You are on page 1of 41

I. RADOMIR, A.

FULGA
UNIVERSITATEA "TRANSILVANIA" DIN BRAŞOV
DEPARTAMENTUL PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ
ANALIZĂ MATEMATICĂ ANALIZĂ MATEMATICĂ
AUTORI: IRINEL RADOMIR
ANDREEA FULGA
1
I. RADOMIR, A. FULGA
PREFAŢĂ
Analiza matematică este definită, de obicei, ca fiind acea ramură a matematicii care se bazează
pe noţiunile de limită şi funcţie.
Înţelegerea Analizei matematice, la unul din nivelele posibile de raţiune suficientă, este şi un
fapt de cultură şi educaţie, pentru că disciplinează gândirea, cenzurează intuiţia prin raţionament,
stimulează descoperirea şi contribuie la modelarea multor fenomene fizice, chimice şi tehnico-
economice.
Analiza matematică reprezintă obiect de studiu în multe institute de învăţământ superior
datorită, printre altele, faptului că fără cunoaşterea unor concepte şi rezultate fundamentale ale
acestei discipline, nu poate fi abordat studiul fizicii sau al unor discipline tehnice şi nici chiar
studiul unor capitole ale geometriei. Fiind considerată de
începători ca o ramură mai dificilă a matematicii, dtorită subtilităţilor legate de studiul proceselor
cu o infinitate de etape, analiza matematică formează raţionamentul procesual necesar
aprofundării altor discipline sau rezolvării a numeroase probleme tehnice.
Lucrarea de faţă prezintă principalele rezultate teoretice clasice de calcul diferenţial şi integral.
Exemplele incluse în fiecare capitol au drept scop să ilustreze conceptele fundamentale prezentate
şi constituie în acelaşi timp aplicaţii concrete ale teoriei prezentate.
În ceea ce priveşte rigurozitatea raţionamentelor, ea va fi respectată cu stricteţe, preferând
renunţarea la demonstraţiile laborioase şi neesenţiale.
Autorii
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 1 UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 1
2
I. RADOMIR, A.FULGA
ŞIRURI ŞI SERII DE NUMERE REALE

Cuprinsul unităţii:
1. Şiruri de numere reale
1.1. Limite de şiruri
1.2. Şiruri mărginite. Şiruri monotone
1.3. Şiruri fundamentale
1.4. Aplicaţii
1.5. Şiruri remarcabile
2. Serii numerice
2.1 Definiţia seriilor convergente
2.2 Criterii de convergenţă pentru serii cu termeni pozitivi
2.3 Serii alternate
2.4 Serii cu termeni oarecare
Test de autoevaluare
Răspunsuri şi comentarii la testul de autoevaluare
Lucrare de verificare 1
Rezumat
Bibliografie recomandată pentru Unitatea de învăţare 1
Obiectivele unităţii de învăţare 1:
La terminarea studiului acestei unităţi de învăţare vei fi capabil:
-să cunoşti noţiunea de şir ;
- să calculezi limita unui şir;
-să reţii definiţiile şi proprietăţile şirurilor monotone şi mărginite;
- să demonstrezi convergenţa unui şir;
-să deosebeşti metode de calcul a limitei unui şir convergent.
1. Şiruri de numere reale
Definiţia 1. Se numeşte şir de numere reale o funcţie
R → N f :

Notăm
( ) n f a
n
·
, N ∈ n , iar şirul f îl notăm cu
( )
N ∈ n n
a
sau
( )
1 ≥ n n
a
.
Simbolul
n
a
desemnează termenul de rang n al şirului
( )
n
a
.
Definiţia 2. Se numeşte subşir al unui şir
R N → : f
compunerea lui f cu o
funcţie strict crescătoare
N N → : ϕ
.
1.1. Limite de şiruri
3
I. RADOMIR, A. FULGA
Definiţia 3. Spunem că R ∈ a este limita şirului
( )
1 ≥ n n
a
şi notăm
a a
n
n
·
∞ →
lim
sau
a a
n

, dacă în afara oricărei vecinătăţi a lui a se găsesc cel mult, un număr finit de termeni.
Adică,
a a
n
n
·
∞ →
lim

( ) ( ) a V ν ∈ ∀ ⇔
mulţimea
{ } V a n
n
∉ ∈:
este finită.
Un şir care are limita finită (adică R ∈ a ) se numeşte şir convergent.
Propoziţia 1. Fie
( )
1 ≥ n n
a
un şir de numere reale.
(i)
⇔ ∈ ·
∞ →
lim R a a
n
n

( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ε ε ε ε < − > ∀ ∈ ∃ > ∀ ⇔ a a N n N
n
: a.î. , 0 N .
(ii)
⇔ ∞ ·
∞ →
n
n
a lim

( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ε ε ε ε > > ∀ ∈ ∃ > ∀ ⇔
n
a N n N : a.î. , 0 N .
(iii)
⇔ −∞ ·
∞ →
n
n
a lim
( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ε ε ε ε < > ∀ ∈ ∃ > ∀ ⇔
n
a N n N : a.î. , 0 N .
Propoziţia 2. Limita unui şir convergent este unică.
Propoziţia 3. Dacă
( )
n
a
este un şir convergent, atunci şirul
( )
1 ≥ n
n
a
este convergent şi
n
n
n
n
a a
→∞ →∞
·lim lim
.
Exemple:
1.
5
1
2 5
1
lim ·
+
+
∞ →
n
n
n
, deoarece notând
2 5
1
+
+
·
n
n
a
n
, rezultă că

( ) 10 25
3
2 5 5
2 5 5 5
5
1
2 5
1
5
1
+
·
+
− − +
· −
+
+
· −
n n
n n
n
n
a
n
şi ca atare, pentru orice 0 > ε , considerând N ∈ N şi
ε
ε
25
10 3−
> N
obţinem
ε < −
5
1
n
a
, pentru orice N n ≥ .
2. Şirul
( )
1 ≥ n n
a
definit prin
,
_

¸
¸
·
3
sin
π n
a
n
nu are limită.Presupunând prin absurd că
a
este limita
şirului
n
a
deoarece
1 ≤
n
a
rezultă că
1 ≤ a
. Atunci pentru
2
3
· ε ,
( ) 1 ≥ ∃N
a.i ,
2
3
3
sin <
,
_

¸
¸
− · − a
n
a a
n
π
,
( ) N n ≥ ∀
.
Dacă se consideră 1 6 : t · N n ,obţinem:
2
3
2
3
< − t a
şi deci
3
2
3
2
3
2
3
2
3
2
3
2
3
3 < + + − ≤ + + − ≤

,
_

¸
¸
− − · a a a a
; absurd
Propoziţia 4 (Criteriul majorării) Fie
( )
1 ≥ n n
a
,
( )
1 ≥ n n
b
două şiruri de numere reale.
(i)
n n
b a ≤
,
( ) N ∈ ∀n
şi
∞ · ⇒ ∞ ·
∞ → ∞ →
n
n
n
n
b a lim lim
;
(ii)
n n
b a ≤
,
( ) N ∈ ∀n
şi
−∞ · ⇒ −∞ ·
∞ → ∞ →
n
n
n
n
a b lim lim
;
(iii) R ∈ a , n n
a a α ≤ −
şi
a a
n
n
n
n
· ⇒ ·
∞ → ∞ →
lim 0 limα
.
4
I. RADOMIR, A.FULGA
Din afirmaţia (iii) a acestei propoziţii, rezultă imediat:
Consecinţa 1. Şirul
( )
1 ≥ n n
a
converge către R ∈ a dacă si numai dacă şirul
( )
1 ≥

n
n
a a
converge la 0, adică
0 → − ⇔ → a a a a
n n .
Teorema 1. Dacă
( )
1 ≥ n n
a
,
( )
1 ≥ n n
b
,
( )
1 ≥ n n
c
sunt trei şiruri de numere reale astfel încât
n n n
c a b ≤ ≤
,
( ) 0 ≥ ∀n
şi
R ∈ · ·
∞ → ∞ →
a c b
n
n
n
n
lim lim
, atunci şi şirul
( )
n
a
are limita a.
Exemple:
1.
, 1
1
...
2
1
1
1
lim ·

,
_

¸
¸
+
+ +
+
+
+
∞ → P P P P P P n
n n n n
oricare ar fi
1 > p
.
Pentru orice 1 ≥ n şi
1 > p
avem inegalităţile:
P P P P P P
n n n n + < < + < + ... 2 1 ,
deci
( )
P P P P
P
P P P
n n n n n n 1
1
2
1
...
1
1 1
+
<
+
< <
− +
<
+
Rezultă, că fiecare termen al sumei
P P P P P P
n n n n +
+ +
+
+
+
1
...
2
1
1
1
se minorează cu
P P
n n +
1
şi se majorează cu
P P
n 1
1
+
.
Obtinem astfel:

P P P P P P P P P P
n n n n n n n
n
1
1 1
...
2
1
1
1
+
<
+
+ +
+
+
+
<
+
,
şi trecând la limită când
∞ → n
, gasim:

,
_

¸
¸
+
+ +
+
+
+
∞ → P P P P P P n
n n n n
1
...
2
1
1
1
lim
=1.
2.
1 lim ·
∞ →
n
n
n
.
Pentru aceasta, fie 1 − ·
n
n
n a ,
( ) 2 ≥ ∀n
. Evident,
0 ≥
n
a
. Pe de altă parte,
( )
( )
2
2
1

... 1
2 2
2 2 1 0
n
n n
n
n
n
n n n n n n
n
n
a
n n
a C
a C a C a C C a n


· ≥
+ + + + · + ·
ceea ce este echivalent cu
1
2
0
2

≤ ≤
n
a
n
. Deoarece
0
1
2
lim ·

∞ →
n
n
, rezultă că şi
0 lim ·
∞ →
n
n
a
.
Temă de casă. Să se calculeze:
1.
( )! 2
! ... ! 2 ! 1
lim
n
n
n
+ + +
∞ →
; 2.
2
sin ... 2 sin 1 sin
lim
n
n
n
+ + +
∞ →
;
5
I. RADOMIR, A. FULGA
1.2. Şiruri mărginite. Şiruri monotone
Definiţia 6. Un sir de numere reale
( )
1 ≥ n n
a
este:
(i) minorat (sau mărginit inferior) dacă există un număr R ∈ a a.î.
n
a a ≤
,
( ) N ∈ ∀n
;
(ii) majorat (sau mărginit superior) dacă există un număr R ∈ b ,a.î.,
b a
n

,
( ) N ∈ ∀n
;
(iii) mărginit dacă există două numere
R ∈ b a,
, b a < , a.î.
b a a
n
≤ ≤
,
( ) N ∈ ∀n
.
Observaţia 1. Consideraţiile din capitolul 1, cu privire la funcţiile mărginite se aplică, în
particular, şirurilor numerice.
Propoziţia 6. Un şir
( )
1 ≥ n n
a
este mărginit dacă şi numai dacă există un număr
0 > M a.î.
( ) N ∈ ∀ ≤ n M a
n
,
.
Propoziţia 7. Orice şir convergent de numere reale este mărginit.
Relativ la şiruri mărginite, are loc următorul rezultat important.
Teorema 2. (Bolzano - Weierstrass) Orice şir mărginit conţine un subşir
convergent.
Definiţia 7. Un şir
( )
1 ≥ n n
a
de numere reale se numeşte:
(i) crescător dacă
( ) N ∈ ∀ ≤
+
n a a
n n
,
1
;
(ii) strict crescător dacă
( ) N ∈ ∀ <
+
n a a
n n
,
1
;
(iii) descrescător dacă
( ) N ∈ ∀ >
+
n a a
n n
,
1
;
(iv) strict descresăator dacă
( ) N ∈ ∀ ≥
+
n a a
n n
,
1
.
Observatia 2. Evident, un şir crescător şi mărginit superior (de un număr b) este
mărginit deoarece
( ) N ∈ ∀ ≤ ≤ n b a a
n
,
1
.
Analog, un şir
( )
1 ≥ n n
a
descrescător şi mărginit inferior (de un număr
R ∈ a ) este mărginit, deoarece
( ) N ∈ ∀ ≤ ≤ n a a a
n
,
1
.
Teorema 3: Orice şir monoton şi mărginit este convergent.
Relativ la şirurile monotone şi nemărginite se poate demonstra:
Exemple.
1. Şirul
( )
1 ≥ n n
a
cu

·
+
+ +
− + + ·
n
k
n
k k
k k
n a a
1
4
2 4
1
1
este convergent.
Avem mai întâi
( ) ( ) 1
1 1
1
1
1
1
1
1
1
3
2
4
2 4
+
− + ·
+
+ ·
+
+ −
+ ·
+
+ +
k k k k k k k
k k
k k
k k

şi deci

∑ ∑
· ·
+
− + ·
1
]
1

¸

+
− + ·
+
+ +
n
k
n
k
n
n
k k k k
k k
1 1
4
2 4
1
1
1
1
1 1
1
1
,
de unde obţinem că
1
1
+
+ ·
n
a a
n
.
Deoarece
( )
0
1
1
1
<
+
− · −
+
n n
a a
n n
, şirul
( )
1 ≥ n n
a
este descrescător şi cum
2
1
1
+ · ≤ < a a a a
n
,
6
I. RADOMIR, A.FULGA
este şi mărginit. Rezultă atunci, conform teoremei 3, că şirul
( )
n
a
este convergent şi
a a
n
n
·
∞ →
lim
.
2. Fie şirul
( ) *
N ∈ n n
a
,definit astfel: ( )
*
,
2
1 2
...
4
3
2
1
N ∈ ∀

