a căzut Căuşul palmei tale ca să-l umple. -158

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

M-aş scrie-n palma ta, dar am uitat Ce litere mă definesc pe mine Sau n-am ştiut sau nu m-ai învăţat C-ai vrut doar tu să mă citeşti mai bine.

-159

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Patima înfloririi tale
Iar îmi migrează sufletul la nord Şi-n urma lui rămân aşa pustie Am cearcăne la ochi, dureri de cord, Şi-un zâmbet cu contur de păpădie. Câtă distanţă creşte între noi Şi ce ruină se zideşte-n toate, Azi cerul mă priveşte cu ochi goi Şi sus în rai un ultim clopot bate. M-au ferecat în cer furtuni de dor Din ochi îmi cad când fulgere, când şoapte, Ieri pisc eram, iar tu-mi erai condor, Azi pisc îmi eşti, iar eu doar zbor în noapte. Prin câte anotimpuri te-am pierdut De-aş sta să număr aş albi de teamă, Sunt doar un muritor, ce a căzut La cântul unui înger din alamă. Ce goale sunt potirele în zori Pe glezna mea stau ruguri de petale Sunt toată numai vers şi sunt culori Căzute-n patima-nfloririi tale!...

-160

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Din Dobrogea cu dor
Din Dobrogea cu dor iar îţi scriu Şi-ngroşate cuvintele sapă, În hârtia de-un alb siniliu, Drumuri lungi către tine sau groapă. Ţi-aş da veşti, dar zăpezile vin Şi cei viu sub omăt piere-ndată, Pâinea-i trupul şi sângele-i vin, Mai cinsteşte din mine o dată. Din Dobrogea îţi scriu fără rost Şi creionul, cu mină albastră, Tremurând, mă întreabă de-am fost Doar o umbră ce-aşteaptă-n fereastră. Am trei timbre, dar plicul e rupt Şi poştaşul adresa nu-mi ştie Visul meu, ca un drum ne-ntrerupt, Luminează în iarna pustie. Pe omăt, ca pe-o coală de scris Mă aştern rând pe rând liniştită Şi-ţi scriu gânduri, şi lumi ce-am atins, Şi-am în păr floarea de clematită.

-161

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Alfa şi Omega
Începem şi sfârşim cu-acelaşi pas Şi totuşi ritmul vieţii ne desparte, Tu eşti un vis întreg, eu ce-a rămas Dintr-un crâmpei de cer, pierdut în noapte. Începem şi sfârşim ca două ploi Ce cad tăcute dintre curcubee Eu tot păşesc pe nori, cu ochii goi, Iar tu te-ascunzi prin calea mea lactee. Începem şi sfârşim fără de rost Ca două continente fără viaţă, Tu eşti iubirii mele avanpost Iar eu poveştii tale-i sunt prefaţă. Începem şi sfârşim sentimental Ca o nocturnă pe-un pian acvatic Cu suflet transparent, ca de cristal, Şi în acordul unui cânt empatic.

-162

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Drumul spre steaua mea
Rădăcinile mă ţin legată N-am puterea să mă smulg şi-aş vrea, Să mă rătăcesc prin lumea toată. Nu vrea să m-ajute cineva? Aduceţi un val să-mi surpe malul În derivă tot plutesc şi-aş vrea, Să-mi găsesc un port să-mi las amarul. Nu vrea să mă înece cineva? Aduceţi-mi o secure lată Să ciopliţi din mine toţi aş vrea, Să fiu crucea unui vis o dată. Nu vrea să mă poarte cineva? Aduceţi-mi o făclie aprinsă Rug în noapte să devin aş vrea, Că de-un veac tot ard deşi sunt stinsă. Nu vrea să m-aprindă cineva? Aduceţi-mi un potop de stele Veşnicia s-o împart aş vrea, Tot întind tăcut mâna spre ele. Oare o s-ajung la steaua mea?

