You are on page 1of 15

1

Controlul nervos al funcțiilor hepatice

Passo şi colab. precum şi acţiunea glucozei de la nivel hepatic de inducere a . (8) Majoritatea studiilor au fost efectuate in situ. ceea ce constituie un argument în favoarea existenţei baroreceptorilor la nivelul ficatului. simpatice şi parasimpatice. (14) Niijima a localizat aceşti baroreceptori la nivelul ramurilor intrahepatice ale venei porte. ceea ce ridică problema existenţei ionoreceptorilor hepatici. 5. Există. la rândul său. şi studii care nu au evidenţiat prezenţa unora dintre aceşti receptori. (7)  Osmoreceptorii Existenţa osmoreceptorilor hepatici a fost demonstrată în special prin metode electrofiziologice. (12) Andrews şi Orbach. Astfel. (15)  Receptorii metabolici Unii cercetători au sugerat prezenţa receptorilor metabolici la nivelul ficatului.2 Căile nervoase de reglare a funcţiilor ficatului: axa creier-ficat Letiţia Adela Maria Streba. demonstrează existenţa receptorilor pentru NaCl prin experimente efectuate pe pisici. o serie de experimente aduc o serie de argumente în favoarea existenţei ionoreceptorilor hepatici. baroreceptori şi receptori metabolici. existând o cale aferentă (senzitivă) şi una eferentă (motorie). reglează aceste funcţii pe cale nervoasă şi endocrină (1. Comunicarea nervoasă dintre ficat şi sistemul nervos central este bidirecţională şi se realizează prin intermediul fibrelor nervoase vegetative. însă. În plus. concluzionând că aceştia sunt diferiţi de osmoreceptorii hepatici. (13)  Baroreceptorii Primele argumente cu privire la existenţa baroreceptorilor hepatici au fost aduse de Andrews şi Palmer în urma cercetărilor efectuate pe câini. el a arătat că o creştere a presiunii în circulaţia hepatică determină intensificarea impulsurilor nervoase în fibrele aferente hepatice. (8–11)  Ionoreceptorii Existenţa ionoreceptorilor hepatici este controversată. pe ficat perfuzat. (16) Russek a fost primul care a sugerat rolul receptorilor senzitivi ai ficatului în controlul ingestiei de alimente. ionoreceptori. au adus şi ei argumente în favoarea existenţei receptorilor hepatici pentru NaCl. Cercetările au arătat că intensitatea stimulilor nervoşi înregistraţi la nivelul fibrelor vagale hepatice este direct proporţională cu osmolaritatea soluţiei perfuzate. (1) Calea aferentă • Receptorii hepatici O serie de autori au descris existenţa la nivelul ficatului a mai multor tipuri de receptori nervoşi: osmoreceptori. 6). Ei au observat că efectul natriuretic obţinut prin administrarea de soluţie salină hipertonă în vena portă este superior celui realizat prin infuzia de sucroză hipertonă în vena femurală. Cristin Constantin Vere Creierul primeşte informaţii referitoare la funcţiile ficatului (metabolică. prin experimente efectuate pe iepuri. înregistrându-se activitatea nervilor hepatici aferenţi după administrarea de soluţii hiperosmolare. imună etc) (1–4) şi. Deşi unii autori neagă prezenţa acestor receptori la nivelul ficatului.

Fibre nervoase vagale au originea în bulbul rahidian. cum sunt cei pentru temperatură şi durere. 22) Prin intermediul acestor fibre nervoase sunt transmise la hipotalamus informaţii despre concentraţia plasmatică a metaboliţilor. observând că infuzia de glucoză reduce activitatea nervoasă. în timp ce activitatea nervoasă este deprimată de colecistokinină şi glucagon. (16) Sawchencko şi Friedman au constatat că o creştere a temperaturii ficatului determină reducerea ingestiei de hrană. determină scăderea apetitului.şi extrahepatice de calibru mare şi în adventicea venei porte. Sawchencko şi Friedman au afirmat că vagul şi nervii splahnici ar putea fi implicaţi în transmiterea la nivel central a senzaţiei de durere. (17) Studiile histochimice efectuate au indicat că informaţiile culese de la nivelul ficatului de către receptorii senzitivi sunt transmise la nivelul sistemului nervos central pe calea aferenţelor vagale hepatice ajungând la nucleul tractului solitar. (15) Acelaşi cercetător a evidenţiat creşterea activităţii fibrelor nervoase aferente hepatice în timpul terapiei cu insulină. 3-hidroxibutiratul. inhibă acţiunea lizinei. (21. efect care se obţine şi prin secţionarea nervilor splahnici. (2) Infuzia portală de lizină la pui deprimă apetitul. (23–27) Nervii aferenţi spinali au originea în ganglionii de pe traseul rădăcinilor posterioare ale măduvei toracale inferioare (T7–T12). dar şi ale altor metaboliţi. (18)  Alţi receptori Ficatul conţine şi alţi receptori. Langhans şi colab. hormonilor şi citokinelor. în absenţa inflamaţiei hepatice. efect dependent de integritatea ramurii hepatice a nervului vag. (28. (15) Alţi autori au arătat că ficatul detectează nu numai modificările metabolismului glucozei. (16) Astfel. (20) Terminaţiile nervoase vagale nu ajung la nivelul lobulilor hepatici.3 saţietăţii. Ele părăsesc bulbul pe calea nervului vag şi ajung la nivelul ficatului. (16) Studiile electrofiziologice efectuate de Niijima pe ficat izolat de porcuşor de guinea au demonstrat sensibilitatea ficatului la glucoză. Autorul a înregistrat activitatea electrică a ramurii hepatice a nervului vag. în nucleul dorsal al vagului. (16) Nu s-a stabilit încă dacă receptorii senzitivi hepatici sunt stimulaţi numai de glucoză sau şi de alţi metaboliţi. lactatul şi piruvatul. (19) Lewis susţine ipoteza existenţei algoreceptorilor arătând că durerea resimţită de majoritatea bolnavilor cu hepatopatii. cum sunt glicerolul. maleatul. fiind dispuse în straturile externe ale pereţilor căilor biliare intra. nu se datorează distensiei capsulei hepatice. hepatică şi pancreatică. a căror localizare hepatică nu este foarte bine precizată. inflamaţii). în timp ce vagotomia locală. (22) Sistemul nervos central  Centrii vegetativi . (19) • Nervii aferenţi În componenţa căii aferente intră două tipuri de fibre nervoase: vagale şi spinale. au observat că o serie de metaboliţi. (21) Se consideră că fibrele nervoase spinale au rolul de a transmite informaţii nociceptive de la nivel hepatic la creier (ex. fiind deci posibilă prezenţa acestor receptori În plus. 29) Prin studii imunohistochimice s-a demonstrat că aferenţele spinale au distribuţie intrahepatică similară fibrelor vagale. spre deosebire de alte hexoze care nu au nici un efect. unde fac sinapsă cu neuronii postganglionari.