⋅ ⋅ ⋅ · n
n
n
a
n
.
Deoarece

1
2 2
1 2
1 2
2
...
3
4
1
2
2 2
1 2
2
1 2
...
4
3
2
1
1
<
+
+
·
,
_

¸
¸

⋅ ⋅ ⋅ ⋅
,
_

¸
¸
+
+


⋅ ⋅ ⋅ ·
+
n
n
n
n
n
n
n
n
a
a
n
n
rezultă că şirul este descrescător. În plus, deducem că
0 ... ...
2
1
1 2 1
> > > > > > ·
+ n n
a a a a
deci există
a a
n
n
·
∞ →
lim
şi
2
1
0 ≤ ≤ a .
Temă de casă. Să se arate că şirul
( )
1 ≥ n n
a
,
3 2
1
2
2
+
+
·
n
n
a
n
este convergent (fiind monoton şi
mărginit).
1.3 Şiruri fundamentale
În definiţia limitei unui şir, această limita a intervenit în mod explicit. Pentru a verifica pe baza
definiţiei, convergenţa unui şir, trebuie să avem o indicaţie asupra limitei. Există însă situaţii în care
apar şiruri cărora nu le putem determina limita, chiar dacă ştim că sunt convergente.
Noţiunea de şir fundamental ce va fi definită în cele ce urmează, este legată de posibilitatea de a
demonstra convergenţa unui şir prin compararea termenilor săi între ei şi nu în raport cu un element
extern al şirului.
Definiţia 8. Un şir
( )
1 ≥ n n
a
de numere reale se numeşte şir fundamental sau şir
Cauchy dacă satisface condiţia:

( ) ( ) ( ) ε ε N , 0 ∃ > ∀
a.î.
( ) ( ) ε N m ≥ ∀
şi
( ) ε N n ≥
:
ε < −
m n
a a
.
Vom arăta că noţiunile de şir fundamental, respectiv şir convergent sunt echivalente. Pentru
acesta însă, prezentăm mai întai câteva proprietăţi ale şirurilor fundamentale.
Lema 2. Orice şir fundamental este mărginit.
Lema 3. Dacă un şr fundamental conţine un subşir convergent către un număr
R ∈ a , atunci întreg şirul
( )
1 ≥ n n
a
converge catre a.
Teorema 4. (Criteriul lui Cauchy) Un şir de numere reale este convergent dacă şi
numai dacă este şir fundamental.
Exemplul 3. Să se arate că şirul
( )
1 ≥ n n
a
cu
2 2
1
...
2
1
1
n
a
n
+ + + · este convergent.
Avem:
( ) ( ) ( )
( ) ( )( ) ( )( ) p n p n n n n n
p n n n
a a
n p n
+ − +
+ +
+ +
+
+
<
+
+ +
+
+
+
· −
+
1
1
...
2 1
1
1
1

1
...
2
1
1
1
2 2 2

( ) n p n n
p
p n n p n p n n n n n
1 1 1 1
1
1
...
2
1
1
1
1
1 1
<
+
·
+
− ·
+

− +
+ +
+

+
+
+
− ·
Deci,
( ) ( ) ( )
1
]
1

¸

· ∃ > ∀
ε
ε ε
1
, 0 N
a.î.
7
I. RADOMIR, A. FULGA

( ) ( ) ε N n ≥ ∀
şi
N ∈ p
:
ε < −
+ n p n
a a
.
Avem demonstrat astfel că şirul
( )
n
a
este fundamental, şi conform teoremei 4, şirul este convergent.
Temă de casă. Să se arate că şirul
( )
1 ≥ n n
a
cu
!
1
...
! 2
1
1
n
a
n
+ + + ·
este convergent.
1.4 Aplicaţii
Teorema 5. (Stolz-Cesaro) Dacă
( )
1 ≥ n n
a
şi
( )
1 ≥ n n
b
sunt două şiruri de numere
reale ce verifică condiţiile:
(i)
( )
n
b
este un şir crescător de numere reale pozitive cu limita +∞ ;
(ii) există
R ∈ ·


+
+
∞ →
l
b b
a a
n n
n n
n
1
1
lim
,
atunci şirul
1 ≥

,
_

¸
¸
n
n
n
b
a
are limita l.
Consecinţa 1. (i) Dacă
R ∈ ·
∞ →
a a
n
n
lim
, atunci a
n
a a a
n
n
·
+ + +
∞ →
...
lim
2 1
.
(ii) (Cauchy) Dacă
0 >
n
a
,
( ) N ∈ ∀n
şi
a a
n
n
·
∞ →
lim
atunci
a a a a
n
n
n
· ⋅ ⋅ ⋅
∞ →
... lim
2 1
(iii) (Cauchy) Dacă
0 >
n
a
,
( ) N ∈ ∀n
şi există
[ ] ∞ ∈ ·
+
∞ →
, 0 lim
1
a
a
a
n
n
n
atunci există şi
a a
n
n
n
·
→∞
lim
.
Exemplul 4.
1.
1
1 ... 2 1
lim
1
+
·
+ + +
+
∞ →
p n
n
p
p p p
n
,
( ) N ∈ ∀ p
.
Luăm
p p p
n
n a + + + · ... 2 1 ,
1 +
·
p
n
n b şi avem
( )
( )
·
− +
+
·


∞ →
+
+
∞ →
p p
p
n
n n
n n
n
n n
n
b b
a a
1
1
lim lim
1
1
( )
.
1
1
1 ... 1
1 ...
lim
...
...
lim
1 1
1
1 1
1
1
1
1 0
1
0 1 1
1
0
+
·
− + + ⋅ + +
+ + ⋅ +
·
− + + +
+ + +
·
+ +

∞ →
+ +
+ +
+
+

+
∞ →
p n n p n
n p n
n C n C n C
C n C n C
p p p
p p
n
p p
p
p
p
p
p
p
p
p
p
p
n
2. 1 ... 2 1 lim · + + +
∞ →
n
n
n .
Folosim consecinţa 1 (iii), cu n a
n
+ + + · ... 2 1 şi calculăm
n
n n
a
a
n
n
n
n
+ + +
+ + + + +
·
∞ →
+
∞ →
... 2 1
1 ... 2 1
lim lim
1
Deoarece ∞ → > n a
n
, se poate aplica teorema 5(Stolz-Cesaro):
1
1
2
lim lim lim
1
1 2 1
·
+
+
·


·
∞ →
+
+ +
∞ →
+
∞ →
n
n
a a
a a
a
a
n
n n
n n
n
n
n
n
.
Temă de casă. Să se calculeze:
8
I. RADOMIR, A.FULGA
1.
n
n
n
ln
lim
∞ →
; 2.

·
∞ →

n
k
n
k n
1
1 1
lim
; 3.
( )( ) ( )
n
n
n n n
n
2 ... 2 1
1
lim + + ⋅
∞ →
.
2. Serii numerice
2.1 Definiţia seriilor convergente
O serie este un simbol al unei sume algebrice cu o infinitate de termeni cu ajutorul căruia,
în anumite condiţii se poate defini un număr, numit suma seriei.
Fie
{ } ... , 2 , 1 , · k a
k
o mulţime de numere reale.
Operaţia simbolică


·
· + + + + +
1
3 2 1
... ...
n
n n
a a a a a

(3.1)
se numeşte serie de numere reale, iar
n
a
se numeste termenul general al seriei .
Definim sumele parţiale ale acestei serii
,.... ,... ,
2 1 n
S S S

(3.2)
unde am notat prin
p p p p
a S a a a S + · + + + ·
−1 2 1
...

(3.3)
şi considerăm şirul
( )
n
S
al sumelor parţiale.
Convenim, ca prin definiţie să numim rezultat al operaţiei (3.1) sau suma seriei (3.1), limita
şirului


∞ →
· ·
1
lim
n
n n
n
a S S

(3.4)
Astfel, seriile pot fi împărţite în funcţie de natura şirurilor sumelor parţiale corespunzătoare,
anume:
1. Serii convergente dacă şirul
( )
n
S
este convergent.
2. Serii divergente dacă
t∞ · ·
∞ →
n
n
S S lim
.
A determina natura unei serii, înseamnă a stabili căreia din cele două categorii aparţine seria dată,
ceeea ce revine la studiul şirului sumelor parţiale.
Au loc următoarele rezultate:
Teorema 6. Dacă seria
∑n
a
este convergentă atunci

0 lim ·
∞ →
n
n
a
.
(3.5)
Teorema 7. (Criteriul de convergenta al lui Cauchy)
Seria


·1 n
n
a
este convergentă dacă şi numai dacă pentru orice număr real pozitiv
ε
, există
un N ∈ N astfel încât
1 , , ...
2 1
≥ ≥ < + + +
+ + +
p M n a a a
p n n n
ε
. (3.6)
9
I. RADOMIR, A. FULGA
Exemplul 1. Fie seria

·
+ + + + ·
n
n
n n
1
...
1
...
2
1
1
1
numită seria armonică.
Aplicând teorema anterioară, pentru
n p ·
, obţinem
p n n n
a a a
p n n n
+
+ +
+
+
+
· + + +
+ + +
1
...
2
1
1
1
...
2 1

2
1
2
1
...
2
1
1
1
· >
+
+ +
+
+
+
·
n
n
n n n n
.
Deci, dacă
2
1
≤ ε şi
n p ·
nu se verifică criteriul lui Cauchy, deci seria este divergentă.
Să remarcăm , faptul că teorema 1., furnizează doar o condiţie necesară, nu şi suficientă, de
convergenţă. După cum se observă din exemplu anterior condiţia (3.5) este satisfacută deoarece
0
1
lim ·
∞ →
n
n
, dar seria

n
1
este divergentă.
Exemplul 2. Să discutăm convergenţa seriei geometrice


·0 n
n
q
.
Avem:

q
q
q q q S
n
n
n


· + + + + ·

1
1
... 1
1 2
, sau
q
q
q
S
n
n


·


1 1
1
.
Distingem patru cazuri:
(a)
1 < q
,
0 lim ·
∞ →
n
n
q
şi deci
q
S S
n
n

· ·
∞ →
1
1
lim
; seria este convergentă.
(b)
1 > q
,
∞ ·
∞ →
n
n
q lim
,
∞ ·
n
S
, seria este divergentă.
(c)
1 · q
, fiecare termen al seriei este 1. Din acest motiv
∞ · ·
∞ → ∞ →
n S
n
n
n
lim lim
, seria este
divergentă.
(d)
1 − · q
, termenii seriei au semnele alternante; şirul
( )
n
S
are două limite 0 şi 1 , deci şirul
( )
n
S
nu converge.
Prin urmare, seria geometrică este convergentă dacă
1 < q
.
2.2 Criterii de convergenţă pentru serii cu termeni pozitivi
Următoarele rezultate sunt utilizate frecvent pentru testarea convergenţei seriilor infinite.
1. Criteriul I de comparaţie
Fie


·0 n
n
a
şi ∑

·0 n
n
b
două serii de numere reale cu termeni pozitivi şi
n n
b k a ⋅ <
pentru
orice numar real pozitiv k şi
... 2 , 1 · n
. Atunci:
(i) convergenţa seriei


·0 n
n
b
implică convergenţa seriei


·0 n
n
a
;
(ii) divergenţa seriei


·0 n
n
a
implică divergenţa seriei


·0 n
n
b
.
Observaţia 1. Dacă seria


·0 n
n
a
este convergentă, nu se poate spune nimic despre
convergenţa seriei


·0 n
n
b
, şi de asemenea dacă seria


·0 n
n
b
este divergentă nu se poate
concluziona cu privire la natura seriei


·0 n
n
a
.
10
I. RADOMIR, A.FULGA
2. Criteriul II de comparaţie (criteriul de comparaţie la limită)
Fie


·0 n
n
a
,


·0 n
n
b
două serii reale cu termeni pozitivi şi
l
b
a
n
n
n
·
∞ →
lim
,
∞ < < l 0 . Atunci, cele două serii au aceeaşi natură (sunt ambele convergente sau
divergente).
Exemplu 3. Fie seria
( )


·
+
1
1
1
n
n n
.
Avem
( )
1
1
1
1
1 1
...
3
1
2
1
2
1
1
1
1
...
3 2
1
2 1
1
+
− ·
,
_

¸
¸
+
− + +
,
_

¸
¸
− +
,
_

¸
¸
− ·
+
+ +

+

·
n n n
n n
S
n
Deoarece
1
1
1
1 lim lim ·
,
_

¸
¸
+
− ·
∞ → ∞ →
n
S
n
n
n
, seria este convergentă şi are suma 1.
3. Criteriul raportului (D’Alambert)
Fie
∑n
a
o serie cu termeni pozitivi . Presupunem că există
l
a
a
n
n
n
·
+
∞ →
1
lim
. Atunci:
(i) Daca 1 < l seria este convergentă,
(ii) Daca 1 > l seria este divergentă.
Observatia 3: Dacă 1 · l , criteriul nu ne dă nici o indicaţie, deci nu putem stabili
natura seriei. De exemplu
(i) ∑
≥1
1
n
n
,
1 lim
1
·
+
∞ →
n
n
n
a
a
, şi seria este divergentă;
(ii) ∑
≥1
2
1
n
n
,
1 lim
1
·
+
∞ →
n
n
n
a
a
, şi seria este convergentă.
4.Criteriul Raabe-Duhamel
Fie seria
∑n
a
,
0 >
n
a
,
( ) 0 ≥ ∀n
. Presupunem că există
l
a
a
n
n
n
n
·
1
]
1