-163

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Volum recomandat de Grup Media SINGUR Mail: dorudancus@gmail.com

-164

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Cuprins
Geneză/ 5 Incantație/ 6 Între nimic și vanitate/ 7 Ruguri/ 8 Ultimul clopot/ 9 Între două lumi/ 10 Ecouri târzii/ 11 Tăceri autumnale/ 12 Nuntă în cer/ 13 Iubiri nescrise/ 14 La margine de timp/ 15 Nu-mă-uita/ 16 Poeta nebună/ 17 Cea care sunt/ 18 Rătăcitoare/ 19 Cântec care nu s-a spus/ 20 Cuvinte de-mprumut/ 21 Iubirea e un lucru desuet/ 22 Prea curând/ 23 Dulci nimicuri/ 24 Din risipiri/ 25 Printre umbre/ 26 Superstiții/ 27 Iubindu-l pe Icar/ 28 Visul unei femei/ 30 Între apele cerului/ 32 Spre zenit/ 33 Troieniri/ 34 Am să te uit/ 35 Mângâieri în vânt/ 36 Dulci păcate/ 37 Nostalgie/ 38 Ultimul ceas/ 39 Vis de-albastru/ 40

-165

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Două felinare/ 41 Cochilii/ 42 În noapte/ 43 Cel din urmă/ 44 Înțelepciune/ 45 Incandescență/ 46 Absență/ 47 Ultimul zid/ 48 De-aș fi.../ 49 Taina din suflet/ 50 Dualitate/ 51 Provocări/ 52 Ți-aș fi cale lactee/ 53 Visând raza albastră/ 54 Chemări târzii/ 55 Născută din tine/ 56 Aroma ta de pară/ 58 Calendarul inimilor triste/ 59 Zădărnicie/ 60 La capăt de fir/ 61 Aprinde-mă, de poți!/ 63 Două file/ 64 Rugăciunea tăcerii/ 65 Poete drag/ 66 Translucid/ 67 Ultima poartă/ 68 Nu e încă târziu/ 70 Prin păduri de gânduri/ 71 La țărmul așteptărilor/ 72 Abisal/ 73 Despre fericire cânt/ 74 Rug înalt/ 75 Rugă/ 76 Epitaful unui râu/ 77 Colindul inimii/ 79

-166

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Rămas bun/ 80 În noaptea asta fără lună/ 81 Dor de tine/ 82 Îngemănare/ 83 Printre maree/ 84 Uitări/ 85 Culegând stele/ 86 Suflet robit/ 87 Cafea în doi/ 88 Femeie-Izvor/ 89 Picătură-Umbră/ 90 Iubiri de-argint/ 91 Ninsori cum cern/ 92 Sub ochii tăi/ 93 Șoapte/ 94 Nedumeriri/ 95 Repetitiv/ 96 Ce tandru mă alinți/ 97 Gri/ 98 Clopotul din alte vremi/ 99 Dormi în părul meu/ 100 Lacăt la vise/ 101 Penitență/ 102 Temple în ruină/ 103 Va urma/ 104 Ca o vrăjitoare/ 105 Patru puncte cardinale/ 106 Din risipirea vremii/ 107 Vremelnic/ 108 Gândul bun/ 109 Alergând după stele/ 110 Intimitate/ 111 Tristeți rătăcitoare/ 112 Cântec de lutier/ 113 Scrisoare de dor/ 114

-167

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

Mai mult de la viață/ 115 Când dormi/ 116 Am libertate/ 117 Că ne iubim/ 118 Cerul zborurilor mele/ 119 Primăveri regăsite/ 120 Trista ziuă de joi/ 121 Nu mă condamnați pentru iubire/ 122 Mai cred.../ 123 Posesiuni/ 124 Renunțări/ 125 Vămile iubirii/ 127 Povestea heraclitului de rând/ 128 Desferecând cetatea/ 129 Între cel dintâi și cea din urmă/ 130 Dulce-amar/ 131 Din Salem/ 132 Ninge/ 133 Un cer nescris/ 134 Zăpezile din Muntele Fuji/ 135 A iubi/ 136 Știu cine sunt/ 137 Iubire de granit/ 139 Cu sunetul și-o clapă de pian/ 140 Spațial/ 141 Pătimesc/ 142 Ți-s ochii triști/ 143 Orizont însingurat/ 144 Când elfii tac/ 145 Tăceri incendiate/ 146 Ultima galaxie/ 147 ”Fur Elise”/ 148 Ferecatele porți/ 149 Atingeri/ 150 În curând/ 151

-168

Drumul spre steaua mea

Luiza-Adriana Grama

În zadar/ 152 Ploi albastre/ 153 Tăceri în haine de satin/ 154 Din canapea/ 155 Solitare jumătăți marine/ 156 Împărțind frățește/ 157 M-aș scrie-n palma ta/ 158 Patima înfloririi tale/ 160 Din Dobrogea cu dor/ 161 Alfa și Omega/ 162 Drumul spre steaua mea/ 163

-169