32. De asemenea. El primeşte informaţii de la centrii inferiori prin căi ascendente nespecifice. piloerecţie.Centrii vegetativi corticali. . cum sunt hiperglicemia. centrii supraetajaţi subcorticali în hipotalamus şi centrii vegetativi corticali. precum şi în hipocamp. . deoarece stimularea acestei arii diminuează apetitul şi declanşează o serie de reacţii anabolice. care intensifică lipogeneza la nivelul ţesutului adipos. (22) Se consideră că aria hipotalamică laterală are rol în reglarea activităţii parasimpatice. Se disting centrii parasimpatici în trunchiul cerebral şi în măduva sacrată şi centrii simpatici în măduva toracolombară. În prezent se consideră că în scoarţa cerebrală există centri în raport cu inervaţia simpatică şi parasimpatică. multineuronale. ca fasciculul dorsal Schütz. care face parte din aria hipotalamică medială. Între aria hipotalamică laterală şi nucleul hipotalamic ventromedial există influenţe funcţionale reciproce. (33–36) Stimularea acestui nucleu determină creşterea apetitului şi activează unele reacţii catabolice. Stimularea electrică a ariilor 24. În scoarţa cerebrală au fost identificaţi centrii vegetativi în ariile 13. Stimularea ariilor 13. primind majoritatea informaţiilor de la alte arii şi nuclei ai hipotalamusului.4 În ordinea apariţiei lor filogenetice se disting centrii nervoşi inferiori în trunchi şi măduvă. şi prin substanţa reticulată. modificări tensionale. 25. iar la rândul său. de pe feţele inferioare şi interne ale lobilor frontali. Nucleul hipotalamic periventricular reprezintă cea mai importantă componentă a ariei hipotalamice periventriculare.Centrii vegetativi inferiori se numesc şi centrii preganglionari. 14 poate opri mişcările respiratorii. medială şi periventriculară. hipotalamusul constituie principalul centru subcortical de reglare a activităţii simpatice şi parasimpatice. 25. efecte respiratorii. iar cei simpatici în partea posterioară. Activitatea hipotalamusului este controlată de scoarţa cerebrală. lipoliza la nivelul ţesutului adipos şi intensificarea secreţiei de glucagon. . modifică tensiunea arterială şi motilitatea gastrointestinală. Hipotalamusul este controlat de cortexul cerebral prin căi descendente corticohipotalamice. dilatarea pupilei. care prezintă legături strânse cu hipocampul prin intermediul talamusului şi al trigonului cerebral. 24. De la ei pleacă spre periferie calea eferentă. cum sunt nucleul hipotalamic periventricular şi nucleul suprachiasmatic. Primul tip de celule controlează activitatea sistemului nervos vegetativ. Nu au fost identificaţi încă centrii corticali implicaţi în controlul funcţiilor hepatice. 14. determină o rărire a frecvenţei cardiace. (22) Hipotalamusul poate fi împărţit în trei porţiuni: laterală. reglând inervaţia simpatică şi . cei parasimpatici la nivelul regiunii lui antero-laterale. hipotalamusul este conectat cu scoarţa cerebrală prin intermediul corpilor striaţi. De la hipotalamus informaţiile se proiectează pe scoarţa cerebrală direct sau prin intermediul nucleilor rostrali talamici. cum este creşterea secreţiei de insulină. iar influenţa lui se exercită prin căile descendente. Hipotalamusul este principalul centru subcortical de reglare a activităţii simpaticului şi parasimpaticului. (22) În aria hipotalamică periventriculară au fost evidenţiaţi mai mulţi nuclei.Centrii vegetativi subcorticali sunt situaţi în hipotalamus. (31–33) În reglarea activităţii simpatice pare a fi implicat nucleul hipotalamic ventromedial. (30)  Hipotalamusul Dintre centrii vegetativi subcorticali cel mai important este hipotalamusul. În componenţa acestui nucleu intră două tipuri de celule.