¸

− ⋅
+
∞ →
1 lim
1
. Atunci,
(i) Dacă 1 < l seria este divergentă;
(ii) Dacă 1 > l seria este convergentă.
Observaţia 4: Criteriul Raabe –Duhamel se întrebuinţează atunci când aplicarea criteriului lui
D’Alambert conduce la cazul
1 lim
1
·
+
∞ →
n
n
n
a
a
.
Exemplu 5. Fie seria
( ) ( )
( ) ( )


+ ⋅ ⋅ +
+ ⋅ ⋅ +

1
... 1
... 1
n
n b b b
n a a a
n
.
Avem
( ) ( )
( ) ( ) n b b b
n a a a
n a
n
+ ⋅ ⋅ +
+ ⋅ ⋅ +
⋅ ·
... 1
... 1
. Deoarece
( )( )
( )( ) 1 1
1 1
lim lim
1
+ + +
+ + +
·
∞ →
+
∞ →
n b n
n a n
a
a
n
n
n
n
11
I. RADOMIR, A. FULGA
nu putem decide natura seriei cu criteriul raportului şi vom cerceta natura ei aplicând criteriul Raabe –
Duhamel:
( ) ( )( )
( )( )
. 1
1 1
1 1 1
lim 1 lim
1
− − ·
1
]
1

¸

+ + +
+ + + − + +
·
1
]
1

¸


∞ →
+
∞ →
a b
n a n
n a n n b n
n
a
a
n
n
n
n
n
Atunci, pentru
(i) 1 1 < − −a b seria este divergentă,
(ii) 1 1 > − −a b seria este convergentă,
(iii) 1 1 · − −a b seria devine
( )
( )( )


+ + + +
+ ⋅
1
2 1
1
n
n a n a
a a n
şi aplicând criteriul II de comparaţie ,
cu
∑ ∑
·
n
b
n
1
, urmeaza că seria este divergentă
( ) { } 0 , 1 \ − ∈ ∀ R a
.
Temă de casă. Să se studieze convergenţa seriei
( )


·
⋅ ⋅ ⋅ ⋅
+ ⋅ ⋅ ⋅ ⋅
1
2 ... 6 4 2
1 2 ... 5 3 1
n
n
n
.
5. Criteriul radacinii (Cauchy)
Fie
∑n
a
o serie reală cu termeni pozitivi. Presupunem că există
l a
n
n
n
·
∞ →
lim
. Atunci,
(i) dacă 1 < l seria este convergentă,
(ii) dacă 1 > l seria este divergentă.
Observaţia 5: În cazul 1 · l nu putem spune nimic despre convergenţa sau
divergenţa seriei
∑n
a
.
Exemplul 6. Considerăm seria


·

+

,
_

¸
¸
+
1
1
1
1
n
n
n
α
α
. Avem

1
1
1
1
1
lim
1
1 lim lim < ·

,
_

¸
¸
+
·
,
_

¸
¸
+ ·
∞ →

∞ → ∞ → e
n
n
a
n
n
n
n
n
n
n
α
α
α
α

şi din acest motiv seria este convergentă.
Temă de casă. Studiaţi natura seriei
( )


·
+
+

1
1
1 2
3
n
n
n
n
n
.
6.Criteriul logaritmic
Fie
∑n
a
, o serie cu termeni pozitivi. Presupunem că există
l
n
a
n
n
·
∞ →
ln
1
ln
lim
. Atunci:
(i) dacă 1 < l seria este divergentă ;
(ii) dacă 1 > l seria este convergentă.
Exemplul 7. Să se discute convergenţa seriei

≥1
ln
n
n
a
, 0 > a .
Avem
n
n
a a
ln
· şi
a
n
a n
n
a
n
n
n
ln
ln
ln ln
lim
ln
1
ln
lim − ·

− ·
∞ → ∞ →
.
12
I. RADOMIR, A.FULGA
Dacă: (i)
1
1
< ⇒ > l
e
a
, seria este divergentă;
(ii)
1
1
> ⇒ < l
e
a
,seria este convergentă;
(iii)
e
a
1
· seria devine
∑ ∑ ∑

·

·

·
· ·
,
_

¸
¸
1 1
1
ln
1
ln
1 1
n n
n
n
n
n
e
e
deci, este divergentă.
Temă de casă. Să se discute convergenţa seriei


·
+ + +
1
1
...
2
1
1
n
n
a
.
2.3 Serii alternate
O serie de numere reale în care termenii sunt alternativ pozitivi şi negativi se numeşte serie
alternată şi este de forma
( ) .... 1
3 2 1 0
1
1
+ − + − · −


·

a a a a a
n
n
n
, pentru N ∈ n .
Următoarea teoremă furnizează o condiţie suficientă pentru convergenţa seriilor alternate.
Teorema 3. (Leibniz) Fie
( )


·


1
1
1
n
n
n
a
,
0 >
n
a
o serie alternată, astfel încât
(i) şirul
( )
n
a
este monoton descrescător, adică
n n
a a ≤
+1
pentru orice N ∈ n
(ii)
0 lim ·
∞ →
n
n
a
.
Atunci seria
( )


·

1
1
n
n
n
a
este convergentă.
Test de autoevaluare
1. Un şir
( )
1 ≥ n n
a
este mărginit dacă …
2. Un şir
( )
1 ≥ n n
a
este şir Cauchy dacă…
3. Enunţaţi teorema Stolz-Cesaro.
4. Enunţaţi criteriul general de convergenţă al lui Cauchy pentru serii de numere reale.
5. Enunţaţi criteriul Raabe-Duhamel.
6. O serie cu termeni oarecare


·1 n
n
a
se numeşte absolute convergentă dacă ..
7. Să se calculeze
2
sin ... 2 sin 1 sin
lim
n
n
n
+ + +
∞ →
.
8. Să se calculeze

·
→∞

n
k
n
k n
1
1 1
lim
.
9. Studiaţi convergenţa seriei


·
− +
1
1
1
n
n n
.
10. Studiaţi convergenţa seriei
( )


·
⋅ ⋅ ⋅ ⋅
+ ⋅ ⋅ ⋅ ⋅
1
2 ... 6 4 2
1 2 ... 5 3 1
n
n
n
.
Răspunsuri şi comentarii la testul de autoevaluare Răspunsuri şi comentarii la testul de autoevaluare
13
I. RADOMIR, A. FULGA
1. 1. Reve Revezi defini zi definiţia 6. ţia 6.
2. 2. Revezi definiţia 8. Revezi definiţia 8.
3. 3. Reve Revezi teorema 5. zi teorema 5.
4. 4. Reve Revezi teorema 7. zi teorema 7.
5. 5. Reve Revezi criteriul. zi criteriul.
6. Revezi definiţia
7. Aplică teorema 1.
8. Aplică lema Stolz-Cesaro
9. Aplică definiţia seriilor convergente;
1
1
1
− − ·
− +
· n n
n n
a
n .
10. Aplică criteriul raportului.
Rezumat:
Această unitate de învăţare este dedicată însuşirii noţiunilor de şir, respectiv serie de numere
reale, precum şi a proprietăţilor acestora.
Bibliografie
1. I. Radomir : Elemente de algebră vectorială, geometrie şi calcul diferenţial, Editura
Albastră, Cluj-Napoca, 2000.
2. I. Radomir, A. Fulga: Analiză matematică. Culegere de probleme, Editura Albastră, Cluj-
Napoca, 2000.
3. I. Radomir, A. Fulga: Analiză matematică, Editura Albastră, Cluj-Napoca, 2008.
LUCRARE DE VERIFICARE 1
A. Să se calculeze:
1.
( )! 2
! ... ! 2 ! 1
lim
n
n
n
+ + +
∞ →
; 2.
2
sin ... 2 sin 1 sin
lim
n
n
n
+ + +
∞ →
;
14
I. RADOMIR, A.FULGA
3.
3 2 2 1 lim + + + − +
∞ →
n n n
n
; 4.
1 1 lim
2 2
− − − − +
∞ →
n n n n
n
;
5.
( )
1
1 2 ... 3 1
lim
+
∞ →
− + + +
P
P P P
n
n
n
,
N ∈ p
; 6.
n
n
n
ln
lim
∞ →
;
7.

·
∞ →

n
k
n
k n
1
1 1
lim ; 8.

·
→∞

n
k
n
k n
1
1 1
lim ;
9. ( )( ) ( )
n
n
n n n
n
2 ... 2 1
1
lim + + ⋅
∞ →
; 10.
( )
( )
n
n
n
n
n
8 ! 2
!
lim
2

∞ →
.
B. Să se studieze convergenţa următoarelor serii de numere reale:
1.


·
− +
1
1
1
n
n n
; 2.


·

,
_

¸
¸
+
1
1
1 ln
n
n
;
3.


· +
+
1
3
2
1
1
n n
n
; 4.
( )


·
+ ⋅ +
+
1
2 1
3
n
n n n
n n
;
5.


·1
2
2
n
n
n
; 6.
( )
( )


·
− ⋅ ⋅ ⋅ ⋅
− ⋅ ⋅ ⋅ ⋅
1
3 4 ... 9 5 1
1 3 ... 8 5 2
n
n
n
;
7.
( )


·
⋅ ⋅ ⋅ ⋅
+ ⋅ ⋅ ⋅ ⋅
1
2 ... 6 4 2
1 2 ... 5 3 1
n
n
n
; 8.
( )( ) ( )


·
+ + +
1
... 2 1
!
n
n
n
α α α
; R ∈ α
9.


·

,
_

¸
¸
+
1
1
1
n
n
n
; 10.
( )


·
+
+

1
1
1 2
3
n
n
n
n
n
;
11.


·1
ln
n
a
n
, 0 > a ; 12.


·
+ + +
1
1
...
2
1
1
n
n
a , 0 > a .
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 2 UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 2
FUNCŢII DE O VARIABILĂ REALĂ
Cuprinsul unităţii:
1. Limite de funcţii
1.1. Limita unei funcţii într-un punct
1.2.Limite laterale
15
I. RADOMIR, A. FULGA
2. Funcţii continue
2.1. Definiţia continuităţii
2.2. Continuitatea laterală
2.3. Proprietăţile funcţiilor continue
3. Derivate
3.1. Definiţia derivatei
3.2. Proprietăţi ale funcţiilor derivabile
Test de autoevaluare
Răspunsuri şi comentarii la testul de autoevaluare Răspunsuri şi comentarii la testul de autoevaluare
Rezumat
Bibliografie recomandată pentru Unitatea de învăţare 2
Obiectivele unităţii de învăţare 2:
La terminarea studiului acestei unităţi de învăţare vei fi capabil:
-să calculezi limita unei funcţii într-un punct ;
- să demonstrezi că o funcţie este continuă într-un punct;
-să cunoşti proprietăţile funcţiilor continue;
- să cunoşti noţiunea de derivată, respectiv funcţie derivabilă;
-să calculezi derivata unei funcţii..
O funcţie reală
( ) x f y ·
, de variabilă reală x, este o transformare a cărui domeniu de definiţie
E este o mulţime de numere reale (de obicei, [ ] b a E , · sau
( ) b a E , ·
), iar codomeniul este R.
1. Limite de funcţii
1.1 Limita unei funcţii într-un punct
O funcţie reală
( ) x f y ·
, de variabilă reală x, este o transformare a cărui domeniu de definiţie
E este o mulţime de numere reale (de obicei,
[ ] b a E , ·
sau
( ) b a E , ·
), iar codomeniul este
R.
Considerăm funcţia reală de variabilă reală
R → E f :
şi ne propunem să cercetăm
comportarea sa în jurul unui punct
0
x
, adică să vedem ce se întâmplă cu valorile funcţiei
( ) x f

aunci când argumentul x se apropie de
0
x
. Mai exact, ne interesează dacă pentru valori ale lui x
apropiate de
0
x
, valorile funcţiei
( ) x f
sunt apropiate de un anumit număr l (finit sau infinit).
Suntem conduşi astfel la noţiunea de limită a unei funcţii într-un punct.
Definiţia 1. Spunem că funcţia
R E f → :
are limita l în punctul
0
x
dacă pentru orice număr
real
pozitiv
ε
, există 0 > δ , astfel încât
( ) ε < −l x f
, când
δ < −
0
x x
(4.1)
Notăm:
( ) l x f
x x
·

0
lim
sau
( ) l x f →
.
16
I. RADOMIR, A.FULGA
O definiţie echivalentă a limitei unei funcţii într-un punct, poate fi dată folosind limitele de
şiruri.
Teorema 1. Funcţia
R E f → :
are limita l în punctul
0
x
dacă şi numai dacă pentru orice şir
de
numere reale
( )
N n n
x

,
{ } , \
0
x E x
n

oricare ar fi N n∈ , cu 0
lim x x
n
x
·
∞ →
, avem
( ) l x f
n
n
·
∞ →
lim
.
Observaţia 2.
Din teorema precedentă deducem, în particular, că funcţia f nu are limită în
0
x
dacă şi
numai dacă există un şir
0
x x
n

penru care şirul de numere reale ( ) ( )
n
x f nu este
convergent.
Exemplul 1. Să se arate că nu există
x
x
1
cos lim
0 →
.
Considerăm şirul
( )
0 ≥ n n
x
,
π n
x
n
1
·
. Deoarece
0 lim ·
∞ →
n
n
x
, iar
( ) ( ) ( )
n
n n n
n
n
n
n
f x f 1 lim cos lim
1
lim lim − · ·
,
_