(41) Axonii celulelor neurosecretoare coboară până în lobul posterior al hipofizei şi secretă neurohormonii oxitocină şi vasopresină. axonii neuronilor parvocelulari nu ajung până la hipofiză. având rol de neurotransmiţători şi neuromodulatori. nivelul maxim fiind fazei diurne. nucleul suprachiasmatic intervine în controlul variaţiilor circadiene ale valorilor glicemiei. În plus. în cazul stimulării cu unele neuropeptide. Are un rol important în reglarea bioritmului organismului. 37–39) Al doilea tip de celule este reprezentat de neuronii neurosecretori. prin mecanism vagal şi căi colinergice împotriva leziunilor induse experimental. (22. (40) Spre deosebire de celulele neurosecretoare magnocelulare. hormonul adenocorticotrop (ACTH). De asemenea. asupra complexului nuclear vagal dorsal stâng. prin mecanism central. (42–44) Nucleul suprachiasmatic primeşte influxuri nervoase direct de la retină şi realizează conexiuni cu diverse arii hipotalamice. unde stimulează activitatea celulelor ţintă. Corticotropina injectată intracistenal determină inhibiţia fluxului sanguin hepatic şi exacerbează leziunile hepatice. Neuropeptidul Y acţionează la nivelul complexului dorsal vagal stâng. care controlează activitatea lobului hipofizar anterior. Experimentele efectuate pe modele animale au demonstrat că o serie de centri nervoşi vegetativi din nevrax pot interveni în controlul activităţii ficatului. Recent s-a demonstrat că între neuropeptidele centrale şi funcţiile hepatice există o interrelaţie. care controlează activitatea lobului posterior al hipofizei. tireotropina (TRH) acţionează la nivel bulbar. Acestea secretă şase hormoni: hormonul de creştere sau somatotrop (STH). a greutăţii corporale. hormonul tireotrop (TSH).5 parasimpatică a organelor abdominale (ficat. Astfel. secretă hormoni ce determină o serie de efecte. cum sunt modificarea volumului şi compoziţiei fluidelor organismului. indirect. influenţând ritmul circadian al secreţiei hormonale şi activitatea sistemului nervos vegetativ. Ei secretă hormoni hipofiziotropi care ajung prin intermediul tractului hipotalamo-hipofizar în lobul anterior al hipofizei. (22) Nucleul suprachiasmatic este localizat în aria hipotalamică periventriculară imediat deasupra chiasmei optice. stimulând secreţia biliară. a funcţiei sexuale şi a răspunsului la stress. stimularea regenerării hepatice şi protejând ficatul. Acestea acţionează specific asupra centrilor din nevrax şi controlează funcţiile gastrointestinale prin intermediul sistemului nervos vegetativ. la rândul lor. (40) Unii dintre aceşti neuroni. (46. determinând creşterea fluxului sanguin hepatic. (41) Aceşti neuroni sunt localizaţi în nucleul supraoptic din aria hipotalamică laterală. În nucleul supraoptic există celule neurosecretorii parvocelulare. prin mecanism simpatic şi căi noradrenergice. hormonii gonadotropi (FSH şi LH) şi prolactina. Hormonii hipofizari acţionează asupra altor glande endocrine. 47) . sunt celule neurosecretoare magnocelulare. în particular asupra receptorilor Y1. care intervin în reglarea activităţii hipofizei. Beta-endorfina şi bombesina modulează proliferarea hepatică şi secreţia biliară. nucleul hipotalamic periventricular determină o serie de efecte sistemice prin stimularea sistemului nervos vegetativ şi prin stimularea secreţiei unor hormoni hipofizari. (45) Neuropeptide Neuropeptidele sunt distribuite atât la nivelul sistemului nervos central. cât şi în nervii periferici. pancreas şi glande corticosuprarenale). care.