¸
¸
·
∞ → ∞ → ∞ → ∞ →
π
π
, rezultă că şirul ( ) ( )
n
x f nu are limită, deci
x
x
1
cos lim
0 →
nu există.
Cu ajutorul teoremei 4.1, putem calcula limitele unor funcţii elementare.
(i)
, : R R → f

( ) x x f ·
,
( )
0
lim x x f
o
x x
·

, oricare ar fi R ∈
0
x ;
(ii)
, : R R → f ( )
n
x x f · , N ∈ n ,
( )
n
x x
x x f
o
0
lim ·

, oricare ar fi R ∈
0
x ;
(iii)
, : R R → f ( ) N ∈ · n
x
x f
n
,
1
,
n n
x x
x x
0
1 1
lim
0
·

, oricare ar fi
{ } 0
0
\ R ∈ x ;
0
1
lim ,
1
lim
0
· ∞ ·
t∞ → →
n
x
n
x
x x
;
(iv)
( ), , 0 : ∞ → R f ( ) ,
x
a x f · 0 > a ,
0
0
lim
x x
x x
a a ·

, oricare ar fi
R ∈
0
x
.
Dacă 1 0 < < a :
, 0 lim ·
∞ →
x
x
a . lim ∞ ·
−∞ →
x
x
a
Dacă 1 > a :
, lim ∞ ·
∞ →
x
x
a . 0 lim ·
−∞ →
x
x
a
(v)
( ) , , 0 : R → ∞ f ( ) x x f ln ·
, 0
ln ln lim
0
x x
x x
·

, oricare ar fi
( ) ∞ ∈ , 0
0
x
;
∞ ·
∞ →
x
x
ln lim
,
−∞ ·

x
x
ln lim
0
;
(vi)
( ) ( ) R → ∞ ∪ − −∞ , 0 1 , : f
, ( )
x
x
x f
,
_

¸
¸
+ ·
1
1 , e
x
x
x
·
,
_

¸
¸
+
−∞ →
1
1 lim , e
x
x
x
·
,
_

¸
¸
+
∞ →
1
1 lim .
Proprietăţi ale limitelor de funcţii
Propoziţia 1. Fie funcţia
R → E f :
şi
0
x
un punct de acumulare al lui E.
17
I. RADOMIR, A. FULGA
Dacă limita funcţiei f în punctul
0
x
există, aceasta este unică.
Propoziţia 2. Fie f şi g două funcţii definite pe E,
0
x
un punct de acumulare al lui E şi
presupunem că există
( )
1
0
lim l x f
x x
·

şi
( )
2
0
lim l x f
x x
·

. Au loc
atunci următoarele proprietăţi:
( ) i
( ) [ ] ( )
1
0 0
lim lim l c x f c x f c
x x x x
⋅ · ⋅ · ⋅
→ →
, oricare ar fi R ∈ c .
( ) ii
( ) ( ) [ ] ( ) ( )
2 1
0 0 0
lim lim lim l l x g x f x g x f
x x x x x x
t · t · t
→ → →
.
( ) iii ( ) ( ) [ ] ( ) ( )
2 1
0 0 0
lim lim lim l l x g x f x g x f
x x x x x x
⋅ ·
1
]
1

¸


1
]
1

¸

· ⋅
← → →
.
( ) iv
( )
( )
( )
( )
2
1
0
0
0 lim
lim
lim
l
l
x g
x f
x g
x f
x x
x x
x x
· ·
1
]
1

¸




, dacă
0
2
≠ l
.
( ) v
( ) [ ]
( )
( )
2
0
1
lim
l x g
x x
l x f ·

.
Folosind aceste proprietăţi, putem preciza limitele altor funcţii elementare.
(i) Pentru orice polinom
( )
0 1
1
1
_ ... a x a x a x a x P
n
n
n
n
+ + + ·


definit pe
R,
0 ≠
n
a
, avem
( ) ( )
0
0
lim x P x P
x x
·

, oricare ar fi
R ∈
0
x
;
( ) ( )
n
n
x
a x P ∞ + ·
∞ →
lim
,
( ) ( )
n
n
x
a x P ∞ − ·
−∞ →
lim
.
(ii) Funcţia raţională
( )
( )
( ) x Q
x P
x R ·
, are limită într-un punct
0
x
în care nu se anulează
numitorul
( ) 0
0
≠ x Q
şi
( )
( )
( )
( )
0
0
0
lim
x Q
x P
x Q
x P
x x
·

.
Dacă
( )
( )
( )
0 1
1
1
0 1
1
1
...
...
b x b x b x b
a x a x a x a
x Q
x P
x R
m
m
m
m
n
n
n
n
+ + + +
+ + + +
· ·




,
0 ≠
n
a
0 ≠
m
b
atunci
( )
( )
( )
.
dacă ,
dacă ,
dacă , 0
lim
¹
¹
¹
¹
¹
¹
¹
¹
¹
'
¹
> ∞ t ⋅
·
<
·

t ∞ →
m n
b
a
m n
b
a
m n
x Q
x P
m n
m
n
m
n
x
(iii)
β
α
β
α
·

x
x
x
sin
lim
0
,
( ) 0 ≠ β
. În particular,
1
sin
lim
0
·

x
x
x
.
(iv)
β
α
β
α
·

x
x tg
x 0
lim
,
( ) 0 ≠ β
. În particular,
1 lim
0
·

x
tgx
x
.
18
I. RADOMIR, A.FULGA
1.2.Limite laterale
Definiţia 2. Fie funcţia
R → E f :
,
0
x
un punct de acumulare al lui E,
0 0
şi x x x x → <
din partea stângă. Dacă pentru orice 0 > ε , există 0 > δ astfel încât
oricare ar fi
{ }
0
\ x E x ∈
cu proprietatea că
0 0
x x x < < −δ
avem
( ) ε < −
s
l x f
, atunci
spunem că
s
l
se numeşte limita la stânga a funcţiei f în punctul
0
x
.
Observaţia 3. Notăm:
( ) ( ) ( ) . 0 lim lim
0
0
0
0
− · · ·


<

x f x f x f l
x x
x x
x x
s
Dacă în definiţia cu şiruri a limitei într-un punct (teorema 1) condiţia
0
x x
n

se
înlocuieşte cu
0
x x
n
<
se obţine o definiţie echivalentă a limitei la stânga.
Propoziţia 3. Numărul
s
l
este limita la stânga a funcţiei f în punctul
0
x
, dacă şi numai dacă,
pentru orice şir
0
x x
n

,
( )
0
, x x E x
n n
< ∈
avem
( )
s n
l x f →
.
Definiţia 3. Fie funcţia
R → E f :
,
0
x
un punct de acumulare al lui E,
0 0
şi x x x x → >
din partea dreaptă. Dacă pentru orice 0 > ε , există 0 > δ astfel încât
oricare ar fi
{ }
0
\ x E x ∈
cu proprietatea că
δ + < <
0 0
x x x
avem
( ) ε < −
d
l x f
, atunci
spunem că
d
l
se numeşte limita la dreapta a funcţiei f în punctul
0
x
.
Observaţia 4. Notăm:
( ) ( ) ( ) 0 lim lim
0
0
0
0
+ · · ·
+

>

x f x f x f l
x x
x x
x x
d
.
Propoziţia 4. Numărul
d
l
este limita la dreapta a funcţiei f în punctul
0
x
, dacă şi numai
dacă, pentru orice şir
0
x x
n

,
( )
0
, x x E x
n n
> ∈
avem
( )
d n
l x f →
.
Legătura între limită şi limitele laterale este dată de următoarea propoziţie.
Propoziţia 5. Funcţia f are limită în
0
x
, dacă şi numai dacă are în
0
x
limite laterale egale.
Îîn acest caz,
( ) ( ) ( ) 0 0 lim
0 0
0
+ · − ·

x f x f x f
x x
.
19
I. RADOMIR, A. FULGA
Exemplul 2. Funcţia
{ } R R → 1 \ : f
,
( )
1
1
2 1
1

+
·
x
x f
nu are limită în punctul
1
0
· x
, deoarece
( ) 1
2 1
1
lim
1
1
·
+
· ·
∞ −
<

x f l
x
x
s
, iar
( ) . 0
2 1
1
lim
1
1
·
+
· ·

>

x f l
x
x
d
Temă de casă. Să se arate că funcţia
( )
3
1
2 3
1
+
+
·
x
x
x f
, nu are limită în
3
0
− · x
.
2. Funcţii continue
2.1. Definiţia continuităţii
Spre deosebire de paragraful precedent când valoarea funcţiei în punctul
0
x
nu era luată în
considerare, în acest paragraf, comportarea funcţiei f este studiată nu numai în jurul lui
0
x
, ci şi
în
0
x
. Mai precis, se compară valoarea funcţiei în
0
x
, cu valorile sale în punctele vecine cu
0
x
,
motiv pentru care funcţia trebuie să fie definită în
0
x
, adică
E x ∈
0
.
Definiţia 4. Funcţia
R → E f :
este continuă în punctul
E x ∈
0
dacă
(i) există
( ) x f
x x
0
lim

şi (ii)
( ) ( )
0
0
lim x f x f
x x
·

.
Observaţia 5. Problema continuităţii nu are sens în punctele în care funcţia nu
este definită. În particular, problema continuităţii nu se pune în punctele +∞ şi −∞ ,
deoarece domeniul de definiţie al unei funcţii este format numai din puncte finite.
Următoarele două propoziţii, ne furnizează condiţii necesare şi suficiente de continuitate,
enunţul fiecareia putând fi luat ca definţie a continuităţii.
Propoziţia 6. Funcţia
R → E f :
este continuă în
E x ∈
0
, dacă şi numai
dacă, pentru orice număr real 0 > ε , există
( ) 0 > · ε δ δ
astfel încât, oricare ar fi E x ∈
cu
δ < −
0
x x
, să avem
( ) ( ) ε < −
0
x f x f
.
Propoziţia 7. Funcţia
R → E f :
este continuă în
E x ∈
0
, dacă şi numai dacă,
pentru orice şir
0
x x
n

, (
( ) N ∈ ∀ ∈ n E x
n
,
), avem
( ) ( )
0
x f x f
n

.
Dacă o funcţie
R → E f :
este continuă în fiecare punct al unei mulţimi E A ⊂ , atunci
spunem că funcţia este continuă pe A.
Observaţia 6. Aşa cum am văzut, în cazul funcţiilor elementare, limita într-un
punct
0
x
din domeniul definiţie se obţine prin înlocuirea directă a lui x cu
0
x
:
( ) ( )
0
0
lim x f x f
x x
·

, deci, funcţiile elementare sunt continue în orice punct din domeniul lor
de definiţie.
20
I. RADOMIR, A.FULGA
Exemplul 3. Funcţia
( ) R → ∞ , 0 : f
, definită prin
( ) x x f ln ·
, este continuă pe
( ) ∞ , 0
, deoarece
pentru orice
( ) ∞ ∈ , 0
0
x
, există
0
ln ln lim
0
x x
x x
·

.
Un punct în care f nu este continuă se numeşte punct de discontinuitate. Punctele de
discontinuitate se împart în două categorii, anume, puncte de discontinuitate de prima speţă şi
puncte de discontinuitate de spreţa a doua.
Un punct
0
x
, pentru care există
( ) l x f
x x
·

0
lim
dar
( ) ( )
0
0
lim x f x f
x x


, se numeşte punct de
discontinuitate de prima speţă.
În acest caz, putem redefini (prelungim prin continuitate) funcţia f,
astfel încât
( ) l x f ·
0
. Obţinem astfel funcţia
( )
( )
¹
'
¹
·

·
0
0
dacă ,
dacă ,
x x l
x x x f
x f
, care este continuă în
0
x
.
Exemplul 4. Fie funcţia
( ) ( ) R → ∞ ∪ − , 0 0 , 1 : f
,
( ) ( ) x x x f
1
1+ ·
.
Avem: ( ) ( ) e x x f x
x x
· + ·
→ →
1
0 0
1 lim lim , şi deci, funcţia are limită în
0
0
· x
, dar nu este
continuă în acest punct, deoarece
0
0
· x
nu aparţine domeniului său de definiţie. Funcţia
( )
( )
¹
¹
¹
'
¹
·
≠ +
·
0 dacă ,
0 dacă , 1
1
x e
x x
x f
x
,
definită pe intervalul
( ) ∞ − , 1
este prelungirea prin continuitate a lui f, în punctul 0.
Temă de casă. Să se prelungească prin continuitate funcţia
( )
( )
¹
¹
¹
¹
¹
'
¹
> +
<

,
_

¸
¸
·
0 , 3 1
0 ,
2 cos
cos
2
1
2
1
2
x x tg
x
x
x
x f
x
x
.
Punctele de discontinuitate care nu sunt de prima speţă, se numesc puncte de discontinuitate
de speţa a doua. Deci,
0
x
este punct de discontinuitate de speţa a doua pentru funcţia f, dacă cel
puţin una din limitele laterale nu există, sau nu este finită.
Exemplul 5. Funcţia
R R → : f
, ( )
¹
¹
¹
'
¹

>
·
0 dacă , 1
0 dacă ,
1
x
x
x
x f
21
I. RADOMIR, A. FULGA
are în 0 un punct de discontinuitate de speţa a doua, deoarece
( ) 1 1 lim lim
0
0
0
0
· · ·
<