Fibrele nervoase aminergice sunt prezente în pereţii venelor hepatice. De la acest nivel. glucagon. Fibrele nervoase au un traiect descendent spre porţiunile ventrolaterală şi ventromedială a formaţiunii reticulare medulare. 22) Inervaţia intrahepatică Utilizarea tehnicilor de imunohistochimie a permis evidenţierea distribuţiei nervilor la nivelul ficatului. neuropeptidul Y (NPY). neuronii preganglionari îşi trimit prelungirile prin rădăcina anterioară a nervilor spinali. care fac sinapsă cu neuronii din ganglionii vegetativi abdominali (ex. de unde ajung la neuronii din coarnele intermediolaterale ale măduvei toracolombare. pe lângă neurotransmiţători şi neuropeptide. mijlociul şi micul nerv splahnic). o parte la nivelul ramurilor arterei hepatice şi în număr mai redus la nivelul venelor porte sau a căilor biliare (52. peptidul glucagon-like (PGL). fiind conectate cu celulele stelate hepatice (CSH). (21.6 Calea eferentă • Nervii eferenţi Nervii hepatici simpatici au originea în nucleul ventromedial al hipotalamusului. omul fiind mamiferul cu cea mai mare densitate de fibre nervoase la nivelul lobulilor hepatici. peptidul calcitonin gene-related (CGRP). împreună cu nervii simpatici. Unii nervi adrenergici şi colinergici conţin. serotonină şi galanină(GAL). peptidul intestinal vasoactiv (VIP). 50. neurotensină (NT). precum şi la nivelul căilor biliare de dimensiuni mari. (1) Terminaţiile fibrelor nervoase colinergice sunt localizate în jurul arterei hepatice. Fibrele nervoase intralobulare urmează traiectul spaţiilor porte până la nivelul spaţiului Dissese. acetilcolină) şi/sau neuropeptide: substanţa P (SP). (21. dar nu şi la nivelul venelor hepatice centrale sau sublobulare (54. Fibrele parasimpatice fac sinapsă în ganglionii intramurali şi au rol în modularea activităţii simpatice a ganglionului celiac. hepatocite. care însoţesc artera hepatică şi vena portă. (48) şi intră în ficat la nivelul hilului. 55). trec prin lanţul ganglionar paravertebral şi se grupează formând nervii splahnici (marele. 22. (21) Nervii hepatici parasimpatici eferenţi au originea în aria hipotalamică laterală. (22. fiind scăzută de-a lungul sinusoidelor . 49) Fibrele nervoase simpatice postganglionare formează împreună cu cele parasimpatice plexurile hepatice anterior şi posterior. care este separat de cel al fibrelor nervoase catecolaminergice. 53). (22) Inervaţia adrenergică Majoritatea fibrelor nervoase adrenergice au fost identificate în proximitatea vaselor spaţiului port. somatostatină (SOM). 51) Fibrele parasimpatice formează un plex. Fac sinapsă la nivelul nucleilor vag şi ambiguu şi cu celule din apropierea măduvei reticulare. Densitatea fibrelor postganglionare este crescută la nivel portal. De la nucleii dorsal al vagului şi ambiguu pornesc spre ficat fibre nervoase parasimpatice preganglionare eferente. . reprezentând ramura hepatică a nervului vag. prin intermediul cărora intră în ficat. ganglionii celiac şi mezenteric superior). Inervaţia intrahepatică diferă în funcţie de specie. (22) Fibrele nervoase intrahepatice conţin neurotransmiţători (noradrenalină. unde au originea fibrele nervoase postganglionare. 48. venei porte şi ramificaţiilor de calibru mare ale acesteia. Se pare că aceşti nervi au funcţie senzitivă sau de reglare a funcţiilor hepatice. precum şi a microcirculaţiei la nivelul ficatului.

SOM şi SP sunt prezente la nivelul ariilor intralobulare. alături de neurotransmiţători au fost identificate neuropeptide de tipul: NPY. (48. 66). calea biliară şi ariile intralobulare. Inervaţia colinergică. intervenind în apariţia fibrozei hepatice (67). artera hepatică. În fibrele nervoase aminergice şi în cele colinergice. SP. de la nivelul căruia fibrele nervoase se dispun adiacent sistemului vascular port. M2 şi M3. SP. Fibrele nervoase ce conţin NPY. Inervaţia colinergică Nervii colinergici realizează un plex nervos. 69) Fibrele care conţin NPY sunt mai numeroase decât cele aminergice şi se distribuie uniform în structura lobului hepatic (71). ca şi cea aminergică. În ficatul cirotic. fluxul sangvin portal şi regenerarea heaptică (63. ca şi proeminenţe Held. iar cele care posedă NPY.7 endoteliul sinusoidal şi celule Kupffer (56). În ficatul normal. ele pot influenţa direct nu numai metabolismul celulelor parenchimatoase hepatice. 64). 61). GAL şi serotonină. 59. cu preponderenţă în regiunea periportală (66. CGRP şi VIP sunt dispuse în special în regiunea periportală. a fost demonstrată natura eferentă a acestor fibre nervoase colinergice. 68. prin intermediul receptorilor muscarinici M3. NPY potenţează vasoconstricţia indusă de noradrenalină la nivelul ramurilor venei porte. Inervaţia peptidergică În ficat există fibre nervoase ce conţin neurotransmiţători de tipul noradrenalinei şi acetilcolinei. acetilcolina influenţează funcţiile metabolice. NPY intră în componenţa fibrelor nervoase aminergice ce inervează sistemul venos port hepatic. unde realizează conexiuni cu CSH şi celulele sinusoidale hepatice (66. La nivelul celulelor epiteliului biliar. venei porte şi colangiocitelor. În celulele hepatice progenitoare. Unele fibre nervoase colinergice au un traiect adiacent celulelor hepatice localizate în spaţiul port. Acetilcolina acţionează prin intermediul receptorilor săi pe aceste celule şi influenţează secreţia bilei. PGL. o parte din fibre terminându-se la acest nivel. în proximitatea hilului. SOM. nu este egal distribuită în interiorul diverşilor lobuli hepatici. PIV. dar şi tonusul peretelui sinusoidal şi diametrul endoteliului fenestrat (57–59). NT. cu un traiect separat şi diferit de cel al fibrelor nervoase aminergice (). Prin evidenţierea celulelor ganglionare acetilcolinesterazo-pozitive în spaţiul port. terminaţiile nervoase realizează conexiuni cu miofibroblaştii la nivelul sinusoidelor periseptale. precum şi neuropeptide. Datorită dispunerii fibrelor nervoase aminergice în spaţiile perisinusoidale. inclusiv gluconeogeneza. putând genera şi singur un efect vasoconstrictor mai mare decât cel produs de . distribuindu-se neuniform în structura lobulilor hepatici (52). În nodulii cirotici. au fost identificaţi receptorii M 1. dispoziţia fibrelor nervoase colinergice este diferită (65. PCGR. La nivelul septurilor fibroase sunt prezente numeroase fibre nervoase colinergice ale căror terminaţii realizează conexiuni cu miofibroblaştii şi mastocitele. Acetilcolina stimulează proliferarea CSH şi sinteza de colagen. au fost identificaţi receptorii muscarinici M3. 62). fără a se putea exclude caracterul senzitiv al unora dintre ele (60. 68– 70).