<

x
x
x
x
s
x f l
, iar
+ ∞ · ·
>

x
l
x
x
d
1
lim
0
0
.
2.2. Continuitatea laterală
Fie funcţia
R → E f :
,
E x ∈
0
şi considerăm mulţimile:
{ }
0
, | x x E x x A ≤ ∈ ·
, respectiv
{ }
0
, | x x E x x B ≥ ∈ ·
.
Definiţia 5. Spunem că funcţia f este:
(i) continuă la stânga în punctul
0
x
dacă pentru orice şir
0
x x
n

de puncte din E, cu
0
x x
n

, avem
( ) ( )
0
x f x f
n

;
(ii) continuă la dreapta în punctul
0
x
dacă pentru orice şir
0
x x
n

de puncte din E, cu
0
x x
n

, avem
( ) ( )
0
x f x f
n

.
Propoziţia 8. Funcţia
R → E f :
este continuă în punctul
E x ∈
0
dacă şi
numai dacă este continuă la stânga şi la dreapta în
0
x
.
Observaţia 7. Dacă
0
x
este un punct de acumulare al lui E, pentru care limitele
laterale au sens, funcţia f este continuă în
0
x
dacă şi numai dacă limitele laterale există şi
sunt egale cu
( )
0
x f
.
Exemplul 6. Să se studieze continuitatea funcţiei ( )
nx
nx
n
e
e x x
x f
+
⋅ +
·
∞ →
1
lim
2
.
Explicităm funcţia,
( )
¹
¹
¹
'
¹
<
·
>
·
0 dacă ,
0 dacă , 0
0 dacă ,
2
x x
x
x x
x f
şi calculăm limitele laterale în
0
0
· x
:
0 lim
0
0
· ·
<

x l
x
x
s
;
0 lim
2
0
0
· ·
>

x l
x
x
d
.
Obţinem astfel
( ) 0 f l l
d s
· ·
, deci f este continuă pe R.
Temă de casă. Să se determine valoarea parametrului real
α
, astfel încât funcţia
22
I. RADOMIR, A.FULGA
( )
( )
( )
¹
¹
¹
¹
¹
¹
¹
'
¹
<
+
· +
>
+
·
0 ,
sin 1 ln
2
0 , 2 cos
0 ,
2 sin
1 ln
2
x
x
x tg
x x x
x
x
x
x f
α
α
α
, să fie continuă în origine.
2.3. Proprietăţile funcţiilor continue
1. Operaţii cu funcţii continue
Fie funcţiile
R → E g f : ,
continue în punctul
E x ∈
0
. Atunci:
(i) funcţiile
g f g f cf ⋅ t şi , ,
sunt continue în
0
x
, (c fiind o constantă reală arbitrară);
(ii) funcţia
g
f
este continuă în
0
x
dacă
( ) 0
0
≠ x g
;
(iii)
g
f este continuă în
0
x
, (dacă ( )
( )
0
0
x g
x f are sens);
(iv) dacă f este continuă în
0
x
şi g este continuă în
( )
0
x f
, atunci funcţia
f g 
este
continuă în
0
x
.
Observaţia 8. Dacă f şi g sunt continue pe E, atunci
g f f c t ⋅ ,
şi
g f ⋅
sunt continue pe E, iar
funcţiile
g
f
şi
g
f sunt continue pe domeniile lor de definiţie.
2. Proprietăţi locale ale funcţiilor continue
(i) Dacă funcţia
R → E f :
este continuă în
0
x
(sau pe E), atunci funcţia
f
este continuă în
0
x
sau pe E.
(ii) Dacă funcţiile
R → E g f : ,
sunt continue în
0
x
(sau pe E), atunci funcţiile
( ) g f , sup
şi
( ) g f , inf
sunt continue în
0
x
sau pe E.
3. Derivate
3.1. Definiţia derivatei
Fie funcţia f definită pe un interval I şi
0
x
un punct din I.
Definiţia 7. Dacă
( ) ( )
0
0
0
lim
x x
x f x f
x x



sau
( ) ( )
x
x f x x f
x

− ∆ +
→ ∆
0 0
0
lim
există şi este finită, atunci spunem că funcţia f este derivabilă în
0
x
şi notăm
( )
( ) ( )
0
0
0
0
lim
x x
x f x f
x f
x x


· ′

.
Numărul
( )
0
x f ′
se numeşte derivata funcţiei în punctul
0
x
.
Dacă funcţia f este derivabilă în fiecare punct al intervalului I, atunci spunem că f este derivabilă
pe I.
23
I. RADOMIR, A. FULGA
Dacă
( ) ( )
0
0
0
lim
x x
x f x f
x x



există dar nu este finită, ea se numeşte, de asemenea, derivata funcţiei
f în punctul
0
x
, dar nu mai spunem că funcţia este derivabilă în
0
x
.
Observaţia 9. Derivabilitatea şi derivata reprezintă aspectul calitativ şi cel cantitativ al aceleaşi
noţiuni. Noţiunea de derivabilitatea are un caracter punctual şi are sens numai în punctele în care
funcţia este definită.
Din punct de vedere geometric, derivata are următoarea interpretare:
dacă funcţia f are derivată într-un punct
0
x
, atunci graficul său admite tangentă în punctul
corespunzător ( ) ( )
0 0
, x f x P ; dacă derivata
( )
0
x f ′
este finită, atunci ea este egală cu panta
acestei tangente, iar dacă derivata este infinită, tangenta este paralelă cu axa Oy.
Se poate întâmpla ca raportul
( ) ( )
0
0
x x
x f x f


să nu aibă limită în
0
x
, dar să aibă limite laterale
în acest punct. Astfel, dacă
( ) ( )
0
0
0
0
lim
x x
x f x f
x x
x x


<

există şi este finită, atunci spunem că f este
derivabilă la stânga în
0
x
. Valoarea limitei se notează
( )
0
x f
s

şi se numeşte derivata la stânga
în punctul
0
x
. Analog, funcţia f este derivabilă la dreapta în
0
x
dacă
( ) ( )
( )
0
0
0
0
0
lim x f
x x
x f x f
d
x x
x x

·


>

există şi este finită. Numărul
( )
0
x f
d

se numeşte derivata la
dreapta în punctul
0
x
.
Propoziţia 9. Funcţia
R → I f :
are derivată într-un punct interior
I x ∈
0

dacă şi numai dacă are derivate laterale egale în
0
x
. În acest caz:
( ) ( ) ( )
0 0 0
x f x f x f
d s
′ · ′ · ′
.
Dacă, în particular, presupunem că derivatele laterale sunt finite, obţinem următoarea
propoziţie.
Propoziţia 10. Funcţia
R → I f :
este derivabilă în punctul
I x ∈
0
, dacă şi
numai dacă este derivabilă la stânga şi la dreapta în
0
x
şi derivatele laterale sunt egale
.
Exemplul 9. Să se studieze derivabilitatea funcţiei
[ ] R → π , 0 : f
, ( ) ( ) x x x f
3
cos , cos max · .
Considerând funcţia
[ ] R → π , 0 : g
,
( ) ( ) x x x x x x x g
2 2 3
sin cos cos 1 cos cos cos ⋅ · − · − · ,
avem:
( ) 0 ≥ x g
dacă
2
0
π
≤ ≤ x , respectiv
( ) 0 > x g
dacă π
π
≤ < x
2
. Rezultă astfel că,
24
I. RADOMIR, A.FULGA
( )
¹
¹
¹
¹
¹
'
¹
≤ <
≤ ≤
·
π
π
π
x x
x x
x f
2
dacă , cos
2
0 dacă , cos
3
.
Deoarece
x x
x
x
x
x
3
2
2
2
2
cos lim 0 cos lim
π
π
π
π
>

<

· ·
, rezultă că f este continuă în
2
0
π
· x , şi fiind definită
prin funcţii elementare, este continuă pe domeniul ei de definiţie, intervalul
[ ] π , 0
.
Studiem acum derivabilitatea în punctul
2
0
π
· x , pornind de la definiţie:
1
2
2
sin
lim
2
cos
lim
2
2
2
2
2
− ·

,
_

¸
¸

·

·

,
_

¸
¸

<

<

π
π
π
π
π
π
π
π
x
x
x
x
f
x
x
x
x
s
,
0
2
2
sin
lim
2
cos
lim
2
3
2
2
3
2
2
·

,
_

¸
¸

·

·

,
_

¸
¸

>

>

π
π
π
π
π
π
π
π
x
x
x
x
f
x
x
x
x
d
Deoarece
,
_

¸
¸
′ ≠
,
_

¸
¸

2 2
π π
d s
f f
, rezultă că funcţia nu este derivabilă în
2
0
π
· x .
Temă de casă. Să se studieze derivabilitatea funcţiei:
R R → : f
,
( ) ( ) x x x x f , 3 max
2
+ · .
Deşi în definiţia derivatei nu a fost impusă continuitatea funcţiei, aceasta rezultă din
derivabilitate.
Fie funcţia
R → I f :
, derivabilă în
0
x
. Atunci pentru orice I x ∈ ,
0
x x ≠
,
( ) ( )
( ) ( )
( )
0
0
0
0
x x
x x
x f x f
x f x f − ⋅


+ ·
.
Trecând la limită în egalitatea anterioară, şi ţinând cont de derivabilitatea funcţiei, obţinem
( ) ( )
( ) ( )
( ) ( ) ( ) ( ). 0 lim lim lim
0 0 0 0
0
0
0
0 0 0
x f x f x f x x
x x
x f x f
x f x f
x x x x x x
· ⋅ ′ + · − ⋅


+ ·
→ → →
Are loc astfel următoarea teoremă:
25
I. RADOMIR, A. FULGA
Teorema 2. Dacă funcţia
R → I f :
este derivabilă în punctul
I x ∈
0
(pe I),
atunci f este continuă în
I x ∈
0
(pe I).
Observaţia 10. Reciproca nu este în general adevărată.
Exemplul 10. Funcţia ( )
¹
¹
¹
'
¹
·
≠ ⋅
·
0 dacă , 0
0 dacă ,
1
cos
x
x
x
x
x f este continuă pe R, în particular în
0
0
· x
,
deoarece ( ) ( ) 0 0
1
cos lim lim
0 0
f
x
x x f
x x
· · ⋅ ·
→ →
. Dar, cum ( ) ( )
x x
x
x
x
f x f
x x x
1
cos lim
1
cos
lim
0
0
lim
0 0 0 → → →
·

·


nu există,
obţinem că f nu este derivabilă în 0.
3.2. Proprietăţi ale funcţiilor derivabile
1. Fie funcţiile
R → I g f : ,
, derivabile într-un punct
0
x
. Atunci, funcţiile
f c ⋅
( R ∈ c ),
g f t
,
g f ⋅
,
respectiv
g
f
(dacă
( ) 0
0
≠ x g
) sunt derivabile în
0
x
şi
( ) ( ) ( )
0 0
x f c x f c ′ ⋅ ·

⋅ , ( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( )
0 0 0 0 0
x g x f x g x f x g f ′ ⋅ + ⋅ ′ ·


( ) ( ) ( ) ( )
0 0 0
x g x f x g f ′ t ′ ·

t ,
( )
( ) ( ) ( ) ( )
( )
( ) 0 ,
0
0
2
0 0 0 0
0

′ ⋅ − ⋅ ′
·

,
_

¸
¸
x g
x g
x g x f x g x f
x
g
f
Observaţia 11. Dacă funcţiile f şi g sunt derivabile pe I, atunci funcţiile
f c ⋅
( R ∈ c ),
g f t
,
g f ⋅
, respectiv
g
f
(dacă
( ) 0 ≠ x g
) sunt derivabile pe I.
2. Dacă funcţia J I u → : este derivabilă într-un punct
I x ∈
0
şi funcţia
R → J : ϕ
este derivabilă
în punctul
( ) J x u ∈
0
, atunci funcţia compusă
( ) u f ϕ ·
este derivabilă în
0
x
şi
( ) ( ) ( ) ( )
0 0 0
x u x u x f ′ ⋅ ′ · ′ ϕ .
Observaţia 12. Dacă funcţia u este derivabilă pe I şi funcţia
ϕ
este derivabilă
pe J, atunci funcţia compusă
u f  ϕ ·
este derivabilă pe I şi
( ) ( ) ( ) ( ) I x x u x u x f ∈ ′ ⋅ ′ · ′ , ϕ
.
3. Fie funcţia
J I f → :
strict monotonă, astfel încât
( ) J I f ·
şi
1 −
f inversa funcţiei f. Dacă f
este derivabilă într-un punct
I x ∈
0
şi dacă
( ) 0
0
≠ ′ x f
, atunci
1 −
f este derivabilă în punctul
( ) J x f y ∈ ·
0 0
şi
( )
( )
0
0
1
1
x f
y f