colangiocitele conţin receptorii 1. a motilităţii intestinale şi a funcţiei celulelor sistemului imun. iar CSH activate conţin receptorii 1. a arterelor hepatice şi a căilor biliare. SOM acţionează pe cinci tipuri de receptori. În cazul pacienţilor cu ciroză hepatică etanolică. numărul acestor fibre este mai redus (69). SP face parte din familia tahikinelor şi se află preponderent în straturile superficiale ale cordoanelor medulare dorsale şi are rolul de a transmite informaţii nociceptive. Fibrele nervoase ce conţin SP sunt dispuse în număr mare în regiunile periportală şi intralobulară. unde intervine în reglarea secreţiei biliare (66). fiind asociate preponderent căilor biliare şi mai puţin arterei hepatice şi venei porte (69). terminaţiilor lor realizând conexiuni cu CSH (66. 78). 2. Fibrele nervoase imunoreactive la CGRP şi VIP coexistă cu fibrele nervoase colinergice şi senzitive. 76). dar nu şi în cea intralobulară. Fibrele nervoase intrahepatice imunoreactive la nNOS formează un plex nervos dens în jurul ramurilor mari ale venei porte. Fibrele nervoase ce conţin CGRP sunt distribuite în zona periportală. acestea intră în componenţa nervilor autonomi ce inervează vena portă şi artera hepatică cu ramurilor lor. Neurotransmiţătorul CGRP este eliberat de fibrele nervoase primare aferente nemielinizate. contribuind la apariţia stărilor dureroase patologice asociate inflamaţiei şi lezării nervoase (75). Fibrele nervoase ce conţin VIP sunt dispuse în zona periportală. Fibrele nervoase ce conţin SP de la nivel hepatic reprezintă nervi senzitivi primari cu originea în ganglionul rădăcinii dorsale. urmată de fibroză hepatică (67). Inervaţia nitrergică Oxidul nitric (NO) este un neuroefector care se formează prin catalizarea sintezei neuronale a oxidului nitric (nNOS).8 noradrenalină (72). şi 3 (77. SOM inhibă atât secreţia de bilă. cât şi proliferarea acestora (77). Terminaţiile acestor fibre nervoase realizează conexiuni cu celulele sinusoidale (69. SOM îndeplineşte mai multe roluri fiziologice printre care controlul neurotransmisiei. dar nu şi alte segmente vasculare sau căile biliare (80. La nivel hepatic. 2. a contractilităţii celulelor musculare netede. SOM influenţează secreţia bilei şi intervine direct asupra fluxului sangvin sinusoidal prin controlul microcirculaţiei hepatice. Fibrele nervoase care posedă SOM se distribuie în jurul venei porte şi a arterei hepatice în regiunea portală şi în regiunea perisinusoidală a ficatului. La nivelul colangiocitelor. reducându-se numeric la nivelul ramurilor distale ale acestor structuri (82). intervenind în nocicepţie (80). 72–74). În număr redus. NPY stimulează direct proliferarea CSH. Prin intermediul receptorului 1 pentru SOM este inhibată contracţia CSH activate indusă de ET-1 (78). VIP este prezent în special în jurul căilor biliare. în jurul venei porte şi a arterei hepatice. a secreţiei de proteine. 3 şi 4 pentru somatostatină. . 81).

Review of Medical Physiology. R. Geerts A. Proceedings ofthe Nutrition Society 1987. 232: C76-C81. Andrews WHH. Morita H. Afferent interactions of cranial nerves involved in ingestion. 12. Neural control and neurosensory functions of the liver. The Anatomical Record Part A. Tracey KJ. Jacobs HL. Science 1967. MI. 6. Proc Nutr Soc 1997. 280A:808–820. 11. University of Leeds 1985. Forb J. Langhans W. Am J Physiol 1977. Orbach J. 2. Neural Connections Between the Hypothalamus and the Liver. Vagal immune-to-brain communication: a visceral chemosensory pathway. 56:41–50. Sawchenko. Jean-Pierre Benhamou. Japanese Journal of Physiology 1995. Reynaert H. Norgren. The Anatomical Record Part A 2004. Watkins LR. Journal ofthe Autonomic Nervous System 1983. 105-123. 2001. An hepatic osmoreceptors mechanism in the rat: Electrophysiological and behavioral studies. 227: 1273-1275 Andrews WHH. 52: 269-276. Anatomy and Function of Sensory Hepatic Nerves. 46: 125-133. Am J Physiol 1976. Palmer JF. Lautt. 4. 9: 67-77. Jurg Reichen. Role of the liver in the metabolic control of eating: what we know— and what we do not know. Modulation of liver function by hepatic nerves. Afferent nervous discharge from canine liver.P. Obici S. 420:853–859. From Basic Science to Clinical Practice. Rossetti L. Minireview: nutrient sensing and the regulation of insulin action and energy balance. Thornborugh JR. 21. Maier SF. 15. 2004. Los Altos. Orbach J: Effect of osmotic pressure on spontaneus afferent discharge in the nerves of the perfused rabitt liver. Am J Physiol 1974. 17.M. 85:49–59. Nature 2002. Pflügers Arch 1975.H. Mario Rizzetto. Blackwell Publishing. Sodium receptors activating some nerves of perfused rabbit livers.9 Bibliografie 1. WW. Anil M. Afferent disharges from venous pressoreceptors in liver. Role of Hepatic Receptors in Controlling Body Fluid Homeostasis. PhD Thesis. Niijima A. Püschel G. Anderson K. American Journal OfPhysiology 1979. Matsuda T. Endocrinology 2003. 3. 22. 280A:827–835. 5. Friedman MI. Rothballer AB. Niijima A. 19. Rg-Rzo. Third Edition. 7. 2007. 224: 373-375. 361: 89-94. Auton Neurosci 2000. Afferent discharges from osmoreceptors in the liver of the guinea pig. 13. 58. 45: 355368. 18. 231: 1043-1049. 10. An energy sensor for control of energy intake. 236. Friedman. Passo SS. Ganong WF. 166: 1519-1520. The role of the liver in the control of food intake in the domestic chicken. 16. Hepatic receptors in control of sodium excretion in anesthetized cats. Hosomi H. AA. Andrews WHH. Andres Blel. . Hansen MK. Canadian Journul of Physiology and Pharmacology 1980. Adachi A. Gaykema RP. Edited by Juan Rodés. PE. Goehler LE. 14. Berthoud HR. California: Lange. In Textbook of Hepatology. QJ Exp Physiol 1967. 9. 8. 20:145–153. Neurosci Biobehav Rev 1996. 144: 5172–5178. Tanaka K. Niijima A. 20. The inflammatory reflex. Am J Physiol 1973. Rusby. Uyama N. 114-122.

35. Randich A. Auton Neurosci 2001. Inhibition of renal sympathetic nerve activity by electrical stimulation of the hypothalamic paraventricular nucleus in anesthetized rats. Inoue S. Physiol Behav 2001. Shimazu T. 38. Brain Res 1994. 61:287–291. Mathison R. 27. Kannan H. 1995. Sakaguchi T. Papari A. 10:117–125. Campfield LA. Jeanrenaud B. Oomura Y. Sato T. Niijima A. Effects of hypothalamic lesion on pancreatic autonomic nerve activity in the rat. 12:3101–3105. Brain Res 1989. Niijima A. Am J Physiol 1980. 24. Katafuchi T. Hayashida Y. 26. Experientia 1982. Neural factors in experimental degenerative arteriopathy. Miyata G. Strubbe JH. Rohner-Jeanrenaud F. Torii K. J Auton Nerv Syst 1984. 8:237–260. Parl F. Steffens AB. Badiu G. Magni F. Am J Physiol 1989. Increase in sympathetic outflow by paraventricular nucleus stimulation in awake rats. Am J Physiol 1977. Brain Res 1984. Editura Fundaţiei “Andrei Şaguna”. Hormonal and metabolic effects of paraventricular hypothalamic administration of neuropeptide Y during rest and feeding. Yamashita H. Bottone AE. 233:E380–E388. de Jong A. The afferent and preganglionic parasympathetic innervation of the rat liver. demonstrated by the retrograde transport of horseradish peroxidase. Neuroreport 2001. Yamashita H. Am J Physiol 1977. Hepato-vagal pathway associated with nicotine’s anorectic effect in the rat. Meguid MM. 30. 256:R1325– R1330. 29. Spraggins DS. Hypothalamic influence on insulin and glucagon release in the rat. . 25. Storlien LH. Iwanaga M. Minokoshi Y. 31. Niijima A. 39. J Auton Nerv Syst 1987. Niijima A. Saito M. Effect of lysine on afferent activity of the hepatic branch of the vagus nerve in normal and L-lysine-deficient rats. 660:96–103. 34. Milam KM. 32. 481:298–303. Yoshimatsu H. Yamabe K. Sensory innervation of the rat portal vein and the hepatic artery. Carobi C. Bray GA. J Auton Nerv Syst 1983. Niijima A. Barja F. Comparison of metabolic alterations in hypothalamic and high fat diet-induced obesity. Am J Physiol 1984.10 23. 233:R162– R168. Niijima A. 1978. Stern JS. 38:475–476. Accelerated norepinephrine turnover in peripheral tissues after ventromedial hypothalamic stimulation in rats. van Dijk G. 72:685–690. Lipids 13:380–382. Strubbe JH. Cox JE. 239:R337–R343. 303:147–152. Jejunal or portal vein infusions of lipids increase hepatic vagal afferent activity. Meller ST. 28. Effect of lateral hypothalamic lesions on regulation of body weight and adiposity in rats. Gutstein WH. J Auton Nerv Syst 1996. The afferent discharges from sensors for interleukin 1 beta in the hepatoportal system in the anesthetized rat. Controlul nervos al funcţiilor organismului – Neurofiziologie. Role of ventromedial hypothalamus on sympathetic efferents of brown adipose tissue. 36. Effects of D-glucose anomers on afferent discharge inthe hepatic vagus nerve. Steffens AB. Constanţa. 93:48–55. Kelm GR. 33. Kannan H. 247:R650– R654. 37. Keesey RE. 21:83–86.