·

.
Aplicând formula de derivare a funcţiilor compuse în cazul funcţiilor elementare, se obţin
următoarele reguli de derivare (
( ) x u u ·
fiind o funcţie derivabilă pe un interval I sau o reuniune
de intervale):
26
I. RADOMIR, A.FULGA
1. ( ) Z ∈ ⋅ ·


n u n u
n n
,
1
, 2.
( ) ( ) ( ) I x x u
u
u
u ∈ ∀ >

·

, 0 ,
2
3. ( ) ( ) ( ) I x x u
u
u
u ∈ ∀ >

·

, 0 , ln , 4. ( ) 1 , 0 , ln ≠ > ′ ⋅ ⋅ ·

a a u a a a
u u
5. ( ) u e e
u u
′ ⋅ ·

, 6. ( ) u u u ′ ⋅ ·

cos sin
7. ( ) u u u ′ ⋅ − ·

sin cos , 8.
( ) ( ) ( ) I x k x u
u
u
u ∈ + ≠

·

,
2
1 2 ,
cos
tg
2
π
9. ( ) ( ) I x k x u
u
u
u ∈ ≠

− ·

, ,
sin
ctg
2
π , 10.
( ) ( ) I x x u
u
u
u ∈ ≤


·

, 1 ,
1
arcsin
2
11.
( ) ( ) I x x u
u
u
u ∈ ≤


− ·

, ,
1
arccos
2
12. ( )
2
1
arctg
u
u
u
+

·

, 13. ( )
2
1
arcctg
u
u
u
+

− ·

.
Exemplul 11. Fie funcţiile u şi v derivabile pe un interval I şi
( ) 0 > x u
. Atunci, funcţia
u v u v
e e u
v
ln ln ⋅
· ·
fiind compusă din funcţii derivabile este deasemenea derivabilă şi
( ) ( ) ( ) . ln ln ln
1 ln ln ln
u u v v u u
u
u
v u v e u v e e u
v v u u v u v v
v
′ ⋅ ⋅ + ′ ⋅ ⋅ ·
,
_

¸
¸

⋅ + ⋅ ′ ·

⋅ ·

·

− ⋅ ⋅
Temă de casă. Să se calculeze derivatele funcţiilor:
a.
( )
2
1
1
x x
x f
+ +
·
; b)
( ) x x f sin ln ·
; c) ( )
2
1 arcsin x x x x f − + ⋅ · .
Test de autoevaluare
1. Spunem că funcţia
R E f → :
are limita l în punctul
0
x
dacă…
2. Funcţia f are limită în
0
x
, dacă şi numai dacă…
3. Funcţia
R → E f :
este continuă în punctul
E x ∈
0

4. Operaţii cu funcţii continue.
5. Spunem că funcţia f este derivabilă în
0
x

6. Enunţaţi proprietăţi ale funcţiilor derivabile.
7. Să se studieze continuitatea funcţiei
R R → : f
, ( )
nx nx
nx nx
n
e e
e e
x f


∞ →
+

· lim .
27
I. RADOMIR, A. FULGA
8. Să se studieze derivabilitatea funcţiei:
( ) R → ∞ , 0 : f
,
( )
( ) ( ]
( ) ¹
¹
¹
'
¹
∞ ∈ +
∈ +
·
, 1 , 1
1 , 0 , 2 ln
2
2
x x
x x x
x f
.
9. 9. Să se calculeze derivatele funcţiilor: a. ( ) ( )
x
x x f
cos
sin · ; b.
( )
x
x x f
1
·
.
Răspunsuri şi comentarii la testul de autoevaluare Răspunsuri şi comentarii la testul de autoevaluare
1. Revezi definiţia
2. Revezi propoziţia 5.
3. Revezi definiţia 4.
4. Revezi paragraful 2.3.
5. Revezi definiţia 7
6. Revezi 3.2.
7. Vezi exemplul 6.
8. Vezi exemplul 9.
9. Vezi exemplul 11.
Rezumat:
Această unitate de învăţare este dedicată însuşirii noţiunilor de limită, continuitate şi
derivabilitate, noţiuni fundamentale în Analiza Matematică.
Bibliografie
4. I. Radomir : Elemente de algebră vectorială, geometrie şi calcul diferenţial, Editura
Albastră, Cluj-Napoca, 2000.
5. I. Radomir, A. Fulga: Analiză matematică. Culegere de probleme, Editura Albastră, Cluj-
Napoca, 2000.
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 3 UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 3
DERIVATE DE ORDIN SUPERIOR

Cuprinsul unităţii:
1. Derivate de ordin superior
1.1. Definiţii
1.2. Operaţii cu funcţii derivabile de n ori
2. Aplicaţii ale derivatelor. Serii Taylor
28
I. RADOMIR, A.FULGA
2.1. Teoremele fundamentale ale calculului diferenţial
2.2. Formula lui Taylor
2.3. Aplicaţii ale teoremelor fundamentale la studiul funcţiilor
2.3.1. Monotonia funcţiilor
2.3.2. Puncte de extrem local
2.3.3. Regula lui L’Hospital
3. Diferenţiale
Test de autoevaluare
Răspunsuri şi comentarii la testul de autoevaluare
Rezumat
Bibliografie recomandată pentru Unitatea de învăţare 3
Obiectivele unităţii de învăţare 3:
La terminarea studiului acestei unităţi de învăţare vei fi capabil:
-să calculezi derivate de ordin doi, trei, s.a.m.d. ;
- să foloseşti în aplicaţii proprietăţile funcţiilor derivabile;
-să reţii definiţiile şi proprietăţile;
- să dezvolţi o funcţie în serie Taylor;
-să determini extremele unei funcţii;
-să calculezi limite folosind regula lui LHospital.
1. Derivate de ordin superior
1.1. Definiţii
Fie f o funcţie definită pe un interval I. Derivata funcţiei
( ) x f
în orice punct x, dacă există,
este de asemenea o funcţie, să spunem
( ) ( ) x g x f · ′
. Dacă
( ) x g
este derivabilă în x, atunci
definim derivata a 2-a a funcţiei f, prin
( ) ( ) ( ) ( )

′ · ′ · ′ ′ x f x g x f .
În mod asemănător se definesc derivata a treia (sau de ordinul trei) a funcţiei f, notată
f ′ ′ ′
sau
( ) 3
f , derivata a patra (de ordinul patru) a funcţiei f, notată
( ) 4
f .
Prin recurenţă, dacă funcţia f este derivabilă de 1 − n ori pe o vecinătate a punctului
0
x

(pe I) şi dacă derivata
( ) 1 − n
f este derivabilă în punctul
0
x
(pe I), atunci spunem că funcţia f este
de derivabilă de n ori în
0
x
(pe I). Derivata de ordin n a funcţiei f se notează
( ) n
f şi se
defineşte ca
( )
( )
( )
( ) ( )

·

x f x f
n n 1
.
Existenţa derivatei de ordinul n,
( ) n
f implică existenţa şi continuitatea funcţiilor
( ) 1
,..., , ,

′ ′ ′
n
f f f f într-o vecinătate a punctului x.
Exemplul 12.
Funcţia ( ) { } 0 ,
1
\ R ∈ · x
x
x f are derivate de orice ordin pe R (este
indefinit derivabilă),
29
I. RADOMIR, A. FULGA
( ) ( ) ( )
( )
( )
( )
1 3 2
! 1
..., ,
2
,
1
,
1
+
⋅ −
· · ′ ′

· ′ ·
n
n
n
x
n
x f
x
x f
x
x f
x
x f .
1.2. Operaţii cu funcţii derivabile de n ori
Dacă funcţiile f şi g sunt de n ori derivabile pe I, atunci funcţiile
( ) R ∈ ⋅ c f c
,
g f t
şi
g f ⋅

sunt derivabile de n ori pe I şi:
(i) ( )
( ) ( ) n n
f c f c ⋅ · ⋅
(ii) ( )
[ ] ( ) ( ) n n n
g f g f t · t
(iii) (formula lui Leibniz)
( )
( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( ) n n
n
n
n
n
n
k
k k n k
n
n
g f g f C g f C g f g f C g f ⋅ + + ′ ′ ⋅ + ′ ⋅ + ⋅ · · ⋅
− −
·


...
2 2 1 1
1
Exemplul 14.
Să se calculeze derivata de ordinul n a funcţiei ( )
3
x e x F
x
⋅ ·

.
Fie ( ) ( )
3
, x x g e x f
x
· ·

. Folosind formula lui Leibniz, obţinem
( )
( ) ( )
( )
( )
( )
( )
( )
( ) ( )
( ) ( ) . 1 6 6 1
3 1 1
3 3 2 2
2 1 1 3
1
3 3
x n
n
x n
n
x n
n
x n
n
k
k k n
x k
n
n
x n
e C x e C
x e C x e x e C x e x F
− − − −
− − −
·

− −
⋅ − + ⋅ ⋅ − ⋅ +
+ ⋅ ⋅ − ⋅ + ⋅ ⋅ − · ⋅ · ⋅ ·

Temă de casă. Să se calculeze derivatele de ordinul n:
a) ( )
x
x
x f
ln
· ; b) ( ) b ax x f + · ;
c) ( ) ( ) c bx e x f
ax
+ ⋅ · sin ; d) ( ) x x x f sin
2
⋅ · .
2. Aplicaţii ale derivatelor. Serii Taylor
2.1. Teoremele fundamentale ale calculului diferenţial
Fie funcţia
R → I f :
,
I x ∈
0
şi
( ) h x h x V + − ·
0 0
,
o vecinătate a lui
0
x
. Spunem că funcţia f
are un:
(i) maxim local (sau relativ) în punctul
0
x
dacă
( ) ( ) x f x f ≥
0
, pentru orice I x ∈ ;
respectiv,
(ii) minim local (sau relativ) în punctul
0
x
dacă
( ) ( ) x f x f ≤
0
, pentru orice I x ∈ .
Punctele de maxim şi minim local ale funcţiei f se numesc puncte de extrem local (sau relativ).
Valorile funcţiei în aceste puncte se numesc valori extreme.
Următoarea teoremă furnizează condiţii suficiente de existenţă a punctelor de extrem local.
Teorema 3. (Fermat) Dacă funcţia f are derivată într-un punct de extrem
I x ∈
0
,
atunci derivata sa este nulă în acest punct,
( ) 0
0
· ′ x f
.
Observaţii.
1. Funcţia f poate avea un extrem în punctul
0
x
, fără a avea derivată în
punctul respectiv. (De exemplu, funcţia
R R → : f
,
( ) x x f ·
, are un minim în
0
0
· x
, deşi
nu are derivată în acest punct.
30
I. RADOMIR, A.FULGA
2. În general, reciproca teoremei 3 nu este adevărată. (De exemplu, funcţia
R R → : f
,
( )
5
x x f · , are derivata ( )
4
5x x f · ′
nulă în
0
0
· x
, dar acesta nu este punct de extrem.
Teorema 4. (Rolle) Fie f o funcţie reală continuă pe intervalul închis [ ] b a, şi
derivabilă pe intervalul deschis
( ) b a,
. Dacă
( ) ( ) b f a f ·
, atunci există un punct
( ) b a c , ∈
astfel încât
( ) 0 · ′ c f
.
Observaţia 13. Dacă una din cele trei condiţii ale teoremei nu este verificată,
concluzia poate să nu mai fie adevărată. De exemplu, funcţia
[ ] R → 2 , 0 : f
,
( )
[ )
[ ]
¹
'
¹

∈ +
·
2 , 1 dacă , 2
1 , 0 dacă , 1
x x
x x
x f
este continuă pe [ ] 2 , 0 , şi derivabilă în toate punctele intervalului cu excepţia punctului
1
0
· x
în care nu este derivabilă. Derivata,
( )
( )
( )
¹
'
¹


·

2 , 1 dacă , 2
1 , 0 dacă , 1
x
x
x f
nu se anulează în nici un
punct.
Teorema 5. (Lagrange) Fie f o funcţie reală continuă pe [ ] b a, şi derivabilă pe
( ) b a,
. Atunci, există cel puţin un punct
( ) b a c , ∈
, b c a < < , astfel încât:
( )
( ) ( )
a b
a f b f
c f


· ′
.
Observaţii.
1. Dacă în plus, impunem condiţia
( ) ( ) b f a f ·
, obţinem teorema lui Rolle.
2. Punctul intermediar c, depinde atât de funcţia f cât şi de punctele a şi b.
3. Folosind egalitatea ( )
( ) ( )
a b
a f b f
c f


· ′
, putem scrie
( )
( ) ( )
( ) x f
a b
a f b f
x f
b x a b x a
′ ≤


≤ ′
≤ ≤ ≤ ≤
max min .
Exemplul 15. Folosind teorema lui Lagrange să se arate că are loc inegalitatea:
a b a b − ≤ −sin sin
.
Considerăm funcţia
( ) x x f sin ·
, b x a ≤ ≤ . Aplicând teorema lui Lagrange funcţiei f , rezultă că
există un punct
( ) b a c , ∈
astfel încât
( ) c c f
a b
a b
cos
sin sin
· ′ ·


sau
1 cos
sin sin
≤ ·


c
a b
a b
, de unde
a b a b − ≤ −sin sin
.
Teorema 6. (Cauchy) Fie
( ) ( ) x g x f ,
două funcţii cu valori reale definite pe intervalul închis
[ ] b a, , astfel încât:
(i)
g f ,
- continue pe
[ ] b a,
;
(ii)
g f ,
- derivabile pe
( ) b a,
,
(iii)
( ) 0 ≠ ′ x g
,
( ) ( ) b a x , ∈ ∀
.
31
I. RADOMIR, A. FULGA
Atunci, există un punct
( ) b a c , ∈
, b c a < < , astfel încât
( )
( )
( ) ( )
( ) ( ) a g b g
a f b f
c g
c f


·


.
2.2. Formula lui Taylor
O tehnică foarte utilă în analiza funcţiilor reale este aproximarea funcţiilor continue prin polinoame.
În acest context, un rol important îl are formula lui Taylor, formulă ce poate fi privită ca o extindere a
teoremelor de medie prezentate anterior pentru derivate de ordin superior.
Fie f o funcţie derivabilă de n ori pe un interval I şi a un punct în acest interval. Pentru fiecare
I x ∈ definim polinomul
( ) ( ) ( )
( )
( )
( )
( )
( ) a f
n
a x
a f
a x
a f
a x
a f x T
n
n
n


+ + ′ ′ ⋅

+ ′ ⋅

+ ·
!
...
! 2 ! 1
2
numit polinomul lui Taylor de grad n, ataşat funcţiei f în punctul a.
Dacă pentru fiecare punct I x ∈ , notăm prin
( ) ( ) ( ) x T x f x R
n n
− ·
,
restul de ordinul n al formulei lui Taylor, (sau eroarea), atunci
( ) ( ) ( )
( )
( )
( )
( )
( ) ( ) ( ) . ,
!