Fuller RW. 42:201–206. Flejou J-F. International Congress Series 2006.. Neuropeptide Y immunoreactivity in the mammalian liver: pattern of innervation and coexistence with tyrosine hydoxylase immunoreactivity. 48. 45. 216:503–512. Central regulation of hepatic function by neuropeptides. Felten DL. Moos F. Comp Biochem Physiol Part A Physiol 1995. 53. Yoneda M. Nosaka S. Shimazu T. sub redacţia Mircea Grigorescu. Sokol HW. 280. Hiraishi H. Endocrinology 1976. LeSauter J. Perry KW. Brain Res 1972. Localization of adrenergic and neuropeptide tyrosinecontaining nerves in the mammalian liver. Diabetes Metab Rev 1987. Anat Rec A Discov Mol Cell Evol Biol 2004. dopamine beta-hydroxylase and tyrosine hydroxylase. 69:1583–1586. J Neuroendocrinol 1999. Innervation of the liver and glucoregulation: roles of the hypothalamus and autonomic nerves. Inervaţia ficatului şi controlul nervos al funcţiilor hepatice. 55. Bernuau D. Wisse E. MacSween RNM. Hepatology 1989. Porte A. Shimazu T. Eichler VB. 52. Polak JM. 43. 51. Amakata Y. 46. Tache S. 44. Cell Tissue Res 1991. Richard P. Burt AD. Lin YS. Sternini C. Comparative study of the mammalian liver innervation: an immunohistochemical study of protein gene product 9. Karatsoreos IN. 12:65–66. Sympathetic noradrenergic innervation of guinea-pig liver: histofluorescence and pharmacological studies. 47. Yan L. Scoazec J-Y. Moreau A. Anatomy of efferent hepatic nerves. Neuronal regulation of hepatic glucose metabolism in mammals. 265:287–295.Ultrastructural study of electrophysiologically identified neurones in the paraventricular nucleus of the rat. Terano A. Sawyer WH. Phenotype matters: identification of light-responsive cells in the mouse suprachiasmatic nucleus. 36: 361-367. Wortel J. J Pharmacol Exp Ther 1981. 218:282–288. Watanobe H. 56. J Neurosci 2004. J Gastroenterol 2001. Proc Natl Acad Sci USA 1972. 42. Parenchymal innervation of normal and cirrhotic human liver: a light and electron . 24:68– 75. Circadian rhythms in drinking behavior and locomotor activity of rats are eliminated by hypothalamic lesions. Cell Tissue Res 1981. The hypothalamicneurohypophysial system of the rat: localization and quantitation of neurophysin by light microscopic immunocytochemistry in normal rats and in Brattleboro rats deficient in vasopressin and a neurophysin. Felten SY. Racine L. Silver R. Freund-Mercier MJ. 821–826. Stephan FK. Griffiths MR. Zucker I. La Fleur SE. 3:185–206. Yoneda M. 2004: 8689.5. Couvelard A. 11:643–652. 41. Loss of a circadian adrenal corticosterone rhythm following suprachiasmatic lesions in the rat. 110:289–298. Snoddy HD. În Tratat de Hepatologie. Tiniakos D. 1287 355– 360. Nutrition 1996. Feldmann G. Shimada T. 9:839–845. 49. Stoeckel ME. Robinson AG. 98:1176–1188. Terano A. Zimmerman EA. Moore RY. 54. Maeda T. 50. McCuskey RS. Buijs RM. Editura Medicală Naţională.11 40. Kalsbeek A. Goehler LE. Regulation of hepatic function by stress-related neuropeptides in the brain. A suprachiasmatic nucleus generated rhythm in basal glucose concentrations.