...
! 2 ! 1
2
I x x R a f
n
a x
a f
a x
a f
a x
a f x f
n
n
n
∈ ∀ + ⋅

+
+ + ′ ′ ⋅

+ ′ ⋅

+ ·
Această egalitate poartă numele de formula lui Taylor de ordinul n, corespunzătoare funcţiei f , în
punctul a.
Restul poate fi pus sub forma:
( )
( )
( )
( )
( ) . ,
! 1
1
1
x c a c f
n
a x
x R
n
n
n
< < ⋅
+

·
+
+
(restul sub forma lui Lagrange).
Observaţia 14. Restul poate fi scris şi sub forma:
( )
( )
( )
( )
( ) ( ) 1 0 ,
! 1
1
1
< < − + ⋅
+

·
+
+
θ θ a x a f
n
a x
x R
n
n
n
(Lagrange),
sau
( )
( ) ( )
( )
( ) ( ) 1 0 ,
!
1
1
1
< < − + ⋅
− −
·
+
+
θ θ
θ
a x a f
n
a x
x R
n
n n
n
(Cauchy).
Dacă, în particular, 0 · a , obţinem
( ) ( ) ( ) ( )
( )
( )
( )
( )
( ) x c c f
n
x
f
n
x
f
x
f
x
f x f
n
n
n
n
< < ⋅
+
+ ⋅ + + ′ ′ ⋅ + ′ ⋅ + ·
+
+
0 ,
! 1
0
!
... 0
! 2
0
! 1
0
1
1 2
numită formula lui MacLaurin.
Deoarece c sau θ din expresia restului nu sunt cunoscuţi, restul nu poate fi calculat exact pentru
un x dat, ci putem obţine doar că
( )
( )
( )
( )
( )
( )
( )
( ) [ ] x f
n
a x
c f
n
a x
x R
n
I x
n
I x
n
n
n
1
1
1
1
max
! 1
max
! 1
+

+

+
+
+

≤ ⋅
+

· .
Exemplul 16. Să se scrie polinomul lui Taylor de grad 3, ce aproximează funcţia ( )
x
e x f

· în
punctul 0 · a şi să se estimeze eroarea pe intervalul . 1 1 ≤ ≤ − x
Avem:
( ) ( ) ( ) ( ) ( ) 0
! 3
0
! 2
0
! 1
0
3 2
f
x
f
x
f
x
f x f ′ ′ ′ ⋅ + ′ ′ ⋅ + ′ ⋅ + · .
Deoarece pentru ( )
x
e x f

· , avem
32
I. RADOMIR, A.FULGA
( )
( ) ( )
x k k
e x f

⋅ − · 1 ,
( ) ( ) , 1 0 , 1 0 − · ′ · f f ( ) 1 0 · ′ ′ f
,
( ) 1 0 − · ′ ′ ′ f
şi ( ) .
! 3 ! 2 ! 1
1
3 2
x x x
x f − + − ·
Eroarea este dată prin ( )
( )
( ) ( ) x c e
x
c f
x
x R
c
n
< < ⋅ − ⋅ · ⋅ ·

0 , 1
! 4 ! 4
4
4
4
4
şi
( ) [ ] [ ] e e x x R
x
x x
n
⋅ ≤ ⋅ ⋅ ≤

≤ ≤ − ≤ ≤ −
24
1
max max
24
1
1 1
4
1 1
.
Exemplul 17. Funcţia
( ) x x f sin ·
se aproximează prin polinomul lui Taylor de ordinul trei în
punctul 0 · x . Să se determine punctul c astfel încât, pentru orice
[ ] c x , 0 ∈
, eroarea satisface relaţia
( ) 001 , 0
3
≤ x R
.
Avem:
( ) ( ) ( ) ( ) ( ) 0
! 3
0
! 2
0
! 1
0
3 2
f
x
f
x
f
x
f x f ′ ′ ′ ⋅ + ′ ′ ⋅ + ′ ⋅ + · , ( )
( )
( ) c f
x
x R
4
4
3
4
⋅ ·
Pentru
( ) x x f sin ·
, obţinem
( ) ( ) 1 0 , cos · ′ · ′ f x x f
( ) ( ) 0 0 , sin · ′ ′ − · ′ ′ f x x f
( ) ( ) 1 0 , cos − · ′ ′ ′ − · ′ ′ ′ f x x f
( )
( )
( )
( ) c c f x x f sin , sin
4 4
· ·
şi astfel,
( )
6 ! 1
sin
3
x x
x x f − ≈ · ,
iar eroarea este dată de egalitatea ( )
( )
( ) c
x
c f
x
x R sin
24 4
4
4
4
3
⋅ · ⋅ · .
Deoarece
( ) [ ] [ ]
24
sin max max
24
1
sin
24
4
0
4
0
4
3
c
x x c
x
x R
c x c x
≤ ⋅ ⋅ ≤ ⋅ ·
≤ ≤ ≤ ≤
,
punctul c se determină din condiţia 001 , 0
24
4

c
sau 024 , 0
4
≤ c .
Rezultă că,
3936 , 0 ≈ c
.
Dacă în formula lui Taylor, restul
( ) 0 → x R
n
, când
∞ → n
, obţinem dezvoltarea
( ) ( ) ( )
( )
( )
( )
( )
( ) ...
!
...
! 2 ! 1
2
+ ⋅

+ + ′ ′ ⋅

+ ′ ⋅

+ · a f
n
a x
a f
a x
a f
a x
a f x f
n
n
numită „seria Taylor”.
Dacă 0 · a , obţinem seria MacLaurin,
( ) ( ) ( ) ( )
( )
( ) ... 0
!
... 0
! 2
0
! 1
0
2
+ ⋅ + + ′ ′ ⋅ + ′ ⋅ + ·
n
n
f
n
x
f
x
f
x
f x f .
Exemplul 18. Pentru funcţia
R R → : f
,
( ) x x f cos ·
, avem
( ) ( ) 0 0 , sin · ′ − · ′ f x x f
( ) ( ) 1 0 , cos − · ′ ′ − · ′ ′ f x x f
( ) ( ) 0 0 , sin · ′ ′ ′ · ′ ′ ′ f x x f
... ... ... ...
( )
( ) ( )
( )
( ) 0 0 , 1 0
1 2 2
· − ·
+ k k k
f f .
Putem scrie acum formula lui Taylor pentru această funcţie în punctul 0 · a ,
33
I. RADOMIR, A. FULGA
( ) ( ) ( ) ( )
( )
( ) ( )
( )
( )
( ) x R
n
x x x
x R f
n
x
f
x
f
x
f x f
n
n n
n
n
n
2
2 4 2
2
! 2
1
...
! 4 ! 2
1
0
!
... 0
! 2
0
! 1
0
+
⋅ −
+ + + − ·
+ ⋅ + + ′ ′ ⋅ + ′ ⋅ + ·
unde
( )
( )
( )
( )
( )
( ) c
n
x
c f
n
x
x R
n
n
n
n
n
cos 1
! 2 2 ! 2 2
1
2 2
2 2
2 2
2
+
+
+
+

+
· ⋅
+
·
.
Presupunem că
b x ≤
, unde 0 > b este fixat. Atunci,
( )
( ) ( )
0
! 2 2 ! 2 2
2 2
2 2
2

+

+

+
+
n
b
n
x
x R
n
n
n
.
În mod similar, se demonstrează că au loc următoarele dezvoltări:
1. ( ) x R
n
x x x
e
n
n
x
+ + + + + ·
!
...
! 2 ! 1
1
2
, ( )
( ) ( )! 1 ! 1
1
1
+

< ⋅
+
·
+
+
n
e x
e
n
x
x R
x n
c
n
n
;
2.
( )
( )
( ) x R
n
x x x
x x
n
n
n
1 2
1 2
1
5 3
! 1 2
1 ...
! 5 ! 3
sin


+
+

⋅ − + − + − ·
,
( )
( ) ( )! 1 2
cos
! 1 2
1 2
1 2
1 2
+
< ⋅
+
·
+
+

n
x
c
n
x
x R
n
n
n
, x c < < 0 .
Temă de casă. Să se scrie polinomul lui Taylor de grad n asociat funcţiei
( ) x f
în punctul
a x ·
0
, şi să se estimeze eroarea în intervalul considerat: ( ) x x f · ,
5 , 1 1 , 1 , 4 ≤ ≤ · · x a n
2.3. Aplicaţii ale teoremelor fundamentale la studiul funcţiilor
Propoziţia 11. Dacă funcţia
R → I f :
are proprietatea că
( ) 0 · ′ x f
, oricare ar
fi I x ∈ , atunci f este constantă pe intervalul I.
2.3.1. Monotonia funcţiilor
Fie
R → I f :
, o funcţie derivabilă pe intervalul
r ⊆ I
şi fie
2 1 2 1
, , x x I x x < ∈
. Aplicând
teorema lui Lagrange pe intervalul
[ ]
2 1
, x x
, rezultă că există
( )
2 1
, x x c ∈
cu proprietatea că
( ) ( )
( ) c f
x x
x f x f
′ ·


1 2
1 2
.
Se obţine astfel următoarea propoziţie:
Propoziţia 12. (monotonia funcţiilor) Dacă
( ) 0 > ′ x f
pentru orice I x ∈ , atunci
funcţia f este crescătoare pe I, iar dacă
( ) 0 < ′ x f
pentru orice I x ∈ , funcţia este
descrescătoare pe I.
Exemplul 19. Să se demonstreze inegalitatea
( ) x x < + 1 ln
, oricare ar fi 0 > x .
Considerăm funcţia
( ) ( ) ( ) x x x f f − + · → ∞ 1 ln , , 0 : R
. Deoarece
( ) ( ) 0 , 0
1
1
1
1
> ∀ <
+

· −
+
· ′ x
x
x
x
x f ,
rezultă că f este descrescătoare pentru orice 0 > x . Astfel,
( ) 0 > ∀x
,
( ) ( ) 0 0 · < f x f
34
I. RADOMIR, A.FULGA
adică,
( ) 0 1 ln < − + x x
sau
( ) ( ) 0 , 1 ln > ∀ < + x x x
.
Temă de casă. Să se demonstreze inegalităţile:
(i) 0 , 1 > + > x x e
x
; (ii)
0 ,
1 1
1 ln
2
>
+
<
,
_

¸
¸
+ x
x x
x
;
Derivabilitatea funcţiilor
În studiul derivabilităţii unei funcţii într-un punct este comodă folosirea următoarei proprietăţi.
Propoziţia 13. Fie
R → I f :
şi
I x ∈
0
. Dacă
(i) f este continuă pe I,
(ii) f este derivabilă pe
{ }
0
\ x I
,
(iii) există
( ) l x f
x x
· ′

0
lim
,
atunci f este derivabilă în
0
x
şi
( ) l x f · ′
0
.
Exemplul 20. Să se studieze derivabilitatea funcţiei
( )
( )
¹
'
¹
> + + +
≤ +
· →
0 dacă , 1 1 ln
0 dacă , 1
, :
2
x x x
x x
x f f R R
,
în punctul
0
0
· x
.
Vom aplica propoziţia anterioară; pentru aceasta verificăm dacă sunt îndeplinite cele trei condiţii
din ipoteză.
Funcţia f este continuă şi derivabilă pe
( ) 0 , ∞ −
fiind definită printr-o funcţie polinomială, iar pe
intervalul
( ) ∞ , 0
este o sumă de funcţii continue şi derivabile; deci (ii) este verificată. În plus,
deoarece
( ) ( ) 1 1 lim lim
2
0
0
0
0
· + ·
<

<

x x f
x
x
x
x
,
( ) ( ) [ ] 1 1 1 ln lim lim
0
0
0
0
· + + + ·
>

>

x x x f
x
x
x
x
, iar
( ) 1 0 · f
,
rezultă că f este continuă şi în
0
0
· x
, deci şi condiţia (i) este verificată.
Pentru a verifica existenţa limitei (
( ) x f
x x


0
lim
), calculăm mai întâi derivata funcţiei f:
35
I. RADOMIR, A. FULGA
( )
¹
¹
¹
'
¹
> +
+
<
·