Ono M. 29:112–119. 59. Immunohistochemical distribution of neuropeptide Y and catecholamine-synthesizing enzymes in nerve fibers of the human liver. 1980 p 121–127. Gudat F. Akiyoshi H. Intralobular innervation and lipocyte contractility in the liver. cholinergic and peptidergic innervation in rat. Aspelund G. Biochem Biophys Res Commun 2003. 58. Horyn OV. Stoyanova II. Sinelli N. Metz W. 13:419–424. 18:352–359. Kaneko H. Vallent K. Tsukada N. 1990: 103–128. Doliba NM. Communications of liver cells. Liver 1998. In: Hammersen MK. Komatsu H. The vagal nerve stimulates activation of the hepatic progenitor cell compartment via muscarinic acetylcholine receptor type 3. Suzki H. Reutter W. dog and human livers. 39:365–371. . Ding WG. Vatamaniuk OK. Vatamaniuk MZ. 84:361–376. A comparative histochemical and immunohistochemical study of aminergic. In: Popper H. 60.S. Terada T. Andersen DK. Life Sci 2003. Fodor M. Development of neuropeptide Y innervation in the liver. Terada T. editor. Histochem J 1981. Schafer MK. hamster. the peripheral nervous system. guinea pig. 161:521–530. Feher J. Comparative morphology of liver innervation. J Histochem Cytochem 1993. Slezak LA. Tanikawa K. Wang JP. Cassiman D. Forssmann WG. 62. 50: 194–201. Xue C. Weihe E. Roskams T.. 300:172–177. Ishii K. 65. Kimura H. Nishida J. Gonda T. 70. Tsuchiya M.. Kitasato H.12 microscope study using monoclonal antibodies against the neural cell-adhesion molecule. Cholinergic neurons and terminal feilds revealed by immunohistochemistry for the vesicular acetylcholine transporter: II. 13:141–148. Microsc Res Tech 1997. In Liver Innervation and the neural control of hepatic function edited by Takashi Shimazu. Cavallotti C. Tonelli F. editors. 72:1871–1882. Akiyoshi H. Progress in applied microcirculation. Amenta F. Diehl AM. 63. J Surg Res 2000. Distribution of intrahepatic nerves: an overview.. J Hepatol 1998. Sritharan KC. Watanabe N. 68. Gorcs T.. 90:19–25. Digestion 1991. Acetylcholine affects rat liver metabolism via type 3 muscarinic receptors in hepatocytes. Libbrecht L. Cholinergic nerves in the human liver. Basel: MTP Press. Mast cell. Oben JA. Feher E. 17-22. 61. 66. 41:899–908. Acetylcholine promotes the proliferation and collagen gene expression of myofibroblastic hepatic stellate cells. 69. 71.. Isolated hepatic cholinergic deinnervation impairs glucose and glycogen metabolism. Gulubova MV. McCuskey R. 57. Am J Pathol 2002. Denef C. Desmet V. 64. myofibroblast and nerve terminal complexes in carbon tetrachloride-induced cirrhotic rat livers. 1996. Azuma T. Nutrition 1997. 100:245–256. Yang S. Acta Histochem 1998. Peptidergic nerve fibres in the human liver. Regulatory mechanism of hepatic microcirculation: involvement of contraction and dilatation of sinusoids and sinusoidal endothelial fenestrae. Lin H. 67. Oda M. Ferrante F. Neuroscience 1998. Bianchi L. John Libbey & Company Ltd. Eiden LE. Nishizaki Y. Ueno T.

Neuhuber WL. Winand D. 186:431– 442. Esteban FJ.13 72. 75. Tietz PS. Saria A. Kumar U. Feher E. 121:915–930. Acta Physiol Scand 1986. Goehler LE. Geerts A. J Gastroenterol Hepatol 10(Suppl 1):S8–S11. Rodrigo J. 1998. Liver and nervous system. Immunohistochemical evidence for substance P-containing nerve endings in the human cortex. portal vein and biliary system. Ultrastructural localization of somatostatin. Quartier E. Sternini C.: Kluwer Academic Publisher. Reynaert H. Calcitonin gene-related peptide innervation of the rat hepatobiliary system. 78. Pernow B. Feher E. Schuit F. Fodor M. Brain Res 1976. Am J Physiol Cell Physiol 2003. Jimenez A. Lundberg JM. 81. editors. 102:287–294. Gastroenterology 2001. Peptidergic innervation of the liver. In: Haussinger D. Urbain D. 74. Brecha NC.. Sternini C. Somatostatin stimulates ductal bile absorption and inhibits ductal bile secretion in mice via SSTR2 on cholangiocytes. 126:239–249. Splinter PL. Anat Embryol 1992. Goehler LE.and substance P-immunoreactive nerve fibers in the feline liver. 253:145–150. Strowski MZ. Vaeyens F. Hokfelt T. Patel YC. Jungermann K. . 82. Mechanisms underlying preand postjunctional effects of neuropeptide Y in sympathetic vascular control. LaRusso NF. Muff MA. Meyerson B. Chatterjee N. Kressel M. An anterograde tracing study of the vagal innervation of rat liver. Lancaster. Sachs C. 77. Hepatic sinusoidal cells and sinusoidal circulation. 104:181–186.. 99:67–69. 1995. 73. Auton Neurosci 2002. Peinado MA. U. delMoral ML. Somatostatin suppresses endothelin-1-induced rat hepatic stellate cell contraction via somatostatin receptor subtype 1. Peptides 1996.K. Chen XM. Calcitonin gene-related peptide immunoreactivity in the biliary pathway and liver of the guinea-pig: distribution and colocalization with substance P. Tanikawa K. The nitrergic autonomic innervation of the liver. Gong AY. 284:C1205–C1214. Feher J. Berthoud HR. Nilsson G. 80. Hellemans K. Qin H. Cell Tissue Res 1988. Huebert RC.. 17:209–217. Pernow J. p 39–51. 76. 79. Gastroenterology 1992.

14 Fig. GD = ganglion dorsal. AHL = arie hipotalamică laterală. NHP = nucleu hipotalamic posterior. . CBP = cale biliară principală.1. NHVM = nucleu hipotalamic ventral medial. AH = arteră hepatică. IML = coloană celulară intermediolaterală. Conexiunile nervoase dintre hipotalamus şi ficat. NSC = nucleu suprachiasmatic. NA = nucleu arcuat. VP = venă portă.

.15 Fig.2. TRH = hormon eliberator de tireotropină. CRF = factor eliberator de cotricotropină. NPY = neuropeptid Y. Rolul neuropeptidelor în reglarea funcţiilor ficatului.