0 , 1
1
1
0 , 2
x
x
x x
x f .
Cum
( ) ( ) 0 2 lim lim 0
0
0
0
0
· ·

·

<

<

x x f f
x
x
x
x
s
,
( ) ( ) 2 1
1
1
lim lim 0
0
0
0
0
·

,
_

¸
¸
+
+
· ·

>

>

x
x f f
x
x
x
x
d
,
deducem că funcţia f nu este derivabilă în
0
0
· x
.
2.3.2. Puncte de extrem local
Fie funcţia
R → I f :
. Teorema lui Fermat, prezentată în paragraful 4.3.1., afirmă că, într-un punct
de extrem din interiorul intervalului I, derivata funcţiei se anulează (bineînţeles, dacă funcţia este
derivabilă în punctul respectiv).
Ştim de asemenea, că din condiţia
( ) 0
0
· ′ x f
nu rezultă că
0
x
este punct de extrem. Studiind
semnul derivatei într-o vecinătate a punctului
0
x
, putem decide dacă acesta este sau nu, un punct de
extrem.
Astfel, pentru a determina punctele de maxim / minim local ale funcţiei f pe intervalul I, determină
mai întâi punctele critice, rezolvând ecuaţia
( ) 0 · ′ x f
. Studiind apoi semnul derivatei la stânga,
respectiv la dreapta punctului critic
0
x
, vom decide dacă acesta este punct de maxim (
( )
0
pentru , 0 x x x f < > ′
, respectiv
( )
0
pentru , 0 x x x f > < ′
) sau punct de minim (
( )
0
pentru , 0 x x x f < < ′
, respectiv
( )
0
pentru , 0 x x x f > > ′
).
Exemplul 21. Să se determine punctele de extrem ale funcţiei
R R → : f
, ( ) x x x x f 12 3 2
2 3
− − · .
Deoarece
( ) 12 6 6
2
− − · ′ x x x f ,
ecuaţia
( ) 0 · ′ x f
are soluţiile
2 , 1
2 1
· − · x x
. Deoarece
( ) 0 > ′ x f
,
( ) 1 − < ∀x
şi
( ) 0 < ′ x f
,
( ) 1 − > ∀x
, rezultă că 1 − · x este punct de maxim, şi analog, 2 · x este punct de minim, deoarece
( ) , 0 < ′ x f ( ) 2 < ∀x , respectiv ( ) 0 > ′ x f , ( ) 2 > ∀x .
Temă de casă. Să se determine punctele de extrem pentru funcţiile:
(i)
R R → : f
, ( ) ( )
x
e x x x f ⋅ − ·
2
;
(ii)
R R → : f
,
( ) x x x f cos sin + ·
.
Dacă nu cunoaştem semnul derivatei în punctele din jurul lui
0
x
, putem folosi derivatele de
ordinul doi ale funcţiei f în punctul
0
x
, pentru a decide dacă acesta este sau nu punct de extrem.
Teorema 7. Dacă f este o funcţie derivabilă de două ori într-un punct
36
I. RADOMIR, A.FULGA
interior
I x ∈
0
, astfel încât
( ) 0
0
· ′ x f
, atunci
(i)
0
x
este punct de maxim, dacă
( ) 0
0
< ′ ′ x f
,
(ii)
0
x
este punct de minim, dacă
( ) 0
0
> ′ ′ x f
.
Dacă
( ) 0
0
· ′ ′ x f
, sunt necesare alte teste pentru a stabili dacă
0
x
este punct de extrem local.
Are loc următoarea teoremă:
Teorema 8. Fie f o funcţie derivabilă de n ori, 2 ≥ n , într-un punct astfel încât
( ) ( )
( )
( ) 0 ...
0
1
0 0
· · · ′ ′ · ′

x f x f x f
n
şi
( )
( ) 0
0
≠ x f
n
.
(i) Dacă n este par, atunci
0
x
este punct de maxim dacă
( )
( ) 0
0
< x f
n
, respectiv punct de
minim dacă
( )
( ) 0
0
> x f
n
.
(ii) Dacă n este impar,
0
x
nu este punct de extrem al funcţiei f.
2.3.3. Regula lui L’Hospital
În cazurile exceptate de teoremele relative la operaţiile cu limite de funcţii, trebuie făcut un studiu
direct pentru a vedea dacă limita există. Un procedeu comod de rezolvare a nedeterminărilor de forma
0
0
şi


îl reprezintă aşa numita „regulă a lui l’Hospital”.
Fie funcţiile f şi g definite pe un interval I,
0
x
şi considerăm raportul
( )
( ) x g
x f
. Dacă
( ) ( ) x g x f
x x x x
0 0
lim 0 lim
→ →
· ·
, atunci
( )
( ) 0
0
lim
0
·

x g
x f
x x
şi spunem că avem o nedeterminare de forma .
0
0
Propoziţia 14. Fie I un interval din R şi
R → I g f : ,
. Presupunem că sunt
îndeplinite condiţiile:
(i) f,g sunt derivabile pe
{ }
0
\ x I
(ii)
( ) ( ) { }
0
\ , 0 x I x x g ∈ ∀ ≠

(iii)
( ) ( ) x g x f
x x x x
0 0
lim 0 lim
→ →
· ·
.
(iv) există
( )
( )
R ∈ ·



l
x g
x f
x x
0
lim
.
Atunci, funcţia
g
f
are limită în
0
x
şi
( )
( )
( )
( ) x g
x f
x g
x f
x x x x


·
→ →
0 0
lim lim
.
Demonstraţie.
Definim funcţiile
R → I G F : ,
,
( )
( )
¹
'
¹
·

·
0
0
, 0
,
x x
x x x f
x F
, respectiv
( )
( )
¹
'
¹
·

·
0
0
, 0
,
x x
x x x g
x G
.
Aplicând teorema lui Cauchy funcţiilor F şi G, rezultă că există un punct
x
c
situat între x şi
0
x
,
0
x

astfel încât:
37
I. RADOMIR, A. FULGA
( )
( )
( ) ( )
( ) ( )
( )
( )
( )
( )
x
x
x
x
c g
c f
c G
c F
x G x G
x F x F
x g
x f


·


·


·
0
0
.
Trecând la limită,
( )
( )
( )
( )
( )
( ) x g
x f
c g
c f
x g
x f
x x
x
x
x x x x


·


·
→ → →
0 0 0
lim lim lim
.
(Deoarece
x
c
fiind cuprins (strict) între x şi
0
x
, avem
0 0
0 x x x c
x
− < − <
, deci
0
x c
x

, atunci când
0
x x →
).
În cazul în care şi derivatele
f ′
şi
g′
au limita egală cu zero în punctul
0
x
, limita
( )
( ) x g
x f
x x



0
lim
se
poate calcula aplicând încă odată regula lui l’Hospital funcţiilor
f ′
şi
g′
, şi procedeul se poate itera.
Atunci când
( ) t∞ ·

x f
x x
0
lim
şi
( ) t∞ ·

x g
x x
0
lim
obţinem de asemenea o nedeterminare, de forma


; şi în acestă situaţie se poate aplica regula lui l’Hospital, scriind
( )
( )
( )
( )
0
0
1
1
lim lim
0 0
· ·
→ →
x f
x g
x g
x f
x x x x
.
Exemple.
a)
( ) ( ) ( )
( )
1
cos
1
1
lim
sin
1 ln
lim
sin
1 ln
lim
0 0 0
·
+
·


+
·
+
→ → →
x
x
x
x
x
x
x x x
;
b)
( )
( ) ( )
.
3
1
6
1
2
lim
3
1
1
1
lim
3
1
1
1
lim
arctg
lim
arctg
lim
2
0
2
2
0
2
2
0
3
0
3
0
·
+
·

,
_

¸
¸
+

·
+

·



·

→ → → → →
x
x
x
x
x
x
x
x
x x
x
x x
x x x x x
Observaţii.
1. Regula lui l’Hospital poate fi aplicată şi în cazul în care
t∞ ·
0
x
.
2. Celelalte forme de nedeterminare:

∞ ∞ − ∞ ∞ ⋅ 1 , , 0 , , 0
0 0
sunt
reductibile la cazurile
0
0
sau


, primele două prin transformări, iar celelalte trei luând
logaritmul funcţiilor corespunzătoare şi apoi trecând la limită.
Exemple.
a)
( )
( )
( )
( )
∞ · ·


· ·


·
→ → → ∞ → ∞ →
2
lim
2
lim
2
lim lim lim
0 0 0
2
2
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
e
x
e
x
e
x
e
x
e
;
38
I. RADOMIR, A.FULGA
b)
( )
( ) 0 lim
1
1
lim
1
ln
lim
1
ln
lim ln lim
0
0
2
0
0
0
0
0
0
0
0
· − ·

·

,
_

¸
¸

· · ⋅
>

>

>

>

>

x
x
x
x
x
x
x
x x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
;
c)
( )
,
_

¸
¸
− · −
∞ → ∞ →
x
x
x
x
x
e
x
e x e 1 lim lim
. Deoarece 0
1
lim lim · ·
∞ → ∞ →
x
x
x
x
e e
x
, limita iniţială
( ) ( ) ∞ · − ∞ · −

0 1 lim
0
x e
x
x
.
d)
( ) ( )
( )
( )
( )
e
e e e e x
x x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
1
lim 1 cos lim
2
1
cos 2
sin
lim
cos ln
lim
cos ln
1
0
1
0
0
2 0
2
2
· · · · · ·










.
Temă de casă. Să se calculeze: (i)
1 cos
1
lim
2
0



x
e
x
x
; (ii)
x
x
e x ⋅
−∞ →
lim
.
Test de autoevaluare
1. Calculaţi derivata de ordin n pentru funcţia
( )
1 2
1

·
x
x f
2. Enunţaţi teorema lui Fermat.
3. Spunem că funcţia f are un: maxim local (sau relativ) în punctul
0
x

4. Enunţaţi teorema lui Lagrange.
5. Scrieţi formula lui Taylor de ordinul n, corespunzătoare funcţiei f , în punctul a.
6. Spunem că funcţia
R → I f :
este diferenţiabilă într-un punct…
7. Să se determine punctele de extrem pentru funcţia
( ) R →
¹
)
¹
¹
'
¹

e
f
1
\ , 0 : , ( )
x
x
x f
ln 1
ln
+
· .
8. Să se demonstreze inegalitatea: ( ) 0 , arctg 1 ln
2
> ⋅ < + x x x x .
9. Să se scrie polinomul lui Taylor de grad n asociat funcţiei
( ) x f
în punctul
a x ·
0
, şi să se
estimeze eroarea în intervalul considerat.: ( )
x
e x f · ,
1 1 , 0 , 3 ≤ ≤ − · · x a n
;
10. Să se calculeze
x
x
x
1
lim
∞ →
.
39
I. RADOMIR, A. FULGA
Răspunsuri şi comentarii la testul de autoevaluare Răspunsuri şi comentarii la testul de autoevaluare
1. Vezi exemplul 12.
2. Revezi teorema 3.
3. Vezi paragraful 2.1
4. Vezi teorema 5.
5. Revezi paragraful 2.2.
6. Revezi definiţia 8.
7. Vezi exemplul 21.
8. Se consideră funcţiile ( ) ( )
2
1 ln x x f + · .,
( ) arctgx x x g ⋅ ·
, şi se urmăreşte exemplul 19.
9. Vezi exemplul 18.
10. Vezi exemplele din 2.3.3.
Rezumat:
În această unitate de învăţare sunt introduse şi discutate derivatele de ordin superior şi sunt
prezentate o serie deaplicaţii ale acestora.
Bibliografie
1. I. Radomir : Elemente de algebră vectorială, geometrie şi calcul diferenţial, Editura
Albastră, Cluj-Napoca, 2000.
2. I. Radomir, A. Fulga: Analiză matematică. Culegere de probleme, Editura Albastră, Cluj-
Napoca, 2000.
3. . I. Radomir, A. Fulga: Analiză matematică., Editura Albastră, Cluj-Napoca, 2008.
LUCRARE DE VERIFICARE 2 LUCRARE DE VERIFICARE 2
1. Să se studieze continuitatea funcţiilor:
40
I. RADOMIR, A.FULGA
a)
R R → : f
,
( )
¹
¹
¹
'
¹
− ·
− ≠
+
·
+
2 dacă , 0
2 dacă ,
3 1
1
2
1
x
x
x f
x
;
b)
R R → : f
,
( )
¹
'
¹
∈ −

·
Q R
Q
\ dacă ,
dacă ,
x x
x x
x f
;
c)
R R → : f
,
( )
nx nx
nx nx
n
e e
e e
x f


∞ →
+

· lim
.
2. Să se calculeze derivatele următoarelor funcţii:
a)
( )
2
1
1
x x
x f
+ +
·
; b)
( ) x x f sin ln ·
;
c) ( )
2
1 arcsin x x x x f − + ⋅ · ; d) ( )
4 4
1 x x x f + ⋅ · ;
e) ( ) ( )
x
x x f
cos
sin · ; f)
( )
x
x x f
1
·
.
3. Să se determine punctele de extrem pentru funcţiile:
(i)
R R → : f
, ( ) ( )
x
e x x x f ⋅ − ·
2
;
(ii)
R R → : f
, ( ) x x x f cos sin + · ;
(iii)
( ) R →
¹
)
¹
¹
'
¹

e
f
1
\ , 0 :
, ( )
x
x
x f
ln 1
ln
+
· ;
(iv)
R R → : f
, ( )
9
2
2
+
·
x
x
x f .
4. Să se demonstreze inegalităţile:
(i) 0 , 1 > + > x x e
x
; (ii)
0 ,
1 1
1 ln
2
>
+
<
,
_

¸
¸
+ x
x x
x
;
(iii) R ∈ − ≥ x
x
x ,
2
1 cos
2
; (iv) ( ) 0 , arctg 1 ln
2 2
> < ⋅ < + x x x x x .
41